Anul l Septembre 1892 Ho. 6- CERBUL CU LEAGĂNUL DE MĂTASÂ '..... * j * jj* (basm) A fost în vremea de demult un unchîaş, căruia murin-du-i baba, se însura a doua oară. El avea de la baba d’intâi un băet şi o fată. Pe băet îl chema *Foicică verde* iar pe fată >Floricică albastră.* Trecînd cîtă-va vreme, femeea cea de a doua ă început a se certa cu uncheşul zi-cîndu-I : »Să-ţi duci copii! în pădure, căci pîine cu sare cu mine nu mal mănînc!.« Uncheşul plin de milă pentru copil, răspunse babe!: «Cum o să-i duc eu îu pădure, că poate să-! mănînce fiarele sălbatice.» Baba insă ţinea tot una: »Să-I duci, sâ-i duc! unde-i şti. căc! dacă nu-! duc!, cu mine nu ma! trâeştl.» Uncheşul văzînd că nu ma! are zi albă cu baba, s a ho-târît intr’o dimineaţă să ducă pe copii în pădure ; dar, ma! înainte de a pleca, Ie făcu o turtă cu târiţe şi cenuşă, ca să aibă în pădure să mînînce. La plecare, fata a luat din vatră o mînâ de cenuşă şi mergînd prin pădure ea presăra cenuşă din depărtare în depărtare ca să cunoască drumul pe unde au venit. Uncheş il nu băga de samă lucrul acesta şi mergea înainte, iar copii! după el. Ajungînd în mijlocul pădure!, uncheşul făcu un foc mare şi zise copiilor : «Şedeţi, tata, aicea lingă foc pînă cînd oiu veni eu înapoi, căc! mă duc să vînez ceva păsări ca să mincaţî.» Plecînd, el nu s’a mai întors la copii ci s’a dus pe altă cale acasă. Copiii aşteptară pe tatăl lor pînă în sară, dar văzînd că nu ma! vine, mîncară turta ce el le lăsase şi se culcară pe lingă foc. A doua zi de dimineaţă, copiii voiră a se întoarce a casă pe urma cenuşel ce pre-săraseră, dar vîntul, care bătuse toată noaptea, spulberase 4 162 ŞEZĂTOAREA de tot cenuşa şi ei nu mai cunoscură drumul pe unde tre-buiati să se întoaică acasă, Băetul atunci ceru fetei un fir din părul capului el care era foarte lung, ca să-şi facă un arc spre a vina păsări. Apoi se duse prin pădure zicînd fetei să-l aştepte tot acolo lingă foc. După cîte-va ceasuri băetul veni înapoi adu-cînd cu sine păsările ce vînase. Le fripseră, le mîncară şi plecară prin pădure ca să găsască apă de băut. Nu merse-ră însă mult şi găsiră o urmă de lup plina cu apă limpe-■de şi frumoasă. —Eu beau apă de aici surioara, zise atunci băetul cătră fată, căci de sete mi se frige sufletul. —Ba nu mal bea frâţioare, că te-i face lup şi mă-î mânca pe mine, îl răspunse sora sa. Băetul a mai răbdat şi n’a băut. Mal departe găsiră o urmă de urs plină cu apă. Băetul a vrut să bea apă d’în-tr’însa, dar fata nu l-a lăsat zicindu-î că se face urs şi o mănincă pe ea. Tot aşa lasară şi alte urme de vuipe şi de porc mistreţ, ce mal găsiră în calea lor. In sfârşit deteră peste o urmă de cerb. Băetul, mal mult mort de sete, zise fetei : »Lasă-mâ să beau apă de aici ; simţ că nu pot să merg mal departe.» Fata însă-t respunse : Nu bea, frate, casă nu te faci cerb să me omori cu coarnele.» Băetul se prefăcu că o ascultă, dar pe furiş lăsă briceagul său lingă acea urmă. După ce mal merseră puţin, băetul spuse sororeî sale că a uitat briceagul Ia urma de cerb unde se odihniseră ; apoi o rugă să-l aştepte acolo pînă cînd s’o duce să-şi ia briceagul. Se duse, şi după ce-ş! luă briceagul pe care-1 lăsase într'adins, bău, fără ştirea fetei, apă din urmă dc cerb. Cum bău, »Foici-că verde» se şi schimbă într'un cerb cu un leagăn de mă-tasă în spinare. Se întoarse Ia sora sa care dacă îl văzu, i se făcu frică şi începu să fugă prin pădure. El alerga după ea, o prjnse şi luînd-o în coarne o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. Mult timp umblară ei ast-fel, pînă cănd feciorul împăratului făcînd o vînâtoare prin pădure, vede cerbul ducînd în spinare pe fată în leagănul de mătasă. El porunci oa- ŞEZĂTOAREA 163 menilor săi de vinătoare să prindă cerbul şi să meargă cu el Ia palat. După cc ajunseră la palat, feciorul împăratului luă fata din leagănul în care se afla şi rămase uimit de frumuseţa ei. Şi cum tatăl său murise de curînd şi el rămăsese în locu-i pe tron, se hotărî a o lua de nevastă, a-dicâ a se cununa cu esTşi a o face împârătasâ. Iar pe cerb îl închise într’o grădină mare, în mijlocul căreia era puţul cu lapte dulce, Sfîrşindu-se petrecerile nunţeî feciorului de împerat cu «Floricica albastră» se duseră pe la casele lor toţi cei ce fuseseră poftiţi Ia nuntă. Şi era bucurie mare în toată împărăţia pentru dobîndirea acestei blînde şi frumoase împărătesc. împăratul atât de mult iubea pe tînăra sa soţie, în cît 11 făcea, spre a fi fericită, toate mulţumirile putincioase. Avea argaţi cu sutele şi slujnice multe, aduse de prin toate ţările. Intre aceste slujnice, împărăteasa avea şi o ţigancă foarte frumoasă, dar prea şireată, pe care o chema Ghioan-ţa. Această ţigancă sămăna atât de mult cu împerăteasa, in cît nu le puteai deosebi de cît după hainele ca cari,/ erau îmbrăcate. Intr-o zi împărăteasa luă cu sine pe Ghioanţa şi se duce în grădină, unde se afla cerbul, fratele său. Apropiindu-se de puţul cu lapte dulce, ele şezurâ jos pe iarbă, iar împerăteasa zise Ghioanţel să-i caute puţin în cap, pînă cînd se va mal odihni . Pe cînd ţiganca îi căuta in cap, împerăteasa adormi. Cum o văzu adormită, Ghioanţa luă din cutele rochiei sea-le un ac vrăjit ce-1 purta tot dea-una cu sine şi îl înfipse în părul împărătesei spre a nu se mai deştepta. Apoi o desbrăcă de hainele sale şi se îmbrăca ea cu dinsele, iar pe împărăteasă o îmbrăcă cu ale el. Pe urmă o luă in braţe şi o aruncă în puţul cu lapte dulce. Cerbul, care păştea prin grădină, văzu ceea ce făcuse ţiganca, dar, cum el nu putea vorbi, nu fu chip să spuie nimenuT cele întîmplate. Şi ast-fel ţiganca rămase bună împărăteasa fără ca cine-va să o cunoască. Nici chiar împăratul nu băgă de samă nimic. Peste cit-va timp Ghioanţa, acum devenită împerăteasa, 164 ŞEZĂTOAREA începu a ruga pe împărat să taie cerbul, căci de cîtâ-va vreme pare prea trist şi acesta nu-i semn bun. De o cam dată împăratul, care ţinea mult la cerb, nu voi să îndeplinească această dorinţă a împărătesei ; dar mai târziu, ne vrînd să o mâhnească, poronci ca a doua zi să se taie cerbul şi să se gătească pentru masa împărătească. Cînd oamenii curţeî se duseră să împlinească porunca împăratului, cerbul, r.um h văsu, se repezi printre dînşii şi sări în puţul cu lapte dulce. îndată ce se scaldă în acest lapte, cerbul se prefăcu iar în om cum fusese mai ■înainte. Auzind împăratul că cerbul a sărit în puţ, veni şi dînsul să vază cum îl vor scoate oamenii săi de acolo. Dar, ce să-I vază ochii ? In loc de cerb ei scoaseră din puţ un tînăr frumos, cum nu mai era altul, care spuse împăratului toată istoria vieţei lui, precum şi tot ce se în-tîmplase cu sora sa dirf pricina ţigâncei. împăratul, mîhnit pînâ în suflet pentru moartea adevăratei împerătese şi scîrbit peste măsură pentru modul neruşinat cu care fusese amăgit de ţigancă, pregăti o înmormântare din cele mai irumoase pentru «Floricică albastră, • la care cu durere luară parte toţi craii şi împăraţii de pe vremea lui ; iar pe Ghioanţa o răsplăti, după cum merita, pentru faptele ce săvîrşise. Porunci să aducă din hergheliile sale patru armăsari neînvăţaţi şi legînd pe ţiganca de coadele lor, le dete drumul pe o cîmpie întinsa. Ţiganca fu sfîşiatâ în bucăţi şi peri cu ruşine, după ce trăise cit-va timp în desfătare prin înşelăciune şi crimă. Morenî [Prahova) ALEXANDRINA I. C. POPESCU Strigăte în joc 45 Frunzişoara măr iftustos, măi bădiţă de om prost, spune-asară unde-ai fost ? eu de mult te-am aşteptat pîn cucoşul a cîntat; dac'am văzut cu nu vil puseiu doru căpatăiu, cu jalea m’acoperiî. ŞEZĂTOAREA şi bine mu hodinii. V ■* * 46 Frunzuşoara alunică strigă, striga să se stringâ. oile in deal Ia strunga. şi ciobanii să le mulgă şi să fiarbă jîntiţa, s'o mînîncî cu lingura. -* * * 47 S’apol frunză de măr bun arză-te focu Cord un, pe trei părţi cu lemne verzi, pe de-o parte cu uscate, să arză străjile toate, să pot trece ’n ceea parte. * * 48 Joacă fată ce-I juca, dute-a casă şi te-I la, şi te-I la cînd a ploua, şi te-i unge cînd a ninge. Cînd a fost la discilcit şapte sate o sărit , cu săcurl şi cu topoară la păduchi ca sâ-î omoare. Ş’o Ieşit la bătătură, ş’o ’mplut locu de untură, şi s’o dus Ia Chişinăş, ş'o dat oca cîte-un leu, ş’o cumpărat antereu. Antereu-I de bumbac cu şepte noduri după cap. * * € .jg Ş’apol frunză mărule 165 îe-mă’n braţe doruJe şi mă treci dealurile, şi toate pădurile să-mi ajung Iubitele. ♦ * * 50 Frunzişoara de-afion s’o dus bădiţa Ion după lemn de galion ş’o legat murgu ’n pripon. murgu paşte şî nechîază, mîndra plînge şi oftează. —Ce plîngi puică şi oftezi, ori pe mine nu mă vezi.-5 —Ba te văd, puiule bine, da nu pot să vin la tine, câ-s duşmanii lingă mine. Şăd duşmani cu puşca’n uşă face-I-ar Domnul cenuşă , şăd duşmani cu puşca’n prag face-î-ar D-zeu prav. *- * * 51 Foiliţă peliniţă draga badel copiliţâ, asta vară sugeai ţiţă ş’acum dai hâdei guriţă ; guriţă de sărutat. trupuşor de dezmierdat / ♦ ♦ * 52 Foiliţă loae Iată tu departe, eu departe numai apa ne desparte ; numai apa ş’un pîrău ş’un bătut de D-zeu. *■ - ♦ 53. Foae verde mătrăgună i66 ŞEZĂTOAREA Numai sus, că sus te-olu - pune, am trimes s’aduc'o funie, două lemne din pădure, două lemne-a codrului funiă Braşovului. Care a-aduce funia pe-acela l-om spînzura numai trei tara-m plata şi de sară la puica foae verde şi una. * * * 54 Foae verde de măr creţ hai măicuţă şi mă vezi pînă-s Călimanjl verzi, Călimaniî s-or usca şi pe noi nl-or depărta, unde-î Iarba ca sîrma şi frunza ca paraua ori oiu mal veni ori ba. ■# * * 55 Foae verde de măr bun plopuşor cu creanga'n drum te-aş iubi şi nu ştiu cum te-aş laşa şi nu mă’ndur. -* * * 56. Foae verde Iarba grasa nu ştiu ţese nu ştiu coasă da nu-mi pasă că-s frumoasă. * * * 57 Foae verde şi una uşurelu-s ca pana şi la trup ca catana uşurelu-s ca o pana şi la trup ca o catană. * * * 58 Frunzuleana de alun zice lumea câ-s nebun. Las să zică că-s nebun că cu minte-am fost destul. * * £ 59 Foae verde lemn agud malcă-mea cînd m-o făcut munţilor m-o juruit munţilor, pădurilor şi negri străinilor. * * + 60 Foae verde poamă bună Hîrlăuanca cea fudulă şăde tologită’n şură. înjugă boii la tînjala ş’o scoate din şur’o afară. * * * 61 Foae verde mărule ducă-te, aducă-te dor de mine-ajungă-te unde-a fi drumu mai greu să te ajungă dorul meu, unde-a fi calea mal grea să te-ajungă jalea mea. * * * 62 Foae verde păpădie de cît la salahorie mal bine cu puica’n vie să-î dau struguraş de vie Ia sâ-mî dea guriţă mie guriţă de sărutat ŞEZĂTOAREA 167 sînişor de dezmierdat. 6" $apoî foaelemn domnesc dragustele muereştl ia mâ. baga pe fereşti ia mă scot pe unde pot pe sub streşină prin pod. * * 64 Ş-apoTfoae de-o smochină du-te dor şi Iară vină nu mă mai laşa străina ca pe’o floare’ntr’o grădină. * * * 65 Foae verde baraboîu înainte şi’napoî aşa joacă pe la noi înainte am fost mainţgJ) dracu le mal ţine minte de nu-I dracu-aprins de cap şi pe toate ll-o uitat şi noi că le-am învaţat. * * 66 Ş-apoî foae de-un ajud cîte flori-s pe pămînt toate merg la jurămînt; numai sora-soareluî şi cu spicul griului şăd în poarta ralului şi judecă florile c-au lasat mirosnile * * * 67 Strigă, strigă să se strîngâ ca oile’n deal la strungă şi ciobaniF să Le mulgă şi să fiarbă jintiţa s-o rmnincî cu lingura ca Iama cocîrtiţa ş-apol foae de una —x— 68 Ş-apoî foae mintă creaţă puica badel cea isteaţă indată ce însărează iesâ afară şi oftează in casă nu mal cutează —x— 69 Iară foae de-un lemn dreptu ia cu stingă şi cu dreptu ; las-o mal c’o doare pieptu şi să minie perceptu. l