C.OM ITETU L DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EUGEN A. PORA Redactor responsabil adjunct: Academician RADU GODREANU Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ '-'6 i'i'LL & TOMUL 29, Nr. 2 iulie —decembrie 1977 Membri: MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; j TEODOR .BUȘNIȚĂ j,membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICU- LESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; Academician PETRE JITARIU; OLGA NECRASOV, membru cores- pondent al Academiei Republicii Socialiste România; Aca- demician VICTOR PREDA; GHEORGHE V. RADU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; LUDOVIC RUDESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; conf. GRIGORE STRUN- GARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 30 de lei. In țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din Întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, Serviciul export-import presă, P.O.B. 2 001, telex 11 226, Str. 13 Decembrie nr. 3, București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb se vor trimite pe adresa Comite- tului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie". APARE DE 2 OBI PE AN EDITURA ACADEMIEI R. S. românia CALEA VICTORIEI NR. 125 B - 71021 BUCUREȘTI 22 TELEFON 00 76 80 ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 BUCUREȘTI 22 TELEFON 50 7680 SUMAR EUGEN V. NICULESCU, Caractere infllogenia și clasificația lepidoptere- ■ lor ......................................................... 107 M.C. MATEIAȘ și MATILDA LĂCĂTUȘU, Apanteles sericeus Nees. (Hy- menoptera, Bracontdae), parazit larvar al unor lepidoptere dăună- toare lucernei ............................................ HI MARIA DRAGOȘ, Structura coloanelor musculare la Allolobophora dugesi dacica (Pop)............................................... H5 M.A. RUSU, V. PREDA, VICTORIA D. SANDU și N. BUCUR, Aspecte histoenzimologlce consecutive grefonului de timus la embrionul și pinul de găină............................................ 119 PA VEL ORBAI și EUGEN A, PORA, Influența vîrstei asupra cantității de calciu din hemolimfă la Mytiltis galloprovincialis..... 123 ■C.A. PICOȘ și DUMBRĂVIȚA SCHMTDT, Acțiunea tioureei asupra grupă- rilor—SH libere din musculatura striată a peștilor (Cyprinus carpio L.) aclimatizați la temperatură scăzută....................... 127 N. MIHAIL, RODIGA GIURGEA și GH. FRECUȘ, Modificările unor indici biologici în organele digestive și mușchi în urma pancreatec- tomiei la porumbel........................................ 131 N. STĂNCIOIU, D, CURCĂ și SIMONA GEAUȘESCU, Influența admi- nistrării iodului radioactiv asupra unor constante sanguine la găină (Gallus domesticus) ..................... 135 V. TEODORU, GRAZZIELA YVONNE NIGOLAU și D. POSTELNICU, Influența suplimentării alimentației cu alge marine asupra iodului proteic plasmatic și a structurii glandei tiroide la șoareci, șobolan și cobai....................................................... 139 STELIAN NICULESCU și RADU MEȘTER, Influența unor detergenți asupra pirofosfat-fosfohidrolazei la țipari (Misgurnus fossilis L.). 143 RODICA GIURGEA, A.D. ABRAHAM, MARIA BORȘA, D. COPREANU, GH. FRECUȘ, ȘTEFAN IA MANGIULE Ași G. WITTENBERGER, Modificări imunologice Ia șobolanii Wistar tratați cu DDT 149 OCTAVIAN PRECUP, Cercetări cu privire Ia acțiunea gerovitalului H3 asupra proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar la Drosophila....................................................... 155 S T. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM..T. 29, NR. 2, P. 105-196, BUCUREȘTI, 1977 106 MADELEINE MARX, Populațiile de oligochete din biocenozele fitofile și bentonice ale complexului de lacuri Victoria și Marica (Dolj) . 161 C. PÎRVU, Studiul calitativ al componenței numerice și bio masei zooplanc- tonuluî mlaștinii turbo-sfagnicole Manta .................... 169 MIHAI PAPADOPOL, Date biologice preliminare asupra lacului de acumulare Vidra de pe Lotru.................................. 175 MIHAI TEODOREANU, Cercetări preliminare asupra comunităților de coleoptere din litiera și orizonturile humifere de sol a două eco- sisteme forestiere de pe Muntele Vlădeasa ............... 179 RECENZII ......................................................... 187 INDEX ALFABETIC................................................... 193 CARACTERE ÎN FILOGENIA ȘI CLASIFICAȚIA LEPIDOPTERELOR DE EUGEN V. NICULESCU The paper presents the way the morphological characters should be interpreted and utilized in a phylogenetic classification. The author denies S.G. Kiriakoffs theory according to which a phylogenetic classification cannot be based only upon the morphological characters. The author endorses his thesis by referring to his classification based upon the characters of the exoskeleton, these latter being selected according to the character equivalence principie elaborated in 1965. Finally, the author finds out that Kiriakoff’s classification appears not to be phylogenetic since it is not based upon the structural characters equivalence, either. Thus, the four suborders established by Kiriakoff are founded on disparate characters such as the "armed” mouth of the chrysalis, the "nonarmed” mouth of the adult, the dwarfed length of the body and other characters which are neither morphologically nor taxonomically equivalent. The two suborders (Aparasternia and Parasterniă) established by the author are based upon the structural characters of the exoskeleton and these latter being morphologically equivalent, the two suborders appear taxonomically equivalent. They indicate two evolutive lines in Lepidoptera. Relațiile filogenetice ale animalelor sînt stabilite de zoologi în mod diferit, în funcție de criteriile utilizate. Caracterele folosite în acest scop sînt, natural, cele morfologice. Deosebirile în aprecierea relațiilor filoge- netice și în clasificațiile elaborate pînă în prezent se explică prin aceea că alegerea caracterelor este subiectivă și arbitrară, diferind de la autor la autor. Astfel în clasificațiile lepidopterelor au fost folosite picioarele (P. A. Latre iile), antenele (B. A. B o i s du v a 1), nervațiunea (G ,A. W, Herrich-Sehăffer și mai tîrziu A. J. T u r n e r și B. J. T i 1- lyard), frenulum și jugum (J. H. Comstock), pedes spurii țF. K a r s c h și mai tîrziu S. G. Kiriakoff), orificiul genital $ (C. B o r n e r), organele timpanice (C. B o r n e r, S.G. Kiriakoff), exoscheletul (E.V. Niculescu) etc. Valoarea tuturor acestor carac- tere morfologice în clasificație am subliniat-o în mai multe lucrări (6), (11) și nu vom mai reveni asupra ei. Ceea ce vrem sa luăm în discuție se referă la principiile filogenetice care trebuie avute în vedere la elabo- rarea unei clasificații. Cum trebuie utilizate și interpretate caracterele morfologicei 1. Pentru ca un sistem de clasificație să fie alcătuit din taxoni echivalenți din punct de vedere taxonomic, caracterele morfologice alese trebuie să fie și ele, pentru un același taxon, echivalente morfologic (Prin- cipiul echivalenței caracterelor (5)). Unii zoologi însă folosesc caractere dife- ST, ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM..T. 29. NR. 2, P. 107—110, BUCUREȘTI, 1977 108 EUGEN V. NICULESCU 2 rite, disparate, care nu sînt echivalente morfologic, cum au procedat 8. G. Kiriakoff (2), (3) și W. F o r s t e r (1), acesta din urmă adop- tînd clasificația lui S.G.. Kiriakoff. Astfel W. Forster, împărțind ordinul Lepidoptera în 4 subordine a folosit gura „înarmată” a crisalidei eriocraniidelor (Hoplostomatoptera), gura „neînarmată” a adultului la Repialidae (Aplostomatoptera), talia pitică a corpului stigmelidelor (Nanno- lepidoptera) și un ansamblu de caractere existente la Lulepidoptera. După cum se vede, caracterele folosite sînt foarte disparate și de aceea ele nu sînt echivalente morfologic, de unde decurge neechivalența taxonomică a celor 4 subordine. 2. Pentru toți taxonii, de la specie pînă la subordin inclusiv, trebuie utilizate caractere structurale : armătura genitală pentru specii, genuri și subfamilii, nervațiunea pentru familii și exoscheletul pentru genuri, familii și subordine. Valoarea altor caractere, ca fanere (desenul aripilor și palpilor), antene, piesele bucale, pedes spurii la larve etc., a fost prezen- tată în mai multe lucrări. 3. Cum trebuie evaluate toate aceste caractere morfologice? S. G. Kiriakoff (3) afirmă că „în majoritatea cazurilor o asemănare morfo- logică, mai mult sau mai puțin pronunțată, corespunde unui grad, mai mult sau mai puțin marcat, de înrudire filetică; dar trebuie să subliniem în același timp că sînt și excepții și cu toată abundența cazurilor „conforme” nu putem considera înrudirea f iletică ca un corolar inevitabil al asemănării morfologice”. în consecință S. G. Kiriakoff declară că „asemănarea morfologică nu este sinonimă cu înrudirea filetică” și „evaluarea caracterelor morfologice” nu are o importanță decisivă decît într-o clasificație tipologică, în filogenie „holomorful întreg trebuie să fie luat în considerație, acolo unde este posibil, cu folosirea factorilor timp, spațiu, direcție și mod de evoluție”. Prin urmare, după S. G. Kiriakoff, o clasificație bazată numai pe caractere morfologice nu este filogenetică. Nu putem să nu sub- liniem faptul că S. G. Kiriakoff aplică principiile sale numai teoretic, nu și practic. Astfel, clasificația sa „consecvent filogenetică”, nu este în realitate filogenetică, deoarece ea se bazează numai pe caractere morfolo- gice ! Principalul într-o clasificație filogenetică este alegerea acelor carac- tere care indică legături de înrudire. Aceste caractere sînt structurale, de aceea am ales exoscheletul care este, după părerea noastră, cel mai bun indicator filogenetie. Dar S. G. Kiriakoff, deși filogenetician consecvent, nu a reușit să intuiască acest fenomen și a comis două erori: prima aceea de a folosi caractere disparate în stabilirea celor 4 subordine și a doua, mai gravă, aceea de a folosi pedes spurii în divizarea subordi- nului Lulepidoptera în cele două cohorte : Stemmatoncopoda și Harmon- copoda. Acest caracter — pedes spurii — cum însuși S. G. Kiriakoff o mărturisește „nu are , prin el însuși, valoare filogenetică”. într-o altă lucrare am arătat cît de neinspirată a fost această alegere (6), (7), care l-a obligat pe autor să plaseze hesperiidele între Pyralidae și Ptcrophoridae, ceea ce nu reflectă deloc relații de înrudire între cele 3 familii. Caracterul comun al hesperiidelor și piralidelor (pedes spurii coronati) este un simplu fenomen de convergență, după cum am arătat în altă lucrare, și nu indică 3 CARACTERE IN FILOGENIA ȘI CLASIFICAȚIA LEPIDOPTERELOR 1Q9 relații filogenetice între cele două familii. Tot atît de surprinzătoare este și plasarea superfamiliei Papilionoidea alături de Geometroidea, ambele avînd pedes spurii semicoronati. Dar ele aparțin la două linii filetice dife- rite, făcînd parte din două subordine distincte. Examinînd exoscheletul toracic (9) și abdominal (10) la lepidoptere, am constatat că acesta oferă bune caractere morfologice care pot servi la stabilirea relațiilor filogenetice reale dintre grupe și, pe baza acestora, la elaborarea unei clasificații realmente filogenetice. Astfel noi am constatat două tipui de exoschelet pe care le-am numit papilionoid și sfingidoid (7). La primul tip aparține subordinul Aparasternia cu două superfamilii (Papilionoidea și Hesperioidea), iar la al doilea, subordinul Parasternia care cuprinde toate celelalte superfamilii. Caracterele acestor două subordine sînt redate în cele ce urmează: Aparasternia Parasternia Parasternum Mezopons Mezofragma Trochantinus Primul tergit abdominal absent lung, bine sclerificat, cu marginea ventrală dreaptă, bifurcat la capătul posterior prevăzută cu procese pe fața sa dorsală absent culcitiform prezent scurt, slab sclerificat, cu marginea ventrală convexă, cu un singur vîrf la capătul posterior netedă, lipsită de procese pe fața dorsală prezent divers conformat dar niciodată cul- citiform Fiecare din aceste tipuri de structură este foarte constant în inte- riorul grupului respectiv, ceea ce are o mare valoare în caracterizarea celor două subordine. Examinînd numai unul singur din scleritele menționate, se poate spune cărui subordin aparține specia considerată. Dar în același timp există o mare variație în exoschelet, atît la aceste sclerite, cît și la altele, care permite definirea cu precizie a genurilor și familiilor, ceea ce va constitui obiectul unei alte lucrări. De aici decurge marea însemnătate a exo scheletului, care singur poate oferi caractere de mare valoare taxo- nomică la nivel familial și subordinal. Acestea arată că Papilionoidea nu are legături filogenetice cu Geometroidea și nici Hesperioideacvt Pyralidoidea, cum admit S. G. Kiriakoff și W. Forster. Din cele prezentate rezultă că o clasificație poate fi considerată filogenetică chiar dacă se bazează exclusiv pe caractere morfologice, cu condiția ca în stabilirea relațiilor de înrudire a diverșilor taxoni să se folosească caractere structurale care exprimă cel mai bine adevăratele raporturi de filiație, respingîndu-le pe acelea care indică pur și simplu asemănări superficiale datorite fenomenelor de convergență, ca pedes spurii, habitusul, talia corpului etc, în sfîrșit, în stabilirea filogeniei tre- buie avut în vedere principiul echivalenței caracterelor și să nu se utilizeze, pentru un același taxon, caractere disparate, neechivalente morfologic. UQ EUGEN V. NICULESCU 4 BIBLIOGRAFIE 1. Forster Walter, Biologie der Schmetterlinge, Franck-Verlag, Stuttgart, 1954, 202. 2. Kiriakoff S.G., Ann. Soc. roy. Zool. Belg-, 1952, 83, 1, 87—106. 3. Kiriakoff S.G., Bull. Ann. Soc. Ent. Belg., 1954, 90, 3—4, 107 — 116. 4. Kiriakoff S. G., Bull. Ann. Soc. roy. Ent. Belg., 1955, 91, 5—6, 147—158. 5. Niculescu E.V., Lambillionea, 1965, 5—8, 17 — 32. 6. Niculescu E.V., St. și cerc, biol.. Seria zoologie, 1968, 20, 3, 215 — 225. 7. Niculescu E.V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 1970, janvier — fevrier, 1 — 16. 8. Niculescu E.V., Rev. roum. Biol., Serie de Zoologie, 1970, 15, 1, 23 — 29. 9. Niculescu E.V., Bull. Ann. Soc. roy. Ent. Belg., 1975, 111, 152 — 162. 10. Niculescu E.V., Rev. Verv. Hist. Nat., 1975, 32, 10— lă, 70 — 75. 11. Niculescu E.V., Bull. Soc, Ent. Mulhouse, 1976, janvier —marș, 1 — 14. Primit to redacție la 22 aprilie 1976, APANIELES SERICEUS NEES. (HYMENOPIERA, BRACONIDAE), PARAZIT LARVAR AL UNOR LEPIDOPTERE DĂUNĂTOARE LUOERNEI DE M.C. MATEI AȘ și MATILDA LÂCĂTUȘU The species Apanteles sericeus Nees. (ord. Hymenoptera, fam. Braconidae) is a pără- site of some Lepidopterae larvae attacking alfalfa. In the fall of 1976 the attack on the larvae of some Geometridae species i.e. Tephrina arenacearia Den. et Schiff. and Semioihisa clathrata L. reached 59 per cent and 74 per cent, respectively. A. sericeus is an endoparasite, the larva of a lepidoptera containing just one pără- site. Its larva is apodal when reaching maturity it breaks the Caterpillar tegument and bnilds a silky cocoon from which the adult emerges after 4 — 11 days. Cultura de lucerna cuprinde pe întreaga perioadă de vegetație un mare număr de insecte dăunătoare, dintre care un însemnat procent aparține ordinului Lepidoptera. Datorită acestui fapt, începînd din 1975 au fost inițiate cercetări privind parazitismul natural al unor specii de lepidoptere dăunătoare lucernierelor. Astfel, în perioada 1975 — 1976, au fost indentificate 12hime- noptere parazite, printre care braconidul Apanteles sericeus, care a apărut frecvent în probe l. Gazdele pentru parazitul ce face obiectul lucrării sînt larvele a două specii de lepidoptere : Tephrina (Eubolia) arenacearia Den. et Schiff. și, respectiv, Semioihisa (Phasiane) clathrata L., din familia Geometridae și care au fost declarate nu de mult ca noi dăunători ai lucernei (1), (2). Parazitul este o specie polifagă citată pe geometride, iponomeutide și piralide (3), precum și pe geometride și tortricide (4). MATERIAL ȘI METODA Observațiile privind specia Apanteles sericeus Nees., sin. A. praepotens Hal. (ord. Hymenoptera, fam. Braconidae, subfam. Mtcrogasterinae), s-au efectut în septembrie și octombrie 1976, cînd cele două specii-gazdă de lepidoptere se aflau în stadiul de larvă din ultima generație (trebuie menționat că la populațiile din primăvară fenomenul de parazitare a fost foarte redus, trecînd aproape neobservat). îritre 25. IX și 6.X au fost recoltate din cîmpul experimental, nesupus tratamentelor chimice, al Secției de protecția plantelor de la ICCPT — Fundulea, 274 de larve de Tephrina arenacearia iar între 1 și ll.X, 309 larve de Semioihisa clathrata. Din materialul colectat doar 1 Matilda Lăcătuș u„ Constanța Tu dor j M.C. Mat eiaș , Himenoptere parazite unor lepidoptere dăunătoare culturilor de lucernă 1977, (manuscris). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2. P. 111—113, BUCUREȘTI, 1977 112 M. C. MATEIAȘ și MATILDA LACATUȘU 2 5,7% din prima specie și de 7,8% din cea de-a doua au fost larve ajunse la completa dezvoltare. Pentru obținerea parazitului, larvele colectate au fost crescute în camera climatizată ca hrană fiind utilizată lucerna. REZULTATE Din observațiile efectuate rezultă că larvele speciei Tephrina arena- cearia au fost parazitate de braconidul Apanteles serieeus în proporție de 59%, ajungînd la maturitate și transformîndu-se în pupă doar 113 larve. Infestarea larvelor din specia Semiothisa clathrata cu același parazit a fost mai mare, ajungînd la 74 %. Este de reținut că larvele parazitate nu ating maturitatea, fiind distruse înainte de completa dezvoltare, fapt care arată de ce în probele recoltate din cîmp a existat un procent atît de mic de larve mature. Fenomenul, care este de endoparazitare, se observă numai la larvele al căror corp depășește 10 mm lungime. Ele prezintă abdomenul dilatat din cauza larvei parazitului ce se dezvoltă aici (fig. 1). Datorită acestui fapt se modifică și culoarea în zona afectată, verdele, caracteristic larvelor din ambele specii, luînd nuanțe de gălbui. Totodată larvele infestate își încetinesc și chiar opresc dezvoltarea. într-o larvă de lepidopter se dezvoltă un singur parazit. La maturi- tate, larva parazitului, care este apodă și de culoare galben-verzuie (fig. 2), sparge tegumentul larvei de lepidopter și iese la exterior. Construirea coconului are loc de obicei în apropierea larvei parazi- tate (la picioarele ei); au fost observate însă și cazuri cînd larva parazitului și-a căutat locul pentru împupare, constrUindu-și coconul la distanță de larva parazitată, pe frunze sau chiar pe sol. Durata de la ieșirea larvei pînă la terminarea coconului este de 3—4 ore. Stadiul de pupă al parazitului are loc într-un cocon mătăsos alb- gălbui, în formă de butoiaș, cu lungimea de 3,5—4 mm (fig. 3). Acest stadiu durează 4—11 zile la temperatura de 24—25°C lumină și 21—22°O întuneric, umiditatea fiind de 65—75%. Majoritatea adulților au apărut la 8 zile de la împupare. Adultul (fig. 4) are lungimea corpului de 3—3,5 mm și prezintă caractere de dimorfism sexual. Astfel, femelele au antenele mai scurte decît corpul, în timp ce la masculi ele sînt de aceeași lungime cu corpul. Culoarea picioarelor este variabilă, la femele fiind în cea mai mare parte galben-roșcată, pe cînd la masculi femurele posterioare sînt negricioase. Abdomenul parazitului este, comprimat lateral spre vîrf, tariera fiind scurtă. Al doilea tergit abdominal este mai scurt,decît al treilea și este prevăzut cu două șanțuri laterale care delimitează între ele un cîmp. Specia parazită Apanteles serieeus permite o hiperparazitare cu ihneumonidul Mesochorus vittator Zett. Coconul din care a ieșit ihneumo- nidul hiperparazit se recunoaște prin lipsa orificiului și a căpăcelului care îi sînt caracteristice. Acest orificiu de ieșire ce se găsește la unul din polii coconului este de data aceasta excentric (fig. 5). în concluzie, rezultă că în agrobioceonoza studiată a acționat și în cazul de față legea echilibrului natural în relația gazdă—parazit. Se poate spune că braconidul Apanteles serieeus a diminuat efectiv, prin parazi- tarea larvelor, rezerva hibernantă a populațiilor de Tephrina arenacearia și Semiothisa clathrața. Ambele aceste specii sînt gazde noi pentru parazit. Fig. 1. —Larvă de Semiothisa clathrata L. parazitată dc Apari- teles serieeus Nees. Fig. 3. serieeus Nees. 3 APANTELES SERICEUS, PARAZIT LARVAR AL UNQR LEPIDOPTERE 113 BIBLIOGRAFIE 1, Mateias M.C., Probi. Prot. Plant., 1974, 2, 3, 292 — 298. 2. Mateiaș M.C., Anal. ICCPT, 1976, 42. 3. Telenga N.A., Fauna SSSR, Pereponceatokrilie, Braconidae, Microgaslerinae, Izd. Akad. Nauk SSSR, Leningrad, 1955, 5, 137-138. 4. Tobias V.L, Brakonidî Kavkaza (Hymenoptera-Braconidae), Nauka, Leningrad, 1976, 179. Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice 8 264 — Fundulea— Ilfov Și Facultatea de biologie, 7G 201 —București 35, Splaiul Independenței nr. 91 — 95. Primit în redacție Ia 20 ianuarie 1977. Fig. 4. — Adult (țj) de Âpanieles sericeus Nees. Fig. 5. — Cocon cu orificiul de ieșire al hiperparazitului Mesochorus viitator Zett. STRUCTURA COLOANELOR MUSCULARE LA ALLOLOBOPEORA DUGESI DACICA (POP) DE MARIA DRAGOȘ The muscle column ultrastructure of Allolobophora dugesi dacica may be interpreted star ting from the morphology of the longitudinal muscle layer, The pattern of arrangement and orientation of muscle columns are related to the body surface. The distribution and abundence of connective tissue as noticed by means of the optîcal microscope were also taken into account. The author tried therefore to find the equivalent of optica! microscope myofibrils in the electronmicroscope picture and to use a unified nomenclature. The muscle columns of Allolobophora dugesi dacica are different electronmicroscopically from those of the pennate type or modified pennate type, being the only type of structure described so far. material și metode Materialul de studiu folosit este pătura musculară longitudinală a peretelui corpului de la Allolobophora dugesi dacica (Pop). Rime clitelate și foarte agile au fost colectate la Începutul lunii aprilie de pe ogoarele Văii Chintăului (jud. Cluj). Segmente postcliteliale au fost fixate in lichidul Flemming sau Bouin-Hollande incluse în parafină, secționate transversal la 5 — 1 Op. și colorate unele cu hematoxilină ferică-eozină și altele după metoda tricromică Masson. în vederea studiului la microscopul electronic, alte exemplare proaspăt colectate au fost disectate pe linia median-ventrală, iar peretele corpului întins cu tegumentul în jos; după înde- părtarea tubului digestiv, din partea internă a cîmpului muscular longitudinal dorsal au fost izolate fragmente de cîte 1 mma care apoi au fost fixate în tetraoxid cu osmiu, după metoda Pallade, și incluse în epon sau în metaacrilat de metil. Ultrasecțiuni de 400—500 Â, obținute la ultratomul LKB tip 402 A, utilizînd cuțițe de cristal românesc, au fost examinate la microscoapele electronice Jem 7 și OPTON EM 9 A. Negativele fotografiilor au fost realizate pe plăci de sticlă cu mărire inițială de 8 000 — 16 000. REZULTATE ȘI DISCUȚII La microscopul optic, pătura musculară longitudinală de la Allolo- bophora dugesi dacica este alcătuită din coloane musculare (fascicule de miofibrile) lățite, orientate paralel cu epiderma și dispuse în serii continui sau întrerupte între pătura musculară circulară și peritoneu (fig. 1). Este o musculatură compartimentată de tip uniseriat. în coloanele musculare turtite (relaxate) miofibrilele se prezintă sub forma de lamele dispuse trans- versal, paralele între ele și paralele cu muchiile coloanei. în coloanele mai voluminoase (contractate) se vede mai clar structura miofibrilară. O mio- fibrilă este alcătuită din puncte izolate sau alipite și aliniate. Tot ca o singură coloană voluminoasă se prezintă și coloanele musculare juxtapuse sau foarte apropiate, între care se găsește o infimă cantitate de substanță fundamentală fluidă. Miofibrilele se observă distinct numai la microscopul electronic. ST, ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM..T. 29. NR. 2, P. 115-117. BUCUREȘTI. 1977 116 MARIA DRAGOȘ 2 în imaginile electronomicroscopiee, pe secțiuni transversale prin coloane sau prin fragmente de coloane se observă structura eterogenă, foarte complexă a miofibrilelor, care sînt constituite din sarcoplasmă în care sînt înglobate miofilamente subțiri și miofilamente groase. Sarco- plasma se găsește în mai mare cantitate (fig. 2) în muchiile coloanelor (M) sau în evaginațiile acestor muchii, conținînd deseori abundente precipitate de proteine hidratate. în același cîmp electronic se găsesc coloane cu sar- coplasma nevacuolizată (fig. 3) și coloane cu sistem vacuolar foarte abun- dent (fig. 4). Vacuolele la Allolobophora dugesi dacica sînt raspîndite uniform în toată întinderea miofibrilelor. Reticulul sarcoplasmic din inte- riorul coloanelor se prezintă ca fine canalicule transversale cu un traiect ondulat, din care cauză de obicei se surprind fragmente de canalicule. Deseori acestea au un conținut osmeofil. în coloanele contractate s-au observat și porțiuni de canalicule mai lungi (fig. 3), ajungînd uneori la lungimea unei jumătăți de coloană. La periferia coloanelor (fig. 4 și 5), canaliculele reti- culului sarcoplasmic (CRS) se dilată și formează vezicule (V) cu un diametru pînă la 0,01 pm și cisterne (CS) care depășesc acest diametru, în coloanele musculare juxtapuse veziculele sau cisternele sarcoplasmice marginale dintr-o coloană sînt dispuse alternativ cu cele din coloana ală- turată. La microscopul optic acestea se văd ca o singură coloană volumi- noasă, iar la nivelul membranelor intercolonale și ale cisternelor, miofibri- lele par întrerupte sau numai lăsînd impresia că sînt frînte și că se continuă dintr-o coloană într-alta. Acest aspect i-a determinat pe unii autori (16), (17); (19) să considere că miofibrilele sînt întrerupte spre mijlocul coloa- nelor. Miofilamentele subțiri sînt foarte dese, uniform repartizate în toată întinderea miofibrilelor, ordonat dispuse la nivelul pereților canaliculelor reticulului sarcoplasmic. între miofilamentele subțiri dintr-o miofibrilă și cele din miofibrilele alăturate nu există o delimitare netă decît la nivelul canaliculelor reticulului sarcoplasmic. s Miofilamentele groase sînt neregulat dispuse în mijlocul miofibrilei, ajungînd pînă la membrana externă a marginilor coloanei, unde uneori aderă de suprafața ei internă. în secțiuni transversale ele au forma de puncte mari în raport cu punctele mici ale miofilamentelor subțiri. Miofilamentele groase sînt fascicule compacte de miofilamente subțiri. Conturul lor nu este totdeauna neted și deseori au aspectul unor miei proeminențe rotun- jite. Numărul miofilamentelor groase nu este același în toate coloanele; el diferă uneori chiar în miofibrilele din aceeași coloană. Există porțiuni de miofibrile care conțin cantități diferite de miofilamente groase, unele fiind dispuse cîte 7—8 la același nivel iar altele numai cîte 1—3. Miofibrilele (MF) sînt separate unele de altele prin canaliculele reti- culului sarcoplasmic. Cînd o miofibrilă (MtfT) nu se întinde pe toată lățimea coloanei, ea este cuprinsă între ramurile de bifurcație ale unui cana- licul sarcoplasmic. Dacă o miofibrilă este ramificată, canaliculul sarco- plasmic este incomplet și se termină la locul de ramificare a miofibrilei. Autorii care au descris structura păturii musculare longitudinale la diferite specii de lumbricide la microscopul optic admit structura miofibri- lară a coloanelor musculare, indiferent că le-au acordat sau nu valoarea de celule (1), (2), (3), (4), (9), (13), (14), (17), (18), (19). J. H a n s e n (6), Fig. 1. — Structura microscopică a coloanelor musculare de la Allolobophora dugesi dacica (Pop). Secțiune transversală printr-o porțiune din musculatura longitud nală a cîmpului muscular dorsal. Printre coloanele musculare (CAI) se găsește țesut conjunctiv (ob. 90 x). Fig. 2. — Imaginea electronomicroscopică a două porțiuni de coloane musculare (CM) de la Allolobophora dugesi dacica, secționate transversal: una la nivelul muchiei sarcoplasmice (M) și alta în apropierea acestei muchii. în ambele se observă sarcoplasmă abundentă (72 000 x). Fig. 3. — Canaliculele reticulului sarcoplasmic (CHS) care delimitează miofibrilele (MF). Se poate urmări traiectul lor lung și sinuos (72 000 x). Fig- 4- — Dispoziția alternativă a veziculelor (V) și a cisternelor marginale (CS) ale canali- culelor reticulului sarcoplasmic (CRS) dintre două coloane musculare (CM) juxtapuse. Sarco- plasma este vacuolară (64 000 x). 3 STRUCTURA COLOANELOR MUSCULARE LA A. DVGESI DACICA H7 analizînd în paralel, la microscopul optic și la cel electronic, această struc- tură, constată că miofibrilele sînt alcătuite numai din miofilamente groase, în urma cercetărilor efectuate, noi considerăm că miofibrilele sînt eterogene, alcătuite din miofilamente subțiri si groase, separate între ele prin canali- culele reticulului sarcoplasmic. în descrierea structurii electronomicro- scopice, noi nu întrebuințăm termenii de lamela A și lamela B ai lui J. Staubesand și K.-H. Kersting (20), nici pe cei de regiunea F și O ai lui H. I k e m o t o (8) și nici termenii de benzi A și I ai lui G. Lanzavecchia (12), ci rămînem la termenul de miofibrilă, observată la obiectivele cu imersie, în concluzie, Allolobophora dugesi dacica cu o musculatură specifică (15), (16), de tip seriat, prezintă și la microscopul electronic o structură miofibrilară, diferită de cea a speciilor cu musculatură de tip penat (5), (7), (10), (11). BIBLIOGRAFIE 1. Baburina E.A., Dokl. AN SSSR, 1950, 72, 1, 133-136. 2. Baburina E.A. Dokl. AN SSSR, 1950, 74, 5, 611-614. 3. Bargeton M., C.R. Soc. Biol., Paris, 1938, 128, 1070-1072. 4. Cerfontaine P., Arch. Biol., 1890, 10, 327—428. 5. Chapron C., Valembois P., J. Microscop., Paris, 1967, 6, 617 — 626. 6. Hanson J., J. Biophys. Biochem. Cytol. (Lond.), 1957, 3, 111 — 122. 7. Heumann H.G., Zebe E., Z. Zellforsch,, 1967, 78, 192—199. 8. Ikemoto H., Biol. J. Okayama Univ., 1963, 3—4, 81 —126. 9. Izoard F., C.R. Acad. Sci. Paris, 1958, 24G, 10, 1598-1600. 10. Kawaguti S., Ikemoto H., Biol. J. Okayama Univ., 1957, 3, 223—230. 11. Ka-waguti S., Ikemoto H., Biol. J. Okayama Univ., 1967, 3, 239—247. 12. Lanzavecchia G., Atti Acad. naz. Liricei, 1968, 44, 448—454. 13. Michaelsen W., Oligochaeta, în Das Tierreich, Friedlănder, Berlin, 1900, 10. 14. Peree T.S., Semenova L.M., Zool. J., 1968, 47, 2, 200—211. 15. Pop V., Anal. Acad. R.P.R., Secț. șt., 1948, Seria A, 1, Mem. 9, 383-507. 16. Pop V., Dragos M., BuI. Univ. ,,V. Babeș-J. Bolyai” Cluj, Seria șt. nat., 1957, 1, 515—527. 17. Rhode E., Zool. Anz., 1885, 8, 135-238. 18. Rhode E., Z. wîss., 1923, 120, 325-335. 19. Roskin G., Z. Zellforsch., 1936, 24, 585—613. 20. Staubesand J., Kersting K.-H., Z. Zellforsch., 1964, 62, 416 — 442. Universitatea ,,Babeș-Bolyai”, Catedra de biologie animală, 3 400 —Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 3—7. Primit în redacție la 25 februarie 1977. Fig. 5. — Structura electronomicroscopică a miofibrilelor la Allolobophora dugesi dacica. Coloanele musculare juxtapuse, secționate transversal și oblic (MF). Secțiune transversală a miofibrilelor; MFI, miofibrilă incompletă, delimitată de bifurcația unui canalicul ai reticulului sarcoplasmic. Adesea miofibrilele aderă la membrana coloanei prin miofilamentele marginale (MM). CBS, Canaliculul reticulului sarcoplasmic; CS, cisterne marginale; V, vezicule (70 000 X ). ASPECTE HISTOENZIMOLOGICE CONSECUTIVE GREEONULUI DE TIMUS LA EMBRIONUL ȘI PUIUL DE GĂINĂ DE M.A. RUSU, Academician V. PREDA, VICTORIA D. SANDU și N. BUCUR Eleven-days-old chîcken embryos were grafted on chorioallantois with thymus from immunologically competent chickens of the same race. At 18 days of incu- hation and 7 days after hatching, spleen, thymus and liver were removed from the Controls and grafted chickens. The thymus grafts induced histoenzymological modifications. Thus, in 18-day embryos there was an increase of LDH-ase, SDH- ase, ATP-ase and Acid Phosph.-ase in the spleen, while in the liver an enhanced activity of LDH-ase and SDH-ase was observed. "With 7-day-old chickens, after grafting an increased Acid Phosph.-ase and ATP-ase activity in thymus or spleen, and a stroriger activity of SDH-ase in liver were evident, as compared to the Controls. Grefarea unui țesut competent imunologie la embrionul de găina produce fenomenul de „reacție a grefei contra gazdei”, care a fost mult stu- diat din punct de vedere imunologie și morfologic (1), (4), (8), (9). Aspec- tele histochimice și în special histoenzimologice au fost mai puțin abordate, în cercetările noastre am grefat țesut timic de la pui de găină competenți imunologie, pe membrana corioalantoidiană și am urmărit la embrioni și Ia puii eclozați modificările morfologice și histoenzimologice care apar în splină, timus și ficat. MATERIAL ȘI METODĂ Embrionii în virsta de 11 zile au fost grefați pe membrana corioalantoidiană cu fragmente de timus prelevate steril de la pui de găină de aceeași rasă (Plymouth Rock), în vîrstă de 6 săp- tămîni. La martori s-a făcut operația în alb. După 7 zile de la grefare, deci de la embrionii în vîrstă de 18 zile, s-au recoltat splina și ficatul, iar după ecloziune, de Ia puii în vîrstă de 7 zile proveniți din embrioni grefați, s-au recoltat splina, timusul și ficatul. Specificăm că s-au luat în considerare numai indivizii cu grefe viabile, bine vascularizate. Au fost sacrificați cîte 8—12 indivizi din fiecare lot, atît la virsta embrionară cît și după ecloziune. Fragmente din organele recoltate au fost prelucrate și incluse în parafină, servind pentru studii morfologice (colorația hematoxilină-eozină, HE). Alte fragmente au fost congelate în azot lichid, apoi tăiate la criotom, secțiunii^ obținute fiind utilizate pentru evidențierea cu metode uzuale a următoarelor enzime : lactatdehidrogenaza (LDH-aza), succinatdehidrogenaza (SDH-aza), adenozintrifosfataza (ATP- aza) și fosfataza acidă. Pentru a putea aprecia cantitativ diferențele de intensitate a colorației constatate la microscop în cazul unor enzime, intre lotul martor și cel grefat, ne-am servit de un microscop citofotometru Leitz, utilizînd o metodă asemănătoare cu cea folosită de Y. N e v e u x și colab. (6). Am determinat densitatea optică a colorațiilor enzimatice, ceea ce indirect ne permite o apreciere relativă asupra activității enzimelor respective. Rezultatele măsurătorilor le prezentăm în două tabele. La sacrificarea embrionilor, s-au cîntărit splinele din fiecare lot. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM..T. 29, NR. 2, P. 119-122, BUCUREȘTI, 1977 120 M. A. RUSU și COLABORATORI 2 REZULTATE ȘI DISCUȚII EMBRIONI ÎN VÎRSTĂ DE 18 ZILE Splina: greutatea medie a splinelor la lotul martor este de 14,51 mg/100 g greutate corporală, iar la lotul grefat este de 27 mg/100 g greutate corporală, deci semnificativ cu 86% mai mare decît la martor. Colorația cu HE pune în evidență la lotul grefat vase sinusoide lărgite și infiltrații cu hematii și leucocite, printre care numeroase limfocite. Activitatea LDH-azei, SDH-azei, ATP-azei și a fosfatazei acide este mai crescută la lotul grefat în comparație cu lotul martor (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Valorile densităților optice ale colorațiilor enzimatlce la embrioni de 18 zile Organ Splină Ficat Enzima LDH-aza SDH-aza ATP-aza fosfataza acidă LDH-aza SDH-aza Martor X + SX Grefat X±SX 273±4,8 157±4,6 404 + 11,2 343±14 774±19,5 197±2,6 521±10 186 + 5,6 841±33 689±20 1023±13 328 ±8 P <0,001 <0,001 <0,001 <0,0,01 <0,001 <0,001 Diferența ± % dintre loturi + 90,8 + 18,4 + 108,1 + 100,8 + 32,1 + 66,5 Fig. 1. — Splină, pui de 7 zile, fosfataza acidă, lot martor (ob. 16 x). Ficatul: colorația cu HE arată la lotul grefat prezența unor infil- trații perivasculare cu leucocite, printre care și limfocite ; vasele sinusoide conțin mai multe hematii în comparație cu lotul martor. Activitatea LDH-azei și SDH-azei este mai crescută la lotul grefat (tabelul nr. 1). ATP-aza și fosfataza acidă nu prezintă modificări. PUI ÎN VÎRSTĂ DE 7 ZILE Splina: colorația cu HE în splina puilor permite să se observe o delimitare mai precisă între pulpa albă și cea roșie. La puii care provin din embrioni grefați se remarcă aglomerări de limfocite care pătrund printre elementele pulpei roșii. SDH-aza, ATP-aza și fosfataza acidă (fig. 1 și 2) au o activitate mai intensă la lotul grefat (tabelul nr. 2). îndeosebi macro- fagele prezintă o activitate enzimatică puternică. Timusul: colorația cu HE evidențiază că la lotul grefat corticala are o grosime redusă, iar în zona medulară, unde corpusculii Hassall sînt numeroși, se remarcă unele vase de sînge dilatate și mici hemoragii. ATP-aza și fosfataza acida au o activitate mai crescută la lotul grefat în comparație cu lotul martor (tabelul nr. 2), în special la nivelul zonei medulare, în corpusculii Hassall, macrofage, celulele epitelioreticulare. Fig. 2. - Splină, pui de 7 zile, fosfataza acidă, lot grefat (ob. 16 x). GREFONUL DE TIMUS ȘI MODIFICĂRILE HISTOENZIMOLOGICE 121 Tabelai nr. 2 Valorile densităților optice ale colorațiilor enzlmatice Ia puii in vîrstă de 1 zile Organ Splină Ficat Timus (medulară) Enziraa SDH-aza ATP-aza fosfatază acida SDH-aza ATP-aza fosfataza acidă Martor X+SX 138±4,6 568±12 270+11. 425 + 11 799+15 271±12 Grefat X±SX 163±4,1 750±ll 647±30 965±21 925 + 15 524±15 P c 0,001 <0,001 <0,001 <0,001 <0,001 <0,001 Diferența ± % dintre loturi + 18,1 + 32 + 139,6 + 127 + 15,7 + 93,3 Ficatul: colorația cu HE evidențiază prezența unor infiltrate peri- vasculare cu limfocite la lotul grefat; la același lot activitatea SDH-azei este mai intensă (tabelul nr. 2). După cum se observă din prezentarea rezultatelor, în urma grefării eu țesut timic, apar modificări morfologice și histoenzimologice în orga- nismul gazdă, care se manifestă atît la embrioni, cît și după ecloziune. La embrioni, modificările cele mai evidente se găsesc la nivelul splinei, unde și macroscopic se observă hipertrofia acestui organ. Splenomegalia, ca expresie a „reacției grefă contra gazdă”, este provocată în parte de celule cu originea în grefon care colonizează splina și se divid aici, precum și de unele celule splenice care intră și ele în diviziune, după cum au stabilit în 1959 Biggs șiPayne (citați de (8)). La realizarea splenomegaliei, contribuie, cel puțin în parte, lărgirea vaselor sinusoide și acumu- larea de hematii în ele, după cum rezultă din observațiile noastre. Aceste modificări morfologice sînt însoțite de schimbări în activitatea enzimatică. Datele noastre histoenzimologice dovedesc intensificarea activității unor enzime în splina embrionilor grefați, ceea ce confirmă unele din rezultatele lui R. A. Fennell (3). Activitatea crescută a acestor enzime este în legătură cu procesele celulare mai intense care se desfășoară în splina hipertrofiată a receptorului. Limfocitele observate în infiltrațiile perivasculare din ficat, provin, cel puțin în parte, din grefonul de timus, după cum susține și J.B. S o 1 o m o n (8). Celule provenite din grefon sau anumiți compuși eliberați din ele (3) au produs la nivelul ficatului o excitație de natură nespecifieă, cu repercusiuni și asupra metabo- lismului celulelor hepatice, provocînd creșterea activității unor enzime. La puii în vîrsta de 7 zile, proveniți din embrioni grefați, tabloul histologic și histoenzimologic este mai complex; organele în care se observă unele modificări sînt în primul rînd splina și timusul, mai puțin ficatul. Reamintim în acest sens aglomerări limf o citare în splină, corti- cala redusă în timus, corpusculi Hassall numeroși, infiltrate perivasculare în ficat, precum și intensificarea activității unor enzime în aceste organe. Rezultatele noastre sugerează posibilitatea existenței unei reactivități imunitare, dar nu putem încă preciza mecanismele care o determină. 2-c. 7426 122 M. A. RUSU Și COLABORATORI în concluzie, în urma grefării de țesut timic, provenit de la un donor competent imunologic pe membrana corioalantoidiană, apar modificări histologice și histoenzimologice în splină, timus și în măsură mai redusă în ficat, atît la embrioni cît și la puii eclozați. BIBLIOGRAFIE 1. Betz T.W., J. Embryol. exp. Morph., 1970, 24, 2, 357—365. 2. Cooper M.D., Peterson R.D.A., Good R.A., Nature (Lond.), 1965, 205, 4976, 143—147. 3. Fennell R.A., J. Morph., 1966, 118, 2, 149 — 165. 4. Goldberg R.B., Betz TAV., J. Embryol. exp. Morph., 1973, 29, 1, 245—251. 5. Hart D.E., Betz T.W., J. Embryol. exp. Morph., 1973, 29, 1, 239—244. 6. Neveux Y., Goumon P., Drouet J., Guillouzo A., Vaurette D., C.R.Soc. Biol. Paris, 1973, 177, 6—7, 810-814. 7. Preda V., Rusu M.A., Rusu Mari a, Vaida T., St. cerc, embriol. citol., Seria citol., 1970, 7, 2, 79-85. 8. Solomon J.B., J. Embryol. exp. Morph., 1961, 9, 3, 355 — 365. 9. Solomon J.E., Tucker D.F., J. Embryol. exp. Morph., 1963, 11, 1, 119—134. Centrul de cercetări biologice, 3 400 —Cluj-Napoca, Str. Republicii nr. 48. Primit în redacție la 27 februarie 1977. INFLUENȚA VÎRSTEI ASUPRA CANTITĂȚII DE CALCIU DIN HEMOLIMFĂ LA MYTILUS GALLOPBOVINCIALIS DE PA VEL ORBAI și Academician EUGEN A. PORA The experiments were performed on Mytilus galloprovincialis. A relationship has been established between the calcium concentration in haemolymph and the age (size) of animals. Mytilus galloprovincialis este o specie eurihalină și poikilosmotică (6), (7), fiind capabilă să reziste între limite largi de salinitate. Presiunea osmotică a lichidului extracelular — factor de importanță vitală în larga răspîndire a speciei — este determinată de ionii anorganici și de unele substanțe organice cu greutate moleculară mică (1), (2). în acest sens Compoziția ionică din hemolimfă poate să fie diferită față de cea a apei de mare în care trăiește această specie. O serie de cercetări au pus în evidență, de exemplu, concentrații de calciu ionic mai crescute în hemolimfă la Mytilus galloprovincialis (1) și M. edulis (3), (6). Ne-am propus să urmărim în ce măsură această „reglare” a calciului din hemolimfă la Mytilus galloprovincialis este influențată de vîrsta ani- malelor și dacă într-adevăr se poate vorbi în cazul acestei specii de meca- nisme active reglatoare. MATERIAL ȘI METODE Cercetările au fost efectuate în cursul lunii august 1976 la Stațiunea de cercetări marine ,,Prof. I. Borcea” de la Agigea-Constanța. Animalele de experiență (Mytilus galloprovincialis), le-am colectat din zona de mică adîncime a litoralului. După recoltare, animalele au fost ținute, pentru acomodare, în laborator în apă de mare cu barbotare de aer, timp de 24 de ore. în funcție de talia animalelor (lungime în cm) s-au alcătuit 3 loturi experimentale (I — 2,5 cm; II = 4 cm; III = 5,5 cm) (după L. A. Zenkevici (10) talia la Mytilus galloprovincialis din Marea Neagră reprezintă grupe aproximative de vîrstă). Recoltarea hemofiliei s-a făcut în felul următor : valvele animalelor s-au deschis prin secționarea mușchiului adductor posterior iar apa din inte- rior ă fost absorbită cu hîrtie de filtru. Hemolimfă a fost colectată intr-o sticlă de ceas prin sec- ționarea repetată a mantalei. După diluția corespunzătoare a hemolimfei, probele s-au citit la un speetrofotometru cu absorbție atomică Pye Unicam (9). Rezultatele prelucrate statistic și comparate prin testul „t” al lui Student sînt exprimate în mg/100 ml hemolimfă. REZULTATE ȘI DISCUȚII Paralel cu creșterea în vîrstă a animalelor se constată o mărire a concentrației de calciu din hemolimfă (tabelul nr. 1). Comparativ cu lotul I creșterea este de +9,86% (p < 0,01) la lotul II și de +19,73 %(p < 0,001) ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 123—125, BUCUREȘTI, 1977 124 PAVEL ORB AI și EUGEN A. PORA Tabelul nr. 1 Variația cantității de calciu din hemolimfă la Mytilus galloprovincialis in funcție de vîrsiă Loturile de animale I II III Nr. animalelor 15 15 15 Calciu mg/100 ml hemolimfă (valori medii) 19,77 21,72 23,67 Eroarea standard (E.S. + ) 0,37 0,32 0,20 Diferența procentuală față de lotul 1 — + 9,86 + 19,73 P — <0,01 <0,001 Notd. Apa de mare; salinitatea 17,6 %o. concentrația calciului 19,0 mg/100 ml. 3 CALCIUL ÎN ONTOGENIE LA MYTILUS J25 3. Istin M., Kirschner L.B., J. gen. Physiol., 1968, 51, 478 — 496. 4. Lubet P., Pujol J.P., C.R. Acad. Sci. Paris, 1963, 257, 4032-4034. 5. Malins D.C., Sargent J.R., Biochemical and biophysical perspeciives in marine biology, Acad, Press, Londra — New York, 1974, 1, 6. Potts W.T.W., J. exp. Biol., 1954, 31, 3, 376-385. 7. Remane A., Schlieper C., Biologi) of brackish waier, Schweizerbart’sche Verlagsbuchhand- lung, Stuttgart, 1971. 8. ScHLiEPER C., Ann. Biol., 1957, 33, 3—4, 117. 9. Willis J.B., Spectrochim. Acta, 1960, 16, 259—278. 10. Zenkevigi L.A., Prosvescenie, 1968, 2, 118—119. Centrul de cercetări biologice, Laboratorul de ontogeneză funcțională, 3 400 — Cluj-Napoca, Sir. Clinicilor nr. 5—7, Primit în redacție la 25 octombrie 1976. 2 la lotul III. De asemenea, valoarea medie obținută la lotul III este mai ridi- cată cu 8,98 % față de cea a lotului II (p < 0,01). De notat că la toate cele 3 Ioturi valorile găsite sînt superioare concentrației de calciu determin nată din apa de mare cu, respectiv : 4,05%, 14,32% și 24,58 %. în acest sens rezultatele noastre concordă cu cercetările lui W.T.W. P o 11 s (6) care, în bemolimfa de Mytilus edulis^ găsește o concentrație mai ridicată cu 13,48 % față de cea din apa de mare. Deși la moluștele marine mecanismele de reglare ionică nu sînt atît de eficace ca la organismele homeosmotice, observăm totuși o tendință, un început de menținere a concentrației de calciu din hemolimfă la o valoare independentă aceleia din apa de mare. Această tendință este cu atît mai pronunțată, cu cît animalul este mai matur fiziologic. Existența unor factori endocrini de reglare la Mytilus galloprovincialis rămîne o problemă de discutat. La această specie P. L u b e t și J. P. P u j o 1 (4) au constatat variații de neurosecreție a ganglionilor cerebroizi în timpul unui stress osmotic. Aceste modificări par să sugereze o relație între acti- vitatea secretorie și schimbările de salinitate ale mediului înconjurător. Rezultate interesante sînt descrise și la un alt molusc, Lymnea, de C h a i- s em ar t in (citat de (5)). După aceste cercetări ganglionii pleurali și parietali ar secreta un factor endocrin reglator al mecanismelor de transport ionice. Potrivit rezultatelor noastre nu este exclusă posibilitatea existenței și la Mytilns a unui factor de reglare analog. în concluzie, vîrsta influențează cantitatea de calciu ionic din hemo- limfă la Mytilus galloprovincialis; cu cît animalul este mai matur fiziologic cu atît concentrația calciului hemolimfatic tinde să se mențină la o valoare superioară și independentă celei din apa de mare. BIBLIOGRAFIE 1. Bricteux-Gregoire S., Duchateau-Bosson Gh., Jeuniaux Ch., Florkin M.,Arch. int. Physiol. Biochem. .1964, 72, 1, 116 — 123. 2. Hoyaux J., Gilles R-, Jeuniaux Ch., Comp. Biochem. Physiol., 1976, 53 A, 361 — 365. ACȚIUNEA TIOUREEI ASUPRA GRUPĂRILOR -SH LIBERE DIN MUSCULATURA STRIATĂ A PEȘTILOR (CYjPRINUS CARPIO L.) ACLIMATIZAȚI LA TEMPERATURĂ SCĂZUTĂ DE C.A. PICOȘ și DUMBRĂVIȚA SCHMIDT Experiments carried out in fishes evidenced the action of thiourea upon free — SH groups occurring in the striated muscles of Cyprinus carpio L. acclimatized at a 9° —10°C temperature. The assay of the free — SH groups was carried out according to Staron’s. Allard’s and Chambre’s method by means of a FEK-M photoelectrocalorimeter. By Winkler’s method, the Oa cpnsumption was parallelly determined in the control animals. It was found out that six days after thiourea administrat ion in water (1 g/1) the Oa consumption in the fishes acclimatized to low temperatures recorded a 36.74 per cent increase, while the free — SH groups content in the dorsal striated thiourea-treated musculature was by 147.3 per cent higher as compar ed to the control fishes. în cercetări anterioare (2), (4), (5) făcute pe unele poikiloterme acvatice (pești, moluște, crustacei), am demonstrat faptul că, atunci cînd animalele respective sînt aclimatizate la temperaturi scăzute (5—10°C), ele reacționează la tratamentul cronic cu tiouree, administrată în apă (1—2 g/1), prin creșterea considerabilă a consumului lor de oxigen. Întrucît nivelul metabolismului energetic reflectă intensitatea reacțiilor biochimice din organism, care se realizează cu participarea a nume- roase enzime, efectul hipermetabolic produs de tiouree sugerează că tioderivatul este capabil să stimuleze activitatea |unor a dintre acestea, chiar în condițiile unui nivel termic scăzut. Luînd în considerare unele informații furnizate de literatura științi- fică în legătură cu rolul grupărilor — SH în metabolismul intermediar, am făcut supoziția că această performanță a tioureei s-ar datora faptului că, într-un mod oarecare, ea ar determina creșterea concentrației grupărilor —SH în țesuturi. într-adevăr, acestor grupări (precum și celor —S—S—) li se atribuie roluri foarte importante în metabolism. Astfel, așa cum arată A. Schwartz și colab. (8) „ele fac parte din structura fixă a unor enzime, hormoni, vitamine și joacă un rol în fenomenele oxido-reducătoare”. Mai recent I.M. Torcinskii (10) arată că a fost bine demonstrată dependența de grupările—SH a acțiunii bio catalitice a 3-fosfogliceraldehid- dehidrogenazei (FGA-dehidrogenazei) care participă în metabolismul glucidelor la majoritatea organismelor animale. în scopul verificării ipotezei enunțate mai sus, am inițiat o serie de cercetări, ale căror prime rezultate fac obiectul acestei lucrări. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM,, T. 29, NR. 2, P. 127—130, BUCUREȘTI, 1977 128 C. A. PICOȘ Și DUMBRĂVIȚA SCHMIDT 2 MATERIAL ȘI METODE Am experimentat pe 20 de exemplare de crap de cultură (Cyprinus carpio L.), in greutate de 30—46 g, provenite de la Stațiunea piscicolă Frăsinet (jud. Ilfov). De la scoaterea din mediul natural (14.X 1.19.75) și pînă la introducerea lor în experiențe (decembrie — ianuarie) peștii au fost ținuți într-un acvariu mare, cu scurgere continuă a apei, și fără să li se administreze hrană, deoarece, după cum se știe, în sezonul rece ei nu o consumă. Experiențele s-au efectuat în felul următor: loturi de cîte 3 — 4 animale erau introduse în vase mari de sticlă, conținînd aceeași cantitate de apă de robinet (3—4 1). Vasele, a căror apă se schimba zilnic, erau ținute într-o baie mare de apă, cu scurgere continuă, în care, datorită sezonului rece, temperatura s-a menținut la un nivel scăzut, suficient de constant (9 — 10° C). După circa o săptămînă de aclimatizare a peștilor la această temperatură, loturile de experiență erau tratate zilnic, timp de 6 zile, cu tiouree, care se administra în apă, în doză de 1 g/1. La sfîrșitul perioadei de tratament, atît peștii de experiență, cît și cei de control, erau sacrificați, luîndu-se de la fiecare exemplar cîte 500 mg de musculatură striată dorsală, din care se extrăgeau și apoi se dozau grupările — SH libere, după metoda preconizată de T, S t ar o n, C. A 11 a r d și M. - M. C h a m b r e (9). Dozările s-au făcut cu ajutorul fotoelectrocolorimetrului FEK-M. Conținutul grupărilor — SH a fost exprimat în pM/g de țesut, iar valorile obținute au fost prelucrate statistic. Pentru a verifica încă o dată efectul hipermetabolic al tioureei, în ultima zi^de tratament am determinat consumul de oxigen la 5 exemplare martor și la 5 de experiență. în acest scop, am utilizat procedeul camerei respiratorii închise și metoda Winkler pentru dozarea oxigenului dizolvat în apă. Consumul de oxigen a fost exprimat în ml/kg/oră. Valorile acestui indice fizio- logic (determinat numai cu scopul efectuării unui sondaj) nu au fost prelucrate statistic, ele fiind reduse ca număr. REZULTATE Rezultatele obținute sînt redate sintetic în graficele din figura 1. Analiza graficului A ne permite să constatăm că, în timp ce exem- plarele martor (M) au consumat, în medie, 68,96 ml Oa/kg/oră, exemplarele de experiență (E), tratate cu tiouree, au consumat, în medie, 94,30 ml O2/kg/oră sau cu 36,74 % mai mult. Coloanele graficului B arată că, în musculatura striată a exemplarelor martor (M'), conținutul mediu al grupărilor — SH libere este de 0,38 ± 0,054 p.M/g, în timp ce în musculatura striată a exemplarelor de expe- riență (E'), același conținut este de 0,94 i 0,15 yM/g, adică cu 147,36% mai crescut (p = 0,02). DISCUȚII Numeroase cercetări au arătat că compușii tioliei au un rol foarte important în metabolism, deoarece ei acționează ca stimulatori enzimatici. Cel mai important dintre acești compuși este glutationul, care, așa cum afirmă D.I. Roșea și colab. (7), „este un activator al enzimelor cu sulf și al celor proteolitice”. Pe de altă parte, după cum relatează Y. Ore a ch (1), glutationul este aproape singurul reprezentant al tiolilor solubili în țesuturi, cu excepția sîngelui. Chiar și numai faptele menționate mai sus au fost suficiente pentru a ne sugera că creșterea pronunțată a consumului de oxigen, constatată de noi la pești aclimatizați la rece și tratați cu tiouree (4), ar putea fi datorată, cel puțin în parte, intervenției compușilor tioliei în metabolismul intermediar al animalelor considerate. 3 ACȚIUNEA TIOUREEI ASUPRA GRUPĂRILOR —SH LIBERE 129 Tocmai în scopul verificării acestei presupuneri, am întreprins cercetările prezente, în care am determinat, în paralel, consumul global de oxigen și conțin tul grupărilor — SH libere tisulare la peștii aclimatizați la temperatură scăzută, dintre care cei de experiență au fost tratați cu tiouree. Faptul că pentru determinarea grupărilor — SH am ales țesutul Fig. 1. —A, Consumul de oxigen al peștilor (Cyprinus carpio L.) aclimatizați la 9 —10°C, în con- diții standard (M) și după trata- mentul cu tiouree (lg/1) (E); B, conținutul în grupări — SH libere în musculatura striată dorsală, în condiții standard (M') și după tratamentul cu tiouree (EJ). muscular se explică prin aceea că, conform cercetărilor lui Y. Or e a c h (1), la crap, grupările menționate sînt deosebit de abundente în acest țesut. Dealtfel, și la raci, E. X Por a și colab. (6) au găsit cantități importante de grupări — SH libere în mușchiul abdominal. Rezultatele cercetărilor noastre arată că, la peștii aclimatizați la 9 — 10°C, tratamentul cu tiouree determină atît creșterea metabolis- mului energetic global, cît și creșterea conținutului grupărilor — SH libere din musculatura striată dorsală. Faptul că există un paralelism între nivelul grupărilor — SH tisulare și acela al metabolismului energetic global a fost, de asemenea, constatat la raci (Potamobius fluviatilis) de către E. A. P o r a și colab. (6). într-adevăr, acești autori au găsit că consumul de oxigen al întregului organism și cantitatea grupărilor — SH libere din hemolimfă și din mușchiul abdominal sînt mai crescute la racii de vară și mai reduse la cei de iarnă. 130 C. A. PICOȘ și DUMBRĂVIȚA SCHMIDT 4 Pe baza faptelor relatate, trebuie să admitem că grupările —SH au un rol important în mecanismul prin care tioureea provoacă creșterea metabolismului energetic global, constatată de noi, atît Ia pești, cît și la alte poikiloterme acvatice (moluște, crustacei), aclimatizate la tempera- turi scăzute (2), (5). Este de presupus, că grupările — SH stimulează activitatea mai mul- tor enzime implicate în metabolismul intermediar, dar, în mod cert, ele stimulează activitatea FGA-dehidrogenazei, care intervine în metabolis- mul intermediar al glucidelor (10). O dovadă în acest sens o constituie și faptul, constatat de J. H a t e y (3), că la crapii tineri, tratați cutiouree (administrată în apă, în doze de 1 și 1,5 °/00), se produce o creștere importantă a glicemiei, ca urmare a intensificării glicogenolizei hepatice. în concluzie, tioureea, administrată în apă (1 g/1) timp de 6 zile, determină o creștere a consumului de Oa (Cyprinus carpio L.) la animalele aclimatizate la 9—10°C, de 36,74%, în comparație cu acela al animalelor de control. în aceleași condiții experimentale, conținutul grupărilor — SH libere din musculatura striată dorsală a peștilor tratați este cu 147,3 % mai mare. BIBLIOGRAFIE 1. Creach Y„ C.R. Soc. Biol., Paris, 1963, 157, 11, 2093-2096. 2. Diaz-Iglesias E., Picoș C.A., St. și cerc, biol.. Seria zoologie, 1973, 25, 6, 527 — 531. 3. Hatey J., C.R. Soc. Biol., Paris, 1950, 144, 955-957. 4. Picoș C.A., Schmidt Dumbrăvița, Popovici Elena, Z. vergi. Physiol., 1969, 63, 146—150. 5. Picoș C.A., Rev. roum. Biol., Serie de Zoologie, 1972, 17, 1, 55—62. 6. Pora E.A., Rușdea D., Ghircoiașiu M., Fabian N., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. Biol., 1962, 1, 137-146. 7. Roșca D.I., Ghircoiașiu M., Ionescu P., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. Biol., 1959, 2, 153-156. 8. Schwartz A., Pora E.A., Kis Z., Madar I., Fabian N., Corn. Acad. R.P.R., 1961, 11, 1, 45-51. 9. Staron T., Allard C., Chambre Marie-Madeleine., C.R. Acad. Sci., Paris, 1961, 253, 25, 3109-3111. 10. Torginskii I.M., Sulfghidrilnîie i disulfitnîie grupt belkov, Nauka, Moscova, 1971. Facultatea de biologic, 76 201 — București 35, Splaiul Independenței nr. 01—93 și Institutul central de perfecționare a personalului didactic, 76 231 — București 35, Șos. Panduri nr. 90. Primit în redacție la 13 iulie 1976, MODIFICĂRILE UNOR INDICI BIOLOGICI ÎN ORGANELE DIGESTIVE ȘI MUȘCHI ÎN URMA PANCREATECTOMIEI LA PORUMBEL DE N. MIHAIL, RODICA GIURGEA și GH. FRECUȘ The authors give the dynamics of glycogen, dry substance and lipids from liver, smooth muscle, striated muscle and gut in pancreatectomized pigeons and those with ligated pancreatic ducts. Both experimenta lead to a characteristic hypogly- caemic diabetes in birds. The results, different from those in mammals, are discus- sed in relation with the other endocrine glands, profoundly modified. în cîteva lucrări anterioare (4), (5), (6) am arătat unele caracteristici ale diabetului experimental la porumbel, provocat fie prin pancreatectomie completă, fie prin ligaturarea canalelor pancreatice. Supraviețuirea înde- lungată a acestei specii după pancreatectomie și valorile în decursul a 30 de zile ale glicemiei, toleranței la glucoză și sensibilității la insulină sînt deosebite de datele cunoscute la mamifere și se întind pe o perioadă de timp mai mare decît cele descrise la alte specii de păsări pancreatecto- mizate. Deoarece, după operație, restructurările unor organe sînt specifice, am continuat examenele asupra conținutului de glicogen, apă și grăsimi din mușchiul pectoral mare, mușchiul neted al pipotei, ficat și intestin care sînt afectate de diabetul experimental. Pancreatectomia completă duce în mod obligatoriu la diminuarea și degenerescența grasă a mușchiului pectoral și la o hipertrofie intestinală la dublu, însoțită de restructurări ale glandelor endocrine. Ligatura cana- lelor pancreatice are drept urmare degenerescența grăsoasă a pancre- asului exo- și endocrin, ceea ce duce treptat la instalarea simptomelor pancreatectomiei complete (4). MATERIALE ȘI METODE Au fost pancreatectomizați complet 104 porumbei de turn, adulți, iar la un număr de 90 li s-au ligaturat canalele pancreatice. Din aceștia s-au ales loturi de cîte 10 indivizi de greu- tate corporală și cu semnele pancreatectomiei apropiate și s-au sacrificat la 10,20 și 30 de zile după operație. Sacrificarea s-a făcut prin decapitare, apoi au fost recoltate fragmente de mușchi pectoral, pipotă, ficat și intestin subțire, de la acesta din urmă luîndu-se bucăți din toate regiu- nile. Din punct de vedere metodologic, pentru alegerea exemplarelor care supraviețuiesc ope- rației de pancreatectomie, circa 50%, există un oarecare risc: unele, mai debile, slăbesc și se epuizează mai repede, așa că Ia 20 de zile simptomele de pancreatectomie ar putea fitotatlt de înaintate ca altele la 30 de zile. De asemenea sînt indivizi care supraviețuiesc două luni sau chiar mai mult. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 131—134, BUCUREȘTI, 1977 132 N. MIHAIL și COLABORATORI 2 modificările unor indici biologici în urma pancreatectomiei 133 Determinarea glicogenului din țesuturi s-a făcut după metoda Montgomery (7), grăsimile totale după metoda clasică Soxhlet, iar cantitatea de substanță uscată prin exicare la etuvă Ia 105°C, timp de 24 de ore. rezultate și discuții Rezultatele măsurătorilor noastre, prelucrate statistic și redate în graficele din figurile 1 — 3, nu concordă cu datele de pînă acum. Pentru a le explica, le vom compara cu date proprii anterioare, precum și cu date din literatură referitoare la diabetul experimental. în ceea ce privește diabetul care se dezvoltă la păsări în ambele variante operatorii, datele noastre concordă cu cele din literatură, prin faptul că păsările în majori- tatea timpului de supraviețuire, sînt diabetice, însă hipoglicemice (3), (9). în schimb, datele din literatură arată numai valorile de glicemie din primele 3—4 zile după pancreatectomie, precum și toleranța lor la glucoză. Acestea concordă în mare parte cu rezultatele noastre de la 10 zile. Valorile corespunzătoare de la mamifere sînt foarte diferite, lucru explicabil prin cantitatea mai mică de țesut insular, raportul diferit între celulele a și Ș (păsările avînd mai multe celule a) și, în sfîrșit, prin faptul că, atît la po- rumbel cît și la găină, există elemente insulare extrapancreatice (1). La porumbelul panereatectomizat s-au găsit elemente insulare în treimea posterioară a intestinului subțire. Variațiile glicogenului din ficat și mușchi sînt cel mai greu de expli- cat. Astfel, la 10 zile după pancreatectomie completă are loc o creștere a glicogenului hepatic, apoi o scădere puternică, singura justificată ca feno- men fiziologic clasic cunoscut la mamifere, apoi iar o creștere. Aceste creș- teri bifazice sînt datorite probabil unei gluconeogeneze în diabet hipogli- cemic, afară de prima perioadă, după 10 zile, cînd animalul este hipergli- Fig. 1. — Variația conținutului de glicogen (mg/100 g țesut proaspăt) în ficat, mușchi pectoral și fragmente de stomac muscular, în urma panereatecto- miei complete (A) și a ligaturării canalelor paner eatice (B). Fig. 2. — Variația valorilor medii ale substanței uscate (%) în ficat, mușchi pectoral, stomac muscular și intestin, în urma pancreatectomiei complete (A) și a ligaturării canalelor pancreatice (B). Fig. 3- — Variația valorilor medii ale conținutului de lipide ( %) din ficat, mușchi pectoral, stomac muscular și intestin, în urma pancreatectomiei complete (A) și a ligaturării canalelor pancreatice (B). cemic. După ligatura canalelor, la 10 zile, cînd pancreatectomia este încă incompletă, are loc o scădere a glicogenului hepatic, apoi o creștere puter- nică și din nou o scădere. în această schemă experimentală porumbelul este tot timpul hipoglicemic și toleranța la glucoză este mai scăzută decît după pancreatectomie completă (6). Acest fapt contravine degenerescenței treptate a insulelor Langerhans, perioadă în care animalele nu sînt pancrea- tectomizate complet. Creșterile excesive de glicogen hepatic se explică printr-o gluconeogeneză de proveniență proteică din mușchiul pectoral care se reduce treptat.. Probabil că mai sînt mecanisme hormonale de blocare a glicogenului în ficat, în care glucocorticosteroizii măriți joacă un rol primordial. Aspectul dinamic al conținutului de glicogen din mușchiul 134 N. MIHAIL și COLABORATORI 4 striat este asemănător în ambele variante (fig. 1, A și B). Mușchiul neted seamănă cu ficatul la exemplarul pancreatectomizat și mai puțin la cel ligaturat. Fenomenul este în mare parte relativ, deoarece, odată cu pierde- rea masivă a proteinelor, apare o creștere proporțională a glicogenului. Valorile substanței uscate din organele examinate arată inițial o scădere urmată apoi de o tendință de revenire la normal, mai ales după ligatura canalelor pancreatice. în acest caz se pare că sînt implicați mine- ralocorticoizii, responsabili de retenția temporară a apei în țesuturi (2), ,(8). Dinamica lipidelor totale indică o perturbare a metabolismului acestora, fapt cunoscut dealtfel în cazul diabetului. Degenerescența grasă a ficatului în diabetul mamiferelor este prezentă la păsări printr-o infiltra- ție lipidică progresivă a mușchiului. Este remarcabil faptul că și la clinele complet pancreatectomizat mușchii membrului anterior diminuează evident, asemenea mușchiului pectoral de la porumbel (4). în concluzie, pancreatectomia completă, fie prin extirparea pancre- asului, fie obținută progresiv prin ligaturarea canalelor pancreatice, duce la un diabet hipoglicemic caracteristic păsărilor. Restructurările anatomice, mai ales ale glandelor endocrine, și cele de compensare dau caracteristici biochimice neașteptate ca valoare și ca dinamică organelor cercetate. Singura explicație o constituie neoformațiile insulare din intestin și căile metabolice diferite la păsări față de mamifere. . BIBLIOGRAFIE 1. Colga J.R., Hazelwood R.L., Gen. comp. Endocrin., 1976, 28, 151. 2. Kahana M.S., Patofiziologhia endokrinnoi sisiemi, Izd. Medițina, Moscova, 1968, 3. Mialhe P., Acta endocrin., Kbh., 1958, Supl. 36. 4. Mihail N., St. cerc, endocrin., 1964, 15, 5, 427. 5. Mihail N., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1967, 19, I, 57. 6. Mihail N., Giurgea R., St. cerc, endocrin., 1973, 24, 6, 503. 7. Montgomery R., Arch. Biochem. biophys., 1957, 67, 378. 8. Poliak R.I., Pecen i pociki posle rezekții podjeludokcinoljelezl, Izd. Medițina, Moscova, 1969. 9. Sitbon G., Diabetologia, 1967, 3, 427. Centrul de cercetări biologice, Catedra de fiziologie animală, 3 400 — Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 5—7. Primit în redacție la 9 iulie 1976. INFLUENȚA ADMINISTRĂRII IODULUI RADIOACTIV ASUPRA UNOR CONSTANTE SANGUINE LA GĂINĂ (GALLUS DOMESTICUS) DE N. STĂNCIOIU, D. CURCĂ și SIMONA CEAUȘESCU Some blood constants have been determined in laying hens treated with radioac- tive iodine in doses of 10 [zCi/kg in two series at 14 days interval and the following changes have been observed : the concentration of ascorbic acid in total blood and of total proteins decreased under the effect of W1I, in the first dose and increased after the second treatment. Calcium content of blood increased after the first treatment and dropped after the second treatment with radioactive iodine. The activity of GOT and GPT transaminases and of acid phosphatase was stimulated, while the activity of alkaline phosphatase was inhibited by the radioactive iodine given to laying hens. Una. dintre problemele mult discutate este aceea legată de doza de expunere a organismului la radiațiile ionizante emise de radioizotopul încorporat, atunci cînd acesta este administrat prin injecții sau per os. Unele aberații cromozomiale la plante și în sîngele periferic uman au fost raportate de mai mulți cercetători ca fiind datorate acestui fel de iradieri interne (3), (5), (9). Sub acțiunea131! în doze medii (6), au mai fost găsite modificări atît cromozomiale, cît și cromatidice. Cu toate că 131I se folosește des la animale și la păsări, pentru cerce- tarea activității tiroidiene de care depinde în mare măsură producția animalieră, în literatura de specialitate se găsesc mai puține relatări despre efectul izotopului asupra unor sisteme funcționale din organismul în care a fost încorporat. Unele cercetări arată că iradierea cu radioiod în doze medii a găinilor ouătoare duce la creșterea proteinazelor în ficat și în in- testin, precum și la creșterea concentrației de Ca, P, K și Na în sînge (4). în lucrarea de față prezentăm rezultatele privind acțiunea unor doze medii de 131I, asupra unor componenți sanguini la găină. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele au fost efectuate pe un număr de 10 găini ouătoare din rasa Sussex, de aceeași vîrstă, cu greutate corporală medie de 2,5 kg, sănătoase, hrănite și întreținute în aceleași condiții. Creșterea găinilor a fost la sol, semiintensivă, rația fiind de 120 g/zi de găină cu furaj combinat după rețeta 21/5, iar apa la discreție. Păsărilor li s-a introdus per os (în gușe), cu ajutorul unei sonde din material plastic, iod radioactiv în doză de 10 [iGi/kg greu- tate vie. Aceeași doză și în același mod a fost repetată și după 14 zile. în vederea determinărilor unor constante sanguine s-a recoltat cu seringa sînge din vena axilară pe heparină, înainte de prima administrare a iodului, la 7 zile după prima ad- ministrare, înainte de a doua administrare, care a avut loc la 14 zile după prima și la alte 7 zile de la a doua administrare de 13 M. Din sîngele recoltat s-au determinat următoarele componente : concentrația în acid ascorbic din sîngele total prin metoda Roe și Kuether (10), ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM„T. 29, NR. 2, P. 135-138, BUCUREȘTI, 1977 136 N. STANCIOIU și COLABORATORI 2 3 INFLUENȚA IODULUI RADIOACTIV ASUPRA UNOR 'CONSTANTE SANGUINE 137 proteinele serice totale prin metoda Miller (8), cantitatea de calciu prin metoda permangano- metrică (7), activitatea fosfatazelor (alcalină și acidă) prin metoda Bodansky (2) și a trans- aminazelor (GOT și GPT) prin metoda descrisă de E, Schmidt (11). REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute sînt prezentate în tabelul nr. 1 și în figurile 1—5. Se poate constata că nivelul acidului ascorbic scade după prima administrare de radioiod, ca apoi după a doua administrare să crească ușor fără a depăși însă concentrația inițială (fig. 1). Tabelul nr. 1 Dinamica concentrației și activității unor componenți sanguini la găini tratate cu nT (valori medii) ț Data recoltării sîngelui 1 Acid ascorbic 0ng%) X ± s- Ca Proteine totale Jg%) X ± S~ Transaminaze Fosfataze GOT GPT alcalină acidă Nr. găini _(nig%) X ± s~ UK/ml ser UK/ml ser UB/ 100 ml ser UB/ 100 ml ser X X ± 5- X ± s- X + s- X ±s- s X X X 10 8. IV 0,96± 30±2 7,85± 212,2± 1,85± 3,72±. 0,20 ± 0,02 0,35 6,30 0,05 0,05 0,008 10 15. IV 0,94± 41,56± 6,94 279,1 ± 3,83± 3>18± 0,30± 0,01 3,00 0,22 8,14 0,03 0,04 0,008 10 22. IV 0,85± 40,80± 8,60± 215,0± 1,52± 3,50± 0,22 ± . 0,02 2,15 0,15 7,25 0,02 0,03 0,007 10 0,90 ± 38 50± 8,91± 282,2± 2,13± 3,08± 0,34^ j 29. IV 0,03 2,05 | 0,30 1 6,48 0,02 1 0,01 1 0,01 în ceea ce privește concentrația calciului în sînge (fig. 2) se observă o creștere semnificativă în prima săptămînă de la administrarea iodului, ca apoi să scadă treptat pînă în ultima zi de experiență. Rezultatele obținute de noi sînt asemănătoare cu cele găsite la găinile ouătoare de către L.I. Belousov (1), după administrarea de radioiod, în doză de 400 pCi în decurs de o lună. Dinamica proteinemiei totale serice (fig. 3), la 7 zile de la injectarea izotopului, scade la 6,94 ± 0,22 g %, ca apoi să crească treptat și, înainte de injectarea celei de-a doua doze de 1S1I, să atingă valoarea de 8,60^0,15 g%. La 7 zile de la injectarea celei de-a doua doze de radioiod, valoarea proteinemiei este de 8,91 4- 0,30 g%. Variația prote- inemiei și caleemiei poate să fie pusă în legătură directă cu radiațiile emise de izotopul încorporat asupra tiroidei și paratiroidelor. Se știe că sub acțiunea izotopului glanda tiroidă își intensifică șecreția de hormoni, care, la rîndul lor, stimulează degradarea proteinelor tisu- lare și eliminarea din organism a sub- stanțelor azotate (4), (12), (13), me- canismele de acțiune nefiind stabilite complet (14). Totodată se intensifică și secreția de parathormon. Sub acțiunea lui este mobilizat calciul din oase și calcemia crește brusc, ceea ce rezultă și concentrației de calciu și menținerea ei Fig. 3. — Dinamica concentrației proteinelor totale serice. din datele noastre. Scăderea aproape de nivelul constant, după a doua administrare de 131I, s-ar putea datora intervenției unor mecanisme homeostazice puse în joc de organism. Analiza transaminazelor serice, glutamic-oxal-acetic-transaminaza (GOT) și glutamic-piruvic-transaminaza (GPT), arată că atît după prima administrare de 131I, cît și după a doua activitatea ambelor enzime este stimulată de radiațiile izotopului (fig. 4). Sub acțiunea radiațiilor produse de 131I se modifică și activitatea fosfatazelor din sînge. Astfel, se constată că, după 7 zile de la administra- * SemniFcatiY Fig. 1. — Dinamica concentrației aci- dului ascorbic în sîngele integral la găinile cercetate (săgețile arată data administrării izotopului). Fig. 2. — Modificarea caleemiei serice. 200 300- 250- r ! 2f2,2 282,2 „/Gor ei5, o f / /£ 2f zi/e Fig. 4. — Dinamica activității trans- aminazelor serice (GOT și GPT). 3-0. 7426 UB/ml ser -6^3,18 l 3,08 3So Fosfatată alcalina Fig. 5, „ Activitatea fosfatazelor alcaline și acide. 138 N. STĂNCIOIU și COLABORATORI 4 rea izotopului, scade activitatea fosfatazei alcaline (de la~3,72 ± 0,05 la 3,18 ± 0,04 UB), ca după alte 7 zile activitatea acesteia să fie aproape de valoarea inițială (3,50 ± 0,03 UB), pentru ca la sfîrșitul experienței sa scadă din nou (3,08 ± 0,01 UB) (fig. 5). Activitatea fosfatazei acide crește după fiecare încorporare (fig. 5) a radioiodului, dar nu depășește cu mult activitatea de la începutul experienței (0,20 —■ 0,30 UB ; 0,22 — 0,34 UB). CONCLUZII Sub acțiunea iodului radioactiv, administrat per os găinilor ouătoare, în doză de 10 p.Ci/kg greutate vie, în două reprize la interval de 14 zile, se constată următoarele modificări ale constantelor sanguine cercetate: — concentrația de acid ascorbic din sîngele total și a proteinelor serice totale scade sub acțiunea radiațiilor ionizante emise de radioiod din prima doză și crește după a doua administrare; — calcemia crește după prima administrare de radioiod și scade după a doua administrare; — activitatea transaminazelor (GOT și GPT), în ambele cazuri, este stimulată de radiațiile iodului; — activitatea fosfatazei alcaline este inhibată, iar cea a fosfatazei acide este stimulată de iodul radioactiv administrat găinilor ouătoare aflate în experiență. BIBLIOGRAFIE 1. Belousov L.I., Uceonîe zapiski, K.G.V.I., Kazani, 1972, 112, 275—277. 2. Booansky A., Amer. J. Chim. Path. Tehnical Suppl., 1973, 1, 1. 3. Boyd E. et al., Lancet, 1961, I, 7184, 977-978. 4. Budarkov V.A., Uceonie zapiski, K.G.V.I., Kazani, 1972, 112, 264 — 267. 5. Gilles N.H. jr., Rad lat ion biology, Hollaender, McGraw Hil, Toronto, Londra, 1954, 713. 6. Imreh St., Micluția M., Imreh Paraschiva, Radiologia, 1976, 15, 3, 229—234. 7. Manta I., Cuguianu M., Benga G., HodârnXu A., Metode biochimice în laboratorul clinic, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1976, 234 — 235. 8. Miller G.L., Anal. Chem., 1959, 31, 5, 964. 9. Nofal M.M., Beyeh-Waltes W.H., J. nuci. Med., 1964, 23, 282. 10. Ros J., Kuether C.A., J. biol. Chem., 1943, 147, 399—407. 11. Schmidt E., Enzymol. biol, clin., 1963, 3, 1. 12. StXngioiu N., GurcX D., Esna Vth Annual Meeting, Sept. 19—23, 1974, București. 13. StXncioiu N., Curcă D., PXtrașcu M., Vlad C., Esna Vth Annual Meeting, Sept. 19—23, 1974, București. 14. Wynn J., J. biol. Chem., 1963, 838, 3490. Facultatea de medicină veterinară, Laboratorul de fiziologie animală, 75 201 — București 35, Splaiul Independenței nr. 105 Și Facultatea de biologie, Laboratorul de biochimie, 76 201 — București 35, Splaiul Independenței nr. 31 — 93. Primit In redacție la 28 noiembrie 1976. INFLUENȚA SUPLIMENTĂRII ALIMENTAȚIEI CU ALGE MARINE ASUPRA IODULUI PROTEIC PLASMATIC ȘI A STRUCTURII GLANDEI TIROIDE LA ȘOARECI, ȘOBOLANI SI COBAI y DE V. TEODORU, GRAZZIELA YVONNE NICOLAU și D. POSTELNICII Addition of seaweed flour to the diet induces in mice, rats and guinea-pigs an increase in the plasma protein-bound iodine (PBI) that differs from one species to another and is not proporțional with the administration duration. The histologic structure of the thyroid appears clearly modified only in guinea- pigs, which become hyperthyroid. The data obtained suggest the existence of a different adaptation process to hype- riodinated food diet depending on the species and perhaps on the morphofuncti- onal type of the thyroid of the respective animals. Rezerva de alge a litoralului românesc (2) impune cercetarea sistema- tică a valorificării acestora în scop zootehnic. în acest cadru, S. T i m a r i u și colab. (10) au efectuat investigații asupra conținutului chimic și valorii nutritive ale unor specii de alge din Marea Neagră, folosite cu rezultate pozitive în hrana batalilor și a purceilor, în condițiile ecologice ale zonei Constanța. Conținutul mare în iod din algele marine (5) ridică problema influ- enței administrării acestora asupra biologiei animalelor, precum și asupra nivelului de iod din produsele animale. T. B e n a a și K . S t a v e 1 an d (4) consideră, de exemplu, că nivelul de iod mai ridicat în laptele vacilor din Norvegia comparativ cu cel din Suedia este consecința practicii fermi- erilor norvegieni de a adăuga făină de alge marine în alimentația anima- lelor. V. I. Prohorova șiM.V.Trusov (3) au comunicat creșterea cantității de iod din laptele vacilor din Norilsk în urma administrării algelor marine brune. în cercetări anterioare am arătat că administrarea făinii de alge marine în alimentația vacilor din zonele gușogene corectează cantitatea de PBI din sînge și lapte, precum și producția de lapte (1), (7), (8). De ase- menea, adaosul alimentar de alge marine previne modificările structurii și funcției tiroidei la animalele de laborator supuse la regim hipoiodat (9). în lucrarea de față prezentăm rezultatele privind efectul aceleiași suplimentări alimentare la animale de laborator (șoareci, șobolani și cobai) normale asupra iodului proteic și structurii tiroidei. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 139-141. BUCUREȘTI, 1977 140 V. TEODORU și COLABORATORI 2 MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările au. fost efectuate pe.uri efectiv de 90 de șoareci Rap, 60 de șobolani AVistar și 46 de cobai consuni, pin fiecare specie au fost constituite un lot martor și un lot experi- mental,.’cu un număr egal- de animale, investigate preexperimental, la o lună și 3 luni de lâ; Începerea experienței- Loturile experimentale au primit timp de 3 luni, in plus față de alb meritația obișnuită, făină de alge marine • (cîte 0,005 g la șoarece, 0,05 — 0,06 g la șobolan1 și 0,1 g la cobai, pe zi de animal). Făina a fost obținută din alge marine verzi Enteromorpha și Cladophora, recoltate în dreptul capului Agigea, uscate și măcinate, avînd un conținut în iod de 4,65 mg/100 g s.u. și umiditatea de 9%. S-a determinat conținutul în iod legat de proteinele plasmatice ( PBEprotein bound iodine) și s-au 'făcilt observații histologice asupra, tiroidelor. Pentru dozarea PBI s-a folosit metoda incinerării alcaline (6). Tiroidele au fost fixate în lichidul Bouin-Hollande, incluse în parafină, iar secțiunile colorate cu tricromicele Azan și van Gieson. rezultate și discuții Preexperimental, nivelul PBI (pg/100 ml) a fost umătorui; la șoarece — 4,00 ± 0,316,. la șobolan —2,51 i 0,206, la cobai —1,75 ± 0,216. Valorile PBI înregistrate după o luna și 3 luni de experiență sînt prezentate în tabelul 1. Tabelul nr. 1 Conținutul în FBI din sîngele animalelor supuse experiențelor (ug/100 nil) Șoareci Șobolani Cobai Perioada- martor • experiență martor experiență martor experiență (45) (45)' (30) (30) (23) (23) . (22) (22) (15) (15) (U) (U) . După o lună de la 4,50± 7,35± 2,50± 4,80 ± ' 1,68± 4,12± începerea experienței 0,066 0,116 0,189 0,063 0,206 0,379 P < 0,01 P < 0,01 p < 0,05 (23) (23) (15) (15) (12) (12) După 3 luni de la 3,98± 6,0 ± 2,60 + ’ 3,92± 1,96± 4,35± începerea experienței 0,539 0,740 0,105 0,189 . 0,196 0,276 P < 0,001 P < 0,05 p < 0,001 Notă. Cifrele din paranteze reprezintă numărul de animale din lot. Se constată că algele marine au determinat o creștere a PBI, care nu este însă proporțională cu durata administrării lor la șoareci și șobolani. Astfel la șobolani, creșterea este aproape pînă la dublu după o lună și scade după 3 luni. La șoareci, de asemenea, după 3 luni de tratament cantitatea de PBI, deși net superioară martorului, este inferioară celei ; găsite după o lună. ) Numai la cobai există o creștere, redusă, a PBI între prima și a treia j lună a experimentului. ț în ceea ce privește structura histologică a tiroidei, am ales anume I aceste specii, deoarece tiroidele lor aparțin la două structuri funcționale j caracteristice — hipofuncției (cobaiul) și hiperfuncției (șoarecele și înde- | Fig. 2. — Tiroidă de cobai după 3 luni de administrare a algelor marine (fix. Bouin- Hollande; col. Azan ; ob. 20 x 400). 3 INFLUENȚA ALGELOR ASUPRA FUNCȚIEI ȘI STRUGURII TIROIDEI 141 osebi șobolanul). în primul caz se observă un epiteliu folicular cubic sau aplatisat, vezicule mari, rotunde, pline de coloid bine conturat; în al doilea caz, epiteliul folicular are celule înalte, vezicule cu un contur mai puțin regulat și un coloid prezentînd vacuole de resorbție. în experiența noastră, numai tiroidele cobailor au prezentat modifi- cări histologice nete în urma consumului de alge marine, și anume trecerea de la tipul hipofuncțional către cel hiperfuncțional (fig. 1 și 2).‘ Aceste date confruntate cu observația neproporționalității între durata administrării algelor și creșterea PBI în sînge indică prezența unui proces de adaptare homeostatică diferit de la o specie la alta : puternic la șobolan, mai slab la șoarece și mult mai slab la cobai, la care regimul alimentar administrat se pare ca a determinat un proces de hipertiroidizare. CONCLUZII Suplimentarea alimentației cu făina de alge marine a produs la șoa- reci, șobolani și cobai o creștere a iodului legat de proteinele plasmatice diferită de la o specie la alta și neproporțională cu durata administrării. Structura histologică a tiroidei apare net modificată numai la cobai, în sensul hipertiroidizării. Datele obținute sugerează existența unui proces de adaptare la regimul alimentar hiperiodat, proces deosebit în funcție de specie, probabil dependent de tipul morfofuncțional ăl tiroidei animalelor respective. BIBLIOGRAFIE 1. Milcu Șt.-M., Teodoru V., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1970, 23, 6, 501. 2. Peterfi Șt., Ionescu Al., Tratat de algologie, Edit. Academiei, București, 1976, I. 3. Prohorova V.I., Trusov M.V., Jivotnovodstvo, 1969, 31, 2, 55. 4. Renaa T., Staveland K., Tidski Norske Laegef, 1974, 4, 15, 990, 5. Simionescu Cr., Rus an V., Popa V., Chimia algelor marine, Edit. Academiei, București, 1974. 6. Stolc V., Estimation of iodocompounds in biologica! material, Publ. House Slovak Acad. Sci., Bratislava, 1966. 7. ^Teodoru V. și colab., Cercetări marine, IRCM, 1972, 4, 241. 8. Teodoru V. și colab.. Endocrinologie, 1976, 14, 1, 31. 9. Teodoru V. și colab., St. și cerc, biol., Seria biol, anim., 1976, 28, 1, 55. 10. Timariu S., Tascenco V., Frum M.» Calotoiu El., Rev. zootehn. med. vet., 1963,13, 10, 23. Centrul de organizare, calcul și perfecționare a cadrelor pentru industria alimentară, 75 228 — București 28, Str. Spătarul Preda nr. 12 și Institutul de endocrinologie, 71 279 — București 67, B-dul Aviatorilor nr, 34. Primit in redacție la 14 decembrie 1976. INFLUENȚA UNOB DETEBGENȚI ASUPBA PIBOFOSFAT- FOSFOHIDBOLAZEI LA ȚIPABI (MISGURNUSFOSSILIS L.) DE STELIAN NICULESCU și RADU MEȘTER The activity of inorganic pyrophosphatase from muscle and iiver tissues of fish (Misgurnus fossilis L.) wasfollowedup. Sodium dodecylsulfate and sodiumdepxycho- late determined a marked inhibition of pyrophosphatase activity from both tis- sues, after in vivo and in vitro administration of detergents. In vivo treatment with both detergents induces an increase of Km valnes for substrate of partially purified hepatic pyrophosphatase. Cercetarea interrelațiilor dintre detergenți și procesele biologice celulare a căpătat un real interes fundamental și aplicativ. Numeroase tehnici folosesc detergenții pentru solubilizarea membranelor celulare, pentru solubilizarea selectivă a unor proteine sau lipide etc. în afara acestor aspecte de interes științific, o serie de detergenți se acumulează în mediul ambiant, constituind factori nocivi ai funcțiilor metabolice celu- lare. Importanța pirofosfatazei anorganice în reglarea proceselor meta- bolice de biosinteză, precum și în reglarea unor substraturi energetice și a nivelului fosfatului în celulă apare deosebit de însemnată (5), (8), (13)^ Enzima a fost relativ intens cercetată la organismele superioare (13) și microorganisme (4), (14), mai ales în ceea ce privește proprietățile fizico- chimice și unele particularități cinetice. La vertebratele inferioare, datele sînt puțin numeroase și implicațiile pirofosfatazei anorganice în reglarea proceselor metabolice sînt departe de a fi elucidate (7), (8). în lucrarea de față ne propunem prezentarea influenței dodecilsulfa- tului de sodiu și deoxicolatului de sodiu asupra pirofosfatazei anorganice din țesutul muscular și cel hepatic ale țiparilor, in vitro și in vivo, în scopul elucidării efectelor celulare ale unor poluanți asupra organismelor acvatice. MATERIAL ȘI METODE Peștii au fost colectați din lacul Comana (Ilfov) și adaptați la condițiile de laborator. Animalele au fost Împărțite în loturi de 6—8 exemplare, și anume un lot martor, un lot la care s-a adăugat în apă dodecilsulfat de sodiu și un lot la care s-a adăugat în apă deoxicolat de sodiu. Concentrațiile detergenților în apa acvariilor a fost de 10 mg/1 apă. După 8 zile animalele au fost sacrificate. Țesutul hepatic și cel muscular au fost omogenizate la rece, în soluție tampon tris-HCl 0,1 M, pH 8,0, la un raport de diluție de 1 : 10 (g/v). Omogenatele s-au păstrat la rece pen- ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 143-118. BUCUREȘTI. 1977 INFLUENȚA DETERGENȚILOR ASUPRA PIROFOSFATAZEI LA ȚIPARI 145 144 STELIAN NICULESCU și RADU MEȘTER 2 tru o bună extracție a proteinelor timp de o oră, după care s-au centrifugat la rece la o viteză de 8 000 r.p.m., timp de lă jnin. S-a efectuat și o purificare parțială a pirofosfatazei anorganice din cele două țesuturi. în acest scop, s-a efectuat o precipitare fracționată a pro- teinelor din omogenate cu sulfat de amoniu ; fracțiunea 40 — 60% conținea în cea mai mare parte pirofosfataza. Purificarea ulterioară a enzimei pe gel de Sephadex G —100 a dus la îmbogățirea enzimei din ficat, dar a inactivat pirofosfataza din țesutul muscular. Determinarea activității enzimatice a pirofosfatazei anorganice s-a efectuat prin apre- cierea cantitativă a ortofosfatului eliberat în condiții standard, la 37”C. Ortofosfatul eliberat s-a determinat după tehnica lui C. H. Fiske și Y. Subbarow (2), într-un mediu de reacție ce conținea : 3 țimoli pirofosfat, 20 țcmoli MgCla, soluție tampon tris-HCl 0,1 M, pH 8,0, 0,1 —0,2 ml enzimă, intr-un volum final de 4 ml. Proteina din omcgenatele proteice tisu- lare și din preparatele enzimatice parțial purificate s-a determinat spectrclotcmetric, la 280 nm. REZULTATE Extracția enzimatică. Din cauza relativei instabilități a pirofosfatazei anorganice (mai ales din țesutul muscular), s-a urmărit optimizarea condi- țiilor de extracție. Așa după cum se poate observa din figura 1, prin folo- sirea unor medii deosebite de extracție se obțin rezultate diferite. Dintre Fig. 2. — Influența ionilor de magneziu asupra activității pirofosfatazei anorganice din țesutul hepatic (1) și cel muscular (2) ale țiparilor. Fig. 1. — Influența diverselor medii de extracție asupra acti- vității pirofosfatazei anorga- nice. A, soluție salină de NaCl 1 % ; B, apă distilată ; C, soluție tampon tris-HCl 0,1 M, pH 7,0; D, soluție tampon tris-HCl 0,1 M, pH 7,0 cu cisteină. mediile de suspendare și extracție utilizate, rezultatele cele mai bune au fost obținute în soluție tampon tris-HCl 0,1 M, pH 7,0, la care s-a adăugat cisteină în concentrație de 1 mg/10 ml tampon (fig. 1, D). Influența magneziului. Urmărind activitatea enzimatică în funcție de concentrația în ioni de Mg+2, s-a constatat că nivelul maximal al piro- Fig. 4. — Acțiunea deoxicolatului de sodiu administrat in vivo asu- pra activității pirofosfatazei anor- ganice din țesutul muscular (M) și cel hepatic (F) ale peștilor. asupra activității pirofosfatazei anorganice din țesutul muscular (M) și cel hepatic (F) ale peștilor. fosfatazei se obține la concentrații ionice cuprinse între 20 și 60 p moli. Concentrațiile ionice mari, inhibă activitatea pirofosfatazei anorganice din ambele țesuturi (fig. 2). Influența substratului. Cercetînd activitatea pirofosfatazei anorganice în funcție de concentrația în substrat, s-au obținut valori optime cuprinse între 2 și 3 pmoli. Pe preparatele enzimatice parțial purificate s-a calculat constanta lui Michaelis, înregistrîndu-se următoarele valori: 5x 10~5 M pentru enzima din celula hepatică și 1 x IO-4 M pentru enzima din celula musculară. Acțiunea detergenților in vivo asupra activității pirofosfatazei anorganice. Așa după cum se observă din figurile 3 și 4, dodecilsulfatul de sodiu și deoxicolatul de sodiu inf 1 uențează apreciabil nivelul activității piro- fosfatazei anorganice. în condițiile noastre experimentale, dodecilsulfatul de sodiu administrat în apă a inhibat activitatea enzimatică astfel: în țesutul muscular, pirofosfataza anorganică a fost inhibată în proporție de 40% față de enzima obținută de la peștii normali. în cazul țesutului hepatic, inhibiția detergentului asupra activității enzimatice apare și mai puternică: la peștii menținuți în detergent, activitatea pirofosfatazei anorganice are o valoare medie de 97 mpmoli Pî per mg proteină/min, în timp ce la .animalele normale valoarea activității enzimatice este în medie de 260 .mfimoli Pi per mg proteină /min. Același tablou se obține și în cazul administrării deoxicolatului de j :sodiu (fig. 4). La peștii tratați cu detergent in vivo, activitatea pirofosfatazei 146 STELIAN NICULESCU și RADU MEȘTER anorganice cuprinde următoarele valori medii: 98 mpmoli Pi per mg proteină/min, față de 168 momeli Pt per mg proteină/min pentru enzima din țesutul muscular de la animalele normale. Pirofosfataza anorganică din țesutul hepatic a suferit de asemenea influența inhibitoare a detergen- tului: 196 mpmoli Piper mg proteină/min, față de 270mp.moli Pi per mg proteină/min, de la peștii normali. Acțiunea detergenților asupra activității pirofosfatazei anorganice in ■ vitro. Pentru a înțelege mai bine natura influenței detergenților asupra acti- • vității enzimatice, s-a urmărit acțiunea lor în condiții experimentale in vitro. j Adăugarea în mediul de reacție a unor concentrații deosebite de detergenți j 5 INFLUENȚA DETERGENȚILOR ASUPRA PIROFOSFATAZEI LA ȚIPABI 147 (10,25, 50 și 100 fig) a dus la instalarea unei inhibiții a activității enzimatice (fig. 5 și 6). Așa după cum se observă din figurile 5 și 6, concentrațiile mici de dodecilsulfat de sodiu și deoxicolat de sodiu (10 și 25 fig) nu afectează activitatea enzimatică. Efectele inhibitorii ale detergenților apar la con- centrații mai mari ale lor, iar gradul de inactivare al pirofosfatazei este deosebit, în funcție de țesut. Pirofosfataza anorganică este mai puternic afectată in vitro de cei doi detergenți cercetați: la concentrații de 100 fig, ambii detergenți inactivează enzima în medie cu 40 % față de valorile normale. Pirofosfataza anorganică din țestul hepatic este mai puțin inhibată, în condițiile administrării detergenților in vitro: deoxicolatul de sodiu determină o inhibiție de aproximativ 30 %, la doza maximă utilizată de noi (100 fig), iar dodecilsulfatul de sodiu o inhibiție de 20 %, la concentra- ții echivalente. DISCUȚII Datele noastre experimentale privind acțiunea dodecilsulfatului de sodiu și deoxicolatului de sodiu asupra pirofosfatazei anorganice de- monstrează cu claritate efectele lor inhibitorii asupra activității enzimatice. Dodecilsulfatul de sodiu și deoxicolatul de sodiu sînt detergenți ionici, iar acțiunea lor la nivel celular se poate manifesta pe mai multe căi : solubilizarea unor proteine din structurile de membrană, solubili- zarea unor lipide polare ale membranelor, desfacerea unor structuri oligomerice în monomeri sau pot interacționa direct cu o serie de proteine enzimatice, prin cuplarea lor cu situsurile active sau receptoare ale enzi- melor. D, lordăchescu și colab. (3) și I. F. D u m i t r u și colab. (1), studiind influența dodecilsulfatului de sodiu asupra fosforilazei din țesu- tul muscular al carasului, au sugerat că detergentul induce o modificare a moleculei enzimatice în celulă. Tratamentul cu detergent determină o scădere a afinității fosforilazei pentru glucozo-l-fosfat și o creștere a afini- tății pentru AMP. La concentrații mici ale unor detergenți, o serie de proteine se pot cupla cu aceștia, determinînd modificarea spectrului de rotație optică și viscozitatea proteinelor din soluție (1), (2). Concentrațiile mari de deter- genți favorizează formarea unor complexe micelare iar proteina poate fixa un număr mare de molecule de dodecilsulfat de sodiu (4), (6). Capacitatea de legare a detergentului depinde de forța ionică a soluției, gradul de ionizate al moleculelor proteice și greutatea lor moleculară (6). I. A. Șafranski și S. M. Avaeva (12) au studiat acțiunea dodecilsulfatului de sodiu asupra pirofosfatazei anorganice purificate din drojdii. Autorii presupun că formele micelare ale detergenților contribuie la inactivarea enzimei și formarea unor complexe labile miceliu-proteină. La acestea se adaugă influența unor grupe ionizate responsabile de modi- ficările de conformație ale enzimei. Datele noastre de cinetică enzimatică, realizate pe enzima parțial purificată din ficat, arată ca atît dodecilsulfatul de sodiu cît și deoxico- latul de sodiu modifică constantele Michaelis ale pirofosfatazei anorganice. 148 STELIAN NICULESCU și RADU MEȘTER Tabelul nr. 1 Constantele Michaelîs (Km} ale pirofosfatazei anor- ganice din țesutul hepatic al peștilor tratați cu deter- genți, in vino Condiții normale 5xl0"eM Tratament cu deoxicolat 8,5xlO~6M Tratament cu dodecil- sulfat 9,0x10-6M Tratamentul cu detergenți in vivo, deter- mină o scădere a afinității enzimei pen- tru substrat, sugerînd modificarea con- formației proteinei enzimatiee (tabelul nr. 1). Cu alte cuvinte, detergenții se pot acumula la nivel celular și, prin cu- plare cu proteina enzimatică, deter- mină scăderea funcției sale catalitice, ceea ce are consecințe nefavorabile asupra metabolismului celular.; MODIFICĂRI IMUNOLOGICE LA ȘOBOLANII WISTAR TRATAȚI CU DDT de RODICA GIURGEA, A.D. ABRAHAM, MARIA BORSA, D. COPREANU, GH. FRECUȘ, ȘTEFANIA MANCIULEA și C. WITTENBERGER* BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru I.F., Iordăchescu D., Ceaușescu I., Rev. roum. Biochim., 1975, 12, 21. 2. Fiske C.H., Subbarow Y., J. biol. Chem., 1925, 66, 375. 3. Iordăchescu D., Dumitru I.F., Ceaușescu I., Popescu D., Rev. roum. Biochim., 1974^ ■ 11, 263. 4. Josse J., J. biol. Chem., 1966, 241, 1334. ‘ 5. Kornberg A., Horizons in biochemistry, Acad. Press, New York, 1962. h 6. Kirkpatric F.H., Gordesky S.F., Marinetty G.V., Biochim. biophys. Acta, 1974, 345, 154.. r 7. Meșter R., Niculescu S., Scripcariu D., Rev. roum. Biol., Serie de Zoologie, 1973, 18, 3,. £ 217. î 8. Meșter R., Scripcariu D., Rev. roum. Biol., S6rie Biol, anim., 1976,21, 1, 35. £ 9. Nelson C.A., J. biol. Chem., 1971, 246, 3895. ; 10. Reynolds J.A., Herbert S., Polet H., Steinhardt J., Biochemistry, 1967, 6, 937. 11. Reynolds J.A., Tanfurd C., J. biol. Chem., 1970, 245, 5161. 12. Șafranski I.A., Avaeva S.M., Biohimia, 1975, 40, 683. i 13. Soodsma F.J., NoRdlie R.C., Biochim. biophys. Acta, 1966, 122, 510. 14. Tono H., Kornberg A., J. biol. Chem,, 1967, 242, 2375. ț . . ' ' !’ Facultatea de biologie, Laboratorul de enzimologie și biologie celulară, ț 76 201 — București 35, Splaiul Independenței nr. 91 —95., ț ■ ■ Primit în redacție la 7 februarie 1977. t White Wistar rats were treated with DDT, beginning with the age of 30 or 90 days, inoculated i.m, with E. coli at 60 days of treatment, and sacrificed 7, 14, 21 and 28 days after inoculation. Serum antibody titer and gamma-globulin concen- ■ tration, hematocrit, leucocyte number and formula, and thymus RNA and DNA contents were determined. A group of rats were injected 14C —leucin; intensity of protein synthesis was measured. Age-dependent modifications of antibody formation and of dther immunologically related parameters were observed undei’ the action of the insecticide. Literatura de specialitate prezintă numeroase date referitoare la acțiunea organocloruratelor asupra organismului mamiferelor. Se cunoaște acțiunea asupra sistemelor enzimatiee oxidative a țesuturilor, precum și unele acțiuni specifice asupra axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal (5), (8). Există însă puține date în privința acțiunii DDT asupra capacității de apărare imunologică, cercetările respective fiind efectuate cu doze mari (8). în lucrarea de față redăm rezultatele privind acțiunea dozelor mici asupra răspunsului imunologie. MATERIALE ȘI METODE S-au utilizat două loturi de șobolani Wistar la care s-a Început tratamentul Ia 30, res- pectiv 90 de zile de viață (denumite în continuare lotul mic și lotul mare). S-a utilizat DDT (substanță pură diclor-difeniltricloretan), administrat în masa turtelor în doză de 25 p.p.m, (1 kg turte cu 25 mg DDT) zilnic. Pentru ambele vîrste, tratamentul a durat 60 de zile după care s-a injectat i.m. antigen Escherichia coli, serotipul 0 — 8 dintr-o cultură pe bulion de 24 de ore. Concentrația antigenului a corespuns tubului II din scara Brown, iar doza administrată a fost de 0,5 ml pentru lotul mic și 0,7 ml pentru lotul mare. Martorii au primit turte fără insecticid și la aceeași vîrstă au fost injectați cu doze identice de antigen. Sacrificarea animalelor s-a făcut prin decapitare, la intervale de 7, 14, 21 și 28 de zile de la injectarea anti- genului, din fiecare lot sacrificîndu-se de fiecare dată cîte 15 animale. Administrarea organo- cloruratuluj a continuat și după injectarea de antigen. Din sînge s-aii determinat: titrul de anticorpi, prin metoda RAL (reacția de aglutinare lentă); gamma-globulina, prin metoda Wolfson (9) ; volumul globular, numărul de leucocite și formula leucocitară, după tehnicile clasice. A fost izolat timusul, cîntărit la o balanță de torsi- une și utilizat pentru determinarea conținutului de ARN și de ADN, prin metoda Spirin (7). £ I! h * Asistența tehnică St.Ilyes și Maria Pop. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 149—153, BUCUREȘTI, 1977 150 RODICA GIURGEA și COLABORATORI 2 MODIFICĂRI IMUNOLOGICE LA ȘOBOLANI TRATAȚI CU DDT 151 La un grup de animale cărora li s-a injectat, cu o oră înainte de sacrificare (1—14C)-DL-leucină (5țx Ci pe animal) s-a urmărit viteza sintezei de proteine din timus. Numărarea impulsurilor s-a făcut la un aparat de scintilație în lichid de tipul Betaszint BF — 5 003. Concentrația de proteine din timus a fost determinată după metoda Lo’wry (3). Verificarea statistică a rezultatelor s-a făcut prin eliminarea valorilor aberante după criteriul Chauvenet și testarea diferențelor dintre valorile de la loturile tratate și cele de la lotul martor prin metoda lui Student. REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute sînt prezentate în tabelele nr. 1 și 2 si în figurile 1 — 4. Din datele obținute de noi reiese o anumită acțiune stimulatoare a DDT, la doza utilizată, asupra capacității de formare a anticorpilor. Această acțiune nu se manifestă numai printr-o reacție diferită la antigen, în sensul cantității de anticorpi formați (la lotul mic titrul de anticorpi după tratamentul cu DDT depășește martorul corespunzător cu 54 % în ziua a 7-a și cu 130 % în ziua a 14-a de la injectarea antigenului, în timp Tabelul nr. 1 Diferențele procentuale fată de martor (D %) șl semnificația statistică (p) a unor indici sanguini la șobolanii lotului mic Indici Valori Zile 7 14 21 28 Volum globular D% -3 + 12 + 1 + 5 P — <0,05 — <0,05 Leucocite D% -16 — 33 -22 -20 P <0,01 <0,01 <0,05 Limfocite D% -1 -10 -9 -13 P — <0,05 <0,01 <0,001 Monocite D% -1 -24 -4 +2 P — <0,02 —— — Neutrofile D% -2 + 19 -4 -37 P <0,02 — Eozinofile D% + 45 + 54 -2 -18 P <0,01 <0,01 — ce la lotul mare, martorul este depășit cu 25 % în ziua a 7-a), ci și printr-o accelerare a reacției organismului la antigen. Din aceste rezultate reiese și o diferență în funcție de vîrsta animalelor supuse tratamentului cu DDT. Remarcăm uniformitatea dinamicii titrului de anticorpi la loturile martor, Tabelul nr. 2 Diferențele procentuale față de martor (D %) și semnificația statistică (p) a unor indiei sanguini la șobolanii Iotului mare Indici Valori Zile 7 14 21 28 Volum globular D% P -15 <0,001 -7 <0,01 -13 <0,01 + 1 Leucocite D% P -35 + 20 + 19 -3 Limfocite D% P + 12 <0,05 + 3 -1 + 7 Monocite D% P -20 -19 <0,05 -1 <0,05 -8 Neutrofile D% P -22 <0,01 -4 + 10 -5 Eozinofile D% P -33 <0,05 + 51 1 <0,01 -35 <0,001 -31 <0,01 L f indiferent de vîrsta animalelor. Raptul că la șobolanii tratați cu DDT anticorpogeneza este diferită ridică problema acțiunii organocloruratelor * în funcție de dezvoltarea ontogenetică, de gradul de maturizare a siste- $ melor imunobiologice. Acțiunea acestui organoclorurat a fost urmărită și de alți autori (3), dar aceștia au utilizat o doză de 8 ori mai mare și au obținut o deprimare a reacțiilor imunobiologice, fapt explicat prin mode- e rarea sistemului retieulo-endotelial. Deprimarea SRE este exprimată $ ■' printr-o scădere a greutății unor organe cu rol în formarea anticorpilor, s așa cum se întîmplă în cazul splinei. Aceiași autori (3) găsesc o relație | între titrul de anticorpi și concentrația gamma-globulinei. Aceasta con- j cordanță apare și la noi la șobolanii lotului mic, dar nu se corelează cu | numărul elementelor seriei albe. în schimb, la șobolanii din lotul mare leu- I cocitele (inclusiv limfocitele) se modifică în acord cu titrul de anticorpi, j Se pare că la animalele din lotul mic are loc o stimulare a imunității celu- | , lare, procentul de neutrofile crescînd după contactul cu antigenul. Rolul I timusului alături de celelalte formațiuni limfoide în supravegherea imuno- ț logică este cunoscut (1), (4), (6). Modificările pe care timusul le prezintă, I cel puțin pentru unii indici, exprimă intervenția lui în anticorpogeneză. ■I Astfel, la lotul mare scăderea încorporării leucinei marcate corespunde cu j scăderea ARN și cu titrul redus de anticorpi. Faptul că intensificarea sin- j tezei de proteine nu este însoțită de o creștere de proteine în timus ne face MODIFICĂRI IMUNOLOGICE LA ȘOBOLANI TRATAȚI CU DDT 153 DDT de 60 de zile, la șobolanii de 30 de zile. M, martor; T, tratat; y, gamma-globulină. Fig. 2. — Dinamica titrului de anticorpi și dife- rențele procentuale față de martor ale conținutului de gamma-globulină după un tratament cu DDÎ de 60 de zile, la șobolanii de 90 de zile. M, martor; T, tratat; Y, gamma-globulină. Fig. 3. — Modificările conținutului de ADN, ARN, proteine totale (P) și încorporarea aminoacidului marcat (14C) în timusul șobo- lanilor de 30 de zile tratați cu DDT timp de 60 de zile (diferențe procentuale). Fig. 4. — Modificările conținutului de ARN, ADN, proteine totale (P) și încor- porarea aminoacidului marcat (14C) in timusul șobolanilor de 90 de zile tratați cu DDT timp de 60 de zile (diferențe procentuale). să presupunem o intensificare a eliberării celulelor timice în circulație. Este cunoscut că în realizarea răspunsului imun cooperează cel puțin două tipuri de celule limfoide și că una din aceste populații derivă din timus, sau se formează sub influența timusului în măduva osoasă, ele fiind celule timo-dependente (4), (6). în același sens pledează și faptul că cu toată intensificarea sintezei de proteine în timus greutatea organului nu crește. La lotul de șobolani mari la care scăderea greutății timusului se asociază cu o scădere a concentrației de ARN se poate presupune o acțiune stressantă a insecticidului. Dealtfel, datele lui M. W a s s e r m a n n și colab. (8) arată că acest organoclorurat își exercită efectul asupra axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal, printr-o atrofie a cortexului suprarenal. în concluzie, doza de DDT utilizată de noi acționează asupra orga- nismului șobolanului dependent de vîrsta acestuia și în corelație cu dina- mica anticorpilor se produc modificări ale unor indici urmăriți, implicați în anticorpogeneză. BIBLIOGRAFIE 1. Cîrstea M., F izio patologia generală a reacțiilor alergice, Edit. Academiei, București, 1975. 2. Dabija Gh., Nemțeanu St., Adamesgu Gh., Rev. zootehn. med. vet., 1971, 11, 59. 3. Lowry O.H., Rosebrough N.J., Farr A.L., Randall R.J., Biol, chem., 1951, 193, 265. 4. Pozsgi N.» Ghyka Gr., Imunogenetica, Edit. Academiei, București, 1974. 5. Râpeanu D.M., Intoxicații la animale, Edit. Ceres, București, 1970. 6. Roitt J-, Essential immunology, Blackwell Sci. Publ. Oxford, Londra, Edinburgh, 1971. 7. Spirin A.S., Biohimia, 1958, 23, 656. 8. Wassermann M., Wassermann D., Gershon Z., Zellermayer L., Ann. N. Y. Acad. Sci., Wash„ 1969, 160, 393. 9. Wolfson W. Q., Corn G., Galvary E., Ichiba F., Amer. J. elin, Path., 1948, 18, 723. Centrul de cercetări biologice, Laboratorul de fiziologie animală, 3 400 — Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 5— 7. Primit în redacție la 31 mai 1976. 4 — c. 7426 CERCETĂRI CU PRIVIRE LA ACȚIUNEA GEROVITALULUI H8 ASUPRA PROCESELOR OMATIDO-EORMATOARE CONTROLATE DE LOCUSUL BAR LA DR080PBILA DE OCTAVIAN PRECUP The action of gerovital Hs upon the Bar locus-controlled ominatidia-forming process was investigated in 3 successive generations and in 3 different homozigous Bar lines of Drosophila melanogaster. It was established that in the first generation of treatment, the 0.5, 1, 2 and 4% concentration of substânces in the culture medium generally produced a stimulative action upon the ommatidia-forming process. The mean number of ommatidia and the variability coefficient of this number increased in comparison to the control. In the second generation this phenomenon decreased, while in the third successive generation of treatment with the same concentration of gerovital, this effect altogether ceased. No increase of the ommatidia mean number or of the variability coefficient of this number comparatively to the control was found. It is supposed that a metabolic habituation to the stimulatory action of the sub- stance is now formed. Despre acțiunea gero vitalului Hs, un produs pe bază de procaină stabilizat și tamponat după un patent A. Aslan (1), există numeroase cunoștințe. Astfel, cercetările de pînă în prezent asupra procainei și a pro- dușilor săi de tip gerovital au arătat că ei manifestă, în afara efectului anesteziant local binecunoscut (6), (7), o serie de acțiuni pozitive asupra organismelor vii și a omului. Dintre acestea cele mai importante sînt sti- mularea diviziunilor celulare (2), (8), (10); stimularea proceselor metabolice în general și a anabolismului proteic în special (3), (4), (.14),• stimularea consumului de oxigen (5), (9), (16) ș.a. Se consideră (16) că acțiunea procainei se datorește fie. substanței ca atare (cazul acțiunii asupra sistemului nervos), fie faptului că ea gene- rează acid p. amino-benzoic — vitamină H (cazul stimulărilor biologice). Pînă în prezent nu s-a cercetat dacă procaina sau produșii săi de tip gerovital au vreo acțiune genetică, direct asupra genelor sau numai asupra manifestării lor. Ca atare prezentăm în lucrarea de față rezultatele obținute în această direcție pe un model experimental care s-a dovedit suficient de sensibil în asemenea cercetări, și anume : funcționarea locusului Bar (11) sub acțiunea tratamentului cu gerovital Ha. Acest model s-a arătat suficient de sensibil pentru a dovedi dacă pentru o serie de substanțe acționează metabolic și genetic pozitiv sau negativ (11), (12), (13). Mutația Bar de la Drosophila este o mutație organo-degenerativă. Gena mutantă Bar ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 155-159, BUCUREȘTI, 1977 3 ACȚIUNEA GENETICA A GEROVITALULUI LA DROSOPHILA 157 156 OCTAVIAN PRECUP 2 micșorează numărul de omatidii din ochii compuși ai drosofilei, prin împiedicarea dezvoltării unui număr de peste 80 % față de normal. Orice substanță care este capabilă să determine la adulții de Drosophila o mărire a numărului de omatidii la mutantele Bar, față de martori, este evident biologic și genetic stimulatoare și invers. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele s-an efectuat pe liniile mutante stabilizate timp de peste 10 ani. Bar (B), Bar-vermilion (Bv) și Bar-cinnabar (B cn). Pe lingă linia mutantă simplă (B) s-au ales și liniile recombinate (Bv) și (B cn), deoarece, potrivit experiențelor anterioare (12), ia liniile recombinate prezența în genotip alături de gena Bar a unor alte gene mutante poate duce la sensibilizarea manifestării genei Bar față de acțiuni chimice externe. S-a u mărit timp de 3 generații succesive comportarea liniilor mutante de Drosophila mai sus-amintite, în ceea ce privește mersul proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar. în generația 1 s-au alcătuit pentru fiecare linie experimentală, plecîndu-se de la aceeași populație, un lot martor cu ouăle și larvele dezvoltate pe mediu de cultură normal standard și loturi de experiență cu ouăle și larvele dezvoltate pe mediu standard cu adaos de gerovital H3 în concentrație de : 0,5, 1, 2 și 4 %. Experiențe de tatonare au dovedit că tocmai aceste con- centrații de gerovital adăugate mediului de cultură sînt cele care se situează între limitele mini- mului și maximului optim de acțiune. Gerovitalul a fost obținut din drajeuri, produs ce se utili- zează de fapt în tratamentele pe cale bucală. în generațiile a 2-a și a 3-a, loturile martor și cele de experiență au fost în continuare crescute, fie pe mediu normal, fie pe mediu cu adaos de gerovital în concentrația corespunzătoare celei utilizate în prima generație. în fiecare generație succesivă s-au urmărit, la adulții dezvoltați din larvele crescuțe pe me- diile normale și experimentale, parametrii funcționării genei Bar : numărul mediu de omatidii (x) și coeficientul de variabilitate a acestui număr (C). Tehnica determinărilor a fost cea utilizată în alte lucrări similare (13). Determinările s-au făcut separat pe sexe, la cel puțin 20 de indivizi pentru un același sex, iar diferențele față de martori au fost prelucrate statistic (13). REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute experimental în cele 3 generații succesive sînt redate grafic în figura 1 pentru linia Bar, în figura 2 pentru linia Bar-ver- milion și în figura 3 pentru linia Bar-cinnabar. Examinînd cele trei figuri se poate constata că, în general, la toate liniile experimentale și la ambele sexe, dozele de 1—4 % gerovital H3 adăugate mediului de cultură au provocat în prima generație o creștere de regulă foarte semnificativă la sexul mascul și semnificativă sau distinct semnificativă la sexul femei, a numărului mediu al omatidiilor din ochiul Bar, față de martor. De aici se poate conchide că aceste doze de gerovital sti- mulează la Drosophila mersul proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar. Concentrația relativ mare a gerovitalului din mediul de experi- ență cu efecte stimulative (4 %) ne îndreptățește să considerăm că și în cazul drosofilei, asemănător omului, procaina reprezintă o medicație atoxică (15). O stimulare a proceselor omatido-formatoare controlate de gena Bar, pentru aceleași concentrații de gerovital se mai poate constata și în generația a 2-a de experimentare (fig. 1 — 3). Intensitatea fenomenului este însă acum, în unele cazuri, ceva mai mare decît în prima generație (cazul linii (B) sexul femei și mascul, al liniei (B cn) sexul mascul, fig. 1 și 3), alteori această intensitate este ceva mai scăzută decît în prima gene- rație (cazul liniei (B v) la ambele sexe, al liniei (B cn) la sexul mascul, fig. 2 și 3). în generația a 3-a, la toate liniile experimentale și la ambele sexe, gerovitalul H3 adăugat mediului de cultură nu mai determină o mărire a numărului de omatidii măcar distinct semnificativă. Doar la linia (B) la concentrația de 4 % se mai constată o mărire ușor semnificativă a acestui număr (fig. 1 coloanele 3, femelă și mascul). De aici deducem că în a 3-a generație de tratament succesiv cu gerovital H3, această substanță nu mai produce, în general, o intensificare a proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar. Adică acțiunea metabolic și genetic stimula- tivă a acestei substanțe a încetat pentru concentrațiile active pînă atunci. Se poate presupune că s-a produs un fel de obișnuință metabolică a dro- sofdei față de acțiunea stimulativă a gerovitalului H3 asupra proceselor omatido-formatoare. Tot din figurile 1 — 3 se poate constata că acțiunea stimulativă a gerovitalului H3 din generațiile 1 și 2 de tratament succesiv este de regulă însoțită de o mărire a variabilității caracterului Bar, adică de o mărire a amplitudinii de răspuns a organului urmărit față de acțiunea substanței, în generația a 3-a, un asemenea fenomen, în general, nu se mai constată. De aici rezultă că acum obișnuința metabolică față de acțiunea stimulativă a gerovitalului este însoțită de o încetare a amplificării reacțiilor de răspuns sau chiar de o diminuare a lor. Fig. 1. — Acțiunea gerovitalului Ha asupra manifestării genei Bar la linia Bar, separat pe sexe. Pentru fiecare grafic în parte, sînt reprezentate pe abscisă cele trei generații (1—3) iar în cadrul fiecărei generații (1, 2 sau 3) se disting Iotul martor (M), precum și loturile crescute pe mediu cu gerovital 0,5, 1, 2 și 4 %. Coloanele fiecărui grafic indică pentru loturile respective (Af, 0,5, 1, 2 sau 4) valorile numărului mediu de omatide (aceeași explicație pentru toate figurile) ACȚIUNEA GENETICĂ A GEROVITALULUI LA DROSOPHILA 158 X 60^ t coeficientul de variabili tale o număru- lui de ornatidli • modificare semnificativa , • modificare distinct semnificativă ( • modificare foarte semnificativă 5CU 40 20 159 40- 20- 200' 80- * rin 200- 80- ir 60- 3 cy.6O- 30-1 cu 40- 0 ? 40- 20 20- 100* oo 60 E 20- W- 00- fO- 60- 20- 40 k: 4 20 g 40- 20- V •iă- CONCLUZII 1. Gerovitalul H3 adăugat mediului de cultură în concentrațiile de 1 — 4 % produce, la liniile mutante cu gena Bar de Drosophila și la ambele sexe, o stimulare a mersului proceselor ornatido-formatoare contro- late de locusul Bar numai în primele două generații succesive de tratament. 2. în a 3-a generație succesivă de tratament cu gerovital H3, concen- trațiile de 1 la 4 %, pînă atunci foarte active, nu mai stimulează procesele omatido-formatoare controlate de locusul Bar la mutantele cu gena Bar de Drosophila. 3. Acțiunea stimulativă a tratamentului cu gerovital H3 din primele două generații succesive de tratament este însoțită de regulă de o creștere a variabilității intensității de realizare a proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar. 4. Pierderea acțiunii stimulative a tratamentului cu concentrații constante de gerovital H3 asupra mersului proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar din generația a 3-a de tratament succesiv este corelată, de asemenea, eu o constanță sau chiar o micșorare a variabilității de manifestare a caracterului Bar. 1 i 3 / 2 Acțiunea gerovitalului H3 asupra manifestării vernrilion separat pe sexe. genei Bar " I - la linia Bar- Fig. 2' BIBLIOGRAFIE 1. Aslan A>, Recent experiments on the rejuvenating actionof novocain (together with experi- mental, clinica! and statisticul findings, Consultanta Bureau Inc,, New York, 1959, 27. 2. Aslan A., Bălan L., Ieremia I., Fiziol. norm. patol., 1972,18, 35. 3. Aslan A., CÎmpeanu S., Arzneimittelforsch., 1958, 8, 116. 4. Aslan A., David C„ CÎmpeanu S.} Fiziol. norm. patol., 1963, 9, 321. 5, Aslan A., VrXbiescu Al., Zimmel H., Inf. măd. Rotim., 1956, 2, 95. 6. Goodmann L.S., Gilman A., The pharmacologlc basis of therapeutics, McMillan Co., New York, 1955, 321. 7. Hazard L., La novocaine (procalne) et ses actions pharmacodynamiqu.es, Leș mede cin s de nos jours, Masson, Paris, 1949, 190. 8. Ionică A., Cachiță-Cosma D., Popovici Gh., Rădulesgu T., Farmacia, 1971, 19, 501. 9. Pahhon C.I., Aslan A., Novocaina, factor eutrofic și întineritor în tratamentul profilactic și curativ al bătrînefii, Edit. Acad. R.P.R., București, 1955. 10. Pahhon C.I., Aslan A., Gosmovici L., Bul. șt. Acad. R.P.R., Secția șt. med., 1957, 9, 135. 11. Pregup O., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. Biol., 1971, 1, 107. 12. Precup O., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1972, 24, 6, 569. 13. Pregup O., Pora E.A., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1972, 23, 5, 465. 14. Teitel A., Stroesgu V., Șteflea D., St. cerc, fiziol., 1962, 7, 351. 15. Tixier G., Gatz. măd. France, 1963, 70, 533. 16. Vrăbiesgu Al., Bull. Soc. măd. Paris, 1965, 7, 1, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Laboratorul de genetică generală, 3 400 — Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 5— 7. Primit în redacție la 29 martie 1977. POPULAȚIILE DE OLIGOCHETE DIN BIOCENOZELE EITO- EILE ȘIBENTONICE ALE COMPLEXULUI DE LACUEI VICTORIA ȘI MAEIOA (DOLJ) DE MADELEINE MARX The work dwells comparatively, qualitatively and guantitatively, with populations of oligochaetes of the phyto- and benthophyle biocenoses of the Victoria and Marica (Dolj) complex of lakes. The seasonal quantitative observations pointed out the high frequency of some Tubiîicidae species, a biologic element with a natural self-purification râie, the oligochaetes richness of the phytophyle biocenoses of both lakes in comparison with the benthonic biocenoses, and the heterogeneous distribution of the oligo- chaetes populations, depending on the support-plant, the water deepness and the existing streams. în biocenozele fitolife și bentonice din lacurile Victoria și Marica an fost identificate o serie de grupe animale (1), (2). Dintre acestea, oligo- chetele s-au comportat ca un grup dominant numeric sau ca biomasă. Fiind cunoscută importanța lor în lanțurile trofice ale tuturor ecosistemelor acvatice, s-a impus aprofundarea studiului prin cercetarea populațiilor de oligochete1 în funcție de planta-suport, textura sedimentului șireparti- ția lor în spațiu, în acest fel s-au stabilit numărul de indivizi care aparțin unei specii, în variație sezonieră, frecvența speciilor și, în final, zona cea mai productiva din ecosistem. Menționăm că, în complexul de lacuri Victoria—Marica, astfel de observații nu au mai fost efectuate pînă în prezent. MATERIAL ȘI METODĂ Oligochetele au fost prelevate: a) de pe specii de macrofite diferite, care cresc în zona malului (stațiile Vx —V5 (Victoria); Mx—M5 (Marica)), singure sau în asociații (fig. 1), ocupînd suprafețe de cîte lma în perioada aprilie—iunie 1969, lacul Victoria, și aprilie — iulie 1969, lacul Marica: b) din bentos cu textură granulometrică deosebită de la diferite adîncimi ale apei, gradul de turbulență al acesteia deosebindu-se (stațiile Ve—V0; Ma —M9). Perioada de cercetare a fost mai, iulie, noiembrie 1970, 1972 pentru ambele lacuri (fig. 2), Precizăm că din cauza caracteristicilor diferite (depărtare față de'maluri, zone cu plante sau fără plante), numai două stații au putut fi luate în studiu pe o perioadă mai lungă (1969—1972), și anume V3 și M3 echivalente cu V8 și M8 din probele de bentos. 1 Determinarea oligochetelor a fost efectuată de I. D i a c o n u, căruia ii aducem vii mulțumiri. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM,,T. 29, NR. 2, P. 161-168, BUCUREȘTI, 1977 162 MADELEINE MABX DISCUȚII Cercetarea structurii calitative a populațiilor de oligochete din biocenozele fitofile și bentonice a evidențiat un număr de 30 de specii (fig. 1 și 2). Ble se grupează în următoarele 5 categorii ecologice după natura suportului sau a substratului pe care trăiesc : specii fitofile; specii dominante pe plante în zona de mal, dar existente într-un număr mai mic și în partea superficială a substratului; specifice pentru fundul cu vet ei lacustre; specii caracteristice zonelor miloase și specii bentale. Dintre formele fitofile fac parte : Chaetogaster Auloforus furcatus, Dero obtusa, Nais bretscheri și N. simplex, toate prelevate numai din lacul Victoria, în general din stația V3, de pe macrofite emerse. Pe plante și în partea superficială a sedimentului celor două lacuri trăiesc : Dero digitala, Sțylaria lacustris, Nais barbata și V. comwiunis. în aceleași condiții de repartiție se află și Nais elinguis cu Ophidonais ser- pentina, însă în timp ce prima specie trăiește în lacul Victoria, cea de-a doua a fost găsită doar în Iacul Marica. Fig. 1. — Structura calitativă și cantitativă a populațiilor de oligochete din biocenoza fitofilă a lacurilor Victoria și Marica de pe macrofite. Vlt aprilie și iunie : MyriophyUum spicaium L.; mai: M. spicatum L,, Potamogeton crispus L. V 3, aprilie : Marsilia quadrifolia L.; mai și iunie : M. quadrifolia L., Myriophyllum spicaium L. V 3, aprilie: Iris pseudacorus L.; mai : Typha angustifolia L.. Phragmites communis Trin., Potamogeton crispus L., Spyrogira sp,; aprilie : T, iatifolia L., P. pectinalus L., V 4, aprilie : Carex riparia Curt.; mai: Bulboschoenus maritimus (L.) Palia.; iunie : Sparganium ramosum Huds., Phalaris arundinacea L. V B, aprilie : Scnoenopkctus tabernaemonfani (Gmell) Palia., Myriophyllum spicaium L.; mai: S. tabemae montani (Gmell) Palia.; iunie: S. tabernaemontani (Gmell) Palia., Sparganium ramosum Huds. Mx, aprilie : Phragmites communis Trin., Carex riparia Curt., Iris pseudacorus L.; mai : Trapa natans L., Potamogeton crispus L,, Ceratophyllum submersum L.; iulie: T, natans L. Ma, aprilie; Ceratophyllum demersum L., Potamogetonpeciinatus L., Alismaplantago-aquatica'L., Callitriche verna L.; mai: Marsiliaquadrifolia L., Myriophyllum spicaium L.; iulie : Nupharfluteum L., C. demersum L. M3> aprilie : Phragmites communis Trin., Iris pseudacorus L.; mai; Typha angustifolia L., Myriophyllum spicaium L.; iulie : T. angustifolia L. M 4, aprilie : Typha angustifolia L., Sparganium ramosum Huds., Hydrocharis mor sus ranae L., Ceratophyl- lum demersum L., Myriophyllum spicaium L.; mai : Phragmites communis Trin., Nymphaea alba L., Nu- phar luteum (L.) Sm., — H. morsus ranae L., C. demersum L.; iulie : T. angustifolia L., S. ramosum Huds., H. morsus ranae L., C. demersum L., M. spicaium L, Mfi, iunie : Phragmites communis Trin., Nuphar luteum (L.) Sm., Ceratophyllum demersum L.; mai; Marsiliv quadrifolia L., Myriophyllum spicatum L.; iulie : Schoenoplectus lacustris (L.) Palia. Semnificația cifrelor arabe de pe cele două figuri. 1, Chaetogaster sp.; 2, Ophidonais serpentina (Muller); 3, Aulophorus furca tu s (Miiller); 4, Nais communis Piguet; 5, V. simplex Piguet; 6, N. barbata Muller; 7, N. bretscheri Michaelsen; 8, iy. elinguis Muller; 9, Nais sp.; 10, Stylaria lacusiis (L.); 11, Dero digiiata (Miiller); 12, D. obtusa Udekem ; 13, Dero sp.; 14, Pristina longiseta Ehrbg.; 15, Tubifex iubifex (Muller); 16, Psammoryctes bdrbatus (Grube); 17, P. albicola (Michaelsen); 18, Potamothrix hammowiensis (Michaelsen); 19, Limmnodrilus claparedeanus Ratzel; 20, L. hoffmeisteri ClaparMe; 21, L. udekemianus Claparede; 22, Limnodrilus sp.; 23, Pclos- colex ferox (Eisen); 24, Clitellio arenarius (Muller); 25, Propappus volki Michaelsen; 26, Fridericia sp.; 27, Enchytraeus sp.; 28, Trichodrilus sp.; 20, Eiseniella tetraedra (Savigny); 30, Pachydrilllus sp.; 0, clîgochete absente. Cifrele romane reprezintă lunile de cercetare. 164 MADELEINE MABX 4 Conform datelor din literatură (3), (4), speciile Psammoryctes barbatus, P. albieola, Tubifex tubifex, Potamothrix hammoniensis, Zimnodrilus clnp are- deanus^. hoffmeisteri, Z. udekemianus și ClitelUo arenarius sînt considerate forme specifice pentru bentos. în observațiile noastre, doar Potamotkrix hammoniensis apare numai în probele de fund (V6, V7, V8 și M6). în schimb, Psammoryetes barbatus, Tubifex tubifex, Zimnodrilus claparedeanus^ L. hoffmeisteri și Z. udekemianus au fost întîlnite atît ca forme de fund, cît și ca forme fitofile, iarP. albicola și ClitelUo arenarius ca specii fitofile. Apariția tuturor acestor specii de fund printre formele fitofile o putem explica prin adîncimea redusă a apei de la care plantele au fost ridicate prin retezarea lor în scopul stabilirii globale a numărului de exemplare și a biomasei (g) fitofile existente pe 1 m2. Dintre speciile de zonă miloasă, Eiseniella tetraedra a fost identificată în stațiile V2 și M4, ambele foarte aproape de mal, avînd un sediment în care nisipul este în amestec cu argila. Deși lacurile cercetate nu au adîncimi mari și nu se poate vorbi despre o zonă bentală, în aprilie 1969 a apărut în stația M2 speciaPropappus nolki. Deci, din punctul de vedere al structurii calitative a populațiilor de oligochete, în bentosul stațiilor cercetate, singura specie prezentă în toate probele a fost Limnodrilus hoffmeisteri. în lacul Victoria acest oligochet este însoțit de Tubifex tubifex, spre deosebire de lacul Marica, unde Tubi- fex apare sporadic în 1970 și mai frecvent în 1972. La fel, în majoritatea stațiilor cu macrofite, se remarcă prezența acestor două specii, Tubifex fiind insa mai des întîlnit în probele fitofile din lacul Marica decît în lacul Victoria. Corelînd rezultatele din stațiile V3 și M3 (cu macrofite) cu cele din V8 și Mg (bentos), constatăm în ambele lacuri un număr mai mare de specii și indivizi în biocenozele fitofile față de cele bentonice. Din punct de vedere cantitativ (nr. ex./m2) oligochetele însumează în probele fitofile din lacul Victoria 12 ex./m2 (iunie 1969 — Vț) — 250 ex./m2 (mai 1969 — V^ iar în lacul~ Marica 10 ex./m2 (mai 1969 — Mx) — 343 ex./m2 (aprilie 1969 — M5). în zona de fund s-au identificat în lacul Victoria 1 ex./m2 ( noiembrie 1970 — V7) — 248 ex./m3 (iulie 1970 — V6) și în lacul Marica 2 ex./m2 (iulie 1972 — M7) — 62 ex./m2 (noiembrie 1970 — M6). Calculînd totalul de exemplare de oligochete pe tot intervalul Fig. 2. -■ Structura calitativă și cantitativă a faunei de oligochete din bentosul lacurilor Victoria și Marica prelevată în stațiile : V6, Zona de vărsare a izvorului cu cel mai mare debit în lac; adîncimea apei 0,85—1,80 na; sedimentul este constituit din mîl 4- nisip 4- resturi vegetale. V7,Zonă lipsită de macrofite; adîncimea maximă a apei 2,50 — 2,90 m; mîl fin cu miros de HaS. Ve Zonă colmatată cu stufăriș; adîncimea apei 0,90 — 1,70 m; mîl cu miros de H2S, conține multe resturi vegetale. V0, Zonă de vărsare în canalul de legătură cu iacul Marica; pe nisip grosier; adîncimea apei 0,19 — 0,32 m. M0 Zona de confluență a canalului de legătură dintre lacurile Victoria și Marica; adîncimea apei 0,80 — 0,98 m; sediment cu miros de H2S, constituit din mîl 4- nisip 4- detritus. M, Zonă lipsită de macrofite; adîncimea maximă a apei 2,30 — 2,80 m, situată în mijlocul lacului; mîl fin cu miros de H2S. Ma, Zonă colmatată cu vegetație plutitoare și submersă; adîncimea apei 0,36 — 0,70 m; sedimentul, con- ține mîl 4- nisip + foarte mult detritus vegetal și resturi de cochilii. Mb, Zona de legătură a lacului Marica cu canalul ce străbate șoseaua și apoi se varsă în Jiu; adîncimea apei 0,42 — 0,52 m; sediment format din nisip grosier 4- mîl + resturi vegetale. 166 MADELEINE MARX 6 de cercetare și din toate stațiile, constatăm că numărul de oligochete prezintă valori apropiate (V, 1180; M, 1123) în biocenozele fitofile din ambele lacuri (306 ex. — Vj; 158 ex. — V2; 333 ex. — V3; 203 ex. — V4 180 ex. — V6 ; 125 ex. — Mx; 153 ex. — M2 ; 162 ex. — M3; 148 ex. — M4 ; 535 ex. — M6). Spre deosebire de biocenozele fitofile, bentosul este mai bogat în oligochete în lacul Victoria(l 302 ex. : 737 ex. — V6;128ex* — V7; 121 ex. — V8; 316 ex. — V9) decît în lacul Marica (529 ex. : 199 ex. — M6; 62 ex. — M7; 100 ex. — M8 ; 168 ex. — M9). Urmărind în continuare numărul exemplarelor de oligochete în variație sezonieră, observăm că în biocenozele fitofile maximum este atins, în general, în luna mai în lacul Victoria (250 ex./m2 — Vj; 224 ex./m2 — V3; 157 ex./m2 — V4; 119 ex./m2 — V6) și mai instabil în lacul Marica, unde poate apărea în iulie (85 ex./nu2 — Mj; 76 ex./m2 — M2; 69 ex./m2 — M3) și cîte o singură dată în aprilie (343 ex./m2 — M6) și mai (128 ex./m2 — M4). în biocenozele bentonice maximum numeric apare în lacul Victoria vara (248 ex./m2 : 1970 — V6 : 33 ex./m2 : 1970 - V7; 30 ex./m2 : 1972 - V7 ; 32 ex./m2:1970 — V9) și primăvara (102 ex./m2 :1970 — V8 ; 6 ex./m2 : 1972 — V8; 168 ex./m2 : 1970 — V9). în Iacul Marica el se înregistrează de obicei toamna tîrziu (62 ex./m2: 1970 — Me; 43 ex./m2 : 1972 — M6 45 ex./m2 : 1970 - M8; 14 ex./m2 : 1972 - M8; 52 ex./m2 : 1972 - M9) și mai rar primăvara (13 ex./m2: 1970—M7; 29 ex./m2 : 1972 — M7; 22 ex./m2 : 1970 — M9) (fig. 1 și 2). Dacă ne referim la repartiția oligochetelor în funcție de natura bio- tipului din ambele lacuri, constatăm că cele mai bogate biocenoze fitofile sînt zonele în care se află stufărișul (V3 și M6). în bentos numărul maxim al oligochetelor în zona de vărsare a izvorului în lacul Victoria (V6) scade brusc spre mijlocul lacului (V7) și la minimum în V8; apoi crește spre zona de plecare a emisarului (V9). Numărul se menține ridicat în MB pentru ca valorile sale să coboare la minimum în mijlocul lacului Marica (M7). Din zona cu plante plutitoare și submerse (Ma) el înregistrează din nou o creștere spre zona de plecare a emisarului ce se varsă în canalul de legătură (M9) cu rîul Jiu. CONCLUZII 1. Studiul oligochetelor din bioceozele fitofile și bentonice ale lacuri- lor Victoria și Marica a evidențiat în ambele tipuri de biocenoze prezența cu frecvență maximă a speciei Limnodrilus hoffmeisteri. 2. în lacul Victoria Limnodrilus hoffmeisteri se asociază permanent în bentos cu Tubifea tubijez', în biocenozele fitofile Tubifeno fiind mai rar întîlnit. în schimb, în lacul Marica, Tubifem apare în bentos sporadic în 1970, frecvent în 1972 și în biocenozele fitofile mult mai frecvent decît în corespondentele lor din lacul Victoria. 3. Numeric, cele mai bogate biocenoze sînt cele fitofile (în ambele lacuri). în ceea ce privește bentosul, lacul Victoria are mai mulți indivizi în comparație cu Iacul Marica. 4. Repartiția speciilor de oligochete și frecvența lor sînt diferite, în funcție de natura biotopilor. Astfel, dintre biocenozele fitofile cele mai bogate sînt zonele în care se află stufăriș (V8), precum și zonele cu amestec mare de plante emerse, plutitoare și submerse (M5). în bentos, numărul 7 OLIGOCHETE DIN BIOCENOZE FITOFILE ȘI BENTONICE 167 cel mai mare de specii a fost găsit în stațiile unde există curenți de apă (Vc, V9, Mft, M9) iar numărul cel mai mic în mijlocul lacurilor (V7, M7), unde adîncimea apei este maximă. 5. Prezența tubificidelor cu o frecvență ridicată în biocenoze dove- dește existența în ambele lacuri a unui factor biologie, care poate regla procesele ce duc la autopurificare naturală. BIBLIOGRAFIE 1. Marx Madeleine, St. și com. Muz. Oltenia, Craiova, 1974, 51 — 55. 2. Marx Madeleine, St. și cerc, Subcom. C.M.N. Oltenia, 1974, 185—194. 3. Rudescu L., Popescu-Marinescu Virginia, Arch. Hydrobiol., SuppI. 36,1970, 2~ 3,279— 292. 4. Wachs Bodo, Arch. Hydrobiol., 1967, 63, 3, 310—386. Universitatea din Craiova, Laboratorul de biologie, 1 100 — Craiova, Calea București nr. 165. Primit In redacție Ia 11 octombrie 1976. STUDIUL CALITATIV AL COMPONENȚEI NUMERICE ȘI BIOMASEI ZOOPLANCTONULUI MLAȘTINII TURBO-SFAGNICOLE MANTA • ■ de C. PÎRVU The qulitative and quantitative survey of the biomass of the zooplankton in the Manta peat-sphagnicole marsh points out the presence of 30 species in the mărcii, the numerica! are dominance of rotators per square metre and the predominante > pf the cladocers biomass in mg per square metre throiighout 1975. Asuprii zooplanetonnlui apelor libere din mlaștina mezo-oligotrofă Manta din comuna Chiojdu (jud. Buzău) nu s-a efectuat pînă în prezent nici un studiu. Lucrarea noastră prezintă aspectele calitative ale acestuia, componență numerică și biomasa. Activitatea de recoltare a hidrobionților zooplanctonici s-a făcut în lunile mai, iulie și septembrie 1975. METODA DE LUCRU S-âu recoltat probe cantitativ constînd din filtrarea a 2 1 de apă prin fileul planctonic. Materialul rezultat a fost depozitat în flacoane de plastic, formolizat și etichetat. Trierea, numă- rarea și cîntărirea organismelor s-au executat in Laboratorul de limnoiogie al Institutului de științe biologice București. Pentru organismele din grupele taxonomice Protozoa și Rotatoria în calcul s-a folosit greutatea standard iar pentru cele din grupele taxonomice Cladoeera, Ostracoda și Copepoda greutățile rezultate din cîntăririle de laborator. Nuinărul și biomasa organismelor la m3 s-au obținut prin calcul. REZULTATE Structura zooplanctonului mlaștinii Manta este dată de specii care aparțin grupelor taxonomice Proteza, Rotatoria, Cladoeera și Copepoda, COMPONENȚA CALITATIVĂ în perioada cercetată s-au pus în evidență 30 de specii, dintre care 8 specii sînt testacee, 13 specii rotiferi, 5 specii cladoceri, o specie ostra- codc și 3 specii copepode (tabelul nr. 1). Genurile cu numărul cel mai mare de specii prezente în bazin sînt ArooUa dintre testacee și Leoane dintre rotiferi. Populațiile cu numărul cel mai mare de indivizi aparțin testaceelor : Arcella oatinus, A. liemisphaerica, A. hemispltaerica var. undulata, Eugly- ST. ȘI CERC. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T.:29, JțR„2, P. 109^173.,BUCUREȘTI, 1977 170 COMPONENTA NUMERICĂ ȘI BIOMASA ZOOPLANCTONULUI MLAȘTINII MANTA 171 Tabelul nr. 1* Structura calitativă a zooplanetonniul din mlaștina iurbo-sfagnleolă Manta in 1915 Nr. crt. ■ Taxoni ‘ ' ; • ’ <• Mai Iulie Sep- tem- brie PROTOZOA-TESTACEA 1 Arcella catinus Penard — — 4*. 2 A. gibosa Penard — — 4- 3 A, hemisphaevica Perty — + . + 4 A. hemisphaerica var. ««du/u/apefi. .. +? '• 4> •< —* 5 A. vulgarus Ehrbg. ■ : ; < < ■ “: ■ 1 4-, . 4* 6 Cehlvophyxis aerophyla. Dell, ' ' ■ ' A + 7 Euglypha rotunda Wailes — +. 8 Hyalosphaenia papilio Leidy ROTATQRIA , + . 9 1 Anuraeop'sis fissa Gosse - ' ’ ; ' <10 Bdelloidea g:/ sp. ! +’ + 1P Cephalodella sp. ■ ; < ,; ' H .. ' 4- 12 Colurella colurus (Ehrbg.) —- ■ 4- 13 Keratella hiemalis Carlin — 4-. 14 Lecane arcuata (Bryce) 4*. 15 L. luna (Miiller) -H 4- 4* 16 I.. lunaris; (Ehrbg.) „ .. . 4-. — 17 : L. tryphaena Harr. et Myerș . - ■' +. ■ .. — • ;18; ‘ Lepadella patella (Miiller) . , ■ + ■ ; ■ ;r-,, — . Mylilina bisulcata tucks J ■ • ' —*■ ■■ +. 20 Polyarthra dolichoptera (Idelson) „. — ,4- 21 Trichocerea pusilla Jennings + . 4- CLADOCERA 22 Ceriodaplmia laticaudata P. E. Miiller + . + . 23 C. reticulata (J urine) + — 24 Chydorus sphaericus Oi F. Miiller • + —" — 25 Daphnia pulex (De Geer) 4-. — 26 Simocephalus exspinosus var. congener Schoedler 4- —- + • OSTRACODA 27 Ilyocypris gibba (Ramdohr) COPEPODA 4- — — 28 Acanthocyclops viridis Jur ine 4-. 4-. 4- 29 A. vernalis (Fischer) — — 4". 30 Cyclops vicisnus UIj anin + — Determinarea speciilor aparține dr. S t o i c a G o d e a n u (testacee, rotiferi), dr. A n d r ia n a Damian-Georgescu (copepode), dr. E1 e n a - F r an ci s c a Caraion (ostracode) de la Institutul de științe biologice București și de dr. Ștefan Negrea (cladoceri) de la Institutul de speologie București, cărora le aducem și pe această cale sincerele noastre mulțumiri. Notă. 4-, Specii dominante din punctul de vedere al numărului de indivizi. Afctoxoni Tabelul nr. 2 k Distribuția numerică șl procentuală a taxonilor zoonlanctonici pe luni din mlaștina turbo-sfagnicolă Manta, in 1975 a- / Mai Iulie Septembrie 7* / Grupa taxonomică - 6- nr. % nr. % nr. % 5- 4“ '. ProtoxoarTeslacea 2 11,77 4 44,44 5 29,41 Rotatoria 7 41,18 3 33,34 9 52,95 3 Cladocera 5 29,41 1 11,11 1 5,87 2- \ ' Ostracoda 1 5,87 — — — f - '‘*4—~„ Copepoda _ //mo —r - 2 11,77 1 11,11 2 11,77 u p- 1r - < - V VII IX Total 17 100 9 100 17 100 Fig. 1. ~ Dinamica numerică a taxonilor în lunile mai, iulie, și septembrie 1975, în mlaștina turbo-sfagnicolă Manta. Tabelul nr. & Componența numericii și biomasa zooplnucțonulu! in mlaștina tuibo-stagnicelă Mania, In 1915 Grupa taxonomică Mai Iulie Septe mbrie nr./m3 nr./m3 % nr./m3 mg m3 % % mg/in3 mg/m3 % % Protozoa 20 000 13,21 78 000 11,44 56 000 7,99 0,540 0,07 2,106 0,01 1,512 0,02 Retaloria 42 100 27,81 480 000 70,67 543 000 77,44 23,029 0,29 262,560 1,93 297,021 3,36 Cladocera 18 000 11,89 32 000 4,69 41 000 5,85 7 200 91,42 12 800 94,18 8 200 92,75 Ostracoda 6 200 4,10 — • — — — 372 3,70 ■ — — Copepoda 40 100 26,49 51 300 7,52 40 200 5,73 280,700 3,57 410.400 3,02 281,400 3,18 Nauplius 25 000 16,50 38 730 5,68 21 000 2,99 75 0,95 116,190 0,86 63,000 0,17 Total. 151 400 100 681 830 100 701 200 100 7876,269 100 13591,256 100 8842,933 100 plia rotunda,' Hyalospiiacnia papilio; robitorilor : Keratella hiema/is, Le- cane luna, L. lunaris, L. tryphaema, Mylilina bisulcata, Tnchocerca pu- silla ; eladocerilor : Ceriodaplmia laticaudata, Laphnia puie se, Simocephalus expinosus var. congener; copepodelor : Acanthocyclops viridis, J., vernaUs. Dominanța acestor populații privind numărul de indivizi ce le compun manifestă schimbări sezonale. Populațiile domină în sezoane diferite. Puține populații (Arcella hemisphaerîca var. undulata, Ceriodaplmia lati- caudata, Acant^pcyclops uiridîs) își mențin un număr ridicat de indivizi în două sezoane consecutive (primăvara și vara) (tabelul nr. 1). 172 Valorile procentuale ale componenței numerice și biomasei organismelor zooplanctonice pe grupe taxonomice în cadrul anului 1975 din mlaștina turbo-sfagnicolă Manta. 3 COMPONENȚA NUMERICA ȘI BIOMASA ZOOPLANCTONULUI MLAȘTINII MANTA 173 Caracterele fenologice ale populațiilor condiționate și dc factorii abiotici, cu precădere temperatura și chimismul apei care acționează asupra comportării organismelor, conferă zoocenozei o structură specifică numai unui anumit sezon. Distribuția numerică și procentuală pe grupe arată că zoocenozele sînt dominate primăvara de rotiferi și cladoceri, vara de testacee și roti- feri, toamna de rotiferi și testacee (tabelul nr. 2, fig. 1). COMPONENȚA NU MERICĂ Humărul cel mai măre de organisme la ni3 a fost înregistrat în luna septembrie (701200 ex./m3) și în iulie (681 830 ex./m8). Grupele taxonomice care au numărul cel mai mare dc exemplare sînt Rotatoria, Copepoda în luna mai și Rotatoria în lunile iulie și septembrie. Restul grupelor taxonomice au valori numerice și procentuale mai scăzute (ta- belul nr. 3 și fig. 2). Față de mlaștina turbo-sfagnicolă Bîlbîitoarea, componența numerică la m3 a zooplanctonului din apele libere din mlaș- tina Manta este mai scăzută (1). BIOMASA Biomasa, cea mai mare a zooplanctonului (exprimată în mg/m3) a fost înregistrată în luna iulie (13 591, 256 mg/m3). Dominanța numerică pe m3 a rotiferilor și protozoarelor nu contribuie la creșterea valorică a biomasei. Fiind organisme foarte mici, a căror biomasa individuală este redusă, raportată la biomasa totală, ponderea acestora este infimă. 01a- docerii domină prin biomasa lor celelalte componente ale zooplanctonului (tabelul nr. 3 și fig. 2). Valorile cantitative ale acestora se ridică la 7 200 mg/m3 în luna mai, 12 800 mg/m3 în luna iulie și 8 200 mg/m3 în luna septembrie. ' în concluzie .se poate afirma că apariția în structura zoocenozelor din apele libere ale mlaștinii Manta a celor 30 de specii este determinată de însușirile fenologice ale organismelor și de influența factorilor abiotici care variază în cursul anului. Pe grupe de organisme, numeric au dominat rotiferii iar ca b io masă cladocerii. BIBLIOGRAFIE 1. PIrvu C\, Com. Maz. șt. naL, Ploiești, 1974. 2. Plrvu C., Com. Muz. șt. nat., Ploiești, 1976. 3. Zinevici V., St. și com. șt. nat. Tulcea, 1969. Centrul iuțijico metodic, Catedra dc biologie, ii 100 — Vălenii de Munte, Str. Urărilor nr. 13. Primit In redacție la 4 ianuarie 1977. DATE BIOLOGICE PRELIMINARE ASUPRA LACULUI DE ACUMULARE VIDRA DE PE LOTRU DE MlHAI PAPADOPOL The physical and Chemical analysis of the lake water in three stations and the research of the intestinal content of Iwo species of Salina permitted the establish- ment of the water qualities, of the nutritious spectrum of these fishes and, partially, of the make-up of the littoral benthos from this dam lake recently created. Lacul de acumulare Vidra, creat în 1972 pe cursul superior al Lo- trului, ocupă bazinetul intramontan Puru, avînd o lungime de circa 17 km și o suprafață de circa 57 km2. Barajul construit în albia Lotrului, la o altitudine de 1192 m, are o înălțime de 116 m. Extremitatea supe- rioară, coada lacului, este situată la circa 1285 m. Deci bentalul depre- siunii lacustre între baraj și coada sa prezintă o diferență de nivel de 93 m, fapt ce înlesnește alimentarea din rețeaua hidrografică laterală. Adîn- cimea maximă la baraj este de peste 90 m. Pentru a asigura un volum de aproximativ 300 mii. m3 apă au fost necesare o serie de captări din Jiețul superior, Laterița și alte cursuri de apă, spre a suplimenta debitul rețelei hidrografice a Lotrului și a celei tributare direct lacului (Purul, Sărăcimii Mare, Benghii ș.a.). Pentru a face o cercetare de sondaj cu privire la calitățile apei și componența biocenozelor pelagice și bentonice în vederea introdu- cerii lostriței (Huoho hucho), în a treia decadă a lunii mai 1974 am efec- tuat o deplasare la acest lac x. în cursul deplasării au fost determinate cîteva dintre proprietățile fizico-chimice ale apei (tabelul nr. 1) lacului în 3 stații (două extreme și una mediană) au fost prelevate probe cantitative de plancton din ace- leași stații și disecate 20 de exemplare de păstrăv — 10 de curcubeu și 10 de indigen, iar intestinele au fost fixate în formol 4%. Analiza con- ținutului lor ne-a permis să stabilim componența hranei și parțial pe cea a grupelor zoobentosului litoral. Pescuitul s-a făcut cu setei de capron în zona litorală de pe malul sting al lacului. în nota de față prezentăm doar datele stabilite cu privire la chimis- mul apei și hrana celor două specii de păstrăv — Salmo gair tineri irideus și S. trutta fario în perioada menționată. Valorile factorilor abiotici cercetați ai apei lacului de acumulare Vidra în cele trei stații sînt cuprinse în tabelul nr. 1. 1 Exprimăm pe această cale sincere mulțumiri pentru concursul dat de P. D e c e i. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2. P. 17S-178, BUCUREȘTI, 1977 176 MlHAI PAPADOPOL l.i l.l! Tabelul nr. 1 Valoarea unor luaturi abiotici ai apei Iacului de acumulare Vita (Lotru), în perioada 23-25.V.1S74 Denumirea factorului Stația și valoarea factorului 1 baraj 23.V 2 Sărăcin 25.V 3 coadă 23.V Temperatura aerului (°C) 4,5 9,0 4,0 Temperatura apei ț°C) 8,0 8,0 5,0 •Transparența (cm) 150 80 40 pH-ill ' - 7,3 7,0 7,3 Alcalinitatea (HC1 N/T0/1) 3,5 5,5 2,5 Duritatea totală (G.H.) 1,68 1,96 1,48 O2 solvit-saturație (%) . 82,0 93,5 79,0 O2 solvit (mg/1) 9,8 11,1 10,1 ■CBOg, CBOp CBOS 3,0 1,5 0,6 Oxidabilitatea (KMnO4mg/l) — 53,56 Apa lacului de acumulare Vidra se încadrează după valoarea fac terilor prezentați în tabelul nr. 1, exceptînd oxid abili ta tea și parția OBO, în ecosistemele acvatice de suprafață de categoria I, apte pentru toate folosințele, inclusiv salmonicultură. Oxidabilitatea ridicată în stația mediană, similară lacurilor eutrofe, este rezultatul dizolvării substanțe- lor organice de pe porțiunile recent inundate. Această stare este, în gene- ral, caracteristică lacurilor de acumulare în prima perioadă a existenței lor. Rezultatele obținute în urma analizei conținutului intestinal al celor două specii de păstrăv, capturate la setei, sînt prezentate în tabelele nr. 2 și 3, care ne arată că spectrele lor nutritive au fost asemănătoare calitativ în lacul dat. Conform datelor acelorași tabele rezultă în mod evident că în timp ce în hrana păstrăvului curcubeu au predominat, din punct de vedere cantitativ, animalele terestre, hrana exogenă, în cea a păstrăvului indi- gen, dimpotrivă, predominante au fost animalele acvatice, adică hrana endogenă. Grupele din fauna terestră (insecte, miriapode) au fost pre- zente în cantități relativ mici în intestinele de Salmo trutta fario. Hrana endogenă, constînd din animale acvatice, a păstrăvului curcubeu, deși variată din punct de vedere calitativ, a fost reprezentată prin cantități relativ mici (biomasă și număr de indivizi). în schimb, aceasta a reprezentat hrana principală a speciei indigene.' Grupele cu frecvența cea mai mare (100%) din conținutul intestinal de Salmo irideus au fost coleopterele și himenopterele, iar pentru S. trutta fario larvele de chironomide (90%), trihoptere (70%) și gasteropodele acvatice (50%). Rezultă deci că prima specie a consumat cu precădere hrană, de la suprafața apei, iar cea de-a doua hrana de la suprafața sub- stratului bentonic sau chiar din grosimea acestuia. Intensitatea nutriției, estimată după greutatea conținutului intes- tinal, poate fi considerată destul de ridicată pentru ambele specii. Valo- rile, superioare de la Salmo irideus se explică prin dimensiunile mai mari ale peștilor (greutate medie 400 g, la vîrsta de 2 ani) comparativ cu a celui indigen (în medic circa 200 g). 177 178 MIHAI PAPADOPOL 4 CONCLUZII 1. Apa lacului de acumulare Vidra de categoria I de calitate este aptă pentru orice folosințe, inclusiv salmonicultura. 2. Cercetarea conținutului intestinal al speciilor Balmo gairăneri irideus și N. trut/afario a pus în evidență pe de o parte prezența în bentosul litoral al lacului a grupelor : oligochete, gasteropode și insecte din diverse ordine, iar pe de altă parte predominanța în intestinul primei specii a hranei de origine exogenă (coleoptere și himenoptere) și în a celei de-a doua a hranei endogene (larvele de chironomide, trihoptere și a gastero- podelor). BIBLIOGRAFIE CERCETĂRI preliminare asupra comunităților DE COLEOPTERE DIN LITIERA ȘI ORIZONTURILE HUMI- FERE DE SOL A DOUĂ ECOSISTEME FORESTIERE DE PE MUNTELE VLĂDEASA ; .DE > ■ j MIHAITEODOREANU ; ! The paper presents the results of the 1974 învesti gations on adult Coleoptera from litter and soil humiferous horizons of two forest plots (a mixed one at 1240 m alti- tude, and a spruce one at 1500 m altitude) from the Vlădeasa moiintain, țthe Romanian Western Carpathians. There were investigated qualitative and quanti- tative compositions horizontal and vertical distributions, monthly dynamics, numerîcal reports, biomass of families, climatic factors (temperature and humidity), at the same time with the research of the componenta of the given ecosystems. The whole work aims at completing the knowledge of the interrelations of the above ecosystems component» and of the whole ecosystem with the human acti- vîty or other factors. 1. Antonescu C.S., Lucr. Staț. cerc, biogeogr. „Stejarul”, 1971, 564—571. 2. Bușnița T., Lucr, Staț. cerc, biogeogr. „Stejarul”, 1971, 572—577. 3. Degei P., Salmonicultura, Edit. didactică și pedagogică. București, 1964. 4. Miron L, Crăciun C., Anal. Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, 1966, 12, I, 183-186. 5. Miron I., Crăciun C., Lucr. Staț. cerc, biogeogr. „Stejarul”, 1968, 211 — 235. 6. Miron I., Măzăreanu C., Lucr. Staț. cerc, biogeogr. „Stejarul”, 1971, 597—602. Facultatea de biologie, 76 201 — București 35, Splaiul Independenței nr. 91 — yă. Primită in redacție la 25 mai 1976. Lucrarea de față conține rezultatele preliminare asupra cercetării coleopterelor din litiera și solul a 'două păduri de pe Muntele Vlădeasa. Pentru început s-au avut în vedere cunoașterea cantitativă și calitativă a familiilor și a unor categorii sistematice inferioare, repartiția indivizilor pe unitatea de suprafață și pe verticală, raporturile numerice și de biomasă dintre familii, dinamica lor lunară, a temperaturii și umidității. Lucrarea se bazează pe analizele probelor de litieră și sol luate în 1974 din aceste Poduri, presam și pe observațiile de. pe teren. . Studiul coleopterelor din aceste ecosisteme se face concomitent cil ăl celorlalte grupe de viețuitoare de aici, la care lucrează alți specialiști din colectivul de ecologie al Centrului de cercetări biologice Cluj-Napoca, este eșalonat pe mai mulți ani și are ca scop final cunoașterea relațiilor dintre diferitele componente biotice și abiotice, precum și reacția acestor ecosisteme la intervenția omului sau la influența altor factori. METODA DE LUCRU Au fost alese două parcele, fiecare cu suprafața de 900 m3, pe versantul estic al Muntelui Vlădeasa, la nivelul pădurilor de amestec și molidișurilor. Prima (profil de sol 59) se găsește într-o pădure de amestec (fag + molid + brad) Ia 1240 m altitudine și înclinație 20°. A doua parcelă (profil de sol 5) este situată într-o pădure de molidiș, la 1500 m altitudine, înclinație 35°, versant nord-estic. De pe fiecare parcelă au fost colectate randomizat cîte nouă probe de litieră de 0,25 ma fiecare. Probele au fost luate lunar, între 5 și 10 ale lunilor mai, iunie, iulie, august^ septembrie și octombrie 1974, pe orice vreme. Au fost colectate 108 probe. Concomitent au fost luate din puncte alăturate probe de litieră și sol, fiecare cu cîte patru orizonturi separate, totalizînd 432 de. probe (fig. 1). Pentru colectarea stratului de deasupra solului s-a folosit o ramă metalică dreptunghiulară de 10/10 cm. Probele de sol au fost scoase cu o sondă metalică cilindrică cu diametrul de 5 cm separîndu-se cîte trei straturi, fiecare de 5 cui, Rezultatele au fost calculate și raportate la -1 m2 suprafață. Paralel cu colectarea probelor au fost urmărite umiditatea și temperatura zonelor respec- tive, precum și cele ale litierei și solului din locurile cercetate (fig. 4 și 6). ST. ȘI CERC. BIOL.. SERIA BIOL. ANIM., T. 29, NR. 2, P. 179-180, BUCUREȘTI, 1977 180 BUHAI TEODOREANU 30----- ABv o Bvl E J 70-------- Probe: AoL+F+H A 0-5 cm A 5-10 A10-20 100 Profil 59 Extragerea insectelor din probe s-a făcut cu aparate Tullgren modificate după Balogh. în prima etapă s-au identificat familiile și unele categorii sistematice inferioare, urmînd ca In viitor să se identifice întregul material. Concomitent s-a făcut și evaluarea biomasei. De asemenea au fost calculate frecvența lunară a coleopterelor din fiecare ecosistem, mediile acestor calcule stînd la baza întocmirii graficelor evoluției lor lunare, precum și procentajul pe indivizi și ai biomasei familiilor, în vederea efectuării spectrelor cantitative și calitative. REZULTATE ȘI DISCUȚII Prin analizele celor 540 de probe de litieră și sol, s-.au obținut 1 800 de indivizi de coleoptere care aparțin la 12 familii (tabelul nr. 1). Dintre acestea unele sînt numai parțial edafobionte: carabidele, stafilinidele, curculionidele și ipidele. în cadrul familiilor au fost identificate pînă în prezent 20 de genuri și 25 de specii (tabelul nr. 2). Din totalul eelor 12 familii de coleoptere prezente în 1974 în cele două ecosisteme, frecvența lor pe probă în majoritatea acestora a fost între 1 și 4 familii, cel mult 5 în cîteva și în una singură 6. Numărul fa- miliilor pe probă a fost mai mare în litieră decît în sol iar în ambele si- tuații a fost mai mare în pădurea de molidiș. în multe probe de sol nu s-a găsit nici un coleopter, îndeosebi în pădurea de amestec. Numărul mic al familiilor într-o probă fața de totalul lor arată că indivizii din aceeași specie trăiesc grupați, ceea ce permite intercalarea în teritoriu a mai multor grupe și posibilitatea conviețuirii lor. 3 COMUNITĂȚI DE COLEOPTERE DIN DOUA ECOSISTEME FORESTIERE 181 Tabelul nr. / Familiile de coleoptere din litiera șl orizonturile superficial cele două păduri montane de pe Vlădeasa e de’sol din l Pădure ametec (P59) Molidiș (P5) Familie litieră sol litieră sol Cardbidae + '+ 4- Staphylinidae + + + 4- Endomychidae + + ■ + ' + Curoulionidae + — + Ptinidae + + ' + Lathridiidae + + 4- Pselaphidae -ț- + 4- Ipidae + —— . + Cryptophagidae — + + — Niiidulidae + Scydmenidae + + + Byrrhidae — ' — + Număr mediu indivizi pe m3 litieră Endomychidae 0,1 38 Staphylinidae 5 35 Cardbidae 18 Curculionidae 0,1 7 Celelalte familii 1 1 Total 12,2 99 Biomasă în g pe m2 litieră Carabidae 0,0828 0,1758 Staphylinidae 0,0284 0,1336 Endomychidae 0,0001 0,1263 Curculionidae 0,0010 0,0468 Celelalte familii 0,0018 0,0075 Total 0,1141 0,4900 Comunitățile de coleoptere din litiera și straturile A ale solului celor două păduri montane sînt asemănătoare sub aspectul compoziției famili- ilor și al unor categorii sistematice inferioare. Aceste asemănări’se explică prin echivalența multor factori de viață de aici, ecosistemele respective fiind apropiate între ele. Astfel climatul general, compoziția chimică a solului sînt foarte asemănătoare, iar coniferele sînt prezente în ambele păduri. Dar aceste comunități se deosebesc între ele atît calitativ, cît și cantitativ. Astfel familia ByrrMdae este prezentă numai în molidiș, iar dintre categoriile sistematice inferioare unele sînt prezente numai în unul din cele două ecosisteme, cele mai multe găsindu-se în pădurea de amestec (tabelul nr. 2). Deosebirile ies în evidență și la calculul repartiției indivizilor pe unitatea de suprafață a litierei celor două păduri (tabelul nr. 1). Astfel în pădurea de fag și conifere sînt 12,2 indivizi pe m2, iar în molidiș cîte 99, ceea ce la 1 ha ar reveni 12 200 pentru prima și 99 000 182 MIHAI TEODOREANU 4 183 Tabelul nr. 2 Coleoptere din litkn și 4 orizonturi (0-20 tm) ale cetei două păduri de pe Muntele Vlădeasa" ■ Familia / Genul Specia Fag + coni- fere (P69) Molidiș (P6) litieră j sol litieră j sol Cavabidae Pterostichus unctulatus Duft. + + 1 4. J» brevis »■ + ! _ t> jurinei + — — — Molops piceus Panz. + + 4- 4- Trechus mallaszi Jeann, + 4" + Staphylinidae Leptusa puellaris Lockay + + 4- + ■ Quedius cincticj is Kr. + 4- + 4- Othiiis myrmecophilus Kiesw. + 4- — Endomychidae Sphaerosoma carpathicum Reit. + 4- — Crypiophagidae Cvyptophagus setulosus Sturm. + — — Curculionidae Otiorvhynchus uncinaius Grm. 4* 4- + + Ceuihorrhynchus moguntiacus Schultze 4* 4- 4" 4- Liosoma concinnum Boh. + + 4- 4- Ptinidae Ptinus ■ fur Sturm. + 4- raptor JJ — . + 4- Lathridiidae Lathrid ius conștrictus Gyll. 4- — ^ergrolhi Reit. 4- *— 4- — Pselaphidae Bythinus crassicornis Motsch. 4- — 4- nodicornis Aube 4- — — Trimium brevicorne 4- + 4- 4- Ipidas Hylastes ațer Payk. 4- — 4- — Hyloterus lineatus Oliv. 4- — + — Nitidulidae Epurasa boreela Zett. 4- — — Scydmenidae Neurafes elongaiulus Miill. et K. 4- + — 4- Byrrhidae Pedilophorus nitidus Schll. — — 4- — Nr. indivizi din litiera și sol pentru a doua. Deși carabidele și stafilinidele sînt dominante în ambele ecosisteme, în pădurea de molidiș ele sînt mai bogate în număr de indivizi. De asemenea în această pădure predominante sînt endomichidele (fig. 2). La fel biomasa, deși mică, dar nu de neglijat, este mai mare în molidiș unde la 1 ha litieră revin 5 kg, pe cînd în făget și conifere numai 1 kg Ia 1 ha. Deosebirile procentuale între numărul de indivizi și biomasa se explică și prin talia lor, care la majoritatea acestor coleoptere este între 1 și 4 mm lungime, precum și greutatea indivizilor care diferă pe specii și pe familii. Faptul că în pădurea de amestec sînt mai multe genuri și specii se datorează varietății vegetației și unor deosebiri în structura fizică și chimică a solului. Bogăția mai mare a indivizilor în pădurea de molidiș, dar mai săracă în categorii sistematice, se explică prin vegetația uniformă și litiera groasă, formată din frunze de molid, capabilă să păstreze tempe- ratura și umiditatea optimă, precum și prin hrana necesară dezvoltării coleopterelor de aici. Fig. 2. —Spectrul coleopterelor adulte din litieră, în procente. 184 MlHAI TEODOREANU Repartiția acestor coleoptere pe verticală arată că cele mai multe se găsesc în litieră și orizonturile 0—5 și 5—10 de sol. Carabidele, stafili- nidele, endomichidele și curculionidele predomină în litieră (tabelul nr. 3). Tabelul nr. 3 Coleoptere In litieră și orizonturile superficiale de sol din cele două păduri de pe Muntele Vlădeasa Familie Ori- zont Mai Iunie Iulie August Septem- brie Octom- brie Total cm Ffis P5 ^59 P6 p»l P5 P69 P6 P59 P5 F59 P6 Ffi9 P6 Carabidae LFH LF H 0-5 2 3 1 1 2 3 1 2 2 5 1 2 2 10 2 13 2 Slaphylini- dae LFH LF H 0-5 5-10 10-20 3 I 3 1 1 1 3 1 1 3 5 3 1 8 I 1 1 10 1 2 1 1 1 10 1 9 1 2 39 3 8 3 .Endomy- chidae LFH LF H 0-5 5-10 10—20 1 2 3 2 3 1 3 1 1 2 1 4 1 4 I 1 14 3 1 1 Curculioni- LF 0-5 - 1 1 1 1 3 1 Ptinidae LFH LF H 5-10 1 2 1 1 1 2 1 1 1 1 Lathridiidae LFH H 0-5 1 2 1 2 1 1 Pselaphidae LFH 1 2 3 Scydmenidae LFH H 1 1 1 1 Cryptopha- gidae 10-20 1 1 Ipidaea H . 1 1 în straturile humifere de sol familiile slab reprezentate ocupă un procent mult mai mare decît în litieră, iar în pădurea de amestec ocupă 29 % față de 11 % în cea de molidiș. Familiile Scydmew PselapMdae, Lathridiidae și Ptinidae sînt specifice solului acestor păduri, dar mai frec- vente în pădurea de amestec. Fig. 4. Temperatura și n pădurea de umiditatea amestec. lunară Fig. 5, — Dinamica lunară a coleopterelor dominante în pădurea de molidiș. 186 comunități de coleoptere din DOUĂ ECOSISTEME FORESTIERE RECENZII Fig. 6. — Temperatura și umiditatea lunară In pădurea de molidiș. Variațiile lor lunare se corelează strîns și eu factorii abiotici urmăriți, deși aici tre- buie să se țină seama și de cei biotici, relațiile cu celelalte gru- pe de viețuitoare și hrană (fig. 3—6). înspre iarnă unele co- boară mai în profunzime. Comunitățile de coleoptere din litieră și straturile A de sol sînt caracteristice acestor ecosisteme. Ele au prezentat în general aceeași structură, aceleași specii și același raport cantitativ și calitativ în toate probele de litieră și în majori- tatea celor de sol, pe întreaga perioadă de colectare. Aceste comunități se ase- amănă între ele prin prezența, în general, a acelorași familii în ambele păduri și se deosebesc prin cîteva categorii sistemati- ce în plus la cele din pădurea de amestec, precum și prin bogăția mai mare a numărului de indi- vizi a acelora din pădurea de molidiș. BIBLIOGRAFIE 1. Balogh J., Lebensgemeinschaften der Landtiere, Akad. Verlag, Berlin, 1958. 2. Coiffait H,, Les Coleopteres du sol, Hermann, Paris, 1958, 1 260. 3. Ionescu M.A., Entomologie, Edit. didactică și pedagogică. București, 1962. 4. Kuhnt P., Illustrierte Bestimmungs- Tabel leu der Kăfer Deutschlands, E. Schweizerbart’sche Verlagsbuchhandlung, Stuttgart, 1912. 5. Rbitter Eo., Fauna Germanica, K. G. Lutz-Verlag, Stuttgart, 1908—1916, 5. 6. Walu.vjrk J., Ecologg of soil animals, McGraw-Hill, Londra, 1970. Centrul de cercetări biologice, Laboratorul de biologie, 3 400 — Cluj-Napoca, Str. Republicii nr, 43. Primit în redacție la 14 ianuarie 1977. RUDOLF PIECHOCKI, Makroskopische Piăparaiionstechnik, Teii II, 'Wifbellose (Tehnica preparatelor macroscopice, Partea a Il-a, Nevertebrate), Gustav Fischer-Verlag, Jena, 1975, ed. a Il-a, 349 p., 156 fig. , în pi imul capitol al cărții sînt indicate principiile generale de colectare și conservare a nevertebratelor terestre, din sol, dulcicole, marine și din peșteri. Capitolele II—XVIII tratează toți taxonii, exceptînd protozoarele și incluzînd protocordatele. O bibliografie amplă, cuprinzind literatura pînă în 1970, și un index încheie volumul. Originalitatea și valoarea deosebită a lucrării lui R. Piechocki constă în bogăția informa- țiilor oferite, în claritatea expunerii metodelor de colectare și preparare, la care se adaugă o serie de date biologice. Astfel, fiecare capitol cuprinde o introducere asupra grupului, o scurtă diag- noză, numărul speciilor pe glob, răspîndirea, trăsături caracteristice ale ecologiei și ale biologiei in general. Urmează prezentarea pe larg a metodelor de colectare cu descrierea biotopilor, aparaturii necesare colectării și tehnica respectivă. Ultima fază este prepararea ; se pune un de- osebit accent pe metodele cele mai noi de anesteziere pentru prevenirea deformării; apoi urmează metodele de fixare și de conservare. Menționăm grija autorului pentru difuzarea tehnicilor spe- ciale, cum ar fi, de exemplu, cele privind grupul Pogonophora. Completarea informațiilor se face prin trimiteri la literatură în cazul metodelor specifice anumitor taxoni. Trebuie relevată pre- ocuparea pentru prepararea armăturilor genitale, a căror importanță la ar trop ode este subliniată de autor. Se insistă ca în colecțiile muzeale să se adauge în mod obligatoriu și preparatele de armături genitale, după care se pot executa fișe fotografice, ușor de expediat. în încheiere, se arată modul de organizare a colecțiilor muzeale. Manualul lui R. Piechocki este fără îndoială cea mai reușită lucrare de acest gen din literatura zoologică. I.E. Fuhn F.W. HARISSON, R.R. COWDEN, Aspects of sponge biologg (Aspecte ale biologiei spongierilor ), Acad. Press New York, San Francisco, Londra, 1976, voi. 13, 354 p., 3 pl., 90 fig., 28 tab’ Volumul, prefațat de cei doi editori (F.W. Harrison și R.R. Cowden), reunește comunică- rile și discuțiile din cadrul simpozionului,,Aspects of sponge biology” (Albany —New York, mai 1976), ordonate în 3 capitole. în capitolul I (Introducere și discuție generală), sînt prezentate metodele de colectare și păstrare a spongierilor, considerații sistematice, aspecte de biologie și fiziologie, răspindire, precum și dezbaterile a 9 teme, printre care înmulțirea asexuată, semnificația culorii, depunerea siliciului, probleme privind culturile de celule, mecanismul hrănirii la spongieri etc. Capitolul II (Biologie celulară și dezvoltare) cuprinde lucrări de citochimie efectuate asupra țesutului conjunctiv (R.R. Cowden și F.W. Harrison), membranei (C. Litchfield și R.W. Morales), nuclcotidelor ciclice (T.L. Simpson și G.A. Rodan) etc,, lucrări privind biologia reproducerii (P.E. Fell, H.M. Rșîswig și Wen-Tien Chen) și o,lucrare despre anomaliile citologice provocate prin tratarea unor țesuturi de vertebrate și om cu extracte de spongieri marini. Ultimul capitol ( Taxonomic și ecologie) înmănunchiază lucrări de cito-sistematică (Shirley A. Pomponi), de descrierea unei noi specii de spongieri marini cavernicoli (W.D. Hartmân și T.F. Goreau), precum și interesante studii de ecologie privind influența factorilor de mediu asupra biologiei, răspîndirii, zonațieispongierilor marini (J.F. Storr), modul de hrănire a spongi- erilor (T.M. Frost), asociația spongierilor dulcicoli cu larvele de insecte (V.H. Resch), diversi- tatea organismelor criptice din recifii de corali (L.W. Buss). Prin datele interesante prezentate, însoțite de fotografii realizate la microscopul electronic cu baleaj și microscopul cu fluorescență, volumul se recomandă specialiștilor, ca și tuturor zoologilor, Ileana Negoescu ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM.. T. 29, NR. 2, P. 187-191, BUCUREȘTI, 1977 188 RECENZII 2 3 RECENZII 189 T. LEWIS, L.R. TAYLOR, Inlroduction to experimental ecology. A student guide to fieldtvork and analijsis (Introducere în ecologia experimentală. Ghid pentru munca de teren și analiză). Acad, Press, Londra— New York, 1976, 401 p., 131 fig., 116 grafice. Cartea cunoscuților ecologi englezi T. Lewis și L.R; Taylor de la celebra Stațiune expe- rimentală din Rothamsted reprezintă un adevărat succes editorial; prima ei ediție în decurs de 10 ani a cunoscut 6 retipăriri din care ultima în 1976. Această reușită se datorează domeniului abordat și în prezent de importanță majoră pentru omenire, sub diverse raporturi — ecologia, Concepînd-o ca un ghid pentru cei ce studiază în condiții de teren, autorii s-au străduit, pe baza unei experiențe personale bogate și a unei selecții din literatura de specialitate, să adune un valoros material metodic, încadrat într-o concepție unitară. Un capitol scurt de Introducere în ecologie familiarizează cititorul cu obiectul acestei discipline și însemnătatea ei pentru om. O extindere mai mare o au principiile ecologiei privite din punctul de vedere al practicianului, îndeosebi al entomologului de teren, în lupta integrată cu dăunătorii. O bună parte a manualului se referă la metodele de analiză ecologică sprijinite pe matema- tică, în special pe statistica matematică. Este de-a dreptul uimitor de cîte metode precise de investigare se poate folosi astăzi ecologul și lista subiectelor tratate putem s-o considerăm aproape completă pentru începător. Există însă unele metode utilizate în studiul comunităților vegetale și animale pe care probabil autorii nu le-au considerat ca fiind de primă însemnătate și, în conse- cință, nu sînt nici amintite, nici tratate în manual. Dintre acestea trebuie să amintim cîteva metode cantitative de determinare a distribuirii speciilor și indivizilor într-un ecosistem. Capitolul al patrulea este dedicat unor exerciții ecologice, care reprezintă în fond p serie de teme de teren, pe care studenții să le rezolve practic, începînd cu adunarea datelor, prelucrarea materialului și sfîrșind cu redactarea finală a unei lucrări. Evident, o astfel de temă durează pe întreaga perioadă a studiilor și uneori poate fi completată cu datele adunate în anii anteriori de către alte echipe de studenți sau cercetători. Cartea se încheie cu o prezentare a aparaturii moderne în ecologie, a unor chei pentru determinarea nevertebratelor comune și cu o serie de tabele statistice. De asemenea, cuprinde o valoroasa bibliografie a domeniului prezentat. Maria Albăcan R. LLINAS, W. PRECHT (sub red.), Frog neuro-biology ( Neurobiologia broaștei), Spruiger» Verlag, Berlin — Heidelberg — New York, 1976, 1 046 p., 711 fig. Ni se pune la dispoziție un adevărat ,,Handbook” asupra a tot ceea ce se știe azi despre neurobiologia broaștei. Lipsa unei lucrări de sinteză asupra datelor de fiziologie neuromusculară a broaștei, animal comun tuturor laboratoarelor de biologie, a fost suplinită prin apariția acestei lucrări. Datele se referă insă mai ales la 3 specii : Rana temporaria, R. esculenta și Xenopus laevis (exhaustiv) și puțin la alte specii de anure. Volumul se împarte în ; 1. sistemul periferic (nerv, transmisia influxului, sistemul nervos autonom, pielea); 2. sistemul senzorial (olfacția, vederea, sistemul vestibular și lateral, auzul, gustul, sensibilitatea tegumentară, fusul muscular) ; 3. sistemul nervos central (măduva spinării, trunchiul cerebral, cerebelul, prosencefalul, dezvoltarea telencefaiului); 4. neuroendocrinologie ; 5. tehnici speciale de păstrare, întreținere și medicație pentru broaște în laborator. Această enumerare a capitolelor mari poate da doar o imagine generală asupra conținu- tului extrem de valoros al fiecărei părți, care începe cu uri scurt istoric, urmează apoi expunerea concisă a datelor cunoscute și se încheie cu o bibliografie Ia zi. Acest adevărat {ratat asupra neurobiologiei broaștei, reprezintă însă nu numai o punere la punct a cunoștințelor actuale despre sistemul neuromuscular al acestui animal, ci și un punct de plecare pentru noi cercetări. Așa după cum în experiențe pe broască s-au descoperit transmi- siunea influxului nervos, viteza de propagare a acestuia, inhibiția cerebrală, engramarea, integra- rea neuronală etc., cu siguranță că se vor descoperi și alte noi fenomene de bază ale funcționării celulei nervoase și comportării organismelor. Deja din imaginile electronomicroscopice prezentate în cadrul diferitelor capitole se pot întrevedea noi studii și interpretări de bază privind sistemul nervos. A fost un efort considerabil de a aduna aceste date, dispersate în toate revistele din lume și de a le orîndui într-un sistem unitar pentru a prezenta noua interpretare eco-fiziologică a fenomenelor vieții. Editura Springer prezintă un volum de înaltă tehnică, pe hîrtie cromo și cu o ilustrație excepțională. < Cartea nu poate lipsi din nici un laborator de fiziologie, fie că este vorba de medicină, de zootehnie, de biologie, de farmacologie etc. O recomandăm cu toată căldura colegilor din aceste laboratoare. Eugen A. Pora A.-M. ALI, M. ANCTIL, Retinas of fishes (Retina peștilor), Springer-Verlag, Berlin — Heidelberg — New York, 1976, 284 p., 364 fig., 125 pl. alb-negru. Profesori la universitatea din Montreal (Canada), specialiști binecunoscuți în morfologia și fiziologia ochiului la pești, autorii acestui atlas au făcut o muncă de mare valoare adunînd din vasta literatură tot ce ilustrează structura morfologică a retinei la pești. După o introducere explicativă asupra ochiului de pește se trece la enumerarea filogenetică a structurii retiniene la peste 150 de familii de pești, din fiecare adesea cu numeroase specii. Este menționată natura vitaminei A care intră în alcătuirea pigmentului și se dă valoarea spectrului de absorbție a acestuia. Structura retinei este legată de natura mediului luminos al peștelui considerat. Planșele prezentate foarte clar pun în evidență toate structurile elementelor vizuale, ale circulației, ale conurilor, bastonașelor etc. în bibliografia concentrată (336 de titluri) se menționează și lucrări românești. Atlasul este util cercetătorilor care se ocupă de biologia peștilor, mai ales acelor care trăiesc în zona luminoasă a apelor. Eugen A. Pora F. ZETTLER, R. WEILER (sub red.), Neural principles in Vision (Principiile neurale ale vederii), Springer-Verlag, Berlin — Heidelberg — New York, 1976, 430 p., 293 fig. Volumul prezintă lucrările simpozionului cu același titlu, care s-a ținut la Institutul de zoologie al universității din Milnchen între 15 și 20 septembrie 1975. Lucrările, prezentate de 28 de autori (cîte 9 din S.U.A., 9 R.D.G. și R.F.G., cîte 2 din Finlanda, Japonia și Elveția, cîte unul din Italia, Spania, Anglia șl Australia), se referă la ochiul vertebratelor (9 lucrări), artropodelor (9 lucrări) și moluștelor (4 lucrări), fiecare fiind înso- țită de o bibliografie. Aspectele tratate privesc structurile electronomicroscopice, electroretinograme, biocurenții de pe traiectul nervilor și din locurile de proiecție a retinei în encefal, mișcările pigmenților, variația circulației retiniene etc. Multe noutăți apar în legăturile sinaptice ale diferitelor pături neuronale ale retinei, mai ales la artropode și moluște. Imaginile care însoțesc textul sînt extrem de clare și precise. Recomandăm această carte tuturor biologilor. Eugen A. Pora J.-P. EWERT, Neuro-Ethologie. Einfilhrung in die neurophysiologischen Grundlagen des Ver haltens (Neuroeiologia. Introducere în bazele neurofiziologice ale comportamentului), Springer- Verlag, Heidelberg — Berlin — New York, 1976, 259 p., 136 fig. După acordarea premiului Nobel din 1974 pentru studii de etologie (Lorenz și Frisch), fiziologii se îndreaptă tot mai mult spre înțelegerea fiziologică a comportamentului. Prezentul volum face parte din aceste studii de neuroetologie. Autorul ei este profesor de zoofiziologie și comportament la universitatea din Kassel (R.F.G.) și conduce un colectiv larg de tineri care lucrează de curînd în acest domeniu. în lucrare se analizează în primul rînd semnalele din mediu și modalitatea recepției lor informative, pentru fixarea cit mai exactă a locului de unde provin, fie că acest lucru.șe reali- 190 RECENZII 4 RECENZII 191 zează cu ajutorul vederii, auzului, mirosului, fie cu al cîmpului electric. Se urmăresc înlănțuirile neuronale în urma acestor excitații, drumul lor în axul nervos și felul cum se ajunge la ordonarea unui răspuns adecvat. Se analizează astfel căutarea de hrană, a sexului opus, agresivitatea și obișnuința, sublinîindu-se rolul stressului în aceste răspunsuri comportamentale. Ultimul capitol prezintă metodologia cercetării neuroetologice. Scrisă simplu, clar, ilustrată cu scheme foarte intuitive și bazîndu-se pe experiențe multi- ple, făcute pe numeroase animale, lectura duce la elucidarea unor aspecte neurofiziologice privind comportamentul. Ea se bazează pe o bibliografie bogată din domenii, ca comportament, fiziologia organelor de simț, neurofiziologie, neuroanatomie, neurogenetică, neurochimie, biocibernetică și metodo- logie. Date fiind noutatea temei, felul de tratare foarte didactic și interpretările neurofiziologice ale comportamentului, lucrarea este extrem de utilă celor care se ocupă cu aspecte de comporta- ment, ca medici umani și veterinari, zootehnicieni și bineînțeles tuturor biologilor. Socotim că ar fi foarte utilă traducerea ei în limba română. Eugen A. Pora C.C. GOPPEL, W. J, MERTINS, Biological insect pesl suppression (Frinarea biologică a dăună- torilor), Springer-Verlag, Berlin — Heidelberg — New York, 1977, 314 p., 46 fig. Combaterea insectelor dăunătoare se face mai ales cu foarte diferite pesticide, care sînt totodată o sursă de poluare a solului, vegetației, produselor agricole și, întinai, a omului. Iată dc ce biologii se preocupă de mult de găsirea mijloacelor de combatere a acestor dăunători pe cale naturală, prin paraziții acestora, prin predatorii naturali ai lor, prin microorganisme patogene. Prin astfel de mijloace „biologice” se înlătură combaterea chimică și a tuturor consecințelor ei. Cartea de față este un îndemn științific pentru a scădea efectiv populațiile de insecte care reduc cantitatea diferitelor produse organice de folos omului. Ea prezintă metodele prin care se pot realiza astfel de relații intre insecta dăunătoare și dușmanii ei naturali, care să poată conduce la un control biologic natural și aplicativ (acesta din urmă fiind cel pe care îl facem azi prin substanțe chimice). Introducerea termenului de „suppressing” (frînare, oprire) are ca scop nu distrugerea unei specii dăunătoare prin mijloace artificiale (ceea ce duce la dezechilibru biologic grav), ci mai ales restabilirea unui echilibru biologic amenințat momentan de așa-zisul „control aplicativ al omului”. Cartea nu este rezultatul unei conferințe sau al unui simpozion internațional, ci al expe- rienței autorilor. Ea începe cu un „glosar” de termeni, cu un istoric al combaterii biologice, după care urmează organismele care pot constitui mijloace de combatere, tehnicile folosite uzual (în care se ține seama de rezistența gazdei, de modificările factorilor de mediu, de factorul ere- ditar, de ritmul de creștere individual și populaționăl etc.) și se încheie cu conceptul general de justificare a termenului frînare. Se dau exemple concrete de „suppressing”, care aplicat adecvat a dus la restabilirea unui echilibru biologic natural. O bibliografie recentă de aproape 1 200 de titluri și un index al speciilor utilizate în com- batere (peste 300) și de materii, încheie acest volum de mare actualitate pentru biologii care se ocupă cu studiul combaterii biologice a insectelor, dar și pentru agronomii care găsesc aici metodologia practicii de combatere a dăunătorilor, ca să obțină producții de mare randament și care să nu fie dăunătoare omului. Eugen A. Pora Primul capitol tratează problema arealului iui Lacerta agilis delimitînd granițele de răs- pîndire ale speciei, stabilind unele convergențe ale arealului din punct de vedere fizico-geografic și fenologic. O problemă deosebit de interesantă tratată este cea a structurii vegetației din zonele populate de Laceria agilis, precum și problema factorilor antropogeni și ai dinamicii arealului. Capitolul al doilea dedicat sistematicii și structurii intraspecifice a speciei Lacerta agilis cuprinde un studiu vast analitico-sintetic al problemelor de biometrie, folidoză, colorit și desen deosebit de concludente pentru descrierea particularităților tuturor subspeciilor de L. agilis, precum și probleme legate de particularitățile zonelor de integradare, hibridizare, originea și filogenia speciei. Prezentarea speciei Lacerta agilis tratată în capitolul III redă aspecte ale morfologiei interne și externe, insistînd nu numai asupra aspectelor de structură, ci mai ales asupra proble- melor de variabilitate evidențiind dimorfismul sexual, variabilitatea clinală, precum și problema polimorfismului intraspecific. Un studiu interesant întreprins și evidențiat în capitolul IV al lucrării este cel privind fiziologia și biochimia speciei Lacerta agilis, care elucidează probleme legate de consumul kilo- specific în funcție de temperatura corpului, termoreglare și de conținutul și rolul microelementelor în organism. Pe baza unor concludente studii ecologice dr. A.V. lablokov în capitolele V —XII stabi- lește relația biotop-specie cu referire la factorii care determină alegerea biotopului de către Lacerta agilis, hrana, adăpostul, condițiile de iernate, umiditatea, temperatura, intensitatea luminii, învelișul vegetal, înmulțirea, creșterea și dezvoltarea, migrațiile, comportamentul și activitatea, paraziții. în capitolele XIII—XV se abordează probleme legate de relația bîocenoză-specie, marcînd locul speciei Lacerta agilis în biocenoză, legăturile trofice, individul ca consumator și producător, oscilațiile efectivului de indivizi, aspecte legate de biomasă și diversitatea populației de Lacerta agilis. Lucrarea cuprinde un bogat material documentar, valoarea ei intrinsecă fiind cu atît mai evidentă cu cît datele studiului bio-ecologic întreprins de dr. A.V. lablokov pe teritoriul U.R.S.S. este comparat cu întreg teritoriul Europei și Asiei de răspîndire a speciei Lacerta agilis cu refe- rire desigur și la teritoriul românesc (I.E. Fuhn și Șt. Vancea lucrări de bază pentru herpetofauna românească). Margareta Boccea A.V. IABLOKOV, Prîtkaia iașcerifa. Monograftceskoi opisanie vida (Lacerta agilis. Descrierea monografică a speciei), Nauka, Moscova, 1976, 376 p., 97 fig., 63 tab. Volumul dr. A.V. lablokov este o lucrare care înmănunchează rezultatele unor cercetări complexe efectuate în domeniul herpetofaunei cu referire la specia Lacerta agilis, abordînd o tematică variată și multilaterală, elaborînd un studiu convergent și deosebit de interesant. STUDII Șl CERCETĂRI DE BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ INDEX ALFABETIC Nr. Pag, CHIRIAC ELENA și TUȚĂ AL., Cercetări asupra parazit ofaunei rozătorului Microtus arvalis Pali........................... 1 19 CONSTANTINEANU MlHAI I. și VOICU MARIN C., Gelinoidae (Hymenoptera-Iachneumonidae) noi pentru fauna României 1 3 DRAGOȘ MAR IA, Structura coloanelor musculare la Allolobophora dugesi dacica (Pop) ......................................... 2 115 GIURGEA RODICA, TOMA V. și BORȘA MAR IA, Influența doze- lor subtoxice de 6-mercaptopurina asupra timusului și bursei lui Fabricius................................................ 1 45 GIURGEA RODICA, ABRAHAM A.D., BORȘA MARIA, CO- PREANU D., FRECUȘ GH., MANCIULEA ȘTEFANIA și WITTENBERGER C., Modificări imunologice la șobolanii Wistar tratați cu DDT................................. 2 149 MADAR IOSIF, ȘILDAN NINA și ILONCA ANĂ, Studiul com- parativ al efectului ACTH și hipoglicemiei asupra cantității acidului ascorbic și glicogenului din suprarenala șobolani- . lor albi .................................................... 1 63 MANCIULEA ȘTEFANIA și GIURGEA RODICA, Dinamica unor indici metabolici din ficatul puitor de găină supuși iradierii cu raze X.................................................... 1 49 MANOLACHE MARGARETA, Modelul de benzi și punerea în evi- dență a heterocromatinei constitutive la cobai (Caviaeobaya) 1 69 MATEIAȘ M.C. și LĂCĂTUȘU MATILDA, Apanteles sericeus Nees. (Hymenoptera, Braconidae), parazit larvar al unor lepi- doptere dăunătoare lucernei................................. 2 111 MARX MADELEINE, Populațiile de oligochete din biocenozele fitofile și bentonice ale complexului de lacuri Victoria și Marica (Dolj)................................................ 2 161 MIHAIL N., GIURGEA RODICA și FRECUȘ GH., Modificările unor indici biologici in organele digestive și mușchi in urma pancreatectomiei la porumbel ................................ 2 131 MOLNAR BELA, SZAb6 SIGISMUND și CRĂCIUN CONSTAN- TIN, Efectul colehicinei asupra neuronilor din nucleul pre- optic la liana temporaria ............... 1 25 MUNTEANU DAN, Revizuire sistematică a speciei Carduelis chioris (L.) (FringiUidae' Aves) din România ........................ 1 15 NEAGA N., LAZĂR M. și NEGREA A,, Influența cîmpului magne- tic de diferite intensități asupra tiroidei puilor de găină ... 1 53 194 INDEX ALFABETIC 2 Nr. Pag. NICULESCU EUGEN, V. Caractere în filogenia șl clasifieația le- pidopterelor ................................................. 2 107 NICULESCU STELIAN și MEȘTER RADU, Influența unor deter- genți asupra pirofosfat-fosfohidrolazei la țipari (Misgurnus fossilis LJ . . '. ................... 2 143 NI STOR MARGARETA, Influența hipoxiei asupra randamentului fosforilării oxidative din mitocondriile mușchiului neted in- testinal de iepure............................................ 1 57 OR BAI PA VEL și PORA EUGEN A., Influența vîrstei asupra can- tității de calciu din hemolimfță la Mg! Uns galloprovincialis 1 87 PAPADOPOL M. și MEȘTER LOTUS, Componența specifică a ihti ofaunei, structura unor populații și starea pescuitului din complexul Pardina (Delta Dunării) ..................... . 1 87 PAPADOPOL MIHAI, Date biologice preliminare asupra lacului de acumulare Vidra de pe Lotru................................ 2 175 PERJU T. și GHIZDAVU I., Contribuții la cunoașterea biologiei și ecologiei omizii hameiulvi Triodia sylvina L.. (Hepialidae- Lepidoptera) ............................................. 1 81 PICOȘ C.A. și SCHMIDTDUMBRĂV IȚA, Acțiunea tioureei asupra grupărilor — SH libere din musculatura striată a peștilor (Cgprinuscarpio L,) aclimatizați la temperatură scăzută . . 2 127 PÎRVU C., Studiul calitativ al componenței numerice și biomasei zooplanctonului mlaștinii turbo-sfagnicole Manta .... 2 169 POP MIRCEA I, și PORA EUGEN A., Acțiunea modificărilor rhopice asupra vitezei de contracție a mușchiului gastroc- nemian de broască, în funcție de greutatea ridicată. ... 1 35 POPESCU ALEXANDRINA, Date privind hrana de vară a șore- carului comun (Buteo buteo L.) 1 99 POPOVICI IULIANA, Distribuția și dinamica populațiilor de nematode din sol ............................................ 1 73 PORA EUGEN A. și STANCIU G., Permeabilitatea musculară pasivă față de uree și roșu toluilen in funcție de rhopie . 1 39 PRECUP OCTAVIAN, Cercetări cu privire Ia acțiunea gerovitalulul H3 asupra proceselor omatido-formatoare controlate de locusul Bar la Drosophila................ 2 155 RADU DIMITRIE, Hirundo daurica rufula Temni., specie nouă pentru România ............................................... 1 11 RUSU M.A., PREDA V., SANDU VICTORIA D. și BUCUR N., As- pecte histoenzimologice consecutive grefonului de timus la embrionul și puiul de găină.............................. 2 119 SIN GHEORGHE și GAVRILĂ LUCIAN, Studiul hranei mormo- locilor de Bana ridibunda .............. . 1 93 STĂNCIOIU N„ CURCĂ D, și CEAUȘESCU SIMONA, Influența administrării iodului radioactiv asupra unor constante san- guine la găină (Gallus domesticus) ............ 2 135 3 INDEX ALFABETIC 1 Nr. Pag, ȘANDRU LIANA, Efectul citotoxic direct și anticorp-dependent al macrofagelor pulmonare de șobolan asupra celulelor tumo- rale singen’ee....................................................... 1 gj TEODOREANU MIHAI, Cercetări preliminare asupra comunităților de coleoptere din litiera și orizonturile humifere de sci a două ecosisteme forestiere de pe Muntele Vlădeasa........................ 2 179 TEODORU V., NICOLAU GRAZZIELA YVONNE și POSTEL- NICU D., Influența suplimentării alimentației cu alge marine asupra iodului proteic plasmatic și a structurii glandei tiroide la șoareci, șobolani și cobai....................................... 2 139 TOMA V., URSU G., MANIU MARIANA, Efecte protectoare ale vitaminei Bia asupra acțiunii timolitice a hidrocortizonului 1 67 VOICU MARIN C., Calliphoridae, Sarcophagidae și Tachinidae parazite în larve de Lo-xostege sticticalis L. din rezervația natu- rală Ponoare (jud. Suceava) ........................................ 1 7 NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista ,, Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” publică articole originale de nivel științific superior, din toate dome- niile biologiei: morfologie, taxonomie, fiziologie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca: 1. Viața științifică ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sint rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rinduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilogra- fiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face In ordinea numerelor, în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul, vo- lumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textele lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figu- rilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, București 22, —71 021, Calea Victoriei nr. 125. La revue t Studii șl cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală > parațt 2 fois par an. Toute commande ă l'ătranger sera adressee â ILEXIM, D^partement d’exportation-importatîon (Presse), Boite poștale 2 001, telex 11 226, Str. 13 Decembrie nr. 3, Roumanie, ou â ses reprăsentants â I'ătranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par les bureaux de poște ou chez votre facteur. Le prix d'un abon- nement est de $10.