REPUBLICA SOCIALISTA ROMÂAIA
ROMANOSLAVICA
B;	B
BUCUREȘTI 196#
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
ROMANOSLAVICA
XIII
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
ASOCIAȚIA SLAVIȘTILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
ROMANOSLAVICA
XIII
BUCUREȘTI - 1966
https://biblioteca-digitala.ro
COMITETUL DE REDACȚIE
Acad. Emil Petrovici (redactor responsabil); acad. P. Corutantineeeu-Iați;
acad. Al. KoMtti; I. C. Chifimia; G. MiMiU; M. Novicov; P. P. Panailsseu;
I. Pătruț; Șt. ȘltJUruteu; C. N. Velichi; Al. Vianu; E. Vrabie;
Dan Zamfireecu (secretar științific de redacție)
Adresa redacției: Str. Pitar Moț, 7—13
Raionul 30 Decembrie, București
Telefon: 11.22.41
https://biblioteca-digitala.ro
I.	MOȘTENIREA ȘTIINȚIFICĂ A LUI IOAN BOGDAN
SESIUNEA FESTIVĂ «IOAN BOGDAN ȘI ISTORIA CULTURII
ROMÂNEȘTI»
(București — Brașov, 8—10 decembrie 1964)
La 25 iulie 1964 s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui loan Bogdan,
unul din cei mai străluciți reprezentanți ai istoriografiei și filologiei româ-
nești, savant de reputație internațională, ale cărui lucrări și ediții de texte
(cronici și documente) continuă să se afle și astăzi în atenția specialiștilor
români și străini. Titular al primei catedre de filologie slavă din învățămîntul
nostru superior, loan Bogdan este în același timp creatorul unei noi ramuri
în cadrul slavisticii și al romanisticii — filologia slavo-română, schițată în
lucrările lui B. P. Hasdeu și ale altor predecesori și contemporani ai săi,
români și străini. Întemeietor al școlii românești de slavistică, loan Bogdan
a trasat direcțiile principale de cercetare și a fixat obiectivele de bază pentru
o activitate științifică multilaterală în acest domeniu, desfășurată astăzi de
o pleiadă de cercetători, în frunte cu academicienii Emil Petrovici, Petre
Constantinescu-Iași și Alexandru Rosetti.
Organizați din 1956 în cadrul Asociației Slaviștilor din Republica Socia-
listă România, filologii și istoricii români care se ocupă de studiile slave și
elavo-române continuă, în condiții superioare și călăuziți de concepția mate-
rialist-dialectică, opera începută cu aproape opt decenii în urmă de loan
Bogdan. Ei cinstesc într-însul nu numai pe fondatorul slavisticii românești
ca știință, ci și pe întîiul savant român care s-a impus, la sfîrșitul sec. al
XlX-lea și începutul sec. al XX-lea, între maeștrii recunoscuți ai slavisticii
europene.
Necesitatea reconsiderării operei lui loan Bogdan a fost subliniată în
repetate rînduri. într-un articol din « Lupta de clasă» din 1962 se atrăgea
atenția asupra urgenței cu care trebuie urmărită « valorificarea de pe poziții
marxist-leniniste a moștenirii științifice în domeniul istoriei, publicînd studii
despre opera lui A. D. Xenopol, N. lorga, I. Bogdan, C. Giurescu și a altor
reprezentanți de frunte ai vechii istoriografii, scoțînd la iveală atît meritele,
cit și Urnitele și concepțiile eronate ale acestora» L In ceea ce-1 privește pe
loan Bogdan, cîteva articole apărute în ultimii ani au făcut începutul acestei
acțiuni de reconsiderare, ocupîndu-se de opera de slavist, filolog și istoric și,
1	I. Răduțiuși D. Hurezeanu, Prezență mai eficientă pe tărimul ftiinfei istorice,
• Lupta de clasă >, 1962, nr. 8, p. 58.
https://biblioteca-digitala.ro
6
SESIUNEA FESTIVĂ
in genere, de personalitatea lui științifică, de elementele progresiste din opera
sa, de activitatea didactică, precum și de întinsele lui relații științifice cu
slaviștii de peste hotare: ruși, poloni, cehi, bulgari, sîrbi, croați, sloveni
și alții.
Preocuparea de a studia opera înaintașilor constituie unul din punctele
esențiale ale programului de activitate al Asociației Slaviștilor, după cum
s-a subliniat, de altfel, în articolul Slavistica românească după 1944 și sarcinile
ei actuale, apărut în Rsl, IV, 1960: « Succesele viitoare ale slavisticii româ-
nești depind într-o bună măsură de studierea și valorificarea moștenirii noastre
științifice... E necesar să se studieze în profunzime istoria slavisticii româ-
nești, să se reediteze și comenteze unele din lucrările clasice ale filologilor noștri
slaviștii» (p. 31).
Centenarul nașterii lui loan Bogdan a constituit un prilej din cele mai
potrivite pentru realizarea acestor deziderate începînd cu însuși fondatorul
slavisticii românești. Asociația Slaviștilor a luat inițiativa organizării, în zilele
de 8—10 decembrie 1964, a unei sesiuni festive, concepută ca o contribuție
științifică colectivă la reconsiderarea operei și personalității lui loan Bogdan
și la dezbaterea unor probleme de istoria culturii românești, care au fost enun-
țate sau abordate de loan Bogdan, ca și de unii din înaintașii lui.
Organizată sub auspiciile și cu sprijinul direct al Ministerului Învățămîn-
tului, forul tutelar al Asociației Slaviștilor, aniversarea nașterii marelui savant
român a fost învestită cu înalta aprobare a Consiliului de Miniștri. La această
sărbătoare nu numai a slavisticii, ci și a științei românești în genere, au fost
invitați și au participat oaspeți de peste hotare: prof. Djorde Spasojevic
Radojidic de la Facultatea de filozofie din Novi-Sad, membru al Academiei
Sîrbc de Științe și Arte, prof. Stoiko Stoikov, decanul Facultății de filologie
din Sofia, prof. Nullo Minissi, directorul Institutului de filologie slavă de la
Istituto Orientale din Neapole, secretar general al Asociației slaviștilor italieni,
dr. FrantiJek Vaclav MareS de la Institutul de limbi și literaturi al Academiei
Cehoslovace de Științe (Praga), lector Stanislaw Gogolewski de la Univer-
sitatea din L6di (R. P. Polonă) și lector V. Kolundâija de la Universitatea din
Belgrad.
Sesiunea a fost salutată prin scrisori de către prof. D. S. Lihaciov, membru
corespondent al Academiei de Științe a U.R.S.S., prof. S. B. Bernstein și
dr. N. I. Tolstoi (U.R.S.S.), de acad. Tadeusz Lehr-Splawifiski (R. P. Polonă),
de prof. J. Kurz (R. S. Cehoslovacă), de prof. K. Mircev, membru-coresp.
al Academiei Bulgare de Științe, și prof. B. St. Anghelov (R. P. Bulgaria),
de prof. V. Stefanid (R. S. F. Iugoslavia), de prof. Andre Vaillant, membru
al Institutului Franței, și prof. Roger Bernard (Franța).
Iată, de pildă, ce scria prof. dr. S. B. Bernstein, șeful catedrei de limbi
slave de la Universitatea din Moscova, unul din cei mai buni cunoscători din
străinătate ai operei lui loan Bogdan:
« Bogdan nu a fost numai un mare slavist român. El a fost primul slavist
român de talie europeană. Eu prețuiesc foarte mult toate lucrările acestui
remarcabil slavist. Publicațiile sale de texte vechi pot servi drept exemplu
și editorilor actuali ai textelor slave.
Exprim salutul meu tuturor participanților la sesiune și doresc succes
Asociației Slaviștilor».
Sesiunea științifică festivă «loan Bogdan și istoria culturii româniți»
a fost deschisă, într-un cadru solemn, la 8 decembrie 1964, orele 9,30, în sala
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN
7
de ședințe a Muzeului de istorie a orașului București. în prezidiu au luat
loc academicieni, reprezentanți ai Universității din București, oaspeți străini,
precum și fiica lui loan Bogdan, Viorica Bogdan-Tulbure.
Președintele Asociației Slaviștilor, acad. Emil Petrovici, a
deschis ședința festivă, salutind prezența oaspeților străini și menționînd
mesajele primite in scris de peste hotare. Domnia-sa a evocat persona-
litatea multilaterală a lui loan Bogdan, definind locul lui în știința româ-
nească.
A luat cuvîntul apoi acad. prof. D j o r d e Spasojevic Radojidid,
care în numele Academiei Sirbe de Științe și Arte, al cărei membru corespon-
dent a fost loan Bogdan, și in numele slaviștilor iugoslavi a rostit următorul
cuvint de salut:
« Permiteți-mi să omagiez pe remarcabilul erudit loan Bogdan, a cărui
memorie ne-a reunit aici. Aș vrea în cîteva cuvinte să evidențiez meritele lui loan
Bogdan pentru știința sîrbă. Dorința mea este ușor de înțeles, căci loan Bogdan
a fost membru-corespondent al Academiei Sirbe de științe, iar eu mă aflu aici
ca reprezentant al acestei academii.
loan Bogdan a publicat două vechi anale sîrbești, care sînt importante pentru
istoriografia medievală sîrbă. Analele care fac parte din două sbornice de prove-
niență românească nu sînt suficient cunoscute de sîrbi, căci Ljubomir Stojanovid
n-a inclus în culegerea sa de vechi genealogii și anale sîrbești, editată de Academia
Sîrbă în 1927, decît unul din textele tipărite de loan Bogdan (1891), deși a doua
publicație, Letopisețul lui Azarie, apăruse în 1909. loan Bogdan a scris, de
asemenea, un articol privind legenda sîrbească despre împăratul Traian (1893)
și a publicat traducerea slavă a Cronicii bizantine a lui Constantin Manasses
(ediție postumă, 1922). E adevărat că această traducere e scrisă în slavona medio-
bulgară, dar textul sîrbesc se bazează pe ea. Din nefericire, acest text sîrbesc n-a
fost publicat.
N-am menționat aici decît lucrările lui Bogdan care au raporturi directe
cu știința sîrbă, dar nu trebuie să uităm că toate celelalte lucrări științifice ale
lui Bogdan sînt foarte importante pentru sîrbi, căci trecutul popoarelor sud-est
europene nu poate fi înțeles decît ca un ansamblu».
în numele filologilor bulgari a vorbit apoi prof. Stoiko Stoikov,
care a spus:
« în numele slaviștilor din Bulgaria, care activează în două centre ale științei
bulgare — Universitatea «Kliment Ohridski» din Sofia și Academia Bulgară
de Științe, și în mod deosebit în numele profesorilor de la Facultatea de filologie
și al cercetătorilor de la Institutul de limba bulgară, aduc cele mai calde urări
tovarășilor și prietenilor noștri scumpi din România, slaviștilor români reuniți
la sesiunea festivă a loan Bogdan și istoria culturii românești».
Activitatea plină de succese din ultimele două decenii a slaviștilor români a
deschis noi pagini în istoria culturală a poporului român, ajutînd să se pună
într-un mod nou o seamă de probleme importante de limbă, literatură și istorie
și să fie rezolvate just.
întreaga dezvoltare istorică a poporului român este strîns legată de istoria
popoarelor slave vecine lui. Cultura și limba română nu numai că au primit diferite
și complexe influențe din partea limbilor și popoarelor slave vecine, dar au exer-
citat, la rîndul lor, o puternică influență asupra acestora, deoarece schimburile
culturale dintre popoarele care trăiesc în condiții social-economice identice sau
asemănătoare sînt totdeauna reciproce.
https://biblioteca-digitala.ro
8
SESIUNEA FESTIVĂ
Nu este de loc întâmplător faptul că sărbătorirea solemnă a centenarului
cunoscutului învățat român loan Bogdan, întemeietorul slavisticii românești,
se desfășoară pe o bază mai largă, legîndu-se de studiul istoriei culturii românești.
Punerea în lumină a legăturilor complexe și reciproce dintre poporul român
și popoarele slave vecine constituie o sarcină importantă, de care se ocupă cu succes
colectivul numeros și bine pregătit al slaviștilor români.
Această sesiune științifică nu numai că va face bilanțul realizărilor de pînă
acum în domeniul cercetării istoriei culturii românești, ci va fi și un imbold pentru
munca plină de succese în viitor. Noi, slaviștii bulgari, dorim sincer slaviștilor
români noi succese în activitatea lor».
în continuare, a luat cuvîntul dr. Fr. V. Mareă:
« Consider că este o cinste pentru mine — a spus D-sa — să salut sesiunea
de față în numele slavisticii cehoslovace. Ne este cunoscut tuturor faptul că sla-
vistica științifică a început cu lucrările lui Josef Dobrovsky și că din epoca lui
s-a format în țara noastră tradiția slavistică. Dumneavoastră știți mai bine decît
mine că legăturile în domeniul slavisticii și al relațiilor științifice dintre România
și Cehoslovacia nu sînt un fapt de ieri; ele, de asemenea, își au o largă
tradiție.
Dați-mi voie să vă exprim gratitudinea mea pentru invitația ce mi-ați făcut-o
de a participa la sesiune. Căci însăși venirea în încîntătoarea și ospitaliera dum-
neavoastră capitală a fost pentru mine un eveniment; pretutindeni, pe drum,
frumusețile țării și mai ales frumusețea oamenilor, a inimilor salută pe orice
oaspete. Și dacă, în această sală, noi vorbim în limbi diferite, fie ca să reușim
cu atât mai bine să întărim unitatea aspirațiilor către o adevărată muncă știin-
țifică, unitatea năzuințelor nobile spre o sinceră și rodnică colaborare științifică
internațională 1»
Întrucît academicianul Tadeusz Lehr-Splawinski, care-și exprimase
dorința de a revedea, după decenii, România, a fost reținut în ultimul timp
de boala care l-a răpit după aceea slavisticii mondiale, salutul sla-
viștilor polonezi a fost rostit, în limba română, de lect. S t a ni s 1 a w
Gogolewski:
« Ca lector de limba polonă în România, îmi revine deosebit de plăcuta misiune
de a aduce salutul slaviștilor polonezi la această frumoasă sesiune festivă, care
omagiază memoria și activitatea științifică a lui loan Bogdan.
loan Bogdan este — considerăm noi — nu numai întâiul mare slavist în
știința românească, dar și un savant al cărui nume a trecut granițele țării și
a cărui activitate a făcut cinste slavisticii românești. Contribuțiile lui științifice
au fost apreciate și citate cu elogii de slaviștii străini. Se știe că loan Bogdan
a făcut fructuoase cercetări în arhivele rusești și poloneze, urmate de lucrări fun-
damentale, și a avut strînse legături de amiciție și colaborare științifică cu marii
slaviști ai timpului; ruși, polonezi, sîrbi, croați, bulgari etc.
El a pus baze temeinice slavisticii românești, a creat un curent și o școală
slavistică, care au continuat să dea roade, și se poate spune că memoria lui loan
Bogdan este omagiată, de fapt, de însăși rezultatele științifice obținute în zilele
noastre în România».
Mulțumind pentru caldele cuvinte de salut ale reprezentanților slaviștilor
de peste hotare, acad. Emil Petrovici a remarcat faptul că atît prezența lor
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Bogdan
Colecția Lucia Bogdan. Vălenii de Munte
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN
9
la sărbătorirea centenarului, cit și ecoul pe care inițiativa acestei manifestări
l-a avut în țările cu vechi tradiții în domeniul slavisticii sînt o dovadă că
numele și opera lui loan Bogdan continuă să fie prezente în slavistica inter-
națională. Sesiunea noastră dobîndește astfel valoarea unui simbol al acelei largi
colaborări și prețuiri reciproce, în atmosfera căreia s-a desfășurat, atît de
fructuos, activitatea științifică a lui loan Bogdan. Ea este și o expresie a
spiritului în care se desfășoară astăzi, pe linia unei frumoase tradiții, activi-
tatea științifică a slaviștilor români.
Lucrările sesiunii au continuat prin prezentarea următoarelor comunicări:
acad. Petre Constantinescu-Iași și C. N. Velichi, loan
Bogdan — istoric; acad. Dj. Sp. Radojicic, « Bulgaralbanitoblăhos» și
«serbalbanitobulgaroblahos» — două caracteristici etnice ale sud-estului euro-
pean în sec. al XlV-lea și al XV-lea. Nicodim de la Tismana și Grigorie Țam-
blac ; prof. P. P. Panaitescu, loan Bogdan și cultura medievală la români;
G. M i h ă i 1 ă, Moștenirea filologică și lingvistică a lui loan Bogdan.
Lucrările sesiunii au fost reluate după amiază, cînd au prezentat comu-
nicări : Valeria Costăchel, Contribuția lui loan Bogdan la studiul
instituțiilor medievale românești; V. C h e 1 a r u, loan Bogdan și școala isto-
rico-filologică a lui B. P. Hasdeu ; D. S t r u n g a r u, Lexicografa slavo-
română din sec. al XVI-lea și al XVII-lea în lumina cercetărilor inițiate de
loan Bogdan.
în dimineața zilei de 9 decembrie au fost prezentate comunicări privind
îndeosebi probleme de istoria culturii românești, care și-au găsit o primă enun-
țare în preocupările și studiile lui loan Bogdan: acad. Emil Petrovici,
Documentele slavo-române ca monumente ale limbii române ; F. V. M a r e s,
Acrostihul slav din manuscrisul de la Biblioteca publică « Saltîkov-Șcedrin» din
Leningrad (sign. Q I 1202); I. C. C h i ț i m i a, Romane populare româ-
nești venite prin filieră slavă : Alexandria ; Corina N i c o le s cu, Orna-
mentația manuscriselor slavo-române din Transilvania; A. Balotă,« Pove-
stirile» despre Vlad Țepeș; Emil Vrabie, Limba povestirilor slave despre
Vlad Țepeș; Șerban Papacostea, Geneza și răspindirea povestirilor
scrise despre faptele lui Vlad Țepeș ; Dumitru Fecioru și Dan Zam-
fir e s c u, Literatura bizantină și slavă în vechea cultură românească; Elena
L i n t a, Documente în limba polonă emise de cancelariile domnilor români
(sec. al XVI-lea- al XVII-lea).
După amiază au fost prezentate comunicări consacrate aceleiași tematici,
precum și corespondenței lui loan Bogdan: P. O 11 e a n u, « Postilla de Nea-
govo» în lumina versiunilor românești; A. V r a c i u, Limba și cultura slavonă
în Lituania, în Evul mediu; I. Colan, Din corespondența inedită a lui loan
Bogdan ; I. Roman, însemnări pe manuscrise slavone din Maramureș păstrate
în Biblioteca orașului Sibiu ; Z 1 a t c a luffu, Manuscrisele slave din biblio-
teca și muzeul mănăstirii Dragomirna; Olga Stoicovici, Manuscrise
slave din biblioteci bucureștene ; P a u 1 M i h a i 1, Manuscrise slave din colecții
particulare.
Întrucît comunicările din această zi au pus în discuție probleme de specia-
litate, expunerea lor a fost urmată de discuții, la care au luat parte P. Olteanu,
I. C. Chițimia, V. Brătulescu, G. Mihăilă. Concluziile primei părți a sesiunii
au fost trase de acad. E. Petrovici, care a subliniat că lucrările prezentate,
ilustrînd una din direcțiile esențiale de cercetare trasate de loan Bogdan, și
https://biblioteca-digitala.ro
10
SESIUNEA FESTIVĂ
anume studiul culturii vechi românești, în raporturile ei cu cultura bizantină
și slavă, se prezintă la un nivel satisfăcător, urmînd a fi continuate prin noi
investigații. Declarînd închisă prima parte a sesiunii, președintele Asociației
Slaviștilor a mulțumit tuturor participanților la lucrări, români și străini,
precum și publicului numeros, care a urmărit cu interes comunicările expuse.
★
în ziua de 10 decembrie dimineața, oaspeții străini și un numeros grup
de membri ai Asociației Slaviștilor au plecat la Brașov, orașul natal al lui
loan Bogdan, unde, în colaborare cu filiala locală a Societății de științe istorice
și filologice și cu sprijinul Sfatului popular al orașului, a fost organizată o impre-
sionantă festivitate în sala mare a Liceului nr. 1 (fostul « Gimnaziu mare
public român», apoi « Liceul Andrei Șaguna»), la care a învățat tînărul
loan Bogdan.
Festivitatea a constituit un important eveniment cultural pentru vechiul
oraș al Brașovului, cu vechi tradiții în cultura, știința și arta românească.
Anunțînd festivitatea din acea zi, « Drum nou», organul Comitetului regional
P.C.R. și al Sfatului popular regional Brașov, a publicat articolul profesorului
I. D. Popesc u, O sută de ani de la nașterea lui loan Bogdan.« în Brașovul
anilor noștri de democrație populară — se scria în articol —, în orașul puter-
nicului avînt industrial și cultural, aniversarea a o sută de ani de la nașterea
cunoscutului istoric și filolog loan Bogdan este încă o dovadă a grijii Parti-
dului și Statului nostru față de memoria și opera unor savanți și oameni de
cultură legați prin idei și aspirații de viața poporului și care au adus o impor-
tantă contribuție la îmbogățirea patrimoniului cultural al patriei noastre.
Centenarul nașterii lui loan Bogdan se înscrie în seria altor aniversări și come-
morări ale unor cărturari sau artiști de seamă, care s-au născut, au studiat
sau au activat în orașul de la poalele Tîmpei. Andrei Mureșanu, Gheorghe
Bariț, Șt. O. losif, Gh. Dima sînt doar cîteva dintre numele care stau la loc
de cinste în istoria culturii poporului nostru».« La o sută de ani de la nașterea
lui loan Bogdan — încheia autorul articolului — evocarea ilustrului savant
român născut la Brașov este un act cetățenesc de înaltă semnificație patriotică».
La orele 17, în prezența Măriei Bogdan, soția marelui savant, a fiicei sale
Viorica Tulbure-Bogdan, a Luciei-Augusta Bogdan, sora lui, a unui numeros
public și a elevilor din clasele superioare ale liceului, acad. E. Petrovici
a deschis festivitatea, prezentînd comunicarea O sută de ani de la nașterea
lui loan Bogdan, în care a subliniat importanța și semnificația operei marelui
savant.
în numele Sfatului Popular al orașului Brașov, participanții la festivitate
au fost salutați de prof. Elena Georgescu, șefa secției de învățămînt,
care a evocat figura lui loan Bogdan ca cetățean al Brașovului și reprezen-
tant al tradițiilor sale culturale:
« Aniversarea a 100 de ani de la nașterea filologului slavist loan Bogdan
— a spus vorbitoarea —■ se înscrie în acțiunile de valorificare a tradițiilor cultu-
rale progresiste, democratice, ale poporului nostru. Mîndria noastră de a vorbi
despre apreciatul savant român este legitimă, cu atît mai mult cu cît ne aflăm
în școala unde și-a început studiile și loan Bogdan. A pornit de aici, animat
de dragostea de știință și de poporul său și, după studii strălucite făcute în țară
și apoi în străinătate, loan Bogdan a desfășurat o prodigioasă activitate filo-
logică și istorică, punînd bazele științifice ale slavisticii în țara noastră. Persona-
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN
11
litatea de om de știință a lui loan Bogdan își are rădăcinile în viața socială și
culturală a Brașovului, anterior și contemporan lui». Evocînd apoi formarea
și activitatea științifică a savantului, dominată de o perspectivă realistă, de
un puternic simț al adevărului științific și al obiectivități!, prof. Elena Geor-
gescu a schițat un tablou al Brașovului zilelor noastre care, continuînd tradi-
țiile vieții culturale din trecut, este astăzi nu numai un puternic centru indu-
strial, ci și unul cultural.« Aniversarea celor 100 de ani de la nașterea lui loan
Bogdan, inițiată în capitală și în Brașov, chiar în școala în care cu decenii în
urmă și-a purtat gîndurile învățăturii și ilustrul savant de mai tîrziu, este pentru
noi toți, pentru generațiile vîrstnice și tinere, un frumos și cetățenesc exemplu
de prețuire a celor care au promovat știința și cultura românească».
A luat cuvîntul apoi, în numele oaspeților străini participanți la sesiune,
prof. Nullo Minissi:
« Sînt bucuros să fac cunoștință cu slaviștii români într-o ocazie așa de
solemnă — a spus domnia-sa —. în numele colegilor străini aici prezenți doresc
să exprim recunoștința noastră că am fost invitați cu atîta cordialitate la această
aniversare, ce poate fi considerată o sărbătoare de familie a slavisticii românești,
nu numai pentru că ea are loc în orașul lui loan Bogdan și cu participarea
celor apropiați ai ilustrului cercetător, dar și pentrucă reprezintă oarecum ani-
versarea nașterii slavisticii române ca disciplină autonomă.
Socotesc că prezența mea și a celorlalți colegi din alte țări are o semnificație
mai adîncă decît aceea a unei întîlniri prietenești, dar ocazionale. într-adevăr,
astăzi, prima sarcină a oamenilor de cultură constă în punerea bazelor pe care
se vor construi sintezele noi, ducînd la o dezvoltare a civilizației. Colaborarea inter-
națională, mai ales între specialiștii din același domeniu științific, este condiția
de realizare a acestei perspective mai înalte. Prezența noastră, a celor veniți din
alte țări, se justifică aici prin acest spirit. în numele lui eu vă mulțumesc că
ne-ați primit cu atîta afecțiune și fac urarea ca această aniversare să aibă valoarea
unui simbol și să constituie începutul unei colaborări mai intense și al unei înțe-
legeri reciproce».
Conf. G. M i h ă i 1 ă, șeful catedrei de limbi slave de la Universitatea
din București, a vorbit despre loan Bogdan — întemeietorul școlii de slavistică
de la București, iar lect. Lucia Djamo-Diaconiță despre loan
Bogdan în cadrul Academiei Române și al slavisticii europene.
Luînd cuvîntul, în numele colectivului de profesori și al elevilor Liceului
nr. 1 din Brașov, prof. Toma Leoveanu, directorul liceului, a spus:
« Figura proeminentă din istoria culturii noastre a profesorului loan Bogdan
a fost evocată sub diferitele ei aspecte complexe de toți cei care au vorbit de la
catedra acestui vechi locaș de cultură, în care ne găsim astăzi cu toții și în cuprin-
sul căruia loan Bogdan, ca elev, s-a adăpat la izvoarele primelor începuturi
de lumină creatoare.
Școala noastră, care a depășit un secol de existență, s-a născut în 1850,
în climatul revoluționar al refugiaților din Țara Românească de pe vremea lui
Tudor Vladimirescu și al revoluționarilor din 1848, printre care amintim pe
Vasile Alecsandri. Ea a avut menirea să dea strălucire ideilor de unitate
națională și să contribuie în sens umanitar la ridicarea și propășirea poporului
nostru.
https://biblioteca-digitala.ro
12
SESIUNEA FESTIVA
în tot timpul existenței sale, această școală a fost îndrumată de un corp
profesoral care a simțit chemările timpului, căutînd să infiltreze în sufletele elevilor
marile idei revoluționare, care trebuiau să transforme omenirea pe drumul liber-
tății și al progresului. Datorită acestor împrejurări, pleiada elevilor școlii noastre
a putut constitui verigi importante în opera de culturalizare a poporului nostru.
De pe băncile liceului nostru au pornit în viață, dînd strălucire flăcării
aprinse aici, Titu Maiorescu, loan Bogdan, Șt. O. losif, Octavian Goga, Lucian
Blaga și mulți alții, al căror nume sînt menționate la loc de cinste în știința și
cultura românească.
Răsfoind cu emoție cataloagele de clasă din trecut și oprindu-ne la catalogul
anului 1874, găsim în foile matricole pentru prima dată menționat numele lui
loan Bogdan, ca elev al clasei I. Apoi, timp de 8 ani, pînă în anul 1882, cînd
loan Bogdan se prezintă la examenul de bacalaureat, apare ca elev al acestei
școli, absolvind an de an, fiecare clasă, precum și examenul de bacalaureat, cu
cea mai mare mențiune — foarte bine.
Dacă în trecut puțini erau aceia care ajungeau să se lumineze pe băncile
acestei școli, astăzi, prin grija Partidului și Guvernului, mii și mii de fii ai oame-
nilor muncii cunosc tainele științei și culturii celei mai înaintate.
Acest lucru este grăitor dacă comparăm cifra absolvenților din anul 1882,
în număr de 8, printre care se număra și loan Bogdan, cu cea din anul 1964,
cînd numărul absolvenților școlii noastre s-a ridicat la 504.
loan Bogdan a fost unul dintre cei mai străluciți elevi ai acestei școli din
generația sa.
Sub îndrumarea părintească a directorului de școală de atunci, Ștefan losif,
tatăl poetului cu același nume, și modelîndu-și sufletul în armonia muzicală izvo-
rîtă de sub arcușul lui Ciprian Porumbescu, profesor al acestei școli în 1881—1882,
sufletul elevului loan Bogdan se va plămădi în gama preocupărilor majore ale
tradițiilor neamului său, care aveau să-l îndrume pe drumul marilor realizări,
consacrîndu-l ca pe o puternică personalitate științifică, nu numai în țară, ci
și pe plan internațional.
Legat prin toate fibrele ființei sale de orașul natal Brașovul —, cunoscînd
tradițiile culturale ale acestei vechi cetăți, loan Bogdan avea să-și lege numele
său de orașul în care s-a născut, prin celebra sa lucrare Documente privitoare
la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV
și XVI, bazată pe studierea temeinică a documentelor slave aflate în Arhivele
Statului din acest oraș.
Evoluția științifică a elevului loan Bogdan, ale cărei premise au fost puse
pe băncile acestei școli, avea să se desăvîrșească în instituțiile superioare din Iași,
Viena, Moscova, Petersburg, Kiev și Cracovia, conturîndu-i personalitatea în
realizările culturale de mari amplitudini la București, unde în puținii săi ani
de viață, realizînd sinteza pregătirii sale intelectuale, a îmbogățit patrimoniul
cultural al țării noastre cu opere valoroase, cunoscute și apreciate pînă în zilele
noastre și peste hotare.	’
Filolog cu renume mondial, istoric de mari perspective, devenit profesor la
Universitatea din București și membru al Academiei Române, loan Bogdan
este astăzi cinstit alături de cei care au îmbogățit patrimoniul cultural al țării
noastre, punind strădania muncii lor în slujba luminării poporului.
Cinstirea acordată de Partid și Guvern figurilor proeminente din trecutul
țării se manifestă astăzi și în școala noastră, unde loan Bogdan, ca elev, și-a
format primele trăsături ca om și viitor cercetător.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN
13
Stimați oaspeți, dragi tovarăși,
în calitate de gazdă și conducător al acestei școli, vă mulțumesc pentru pre-
țioasa dvs. prezență și contribuție acordată cinstirii lui loan Bogdan, fost elev
al acestui liceu cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa.
Vă asigurăm că bogata tradiție culturală a acestei școli va fi continuată cu
perseverență de actualele cadre didactice, oferind prilejul de a se sărbători și
în viitor strădaniile muncii noastre, puse în slujba marilor idealuri ale umanității».
Cuvîntul de închidere a sesiunii «loan Bogdan și istoria culturii româ-
nești» a fost rostit de acad. Emil Petrovici, care după ce a făcut
un bilanț succint al rezultatelor sesiunii, a mulțumit Ministerului Învățămîn-
tului, autorităților locale ale orașului Brașov, membrilor familiei lui loan Bogdan,
aflați în sală, și tuturor celor care au urmărit cu viu interes desfășurarea festi-
vității. Concluzia acestei sesiuni — a arătat acad. E. Petrovici — este că
slavistica românească, ale cărei temelii și direcții de cercetare se leagă de
activitatea științifică și didactică a lui loan Bogdan, primul slavist român
în accepția modernă a cuvîntului și totodată primul slavist român de repu-
tație mondială, se află astăzi în plină dezvoltare. Ea s-a structurat ca o ramură
specială a științei slavistice, ramură numită chiar de întemeietorul ei « filo-
logia slavo-română».
în cinstea oaspeților străini și a participanților la sesiune, Asociația Sla-
viștilor a organizat, cu sprijinul Ministerului Învățămîntului, o recepție la
Casa Universitarilor din București, în seara zilei de 7 decembrie, o masă prie-
tenească la Brașov, în seara zilei de 10 decembrie, și vizionarea unui spectacol
de operă. De la Brașov, în ziua de 11 decembrie, oaspeții străini și membrii
Asociației Slaviștilor care au participat la festivitatea din localitate au
făcut o excursie la Sibiu — unde au vizitat Muzeul Brukenthal —, pe valea
Oltului, la Mănăstirea Cozia și Curtea de Argeș — unde au admirat vechile
monumente arhitectonice Biserica Domnească și Mănăstirea Curtea de Argeș.
★
Sesiunea științifică « loan Bogdan și istoria culturii românești» a consti-
tuit una din cele mai însemnate manifestări științifice organizate de Asociația
Slaviștilor, care s-a bucurat de un larg ecou în țară. Presa și radioul au difuzat
știri privind desfășurarea lucrărilor sesiunii. Interviurile luate de redactorii
Radiodifuziunii academicianului Dj. Sp. Radojiciâ și doctorului Fr. V. Mareă
au fost transmise în cadrul emisiunilor în limbi străine. Săptămînalul de poli-
tică externă« Lumea» a publicat în 10 decembrie declarațiile prof. Dj. Sp. Rado-
jicic, prof. St. Stoikov și dr. Fr. V. Mares.
« Importanța operei lui loan Bogdan ne apare mai evident astăzi, cînd
trecutul popoarelor sud-est europene poate fi înțeles în ansamblul său, așa
cum l-a studiat el — a spus prof. Dj. Sp. Radojific —. Cunosc bine opera savantului
român încă de pe cînd eram student. Mă bucur că prilejul care ne reunește acum,
cînd eforturile de colaborare balcanică devin tot mai susținute, reușește să pună
în lumina care se cuvine meritele sale în domeniul cunoașterii noastre reciproce ».
La rîndul său, prof. Stoiko Stoikov a subliniat sensul profund al orientării
întregii sesiuni și al eforturilor slaviștilor români spre o cunoaștere reciprocă
mai exactă și mai amplă între români și popoarele slave. « Centenarul nașterii
lui loan Bogdan — a spus domnia-sa — găsește slavistica într-un stadiu deosebit
al preocupărilor ei. Dacă pînă acum au fost studiate mai mult influențele popoa-
relor și limbilor slave vecine asupra culturii românești, acum se conturează
https://biblioteca-digitala.ro
14
SESIUNEA FESTIVĂ
o etapă de cercetare a influenței culturii românești asupra acestora. Noi nu
putem studia istoria limbii și a culturii bulgare fără o cunoaștere profundă a
culturii și limbii române. Cunoașterea vechii culturi românești se dovedește
la fel de importantă pentru istoria literaturilor slave vechi, ca și cunoașterea
culturilor slave pentru cultura română».
Sesiunea festivă și activitatea științifică a slaviștilor români a fost prezen-
tată marelui public din R. S. F. Iugoslavia, la întoarcerea în patrie, de către
prof. Dj. Sp. Radojicic, în articolul Românii și slavii. Reuniunea slavi-
știlor cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea lui loan Bogdan, publicat
la 27 dec. în ziarul« Politika» din Belgrad, însoțit de fotografia lui loan Bogdan.
Informări asupra sesiunii au apărut, de asemenea, în revista internațio-
nală de slavistică« Slavia» (Praga), sub semnătura lui Fr. V. Mares (an. XXXIV,
1965, nr. 2, p. 334) și în publicația « Български език» (Sofia, an. XV, 1965,
nr. 4—5, p. 460—462, semnată de Zlatca luffu și Olga Stoicovici).
în țară, lucrările sesiunii au fost prezentate în revista « Contemporanul»
(nr. 51 din 18 decembrie 1964), în ample dări de seamă publicate de revistele
« Studii» (t. XVIII, 1965, nr. 1), « Revue roumaine d’histoire» (t. IV, 1965,
nr. 2) și « Novi 2ivot» de la Timișoara (an. IX, 1965, nr. 1).
★
Comunicările prezentate în cadrul sesiunii se publică, în cea mai mare
parte, în volumul de față. Altele — cele cuprinzînd descrieri noi de manu-
scrise — vor fi valorificate într-un repertoriu colectiv ce se pregătește în prezent,
iar comunicarea prof. P. P. Panaitescu a fost tipărită în « Revue roumaine
d’histoire», tomul IV, 1965, Nr. 5. p. 963—977. în același timp, au fost incluse
în volum și alte articole, consacrate culturii române vechi și corespondenței
inedite a lui loan Bogdan. Prof. J. Kurz (Praga) a avut bunăvoința să trimită,
pentru acest volum, în semn de omagiu, articolul Cîteva observații asupra balca-
nismelor în limba slavă veche, care se leagă de problematica generală a sesiunii.
Subliniind o dată mai mult înțelegerea largă și sprijinul deplin pe care
sesiunea științifică festivă « loan Bogdan și istoria culturii românești» l-a
primit din partea forurilor conducătoare, Asociația Slaviștilor din Republica
Socialistă România, care a împlinit zece ani de existență, consideră acest
sprijin drept un îndemn pentru activitatea sa viitoare, ce continuă și
dezvoltă — în noile condiții — pe aceea desfășurată de ctitorul disciplinei
noastre, loan Bogdan.
ЮБИЛЕЙНАЯ СЕССИЯ «ИОАН БОГДАН И ИСТОРИЯ РУМЫНСКОЙ
КУЛЬТУРЫ »
(Бухарест—Брашов, 8—10 декабря 1964 г.)
(Резюме)
25 июля 1964 года исполнилось 100 лет со дня рождения Иоана Богдана, выдающе-
гося представителя румынской историографии и филологии, ученого с мировым именем,
чьи труды и издания и сегодня находятся в центре внимания румынских и зарубежных
специалистов. Основатель первой кафедры славянской филологии в Румынии, Иоан
Богдан одновременно является создателем новой отрасли славистики и румынистики —
славяно-румынской филологии, — намеченной в трудах Б. П. Хашдеу и других румынских
и зарубежных ученых, предшественников и современников И. Богдана.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN
15
По случаю столетней годовщины со дня рождения румынского ученого Ассоциация
Славистов Социалистической Республики Румынии организовала под покровителством
Министерства образования юбилейную сессию «Иоан Богдан и история румынской
культуры» (Бухарест — Брашов, 8—10 декабря 1964 года). В сессии приняли участие
зарубежные гости: проф. Джордже Сп. Радоичич (Нови-Сад), член Сербской Академии
наук и искусств, проф. Стойко Стойков, декан филологического факультета Софийскоог
университета, проф. Нулло Минисси, директор Института славянской филологии при
Восточном институте в Неаполе, доктор Франтишек Вацлав Мареш из Института языков
и литерауры Чехословацкой Академии Наук (Прага), старший преподаватель Станислав
Гоголевский (Лодзь) и старший преподаватель В. Колунджия (Белград). Ряд ученых —
славистов из СССР, Чехословацкой Социалистической Республики, Народной Республики
Болгарии, Социалистической Федеративной Республики Югославии и Франции прислали
поздравительные письма.
На сессии выступили: акад. Дж. Сп. Радоичич, проф. Стойко Стойков, проф. Нулло
Минисси, др. Фр. В. Мареш и ст. преподаватель Ст. Гоголевский, которые приветство-
вали участников сессии от имени своих стран и отметили международное значение деятель-
ности Иоана Богдана.
8 и 9 декабря работа сессии проходила в Бухаресте. Доклады были посвящены науч-
ному наследию Иоана Богдана и проблемам истории румынской культуры в ее связях со
славянской и византийской культурой (акад. Дж. Сп. Радоичич, Фр. В. Мареш, акад.
Э. Петрович, акад. П. Константинеску-Яшь и К. Н. Велики, П. П. Панаитеску, Г. Михаила,
Валерия Костэкел, В. Келару, Д. Струнгару, И. К. Кицимия, Корина Николеску, А. Балотэ,
Эмиль Врабие, Шербан Папакостя, Думитру Фечору и Дан Замфиреску, Елена Линца,
П. Олтяну, А. Врачу, И. Колан, И. Роман, Златка Юффу, Ольга Стойкович, Пауль
Михаил).
Сессия продолжила свою работу 10 декабря в Брашове, в лицее, где учился Иоан
Богдан. Здесь прочитали доклады акад. Э. Петрович, Г. Михаила, Лючия Джамо Диако-
ницэ. От имени местных организаций выступили Елена Джорджеску, заведующая
отделом образования городского народного совета и Тома Леовяну, директор лицея.
Бблыпая часть докладов публикуется в настоящем томе. Сообщения, содержащие
описание рукописей, будут представлены в коллективном сборнике, который готовится
в настоящее время. В настоящий том были включены статья проф. Й. Курца (Прага), тема-
тика которой связана с тематикой сессии, и другие статьи, посвященные древней румын-
ской культуре и неизданной корреспонденции Иоана Богдана.
LA SESSION SOLENNELLE « IOAN BOGDAN ET L’HISTOIRE DE LA CULTURE
ROUMAINE »
(Bucarest—Brașov, le 8—10 décembre 1964)
(Résumé)
Le 25 juillet 1964, il y eut cent ans depuis la naissance de loan Bogdan, l’un des plus bril-
lants représentants de l’historiographie et de la philologie roumaine, savant de réputation
mondiale dont les travaux et les éditions de textes se maintiennent toujours dans l’attention
des spécialistes roumains et étranges. Titulaire de la première chaire de philologie slave de
Roumanie, loan Bogdan fut en même temps le créateur d’une nouvelle branche des études
slaves et roumaines: la philologie slavo-roumaine, discipline que les travaux de B. P. Hasdeu
et d’autres de ses prédécesseurs et ses contemporains, roumains et étrangers, n’avaient
qu’esquissée.
A l’occasion du centenaire de loan Bogdan, l’Association des Slavistes de la République
Socialiste de Roumanie a organisé, entre le 8 et le 10 décembre 1964, à Bucarest et à Brașov,
sous les auspices et avec le concours du Ministère de l’Instruction de Roumanie, une session
solennelle intitulée« loan Bogdan et l’histoire de la culture roumaine». A cette session ont pris
part aussi des invités étrangers: le prof. Djordje Sp. Radojicic (Novi-Sad), membre de l’Académie
Serbe des Sciences et des Arts, le prof. Stoïko Stoïkov, doyen de la Faculté de philologie de
l’Université de Sofia, le prof. Nullo Minissi, directeur de l’Institut de philologie slave de l’Isti-
tuto Orientale de Naples, le dr. Frantiăek Vaclav MareJ, de l’Institut de langues et de littéra-
tures de l’Académie Tchécoslovaque des Sciences de Prague, la lecteur Stanislaw Gogolewski
https://biblioteca-digitala.ro
16
SESIUNEA FESTIVĂ
de l’Université de L6di, le lecteur V. Kolundiija de l’Université de Belgrade. D’autres savants
slavistes de l’U.R.S.S, de la R. S. Tchécoslovaque, de la R. S. F. de Yougoslavie et de France
ont envoyé à l’intention de la session des lettres omagiales.
Au cours des travaux de la session, ont pris la parole l’académicien Dj. Sp. Radojiéic,
le prof. Stoïko Stoikov, le prof. Nuilo Minissi, le dr. Fr. N. MareS et le lecteur St. Gogolewski
qui ont transmis les messages cordiaux envoyés aux participants par les slavistes des pays respec-
tifs ; en même tempe les orateurs ont mis en évidence l’écho international de l’oeuvre de loan
Bogdan.
Les communications présentées le 8 et le 9 décembre — à Bucarest — ont eu trait à
l’héritage scientifique de loan Bogdan et à certaines questions concernant l’histoire de la culture
roumaine et les rapports de celle-ci avec la culture slave et byzantine (l’académicien Dj. Sp.Rado-
jièié, Fr. V. MareS, l’académicien E. Petrovici, l’académicien P. Constantinescu-Iași et C. N.
Velichi, P. P. Panaitescu, G. Mihăilă, Valeria Costăchel, V. Chelaru, D. Strungaru, I. C. Chițimia,
Corina Nicolescu, A. Balotă, Emil Vrabie, Șerban Papacostea, Dumitru Fecioru et Dan Zamfi-
rescu. Elena Lința, P. Olteanu, A. Vraciu, I. Colan, I. Roman, Zlatca luffu, Olga Stoicovici,
Paul Mihail).
La session a continué, le 10 décembre, à Brașov dans la salle du Lycée où loan Bogdan
a fait ses études secondaires. Y ont fait des communications l’académicien E. Petrovici, G. Mi-
hăilă, Lucia Djamo-Diaconiță. Ont prononcé aussi des allocutions Elena Georgescu, le chef de
la section enseignement du Conseil populaire de la ville de Brașov, et Toma Leoveanu, le direc-
teur du lycée.
Les communications faites durant la session sont publiés, pour la plupart, dans le présent
volume. Les communications qui comprennent des descriptions de manuscrits seront publi-
ées à part dans un répertoire collectif qui est maintenant en préparaton. D’autre part on
a indu dans le présent volume un artide dû au prof. J. Kurz de Prague — qui s’est associé
de cette manière aux travaux de la session —, ainsi que des articles consacréee à la culture
roumaine ancienne, à la correspondance inédite de loan Bogdan.
https://biblioteca-digitala.ro
LOCUL LUI IOAN BOGDAN ÎN ȘTIINȚA ROMÂNEASCĂ
Acad. EMIL PETROVICI
Printre figurile proeminente ale științei românești de la sfîrșitul secolului
trecut și începutul secolului nostru, un loc de cinste revine lui loan Bogdan,
primul nostru slavist, renumit filolog și istoric, deschizător de drumuri în cerce-
tarea istoriei poporului nostru și a culturii sale.
Creator al disciplinei științifice pe care a numit-o « filologia slavo-română »,
loan Bogdan a fost profesor al Universității din București, decan, un timp și
rector, membru al Academiei Române, care a răspîndit renumele țării noastre și
al științei românești în toate țările slave și în țările, tot mai numeroase, în care
se cultivă studiile slave. Calitățile deosebite de cercetător și om de știință ale
lui loan Bogdan, fiu al unei familii modeste din Șcheii Brașovului, care și-a
făcut în condiții grele studiile universitare la Iași, au fost foarte de timpuriu
recunoscute. La vîrsta de 27 de ani, după strălucite studii de specializare în
străinătate, a fost numit profesor la catedra de limbi slave, creată pentru dînsul,
la Universitatea din București, la 28 ani a fost ales membru corespondent al
Academiei Române (1892), devenind titular al ei la 39 de ani (1903), decan
al Facultății de filozofie și Litere din București la 34 de ani (1898), vicepre-
ședinte al Academiei Române la 46 de ani (1910) și rector al Universității
din București la 48 de ani (1912). în același timp, el s-a bucurat de la început
de înalta prețuire a învățaților slaviști din numeroase țări, foștii săi profe-
sori mîndrindu-se că le-a fost elev. E semnificativ faptul că profesorul său de
la Viena, marele Vatroslav Jagic, a avut nu o dată cuvinte de caldă apre-
ciere și prietenie pentru fostul său elev: « ... Bucureștiul poate să fie mîndru
— scria Jagic la 16 decembrie 1891 — că posedă acum un reprezentant al
filologiei slave pentru care pot să-l invidieze multe universități austriace, mai
ales însă universitățile ungurești...»1. loan Bogdan a fost — spune el —
«prietenul meu iubit și credincios»2. De altfel, în 1910, în cunoscuta Istorie
a filologiei slave, Jagic menționează printre catedrele de slavistică din țările
neslave, care s-au afirmat în știință, pe cea de la București, reprezentată de
I. Bogdan și pe cea de la Iași, unde fusese numit elevul acestuia, Ilie Băr-
bulescu 3.
Ca o mărturie a deosebitei aprecieri de care s-a bucurat loan Bogdan în
străinătate, trebuie amintit faptul că a fost ales membru corespondent al unor
1 Apud I. L u p a ș, loan Bogdan in lumina unor fragmente din corespondența sa, în A.A.R.
Mem. Secț. i9t., Seria III, t. XXVII, 1944-1945, p. 156.
3 « Archiv fur elavieche Philologie», XXXVII, 1920, p. 555.
3 История славянской филологии (Энциклопедия славянской филологии, выл. 1),
St. РЬ., 1910, р. 880.
https://biblioteca-digitala.ro
18
Acad. EMIL PETROVICI
societăți științifice din țările slave, ca, de exemplu, Academia sîrbă și Socie-
tatea de istorie și antichități rusești de la Universitatea din Moscova. Explicarea
acestei aprecieri deosebite a marelui slavist român, atît la noi în țară, cît și
în străinătate, trebuie căutată în faptul că Ioan Bogdan, chiar de la începutul
carierei sale, promitea, prin agerimea judecății, pasiunea pentru cercetare,
obiectivitatea și probitatea științifică de care a dat dovadă încă în primele
sale lucrări, să contribuie la efortul depus în țara noastră, la sfîrșitul secolului
trecut,« ca știința istorică română să iasă... din faza romantică a copilăriei»
— cum se exprima el însuși în lecția sa de deschidere la Universitatea din
București (1891)
îndată după terminarea studiilor universitare, ca urmare a exemplului
și a sugestiilor lui B. P. Hasdeu, Ioan Bogdan și-a dat seama că știința
istorică română nu mai poate neglija mărturiile asupra istoriei noastre pe care
ni le oferă izvoarele slave. După temeinice studii de slavistică cu profesori ca
Vatroslav Jagic (Viena), F. F. Fortunatov (Moscova), A. I. Sobolevski (Peters-
burg) și alții, Ioan Bogdan își începe seria de descoperiri « masive», « senza-
ționale», de texte originale slave, în parte scrise de români, referitoare la
istoria țărilor românești. Trebuie subliniat însă că aceste descoperiri nu s-au
făcut la întîmplare. Pentru aceasta Ioan Bogdan a consultat cu multă asi-
duitate cataloagele arhivelor și bibliotecilor străine, a cercetat neobosit nume-
roase fonduri românești și din alte țări, făcînd călătorii speciale în orașele
cu bogate fonduri arhivale (Kiev, Moscova, Praga, Lvov, Cracovia), în
care a prevăzut că va descoperi texte și documente privitoare la istoria
românilor.
Dar pe lingă meritul de a fi știut și de a se fi străduit cu multe osteneli
să descopere texte și documente de o valoare imensă pentru istoriografia română,
Ioan Bogdan și-a cîștigat o reputație internațională ca editor, comentator și
traducător al textelor și documentelor slave, însoțite uneori de frumoase albume
paleografice. Sînt cunoscute aprecierile pline de elogii și admirația cu care
au fost întîmpinate aceste publicații de către specialiști de la noi și din străi-
nătate, ca N. Iorga, C. Jirecek, V. Jagid, L. Miletic, A. I. lațimirski și alții.
Ultimul își mărturisește și un sentiment de invidie că slavii n-au izbutit pînă
în timpurile acelea să facă ceva asemănător cu documentele sud-slave și
rusești 2.
în comentarea textelor și documentelor editate și în interpretarea istorică
a datelor furnizate de ele, marele nostru slavist a dat dovadă de cea mai mare
obiectivitate și scrupulozitate, nelăsîndu-se influențat de considerente de ordin
sentimental. încă în lecția sa de deschidere ținut la Facultatea de filozofie
și litere din București în 1891, Ioan Bogdan fixează în felul următor datoria
științei istorice române, în domeniul căreia avea să-și desfășoare activitatea:
« a căuta pretutindeni numai și numai adevărul» 3. Principiul acesta ne pare
astăzi fundamental și firesc în orice cercetare științifică. în epoca, însă,
în care Ioan Bogdan și-a început activitatea, în care mai dăinuiau unele
exagerări ale fanteziei romantice, el trebuia recomandat cu toată hotărîrea
și cu tot curajul. Marele nostru istoric și filolog nu s-a abătut de la el nici
o clipă în tot cursul prodigioasei sale activități științifice și didactice,
1 însemnătatea studiilor slave pentru români, București, 1894, p. 39.
2 Apud P. P. Panaitescu, Ioan Bogdan, în «Buletinul Comisiei istorice a Româ-
niei», voi. VII, 1928, p. X.
* însemnătatea studiilor slave . .. , p. 39.
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Bogdan (dreapta)
în perioada studiilor în Rusia
(1889-1890)
Colecția Lucia Bogdan. Vălenii de Munte
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
LOCUL LUI IOAN BOGDAN ÎN ȘTIINȚA ROMÂNEASCĂ
19
dezvăluind falsurile, combătînd exagerările șovine, oriunde s-ar fi produs. El
și-a deprins elevii, precum și opinia publică românească de atunci, să nu
disprețuiască cultura popoarelor slave vecine, să recunoască ce a împrumutat
poporul român în limba și cultura sa materială și spirituală de la slavi, dar
și ceea ce slavii au împrumutat de la noi. în schimb, loan Bogdan se ridică
cu hotărîre și cu autoritate împotriva părerilor exagerate ale unor cerce-
tători slavi, care susțineau că în țările românești s-a vorbit limba slavă pînă
la sfîrșitul secolului al XVII-lea. Sprijinindu-se pe mărturia documentelor
și a călătorilor care au trecut pe la noi în evul mediu, loan Bogdan demon-
strează că asimilarea vechii populații slave de la noi s-a săvîrșit înainte
de secolul al XlV-lea.
Unul dintre marile merite ale întemeietorului filologiei slavo-române este
faptul că el a învățat pe români să-și cunoască vechea cultură, să o recunoască
ca fiind a lor proprie, cu toate că s-a exprimat într-o limbă străină. De altfel,
poporul român nu constituia o excepție printre popoarele europene. în evul
mediu, Europa se împărțea, din punctul de vedere al alfabetului, al limbii
cultului, administrației, justiției, istoriografiei și, în general, al literaturii, în
două zone, una apuseană, în care se scria latinește, cu alfabetul latin, și una
răsăriteană, cu alfabet grecesc sau chirilic și limbă ecleziastică, administrativă
și literară greacă sau slavă, indiferent de limbile vorbite de popoarele din cele
două zone. întocmai cum germanicii, slavii apuseni, maghiarii și chiar roma-
nicii occidentali nu-și reneagă vechile lor culturi fiindcă nu s-au exprimat
în limba poporului, ci în limba latină, la fel era absurd ca românii să considere
străină vechea lor cultură pentru că s-a exprimat în limbă slavonă. Marele
nostru slavist a demonstrat că românii n-au adoptat pasiv elemente de cultură
slavă și limba slavă literară. Ei au împrumutat în mod activ, de la mediul
în care istoria i-a așezat, tot ceea ce le era necesar pentru a dăinui ca popor
și ca state în concertul popoarelor și statelor din sud-estul Europei, știind
să imprime culturii proprii «caracterele spiritului lor: iubirea de oameni,
dreapta măsură, bunul-simț și gustul frumosului», după cum spunea loan
Bogdan în conferința Cultura veche română 1.
loan Bogdan a descoperit vechea noastră istoriografie în limba slavonă
și a făcut-o cunoscută specialiștilor și publicului nostru cult prin ediții erudite,
comentate, în care cititorilor « nu li se lăsa nimic neexplicat» — după cum
spunea N. lorga. Iată cum aprecia marele filolog și istoric opera originală în
limba slavonă a primilor noștri autori de letopisețe și a primilor noștri cro-
nicari, plasîndu-i în epoca lor și în mediul în care au trăit:« Dacă comparăm
istoriografia noastră veche cu a țărilor de prinprejur, de pildă cu a bulgarilor,
sîrbilor și rușilor, cu mîndrie constatăm că ai noștri, în ce privește obiectivitatea
judecății și agerimea criticei, nu sînt mai prejos de contemporanii lor străini» 2.
Se cuvine, în sfîrșit, să subliniem marele merit al lui loan Bogdan ca
editor al documentelor noastre slave, cele din arhivele Brașovului și cele privi-
toare la domnia lui Ștefan cel Mare. Aceste ediții au rămas pînă astăzi modele
demne de urmat pentru cei ce editează documente vechi. Ele s-au bucurat și
se bucură încă de o înaltă apreciere printre specialiștii români și străini. Astfel,
cunoscutul slavist bulgar, contemporan cu loan Bogdan, Liubomir Miletid,
care a îngrjit el însuși o ediție a documentelor slavo-române de la Brașov,
1 Luptele românilor cu turcii pînă la Mihai Viteazul. Cultura veche română. Două confe-
rințe . . ., București, 1898, p. 84.
2 I. Bogdan, Cultura veche română, p. 76—77.
https://biblioteca-digitala.ro
20
Acad. EMIL PETROVICI
și-a exprimat in repetate rînduri admirația față de munca de editor a lui
loan Bogdan. La cursurile de limbă medio-bulgară pe care le ținea la Univer-
sitatea din Sofia și la seminariile de medio-bulgară, în care se făceau lecturi
însoțite de interpretări lingvistice din textele publicate de profesorul de sla-
vistică din București, Miletic nu omitea niciodată să sublinieze în fața studen-
ților conștiinciozitatea și măestria de editor a învățatului român. Și slaviștii
actuali vorbesc cu aceeași admirație despre edițiile de documente și texte slave
îngrijite de marele nostru slavist.
Cu toate că o moarte prematură (la 55 de ani) l-a împiedicat să dea o
mare operă de sinteză asupra culturii noastre vechi, loan Bogdan ocupă unul
dintre primele locuri în istoria științei noastre ca fondator al slavisticii româ-
nești, al disciplinei numită de dînsul« filologia slavo-română». Moștenirea sa
științifică este astăzi studiată și pusă în valoare atît de istoricii patriei noastre,
cît și de filologi, de cei care studiază istoria literaturii și limbii române.
МЕСТО ИОАНА БОГДАНА В РУМЫНСКОЙ НАУКЕ
Иоан Богдан, первый румынский славист, известный филолог и историк, наметив-
ший пути исследования истории и культуры нашего народа, занимает почетное место в
ряду выдающихся деятелей румынской науки конца XIX — начала XX века.
Иоан Богдан, основоположник научной дисциплины, названной им «славяно-румын-
ская филология», был профессором Бухарестского университета, деканом, некоторое время
и ректором, членом румынской Академии, высоко поднявшим престиж нашей страны
и румынской науки в славянских и во многих других странах, где проводились славянские
изучения. Родившись в Брашове, в скромной семье, Иоан Богдан получил высшее
образование в Яссах в труднейшх условиях и очень рано был признан выдающимся
исследователем и ученым. В 27 лет, после блестящего завершения специализации
за границей, он был назначен профессором на открытую им кафедру славянских
языков при Бухарестском университете, в 28 лет был избран членом-корреспондентом
Румынской Академии (1892), в 39 лет стал действительным членом Румынской Академии
(1903), в 34 года деканом факультета философии и словесности в Бухарестском универси-
тете, в 46 лет (1910) вице-президентом Румынской Академии и в 48 лет (1912) — ректором
Бухарестского университета. Следует также отметить, что уже в начале своей деятельности
он стал пользоваться большим уважением в среде ученых-славистов многих стран, быв-
шие его профессора, гордились тем, что он был их учеником. Небезинтересно отметить
что его венский профессор, великий Ватрослав Ягич не раз адресовал своему бывшему
ученику теплые слова дружбы и уважения: «... Бухарест может гордиться, — писал Ягич
16 декабря 1891 года, — что теперь имеет такого представителя славянской филологии, за
которого могут позавидовать многие австрийские и особенно венгерские университеты... и1.
Он говорил, что Иоан Богдан был его «любимым и преданным другом» а. Кстати, в 1910
году в известной Истории славянской филологии, Ягич упоминал среди кафедр славистики
неславянских стран, которые проявили себя в науке, и кафедру Бухаресткого университета,
возглавляемую И. Богданом, и Ясскую, куда был направлен ученик И. Богдана Илие
Барбулеску 3.
Доказательством высокой оценки деятельности И. Богдана за границей может слу-
жить факт его избрания членом-корреспнодентом ряда научных обществ в славянских
странах, как, например, Сербской Академии и Общества истории и древностей при Москов-
ском университете. Сам факт высокой оценки, данной молодому румынскому слависту
у нас в стране и за рубежом, находит свое объяснение в том, что Иоан Богдан уже в
начале своей деятельности остротой суждений, страстью к исселдованию, объективностью
и научной достоверностью, обнаруженными уже в первых работах, способствовал тому,
что «румынская историческая наука перешагнула рамки романтической фазы детства»,
1	См. I- L u р a ș, loan Bogdan in lumina unor fragmente din coreapondenla ea, в A.A.R. Mem. Secț. ist.» Seria III.
t. XXVII. 1944-1945, стр. 156.
1 « Archiv fiir slavieche Philologies, XXXVII, 1920, стр. 555.
* История славянской филологии, СПб., 1910, стр. 880.
https://biblioteca-digitala.ro
LOCUL LUI IOAN BOGDAN IN ȘTIINȚA ROMÂNEASCĂ
21
как он выразился в лекции на открытии своего курса в Бухарестском универ-
ситете (1891) 1.
Сразу же по окончании университета, по совету и примеру Б. П. Хашдеу, Иоан
Богдан пришел к заключению, что румынская историческая наука не может не учитывать
тех данных, касающихся нашей истории, которые находятся в славянских источниках.
После углубленного изучения славистики под руководством таких профессоров, как
Ватрослав Ягич (Вена), Ф. Ф. Фортунатов (Москва), А. И. Соболевский (Петербург),
и других, Иоан Богдан делает целый ряд «массовых», «сенсационных» открытий ориги-
нальных славянских текстов, частично написанных румынами, по истории румынских
княжеств. Следует отметить, что эти открытия не являются делом случая. Иоан Богдан
предварительно тщательно просматривал каталоги архивов зарубежных библиотек, внима-
тельно обследовал многочисленные румынские фонды и в других странах, совершив с
этой целью специальные поездки в города с богатыми архивными фондами (в Киев,
Москву, Прагу, Львов, Краков), в которых он предполагал открыть тексты и документы
по истории румын.
Помимо того, что Иоан Богдан умел открыть тексты и документы, представляющие
огромную ценность для румынской историографии, и прилагал большие усилия для их
выявления, он получил международное признание как издатель, комментатор и перевод-
чик славянских текстов и документов, сопровождаемых иногда прекрасными палеогра-
фическими альбомами. Известны полные похвалы и восхищения отзывы об этих публика-
циях со стороны румынских и зарубежных специалистов, как Н. Йорга, К. Иречек, В. Ягич,
Л. Милетич, А. И. Яцимирский и другие. Последний признавал, что огорчен тем, что сла-
вяне не сумели что-нибудь подобное сделать с южнославянскими и русскими докумен-
тами 2.
Великий румынский славист в комментариях к текстам и издаваемым документам,
а также в интерпретации исторических фактов, отраженных в документах, показал себя
предельно объективным и добросовестным исследователем, не полагающимся лишь на
собственное чутье. Еще в своей вступительной лекции, прочитанной на факультете
философии и словесности в Бухарестском университете в 1891 году, Иоан Богдан следую-
щим образом определил задачи, стоящие перед румынской исторической наукой, которой
он посвятил себя: «везде искать правду и только правду» 3. Этот принцип нам кажется
сейчас основополагающим и очевидным в любой области научного исследования. Однако
в период, когда Иоан Богдан начал свою деятельность и когда еще бытовали некоторые
крайности латинистов и романтическая надуманность, его нужно было утверждать со
всей решительностью и мужеством. Великий румынский историк и филолог не отклонился
от него ни на йоту на протяжении всей своей плодотворной научной и педагогической
деятельности, повсюду разоблачая фальшь, опровергая шовинистические выпады.
Своих учеников, а также и тогдашнее румынское общество, он научил не пренебрегать
культурой соседних славянских народов, признавать все то, что заимствовал румынский
народ в свой язык и культуру из материальной и духовной культуры славян, а также
и то, что в свою очередь славяне заимствовали у нас. И в то же время Иоан Богдан со
всей решительностью и со всей силой своего авторитета выступал против преувеличений
некоторых славянских исследователей, которые считали, что в румынских княжествах
был в обиходе славянский язык вплоть до конца XVII века. Опираясь на показания
документов и путешественников, которые посетили нашу страну в средние века, Иоан
Богдан доказал, что ассимиляция древнего славянского населения у нас произошла до
XIV века.
Одна из величайших заслуг основоположника славяно-румынской филологии
состоит в том, что он ознакомил румын с их древней культурой, заставил признать ее
своей, хотя она и была облечена в форму чужого языка. И в этом отношении румынский
народ не являлся исключением среди европейских народов. В средние века Европа дели-
лась на две зоны с точки зрения алфавита, языка, вероисповедания, администрации,
юриспруденции, историографии и в целом литературы — западную, где писали латынью
и был в употреблении латинский алфавит, и восточную с греческим алфавитом или кирил-
лицей и церковным, административным и литературным греческим или славянским язы-
ком, независимо от того, на каком языке говорили народы этих зон. Как германцы, запад-
ные славяне, венгры и даже западные романские народы не отвергают своей древней
культуры из-за того, что она выражалась не на народном языке, а на латини, так и
совершенно недопустимо, чтобы румыны считали чужой свою древнюю культуру тишь
1 fnsemnălalea studiilcr slaen pentru români. București. 1894, стр. 39.
* См. Р. Р. Р a n a i t е в с u, loan Bogdan, в. a Buletinul Comisiei istorice a României в, voi. VII, 1928, стр. X.
1 însomnăia'ea studiilor state ., стр. 39.
https://biblioteca-digitala.ro
22
Acad. EMIL PETROVICI
потому, что она выражалась на книжнославянском языке. Великий наш славист доказал,
что румыны не восприняли пассивно элементы славянской культуры и славянского лите-
ратурного языка. Они активно заимствовали из среды, в которой они оказались в ходе
исторического развития, все то, что было необходимо для их развития как народа и как
государства среди народов и государств юго-восточной Европы. Они придали собственной
культуре «характер их духа : человеколюбие, правильную умеренность здравый смысл и
чувство прекрасного», как отметил в своем докладе Древняя румынская культура х.
Иоан Богдан открыл нашу древнюю историографию на книжнославянском языке
и познакомил с ней румынские образованные круги и специалистов, выпуская эрудиро-
ванные, комментированные издания, в которых для читателей «ничего не оставалось
необъясненным», по словам Н. Йорги. Например, так оценивал великий наш филолог
и историк оригинальные произведения на книжнославянском языке первых наших лето-
писцев и хронистов на фоне той эпохи и среды, в которой они жили:«Если сравним нашу
древнюю историографию с историографией соседних стран, например, болгар, сербов,
и русских, то с гордостью можем отметить, что наши историографы с точки зрения объек-
тивности суждений и остроты критики не уступают своим зарубежным современникам»2.
И, наконец, следует подчеркнуть большие заслуги Иоана Богдана как издателя наших
славянских документов из архивов города Брашова и документов Стефана Великого.
Эти издания и в наши дни являются образцом, достойным подражания, для тех, кто издает
наши древние документы. Их высоко ценили и ценят еще и сейчас румынские и зарубеж-
ные специалисты. Так, известный болгарский славист, современник Иоана Богдана,
Любомир Милетич, который и сам редактировал издание славяно-румынских документов
города Брашова, неоднократно выражал свое восхищение издательской деятельностью
Иоана Богдана. На курсе по среднеболгарскому языку, который он читал в Софийском
университете, и на семинарах к нему, где проводился лингвистический анализ текстов,
опубликованных бухарестским профессором славистики, Милетич никогда не упускал
случая отметить перед студентами добросовестность и издательское мастерство румынского
ученого. И современные слависты с восхищением говорят об изданиях документов и
славянских текстов, осуществленных нашим великим славистом.
Несмотря на то, что преждевременная смерть (в 55 лет) помешала ему создать круп-
ный обобщающий труд о нашей древней культуре, он занял одно из первых мест в истории
нашей науки как основоположник румынской славистики, дисциплины, названной им
«славяно-румынская филология». Его научное наследие изучается и используется как
нашими историками, так и филологами, которые изучают историю румынской литературы
и языка.
IOAN BOGDAN. SA PLACE DANS LA SCIENCE ROUMAINE
Au nombre des figures marquantes de la science roumaine à la fin du siècle dernier et
au début du nôtre, une place d’honneur revient à loan Bogdan, notre premier slaviste, philologue
et historien de renom, pionnier, dans notre pays, de la recherche historique et des études
sur la culture roumaine.
Créateur de la discipline qu’il a appelée, lui, la « philologie slavo-roumaine», loan Bogdan
professeur à l'Université de Bucarest, doyen et recteur durant plusieurs années, membre
de l’Academie Roumaine, c’est lui qui a fait se répendre le renom de notre pays et de sa
science dans tous les pays slaves et dans ceux, toujours plus nombreux, où l’on cultive les
études slaves.
Les qualités exceptionnelles de chercheur et d’homme de science de loan Bogdan, issu
d’une modeste famille de Brașov, qui fit, au prix de grosses difficultés, ses études à l’Université de
Jassy, furent vite reconnues. A l’âge de 27 ans, après de brillantes études de spécialité à l’étran-
ger, il fut nommé professeur à la chaire de langues slaves crée à son intention à l’Université
de Bucarest. A 28 ans, l’Academie Roumaine l’élut membre correspondant (1892) et à l’âge
de 39, en 1903, il en devint membre titulaire. Il fut doyen de la Faculté de Philosophie et
Lettres de Bucarest à l’âge de 34 ans (1898), vice-président de l’Academie Roumaine à 46 ans
(1910) et recteur de l’Université de Bucarest à 48 ans (1912). En même temps il jouit, dès
le début de la haute estime des maîtres des études slaves de maints pays. Ses anciens professeurs
se félicitaient de le compter parmi leurs éleves. Fait significatif: son professeur de Vienne, l’illus-
Vatroslav Jagié, eut plus d’une fois des paroles d’appréciation chaleureuse et d’amitié pour son
1	Luptele românilor cu turciipind la Mihai Viteaeul. Cultura veche română. Două conferințe.București, 1898,стр. 84.
1	L Bogdan, Cultura veche română, стр. 76—77.
https://biblioteca-digitala.ro
LOCUL LUI IOAN BOGDAN 1N ȘTIINȚA ROMÂNEASCĂ
23
ancien disciple:«.. .Bucarest peut être fier, écrivait-il le 16 décembre 1891, de posséder mainte-
nant un représentant de la philologie slave que peuvent lui envier maintes universités autrichien-
nes, et surtout hongroises... » x. loan Bogdan fut — déclare ce savant — « mon ami cher et
fidèle» a. Du reste, en 1910, Jagié mentionne dans sa célèbre Histoire de la philologie slave, au
nombre des chaires d’études slaves des pays non-slaves qui se sont affirmées sur le plan scienti-
fique, celle de Bucarest, illustrée par I. Bogdan, et celle de Jassy, à laquelle avait été nommé
un élève de ce dernier, Ilie Bàrbulescu a.
Il faut citer, comme un témoignage de l’éstime particulière dont loan Bogdan jouissait à
l’étranger, le fait qu’il fut élu membre correspondent de diverses sociétés scientifiques des pays
slaves, comme par exemple l’Academie Serbe et la Société d’histoire et antiquités russes de
l’Université de Moscou. L’explication de la réputation du jeune slaviste roumain, aussi bien dans
son pays qu’à l’étranger, réside dans le fait que dès le début de sa carrière, loan Bogdan promet-
tait, en raison de son esprit éveillé, de sa passion de la recherche, de l’objectivité et de la probité
scientifique dont il fit preuve dèpuis ses premiers travaux, de contribuer aux efforts faits en
Roumanie, à la fin du siècle dernier, « pour que la science historique roumaine sorte . . .
de la phase romantique de l’enfance», comme il s’exprima lui-même dans la leçon d’ouverture
de son cours à l’Université de Bucarest (1891) 4.
Dès qu’il eut achevé ses études universitaires, et à la suite de l’exemple et des suggestions
de B. P. Hasdeu, loan Bogdan se rendit compte que la science historique roumaine ne pouvait
plus négliger les témoignages relatifs à notre passé que renfermaient les sources slaves. Après avoir
étudié à fond avec des professeurs de la taille d’un Vatroslav Jagic (Vienne), d’un F. F. Fortu-
natov (Moscou) et d’autres encore à Petersbourg, à Cracovie, à Lvov et à Prague, loan Bogdan
commence la série de ses découvertes « massives », « sensationnelles » de textes slaves originaux,
écrits en partie par des Roumains et concernant l’histoire des Pays Roumains. Il faut souligner
toutefois que ces découvertes ne se firent pas au hasard, loan Bogdan consulta pour cela avec
beaucoup d’assiduité les catalogues des archives et des bibliothèques étrangères, il examina sans
relâche de nombreux fonds roumains et étrangers, il voyagea spécialement dans les villes
possédant de riches archives (Kiev, Moscou, Prague, Lvov, Cracovie) où il espérait découvrir
des textes et des documents concernant notre passé.
Mais, outre le mérite d’avoir su, au prix de bien des efforts, découvrir des textes et des
documents d’une valeur immense pour l’historiographie roumaine, loan Bogdan s’est acquis une
réputation internationale comme éditeur, commentateur et traducteur des textes et documents
slaves, accompagnés bien des fois de beaux albums paléographiques. On connaît les appréciations
pleines d’éloges et d’admiration avec lesquelles accueillirent ces publications nos spécia-
listes et les savants étrangers tels que N. lorga, C. Jireëek, V. Jagic, L. Miletic, A. I. Jacimirskij,
etc. Ce dernier avoue même le sentiment de jalousie qu’il éprouve et son regret que les Slaves
n’aient pas réussi jusqu’alors à faire quelque chose de semblable pour les documents sud-
slaves et russes s.
Le commentaire des textes et des documents édités ainsi que l’interpretation historique des
informations qu’ils renfermaient permirent à notre grand slaviste de faire la preuve de la plus
grande objectivité et d’un scrupule extrême, de ne pas se laisser influencé par des considérations
d’ordre sentimental. Déjà dans son cours d’ouverture à la Faculté de Philosophie et Lettres de
Bucarest en 1891, loan Bogdan formule comme suit le devoir de la science historique roumaine
dans le domaine de laquelle il était appelé à déployer son activité : « ne chercher partout que la
seule vérité» •. Aujourd’hui ce principe nous semble fondamental et naturel dans toute recherche
scientifique. Mais à l’époque où loan Bogdan commençait son activité, époque où persistaient
encore certaines des exagérations de la fantaisie romantique ce principe, avait besoin
d’être recommandé catégoriquement et courageusement. Notre grand historien et philologue
ne s’en écarta pas un seul instant au cours de sa prodigieuse activité scientifique et didactique,
dénonçant les faux, combattant les exagérations chauvines, dès qu’ils se manifestaient. Il
habitua ses élèves et l’opinion publique roumaine de l’éoque à ne pas mépriser la culture
des peuples slaves voisins, à reconnaître ce que le peuple roumain avait emprunté aux
Slaves dans sa langue et sa civilisation matérielle et spirituelle, maie aussi à reconnaître ce
que les Slaves devaient aux Roumains. En revanche, loan Bogdan s’élève fermement
et avec autorité contre les opinions exagérées de certains érudits slaves qui soutenaient
que l’on avait parlé slave dans les Pays Roumains jusqu’à la fin du XVII-ème siècle.
1	Apud I. Lupaț, loan Bogdan in lumina unor fragmente din corespondența ta, dans «Analele Academiei Ro»
mâne», Mem. Secț. ist., seria III, tom. XXVII, 1944-1945, p. 156.
•« Archiv fur slavische Philologie», XXXVII, 1920, p. 555.
a История славянской филологии (Энциклопедия славянской филологии, Ns 1), St. РЬ., 1910, р. 880.
*	Însemnătatea studiilor slave pentru români, București, 1894. p. 39.
*	A pud P. p. Panaitescu, loan Bogdan, dans« Buletinul Comisiei istorice a României», vol. VII, 1928, p. X»
*	Insemnălaloa studiilor slave..., p. 39,
https://biblioteca-digitala.ro
24
Acad. EMIL PETROVICI
Fondé sur le témoignage des documents et des voyageurs qui ont visité notre pays au
Moyen Âge, loan Bogdan démontra que l’assimilation de l’ancienne population slave sur notre
territoire avait été achevée avant le XlV-ème siècle.
C’est l’un des grands mérits du fondateur de la philologie slavo-roumaine d’avoir enseigné
aux Roumains à connaître leur ancienne culture à la reconnaître comme leur, en dépit du fait
qu’elle s’exprimait dans une langue étrangère. Le peuple roumain, du reste, n’avait pas
constitué une exception parmi les peuples de l’Europe. Au Moyen Âge l’Europe était
divisée, du point de vue alphabet et langue (langue de l’Église, de l’administration, de la justice,
de Thistoriographie et, en général de la littérature), en deux zones: l’une occidentale, où l’on
écrivait en latin, avec l’alphahet latin, et l’autre orientale qui utilisait l'alphabet grec ou
l’alphabet cyrilique et avait pour langue ecclésiastique, administrative et littéraire, le grec ou
le slave; cela sans considération des idiomes parlés par les peuples vivant dans chacune de
ces deux zones. Les peuples germaniques, les Slaves occidentaux, les Magyares et les Romans
de l’ouest ne reniaient pas leurs antiques cultures, du fait qu’elles ne ne s’étalent pas expri-
mées dans la langue du peuple. Il eut été donc absurde que les Roumains considérassent
étrangère leur vieille civilisation pour le seul fait de s’être exprimée en slavon. Notre grand
slaviste a démontré que les Roumains n’ont pas adopté passivement des éléments de
culture slave et le slave littéraire. Us ont emprunté activement, du milieu où l’histoire les
avait placés, tout ce qui leur était nécessaire pour subsister en tant que peuple et Etat dans
le concert des peuples et des Etats du Sud-Est européen; ils ont su imprimer à leur propre
culture «les caractères de leur esprit; humanité, juste mesure, bon sens et le goût du beau»,
comme le déclarait loan Bogdan dans sa conférence sur l’ancienne culture roumaine 1.
C’est loan Bogdan qui à découvert notre ancienne historiographie en langue slavonne
et qui l’a fait connaître aux spécialistes et au public cultivé de chez nous, grâce à ses éditions
érudites et commentées où — selon la remarque de Nicolae lorga « on ne laissait rien d’inexpli-
qué» aux lecteurs. — Et voici maintenant l’appréciation que le grand philologue et historien
accordait à l’œuvre originale, en slavon, de nos premiers annalistes et de nos premiers
chroniqueurs, qu’il replaçait dans le cadre de leur époque et dans le milieu où ils avaient vécu:
Si nous comparons notre vieille historiographie à celle des pays circonvoisins, à celle des
Bulgares, des Serbes et des Russes par exemple, nous avons la fierté de constater que les
nôtres, en matière d’objectivité de jugement et de vivacité de la critique, ne sont pas
inférieurs à leurs contemporains étrangers» 2.
11 faut enfin souligner le grand mérite de loan Bogdan en sa qualité d’éditeur de nos
documents slaves des archives de Brajov et de ceux d’Etienne le Grand. Ces éditions ont
demeuré jusqu’aujourd’hui des modèles à suivre pour les éditeurs de vieux documents. Elles
ont joui, elles jouissent encore, d’une haute appréciation de la part des spécialistes roumains
et étrangers. C’est ainsi que le bien connu slaviste bulgare Liubomir Miletic, contemporain
de loan Bogdan, à qui l’on doit aussi une édition des documents slavo-roumains de Brajov,
a exprimé bien des fois son admiration pour le labeur d’éditeur déposé par loan Bogdan. A ses
cours de médio-bulgare à l’Université de Sofia et à ses séminaires où il se livrait à des lectures
suivies d’interprétations linguistiques des textes publiés par son collègue de Bucarest, Miletié
n’omettait jamais de souligner à ses étudiants la conscience et la virtuosité du savant roumain.
De nos jours encore les slavistes parlent avec la même admiration des éditions de documents
et de textes slaves soignés par notre grand slaviste.
Même si une fin prématurée, à l’âge de 55 ans, l’a empêché de donner la grande synthèse
de notre culture ancienne, que l’on attendait de lui loan Bogdan n’en occupe pas moins une
place de choix dans l’histoire de la science roumaine, car il est le fondateur des études slaves
en Roumanie, de la discipline délimitée par lui-même en tant que « philologie slavo-roumaine».
Son héritage scientifique est étudié de nos jours et mis en valeur aussi bien par nos historiens
que par nos philologues, par ceux qui étudient l’histoire de la littérature et de la langue
roumaine.
1 Luptele românilor cu turcii pinâ la NI iha i Vileaiul, Cultura veche română. Două conferințe..., București, 1698« p. 48.
• I. Bogdan« Cultura veche română, p. 76 — 77.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN - ISTORIC
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI și CONSTANTIN N. VELICHI
Activitatea științifică a lui loan Bogdan a format obiectul mai multor
studii care au subliniat valoarea deosebită a lucrărilor sale, elogiate, de altfel,
nu odată, la vremea apariției lor, de cei mai de seamă savanți străini. Cu toate
acestea, au rămas încă destule aspecte prea puțin clarificate, și sesiunea știin-
țifică de față are sarcina elucidării lor. în acest sens, în prezenta comunicare
autorii vor să pună în evidență pe loan Bogdan ca istoric, să sublinieze con-
tribuția sa la cunoașterea istoriei României.
Există o întrebare, care, deși nu s-a pus pînă acum în mod direct și răspicat,
și nici nu-și are rostul să fie pusă în acest fel, își face totuși simțită prezența
ori de cîte ori se discută lucrările marelui învățat: A fost loan Bogdan un filo-
log, un lingvist, sau un istoric? De altfel, această întrebare, într-un sens și
mai larg s-a pus și pentru Hasdeu, răspunsul nefiind greu de dat. Hasdeu a
fost și filolog, și istoric, și literat, și folclorist, și poet etc. Lucrările sale capi-
tale și care și-au păstrat valoarea pînă astăzi sînt de filologie și lingvistică, la
facultate a ocupat o catedră de filologie comparată, iar la Academie era în
secția de limbă și literatură. Toată activitatea sa din aceste domenii el o pune
însă în special în slujba istoriei x. La fel poate fi apreciat și loan Bogdan. Stu-
diile sale, în imensa lor majoritate, orice caracter ar avea, sînt făcute pentru
cerințele istoricului. Cu toate că uneori avem de a face cu probleme pur filo-
logice, cerințele istoricului primează de cele mai multe ori. Dubla preocupare
a învățatului, care a abordat probleme de filologie și de istorie, uneori chiar
în cuprinsul uneia și aceleiași lucrări, nu poate fi totuși contestată, de unde și
diferitele aprecieri asupra sa. N. lorga, de pildă, afirma: «loan Bogdan, care
a scris studii de istorie ce se așează printre cele mai frumoase ale epocii sale
în toate țările, a început și a rămas în fundul sufletului său, în ceea ce rîvna
lui avea mai aprins și răbdarea lui mai stăruitor, un filolog»2.
Al. Graur și Lucia Wald îl consideră pe loan Bogdan drept slavist și «mai
mult filolog și istoric, decît lingvist», ajutînd însă lingvistica «prin populari-
zarea studiilor de slavistică. .., prin studiile privitoare la originea alfabetului
chirilic în țara noastră și prin excelente ediții de documente și cronici» 3. Să
lăsăm însă să vorbească faptele.
loan Bogdan și-a făcut studiile la Facultatea de litere și filosofie din Iași
și lucrarea sa de licență tratează o problemă de istorie pură:« Istoria coloniei
1 P. P. Panaitescu, Rolul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu în slavistica românească,
în Rsl, VI, 1962, p. 235-236.
2 N. I o r g a, loan Bogdan, în « Buletinul Comisiei Istorice a României», III, București,
1924, p. II.	8
3 A 1. Gr aur și L. Wald, Scurtă istorie a lingvisticii, București, 1961, p. 64—65.
https://biblioteca-digitala.ro
26
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI și C. N. VELICHI
Sarmizegetuea». După studii de specialitate în străinătate, loan Bogdan este
numit, în 1891, suplinitor și în 1892 profesor titular la Facultatea de litere
și filozofie a Universității din București1. Ce l-a îndemnat pe loan Bogdan să-și
aleagă specialitatea pe care el însuși a numit-o « filologia slavo-română» nu
este greu de dedus și, în mare parte, ne-o spune chiar el însuși.
în primul rînd, loan Bogdan a absolvit studiile secundare la liceul românesc
din Brașov, centru cultural în care se făcuse simțită o atitudine curajoasă
{termenul este foarte potrivit pentru acea vreme) împotriva exagerărilor
școlii latiniste. Ne-o spune, de altfel, și loan Bogdan. El arată că pînă la
studiile lui Fr. Diez, întemeietorul filologiei romanice, care a dovedit definitiv
pentru străini caracterul romanic al limbii și poporului român, o serie de învă-
țați străini, considerînd elementele slave din limba română, ținînd seamă de
literatura slavo-română și fără a aprofunda problema în mod științific, au
socotit poporul nostru drept un popor slav sau o amestecătură de diferite
popoare. Aceste idei greșite au fost combătute pînă la apariția lucrărilor lui
Diez de « regeneratorii culturii române din Transilvania — Șincai, Petru Maior,
Clain și ceilalți bărbați din pleiada ardelenească... și care ca toți campionii
unor convingeri noi și fanatice, au ajuns la extremul contrar» z, adică la teoria
latinității noastre pure, la dicționarul lui Laurian și Massim și la alte exage-
rări. Becunoscînd meritele școlii latiniste, loan Bogdan și-a dat seama totodată
și de greșelile ei și de tăgăduirea oricărei «înrîuriri străine la formarea naționa-
lității noastre»3. Or, pentru orice spirit critic, influența cea mai puternică și
relațiile cele mai strînse — economice, politice și culturale, poporul nostru
le-a avut cu vecinii săi, care, toți afară de unguri, sînt slavi.« Istoricul român
— afirma loan Bogdan în 1891, în lecția sa de deschidere — este dator prin
urmare să cunoască limba acestor popoare, dacă voiește ca studiile sale asupra
istoriei române să nu fie unilaterale și greșite». Iar în ceea ce privește mate-
rialele istorice slave (bulgare, sîrbești, dar mai ales rusești și poloneze), Bogdan
afirma că: «fără utilizarea lor este imposibilă orice istorie românească, care
ar avea pretenția de a fi completă». «Dacă aș întrebuința o comparație —
spunea loan Bogdan în aceeași lecție de deschidere — aș zice că limbile slave
sînt pentru istoricul român tot atît de indispensabile cum este limba grecească
pentru istoricul bizantin sau limba latinească pentru istoricul evului mediu în
apusul Europei. Și cu toate acestea, celor mai mulți din istoricii noștri le-a
lipsit cunoștința limbilor slave»4. O excepție face însă loan Bogdan pentru
B. P. Hasdeu, care reeditase în 1867 în « Arbiva istorică a României» cronica
moldo-polonă tipărită de Wojcicki în 1844, publicație ce rămăsese necunoscută
istoricilor noștri timp de peste 20 de ani, tocmai din cauza necunoașterii limbilor
slave. Descoperind la Kiev originalele după care s-a făcut traducerea poloneză
și publicîndu-le în 1891, loan Bogdan scria:« Călcînd pe urmele d-lui Hasdeu
în studiul limbilor slave, oropsite la noi din pricina unor prejudiții, care poate
în timpul lor n-au fost stricăcioase, care însă acum sînt spre paguba științei
române, îmi fac o plăcută datorie de recunoștință fată de meritele acestui
învățat... D-l Hasdeu este întîiul promotor al studiilor slavo-române la noi
1 Marin Popescu-Spineni, Contribufiuni la istoria învăfămîntului superior,
București, 1928, p. 93.
2 loan Bogdan, însemnătatea studiilor slave pentru români, București, 1894, p. 37.
3 Ibidem, p. 39.
1 Ibidem, p. 28.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN — ISTORIC
27
și d-sale îi datorez primul impuls pentru aceste studii» loan Bogdan arată
în aceeași prefață că a putut face studii «în centrele de căpetenie ale culturii
slave».
Din citatele de mai sus reiese clar că, sub influența lui Hasdeu, loan Bogdan
s-a îndreptat spre studiile slavo-române. El și-a dat seama de importanța
acestora și le-a abordat ca pe o disciplină științifică de sine stătătoare. Studiile
sale făcute nu numai în țările slave, ci și în afara lor, în Austria și în Germania,
i-au dat posibilitatea să privească lumea slavă de pe poziția unor școli
lipsite de prejudecăți. în sfirșit, loan Bogdan, și-a dat seama că în
afară de limbile slave vechi, istoricul ce urma să se bazeze în cercetările sale
de istorie românească pe documente și cronici slave — interne și externe —
trebuia să cunoască și limbile slave moderne, pentru a înțelege instituțiile și
în general organizarea multilaterală a vechii societății românești. El trebuia
să studieze și să cunoască instituțiile sociale, politice și religioase, viața mate-
rială, obiceiurile juridice ale slavilor cu care am stat în strînse relații. Cunoa-
șterea limbilor slave moderne dădea aceluiași istoric posibilitatea de a fi la
curent cu lucrările ce apăreau în țările slave și care, în mare măsură, interesau
și istoria noastră. Pe acest drum primul cercetător fusese Hasdeu, și loan
Bogdan a recunoscut în repetate rînduri meritele acestuia. Pe același drum,
dar înarmat cu o metodă care excludea rătăcirile romantice ale marelui său
predecesor, se angajează tînărul învățat, dînd în scurta sa viață lucrări care
își păstrează valoarea și astăzi, bineînțeles cu rezervele de care trebuie să ținem
seama avînd în vedere progresele științei în mai bine de jumătate de secol ce
s-a scurs de la apariția lor.
Una din principalele preocupări și realizări ale lui loan Bogdan a fost
publicarea izvoarelor istorice — cronici și documente slave. Este deajuns să
menționăm că, dacă pînă la loan Bogdan vechea istoriografie moldoveană
începea cu Grigore Ureche, el a descoperit și publicat vechile cronici slave
moldovenești. Este vorba de cronicile din secolele al XV-lea și al XVI-lea pe
care în parte le numim și astăzi cu numele dat de loan Bogdan — Letopisețul
de la Bistrița și Letopisețul de la Putna, cronicile din sec. XVI, adică Letopi-
sețele lui Macarie, Eftimie și Azarie. De asemenea, el a publicat o serie de
documente slave din sec. al XlV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, dintre care cităm:
Cinci documente istorice din Biblioteca Imperială din Viena, București, 1889,
în « Analele Academiei Române», seria II, voi. XI; Documente și regește privi-
toare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și Ungaria, București, 1902, refă-
cută apoi ca o lucrare nouă în 1905; două volume de documente provenite
din cancelaria lui Ștefan cel Mare, documentele poloneze privitoare la istoria
noastră, publicate în colecția Hurmuzaki ș.a.
Toate aceste materiale istorice — documente și cronici slave — reprezintă
texte ce interesează atît pe filologi, cît și pe istorici. Ceea ce îl preocupă în
primul rînd pe istoric sînt afirmațiile, știrile, datele noi pe care le oferă textele
cronicilor și documentelor. Filologii se interesează în primul rînd de limba
acestor texte. Pentru acești cercetători faptul că diftongul ia apare scris sub
forma -k sau a, că pentru sunetul ă se utilizează a, *k, sau k etc. are o impor-
tanță de prim ordin, pe cînd istoricii, în general, acordă acestor probleme o
atenție mai mică și numai în anumite cazuri speciale. De aci anumite vederi
1 loan Bogdan, Vechile cronici moldovenești pină la Ureche, București, 1891,
https://biblioteca-digitala.ro
28
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI ți C. N. VELICHI
în ceea ce privește metoda de publicare. Dat fiind că de multe ori unele din
aceste semne se subînțeleg, că în text cuvintele apar scrise prescurtat, cu litere
aruncate deasupra rindului, editarea unui text de către un filolog sau de către
un istoric nu se face după una și aceeași metodă. în general, istoricul între-
gește cuvintele coborînd în rînd literele aruncate deasupra și completînd semnele
ce lipsesc prin utilizarea prescurtărilor. Filologii, în general, redau textul foto-
grafic. Putem spune că nu s-a găsit încă o metodă de publicare care să satisfacă
in egală măsură atît pe filologi, cit și pe istorici. Acest lucru s-a văzut, de altfel,
și din discuțiile ce au avut loc cu prilejul publicării documentelor noastre
interne în colecția Documente privind istoria României.
Ținind seama de toate acestea, este interesant să constatăm că loan Bogdan
nu a publicat documentele ca un filolog, ci ca un istoric. Să luăm, de pildă,
documentele brașovene. în 1902 loan Bogdan publică Documente și regește...
în această ediție nu se dau textele slave ale documentelor, ci numai traducerile
lor. în afară de aceasta, numai o parte a documentelor originale a fost pre-
zentată prin publicarea integrală a traducerilor. Multe din ele sint doar în
regește. Este de la sine înțeles, că o astfel de ediție nu poate servi de loc filo-
logului, ci numai istoricului. Este adevărat că cele Cinci documente istorice
slavo române.. ., ca și unele mici extrase din cronici, Bogdan le dă, mai ales
pentru exemplificare, după cerințele filologilor x. Ele rămîn doar simple exem-
plificări pentru a ne putea da seama de felul în care apare originalul. Publicarea
integrală a textelor nu s-a făcut însă după această metodă.
în 1905 loan Bogdan dă o nouă ediție cu titlul puțin modificat și pe
care autorul însuși, în prefață, o numește «în multe privințe o carte nouă»,
într-adevăr, de astă dată se dau textele slave însoțite de traduceri. Mai mult,
aci se publică și un număr aproape egal de documente latinești. Metoda de
publicare este tot a istoricului, și nu a filologului.
în afară de aceasta, Bogdan își începe noua ediție cu o introducere care
formează primul tratat de diplomatică veche românească. Din cele 70 de pagini
ale acesteia, imensa majoritate a lor se referă la probleme de istorie și numai
patru la limba documentelor. Tratînd particularitățile lor lingvistice, discuția
referitoare la influențele sîrbești și rusești se dă în note și nu în text 2. Este
adevărat că Bogdan voia să revină asupra acestor probleme în volumul al
doilea, care însă nu a mai apărut. în sfîrșit, documentele sînt însoțite de nume-
roase adnotări. Notele acestea arată și ele preocupări de istoric și nu de filolog.
Nici măcar una singură nu se referă la probleme de limbă, ci la evenimente,
împrejurări și fapte istorice. Multe din ele sînt în legătură cu datarea docu-
mentelor. Discuții întregi se fac pentru stabilirea unui an, a unei luni sau a
unor zile chiar, elemente care nu au nici o importanță pentru un filolog3.
Pentru înțelegerea documentelor, loan Bogdan dă la finele lucrării un indice
de cuvinte rare. Acestea sînt termeni de origine greacă, maghiară, română,
turcă, săsească etc. sau cuvinte ce au în documente unele sensuri rare sau
deosebite de cele ce se găsesc în mod obișnuit în dicționare. Ceilalți doi indici
— de persoane și nume geografice, ca și de lucruri — sînt necesare de asemenea
istoricului și nu filologului.
1 D. P. Bogdan. loan Bogdan, activitatea științifică și didactică, în Ral, III, 1958,
p. 194, 196, 204-205.	’
3 I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara
Ungurească, București, 1905, p. XXX—XXXI.
3 Ibidem, p. 5, 27, 35, 41, 45, 46, 52-53, 60-61, 66, 67, 78 etc.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN —ISTORIC
29
Nici Documentele lui Ștefan cel Mare nu sînt publicate pentru a servi filo-
logului, ci istoricului. Așa cum observa un cercetător, comentariile lui loan
Bogdan la aceste documente alcătuiesc «un adevărat repertoriu al institu-
țiilor vechi românești» și « un repertoriu geografic al vechilor sate din Mol-
dova» Desigur și aceste comentarii arată că avem de a face cu un istoric
ce publică și comentează izvoare de primă importanță pentru istoria noastră,
un istoric ce urmărește în notele ce însoțesc documentele probleme de insti-
tuții, de așezări, de fapte istorice și numai în treacăt de limbă. La fel se pro-
cedează și în cazul cronicilor slave.
De altfel, loan Bogdan explică el însuși motivele care l-au determinat să
procedeze în acest fel. în ultima pagină a introducerii citate mai sus găsim
următoarele:« Textele slave sînt publicate fără prescurtări, așa cum am publicat
și cronicile vechi moldovenești. Sînt de părere că în filologia slavă trebuie
părăsit cu desăvîrșire sistemul practicat cu atîta predilecție de ruși de a publica
textele vechi cu abreviațiunile nedesfăcute. Dacă pentru sec. XI—XII repro-
ducerea acestora are oarecare înțeles, manuscrisele din acest timp fiind foarte
rare, pentru secolele următoare nu i se poate găsi nici o justificare... Studiul
istoric al limbilor slave este destul de înaintat, ca editorii de texte să poată
elimina din tipar acele prescurtări ce deformează textul și îngreunează înțe-
legerea lui. Și apoi, abreviațiunile în paleografia slavă nu prezintă nici o difi-
cultate ; sînt foarte rare cazurile unde se pot ivi îndoieli și acestea se pot releva
în note. Se înțelege că desfacerea abreviațiunilor trebuie făcută în conformi-
tate cu școala ortografică căreia îi aparțin documentele sau manuscrisele ce
se editează»2.
Am reprodus acest pasaj tocmai pentru a-1 lăsa pe loan Bogdan să vor-
bească el însuși de metoda de publicare a textelor slave — documente sau
cronici. El reprezenta și atunci, și mai ales astăzi, punctul de vedere al isto-
ricilor și nu al filologilor. Să ne gîndim la discuțiile ce au avut loc la noi în
ultimul timp (1962) în legătură cu republicarea textelor slave și românești
în continuarea colecției Documente privind istoria României, unde istoricii
au susținut din nou acest punct de vedere, combătut tot atunci de către
filologi.
în orice caz, așa cum au arătat, la vremea publicării lor, savanți de mare
autoritate, edițiile de izvoare ale lui loan Bogdan reprezentau și reprezintă
și astăzi un model pentru noi. De metoda sa de publicare a textelor slave au
ținut seamă și țin și astăzi toți istoricii ce au editat asemenea materiale.
Care sînt, în afara edițiilor de cronici și documente, preocupările de căpe-
tenie ale lui loan Bogdan? Publicînd aceste texte — cronici și documente —
loan Bogdan a trecut la analizarea datelor pe care le ofereau. Cum imensa
majoritate a documentelor reflectau realități social-politice, loan Bogdan
merge pe această cale. El este deschizător de drumuri în problemele de istorie
•socială românească, drum pe care au mers apoi o serie de cercetători. loan
Bogdan susținea că istoria noastră, care se preocupase aproape exclusiv de
domnitori și relațiile lor externe, trebuia să devină acum « sociologică » \ adică
să cerceteze vechile instituții social-politice ale românilor din cele trei prin-
1 P. P. Panaitescu, loan Bogdan fi studiile de istorie slavă la români, extras din
« Buletinul Comisiunii Istorice a României», VII, Vălenii de Munte, 1928, p. 11.
2 I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile..., p. LXXX.
1 1. Bogdan, Istoriografia română fi problemele ei actuale, București, 1905, p. 18.
https://biblioteca-digitala.ro
30
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI ți C. N. VELICHI
cipate. De aci numeroasele sale studii de acest fel, de care însă nu ne ocupăm
acum, deoarece în această privință urmează o comunicare specială.
Alături de aceste probleme interne ale istoriei noastre, loan Bogdan s-a
ocupat și de relațiile istorice pe care poporul nostru le-a avut în decursul timpu-
rilor cu vecinii săi slavi. Aceste preocupări ale sale pornesc nu numai dintr-o
convingere științifică, ci și dintr-o atitudine politică, autorul lor fiind convins
că țara noastră trebuia să trăiască în cele mai bune raporturi cu vecinii săi.
loan Bogdan vedea întărirea legăturilor cu statele slave vecine ca o
necesitate firească. «E de prisos să amintesc cît de folositoare ne-ar fi
cunoștința mai aprofundată a celuilalt vecin puternic» (Rusia — n. n.),
spunea Bogdan într-o conferință publică de mare răsunet, tipărită apoi2.
El vede aceste raporturi cu vecinii țării noastre într-un spirit de luminat
patriot:
« Să nu ne închidem dar între pereții unui șovinism strimt care ne face
să ne înșelăm asupra forțelor noastre, ci să căutăm a fi în curent cu tot ce
se petrece în jurul nostru, să studiem pe toți vecinii noștri, să ne ținem la
pas cu dînșii și să nu ne fie rușine a lua de la ei ce este bun, cum nici lor nu
le-a fost rușine să ia de la noi ce le-a plăcut» — adaugă Bogdan în aceeași
lucrare 3. Concepția lui Bogdan cu privire la raporturile politico-culturale cu
celelalte state și îndeosebi cu vecinii, este aceea a unui schimb reciproc, care
se încadrează într-o atitudine de bună vecinătate.
în această atitudine de înaltă concepție, nu știm dacă Bogdan nu se va
fi inspirat de la marele predecesor, istoricul și revoluționarul Nicolae Bălcescu,
ce s-a străduit să unească la 1848 toate forțele revoluționare din ținuturile
românești, bazîndu-se pe interesele popoarelor de a se elibera de opresiuni
reacționare străine, indiferent de ce nație erau aceste popoare.
loan Bogdan arată că poporul slav cu care am avut cele mai strînse legă-
turi a fost cel bulgar. El nu neglijează însă nici relațiile cu celelalte popoare
slave, privind problema nu numai ca istoric medievist, ci în general. în afară
de relațiile noastre cu bulgarii, Bogdan a studiat, în diferite lucrări, aspecte
ale legăturilor noastre cu rușii sau cu sîrbii 4. Aceste concepții ale sale Bogdan
a ținut să le manifeste și public. Astfel, în 1892 el ține în sala Ateneului Român
conferința Românii și bulgarii, în care trata relațiile dintre cele două popoare
din cele mai vechi timpuri și pînă în vremea sa. Bogdan n-a publicat-o imediat,
deoarece își dădea seama că pentru a da o lucrare cît de cît completă asupra
acestei probleme erau necesare o serie întreagă de studii de detaliu. Ecoul
pe care l-a avut această conferință atît la noi în țară, cît și în Bulgaria, precum
și alte motive l-au determinat pe loan Bogdan să o publice însoțită de note
și bibliografie, ajutînd astfel pe cei care doreau să adîncească problemele
enunțate.
Atitudinea lui loan Bogdan, de prietenie față de vecinii slavi, a avut
răsunet în cercurile politice și științifice din Rusia și Bulgaria. El poartă o bogată
corespondență cu foștii lui profesori de la Moscova și Petersburg, ca și cualți
învățați slaviști din aceste centre sau de la Kiev și Harkov. Conferința sa
de la Ateneu despre Români și bulgari a fost bine primită în Bulgaria. Ziarul
2 I. Bogdan, Românii ți Bulgarii. Raporturile culturale ți politice între aceste două
popoare, București, 1895, p. 49.
2 Jbidem, p. 48.
4 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 15.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN — ISTORIC
31
« Свобода» publică un larg rezumat, pe care cîțiva prieteni bulgari ai lui
Bogdan îl consideră insuficient, rugîndu-1 s-o publice, ceea ce acesta face,
așa cum arătam mai sus, într-o formă mai largă.
Nu insistăm asupra altor studii mai mărunte, cu caracter pur istoric, ci
menționăm încă un element de seamă care arată adîncile preocupări de istoric
ale lui loan Bogdan. Ales membru al Academiei Române, loan Bogdan își
ia ca temă a discursului său de recepție nu o problemă de filologie, ci una de
istorie, și anume: Istoriografia română și problemele ei actuale, publicată în
1905. Este cazul să remarcăm aci faptul că Bogdan este primul nostru istoric,
care s-a preocupat de istoria istoriografiei noastre. Lucrarea sa este « singura
încercare de periodizare a evoluției scrisului și studiilor istorice din istoriografia
modernă» 4 Deși rostit acum 60 de ani, discursul său impresionează și astăzi
prin justețea afirmațiilor, prin puterea de sinteză și prin orizontul larg al isto-
ricului. în același timp, reiese clar și concepția sa asupra obiectului istoriei
unui popor. După o expunere a scrierilor cronicarilor din cele două principate,
evidențiind meritele celor din Moldova, I. Bogdan afirmă că Dimitrie Cante-
mir este primul istoric al românilor — în sensul sec. al XVIII-lea, deoarece
« nu se mulțumește a povesti numai faptele domnilor și a familiilor boierești,
ci se ocupă și de soarta poporului» 2.
în aceeași lucrare, el subliniază și citează opera lui Bălcescu, care « a dat
un program științific, arătînd că istoria română trebuie să ne arate pe poporul
român cu instituțiile, ideile, sentimentele, obiceiurile lui în deosebite veacuri» 3.
Analizează critic, deși pe scurt, dar just, meritele și lipsurile, ca istoric, ale
lui В. P. Hasdeu, care aducea nou în istoriografia românească « cunoașterea
izvoarelor slave, atît a celor interne, cît și a celor externe, și putința de a utiliza
pentru istoria română literatura acelor popoare slave cu care noi am avut un
contact mai îndelungat, cum au fost: bulgarii, polonii și rușii»4.
Apreciind just pe contemporanii săi Xenopol, Onciul și lorga, pentru
caracterizarea și periodizarea istoriei României, Bogdan dă o definiție supe-
rioară acestora, în liniile sale generale.« Nu este destul să cunoaștem schimbările
superficiale ale domniilor, îngustarea sau mărirea granițelor politice, intro-
ducerea sau dispariția influențelor străine, care la noi în mod cu totul greșit
au fost luate drept criteriu de clasificare a epocilor istorice, nu este destul să
cunoaștem șirul cronologic al evenimentelor sau genealogic al dinastiilor, care nu
poate fi nici el un criteriu natural de împărțire în perioade. Evoluția istorică
a unui popor poate fi înțeleasă numai prin factorii interni ce au provocat-o,
deci prin studiul claselor sociale ce l-au constituit și al ideilor ce au stăpînit
acțiunea lor»5. Fără să precizeze anume, Bogdan se ridică împotriva folo-
sirii factorilor cultural (Xenopol), politic (lorga) și dinastic (Onciul) de către
colegii săi în caracterizarea și periodizarea istoriei României L Prin sublinierea
importanței factorilor interni și studiului claselor sociale, loan Bogdan se
apropie de concepția istoricilor noștri de astăzi.
1 St. Pascu si Eugen S t ă n e s c u, Istoriografia modernă a României, în « Studii»,
XVII, 1964, nr. 1, p. 152-153.
2 I. Bogdan, Istoriografia română..., p. 8.
3 Ibidem, p. 12.
4 Ibidem, p. 12 — 13.
3 Ibidem, p. 18-19.
. _ * Ceea ce mai precis a făcut P. Constantinescu-Iașiîn lucrarea: Caracterizarea
fi împărțirea istoriei românilor, O nouă concepție, Iași, 1926.
https://biblioteca-digitala.ro
32
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI și C. N. VELICHI
Tot așa, Bogdan este aproape de adevăr, cînd scoate in relief influența
puternică a statelor din apus asupra prefacerilor din epoca modernă a istoriei
României. Concepția noastră de astăzi asupra rolului personalităților în istorie
este surprinzător de clar prinsă la Bogdan. Prin afirmații ca: «Istoria noastră
veche nu cunoaște nici individualități mari care să fi imprimat unei epoci sau
unui secol anumite caractere» sau « Studiul istoriei române, făcut din punct de
vedere al personalităților istorice, este un cîmp de cercetări ingrate» 2, Bogdan
sublinia că nu personalitățile sînt factorul determinant în mersul istoriei.
Abia acum, după ce am trecut în revistă principalele lucrări publicate de
Ioan Bogdan, revenim la întrebarea de la începutul acestei comunicări, puțind
da un răspuns întemeiat. într-adevăr, este cazul să afirmăm cu toată convin-
gerea că Ioan Bogdan a fost un istoric — și trebuie îndată să adăugăm — un
istoric de mare valoare. Prima și una din cele mai importante contribuții ale
sale a fost publicarea izvoarelor — documente și cronici slave. Aceste izvoare
Bogdan le publică de pe poziția istoricilor și de aceea au și fost folosite în
primul rînd de aceștia. La fel s-au publicat și materialele din « Buletinul Comi-
siei Istorice», comisie pe care Bogdan a condus-o de la înființarea ei și pînă la
moartea lui în anul 1919.
Dacă aprecierile noastre s-ar opri aci, ele ar fi fără îndoială incomplete.
Dacă la Universitatea din Iași Ioan Bogdan a dobîndit mai ales o pregătire
de istoric, cei patru ani pe care i-a petrecut la universitățile străine, mai ales
rusești și poloneze, i-au dat o solidă pregătire filologică. Fără această pregătire,
fără cunoașterea limbilor slave, Ioan Bogdan n-ar fi reușit să dea edițiile de
cronici și izvoare pe care le-a publicat. El este așadar și un filolog, și nici nu
putea fi altfel. Am putea spune mai bine că este un slavist, atît istoric, cît
și filolog, căci mai ales la vremea lui, cînd cercetările de slavistică din țara
noastră erau abia la începutul lor — marcat de lucrările lui Hasdeu — cel
care voia să le ducă mai departe era silit prin forța lucrurilor să fie atît filolog,
cît și istoric. Și Ioan Bogdan a reușit prin pregătirea sa să pună într-adevăr
bazele slavisticii științifice la noi în țară. Fără îndoială, în cercetările sale de
slavistică cerințele istoricului au primat față de acelea ale filologului. Ceea
ce trebuie să adăugăm este că, așa cum sublinia de curînd un cercetător,
« în personalitatea lui Ioan Bogdan filologul și istoricul s-au îmbinat în mod
organic»3. De asemenea, trebuie să adăugăm că Bogdan a publicat lucrări de
lingvistică slavă, cum ar fi Über die Sprache der ältesten moldauischen Urkunden,
apărută la Berlin în 1908, în volumul omagial al lui Vatroslav Jagid ș.a. Fără
îndoială, limba textelor și documentelor slavo-române l-a preocupat mult pe
Ioan Bogdan. Este de remarcat că, deși s-a scris destul de mult asupra acestei
probleme, nu există încă o lucrare care să înglobeze toate cele patru veacuri
(XIV—XVII), ci doar perioade sau domenii restrînse. Considerăm că, dacă
Ioan Bogdan ar fi fost în primul rînd filolog, adică dacă l-ar fi preocupat
întîi problemele de filologie și apoi cele de istorie, ar fi dat fără îndoială o
asemenea lucrare. De altfel, Ioan Bogdan afirma însuși în lecția sa de deschidere
că «am putea numi obiectul ocupațiunilor noastre speciale — într-un sens
foarte larg — (subl. n.) filologia slavo-română» L Sfera pe care o dă acestui
cuvînt (filologie) trebuie într-adevăr înțeleasă în mod foarte larg, cuprinzînd
1 Op. cit., p. 20.
2 D. M a c r e a. Opera de slavist a lui loan Bogdan, în « Limba română», IV, 1955,
nr. 4, p. 8, reprodus în Lingviști și filologi români, București, 1959, p. 109.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN - ISTORIC
33
într-o anumită privință chiar și istoria, arheologia ș.a. Aceasta era atunci
accepțiunea cuvîntului. Astfel, in 1892 Lazăr Șăineanu, publicînd Istoria
filologiei române și vorbind despre« starea actuală a biologiei române», cuprindea
și studiile istorice și arheologice a. Și, potrivit concepției lui Bogdan, biologia
slavo-română cuprindea nu numai limba și literatura, ci și istoria, folclorul ș.a.,
adică ceea ce numim noi astăzi slavistică, în sensul larg al cuvîntului. în dome-
niul acesta cuprinzător loan Bogdan a fost mai ales un istoric, indiferent de
faptul că a îmbrățișat problemele cercetate sub aspectul lor complex, așa cum
era și breșe. Chiar astăzi, de altfel, cînd progresele istoriei și lingvisticii dau
posibilitatea unei specializări cit mai mari, orice slavist, istoric sau biolog,
face același lucru, mai ales pentru perioada veche, bineînțeles, într-o măsură
cu mult mai mică decît pe vremea lui Bogdan.
0 ultimă problemă care trebuie pusă este aceea a importanței operei
istorice a lui loan Bogdan. S-a arătat și mai sus că unul din cele mai însemnate
merite ale sale rămâne descoperirea și publicarea unui mare număr de texte
și documente slave privind istoria României. Chiar dacă unele din concluziile
sale, mai ales de amănunt, în legătură cu cronicile slave nu se mai pot susține
astăzi 3, în linii mari rezultatele cercetărilor sale și edițiile sale rămîn și astăzi
valabile. De altfel, însuși loan Bogdan era conștient că, în stadiul în care
se aba atunci slavistica românească, unele dintre greșelile sale erau inevitabile:
« în istoriograbe — scria el în 1905 — mai mult decît în orice altă știință,
erorile sînt greu de evitat. Trebuie să ai curajul de a le săvîrși și dorința sta-
tornică de a le îndrepta»4.
Cel de-al doilea domeniu în care Bogdan este deschizător de drumuri a
fost acela al disciplinelor auxiliare istoriei. în afară de cele relatate pînă acum,
el a publicat două albume paleografi.ee de valoare ștunțibcă și didactică. A fost
un maestru în critica autenticității documentelor, descoperind o serie de falsuri
cu privire la documentele slave referitoare la Țările Românești, cum a fost
cazul cu faimoasa diplomă bîrlădeană din 11345, diploma lui Caliman Asan,
corespondența lui Ștefan cel Mare cu patriarhia de Ohrida, documentele atri-
buite lui Ștefan cel Mare 8 ș.a.
O și mai mare importanță o au studiile sale de istorie socială, care își
păstrează întreaga lor valoare, loan Bogdan bind primul nostru istoric ce s-a
ocupat în mod temeinic și special de instituțiile vechi românești. Ceea ce este
cu deosebire important este lărgirea și extinderea cercetărilor sale asupra româ-
nilor de pretutindeni— din Moldova, Țara Românească, Transilvania, Serbia,
Galiția. Urmărind evoluția lentă a fenomenelor sociale, I. Bogdan ajunge la
concluzia unei uniformități a acestora, cu urme mult mai vechi decît înte-
meierea principatelor, din perioada de cînd nu avem încă documente scrise.
Deși Bogdan nu ajunge la concepția fundamentală asupra evoluției societății
1 însemnătatea studiilor slave..., p. 31.
2 L. Șăineanu, Istoria filologiei române, București, 1892, p. 407 și urm. Vezi și ed. II,
București, 1895, p. 319 și urm.
3 P. P. Panaitescu, op. cil., p. 9—10; D. P. Bogdan, op. cit., p. 195; P. P.
Panaitescu, Cronicile slavo-române din sec. XV—XVI publicate de loan Bogdan, București,
1959, p. X—XI, 2,5 43 și, în general, toate introducerile la letopisețele publicate.
4 I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile..., p. VI.
3 Diploma bîrlădeană din 1134 și principatul Birladului, București, 1889 (în «Analele
Academiei Române», seria II, tom. XI).
6 Documente false atribuite lui Ștefan cel Mare, în «Buletinul Comisiunii Istorice a
României», București, I, 1915.
https://biblioteca-digitala.ro
34
Acad. P. CONSTANTINESCU-IAȘI și C. N. VEL1CHI
românești în epoca feudală, așa cum istoricii de astăzi o stăpînesc și o reali-
zează în unele studii pe baza interpretării materialist istorice, totuși contri-
buțiile sale sînt valoroase, dovedind o gîndire materialistă.
Același lucru se poate spune despre cel de-al patrulea domeniu al preocu-
părilor sale — relațiile de-a lungul veacurilor dintre români și popoarele slave.
în sfîrșit, este necesar să subliniem metoda științifică a lui Bogdan.« Scopul
oricărei lucrări științifice trebuie să fie tendința spre adevăr. Oricare alt scop
trebuiește înlăturat» 2. Luptînd împotriva șovinismului, împotriva ideilor pre-
concepute, a scrierilor istorice ce urmăresc scopuri politice comandate, loan
Bogdan a susținut cu putere teoria justă a continuității românilor pe teritoriul
țării noastre, după cum a combătut totdeauna diferitele teze greșite ale unor
savanți străini — de pildă cea a lui L. Miletici, care a susținut la un moment
dat că domnii și boierii noștri erau bulgari de origine, sau că în țară la noi
s-a vorbit bulgărește pînă tîrziu 2 ș.a. Metoda sa științifică l-a ferit de a cădea
în subiectivismul celor mai mulți dintre predecesorii săi. Departe de vechile
lipsuri ale Școlii Ardelene, el se deosebește și de romanticii veacului al XlX-lea,
ca și de entuziasmul necritic al lui Hasdeu, deși acesta din urmă are mari merite
în multe din studiile sale de profundă cercetare.
loan Bogdan se poate apropia de contemporanul său, marele istoric
A. D. Xenopol, prin sistemul de analiză documentată, prin scrupulozitatea
informației. Nu s-a ridicat la valoarea operei de sinteză a profesorului de la
Iași, care a dat cea dinții și una din cele mai bune istorii ale României pînă
la opera istoricilor de azi, care au scris tratatul de Istorie a României. Școala
din care a făcut parte, atît el, cît și Onciul, se preocupa de probleme mai
mici — fundamentale însă. Cu toate acestea, lucrările lor constituie contribuții
serioase pentru orice sinteză a istoriei României 3. loan Bogdan n-a dat opere
de sinteză. El s-a impus ca istoric prin lucrările sale temeinice de o largă
circulație în străinătate 4. S-a impus prin concepția, prin metoda sa de lucru
scrupuloasă, prin spiritul său înaintat de a înțelege rostul unei discipline știin-
țifice — istoria în cazul de față, în raporturile dintre popoare. Unul dintre
istoricii vechii generații, profesorul ardelean Ion Lupaș, consacrîndu-i o scurtă
monografie publicată în revista «Țara Bîrsei», spunea, la puțini ani de la
moartea prematură a lui loan Bogdan, următoarele:« Obiectivitatea științi-
fică, seninătatea desăvîrșită și metoda critică severă formează moștenirea
lăsată de loan Bogdan ca un dar din cele mai de preț pentru istoriografia
română modernă. Activitatea lui rămâne, tocmai pentru acest dar, un model
și un îndemn pentru toți cei ce se simt chemați la muncă rodnică în ogorul
istoriografiei noastre. .. » 5.
Opera istorică a lui loan Bogdan este astăzi valorificată, cu toate inerentele
ei lipsuri, care nu-i scad însă din valoarea sa integrală. Locul său în istoriografia
țării noastre este un loc de cinste. Lucrările sale sînt menționate și folo-
site în tratatul de Istoria României, iar activitatea sa multilaterală este apre-
ciată în cuvinte frumoase în capitolele de cultură din volumele IV și V ale
aceleiași mari sinteze.
1 Istoriografia română. p. 27 — 28.
2 I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile.. ., p. XXXIII.
3 Ș t. Pascu și Eugen Stănescu, op. cit., p. 152—153.
4 Cf. și D. P. Bogdan, loan Bogdan în circuitul slavisticii europene, în« Studii», XVIII,
XVIII, 1965, nr. 1, p. 3-25.
5 I. L u p a ș, loan Bogdan (1862—1919), extras din revista « Țara Bîrsei», II, Brașov,
1930, nr. 3, p. 11.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN - ISTORIC
36
ИОАН БОГДАН — ИСТОРИК
(Резюме)
В настоящем исследовании представлена научная деятельность великого румынского
ученого Иоана Богдана в области истории. Авторы не касаются вопроса о роли И. Богдана
в деле изучения древнего румынского общественного устройства (данная проблема иссле-
дована В. Костакел, см. статью, помещенную в данном выпуске стр. 67—75).
И. Богдан стал изучать славяно-румынские отношения, которым в то время уделялось
мало внимания у нас в стране. Значительное место в его деятельности занимает публика-
ция исторических источников на книжнославянском языке румынского извода — хроник
и документов, — которые представляют значительную ценность и в наши дни.
И. Богдан занимался вопросом взаимоотношений между румынским и славянскими
народами, подчеркивая его важность и указывая на необходимость более глубокого его
изучения.
В своей речи на приеме в Академию И. Богдан впервые затронул вопрос о написании
истории румынской историографии, попытался дать первую периодизацию истории раз-
вития исторических изучений и критическую оценку работам своих предшественников.
Иоан Богдан обратил особое внимание на вспомогательные дисциплины, в частности,
на дипломатику, став основоположником румынской дипломатики. Наконец, значительную
ценность представляют его исследования по общественной истории. Прекрасная подготов-
ленность, использование наиболее совершенных методов исследования способствовали
тому, что исследования И. Богдана получили высокую оценку со стороны крупнейших
ученых того времени. И в наши дни они успешно используются специалистами.
10 AN BOGDAN - HISTORIEN
(Résumé)
Cette étude évoque l’activité d’historien du grand savant roumain qui fut loan Bogdan
(à l’exception de sa contribution à la conaissance des institutions roumaines anciennes, sujet
traité dans la communication de V. Costàchel publiée dans ce volume même, pp. 67—75).
Comme il l’a montré lui-même dans la leçon d’ouverture de son cours, loan Bogdan
a porté son attention sur l’étude des relations roumano-slaves, jusqu’alors négligées dans
notre pays. L’une des principales réalisations dans ce domaine fut la publication des sources
historiques en langue slavonne — chroniques et documents —, publication qui continue à
conserver toute sa valeur.
En second lieu, loan Bogdan s’est occupé des rapports du peuple roumain avec les peuples
slaves et il a montré de la sorte l’importance et la nécessité de leur étude approfondie.
Dans son discours de réception à L’Académie Roumaine, loan Bogdan s’est, préoccupé
le premier dans notre pays, de tenter une division par périodes de l’historiographie roumaine
essayant la première esquisse de ce genre pour l’évolution des études historiques ainsi
qu’une appréciation critique de l’œuvre de ses devanciers.
loan Bogdan a accordé une attention particulière aux disciplines auxiliaires de l’histoirien,
en posant les bases de la diplomatique roumaine. Enfin, ses études d’histoire sociale revêtent une
importance particulière. loan Bogdan a publié des études qui ont joui d’appréciations élogieuses
de la part des plus grands savants de l’époque. Elles conservent aujourd’hui encore toute
leur valeur et sont consultées avec profit par les chercheurs contemporains.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI IOAN BOGDAN
G. MIHĂILĂ
Organizînd, sub auspiciile și cu ajutorul Ministerului Învățămîntului,
sesiunea festivă cu titlul general « loan Bogdan și istoria culturii românești»,
cu prilejul împlinirii a o sută dc ani de la nașterea marelui istoric și filolog
român, întemeietorul studiilor de slavistică în țara noastră, Asociația Slaviști-
lor din Republica Socialistă România a vrut să sublinieze diapazonul larg al
preocupărilor științifice ale ilustrului înaintaș, care a fost un deschizător de
drumuri într-o serie de ramuri de cercetare ale istoriografiei și filologiei
românești.
în cadrul actualei sesiuni, mai multe comunicări prezintă diverse aspecte
ale vieții și operei științifice a lui loan Bogdan, care a intrat în conștiința
posterității mai degrabă ca istoric, decît ca filolog căci roadele activității
sale au fost folosite în primul rînd de istorici și mai puțin de filologi. Dar
nu e mai puțin adevărat că chiar și în lucrările istorice el a folosit mijloacele
de investigație ale filologiei și lingvisticii, punînd în slujba cercetării istoriei
poporului nostru rezultatele obținute în studiul documentelor și textelor apar-
ținînd culturii și literaturii românești vechi.
loan Bogdan a fost o personalitate complexă și multilaterală, care s-a
bucurat de o autoritate recunoscută în epocă. Membru-corespondent al Aca-
demiei Române la vîrsta de 28 de ani (1892), decan al Facultății de filozofie
și litere din București de la 34 de ani (1898), membru al Academiei la 39 de
ani (1903), vicepreședinte al acesteia de la 46 de ani (1910) și rector al Uni-
versității din București la 48 de ani (1912), loan Bogdan a fost unul din profe-
sorii de seamă ai Universității, astăzi centenare, și un foarte activ și stimat
1	Vezi însă, în ultimul timp: D. M а с r e a, Lingviști și filologi români. București, 1959,
capitolul despre loan Bogdan (p. 105 — 121); Al. Graur — L. W a 1 d, Scurtă istorie a ling-
visticii, București, 1961, p. 64—65; G. Mihăilă, I. С. Chi ți mi a ș. а., Славянская филология
в Бухарестском университете, Rsl, ХП, 1965, р. 262 — 264. Dintre lucrările care privesc
mai ales opera de istoric a lui Ion Bogdan cităm: N. I o r g a, loan Bogdan,« Buletinul Comisiei
istorice a României», voi. 3, București, 1924, p. I—VII; P. P. P a n a i t e s c u, loan Bogdan
și studiile de istorie slavă la români, ibid., voi. 7, extras, Vălenii de Munte, 1928, 32 p. ; I. L u p a ș,
loan Bogdan, extras din rev. «Țara Bîrsei», an. II, 1930, nr. 3; D P. Bogdan, loan Bogdan.
Activitatea științifică și didactică, Rsl, III, 1958, p. 187 — 207 ; M i h a i 1 Dan, Elemente progre-
siste in opera lui loan Bogdan, « Anuarul Institutului de istorie din Cluj», I —II, 1958 — 1959,
P- 199-215; Șt. Pascu și E. Stănescu, Istoriografia modernă a României. încercare de
periodizare și fixare a principalelor curente și tendințe (Proiect de tematică), « Studii», XVII,
1964, nr. 1, p. 152 — 153; V. Maciu ș.a., Introduction à l'historiographie roumaine jusqu'en
1918, București, 1964, p. 68 — 71 ; D. P. Bogdan, loan Bogdan in circuitul slavisticii europene,
* Studii», t. XVIII, 1965, nr. 1, p. 3 — 24.
https://biblioteca-digitala.ro
38
G. MIHĂILĂ
academician. Toate aceste semne ale recunoașterii sale ca om de știință, la
care trebuie să adăugăm pe acela de director, un timp, al «Convorbirilor
literare» (1900—1906) și de președinte al Comisiei istorice a României (1909 —
1919), i-au fost acordate în urma unei activități tenace, care a dublat o mare
capacitate de muncă și un strălucit talent de cercetător.
Din nefericire, ca și alte spirite luminate din trecutul poporului nostru,
dăruindu-se cu generozitate activității științifice și publice, îndrumînd tineri
și creind o școală în jurul său, loan Bogdan a fost răpus de boală prea de
vreme, la vîrsta de 55 de ani, cînd alții abia își dau întreaga măsură a capa-
cității lor științifice. Cu toate acestea, începîndu-și activitatea științifică de
timpuriu, cu o originală teză de licență consacrată Istoriei coloniei Sarmize-
getusa, publicată pe cînd avea 21 de ani (Iași, 1885), loan Bogdan ne-a lăsat,
în urma celor 34 de ani de activitate științifică, dintre care 27 de ani ca prim
titular al catedrei de slavistică de la Universitatea din București, o vastă moște-
nire științifică în domeniul istoriei, filologiei și lingvisticii, cuprinzînd aproape
80 de lucrări și peste 100 de articole diverse și recenzii. Trebuie să subliniem
că între lucrările sale filologice și istorice se numără circa 20 de volume cuprin-
zînd ediții de documente, cronici, texte literare, însoțite de ample studii, și
lucrări de largă problematică istorică și filologică, ale căror idei își păstrează
în cea mai mare parte valabilitatea pînă astăzi.
în cele ce urmează ne propunem să ne oprim pe scurt asupra lucrărilor
sale filologice și lingvistice, precum și asupra celor care — istorice fiind în
esență — au implicații filologice sau lingvistice. Ne dăm seama, în același
timp, că pe alocuri este greu să se facă o delimitare netă între aspectul istoric
și cel filologic al activității lui loan Bogdan. Cu toate acestea, încercarea trebuie
făcută tocmai pentrucă — după părerea noastră — filologii și slaviștii români
nu i-au preluat pînă acum în suficientă măsură moștenirea, n-au popularizat-o
și fructificat-o în deceniile care au urmat, ea rămînînd adesea uitată în paginile
revistelor vremii și ale « Analelor Academiei Române».
I.
în lecția sa introductivă la cursul de limbi slave, deschis la Universitatea
din București în toamna anului 1891, cu titlul însemnătatea studiilor slave
pentru români (București, 1894, 42 p.), loan Bogdan trasează un întreg program
de studii pentru filologia slavo-română (termenul îi aparține !), pe care l-a pus
în aplicare în activitatea sa ulterioară și pe care putem să-l considerăm în bună
parte actual și astăzi. în mod concret, această disciplină este necesară pentru
studierea fondului lexical al limbii române, a obiceiurilor și instituțiilor româ-
nești, care s-au dezvoltat în interacțiune cu cele ale popoarelor slave vecine,
precum și a relațiilor politice cu aceste popoare. Potrivit concepției lui loan
Bogdan, pe care o continuăm și o dezvoltăm astăzi, filologia slavo-română
trebuie să cuprindă studiul limbii paleoslave, al celei mediobulgare și vechi
rusești, studiul vechii literaturi slave, al antichităților slave, al paleografiei și
diplomaticii slave, ca instrument de lucru în cercetarea istoriei și culturii
noastre vechi. Fără îndoială că pentru acea epocă acesta era un program
vast, adecvat posibilităților reale și necesităților imediate ale științei româ-
nești.
Problemele expuse aici sînt reluate și dezvoltate în două conferințe publice,
pe care loan Bogdan le-a ținut în anii imediat următori: Românii și bulgarii.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
39
Raporturile culturale și politice între aceste două popoare (București, 1895, 58 p.)
și Cultura veche română (1898)
Prima, ocupind-se de istoria relațiilor politice româno-bulgare, prezintă
în același timp liniile directoare ale raporturilor culturale dintre cele două
popoare, din evul mediu pînă în secolul al XlX-lea. Explicînd condițiile pătrun-
derii scrierii slave la noi în epoca veche, I. Bogdan subliniază în același timp
rolul Țărilor Române în dezvoltarea și difuzarea culturii în limba slavonă în
țările slave, precum și sprijinul acordat de poporul român în renașterea cultu-
rală și politică a bulgarilor, în sec. al XlX-lea.
Deosebit de interesant este tabloul general al culturii vechi românești,
prezentat obiectiv și veridic în cea de-a doua conferință, care face cunoscut
rodul propriilor sale cercetări și lecturi din manuscrise. După ce se ocupă de
condițiile materiale și de organizarea socială și politică a Țărilor Române,
care au determinat dezvoltarea culturii, loan Bogdan trece în revistă pictura
religioasă, miniaturile, arhitectura, literatura religioasă — dogmatică și apo-
crifă —, romanele populare, lucrările de filozofie și istorie universală, care au
circulat mai întîi în slavonește, iar apoi au fost traduse în limba română, și,
în sfîrșit, literatura originală românească în limba slavonă: analele și cronicile
din sec. al XV-lea și al XVI-lea și mai ales învățăturile lui Neagoe Basarab.
Cu mîndrie patriotică, dar și cu obiectivitate, I. Bogdan spune despre primele:
« După modelul acestei istorii universale (Cronica lui Constantin Manasses —
n.n.) și al analelor bulgărești și sîrbești au început apoi ai noștri a scrie istoria
patriei, mai întîi în scurte notițe analistice, care înregistrau în mod obiectiv
și în puține cuvinte evenimentele mai însemnate din viața domnilor, apoi în
descrieri mai pe larg și mai meșteșugite, în felul cum descria Manasses istoria
împăraților din Bizanț... Dacă comparăm istoriografia noastră veche cu a
țărilor de prin prejur, de pildă cu a bulgarilor, sîrbilor și rușilor, cu mîndrie
constatăm că ai noștri, în ce privește obiectivitatea judecății și agerimea cri-
ticii, nu sunt mai prejos de contimporanii lor străini» (p. 76—77).
« Dar — adaugă loan Bogdan — nimic nu ne poate da o icoană mai credin-
cioasă despre gusturile literare ale bătrinilor noștri, ca producțiunea originală
a unuia din cei mai culți domni ai Țării Românești, a lui Neagoe Basarab»
(p. 79), învățăturile către fiul său Teodosie, scrise în slavonă și apoi traduse în
română și greacă.
în concluzie, loan Bogdan spulberă pe bună dreptate prejudecata ce
mai dăinuia încă pe atunci că, în epoca veche, românii ar fi dus « o viață
pur fizică și că inteligența poporului n-a luat decît o mică parte la viața sa».
Dimpotrivă, spune el, « poporul românesc n-a stat niciodată pe loc, ci a dez-
voltat o activitate destul de însemnată a inteligenții sale . . . Dacă activitatea
poporului român e depusă (în epoca veche — n.n.) într-o limbă străină, aceasta
nu înseamnă că ea nu este a lui. Și apoi, oricît de multe ar fi — ca formă și
ca fond — elementele străine ale culturii vechi românești, românii au știut
să-i imprime totuși caracterele spiritului lor: iubirea de oameni, dreapta măsură,
bunul simț și gustul frumosului» (p. 83— 84). Sînt concluzii la care nu putem
să nu subscriem și astăzi, cînd elementele acestei culturi ne sînt mult mai
bine cunoscute decît la sfîrșitul secolului trecut2.
1	Publicată îu broșură împreună cu o altă conferință, Luptele românilor eu turcii pînâ
lo Mihai Viteazul (București, 1898, 98 p.).
1	Cf., acum în urmă, Istoria literaturii române, I, Ed. Academiei, București, 1964,
p. 233-293.
https://biblioteca-digitala.ro
40
G. MIHĂILÂ
II.
O însemnată parte a activității sale a consacrat-o loan Bogdan editării,
traducerii și studiului istoric, diplomatic, paleografie și lingvistic al documen-
telor slavo-române *. Edițiile fundamentale de documente, care constituie o
piatră de hotar în istoriografia românească prin bogăția materialului inedit
pus în circulație, prin exactitatea reproducerii, au fost primite cu unanimă
satisfacție în țară și peste hotare și constituie instrumente de studiu pentru
orice cercetător de astăzi. Pentru lingviști ele sînt prețioase atît prin repro-
ducerea textelor documentelor în original, cit și prin studiile, comentariile și
glosarele ce le însoțesc. în fond, loan Bogdan a cuprins prin edițiile de docu-
mente o bună parte din istoria Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei.
Astfel, din diplomatica Țării Românești loan Bogdan a publicat mai întîi un
volum de Documente și regește... (București, 1902, 12-f- LXXXVI 348 p.),
urmate, după trei ani, de o nouă ediție, structural modificată, din care a apărut
doar voi. I: Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și
cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI. Voi. I. 1413—1508 (București, 1905,
CVIII + 400 p.), însoțit de un excelent Album paleografie cuprinzind douăzeci
și șase de fascimile de documente românești din sec. X V (București, 1905, 16 p.
-j- 21 pl.). La acestea se adaugă două articole cuprinzind editări de documente 2.
Pentru Moldova avem șase articole cuprinzind o serie de documente
însoțite de comentarii istorice și filologice 3, cărora le urmează impunătoarea
ediție Documentele lui Ștefan cel Mare, voi. I —II (București, 1913, XLVI -f-
518 p.; XXII -ț- 611 p.), prilejuită de comemorarea a 400 de ani de la moartea
marelui domn (1904), și elegantul Album paleografie moldovenesc. Documente
din secolele al XlV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, apărut postum, sub îngrijirea
lui N. lorga (București — Paris, 1926, 28 p. + 105 pl.).
în sfîrșit, prezintă interes nu numai pentru istorie, ci și pentru filologia
slavă cele două articole în care loan Bogdan publică, însoțite de comentarii,
un document sîrbesc și unul bulgăresc 4, precum și bogata colecție de Docu-
mente privitoare la istoria românilor culese din arhive și biblioteci polone, coor-
1 Vezi P. P. P a n a i t e s c u, loan Bogdan și studiile de istorie slavă la români, p. 10—12;
D. P. Bogdan. Din paleografia slavo-română, în Documente privind istoria României. Intro-
ducere, voi. I, Ed. Academiei, 1956, p. 92—95; Idem, Diplomatica slavo-română, ibidem,
voi. II, Ed. Academiei, 1956, p. 12 — 14; I d e m, loan Bogdan. Activitatea științifică și didactică,
p. 204-206.
2 Un hrisov al lui Mircea cel Bătrin din 10 iunie 1415, extras din A.A.R. Seria II, Tom.
XXVI. Mem. Secț. Ist., București, 1903, p. 109—115; Patru documente de la Mihai Viteazul
ca domn al Țării Românești, al Ardealului și al Moldovei, în: Prinos lui D. A. Slurdza, la împli-
nirea celor șaptezeci de ani, București, 1903, p. 149—170.
3 Cinci documente istorice slavo-române din Arhiva Curții imperiale de la Viena, extras
din A.A.R., Seria II. Tom. XI. Mem. Secț. Ist., București, 1889, p. 29—63 + 4 pl. (un document
este din Țara Românească); Un document de la Alexandru cel Bun din 1403, CL, XXXV, 1901,
p. 355—365; Documente moldovenești din sec. XV și XVI în arhivul Brașovului, București
1905, IX + 64 p. (extras din CL, XXXIX, 1905, p. 752-774, 828-868, cu unele modificări
și rectificări); Citeva obsenațiuni asupra îndatoririlor militare ale cnejilor și boierilor moldoveni
în secolul XIV și XV, extras din A.A.R. Seria II. Tom. XXIX. Mem. Secț. Ist., București,
1907, p. 613 — 628; Contribuții la istoria Moldovei între anii 1448—1458, ibidem, p. 629—643;
Documentul Rizenilor din 1484 și organizarea armatei moldovene în sec. XV, ibidem, Tom. XXX
București, 1908, p. 369—441.	’
4 Un hrisovul al regelui sîrbesc Ștefan Milutin, CL, XXIV, 1890, p. 488 — 495; Eine bul-
garische Urkunde des Caren Joan Sracimir, «Archiv fur slavische Philologie», XVII, 1895
p. 544-547.	’
https://biblioteca-digitala.ro
loan Bogdan
în perioada directoratului la « Convorbiri Literare »
Colecția Lucia Bogdan. Vălenii de Munte
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
41
donate, adnotate și publicate de loan Bogdan, cu traducerea franceză a docu-
mentelor polone de I. Skupiewski. Voi. I—III, fasc. I (Hurmuzaki, Supl. II,
București, 1893, 1895, 1900; XXXIX + 652 p.; XXXII + 624 p.; 312 p.).
Atenției noastre nu trebuie să-i scape nici cele trei publicații, în care loan
Bogdan dovedește, în urma unei temeinice analize paleografice, lingvistice și
istorice, neautenticitatea unor documente românești și străine: Diploma lui
loan Caliman Asen (CL, XXIII, 1889, p. 449-458; XXIV, 1890, p. 147-149);
excelentul studiu Diploma bîrlădeană din 1134 și principatul Bîrladului. O
încercare de critică diplomatică slavo-română (Extras din A.A.R. Seria II.
Tom. XI. Mem. Secț. Ist., București, 1889, p. 65—112)1; Documente false
atribuite lui Ștefan cel Mare (extras din « Buletinul Comisiei istorice a Româ-
niei», voi. I, București, 1913, IV p. + p. 103—164	6 pl.).
Legate de documente, atît pentru valoarea lor istorică, cît și pentru cea
culturală și lingvistică, sînt inscripțiile slavon estudiate de loan Bogdan, pe
baza unei largi și aprofundate documentări 2, la care putem adăuga și raportul,
scris împreună cu D. Onciul, asupra unei inscripții grecești de la Biserica
Domnească de la Curtea de Argeș3, greșit datată de O. Tafrali (1262).
Istoria vocabularului românesc are de profitat din articolele cu caracter
istoric și social, consacrate organizării politico-sociale a Țărilor Române în
Evul Mediu, articole în care instituțiile respective sînt studiate în strînsă legă-
tură cu denumirile lor: Iw din titlul domnilor români (« Conv. lit.», XXIII,
1889, p. 721 — 738) 4, Originea voievodatului la români (Extras din A.A.R.,
Seria II. Tom. XXIV. Mem. Secț. Ist., 1902, p. 191—207), Despre cnejii români
(ibidem, Tom. XXVI, 1903, p. 13—44) 5 și Ohabă — ohabnic (CL, XL, 1906,
p. 295-299).
în amplul studiu introductiv la Documente privitoare la relațiile Țării
Românești.. ., prima lucrare fundamentală de diplomatică și paleografie slavo-
română, găsim și o serie de aprecieri asupra limbii acestor documente, care
este caracterizată ca medio-bulgara de la sfîrșitul sec. al XV-lea cu elemente
neobulgare și, din ce în ce mai mult, cu elemente sîrbești. în raport cu medio-
bulgara din sec. XII—XIV, vocabularul acestor documente se caracterizează
printr-un număr mai mare de elemente bizantine și neogrecești, prin nume-
roase elemente turcești, precum și prin elemente de origine maghiară, săsească
(pătrunse în mediul românesc) și mai ales cuvinte românești (p. XXXI—XXXV).
La sfîrșitul volumului autorul dă un indice de cuvinte rare, mai ales de origine
neslavă (în primul rînd, românești), precum și cuvinte slave cu un sens deosebit
față de cel consemnat în dicționarele generale.
1 Vezi P. P. Panaitescu, Diploma bîrlădeană din 1134 și hrisovul lui Iurg Koriatovici
din 1374. Falsurile patriotice ale lui B. P. Hasdeu, extras din RIR, 1932, voi. II, fasc. I, p. 1 —13.
2 Inscripția de la 1484 de pe poarta cea mare a Cetății Albe, CL, XXXV, 1901, p. 247—
253; Notă la articolul lui I. Tanoviceanu, Data rezidirii Cetății Albe, ibidem, p. 469—472;
Inscripțiile de la Cetatea Albă și stăpinirea Moldovei asupra ei, A.A.R., Seria II, Tom. XXX.
Mem. Secț. Ist., București, 1908, p. 311 — 360, cu 6 pl.
3 Raport înaintat Academiei Române cu privire la Biserica Domnească de la Curtea de
Argeș (9 octombrie 1915), BCMI ,VIII, fasc. 31, iulie—sept. 1915, p. 141 — 143 (într-o notă
finală N. Iorga se asociază concluziilor raportului). D.Onciul revine asupra problemei cu arti-
colul în chestiunea Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș, ibidem, IX, fasc. 34, aprilie—iunie,
1916, p. 49-65, 66-68.
4 Cf . și lucrarea lui E m. V î r t o s u, Titulatura domnilor și asocierea la domnie în Țara
Românească și Moldova, București, 1960.
6 Publicat și în limba germană: Über die rumänischen Knesen, extras din « Archiv für
slavische Philologie», XXV B., 1904, p. 522 — 542, și XXVI B., 1905, p. 100 — 114.
https://biblioteca-digitala.ro
42
G. MIHĂILĂ
în mod special, limba documentelor slavo-moldovenești face obiectul
articolului Über die Sprache der ältesten moldauischen Urkunden (Extras din
Jagid-Festschrift. Zbornik u slavu Vatroslava Jagida, Berlin, 1908, p. 368—377),
care reia și sistematizează observațiile făcute anterior, cu ocazia publicării
documentelor. Ioan Bogdan arată că, in esență, aceasta este slavona rusă
apuseană, cu unele elemente populare ucrainene și împrumuturi poloneze,
deși există documente scrise chiar în medio-bulgară. în ceea ce privește voca-
bularul românesc, este semnificativă atenția pe care i-o acordă I. Bogdan
în glosarele anexate Documentelor lui Ștefan cel Mare, cuprinzînd cuvinte slave
și românești, precum și forme gramaticale românești (voi. II, p. 595—611),
despre care spune:« Pentru explicarea așezămintelor vechi am dat o întindere
deosebită notelor ce însoțesc fiecare document și indicelui de cuvinte slave
și românești, a căror interpretare, din punctul de vedere al înțelesului și originii
lor, este de cea mai mare utilitate pentru istoria vechiului drept român»
(voi. I, p. XIII).
Trebuie să spunem aici că edițiile de documente ale lui Ioan Bogdan,
alături dc altele mai vechi sau mai noi, au fost folosite pentru studii lingvistice
atît referitoare la limba slavonă și istoria limbilor slave, cit și la istoria limbii
române. Dintre primele este suficient să menționăm fundamentala monografie
a prof. S. B. Bernstein despre limba documentelor slavo-muntene 1 și cerce-
tările recente ale colectivului de limba slavă veche de la catedra de limbi slave
din Universitatea București2. Datele privind limba română au fost folosite
în astfel de lucrări capitale asupra istoriei limbii române, cum sînt cea a lui
O. Densusianu 3 și a lui Al. Rosetti 4, și în altele 6.
III.
în ceea ce privește istoria literaturii române vechi, aceasta este de necon-
ceput fără edițiile fundamentale de cronici slavo-române, descoperite în cea
mai mare parte de Ioan Bogdan și publicate cu ample studii și comentarii
la sfîrșitul secolului trecut și începutul secolului nostru.
înainte însă de a ne ocupa de acestea, se cuvine să subliniem contribuția
adusă de slavistul român la studierea literaturii vechi — în sensul larg al
cuvîntului — bulgare și sîrbești, prin editarea unor importante texte de cronici:
Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung (extras din
«Archiv für slavische Philologie», XIII B., 1891, p. 481—543), Cronica uni-
versală și analele sîrbești din manuscrisul de la Petersburg (în Letopisețul lui
Azarie, extras din A.A.R., Seria II, Tom. XXXI, Mem. Secț. Ist., București,
1909, p. 6—10, 65—89) și Cronica lui Constantin Manasses. Traducere medio-
bulgară, făcută pe la 1350. Text și glosar (apărută postum, cu prefață de I. Bianu,
București, 1922, VIII 4- 456 p.).
1 Разыскания в области болгарской исторической диалектологии. Tom I. Язик валаш-
ских грамот, Moscova—Leningrad, 1948.
а Vezi articolul semnat de Lu c i a D j a m o și alții, Характерна черти на книжно-
славянски език, румънска редакция (XIV—XVI), Rsl, IX, 1963, р. 109—161.
3 Istoria limbiii române, voi. I, București, 1961, p. 249—256 (ed. franceză, Paris, 1901).
4 Limba română in secolele al XlII-lea — al XVI-lea, Ed. Academiei, 1956, p. 27—48.
3 De ex., Margareta Ștefănescu, Urme de limbă românească în documentele
româno-slave (moldo-valaho-slave) din secolele al XlV-lea fi al XV-lea, « Arhiva», XXXVIII,
nr, 2, 3, 4, Iași, 1931. Cf. comunicarea acad. E. Petrovici la actuala sesiune, întitulată
Documentele slavo-române ca monumente ale limbii române.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
43
Prima lucrare cuprinde o parte din textul importantului manuscris nr. 116
(filele 440 —447) al Bibliotecii fostei Academii teologice din Kiev (provenit
de la lavra din Poceaev), copiat înainte de 1561 în Moldova (la Baia și la Sla-
tina), în care se află: 1) o cronologie generală de la «facerea lumii» pînă la
Manuel Paleologul (1425), care reprezintă o redacție bulgară a « Povestirii pe
scurt a anilor de la Adam pînă în vremurile noastre», operă de compilație
bizantină; 2) o redacție a vechilor anale sîrbești (1355 —1490), scrise curînd după
1490; 3) prima cronică bulgărească (1296—1413), scrisă la începutul sec. al
XV-lea, importantă operă originală a literaturii medievale bulgărești (după
reproducerea textului de către loan Bogdan urmează traducerea latină a
ultimei părți, efectuată de V. Jagic) L Această lucrare, care a marcat afirmarea
lui loan Bogdan în slavistica europeană, s-a bucurat de aprecierea favorabilă
a slaviștilor străini 2.
Un text similar este publicat, cu traducere și indicarea variantelor, în
cea de-a doua lucrare menționată mai sus, după manuscrisul O, XVII, nr. 13
al Bibliotecii publice din Petersburg (Leningrad), care cuprinde de asemenea,
Letopisețul de la Putna nr. 2, Cronica lui Macarie și cea a lui Azarie. loan Bogdan
justifică această nouă publicație a cronicii universale și a analelor sîrbești
prin faptul că acestea « au avut o influență vădită asupra istoriografiei moldo-
venești din sec. XV, și e bine ca ele să fie cunoscute la noi în cercuri mai
largi» 3.
în sfîrșit, ultima lucrare reprezintă rodul unei munci îndelungate a lui
loan Bogdan, căci îl vedem — la sfatul lui V. Jagic — preocupat, încă din
anul 1889, de editarea traducerii mediobulgare a Cronicii lui Manasses (sec. XII).
Ediția, apărută postum și fără studiul introductiv pe care-1 plănuia, a fost
pregătită după manuscrisul copiat la Tîrnova în 1345 de popa Filip și aflat
la Biblioteca Sinodală de la Moscova, transcris de I. Bogdan (în 1889), cola-
ționat de el însuși (în 1890) cu manuscrisul de la Vatican, scris cam în aceeași
epocă, și cu cel de la Tulcea (actualmente în Biblioteca Academiei Republicii
Socialiste România, nr. 649)4, fiind tipărită între 1902—1909. Unele idei,
pe care slavistul român le-ar fi dezvoltat desigur în introducere, le găsim răspîn-
dite în studiile ce însoțesc edițiile de cronici slavo-române din sec. al XVI-lea,
care au avut drept model pe Manasses, tradus mai tîrziu (1620), după o pre-
lucrare slavonă prescurtată, împreună cu cronica bulgară și cu analele sîrbești,
de Mihail Moxa. Dar chiar și așa, ediția este deosebit de prețioasă pentru
istoria limbii vorbite bulgare, fiind singura, pînă nu de mult, care reproduce
intregral acest text 6 — inclusiv Povestea Troiei, care se află numai în manu-
scrisul de la Vatican —, text însoțit de un amplu glosar însumînd peste 6500
de cuvinte (inclusiv numele proprii), cărora li se dau corespondentele grecești
și traducerea românească. loan Bogdan menționează cuvintele •— destul de
1 Vezi de asemenea: loan Bogdan, Vechile cronice moldovenești pînă la Ureche, București,
1891, p. 11,17—19; История на българската литература, I, sub redacția lui P. Dinekov ș.a.,
Sofia, 1962, p. 354-355.
2 Cf. D. P. В o g ad a n, loan Bogdan. Activitatea științifică și didactică, p. 189—190.
3 Letopisețul lui Azarie, p. 8 (64).
4 Este inexactă afirmația lui I. Bianu din Prefață (p. VIII), că I. Bogdan n-a apucat să
facă această colaționare. Cf. D. P. В o g d a n, op. cit., p. 197 — 204.
5 Cf., acum în urmă, eleganta reproducere a miniaturilor din manuscrisul de la Vatican:
I v. Duicev, Миниатюрите на Манасиевата летопис, Sofia, 1962, și ediția facsimilată:
Летописта на Константин Манаси. Фототипно издание на Ватиканския препис на
среднобългарския превод. Увод и бележкц от Иван Дуйчев, Sofia, 1963.
https://biblioteca-digitala.ro
44
G. MIHAlLĂ
numeroase — care lipsesc din Lexiconul lui Miklosich, ceea ce ne permite să
considerăm glosarul său drept un fel de completare a acestuia. « Frumoasa
ediție» 1 a lui loan Bogdan, care inspiră respect și mîndrie pentru slavistica
românească, a constituit, după aprecierea slaviștilor bulgari și din alte țări,
o importantă contribuție la filologia slavă, ea stînd la baza unor studii
speciale asupra limbii mediobulgare 2.
Cele trei ediții de cronici bizantine și slave constituie — intr-un anumit
fel — preludiul la edițiile de cronici slavo-române, ale căror texte au fost desco-
perite in manuscrise cuprinzind compendii de istorie universală și națională
și care dau o idee de cunoștințele istorice ale cărturarilor noștri in secolele
al XV-lea și al XVI-lea, înaintea apariției istoriografiei în limba națională și
a influenței umaniste, venite prin filieră latino-polonă3.
Aflînd treptat de existența acestor manuscrise, loan Bogdan iși dă de
la bun început seama de marea lor importanță pentru istoria țării și culturii
noastre, face deplasări în străinătate și le consacră ani întregi de studiu, pentru
a încredința tiparului ediții fundamentale de cronici slavo-române, în cea
mai mare parte necunoscute pînă atunci, pe care le însoțește cu ample studii
istorico-filologice și cu note explicative. în trei volume și un articol, publicate
între 1891 — 1909, respectiv: Vechile cronice moldovenești pină la Ureche (Bucu-
rești, 1891, XIV + 291 p. 2 pl.), Cronice inedite atingătoare de istoria româ-
nilor (București, 1895, XII 4- 208 + XIX p.), Un fragment de cronică moldo-
venească in limba slavă (CL, XXXV, 1901, p. 527—530) și Letopisețul lui Azarie
(București, 1909, 160 p. -|- 4 pl.) — loan Bogdan a reușit să dea o imagine
cu totul nouă a literaturii noastre originale din secolele al XV-lea și al XVI-lea.
în paginile lor el dă la lumină, în majoritatea cazurilor pentru prima dată,
douăsprezece cronici moldovenești: Letopisețul « de la Bistrița» (1359—1507),
Cronica scurtă a Moldovei (1359—1451), Letopisețul de la Pulna nr. 1 (1359—
1526) și nr. 2 (1359—1518), traducerea românească a acestuia din urmă (1359—
1518), efectuată pe la 1770 de Vartolomei Măzăreanu, Cronica lui Macarie
(1504—1551, două cdpii), Cronica lui Eftimie (1541 —1554), Cronica lui Azarie
(1551 —1574), Cronica moldo-rusă (din vremuri legendare pînă la 1504), Cro-
nica moldo-poîonă (1359—1564, două copii), Cronica sîrbo-moldovenească (1359—
1512) 4 și Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei, scrisă de Miron Costin la
1677, în limba polonă °. în fiecare din aceste publicații I. Bogdan dă, pe lingă
textul original și traducerea, ample studii și comentarii istorice, lingvistice și
1 К. M ir ce v, Исторически граматика на българския език, ed. 2, Sofia, 1963,
Р- 17.
3 Cf., în mod special: I. T r i f o n o v, Бележки върху среднобългарския превод на
Манасиевата хроника, «Известия на Българския археологически Институт», t. II
(1923 — 1924), р. 137 — 173; Н. В о i s s i n, Le Manasses moyen-bulgare, Paris, 1946;
Margareta Ștefănescu, Influenta traducerii medio-bulgare a cronicii lui Manasses
asupra literaturii româno-slave si române vechi, « Arhiva», XXXIV, 1927, p. 150—186 (cf. și
ibidem, XXXVII, 1930, p. 121-123).
3 I. Bogdan, Letopisețul lui Azarie, extras din A.A. R., Seria II, Tom. XXXI, Mem.
Secț. Ist., București, 1909, p. 8 (64).
4 Reeditate toate recent, împreună cu alte cronici și texte istorice: Cronicile slavo-române
din sec. XV—XVI, publicate de loan Bogdan. Ediție revăzută și completată de P. P. Panai-
tescu, Ed. Academiei, 1959. Vezi, acum în urmă, E. Stănescu, Cultura scrisă moldovenească
in vremea lui Ștefan cel Mare, în: Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, Ed. Acade-
miei, 1964, p. 9—45.
6 Vezi o nouă traducere în: Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, ESPLA,
București, 1958, p. 202 — 217.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
46
literare. Dacă interpretările istorice au fost în parte corectate și completate
de cercetătorii ulteriori dacă în ceea ce privește exegeza literară, cercetările
de mai tîrziu au adus noi puncte de vedere 2, in schimb comentariile asupra
limbii, in special la cei trei cronicari din sec. al XVI-lea, analiza dependenței
stilistice și chiar lexicale la aceștia de textul cronicii lui Manasses și compa-
rațiile textologice cu cronica lui Grigore Ureche n-au fost, practic, reluate
de nimeni, ele păstrîndu-și valoarea pînă astăzi. Astfel, la Cronica lui Macarie,
I. Bogdan relevă coincidențele frazeologice cu textul lui Manasses, recurgînd
nu numai la versiunea slavonă, ci și la originalul grecesc ®, după care dă un
glosar al «tuturor cuvintelor rare (mai ales verbe, substantive și adjective
compuse, cuvinte străine și românisme), pe care Macarie și Eftimie le-au împru-
mutat din Manasses și alte izvoare nepaleoslovenice... Mai toate — spune
el — lipsesc în Lexiconul paleoslovenico-greco-latin al lui Miklosich și deci lista
noastră va sluji drept o completare necesară a acestuia pentru înțelegerea
textului bulgar al lui Macarie și Eftimie» 4. Comparații cu textul lui Manasses,
precum și o listă de cuvinte compuse luate din acesta sau create după modelul
lui și al lui Macarie, găsim și în studiul la Letopisețul lui Azarie (p. 33—42).
Pentru filologi, în special pentru lingviști, aceste părți ale studiilor lui loan
Bogdan prezintă o importanță deosebită, permițînd să se aprecieze cu multă
exactitate caracterul acestei limbi« moarte» folosită ca limbă literară în Țările
Române, așa cum în Apusul Europei, în Ungaria și Polonia se întrebuința
limba latină.
La edițiile de cronici slavo-române trebuie să adăugăm publicațiile de
texte literare, însoțite de studii, printre care se remarcă, în primul rînd, Vlad
Țepeș și narațiunile germane și rusești asupra lui. Studiu critic (București, 1896,
XX + 170 p. + 5 pl.), în care pe filologii slaviști îi interesează, în afara textu-
lui, reprodus după mai multe versiuni, considerațiile lingvistice asupra numelui
lui Vlad Țepeș și analiza filologico-literară a povestirilor rusești. Deși ulterior
a fost dat la iveală cel mai vechi text al acestora, scris (sau poate copiat pentru
prima dată) la 1486 și transcris în 1490 de gramaticul rus Eufrosin s, conclu-
ziile lui loan Bogdan asupra autorului și limbii operei rămân, după părerea
noastră, în picioare. Ele au căpătat o confirmare temeinic fundamentată în
cercetările filologului sovietic I. S. Luria, care a consacrat Povestirilor o amplă
monografie, însoțită de 11 variante (I. Bogdan publicase patru din mai multe
cunoscute de el pe atunci) 6. Iată ce spune I. S. Luria într-un articol de sin-
teză, publicat recent în « Romanoslavica»: «Părerea lui I. Bogdan despre
povestirea slavă ca monument scris de un călător rus pe baza povestirilor orale
auzite în Ungaria și Moldova ni se pare invulnerabilă. La fel ni se pare și
1 Cf. sinteza actuală cu bibliografia fundamentală în: Istoria României, vol. I—IV, Ed.
Academiei, 1960—1964, precum și studiile introductive ale lui P. P. Panaitescu la Cronicele
slavo-române din sec. XV—XVI.
2 Vezi, în special, dintre ultimele lucrări de sinteză: N. Cartojan, Istoria literaturii
române vechi, I—III, București, 1940—1945 ; Ștefan Cioban u, Istoria literaturii române
vechi, I, București, 1947 ; Al. P i r u, Literatura română veche, ed. 2, București, 1962 ; Istoria
literaturii române, I, Ed. Academiei, București, 1964.
3 Vechile cronici..., p. 77 — 89.
4 Ibidem, p. 97 (Glosarul la p. 97—102; comentariu asupra limbii la p. 102 — 103).
6 A. D. Sedelnikov, Литературная история повести о Дракуле, «Известия по
русскому языку и словесности АН СССР», I, Leningrad, 1929, р. 621 — 659.
8 Повесть о Дракуле, Исследование и подготовка текстов Я. С. Лурье, Mos-
cova-Leningrad, 1963, 211 р., cu о serie de ilustrații în afară de text.
https://biblioteca-digitala.ro
46
G. MIHĂILĂ
presupunerea în legătură cu autorul acestei povestiri (este vorba despre solul
Feodor Kurițîn — n.n.), enunțată de același învățat» 1.
Celelalte texte publicate de loan Bogdan, cu comentarii, completează
tabloul operelor literare vechi despre poporul român sau aduc elemente noi
în studiul istoriei literaturii române. Acestea sînt: 0 poveste sîrbească despre
împăratul Traian («Arhiva», IV, 1893, p. 321 — 323), reprodusă în traducere
după colecția lui Vuk Stefanovid Karadjic2; Călătoria lui Trifon Corobeinicov
prin Moldova la anul 1593 (« Arhiva», I, 1889—1890, p. 762—764), traducerea
unui fragment în care acesta descrie orașele Hotin și Iași, precum și primirea
sa, împreună cu Mihail Ogarkov, de către domnul moldovenesc Aron Vodă
Tiranul3; O scrisoare din 1679 a mitropolitului Dosoftei (Extras din A.A.R.,
Seria II, Tom. XXXIV, Mem. Secț. Ist., București, 1912, p. 489—496 +
6 stampe), publicată în original (slavonă rusă) și traducere, ca un document
foarte important pentru istoria tipografiilor românești; O traducere moldove-
nească din veacul al XVIII-lea a Vieții lui Bertoldo (CL, XXV, 1891, p. 315—
324), care constituie cea mai veche traducere a acestei opere literare, efectuată
înainte de 1774, aflată de loan Bogdan la Moscova, în biblioteca lui I. Zabelin,
pe atunci director al Muzeului istoric din Moscova 4.
IV.
O latură mai puțin cunoscută a activității lui loan Bogdan o constituie
descrierile de manuscrise și cărți vechi slavo-române, care însoțesc principalele
ediții de cronici sau sînt publicate aparte. Ele urmau primelor descrieri făcute
la noi de Alexandru Odobescu 6 și de episcopul Melchisedec ®, fiind realizate
cu o precizie neatinsă de predecesorii săi. Lectura și studiul direct al manu-
scriselor, consultarea asiduă a cataloagelor și arhivelor l-au dus, de fapt, pe
loan Bogdan la descoperirile « masive» și « senzaționale» de texte originale
noi. « Cultura veche română — mărturisește el într-o notă la conferința cu
acest titlu — este expusă aci, în liniamente generale și fără detaliuri, după
impresia totală ce mi-au lăsat cetirile (direct pe manuscrise, se înțelege — n.n.
și studiile mele»7. Întrucît unele din manuscrisele descrise se află în biblioteci
1 în legătură cu originea subiectului povestirilor din secolul al XV-lea despre Dracula (Hâd
Țepef), Rsl, X, 1964, p. 15. Vezi și comunicarea lui E. Vrabie la actuala sesiune, Limba
povestirilor slave despre Vlad Țepef, in volumul de față.
2 Srpske narodne pripovijetke, ed. 2, Viena, 1853, nr. 39, p. 189—192. Menționînd existența
încă a unei povești despre Traian, I. Bogdan promite a explica « cu o altă ocaziune» nașterea
celor două povești, in legătură cu celelalte existente la slavi, dar proiectul a rămas in manuscris.
s Titlul descrierii: О пути к Царю граду от Москвы и до Иерозолима. Textul este
redat după ediția lui S. O. Dolgov din « Jurnalul Societății istorice și arheologice», 1897,
și separat, Второе хождение Трифана Коробейникова, Moscova, 1887, 18 р. Cf. G h.
Bezviconi, Călători rufi in Moldova și Muntenia, București, 1947, p. 32—37.
4 Citată de N. C a r t o j a n, Cărțile populare în literatura românească, voi. II, București,
1938, p. 365, această traducere nu mai este menționată de A 1. P i r u, op. cit., p. 482—484,
de Istoria literaturii române, I, p. 746—748, și de I. С. C h i ț i m i a, în Cărțile populare in lite-
ratura românească, voi. I, EPL, București, 1963, p. 237 — 238, deși este cea mai veche cunoscută
și merită toată atenția.
4 De ex. Despre unele manuscripte fi cărți tipărite aflate în mănăstirea Bistrița, « Revista
română». București, I, 1861, p. 703—742, 807—830; II, 1862, p. 107-120.
e De ex., Catalog de cărțile sîrbefli fi rusefli vechi ce se află în biblioteca sîntei mănăstiri
Neamțului,« Revista pentru istorie, filologie și arheologie», 111, 1884, p. 129—143.
7 Cultura veche română..., p. 91.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
47
din străinătate, redarea cu exactitate și competență a conținutului lor supli-
nește pentru filolog lipsa contactului direct cu textul și constituie un prețios
instrument de lucru. Iată care sînt descrierile de manuscrise și cărți vechi pe
care ni le-a lăsat loan Bogdan:
1)	Cîteva manuscripte slavo-române din Biblioteca imperială de la Viena
(Extras din A.A.R., Seria II, Tom. XI, Mem. Secț. Ist., 1889, 29 p.), în care
se descriu, însoțite de comentarii asupra limbii, o evanghelie pe pergament
de la Ștefan cel Mare (1502), o psaltire a lui Alexandru Iliaș (1586), o evan-
ghelie de la Petru Rareș (1534), evanghelia mitropolitului Anania (înainte de
1651), apostolul lui Anastasie Crimcovici (1610) — toate slavone, și romanul
Varlaam și loasafat, tradus în română din italiană de logofătul oltean Vlad
Boțulescu, la 1764, pe cînd se afla închis la Milano 1.
2)	O evanghelie slavonă cu traducere română din secolul al XVI-lea (« Conv.
lit.», XXV, 1891, p. 33—40), fragment tipărit, descoperit în Biblioteca publică
din Petersburg 2.
3)	Manuscripte slavo-române în Kiev («Conv. lit.», XXV, 1891, p. 502—
511), în care se descriu, pe lîngă sbornicul nr. 116 din Biblioteca Academiei
teologice din Kiev (cf. mai jos), alte cinci manuscrise slavo-române din aceeași
bibliotecă: tetraevanghelul« scris în timpul domniei lui Petru Șchiopul și dăruit
la 1575 mănăstirei Golia de însuși fondatorul acestei mănăstiri, marele logofăt
loan Golia. Acesta este cel mai splendid evangheliar din cîte am văzut pînă
acum», scrie loan Bogdan despre acest manuscris pe pergament, avînd ini-
țiale și titluri scrise cu aur; tetraevanghelul scris de diaconul Mihail (1546);
un octoih bulgăresc din sec. al XV-lea, cu o notiță în bulgară, foarte prețioasă
ca limbă, despre luarea Cetății Albe și Chiliei de către turci în 1484 (cu care
este contemporană); un ceaslov de la 1575 și un tetraevanghel cumpărat de
cineva la 1616.
4.	Ampla descriere a Sbornicului nr. 116 din Biblioteca Academiei teo-
logice din Kiev (Vechile cronice..., p. 1—22), care cuprinde texte morale și
ascetice, «trei tratate gramaticale ale slavilor de sud» («Despre litere» de
Hrabr,« Despre cele opt părți ale vorbirii» și un extras din opera gramaticală
a lui Constantin Filozoful Kostenețki, din timpul lui Ștefan Lazarevic — înce-
putul sec. al XlV-lea) 3, notițe astronomice și calendaristice, tratate dogma-
tice, polemice și apocrife, texte istorice (cronologia universală, cronica bulgă-
rească și analele sîrbești, editate de loan Bogdan, în Ein Beitrag... ; Letopi-
sețul de la Putna nr. 1, Cronica lui Macarie și Cronica lui Eftimie).
5.	Descrierea Codicelui de la Tulcea (actualmente în B.A. Republicii
Socialiste România, mss. slav nr. 649), care cuprinde, pe lîngă o serie de texte
1 Cf. și Istoria României, II, p. 537. Deși loan Bogdan reproduce cu claritate data
(p. 27—28), nu se înțelege de ce N. Cartojan dă (referindu-se la copia făcută de Gr. Tocilescu
și aflătoare la Biblioteca Academiei Române, nr. 417) anul 1743 (Cărțile populare .. ., I,
și după el, la fel, I. C. Chițimia (ed. citată mai sus, p. 290).
2 Data de 1580, presupusă de Karataev, nu e acceptată de loan Bogdan, care, studiind
limba textului, ajunge la concluzia că nu poate fi atribuit lui Coresi. Cf., la fel, S. Pușcariu,
Istoria literaturii române. Epoca veche, ed. 3, Sibiu, 1936, p. 223 (cu indicații bibliografice).
Vezi, de asemenea, I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, Bibliografia românească veche, voi. I,
nr. 25 și voi. IV (îndreptări), nr. 25, București, 1898, 1944. Despre cercetările acad. E. Petrovici
și ale lui L. Demeny vezi I. Pataki, Cea dinții tipăritură în limba română,« Tribuna», IX, nr. 36,
9 sept. 1965, p. 8—9. Cf. acum, în urmă L. Demeny, O tipăritură slavo-română precoresiană,
„Studii“, XVIII, 1965, nr. 5, p. 1001 — 1038.
3 Cf. V. J a g i С, Рассуждения южнославянской и русской старины о церковносла-
вянском языке, în Исследования по русскому языку, t. I, St. Pb., 1885 — 1895.
https://biblioteca-digitala.ro
48
G. MIHÄILÄ
religioase, dogmatice și apocrife, o copie a cronicii lui Manasses în traducere
mediobulgară și Letopisețul anonim a al Moldovei (Cronice inedite..., p. 4—15).
6.	Descrierea Manuscrisului 0, XVII, no. 13 al Bibliotecii publice din
St. Petersburg (Leningrad), care cuprinde texte religioase, cronica universală,
analele sîrbești și letopisețul moldovenesc în compilația călugărului Azarie:
Letopisețul de la Putna nr. 2, Cronica lui Macarie în redacția finită și Cronica
lui Azarie propriu-zisă (Letopisețul lui Azarie, p. 3—42).
7.	O notiță despre trei manuscrise de la Mănăstirea Neamțului și un
manuscris de la Mănăstirea Secul (A.A.B.., Seria II, Tom. XXVI. 1903—1904.
Partea adm. și dezb., București, 1904, p. 32—33, ședința de la 22 august 1903).
8.	Evangheliile de la Homor și Voroneț din 1473 și 1550 (Extras din A.A.R.,
Zeria II, Tom. XXIX, Mem. Secț. Ist., nr. 16, București, 1907, 12 p. + VI
stampe), impresionante prin arta lor (cea de la Homor cuprinde celebrul portret
al lui Ștefan cel Mare) L
9.	în sfîrșit, o notiță asupra unor fragmente de manuscrise și cărți slavone
descoperite de preotul bisericii din Rîșnov (Brașov) și dăruite de Sextil Puș-
cariu, prin intermediul lui loan Bogdan, Academiei Române (A.A.R., Seria II,
Tom. XXXV, 1912 —1913. Partea adm. și dezb., București, 1913, p. 26, ședința
din 12 oct. 1912). Este vorba, printre altele, de fragmentul de Evangheliar
(sec. XIII—XIV) și de fragmentul din Vechiul Testament (sec. XIV), care se
numără printre cele mai vechi din Biblioteca Academiei R.P.R. (nr. 613 și
nr. 677) 2.
Opera începută de loan Bogdan în acest domeniu, continuată de A. I. lați-
mirski 2 și de alți cercetători, printre care E. Turdeanu 4, și, acum în urmă,
P. P. Panaitescu, este dusă mai departe prin eforturile mai multor membri ai
Asociației Slaviștilor, după cum se poate vedea din unele articole publicate
în ultimul timp în « Romanoslavica» și din cîteva comunicări la actuala con-
ferință.
V.
Am văzut mai sus că edițiile de documente și de cronici, precum și unele
din descrierile de manuscrise sînt însoțite de ample comentarii asupra limbii
acestor texte slavo-române, care într-un caz au și fost concentrate într-un
articol special (Über din Sprache. ..). în afară de aceste cercetări, loan Bogdan
s-a ocupat special de problemele lingvisticii slave vechi și slavone în următoa-
rele lucrări: Morfologia limbii paleoslovenice, ediție autografată, cu un frag-
ment din Codex Zographensis ca bucată de cetire (București, Lito-tipografia
C. Göbl, 1892, în 4°, VI 4* 84 p.), curs pentru studenți; De la cine și cînd au
împrumutat românii alfabetul chirilic ? (în Lui Titu Maiorescu, Omagiu, Bucu-
rești, 1900, p. 585—594), articol în care arată că alfabetul chirilic a pătruns
la noi din Bulgaria în epoca înființării voievodatelor române (sec. XIII—XIV),
1 Vezi, acum in urmă: Teodora Voinescu, Portretele lui Ștefan cel Mare în arta
epocii sale, in: Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, Ed. Academiei, 1964,
p. 463-478.
3 Vezi P. P. Panaitescu, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei Republicii
Socialiste România, voi. I, Ed. Academiei, 1959, p. VII.
3 Славянские и русские рукописи румынских библиотек, «Сборник ОРЯС», t. 79, St.
Petersburg, 1905.
4 De ex.. Manuscrisele slave din timpul lui Ștefan cel Mare, « Cercetări literare», nr. 5,
1943, p. 99—240, și altele. Cf. și articolele lui Em. Lă z ă r e s c u și M. Berza din Cultura
moldovenească.. p. 541 — 588, 589—639.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
49
părere care rămîne valabilă pentru epoca de intensitate a culturii slavone la
noi (căci în prezent avem date care permit să se vorbească de o parțială pătrun-
dere a scrierii slave încă în sec. al X-lea) 1; Glose române intr-un manuscript
slavon din sec. XVI («Conv. lit.», XXIV, 1890, p. 727—752) și Un lexicon
slavo-român din sec. XVII («Conv. lit.», XXV, 1891, p. 193—204). în primul
articol, I. Bogdan reproduce și comentează glosele românești la textul slavon
al Sintagmei lui Matei Vlastares, copie moldovenească din sec. al XVI-lea,
prezentată la o expoziție arheologică din Moscova în 1889. în cel de-al doilea
este prezentat cu ample comentarii un Lexicon ce să zice cuvinte pe scurt alese
din limba slovenească pre limba românească..., aflător în Biblioteca publică
din St. Petersburg (Leningrad). Lexiconul, scris în Țara Românească, repre-
zintă o prelucrare a Lexiconului lui Pamvo Berînda (1627), cu unele adaosuri.
Cît de mult se preocupa Ioan Bogdan de progresele pe diverse planuri
ale slavisticii românești și ale istoriei limbii și culturii române se poate vedea
din următoarele cuvinte cu care-și încheie articolul:« Lexiconul de la Petersburg
ar merita a fi editat și studiat în comparație cu cel din Moscova, cu al d-lui Stur-
dza și cu toate celelalte lexicoane vechi slavo-române, ce se vor arăta a fi
din același izvor. El este important... cu deosebire prin bogăția lui în cuvinte
vechi și rare. O ediție cu index în ordine alfabetică riguroasă (...) ar putea
servi și de o carte ajutătoare pentru cei ce doresc să se ocupe cu limba slavă
bisericească. Ar fi de dorit ca Academia Română să ia măsurile pentru pre-
gătirea acestei publicații, care ar prezenta un interes teoretic și practic tot-
odată» (p. 204) 2.
VI.
Ca profesor de slavistică, decan al Facultății de filozofie și litere și membru
al Academiei Române, Ioan Bogdan a depus o activitate demnă de relevat
în prezentarea și studierea operelor unor slaviști de seamă, care au manifestat
interes pentru problemele românești, precum și de analiză a lucrărilor unor
filologi români. Printre primele lucrări cităm articolele Bartolomei Kopitar.
O pagină din istoria filologiei române («Conv. lit.», XXVI, nr. 12, apr. 1894,
p. 1062—1072) și Franz Miklosich, scris încă în timpul vieții marelui slavist,
pe care I. Bogdan l-a cunoscut personal (« Revista nouă», II, 1889, p. 111—117),
și prezentarea activității științifice a profesorului său Vatroslav Jagid, cu ocazia
alegerii acestuia ca membru de onoare al Academiei Române, la 23 martie
1 La recenzia ireverențioasă a lui Ilie Bărbulescu, fost elev al lui loan Bogdan, sub titlul
Studii slavice la Facultatea de litere din București. Note critice (București, 1902, 24 p.), I. B o g d a n
dă Un răspuns în « Epoca» din 16 ianuarie 1902, pe care I. Bărbulescu îl reproduce în anexă
la a doua broșură scrisă în același stil: Pagini din moralitatea noastră universitară (București,
1902, 40 + 5 p.). loan Bogdan aduce unele precizări revelatorii în Alfabetul chirilic și noile
teorii ale d-lui Ilie Bărbulescu (CL, XXXVI, 1902, p. 284 — 286). Oricum, lucrarea lui Ilie Băr-
bulescu, Fonetica alfabetului cirilic în textele române din veacul XVI și XVII... (București,
1904), scrisă pe baza tezei de doctorat din 1899, rămîne prețioasă. Problema a fost reluată ulte-
rior de P. Cancel: Cind au împrumutat românii alfabetul chirilic?, în Lui Nicolae lorga,
Omagiu, Craiova, 1921, p. 67—70.
2 Sarcina a fost realizată în parte de Grigore Creț u, în: Mardarie Cozianul, Lexicon
slavo-românesc și tilcuirea numelor din 1649, București, 1901. Cf., acum în urmă, M. S e c h e,
Schiță de istorie a lexicografici române, București, 1966, p. 7—8, și mai ales comunicarea lui
D. Strungar u, începuturile lexicografici române în volumul de față.
https://biblioteca-digitala.ro
50
G. MIHĂILĂ
1904 (A.A.R., Seria II, Tom. XXVI. 1903—1904. Partea adm. și dezb., Bucu-
rești, 1904, p. 190-191).
Dintre articolele, rapoartele și recenziile din a doua categorie cităm: notița
biografică despre G. L. Frollo (1832—1899), întemeietorul catedrei de limba și
literatura italiană la Universitatea din București (« Conv. lit.» XXXIV, 1900,
p. 78—80), discursul la Sărbătorirea lui Titu Maiorescu la Universitatea din
București (22 noiembrie 1909), cu prilejul trecerii la pensie a renumitului critic
și profesor \ rapoartele despre activitatea științifică a lui O. Densusianu 2 și
I. Bianu 3 în vederea numirii acestora ca profesori ai Universității din Bucu-
rești, precum și recenziile și prezentările unor lucrări de limbă și literatură
română semnate de A. Densușanu, I. G. Sbiera, Al. Philippide, N. lorga,
G. Murnu, I. A. Candrea ș.a., publicate în« Convorbiri literare» și în« Analele
Academiei Române».
Scrise totdeauna cu competență și cu căldură, atunci cînd lucrările repre-
zentau contribuții de valoare, sau — dimpotrivă — cu un sever, dar obiectiv
spirit critic, atunci cînd acestea se dovedeau a fi simple compilații fără valoare,
recenziile și rapoartele lui loan Bogdan rămân un model al genului. Cu auto-
ritatea sa, el a contribuit, alături de Titu Maiorescu, al cărui discipol se
considera, la încetățenirea în lumea universitară și academică a onestității
științifice, a exigenței față de propriile lucrări și față de lucrările altora, a
spiritului obiectiv în știință și în viața socială.
In sfîrșit, printre lucrările filologice ale lui loan Bogdan am vrea să rele-
văm două contribuții la studierea literaturii române. Prima este raportul pentru
premierea piesei lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Ăpus de soare, cu Premiul
* Năsturel al Academiei Române, raport scris cu o deosebită căldură (prezentat
în ședința comisiei din 12 mai 1910), în care scoate în evidență nu numai valoarea
literară și lingvistică a operei marelui dramaturg, ci și însemnătatea patriotică
și istorică a acesteia 4.
Primul motiv al marelui succes al piesei — spune I. Bogdan — este faptul
că ea « se ocupă cu cel mai mare erou pe care l-a produs neamul românesc și
îl prezintă — pe baza unui studiu serios al mediului în care el și-a dezvoltat
activitatea sa — cu o putere de intuițiune istorică, pe care n-a arătat-o încă
nici unul din cei ce s-au încercat la noi în astfel de producțiuni literare» (p. 375—
376). Și mai departe: « D-l Delavrancea ne-a dat în drama sa un Ștefan, așa
cum trebuie să și-l închipuie și cel mai profund cunoscător al trecutului
nostru. Impresia noastră, după ce am ascultat sau cetit drama d-lui Dela-
vrancea, este că așa a trebuit să fie, așa a trebuit să se poarte, așa a trebuit
să vorbească Ștefan în acele împrejurări ale vieții sale, în cari ni-1 înfățișează
scriitorul» (p. 376).
Al doilea motiv al succesului piesei este «limba în care e scrisă. Nu cred
că pot caracteriza mai bine această limbă — spune istoricul și filologul I. Bog-
dan — decît zicînd că e cea mai românească în literatura noastră contimpo-
rană». Drama lui Delavrancea «îmbracă gînduri românești în cea mai curată,
mai limpede și mai duioasă limbă românească. Cu « Apus de Soare» eu am
1 Discursul a fost publicat în broșura cu titlul de mai sus (București, 1910, p. IX—XI).
2 Lucrările filologice ale d-lui Ovid Densușanu (sic !), CL, XXXV, 1901, p. 254—266.
2 Lucrările filologice ale d-lor I. Bărbulescu ți I. Bianu, CL, XXXVI, 1902, p. 172—182.
Cf. și recenzia judicioasă la Documente românești..., t. I, fasc. 1 (1576—1629), publicate
de I. Bianu (București, 1907), în CL, XLI, 1907, p. 381 — 386.
4 A.A.R., Seria II, Tom. XXXII. 1909—1910. Partea adm. și dezb. București, 1910,
p. 375—377, ședințele din 12 și 13 mai 1910, cf. p. 358—359.
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI I. BOGDAN
51
impresia că d-1 Delavrancea a ajuns la cel mai înalt grad de perfecțiune, la
care talentul d-sale poate să înalțe limba noastră» (p. 377)1.
Cea de-a doua contribuție este cuvîntarea rostită la înmormîntarea lui
George Coșbuc, care fusese ales membru al Academiei Române în 1916 (mort
la 9 mai 1918; A.A.R., Seria II, Tom. XXXIX. 1916—1919, București, p. 102—
103), cuvîntare plină de o înaltă și caldă apreciere a marelui poet:« Țara întreagă
și românimea pierde un poet, în sufletul căruia s-au reflectat mai bine de un
sfert de veac toate aspirațiunile sănătoase ale neamului, în vorba căruia s-au
întrupat, în cea mai frumoasă și mai curată formă, idealurile și durerile acestui
neam. Coșbuc a fost cel mai mare între poeții noștri de astăzi: mare prin sim-
țirea sa profundă și delicată, prin puterea sa de creațiune, prin cultura sa întinsă
și prin adînca cunoaștere a sufletului românesc și a literaturii în care acest
suflet s-a oglindit în cursul vremii. Aceste calități l-au făcut inițiatorul și repre-
zentantul de frunte al unui nou curent în literatura noastră, curentul opti-
mismului sănătos, în deosebire de pesimismul perioadei anterioare, emine-
sciene» (p. 102).
Din aceste pasaje, ca și din multe altele, ne convingem cu ușurință de
faptul că loan Bogdan era un savant multilateral, cu o înaltă « reputație știin-
țifică și de stilist de un rar talent», cum spune un recenzent al său (Em. F.,
« Conv. lit.», XLI, 1907, p. 837). De altfel, în articolul închinat memoriei
lui I. Bogdan, publicat în « Buletinul Comisiei istorice a României» (voi. 3,
1924, p. I—VII), marele său prieten și colaborator Nicolae lorga scria:« I. Bog-
dan, care a fost, ceea ce nu se știe îndeajuns — cum a[u] dovedit-o cumințea
lui conducere a « Convorbirilor literare» și atîtea rapoarte de premii la Acade-
mia Română — un om de gust ales, un înțelegător de literatură și care a scris
studii de istorie care se așează printre cele mai frumoase ale epocii sale în
toate țările, a început totuși și a rămas în fundul sufletului său, în ceea
ce rîvna lui avea mai aprins și răbdarea lui mai stăruitor, un filolog»
(p. I H)-. ...	.	.
Dar nici o apreciere a lui Ion Bogdan — omul, patriotul și savantul —
nu ni se pare mai cuprinzătoare ca vibrantele cuvinte rostite de I. Bianu, care
l-a caracterizat drept« unul din cei mai luminați învățați» ai poporului nostru,
un om cu « simțul drept al datoriei, care l-a făcut să pună bună rînduială în
orice serviciu sau însărcinare s-a aflat». loan Bogdan — spune I. Bianu —
avea un « simț luminat de dreptate, care inspira totdeauna încredere deplină
tuturor acelora cari aveau să fie judecați de dînsul în orice împrejurări ale
vieții, sau care aveau trebuință de sfat și îndreptare». El avea un « caracter
blînd, împăciuitor și prietenos, care i-a atras și asigurat prieteni statornici
români din toate țările și străini din toate limbile», un « caracter bun, care
făcea dintr-însul un coleg și un prieten ca frate, lucrînd totdeauna pentru bine,
pentru pace, pentru dreptate»2.
1 în contextul acestei aprecieri elogioase și juste totodată, care se făcea ecoul opiniei
publice largi, apare cu atit mai curioasă « părerea» unui membru al Academiei, At. Marienescu,
care in ședința comisiei a formulat obiecții de o obtuzitate ce ne face să zimbim astăzi.
Și totuși, atunci, ele au cîntărit mult, căci în prima ședință votul a fost incert: 5 pentru,
5 contra, apoi 6 pentru, 6 contra și, in sfîrșit, 7 pentru și 4 contra. Dimpotrivă, judecata
lui loan Bogdan a fost confirmată de istoricii literari ulteriori. Cf. G. C ă li ne s c u,
Istoria literaturii române, București, 1941, p. 506—508. Vezi și Al. Săndulescu, Studiu
introductiv la: Delavrancea, Scrieri alese, voi. I, ESPLA, 1958, p. XLVII—XLVIII.
2 Cuvinte rostite de d-l I. Bianu la mormîntul lui loan Bogdan, A.A.R. Seria II. Tom.
XXXIX. 1916—1919. Partea adm. și dezb., București, 1921, p. 332.
https://biblioteca-digitala.ro
62
G. MIHĂILĂ
Opera lui loan Bogdan, contribuție importantă la istoriografia și filo-
logia românească și la slavistica internațională, constituie pentru noi o vastă
platformă de cercetare, un îndemn de a duce mai departe, în noile condiții
create de orînduirea socialistă, investigațiile științifice și de a îmbogăți rezul-
tatele obținute de marele savant român.
ФИЛОЛОГИЧЕСКОЕ И ЛИНГВИСТИЧЕСКОЕ НАСЛЕДСТВО ИОАНА
БОГДАНА
(Резюме)
Иоан Богдан, основоположник румынской славистики как научной дисциплины,
сохранился в памяти последующих поколений, в первую очередь, как историк, а не как
филолог, хотя и в развитие филологии он внес ценный вклад, а в своих исторических
исследованиях он часто использовал филологические и лингвистические методы и приемы.
В настоящей статье анализируются филологические и лингвистические работы Иоана
Богдана, упоминаются те исторические исследования, в которых имеются элементы фило-
логии и лингвистики.
1.	В лекции на открытии курса славянских языков Значение славянских изучений для
румын (Însemnătatea studiilor slave pentru români, 1891) Иоан Богдан наметил целую про-
грамму научных исследований в области Славяно-румынской филологии. Он также занимался
культурными и политическими отношениями между румынами и болгарами (1892), написал
очерк Древней румынской культуры (1898).
II.	В его деятельности важное место занимает перевод, историческое, дипломатиче-
ское, палеографическое и лингвистическое изучение славяно-румынских документов.
Его издания славяно-румынских документов XIV—XVII вв. представляют большую цен-
ность для языковедов как с точки зрения репродукции текстов в оригинале, так и с точки
зрения языковых комментариев и сопровождающих указателей слов.
III.	Трудно себе представить историю древней румынской литературы без фунда-
ментальных изданий славяно-румынских хроник, бблыпая часть которых была открыта и
опубликована Иоаном Богданом в конце прошлого и в начале нашего века, вместе с обшир-
ными исследованиями и комментариями. К этому следует добавить южнославянские и
византийские (в славянском переводе) хроники, среди которых ведущее место занимает
Хроника Константина Манасия (Cronica lui Constantin Manasses), изданная вместе с
большим славяно-греко-румынским указателем слов, включающем более 6500 единиц, в
том числе многочисленные дополнения к Лексикону Миклошича (посмертное издание,
1922). Сюда же относятся публикации древних литературных текстов, связанных с
историей румын. Важнейшей из них является работа Влад Цепеш и германские и русские
повести о нем. Критическое исследование (1896).
IV.	Иоан Богдан нам оставил и ряд описаний рукописей и древних славяно-румын-
ских книг из зарубежных и румынских библиотек, которые отличаются большой точно-
стью и достоверностью.
V.	В своих лингвистических трудах И. Богдан занимается вопросами проникновения
кириллицы к румынам (1900), языком древнейших молдавских документов (1908), изучает
румынские глоссы в рукописи XVI века на книжнославянском языке (1890) и славяно-румынский
лексикон XVII в.
VI.	Наконец, Иоан Богдан изучал и популяризировал труды выдающихся славистов,
которые проявляли интерес к славяно-румынским проблемам (Б. Копитар, Фр. Миклошич,
В. Ягич и др.), стремился ввести на руководимые им, в течение многих лет как декан,
факультетские кафедры крупнейших румынских филологов (О. Денсушану, И. Биану). Он
высоко ценил произведения румынских писателей, своих современников (Барбу Делавранча,
Джордже Кошбук).
Иоан Богдан, этот «стилист редкого таланта», по мнению одного рецензета, был не
только крупнейшим историком, но и филологом и лингвистом. Он был «человеком изы-
сканного вкуса, ценителем литературы... Создал исторические труды, которые занимают
почетное место среди исторических исследований всех стран той эпохи. Однако, в душе
он был и оставался до конца своих дней филологом, к чему стремился с вдохновением и
проявлял незаурядную выдержку» (Н. Йорга).
https://biblioteca-digitala.ro
MOȘTENIREA FILOLOGICĂ ȘI LINGVISTICĂ A LUI IOAN BOGDAN
53
L'HÉRITAGE PHILOLOGIQUE ET LINGUISTIQUE DE 10 AN BOGDAN
(Résumé)
loan Bogdan, le créateur de la slavistique roumaine en tant que discipline scientifique,
est présent à l'esprit de la postérité plutôt comme historien que comme philologue, bien que
dans ce domaine également il ait apporté de remarquables contributions et que dans ses travaux
historiques il ait mainte fois eu recours aux moyens d'investigations qu’offrent la philologie
et la linguistique.
Ainsi le présent article se propose-t-il d’analyser les travaux philologiques et linguis-
tiques de loan Bogdan, en mentionnant également ses recherches d’histoire proprement ditee
qui ont des implications d’ordre philologique et linguistique.
I.	loan Bogdan trace tout un programme d’activité à la philologie slavo-roumaine dans
la leçon d’ouverture de son cours de langues slaves, intitulée L'importance des études slaves pour
les Roumains (1891); il s’occupe des Rapports culturels et politiques entre Roumains et Bulgares
(1892) et écrit une esquisse d’ensemble de la Culture roumaine ancienne (1898).
II.	Une partie insigne de son activité fut consacrée à l’édition, à la traduction et à l’étude
historique, diplomatique, paléographique et linguistique des documents slavo-roumains. Ses
éditions de documents slavo-roumains (XIV« — XVIIe s.) sont précieuses pour le linguiste aussi
bien du fait qu’elles reproduisent les textes en original, qu’en raison des commentaires
linguistiques et des glossaires qui les accompagnent.
III.	L’histoire de la littérature roumaine ancienne est inconcevable sans les éditions
fondamentales des chroniques slavo-roumaines, découvertes pour la plupart par loan Bogdan,
qui les a publiées avec d’amples études et commentaires à la fin du siècle dernier et au début
du présent. A cela s’ajoutent les éditions de chroniques sud-slaves et byzantines (en traduction
slave), parmi lesquelles une place de choix revient à la Chronique de Constantin Manassès,
éditée avec un copieux glossaire slavo-greco-roumain de plus de 6500 termes, qui complète
en maints endroits le Lexicon de Miklosich (édition posthume, Bucarest, 1922). Il ne négliges
non plus là publication de textes littéraires anciens concernant l’histoire des Roumains et
dont le principal est Vlad l'Empaleur et les narrations allemandes et russes à son sujet. Étude
critique (1896).
IV.	loan Bogdan nous a encore laissé toute une série des descriptions de manuscrits
et de livres anciens slavo-roumains appartenant à des bibliothèques étrangères ou roumaines,
descriptions qui attirent l’attention grâce à leur grande précision et à la science profonde de
l’auteur.
V.	Les travaux proprement dits linguistiques de I. Bogdan ont porté sur la pénétration
de l'alphabet cyrillique chez les Roumains (1900), sur la langue des plus anciens documents moldaves
(1908). Il a étudié aussi les gloses roumaines d'un manuscrit slavon du XVI’ siècle (1890) et un
lexique slavo-roumains du XVII" s.
VI.	loan Bogdan enfin s’est occupé de même de l’étude et de la propagation de l’oeuvre
des slavistes renommés, qui avaient abordé et traité des problèmes slavo-roumains (B. Kopitar,
Fr. Miklosich, V. Jagic etc.), de la nomination de remarquables philologues roumains,
(O. Densusianu, I. Bianu) aux chaires de la Faculté des Lettres de Bucarest qu’il a conduite
plusieurs années et il a hautement apprécié l’œuvre des écrivains de son temps (Barbu
Delavrancea, George Coçbuc).
«	Styliste d’un rare talent» (comme le déclarait l’auteur d’un compte rendu d’un des ses
travaux), loan Bogdan n’a pas été seulement un grand historien ; il fut aussi un grand philo-
logue doublé d’un linguiste. Lui qui fut « un homme d’un goût fin, un connaisseur en littéra-
ture ..., qui écrivait des études d’histoire qui se placent parmi les plus belles de son époque
et de tous les pays, a commencé par être et est demeuré au fond de son âme, au fond de ce
que son ambition avait de plus actif et sa patience de plus constant, un philologue» (N. lorga)
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
CONTRIBUȚIA LUI IOAN BOGDAN LA STUDIUL INSTITUȚIILOR
MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
VALERIA COSTĂCHEL
în prezentarea activității istorice a lui. I. Bogdan se impune de la început
precizarea concepției și a metodei sale de lucru.
Cercetările istorice ale slavistului român se desfășoară într-o perioadă
cînd în lumea istoricilor se deșteaptă un deosebit interes pentru studiul istoriei
sociale a popoarelor. Aceasta este caracteristic îndeosebi pentru istoricii care
se ocupă de istoria popoarelor din sud-estul Europei. Acest curent era puternic
în Rusia, unde istoricii cuprinseseră în centrul cercetărilor lor instituțiile
medievale din vechea Rusie, din Bizanț și din Peninsula Balcanică. I. Bogdan
și-a desăvîrșit studiile în Rusia, a întreținut strînse legături cu istoricii ruși
și era bine informat asupra acestui curent care domina știința istorică rusă,
în ceea ce privește istoriografia română, el a mers pe urmele lui N. Bălcescu,
care abordase problemele de istorie socială.
Interesul lui pentru cercetarea instituțiilor românești a fost provocat
de concepția sa asupra istoriei. în discursul de recepție la Academia
Română, Istoriografia română și problemele ei actuale, I. Bogdan spunea:
« Evoluția istorică a unui popor poate fi înțeleasă numai prin factorii interni
ce au provocat-o, deci prin studiul claselor sociale ce l-au constituit și al ideilor
ce au străbătut acțiunea lor» x.
într-adevăr, I. Bogdan însuși și-a axat crecetările pe istoria socială a
românilor. încă din acea perioadă el a relevat« o lentă evoluție a instituțiilor
primitive»2, subliniind că într-o țară cu populație țărănească și cu o viață
orășenească restrînsă, instituțiile se schimbă foarte încet și pe nesimțite3.
Tot atunci I. Bogdan a arătat care sînt acele probleme care trebuie cerce-
tate în prima linie. El socotea că problema satului, a originii sale, a roirii
satelor, a modului de stăpînire a pămîntului constituie cel mai important
factor de cercetare. Pentru înțelegerea societății medievale românești el socotea
necesar să cerceteze organizarea satului, să determine rolul cnejilor, judeților
și starostilor 4. în legătură cu viața satului el s-a izbit de problema șerbiei,
în special din perioada domniei lui Mihai Viteazul5. L-a preocupat problema
1 I. Bogdan, Istoriografia română și problemele ei actuale, Acad. Rom. Disc. XXVII,
1905, p. 19.
9 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
6 I. B o g d a n, Patru documente de la Mihai Viteazul, în Prinos lui D. A. Sturdza, Bucu-
rești, 1903, p. 153-154.
https://biblioteca-digitala.ro
56
VALERIA COSTĂCHEL
marelui domeniu, a originii sale, a transformărilor din decursul secolelor, pentru
care a adunat un bogat material, dar lucrarea a rămas nerealizată 1. în strînsă
legătură cu această problemă el a pus instituția imunității, desemnată prin
termenii românești « uric» și « ohabă», consacrînd acestui din urmă termen
un studiu special 2. Deși I. Bogdan n-a realizat studiul conceput asupra dome-
niului feudal, el a văzut just problema, afirmind că proprietatea de danie și
imunitatea erau « două instituții comune țărilor noastre și celor apusene, în
care feudalismul era cu mult mai vechi»3.
Dacă în centrul preocupărilor sale se găsea viața satului, relațiile dintre
stăpînii de pămînt și țărani, I. Bogdan n-a trecut cu vederea nici viața orașului.
L-a interesat problema originii și organizării orașelor, « spre a putea vedea
ce este împrumutat și ce este indigen în evoluția lor» 4.
El acorda o deosebită importanță problemei organizării militare, problemei
orașului-cetate, care a jucat un rol însemnat în sistemul de apărare a țării.
Era convins că pentru o înțelegere mai profundă a societății medievale româ-
nești este necesar ca istoricul să cunoască și formele dreptului românesc vechi,
în care se întrețes elemente romane, instituții de-ale Europei medievale și obi-
ceiuri de-ale popoarelor slave dimprejurs.
Relevînd importanța cercetării problemelor menționate mai sus, I. Bogdan
spune că « aceasta este direcția în spre care trebuie îndreptată cu deosebire
activitatea istorică a generațiunii actuale și celei viitoare»8.
Acestor probleme de ordin social I. Bogdan le acordă precădere față de
istoria politică. El afirmă că studiul problemelor sociale « ...este cu mult
mai mult important decît cunoașterea războaielor, a intrigilor de curte, a riva-
lităților de partide, a intervențiilor străine, de care sînt prea pline expunerile
de pînă acum ale istoriei române»7. I. Bogdan este printre primii care atacă
problema instituțiilor medievale românești. El deschide calea acestor cerce-
tări, care au continuat sub impulsul dat de dînsul8.
Ideile expuse de I. Bogdan în discursul său de recepție la Academia
Bomână au fost primite cu înțelegere și aprobare de cei mai mulți din istoricii
români din acea vreme. N. lorga l-a elogiat, spunînd că expunerea lui despre
istoriografie este « foarte bine împărțită, foarte bine socotită și spusă cu un
mare curaj liniștit, asupra dezvoltării întregii istoriografii românești de la
început pînă astăzi» 9.
De asemenea, Gh. Ghibănescu spunea: «Iată dar ce probleme noi se
prezintă istoriei de acum înainte: a înlătura pătimașa ignorare a claselor
sociale, a înfățișa evenimentele sub forma lor genetică, în legătură cu împre-
jurările sociale interne» 10.
în perioada în care I. Bogdan și-a desfășurat cercetările, istoria socială
a românilor din evul mediu era încă puțin cunoscută. Condițiile pentru studiul
1 Ibidem.
2 Ohabă-ohabnic, în CL, XLI, 1906, p. 295 — 299.
3 Istoriografia română și problemele ei actuale, p. 25.
4 Ibidem.
5 Ibidem, p. 20.
3 Ibidem, p. 21.
7 Ibidem, p. 20.
3 P. P. Panaitescu, Ioan Bogdan și studiile de istorie slavă la români, în « Buletinul
Comisiei istorice a României , VII, Vălenii de Munte, 1928, p. 12.
• « Semănătorul », 1905, IV, nr. 24, p. 418.
10 Gh. Ghibănescu, recenzie, în « Arhiva», Iași, 1905, p. 379.
https://biblioteca-digitala.ro
STUDIUL INSTITUȚIILOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
57
instituțiilor medievale românești nu erau prielnice din cauză că nu erau publi-
cate izvoarele interne. Cercetătorul era silit să întreprindă în prealabil o uriașă
muncă de arhivă, care să-i dea informațiile necesare. I. Bogdan, izbindu-se
de această dificultate, spunea că istoricul trebuie « să cheltuiască încă multă
vreme pentru adunarea și publicarea documentelor interne din toate epocile
istoriei noastre. Fără ele evoluțiunea instituțiunilor vechi nu se poate urmări
în toate fazele ei» L
I.	Bogdan, hotărît să atace problema de istorie socială, un sector dificil
și aproape nestudiat pe vremea sa, considera că numai aplicarea metodei compa-
rative poate să dea rezultate satisfăcătoare. El era ferm convins că cercetarea
instituțiilor medievale românești necesită cunoașterea limbilor slave și a istoriei
popoarelor vecine cu românii:« Limbile slave sînt indispensabile pentru studiul
independent al începuturilor poporului român și al istoriei interne a princi-
patelor în secolele XIV—XVII»2.
Tot aceste considerente l-au făcut pe I. Bogdan să aplice metoda compa-
rativă în cercetarea instituțiilor medievale românești. Ca factori de comparație
el a folosit istoria țărilor vecine: Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, precum
și Rusia. Importanța acordată de el acestei metode rezultă din următoarea
mărturie: «Predecesorii mei n-au cunoscut îndestul organizarea militară a
statelor din jurul nostru, în special a Ungariei și a Poloniei. Aceste țări oferă
analogii ce multora vor părea surprinzătoare la primul moment. Ele n-au
însă nimic surprinzător pentru istoricul care știe că instituțiile sociale, politice
și militare ale popoarelor din evul mediu prezintă ca și instituțiile respective
de astăzi, multe note comune nu numai la popoarele care au trăit în imediata
vecinătate, ci chiar la popoare foarte îndepărtate unele de altele»3.
I.	Bogdan și-a concentrat atenția asupra străvechilor instituții românești
din perioada anterioară apariției vieții de stat la români. Din acest cadru
face parte studiul său Originea voievodatului la români, publicat în 1902. în
acest studiu istoricul și-a propus să lămurească originea instituției și să deter-
mine trăsăturile sale fundamentale.
Ca punct de plecare pentru cercetarea întreprinsă el folosește analiza
termenului voievod, care a existat la toate popoarele slave, însă nicăieri n-a
fost folosit pentru desemnarea autorității supreme, aceea a domnului. I. Bogdan
afirmă că voievozii au existat la toți slavii «... din cele mai vechi timpuri,
cu mult înainte de a fi venit în atingere cu noi»4. La toate popoarele slave
însă, vojevoda a însemnat conducător de oști 5. « Cuvîntul este comun tuturor
popoarelor slave și instituțiunea trebuie să fie mai veche decît diferențierea
lor, în urma emigrațiunii din patria lor primitivă, în popoarele slave de astăzi» 6.
Se caută să se demonstreze că, deși numele acestei instituții este de origine
slavă și deși românii l-au împrumutat într-o epocă veche, între secolele VI—IX,
ea a căpătat Ia români o dezvoltare cu totul particulară, proprie, rezultată din
împrejurările deosebite ale vieții publice7.
1 I. Bogdan, Documentul Rizenilor din 1484 și organizarea armatei moldovene in sec,
XV-lea, AAR, Memorii, S. II, t. XXX, 1908, p. 10.
2 I. Bogdan, Istoriografia româna, p. 16.
9 I. Bogdan, Documentul Rizenilor din 1488 și organizarea armatei moldovene in sec,
XV-lea, p. 23—24.
4 Originea voievodatului la romani, AAR, Memorii, seria II, t. XXIV, 1902, p. 203.
5 Ibidem.
8 Ibidem.
7 Ibidem, p. 204.
https://biblioteca-digitala.ro
58
VALERIA COSTÂCHEL
Astfel, in ceea ce privește originea voievodatului, se afirmă că ea trebuie
raportată la epoca primelor relații ale românilor cu slavii, care au existat
în dreapta și în stingă Dunării, în Panonia și in vechea Dacie 1, in perioada
anterioară cuceririi maghiare. După determinarea originii voievodatului, se
caută a se preciza conținutul acestei instituții, afirmîndu-se că voievozii « erau
șefii unor confederațiuni de chineji. în vreme de pace ei hotărau neînțele-
gerile dintre aceștia, în vreme de război ei se puneau în fruntea lor. Aceștia
aveau atribuțiuni judiciare și militare deținute de aceeași persoană. Acest
lucru a avut loc nu numai la români, dar și la popoarele vecine cu românii».
Concluzia autorului este că «voievodatul s-a putut naște la români, ca și
instituțiile analoge de la alte popoare, în mod cu totul independent de influen-
țele străine»2.
Această primă lucrare consacrată vechilor instituții românești a fost apre-
ciată pozitiv atît în presa română, cît și în cea străină. Filologul rus lați-
mirski, după ce a citit studiul despre voievodatul la români, i-a scris lui I. Bog-
dan că lucrarea lui este excelentă, foarte prețioasă și constituie un studiu
de sinteză, ceea ce îi ridică valoarea 3.
în perioada dintre cele două războaie mondiale, problema voievodatului
a fost mult dezbătută în istoriografia românească. Deși teoriei lui I. Bogdan
i-au fost aduse unele completări și rectificări4, în linii mari ea a rămas valabilă
pînă în zilele noastre. A fost lărgită în special partea referitoare la istoria
voievodatului în Transilvania. De această problemă s-a ocupat I. Lupaș,
care afirmă că «instituțiunea voievodatului nu putea să aibă în trecutul Tran-
silvaniei decît aceeași origine, pe care I. Bogdan o lămurise deplin în studiul
său cu privire la trecutul Țării Românești și al Moldovei, lăsînd-o însă necer-
cetată în partea relativă la dăinuirea ei seculară în regiunile dintre Carpați
și Tisa»6. Autorul arată că nicăieri pe teritoriul Ungariei nu se găsesc urmele
vreunei organizații teritoriale politice la fel cu cea voievodală de pe cuprinsul
Transilvaniei, de unde rezultă că ea trebuie considerată ca un produs specific
românesc ®.
Așadar, ținînd seama de completări și de unele rectificări, istoriografia
de astăzi a adoptat rezultatele cercetărilor lui I. Bogdan cu privire la insti-
tuția voievodatului. Astfel, în tratatul de Istoria României se arată că « nevoile
de apărare au silit obștile să se confedereze și să aleagă o căpătenie militară
numită voievod» 7. Se susține că« alături de latinescu domn (dominus, domnus),
au pătruns și s-au generalizat și la români ca termeni ai unor instituții împru-
mutate de la slavi, cuvintele cneaz, jupan, voievod»8.
într-un studiu recent, consacrat obștei sătești la români, P. P. Panai-
tescu expune ideile sale cu privire la instituția voievodatului, arătînd trăinicia
ei. De pildă, în Maramureș ea s-a păstrat pînă în veacul al XV-lea. « Instituția
1 Ibidem.
8 Ibidem, p. 205.
’ D. P. Bogdan, Relațiile lui I. Bogdan cu savanții ruși, în Relațiile ruso-române,
București, 1963, III, p. 270.
4 I. L u p a ș, Epocele principale in istoria românilor, Cluj, 1928, ed. II, p. 47.
6 I. Lupaș, Voievodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII. AAR, Memorii, S. III, t.
XVIII, mem. 3, p. 29.
4 Ibidem, p. 3.
7 Istoria României, vol. II, București, 1961, p. 805.
8 Ibidem, p. 805.
https://biblioteca-digitala.ro
STUDIUL INSTITUȚIILOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
59
voievodatului continuă să funcționeze în toată Transilvania subordonată rega-
tului ungar. Autorul afirmă că titlul de voievod, purtat de domnii români,
ca și de guvernatorul regal al Transilvaniei, arată că voievozii locali au existat
pe tot teritoriul țării noastre și că numele lor, calitatea lor de comandanți
de oști s-au extins o dată cu formarea statelor feudale, a devenit un titlu al
monarhului, moștenit de la orînduirea anterioară monarhiei feudale»1.
Altă instituție medievală abordată de I. Bogdan este aceea a cnezatului.
Cercetarea ei este legată de o muncă anevoioasă, întrucît apare într-o perioadă
îndepărtată, foarte slab oglindită în izvoarele vremii. I. Bogdan considera
cnezatul drept cea mai veche instituție românească. Această problemă a
trezit interes încă de la sfîrșitul sec. al XlX-lea, de pildă în studiul lui R. Rosetti,
Despre clasele agricole în Moldova2.
I. Bogdan a consacrat acestei probleme un studiu special, bazat pe o
vastă documentare. Izvoarele folosite, atît cele românești, cit și cele ale popoa-
relor vecine cu românii sînt foarte variate. El aplică cu succes metoda compa-
rativă, folosind termenii de comparație din istoria socială a sîrbilor, ungurilor
și lituanienilor.
Pe baza unui bogat material de arhivă românesc, precum și pe baza consta-
tărilor făcute din studiul comparativ al instituției cnezatului, I. Bogdan a
combătut teoria care a precumpănit în știința istorică românească din vremea
sa, după care cneazul a fost judecător domnesc, stăpîn și judecător de sat.
El a demonstrat că la români termenul cneaz a avut două înțelesuri principale:
jude sătesc și țăran liber, proprietar de pămînt 3. Satele de cneji sînt sate de tipul
cel mai vechi de sate românești, administrate de unul sau de mai mulți cneji,
în opoziție cu satele domnești, boierești sau mănăstirești 4. In perioada ante-
rioară apariției statului la români, cnejii au fost întemeietorii satelor sau șefi
aleși dintre fruntașii satelor. Ei administrau unul sau mai multe sate ori teri-
torii mai întinse.
I. Bogdan a căutat să stabilească atribuțiile cnejilor în cadrul vieții de
stat din secolele XV—XVI. El susține că cnejii aveau în seama lor: judecata
satelor, cisluirea lor, supravegherea ordinei, recrutarea țăranilor pentru
oaste s.
în ceea ce privește originea acestei instituții, I. Bogdan este de părere
că ea n-are nimic slav, în afară de nume ®. Cînd au venit în contact cu popoa-
rele slave, românii își aveau judecii lor, a căror funcție esențială era să judece.
Cuvîntul slav s-a suprapus peste cel românesc vechi, cum s-a întîmplat și cu
cuvîntul voievod.« Din sec. al XlII-lea încoace cnezatul s-a dezvoltat în Țările
Române în condițiuni felurite, în acord însă cu instituțiunile analoge ale Europei
apusene medievale, în special ale Ungariei»7.
Lucrarea lui I. Bogdan aduce o contribuție deosebit de importantă la
studiul problemei. Cu toate acestea, pentru cercetătorul de astăzi ea prezintă
și unele lacune: nu relevă unitatea instituției cnezatului la toți românii, la
1 P. P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova, București,
1964, p. 29-30.
2 « Revista nouă», 1889, p. 70—71.
3 I. B o g d a n, Despre cnejii români, AAR, Memorii, S. II, t. XXVI, 1904, p. 13.
4 Ibidem, p. 38.
5 Ibidem, p. 36.
3 Ibidem, p. 43.
7 Ibidem, p. 44.
https://biblioteca-digitala.ro
60
VALERIA COSTÄCHEL
concluzii se simte lipsa de precizie în definirea situației cnejilor ca magistrat!
sau ca stăpîni feudali. Lucrările lui I. Bogdan cu privire la instituția cneza-
tului au constituit însă baza unor cercetări ulterioare. Această importantă
problemă a fost dezbătută și de alți istorici, care s-au ocupat de istoria socială
a românilor, ca: R. Rosetti, C. Giurescu, P. P. Panaitescu. în cercetările lor
ei au avut ca punct de plecare rezultatele obținute de I. Bogdan. Dar, cu toate
eforturile depuse de istorici, în jurul acestei probleme și pînă acum sînt multe
lucruri neclare. Ideile principale ale lui I. Bogdan cu privire la situația satului
medieval sînt îndeobște recunoscute de istoricii de astăzi, care consideră că
satul era condus de reprezentanții săi numiți cneji, juzi sau vătămani. Aceștia
erau judecătorii pricinilor mărunte ivite în sat, repartizau dările cuvenite
domnului asupra locuitorilor din sat, strîngeau aceste dări x.
Instituția cnezatului, fiind strîns legată de problema proprietății asupra
pămintului și de problema șerbiei, l-a îndemnat pe I. Bogdan să cerceteze și
aceste din urmă aspecte ale vieții satului.
Cu toate că istoricul nu ne-a lăsat studii speciale referitoare la problemele
menționate mai sus, materialul adunat atestă interesul și intenția lui de a le
cerceta. O confirmă și studiul publicat în 1903, Patru documente de la Mihai
Viteazul, însoțit de comentarii, care dau dovada că a înțeles just caracterul
de clasă al șerbiei. I. Bogdan reconstituie just procesul de jefuire a țăranilor
de către stăpînii de pămînt și al transformării lor în șerbi 2.
Studierea proprietății asupra pămintului a ridicat în fața cercetătorului
problema îndatoririlor militare ale acelora care se foloseau de pămînt sub o
formă oarecare. Stabilind o legătură indisolubilă între proprietatea asupra
pămintului și slujba militară, I. Bogdan s-a preocupat de problema organizării
militare la români, căreia i-a consacrat un studiu special: Documentul Rîzenilor
din 1484 și organizarea armatei moldovene în sec. al XV-lea3.
Partea introductivă a studiului este deosebit de prețioasă în ceea ce privește
aplicarea metodei de lucru. Autorul arată că în studiul său el se baza pe docu-
mente, pe studiul terminologiei militare, pe analogia cu țările vecine, care
au servit românilor de model în ceea ce privește organizarea armatei4. în
partea consacrată istoriografiei problemei se arată că istoricii care s-au ocupat
de organizarea militară n-au folosit întreaga documentare, îndeosebi docu-
mentele interne și n-au relevat aspecte dintre cele mai importante ca: modul
de recrutare pentru oaste, rolul cetăților în apărarea țării, organizarea mili-
tară în perioada anterioară sec. al XlV-lea 5. Deși sînt folosite în special izvoa-
rele epocii (din sec. al XV-lea), se recurge și la cele din secolele al XVI-lea
și al XVII-lea, «care se pot raporta la secolele precedente» •.
Pentru reconstituirea organizării militare a Moldovei din sec. al XV-lea,
I. Bogdan a pornit de la o analiză migăloasă a termenilor militari folosiți de
români. I-a comparat cu termenii militari uzitați la popoarele vecine, stabi-
lind că, în majoritatea cazurilor, ei sînt de origine slavă; alături de ei au mai
existat însă și termeni de origine maghiară sau germană. Termenii referitori
1 Istoria României, II, p. 305.
a I. Bogdan, Patru documente de la Mihai Viteazul, în Prinos lui D. A Sturza, Bucu-
rești, 1903.
3 AAR, Memorii, S. II, t. XXX, 1903.
4 Ibidem, p. 10.
5 Ibidem, p. 23.
9 Ibidem, p. 24.
https://biblioteca-digitala.ro
STUDIUL INSTITUȚIILOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
61
la purtătorii de arme ca: viteji, voinici, dvoreni, husari sau termenii indicînd
diferite unități militare ca ceată, pilc, gloată au fost analizați, dîndu-li-se o
explicație definitivă. Unii termeni, foarte discutabili, de pildă jold, au fost
lămuriți in mod magistral. I. Bogdan a arătat că termenul jold este de origine
germană și că a pătruns la români prin filieră poloneză. Bazîndu-se pe izvoare,
el a susținut că expresia slavonă « na zold» din documentele moldovenești nu
poate avea altă interpretare decît« cu leafă»1. De asemenea, el a demonstrat
că în Moldova mercenarii au existat încă din sec. al XV-lea, deși n-au jucat
un rol prea însemnat in sistemul de apărare a țării; existența lor este insă atestată
neindoios de mărturiile cronicarilor moldoveni 2.
Abia după precizarea termenilor militari, I. Bogdan a trecut la reconsti-
tuirea modului de organizare a oastei in perioada de început a statului moldo-
venesc, descriind unitățile sale ca ceată, pilc, gloată 3. El a insistat îndeosebi
asupra organizării curților boierești, urmărind evoluția lor in cursul secolelor
al XV-lea — al XVII-lea. A relevat legătura dintre stăpinirea pămintului și
slujba militară, spunînd că « proprietatea pămintului era strins legată de slujba
militară; una era condiția celeilalte»4. El consideră că în condițiile vieții de
atunci fiecare stăpîn era și ostaș și că « a existat o legătură indisolubilă între
proprietatea de pămînt, fie ea mare sau mică, și slujba militară»5. îndato-
ririle militare grevau orice proprietate asupra pămintului, fie laică, fie bise-
ricească.
Ideile expuse de I. Bogdan în ceea ce privește organizarea armatei moldo-
venești în sec. al XV-lea rămîn valabile, în cea mai mare parte pentru știința
istorică de astăzi, deși în ultimul pătrar de veac în acest sector s-au făcut nume-
roase cercetări 6, care au îmbogățit mult cunoștințele noastre referitoare la
această problemă.
Am căutat să relev cercetările lui I. Bogdan asupra unui șir de instituții
medievale românești. Lucrările publicate de el nu reprezintă decît o mică parte
din ceea ce a fost conceput și proiectat de istoric. Cercetător neobosit de arbivă,
în căutare continuă de noi elemente de documentare, el a strîns un bogat mate-
rial pentru studiul instituțiilor românești, pe care n-a reușit să-l valorifice
integral din cauza morții sale premature.
Cercetările lui I. Bogdan reprezintă o piatră de temelie, pe care cercetă-
torii de mai tîrziu și-au clădit operele lor. Nici unul dintre cercetătorii istoriei
sociale a românilor din epoca medievală nu a putut trece peste lucrările lui
I. Bogdan din acest domeniu.
Astfel, Radu Rosetti în lucrările sale cu privire la istoria socială a Mol-
dovei are ca punct de plecare cercetările și concluziile lui I. Bogdan. în lucrarea
Pămîntul, sătenii și stăpînii in Moldova, capitolele consacrate cnejilor și voie-
vozilor au la bază operele predecesorului său7. Chiar în folosirea metodei
comparative R. Rosetti merge pe urmele lui I. Bogdan. Comparînd instituția
cnezatului din Țările Române cu aceeași instituție din Ungaria, Galiția și de
la popoarele slave, R. Rosetti este puternic influențat de metoda lui I. Bogdan.
1 Ibidem, p. 49.
2 Ibidem, p. 14.
2 Ibidem, p. 14.
4 Ibidem, p. 13.
2 Ibidem, p. 21.
6 Istoria României, II, Cap. III. Fărimifarea feudală în Moldova și Țara Românească.
7 București, 1907, p. 23 — 76.
https://biblioteca-digitala.ro
62
VALERIA COSTĂCHEL
C. Giurescu, în lucrarea Despre boieri, deși nu împărtășește ideile lui
I. Bogdan despre cneji, le folosește și afirmă că acesta a studiat cel mai apro*
fundat problema 1 și de mai multe ori se referă la diferitele sale lucrări 2.
N. lorga în operele sale de sinteză despre istoria românilor, în problemele
legale de organizarea socială a românilor în perioada de formare a primelor
state, se bazează pe cercetările lui I. Bogdan3, dîndu-le o înaltă prețuire.
« Studiul adîncit al instituțiilor dădu o bază românească sigură cercetărilor
asupra istoriei moldovenești pînă la același sfîrșit al veacului al XVI-lea»4.
Recunoașterea deosebitelor calități de istoric ale lui I. Bogdan mai reiese și
din următoarele cuvinte: « A scris studii de istorie care se așează printre cele
mai frumoase ale epocii sale in toate țările»5.
S-a mai arătat că cercetarea instituției voievodatului din Transilvania
de către I. Lupaș are la bază studiile lui I. Bogdan. Referindu-se la operele
istorice ale acestuia, îndeosebi la cele referitoare la instituții, I. Lupaș spune:
«Obiectivitatea științifică, seninătatea neturburată și metoda critică severă
erau însușirile de căpetenie, prin care rezultatele activității lui I. Bogdan s-au
impus deopotrivă contemporanilor români și străini» ®.
P. P. Panaitescu, care aduce o contribuție însemnată la studiul istoriei
sociale, a arătat că I. Bogdan are meritul de a fi deschis calea cercetărilor
sociale, ce au fost continuate sub impulsul dat de dînsul. A relevat faptul că
I. Bogdan a căutat să determine originile societății românești, însă n-a dat
o teorie completă asupra stărilor sociale din trecutul românesc, ci a cercetat
doar cîteva chestiuni, fără să atace toată problema în totalitatea ei 7. P. P. Pana-
itescu consideră că marele merit al lui I. Bogdan este acela de a fi adus cel
dinții în cercetarea instituțiilor sociale din trecutul românesc metoda « cerce-
tării numelor, întrebuințată în studiile similare din Occident»8.
Se subliniază de asemenea și faptul că, în problema cercetării instituțiilor,
I. Bogdan a folosit o metodă care a dat rezultate deosebit de rodnice. El a ținut
seama de împrejurarea că instituțiile sociale, avînd de obicei o evoluție foarte
lentă, păstrează anumite forme străvechi din epoci asupra cărora nu avem
informații directe ®. Prin aprofundarea epocilor cunoscute am putea arunca
lumină și asupra epocii cercetate, în privința căreia documentele tac.
în ultimii 20 de ani, istoricii marxiști din țara noastră au acordat o impor-
tanță primordială istoriei economice și sociale. Datorită acestui fapt, studiul
instituțiilor medievale a luat și el un nou avînt. De data aceasta, studiul insti-
tuțiilor a fost așezat pe baze noi, întrucît întreaga structură a societății din
Țările Române din evul mediu a fost concepută ca o societate tipic feudală.
Sarcina istoricilor a fost ușurată prin publicarea corpusului de documente
interne, care au pus la îndemîna cercetătorului informațiile necesare. Pe de
1 Studii de istorie socială, București, 1943, p. 304.
2 Ibidem, p. 241, 242, 246, 254, 263, 295 și altele.
3 N. lorga, Istoria poporului român, București, 1922, I, p. 180—181. Istoria românilor
și a civilizației lor, București, 1930, p. 45—46; Istoria românilor, București, 1936—1939, III,
p. 35 — 36.
4 N. lorga, I. Bogdan, in «Buletinul Comisiei istorice a României», III, 1924, p. V.
3 Ibidem, p. I—II.
3 I. Lupaș, I. Bogdan, Analele Acad. Rom., M.S.I., S. III, București, 1945, p. 7.
7 P. P. Panaitescu, loan Bogdan și studiile de istorie slavă la români, în« Buletinul Comi-
siei istorice a României», VII, 1928, p. 12.
8 Ibidem, p. 14.
• Ibidem.
https://biblioteca-digitala.ro
STUDIUL INSTITUȚIILOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
63
altă parte, în ultima vreme au apărut numeroase studii marxiste de istorie
socială în țările socialiste vecine, ceea ce a stimulat și mai mult interesul pentru
cercetarea acestui domeniu. Dar nici acum cercetătorii instituțiilor feudale nu
se pot dispensa de lucrările lui I. Bogdan, primul care a deschis calea și a
căutat soluționarea unor probleme pe cît de pasionante, pe atît de spinoase.
ВКЛАД ИОАНА БОГДАНА В ИЗУЧЕНИЕ СРЕДНЕВЕКОВЫХ РУМЫНСКИХ
ИНСТИТУТОВ
(Резюме)
Цель настоящей работы — показать метод исследования средневековых румынских
институтов Иоаном Богданом и полученные им результаты. Иоан Богдан был среди первых
исследователей, которые применили сравнительный метод при изучении проблемы средне-
векового общественного устройства Румынии. Для сравнения он привлекал материал из
истории средневековой Европы и в особенности, из истории соседних славянских народов,
доказывая, что изучение периода становления румынского народа и его внутреннего раз-
вития в XIV—XVII вв. возможно пили. при предварительном ознакомлении с историей
соседних славянских народов.
Больше всего его интересовал вопрос структуры и организации деревни, феодального
владения и обязательств, связанных с владением землей, отношений между землевладель-
цами и крестьянами, крепостного права и других сторон общественного уклада (большая
часть внутренних документов еще не была опубликована в то время, что помешало ему
охватить весь комплекс намеченных проблем). И все же Иоан Богдан создал ряд фунда-
ментальных исследований о воеводстве, княжестве, организации армии, которые по настоя-
щее время не утратили своей научной ценности и служат отправной точкой для дальней-
ших исследований румынских историков. И. Богдан первым открыл путь и пробудил
интерес к изучению средневековых румынских институтов.
LA CONTRIBUTION DE IOAN BOGDAN À L’ÉTUDE DES INSTITUTIONS MÉDIÉVALES
ROUMAINES
(Résumé)
Ce travail se propose de mettre en lumière la méthode de recherche de Ion Bogdan et de
montrer les résultats auxquels il parvint de la sorte dans le domaine de l’étude des insti-
tutions médiévales roumaines. U fut en effet l’un des premiers chercheurs qui abordèrent le
problème des institutions roumaines au Moyen Âge à l’aide de la méthode comparative. Il
utilisa comme facteurs de comparaison des éléments empruntés à l’histoire de l’Europe médié-
vale, et avant tout, à celle des peuples slaves, limitrophes Cela lui a permis de montrer que
l’étude des premiers pas du peuple roumain et du commencement de son histoire intérieure
du XIVe au XVIIe siècle est impossible à expliquer sans une connaissance préalable du passé
des peuples slaves voisins.
Un problème qui l’a beaucoup préoccupé, fut celui du village, de sa structure et de son
organisation, celui du domaine féodal et des obligations qui découlaient de la possession de
la glèbe, celui des relations entre propriétaires terriens et paysans, celui du servage et d'autres
aspects de la société (de son temps, les documents internes n’étaient pas encore publiés pour
la plupart), ce qui ne l’a pas empêché d’embrasser dans le champs de ses recherches tout le
complexe des problèmes qui s’offraient à sa vision d’ensemble. C’est ainsi qu’on lui doit
quelques travaux fondamentaux au sujet du voévodat, du knézat, de l’organisation de l’armée,
travaux qui conservent aujourd'hui encore leur intérêt scientifique et servent de point de départ
aux historiens roumains désireux de pousser plus loin ses recherches. I. Bogdan est le premier
à avoir frayé la voie et à avoir stimulé l’intérêt pour l’étude des institutions médiévales rou-
maines.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
ACTIVITATEA LUI IOAN BOGDAN ÎN CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
După studii strălucite făcute în țară și în importante centre universitare
din străinătate (Viena, Petersburg, Moscova, Cracovia), I. Bogdan este numit
în anul 1891 profesor de slavistică la Universitatea din București, la catedra
înființată în același an. Activitatea sa științifică devine atît de cunoscută și
apreciată încît, deși nu împlinise încă vîrsta de 28 de ani (născut la 25 iulie 1864),
secțiunea istorică a Academiei Române, în ședința din 23 martie 1892, propune
sesiunii generale alegerea lui loan Bogdan ca membru corespondent. în ședința
sesiunii generale din ziua de 31 martie 1892 se pune la vot această propunere
și I. Bogdan, întrunind 19 voturi pentru, este ales membru corespondent al
secțiunii istorice 1.
Activitatea lui loan Bogdan ca membru corespondent al Academiei nu
este consemnată în arhiva înaltului for științific, dar lucrările sale, publicate
atît în Analele Academiei, începînd din anul 1889, cit și în altă parte, consti-
tuie cea mai bună dovadă a unei rodnice munci creatoare care contribuia la
dezvoltarea slavisticii și a istoriografiei românești. Prin calitățile lucrărilor
sale, care au suscitat un deosebit interes, I. Bogdan devenise una din figurile
cele mai reprezentative ale științei românești, elogios apreciată și peste hotare.
Peste 11 ani, în ședința sesiunii generale din 29 martie 1903, la propunerea
din ziua precedentă a secțiunii istorice, plenul Academiei, luînd cunoștință
de expunerea lui D. A. Sturdza, secretarul general al Academiei Române, membru
al secțiunii istorice, asupra activității științifice a lui I. Bogdan, votează pri-
mirea acestuia ca membru activ 2, pe locul devenit vacant prin moartea lui
V. A. Urechia. în expunerea sa, D. A. Sturdza scotea în evidență prodigioasa
activitate a lui I. Bogdan, arătînd că acesta s-a preocupat de publicarea unor
izvoare importante pentru studiul istoriei patriei și al istoriei statelor vecine,
acordînd de asemenea un interes deosebit cunoașterii instituțiilor vechi româ-
nești și vechii noastre culturi. în cadrul prezentării activității lui I. Bogdan,
D. A. Sturdza releva în mod special colecția Documente și regește privitoare
la relațiile Țării Românești cu Brașovul și Ungaria in secolul XV și XVI, a
1 Vezi« Analele Academiei Române», Seria II, tom. XIV, Partea administrativă și dezba-
terile, Procesul verbal al ședinței din 31 martie 1892, p. 128.
în continuare, vom folosi prescurtarea AAR indicînd apoi seria și tomul. Menționăm că
am folosit atît « Analele», cit și materialele aflate in Arhiva Academiei, pentru care aducem
mulțumiri și pe această cale conducerii Academiei Republicii Socialiste România și Direcției
Cancelariei, care au avut amabilitatea de a ne permite cercetarea Arhivei. Am făcut trimiterea
la arhivă in acele cazuri în care, în urma confruntării, apare o omisiune în publicație sau o
neconcordanță.
2 AAR, Seria II, tom. XXV, Procesul verbal al ședinței din 29 martie 1903, p. 155 — 158.
https://biblioteca-digitala.ro
66
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
cărei introducere « constituie un adevărat tratat de diplomatică veche româ-
nească». «Toată istoria destul de obscură a Țării Românești din cele două
secole — spunea el mai departe — cîștigă o nouă față prin comentariile lumi-
noase care însoțesc aceste documente»1.
Deși propunerea era pe deplin întemeiată, procedîndu-se la vot, din tota-
lul de 25 votanți, I. Bogdan a obținut 17 voturi pentru, 8 membri votînd împo-
triva ei. Conform articolului 7 al Statutelor, întrunind două treimi din voturi,
I. Bogdan a fost proclamat membru al Academiei2.
« Rezerva » unora din vechii membri ai secției istorice a Academiei Române
reflectă poziția lor față de noua direcție în istoriografie, reprezentată de I. Bog-
dan. E ceea ce va reieși, mai concludent, peste aproape doi ani, cu prilejul
citirii discursului de recepție.
în ședința din 30 martie 1903, luînd cuvîntul spre a mulțumi Academiei
pentru alegere, I. Bogdan, cu modestia care l-a caracterizat, a spus: «Știu
că nici vîrsta, nici meritele mele nu-mi dădeau dreptul să mă aștept la această
distinsă onoare și atribui alegerea mea bunelor intențiuni ale acelora dintre
D-voastră care cred că, prin intrarea unor elemente mai tinere în Academia
Română, acestea se vor simți îndoit obligate să lucreze din toate puterile lor
la progresul acestei înalte instituțiuni de cultură națională. Nu aduc cu mine
nici un trecut bogat în fapte, nici o autoritate întemeiată pe vîrstă; aduc
însă un profund respect pentru Academia Română și o hotărîre fermă de a
conlucra la prosperarea ei»s. în continuare, el își expunea crezul său științific
și patriotic, călăuza întregii sale activități: « în puținele și modestele mele
lucrări de pînă acuma am fost întotdeauna călăuzit de o sinceră iubire de
adevăr și de un entuziasm cald pentru trecutul poporului nostru, pe care am
învățat a-1 iubi»4.
După alegerea sa, I. Bogdan se va dovedi unul dintre cei mai activi
membri ai Academiei, participînd de la început cu regularitate atît la ședințele
secției istorice, cît și la ședințele plenare ordinare, publice sau extraordinare 5.
Cu toată această muncă plină de elan și abnegație, I. Bogdan a trebuit
să îndure o vreme « suferințele morale»8 pricinuite de unii membri ai Aca-
demiei, reprezentanți ai vechii concepții istorice, care nu apreciau strădaniile
și roadele activității lui științifice.
Faptul nu este prin nimic surprinzător. însuflețit de pasiunea descope-
ririi, studierii și publicării de izvoare noi pentru istoria poporului nostru, I. Bog-
dan era călăuzit în egală măsură de un ascuțit simț al probității științifice,
pentru care scopul istoriei era de a cunoaște și învia trecutul așa cum docu-
mentele îl arată a fi fost, fără încercarea de a ignora mărturia lor, atunci cînd
ea contravine unor scheme sau preferințe personale. De aceea, lucrările sale
promovau o atitudine nouă, urmăreau cu fermitate și fără menajamente să
înlăture greșelile și prejudecățile care înpiedecau stabilirea adevărului istoric.
Astfel, I. Bogdan a scos din circulație, în urma unei critici magistrale, izvoare
plăsmuite și certificate uneori de somități ca B. P. Hasdeu (cazul « Diplomei
1 Ibid., p. 158.
2 Ibid.
3 Ibid., p. 158-159.
4 Ibid., p. 159.
5 Vezi procesele verbale ale ședințelor, începînd cu cele din 30 martie 1903, pînă în mai
1919.
e Vezi N. I o r g a, I. Bogdan, în « Buletinul Comisiei istorice a României», voi. III,
București, 1924, p. VI.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN 1N CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
67
bîrlădene»), a impus prin ediții și studii fundamentale, ca și prin conferințe
publice destinate unui auditoriu mai larg, o nouă imagine despre cultura
română in limba slavonă, mult deosebită de cea oficială \ dind acestei culturi
locul ce i se cuvine în istoria patriei. în sfîrșit, el nu a șovăit să-și definească
în termeni limpezi concepția sa, netemîndu-se de a veni în conflict cu direcția
care deținea atunci poziții dominante în Academia Română. De aceea, încă de
cînd era membru corespondent, el intrase într-un conflict de idei cu unii membri
ai Academiei și urmările nu s-au lăsat multă vreme așteptate: astfel, printr-o
coincidență semnificativă, în ziua de 23 martie 1893, exact la un an după
propunerea de a fi primit membru corespondent al secției istorice, are loc discu-
tarea propunerilor Comisiei pentru acordarea premiului Eliade Rădulescu.
La acest premiu, I. Bogdan prezentase Vechile cronice moldovenești pînă la
Ureche — cele mai multe descoperite, traduse și studiate pentru prima oară
de el. Lucrarea este respinsă pe motivul cu totul neîntemeiat că este o tra-
ducere și nu o lucrarea originală 2. S-a ajuns chiar — și acest fapt revelează
dedesupturile șubredei motivări — să se afirme în plină ședință (de către
V. Maniu) că « această carte este o mistificare și autorul ajunge la concluziuni
contra cărora trebuie să se revolte toți românii»3. « Concluziunile» le știm
astăzi cu toții: datorită acestei lucrări a lui Bogdan, și celorlalte două care
o vor completa, s-a dovedit că istoria creației literare originale a poporului
român începe și este ilustrată de opere valoroase cu două secole mai devreme
decît socoteau « patrioții» ce-1 combăteau așa de vehement.
Spre onoarea înaltei instituții, au existat însă și glasuri lucide, chiar dacă
ele nu și-au putut impune punctul de vedere. Răspunzînd lui V. Maniu,
N. lonescu, raportorul cărții, afirma că în lucrare n-a văzut« concluziuni false,
rele și antinaționale», ci« numai o sinceră arătare a unei stări de lucruri care
a durat secoli și care nu se poate contesta»4. La rîndul său, A. D. Xenopol
observa că « an cu an, textul cronicelor slavone este ilustrat prin cercetări
critice, care luminează multe puncte din vechea istorie a Moldovei» ®.
Aceeași animozitate izbucnește trei ani mai tîrziu, în 1896, cînd I. Bogdan
prezintă spre premiere, concurînd pentru premiul Năsturel-Herescu, Cronice
inedite atingătoare de istoria românilor, la fel de importantă ca și lucrarea ante-
rioară. Primită cu elogii de critica științifică din străinătate e, lucrarea este
caracterizată astfel în raportul Academiei, întocmit de Gr. G. Tocilescu:
« Lucrarea proprie a autorului este puțin critică, făcută în pripă, multe date
sînt greșite, unele păreri prea puțin întemeiate; nu lipsesc nici contra-sensuri
în interpretarea textelor» 7. Evident, în baza unui astfel de raport, lucrarea
a fost respinsă de Comisia premiilor 8.
1 Despre aceasta vezi A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, voi. II,
Iași, 1896, p. 116 și mai ales exemplele date deP. P. Panaitescum« Perioada slavonă»
la Româniși ruperea de cultura Apusului din voi. Interpretări românești, București, 1947, p. 9—32.
2 Vezi intervenția lui B. P. H a s d e u în Procesul verbal al ședinței din 23 martie 1873
AAR, Seria II, t. XV, p. 138.
3 Ibid., p. 140.
1 Ibid., p. 141.
« Ibid., p. 139.
6 Vezi, de pildă, recenzia lui V. J a g i c în « Archiv fur slavische Philologie», t. 18,
Berlin, 1896, p. 287-288.
.	7 Vezi AAR, Seria II, t. XVIII, Procesul verbal al ședinței din 13 martie 1896, p. 321.
In raportul detailat sînt prezentate, exagerindu-li-se amploarea, citeva din erorile autorului
(ibid., p. 331-339).
a Ibid., p. 322.
https://biblioteca-digitala.ro
68
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
în această atmosferă, fără să fi încetat nici o clipă munca creatoare, în
anul 1903 I. Bogdan devine membru al Academiei, în ciuda opoziției unui
număr însemnat de votanți. După mai bine de doi ani de la alegere, în ședința
din 5 aprilie 1905, se hotărăște ca la 8 aprilie 1905 I. Bogdan să citească dis-
cursul de recepție 1. în ședința solemnă din 8 aprilie, I. Bogdan a citit discursul
său despre Istoriografia română și problemele ei actuale, iar Dimitrie A. Sturdza,
răspunsul 2.
în cadrul Academiei era uzanța ca discursul de recepție să fie închinat
prezentării bio- și bibliografice a personalității defunctului predecesor, pe al
cărui loc era ales un nou academician. I. Bogdan s-a abătut de la această
regulă și, în loc de a elogia pe predecesorul său — unul din cei mai tipici expo-
nenti ai vechii direcții — a dezbătut, în discurs, problemele cheie ale istorio-
grafiei din acea epocă. în prima parte, după o periodizare a istoriografiei, el
vorbește despre « noua eră», aceea «a publicării izvoarelor, atît a celor nara-
tive, cit și a celor documentare»3, pe baza cărora era de așteptat «să se
încerce o nouă expunere a întregii istorii române»4. I. Bogdan își expune
apoi concepția sa științifică, modernă, în legătură cu studiul istoriei, afirmînd
că « nu este destul să cunoaștem schimbările superficiale ale domniilor... nu
este destul să cunoaștem șirul cronologic al evenimentelor sau șirul genealogic
al dinastiilor, care nu poate fi nici el un criteriu natural de împărțire în perioade.
Evoluția istorică a unui popor poate fi înțeleasă numai prin factorii interni
ce au provocat-o, deci prin studiul claselor sociale ce l-au constituit și al ideilor
ce au stăpînit acțiunea lor» 5. Și încheie, afirmînd că studiul acestora « este
cu mult mai interesant decît cunoașterea războaielor, a intrigilor de curte, a
rivalităților de partide, a intervențiilor străine, de care sînt prea pline expu-
nerile de pînă acum ale istoriei române»6.
I.	Bogdan considera că activitatea istorică a generației sale și a celei
următoare trebuia îndreptată « spre studiul culturii române », și în acest sens
opina că editarea diferitelor feluri de izvoare era deosebit de actuală și că se
impunea, în primul rînd, « o publicare întinsă a documentelor interne» 7, o
editare critică a documentelor care trebuie să constituie baza solidă a știin-
țelor ajutătoare ale istoriei: diplomatica, paleografia și sigilografia 8.
I.	Bogdan afirma că a doua problemă a istoriografiei române 8 o constituia
publicarea izvoarelor narative și preciza: « e timpul să ne gîndim la un corpus
scriptorum al istoriei noastre», care« să cuprindă într-o primă serie toate analele
și cronicele naționale din sec. XV—XVIII și într-o a doua serie cronicele și
memoriile străine care se ocupă exclusiv cu țările noastre»10.
Editarea unui Codex diplomaticum era o importantă preocupare a lui
I. Bogdan, care corespunde și sugestiei exprimate de C. Jirecek atît într-o
1 Vezi, Arhiva Academiei, Dosarul IV, voi. 40, Procesul verbal al ședinței diu 5 aprilie
1905.
8 Vezi AAR, Seria II, tom. XXVII, Procesul verbal al ședinței solemne din 8 aprilie
1905, p. 230.
8 Vezi Istoriografia română și problemele ei actuale, Academia Română, Discursuri de recep-
țiune, XXVII, p. 11.
1 Ibid., p. 15.
8 Ibid., p. 18—19.
6 Ibid., p. 20.
7 Ibid., p. 21.
8 Ibid., p. 22.
8 Ibid., p. 25.
10 Ibid., p. 26.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN 1N CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
69
scrisoare adresată lui I. Bogdan 1 la 17II 1889, cît și în recenzia lucrării
Vechile cronice moldovenești pînă la Ureche, în care preciza că « pentru investi-
gațiunile istorice din țară o astfel de întreprindere ar fi, de bună seamă, baza
unui nou avînt» 2.
I.	Bogdan considera ca o a treia problemă « pregătirea unui Corpus inscrip-
tionum al Țărilor Române, atît a celor în limba slavă, cît și a celor românești
și neogrecești» 3.
Acest discurs-program, expresia gîndirii istorice moderne a lui I. Bogdan,
poate fi considerat și o analiză critică a activității secției istorice a Academiei,
în consecință, el a provocat nemulțumirea unora din vechii membri — inclusiv
A. D. Xenopol, fostul profesor al lui I. Bogdan — care se simțeau vizați. Astfel
a început o polemică între reprezentanții celor două direcții deosebite din
istoriografia română. La discuții a luat parte și Titu Maiorescu, care afirma că
lupta de idei este un semn de vitalitate, deoarece mărginirea unilaterală ar fi
un simpton de slăbiciune: « Să ne felicităm totdeauna cînd vedem lupte de
idei. .. Progresul nu se poate face fără schimbare și antagonism», spunea Titu
Maiorescu și încheia afirmînd că « hotărîrea asupra acestui fel de chestii nu
se dă prin votul unor colegi contemporani, ci prin dreapta judecată a viitorului» 4.
Această polemică a încetat numai datorită tactului de care a dat dovadă
I. Bogdan. Dar, în mod firesc, divergențele de păreri, care erau esențiale și
legate de principii și concepții, au continuat în mod latent, făcînd ca uneori
colaborarea lui I. Bogdan cu unii din reprezentanții vechii concepții să fie
deosebit de grea. Cît privește « dreapta judecată a viitorului» aceasta, precum
se știe, a dat cîștig de cauză lui I. Bogdan.
★
Deși I. Bogdan și-a început activitatea în cadrul Academiei în atmosfera
încordată pe care am arătat-o, atmosferă care se datora, din fericire, numai
unei minorități — e drept, încă influente — munca lui a fost foarte rodnică
și multilaterală s.
Membru al secției de istorie a Academiei, el participă cu competență și
la dezbaterea unor probleme ale secției literare, contribuind la rezolvarea
acestora. Menționăm, de pildă, participarea la discuțiile cu privire la modificarea
ortografiei6.	.
Dovada aprecierii activității filologice a marelui nostru slavist— care se
afirmase prin valoroase studii de limbă — o constituie faptul că, în ședința
din 19 mai 1914, a fost ales membru al Comisiei Dicționarului 7, reales apoi
cu regularitate și chiar în absență, în ajunul morții sale8.
1 Vezi I. L u p a ș, loan Bogdan în lumina unor fragmente din corespondența sa, AAR,
Seria HI, t. XXVII, mem. 7, p. 32.
2 Vezi C. J i r e c e k, Slavische Chroniken der Moldau,« Arhiv fur slavische Philologie»,
t. 15, 1892, p. 91, vezi și extrasul din CL, an. XXVI, 1892, nr. 7, p. 10.
3 Vezi Istoriografia română, p. 26.
4 AAR, Seria II, t. XXVII, Procesul verbal al ședinței din 9 aprilie 1905, p. 234.
6 Vezi bibliografia lucrărilor sale la P. P. P a n a i t e s c u, loan Bogdan și studiile de
istorie slavă la români, « Buletinul Comisiei istorice a României», voi. VII, București, 1928,
P- XXI-XXXII.
• Vezi AAR, Seria II, t. XXVI, Procesele verbale ale ședințelor din 16 și 17 martie 1904.
7 AAR, Seria II, t. XXXVI, Procesul verbal al ședinței din 19 mai 1914, p. 149.
8 AAR, Seria II, t. XXXVII, Procesul verbal al ședinței din 13 mai 1915, p. 168, t.
XXXVIII, Procesul verbal al ședinței din 30 mai 1919, p. 311.
https://biblioteca-digitala.ro
70
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
In ceea ce privește prezentarea de comunicări în cadrul Academiei, este
semnificativ faptul că, după discursul de recepție, care a creat o deosebită
încordare, I. Bogdan, atît de activ mai înainte, nu mai prezintă timp de aproape
doi ani nici o lucrare proprie, ci numai lucrări ale altor cercetători sau docu-
mente inedite intrate în patrimoniul Academiei. Abia în ședința publică din
27 martie 1907 susține comunicarea îndatoririle militare ale cnejilor și boierilor
moldoveni în secolii XIV și XV \ după care activitatea în acest domeniu începe
să se desfășoare în mod normal, prin prezentarea a numeroase alte comunicări:
Evangheliile de la Homor și Voroneț din 1473 și 1550, Contribuții la istoria Mol-
dovei între 1448—1458 2 etc.
Bogata lui activitate depusă in cadrul Comisiei istorice a României
avea, de asemenea, strînse legături cu Academia, fără a fi dependentă de
aceasta.
Propunîndu-și închegarea unui colectiv de cercetători ai trecutului, care
să se îngrijească exclusiv de publicarea de ediții critice de izvoare istorice și
de monumente literare vechi, I. Bogdan, cu sprijinul lui Spiru Haret, ca ministru
al Instrucțiunii, a înființat în anul 1909 Comisia istorică a României. Ca preșe-
dinte al acestei comisii, I. Bogdan, ajutat de I. Bianu și D. Onciul, s-a ocupat
îndeaproape de supravegherea lucrărilor, a urmărit fiecare publicație pas cu
pas, mergînd chiar la controlul textului cu manuscrisul original3. După o
muncă intensă de zece ani, care a dat frumoase roade, Ministerul a suprimat
subvenția anuală, împiedicînd activitatea Comisiei. Cînd intervențiile la Mini-
ster s-au dovedit ineficiente, Secția istorică a Academiei propune, în ședința
din 13 mai 1914, ca suma de 5.828,20 lei, excedent al secției, să fie afectată
unei tipărituri a Comisiei, și anume Cronicii lui Neculce, pe baza manuscrisului
aflat la Academie. Propunerea se respinge, dar se hotărăște ca Academia să
sprijine Comisia printr-o intervenție la Minister în vederea restabilirii situației
legale 4. Ca urmare a acestei intervenții, Comisiei i s-au alocat din nou subven-
țiile legale, ceea ce i-a permis să-și continue activitatea, despre care I. Bogdan
informează cu regularitate Academia, prin prezentarea noilor volume
apărute ®.
Comisia istorică, sub președinția lui I. Bogdan, a grupat în jurul ei ele-
mentele cele mai capabile, care au reușit să tipărească lucrări de înaltă ținută
științifică și tehnică. Rezultatele frumoase ale Comisiei, « care a însemnat o
eră nouă în publicațiile noastre de cronici și documente»6, se datoresc atît
muncii sistematice a colaboratorilor, cît și meticulozității lui I. Bogdan, care
supraveghea întreaga muncă.
O altă latură a activității lui I. Bogdan în cadrul Academiei este aceea
de membru în diferite comisii de premii. Astfel, chiar din primul an al alegerii
sale ca membru, în ziua de 1 aprilie 1903, a fost ales membru al comisiei pre-
miilor anuale din 1904, fiind numit ulterior secretar și raportor general al
1 AAR, Seria II, t. XXIX, Procesul verbal al ședinței din 27 martie 1907, p. 147.
1 AAR, Procesul verbal al ședinței din 10 aprilie 1907, p. 175;« Analele», Seria II, t. XXX,
Procesul verbal al ședinței din 21 martie 1908, p. 126; ibid., Procesul verbal al ședinței din 3
aprilie 1908, p. 164 etc.
3 Vezi N. lor ga, I. Bogdan, p. I.
4 AAR, Seria II, t. XXXVI, Procesul verbal al ședinței din 14 mai 1914, precum și Procesul
verbal al secției istorice din 13 mai 1914, ibid., p. 262.
6 AAR, Seria II, t. XXXVII, Procesul verbal al ședinței din 25 mai 1915, p. 188; t.
XXXIX, Procesul verbal al ședinței din 28 octombrie 1916, p. 50—51 etc.
• P. P. Panaitescu, op. cit., p. XVI.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN IN CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
71
comisieiîși îndeplinea cu atîta conștiinciozitate această obligație, incit, pe bună
dreptate, era dat ca exemplu. Astfel, intr-o scrisoare adresată de I. Bianu lui Xeno-
pol, in ziua de 11 februarie 1913, prin care căuta să-l convingă că este necesar să-și
dea concursul la lucrările Academiei, ii scrie: « Onciul și Bogdan, deși bolnavi
— cel dinții stă în casă dinainte de Crăciun, cel de-al doilea este intr-un sana-
toriu de lingă Viena — au primit să facă rapoarte. Onciul despre trei cărți,
din care două foarte voluminoase; Bogdan despre două, iarăși voluminoase»2.
Rapoartele alcătuite de I. Bogdan in vederea selecționării celor mai bune
lucrări spre premiere sint alcătuite meticulos, cu competență și mult simț de
răspundere, constituind un adevărat exemplu de analiză obiectivă. în calitate
de membru al secției istorice, a alcătuit numeroase rapoarte asupra unor lucrări
prezentate spre a fi publicate în« Anale», rapoarte care de asemenea pot fi luate
ca model prin modul documentat și detailat în care sînt alcătuite 3.
Critic imparțial, I. Bogdan se afirmă în același timp ca un sprijinitor al
cercetărilor științifice. Astfel, în unele cazuri, I. Bogdan a recomandat Aca-
demiei spre publicare lucrări de literatură sau limbă, cum ar fi aceea a profe-
sorului luliu Valaori, Citeva observațiuni referitoare la scriitorii clasici greci și
latini*, sau Locuțiuni (graie) armânești de P. Papahagi, pe care le socotea
vrednice de a vedea cit mai repede lumina tiparului.
în acest sens, considerăm necesar să menționăm următorul exemplu, care
ni se pare elocvent: însărcinat de Academie, în anul 1912, să refere asupra
lucrării Contribuții privitoare la relațiile bisericii românești cu rușii în veacul
al XVII-lea, lucrare prezentată în manuscris de S. Dragomir și însoțită de
numeroase anexe, I. Bogdan scria în raportul său, cu referire la anexe: «O
mare parte le-am copiat și le-am fotografiat acum un an. Astfel, aproape toate
anexele d-lui Dragomir le posed și în copiile mele.. . Planul meu este de a
aduna toate materialele privitoare la istoria noastră din acele arhive și a le
edita apoi la un loc, într-o publicațiune mai mare.
Aceasta însă nu mă împiedică să recomand secțiunii istorice tipărirea
studiului și a materialelor adunate de dl. Dragomir. Dimpotrivă: chiar dacă
voi fi silit să retipăresc unele materiale cuprinse în manuscrisul d-lui Dragomir,
acesta merită totuși să fie tipărit și el, deoarece lucrarea mea, dacă voi putea
s-o termin, așa cum am plănuit-o, va cere încă mulți ani de muncă. ..» și con-
chidea :« Așa fiind, recomand cu căldură secțiunii istorice să decidă a se tipări
în «Analele Academiei Române » manuscrisul d-lui S. Dragomir, atît studiul
introductiv care cuprinde 92 p., cît și anexele care cuprind 177 p. de texte
rusești cu titluri românești» 5.
în alte cazuri, I. Bogdan solicită sprijinul material al Academiei pentru
continuarea cercetărilor Institutului de filologie și folclor condus de 0. Densu-
sianu, căruia ministerul i-a suprimat subvențiile *, sau ia cuvîntul în favoarea
1 AAR, Seria II, t. XXV, Procesul verbal al ședinței din 1 aprilie 1903, p. 177; t. XXVIII,
Procesul verbal al ședinței din 20 martie 1906, p. 166; t. XXIX, Procesul verbal al ședinței
din 2 mai 1914, p. 111.
2 Vezi copia scrisorii păstrată în Arhiva Academiei, 1913, A — 7, Dosarul nr. 19, Volumul
8 a, Secțiunea istorică, fila 120.
9 Vezi AAR, Seria II, t. XXIX, Procesul verbal al ședinței din 17 aprilie, 1907, p. 366;
Comisia premiilor anuale, p. 380—382; t. XXXVI, Comisia premiilor anuale, p. 346—347 etc.
4 AAR, Seria II, t. XXVII, Procesul verbal al ședinței din 7 mai 1904, p. 15.
9 AAR, Seria II, t. XXXIV, Procesul verbal al ședinței din 19 mai 1912 al secției istorice,
p. 232-233.
9 AAR, Seria II, t. XXXVIII, Procesul verbal al ședinței din 12 iunie 1915, p. 5.
https://biblioteca-digitala.ro
72
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
lui O. Tafrali, care cerea un ajutor în vederea continuării cercetărilor privind
arta bisericii Curtea de Argeș, spunînd: « cred că Academia trebuie să acorde
o subvenție tînărului distins, care promite să producă lucrări de valoare» L
Atașamentul față de Academie l-a manifestat și prin strădania de a con-
tribui din toate puterile sale la îmbogățirea colecției de documente și de manu-
scrise sau la adunarea unor piese de valoare referitoare la trecutul Țărilor
Române, pentru a fi păstrate și puse la dispoziția specialiștilor. Se poate spune
că, din generația lui, alături de Bianu, care era bibliotecarul Academiei, a fost
academicianul care s-a preocupat în cea mai mare măsură de acest aspect al
activității înaltului for științific. Astfel, aflînd că în Arhiva Ministerului de
război de la Viena se găsea o hartă geografică a Olteniei din anul 1722, a obținut
o copie fotografică pentru colecția Academiei2. în călătoriile sale închinate
depistării și studierii documentelor slavo-române emise de cancelaria lui Ștefan
cel Mare, nu arareori se întîmpla ca, găsind hrisoave originale la particulari,
să determine pe posesori să le doneze Academiei3, alteori, ca în cazul docu-
mentelor aflate în casa obștei de la Bîrlad, după ce constata bunăvoința necesară,
propunea Academiei să intervină oficial 4. 0 dovadă grăitoare a grijii și a zelului
de a strînge și de a asigura cele mai bune condiții de păstrare a monumentelor
trecutului o constituie și faptul că, în timp ce era decan al Facultății de filo-
zofie și litere din București, după moartea fostului său coleg Gr. Tocilescu,
în noiembrie 1909, a înaintat Ministerului Instrucțiunii și Cultelor un raport
prin care solicita ministerului cumpărarea pentru Facultate a bibliotecii răpo-
satului academician. Fiind informat că în bibliotecă se găseau și numeroase
documente importante, chiar în raportul către Minister propunea ca toate
documentele ce se vor găsi în bibliotecă să fie donate Academiei Române,
ceea ce a și făcut în ședința din 26 februarie 1910 6.
Proceda în același fel și cu aceeași nobilă pasiune în vederea îmbogățirii
cu manuscrise românești sau slavo-române a colecției Academiei. Este sufi-
cient să menționăm că la 30 octombrie 1909 prezintă Academiei, în dar din
partea lui P. Gîrboviceanu, un manuscris cuprinzînd traducerea românească
a învățăturilor lui Neagoe Basarab 6 sau, la 12 octombrie 1912, din partea lui
S. Pușcariu mai multe fragmente de manuscrise și tipărituri slavone vechi
găsite în podul vechii biserici românești din Rîșnov 7.
Tocmai pentru faptul că n-a precupețit nici un efort în vederea îmbogă-
țirii patrimoniului Academiei cu aceste comori neprețuite ale trecutului cultural
al poporului român, I. Bogdan a suferit nespus de mult de pe urma faptului
că, în primul război mondial, în timpul ocupației străine, acest tezaur compus
pe atunci din 607 volume de manuscrise slavone, în noaptea de 9/22 ianuarie 1917
a fost luat cu forța de la Academie și înstrăinat de ocupanți. La stăruința
lui I. Bogdan, Academia Română a făcut demersurile necesare, explicîndcă
acest act militar contravine « dispozițiilor internaționale ale Conferințelor de
1 Ibid., Procesul verbal al ședinței din 18 septembrie 1915, p. 19.
2 AAR, Seria II, t. XXVII, Procesul verbal al ședinței din 10 decembrie, 1904, p. 99;
vezi și I. Lupaș, op. cit., p. 34.
3 AAR, Seria II, t. XXVIII, Procesul verbal al ședinței din 1 iulie 1905, p. 21; t. XXIX.
Procesul verbal al ședinței din 2 februarie 1907, p. 72; t. XXX, Procesul verbal al ședinței
din 14 septembrie 1907, p. 36 etc.
4 Arhiva Academiei, 1905, A-l, Volumul 27, Procesul verbal al ședinței din 29 aprilie 1905.
5 AAR, Seria II, t. XXXII, Procesul verbal al ședinței din 26 februarie 1910, p. 69—70.
6 Ibid., Procesul verbal al ședinței din 30 octombrie 1909, p. 37.
7 AAR, Seria II, t. XXXV, Procesul verbal al ședinței din 12 octombrie 1912, p. 26,
https://biblioteca-digitala.ro

Academicieni în aula Academiei Române.
Masa din dreapta, de la stingă spre dreapta: N. Gane, N. Quintescu, C. Erbiceanu. A. Bărseanu, Ioan Bogdan, A. Naum,
N. Iorga, Al. Philippide, I. Caragiani, A. D. Xenopol
Masa din mijloc: Iacob C. Negruzzi, D. A. Sturdza, I. Bianu
Masa din stingă, de la stînga la dreapta: Spiru Haret, General Gr. Crăiniceanu, N. Teclu, P. Poni, Șt. Hepites, Dr. V. Babeș, Ing. A. Saligny, Gr. Antipa,
I. Simionescu, Dr. Istrati
Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România
Cabinetul de stampe
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN 1N CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
73
la Haga, care opresc confiscarea în timp de război a manuscriselor vechi, nu
numai cînd sînt avere particulară, ci și cînd sînt averea statului» x. Ca o
consecință directă a acestor intervenții, între care și o audiență la feldmare-
șalul Mackensen, toate manuscrisele au fost restituite Academiei, pentru ca
apoi, după ce marele nostru slavist a alcătuit o descriere amănunțită, în ziua
de 17 iunie 1917, să fie luate din nou numai 305 volume dintre cele mai prețioase
manuscrise slavone 2, după o prealabilă cercetare a unui slavist străin, profe-
sorul Goetz de la Universitatea din Bonn 3.
Tot I. Bogdan a fost acela care, după încetarea războiului în ziua de
6 ianuarie 1918, a alcătuit, în numele Academiei, declarația cu privire la pagu-
bele provocate prin ridicarea « cu forța, neținîndu-se seama de protestările
Academiei» a celor 305 manuscrise ale Academiei, « împreună cu 7 volume
de același fel de mare valoare artistică prin scrisul și legătura lor, aduse la
Academie de la Muzeul național de antichități din Capitală», după care preciza:
« Aceste volume nefiind articole ce se pot găsi în comerț, evaluarea lor trebuie
făcută astfel:
305 volume a lei 1.000 ............lei	305.000.
7 volume a lei 5.000 ............lei	35.000» 4.
Dar I. Bogdan, care s-a străduit și a depus toate eforturile pentru adunarea,
păstrarea și înapoierea acestor manuscrise, a încetat din viață aproape cu un
an înainte de restituirea lor către Academie (mai 1920) 5.
I. Bogdan a contribuit esențial la gruparea în Academie, for superior
al culturii românești, a elementelor celor mai valoroase, care prin activitatea
lor au făcut cinste științei românești. Astfel, în ședința sesiunii generale din
27 mai 1909, prezintă expunerea de motive în baza căreia secția istorică propunea
alegerea lui Constantin Giurescu ca membru corespondent •. în ședința din
18 mai 1911, în numele secției istorice, I. Bogdan propune alegerea lui Vasile
Pîrvan ca membru corespondent al Academiei și prezintă activitatea acestuia 7,
iar apoi exact după 2 ani, în ședința din 18 mai 1913, tot el citește expunerea
asupra activității științifice a lui V. Pîrvan, în vederea alegerii acestuia ca
membru activ ®. De asemenea, la propunerea lui I. Bogdan, în ședința secției
istorice din 14 mai 1915, S. Mehedinți a fost ales membru al Academiei (I. Bog-
dan a citit expunerea asupra activității științifice a acestuia în ședința din
1 AAR, Seria II, t. XXXIX, Procesele verbale ale ședințelor din 10/23 ianuarie 1917
p. 59 — 61; 13/26 ianuarie 1917, p. 61 — 64; 2 februarie 1917, p. 66 — 67.
2 Inițial, în noaptea de 9/22 ianuarie 1917 au fost luate 607 manuscrise, iar ulterior, după
selectare, autoritatea militară germană a luat 305 manuscrise și le-a predat reprezentanților
armatei bulgare (colonel Stanciov și locotenent Oreskov), spre a fi trimise la Sofia (Vezi« Analele»,
Seria II, t. XXXIX, Procesul verbal al ședinței din 24 mai 1918, p. 103 —105).
3 Ibid.
4 Arhiva Academiei, 1919, A-8, Dosarul nr. 107; voi. I, Obiectul Despăgubiri de război,
text manuscris I. Bogdan.
5 Restituirea manuscriselor — adevărat tezaur național — a fost rezultatul intervențiilor
Academiei, prin Ministerul Afacerilor Străine, pe lingă legațiile statelor prietene (Arhiva Acade-
miei, Dosar nr. V, voi. 39, Procesul verbal al ședinței din 11 aprilie 1919). în Procesul verbal
al ședinței din 7 mai 1920 (AAR, Seria II, t. XL, p. 52) se consemnează faptul că Ministerul
Afacerilor Străine a comunicat Academiei că manuscrisele au fost preluate de Comisarul român
din Sofia. în ședința următoare (14 mai 1920) se comunică intrarea manuscriselor în patrimo-
niul Academiei («Anale», Seria II, t. XL, p. 52 — 53).
6 AAR,	Seria II, t. XXXI, Procesul verbal al	ședinței	din	27	mai	1909,	p.	208 — 210.
7 AAR,	Seria II, t. XXXIII, Procesul verbal al	ședinței	din	18	mai	1911,	p.	147 —149.
8 AAR,	Seria II, t. XXXV, Procesul verbal al	ședinței	din	18	mai	1913,	p.	153 — 154.
https://biblioteca-digitala.ro
74
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
19 mai) în ședința din 26 mai 1915 a citit propunerea de alegere a lui Silviu
Dragomir ca membru corespondent.
Dornic să arate oamenilor de știință din străinătate, care se preocupau
de probleme românești sau contribuiau la popularizarea progreselor științei
noastre istorice și filologice, aprecierea și recunoștința Academiei Române,
I. Bogdan a propus alegerea ca membri de onoare a unor savanți de renume
mondial. Astfel, în ședința din 23 martie 1904, propunînd alegerea eminentului
slavist V. Jagic, I. Bogdan argumenta, spunînd între altele: «a urmărit cu
interes progresele filologiei române și a luat cunoștință de ele în « Archiv»
ori de cîte ori i s-a oferit ocazia. Prin scrierile, prin recenziunile și prin lecțiile
sale, dînsul a atras adeseori atențiunea slaviștilor asupra interesului ce prezintă
pentru ei studiul limbii, literaturii și istoriei române. Pe lingă Veselovski, el
este astăzi al doilea slavist care nu încetează de a accentua importanța culturii
române din trecut pentru cunoașterea întregului orient european. Ca omagiu
pentru activitatea în general recunoscută a dînsului, ca recunoștință pentru
interesul ce poartă filologiei românești, vă propun, domnilor colegi, să alegeți
pe profesorul Jagic membru onorar al Academiei noastre»2. Propunerea lui
I. Bogdan a fost însușită cu 23 voturi pentru și 1 vot contra, profesorul V. Jagic
fiind proclamat membru de onoare al Academiei Române 3.
Apoi, în ședința din 29 mai 1914, I. Bogdan face propunerea de alegere
a lui C. Jirecek ca membru de onoare al Academiei. în expunerea de motive
afirmă: «Pentru noi românii, lucrările lui Jirecek au o valoare specială, căci
unele din ele privesc direct istoria noastră în Peninsula Balcanică... Dl. C. Jire-
cek a fost profesorul mai multor tineri de-ai noștri, care au făcut studii de
istorie și filologie la Universitatea din Viena; acestora le-a arătat întotdeauna
o deosebită bunăvoință și îi datoresc mult în ce privește metoda și îndemnul
la lucru. Dl. C. Jirecek urmărește cu mare interes și cu cea mai deplină obiec-
tivitate tot ce se produce la noi în domeniul istoriei și istoriografiei naționale.
Utilizînd acolo producții ale științei românești în lucrări care se citesc de mulți
învățați europeni, domnia-sa contribuie în mod conștient la întărirea unei bune
reputații a științei istorice românești. Academia Română i-ar arăta o recuno-
ștință meritată alegîndu-1 membru onorar al ei»4. Procedîndu-se la vot, cu
unanimitate de voturi, C. Jirecek a fost proclamat membru de onoare al Acade-
miei Române 5.
Apreciind savanții străini care urmăreau și popularizau succesele științei
românești, I. Bogdan era la rîndul său foarte prețuit de specialiștii de peste
hotare. Astfel se poate explica faptul că la invitația adresată Academiei Române
de către Biblioteca publică din Petersburg, cu prilejul festivităților centena-
rului acesteia, Academia, în ședința din 22 noiembrie 1913, nu-1 deleagă pe
I. Bianu, care era bibliotecar, ci pe I. Bogdan, ca s-o reprezinte la festivitate.
Astfel, în adresa Academiei din 2 decembrie 1913 către Ministerul Instruc-
țiunii și Cultelor, prin care se solicită fondurile necesare călătoriei, se mențio-
nează :
1 AAR, Seria II, t. XXXVII, Procesul verbal al ședinței secției istorice, din 14 mai 1915,
p. 288, precum și Procesul verbal al ședinței din 19 mai 1915, p. 174—176.
2 AAR, Seria II, t. XXVI, Procesul verbal al ședinței din 23 martie 1904, p. 190—191.
3 Ibid., p. 192.
4 AAR, Seria II, t. XXXVI, Procesul verbal al ședinței din 29 mai 1914, p. 176; vezi
și t. XXXIX, Procesul verbal al ședinței din 25 ianuarie 1918, p. 92—93, în care I. Bogdan
face necrologul lui C. Jirefiek.
* AAR, Seria II, t. XXXVI, p. 178.
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN BOGDAN 1N CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE
75
« Dl. Bogdan este cel mai indicat să reprezinte Academia întrucit d-sa a
făcut studii slavice în capitala Rusiei; a călătorit în urmă la St. Petersburg
și în diverse centre culturale ale imperiului vecin, unde a adunat bogate mate-
riale privitoare la istoria țărilor noastre. Cele două mari volume din publica-
țiunea Documentelor lui Ștefan cel Mare cuprind o bună parte din acelea pe
care dl. Bogdan le-a descoperit și studiat în arhivele și bibliotecile din Rusia.
Călătoria d-sale cu ocazia serbărilor de la St. Petersburg i-ar da ocaziunea
să mai cerceteze și să mai descopere, poate, și alte documente, mai ales că,
fiind acolo adunați învățații Rusiei în cercul cărora dl. Bogdan este bine cuno-
scut, ar putea avea de la aceștia indicațiuni prețioase despre existența prin
arhive și biblioteci a unor asemenea alte documente. Din acest îndoit punct
de vedere: al reprezentării culturii românești la serbarea centenarului Biblio-
tecii imperiale din Petersburg și al cercetărilor istorice, este de mare folos ca
dl. Bogdan să poată merge la Petersburg cu prilejul serbării acestei biblioteci» *.
Apreciind just excepționala sa activitate, la cîțiva ani după primirea ca
membru activ, Academia Română îl alege pe I. Bogdan vicepreședinte 2 în
ședința din 25 mai 1910. Este reales în ședința din 26 mai 1911, precum și
în ședința din 26 mai 1912. După patru ani, în ședința din 28 mai 1916, este
reales vicepreședinte și de asemenea în alegerile următoare, care au avut loc
la 8 octombrie 19183. în această calitate a condus cu competență lucrările,
în deosebi în timpul războiului, sub ocupație, cînd președintele Academiei și
al doilea vicepreședinte se aflau în Moldova, a prezidat numeroase ședințe,
din care unele istorice, cum ar fi ședința din 25 noiembrie 1916, prima ședință
ținută sub ocupație străină 4. Dorința fierbinte și nădejdea că « discuțiile și
hotărîrile Academiei își vor relua obișnuita lor libertate», exprimate de I. Bogdan
la deschiderea acelei «triste ședințe», s-au realizat abia la 6 decembrie 1918,
cînd a avut satisfacția de a prezida o ședință a Academiei în patria liberă s.
Moartea prematură — survenită în ziua de 1 iunie 1919 — îl surprinde în
plină activitate creatoare, răpind Academiei pe unul din cei mai devotați
membri ai ei.
în ședința din 2 iunie, anunțînd decesul lui I. Bogdan, P. Poni, preșe-
dintele Academiei, spunea: « Golul lăsat în Instituția noastră prin pierderea
acestui specialist de mare valoare va fi greu completat» s.
în discursul rostit de I. Bianu din partea Academiei la mormîntul lui
I. Bogdan, vorbitorul spunea:« știința, adică lumina adevărului și dreptatea
între oameni au fost singurele ținte, singurele scopuri spre care a năzuit toată
viața și cu toate puterile». Și referindu-se la orientarea studiilor de slavistică,
pe care I. Bogdan le-a așezat pe temelii solide, ridicîndu-le la înălțimea unor
1 AAR, Seria II, t. XXXVI, Procesul verbal al ședinței din 29 noiembrie 1913, p. 39.
In acest proces verbal se menționează numai faptul că se decide a fi delegat I. Bogdan și a se
interveni la Minister. Copia adresei trimise Ministerului se găsește la Arhiva Academiei, 1913
A-16, voi. 4. Obiectul Congrese, Serbări jubiliare. Aniversări internaționale. Se pare că I. Bogdan
n-a putut participa la festivitatea centenarului Bibliotecii.
2 AAR, Seria II, t. XXXII, Procesul verbal al ședinței din 25 mai 1910, p. 255.
3 AAR, Seria II, t. XXXIII, Procesul verbal al ședinței din 26 mai 1911, p. 182;
t. XXXIV, Procesul verbal al ședinței din 26 mai 1912, p. 152; t. XXXVIII, Procesul verbal
al ședinței din 28 mai 1916, p. 206; t. XXXIX, Procesul verbal al ședinței din 8 octombrie
1918, p. 117.
4 AAR, Seria II, t. XXXIX, Procesul verbal al ședinței din 25 noiembrie 1916, p. 54.
3 Ibid., Procesul verbal al ședinței din 6 decembrie 1918, p. 174.
e Ibid., Procesul verbal al ședinței din 2 iunie 1919, p. 319.
https://biblioteca-digitala.ro
76
LUCIA DJAMO-DIACONIȚĂ
țări cu bogată tradiție în acest domeniu, I. Bianu rostea aceste cuvinte, pe
care posteritatea le-a subscris întru totul:
« Prin sădirea la noi a slavisticii, I. Bogdan a deschis un bogat cîmp de
activitate pentru trecutul neamului nostru și pentru așezarea rosturilor lui
în viitor. Lucrările lui I. Bogdan pe acest teren sînt modele admirate de toți
cunoscătorii români și străini... Fiecare lucrare a lui constituie o mare piatră
cioplită armonios în frumoase linii drepte, adăugată la marele templu al istoriei
neamului românesc» L
ДЕЯТЕЛЬНОСТЬ ИОАНА БОГДАНА В РУМЫНСКОЙ АКАДЕМИИ
(Резюме)
В статье освещаются некоторые аспекты разносторонней и плодотворной деятельности
великого румынского слависта в Академии. Иоан Богдан, крупнейший представитель
нашей науки, внес ценный вклад в развитие румынской славистики и историографии.
Руководствуясь концепциями новой исторической мысли, И. Богдан обратился к изуче-
нию древней румынской культуры и публикации литературных и исторических источников.
Его концепции шли в разрез со старыми теориями, провозглашаемыми некоторыми чле-
нами отделения истории Академии, которые занимали в ней привилегированное положе-
ние. Это затрудняло, но не приостановило И. Богдана в его работе, которая выходила за
рамки отделения. И. Богдан компетентно участвовал в обсуждении вопросов отделения
литературы. Он активно занимался пополнением собрания документов и рукописей Ака-
демии, касающегося прошлого румынского народа. Будучи членом различных комиссий
он с большой ответсттвенностью составлял доклады и был отмечен как образец исполнитель-
ности. И. Богдан оказал значительную помощь Академии в подборе наиболее способных
элементов, которые прославили румынскую науку.
Деятельность И. Богдана является прекрасным примером для последующих поколений.
L’ACTIVITÉ DE lOAN BOGDAN EN TANT QUE MEMBRE DE L’ACADÉMIE ROUMAINE
(Résumé)
Cet article expose certains aspects de l’activité aussi féconde que multiple du grand slaviste
roumain au sein de l’Académie. Figure représentative de la science roumaine, I. Bogdan a apporté
une contribution de valeur au développement des études slaves et de l’historiographie roumaine.
Animé par la pensée historique moderne, il dirigea son activité vers l’étude de la culture roumaine
ancienne, et la publication des sources narratives et historiques. Ses conceptions les firent entrer
en conflit avec les vieilles théories partagées par certains des membres de la section historique
qui détenaient des positions dominantes. Ceci compliqua, sans l’empécher, son activité qui
dépassait les cadres mêmes de la section. I. Bogdan participa avec compétence à la discus-
sion de certains problèmes de la section littéraire et se préoccupa vivement de l’enrichis-
sement des collections de l’Académie à l’aide de documents et de manuscrits relatifs au passé du
peuple roumain. En tant que membre de diverses commissions, on le donnait en exemple pour
le sens de la responsabilité avec lequel il rédigeait ses rapports. De même, il contribua pour
beaucoup à grouper à l’Académie les éléments les plus remarquables qui firent honneur à la
science roumaine.
L activité de loan Bogdan demeure un modele et un stimulant pour ceux qui sont
appelés à continuer son œuvre.
1	Vezi Arhiva Academiei, 1919, A-l, Dosarul nr. 4, volum 47, unde este atașat Discursul
lui I. Bianu, intitulat La mormintul lui I, Bogdan, publicat în «Neamul românesc» din
6 iunie 1919 și în AAR, Seria II, t. XXXIX, p. 332 — 334.
https://biblioteca-digitala.ro
II.	STUDII §1 COMUNICÄRI
«BULGARALBANITOBLAHOS» ET « SERBALBANITOBULGAROBLAHOS»
-DEUX CARACTÉRISTIQUES ETHNIQUES DU SUD-EST EUROPÉEN
DU XlVe ET XVe SIÈCLES
Nicodim de Tismana et Grégoire Camblak
DJORDJE SP. RADOJlClC (Novi-Sad)
de l’Academie Serbe des Sciences et des Arts
Le mélange et l’indétermination ethniques du Sud-Est européen sont
très bien marqués dans deux expressions datant du XlVe et XVe siècles:
«Bulgaralbanitoblahos» et « Serbalbanitoblahos ». La première est employée
par Katrari vers la moitié du XlVe siècle, dans les vers byzantins se rapportant
au moine Néophyte, originaire d’une localité des alentours de Salonique, dont
les parents — disait-il — étaient issus d’un mélange des Albanais et des
Valaques, et que celui-ci était, par conséquent, d’origine Valaque, selon
son apparence Albanais, mais par sa structure physique Bulgaroalbano-
valaque La seconde expression se trouve dans la chronique de Jannina du
début du XVe siècle, dans laquelle Vonge (mort après 1403, d’après Hopf)
est marqué comme étant « Serbalbanitobulgarovalaque» 2.
Ce que frappe dans les deux expressions c’est que le mot «valaque» se
trouve à la fin, ce qui veut dire vraisemblablement que les deux personnes
ont la même origine valaque, mais qu’elles se sont mêlées plus tard avec d’autres
nationalités du Sud-Est européen.
Cette fois-ci nous avons l’intention de dire quelques mots sur Nicodim de
Tismana et sur Grégoire Camblak, intellectuels très remarqués à cette époque
dans toute l’Europe du Sud-Est, dont la caractéristique ethnique est aussi
très compliquée.
A propos de Nicodim, les annales serbes de l’époque disent qu’il était
« Grcic» 3, c’est-à-dire fils d’un Grec, tandis que dans une autre source serbe,
notamment dans la biographie d’Isaie, personnage remarquable de l’histoire
d’église serbe et balkanique, il est écrit que Nicodim, « homme honorable et
saint, fort dans les saintes écritures, plus fort encore dans l’intelligence ainsi
1 I v. DujSev, Prouävanija värhu bälgarskoto srednovekovie (Sbornik na Bälgarskata
Akademija na naukite i izkustvata, XLI — I, 1945, 136). Sur Jean Katrari et les expressions
qui nous Interessent voir K. Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Literatur (18972).
780—781.
2 « Glasnik Druätva srbske slovesnosti» XIV (1862), 274. Sebastian CiracEsto-
p ana n Bizancio y Espana. El legado de la basilissa Maria y de les despotas Thomas y
Esaü de Jeannina II, (1943), 54. Cf. M. ö u f f 1 a y, Srbi i Arbanasi (1925), 69—70.
3 Ljub. Stojanovic, Stari srpski rodoslovi i letopisi (1927), 221.
https://biblioteca-digitala.ro
78
Acad. D. SP. RADOJICIC
que dans les paroles et les réponses» était« Grec de sa naissance» L La tradi-
tion enregistrée au XVIIe siècle dans le monastère de Tismana veut que le
père de Nicodim, de nationalité grecque, était originaire de Kostur (Castoria),
tandis que sa mère était Serbe 2. Dans la région de Kostur vivait vers la fin
du XlVe siècle Nicolas Bagas Baldovin, petit-fils du prince Baldovin, qui
tenait en possession, dans la première moitié du XlVe siècle, au temps du
roi serbe Etienne Uros III Decanski (1321 —1331), la région de Vranje. Il
est certain que cette famille ait été d’origine valaque. Il faut encore souligner
que le second petit-fils du prince Baldovin, frère de Nicolas, était kyr-Antoine
(Arsène) Bagaâ, ancien homme de lettres serbe, réorganisateur du monastère
de Saint-Paul au Mont-Athos (mort entre juin 1405 et octobre 1406) 3. La
tradition du XVIIe siècle mentionne Prilep comme le lieu de naissance de
Nicodim4, tandis que la tradition ultérieure roumaine rapporte l’apparte-
nance de Nicodim à la famille du prince serbe Lazar 5, qui, à cause de la fonc-
tion de commandant suprême dans la célèbre bataille de Kossovo (1389) et
du martyre qu’il subit comme prisonnier turque, est entré dans la poésie
populaire serbe et est devenu le personnage principal de la légende de Kossovo.
Pour ce même prince Lazar l’historien ragusain Jacob Lukarevic (1551 —1615)
a noté qu’il était « katunar» (chef des pâtres dans les montagnes de l’Europe
du Sud-Est) de Viteonica et de Kosoric (katunar de Viteonica e Kosorrichi) •.
Il s’ensuit, par conséquent, que Lazar, lui-aussi, était d’origine valaque7.
En joignant les données des traditions à celles des sources historiques il res-
sort que Nicodim aurait été de Prilepac, château fort près de Novo Brdo,
célèbre centre minier médiéval serbe, et non pas de Prilep, ville de Macé-
doine. Le château fort de Prilepac est le lieu natal du prince Lazar. Il se
peut que la mère de Nicodim, étant Serbe, fût en parenté avec le prince Lazar 8.
Enfin, tout est possible, et ceci explique les liens entre Nicodim et le prince
Lazar au temps du renouvellement des rapports entre l’église serbe et celle
de Constantinople (1375), ainsi qu’à l’époque où Nicodim prit à tâche la con-
struction des monastères valaques de Vodita et Tismana, c’est-à-dire au temps
du règne du voïvode valaque Vladislav-Vlaicu I (1364 — vers 1374) et du
voïvode Radu (vers 1374—1384 aproximativement). Le prince Lazar a prêté
une aide matérielle à Nicodime, en donnant à ces monastères certains villages,
probablement dans la région du Danube, au Sud de ce fleuve9. Lorsque Nico-
dim fut l’objet d’une «poursuite», il se réfugia «en terre hongroise», proba-
1 N. D u 6 i c, Starine hilandarske (extrait de«Glasnik Srp. uêenog druStva», 56, 1884),
P- 75-	.	.	.	.
2 Ced. Mijatovic, Srpski odzraci iz rumunske istorije («Letopis Matice srpske»,
187, 1896, 18 — 19). Cf. Emile Turdeanu, Les premiers écrivains religieux en Valachie :
l'hégoumène Nicodème de Tismana et le moine Philothée (« Revue des études roumaines», II,
1954, 119).
3 Djordje Sp. RadojiCic, Istocna i zapadna komponenta starih juinoslovenskih
knjizevnosli (« Glas Srpske akademije», 256, 1963, 4).
* Ced. Mijatovic, op. cit., 19.
6 E. Turdeanu, op. cit., 119. Il serait frère de la mère du prince Lazar (Ced. Mijatovic,
op. cit., 30).
6 II. Ruvarac, O knezu Lazaru, 1888, 15.
7 Voir Dj. Sp. RadojiCic, op. cit., 4.
9 Voir du même auteur Valikanski rukopis popa Nikodima (Gradja Autonomne Pokrajine
Vojvodine, III, 1959, 188).
9 Du même auteur, Srpsko-rumunski odnosi XIV — XVII veka («Godi^njak Filozofskog
fakulteta u Novom Sadu», I, 1956, 15—16).
https://biblioteca-digitala.ro
NICODIM DE LA TISMANA $1 GRIGORE TAMBLAC
79
blement à VilagoS (Çiria), chez Démètre, frère cadet du roi Marc (célèbre héros
Kraljevié Marko des chansons épiques sud-slaves), qui a passé à son tour en
Hongrie entre 1395 et 1399, cité en 1404 et 1407 comme étant châtelain
de Vilagoà (Çiria) et chef du Comitat de Zarand (Arad). Nicodim de Kostur
doit avoir connu Démètre, dont le frère Marc avait épousé la belle-sœur du
cité Nicolas Bagas Baldovin, seigneur féodal de la région de Kostur x. C’est
à VilagoS (Çiria) que Nicodim a écrit son Tétraévangile en langue slavonne
serbe, manuscrit remarquable par lequel commence l’ancienne littérature
serbe dans les Contrées du Danube moyen 2. Nicodim rentra en Valachie et
mourut le 25 décembre 1406 3.
Grégoire Camblak est de la famille des Camblak, celle-là même qui
a donné beaucoup de personnalités bien connues dans l’histoire byzantine et
bulgare 4. Né vraisemblablement à Târnovo vers l’an 1365, Grégoire Camblak
a terminé sa vie, pleine de migrations d’un pays à l’autre, en métropolite de
« Russie», en 1419/20. Il était de nationalité valaque de Macédoine proba-
blement, car le roi de Pologne Vladislav II Jagellon (1386—1434), ancien
grand duc Lituanien, dans sa lettre au pape Martin V (1417—1431), le
nomme Macédonièn (Macedo) 5 et il était sans doute à même de le savoir.
Camblak a vécu en Bulgarie, au Mont-Athos, à Constantinople, en Moldavie,
enfin, en Russie, en déployant partout une grande activité. De 1402 à 1406,
nous le trouvons en Serbie occupant le poste d’hégoumène du monastère
Decani. Il a écrit la biographie du fondateur du monastère, le roi Etienne
Uros (1403—1404). Dernièrement E. P. Naumov 6 a essayé de nier ce fait.
On possède, malheureusement, peu de données biographiques sur Grégoire
Camblak, néanmoins grâce au grand nombre d’œuvres littéraires qu’il a
laissées, il est considéré comme un écrivain supérieurement doué 7.
1 Du même auteur, Vatikanski rukopis, loc. cit., 188—189.
2 Du même auteur,« Godisnjak Filozofskog fakulteta u Novom Sadu», II, 1957, 239—270.
Sur le Tétraévangile de Nicodème voir p. 242—243.
3 De même auteur, Vatikanski rukopis, loc. cit.
1 Voir l’étude de G. I. T h e o h a r i d o u, Oi Tsamplakones (extrait de «Makedonikon»,
V, 1959, 125-183).
6 A. I. Jacimirskij, Grigorij Camblak (1904), 19, 215.
6 Kem napisano vtoroe iitie Stefana Decanskogo? (« Slavijanskij arhiv», 1963, 60 — 72).
7 Voir Djordje Sp. RadojiCic, Tvorci i delà stare srpske knjiievnosti (1963),
175-182.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
QUELQUES REMARQUES SUR LES BALKANISMES EN VIEUX-SLAVE
JOSEF KURZ (Prague)
1.	En examinant la syntaxe du vieux slave (surtout le problème de l’article
en vieux slave) x, j’ai toujours fait attention aux relations balkaniques dans
les phénomènes examinés. Le vieux-slave s’étant formé dans le milieu bal-
kanique (surtout sous l’influence de la langue et de la culture grecques), reflète
l’état de ce milieu. On ne peut pas douter que l’étude du vieux slave comprise
de cette façon n’ait une grande importance pour la balkanistique diachronique
et qu’elle ne puisse conduire aux résultats touchant la connaissance du temps
et des circonstances du début et de la première évolution des phénomènes
étudiés.
L’article postposé appartient, on le sait bien, aux balkanismes ; il avait
pris son origine dans les conditions du contact étroit des langues balkaniques ;
les influences balkaniques auraient pu se manifester par le soutient et par la
régularisation des tendances indigènes concernant l’emploi des pronoms démon-
stratifs postposés dans la fonction anaphorique. En vieux-slave, l’influence
des originaux grecs aurait pu jouer un rôle important dans l’extension de l’usage
mentionné, mais, à cette époque, il ne s’agissait pas encore d’un véritable article.
Dans le domaine de l’article, on rencontre, à côté de cela, dans les monu-
ments vieux-slaves, des constructions d’origine livresque, formées par l’imi-
tation servile du grec ; c’est l’emploi du pronom ize, lié à l’infinitif, au parti-
cipe, à une construction prépositionnelle, à un substantif etc. (par ex. : a eze
sësti o desnp i o sçjç mene nëstb msne sego dati Matthieu 20, 23 dans le cod.
Marianus ; i si takozde sçtb- ize na kamenichb séemii Marc 4, 16 dans le cod.
Zographensis ; ize... sëemi dans le Marianus ; aste ubo svëtb ize vb tebë tbma
estb. té lima kolbmi Matthieu 6, 23 dans le Zographensis, Marianus, Assema-
nianus, Savvina kniga ; vsëkb grëchb i vlasvimië. otbpustitb sç clovëkomb a ëze
na duchb vlasvimië ne otbpustitb sç clovëkomb Matthieu 12, 31 dans le Zogra-
phensis ; ëze.. . chula Marianus, Assemanianus) ; elles ont pénétré dans les
textes par l’intermédiaire des originaux grecs ; dans les premières traductions
l’usage de telles constructions était assez rare (on y trouve le pronom ièe
en congruence avec le mot auquel il appartient), et il semble avoir été réservé
1 Cf. sur le problème de l’article en vieux-slave, mes travaux suivants: K otâzce Цепи
vjazyctch slovanskÿch, se zvIdStnim zfetelem к staroslovéniliné, «Byzantinoslavica», 7, 1937 — 1938,
p. 212—340, et 8, 1939 —1946, p. 172 — 288 (la deuxième partie a paru aussi comme tiré à part
sous le titre Problém Цепи v jazyce slaroslovênském, Praha, 1946); Проблема члена в старо-
славянском языке, dans le recueil «Исследования по синтаксису старославянского языка »,
1963, р. 121 — 182; Проблемата за члена в старобълеарския език, «Език и литература»,
XVII, 3, p. 1 —16; Studie ze syntaxe jazyka staroslovénského (thèse de doctorat, encore
inédite, 1964, résumé de mes recherches).
https://biblioteca-digitala.ro
82
BALCANISMELE 1N SLAVA VECHE
pour exprimer de fines nuances de sens du texte slave 1 ; mais plus tard, leur
emploi s’élargit et devint une imitation tout à fait mécanique des constructions
grecques (souvent avec la forme invariable du pronom) ; dans le codex Supra-
sliensis on trouve 282 exemples de cette sorte. Il me semble que les anciens
traducteurs choisissaient cette construction non slave pour traduire des groupes
de mots grecs liés avec l’article souvent aussi parce qu’ils ne possédaient pas
un moyen slave adéquat correspondant à l’article grec ; n’aurait-on pas pu
remplacer de telles constructions, comme ize oit strant novi ljudije cod. Supr.
321, 28, poslusai jaze vidimaa ibid. 336, 21, né si li jeze proricajemo slysah ibid.
337, 9, par des moyens bien slaves formés par un article slave, s'il y en avait
eu à ce temps-là (alors qu’on aurait pu dire, par ex., noviji ti ljudije ott strant,
poslusai vidimaa ta, nési li slysah proricajemoje to) ?
En fait, il semble du moins que les balkanismes syntactiques vivants
n’apparaissent pas dans les traductions cyrillo-méthodiennes dans une mesure
plus large 2. Le défenseur de telles influences Jan Sedlâcek 3 ne donne que de
très rares exemples dans les textes cyrillo-méthodiens qu’on puisse expliquer
ainsi. Il trouve plus d’exemples de quelques phénomènes balkaniques dans le
codex Suprasliensis. On trouve en effet dans ce monument des cas pareils
(mais il n’est pas sûr qu’ils descendent de l’époque de la traduction des textes
ou de celle des copies). Ceci est d’accord avec mes conclusions concernant
l’apparition des propositions avec da pour les infinitifs finaux grecs; je peux
affirmer que l’usage des propositions introduites par la conjonction da dans
la traduction cyrillo-méthodienne la plus ancienne — usage d’ailleurs peu
fréquent, si on ne prend en considération que des matériaux dont il peut s’agir
— ne signale pas encore le processus touchant l’existence des constructions
infinitives slaves, mais qu’on peut compter avec un tel processus plus tard,
à l’époque de Syméon ou les signes de la retraite des constructions infinitives
apparaissent plus clairement (et le codex Suprasliensis appartient à cette
époque-là).
Il faut à mon avis, étudier la syntaxe des monuments cyrillo-méthodiens
en l’examinant toujours par rapport aux relations balkaniques ; mais, d’un
autre côté, il faut s’en tenir aux faits réels et examiner tout d’abord si des
traits qu’on peut juger comme des balkanismes, sont vraiment présents dans
les textes. L’apparition plus claire des dits balkanismes ne se trouve que dans
les textes qui suivent l’époque cyrillo-méthodienne. Certes, on peut supposer
les tendances menant à de tels changements 4, mais la diffusion de tels traits
dans les textes s’accomplissait successivement et le caractère livresque de la
langue vieille-slave s’y opposait.
En me fondant sur l’analyse détaillée des faits je suis parvenu à la conclu-
sion que l’absence de l’article, ou celle des propositions introduites par la
1 Voir « Byzantinoslavica», 8, 1939—1946, p. 280 — 285.
2 Voir aussi M. M a 1 e cki, Zagadnienia sporne lingwistyki balkaAskiej, dans III-ème
Congrès international des slavistes. Publications du Comité d’organisation, No. 1, Beograd, 1939,
p. 216-217.
3 Jan SedlâCek, K problematice zkoumăni syntaxe staroslovinStiny, dans le recueil
Otâzky slovanské syntaxe, Praha, 1962, p. 89—92; Синтаксис старославянского языка в
свете балканистики, «Slavia», 32, 1963, р. 385 — 394; К balkanskym paralelâm ve vyjadfovâni
hypotetické modâlnosti, « Slavica Pragensia», 4, 1963, p. 301 — 305.
4 Cf. p. ex. Исследования по синтаксису старославянского языка, p. 181 ; ou mon
travail K otâzce nominativu zâjmena tfeti osoby v slovanétini, « Slavica Pragensia», 2,
1960, p. 54.
https://biblioteca-digitala.ro
JOSEF KURZ
83
conjonction da etc. dans les textes vieux slaves les plus anciens correspond à
l’époque ultérieure de la pénétration des balkanismes en général.
2.	Dans la seconde partie de mon article je tâcherai d’exposer quelques
observations d’ordre méthodologique qui, à mon avis, pourraient être utiles
pour l’examen des questions de ce genre 1.
A.	L’étude de tels traits doit être fondée sur l’analyse patiente des maté-
riaux ; elle doit être menée sous tous ces rapports et distinguer des phénomènes
d’origine et de nature différentes. C’est une telle analyse qui faisait souvent
défaut dans les travaux antérieurs de cet ordre 2.
a)	Il faut tout d’abord séparer, autant que possible, les traits de nature
purement livresque de ceux à même de refléter la langue vivante mêlée de
balkanismes (ils pouvaient y pénétrer sous l’influence du grec byzantin parlé
ou sous celle de la romanité balkanique, faisant partie de la langue des tra-
ducteurs ou des copistes); il est naturel que les originaux grecs y jouaient un
rôle important ; on peut s’imaginer que la pénétration des traits dont nous
parlons pourrait être facilitée ou — d’autre part — limitée par l’influence
des originaux grecs.
b)	En analysant des traits qui peuvent être considérés comme des reflets
du milieu vivant de la langue parlée, on doit discerner et bien différencier les
cas divers de l’emploi d’un moyen linguistique donné. Ainsi, par ex., l’emploi
d’une proposition finale introduite par la conjonction da ne doit pas être
nécessairement balkanisme: il faut distinguer des cas où il reproduit l’emploi
identique de la proposition finale grecque, d’autres cas dans lesquels le texte
grec possède une construction infinitive ; et dans les cas où on trouve en grec
l’infinitif final avec l’article, il faut — de nouveau — différencier les cas dans
lesquels l’usage de la proposition finale vieux-slave était inévitable, d’autres
cas où cet usage n’était pas nécessaire et où on pouvait bien se servir d’un
supin ou d’un infinitif en slave aussi. Je ne peux pas mentionner tous les
détails, mais je peux affirmer qu’après une telle analyse profonde de tous
les cas dont il s’agit, il ne reste qu’un nombre assez limité d’exemples (un ou
deux exemples du texte évangélique, quelques uns du Psautier et un certain
nombre d’exemples du cod. Suprasliensis) qu’on puisse considérer comme des
balkanismes.
c)	Ensuite, il faut différencier dans les matériaux les phases diverses,
les étapes successives dans l’évolution d'un seul et même événement. Ainsi,
par ex., dans les constructions du type таЬъ 1ъ en vieux slave, il s’agit tout
d’abord de l’emploi des pronoms démonstratifs postposés dans la position
enclitique derrière les substantifs ou les adjectifs, sans changement de la fonc-
tion et de la signification du pronom; on concevait le pronom démonstratif
comme un mot indépendant, qu’on pouvait séparer à loisir du substantif donné
et servant sa signification ; on ne le sentait pas encore comme un simple suffixe ;
on s’en servait d’abord selon les besoins (pour exprimer, s’il était nécessaire,
le deixis ou l’anaphore), pas régulièrement. Par l’emploi fréquent des pronoms
1 Voir aussi des réponses aux questions linguistiques posées par le Comité d’organisation
du V. Congrès International des Slavistes dans le recueil Славянска филология, tom 1, Sofia,
1963, 316 suiv. ; elles sont rédigées par H. Birnbaum, J. S. Maslov, K. Mircev, M. Pavlovic,
A. Vraciu; voir aussi K. H о r â 1 e к, K syntaktickému vÿvoji a podminkâm vzniku slovanskÿch
spisovnÿch jazykü, dans le recueil« Otazky slovanské syntaxe», Praha, 1962, p. 86 — 88.
2 Pour en donner un exemple, je veux rappeler que dans les travaux de Ljubomir Miletifi
concernant la question de la présence de l’article en vieux-slave, chaque pronom démonstratif
postposé est considéré comme article.
https://biblioteca-digitala.ro
84
BALCANISMELE 1N SLAVA VECHE
démonstratifs dans une telle position le chemin menant au développement
d’un article est préparé sans doute, du point de vue formel au moins, mais
il ne s’agit pas encore d’un véritable article. La seconde phase de l’évolution
consiste en la préparation de la fonction de l’article ; il ne s’agit pas, naturelle-
ment, d’une évolution brusque ; elle s’accomplissait graduellement, ce qu’on
peut bien observer en analysant sous cet aspect des textes moyens-bulgares x.
Naturellement, les changements de la fonction et du sens du pronom nous
amènent en même temps à comprendre aussi la forme de la façon nouvelle.
Tandis que dans la première phase le démonstratif peut être séparé du sub-
stantif et compris comme un mot indépendant avec sa signification propre
(rabz tj, raboti se divise en rabi> et 'ce serviteur’), dans la seconde étape
la situation est autre: il ne s’agit plus d’un mot séparable, mais du suffixe -zt
qui s’accroche au substantif (c’est-à-dire : rab-tt) ; l’exemple zlyitoti, rabb
Matthieu 24, 48 de Dobiëjàovo cetveroevangele nous démontre qu’l s’agit
vraiment d’un tel suffixe (-jt, -ot) qui, dans ce cas, est transporté à l’adjectif.
Dans la première phase de l’évolution il nous suffit d’admettre le procédé slave
de réunir le substantif avec un pronom postposé et enclitique — les originaux
grecs ont pu aider les traducteurs et les copistes des manuscrits slaves à élargir
l’usage du pronom démonstratif dans la position postpositive; mais dans la
deuxième phase il s’agit déjà d’un développement spécial qui s’est accompli
dans les conditions spécifiques des relations balkaniques.
d)	Ensuite, il faut bien différencier les textes; il faut faire attention au
milieu dans lequel les textes ont été traduits ou composés ou copiés, il faut
tenir compte de leur contenu, de leur base dialectale et du temps auquel ils
appartiennent, en un mot, il faut prendre garde aux circonstances qui pour-
raient influencer certaines irrégularités dans la pénétration des balkanismes
dans les textes. A ce point de vue une différence nette se manifeste entre les
traductions cyrillo-méthodiennes des textes bibliques et liturgiques, d’un part,
et le codex Suprasliensis, de l’autre ; ce monument appartient à une époque
plus récente, sa langue s’appuie sur une base dialectale différente (la Bulgarie
de l’est) et son contenu diffère de celui des textes bibliques et liturgiques;
tout cela a facilité la pénétration des éléments de la langue vivante. Et en
effet on trouve dans ce codex des éléments qui sont des balkanismes indubi-
tables ou, du moins, leurs germes.
B.	L’observation et l’analyse des textes doivent être complétées par des
regards aux rapports structurais, dans lesquels les catégories des phénomènes
étudiés se présentent en vieux slave ; on doit en même temps tenir compte
du caractère général de la structure du vieux-slave. Ici non plus je ne peux
pas toucher à tous les détails. Il est, par ex., hors de doute que l’évolution
de l’article en vieux-slave était liée à l’état du système général des démonstra-
tifs en vieux-slave (ici il s’agit en premier lieu de la liaison de la naissance
de l’article avec la transition du système démonstratif de trois degrés à celui
de deux degrés).
Je terminerai mon exposé par la constatation que l’étude de la syntaxe
du vieux-slave doit toujours tenir compte des relations balkaniques des phéno-
mènes examinés. Je crois pouvoir affirmer que l’étude de ces rapports est impor-
tante dans tous les cas. Même les résultats négatifs ont une valeur; ils aident
à résoudre un bon nombre de problèmes.
1	Voir p. ex. G. S v a n e,«Scando-Slavica», 7, 1961, p. 233—251; 8, 1962, p. 224—238.
https://biblioteca-digitala.ro
DIN NOU DESPRE DIPLOMA BÎRLĂDEANĂ DIN 1134
P. P. PANAITESCU
La 28 aprilie 1889, loan Bogdan în vîrstă pe atunci de 25 de ani, prezenta
Academiei Române comunicarea intitulată: Diploma bîrlădeană din 1134 și
principatul Bîrladului. O încercare de critică diplomatică slavo-română L
Critica lingvistică și diplomatică a slavistului român interesa nu numai
istoria și filologia română, dar și pe specialiștii din țările slave.« Diploma bîrlă-
deană» fusese publicată de В. P. Hasdeu în două rînduri, mai întîi în revista
«Instrucțiunea publică», 1/1, 1860, p. 8, și apoi în ziarul « Traian», I, 1869,
p. 199, însoțit de astă dată de un lung comentariu. După prima ediție, diploma
publicată de Hasdeu a fost cunoscută și comentată de istoricul ucrainean
A. Petrusevic într-un ziar din anul 1862 2. După Petruăevic, textul a fost
cunoscut și folosit de mai mulți istorici ruși și ucraineni 3. E de observat că
Petruăevic a socotit diploma ca fiind greșit transcrisă și a corectat-o în chip
arbitrar.
Precum se știe, diploma publicată de Hasdeu este redactată în limba
slavonă cu elemente bulgare; Ivan Rostislavici« din scaunul Haliciului, cneaz
de Bîrlad» acordă negustorilor din Mesembria, port la Marea Neagră, dreptul
să nu plătească vama la Haliciul mic (Galați), ci numai la Bîrlad și Tecuci,
de asemenea pentru mărfurile locale, cele ungurești, rusești și cehe să nu plă-
tească vama decît la Haliciul mic « și va spune voievodul». Actul este dat
în luna mai 20, anul 1134 (era noastră).
Primul studiu științific privitor la autenticitatea diplomei este acela al
lui loan Bogdan. El arată că fonetica și ortografia actului nu se potrivesc cu
limba slavă scrisă de ruși sau de slavii de sud din secolul al ХИ-lea, ci sînt
imitate după texte slave și slavo-române din sec. XIV—XV. Diploma se dato-
rește unui falsificator, care nu cunoștea limba și textele rusești din secolul al
XH-lea și care s-a folosit de documente slave moldovenești, ucrainene și latino-
polone. Mai bătătoare la ochi sînt formulele diplomatice de cancelarie: invocația
«în numele Tatălui și al Fiului», numele emitentului după invocație, data
de la era noastră și nu după cea bizantină, formula coroborației« și va spune
voievodul» sînt imposibile pentru un document slavo-rus din secolul al XH-lea.
în partea a doua a studiului său loan Bogdan analizează împrejurările istorice
oglindite în diploma lui Ivanko Rostislavici. Este evident că autorul falsului
a cunoscut letopisețele rusești, în special cronica Ipatie, în care acest fiu de
1 AAR, Mem. Secției ist., seria II, tom. XI, București, 1889.
2 A. Petrusevic, Уставная таможенная грамота Берладского князя Ивана
Ростиславича с 1134 года, «Слово», Lvov, II, 1862, пт. 86, 31 oct. /12 nov.
2 Bibliografia despre diploma lui Ivanko, pînă în 1889 la K. Grot, Из истории Угрии
и славянства в XII веке, Varșovia, 1889, р. 236 și nota.
https://biblioteca-digitala.ro
86
P. P. PANAITESCU
cneaz este denumit Berladnik și în care se vorbește de prădăciunile făcute de
dînsul împotriva pescarilor halicieni la Dunărea de jos, dar falsificatorul n-a
înțeles bine și a tras concluzii greșite din textele folosite: Ivanko Berladnik
nu apare în istorie în 1134, ci abia în deceniul următor. El nu se putea intitula
cneaz « al scaunului Haliciului». Berladnicii, în cronicile rusești, după loan
Bogdan, ar însemna cete prădalnice neașezate.
în anul următor, filologul rus A. I. Sobolevski a publicat și el un studiu
asupra pretinsei diplome bîrlădene, semnalînd greșeli de gramatică slavă în
această diplomă și conchizînd că falsificatorul a fost un român care cunoștea
mai bine documentele slavo-române mai tîrzii decît cele vechi rusești De
atunci, cei mai mulți învățați care s-au ocupat cu istoria României și a Ucrainei
au considerat acest document ca fals, deși un număr de cercetători l-au socotit
și-1 socotesc încă autentic 2.
împrejurările în care a fost găsit documentul, după spusele lui B. P. Hasdeu,
sînt suspecte; nimeni n-a mai văzut actul, despre care Hasdeu spune că ar fi
fost găsit dc tatăl său la un oarecare V. Rolski, pretins urmaș al lui Dimitrie
Cantcmir. între cele două versiuni ale diplomei, amîndouă publicate de Hasdeu
în 1860 și 1869, sînt mari deosebiri de transcriere; avem a face cu o corectare
a textului, o încercare de a înlătura greșelile de ortografie și de fonetică slavă
aflate în prima ediție 3. Totuși, dintre filologii români a mai susținut autentici-
tatea diplomei bîrlădene Ilie Bărbulescu, afirmînd că grafia «8 în loc de 8,
socotită ca o dovadă a falsului, s-ar regăsi însă în anumite texte chirilice 4.
Numai că grafia amintită se găsește exclusiv în prima ediție a lui Hasdeu,
în « Instrucțiunea publică», și ea a fost subtilizată în a doua ediție din«Tra-
ian», nouă ani mai tîrziu, deoarece însuși editorul o socotea suspectă.
Autenticitatea diplomei bîrlădene este și azi admisă de unii cercetători
străini, dar nu s-au mai adus alte argumente împotriva dovezilor fonetice,
diplomatice și istorice prezentate de cercetătorii amintiți 5. Privilegiul dat de
1 А. I. Sobolevski, Грамота князя Иванка Берладника, în Труды Восьмого
археологического съезда в Москве 1S90 г., 1890, II, р. 173 — 174.
* Cf. N. I. D a S к е v i с. Подлинность грамоты князя Иванка Ростиславича Берла-
дника от 1134 года, in Сборник статей по истории права посвященный Владимирскому
Буданову, Kiev, 1904, р. 366 — 381, declară diploma ca autentică, deoarece greșelile din text,
pe baza cărora actul a fost declarat fals, s-ar datori copistului și nu scriitorului actului.
Un asemenea contraargument ar putea fi eventual valabil în privința foneticii, nu însă
și a formularului diplomatic, care nu putea fi modificat de copist.
3 Cf. P. P. P a n a i t e s c u, Diploma bîrlădeană din anul 1134 și hrisovul lui Iurg Koria-
tovici din 1374, în « Revista istorică română», II, 1932, p. 47 — 58.
4 I. В ă r b u 1 e s c u, Cu privire la diploma bîrlădeană din anul 1134, în «Arhiva », XXXIX,
1932, p. 87-88 și XL, 1933, p. 89.
3 în istoria colectivă a Uniunii Sovietice, Очерки истории СССР, pentru veacurile
IX—XIII, Moscova, 1953, p. 368—369 și 715—716, autenticitatea diplomei bîrlădene este
considerată ca incontestabilă și se trag concluzii istorice din textul ei. în schimb, într-o
lucrare recentă asupra feudalismului în Moldova, N. A. M o h o v (Молдавия эпохи
феодализма, Chișinău, 1964, p. 81 — 83) discută textul diplomei bîrlădene și nu se pronunță
categoric asupra autenticității, dar reține din argumentele istoricilor români cinci dintre ele:
a) data de la era creștină, care în documentele haliciene apare abia în veacul XIV, b) orașele
Mesembria și Haliciul mic (Galați) nu existau în secolul XÎI, c) fraza «în numele Tatălui și al
Fiului» nu se află în invocațiile documentelor decît în sec. XIV, d) pînă la 1144 Ivan Rostis-
lavici cîrmuia la Zvenigorod, activitatea Iui la Halici și la Dunăre începe, după spusa letopi-
sețelor, abia după 1144, pe cînd actul e datat 1134, e) cîteva greșeli caracteristice în scrierea
cuvintelor, în ediția I a diplomei și anume acelea care provin dintr-o limbă tîrzie, au fost corec-
tate în ediția a П-a. Aceasta indică faptul că Hasdeu știa că diploma este un fals.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI DIPLOMA B1RLĂDEANĂ
87
cneazul Ivan din Bîrlad este legat de probleme importante ce se pun istorio-
grafiei noastre: existența vieții de stat și a comunităților orășenești în Moldova
sec. XII, a drumurilor de comerț care legau Moldova de orașele bizantine de
la Marea Neagră (Mesembria), de Ungaria, Rusia și Cehia (Boemia). De aceea
studiul lui loan Bogdan este important nu numai pentru slavistică, dar și
pentru istoria României medievale. El înlătură un aspect inexact asupra vieții
social-politice din Moldova în perioada feudalismului timpuriu. Astăzi rezul-
tatele cercetărilor lui I. Bogdan și ale cercetătorilor ce au urmat sînt deplin
valabile științificește: diploma bîrlădeană din 1134 poate fi considerată ca
un fals alcătuit de B. P. Hasdeu sau de tatăl său Alexandru Hasdeu.
De aceea socotim interesant să introducem in dosarul discuțiilor asupra
autenticității diplomei două texte publicate mai de mult, dar nefolosite de
nimeni în această problemă. Este vorba de împrejurările in care a publicat
loan Bogdan studiul său asupra diplomei lui Ivanko Rostislavici, primul studiu
științific asupra acestei chestiuni.
Scrisoarea lui I. Bogdan către A. D. Xenopol. în 1889, cînd a publicat
I. Bogdan studiul său critic asupra diplomei bîrlădene, el se afla în Rusia,
unde făcea studii și cercetări în arhive. De acolo a trimis el Academiei Române
studiul amintit, care a fost comunicat secției istorice la 28 aprilie, manuscrisul
trimis fiind datat de autor:« St. Petersburg, martie 1889». în același an, după
publicarea comunicării de către Academie, loan Bogdan scrie lui A. D. Xenopol o
scrisoare din Moscova, la 17 decembrie 1889, scuzîndu-se pentru unele lipsuri din
comunicarea sa și adăogînd cîteva amănunte de mare interes Scrisoarea
publicată în 1933, într-o colecție de documente literare, n-a fost folosită pînă
acum de biografii lui loan Bogdan și de criticii autenticității diplomei bîrlădene.
Referindu-se la apariția în Analele Academiei a lucrării sale si la eventuale
critici aduse de Xenopol, in corespondența lor care s-a pierdut, loan Bogdan
spune: « N-am putut da nici o părere asupra timpului și persoanei ce a putut
produce acest falsificat, neavînd datele trebuincioase. Chestiunea aceasta ar
fi trebuit să formeze un al treilea capitol al memoriului. Regret că nu m-am
putut folosi de articolul domnului Hasdeu din «Traian» (pe care îl citați
d-voastră). La Petersburg nu l-am căpătat de la nimeni, înainte de asta nu
l-am citit niciodată... Știu numai atît, că d. Hasdeu nu mai ține acum la
autenticitatea diplomei. Dovezile lingvistice sînt așa de evidente, încît numai
cine n-are nici o idee de istoria limbii rusești poate să mai stea la îndoială.
Părerea mea despre aceste spuse o împărtășește și Soloviev, pe care am uitat
să-1 citez » 2.
Din această scrisoare rezultă cîteva concluzii interesante. Mai intîi, I. Bog-
dan, lucrînd în străinătate, nu a putut avea la îndemînă întreaga literatură
românească a chestiunii, în special ediția diplomei bîrlădene, cu un comentariu
vast, publicat în ziarul «Traian», I, 1869, p. 199. Astfel, i-au scăpat două
dovezi hotărîtoare ale falsului: existența unor diferențe și îndreptări în ediția
din «Traian» față de textul publicat cu nouă ani înainte de «Instrucțiunea
publică». Aceste corecturi reprezintă încercarea editorului de a îndrepta, măcar
în parte, imposibilitățile fonetice ce s-au strecurat în prima ediție, corectări
1 I. Torouțiu, Studii fi documente literare, IV, București, 1933, p. 474.
2 Este vorba de S e r g h e i Soloviev, autorul lucrării История России с древ-
нейших времен, St. Petersburg, 6 vol. 1851 — 1879, pasajul despre diplomă se află în vol. П,
p. 117.
https://biblioteca-digitala.ro
88
P. P. PANAITESCU
care-1 indică pe Hasdeu, probabil în colaborare cu tatăl său, ca autor al falsului,
în al doilea rînd, loan Bogdan nu a putut lua cunoștință de comentariul romantic
și fantezist asupra diplomei, publicat de Hasdeu în acel ziar, unde apar urmași
necunoscuți ai lui Dimitrie Cantemir, deținători ai documentului, despre care
nimeni n-a mai auzit niciodată nimic. Dar partea cea mai importantă a scri-
sorii adresată lui A. D. Xenopol este afirmația că Hasdeu « nu mai ține acum
la autenticitatea documentului». în vremea cînd a publicat acest document,
Hasdeu, tînăr și romantic, influențat de tatăl său, căuta efecte senzaționale și
descoperiri care să-l facă celebru în rîndurile oamenilor de carte. în schimb,
în 1889, el era profesor la universitate, cu un renume științific bine stabilit în
țară și străinătate, se putea lepăda de această greșeală a tinereții. Afirmația
lui Bogdan se bazează, fără îndoială, pe o declarație făcută lui de către Hasdeu,
căci acești oameni de știință se aflau în excelente relații. îndată ce s-a întors
în țară, în 1891, Bogdan, publicînd cronicile slavone ale Moldovei, dedică această
capitală colecție de izvoare lui B. P. Hasdeu, și-i aduce mari laude în prefață.
Din renunțarea lui Hasdeu la autenticitatea diplomei rezultă clar că el singur
(sau cu tatăl său) a întocmit textul, de care acum se leapădă. loan Bogdan
va fi înțeles desigur aceste lucruri, dar a căutat să menajeze prestigiul lui
Hasdeu, care acum își făurise alte merite pe un teren științific solid.
loan Bogdan la congresul din Moscova. în 1890, pe cînd loan Bogdan se
mai afla în Rusia, s-a ținut al optulea congres arheologic la Moscova, în care
s-a discutat pe larg în două ședințe, la 10 și 11 ianuarie, autenticitatea diplomei
bîrlădene 2. La acest congres a luat parte și I. Bogdan, care și-a putut susține
punctul său de vedere. Volumul, care cuprinde rezumatele ședințelor, cu
discuția comunicărilor citite, n-a fost folosit pînă acum de istoricii noștri, în
legătură cu opera loan Bogdan, în special cu studiul său asupra autenticității
diplomei bîrlădene3. Discuția a fost provocată de comunicarea filologului
rus A. I. Sobolevski (1857—1929), care publicase Studiile asupra istoriei limbii
rusești 4. Comunicarea lui Sobolevski, pe care am amintit-o mai sus, declară
diploma lui Ivan Rostislavici ca un falsificat, deoarece este scrisă într-o limbă
și cu ortografie ce nu corespund cu aceea a actelor rusești și ucrainene din
secolul XII; se întrevăd influențe ale limbii române și ale limbilor sud-slave,
precum și ale slavonei de cancelarie moldovenească din secolele XIV—XV.
Din punct de vedere .istoric este suspectă expresia din diplomă: « cneaz din
scaunul Haliciului». Sobolevski nu a cunoscut, cînd și-a redactat comunicarea,
memoriul lui Bogdan asupra subiectului, publicat în anul precedent de Aca-
demie la București.
Discuția asupra comunicării lui Sobolevski a fost deschisă de I. A. Linni-
Cenco (1857—1926), istoric ucrainean care s-a consacrat studiului relațiilor
1 Cf. P. P. Panaitescu, op. cit.
2 Труды Восьмого археологического съезда в Москве, IV, Moscova, 1897 (Congresul
se ținuse în 1890), p. 103 și 163 — 164.
3 Ibidem, darea de seamă asupra discuțiilor la comunicări.
' А. I. Sobolevski, Очерки истории русского языка, Moscova, 1888. Sobolevski
a fost profesor la Universitatea din Petersburg, membru al Academiei și autor a mai multor
scrieri de paleografie, etnografie și folklor (datele biografice după Marea Enciclopedie Sovietică).
Despre comunicarea lui Sobolevski și despre discuțiile care au urmat în ședința congresului,
I. Bogdan amintește într-o scrisoare adresată lui I. Bianu, din Moscova, 30 ianuarie 1890 (D. P.
Bogdan, Legăturile slavistului loan Bogdan cu Rusia, în Studii privind relațiile ruso-române^
III, București, 1963, p. 240; cf. ibidem, p. 253 și 257).
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI DIPLOMA BÎRLĂDEANĂ
89
medievale ale Rusiei cu Polonia, iar mai tîrziu organizației feudale din Ucraina
și din Rusia de sud-vestLinni£enko a combătut părerea lui Sobolevski,
susținînd autenticitatea diplomei. Este natural, spunea el, să se găsească
influențe românești în acest text redactat la Bîrlad, în limba slavo-română
(limba slavă folosită de români). Intervenind în replică, Sobolevski arată că
el a vorbit despre influența moldovenească a limbii din secolele XIV—XV,
deși documentul poartă o dată din veacul al Xll-lea.
Al doilea istoric care a intervenit în discuție a fost D. I. Uovaiski (1832 —
1920), istoric și publicist monarhist, autor de manuale de istorie pentru școlile
medii dinainte de revoluție. A scris și o Istorie a Rusiei, pînă la Petru cel
Mare. Despre diploma bîrlădeană se pronunțase ca despre un act autentic,
în această din urmă lucrare 2. în intervenția sa la discuția comunicării
lui Sobolevski, Uovaiski se alătură părerii expuse mai înainte de Linni-
cenco. Nu se poate atribui falsul patriotismului românesc, de vreme ce este
vorba de o diplomă scrisă în limba slavonă care indică stăpînirea unui
cneaz rus pe teritoriul României de mai tîrziu. Cît privește limba diplomei,
spune Uovaiski, ea nu poate fi un criteriu sigur în aprecierea autenticității
actului, cită vreme nu putem să controlăm limba ediției cu aceea a origi-
nalului. Oare ediția pe care o avem nu este făcută după o copie ? în aceste
condițiuni discuția lingvistică nu-și mai are rost și autenticitatea actului nu
este zdruncinată.
După Uovaiski a luat din nou cuvîntul Sobolevski, răspunzînd că, în
articolul din«Traian», Hasdeu afirmă că a avut în mină actul original, după
care l-a editat. După aceea rezumatul discuțiilor congresului notează că
Uovaiski a replicat că în orice caz nu avem posibilitatea unui control al exacti-
tății ortografiei, așa cum e reprodusă în ediție. Cu aceasta ședința a fost amînată
pe ziua următoare.
în ședința de la 11 ianuarie 1890, loan Bogdan și-a dezvoltat în rusește
comunicarea: Diploma cneazului Ivan Rostislavici Berladnik, care este inclusă
în formă rezumativă în volumul ce cuprinde discuțiile congresului 3. Tînărul
slavist român a expus argumentația sa publicată anterior în Analele Academiei
Române, dar precedată de un comentariu al comunicării lui Sobolevski. El
arată că a studiat încă înainte de Sobolevski problema autenticității acestui
act și că limba documentului este cea medio-bulgară, și nu limba rusă din
secolul al Xll-lea: acesta este faptul esențial pentru dovedirea falsului. Totuși
Sobolevski n-a ținut seama de ipoteza ce s-ar putea ridica împotriva demon-
strației sale, în sensul că diploma bîrlădeană ar fi fost o copie alcătuită în
Moldova în secolele XIV—XV, după un original din secolul XII. loan Bogdan
se declară în principiu de acord asupra concluziilor lui Sobolevski, dar crede
că ele trebuiau bazate pe o argumentație mai largă. Studiul autenticității
urmează să fie întemeiat pe cercetarea (a) lingvistică, (b) diplomatică și (c) isto-
rică. în ceea ce privește primul punct, Sobolevski are dreptate cînd afirmă
că forme ca EfpAJ^chCKiH, SrpKCKKiH nu puteau ieși decît din capul falsifi-
catorului, care nu cunoștea istoria limbii vechi rusești și a crezut că, în forma
veche rusă pSckCKUH, CKCK’UH este o terminație adjectivală, deși în realitate
1 Datele după Marea Enciclopedie Sovietică.
2 D. I. 11 o v a i s к i, История России, II, 1880, p. 30, după K. Grot, op. cit., p. 236,
nota 2.
3 Труды Восьмого археологического съезда, IV, Moscova, 1897, р. 163 — 164.
https://biblioteca-digitala.ro
90
P. P. PANAITESCU
primul c aparține rădăcinii. Falsificatorul a socotit că poate intercala această
«terminație» și la alte nume de popoare.
Din punct de vedere diplomatic, loan Bogdan arată, întocmai ca în comu-
nicarea sa de la Academia Română, că formularul nu se potrivește cu acela
al diplomelor rusești din secolul XII, ci este alcătuit după acela al actelor
haliciene și slavo-moldovenești din secolele XIV—XV.
Din punctul de vedere al criticii istorice, loan Bogdan observă că autorul
falsului cunoștea și folosea pasajele din cronicile rusești, în special din cronica
Ipatie, privitoare la Ivan Rostislavici, dar totuși îi scapă unele anacronisme
și greșeli istorice. Titulatura lui Ivanko din diploma falsă, « cneaz Berladnik
din scaunul Haliciului», nu este lămurită, ea poate arăta atît originea, cît
și o dependență feudală. Dar Ivanko, prin părinții săi, nu avea nici un drept
asupra Haliciului și nici nu se afla în relații de dependență feudală, la Bîrlad,
cu cei doi cnezi de Halici din vremea lui, Vladimirko și apoi laroslav, cu care
era în stare de război. Mai grav este anacronismul aflat în diplomă despre
scaunul Haliciului. Diploma bîrlădeană este datată din anul 1134, iar stabilirea
«scaunului» cnezatului Rusiei de sud-vest la Halici are loc abia în 1141 x.
Altfel, textul diplomei este o parafrază a faptelor expuse în Letopisețul Ipatie.
Răspunzînd lui Ilovaiski asupra motivului alcătuirii acestui falsificat, loan
Bogdan afirmă că este vorba de o diplomă, privilegiu comercial, menită « să
arate că încă din secolul XII existau state românești, dar în strînsă depen-
dență de Rusia». Slavistul român înlătură în acest chip un argument pe care
se bazau istoricii ce susțin asemenea ipoteze cu tendințe politice. El nu arată
anume pe cine bănuia ca autor al falsului, dar ultima frază citată indică destul
de clar pe Alexandru Hasdeu 2.
Darea de seamă asupra discuțiilor congresului arată că, după loan Bogdan
nimeni n-a mai luat parte la discuție și nici nu s-a mai adus vreun argument
împotriva expunerii învățatului român.
Studiul mai amănunțit al împrejurărilor în care a scris loan Bogdan
comunicarea filologică și istorică asupra autenticității diplomei bîrlădene din
1134 n-are numai o valoare biografică și bibliografică, ci se raportă la istoria
relațiilor ruso-române în epoca feudalismului timpuriu. I. Bogdan înlătură
un document răstălmăcit în diferite chipuri, pînă chiar și pe teren politic. Dove-
direa de către slavistul român se întemeiază nu numai pe argumente filologice și
istorice, dar și pe o sumă de alte considerații, între care renunțarea lui B. P. Has-
deu la susținerea autenticității actului. Din desfășurarea discuțiilor asupra
acestei chestiuni, la cel de-al optulea congres arheologic din Moscova, ni
se pare evident că în această discuție I. Bogdan a avut ultimul cuvînt, hotă-
rîtor din punct de vedere științific, răspunzînd adversarilor și combătînd cele
spuse de susținătorii falsului.
1 I. Bogdan fixează acest fapt în anul 1144, dar istoriografia sovietică datează această,
strămutare a scaunului în anul 1141. Cf. Очерки истории СССР, IX—XIII ge, p. 367.
ж 2 Textul integral al comunicării lui loan Bogdan ținut la congresul arheologic din Moscova
în 1890 se află între hîrtiile rămase de la regretatul slavist și va fi publicat în volumul de Opere
alese, îngrijit de G. Mihăilă.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN §1 DIPLOMA B1RLÀDEANÀ
91
ЕЩЕ РАЗ О БЫРЛАДСКОЙ ГРАМОТЕ 1134 ГОДА
(Резюме)
Грамота на церковно-славянском языке, пожалованная в 1134 году купцам Месембрин
Иваном Ростиславовичем, «стольным князем галицийским и князем бырладским» и опу-
бликованная Б. П. Хашдеу в 1860 году, рассматривается в наше время как подделка.
Впервые грамота была подвергнута детальному лингвистическому и историческому анализу
Иоаном Богданом в сообщении, прочитанном 28 апреля 1889 года на заседании Румынской
Академии — Бырладская грамота 1134 и Бырладское княжество. Сообщение было подго-
товлено в период пребывания автора в Москве и Петербурге. В декабре того же года
И. Богдан писал Ксенополу из России о пробелах в своей работе, ссылаясь в первую оче-
редь на невозможность установить время и причины подделки. Он указал, что Хашдеу
«теперь уже не настаивает на подлинности грамоты».
Из протоколов заседаний археологического съезда в Москве в 1890 году явствует,
что русский филолог А. И. Соболевский прочитал доклад по вопросу о подлинности грамоты
и пришел к выводу, что она является подделкой. В прениях по докладу выступили исто-
рики И. А. Линниченко и Д. И. Иловайский, которые поддержали версию о подлинности
грамоты. На второй день заседания съезда И. Богдан выступил с докладом на русском
языке, представив материал, который в некоторой степени отличался от опубликованного
год тому назад в Бухаресте, но с идентичным выводом — документ является подделкой.
По мнению И. Богдана, автор подделки хотел «показать, что уже в XII веке существовали
румынские княжества, но в непосредственной зависимости от Руси».
UNE FOIS DE PLUS AUTOUR DU DIPLÔME DE BÂRLAD DE 1134
(Résumé)
Le diplôme en slavon accordé en 1134, «de la cité de Halitch», aux marchande de
Messembria par Ivan Rostislavitch, « le prince (knez) de Barlad», et publié par B. P. Hasdeu
en 1860, est aujourd’hui généralement considéré comme un faux. Le premier qui ait soumis le
texte du diplôme à une minutieuse analyse linguistique et historique, a été Ioan Bogdan qui
le 28 avril 1889 présenta sur cette question, à l’Académie Roumaine, la communication: Le
Diplôme de Barlad de 1134 et la Principauté de Barlad. Ce texte avait été rédigé par Bogdan
durant son séjour à Moscou et St. Pétersbourg. En décembre 1889, dans une lettre qu’il adresse,
de Russie, à Xénopol, il expose les défauts qu’il reprochait à son propre travail et surtout le
moment et le mobile de la rédaction du faux. D’autres part il note que Hasdeu « ne tient plus
maintenant à l’authenticité du diplôme».
Les procès-verbaux du congrès d’archéologie tenu en 1890 à Moscou attestent que le
philologue russe A. I. Sobolevsky y fit une communication sur le question de l’authenticité
du diplôme, soutenant lui-aussi la thèse de la falsification. Par contre, au cours des débats,
les historiens russes A. Linnitchenko et D. I. Ilovaisky défendirent l’authenticité de ce docu-
ment. Le lendemain, I. Bogdan présenta, en russe, devant le congrès, sa communication (un
texte quelque peu différent de celui qu’il avait publié à Bucarest l’année précédente) qui
démontrait nettement que le diplôme était un faux. Selon I. Bogdan, l’auteur du faux aurait
voulu « prouver que dès le ХП-ème siècle des états roumains existaient, mais qu’ils étaient
étroitement dépendants de la Russie».
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
ROMANE POPULARE ROMÂNEȘTI PĂTRUNSE PRIN FILIERĂ SLAVĂ:
ALEXANDRIA
I. C. CHIȚIMIA
în majoritatea lor, romanele populare au avut o răspindire universală,
neîntilnită la nici un alt tip de scrieri, trecînd de la un popor la altul, în
diferite împrejurări și pe diferite căi, continuînd să circule, de manieră folclorică,
în multiple variante, existente în aceeași limbă sau în limbi diferite. Pînă în
ultima vreme s-au studiat de specialiști, cu precădere, circulația și filiația
textelor, dar nu s-au făcut studii comparative mai adinei, pentru a pune în
lumină diferența caracteristicilor de structură și de artă literară. De fapt,
asemenea texte au fost considerate de către unii cercetători, în mod eronat,
ca simple transpuneri în limbi naționale ale unor scrieri străine, fără legătură
cu fondul literar autohton. Pc de altă parte, multe dintre cărțile populare au
fost privite ca lucrări destinate plebei, intelectualitatea și « nobilimea» fiind
preocupate mai ales de literatura individuală, aureolată cu nume de scriitori.
Pentru a deveni corespunzătoare și «nobile», unele romane au fost prelucrate,
pe gust « cavaleresc», în versuri, cum s-a întîmplat cu Alexandria, transfor-
mată în sec. al XH-lea într-un lung poem în versuri de douăsprezece silabe
(vers numit de atunci « alexandrin») de către trei poeți medievali francezi:
Lambert le Tort de Chateaudun, Alexandre de Bernay și Pietre de Saint-Cloud x.
Totuși, încă din secolul al XVII-lea romanele populare au început să
fie luate în considerație ca opere literare, și un Pierre Daniel Huet afirma în
1670 în lucrarea sa Lettre de Mr. Huet ă Mr. de Segrais de rorigine des romans,
că « ceea ce se numește propriu-zis romane sînt istorii pline de aventuri. ..,
scrise cu artă în proză, pentru plăcerea și instruirea cititorilor» 2. P. D. Huet
nu cunoștea însă bine originea și răspîndirea romanelor populare și numai
cercetările asidue din secolele următoare, mai ales din secolele al XlX-lea și
al XX-lea, au lămurit în mare măsură asemenea probleme, rămînînd încă
puncte neclare, pe măsura descoperirii unor texte necunoscute, intrate încă
din vremuri vechi în circulație.
Pe baza stadiului actual al studiilor și edițiilor de cărți populare, se poate
trece la o fază nouă a cercetărilor, și anume aceea a examinării artei literare
1 Gaston Paris, La littérature française au moyen-âge, ed. VI, Paris, 1913, p. 79,
Julian Krzyzanowski, Romans pseudohistoryczny w Polsce wieku XVI, Cracovia,
1926, p. 47 ; N. C a r t o j a n, Cărțile populare în literatura românească, I, București, 1929, p. 215.
2 P. D. Huet, Traité sur l'origine des romans, ed. II, Paris, 1678, p. 129: « Ce que l’on
appelle proprement romans sont des histoires feintes d'aventures..., écrites en prose avec art,
pour le plaisir et l’instruction des lecteurs». Cf. și Ștefan Glixelli, Studia i szkice porâw-
naueze, Liov, 1919, p. 44 și urm.
https://biblioteca-digitala.ro
94
I. C. CI1IȚIMIA
de care dispun romanele populare, faptul ieșind în evidență mai cu seamă
prin studii comparative, privind același roman în redacții interne și externe.
Am arătat bunăoară că Istoria lui Archirie și Anadan, răspîndită în Orient
și la popoarele din sud-estul Europei, a suferit schimbări serioase, prin trecerea
de la un popor la alt popor și chiar în interiorul aceleiași literaturi, în texte
fiind vorba de variante aproape de tip folcloric, ceea ce l-a îndreptățit pe Anton
Pann să refacă fără ezitare conținutul unui asemenea vechi text românesc și
să ajungă în fond la o operă personală, considerată greșit ca o ediție fidelă
a textului vechi *.
Analizînd și comparînd acum între ele diferitele manuscrise românești
ale acestui roman, cu bază de plecare într-un text slav, se observă că nu este
vorba de copii de pe un prototip, ci de texte cu schimbări izbitoare atit în ordinea
proverbelor, cît și a legendelor, ceea ce dovedește o tratare de manieră folclorică
a conținutului. Elementele componente par înscrise nu după un text avut în
față, ci după cum s-au păstrat în memorie. Maniera folclorică se remarcă și
în limbaj, care capătă note dialectale, ca în următorul exemplu, scos din două
texte diferite:
«Archirie iar zise:
— Ba, fătul mieu, că tu ai fost ca
lupul cînd mergea pe urma oilor. Iar
păcurariul îl văzu și-i zise: «Căci
mergi, lupule, pe urma «oilor?» Iar
lupul îi zise:«Mergu, căci mă doare
ochii și leacul îmi iaste prahul oilor».
Dar lui nu-i era de vreun leacu ci-i
era că doară va apuca vreo oaie ca
să o mănînce. Așa fui și eu cu tine» 2.
« Archirie zisă:
— Ba, fătu-mieu, că tu ai fost ca
lupul cînd mere pă orma oilor. Iară
on păcurariu vine de la oi și mere
acasă și să tîlni cu lupul și-l întrebă:
« Unde mergi așe tare?». Iară lupul
zisă: «Mărg pă orma oilor că mă
dor ochii și m-i leacul vravul oilor».
Iară lui nu-i era de leacu ce-i era
voia să apuce vro o oaie să mănînce.
Așe ai fost și tu, fătu-mieu» 3.
Narațiunea are linii comune, dar, după cum se vede, cu o acustică deose-
bită a limbajului și cu o exprimare folclorică, în al doilea fragment, in care
nu poate fi vorba de stricta dependență a textelor, ci de o povestire liberă,
fixată pe hîrtie. Alte comparații dovedesc același lucru, dar asupra acestei
probleme am stăruit într-un alt articol4.
Probleme similare se ridică și în legătură cu Alexandria, pătrunsă în lite-
ratura românească tot prin filieră slavă. Este meritul lui N. Cartojan, remar-
cabil specialist în domeniul literaturii populare scrise, de a fi dovedit, prin
cercetări fundamentale, izvorul slav de redacție sîrbocroată al Alexandriei
românești6. De asemenea, s-au publicat studii fundamentale în Europa în
1 I. C. C h i ț i m i a, L'« Histoire du sage Ahikar» dans les littératures slaves et la litté-
rature roumaine et ses rapports avec le folklore, în Rsl., IX, 1963, p. 413—426; Idem, Romai-
nul popular « Povestea lui Archirie filozoful» in literaturile slavă și română, « Studii și cercetări
de istorie literară și folclor», XII, 1963, p. 599—609.
.	2	h** Archirie filozoful, cînd îl învăță pe nepotul său Anadan carte, în: I. C. C h i-
I ' m *319^' D a n Simonescu, Cărțile populare în literatura românească, București, 1963,
3 Istoria lui Archirie cum au pățit cu on nepot de soră, a lui muma, Anadan, pre care l-au
crescut (manuscris în posesia autorului).
1 Vezi mai sus, n. 1.
. / Cart oj an, Alexandria in literatura românească, București, 1910 ; I d e m, Alexan-
dria in literatura românească. Noi contribuțiuni (studiu și text), București, 1922 ; I d e m, Cărțile
populare în literatura românească, I, București, 1929, p. 209—231.
https://biblioteca-digitala.ro
ALEXANDRIA
96
legătură cu originea, diferitele redacții, filiația și răspîndirea acestui roman L
Preocupați de un comparatism al elementelor comune, învățații au neglijat
pe cele specifice: împrospătări de narațiune și stil, eliminări și adaose, care
dau romanului o altă compoziție și-i făuresc o artă literară a sa, în fiecare ver-
siune sau redacție.
Alexandria a luat naștere în lumea și limba greacă în ultimele secole
înaintea erei noastre, s-a îmbogățit ulterior cu diferite legende și a fost atri-
buită istoricului Callisthenes, care luase parte la războaiele lui Alexandru cel
Marc. Această redacție a constituit izvorul nenumăratelor prelucrări ivite în
evul mediu. A pătruns în traducere slavă la bulgari și ruși 2, iar în traducere
latină la popoarele occidentale. încă din sec. al IX-lea, Alexandria este citată
sub forma unei« epitome», De ortu, vita et obitu Alexandri Magni, după tra-
ducerea alcătuită de un lulius Valerius, se spune, cu vreo patru secole mai
de vreme 3. O traducere mai tîrzie a Alexandriei, din sec. al X-lea, a fost efec-
tuată de arhiprezbiterul italian Leon, după un manuscris grecesc, găsit și
copiat de el la Constantinopol, cu prilejul unei călătorii. Această nouă tradu-
cere s-a răspîndit în multe copii, iar în 1473 s-a tipărit întîia oară la Utrecht:
Historia Alexandri Magni, regis Macedonie, de proeliis 4. Versiunea arhiprczbi-
terului Leon a avut o largă răspîndire s și a devenit, în fond, baza transpu-
nerilor în limbi naționale a romanului lui Alexandru cel Mare, mai ales la
popoarele occidentale. Prin intermediul acestui text latin s-a făcut o traducere
și în limba slavonă de redacție sîrbocroată a Alexandriei, la sfîrșitul secolului
al XIII-lea sau începutul celui de al XlV-lea, iar de pe această versiune sîrbo-
croată s-a transpus romanul în românește, probabil la sfîrșitul secolului al
XVI-lea, astăzi fiind cunoscută o copie din 1620 6. S-a vorbit mereu de tradu-
ceri, în realitate avem de-a face cu transpuneri, în care sînt prezente multe
schimbări, in spirit local, și în acest sens vrem să atragem atenția.
De exemplu, în versiunea latină a prezbiterului Leon, împăratul Darius
face în ceasul morții doar citeva reflecții în legătură cu fragilitatea vieții ome-
nești 7. în versiunea polonă din 1550, meditațiile acestea capătă caracterul
1 P a u 1 Mayer, Alexandre le Grand dans la littérature française du moyen-âge, t. I
(texte), t. II (studiu), Paris, 1886, XXIII + 343 -J- 400 p. ; E. A. Wallis Budge, The
history of the Alexander the Great, being the Syriac version of the Pseudo-Callisthenes, Cambridger
1889; vezi și « Zeitschrift für Assyrologie», VI, 1891, p. 357 — 404; Julius Zachel,
Pseudokallisthenes, Halle, 1867 ;Adolf A u s f e 1 d, Der griechische Alexanderroman, Leipzig,
1907; H. E. M ü 11 e r, Die Werke des Pfaffen Lamprecht, München, 1923 ; Fr. P. M a g о u n,
The Gestes of King Alexander of Macedon. Two Middle English Alliterative Fragments, Cambridge,
1929; E. É. Stepan Gaevski, «Александрия» в давшй укра{нськш Aitepatypi (Bctyn
i leKctu) Kiev, 1929, IV 4- 233 p. ; Bertel’s, Роман об Александре и его главные версии
на Востоке Moscova — Leningrad, 1948; Hans Holm Bielfeldt, Die Quellen des
alttschechischen Alexandreis, Berlin, 1951 etc.
3 V. I s t r i n, Александрия русских хронографов, Moscova, 1893 ; A. N. V e s e 1 о v s к i,
Из истории романа и повести, Sankt-Petersburg, 1886 — 1888; L. Miletic, Една българска
Александрия от 1810, Sofia, 1936.
3 P. M а у e г, Alexandre le Grand dans la littérature française du moyen-âge, t. II, p. 3 și urm.
4 Incunabulul reprodus de Miroslaw K r y n s к i, Historia Aleksandra w tlumaczeniu
Leonarda Bonieckiego, Varșovia, 1920 (textul latin însoțește traducerea polonă din 1510). Textul
lui Leon editat critic de dr. Fr. Pfister, Der Alexanderroman des Archipresbyters Leo,
Heidelberg, 1913.
ь Historia de proeliis a pătruns și în literatura rusă (cf. V. Istrin, op. cit.,
t. I, p. 313 și urm.).
3 Publicată de N. C a r t o j a n, Alexandria în literatura românească, București, 1922,
p. 82-118.
’ Fr. Pfister, op. cit., p. 98.
https://biblioteca-digitala.ro
96
I. C. CHIȚIMIA
unei lungi și frumoase elegii, în care între altele se spune, cu o expresivă figură
de stil, că « viața noastră este ca pînza de păianjen, pe care brusc un vînt o
poate rupe și transforma în nimic» \ ceea ce va relua M. Costin în Viața
lumii — și poate nu întîmplător — sub forma « Păianjeni sînt anii și zilele
noastre» 2. Acest pasaj nu apare în versiunile sîrbească și românească.
Dar există și fenomenul invers. Versiunea latină, de pildă, în ediția critică
a lui Fr. Pfister, are o singură scrisoare a lui Alexandru către maică-sa, Olim-
piada, trimisă spre sfîrșitul expediției, și compusă pe puncte, povestind într-un
stil sec de cronică cele întreprinse și cele văzute de împărat, încheierea doar fiind
ceva mai caldă: «Vidi ibi et alias ammirabiles causas, quas recitare non
possum. Gaude mi, carissima mater»3. Versiunea polonă amintește de scri-
soare, dar nu o mai transcrie în vreun fel 4. Versiunile slavă și română însă
conțin două scrisori ale lui Alexandru către Olimpiada, una după patru sau
cinci, alta după șapte ani de expediție 5, ambele vibrante și într-un stil care
le conferă calitate folclorică și valoare poetică:
«Про мысль кыш’нюго БОГЛ госпождн,
н матери моин Олнм’кгадн цдрнцн н
оучнтмю MO№MOț' Аристотелю пн шоу
рддокатн се.
Ое сед’мо л-Ьто (есть од нелиже
нзыуодом одк тоудоу, н за кскук-з-
лктк не оупнсауомк камь, ин пороучн-
уомк гаже о наск. Сие же скгркшнГие
HtcTK до нась, ин от к шлюв’ке се
(есть; ноу соупротнкь стокштнмь
нам к келнкол\оу цароу Дар'ио, Hiero
раз’БНкаюште н отк Hiero раз’БНка!емн,
и о сели оули сбои оупразник’ше,
пнсатн кали не доспкуомь. Нынга же
к-кдомо кали да юстк, гако сь ннли
трнштн Бнк’ше ce, îcto поБ-кднуоли [...].
И кн, гаже о паск, оу пишете мн н самн
кк ЛЬюедонн здрак’сткоунте» 6.
Eu, Alexandru, împărat peste toți
împărații, scriu la muma mea Olim-
piada și la dascălul meu Aristotel:
sănătate și viiață trimiț dumnelor-
voastre. Și acum sînt șapte ani de
cînd n-am trimis noi la voi, nici voi
la noi carte, nici de bine, nici dă
rău. Și de aceasta este a noastră
vina. Ci să iertați, că pînă acum așa
am avut războaie mari, cu toate
țările pînă la Persida lui Darie [. . .].
Iară acum voi să știu și de viiața
voastră, cum lăcuiți, și cum iaste
Machedoniia, și cum auziți de noi.
Și fiți sănătoși» 7.
Din comparația cu versiunea slavă, se vede că nu este vorba de o tra-
ducere a textului, ci de introducerea unor idei și a unui stil epistolar autentic
1 Historia o iyivocie i znamienitych sprawach Aleksandra Wielkiego (1550), ed. Julian
Krzyzanowski, Cracovia, 1939, p. 74: « Zywot nasz jest pajșczynie przyrownan, ktora widzi
sie, zș barzo subtylnie sprawiona, a gdy przypadnie na niș wiatr nagly, tedy sie przerywa i w
niwecz obraca».
3 M. Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, București, 1958, p. 322.
’ Fr. Pfister, op. cit., p. 127.
4 Historia o zywocie.. . Aleksandra Wielkiego, ed. J. Krzyzanowski, p. 137: se spune doar
că Alexandru a scris mamei și lui Aristotel.
6 în versiunile respective scrisorile sînt inversate: cea după cinci ani de expediție este
trimisă mai tîrziu decît cea scrisă la șapte de la începutul expediției.
’ S t o j a n N o v a k o v i с. Приповетка о Александру Великом у anapoj cpncKoj
кнъижевности, Belgrad, 1878, p. 75. Comp. Александрия роман об Александре Македонском
по русской рукописи XV века, ed. М. N. Botvinnik, I. S. Lurie, D. V. Tvorogov, Moscova,
1965, p. 39.
’ I. С. C h i ț i m i a și Dan Simonescu, Cărțile populare în literatura românească.
București, 1963, t. II, p. 48.
https://biblioteca-digitala.ro
ALEXANDRIA
97
românesc, controlabil veacuri întregi în cultura veche și în popor. Autorul a
substituit imaginii literare din versiunea slavonă o alta nouă, în corelație
cu tabloul cultural și cu spiritul poetic local.
Dar mai interesantă este scrisoarea mamei către fiu, inexistentă în versiunile
latină și polonă, prezentă însă în versiunea slavonă și în cea românească, cu
note totuși radical diferite:
«KtAOMO aa №ctk napcTKi» tko>€m^',
hko ot HfAHMt KtA’hHHa TKO№ro kk
M4KKA0HIH paSAOyMHXK «, OT TOAt
CpkAU* >№№ H Atyuia pATk CkTKOpHCTA
KfAHKC^, H Oț'MHpHTH H^k «Ak TO Ai HI
MOrOJfk H A® AkHKCk ; Hk EkCCCAA Ck
CAK3AAIH TOAfUJTH itCkMk H TKOÎt HOMH-
haioujth oTk Mine pa3A0ț*MfHH№, cwHoy
moh; h Khca napcKaa eocatectra h saata
hh Kk mto >k« KKAvkHta№, TKOtero romh-
HAIOUJTH 0^‘AHUUHIA.
Hf TAKO KO A3k HfMHAOCTKA №CMk,
tAKOJKi TfSf MHHTk Ct EklTk. Ad aiUTC
Tfsi oyroA’HO i€CTk, cKopo npHAH; auiTt
AH HIOțTOAHO HapCTKIN TKOifMOț' №CTK
CHAOț* KfAHHHCTKA TKOICrO OCTAKHTH H
Ck pOKCAHApO» Kk HAMk HpHTH, HAA\k
nOKIAH Kk TtE*k npÎHTH, HA^UJ* AWTf
Tki XOUJTtUJK. H 3APAK’CTE0yH H EMfAH
Kctra ckIsta ițapk »
«Și să știi, fătul meu, că de cînd
s-au despărțit maica ta de la tine,
de atuncea s-au învrăjbit sufletul meu
cu inima mea, și eu nu-i poci împăca,
ci numai cu lacrămile, eu, maica ta,
mă mingii. Și le vărs ziua și noaptea,
și eu cuget: vedea-te-voi sau nu te voi
mai vedea ? Că mă bat cu cugetele ca
corăbiile cu valurile mării ! Și eu n-am
pre nimene în lume, fără numai pre
tine. Ci mă rog, dragul maicăi, și te
jur, pentru Dumnezeu și pentru [ița
de la mine carea ai supt, să-m trimiți
carte : au tu să vii la mine, au eu să
vin la tine [•■•], că nici te-am văzut,
nici te-am auzit, de sînt douăzeci și
cinci de ani. Ci voi să te văz și să
moriu. Și să fii sănătos întru mulți
ani» 2.
Se vede limpede că stilurile celor două scrisori sînt diferite, deși ambele
au cîteva idei comune. în scrisoarea slavonă Olimpiada nu poate« să liniștească
nici cu lacrimile gindul despărțirii, și ar da tot aurul și bogățiile împărăției»
pentru revederea fiului, dar în această scrisoare nu se găsesc figurile de stil
naiv popular, pe care le îmbracă scrisoarea românească. Unde este atunci
traducerea aidoma a textului de care se vorbește uneori ? Comparația « eu mă
bat cu cugetele ca corăbiile cu valurile mării» este specifică și se găsește între-
buințată și în alte cărți populare românești:« eu mă bat cu gîndul, spun alte
texte, ca corabia cu valurile mării», cu corespondență în varianta cîntecului
popular: «Și eu mă bat cu gîndurile ca apa cu malurile».
De altfel, înseși redacțiile românești au schimbări de tonalitate de la o
epocă la alta. De exemplu, aceeași scrisoare în redacția mai veche din 1620
sună, în general, altfel față de cea citată mai sus, din 1794, și, deși
veche, are în unele locuri o exprimare mai frumoasă, cînd spune: « și cuget,
maica ore vedă-te-va au nu te va mai vede?» sau cînd încheie: «Ce
acmu să-mi trimeți carte să știu și eu de tine. Și să-m fi sănătos într-ani
mulți și buni» 3.
’Stojan Novakovic, op. cit., p. 135. Comp. M. N. Botvinik, I. S. Lurie,
O. V. Tvorogov, op. cit., p. 65.
2 I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 76.
3 N. Cartojan, op. cit., p. 110.
https://biblioteca-digitala.ro
98
I. C. CHIȚIMIA
De asemenea, la moartea lui Alexandru, in versiunea latină și polonă,
macedonenii de lingă patul lui îl plîng pe acesta și soarta lor personală viitoare:
« Melius fuerat nobis omnibus mori
tecum, quia post mortem tuam reg-
num non stabit. Vae nobis, ubi nos
dimittis» J.
«Lepiej by nam bylo wszystkim
pomrzed, niili widzied ciebie przed
naszq obliczno^ciq umieraj^cego. Wi-
emy to, iz po dmierci twej krolestwo
nasze bșdzie rozproszone. Niestetys
nam nșdznym, gdzie opuscimy pana
naszego, Aleksandra?»2.
în locul acestei scurte lamentări a bărbaților, versiunea sîrbească și cea
română introduc un bocet de tipul celor improvizate și îl pun pe seama Ruxan-
drei. Este deci o schimbare de structură a textului, dar și bocetul are note
distincte de duioșie în cele două versiuni. Autorii au imprimat bocetelor intro-
duse tradiția și culoarea locală:
«Рокслнда крьзно до земли раздра,
н косе до земли; распоустн, сь плачемк
кк Александру око живу гокораше:
Жены I деть, плачете ск мною [...].
О Александре, всего секта цароу, силнш
господннк, да крккннкк лн мене вкше,
пон!еже кь чуждиуь остакн ме землиук!
вам гако сльн’це сь сльн’цемь занде.
Нк о сльн’це н горн н £льмн н морс
н краснаа дркка плодокнтаа, плачнте сь
мною дьньсь. Источите источнике
слезный оте очню моюю, и гезеро
наплнннте, гороу напогаште пелинокоу,
ону гору гедокнту мнк » 3.
« Ruxandra plîngea și zicea:
O, vai de mine Alexandre, amărîta
de mine, dragul mieu Alekxandre,
împăratul mieu și domnul mieu, dară
eu ce-ț fusei vinovată de mă scoseși
în țeri streine și acum mă lași jalnică
și amărîtă ? Pentru aceasta plîngeți
astăzi toți împărații, și craii și domnii,
tinerii și bătrînii, munții și codrii, și
toate rîurile și izvoarăle, intristați-vă !
Și iară zise:
O, dragul mieu Alexandre, astăzi
apuse soarele mieu și al machedo-
nenilor! O amar mie, Alexandre,
astăzi întunecă lumea toată ! Săplîngă
soarele și luna, și stelele, cimpii și
codrii, de veninul mieu... » 4.
în bocetul din versiunea sîrbă, Ruxandra invită să plîngă cu ea, în spiritul
folclorului local,« soarele și munții, marea și frumoșii pomi roditori, iar izvorul
lacrimilor ei să umple iezerul». în cea românească ea cheamă să ia parte la
jale împărații și craii, tinerii și bătrînii, munții și codrii, soarele, luna și stelele,
ceea ce se regăsește în folclorul românesc:
« Plîngeți și voi, codrilor,
Mîndrelor pădurilor,
Plîngeți și voi, apelor,
Dimpreună pietrüor...
Plîngeți și voi, munților,
Și voi, mîndre văilor,
Plîngi, o, lună, și tu, soare,
Cînd omul din lume moare... » 8,
Este clar că în fiecare fragment de bocet avem de-a face cu un alt tablou
literar, în care culorile sînt puse cu materialele și tradiția pe care fiecare scriitor
1 F r. Pfister, op. cit., p. 129.
2 J. Kr z y z an o w s k i, op. cit., p. 144.
v 8 Stojan Novakoviö, op. cit., p. 149. O redacție similară a bocetului la V. J a g i 6
Zivot Aleksandra Velikoga, în« Starine», III, 1871, p. 328. Comp. M. N. Botvinik etc., op. cit.,
P- 71-	....	.
4 I. C. Chițimia și Dan Simon es cu, op. cit., p. 84.
5 S. Mangiuca, Calendar pe anul 1883, Biserica Albă, 1882, p. 129.
https://biblioteca-digitala.ro
ALEXANDRIA
99
în parte le avea la dispoziție. Meritul acestor vechi cărturari este că n-au făcut
traduceri literale. Cartea populară a trecut prin primenirea intelectuală și sufle-
tească personală și a căpătat o nouă înfățișare.
Dar deosebiri de structură a textului se constată mai accentuat nu numai
între versiunile occidentale și cele răsăritene, ci și între versiunile răsăritene
înseși. Astfel, în versiunile răsăritene se găsesc inserate o serie de anecdote și
legende, care nu există în versiunile occidentale. Versiunile occidentale încearcă
să se păstreze la tonul unei expuneri grave, în timp ce versiunile răsăritene nu
exclud gluma și hazul. Se povestește, de pildă, că un turc bătrîn (în versiunea
sîrbă e persan) își cănea barba ca să pară tînăr și Alexandru cel Mare întîl-
nindu-1 l-a luat în deridere, spunîndu-i, spre hazul celor de față, că « barba
și-o cernește, iară din picioare slăbește»1. Altădată, tot spre hazul celor pre-
zenți, l-a invitat în glumă pe un demnitar al său, cu numele tot de Alexandru,
chipeș între ai săi, dar fricos în război, sau să se comporte în luptă ca el,
împăratul, sau să-și schimbe numele, ca să nu-1 facă pe al lui de ocară 2.
Comună este și anecdota în care Alexandru dăruiește unui sărac, care-i ceruse
sprijinul ca să-și mărite fata, o sumă fantastică de galbeni, ceea ce l-a zăpăcit
pe sărac. Alexandru cel Mare l-a liniștit, spunîndu-i că așa e darul împără-
tesc 3. Comunitatea acestor legende este de temă, dar narațiunea are culoare
specifică. Pe lingă asemenea legende comune versiunilor sîrbești și românești,
există și altele complet deosebite. Bunăoară, în versiunea sîrbească există
o legendă în care înaintea lui Alexandru este adus un indian, excelent trăgă-
tor cu săgeata, să dea un asemenea spectacol. Indianul, cu toate insistențele,
refuză să tragă. Este gata să-i cadă capul, dar pînă la urmă se dovedește
că n-a exersat arcul de zece zile și in fața împăratului, din cauza emoției,
ar fi putut să dea greș și să se facă de rîs. împăratul l-a iertat și i-a dat
drumul 4. în locul acestei legende, versiunea românească introduce alta. înaintea
lui Alexandru este adus un tîlhar, care este întrebat de ce tâlhărește. Acesta
răspunde c-o face din sărăcie. Și pentru că ucide cîte un om, lumea ii zice
tîlhar. Dar el, Alexandru, omoară cu zecile de mii, însă, fiindcă are mulți
supuși, toți ii spun împărat. Alexandru l-a făcut căpitan de oaste s. Legenda
are o importanță deosebită, fiind un protest social contra războiului, tocmai
intr-o operă în care predomină acțiunile războinice ale lui Alexandru cel Mare.
Negreșit, «tîlharul» are curajul unui haiduc, care înfruntă pe domn și este
deci întruchiparea unui fond literar local.
Nouă față de versiunea sîrbă este și anecdota femeii care vine la Alexandru
să-și pîrască bărbatul c-o bate și-o suduie, iar împăratului ii este vrăjmaș,
în spiritul legendelor despre Vlad Țepeș •, Alexandru cel Mare îi taie limba,
1 Comp. Stojan Novakovic, op. cit., p. 136: «дшп ли вапсааоло, старости
о^кркпити hi <мож1шн» Vezi și V. J a g i c, op. cit., p. 320; I. C. Chițimia și Dan
Si mo n e bou, op. cit., p. 77.
2 Comp. St. Novakovii, op. cit., p. 137; N. Cartojan, op. cit., p. 111;
I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 77.
3 Comp. St. Novakovic, op. cil., p. 137; N. Cartojan, op. cit., p. 111.—112;
I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 77—78.
4 St. Novakovic, op. cit., p. 137.
5 N. Cartojan, op. cit., p. 112; I. C. Chițimia și Dan Simonescu,
op. cit., p. 78.
• Cronicile slavo-române din sec. XV— XVI publicate de Ion Bogdan, ed. P. P. Panaitescu,
București, 1959, p. 203 și 210; P. О 11 e a n u, Limba povestirilor slave despre Vlad Țepeș,
București, 1961, p. 360.
https://biblioteca-digitala.ro
100
I. C. CHIȚIMIA
ca să nu-și mai poată piri bărbatul, fiindcă nu este « datina muierii să pirască
pre bărbat» și fiindcă trebuie să ia aminte și alte femei1. Așadar, versiunea
românească introduce narațiuni noi față de cea sirbească, în spiritul folclo-
rului românesc.
Integrarea romanului Alexandria în fondul de cultură românească se
face deci în mod vizibil. Aspectele acestei integrări sînt multiple, de la frag-
mente întregi, autohtone, la stil. Cînd Darie, lovit mișelește, își cheamă fiica,
pe Ruxandra, s-o mărite cu Alexandru, el îi vorbește cu același patos
și cu aceeași jale cu care Neagoe Basarab se adresează în învățături fiului
său Petru: «Iată că eu aduc ție bărbat de la Machedonia, făr de veste și
făr de nădejde; că eu nu cugetam să-ți fac nunta ta așa de grabă, ci eu
cugetam la nunta ta să chem toți craii și domnii» 2.
De asemenea, scena in care Alexandru Machedon culege pe Darie din
«pulberea» drumului și de sub picioarele cailor3 este identică cu cea în care
Skinder este ridicat din praful drumului și din picioarele cailor de împăratul
Firusah, în Istoria lui Skinder 4. O epocă culturală are o circumscriere, iar o
serie de clemente, care îi fac distincția și îi dau nota caracteristică, apar mai
frecvent. M. Costin respinge Alexandria ca izvor istoric 5, dar nu o depreciază
ca operă literară, cum înțeleg unii specialiști. Din contră, se pare că a citit-o
cu plăcere și i s-au întipărit în minte figuri de stil, ca în cazul căderii monar-
hilor, cu un zgomot sau ecou asemănător cu acela al căderii copacilor în
pădure:
«Așa iaste împărățiia ca și copaciul mare: cînd cade mare sunet face»,
spune Alexandria la căderea lui Darie e.
Iar Miron Costin repetă la căderea lui Vasile Lupu:
« Precum [.. ■] copacii cei înalți mai mare sunet fac, cînd să oboară, așea
și casele cele înalte [•■•], cînd cad»7.
Cărțile populare au, prin urmare, vine de absorbție și vine de difuziune,
și faptul acesta n-a fost încă studiat în toată complexitatea lui. în fiecare lite-
ratură cărțile populare și-au făcut Ioc prin adaptare la mediul social și cultural
al zonei și al țării date.
în acest sens, elementele paremiologice sînt și ele elocvente. în Alexandria
latină și în cea polonă, cînd Darie se laudă cu oști multe împotriva lui Ale-
xandru cel Mare, acesta spune oamenilor săi că « o grămadă de muște nu este
în stare să înfrîngă un mic număr de viespi»:
«nullam lesionem facere prevalet «wielkie zebranie much nie uczyni
multitudo muscarum parvitati ves- zadnej porazki maloâci ossam» •.
pium» ®.
1 I' C-.C h i ț i m i a și Dan Simonescu, op. cit., p. 80; N. C a r t o j a n, op. cit.,
p. 114; aci, în versiunea mai veche din 1620, narațiunea are note deosebite.
2I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 47.
3 Ibidem, p. 46.
4 Ibidem, p. 342.	~
3 M. Costin, Opere, ediția P. P. Panaitescu, p. 89: « Scrie Pliutarh, vestit istoric, la
J^iiața lui Alexandru Machidon, care au scris Alexandriia cea adevărată, nu basme, cum scrie o
Alexandrie den grecie ori dintr-altă limbă scoasă pre limba țării noastre...»
3 I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 40.
7 M. Costin, op. cit., p. 135.
8 F r. Pfister, op. cit., p. 93.
• J. Kr z y z ano w s k i, op. cit., p. 65.
https://biblioteca-digitala.ro
ALEXANDRIA
101
Versiunea sîrbocroată, precum și cea românească însă întrebuințează aci
un proverb de tentă balcanică, cu răspîndire în folclor:
«Лион коу’кс м^Дк^дд TipaiOTk, нк « Pre un urs mulți cîini îl latră și
мдл'к оумддютк»\	nici unul nu-1 mușcă»2.
După cum se observă, versiunea românească însăși nu traduce literal
proverbul sîrbesc: pe un urs multe cățele îl hăituiesc, dar puține îl mușcă»,
ci îl transpune apropiat de spiritul folclorului local « clinii latră, ursul joacă»
sau « cîinii latră, lupul trece».
Din paremiologia orientală și balcanică este introdus și proverbul care
recomandă respect față de înțelept, în formulare total diferită în cele două
versiuni:
ДоБр-k рсчсн’но (есть: «л\судрд накажи « Mai lesne iaste ție și mai bine cu
мсужа Н ккзлюбнтк тг, Бсзоум’на же înțeleptul a purta pe umăr o piiatră
и к-кзнждкнднтк тг Дан пр-кмо^дро^ mare, decît cu nebunul a bea vin» 4.
киноу н пр’кмоудрж Боудггк»3.
Acest proverb a fost «colportat» de Istoria lui Archirie și Anadan, cu
aceleași nuanțe de formulare diferită 6, ceea ce dovedește, o dată mai mult,
formarea și păstrarea unei tradiții stilistice.
în formulare specifică au fost introduse și alte două proverbe cu largă
circulație, și anume:
«Пр-кклон’нсу глакоу ни остри мкчк «Capul plecat nu-1 prinde sabia
ni ck4fTh»e.	niciodată»7.
Și
«По HCTHut к’едкд coia отк юзыка « Toată pasărea pre limba ei piere» ®.
СБОЖГО погива№Тк » B.
Există numeroase alte elemente care atestă același mod de prelucrare și
adaptare zonală sau națională a Alexandriei și implicit a oricărui roman
popular. Stabilirea filiațiunii textelor nu înseamnă stricta lor dependență.
Dar mai mult decît atît, aceste cărți populare, mult gustate și apreciate de
'St. Novakovic, op. cil., p. 56.
2 I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 38.
3St. Novakovic, op. cit., p. 31 (proverbul în gura lui Diogene).
1 I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 28 (aci proverbul este pus
pe seama lui Solomon).
5 I. C. Chițimia, L'a Histoire d'Ahikar», în Rsl, IX, 1963, p. 422; Idem, Romanul
populara Povestea lui Archirie filozoful», în SCILF, XII, 1963, p. 606: «mai bine să porți o
piatră mare la umărul tău cu omul înțelept, decît să șezi la masă cu nebunul».
9 St. Novakovic, op. cit., p. 103. Variantă la V. J a g i 6, op. cit., p. 294:
< npHKnOHHf raagy iik oiUTap mih hi chhi ».
7 I. C. Chițimia și Dan Simonescu, op. cit., p. 63. Variantă la N. Car-
to j a n, op. cit., p. 97:« capul plecat nu-1 taie sabia», mai apropiată de formularea folclorică:
a Capul plecat sabia nu-1 taie».
8 St. Novakovit, op. cit., p. 93. Variantă la V. J a g i 6, op. cit., p. 287: «no
hcthhh «casa coasa o a ksHKa enora norma«.
8 I. C. C h i ț i m i a și Dan S i m o en e s c u, op. cit., p. 59; N. Cartojan,
op. cit. p. 92: « Toată pasărea păntru limba ei piere».
https://biblioteca-digitala.ro
102
I. C. CHIȚIMIA
Eminescu, au pagini scrise cu talent, într-o aromă veche, vie și populară, a
limbii românești, au dat cititorilor emoții și dispun în multe locuri de o adevă-
rată artă literară, neglijată de cercetători. Este necesară, prin urmare, o valo-
rificare a cărților populare în această direcție, a structurii și importanței lor
ca opere de artă făcînd parte din tezaurul culturii noastre naționale.
НАРОДНЫЕ РОМАНЫ, ПРОНИКШИЕ К РУМЫНАМ ЧЕРЕЗ ПОСРЕДСТВО
СЛАВЯН: АЛЕКСАНДРИЯ
(Резюме)
В исследованиях о народных книгах в их международной циркуляции затрагивается
в основном, вопрос о путях их проникновения и их влияния, и остается в стороне вопрос
о характере их структуры и художественных особенностей применительно к каждому народу
в отдельности.
В предыдущих своих работах автор показал процесс обновления народных книг
путем перевода на другой язык и путем перехода от одного народа к другому. В данной
работе автор занимается Александрией.
Этот роман с большой международной циркуляцией имел самые различные редакции:
от западных поэтических (Франция), предназначенных для аристократической среды,
вплоть до фольклорных, представленных у славян и у румын. Автор прежде всего просле-
живает латинский, польский, старославянский (сербской редакции) и румынский варианты.
Сравнение текстов этих вариантов показывает, что, во-первых, они группируются по
культурным зонам с характерными для них чертами; во-вторых, каждый раз благодаря
переводу тексты пополняются новыми, местными элементами, особенно фольклорными.
Собственно говоря, затрагивается вопрос не о переводах, а о переработках.
В этом смысле румынская Александрия, восходящая к старославянской редакции
(сербского извода), отличается инновациями в области стиля и чертами, присущими анек-
доту. Переписка Александра Великого со своей матерью Олимпиадой, легендарные мотивы
романа, описание походов Александра Македонского низводятся до языка и фольклорных
мотивов, типично румынских. Благодаря этому книга приобретает новую жизнь, получает
огромное распространение на протяжении многих веков и входит составной частью в
национальную культуру.
Восприятие этой книги, как впрочем и других, происходило в значительной мере
свободно, по фольклорной системе, и факт сам по себе свидетельствует о тесной связи
между народными книгами и фольклором, из которого первые постоянно черпали эле-
менты, обновляюппцие их, а в других случаях, в свою очередь обогащали его содержание.
ROMANS POPULAIRES ENTRÉS DANS LA LITTÉRATURE ROUMAINE PAR L’INTER.
MÉDIAIRE DU SLA VON: HISTOIRE D’ALEXANDRE LE GRAND
(Résumé)
Les études sur. les livres populaires, dans leur circulation universelle, ont envisagé
surtout la filiation et les influences exercées par ceux-ci et ont néglijé les caractéristique
de structure et d’art littéraire pour chaque nouvelle réception.
L auteur a relevé, dans des études anterieures, l’aspect de renouvellement des livres
populaires par transmission d’un peuple à l’autre, c’est-à-dire par transmutation dans une
autre langue. Cette fois-ci il s’occupe de l'histoire d'Alexandre le Grand.
Ce roman, dans sa circulation universelle, a subi les plus diverses rédactions, en commen-
çant par celles « poematiques» de l’Occident (France), destinées à des milieux seigneuriaux et
chevaleresques, jusqu’à celles de type folklorique, présents dans le fond littéraire slave et rou-
main. L’auteur poursuit et compare surtout les versions latine, polonaise, slavonne de rédaction
serbocroate et roumaine. La comparaison de ces versions révèle d’abord qu’elles se rangent par
zones de culture aux caractéristiques propres et ensuite qu’elles ont assimilé chaque fois, par
https://biblioteca-digitala.ro
ALEXANDRIA
103
transmutation, de nouveaux éléments locaux de folklore. Donc il ne s’agit pas de simples
traductions, mais des remaniements.
De cette façon, la version roumaine de l’histoire d'Alexandre le Grand, dépendente de la
version slavonne en rédaction serbocroate, présente des différences de style et de fabulation.
L’échange des lettres entre Alexandre le Grand et sa mère Olympiade, les motifs légendaires
du roman, la descriptions des expéditions d'Alexandre le Grand, les lamentations de Roxane
à la mort de son époux, tout descend au langage et au fond folklorique authentiquement roumain.
Par cela le livre gagne une nouvelle vie, se répand et circule énormément à travers les siècles,
s’intégre à la culture nationale. La réception de ce livre s’est fait en grande mesure librement,
à la manière folklorique, et le fait en soi prouve l’étroite liaison entre les livres populaires et
le folklore, dont ils ont toujours puisé des éléments frais et duquel, dans d’autres cas, ils
ont enrichi le contenu.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
«POSTULA DE NEAGOVO» ÎN LUMINA «CAZANIEI I» A DIACONULUI
CORESI (cca. 1564)
PÂNDELE OLTEANU
în comunicarea noastră la al V-lea Congres Internațional al Slaviștilor
de la Sofia (sept. 1963), intitulată Originalele slavo-ruse ale celor mai vechi
cazanii românești1, am emis ipoteza că Tilcul evangheliilor tipărit de diaco-
nul Coresi probabil in 1564 2 la Brașov, nu s-a tradus in românește de pe un
original maghiar, așa cum s-a crezut multă vreme 3, ci de pe unul slavon. Aduceam
1 Vezi Rsl, IX, 1963, p. 163-193.
2 Anul 1564 ca dată a tipăririi Tilcului evangheliilor este stabilit pe baza unor argumente
enunțate întîia oară de I. G. S b i e r a în Mișcări culturale și literare la românii din stingă
Dunării în răstimpul de la 1504—1714 (Cernăuți, 1897), dar nu apare în tipăritura însăși. Deși
admis și în tratatul de Istoria literaturii române, voi. I, Ed., Acad., 1964, nu toți cercetătorii îl
acceptă. S e x t i 1 Pușcariu, în Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, ed. II, 1930,
p. 77, folosește expresia « pe la 1564». OvidiuDrimba, în articolul O copie din secolul al
XVII-lea a « Tilcului evangheliilor» fi « Molilvenicului» Diaconului Coresi, SCILF, anul IV,
1955, p. 538, nota 5, contestă valabilitatea argumentelor lui I. G. Sbiera și consideră că « Tilcul»
« s-a tipărit în anul 1564 (sau, probabil, ceva mai tîrziu)». Și pentru N. I o r g a s-a tipărit
«la 1564, probabil», cf. Istoria literaturii românefti, voi. I, ed. II, București, 1925, p. 184. în
Istoria bisericii românefti, voi. I, ed. II, București, 1929, p. 178: «pe la 1564». In schimb,
N. Cartojan (Istoria literaturii române vechi, voi. I, București, 1940, p. 58) vorbește de
« Cazania și Molitvenicul din 1564» și dă această dată la lista tipăriturilor lui Coresi. La fel
procedează și Ștefan Ciobanu în Istoria literaturii române vechi, voi. I, București, 1947,
p. 172:« în seria cărților românești tipărite la Brașov apare la anul 1564 și Tilcul evangheliilor
însoțit de un Molitvenic». Și Al. Piru vorbește în Literatura română veche de« această tipă-
ritură din 1564» (ed. II, București, 1962, p. 62). în sfîrșit, P. P. P a n a i t e s cu mențio-
nează « Evanghelia cu învățătură, urmată in același volum de Molitvenic, tipărite la Brașov de
diaconul Coresi în 1564» (începuturile fi biruința scrisului în limba română, București, 1965,
p. 152). Cu excepția lui Vladimir Drimba, nici unul din cercetătorii citați nu motivează acceptarea
sau punerea sub semnul întrebării a datei de 1564, propusă de I. G. Sbiera. Problema ar putea
fi reluată. Noi folosim data de 1564 cu rezerva impusă de faptul că un indiciu direct, in cuprinsul
tipăriturii sau în vreun document din anul respectiv, nu există.
a După I. G. Sbiera,« cartea aceasta a fost compusă de vreun luteran din Ardeal,
nemțește sau ungurește, în înțelesul noilor vederi, propagate de aderenții reformațiunii, și
apoi, ca aceste vederi să se lățească cît mai repede și printre români, s-au tradus, precum Tetrae-
vanghelul și Praxiul, așa și această carte de predici, ca un complement întregitor de cele dintîi»
(op. cit., p. 58). în 1903, Nerva H o d o ș a emis ipoteza că Molitvenicul ce însoțește Tilcul
evangheliilor a fost tradus din ungurește, motivînd cu anumite maghiarisme din textul românesc
(Un fragment din Molitvenicul Diaconului Coresi, în Prinos lui D. A. Sturdza, București, 1903,
p. 235—276). Ipoteza lui păru că se confirmă de către E. Dăianu, care a văzut în «Agenda
sau actele bisericești pe care le săvîrșesc de obicei miniștrii și păstorii sufletești creștini» a pasto-
rului calvin maghiar Heltai Gaspar, însuși originalul maghiar al Molitvenicului lui Coresi
(Dr. E. Dăianu, Un molitvenic calvinesc pentru români, în « Răvașul», Cluj, VI, 1908,
p. 168 —183). Probabil că, pornind de aici, N. I o r g a, a întrevăzut posibilitatea ca nu numai
Molitvenicul, ci și Tilcul să fi fost tradus din ungurește: « Deci se alese o Evanghelie cu lămu-
https://biblioteca-digitala.ro
106
PANDELE OLTEANU
în sprijinul acestei ipoteze faptul că, în timp ce «ungurismele» versiunii
românești se pot explica în ultima instanță prin împrumuturile făcute de limba
română din limba maghiară, numeroasele slavonisme întîlnite în text rămân
neexplicate dacă admitem că originalul Cazaniei I a lui Coresi a fost cartea
lui Peter Juhasz Meliusz apărută în 1563, așa cum s-a afirmat. Ipoteza
noastră, enunțată și într-o comunicare publică făcută în 1961 în cadrul« Socie-
tății de științe istorice și filologice» T, precum și într-un articol din « Lucea-
fărul» 2, a trezit scepticismul unor cercetători 3, ceea ce ne determină să reve-
nim cu noi argumente.
Primul argument ni-1 oferă însăși confruntarea celor două texte — maghiar
și român — operație pe care n-a întreprins-o, pare-se, nimeni, căci simpla
alăturare a cărții de predici maghiare și a celei românești ar fi fost suficientă
spre a-i convinge pe susținătorii tezei amintite că sîntem foarte departe de o
traducere și chiar de o adaptare 4. Originalul după care s-a tradus Cazania I
riri, redactată de curînd în ungurește pentru calvini, și prefăcută — într-o formă care vădește
uneori prea mult acest original, așa de deosebit de spiritul limbii noastre — în românește de
un necunoscut. Cartea se tipări pe la 1564» Ist. bis. rom., p. 178. în 1925, în primul volum
din Istoria literaturii române, N. lorga emisese o altă părere, și anume că am putea avea de a
face cu o prelucrare foarte liberă, făcută anume pentru a fi înțeleasă de români: « Desigur că
scriitorul n-a avut înaintea sa un text unguresc calvin care să corespundă întru toate textului
românesc calvin care e intîia Cazanie a lui Coresi... Sînt anumite locuri care par să privească
așa de direct pe români și « rătăcirile», adecă datinile lor, încît ele ar arăta că au fost scrise
de la început de-a dreptul pentru dînșii» (p. 186). în 1937, în Istoria românilor, vol. V, p. 125,
scria : « Coresi va da. .. o explicare a Evangheliei cu un adaos de rugăciuni, care nu se potrivea
cu acest manual al legii celei nouă. Nu mai e o reproducere de text vechi, ca pentru Evan-
gheliariu, ci o lucrare nouă, tradusă din ungurește». în notă menționa că «originalul e de
Gașpar Heltai, Cluj, 1551, 1559» fără a preciza dacă se referă numai la Molitvenic sau la întreaga
tipăritură. Sextil Pușcariu (op. cit., p. 77), amintind că Molitvenicul e tradus din
ungurește, nu dă nici o indicație asupra originalului « Tîlcului». în 1938, N. Drăganu crezu
că a identificat originalul maghiar presupus de lorga în cartea lui Juhasz Peter Meliusz, tipărită
în 1563 la Debrețin și intitulată: Ealogatot predikacioc a prophetac és apostoloc irassokbol...
(Predici alese din scrierile profeților și ale apostolilor pentru sărbătorile de căpetenie din întreg
anul...) Cf. N. Drăganu, Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie, București,
1938, p. 21. Noua părere nu mai avu vreme să pătrundă în sintezele lui Cartojan și Ciobanu
(unde lucrarea citată nici nu figurează la bibliografie). Ea a rămas necunoscută și unui curs
recent de Istoria literaturii române vechi al lui I. D. Lăudat (București, 1962), fiind adop-
tată numai de A 1. P i r u care în Literatura română veche afirmă : « S-a dovedit că Tîlcul evan-
gheliilor este o traducere a cărții lui Peter Juhasz Meliusz, Valogatot predikacioc a prophetac és
apostoloc irassokbol, din 1563» (p. 61). După Al. Piru a preluat-o P. P. Panaitescu
( începuturile și biruința scrisului in limba română, București, 1965, p. 152 și p. 74), unde
afirmă : « s-a dovedit (? !) că această carte a fost tradusă din ungurește ...»
1 Comunicarea, cu titlul Limba traducerilor diaconului Coresi, în raport cu originalele lor
slave, a fost ținută în ziua de 12 mai 1961.
2 P. Oltean u, Cursuri universitare : Al. Piru, Literatura română veche, in « Luceafă-
rul», anul V, 1962, nr. 22 din 15. XL 1962.
3 A1. Piru, în legătură cu literatura română veche, în « Gazeta literară» din 30.
XI. 1962.
4 Vezi articolul nostru Presupusul original al Cazaniei l-a (1564) a Diaconului Coresi.
Corectarea unei erori, în Omagiu lui Alexandru Rosetti, Edit. Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1965, p. 645—650. Cu ajutorul prof. T. Avram, căruia-i mulțumim și
pe această cale, am verificat pagină cu pagină cartea de predici a lui P. J. Meliusz și
am constatat că ea nu este originalul Tîlcului Evangheliilor. Cartea lui Meliusz conține
vreo 35 de predici, majoritatea la sărbătorile mari, cîteva la săvîrșirea tainei botezului,
împărtășaniei, nunții sau în legătură cu excomunicarea și divorțul. Nu conține deci nici o predică
duminicală, pe cînd Cazania lui Coresi și Postilla de Neagovo conțin 49 de predici duminicale
fi 9 predici la diferite sărbători. Sînt două cărți fundamental deosebite prin conținut, prin ideo-
logie și stil. Nu există între ele nici un fel de interdependență. De altfel, nici Molitvenicul din
anexa Cazaniei nu reprezintă direct originalul lui Gașpar Heltai. O colaționare mai atentă
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
107
a lui Coresi trebuie deci să fie căutat în altă parte. Se pare că acest punct
al ipotezei noastre și-a făcut drum, întrucît nici tratatul de Istoria literaturii
române, voi. I, nu mai reține vechea părere, deși omite să menționeze sursa
noului punct de vedere 4
Al doilea argument, asupra căruia vom stărui în articolul de față, îl consti-
tuie existența — necunoscută pînă acum cercetătorilor români — a unei ver-
siuni în limba ucraineană, cu influențe ale slavei bisericești, versiune aproape
identică cu textul Cazaniei I a lui Coresi. Ea ni s-a păstrat in două copii
tîrzii, una de la sfîrșitul sec. XVII, alta din 1758, cunoscute sub denumirile
de « Postilla de Tekovo» și « Postilla de Neagovo» (în continuare: PT
și PN).
Postilla de Tekovo (după localitatea unde s-a găsit manuscrisul) a fost
scrisă într-o semicursivă frumoasă și doar fila 48 într-o semiuncială apăsată,
specifică sec. al XVII-lea. Alte elemente de conținut, însemnări etc. dovedesc
că copia a fost efectuată la sfîrșitul sec. XVII pe cursul superior al rîului Borjava,
în regiunea de nord-vest a Maramureșului. Din însemnări, începind cu cea
mai veche, din 1710, reiese că manuscrisul a circulat pe ambele părți ale cursului
superior al Tisei, în localități ca Unegovo, Buștin, găsindu-se în cele din urmă
la Tekovo din ținutul Ugocea, pe partea stingă a rîului Tisa z. A fost studiată
în special de G. Gerovski, care a reprodus în fotocopie o pagină din totalul
de 398, cîte avea manuscrisul3, căruia-i lipseau primele 40 de pagini. Studiul
și descrierea lui Gerovski, ca și fotocopia dată de el, sint astăzi unicele posi-
bilități de a cunoaște această copie, întrucît manuscrisul original a dispărut
în cursul celui de-al doilea război mondial 4. Limba PT nu este limba slavonă,
ci limba vie, dialectală, cu influențe ale slavonei. Ea atestă că manuscrisul a
fost copiat în nordul Maramureșului, pentru că în text întîlnim frecvent и
în locul vechiului o în silabe închise: o tumi (o torni) «despre aceasta»; plac
sirutnij « plînsul orfanului» etc.
Postilla de Neagovo (după localitatea unde a fost copiat manuscrisul)
datează din 1758 și se păstrează actualmente în mînăstirea Cernețkaia de pe
muntele cu același nume de lingă Munkacs. A fost editată integral de A. L. P e -
t r o v sub titlul Поучения на евангелие по Няговскому списку 1758.. . (învă-
țătură la evanghelie după copia de la Neagovo din anul 1758...) 6.
Colaționarea fragmentului din PT păstrat în fotocopia lui Gerovski cu
locurile respective din PN și Cazania I a lui Coresi (în continuare CC)1 dovedește
dovedește și aici că traducerea s-a făcut printr-un intermediar slav și nu direct din maghiară.
Traducătorul a suprimat multe pasaje, a introdus multe rugăciuni ortodoxe și fragmente de
psalmi după vechile psaltiri românești. Acestea toate nu se pot explica prin originalul luteran
maghiar al lui Gaspar Heltai. Limba Molitvenicului nu se deosebește de aceea a Cazaniei nici
ca topică nici ca lexic. Pe lingă elementele maghiare, are numeroase slavonisme și titluri in
limba slavonă ca și Cazania.
1 Vezi p. 310. Vezi și D. Zamfirescu, recenzia la volumul I al tratatului, publicată
în« Luceafărul», an. VII, nr. 21 din 10 oct. 1964.
2 G. Gerovski, Jazyk PodkarpatskG Ruși, în Ceskoslovenskâ Vlastivlda, III, Jazyk,
Praga, 1938, p. 485, nota 1, și I. P a n к i e v i c i, Hapic исторш укра1нсыах закарпатськгх
говорив, I, Praga, 1948, p. 28.
3G. Gerovski, Отчет о занятиях Г. Геройского по истории письменного языка Под-
карпатской Руси, în « Roăenka slovanskeho Ustavu», sv. X, an. 1937, Praga 1938, p. 78
și urm. și Jazyk Podkarpalske Ruși, p. 483 și urm.
4 Cf. Отчет..., p. 78 — 80.
5 în Памятники церковно-религиозной жизни угроруссов XVI—XVII вв. Тексты,
Petrograd, 1921, р. 1-226.
https://biblioteca-digitala.ro
108
PANDELE OLTEANU
identitatea absolută a celor trei texte, copiile ucrainene diferind intre ele numai
prin elemente de fonetică, ortografie și topică:
РТ, /. 1
... < Пано > вали на(д)
людьми и съ правдою
изъ милостю изъ пра-
вомъ добрымь али лю-
дюмъ церковным ъ не-
лишилъ панство щобы
пановали оу кЪпж дру-
гих паноувъ, али мо-
ей (т) попоу(м). Кто хо-
четъ болппи быти межи
Вами, негай блде (т)
вамъ слжга, и кто хо-
чет ъ быти межи Вами
пръвы негай боудетъ
робъ.» Чомъ кто хоче
слжжити люде(м) най-
болма изь наоукжю албо
хо(т) дрвгою слжжбою
тот май вели(к). Чомъ
и папа римскш и изъ-
гркши(л) и бою(с) чомъ
бы(л) ювоу(н) шдинъ
антихри(ст) як позна-
ваеме из писма стго коли
са тамадова(л) на оу-
ве(с) свк(т) и потж(м)
швжн лежал ъ под но-
гами оуск(х) царю(в) и
кроле(в). Смотри за не-
го що мови(т) ОВА>ТЫИ
Павелъ ко се(л) г (л).
СОВ иде мови(т) папа
чомъ ем8 с а годит ъ
що бы бы(л) голова
на(д) оусЬми май вели-
кими. СъгрЪшилъ д8-
же чомъ 1и'а(н) Кон-
стантинополи(ч) пат-
риархъ, извади(л) са
и(з) <папомъ за панство
и за великусть>.
РН, /. 38Ь—39а, Ь
... Пановали надъ
людьми и съ правдою,
изъ милустю, изъ пра-
вом ъ добрымь, али
людюмъ церковным ъ
не лишил ъ панство, що
бы пановали у ккпу
другых панувъ, али
гваритъ попумъ: «Кто
хочет ъ бульпий быти
межи вами, негай бу де
вамъ слуга, и кто хо-
чет ъ быти межи вами
первый негай будетъ —
рабъ.» Чом, кто хоче
служити людюмъ май
булыпе из ъ наукою албо
хоть другою службою,
то май бу де велик ъ.
Чомъ изгрЪшилъ тотъ
же папа Риммьсюй, и
бою ся, чомъ былъ
овунь аньтихрестъ, якъ
познаваеме изъ писма
святого: коли ся тама-
довалъ на увесь свЪтъ
и потумъ овунъ лежал ъ
пудъ ногами ускхъ ца-
рев ъ и королевъ. Смо-
три, за него що мовитъ
снятый Павелъ, ко Со-
ломин гл СОВ. Иде гва-
ритъ папа, чомъ ему
годитъ ся, що бы былъ
голова надъ ускма май
великыим, согрЪшилъ
дуже, чомъ Тоаннъ,
Костяньтинополиа пат-
риарха извадилъ ся из
папомъ за панство и за
великусть ».
CC1, p. 357—358
...să domnească pre
noi și să biruiască lumea
cu dreptate cu milă și cu
judecată dereaptă iară oa-
menilor de besearecă n-au
lăsat domnia să dom-
nească în chipul altor
domni ce zice preuților:
cine va vrea să fie mare
întru voi să fie voao
slugă și cine va vrea să
fie între voi întăi să fie
voao rob. Că cine poate
să slujascâ oamenilor mai
mult au cu învățătură au
cu altă slujbă acela va fi
mai mare. Greși tare papa
de în Roma și mă temi că
fu el uîn Anticrist cum
cunoaștem de în Scrip-
tura sfîntă, unde se ră-
dică prespre toată lumea
și calcă supt picioare pre
toți împărații și craii și
domnii despre pămînt.
Caută di el ce grăiaște
Pavel ku Soloneanom
COE. Daniil- și unde zice
papa că lui se cade să
fie cap și prespre toți mai
marei.
Greși și Io Constanti-
nopolitean, patriarh, sfă-
dindu-se cu papa prentru
domniia și pre mai mă-
riia...
Din descrierea lui Gerovski reiese că aceeași identitate de text era caracte-
ristică și textului pierdut al PT. La originea copiei din sec. XVII și a celei
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
109
■din sec. XVIII a stat deci un prototip comun, mai vechi. Cit de vechi? Slaviștii
care s-au ocupat de cele două copii ucrainene îl presupun de la sfîrșitul sec. XVI,
fără a dispune însă de un criteriu indiscutabilx. Dar acest criteriu există:
este Cazania I a lui Coresi, tipărită în 1564 sau puțin după aceea și rămasă
necunoscută cercetătorilor versiunii ucrainene.
Comparația pe care am făcut-o între PT și PN, pe de o parte, și CC x,
pe de altă parte, ne-a dezvăluit identitatea aproape absolută de conținut și
chiar de expresie dintre cele trei texte. Aceasta ne-a mijlocit explicația cea
mai justă a slavonismelor din versiunea românească. Comparația pune
însă într-o lumină nouă și problemele legate de caracterul, orientarea ideologică,
data și autorul prototipului celor două copii ucrainene, făcînd imposibil de
aci înainte studiul aprofundat al acestora fără o comparație minuțioasă cu
versiunea românească. E ceea ce vom căuta să arătăm în cele ce urmează.
POSTILLA DE NEAGOVO ȘI CAZANIA I A LUI CORESI
Colaționarea completă a textului CC1 cu fotocopia textului integral al
P№ ne-a dus la concluzia că în amîndouă avem de a face cu aceeași carte, care a
fost tradusă în românește la jumătatea sec. al XVl-lea și a fost copiată în
repetate rînduri de pe prototipul ucrainean, cu succesive modificări și omisiuni.
Acestea nu sînt întîmplătoare, ci aparțin copiștilor ucrainieni ortodocși, preocu-
pați de a face dintr-o scriere impregnată inițial de ideologia calvină o carte de
lectură pentru ortodocși. Acest proces de cenzură și purificare în sens ortodox a
prototipului n-a putut fi sesizat pînă acum, întrucît PT și PN reprezintă punctul
lui final, de unde etapele transformărilor succesive nu mai erau perceptibile.
De aceea, cercetătorii PT și PN au crezut că au de a face cu o carte strict
ortodoxă 3. Cînd punem însă în paralelă textul versiunii românești cu copia
ucraineană din 1758, procedeul devine limpede și se poate urmări amănunțit.
La originea PN și PT a stat deci un text identic cu versiunea română tipărită
de Coresi în 1564, versiune realizată, după toate indiciile, chiar de pe acest
prototip (evident, după una din copiile lui care circulau atunci fără modificările
survenite ulterior).
Dacă, la rîndul său, prototipul ucrainean reprezenta o traducere sau o
prelucrare a vreuneia din cărțile reformate maghiare sau de altă origine, care
circulau în epocă, ori constituia o creație originală a autorului ucrainean,
este o problemă ce rămîne să fie rezolvată în viitor 4. Deocamdată ne limităm să
atragem atenția slaviștilor străini asupra faptului că textul românesc, cel mai
apropiat de prototip, poate juca un rol esențial în rezolvarea acestei probleme.
1 Vezi mai jos, p. 251—252
2 Mulțumim și pe această cale D г. I. В o 1 d i S, directorul Bibliotecii Academiei Slovace
de Științe din Bratislava, pentru procurarea fotocopiei Postillei de Neagovo și tov. Ica G o m b o ș
— Biblioteca Universitară din Cluj — și Direcției Bibliotecii de Stat din București, pentru
procurarea fotocopiei cărții de predici in limba maghiară din 1563 a diaconului calvin Juhasz
Peter Meliusz din Debrețin.
’ A. L. P e t r o v, Отзвук реформации в Русском Подкарпатии, Praga, 1921, р. 32 și
34—35; L. Deszo, К вопросу о венгерских заимствованиях в закарпатских памятниках
XVI—XVIII вв., în « Studia slavica», I, 1958, și același, A karpataljai irodalom
kezdetei — Nyakovai Posztila, în « Filologiai Kozlony», Budapest, 1963, 1/2, p. 157.
4 Numeroasele slavonisme, titlurile în limba slavonă și identitatea textuală de conținut a
Cazaniei I din 1564 cu versiunea slavă din postilele de Tekovo și de Neagovo ne duc la concluzia
că toate aceste versiuni au un original comun. Acest original nu poate fi versiunea românească,
din cauza puternicei influențe slave, care se manifestă în structura frazei, în topică și în lexic.
S-au reprodus din originalul slav chiar prepoziții ca na a spre» și conjuncții ca i« și» etc.
https://biblioteca-digitala.ro
110
PANDELE OLTEANU
Am spus că prototipul îndepărtat al PN (și PT) a avut același conținut
ca și versiunea românească.
Judecind după ceea ce ni s-a păstrat in manuscrisul din 1758, adică 58
de omilii, constatăm că, față de CC ordinea omiliilor este alta și că din unele
omilii s-au păstrat numai fragmente. Cazania de Neagovo începe cu omilia
pentru « Duminica Vameșului și Fariseului», cum se obișnuiește în cele mai
multe cazanii care au circulat în lumea ortodoxă. Versiunea românească și
probabil originalul încep cu omilia pentru Duminica Paștelui, probabil sub
influența calvină.
Chiar din prima omilie lipsește în PN începutul, pe care-1 putem cunoaște
numai din versiunea rominească 1. Lipsește sfîrșitul omiliei pentru duminica
a XlII-a și începutul omiliei pentru duminica a XlV-la după Cincizecime 2.
Astfel, ambele predici s-au contopit într-una, ceea ce nici V. Jagic nici Petrov
n-au putut observa 3. Din ultima omilie pentru femeile mucenice s-au păstrat
doar 12 rînduri, dintre care cinci erau amestecate în textul altei predici, despre
post, a lui loan Hrisostomul, care nu făcea parte din colecție 4.
Nici textul omiliei pentru Duminica Paștelui nu este complet în PN:
lipsesc 2—3 pagini de la sfîrșit 8. Din fila 161 a rămas doar un colț (A. Petrov,
op. cit., n. 1). Textul se poate completa din versiunea românească (p. 243).
PN mai cuprinde 7 omilii scurte la primele 7 porunci din decalog 6, două
rugăciuni tot scurte înainte și după predică 7 și tabla de materie sau «cheia»8.
Omiliile la decalog care nu figurează în CC 1 au fost adăugate mai tîrziu, ca
și o predică la înmormîntare, una la Sîmbăta lui Lazăr și alta despre post de
loan Hrisostomul •, precum și cîteva fragmente din epistola lui lacov și alte arti-
cole mai mici. Acestea nu au făcut parte din manuscrisul original, de care se
deosebesc prin conținut și limbă (De aceea A. Petrov nici nu le-a publicat, cu
excepția omiliei despre post a lui loan Hrisostomul, publicată în anexă).
Nici una din omiliile din PN nu are înainte pericopa evanghelică respectivă
sau zacala, spre deosebire de CC *.
A. Petrov a încercat să identifice originalul Postillei de Neagovo, cercetînd în bibliotecile
din Budapesta, din U.R.S.S. și din Cehoslovacia numeroase colecții de predici scrise în limba
maghiară, slavă, latină etc., și nu a găsit nici o colecție identică acesteia. El a dedus că această
versiune are la bază un original independent, cu care a început în secolul a] XVI-lea literatura
originală în Ucraina subcarpatică. Această concluzie a fost confirmată și de slaviștii de mai
tîrziu, care au cercetat Postilla de Neagovo ca G. Gerovski, I. Pankievici, precum și de slavistul
maghiar Deszo Laszlo, care a scris cîteva studii prețioase despre cultura și limba slavilor din
regiunea subcarpatică, între care și despre Postilla de Neagovo. Despre aceasta el afirmă că
deschide seria colecțiilor de predici din regiunea subcarpatică și că este în același timp prima
operă originală a literaturii subcarpatice, care ne-a rămas în două copii (A karpataljai irodalom
... p. 156—157). Aceste afirmații trebuie completate acum, precizînd că opera s-a păstrat
și în versiunea românească în cîteva exemplare tipărite în 1564, la Brașov și într-о copie manus-
crisă din secolul XVII-lea. Versiunea românească reproduce mai fidel originalul.
1 Vezi CC1 B<ihor> p. 1 — 5 (manuscrisul copiat în Bihor, actualmente la Biblioteca
Patriarhiei Române) și CN, p. 3.
2 PN, p. 127-134.
3 V. J a g i 6, Kritischer Anzeiger, în« Archiv fur slav. Philologie», Bând 36, 1916, p. 496
(recenzia despre textul PN, publicat ulterior de A. L. Petrov) Jagic a consultat textul în ms.
4 PN, p. 209, și A. Petrov, Отзвук реформации..., p. 54.
8 CC'B, p. 11-13; PN, p. 5.
3 PN, Десятеро божее приказание, p. 209—225.
7 PN, p. 225.
8 PN, f. 246 b — 248 b. Petrov, Отзвук..., p. 4.
8 Слово 1оанна Златаустаго о святомь поспЛ. PN, Anexa II. A. L. Р е t г ov.
Отзвук. . ., р. 116 — 118.
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DF. NEAGOVO
111
A. Petrov crede că nici în originalul după care s-a copiat PN nu au fost
pericopele evanghelice, deoarece autorul nu s-ar fi încumetat să le traducă în limba
simplă a poporului1. Noi considerăm că au existat în original, dar prin tran-
scriere s-a renunțat la ele, restrîngînd astfel cartea pentru o mai ușoară multipli-
care și circulație. Ne întemeiem pe faptul că autorul prototipului a tradus în
limba poporului toate citatele din Scriptură, presărate în textul propriu-zis
al predicilor și lupta pentru principiul cărții în limba poporului.
Pe de altă parte, textul omiliilor se întemeiază pe cel evanghelic, la care
se fac referiri chiar la începutul fiecărei omilii:
PN, p. 161	CC4, p. 253
Братя мои! Cece евангелй научаетъ Frații miei ! Această evanghelie înva-
нась изъ причтовъ богатого... ță-ne cu pilda bogatului...
în versiunea românească pericopele evanghelice s-au dat după Tetraevan-
ghelul românesc tipărit tot de Coresi în 1560—1561, dar s-a procedat astfel
după modelul oiiginalului.
Comparată cu CC \ PN se prezintă deci ca o versiune prescurtată față
de original și de versiunea românească din 1564. Acest lucru se spune chiar
în prefață, unde autorul îndeamnă pe preoți ca prin această sfîntă evanghelie
«prescurtată» să învețe pe mirenii cci simpli și necărturari 2.
Ideologia calvina. Versiunea de Neagovo a devenit mai scurtă și prin
omisiunile făcute intenționat de copiști, care multiplicau o carte scrisă în spirit
reformat-calvin, dar pentru ortodocși. S-au înlăturat astfel timp de două veacuri
numeroase fraze, ori fragmente care conțineau învățături calvine în legătură
cu credința, faptele bune, rugăciunea, postul, cultul sfinților, critica clerului,
venerarea icoanelor etc. Aceste părți omise în PN există în versiunea românească3.
Slaviștii care au cercetat această Cazanie importantă, începînd cu A. Petrov,
au crezut-o o carte ortodoxă, cu slabe influențe reformate. Afirmațiile lor în
legătură cu această problemă trebuie corectate: în multe probleme fundamentale
despre credință autorul prototipului Postillei de Neagovo era categoric calvin și
nu a rămas pe tărîm pur ortodox, cum afirmă A. Petrov 4. Comparația cu
versiunea românească o dovedește clar. Deși atacurile vehemente ale autorului
prototipului în contra altor confesiuni și contra clerului, atacuri păstrate în
CC \ sînt îmblînzite mult sau omise cu totul în PN, totuși chiar în PN au rămas
destule mărturii din care deducem că forma inițială a textului, prototipul cum
l-am numit, era identică cu CC \ conținînd toate atacurile respective. Dovezile
reies din comparația versiunii ucrainene păstrate în copia PN cu CC 1 și sînt
de două feluri: a) rămășițe de fraze din pasajele omise care, în comparație
cu CC1, pot fi acum reconstituite și b) modificări sau adaosuri semnificative
1 A. Petrov, Отзвук..., p. 34.
2 «Cie святое евангелие... сокраченное... научайте мирянь простыхъ и некнижных...»,
PN, р. 3.
3 Ele nu erau însă în manuscrisul după care s-a copiat versiunea de Neagovo. După părerea
noastră, epurarea lor se efectuase în cursul unor copieri anterioare. Din PN lipsesc fragmente
pagini și chiar omilii întregi. Astfel, din omilia pentru femeile mucenice s-au păstrat doar 12
rînduri. Omiliile pentru duminicile XIII-а și XIV-а după Rusalii s-au contopit într-o singură
omilie, după ce s-a pierdut sfîrșitul uneia și începutul celei următoare. Pe alocuri textul versiunii
ucrainene e deteriorat și schimbat prin eliminarea părților calvine și prin adaosuri în sensul
pastorației ortodoxe.
4 «... и к тому же в основных вопросах веры (автор) остался на православной почве...»
(A. Petrov, Отзвукь..., р. 32).
https://biblioteca-digitala.ro
112
PANDELE OLTEANU
la textul inițial, care contrazic sau schimbă în sens ortodox sensul calvin inițial
al unor pasaje rămase în forma lor originală în textul românesc. Punerea în
paralelă a celor două versiuni face evidentă polemica tacită, prin omisiuni,
modificări și adăugiri, a copiștilor ortodocși, cu textul calvin al prototipului.
Le vom urmări în legătură cu principalele probleme privind credința, faptele
etc., a căror interpretare îi caracterizează pe calvini, deosebindu-i de ortodocși.
Mîntuirea «sola fi de» (numai prin credință), fără fapte
bune, dogma de bază a luteranilor și reformaților (calviniștilor) este cate-
goric afirmată în CC \ după cum o găsim și în Catehismul lui Coreei de origine
luterană (fila 6, întrebarea 12 și 13) 4 împotriva acestei învățături iau atitu-
dine prefațatorii ortodocși ai Cazaniei de la Zabludov și, după ei, traducătorii
români ai celei de-a doua cazanii a lui Coresi din 1581, cazanie ortodoxă 2.
In CC 1 se spune categoric că omul e neputincios și că nimeni nu se poate
mîntui prin faptele lui bune 3. Nici omul obișnuit și nici chiar sfinții nu pot
îndeplini legea. Deși în alte locuri este lăudată fapta bună, în special faptele
de asistență socială, se precizează că rolul lor în mîntuire este nul, că« împărăția
cerurilor» ne este dată« pentru credință și nu pentru slujbă».
Strîns legată de această învățătură este cea despre predestinați e.
Se știe că tocmai accentul pus pe predestinație este caracteristic calvinismului
în cadrul celorlalte confesiuni protestante. Credința mîntuitoare nu este — după
calvini — nici ea un act al liberului arbitru, ci un dar al lui Dumnezeu. Credința
singură mîntuește, dar credincioși nu sînt decît aceia pe care Dumnezeu îi
predestinează mîntuirii după bunul său plac. Credința e o «blagoslovenie».
« împărăția cerurilor — zice autorul Tîlcului în versiunea românească — se
dobîndește tot de cei blagosloviți pentru blagoslovenie, nu pentru lucrurile
noastre». Credința dreaptă este darul lui Dumnezeu, pe care-1 primește numai
cel căruia îi este dat. Autorul cere ca pentru credință să renunțăm la familie,
la avere, situații și să ne dăm chiar capul (CC1B. p. 280 PN p. 173). Credința
și legea este una singură, nu sînt mai multe (CC1 172; PN. 129). Este hotărît
de mai înainte de nașterea oamenilor, care sînt « aleși» — (выбранный în PN)
și au locurile gătite în împărăția cerurilor, și care sînt cei « nealeși» — sau« condam-
nați». Acest lucru reiese clar din interpretarea evangheliei despre despărțirea
oilor de capre. E semnificativă omiterea acestei părți din PN, unde în propo-
ziția echivalentă se susține tocmai ideea contrară: valoarea faptelor bune.
CC4, p. 313
Vezi creștine, că unde sînt blago-
sloviți de Domnule pentru blagoslo-
veniea dobîndescfi împărăția lu Dum-
nezeu nu pentru lucrurele noastre...
că viața de veaci nu e plata lucru-
relor, ce e darul și cinstea lu Dum-
nezeu . ..
P N, p. 12
... БЬзентуеть за тыхъ людш, што
хранить заповеди его, чомъ меть
ихъ честовати пожиткомъ вЬчнымъ
и платити за дЬла наше добрый 4...
1 Vezi loch im Crăciun, Cathehismul românesc din 1544 urmat de celelalte cathehisme
româno-luterane, Sibiu—Cluj, 1945—1946. I. Bianu, întrebare creștinească (1560), București,
2 Cf. P. O 11 e a n u, art. cit., și Diaconul Coresi, Carte cu învățătură (1581),
ed. S. Pușcariu și Al. Procopovici, București, 1914, p. 4 și urm.
a CC1, p. 159 și 193.
4 « ... mărturisește pentru acei oameni, care păzesc poruncile lui, că îi va cinsti cu viața
de veci și-i va răsplăti pentru faptele noastre bune».
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
113
în încheierea acestei omilii, în CC 1 afirmația e și mai categoric calvină.
De aceea în PN nu a mai rămas nimic din acest fragment:
«... împărățiea cerurilor nu o aflăm noi cu lucrurele noastre nici dobîndim,
ce vine noao în cinste de la moșie, de la părintele ce noao iaste Dumnezeu, că
pre noi au primit ca feciori pre în credință. Derept aceea iaste a noastră moșiea
pentru credință nu pentru slujbă» 4
Omul, deci, nu poate să facă nimic pentru mîntuirea sufletului. Mai presus
de fapte Calvin pune credința. « Credința dreaptă — citim în CC 1 — aceia
iaste a noastră moșiia, pentru credință, nu pentru slujbă dar aleșilor gătită
iaste»2. Întrucît însă și credința ne este dată sau nu dinainte de a ne naște,
însemnează, potrivit acestei concepții, că mîntuirea se face pe baza principiului
pasiv al grației și al predestinației. Cu această concepție se încheie omilia
pentru duminica a XVIII-a a lăsatului de carne, în care influența calvină este
foarte puternică.
Iertarea păcatelor se dă — în concepția reformată — numai de
Dumnezeu prin moartea fiului său, în har, și nu pentru faptele oamenilor. Se dă
numai celor care cred în mila aceasta a tatălui. Nici Fecioara .Maria și nici
apostolii nu pot ierta păcatele3, ci numai Isus, care e singurul mijlocitor
pentru oameni. Astfel, credința se definește aproape ca și în Catehismul luteran
(p. 6, întrebarea a XVI-a și ediția Bianu, f. 3—4). Din PN lipsesc aceste
învățături fie integral, fie parțial, înlăturîndu-se ce e calvin, ca de exemplu
expresia« în har».
Afirmația că cei care pretind că se mîntuie prin faptele bune sînt
niște necredincioși este și ea omisă din PN, în care textul este cu totul
schimbat:
CC1, p. 78—79	PN, p. 85
Aceștia nu cred cărei zic cum că «Тотъ котрыи не вЬруетъ у сына
poate omul afla ispăsenie sufletului și Божого— не имаетъ пожитку—
ertăciune păcatelor pre în faptele lor. --------------------------------------
A patra oară: Cum lisus...	Четвертое: Какъ Исусъ... 4
în CC 1 se spune că « Nimeni nu poate lua sacul altuia de păcate, pentru
că fiecare are sacul său. Cine să ne plătească datoria noastră de o sută de mii
de florinți? Popa însuși are sacul plin de păcate sau e dator cu o sută de mii
de florinți» 6 « și popa chiar au celuit (au înșelat) în negoț, au luat de pre
neștine un florint, derept care n-au hăsnuit (n-au folosit) nimica omul. Iară
popa sărbătorea s-au îmbătat și popa e păcătos» ®. « Numai orbii cred în slujba
popilor, nădăjduind într-un lucru de nimic. Aceștia vor pieri amar» 7 Sau:
« Acest lucru așa să înțelegem cum nici apostolii, nici popii nu pot erta păca-
tele ...» 8
1 CC1, p. 313-314.
2 CC1, p. 314.
2 CC1, p. 403.
4 « Acela care nu crede în fiul lui Dumnezeu nu are viață. A patra: Cum lieus...»
8 CC1, p. 417.
• CC1, p. 404.
’ CC1, p. 129-130.
8 CC1, p. 3.
https://biblioteca-digitala.ro
114
PANDELE OLTEANU
Despre preoți se afirmă că nu pot deroge (ierta) păcatele noastre și nici nu
pot felelui (garanta) pentru noi 1. Toți, chiar și sfinții, sînt născuți in păcate.
Astfel de afirmații au fost scoase sistematic din textul ucrainean, în care predica
respectivă de la « Întîmpinarea Domnului» apare in PN redusă la o pagină.
Mai mult, in PN, a fost schimbat chiar ultimul apel adresat creștinilor să nu
mai asculte slujbele preoților săvîrșite pentru iertarea păcatelor:
CC1 412—413
« Derept aceea, frații miei creștini,
nu vâ lăsați să vâ prilăstească cineva
și să vâ inșale cu minciuni cuvinte,
cînd zici cum că pot derege cineva
păcatele omului fărâ Is. Hs.
. . . Sau cine zice că poți afla ertă-
ciune păcatelor aiure sau cu altă de
cit cu moarte lu Is. Hs.
Mai credem...»
CN. 204
ДЪля того, братия мои хрестияне, не
лишайте ся що бы Васъ перелстивъ
дакто уживыми словы.
într-altă parte se afirmă că postul și călugăria sînt scornite de oameni,
iar cei care le susțin nu mărturisesc pentru Hristos. Și această frază a fost
omisă din PN.
Autorul CC 1 atacă și p o s t и l. Arată, pe de o parte, că oamenii pot mînca
oricînd pește, carne, pentru că după legea cea nouă a lui Isus nu e oprit nici
un fel de bucate. De aceea « trebuie să mîncăm de toate cîte Dumnezeu au fapt
pentru mincare» 3. Alteori însă susține postul ca fiind necesar sănătății fizice
și morale, spunînd cu oarecare ironie că Dumnezeu nu ascultă rugăciunea
omului păcătos, îmbuibat sau beat. Această din urmă afirmație este păstrată
și în PN. Postul ajută rugăciunii, credinței, dar nu mîntuie — el înfrînează,
« slăbește și smerește trupul ca într-un jug să ogodească sufletului» 4, căci postul
și rugăciunea sînt niște arme ale credinței 6.
în CC 1 se recomandă, ca și în Catehismul luteran, rugăciuni ca Tatăl
nostru, Decalogul, Simbolul credinței, dar și două rugăciuni caracteristice refor-
maților: datul de har și milcuitura. Datul de har e o rugăciune de mulțumire
și de preamărire a lui Dumnezeu, amintind de toate faptele lui bune, fiind
deosebită de rugăciunea de cerere, supplicatio. în versiunea de Neagovo se
spune, în loc de « a da har» — даты славу Богу « a da slavă lui Dumnezeu»,
a-i aduce laudă:
.. .toți într-una cu un glas și cu o
limbă grăind într-una dind har derept
tot binele zicînd «ode naș» și alte
molitve 8.
... усе у одно однымъ голосомъ и
однымъ языкомъ у одно даты славу
за усякую доброту што есме узяли
выдъ Бога мовити Отче наш ’.
1 CC1, p. 3, 404 și urm.
1 « De aceea, frații mei creștini, nu vă lăsați să vă înșele cineva cu cuvinte mincinoase.
Dar să mai credem, frații mei...
3 CC1, p. 351.
4 CC1, p. 351; vezi și PN, p. 36—37.
» CC1, p. 79.
• CC1, p. 264.
7 PN. p. 166 și toți împreună într-un glas și cu o limbă într-una să dăm slavi,
pentru orice bunătate pe care am primit-o de la Dumnezeu, să spunem a Tatăl nostru».
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
115
Sau: Dă har lu Dumnezeu... cum ... Дай славу Богу...
pre tine au ferit și te-au hrănit în що тя сокотивъ и тя годовав ъ у
cele șase zile de rău L	тыхъ шесть днувъ 2.
Același sens are datul de har în Catehismul luteran și în opera lui Filip
Melanchton, Loci communes rerum theologicarum (1521).
Din aceste izvoare și din opera lui Calvin, Institutio religionis christianae,
1539 (ediția franceză a apărut în 1541) a preluat autorul și rugăciunea de implo-
rare sau invocare a ajutorului lui Dumnezeu cînd omul se află într-o nevoie
mare 3. Rugăciunea aceasta e numită în CC 1 milcuitura, ca și în Catehismul
luteran4. în versiunea ruteană e numită nOHU3KoeaHue «umilire, înjosire».
Sensul acesta reiese și din următorul pasaj din CC 1 și PN, în care autorul
îndeamnă la milcuire, pentru a scăpa de primejdia turcească:
CC1, p. 319
«...tare să se smerească oamenii
cu postul și cu plînsul și cu rugăciunea
să se milcuiască Domnului că sănt
pedepsiți creștinii tare...»
PN, р. 13
... натай ся дуже смирять постомъ
люде и планом ъ и молитвою натай
ся понизить Богу, чом суть покор-
таны хреспане дуже...
Autorul susține о viață religioasă interiorizată, spirituală, simplificînd
formele de ritual. Dar cititorilor slavi ortodocși de mai tîrziu li s-a părut că
nu-i de ajuns să spuie дайме славу Богу (PN. 180) « să dăm slavă lui Dum-
nezeu», adică « să-i mulțumim» și a adăugat: «și să facem fapte bune, cu
credință, cu nădejde și cu dragoste»6.
La afirmația « să învățăm rugăciunea domnească, care este Tatăl nostru»
(што бе сме ся учили молитвt Божш... што есть Отче наш (PN. р. 214)
copiștii de mai tîrziu ai versiunii ucrainene au adăugat: «și cele cinci porunci
ale bisericii și Fecioara Născătoare de Dumnezeu și cele zece porunci ale lui
Dumnezeu» ®. Pentru ucrainenii ortodocși nu era de ajuns să te adresezi lui
Dumnezeu numai cu rugăciune și cerere — изъ вЪровъ правовъ и изъ
прузьбовъ (PN. р. 79), ci«trebuie să facem și fapte bune»7.
în CC 1 se atacă de asemenea venerarea icoanelor, cultul
moaștelor, ajutorarea bisericilor și a mînăstirilor.
Toate acestea n-au nici o valoare pentru că:«Hristos nu va zice: veniți cărei
ați cinstit sfinții morți și trupurile lor ați sărutat, cărei ați făcut beserici și mînăs-
tiri și ați dat dare multe: aur și argint și sate la acele locure, nici va zice:
veniți podobitorii și închinătorii icoanelor și miluitorii mînăstirilor»8. în versi-
unea ucraineană s-a renunțat la această parte, lăsînd numai ceea ce se referea
la faptele de asistență socială (PN, p. 11).
1 CC1, p. 264; PN. 165-166.
2 CN, p. 165.
3 Filip Melanchton, op. cil., ed. 1535, p. 536, și mai cu seamă François
Wendel, Calvin, sources el evolution de sa pensée religieuse, Paris, 1930.
4N. Șerbănescn, La 400 de ani de la apariția « Întrebării creștinești», in BOR,
1959, nr. 3-4, p. 1056.
s A. Petrov, Отзвук..., p. 14): «...и чин±мъ д-Ьла добрый съ в-Ьровъ и наде-
жевъ и любовиевъ».
3 «.. .и пять приказанъ церковныхъ и Богородице дЪво и десять Божшхъ прика-
занъ (A. Petrov, Отзвук..., р. 15).
’ ...ажъ будеме чинити дЬла добрый — A. Petrov, op. cit., p. 15 — 16.
8 CC1, p. 490.
https://biblioteca-digitala.ro
116
PANDELE OLTEANU
Autorul calvin e un raționalist. Combate superstițiile, vrăjite, la care unii
aleargă cînd se îmbolnăvesc fără a gîndi că
...cu iale nemica nu putem folosi,	... не видиме ажъ не могутъ нам
cu fermecătură sau cu altă drăcie numai помочи н чого усякуи бай не иншая
să ne поао ajute... 1	доброта лише есть дявульска мо-
литва 2.
Textul a rămas și în PN, întrucît nu leza credința ortodoxă.
în omilia pentru duminica a XIV-а, la sfîrșit, autorul atacă violent descîn-
tecele, spunînd că:
«... întru descintecele lor nu iaste alte nemica, ci numai cit iaste drăcie
și prelistiturâ... » 3 Și acest text a rămas în PN: «а у ихъ баяню не есть
нЪчого лише мутьня и прелесть» 4.
în legătură cu cultul morților, constatăm aceeași inconsecvență, pentru
că pe de o parte îl combate, iar pe de alta cere ca oamenii să îngroape morții
cu cinste 6. Cere să avem nădejde că morții prin putrezire vor învia e. Autorul
combate credința că sufletele morților umblă printre oameni, ca fiind scornită
de călugări și popi, pentru a-și mări sursele de venit prin slujbele și parastasele
sau « sărăcustele» făcute pentru liniștirea morților. Acest atac anti-clerical a
fost înlăturat din PN și contextul a rămas prolix, fără legătură. Autorul citează
aci și pe loan Gură de Aur care precizează în omilia 29 că dracii care locuiau
în morminte nu sînt sufletele oamenilor morți. în PN textul e cu totul schimbat
și redus. Se omite chiar numele lui loan Gură de Aur, citîndu-se numai evan-
ghelia lui Matei:
CC1, p. 114
Unii ziseră că vinu morții în casa
și se ivesc oamenilor, ceri ajutori
dupâ moarte să le facă călugării și cu
popii sărăcuste și alte multe minciuni.
Că dracii, au grăit, s-au zis, că sînt
sufletul acătărui omu numai să pri-
lăstescâ nebunii. Ce Io Zlataust zice
Ia Matei în omilia 29 de capete în
tîlc...»
PN. р. 103
... котрыи мовлятъ ажъ приходятъ
умерлыи до хижЬ и нвляються лю-
дюмъ; ужа есть того, ажъ бы те-
перь люде уставали умерлыи...
Слухай, йкъ мовит Мат. 69 (XVI)
26—27; Марко... 7.
Ceva mai departe se atacă violent slujbele pentru morți, scornite din
lăcomia «cărturarilor», adică a clericilor. în PN s-a renunțat cu totul la
această parte:
1 CC1, p. 236.
1 PN, p. 155.
» CC1, p. 289.
« PN, p. 177.
s CC1 Molitvenic, p. 478—479.
• CC1 p. 111 și PN. 145.
’ « • • • care spun ci morții vin prin casă și se arată oamenilor; grija este acum ca
oamenii sd lase in pace pe cei morți... Ascultă, cum grăește Matei... și Marcu...
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
117
CC1, p. 116
« Aceste toate scris-au Io Zlataust.
Dară, creștine nu iaste nimerea
cărei au învățat să păzească omul
mortul sau după noao zile și la doao-
zeci de zile și la patruzeci și la anul.
Minciună e și aceia cărei zic că pot
folosi după moarte sufletelor. Că nu
se schimbă locul după cestâ viață,
ce iaste scornită pentru lăcomia căr-
turarilor. A treia oară...»
PN, p. 104
Cece усе написавъ 1оаннь Златаусть.
Autorul consideră că « nu cred cei care se roagă sfinților morți, lu sfîntu
Patru și lu Sfîntu Pavel, sau sfintei Măriei, că numai unul lisus iaste îmblătorul
derept noi» 2.
Și această parte lipsește din PN. Din copiile rutene a fost înlăturată și
ideea că, după moarte, nici sfinții nu mai au nici o putere, idee promovată de
raționaliști și de Reformă. Astfel, la sfîrșitul omiliei pentru joia înălțării, între
altele, se spune:
CC1, p. 56
« Derept aceia, frații mei să nu ne
rugăm sfinților morți, ci numai celuia
ce-l cheamă lisus Hristos care s-au
suit în ceriuri.
PN, p. 75
ДЪля того, братия мои
мол^мъ ся Христови, що пушов на
небо...» 3
Ideea este reluată în omilia pentru prima duminică după Rusalii, în care
autorul spune cu ironie că sînt necredincioși cei care se roagă sfîntului Petru,
Pavel, Nicolae sau Sfintei Marii, pentru că sfinții morți nu mai aud rugăciunea
noastră:
CC1, p. 78
« ...cum Is. Hs., el singur să fie
mîngâitoriul derept noi la tatăl.
Aceia nu cred cărei se roagă sfinților
morți lu sfînt Patru și lu sfînt Pavel
sau sfîntului Nicolae sau sfintei Mă-
riei ...
Că sfinții morți nu aud rugăciunea
noastră.
A treia oară: cum Is. Hs...
PN, p. 85
«... чомъ Исусъ Христос овунь
одинъ просЬлникъ у отца небесного:
Третее: нкъ 1исусъ Христосъ4.
Critica clerului. Foarte interesante sînt pasajele în care este criticat clerul.
Aci autorul prototipului a urmat intransigența cu care predicatorii bușiți
1 «Acestea toate le-au scris Ioan Gură de Aur... A treia...»
2 CC1, p. 186.
3 « De aceea, frații mei, să ne rugăm lui Hristos, care s-a suit la cer».
4 «Că numai unul Isus Hristos este rugător la tatăl ceresc, A treia: Cum Isus
Hristos . . .»
https://biblioteca-digitala.ro
118
PANDELE OLTEANU
criticaseră clerul catolic. Din postilele husite 1 se pare că autorul a preluat
chiar unele întorsături de stil, începînd atacul cu cuvîntul «greșesc». Critică
lăcomia preoților goana după domnia lumească, strîmbătățile, ipocrizia, înșe-
larea celor săraci. Tot așa, în ideologia husiților din Moldova și Transilvania
critica clerului era vehementă pe la 1460. Reformații au extins această critică
și la clerul ortodox2.
Spre sfîrșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea chiar
predicatorii ortodocși critică clerul ortodox tot așa de vehement ca și predi-
catorii husiți și reformați. Constatăm aceasta în Cazania Skotarska, scrisă
tot în slava ucraino-carpatică și păstrată în manuscrisul 22 al lui lavorski
(Muzeul Național din Praga).
Și mai intransigentă este această critică în operele marelui polemist ucrai-
nean Ivan Vișenski, care în epistolele sale arată că chiar prelații ortodocși
din Ucraina creșteau cîini de vînătoare, nu educau sufletele, fabricau vin și
bere, făceau case pentru femeile cu care trăiau, iar prin mînăstiri în loc de rugă-
ciuni era larmă mare de vite și de cîini 3.
Acest ton polemic e destul de viguros și la autorul Postillei de Neagovo.
Trebuie să corectăm și aci părerea cercetătorilor mai vechi, ca A. Petrov și
alții, care consideră că Postilla de Neagovo e străină oricărei propagande și
polemici — cu alte confesiuni sau cu necreștinii, așa cum găsim la autorii
colecțiilor de omilii tipărite4.
Dintr-un citat anterior am văzut că autorul atacă vehement atît pe papa,
denumit Anticrist, cît și pe patriarhul de Constantinopole, care s-au certat
între ei pentru domnia lumii și pentru mărire. în altă parte, autorul le spune
cu ironia mușcătoare a polemistului:
CC1, p. 141
« Că n-au fost învățați de în duhul
lui Hristos papii de în Rim și patri-
arșii de în Țarigrad să se sfădească
pentru domniia, cum cine va fi mai
mare».
PN, р. 114
«Чомъ не были научены выдъ духа
святаго папа римскыи изъ патриар-
хом ъ цариградскымъ штобы изва-
дили ся за панство котрыи бы ихъ
май булший быти мавъ.
în ambele versiuni textul este identic.
CC1, p. 358
« Greșesc și acum papii, patriarșii,
vlădicii, episcopii egumenii, care umbli
în chipul domnilor și mai marilor».
PN, p. 40
Также и ныне согрФшаютъ папове
котрыи ходятъ у кЬпу панскымъ 6.
1 J а п Ни я, Pastila vyloienie svatych dteni nedelnich podle Erbenova vydanl, s uvodem
F. B. Bartose — k tisku pripravil I. B. laschke, Praga, 1952, p. 97.
1 I. L и p a ș, Der Einfluss der Reformation auf die Siebenburgisch romanische
Kirche, Sibiu, 1917, p. 9—10. G. C o m ș a, Istoria predicii la români, București, 1921,
p. 15-17.
3 I. F r a n k о. 1ван Вишенський i его meopu, Lvov, 1895; Материалы до вивчення
icmopiU уKpaîHCbKou литературы, 1, Kiev, 1959, р. 274—275.
4 «В Няговских поучениях ничего подобного нет, они чужды всякой пропаганды и
полемики» (A. Petrov, Отзвук...,р. 32 și 34—35).
5 « Astfel și acum greșesc papii, care umblă în chipul domnilor».
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
119
De asemenea, textul este identic în pasajul în care autorul cazaniei spune
clericilor, ca și Jan Hus \ că n-au fost chemați de Cristos la o domnie lumească,
ca niște regi ai lumii:
CC1, p. 357	PT, p. 1	PN, p. 40
iară oamenilor de besS- али людемь церковнымь али людемъ церковнемъ
recă n-au lăsat domnia să нелишилъ панство што- не лишил ъ панство што-
domnească în chipul altor бы пановали у кЬпомъ бы пановали у кЬпу
domni... (CC4 р. 357) другихъ панувъ... 2 другихъ панувъ... 2
Hus spunea, de asemenea, că « regii lumii domnesc, dar voi, prelaților,
nu, pentru că preoții — papii — nu trebuie să domnească ca și împărații.
Domni ai dracului ce sînteți, oare ați fost chemați de Cristos la o domnie
lumească ?» 3.
Autorul critică de asemenea cu vehemență colaborarea între feudalii
laici și cei ecleziastici, preocupați de cinste și avere, cxploatînd poporul:
CC1, p. 358	CN, p. 83
« Acum nici vedeți, că popii derept «Теперь ище видиме, што чинятъ
venitul lor ce lucru fac pre noi, cîte Попове надъ людми нами д!ля при-
nenorociri ».	ходу ихъ, кулькую бЪду.
Pe vechiul manuscris slav un cleric ucrainean a schimbat această frază
astfel: «acum încă vedem ce fac popii: se trudesc învățînd pe oameni pentru
mîntuirea lor și a omenirii»4. Apare, deci, un sens cu totul contrariu celui
din original.
CC1, p. 231-232
« Sănt unii cărei grăesc că vrînd să
placă dumnilor, boiarilor că se tem
de voivodă că-i va rușina și-i va scoate
de în cinste, căce că șed cu ei la masă
și vor lua de la ei episcopiia au vlă-
dicia...
PN, p. 153
Суть одни котрыи мовлятъ по лю-
дюхъ и угажаютъ людюмъ, што ся
боятъ ихъ, ажъ ихъ исъ честе изь-
женутъ, та возьмутъ выдъ нихъ
владычество.
Observăm că în versiunea ucraineană lipsește partea referitoare la colabo-
rarea vlădicilor « cu voievozii, cu boierii și domnii». Lipsește și critica referi-
toare la călugării care umblă prin lume cerșind și nu trăiesc din sudoarea lor
și din munca mîinilor lor s. Cîrmuitorii bisericii sînt criticați că tac« sau vorbesc
după voia oamenilor, ca să fie în cinste înaintea lor» 6.
'« ... Aby biskupove svetsky nepanovali, aby nesmilnili, aby kazali. . . (că episcopii
să nu domnească în chip lumesc, să nu înșele, ci să învețe. ..) Mistr. Jan Hus, Postilla,
podle Erbonova vydani. .., Praga, 1952, p. 97.
2 « Iar oamenilor bisericii n-a lăsat domnia ca să domnească în chipul altor domni».
3 « Kralove svet5ti tit panujî, ale vy ne, tak ie knezie nemaji panovati svetsky. Certovi
pani kdef su od Krista k svetskemu panovani povolani». Hus, Postilla..., p. 97.
4 «.. .Теперь ишче видиме, што чинятъ Попове: тру ж дают ъ ся научаючи людей дЬля
спасен1я своего и людского...» (A. Petrov, op. cit., р. 15).
5 CC1, р. 13; 105, 185).
3 CC1, р. 81.
https://biblioteca-digitala.ro
120
PANDELE OLTEANU
Primejdia turcilor păgîni, de partea cărora treceau unii creștini, este — după
autor — un blestem din cauza lăcomiei vlădicilor după domnie și venit:
CC4 182
« că și patriarșii, vlădicii, cărei au
fost în cinste... și cărei au mai iubit
cinstea lor, domnia și venitul. Așa
și împărații, domnii și mișeii depreunâ
derept aceia mâ tem că văm și noi
pieri căleați de limbă păgînă».
PN 132 й 133
... чомъ и патрхархове и владыци,
што были у чести... а они май по-
любили честь ихъ, паньство и при-
худъ, также и Цареве, Панове, убогыи
за одно... дЬля того ся бою ажъ и
мы погынеме лихо и будеме потопь-
таны пудъ языки поганый...
Critica feudalilor. Autorul prototipului nu rămîne deci la punctul de
vedere strict al bisericii ortodoxe nici în problemele religioase, cum credeau
A. Petrov \ L. Deszo 2 etc., și nici în problemele sociale, în care atacă vehement
clerul, începind cu înalta ierarhie. Vlădicii, patriarhii, mitropoliții și episcopii
« sînt domni și sfetnicii domnilor». Ei nu luptă pentru dreptate, ca să nu supere
pe stăpînitorii laici.
Autorul se ridică nu numai contra clerului superior, dar și a domnilor
cruzi, care sînt «fiare sălbatice», reprezentanții diavolului3 și vin peste
creștini ca o pedeapsă dumnezeiască 4. Pe baza învățăturii bisericești, autorul
acuză statul feudal nedrept, spunînd că Dumnezeu va pedepsi aspru pe ucigașii
care varsă sînge nevinovat, pe slujbașii nedrepți, pe Juzii târgurilor, care judecă
strîmb și trimit pe oameni la moarte 6.
Nemulțumirea aceasta e vecină cu răscoala. Autorul condamnă pe cei
care nu trăiesc din munca cinstită a celor două mîini e, critică pe cei bogați,
care se roagă, postesc, dar nu dau nici un ban (filer) celor săraci 7.
Condamnă, de asemenea, pe clericii lacomi, care erau preocupați să-și
sporească averile, uitînd să mai învețe poporul ®.
Cîrmuitorii bisericii sînt socotiți, pe drept, stăpînitori feudali. Autorul
îi critică, pentru că el voia ca biserica să devină o biserică învățătoare, în sensul
1 A. Petrov, Отзвук.... p. 88—103.
2 L. Deszo, A. Kărpătaljaji irodălom kezdetei Nyakovai Posztila, Budapesta, 1963,
p. 157.
3 «Айно, котрыи суть и теперь Панове, што суть безумши, немилостивный...
такъ суть усЪ лихыи и неправедны. .. » (PN, р. 104); «... dară ce sînt acum unii domni,
că sînt cu duh rău, unde sînt/ieri sălbatice fără milosîrdie» (CC1, p. 116).
1 în postilele despre Decalog, care fiind adaose mai tîrziu nu există în versiunea româ-
nească (PN, p. 222).
6 Tot în omiliile despre poruncile la Decalog, PN, p. 209 și urm.
6 «Туй можеме познати чомъ одны богатЬютъ люде правдовъ, муков рукъ своихъ...
а другый кривдовъ, и крадежомъ, и разборомъ и ужами изъ дани чортового (PN,
р. 174); СС1, р. 282: «Aicea op să trebuiaște să știm că oamenii iară ei îmbogățesc cu
doao feluri de lucruri: că unii îmbogățesc cu dereptate și cu munca mănilor sale.. . iară alții
îmbogățesc cu strîmbătate și cu furtișagul și cu minciunile...»
7 Reproduce din Vasilie cel Mare, care a văzut pe bogați postind, rugîndu-se, gemînd
pentru păcate, dar nu dau un ban săracului: «такъ мовивъ и Василш, коли уздр'Ьвъ и
богатый, што сяпостятъ, и чинятъ молитву, и за гр’Ьхы стогнутъ а убогымъ нЬ одну бабку
не дали» (PN, р. 126). СС1, р. 167:« Așa zice și Vasilie cum au văzut bogății cărei au postit
și au făcut rugăciuni și de păcate au suspinat ce nici un filer mișeilor n-au dat».
8 «.. .теперь такъ постало: хоть патр!архы, владыци, калугоре и Попове не кажутъ
слово Бож1е дЬля лакумьства сего свЪтьнего... (PN, р. 82). СС1, р. 71 — 72: « Și асшпй
dacă patriarhul și vlădicii, egumenii și călugării, popii nu spun cuvîntul lu Dumnezeu,,
derept măria ceștii lumi».
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
121
principiilor reformate calvine. Cei ce nu învață în toată vremea sînt dușmanii
dreptății (CC1, p. 72); «...есть л1нусть та ворогуютъ на правду...»
(PN, р. 82). Așadar, textul românesc reprezintă o influență externă, pe care
greu am putea-o înțelege «în gura orășenilor din Șcheii Brașovului», cum
arată prof. P. P. Panaitescu 1. Aceasta este o dovadă că textul românesc
nu a apărut în Transilvania de sud, ci în Maramureș și în Transilvania de
nord, din inițiativa și cu sprijin calvin.
Necesitatea învățăturii pentru cei simpli. Lupta pentru limba poporului.
Un loc de seamă îl ocupă, atît în versiunea română, cit și în copiile ucrainene,
grija autorului pentru învățătura, pentru cultura poporului, preocupare comună
și esențială tuturor mișcărilor de reformă. Se știe că husiții înființează la Tabor
școli pentru masele poporului. Husiții cereau ca fiecare om să știe să citească
Biblia.
în teza a XXVIII-a a husiților din Transilvania se spune că preotul care
nu predică, nu învață poporul, este condamnat pe veci 2. în CC 1 (p. 72) și
PN (p. 83) se spune, de asemenea, că trebuie ca preoții să învețe poporul în
mod simplu, să înțeleagă fiecare, « că sînteți blestemați și procleți, unde legea
lui Dumnezeu nu știți și nu învățați» («... али треба хрестянумъ казати
попросту, што бы каждый розумевъ, ... чомъ такыи прокляты, што слово
Бож1е не знаютъ и не учатъ его»).
în Cazania lui Coresi din 1564 se cere categoric ca preoții să învețe poporul.
Aceasta se făcea în primul rînd prin predică la biserică. După slujbă preoții
trebuiau să meargă pe la casele oamenilor, să învețe și să ajute pe cei bolnavi.
Se vorbește despre școlile de pe lingă mînăstiri, din care au ieșit episcopi învă-
țați și preoți prin sate și orașe. în Postilla de Neagovo se vorbește, de asemenea,
de școală chiar pe lingă fiecare biserică (PN, p. 99). Biserica în care nu se dă
învățătură, nu se predică, este o peșteră a tîlharilor, chiar dacă ar fi tîrnosită
(CC i, p. 105 și PN, p. 99).	’
Chiar apropierea primejdiei turcești este o pedeapsă venită din cauza
lipsei de învățătură și pentru batjocorirea învățăturii celei noi calvine (PN,
p. 133). De aceea autorul cere să se dea poporului învățătură, pentru că altfel
va pieri. Autorul se referă aci la cei care, fiind neînvățați, treceau la maho-
medanism:
CC1, p. 434
Patriarșii, vlădicii, popii să propo-
văduiască cuvîntul lui Dumnezeu și să
învețe și să strige tare să dojenească
cum să nu piară mișelamea».
PN, p. 190
Патриархове, владици и Попове коли
слово Божее проповедают и научаютъ
и устягаютъ дуже штобы не погыблы
убогы.
învățătura aceasta trebuia dată oricui, fără deosebire de naționalitate,
« fie că sînt unguri, sau rumîni, au sîrbii, au greci, au nemți, au Ieși.. . » (CC x,
p. 265); «... ходятъ люде до церкве, котрыи суть угре, хоть волохы, хоть
руснаци, хоть сербове, хоть грекове, хоть нЪмце, хоть ляхове...» (Р, р. 166).
1 P. P. Panaitescu, începuturile și biruința scrisului în limba română. Ed. Acad.,
București, 1965, p. 153.
2 «Dicit, quod cuincunque sacerdotum actu non predicat, damnatus est eternaliter»
(Monumenta spectantia Historiam Slavorum Meridionalium..voi. XXIII, Zagreb, 1892).
https://biblioteca-digitala.ro
122
PANDELE OLTEANU
Observăm că rusnacii, adică «ucrainenii», nu sînt menționați in CC1;
probabil că au fost introduși mai tîrziu, de copiștii ruteni.
Izvoarele ce trebuiesc folosite pentru învățătură sînt în primul rînd Scriptura,
nu tradiția bisericii, nici canoanele, care sînt scornituri ale oamenilor, ceea ce
reprezintă una din tezele reformate esențiale. Autorul Cazaniei apără adesea
independența învățăturii și a bisericii calvine întemeiată exclusiv pe Scriptură,
pe care oricine poate să o interpreteze cu rațiunea sa proprie:
CC1, p. 225
« că noao nu vine legea nece de în
Ierusalim, nece de la Roma, nece de
în țara grecească, nece nemțească,
nece rumânească, nu e de la leșească,
nici de la moschicească, ce e lăsată și
tocmită de la Hristos și iaste scrisă în
Scriptura Sfîntă.
Р^ р. 151
Чомъ не приходить право не изъ
Ерусалима, не из Рима, не изъ дер-
жавы греческой, не изъ немецкой,
не изъ Молдовы, не изъ Ляцкой земли,
не из Московской, ал и лишено есть
намъ и потомкивъ [Христос ъ, што
есть написано у святум писме.
Autorul spune cu amărăciune că oamenii iubesc întunericul și nu învă-
țătura cea nouă, adică cea calvină, pe care ortodocșii și mai ales vlădicii și
judecătorii nu o primeau.
Autorul își susține cu numeroase citate din Scriptură afirmațiile și îndem-
nurile sale. în versiunea românească se fac uneori numai trimiterile pe pagini
întregi. în Postilla de Neagovo se reproduc textual citatele. în general expu-
nerea autorului e împletită cu citate din Biblie foarte numeroase alese însă
astfel ca să susțină învățătura calvină.
Din unele pasaje aflăm că poporul ortodox nu trecea la reformă; ba orto-
docșii chiar criticau pe preoții calvini, care se râdeau în cap și pe care îi
numeau draci, iar învățătura lor o numeau înșelăciune sau prelistitură.
Preoții reformați erau criticați, în primul rînd, de preoții și călugării ortodocși
și catolici:
« Acum sînt vrăjmași dereptății popii și călugării fățarnici. Ei săduesc și
hulesc рте învățătura noastră ce nu iaste a noastră, ce iaste a lu Dumnezeu.
Și deci nu credem tocmălelor și pravilelor, sau dacă certăm lăcomia lor cu cărei
prilăstesc mișelamea cu sărăcuste și cu alte multe, — zău că noi grăim de în scrip-
tura sfîntă și adeverim tot ce grăim, iară ei zic рте noi că sîntem draci și prilăstitori
cum ziseră pururea ... și așa sparie ei mișelamea, zicînd: nu ascultați creștinilor.
Derept aceia, frații mei, nu credeți că voi înșivă puteți înțelege lăcomia lor. .. »
(CC \ p. 121). In PN au rămas însă din acest fragment numai primele rînduri,
și acelea cu sensul diametral opus:
«Такъ же и ныне суть ворогове правде, што ненавидятъ, коли слово
Божие кажетъ людюмъ пупъ добрый... а одни суть такыи што нена-
видятъ пропов’Ьдник слова Божого. Такихъ есть досытъ межи нами» (PN,
р. 106 și 107) х.
Pe lingă Biblie însă, autorul, deși calvin, folosește și omiliile părinților
bisericii ortodoxe, pe care-i citează, îndeosebi pe loan Gură de Aur, pe Vasilie
1 « Astfel și acum sînt dușmani ai dreptății, cărora nu le place cînd un popă bun învață
cuvîntul lui Dumnezeu.. . iar unii sînt așa că urăsc pe propovăduitorul cuvîntului lui Dumnezeu.
Printre noi sînt mulți de acest fel».
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO	123
cel Mare, pe Teofilact, vlădică al bulgarilor, pe Chirii, al Ierusalimului pe Atanasie
cel Mare etc. Astfel el citează precis în care omilie vorbește loan Hrisostomul
despre post, sau despre îndrăciți, ori ceea ce spune Vasilie cel Mare despre bogății
care postesc, se roagă, se pocăiesc dar nu dau un ban săracilor. Autorul reproduce
pasaje întregi din loan Gură de Aur și din Teofilact, vlădică al bulgarilor, pe
care îl citează de vreo zece ori. De exemplu:
Teofilact
Ракн Ж( его соутк нж* едока
службы прнТнш ЙКОЖ«
соутк аррирсТс скшцннцн,
днТаконн н дары доурк-
ны« прием кий одни оуво
бслышю окнже менюе,
къждо протнк оу CHAt
своей. Оиркчк по числе
к-кры н Зчиштенни ].
CC1, p. 194
Slugile lui cărei crezu
și dede cuvintele slujbeei
sînt episcopii, preoții dia-
conii, cărei au luat darure
sufletești, unii mai mult
alții mai puțin cineși îm-
potriva puteriei, după
măsura credinței și cură-
țitureei.
Р^ р. 138
А слузи суть, котрый
вФруютъ и даютъ слово
на службы, то суть вла-
дыци, Попове, дьяконы,
котрый изсали даръ ду-
шевный, одны май мно-
го а другим май мало,
каждый против ъ силы
своей.
Din Postilla de Neagovo s-a omis « după puterea credinței și curățiturei»,
care însă există în versiunea românească, ceea ce înseamnă că a fost și în
original.
Autorul cere ca preotul să fie apreciat după cum învață poporul, pe baza
scripturii, nu după baine și vîrstă, ori dacă e ras în cap sau nu.
CC1, p. 118
«... Nu socotiți cine spune ce feli
de om iaste bătrin e au tinăr, ras in
cap au ba, ce numai să spue ție cuvîn-
tul lu Dumnezeu cu derept...»
PN, p. 106
«Иньше не сокоти кто кажет што
за фель челов’Ькь, чи старый, чи
молодыи, лише бы казавь слово
Бож:е по правдф г.
Observăm că din PN s-a omis expresia« ras în cap au ba» 3.
Ca un exemplu de modul în care autorul Cazaniei înțelegea catehizarea
este însuși stilul său. El simplifică la maximum învățăturile, le sistematizează
pe puncte și subpuncte. Pune întrebări și răspunde; folosește comparații și
exemple din mediul apropiat țăranilor, « mișeilor», face aplicații la societatea
din vremea sa, așa cum se procedează și în postilele husite 4.
1 Блаженаго архиепископа българскаго Оеофилакта, тлъкование еже от Мавеа
Еваггели Мв. 97 Academia R.S.R., р. 305.
2 « Astfel să nu ții seama cine invață, ce fel de om e, dacă e bătrin sau tinăr, ci numai
să invețe cu adevărat cuvintul lui Dumnezeu».
3 De fapt, in cap se rădeau și preoții catolici, cu care polemizează predicatorii calvini
și luterani. Astfel in niște omilii traduse din izvod luteran polonez, se critică popii pleșuvi, cu
tunsură (Ms. nr. 16 din fosta Arhivă a lui lavorski). A. Petrov, semnalind aceasta, subliniază
că așa ceva nu găsim în Postilla de Neagovo. Constatăm insă că această expresie « ras in cap»
se păstrează in versiunea românească.
4 J. Dan h e 1 k a, Dobovâ akluălnosl lidovost Husovy (eske postily in« Studia z literatury
czeskiej slowackiej i polskiej, 1963, p. 5 u.
https://biblioteca-digitala.ro
124
PANDELE OLTEANU
Pentru ca poporul să înțeleagă, trebuie în primul rînd ca preoții să ne
pregătiți, învățați. De aceea el se întreabă: cum vor putea popii, care « nu
știu, nece înțeleg sfînta scriptură, să învețe pre mișelamea?»
Dar preoții nu trebuie numai să fie învățați. Ei trebuie să grăiască în
limba poporului, care nu înțelege nimic cînd «popa boscorodește în besirecă»,
adică atunci cînd popa vorbește sau
PN, 83).
CC1, p. 264
« Oamenii merg la besearecă ca acolo
împreună cu popa și cu tot norodul
să facî rugăciune și cereri toți într-una
cu un glas și cu o limbă grăind... »
citește într-o limbă străină (CC \ 172;
PN, p. 166
«Ходят ъ люде до церкве што бы
тамъ у мкстЬ изъ попомъ и изъ
усемъ народом ъ што бы учили мо-
литву и прузьбу_усе одно однымъ голо-
сом ъ и одным языком ъ.. . 1
în aceeași omilie, slavona este atacată direct, ca o limbă străină, neîn-
țeleasă de popor:
CC1, p. 263
« Oamenii mergu în beseareci cum
acolo popa să spuie cuvîntul lu Dum-
nezeu, Sfînta Evanghelie în limba pe
care grăiesc oamenii să putem înțelege
noi mișelamea. Ce folosii e lor dacă
popa grăiește în limba străini rumâ-
nilor sîrbește de nu înfelegu sau pre
altă limbă, ce nu vor înțelege ascul-
tătorii.
р. 165
«Люде ходят ъ до церкве што бы
там пупъ проповкдавъ слово Божее,
святое евангел!е, на язык, котрымъ
мовлятъ люде, што бы могли розумЪ-
ти убогыи. Што хоснуетъ имъ, коли
пупъ мовитъ по языку чужому, што
они не розумеют 2.
Observăm că expresia « rumnâilor sîrbește», adică «în limba slavă», din
Cazania lui Coresi nu apare în Postilla de Neagovo, pentru că acolo nu-și avea
rostul (ea reprezintă desigur un adaos al traducătorilor români). în schimb,
reiese că slavona e privită ca o limbă străină și din punctul de vedere al slavilor
ucraineni. Deși n-o spune explicit, evident că este vizată și ea în expresia
«мовитъ по языку чужому», din moment ce autorul o înlocuiește, printr-un
act revoluționar, cu vorbirea populară a ucrainenilor din Maramureș. în acest
grai slav local se traduc pentru prima oară chiar citatele din scriptură, pe care
nici Ivan Vișenski nu le traduce în limba vorbită folosită în scrierile sale,
ci le lasă tot în slavonă 3.
Conducîndu-se după modelul husito-reformat și răspunzînd cerințelor
societății în care trăia, autorul prototipului a ridicat cu curaj limba vorbită a
poporului la rangul de limbă a scrisului bisericesc. Se pun astfel bazele limbii
literare ucrainene, în a cărei istorie« Pustilele» de Tekovo și de Neagovo ocupă
un loc echivalent cu traducerile maramureșene și tipăriturile lui Coresi pentru
istoria limbii române literare.
1 « Oamenii merg la biserică pentru că acolo împreună cu popa și cu tot poporul să facă
rugăciune și cerere, toți împreună cu un singur glas și cu o singură limbă».
2 « Oamenii se duc la biserică pentru că acolo popa să învețe cuvîntul lui Dumnezeu,
sfînta evanghelie în limba în care vorbesc oamenii ca să poată înțelege sărmanii. Ce folosesc
ei dacă popa le vorbește intr-o limbă străină, pe care ei nu o înțeleg».
3 G. Gerovski, Jazyk Podkarpatske Ruși, în Ceskoslovenskă Vlastiveda, III, Jazyk,
Praga, 1938, p. 438-485.
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
126
AUTORUL, LIMBA, LOCUL ȘI DATA SCRIERII PROTOTIPULUI CAZANIEI I
A LUI CORESI ȘI AL POSTILLELOR DE TEKOVO ȘI NEAGOVO.
Autorul care-și apără cu îndîrjire noua învățătură numind-o « a noastră»
și opunînd-o vlădicilor, preoților și călugărilor ortodocși sau catolici, nu mai
lasă îndoială asupra confesiunii căreia îi aparține. De aceea trebuie corectate
afirmațiile altor cercetători, ca A. L. Petrov, L. Deszo, G. Gerovski etc., în
legătură cu natura influenței calvine din această carte. A. Petrov considera
că autorul ei nu a trecut la nici un curent cristalizat pe atunci: luteranism,
calvinism, trinitarism, ci a rămas ortodox. La rîndul său, P. P. Panaitescu,
deși semnalează unele concepții calvine, afirmă totuși că nici această carte
nu este o carte de învățătură calvină, din cauza compromisului dogmatic vizibil
în amestecul de învățături calvine și ortodoxe *.
Autorul ei însă, după cum am văzut, este un militant antiortodox și anti-
catolic. Am arătat că el militează pentru concepții net calvine, pe care urmă-
rește să le răspîndească în rîndurile poporului de rînd ortodox și catolic. Întîm-
pinînd rezistența, el își apără noua învățătură cu vehemență. Chiar dacă in
copia de Neagovo, efectuată de ortodocși, lipsesc ori sînt schimbate pasajele
de polemică violentă cu ortodocșii și catolicii, ele pot fi recunoscute din versiunea
românească.
Din cuprinsul cărții și din afirmațiile autorului deducem că era preot.
El spune adesea «noi popii» (CC1, p. 422) «мы Попове» (PN, p. 205) sau«nouă
preoților» (CC1, p. 364), «намъ попоеомъ» (PN, p. 43). Autorul se adresează
popilor, îndemnîndu-i să vorbească în limba populară și-i numește:« Frații
miei popi» (CC 1, p. 477).
In versiunea românească se subliniază că preot înseamnă și învățător,
cum e în organizarea bisericii calvine cu predicatori speciali: «că Ieremia
proroc zice noao preoților cărei săntem învățîtori» (CC l, p. 232). în PN se
spune doar « că Ieremia proroc ne spune nouă așa» («чомъ Еремия пророкъ
намъ мовивъ такъ»— PN, р. 3). Din Postilla de Neagovo mai lipsesc unele
adresări preoților și chemări la învățătură, ceea ce vădește intenția de a
adresa cartea unui cerc mai larg decît al clericilor.
Autorul se pare că era doar preot de sat. Aceasta reiese din întîmplările
citate, din unele comparații luate din mediul oamenilor de rînd de la sat, din
obiceiurile și felul vieții lor duminica, la iarmaroace etc. Dar el era destul de
cult, cunoștea bine scriptura, pe părinții bisericești și omiliile lor. Omiliile
sale sînt adevărate lecții. Se pare că era un ucrainean din Maramureșul de sud.
Pe lingă limba maternă, cunoștea bine slava veche, maghiara г, probabil
română și latina. Am văzut că el numește pe ruteni « rusnacii ; — «руснаци»
(PN, 166). Alte amănunte despre persoana autorului nu găsim în Cazanie.
A. Petrov susținea că autorul a fost un preot ortodox, pentru că ordinea
omiliilor sale este cea stabilită în biserica ortodoxă, pentru că știa slava veche
și pentru că nu atacă ortodoxia, cum făcea orice pastor protestant, orice predi-
cator calvin sau orice ministrant antitrinitar3. Aceste concluzii se schimbă
însă, dacă ținem seama de datele din versiunea românească. Aci vedem că
ordinea omiliilor în original a fost alta. Se începea cu Duminica Paștilor, ca
1 Vezi P. P. Panaitescu, op. cit., p. 31 — 42 u.
2 L. D e s z о, К вопросу о венгерских заимствованиях в закарпатских памятниках
XVI—XVIII вв., « Studia slavica», I, 1958, р. 71—96.
8 «... Наконец, отсутствием выпадов против православия, от которых не мог бы
удержаться лютеранский пастор или кальвинский предикатор, или министр антитрини-
тарный» (A Petrov, Отзвук.., р. 26).
https://biblioteca-digitala.ro
126
PANDELE OLTEANU
în Cazania I a lui Coreei. Autorul putea ști slava veche chiar dacă era luteran
sau calvin. Dar influența slavă veche care pătrunde în textul ucrainean provine
mai degrabă din izvoare sau din original, care se pare că a fost scris în limba
vorbită a rutenilor, dar cu mai multe slavonisme decît copiile PT și PN. Ca
dovadă ar fi ucrainismele, apoi slavonismele și titlurile slavone din versiunea româ-
nească. Acestea din urmă însă sînt în toate cărțile de slujbă din vremea aceea.
Autorul atacă tot ce era rău în biserică și în cler, indiferent de confesiune
— deci și pe ortodocși — cum spune Coresi în epilog că dojenește pe cei răi,
nu pe cei buni. Am văzut că autorul atacă vehement chiar pe patriarhul din
Constantinopole.
Citatele aduse de noi în care autorul apără învățătura calvină, numită
« a noastră», ne fac să credem că autorul era preot calvin predicator. Spre
această părere înclină și Gerovski, care consideră că autorul studiase în colegiul
calvin din Sighet, ce exista încă din secolul al XVI-lea pentru populația ucrai-
neană și română din Maramureș. Se cunosc trei predicatori husiți din Mara-
mureș: Matei Romasy, Tema Huszty și loan Surdaster. Trebuie însă cercetat
dacă acest colegiu a existat înainte de 1564, cînd s-a tipărit versiunea română.
Știm că în 1556 toate bisericile catolice din Maramureș se aflau în stăpînirea cal-
vinilor și că la 1569 magistrul Albert Szcgeoly reorganizează colegiul1. Autorul,
orice ar fi fost, are merite deosebite, pentru că a efectuat o lucrare așa de com-
plexă și a scris-o în limba simplă a poporului, cu influențe ale slavei bisericești.
Limba folosită de autor a fost dialectul ucrainean din Maramureșul de
sud, numit și лишацки, pentru că vorbitorii lui folosesc foarte mult adverbul
лише, лишенъ« numai». Ar trebui să admitem că limba versiunilor ucrainene
de mai tîrziu a căpătat un aspect și mai regional decît era în original.
Locul. Analiza limbii versiunilor slave și română ne-a dus la concluzia că
atît prototipul, cît și traducerea română și adaptările ucrainene de mai tîrziu
s-au făcut în Transilvania de nord, mai precis în regiunea de sud-vest a Mara-
mureșului. Această regiune cuprindea și satele din fostele județe vecine Ugocea
și Berejska.
în localizarea aceasta trebuie să ținem seama și de particularitățile ling-
vistice, din PN, care numai aci se întîlnesc. De ex. frecventa folosire a adver-
bului lise și lisenb — лишакы, a particulelor și interjecțiilor: Айно, багме, ажъ,
ци, a conjuncției чомъ «pentru că, că» a instrumentului s. fem. în -ov, -ev:
pravov verov «cu credință dreaptă, godulev «cu hrană», a numeroaselor elemente
române, latine și maghiare în forma ucraineană locală, a unor elemente lexi-
ale ca годуля (în CC 1«mîncare») ощепок (CC4, « pîine de ovăs») și altele.
Majoritatea elementelor maghiare din versiunile slave și română circulă și
astăzi în dialectele române și ucrainene din această regiune: серенчлявый
(CC1 « norocos», fericit») мериавый (CC 1 « măreț, mîndru»), etc.
Localitățile în care s-au scris și au circulat manuscrisele versiunilor slavo-
ucrainene de mai tîrziu sînt tot din Maramureș: Neagovo, Tekovo, Ugnetovo,
Mînăstirea Cernețkaia etc.
Am văzut că aici, în regiunea de sud a Maramureșului, s-a scris și versiunea
de Neagovo, localitate situată lîngă centrul cultural din Peri al românilor din
Maramureș. Copierea și răspîndirea Cazaniei în forma aceasta de mai tîrziu,
curățată de învățăturile calvine, s-a făcut chiar din inițiative ortodoxe. Cazania
1A1. F i 1 i p a ș c u, Istoria Maramureșului, București, 1940, p. 107.
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
127
a ajuns să fie considerată o carte ortodoxă. Copiile s-au făcut și s-au păstrat
de clerici ortodocși: manuscrisul Postillei de Neagovo se află in mînăstirea
ortodoxă de pe muntele Cernețka de lingă Muncacs. Originalul s-a scris insă
din inițiativa cercurilor calvine, poate chiar sub îndrumarea colegiului calvin
din Sighet sau din inițiativa predicatorilor calvini. Despre manuscrisul versiunii
românești, care stă la baza tipăriturii din 1564, nu știm decit ce ne spune însuși
Coresi în epilog, că «am aflat aceste tîlcuri și mie tare plăcură». Le-a aflat însă
tot în nordul Transilvaniei. Poate i le-a dat chiar Forro Miclăuș ori loan de
Sîngeorgiu, care era reprezentantul românilor din Transilvania și Maramureș
trecuți la calvinism. Oricum, Forro Miclăuș a susținut cheltuiala tipăririi.
0 spune chiar Coresi: « Chelciugu și banii pre acest lucru înduratu-sc-au a da
jupînul Forro Miclăușul».
în copia găsită la Pociovaliște, în Bihor, avem cîteva cuvinte cu rotacism:
lumira, lumirează. Centrul fenomenului de rotacizare este de fapt Maramureșul,
unde e posibil să se fi făcut traducerea, pe care apoi diaconul Coresi a adaptat-o
pentru tipărire, înlăturînd unele cuvinte și forme prea regionale, așa cum a
procedat și cu tipărirea altor manuscrise maramureșene, ca Tetraevanghelul,
Praxiul etc. Cu toate acestea, în cărțile lui Coresi au rămas destule elemente
lingvistice de origine maramureșană L
Data precisă a scrierii prototipului acestor Cazanii nu se cunoaște. Carac-
terul arhaic al limbii, faptul că în carte nu se vorbește nimic despre unirea de
la Brest, Litovsk din 1596 duc la concluzia că originalul s-a scris în prima
jumătate sau la mijlocul secolului al XVI-lea. A. Petrov fixează sfîrșitul seco-
lului al XVI-lea2. G. Gerovski și Deszo Laszlo se declară tot pentru sfîrșitul
secolului al XVI-lea 3.
La secolul al XVI-lea ne duc și alte elemente, ca de ex. referințele autorului
la primejdia iminentă a turcilor și îngrijorarea că autorul și cititorii« vor pieri
căleați de limba păgînă». în prima jumătate a secolului al XVI-lea turcii
cuceriseră tot șesul Ungariei și înaintau vertiginos mai departe. Alte referințe
despre primejdia turcească se pare că privesc secolul al XV-lea. De ex., extin-
derea stăpînirii turcești în Asia Mică, pe unde au propovăduit Petru, Pavel
și alți apostoli etc. Acestea se explică prin folosirea unui izvor mai vechi, din
sec. al XV-lea, cum ar fi, de ex., postilele husite, textele bogomilice etc. Autorul
ne vorbește însă mai cu îngrijorare de evenimente din vremea sa, ca de ex.,
trecerea la islamism a locuitorilor creștini din teritoriile ocupate de turci.
Acești renegați luptau apoi împreună cu turcii asupritori în contra celeilalte
părți a poporului. Se știe că în sec. XVI-lea, și anume după 1540, o parte din
Ungaria era ocupată de turci, care, după moartea lui Zapolya, crează pașalîcul
de la Buda, iar altă parte era stăpînită de Habsburgi. Numai voievodatul Tran-
silvaniei, care avusese un statut de cvasi-autonomie în cadrul statului maghiar,
rămîne în afara administrației directe otomane și habsburgice. Devenind complet
autonom, el este asimilat juridic cu celelalte două țări românești, ca principat
1 G. I v in eseu, Elemente maramureșene în limba lui Coreei, în «Studii și cercetări
științifice», istorie-filologie, X, 1 — 2, Iași, 1959 și în extras, p. 1 — 31. P. O 11 e a n u, Contri-
bufii la studiul elementelor slave din cele mai vechi texte românești, in «Limbă și literatură», 1962,
p. 67-97.
2 A. Petrov, Отзвук..., p. 30.
3 G. Gerovski, Jazyk Podkarpalske Ruși, p. 484. Cf. și afirmația sa: «... Я зани-
мался изучением любопытного и чрезвычайно важного для истории языка письменности
Подкарпатской Руси Памятника конца XVI века, который известен под названием
«Поучений на евангелие» Отчет..., р. 79). Deszo Laszlo, A. Karpat..., р. 157.
https://biblioteca-digitala.ro
128
PANDELE OLTEANU
vasal Porții otomane, dar bucurîndu-se de deplina autonomie internă. Situația
din Ungaria creea pericolul mahomedanizării. Exemplul unor populații din
sudul Dunării trecute la mahomedanism arăta că faptul era deplin posibil.
De aceea autorul cazaniei îndeamnă pe ascultătorii săi să-și păstreze credința
creștină cu orice sacrificiu, chiar dacă turcii, tătarii, limbile rele sau alți împă-
rați păgîni le-ar lua averea, femeile, copii Autorul începe cu turcii, fiindcă
ei reprezentau primejdia imediată, ceea ce ne-ar duce în preajma anului 1540.
Rezistența anti-otomană pe tărîm ideologic, combaterea credinței otomane și
întărirea conștiinței creștine este o preocupare semnificativă, pe care numai
presiunea otomană asupra unor populații ortodoxe o poate explica. Un fenomen
asemănător înregistrăm la începutul sec. XVI și în Țara Românească, mai
tîrziu în Moldova, unde scrieri ca învățăturile lui Neagoe Basarab sau Cronica lui
Eftimie urmăresc combaterea ideologiei musulmane și înfierează pe renegați 2.
Influența calvină atit de puternică, publicarea versiunii românești cu
sprijinul cercurilor calvine dovedesc că prototipul a putut fi scris pe la jumă-
tatea sec. XVI. Populația maghiară din regiunile vecine a fost calvinizată
între 1550 și 15603. Pentru ca versiunea română să se tipărească în 1564
sau puțin după aceea trebuie să admitem că originalul se scrisese mai înainte,
avusese timp să circule, să fie cunoscut și să fie tradus. Versiunea românească,
la rîndul ei, a circulat un timp în manuscris. Diaconul Coresi ne spune în
epilog că « am aflat aceste tîlcure».
După informațiile de care dispunem astăzi nu putem fixa data precisă a
scrierii prototipului, nici a traducerii lui în românește. Ea poate fi însă așezată
cu siguranță între momentul pătrunderii calvinismului în Ungaria și anul
tipăririi Cazaniei I a lui Coresi nu mult după 1564. Molitvenicul din anexă
nu s-a putut traduce înainte de 1551 sau 1559, cînd s-au tipărit cele două ediții
ale originalului unguresc: Agenda calvinului Heltai Gaspar din Cluj.
Concluzii. Cercetarea comparativă a textelor ucrainean și românesc între-
prinsă de noi asupra unei cărți ce ocupă un loc la fel de important în istoria
limbii și culturii române și a celei ucrainene poate da o idee asupra posibili-
tăților de care dispune metoda și disciplina științifică pe care întemeietorul ei,
loan Bogdan, o numea « filologie slavo-română». Preocupările noastre știin-
țifice din ultimii ani, care au dus și la identificarea originalului celei de a doua
Cazanii a lui Coresi, continuă astfel o tradiție mereu vie. Convingerea noastră
este că aportul slaviștilor la studiul vechii culturi românești devine cu atît mai
necesar cu cit, în locul repetării unor afirmații preluate de la înaintași, la baza
viitoarelor monografii și sinteze trebuie să stea cercetările originale, verificarea
ipotezelor formulate anterior, ori care ar fi autoritățile pe care se sprijină.
Trebuie să aprofundăm cercetarea textelor originale ale vechilor traduceri
românești, comparînd diversele manuscrise și variante. Acesta a fost spiritul
în care a lucrat întemeietorul slavisticii românești și în acest spirit trebuie să
lucrăm și noi, străduindu-ne să ducem mai departe opera înaintașilor, chiar s-o
depășim, pentru că astăzi ne bucurăm de alte condiții de studii decît în trecut.
' «Хоть бы уэяли турци, а хоть татаре, а хоть языкь якый лихый, а хоть якыи Цареве
поганый, ажъ возмутъ имЪня наше, а хоть жону, а хоть дЬти, што бы есте лишили В"Бру
вашу... ище дайме и голову пашу дЬля имя Божого и дЪля царства его... » (PN, р. 176).
*D. Zamfirescu, învățăturile lui Neagoe Basarab. Problema autenticității, în Rsl,
VIII, 1963, p. 368.
8	lovanyi S., Reforma in Ungaria piriă la 1565, Budapesta, 1921, p. 312 — 395, (în
limba maghiară).
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
129
«НЯГОВСКАЯ ПОСТИЛЛАнВ СВЕТЕ «ПЕРВОГО УЧИТЕЛЬНОГО ЕВАНГЕЛИИ»
КОРЕСИ (ОКОЛО 1565 ГОДА)
(Резюме)
В румынском литературоведении до настоящего времени существовало мнение,
высказанное Н.Дрэгану (1938), что Толкование евангелий или («Первая проповедь»), изданное
в 1564 году (СС1) Кореей в Брашове, якобы является переводом с венгерского языка
книги «Valogatol predikaciok a prophetăc es apostoloc irassokbol» («Избранные проповеди
пророков и апостолов») кальвинского капелана Петера Юхаша Мелиуша из Дебрецина,
изданной в Дебрецине в 1563 году.
Исследовав полностью обе вышеуказанные книги, мы пришли к выводу, что они
коренным образом отличаются друг от друга и, в первую очередь, своей направленностью,
стилем и структурой. Книга Петера Юхаша Мелиуша содержит 35 проповедей на различ-
ные случаи и 15 переложений по тексту Ветхого завета и евангелий, написанных привер-
женцем и апологетом кальвинизма, который сурово обличает папство. Книга Толкование
евангелий, изданная Кореей, содержит 49 воскресных проповедей и 8 проповедей на раз-
личные праздники, написанных под кальвинским влиянием для простых людей и отражаю-
щих отдельные стороны жизни Трансильвании и Марамуреша первой половины XVI
века. Между этими книгами не существует взаимосвязи. Элементы венгерской речи в
румынских проповедях 1564 года имеют своим источником разговорный язык румын и
украинцев Северной Трансильвании и Марамуреша. Часть мадьяризмов и церковнославя-
низмов, по нашему заключению, восходит к славяно-украинскому оригиналу, написанному
в первой половине XVI века и сохранившемуся в двух позднейших списках, известных
под названием Тековская постила XVII века и Няговская пастилла 1758 года.
Благодаря детальному филологическому исследованию, мы установили полную
идентичность содержания и текста обеих украинских рукописей и тот факт, что их прототип
XVI века, впоследствии переработанный, в свою очередь идентичен «Первой проповеди»
1564 года Кореей. Слависты, изучавшие и опубликовавшие текст Няговской и Тековской
постиллы (А. Л. Петров, Г. Геровский, В. Ягич, И. Панкевич, Ласло Дежё и др.), не знали
о существовании этой книги в румынской редакции, являющейся самой древней, самой
полной и самой близкой к славяно-украинской редакции. Румынские исследователи не подо-
зревали, что текст«Первой проповеди» Кореей (1564) существует в двух позднейших спис-
ках славяно-украинской редакции XVI века, идентичной румынской редакции.
Открытие, сделанное нами, по-новому проливает свет на историю этой книги, на
ее язык, идейную направленность, эволюцию украинского текста, а также на проблему
истоков письма, на народном румынском языке и т.д. Так, сопоставляя румынскую редак-
цию с «Няговской постиллой», удалось установить, что последняя отходит от евангели-
ческого текста в начале каждой проповеди и устраняет, — правда, не целиком, — почти
все поучения кальвинистов, которые полностью сохранились в румынских «Проповедях»
1564. (Например, поучение о спасении верой — sola fide—, поучение о предначертании
судьбы, положения кальвинизма о прощении грехов, о посте, кальвинские молитвы, борьба
с культом святых и икон, культом мертвых, провозглашение важности учения, проповедей
и необходимости служения народу и его просвещения на родном языке). Острая критика
клерикализма, возглавляемого папой и патриархами, и феодализма почти целиком сохра-
нилась в «Няговской постилле».
Румынская редакция представляет интерес для исследователей, поскольку является
единственным источником, сохранившим полностью украинский оригинал и доказываю-
щим, что он был написан ранее 1564 года и, естественно, после победы кальвинизма в север-
ной Трансильвании и Марамуреше (1550). Молитвенник приложения не мог быть переве-
денным ранее 1551 или 1559 года, когда были напечатаны два издания венгерского ори-
гинала: «Записки» —Agenda— кальвиниста Хелтаи Гаспара из Клужа.
Автор прототипа румынской редакции и украинских списков был сельским попом —
кальвинистом, вероятно, украинским проповедником, выпускником колледжа кальви-
нистов в Сигете. Он написал на языке народа, на «лишакском» диалекте своего родного
• края — югоэападного Марамуреша, где и поныне говорят на диалекте, элементы которого
встретим и в тексте старых проповедей: aino «цыпам» с», nahaj «оставь», bahme ««н-вогу»,
aib «как н что», ci «или», {от «что, иогом8 что» ; из венгер. miert, goduVa ««да», oelepok
«овсяной X»tE», sirenclavyi «счастливый, Удачливый», meriavyi панки и, pravov verov «правой
в«рой» и др. Некоторые из них сохранились и в румынском варианте: budujlui «завлуднтксф,
nipiciaHTKck• , hlăpie «глупость» и т.д.
Автор использовал западные латино-гуситские, кальвинские и византийские источ-
ники.
https://biblioteca-digitala.ro
130
PANDELE OLTEANU
«Няговская постилла» в первой половине XVI века положила начало оригинальной
литературы на украинском языке. Будущие исследователи должны иметь в виду румынскую
редакцию как наиболее полную и наиболее близкую к оригиналу этой книги, памятнику
культурного возрождения и антифеодальной борьбы.
«APOSTILLE DE NEAGOVO» A LA LUMIÈRE DE LA I-ère «CAZANIA»1 DU DIACRE CORESI
(environ 1564)
(Résumé)
L'histoire de la littérature roumaine avait enregistré comme parfaitement valable l'opi-
nion formulée en 1938 par N. Drăganu, suivant laquelle Tilcul Evangheliilor (Explication
des Evangiles) — nommé aussi la « J-ère Cazania» — imprimée en 1564 (CC1) par le diacre
Coreei à Brașov, aurait été une traduction du hongrois d’après le livre Èalqgatot predikacioc
a prophétie és apostoloc irassokbol... (Sermons choisi des prophètes et des apôtres...,
imprimée en 1563 à Debreczen, œuvre du chapelain protestant résidant dans cette ville-même,
Peter Juhasz Meliusz.
Étudiant parallèlement — et intégralement — les deux livres, l’auteur de la présente
étude a néanmoins constaté que les deux livres sont totalement dissemblables aussi bien par
leur contenu, que par leur ésprit, leur style et leur structure.
Le livre de Peter Juhasz Meliusz contient 35 sermons occasionnels et 15 thèses sur
l’Ancien Testament et les Evangiles, écrits par un exégète et un apologète du calvinisme
qui attaque avec véhémence la papauté. Par contre, le livre imprimée par Coresi, Tilcul
Evangheliilor contient 49 sermons de dimanche et 8 sermons pour différentes fêtes, écrits
— incontestablement — pour des gens simples se trouvant sous l’influence de la doctrine
calvine; les textes en reflètent aussi certaines réalités caractéristiques pour le milieux du
XVI-ème siècle en Transylvanie et au Maramuresch. Entre ces deux livres il n’y a nul rapport
de filiation. Les magyarismes qui se retrouvent dans la« Cazania» roumaine de 1564 provien-
nent pour la plupart de la langue parlée des Roumains et des Ukrainiens du nord de la Tran-
dsylvanie et du Maramuresch. D’autres magyarismes et slavonismes y proviennent, selon
nos constatations, d’un original slavo-ukrainien écrit vers le milieu du XVI-ème siècle et
conservé en deux copies tardives, connues sous les noms de Postilla de Tekovo (PT) du XVll-ème
siècle et Postilla de Neagovo (PN) de 1758.
Par une analyse philologique poussée, l’auteur a pu constater d’une part la complète
identité textuelle des deux manuscrits ukrainiens, d’autre part le fait que le prototype de
ceux-ci, datant du XVI-ème siècle — ultérieurement remanié —, a été à son tour identique
avec la « P" Cazania» de Coresi de 1564. Les slavistes qui ont étudié et publié le texte
de la Postilla de Neagovo et de la Postilla de Tekovo (A. L. Petrov, G. Gerovski, V. Jagic,
I. Pankiewicz, Laszlo Deszô etc.) ont totalement ignoré l’existence de la version roumaine
du livre, qui est la plus ancienne, la plus complète et la plus proche du prototype slavoukrai-
nien. De leur côté, les chercheurs roumains ont ignoré le fait que le texte de la« Jir‘ Cazania»
de Coresi (1564) se retrouve en deux copies tardives d’une version originale slavo-ukrainienne
du XVI-ème siècle qui, celle-ci, est identique avec la version roumaine.
Cette découverte de l’auteur, apporte de nouvelles lumières sur l’histoire de ce livre,
sur les tendences idéologiques de l’époque, sur l’évolution du texte ukrainien, sur la question
des débuts de l’écriture en langue « vulgaire» etc.
Ainsi, en comparant la version roumaine avec la Postilla de Neagovo constate-t-on que
de cette dernière on a ôté non seulement les textes de l’Evangile qui — dans l’original —
ornaient le début de chaque sermon, mais aussi — sans réussir quand même à en faire dis-
paraître toutes les traces — presque tous les enseignements calvinistes. Ceux-ci, par contre,
ont été intégralement conservés par la « Cazania» roumaine de 1564 (entre autres, l’enseig-
nement sur le salut uniquement par la foi — sola fide —, l’enseignement sur la prédestination,
la thèse calviniste sur le pardon des péchés, sur le jeune, les prières calvinistes: l’invocation
de la grâce et de la commisération divine, le rejet du culte des saints, des icônes et des
morts, l’insistance sur l'importance de l’enseignement du sermon, sur le nécessité de faire
le service divin et l'édification du peuple en « vulgaire»). Toutefois, la critique violente du
clergé corrompu, papes et patriarches en tête, ainsi que la critique des moeurs des féodaux ont
été presque entièrement conservées par la Postilla de Neagovo elle-aussi.
Recueil de sermons.
https://biblioteca-digitala.ro
POSTILLA DE NEAGOVO
131
La version roumaine est importante parce qu’elle est la seule à avoir conservé, en
entier, l’original ukrainien et parce qu’elle prouve que celui-ci a été rédigé avant 1564 mais,
sans doute, après le triomphe du calvinisme au nord de la Transylvanie et au Maramuresch (1550).
Le Molilvenic1 qui s’y trouve en annexe, n’aurait pu être traduit avant 1551 — 1559
époque à laquelle on en imprima les deux éditions de l’original magyar: l'Agenda du calviniste
Heltai Gaspar de Cluj.
L’auteur du prototype de la version roumaine et des copies ukrainiennes a été, vraisem-
blablement, un prêtre calviniste de campagne, prédicateur, probablement ukrainien et certai-
nement ancien élève du collège calviniste de Sighet. Il a écrit ses homélies dans la langue du
peuple, plus exactement dans le patois « lichaki» de sa région — probablement — natale du
sud-ouest du Maramuresch où l’on parle aujourd’hui encore une langue truffée de dialectismes
qu’on retrouve aussi dans le texte des anciennes« Cazanias» aino = «oui», nahaj =« laisse !»,
bahme - « ma foi !», aiü = « que», ci = « est-ce-que?», com = « par ce que», d’après le magyar
miert, godul'd = « nourriture», oStepok «pain d'avoine», serenllavyi =« chançard», meriavyi =
«grandiose», pravov verov = «avec la juste foi» etc. Quelques uns de ces dialectismes sont
conservés aussi par la version roumaine: budujlui = « errer, migrer», hldpie = « stupidité» etc.
Il est hors du doute que l’auteur de la « Cazania» ait utilisé des sources occidentales
latino-hussites, calvines et byzantines.
Avec la Pastilla de Neagovo commence, vers le milieu du XVI-ème siècle la littérature
originale en ukrainien. Les recherches à venir devront nécessairement tenir compte de la version
roumaine, celle-ci étant la plus complète et la plus proche de l’original de ce livre qui consacre
un moment de renouvellement culturel et de combat idéologique — antiféodal.
1 Livre de prière.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
LITERATURA BIZANTINĂ ȘI SLAVĂ ÎN VECHEA CULTURĂ ROMÂNEASCĂ
DUMITRU FECIORU și DAN ZAMFIRESCU
Una din principalele trăsături ale personalității științifice multilaterale a
marelui savant roman loan Bogdan a fost interesul statornic, pasiunea sa
pentru studiul vechii culturi românești.
în 1891, cînd apare prima lui lucrare fundamentală, intrată în bibliografia
esențială a oricărei istorii a literaturii române vechi, disciplina era la înce-
puturile constituirii ei și nu-și precizase încă nici metodele de cercetare, nici
direcțiile în care urma să se îndrepte atenția specialiștilor. loan Bogdan avea
să contribuie hotărîtor la clarificarea acestor probleme prin considerațiile sale
teoretice și programatice și mai ales prin exemplul său personal. Se poate
afirma că, alături de Timotei Cipariu și B. P. Hasdeu, loan Bogdan a fost fon-
datorul studiului științific al vechii culturi scrise românești, studiu care va
atinge curînd, în sintezele lui Nicolae lorga, primele sale culmi. Este surprin-
zător să constați astăzi că, cel puțin pentru perioada cuprinsă între secolele
al XlV-lea și al XVI-lea, înfăptuirile ulterioare merg fără excepție pe drumul
deschis de loan Bogdan și au la bază publicațiile sale de texte, însoțite de
studii introductive, care sînt de fapt întîile monografii capitale asupra tuturor
problemelor ridicate de cultura română din această epocă.
Comunicarea de față își propune să rețină, din complexitatea problemelor
de cultură veche ridicate și în mare măsură rezolvate de loan Bogdan, con-
tribuția sa la cunoașterea modului în care vechea cultură românească a luat
cunoștință de valorile create de literaturile sud-dunărene, precum și la dezvă-
luirea importanței pe care acest proces de difuzare l-a avut nu numai pentru
cultura românească, ci și pentru istoria culturii răsăritene îndeobște, confe-
rindu-i celei dintîi o funcție general-răsăriteană.
în lecția de deschidere a primului curs de filologie slavă în România (1891),
intitulată însemnătatea studiilor slave pentru români (București, 1894), I. Bog-
dan, între alte sarcini ale noii discipline pe care o întemeia în cadrul slavisticii
internaționale — filologia slavo-română—, stabilea necesitatea ca «mină în
mînă » cu studiul limbilor slave «să meargă studiul, vechii literaturi slave,
născută în timpul apostolilor Chirii și Metodiu..., ajunsă la o înaltă dezvol-
tare în Bulgaria pe timpul țarilor Simeon și loan Alexandru și împrumutată
de la bulgari de sîrbi, ruși și români. Toate producțiunile acestei literaturi mai
mult bizantine decît slavone — căci ele nu sînt în majoritate decît traduceri după
originale grecești— erau cunoscute în țările noastre, se copiau și se citeau foarte
des, formau, cu un cuvînt, singura hrană intelectuală a oamenilor de carte în
perioada cea veche a literaturii noastre. Ele au înriurit și asupra producțiunilor
https://biblioteca-digitala.ro
134
D. FECIORU și D. ZAMFIRESCU
originale românești din acele vremuri» (p. 33). Această preocupare de a pune
în lumină capacitatea culturii vechi românești în asimilarea realizărilor cultu-
rale bizantino-slave și în valorificarea lor originală revine în mai toate lucrările
lui loan Bogdan. El este preocupat să determine amănunțit ceea ce, în confe-
rința despre Cultura veche română (București, 1898), numea « bagajul literar
al străbunilor noștri» (p. 77). Astfel, în introducerea la Vechile cronici moldo-
venești pînă la Ureche (București, 1891) ne oferă o magistrală lecție de metodă
în analiza amănunțită a « Sbornicului» din 1561 al lui Isaia de la Slatina.
Analiza sa este călăuzită de dorința de a afla « în ce constă prin veacul al
XV-lea și XVI-lea interesul literar al oamenilor învățați din Moldova» (p. 3).
Uimitoare pur și simplu este informația de care dispune asupra tuturor cate-
goriilor de scrieri adunate la un loc, într-o adevărată bibliotecă, de alcătuitorul
sbornicului.
Tînărul slavist, care dobîndise o cunoaștere sistematică a tuturor litera-
turilor slave, după ce pornise de la liceu și din școala ieșeană cu o solidă for-
mație de clasicist, se orientează cu aceeași ușurință în scrierile autorilor clasici
ai literaturii religioase bizantine — Vasile cel Mare, loan Gură de Aur, Grigore
Teologul etc. și într-ale scriitorilor ascetici sau populari. El identifică apocrifele
și poate da, pentru oricare din toate aceste scrieri, indicații precise, cu trimi-
teri la izvoarele grecești din marea colecție Migne în vreme ce, douăzeci de
ani mai tîrziu, bizantinologul Demostene Russo afirma ritos că «în limbile
slave nu găsim traduse decît cele mai joase produse ale literaturii bisericești»
(Elenismul în România, 1912, reprodus în Studii istorice greco-române, tom. II,
București, 1939, p. 529) și credea că această situație se continuă și în tradu-
cerile românești, tînărul loan Bogdan (avea 27 de ani atunci) sesizează
dintr-o ochire în «Sbornicul» lui Isaia de la Slatina prezența scrierilor celor
mai importanți autori bizantini, arătînd cu aceasta nivelul real al împru-
muturilor culturale făcute Bizanțului de români prin intermediul culturii
sud-slave.
Dar conținutul sbornicelor slavo-române nu se reduce la literatura reli-
gioasă bizantină, ci, așa cum a arătat amănunțit I. Bogdan în conferința citată,
el cuprinde o mare varietate de scrieri populare, istorice, juridice. loan Bogdan
e cel dinții cercetător român care are o imagine integrală asupra categoriilor de
opere citite de strămoșii noștri și care emite asupra lor o judecată de ansamblu,
ce rămîne valabilă pînă astăzi.
Cea mai prețioasă constatare pe care o formulează și o argumentează în
Vechile cronice moldovenești pînă la Ureche ni se pare a fi însă aceasta: în
copiile slavo-române se întîlnesc — uneori în exemplare unice — aproape
toate creațiile literare originale ale culturilor sud-slave. în istoria culturii
răsăritene, cărturarii români joacă rolul unor păstrători ai rezultatelor
eforturilor culturale ale scriitorilor vechi și traducătorilor din sudul
Dunării, și în acest tezaur, fie de scrieri traduse, fie de scrieri originale, se
pot găsi astăzi opere care în locurile de baștină au fost de mult risipite de
vicisitudinile istoriei. întinsele lui cunoștințe îi permit să descopere imediat
opera rară, neprețuită, în liste întocmite de alții fără bănuiala comorilor pe
lingă care au trecut. Astfel, numai în sbornicul lui Isaia de la Slatina, unul
1	în această direcție a fost ajutat, într-o anumită măsură, de prietenul său, filologul slavist
V. N. Șcepkin de la Moscova. Cf. scrisorile sale către slavistul rus din 29 mai și 21 iulie 1890,
expediate din Cracovia (D. P. Bogdan, Legăturile slavistului loan Bogdan cu Rusia, în
Studii privind relațiile româno-ruse, voi. IV, București, 1963, p. 246—253)..
https://biblioteca-digitala.ro
LITERATURA BIZANTINĂ ȘI SLAVĂ 1N CULTURA ROMÂNEASCĂ
135
din cele mai prețioase manuscrise slave copiate in România, loan Bogdan
descoperă unica cronică medievală bulgară ce se cunoaște în prezent, monument
al istoriografiei bulgare vechi ce ar fi rămas pierdut poate pentru totdeauna,
dacă nu l-ar fi copiat modestul cărturar moldovean. în același sbornic Bogdan
relevă cunoscuta operă a călugărului Hrabr «Despre scriere», opera similară
a lui Constantin Kostenețki și o altă scriere « Despre cele 8 părți ale vor-
birii», toate constituind «întreaga operă gramaticală veche a sud-slavilor»1.
El identifică fragmente din corespondența patriarhului Eftimie al Tîrnovei
cu Nicodim de la Tismana, precum și « cele mai vechi anale sîrbești din toate
cite s-au descoperit pînă acuma» (p. 18).
Prin studiile lui loan Bogdan, opera culturală a cărturarilor români din
epoca în care s-a folosit slavona ca limbă universală de cultură este așezată
dintr-o dată într-o lumină nouă, subliniindu-se cu exemple concludente rolul
ei în istoria culturii răsăritene; este pus în valoare, în condițiile epocii,
nivelul general la care se ridicase cultura intelectualului român de atunci.
Din simpli copiști, tributari modelelor aduse de aiurea, aceștia deveneau
participanți activi la destinele acestei culturi, ei înșiși creatori de opere
originale.
Intuițiile sale, care porneau de la un studiu minuțios al textelor, au fost
confirmate și sînt mereu confirmate de noi descoperiri. Multe din cele mai
vechi și mai bune texte cunoscute din opera marelui cărturar bulgar, patriarhul
Eftimie al Tîrnovei, erau cele copiate de celebrul caligraf și miniaturist
Gavril Uric de la Neamțu. Ele au fost luate ca text de bază în ediția critică
a lui Kaluiniacki 2. Regretatul loan lufu a semnalat texte similare din
opera acestui scriitor în sbornice slave păstrate în Biblioteca mînăstirilor
Putna și Dragomirna, într-o vastă colecție de scrieri omiletice și hagio-
grafice bizantine și slave, alcătuită, după unele indicii, după prăbușirea Bul-
gariei. Această colecție de scrieri omiletice și hagiografice nu este cunoscută
nici unei istorii literare bulgare, pentru motivul că nu s-a păstrat ca atare
în copii sud-slave. Din 10 volume cîte se presupune a fi avut întreaga colecție,
6 au fost găsite de I. lufu în biblioteca mînăstirii Dragomirna. Toate par a fi
copii executate de cărturari români3.
O altă descoperire recentă aparține slavistului Ion Radu Mircea,
care a găsit la mînăstirea Sucevița din Moldova de nord unica redacție medio-
bulgară cunoscută a celebrei colecții de biografii sîrbești numită de editorul ei,
Danidic,« Viețile regilor și arhiepiscopilor sîrbi» (Sbornicul lui Danilo). Datînd
din 1567 și fiind copiată de monahul Azarie — probabil una și aceeași persoană
cu cronicarul bine cunoscut —această versiune mediobulgară, încă inedită, este
totodată și cel mai vechi text păstrat din opera biografilor sîrbi (manuscrisele
din Iugoslavia sînt din sec. al XVIII—lea, iar manuscrisul de la Lvov utilizat
1 Vezi, în această privință, V. J a g i 6, Рассуждения южнославянской и русской
старины о церковнославянской языке în Исследования по русскому языку, t. I., St. РЬ.,
1885—1895, р. 287—1029, în special p. 575—581.
а Cf. Е. T u г d е a n u, La littérature bulgare du XlV-è siècle et sa diffusion dans les
Pays Roumains, Paris, 1947, p. 166 și passim.
3 Cf. I. lufu, Despre prototipurile slavo-române din sec. XV, în «Mitropolia Olteniei»,
nr. 7—8, Craiova, 1963, p. 511 — 535, și mai ales Mînăstirea Moldovifa — centru cultural impor-
tant din perioada culturii române în limba slavonă, sec. XV—XVIII, în « Mitropolia Moldovei și
Sucevei », nr. 32, 1963, p. 428—455. Și articolul Manuscrisele slave din biblioteca și muzeul
mănăstirii Dragomirna, deZlatca luffu, în voi. de față p. 189—202.
https://biblioteca-digitala.ro
136
D. FECIORU și D. ZAMFIRESCU
de Danidicț, și el de proveniență moldovenească, a dispărut în timpul răz-
boiului) x.
Este lesne de înțeles, pornind de la aceste cîteva exemple, că tezaurul de
manuscrise slave lăsat de cărturarii noștri depășește interesul cercetătorilor
de cultură veche românească; el intră în sfera de interese a slavisticii inter-
naționale și în aceeași măsură a bizantinologiei, care folosește din ce în ce mai
sistematic textele versiunilor slave, realizate de pe originale grecești, adesea
mai vechi decît cele ce s-au păstrat, spre a restabili și edita critic numeroase
opere bizantine. Așa cum arăta și prof. P. P. Panaitescu, confirmînd afirmația
lui loan Bogdan pe baza cunoașterii a 730 de manuscrise slave catalogate de
domnia-sa în lucrarea din care numai primul volum a văzut pînă acum lumina
tiparului, între manuscrisele slave copiate de români figurează operele cele mai
importante ale literaturii bizantine și cele mai multe din cele slave 2. Ele repre-
zintă un prețios material de studiu, rămas pînă acum în mare parte neexplorat.
în perspectiva sarcinilor actuale ale slavisticii românești și a posibili-
tăților ei prezente, se conturează tot mai limpede necesitatea de a porni la
explorarea sistematică a acestui vast tezaur, explorare menită nu numai să
arate nivelul de cultură la care s-a ridicat poporul nostru în trecut, dar și să
dea posibilitatea slavisticii și bizantinisticii mondiale să-și facă o ideie exactă
asupra importanței și folosului studierii acestor opere, copiate de vechii noștri
cărturari. O realizare notabilă este fără îndoială întocmirea catalogului celui
mai important fond de manuscrise slave de pe teritoriul patriei noastre — cel
de la Biblioteca Academiei. La rîndul ei, Asociația Slaviștilor din Republica
Socialistă România a pornit o vastă acțiune pentru alcătuirea unui catalog
general al manuscriselor slave de pe teritoriul României, iar pentru o etapă
mai înaintată se proiectează un catalog al manuscriselor de proveniență româ-
nească din bibliotecile străine. La aceste lucrări considerăm însă necesar să
se adauge în viitor și un repertoriu analitic complet al operelor și autorilor bizan-
tini și slavi din manuscrisele slavo-române. -
Principiile după care ar urma să se lucreze acest repertoriu ar fi urmă-
toarele:
1.	Identificarea fiecărei opere în parte și, în cazul celor traduse, a origi-
nalelor, grecești sau latine, cu trimiterea Ia clasica Patrologie a lui Migne, sau
la alte ediții de autoritate;
2.	Identificarea versiunii slave căreia aparține scrierea respectivă în cazul că
aceeași opera s-a tradus de mai multe ori, în etape diferite ale istoriei culturilor
slave;
3.	înregistrarea fiecărei scrieri în repertoriu cu indicarea începutului și
sfîrșitului, spre a înlesni cercetătorilor ulteriori identificarea altor copii. Pentru
același motiv, începuturile și sfîrșiturile scrierilor vor trebui să fie așezate și
separat, în ordine alfabetică, așa cum a făcut Chrysostomus Baur cu începu-
turile scrierilor părinților greci în monumentala lucrare în 2 volume, Initio
patrum graecorum, Roma, 1955.
4.	La fiecare operă în parte se vor indica manuscrisele în care se găsește,
cu arătarea filelor respective, precum și a versiunii căreia îi aparține.
1 Mulțumim colegului nostru Ion Radu Mircea pentru bunăvoința de a ne fi pus la
dispoziție aceste informații.
2P. P. Panaitescu, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., voi. I,
București, 1959, Introducere, p. XII —XVI.
https://biblioteca-digitala.ro
LITERATURA BIZANTINĂ .ȘI SLAVĂ i.N CULTURA ROMMĂNEASCĂ
137
5.	Se va indica, în limita posibilităților, existența traducerilor în limba
română din sec. XVI—XIX.
O atare lucrare, menită a fi un instrument de studiu și totodată un tablou
sinoptic al culturii bizantine și vechi slave în circulația lor pe teritoriul românesc,
va confirma strălucit imaginea schițată de loan Bogdan acum trei sferturi de
veac. Ca să vedem în ce măsură inventarul complet al titlurilor poate măsura
intensitatea efortului de traducere și asimilare a culturii bizantine de către
slavi, precum și procesul dc asimilare a produselor sud-slave de către români,
vom menționa că cel mai mare orator bizantin, loan Gură de Aur, este repre-
zentat în manuscrisele descrise în primul volum al catalogului prof. P. P. Pana-
itescu cu 330 de titluri, toate în manuscrise copiate în Țările Române. Ele
aparțin celor mai importante opere ale acestui scriitor. Concluzii similare se
impun și pentru ceilalți autori bizantini.
Considerăm deci că, pe drumul deschis de loan Bogdan și în spiritul în
care a înțeles sarcinile disciplinei științifice denumite« filologie slavo-română»,
slavisticii românești actuale îi revine ca o sarcină de mare însemnătate alcă-
tuirea Repertoriului autorilor și scrierilor bizantine și slave din manuscrisele
slavo-romăne. Asociația Slaviștilor, care a inițiat două mari lucrări, Catalogul
manuscriselor slave de pe teritoriul României și Dicționarul slavonei românești,
este fără îndoială indicată să-și asume o asemenea sarcină. Ducerea ci la bun
sfirșit ar dota slavistica românească și cea internațională cu o lucrare fără
precedent, iar pe cercetătorii vechii culturi românești cu un instrument de
lucru indispensabil, capabil să dea o imagine mai bogată despre destinele spi-
rituale ale poporului român în evul mediu și la începutul epocii moderne, ima-
gine pe care întemeietorul slavisticii românești a întrevăzut-o și a anticipat-o,
arătînd totodată calea de urmat spre a o face vizibilă tuturor ].
ВИЗАНТИЙСКАЯ И СЛАВЯНСКАЯ ЛИТЕРАТУРА В ДРЕВНЕЙ
РУМЫНСКОЙ КУЛЬТУРЕ
(Резюме)
Иоан Богдан, основоположник румынской славистики, наряду с трансильванским
филологом Тимотеем Чипариу (1805—1887) и великим литератором и ученым Б. П. Хашдеу
(1838—1907), является и зачинателем научных изучений древней румынской культуры.
Его вклад в дело изучения румынской культуры XIV—XVI вв. был и остается значитель-
ным. Его соображения методологического характера, встречаемые в предисловиях к изда-
ниям хроник, а также их конкретный анализ, способствовали дальнейшему исследованию
этой эпохи.
Авторы статьи выделяют один из аспектов деятельности Иоана Богдана как
исследователь древней румынской культуры: его компетентный анализ славяно-
румынских сборников, точная идентификация авторов произведений — византийцев
или славян. Являясь прекрасным знатоком греческого и латинского языков, хорошо
1	intre cercetările pregătitoare din care a ieșit și proectul expus aici, autorii comunicării
de față iși permit să citeze următoarele: D. F e c i o r u, Bibliografia traducerilor românești din
literatura patristică, voi. I, București, 1937; același, Manuscrisele de la Neamțu. Traduceri
din Sfinții Părinți și din scriitorii bisericești, în « Studii Teologice », an. IV, 1952, nr. 78,
p. 459—487; același, Catalogul manuscriselor românești din Biblioteca Patriarhiei române,
in «Studii Teologice», nr. 5 — 6 din 1959 și în continuare pînă azi. Dan Zamfirescu,
Manuscrise slave cu traduceri din Sf. Simion Noul Teolog, în « Ortodoxia , an. XI, 1959, p.
535—566. în prezent D. Fecioru a fișat, în vederea repertoriului anunțat, întreg volumul I din
catalogul prof. P. P. Panaitescu.
https://biblioteca-digitala.ro
138
D. FECIORU ți D. ZAMFIRESCU
ориентируясь в византиноведении, И. Богдан смог идентифицировать в «славяно-румын-
ских» рукописях (этот термин был создан И. Богданом; им назывались славянские руко-
писи, написанные или переписанные на территории Румынии) бесценные произведения
южнославянских писателей, среди которых находится и уникальная средневековая болгар-
ская хроника, обнаруженная в сборнике, переписанном монахом Иссая из монастыря Сла-
тина в Молдове (так называемый «Киевский сборник», названный по месту нахождения
в период, когда его обнаружил И. Богдан, и где он хранится и в настоящее время).
Иоан Богдан впервые показал, что румынские книжники играли активную роль
в деле развития восточной культуры. Пользуясь книжнославянским языком как единым
культурным языком Востока наряду с греческим византийским, эти книжники переписали
почти все, что было переведено с греческого или создано древними южнославянскими
писателями. В исторических условиях относительной независимости румынских княжеств
сохранивших автономию и тем самым обеспечившим дальнейший прогресс культуры,
даже в периоды наибольшего экономического и политического давления со стороны сюзе-
ренной оттоманской империи, румынские книжники сумели написать важнейшую главу
в истории культуры на книжнославянском языке. Более двух тысяч славянских рукописей,
хранящихся в настоящее время в Румынии к которым следует добавить несколько
сот рукописей, хранящихся в различных зарубежных библиотеках, представляют собой
бесценные сокровища как для мировой славистики, так и для византиноведения,
которое все систематичнее использует славянские версии при определении греческих
текстов.
Исходя из вышесказанного, авторы уточняют, что наряду с Каталогом славянских
рукописей и Словарем книжнославянского языка румынской редакции, задуманных Ассоциа-
цией Славистов Социалистической Республики Румынии, следует составить и Указатель
византийских и славянских памятников и авторов, содержащихся в славяно-румынских руко-
писях. Этот указатель позволит определить степень интенсивности румынской культуры,
облаченной в книжнославянскую форму (почти все памятники на книжнославянском,
к которым следует добавить многочисленные названия, переведенные непосредственно с
греческого в XVII и XVIII вв., мы встретим на румынском языке в XVI — первой поло-
вине XIX веков). Указатель также может дать почти полный перечень славянских пере-
водов и подлинников, которые проникли в южнославянскую культуру. Этот указатель
не может быть полным в наши дни, если будет составлен только на материале, хранящемся
в соответствующих странах.
Можно ожидать при более внимательном обращении к сокровищнице славяно-румын-
ских рукописей и новых открытий. Например, недавно славист Ион Раду Мирча открыл
в Сучевице, на севере Молдовы, уникальную среднеболгарскую версию известную Жизне-
описаний сербских королей и архиепископов (Даниловский сборник) в копии 1567 года. Это
самая древняя версия, сохранившаяся до наших дней, — фундаментальное произведение
древней сербской культуры. Рукопись переписана молдавским монахом Азарие, вероятно
речь идет об одном и том же лице — известном хронисте Азарие. Ее открытие вновь под-
тверждает выдвинутую впервые И. Богданом мысль о роли румынских книжников.
LA LITTÉRATURE BYZANTINE ET SLAVE DANS L’ANCIENNE CULTURE ROUMAINE
(Résumé)
A côté du philologue transylvain Timotei Cipariu (1805 — 1887) et du grand érudit
et savant que fut B. P. Hasdeu (1838—1907), loan Bogdan, qui est le créateur de la slavis-
tique roumaine, est aussi le fondateur de l’étude scientifique de l’ancienne culture roumaine.
Ses contributions à la connaissance de cette dernière aux XIVe, XVe et XVIe siècles ont
été et demeurent capitales. Les considérations de méthode parsemées à travers les études
introductives de ses précieuses éditions de chroniques, de même que ses analyses concrètes ont
orienté les recherches ultérieures sur cette époque.
Les auteurs mettent en relief dans leur communication l’un des aspects de l’activité de
loan Bogdan entant que chercheur de l’ancienne culture roumaine: sa haute compétence à ana-
lyser les « Sborniks» slavo-roumains, à identifier avec précision les écrits des auteurs auxquels ils
appartiennent, fussent-ils byzantins ou slaves. Bon connaiseur du grec et du latin, doué de
solides connaissances en matière d’études byzantines, I. Bogdan a pu identifier dans les manus-
crits «slavo-roumains» (le terme lui appartient pour définir les manuscrits slaves écrits ou
copiés en territoire roumain) de précieux travaux des écrivains sud-slaves, dont l’unique
https://biblioteca-digitala.ro
LITERATURA BIZANTINĂ ȘI SLAVĂ 1N CULTURA ROMÂNEASCĂ
139
chronique médiévale bulgare, conservée dans le Sbornik copié par le moine Isaia du monastère
de Slatina en Moldavie (le« Sbornik» dit de Kiev, d’après le nom de la ville où le découvrit
I. Bogdan et où il se trouve encore de nos jours).
loan Bogdan a mis en lumière pour la première fois le rôle actif joué par les lettrés
roumains au sein de la culture orientale. Usant du slavon comme d’une langue universelle de
culture pour l'Orient, à côté du grec byzantin, ces lettrés ont copié presque tout ce que les
anciens écrivains sud-slaves ont traduit du grec ou ont composé. Dans les conditions histori-
ques de relative indépendance des Pays roumains, qui, réussissant à maintenir leur autonomie,
se sont ainsi assuré la continuité de leur développement culturel progressif, même aux moments
les plus pénibles de la domination économique et politique de l’Empire ottoman suzerain, les
lettrés roumains ont pu inscrire un chapitre remarquable de l’histoire de la culture de langue
slavonne. Les près de 2000 manuscrits slaves conservés de nos jours en Roumanie auxquels
s’ajoutent quelques centains appartenant à diverses bibliothèques étrangères, constituent un
trésor exceptionnel aussi bien pour la slavistique en général que pour la byzantinologie qui
utilise de plus en plus systématiquement les versions slaves pour l’établissement des textes
grecs.
C’est précisément pourquoi les auteurs préconisent d’initier, a côté du Catalogue des manus-
crits slaves de Roumanie et du Dictionnaire du slavon roumain mis sur le métier par l’Association
des Slavistes de la Republique Socialiste de Roumanie, un Répertoire des écrits et des auteurs
byzantins et slaves des manuscrits slavo-roumains. Le dit répertoire permettait de se rendre
compte de l’ampleur de l’effort culturel roumain sous l’habit du slavon (presque tous les écrits
en cette langue, auxquels s'adjoindrent maints titres traduits directement du grec aux XVIIe et
XVIIIe s., se recontreront en roumain du XVI s. à la première moitié du XIXe siècle). De
même le répertoire en question offrait un inventaire quasi complet des traductions et des
oeuvres originales slaves qui ont circulé dans les cultures sud-slaves, inventaire que l’on ne
peut plus dresser de nos jours dans sa totalité à l’aide des seuls matériaux conservés dans
les pays en question.
On peut s’attendre aussi à de nouvelles découvertes à la suite de l’investigation plus atten-
tive du trésor des manuscrits slavo-roumains. C’est ainsi par exemple que, tout récemment, le
slaviste Ion Radu Mircea a découvert au monastère de Sucevifa (Moldavie septentrionale)
l’unique version médio-bulgare connue des Vies des rois et archevêques serbes (Sbornik de
Danilo), dans une copie de 1567. C’est la plus ancienne conservée jusqu’à présent de cette
œuvre capitale de la vieille culture serbe. Le manuscrit a été copié par le moine moldave
Azarie, probablement le chroniqueur bien connu. Cette découverte constitue une confirmation
de plus du rôle exercé par les lettrés roumains, ce qu’avait reconnu loan Bogdan pour la
première fois.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
ÎNCEPUTURILE LEXICOGRAFIEI ROMÂNE
DIOMID STRUNGARU
1. Glose românești la originea lexicografici noastre. Lexicografia nu trebuie
considerată, cum greșit s-a afirmat acum cîțiva ani, « o știință nouă in țara
noastră» L Cu patru secole in urmă, cărturarii români au fost atrași de această
« artă veche» 2 în explicarea unor cuvinte, operație necesară oricărui om de
cultură. în cele ce urmează ne propunem să aducem, pornind de la cercetările
inițiate de loan Bogdan, unele informații cu privire la originea lexicografici
noastre, prezentînd, în continuare, cîteva date noi, care vor ilustra evoluția
lexicografici române în secolele XVI—XVII.
începuturile lexicografici române n-au fost pînă acum pe deplin clarificate,
deoarece — așa cum remarca unul dintre cercetătorii noștri —■ nimeni « nu
și-a propus să urmărească dezvoltarea lexicografiei de la origini pînă
astăzi»3. Eforturile meritorii ale lui Mircea Seche — căruia se alătură
apoi și B. Kelemen 4 — de a înlătura această lacună se rezumă însă,
în ceea ce privește începuturile lexicografiei române, mai cu seamă la
reluarea cîtorva informații care fuseseră date, cu peste șase decenii în urmă,
de Gr. Crețu în studiul introductiv la ediția celui mai vechi lexicon
slavo-român 6.
înainte de Gr. Crețu, s-au ocupat de vechea noastră lexicografic B. P. Has-
deu 6 și loan Bogdan 7, care s-au referit însă la o fază de dezvoltare avansată
din secolul al XVlI-lea, fază pe care ei o considerau, pe baza informației de
atunci, punctul de plecare în dezvoltarea ulterioară a lexicografiei române.
Totuși, constatarea lui loan Bogdan privind legătura strînsă dintre lexicografia
slavo-română din acest secol și lexiconul lui Berînda, apărut în prima ediție
1 Vezi în articolul redacțional din « Limba română», II, 1951, nr. 5, p. 9.
2 Termenul aparține lui Anatole France, după care lexicografia a devenit, din
cele mai vechi timpuri, un instrument indispensabil al societății: «Fiecare cuvînt al
dicționarului corespunde unei idei sau unui sentiment, care este ideea și sentimentul unui
infinit număr de ființe» (Vezi Dan Simonescu, Proiecte de dicționare române, Iași,
1945, p. 3).
3 M. Seche, Schiță de istorie a lexicografiei române, I (De la origini pînă la 1825), în
« Limba română», VIII, 1959, nr. 6, p. 3. Vezi și volumul cu același titlu, Editura Știin-
țifică, București, 1966, p. 5.
4 In articolul Cu privire la începuturile lexicografiei românefti, în« Cercetări de lingvistică»,
Cluj, 1962, p. 89—96.
3 Mardarie Cozianul, Lexicon slavo-românesc ji tîlcuirea numelor din 1649, Ediție
îngrijită de Gr. Crețu, București, 1900.
4 în Cuvente din bătrini, I, București, 1878, p. 259 și urm.
7 Vezi articolul Un lexicon slavo-român din secolul XVII, în« Convorbiri literare», XXV,
1891, nr. 3, p. 193-204.
https://biblioteca-digitala.ro
142
DIOMID STRUNGARII
la Kiev în 1627, reprezintă o prețioasă orientare a cercetărilor pentru clarificarea
problemei abordate aici, a originii lexicografiei române *.
Ceea ce nu s-a putut observa, în stadiul cercetărilor de la efîrșitul secolului
trecut, este faptul că lexicografia slavilor răsăriteni din secolul al XVII-lea,
al cărei apogeu a fost atins prin lexiconul lui Berînda 2, era ea însăși rezultatul
unei îndelungate evoluții, și că o situație foarte asemănătoare întîlnim atunci
cînd, pornind de la stadiul lexicografiei române din acel secol, ne adîncim pri-
virea în trecut, asupra începuturilor lexicografiei noastre. Cîteva date compa-
rative, din literatura rusă și română, vin în sprijinul acestei afirmații.
Primele preocupări cu caracter lexicografic constatate în Rusia pornesc,
după cum a demonstrat recent L. S. Kovtun 3, de la cuvinte cu înțeles neclar
cititorului rus, pe care diverși cărturari anonimi au căutat să le explice inter-
venind pe text, în dreptul cuvîntului respectiv. în felul acesta au luat naștere
glosele rusești din diferite texte vechi 4.
Aceste « glose și interpelații», care își fac apariția mai ales în texte reli-
gioase, s-au copiat ulterior separat, sub forma de liste scurte 6, iar mai apoi
«în culegeri din ce în ce mai mari»®.
Legătura firească a acestor « glose și interpelații» cu lexicografia rusă din
faza ei următoare de dezvoltare rezultă din însuși faptul că asemenea glose,
sub formă de liste, au fost înglobate, aproape fără nici o modificare, în primele
încercări de dicționare slavone, tipărite la sfîrșitul secolului al XVI-lea și la
începutul secolului următor: AtgHC-ul lui Lavrenti Zizanie, tipărit în 1595,
și Lexiconul lui Berînda din 1627.
Să vedem acum dacă și la noi au existat mai întîi glose românești
— reunite ulterior în liste separate — în perioada anterioară întocmirii lexi-
coanelor slavo-române din secolul al XVII-lea.
în afara unor deducții care vin să confirme o astfel de situație 7, reținem
că loan Bogdan ne furnizează, în această privință, cel mai temeinic argument,
în articolul intitulat Glose române intr-un manuscris slavon din secolul XVI,
1 Reproducem cuvintele prin care e redată această constatare de Gr. Crețu: «Domnul
Bogdan suspine cu drept cuvînt că lexicografia slavo-română s-a dezvoltat în a doua jumătate
a secolului al XVII-lea, sub influența lexiconului slavo-rus al lui Berînda» (op. cit., p. 22).
9 Recent, acest lexicon a fost retipărit la Kiev: Лексикон славенороський Памвы Беринди.
ГИдготовка тексту i вступна стаття В. В. Нимчука, Kiev, 1961.
3 Pe baza unei bogate documentări, în lucrarea sa întitulată Русская лексикография
эпохи средневековья, Moscova—Leningrad, 1963.
4 Este elocventă, în privința acestui procedeu rudimentar din domeniul lexicografiei
ruse, o veche mențiune a celebrului tipograf și editor de cărți Francisc Skorina. în prefața
Psaltirii slavone, tipărită în 1517 la Praga, el arată că, pentru a explica unii termeni neclari din
cuprinsul acestei cărți, a adăugat, la fiecare în parte, explicația corespunzătoare pe marginea
textului: положила icmh на tontțx н<которЫн слова Алк л»д«н простых^, шрушлючи само! Псалтыри
ни в чн«ж<. яко cStk : онагрн, н продкво жнлнцк, и х^н*, н иные слова, который cStk въ ПсалтнрН
Н1раз8л<ныл<н простхлск люд!мх — нандбтъ н на ввнцх p-Cckhmv язычолсь, по которо» слов ознали-
hSitv = («De asemenea, am pus pe margine unele cuvinte pentru oamenii simpli, fără a
atinge totuși cu ceva Psaltirea însăși, cum sînt: онагрн și юродиво жнлици și хами* și alte
cuvinte, care în Psaltire sînt de neînțeles pentru oamenii simpli, ei vor găsi și pe margine
ce înseamnă fiecare în limba rusă). Vezi A. Martel, La langue polonaise dans Ies pays rulhenes,
Ukraine et Russie Blanche, Lille, 1938, p. 103.
6 Prima listă de acest fel, cunoscută sub denumirea Ркчк жндовкскаго языка, se află
în ms. Aomocanonu/ui de la JNovgorod (din 1282) și cuprinde 174 de cuvinte din limba
ebraică, greacă, latină, arabă etc., explicate în rusa veche.
* L. 5. Kovtun, op. cit., p. 390.
7 în prefața Psaltirii românești, tipărită în 1651 la Alba lulia, se arată, asemănător
celor specificate de Fr. Skorina în prefața Psaltirii din 1517, că explicația unor cuvinte a fost
trecută uneori alături de cuvintul respectiv, în paranteză (ceea ce echivalează cu« interpelațiile»
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
143
publicat cu trei sferturi de veac în urmă \ primul profesor de filologie slavă
din țara noastră a prezentat aproximativ patru sute de glose în limba română,
adică mai mult decît totalul gloselor din primele trei liste rusești din secolele
XIII—XV, socotite a sta la originea lexicografiei ruse 2. Ele nu sînt decît o
parte din însemnările unui călugăr moldovean 3, făcute în a doua jumătate
a secolului al XVI-lea, pe marginea mai multor foi dintr-un manuscris slav
cuprinzînd Sintagma lui Matei Vlastares. Din observația lui loan Bogdan:
« Glosatorul român a însemnat însuși de multe ori cuvîntul slav pe care îl
traduce cu cîte o cruciuliță» (op cit., p. 728) — deducem și motivul care a
generat apariția acestor glose românești; el constă anume în necesitatea de a
clarifica diverse cuvinte slave din text prin alăturarea înțelesului corespunză-
tor din limba glosatorului român.
Rolul gloselor românești, relevate pentru prima oară de loan Bogdan, în
închegarea unui început de lexicografic română, se întrevede limpede din simpla
înșirare a cîtorva dintre ele, după cum urmează:
3d HtnOKHHHOf	= pren trufă	np-feH3AHUiKCTK0AVK= cu asupră
iipHnaAfHMH	= nevăletură	KdCHK	= cumva
H3tvKpd>Kinid	= dentru tocma	idK-k mko	= op că
fCTtCTKKfHK	= den fire	H'fcKorAâ	= aorea
nacTopKHH-k	= fiastru	nOMHTdTHCA	= căndu le vor ceti
OdUIIHOSH	= cumnați	H3AHUJH0	= prespre măsură
OpOCTO	= tocma	oSckojhY«	= împreurare
K-k	= pără căndu	CkMOTpfHÎd	= tocmealele.
Primele preocupări lexicografice ale cărturarilor noștri se limitează, deci,
la redactarea de glose românești, care constau din cuvinte și expresii simple,
în legătură cu anumite cuvinte neclare din cuprinsul textelor slave — operație
efectuată cu prilejul lecturii sau al traducerii acestora. Pentru istoria lexico-
grafiei noastre este interesant că asemenea manifestări de ordin cultural apar
nu ca urmare directă a unei influențe lexicografice străine, ci ele s-au impus
sub imboldul unor cerințe interne. Dacă glosatorii ruși, vorbind o
limbă foarte apropiată de limba folosită în textele slavone, își îndreptau atenția
mai mult asupra explicării simbolurilor teologice ale unor cuvinte, redactînd
glosele rusești în conformitate cu această preocupare, sau dînd — prin glosele
respective — articole de dicționar doar pentru termeni grecești sau ebraici,
cărturarii români, în schimb, pentru care slavona era o limbă complet străină
de limba vorbită de conaționalii lor, au resimțit de la început necesitatea unui
glosar bilingv slavon-român. De aici, evident, inițierea acestui procedeu simplu
de recurgere la glose românești, pe care ei le-au însemnat, în dreptul anumitor
cuvinte, pe marginea foilor din texte slavone. Cele aproape patru sute de glose
românești, semnalate de loan Bogdan într-un manuscris slavon din secolul
al XVI-lea, reprezintă o dovadă peremptorie în această privință.
constatate de L. S. Kovtun), iar alteori ele au fost trecute « pre margine», adică redate ca
glose românești:«unele cuvinte le-am pus pre rînd, ce le-am închis în parintijis, cumu-s cestea
(...), iară altele le-am pus pre margine...» (Vezi prefața reprodusă de Bianu — Hodoș, în
Bibliografia românească veche, I, p. 189).
1	în « Convorbiri literare», XXIV, 1890, nr. 9, p. 727 — 752.
2	Textul editat de L. S. Kovtun (op. cit., p. 399 și urm.), avînd la bază aceste trei
liste, explică și numărul sporit de 319 articole la care s-a ajuns, pornind de la primele 178 de
articole cuprinse în lista din 1282; celelalte articole sînt însă din secolele XIV—XV.
3	« Glosatorul — probabil un călugăr din mînăstirea Neamțu» (Io a n B o gdan, op. cit.,
p. 750; vezi și p. 751).
https://biblioteca-digitala.ro
144
DIOMID STRUNGARII
în continuare, ne vom referi la faptul că glose românești se găsesc, fără
îndoială, și în alte texte slavone, scrise (sau utilizate numai) de cărturari români
în decursul secolului al XVI-lea, pe teritoriul patriei noastre. Întîmplător,
constat pe cîmpul unor foi din manuscrisul slav nr. 692 din Biblioteca Acade-
н u
miei Republicii Socialiste România \ că cuvintele cthii къзбра (f. 263T)
" д , .
și, simplu, шкъзкра (f. 264r) sînt redate uneori prin glosele românești: спице
Н1дпърат* (f. 271r) și, respectiv, недпърате (f. 266r). De asemenea, la f. 287r,
în fraza următoare: aipi кто прекратить потирь неуотдн, или дорж оброни . . .
observăm, în spațiul dintre ultimele două cuvinte citate, un astfel de semn C î2,
care se repetă pe cîmpul de jos al paginii, urmat fiind de glosa: анафоръ ка скъпа.
Mai constat, de asemenea, tot în ms. slav 692, că o serie de glose româ-
nești au apărut în legătură cu anumite cuvinte din cuprinsul textului românesc
(text care ocupă un anumit număr de foi din Pravilă). Deși glosele se referă
îndeosebi la cuvinte prescurtate, ele denotă totuși că ritorul Lucaci era preo-
cupat și de ideea de a preciza conținutul unor cuvinte românești mai puțin
cunoscute cititorilor.
Dăm cîteva exemple:
Foaia din ms. slav 692	Textul românesc, cu cuvintul prescurtat	Glosa de pe marginea foii
235r	мл	___ коб ACT* тро8п8 мортк фжрж СЛТЬ	c8$Af
235r	шмнр, дннафарж	t	p WdMfHHAW
2e5r	$ЪрЖ Д1 КрСДНИЦА, МрТЬ АСТ»	мшртъ
235r	ашл ши крца	H KptAHiM
237'	м _ к8 грци лирсле каснлй	Гр"ЬА1|1(
240r	п ДН5<Ц1НМ скрнт^рн	M	, ДвНЪЗ'ЫЩНМ
240r	мла л8и дб8	мила
240r	сфт*л( ^къцжтобрТ	CKfHTfAf
1 Manuscris din secolul al XVI-lea (1581), scris de ritorul și scolasticul Lucaci de la Putna.
Cîteva informații despre acest prețios manuscris au fost date mai întîi de I. P e r e ț, Pravila
de la Govora. Text comparat cu Pravila de la Bistrița fi Nomocanonul lui Cotelerius, București,
1911, p. 15 și urm. In ultimii ani, manuscrisul, readus în discuție de P. P. Panaitescu
(Al. Grecu), începuturile dreptului scris în limba română, în « Studii», 1954, IV, 1954, nr. 7,
p. 215—228, a mai fost utilizat, în parte, de diverși alți cercetători. Vezi: « Biserica
ortodoxă română», nr. 11 — 12, din 1961;« Limba română» XIII, 1964, nr. 2, p. 122—123
și XIV, 1965, nr. 4, p. 439 și urm.; « Studii și cercetări de lingvistică», XV, nr. 6, p. 749—735.
9 Asemănător unei paranteze deschise, cu două puncte îngroșate.
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
145
Alăturînd acum, la glosele semnalate de loan Bogdan, aceste cîteva exemple
de glose românești, redactate în 1581 de ritorul Lucaci de la Putna, — cu scopul
vădit de a explica conținutul unor cuvinte slave, sau pentru a preciza înțelesul
și lectura corectă a unor cuvinte proprii limbii române — conchidem că, așa
cum s-au petrecut lucrurile în diferite alte limbi, la originea lexicografiei noastre
stau glosele românești din secolul al XVI-lea.
2.	De la glose la primele glosare din secolul al XVI-lea. Prezența glo-
selor românești la originea lexicografiei noastre, ca o confirmare a faptului
că începuturile lexicografiei se ivesc la noi sub impulsul cerințelor interne
de afirmare și răspîndire a culturii românești, este un fenomen firesc.
Limba slavonă, sub învelișul căreia se adăpostea această cultură, fiind
o limbă străină, îngrădea acest țel, iar cărturarii români, dîndu-și seama de
această situație, își iau asupra lor sarcina de a descoperi calea prin care ea
să devină înțeleasă. Utilizarea gloselor românești în cadrul textelor slavone
reprezintă o atare preocupare: de a clarifica cititorului român înțelesul anumitor
cuvinte străine din textele respective.
în strînsă legătură cu acest fenomen trebuie subliniat, de asemenea, că
nu întîmplător prezența gloselor românești în secolul al XVI-lea coincide cu
epoca primelor noastre traduceri din limba slavă. Exista o ambianță atît de
strînsă între munca efectuată de traducător și munca lexicografului, încît nu-i
de mirare dacă unele pasaje din primele noastre texte traduse căpătau adesea
aspectul unor crîmpeie de vocabular bilingv. Iată, spre exemplu, cum a pro-
cedat, în 1581, ritorul și scolasticul Lucaci la traducerea unor fragmente din
Pravila sa:
	K		t	K	T	T		
MTH	TA'h		AHn|riH	TA'h	Hino a* Hfno
	K			K	
	TATk		TfCTK	TA'h	COKpOfi
T	K		T	K	
Epâ	TATk	ijipATi		TA'h	UHHtpe
	K	T	•	K	T
	TATi	Hmo	woSp*k	TA'h	koSmha
Toate exemplele de mai sus sînt culese de pe o singură pagină (f. 252r).
Exemple similare se pot desprinde de pe multe alte foi traduse de Lucaci,
din acest manuscris \ cît și din alte manuscrise ale primilor traducători români.
Ele duc spre aceeași concluzie, că germenii lexicografiei române apăruseră în
secolul al XVI-lea, afirmindu-se cu prilejul transpunerii unor noțiuni din limba
slavonă în limba maternă, atît în cadrul lecturii textelor slavone, cînd se recurgea
la glose românești, cît și în timpul efectuării traducerilor după astfel de texte,
cînd anumite cuvinte și expresii din cele două limbi erau tratate în așa fel,
încît, puse față în față, cele românești să exprime noțiunea corespunzătoare
redată de cuvintele slave.
Faza următoare, evident superioară, în evoluția lexicografiei române o
constituie întocmirea glosarelor slavo-române, ceea ce presupune culegerea glo-
selor românești de pe manuscrise sau tipărituri slave pe liste aparte, care
devin utilizabile independent de un anumit text. Cercetări speciale vor duce,
1 Vezi f. 252 v, 255 r, 255 v etc.
https://biblioteca-digitala.ro
146
DIOMID STRUNGARII
fără îndoială, la descoperirea unor astfel de glosare, care pornesc de la existența
unor glose românești mai vechi. Deocamdată, amintim aici că la mînăstirea
Dragomirna există un manuscris slav din prima jumătate a secolului al XVI-lea \
în cuprinsul căruia se găseau mai multe foi dintr-un astfel de glosar, din care
însă n-a mai rămas decît o singură foaie — și aceasta tăiată parțial, celelalte
fiind tăiate complet 2.
Autorul acestui fragment de glosar, deși se orientează după TOAKOBaHHi
hi8Aoke nosHaKaiMOMTk p'kHiM'E3, totuși a căutat să înlocuiască adesea glosa
slavă prin glosa corespunzătoare din limba română.
Pentru a obține imaginea gloselor românești în cadrul acestei liste, repre-
zentînd un fragment de glosar slavo-român din secolul al XVI-lea, dăm — com-
parativ cu articolele respective din TOAKOBaHHi... după textul editat de
Kovtun — cîteva exemple din acest fragment:
Articolele în	textul editat de L. S. Kovtun	Aceleași articole in fragmentul glosarului de Ia Dragomirna	
КОЛИЧЕСТВО	Mtpa КОЛНКО I6CTE	КОЛИЧЕСТВО	м к8, кът$
	—	прохла...	ржкорнч;
	—	гла...	иктеде
свойство	КТО НМЛ, КТО ОСОБНО	свойство	съ8
СК08танТ|	спрАтанТе, СЕХРанеиТе	скатаны	аск<8нзи>ре
кина	о8зрокъ	кина	8зро
Хлдожъство	Хитрость	ХЖДо<Ж’Е>ство хитро, 8нк8рмези	
стримь	право, по нстнн-к	8стръ	8пракЕ, дерттв
нтцюю	мню	иепфвА	мн-к
тайминчнци	копеличици иже нс w	танмннчнщЕ	КОПНЛЕ
т	законныл жены, отроча	т н	Т д
w вериъ	w н8дь	w връ	W ИЛ, К8 ТОТЕ.
Un alt manuscris, descoperit — șase ani după ce loan Bogdan publicase
articolul său despre glosele românești — de E. Kaluzniacki, în Biblioteca Națio-
nală din Belgrad (Cod. mise. 321), conținea (la fila 77) un fragment de vocabular
$ 1 P. P. Panaitescu, începuturile fi biruința scrisului în limba romana, București,
2 Dețin aceste informații de la N. Smochină, care a cercetat diverse manuscrise vechi de
la mănăstirea Dragomirna, făcindu-mi și o copie fidelă a acestei interesante rămășițe din glosarul
amintit, de care mă folosesc mai jos.
8 0 listă cu 60 de articole, rezultate din același număr de glose, cunoscută în două redacții
(din 1431 și 1453), publicată în întregime de Kovtun (op. cit., p. 421—431), în comparație
cu variantele păstrate în alte cîteva manuscrise mai noi.
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
147
asemănător. în urma unei cercetări amănunțite din partea descoperitorului
său, acest vocabular s-a dovedit a fi « der Ueberrest eines altern kircbensla-
visch-rumănisch Vocabulare»
Acest așa-numit Fragment de la Belgrad (denumire dată de Gr. Crețu)
este compus din două părți. Prima parte conține 26 de articole, extrase de pe
una din numeroasele copii existente ale glosarului slavo-rus mai sus menționat
толкование необдокк познлкаемомъ рЪчомъ. Partea a doua a fragmentului
cuprinde alte 66 articole slave, la care însă e dată (cu o singură excepție:
nr. 16) și traducerea lor în limba română. Această parte din fragment este
singura care ne interesează în mod direct, ea constituind pentru lexicografia
noastră, potrivit expresiei lui E. Kaluzniacki, descoperitorul acestor articole:
« rămășița unui vechi vocabular slavon-român» 2. Reținem, de asemenea, că
după aprecierea lui Gr. Crețu, acest glosar slavon-român reprezintă « cea mai
veche din încercările românești cunoscute», al cărui autor, adaogă Crețu,
«a fost oltean»3.
Iată cîteva exemple din lista dată de Kaluzniacki (cu indicarea numero-
tării articolelor făcută de către acesta):
1. прикллдно = tocmeală
3.	ШБлчс = însă
6.	nocoKÎt = biruire
22.	сброкстко = sverepire
28.	pjMfHÎt = ospătare și iubește
30.	рлслждтТс = svătuire
44.	Kfipt
45.	npiKO
46.	пркзбрстко
51.	KH4tHÏf
54.	гадднй
66.	нзлнчн«
-	lucru și mai multe
-	curmezișu
= întrecere și mîndrie
= trufă
= gîcitori și cimilitori
= sprînțaru.
Prin urmare, atît fragmentul de la Dragomirna cit și cel de la Belgrad 4
reflectă procesul de trecere a gloselor pe o listă separată, deci însuși modul de
alcătuire a unui glosar slavo-român. Cuvintele slave, transcrise împreună cu
explicația lor în limba română, capătă prin orînduirea pe coloane aspectul
unor încercări lexicografice propriu-zise. Lipsește doar așezarea cuvintelor în
ordinea lor alfabetică, pentru că ordinea înregistrării gloselor în aceste liste
este însăși ordinea în care ele s-au ivit, pe parcursul lecturii textului, din
necesitatea de a «explica» anumite cuvinte în limba glosatorilor.
O altă rămășiță dintr-un glosar slavo-român, avînd 48 de articole, e cuno-
scută sub denumirea de Fragmentul lui Cipariu, fragment reprodus în întregime
de Gr. Crețu după o copie a lui 1.1. Moldovan ®. Din analiza făcută de Gr. Crețu,
ar fi vorba de un «Vocabular biblic sîrbesc-românesc», ale cărui elemente
« arată că glosarul e destul de vechi», dar fără să avem siguranța datării lui
1 E. Kaluiniacki, lieber ein kirchenslavisch-rumänisches Vocabular în «Archiv
für slavischen Filologie», XIV, 1896, p. 46—53 (citat de la p. 49—50).
2 Trebuie făcută distincția între conținutul slav din prima parte și cel slavo-român din
partea a doua a acestui fragment, pentru că nu poate fi vorba de« două fragmente de vocabular
slavo-românesc din veacul al XVI-lea, păstrate pînă astăzi» (cum au afirmat M. Seche,
op. cit., p. 4 și în volum, p. 7, și B. Kelemen, op. cit., p. 90).
3 Gr. Crețu, op. cit., p. 23—24.
4 Întregul glosar (partea slavă și cea românească) este publicat de E. Kaluiniacki în
articolul citat. Din nefericire, Katuiniacki a lăsat să se strecoare cîteva greșeli de transcriere,
făcînd și unele intervenții necorespunzătoare (Vezi Gr. Crețu, op. cit. p. 23—24). O foto-
copie (sau un microfilm) după original ar înlesni cercetările, care trebuie reluate asupra acestui
fragment, dacă nu cumva manuscrisul a pierit în bombardamentul nazist care a distrus
Biblioteca Naționala în cursul celui de-al II-lea război mondial.
5 Vezi amănunte la G r. Crețu, op. cil., p. 24—28.
https://biblioteca-digitala.ro
148
DIOMID STRUNGARU
din secolul al XVI-lea. Pe lingă acesta, copia Iui I. I. Moldovan, pe care a
folosit-o Crețu, nu prezintă suficiente garanții in ceea ce privește exactitatea
redării conținutului. Numai o analiză riguroasă a originalului1 ne va da posi-
bilitatea să stabilim proveniența și vechimea glosarului, și, o dată cu aceasta,
importanța reală pe care o poate avea in rindul celorlalte încercări de glosare
slavo-române.
încheiem, deci, și acest paragraf cu concluzia că lexicografia română a
parcurs, în dezvoltarea ei, toate fazele pe care le-a parcurs și la alte popoare.
Atit prima etapă — a gloselor, cit și a doua etapă — a glosarelor se integrează
în epoca primelor traduceri românești din limba slavonă, epocă anterioară apa-
riției și folosirii la noi a dicționarelor slavone din secolul al XVII-lea.
3.	Lexicografia slavo-română în secolul al XVII-lea. Vechea noastră
lexicografie ia o deosebită amploare în secolul al XVII-lea. în numai cîteva
decenii, pornind de la jumătatea acestui secol, își fac apariția diverse
lexicoane slavo-române, care au circulat in mai multe manuscrise. în
fruntea celor păstrate pină astăzi se află cunoscutul Lexicon slavo-românesc și
tîlcuirea numelor al lui Mardarie Cozianul, manuscris din anul 1649, păstrat
sub nr. 450 la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România.
Alte două lucrări asemănătoare, care poartă data alcătuirii și numele
autorului pentru fiecare in parte, aparțin decadei a opta a secolului al XVII-lea.
Este vorba de Lexiconul slavo-român al lui Mihai, din anul 1672, și un alt
Lexicon slavo-român al lui Mihai Logofătul (altă persoană) din anul 1678;
ele se găsesc tot în Biblioteca Academiei, sub nr. 3473 și, respectiv, 1348.
Al patrulea lexicon aflat în țară — și, după cum vom vedea, cel mai inte-
resant — este Lexiconul slavo-român, păstrat in ms. nr. 312 din Biblioteca
Academiei, cunoscut sub denumirea de codicele Sturdza.
Alături de aceste patru lexicoane din Biblioteca Academiei noastre,
manuscrisele a două lexicoane asemănătoare au ajuns (nu cunoaștem în ce
împrejurări și nici cînd anume) unul la Moscova — căruia i-a consacrat un
articol Ștefan Ciobanu 2, iar celălalt la Leningrad3. Sub raportul vechimii,
acestea sînt apreciate de către cercetătorii care le-au studiat ca fiind de la
sfîrșitul secolului al XVII-lea. Menționăm totuși că Ștefan Ciobanu înclină,
în ceea ce privește lexiconul de la Moscova, pentru începutul secolului
al XVIII-lea .
Ceea ce constituie legătura strînsă între toate aceste șase lexicoane este
baza lor comună: lexiconul lui Pamvo Berînda, apărut în prima ediție la Kiev
în 1627. După cum s-a amintit mai sus, meritul de a fi sesizat această situație
pentru cîteva dintre ele a revenit lui loan Bogdan. Deși n-a avut la îndemînă
decît im singur manuscris,«lexiconul de la Petersburg», totuși — folosindu-se
de cîteva informații sumare despre lexiconul de la Moscova, despre cel din
codicele Sturdza și despre lexiconul lui Mardarie, pe atunci în curs de publi-
care de către Gr. Crețu — marele slavist român a întrevăzut cu claritate raportul
1 Originalul există, probabil, printre manuscrisele trecute în fondul « N. Bălcescu» al
Academiei Republicii Socialiste România—Filiala din Cluj. încercările noastre, din decembrie
1964, de a descoperi, în Biblioteca acestei filiale, originalul respectiv, au rămas fără rezultat.
Poate că alți cercetători din Cluj, la care am apelat în acest sens, vor izbuti, totuși, să-l descopere.
3 S. N. C e b a n. Славяно-румынский словарь Библиотеки Московского Общества
истории и древностей российских, Ле 240 (Extras). Varșovia, 1914.
3 Este lexiconul studiat de loan Bogdan (vezi mai sus).
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
149
dintre lexicografia slavo-rusă și lexicografa slavo-română din secolul al
XVII-lea i.
Asupra lexiconului slavo-român din codicele Sturdza vom stărui mai
mult, pentru a încerca să clarificăm unele probleme privind izvoarele, vechimea
și localizarea manuscrisului, identificarea autorului și importanța acestui lexicon
în raport cu celelalte lucrări lexicografice din aceeași epocă.
în urma unei analize amănunțite, B. P. Hasdeu consideră că acest lexicon
reprezintă « cel mai prețios dicționar manuscris român», în raport cu alte
cinci lexicoane slavo-române, două din secolul al XVII-lea și alte trei din seco-
lul al XVIII-lea, pe care le cunoștea la acea dată 2. Hasdeu mai preciza apoi
că manuscrisul« merită a fi studiat cu de-amăruntul... și chiar de a fi publicat
întreg», dar că o atare propunere — se justifica Hasdeu — « nu intră în cadrul
lucrării de față» 3.
loan Bogdan și Gr. Crețu au insistat, de asemenea, asupra importanței
acestui lexicon, însă fără a rezolva problemele menționate. Primul s-a văzut
silit să-și rezerve părerea sa « definitivă» numai după un « studiu complet»
asupra lexiconului 4, iar celălalt, declarînd că din punctul de vedere « al bogă-
ției și originalității e, poate, cel mai însemnat»6, adaogă în cele din urmă:
« Despre acest codice și limba lui sperăm că vom publica altă dată un studiu
special» 6.
Din păcate, nici Hasdeu, nici Bogdan, nici Crețu sau altcineva în urma
lor n-au revenit, spre a clarifica problemele complicate în legătură cu izvoarele,
vechimea, localizarea și identificarea autorului acestui manuscris 7.
Reluînd aceste probleme, am urmărit atent particularitățile de grafie,
de fonetică, de morfologie și de stil în mai multe manuscrise românești de la
1 Acest adevăr a fost confirmat prin cele constatate ulterior de Gr. Crețu in studiul său
amănunțit asupra manuscrisului lui Mardarie, arătind că acest lexicon este « o prescurtare»
după Berînda, limitată la 4575 de articole, față de aproximativ 7250 de articole aflate în lexi-
conul lui Berinda (Gr. Crețu, op. cit., p. 13—20).
2 Cuvente den bâtrini, voi. I (1878), p. 261.
3 Ibidem, p. 262.
4 Art. citat, p. 203.
1 Op. cit., p. 33.
6 Ibidem, p. 37.
7 După cum se știe, B. P. Hasdeu inclină să creadă că lexiconul din codicele Sturdza ar
fi fost folosit de Berînda (op. cit., p. 263 — 264), iar Gr. Crețu consideră că lexiconul nostru ar
putea fi întocmit după« niște cărți slavo-sîrbești», sau că ar fi o« prelucrare» după un original
necunoscut, de pe care am avea totuși o« copie» în Lexiconul lui Mihai (op. cit., p. 36—37).
Tot atît de neclară apare situația privind vechimea manuscrisului. B. P. Hasdeu presu-
pune « aproximativ lungul interval dintre anii 1600—1630» (op. cit., p. 265), iar loan Bogdan
(art. cit., p. 203) și, mergînd după el, E. KaluZniacki (« Archiv», XVI, p. 48) îl consideră
din anul 1740, eroarea lor provenind din faptul că pe noua copertă, introdusă în locul celei
vechi, ce se pierduse între timp, figurează acest an. Este meritul lui Gr. Crețu de a fi sta-
bilit (op. cit., p. 32—33) perioada aproximativă a întocmirii manuscrisului: anii 1660 — 1670.
In legătură cu localizarea manuscrisului, B. P. Hasdeu a susținut pe bună dreptate originea
munteană a autorului, bazat pe observațiile sale lingvistice. Sînt, într-adevăr, grăitoare în
această privință cuvinte ca: barză, circiumă, porumb (cu derivatele feminine porumbiță, porum-
boaie), puf, rănichi, varză. Întîlnim, de asemenea, fonetisme specific muntenești, cum e diftongul
ii din pluralul unor cuvinte: ciini, miini, pîini (cu singularele refăcute prin analogie: ciine,
piine) sau apariția sporadică a prepoziției pă (alături de pe) și altele.
In sfirșit, singura încercare de a identifica autorul aparține lui Gr. Crețu. Pornind de
la calitatea de« dascăl», pe care și-o atribuia autorul însuși:« și cum imi zic, dascăle» (f 217 v
din manuscris), Gr. Crețu a emis ipoteza care, după cum vom vedea, nu s-a dovedit întemeiată,
că« autorul a fost dascăl de slavonie de la școala din București, care școală în a doua jumătate
a secolului al XVII-lea era la Biserica Sf. Gheorghe Vechi» (op. cit., p. 32—33).
https://biblioteca-digitala.ro
160
DIOMID STRUNGARU
jumătatea secolului al XVII-lea. In cele din urmă am descoperit unele trăsă-
turi comune între manuscrisul lexiconului din codicele Sturdza și alte cîteva
manuscrise care s-au dovedit a fi opera unuia și aceluiași autor. Dintre manu-
scrisele care fac obiectul acestei constatări amintesc aici manuscrisul de sub
nr. 1570 din Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, scris în
limba slavă și română Prezint cîteva fapte în sensul afirmației că manuscri-
sele 312 și 1570 aparțin aceluiași autor.
a)	Articolul E0F0MHAH, inexistent în lexiconul lui Berînda, explicat în
lexiconul din manuscrisul 312 prin « ereticii, cumu-s papistașii și armenii»
(f. 52v) datorează această explicație contextului din manuscrisul 1570, unde
același autor a folosit expresii ca acestea:« Pentru eresurile lătenești» (f. 25v);
«Eresurile rimlenești, carele le luoară de la... armeni» (f. 34v) ; « De eresu-
rile armenești» (f. 59v).
b)	O serie de articole din lexiconul lui Berînda, traduse cu fidelitate în
lexiconul lui Mardarie, se întîlnesc și în lexiconul din codicele Sturdza, cu deo-
sebirea însă că, aici, ele sînt dublate de sinonime. Dăm doar trei exemple:
Articolele în lexiconul lui Berinda	Traducerea în ms. Ini Mardarie	Traducerea în ms. din codicele Stnrdza
MtAK-R = testudo, Mtpfnap	broască țestoasă	broască țestoasă, melciu
adKHCTKO = hickSactbo	pizmă, pizmătorie	zavistie, băsăuri
wcHOKayi=8rp8 HTCKdAtwk	zidiiu	am urzit, am temeiat
Sinonimele folosite în traducerea acestor trei articole (melciu, băsău, am
temeiat) aflate în lexiconul din manuscrisul 312, nu însă și la Mardarie, provin
tot din contextul manuscrisului 1570; ele figurează aici ca glose introduse
de traducătorul textului slav, cu scopul vădit de a face cît mai clară expli-
cația cuvîntului slav (din coloana stingă a manuscrisului). Iată și această situație
în cele ce urmează:
Manuscrisul 1570	Cuvîntulin contexul slav (col. din stingă)	Traducerea cuvîntului (col. din dreapta)	Glosa adăugată la trăducerea cuvîntului
f. 52r	XfAKM	melci	sau broască țestoasă
f. 140r	34KHCTTk	pizma	băsăul
f. 26’	wcHORatT'h	urzeaște	temeiază
Zeci de articole aflate în situația acestora, la care se adaugă și particu-
larități lingvistice și de grafie, comune manuscriselor 312 și 1570, constituie
dovezi sigure că ambele manuscrise au fost întocmite de una și aceeași persoană.
Această constatare ne oferă cheia, atît de necesară, pentru rezolvarea
problemelor de mai sus, care au preocupat, la sfîrșitul secolului trecut, pe Hasdeu,
1 O culegere de texte religioase, în care se duce lupta pentru apărarea credinței ortodoxe
față de numeroasele erezii, combătute cu înverșunare.
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
151
Bogdan și Crețu: identificarea autorului, datarea și localizarea manuscrisului
din codicele Sturdza, probleme devenite solubile datorită a două note autografe
din cuprinsul manuscrisului 1570. Prima însemnare ne indică localitatea și
data efectuării traducerii: « începută fu a se scrie această dumnezeiască și prea
bună carte... în cetatea Tîrgoviștii, în ani de la facerea lumii 7176, în luna noem-
vrie 26... Și isprăvită fu cartea aceasta în anii 7177, în luna mai 21 de zile»
(f. 165v). A doua însemnare ne dezvăluie numele autorului: « Truditu-se-au
la această carte a o aduce de pre limba slovenească pre limba românească... eu
mult păcătosul și întru toate greșitul Staico grammaticul și slujitoriu Besearecii
domnești, tocma den unghi moi și den coconie până la bătrîneațe slujitoriu besea-
recii» (f. 166r).
Iată-1, prin urmare, pe autorul lexiconului din manuscrisul 312: grămă-
ticul Staicu, dascăl la școala de slavonie din Tîrgoviște x, slujitor al Bisericii
domnești din acest oraș, unde a tradus între anii 1667—1669 manuscrisul
1570 și unde a efectuat, în această decadă, cele din urmă completări în cuprin-
sul lexiconului său.
Analiza lexiconului întocmit de Staicu justifică importanța deosebită pe
care i-o atribuim. în primul rînd, in afară de faptul că, la întocmirea acestui
lexicon, autorul a utilizat întregul material din izvorul de bază — Lexiconul lui
Berînda, ediția din 1627 de la Kiev —, grămăticul Staicu din Tîrgoviște a
avut și inițiativa de a completa materialul lui Berînda cu un mare număr
de articole. Cele mai multe dintre noile articole au apărut în urma inovației
introduse de grămăticul nostru prin a indica, spre deosebire de Berînda, și
alte cazuri, în afară de cazul nominativ, la substantive, iar la verbe prin a
adăuga adesea, pe lingă prima persoană, celelalte două, iar uneori dă și forma
de plural. Multe articole introduse de Staicu sînt luate din diferite texte sla-
vone, de redacție rusă 2, pe care a avut prilejul să le utilizeze în decursul preo-
cupărilor sale de traducător. Sporind, în felul acesta, lexiconul lui Berînda
«cu mai mult de jumătate»3, grămăticul Staicu face ca lexiconul său să capete
un loc aparte în rîndul celorlalte lexicoane slavo-române din secolul al XVII-lea,
distingîndu-se în primul rînd prin caracterul său original.
Există însă și alte constatări pe baza cărora lexiconul grămăticului Staicu
se situează pe o treaptă mult superioară în raport cu celelalte lexicoane slavo-
române din secolul al XVII-lea. Printre acestea, menționăm cele de mai jos:
a)	Include întregul lexicon al lui Mardarie Cozianul din 1649;
b)	Lexiconul lui Mihai din 1672 nu-i decît o reproducere fidelă a manu-
scrisului întocmit de Staicu;
c)	Lexiconul lui Mihai Logofătul din 1678 e o prescurtare tot după manu-
scrisul lui Staicu;
d)	Celelalte două lexicoane slavo-române aflate în Rusia — la Moscova
și la Leningrad — se leagă și ele, după cum vom vedea, de conținutul lexico-
nului grămăticului Staicu.
într-adevăr, nu-i necesar să venim cu argumente în plus față de cele
aduse de Crețu, pentru a dovedi că manuscrisul lui Mardarie Cozianul se regă-
sește în cuprinsul manuscrisului 312.
1 Cf. articolul nostru, Gramatica lui Smotrițki și prima gramatică românească, Rsl, IV,
1960, p. 297 — 298; Victor Papacostea, O școală de limbă și cultură slavonă la Tîrgoviște
in timpul domniei lui Matei Basarab în Rsl., V, 1962, pp. 183—194.
2 Nu cărți« slavo-sîrbești», cum presupunea Gr. Crețu (vezi mai sus).
3 Aprecierea aparține lui Gr. Crețu, op. cit,, p. 36.
https://biblioteca-digitala.ro
152
DIOMID STRUNGARII
Nu-i greu de demonstrat nici dependența lexiconului lui Mihai din 1672
de lexiconul lui Staicu, încheiat în preajma anului 1670. Confruntarea, rînd
cu rînd, a manuscriselor 312 și 3473 ne duce la această constatare certă.
In ce privește dependența lexiconului lui Mihai Logofătul de lexiconul
grămăticului Staicu, această situație fiind mai puțin evidentă, reproducem cîteva
articole, aceleași din ambele manuscrise, în vederea unei comparații între ele.
Manuecrsul 312 (Staicu)	Manuscrisul 1348 (Mihai Logofătul)
анкира = mițele corăbiei ce aruncă în mare cu funie și țin corabiia алеф или наВчнсм = învață-te. ал»фъ = slova dentii în buchile ovreești, și începutul plîngerii Eremiei proroc есзмлъкно = fără gîlceavă, cu tăceare бсзмлъстк8ю = petrec fără gîlceavă, cu tăceare Б>злгкрнын = cel fără măsură Б13м-кстный = cel fără de loc, fără cuviință Б<сшчалТ| = fără grije Бракъ = nuntă.	, Браки npHWKptTtHTi чисто съелюсти vkao. И аци cit нс б8д»тъ, никам же е8д!тъ полза БракЗ = Dobînda nuntei iaste a păzi trupul curat. Iar(ă) de nu va fi aceasta, nici un T c folos nu va fi de nuntă зла ei ...	aHKHpu = mațele corăbiei ce aruncă în mare cu funile și țin corabia EfSMOaEHO = fără gîlceavă, cu tăceare EOa/vkpHMH = cel fără de loc, fără de cuviință EisniqaaYi = fără de grije EpaK*k = nunta
O scurtă privire asupra acestor articole, luate la întîmplare din primele
foi ale celor două manuscrise, ne dă prilejul cîtorva constatări importante.
Astfel, explicația la primul articol aHKHpa «ancoră», e redată de Staicu prin
expresia « mițele corăbiei»1. Sensul acestei expresii nefiind cunoscut, probabil,
lui Mihai Logofătul — sau, poate, din cauza neatenției — acesta formulează
o altă explicație:« mațele corăbiei», schimbîndu-i astfel în mod eronat sensul real.
Al doilea și al patrulea articol sînt dintre acelea pe care Mihai Logofătul
le lasă la o parte, socotindu-le, pe cît se pare, nu atît de importante pentru
a ocupa un loc în lexiconul său.	■
Al treilea articol, cu excepția unor mici deosebiri de grafie, e reprodus
întocmai.
1 Este un calc evident după sîrb. мачка «pisică», și «ancoră» (Hasdeu, Cuvinte...,
I, p. 291). însuși Staicu traduce în altă parte (la f. 208) cuvîntul slav мъчка prin «cătușă»,
sens apropiat de al cuvîntului modern« ancoră».
https://biblioteca-digitala.ro
ÎNCEPUTURILE LEXICOGRAFIEI ROMÂNE
153
în schimb, în locul altor două articole, al cincilea și al șaselea *, din manu-
scrisul 312, apare un singur articol în manuscrisul 1348, avînd însă o expli-
cație cu totul nefirească, deoarece pentru cel deal cincilea articol: KtRM'kpHKiH,
se dă explicația proprie celui de al șaselea articol: EfRM’kCTHKiH. Evident,
ne găsim în fața unui « burdon», comis de Mihai Logofătul; primele două
cuvinte: cel fără, cu care începe explicația la articolele al cincilea și al șaselea,
îl induc în eroare, sărind un rînd, încît copiază, pentru articolul al cincilea,
explicația necorespunzătoare din dreptul articolului al șaselea, acesta din
urmă fiind astfel suprimat 2.
Ultimul articol citat ilustrează procedeul la care a recurs adesea Mihai Logo-
fătul, anume renunțarea la unele explicații de amănunt ale grămăticului Staicu.
Credem că aceste cîteva constatări sînt suficiente pentru ceea ce ne-am
propus să demonstrăm: dependența lexiconului lui Mihai Logofătul (din 1678)
de lexiconul grămăticului Staicu.
Ca să clarificăm legătura între cele șase lexicoane slavo-române, pe de o parte,
și lexiconul lui Berînda, pe de altă parte, prezentăm, în tabelul de la p. 124—125,
cîteva articole de la începutul literei B, desprinse din toate aceste lexicoane.
O simplă privire asupra acestor articole ne înlesnește următoarele deducții:
a)	Lexiconul lui Berînda stă atît la baza lexiconului ieromonahului Mar-
darie Cozianul, cit și la baza lexiconului grămăticului Staicu;
b)	Lexiconul lui Staicu, deși dependent de lexiconul lui Berînda, cuprinde
numeroase articole în plus, devenind aproape dublu față de al lui Mardarie;
c)	Lexiconul lui Mihai, din 1672, reproduce cu fidelitate lexiconul lui
Staicu, încît putem spune că este vorba de o copie;
d)	Lexiconul lui Mihai Logofătul (deși strîns legat de manuscrisul lui
Staicu), apare mult prescurtat prin renunțarea la un mare număr de articole
și la unele explicații detaliate;
e)	La rîndul lor, lexiconul lui Mihai și al lui Mihai Logofătul stau la baza
celor două lexicoane slavo-române aflate în U.R.S.S. 3.
Toate acestea dovedesc că lexiconul lui Staicu este dicționarul de bază
a două lexicoane slavo-române, unul întocmit de Mihai în 1672, iar celălalt de
Mihai Logofătul în 1678 și că, prin intermediul acestora, el se află de fapt
și la baza celorlalte două lexicoane slavo-române din U.R.S.S. Prin urmare, așa
cum au întrevăzut Hasdeu, Bogdan și Crețu, lexiconul grămăticului Staicu
rămîne — prin conținutul și prin modul său aparte de prezentare a materia-
lului — cea mai impunătoare încercare în întreaga lexico-
grafic română de la origini pînă la sfîrșitul secolului al XVII-lea.
4. Pentru o ediție critică a lexicoanelor slavo-române. Dacă Lavrenti
Zizanie a fost un pionier nu numai pentru gramatică, ci — prin modestul său
df^HC — și pentru lexicografia slavă, Pamvo Berînda rămîne acela care a
pus bazele solide ale dicționarului limbii slavone. Pe bună dreptate, Em. KaluX-
niacki arată că lexiconul lui Berînda reprezintă «o nouă fază în istoria lexico-
grafici slave bisericești. .., o încercare pe cît de remarcabilă, pe atît de izbu-
tită. . . pentru adunarea și lămurirea tezaurului de cuvinte slave bisericești, o
1 Ele sînt citate la rînd (împreună cu cele două articole precedente și cu articolul care
urmează după ele) din manuscrisul lui Staicu, pentru a avea, astfel, posibilitatea să constatăm
deosebirile care apar, in limitele unui fragment cît mai restrîns.
2 Notăm că în lexiconul lui Mihai (1672) nu se constată acest « burdon ».
3 Lexiconul din Leningrad e o copie după lexiconul lui Mihai Logofătul, iar cel de la
Moscova după al lui Mihai (să se compare, de exemplu, articolul Ei.wipăCTRiHH'k).
https://biblioteca-digitala.ro
154
DIOMID STRUNGARU
încercare de a înfăptui aproape ceea ce lexicografia greacă și latină de atunci au
înfăptuit pentru adunarea și lămurirea tezaurului de cuvinte al ambelor limbi» r.
în dicționarul lui Berînda, cu peste șapte mii de articole, sînt incluse glosele
extrase în diferite liste, începînd cu cele din secolul al XlII-lea pînă la listele
mai dezvoltate de la sfîrșitul secolului al XVI-lea (acestea din urmă cunoscute
sub denumirea de « azbucovnice»). Nu lipsește nici materialul din încercarea
lexicografică — apropiată de conținutul și forma de prezentare a unui dicțio-
nar — a lui Zizanie, după cum recunoaște Berînda în epilogul dicționarului său 2.
Lexiconul lui Berînda		Explicația acelorași articole	
Articolul	Explicația	Mardarie	Staicu
Багорх, фоспк1з	ШАрЛАТОВАА фарЕА. РиГ- Н	Н рига зр Mipixt	mohorit	mohorit
клгрдннцл	шлрлдтъ, алко едвлбъ Багрмен фарБы нлн шар* латнад шама	caftan	caftan roș
ЕалТй нлн еллТа	, к , ЧАрОИНИ, фарМАКбЯ, , к	Р Екф» АЛЕ» лкКА	deseîntătoriu, fărme- cătoriu sau lecuitoriu	fărmăcător
Балета»	лкклретвв алео отрЗт	lecuire	farmece
Банд	крфенГ, ванна, лазнд, Ш.ЫЛНД	baia	baia, botezul
ЕД<НТ|	Ч8ТМ, Н1СЛАН1	priveghiare, neador- mire	priveghiare, nedormire
Б1звнр<ст8тн'к	ЛАЦНО, EI3 ЭДТр$ДН1НА	lesne, fără de osteneală	netrupeaște
Б1экдръзнов!нъ	несмелый	cel fără îndrăzneală	neîndrăznitor
всздна	,	t	k Б130ДНД, пролает ГлЗБОЧОСТК, MHW3CT80, МНОГО! вигдъ, окннна	fără de fund, pro- pastie	fără fund
Е<ЗКр0ВНЫЯ	Б!ЗД0М0К~к	cel fără acoperiș	fără casă
Б!ЗМ0ЛСТ8$Ю	ВЗАТНШё АЛ60 Б13Г0М0Н$ жнв5	fără gl&ceavă locuesc	petrec fără gîlceavă, cu tăcere
Е13СЛ0В1СН1	эвкрскн, шлюдзке	dobitoceaște, nu omeneaște	fără omenie, ca un dobitoc
Lexiconul lui Berînda, o sinteză a lexicografici slave de pînă atunci și un
punct de orientare hotăritor în dezvoltarea ei viitoare, prezintă importanță
1 în« Archiv fur slavische Philologie», XVI, p. 48.
2 Vezi studiul introductiv al lui Nimciuk (op. cit.).
https://biblioteca-digitala.ro
1NCEPUURILE LEXICOGRAFIEI ROMÂNE
156
și pentru lexicografia noastră, ținînd seamă de faptul că acest lexicon a fost
integrat imediat culturii românești vechi și adaptat nevoilor acesteia. El a fost
apoi completat și dezvoltat de grămăticul Staicu, profesor la școala domnească
din Tîrgoviște, care, adăugîndu-i numeroase articole, a procedat cu destulă
independență, ca un lexicograf modern, înregistrînd și formele flexionare
(cele nominale și verbale). Găsim, de exemplu, următoarele forme (care lipsesc
atît la Berînda, cît și la Mardarie) de la verbul острити: острю — ascuț,
острнтъ — ascute, острлтъ — ascut, (f. lllv/col. 2).
în limba română, fu cele șase lexicoane slavo-romăne			
Mihai	Mihai Logofătul	Lex. din Leningrad	Lex. din Moscova
șar mohorit, chinovari	șar mohorit, che- nuvari	șar mohorit, chenă- variu	șar mohorit, chi- novari
caftan mohorit	caftan mohorit	caftan mohorit	caftan mohorit
fărmecătoriul	fărmecătoriul	fărmăcătoriu	fărmăcătoriul
farmecele	farmecile	farmecele	farmecile
baia, botezul	baia, botezu	baia, botezul	baia, botezul
nedormire	nedormire	nedormire	nedormire
fără de fire	pre lesne	pre lesne	fără de fire
fără de indrăznire	fără indrăznire	cel fără indrăznire	fără de indrăznire
fără fund	fără fundul	fără de fundul	fără de fund
fără de casă	cel fără de casă	fără de casă	fără de casă
eu petrec fără de gîlceavă, cu tăcere	—	eu petrec fără de gîlceavă, cu tăcere	eu petrec fără de gîlceavă, cu tăcere
fără omenie, ca un dobitoc	fără omenie, ca un dobitoc	fără omenie, ca un dobitoc	fără omenie, ca nn dobitoc
Evident, Staicu a procedat astfel, spre a înlesni folosirea dicționarului
de către neslavi, mai precis de către români, pentru care aceste forme
slave pricinuiau greutăți mult mai mari din cauza necunoașterii limbii
slavone.
https://biblioteca-digitala.ro
166
DIOMID STRUNGARII
Redactarea dicționarelor bilingve (slavo-române) in secolul al XVII-lea
confirmă, în general, vechea tradiție a preocupărilor lexicografice ale cărtu-
rarilor noștri, continuu antrenați in acest gen de muncă datorită activității
lor intense de transpunere in limba română a diverselor texte slavonești.
Prin această vie activitate se imprimă un puternic caracter didactic studiului
limbii și al culturii slavone la români, in diferite școli domnești1 și din incinta
mănăstirilor, in perioada afirmării și răspindirii tot mai largi a limbii române
in cultura noastră.
Aceste cerințe interne ale culturii românești explică și rapiditatea cu care
erau aduse la noi lucrările lexicografice și de gramatică slavonă existente la
acea epocă. Deși prima ediție a lexiconului lui Berinda devenise, imediat după
tipărire, o raritate bibliografică chiar in Ucraina, cărturarii români au știut
să găsească din timp mijloacele necesare pentru a-și procura mai multe exem-
plare, — dintre care unele se păstrează și astăzi în bibliotecile noastre 2 — spre
a le avea la îndemînă în vederea elaborării dicționarelor bilingve slavo-române,
a căror necesitate se ivise încă din secolul precedent. Este o nouă dovadă că
lexicografia română în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat nu atit sub influența
operei lui Berinda, cum s-a crezut în general, cit mai cu seamă utilizînd lucrarea
acestuia ca un prețios instrument auxiliar, în funcție de satisfacerea unor vechi
cerințe, animate de ideea răspindirii culturii românești în limba maternă.
Âtît lexiconul lui Berinda cit și lexiconul lui Staicu ne pun la indemînă
un bogat material lexical, foarte variat sub aspectul provenienței, cu cores-
pondentele respective din ucraineană, rusă, bielorusă, poloneză și din limba
română. Prin aceste corespondente avem posibilitatea să înregistrăm înțelesul
atribuit cuvintelor respective de cărturarii secolului al XVII-lea, atît slavi
cit și români, și să surprindem, în aceste diverse exprimări, sensul cel mai firesc.
Astăzi, cînd Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România a
inițiat elaborarea unui Dicționar al slavonei din Țările Române, menit să repre-
zinte inventarul complet al lexicului slav utilizat în documentele și scrierile
originale românești în limba slavonă, studiul lexicografiei slavo-române din
secolele XVI—XVII capătă o importanță aparte. îndeosebi cele cinci lexi-
coane slavo-române care ni s-au păstrat 8 pot constitui un prețios instrument
auxiliar pentru colectivul care participă la elaborarea acestei importante lucrări
pentru istoria culturii și, în special, a lexicului limbii slavone și române. Este
cu atît mai necesară o ediție critică a întregii moșteniri lexicografice din seco-
lul al XVII-lea, cu cît ea este menită să reflecte deopotrivă nivelul la care
s-au ridicat cunoștințele de limbă slavonă și, în legătură cu aceasta, compe-
tența lexicografică a vechilor noștri cărturari.
Reamintim, cu acest prilej, că cel care a enunțat utilitatea și principiile
unei asemenea ediții a fost însuși loan Bogdan. Iată propriile sale cuvinte:
« Lexiconul de la Petersburg ar merita a fi editat și studiat în comparație cu
cel de la Moscova, cu al d-lui Sturdza și cu toate celelalte lexicoane vechi slavo-
române ce se vor arăta a fi din același izvor.. . 0 ediție cu index în ordine
alfabetică riguroasă (căci lexiconul în această privire nu corespunde ideilor
noastre moderne despre un lexicon și seamănă mai mult cu un glosar) ar putea
1 Vezi V. Papacostea, art. cit., p. 183 și urm.
2 Vezi detalii la Magdalena La s z 1 6, în recenzia asupra lexiconului lui Berinda,
reeditat la Kiev în 1961, apărută în Rsl, X, 1964, p. 563.
3 Din care numai unul singur — al lui Mardarie Cozianul — a fost publicat, într-o ediție
de mult timp epuizată și cu inerente greșeli la acea vreme.
https://biblioteca-digitala.ro
Începuturile lexicografiei române
167
servi și de carte ajutătoare pentru cei ce doresc să se ocupe cu limba slavă
bisericească. Ar fi de dorit ca Academia Română să ia măsurile pentru pregă-
tirea acestei publicații, care ar prezenta un interes teoretic și practic totodată » 4
Să sperăm că acest deziderat, consemnat cu trei sferturi de veac în urmă,
va fi tradus în fapt de Asociația Slaviștilor, dat fiind noile condiții de sprijinire
a activității științifice în țara noastră. Prin realizarea unei astfel de ediții,
studiul lexicografiei române va atinge o treaptă superioară, treaptă între-
văzută cu deosebită claritate de marele slavist român loan Bogdan, deschi-
zător de drumuri în atîtea domenii ale studierii vechii noastre culturi.
ЗАЧАТКИ РУМЫНСКОЙ ЛЕКСИКОГРАФИИ
(Резюме)
В существующих исследованиях зачатки румынской лексикографии связываются
в основном, с появлением славяно-румынских лексиконов вовторой половине XVII века
под непосредственным влиянием лексикона Памвы Беринды, изданном в Киеве в 1627
году. Исходя из наличия около четырехсот румынских глосс, отмеченных Иоаном Богда-
ном в рукописи XVI века, и ряда других румынских глосс в славянской рукописи 1581
года, хранящейся под № 692 в Библиотеке Академии наук Социалистической Республики
Румынии, автор пришел к заключению, что румынская лексикография ведет свое начало
от румынских глосс XVI века. С другой стороны, наличие румынских глосс в XVI веке
неслучайно совпадает с эпохой наших первых переводов со славянского языка. Работа пере-
водчика так тесно переплеталась с работой лексикографа, что перевод раяд мест из назван-
ной славянской рукописи № 692 является дословным: дъфи = фатк, Т1стк = мкр5.
Следующий этап в развитии румынской лексикографии — составление первых
славяно-румынских глоссариев, которые появятся в том же XVI веке. Среди них значи-
тельный интерес представляет неизданный отрывок из славянской рукописи, найденной
в Драгомирне. Как румынские глоссы, так и славяно-румынские глоссарии XVI века
убедительно свидетельствуют о том, что румынская лексикография зарождается под
давлением внутренних потребностей в утверждении и распространении румынской куль-
туры, облеченной в книжнославянскую форму.
В XVII веке румынская лексикография пополняется целым рядом славяно-румын-
ских лексиконов; первые два из них: лексикон Мардария Козианула (1649) и лексикон
Стайку (1660—1670), в основу которого положен лексикон П. Берынды (1627). Остальные
четыре лексикона последнего тридцатилетия XVII века являются копиями или перерабог-
ками лексикона Стайку.
В целях выявления и оценки древнего румынского словарного наследия необходимо
подготовить издание, содержащее все словарные статьи из названных лексиконов, распо-
ложенные в алфавитном порядке, как это предлагал три четверти века тому назад великий
румынский славист Иоан Богдан.
LES DÉBUTS DE LA LEXICOGRAPHIE ROUMAINE
(Résumé)
Les recherches effectuées jusqu’ici attribuent généralement les débuts de la lexicographie
roumaine à l’apparition des lexiques slavo-roumains du XVIIe siècle sous l’influence directe
du lexique de Pamvo Berînda imprimé à Kiev en 1627. Prenant pour point de départ quelque
400 gloses roumaines signalées par loan Bogdan dans un manuscrit du XVIe siècle, auxquelles
1 în articolul Un lexicon slavo-român din secolul XVII, « Conv. lit.», XXV, 1891, nr. 3,
p. 204.
https://biblioteca-digitala.ro
158
DIOMID STRUNGARU
s’ajoutent d’autres gloses, également en roumain, d’un manuscrit slavon de 1581 (le no. 692
de la Bibliothèque de l’Academie de la R. S. de Roumanie), l’auteur conclue qu’à l’origine
de la lexicographie roumaine reposent les gloses en roumain du XVIe s. Par ailleurs la présence
des gloses roumaines au XVI siècle ne coïncide pas fortuitement avec l’époque de nos premières
traductions du slave. L’activité de traducteur et celle de lexicographe allaient de pair si étroi-
tement que la traduction de certains passagès du ms. slave 692 découle par endroits mot à mot.
La phase immédiatement suivante dans le développement de la lexicographie roumaine
consiste dans l’établissement des premiers glossaires slavo-roumains, qui font leur apparition
au XVIe siècle également. Un fragment inédit d’un manuscrit slave de Dragomirne offre, entre
autres, de l’intérêt à ce sujet. Les gloses roumaines comme les glossaires slavo-roumains du
XVI siècle sont une preuve péremptoire que la lexicographie roumaine a commencé à se mani-
fester sous l’action des nécessités internes d’affirmer et de répandre la culture roumaine que
recouvrait le vernis de la langue slavonne.
Au XVIIe s., la lexicographie roumaine est caractérisée par l’apparition de plusieurs
lexiques slavo-roumains, les deux premiers, le lexique de Mardarie Cozianul (1649) et celui de
Staicu (1660—1670) reposent sur le lexique de Berînda (1627). Quatre autres lexiques des
trois dernières décennies du XVIIe g., représentent des copies ou des remaniements des lexique
de Staicu.
Pour mieux mettre en valeur le vieux trésor lexical roumain, l’auteur propose l’établissement
d’une édition englobant tous les articles des lexiques mentionnés ci-dessus, mais classés alpha-
bétiquement. C’est ce que préconisait, voici trois quarts de siècle, le grand slaviste roumain loan
Bogdan.
https://biblioteca-digitala.ro
CU PRIVIRE LA GENEZA ȘI RĂSPÎNDIREA POVESTIRILOR SCRISE
DESPRE FAPTELE LUI VLAD ȚEPEȘ
ȘERBAN PAPACOSTEA
Faima europeană de care s-a bucurat personalitatea Iui Vlad Țepeș în
veacul al XV-lea, manifestată printr-o producție literară abundentă și răspîn-
dită în aproape întreaga Europă centrală și răsăriteană, a dat naștere în isto-
riografia contemporană unor ample controverse în cadrul cărora au fost și sînt
discutate originea, răspîndirea, limba și, în mai mică măsură, veracitatea isto-
rică a povestirilor despre faptele domnului Țării Românești.
Începînd cu lucrarea lui J. Cb. Engel, Geschichte der Moldau und Walachey,
publicată în 1804, și pînă la monografia istoricului sovietic I. S. Lurie, Повесть
о Дракуле, apărută în 1964, specialiști în istoria și filologia medievală
și-au consacrat activitatea cercetării multiplelor aspecte ale reflectării literare a
personalității lui Vlad Țepeș, fără însă ca vreuna din soluțiile oferite să întru-
nească o adeziune unanimă.
însemnările de față, prilejuite de cercetarea unui izvor rămas în afara
investigațiilor celor care s-au ocupat de povestirile asupra lui Vlad Țepeș,
își propun să aducă o contribuție la lămurirea uneia dintre problemele contro-
versate, și anume aceea a apariției și răspîndirii europene a primelor texte
scrise despre faptele domnului Țării Românești.
Socotim că un pas înainte în elucidarea acestei probleme de istorie a culturii
medievale în veacul al XV-lea poate fi realizat prin determinarea mai precisă
a momentului și a împrejurărilor generale — adică a conjuncturii politice —
în care sînt semnalate în Europa primele consemnări scrise ale tradiției orale
despre faptele, în același timp de vitejie și de cruzime, ale domnului muntean.
Cercetătorul sovietic I. S. Lurie s-a străduit în recenta și substanțiala
sa lucrare să fixeze o ordine de vechime a primelor povestiri asupra lui Vlad
Țepeș, pentru a oferi astfel un teren solid discuției asupra originii și întâietății
unora dintre variante în raport cu celelalte 1. S-a stabilit astfel că cel mai vechi
manuscris în limba germană datează din anul 1462; că textul acestui manuscris
a fost integrat în cronica austriacului Thomas Ebendorfer și că un text similar
a stat la baza Comentariilor lui Enea Silvio Piccolomini, a căror redactare nu
poate depăși anul morții savantului papă, anume 1464 z. Adăugăm că și poves-
tirea care stă la baza poemului lui Michael Beheim a ajuns la cunoștința acestuia
fie în ultima lună a anului 1462, fie, mai probabil, în cursul anului următor 3.
1 I. S. Lurie, în legătură cu originea subiectului povestirilor din secolul al XV-lea
despre Dracula (Vlad Țepeș), în Rsl, X (1964), p. 5 — 18.
2 I. S. Lurie, op. cit., p. 9.
2 G. C. Conduratu, Michael Beheims Gedicht über den Woiwoden Wlad II. Drakul,
București, 1903, p. 18.
https://biblioteca-digitala.ro
160
ȘERBAN PAPACOSTEA
Așadar, primele înregistrări scrise ale povestirilor despre Vlad Țepeș aparțin
anilor 1462—1463, deci perioadei cînd domnul muntean, în urma evenimentelor
istorice cunoscute — campania otomană în Țara Românească și arestarea lui
de către Matei Corvin — și-a pierdut tronul și a intrat într-o lungă perioadă de
captivitate.
Coincidența în timp a acestor două împrejurări istorice, la prima vedere
lipsite de legătură — înlăturarea lui Vlad Țepeș din domnia Țării Românești
prin acțiunea convergentă, deși nu conjugată, a lui Mahomed al II-lea și a lui
Matei Corvin și apariția primelor texte de relatare a faptelor domnului mun-
tean — este fără îndoială o constatare care merită să rețină atenția cercetă-
torilor și care se cere deci mai îndeaproape analizată. O sumară trecere în
revistă — atît cit o îngăduie sărăcia documentației contemporane — a princi-
palelor evenimente din cursul anului 1462 va înlesni înțelegerea strînsei legături
dintre acțiunea politică a lui Matei Corvin și începutul circulației scrise a poves-
tirilor despre Vlad Țepeș.
Se știe că domnul muntean, folosind prilejul favorabil creat de campania
sultanului Mahomed al II-lea în Asia Mică, a luat în cursul iernii 1461—1462
inițiativa unei acțiuni militare la sudul Dunării, ale cărei rezultate erau comu-
nicate regelui Ungariei o dată cu cererea de sprijin împotriva ripostei
otomane, despre care știa că nu se va lăsa mult timp așteptată 1. Matei
Corvin, ale cărui intenții reale în această perioadă ne rămîn necunoscute,
transmite curiei papale, în cursul lunii mai, informațiile primite de la solii lui
Vlad și, în vederea campaniei de ajutorare a Țării Românești, primește subsidii
atît din partea papei Pius al II-lea, cît și a Veneției 2. Realizarea unei mari
coaliții antiotomane a puterilor europene a fost una din ideile dominante ale
pontificatului lui Enea Silvio, iar perspectiva unei acțiuni militare la Dunărea
de Jos era considerată de el ca preludiul ofensivei generale a lumii creștine
împotriva Islamului 3. La rîndul ei, Veneția, amenințată de marile pregătiri
navale ale lui Mahomed al II-lea, pe care le știa îndreptate împotriva pose-
siunilor ei din Mediterana orientală, se pregătea să iasă dintr-o perioadă de
îndelungată expectativă și, în așteptarea participării directe la război, subven-
ționa acțiunile antiturcești, care canalizau în alte direcții puterea de expansiune
a Imperiului otoman 4.
Beneficiar al unor însemnate subsidii pecuniare destinate finanțării inter-
venției sale militare în Țara Românească, în sprijinul lui Vlad Țepeș, Matei
Corvin intră în campanie la sfîrșitul lunii iulie 1462; etapele prelungite ale unei
înaintări căreia i-au trebuit mai mult de trei luni pentru a parcurge drumul
de la Buda la Brașov, aruncă o puternică îndoială asupra sincerității intenției
1 Scrisoarea adresată la 11 febr. 1462 din Giurgiu de Vlad Țepeș lui Matei Corvin, editată
de I. Bogdan, Hâd Țepeș fi narațiunile germane fi rusești asupra lui. București, 1896, p. 78—
81: « .. . Turci et Bulgari interempti sunt in numero XXIII111 VIII0 et LXXXIII, exceptis
qui in domibus combusti sunt, vel quorum capita officialibus nostris non sunt presentata».
1 W. Fraknoi, Mathias Corvinus König von Ungarn 1458—1490, Budapesta, 1891,
p. 91-92.
3 Pregătirile în vederea organizării unei cruciate antiotomane și în genere politica orien-
tală a papei Pius al II-lea au fost analizate în ultimul timp de istoricul italian Gio a chino
Paparelli, Enea Silvio Piccolomini, Pio 11, Bari, 1950, în capitolele XV și XVI (La crociata
del latino... e quella delle armi) ; se va vedea în rîndurile de mai jos legătura dintre aceste
preocupări politice ale papei și apariția în Comentariile sale a legendelor despre cruzimile lui
Vlad Țepeș.
4 Fr. Babinger, Aufsätze und Abhandlungen zur Geschichte Südosteuropas und der
Levante, München, 1962, p. 261.
https://biblioteca-digitala.ro
GENEZA ȘI RĂSP1NDIREA POVESTIRILOR DESPRE ȚEPEȘ
161
regelui Matei de a intra intr-adevăr în război cu turcii printr-o campanie de
restaurare în Țara Românească. Atent la conflictul său cu împăratul Frederic
al III-lea de Habsburg, care, sprijinit în Ungaria de un partid puternic, recrutat
din rîndurile magnaților unguri, revendica pentru sine coroana Sf. Ștefan,
Matei nu avea intenția de a lua asupră-și riscurile unei confruntări militare cu
Imperiul otoman, atîta timp cit un atac dinspre Apus îi putea periclita în orice
clipă poziția în Ungaria însăși1. De altminteri, cînd Matei Corvin ajunsese în
punctul cel mai avansat al înaintării sale — Brașovul — trecuseră mai bine
de două luni de cînd unele din autoritățile ardelene încheiaseră acorduri cu
Radu cel Frumos, noul domn instalat de turci 2. Soluția înțelegerii cu Radu,
deci de acceptare a faptului împlinit — instaurarea dominației otomane asupra
Țării Românești — i s-a părut, fără îndoială, preferabilă lui Matei Corvin în
conjunctura politică existentă. In aceste împrejurări politice s-a născut con-
flictul dintre regele Ungariei și domnul Țării Românești, acum pribeag în
Transilvania.
împrejurările imediate ale acestui conflict, care în decurs de cîteva luni a
transformat o legătură de colaborare politică și militară, adusă și la cunoștința
unora dintre puterile europene și sprijinită de acestea, într-o dușmănie cel
puțin tot atît de notorie, ne rămîn încă necunoscute din pricina sărăciei izvoa-
relor de care dispunem în stadiul actual al documentației. Dar concluzia acestui
conflict este îndeobște cunoscută: arestarea și întemnițarea lui Vlad Țepeș,
în momentul în care campania de restaurare a sa în domnie și de alungare a
turcilor din Țara Românească era pe punctul de a începe (noiembrie, 1462).
Date fiind însă antecedentele diplomatice amintite mai sus, această întor-
sătură radicală a cursului politicii lui Matei Corvin nu putea rămîne un simplu
episod al raporturilor dintre regele Ungariei și domnul Țării Românești.
Interesul general cu care a fost urmărită în Europa lupta lui Vlad Țepeș împotriva
turcilor și concursul pecuniar acordat lui Matei Corvin de Roma și Veneția 3
pentru sprijinirea acestei lupte, a cărei însemnătate europeană era astfel recu-
noscută, impuneau o explicație publică subitei și radicalei modificări politice,
care s-a încheiat nu numai cu întemnițarea lui Vlad Țepeș, dar și cu renunțarea
la acțiunea militară antiotomană. Referindu-se la arestarea și întemnițarea lui
Vlad Țepeș de către Matei Corvin, N. lorga scrie: «Trebuia o îndreptățire
pentru această nedreptate. . . Se născociră astfel scrisori, pe care le-ar fi adresat,
în noiembrie, Vlad, din Ardeal, de la Cisnădic (Rotel, Rivethel), Sultanului. . .,
ca și Marelui Vizir și domnului Moldovei?) 4. Interceptată de oamenii lui Matei
Corvin, scrisoarea, autentică sau plăsmuită s, adresată de Vlad Țepeș sulta-
1 Pentru conflictul dintre Frederic III și Matei Corvin, care nu s-a încheiat decît in 1463
prin ratificarea tratatului încheiat între cei doi adversari în anul precedent, v. W. F r a k n o i,
op. cit., p. 95; realizarea acestui acord se datorează în mare parte acțiunii diplomatice a papei
Pius al Il-lea, doritor să-1 elibereze pe Matei Corvin de preocupările sale în Europa Centrală,
pentru a-1 îndruma spre lupta antiotomană.
2 Hurmuzaki, voi. XV, p. 58; cf. N. lorga, Istoria Românilor, voi. IV, București,
1937, p. 141.
3 Merită să fie subliniat faptul că solul venețian Tommasi l-a însoțit pe Matei Corvin
de-a lungul întregii sale« campanii», care s-a încheiat la Brașov; v. N. lorga, Istoria Româ-
nilor, voi. IV, p. 142.
4 N. lorga, Istoria Românilor, voi. IV, p. 141.
5 Autenticitatea scrisorii, pusă la îndoială de G. C. Conduratu, op. cil., p. 154 și contestată
printre alții de N. lorga, Istoria Românilor, voi. IV, p. 141 — 142, a fost susținută de curînd,
fără argumente de altminteri, de F r. B a b i n g e r, Maometlo il Conquistalore e il suo tempo,
Torino, 1957, p. 312.
https://biblioteca-digitala.ro
162
ȘERBAN PAPACOSTEA
nului, i-a slujit regelui Ungariei ca act de justificare imediată în fața celor ce
aveau dreptul să-i ceară socoteală, pentru că avansaseră subvenții bănești,
anume papa Pius al II-lea și Veneția. Matei Corvin i-a transmis papei textul
pretinsei scrisori de trădare a lui Vlad Țepeș, text care nu s-a păstrat decît
în Comentariile lui Enea Silvio. Veneției, regele Ungariei i-a trimis explicațiile
de rigoare, dacă nu și o altă copie a scrisorii. La 26 noiembrie 1462 solul vene-
țian vestea conducerii republicii arestarea lui Vlad Țepeș, iar nu mult timp
după aceea i se trimitea solului confirmarea primirii acestei înștiințări, precum
și a unei scrisori trimise în aceeași chestiune de însuși Matei Corvin 1. Așadar,
abia înapoiat din «campania» al cărei singur « succes» a fost întemnițarea
domnului refugiat în Transilvania, Matei Corvin întreprinde la sfîrșitul anului
1462 și la începutul celui următor o acțiune diplomatică de explicații, dacă
nu chiar de justificare, față de cei care învestiseră nu numai nădejdi, dar și
însemnate mijloace pecuniare în această încercare de stăvilire a expansiunii
otomane în Europa.
Iată de ce apariția primelor înregistrări scrise ale povestirilor despre Vlad
Țepeș în aceeași perioadă în care s-au produs întemnițarea domnului muntean
și campania de justificare a lui Matei Corvin nu pot fi considerate o coincidență
fortuită. Apariția, la sfîrșitul anului 1462 și în cursul anului 1463, a primelor
texte cu relatarea faptelor lui Vlad Țepeș: manuscrisul de la Viena, încorporat
în cronica lui Thomas Ebendorfer, Comentariile lui Enea Silvio Piccolomini
și Povestirea în versuri a lui Michael Beheim 2 nu constituie, așadar, decît
un aspect al campaniei propagandistice menite să acopere abandonarea de către
regele Ungariei a acțiunii antiotomane la îndeplinirea căreia se angajase.
Cercetarea izvoarelor contemporane ne îngăduie însă să coborîm discuția
din domeniul ipotezelor pe terenul mult mai solid al documentației istorice.
1 « . .. casum retentionis Draguli olim voivode... circa quam rem idem serenissimus Rex
etiam per suas litteras nobis scripsit» (s.n.); Nagy Ivân și B. Nyâry Albert, Magyar diplomacziai
emlekek, Mâtyăs kirăly korăbol 1458—1490, vol. I, Budapesta, 1875, p. 172. Că senatul
venețian nu s-a declarat satisfăcut de explicațiile furnizate de Matei Corvin se poate constata
din instrucțiunile date la 18 aprilie 1463 — deci cinci luni după întemnițarea lui Vlad Țepeș —
solului trimis la Matei Corvin. într-adevăr, senatul venețian cerea o informare completă asupra
împrejurărilor care au provocat hotărîrea lui Matei Corvin: « Studiosus eris inteUigere condi-
tiones regni illius, et in specie volumus quod nos advises qualiter se habuit negocium Drăguții Valla-
chiae (s.n.), dando nobis advisationem de illo qui impresentiarum reperitur vayvoda in partibus
illis. ..»; Monument a spectantia historiam Slavorum meridionalium, XXII, Zagreb, 1891,
p. 241.
2 In versiunea lui Michael Beheim apar concomitent cele două teze fundamentale ale
justificării lui Matei Corvin: înțelegerea lui Vlad Țepeș cu turcii și cruzimile comise de el. Cea
mai mare parte a poemului este consacrată expunerii cruzimilor lui Țepeș (primele 950 versuri);
a doua parte (ultima sută de versuri) expune trădarea și arestarea domnului muntean.
în mintea lui Vlad încolțește ideea înțelegerii cu Mahomed al II-lea, căruia îi trimite o
solie; propunerea sa este acceptată de sultan, din partea căruia obține iertarea, cu condiția
prinderii și predării lui Matei Corvin:
« Ich will versuchen, ob es döcht,
« das ich sein huld erwerben mocht»,
also (ge)dacht der fraiser.
Er schikt sein potschafft da zu hant
dar er denselben haiden vant,
disem türkischen kaiser
Liess er sagen die mere:
weit er in nemen zu genat
und im vergeben solche tat,
misshandelung und swere
Dy er wider in het getan,
daz weit er in er gegen schan
und allez pringen wider:
Kung Matiasch von Ungarn her
und auch sein pesten ret, weit er
pringen und richten nider
Und geben in sein hande,
der Türk im widerumb enpot:
tet er das, so het er genat
seiner schuld allersande».
(G. C. Conduratu, op. eil., p. 53).
https://biblioteca-digitala.ro
GENEZA ȘI RĂSPlNDIREA POVESTIRILOR DESPRE ȚEPEȘ
163
în cursul anului 1462 și la începutul anului următor, vreme în care s-au
petrecut evenimentele amintite mai sus, s-a desfășurat misiunea diplomatică
în Europa răsăriteană a legatului papal Nicolae de Modrussa x. însărcinat cu
o importantă misiune legată de proiectul de cruciadă antiotomană al lui Pius
al II-lea, al cărui colaborator apropiat era, Nicolae de Modrussa sosește la
Buda pentru a purta negocieri cu Matei Corvin. Aici a avut prilejul nu numai
să-l vadă personal pe Vlad Țepeș, a cărui înfățișare fizică o descrie 2, dar și să
audă din gura regelui Ungariei însuși relatarea actelor de cruzime ale domnului
muntean. Reprodusă succint în textul lucrării lui Nicolae de Modrussa, Historia
de bellis Gothorum — rămasă pînă în zilele noastre inedită, cu excepția cîtorva
fragmente reduse — , relatarea lui Matei Corvin atestă interesul direct al regelui
în consemnarea și difuzarea povestirilor despre cruzimile lui Vlad Țepeș:
« Povestea regele, confirmat fiind de secretarii care asistau la descriere,
că patruzeci de mii de oameni de ambele sexe și de vîrste diferite, care aparțineau
facțiunii potrivnice, au fost cu puțin timp înainte <s.n.> uciși din porunca acestuia
(a lui Vlad Țepeș) prin cele mai rafinate suplicii. Pe unii i-a ucis frîngîndu-i
sub roțile carelor, pe alții despuiați, jupuindu-le pielea pînă la măruntaie, pe
alții așezați în țepe și fripți pe cărbuni încinși puși sub ei, pe alții străpun-
gîndu-i cu țepe prin cap, prin piept, prin ombilic sau, ceea ce e josnic chiar
și numai de povestit, prin șezut și prin mijlocul măruntaielor pînă sus în gură;
și, pentru ca nici o formă de cruzime să nu lipsească, împlînta în ambii sini
ai mamelor țepe și înfigea în acestea pe copiii lor; în sfîrșit, pe alții îi ucidea
prin alte chipuri, cit se poate de cumplite, torturîndu-i mai înainte cu felurite
cazne, pe care cruzimea atroce a celui mai groaznic tiran a putut să le
născocească » 3.
1 G. M ere a ti, Notizie varie sopra Niccolb Modrussiense, in Opere Minori, vol. IV,
Cittă del Vatticano, 1937, p. 217 — 218. Unele informații din textul lui Nicolae de Modrussa
privitoare la lupta lui Vlad Țepeș cu turcii, au fost folosite în articolul lui B. C î m p i n a.
Victoria oștii lui Țepeș asupra sultanului Mehmed al II-lea, in «Studii», XV (1962), 3,p. 545 — 546.
* Merită a fi subliniată corespondența desăvîrșită între portretul literar al lui Vlad
Țepeș în textul lui Nicolae de Modrussa și cunoscutul portret anonim păstrat în castelul Ambras
din Tirol.
3 Reproducem integral fragmentul referitor la Vlad Țepeș din textul lui Nicolae de
Modrussa. După o scurtă expunere asupra originii și limbii românilor, autorul continuă astfel:
« Horum tyrannum Draculum nomine, quo ipsi demonem appellant, dum Pii secundi ponti-
ficis maximi apud Hunnorum regem legati essemus, captivum vidimus, non quidem procero
admodum corpore sed membroso sane ac valido, truci vultu atque horrendo, pregrandi et adunco
naso, inflația naribus, tenui et modice rubenti facie, in qua glaucos patentesque oculos extantia
opido cillia vallabant et nigrantia multo vili o supercilia minaces ostentabant; abrasis preterea
genis mentoque omni, superiorum labrorum parte dumtaxat excepta. Tumentia tempora
testae molem augebant. Taurinum collum erectam cervicem latis connectebat humeris, ad
quos subnigri crispantes capiii! pertinebant. Narrabat rex, fidem notariis facientibus qui
description! intenderant, quadraginta hominum milia promiscui sexus atque aetatis, qui
contrarie factionis essent, iussu ipsius per exquisita supplicia paulo ante necata. Hos car-
rorum confractos rotis, illos detracta pelle viscere nudatos, alios verubus impositos subiectisque
assatos prunis, alios trans caput, trans pectus alios, nonnullos per umbilicum, aliquos ab immo
sedis (quod dictu quoque faedum est) per media viscera ad summum os stipitibus trans-
fixes, et ne ullum deesset feritatis argumentum, matribus utroque in ubere infixes palos atque
in illis natos impositos, aliosque aliis dirissimis enectos exemplis per varia prius tormenta excru-
ciates, quecumque immanissimi tyranni seva crudelitas potuit excogitare...
.. .Hoc in flexu tercio anno Pii secundi pontificis maximi impurissimus Mahumetus Turcorum
imperator, a compluribus Vlacchorum proceribus adversus tyrannum eorum Draculum nomine
sollicitatus, Istro transmisso cum centum et quinquaginta pugnatoribus (corect: milibus pugna-
torum) totam per Vlacchiam, diu ilium persequutus, et tandem in quodam monte eum nactus
obsedit; in quo se Vlacchus, natura loci fretus, cum viginti quator milibus qui eum sponte
https://biblioteca-digitala.ro
164
ȘERBAN PAPACOSTEA
Povestirea regelui Matei Corvin, sumar relatată de episcopul Nicolae de
Modrussa, ne apropie cu un pas de intenția din care s-au născut cele dinții
texte scrise ale povestirilor despre Vlad Țepeș și înlesnește în același timp expli-
carea largii lor difuzări în Europa. Apariția primelor înregistrări scrise ale
acestor povestiri a fost nu un act de creație literară gratuită, ci un instrument
de propagandă în mina regelui Ungariei. Nimic altceva decît o finalitate poli-
tică precisă și evidentă nu poate explica brusca trezire a sensibilității regelui
Matei Corvin la sfîrșitul anului 1462 sau în cursul anului următor, cînd relata
prelatului catolic « grozăviile» comise de același Vlad Țepeș, pe care nu mult
timp înainte îl considerase demn de a fi ajutat și pentru sprijinirea căruia soli-
citase concursul papei și al Veneției. Și tot astfel se explică apariția în ultima
operă a papei Pius al II-lea a presupusei scrisori de trădare a lui Vlad Țepeș
și a povestirilor despre cruzimile lui, precum și difuzarea, la sfîrșitul anului 1462
și în cursul anului următor, la curtea din Viena, a relatărilor despre faptele
domnului muntean, cu cele două argumente de bază ale propagandei lui Matei
Corvin: înțelegerea lui Vlad cu turcii și monstruozitățile comise de el. Tot la
Viena a luat cunoștință și Michael Beheim despre isprăvile celui căruia îi va
dedica unul din poemele sale intitulat« Despre o fiară pe nume Dracul Vodă»,
care reflectă punctul de vedere al curții din Buda.
sequuti fuerant concluserat; ubi cum sibi tandem vel fame pereundum cerneret vel in manus
truculentissimi hostie deveniendum, utrumque fortibus viris turpissimum ratus memorandum
facinus ausus est. Advocatis enim militibus et stătu rerum ante oculos posito, facile eis persuasit
ut partitis copiis hostium castra invaderent et vel fortiter pugnando cum laude et gloria
occumberent, vel, si fortuna ceptis favisset, hostem inaudito exemplo ulciscerentur. Itaque
nonnullis Turcorum ducibus usus quos incautius palantes sub vesperum exceperat, prima
noctis vigilia cum parte copiarum vallo perrupto castra Turci ingressus ac tota nocte fulminis
instar per omilia discurrens plurima cede affecit. Quod si vel alteri ex ducibus, cui reliquam
copiarum manum crediderrat, tantumdem animi fuisset, vel Turci monita imperatoris, quibus
sepius iussi fuerant ob nocturnos tumultus stationes non deserere, negligentius servassent,
maximam procul dubio clarissimamque victoria Vlacchus portasset. Sed cum nec sotius ductor
altera ex parte, ut institutum erat, castra aggredi auderet, nec Turci ob eam rem minus
strenue sua loca tutarentur, Draculus incredibili atrage edita, non multis adeo ut in tanto
discrimine suorum amissis, compluribus tamen sauciatis, aotequam dies illucesceret castra
hostium egressus ad eosdem se montes recepit, nemine persequi audente: tantum et laboris
et teroris cunctis incusserat. Expioratum habeo eam his qui huic prelio interfuere, Impe-
ratorem Turcorum per eam noctem suis desperantem rebus, clam castra deseruisse seque iam
turpissime fugae commisissae, secuturus (corect: secuturum) uimirum iter, ni castigatus ab
amicis et pene invitus retradus, illucescente mox die castra sua immota prospexisset. In quae
reversus cum et gravem suorum vidisset plagam et Hunos Draculo ferre suppetias accepisset,
redire qua venerat festinavit Istrumque eodem in loco remensus est, ex quo flumen viam in
arctoum deflectit...»
[Traducerea]: «Pe tiranul acestora (al Valahilor) Dracul, nume cu care ei numesc
diavolul, l-am văzut captiv, pe cînd îndeplineam funcția de legat al papei Pius al II-lea pe
lingă regele Hunilor (al ungurilor); (era) nu foarte înalt de statură dar foarte vînjos și puternic,
cu înfățișarea crudă și înfiorătoare, cu nasul mare și acvilin, nările umflate, fața subțire și puțin
roșiatică, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi și larg deschiși, iar sprincenele
negre și stufoase îi arătau amenințători; fața și bărbia erau rase, cu excepția mustății. Tîmplele
umflate sporeau volumul capului. Un gît ca de taur lega ceafa înaltă de umerii lăți pe care
cădeau plete negre și incirlionțate.
Povestea regele.. . (vezi citatul în textul articolului, la p. 261).	'
... (Se descrie cursul Dunării):« La acest cot, în anul al treilea al pontificatului lui Pius
al II-lea, necuratul împărat al turcilor, chemat de mulți boieri valahi împotriva tiranului lor,
pe nume Dracul, trecînd Dunărea cu 150.000 de ostași, l-a urmărit pe acela prin întreaga Valahie
.timp îndelungat și, în cele din urmă, l-a asediat aflîndu-1 (ascuns) într-un munte oarecare,
]n care Valahul, sprijinit de natura locului, se închisese cu 24.000 de oameni, care îl urmaseră
de bună voie. Unde, cînd și-a dat seama că sau va pieri de foame, sau va cădea în mina
preacrudului dușman și socotind că ambele eventualități sînt nedemne de oameni viteji, a
https://biblioteca-digitala.ro
GENEZA ȘI RÄSP1NDIREA POVESTIRILOR DESPRE ȚEPEȘ
166
Este evident că la baza povestirilor despre Vlad Țepeș din Comentariile
papei Pius al II-lea, redactate in anii 1462—1463, s-a aflat un text scris și că
acest text i-a fost transmis de Matei Corvin, poate în același timp cu scrisoarea
lui Vlad Țepeș către Mahomed al II-lea. Corespondența, sau mai degrabă
cvasi-identitatea dintre textul lui Enea Silvio și textul cuprins în cronica
lui Thomas Ebendorfer 1 dovedește existența unui izvor comun, a unui text
scris, răspîndit concomitent în mai multe direcții în anii 1462—1463.
Același text a stat și la baza prelucrărilor ulterioare, întocmite aproximativ
două decenii mai tîrziu, în împrejurări istorice modificate, asupra cărora nu
insistăm în cadrul articolului de față z.
în concluzie, povestirile scrise despre Vlad Țepeș nu pot fi considerate
o cronică internă a Țării Românești și nici înregistrări independente ale tra-
diției orale. Tradiția orală despre faptele lui Vlad Țepeș a început să fie con-
semnată scris în anii 1462—1463, la curtea lui Matei Corvin și din inițiativa
lui. Tot regelui Ungariei, căruia povestirile despre cruzimile lui Vlad Țepeș
i-au slujit ca material propagandistic complimentar pe lingă « scrisoarea de
trădare» a lui Vlad Țepeș, i se datorează rapida difuzare europeană a acestui
text, care a fost integrat în Comentariile papei Pius al II-lea și în manuscrisul
german de la Viena, încorporat ulterior cronicii lui Ebendorfer.
Curtea lui Matei Corvin din Buda a fost așadar centrul de iradiere în
Europa atît a primei serii de texte privitoare la faptele lui Vlad Țepeș, puse
în circulație în anii 1462—1463, cît și a celei de-a doua, adaptată la modifi-
cările petrecute între timp și alcătuită din broșurile tipărite în limba germană
în deceniul 1480—1490 și din versiunea rusă, care aparține aceleiași
perioade.
îndrăznit să comită o faptă demnă de a fi amintită. Chemindu-i așadar pe ostași și înfăți-
șindu-le situația, i-a convins ușor să invadeze tabăra dușmană, cu trupele-i împărțite și fie
să cadă vitejește în luptă, cu glorie și cinste, fie, dacă soarta va fi favorabilă acestei inițiative,
să se răzbune împotriva dușmanului într-un chip nemaipomenit. Așadar, folosindu-se de
cîteva căpetenii turcești pe care le-a prins spre amurg, pe cînd rătăceau în chip imprudent,
a pătruns la începutul nopții cu o parte a trupelor în tabăra turcească, străpungînd fortifi-
cațiile și în tot cursul nopții, alergînd ca un fulger în toate direcțiile, a făcut măcel mare; încît,
fie dacă celălalt dintre comandanți, căruia îi încredințase restul trupelor, ar fi avut tot atîta
curaj, fie dacă turcii s-ar fi conformat mai puțin strict poruncilor repetate ale împăratului
de a nu părăsi garnizoanele din pricina ciocnirilor nocturne, Valahul fără îndoială ar fi dobîndit
cea mai mare și strălucită victorie. Dar întrucît nici celălalt comandant nu a îndrăznit să atace
tabăra din cealaltă parte, după cum fusese stabilit, și din această pricină nici turcii nu au păzit
cu mai multă strășnicie locurile lor, Dracul, după ce a provocat un măcel de necrezut, fără a
pierde într-o ciocnire atît de mare pe mulți dintre ai săi, dintre care totuși foarte mulți au fost
răniți, a părăsit tabăra dușmană înainte de zorii zilei și s-a reîntors în aceiași munți (de unde
venise), fără ca cineva să îndrăznească a-1 urmări, într-atît le dăduse de furcă și vîrîse groaza
în toți. Am aflat, cercetîndu-i pe cei care au participat la această luptă, că împăratul turcilor,
pierzînd în acea noapte orice încredere în privința situației sale, a părăsit în ascuns tabăra,
luînd-o la fugă în chip rușinos și ar fi continuat drumul, dacă, dojenit de prieteni și adus îndărăt
aproape împotriva voinței sale, nu ar fi văzut in zorii zilei tabăra pe locul ei. înapoiat în tabără,
după ce a văzut marea pierdere suferită de ai săi, și aflind că ungurii aduc întăriri Dracului,
s-a grăbit să se întoarcă pe unde venise și a trecut Dunărea în același loc de unde fluviul își
îndreaptă cursul spre nord»; G. Mercati, Notizie varie sopra Niccolo Modrussiense, în
Opere Minori, voi. IV, Cittă del Vaticano, 1937, p. 247 — 249.
1 I. S. L u r i e, în legătură cu originea subiectului povestirilor din secolul al XV-lea despre
Dracula (Hâd Țepeș), Rsl, X (1964), p. 49 și J. S t r i e d t e r, Die Erzählung vom walachischen
Vojvoden Drakula in der russischen und deutscher Überlieferung, in « Zeitschrift für Slavische
Philologie», XXIX (1961), 2, p. 406.
2 Puțin probabilă pare ipoteza lui I. S. Lurie, potrivit căreia la baza tuturor tipurilor
de legende despre Vlad Țepeș se află o tradiție orală, alterată in diverse sensuri — prin
https://biblioteca-digitala.ro
166
ȘERBAN PAPACOSTEA
К ВОПРОСУ О ПРОИСХОЖДЕНИИ И РАСПРОСТРАНЕНИИ ПИСЬМЕННЫХ
ПОВЕСТЕЙ О ДЕЯНИЯХ ВЛАДА ЦЕПЕША
(Резюме)
Проблема широкого распространения в Европе повестей о деяниях мунтянского
воеводы Влада Цепеша занимала и занимает многих румынских и зарубежных историков
и филологов. В настоящей работе вновь поднимается вопрос об обстоятельствах появления
и распространения первых текстов о Владе Цепеше. Автор отмечает, что появление этих
текстов по времени совпадает с периодом бегства румынского господаря в Трансильванию
и его арестом королем Матиашем Корвином после похода султана Магомета II в Валахию.
Король Венгрии, направившийся из Буды во главе войска на помощь Владу Цепешу (на
что получил субсидию от папы Пия II и Венеции), отказывается от восстановления в пра-
вах изгнанного турками господаря и арестовывает его. Появление письменных повестей
о мунтянском господаре (раньше существовали лишь устные рассказы) и их распространение
в Европе были продиктованы соображениями дипломатического характера, с помощью
которых король Венгрии стремился оправдать радикальное изменение политики не только
по отношению к Владу Цепешу, но и по отношению к экспансии Оттоманской империи.
Этим объясняется тот факт, что в конце 1462 и в течение 1463 гг. распространились пер-
вые тексты, в которых описывалась жестокость Влада Цепеша: текст, вставленный в хро-
нику австрийца Томаса Эбендорфера, текст в комментариях папы Пия II и повесть в стихах
Михаила Бегейма.
Письменный источник (игнорируемый в прошлом теми, кто занимался проблемой
происхождения произведений о Владе Цепеше), на который опирается автор, находится в
работе папского легата Николая де Модрусса (Modrussa) Historia de bellis Gothorum, из кото-
рой было опубликовано несколько фрагментов историком Г. Меркати в Notizie varie sopra
Niccolă Modrussiense в Opere minori, том IV, стр. 247—249. Находясь при дворе короля
Венгрии в конце 1462 или в начале следующего года; Николай де Модрусса имел возмож-
ность не только видеть мунтянского господаря и описать его внешность, но и- услышать
из уст короля Матиаша Корвина о «жестокости» Влада Цепеша. Король Венгрии был заин-
тересован в распространении этих повестей; они использовались Матиашем Корвином
как средство пропаганды в целях оправдания политики отказа от обещанного похода в
Валахию против турок. Таким образом королевский двор в Буде был центром распростра-
нения в Европе текстов о деяниях Влада Цепеша.
adăugiri și amputări, priu modificarea amănuntelor și mai ales a soluțiilor diverselor episoade —
cu prilejul transpunerii lor in scris. Firește că dificultățile reducerii la același izvor a unor texte
care, in ciuda unui evident fond comun, oferă numeroase deosebiri — uneori esențiale — sînt
foarte mari și de natură să determine căutarea altei soluții, de pildă aceea mai sus amintită.
Fără a anticipa asupra unei cercetări viitoare, semnalăm doar că, după părerea noastră, crite-
riul cel mai potrivit de grupare și deosebire a diferitelor tipuri de înregistrări scrise ale poves-
tirilor despre Vlad Țepeș nu este limba în care au fost redactate scrierile, ci epoca căreia le
aparțin. Socotim că o distincție marcată trebuie făcută între prima serie de scrieri, apărute
în anii 1462—1463, in împrejurările analizate în paginile anterioare, și a doua, mai tîrzie,
din perioada următoare reașezării lui Vlad Țepeș în domnie, căreia îi aparțin numeroasele
broșuri germane tipărite, apărute în deceniul 1480—1490, și versiunea rusă. Este ceea ce s-ar
putea numi o « a doua ediție », revizuită, în împrejurări asupra cărora ne propunem să revenim
ulterior; în această privință, unele date interesante se află în lucrările cercetătoarei maghiare
Hubay 11 o n a, neluate în seamă de cei ce s-au ocupat mai de curind de problema poves-
tirilor despre Vlad Țepeș: Egykoră ăjsăglap Drakula vajdărol (Foaie contemporană despre
voievodul Dracula), Budapesta, 1948 și Magyar es magyar vonatkozăsu rSplakok, ujsâglapok,
răpiratok az Orszăgos SzicMnyi kănyvtârban 1480—1718 (Foi volante, gazete și pamflete ungurești
sau privitoare la Ungaria, păstrate în Biblioteca Națională din Budapesta 1480—1718), Buda-
pesta, 1948, p. XX. Autoarea socotește cu drept cuvînt că în spatele activității de publicare
a uneia dintre « relatările germane cele mai căutate în veacul al XV-lea» — povestirile despre
Vlad Țepeș — a se află probabil mina lui Matei Corvin» Și J. S t r i e d t e r, op. cit., p. 412,
constată existența a« două straturi» în consemnările scrise ale povestirilor despre Vlad Țepeș,
unul datat de el în perioada imediat următoare anului 1460, altul aproximativ două decenii
mai tîrziu.
https://biblioteca-digitala.ro
GENEZA ȘI RĂSP1NDIREA POVESTIRILOR DESPRE ȚEPEȘ
167
CONSIDÉRATIONS SUR LA GENÈSE ET LA DIFFUSION DES RÉCITS ÉCRITS SUR LES
EXPLOITS DE VLAD L’EMPALEUR
(Résumé)
La large diffusion européenne dont ont joui les récits des exploits du prince valaque
Vlad l’Empaleur (Vlad TePe?) a préoccupé — et continue de le faire pas mal d’historiens et de
philologues, roumains et autres. Le présent travail remet en discussion les circonstances qui
ont présidé à l’apparition et à la diffusion des premiers textes écrits relatifs à ce voévode.
C’est ainsi que l’on constate que l’apparition desdits récits coïncide chronologiquement avec
les faits qui entraînèrent le refuge en Transylvanie du prince roumain et son arrestation
par le roi Mathias Corvin. A la suite de la campagne de Valachie du sultan Mahomet II,
le souverain hongrois qui avait quitté Bude à la tête de son armée pour secourir Vlad — il
avait reçu dans ce but des subsides du pape Pie II et de Venise—, renonce à la campagne
qui devait rétablir sur son trône le prince chassé par les Turcs et l’incarcère. La mise par écrit
des récits sur le compte du prince roumain — lesquels n’avaient jusqu’alors circulé qu’ora-
lement — et leur diffusion en Europe se rattachent étroitement à la nécessité d’ordre diplo-
matique où se trouva le roi de Hoongrie de justifier cette modification radicale de sa politique
non seulement envers Vlad l’Empaleur, mais aussi à l’endroit de la menace ottomane. On
comprend ainsi comment c’est à la fin de l’année 1462 et durant l’année 1463 que furent
diffusée les premiers textes renfermant le récit des actes de cruauté de Vlad: le texte incorporé
à la chronique de l’Autrichien Thomas Ebendorfer, celui des commentaires du pape Pie II et
le récit en vers de Michel Beheim.
Une source ignorée, par le passé, de ceux qui ont discuté la question de l’origine
des écrits en question relatifs à l’Empaleur vient du reste à l’appui du point de vue soutenu
par l’auteur. C’est l’Historia de bellis Gothorum du légat papal Nicolas de Modrussa, dont quel-
ques fragments ont été publiés par G. Mercati, Notizie varie sopra Niccolo Modrussiense (dans ses
Opéré minori, vol. IV, p. 247—249). Nicolas de Modrussa, qui se trouvait à la cour de Hongrie
à la fin de l’année 1462 ou au début de l’année suivante, eut l’occasion non seulement de
voir le prince valaque, dont il décrit l’aspect physique, mais encore d’entendre de la bouche
même du roi Mathias Corvin la relation des actes de cruauté perpétrés par Vlad. L’intérêt
qu’avait le souverain à diffuser ces histoires est évident: elles lui servaient d’instrument de
propagande pour justifier son renoncement à la campagne anti-ottomane en Valachie à laquelle
il s’était engagé. La cour royale de Bude a donc été le centre d’irradiation en Europe des textes
concernant les exploits de Vlad l’Empaleur.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE ÎN LIMBA POLONĂ EMISE DE CANCELARIILE DOMNILOR
ROMÂNI (SEC. AL XVI-Iea ȘI AL XVII-Iea)
ELENA LINȚA
Printre marile merite de editor ale lui loan Bogdan se poate enumera și
culegerea documentelor polone privitoare la istoria patriei și poporului nostru
și publicarea lor in Suplimentul II al colecției Hurmuzaki 1. Avînd un larg
orizont asupra istoriei și acordînd importanța cuvenită tuturor surselor de
informare științifică, loan Bogdan selectează pentru publicare nu numai docu-
mentele elaborate în Țările Române, sau adresate acestora, ci toate actele
polone în care se fac aprecieri asupra Țărilor Române, asupra relațiilor lor cu
turcii, tătarii, polonezii etc. « în decursul publicațiunii volumului al doilea
— declară editorul în prefața la volumul II — m-am convins că Academia
posedă printre materialele sale o sumă de documente, corespondențe și memorii
care, deși nu privesc de-a dreptul treburile moldovenești sau muntenești, au
totuși o oarecare însemnătate pentru istoria noastră (...) Ele aduc afară de
aceasta material nou pentru istoria Poloniei și încă un material foarte intere-
sant pentru epoca de decadență a acestui stat» (p. II).
Astfel, loan Bogdan a adunat și editat în cele trei volume ale Suplimen-
tului II la colecția Hurmuzaki materialele poloneze referitoare la istoria și
relațiile Țărilor Române cu alte țări, aflate în nouă biblioteci și arhive din
Polonia 2, în arhiva regală din Stockholm și arhiva Curții imperiale din Viena.
Aceste materiale privesc o perioadă de aproape două secole și anume de la
1510 pînă la 1703.
Pregătind pentru tipar documentele respective, loan Bogdan s-a preocupat
de publicarea lor cit mai corectă, însoțindu-le cu note și explicații 3, dorind
ca ele să reprezinte nu numai surse de informație istorică, dar și lingvistică 4.
Din păcate însă, copiile de care dispune sint de multe ori incorecte s, iar editorul
1 Documente privitoare la istoria românilor, culese de Euxodiu Hurmuzaki, voi. I—XXI,
București, 1887—1942; Suplimentul II, București, 1893, 1895, 1900.
a Biblioteca și muzeul Czartoryski din Cracovia, Biblioteca Institutului Ossolinski din
Lvov, Arhiva municipală a orașului Lvov, Biblioteca Universității Jagiellone din Cracovia,
Arhiva familiei Radziwill din Nieswiez, Arhiva Zamojski din Varșovia, Arhiva orașului Cracovia,
Arhiva conților Dzialyăski din Komik.
3 « Am căutat a explica orice nume sau dată care ar fi putut da naștere la îndoieli și
presupuneri» — I. Bogdan în prefața la voi. I (p. X).
4 « Avînd o sumă de cöpii atît de variate înaintea mea, am crezut că e bine să le public
pe toate cu ortografia lor și să nu urmez exemplul Academiei din Cracovia, care în publicarea
actelor istorice a adoptat ortografia polonă modernă.»
3 Copiile documentelor din Biblioteca Czartoryski « sint cöpii de-ale celor doi studenți,
colaționate rău sau necolaționate și din pricina asta cu multe greșeli, pe care ne-am silit a le
îndrepta prin conjecturi» — Supl. II, voi. II, p. VII. Despre documentele din Biblioteca
https://biblioteca-digitala.ro
170
ELENA LINȚA
nu are posibilitate să le colaționeze personal, sau cu ajutorul unei persoane
competente, așa că încearcă să îndrepte singur ceea ce i se pare că a fost copiat
greșit, lucru care nu a dat cele mai bune rezultate.
în legătură cu împrejurările istorice, economice și politice care au condi-
ționat relațiile strînse dintre statele feudale românești și regatul feudal vecin
începînd din a doua jumătate a secolului al XlV-lea, există o serie de studii
prețioase Există de asemenea studii cu referire în special la relațiile culturale
româno-polone 2. Nu s-a studiat însă pînă acum în mod special un aspect
important al acestor relații, care implică în același timp legături politice și
culturale: întinsa corespondență diplomatică în limba polonă întreținută de
cancelariile Țărilor Române 3. Ea atestă prezența unei« secții polone» în aceste
cancelarii, arată interesul pentru limba polonă în societatea cultă a vremii și
dovedește prezența unor cărturari cunoscători ai acestei limbi. Studiul ambi-
anței culturale în care a apărut marea școală a cronicarilor moldoveni trebuie
să cuprindă neapărat și această latură, cu atît mai mult cu cît, așa cum se
va vedea, curba parcursă de diplomatica româno-polonă urmează în esență
evoluția celorlalte manifestări ale prezenței culturii și limbii polone, prin diferiți
emisari ai săi, în viața culturală a societății feudale românești.
Primele manifestări scrise ale relațiilor politice și diplomatice dintre români
și polonezi au folosit ca limbi de comunicare limbile slavonă și latină. Această
stare de lucruri s-a menținut de-a lungul secolelor al XlV-lea și al XV-lea,
cu anumite preponderențe în dependență de domni, de împrejurări și probabil
de limba în care este scris mesajul la care se răspunde. Astfel, dintre domnii
Moldovei, Alexandru cel Bun corespondează cu polonii în latină4, de asemenea
Jagiellonă editorul declară: « S-au copiat de către funcționarii bibliotecii (...) Copiile sînt
rele și necolaționate; întocmai ca la documentele din tecile lui Naruszewicz, am fost siliți și
aici a face multe îndreptări și conjecturi» — ibidem, p. VIII. Despre copiile documentelor
familiei Radziwill din Nieswiez scrie: « Cbpiile documentelor polone nu sînt tocmai rele, ale
celor latine însă sînt așa de rele, incit multe au trebuit lăsate la o parte» — ibidem, p. VIII.
Editorul vorbește cu respect despre copiile realizate de B. P. Hasdeu după documentele
din arhiva orașului Lvov și de Przyborowski,« un învățat filolog polon», după documentele
din Arhiva Zamojski din Varșovia. De asemenea, reluînd documentele stavropighiei din Lvov
după ediția lui I. ăaranjeviC, I. Bogdan menționează în prefață:« documentele fiind bine publi-
cate, noi le-am reprodus aci, îndreptînd pe ici pe colea cîte o mică greșeală».
1	Istoria României, voi. II, Ed. Academiei, București, 1962; P. P. Panaitescu,
La route commerciale de Pologne ă la Met Noire au Moyen-Age, in «Revista istorică română»,
voi. 3/1934, fasc. 2—3, p. 14—15 (versiunea românească în Interpretări românești, București,
1947) ;C. Racoviță, începuturile suzeranității polone asupra Moldovei, în « Revista istorică
romană», X/1940, p. 237—332; I. U r s u, Relațiunile Moldovei cu Polonia pînă la moartea
lui Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, 1900; P. P. Panaitescu, Curs de istoria românilor,
predat în anul 1927 — 1928 (litografiat); același, Istoria Poloniei, curs litografiat; același,
Legăturile moldo-polone în sec. X V fi problema Chiliei, în Rsl, III, 1958, p. 95—114; I. P e t r ică,
Relațiile politico-economice intre Moldova fi Polonia în a doua jumătate a secolului al XV-lea
în Rsl, X, p. 341—356.
2	P. P. Panaitescu, Influența polonă în opera fi personalitatea cronicarilor Grigore
Ureche fi Miron Costin, București, 1925; același, Influența polonă fi rusă în cultura română,
curs litografiat, fără dată; I. C. C h i ț i m i a, Cronica lui Ștefan cel Mare, în « Cercetări
literare», 111, p. 1939, p. 219—294; St. Lukasik, Pologne et Roumanie, Paris, 1938 ș.a.
3	Referiri sumare la N. Grămadă, Cancelaria domnească în Moldova pînă la domnia
lui Constantin Mavrocordat, în « Codrul Cosminului», IX, 1935, p. 131—231. Pentru stadiul
actual al cercetărilor asupra diplomaticii feudale românești (latină, slavă, greacă) a se vedea
Introducerea, voi. I, și II la Documente privind istoria României, Ed. Academiei, București, 1956.
4	Cf. Costăchescu, Doc., II, p. 642 și urm.; Hurm. II, partea II, p. 42.
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE 1N LIMBA POLONA
171
și urmașul său Iliaș \ spre deosebire de majoritatea domnilor moldoveni, de
la care ne-au rămas scrisori in slavonă adresate Curții polone.
în secolul al XVI-lea începe să se scrie in cancelariile domnești și in limba
polonă. Trecerea se face treptat. Limba primelor scrisori slave cu caractere
latine este o imbinare de formule slavone cu limba ucraineană și polonă. De cx.:
« Thurci cyahnutz na thvyv Koronu Vherskuyu, ieho miloscz czqsto dawal
wyedenye cralewy ieho milosczi y woyewode ledelskiemv, aby siq pazily y
przyhotowaly moczno voyskamy» 2; « iawno czynim i-sim naszym listom wsim
pospolite kazdomu, kotoryi tot list budiet czuti albo jeho czutczy uslyszyt» 3.
Dintre documentele păstrate pînă în zilele noastre, cea mai veche scri-
soare emisă de cancelaria Moldovei în limba polonă datează din anul 1524 și
este adresată de Ștefăniță, voievodul Moldovei, senatorilor Poloniei 4. Prima
csrisoare în limba polonă adresată domnilor români, pe care o cunoaștem,
este solia lui Sigismund, regele Poloniei, către Petru Rareș, trimisă prin pala-
tinul Podoliei la 16 oct. 1532 5, la care Petru răspunde tot în polonă 6, deși
în acea perioadă, atît cu Petru, cît și cu Vlad, voievodul Țării Românești,
Sigismund corespondează mai ales în limba latină.
Începînd din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (mai ales după venirea
lui Alexandru Lăpușneanu la tronul Moldovei) corespondența în limba polonă
se intensifică. Ea culminează cu anii domniei lui Ieremia Movilă (1595—1606),
cînd și interesul general pentru cultura și limba polonă este în Moldova în
plină creștere 7. în secolul al XVII-lea are loc o revenire a scrisului polon în
cancelaria de la curtea Moldovei în perioada domniei lui Miron Barnovschi
(1627—1629). După aceasta curba începe să scadă treptat, scrisorile în limba
polonă devin sporadice, ultima de care dispunem fiind cea din 1694 a lui
Constantin Duca către stavropighia din Lvov 8.
Răspîndirea cunoștințelor de limba polonă în pătura cultă a societății
românești s-a făcut pe mai multe căi, una din ele fiind educația primită de
unii fii de boieri în școlile polone ale vremii.
Pătrunderea acestei limbi este favorizată și de stabilirea de legături de
prietenie și chiar de rudenie între boierii români (mai ales moldoveni) și nobilii
polonezi •. Astfel, voievodul Moldovei Petru Aron ținea la curtea domnească
pe o soră a sa, căsătorită cu nobilul polon Orzechowski, iar pe o nepoată din
această căsătorie o măritase cu un alt nobil polon, Czolhanski. Acestor rude,
cărora domnul le dăruise moșii întinse 10, li se cereau uneori și servicii pentru
domnie u. Datorită acestor înrudiri, învață limba polonă și alți membrii ai
1 Cf. Co s t ă c h e seu, Doc., II, p. 644, 646, 648 ș.a.
9 Scrisoarea lui Ștefăniță către Sigismund I, 1523 (Hurm. II, 3, p. 708), despre care se
declară în nota redacției: « Contextus Slavicus huius tabulae, litteris latinis transcriptus et
lingua Polonica permixtus». (ibidem, p. 720).
8 Scrisoarea lui Bogdan, voievodul Moldovei, către regele Poloniei, Sigismund, scrisă
în 1510 — Hurm., Supl. II, voi. I, p. 1; Cos tăchescu, Doc. Bogdan, p. 486 — 493.
4 Hurm. II, partea III, p. 732—734.
6 Hurm. Supl. II, voi. I, p. 57—59.
8 Ibidem, p. 62—63.
7 Cf. P. P. P a n a i t e s c u, Influența polonă în opera fi personalitatea cronicarilor
Grigore Ureche fi Miron Costin, p. 11.
8 Hurm. Supl. II, voi. III, p. 232—233.
8 Istoria României, voi. II, Ed. Academiei, 1962, p. 393; Miron Costin, Letopi-
sețul Țării Moldovei, în Opere, ed. P. P. Panaitescu, București 1958, p. 57.
10 N. lor g a, Istoria lui Mihai Viteazul, București, 1935, voi. I, p. 162.
11 La 7 martie 1594 Aron Vodă trimite pe Czolhanski drept sol al său în Polonia (Hurm.
Supl. II, voi. I, p. 309—310) și mai tîrziu la Moscova (ibidem, p. 474).
https://biblioteca-digitala.ro
172
ELENA LINȚA
familiei. Astfel, dintr-un document adresat de solul polon Droiyhski hatma-
nului Poloniei Jan Zamojski, la 24 februarie 1594, în care relatează convor-
birea avută cu Aron Vodă, reiese că sora lui Petru Aron (soția lui Orzechowski)
își ajuta fratele servindu-i drept tălmaci:
« Od hospodara woloskiego iestem dosic luzznie przyițty. Pytal mie: mam
li z nim co mowic in secreto ? Wzial miț na pokoi, tam sami dway, trzecia pani
Orzechowska, siostra iego, tlumaczila»
Folosirea limbii polone la curtea moldovenească în a doua jumătate a
secolului al XVI-lea este favorizată și de prezența aproape permanentă pe
lingă domnie a unor înalți slujitori polonezi, militari sau nobili, care fie că erau
în slujba domnilor moldoveni, fie că veneau în misiuni, sau erau în trecere
spre Poarta Otomană 2.
Nu ne sînt cunoscute numele persoanelor care îndeplineau funcția de pisari
de polonă, ceea ce îngreunează munca de grupare a documentelor. Din însemnă-
rile rămase cunoaștem numai pe Teodor Rudidski, care semnează la 11 martie
1610 pe un document de limbă ucraineană cu elemente polone și scris cu carac-
tere latine 3 și pe Iwitsult logofet, care scrie și semnează la 13 iunie 1613 o
scrisoare în limba polonă 4. în afară de dieci, întîlnim unele nume de secretari
domnești de origine polonă, cum ar fi secretarul lui Ieremia Movilă, Lacki \
sau Stanislaw CzaiSski, în serviciul aceluiași domn8.
Personalitatea cea mai marcantă pentru relațiile culturale româno-polone
din această perioadă este Luca (Lupu) Stroici 7. El este cunoscut la curtea
1 « Am fost primit destul de rece de domnul Moldovei. M-a luat în cămările domnești
și acolo (am rămas) noi doi și cu doamna Orzechowska, sora lui, care traducea» (Hurm. Supl. II,
voi. I, p. 327).
2 P. P. Panaitescu, Călători poloni in țările române, București, 1930, p. 3—5;
Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, București, 1963, p. 33 ; M. C o s t i n, Letopisețul,
p. 45, 54; Hurm. Supl. II, voi. I, p. 441, voi. II, p. 102 ș.a.
3 Hurm. Supl. II, voi. II, p. 357.
4 Ibidem, p. 375. Este de presupus că pe originalele documentelor se mai află și alte nume
care nu au fost menționate în edițiile existente.
6 Cf. P. P. Panaitescu, Istoria lui Mihai Viteazul, p. 91.
6 Hurm. Supl. II, voi. I, p. 593. Funcția aceasta de secretar la scaunul Moldovei era
unanim cunoscută și solicitată de nobilii polonezi poate pentru rentabilitatea ei. Deducem aceasta
și dintr-o scrisoare în care Ieremia Movilă se scuză față de J. Zamojski că nu poate să primească
în serviciul său pe un oarecare Szymkowicz, recomandat de dînsul, deoarece țara este înfo-
metată și nu poate să plătească atît cit cere candidatul. Hurm. Supl. II, voi. II, p. 321 — 322.
7 lorga îl consideră descendent din familia Stravici, atestată în documentele secolului al
XV-lea (Istoria literaturii religioase a românilor pină la 1688, p. CXIII). Era un om cult, studiase
in străinătate împreună cu Ieremia Movilă .B. P. Hasdeu afirmă în Luca Stroici părintele filologiei
latino-române (București, 1864): «El fu crescut în școalele Germaniei, în țara nemțească, împreună
cu Ieremia Movilă» (p. 5 — 6). Cunoștea greaca, latina, germana, italiana, polona și slavona.
Datorită acestor calități a fost făcut mare logofăt de către Despot Vodă în 1562, deși era încă
tînăr (« Nu putea avea atunci nici 30 ani» — Hasdeu, op. cit., p. 6).
După căderea lui Despot și întoarcerea Lăpușnenilor la domnie, Luca Stroici este înlăturat
din funcția de mare logofăt. Ia parte la complotul pentru înscăunarea lui Ion Vodă, dar noul
domn are rezerve chiar și față de susținătorii lui și nu-1 repune în funcție. Abia lancu Sasul,
conștient de valoarea de poliglot a lui Stroici, îl numește din nou mare logofăt al Moldovei,
dregătorie pe care o deține și sub Petru Șchiopul, în a doua sa domnie.
în 1591, o dată cu venirea lui Aron Vodă la tronul Moldovei, Luca Stroici împreună cu
frații Movilești și cu alți boieri, fuge în Polonia, unde se bucură de ocrotirea lui Jan Zamojski.
în 1593 lui Ieremia Movilă și Luca Stroici li se recunosc la seimul din Varșovia indigenatul
și prerogativele de nobili poloni (Niesiecki, Herbarz Polski, Lipsk, 1839—1846, voi. 8, p. 536),
prin actul semnat de Sigismund al III-lea (Hurm. Supl. II, voi. I, p. 325—326).
în 1595 cînd Ieremia Movilă devine domn în Moldova, Stroici recapătă dregătoria de
mare logofăt, fiind foarte bine apreciat de către domnitor, după cum reiese dintr-o scrisoare a
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE 1N LIMBA POLONĂ
173
Moldovei o perioadă foarte lungă, de aproximativ 60 de ani (a murit la aproape
80 de ani, în jurul anului 1610), fiind mare logofăt sub 6 domni (Despot Vodă,
lancu Sasul, Petru Șchiopul, Ieremia Movilă, Simion Movilă, Constantin
Movilă). El a fundat și a înzestrat împreună cu mitropolitul Anastasie Crimca
mănăstirea Dragomirna 1. Sub controlul său s-au scris și s-au tradus 2 majori-
tatea documentelor de limbă polonă din această perioadă, deși, după cum
vom vedea mai jos, puține sînt scrise de el personal.
în secolele al XVI-lea și al XVII-lea în cancelariile din Moldova s-au elaborat
incomparabil mai multe documente de limbă polonă decît în Țara Româ-
nească (deși ne-au rămas și de acolo unele mărturii din timpul domniei lui
Mihai Viteazul, Simeon Movilă, Matei Basarab și alții) ceea ce dovedește că
fenomenul stă în legătură cu întreaga orientare politică a curții moldovenești,
în cancelaria domnească de la Suceava nu numai că se scriau în polonă scri-
sorile destinate Poloniei, dar se și traduceau în această limbă unele documente
scrise în alte limbi și pe care domnii aveau interesul a le trimite în Polonia,
așa cum reiese din unele mențiuni făcute în documente 3. Este de presupus că
traducerea se făcea fie direct dintr-o altă limbă în polonă, fie prin intermediul
oral al limbii române.
în perioada la care ne referim, în afară de scrisori și traduceri de docu-
mente se mai scriau uneori în limba polonă și acte de omagiu 4 și privilegii ®.
Documentele pe care le avem în vedere în articolul de față au fost găsite,
în marea majoritate, în arhivele polone (Ossolineum, Zamojski, Radziwill din
Nieăwiez, Czartoyrski) și au fost publicate de diferiți editori ca autentice.
« N-am admis în colecțiunea noastră — declară I. Bogdan — nici un docu-
ment care să nu se fi arătat autentic din studiul comparativ cu alte izvoare
contemporane» (Hurm. Supl. II, voi. I, p. VII). Din păcate nu s-a urmărit
cu aceeași grije ca documentele să fie originale, sau să se facă specificări în
cazul unor copii ®.
Ținînd seama de unele deficiențe ale culegerilor de documente existente,
de o deosebită importanță pentru analizarea acestui aspect al diplomaticii
feudale românești ar fi elaborarea unui « corpus» al tuturor documentelor in
acestuia către Jan Zamojski, din 16 februarie 1590, în care il apără pe Stroici împotriva insul-
telor aduse acestuia de către un nobil polonez:
« W ossobie posla naszego wielmoznego Lukasza Stroycza logofeta wielkiego Ziem naszych
Moldawskich, czlowieka zacnego, dobrego, cnotliwego, spokoynego y nic nikomu niewinnego»
(în persoana solului nostru, respectabilul Luca Stroici, mare logofăt al țării noastre a Moldovei,
om valoros, bun, plin de calități, liniștit și nevinovat față de toată lumea» — P. P. P a n a i -
t e s c u, Doc., p. 67.
1 Acestei mănăstiri i-a dăruit și biblioteca sa, preluată apoi de Biblioteca Universității
din Lvov. Printre cărți a existat un catalog al bibliotecii de la Dragomirna, scris în slavonă,
pe patru file de pergament (Cf. B. P. H a s d e u, Luca Stroici, p. 14—15,52).
2 P. P. Panaitescu arată că atunci cind Stroici era plecat din cetatea de scaun, Ieremia
Movilă trimitea soli pină la moșia acestuia din Polonia, pentru ca Stroici să-i «traducă în polo-
nește scrisorile moldovenești» (Curs de istoria românilor, p. 57).
s « Trimitem înălțimii Voastre, domnul nostru preamilostiv, scrisori de la sultan și de
la pașe, cu traducerea lor în polonă» (Hurm. Supl. II, voi. I, p. 514);« Tradusă din maghiară
în polonă» (Hurm. Supl. II, voi. II, p. 290 — 292).
4 Hurm. Supl. II, voi. I, p. 263-265, 344-345.
5 Hurm. Supl. II, voi. II, p. 361.
8 Astfel, în unele colecții se dau drept originale în polonă anumite documente ca de exemplu,
scrisorile lui Mihai Viteazul către Ieremia Movilă (Panaitescu, Doc., p. 93—96) și către
moldovenii asediați la Hotin (ibidem, p. 109—110), sau scrisoarea lui Ștefan Răzvan din 12
octombrie 1595 către boierii moldoveni (Panaitescu, Doc., p. 15 — 16).
https://biblioteca-digitala.ro
174
ELENA LINȚA
limba polonă emise de cancelariile domnilor români. Realizat in mod științific
prin recolaționarea documentelor publicate cu originalele lor din arhive, acest
corpus ar oferi o bază solidă pentru studiul istoric și filologic al docu-
mentelor.
în articolul de față vom încerca să determinăm pe baza materialului existent
trăsăturile caracteristice generale ale documentelor, în scopul grupării lor și
al caracterizării scriptorilor de limba polonă. Nu vom analiza toate docu-
mentele, ci numai pe acelea care se grupează cronologic și lingvistic
De asemenea, nu vom trata în cele ce urmează actele de cancelarie pe care le
considerăm copii poloneze, precum nici pe acelea care, prezentînd trăsături
cu totul singulare, par a fi scrise de polonezi aflați întîmplător la curțile
domnești.
Astfel, de la Petru Rareș ne-au rămas 2 scrisori în limba polonă. Una
dintre acestea, scrisă în timpul celei de-a doua domnii, la 22 ianuarie 1542
(Hurm. Supl. II, voi. I, p. 156—158), este o solie către regele Sigismund,
trimisă prin Nicolae Sieniawski, palatinul de Belz.
Cealaltă scrisoare de la Petru Rareș, din 1532 (Hurm. Supl. II, voi. I,
p. 62—63), precum și scrisoarea boierilor moldoveni către regele Sigismund,
trimisă după prima cădere a lui Petru Rareș, in 1540 (Hurm. Supl. II, voi. I,
p. 139—141), par a fi scrise de un român cunoscător al limbii polone, dar
necunoscător al stilului epistolar polonez. Astfel, pe lingă lipsa formulelor
de politețe care caracterizează epistolele polone ale vremii, adresîndu-se regelui
Sigismund, se vorbește (după modelul românesc sau slavon) la persoana a
doua singular sau plural, în timp ce în limba polonă în adresarea de politețe
se folosea (și se folosește și astăzi) persoana a treia. Cităm din scrisorile
discutate unele exemple de întrebuințare a persoanei a II în adresarea către
rege: «nie raczyliscie Waszmosc, racz Waszmoăc» (Hurm. Supl. II, voi. I,
p. 62), « bo wiecie sami, wasza miloăc» (ibidem, p. 139).
Din punct de vedere morfologic, aceste documente, ca și toate celelalte
pe care le vom discuta mai jos, se remarcă prin trăsături caracteristice pentru
epoca veche a limbii polone (sec. XVI — XVII), constituind adevărate docu-
mente de polonă veche. Așa de ex.: la declinarea feminină de variantă moale
se întrebuințează încă vechiul gen. sing. -e:
do s-wey siș ziemie wiocic (Hurm. Supl. II, voi. I, p. 62), raczyli Waszmoăc
tey ziemie dac (ibidem, p. 63), z zadnym panem co sa okolo ziemie, naszey
wygnali z ziemie (ibidem, p. 139).
La nom. -ac. pl. fem. se folosește terminația -e în locul celei dure -y, de
exemplu:
Bo te rade ci dway sobie uradzili (ibidem, p. 63).
La nom. pl. mase, se observă o anumită oscilare în folosirea terminațiilor.
Astfel, la substantivul de temă moale zdrajea 'trădător’ se aplică atît termi-
nația -y (provenind de la vechea flexiune feminină), cît și -e (flexiunea mascu-
lină). De exemplu:
poki sasi zdraycy w tureckim byli wiezieniu, a gdy nași zdrayce s^ rozwi^-
zani (ibidem, p. 62).
Observăm de asemenea formele vechi ale flexiunii masculine la ac. pl. și
lipsa flexiunii specifice pentru subgenul personal:
a zebysmy poslali z swey rady zacne a wazne pany swe stoleezne ; glowne
i stoleezne pany z rady swej do Chocimia poszlemy (ibidem, p. 63), przeto
nawiodl sic na ziemie Turki (ibidem, p. 139).
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE 1N LIMBA POLONĂ
175
în domeniul pronumelui intîlnim folosirea pronumelui demonstrativ
arhaic on, ona, ono in loc de ten :
anismy oney wspominali, na on czas (ibidem, p. 62).
După cum am mai menționat, acestea sint trăsături caracteristice ale
limbii polone vechi și se întîlnesc în toate documentele analizate în articolul
de față.
Dintre trăsăturile specifice ale celor două documente analizate, remarcăm
desfacerea vocalelor nazale în vocală plus consoană nazală:
bțdsțc somsiadami bliskimi (ibidem, p. 62), y z Multanami piancz san-
dziakow (ibidem, p. 140).
în scrisoarea lui Petru din 1532, în expresia «tedy chciey my pomagac»
(ibidem, p. 62), credem că este o greșeală de transcriere și că trebuia să fie:
« tedy chciej ny pomagac» ('deci binevoiește să ne ajuți’) cu folosirea formei
scurte de dat. pl. din slava veche
în concluzie, putem afirma că trăsăturile caracteristice ale celor două
documente analizate ne aduc argumente în sprijinul afirmației făcute mai sus,
referitoare la originea română a pisarului acestor documente.
Din actele de cancelarie în limba polonă ale anilor 50—60 ai secolului al
XVI-lea ni s-a păstrat o scrisoare din 1558 (ibidem, p. 210—211) a lui Ale-
xandru Lăpușneanu către Sigismund August regele Poloniei și actul prin care
Bogdan Vodă fiul lui Lăpușneanu, prestează jurămîntul de credință față de
Sigismund August \ în anul 1569 (ibidem, p. 263—265).
Ambele documente sînt scrise într-o ortografie arhaică, uneori improvi-
zată. Atît după ortografie, cit și după trăsăturile morfologice și lexicale, s-ar
putea presupune că sînt scrise de aceeași persoană, cu toate că au luat ființă
la mare interval una de alta. Limba documentelor este arhaică, anterioară datei
scrierii, ceea ce ne-ar putea face să presupunem că scriptorul era un om înaintat
în vîrstă, care rupsese contactul cu limba polonă vorbită.
Astfel, de exemplu, întîlnim cuvinte cu sensuri arhaice:
ksițiyc 'lună calendaristică’ sens dispărut 2 (în polona modernă înseamnă
numai astrul luna). De exemplu:
«	Wtorego dnia ksiezicza Octobra roku panskiego 1569» (Hurm. Supl. II,
voi. I, p. 265) ’în ziua de 2 octombrie anul de grație 1569’;
towar 'animal, vită’ sens arhaic pe care limba polonă l-a pierdut, păstrîndu-1
numai pe acela de ‘marfă‘3. De exemplu:
«	zaden s poddanich nassich nye ma tam zsobie mieskania miecz, ani stado
s towarami, ani pczolami» (ibidem, p. 265) ’niciunul dintre supușii noștri să
nu aibă acolo locuință, nici cirezi de vite, nici albine’.
budoutanie 'construcție, clădire’ sens dispărut4 (în limba modernă acest
cuvînt înseamnă numai 'acțiunea de a zidi’):
«przi them budotoaniu» (ibidem, p. 210) 'la construcția aceea’.
1 « Dacă Lăpușneanu fusese partizanul și prietenul polonilor, fiul său Bogdan îl întrecu
nesfîrșit în această privire. în 1569 el subsemnă un tratat de închinare din cele mai înjosite
în fond și formă» X e n o p o 1, Istoria .Românilor, ed. III, voi. V, p. 85). în felul acesta, consi-
derînd că inițiativa și formularea acestui act a aparținut lui Bogdan, ne putem explica de ce
este scris la Iași, dar în limba polonă.
2 Cf. A. B r u c k n e r, Slownik Etymologiczny Jșzyka Polskiego, Varșovia, 1957 (ed.
fototip.), p. 277.
3 Ibidem, p. 574 ;J. Kartowicz, A. K r y n s k i, W. Nie dzwied zki, Slownik
izeyka polskiego, Varșovia, 1953 (ed. fototip.), voi. VII, p. 87.
4 Ibidem, voi. I, p. 227.
https://biblioteca-digitala.ro
176
ELENA LINȚA
pisanie 'scrisoare, epistolă' sens dispărut1 (astăzi determină numai 'acțiunea
de a scrie’):
«	them pisaniem naszim» (ibidem, p. 210) 'prin această scrisoare a noastră’.
postapic ‘a da ceva, a ceda ceva’ sens dispărut2. (în polona modernă
înseamnă ’a progresa, a se comporta’) De exemplu:
«niechczq im za pieniedze panowie Iwowsczi tego postqpicz» (ibidem,
p. 210), 'domnii de la Lwow nu vor să le dea aceasta pe bani’; « aby im za
pieniedze nș iednym mieisczu măthery i karamidy posthqpili» (ibidem, p. 210)
'să le dea pe bani într-un loc anume materiale (de construcție) și cărămidă’.
Aflindu-se sub influența limbii române, scriptorul introduce uneori în
text termeni străini de limba polonă, cum ar fl karamide (rom. cărămidă în
loc de pol. cegla). Alteori, din aceeași necunoaștere deplină a limbii polone,
folosește termeni sau expresii improvizate, de ex.: bogomodlie ‘rugăciune’
(p. 210), s bozq pomoczq ‘cu ajutorul lui Dumnezeu’ (p. 210 în locul expresiei
poloneze z bodej laski.
Aceeași slabă cunoaștere a polonei secolului al XVI-lea și oscilare între
limbile slave răsăritene, slavonă și polonă se vădește și în morfologie. Astfel,
de exemplu în cadrul folosirii prepozițiilor:
-	ku cu sens asociativ: « poslalichmy im skarbu naszego kilka seth slothyh
a ku temu wolow i ynycb reczii» (ibidem, p. 210) în loc de: i do tego.
—	construirea gen. partitif și posesiv fără prepoziție: «poslalichmy im
skarbu naszego kilka seth slothyh» (ibidem, p. 210) în loc de: ze skarbu ;« zqdali
abychmy sthrony naszey dali ym czo ku spomozeniu» (ibidem, p. 210) în
loc de: ze strony ; « o czo thesz i nasz zqdali abychmy... dali ym czo» (ibi-
dem, p. 210) în loc de: od nas.
Încercînd să caracterizăm persoana care a scris aceste documente, ajungem
la concluzia că a învățat limba polonă în teritoriile răsăritene ale statului polon
de atunci, deoarece scrie (și desigur pronunță) foarte moale consoana l (spre
deosebire de l dur)3. De exemplu:
na gard/ie karani (p. 265), d/ia (p. 210), kroKowi (p. 263), kroliestwa
(p. 264), prziiaczie/ia (p. 210), nieprziiaczie/iowi, alie, /iudzi (p. 264) spre
deosebire de pronunția literară poloneză: na gardle, dla, krolowi, krolestwa,
przyjaciela, nieprzyjacielowi, ale, Iudzi.
Remarcăm de asemenea procesul de denazalizare 4 și desfacere a vocalei
nazale -ș (ceea ce am îndrăzni să afirmăm că poate fi un indiciu al învățării
pe cale orală și nu scrisă a limbii polone), de exemplu: chowacz y strzecz
wiare ezistq, przisziegam, obwiezuyemi (p. 263), sie, xsienzeciu (p. 211), szie,
bțde, obwiezuye (p. 264).
în concluzie, putem spune că diacul acestor două documente cunoștea
într-o anumită măsură limba polonă arhaică, fără să fie polonez, deoarece
introduce termeni străini de limba polonă. Limba documentelor este de prove-
niență răsăriteană și pare să fie însușită pe cale orală (cf. nenotarea nazalității,
sau lipsa unei ortografii unitare). Există în plus unele criterii după care am
putea presupune că este român.
6 Ibidem, vol. IV, p. 205.
2 Ibidem, vol. IV, p. 763 — 764.
3 Z. Klemensiewicz, T. Lehr-Splawitiski, S. Urbanczyk, Gra-
matyka historyczna jțzyka polzkiego, Varșovia, 1955, p. 151.
4 Cf. Kazimierz Nitsch, Dialekty jțzyka polskiego, Wroclaw-Krakâw, 1957,
p. 38-40.
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE ÎN LIMBA POLONĂ
177
De la Ion Vodă, care stătuse cîțiva ani în Polonia 1, cunoștea limba polonă
și întreținea relații ample cu regatul Poloniei 2, colecția Hurmuzaki publică
numai două scrisori în această limbă (Hurm. Supl. II, voi. I, p. 270—271 și
274—275). în urma cercetărilor noastre 3, am mai descoperit textul necunoscut
al unei scrisori a lui Ion Vodă. Din păcate, atît scrisoarea descoperită de noi,
cît și una din cele publicate de Bogdan (p. 270—271) — ambele provenind
din același an, 1572 — sînt cdpii poloneze contemporane, așa că nu pot fi
luate în discuție în articolul de față.
Ultima scrisoare de la Ion Vodă, din 1573, marchează apariția unui nou
scriptor pentru limba polonă, pe care îl vom reîntîlni mai tîrziu, pe toată
perioada cît va fi Luca Stroici mare logofăt. Acesta se remarcă printr-o bună
cunoaștere a limbii și ortografiei polone a timpului și prin cunoștințe în domeniul
stilului epistolar polonez. Din păcate, nu avem nici un fel de date despre acest
important grămătic, din mîna căruia au ieșit majoritatea documentelor de limbă
polonă emise de cancelaria Moldovei în anii 1573—1604. Activitatea lui începe
deci sub Ion Vodă (1572—1574), se continuă sub Petru Șchiopul (1574—1579),
este predominantă în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595—1606) și se
mai întîlnește sporadic și în timpul lui Simeon Movilă și Constantin
Movilă.
Dintre persoanele cunoscute în istorie care s-ar putea identifica cu acest
grămătic, cităm pe Gavriil logofet, nepot al lui Luca Stroici, iscălit uneori
pe documente: «supt chrisoavele domnului (este vorba de Petru Șchiopul
— n.n.) întîlnim mai întîi numele lui Luca Stroici, mare logofăt, avînd ca al
doilea logofăt pe Gavriil, soțul fetei Vistierului Stroici»4. Din păcate însă,
pe nici unul din documentele discutate nu a rămas, sau nu s-a copiat în ediții,
nici o notă din care să reiasă numele acestui scriptor. Regăsim doar iscălitura
logofeților sub care a lucrat el, respectiv Luca Stroici și loan Golia, logofătul
Țării de Sus «care iscălește actele supt Ion rebelul»6. Ne mai este de asemenea
cunoscut numele pisarului Berbeci, care a scris la cancelaria Moldovei sub
Ion Vodă și Petru Șchiopul e.
Limba scrierilor acestui important grămătic anonim se caracterizează
prin următoarele trăsături distinctive:
1	— înmuierea consoanei l sub influența vocalelor anterioare, caracteristică
pentru dialectele polone de răsărit7. De exemplu:
a/ie, zalieciwszy (P a n a i t e s c u, Doc. p. 47), zalieczamy (Hurm. Supl. II,
voi. I, p. 348), wsze/yaka (ibidem, p. 349), obywate/ie (Panaitescu, Doc.,
p. 18), liudze, zaliem (Kaluzniacki, p. 56), dZiategohmy, Ziepszey (ibi-
dem, p. 57).
2	— trecerea consoanei g în h, caracteristică pentru aceeași arie lingvistică 8.
De exemplu:
ku bochu (Panaitescu, Doc., p. 48), z Bielohradu y z Tehiniej (Hurm.
Supl. II, voi. I, p. 342).
1 C. C. Ciur ea cu, Istoria Românilor, voi. II, partea I, p. 195.
2 Dinu C. G i u r e b cu, Ion Vodă cei Viteaz, București, 1963.
3 Elena Lința, Materiale inedite privitoare la epoca primului interregn polonez ți
la politica domnului moldovean Ion Vodă, Rsl„. XI, p. 287—310.
4 B. P. H a b d e u, Arhiva istorică a României, voi. I, partea I, p. 117, 134.
3 Ibidem, p. 134.
3 Ibidem, p. 134.
7 Z. Klemensiewicz..., Op. cit., p. 151.
8 S. Urbanczyk, Zarys dialektologii polskiej, Varșovia, 1953, p. 23.
https://biblioteca-digitala.ro
178
ELENA LINȚA
3	— denazalizarea și desfacerea vocalelor nazale, de exemplu: mie, sie,
proszoncz (P a n ai t e s cu, Doc., p. 47), pamientayacz (ibidem, p. 48), naprțn-
dzei, iesliwienc, niechend, chțnd, bendanc (ibidem, p. 52), swienta, bendzie,
bțndtpc, stpidzid (ibidem, p. 53), z^ndami, bșndziemy, proszonc (ibidem,
p. 43—44), wieczszych, wiecz (Hurm. Supl. II, voi. I, p. 377).
4	— trecerea vocalei e respectiv ’e în i și y, fenomen caracteristic pentru
dialectele polone de sud. De exemplu:
miwac •wiadomoăc (Panaitescu, Doc., p. 107), naczyracz, szyrey
(ibidem, p. 28), niktorych (ibidem, p. 40), tydysz, tysz (ibidem, p. 43, 45), nie-
przyiacil (ibidem, p. 107), kupczy ziemi naszey moldawsky (Kaluzniacki, p. 56).
5	— trecerea vocalei y respectiv i în e, trăsătură caracteristică a limbii
ucrainene. De exemplu:
nietelko (Panaitescu, Doc., p. 68), nie bely (Hurm. Supl. II, voi. I,
p. 316), zalozic raczel, przislo belo placzic (ibidem, p. 317).
6	— reducerea grupului consonantic dl la l sub influența limbilor slave
de răsărit, sau a limbii slavone. De exemplu:
doszeZ (Panaitescu, Doc., p. 58), szeZ (ibidem, p. 59), naszel (ibi-
dem, p. 67).
7	— este de remarcat că în cuvintele care prezintă alternanța vocalică
dialectală je/ja, scriptorul analizat folosește grupul je caracteristic pentru
dialectele din sudul Poloniei. De exemplu:
przyiechali (Panaitescu, Doc., p. 60), powiedzieli (ibidem, p. 61),
przyiechad (ibidem, p. 57). Uneori apar la el și forme hipercorecte, ca de ex.:
opowiedaiqnc (ibidem, p. 59), widziel (ibidem, p. 39), powiedaiqcz (Kaluz-
niacki, p. 56).
8	— păstrarea articolului hotărit românesc la numele proprii, de exemplu:
lancul starosta nasz Czarnowiecki (Panaitescu, Doc., p. 36), lancul
tesz jpowiada (ibidem, p. 37).
In concluzie, putem afirma că scriptorul care a scris documentele în limba
polonă analizate, cunoaște foarte bine limba polonă, ortografia și stilul epistolar,
manifestă unele trăsături dialectale polone de sud-est și chiar ucrainene. El
este acela care scrie și corespondența logofătului Luca Stroici, deși acesta era
un bun cunoscător al limbii polone. Astfel, în fotocopiile scrisorilor lui Luca
Stroici din 20 aprilie 1599 și Ieremia Movilă din 20 noiembrie 1600, publicate
de P. P. Panaitescu 1 remarcăm același scris în ambele documente și aceleași
trăsături lingvistice ca cele analizate mai sus, diferind de scrisul și semnătura
lui Luca Stroici 2.
Există totuși cîteva scrisori care par a fi scrise de Stroici personal (Hurm.
Supl. II, voi. I, p. 350, 373—374, 377—378 ș.a.). Ele se deosebesc într-o oare-
care măsură de cele analizate mai sus mai ales din punct de vedere fonetic
(folosirea corectă a nazalelor, întrebuințarea formelor cu ja în cuvintele cu
alternanța vocalică dialectală je/ja : przyjachal, jachad, przy/achawszy ș.a.),
și prin trăsături specifice dialectelor de nord (mazovian și vielkopolon).
Remarcăm în plus că și scrisorile în slavonă scrise de Luca Stroici către stavro-
pighia din Lemberg au foarte multe elemente de limbă polonă. De exemplu:
1 P. P. Panaitescu, Documente privitoare la istoria lui Mihai Viteazul, București
1936, p. 75, 138.
1 Luca Stroici s-a iscălit cu litere latine pe mai multe hrisoave, de exemplu pe două docu-
mente de la lancu Sasul din 1580, publicate de B. P. H a s d e u în Arhiva Istorică a României,
I, p. 127 și III, p. 198.
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE ÎN LIMBA POLONĂ
179
зрозймкли «мн такъ [зъ] стронн подлкокана ...; рачил ci шкшдтн за
помоцию БОжТею eiдлВгъ того рчет« постаратн...; (днакже дали iro госпо-
дарской милости спракй... (Hurm. Supl. II, voi. I, р. 461).
Cînd era absolut necesar, Luca Stroici traducea unele scrisori și le transcria
singur, așa cum reiese dintr-o mărturisire de-a sa: « Pe ziua de 28 aprilie, la
moșia mea Zwinigrad, a venit un trimis al măriei sale domnului, cu o scrisoare
a măriei sale.. ., îmi scrie măria sa s-o transcriu în polonă și să v-o trimit».
Hurm. Supl. II, voi. I, p. 416.
Desigur însă că numai pe baza unei analize paleografice amănunțite a
originalelor documentelor respective s-ar putea stabili cu certitudine care
dintre documente au fost scrise de mina lui Luca Stroici.
Cele două persoane analizate mai sus efectuează munca de traducere și
scriere a majorității documentelor emise sub domnii Movilești.
Începînd cu domnia lui Miron Barnovschi — el însuși un bun cunoscător
al limbii polone — își face apariția un nou scriptor, care scrie cu ușurință într-un
stil complex, alambicat, cu o mare bogăție de vocabular, dar cu unele trăsă-
turi dialectale periferice polono-ucrainene. Astfel:
•y (i) trec în e, de ex.: zdrowia zyczemy, belo (Hurm. Supl. II, voi. II,
p. 536), poselam (ibidem, p. 540), uczyniela (ibidem, p. 542).
•y trece în i, de ex.: tilko (ibidem, p. 541, 559).
Vocala nazală q este folosită corect, spre deosebire de ț care apare denaza-
lizată. De ex.: pamieci, swietego, bedzie, miedzy.
Din punct de vedere al apartenenței dialectale, limba scriptorului respectiv
se caracterizează prin trăsături ale dialectelor centrale (de exemplu folosirea
cuvintelor cu alternanța vocalică ja : iam sie ziachal, sie ziachad — Hurm.
Supl. II, voi. II, p. 539), ceea ce ne poate îndreptăți să presupunem o pregătire
în școlile varșoviene (dialect mazovian).
în felul acesta, notînd în mod convențional prin litere pe diecii de polonă
analizați, am putea considera că între anii 1532—1629 au scris în limba polonă
următorii:
A — sub Petru Rareș, scrisori rămase din 1532, 1540; cunoscător al polonei,
dar necunoscător al stilului epistolar polonez, manifestă unele trăsă-
turi arhaice, cunoaște slavona, este român.
В — sub Al. Lăpușneanu și Bogdan Lăpușneanu, scrisori rămase din
1558, 1569; (eventual Bj și B2). Limba este foarte arhaică, mai ales
lexicul, trăsături fonetice dialectale răsăritene, cunoștințe de slavonă,
probabil român.	.
C — sub Ion Vodă, Petru Șchiopul și Ieremia Movilă, au rămas multe
scrisori între anii 1573—1604; bun cunoscător al polonei, manifestă
unele influențe fonetice dialectale răsăritene și sudice. Este român.
Luca Stroici, mare logofăt al Moldovei, român, bun cunoscător al polonei,
manifestă unele trăsături dialectale mazoviene și vielkopolone.
D — sub Miron Barnovschi, scrisori rămase între anii 1627—1629; foarte
bun cunoscător al limbii polone, unele trăsături dialectale mazoviene,
nu credem că e român.
în cele de mai sus am încercat ca pe baza analizei lingvistice a actelor de
cancelarie să caracterizăm în linii mari siluetele scriptorilor de limba polonă
de la curtea Moldovei între anii 1532—1629. O confruntare ulterioară cu manu-
scrisele documentelor discutate ar putea aduce mai multă lumină (și poate
date inedite) pentru elucidarea problemei semnalate de noi în articolul de
https://biblioteca-digitala.ro
180
ELENA LINȚA
față. Deocamdată insă se desprinde cu pregnanță concluzia că limba polonă
a fost folosită ca limbă de corespondență între curțile domnești din Țările
Române și Regatul Poloniei în secolele al XVI-lea — al XVII-lea (cea mai
bună dovadă constituind-o Catalogul anexat). De asemenea reiese clar că în
țările noastre au existat în secolele XVI și XVII cărturari români cunoscători
ai acestei limbi (fără a mai aminti pe un Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin
sau mitropolitul Dosoftei, care își făcuseră studiile în Polonia) și că în cance-
lariile de curte, care au avut un profil larg, se elaborau documente în mai multe
limbi europene, printre care și polona.
Analiza acestui aspect al diplomaticii noastre vechi este menită deci să
adaoge cîteva date noi ia cunoașterea tabloului complex al culturii românești
în epoca feudală.
ABREVIERI
Bogdan. Doc.
Costăchescu, Doc. Bogdan
Costăchescu, Doc.
Costăchescu, Doc. Ștefan
H a s d e u, Arh.
H u r m.
Hurm. Supl. II
Kaluzniacki
P a n a i t e s cu, Doc.
Przylțcki
Io a n Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare voi.
I —II, București, 1913.
Mihai Costăchescu, Documente moldovenești de la
Bogdan Voievod, București, 1940.
Mihai Costăchescu, Documente moldovenești înainte
de Ștefan cel Mare, voi. 1, Documente interne, voi. II, Docu-
mente interne și externe, Iași, 1931 — 1932.
Mihail Costăchescu, Documente moldovenești de la
Ștefan cel Mare, Iași, 1933.
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Arhiva istorică a
României, voi. I —IV, București, 1865 — 1867.
Documente privitoare la istoria românilor, culese de Euxodiu
de Hurmuzaki, voi. I—XXI, București, 1887—1942.
Suplimentul II al colecției citate mai sus, editat de loan
Bogdan în anii 1893 — 1900.
Emil Kaluzniacki, Dokumenta moldawskie i multari-
skie z archiwum miasta Ltvoua, Lwow, 1878.
P. P. Panaitescu, Documente privitoare la istoria lui
Mihai Viteazul, București, 1936.
St ani s la w Przylșcki, Ukrainne sprany, Lwow,
1824.
ANEXA
CATALOGUL DOCUMENTELOR DE LIMBA POLONĂ EMISE DE CANCELARIILE
ROMÂNEȘTI PÎNĂ LA ANUL 1700
I.	Moldova
1.	1524 (fără dată) — Ștefăniță, voievodul Moldovei, către senatorii Poloniei (Hurm. II, 3,
p. 732 - 734).
2.	1532 (fără dată) — Petru, voievodul Moldovei, către Sigismund, regele Poloniei (Hurm.
3.	1540
4.	1542
5.	1558
6.	1569
Supl. II, vol. I, p. 62—63).
(fără dată) — Scrisoarea unor boieri moldoveni către Sigismund (ibidem, p. 139—141).
ian. 22	— Solia lui Petru Rareș către Sigismund (ibidem, p. 156—158).
aug. 25	— Alexandru Lăpușneanu către Sigismund (ibidem, p. 210—211).
oct. 2	— Jurămintul de creedință al lui Bogdan Lăpușneanu către Sigismund
August (ibidem, p. 263 — 265).
7.	1572 iulie 28	— Ion Vodă către Seimul de la Kniszyn (Rsl. XI, p. 300—301).
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE In limba polonă
181
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
1572 oct. 16 — Ion Vodă către consilierii regatului polon (Hurm. Supl. II, voi. I
p. 270-271).
1573 febr. 10 — Ion Vodă către seimurile regatului polon (ibidem, p. 274—75).
1579
1590
17.
1592
18.
1593
19. 1594
20.	„
21.	„
22.	„
23
24^ 1595
25.
26.
27.
28.
29.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
ian. 8	— Petru Șchiopul către negustorii din Lvov (Kaluzniacki, p. 56—57).
martie 6—Petru Șchiopul către Jan Zamojski cancelarul și hatmanul regatului
polon (Hurm. Supl. II, vol. I, p. 289—290).
mai 26 — Petru Șchiopul către Jan Zamojski (ibidem, p. 309—310).
dec. 14 — Petru Șchiopul către Sigismund al III-lea, regele Poloniei (ibidem,
p. 315-315).
dec. 15 — Petru Șchiopul către stavropighia din Lvov (ibidem, p. 317).
dec. 16 — Luca Stroici logofăt, către stavropighia din Lvov (ibidem, p. 318).
(fără dată) Luca Stroici logofăt și vornicul leremia Movilă către Jan Zamojski
cancelarul și hatmanul Poloniei (ibidem, p. 319—320).
iulie 9	— Petru Alxanedrovici (Lăpușneanul), voievodul Moldovei, către Jan
(ibidem, p. 321 — 322).
dec. 29 — Petru, voievodul Moldovei, către J. Zamojski (ibidem, p. 323 — 24).
martie 5 — Aron Vodă, domnul Moldovei, către J. Zamojski (ibidem, p. 328—329).
martie 7 — Aron Vodă către J. Zamojski (ibidem, p. 329—330).
martie 24— Aron Vodă către J. Zamojski (ibidem, p. 331).
martie 25— Aron Vodă către J. Zamojski (ibidem, p. 333).
apr. 15 — Aron Vodă către J. Zamojski (Panaitescu, Doc., p. 9).
febr. 15 — Aron Vodă către J. Zamojski (Hurm. Supl. II, vol. I, p. 340—341).
martie 17—Aron Vodă către Caspar Povissaczei, hatmanul cazacilor (Panaitescu,
Doc., p. 10-11).	...
iunie 28 — Ștefan Răzvan către oștirea cazacilor (ibidem, p. 12).
iulie 1
— leremia Movilă, domnul Moldovei, către Sigismund al 111-Iea (Hurm.
30.	„
31.	„
32.	„
33.	„
34.	„
35. 1596
36. „
Supl. II, voi. I, p. 342).
aug. 27 —Jurămîntul de credință al lui leremia Movilă, domnul Moldovei și al
boierilor săi către Sigismund (ibidem, p. 344—345).
oct. 3 — leremia Movilă către Laurentiu Gobiecki, secretarul regelui polon (ibi-
p. 348-349).
— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 350).
— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 367).
— Luca Stroici logofăt către J. Zamojski (ibidem, p. 368).
oct. 9
oct. 28
nov. 30
dec. 16
dec. 21
ian. 22
— leremia
— leremia
— leremia
martie 2 — leremia
Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 371—372).
Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 373—374).
Movilă către Stanislaw Zolkiewski (Panaitescu, Doc., p. 17 — 18).
Movilă către Sigismund al III-lea (Hurm. Supl. II, vol. I,
p. 377-378).
martie 19— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 381—382).
apr. 28
mai 15
iunie 18
iulie 8
aug. 12
aug. 28
oct. 4
oct. 27
nov. 23
nov. 25
dec. 18
dec. 24
— leremia Movilă	către	Sigismund	al III-lea	(ibidem, p.	386).
— leremia Movilă	către	Sigismund	al III-lea	(ibidem, p.	387 — 388).
— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 389).
— leremia Movilă	către	Sigismund	al III-lea	(ibidem, p.	390—391).
— leremia Movilă	către	Sigismund	al III-lea	(ibidem, p.	393).
— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 395).
— leremia Movilă către Stanislaw Zolkiewski (Panaitescu, Doc., p. 27 — 28).
— leremia Movilă către J. Zamojski (Hurm. Supl. II, vol. I, p. 399).
— leremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 403).
p. 36-37.
— leremia Movilă către
— leremia Movilă către
— leremia Movilă către
Sigismund al III-lea (ibidem, p. 404—405).
J. Zamojski (ibidem, p. 406).
J. Potocki, starostele Cameniții (Panaitescu, Doc.,
50. „
51. 1597
52.	„
53.	„
54.	„
55.	„
56.	„
57.	„
58.	„
dec. 28
febr. 10
apr. 15
apr. 29
mai 18
iunie 8
aug. 22
aug. 29
sept. 5
hatman
— leremia Movilă către
J. Potocki (ibidem, p. 39).
— leremia Movilă către J. Zamojski (Hurm. Supl. II, vol. I, p. 413).
— Luca Stroici logofăt către J. Zamojski (ibidem, p. 415).
— Luca Stroici logofăt către J. Zamojski (ibidem, p. 416).
— leremia
— leremia
— leremia
— leremia
— leremia
Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 417).
Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 419—420).
Movilă către regele Sigismund (ibidem, p. 422).
Movilă către regele Sigismund (ibidem, p. 423—424).
Movilă către Christoph Radziwill, voievodul Wilnei, și mare
al principatului Lituaniei (ibidem, p. 426).
https://biblioteca-digitala.ro
184
ELENA LINȚA
170. 1601 martie 28 — Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 24).
171.	„
172.	„
173.	„
174.	„
175.	„
176.	„
177.	„
178.	„
179.	„
180.	„
181.	„
182.	„
183.	„
184.	„
185.	„
186.	„
187.	„
188.	1602
189.	„
190.	„
191.	„
192.	„
193.	„
194.	„
195.	„
196.	„
197.	„
198.	„
199.	„
200.	„
201.	„
202.	„
203.	„
204.	„
205.	„
206.	„
207.	„
208.	„
209.	1603
210.	„
211.	„
212.	„
213.	„
214.	„
215.	„
216.	„
217.	„
218.	„
219.	„
220.	„
221.	„
222.	„
223.	„
224.	„
225.	„
226.	„
227.	„
228.	„
229.	„
mai 9	— Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 32).
mai 15	— Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 33).
iunie 30	— Ieremia Movilă către	Sigismund al Ill-lea (ibidem, p. 38—39).
iulie 5	— Ieremia Movilă către	regele Poloniei (ibidem, p. 47—48).
iulie 26	— Ieremia Movilă către	Sigismund al III-lea (ibidem, p. 52 — 53).
aug. 9	— Ieremia Movilă către	Sigismund al Ill-lea (ibidem, p. 54—55).
aug. 11	— Ieremia Movilă către	Sigismund a] III-lea (ibidem, p. 56).
aug. 21	— Ieremia Movilă către	Sigismund al Ill-lea (ibidem, p. 57—58).
aug. 28	— Ieremia Movilă către Sigismund al III-lea (Panaitescu, Doc., p. 158—159).
sept. 1	— Ieremia Movilă către Sigismund al III-lea (Hurm. Supl. II, vol. II,
p. 61-62).
sept. 1	— Ieremia Movilă către Leone Sapieha, cancelarn] voievodatului Litua-
niei (Hasdeu, Arh. III, p. 38—39).
sept. 30 — Ieremia Movilă către Sigismund al III-lea (Hurm. Snpl. II, vol. II,
p. 64—65).
oct.	18	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei	(ibidem, p.	66—67).
oct.	22	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei	(ibidem, p.	67—69).
nov.	29	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei	(ibidem, p.	75—76).
dec.	19	—	Ieremia	Movilă către Aleksander Koniecpolski (Panaitescu, Doc., p. 160).
dec. 28	— Ieremia Movilă către regele Poloniei (Hurm. Supl. II, vol. II, p. 78).
ian. 11	— Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 95—96).
martie 12 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 113—114).
martie 12 — Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, 116—117).
martie 12	— Ieremia	Movilă	către regele	Poloniei	(ibidem, p. 118—119).
martie 24	— Ieremia	Movilă	către regele	Poloniei	(ibidem, p. 123).
martie 24	— Ieremia	Movilă	către regele	Poloniei	(ibidem, p. 124—125).
apr. 12	— Ieremia	Movilă	către regele	Poloniei	(ibidem, p. 135).
mai 26	— Ieremia	Movilă	către regele	Poloniei	(ibidem, p. 160).
iunie 10 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 166—167).
iunie 21 — Ieremia Movilă către J. Potocki, generalul Podoliei (ibidem, p. 171).
iulie 4	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 172).
iulie 8	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 173—174).
iulie 9	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 175—176).
iulie 18 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 181 — 182).
aug. 2 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 187—188).
aug. 14 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 191 — 192).
oct. 7	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 227—229).
oct. 9	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 231).
oct. 21	—	Ieremia	Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 234—235).
oct. (?) Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 236).
dec. 4	— Luca Stroici către J. Zamojski (ibidem, p. 242—243).
ian. 9	—	Ieremia	Movilă	către regele Poloniei (ibidem, p. 244).
ian. 13	—	Ieremia	Movilă	către J. Zamojski (ibidem, p. 245 — 246).
ian. 17	—	Ieremia	Movilă	către regele Poloniei (ibidem, p. 247—248).
ian. 31	—	Ieremia	Movilă	către regele Poloniei (ibidem, p. 254—255).
ian. 31	—	Ieremia	Movilă	către senatorii regatului polon (ibidem, p. 256—257).
ian. 31	— Ieremia Movilă căre J. Zamojski (ibidem, p. 258).
febr. 4 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 259).
febr. 5 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 260—261).
febr. 5 — Ieremia Movilă către senatorii din seimul de la Cracovia (ibidem, p. 263).
febr. 15 — Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 266).
febr. 15 — Luca Stroici către J. Zamojski (ibidem, p. 267).
febr. 20 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 268 — 270).
martie 4 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 274).
martie 12 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 275—276)i
iunie 7 — Ieremia Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 285—286).
iunie 28 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 288).
iulie 28 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 290—292).
sept. 12 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 296—297).
sept. 29 — Simeon Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 299—300).
sept. 29 — Simeon Movilă către J. Zamojski (ibidem, p 301 ).l
sept. 30 — Ieremia Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 302 — 304).
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE ÎN LIMBA POLONĂ
185
230. 1603
231.	„
232.	„
233.	„
234.	„
235. 1604
236.	„
237.	„
238.	„
239.	1605
240.	1608
241.	1609
oct. 25	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei (ibidem, p.	308—309).
oct. 25	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei (ibidem, p.	310).
oct. 29	—	Ieremia	Movilă	către	J. Zamojski (ibidem, p. 311).
nov. 28	—	Ieremia	Movilă	către	regele Poloniei (ibidem, p.	318—319).
nov. 29	—	Ieremia	Movilă	către J. Zamojski (ibidem, p. 321—322).
ian. 18	—	Ieremia	Movilă	către regele Poloniei (ibidem, p. 327).
mai 23	—	Ieremia	Movilă	către J. Zamojski (ibidem, p. 335—336).
oct. 8	—	Ieremia	Movilă	către J. Zamojski (ibidem, p. 340—341).
oct. 17 — Luca Stroici către J. Zamojski (ibidem, p. 342).
iunie 13 — Eleisabeta Movilă către Leone Sapieha, cancelarul voievodatului Lituania
(Hasdeu, Arh. III, p. 44—45).
(fără dată) Constantin Movilă, domnul Moldovei către Janusz Ostrogski, castelanul
Cravoviei (Hurm. Supl. II, vol. II, p. 352—353).
ian. 20 — Constantin Movilă către Matei Pstrokowski, cancelarul Poloniei (ibidem,
p. 354-355).
242.	,,	febr. 25	—	Constantin Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 355—356).
243.	1611	iulie 27	—	Declarația lui Constantin Movilă, domnul Moldovei (ibidem, p. 359—360).
244.	,,	iulie 30	—	Privilegiul dat de Constantin Movilă și de mama sa stavropighiei din
Lvov (ibidem, p. 361).
245.	1612	mai 4	—Ștefan Tomșa, domnul Moldovei către regele Poloniei (ibidem, p. 362—363).
246.	,,	oct. 8	—	Tratatul de pace între regele Poloniei și Ștefan Tomșa și jurămîntul
de credință al acestuia (ibidem, p. 369—371).
247.	1613 febr. 18 — Elisabeta Movilă către Leone Sapieha, cancelarul voievodatului Lituaniei
(Hasdeu, Arh. III, p. 46—47).
248.	,, iulie 7	— Elisabeta Movilă către membrii stavropighiei din Lvov (Hurm. Supl.
II, vol. II, p. 375).
249.	„ iulie 4	— Ștefan Tomșa către regele Poloniei (ibidem, p. 376—377).
250.	1614 iunie 12 — Scrisoarea unui necunoscut (de la Soroca) către voievodul de Kiev
(ibidem, p. 385).
251.	,,	aug.	17	— Margareta Movilă către membrii stavropighiei din Lvov (ibidem, p. 388).
252.	,,	sept. 6	— Instrucțiunile date ambasadorilor lui Tomșa care s-au prezentat la regele
Poloniei (ibidem, p. 388—389).
253.	1620 oct.	12	— Alexandru Iliaș către voievodul de Kiev (ibidem, p. 480—481).
254.	,,	dec.	23	— Todoi, pircălab de Soroca către Stanislaw Zamojski, starostele de Szaro-
255. 1622
256. 1624
257.	„
258.	„
219
260* 1627
261.	„
262.	„
263.	„
264.	„
265.	„
266.	„
267.	„
268.	„
269.	„
270.	„
271.	„
272.	„
273.	1628
274.	„
275.	„
276.	„
277.	„
grod (ibidem, p. 489).
iunie 14 — Scrisoarea voievodului moldovean către regele Poloniei (ibidem, p. 522
-523).
iulie 15 — Radu Mihnea Corvin către Toma Zamojski (ibidem, p. 525).
iulie 15 — Radu Mihnea Corvin către regele Poloniei (ibidem, p. 526).
sept. 13 — Radu Mihnea către hatmanul Poloniei (ibidem, p. 527—528).
oct. 26 — Radu Mihnea Corvin către Toma Zamojski (ibidem, p. 529).
mai 12 — Miron Barnovschi, domnul Moldovei către breasla stavropighiei din
Lvov (ibidem, p. 536).
iulie 4	—	Miron	Barnovschi	către Ștefan	Chmielecki (ibidem, p. 539).
iulie 11	—	Miron	Barnovschi	către Ștefan	Chmielecki (ibidem, p. 540—541).
iulie 17	—	Miron	Barnovschi	către regele	Poloniei (ibidem, p. 542).
iulie 17	—	Miron	Barnovschi	către Maximilian Przerembski, castelan de	Sieradz
(ibidem, p. 545).
iulie 23 — Miron Barnovschi către regele Poloniei (ibidem, p. 550).
sept. 14 — Miron Barnovschi către Ștefan Chmielecki (ibidem, p. 559—560).
oct. 15 — Miron Barnovschi către Maximilian Przerembski (ibidem, p. 566—568).
oct. 15 — Miron Barnovschi către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 570—571).
nov. 10 — Miron Barnovschi către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 573).
nov. 16 — Miron Barnovschi către regele Poloniei (ibidem, p. 574).
(fără dată) Propunerile lui Miron Barnovschi privitoare la încheierea păcii cu turcii
trimise prin Grama stolnicul și Zora sulgerul (ibidem, p. 575—576).
nov. 18 —Miron Barnovschi către Toma Zamojski vice-cancelarul Poloniei (ibidem,
p. 583).
iunie 9	—	Miron	Barnovschi	către	regele Poloniei (Przylçcki,	p. 23 — 24).
iulie 20	—	Miron	Barnovschi	către	Ștefan Chmielecki (ibidem,	p. 28—29).
iulie 30 — Miron Barnovschi către N. Potocki, starostede Podole (ibidem, p. 29—30).
aug. 15	—	Miron	Barnovschi	către	St. Chmielec-i (ibidem, p.	30—31).
aug. 18	—	Miron	Barnovschi	către	St. Chmielçcki (ibidem, p.	31 — 32).
https://biblioteca-digitala.ro
186
ELENA LINȚA
278.	1629 iulie 3 — Miron Barnovschi către St. Lubomirski, voievodul Ucrainei subcarpatice
(Hurm. Supl. II, vol. II, p. 584—585).
279.	„ iulie 21 — Miron Barnovschi către breasla stavropighiei din Lvov (ibidem, p. 586).
280.	,, oct. 20 — Miron Barnovschi către vice-cancelarul regatului polon (ibidem, p.
588-589).
281.	1632 iulie 13 — Alexandru Iliaș, domnul Moldovei către Toma Zamojski (ibidem, p.
600-601).
282.	1634 sept. 30 — Moise Movilă către Stanislaw Koniecpolski, hatmanul Poloniei (ibidem,
p. 611).
283.	1639 mai 13 — Vasile Lupu către voievodul de Sandomir (ibidem, p. 617—618).
284.	„ iunie 26 — Vasile Lupu către Ecaterina Zamojska, văduva cancelarului polon (ibi-
dem, p. 619—620).
285.	,, iulie 22 — Vasile Lupu către castelanul Cracoviei (ibidem, p. 621—622) .
286.	1641 ian. 12	— Vasile Lupu către breasla stavropighiei din Lvov (Hurm. Supl. II, voL
III,	p. 1).
287.	1644 nov. 8	— Nicolae Catargi vistiernicul Moldovei către Janusz Radziwill, șambela-
Lituaniei (ibidem, p. 11—12).
288.	1645 sept. 21 — Vasile Lupu către judele Podoliei (ibidem, p. 15—16).
289.	1651 oct. 21 — Vasile Lupu către Alexander Koniecpolski, stegarul Poloniei (ibidem,
p. 31).
290.	1655 martie 26— Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei către Jerzy Tymecki, secretarul
cancelariei regale (ibidem, p. 60—61).
291.	1656 martie 30— Registrul lucrurilor lăsate de Moise Movilă spre păstrare la stavropighia
din Lvov (ibidem, p. 69).
292.	1658 apr. 15 — Decretul lui Gheorghe Ghica către negustorii din Galiția (ibidem, p. 71).
293.	1659 febr. 1 — Lista lucrărilor lăsate de Moise Movilă spre păstrare la stavropighia din
Lvov (ibidem, p. 72—73).
294.	,, dec. 9	— Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei către consilierii municipali din
(ibidem, p. 74).
295.	,, (fără dată) Moise Movilă către stavropighia din Lvov (ibidem, p. 75).
296.	1660 (fără dată) Moise Movilă către stavropighia din Lvov (ibidem, p. 76).
297.	1671 ian. 26 —Duca, voievodul Moldovei către stavropighia din Lvov (ibidem, p. 84—85).
298.	„ (fără dată) Declarația lui Gheorghe Ursachi, vistiernicul Moldovei (ibidem, p. 185
-186).
299.	,, iulie 13 —Duca Voievod: act referitor la negoțul dintre Ursachi din Iași și Alexan-
dru Balaban din Lvov (ibidem, p. 187—188).
300.	„ aug. 3 — înțelegere intre Gheorghe Ursachi și A. Balaban (ibidem, p. 190—197).
301.	1672 (fără dată) Chitanță a lui Duca Voievod (ibidem, p. 206—207).
302.	1679 dec. 18 — Hotărîrea comisiei de proces în problema negoțului dintre Ursachi și
Balaban (ibidem, p. 208).
303.	1680 iunie 21 — Duca Voievod sentință de întemnițare a lui Ursachi (ibidem, p. 210).
304.	,, oct. 17 — Duca Voievod lui Alexandru Balaban (ibidem, p. 209).
305.	1681 iunie 20 — Alexandru Buhuș, hatmanul Moldovei către Mikolaj Izykowski (ibidem,
p. 134).
306.	1682 dec. 10 — Decretul lui Duca Vodă în procesul dintre Ursachi și Balaban (ibidem,
p. 213).
307.	1687 apr. 3 — Diamant, clucernîn Moldova către subtezaurarul Poloniei (ibidem, p. 159).
308.	,, iulie 12 — Constantin Cantemir, voievodul Moldovei către Marcin Zamojski, tezau-
rarul Poloniei (ibidem, p. 168).
309.	,, aug. 28 — Constantin Cantemir către Marcin Zamojski (ibidem, p. 169—170).
310.	1688 ian. 29 — Constantin Cantemir către Marcin Zamojski (ibidem, p. 172—173).
311.	,, oct. 23 —Ștefan Petriceicu, fostul domn al Moldovei către Marcin Zamojski (ibidem,
p. 180).
312.	1689 febr. 4 — Constantin Cantemir către regele Poloniei (ibidem, p. 182—183).
313.	1694 febr. 24—Constantin Duca, voievodul Moldovei către stavropighia din Lvov
(ibidem, p. 232 — 233).	~
II Țara Românească
1.	1595 iulie 15 — Mihai Viteazul către Jan Potocki, starostele Cameniței (Panaitescu,
Doc., p. 13—14).
2.	1596 martie 7— Mihai Viteazul către hatmanul cazacilor (ibidem, p. 19—20).
https://biblioteca-digitala.ro
DOCUMENTE ÎN LIMBA POLONĂ
187
3.	1596
4.	
5.	1597
6.	1598
7.	
8.	1600
9.	91
10.	
11.	99
12.	1601
13.	
14.	
15.	
16.	
17.	
18.	99
19.	1602
20.	
21.	
22.	
23.	1603
24.	1604
25.	1635
26.	1636
27.	
28.	1689
martie 16 — Mihai Viteazul către Sigismund al III-lea (Hurm. Supl. II, vol. I,
p. 379-380).
aug. 25	— Mihai Viteazul către Stanislaw Hartski (Panaitescu, Doc., p. 25).
mai 20	— Mihai Viteazul către J. Zamojski (Hurm. Supl. II, vol. I, p. 418—419).
(fără dată) Boierii munteni Dan vistiernicul, Vintilă clucerul și alții către J. Zamojski
(ibidem, p. 487—488).
oct. 10
febr. 4
— Mihai Viteazul către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 483).
— Mihai Viteazul către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 577—578).
martie 11 — Mihai Viteazul către Sigismund al Ill-lea (ibidem, p. 583—584).
mai 21
mai 22
p. 603).
ian. 11
(Hurm.
apr. 23
mai 28
iulie 5
nov.
nov. 5
nov. 13
ian. 2
— Mihai Viteazul către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 600 — 601).
— Mihai Viteazul către Sebastian Lubomirski, castelanul de Belz (ibidem,
— Simeon Movilă, domnul Țării Românești către Sigismund al II I-lea
Supl. II, vol. II, p. 4 — 5).
— Dan, logofătul Țării Românești către J. Zamojski (ibidem, p. 30 — 31).
—	Simeon Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 34).
—	Simeon Movilă către J. Potocki (Panaitescu, Doc., p. 157).
—	Simeon Movilă către regele Poloniei (Hurm. Supl. II, vol. II, p. 70—71).
—	Simeon Movilă către J. Zamojski (ibidem, p. 71 — 72).
—	Simeon Movilă către regele Poloniei (ibidem, p. 74).
—	Simeon Movilă către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 94).
martie 12 — Simeon Movilă către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 120—121).
mai 4
sept. 8
febr. 10
apr. 9
— Simeon Movilă către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 150).
— Simeon Movilă către Sigismund al III-lea (ibidem, p. 210).
— Mitropolitul și boierii munteni către regele Poloniei (ibidem, p. 264—265).
— Boierii munteni către J. Zamojski (ibidem, p. 331—333).
martie 11 — Matei Basarab către Toma Zamojski (Hurm. Supl. II, vol. III, p. 612—
613).
martie 11 — Matei Basarab către Cristoph Radziwill (ibidem, p. 614).
aug. 28	— Matei Basarab către Cristoph Radziwill (ibdem p. 615—616).
ian. 11	— Constantin Cantacuzin scrie din Bucureștii regelui Poloniei (ibidem
p. 181-182).
1
ДОКУМЕНТЫ КАНЦЕЛЯРИЙ РУМЫНСКИХ ГОСПОДАРЕЙ
ПОЛЬСКОЙ РЕДАКЦИИ (XVI—XVU ВВ).
(Резюме)
Исходя из материала польских документов о румынских княжествах, опубликован-
ных Иоаном Богданом в фундаментальном собрании «Хурмузаки» (3 тома), автор статьи
подчеркивает заслуги основоположника румынской научной славистики как издателя
первого объемного собрания вышеназванных документов. (Начало было положено Хашдеу
в «Историческом архиве Румынии»).
Дальше автор анализирует лишь документы польской редакции, созданные в канце-
ляриях Молдовы и Валахии (их перечень приводится в приложении). В подавляющем
большинстве случаев они представляют собой дипломатическую переписку с польскими
правителями и сановниками. В статье отмечается, что эти документы, количество которых
может быть увеличено в процессе новых изысканий (автор использует наряду с изданными
И. Богданом документами и польские документы, опубликованные Станиславом Пшилец-
ким, Б. П. Хашдеу, М. Костэкеску, Е. Калужняцким, П. П. Панаитеску), представляют
собой особый раздел в истории древней румынской дипломатии — польско-румынская
дипломатия. Ее следует изучать вместе с латино-славяно- и греко-румынской дипломатией.
Польско-румынская дипломатия свидетельствует о высокой культуре румынских
книжников и возможностях румынской дипломатии того времени. Она представляет собой
важнейший этап в истории румыно-польских отношений. В своем появлении и развитии
она продолжала общую линию развития исторических и культурных румыно-польских
отношений в XVI—XVII веках. В заключении автор уточняет создание своего рода «Кор-
пуса» румынских документов, написанных на польском языке, который должен быть
издан в соответствии с филологическими методами, непосредственно по оригиналам, храня-
щимся в архивах. (И. Богдан использовал неточные копии, сделанные чиновниками, в
результате чего был вынужден сделать многочисленные поправки, основываясь на догад-
https://biblioteca-digitala.ro
188
ELENA LINȚA
ках). Подобного рода Корпус предоставит историкам вполне надежные тексты и поможет
филологам определить происхождение и принадлежность к культурной среде различных,
писцов канцелярий, в которых были созданы эти документы. Со всеми осторожностями,
продиктованными состоянием текстов, автор пытается впервые их изучить более доско-
нально.
DOCUMENTS EN POLONAIS ÉMANANT DE LA CHANCELLERIE DES PRINCES ROUMAINS
(XVIe - XVH« a.)
(Résumé)
Les trois volumes de documenta polonais concernant les pays roumains, publiés par Ioan
Bogdan dans la grande collection « Hurmuzaki» permettent à l’auteur de mettre en relief
le mérite du père de la slavistique scientifique roumaine en tant qu’éditeur du premier recueil
massif de pareils actes. (Le début en avait été marqué par Hasdeu dans 1’« Arhiva (istorică a
României»).
L’article s’occupe ensuite exclusivement des actes rédigés en polonais dans les chancel-
leries de Moldavie et de Valachie (on en trouvera le catalogue en annexe). Ce sont dans leur
extrême majorité des pièces de correspondance diplomatique avec les souverains et hauts digni-
taires de Pologne. Ces actes, dont on peut accroître le nombre grâce à de nouvelles recherches
(l’article utilise, en dehors des actes publiée par I. Bogdan, les documents polonais éditée par
Stanislaw Przylçcki, B. P. Hasdeu, M. Costăchescu, E. Kaluzniacki, P. P. Panaiteecu), consti-
tuent un chapitre à part de la diplomatique roumaine ancienne, la diplomatique polono-roumaine.
Ils ont droit comme tels, à être étudiés sur le même plan que la diplomatique latino-roumaine,
slavo-roumaine et gréco-roumaine.
La diplomatique polono-roumaine prouve les horizons culturels des érudite roumaine,
ainsi que les possibilités dont disposait la diplomatie roumaine de l’époque. Elle représente un
chapitre important de l’histoire des relations roumano-polonaises, car elle épouse, dans son
apparition et son évolution, le courbe générale des relations historiques et culturelles roumano-
polonaises aux XVIe et XVIIe siècles. L’auteur préconise en conséquence l’élaboration d’un
corpus des documents roumains rédigés en polonais, corpus édité conformément aux méthodes
philologiques et directement sur les pièces originales d’archives (I. Bogdan a utilisé des copies
défectueuses effectuées par des stipendiés, ce qui l’a obligé à maintes corrections conjecturales).
Un pareil corpus mettrait à la disposition des historiens des textes entièrement dignes de leur
confiance et permettrait aux philologues de déterminer l’origine et le degré de culture des
divers notaires des chancelleries où ces documents ont été élaborés. Avec toutes les précautions
de rigueur, du fait de l’état des textes, l’auteur tente ici pour la première fois une étude de
ce genre.
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DIN BIBLIOTECA ȘI MUZEUL MĂNĂSTIRII
DRAGOMIRNA
ZLATCA IUFFU
Numărul manuscriselor slave intrate in circuitul culturii vechi românești
sau copiate de cărturarii români este impresionant pentru un popor care vorbește
o limbă atît de îndepărtată de slavonă. А. I. lațimirski socotea la vreo 10.000
manuscrisele de proveniență românească \ dintre care numai ceea ce a scăpat
vicisitudinilor istorice se mai păstrează astăzi în numeroase biblioteci din
țară și de peste hotare. Dacă aprecierea lui lațimirski ar putea să pară exagerată,
ideea pe care ea vrea să o ilustreze, și anume intensa activitate culturală a românilor
în această limbă internafională a cărturarilor răsăriteni, primește pe zi ce trece tot
mai multe confirmări. Devine tot mai clar, pe măsură ce se aprofundează stu-
diul fenomenului, că adoptînd limba slavă veche (apoi slavonă) ca limbă de cul-
tură, românii au făcut dintr-însa un factor de afirmare originală în cadrul culturii
răsăritene, contribuind activ la păstrarea și înmulțirea prin căpii — adesesa
splendid executate — a tezaurului cultural slav și slavobizantin. Acestui tezaur,
românii i-au adăugat o valoroasă literatură originală în limba slavonă.
Marele număr de manuscrise slave copiate în alte țări, dar păstrate o vreme
sau pînă astăzi în bibliotecile românești se explică prin situația politică și econo-
mică deosebită a Țărilor Române în răsăritul Europei: scăpind, datorită luptei
eroice a poporului român, de stăpînirea otomană directă, care în sudul Dunării a
distrus în mare parte bazele unei dezvoltări culturale firești, Țările Române au
devenit un adăpost pentru cărturarii și operele de artă din țările slave balcanice.
Dar majoritatea manuscriselor slave pe care le găsim în bibliotecile noastre
sau care, aflătoare azi peste hotare, provin din țara noastră, sînt ieșite din
mîinile cărturarilor români, reprezentînd aportul lor la difuzarea culturii medie-
vale în limba slavonă.
O problemă esențială care se pune astăzi slavisticii românești este de a stabili
inventarul tuturor manuscriselor slave de proveniență românească, aflătoare în
bibliotecile din țară și de peste hotare, acțiune care a fost reluată în ultimii ani.
Astfel, prof. P. P. Panaitescu a întocmit catalogul manuscriselor slave din Bi-
blioteca Academiei Republicii Socialiste România, în trei volume, care cuprind
descrierea a peste 730 de manuscrise 2. Sub auspiciile Asociației Slavitilor, loan
lufu a întreprins întîia explorare sistematică a bibliotecilor din Transilvania și
Banat, unde se credea că nu se află prea multe manuscrise, întrucît «se acre-
ditase părerea greșită despre o mai slabă răspîndire... a limbii slavone»3
1 А. I. lațimirski, Славянские и русские рукописи румынских библиотек. St. РЬ.,
1905, р. XII.
9 Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., voi. I (numerele 1 — 300), București,
1959. Celelalte două volume sînt pregătite pentru tipar.
3 Istoria literaturii române, voi. I, Ed. Academiei, București, 1964, p. 236.
https://biblioteca-digitala.ro
190
ZLATCA IUFFU
in această parte a țării. Din aceste prime cercetări au ieșit însă la iveală 98 de ma-
nuscrise, a căror descriere sumară s-a publicat în «Romanoslavica»1. Numărul
lor, desigur, este mai mare și va fi sporit pe măsură ce vor fi cercetate noi fonduri,
loan lufu împreună cu prof. Victor Brătulescu, au cercetat în anii 1960—1963
fondurile de manuscrise slave din mai multe biblioteci din Moldova, și anume de
la mănăstirile Dragomirna, Sucevița, Putna, Neamțul, Secul — vechi centre ale
culturii feudale —, de la Biblioteca centrală «M. Eminescu» din Iași, de la Arhi-
vele statului din Iași, precum și de la Biblioteca episcopală din Roman. Exami-
nînd manuscrisele, primul sub raport lingvistic, literar și istoric, celălalt sub
raport artistic — miniaturi, ornamente, legătură — acești cercetători au întocmit
descrierea preliminară a 650 de manuscrise păstrate în fondurile amintite. Dar, ca
și pentru Transilvania, această cifră nu reprezintă totalul celor existente și nici
totalul celor cercetate. După cum spunea I. lufu, pe lîngă fondul Academiei
Republicii Socialiste România,«în diferitele biblioteci din țara noastră mai sînt
încă 1200 de manuscrise slavone pe care am avut posibilitatea să le cercetez»2.
Trecîndu-i prin mînă circa 1600 de manuscrise 3, el a ajuns la formularea
unor constatări și ipoteze, pe care le-a expus în trei articole, apărute în pragul
morții sale, și care se axează în jurul a două probleme:
1.	Posibilitatea de a diferenția, pornind de la redacția slavonei în care
sînt scrise manuscrisele, pe cele aduse din altă parte de acelea care provin de
la copiști români.
II.	Originea prototipurilor manuscriselor slave copiate în Țările Române
în sec. al XV-lea — al XVII-lea.
Cum ipotezele și concluziile sale sînt o încercare de a explica unele realități
constatate cu ocazia întocmiri descrierilor menționate, le vom expune succint
pornind de la un exemplu concret, și anume de la situația celui mai important
fond de manuscrise slave din Moldova, fondul de la Dragomirna 4.
Tabelul în care am sintetizat datele principale despre cele 167 de manuscrise
slave de aci se bazează pe descrierea întocmită de I. lufu și V. Brătulescu *,
descriere pe care am verificat-o încă o dată, în cursul cercetărilor întreprinse
la fața locului, împreună cu prof. V. Brătulescu în vara anului 1964® și sin-
gură în luna iulie 1966®.
1 I. lufu, Manuscrisele slave in bibliotecile din Transilvania fi Banat, în Rsl, VIII,
1963, p. 451-467.
2 I. lufu, Mănăstirea Moldovița, — centru cultural important din perioada culturii
române în limba slavonă (sec. XV—XVIII j, iu « Mitropolia Moldovei și Sucevei», an. XXXIX,
1963, nr. 7-8, p. 428.
8 Cf. I. lufu, Despre prototipurile literaturii slavo-romăne din sec. al X V-lea, în «Mitropolia
Olteniei», an. XV, 1963, nr. 7—8, p. 516.
4 Deși la Neamțu există un număr mai mare de manuscrise, acestea provin majoritatea
din epoca lui Paisie Velicicovski (sec. XVIII—XIX). Vezi A. I. lațimirski, op. cit.,
p. 515-583.
8 Manuscrisele slave din Moldova. I. Fondul mănăstirii Dragomirna, 1962 (în manuscris).
Stabilirea redacției, traducerea textelor, datarea și localizarea manuscriselor este făcută de
I. lufu, iar descrierea laturii artistice a lor: miniaturi, frontispicii, inițiale, legătura și ferecătura,
aparține prof. V. Brătulescu. Munca pentru aflarea și descifrarea fiecărui filigran în parte a
fost făcută in comun.	*
8 Mănăstirea Dragomirna, care se găsește la 12 km N-V de Suceava, a fost zidită în primul
deceniu al sec. al XVII-lea de cunoscutul cărturar moldovean mitropolitul Anastasie Crimca.
Cele 167 de manuscrise slave pe care le posedă provin din mai multe mănăstiri (Moldovița
— prima ctitorie a lui Alexandru cel Bun —, Voroneț, Putna, Solea, Sucevița) și din bisericile din
Vama, Broscăuți, sf. Niculae din Suceava, Gavrilești, Gemeni, Horodnicul de Jos, Șiret și altele.
Pentru istoricul mănăstirii și vicisitudinile prin care a trecut, mai ales în vremea lui Vasile
Lupu, vezi Ipolit Voro b chi e viei. Istoria sf. mănăstiri Dragomirna, Cernăuți, 1925.
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
I. cArți de cult
Minele
Nr. crt.	Nr. inventar	Luna	Sec.	Proveniența	Redacția
1	1770/681	octombrie	XV	de la Moldovița	medio-bulgarA
2	1771/682	septembrie	XIV		sîrbă
3	1772/683	minei praznicar	XV	de la Suceava	medio-bulgară
	1775/686	pe lunile mar- tie-august			
					
4		iulie	XV	de la Moldovița	
5	1778/689	iunie	XV (1481)	scris la episcopia	
	1782/693			Rădăuțului	
6		iulie	XV	de la Rădăuți	
7	1783/694	mai-iunie	XVII	de la Moldovița	rusA cu elemente
	1785/696				medio-bulgare
8		octombrie	XVI	de la Cîmpulung	medio-bulgarA
9	1792/703	aprilie	XV	de la Rădăuți	
10	1794/705	octombrie	XV	de la Moldovița	
11	1798/709	mai	XV		
12	1799/710	septembrie	XV		
13	1804/715	ianuarie	XV (1465)		
14	1815/726	pe tot anul	XVI	de la Costești	
15	1816/727	iulie	XVI	de la Cîmpulung	
16	1818/729	august	XVI	de la Moldovița	
17	1822/733	sept.-ianuarie	XVI	de la Sucevița	
18	1824/735	decembrie	XV	de la Moldovița	
19	1826/737	mai	XV	de la RAdAuți	
20	1827/738	aprilie	xrv	de la Vatra Dornei	
21	1833/744	pe tot anul	XVIII			rusă
22	1837/748	septembrie	XV	—	medio-bulgarA
23	1840/751	sept.-noembrie	XVI	de la Moldovița	
24	1842/753	ianuarie	XVI	—	
25	1843/754	decembrie	XVI	de la Solea	
26	1845/756	febr.-iunie	XVI		
27	1846/757	martie	XIV-XV	—	
28	1855/766	iunie	XV	de la Moldovița	
29	1856/767	pe tot anul	XVI-XVII	—	medio-bulgarA
30	1858/769	februarie	XV	de la Moldovița	
31	1866/777	august	XV	de la Voroneț	
32	1868/779	pe tot anul	XVII	—-	rusă cu elemente
	1872/783				medio-bulgare
33		pe tot anul și	XVI	de la Moldovița	medio-bulgarA
	1873/784	paraclise			
34		noiembrie	XV		
35	1874/785	pe tot anul	XVI	—	rusă cu elemente
	1876/787				medio-bulgare
36		octombrie	XV	—	medio-bulgarA
37	1877/788	pe tot anul	XVI-XVII	—	rusA cu elemente
	1882/793				medio-bulgare
38		aprilie	XV	de la Moldovița	medio-bulgarA
39	1912/823	pe tot anul	XVII	biserica de la	rusă cu elemente
40	1929/999			BroscAuți	medio-bulgare
		pe tot anul	XVI	—	medio-bulgară
41	1929 A/999 A	ianuarie-febr.	XVI	—	
42	1935/1005	februarie	XV	de la Moldovița	
43	1939/1009	minei praznicar			
	1940/1010	pe lunile sept.- ianuarie	XVI	de la Dragomirna	
44		aprilie	XV		
https://biblioteca-digitala.ro
192
ZLATCA IUFFU
Tetraevanghele
Nr. crt.	Nr. inventar	Sec.	Proveniența	Redacția
45	1776/687	XVI	de la Moldovița	medio-bulgară
46	1779/690	XVI	de la Ruș-Moldovița	medio-bulgară cu elemente rusești
47	1780/691	XVI	—	țț
48	1781/692	XVI	—	medio-bulgară
49	1787/698	XVI	—	rusă cu elemente medio-bulgare
50	1788/690	XVI	de la Vama	medio-bulgară
51	1800/711	XVI	de la Ruș-Moldovița	medio-bulgară cu elemente rusești
52	1801/712	XVI	de la bis. din Volosa	medio-bulgară cu elemente rusești
53	1805/716	XVI	de la bis. din Gavrilești	medio-bulgară
54	1806/717	XVI	—	medio-bulgară
55	1809/720	XVI	de la Putna	țț
56	1820/731	XVIII	bis din Broscăuți	rusă
57	1821/732	XV	—	medio-bulgară
58	1823/734	XIV	—	
59	1830/741	XV-XVI	bis. din Horodnicul de Jos	•»
60	1839/750		de la Costești	medio-bulgare cu elemente rusești
61	1844/755	XVI	de la Moldovița	medio-bulgară
62	1847/758	XVI	—	
63	1848/759	XVI	—	rusă + elemente din medio-bulgară
64	1851/762	XVI	de la Gemeni	
65	1859/770	XVI	de la Șiret	țț
66	1862/773	XVI	de la Moldovița	țț
67	1870/781	XVI	țț	țț
68	1899/810	XVI		91
69	1903/814	XV-XVI	bis. din Broscăuți	
70	568/354/28	XVII (1609)	de la Dragomirna	99
71	574/354/29/607	XVII (1609)	țț	99
72	569/354/27	XVII (1614)		99
73	577/608	XVI (1550)	de la Voroneț	9»
74	1838/749/609	XVI	de la Moldovița	
Psahiri
75	1890/801	XV-XVI	de la Cimpulung	țț
76	1892/803	XVI	bis. Horodnicul	
			de Jos	
77	1898/809	XVI	bis. din Cimpulung	99
78	1900/811	XVI	de la Vatra Dornei	
79	1901/812	XVI	de la Solea	
80	1930/1000	XV	—	
81	1933/1003	XVI	de la Dragomirna	99
82	573/354/32	XVII (1616)		
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
193
Trioade
Nr. crt.	Nr. inventar	Sec.	Proveniența	Redacția
83	1793/704	XVIII (1754)	de la Ruș pe Boul de	medio-bulgară
			lingi Moldovița	
84	1810/721	XVI	—-	țț
85	1811/722	XVI	—	medio-bulgară cu
				elemente rusești
86	1878/789	XVII	—	
87	1879/790	XVII	—	rusă
			Apoetole	
88	1777/688	XVI	—	medio-bulgară cu
				elemente rusești
89	1784/695	XVI	—	medio-bulgară
90	1790/701	XVI	—	țț
91	1803/714	XVI	—	țț
92	1814/725	XVI	bis. din Vama	țț
93	1881/792	XVI	—	>9
			Ceasloave	
94	1819/730	XVII (1673)	bis. sf. Nicolae	
			din Rădăuți	țț
95	1875/786	XVI	de la Vama	țț
96	1907/818	XVI	big. Adormirii din	
			Cimpulung	
97	1908/819	XVI-XVII	de la Vama	țț
98	1913/824	XVI (1596)	de la Moldovița	99
		Penticostare		
99	1786/697	XVI	—	țț
100	1808/719	XVI	de la Moldovița	țț
101	1825/736	XVI-XVII	de la Rădăuți	medio-bulgară cu
				elemente rusești
102	1834/745	XVIII	—	rusă
103	1850/761	XVI (1582)	de la Gemeni	medio-bulgară
104	1854/765	XVII	—	rusa cu elem. din
				medio-bulgară
105	1861/722	XVI	de la Hatna	medio-bulgară
			Octoihuri	
106	1774/685	XVI	de la Moldovița	medio-bulgară
107	1797/708	XVI	—	țț
108	1802/713	XV	de la Solea	
109	1807/718	XVI	—	rusă cu elem. din
				medio-bulgară
110	1829/740	XV	de la Solea	♦ 9
111	1857/768	XVI	—	medio-bulgară
112	1863/774	XVI	—	țț
113	1864/775	XVI	—	țț
114	1869/780	XV-XVI	—	19
115	1888/799	XVI	—	rusa cu elemente din
				medio-bulgară
116	1891/802	XVIII(1746)	—	rusă
117	1909/820	XVIII (1743)	de la Moldovița	rusă cu influențe
				medio-bulgare
118	1910/821	XVIII (1764)	de la Dragomirna	rusă
https://biblioteca-digitala.ro
194
ZLATCA IUFFU
Liturghiere				
№. crt.	№. inventar	Sec.	Proveniența	Redacția
119	1887/798	XVI	de la Solea	medio-bulgară
120	1893/804	XVI	țț	țț
121	1914/825	XVII	de la Suceava	4«
122	1919/831	XVI	de la Dragomirna	țț
123	838	XVII (1641)	de la Moldovița	țț
124	573/354/33/603	XVII (1616)	de la Dragomirna	țț
125	347/605	XVII (1610)	»»	țț
126	570/354/34/604	XVII (1610)	ț.	IV
127	610	XVI-XVII Evs	ingheliar	
128	1841/752	XVI	1	,	- Catavasiere		
129	1936/1006	XVI	—	țț
130	1938/1008	XVII Tipici	de la Moldovița ol si. Sava	medio-bulgară cu influențe rusești
131	1896/807	XIV	de la Moldovița	medio-bulgară
132	1879/808	XIV	de la Solea	eîrba
133	1902/813	XIV Acatist«	de la Moldovița fi paraclise	medio-bulgară
134	1835/746	XVI	I de la bis. | Ruș-Moldovița Paracliser (acatistier)		medio-bulgară
135	1860/771	XVII	|	- Acatistier și ceaslov		medio-bulgară
136	1904/815	| XVI	| de la Moldovița Acatistieru] sf. Treime		| medio-bulgară
137	1920/832	XIX (1833)	| de la Dragomirna Paraclise, canoane		\ rusă
138	1884/795	XVI	de la Ruș-Moldovița Palea	medio-bulgară
139	1817/728	XV	| de la Moldovița Pavecernic		| medio-bulgară
140	1831/742	XIV	de la Voroneț	medio-bulgară
141	1836/747	XIV	|	„ Antologhion		
142	1918/830	XIX (1837) I	- Irmologion		rusă
143	1886/797	XV-XVI	I de la Moldovița n. cArți de InvAțAturA religioasâ Sbornice		medio-bulgară
144	1773/684	XVI	de la Moldovița	țț
145	1789/700	XV	țț	
146	1791/702	XV	de la Solea	
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
195
Nr. cit.	Nr. inventar	Sec.	Proveniența	Redacția
147	1795/706	XV	de la Moldovița	medio-bulgară
148	1813/724	XV		t»
149	1828/739	XVI	ț.	tt
150	1880/791	XV	tt	
151	1885/796	XVI		Șf
152	1911/822	XVI	—	sîrbă
153	1917/829	XIX	—	rusă
154	1923/835	XIX	—	
155	1932/1002	XVIII (1766)	—	vt
156	1934/1004	XIX	—	
		Varlaam și loasaf		
157	1849/760	XVI	de la Moldovița	medio-bulgară
		Parenesisul lui Efrem Șirul		
158	1865/776	XVI	de la Moldovița	medio-bulgară
		Grigorie Teologul. Cuvintări		
159	1883/794	XV	de la Moldovița	
		Awa Dorotei		
160	1937/1007	XIV-XV	de la Solea	sirbă
		Regulile monahale ale sf. Vasilie cel Mare		
		(cuvinte pustnicești)		
161	1797/707	XIV-XV	1	de la Moldovița	medio-bulgară
		Tacticonul lui Nicon		
162J	1812/723		XVIII	-	rusă
		Trup și suflet		
163	1867/778	XIV	-	sîrbă
		III.	ALTE CÂRȚI	
		Oglinda teologică		
164|	1889/800		XIX	1	-	| rusă
		Pomelnicul	bisericii din Breaza	
165]	1942/1012		XIX (1829)	-	rusă
		Foi răzlețe		
166	1924/836	—	—	—
167	1838/749	—	—	—
După cum reiese din acest tabel, cele 167 de manuscrise ale bibliotecii și
muzeului mănăstirii Dragomirna se grupează, după redacția slavonei în care
au fost scrise, astfel:
I.	123 mss., adică peste 73,6% — slavonă de redacție medio-bulgară;
II.	22 mss., adică 13,1% — redacție medio-bulgară cu elemente ruse
sau redacție rusă cu elemente medio-bulgare;
III.	15 mss., adică 8,9% — redacția rusă;
IV.	5 mss., adică 2,9% — redacția sîrbă.
https://biblioteca-digitala.ro
196
ZLATCA IUFFU
V.	Manuscrisele 166, 167 cuprind foi detașate din diferite mss. și puse
intre scoarțe, fără a fi legate.
Cronologic1, ele se grupează in felul următor.
I.	Masivul grup de 123 manuscrise medio-bulgare, se distribuie pe secole
Sec. XIV: 6 (nr. 20, 58, 131, 133, 140, 141 —din tabelul dat).
Sec. XIV-XV: 2 (nr. 27, 161).
Sec. XV: 32 (nr. 1, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 12, 13, 18, 19, 22, 28, 30, 31,
34, 36, 38, 42 ,44, 57, 69, 80, 108, 139, 145, 146, 147, 148, 150, 159).
Sec. XV-XVI: 4 (nr. 59, 75, 114, 143);
Sec. XVI: 63, (nr. 8, 14, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 33, 40, 41, 43, 45,
48, 50, 53, 54, 55, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 73, 74, 76, 77, 78, 79, 81, 84,
89, 90, 91, 92, 93, 95, 96, 98, 99, 100, 103, 105, 106, 107, 111, 112, 113, 119,
120, 122, 134, 136, 138, 144, 149, 151, 157, 158,);
Sec. XVI-XVII: 4 (nr. 29, 97, 127, 128);
Sec. XVII: 11 (nr. 70, 71, 72, 82, 94, 121, 123, 124, 125, 126, 135).
Sec. XVIII: 1 (nr. 83).
II.	Msse de redacție medio-bulgară cu elemente rusești sau red. rusă cu elemente
medio-bulgare): sec. XV — 1 (nr. 110); sec. XVI —12 (nr. 35, 46, 47, 49,
51, 52, 60, 85, 88, 109, 115, 129); sec. XVI-XVII -3 (nr. 37, 39, 101);
sec. XVII: 5 (7, 32, 86, 104, 130): sec. XVIII (117).
III.	Msse de redacție rusă : sec. XVII — 1 (nr. 87); sec. XVIII — 7 (nr. 21,
56,102,116, 118, 155, 162) și sec. XIX — 7 (nr. 137, 142,153,154,156,164,165).
IV.	Mese de redacție sîrbă: sec. XIV — 3 (nr. 2, 132, 163), sec.
XIV-XV -1 (nr. 160), sec. XV: 1 (nr. 152).
I.	lufu a atras atenția asupra importanței deosebite pe care o poate avea
în stabilirea provenienței manuscriselor redacția în care ele sînt scrise. Intr-
adevăr, situația de la Dragomirna, și anume: majoritatea absolută in sec.
XV —XVII de manuscrise medio-bulgare, număr infim de manuscrise în redacția
sîrbă și apariția tîrzie (sec. XVIII—XIX) a manuscriselor de redacție rusă
se poate constata și in celelalte fonduri moldovene, precum și in fondul Acade-
miei Republicii Socialiste România 2. Încercînd să explice acest fapt, I. lufu
a ajuns la două concluzii:
1.	Manuscrisele de redacție sîrbă păstrate in bibliotecile românești au
fost aduse fie de la Athos, fie din Bulgaria, după căderea sub jugul otoman
a acestei țări, unde se folosea această redacție. Cele copiate sporadic pe teri-
toriul țării noastre aparțin unor caligrafi sîrbi și constituie fenomene izolate.
De regulă, manuscrisele in redacție sîrbă nu au fost productive, adică nu
au servit ca prototipuri pentru alte manuscrise copiate în aceeași redacție de
către cărturarii români. Numai acele manuscrise care au fost transpuse mai
întîi în redacția medio-bulgară a slavonei au intrat în circuitul culturii române,
fiind răspîndite în copii 3.
1 Din cele 167 de manuscrise, numai 21 au fost datate de copiștii inșișidouă din sec
al XV-lea (nr. 5/1778/689 și nr. 13/1804/715), trei din sec. al XVI-lea (73/577/608, 98/1913/824,
103/1850/761), iar restul din secolele XVII, XVIII și XIX. Datarea celorlalte 146 de
manuscrise s-a făcut avîndu-se în vedere filigranele, grafia etc.
1 Vezi P. P. Panaitescu, op. cit.
8 Argumentele în sprijinul acestor teze au fost expuse în articolul Mănăstirea Hodoș-
Bodrog, un centru de cultură slavonă din Banat, în «Mitropolia Banatului», 1963, nr. 5—8,
p. 229-239.
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
197
2.	Redacția consacrată a slavonei, comună in sec. XV —XVII atît culturii
române din Țara Românească și Moldova, cit și celei din Transilvania și Ranat,
a fost redacția medio-bulgară, revizuită, a școlii patriarhului Eftimie al
Tîrnovei 1.
Roadele reformei ortografice și de revizuire a cărților bisericești între-
prinse de marele cărturar nu au putut să fie răspîndite in Bulgaria din cauza
evenimentelor politice. în schimb, noua ortografie a devenit la români orto-
grafia oficială și aproape general folosită în copierea manuscriselor și in scrierea
literaturii originale. Cărturarii români, chiar știind sîrbește și puțind citi slavona
sirbească, scriau in medio-bulgară și astfel se explică de ce, in epoca celei mai
intense influențe a culturii sîrbești, autorul învățăturilor lui Neagoe Basarab
scrie in medio-bulgară, deși cu influențe sîrbești evidente, și de ce toate tipă-
riturile slave făcute în Țara Românească în acea vreme au la bază texte medio-
bulgare.
Dar dacă pentru cele mai multe manuscrise de redacție sirbă se poate
dovedi proveniența lor de peste hotare, dacă manuscrisele de redacție
rusă aparțin secolului al XVlI-lea și mai ales secolelor al XVIII-lea și
al XlX-lea, cind activează Paisie și școala sa, și dacă Bulgaria nu a prac-
ticat în continuare, după căderea sub turci, redacția medio-bulgară, atunci
înseamnă că manuscrisele slave din epoca maximei înfloriri a culturii române
în limba slavonă, adică în secolele XV—XVI, aproape fără excepție scrise în
medio-bulgară urmînd ortografia eftimiană, sînt produsul direct al cărturarilor
români și nu au venit din altă parte.
Se constată, în plus, că sînt de origine românească un număr însemnat de
manuscrise în redacția medio-bulgară, a căror prezență este înregistrată în
sec. XV—XVII la sudul Dunării, cînd în Bulgaria de apus se scria mai ales
în slavona de redacție sîrbă.
Formulînd aceste teze, autorul lor nu făcea, pe de o parte, decît să tragă
niște concluzii din constatări statistice, iar pe de alta să dezvolte niște afirmații
curente în istoriografia literară bulgară. Astfel, încă prof. B. Ț o n e v, făcînd
statistica unui număr de 530 manuscrise medio-bulgare păstrate în majo-
ritatea lor în Biblioteca Națională din Sofia, înregistrase următoarea
situație: sec. XII—19 mss.; sec. XIII — 58 mss.; sec. XIV—98 mss.;
sec. XV — 126 mss.; sec. XVI — 148 mss. ; sec. XVII — 81 mss.
«Dacă presupunem că vechimea tuturor acestor manuscrise este bine
stabilită — comenta Țonev —, cifrele de mai sus arată o creștere trep-
tată și neîntreruptă a manuscriselor medio-bulgare din sec. XII pînă în
1 Ibidem, precum și articolele: Despre prototipurile literaturii slavo-române din sec. al
XV-lea și Mănăstirea Moldovifa — centru cultural important din perioada culturii române in
limba slavonă (sec. XV—XVIII). în ce privește sensul reformei patriarhului Eftimie, normele
noii ortografii ce i se atribuie și diferența față de vechea ortografie, nu există în slavistica
bulgară și internațională un studiu care să fi dat răspunsuri clare la toate întrebările ce se ivesc.
Evident, un asemenea studiu, care ar fi o contribuție importantă la istoria limbii și culturii
bulgare, se va întemeia pe compararea textelor medio-bulgare din perioada preeftimiană, cu
cele post-eftimiene. în bibliotecile românești se găsesc unele din cele mai valoroase texte preefi-
miene (vezi I. I u f u, Despre prototipurile literaturii slavo-române și mai ales Sbornicul lui Gherman
(1359), în «Ortodoxia», București, 1960, nr. 2, p. 253—279) și, pentru motivele ce se vor
vedea mai departe, cea mai mare parte din materialul documentar post-eftimian.
Despre diferitele ortografii folosite în cultura bulgară veche, date esențiale se găsesc la
B. Țonev, История на Български език, t. I, partea generală, Sofia, 1919. O încercare de a
preciza normele ortografiei legate de numele patriarhului Eftimie face Iordan Ivanov în cursul
litografiat de Literatură bulgară veche ( Стара българска литература), apărut la Sofia în 1939.
https://biblioteca-digitala.ro
198
ZLATCA IUFFU
вес. XVII, о creștere la care nu ne-am fi putut aștepta, cînd știm că la efîrșitul
вес. XIV, după venirea turcilor în Bulgaria, a încetat orișice activitate literară.
De unde apar atunci aceste manuscrise medio-bulgare în sec. XV—XVI?
întrebarea se lămurește din însăși proveniența acestor manuscrise: în timp
ce manuscrisele din вес. XII, XIII, XIV provin numai din Bulgaria, sau din
teritoriile de dincoace de Dunăre, celelalte, scrise în sec. XV—XVI provin
■aproape in întregime (subl. n. — ZI. I.) numai din Țara Românească și Moldova;
ele sînt produsul culturii româno-bulgare, care după secolul al XlV-lea apare
ca o continuare a culturii medio-bulgare» 1. «Monumentele literare bulgare
din sec. al XV-lea — spune același savant — își au origina în centrele cărtură-
rești din afara Bulgariei, cele mai multe fiind din Țara Românească și Moldova...
Odată cu căderea Tîrno vei la sfîrșitul secolului al XlV-lea, activitatea literară
bulgară găsește la români un teren foarte favorabil și se dezvoltă timp de trei
secole, deși mai mult pasiv, adică numai prin copierea vechilor izvoade»2.
« Și în secolul al XVI-lea, literatura în medio-bulgară continuă să se dezvolte
numai în cele două voevodate române (în realitate, ea se dezvoltă și în Tran-
silvania — ZI. I.), în timp ce pe pămîntul bulgăresc activitatea literară, pe
lingă faptul că este mai redusă, în plus ea cedează locul scrierilor scrise sub
influența sîrbă sau resaviană»3.
Iordan Ivanov, în cursul său Literatura bulgară veche, apărut în
1939, afirmă că« reforma lui Eftimie nu a putut prinde rădăcini adinei în Bulgaria
din cauza căderii sub stăpînirea turcească și înăbușirii principalelor centre
de cultură. Această reformă a găsit găzduire în România, unde s-au refugiat
ucenicii lui Eftimie» 4.« Din cauza prăbușirii statului bulgar — arată și P e t ă r
Dinekov — reforma lui Eftimie n-a reușit să se consolideze în Bulgaria
pentru multă vreme. Ea s-a transferat în țările vecine și mai ales în România.
Noi putem să descoperim principiile ei mai degrabă în literatura slavă din
România»6. în sfîrșit, Kiril Mircev scrie, la rîndul său: « în secolele
al XV-lca și al XVI-lea, producția literară pe pămîntul Bulgariei decade
mult... Din epoca aceasta s-au păstrat relativ puține manuscrise în limba
medio-bulgară scrise pe teritoriul bulgar... Literatura slavă a găsit condiții
de dezvoltare mai favorabile în Serbia și în România... Mai deosebite au fost
condițiile de dezvoltare a literaturii slave în România. Fluxul de refugiați din
pămînturile cotropite de turci dă un puternic impuls pentru dezvoltarea lite-
raturii slavo-bulgare, începută cu puțin timp înainte în unele centre culturale
românești» e. Același autor constată că, dacă literatura religioasă copiată la
nordul Dunării « ne dă o imagine despre reforma ortografică a limbii literare
din epoca patriarhului Eftimie», în schimb « pentru studierea limbii bulgare
vii de atunci ea nu are nici o importanță» 7.
Teoria «refugiaților sud-slavi», a căror trecere și activitate la nord de
Dunăre ar explica impetuoasa dezvoltare a scrisului slav în Țările Române
în sec. XV—XVI, s-a dovedit însă lipsită de temei documentar. Rolul lui
Nicodim d« la Tismana in cultura veche românească este cu mult mai modest
1 B. Ț o n e v, История на български език, vol. I, Sofia 1919, p. 191 — 192.
2 Ibidem, p. 253.	.
9 ibidem, p. 258.
4 Стара българска литература, Sofia, 1939, p. 348.
• Старобългарска литература, curs litografiat, vol. II, Sofia, 1953, p. 57.
4 Исторически граматика на български език, Sofia, 1958, р. 22—23.
7 Op, cit., р. 23.
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
199
decît se credea, așa cum au arătat cercetările recente ale lui Emil Lăzărescu 1,
iar în ceea ce privește filiația directă între produsele școlii de la Tîrnovo și
cultura românească de limbă slavonă, care ar face din ultima o simplă conti-
nuare a celei dinții, lucrările lui E. Turdeanu au arătat că este o presupunere
fără nici un temei care să o susțină a. Cultura în limba slavonă, atestată pe
teritoriul patriei noastre încă din sec. X, nu era în fașă atunci cînd se produce
înflorirea din sec. XV—XVI. în plus, cei mai străluciți reprezentanți ai ei
— copiști sau autori de opere originale — sînt în majoritate români, începînd
cu celebrul creator al izvodului moldovenesc și al școlii românești de miniatură,
Gavril Uric de la Neamțu.
Și totuși, rămîne o realitate incontestabilă faptul că prototipurile care au
stat la baza intensei opere a copiștilor români din sec. XV—XVI sînt opera
cărturarilor bulgari3. Dacă nu se poate susține cu argumente teza unei conti-
nuități liniare a culturii bulgare pe sol românesc, prin refugiații de la sud de
Dunăre, se poate vorbi însă, cu toată îndreptățirea, de faptul că moștenirea
culturală bulgară a fost salvată de către cărturarii poporului român de la
risipirea la care o condamnaseră calamitățile istorice în patria ei, au multi-
plicat-o și au răspîndit-o prin copii, împodobite adesea de minunate miniaturi.
Fenomenul care îi îndreptățește pe istoricii literari să vorbească de o
« continuitate» a culturii bulgare este, în realitate, o manifestare a efortului
și avîntului cultural românesc din secolele XV—XVI, avînt manifestat nu numai
printr-o intensă operă de asimilare a culturii sud-slave în genere (arhitectură,
pictură, literatură), dar și prin crearea de opere originale în toate aceste domenii,
opere care nu o dată își depășesc izvoarele și modelele.
Dacă emigrarea cărturarilor sud-slavi nu poate fi considerată trăsătura
de unire între realizările culturilor sud-slave și cultura română a secolului al
XV-lea și al XVI-lea, atunci care a fost cauza acestei osmoze culturale și cum
s-a desfășurat procesul de asimilare și difuzare a culturii sud-slave în Țările
Române? Iată întrebarea la care încerca să răspundă I. lufu în cercetările
sale din ultima vreme. El a formulat o ipoteză de lucru, pe care numai cercetări
aprofundate și îndelungi o vor putea verifica în toate detaliile și-i vor putea
da autoritatea unui adevăr stabilit. în rîndurile ce urmează voi expune succint
această ipoteză și temeiurile pe care se sprijină.
Pornind de la constatarea că manuscrisele slave copiate în Țările Române
în secolele XV—XVI sînt scrise în medio-bulgară cu ortografia revizuită,
eftimiană, și că această ortografie, după părerea sa, nu a fost utilizată în Rulgaria
din cauza prăbușirii statului bulgar4, I. lufu presupune că locul unde s-a
efectuat marea operă de colecționare, confruntare și îndreptare a literaturii
originale și de traduceri sud-slave a fost, cel puțin pentru partea finală a lucră-
rilor, nu Bulgaria, ci Constantinopolul s, și anume celebra mănăstire Studion.
1 Nicodim de la Tismana fi rolul său în cultura veche românească, în Rsl, XI, 1965, p. 237 —
285.	............
3 Vezi în special lucrările Miniatura bulgară fi începuturile miniaturii românefti, extras
din « Anuarul Institutului român din Sofia», 1942, nr. 2, p. 395—452 și La littérature bulgare
du XIV-е siecle et sa difusion dans les Pays Roumains, Paris, 1947.
3 Cf. și E. Turdeanu, Les lettres slaves en Moldavie. Le moine Gabriel du monastère
de Neamfu (1424—1447), în« Revue des études slaves», t. 27, 1951, p. 267 — 278.
4 Prototipurile literaturii slavo-române..., p. 511 — 531.
3 O părere similară exprimase A. I. Sobolevski, în Южнославянское влияние на русскую
письменность в XIV—XV веках. St. РЬ., 1894, р. 12 (apud «Труды отдела древнерусской
литературы», XIX, 1963, р. 117).
https://biblioteca-digitala.ro
200
ZLATCA IUFFU
Că această mănăstire era nu numai un mare centru de cultură al Bizanțului,
ci și punctul de întîlnire al cărturarilor bizantini și slavi, locul unde se copiau
și se păstrau deopotrivă manuscrise grecești și slavonești, este un fapt bine
stabilit, care nu mai comportă discuții 1. Sînt bine știute călătoriile de studii
ale lui Teodosie de Tîrnovo și ale ucenicului său, viitorul patriarh Eftimie,
în această mănăstire, petrecerea lor mai multă vreme aici, unde Teodosie a
și murit. Cum remarcă Iordan Ivanov,«în secolul XIV acolo au fost și monahi
ruși, care au copiat o serie de cărți bulgare și le-au trimis în Rusia» 2.
După părerea lui I. lufu, aici, la Studion, s-a alcătuit la sfîrșitul secolului
al XIY-lea o mare colecție de scrieri hagiografice și omiletice, în care au intrat
traduceri slave din literatura bizantină, precum și o parte din literatura origi-
nală sud-slavă. Lucrările ce au intrat în această colecție au fost ordonate după
calendarul liturgic al bisericii ortodoxe, colecția avînd un caracter fix și compu-
nîndu-se din zece mari« sbornice». Nici imul nu a mai apucat însă să se întoarcă
in Bulgaria, lucrarea fiind terminată după 1393. în schimb, le găsim în Moldova,
unde s-au păstrat fie cdpii executate chiar la Studion, fie cdpii efectuate în
țară direct după prototipurile aduse de acolo, fie, în sfîrșit cdpii mai tîrzii.
Din colecția de 10 sbornice, I. lufu a indentificat 6 la Dragomirna, toate
provenite de la mănăstirea Moldovița. Ele sînt:
1.	Mss. 1789/700 din sec. XV, cu 48 de lucrări pentru perioada 1 sep-
tembrie — 15 noiembrie (nr. 145 în tabelul nostru).
2.	Mss. 1795/706 de la începutul secolului al XV-lea, cu 46 de lucrări,
distribuite între 21 noiembrie — 31 decembrie (nr. 147 în tabel).
3.	Mss. 1773/684 din sec. XVI, cu 24 de lucrări pentru lunile ianuarie —
martie (nr. 144 în tabelul nostru).
4.	Mss. 1813/724 din sec. XV cuprinde « omilii, predici, cuvinte de învă-
țătură de la duminica Ortodoxiei, prima duminică a postului mare, pînă la
Florii» și are denumirea de « Zlatoust», deși nu cuprinde numai predicile lui
loan Gură de Aur (nr. 148 din tabel).
5.	Mss. 1828/739 din sec. XVI, cu 23 de lucrări pentru perioada 23 aprilie
— 18 iunie (nr. 149 din tabel).
6.	Mss. 1880/791 din sec. XV, cu 48 de lucrări pentru sărbătorile din
lunile iunie — august (nr. 150 din tabel) 3.
Această colecție, a cărei existență a fost semnalată, după cîte știm, pentru
prima oară de către I. lufu, nu este înregistrată de cataloagele bulgare și nici
menționată în istoriile literaturii bulgare la capitolul ce se ocupă de epoca
patriarhului Eftimie4. Că nu este vorba de «sbornice» întâmplătoare, ci de
o colecfie sistematizată, în care a intrat majoritatea literaturii omiletice și hagio-
grafice, tradusă și originală, a slavilor de sud, este o realitate demonstrată
de însăși structura lucrării.
Cînd a venit în Moldova această colecție, ale cărei scrieri, detașate și intrate
în componența altor culegeri, au fost identificate de I. lufu în 40 de manuscrise
slave copiate la noi?s Cheia pare să ne-o dea ms. 1813/724, « Zlatoust» din
biblioteca mănăstirii Dragomirna unde, la f. 38, dedesubtul unui pasaj în care
1 Vezi în special I. D u i c e v, Центры византийско-славянского общения и сотрудничес-
тва în «Труды отдела древнерусской литературы» XV, 1963, р. 114 și 117 — 118.
2 Op. cit., р. 529 și urm.
3 Cf. I. lufu, Mănăstirea Moldovița..., p. 429—438.
4 Ea nu este cunoscută nici lui T u r d e a n u, La littérature bulgare du XIV siècle...
1 Mănăstirea Moldovița. .., p. 434.
https://biblioteca-digitala.ro
MANUSCRISELE SLAVE DE LA DRAGOMIRNA
201
se vorbește despre sf. Teodor Studitul, întocmitorul manuscrisului a lăsat
______________________________________________________________________________________________ A	,
următoarea însemnare în limba slavonă: Стык QtwpK ст8дТискыи к шг«Ж»
t	с_.
обитали сТа книги ндпнсашА (sf. Teodor Studitul, în a cărui mănăstire s-au
scris aceste cărți)1. «Aceste cărți», crede I. lufu, se referă la colecția
amintită. însemnarea aparține sigur copistului, fiindcă e același scris (după
cum ne-am convins personal). Dacă acesta e prototipul însuși, adus de
la Studion, sau dacă e o copie după prototipul care cuprindea însemnarea,
se poate discuta. Dar dacă nu admitem că întreaga colecție a venit de la
Studion, sîntem obligați să presupunem că o lucrare atît de însemnată,
bazată pe adunarea unui mare număr de scrieri și presupunînd sistematizarea
lor riguroasă, a fost alcătuită în Moldova în epoca lui Alexandru cel Bun. Fiindcă,
așa cum a demonstrat cercetătorul ei intr-un studiu special 2, această colecție
conține materialul sbornicelor lui Gavril Uric de la Neamț, sbornice alcătuite în
prima jumătate a sec. al XV-lea. Singura explicație plauzibilă rămîne deci
aceea propusă de I. lufu: sbornicele, împreună cu alte scrieri în medio-bulgară,
cu ortografie revizuită 3, au fost aduse în Moldova pe vremea lui Alexandru
cel Bun — dovadă că cele 6 manuscrise provin, toate, de la Moldovița, prima
ctitorie a acestui domn. Ele au servit ca prototipuri pentru copii similare
integrale, sau ca izvoare pentru culegeri mai restrînse alcătuite în Moldova.
Fără îndoială că cercetările ulterioare vor aduce lumini noi în această
problemă, retușînd unele laturi ale tezei lui I. lufu sau confirmînd pe altele.
Deocamdată, rămîne un bun cîștigat semnalarea acestei mari colecții, rămasă
necunoscută cercetătorilor bulgari, și din care șase volume sînt păstrate la
mănăstirea Dragomirna. Ea constituie o dovadă grăitoare despre activitatea
culturală bulgară la sfîrșitul secolului al XlV-lea și începutul secolului al XV-lea,
activitate pe care prăbușirea Bulgariei sub turci nu pare s-o fi suprimat dintr-o
dată, ea continuîndu-se în Constantinopol. Că aceste sbornice nu se mai găsesc
între manuscrisele medio-bulgare din sudul Dunării și din alte părți, păstrîndu-se
doar în tezaurul de manuscrise slave al țării noastre, e o dovadă în plus despre
rolul jucat de cultura română în limba slavonă și despre necesitatea studierii
mai aprofundate a operei cărturarilor români din secolele al XV-lea — al XVI-lea.
СЛАВЯНСКИЕ РУКОПИСИ БИБЛИОТЕКИ И МУЗЕЯ МОНАСТЫРЯ
ДРАГОМИРНА
(Резюме)
В форме синоптической таблицы автор представляет 167 славянских рукописей,
хранящихся в настоящее время в монастыре Драгомирна в северной Молдове. Большая
часть этих рукописей принадлежала ранее монастырю Молдовица, основанному Алексан-
дром Добрым (1400—1432). Они сгруппированы в хронологическом порядке по характеру
письма; также отмечается тип церковнославянского извода, дата их написания и проис-
хождение. Составленная нами таблица построена с учетом описания рукописей покойного
Иоана Юфу, впервые детально изучившего фонд славянских рукописей на территории
СРР, являющийся наиболее значительным.
Используя статистические данные синоптической таблицы, автор, подкрепляет
основные выводы в исследованиях И. Юфу и его рабочую гипотезу, выдвинутую в
1 Ibidem.
2 « Colecția Studion» (în manuscris).
3 în articolul Mănăstirea Moldovița... este presupus ca provenind din Constantinopol și
manuscrisul:« Cuvinte pustnicești» de Vasile cel Mare (p. 432).
https://biblioteca-digitala.ro
202
ZLATCA IUFFU
последние годы жизни. (Разделяя мнение болгарских исследователей, И. Юфу подчер-
кивает и подкрепляет новыми фактами положение о том, что новая орфография патриарха
Ефтимия нашла более широкое распространение в румынских княжествах, чем в Болгарии,
где турецкое засилие мешало ее развитию. Эта орфография в известной мере предназна-
чалась румынской культуре на книжнославянском языке, где господствовал среднебол-
гарский извод церковнославянского языка. И. Юфу, однако, не разделял мнения о том,
что указанная орфография была привнесена болгарскими иммигрантами с южных областей
Дуная. Он полагает, что прототипы славянских рукописей, переписанных в северных обла-
стях Дуная по орфографии патрианха Ефтимия, могли поступить через Константинополь'
а именно — из монастыря Студион. Имеются свидетельства, что здесь было создано боль-
шое собрание в десяти томах агиографической и омилетической литераторы, плоды сотруд-
ничества славянских и греческих книжников. Из этого собрания, пока неизвестного
исследователям древней болгарской культуры, И. Юфу открыл 6 томов в фондах мона-
стыря Драгомирна в количестве 189 названий произведений агиографической и омилети-
ческой литературы, переведенных с греческого языка или оригинальных. Поступление
этого собрания, созданного после завоевания турками Болгарии, в Молдову следует объ-
яснять фактом существовавших отношений между молдовской и константинопольской
церквями в эпоху правления Александру Доброго. Неслучайно упомянутые тома собрания,
датируемые в большинстве случаев XV веком, находятся среди рукописей, обнаруженных
в Молдовице.
Преждевременная смерть прервала исследования И. Юффу и помешала ему дать
более глубокое обоснование выдвинутой гипотезе, возможное в результате проверки всех
дат. Его точка зрения была высказана в ряде статей. Автор настоящей статьи стремилась
изложить основные положения его исследований, предоставив тем самым возможность
зонакомиться с ними более широкому кругу исследователей.
LES MANUSCRITS SLAVES DE LA BIBLIOTHÈQUE ET DU MUSÉE DU COUVENT
DE DRAGOMIRNA
(Résumé)
L’auteur présente dans le cadre d’un tableau synoptique les 167 manuscrits slaves conser-
vées actuelement au monastère de Dragomirna en Moldavie du Nord et provenus en grande
partie du monastère de Moldovi|a, la première fondation d’Alexandre le Bon (1400—1432).
Les manuscrits sont rangés d’après les catégories des écrits, en ordre chronologique, avec l'indi-
cation de la rédaction en slavon, la date proposée et la provenance. Le tableau este basé sur
la description faite par le regretté Ioan luffu le premier chercheur systématique de ce fonds
de manuscrite, l’un des plus importants du territoire de la Roumanie.
Partant des résultats statistiques offerts par le tableau synotptique, l’auteur expose dans
ses lignes essentielles les conclusions des recherches de I. luffu et l'hypothèse de travail à laquelle
ce dernier était arrivé à la fin de sa vie. D’accord avec les chercheurs bulgares, I. luffu a
souligné et a donné plus de force par de nouveaux exemples à la constatation selon laquelle
la nouvelle orthographe du patriarche Eftimie a trouvé une plus large expansion dans les Pays
Roumains qu’en Bulgarie où la conquête turque l’a empêchée de se développer. En quelque
sorte, cette orthographe a été conservée dans la culture roumaine en langue slavonne où la
rédaction dominante du slavon a été le moyen-bulgare. I. luffu n’était cependant pas d’accord
avec l’explication de l’introduction de cette orthographe par les réfugiés bulgares du sud du
Danube. Il estimait que les prototypes des manuscrits slaves copiés au nord du Danube dans
l’ortographe du patriarche Eftimie ont pu venir par Constantinople, à savoir du monastère
de Studion. Il y a des indices qu’une grande collection d’ouvrages hagiographiques et
d’homilétique en dix volumes, a été élaborée ici, par suite de la collaboration des érudits slaves
avec les érudite grecs. I. luffu a identifié dans cette collection, encore inconnue aux chercheurs
de l’ancienne culture bulgare et non signalée par eux, 6 volumes dans le fonds de Dragomirna,
totalisant 189 titres d’écrits hagiographiques et homilétiques traduits du grec et originaux.
La pénétration en Moldavie de cette collection, élaborée après la chute de la Bulgarie sous
les Turcs s’explique par les relations existant entre l’Eglise de Moldavie et celle de Constanti-
nople à l’époque d’Alexandre le Bon. La fait que les volumes de la collection dont il s’agit,
datant dans leur majorité du XVe siècle, aient été trouvés justement parmi les manuscrits pro-
venus de Moldovija n’est pas dû au hasard.
La mort prématurée a interrompu les recherches de I. luffu et l’a empêché de donner à
son hypothèse un fondement plus ample, par une vérification de toutes les données. Son point
de vue a été formulé dans une série d’articles dont l’auteur a essayé de retenir les thèses essen-
tielles, en les signalant ainsi à un cercle plus large de chercheurs.
https://biblioteca-digitala.ro
CEL MAI VECHI MANUSCRIS MINIAT DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ:
Tetraevanghelul popii Nicodim (1404—1405)
ION-RADU MIRCEA
Printre vechile monumente de cultură din țara noastră, un loc special îl
ocupă tetraevanghelul lui Nicodim (1404—1405), întemeietorul mănăstirilor
Vodița și Tismana 1. Este primul manuscris cu dată certă scris pe teritoriul
României și unul dintre rarele izvoare care vorbesc de condițiile vieții literare
și artistice de la începutul secolului al XV-lea.
încă din secolul al XVII-lea, existența acestei lucrări este semnalată de
Paul de Alep 2, iar Anton Pann o cunoștea la 1844 3. Mai tîrziu, în vizitele lui
la mănăstirile și bisericile din țară, în căutare de antichități, Gr. Tocilescu 4
atrage atenția cercetătorilor asupra acestui vechi monument. Scurt timp după
călătoria de studii a lui Gr.. Tocilescu, manuscrisul intră în patrimoniul statului 6
și este cercetat de Al. Ștefulescu 6. O descriere mai ales din punct de vedere
paleografie și lingvistic dăduse lațimirski în 1905 7 și cam în același timp
Gr. Tocilescu, în catalogul pieselor de la Muzeul Național de Antichități8,
prezentase unele aspecte artistice, completate cinci ani mai tîrziu de Sp.
Gegăneanu 8.
Cercetările asupra acestei opere se opresc în 1916, cînd evanghelia lui Nico-
dim, împreună cu alte opere de artă, cu numeroase manuscrise și documente de
preț ale istoriei noastre, a fost adăpostită de distrugerile războiului la Moscova.
1 Pentru Nicodim vezi Emil Lăzărescu, Nicodim de la Tismana și rolul său in
cultura veche românească, Rsl., XI, 1965, p. 237 — 285.
’Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie in Țările Române, trad. Em.
Cioranu, București, 1900, p. 181.
3 Vezi însemnarea autografă în fascsimil fig. 2.
* Gr. Tocilescu, Raporturi asupra citorva mănăstiri, schituri și biserici din țară,
în« Analele Academiei Române», memorii, seria II, secția II, voi. VIII, București, 1887, p. 224.
6 La 1884; vezi mai jos, n. 8.
6 Al. Ștefulescu, Mănăstirea Tismana, București, 1909, p. 56 — 57; facsimile
la p. 33, 40.
7 Славянские и русские рукописи румынских библиотек («Сборник Отделения русского
языка и словесности им. Академии Наук», voi. LXXIX), Petersburg, 1905, р. 267, nr. 7.
El îl identifică cu т<тро!уанг<л-к екоианъ н пвзлацпнъ din documentul lui Vladislav I pentru Vodița
(P. P. Panaitescu, Documentele Țării Românești, I. Documente interne (1369—1490),
București, 1938, p. 35—36; DIR, B. sec. XIII—XIV, București, 1953, p. 27). Acest tetrae-
vanghel al Vodiței este mai vechi decât cel din 1404—1405, în orice caz înainte de 1374, anul
morții domnitorului.	'
8 Gr. Tocilescu, Catalogul Muzeului Național de Antichități din București, ediția
prescurtată, București, 1906, p. 142, nr. 1.
8 Catalogul Muzeului Național de Antichități din București, Secțiunea Eclesiastică. Obiecte
bisericești, București, 1911, p. 44—46, planșa XVIII (ferecătura).
https://biblioteca-digitala.ro
204
ION-RADU MIRCEA
în lipsa originalului, N. lorga1, Sextil Pușcariu2, N. Cartojan3 și Ecaterina
Piscupescu 4 nu fac decît să o menționeze în treacăt. Prima descriere a unuia
din frontispicii, dar după o fotografie, o face G. Popescu-Vîlcea 6, remarcînd
caracterul singular al decorației in comparație cu alte miniaturi similare. Aceleași
deosebiri față de manuscrisele românești din sec. XV’—XVI și chiar față de
cele balcanice le relevă și Em. Turdeanu ®.
în fine, după 40 de ani, in 1956, prețiosul manuscris a revenit din U.R.S.S.,
figurind in expoziția organizată cu acest prilej la Muzeul de Artă al Republicii
Socialiste România și apoi in expoziția permanentă a aceluiași muzeu. Studiile
de artă provocate de acest eveniment au readus în discuție multe probleme ce
nu putuseră fi rezolvate înainte 7. O atenție deosebită îi acordă Tit Simedrea 8,
dar mai ales profesorul Virgil Vătășianu, care, într-o amplă lucrare de sinteză •,
studiază pe scurt aspectele artistice ale manuscrisului. în paginile de față vom
încerca să reluăm studierea, sub toate aspectele, a operei lui Nicodim, coordo-
nînd datele literare cu cele artistice și căutînd să precizăm locul ce-1 ocupă
în evoluția culturii românești și să stabilim legăturile, prin autorul ei, cu lumea
din Peninsula Balcanică.
Descrierea. Manuscrisul este un tetraevanghel slav, scris pe pergament
de « popa Nicodim» la 1404—1405, probabil la mănăstirea Vodița10, și ornat
cu patru frontispicii și patru inițiale în culori, cu litere și titluri în aur, cerneală
roșie și albastră. Scoarțele de lemn sînt ferecate în plăci de argint aurit. Manus-
crisul se păstrează în secția de artă feudală a Muzeului de Artă al Republicii
Socialiste România, sub Nr. 6672/430. Este format din 40 de fascicole, în
majoritate de 8 file11; fiecare este numerotată cu cifre chirilice la începutul și
sfîrșitul fascicolei de la 1 la 41; fascicola 16 lipsește. în total are II + 320 file;
1 Histoire de l’art roumain ancien, Paris, 1922, p. 33 — 34, descrie în special lucrarea de
argintărie. Les arts mineurs en Roumanie, I, București, 1934, p. 40, 47, descrie numai grafia
și neagă existența miniaturilor.
2 Istoria literaturii române, epoca veche, Ed. III, Sibiu, 1936, p. 15, 16, unde dă și un
facsimil al frontispiciului evangheliei lui Marcu.
3 Istoria literaturii române vechi, voi. I, București, 1940, p. 9.
4 Literatura slavă din Principatele Române in veacul al XV-lea, București, 1939, p. 16—17,
29—31, consideră că manuscrisul s-a scris în mănăstirea Tismana, amintește de vignete și inițiale.
3 Le probleme de l’entrelac el de l’ornement des vieux manuscrits roumains, Bucarest, 1941,
p. 1 și fig. 1 în pl. I.
3 Miniatura bulgară fi începuturile miniaturii românefti, în a Buletinul Institutului Român
din Sofia », voi. 1 (1942), p. 419 și fig. 1 — frontispiciul evangheliei de la Marcu.
7 Teodora Voinescu studiază ferecătura tetraevanghelului în capitolul Argintăria
în tezaurul artistic restituit de URSS, iarj Em. Lăzărescu și I o n • Radu Mircea
cercetează miniaturile în capitolul cu același titlu din volumul Studii asupra tezaurului restituit
de URSS., București, 1958, p. 230. Sînt prezentate aci pentru prima oară cele 4 file cu fron-
tispicii.
8 Glosă pe marginea unei însemnări, în «Mitropolia Olteniei», anul XIII, 1961, nr. 1—4,
p. 15—24. Se prezintă o interpretare cu totul personală a însemnării scriitorului de la sfîrșitul
manuscrisului.
8 Istoria artei feudale în Țările Române, voi. I. Arta în perioada de dezvoltare a feudalismului,
Editura Academiei, 1959, p. 456—457 și 462—463.	'
10 Aluzia la «Țara Ungurească», unde se afla popa Nicodim la acea dată, ne trimite la
Banatul Severinului; v. N. lorga, Studii fi documente privind Istoria Românilor, voi. III,
București, p. IX—X; Al. Ștefulescu, op. cit., nota 1, 1904; V. Vătășianu, (op.
cit., p. 462) crede că « a fost scris în timpul călătoriei sale în Țara Ungurească în anul 6913
(= 1404 — 5)... N-ar fi exclus... să fi fost lucrat chiar în mănăstirea întemeiată de Nicodim
la Prislop».
11 Fascicolele 2 și 41 din 7 file iar fascicolele 13 și 31 din 10 file.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
205
dintre acestea, două file albe la început, numerotate separat, și 320 file nume-
rotate cu creionul la 1882. La sfîrșit, filele 317, 318 și 319 sînt de asemenea albe L
Pergamentul subțire de 31 (— 31,4) cm X 24 (— 24,4) cm are adesea găuri
provenind de la fabricație; filele 147 și 148 sînt formate dintr-un material mai
gros. Colțul din dreapta, jos, este foarte tocit din cauza întrebuințării. Pe
lingă acest defect, manuscrisul a avut de suferit și unele accidente 2.
Caietele sînt legate cu un șnur subțire de mătase răsucită, de culoare
verde-deschis: capetele fiecăruia dintre cele 6 șnururi sînt trecute apoi prin
găuri făcute în grosimea plăcii de lemn cu o sulă și ies intr-un șanț săpat pe
fața scoarței. De marginea superioară și inferioară a cotorului este cusut cu
mătase roșie un șnur din fire de cinepă, îmbrăcate in mătase roșie și verde,
care formează benzi alternind cu fire poleite cu aur și argint. Scoarțele din
lemn de tei au pe muche, la cele trei laturi, cite 2 găuri, unde erau probabil
înfipte cuiele in care se prindeau încuietori cu zale. Pe aceste scindurele sînt
bătute cu cuișoare plăcile de argint ce ferecau manuscrisul. Marginile acestor
plăci, corespunzînd cu cele ale scoarțelor de lemn, au fost scurtate; totuși, într-o
mai veche legătură, ele depășeau dimensiunile lemnului, deoarece cotorul din
zale de argint depășește sus și jos cu cite 1,5 cm actuala legătură. Acest amănunt,
adăugat la lipsa fascicolei 16, sau tăietura adîncă din placa de lemn, care nu
apare și la placa de argint, ar permite ipoteza că legătura actuală nu este cea
de la origine, ci e datorită unei refaceri ce a folosit aceleași plăci de metal. Remarcăm
de asemenea mica diferență între lungimea și lățimea pergamentului, care
deosebește manuscrisul acesta de textele similare din Țara Românească și
Moldova în secolul al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea 3. Acest format
ne trimite la textele bizantine și la cele slave mai vechi.
Textul. Cuprinsul este cel obișnuit tetraevanghelelor, atît de răspîndite
în trecutul ortodox: tabelele care cuprind explicații sau arată capitolul sau
paragraful (zaceala), precum și data sau ocazia la care se cuvenea să fie citite
evangheliile în ordinea canonică; ele sînt precedate de lista« capetelor» (glave),
dar fără predosloviile arhiepiscopului Teofilact al Bulgariei, ceea ce ne trimite
Ia un izvod mai vechi decît cel obișnuit slavilor meridionali în sec. XIV—XV,
izvod complet necunoscut Țărilor Române 4. La sfîrșit, pericopele (zacealele)
din evanghelia de la Matei ce se citesc în joia mare la liturghie și în vinerea
mare Ia vecernie.
F. I—II albe.
1 Vom respecta numerotația veche, făcută cu creionul.
2 Astfel, fila 117 are jos două tăieturi paralele, făcute probabil cu o lamă grea, care străbat
pînă la fila 93, iar la fila 118 tăietura se repetă o singură dată, în marginea de sus, pină la
fila 198. Aceeași tăietură prezintă sus și placa de lemn a scoarței din față. Cele două tăieturi
se datoresc probabil unor lovituri de sabie, înainte de repararea cărții, datorate vicisitudinilor
prin care a trecut tezaurul mănăstirii oltene căreia ii aparținea. Este de remarcat că fascicola
16 exista la data cînd a avut loc acest accident, deoarece tăietura din dreapta are o întrerupere
între fascicolele 15 și 17. Faptul acesta ne îndeamnă să credem că legătura a fost refăcută — poate
in secolul al XVII-lea — după ce manuscrisul a suferit o degradare, pierzind chiar o fascicolă.
8 Față de cei 31,3x23,5 cm ai ferecăturii și 31 (—31,4) X 24 (—24,4) cm ai foii scrise,
tetraevanghelul din 1436 al lui Gavriil Uric (Muzeul de Artă Ms. 4) are lungimea cotorului de
38 cm, lățimea plăcilor de argint de 23 cm, iar cel al postelnicului Mareea din 1518—1519 (ibid.
Ms. 7) are 41,5 cm X 27 cm cu tendința pentru celelalte manuscrise de a se lungi in detri-
mentul lățimei; această tendință este impusă de caracteristica semi-uncialei românești liturgice,
mai subțire și mai inaltă ca cea folosită in trecut.
4 V. și lațimirski, loc. cit.
https://biblioteca-digitala.ro
206
ION-RADU MIRCEA
F. 1: СказанТс прксмлюфсс всего л-кта число су<аг>г<с>лскос н су<аг>г<1л>н-
стомк прЬстУс шт квдоу начинаюти и до где стаюти (Arătare cuprinzînd
pe tot anul cifra evangheliei și ordinea evangheliștilor, de unde încep și
unde se sfîrșesc) *.
F. Iv.: Оказание ta« на всаки д<к>нк длижнос г<лаго>латн ct су<аг>г<с>лТс
нсд<е>лгами всего лкта (Arătare de evanghelia ce trebuie să se spună în fie-
care zi în săptămînile pe tot anul).
F. 6: Окворники с в<ого>мк bi-<th>mk лкк>с<с>цсми показе* главы, ко-
моркдо су<аг>ги>лУю избранными с<в*>тымк н владнчными праздннкоми (Sinaxar
cu dumnezeu al celor 12 luni, arătînd capetele fiecărei evanghelii pentru
sfinții aleși și sărbătorile împărătești.).
F. 12: 6у<аг >г«>лТа различна на всакоу потрквоу на оссврцсснТс масла ссд-
мимк поповОми (Evanghelii diferite la orice trebuință, pentru sfințirea unt-
delemnului cu șapte popi).	'
F. 13v.: Прокнмснн вкскр<н>снн на оутр<к>нях вк нсдолУо пр-кд ^<аг>-
г<РлТела (Prochimenile învierii la utrenii în duminici înaintea evangheliei).
F. 14: Оказан'?* како под<о>вастк оврктатн вис* дн*внаа *у<аг>г<*>лТа и
*у<аг>г<*>л?а вискрнсна Н ап<о>с<то>лн и гл<а>сов* (Arătare cum se cade să afli
orice evanghelie a zilei și evangheliile învierii și Apostolul și glasurile).
F. 14v.: бж* шт Матвса с<в*>т<а>го *у<аг>г<с>лУа главы (Capetele sfintei
evanghelii de la Matei).
F. 16—16 v. albă.
F. 17v.: бж* шт Матеса с<в*>то* су<аг>гслУс (Sfînta evanghelie de la
Matei).
F. 97 v.: Конкц cițcc шт Матеса с<вот<а>го су<аг>г<с>лТа стирке хву, с ж
—	—	X	—	—
шт Матеса ссвотос *у<аг>г<*>лУс издаст сс по лкткх оемнр Х<рн>с<то>ва
визнссснТа (Sfîrșitul sfintei evanghelii de la Matei, stihuri 2600. Sfînta evan-
ghelie dela Matei s-a dat la opt ani după înălțarea lui Hristos).
F. 98.: бже шт Марка с<вс>т<а>го цд<аг>г<с>лУа главы (Capetele sfintei
evanghelii de la Marcu).
F. 99-101 albe.	_
F. 101: бже шт Марка ссвотос су<аг>г<ол?с (Sfînta evanghelie de la
Marcu).	_ t	_	_x
F. 144v.: бже шт Марка с<кс>тос с\'<аг>г<РлУс издаст сс по лкт’кхк дссстыр
Х<ри>с<то>ва кизнссснТа стироврхар рсчсножс кысти Пстроми вк Рнл1к ситво-
ркножс начелш шт прор<о>чискаг<о> слова сжс си высшты наш<и>дша ИсаТа на
крнлати оврази су<аг>г<олТа гаклис (Sfînta evanghelie de la Marcu s-a dat la
zece ani după înălțarea lui Hristos, stihuri 1600. S-a spus de Petru în Roma
1	Facsimil la A 1. Ștefulescu, op. cit., planșe nenumerotată la p. 40.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
207
și s-a făcut început de la cuvîntul proorocesc care din înălțime coborînd asu-
pra lui Isaia un chip înaripat i-a dezvăluit evanghelia).
F. 145: 6ж( wt Л8к<ы> с<к!>т<а>го ty<ar>r<i>AYf гллкы (Capetele sfintei
evanghelii de la Luca).
F. 147: 6ж* wt ЛЗкы C<u>tm	t>Aft (Sfînta evanghelie de la Luca.)
F. 235 v.: бже жт Ло\'к<ы> «котм »у<лг>г«>л7г издаст« по atT-ky
ii = ты£ Х<ри>с<тожа къзн1«н7а, cth^coro „kw к-кдо[до]мо да «стк гако сжс
—	—	—	-- —	X Z
wt Лбкы с<ы>то1 Ц'<аг>г<«>л7| р«ч<1>но быст Паулом к кк Рнм-k wt «крцинннч-
ж	*	- X	/	—
скагоже окраза wt ЗауарТе с<коцмнннка кадпра начет (Sfînta evanghelie de la
Luca s-a dat la 15 ani după înălțarea lui Hristos, stihuri 2800. Să se știe
că sfînta evanghelie de la Luca a fost spusă de Paul la Roma, și începe de
la preotul Zaharia pe cînd cădelnița după cinul preoțesc).
F. 236: Глакы «ж<е> wt Iw<aHHa> с<котаго <y<ar>r<i>aYa (Capetele sfintei
evanghelii de la loan).
F. 237: бж« wt Iw<aHHă> c<ki>toi ty<ar>r<i>AYe (Sfînta evanghelie de lâ
loan).
F. 304: бже wt IwaHHa c<ki<t<oi> iy<ar>r<f>aYf издаст « no dtTty лк.
Х<рн>с<тожл KKSHiciHYa, кк Патм-fc wcTpoK-k стну<око „кт (Sfînta evanghelie
de la loan s-a dat la 32 ani după înălțarea lui Hristos) în insula Patmos;
stihuri 2300).
F. 304v.: От M<a>e<ta> кк кслнк<ын> Ч1ткрк<тк>к на лут<8>рг!н (De la
Matei în sfînta joia mare la liturghie).
F. 311: GOt lM<a>e<ia> кк кслнкы шткк ксчсрк (De la Matei în vinerea
mare seara).
F. 316 albă.	■
F. 316v.: însemnarea popei Nicodim'(fig. 2): 6h№ c<ki>toi iy<aH>r<f>AYf
напнса попк Ннкоднмк на Оугрксцкн эмали кк л-кто шесто тогока гошн!а wt
начмаЖ! быт1а чнсл(мо „s И джет сктно й ri. ~ (Această sfîntă evanghelie а
scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în anul al șaselea al prigonirii lui, iar
de la începutul firii socotim (ani) 6000 și nouă sute și 13 J).
Sub textul original slav 2, cu litere semi unciale:
Tîlmăcire. Această sfîntă evanghelie s-au scris de popa Nicodim la a șasea
gonire în Țara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913 (1405) 3.
Textul se continuă cu chirilice cursive (Vezi fig. 2):
S-au tălmăcit de mine Anton Pan, prof<esor> de muzică, sem<.inarul>
sj<intei< Mitrop<olii>. 1844 august 9 4. (Vezi fig. 2).
1 Text și traducere la Gr. T o c i 1 e a c u, Raporturi, p. 224; A 1. Ștefulescu,
Mănăstirea Tismana, p. 56 — 57, facsimil la p. 32 —33; S p. C e g & n e a n u, Obiecte bisericești
etc., p. 44; T i t Simedrea, loc. cit.
3 Textul pare a fi întărit cu altă cerneală de Anton Pann sau de cel ce a mai procedat
la fel și cu restul textului evangheliilor.
3 Anul« (1405)» adăugat cu creionul. Textul a fost publicat și de Al. Ștefulescu,
op. cit., p. 57, nr. 1, și d₽ S p. Cegăneanu, loc. cit.
* Vezi T ( e o d o r a ) V ( o i n e s cu ), Manuscrise ale lui Anton Pann în biblioteca
mănăstirii Tismana, în« Studii și cercetări de istoria artei», 1 — 2 (1954), p. 218 — 219.
https://biblioteca-digitala.ro
208
ION-RADU MIRCEA
F. 317-320 albe.
F. 320 v. însemnarea cu litere chirilice:
învrednicindu-ne și noi nevrednicii robi al lui D<umne>zeu și slujitori ai
sfintei mîn<ă>stiri Tismana, Chyriac ieroshim<o>n<a>h și d<u>hov<nic> și
Ștejan ierod<iacon> a ceti pre această sj<î>ntă și d<umne>zeiască ev<an>gh<e<lie,
purtători de grijă fiind spre păzirea sfintelor cărți, am îndrăznit a ne scrie păcă-
toasele nume întru smereniia d<u>hului rugîndu-ne a fi ertaț<i> și a zice toți:
D<umne>zeu să-i iarte !
(semnat) Chiriac ierosh<imonah>, d<u>hov<nic> Tism<enei> obstejn<i>cesc.
(semnat, alt scris) Ștejan ierodia<con> Tism<enei> Buc<u>r<e>șteanu.
IBll apr<ilie> 16 zile.
Sub această însemnare, cu litere chirilice:
După socoteala jăcută astăzi, această sfintă evanghelie are ani 477 de la
scrierea sa, 1882, mai. File 321
Grafia (fig. 1). în pagina de 31 (— 31,4) X 24 (— 24,4) cm textul se
înscrie pe o suprafață de circa 20 X 13 cm, lăsînd o margine mai lată pe laturile
exterioare și mai îngustă la cotor. Pe această suprafață, copistul așterne textul
evangheliilor cu un scris ordonat în cîte 21 de rînduri, cu cerneală neagră-verzuie.
Pe lîngă evangheliile, scrise pe o singură coloană, la începutul manuscrisului
(f. 1—14), se găsesc o serie de tabele — uneori pe două coloane — utilizînd
o literă mai mică decît cea obișnuită. Surprinzător este faptul că lipsesc frontis-
piciile obișnuite la asemenea tabele; începutul lor nu este marcat decît de titlul
scris cu aur sau cu roșu, iar cifrele cu albastru și roșu. Fiecare evanghelie este
precedată de lista « capetelor» (glave), scrisă cu vădită lipsă de ornamentare,
adesea fără o despărțire între « capete». Pe lîngă începutul fiecărei evanghelii
— cu frontispicii și titlu ornamentat, scris cu aur pe fond roșu — fiecare pagină
este împodobită de însemnări marginale sau în text: pericopele (zacealele)
cu aur pe fond roșu, «capetele» și monograma evanghelistului cu cerneală
albastră, rînduri marginale sus și jos sau în text cu cerneală roșie, indicînd
sărbătorile cînd se citește pericopa și începutul și sfîrșitul ei. Dacă adăugăm
punctuația cu roșu sau cu aur pe roșu, textul scris cu cerneală neagră-verzuie
este înfrumusețai în acest fel de varietatea coloristică: aur, roșu, albastru.
Dar acest efect a dispărut astăzi în multe locuri din cauza calității inferioare
a cernelei negre, a culorii albastre și a aurului: groasă și prost preparată, ea
s-a spălat din cauza umidității, s-a lipit sau și-a pierdut chiar de la început
uniformitatea. în schimb, cerneala roșie — cu excepția primelor 14 pagini
unde este de o culoare brun spălăcit — are o strălucire care se păstrează și
astăzi. Scrierea prezintă pe lîngă defectele tehnice menționate și numeroase
greșeli. Uneori copistul încurcă cernelurile: scrie cu roșu textul destinat culorii
albastre sau negre, și invers; se corectează prin răsătură, adaugă în margine
cuvintele sărite, greșește unele dintre ele, iar pe altele le trunchiază sau le
omite. în special, scrierea își pierde acurateța cu cît înaintează către sfîrșit.
S-ar părea că scriitorul a lucrat în condiții dificile, fiind lipsit de materiale de
prima calitate, iar numeroasele greșeli lasă impresia că ar fi fost un om în
1	în text mai sînt două însemnări lipsite de valoare: la f 2v. cu un scris chirilic din secolul
XVIII,« Evanghelie ferecată»; la f. 141, o însemnare marginală, privind o corectură a textului.
Corectura a fost introdusă în text după ce s-au ras cuvintele greșite. Ulterior s-a ras și însem-
narea marginală. Corectura pare a fi contemporană sau aproape contemporană cu scrierea
textului.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
209
vîrstă, fără mare experiență în munca de caligraf, lucrînd izolat de centrele de
activitate ak copiștilor din Balcani.
Manuscrisul folosește o literă semiunicială ce depășește în înălțime cu
puțin lățimea (3x4 mm); la unele litere (a, s, 5K, At, t, w, W, 'k) lățimea este
mult mai mare ca înălțimea (7 X 4—5 mm) sau, la literele cu depășirea rîn-
dului (3, y, X, ip, x, 0), lungimea atinge 9—12 mm, dîndu-le o înfățișare
mai subțire. în tabelele de la început (f. 1—14) și în inscripția originală de
b< sfîrșit (f. 316 v.), mărimea literelor se reduce la 1 —2 mm, fără o modificare
a raportului dintre înălțime și lățime. De aceea scrierea este mai apropiată
ca aspect general de uncială decît de semiunciala scrierii elegante a școalei
de la Tîrnovo sau de cea a caligrafiei moldovenești de mai tîrziu \
O mențiune specială merită prezența literei o lățită, rareori cu cîte un
punct la partea de sus și jos, precum și folosirea ca cifră a literei koppa ț
și s sau folosirea cu exclusivitate a grafiei 141 (nu ujt). Ligaturile se
întîlnesc mai des în titluri și la monogramele cu numele evangheliștilor (dK,
ap, apK, np, ay, a8, a8a), ele avînd un evident caracter ornamental. Se folo-
sesc deasemenea prescurtările cu o titlă dreaptă sau bombată, precum și sem-
nul® sau* pentru suplinirea ierului eludat de scriere sau pronunțare. Literele
suprapuse, mai ales în silaba finală, sînt numeroase (e, a, 0, k, m, o, p, T,
X, U.) iar c suprapus apare ca un punct; totuși folosirea suprapunerii numai
cu un singur rînd este departe de a fi frecventă. Rareori, autorul folosește
și cursiva (pentru m suprapus și pentru k).
Ornamentarea literelor, mai ales cea a inițialelor de la începutul pericopelor,
se face prin îngroșarea la mijloc printr-un punct a liniilor verticale (r, ?K, K,n, m)
sau a barelor orizontale (n, h). Literele At și w sînt ornamentate în centru cu
cîte o floare de crin, cu o mică flacără sau cu un vîrf de lance. Multe inițiale
sînt împodobite spre stînga sau în jos cu o palmetă cu 2 și 3 lobi. Dar această
ornamentare este lipsită adesea de proporție și eleganță, literele apar greoaie,
fără grația cu care ne-a obișnuit scrierea liturgică românească începînd din
sec. al XV-lea (vezi fig. 6).
Limba. Textul manuscrisului este redactat uniform în aceeași slavă
bisericească de redacție sîrbă. Față de textele clasice vechi slave, el se caracte-
rizează prin consecvența cu care înlocuiește vocalele nazale (iusurile) cu ©Y Ș*
prin întrebuințarea regulată a ierului mic (a) în locul ierului mare (%), chiar
în cazul lui 'u(m) ; în poziție intensă % și k uneori k>( și chiar > Ï, h, ; iar "h > o,
fenomen caracteristic graiurilor macedonene. Scriitorul înlocuiește pe fi prin
ta în poziție inițială și finală, acolo unde are valoarea fonetică ia (un a iotat),
dar îl păstrează acolo unde fi redă pe ë etimologic. Alteori fi se schimbă în i 2
sau cu a3. Adesea H > u *, ca și o > u 5. lotarea intervocalică nu mai este
marcată, chiar în cazul lui t final (cu excepția textului însemnării lui
Nicodim-CHl6-și a ferecăturii-iero-) ; adesea, în cazul lui-M;>-i9, iotarea dispare
și avem-oț'-.
1 « La lettre de cet Evangeliaire est de type balkanique (?), petite, assez laide en somme,
tandis que la lettre cyrillique moldave, élancée, fine, plus tard penchée, est e Ile-même un élément
d’art» (N. I o r g a, Les arts mineurs en Roumanie, I, p. 47).
3 JHAPks > 4HAP14; upkn, ÿepHctH > lapia, $4pH«H.
3 ckM» > C4M«; skckKs > sc4<k; Tpks-k > Tpssk.
4 La verbele ehuu, hshth, s-k3Hrp4TH, etc. > suuji, h3ua<, Bk3urp4TH. (Totuși hnhI > hhhI.
fenomen datorat unei confuzii grafice).
3 M-kHOTOACk > MHOrklMk; C4-kn«M-k > CAlnklJMk.
https://biblioteca-digitala.ro
210
ION-RADU MIRCEA
Tușurile prezintă și ele deosebiri în transpunere, după valoarea fonetică
ce o aveau în mediobulgară: astfel Av > K — destul de rar — cînd avea valoarea
d \ iar a > t (/) 2. De asemenea manuscrisul prezintă contractarea vocalelor
duble -as- la imperfect sau la declinarea compusă a adjectivelor și participii-
lor; la fel pentru *hh-, în aceeași situație 3.
Sistemul consonantic nu prezintă deosebiri importante decît în ceea ce
privește consoanele palatale: s înlocuit peste tot cu s 4; eu- inițial devine 3-5,
deși întîlnim și procesul invers hc- pentru H3-, chiar cînd nu este prefix6;
în fine, consoanele palatale sau înmuiate își schimbă caracterul prin pierderea
iotării vocalei următoare: adesea -10 > -oy7. Caracteristică este folosirea dif-
tongului grecesc au-, eu- chiar acolo unde nu se cerea (typiHCKM, grec, ePpatoț;
dypdAMAQ, grec, aȘpaa[xo<;. Din studierea textului manuscrisului lui Nicodim
se desprinde clar un fapt: redacția și ortografia lui sîrbească. Deși s-a afirmat 8
că acest manuscris este prima dovadă de folosire în Țările Române a scrisului
« în noua ortografie a redacției sîrbe», deci încă înainte de GK434HYf H3MKAfHH6 w
nHCAUHfy a lui Constantin din Kosteneț (circa 1418), folosirea consecventă a
unui singur ier, lipsa literei s, înlocuirea deasă a lui u și k cu h și t ne dovedesc
exact contrariul, și anume păstrarea de către scriitorul tetraevanghelului din
1404—1405 tocmai a tradiției de ortografie sîrbească din secolul precedent.
S-a afirmat de asemenea că acest manuscris a slujit ca model unui mare
copist și artist moldovean, Gavriil Uric 9; acest lucru nu se vede însă nici în
ortografie, nici în conținutul sau miniaturile tetraevanghelelor din 142910 și
din 1436 n. Încercînd o comparație a textului în special a sinaxarului — aspectul
artistic al pretinsului izvod nu a lăsat nici o urmă în manuscrisele moldovenești —
am constatat deosebiri esențiale între manuscrisul din 1404—1405 și cele de
la Gavriil Uric în ceeace privește atît redactarea12, cît și conținutul13. Lipsa
sfinților sîrbi din textul lui Nicodim și prezența, 25 de ani mai tîrziu, a lui
Simeon și Sava în texte de redacție mediobulgară din Moldova, legată în
ey	> скмнА; ixacxach > ik глкен.
2	. «крАфатк > oiptipSTk; мак^къ > лскккы.
3	Totuși, în cazul contractării, принта — deși se întilnește contractat in cele mai vechi
copii din sec. al XI—XII-lea — acest verb este redat cu regularitate în cazul de față necontractat.
4	Se folosit numai ca cifra 6.
3	съд|, скдраао, etc. > зд<, здраво
* Израалх > Нсраалк.
7	De semnalat dispariția semnului de înmuiere a consoanei.
3	I. Iu fu, Despre prototipurile literaturii slavo-române din secolul al XV-lea în «Mitro-
polia Olteniei», an. XV, 1963, nr. 2—8, p. 533.
9	Ibidem, p. 533:« ... Gavriil de la Neamț. în anul 1429 el a transcrie în redacție medio-
bulgară textul tetraevanghelului lui Nicodim de la Tismana, scris in anul 1405 în noua orto-
grafie a redacției sîrbe». Em. Turdeanu crede că este scris în mediobulgară La littérature
bulgare du XIVe au siècle et sa diffusion dane les pays roumains, Paris, 1947, p. 125 nota 2 și 3).
10	Biblioteca Bodleiana din Oxford-Anglia, Cod. Сап. Graeci по. 122, după P. A. S i r c u,
Заметки о славянских и русских рукописях в Bodleian Library в Оксфорде «Известия отде-
ления русского языка и словесности Имп. Академии Наук», 1922, tom. VII, cartea 9,
p. 325-345.
11	Muzeul de artă al Republicii Socialiste România, Ms. 4.
13	Făcînd comparația cu tetraevanghelul din 1436, constatăm numeroase diferențe în
redactare la 1, 5, 13 sept., 11, 22, 23 oct., 13 dec., 18, 23, 30 ian. etc.
13	în sinaxarul manuscrisului lui Nicodim lipsesc: cuviosul loan Postnicul (postitorul)
la 2 sept., sf. Sozont la 7 sept., sf. « Avtonom» la 12 sept., cuviosul Roman Cântărețul la 1 oct.,
Ipolit, papa Romei la 30 ian. și în special sfinții sîrbi: arhiepiscopul Sava la 14 ian. și Simion
« noul izvorî tor de mir» la 13febr. în schimb în manuscrisul de la 1404—1405 apar la 24 noiem-
brie sf. Mercurie și Ecaterina care lipsesc la Gavriil Uric.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
211
acea vreme doar indirect de țările și feudalii eîrbi, sînt foarte concludente
pentru noi: manuscrisul din 1404—1405 nici nu a fost imitat, nici n-a servit ca
izvod lui Gavriil Uric — ba mai mult chiar — nici copiștilor munteni de mai
tîrziu, căci tetraevanghelul ferecat la 1518—1519 de postelnicul Mareea al lui
Neagoe Basarab poate fi asemănat ca scriere, conținut și miniaturi (frontispicii)
mai curind cu cel moldovenesc de la 1436, decît cu cel de la mănăstirea Tismana 1.
Totuși e de remarcat că deși redacția sîrbească este rar folosită în manuscrisele
moldovenești, ea a continuat să fie folosită în Țara Românească, atît în cărți cit
și în documente a; uzarea colțului din dreapta a cărții lui Nicodim dovedește
întrebuințarea îndelungată a acestei redacții în obștea monahală de la Tismana.
Miniatura. Dacă scrisul înghesuit, auster, amintește de orele nesfîrșite
de trudă și de monotonia programului mănăstiresc, cele patru frontispicii sînt
tot atîtea ferestre deschise către o altă lume, neașteptată, de gingășie și de
bogăție. O vegetație vie de flori, frunze și fructe, împodobește frontispiciile
care apar străjuite pe de lături de păsări cu penaj strălucitor.
Cele patru frontispicii (f. 17, 101, 147, 237) 3 înfățișează un portic scund,
caracteristic manuscriselor grecești și slave din sec. al XIV-lea. Ele se pot
înscrie într-un dreptunghi de circa 14 X 6 cm și încadrează pe 3 laturi titlul
scris cu litere de aur al fiecărei evanghelii. în lungime, nu depășesc rîndurile
scrise cu negru iar în înălțime formează cam o treime din partea scrisă a paginii.
Fiecare frontispiciu este mărginit de un chenar îngust de culoare brun
roșcată, pe care se află pictat cu culoare albă fie un șir de triglife albe la primul
și la al treilea 4, fie un zigzag de aceeași culoare la cel de-al doilea, sau de
culoare roșu-deschis cu marginea albă la ultimuls. Aceste chenare închid
un cîmp suflat cu aur, pe care miniaturistul și-a așternut decorația florală,
atît de variată ca compoziție și motive.
Primele două frontispicii, foarte apropiate ca armonie de culori — mult
albastru pe fond auriu —, se aseamănă și ca concepție: vreji albaștri, al căror
relief este accentuat de un fir alb la mijloc, se răsucesc în volute închizînd la
mijloc o floare cu petale răsucite înlăuntru și purtînd ghimpi albi. Din loc în
loc se ridică pe vreji alte flori, verzi sau roșii, ori frunze în trei lobi, ca de smochin,
a căror luminozitate dă viață miniaturii. La frontispiciul I (fig. 1) vrejii au o
mișcare continuă, pe cînd la frontispiciul II (fig. 3) ei sînt fragmentați și
compun cercuri sau bucle în formă alungită de inimă, fie adosate, fie afrontate.
Deși pentru ansamblurile decorative simetria este obligatorie, și la primul
frontispiciu, și la al doilea, axul central al compoziției este deplasat spre stingă,
1 Această asemănare nu se datorește filiației manuscriselor, ci probabil unui izvod comun
mediobulgar.
9 Vezi pentru sec. al XVI-lea Ion - R a du Mircea, Relations culturelles roumano-
serbes au ХУ1' siècle, în RESEE, I (1963), nr. 3—4.
3 Frontispiciul I a fost reprodus în Istoria României, vol. II, Ed. Academiei Republicii
Socialiste România, 1962, fig. 216; G. Popescu-Vîlcea, Le probleme de l’entrelac,
pl. 1, fig. 1;V. Vătășianu, Istoria artei feudale,..., I, p. 462, fig. 431 ; C o r i n a N i c o-
lescu, Miniatura ți ornamentul cărții manuscrise din Țările Române, sec. XIV—XVIII.
Catalog, București, 1964, fig. 6. Pentru frontispiciul II, descriere și fotografie la G. Popescu-
Vîlcea, loc. cit.; și E m. Turdeanu, op. cit. fig. 1.
4 La frontispiciul III, triglifele sînt redate neglijent.
* Ambele chenare împodobesc adesea miniaturile bizantine și cele slave și armene, care o
imită (J. Ebersolt, La miniature byzantine, Paris, 1926, pl. XXI ; S. Sirarpe Der
Nersessian, Manuscrits arméniens illustrés des XII', XIII* et XIV* siècles, Paris, 1937,
l...;M. V. Șcepkina Болгарская миниатюра XIV века. Moscova, 1963, p. 41).
https://biblioteca-digitala.ro
212
ION-RADU MIRCEA
căci volutele, buclele și cercurile, sînt inegale ca dimensiuni iar mișcarea de
desfășurare a vrejilor este inegală.
Ultimele două frontispicii, mult mai rău conservate, sint sărace ca inspi-
rație și mai puțin reușite ca armonie de culori; s-ar părea că miniaturistul își
epuizase resursele. La frontispiciul III (pag. 4), fondul de aur este împărțit în
romburi printr-un grilaj albastru reliefat cu alb, avînd la încrucișarea barelor
un punct roșu, ca un rubin. în fiecare despărțitură se află cîte o floare cu patru
petale în cruce x, de diferite culori (verzi, castanii, albastre) conturate cu alb;
adîncimea corolei este redată cu tonuri mai deschise de aceeași culoare 2. Florile
sînt rînduite în șiruri oblice alternante: unul de flori verzi, altul de flori albastre.
Cele din șirul 2 și 3 de la început au accente roșii, la care apoi artistul a
renunțat. Aceleași flori decorează și cîmpul frontispiciului IV (fig. 5). Dacă forma
lor amintește întrucîtva de cele din primele două frontispicii, așezarea lor în
șiruri oblice ar corespunde celui de-al treilea. Se remarcă și aici inegalitatea
de desen.
în afara chenarelor, frontispiciile sînt ornamentate cu accesorii fie vege-
tale, fie animale (păsări). Apar vrejii cărnoși din cîmpul central al frontispiciilor
I și II cu flori mari de același tip sau bobițe simple sau triple cu cîrcei de aur
atîrnate pe tulpini grațios încovoiate. 0 decorație exterioară aparte prezintă
frontispiciul III, în care se îmbină frunze amintind semipalmeta, flori cruci-
forme, spini străpungînd bobițe roșii. Prin accente de culoare, toate acestea
capătă mult relief.
Inițialele de la începutul textului fiecărei evanghelii (k, 3, n, k) fac parte din
ornamentarea obișnuită a tetraevanghelelor (fig. 6). Ele depășesc în înălțime o
treime a textului, iar rîndurile scrise își adaptează lungimea după contururile
literei. Numai primele două inițiale se armonizează ca motive frontispiciilor
respective. Astfel 3 și k se întîlnesc destul de des în manuscrisele slavo-
române mai ales în cele moldovenești3, pe cînd literele K și n, folosind motivul
florii cruciforme din frontispicii — iar prima și o pasăre —, se întîlnesc în
ornamentica bizantină din sec. al XI—XIV și a celei slave din Balcani *. Pe
același fond de aur sau desenate cu același metal, inițialele ornate folosesc
culorile și tehnica frontispiciilor.
Alături de motivul vegetal, miniaturistul întrebuințează și motivul zoo-
morf (păsări) pentru care dovedește o pricepere deosebită. El își găsește
aplicarea la frontispiciile I, II și IV și la litera ornată K. Doar frontispiciul
IÎI, mai sărac și cu ornamentație exterioară deosebită, nu prezintă acest motiv.
Cel mai bogat ornamentat este primul frontispiciu: la colțuri, două păsări
mici cu aripi aurii, cu ciocul rotunjit, își ciugulesc fiecare cîte o ghiară ridicată
în sus. Deasupra florii laterale, pe marginea exterioară a paginii, este pictat
1 Floarea cruciformă se repetă la inițialele II și K; ea amintește crucile din teracotă
smălțuită ce ornează la Cozia și la alte construcții contemporane, ferestrele sau cornișa la
exterior.
1 Acest element decorativ este răspîndit în manuscrisele bizantine din sec. al XlV-lea.
(K urt W e i t z m a n n, Die bizantinische Buchmalerei des IX. und X Jahrhunderts, Berlin,
1925, p. 16, fig. 13—15; p. 62, fig. 11; Vladimir Stasov, L'ornement slave et oriental
d'apres Ies manuscrits anciens et modernes, Sankt-Petersburg, 1864, pl. CXXII, 36; M. V. Ș c e p-
k i n a, op. cit., 57).
3 Vezi in special Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel
Mare, Ed. Academiei, 1958, fig. 394 și 396.
4 K. Weitzmann, op. cit., p. 16, 62; V. S t a s o v, op. cit., pi. CXXII Nr. 36;
M. V. Șcepkina, op. cit., p. 57.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
213
un șoim cu penaj verde-albastru, cu picioare lungi cu ghiare roșii și cu o coadă
ce se răsucește la vîrf ca una din literele de aur din text. în fine, litera de
dedesubt reprezintă un trunchi de flori, pe care s-a prins cu ghiarele o pasăre
acoperită cu pene roșii, cu cioc puternic de aceeași culoare, de care atîrnă un
fruct roșu. Aripile verzi cu nuanțe de aur, ușor desfăcute, capul intors, lasă
impresia unei păsări gata de zbor.
Frontispiciul II este împodobit lateral cu un păun cu gîtul ondulat, de
un albastru sclipitor, cu pieptul și aripile de aur, avînd o coadă cenușie acope-
rită cu « ochi» albaștri și aurii. Pasărea singură dă bogăție întregii pagini prin
eleganța desenului și culorile delicate.
în fine, ultimul frontispiciu este ornat de două păsărele cu aripi albastre,
cățărate pe o tulpină de aur cu fructe; ele se întorc speriate, cu ciocul deschis.
Dacă frontispiciile au o valoare inegală ca realizare, mai ales prin defectele
de compoziție; dacă ele sînt executate — mai ales ultimile două — neglijent,
dînd dovada că nu au fost lucrate cu precizia geometrică obligatorie desenului
decorativ al miniaturisticei, acestea sînt răscumpărate de mari calități de culoare:
pe un fond bogat de aur sau pe albul pergamentului, miniaturistul folosește
mult albastru, verde, castaniu (siena ars), roșu (vermillon sau cadmiu) și alb;
pentru a-i da o nuanță mai deschisă, el le combină fie amestecînd vopselele
pentru a obține culori noi, fie amestecînd culoarea cu negru. Ca să deschidă
culoarea prin « lumini», el hașurează albastrul sau verdele cu linii de aur sau
cu alb. Ceea ce caracterizează armonia aceasta este predominanța culorii
albastre, mai ales in primele frontispiciu Afară doar de chenar, desenul este
executat cu aur și la celelalte elemente ornamentale (păsări, flori, litere ornate)
iar în cuprinsul lui, uneori cu alb.
în opoziție cu felul în care este tratată ornamentarea geometrică, viu
colorată, dar plată ca un covor, a manuscriselor românești, cea a manuscri-
sului din 1404—1405 dă senzația unui puternic relief: motivele florale și păsările
se detașează de fond. Miniaturistul folosește în acest scop linii de culoare
mai închisă, puncte de alb sau de aur, accentuează conturul și crează diferențe
de nivel cu alb sau aur, întărește linia desenului, pentru a reda părțile umbrite
sau luminate.
în toate miniaturile, care împodobesc cu o sobrietate reținută manu-
scrisul, miniaturistul se dovedește a fi un artist care încearcă să redea într-o
formă stilizată o lume reală. Farmecul frontispiciilor și inițialelor ornate izvo-
răște nu atît dintr-o savantă schematizare, cit din calitățile lui de pictor (armo-
nizarea culorilor, relieful, expresivitatea păsărilor). El dă dovadă de talent,
însă nu și de cunoașterea unor procedee de meșter.
Această operă de miniatură rămâne prin caracterele ei izolată de celelalte
lucrări executate pe teritoriul țării noastre; căci atît în Moldova, cît și în
Țara Românească și Transilvania, în sec. al XV-lea — al XVIII-lea motivele
geometrice domină decorația frontispiciilor, dîndu-le acestora aspectul de stofe
scumpe brodate cu fir. Numai primul frontispiciu al evangheliarului lui Neagoe
Basarab, aflător azi la Sucevița \ și cîtcva manuscrise grecești scrise la sfîrșitul
sec. al XVI-lea și în sec. al XVII-lea — și nu cu singuranță în țara noastră 2 —
se apropie totuși prin desenul (flori, vreji, păsări și animale) și prin coloritul
lor de tetraevanghelul lui Nicodim. Tîrziu, în sec. al XVII-lea, miniaturiștii
1 Biblioteca mănăstirii Sucevița, Ms. nr. 25 (expus în muzeu; vezi D. Dan, Mănăstirea
Sucevița, București, 1923, p. 61 — 2). Asupra lui vom reveni cu alt prilej.
2 N. I o r g a, Les arls mineurs en Roumanie, p. 50—51.
https://biblioteca-digitala.ro
214
ION-RADU MIRCEA
români, urmînd curentul nou în artă și sub influența grecilor, încep să folosească
din nou motivele oferite de realitate, poate chiar de propria lor observație.
Este însă vorba de o altă concepție artistică, de alt curent în miniaturistică.
Un prototip anume al miniaturilor tetraevanghelului lui Nicodim nu am
putut găsi. Totuși unele elemente se întîlnesc ici și colo în manuscrise ornate
bizantine, bulgare și armene, dar — fapt demn de luat aminte — nu și în cele
sîrbești, în această vreme încă nedesăvîrșite ca execuție x, dar avînd un reper-
toriu de motive propriu.
în aceste condiții, ni se pare că izvorul de inspirație al decorației manus-
crisului lui Nicodim trebuie căutat în arta bizantină. Pătrunsă de numeroase
elemente orientale, între care și de elementul zoomorf și floral a, dar păstrînd
o claritate, o sobrietate și o ponderație moștenită din arta vechilor eleni3,
ornamentarea textelor așa cum au realizat-o meșterii Bizanțului a continuat
să fie imitată de țările din sud-estul și estul Europei. Astfel motivul fron-
tispiciului I și II are o largă răspîndire în timp și spațiu în miniatura și pictura
decorativă din această zonă. Frontispiciul III se întîlnește aproape identic într-un
tetraevanghel grec cu comentarii din 10624; chenarul în zig-zag apare în Bizanț
încă din sec. al X-lea — al Xl-lea B, iar cel format de triglife este foarte răspîndit
în arta greacă și greco-bulgară din sec. al XlV-lea sau în cea armeană, strîns
legată de cea bizantină. Motivul florii cruciforme este la fel de caracteristic
acestei arii de răspîndire. Alte elemente din miniaturile tetraevanghelului lui
Nicodim apar și în manuscrisele armene din sec. al XlV-lea; de pildă, pasărea
din inițiala K împodobește, cu mici deosebiri, frontispiciul unui tetraevanghel
armean din sec. al XlV-lea, păstrat în bibliotecile sovietice 9 și ale cărui motive
și culori ne amintesc de frontispiciile I și II. Alte mici accesorii exterioare își
găsesc corespondente în tetraevanghelele din 1307 și 1331 păstrate la Veneția 7
și în diferite alte manuscrise armene 8. Dar, cu toată asemănarea motivelor
manuscrisului de la 1404—1405 cu miniaturile armene, această apropiere trebuie
căutată mai curînd în strînsa legătură dintre arta armeană și cea bizantină
în sec. al Xll-lea — XV-lea decît într-o dependență directă de cea armeană.
Alături de miniatura bizantină și după modelul ei apare ca o expresie
proprie a fiecărui popor — după tendințele și posibilitățile lui de realizare,
la un anumit stadiu al dezvoltării sale — mai întîi miniaturistica bulgară, apoi
cea sîrbă, rusă și în fine română, avîndu-și fiecare trăsăturile proprii a. Pentru
secolul al XlV-lea, realizarea cea mai înaltă este cea a țaratului de Tîrnovo.
Aici se fixaseră meșteri greci10, prin care s-au implantat la curtea imperială
bulgară caracterele miniaturii bizantine, răspîndite apoi pînă la Dunăre, uneori,
1 Nu mi-a fost posibil să consult lucrarea lui S v. R a d o j C i c, Stare srpske miniature,
Belgard, 1950. Am folosit Minijatura u Jugoslaviji. Muzej za umjetnost i obrt, Zagreb, April-
Juni, 1964.
1 J. E b e r s o 11, La miniature byzantine, p. 74.
aJ. Ebersolt, op. cit., p. 62.
4 Păstrat la biblioteca publică din Leningrad. Reprodus în История русского орнамента
с XI до XVI столетия по древним рукописям. Византийский орнамент XI—XII ев.. Mos-
cova, 1870, vol. 1, pl. XV, fig. 2.
s J. Ebersolt, op. cit., album, pl. XXI, XXXII.
•VI. Stasov, op. cit., pl. CXLVI 8.
7 S. D e r. Nersessian, op. cit., album, pl. XLI/133, 141.
s s. Der Nersessian, op. cit., album LXV—LXXXIV.
■ I. D u i c e v. Болгарские лицевые рукописи XIV века, în M. V. Ș с e p к i n а,
Болгарская миниатюра XIV века. Moscova, 1963, р. 7 — 19.
io Ibid., р. 15.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
216
ca în cazul de față, trecînd și la nordul fluviului. Motivele bizantine de flori
și păsări, bogatul fond de aur al miniaturii Paleologilor, pe care se armoni-
zează așa de bine culoarea albastră, ca și relieful puternic al desenului, forma
frontispiciilor, sobrietatea și armonia decorației și armonia de culori1 sînt
comune ornamentării manuscrisului lui Nicodim și miniaturilor bulgaro-bizan-
tine ale atelierului imperial de la Tîrnovo, în special celor ale Psaltirei Tomic
din 1360—1363a. Aceasta ne îndreaptă spre o sursă comună de inspirație,
care trebuie căutată în arta constantinopolitană. Totuși, execuția perfectă a
Psaltirei, datorită unui mare artist este superioară celei de neprofesionist a
tetraevanghelului lui Nicodim.
Ținînd seama de considerentele de mai sus, miniaturile prezentate în aceste
pagini își găsesc locul mai mult în arta bizantină și în cea de la sudul Dunării
decît în miniaturile românești de mai tîrziu. Ele reprezintă unul din multiplele
elemente de viață greco-slavă importate, care au jucat un anumit rol în Țara
Românească și Moldova în primul lor secol de existență ca stat. Această tradiție
culturală se va stinge însă repede: opera lui Nicodim va rămîne fără continuator3,
căci miniaturile ce vor izvorî din centrele românești, mai ales în Moldova, au
alte caractere, a căror origină își așteaptă încă explicația.
Ferecătura (fig. 7). Plăcile de argint aurit (31,3 X 23,5 cm), lucrate
« au repoussé» și completate prin cizelare ori de cite ori a fost nevoie să se
diferențieze planuri deosebite ale fundalului sau să detașeze pe el figurile lucrate,
reprezintă pe avers « Răstignirea », iar pe revers « învierea », în forma obișnuită
în Răsărit (Anastasis). Scena « Răstignirii» este redată cu multă simplitate,
fie pentru a facilita execuția, fie datorită folosirii unor modele arhaice. Totul
se află redus la esențial: în centru, pe crucea ce depășește lateral suprafața
impusă de cadrul compoziției, se află Isus cu capul înconjurat de un nimb
cruciger. De o parte și de alta a capului, pe bara transversală a crucii, se află
textul slavon cu litere masive «Isus Hristos» (Ic. Xc.), iar deasupra capu-
lui textul « împăratul măririi» (iț<a>ph ca<4>k<ki>)4. Personagiile care mai
tîrziu înconjoară atît de numeroase « Răstingirea», sînt aici reduse doar la
două: apostolul loan în dreapta și în stingă o mironosiță (MHpOH<0CHițh>), G
poate Maica Domnului. Artistul a știut să armonizeze siluetele celor două
personagii unduirii corpului lui Isus, printr-o mișcare accentuată și de costu-
mele lor cu falduri puternic trasate. Deasupra crucii, de o parte și de alta a
inscripției, spațiul este acoperit de doi îngeri.
întreaga scenă este redată cu multă forță, prin reliefarea formelor piep-
tului, prin grija deosebită pentru arhitectura construcției. Expresia tulbură-
1 J. Ebersolt, op. cit., p. 51.
2 M. V. Ș с e p к i n a, op. cit., dar se deosebește mult de ornamentica tetraevanghelului
lui loan Alexandru sau a cronicii lui Manasses.
3 Din nefericire, manuscrisele datate din Țara Românească pînă la începutul sec. al XVI-lea
sînt foarte rare. Nu cunosc decît un manuscris ornat de la 1474, păstrat la Biblioteca publică
de stat« Saltîcov Șcedrin» din Leningrad (E. E. Granstrem, Описание русских и славя-
нских пергаменных рукописей. Рукописи русские, болгарские, молдовлахийские, сербские.
Leningrad, 1953, р. 89).
4 Atît de obișnuit în iconografia bisericilor de limbă slavă. Și in acest caz artistul nu-și
proporționează de la început desenul și se corectează în timpul lucrului: literele црк, mari,
înghesuie pe celelalte trei cai.
3 Cuvîntul мнрвноснцк, are litera н redată grecește (i (sau v). Este oare o eroare a artis-
tului care omite bara din stînga sau este o imitație involuntară a unui model în care textul
(altul) era grecesc? S-ar putea ca în acest caz Mf.&r să devină мнрвг.
https://biblioteca-digitala.ro
216
ION-RADU MIRCEA
toare a capului lui Isus căzut pe umăr, sfîrșit de suferință, ca și vigoarea cu care
artistul a știut să înfățișeze corpul gol sau cele două personagii sînt compromise
de proporția dată picioarelor lui Isus, prea scurte pentru restul corpului \
și mai ales de mișcarea lor falsă ce poate fi explicată prin încercarea artistului
de a continua aceeași mișcare de unduire, care străbate ca un fior scena.
Această scenă este încadrată de un chenar format din 16 iconițe dreptunghiulare,
închise în chenare cu arcadă trilobată, unele pe colonete avînd bine marcate
bazele și capitelele. în ele sînt reprezentați apostolii și evangheliștii, precum
și busturi de îngeri cu cîte un toiag, terminat cu o cruce dublă, și de serafimi.
Apostolii și evangheliștii apar șezînd pe jețuri și ținînd cîte o carte sau un rotul
într-o mînă, iar cu cealaltă binecuvîntînd. Dacă proporțiile figurilor, prea
mari, și ale corpurilor, prea robuste, nu corespund realității, mișcarea este
sugerată cu multă expresivitate iar formele cu un puternic relief.
Deasupra fiecărei arcade se află înscris într-un cartuș dreptunghiular numele
celui reprezentat. în partea stingă sfîntul Pavel (c<k«>th IIaK<fAK>), sfîntul
Petru (c<Kt>TH IlfTph), sfîntul Luca (c<BfTH> AeyKd), sfîntul Vartolomeu
(c<kith> EdpTOAOMiH), sfîntul lacov (c<KfTH> Lkokk), în dreapta, sfîntul «lovan»
(c<kOth <H>ivk4Hk), apoi alt sfînt «lovan» (c<KtTH> <H>WKdHk), sfîntul
Matei (c<k«th> dldTfH), sfîntul Marcu (c<kjth> dldpKo), sfîntul Toma (c<k(th>
T«Mă), jos, sfîntul V.... (c<w>t<h> E...) și sfîntul Filip (c<mtH> ^HAHnk).
O asemenea încadrare a scenelor de pe copertele de metal ale tetraevan-
ghelelor și icoanelor este obișnuită lumii sud-dunărene, mai ales Bizanțului,
iar pe teritoriul Țărilor Române, ea apare destul de rar în sec. XV—XVI.
Se remarcă lipsa între apostoli al lui Simeon și Andrei, obișnuită acestor repre-
zentări. în locul lor apare aci numele repetat «sfîntul lovan» (o dată sub
forma cth CdKdHK și sub el a doua oară, c. Ok4He). S-ar putea să avem de
a face cu una din greșelile de scriere ale argintarului, care a desfigurat numele
lui Simion în cth GOkjhk. Cît privește pe « sfîntul» V... » care apare în locul
lui Andrei, nu poate fi Vartolomeu, care este menționat.
Cealaltă copertă înfățișează« învierea» sub forma« Anastasis». Cu aceeași
putere de evocare, artistul redă în centru pe Isus, de proporții mult mai mari
decît celelalte personagii, conform principiilor esteticii bizantine; crucea masivă
purtată de el depășește cu mult cadrul scenei, întrerupînd cartușul dublu cu
inscripția. Sub picioarele lui Isus, o bandă în unghi, cu vîrful în jos, transformă
în postament cele două porți frînte ale iadului, redate de obicei încrucișate
în X sau în V. Și aci vîrful unghiului sau piciorul unuia dintre personagii
sparge cadrul scenei, dovedind că lucrarea a fost făcută fără schiță prealabilă.
Spre dreapta apar Adam și Eva iar în spatele acesteia, pierzîndu-se în perspec-
tivă, șirul urmașilor, sugerat numai prin trei chipuri de bărbați. De cealaltă
parte, în dreapta, două figuri încoronate, cu nimb în jurul capului, în veșminte
bogate, unul cu barbă, celălalt adolescent, întruchipează — după canon — pe
Solomon și David2. Prin veșmintele lor regești, de tip bizantin (nu antic),
în cute largi și simple, prin trupurile lor drepte, grupul din această scenă apare
în contrast evident cu agitația de mișcări și falduri a grupului celor din stingă.
1 Silit parcă de spațiul mic ce-i râmine în partea de jos a plăcii.
2 David, cu chip juvenil și cu o îmbrăcăminte oarecum deosebită, și Solomon au fost
identificați cu Vladislav și soția sa Anca (N. I o r g a și G. B a 1 ș, Histoire de l'art roumain
ancien, Paris, 1902, p. 34.) Teodora Voinescu (în Studii asupra tezaurului etc.,
p. 60—61), și apoi Virgil Vătășianu(în Istoria artelor etc., voi. I, p. 456) resping
această identificare.
https://biblioteca-digitala.ro
k ’y- x«
..c **	:
eyam Aie «t h pf «xc rt b leipwi-i
HH(MJU€rFlU»YrM,ÎH4
A» *• î’ÏA A^MAM IM. 4EM
w aoAfî if amm. icAAKzKi
(JOAH/lAKoKA. !AKOh4R44
AHioyAoy'Jfpp'rimèro.
•oÿ-A^^tpAH, <|>Aâ «a Hijt
<3fÀKiAAM.
AlbftpMA. èMÔM/K£ÛUH
MH», ÀpMmfpUH WHH.UAM.
ÂÙ<IHAAAB41fAOjtK.flAÀCWHA. HAA
CfMH/ht^nyAAMÔHA. CAAAlOHzht
j>û4»,fi?W/;AwpAYAbM. ««(«zău
50,4, «, cOBn,uâ>oo\r^6f rvh Ha ,t t
Fig. 1 Pagină din manuscris. Frontispiciul
Clișeu: Muzeul de artă al Republicii Socialiste România.
https://biblioteca-digitala.ro
c h h c Toe e vu ha n h ca o « n & « k U^ m b «à
OVr^hC^H^fMAH gbA'fcTSUUÇTdT*
ro R A ro H € HÏA. tu H AYCAA^e Kfel T IA Y H CAÏ
«4? K CbTHO H ri--

CCbMHTlTX ÊvAHtlAU <Aî/ CK^î
X Hiiso/sÎ4è^AA aujac! rOMÎft
AA AH2fA
H'Aț <A
a>A*<
f (\t.

Fig. 2 însemnarea popei Nicodim
*
Fig. 3 Frontispiciu ia Evanghelia de la Mardi
Clișee: Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România
https://biblioteca-digitala.ro
Fig. 5 Frontispiciu la Evanghelia de la loan *
Clișeu: Muzeul de artă al Republicii Socialiste România
https://biblioteca-digitala.ro
Fig. 6 Litere orna{f
https://biblioteca-digitala.ro
?> inițiale în text
https://biblioteca-digitala.ro
Fig. 7 Ferecătura manuscrisului
Clijeu : Muzeul de artă al Republicii Socialiste România
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGÎIELUL POPEI NICODIM
217
Fondul scenei este completat cu un peisaj convențional de stinci, arbori și
palmete, obișnuit icoanelor sau miniaturilor.
Deasupra întregii scene, pe două rînduri despărțite între ele, se află scris
tot în tehnica « au repoussée», textul slav al antifonului 3, glasul 5, din dumi-
nica paștilor: дд вкскркоЛтк б<огж h рдзандвтк et Kpas3H ier4® || н да бн6-
Ж«тк от лнц’д 16 г7 о шнак«8д«вцине tr7«10 (Să învieze Dumnezeu și să se risi-
pească vrăjmașii lui și să fugă de la fața lui cei ce-1 urăsc).
întocmai ca și textele evangheliilor, inscripția antifonului este scrisă în
redacție sîrbească: înlocuirea iusurilor cu 8 și t, un singur ier, cel moale;
lipsa lui S — dacă în cuvîntul раЗНДВтк, și poate KpdSH, avem un з bătut
pe dos — и pentru k ; iotizarea lui его în două locuri ; trecerea lui — ки — în
— st — . Grafia prezintă unele forme ciudate ca acel г culcat, apropiat de
scrierea greacă din sec. al XIII-lca — XIV-lea sau unele greșeli ale argin-
tarului, care bate unele litere pe dosul plăcii în pozitiv, astfel că apar pe
față inversate (h și Ц, poate з). De altfel, asemenea forme ortografice apar și
la prima placă (h redat cu н în швднк, cu ligatura нк ; AldTfH, Тома redat cu т
în loc de 0). împreună cu textele slave de pe prima copertă (este caracteristică
forma sîrbească lovan în loc de loan), toate acestea trădează apartenența
etnică a meșterului (sau a cărturarului care a redactat textul).
Scena« învierii» este înconjurată de un chenar compus din două vrejuri
cu noduri și semipalmete, înfășurate în spirală, formînd cercuri turtite ce amin-
tesc motivul frontispiciilor I și II ; ele sînt înlănțuite și întrerupte la colțurile
chenarului și la mijlocul fiecărei laturi de bulbi puternic reliefați. Desenul
surprinde și aici prin neregularitatea lui, prin inegalitatea volutelor și a poziției
bulbilor; se pare că artistul nu a folosit compasul și a căutat mai mult efectul
decît precizia. Adesea la capete, spirele sînt înghesuite din lipsă de spațiu
— cum am mai văzut și la figurile reprezentate în centru sau la cartușele cu
texte — datorită lipsei unui traseu dinainte schițat. Motivul vrejului circular
cu spirele împletite a avut o mare răspîndire în ornamentica bizantină, mai
ales în miniatură, încă din vremea Paleologilor11 și de aci în cea armeană din
sec. al XII-lea — XIII-lea 12 și cea sud-slavă 13. Cei opt bulbi ce decorează
chenarul sînt așezați în colțuri și la mijlocul fiecărei laturi. Ei folosesc două
motive ornamentale inegal distribuite: unul dintre ele apare la 5 bulbi, altul
numai Ia 3. Primul motiv, format prin încrucișarea a două zale ovale alungite,
petrecute una printr-alta, cu buline în locurile libere din interior și cu o floare
de crin între brațe 14, își găsește analogii în lumea balcanică a sec. al XII—XIII.
1 h în loc de h.
2-3 Poate 3 bătut pe dosul plăcii de argint in pozitiv in loc de negativ.
4 p în loc de r.
6 h în loc de tx.
* a scris pe dos.
7 r are o formă aparte, ca un fel de p înclinat și cu bucla deschisă.
8 oi în loc de a H.
8 Ligi tura între a și ••
10 Ligituri: as, ap, os, ai; tk de 3 ori; iar în cealaltă inscripție, la numele apostolilor
as, op, jik de 2 ori, a nK.
11 J. E 1 b e r s o 1 t, La miniature byzantine, pl. LXIX, nr. 3.
12 S. Der Neresessian, op. cit., fig. 11.
13 Vezi portalul b isericii de la Studenița.
14 S p. Cegăn ea nu BCMI, III, 1910, p. 3 — 6, Din odoarele bisericești ale Muzeului
Național. I. Bârne a, Tetraevanghelul de la Căldărușani, ibid., XXXVII. 1944, p. 59, confundă
acest mitiv cu crucea formată din împletituri.
https://biblioteca-digitala.ro
218
ION-RADU MIRCEA
Cel de-al doilea reprezintă o cruce greacă cu capetele terminate în brațe de
ancoră ce se unesc între ele, închizînd cîte o floare de crin. Ambele motive au
o largă răspîndire în ornamentica sculptată de origină bizantină 1. Lipsa unui
plan de detaliu desenat înainte de începerea lucrului pentru fiecare copertă,
lipsa de varietate a trăsăturilor reliefului, datorită folosirii unui mic număr de
unelte, și acestea probabil grosolane, stîngăcia în execuție, ar indica nu un
meșter specializat, ci un artist care a repetat din memorie și destul de inabil
un model pe care atît limba folosită, cit și tipul iconografic arhaic și motivele
ornamentale, îl caracterizează ca sîrbo-bizantin.
Tetraevanghelul lui Nicodim și cultura veche romaneasca. Analiza manu-
scrisului din 1404—1405 pune o serie de probleme pentru începuturile culturii
românești, mai ales în Țara Românească. Prin caracterele bizantino-slave ale
miniaturii, prin grafia și textul său arhaizant, acest monument apare izolat în
cultura noastră medievală.
Inscripția de la sfîrșitul manuscrisului ne dezvăluie numele scriitorului,
« popa Nicodim». Nu credem că greșim atribuindu-i acestuia și pictarea minia-
turilor a. în afară de trăsăturile comune scrisului și miniaturii datorite perso-
nalității autorului (defecte de compoziție, neîndemînare în execuție, inconsec-
vență ce se întîlnește atît în folosirea motivelor la miniaturi cît și în grafie,
calitatea inferioară a cernelii și a culorilor), un alt element vine să confirme
ipoteza noastră: la primul frontispiciu pentru evanghelia lui Matei, cifra 1
din marginea titlului (rA4K<d> a) este legată de chenarul de aur, fiind conti-
nuarea grafică a acestuia și se repetă ca mișcare de condei în coada șoimului
de deasupra. Redacția sa sîrbească, puțin obișnuită în literatura scrisă și în
cancelaria din Țara Românească la începutul sec. al XV-lea 3 și deloc în Moldova,
ortografierea unor nume biblice într-o formă pretențios grecească4, ne-ar
sugera și în cazul lui Nicodim caracterul dublu, grec și slav, al culturii scrii-
torilor isihași din Balcani de la sfîrșitul sec. al XIV-leas, iar atribuirea originei
sale grecești în izvoarele sîrbești ale timpului 6 capătă o nouă confirmare. Nu ar
fi exclus7 ca tot Nicodim să fie și meșterul improvizat al ferecăturii, căci și
aici întîlnim trăsăturile comune grafiei și miniaturii, menționate mai sus, precum
și folosirea redacției sîrbe în textele de pe cele două coperți de argint.
Așa dar, la 1404 toamna — 1405 vara, cu mai mult de un an înainte de
moartea sa, acest ctitor de mănăstiri pe ambele maluri ale Dunării, în Kraina
vidineană și munții Severinului și apoi ai Gorjului, se gîndește să-și încheie
viața — după concepția isihastă — printr-o muncă de scriere și împodobire a
principalei cărți liturgice, tetraevanghelului. Personajul de vază la sud de
1 Gabriel Millet, Monuments byzantins de Mistra. Matériaux pour Г étude de Г archi-
tecture et de la peinture en Grèce au Х/Ие et XVe siècles. Album, Paris, 1910, pl. 49—1, pl. 56—3,
pl. 57—2, 4, pl. 53-8, pl. 116-4.
1 Verbul налнсатн nu se limitează numai la scriere; în slava timpului și chiar în limba
română veche,« a scrie o icoană» însemnează« a picta» (Fr. Miklosich, Lexicon palaeosla-
vico-graeco-latinum, Viena, 1862—1865, p. 478).
9 Folosirea redacției sîrbe în sec. al XVI-lea am căutat să o prezentăm și s-o explicăm
în studiul citat, Relations culturelles, p. 309, n. 2.
4 Vezi mai sus p. 308.
5 Vezi Ivan Duicev, op. cit., p. 9.
• Vezi Em. Lăzărescu, op. cit., p. 274—275, anexe.
7J. Ebersolt, op. cit., p. VIII ; A. N. S v i r i n, Древнерусская миниатюра.
Moscova, 1950, p. 8; S p. Cegăneanu, B.C.M.I., III, p. 3.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
219
Dunăre și apoi în Țara Românească, protejat de craii sîrbi și de domnii români,
promotor al luptei anti-catolice care se dădea tocmai în acest colț al lumii
balcanice \ în relații cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei 2 și cu Isaia de la Hilan-
dar 3, popa Nicodim, cunoscut cărturar și orator, a folosit cunoștințele de limbă,
de scriere și de împodobire a cărții căpătate în locurile unde a trăit: Serbia,
Athos, Vidin. De aceea, el recurge la un izvor de redacție sîrbă, folosind o
literă mai turtită, caracteristică centrelor culturale arhaizante, și încearcă să
împodobească textul prin folosirea culorilor în grafie. Oare acest text se găsea
la îndemînă în ctitoria sa de la Vodița? Admițînd că la Vodița,« în Țara Ungu-
rească»4, a scris Nicodim în 1404—1405 tetraevanghelul său miniat, credem
că — cel puțin pentru text — prototipul folosit se găsea în acel loc. Știm că
pe la 1372 5 mănăstirea Vodița avea — după documentul de la Vladislav I —
«un tetraevanghel ferecat și aurit», probabil adus sau procurat de Nicodim
de la Vidin, în a cărui apropiere trăise și cu care Țara Românească era în contact
direct de relații politice, culturale și de frontieră 8. Și nu este de mirare. Texte
de redacție sîrbă se scriau chiar pentru țarul bulgar loan Srațimir din Vidin
și pentru țarița sa Anca, sora lui Vladislav I, la 1360 7; aducerea în Țara Româ-
nească a unui asemenea manuscris pe la 1371-1372, unde se găsea refugiat
Nicodim și mitropolitul vidinean Daniil, protejatul domnului și al patriarhiei
din Constantinopole, nu este un lucru improbabil. De altfel, este momentul
inițial al expansiunii cărții de redacție sîrbă chiar pe teritoriul de limbă bulgară 8.
Nu este exclusă însă nici posibilitatea originii atonite a izvodului, poate de la
Hilandar, lavra mare sîrbească; pentru aceasta pledează forma arhaică a
conținutului, fără predosloviile patriarhului Teofilact al Bulgariei și fără acele
inovații în Sinaxar, proprii bulgarilor și sîrbilor, care introduseseră sfinții
« naționali» în literatura slavă 8. Spre aceeași origine ne îndreaptă și tipul de
frontispicii și mai ales de Utere ornate. 10
Caracterul miniaturii este cu certitudine bizantin sau slavo-bizantin (atonit
sau tîrnovean). Dar se pune întrebarea: a avut autorul lor în față un model
ornamentat pe care l-a copiat? S-ar părea că izvodul pentru text nu purta
1 Vezi Em. Lăzărescu, op. cit., p. 262—264.
2 Vezi și История на българската литература, vol. I, Editura Academiei Bulgare de
Științe, Sofia, 1962, p. 303.
2 Vezi Em. Lăzărescu, op. cit., p. 262 și anexa III, p. 275.
4 Vezi mai sus p. 205.
2 Data lui nu poate fi 1374, cum este publicată în DIR, p. 27—28 (vezi mai sus), ci o
dată imediat anterioară, (argumentația la Em. Lăzărescu, op. cit., p. 267).
6 Vezi mai ales Em. Turdeanu, La littérature bulgare etc., p. 38; cf. și История
на българската литература, I, p. 280.
7 Sbornicul din Gând (Belgia) din 1360 (Em. Turdeanu, loc. cit.,) Reproduceri
în «Известия на български археологически институт» III, 1925, р. 246—8, fig. 58— 59.
Nu am putut face o comparație cu tetraevanghelul de redacție mediobulgară, lucrat tot la Vidin
în 1348 (vezi literatura la E m. Turdeanu, loc. cit.) și nici cu Apostolul de la mănăstirea
Sf. Pavel de la Athos (menționat de E. T h. K a r s k i în Славянская кирилловская палеогра-
фия, Leningrad, 1928, p. 249—5) sau cu Trifologhionul de la Zograf (menționat de același),
lucrările în care se găseau reproduceri nefiindu-mi accesibile.
8 История на българскта литература, vol. I, p. 357.
8 Legăturile cu Isaia de la Hilandar și cu Athosul se continuă și după venirea în Țara
Românească (vezi Viața lui Isaia, la Em. Lăzărescu, op. cit., Anexe, p. 275, rînd 10).
10 Pe lingă izvoarele citate la nota 7, trebuie să mai adăugăm exemplele de litere ornate
cu flori cruciforme și vreji din manuscrisele atonite de limbă slavă din sec. al XIV-lea, reproduse
de E. T h. Karski (op. cit., p. 406, pl. 47) și de P. A. Lavrov (Палеографические
снимки с югославянских рукописей болгарского и сербского письма, Издание С. Петер-
бургского Археологического Института (f. loc și an), XI—XIV, p. 53, 64.
https://biblioteca-digitala.ro
220
ION-RADU MIRCEA
ornamente, căci așa s-ar explica neglijența și inconsecvența în reproducerea
titlurilor paginale (monograma evanghelistului, cifrele zacealelor și glavelor,
colorarea lor diferită, mai ales în partea de început) Iar posibilitatea de a fi
reprodus ornamentația unui alt tetraevanghel miniat pare redusă, dată fiind
diversitatea motivelor și lipsa lor de unitate 2 în cadrul manuscrisului de față,
mai ales dacă ținem seama de absența inexplicabilă a micilor frontispicii la
tabelele de capitole, sinaxar etc., atît de obișnuite manuscriselor ornate slave
și bizantine contemporane, lucrate într-un atelier de miniaturiști. Putem
presupune că Nicodim, la o vîrstă înaintată, a improvizat această decorație
după amintiri atonite sau poate chiar vidinene: utilizarea unor motive disparate
și lipsa unui plan desenat ar pleda în acest sens. Totuși siguranța tehnică a
desenului și a aplicării culorilor ar arăta că autorul avea experiență în această
artă, fapt care ar explica și memorizarea decorației. Dacă am comparat orna-
mentația manuscrisului lui Nicodim cu cea din Psaltirea Tomic de la 1360—13633,
am făcut aceasta pentru a sublinia caracterele sale bizantine și valoarea lui
artistică față de manuscrisele provinciale balcanice din epoca sa, căci nu avem
dovada unei copieri după operele atelierului tîrnoveanu; activitatea acestuia
s-a reflectat și în alte centre din Balcani: la Athos, poate la Vidin, și în Țara
Românească prin opera lui Nicodim 4. De aceea, tetraevanghelul miniat din
1404—1405 se încadrează în arta balcanică, ca una din realizările ei de bună
calitate, și este pentru începuturile scrisului o mărturie rară și importantă pentru
Țările Românești, care precede cu peste 20 de ani seria manuscriselor miniate
ale lui Gavriil Uric. El aparține unei epoci încheiate la începutul sec. al XV-lea
și ne deschide calea spre aprofundarea raporturilor dintre țările de la sudul și
nordul Dunării din perioada anterioară ocupării Peninsulei Balcanice de turcii
otomani.
Toate aceste constatări vin să completeze — sub rezerva pe care o lasă
deoscoperirea unor noi monumente — imagina noastră asupra situației cărții
slavo-române din sec. al XlV-lea. în arhitectură, în broderie 5, în pictură și
miniatură se manifestă în Țara Românească acea sinteză greco-slavă care și-a
găsit expresia cea mai caracteristică în viața de la curtea din Tîrnovo. în urma
distrugerii acestui centru și pierderii independenței statelor de la sudul Dunării,
arta bizantină și literatura slavă vor avea în Țările Române o dezvoltare aproape
independentă. Centre proprii de scriere și împodobire de texte vor lua naștere
mai ales în Moldova: se crează o școală moldovenească în artă și literatură, care
atinge apogeul în vremea lui Ștefan cel Mare. O vie activitate începe să se
manifeste și în Țara Românească în sec. al XVI-lea, cînd un rol important il
va juca emigrația sîrbească. Se poate spune că momentul «Nicodim» încheie
prima perioadă a relațiilor culturale dintre Țara Românească și lumea balcanică.
1 Vezi mai sus, p. 208.
2 în special deosebirea dintre primele două frontispicii — destul de asemănătoare — și
frontispiciul III și IV, atît de diferite. Ceeace le leagă este motivul zoomorf și ornamentele
accesorii. Frontispiciul Ill este cel mai aparte, legîndu-se ca motiv (floarea cruciformă) de două
din inițiale.
3 Datarea la M. V. Ș c e p k i n a, op. cit., p. 35.
4 în Moldova exista în vremea lui Alexandru cel Bun evanghelia Iui Ioan Alexandru
din 1355 —1356 după care s-au executat tetraevanghelele ilustrate (ms. 23, 24) păstrate în
muzeul mănăstirii Sucevița (vezi M. V. Ș c e p k i n a, op. cit., p. 89—100).
6 Vezi și I on - Radu Mircea, Citeva observații asupra unor broderii românești de
la mănăstirile Dionisiu-Athos și Tismana-Gorj, în « Mitropolia Olteniei», an, XI, nr. 7 — 8,
Craiova, 1959, p. 431-435.
https://biblioteca-digitala.ro
TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
221
ДРЕВНЕЙШАЯ РУКОПИСЬ С МИНИАТЮРАМИ ВАЛАХИИ:
Четвероевангелие попа Никодима (1404—1405)
Резюме
Четвероевангелие Никодима, основателя монастырей Водица и Тисмана, является
первой рукописью с точной датировкой, написанной на территории Румынии, и один из
немногих документов, повествующий об условиях развития литературы и искусства в начале
XV века. Поскольку рукопись последние десятилетия находилась заграницей и лишь недавно
была возвращена нашей стране, в трудах по истории румынской литературы и древнему
румынскому искусству о ней обычно упоминали, но не делали предметом изучения. В
настоящей статье делается первая попытка детального изучения этого выдающегося памят-
ника как в плане его художественных особенностей, так и языковых и историко-литератур-
ных черт.
В противоположность существовавшему до настоящего времени мнению, а именно:
что четвероевангелие Никодима послужило прототипом для рукописей аналогичного харак-
тера, переписанных позже, и стало таким образом произведением, заложившем основы
культуры в Валахии, автор показывает, что этот памятник письменности представляет
собой изолированное явление на фоне румынской средневековой культуры. Ни его ориги-
нал, ни его последующие копии не похожи на типы четвероевангелий, которые были
распространены на территории румынских княжеств.
LE PLUS ANCIEN MANUSCRIT ENLUMINÉ DE VALACHIE: LE TÉTRAÉVANGILE DU
POPE NICODÈME (1404-1405)
(Résumé)
Le tétraévangile de Nicodème, le fondateur des monastères de Vodifa et de Tismana,
est le premier manuscrit sûrement daté de Roumanie, et l’une des rares sources illustrant
les conditions de la vie littéraire et artistique roumaine au début du XVe siècle. Aliéné
pendant de longues années et ramené en Roumanie depuis peu, il a été plutôt cité
qu’étudié dans les synthèses d’histoire de la littérature roumaine ou de l'art roumain
ancien. Le présent article représente donc la première tentative d’étudier en détail ce
manuscrit célébré, tant sous le rapport artistique que linguistique et historico-littéraire.
Contrairement à ce que l’on croyait auparavant, à savoir que le tétraévangile de Nicodème
a servi de prototype pour les manuscrits similaires, copiée ultérieurement dans notre pays, et
faisait en quelque sorte fonction de chef de file dans l’histoire de la culture valaque, l’auteur
démontre que ce monument apparait isolément au sein de la culture medievale roumaine.
Ni par l’original utilisé, ni par les copies ultérieures auxquelles ils aurait pu servir de source, il
ne resemble aux types de tétraévangiles qui ont circulé dans les Pays Roumains.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
III. DISCUȚII
ÎN LEGĂTURĂ CU ISTORICITATEA EPICII ORALE ROMÂNEȘTI ȘI
CÎNTECUL «UCRAINEAN» AL LUI ȘTEFAN VODĂ
A. BALOTĂ
Al. Amzulescu, autorul unei antologii a baladelor noastre *, repune in discuție, în intro-
ducerea ediției sale, istoricitatea baladei ucrainene despre Ștefan Vod& din Gramalika leskă
a lui Jan Blahoslav, cercetată pentru prima oară la noi de B. P. Hasdeu. Considerînd-o prin-
cipial ca o producție poetică ce aparține« vechiului epos slavo-român», Al. Amzulescu o prezintă
in realitate ca pe o creație populară pur românească și ii neagă istoricitatea 3. Al. Amzulescu
nu observă că balada provine, în textul lui Blahoslav, din repertoriul unui gustar profesionist
și că ea nu a avut și nici nu are — prin transmisiuni care să se fi conservat pînă în zilele noastre
în circulația folclorică românească — raporturi cu domeniul nostru poetic popular *.
Natura nepopulară a acestei forme poetice este indicată și de faptul că în versurile ei nu
se pot identifica urmele presupusei sale funcțiuni social-populare, urme care constituie semnele
distinctive ale oricărei producțiuni autentic populare. B. F. Hasdeu, care a gîndit și lucrat
în vremuri dominate ideologic de folcloristica romantică, pentru care viața maselor populare,
ca și credințele și vorbirea « erau una la boieri și la țărani», a interpretat versurile formei
poetice de limbă ucraineană ca fiind ale unui cîntec de dragoste, în care țărănimea ar fi exprimat
numai sentimente general-omenești, utilizînd cadrul voievodal doar pentru a dota versurile
cu prestigiu social. Dar perspectivele exacte pe care ni le-a deschis înțelegerea științifică a
istoriei asupra vremurilor medievale, în care viața nu se scurgea idilic, ci într-o aspră luptă de
clasă, nu pot fi împăcate cu interpretarea lui Hasdeu. De aceea, constatînd evidenta lipsă de
tangență dintre versurile baladei despre Ștefan Vodă și viața maselor populare, am luat în
considerare, pe de o parte, proveniența baladei — circulația gustărilor — iar pe de alta trecerea
acestora prin Moldova lui Ștefan cel Mare în drumurile lor către regiunile polono-ucrainene,
precum și frecvența apariției «amazoanei» — partenera voievodului din versurile baladei
ucrainene — în formele poeticii slavo-române dunărene a veacurilor XV—XVI. Pe această
bază am conchis că versurile respective aparțin unei balade istorice care a făcut parte genetic
din poetica de curte.
Pentru Al. Amzulescu, forma poetica în cauză — asupra căreia se pronunță numai decla-
rativ — ar fi aparținut« unui epos rudimentar sincretic» (voi. I, p. 62). De ce și pentru ce,
sînt probleme la care nu aflăm răspuns. Protestînd împotriva calificativului «rudimentar»,
aplicat acestei forme epice, care întrece în frumusețe oricare din baladele și colindele epicii
slavo-române dunărene și suportă comparația cu poetica sud-slavă, observăm că aplicarea
termenului «sincretic» (în înțelesul contopirii în versurile ei a două genuri literare diferite)
nu are nici un sens.
Premisa majoră a întregii demonstrații pe care o încearcă Al. Amzulescu este teza inexis-
tenței poeticii de curte (din care face parte și balada istorică de limbă ucraineană a lui Ștefan
Vodă) la romăni. Autorul nu se sfiește să fie în mod gratuit violent față de cercetătorii care au
afirmat această existență. Cit de solidă este această premisă? Existența poeticii de curte a fost
cunoscută cronicarului Nicolae Costin (1660—1712), care a scris la vremea sa următoarele:
«Vedem și pînă astăzi, la mesele domnului, cîntînd lăutarii cîntecele domnilor trecuți cu nume
bun, iar cu ocară celor răi și cumpliți!» 4 (Se documentează astfel nu numai existența poeticii
1	Balade populare românești, vol. I—III, București, 1964.
2	Vol. I, p. 60-67.
3	A. Balotă, La littérature slavo-roumaine a l'époque d'Etienne le Grand, în Rsl, I
1958, ne. 234, nota 116.
1	M. Kogălniceanu, Cronicile României, I, București, 1872, p. 36.
https://biblioteca-digitala.ro
224
A. BALOTĂ
de curte în Moldova, ci și caracterele ei politice). Curios: citind din cronicarul polonez M. Stry-
kowski copioase extrase, in care se descriu recitările epice din piețele publice balcanice, Al. Amzu-
lescu omite singurul pasaj in care cronicarul se referă și la fapte românești. Iată ce spune in
acest text Strykowski: după ce povestește cele văzute la curțile domnești de la București, unde
se păstra, in sala de ospețe, un portret al voievodului moldovean Ștefan cel Mare:« Moldovenii
și muntenii cintă despre acesta la toate mesele lor, acompaniindu-se cu muzica alăutei:« Ștefan
Vodă bătea pe turci, bătea pe tătari, bătea pe unguri și pe galițieni și pe polonezi !» 1. Prezența
guslarilor la mesele domnești este atestată, de altfel, incă de la inceputul sec. al XVI-lea, in
învățăturile lui Neagoe Basarab, care nu sint străine de suflul eroic al epicii orale. Cuno-
scători adinei ai culturii noastre vechi ca N. lorga și P. P. Panaitescu nu s-au indoit
de existența poeticii de curte, element constitutiv al culturii feudale românești, ca și al
altor culturi.
Existența poeticii de curte nu implică o alterare a geneticii și a rosturilor sociale ale poeticii
populare, cum pare să creadă Al. Amzulescu, căutînd să stabilească între ele o incompatibilitate
imaginară. Cea mai superficială cercetare critică a formelor poetice presupuse sau dovedite a
fi aparținut genetic poeticii de curte arată că asemenea forme au fost create de cintăreți profesioniști,
care iși exercitau arta atit la mesele domnești ori boierești, cit și la nedeile și praznicele populare și
chiar pe la hanuri, utilizind pentru crearea operelor lor același fond epic și aceleași mijloace tehnico-
artistice care, toate, au fost de esență populară. Dar deosebirea reală dintre cele două serii de forme
poetice — de curte și populare — o constituie funcțiunea socială a formelor respective — deter-
minată de publicul căreia i se adresa — și posibilitatea de a identifica în versurile celor dinții
reflectări social-politice specifice lumii feudale.
Coincidența dintre linia politică a baladei lui Vartici 2 și aceea a lui Alexandru Lăpuș-
neanu față de soacra sa, doamna Elena Rareș, atestată de textul cronicilor oficiale, indică destul
de clar că forma inițială a baladei a aparținut repertoriului orientat politic după tendințele și
interesele curții domnești. Balada lui Radu Calomfirescu povestește in forme literare similare 3
uciderea din porunca lui Mihai Viteazul a boierului vinovat de trădare, dar și dușmănit de boierii
Buzești, acest ultim fapt, care a rămas necunoscut cronicilor epocii, fiind consemnat exact intr-un
raport diplomatic secret 4. Este evident că și in acest caz balada a fost zisă iutii la curte,
prin care trebuie să se înțeleagă de astă dată curțile marii boierimi. Existența unor evidente
similitudini intre realizarea artistică a versurilor unei balade de curte și a celor populare nu
infirmă această realitate, fiindcă pentru cercetarea temeinică a unei creații poetice orale trebuie
cercetat in primul rînd fondul de fapte reflectate, tendința generală a operei, din care se poate
vedea mediul căreia i-o destina cintărețul profesionist, care circula și in adunările populare și
în cele de curte.
în vremurile dominate ideologic de conceptul romantic de « poezie populară», existența
formelor poetice populare în a căror anecdotică se identifică evenimente și tendințe feudale nu
ridica probleme, deoarece în acele vremuri societatea medievală era imaginată de cercetători
ca un complex patriarhal, în care conviețuiau idilic boierul și țăranul. In concepția noastră
situația este însă alta: geneticii și conservării formelor folclorice de acest tip trebuie să li se
caute și să li se dea explicații pe linia de gîndire materialist-is lorică. Simpla negație a existenței
poeticii de curte, care singură explică totuși geneza unor asemenea forme, negare la care se
reduce în ultima esență poziția lui Al. Amzulescu, nu constituie o soluție științifică.
Premisa greșită de la care pleacă — inexistența poeticii de curte, pomenită totuși de
izvoare contemporane — duce la abordarea necorespunzătoare a problemei istoricității epicii
noastre populare. Singurul argument notabil împotriva acestei istoricități invocat de Al. Amzu-
lescu îl oferă balada ucraineană a lui Ștefan Vodă (1571). Crezînd că metoda identificării de
fapte istorice reflectate în balade ar fi, mai ales aici, vulnerabilă, Al. Amzulescu își exercită
asupra ei priceperea critică.
Miezul anecdotic al versurilor baladei lui Ștefan Vodă îl formează competiția dintre trei
tabere: tătari, turci și moldoveni, pentru posesiunea unei fecioare, care îi pune la încercare pe
pretendenți. Această competiție apare și în textul unei alte tradiții despre Ștefan cel Mare 3.
1 Pasajul e citat de-abia în subsol, la p. 65.
3 Vezi A. Balotă, Funcțiunea socială a cintecului bătrinesc. Balada lui Vartici, în
« Revista de folclor», III, 1958, nr. 1, p. 101.
3A1. Odobescu, Antichități din județul Bomanați, București, 1878, p. 31 și urm.
3 Hurmuzaki, XII, p. 741, nr. MCVII.
3 Simion T. Kirileanu, Ștefan cel Mare și Sfînt, istorisiri și cîntece populare, ed. III,
Mîn. Neamțu, 1924, p. 209, nr. 75.
https://biblioteca-digitala.ro
ISTORICITATEA EPICII ORALE ROMÂNEȘTI
226
Pe de a!t& parte, în numeroase forme epice dunărene, slave fi românești, cetățile sînt figurate
literar prin fecioare4 Aceasta ne-a permis să identificăm, în anecdotica baladei, reflectarea
cuceririi cetății Chilia în anul 1465 de către Ștefan cel Mare, care a luptat intr-adevăr cu această
ocazie împotriva turcilor și a tătarilor. Al. Amzulescu nu discută această argumentare, ci
muțind întreaga problematică în domeniul unei analize artistico-stilistice pur formale, încearcă
să ocolească dificultățile din calea tezei ce o susține, încercind să lege genetica baladei de un
pretins proces «sincretic». Ceea ce nu observă insă autorul e că utilizarea aceleiași stilistici
1	Tipul amazonic este un personaj frecvent in epica slavă dunăreană. El pare tot atit
de frecvent și in versurile românești din aceeași regiune. Numele fetei este asociat totdeauna
cu al unei cetăți:« Ana Giurgiuveana» in epica lui lancu de Hunedoara, sau a Stanca Belgră-
deana», legată de faptele aceluiași. în folclorul bulgar există personajul « ho jena romanka»
adică «luptătoarea bizantină». Faptul că in jurnalul expediției burgunde din 1445, scris de
Jehan de Wawrin, se spune că cetatea Mangaliei ar fi fost zidită de «regina amazoanelor» nu
este lipsit de legătură cu această poetică a Dunării, unde femeia provoacă pe voinic, punindu-1
la încercare. O indicație cit se poate de interesantă ne-o oferă cîteva colinde ardelene publi-
cate de Sabin Drăgoi și Al. Viciu, variante ale unei aceleiași anecdote: un june plecat la vînătoare
este întrebat de unde vine. Răspunzînd că de la vînătoare, el este contrazis de o fată, care îl
denunță că n-a fost la vînătoare, ci la iubită. Dialogul intre june și fată se desfășoară intr-un
limbaj care la prima vedere pare inexplicabil:
— Tu, fată, nu mînia,
Că dacă mi-i mînia,
Murgu-n pinteni stringe-l-oi
Sus la tine sări-oi,
Cosița tăia-ți-oi,
Sus in turnuri pune-ți-oi (Al. Viciu, Colinde din Ardeal,
Buc., 1910, p. 149, nr. 74).
— Grăi futa-njoljolată
Din tumul joljanului;
— June a fost la-nsnratu,
Și nu-și dă pe căpătatu.
— Taci tu fati-njoljolată
Că eu de m-oi miniere
Sus la tine voi săltare
Din cosiță ți-oi tăiare
Cu joljanul, te-oi legare
De vîrful joljanului
Să te bată viaturile
Ca pe june gîndurile» (S. Drăgoi, 303 colinde, Craiova,
f.a., nr. 232).
Sabin Drăgoi trece cuvintele« jorjolată»,« joljanul»,« injoljolată» la glosarul« de provin-
eialisme și cuvinte al căror înțeles nu-1 cunosc», (p. XXXX) incercînd să explice pe«injoljo-
lată» prin« învelită în julj», dar lăsind semnul întrebării, care arată că« nu știe înțelesul precis».
Dacă această familie de cuvinte ar descinde din «giulgiu», cum se explică «turnul joljanului»?
Sensul acestor cuvinte misterioase se lămurește insă prin alte variante:
— Taci tu fată din cea poartă
Că eu de m-oi mînia
Eu la tine voi sălta
Și cosița ți-oi tăia
Și din sus ți-oi arunca-o
Pe vîrful giurgeanului
Să mi-o bată vinturile
Ca pe mine gîndurile... (S. Drăgoi, op. cit., nr. 10).
— Taci tu fată giurgiuleancă
din vîrful Giurgiului,
Că de m-oi sui la tine
zo că n-oi păți-o bine,
cosița ți-oi tăia,
sus în vîrf ți-oi ridica (Al., V i c i n, op. c>t.,p. 120,nr. 18)
https://biblioteca-digitala.ro
226
A. BALOTĂ
atît în versurile baladei, cit și în cele ale colindelor laice la care se referă, este un fenomen normal,
deoarece toate aparțin poeticii orale din aceeași epocă și aceleiași poetici dunărene slavo-române.
Faptul literar invocat de Al. Amzulescu nu constituie deci un argument potrivnic susținerilor
noastre, ci, dimpotrivă, leagă stilistic balada de poetica dunăreană, întărind susținerile
noastre. în al doilea rînd, Al. Amzulescu propune o imagine sui-generis asupra naturii colin-
dului laic (cu care confruntă stilistic versurile baladei). Apariția numelui «Ion» în versurile
colindului laic nu constituie — cum crede — o indicație pentru eventualele caractere domestice
inițiale ale acestuia, deoarece numele provine din uzul nostru folcloric modern, care cere să
se dea protagoniștilor din colinde numele gazdei pentru care zice colindul. în sfîrșit, nepo-
trivită este și tehnica confruntării, pe care autorul a crezut că o poate face, între o baladă
populară moldovenească (ceea ce cintecul ucrainean nu este in realitate) și epica colindelor
laice, gen literar nespecifîc Moldovei, ci numai Țării Românești și Transilvaniei. Cei doi termeni
ai confruntării nefiind echivalenți, comparația dintre ei nu poate duce la concluziuni valabile
științific. Comunitatea stilistică dintre versurile baladei lui Ștefan Vodă și cele ale colindelor
Versurile acestor variante ardelene, alterate succesiv în expresia lor verbală, sînt trans-
misiunile unei forme epice inițiale, în a cărei anecdotică cei doi protagoniști nu erau un flăcău
vinător și o « pruncă» ce ședea« într-o poartă», ci un voinic și o fată ce ședea undeva in virful
unei cetăți, de unde îl sfida, și al cărei nume evocă, pretutindeni, Giurgiul. Personajul epic
feminin ce figura cetăți în multiple forme literare medievale, descinzind din imaginea mitologi-
celor amazoane ale lumii eline, a fost atît de răspîndit in lumea populară dunăreană, incit a
dat naștere în folclorul sud-slav și românesc unei categorii întregi de forme epice, așa cum
aminteam la început. Forma inițială pe care o presupunem la originea colindului ardelenesc
o găsim intr-un colind din Țara Românească, publicat de G. Dem. Teodorescu (Poezii popicare
române, București, 1885, p. 53)
Face-o fată d-o cetate,
dar n-o face cum se face,
ci mi-o face-ntr-o ispită,
’ntr-o ispită, ’într-o pofidă:
în ispita Francilor
și-n pofida Turcilor
Turci mi-o bat de pe uscatu,
Frâncii de pe Marea-neagră.
Striga fata din cetate:
— cine-n lume s-ar afla
cetatea să-mi prididească 1
Iar (cutare) Făt Frumosu,
unde-mi sta
și-mi asculta,
tare-acasă-mi alerga
'n grajd de piatră
că-mi intra
Cerca-și murgul,
Cerca-și negrul ;
găsi-și pe Livdul mai bunu
și mai iute de picioru.
De căpestru mi-1 scotea,
cu țesala-1 țesăla,
cu gebreaua mi-1 ștergea,
șaua pe dînsul punea
și din chingă mi-1 strîngea,
și pe el încălica.
Lua-ntr-o mină sulița
și paloșul într-alta,
ș-unde-1 strinse,
ș-unde-1 frânse,
în poarta cetății-1 duse.
Cu sulița turnu surpa;
cu paloșu ziduri tăia.
https://biblioteca-digitala.ro
ISTORICITATEA EPICII ORALE ROMÂNEȘTI
227
laice, bine observată de Al. Amzulescu, nu poate fi concludentă pentru problema istoricității,
fiindcă escamotează tocmai fondul, oprindu-se exclusiv la formă L
Vom încerca să precizăm acum sensul exact al istoricității epicii orale în concepția noastră,
sens care, evident, se deosebește fundamental de acela al concepției romantice.
Istoricitatea poeziei populare nu constă exclusiv în transmisiunile feudale din versurile
sale, care pot constitui totuși mijloace eficiente de cronologizare și identificare, ci în reflectările
vieții și atitudinii maselor populare față de evenimentele, faptele și personalitățile epocii de creare
a formelor respective. Astfel, este evident că faima lui Ștefan cel Mare in rindul maselor populare
nu a fost generată de faptele sale de arme (cum crede Al. Amzulescu), ci a fost creată de
politica sa socială și militară, nouă pentru acel moment, și avînd laturi pozitive pentru aceste
mase. Războiul de apărare împotriva turcilor l-a obligat să ducă, față de lumea satelor, o
politică nouă, deoarece vechiul sistem feudal militar, care se bizuia pe puterea boierimii, nu
era suficient apărării Moldovei împotriva turcilor. Acest fapt l-a obligat pe Ștefan cel Mare
să se adreseze, pentru a putea asigura apărarea Moldovei, satelor încă libere, țărănimii dependente
numai față de domnie. Această politică a dus la remarcarea și răsplătirea directă, pentru
vitejie, a ostașilor recrutați din rîndurile acelor sate. Acești viteji, cunoscuți mai tirziu sub
numele de « slujitori» ori răzeși, și-au creat (ca membri ai unei pături sociale în ascensiune)
o suprastructură proprie, al cărei prim fond epic l-a constituit faima voievodului ce-i ridicase
pe o treaptă superioară în viața social-economică și politică a țării. Procesul genetic al acestei
faime a fost, tebnic-literar, similar celui al poeticii sud-slave a lui Marko Kralievici, a cărui
faimă nu se explică prin pretinsele sale vitejii, ci prin faptul că a știut să asigure populației de
pe teritoriul său condiții de viață superioare celor de pe restul teritoriului supus imperiului
otoman. Această poetică nu transmite fapte și evenimente autentice din punct de vedere istoric.
Același este cazul cu faima populară a lui Ștefan cel Mare, care ne-a transmis o imagine a
marelui voievod fundamental justă, confirmată de știință în esența ei.
Absența din versurile noastre populare a transmisiunilor despre unii mari voievozi și
despre evenimente însemnate ale trecutului medieval (de exemplu, Mihai Viteazul, bătăliile
de la Rovine ori Călugăreni) constituie un fenomen folcloric semnificativ și, în concepția noastră,
firesc. Acești voievozi nu au solicitat direct masele populare, iar faptele lor nu au produs un
ecou poetic în sufletul acestora. Miron Costin explica prăbușirea lui Mihai Viteazul arătînd
Striga fata din cetate:
— hei, (cutare) făt-frumos,
nu strica,
nu fărîma,
cetatea nu-mi dărîma;
vino-n-coace pin la mine;
suie scară boierește,
șezi la masă chip domnește,
să vedem,
să judecăm
pe cei drepți pentru dreptate
pe cei strâmbi la strîmbetate.
Iar (cutare) făt-frumos
*	elu se-mi fie sănetos.
Personajul descris în versuri a fost, evident, o amazoană. El nu poate fi separat, ca
tip epic, de acel al colindelor laice ardelene citate mai sus, în vreme ce evenimentele eint înru-
dite cu cele povestite in versurile colindului« Din vad in vadul Brăilei» (G. D. Teodorescu,
p. 54—55). Acesta din urmă evocă lupta de la Turtucaia din 28 august 1445, cînd românii
s-au războit și cu turcii și cu «frîncii». în cursul acestei veri a fost asediată și cucerită de
români cetatea Giurgiului (Wawrin). Este deci evident să fata care zidește cetatea, care provoacă
pe voinic din înălțimea turnului său, a fost literar o « amazoană», la fel cu « pruncele» colin-
delor ardelenești și cu« fecioara» dorită de cele trei tabere și dobîndită prin încercarea puterilor
de către Ștefan cel Mare.
1	Utilizînd asemenea metode, e firesc să se ajungă la rezultatele la care a ajuns Al. Amzu-
lescu. El nu se sfiește să repună la loc de cinste și să ia ca temei al concepției sale ideile unui
vechi și depășit folclorist idealist, Van Gennep, opunîndu-le concluziilor deosebite la care au
ajuns o serie de cercetători, cel puțin tot atit de valoroși, ca P. В. В o g a t î r e v, Неко-
торые задачи сравнительного изучения эпоса славянских народов, Moscova, 1958, sau Мах,
Braun (Kosovo. Die Schlacht auf dem Amselfelde in Geschichtlichen und epischen Überlieferung
Leipzig, 1938).
https://biblioteca-digitala.ro
228
A. BALOTĂ
că « se urîse muntenilor cu Mihai vodă tot cu oști și cu războaie». Numeroase hrisoave ale
domnilor ce au urmat lui Mihai dau dreptate satelor ce făcuseră apel împotriva confiscării moșiilor
lor din cauză că locuitorii nu își îndepliniseră îndatoririle militare*. Era o stare de spirit
nepotrivită cu geneza unui epos popular despre acest domn. Dimpotrivă, acțiunile lui Mihai
au provocat un întreg epos sud-dunărean (la greci și bulgari), deci acolo unde faptele sale au
trezit, ca și odinioară acelea ale lui Dan al 11-lea, nădejdi de eliberare în mijlocul maselor
populare. Reflectările luptelor de la Rovine ori Călugăreni (evenimente care au dobîndit în
epoca modernă o excepțională rezonanță, de ex. la Bălcescu, Eminescu), trebuie să fi fost
la timpul lor determinate de cumplitele cotropiri ale țării, care au provocat maselor populare
nenorociri și dezastre. în această situație, evident că nu s-a putut naște o epică a acestor bătălii,
și nici tradiții de felul celor care au rămas chiar despre Valea Albă, unde răsturnarea situației
în favoarea lui Ștefan cel Mare și victoria finală a fost obținută cu sprijinul maselor. Ceea ce
e semnificativ este faptul că în vreme ce eposul de curte din jurul lui Ștefan cel Mare, limitat
numai la vitejiile sale și atestat categoric de Strykowski, a dispărut, tradițiile populare care
pun în lumină colaborarea voievodului cu masele populare și prețuirea vitejiei oamenilor din
popor s-au păstrat pini in secolul nostru.
Al. Amzulescu, care se prezintă și ca un susținător al ideii, evident exacte, că istoricitatea
formelor epice este reflectată prin mijloace specifice artistice, dar nu cronicărește, nu a sesizat
faptul că în baladele românești reflectarea unor fapte și atitudini istoricește autentice a avut
loc prin mijlocirea unor forme literare cu totul independente, uneori de circulație folclorică
universală. De pildă, tema asprimii iernii oferă cadrul pentru o baladă despre expediția lui
Malcoci Pașa, eveniment ce declanșează apariția unei forme epice ca « Balada gerului»; idea-
lizarea personalității lui Ștefan cel Mare este un proces care, pornind de la o bază istorică reală,
transformă pe marele voievod în reprezentantul epic al Moldovei populare, polarizînd în jurul
lui legende de folclor universal. Același lucru se întîmplă cu Vlad Țepeș în Țara Românească.
Motivul amazoanei, care se supune numai puterii dovedită vitejește a bărbatului, întîlnește
faptul istoric real al cuceririi cetății Giurgiului sau Chiliei și dă naștere formelor epice cunoscute.
în toate cazurile, elementul universal, folcloric, oferă cadrul literar-artistic, dar cristali-
zarea formei epice este determinată in egală măsură de manifestarea unor evenimente istorice.
Nu totdeauna descoperirea lor este ușoară, și o anumită manie istorizantă a putut duce uneori
la discreditarea metodei. Dar a renunța la găsirea sîmburelui istoric, a faptului real, înseamnă
a renunța la studierea unuia din cei doi factori fundamentali, din întilnirea cărora se naște eposul
popular. Ca să dăm un exemplu, tema universală a « amazoanelor» sau a «fetei care pune la
încercare pe mai mulți compețitori», nu explică singură de ce realizarea ei într-o formă epică
determinată a trebuit să facă uz de prezența celor trei tabere de oști, care — istoria ne-o atestă —
s-au confruntat în 1465 sub zidurile Chiliei. Ea nu explică nici de ce eroul acestei balade este,
ca mentalitate și ca nume, un domn feudal celebru.
Balada ucraineană a lui Ștefan Vodă, fără să fie o formă poetică populară românească,
cum crede Al. Amzulescu, a fost totuși un cîntec cu substrat istoric, făcînd parte din repertoriul
poeticii de curte. Spusă la ospețele domnești, la care se practicau asemenea ziceri, balada,
compusă în stilistica epicii dunărene a secolului al XV-lea este unicul caz de conservare a unei
forme originale din poetica de curte românească. Prin circulația gustărilor, care treceau prin
Moldova către Polonia și Ucraina, forma inițială a fost transpusă în limba ucraineană, păstrîndu-se
însă urme lingvistice sud-slave. Această formă a ajuns la cunoștința acelui Nicodim, care a
spus-o lui Jan Blahoslava.
1	DIR, Țara Românească, sec. XVII, voi. I, p. 38, doc. nr. 40; p. 40, doc. nr. 41 etc.
1	în articolul B. P. Hasdeu despre folclorul ucrainean, publicat în Rsl, X, 1964, p. 101 — 118,
Magdalena L ă s z 16 se ocupă și de cîntecul lui Ștefan Vodă. Pentru M. Lâszlo,
cîntecul lui Ștefan Vodă aparține folclorului ucrainean și n-are nici o legătură cu Veneția italiană,
cu circulația guslarilor, și cu poetica slavo-română. în ceea ce ne privește, rămînem la părerea
exprimată anterior că Blahoslav avea în vedere Veneția italiană. Explicația faptului trebuie
să fie legată de o realitate recunoscută de toți cei care, uzînd de singurul mijloc al localizării
lingvistice, au plasat balada în regiunea din Pocuția. Acesta este un teritoriu direct legat de Moldova
pentru o lungă perioadă, unde guslarii sîrbi, care-și prezentau repertoriul și în limba populațiilor
cărora li se adresa, puteau găsi un public pentru asemenea cîntece (știută fiind faima de care
se bucura voievodul în partea locului). Pentru circulația guslarilor in Ucraina și Polonia vezi
Terăakovi6, Beziehungen der ukrainischen Lieder, resp. Dumen, zum sud-slav ischen Volksepos,
în « Arhiv fur slav. Philologie», XXIX, 1907. Cîntecul adus în Pocuția de circulația guslarilor
n-a rămas în folclorul ucrainean și n-a putut fi identificat în variante mai apropiate de vremea
noastră (vezi m. Lăszlâ, art. cit., p. 107, nota 2). Autoarea trebuia să țină seamă de acest fapt
în considerațiile sale.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR SLAVE DESPRE VLAD ȚEPEȘ
EMIL VRABIE
în anul 1896 a apărut la București lucrarea lui loan Bogdan PZad Țepef fi narațiunile
germane fi rusefti asupra lui, primul studiu aprofundat privitor la aceste narațiuni în litera-
tura științifică românească și in slavistică în genere. Bazat pe manuscrisul Rumeanțev, copie
de la sfîrșitul secolului al XV-lea sau începutul celui de-al XVI-lea, pe care l-a cercetat nemijlocit
la Moscova și l-a editat cu scrupulozitatea caracteristică lui, învățatul român a ajuns la concluzia
că povestirile slave despre Dracula sînt o producțiune rusească originală, independentă de
orice izvor occidental (lucr. cit., p. 119). Ulterior, mai mulți specialiști de seamă, printre
care A. I. lațimirski1, A. D. Sedelnikov2, J. Striedter3 și, cu totul recent, I. S. Lurie4,
au întărit, direct sau indirect, prin noi argumente istorice, literare, textologice și, într-o anumită
măsură și lingvistice, teza lui loan Bogdan.
în opoziție cu aceasta, alți cercetători, printre care în ultimul timp prof. P. P. Panai-
tescu 3 și Anton Balotă e, sînt de părere că Povestirile slave despre Vlad Țepef nu reprezintă
o operă originală rusească din secolul al XV-lea, ci numai o adaptare sau o traducere în rusește
a unui text slav preexistent, redactat în limba mediobulgară ’.
în sfîrșit, tezei lui loan Bogdan și celei mediobulgare li se opune o a treia, recentă,
teza carpatică, al cărei autor este P. Olteanu. Potrivit acestei teze, expuse pe larg intr-un
amplu studiu, intitulat Limba povestirilor slave despre Vlad Țepef (București, 1961, 409 p.),
protograful Povestirilor ar fi fost redactat de un supus al lui Matei Corvin, în slavona
carpatică. Iată ce scrie autorul, după ce recunoaște prezența în Povestiri a unor particularități,
pe de o parte bulgare, iar pe de alta velicoruse: «Noi am constatat și o a treia categorie
de particularități, care caracterizează slavona rusă, dar din regiunea carpatică, pentru că le
întîlnim în textele scrise în regiunea carpatică, precum și în graiurile slave de aici... Din slava
aceasta carpatică — scrie autorul — au pătruns în opera noastră așa-zisele « velikorusisme»,
1 А. I. lațimirski, Повесть о мунтьянском воеводе Дракуле в исследовании
румынского ученого, Sankt-Petersburg, 1897, р. 1 — 24.
3 А. D. Sedelnikov, Литературная история повести о Дракуле, în «Известия
по русскому языку и словесности», editate de Acad, de științe a U.R.S.S., voi. II, fase. II,
Leningrad, 1929, p. 621—659.
3 J. Striedter, Die Erzählung vom walachischen Vojevoden Drakula in der russischen
und deutschen Überlieferung, în «Zeitschrift für slavische Philologie», Heidelberg, t. XXIX,
fase. 2 din 1961, p. 398-427.
4 I. S. Lurie, Повесть о Дракуле, Moscova — Leningrad, 1964. în legătură cu
originea subiectului povestirilor din secolul al XV-lea despre Dracula (Vlad Țepef), în Rsl, X,
București, 1964, p. 5 —18.
3 Cronicile slavo-romăne din sec. XV—XVI publicate de loan Bogdan, ediție revăzută
și completată de P. P. Panaitescu. Editura Academiei, București, 1959; v. Introducere, p. XIV
și p. 198—199; v., de asemenea, recenzia lui P. P. Panaitescu la studiul citat al lui
J. Striedter, publicată în « Revue roumaine d’histoire», voi. II, 1963, nr. 1, p. 253—259.
* A. Balotă, recenzie la lucrarea luiP. Olteanu Limba povestirilor slave despre
Vlad Țepef, București, 1961, în SCL, XIII, 1962, nr. 1, p. 90—97.
7 Același punct de vedere apare și în Istoria României, II, 1962, p. 675, unde citim:
« Deși păstrată bine într-o traducere rusească, se vede bine că originalul — care a lăsat urme
în lexicul traducerii — fusese redactat în limba slavă meridională, în mediobulgară, limbă
folosită în Țara Românească și în Transilvania».
https://biblioteca-digitala.ro
230
EMIL VRABIE
care, explicate astfel, nu mai pot constitui o dovadă că PȚ 1 s-au scris în rusa de la Moscova
sau de nord, cum se credea pini acuma (P. Olteanu, lucr. cit., p. 300).
în cele de mai jos ne vom permite citeva observații în legătură cu argumentele de ordin
lingvistic pe care le invocă împotriva tezei lui loan Bogdan pe de o parte susținătorii teze
mediobulgare, iar pe de alta — susținătorul celei carpatice. începem cu aceasta din urmă
A. TEZA CARPATICĂ
înainte de a intra în analiza propriu-zis lingvistică a textului lui Eufrosin, pe care
îl transcrie după cel editat de A. D. Sedelnikov in lucrarea amintită, P. Olteanu face citeva
considerații introductive, menite să pregătească terenul pentru teza carpatică. «Este greu
de admis — scrie domnia-sa — că acest sol (e vorba de F. Kurițîn 3 — E. V.) a reprodus
opera numai din memorie» (p. 22).
Dar, după cum se știe, Povestirile slave despre Vlad Țepeș sînt sărace în amănunte
care ar încărca memoria: nume de persoane, denumiri geografice, cifre etc. în afară de
aceasta, e de presupus că membrii unei solii atît de importante ca aceea pe care o conducea
Kurițîn știau să-și facă însemnări scrise despre cele văzute și auzite. Minimalizind această
posibilitate, teza carpatică admite că autorul protografului ar fi putut fi un român, căci
« un bulgar, un sîrb, slav de sud, sau un rus de la Moscova nici nu ar fi știut atîtea amănunte
despre viața lui Țepeș și a fiilor săi la Buda și la Oradea. ..» (p. 26). Autorul tezei carpatice
nu acordă, credem, însemnătatea cuvenită observației foarte importante și competente a prof.
P. P. Panaitescu că în această perioadă, adică în jumătatea a doua a secolului al XV-lea,
solii ruși în Ungaria «se interesau de obicei de cele ce se petreceau in Țările Române» (Cro-
nicile. . ., p. 199). De altfel, mai departe P. Olteanu renunță în fond la ipoteza că protograful
slav al Povestirilor ar fi fost redactat de un român:« Faptul că autorul nu face greșeli de aspect
— scrie P. Olteanu — dovedește că a fost probabil un slav care știa și românește» (p. 133).
în altă parte a lucrării sale, P. Olteanu scrie, fără nici o rezervă, că șeful statului celui
care a redactat protograful Povestirilor slave despre Vlad Țepeș ar fi fost Matei Corvin (p. 26).
Nu se aduc însă dovezi în acest sens. Cercetînd cu de-amănuntul manuscrisul de la Kirillo —
Belozersk și pe cel din colecția Rumeanțev, noi n-am găsit vreun indiciu că autorul protografului
ar fi fost supus al regelui ungar. Există însă un detaliu care dovedește, după părerea noastră,
contrariul, și anume, că autorul nu era supus al lui Matei Corvin. E vorba de începutul poves-
tirii a XIV-а: Некогда»! панд| ш Hiro воинствам короли оуторск-ы матткашь «О dată a pornit
cu oaste împotriva lui (împotriva lui Vlad Țepeș — E. V.) regele ungar Mateiaș» (214r).
Oare un supus al lui Matei Corvin care scrie pentru contemporanii săi localnici din zona Carpa-
ților s-ar exprima în acest fel, adică adăogînd precizarea că regele era ungar ? în schimb, o
asemenea precizare apare cu totul firească dacă admitem că protograful slav al Povestirilor
despre Vlad Țepeș a fost redactat pentru cititorii dintr-o țară atît de îndepărtată de Buda-
pesta ca Rusia marelui cneaz Ivan Vasilevici.
Să trecem însă la examinarea probelor lingvistice pe care se bazează teza carpatică.
Fonetica. Toate particularitățile fonetice pe care se sprijină ipoteza că protograful
Povestirilor ar fi fost redactat în slavona carpatică și cu influențe din graiurfle populare slave
transcarpatice se constată în realitate și în alte părți ale ariei lingvistice slave de răsărit,
inclusiv în velicorusa din secolul al XV-lea și de la începutul celui de-al XVI-lea. Era bine
dacă teza carpatică ținea seamă de scrierile rusești redactate in Rusia în aceeași epocă în care
s-au scris și Povestirile despre Vlad Țepeș. Acest lucru nu s-a făcut însă, comparațiile fiind adesea
limitate doar la scrierile și la graiurile slave din Carpați și din regiunile imediat învecinate.
Prezentăm mai jos argumentele fonetice invocate de P. Olteanu în sprijinul tezei carpa-
tice și observațiile pe care le suscită:
1.	Referindu-se la prepozițiile so, ко, vo 3 din exemple ca so srama, ко mne, vo svoem
domu, prezente în textul Povestirilor, susținătorul tezei carpatice atrage atenția că « prepozi-
țiile cu vocale se folosesc și astăzi în graiurile ruse din Carpați» (p. 34). în continuare, domnia
sa adaogă: «Aici autorul a auzit ко mne și l-a folosit în opera sa» (ibid.).
Observăm însă că în secolul al XV-lea reflexul fonetic o al ierurilor din prepozițiile
amintite era un fenomen caracteristic pentru velicorusa vorbită, ceea ce rezultă la fiecare pas
1	PȚ — abreviere folosită de P. Olteanu în studiul său pentru Povestirile slave despre
Vlad Țepeș.
3	Despre personalitatea lui Feodor Kurițîn v. Большая советская энциклопедия, ed. а
II-a, Moscova, 1953, voi. 24, s.v.
3	în citarea cuvintelor după P. Olteanu păstrăm transcrierea sa.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
231
din izvoarele scrise in Rusia în această perioadă. Exemple: în Letopisețul din 1425 ce смелнАны
(Crestom., 159); în Scrisoarea posadnikului Aleksandr Ignatievici din Novgorod la Riga (1418—
1420) к* вс|мъ ледт (Crestom., 148); in Scrisoarea arhiepiscopului Simeon din Novgorod
la Riga (1418—1420) ке лчгк (Crestom., 148); în documentele rusești moscovite din jumă-
tatea a doua a secolului al XV-lea: ce sene ptiSHOie левлае, ce sc-Ъмн урмды, — iulie 1451
(Documente, 157); ce кскми, se scim, — mai 1461 (Documente, 193—198); ко кн(а)зю, Ко
Твкрн, — martie 1462 (Documente, 202) etc. Numeroase asemenea cazuri se întilnesc și în
alte scrieri prin excelență rusești din aceeași perioadă, ca Zadonțcina, Călătoria... lui Afa-
nasie Nikitin ș.a.
De aceea, părerea noastră este că prepozițiile cu ierurile vocalizate în o (so, ко, vo)
din manuscrisul lui Eufrosin nu pot constitui o dovadă, fie și cît de mică, în sprijinul tezei
carpatice.
2.	După ce constată că în Povestiri caracterul moale al consoanelor și tema moale a
substantivelor se redau prin -l, P. Olteanu scrie că tot astfel se indică grafic consoanele moi
de la finele cuvîntului« și în graiurile ruse carpatice: otecl, peni» (p. 37). Este bine știut insă
că același procedeu grafic se întilnește la slavii de est in genere, fiind propriu, prin urmare,
atît scrierii ruse vechi, cît și velicorusei din secolul al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea.
Exemple: in Zadonțcina: кнзь (Crestom., 168), конець (Crestom., 169), Роусь (Crestom., 170);
în Cuvintul despre lege ți bunăvoință al mitropolitului Ilarion al Kievului: благодать, господь,
жизнь, плоть (Crestom., 180). Nenumărate alte exemple se pot aduce din documentele
rusești menționate mai înainte, din Călătoria... lui A. Nikitin etc.
3.	« O altă particularitate a acestor dialecte — scrie P. Olteanu, referindu-se la graiurile
ruse carpatice 1 — este pronunțarea moale a consoanei r, ceea ce se redă în scris prin -l: verlch,
tvorl na der'ivi». Acest r’, adaogă domnia-sa,« nu există în dialectele ucrainene» (p. 37).
în legătură cu aceasta se impun două observații: a) Există și alte graiuri ucrainene,
în afară de cele carpatice, in care funcționează în finală opoziția fonologică (r) ~ (r'), ca,
spre exemplu, o serie de graiuri din raioanele Kupeansk și Dvoriceansk din regiunea Harkov2.
b) în velicorusă nu s-a produs, de regulă, durificarea vechiului r'. Iată ce scrie in această
privință prof. P. S. Kuznețov: « Durificarea vechiului r' moale (din rj și din r aflat înaintea
unei vocale anterioare) s-a petrecut, indiferent de poziția sa, in limba bielorusă și intr-o parte
considerabilă a graiurilor ucrainene» a. Cf. și mențiunea lui V. V. Ivanov, care scrie, refe-
rindu-se la limba rusă, că în cuvinte ca первый, зеркало, верба, смерть, четверг, верх, серп,
коверкать, церковь etc. lipsa reflexului о < е se explică prin durificarea tîrzie a consoane r
(din tr't - E.V.y.
Prin urmare, r’ din textul slav al Povestirilor nu trebuie considerat un fenomen fonetic
specific numai pentru graiurile carpatice. Trecerea sub tăcere, în pasajul citat, a faptului că
această consoană moale există și a existat, cu atît mai mult, în velicorusa din secolul al
XV-lea, ar putea să creeze impresia unei selectări preferențiale a realității lingvistice. Drept
este că, în altă parte, revenind asupra lui r’, P. Olteanu spune că această consoană a era larg
răspîndită și în rusa veche». Fără să țină seamă însă de acest lucru, scos în relief chiar de
domnia-sa, autorul monografiei de care ne ocupăm conchide în mod tranșant că a folosirea așa
de frecventă (30 de cazuri) a consoanei r muiat constituie încă o dovadă că PȚ s-au scris
în slavona rusă din regiunea carpatică» (p. 51).
4.	întrucit reflexul o sub accent din desinențele adjectivale a pline» caracterizează
velicorusa în ansamblul ei, fonetismele de tipul zlatoj din manuscrisul lui Eufrosin nu pot constitui,
după părerea noastră, un argument în favoarea originii carpatice a protografului slav al Poves-
tirilor, chiar dacă același reflex fonetic se întilnește, cum scrie P. Olteanu (p. 38), și în graiu-
rile ruse carpatice.
1 P. Olteanu folosește termenul de «rusă carpatică» pentru a denumi graiurile ucrainene
din Carpații nordici.
* L. L i s i с e n k о, Особливосгт говгрок cxidnux районов (Куп'янського, Дворичанського )
Харкгвсько! обласпй, p. 37, vezi L. E. Kalnîn’, Корреляция твердых и мягких согласных фонем
в украинском языке, în «Ученые записки Института славяноведения», t. XXIII, 1962, р. 82.
• V. I. Borkovski, Р. S. Kuznețov, Историческая грамматика русского
языка, Moscova, 1963, р. 155.
4 V а 1 е г i V. Ivanov, Историческая грамматика русского языка, Moscova, 1964,
р. 195-196.
https://biblioteca-digitala.ro
232
EMIL VRABIE
5.	« Forma ploti din PȚ — apune mai departe susținătorul tezei carpatice — este nn
element expresiv (? — E. V.) al slavei de răsărit și nu al celei de sud fi de apus. Autorul
— continuă domnia-ва — l-a cunoscut din graiurile ruse carpatice sau din vechea rusă,
(subl. n. — E.V.) de unde provin toate cele 30 de cazuri în care găsim г, l (desigur
O •
l — E.V.) > er, or, ol» (p. 40). Și acum, concluzia:« Aceasta dovedește deci că PȚ s-au scris
in slavona rusă de redacție carpatică» (ibid.). După părerea noastră, acest silogism este
flagrant vicios.
6.	După ce amintește că reflexele fonetice u ('u) și 'a din etimol. ₽ (jp), respectiv ț,
sint caracteristice pentru slavona de redacție rusă în genere (subl. noastră — E. V.), P. Olteanu
conchide, fără nici o rezervă, că aceste particularități fonetice ale Povestirilor provin din rusa
carpatică (p. 42). în felul acesta se comite aceeași greșeală de argumentare ca și cea pe care
am semnalat-o la punctul 5.
7.	Ocupîndu-se de litera b din manuscrisul lui Eufrosin, P. Olteanu scrie: « Pronun-
țarea diftongată ie pare să fie atestată în PȚ în grafia l (=b — E.V.), îndeosebi în cuvintele
ruse subcarpatice, ca: povlda «zise», lipii «frumoasă», zlodiju «hoț», viril «credință»
(p. 42-43).
Nimic nu dovedește însă că b din aceste cuvinte se rostea de autorul protografului ie,
iar nu e: în monumentele scrise rusești din secolele al XlV-lea și al XV-lea confuzia dintre
b și G este un fenomen frecvent. De exemplu, în Hrisovul cneazului de la Pskov Ivan Aleksan-
drovici, scris între anii 1463 și 1465, citim: cm всехъ посадниковъ поковъскиъ (Crestam.,
165). în legătură cu grafia всехъ î.l.d. ecbxa, S. P. Obnorski și S. G. Barhudarov
comentează: «în hrisov (în cuvîntul всехъ — E. V.) lipsește litera b, ceea ce constituie o
mărturie a coinciderii lui b și 6 într-un singur sunet» (Crestam., 167). în același document
sint și alte cazuri de acest fel: здесе, белке безъ числа, на городе etc. (Crestam.,
167 —168). Fenomenul е frecvent și în alte scrieri rusești, ca, de ex., în Documentul juridic de
la Pskov, scris în secolul al XV-lea și păstrat într-o copie din secolul al XVI-lea (vezi comen-
tariile lui S. P. Obnorski și S. G. Barhudarov, în Crestam., 209, note, pct. 3).
în fine, ar mai fi de adăugat că nici unul din cele 4 cuvinte considerate în monografia
lui P. Olteanu «ruse subcarpatice» (ibid.) nu este în realitate numai carpatic: toate patru se
cunosc bine in velicorusă în genere.
8.	O altă caracteristică a dialectelor« ruse subcarpatice», scrie P. Olteanu, este« înmuierea
consoanelor labiale p, b, m, v, a consoanei r și semi(-)înmuierea consoanelor dentale cind
sint urmate de e, t, ă ...» (p. 43).
Dar, în primul rind, ne permitem să atragem atenția că în limba comună a slavilor de
răsărit înmuierea treptată a consoanelor semi-moi începuse cu mult înainte de finele secolului
al XV-lea, cind s-au scris Povestirile despre Vlad Țepeș, și anume încă din secolele al Xl-lea — al
ХП-lea 1. Acest proces fonetic a cuprins graiurile tuturor slavilor de răsărit, inclusiv cele
care au stat la baza limbii ucrainene 2. De aceea, noi nu putem împărtăși părerea lui P. Olteanu,
care consideră caracterul moale al consoanelor labiale și al lui r din manuscrisul lui Eufrosin
drept o particularitate locală, carpatică.
Cit privește « semi(-)înmuierea» consoanelor dentale înainte de e, e și â (= a — E. V.),
de care vorbește autorul tezei carpatice, considerăm că nu există nici un mijloc prin care să
se demonstreze că ele erau în graiul autorului protografului slav al Povestirilor semi-moi, iar
nu moi. Dubletele grafice din text, de tipul веры și Лроу , nu sint altceva decît un caz
particular al confuziei dintre к și 6 de care a fost vorba la pct. 7 de mai sus. Aceste dublete
nu pot constitui în cazul de față un punct de plecare pentru ipoteza că autorul protografului
ar fi fost, cum se susține, un « rus subcarpatic» (p. 43).
9.	De vreme ce formele pronumelui personal de persoana a IH-a, formele de prezent
ale verbului быти și adverbele егда, елико apar în scrierile redactate în Rusia în secolele
al XV-lea — al XVI-lea, ca și în cele anterioare, și cu 16 — inițial și cu 6 —, ni se pare neîn-
temeiată concluzia din lucrarea lui P. Olteanu că autorul Povestirilor a cunoscut cuvintele
cu 6- la inițială nu numai din rusa veche, ci« și din slava de redacție carpatică» (p. 45).
1 L. E. К a 1 n î n *, Развитие категории твёрдости и мягкости согласных в русском
языке, în „Ученые записки Института славяноведения", vol. XIII, р. 137 ș.u.
2 V. V. Ivanov, lucr. cit., p. 172.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
233
10.	După cum se știe, plenisonia este o particularitate fonetică specifică pentru limbile
slave de răsărit considerate în ansamblul lor. Cu toate acestea, autorul tezei carpatice consideră
că cele 7 — 8 cazuri de plenisonie din manuscrisul lui Eufrosin ar constitui « o dovadă impor-
tantă» că protograful slav al Povestirilor a fost redactat in slavona rusă din regiunea carpatică.
«Formele plenisonice — se exprimă textual P. Olteanu — au trecut... prin pana autorului,
care auzea frecvent in limba vorbită koroll (de fapt korol' — E. V.), zaperet' etc.» (p. 49). Rațio-
nind astfel, trebuie să admitem insă ca loc de origine posibil al autorului protografului și alte
ținuturi decit Carpații nordici, ca, spre exemplu, Novgorod, Pskov, Tver, Vladimir, Moscova,
Reazan și multe altele, căci și acolo se spunea, la sfirșitul secolului al XV-lea, tot korol' și zaperet'.
Teza carpatică este insă înfățișată în așa fel, ca și cum singurul loc de pe cuprinsul teritoriului
lingvistic slav de răsărit in care se cunoaște plenisonia ar fi Carpații nordici. Această metodă
de lucru — căci cazul, cum am văzut și cum vom mai vedea, nu este izolat — a fost definită
bine, in recenzia menționată mai înainte, de A. Balotă (Critica acestei metode constituie, de
altfel, — după părerea noastră — singura parte valabilă a recenziei).
11.	Nici consoanele șuierătoare moi din textul lui Eufrosin nu pot servi, după părerea
noastră, drept argument în sprijinul tezei carpatice (p. 50), deoarece in secolul al XV-lea procesul
îndelungat de durificare f* > J și i’ > l era, în graiurile care au stat la baza velicorusei, departe
de a se fi încheiat1 (De altfel, au rămas și pînă în ziua de astăzi o serie de graiuri velicoruse,
de ex. în regiunile Ivanovo și Kirov, care mai păstrează vechile consoane șuierătoare moi )2.
12.	Deși bine informat asupra coexistenței formelor cu t și Id din limba rusă veche și
din velicorusă, autorul tezei carpatice scrie, in legătură cu f < * dj, următoarele:« Numeroasele
forme cu I.. . dovedesc că PȚ nu au fost scrise in slava bulgară, dar nici în rusa propriu-zisă,
in care au pătruns numeroase cuvinte cu id din slavona bulgară ... Formele acestea bulgă-
rești nu au pătruns în limba ucraineană, nici în graiurile ruse din Carpați. De aceea, nu sint
numeroase nici în PȚ, care sint scrise in slavona rusă din regiunea carpatică» (p. 53).
După părerea noastră, puținătatea cuvintelor cu reflexul id față de cele cu reflexul i
din manuscrisul lui Eufrosin nu poate constitui nicicum o dovadă în sprijinul tezei carpatice,
deoarece atît în limba rusă literară veche, cit și în velicorusa din secolul al XV-lea variantele
autohtone, cu f < * dj, coexistă cu cele cărturărești, în care dj e reprezentat prin id. Raportul
cantitativ dintre cazurile cu i și cele cu Id este departe de a fi o constantă, atît în operele
copiate și traduse, cit și în cele rusești originale. De aceea, afirmația atît de categorică a auto-
rului tezei carpatice că Povestirile n-ar fi fost scrise «în rusa propriu-zisă» (ibid.) ni se pare,
și în acest punct, nedemonstrată.
13.	Mergînd pe aceeași linie, de prezentare a diferitelor fenomene fonetice din textul
slav, comune pentru velicorusa din secolul al XV-lea și pentru graiurile din Carpați, drept indicii
in sprijinul tezei domniei-sale, P. Olteanu interpretează și caracterul moale al africatei c din
ego serdcju (216r) tot ca pe o trăsătură proprie numai anumitor graiuri ruse din Carpați (p. 63
— 64), fără să țină seamă că la finele secolului al XV-lea africata c' era moale atît în sud-
vestul extrem al ucrainenei, cit și in velicorusă (V. V. Ivanov, lucr. cit., p. 256).
14.	în fine, ocupîndu-se de fonetismul chto din textul slav al Povestirilor, P. Olteanu
afirmă categoric:« în PȚ (acest reflex — E. V.) a pătruns din slava carpatică, din care avem
și alte particularități» (p. 83). Reflexul disimilării kt < cht nu poate fi însă restrîns la zona
carpatică, deoarece îl intilnim pe larg și in graiurile velicoruse, nu numai in prezent3, ci
și in secolul al XV-lea 4.
Prin urmare, in textul lui Eufrosin, cea mai veche copie păstrată de pe protograful
Povestirilor slave despre Vlad Țepeț, nu există particularități fonetice strict
carpatice.
1 P. I. С e r n î h, Историческая грамматика русского языка, ed. а П-а, Moscova,
1954, р. 140—141; V. V. Ivanov, lucr. cit., p. 255 — 256.
2 R. I. Ava ne во v, Очерки русской диалектологии. Moscova, 1949, р. 135.
9 Vezi N. P. Grinkova și V. I. Ciaghișeva, Практические занятия по
диалектологии. Leningrad, 1957, р. 99: дохтар (satul Priezdovo, raionul Rjevsk, reg. Kali-
nin); p. 107: xmo (satul Kalinovo, raionul Serpuhov, reg. Moscova); p. 108: дохтър (satul
Arneevo, raionul Serpuhov, reg. Moscova), p. 111: xmo (satul lalmot, fostul jud. Egor-
ievsk, reg.Reazan); p. 115: xmo (satnl Bolșoie Boldino, raionul Boldin, reg. Gorki) etc.
4 Vezi numeroase exemple, de ex., în Акты социал-экономической истории Северо-
восточной Руси конца XIV — начала XVI века, volumele I—Ш, Moscova, 1952.
https://biblioteca-digitala.ro
234
EMIL VRABIE
Morfologia. Nici argumentele de ordin morfologic asupra limbii Povestirilor slave
despre Vlad Țepej, pe care le aduce P. Olteanu în sprijinul tezei domniei-sale, nu sînt, după
părerea noastră, convingătoare.
15.	Nu este sigur că amestecul desinențelor -a și -u la genitivul singular al temelor in
•o- provine, cum consideră P. Olteanu, din graiurile « carpato-ruse» (p. 57). căci nu mai
puțin răspindit este acest fenomen în velicorusă, bielorusă și ucraineană, lucru ilustrat și comentat
pe larg încă de Л. A. Șahmatov *.
16.	Nici coexistența formelor de locativ singular (teme -o-) in i- și -u, descoperite in
textul slav al Povestirilor și cunoscută și in graiurile ucrainene din Carpați, nu poate constitui,
după părerea noastră, un argument in sprijinul tezei carpatice (p. 59), căci locativul singular
în -u alături de cel în -e (< Ъ ) este bine cunoscut in toate cele trei limbi de răsărit (Șahmatov,
lucr. cit., 249—257).
17.	Substantivele masculine cu tema în -o-, scrie autorul tezei carpatice, sînt folosite
in manuscrisul lui Eufrosin cu vechea desinență de nominativ plural -i, « păstrată in multe
dialecte ruse din Carpați» (p. 60).
Ne permitem să atragem atenția că desinența -i Ia nominativul plural al acestor teme
este frecventă și in scrierile rusești din secolul al XV-)ea, fapt pe care teza carpatică nu-1 mențio-
nează și de care nu ține seamă. Exemple: în Letopisețul din 1425: виноваты (Crestom., 151),
городи (Crestam., 157); în Zadon^cina: ворони, Орли (Crestam., 170) etc.
18.	Este adevărat că în velicorusa contemporană nu există desinența de nominativ plural
-ove, ca în textul lui Eufrosin: pristavove, gradove (p. 61). Dar, în monumentele scrise din secolul
al XV-lea și de mai înainte -ove era larg răspindit in limba rusă, fenomen ilustrat și comentat
pe larg de A. A. Șahmatov (lucr. cit., 260—263). P. Olteanu nu menționează insă acest
lucru, deși, după părerea noastră, ar fi fost absolut necesar. Simpla « păstrare» a desinenței
-ove în graiurile ucrainene din Carpați nu poate fi un argument în sprijinul tezei carpatice
asupra originii protografului slav al Povestirilor.
19.	Se afirmă că desinența de genitiv plural -ej (gosUdarej, Ijudej) ar fi pătruns in proto-
graful slav al Povestirilor din graiurile« ruse carpatice», căci in limbile slave de sud și de apus
această desinență nu este cunoscută (p. 62). P. Olteanu nu arată insă că desinența de genitiv
plural -ej are o largă răspîndire in toate limbile slave de răsărit și, in primul rînd, cum a arătat
A. A. Șahmatov (lucr. cit., 272 — 273), in velicorusă.
20.	Ocupindu-se de instrumentalul plural de tipul su posadniky din Povestiri, P. Olteanu
menționează că această formă exista și în rusa veche, insistînd apoi că e frecventă în graiu-
rile carpatice (p. 63). Această frecvență nu poate însă fi nicicum un argument in sprijinul
tezei carpatice asupra originii protografului slav al Povestirilor, deoarece instrumentalul plural
in -ы este bine reprezentat și in scrierile rusești din secolul al XV-lea, inclusiv in documente.
Exemple: in Zadonțcina: греммть оудалъци золочеными шеломы черлеными щиты (Crestom.,
169); in Călătoria...: с товарищи своими (Crestom., 229); с сабллми да с щиты (Crestom.,
234); intr-un document moscovit din iulie 1451: съ езы своими... и со век ми ухч>ды (Docu-
mente, 176) etc.
21.	în Gramatica slavo-ruthena Mihail Lufkaj (1789—1843) considera desinența -i de
la genitivul, dativul și locativul singular al temelor feminine in -I- ca fiind proprie slavei
bisericești și rusei subcarpatice. Această afirmație a lui Luckaj nu poate fi transformată
insă intr-un argument in sprijinul tezei carpatice asupra protografului slav al Povestirilor,
căci formele de tipul mnogo koristi, bez miloșii, ot radosti din manuscrisul lui Eufrosin citate
de P. Olteanu (p. 66) sint, și erau și in secolul al XV-lea, curente și in velicorusa populară
(A. A. Șahmatov, lucr. cit., 291 — 292).
22.	Comentînd locativul singular in -i de la temele in -ja- și referindu-se in particular
la formele vo svojej zemli și v mojej zemli, P. Olteanu le apropie de slava carpatică, de cehă
și de slovacă, precum și de « slava din nordul Transilvaniei» (p. 66), fără să menționeze însă,
ca și cum acest lucru ar fi fost lipsit de orice importanță, că aceeași desinență -i era curentă
in velicorusa din secolul al XV-lea. Exemple: în Călătoria ...: в ындкискои ж земли кони
1 A. A. Șahmatov, Историческая морфология русского языка, Moscova, 1957,
р. 240-249.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
236
с(я) у них не род(л)т ...; в индийской земли гости с(я) став(м)т по подворьем —
(Crestom., 230); в гАдоустаньской земли (Crestom., 232) etc. în rusa literară această desi-
nență e folosită pînă în secolul al XlX-lea, ca, de exemplu, în cunoscutul final al volumului
întîi al romanului lui N. V. Gogol« Suflete moarte»: летит мимо всё, что ни есть на земли *.
Așadar, desinența -i la locativul singular al temelor feminine în -ja nu trebuie limitată
numai la graiurile ucrainene din Carpații nordici și la regiunile imediat învecinate.
23.	Ocupîndu-se de formele de dual din manuscrisul lui Eufrosin, P. Olteanu consideră
că această categorie morfologică s-a păstrat în Povestiri «fie sub influența tradiției limbii
paleoslave, fie sub influența graiurilor ruse carpatice, care, fiind laterale și în contact cu sfera
de cultură română și ungară, au păstrat dualul mai îndelung decît slov(a)ca și ucraineana»
(p. 86). în plus, autorul trimite și la lucrări care tratează despre evoluția dualului în sorbă,
fără să vorbească însă — deși s-ar fi cuvenit cu precădere — de velicorusă. Or, acad A. A. Șah-
matov a arătat că în secolul al XV-lea dualul era viu încă și în velicorusă (lucr. cit., 147 — 149 și
208 — 209). în afară de aceasta, nu vedem cum« contactul cu sfera de cultură română și ungară»
a putut contribui la menținerea dualului, căci aceste limbi nu au o atare categorie.
Pe de altă parte însă, dacă avem în vedere structura morfologică a velicorusei din secolul
al XV-lea, cele patru cazuri de dual descoperite de autorul tezei carpatice în textul lui Eufrosin
(dva latinska mnicha, 208r, dva syna, 215r, so dvema synmi, 216v și udariias oboj, 214r) nici
nu sini dualuri propriu-zise. O analiză profundă a schimbărilor petrecute in limba slavilor de
răsărit în ceea ce privește asimilarea vechilor dualuri din sintagmele cu numerale de tipul два
nonă два города, два селд de către formele de genitiv singular în -a face acad. A. A.
Șahmatov, în lucrarea menționată, p. 212 — 213. Cit despre oboj din Povestiri, nimic nu probează
că n-ar fi vorba, în secolul al XV-lea, de un obișnuit numeral colectiv, în aceeași măsură la
dual, în care este la dual numeralul românesc amîndoi.
24.	Deși menționează că graiurile velicoruse cunosc categoria adjectivelor contrase, P. Ol-
teanu conchide, fără o argumentare specială, că cele 13 cazuri de acest fel din Povestiri ar fi
o particularitate locală, pătrunsă în protograf din graiurile carpatice,« împreună cu un întreg
sistem de particularități» (p. 70). Exprimîndu-se astfel, domnia-sa nu arată care sînt acele
particularități locale, carpatice, care ar forma « un întreg sistem».
25.	Pronumele personal jazu din textul lui Eufrosin este explicat de P. Olteanu prin
slavona rusă din regiunea carpatică (p. 44), deși, după cum se știe, el e curent sub această
formă nu numai în limba rusă veche scrisă, ci și în velicorusa populară din jumătatea a
doua a secolului al XV-lea (v., de ex., Călătoria..., in Crestom., 230).
26.	De vreme ce pronumele personale enclitice erau în secolul al XV-lea curente încă in
limba rusă moscovită și în celelalte ținuturi velicoruse 3, presupunerea lui P. Olteanu că aceste
forme ar proveni în Povestirile slave despre Plod Țepeș din regiunea carpatică (p. 75) este,
după părerea noastră, neîntemeiată, ca, de altfel, și ipoteza domniei-sale că ele s-ar putea
datora unei anumite influențe din partea limbii române (ibid.).
27.	Nici infinitivele în -li din Povestiri nu sînt, cum se susține (p. 150 — 151), un indiciu
favorabil tezei carpatice, deoarece, — lucru pe care P. Olteanu nu-1 menționează nici în
treacăt — in secolul al XV-lea asemenea infinitive erau curente în limba rusă scrisă.
Exemple : în Călătoria... : (о)ни... оучали нас стреллти...; велели тАноути...
(Crestom., 229); în Călătoria egumenului Daniil (copie din 1496): вид^тн, oyeudimt (Crestom.,
199); în Zadonșcina: хотлть... взати всю землю роусскоую (Crestom., 170) etc.
Amintim, în plus, și reîmprospătarea in limba rusă literară a infinitivului arhaic în — mu datorită
celei de a doua influențe sud-slave 3. în prima ediție a codului de legi Соборное уложение
din 1649 — arată prof. P. I. Cernîh, precumpănește infinitivul în -ti față de cel popular in -l’
(lucr. cit., 268-269).
28.	Dacă în slava din Carpații nordici, pe de o parte, și în Povestirile slave despre Vlad
Țepeș, pe de alta, există adverbe in -o formate de la adjective, acest lucru nu este, după părerea
noastră, suficient pentru a putea fi folosit ca argument în favoarea tezei carpatice asupra proto-
1	N. V. Gogol, Opere, voi. V, Мёртвые души, Moscova, 1949, p. 249.
2	P. I. Cernîh, lucr. cit., p. 205 — 206; M. A. G a d o 1 i n а, История форм личных
и возвратного местоимений в славянских языках, Moscova, 1963, р. 93 ș. и.
3	А. I. Efimov, История русского литературного языка, Moscova, 1961, р. 70,
pct. 6.
https://biblioteca-digitala.ro
236
EMIL VRABIE
grafului slav al Povestirilor, cum încearcă să facă P. Olteanu (p. 270). Asemenea adverbe,
adaogă domnia-ea, există, în afară de ucraineana veche și de dialectele ruse din Carpați, și în
alte limbi slave, dar... a nu așa de frecvent» (ibid.). Această apreciere nu este însă exactă,
nu corespunde adevăratei stări de lucruri « din celelalte limbi slave». De pildă, în capitolul
Tvorenie prtsloviek dintr-un manual de limbă slovacă \ ca prim procedeu de formare a adver-
belor figurează cel cu sufixul -o: nizko, vysoko, tuho, dlho, chabo, slabo, plallivo, slepo, darmo,
chytro, milo, tvrdo, syto, tisto, boso, tlto, cudzo, hortico, lacno, rovno, peSo etc. Aceasta arată,
desigur, marea productivitate a procedeului. Același lucru îl constatăm în cehă 8, în bulgară 8
și în alte limbi slave. Ceea ce este însă mai important, e că procedeul are o răspîndire largă
in limba rusă veche ți in velicorusă, a Foarte de timpuriu — scrie prof. P. S. Kuznețov,
referindu-se la limba rusă — ca adverb putea să fie folosită forma de nominativ-acuzativ
singular neutru a adjectivului... Acest procedeu este productiv și în prezent»4. Observăm,
de asemenea, că în scrierile rusești originale din jumătatea a doua a secolului al XV-lea frec-
vența adverbelor în -o nu este cîtuși de puțin mai scăzută decît în manuscrisul lui Eufrosin.
Cf., de ex., în Călătoria... lui A. Nikitin: дешево, p. 14, борзо, p. 15, высоко p. 18 etc.
Cit despre aria de răspîndire a adverbului licho, credem că ea nu trebuia limitată, cum
a procedat P. Olteanu, numai la slovaca de răsărit, la « rusa carpatică» și la ucraineană, căci
cuvîntul era bine cunoscut în rusa veche (Srezn., II, 27 — 30) și nu lipsește nici din graiurile
velicoase. Cf. zicala Жил бы тихо, да от людей лихо (Dai, II, 257).
29,	Comentînd conjuncția koli din manuscrisul lui Eufrosin, P. Olteanu apreciază că
în limba rusă aceasta ar fi simțită astăzi ca un arhaism, ceea ce, deși numai într-o anumită măsură,
e adevărat. în continuare însă, domnia-ea scrie, textual: « în PȚ (conjuncția koli — E.V.)
a putut deci (subl. de noi — E. V.) pătrunde din graiurile ruse carpatice» (p. 241).
Dar, în limba rusă din secolul al XlX-lea коли mai era încă foarte răspîndit. L. A. Bula-
hovski citează numeroase exemple cu această conjuncție culese din operele scriitorilor Ozerov,
Krîlov, Griboedov, Pușkin, Lermontov, Polejaev, Gogol ș.a. 6 Cu atît mai bine era cunoscută
conjuncția коли în limba rusă veche (v. Srezn., 1, 1250—1251). Așadar, nu putem nici de această
dată împărtăși părerea că ar fi vorba de un « carpatism».
30.	« Prin forma lor — scrie P. Olteanu — unele conjuncții noi (din Povestiri — E. V.)
iși au originea in limba vie a rușilor carpatici» (p. 272). Domnia-sa citează însă numai o singură
asemenea conjuncție, po cto« de ce?» (208v și 210v), fără să menționeze că по что se cunoaște
pînă în ziua de astăzi și în graiurile velicoruse, ca, de ex.: По что пришел? 1 « De ce ai
venit?»; По-что не слушаешься? «De ce nu asculți?» (Dai, III, 134). Prin urmare, con-
juncția po ito nu poate fi considerată un element « carpatic».
Lexicul. în sprijinul tezei domniei-sale, P. Olteanu invocă vreo 30 — 35 de lexeme
și semanteme din textul lui Eufrosin, susținînd direct sau lăsînd să se înțeleagă că ele ar fi
« carpatisme». Le vom examina pe rînd valoarea probatorie. Pentru comoditatea expunerii,
ne vom ocupa în primul rînd de elementele lexicale pe care alți cercetători ai Povestirilor,
în afară de autorul tezei carpatice, nu le-au menționat în comentariile și ipotezele lor (grupa A)
și apoi, aparte, de lexicul interpretat și de alți cercetători ai Povestirilor (grupa B).
Grupa A (23 de cuvinte): beiedovati, biskopă, ternecl, finiți, dlvka, koroll, kramola,
litu, metnuti, muienikă, ni, plotl, posadniku, povgdati, roienu, sidfti, srafica, sâdS, tezoimenită,
vrazumiti, zapereti, zde, iilie.
besldovati. Înșirînd verbele «dicendi» întîlnite în Povestiri, P. Olteanu încheie
cu acesta, spunînd că e« frecvent în rusa carpatică» (p. 276). Precizarea nu poate să treacă
însă drept argument în sprijinul tezei de care ne ocupăm, căci — amănunt care s-a omis — cuvîn-
tul e bine cunoscut, cu aceeași formă și cu același sens, atît în limba rusă veche (Srezn., I,
84—85), cit și în velicorusa comună (Dai, I, 85).
1	D r. E. P a u 1 i n y, dr. J. R u 2 i 6 k a, dr. J. Stoic, Vfebnica slovenskeho jazyka,
Bratislava, 1955, p. 193.
8	A. G. Șirokova, Чешский язык, Moscova, 1961, p. 294—295.
8	A. Teodorov-Balan, Нова българска гранатика, Sofia, 1940, p. 295—296.
4V. I. Borkovski, P. S. Kuznețov, lucr. cit., p. 306.
8 L. A. Bulahovski, Русский литературный язык первой половины XIX века, Moscova,
1954, р. 412-413.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
237
b i s к о p й. « Forma cu b-, acrie P. Olteanu, e slavă de apus..dar o în loc de u se
datorește probabil limbii române» (p. 260). Comentariul este, precum se vede, favorabil
tezei carpatice. Observăm însă că кнскбпх e atestat și in scrierile vechi rusești, străine
de regiunea Carpaților fSrezn., I, 88), iar forma cu o urmează etimologia cf. germ, bischof,
Vasmer. Rd. rusă, p. 168.
t e r n e с l. Autorul tezei carpatice atrage atenția că acest cuvint se păstrează în proverbe
«în graiurile ruse din jurul Munkaciului» (p. 260), fără să adaoge însă că e larg cunoscut,
pe de o parte, în limba rusă veche (Srezn., III, 156S), iar pe de alta — in velicorusa populară
(Dai, IV, 595).
t i n i t i. P. Olteanu afirmă fără nici o rezervă că acest cuvint a fost introdus de autorul
protografului slav al Povestirilor din graiurile « ruse carpatice» (p. 266). în realitate, cuvîntul
este larg cunoscut în scrierile limbii ruse vechi: I. I. Sreznevski îl înregistrează în dicționarul
său cu nu mai puțin de 9 sensuri, inclusiv cel de« a face», pe care îl are acest verb și în textul
lui Eufrosin (Srezn., III, 1518). Pe de altă parte, чинить e bine cunoscut și în velicorusa
populară: vezi Dai, IV, 604—605; cf. și proverbul чего сам не любишь, тогой другому не чини
(ibid.).
d l v к а. Р. Olteanu consideră că acest cuvint din manuscrisul Kirillo-Belozersk a
Povestirilor provine din limba populară vorbită în regiunea carpatică și că a fost ulterior
înlocuit, ca de exemplu, în copia Rumeanțev, cu unul autentic velicorus — divoika (p. 250).
Dar, substantivul девка cu sensul de « fată» este un cuvint velicorus comun (Dai, 1,508),
bine cunoscut și în limba rusă veche (Srezn., I, 781 — 782). De aceea, el nu poate fi limitat la
regiunea carpatică și nu poate fi invocat în sprijinul tezei carpatice.
к o r o 1l. Paralel cu krall « rege», scrie P. Olteanu, în manuscrisul lui Eufrosin apare
de 5 ori și koroK, « așa cum îi ziceau rușii subcarpatici lui Matei Corvin» (p. 46—47). Dar,
ne permitem să observăm că nu numai rușii subcarpatici ii ziceau lui Matei Corvin koroll, ci
tofi slavii de răsărit, oricărui rege (Srezn., I, 1290). De pildă, numai în documentul moscovit
din 21 aprilie 1459 cuvîntul король apare de 13 ori și se referă la regele Poloniei și Litua-
niei Kazimir (Documente, 192 —193).
к r a m o l a. în legătură cu acest cuvint, P. Olteanu aduce numai precizări care se potri-
vesc pentru teza carpatică. « Sub această formă — scrie domnia-sa — cuvîntul apare și in
textele paleoslave din Marea Moravie, ca și în cele medio-slave din Transilvania____» (p. 48).
Dar cuvîntul e bine cunoscut, cu aceeași formă și cu același sens ca în Povestiri, și in limba
rusă veche: în Srezn., I, 1314 sub крамола, se citează nu mai puțin de 23 de exemple,
culese din cele mai diverse texte și din cele mai diverse ținuturi rusești.
I e t й (P. Olteanu are, desigur, in vedere cuvîntul Uto « an», căci un nominativ IStil
nu există nici în textul Povestirilor, și nici in altă parte). Se afirmă că acest cuvînt e cunoscut
în rusa carpatică și în vechea ucraineană, alături de rok. « în monumentele din Moscova
și Novgorod, adaogă textual P. Olteanu, avem însă god» (p. 251). Dar, nominativul plural
Utăa ani», cu forma de genitiv litU, e curent și în velicorusa din secolul al XV-lea (Srezn., II,
78), și în cea contemporană. Pe de altă parte, reflexe ale vechiului godă « an» există și in
graiurile ucrainene din Carpați. Astfel, în întregul bazin superior al Tisei și al afluenților ei
la «an» se spune lid, гуд, гид1.
met n Hli. Deși arată că acest cuvînt există nu numai în manuscrisul lui Eufrosin,
ci și în graiurile velicoruse, P. Olteanu afirmă totuși, fără nici o argumentare, că în protograf
el ar fi fost un element lexical «de circulație locală (adică subcarpatică — E.V.)» (p. 268).
Observăm, în plus, că mithSth era curent și în limba rusă veche (Srezn., II, 129), lucru pe
care autorul tezei carpatice a omis a-1 menționa.
m и £ e n i к й. Ca și în cazul precedent, P. Olteanu consideră drept lucru cert că ne-am
afla în prezența unui element lexical pătruns în protograf « din rusa carpatică sau din slava
bisericească de aici» (p. 260). Cuvîntul e bine cunoscut insă și în rusa veche (Srezn., II, 198),
și în velicorusă (Dai, II, 363).
ni. Păstrarea particulei ni cu sensul de « nu», scrie P. Olteanu, este în Povestiri « un
arhaism interesant, care se explică prin slava bisericească din Carpați» (p. 273). Nu putem
fi de acord nici în această privință cn autorul tezei carpatice, deoarece particula ni, cu
același sens ca în Povestiri, era bine cunoscută în limba rusă veche (Srezn., II, 443—445)
și se întilnește și în graiurile velicoruse. Cf. de ex.: — Tu был здесь? — Ни, и не подходил
(Dai, II, 543).
1 I. О. Dzendzelivski, Л{нгв{стичний атлас укра1нських народних говорив За-
карпатсько! области У PCP (Лексика), vol. I, Ujgorod, 1958, harta nr. 10.
https://biblioteca-digitala.ro
238
EMIL VRABIE
ploii. P. Olteanu afirmi că în slava bisericească din Carpați se folosește și azi, ca
și în Povestiri, plotl cu sensul de « pielea și carnea omului» (p. 251). Cuvintul este însă slav
comun»1, fiind, totodată bine cunoscut atît în limba rusă veche (Srezn., II, 972—973), cit și
în cea contemporană (ССРЛЯз., IX, Moscova, 1959). Nu poate fi vorba deci de un element
local, carpatic.
posadnikă. P. Olteanu apropie acest termen din manuscrisul lui Eufrosin de posadka
« garnizoană» din limbile cehă și slovacă (p. 256), fără să arate cit de larg e cunoscut cuvintul
în limba rusă veche (Srezn., II, 1228 — 1230).
povedati. Se afirmă că acest cuvînt din Povestiri e curent in limbile slave de apus,
in rusa subcarpatică și in slava bisericească din Carpații nordici (p. 226 — 227). în realitate,
însă, nu poate fi vorba de un element regional, carpatic, deoarece verbul п«|кд4тн cu
sensul de« a spune», « a vorbi» se intilnește atit în scrierile rusești din secolele al XlV-lea —
al XV-lea (Srezn., II, 1006—1007), cit și în graiurile velicoruse (cf. la Dai, III, 150 —151:
поведай нам, откуда ты? « Spune-ne, de unde ești?»). Cuvintul e cunoscut și in limba
rusă literară contemporană (cf. ССРЛЯз., X, Moscova, 1960, p. 66 — 67, cu ilustrări din
Pușkin, Saltîkov-Șcedrin, A. K. Tolstoi etc.).
r o t e n й. P. Olteanu comentează: « E cunoscut in regiunea Munkaci» (p. 252). Prezen-
tat astfel, comentariul apare ca un argument în favoarea tezei carpatice. în realitate, cuvintul
e bine cunoscut și in limba rusă veche (Srezn., III, 146), și în velicorusa populară (Dai, IV,
100), și in limba rusă literară contemporană (ССРЛЯз., XII, Moscova, 1961, p. 1411).
s ё d ё li. Autorul vede în aoristul sedë din sedë и VySegradë« a stat (închis) la Vișegrad»
(214v) un sens locul, subcarpatic (p. 267). Constatăm însă că și скАктн din limba rusă
veche putea să însemne « a fi sub pază», «a fi închis» (Srezn., III, 890). Așadar, nu poate
fi vorba de un semantem carpatic.
sr alica. Cuvintul e comparat de autor cu sracica din slovacă și cu srajea din slovenă,
fără să se menționeze însă că era bine cunoscut în limba rusă veche (Srezn., HI, 467 și 478 —
479). Cu mențiunea « învechit», срачица «cămașă» figurează și în ССРЛЯз., XIV, Moscova,
1963, p. 631-632.
suda. Autorul scrie: «Frecvent este in rusa carpatică și suda, accentuat și în PȚ tot
pe finală ca în rusa carpatică și in ucraineană: sudlja, ucr. suddja «judecător»» (p. 55). Dar
și în velicorusă accentul in acest cuvînt cade tot pe finală: судьА. Așadar, nici vorbă nu
poate fi de vreun indiciu în sprijinul tezei carpatice.
t e z o i m e n i t ii. Comentariul lui P. Olteanu: « este un termen frecvent în slava bise-
ricească din Carpați» (p. 250). De fapt însă, cuvintul e cunoscut și în velicorusă. Cf. zicala
populară: Тезоименита лопата Ипату, а Василе — могила. (Dai, IV, 395).
vrazumiti. Comentînd propoziția kakă tă bogă vrazumit « cum te va înțelepți dumne-
zeu» (207v), P. Olteanu consideră că ne-am afla in prezența unui« moravism expresiv» (? —
E. V.), explicabil printr-un « vechi dialect slovac din regiunea Nitra-Micii Carpați», moravism
păstrat pînă astăzi, împreună cu altele, în slava bisericească din răsăritul Slovaciei și din Carpați
(p. 265). Observăm insă. lucru pe care autorul nu l-a făcut, că acest cuvint există și in limba
rusă veche (Srezn., I, 399), precum și în velicorusa populară (вразумить - вразумлять, v. Dai,
1, 259) și în limba rusă literară (ССРЛЯз., II, Moscova, 1951, p. 791, cu ilustrări din scriitorii
clasici).
zapereti. P. Olteanu afirmă, fără nici o rezervă: « Cuvintul e introdus din graiurile
ruse carpatice» (p. 47). Domnia-sa nu consideră necesar să arate că acest cuvînt, cu exact
același sens ca în Povestiri, este bine cunoscut in limba rusă veche (Srezn., I, 934), și în veli-
corusa populară (Dai, I, 615).
z d e. în Povestiri, scrie P. Olteanu, acest cuvint e un rusism, « care se aude și astăzi
în dialectele ruse din Carpați» (p. 35). Dar здк « aici» se cunoaște bine din rusa veche. De
exemplu, in Cuvintul despre lege fi bunăvoință al mitropolitului Ilarion al Kievului, secolul al
Xl-lea, și anume într-o copie din secolul al XVl-lea, citim: иже бо въ инЪхъ книгахь писано
и вамъ ведомо miu зЭк положити... (Crestom., 181); cf. și Contractul cneazului Smolen-
skului Mstislav Davidovici cu Riga și Malul gotic, din 1229: зде почина^ть см правда (Cres-
tam., 45). în fine, зде este cunoscut și în graiurile velicoruse septentrionale (Dai, I, 676).
i i t i e. P. Olteanu afirmă că termenul iilie « viața omului», intilnit in Povestiri, este
cunoscut și astăzi in slava bisericească din Carpați (p. 251). Dar, ceea ce domnia-sa nu arată,
acest cuvînt era curent în limba rusă veche (Srezn., I, 877 — 878) și este larg cunoscut in graiu-
rile velicoruse (Dai, I, 545). Cu atît mai nefondată e afirmația categorică a lui A. Balotă
(recenzia cit., p. 95, pct. 24 d) că iilie din povestirile slave despre Vlad Țepeș ar fi « neîndo-
ielnic» un element sud-slav.
1 Vezi M. V a s m e r, Russisches etymologisches Wörterbuch, t. II, Heidelberg, 1955, p. 375.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
239
Grupa В (8 cuvinte): (a)poklisarl, birevă, bo(l)jarină, chraniti, dukatu, кара, pristavă,
siromachă.
Toate aceste 8 cuvinte devin pentru P. Olteanu argumente în sprijinul tezei carpatice.
Vom incerca să le examinăm pe rind.
(a)poklisarl. P. Olteanu începe comentariul cu presupunerea — pe care o socotim
foarte plauzibilă — că persoana care a redactat protograful Povestirilor slave despre Vlad Țepeț
a putut cunoaște acest termen de origine sud-slavă chiar șezind la Buda (p. 256). Domnia-sa
adaogă însă: « în toate atestările din documentele diplomatice (de redacție mediosîrbă sau
mediobulgară — E. V.) acest cuvînt are r tare, pe cind in PȚ are consecvent r moale. Deci
— conchide P. Olteanu — autorul PȚ a fost probabil un rus sau un valah din regiunea
subcarpatică, unde se vorbea in graiurile ruse cu r moale și la această pronunție a adaptat
și cuvintele străine...» (p. 256). Fără îndoială, cauza fonetismului (а)поклислрк [(a)po-
klisar’J este următoarea: la slavii de răsărit erau frecvente, după cum au rămas și în prezent,
substantivele cu sufixul -ar' indicînd profesiuni exercitate de bărbați: .чндррк «specialist»
(Srezn., I, 993), пнсдрк «scrib» (Srezn., II, 935), nkcspk «argat îngrijitor de ciini» (Srezn., II,
1776) etc. Prin analogie cu această clasă de cuvinte, neologismul slav de sud (ajnoMHcapk,
care denumea și el tot o profesiune exercitată de bărbați, a putut fi analizat de autorul
textului ca derivat cu sufixul ar’, de unde (а)пеклне4рк. în orice caz, acest cuvînt din manu-
scrisul lui Eufrosin nu oferă nimic în sprijinul tezei carpatice.
b i r e v й. P. Olteanu scrie că « un rus de la Moscova sau din Nord nu ar fi cunoscut
și deci nu ar fi folosit (în protograful slav— E. V.) acest termen» (p. 255). Să ne amintim
însă ce a scris domnia-sa în legătură cu termenul (a)poklisarl, de care am vorbit ceva
mai înainte: autorul protografului« a putut cunoaște acest termen chiar șezind la Buda (subl.
de noi — E. V.)». Tot la Buda a putut cunoaște un slav de răsărit, nu însă neapărat carpatic,
și termenul local birevă *.
bolărină. După ce afirmă că în limbile slave de apus și de răsărit se zice bojaru și
că varianta cu l (bolărină) e specifică limbilor slave de sud și documentelor slavo-române,
P. Olteanu conchide, prea categoric însă, după părerea noastră: « Forma bolărină este încă
o dovadă... că aceste povestiri nu au fost scrise în limba rusă moscovită» (p. 253—254).
în legătură cu aceasta, ne permitem să observăm că termenul boljarinu, cu l, era în secolul
al XV-lea și mai înainte bine cunoscut și în Rusia, ca variantă fonetică a cuvîntului bojarină,
lucru pe care autorul tezei carpatice nu-1 arată. Iată cîteva exemple: în Letopisețul din 1377:
посла Игорь моужЪ ceai къ Роману; Романъ же созва боллре и сановники (Crestam., 102);
în Povestea cneazului Jvan Mihailovici Katîrev-Rostovski: патриярхъ Московский и боляре
и весь домъ царский 2. Rostirea acestui cuvînt cu l, scrie I. I. Sreznevski, era proprie în
limba rusă veche, pe de o parte, operelor neoriginale, căpiilor, iar pe de alta, stilului înalt.
Dintre numeroasele exemple pe care le citează el, reținem cîteva din secolul al XV-lea: din
Cronica lui G. Hamartolos (după o copie din 1456): боларинъ етеръ; възврати боляры', din Viața
lui Andrei Iurodivîi: вся земля навыкла есть даити боларомь (Srezn., I, 151). Cu l apar in
scrierile vechi rusești și derivate de la boljarină, ca, de ex., în Zadon^cina: восплакаша ~
горко жены болярыни по свои* ысподар^хъ вг краснЪградЪ Москва (Srezn., 1, 151). Existența
cuvîntului de origine sud-slavă врлирнн'к în limba rusă veche literară este recunoscută și in
studiile cele mai recente de lexicologie și etimologie slavă3. Ținind seamă că велирннк e
atestat în limba rusă și în secolul al XV-lea, și anterior, nu credem că se poate conchide,
așa cum au procedat, pe de o parte prof. P. P. Panaitescu (Cronicile..., 198) și A. Balotă
(recenz. cit., p. 95, pct. 24 a), iar pe de alta P. Olteanu, că ne-am afla în prezența unui vestigiu
de limbă sud-slav« scăpat» din protograful Povestirilor în copia lui Eufrosin.
chraniti. Chiar dacă ar fi cu totul sigur că acest cuvînt înseamnă, în pasajul onă
dolienu estl seăti i orati i tebe chraniti (210v), «a hrăni», iar nu «a apăra», «a ocroti»
— cum s-a propus în ultimul timp 4 —, faptul tot nu ar fi suficient pentru a putea fi invocat
ca dovadă în sprijinul originii « carpatice» a protografului, căci, din cîte ne-am putut docu-
menta, în graiurile ucrainene din Carpații nordici sensul de « a hrăni» al acestui verb nu este
cunoscut. Dacă semantemul« a hrăni» se întîlnește în vreo scriere slavă provenind din Carpați,
1 Pentru etimologia бирев < ung. biroy «judecător» v. O. N. T r u b a c i o v, în
versiunea rusă a dicționarului lui M. Vasmer citat mai înainte (Moscova, 1964, I, p. 166).
a T. P. L o m t e v, Очерки по историческому синтаксису русского языка. Moscova,
1956, р. 522.
* V1. Georgiev, Iv. Gălăbov, I. Zaimov, St. 11 ё e v, Български
етимологичен речник, fasc. 1, Sofia, 1962, p. 66; F. P. F i 1 i n, Образование языка восточных
славян, Moscova—Leningrad, 1962, p. 70.
4 I. S. L u r i e fn legătură cu originea subiectului povestirilor din secolul al XV-lea
despre Dracula (Vlad ȚepețJ, în Rsl, X, 1964, p. 13—14.
https://biblioteca-digitala.ro
240
EMIL VRABIE
credem că P. Olteanu ar fi semnalat acest lucru, ceea ce însă domnia-sa nu face (p. 269)
Pe de altă parte, chiar dacă ar exista și s-ar descoperi unul sau cîteva cazuri în care scrieri
slave din Carpații nordici ar conține acest verb cu sensul sud-slav de « a hrăni», aceasta tot
n-ar constitui o probă: nici în sprijinul tezei carpatice asupra protografului, nici în sprijinul
tezei sud-slave, căci« împrumuturile din limbile sud-slave erau destul de obișnuite în limba rusă
literară a secolului al XV-lea» \
d и к a t й. Autorul tezei carpatice scrie: « este un termen tehnic curent în slava de
apus, în sîrbo-croată, în rusa carpatică, în Muntenia, dar neobișnuit în velicorusă» (p. 252).
La rîndul său, prof. P. P. Panaitescu (Cronicile..., p. 198) enumeră acest cuvint printre
elementele sud-slave «risipite în textul rusesc», care ar arăta că acesta ar fi «transpus în
rusește de cineva, un copist ulterior, care a folosit un text scris mai înainte în slava meridio-
nală____» (ibid.). La această părere subscrie și A. Balotă (recenz. cil., p. 95, pct. 24 e). Dar,
prezența acestui termen în textul slav al lui Eufrosin nu arată implicit că protograful n-ar
fi fost redactat în rusește, căci, se pune întrebarea: cum ar fi putut oare să spună în velicorusă
monedei străine dukat fie Kurițîn, fie alt călător rus prin Ungaria lui Matei Corvin? Singura
posibilitate era preluarea termenului tale quale, așa cum au fost și aveau să fie preluați, în
diverse epoci, termeni ca драхма, форинт, ддллар, лев etc. Să ne amintim, în legătură cu
aceasta, și de comentariul lui loan Bogdan, care, vorbind despre dukat «galben» și mila
«milă» («unitate de lungime» din manuscrisul Rumeanțev), scria: «... și un rus de la
Moscova putea să întrebuințeze aceste două cuvinte după ce venise în atingere cu Apusul și
le auzise, mai ales dacă voia să fie credincios celor auzite» 2.
к a p a. « Cuvintul — scrie P. Olteanu — trebuie să fi existat și în slava din Carpați
și de la noi, din care au pătruns în PȚ și alți termeni tehnici» (p. 251). E vorba, așadar
numai de o presupunere, căci domnia-sa nu face trimiteri la vreo scriere anumită în slavona
carpatică, sau la vreun grai popular ucrainean din Carpații nordici, în care să se fi folosit cîndva,
sau să se folosească astăzi termenul кара « fes». Observăm, în schimb, lucru care i-a scăpat
autorului tezei carpatice, că în velicorusă există cuvîntul Kăna « șapcă» cu diminutivele нйпка
și кдпочка (Dai, II, 86). E greu de stabilit cit de vechi este acest cuvint in graiurile rusești.
Să admitem însă că în jumătatea a doua a secolului al XV-lea, cind a fost redactat proto-
graful, el încă nu era cunoscut în Rusia. Orice călător velicorus în Ungaria l-ar fi putut auzi
de la știutorii de slavonă mediobulgară sau mediosirbă și comunica apoi, oral sau în scris, in
limba rusă, compatrioților săi, ca pe un termen etnografic. Așa a făcut, cam in aceeași perioadă,
vestitul călător rus prin India Afanasi Nikitin, la care intilnim, in Călătoria..., o mulțime de
cuvinte anterior necunoscute in Rusia, denumind realități specifice locurilor pe care le-a văzut.
Pe de altă parte, observăm că M. Vasmcr (lucr. cit., I, 521) postulează existența în limba
rusă veche a unui cuvint *kapa « Карре», « Miitze» pe baza termenului nakapka « Kopfbe-
deckung der Frauen», atestat intr-un document rusesc din 1499 și in unul din 1503. Кара
există, cu același sens, și in ucraineană (Hrincenko, II, 216). M. Vasmer presupune că a
pătruns din polonă (кара), unde provine din lat. kappa (ibid.).
Cu atît mai neverosimilă este presupunerea lui N. Smochină că acest cuvint ar proveni
din limba română 9.
p r i s t a v й. Referindu-se la acest cuvint din Povestiri, P. Olteanu scrie: « e folosit in
Registrul de la Oradea, cu sensul său vechi, juridic, care se păstrează și in rusă ca arhaism».
Referirea la Registrul de la Oradea este de prisos, de vreme ce termenul e cunoscut la finele seco-
lului al XV-lea in velicorusă, cu exact același sens juridic ca și in povestirile despre Vlad Țepeș:
«persoană oficială numită pentru aducerea inculpatului in fața instanței» (Srezn., II, 1458,
cu ilustrări din Codul de legi din anul 1497 al marelui cneaz Ivan al IH-lea Vasilievici).
siromachU. «în limba rusă veche — scrie P. Olteanu — cuvîntul nu era bine
cunoscut, pentru că in versiunile de mai tirziu este explicat prin parafrază, ca in manuscrisul
Rumeanțev, sau este înlocuit cu bednjak, golenkoj» (p. 254). Atragem insă atenția că in graiu-
rile velicoruse există, totuși, cuvintul сиромдха, nu numai cu sensul de «orfan», ci și cu
acela de « om sărac», « pălmaș», exact ca în Povestirile slave despre Vlad Țepeș (Dai, IV,
188). în afară de aceasta, cuvintul cipoMaxa «om sărac», «om nevoiaș» e bine cunoscut
atit in graiurile populare ucrainene, cit și în limba ucraineană literară (HrinHenko, IV, 128).
De aceea, nouă ni se pare că nu este atît de sigur cit s-a afirmat (v. prof. P. P. Panai-
tescu, Cronicile.. ., 198) că siromachU ar fi neapărat un vestigiu de limbă sud-slavă in manus-
crisul lui Eufrosin. Cu atit mai mult nu poate fi utilizat acest cuvînt in sprijinul tezei carpatice
asupra Povestirilor.
1	Ibid.
1	loan Bogdan, lucr. cit., p. 120—121.
a N. P. Smochină, Elemente românești în Narațiunile slave asupra lui Vlad Țepeș
in «Moldova Nouă», Iași, V (1939), nr. 5, p. 127.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
241
Pentru motivele expuse mai sus considerăm că, în versiunea sa actuală, teza carpatică
asupra Povestirilor slave despre Plad Țepef nu poate fi acceptată *.
B.	TEZA SUD-SLAVA
în afară de N. Smochinăa, în favoarea ipotezei că Povestirile slave despre Plad Țepef
ar fi fost redactate inițial nu in rusește, de un rus, cum a presupus loan Bogdan, ci in
slavona de redacție mediobulgară, de un român din Transilvania sau de un slav de sud,
s-au pronunțat la noi, în ultima vreme, prof. P. P. Panaitescu și A. Balotă, în studiul și
recenziile deja amintite.
Ne permitem mai întîi cîteva observații în legătură cu unele dintre argumentele prof.
P. P. Panaitescu in sprijinul tezei sud-slave.
« Scriitorul — spune domnia-sa, referindu-se la autorul protograful slav — era român,
dovadă nu numai subiectul de istorie românească pe care-1 tratează, dar și cunoașterea limbii
române — știe că dracul înseamnă românește «diavol» și folosește verbul slav hrăniți... cu
înțelesul românesc» (Cronicile , p. 198).
Afirmația că autorul ar fi fost român pentru că tratează un subiect de istorie românească
nu are, după părerea noastră, o bază solidă, căci se cunosc destule subiecte de istorie și lite-
ratură tratate de persoane de altă naționalitate decît personajele prezentate. Exemplele sint
la indemîna oricui.
Presupunerea că autorul ar fi știut românește nu ni se pare nici ea întemeiată, căci
se bazează pe o interpretare nu tocmai riguroasă a textului slav. E vorba chiar de pasajul
cu care începe manuscrisul Iui Eufrosin: « Fost-a în Țara Muntenească un voievod creftin de
credință grecească cu numele de Dracula pe limba românească, iar pe a noastră diavol» (traducere
după textul slav publicat de A. D. Sedelnikov, p. 652). Ni se pare greu de acceptat ca un român
să opună limbii sale slavona, pe care s-o numească« a noastră». în acest fel se putea exprima
numai un străin, pentru care cuvintul românesc dracul necesita explicații.
în afară de aceasta, cunoașterea de către cineva a unui cuvînt oarecare într-o anumită
limbă poate oare să fie interpretată ca o dovadă implicită că acea persoană cunoaște însăși
limba respectivă?
în recenzia sa la monografia lui P. Olteanu despre limba Povestirilor, A.. Balotă invocă,
in sprijinul tezei sud-slave, 31 de fenomene și forme lingvistice «neîndoielnic specific sud-slave»
(recenz. cit., p. 95).
După părerea noastră, argumentele lui A. Balotă sint neconvingătoare. Le vom examina
pe rind, păstrîndu-le numerotarea din recenzie.
1.	« Conservarea ierurilor finale la prepozițiile kă, vă, să».
Acest argument nu are valoare probatorie in sensul tezei sud-slave, căci în jumătatea a
doua a secolului al XV-lea în scrierile din Rusia se intîlnesc nenumărate cazuri de prepoziții
кх, ax, cx cu ierul păstrat. Exemple: într-un document moscovit din 1 iulie 1450: кх cbpimȘ врлт8;
ax врлтствк; cx твоими дкткми кх tboih ил-чинк; вх правде (Documente, 146—166); într-un
document moscovit din iulie 1451: ищ,нк cx моиднмн; ax чин; cx <зы своими; cx пошлинами cx
всеми и cx сбдом; кх ткмк селом и кх деревнмм: вх ЮрИвк; вх меншем ларчике и вх ипдикб вх
волшем; сх половиною; сх ркввм (Documente, 175 — 178); într-un document moscovit aprox.
din 1456: кх моемб с(и)ну; кх нашей штчинк; сх велнкнмх кнмзем Борисом и сх моими дктмн
(Documente, 186—187); într-un document din 21 aprilie 1459: cx королем Казнмером (Do-
cumente, 192) etc.
2.	« Utilizarea prefixelor de formă bulgară să-, vă-, văz-».
Acest argument al lui A. Balotă ni se pare lipsit, și el, de valoare probatorie, căci în
limba rusă veche se întilnef te frecvent scrierea cu x a acestor prefixe. Numeroase ilustrări, spicuite
1	în «Revue roumaine d’histoire» nr. 1 din 1965, p. 140—144, Tr. lonescu-Nișcov
recenzează in spirit elogios metoda și concluziile lingvistice ale lucrării lui P. Olteanu : «...
l’ouvrage de Pândele Olteanu vient combler un vide qui se faisait sentir depuis longtemps»
(p. 143); «... recherches entreprises avec une grande scrupulosité scientifique...» (ibid.) ;
« ... quant à la localisation de la langue dans laquelle a été rédigé la version slave, Olteanu
a apporté une contribution précieuse et éloquente que l’on peut considérer un modèle d’analyse
linguistique. .. » (p. 144; subi, de noi — E.V.).
a N. P. Smochină, lucr. cit., p. 119 ș.u.
https://biblioteca-digitala.ro
242
EMIL VRABIE
din diverse izvoare scrise în Rusia, cuprinde, în această privință, dicționarul lui I. I. Sreznev-
ski: pentru vd-șivOz-v. voi. I, 325—438, iar pentru sil-v. voi. 111, 636—870. De menționat
este că prefixele cx-, ax-, вхз- se întîlnesc fi în opere rusești originale din a doua jumătate a
secolului al XV-lea, ca, de exemplu, în Călătoria____lui A. Nikitin: вхсталз фжртоанна нз м»р<
(Crestam., 229), ахздиают (Crestom., 230) etc.
3.	« Scrierea după grafia bulgară a terminației pers. III sg. indicativ prezent -tu (-tă
— E.V.j».	.
Iată ce spune însă despre aceasta prof. А. I. Efimov: a In legătură cu statornicirea
în limba Moscovei a desinenței dure a verbelor la persoana a 3-a (суд ять, дасть), începînd cu
secolul al XV-lea se observă folosirea sa paralel cu cea moale (судлть)»1. Am cules cîteva exemple
din Călătoria... lui A. Nikitin: pe de o parte хочешь, дають. розбивають, знають etc.,
iar pe de alta — молвить, возятъ, дадуть etc. (p. 14). Așadar, acest indiciu grafic nu
poate servi ca argument în sprijinul tezei sud-slave.
4.	« Grafia ja pentru je la începutul și în interiorul cuvintelor».
Această particularitate invocată de A. Balotă în sprijinul tezei sud-slave se întîlnește
însă fi în multe scrieri în limba rusă veche. Astfel, ta in loc de i în verbul истн «a mînca»
se constată, de pildă, in următoarele scrieri: Evanghelia lui Ostromir (1057), Evanghelia lui
Iurie (după 1119), Psaltirea cu tîlc (secolul al Xl-lea), Sbornicul lui Sveatoslav (1073), Prima
cronică de la Pskov (1230), Călătoria... lui A. Nikitin, Pătimirea sfîntului Sava (copie din
secolul al XVI-Iea), Pătimirea sfîntului Marcu (copie din secolul al XVI-lea), Cronica lui G.
Hamartolos (copie din 1456) și altele (Srezn., III, 1666 — 1667). Bine cunoscute sint în scrierile
rusești vechi și formele cu a în loc de к de la verbul изднтн « a călători», care apar, de
exemplu, într-un stihirar din secolul al XH-lea, în Triodul lui Sava din secolul al XlII-lea,
în Piața lui Andrei Iurodivîi, copie din secolul al XlV-lea, în Viața lui Petru Berkan, copie
din secolul al XV-lea — al XVI-lea etc. (Srezn., III, 1645).
5.	« Grafia bulgară e- pentru je-».
Observăm însă că în scrierile rusești din secolul al XV-lea grafia < în loc de № la inițială
este foarte frecventă. Exemple: într-un document moscovit din iulie 1451: даю ему, есмь
(Documente, 115); în Hrisovul cneazului Ivan Aleksandrovici din Pskov (1461—1465): слуга его,
надобно ему, пусть едеть (Crestom., 165 — 166); în Zadonșcina: есмм были (Crestam., 169);
în Cuvîntul despre lege fi bunăvoință al mitropolitului Ilarion al Kievului: спасе евангелгемъ,
поклонимся ему. единь, въ единого бога (Crestom., 180); în Călătoria egumenului Daniil:
емлють его, есть, (Crestom., 199) etc. Așadar, grafia e- pentru je- nu poate servi nici ea ca
argument pentru teza sud-slavă.
6.	« Conservarea grafiei je-, specific sirbocroată».
Nu considerăm exactă afirmația că grafia je- ar fi, cum spune A. Balotă,« specific sîrbo-
croată», căci o întîlnim fi în scrieri nu numai copiate, ci fi traduse sau chiar compuse în Rusia.
De exemplu, în dicționarul lui I. I. Sreznevski, numai la articolul |дннх figurează, pe Ungă
cele 20 de ilustrări cu 6 la inițială, 14 cazuri cu №. Pe de altă parte, cercetînd cu atenție
manuscrisul lui Eufrosin, constatăm un lucru curios: în el, contrar celor scrise de A. Balotă
la pct. 6, nu apare nici un cuvint cu je- la inițială, ci, întotdeauna, numai cu -e (și anume:
«re — de 26 de ori, iMey — de 17 ori, |дннх sau compuse — de 13 ori, <ch — de 9 ori, ictx
sau ictx și uiți — de cîte 5 ori, ih sau ih — de 3 ori, ia, i«< și шда — de cîte 2 ori, icmk, mhko
și |фр«сннх — cîte o singură dată). Deci argumentul 6 în favoarea tezei sud-slave cade
ipso fado.
7.	și 8.« t j > St; d -}- j > id».
Cit de numeroase și de variate sint însă în scrierile vechi rusești, inclusiv în cele din
secolul al XV-lea, cuvintele și formele cu St și id (< tj, dj), datorate primei și celei de a doua
influențe sud-slave, se poate constata ușor consultînd, spre exemplu, dicționarul Iui I. I. Srez-
nevski. Pe de altă parte, iată ce scrie în această privință prof. А. I. Efimov: Ca rezultat al
celei de a doua influențe sud-slave asupra limbii ruse, care se manifestă încă de lajinele secolului
al XlV-lea (subl. de noi — E.V.), «în lexic se restaurează foarte multe cuvinte fără polno-
glasie, precum și cuvinte cu жд și iu,» (lucr. cit., p. 71).
9.	«Formele pronominale de pers. I sg. azil».
А. I. Efimov, lucr. cit., p. 70, pct. 9.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
243
Dar азъ apare, alături de varianta populară usv, și în monumentele scrise ale limbii
ruse vechi, atit religioase, cit și laice (v. Srezn., I, 10—11), lucru asupra căruia se atrag atenția
și în manualele curente de gramatică istorică a limbii ruse (P. I. C e r n i h, lucr., cit., p. 204;
V. V. I v a n o v, lucr. cit., p. 325). Iată un exemplu din Zadonfcina, scriere rusească originală
(după o copie din secolul al XVI-lea): лзх кнаь илнкы ДмнтрТн Иванович... (Crestam., 168).
10.	« Formele pronominale tebe, sebe».
Argumentul nu ni se pare fondat, căci aceste forme pronominale au existat întotdeauna
în limba rusă veche. în legătură cu aceasta, prof. А. I. Efimov scrie: «Dacă limba rusă veche
cunoștea două forme paralele de dativ-prepozițional singular pentru pronumele personal de
persoana a 2-a și pentru pronumele reflexiv (тобЬ și теб^ собЪ și ce6k), în secolul al XVI-lea
tradiția limbii literare a contribuit la răspîndirea numai a formelor me6k, себк» (lucr. cit., p. 70).
11.	« Formele pronominale de tip mi, ti».
Acest argument invocat de A. Balotă in sprijinul tezei sud-slave este nefondat, căci,
cum arată M. A. Gadolina în monografia sa consacrată pronumelor personale și reflexive în
limbile slave *, procesul de restrîngere a folosirii acestor forme este, în secolele al XV-lea — al
XVI-lea, abia la început. în limba scrisă, adaogă M. A. Gadolina, formele ми, mu se folosesc, în
virtutea tradiției literare, pină spre sfirșitul secolului al XVI-lea și chiar în secolul al XVII-lea
(ibid., p. 94).
12.	«Forma pronominală bulgară koj».
Observăm insă că pronumele interogativ-relativ koj este slav comun 2 și că exista și in
limba rusă veche. E atestat frecvent fi în secolul al XV-lea, de pildă intr-un document moscovit
din anul 1490 (Șahmatov, lucr. cit., p. 169). Alte exemple — la Srezn., I, 1416 — 1417
și la F. I. Buslaev 3. De кой cu valoare relativă in gramotele rusești s-a ocupat prof. V. I. Bor-
kovski, care citează și citeva exemple 4.
13.	« Forma pronominală sîrbească kuju».
A. A. Șahmatov a demonstrat însă că forma pronominală de acuzativ feminin singular
kuju este, față de koju, o inovație velicorusă (lucr. cit., p. 168). lată și un exemplu din Via/a
lui Nifont, copie din secolul al XlII-lea: Иж1 чистоту нмлтк, в милостыни hi твори, то Нн въ
коую Ж1 жнтнн ню петь (Srezn., I, 1417).
14.	« Vocativul în funcție de subiect».
Cit de răspîndit este la slavii de răsărit vocativul în funcție de subiect și cit de întinsă
este literatura consacrată acestei probleme arată, cu ilustrări sugestive, prof. V. I. Borkovski,
in gramatica istorică menționată anterior *. De aceea nu insistăm asupra acestei probleme și
ne limităm la un singur exemplu, datind de la sfirșitul sec. al XlV-lea sau începutul celui de
al XV-lea: I cel осподинк коню hi 4дь *.
15	și 16. « Folosirea dualului; dualul sîrbesc al numeralului oboj».
Am arătat în secțiunea consacrată analizei tezei carpatice (capitolul Morfologia, punctul
23) că, de fapt, în Povestirile slave despre Vlad Țepef nici nu mai există forme propriu-zise de
dual. Vestigiile acestei categorii, puține cîte sint, se întilnesc fi în velicorusa din secolul al XV-lea,
fi în graiurile velicoruse populare contemporane.
17.	« Folosirea prefixului iz-».
Cuvintele cu prefixul iz- sint cunoscute în limba rusă veche de la apariția primelor
texte și pină în prezent. Sute și sute de ilustrări cuprinde în această privință dicționarul lui
I. 1. Sreznevski (v. Srezn., I, 1030—1086 și 1111 —1167). Formațiile cu acest prefix de origine
slavă veche cărturărească au devenit un bun al limbii ruse vechi cu mult înainte de secolul al
XV-lea. Unele, cum a atras atenția A. A. Șahmatov, sint derivate proprii rusești: избить,
исполосовать, испачкать etc.7
1 M. A. Gadolina, lucr. cit., p. 93.
2 N. M. Șanski ..., lucr., cit., p. 155.
3 F. I. Buslaev, Историческая грамматика русского языка, Moscova, 1959, р. 527.
4 V. I. Borkovski, Синтаксис древнерусских грамот. Сложное предложение.
Moscova, 1958, р. 115.
3 V. I. Borkovski, Р. S. Kuznețov, lucr. cil., р. 318—320.
• Ibid.
7 Из трудов А. А. Шахматова по современному русскому языку, Moscova, 1952, р. 265,
https://biblioteca-digitala.ro
244
EMIL VRABIE
18.	« Formarea viitorului din prezentul verbului hotlti și infinitivul verbului de con-
jugat».
Autorul tezei carpatice, P. Olteanu, presupunea că acest procedeu ar fi putut fi calchiat
din limba română (lucr. cit., 131, comentariul la pasajul aite li ie ni, to umreti v temnici choi-
tetl, 214v), pe cînd A. Balotă invocă această particularitate în sprijinul tezei sud-slave. Dar
nici unul nici celălalt nu arată că procedeul era cunoscut fi în limba rusă veche. Iată ce scrie
în această privință, de exemplu, prof. T. P. Lomtev: «îmbinarea verbului хочу cu infinitivul
de aspect imperfectiv putea să joace rolul de viitor al verbului respectiv» (lucr. cit., 64). După
ce aduce exemple, P. T. Lomtev adaogă: « Sens de viitor putea să aibă, în îmbinări cu ver-
bul хочу, și infinitivul de aspect perfectiv» (lucr. cit., 64). Aceeași particularitate a limbii ruse
vechi în ceea ce privește formarea viitorului este semnalată în gramatica sa istorică și de prof.
P. I. Cernîh (lucr. cit., 248).
19.	« Frecventa utilizare a aoristului».
Dar, această categorie morfologică este încă destul de frecventă in limba rusă vorbită din
secolul al XV-lea fi se întilnefte în scrierile rusefti originale cu caracter laic, independente de orice
model sud-slav. Iată citeva ilustrări din Călătoria... lui A. Nikitin: в Бедери же быхъ 4
зАсяца и св^щахся съ инд^яны поити къ Первоти, то ихъ брусалимъ... Там же поидохъ
съ инданы... (р. 17); И господь богъ смиловася на свой честный празднике, не остави отъ
меня милости своея грешного и не noee.rb погибнуть въ ЧунерЪ... (ibid.); поидохъ вниз
Волгою и npiudox в монастырь (Crestom., 228). în afară de aceasta, nu trebuie să se piardă
din vedere că protografiil Povestirilor slave despre Vlad Țepef s-a redactat într-о perioadă
cînd, în Rusia,« ca rezultat al celei de a doua influențe sud-slave..., se reînnoiește folosirea
aoristului, mai cu seamă în stilul cărturăresc-beletristic» (A. 1. E f i m o v, lucr. cit.,
p. 69, pct. 3).
20,	21 și 22 « Introducerea propozițiilor completive prin conj. da; idem a propozițiilor
finale; întărirea imperativului prin particula do».
Toate aceste construcții sintactice invocate de A. Balotă în sprijinul tezei sud-slave sint
însă bine cunoscute în limba rusă veche și au fost cercetate amănunțit, pe baza unui mare
număr de exemple, de T. P. Lomtev (lucr., cit., p. 522—525). Iată citeva: da care introduce o
completivă: и молю тя прилежно, да поидеши со мною въ домъ мой пользы ради града
сего; патриярхъ московский и боляре и весь домъ царский... просятъ и молятъ, да сотво-
риши полезная намъ и даши сына своего на Московское государство (р. 524); da care introduce
о finală: И народы же купно и единомышленно воздвигоша гласы свои, да царствует на
МоскЛ Борись (р. 523) Ч L. A. Bulahovski (lucr. cit., 401—403) scrie că да se folosește în
această funcție în prima jumătate a secolului al XlX-lea și citează exemple din poezia lui
Jukovski, Rîleev etc.
23.	« Conjugarea unui grup de verbe cu ajutorul paradigmelor sud-slave și a altora cind
cu cele rusești, cind cu cele sud-slave».
Iată ce scrie in legătură cu aceasta prof. L. P. lakubinski, unul dintre cei mai buni
cunoscători ai limbii ruse vechi: «Interacțiunea dintre limba rusă veche și limba slavă biseri-
cească era favorizată de faptul că aceasta din urmă, deși era s t r i i n ă, adusă în statul kievean
din afară, în același timp era fifoarte apropiată de limba rusă veche... Ea era astfel
o limbă străină, dar nu cu totul străină. Așa se explică faptul că în limba rusă veche au
pătruns nu numai diferite cuvinte slave bisericești, ci și forme gramaticale» 2.
24.	Utilizarea a numeroși termeni lexicali slavi de sud: bolărinu, poklisară, hrăniți cu
semnificația« nourrir», filie, dukatu, карй, lep, -a, conj. alte etc.».
Despre primele șase cuvinte am vorbit în capitolul Lexicul din secțiunea consacrată tezei
carpatice. Rediscutate au rămas doar două: lep și alte.
lep «frumos» este considerat de A. Balotă un sîrbism, căci domnia-sa trimite la un
dicționar al sîrbocroatei. Acest cuvînt, sub forma jrbnuu « frumos», « bun»,« minunat»,« adec-
vat» e bine cunoscut însă și în limba rusă veche (Srezn., II, 74), ca și in unele graiuri populare
velicoruse (Dai, II, 278). Așadar, limitarea sa la limbile slave de sud nu este justificată.
aîtea dacă». A. Balotă trimite la p. 187 a lucrării lui P. Olteanu, unde însă cuvintul
aSte nu figurează. Lăsind la o parte această scăpare, observăm că аще e bine cunoscut în limba
1 Vezi și articolul recent, scris de G. P. Smolițkaia, Функции союза дав русском язык6
XV—XVII веков, în ИАН СССР, серия лит. и яз., том XXIII, выл. 5, 1964,стр. 411—422,
2 L. Р. lakubinski, История древнерусского языка, Moscova, 1953, р. 273.
https://biblioteca-digitala.ro
LIMBA POVESTIRILOR DESPRE VLAD ȚEPEȘ
245
rusă veche dinainte de finele secolului al XV-lea (Srezn., I, 34—35). Cit de largă era întrebuin-
țarea conjuncției аще în scrierile rusești originale arată, cu exemple variate, V. I. Borkovski
în stndinl său asupra sintaxei documentelor rusești, citat mai sus {Синтаксис..., p. 178—179).
De aceea, prezența acestei conjuncții în manuscrisul lui Eufrosin nu poate fi o dovadă
în sprijinul tezei sud-slave asupra protografului.
Ținînd seamă de cele de mai sus (pct. 1—24), nu putem accepta argumentele de ordin
lingvistic invocate de A. Balotă în sprijinul tezei sud-slave asupra protografului slav al poves-
tirilor despre Vlad Țepeș.
Concluzie. Analiza argumentelor lingvistice in sprijinul tezei carpatice și al celei
sud-slave arată că ele nu au ținut seamă în măsura cuvenită de specificul limbii ruse vechi,
în particular, al celei literare, din secolul al XV-lea fi de mai înainte, în care, paralel cu
variantele fonetice fi cu formele gramaticale populare, slave de răsărit, coexistau fi variante fi forme
datorate primei fi celei de a doua influențe cărturărefti sud-slave. Ceea ce e interpretat în povestirile
slave despre Vlad Țepeș « carpatic» sau « sud-slav», exista, cu excepțiile de care am vorbit,
și în limba rusă literară din secolul al XV-lea. De aceea, considerăm că și studiul lingvistic al
textului conduce la aceeași concluzie la care l-au condus recent pe cercetătorul I. S. Lurie
datele istorice și textologice: « Părerea lui loan Bogdan despre povestirea slavă ca monument
scris de un călător rus, pe baza povestirilor orale auzite în Ungaria fi Moldova, ni se pare invul-
nerabilă» J.
ABREVIERI
Călătoria...
Crestam.
Dal = VI. Dai,
Documente
Hrinienko
Srezn.
ССРЛЯз
= Хожение за три моря Афанасия Никитина (1466—1472 гг.) sub redacția
acad. В. D. Grekov și V. P. Adrianova-Pereț, Moscova—Leningrad, 1948
(se citează cu trimiteri la pagini); în cîteva cazuri exemplele sînt extrase
dintr-un fragment cuprins în Crestom., vezi mai jos.
= S. P. O b n o r s ki și S. G. Barhudarov, Хрестоматия по исто-
рии русского языка, partea I, Moscova, 1952.
= Толковый словарь живого великорусского языка, voi. I—IV, Moscova,
1956 (reproducere a ed. а П-а din 1880—1882).
= Духовные и договорные грамоты великих и удельных князей XIV—XVI вв.,
ediție pregătită de L. V. Cerepnin, Moscova—Leningrad, 1950.
= B. D. Hrin£enko, Словарь укра!нсько1 моей, voi. I—IV, Kiev, 1958
(reproducere a ediției din 1907 —1909).
= I. I. Sr ezne vs ki. Материалы для словаря древнерусского языка,
voi. I—III, Moscova, 1958 (reproducere a ediției din 1895—1902).
= Словарь современного русского литературного языка, Moscova—Leningrad,
voi. I, (1950), voi. XVI (1964).
ЯЗЫК СЛАВЯНСКИХ ПОВЕСТЕЙ О ДРАКУЛЕ
Резюме)
В статье рассматриваются аргументы, выдвинутые Панделе Олтяну в пользу кар-
патского тезиса о происхождении протографа славянских повестей о Дракуле и указы-
вается, что все так называемые языковые «карпатизмы», на которых основывается этот
тезис, встречаются или могли бы встречаться в книжном, а иногда и в разговорном рус-
ском языке второй половины XV и первой половины XVI веков.
Основным методологическим недостатком «карпатского тезиса» в том варианте, в
котором он изложен в монографии П. Олтяну Limba povestirilor slave despre Vlad Țepef
(Бухарест, 1961 г., 409 стр.), является, по мнению автора статьи, полное отсутствие сравне-
ния между языком повестей о Дракуле и языком других оригинальных произведений,
составленных в ту же эпоху в России.
В основном, тем же методологическим недостатком объясняются и взгляды сторон-
ников «южнославянского тезиса» о происхождении повестей (проф. П. П. Панаитеску,
А. Балоты и др.). В статье подробно рассматриваются 31 «несомненно южнославянский»
I. S. Lurie, art. cit., p. 15.
https://biblioteca-digitala.ro
246
EMIL VRABIE
языковой признак, выдвинутый А. Балотой (см. его отзыв на книгу П. Олтяну, в SCL1,
XIII, 1962, № 1, стр. 90—97) и в каждом отдельном случае приводятся идентичные или
аналогичные примеры из оригинальных русских произведений, писанных на Руси в тот
же период, что и повести о Дракуле.
Автор статьи делает заключение, что в имеющихся списках повестей нет никаких
сколько-нибудь веских языковых доводов в пользу южнославянского и тем более карпат-
ского происхождения не сохранившегося славянского протографа русских повестей о
Дракуле. Поэтому он полагает, что наиболее вероятным является старый тезис румын-
ского ученого Иоана Богдана, который считал повести о мунтянском воеводе Дракуле
русским оригинальным произведением.
LA LANGUE DES RÉCITS SLAVES SUR VLAD l’EMPALEUR
(Résumé)
L’auteur examine ici les arguments invoquée par Pândele Olteanu en faveur de la thèse
dite « carpathique» de l’origine des Récits slaves sur Drakoula. Il montre que tous ces
prétendus « carpathismes » linguistiques sur lesquels est fondée cette théorie, se recontrent,
ou bien pourraient se rencontrer, dans la langue russe littéraire écrite et, dans toute une série
de cas, dans le russe parlé de la deuxième moitié du XVe siècle et de la première moitié du
XVIe s.	...
Le vice de méthode le plus grave de la thèse carpathique, tel qu’il ressort de la mono-
graphie de P. Olteanu, Limba povestirilor slave despre Vlad Țepeș (Bucarest, 1961, 409 p) c’est,
selon l’auteur, l’absence totale de comparaison entre la langue des récite slaves sur Drakoula
et celle d’autres écrits originaux composés en Russie vers la même époque.
Grosso modo, le même défaut d’importance méthodologique principale caractérise aussi
les travaux des adeptes de la thèse sud-slave (médio-serbe ou médio-bulgare) des Récits en
question (prof. P. P. Panaitescu, A. Balotă etc.). L’article examine en détail les 31 parti-
cularités considérées par A. Balotă comme étant indiscutablement sud-slaves et fournit à chaque
fois des exemples identiques ou analogues glanés dans des textes russes originaux composée
en Russie, à la même époque que les Récits sur Vlad l’Empaleur.
L’auteur conclue que les copies existantes ne renferment pas le plus petit indice à l’appui
de la thèse sud-slave et, encore moins, de la thèse carpathique du protographe slave perdu des
Récits russes sur Drakoula. Aussi considére-t-il que la thèse la plus vraisemblable demeure celle
émise pas le savant roumain loan Bogdan, qui a exprimé l’opinion que les récite en slavon sur
e voévode valaque Vlad l’Empaleur (Drakoula) sont une œuvre russe originale.
1 « Studii ți cercetări lingvistice ».
https://biblioteca-digitala.ro
III.	TEXTE ȘI DOCUMENTE
IOAN BOGDAN ȘI ȘCOALA ISTORICO-FILOLOGICĂ A LUI B. P. HASDEU
Pe marginea unor documente inedite
VALENTIN GR. CHELARU
In unele lucrări despre loan Bogdan s-a relevat faptul că acesta s-a spe-
cializat în domeniul slavisticii (1887—1890), studiind la Viena, ca elev al
lui Jagid, și în Rusia, la Petersburg și Moscova, unde a avut profesori pe Sobo-
levski, Fortunatov ș.a. 1.
S-a acreditat astfel părerea că nu ar fi existat, la acea dată, o școală româ-
nească istorică și filologică cu orientări și în domeniul slavisticii, deși puternica
personalitate a lui B. P. Hasdeu — acest« geniu universal», cum l-a denumit
G. Călinescu 2 — domina cultura și știința noastră, cu nenumărate ecouri în
lumea învățaților străini 3.
Pentru a fixa personalitatea lui loan Bogdan, ca istoric și filolog, în dezvol-
tarea slavisticii românești, este necesar să urmărim unele aspecte ale activi-
tății sale mai puțin cunoscute, cu deosebire în etapa de formare, mai ales că
cercetarea unor documente inedite din« Fondul Hasdeu», depozitat la Direcția
Generală a Arhivelor Statului, pune într-o lumină nouă relațiile dintre cei
doi învățați. Vom constata astfel că tînărul slavist s-a format în cadrul școlii
istorico-filologice condusă de marele Hasdeu, dezvoltînd unele din problemele de
istorie și cultură românească veche întrevăzute de intuiția genială a acestuia.
într-adevăr, din analiza acestui fond inedit, care cuprinde un număr de 432
pachete cu peste 1400 de scrisori4, precum și a operelor publicate, rezultă
că B. P. Hasdeu:
a)	A dominat o epocă de aproape patru decenii (1860—1900), întemeind
o școală istorico-filologică de largă aderență științifică, care a cuprins filologi,
1 D. M a c r e a, Lingviști și filologi români. București, 1959, p. 108. Mențiuni apar în
studiile lui P. P. P a n a i t e s c u, loan Bogdan și studiile de istorie slavă la români, Vălenii-de-
Munte, 1928, extras din«Bul. Comisiei istorice a României», voi. VII (Prescurtat: loan Bog-
dan. ..); I. L u p a ș, loan Bogdan, Brașov, 1930, extras din «Țara Birsei», an. II (1930), nr. 3.
Pentru unele detalii, la care ne vom referi in cuprinsul acestui studiu, cităm lucrarea documen-
tată a lui D. P. B o g d a n, Legăturile slavistului loan Bogdan cu Rusia, București, 1963,
extras din «Studii privind relațiile româno-ruse», voi. III, București, 1963 (Prescurtat
mai jos: Legăturile...).
3 Istoria literaturii române de la origini pînă in prezent, București, 1941, p. 324.
3 Cu prilejul sesiunii consacrate lui I. Bogdan au fost menționate unele filiațiuni intre
opera lui I. Bogdan și B. P. Hasdeu, în comunicările ținute de acad. P. Constantinescu-
I a ș i și C. N. V e 1 i c h i, loan Bogdan — istoric; (in volumul de față) și P. P. P a n a i t e s c u,
I. Bogdan și cultura medievală la români (publicat în limba franceză în ,,Revue roumaine
d’bistoire“ Tom. IV, 1965, Nr. 5, p. 963-977).
* « Fondul Hasdeu» cuprinde o corespondență extrem de bogată cu un număr de peste
70 oameni de știință străini: G. I. Ascoli, Hugo Scbuchardt, L. Leger, Fr. Miklosich, Bau-
douin de Courtenay, A. N. Veselovski, ș.a. Fondul a fost examinat în cadrul citorva comuni-
cări, urmînd a fi valorificat in întregime într-o lucrare monografică despre Hasdeu.
https://biblioteca-digitala.ro
248
VALENTIN Gp. CHELARU
ca de ex. I. Bianu, M. Gaster, A. Lambrior, L. Șăineanu, I. Bogdan, I. A. Can-
drea, Ilie Bărbulescu; istorici : A. D. Xenopol, Gr. Tocilescu, Ghenadie Petrescu,
Al. Ștefulescu, D. A. Sturdza, Gh. Ghibănescu, N. lorga; folcloriști: G. Dem.
Teodorescu, S. FI. Marian, Ion Pop-Reteganul ș.a.
b)	Pe mulți din cei menționați mai sue i-a îndrumat și le-a creat interesul
pentru cercetarea științifică, sprijinindu-i din punct de vedere material: a
obținut subvenții și burse pentru specializare în străinătate și s-a preocupat
de publicarea lucrărilor lor.
c)	Prin intermediul elevilor săi trimiși la studii peste hotare a menținut
un permanent contact cu învățații străini din marile centre universitare
europene, întărind astfel prestigiul internațional al țării noastre pe plan
științific.
în unele studii consacrate activității lui Hasdeu, deși s-a semnalat faptul
că a fost un « animator, care a însuflețit tineretul să cerceteze istoria și limba
noastră» \ formînd o seamă de elevi, s-a afirmat totuși că« opera lui n-a putut
fi dusă însă în întregime mai departe de elevii și de urmașii săi», cu toate că
a lăsat o moștenire valoroasă 2. N. lorga, care a văzut în Hasdeu un «impu-
nător bătrîn», cu «fruntea brăzdată de fulgerele revelațiilor», crede că acesta
« ar fi putut fi prin entuziasmul său șeful unei întregi generații», dacă nu s-ar
fi complăcut în singurătatea gîndurilor sales.
Din cercetarea « Fondului Hasdeu» se va putea ajunge la concluzia că
numărul elevilor săi este mult mai numeros și că școala sa istorico-filo-
logică a avut un rol hotărîtor în dezvoltarea vieții noastre științifice, reali-
zîndu-se noi valori și noi rezultate, care își au originea în întrezăririle
sale geniale.
Am insistat asupra acestor aspecte pentru că — așa cum a demonstrat
acad. Al. Rosetti — o mare parte din problemele puse în discuție de Hasdeu,
cu privire la originea și structura limbii române, se confirmă și astăzi:« Opera
atît de vastă și de variată a lui B. P. Hasdeu a deschis drumuri luminoase și
constituie un punct de plecare pentru cercetările ulterioare»4.
Aceleași concluzii sînt formulate de A. Sacerdoțeanu în privința actuali-
tății operei lui istorice s, precum și de P. P. Panaitescu care, considerîndu-l
în primul rînd un mare istoric, în special al culturii românești, atrăgea atenția
asupra «cercetărilor sale în domeniul limbilor și culturilor slave»6.
Credem că activitatea lui Hasdeu ca lingvist nu este un « mijloc de a
lumina istoria» 7, ci reprezintă o nouă etapă, în special în partea a doua a vieții,
în deplină concordanță cu curentele și preocupările lingvisticii europene în
special în domeniul romanisticii. Hasdeu, prin factura sa enciclopedică, rămîne
1 S. Pu țc ariu, B. P. Hasdeu ca lingvist. București, 1932 (AAR Mem. Secț. ist. S.
III, t. VI, nr. 6), p. 8.
2 D. M a c r e a, op. cit., p. 103.
3 N. I o r g a, B. P. Hasdeu. Cu prilejul comemorării lui la Cîmpina, 28 aug. 1927 (Vălenii-
de-Munte, 1927), p. 4.
4 Al. Rosetti, Bogdan Petriceicu Hasdeu ți studiul limbii române, în « Limba română»,
XII (1963), nr. 5, p. 463.
5 A. Sacerdoțeanu, Concepția istorică a lui B. P. Hasdeu, in « Studii», X (1957),
nr. 5, p. 159.
4 Vezi Rolul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu in slavistica românească, in Rsl, VI (1962),
p. 246.
7 Ibidem.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
249
un mare deschizător de drumuri în multe și variate domenii: istorie, filologie,
folclor, critică și istorie literară etc.
*
loan Bogdan aparține, in multe privințe, mai ales în prima parte a acti-
vității sale științifice, școlii istorico-filologice a lui B. P. Hasdeu, deși nu i-a
fost student. I. Bogdan și-a făcut studiile la Universitatea din Iași, iar în anul
1885, în vîrstă de 21 de ani, și-a trecut licența în litere și filozofie cu teza: Istoria
coloniei Sarmisegetusa (partea I, 50 p., publicată la Iași în același an), dînd
dovadă, prin analiza textelor, de o temeinică pregătire în domeniul filologiei
clasice și al istoriei. In același an, I. Bogdan publică în « Convorbiri literare»
prima sa recenzie despre cartea lui A. Densușianu, Istoria literaturii române,
urmată de alte trei contribuții critice despre lucrările lui A. D. Xenopol, M. Pom-
piliu și Gr. Tocilescu L
în legătură cu prima sa contribuție, I. Negruzzi îi scrie la 18/30 noiembrie
1885, la Pomîrla din jud. Dorohoi, unde fusese numit profesor, că « recenzia
a făcut bun efect. Mi-a vorbit de dînsa cu laudă dl. Maiorescu și alții de aicea
și mi-a scris despre ea și dl. Alecsandri, din Paris»2.
într-adevăr, recenzia este o adevărată contribuție la studierea proble-
melor fundamentale ale formării poporului și limbii române. I. Bogdan ia ati-
tudine față de tendințele latiniste ale lui A. Densușianu și face referiri la păre-
rile lui Hasdeu cu privire la românismele în limba slavonă, pe care însă nu
le socoate « o înrîurire» a limbii noastre, ci o consecință a necunoașterii limbii
slavone de către dieci. Este de presupus că această recenzie, care pune probleme
din domeniul romanisticii și slavisticii, a făcut o bună impresie și asupra lui
Hasdeu.
Reținem faptul că loan Bogdan s-a afirmat pe plan științific în coloanele
revistei« Convorbiri literare», la care va continua să colaboreze în mod constant,
devenind redactor (1900) și apoi directorul ei (1902). Aceasta nu însemnează
însă că tînărul cercetător și-a format concepția sa științifică numai în cadrul
acestui cerc literar.
Începînd cu anul 1889, el publică — e drept mai sporadic — și la revista
ieșeană « Arhiva», condusă de A. D. Xenopol, și în același timp îl întîlnim la
« Revista nouă» (1889), care apărea la București, sub direcția lui B. P. Hasdeu.
Se pune întrebarea: cum a ajuns I. Bogdan în relații cu B. P. Hasdeu?
Corespondența dintre A. D. Xenopol și B. P. Hasdeu arată că în această
vreme tînărul profesor ieșean, numit la Universitate în 1882, păstrează un
permanent contact științific cu savantul de la București, contact început
în 18763.	’
Este posibil ca studentul loan Bogdan să-l fi cunoscut pe Hasdeu prin
intermediul lui A. D. Xenopol, în iunie 1883, cînd acesta a participat la Iași
la serbările naționale, cu prilejul inaugurării monumentului lui Ștefan cel Mare 4.
La începutul anului 1886, I. Bogdan publică în « Convorbiri literare» o
judicioasă recenzie despre ediția lui I. Sbiera privind Codicele Voronțean. în
această contribuție critică I. Bogdan face cîteva referiri la studiile lui Hasdeu,
1 P. P. Panaitescu, loan Bogdan.. .,p. 21 și 28.
2 B.A.R. Fondul I. Bogdan, nr. 5226, f. 26.
3 Arh. St. Fondul Hasdeu, CDXXX, 1400 —1407 (anii 1876 —1883). în perioada 1876 —
1883 A. D. Xenopol a corespondat cu Hasdeu, cerîndu-i lămuriri istorice pentru lucrările sale.
4 L i v i u Marian, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Schiță biografică și bibliografică, Bucu-
rești, 1928, p. 17.
https://biblioteca-digitala.ro
260
VALENTIN GR. CHELARU
nefiind de acord cu părerea lui Sbiera, care susținea că rotacismul este un feno-
men autohton. I. Bogdan crede că e vorba de un proces dialectal romanic,
în sensul celor formulate de Hasdeu în Cuvente den bătrîni, voi. II x.
Este de presupus că aceste elemente obiective l-au determinat pe Hasdeu
să-l convingă pe D. A. Sturdza 2, ministrul instrucțiunii publice și al cultelor,
să-1 trimită pe Ioan Bogdan, în vara anului 1886, într-o călătorie de studii
de 3 luni în Germania, Prusia și Saxonia. La întoarcerea din această misiune,
I. Bogdan înaintează ministerului un voluminos și documentat raport de
250 pagini, publicat în același an. Lucrarea se intitulează Raport asupra școa-
lelor secundare din Germania prezentat d-lui Ministru al Instrucțiunii Publice
și Cultelor, în 20 sept. 1886, de Ioan Bogdan, licențiat în litere și filozofie.
Această misiune, cu rezultatele ei, amintește de cea pe care a avut-o
B. P. Hasdeu cu doi ani mai înainte, cînd în vara anului 1884, din însărci-
narea ministrului instrucțiunii publice Gh. Chițu, prietenul său, face o lungă
călătorie de studii în Elveția, Viena și München, unde cercetează organizarea
învățămîntului, înaintînd ministrului un documentat raport 3.
Credem că plecarea lui I. Bogdan în străinătate p« timp de 3 luni nu s-a
făcut fără recomandarea lui B. P. Hasdeu, care i-a înlesnit, totodată, la
începutul anului următor și bursa pe timp de 4 ani pentru specializare, în urma
concursului depus. Este inexactă afirmația lui Iacob Negruzzi că I. Bogdan
a fost trimis la studii de guvernul conservator, în timpul cînd Titu Maiorescu
era ministru al instrucțiunii publice 4. La acea dată, în 1886, D. A. Sturdza
deținea Ministerul Instrucțiunii Publice, trecînd apoi la finanțe, iar guvernul
junimist condus de Th. Rosetti, în componența căruia a intrat și Titu Maio-
rescu, se formează abia la 12 martie 1888 5. în acest sens, este locul să men-
ționăm aici scrisoarea din 15 sept. 1875, adresată lui Iacob Negruzzi de V. Alec-
sandri, care comentase nefavorabil măsurile luate de Titu Maiorescu de a nu
trimite tineri să se specializeze în țările slave. El amintea « că avem atîtea
documente în bibliotecile din Polonia și Rusia, care interesează țara noastră»,
constatînd că Hasdeu este singurul slavist în țară 6.
Cercetînd corespondența dintre Ioan Bogdan și I. Bianu, Damian P. Bog-
dan arată — cu bună dreptate — că tînărul licențiat al Universității din Iași
se hotărăște să se specializeze în domeniul studiilor slave « în urma îndemnului
lui Hasdeu», care l-a îndrumat să plece la Viena, la Jagic, prieten cu învă-
țatul român, considerat de către acesta «Nestor»-ul filologiei slave. Bursa,
continuă D. P. Bogdan, i-a dat-o D. A. Sturdza, la stăruința lui I. Bianu 7.
Documentația din «Fondul Hasdeu» confirmă că și I. Bianu a fost trimis
în străinătate la studii de specializare, la Milano și Paris (1881—1883), tot de
Hasdeu, la prietenii săi: G. I. Ascoli și L. Leger 8. întors în țară, el a funcționat
ca bibliotecar al Academiei, fiind în cercul lui Hasdeu și Sturdza. Este posibil
să se fi ocupat, în această situație, de bursa lui I. Bogdan. Cuvîntul hotărîtor
1 « Convorbiri literare», XX (1886), I, p. 79.
2 Pentru relațiile dintre ei vezi corespondența dintre D. A. Sturdza și B. P. Hasdeu.
Arh. St. Fond Hasdeu, CCCLXXX, 1267-1275 (1877-1906).
3 Liviu Marian, op. cit., p. 18.
4 I a c o b N e g r u z z i, Ioan Bogdan, Al. Vlahuță, A. Xenopol fi manuscripte ale lor
(AAR, Mem. Secț. lit., Scria III, t. I, Mem. 2), București, 1923, p. 22.
5 D. Costescu, Fazele ministeriale în România, ed. II, București, 1936, p. 96.
* Marta Anineanu, Catalogul corespondenței lui V. Alecsandri, Ed. Acad., Bucu-
rești, 1957, p. 324 (doc. 1308).
7 D. P. Bogdan, Legăturile, p. 183.
8 Arh. St. Fond Hasdeu, XLIX, 534-553 (anii 1877-1903).
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU	251
însă la acea dată îl avea Hasdeu, datorită considerației de care se bucura în
cercurile științifice.
în octombrie 1887 I. Bogdan pleacă la Viena. Prima scrisoare pe care
i-a adresat-o lui Hasdeu din Viena poartă data de 1 noiembrie 1887. Acest
document inedit este edificator, pentru că stabilește care erau raporturile lui
loan Bogdan cu magistrul său. Regretînd că nu l-a putut vedea la plecare,
pentru a primi îndrumările necesare « cum ar trebui să încep studiile de limbi
slavice în general», I. Bogdan scrie că nimeni mai bine decît Hasdeu nu poate
da asemenea recomandări, pentru că știe ce pregătire are « și cu ce scop m-am
apucat de aceste studii» 1. Prin urmare, între loan Bogdan și Hasdeu se sta-
biliseră anumite relații de la elev la profesor. Pentru edificarea profesorului,
în vederea recomandărilor ce le aștepta, I. Bogdan îi prezintă o situație com-
pletă a cursurilor pe care le urmează la Jagic și la alți profesori: antichități
slave, gramatica limbii sîrbocroate și polone în comparație cu slava veche,
etnografia și folclorul slav, precum și un curs de diplomatică. Preocupat de
știința diplomaticii, I. Bogdan studiază, ca și Hasdeu, istoria dreptului și a
instituțiilor medievale, iar în afara programului de la Universitate aprofun-
dează paleografia latină. Rezultă, prin urmare, că studiosul tînăr era angrenat
într-o muncă serioasă, conform unui plan din care apare, încă la acea dată,
spiritul de organizare și metodă care îi va caracteriza întreaga activitate de
mai tîrziu. El îi cere lui Hasdeu părerea « asupra alegerii ce-am făcut și să-mi
dafi, dacă credeți, de trebuință, sfatul D-voastră». Trebuie reținută această
parte a scrisorii, pentru că ea demonstrează poziția științifică a lui I. Bogdan
față de Hasdeu. De aceea el speră să primească de la acesta « numai sfaturi
bune și binevoitoare», asigurîndu-1 că își va face datoria și îl va înștiința despre
«progresele mele și voi cere totdeauna aprobarea Dv».
Acest document definește în mod clar raporturile dintre tînărul slavist
și magistrul său, a cărui operă, meticulos și studios cum era, o citise încă din
timpul studenției sale la Iași, fiind atras, ca și alții, de acea « frunte brăzdată
de fulgerele revelațiilor» — după expresia lui N. lorga,
loan Bogdan, specializîndu-se la Viena, înțelegea să-și îmbunătățească
metoda de cercetare și să-și lărgească orizontul științific, plecînd de la reali-
zările filologiei și istoriografiei românești, pe care — la acea dată — le repre-
zenta atît de strălucit figura complexă a lui B. P. Hasdeu.
In asemenea condiții, I. Bogdan s-a bucurat, în timpul scurt de un an
cît a stat la Viena, de atenția lui Jagic, care, în afara programului univer-
sitar, făcea cu el un seminar special de «texte paleoslavice», după cum îl infor-
mează pe Hasdeu în scrisoarea citată.
N-am putut cerceta, deocamdată, întreaga corespondență dintre I. Bog-
dan și Hasdeu 2. Este sigur că Hasdeu i-a scris lui I. Bogdan, pentru că într-o
altă scrisoare, din 5 iulie 1888, expediată din Viena 3, acesta îi trimite unele
materiale pe care i le-a cerut, în legătură cu limba poeziilor lui Coșbuc Cu
1 Vezi Anexa I. Scrisoarea din 1 X 1887. Arh. St. Fond Hasdeu, LV-561.
2 Arh. St. Fond Hasdeu, pachetul LV, nr. 560—566, cuprinde 7 scrisori trimise de I. Bogdan
(între anii 1887 — 1903). Scrisoarea nr. 560 este greșit atribuită lui I. Bogdan. Este un fragment
dintr-o scrisoare trimisă din Praga, după anul 1892. Scrisorile nr. 563—565 au fost semnalate
de D. P. Bogdan, Legăturile slavistului I, Bogdan cu Rusia, p. 186, nota 38.
3 Vezi anexa II. Arh. St. Fond Hasdeu, LV-562.
4 Scrisori primite de I. Bogdan de la Hasdeu se aflau între cele 105 scriosori dăruite de
Gh. Tulbure și Viorica Bogdan-Tulbure Institutului de istorie din Cluj. Cf. G. Tulbure, Din
corespondența lui loan Bogdan, în « Tribuna literară», Brașov, I, 1941, p. 7.
https://biblioteca-digitala.ro
252
VALENTIN GR. CHELARU
acest prilej, îi comunică că l-a vizitat pe Fr. Miklosich, care deținuse catedra
înaintea lui Jagic. Hasdeu îi ceruse lui I. Bogdan o prezentare a operei ilustru-
lui slavist, pentru a o publica în « Revista nouă», recent apărută sub direcța
sa. într-adevăr, în anul următor (1889), cu prilejul împlinirii a 75 ani, a apărut
în « Revista nouă» articolul lui I. Bogdan despre Franz Miklosich, « bătrînul
și simpaticul învățat», relevînd «modestia și liniștea cu care judecă dînsul
totdeauna, nu numai lucrările altora, dar și pe ale sale» *. în aceeași revistă
I. Bogdan va face aprecieri și despre « frumoasele lucrări» ale lui L. Șăineanu,
un alt elev al lui Hasdeu 2.
în scrisoarea sus menționată, I. Bogdan apelează la Hasdeu să intervină
la Titu Maiorescu, care între timp devenise ministru al instrucțiunii publice,
pentru a-i aproba suma de 100 fl., necesară acoperirii cheltuielilor de deplasare
la Petersburg.
împrejurările în care I. Bogdan a părăsit Viena, după un an de studii,
plecînd în Rusia, la recomandarea lui Jagic, pentru a învăța bine limba rusă
și pentru a cerceta arhivele de acolo, sînt lămurite în documentata lucrare a
Iui D. P. Bogdan, fundamentată pe un bogat material inedit 3.
Ajuns în septembrie 1888 la Petersburg, I. Bogdan s-a înscris și a audiat
timp de două semestre cursurile de istoria limbii literare ruse, neobulgară,
dialectele slave, istoria literaturii bulgare, arta bizantină, limba slavă veche,
lituaniană.
între timp, în vara anului 1888, Hasdeu este preocupat de starea sănătății
fiicei sale lulia 4, al cărei sfîrșit tragic din 17/28 septembrie a însemnat cea
mai grea lovitură în viața marelui învățat.
I.	Bogdan îi scrie din Petersburg la sfîrșitul anului (28 decembrie 1888) &,
ca« unui drag binevoitor al meu», căruia are să-i dea« o mică socoteală despre
ce am făcut aici în acest an». Desigur că I. Bogdan s-a referit și la momentul
cel mai dureros din viața lui Hasdeu, căci ceea ce a pierdut« nimenea nu vă
poate întoarce», recomandîndu-i uitarea, «leacul tuturor boalelor omenești»,
pentru a avea « acea liniște și seninătate a minții, prețioasă și nouă ca și Dv.
pentru continuarea lucrărilor».
Trecînd la programul său de specializare, Bogdan îi aduce la cunoștință
că a învățat bine limba rusă, pe care o vorbește « aproape fluent». Ca și în
cazul studiilor de la Viena, îl informează despre cursurile urmate, în special
despre istoria limbii ruse predată de Sobolevski, «un tînăr, dar foarte bun
profesor». Nu aceleași aprecieri are despre cursul de limba bulgară modernă
și de istoria literaturii vechi bulgare, predate de P. Sîrcu. I. Bogdan, referin-
du-se la o conversație avută cu Hasdeu Ia Viena, probabil în primăvara anului
1888, cînd acesta îi vorbise « frumos despre Sîrcu», îi scrie că este nevoit să-l
contrazică, deoarece este un «profesor mediocru».
într-o altă scrisoare 6, cu data de 3 mai 1889, I. Bogdan este preocupat
din nou de aceeași persoană; Hasdeu intenționase să-l aducă pe P. Sîrcu
1 « Revista nouă», II (1889), p. 111 —115. Vezi și G. M i h ă i 1 ă, Din legăturile lui
Fr. Miklosich cu A. I. Odobescu, B. P. Hasdeu și loan Bogdan, Rsl, XII (1965), p. 239.
2 « Revista nouă», p. 428.
3 D. P. Bogdan, Legăturile..p. 184—186. Vezi și scrisoarea nr. 1 a lui I. Bogdan
către I. Bianu, p. 213.
4 Arh. St. Fond Hasdeu. Vezi Corespondența de la Paris a lui L. Șăineanu, CCCLXXXIV,
1281-1295 (anii 1887-1888).
5 Anexa III. Arh. St. Fond Hasdeu, LV-565.
6 Vezi Anexa V. Ibidem, LV-564.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
263
în țară ca profesor de slavistică la Universitatea din București, fapt pe care
Bogdan îl știa de la Jagid și Bianu. Cu această ocazie, Bogdan face unele
confesiuni, care-1 arată un om de conștiință, capabil să se judece singur și să
aprecieze faptele, chiar dacă uneori se observă subiectivismul tînărului
slavist.
în continuare, I. Bogdan face o expunere a planului său de specializare
în Busia, în vederea ocupării catedrei de slavistică ce urma să se înființeze
la Universitatea din București. El se consideră pregătit să predea limba slavă
veche, pe care a studiat-o cu Jagic, în comparație cu sanscrita și lituana. El
înțelegea astfel să continue concepția maestrului său, care inaugurase în 1874
la Universitatea din București cursul de filologie comparată și care — în viziunea
largă hasdeană — cuprindea grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic și
leto-slavo-germanic, cu aplicațiuni, bineînțeles, la istoria limbii române, curs
suprimat de Titu Maiorescu și reluat apoi la 31 mai 1876. Hasdeu a fost primul
lingvist român care a avut o concepție științifică în domeniul limbilor indo-
europene și al gramaticii comparate, cu toate teoriile și ipotezele pe care le-a
lansat, deși cea mai mare parte dintre ele se verifică astăzi 1.
I. Bogdan mai are în vedere un curs de istoria limbii ruse,« singurul lucru
ce l-am învățat aici cu ajutorul prof. Sobolevski». De asemenea, intenționează
să predea și limba polonă, însă după ce va studia încă un an în Polonia 2.
în sfîrșit, dorința lui cea mare este să inaugureze un curs de diplomatică
românească, pentru care a învățat metoda la Viena la Dr. Sickel, urmînd să
o aplice la documentele noastre, cu raportări la cele greco-slavone. « Acesta
e un obiect — scrie I. Bogdan — care mă atrage foarte mult, fiind de mare
interes pentru noi». El își dă seama că mai are de studiat mulți ani în acest
domeniu, pentru a crea la noi o disciplină la nivelul diplomaticii apusene. Și
în această privință sînt unele contingențe cu preocupările mai vechi ale lui
Hasdeu, asupra cărora vom reveni •.
în orice caz, în 1889 I. Bogdan este convins că, o dată numit profesor,
«poate aduce un folos științei noastre», exprimînd recunoștința sa față de
B. P. Hasdeu, căruia îi datorează orientarea sa profesională.« Dv. sîntefi omul
competent — încheie I. Bogdan scrisoarea — în specialitatea pentru care m-ați
trimes și pentru că, dacă nu aveam încrederea Dv., nu aș fi fost trimis de
nimenea. Sînt dator dar să vă scriu Dv. ce fac și ce am de gînd să fac» 4.
Din conținutul acestor scrisori rezultă, prin urmare, că Hasdeu l-a îndru-
mat pe loan Bogdan spre studiul limbilor slave și i-a înlesnit obținerea bursei
și a ajutoarelor pentru a fi trimis la specializare. Astfel, Bogdan îi adresează
din Petersburg 6 rugămintea să vorbească cu Titu Maiorescu pentru a-i aproba
400 de ruble, necesare cumpărării unui aparat fotografic cu care să
fotografieze materialele documentare aflate în arhivele din Rusia și Polonia.
I. Bogdan i-a scris și personal lui Titu Maiorescu ®, dar «în astfel de lucruri
1 T h. C a p i d a n, B. Petriceicu-Hasdeu indoeuropenistul, în Limbă ți cultură, București’
1943 (p. 344 și urm.). Vezi și C. Poghirc, B. P. Hasdeu indoeuropenist, «Limba română»’
XIII (1963), nr. 5, p. 475.
* Vezi Anexa V.
9 B. P. Hasdeu cunoștea, de ex., lucrarea lui Sickel, citînd-o în Cuvinte den bătrini,
voi. I, p. 4, Monument a graphica medie aeve, Wien, 1858, nefiind de acord cu ea.
4 Anexa V.
• Vezi Anexa III.
* D. P. Bogdan, Legăturile, p. 225, anexa 16; scrisoarea este din 4 ian. 1889. I. Bogdan
cere « un subsidiu de 500 ruble».
https://biblioteca-digitala.ro
254
VALENTIN GR. CHELARU
Dv. aveți autoritatea și cuvîntul Dv. va face mai mult decît scrisoarea
mea »
B. P. Hasdeu este, prin urmare, autoritatea științifică care, preocupat
să creeze o puternică școală națională istorico-filologică, cu cadre specializate,
a avut intuiția și înțelegerea și în cazul lui I. Bogdan, o mare speranță la
acea dată a științei românești, realizată în anii următori prin bogata sa acti-
vitate în domeniul slavisticii, ridicată la rang de disciplină autonomă.
★
Dacă ținem seamă de aceste elemente obiective care formează orientarea
lui loan Bogdan pentru studiile de slavistică, este de la sine înțeles că activi-
tatea lui științifică nu se va îndepărta prea mult de concepția și metoda istorico-
filologică a lui Hasdeu în latura ei pozitivă, reluînd într-o nouă cercetare unele
din problemele tratate sau întrezărite de intuiția genială a acestuia. Ea desigur
se va adinei, potrivit condițiilor de dezvoltare a științei de la sfîrșitul seco-
lului al XlX-lea, prin aplicarea riguroasă a spiritului său critic, de analiză
documentată, fără a năzui la marile sinteze, cîteodată prea speculative, ale
viziunii hasdeene. Din complexa și vasta activitate a lui Hasdeu ca istoric,
filolog și lingvist, I. Bogdan, prin preocupările sale, raportate și la necesi-
tățile și realitățile științei românești din acea vreme, va valorifica în slavistica
noastră problemele istorice și de cultură românească veche, cu referiri filo-
logice, în sensul larg al cuvîntului, spre deosebire, de exemplu, de slavistul
de la Iași, Ilie Bărbulescu, celălalt elev al lui Hasdeu și al lui loan Bogdan,
care va reprezenta, în special în perioada dintre cele două războaie mondiale,
cu precădere latura filologică.
în anul 1889 I. Bogdan îi trimite lui B. P. Hasdeu, prin I. Bianu, trei
memorii științifice 2.
Primul studiu, intitulat Cîteva manuscripte slavo-române din Biblioteca
imperială de la Viena, a fost citit în ședința din 20 ian. 1889 a Academiei,
prezidată de I. Negruzzi. I. Bogdan stabilește terminologia literaturii pe care
o denumește slavo-română, preluînd de la Hasdeu unele păreri în legătură cu
manuscrisele slavone din secolele al XV-lea — al XVII-lea, care se disting
printr-o bogată și frumoasă ornamentică de origine românească s. Acest aspect
al manuscriselor noastre l-a preocupat mai înainte și pe Hasdeu. într-o scri-
soare trimisă din Viena la 27/8 oct. 1876, Gr. Tocilescu îi comunica lui Hasdeu
următoarele: «Concluziile D-tale despre Psaltirea coresiană (locul tipăririi),
despre românismul vignetelor din cărțile slavone tipărite în țară, le-am veri-
ficat pe deplin»4.
Considerațiile lui I. Bogdan, de natură paleografică, istorică și filologică,
făcute cu prilejul analizei celor patru manuscrise, se înscriu în metoda de cerce-
tare complexă pe care o aplicase Hasdeu.
Cel de-al doilea studiu, intitulat Cinci documente istorice slavo-române în
arhiva Curții imperiale de la Viena, a fost pus în discuția Academiei în ședința
din 3 febr. 1889, prezidată tot de I. Negruzzi, cu care prilej D. A. Sturdza,
1 Vezi Anexa III.
2 D. P. Bogdan, Legăturile..., p. 223, 233 și 230; cf. și scrisoarea citre B. P. Hasdeu,
Anexa IV.
a Vezi op. cit., publicată în AAR. S. II, t. XI, M. s. ist., București, 1889.
4 Arh. St. Fond Hasdeu, CD — 1332.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
265
secretar general, «arată importanța acestei lucrări, recomandînd-o secției
istorice pentru tipărire» *.
Tehnica editării documentelor este cea stabilită și aplicată de Hasdeu
încă în 1862, cînd publicase în revista « Din Moldova» un articol intitulat
Diplomatologia. Problema este reluată de Hasdeu în « Arhiva istorică a Româ-
niei», nr. 1, din 8 august 1864; pe prima pagină sînt redate regulile de clasi-
ficare a documentelor, modalitățile tehnice de editare, întocmirea de indici etc.
Sînt prevăzute: un indice lingvistic cu enumerarea cuvintelor românești din
documentele slavone, un indice onomastic și un altul etnografic, cu indicarea
tuturor instituțiilor, obiceiurilor și evenimentelor istorice, un indice cronologic.
Fără ca aceste materiale să reprezinte elemente de diplomatică, în sensul restrîns
al cuvîntului, clasificarea și fixarea unor criterii de editare a textelor i-au
sugerat lui I. Bogdan interesul de a se ocupa mai aprofundat de această disci-
plină, în timpul studiilor făcute la Viena.
Pentru stabilirea unor filiațiuni între lucrările lui I. Bogdan și opera magi-
strului său, trebuie relevate cele două probleme capitale pe care Hasdeu le
dezvoltă în suscitatul program din «Arhiva istorică»:
a)	«Documentele noastre cuprind o seamă de noțiuni asupra instituțiilor,
obiceiurilor, evenimentelor istorice străbune, prețioase materialuri pentru o
enciclopedie națională, care cu anevoie s-ar putea culege pe aiurea».
b)	« Unicul mijloc autentic de a studia limba în formele sale pînă la jumă-
tatea secolului XVI-lea — încheie Hasdeu — sînt hrisoavele slave, în care
străbunii noștri furișau totdeauna cîte un cuvînt român, mai cu seamă repro-
ducînd numele proprii personale sau locale».
Să adăugăm aici și publicarea valoroasei cărți Curente den bătrîni, în care
Hasdeu reamintește de preocupările sale mai vechi, întrucît «intențiunea
autorului a fost de a pune o serioasă temelie analitică pentru filologia și diplo-
matica română». Orice document este privit lingvistic, paleografie, istoric și
juridic 2.
Aceste criterii, care reprezintă la Hasdeu o concepție științifică unitară,
vor fi reluate de loan Bogdan pe scară largă și cu noi informații docu-
mentare.
Astfel, în studiul sus citat prezentat la Academie, I. Bogdan identifică
românismele din documente, ca de exemplu: KdpfKdK, oarecare, vericare ș.a. 3
în cazul documentului nr. 5 al lui Matei Basarab, din 2 febr. 1645, analiza
lui I. Bogdan are același orizont ca și a lui Hasdeu: identificarea unui
«vechi obicei religios moral al străbunilor noștri», și anume «înfrățirea de
cruce».
I. Bogdan face referiri la lucrările lui Hasdeu, dintre care unele de natură
critică: « Am cercat a da o mică modificare — zice tînărul învățat — părerilor
exprimate de d. Hasdeu asupra acelor instituții în Originile Craiovei»*.
1 AAR. Partea adm. și dezbaterile, s. II. t. XI, București, 1889, p. 16.
2 Voi. I, București, 1878, Prefața, p. I.
3 Vezi, op. cit., p. 20.
4 Ibidem, p. 30. Formularea critică este circumscrisă cu mult tact și pondere științifică.
Vezi și recenzia făcută de I. Bogdan lui Gr. Tocilescu in « Convorbiri literare», XIX (1885),
p. 1062—1067. Tonul va fi mult schimbat, față de Gr. Tocilescu, de ex. în introducerea din
volumul de Documente fi regește, publicat în 1902. Oarecare poziție mai accentuată, fără reticențe,
se poate reține și față de Hasdeu in recenzia făcută cărții lui lonescu-Gion în« Con-
vorbiri literare», XXXIV, p. 237—235 și p. 301—315.
https://biblioteca-digitala.ro
256
VALENTIN GR. CHELARU
La 13 aprilie 1889, loan Bogdan 11 anunță pe Hasdeu printr-o scrisoare,
în «post scriptum» 1, despre studiul său referitor la Diploma bîrlădeanăz.
Este știut că Hasdeu publicase această diplomă în 1860 3, reluînd problema
în 1869 în studiul Limba slavică la români pînă la anul 1400 4. Hasdeu susține
existența unui act slavon scris în 1134 și a unui principat al Bîrladului. loan
Bogdan a redactat, axat pe date istorice și filologice, studiul critic pe care
La trimis lui Hasdeu, rugîndu-1 să-l facă atent la « greșelile ce le-am putut
face în etimologia orașelor». Scrisoarea se termină cu următoarea propoziție
sibilică:« Despre restul lucrării cred că nu veți avea nimic în contră-i», avînd
deci convingerea fermă că autenticitatea diplomei nu mai poate fi susținută.
Nu știm dacă Hasdeu i-a răspuns sau nu; pînă în prezent nu s-a găsit nici
o scrisoare în acest sens 6. în tot cazul, într-o scrisoare din 17 dec. 1889, adre-
sată lui A. D. Xenopol, fostul său profesor de la Iași, I. Bogdan scrie în mod
categoric:« Am dovedit fără nici o umbră de îndoială că diploma este falsă»,
menționind că nu se poate încă pronunța asupra timpului și persoanei care
a produs acest falsificat. Intenția lui era să introducă in lucrare un al treilea
capitol, referitor la acest aspect, dar pe care, bănuind cine e autorul, nu La
mai scris. loan Bogdan însă adaugă în continuare următoarele: « Dl. Hasdeu
nu mai ține acum la autenticitatea diplomei», iar în completarea acestei afir-
mații a dat o explicație pe cît de științifică, pe atît de categorică: « Dovezile
lingvistice sînt așa de evidente, incit numai cine nu are nici o idee de istoria
limbii rusești poate să mai stea la îndoială»6.
Și intr-o altă scrisoare, un fragment nedatat 7,1. Bogdan afirmă că« D. Has-
deu privește acum cu totul altmintreli la aceste lucruri, decît cu 15 sau 10 ani
înainte».
Este de presupus că asemenea afirmații categorice nu puteau fi decît
rezultatul unor convorbiri avute cu Hasdeu, pentru că în scris el nu și-a modi-
ficat părerea despre autenticitatea acestui document.
Studiul lui I. Bogdan, intitulat Diploma bîrlădeană din 1134 și Princi-
patul Bîrladului. 0 încercare de critică diplomatică slavo-romănă, a fost pre-
zentat in ședința Academiei din 28 sept. 1889. M. Kogălniceanu și D. A. Sturdza
« arată că au luat cunoștință de memoriul d-lui Bogdan și propun tipărirea»,
ceea ce s-a și făcut 8. Trebuie relevate rezultatele la care ajunge I. Bogdan,
prezentate discret, dar critic și temeinic, fără notă polemică. Ele infirmă auten-
ticitatea documentului, folosind metoda de cercetare complexă, cu «probe
solide» — cum se exprimă in scrisoarea adresată lui Xenopol: analiză grafică,
fonetică și ortografică, studiul elementelor diplomaticii, argumente istorice și
filologice privind etimologia orașelor Bîrlad, Tecuci și Galați.
1 Vezi Anexa IV. Arh. St. Fond Hasdeu, LV — 563.
1 Lucrarea este trimisă, ca și cele anterioare, prin I. Bianu, prietenul lui I. Bogdan,
căruia ii scrie că a fost acceptată « de toți»: Vasilievski, Sobolevski, cu excepția lui Sîrcu.
(Cf. D. P. Bogdan, Legăturile..., p. 233, scrisoarea nr. 28).
' Diploma bîrlădeană. Text, traducere, comentariu, în «Instrucțiunea publică», sept. 1860.
4 în « Troian», I. 1869, p. 199.	.
9 I. L u p a ș, loan Bogdan în lumina unor fragmente din corespondența sa, AAR, ist. S. III,
t. XXVII, nr. 7, București, 1944, menționează două fragmente din scrisorile lui Hasdeu, trimise
lui I. Bogdan.
* Vezi scrisoarea publicată de I. E. T o r o u ț i u, Studii ți documente literare, voi. IV,
București, 1933, p. 474.
7 Ibidem, p. 475.
8 Vezi extrasul din AAR, 1889, 35 p. 4-4 pl. Vezi dezbaterile din ședința Academiei,
în AAR, S. II, t. XII. Partea adm. și dezbaterile, București, 1889, p. 1 — 2.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
257
Dacă in 1885 I. Bogdan s-a afirmat in știință cu teza de licență și cu docu-
mentata recenzie despre A. Densușianu, dovedind o pregătire istorică și filo-
logică in special in domeniul limbilor clasice, cu aceste trei memorii, publicate
de Academie in 1889, tinărul învățat, punind bazele activității sale ca slavist,
și-a definit poziția sa științifică față de tradiția bogată creată de B. P. Hasdeu,
preluind critic rezultatele unei munci de 30 de ani, pentru a face astfel noi
salturi calitative.
Concluziile lui I. Bogdan, scrise la vîrsta de 25 de ani, au rămas defini-
tive, fiind acceptate de toți oamenii de știință, cu excepția poziției singulare
a lui I. Bărbulescu \ fiind astfel răsturnate părerile lui Gr. Tocilescu, Xenopol
și in parte ale lui D. Onciul în legătură cu existența unui principat al Bîr-
ladului.
Capitolul III, la care se referea I. Bogdan în scrisoarea sa către A. D. Xeno-
pol, nu a fost scris decît mai tîrziu, după moartea lui Hasdeu, de către
P. P. Panaitescu a. De altfel, și I. Bogdan în 1908 — după moartea lui Has-
deu — se întreba dacă hrisovul din 1374 este sau nu autentic, fără a se pro-
nunța definitiv 8.
Spiritul critic, de construcție științifică, poate fi urmărit și într-un alt
studiu al lui I. Bogdan, în legătură cu Iw din titlul domnilor români *. Această
problemă a fost discutată de B. P. Hasdeu în mai multe articole, dintre care
primul încă în 1858, fără să indice o soluție. In 1863 Hasdeu crede că Iw este
o prescurtare din loan. Reluînd-o în 1878 în Cuvente den bătrîni, Hasdeu emite
părerea că Iw este un atribut al domnului român, după ce mai întîi îl folosi-
seră Asăneștii, în timpul imperiului româno-bulgar5. Ea a făcut obiectul
unor dezbateri și în ședința Academiei din 11 martie 1886.
în 1890, loan Bogdan reia discuția, analizînd critic părerile lui Venelin,
Vostokov, Onciul și Xenopol, pentru a ajunge la concluzia că Iw s-a introdus
pe cale paleografică înainte de Radu Voievod. Este regretabil că nu a men-
ționat părerile lui Hasdeu, de care nu se deosebea nici în privința originii
sudice a titulaturii și nici a formei Iw < loan?. în Etymologicum Magnum
Romaniae, voi. IV (1898), Hasdeu revine cu unele precizări, fără a discuta
părerea lui I. Bogdan, după care această titulatură a fost primită pe cale paleo-
grafică ; teză criticată în 1906 de I. G. Sbiera, care aderă la punctul de vedere
al lui Hasdeu s.
1	« Arhiva», XXIX (1922), p. 167.
2	V. Diploma birlădeană din 1134 fi hrisovul lui Iurg Koriatovici din 1374, Falsurile patrio-
tice ale lui B. P. Hasdeu, București, 1932 (Extras din RIR, II, I). Cf. și P. P. P a n a i t e s c u,
Rolul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu in slavistica românească, în Rsl, VI (1962), p. 240; vezi și
articolul special al aceluiași autor, publicat în volumul de față, p. 85—91.
8 Documentul Rizenilor din 1484 fi organizarea armatei moldovene în sec. XK AAR S. II,
t. XXX, Mem. Secț. ist. București, 1908, p. 30, nota 22. Spiritul științific al lui I. Bogdan în
depistarea neautenticității unor documente nu s-a oprit numai la aceste date. Vezi, de ex.,
documentul din 11 sept. 1447, atribuit de Hasdeu lui Petru II, din studiul Cinci documente...,
p. 5, nota 2, sau articolul Diploma lui loan Caliman Asen din 1112, în « Convorbiri literare»,
XXIII (1889), p. 440—458, document publicat ca autentic de Aprilov.
4 Publicată în« Convorbiri literare», XXIII (1890), nr. 9 (dec.), p. 721—738; materialul
fiind trimis de la Moscova.
5 Cf. E m. V î r t o s u, Titulatura domnilor fi asocierea la domnie in Țara Românească
fi Moldova (pină in sec. al XTI-lea), București, 1960, p. 47. Vezi istoricul problemei la p. 42—47.
• AAR. S. II, t. VII (1885—1886). Partea adm. și dezbateri. București, 1886, p. 167 — 171.
7 E. Vîrtosu, op. cit., p. 47.
8 Ibidem, p. XLIII și p. LVIII. Autorul ajunge la concluzia că Io = Ioan «reprezintă un
nume-titlu, nume epitet și nu un nume propriu-zis» (p. 100).
https://biblioteca-digitala.ro
258
VALENTIN GR. CHELARU
în 1891 loan Bogdan întocmește o ediție despre Vechile cronice moldo-
venești pînă la Ureche. Texte slave cu studiu, traduceri și note. Volumul este
închinat lui B. P. Hasdeu și D. A. Sturdza. Cu această lucrare, care are la
bază materialele descoperite la Kiev și Cracovia în 1890, loan Bogdan și-a
definit activitatea sa istorico-filologică,«fiind convins că la baza oricărei cerce-
tări istorice stau izvoarele», fapt pentru care s-a consacrat studiului și editării
critice a textelor \
în 1895 apare al doilea volum, intitulat Cronice inedite atingătoare de
istoria românilor, închinat lui V. Jagid, fostul său profesor de la Viena. Omagiul
autorului din cele două volume este dovada grăitoare a relației acestuia cu
Cii care l-au îndrumat și l-au ajutat.
Nu ne vom ocupa aici nici de meritele acestor lucrări, nici de aprecierile
făcute în publicațiile vremii. Aceste aspecte, ca și problemele de metodă pe
care le-a avut de rezolvat tînărul slavist român în editarea textelor, au fost
examinate de D. P. Bogdan 2. Asupra concluziilor lui loan Bogdan în legătură
cu timpul și locul cînd s-au scris aceste cronici, P. P. Panaitescu a demonstrat
că ele nu mai pot fi susținute astăzi decît parțial3.
Ceea ce interesează este faptul că loan Bogdan menționează, în prefața
primului volum de cronici, studiul lui B. P. Hasdeu despre Cronica moldo-
polonă, publicată mai întîi în 1844 de Wojcicki, apărut în « Arhiva istorică
a României» (voi. III, 1867). I. Bogdan scrie că Hasdeu « prin studiul făcut
a pus temelia istoriografiei moldovenești», iar rezultatele « au fost adoptate
de toți istoricii noștri și străini». El constată că « aproape toate prevederile
cuprinse în studiul d-lui Hasdeu s-au adeverit în mod surprinzător» cu prilejul
descoperirii sale de la Kiev. Aceste rezultate ale magistrului său — arată fostul
elev — se datoresc « bogatelor sale cunoștințe în domeniul limbilor și litera-
turilor slave».
Aderența publică a lui I. Bogdan la școala creată de Hasdeu este edifi-
catoare și din următoarele rînduri scrise în continuare: « Călcînd pe urmele
d-lui Hasdeu în studiul limbilor slave,. . . îmi fac o plăcută datorie de recu-
noștință față de meritele acestui învățat, închinîndu-i această carte, ce în
întregimea ei nu este altceva decît o completare și o rectificare a rezultatelor
cuprinse în studiul citat, unul din cele mai fecunde din cîte au ieșit de sub
pana d-sale. D-L Hasdeu este întîiul promotor al studiilor slavo-române la
noi și d-sale îi datoresc primul impuls pentru aceste studii» 4. I. Bogdan men-
ționează, de asemenea, ajutorul material pe care l-a primit din partea lui
D. A. Sturdza.
Cartea a fost apreciată pozitiv și de prietenii lui Hasdeu: de D. A. Sturdza,
în una din ședințele Academiei, și de I. Bianu, în recenzia publicată în« Revista
nouă» (1892). Acest studiu a reprezentat la concursul din iunie 1892 s una
din lucrările importante, pe temeiul cărora I. Bogdan candidează și obține
titlul de profesor la Universitatea din București6.
1 D. P. Bogdan, loan Bogdan, Rsl, III (1958), p. 189.
2 Ibidem, p. 189-195.
3 P. P. Panaitescu, loan Bogdan și studiile de istorie slavă, p. 9—10. Cf. și Intro-
ducerea (p. X—XIV) din ediția îngrijită de același autor, Cronicile slavo-române din sec. XV—
XVI, publicate de Ion Bogdan, București, Edit. Acad., 1959.
4 Vezi Prefața la op. cit., p. VII—VIII.
5 Vezi și bogata recenzie a lui C. J i r e 6 e k, reprodusă în «Convorbiri literare», XXVI
ți892), nr. 8, apărută și în extras.
3 I. L u p a ș, op. cit., p. 4 (156).
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
269
Din cercetările făcute, nu s-a putut identifica dosarul privind concursul
ce s-a ținut pentru ocuparea catedrei de slavistică. Nu sîntem, deci, în posesia
raportului întocmit de B. P. Hasdeu referitor la activitatea științifică a lui
I. Bogdan.
Prezentînd, în 1893, cartea pentru premiul « Heliade Rădulescu», al Aca-
demiei, după discuții controversate, aceasta a fost în cele din urmă respinsă,
deși N. lonescu și A. D. Xenopol, foștii profesori ai lui I. Bogdan de la Uni-
versitatea din Iași, au atras atenția asupra meritelor autorului. B. P. Hasdeu,
relevînd contribuția lui loan Bogdan, a considerat însă că lucrarea nu este
originală, fiind o traducere.« Partea proprie a autorului este foarte restrînsă. . .
Pentru aceasta a fost făcut profesor la Universitate. Tînărul autor, încheie
Hasdeu, are merite și mergînd pe calea începută, va aduce mari servicii
științei» *.
Această împrejurare nu l-a descurajat pe loan Bogdan în cercetările sale
științifice și nici nu l-a îndepărtat de concepția istorico-filologică a lui Hasdeu,
deși cu prilejul volumului următor, apărut în 1895, care cuprinde Cronice
inedite atingătoare de istoria românilor. Gr. G. Tocilescu, unul dintre prietenii
apropiați a lui Hasdeu, avea să facă Academiei un raport cu observații critice
destul de aspre 2.
încă din anul 1889, cînd se afla la Moscova, I. Bogdan era antrenat în
studiul cronicii lui Manasses, fiind preocupat de influența ei în cronica lui Mihail
Moxa, deoarece, după cum îi scrie lui I. Bianu, ediția scoasă de « veteranul
[=Hasdeu] nu este în toate exactă» 3. La sfîrșitul anului (11 dec. 1889), I. Bog-
dan « isprăvise colaționarea ediției Hasdeu cu originalul Moxa», constatînd
că lipsesc unele fragmente datorită copierii incomplete a lui Gr. Tocilescu 4.
Este necesar să amintim aici că Hasdeu, în 1878, în Cuvente den bătrîni, voi. I,
publicînd cronica lui Moxa, arată necesitatea « unui studiu asupra izvoarelor»
acestei cronice, în care «să se discute toate izvoarele de origine bizantină și
slavonă», precum și legătura cu cronica lui Manasses6. Ideea lui Hasdeu,
prin urmare, este reluată de Bogdan și lărgită în lumina materialelor cerce-
tate în Rusia.
Problema izvoarelor folosite de Moxa, fiind deci dependentă de studiul
variantelor cronicii lui Manasses, nu a fost rezolvată în cadrul unei lucrări
separate, deși I. Bogdan și-a consacrat « o viață de om» pentru pregătirea
ediției care, în cele din urmă, a apărut postum, fără comentarii, în anul 1922,
sub titlul Cronica lui Manasses. Traducere medio-bulgară de pe la 1350. Text
și glosar.
Această preocupare, ca de altfel întreaga activitate a lui I. Bogdan, se
integrează pe linia tradiției slavisticii românești, creată de marele Hasdeu,
de valorificare a fondului de manuscrise slavone, atît de important pentru
istoria, limba și vechea cultură românească.
Deși, sub aspectul relațiilor de prietenie, I. Bogdan nu s-a putut apropia
total de Hasdeu, aparținînd cu vremea unui alt cerc de universitari, cu N. lorga
și D. Onciul, el menține însă constant față de Hasdeu, și după 1895, aceeași
1 AAR. Partea adm. și dezb. S. II, t. XV (1892 — 1893), București, 1893, p. 250. Cf.
D. P. Bogdan, op. cit., p. 191 — 192.
* D. P. Bogdan, op. cit., p. 194.
3 Ibidem, p. 198.
1 Ibidem, p. 199.
3 Cuvente den bătrini, vol. I, p. 239—240.
https://biblioteca-digitala.ro
260
VALENTIN GR. CHELARU
atitudine, bineînțeles cu unele rezerve critice, însă cu noi și valoroase rezultate.
In 1900, cînd Hasdeu se retrage la pensie, părăsind activitatea de la Univer-
sitate, Academie și Arhivele Statului, izolîndu-se tot mai mult în castelul
său de la Cîmpina, I. Bogdan își fixează încă o dată poziția sa față de școala
istorico-filologică a lui Hasdeu cu prilejul lucrării lui lonescu-Gion, Istoria
Bucureștilor, căreia îi face o lungă și severă critică 1. Observînd că lucrarea
nu se încadrează în nici o metodă și școală, deși autorul « a avut favoarea
d-lui Hasdeu», I. Bogdan critică poziția lui lonescu-Gion, care își exprimă
în orice împrejurare admirația pentru « descoperirile hasdeene și nu lasă nici
o ocazie să facă act de profundul său devotament față de munca genială a
acestui mare învățat» 2.
I. Bogdan ține să precizeze că «împărtășim și noi această admirație
pentru incomparabilele merite ale d-lui Hasdeu». Dacă admirația este sinceră
și inteligentă, se întreabă I. Bogdan, cum se face că elevul lui Hasdeu nu se
silește să însușească nimic « din eminentele calități ale marelui nostru istoric,
care, oricîte teorii inadmisibile ar fi aruncat în lume, a lucrat însă întotdeauna
cu o mare pătrundere, cu o bogată inteligență și cu o perfectă onestitate, după
izvoare de prima mînă»3.
Doi ani mai tîrziu, în 1902, I. Bogdan publică primul său volum mare
de documente, întitulat: Documente și regește privitoare la relațiile Țării Româ-
nești cu Brașovul și Ungaria în secolul XV și XVI,... precedate de o introducere
asupra diplomaticei vechi românești.
La 11 ian. 1903 Ioan Bogdan, aflînd că Hasdeu a venit la București,
locuind la Hotel «Splendid», i-a trimis cartea, la care lucrase începînd din
1895, însoțită de o scrisoare:« Sînteți singurul om în țară care, citind-o, vă puteți
da seama de greutățile cu care am avut să lupt la traducerea și datarea documen-
telor și îmi puteți atrage atenția asupra îndreptărilor ce s-ar putea introduce la o
eventuală nouă ediție» 4.
Este important și acest document inedit, care caracterizează atitudinea
constantă a lui I. Bogdan față de Hasdeu, cu toate că nu a reușit să-i fie un
prieten apropiat. I. Bogdan îi cere unele relații, promise de Hasdeu, despre
« cneji», problemă care îl preocupă și despre care va tipări un mic studiu în
1903. Scrisoarea dovedește că I. Bogdan, după aproape 15 ani de activitate,
păstrează același contact științific cu « veteranul» slavisticii românești, consi-
derîndu-se un urmaș al acestuia prin problemele pe care le analizează.
într-adevăr, în introducerea volumului, în acea primă sinteză referitoare
la diplomatica slavo-română, în care face și istoricul editării documentelor
la noi, I. Bogdan se plasează din nou, ca și în 1891, cînd a editat Cronicele,
pe linia continuării operei lui Hasdeu. «E datoria noastră — scrie el — să
ne gîndim a relua opera începută cu atîta succes de d-1. Hasdeu»5.
Dacă pentru materialele românești ultimele ediții sînt mult superioare
din punct de vedere critic, pentru cele slavonești — constată I. Bogdan —
«de la «Arhiva istorică» încoace (1865 —1867) nu s-a făcut aproape nimic;
o excelentă publicație pentru timpul său, ea a rămas și astăzi unica și cea
mai bună colecție de documente interne vechi, în care originalele sînt bine
1 în «Convorbiri literare», XXXIV (1900), p. 237-255 și 301-315.
2 Ibidem, p. 252.
2 Ibidem, p. 252.
4 Vezi Anexa VI. Arh. Stat. Fond Hasdeu, LV — 566.
4 Vezi Introducere, p. LXXXIII.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
261
publicate și traducerile bine făcute» 1. Comentariile lui I. Bogdan interesează
și sub aspectul valabilității operei lui Hasdeu, care, deși ne găsim la începutul
veacului nostru, nu apare depășită.
în introducerea de la această ediție, I. Bogdan este preocupat de necesi-
tatea de a se realiza un « Codex diplomaticus». Ediția îmbunătățită din 1905,
cu titlul Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și Țara
Ungurească în sec. XV și XVI, ca și cele 2 volume, tipărite în 1913, cuprinzînd
Documentele lui Ștefan cel Mare, reprezintă punerea în aplicare, sub o anumită
formă, a acestui plan. într-o scrisoare din 17 II1889, C. Jirecek îi sugerase
ideea să facă un nou studiu despre documentele vechi românești, un « codex
diplomaticus», întrucît « Arhiva » lui Hasdeu și Gramoty ale lui Venelin «sînt
învechite și necomplete»2.
în această ordine de idei, trebuie amintit că editarea de către I. Bogdan
a unui Album paleografie în 1905, cu 26 pl., ca și frumoasa ediție postumă,
apărută în 1926, sub îngrijirea lui N. lorga, Album paléographique moldave.
Documents du XlV-e, XV-e et XVI-e siècle, cu 105 pl., se află pe linia proiec-
tului lui Hasdeu, menționat în Cuvente den bătrîni, de a întocmi un « Tractat
de paleografie slavo-română » 3.
în orice caz, publicînd în 1913 ediția de documente ale lui Ștefan cel Mare,
I. Bogdan realizează o lucrare superioară față de cele anterioare, rezolvînd
«probleme grele de tehnică și critică, editare, traduceri, datare, comentarii»,
care au atras admirația învățatului rus lațimirski 4. în special, comentariile
cu ample referiri amintesc de metoda eruditului său magistru, iar glosarele
despre Cuvinte românești și Formele gramaticale românești6 reprezintă conti-
nuarea operei lui Hasdeu, deși nicăieri nu apare vreo mențiune despre acest
mare deschizător de drumuri, care în Cuvente den bătrîni, sublinia problema
românismelor în documentele slavone, precizînd că ideea i-a fost sugerată
de Fr, Diez, iar el a aplicat-o atît de productiv în vol. III din« Arhiva istorică»
(p. 178—195), adunînd un mare număr de cuvinte, « unele de cea mai mare
importanță filologică» e.
Fiind ales, în ședința din 29 martie 1903, membru al secției istorice a
Academiei Române, I. Bogdan in discursul său de recepție din 8/21 aprilie 1905
a amintit, din nou, despre rolul lui Hasdeu în istoriografia românească. «După
M. Kogălniceanu, Venelin sau Papiu-Ilarian — spune noul membru al Acade-
miei — Hasdeu aducea ceva cu totul nou în istoriografia noastră : cunoașterea
izvoarelor slave, atît a celor interne, cît și a celor externe, și putința de a
utiliza pentru istoria română literatura acelor popoare cu care noi am avut
un contact mai îndelungat... » 7.
în perioada alegerii sale ca membru al Academiei Române, loan Bogdan
își lărgește aria preocupărilor sale istorice cu caracter sociologic. El cercetează
documentele în lumina vechilor noastre instituții și analizează termenii din
punct de vedere filologic și al dreptului vechi românesc. El tipărește în « Analele
Academiei»: Origina voievodatului la români (1902) ; Despre cnejii români (1903) ;
1 Ibidem, p. LXXXIII.
2 I. L u p a ș, op. cit., p. 12 (164).
3 în vol. I, p. 3.
4 P. P. Panaitescn, loan Bogdan, p. 10.
3 Vol. II, p. 606—609 și p. 610—611.
8 Vol. I, glosar I, p. 237—238.
7 Vezi Istoriografia română și problemele ei actuale, București, 1905, p. 12. I. Bogdan
era membru corespondent din 1892.
https://biblioteca-digitala.ro
262
VALENTIN GR. CHELARU
Cîteva observații asupra îndatoririlor militare ale cnejilor și boierilor moldoveni
(1907); Documentul Rîzenilor din 1484 și organizarea armatei moldovene în
sec. XV (1908). După părerea lui P. P. Panaitescu, loan Bogdan are meritul
de a fi adus cel dinții examinarea instituțiilor sociale și politice din trecutul
nostru \
Am arătat mai sus că, încă din 1889, într-un scurt articol despre obiceiul
înfrățirii de sînge, I. Bogdan dădea documentului această nouă interpretare,
care însemna punerea în aplicare a concepției magistrului său. Pentru Hasdeu,
documentul nu reflectă numai fapte istorice, ci și instituțiile epocii. Avînd
inițial o pregătire juridică din timpul studiilor făcute la Harkov, B. P. Hasdeu
a analizat documentele istorice și prin prisma instituțiilor sociale. Publicînd
studiul despre Obiceiurile juridice ale poporului român (1878), istoricul își lărgește
concepția despre limbă, acceptînd ideile prietenului său Hugo Schuchard,
pentru care lingvistica este o disciplină ce se interferează cu etnografia și istoria
civilizațiilor 2.
Asemenea idei se reîntîlnesc și la I. Bogdan, care, studiind la Viena etno-
grafia și istoria instituțiilor medievale, a adîncit această latură a preocupărilor
sale, mai ales după 1900, în lucrările amintite mai sus. Studiile lui I. Bogdan,
prin urmare, nu pot fi analizate fără a aminti numele lui Hasdeu, mai ales că
unele probleme au fost menționate anterior de ilustrul savant.
Problema titlului de voievod, de pildă, discutată de I. Bogdan, ca și aceea
a cnejilor, a fost pusă în discuție și de Hasdeu în Istoria critică a românilor,
voi. I, 1873, deși laconic și vag. Hasdeu socotea că este o «titulatură prin-
ciară internă»; această problemă a fost reluată și în voi. IV din Etymologicum
Magnum Romaniae 3.
Părerile lui I. Bogdan în legătură cu unificarea cnezatelor în sec. XII
în Țara Românească într-un singur voievodat sub Lython (Lytwoy), denumit
voievod « înlăuntrul țării»4, întregesc aceste observații ale lui Hasdeu, deși
nu face trimiteri la ele.
în cazul celuilalt studiu al lui I. Bogdan, Despre cnejii români, pentru
care îi ceruse lui Hasdeu unele informații, autorul face unele referiri la Cuvente
den bătrîni în legătură cu termenii khas, JKSa^G	s, Bogdan crede
că în epoca cea mai veche « cnejii erau sau întemeietori de sate sau șefi aleși
dintre fruntașii satelor, pe viață, ca să judece pe săteni, după vechiul lor
obicei» ®. în dezvoltarea acestei instituții autohtone, in afară de nume, ca și
în cazul titlului de voievod, « nu găsim nimic slav, deși apare și la slavi». în
această lumină sînt văzuți cnejii loan și Farcaș sau Lytwoy, care era un cnez
mai puternic decît ceilalți doi, fiind și voievod față de unguri 7. în Etymolo-
1 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 14—15. Cf. și studiul citat despre loan Bogdan
fi cultura medievală la români. De asemenea, Valeria Costăchel, Contribuția
lui loan Bogdan la studiul instituțiilor medievale românești, în volumul de față,
p. 55-63.
* Acad. lorgu Iordan, Lingvistica romanică. Evoluție, curente, metode, București,
1962, p. 36.
3 E. V î r t o s u, op. cit., p. 125.
4 Ibidem, Problema titlului de Mare Voievod a fost studiată de Em. Vîrtosu in toată Întin-
derea ei, atît în privința evoluției cercetărilor, cit și a diferitelor elemente care au generat această
instituție, ajungînd la concluzia că este « o sinteză româno-bizantină legată organic de vechea
organizație statală a Țării Românești» (p. 181).
6 Op. cit., p. 19.
a Ibidem, p. 42.
7 Ibidem, p. 31; cf. și Originea voievodatului la români; voievodul este« belii dux», p. 13.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
263
gicum Magnum Romaniae Hasdeu s-a oprit, în treacăt, asupra acestui aspect,
susținînd că loan, Farcaș și Lituan « erau kinezi», «dar singur unul era voie-
vod» \
Desigur că meritul lui I. Bogdan este incontestabil, pentru că a realizat
în istoriografia noastră primele studii consacrate acestor instituții, dar nu trebuie
trecute cu vederea că cele dintîi întrezăriri sînt ale lui Hasdeu, pe baza cărora
s-au inițiat asemenea lucrări. Studiile lui I. Bogdan au deschis un cîmp mai
larg de cercetare pentru lucrările de sinteză ale lui Radu Rosetti, C. Giurescu
Dinu C. Arion și, mai recent, Emil Vîrtosu, creind astfel o tradiție în știința
românească 2.
P. P. Panaitescu atrage atenția asupra faptului că aceste lucrări, mai cu
seamă notele și comentariile din Documentul Rîzenilor (1908) și din Documentele
lui Ștefan cel Mare (1913) formează « un adevărat repertoriu al instituțiilor
vechi românești», un «adevărat dicționar de termeni»3. într-adevăr, preo-
cuparea filologică este mult mai accentuată în aceste studii. Cele 80 de note, de
exemplu, din studiul publicat în 1908 4, cuprinzînd 56 de pagini de tipar, sînt un
adevărat tezaur al istoriei cuvîntului, conceput după cunoscuta metodă a lui
Hasdeu, cu largi referiri de istorie, filologie, folclor etc., așa cum apare, în
mod deosebit în « Arhiva istorică a României», Cuvente den bătrîni și Etymo-
logicum Magnum Romaniae.
Școala istorico-filologică a lui B. P. Hasdeu a dat reprezentanți de seamă,
dintre care unii, la rîndul lor, au fost creatori de noi curente, urmînd legea
progresului și a dezvoltării științei : loan Bogdan în istorie, cu largi preocupări
filologice, Lazăr Șăineanu în lingvistică, Moses Gaster în folclor, Ion Bianu în
bibliografie, Ilie Bărbulescu în filologie ș.a.
Dintre toți, loan Bogdan este cel mai atotcuprinzător, mai consecvent,
continuînd timp de trei decenii preocuparea istorico-filologică a activității lui
Hasdeu. Ea a fost aprofundată și completată de I. Bogdan, care a adus astfel
noi și valoroase contribuții științifice în domeniul raporturilor româno-slave.
Analiza documentară, critică, severă și meticuloasă, cu referiri la domenii
înrudite, formează caracteristica fundamentală a activității științifice a lui
I. Bogdan. Anumite aspecte din complexul și vastul orizont științific al lui
Hasdeu au rămas, cum era și firesc, în afara preocupărilor lui I. Bogdan. Ele
au fost preluate de alți elevi.
B. P. Hasdeu, prin marea sa forță de receptivitate enciclopedică și de
sinteză, pe planuri de diferite dimensiuni, a cuprins, în evoluția gîndirii sale
istorico-filologice, curentele lingvisticii indoeuropene și romanice în perioada
anilor 1860—1900, reprezentate de A. Schleicher, G. I. Ascoli, și Hugo Schu-
chardt, ultimii doi, prieteni ai savantului român.
De asemenea, el a înregistrat și reflexele acestor curente în domeniul sla-
visticii, reprezentate prin Fr. Miklosich și V. Jagic — prieten cu Hasdeu —
1 Voi. IV, p. CVII — CIX; cf. E. V î r t o s u, op. cit., partea a Il-a, intitulată Voievodul,
în care sînt expuse toate lucrările care s-au ocupat de această problemă, cît și concluziile auto-
rului, p. 125—189.
2 Meritul lui Em. Vîrtosu este că a lămurit problema voievodului ; trebuie menționată
și lucrarea lui D. C. A r i o n, Cnejii (chinejii) români. Contribuții la studiul lor, București, 1938.
2 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 11 și 15.
4 Documentul. Rîzenilor, p. 23—79.
https://biblioteca-digitala.ro
264
VALENTIN GR. CHELARU
la care se adaugă și învățatul rus A. V. Veselovski, pentru studiul comparat
al documentelor cu folclorul.
B. P. Hasdeu și-a însușit aceste concepții în mod creator, intr-o mare
viziune a istoriei, culturii și limbii române, raportată la cea a popoarelor vecine.
Marele învățat român a lărgit orizontul cercetărilor de la noi creînd o școală
națională istorico-filologică.
în cuprinsul acestei școli, pe baza tradițiilor existente, loan Bogdan,
plecind de la metoda de cercetare și problematica lui Hasdeu, s-a afirmat,
realizînd noi salturi calitative in urma studiilor de specializare peste hotare.
El a ridicat slavistica din țara noastră la rangul de disciplină de sine stătă-
toare, adîncind latura istorico-filologică în domeniul raporturilor româno-
slave și al problemelor de veche cultură românească.
Avind drept precursor pe B. P. Hasdeu, se poate spune că loan Bogdan
este adevăratul întemeietor al slavisticii românești, pe care a așezat-o pe noi
baze științifice, temelia dezvoltării ei ulterioare.
ANEXE
IOAN BOGDAN CĂTRE B. P. HASDEU 1
I.
Viena, în 1 nov. 1887
Stimate Domnule Hasdeu,
Mi-a părut foarte rău că nu v-am putut întini înainte de a pleca, cu toate că v-am căutat
o dată acasă și de mai multe ori la Academie. Doream să vă întreb, cum ați crede D-voastră
ci ar trebui să încep studiile de limbi slavice modeme fi de slavistică în general. Mi-nchipuiam
că voi avea de ales unele din cursurile ce se vor ținea la Universitatea din Viena și de sigur
că nimenea nu-mi putea spune mai bine ce să aleg decît D-voastră, care știți ce pregătire am fi
cu ce scop m-am apucat de aceste studii. ^u e încă nici acum tirxiu să-mi împărtăfiți părerea
Dvs., după ce veți vedea ce cursuri am să urmez in acest an și cum am de gînd să lucrez
(subl. n. - V. Gr. Ch.).
Cursurile de slavistică ce se țin la Universitatea din Viena sînt foarte puține și ca să
fiu ocupat a trebuit să le (sic) înscriu mai pe toate. Astfel am înscris la Jagid 1 trei: a) anti-
chități slavice (Slaviscbe Alterlhumskunden), patru oare, in care va vorbi despre istoria și
instituțiile vechi ale slavilor, b) gramatica limbii serbo-croate, in comparație cu limba paleo-
slavică, c) exerciții în seminar, din limba serbo-croată nouă și veche și din antichitățile slavice.
Ca să pot învăța mai bine și mai ușor limba serbească am luat un sîrb cu mine, care pentru
că-i dau odaia gratis va citi cîte un ceas cu mine sîrbește și va vorbi sîrbește și rusește mai
tirziu. La Dr. Lecejewski am înscris Gramatica limbei polone, în comparație cu cea paleoslavică
și exerciții de traduceri în seminar. Pe cit am ascultat pină acum, mi se pare că voi face un
bun curs. La Dr. Strekelj ascult Etnografia slavică și cîntecele populare slovene. E un tînăr
privat-docent, de la care nu știu de voi profita mult. L-ascult pentru etnografie mai cu samă *.
Acestea sînt toate cursurile de slavistică; sînt destul de potrivite pentru mine, căci voi avea
ocazie a învăța două limbi moderne și a asculta un curs foarte bun de antichități slavice.
La Sijkel ascult diplomatica, p. I (Urkundenlehre), 5 ore pe săptămînă, un curs cam greu
1	Direcția Generali a Arhivelor Statului. Fond Hasdeu»înv. 611. LV—561, Viena 1 nov. 1867 (Anexa I); LV—562,
Viena 5 iulie 1888 (Anexa II); LV — 565, St. Petenburg, 28 dea. 1888 (Anexa III); LV — 563, St. Petenburg, 13 apr.
1889 (Anexa IV); LV — 564, St. Petenburg, 3 mai 1889 (Anexa V); LV — 566, Bucurefti, 11 ian. 1903 (Anexa VI).
1 Vatroslav Jagid este numit la Universitatea din Viena tai anul 1886, fiind succesorul lui Fr. Miklosicb. înainte
de aceaatA datA a ocupat catedra de filologie oomparatA la Odeaa (1671), Berlin (1674) ți Petrograd, unde a funcționat
intre anii 1880—1866. Cea mai mare parte a aotivitAții sale a deafAțurat-o în cadrul UniversilAții din Viena, unde a func-
ționat Intre 1886—1906. In 1904 Academia RomAnA l-a ales membru de onoare, distincție pe care a avut-o ți inaintațu)
bAu Fr. Miklouch (cf. ți G. MihAilA, op. cit, p. 237—239).
■ Veai M i h a i 1 Dan, Leg <U urile lui loan Bogdan cu filologii poloni. Ral, IV (1960), p. 310. Autorul preciseazA
cA I. Bogdan a invAțat la Viena, in afarA de limbile susamintite, ți ceha cu Fr. Pastrnek.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
26&
pentru mine, căci presupune cunoașterea aprofundată a paleografiei latine. Aceasta mi-o voi
ciștiga privatim în institutul pentru istoria austriacă, unde mi s-a permis să folosesc publica-
țiile și colecțiile de documente. Sidkel se mărginește la istoria Germaniei și Austriei; voi profita
însă destul, căci voi învăța metoda acestei științe și o parte din istoria dreptului și instituțiilor
medievale la germani. Aș mai urma un curs de istoria osmanilor la Kerabacek, dacă n-ar colida
(sic) oarele lui Sijkel cu ale lui. Numai o oară aș putea să ascult.
Am căutat să nu fiu prea încărcat cu studii istorice, ca să pot învăța limbile deocamdată
și aș fi foarte mulțămit dacă în semestrul de iarnă aș putea face atît din sîrbește și polonește
ca să înțeleg orice scriere în aceste două limbi. Pe lingă acestea îmi voi completa cunoștințele
de paleoslavică, cetind acasă și luînd parte la exercițiile din seminar, unde Dr. Jagid va repeta
in acest an unele lecturi ce le-a făcut in anul trecut fi aceasta o face numai pentru mine (subl.n.
- V. Gr. Ch.).	...	.
Acesta e materialul ce am de gînd să-l prelucrez în semestrul de iarnă. Vă rog să-mi
spuneți fi părerea Dv. asupra alegerii ce am făcut fi să-mi dați, dacă credeți de trebuință, sfatul
D-voastră.
Aș dori să fiți totdeauna în curent cu studiile ce le voi face, căci spre a primi de la Dv.
numai sfaturi bune și binevoitoare, eu îmi voi face datoria de a vă pune in curent cu toate progre-
sele mele fi a vi cere totdeauna aprobarea sau dezaprobarea Dv. (sub. n. — V. Gr. Ch.).
Primiți asigurarea afectuoasei mele stime.
Al Dv. devotat
IOAN BOGDAN
Kochgasse, 34, 2 St. 16 Thur.
II.
Viena, 5 iul. 1888
Iubite Domnule Hasdeu,
Vă trimit excerptele de care v-am vorbit din poeziile lui Coșbuc. Am ales cuvintele ce
mi s-au părut mai puțin cunoscute in limba literară și cîteva idiotisme, ce se întrebuințează
pe la Năsăud. Poeziile lui Coșbuc mi se par a fi scrise într-o limbă destul de corectă și sint pline
de expresii populare. Din cele ce mi-a povestit frate-meu despre Coșbuc, el nu se folosește nici-
odată de vreun cuvînt, care să nu-1 fi auzit prin nordul Transilvaniei. Astfel cred că nu trebuie
să Vă îndoiți de exactitatea lui1.
Citațiunile nu le-am putut face totdeauna exact căci n-am avut la îndemină numerile
din « Tribuna», ci foiletoanele tăiate de frate-meu. Unele citații le-am făcut după biblioteca
poporală a «Tribunei»; acestea sint exacte. Am avut tot ce a scris pînă acum Coșbuc1. Mi-a
spus în zilele acestea Bianu, că ministerul nu e dispus să-mi plătească cheltuiala de drum pînă
la Petersburg, fiindcă dl. Sturdza ar fi secat tot fondul lui Niculescu 3. Vă rog să vorbiți cu
dl. Laurian ori cu dl. Maiorescu4 și să-i rugați a-mi comunica pînă la finea lui iunie st.v. răspunsul
la cererea mea. Trebuie foarte puțină bunăvoință ca să nu-mi refuze 100 fi., mai ales că tuturor
bursierilor li se plătește dusul și întorsul. Și nici nu cred că-mi vor refuza acest ajutor, dacă
veți avea ocaziunea a vorbi odată cu dînșii despre aceasta.
Nu v-am putut trimite pînă acuma biografia lui Miklosic 6, fiindcă nu mi-a dat încă por-
tretul. Cînd am fost în lunea [trecută, la dînsul n-avea nici unul și se vede că vrea să se foto-
grafieze anume pentru noi, căci mi-a spus să merg la dînsul după 10 zile.
Al Dv. devotat
IOAN BOGDAN
VIII Florianigasse 32, 2 St. 5 Th.
1	Este vorba de Gb. Bogdan-Duici, fratele mai mic al lui I. Bogdan, cunoscutul istoric literar, fost profesor la
Universitatea din Cluj. In 1888 avea 23 de ani.
1 G. Coșbuc Începe colaborarea la« Tribuna» de la Sibiu în anul 1886, iar din 1887 face parte din redacția gazetei,
funcție pe care o deține pînă In 1889, cînd vine la București.
• Pentru corespondența hu I. Bogdan ți I. Bianu, vezi D. P. Bogdan,, Legăturile tlavufujui loan Bogdan,
p. 183 sqq.
• La 12 III 1888 guvernul din care făcea parte D. A- Sturdza, oa ministru de finanțe, fusese înlocuit de un guvern
« junimist», condus de Th. Rosettl, Titu Maiorescu fiind numit ministru al instrucțiunii publice ți al cultelor. D. A. Laurian
este fiul lui August Treboniu Laurian, primul decan al Fac. de litere din București, decedat în 1881. D. A. Laurian a
ocupat funcția de director general In ministerul condus de T. Maiorescu. (Lucian P r e d e i o n, în Enciclopedia Cuge»
tarea, București, 1940, p. 478).
• Articolul despre Fr. Miklocich ți fotografia lui au apărut în «Revista nouă» (1889), sub semnătura lui loan
Bogdan; cf. ți Gb. Mihăilă, op, cit.. Ral, Xll (1965), p. 239.
https://biblioteca-digitala.ro
266
VALENTIN GR. CHELARU
III.
St. Petersburg, 28 dec. [1888]
Iubite Domnule Hăsdeu ',
Fiindcă sint aproape de sfîrșitul anului, Vă scriu ca să Vă doresc intii de toate an nou
vesel și norocos și ca unui drag binevoitor al meu să Vă dau apoi o mică socoteală despre ce-am
făcut aci in acest an.
Pentru Dv. trecutul an a fost poate cel mai dureros din viața Dv., ceea ce ați pierdut
nimenea nu vă poate intoarce, decit leacul tuturor boalelor omenești: uitarea a. Aș dori ca
următorul an să vă facă a uita pierderea ce-ați suferit și să vă redea acea liniște și seninătate
a minții, prețioasă și nouă ca și Dv., pentru continuarea lucrărilor D-v. Vă rog să comunicați
aceleași voturi (sic) pentru soția Dv.
De studiile ce le-am făcut aci in semestrul trecut sint foarte mulțămit. Simt un progres
real în limba rusască, pe care acum o înțeleg destul de bine fi o vorbesc aproape fluent, astfel că
scopul principal la care am consacrat acest semestru mi l-am ajuns. Afară de aceste, m-am
ocupat cu istoria limbii rusești, despre care am ascultat lecțiile unui tinăr, dar foarte bun
profesor, dl. Sobolevski. Dar aci se mărginește aproape tot ce-am făcut pină acum in St. Peters-
burg (subl. n. — V. Gr. Ch.).
La universitate am mai ascultat lecțiile d-lui Sircu 1 despre limba neobulgară și literatura
veche bulgară; de la acestea insă m-am folosit așa de puțin, incit mai bine era de consacram
acel timp pentru alte lucrări. îmi pare rău că trebuie să contrazic părerea Dv. despre Sircu;
Dv., necunoscindu-1 mai de aproape, v-ați exprimat foarte favorabil despre dinsul, cind vă
spuneam la Viena ce idee are Jagic despre dinsul. Acum fiindcă l-am ascultat trei luni și fiindcă
Bianu mi-a scris aici că Dv. ați avut chiar intențiunea a-1 chema pe Sircu la noi in țară, voesc
să vă scriu cu ce fel de om ne-am imbogăți corpul nostru învățat. Sircu, ca profesor, este un
om foarte mediocru; nu știu dacă ați auzit vreodată pe Leonardescu 4 ținînd lecția, eu am fost
condamnat să-l ascult trei ani; Sircu se deosebește de Leonardescu intru atita, incit, fiind
amîndoi tot un fel de mediocri, Leonardescu iși cunoaște puterile și vine la lecții cu caietul in
mină, Sircu nu-și cunoaște nici puterile și vine la lecții sau fără caiet — și-atunci spune atitea
prostii incit trebuie să te miri cum le poate debita de pe catedră — sau vine cu cărțile altora,
din care citește fără nici o sfială toată ora. Făcindu-1 atent la această batjocură de lecții, mi-a
răspuns liniștit că pentru doi ascultători (doi am și fost numai tot semestrul) el nu e obligat
să se prepare și că, afară de aceasta, profesorul e obUgat să spuie la studenți ceea ce au scris
alții pină la el; ceea ce știe el și n-a scris incă, nu e obligat să spuie [. . .] *.
Acum o rugăciune și voi termina această lungă scrisoare. Voi face în zilele acestea o
cerere la minister pentru bani ca să invăț fotografia și să-mi cumpăr un aparat, cu care aș putea
fotografia ce mi s-ar părea că merită din bogatele materiale aflătoare aici și în Moscova, privi-
toare Ia literatura și istoria noastră. îmi trebuie cel puțin 400 r(u)ble. Vă rog să convingeți pe
dl. Maiorescu, că acești bani nu mi s-ar da degeaba, deoarece fotografiind eu însumi, aș cruța
o sumă de bani, ce ar costa lucrul, dacă l-ar face altcineva in o misiune sau știu eu cum. Aș da
Ministerului sau Academiei cite un exemplar din fiecare fotografie. Aș dori să fac intii de toate
o descriere a manuscript.[elor] slavone și a vechilor tipărituri ale noastre din bibl.[iotecă]
publică de aci; în Moscova aș aduna materialele diplomatice nepublicate sau rău publicate,
cit material n-aș putea să adun apoi în Polonia? Ajutorul în bani e mic în raport cu folosul ce
l-aș putea aduce prin el. Sint sigur că dacă Dv. îi veți vorbi d-l[ui] Maiorescu, nu-mi va refuza.
Se-nțelege, îi voi scrie și eu ce am de gînd să fac, in astfel de lucruri, însă Dv. aveți autoritate
și cuvîntul Dv. va face mai mult decit scrisoarea mea.
Mulțămindu-Vă, sint al Dv. devotat
IOAN BOGDAN
Vasilijevski ostrov, 7 bis. 36.18
1 Senioare semnalatA de D. P. Bogdan, Legăturile..., p. 186, n. 38.
1 B. P. Haadeu pierdute pe unica sa fiică, UnAra poetă lulia Haedeu, decedați In vintA de 19 ani, la
17 sept. 1688.
* Pentru contribuția acestui filolog, care B-a ocupat de unele probleme de veche culturiromAneascA, v. D. P. Bog-
dan, Basarabeanul Polihron Sircu fi contribuția lui la cultura romdnsascd veche, București, 1942, extras dina Arhiva romA-
neascA», VIII.
4 Fost profesor de filosofic ți eticA la Universitatea din lăți.
* Omitem aici un lung pasaj cu observații critice la adresa lui Sircu. La început, la sosirea sa in Petereburg, Bogdan
a locuit la el, rccunoscînd cA Sîrcu a este îndatoritor» (D. P. Bogdan, Legăturile..., p. 216). Mai tiniu inaA raportu-
rile dintre ei au devenit mai puțin amicale (ibid., p. 233).
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
267
IV.
St. Petersburg, 13 apr. 1889
Iubite Domnule Hasdeu,
Am scris de cîteva zile scrisoarea ce Vi-o trimet asupra d-J[ui] Sircu și m-am tot îndoit
de e bine sau nu ceea ce fac. La urma urmelor, am văzut că nu fac un lucru inmoral (sic)
descriind pe un om așa cum este, mai ales că acel om a avut lașitatea să scrie minciuni despre
mine, cu scopul de a-mi face vrăjmași. Fiind informat despre aceasta, am crezut ceea ce mi-a
scris Bianu nu de mult, căci nu înțeleg ce interes ar fi avut dl. Sircu să-mi provoace dujmani
(sic) prin comunicări falșe 1 [■ . ■]
Al Dv. devotat
I. BOGDAN
P.S. V-aș ruga să mă faceți atent dacă veți ceti articolul despre diploma birlădeană 2
la greșelile ce le-am putut face in etimologia orașelor. N-am găsit in izvoarele ce le am aici la
indemînă ce formă avea in limba noastră Galațul prin sec. 14—15. Istoria veche a orașului
mi-e necunoscută. La Birlad și Tecuci mi se pare că n-am greșit etimologiile. Despre restul
lucrării, cred că nu veți avea nimic in contră-i.
V.
St. Petersburg, 3 mai [18]89
Iubite Domnule Hasdeu 3,
în scrisoarea despre dl. Sircu V-am comunicat niște fapte, care după o judecată mai
rece am văzut că nu pot fi divulgate, fără să risc a avea neplăceri in urma lor. Sint încredințat
că Dv., ca om cu experiență, ați văzut insuși aceasta și n-ați făcut cunoscut nimărui ceea ce
V-am scris. Dacă s-ar divulga niște lucruri, care le știu numai eu din spusele lui Sircu intre
patru ochi, el ar putea să le tăgăduiască și să mă facă calumniator. Am fost prea orbit de mînie
ca să nu văd aceasta cind V-am scris acea lungă epistolă, provocat fiind de împărtășirile lui
Bianu și de purtarea d[-lui] Sircu față de mine. Bianu îmi scrie că se pregătește chemarea d-[lui]
Sircu la noi; Sircu îmi spune că el« știe pentru ce nu mi se dă ajutorul cerut de la minister»,
Sămureanu îmi scrie că Sircu ar fi cel mai bun profesor de slavistică la noi (Sămureanu reflectă
ideile lui Crețulescu), toate acestea m-a făcut să-mi inchipuiesc că in adevăr să prepară chemarea
d-[lui] Sircu. Am mai văzut și proiectul lui Maiorescu cu paragraful despre profesorii români
din străinătate, care pot fi chemați de-a dreptul chiar in calitate de extraordinari și combinind
aceasta cu spusa lui Sircu că « știe pentru ce nu mi se dă ajutorul» și cu netrimiterea bursei
— am crezut că Sircu, a cărui purtare echivocă a fost totdeauna așa incit l-am ținut capabil
de orice intrigă, prin oamenii lui a izbutit să-l cheme la noi și pe mine să mă cheme îndărăt,
să-mi taie mersul studiilor tocmai la mijlocul lor. Dacă aș fi un om mai rece, n-aș fi ajuns la
astfel de combinații; nervozitatea mea și convingerea că la noi nu se ține samă de nimic m-au
făcut să cred că și aceasta e posibilă. Dl. Sircu, din conversațiile ce le-am avut cu foștii și actualii
lui colegi, mi se pare așa de compromis in cariera lui profesorală, incit cu greu cred că va izbuti
să-1 numească aci. Auzind de la el că Dv. sînteți supărat pe dinsul, mi-am închipuit că mini-
sterul a și hotărit a-1 chema și că Dv. V-ați opus. Sub impresia acestor idei V-am scris epistola
în care V-am comunicat numai fapte adevărate, ca să vedeți cu ce fel de om ne-am procopsi
dacă l-am avea la noi.
Conștiința mea e pe de o parte împăcată că n-am spus nici o minciună intenționată, nici
o calumnie, pe de altă parte insă sint neliniștit in conștiința mea că am abuzat de încrederea
unui om și am divulgat lucruri ce i-am făgăduit să nu le spui nimărui. Aceasta e o faptă urită
și prima faptă urită in viața mea.
Am fost într-nn moment stăpînit de patimile oarbe, de care se vede că nici un om nu
poate scăpa. Am vrut să fac capital din paguba altuia [. . .]4.
1 UrmeazA aprecieri asemânAtoare celor din scrisoarea precedenti.
* Studiul lui I. Bogdan intitulat Diploma birlădeană din 1134 și Principatul Birladului. 0 încercare de critică
diplomatică itaro-romând, tipArit In 1889 tn AAR (ți in extras).
* Scrisoare semnalatA de D. P. Bogdan, Legăturile..p. 186, nr. 38.
4 Sint repetate aceleași pAreri despre Sircu expuse tn scrisoarea din 28 dec. 1888.
Pentru unele amAnunte privind relațiile Ini I.Bogdan cu P. A. Sircu, care la început erau prietenești, vezi. D.P. Bog-
din, op. cit., p. 186, anexa 10 (scrisoarea din 12 oct. 1888 cAtre I. Bianu) și p. 232, anexa 24 (scrisoarea din 7 II. 1889)
La 28 IX 1888 I. Bogdan ii scria lui I. Bianu cA P. A. Strcuaștie bine bulgara» (cf. p. 216, anexa 7). In ararA de prie-
tenia lui cu B. P. Hasdeu, P. A. Sircu a avut legAturi cu I. Bianu, Gr. Tocilescu, Gh. Bariț, I. Slavici (vezi D. P. B o g -
dan. Basarabeanul Polihron Sircu, p. 16).
https://biblioteca-digitala.ro
268
VALENTIN GR. CHELARU
Eu mai am doi ani de studiu. în acest timp am încrederea că mă voi pregăti pentru
catedra ce [se] va înființa, așa ca să fie mulțămiți și cei mai cu pretenții: voi putea să predau
limba paleoslovenică (pe care o știu acum, dacă nu mai bine, cel puțin tot așa ca dl. Sîrcu) în
comparație cu sanscrita și litvana (bine înțeles, greaca și latina). Limba litvană am început a
o ceti, iar cu sanscrita mă voi ocupa in curînd. Aceasta pentru că gramatica paleoslovenică
nu se poate face altfel, dacă vrei să explici formele, iar un curs care nu explică formele nu e
curs universitar. Voi putea preda paleografia slavă, cu care m-am ocupat la Jagid în Viena
și privatim, așa că o știu acum (înțeleg paleografia veche, pînă in sec. 15) mai bine decît
dl. Sîrcu.
Voi putea preda limba rusască și istoria limbii rusești — singurul lucru ce l-am învățat
aci cu ajutorul prof. Sobolevskij 1 — un curs cu care dl. Sîrcu este profan încă, căci nu știe
nici cele mai elementare lucruri.
De asemenea cred că voi putea preda limba polonă cu istoria ei, după ce mă voi ocupa
un an în Cracovia, unde se află un distins profesor pentru acest obiect 2. Cursul de diplomatica
noastră mi-1 voi face cu încetul, și mai ales după ce voi fi în București, unde sint materialele:
voi mai scrie cite ceva ca să se vadă ce pot face. Acesta e un object care mă atrage foarte mult,
nu numai fiindcă e de mare interes pentru noi, ci fiindcă îmi dă ocazia a trata și diplomatica
medievală greacă și slavă, lucru ce nu l-a făcut nimeni pînă acuma nici intre slavi, nici între
greci. De voi avea parte să lucrez mai mulfi ani îmi voi face poate pentru acest object ceea ce au
făcut alții pentru diplomatica apusului. Metoda am învățat-o de la Sickel fi-mi trebuie numai
timp să o aplic la documentele noastre ți greco-slave (subl. n. — V. Gr. Ch.).
Cursurile acestea vor fi suficiente pentru cîțiva ani la început: de stat nu voi sta în
loc, dacă voi fi sănătos, și voi pregăti și altele, de voi avea cui să le țin.
Pentru a face însă astfel de lucrări, se cere să ai măcar atitea mijloace incit să trăiești
de o zi pe alta, fără grija că mîine vei fi pe drumuri, și să-ți poți procura mijloacele științifice.
Oare la noi în țară se poate aceasta fără a avea o poziție sigură de profesor? Pînă acum, din
nenorocire, nu-și poate crea nici un om sărac o carieră științifică fără să fie profesor. Cel ce vrea
să lucreze e silit, vrea ori nu vrea, să tindă la o astfel de poziție. Și-apoi dacă simți dragoste
pentru știință, dacă nu înveți numai pentru a-ți umple burta și buzunarele, cum fac medicii
și advocații de profesie, dacă vreai să-nveți și pe alții la muncă, ce poziție e mai potrivită decît
poziția de profesor? Eu știu foarte bine că, de nu voi fi profesor, n-a[re] să se aleagă mult din
ostenelile mele, căci nu cred că-mi voi putea găsi o ocupație care să-mi dea siguranța și liniștea
trebuincioasă pentru astfel de studii. Iar dacă m-or arunca la Iași, ce poți face acolo fără arhive,
fără biblioteci și fără tipografii? O catedră de felul acesteia nu poate prospera decît in București
unde sint și mijloace științifice, și studenți destui, și cîțiva oameni care se interesează de astfel
de studii. Ca catedra să dea roadele la care se așteaptă orice om iubitor de știință, trebuie să fie
în București: un om care să lucreze numai în cabinet și să tipărească nu va avea nici un
rezultat simțitor, căci ceea ce va scrie va ceti 3—4 oameni, iar tinerimea niciodată. Dorința
mea de a fi în București profesor nu este o dorință după căpătuială ori după glorie deșartă,
dorința de a fi acolo unde pot aduce un folos științei noastre. Să aștepte dar oamenii noștri de
la putere pînă ce voi dovedi ce pot face. Nu pretind să mă numească profesor deodată: mă voi
mulțămi a fi docent doi, trei ani și dacă voi ști să deștept interes pentru studiile acestea in
tinerime, dacă voi produce lucrări bune, mă vor întări, dacă nu — mă voi impune judecății
oamenilor competenți și-mi voi căuta alt mijloc de trai. Cind mă voi convinge însă eu însumi
că m-am înșelat în puterile mele și că am înșelat și pe cei ce au avut încredere în mine, nu voi
mai putea trăi între oamenii pe care i-am înșelat.
V-am scris Dv. această scrisoare, fiindcă Dv. sînteți omul competent în specialitatea pentru
care m-ați trimes fi pentru că, dacă n-aveam încrederea Dv., nu af fi fost trimis de nimenea (subl. n.
V. Gr. Ch.) Sint dator să Vă spun Dv. ce fac și ce am de gînd să fac. Puteți însă s-o arătați
orișicui, care mă judecă altfel de cum merit și care, neavind nici un motiv, ar putea să-mi taie
posibilitatea de a lucra, numai fiindcă — o repet aceasta — un om compromis într-o altă
țară are interesul de a-și asigura în caz de trebuință un adăpost la noi. Scrisoarea nu conține
nici cel mai mic neadevăr și poate fi arătată orișicui, dacă va fi de lipsă. N-aș voi însă ca fără
trebuință să-l compromit și eu pe dl. Sîrcu, după ce e destul de compromis aci. Nu vreau să
1	A. I. Sobolevski, cunoscut lingvist, paleograf și filolog rus, numit profesor universitar în 1879, cu care I. Bogdan
a păstrat legături strînse, ca și cu alți învățati ruși. I. Bogdan l-a audiat și pe F. Fortunatov (v. D. P. Bogdan,
Legdiuri/s..., p. 184 sqq și M i h a i 1 Dan, op. cii., p. 310). Pentru corespondența hii I. Bogdan cu A. I. Sobo-
levski, vezi M i h a i 1 Dan, Din corespondența iui loan Bogdan cu savanții ruși, « Studii», XIII (1960), nr. 1, p.
129 — 139; D. P. Bogdan, Legăturile..., p. 185 —186 și anexele
1 I. Bogdan, după studiile de polonă începute la Viena cu Lecyewski, în 1890 a fost la Cracovia, unde l-a cunoscut
pe Lucian Malinowski,«întemeietorul dialectologiei științifice polone», cu care învățatul român a stabilit legături de prie-
tenie. Vezi M. Dan, Legăturile lui loan Bogdan cu bilologii poloni, Rsl, IV, 1960, p. 309 — 321.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI В. P. HASDEU
269
fac r&u nimănui, cit timp nu-mi face el rău. A sta însă cu mîinile in sin cind cineva caută să-ți
amenințe poziția, ar însemna a fi un imbecil nedemn de a trăi sau un om bun pentru mănăstire,
nu pentru activitate in viața publică.
Scuzați că V-am răpit timpul cit ați citit această lungă scrisoare. Am socotit de o datorie a
Vi-o trimite Dv. și Vă rog să o păstrați.
Al Dv. devotat
IOAN BOGDAN
Vasilijevskij ostrov 7 bis. D. 36 Kv. 18
VI.
Prea stimate Domnule Hasdeu,
V-am lăsat ieri la Hotel Splendid un exemplar din cartea mea l. Aș dori ca această carte
la care am lucrat cu multă dragoste și cu mult interes și pentru tipărirea căreia am adus chiar
jertfe materiale, se găsească in Dv. un drept apreciator. Sinleți singurul om in țară care, citind-o,
vă puteți da seamă de greutățile cu care am avut să lupt la traducerea fi datarea documentelor fi-mi
puteți atrage atențiunea asupra îndreptărilor ce s-ar putea introduce la o eventuală nouă ediție.
(subl. n. — V. Gr. Ch.).
Vă aduc aminte de făgăduința ce mi-ați dat relativ la a cneji» 1 și vă rog să-mi comunicați
printr-o carte poștală cam la ce oară veți veni marți la universitate, ca să vă pot intilni.
Al Dvs. devotat prieten
I.	BOGDAN
Bulevardul Carol, 55
București, 11 ian. 903.
ИОАН БОГДАН И ИСТОРИКО-ФИЛОЛОГИЧЕСКАЯ ШКОЛА Б.П. ХАШДЕУ
По неизданным документам
(Резюме)
Исследовав ряд неизданных материалов «Фонда Хашдеу», хранящихся в Бухарест-
ском Государственном архиве, автор работы пришел к заключению, что славист Иоан
Богдан является представителем историко-филологической школы, основанной Б. П. Хаш-
деу, ученым энциклопедического склада, одним из столпов румынской науки и культуры
второй половины XIX века (1860—1900). Ссылаясь на этот фонд, содержащий более 1400
неизданных писем, автор отмечает в противовес существующим мнениям, что историко-
филологическая школа Хашдеу имела большое число последователей: историков, филоло-
гов и фольклористов, будущих выдающихся представителей румынской науки.
Иоан Богдан стал изучать славистику по предложению Хашдеу и по его же реко-
мендации был направлен в Вену (1887—1888) для специализации как государственный
стипендиат. Профессором Богдана в Вене был В. Ягич, друг Хашдеу, а в России, в Петер-
бурге и Москве, он слушал курсы, читаемые И. А. Соболевским и Ф. Ф. Фортунатовым
(1888—1890).
По неизданным письмам автор установил, что в этот период Иоан Богдан поддержи-
вал связь со своим наставником, информируя его об успехах в учебе и советуясь по ряду
вопросов (см. приложения I—IV). Автор анализирует основные работы И. Богдана, уста-
навливая преемственную связь с трудами его учителя, как с точки зрения метода исследо-
вания, усовершенствованного им после специализации заграницей, так и с точки зрения
проблематики, подвергнутой критическому пересмотру в его первых работах, опубликован-
ных в«Трудах Румынской Академии» в 1889 году.
1	Documente fi regește privitoare la relațiile Țârii Românefti eu Brațovul ți Ungaria in secolul al X f'-lea ți al X PI-lsat
București, 1902.
1 Studiul lui I. Bogdan, Despre cnejii români a apirut in 1903.
https://biblioteca-digitala.ro
270
VALENTIN GR. CHELARU
Можно установить преемственную связь трудов И. Богдана с некоторыми высказы-
ваниями Хашдеу и в Древних молдовских хрониках до Уреке (1891), посвященных Хашдеу
и Д. Л. Стурдзе, а также в работе, посвященной В. Ягичу, Неизданные хроники, касающиеся
истории Румынии (1895).
В введении к первой работе (1891), содержащей новые материалы, открытые И. Бог-
даном в Киеве, отмечается, что труды Хашдеу являются основополагающими для молдов-
ской историографии. Его работа не только дополняет труды Хашдеу, но и вносит поправки
в результаты его исследований.
Также, исходя из наблюдений Хашдеу, помещенных в первом томе Слов старины,
об источниках хроники Мокса, которые связаны с вариантами Манасиевой хроники, Иоан
Богдан на протяжении многих лет, начиная с 1889 года, углублял эти проблемы, результа-
том чего явился его фундаментальный труд Манасиева хроника. Перевод со среднеболгар-
ского языка. Текст и глоссарий, посмертно опубликованный в 1922 году.
После многолетнего исследования в 1902 году Иоан Богдан по выходе в свет первого
издания Документов и реестров об отношениях Валахии с Брашовом и Венгрией в XV и XVI
веках (второе исправленное издание появилось в 1905 году) попросил Хашдеу, как един-
ственного компетентного в стране специалиста, высказаться о нем. В то же время он кон-
сультируется с Хашдеу в связи с предстоящей работой, посвященной «князьям», которая
будет опубликована в 1903 году (см. приложение VI). В введении к этому изданию И. Бог-
дан подчеркивает заслуги Хашдеу в области издания документов на книжнославянском
языке, считая необходимым возобновить успешно начатое им дело.
Продолжая дело своего учителя, Иоан Богдан публикует два тома документов Ште-
фана Великого на книжнославянском языке (1913), используя тот же комплексный метод
своего эрудированного предшественника, сопровождая их богатыми заметками и историко-
филологическими комментариями, глоссариями и румынскими грамматическими формами,
встречающимися в документах на книжнославянском языке. Аналогичный научный
аппарат найдем у Хашдеу в «Историческом архиве Румынии» (том III) и в Словах старины
(том I).
В своих трудах, опубликованных в период 1902—1908 гг. о средневековом румын-
ском общественном укладе, о его автохтонном характере, И. Богдан в более углубленной
форме продолжает исследование проблем, начатое Хашдеу в Критической истории румын
(т. I, 1873), Большом румынском этимологическом словаре (т. IV) и в Словах старины. Труды
И. Богдана (Происхождение румынских княжеств; О румынских князьях; Документ 1484
о Рызенях и Организация молдовской армии в XV веке) представляют ценнейший источник
для последующих изучений.
Определяя многогранный характер деятельности Хашдеу, который при всем диапа-
зоне своих научных занятий является и основоположником в области славянских изучений,
автор настоящей работы приходит к заключению, что И. Богдан, являясь представителем
школы, созданной великим румынским ученым, углубил исследование румыно-славян-
ских отношений и проблематику древней румынской культуры, заложил основы румын-
ской славистики, став тем самым истинным основоположником данной дисциплины в
Румынии в конце XIX века.
IOAN BOGDAN ET L’ÉCOLE HISTORICO-PHILOLOGIQUE DE B. P. HASDEL
En marge de quelques documenta inédits
(Résumé)
Sur la base de documents inédits du « Fonds Hasdeu » (qui compte plus de 1400 lettres
inédites) des Archives d'État de Bucarest, l’auteur vérifie et confirme l’appartenance du slaviste
loan Bogdan à l'école roumaine historico-philologique fondée par B. P. Hasdeu dont lacomplexe
personnalité, de facture encyclopédique, domina la science et la culture roumaine dans la seconde
moitié du XlX-ème siècle. L'auteur démontre que l’école historico-philologique de Hasdeu a
rassemblé — contrairement à ce que l'on croyait jusqu’à présent — un nombre important
d’adeptes, historiens, philologues, folkloristes, personnalités marquantes de la science roumaine.
La vocation de slaviste de loan Bogdan se développa grâce à Hasdeu qui obtint pour
lui une bourse d’État pour spécialisation à Vienne (1886—1887), où il eut pour maître
V. Jagié, ami du savant roumain, et à St. Pétersbourg et Moscou (1888—1890) où ses
professeurs furent I. Sobolevski, F. F. Fortunatov etc.
https://biblioteca-digitala.ro
I. BOGDAN ȘI B. P. HASDEU
271
Des documents inédits prouvent que durant ces années loan Bogdan entretint une corres-
pondance nourrie avec son maître de Bucarest qu’il renseigna sur ses progrès et auquel il
demanda des conseils concernant d’orientation de ses études (cf. les annexes I — IV).
En analysant les principaux ouvrages de loan Bogdan, l’auteur établit les rapports de
filiation indéniables qui lient ceux-ci avec l’œuvre de son grand prédécesseur tant en ce qui
concerne la méthode de recherche — que Bogdan améliora d’ailleurs à la suite de l’expérience
acquise pendant sa spécialisation à l’étranger —, qu’en ce qui concerne les questions qu’il aborde,
d’un point de vue critique, dès ses premiers travaux, parus en 1889 dans les Annales de l’Aca-
démie Roumaine.
La présence, dans les ouvrages de loan Bogdan, de certaines vues de Hasdeu peut
être poursuivie, de même, dans Les anciennes chroniques moldaves jusqu'à Urechie, de 1891,
volume dédié à Hasdeu et a D. A. Sturdza, ainsi que dans le volume Chroniques inédites
concernant l'histoire de la Roumanie, de 1895, dédié à V. Jagic.
Dans l’Introduction au premier de ces ouvrages (1891) — dans lequel il publia les noveaux
documents découverts à Kiev — loan Bogdan déclare que les travaux de B. P. Hasdeu consti-
tuent les fondements de l’historiographie moldave et que son propre travail à lui n’est
qu’un addendum à l’œuvre du maître, sans, pour cela, — ajoute-t-il — être moins une rectification
de mainte conclusion de celui-ci.
De même, s’appuyant sur les observations de Hasdeu — consignées dans le premier
volume des « Cuvente den betrani » (Des paroles des temps anciens) — concernant les sources
de la chronique de Menasses, loan Bogdan a approfondi ces questions, qu’il étudia pendant
de longues années à partir de 1889. Son ouvrage capital, La chronique de Manasess. Tra-
duction médio-bulgare. Texte et glossaire, paraîtra d’ailleurs après sa mort, en 1922.
En 1902, loan Bogdan, après plusieurs années d’étude, à l’occasion de la parution de
la première édition de ses Documents et regestes concernant les relations de la Valachie avec la
ville de Brașov et avec la Hongrie au XV-ème et XVI-ème siècles, dont une nouvelle édition,
revue et améliorée, paraîtra en 1905 —, loan Bogdan demanda à Hasdeu son opinion sur
cette entreprise, considérant celui-ci comme l’unique autorité, qui, dans les milieux scienti-
fiques roumains, fût à même d’en apprécier la valeur réelle. En même temps il demanda à
Hasdeu certains éclaircissements qui lui étaient necessaires pour un autre ouvrage qu’il se
proposait d’entreprendre à propos des « knez », travail qu’il va publier effectivement un an
plus tard, en 1903. (cf. l’annexe VI).
Dans l’Introduction aux Documente..., loan Bogdan attire l’attention sur les mérités
de Hasdeu en fait d’édition de documents slavons et afirme que c’est un devoir que de reprendre
l’œuvre inaugurée avec éclat par celui-ci.
S’assumant lui-même cette responsabilité, loan Bogdan publia en 1913 deux volumes de
documents slavons de l’époque de Ștefan cel Mare (Etienne le Grand), en y appliquant la
même méthode complexe que son érudit devancier, ajoutant aux textes de riches notes et
commentaires historiques et philologiques, des glossaires et des index de formes grammati-
cales roumaines des documents slavons — aspects qui jadis avaient justement préoccupé Hasdeu,
dans Arhiva istorică a României (L’archive historique de la Roumanie) tome III, et dans Cuvente
den betrani tome I.
Les études publiées par loan Bogdan entre 1902—1908, concernant les anciennes insti-
tutions médiévales roumaines et surtout leur caractère autochtone, reprennent elles-aussi sous
une forme plus approfondie certaines des préoccupations de Hasdeu, relevables dans Istoria
critică a românilor (L’histoire critique des Roumains) tome I (1873), dans VEtymologicum
Magnum Romaniae, tome IV, ainsi que dans Cuvente den betrani. Les ouvrages de loan Bogdan,
L’origine du voievodat chez les Roumains, Sur les « knez » roumains, Le document des Rînzean
de 1484 et l’organisation de l’armée moldave au XVI-ème siècle ont crée, en ce sens, une véritable
tradition pour les études ultérieures.
Si B. P. Hasdeu a été, entre autres — étant donné le caractère encyclopédique de ses
activités —, l’initiateur des études slaves, c’est loan Bogdan qui, en tant que disciple du grand
savant, approfondissant le domaine des rapports roumano-slave et les questions de la culture
roumaine ancienne, créant pour la slavistique roumaine un base propre et autonome, est — à la
fin du XlX-ème siècle — le véritable fondateur de cette discipline en Roumanie.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Elena Munteanu — Bogdan
(mama Bogdanilor)
(După un desen de piciorul Stoica, în colecția Lucia Bogdan)
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Bogdan — tatăl
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Iordan Munteanu(unchiul Dache)
fratele Elenei Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Gheorghe Bogdau-Duică
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Iordan Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Maria Bogdan (Măriți)
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Ștefan Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Ecaterina Bogdan — Iorga
(Fotografie din 1897 comunicată de D-na Liliana Iorga — Pippidi)
https://biblioteca-digitala.ro
Alexandru (Sandi) Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Aurel Bogdan
Colecția Lucia Bogdan. Vălenii de Munte
https://biblioteca-digitala.ro
Lucia Augusta Bogdan
Colecția Lucia Bogdan. Vălenii de Munte
https://biblioteca-digitala.ro
Viorica Bogdan — Tulbure
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Radu Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Constantin (Dinu) Bogdan
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
loan Bogdan în ultimii ani ai vieții, cu soția și fiica
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
CÎTEVA DATE DESPRE FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
Pe marginea unor scrisori și documente inedite
ION COLAN (Brașov)
Familia. Studierea vieții și operei unui savant, ca și a unui scriitor sau
artist, nu se poate dispensa de cercetarea originii sale și a familiei, menită
să proiecteze lumini noi în conturarea personalității lui. Acesta este și cazul
lui loan Bogdan, strălucit fiu al Brașovului, asupra familiei căruia ne propunem
să aducem, în rîndurile ce urmează, unele detalii și precizări 1.
Tatăl său, purtînd același nume, loan Bogdan, născut in 1832, era
un modest comerciant din Șcheii Brașovului 2. Locuia cu familia pe Str. Cacova
de Sus (azi str. Constantin Vodă Brîncoveanu, nr. 51, 49) 3. Este sigur că după
1867 4 afacerile i-au mers destul de greu, astfel că, mai tîrziu, prin 1880—1886,
a trecut«în țară», la Sinaia, unde s-a angajat funcționar. Prin 1889 îl aflăm
« la sticlărie» în Azuga B. « Era un om bun, foarte amabil...» — își amintește
1 în Transilvania registrele oficiale de stare civilă au fost introduse abia la sfîrșitul seco-
lului al XIX-lea. Evidența nominală a nașterilor, căsătoriilor și deceselor o aveau numai bise-
ricile, în protocoale speciale. Uneori, la nașteri, se înregistra numai data botezului; alteori
numai a nașterii și, în vremuri mai noi, și una, și alta. De aici anumite nepotriviri: uneori se
lua data botezului drept dată a nașterii, Brașovul avînd, pe atunci, patru biserici românești
ortodoxe (două în Șchei: bisericile Sf. Nicolae și Sf. Treime, una în Cetate, a sf. Adormiri, și
una în Brașovul Vechi, Sf. Treime), precizările datelor de stare civilă la o familie întreagă devin
dificile, cercetările urmînd a ține seamă de această situație. Astfel, cei 11 copii ai familiei Bogdan
trebuie căutați în registrele a 3 biserici, iar cum aceste registre sînt azi și la biserici, și la Sfatul
Popular al orașului, și la Arhivele Statului din localitate — la fiecare din aceste instituții cîte
ceva — cercetările în această direcție sînt mult îngreunate.
2 încă din 1839 exista la Brașov o firmă comercială «Frații Bogdan», cu prăvălia în Tîrgul
Cailor (azi Str. G. Barițiu),« sub casa Capelei românești», cu « mărfuri de cot și cu articole de
cea mai nouă modă pentru bărbați și dame» (« Gazeta Transilvaniei», 1839, nr. 49, p. 196,
col. 2). în 1869 un lohann Bogdan avea prăvălie în Klostergasse, nr. 563 (azi Str. 7 Noiembrie),
cu marfă de mercerie, modă și galanterie (Schnittwarenhändler. în « Sächsischer Hausfreund.
Ein Kalender... fur 1869...», Kronstadt, anexa: Adressenbuch, XXI, p. 18). Este probabil
că în cadrul vechii firme « Gebrüder Bogdan», poate ca succesor al acestora, dar în condiții mai
grele, să-și fi desfășurat activitatea și loan Bogdan-tatăl, negustorii români brașoveni decăzînd
după « războiul vamal» dintre Austro-Ungaria și România. Lucia Bogdan, sora savantului,
într-o scrisoare din 26 dec. 1965 pe care ne-a trimis-o, precizează că în spatele firmei «Gebrüder
Bogdan» era casa lui Ioan Munteanu, fratele mai mare al mamei ei, Elena, și confirmă că acel
lohann Bogdan era tatăl celor 11 Bogdani brașoveni. Cunoscînd acest amănunt și faptul că
cele două familii erau vecine pe Cacova, se explică și căsătoria dintre loan Bogdan și Elena
Munteanu.
3 Casa familiei Bogdan a fost renovată după primul război mondial, pe vechile temelii
ridicîndu-se ziduri noi, adăugîndu-se o mică mansardă, iar în locul liber al curții de altădată
clădindu-se niște anexe. Astăzi este locuită de rude ale familiei Bogdan și de alte persoane.
4 Vezi nota 2.
3 Cf. scrisoarea către fiul său, viitorul slavist, din 2 ian. 1889, în Biblioteca Academiei
Române, Mss. românești, nr. 5221, f. 10.
https://biblioteca-digitala.ro
274
ION COLAN
fiica sa Lucia. A murit în 1906, la Sinaia \ în virată de 74 de ani, pe cînd
fiul său mai mare, loan, ajunsese membru al Academiei Române.
Mama lui loan Bogdan, Elena, fata lui « chir loan Munteanu», s-a
născut la 22 aprilie 1846 2. S-a căsătorit cu loan Bogdan la 3 noiembrie 1863 3.
Greul familiei ea l-a dus, la început alături de soțul ei și apoi singură, avînd
a crește 11 copii: 7 băieți și 4 fete. La o vîrstă înaintată, «...era o bătrînă
frumoasă, cu un păr bogat și alb ca argintul». Avînd « o inteligență ascuțită,
posedînd o mare energie, ea a reușit să-și crească copiii și să-i vadă așezați la
vetrele lor, înainte de a închide ochii», în 1912 4, la București, în casa fiului
ei loan. «A fost o sfîntă pentru noi; asta era părerea la toți» — scrie Lucia
Bogdan 6.
Primul născut a fost loan sau, cum i se spunea în familie, I a n c u.
A văzut lumina zilei la 25 iulie 1864 6.
După absolvirea claselor primare, urmează cursurile « Gimnaziului mare
public român» din Brașov, obținînd «Testimonium maturitatis» la 1 iulie
1882, cu rezultate excepționale 7. Viața și activitatea ulterioară a lui loan
Bogdan fiind cunoscute din cele ce s-au scris pînă acum despre el, în cele ce
urmează vom reveni asupra lui numai în legătură cu corespondența inedită
ce o avem în vedere.
Al doilea fiu, Gheorghe, care și-a luat încă din tinerețe numele de
Bogdan-Duică, nu fără observația critică a fratelui său mai mare 8, s-a născut
la 21 decembrie 1865« pe Cacova» •; era, deci, mai mic doar cu un an și jumă-
tate decît fratele său loan.
Firea lui voluntară, sinceritatea uneori dură, i-au creat încă de timpuriu
greutăți și adversități. Abia ajuns profesor la gimnaziul din Brașov, numirea
nu îi e confirmată, deoarece, între timp, atacase forul superior al acestuia,
Consistorial din Sibiu 10. Fratele său loan, temperament calm, ponderat, îl
1 Cf. scrisoarea Luciei Bogdan, citată mai sus.
1 Arhiva bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. Protocoale, nr. 6/1846.
3 Arhivele Statului, Brașov. Matricola cununaților de la bis. Sf. Nicolae, nr. 165, p. 105.
4 Caracterizarea aparține scriitorului A. P. Bănuț, întemeietorul « Luceafărului» de la
Budapesta (1902), azi în vîrstă de 85 de ani, care a cunoscut de aproape familia Bogdan (Arhiva
bis. Sf. Nicolae. Fondul A. P. Bănuț. Manuscrise). Elena Bogdan este înmormîntată în cimi-
tirul Bellu din București, unde in 1941 a fost îngropată și fiica ei, Ecaterina N. lorga (n. 1878).
5 Scrisoarea citată.
0 Arhiva bis. Sf. Nicolae. Fondul bis. din Cetate. Protocoale, nr. 389, p. 62.
7 La 13 obiecte calificația« praeclaros» = eminent, iar la 1. maghiară «eximios» = exce-
lent (Testimonium maturitatis, nr. 304/1881 — 2. Copie autentificată la 6 sept. 1882, în Arhiva
bis. Sf. Nicolae. Fondul Bogdan). De altfel, în tot cursul studiilor liceale notele s-au menținut
la același înalt nivel (vezi certificatele pentru d. V-a, Vl-a și a Vil-a, în același fond).
8 Scrisoarea lui I. Bogdan către fratele său, datată Viena, 6 aprilie/18/88, în Arhivele
Statului, Brașov. Fondul «ylslrn», nr. 10046.
* Arhiva bis. Sft. Nicolae. Protocoale nr. 6, p. 371. La 29 aprilie 1892 se căsătorește
— prima căsătorie — cu Maria Done din Lutran, Alsacia. Vezi Arhivele Statului, Brașov,
Matricola cununaților bis. Sf. Nicolae, nr. 195, p. 219. Profesoară de franceză, a murit în anul
1917, sub ocupația germană, în timp ce G. Bogdan-Duică era deportat, ca ostatio-politic, în
Bulgaria. Au avut șase copii din care primul, Dragoș (n. 1895) și al cincilea, Eugenia (n .1902),
au murit in vîrstă școlară și preșcolară. Al doilea, Catul Bogdan (n. 1879), este cunoscutul
pictor și grafician, profesor emerit la Institutul de arte frumoase « Nicolae Grigorescu» din
București; al treilea, Virgil (n. 1889), doctor în filozofie, fost profesor secundar, traducător al
lui Hegel în limba română, acum pensionar; ultimul, Ovidiu (n. 1904), fost profesor secundar,
acum pensionar. (Informațiile asupra familiei G. Bogdan-Duică de la Ovidiu Bogdan, scrisoarea
din 16 dec. 1965, în posesia noastră).
10 Pe atunci toate școlile românești din Transilvania erau confesionale.
https://biblioteca-digitala.ro
FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
276
sfătuiește într-o scrisoare trimisă din Moscova, la 5 oct. 1889, în legătură cu
acest incident:« ... să-ți deschizi ochii la ceea ce faci și să te gîndești la consec-
vențele celor ce vorbești și scrii»1. Altă dată îi face observații stilistice pe
marginea articolelor publicate, manifestînd nu numai o minte clară, ci și o
sinceră grijă frățească 2.
Se știe însă că G. Bogdan-Duică a depășit aceste greutăți ale începutului
și, printr-o muncă tenace, a ajuns mai întîi profesor la Liceul« Mihai Viteazul»
din București 3, apoi membru corespondent (1918) si membru al Academiei
Române (1919), fiind numit profesor la Universitatea din Cluj, unde si-a desfă-
șurat activitatea pînă la sfîrșitul vieții. Aici va pune bazele unei valoroase
școli ae istorie literară, fiind urmat la catedră de Dimitrie Popovici,
unul din cei mai erudiți istorici literari români. Același A. P. Bănuț și-l
amintește pe Bogdan-Duică: « tobă de carte și stăpîn pe o memorie formi-
dabilă», «o veritabilă bibliotecă ambulantă»4.
A murit în ziua de 20 septembrie 1934, la Brașov, unde venise ca preșe-
dinte al comisiei de bacalaureat. Era în vîrstă de 69 de ani 6. A fost înmor-
mintat la Sibiu.
Iordan Bogdan, al treilea fiu (n. 15 februarie 1868 ®) a fost farma-
cist la Turnu-Severin. A murit la Buziaș, bolnav de cord, și a fost înmor-
mîntat la Turnu-Severin 7.
Elena, sau I. e n i (n. 26 noiembrie 1869 8 — 10 noiembrie 1948), a
fost soția avocatului Dumitru Pop din Mediaș *.
A urmat apoi un alt frate, V a s i l e, născut la 14 dec. 1871 10, despre care
nu știm decît că a fost șef contabil la Craiova (Ar fi decedat la Turnu-Severin;
după alte informații, la Constantinopol, într-o călătorie) n.
Cea mai înzestrată, poate, dintre fiicele lui loan și Elenei Bogdan a fost
M a r i a, numită în familie și cercul larg al cunoscuților M a r if i Bogdan,
născută la 4 sept. 1873 12.
După studii medii, a devenit mai întîi învățătoare în satul Poplaca Sibiului
(1893—1894), iar apoi în Brașov, unde a înființat, în 1921, «Școala normală
de conducătoare de grădinițe», fiind directoarea acesteia. între 1895—1919
a fost conducătoarea grădiniței de copii în Șcheii Brașovului, înființată de
ea, prima de acest gen, pentru români, în Transilvania. S-a căsătorit cu Grigore
1 Arhivele Statului, Brașov. Fondul« Astru», nr. 10049.
2 Scrisoarea din 6 aprilie 1888, citată mai sus.
3 Cf. M i r o n Constantinescu, Licee centenare,« Contemporanul», nr. 50 (1000),
10 dec. 1965, p. 9.
4 Manuscrisul citat.
3 Asupra vieții și operei lui pot fi consultate: G. Călinescu, Istoria literaturii române,
București, 1941, p. 831; P a v e 1 D a n, Gh. Bogdan-Duică, în Scrieri, București, 1965, p. 372
(articolul publicat în « Blajul», I, 1934, nr. 10); și mai ales V a sile Nete a. Viața ji opera
lui Gheorghe Bogdan-Duică, București, 1940, cu trimiteri la bibliografia anterioară. De asemenea,
broșura In memoria lui G. Bogdan-Duică, Cluj, 1935, și D. Popovici, Evoluția concepției
literare a lui G. Bogdan-Duică, în volumul Cercetări de literatură română, Sibiu, 1944,
p. 217—260. ș.a.
6 Protocolul precizează: în « Ulița Mare», deci nu pe Cacova.
7 Lucia Bogdan, scrisoarea din 26 XII 1965.
8 Sfatul Popular al orașului Brașov. Oficiul Stării Civile. Protocolul botezaților de la bis.
Sf. Treime de pe Tocile, 1849—1889; Lucia Bogdan, scrisoarea citată.
* Cîteva informații asupra descendenților familiei Pop la A. P. Bănuț, mss. citat.
10 Vezi nota 7, p. 4 (aceeași scrisoare).
11 A. P. Bănuț, mss. citat; Lucia Bogdan, scrisoarea citată.
12 Vezi nota 7, p. 4 (aceeași scrisoare).
https://biblioteca-digitala.ro
276
ION COLAN
Popovici (Popescu) din Toplița \ învățător și apoi inspector școlar. Iubitoare
de teatru, a fost o talentată și pasionată artistă amatoare și susținătoare a
acțiunilor culturale din Brașov și împrejurimi. Ea însăși a compus sau, mai
ales, a localizat pentru eleve piese de teatru într-un act, dintre care unele au
fost tipărite în Biblioteca Societății pentru fond de teatru român din Tran-
silvania, înființată de losif Vulcan.
După aproape 40 de ani de învățămînt, a ieșit Ia pensie în 1930. A murit,
în vîrstă de 90 de ani, la 27 noiembrie 1963.
Ștefan sau Ș t e f i, al cincelea băiat din familia Bogdan, s-a născut
la 25 aprilie 1875 2. Este al treilea profesor universitar pe care l-a dat această
familie. A fost căsătorit cu Constanța Spirescu-Duro. Și-a desfășurat activi-
tatea la Institutul Politehnic din București, catedra de chimie și la Institutul
medico-farmaceutic. A murit la 13 decembrie 1954, în București, Str. Fru-
moasă, nr. 48 3.
A treia fiică a familiei Bogdan a fost Ecaterina (Catinca), născută
Ia 1 noiembrie 1878 4. Femeie cultă, era profesoară cînd a cunoscut-o marele
istoric Nicolae lorga, coleg la Universitatea din București, bun prieten și
tovarăș de idei al lui loan Bogdan. Căsătoria a avut loc la 4 februarie 1901 s.
Catinca a fost tovarășa de viață nedespărțită și devotată a marelui istoric,
ajutîndu-1 în munca sa și nu o dată copiindu-i manuscrisele greu de descifrat.
La anii bătrinețelor a avut nemărginita durere să asiste neputincioasă la
ridicarea tilhărească a soțului ei, Nicolae lorga, reprezentant al culturii și
științei românești și patriot înflăcărat, asasinat mișelește de legionari la 27
noiembrie 1940. Moare profund îndurerată peste mai puțin de un an, la 23
noiembrie 1941 și e înmormîntată, alături de mama și soțul ei, în cimitirul
Bellu din București.
Mari speranțe și-a pus familia Bogdan în cel de-al șaselea fiu, Alexandru
(Sandi), născut la 6/18 februarie 1881 ®, considerat de contemporani drept
o certă valoare. Strălucit elev al lui Gustav Weigand, doctor al Universității
din Leipzig, Alexandru Bogdan a fost un distins profesor și educator al elevilor
marelui gimnaziu din Brașov, publicist activ la periodicele transilvănene
1 Arhivele Statului, Brașov. Protocolul cununafilor de la bis, Sf. Nicolae. Matricola nr. 179,
p. 260. Au fost cununați de Andrei Birseanu și soția acestuia’ Ecaterina, n. Nicolau. Grigore
a rămas cu numele al doilea, de Popescu. Maria e înregistrată Maria-Paraschiva, Paraschiva
rămînînd numai în protocoale.
3 Nu i s-a putut da de urmă în nici unul din protocoalele de nașteri ale celor trei biserici
citate la nota nr. l,p. 173. Data nașterii este luată dintr-un«Extras» de naștere al celor unspre-
zece copii ai familiei Bogdan (Fondul Bogdan din Arhiva Bis. Sf. Nicolae din Șchei, documentul
din 25 IV 1903), dată confirmată și de Lucia Bogdan, în scrisoarea citată.
3 Informații de la Ovidiu Bogdan, scrisoarea din 12. I. 1966 și Lucia Bogdan, scrisoarea
citată.
4 Sfatul Popular al orașului Brașov. Oficiul Stării Civile. Protocolul botezafilor bis. Sf.
Adormiri din Cetate, 1878, p. 188. Pentru loc, indicația topografică: «pe Malu Ciurcului»,
ceea ce însemnează și Cacova, «Malul Ciurcului» cuprinzînd mai mult decît o stradă. Studiile
le-a făcut la « Pedagogicul» din Cluj și apoi la Șc. «Erzsebet» (Elisabeta) din Budapesta,
în învățămînt n-a profesat decît cîteva luni (v. Lucia Bogdan, scris, cit.).
3 Arhivele Statului, Brașov. Protocolul cununafilor bis. Sf. Nicolae. Matricola nr. 179.
p. 256. Au fost cununați de Grigore Samurcaș și soția Maria.
e Sfatul Popular al orașului Brașov. Oficiul Stării Civile. Protocolul botezafilor bis. Sf.
Adormiri din Cetate. E indicată nu str. Cacova, ci «Ulița Furcoaii», nr. 429, nume neoficial
dat de români străzii Constantin Vodă Brîncoveanu, pe atunci str. Caterinei; la capătul dinspre
« Malu Ciurcului» se afla și Cacova. Numărul casei corespunde cu cel din Cacova (v. Arhivele
Statului, Brașov, KRONSTADT, Hăuderund Strassen-Schema. 1874 — U. 178).
https://biblioteca-digitala.ro
FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
277
(«Gazeta Transilvaniei», «Românul», «Tribuna») și la cele conduse de
Nicolae lorga. Academia Română l-a acceptat printre colaboratorii săi,
publicîndu-i studiul Ritmica cîntecel or de copii1. Mobilizat în
armata austro-ungară la începutul primului război mondial, Alexandru Bogdan,
în vîrstă de numai 32 de ani, se prăbușește pe frontul galițian, la 19 octombrie
1914. în amintirea lui, prietenii săi au lăsat pagini edificatoare asupra valorii
tînărului profesor Sandi Bogdan 2.
Cel de-al șaptelea fiu, Aurel (R i c ă) Bogdan s-a născut la 26
martie 1883 3, și-a început cariera militară ca sublocotenent, devenind, după
unirea Transilvaniei cu România, general și apoi inspector general, tot în armată 4.
Mezina familiei este L и c i a - А и gust a, născută la 11 februarie
1888 5, «mignona cu obrajii trandafirii și cu ochii de peruzea»6. Rămasă
singură, revine în țară prin 1925—26, și se stabilește la Vălenii-de-Munte.
Timp de 15 ani a fost una din colaboratoarele foarte apropiate ale lui N. lorga,
lucrînd în administrația tipografiei «Datina Românească». Este singura în
viață din cei 11 frați și surori Bogdan.
I o an Bogdan s-a căsătorit în 1897, pe cînd era profesor universitar,
cu M a r i a (M a r i o a r a) Colțescu (n. 2 febr. 1878), originară din
București. împreună au locuit, mai întîi pe str. Popa Tatu, nr. 66, apoi pe
Calea Victoriei la nr. 158 (colț cu Calea Griviței, la etaj), iar apoi s-au stabilit
în str. Fetei, azi str. loan Bogdan, nr. 9, în apropiere de Calea Dorobanți,
unde și-au clădit casă proprie 7. în vîrstă de aproape 88 de ani, Maria Bogdan,
care locuia la Brașov, str. Tînăra Gardă, nr. 13, împreună cu fiica sa Viorica
Tulbure, n. Bogdan, a decedat la 18 dec. 1965. Fiica ei este în vîrstă
de 67 de ani (s-a născut la 26 aug. 1899) 8, a fost căsătorită cu Gheorghe Tulbure,
profesor, publicist și un timp inspector șco>ar 9.
1 AAR, Seria II. Tom. XXVIII, Memoriile secției istorice, Mem. 1, București, 1906, 97 p.
O bibliografie a scrierilor lui Alexandru Bogdan, atent întocmită, vezi înAnuarul liceului român...
din Brașov (XL și LXI). Anul jubiliar: 1924—1925, Brașov, Tip.A. Mureșianu: Braniște & Co.,
1925, p. CUI — CIV, dar fără articolele nesemnate, publicate mai ales în « Gazeta Transil-
vaniei»; vezi și Ax e n t e В a n c i u, Morfi vii, Tip. « Unirea», 1938, p. 71.
2 Vezi Axente Banciu, Dr. Alexandru Bogdan. Pagini comemorative... (Cartea a fost
prezentată de loan Bogdan în ședința Academiei Române din 12 nov. 1915. Vezi AAR, Seria II,
Tom. XXXVIII, 1915 — 1916. Dezb., București, 1919, p. 32. După 1918, edilii Brașovului au
dat uneia din cele trei străzi Cacova — cea de jos — numele Dr. Alexandru Bogdan, schimbată
în iulie 1965, în str. Piatra-Mare.
3 Vezi nota 6, p. 176, tot« Ulița Furcoaii», nr. 429.
4 Vezi o fotografie a lui, ca militar, în Calendarul« M inervan pe anul 1914, p. 159.
5 Vezi nota 6, p. 176, tot « Ulița Furcoaii», nr. 429. S-a căsătorit la 26 noiembrie 1911 cu
Armin Frideric Seichter din Pola, fiind cununați de Grigore Popescu (cumnat) și soția Maria
(soră). Arhivele Statului, Brașov, Protocolul cununaților bis. Sf. Nicolae. Matricola nr. 179,
p. 308.
3 A. P. Bănuț, mss. citat.
7 După moartea Iui loan Bogdan casa a fost vîndută, suma rezultată împărțindu-se
între frați și copii; Viorica Tulbure, n. Bogdan cu partea ei, a clădit la Brașov, în actuala str.
Tînăra Gardă, nr. 13, o casă, în care locuiește și astăzi (v. Viorica Tulbure, Note infor-
mative în« Fondul Bogdan» citat și Lucia Bogdan, scrisoarea citată).
3 Certificat de naștere, Brașov, 27 IV 1950, serie republicană, nr. 13161 și originalul
în limba maghiară, la titulară.
9 Născut la 10 noiembrie 1879, în Hălmeag (Făgăraș), a studiat la Facultatea de litere și
filozofie de la Universitatea din Budapesta, pe care a absolvit-o la 6 iunie 1906 (Arhiva bis.
Sf. Nicolae. Fondul Bogdan). S-a căsătorit cu Viorica Bogdan la 22 iulie 1928, fiind cununați
de Octavian Goga și soția sa Veturia, n. Mureșianu. Gh. Tulbure a murit la 21 noiembrie 1954,
la Brașov (Ibidem, Fondul Bogdan).
https://biblioteca-digitala.ro
278
ION COLAN
Ceilalți doi fii ai lui loan și Măriei Bogdan au fost Radu (n. 1898) și
Constantin (Dinu, n. 1901). Primul, foarte înzestrat, pasionat de limbi
orientale, a murit de tînăr, la vîrsta de 23 de ani (1921). Al doilea, care
a fost judecător, a decedat la vîrsta de 40 de ani (1924) L
Amintirile fiicei. Fără îndoială că mărturiile directe despre loan Bogdan
sînt prețioase prin semnalarea unor trăsături ale omului, ce nu răzbat totdeauna
din opera scrisă, puțind fi doar întrevăzute în corespondența sa. Iată de ce
am rugat pe Viorica Bogdan să-și aștearnă pe hîrtie amintirile despre familie
și mai ales despre tatăl său. Din cele douăsprezece file pe care ni le-a încredin-
țat 2, completate apoi cu anumite precizări, reproducem aici cîteva fragmente:
« Tata a fost un elev eminent, cuminte și grijuliu de frații și surorile mai
mici ca el... Primul post l-a căpătat la școala din Pomîrla, Moldova, de
unde... trimitea maichii (= bunicii) bani. Dimitrie Sturdza, în inspecție
pe-acolo, l-a vizitat și, impresionat de cît era de serios și studios, s-a gîndit
să-l ajute. . . Era slab tare și întîi l-a trimis pe Riviera, să se refacă».
Era un « om blînd, bun părinte, cu toate că era foarte, foarte ocupat.
Dimineața, după masa, decanat; și mă ducea și pe mine mereu, de mină, cu
el la plimbare, la Universitate și la Academie și, în special, îmi adu aminte,
la Muzeul Antipa, la șosea, unde îmi explica amănunțit toate animalele — și
încă cu mare răbdare. Era intim prieten cu Antipa, pe care l-a iubit mult
toată viața».
Mai tîrziu « eram internă la N o l r e Dame de S i o n ; în fiecare sîmbătă
venea el personal să mă aducă acasă, îmi căra într-o mînă ghiozdanul și într-
alta rufele.. . Lunea dimineața mă aducea din nou la școală».
« Tata nu era aspru, ci blînd, afectiv și foarte corect.. . Cu toate că era
absorbit de studiile lui, se ocupa de noi, ne controla la lecții.. . Nu lipsea de
acasă și lucra noaptea tîrziu, regulat, pînă la 1, 2. . .»
împreună cu tatăl său Viorica Tulbure a participat adesea la excursiile
organizate de Academia Română pentru membrii săi. « Așa am cunoscut pe
mai toți membrii (Academiei) și. . . talentele românești... Ca fetiță mică,
de la 8—10—18 ani, am fost, pe lingă fetița tatii, și fetița lui Delavrancea,
a lui Duiliu Zamfirescu, a lui Coșbuc, a lui Țițeica, a lui lacob Negruzzi, a prof.
Onciul. ...»
Printre prietenii apropiați ai lui loan Bogdan, fiica sa menționează pe
D. Onciul, G. Murnu, Nicolae lorga, devenit cumnat, V. Pîrvan (căsătorit
cu o nepoată de soră a Măriei Bogdan-Colțescu), Demostene Russo, care « în
ultimele 6 săptămîni venea zi de zi la tata».
Din corespondența inedită. Corespondența lui loan Bogdan și a fami-
liei — cîtă s-a mai păstrat la Brașov 3 — a fost transcrisă de noi în cea mai
mare parte, operația urmînd să fie terminată în viitorul apropiat.
1 Vezi și Notele informative ale Vioricăi Tulbure, n. Bogdan, în Arhiva citată, Fondul
Bogdan.
2 Viorica Tulbure, n. Bogdan, Notele informative citate mai sus.
2 în articolul Din corespondența lui loan Bogdan, publicat în a Tribuna literară», Brașov,
an. I, 1941, nr. 1, p. 7. G h. T u 1 b u r e, ginerele lui loan Bogdan, a dat următoarele lămuriri
cu privire la corespondența lui I. Bogdan: « loan Bogdan a întreținut o corespondență vastă.
Ni s-au păstrat însă numai scrisorile primite, iar nu și cele scrise de el diferiților prieteni și
stimători cu care se găsea în corespondență. O singură ciornă am găsit pînă acum pe care o
reproduc mai la vale. Corespondența sa, din fericire, a fost păstrată cu multă grijă. Sint
https://biblioteca-digitala.ro
FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
279
a)	O primă parte din scrisorile, documentele și materialul iconografic
pe care-1 avem la îndemînă au aparținut Măriei Popescu -Bogdan.
în 1926, Despărțămîntul «Astrei» din Brașov a luat inițiativa întemeierii
unei biblioteci publice. începutul a fost făcut cu ceea ce mai rămăsese — în
urma războiului — din biblioteca lui Alexandru Bogdan, care la plecarea pe
front dăduse indicația profesorului și bunului său prieten Axente Banciu ca,
dacă nu se va mai întoarce, cărțile sale să formeze nucleul unei asemenea
biblioteci, inexistente pe atunci în Brașov. Am preluat, deci, de la sora lui,
Maria Popescu-Bogdan, un dulap cu cărți. Profesorul Axente Banciu, preșe-
dintele« Astrei» Brașov și fost coleg în profesorat la același liceu cu Alexandru
Bogdan, a propus și comitetul a acceptat în unanimitate, ca viitoarea bibliotecă
publică să poarte numele primului donator. Ca secretar și bibliotecar al
« Astrei» am obținut, mai tîrziu, materialul documentar legat de viața și publi-
cistica lui Alexandru Bogdan. Colecția cuprinde 104 scrisori adresate lui Alexan-
dru Bogdan de către oameni de seamă ai vremii ca: Gustav Weigand (12 scri-
sori), loan Bogdan (12), Nicolae lorga (3), loan Slavici (2), G. Bogdan-Duică
(5), Onisifor Ghibu (2), G. Coșbuc (1), Șt. O. losif (1), Ion Agîrbiceanu (1).
Tot aici se mai află 4 scrisori trimise de Ion Popovici-Bănățeanu și de alții
lui G. Bogdan-Duică.
întreaga colecție — după ce pe baza fostei biblioteci a « Astrei» s-a format
Biblioteca Centrală Regională — a fost trecută ulterior la Arhivele Statului,
Brașov, Fondul «Astra», nr. 9962—10260, 11069 și 11085.
b)	A doua colecție privitoare la familia Bogdan o formează scrisorile,
documentele și fotografiile puse la dispoziția noastră de către soția și fiica lui
loan Bogdan, Maria și Viorica — în total, astăzi x, 125 de scrisori, 37 documente
și un bogat material iconografic. Scrisorile lui loan Bogdan provin din diferite
epoci: plecarea în «tară» (1882), călătoriile la Moscova și Petersburg (1908 și
1911) etc.	’
Corespondența avînd un caracter intim, familiar — majoritatea scrisorilor
sînt adresate soției — s-ar putea crede că are o importanță minoră. Lucrurile
stau însă cu totul altfel. Alături de notele intime, afective, găsim în scrisori
pasaje întregi cu valoare documentară, științifică și chiar literară. loan Bogdan
însuși a atras atenția soției sale asupra acestui lucru: « Scrisoarea aceasta
— notează el într-un post-scriptum la scrisoarea din 14 august 1908, din Odessa —
fiind o operă literară, ce trebuie păstrată numai pentru posteritate, n-ai voie
s-o arăți nici unui contemporan și nici unei contemporane». Iar peste două
zile, tot într-un post-scriptum (scrisoarea din Odessa, 16 august 1908): «Păs-
trează toate scrisorile din Rusia, fără să le arăți, însă, nimănui. îmi vor trebui
pentru unele date, dacă va fi să descriu călătoria în mod literar».
Așadar, loan Bogdan, călător în Rusia țaristă din perioada contrarevo-
luționară ce a urmat revoluției din 1905—1907, cînd ohrana suspecta pe oricine
teancuri mari de scrisori provenind de la cele mai diferite și mai proieminente personalități
literare și științifice din țară și străinătate. După o îndelungată selecționare — care mai cere
încă multă vreme — o bună parte din scrisorile personalităților din domeniul istoric le-am
pus la dispoziția Institutului de istorie națională de la Universitatea din Cluj. în total am dăruit
numitului Institut 105 scrisori și cîteva documente. Din acestea, 25 de scrisori sînt de la isto-
riografi români: Hasdeu, Tocilescu, Onciul, Pîrvan, Giurescu, N. Dobrescu, etc. De la isto-
riografi străini sînt 50 de scrisori în limba germană (Jagic, JireCek, Miletid, Kaluzniacki), iar
alte 30 de scrisori sînt de la diferiți istorici și filologi slavi (ruși, poloni, sîrbi și bulgari), scrise,
firește, în limbile respective».
1 Cifrele nu sînt absolute, deoarece descoperiri izolate, la aceeași familie, le modifică,
dar nu substanțial, în raport cu numărul de mai sus.
https://biblioteca-digitala.ro
280
ION COLAN
și mai ales pe străini \ și-a transformat scrisorile către soție intr-un fel de carnet
de note zilnice. Aici iși nota el observațiile și constatările asupra oamenilor,
faptelor și împrejurările cu care venea în contact, consemnîndu-le « familiar»,
fără a da naștere la bănuieli. Toate acestea ar fi format punct de sprijin
pentru viitoarea « descriere literară» a călătoriei, pe care o avea în gînd. Deși
avem scrisorile, desigur nimeni n-ar putea să-i împlinească gîndul, căci scrierea
proiectată n-ar fi folosit materialul decît ca punct de reper; miezul lucrării
l-ar fi dat ceea ce mintea ea înregistrase, ceea ce spiritul său de observație
reținuse.
Legăturile cu savanții ruși au fost relevate de prof. D. P. Bogdan, care a
publicat, alături de alte scrisori ale lui loan Bogdan, o parte din cele apar-
ținînd colecției Măriei Bogdan — în original și traducere, mai adesea în
rezumate 2.
Alături de această colecție de scrisori și de altele, trimise sau primite de
loan Bogdan, publicate de I. C. Negruzzi3, N. lorga4, I. E. Torouțiu ®,
Gh. Tulbure a, I. Lupaș 7 și M. Dan 8, rămîn, așadar, o sumă de scrisori nedate
publicității pînă acum, altele publicate numai fragmentar, în care apar aspecte
noi, mai puțin cunoscute, ale vieții și personalității marelui savant. în afară
de aspectele strict personale, familiale, intime adesea, care se desprind din
paginile acestor scrisori, putem întrevedea în multe din ele patriotul, în cel
mai înalt sens al cuvîntului. Toată activitatea lui științifică este pătrunsă
de acest sentiment de datorie profundă față de poporul său și de înaltă probi-
tate. Dar scrisorile ne dezvăluie, în același timp, sufletul ales, capabil de emoții
adinei; pînă și un fapt mărunt la prima vedere, ca executarea în condiții optime
a fotografiilor unor documente, îi crează bucurii intense, pe care nu și le poate
stăpîni.
Ar fi, deci, greșit să ne dispensăm, în cercetarea vieții și operei lui loan
Bogdan, ca și a oricărui mare savant, de elementele noi care se desprind din
corespondența sa. Iată de ce ne-am îngăduit ca, dintr-un proiectat volum de
corespondență inedită a lui loan Bogdan, să dăm aici la iveală cîteva fragmente
in cadrul unei prezentări generale menită să sugereze oportunitatea unei ediții
științifice, de care vasta corespondență a marelui savant nu a avut parte.
De asemenea, publicăm, in anexe, un număr de fotografii și documente inedite,
cele mai multe din « Fondul Bogdan» de la Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din
Șcheii Brașovului.
1 loan Bogdan însuși a fost suspectat la graniță, fiind confundat cu un oarecare I. Bogdanov
(Scrisoarea din 23 aug, 1908, reprodusă parțial de D. P. Bogdan, în lucrarea Legăturile
slavistului loan Bogdan cu Rusia, apărută în Studii privind relațiile romăno-ruse, vol. III,
București, 1963, p. 282 — 283.
2 Op. cit., p. 181 — 338. Cf. nota 1 de la p. 213.
3 loan Bogdan, A. Vlahuță, Al. Xenopol și manuscriptele lor, AAR, Mem. Secț. literare,
seria III, vol. I (și extras, București, 1923).
4 Din scrisorile lui loan Bogdan, în «Cuget Clar», I, 1937, p. 660—666, 679—689,
697—698, 744-746, 772-773 și 812-813.
3 Studii și documente literare, vol. 1 (in colaborare cu Gh. Cardaș), IV, VII, București,
1931, 1933, 1935 (pe copertă: 1936), p. 226 — 245, 471—478 și, respectiv, 86 — 189.
9 « Tribuna Literară» (Brașov), an. I, 1941, nr. 1 — 7.
7 loan Bogdan in lumina unor fragmente din corespondența sa, în AAR, Secția istorică,
Seria III, Tom. XXVII, 1944-1945, p. 153—194.
3 Din corespondența lui loan Bogdan cu savanții ruși, în « Studii», XIII, 1960, nr. 1,
p. 129—139; Legăturile lui loan Bogdan cu filologii poloni, în Rsl, IV, 1960, p. 309 — 326;
în« Revue des études sud-est européennes», t. I, 1963, no. 1—2, p. 159—165.
https://biblioteca-digitala.ro
!
TESTIMONII SCOLASTIC.
Limb» raaitii
Umb*
Limba £vnna<«4
Lttnb*
M»e»n.3Uw*
Fu«e»
l»«anA Mtsr*U
6
('htnw»
‘rKprJest«'» fik>»o5r<
iX««mnnl
Cal«gt»fia
Limba fr-Rwui
Calini«
Ut»i>a»ü<i»
Dat iz. lir^v in
! jwOm b>wiâ
SpoxivQ ia oViacx«!« «p&cKl ©,bli<Wt«:
- ? -O
ch»a	|w«b»«»oI mar» țmMw romi«« ■!« «»»bM«»»*	dm
mental U 6*»»« ao«h»» •eoU*iH-	•<**<*< <» «k«Iai g»w«»l
Au»țuu»«a
Ar~#
Ta oTolGet«!« xx4-TtU.xr o'bU&at-a:
F-irma «unorf a «^«pajmca»
Namtrnt vte!«r mți«*»


t'VtA'




..Testimoniul” elevului loan Bogdan la absolvirea clasei a Vi-a a
Gimnaziului din Brașov
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro

IPLOMÄ IE UCEIȚIAT
£ UffiyjSâarjMCTJLA««
y*	< r5-x".sȘr~-
yinA» / yunfeu" «ÄA» *vrAt<	4« ^4n^-rr/r	thttfiHMM
*£&tr w m/
№KtS?*Ut.
J hidt’uL'UHuVuMLitu
TJ*tt«x »tut *	m hu U*
ț. JMWtM0 Ml*« ® tsluiar
,	• IN NUMELE MAJESTÄJ11 StlX REGELUI
/^Zw	4 (J rpaihuunt«/ •	«/ (u/tr/ft
,*/<fautfS4*1 Sa	JurtM* /99^ 4f
Diploma de licențiat al Facultății de litere și filozofie, Universitatea din Iași
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro



uroiHiro mtBmHix
*
KAHUEAHPIH
i
Iiitttttrm
ZZtSfZSS»"/
z*.
z z/f
Certificat de frecventare a cursurilor Universității din Moscova în semestrul de
toamnă al anului 1889 la disciplinele: Izvoarele istoriei Rusiei și Istoria statului
lituano-rus
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
înștiințarea de numire ca profesor suplinitor la catedra de limbi slave
începînd cu data de 20 octombrie 1891
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro

înștiințarea de numire ca profesor definitiv de la 8 iulie 1895
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Anunțarea alegerii ca membru corespondent al Academiei Române
la 31 martie 1892
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
—- > — ♦ —— - —— ♦ —— - - —■ ■ — • —— * ——•	— -у ► ■> — ♦   Ф- -I— ■» —II ф   » ■■■II» Ф-w^^
СРПСКА KPAJbEBCKA АКАДЕМИЛА,
KOJ« JE ПОД злштитол
НЬЕГОВОГ ВЕПИЧАНСТВА КРАГЪА
ПЕТРА Î,
ПРОГЛАСИЛА JE НА СВЕЧАНОМ ГОДИШН.ЕМ СКУПУ
Ж !МЫЧМ>А ши.
ГОСПОД« НА
Др. ДАНА БОГДАНА

ЗА С0ОГА ДОПИСНОГ ЧЛАМА
Diploma de membru corespondent al Academiei Regale Sîrbești. 22 februarie 1914
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
tip %-
if, i ni.
S BrorpaPy

2? *«•« worn sue» ox 2* ^e^yaj» -w raxxi« Sr. 11,-,
we? №t je WK«« ?«» ''■ jxfwoMy xotHtcwöra oase ^exe :ț<-
*e»CKo tafcxewje «a nora îto orarw» Ha jteaou cimaaoM ro
«itsaae» oxyny iX ’o^yyxra ose ro®««.
Maxau Bac y xcto »yone n& MX «»»mut« socxarx ^B«y Sas-
rpa^jy p?Ä« arraMriajba y ĂsasaMă >hom ro®igmicy.
C owkmh«» tw»o»aa*«
^Itnețov&t
JyncKe ^ejtencKa ^icaa je,
T0C!t0A»Hy
jyy J.3orx?Hy.
nyo^ecopy J'HjtBeycxTeTa
y ByKyyewy.
Adresa Academiei Sîrbe de științe din 30 aprilie 1914 prin care anunță pe
Ioan Bogdan că i-a expediat diploma de membru corespondent și-i cere
din nou biografia
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
	
/ Лл >|род>>
Господние,
Чист ни je иавестити Вас, да Вас }е Ориска г^аллясиа
Аиадема]а иаабрала на манной го^нйем скупу 3 ^ебруауа ом
годная аа снопа доли снег чжана, « К ® Академе]у Оклософ-
скаж Наука, м да je та] и в бор на данкиьем см, чаном год малье и
скупу Академике проглавен.
Вам Вам се >дан Годаинак эа 1304, у коме ]в иамми-
пая намок о А»демм>, а димома се уади и нам буде готова
посла?е Вам се.-Водим Вас да мн повьете Важу биографу.
С одни чянм помтовамм
Секретер
Оу пеке Н^аьеяске Амдвми]е,
rocaoAHMy
Xpy Jlwy 5or»KMy, npoțecopy ymepoawta
y ByicypMTy.
Adresa prin care Academia Sîrbă de științe solicită lui loan Bogdan biografia
spre a fi tipărită în Anuarul Academiei
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
Diploma de membru al Societății geografice române
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
•O'
I’ENTHII AJUWL STI T1ENTIL0R SI MESERIAȘILOR ROMÂNI IHN TRANSILVANIA SI l’ARȚIIX fl
Rea»»
•1 DIPLOMA*-
Diploma de membru al Societății « Transilvania»

Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
în ultimii ani
Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului
https://biblioteca-digitala.ro
FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
281
1.
București, miercuri în sept. 1882
Iubiți părinți,
V-am promis, că vă voi scrie îndată ce voi ajunge în București. Iată
că nici n-am ajuns bine și vă și scriu.
Am călătorit cît se poate de bine. Nu mi s-a’ntîmplat nimic rău (.. .).
La gară m-aștepta Ștefan. îndată ce m-am scoborît din tren, l-am găsit, mi-am
luat geamantanul, am chemat un birjar (făceam pe bucureșteanul) și « mînă !»
la podu Mogoșoaie, visavis de Hotel Union, unde șade Ștefan cu Strîmbu.
La el am și durmit și la el voiu dormi, pînă ce se va’ntoarce fina <de> la
Brașov. (Acum însă nu e aci, o așteaptă în fiecare zi să vie. Peste vreo 5, 6
zile cred că va fi acasă). După ce se va’ntoarce ea acasă, mi-a spus Măriți,
că pot durmi la ea. De altmintrelea m-au primit foarte bine, cum nu credeam.
Deocamdată îmi merge bine aici. îmi place orașul, îmi plac și oamenii,
îmi place viața d-aici — numai zuruitul trăsurilor, care nu încetează toată
noapte(a), îți mîncă capul. N-am putut dormi mai de loc toată noaptea.
Astăzi m-am sculat de dimineață, m-am dus la Măriți (...).
Astăzi toată ziua m-am plimbat. Cunosc cîteva strade, cele mai frumoase.
M-am întîlnit cu mulți prieteni de-ai mei din Brașov. Sara am mers la grădina
« Colaro», cea mai vestită în București, unde cîntă un violenist renumit (i-am
uitat numele), discipul al lui Wiert de la Otetelișanu. Aci s-auzi cîntece româ-
nești. Trei zile și trei nopți într-una ai fi în stare să-l asculți și nu te-ai sătura.
M-am mai plimbat pe la Sf. George ; am fost și în biserică. Așa am petrecut
ziua cea dintîi.
Pînă acum n-am fost la nimenea. Mine am de gînd să merg la Hașdeu,
și la un profesor, la care mă va recomanda Ștefan. Numele nu îl știu, că are
un institut. La unul Frățilă încă mă va recomanda (...).
Al Dvoastră
lancu I. Bogdan
stud. philos. & juris
2.
București, 26 apr. [18]99
Sandi dragă,
îți răspund astăzi la lunga ta scrisoare din 16 aprilie. M-am întors tocmai
astăzi de la Slănic, unde am dus pe Marioara1 să stea pînă la vară, și mă folosesc
de timpul de odihnă de care dispun azi ca să-ți răspund.
Întîi de toate, nu trebuie să te hotărăști de pe acum ce-i de făcut la toamnă.
Mai e vreme de gîndit. Să-ți treci întîi examenul de ofițer bine, de ceea ce nu
mă îndoiesc de altfel, și apoi vom vedea. Eu cred că ar fi bine să rămîi în
Transilvania și, dacă e să te faci profesor, să te faci la gimnaziul din Brașov.
Dacă-ți dă un stipendiu de acolo, bine, dacă nu vei încerca de la alte instituții
din Transilvania și Ungaria. Eu cred că ți-or da din Brașov, numai să-ți
Soția lui Ioan Bogdan.
https://biblioteca-digitala.ro
282
ION COLAN
placă specialitățile pentru care vor ei să publice concurs. Nevoie de profesori
au totdeauna și stipendiu vacant este unul pentru toamnă. Despre acestea
te poate informa Măriți1 destul de bine. Eu aș dori chiar ca tu să rămîi în
Brașov. Măcar unul dintre noi să mai fie acolo, căci Gică 2 nu va face treabă.
Este o prostie a-ți închipui că n-ai să poți învăța ungurește; ai să înveți foarte
ușor între unguri și trebuie să înveți. Nouă ne trebuiesc oameni care să știe
bine ungurește ca să putem folosi literatura ungurească în interesul științei
noastre. Eu voi regreta totdeauna că n-am învățat destul ungurește. Mie mi-ar
plăcea să te ocupi nu numai de filozofie, ci mai ales de istorie și filologie. în
Ungaria 3 n-avem astăzi nici un istoric român serios. La Budapesta ai putea
să te prepari bine pentru aceste specialități. Pînă atunci caută să înveți nem-
țește, vorbind cit mai mult și citind gazete și cărți. Intr-un an de ședere la
Viena trebuie să înveți bine nemțește. Pentru stipendiu poți scrie și tu direct
d.p. directorul Oniț 4, care ține mult la tine, la Vlaicu 6 etc. La vară, cînd voi
fi în Brașov, voi vorbi și eu cu dînșii. Dacă nu-ți vor da stipendiu de-acolo și
vei fi silit să treci în România, apoi vom vedea ce vei face, după ce vei fi trecut
aci. Dar cum îți spun, eu aș dori ca să rămîi în Ungaria și să fii la Brașov și
deci trebuie încercat întîi acest lucru ! Toate celelalte asupra cărora mi-ai scris
sunt de ordin secundar și nu merită să-ți bați capul de acum cu ele (...)•
Al tău frate
lancu
НЕСКОЛЬКО ДАННЫХ О СЕМЬЕ ИОАНА БОГДАНА
По данным неизданных писем и документой
(Резюме)
Научная деятельность крупнейшего румынского ученого Иоана Богдана, основателя
кафедры славистики в Бухарестском Университете, известна благодаря опубликованным
исследованиям, которые были дополнены материалами, предоставленными на научной
сессии «Иоан Богдан и история румынской культуры». Однако, недостаточны данные,
касающиеся его семьи и представляющие значительный интерес. Этой семье румынская
культура обязана появлением двух ученых — филологов и историков.
Семья Иоана Богдана происходит из Брашова. 11 детей Иоана Богдана — отца и
Елены Богдан, урожденной Мунтяну, были воспитаны и отданы на учебу прежде всего
матерью, исключительной женщиной, которая с удовлетворением следила за их духовным
ростом. Так, из 7 мальчиков, трое — Иоан ,Георге и Штефан — станут преподавателями
в высших учебных заведениях, первые два — членами Румынской Академии; Иоан станет
ученым-славистом, получившим европейское признание, будучи избран членом «Общества
истории и древностей» при Московском университете и членом-корреспондентом Сербской
Академии. Георге Богдан, подписывавшийся Г. Богдан-Дуйкэ, является основополож-
ником румынской литературоведческой школы в Клуже; он подготовил целую плеяду
выдающихся исследователей. Аурел Богдан станет военным, дослужившись до чина гене-
рала. Гордость семьи Александру, который подавал большие надежды среди братьев
Богдан, ученик Г. Вайганда, получивший степень доктора словесности в Лейпццге, погиб
на фронте в 1914 году. Другие два брата — Иордан и Василе — были, один — аптекарем,
другой — бухгалтером. Из четырех девушек — Мария, Екатерина, Елена и Лучия —
1 Maria Bogdan, sora lui I. B.
2 G. Bogdan-Duică.
3 Se înțelege în Transilvania.
4 Virgil Onițiu, unul din străluciți! directori ai Gimnaziului din Brașov.
3 Arsenie Vlaicu, fost director al Școlalelor comerciale române din Brașov.
https://biblioteca-digitala.ro
FAMILIA LUI IOAN BOGDAN
283
Екатерина (Катанка), специалист по математике и физико-химическим наукам, преподава-
тельница, в 1901 году стала подругой жизни великого Николае Йорга. Она умерла год
спустя после трагической гибели ее мужа. Мария (Марици), основательница первого
детского сада для румынских детей в Трансильвании, проводила живую культурно-массо-
вую работу в своем родном городе. Лучия Богдан была сотрудницей Н. Йорги, занимаясь
административными делами в типографии в Вэлени де Мунте. Она — одна из 11 братьев
и сестер семьи Богдан, оставшихся в живых. Проживает в Вэлени де Мунте.
Иоан Богдан был женат на Марии Колцеску из Бухареста, которая умерла 18 декабря
1965 года в возрасте 88 лет, а годом раньше она присутствовала на торжествах по случаю
празднования столетия со дня рождения ее знаменитого мужа. Из троих детей Иоана Бог-
дана — Константин, Раду и Виорика — только последняя жива.
Автор уточняет и дополняет биографию каждого члена семьи Богдан, цитируя воспо-
минания его современников и рассказы его дочери. В конце статьи приводится неизданная
семейная переписка, сохранившаяся в Брашове, и воспроизводится ряд извлечений из
неизданных писем Иоана Богдана.
QUELQUES DÉTAILS CONCERNANT LA FAMILLE DE IOAN BOGDAN
(Autour de quelques lettres et documente inédits)
(Résumé)
La personnalité scientifique du grand savant roumain loan Bogdan, le fondateur de la
chaire de slavistique de l'Université de Bucarest, est connue des études publiées jusqu’ici ainsi
que des contributions présentées lors de la session « loan Bogdan et l’histoire de la culture
roumaine». Mais nos informations sont encore lacunaires au sujet de sa famille, l’une des plus
intéressantes et à laquelle la culture roumaine doit deux de ses savants philologues et historiens.
La famille de loan Bogdan est originaire de Brașov. Les onze enfante de loan Bogdan,
le père, et d’Hélène Bogdan, néé Munteanu, furent élevés et encouragés aux études par leur mère
surtout, une femme exceptionnelle, qui eut la satisfaction de suivre leur ascension bien méritée.
C’est ainsi que ses 7 garçons, trois — loan, Gheorghe et Ștefan deviendront professeurs d’univer-
sité; les deux premiers seront membres de l’Académie Roumaine, loan l’illustre slaviste de
notoriété européenne, sera aussi membre de la Société d’histoire et antiquités de l’Université
de Moscou et membre correspondeant de l’Academie serbe. Gheorghe Bogdan, qui signait
Gh. Bogdan-Duică, est le fondateur de l’école roumaine d’histoire littéraire de Cluj et a formé
une pléiade de chercheurs éminents. Aurel Bogdan, qui embrassera la carrière des armes, devien-
dra général. Un des grands espoirs de la famille, Alexandra, qui semblait appelé à être
le plus brillants d’entre les frères Bogdan, élève de G. Weigand et docteur ès-lettres de Leipzig,
tombera au front en 1914. Deux autres frères, Iordan et Vasile, furent l’un pharmacien et
l’autre comptable. Quant aux quatre sœures, Maria, Ecaterina, Elena et Lucia —, Ecaterina
(Catinca) licenciée en mathématiques et sciences physico-chimiques, professeur, deviendra en
1901 la compagne du grand Nicolas lorga. Elle mourut un an après la disparition tragique
de son époux. Maria (Măriți), la fondatrice du premier jardin d’enfants pour les Roumaine de
Transylvanie, dépensa une vive activité culturelle dans sa ville natale. Lucia Bogdan fut la
collaboratirice de N. lorga, c’est elle qui veillait sur l’imprimerie de Vălenii de Munte. Elle
est la seule en vie des onze enfants Bogdan et demeure à Vălenii de Munte.
loan Bogdan fut marié à Maria Colțescu de Bucarest, morte le 18 décembre 1965 à
l’âge de 88 ans, après avoir assisté, un an plus tôt, à l’anniversaire de la naissance de
son illustre conjoint. De leurs trois enfants — Constantin, Radu et Viorica — seul cette
dernière vit encore.
L’auteur précise et complète la biographie de chacun des membres de la famille Bogdan
en citant des souvenirs de contemporains et des témoignages de Viorica Bogdan, la fille de loan
Bogdan. L’article s’achève avec la présentation de la correspondance inédite de la famille,
conservée à Brașov et par quelques reproduction de lettre inédites de loan Bogdan.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI CU PRIVIRE LA VIAȚA ȘI ACTIVITATEA LUI IOAN BOGDAN
Perioada 1864 — martie 1886
C. BOROIANU
Despre activitatea lui loan Bogdan s-au scris in anii puterii populare
citeva studii remarcabile. Intre cei care s-au ocupat de opera marelui savant
trebuie să amintim pe D. Macrea x, P. P. Panaitescu 2, Damian P. Bogdan 3,
Mihail Dan 4 și G. Mihăilă 6. Sesiunea științifică festivă cu tema « loan Bogdan
și istoria culturii românești», organizată in decembrie 1964 de Asociația Slaviș-
tilor din Republica Socialistă România, a constituit un moment culminant
in acțiunea de preluare și valorificare a bogatei moșteniri, pe care întemeietorul
școlii noastre de slavistică a lăsat-o posterității e.
Om de știință cu renume european, stăpinind zece limbi, intre care cele
slave 7, loan Bogdan a scris lucrări care au stirnit admirația savanților români
și străini 8.
Dacă operele lui loan Bogdan sint, in general, bine cunoscute, ele fiind
lucrări de bază, puncte de plecare pentru cercetări in multiple direcții (istorie
națională, istoria literaturii române vechi, filologie slavă), nu se poate spune
același lucru despre viața sa. Notele biografice publicate pînă în prezent,
1 Opera de slavist a lui loan Bogdan, în LR, 1955, nr. 4, p. 5 — 16, reprodus sub titlul
loan Bogdan, în voi. Lingvițti ți filologi români, București, 1959, p. 105 — 121.
1 Cronicile slavo-române din sec. XV—XVI publicate de loan Bogdan. Ediție revăzută
și completată de P. P. Panaitescu, Editura Academiei, 1959.
3 loan Bogdan. Activitatea țtiințifică ți didactică, Ral, III, 1958, p. 187—207; Legăturile
slavistului loan Bogdan cu Rusia, în voi. Studii privind relațiile româno-ruse, voi. III, București,
1963, p. 181 — 338; loan Bogdan in circuitul slavisticii europene, în « Studii», XVIII, 1965,
nr. 1, p. 3 — 26.
* Elemente progresiste in opera lui I. Bogdan, în «Anuarul Institutului de istorie din Cluj»,
I—II, 1958 — 1959, p. 199—218; Din corespondența lui loan Bogdan cu savanții ruți, în« Studii»,
XIII, 1960, nr. 1, p. 129—138; Legăturile lui loan Bogdan cu filologii poloni. Un capitol din
relațiile țtiințifice româno-polone la sfirțitul secolului al XlX-lea,în Rsl, IV, 1960, p. 309—326.
3 O sută de ani de la națterea unui mare savant român: loan Bogdan, în « Contemporanul»,
nr. 31, din 31 iulie 1964.
' Pentru desfășurarea sesiunii vezi G. Mihăilă, Din activitatea Asociației Slavițlilor
din Republica Socialistă România, în Rsl, XII, 1965, p. 398—404 și Dan Zamfirescu,
Sesiunea festivă «loan Bogdan ți istoria culturii românețtiv (8—10 decembrie 1964), în« Studii»,
XVIII, 1965, nr. 1, p. 181-186.
7 N. lorga spunea că vorbea limba rusă «cu ușurință și eleganță, cunoscind în același
timp, cu o stăpînire deplină de filolog, celelalte limbi ale vastei familii slave» (loan Bogdan,
în voi. Oameni cari au fost, III, București, 1936, p. 14).
8 Vezi P. P. Panaitescu, loan Bogdan ți studiile de istorie slavă la români, extras
din « Buletinul Comisiei istorice a României», voi. VII, 1928, p. 10; D a m i a n P. Bogdan,
art. cit. din «Studii», 1/1965, și Lucia D j a m o. Ecouri peste hotare despre activitatea țtiin-
țifică a lui loan Bogdan, (Comunicare la sesiunep «loan Bogdan ți istoria culturii românețti »).
https://biblioteca-digitala.ro
286
C. BOHOIANU
unele mai recente, cuprinse în studiile amintite, altele mai vechi, datorate lui
N. lorga 1 și I. Lupaș 2, sînt sărace și nu corespund totdeauna realității. S-a
afirmat astfel greșit că loan Bogdan s-a născut în anul 1862 (I. Lupaș 3 și
Mihail Dan 4), că ar fi urmat cursurile Universității din Iași între 1881 —1885,
că în timpul studenției ar fi fost pedagog la Școala normală din Iași, că ar fi
învățat singur, ca student, limbile slave, că ar fi plecat în străinătate, pentru
specializare, imediat după obținerea licenței ș.a.
Articolul de față își propune să aducă, pe baza unor cercetări noi și a
unor documente inedite, unele precizări cu privire la familia marelui om de
știință și la anii săi de formare intelectuală.
loan Bogdan s-a născut la 25 iulie 18645. Tatăl slavistului, loan I.
Bogdan,« neguțătoriu, născut în cetatea Brașovului în anul 1832», cum glăsu-
iește actul de căsătorie din 3 noiembrie 1863 6, era un om cu puțină știință
de carte. Ținuse prăvălie 7, pe care o lichidează insă pe la 1882. Ieșind sărac
din negustorie, îți caută o slujbă, dar negăsind de lucru în orașul natal, se
angajează la primăria din Sinaia ca taxidar. încasa accizele, adică taxele de
la căruțele care intrau cu marfă în Sinaia8. Mergea din cînd în cînd la
Brașov să-și vadă familia și să lase acolo o parte din neîndestulătorul salariu.
Bătrînul s-a stins la spitalul din Sinaia în ziua de 21 decembrie 1906, în urma
unei apoplexii 8. A fost înmormîntat la cimitirul din marginea de sud a orașului,
aproape de șoseaua națională.
Mama slavistului, Elena Bogdan, era fiica lui loan Munteanu din Brașov
și sc născuse la 22 aprilie 1846, așa cum reiese din « Protocolul botezaților»
de la biserica Sf. Nicolae din Șchei10. Era o femeie înțeleaptă, harnică și perse-
verentă, exemplu viu — așa cum subliniază Nicolae lorga, ginerele ei — pentru
cei unsprezece copii« de ce poate fi o muncă de toate zilele, o luptă necontenită
cu greutățile vieții și o jertfă neîntreruptă pentru datorie»11. Elena și loan
I. Bogdan au avut șapte băieți și patru fete. Băieții au fost, în afară de loan
1 Art. cit., p. 12 — 15.
2 loan Bogdan (1862—1919), în «Țara Bîrsei», II, 1930, nr. 3; loan Bogdan in lumina
unor fragmente din corespondența sa, extras din AAR, Mem. Secț. ist., seria III, tom. XXVII,
București, 1945, p. 4.
3 loan Bogdan (1862 — 1919), vezi nota 2.
4 în studiul Legăturile lui I. Bogdan cu filologii poloni, se orientează, probabil, după artico-
lul din 1930 al lui 1. Lupaș (anul 1862 figurează și în I. A. C a n d r e a și G h. A d a m e s c u,
Dicționarul enciclopedic ilustrat, București, 1931, p. 1533). Dar I. Lupaș a revenit ulterior,
stabilind ca dată a nașterii: 25 iulie 1864.
3 Această dată apare în actele oficiale de mai tîrziu,ca de pildă în diploma de maturitate.
Registrul de nașteri-botezați al bisericii Sf. Nicolae-Șchei din perioada respectivă nu se află
nici la Sfatul popular Brașov, nici la Arhivele Statului din acel oraș.
3 Protocolul cununafilor pe anul 1863. Parohia română ortodoxă Sf. Nicolae-Șchei, Arhivele
Statului Brașov, nr. 179, f. 105.
7 Prăvălia avea firma« I. I. Bogdan. Material —, Specerei — und Farben — Handlung».
Fusese deschisă în 1858, așa cum, atestă înștiințarea tipărită la 1 aprilie 1858 (în posesia
noastră).
8 In acest oraș mai trăiesc și astăzi oameni care l-au cunoscut și care și-l amintesc contro-
lind încărcăturile la bariera dinspre Poiana Țapului. Astfel, bătrînul Ghiță Bucur, domiciliat
în Sinaia, Bd. 23 August, nr. 23, ne informează:«loan Bogdan avea postul de control aproape
de casa mea; era din Transilvania și vorbea bine ungurește».
8 Cf. actul de deces nr. 71, din 1906, dec. 22, înscris în «Registrul stării civile pentru
morți pe anul 1906» din Sinaia, f. 37. (Arhiva Sfatului Popular Sinaia).
10 « Atestat de botez», eliberat la 5 mai 1867 de loan Petricu, protopop, paroh al bisericii
sf. Nicolae, în posesia noastră.
11 N. lorga, op. cit., p. 13.	.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
287
(primul născut, purtînd prenumele tatălui): Gheorghe (n. 21 decembrie 1865),
Iordan (n. 15 februarie 1868), Vasile (n. 22 decembrie 1871), Ștefan (n. 14 apri-
lie 1876), Alexandru (n. 6 februarie 1881) și Aurel (n. 26 martie 1883); iar
fetele: Elena (n. 26 noiembrie 1869), Maria (n. 11 noiembrie 1873), Ecaterina
(n. 1 noiembrie 1878) și Lucia-Augusta (n. 11 februarie 1888 1).
în absența soțului, care își avea serviciul la Sinaia, Elena Bogdan a știut
să-și crească cei 11 copii in spiritul muncii și al împlinirii cu strictețe a înda-
toririlor, astfel încît din cei șapte băieți, trei — loan, Gheorghe și Ștefan —
au ajuns profesori universitari, iar dintre aceștia primii doi au fost membri
activi ai celui mai înalt for de cultură din țară, Academia Română. Și ceilalți
au făcut studii superioare: Alexandru și-a luat doctoratul în filologie la Uni-
versitatea din Leipzig, a funcționat apoi ca profesor la Brașov, dar a murit
tînăr, pe front, in primul război mondial; Iordan avea licența în farmacie,
iar Aurel, ofițer, absolvent al Școlii superioare de război, a înaintat pînă la
gradul de general. Fetele au fost date și ele la învățătură, una dintre ele,
Ecaterina (licențiată in matematici și fizico-chimice) ajungînd tovarășa de
viață și de muncă a celui mai mare istoric al nostru, Nicolae lorga.
Bătrîna Elena Bogdan s-a săvîrșit din viață la 14/27 decembrie 1911, în
București 2, și a fost înmormîntată la cimitirul Belu, în locul unde își vor afla
odihna, treizeci de ani mai tîrziu, Nicolae și Ecaterina lorga 3.
loan Bogdan, viitorul istoric și filolog, și-a făcut studiile primare și secundare
la Brașov. Liceul românesc din localitate purta atunci titulatura de« Gimnaziul
mare român de lege greco-ortodoxă». « Gimnaziul» luase ființă în 1850, fiind
condus de dr. loan Meșotă pînă în 1878, iar după aceea de Ștefan losif, tatăl
poetului Șt. O. losif. înscris în clasa I gimnazială în anul școlar 1874/1875,
I. Bogdan a fost coleg de clasă cu Alexandru Hodoș, scriitorul Ion Gorun de
mai tîrziu. Dacă în clasa I ocupă locul al șaselea în clasificare, începînd din
clasa a Il-a loan Bogdan trece în fruntea clasei, terminînd ca șef de pro-
moție. în ziua de 26 iunie (8 iulie st. n.) 1882 își trece examenul de maturitate
cu rezultate excelente 4.
în septembrie 1882, loan Bogdan se îndreaptă spre București, cu gîndul
de a se înscrie la Universitatea din capitală s.
Negăsind un post care să-i asigure existența în timpul studiilor univer-
sitare și neputînd obține o bursă, pleacă la Iași, unde auzise că se ține concurs
pentru ocuparea locurilor libere la Școala normală superioară de acolo. înfiin-
țarea a două școli normale superioare, la București și la Iași,« cu scopul formării
de profesori de licee și de facultăți» era prevăzută în « Legea asupra instruc-
țiunei» 6 (art. 311) din 1864. Școlile nu și-au început însă activitatea decît
mai tîrziu. Cea din Iași s-a organizat abia în toamna anului 1880 și numai cu
« Secțiunea științifică», care începe să funcționeze regulat de la 1 decembrie.
« Secțiunea de litere» își deschide porțile după doi ani. Prezentîndu-se la concurs,
1 Dintre cei unsprezece copii, singura in viață; locuiește la Vălenii-de-Munte.
2 Venise să-și vadă copiii stabiliți în capitala României, pe loan, Gheorghe, Ștefan și
Ecaterina.
3 Marele savant a fost asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940, iar soția sa a murit după
un an, la 23 noiembrie 1941.
4 Publicăm, în Anexa I, diploma de maturitate, după copia făcută de însuși 1. Bogdan
(Arhivele Statului Iași, mapa 131 b).
3 Vezi Anexa li.
* Publicată în« Monitorul oficial al Principatelor Unite Române», nr. 272 din 5/17 decem-
brie 1864.
https://biblioteca-digitala.ro
288
C. BOROIANU
în prima jumătate a lunii octombrie 1882, loan Bogdan reușește să ocupe
un loc în noua secție a școlii, unde va fi coleg cu Gh. Ghibănescu, viitorul
istoric.
In conformitate cu prevederile legii din 1864, elevii școlilor normale supe-
rioare erau toți interni \ avînd obligația de a urma atît cursurile facultății
respective (studii externe), cit și cursuri speciale (studii interne), ținute de
« maeștri de conferințe», desemnați de minister dintre profesorii universitari.
La secția de litere a școlii din Iași fuseseră numiți Ștefan Vîrgolici pentru limbile
elină, latină și franceză, Andrei Vizanti pentru istorie universală, istoria româ-
nilor și literatura română și Constantin Dimitrescu-Iași pentru istoria filo-
zofiei, pedagogie și didactică. Conform legii lui Al. I. Cuza din 1864, maeștrii
de conferințe urmau să facă în anul I « o revizie aprofundată a învățăturilor
din liceu», iar în anul al Il-lea « să dea acestor învățături mai multă dezvoltare,
perfecționîndu-se elevii în cunoștințe de tot felul» (art. 327); anul al IlI-lea
era rezervat specializării. Maeștrii de conferințe aveau menirea, deci, de a
pregăti pe elevii școlilor normale superioare pentru viitoarea lor carieră didactică.
Ei erau ajutați de cite «un repetitor și veghetor de ordine» (cîte unul pentru
fiecare secție), ales de consiliul maeștrilor de conferințe dintre profesorii de
liceu. La secția de litere din Iași funcționa Alexandru Lambrior.
La Facultatea de litere, loan Bogdan a frecventat în același timp cursurile
lui I. Caragiani (limba și literatura elină), Aron Densușianu (limba și litera-
tura latină), N. lonescu și P. Rășcanu (istorie universală), A. D. Xenopol
(istoria românilor), A. Vizanti (istoria literaturii române), Șt. Vîrgolici (limba
și literatura franceză), C. Leonardescu (istoria filozofiei și logica), C. D. Dimi-
trescu-Iași (pedagogie generală, istoria pedagogiei și pedagogie gimnazială),
în facultate îl atrage îndeosebi cursul de istorie națională al lui A. D. Xeno-
pol 2 la care, de altfel, își va lua și teza de licență.
Ca elev bursier, loan Bogdan a fost scutit de unele griji de ordin material.
Familia o ducea însă foarte greu. După lichidarea negustoriei, tatăl a rămas
cîtva timp fără ocupație, deci fără nici o sursă de venit. Tînărul își exprima
îngrijorarea: « Mi-e teamă că băieții n-au ce să mănînce și n-aș vrea să mai
aud că sînteți lipsiți. Nici să nu-mi mai scrieți niciodată de asta, căci îmi
faceți numai supărare și gînduri rele»3.
în tot timpul studenției, I. Bogdan este preocupat de aranjarea actelor
legate de trecerea sa în România. Se decide să rămină în România, chiar dacă
stăpînirea austro-maghiară i-ar refuza autorizația: « Puțin îmi pasă de mi-o
dă sau nu mi-o dă, eu tot aici am gîndul să rămîn [. ..]. Nimeni nu-mi poate
schimba gîndul»4.
Notele obținute de-a lungul celor trei ani de studii sînt în marea lor majo-
ritate bile albe. între 4—29 iunie 1885, I. Bogdan se prezintă la cele trei
1 în 1897, Spiru Haret desființează școlile normale superioare, înlocuindu-le prin semi-
narii pedagogice. In expunerea de motive care însoțește legea din 1897, se spunea că regimul
de internat pină la vîrșta de 22—25 de ani nu este recomandabil, deoarece« creșterea între cele
patru ziduri ale unui internat pînă la o etate așa de înaintată» dă societății oameni nepregătiți
pentru viață. Se mai argumenta că școlile normale superioare se adresau unui număr prea mic
de tineri, fiind din această cauză foarte costisitoare pentru stat.
1 A. D. Xenopol și-a început cursul în toamna anului 1883. Prelegerea inaugurală
(« Lecțiunea de deschiderea cursului de istoria românilor de la Universitatea din Iași») a apărut
în « Convorbiri literare», an. XVII, nr. 8, 1. XI. 1883, p. 300—306.
3 Scrisoare din 11 septembrie 1883 (Anexa V).
4 Scrisoare din 13 noiembrie 1883 (Anexa VI).
https://biblioteca-digitala.ro
Ioan Bogdan-tatăl cu fiicele Ecaterina—căs. N. Iorga (dreapta) și Maria—căs. Gr. Popescu
și fiii Ștefan (dreapta sus) Alexandru (stingă sus) și Aurel, la Sinaia.
Colecția C. Boroianu
https://biblioteca-digitala.ro
Liceul din Pomîrla în perioada profesoratului lui Ioan Bogdan
Colecția C. Boroianu
https://biblioteca-digitala.ro
loan Bogdan cu soția Mana (născ. Colțescu) și cu cei trei copii: Radu, Dinu și Viorica
Colecția C. Boroianu
https://biblioteca-digitala.ro
loan Bogdan împreună cu profesorul Simion Mîndrescu și fiul mai mare, Radu Bogdan. Bușteni, 1912
Colecția C. Boroianu
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
289
serii de probe ale examenului de licență. Lucrările scrise au fost: una de limbă
elină, a doua de limbă latină și a treia din filozofie (Rolul sofiștilor în mișcarea
intelectuală și morală la greci) L
Examenul oral a avut loc în ziua de 13 iunie 1885 în fața comisiei formate
din: I. Caragiani, decan-președinte, A. D. Xenopol, C. Leonardescu, C. D. Dimi-
trescu-Iași, Șt. Vîrgolici și Aron Densușianu — membri, fiind declarat « admis
cu șase bile albe» 2. La 29 iunie, I. Bogdan trece cu același succes ultima
probă: susținerea tezei de licență, care trata despre Istoria coloniei Sarmize-
getusa 3. Comisia examinatoare decide « a se admite teza de licență cu unani-
mitate de bile albe, prin urmare cum magna laude» 4. loan Bogdan este astfel
nu numai un strălucit licențiat al Universității ieșene, ci și cel dinții absolvent
al Școlii normale superioare — secția litere. Istoria coloniei Sarmizegetusa,
primul studiu publicat de I. Bogdan, s-a bucurat de o foarte bună primire.
lonescu-Gion îl laudă într-un foileton din« Românul» («Consider acest debut
al d-lui I. Bogdan ca plin de făgăduieli pentru viitoarele d-sale lucrări»5),
iar A. D. Xenopol îl citează în marea operă de sinteză Istoria românilor din
Dacia Traiană6.
în timpul șederii în capitala Moldovei, I. Bogdan intră în relații cu unii
membri ai Junimii (o parte din profesorii săi erau junimiști). Datorită acestor
legături 7, la terminarea studiilor, primește propunerea din partea așezămîn-
tului A. Bașotă (din a cărui epitropie făceau parte junimiștii Vasile Pogor
și loan lanov) de a merge ca profesor de elină și latină la Pomîrla, sat așezat
într-o regiune pitorească, la 12 km. nord-vest de Dorohoi. Acolo funcționa
de la 18 februarie 1879, sub conducerea poetului Samson Bodnărescu,
un institut particular8, care purta numele donatorului Anastasie Bașotă,
fost hatman și apoi mare logofăt al Moldovei. Direcția institutului este înștiin-
țată la 11 august 1885 că «epitropia a angajat pe domnul I. Bogdan ca
profesor în locul vacant și o invită a se regula o odaie pentru el ca pentru
toți profesorii» 9.
Școala, instalată în fostul conac boieresc și în construcțiile anexă, dispunea
de patru clădiri. într-una erau sălile de clasă, în alta dormitoarele elevilor
(internatul), iar în celelalte locuințele corpului didactic și birourile adminis-
1 Vezi mapa 131 b, fond Facultatea de litere, Arhivele Statului Iași.
1 Proces verbal nr. 145 din 13 iunie 1885, semnat de membrii comisiei, Arhivele Statului
Iași (vezi mai sus).
1 Teza a fost imprimată la Iași, in Tipografia lucrătorilor români asociați, 1885. Pe exem-
plarul păstrat la Arhivele Statului Iași (vezi mai sus nota 1) sînt notate chestiunile puse
tînărului candidat de către A. D. Xenopol: a 1. Deosebirea dintre municipiu și colonie, 2. Ce
importanță are prezența sarmaților în Dacia? 3. Cum trebuie întrebuințate inscripțiile în
istoriografie? și 4. Ce dovedește găsirea inscripțiunii din a. 268?».
4 Vezi Procesul verbal nr. 187 din 29 iunie 1885 (aceeași mapă).
1 Curierul literar, în« Românul», an. XXIX, 15—16 iulie 1885, p. 3.
8 Voi. I, Iași, 1888, p. 275 și p. 277.	.
7 Samson Bodnărescu într-o scrisoare trimisă din Pomîrla Iui lacob Negruzzi, la 30 octom-
brie 1885, spune:« Bogdan s-a bucurat de complimentele ce i-ai trimis și te roagă să primești
și din parte-i salutări». Vezi I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, voi. II, Bucu-
rești, 1932, p. 157.
8 Asimilat la începutul anului școlar 1906/1907 celorlalte școli ale statului (vezi« Anuarul
liceului Anastasie Bașotă din Pomîrla», Iași, 1907, p. 9). Din 1906 liceul trece sub administrația
Casei Școalelor. Samson Bodnărescu a condus școala timp de 23 de ani, între 18 februarie
1879 și 18 februarie 1902, cînd moare.
9 Registrul de intrare pe anul 1884/1885, p. 85 (astăzi în arhiva Școlii tehnice agricole
din Pomîrla, înv. 2/1958).
https://biblioteca-digitala.ro
290
C. BOROIANU
trațieiInstitutul asigura întregului personal locuința, hrana și încălzirea.
Elevii, în număr de patruzeci, erau« fii de țărani lipsiți de mijloace de pe moșiile
Pomîrla, Lișnea și Cocorăni, cum și o parte din copiii provenind din Insti-
tutul orfanotropic gregorian din Iași» 2. Toți elevii erau interni și bursieri.
Proaspătul profesor, atunci în vîrstă de 21 de ani, își ia postul în primire
la 1 septembrie 1885. Se simte bine aici:« locul e frumos, clima e sănătoasă» 3.
într-adevăr, liceul se afla în mijlocul unei întinse și poetice grădini, pe o înăl-
țime (Dealul Cărămidăriei), de unde privirile puteau urmări pînă departe, spre
Dorohoi și spre codrii Herții, peisajul policrom, mereu îmbogățit cu noi nuanțe.
Temeinica pregătire și conștiinciozitatea noului profesor se fac simțite
de la început. La scurt timp după începerea cursurilor, loan Bogdan informează
în scris direcția institutului asupra lipsurilor constatate în cunoștințele elevilor
la limbile greacă și latină, propunînd soluții de îndreptare 4. Cere îmbogățirea
bibliotecii școlii 8 cu lucrări noi, comandă pentru propria-i bibliotecă studii
din străinătate, prin librarii din Iași, citește fără răgaz.« Trebuie să-mi cumpăr
cărți, scrie el mamei, căci fără de ele sunt mort. Va trebui să cheltuiesc
cîteva sute de franci pentru cărți în acest an. Ele îmi vor aduce însă mai
tîrziu răsplata; cînd avînd mai multe cunoștințe, voi putea scrie cîte ceva»6.
Condițiile aspre de viață de pînă atunci, pasiunea pentru studiu, nesi-
guranța zilei de mîine îl fac să ducă o existență retrasă și gravă, cu totul opusă
de aceea a tinerilor de etatea lui: « Trăiesc în raport cu vîrsta mea foarte
retras. Se miră toți de mine că sînt așa de retras și serios, îmi zic că am
îmbătrînit fără de vreme. Nime nu mă crede că am numai 21 de ani»7.
într-una din scrisori mărturisește părinților că vrea să-și creeze prin muncă
o poziție socială care să-i permită, pe de o parte, să le facă și lor viața mai
ușoară (începe să-i ajute cu bani), iar pe de alta să-i dea posibilitatea « de
a-i satisface dorința de a ajunge un prețuit om de știință» 8.
Din această perioadă datează și cele dintîi colaborări la «Convorbiri
literare». Primul articol, apărut în numărul din 1 noiembrie 1885, este o dare
de seamă critică asupra cărții lui Aron Densușianu, Istoria limbii și literaturii
române 9. Deși recunoaște fostului său profesor de latină meritul de a fi grupat
«toate datele aflate pînă acum cu privire la istoria limbii și literaturii» 10 și
de a fi dat«întîia încercare serioasă de sinteză», loan Bogdan critică poziția
neștiințifică a autorului într-o serie de probleme de limbă și literatură. între
altele, recenzentul ia apărarea lui V. Alecsandri, pe care istoricul literar îl situa,
ca valoare, în urma lui Dimitrie Bolintineanu și Andrei Mureșanu, acuzîndu-1
că săvîrșește grave greșeli gramaticale și că își împestrițează limbajul poetic
cu expresii vulgare sau neologistice. Darea de seamă a lui I. Bogdan atrage
1 Pentru descrierea amănunțită a localului, așa cum era atunci, vezi « Tabloul» înaintat
de direcția școlii Ministerului Instrucțiunii în 1886 (Arhivele Statului București, Dos. 4215/1887,
f. 325-335).
2 Art. 1 din « Reg. de ordine și disciplină», Iași, 1879.
9 Scrisoarea din 20 septembrie 1885 (Anexa IX).
4 Registrul de intrare (vezi nota 9, p. 189).
8 Prin « Tabloul» înaintat (vezi nota 1) direcția școlii informează Ministerul Instruc-
țiunii că biblioteca avea în cursul anului 1887 un număr de 2180 de volume.
6 Scrisoarea din 15 noiembrie 1885 (Anexa X).
7 Ibidem.
8 Scrisoare din 1 decembrie 1885 (Anexa XI).
* loan Bogdan, Istoria limbii fi literaturii române de d. Aron Dansufianu (1885).
Dare de seamă critică, în« Convorbiri literare», XIX, nr. 8, p. 678 — 696.
10 Ibid., p. 678.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN	291
atenția lui Titu Maiorescu, care reia discuția, scriind un articol fulminant (în
lături ! împotriva lui A. Densușianu. Intervenția lui Titu Maiorescu era
menită să demonstreze o dată mai mult că ignorarea criteriului estetic în ierar-
hizarea valorilor literare ducea la concluzii de-a dreptul rizibile, ca acelea la
care ajunsese profesorul ieșean 2.
în numărul din decembrie 1885 al « Convorbirilor literare»3, I. Bogdan
recenzează lucrarea lui A. D. Xenopol, Memoriu asupra învățămîntului superior
în Moldova, cu ocaziunea aniversării de cincizeci de ani a înființării acestui învă-
țămînt, 16 iunie 1885, prima încercare valoroasă din domeniul istoriei învă-
țămîntului nostru, « un studiu serios, rezultat al unor cercetări amănunțite
și conștiincioase» (p. 789). Este de acord cu autorul că vremea fanarioților
n-a însemnat o epocă de decadență pentru cultura noastră; învățămîntul,
dimpotrivă, a progresat (dovadă: înființarea seminarului de la Socola și a
școlii lui Asachi).
Colaborarea la revista« Junimei» continuă apoi în numărul din februarie
1886, în care recomandă cu căldură Antologia română pentru uzul școalelor
secundare de Miron Pompiliu (Iași, 1885) 4, «o lucrare pe deplin reușită»,
deoarece autorul a ținut seama, în selecția operelor, de valoarea lor
estetică.
în numărul din martie, I. Bogdan prezintă Istoria română de Gr. G. Toci-
lescu 5, manual școlar pe care îl consideră corespunzător atît din punct de
vedere științific cît și metodic. Atrage atenția însă asupra unor teorii greșite,
ca aceea privitoare la perioada de formare a limbii și poporului român, pe care
autorul o fixase in primele două secole ale erei noastre.
în numărul următor, loan Bogdan se ocupă de Codicele Voronețean6
editat de I. G. Sbiera. Observă că primele două părți ale lucrării, transcrierea
manuscrisului și vocabularul, sînt meritorii. Partea a IlI-a, studiul, este însă
«plin de idei greșite» (traducerea s-ar fi făcut, după Sbiera, în secolul al
Xll-Iea; locul unde s-a efectuat: Ohrida; slavii ar fi împrumutat alfabetul
chirilic de la români, nu invers etc.), erori pe care I. Bogdan le îndreaptă
cu discernămînt.
Articolele scrise la Pomîrla pentru « Convorbiri» prevestesc, prin bogăția
informației și rigurozitatea științifică, prin ținuta lor academică, de o exemplară
claritate și de un perfect echilibru, pe marele om de știință de mai tîrziu.
Pentru tînărul însuflețit de dorința de a desfășura o amplă activitate
științifică, Pomîrla nu avea să reprezinte decît un prim și scurt popas. Cea
mai vie dorință a lui era în vremea aceasta de a-și desăvîrși studiile în străină-
tate :«Avînd o catedră, mă pot duce și în străinătate după vreun an pe chel-
1 Vezi« Convorbiri literare», XX, nr. 3, 1 iunie 1886, p. 193—209. Titu Maiorescu citează
în acest articol darea de seamă a lui loan Bogdan (p. 193).
2 într-un Post scriptum, T. Maiorescu reproducea raportul academic al lui B. P. Hasdeu,
care spunea, între altele, despre lucrarea lui A. Densușianu: « Partea relativă la limbă este
mai pe jos de orice critică... Nu vom vorbi nimic despre modul d-lui Densușianu de a privi
asupra literaturii române moderne, în care Bolintineanu și Mureșanu îi apar ca niște uriași,
pe cînd Alecsandri devine mai mititel decît răposatul Lepădatu de la Brașov. Conchid deci la
nepremiarea acestei Incrări» (p. 209).
8 P. 785-790.
* P. 982-985.
5 Istoria română pentru clasele primare fi secundare de Gr. G. T o cil e 8 cu, partea I,
ediția I, București, 1885, în « Convorbiri literare», XIX, nr. 12, p. 1062—1067.
8 Codicele Voronețean cu un vocabular și studiu asupra lui de loan al lui G. Sbiera, Cer-
năuți, 1885, in« Convirbiri literare», XX, nr. 1, p. 77—88.
https://biblioteca-digitala.ro
292
C. BOROIANU
tuiala mea, dacă nu voi căpăta vreo bursă de stat» 1. Este decis, în acest
scop, să facă economii severe:« Voi renunța deci la orice petreceri și distracțiuni
și voi trăi ca un călugăr»2.
Cele zece scrisori, pe care le publicăm în Anexe 3 (semnalate, în parte, la
Sesiunea științifică a Universității București, din 19644), conțin informații
prețioase cu privire la anii studenției și profesoratului la Pomîrla. Ele scot
la iveală judecata matură, țelurile precise, pasiunea pentru carte, munca neobo-
sită, sobrietatea, perseverența, energia, optimismul cu care viitorul savant a
înfruntat greutățile vieții, cît și grija pentru cei rămași acasă, pentru părinții
copleșiți de nevoi, pentru frații mai mici, toți în școli. Excepționalele sale
însușiri, pregătirea temeinică făcută la Brașov și la Iași, continuată apoi în
străinătate aveau să deschidă tînărului savant porțile primei universități din
țară. La numai nouă ani după tentativa nereușită de a frecventa Universitatea
din București, loan Bogdan inaugura în capitală cel dinții curs de slavistică.
V. Jagid, fostul său profesor de la Viena, întimpina numirea cu cuvintele:
« Bucureștiul poate să fie mîndru că posedă acum un reprezentant al filologiei
slave, pentru care pot să-l invidieze multe universități austriace, mai ales
însă universitățile ungurești»6.
Consacrarea definitivă pe plan internațional veni însă o dată cu proclamarea
sa ca « doctor honoris causa» al universităților din Praga, Cracovia și Belgrad
și cu alegerea sa ca membru al Academiei din Belgrad6.
Nr. 304 a. 1881/2
ANEXE
I
Testimonium maturitatis
Bogdanu loannes, mercatoris Ioannis filius, in urbe Brassd (Corona) in Transilvania
natus anno 1864 die 25 lulii, religione grec, orientalis, postquam studiorum, quae in gym-
nasiis tractari solent, cursum peregit et quidem primam usque octavam classem in gymnasia
romano gr. orientali coronensi octo per annos tentamen, quo se matumm studiis sraHrmim
probaret, publice subiit die 26 Iunii/8 lulii 1882.
Legibus et institutis scholasticis.......................................... ad	amussim
In tentamine autem, cui cum legitime subjecimus bos in singulis disciplinis progressus
nobis probavit:
In doctrina religionis ....................................................
In lingua latina...........................................................
In lingua graeca...........................................................
In lingua vernacula (romana)...............................................
praeclaros
praedaros
praeclaros
1 Scrisoare din 15 noiembrie 1885 (Anexa X).
* Scrisoare din 20 septembrie 1885 (Anexa IX).
’ Scrisorile se află în posesia noastră. Ne-au fost dăruite de Constanța Bogdan (născ.
Duro), soția lui Ștefan Bogdan, fost profesor la Facultatea de farmacie din București. Sînt
dintre cele mai vechi (perioada 1882—1885) descoperite pînă în prezent. Unele fragmente
mai puțin semnificative au fost omise, marcindu-se aceasta prin puncte de suspensie în paranteze
drepte.	1
4 C. Boroianu, La aniversarea a 100 de ani de la nașterea slavistului loan Bogdan,
comunicare susținută la 16 octombrie 1964 în cadrul Secției a Xl-a, subsecția A — limbi slave.
6 I. L u p a ș, loan Bogdan în lumina unor fragmente din corespondența sa, AAR, Mem.
secț. ist.. Seria Iii, tom. XXVII, Mem. 7 și extras, București, 1945, p. 4.
• Ibidem, p. 42.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
293
In lingua hungarica ................................................. eximios
In lingua germana................................................... praeclaros
In lingua gallica................................................... praeclaros
In historia et geographia........................................... praeclaros
In mathematica...................................................... praeclaros
In physica ......................................................... praeclaros
In historia naturali ............................................... praeclaros
In propaedeutica philosophies ...................................... praeclaros
In gymnastica arte.................................................. praeclaros
In cantu ............................................................ —------
In graphidos scientia .......................................................
In geometria descriptiva ........................................... praeclaros
Cum itaque videatur praestitisse, quae ad rite ineunda studia academica leges requi-
runt perfecte maturum judicavimus.
Ejus rei in fidem hancce ei tabulam sigillo gymnasii majoris graeco-orientalis munitam
dedimus et nomina nostra ipsi suhscripsimus.
Datum Coronae die 1 lulii a. 1800 octogesimo secundo.
Supremus inspectoratus scholarum
graeco-orient. in Transilvania
(ss) Myron Romanul, Arhiepiscop
și mitropolit
(ss) Stephanus losifu, Gymnasii
rector atque linguae latinae et
graecae professor
Viri collegii explorandae maturitatis:
(ss)	Dr. Nicolaus Popu historiae et geograph. propaed*
philosoph. professor
(ss)	Lazarus Nastasi physicae professor
(ss)	losephus Fericeanu doctrinae religionis professor
(ss)	Dr. Basilius Glodariu linguae germanicae professor
(ss)	Pantelimon Dima math. prof.
(ss)	loanu Popea linguae vernaculae prof.
(ss)	Ipolit Ilasievici historiae nat. prof.
(ss)	Josephus Marini geom. descr. prof.
(ss)	David Almaganu linguae hungaricae prof.
II
București, în 13 sept. 1882
Iubite unchiule *,
Conform promisiunii ce ți-am făcut la plecarea mea din Brașov, iată că m-apuc să-ți
descriu starea mea cea nouă, în care mă aflu aci în capitala României. [ — ]
Numai de o săptămînă mă aflu în București, dar îți spun drept că m-am săturat de el.
Șase zile am umblat pe la ușile celor mari și-am așteptat, și cu toate acestea încă n-am făcut
nimic. Și am să mai umblu încă mult, pînă ce mi-oi găsi un loc cumsecade. Mi-aș fi găsit
eu, nu-i vorbă, un loc la un institut, dar foarte rău. îmi dă mîncarea, cvartirul și spălatul
și sunt ocupat pe zi 5 ore. Plată nu-mi dă de loc. Peste 8 zile pot intra acolo, dacă nu-mi
găsesc alt loc mai bun. Dar dacă voi intra acolo, știu că o voi duce foarte rău. Mîncarea
e rea, ca la toate institutele, odaie separată n-am pentru studiat, trebuie să dorm cu copiii
la un loc și e departe de universitate. Nu știu, zău, cum voi învăța, dacă voi fi silit să intru
acolo. Dar, bun e D-zeu, sper că voi găsi alt loc.
Umblu să intru la școala normală 2 și aș intra bucuros numai să mă primească și să
fie loc. Aci în București nu e loc. La secțiunea de litere trebuie să fie 12 și sunt 13; vezi,
prin urmare, că nu numai că nu e loc pentru alții, dar sunt mai mulți decît trebuie să fie.
Poate însă să se facă loc.
Dacă nu va fi loc aci în școala normală superioară, am să cer un loc la școala normală
din Iași; acolo cred că voi fi mai norocos. De mă va primi, m-am hotărît să merg la Iași.
Pînă pe la jumătatea lui octombrie însă nu se deschide concursul, după cum m-am informat.
E-ntrebarea pînă atunci ce să fac? Să intru la institut și apoi să nu mai pot ieși, sau să nu
intru la institut și să fiu în pericol de a pierde amîndouă locurile? Sunt, precum vezi, într-o
1	Unchiul căruia ii scrie este Iordan sau lordache Munteanu (1851— 1901),« nenea Dachea, cum îl numețte I. Bogdan
în unele scrisori. Era funcționar la prefectura Brațov. Prin soție se înrudea cu Ecaterina Momolo, deci cu I. L. Caragiale
ți cu pictorul C. Lecca (yezi Succesiunea MomoloCardîni, f.a., unde se afli arborele genealogic).
* Este vorba de Școala normali superioară din capitali, care funcționa cu două secții: de litere ți de țtiințe, cu
on total (pentru ambele secții) de 25 de elevi.
https://biblioteca-digitala.ro
294
C. BOROIANU
alternativă neplăcută. îți spun drept, că sunt foarte necăjit; ba citeodată îmi trece pofta
ți de carte și-mi pare rău că am învățat atîta pină acum.
Acum numai văd ce e viața. Acum îmi dispar toate iluziunile, pe rînd una cîte una,
acum văd, că fără bani, fără substrat material, spiritul, știința nu plătesc nimic.
Poate că în decurs de 8 zile mi-oi găsi vreun loc mai bun ca cel amintit, la un institut
mai bun, sau la arhive sau la vreun jurnal. în orice caz însă, dacă nu voi intra la școala normală,
și dacă voi fi silit să-mi ciștig existența cu munca mea, timp pentru studiat voi avea foarte
puțin. 5—6 ore trebuie să fiu ocupat pe zi orișiunde.
Nu e nici în București așa precum credeam și precum mă asigurau ceilalți. Aci
pînea încă se cîștigă amar.
De stipendiu1. Mi-a venit rezoluția? Acum aș merge bucuros cu 500 fi. la Lipsea,
să știu de bine că măninc numai o dată pe zi. De-1 voi căpăta, să știi că mă-ntorc îndărăt.
[...]. Dar unde-i norocul acela, să capăt eu stipendiul? Nici nu mă aștept la el. A intrat
în mine ideea că eu nu pot fi niciodată favorit al sorții. Cine știe? — poate — dar nu sperez.
Mai bine să-mi vină ceva neașteptat, decît să nu îmi vie ceva ce am așteptat.
Astfel e starea mea de acum. Ți-am descris-o cu sinceritate, ca unui binevoitor al meu.
Te rog, arată epistola și părinților mei, ca să știe și ei ce-i cu mine. Nu le scriu altă epistolă,
pentru că tot aceea le-aș scrie, ce ți-am scris d-tale și aș da numai 15 bani degeaba pe marcă.
Dealtmintrelea sunt sănătos.
Salutare la toate rudeniile și cunoscuții mei.
Rămin al d-tale iubitor nepot,
lancu I. Bogdan
III
București, in 4 octombrie 1882
Iubite tată !
Prin această epistolă te înștiințez că am fost pe la dl. I. Ovessa 1 și i-am dat atestatele
d-tale. Dinsul mi-a spus că se va interesa, ca să-ți poată căpăta un loc la drumul de fier,
unde să nu se ceară atita carte, un loc de magazioner sau altceva [■•■].
Dacă-ți va găsi un poet, îți va scrie sau îmi va spune mie să-ți scriu, dacă voi fi
în București. Apropos de mine, să știți că în zilele astea, cel mult 5 — 6 zile, mă decid să
mă duc la Iași sau să rămin in București. Despre acestea însă vă voi scrie mai tîrziu [...].
Pașaport să-mi scoți mai bine de acolo, dacă poți, și să mi-1 trimiteți aici. Am citit
în gazete că acum in 8 zile se poate căpăta pașaportul și că nu trebuie să mai aștepți ca
mai înainte cu lunile, pină cînd îți vine de la minister.
La ceva te fac atent: întreabă și te informează, dacă pot scăpa de cătanes. Toți
m-au sfătuit să fac ce-oi face ca să scap. Trebuie să știi, că aci nu poți ocupa nici un post defi-
nitiv fără împămîntenire și împămîntenirea n-o pot căpăta decît cel puțin peste 6 ani, dacă
nu scap de cătănie; ba poate abia după 12 ani o pot căpăta [...].
Atît aveam să-ți spun. Dealtmintrelea sunt deplin sănătos și n-aveți de ce să vă îngri-
jiți de mine.
Spune-i lui Ghiți *, că-i mulțămesc de cărțile trimise și să-mi mai scrie cîte ceva.
Rămin al d-tale iubitor fiu,
lancu I. Bogdan
stud. phil. [...]
IV
Iași, în 19 mai 1883
Iubită mamă !
îți scriu epistola aceasta cu ocazia zilei de 21 mai, care este onomastica d-tale. Voiesc
să-ți trimit felicitările mele fiești. Primește dar, te rog, de la mine, expresiunea celor mai
nobile sentimente, ce pururea am păstrat și voi păstra pentru d-ta: iubirea și recunoștința,
stima și venerațiunea. Mi-ai fost și-mi ești o adevărată mamă. Rog pe D-zeu să mi te ție
1 Mitropolia ortodoxA din Sibiu, de care aparțineau școlile române din Brașov, acorda bune celor mai merituoși
absolvenți, în vederea continuării studiilor la univenitAțile din Germania sau Austro«Ungaria. I. Bogdan	gg obțină
o asemenea bunA dar firi succes, deși rezultatele excelente din timpul liceului și delà maturitate bar fi îndreptAțit.
1 I. Ovessa (Ovesa), originar din Brașov, era proprietarul unei drogherii din	-
* ArmatA.
« Fratele lui loan Bogdan, care va semna, începtnd din anul 18B8, cu pseudonimul DuicA.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
295
încă mult timp ca pe de o parte să mă bucur ți eu de sfaturile și îngrijirile d-tale, iar pe de
altă parte să te bucuri și d-ta de roadele ostenelilor, ce ți-ai dat cu mine și cu ceilalți frați
ai mei. îți zic dar: să trăiești la mnlți ani !
Acum, că mi-am împlinit datoria, ce-mi impunea ziua de 21 mai, să vă mai scriu și
altele și adică să vă răspund la întrebările, ce mi le-ați pus în epistola din 5 mai. Dar mai
întîi vă mulțămesc de noutățile, ce mi le-ați scris. Am simțit o plăcere cetindu-le și închi-
puindu-mi, cum s-au petrecut în realitate. Să trec acum la răspunsuri!
Mă întrebați că am de gînd să viu acasă?... Vă întreb eu acum, la rîndul meu, s-ar
putea să nu viu?... Eu cred că nu! Trebuie să-mi regulez cu miliția; iată lucrul principal
și singurul lucru ce mă face să viu. Unchiul meu mi-a scris în privința aceasta, i-am răspuns
că și eu sunt de părerea lui și că o să viu în vacanță. Cind o să viu însă, nu știu. Despre
aceasta vă voi scrie, cînd mă voi decide să plec. Lucrul cel mai probabil e că voi veni sau
în 1 august sau în 1 septembrie. Atunci, în una din aceste zile, vor pleca studenții de aci
la congresul din T. Severin 1 și voi putea și eu să vin împreună cu ei și să mă coste pînă
la Ploiești numai 6 fr. Trebuie să știți că noi, studenții școalei normale superioare, n-avem
nici o prerogativă în ce privește drumul de fier; trebuie să plătim taxa întreagă și dacă n-aș
veni cu studenții m-ar costa de aci pînă acasă 50 fr. Cit îmi va fi în putință, voi căuta să
o scot mai ieftin la cale. Pînă la 1 august însă cred că voi petrece la Vasilache 2 în Bacău,
adică o lună întreagă. El m-a invitat să stau și să-mi petrec la el o lună din vacanțe. Voi călă-
tori atunci din Bacău pînă la Ploiești cu 6 fr., dacă congresul va fi în august; dacă va fi însă
în septembrie (nu se știe încă sigur3), atunci sau voi sta aici pînă in 1 august și luna lui
august pînă-n 1 septembrie o voi petrece în Bacău, sau voi sta aici pînă în septembrie și
voi pleca deodată cu studenții de aici. Cum vă spui, sigur nu sunt. Totul se reduce la economie
de bani. Dacă aș avea bani mulți, aș pleca cînd aș voi după finea lui iunie, așa trebuie să
mă dau după împrejurări ! [... ] Mă mai întrebați, că mi s-au rupt albiturile sau ba ? Nu știu
de ce mă întrebați, dar să vă spun totuși. Ismenele și cămășile nu mi s-au rupt, deoarece
de vreo 3 luni port de-ale școlii4, ciorapii mi s-au stricat unii puțin, deoarece pînă acum
școala n-are de unde să-mi dea. Mai rău stau cu hainele. Cele vechi nu le mai pot purta, cu
toată bunăvoința. S-au făcut praf. Acum port hainele negrii. Directorul 3 e dus la București
să ceară bani pentru haine. Dacă ne va aduce, bine va fi, dacă nu, o să viu zdrențos acasă.
Vasilache mi-a promis că-mi va da și el niște haine, nu știu ce, cind oi veni acasă.
De-aici n-am să vă spui nici o noutate. Poate că știți că nenea Dache mi-a trimis 10 fr.
în o scrisoare recomandată și cînd deschid scrisoarea, n-am găsit nici unul. Sau că i-a șters
cineva din lăuntru sau că și-a uitat să-i pue. I-am scris despre asta și aștept răspuns.
Cit despre mine, sunt sănătos. Vă salut
lancu
P.S. Gratulez și lui Leni 6.
V
Duminecă, in 11 sept. 1883, Iași
Iubiți părinți!
Vă anunț prin această epistolă că alaltăieri, vineri, la 10 ore seara am ajuns teafăr
in Iași. în sfîrșit, după o călătorie de-o săptămină aproape, mă văd așezat iarăși la locul
meu. Am sentimentul unui om care a fost citva timp aruncat de valuri ici și colea și care
acum a cîștigat limanul și se uită cu mulțămire la drumul ce l-a parcurs. Stau liniștit acum
și aștept rezultatul călătoriei mele la Brașov. Atita mă mai îngrijește să văd cum iese treaba
mea. De aceea vă rog: interesați-vă de afacerea mea cu emigrarea, ca de un lucru, de la care
depinde o mare parte din viitorul meu; dați zor, dacă se poate, să se isprăvească mai curînd,
mai duceți-vă din 5 in 5 zile pe la lordache, mai întrebați-1 cum stau lucrurile și-l mai
consultați. Mă aștept la un rezultat hotărit in decurs de 3 săptămini. îndată ce declararea
mea de majoreu s-a primit în sesiunea membrilor de la scaunul orfanal, îndată ce am căpătat
1 Era cel de-al patrulea congres al studenților. Celelalte avuseseră loc Ia Focșani (1880), Pitești (1881) și Bacău
(1882). Scopul principal al acestor Întruniri anuale era de a oferi studenților celor două universități. București și Iași
prilejul de a se întîlni, de a se cunoaște și de a se Înfrăți.
1 Vasile Munteanu, fratele mai mic al mamei.
* Congresul studențesc de la Turnu Severin s-a ținut tn zilele de 5, 6 și 7 septembrie 1883.
4 Elevii școlilor normale superioare primeau gratuit și îmbrăcămintea.
• C. D. Dimifrescu (cunoscut mai tîniu sub numele de C. Dimitrescu-Iași, 1849 — 1923), profesor de psihologie,
pedagogie și estetică la Facultatea de litere din Iași, a condus Școala normală superioară între anii 1882 — 1885, cînd a
fost transferat la București la catedra vacantă de istoria filozofiei și etică.
• Leni (Elena Bogdan) era cea mai mare dintre surorile lui loan Bogdan.
https://biblioteca-digitala.ro
296
C. BOROIANU
permisiunea primarului ți a subprefectului, să-mi scrieți. Îmi veți trimite apoi petițiunea
îndreptată ministerului pentru ca să o iscălesc. Ața mi-a spus nenea Dache.
Atît despre mine. Cit despre tati, i-aț zice să-i mai scrie lui Vasilache să-i caute un post
acolo. Poate că-1 va pune în Bazar sau în regiă (trafică) sau ii va găsi un post la fabrică x.
Dar scrieți-i, că el nu vă are gîndul. Are atita de lucru, incit nu-i mai rămîne timp de a se
gindi ți la d-voastră. Dacă se poate insă, pînă atunci să-ți caute un loc ți in Brațov sau vreo
ocupațiune. Mi-e teamă că băieții n-au ce să mănînce ți n-aț vrea să mai aud că sunteți lipsiți.
Nici să nu-mi scrieți niciodată de asta căci imi faceți numai supărare ți gînduri rele.
Ce să vă mai scriu? Vasilache s-a purtat foarte complezant ți acum față de mine. Afară
de lucrurile ce v-am spus că mi-au dat (surtucul ți botforii), mi-a mai dat la plecare ți 20 fr.
ți pentru drum o sticlă de țuică de vreo 2 ocale ți jumătate. Halal să-i fie ! în dărnicie a
dat de ruține pe toți frații ți surorile lui. [...]
Vă salut pe toți, pe Ghiți, Leni, Bubi, Măriți, Ștefi, Sandi, Aurel 9 ți pe Maica ’. Maichii
in special spuneți-i că-i doresc încă numai 20 de ani, ca să-mplinească suta [ — ].
Al d-voastră iubitor fiu,
lancu
VI
lăți, în 13 novembre 83
Iubiți părinți,
Noua fază în care a intrat chestiunea mea cu emigrarea v-a pus într-o consternație
nemaipomenită 4. Ața îmi scrie cel puțin Ghiță 1 ți verițoara Catinca *. Amîndoi îmi zic să vă
scriu o epistolă de mingîiere să vă linițtesc, să vă arăt că mie nu-mi pasă de loc ț. al.
Mă mir de cele ce aud; vă spun drept că mă mir. Apoi la ața ceva trebuia să vă ațteptați.
Omul să se ațtepte totdeauna la rău, nu la bine. Și ce e mai mult, eu cred că țtiți care e hotă-
rîrea mea. Știați desigur de cînd eram încă acasă că mie tot atîta mi-este, ori îmi dă emigrarea
ori nu mi-o dă. Și acuma tot ața sunt. Puțin îmi pasă de mi-o dă sau nu mi-o dă — eu tot
aici am gîndul sd rdmtn. De aceea nu trebuie să vă turburați prea tare. N-aveți de ce să vă
nelinițtiți, căci chiar dacă nu capăt emigrarea (ceea ce însă nu este hotărît încă, cum îmi scrie
Ghiți), tot acelați rămin eu. Singura diferență este că in cazul cînd aț căpăta-o, aț putea să
vă vizitez mai curînd. în cazul cînd n-aț căpăta-o, ne-am vedea peste timp mai îndelungat.
Nu vă mai spun, căci v-am spus de multe ori, motivele, ce m-au înduplecat să iau această
hotărire fermă. Nime nu-mi poate schimba gîndul. De aci țtiu că nu mă poate duce nimenea
' dincolo fără voia mea. Deci n-am să mă tem de nimic De ce deci să vin de la bine la rău?
Aț face, cred, o nebunie.
Asta e ferma mea hotărîre. Dar cu toate acestea mi-ar părea foarte bine, dacă s-ar putea
face să capăt emigrarea; aț avea avantajul de a putea să vizitez orițicind locul în care m-am
născut. Deci stăruiți cit se mai poate — dacă nu se poate, nu vă mai bateți tălpile ți gura
pe la cei mari.
Mi-a scris Ghiți că peste vreo 10 zile o să-mi trimeată nenea Dache o epistolă, în
care imi va arăta poziția mea. Aceasta o ațlept, ca să mă țtiu odată desluțit, să mă țtiu
cum stau. Dealtmintrelea să nu credeți că eu sunt cîtuți de puțin turburat. Sunt ața de linițtit,
ca ți cînd nu mi s-ar fi întîmplat nimic, ca ți cînd n-aț fi auzit nimic de nereuțita momen-
tană a cererii mele. Vă spun, că mă ațteptam la ața ceva. [_]
Atîta vream să vă scriu. Vă voi mai scrie, după ce voi primi epistola de la nenea Dache.
Eu dealtmintrelea sunt sănătos ți vesel.
Al d-voastră iubitor fiu,
lancu [... ]
VII
Miercuri în 25 ianuarie 1884, lăți
Iubiți părinți,
Vă trimet astăzi o țtire înveselitoare, pentru care vă ți scriu epistola aceasm.
Sunt citeva zile de cînd Rectoratul Universității de-aci au primit o adresă mn partea
Ministerului de Externe din Viena, prin care îl întreabă dacă în adevăr eu sunt bursier al statului
1 Fabrica de hirtie de la Letca, in imediata apropiere a Baciului.
* Frații lui Ioan Bogdan.
•	Bunica, Marin Bogdan.
*	Ii fateee reepina* cererea de emigrare.
•	Veni nota 4, p. 194.
* Ecaterina Munteanu, vâri primar*.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
297
român ți dacă m-am obligat a servi ca profesor lui 10 ani *, precum am arătat în testimoniul
trimes o dată cu petițiunea mea de emigrare. Această adresă a fost se-nțelege trimeasă
prin mijlocirea consulatului austriac de-aci. Rectorele Universității, care nu mă cunoaște, au
întrebat pe directorul școalei noastre și încredințindu-se că așa este cum zice testimoniul dat
de d-sa, a scris și el la consulat tot ceea ce e scris în testimoniu. Prin această împărtășire
a rectorului Universității s-au întărit și mai mult puterea atestatului, în virtutea căruia sperez
acum că voi căpăta actul de emigrare fără nici o piedică și amînare. Altă dovadă cred că
nu vor mai pretinde și că după atestatul dat de director și întărit de consulat, și după afir-
mațiunile rectorului Universității1 vor binevoi domnii de la minister să-mi dea drumul în
bună pace. Aștept acum cu nerăbdare, să văd ce va ieși.
împărtășiți această știre și unchiului lordache, ca să știe și d-sa. Puteți să-i dați epistola
s-o citească. Nu socot de lipsă a-i scrie d-lui o altă epistolă, deoarece nu i-aș spune nimic altceva
decît tot aceea ce v-am spus în precedentele șire.
Atita aveam să vă scriu mai urgent. Cit despre starea mea, eu mă aflu bine, deși în
zilele acestea m-a cam durut pieptul din cauza ocupațiunii îndelungate. Am fost silit să întrerup
studiul vreo săptămină. Nici acum nu citesc decît foarte puțin, căci mi-e teamă să nu dau
în vreo boală de piept. [... ]
în sfîrșit, vă rog spuneți-i lui Ghiță să-mi răspundă la ultima scrisoare ce i-am trimes
împreună cu o scrisoare Tincăi; și să-mi trimeată gramatica, pe care mi-a făgăduit-o. (Cărțile,
pe care mi le-a cumpărat lelița le-am primit de mult și i-am mulțămit prin o carte poștală.
Nu știu dacă o va fi primit).
Spuneți tuturor complimente din parte-mi și primiți și d-voastră salutările mele.
Al d-voastră iubitor fiu
lancu
VIII
Iubiți părinți,
Iași, în 19 april 1884
E rău cînd n-ai prieteni pricepuți și cind trebuie să întrebi pe șepte, opt proști, pînă
ce să poți scoate ceva cuminte din vorbele lor. Așa am pățit eu acum în chestiunea împă-
mintenirii. De cînd am căpătat actele de la consulat am tot întrebat — pe cine am cunoscut
se-nțelege — ce trebuie să fac, ca să capăt împămîntenirea. Pînă ieri nimenea nu mi-a putut
spune lămurit. Eri, pentru că nu mai puteam aștepta — deoarece în șase zile trebuie să trimet
petițiunea la cameră — eri, zic, mi-am luat îndrăzneala să merg la deputatul lonescu 8 și să-l
intreb pe el. Spre suprinderea mea, m-a primit cu o bunăvoință foarte îndatoritoare și după
ce i-am descris poziția mea, mi-a indicat calea cea mai bună pentru a căpăta împămîntenirea.
Era vorba de acte; cum să le fac. Mi-a explicat totul, mi-a arătat modul cum trebuiesc compuse
și mi-a promis chiar că se va interesa de ele. După aceasta am fost pus în stare de a le face
și mine, cel mult poimîne, am să le isprăvesc, ca în 25 april, cînd va pleca directorul nostru 4
la cameră să i le pot da să le ducă acolo. Dineul încă mi-a promis că se va interesa de ele,
că le va da chiar in mina ministrului respectiv și că va vorbi cu membrii din comisiunea
pentru indigenate. în anul acesta însă nu vor putea trece prin cameră, deoarece sunt foarte
multe la ordinea zilei, dar în anul viitor mi-a promis că va face tot posibilul să treacă prin
cameră. Nu e nici o piedică la mijloc, numai la rind să pot veni.
Astfel stau cu împămîntenirea și așa răspund la întrebarea ce mi-ați pus-o în epistola
din 12 april. Cit pentru armată, mă voi regula în anul următor și cred că mă voi regula așa,
ca să fac serviciul de șase luni ca voluntar în armata permanentă, după cum cere legea școalei
noastre. Tot mai bine ca in Austria!
V-am spus acum cu împămîntenirea cum stau și v-am făcut desigur o bucurie. Să nu
vă supărați dacă vă voi spune și altceva. Și adecă: cu facerea actelor am cheltuit vreo 10 fr.
și dacă n-aș fi avut un prieten la consulat, care să mă scutească de taxa traducerii actului
de emigrare, aș fi cheltuit vreo 25 fr. în tot cazul pentru o afacere atit de importantă nu
1 Elevii școlilor normele superioare* toți bursieri, erau obligați să funcționeze, dupi absolvire* 10 ani ca profesori
In școlile statului. Adresa la care se referi I. Bogdan fusese expediati de Consulatul general al Austro-Ungariei la 17 ianuarie
1084* cu nr. 239. Se spunea aid cl tînirul I. Bogdan a cerut Ministerului de Interne din Budapesta si i se dea voie
si emigreze motivtnd cî o face « numai din cansi ci el ca om firi mijloace este necesitat a-fi faoe studiile In România*
unde* sub cundițiune -ci dupi sivtrțirea studiilor va fl dator a servi 10 ani ca profesor* statul român l-a primit ca bursier
pe conta sa fi ci astfel emigrarea sa in România o cere numai spre a-și asigura existența sa pe viitor» (Arhivele Sta*
tuhii Iași, Fond Fac. de Utere* mapa 131 b).
1 Rector al Universității din legi era tn vremea aceea matematicianul Nicolae Culianu (1629 — 1915).
• Nicolae lonescu (1820—1905), profesor de Istorie univosali la Universitatea din Iași. Om politic* de mai multe
ori deputat fi senator. A rost fi ministru de externe In 1876 — 1877. Membru al Academiei Române.
* Q D. Dimitrescu era fi el deputat.
https://biblioteca-digitala.ro
298
C. BOROIANU
numai 10 fr., dar ți 25 fr. ar fi fost puțin. Acești 10 fr. i-am împrumutat, căci eu n-am nici
o para chioară, și deci vA rog să mi-i trimeteți ca să-i dau indArAt de la cine i-am luat. DacA
n-aveți d-voastră, rugați pre vreuna din bogatele mele rudenii (afarA de nenea Dache) să-mi
trimeatA 5 fi. Dar sA-mi trimeteți cit mai curînd. Din 5 fi., care schimbați dau 10 fr. 75 b., mi-ar
mai rAmîne 75 b. să-mi cumpăr hirtie de poștă, căci nici de asta nu mai am. Coala pe care
vA scriu am împrumutat-o de la un coleg.
Atita in privința aceasta. Iordan 1 încă mi-a scris dnpă ce s-a-ntors de-acasă, și i-am
răspuns și eu. Mă întreabă bietul băet, cînd am să merg acasă, ca să dau și pe la el. Nu știe
că n-are să mă vadă decît poate peste vreo doi ani. Dealtmintrelea îmi scrie că este sănătos.
Lui Vasilache i-am scris la Bacău o scrisoare înainte de Paști, în care l-am rugat să-mi
trimeată citeva parale; n-am căpătat însă nici parale, nici răspuns. Nu știu sigur dacă mai
este acolo sau ba, căci Porumbaru *, precum am citit prin gazete, și-a dat dimisia din postul
de director al lucrărilor. După cum se vede a fost silit să și-o dea din cauza neglijenței sale.
Cu cărțile ce faceți? Trimiteți-le, căci îmi trebuiesc; măcar pe rînd dacă nu puteți odată
toate și scrieți-mi cine le-a plătit, ca să știu cui să mulțămesc. Le-a plătit nenea Dache pe toate
sau ba? Văd că sunt foarte scumpe. Dacă aș fi știut că costă atita, nu l-aș fi rugat să-mi
cumpere decit numai două. Dar voi avea și eu odată să răsplătesc cu mină largă ceea ce poate
alții îmi dau cu mină strînsă și zgîrcită. Sănătos numai să fiu 1
Cit pentru mine, sînt zdravăn și sănătos. în zilele acestea ne-a făcut haine directorul,
încît am destule acum. Sunt îmbrăcat ca un boier ferkeș și â la mode; numai prin buzunare
îmi suflă vîntul și țes păiangenii...
Neavind în fine ce să vă mai scriu, vă rog încă o dată să faceți ca să capăt de la oricine
și cit mai de grabă cei 5 fl. ce v-am cerut. Vă amintesc ca să-i trimeteți în scrisoare și indicați,
ca nu cumva să se piardă.
Vă salut din inimă pe toți. Al d-voastră
lancu
IX
Pomîrla, în 20 sept. 85
Iubite tată,
Mă aflu de 20 zile în Pomîrla și pînă acuma o duc destul de bine. Despre aceasta vei fi
știind desigur din scrisoarea ce am trimes-o acasă imediat după ce am sosit aci. Ieri am primit
o epistolă de la mama în care îmi spune că ai fost pe-acasă și că ai plecat o dată cu Den-
sușan de acolo. îmi spune că ți-a dat să citești toate scrisorile mele și că deci știi despre
tot ce-am scris acasă. Nu găsesc necesar deci a-ți mai repeta pe larg cele ce le-am spus despre
noua mea pozițiune. Atita îți pot spune că sunt mulțămit deocamdată cu pozițiunea ce
mi-am ales-o și cred că-mi va plăcea tot anul acesta. M-am hotărit să trăiesc foarte economic
ca să-mi pot aduna citeva parale, cu care să-mi pot crea o poziție mai avantajoasă. Voi renunța
la orice petreceri și distracțiuni și voi trăi ca un călugăr. Locul e frumos, clima sănătoasă,
mîncarea foarte bună [...], ocupație nu prea multă, deși-mi vine cam greu; am un fost coleg
din școala normală aci, cu care trăiesc foarte bine și cu care locuiesc și măninc împreună.
Amîndoi o vom duce bine. Viața e mai scumpă ca cum mi-am inchipnit-o; dar trăiesc bine.
Ghiți mi-a trimes o scrisoare din Pesta s. îmi spune că e sănătos și că a început cursu-
rile. Mă mir că-i este urit acolo, unde e atita lume. De el e foarte bine, a avut noroc mare
cu stipendiul ce l-a căpătat, căci va putea învăța foarte bine și sunt sigur că va învăța.
Scrie-mi dacă ai primit această cartă poștală. Spune-mi cum o mai duci in Sinaia. Mama
îmi scrie că ai o leafă mică de tot. Nu poți căpăta mai mult? Să nu-ți ruinezi sănătatea
trăind și hrAnindu-te rAu.
Al d-tale iubitor fiu,
lancu
X
Pomîrla, in 15 nov. 1885
lubitA mamă,
Cred că vei fi așteptat mult după această scrisoare, căci îmi spui în ultima d-tale cores-
pondență că ești foarte curioasă să afli cum o duc în noua mea pozițiune. Nu ți-am scris pînă
acuma fiindcă pe de o parte am fost și sunt încă foarte ocupat, pe de alta a trebuit să scriu
o mulțime de scrisori la cunoscuții mei din țară și pentru interesele mele personale. Trebuie să
1 Iordan, fratele hil loan Bogdan; se pregitea pentru profesiunea de farmacist.
• Inginerul Radu Porumbaru conducea lucririle de construcție a fabricii de hfartie Letea.
1 Gheorghe Bogdan (Doici) obținuse o burai pentru Universitatea din Budapesta.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
299
stau în corespondenți fi cu cei din București și cu cei din Iași, ca să știu tot ce se petrece și
si pot surprinde momentele favorabile pentru a-mi crea o poziție asigurati și buni. Se înțelege
ci de aci înainte legiturile mele vor fi mai strînse cu țara cea noui in care m-am stabilit decit
cu cea pirisiti și de aceea trebuie si-mi caut cit se poate mai mulți prieteni aci. Ca si nu
mi uite cunoscuții mei, trebuie si le scriu, si-i intreb și si-i silesc a-mi rispunde și a se interesa
de mine. Aici sunt cam retras și daci aș sta mulți ani, m-ar uita și sfinții, nu numai
oamenii. De aceea nici nu voi sta mai mult ca un an. Sunt hotărit cu orice preț a-mi regula
poziția in acest an pini pe la septembrie viitor și a ocupa o catedri la stat unde voi gisi mai
bine. Se-nțelege ci voi ciuta la București mai mult sau in Iași; dar e lucrul dracului, ci aci
nu se deschid locuri decît foarte greu. Daci nu se vor deschide in aceste orașe, atunci voi da
un concurs și pentru alt loc, pentru ci tot nu e bine si rămîi firi o catedri siguri, oriunde
ar fi aceasta. Dupi ce ai ocupat una, apoi poți si pindești ocaziunea cind se oferi alta și si
o ceri. Afari de aceea, avînd o catedri, mi pot duce și în striinitate dupi vreun an, pe
cheltuiala mea, daci nu voi cipita vreo burai de stat. Nădăjduiesc inși ci-mi va fi ușor,
cici directorul meu din școala normali s-a permutat la București1 și dineul mi-a figiduit tot
sprijinul siu. Mi-a mai promis ci va stirui in anul acesta si treaci și împimintenirea mea
prin cameri. Aceasta inși se va face foarte greu și nu cred ci se va face în acest an. împămin-
tenirile nu merg așa de ușor cum mi am închipuit înainte; poți si aștepți ani întregi, daci
n-ai cițiva oameni de infiuenți in cameri sau senat. Și eu nu prea am astfel de oameni, afari
de trei profesori ai mei *, cu care n-am legituri intime și care daci vor voi pot si-mi ajute.
Camerele se deschid acum și voi scrie jndati d-lui Dimitrescu si se îngrijeasci de împimin-
tenirea mea. Daci aș fi eu sigur la București, atunci ar fi mai lesne, cici aș umbla pe-acolo
și aș stirui pe la unul și altul, dar așa nu pot face nimic. Împimintenirea inși nu este ceva
neapirat de lipsi pentru a ocupa o catedri; daci n-ai dușmani rii, poți si dai orice concurs și
firi dinsa. Pentru mine ar fi mai bine si dau intîi un concurs în Iași, cici aci nu mi-ar pune
nici o piedici profesorii, pe cind la București mi s-ar putea întimpla mai ușor aceasta, in
sfîrșit, voi vedea ce-oi face; eu voi face ce voi putea; deocamdati multe nu voi putea, cici
sunt om sărac și cind ești sirac, puțini te prețuiesc. Cu armata, despre care mă intrebi,
nu știu ce voi face, in anul trecut am fost înscris pe listele de recrutare în Iași și după aceea
am fost șters, căci nu împlinisem 21 de ani. Acum i-am împlinit și, în acest an, după legea
țării, ar trebui să mă înrolez. Eu insă nu mă voi arăta nimănui aci și cred că nici nu mă va
căuta. Mi-ar face o mare incomoditate, dacă m-ar recruta acum, căci sau ar trebui să-mi
fac serviciul de 6 luni in acest an (de la februarie încolo) sau ar trebui să plătesc o dispensă
de aminare de 200 fr. pe an. în cazul cind m-ar atenta ', se-nțelege că voi preferi a plăti 200 fr.
decit a-mi lăsa postul. Și așa voi putea să amin 5 ani timpul de serviciu, plătind cite 200 fr.
pe an. Se-nțelege că dacă voi fi asentat, atunci eu îmi voi face serviciul cind îmi va veni mai
bine, și anume după ce voi putea să ocup o catedră cu concurs, deși după lege nu poți da
concurs pină nu ți-ai făcut armata. Dar la profesori nu se prea observă aceasta și mai ales in
Iași. în tot cazul insă nu mă tem, căci cel mai rău caz va fi că voi trebui să dau 200 fr.
pe an, după legile ce există acum. [_] Trebuie să merg înainte și voi merge, deși încet la
început. Eu mă știu mulțămi și mai cu puțin și pot trăi și rău și bine după împrejurări. Orice
nenorocire mi s-ar intîmpla, am s-o sufăr fără a mă descuraja. Știu că odată tot voi ajunge
bine. Voi căuta numai să-mi adun citeva parale, ca să-mi asigur existența in caz de nevoie
măcar pe citeva luni. De aceea și trăiesc, în raport cu virata mea, foarte retras. Se miră toți
de mine că sunt așa de retras și serios și îmi zic că am imbătrinit fără de vreme. Nime nu
mă crede că am numai 21 de ani trecuți, mai ales că mi-am lăsat barbă mare. înșiși dv. v-ați
mira, cind m-ați vedea cum trăiesc aci. Și nici nu pot trăi altfel, căci toată ziua sunt turmentat
de ginduri, cum mi-aș putea regula poziția mea mai bine. Nu știu dacă toată lumea se gindește
așa ca mine la viitor; dar pentru mine singura preocupațiune este viitorul. Sunt nenorocit,
căci nu pot gusta nici o petrecere ca ceilalți oameni. Orișiunde voi fi, eu nu pot să fac haz
și glume, ci mă pierd de multe ori în ginduri, care numai cu petrecerea n-au a face. Află deci
că aci nu petrec absolut deloc, căci nu pot petrece. Eu nu pot fi vesel niciodată, pină nu mă
voi vedea așezat într-nn loc in mod definitiv. De altmintrelea aș putea petrece aci, căci sunt
destui oameni cumsecade, mai ales bucovinenii și prietenul cu care stau împreună, dar nu mă
duc decît rar pe la dînșii și atunci mai mult de etichetă, decit cu voie bună. Oamenii mă
vor fi țiind că-s mindru, dar numai mindru nu sunt. Om mai umilit ca mine nu poate fi,
căci știu că cu îngimfarea nu o duci departe niciodată. Eu mă arăt totdeauna mai puțin decit
sunt. Să-ți scriu de modul de trai de aci, nu găsesc de trebuință, căci am scris lui lordache o
1 Transferarea lai C D. Dimitrescu s-a flcut pe data de 15 noiembrie 1885 (Decret nr. 2668/15.XI.1885), condu-
cerea Școlii normale din lăți fiind preluat! de I. G. Strarolca, profaeor de fidel La Universitatea iețanl.
* Constantin D. Dimitrescu, deputat de lăți, Nicolae lonescu ți Andrei Vixantl, ambii deputați de Roman.
• Recruta.
https://biblioteca-digitala.ro
300
C. BOROIANU
epistolă lungă, pe care desigur ai citit-o, ți d-ta ți a citit-o ți lelița Catrinița \ Dacă n-ai
citit-o, poți să i-o ceri. De trăit, trăiesc foarte bine. [... ] Cărți nu prea am ți se comandează
f. greu; ba unele mi s-au ți pierdut pe drum, venind de la Lipsea ți am pierdut ața vreo 13 fr.
Trebuie să comand prin librarul din lăți acum, să plătesc două transporturi, agiul * ți cores-
pondența, care se suie f. mult. Și cărți trebuie să-mi cumpăr, căci fără de ele sunt mort.
Va trebui să cheltuiesc citeva sute de franci pentru cărți in acest an. Ele îmi vor aduce insă
mai tîrziu răsplata; căci avînd mai multe cunoțtințe, voi putea scrie cite ceva, mă voi face
cunoscut in țară ți voi putea căpăta protecțiunea citorva oameni influenți.
Administrația Institutului nu prea este regulată *, căci leafa de pe luna octombrie n-am
primit-o incă ți dacă neregularitatea aceasta se va repeți mai de multe ori, atunci are să fie
cam rău, căci aci nu prea găsețti bani să-mprumuți. Cind e vorba de bani, numai prieteni
nu găsețti.
Lui Ghiți i-am scris de vreo două ori ți l-am admonet 4 să fie cit se poate de cruțător.
El mi-a răspuns că ața ți este. Eu incă cred că va fi cuminte, căci e destul de mare. Despre
Iordan mi-a scris nenea Dache că se pregătețte pentru examenul de farmacist. Am să-i
scriu ți lui o scrisoare să-l îndemn la învățătură ți silință. Cred că va ieți ți el bine. Tot
nenea Dache mi-a mai scris că lui tăti i-a găsit un post la acsisul din Săcele, luat de Gh. Pop.
Ar fi mai bine să lase Sinaia, dacă la Pop capătă 50 fi. Clima din Sinaia nu e bună pentru
dineul, căci e prea aspră. Și in Săcele ar fi mai aproape de casă.
Spuneți salutări din parte-mi Catinchii, dacă vine pe la noi [...] Lui Leni ii recomand
să fie muncitoare ți nepretențioasă. Munca e tot ce poate fi mai onorabil azi ți mofturile
tot ce poate fi mai nesuferit. Salut pe toți băieții ți pe rudenii.
Al d-tale iubitor fiu,
lancu
XI
Pomirla, in 1 dechembrie 1885
Iubită mamă,
Eri am primit scrisoarea d-tale din 26/11 ți mă grăbesc să-ți răspund conform cu rugarea
ce-mi faci. Să nu crezi că mi-a produs vreo întristare cererea ce cu drept mi-o adresezi ți
îmi pare rău că a putut să-ți treacă măcar prin gind aceasta. Aț fi un fiu denaturat dacă
mi-aț astupa urechile la cererile părinților mei ți aț merita să arunci cu gunoiu in fața mea,
dacă puțind să le împlinesc, nu le-aț împlini, se-nțelege in marginile puținelor mijloace de care
dispun. Aț vrea să am mult, ca să pot da mult; ți aț fi cel mai fericit om dacă aț putea să
fac fericirea părinților mei. Și să mă crezi, că acesta este un gînd, care mă conduce de cind
am început a lucra cu conțtiința matură. Eu sunt tinăr, dar trebuie să ți-o mai repetez
— numai ca un tînăr nu trăiesc, căci pe lingă o sumă de alte ginduri mă ocupă ți acela: cum
mi-aț putea face o pozițiune mai uțoară pentru a vă ajuta ți pe d-voastră. Pe lingă acesta
însă mai am ți un alt gind tot atît de puternic ți care mă stăpînețte tot ața de tare: acela
de a-mi crea ți mie o pozițiune mai frumoasă, de a-mi satisface dorința nemărginită ce
o am de a ajunge un om prețuit ca om de țtiință. Pentru aceasta se-nțelege că-mi trebuie
bani ți jertfe de timp, care altfel Laț putea întrebuința pentru a cîțtiga bani. Acesta este motivul
care mă va face cîțiva ani să nu umblu după multe parale, ci să cheltuiesc parale pentru gustul
meu de-a învăța; tot acest motiv mă va îndupleca să caut a-mi continua studiile în străină-
tate cit mai curind. De aceea, cum v-am mai scris, poziținnea mea aici este trecătoare: ea va
dura un an ți nici o zi mai mult. în acest an voi fi silit pe de o parte să-mi cumpăr
multe cărți, pe de altă parte să-mi pui parale la o parte pentru timpuri in care poate nu voi
ocupa o funcție, căci se poate-ntîmpla să stau vreo cîteva luni fără loc după ce voi ieți de
aci, sau să merg în străinătate cu o bursă. Oricum va fi, sigur nu pot să țtiu înainte; interesul
meu mă sfătuețte ca — deoarece nu m-am hotărît a mă stabili încă nicăiri, să mă îngrijesc de
vremuri rele, să adun (cum zice moldovanul) bani albi pentru zile negre. Iată pentru ce,
iubită mamă, ți-am spus că trăiesc ața de econom ți de retras ți pentru ce în floarea tinereții
1 MituțA din Brațov.
1 Diferența dintre valoarea banilor din țari ți a celor din striinAtate.
• Deți fondatorul lisase prin testamentul din 27 X 1869 jumAtate din imenm-i avere pentru Întreținerea acestui
institut, profesorii primeau salariile cu mari intirmeri. Executorii testamentari ți epitropii acestui ațeaAmlnt erau: Vasile
Pogor, Ioan lanov, Alexandro Balț, Nicolae Rosetti Rosnovanu, Nicolae Cal imah Catargiu, Dr. Ludvig Ruse ți episcopul
Vladimir Suhopan (vesi Doron de moi despre odaMaiatrafitmM epitrepiei Institutului ^Anastasio BufoM de la moartea
aeesluia ți pinA U 31 iuliu 1878, lăți, 1878). Despre Bețotețti ți moțiile pe căra le»ao stlpinit, a se vedea G h.
Ghibi ne icu, Bofoteftii ți Pamiris (studiu genealogic ți istoric), voL XXIII din Sunrte fi iscoade, lăți, 1929.
4 SfAtuit.
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
301
mele am renunțat la toate plăcerile ce mi le-ar oferi societatea. Banii ce i-ar cheltui altul pentru
plăceri și petreceri, aceștia vi-i trimit d-voastră, căci pentru mine este mai mare plăcerea de
a ajuta pe părinții mei, decit a bea vinuri și șampanie sau a juca cărți ș.c. M-am învățat,
de cînd nu sunt acasă să trăiesc foarte retras și viața aceasta îmi priește deocamdată, fiind
ocupat cu lucruri ce-mi plac. Nu cheltuiesc parale, decit pe ce-mi e absolut necesar: îmbră-
căminte, hrană, locuință, cărți și cîte-o milostenie. Se-nțelege deci că-mi rămîne să vă trimet
și dv. cînd aveți lipsă de ajutorul meu, și cu cea mai mare bucurie vă trimet acum o parte
din leafa ce am primit-o pe luna trecută, adecă 100 fr. Aș fi putut să vă trimet acum poate
ceva mai mult, dar am avut multe cheltuieli cu instalația și apoi știți, că din școală am ieșit
aproape gol și că leafa de pe septembrie o cheltuisem încă în Iași, înainte de a veni in Pomirla.
Cred că vă veți ajuta însă deocamdată cu această sumă și mai tîrziu, cînd veți fi în nevoie,
n-aveți decit să-mi scrieți și eu vă voi trimete ceea ce voi putea după împrejurări. Dacă aș fi
intr-un oraș mare aș putea ciștiga mai mult, aci nu pot avea nimic altceva decit leafa lunară,
care după împrejurările din România nu este mare, ci cit se poate de modestă. Cu o astfel
de leafă nu mă voi putea mulțămi decit un singur an; voi trebui să caut și alte ocupații ca să
ciștig mai mult și de aceea voi părăsi desigur Pomirla la sfirșitul anului. Avind puțin venit,
și pe dv. vă pot ajuta cu foarte puțin, și eu încă trebuie să trăiesc foarte restrîns, ca să-mi pot
satisface celelalte trebuințe. După aceea un alt rău: leafa nu mi s-a plătit regulat și poate nu
se va plăti regulat de mai multe ori. Astfel leafa pe noiembrie am primit-o o dată cu cea de
pe octombrie; două luni n-am avut parale și a trebuit să împrumut. Tocmai cu două zile
înainte de a primi scrisoarea d-tale am primit leafa și sunt vesel că-ți pot împlini dorința,
împreună cu suta de franci ce ți-o expediez d-tale, voi expedia altă sută pentru niște cărți;
vreo două sute și mai bine m-a ținut traiul în cele două luni, vreo cincizeci am plătit dajde 1
pe trimestru, încît am rămas cu 150 fr. în casă (Trebuie să știi că plătesc dajde de 200 fr. pe an),
îmi vei scrie îndată ce vei primi această scrisoare și banii, dacă te-ai ajutat bine cu dînșii sau ba.
Dar să nu te gîndești niciodată de a mi-i trimete înapoi, cum îmi scrii în epistolă, căci mi-ai
face cea mai mare neplăcere prin aceasta. Nu voi da niciodată împrumut părinților mei, deoa-
rece știu că n-au de unde să-mi dea îndărăt. Ghiți are bun stipendiu; ar putea să lase acasă
măcar 5 fi. pe lună, mai mult nu, căci și el are lipsă de cărți, deși nu atit ca mine, căci el are
acolo bibliotecile cele mai mari la dispoziție, pe cind eu n-am nimic. 700 fi. in Pesta este f. mult
pentru un student. Sunt studenți care trăiesc foarte bine cu 500 fi. li voi scrie și lui să fie econom
și să mai lase cîte ceva pe acasă. Iordan mi-a scris că a trecut examenul de asistent1; trebuie
să aibă leafă acum; i-am scris și lui să cruțe cit se poate mai mult și să-și adune, căci numai
așa va putea și el odată să fie stăpin. Trebuie să fie băiat de treabă, căci îmi spune că a
trecut examenul foarte bine. Eu l-am sfătuit să rămină tot la dl. Schmettau ’. Scrieți-i și dv.
că mai întîi de toate să fie econom: căci fără bani nu va putea să facă niciodată nimic. Eu
sper însă că va ieși om dintr-însul.
De tata ar fi bine dacă și-ar găsi un loc în Brașov și-ți mărturisesc că mă mir cum
nu-și găsește. Ar trebui să stăruiască nenea Dache și ceilalți pentru dînsul și să nu-1 lase să
se chinuiască singur prin Sinaia. Scrie-i să se îngrijească bine și să nu cruțe prea mult în
mincare, căci aceasta poate să-l ruineze în curînd. Să se hrănească bine și mai curînd puteți dv.
cei de acasă să trăiți mai modest, precum și știu că veți fi trăind. Eu mă mir de economia
care o faci d-ta în casă, cînd văd cit de mult cheltuiesc eu aci, deși multe lucruri sunt mai
ieftine ca la Brașov. Aci văd cit plătește o bună gospodină în casă 1 îmi scrii că pe haine nu
pui preț. Te-am cunoscut în privința aceasta de mult și te-am prețuit mai mult decit pe cele-
lalte femei, care fac totul numai haine să-și procure. Mnlțămește-te cu lucruri simple și învață
pe copii și pe fete mai ales tot așa, căci luxul nu aduce decit sărăcie și depravare. Eu încă
sunt unul din aceia care puțin preț pun pe haine; aci mi-au zis unele cocoane, cărora nu le
dau importanța ce li și-o atribuiesc ele, că sunt cărpănos, murdar, avar și ce vrai, fiindcă nu
umblu în haine elegante, cu mănuși, cu cravate de tot felul etc. Dar mie puțin îmi pasă ! De
vorbele femeilor nu mă prea ocup, căci pînă la un oarecare punct le disprețuiesc. Uitasem să
te-ntreb ceva: mă rog să-mi explici ce va să zică în scrisoarea d-tale, că tata cheltuiește numai
cîte 10 fr.? Cum, pe lună se ajunge cu 10 fr.? Scrie-mi cit trimete acasă pe fiecare lună ca să
știu ce aveți. [_] De Ținea îmi scrisese nenea Dache cu vreo cîteva săptămîni în urmă; nu
mi-a spus însă că vrea s-o ia Ștefan. Bine ar face de-ar lua-o. li voi scrie și ei în curînd.
Nu i-am scris pînă acum că sunt sătul de scrisori. De cind sunt în Pomirla am trimes vreo
cincizeci pînă acum în toate părțile, unde am avut prieteni și interese. [.. ■ ] Cînd îmi vei răspunde
la scrisoarea aceasta, spune-mi ce s-a făcut Titu Strîmbu și Oprea 4, căci mi-am adus aminte
1 Tui de «minere a •erriciuhii militar.
1 Aiiitent farmaciei.
* Hudolf Schmettau, proprietarul farmaciei «Salvator» diu București.
4 Vechi prieteni brațoveni.
https://biblioteca-digitala.ro
302
C. BOROIANU
de ei acum ți aș vrea să știu unde sunt. Lui Titu i-am scris de mult o scrisoare și nu mi-a
răspuns; nu știu dacă a primit-o. Poți să-mi spui de cite vreun vechiu prieten al meu, de
care-ți mai aduci aminte și d-ta.
Salut pe maica și pe băieți 1
Primește și d-ta cele mai călduroase sărutări de mină de la al d-tale iubitor fiu
Iancu
НОВЫЕ ДАННЫЕ О ЖИЗНИ И ДЕЯТЕЛЬНОСТИ ИОАНА БОГДАНА
Период с 1864 г. по март 1886 г.
(Резюме)
И если в наши дни труды И. Богдана получили широкую известность у нас в стране
и за границей, став базой для многосторонних исследований (в области отечественной
истории, истории древней румынской литературы, славянской филологии), того же нельзя
сказать в отношении его жизни. В настоящей статье ставится задача уточнить данные,
касающиеся первого периода жизни и деятельности великого румынского ученого, на
основе новых исследований и ряда неопубликованных документов.
Иоан Богдан родился 25 июля 1864 года в скромной семье в Брашовской Шкее (Тран-
сильвания). Отца (1832—1906) тоже звали Иоаном; он был торговцем, но в возрасте около
50 лет он закрыл лавку и, не найдя службы в Брашове, после длительных поисков работы
устроился мелким служащим по сбору налогов в Синайе. Забота о детях ложится на плечи
матери, Елены (1846—1911), урожденной Мунтяну, женщины очень трудолюбивой и умной,
о которой с большим уважением говорил Н. Йорга, ее зять.
Иоан Богдан был первым из одиннадцати детей (семи мальчиков и четырех девочек)
супругов Богдан. Вначале он учился в родном городе, где в 1882 году кончил лицей как
первый ученик выпуска. В сентябре того же года он приезжает в Бухарест с желанием про-
должать образование в высшем учебном заведении. Не получив стипендии или подходящей
службы, которая бы обеспечила его материально, И. Богдан направляется в Яссы, где
в октябре 1882 года записывается на вступительный экзамен в только что открытую Выс-
шую учительскую семинарию на отделение гуманитарных наук. Семинария была открыта
при Гуманитарном факультете, и ее возглавлял профессор К. Д. Димитреску-Яшь. После
трех лет блестящих успехов в учебе И. Богдан сдает выпускной экзамен, получив макси-
мальные оценки по всем предметам. Его выпускная работа {Колония Сармисаетуза, 1885)
была издана в известном обобщающем труде А. Д. Ксенопола История румын троянской
Дакии 1.
В августе 1885 он был принят в частный лицей«Анастасие Башота» в селе Помырла,
расположенном на севере Молдовы, близ Дорохой в качестве преподавателя древнегре-
ческого и латинского языков. В период своего пребывания в Помырле (с 1 сентября 1885
года по 15 марта 1886 года) он сотрудничает в «Литературных беседах». В статьях (простран-
ных рецензиях на недавно появившиеся работы), опубликованных в ясском журнале,
с их богатым информативным материалом и академическим уровнем трактовки изучаемых
явлений, исключительной ясностью и превосходной соразмерностью чувствуется будущий
крупный ученый.
Неопубликованные письма периода 1882—1885 гт., данные в приложении к работе,
способствуют уточнению моральных качеств молодого человека, который благодаря своей
подготовке и исключительным личным качествам, получил в 1891 г. приглашение открыть
первый курс славистики в Бухарестском университете.
NOUVELLES INFORMATIONS CONCERNANT LA VIE ET L’ACTIVITÉ DE IOAN BOGDAN
La période de 1864 à 1886	"
(Résumé)
Si les œuvres de I. Bogdan sont aujourd’hui bien connues, étant des ouvrages fonda-
mentaux pour des recherches dans de nombreuses directions (histoire nationale, histoire de
la littérature roumaine ancienne, philologie slave), on ne saurait dire la même chose pour sa vie.
Le présent article se propose d'apporter, sur la base de nouvelles recherches et de documents
https://biblioteca-digitala.ro
DATE NOI DESPRE I. BOGDAN
303
inédits, des précisions concernant la première partie de la vie et de l'activité de ce grand
savant roumain.
I.	Bogdan est né dans une famille modeste de Șcheii Brașovului (Transylvanie) le 25
juillet 1864. Le père (1832—1906) qui portait également le prénom de loan, avait été marchand,
mais vers l'âge de 50 ans, il avait liquidé son magasin et, ne trouvant pas d’emploi & Brașov,
avait été engagé, après avoir frappé à beaucoup de portes, comme fonctionnaire du fisc
à Sinaia. C’est la mère, Hélène (1846—1911), née Munteanu, qui aura soin des enfants. C'était
une femme très active et intelligente, dont N. lorga, son gendre, parlera élogieusement.
loan Bogdan était l’aîné des onze enfants (sept garçons et quatre filles) des époux
Bogdan. Il a d’abord étudié dans sa ville natale où il achèvera le lycée en 1882, étant le premier
de sa classe. Au mois de septembre de la même année, il se rendra à Bucarest où il se
propose de suivre les études universitaires. N’ayant obtenu ni bourse, ni emploi convenable
qui puisse lui assurer l’existence, il ira a Jassy où il se présentera en octobre 1882 au concours
d'entrée à l'École normale supérieure, section lettres, nouvellement créée. L'école fonction-
nait auprès de la Faculté des lettres et était dirigée par le professeur C. D. Dimitrescu-
laçi. Après trois années de brillantes études, I. Bogdan passera son exainen de licence, en
obtenant les mentions maxima et sa thèse (Istoria coloniei Sarmizegetusa, 1885), sera citée
dans l’ouvrage de synthèse bien connu d’A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană.
Au mois d’août 1885, il sera engagé comme professeur de grec et de latin au lycée
privé < Anastasie Bașotă» de Pomirla, village situé au nord de la Moldavie, près de la ville
de Dorohoi. Durant son séjour à Pomirla, (1“ sept. 1885 — 15 mars 1886), il collaborera
à la revue «Convorbiri literare». Les articles publiés dans la revue de Jassy (d’amples com-
ptes-rendus d’ouvrages récemment parus) font prévoir, par la richesse de l'information et la
tenue académique, d’une clarté exemplaire et d’un équilibré parfait, le grand homme de science
de plus tard.
Les lettres inédites reproduites dans les annexes, datées des années 1882—1885, contri-
buent à la connaissance des qualités morales du jeune homme qui, grâce à sa préparation
et à ses dons exceptionnels, allait être appelé en 1891 â inaugurer le premier cours de langues
slaves à l’Université de Bucarest.
https://biblioteca-digitala.ro
306
MIHAI CÄRÄUSU
neobositul istoric și filolog pleca la Suceava și în împrejurimi pentru cercetări
(cf. scrisoarea a doua, din 23 iulie 1904, și a treia, nedatată, dar desigur din
27 iulie, cînd ajunsese la Suceava).
Reproducem aici integral cele trei scrisori, care ne dezvăluie noi detalii
din activitatea lui loan Bogdan și relațiile lui cordiale cu cunoscutul folclo-
rist și etnograf bucovinean.
1.
București, 21 dec. 1899
Prea stimate Domnule Marian,
< Convorbirile literare» apar, de la 15 ianuarie încolo, sub un comitet din care fac și
eu parte. Luîndu-mi angajamentul si mă interesez mai de aproape de această veche și
meritoasă revistă și conformându-mă dorinței întregului comitet de redacțiune de a face
un loc cit se poate mai larg folclorului național, îndrăznesc să mă adresez și D-tale ca unui
din cei mai autorizați reprezentanți ai lui.
Ne-ar face o mare plăcere să contribui și D-ta la înălțarea revistei prin orice studii ai
crede de cuviință că se pot publica intr-insa. Eu personal te-aș ruga să binevoești a-mi trimite
ceva chiar pentru primele numere și, dacă ai ceva gata, a-mi adresa pînă la 10 ianuarie la
Brașov, Cacova de sus, 11. Va fi bine primit tot ce ne vei da.
Dorindu-ți sărbători fericite, sînt al D-tale devotat prieten,
I.	Bogdan
Adresa din București: Calea Victoriei 158.
2.
București, 23 iulie, 1904
Prea stimate coleg.
Marți la 27 c. voi sosi la Suceava, unde am de gînd să mă opresc o zi, spre a vedea
bisericile mai însemnate și cetatea; de acolo voi merge la Putna pentru documentele lui Ștefan
cel Mare.
Dacă ai rămas peste vară în oraș, mi-ar face o mare plăcere să te întâlnesc și să mă
bucur de ajutorul D-tale în vizitarea monumentelor vechi ale Sucevei. Te rog dar să consacri
ziua aceea pentru mine.
Al D-tale devotat,
I. Bogdan
3.
Prea stimate colega,
Sosind astăzi în orașul D-tale, îmi iau permisia a te întreba dacă mă poți conduce după
prins pe la biserici și la cetate; noi sîntem la hotel Rosbrog și tocmai luăm masa; te rog trimite-mi
vorbă cînd să venim să te luăm.
Al D-tale devotat coleg,
I.	Bogdan
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
LEGĂTURILE LUI I. BOGDAN CU S. FL. MARIAN
307
СВЯЗИ ИОАНА БОГДАНА С С. ФЛ. МАРМАНОМ НЕИЗДАННЫЕ ПИСЬМА
(Резюме)
Как явствует из трех неизданных писем Иоана Богдана, адресованных известному
румынскому фольклористу Симеону Флоря Мариан, члену Академии, выдающийся румын-
ский славист приступил к собранию документов Штефана Великого в целях публикации
три недели спустя по получении предложения со стороны Министерства Народного Обра-
зования. Он обратился за разъяснениями к своему коллеге по Академии С. Фл. Мариан,
проживавшему в Сучаве. В письмах раскрываются и другие детали деятельности И. Бог-
дана и его дружеские отношения с известным буковинским фольклористом и этнографом.
LES RELATIONS ENTRE I. BOGDAN ET S. FL. MARIAN. LETTRES INÉDITES
(Résumé)
Les trois lettres inédites adressées par loan Bogdan au remarquable folkloriste roumain
Simion Florea Marian, membre de l’Académie Roumaine, témoignent du fait que trois semaines
après avoir reçu de la part du Ministère de l’Instruction le tâche de préparer l’édition des docu-
ments de Ștefan cel Mare (Etienne le Grand), notre grand slaviste commença les recherches et
les démarches concernant le rassemblement de ceux-ci. Entre autres, ils s’adressa — pour en
obtenir certains éclaircissements — à Simion Florea Marian, son collègue & l’Académie, qui
habitait Sucéava. En même temps, les lettres mettent à jour aussi d’autres détails concernant
l’activité de I. Bogdan et ses rapports cordiaux avec le prodigieux folkloriste et ethnographe
de Bucovine.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ILUSTRAT, ATRIBUIT MITROPOLITULUI ANTIM
IVIREANUL
G. ȘTREMPEL
Una din figurile cele mai reprezentative ale culturii, artei ți politicii din vremea lui Constan-
tin Brincoveanu a fost, fără îndoială, mitropolitul Antim. Personalitatea sa complexă apare
cu atît mai surprinzătoare, cu cit, străin fiind de poporul român prin naștere, și-a apropiat
specificul său, limba, cultura și arta și s-a identificat cu aspirațiile sociale și politice ale țării
sale adoptive.
Adus de Constantin Brincoveanu de la Constantinopol pe la anul 1690, mitropolitul
Antim Ivireanul, recunoscut ca un priceput artist în broderie, sculptură în lemn și pictură *,
a dovedit o pricepere deosebită in arta tipografică și în gravură. Ca mitropolit, Antim
Ivireanul s-a remarcat ca cel mai mare orator bisericesc al românilor. Nici înainte și nici după
el n-au fost pronunțate cuvintări mai înflăcărate, mai pline de poezie și într-o limbă românească
mai aleasă ca cele ale sale. Ca patriot, mitropolitul Antim Ivireanul s-a ridicat împotriva
pretențiilor patriarhului grec Hrisant Notaras al Ierusalimului de a dispune, după bunul său
plac, de mănăstirile din Țara Românească *, preferind să rupă ani de zile legăturile de amiciție
cu eruditul patriarh decit să cedeze abuzurilor jignitoare ale călugărilor greci. In sfirșit, ca
om politic, Antim Ivireanul s-a situat în fruntea acelora ce susțineau necesitatea unei acțiuni
împotriva turcilor in războiul din 1711, dovedind discernămint și orientare judicioasă in politica
Țării Românești.
Opera sa de căpetenie, Predicile, ținute ca mitropolit în vremea domniilor lui Constantin
Brincoveanu și Ștefan Cantacuzino, a fost editată de mai multe ori *. Alte lucrări de impor-
tanță secundară, ca spre pildă cele adresate preoților, cu caracter de îndreptar, au fost tipărite
încă in timpul vieții sale *.
Unica operă nepublicată pină astăzi, asupra căreia vrem să reținem atenția cititorilor,
se intitulează Chipurile Vechiului fi Noului Testament *.
Socotim că, publicînd în întregime această operă, îndeplinim o elementară datorie
față de memoria marelni patriot, de la a cărui moarte se împlinesc 250 de ani și umplem un
gol în istoria literaturii noastre feudale ce se cerea de mult umplut. Punînd la îndemîna
filologilor textul acestui Cronograf prescurtat, le facilităm cercetarea integrală a limbii operelor
mitropolitului Antim Ivireanul. Cit privește pe cercetătorii artei feudale românești, sîntem
convinși că vor aduce numeroase și interesante completări acestui început, care atrage atenția
asupra celui mai vast cimp de activitate al portretisticii vechi românești.
Manuscrisul a fost conceput de mitropolitul Antim Ivireanul în vara anului 1709 și a
fost dăruit lui Constantin Brincoveanu, cel care il adusese in țară și ii facilitase ascensiunea
piuă Ia treapta de arhiereu. Valoarea literară a textului, o istorie prescurtată a lumii vechi,
cu elemente de istorie și genealogie biblică și cu elemente de istorie greco-romană, elaborată
1	Ne-o spune secretarul hii Constantin Brincoveanu, Del Qxiaro, care l-a cunoscut de aproape, tn Istoria dslls medii no
riooluMoni dalia F'elechia, Veneția, 1718, p. 220.
1	N. 1 o r g a, MiJropoliJul Antim Jriraonul In IudU eu Ierusalimul pentru drepturile bisericii sale, tn« Biserica orto-
dox! români», LII (1984), nr. 11 — 12, p. 721 — 72$, fii. Rimareano, Luptător pentru artodoaiot tn « Biserica orto-
dox! români» LXX1V (1956), p. 846-853.
1	Ultima ediție, criticâ, la Editura Academiei Republicii Socialiste România, tn 1962.
*	Cf. B I a n u • H o do ț, Bibliografia rnmlneaaed veche* t. I. Bucurețti, 1903, p. 481, 492, 498.
1 Manuscrisul a fost descoperit de Ștefan Berechet ți descris sumar tn lucrarea sa Documente slave do prin
arhive rea, faac. 1, Buc., 1920, p. 17 ți urm. Clțiva ani mai tlniu a reluat subiectul, lârgindu«!, firi sl-l «țh!«*«*, tn
studiul Un manuscris do suarâvealb ai mitriopolitului Antim, publicat In Comisiunoa monumentelor istorice* anuar 11, Qiițtnlu,
1928, p. 125 ți urm. Prof. Victor Brâtulescu a folosit datele lui Ștefan Berechet In articolul despre activitatea miniatu-
risticâ a lui Antim Ivireanul apârut in numârul omagial din «Biserica ortodox! român!» LXX IV (1956) nr. 8—9,
p. 768-774.
https://biblioteca-digitala.ro
310
G. ȘTREMPEL
de Antim Ivireanul, este dublați de numărul impresionant de imagini, peste 500, executate
de un zugrav de profesie, cu o artă neamaiintilnită în miniaturistica românească.
Originalul, păstrat în Biblioteca Academiei de Științe a R. S. S. Ucrainene din Kiev sub
nr. 379, măsoară 41 X 28,5 cm ți cuprinde 22 de file nenumerotate. Din vechea legătură in
piele \ cu ornamentații imprimate în aur, nu s-a păstrat decit prima scoarță. In mijlocul aces-
teia, în medalion, este reprezentată Fecioara Maria cu lisus Hristos în brațe. în cele patru
colțuri sînt imprimate chipurile celor patru evangheliști. Pe dosul copertei găsim o însemnare
din 8 iulie 1788, asupra căreia vom reveni, ca ți cota 529, sub care s-a păstrat altădată
manuscrisul.
Fila 1, inițial albă, cuprinde pe o față o însemnare în rusește, prețioasă pentru circu-
lația manuscrisului, de care ne vom ocupa la capitolul respectiv, iar pe cealaltă față o încercare
de condei de la finele veacului al XVIII-lea.
Fila 2, în loc să fie ocupată de titlul operei, cum se obișnuia la operele în manuscris care
aveau — am zice — toate elementele bibliografice, cuprinde Stema Țării ți următoarele 18
versuri omagiale:
«Făcut-au D<o> mnul D<u>mn<e>zeu toate din neființă
Și in ființă le-au adus cu multă biruință
Și după adia au zidit, luund pămint fi tină
Pre omul cel dinții, Adam, fără cuvint de vină,
După asămînarea Sa făcu-i închipuire
Sufiind asupra feții lui fi d<u>h de viețuire
Adăugind din coasta lui, face, cu socotință,
Pre Eva, dîndu-i ajutorlu spre bună lăcuință.
Și dintr-aceftea amindoi mulți oameni să născură
Precum să vide luminat de-a rindul in Scripturi;
Oameni alefi fi minunați, vestiț in fapte bune,
Trăind in bl<a>gocestie, precum Scriptura spune.
Și de la acestea de la toți luo aseminare
Și iubitoriul de H<risto>s, intru credință tare,
Prealuminatul Constandin din viță Basarabă,
Stăpinul Țării Rumânefti, mulți ani să aibă,
Care la sine adună florile bunătății
Și cu credința defaimă căile strimbătății».
Atît versurile, cit și Stema Țării sînt încadrate de lujeri și flori stilizate, executate în
peniță cu o artă desăvîrșită. Stema Țării, așezată intr-un medalion de frunze stilizate, înfă-
țișează vulturul cu aripile desfăcute și cu crucea în cioc. Vulturul are capul întors spre stingă;
de o parte și de alta a crucii sînt desenate, în aur, soarele și luna.
însemnele puterii domnești — sabia și buzduganul — sînt ținute de doi îngeri, așezați
pe două ramuri ale lujerilor ce formează medalionul. între sabie și buzdugan, deasupra meda-
lionului, este reprezentată coroana domnească. De o parte și de alta a Stemei, în aur, sînt
scrise inițialele titulaturii domnești: « Io C<onstantin> B<rincoveanu> B<asarab> V<oevod>
D<omn> [D] Ț<ării> R<omânești>».
Fila 2’, care ar fi trebuit să cuprindă Stema Țării și versurile omagiale, este ocupată
de titlul operei, încadrat intr-un chenar de lujeri din care se desfac doi lei, cu coroane deasupra
capetelor, și șase busturi de îngeri. Titlul operei, scris cu majuscule, este următorul:
« Chipurile Vechiului / fi Noului / Testament / , adecă obrazele oamenilor celor vestiți ce
să / află in Sf<i>nta Scriptură in Biblie fi in / Ev<an>g<he>lie fi adunare pre scurt istoriilor
celor / ce s-au făcut pe vrimea lor, adeverind afiefte / căruia viața fi faptele otita a celora ce au
vie / (uit cu viațd bună, cit fi a celora ce au viețui! / cu viațd nscuvioasd, incepind de la Adam j fi
pogorind pină la H<risto>s, acum intii în / tr-acest chip alcătuită fi afăzată, prin / multă nevoință
fi osteneala preasf<i>nțitu / lui Mitropolit al U<n>grovlahiei chir Anthim Ivireanul /fi închinată
cu cucerire spre semn de dragoste ade / virată prealuminatului fi înălțatului mare / lui domn fi
oblăduitorlu a toată Țara Ruminea / scă Ion Constandin Brincaveanul Basarab Voevod /.
Dat in vestitul oraf al Tirgoviftei / la anul de la zidirea lumii 7217 / <1709>, mfe>s<e>țî [i]
luli<ie> I». I
Ambele fețe ale filei 3 sînt ocupate de dedicația mitropolitului Antim către Constantin
Brîncoveanu, scrisă în termeni măgulitori, din care desprindem atît sprijinul pe care i l-a
acordat domnitorul, cit și caracterul lucrării. Preambulul dedicației, încadrat de un chenar
simplu, deasupra căruia se află un frontispiciu de frunze și flori stilizate, a fost șters, nemai-
putîndu-se citi decît: < Prealuminaatului . . . cuau înălțatului. . . Constandin .. .»
*	Aaemlnltoara Ieșiturii romAmețti 406 ți 3342 din Biblioteca Academiei R. S. RomÂxua.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
311
Sub chenar începe dedicația proprin-zisA: aMulteși despărțite sini faptele ți sfirțiturile a
cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul / a cărora să adeverează fără de prepus, cum că rimin
intru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate / facerile de bine ce au ciștigat, iară mai
virtos ți mai ales actele doao: intii mulțemita cea / adevărată cari să face din inima cea căldu-
roasă prin cuvint ți-a dooa, oare care daruri mici / spre semn de cunoștință a datoriei ce li s-ar
cuveni. Pentru aceasta dară ți smerenia noastră, cu / noscind cum că pentru multele folosuri ți
faceri de bine ce ai arătat ți arăț mărila ta de a pururea cătri noi sint / datorlu nu numai
să mă rog lui D<u>mn<e>zeu, pentru fericita sănătate ți buna întărire intru luminat scaunul
mă / riei tale, ce ți veri cu ce alt mijloc ați putea să mă arăt cătră mdrila ta mulțemitorlu ți
voitorlu de bine / atita la cele sufletești, cit ți la ctle trupești. Drept adia am vrut cu iubire
de osteneală de am adunat ți am / însemnat intru această cărticea chipurile ți abrașele tuturor
strămoșilor noștri anume carele din ca / rele să trage, precum să povestesc in sfi<i>nta ți d<u>m-
n<e>zeiasca Scriptură in cea viche ți in cea noao ți ca un dar / mic fi mare să o aduc crești-
neștii stăpiniri a inălțimei tale, mic sic pentru stalul ei, de irlnu / ce pre scurt ți cu puține
cuvinte inchilae toată rodosiovia de la Adam pini la H<risto>s; mare iară pentru / gindul, căci
intru această rodoslovie si cuprind obrase de oameni mari ți minunaț, pror<o>ci, drepți ți /
impiraț, a cărora rivnitor fierbinte ești înălțimea ta ți o oglindă curată prin mijlocul a cirila /
poate să vază jiețtecarele toate bunătățile a celor fericiț bărbat ți socotesc lucrul acesta să / nu
fie fără de cuviinței fi fără de socoteală; una pentru căci adie ce ințeUgem prin auz ți prin
cetaniia / a multor zile cu vederla chipurilor celor însemnate ți cu cetanila povestirei lor pre scurt
mai / mult ne încredințăm ți mai pre lesne intru pomenire le putem păzi. A dooa, ca celula ce
ețti / stăpinitorlu intru ațăzămînt prea slăvit fi intru oblăduire prea luminat ți de atita mulțime /
de credincioși purtător de grijă și chivemisitor si cuvine drept adia a fi adus inălțimei tale / de
la noi un dar ca acesta ; că cele luminate ți prea slăvite să cuvin iară celor luminaț și / preaslăviț.
Pentru că mărita ta intre prealuminatul neam al Bisiribeștilor dintru / carii s-au arătat domni
vrednici ți crețtini, insuț ai odrislit ca o odraslă cu străluciri / de aur ți ai înflorit ca o floare
cu bun miros, păzită cu mila lui D<u>mn<e>zeu, neveștejiti pină / acum și să va păzi și de
acum înainte hota diadohin pentru multele și nenumăratele faceri / de bine, carele au ciștigat
cei de departe și cei de aproape de la creștineasca și asiminătoarea lui H<risto>s / voințd a
măriei tale, pentru care lucru de vom zice și te vom numi coroana tuturor domnilor nu vom greși
ade / vărului, de vreme ce ca un măslin roditortu ce ești sădit în casa d<o>mnului întinzi
spre toți / ramurile cele neveștejite ale milosteniei și fiiclila creștinescului tiu suflet spre faptele
cele / bune și d<u>mn<e>zeești iaste pururea aprinsă cu focul credinții și a dragostei cei fierbinte
și / pusă în sfeșnic pentru ca si lumineze tuturor celor ce sint intru intunirecul scîrbelor; și
precum / intr-o grădină împărătească cu multe podoabe să află multe și de multe felluri de jlori,
carele / veselesc cu mirosul toate simțirile celor ce s-apropie, așa și chipul cel de D<u>mn<e>zeu
împodobit / a inălțimei tale iaste plin și împodobit cu multe daruri și bunătăți și poclu zice cum
ci I , ca alt Pariv indianesc, carele eu putfrla lui cea trigiloare trage la sine toate materiile,
sau / ca alt izvor din Scotusa ce inchiagi toate vasile cele stricate, așa și blindețele măriei tale
trage / pre toț cătri sine și-i inchiagi cu mingitare și tămădui aște a fieștecărula scirba inimii
și / supărarea lipsii cu indurarea. Și cu adevărat ești tot cu totul un chip însuflețit asimene făr-de
nici o / despărțire cu acei minunaț ți vestiț ce mai sus s-au zis, atrigind ți adunind de pre la
toț bunătățile cile mai de / treabă ți mai mari: insă de la unui cucernicila, de la altul credința
cea fierbinte ți rivna cea d<u>mn<e>ze / iască, de la altul Iubirea de streini, de la altul blindițele,
de la altul îndelungi răbdarea ți neriutatea j , de la altul milostivirea ți Iubirea de săraci ți
de la alții alte bunătăț, carele sint cunoscute ți / adevărate că le ai mărila ta, iar mai virtos ți
mai ales de la dulcele mieu I<isu>s, smerenila cea de margine / ; că decit te-au mărit D<u>mn<e>zeu
ți te-au înălțat in cinste ți in stăpinire, cu atita mai virstos te smerești cu / duhul. Și pentru
ac&a cu multă cucerie te afli supt jugul cel bun ți supt sarcina lui H<risto>s cea ușoară / , priimind
cu multă răbdare ți cu multe blindițe necazurile ți supărările cile multe ți de multe / fitiluri ce
vin neîncetat, totdeauna, de toate părțile. Și precum cel intr-un nume cu mdrila ta slăvi / tul
fi de D<u>mn<e>zeu încununatul, marele ți întocma cu ap<o>sUo>lii Constandin, intiiul
împărat al creștinilor / n-au ținut cu putere omenească schiptrul împărăției, ci numai cu singura
nebiruita puterla / împăratului ceresc, într-acestaș chip și mărila ta, ca un lubitorlu de D<u>mn<e>-
zeu nu nădăjduești / a chivernisi trebile domniei cu ajutorlul și cu înțelepciune omenească, ci
chemi pururea și aju / loriul cel de sus căruia mă rog necontenind ca si ajute măriei tale, păzindu-te
cu sănătate, cu / veselie, cu viață îndelungată, mai presus decit toate cilla ce aduc întristare, neclătit
și nemiș / cat, întru înălțat scaunul măriei tale, împreună cu toată luminată rudenila măriei
tale. Amin. /
Dat în vestitul oraș al Tirgoviștei, la anul de la zidirea lumii 7217 <1709>, m<e>s<e>ță [i]
lulî<ie> 1. /
A piritei de D<u>mn<e>zeu inălțimei tale intru H<risto>s rugător, / smeritul Mitropolit al
U<n>grovlahiei, Anthim».
https://biblioteca-digitala.ro
312
G. ȘTREMPEL
Din titlul operei fi din dedicația către vodă Brincoveanu desprindem caracterul lucrării.
Este vorba de o istorie prescurtată a lumii vechi, pe care mitropolitul Antim Ivireanul a elabo-
rat-o folosindu-se nu atit de textul cărților Vechiului Testament, cit mai ales de unele lucrări
istorice și de Cronografele atit de mult traduse și răspindite in vremea aceasta în Muntenia
și Moldova1.
Manuscrisul cuprinde 503 1 portrete in medalion, de aceeași mărime, avînd 31 mm in
diametru, cu excepția portretului ce-1 reprezintă pe Dumnezeu-tatăl, care are un diametru
de 80 mm, și a medalionului de la f. 21, care-1 reprezintă pe lisus Emannel și care are
diametrul de 38 mm'. Fiecare medalion cuprinde, in interior, numele persoanei pe care o
înfățișează.
în afara celor 503 portrete, manuscrisul mai cuprinde 3 schițe și 8 desene in medalion,
reprezentind diferite scene, asupra cărora vom reveni.
Scrierea, cursivă, este executată cu o deosebită grijă și finețe, iar textul operei, cu rare
excepții, este așezat pe două coloane, in lățimea manuscrisului, nu in lungime. Textul coloa-
nelor, ce se referă la portretele fiecărei pagini, se continuă pe coloanele corespunzătoare ale
paginii următoare; nu se trece, in cadrul aceleiași pagini, de pe prima coloană pe a doua.
Portretele sint așezate, la rindul lor, cu multă atenție. Ele au privirile îndreptate spre
dreapta sau spre stingă, după cum sint așezate in interiorul coloanelor: mai exact, au privirile
îndreptate spre mijlocul manuscrisului. Portretele centrale sint reprezentate mai ales din față.
Opera propriu-zisă începe cu fila 4, ocupată în întregime de text, care este așezat în
lungimea manuscrisului și care este intitulat: «Povestire pre scurt pentru zidirea lui Adams.
Subliniem absența capitolului privitor la cosmogonie, atît de bine reprezentat în Cronografe.
Fila 4V cuprinde, pe prima coloană, povestirea in legătură cu fiii lui Adam: Cain, Avei
și Lameh, iar pe coloana a doua viața personajelor de la Enos pină la Matusala. Coloanele sint
separate între ele de portretul lui Dumnezeu-tatăl, înfățișat sub figura unui patriarh, bogat
înveșmîntat, care ține în mina stingă globul cu cruce și care binecuvîntează cu dreapta.
Dedesupt, intr-un romb cu chenar înflorat, sint scrise inițialele simbolice ale dumnezeirii:
OÎ3N. De o parte și de alta a rombului, în medalion, sint redate chipurile lui Adam] ‘ și a
Evei ,, lucrate ca toate celelalte, în laviu.
Portretul lui Adam este acela al unui bărbat încă tînăr, cu barbă, mustăți și plete ce-i
atirnă pe umărul drept. Străbuna Eva întruchipează în portretul de față gingășia desăvirșită.
Cu bustul gol, ca și al lui Adam, Eva este înfățișată sub aspectul unei femei ce exprimă
multă senzualitate; din părul desfăcut în creștet, ce-i cade bogat pe umeri, o șuviță s-a desfăcut
de pe umărul drept și s-a prelins spre sin. Ochii, încadrați de sprîncene arcuite, privesc cu
multă dragoste spre Adam. Gura și nasul, de-abia schițate, dau și mai mult farmec acestui
portret.
De la Adam se desfac patru linii ce duc spre primii patru născuți: Cain a și Avei 4 și
fetele: Haimana, și Delvora,. De la portretul lui Cain se desface o fișie de 4 nun lățime,
care va indica descendența sa in linie bărbătească pînă la potop, linie întreruptă pe această
filă de chipul lui Enoh
Sub rombul cu inițialele OflN este situat portretul cehii de-al treilea fiu al lui Adam,
Set *. De la portretul lui Set, se desface o fîșie de 10 mm lățime, colorată in roșu, care
va uni toate personajele biblice de parte bărbătească, in descendență directă, pină la lisus
Hristos și pe care noi o vom numi fișia centrală. Enos, este al doilea și ultimul portret de
pe fișia genealogică a acestei file.
Fila 5 cuprinde, pe prima coloană, textul ce se ocupă cu personajele descendente din
Cain, de la Iovii pină la potop, iar pe coloana a doua textul in legătură cu Lameh și cu Noe,
personaje de pe fișia centrală, reprezentate în paginile următoare.
în stingă primei coloana, pe fișia descendenței din Cain, sint desenate portretele lui GaidadI0
Maleleiln și Mathusalala, cu bărbi și veșminte primitive. Au toți privirile îndreptate spre
interiorul manuscrisului. Intre cele două coloane ale textului, pe fișia centrală, întîlnim portre-
tele lui CainanI3, Maleleilu, desenat din față, și al lui Iaredls.
La fila 5V, Antim Ivireanul se ocupă, pe ambele coloane ale textului, de elemente de
cronologie biblică și de considerații privitoare la potop și la începuturile Babilonului. Cele
zece portrete de pe această pagină înfățișează, la marginea primei coloane, pe LÂnehla, pe
1	Cf. Iulian Ș teflne i cu, Cnrutgmfth romintșli ; lipul Dawiei, pariu« I in RJR voi. IX (1939), p- 1 —77;
D. Runo, Sludii utorut grece romine, t. I, Buc., 1939, p. 53 — 100. Vezi la p. 368 — 389 «unele de inspirație ale
Ulului Antim.
•	Șt. Berechet numiri grafit 515 portrete. Cf. Un munutcru du sugrdwold, p. 132.
•	Dimensiunile manuscrisului fi ale medalioanelor ne-au fost comunicate de Biblioteca Academiei de Științe a
R. S. S. Ucrainiene.
* Numerotarea personajelor este flcuti prin cifra de jos. Cea de sus indici trimitere la subsolul paginii.
* In ms. Sith. Corectarea numelor proprii este flcuti dupi ediția romioeasci a Bibliai din anul 1936.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
313
cele douA soții ale sale, Ada17, ți Sellala, ți pe urmații lui Lameh: labalj,,1 lubal*,, Tubalcainaia
ca ți pe Naomalt*, sora lor.
Fîția centrală se continuă cu trei portrete: al lui Enohj,4, Matusalemjj ți Lamehu.
Cu fila 6 Antim Ivireanul ajunge la concordanța dintre text ți desene, textul referindu-se
la personajele de pe aceeați pagină. Cea mai mare parte a textului este ațezată pe coloana
primă ți se ocupă de fiii lui Noe, care ți-au împărțit cele trei continente ale lumii vechi — cum
menționează Cronografele — ți de Turnul Babei. Coloana a doua cuprinde numai mențiunea
asupra nepotului lui Noe, Arfaxad, din care se trag « samarinAnii ți iudiii». Pagina are țase
portrete, care înfățițează pe Noeaa, pe cei trei fii ai săi: Sim^, HamM ți lafetn (dintre care
numai Sim este ațezat pe fîția centrală, intre Noe ți Arfaxad30, ceilalți doi fiind legați de Noe
prin linii subțiri), ți pe Uțjj4, al cărui portret este izolat de celelalte.
Textul filei 6v se ocupă, pe prima coloană, de urmații lui Arfaxad.
Pagina cuprinde patru portrete, ți anume al lui Salaaa, Everu ți PelegM* legate între
ele prin tulpina arborelui, ți portretul lui Nevrodu uriațul, ațezat în dreapta fîției centrale ți
nelegat de celelalte prin nici o linie.
Pe lingă portrete, fila 6V mai cuprinde două schițe cu « Chivotul lui Noe» ’. Una este
desenată după descrierea lui Beda venerabilul ți Strabon, iar cealaltă după descrierea Sf.
Augustin '.
Fila 7 cuprinde numai trei portrete de bătrîni, ațezate pe fîția centrală ți anume al lui
RagavM, Serug,,' ți al lui Nahor j,10.
Textul primei coloane se ocupă de personajele amintite. în a doua coloană este povestită,
firețte pe scurt, viața patriarhului Avraam, ți este amintit Terah, tatăl lui Avraam, al cărui
medalion îl întilnim pe pagina următoare.
Fila 7T cuprinde nu mai puțin de 25 de portrete, infățițind legăturile de familie ale legen-
darului patriarh Avraam. Trei portrete — ale lui Terah,,'1 AvraamM ți Isaac^ — întrerup
fîția centrală; celelalte sînt legate între ele prin linii subțiri. In stingă fîției centrale sînt redate
portretele lui Nahoru, AramM, Usu, Buzu, VathiulM (ultimii trei sînt feciorii lui Nahor),
portretul MelhAiaT « mularea lui Nahor», al lui Lomu, al Sarrei^ (soția patriarhului Avraam),
ale lui Iovu (au lovav), Valnamtl (au Eliud), Lavantl, (Revecau (soția lui Isaac), MoavM, Amonu,
Isavu (au Edvim).
In dreapta fîției centrale distingem portretele femeilor Agart7 ți HeturaM, precum ți ale
bărbaților: Ismailaa, Medan^, Madiian^j, Naveothel, Chidaru.
Textul, redus simțitor de numărul mare al medalioanelor, se ocupă pe prima coloană
de Lot ți de personaje secundare, iar pc a doua coloană este povestită, în continuare,
viața lui Avraam.
Fila 8 este ocupată în întregime de text. Fîția care leagă portretele centrale ți
care separă cele două coloane ale textului nu este întreruptă de nici o figură. Sînt
povestite, pe această pagină, întîmplări din viața lui Isaac ți a lui lacov.
Pagina următoare, fila 8*, se ocupă de familia patriarhului lacov, reprezentată in nu
mai puțin de 27 de portrete. Din acestea, numai două sînt ațezate pe fîția centrală, portretele
lui IacovM ți Inda^. Toate celelalte sînt legate între ele prin linii subțiri, ce indică descendența
din patriarhul lacov. Chipurile femeilor — cinci la numAr — sînt mai puțin reuțite pe această
paginA, excepție ftcînd cel al roabei Zilpa
Amintind personajele acestei pagini, vom menționa cA in stingă fîției centrale sint desenate
următoarele 14 portrete: Ruvim^, Dina^,1*, Zavulon^, lsaharn, LiIa7014, Simeon71, Ravav71,
Iemuil7a, labila^, Saar;a, Saul,,, Dathan^, Aviron,,, Levi,,.
In dreapta sint redate 11 portrete, din cari trei de femei: Bilha^15 a posadnicA», slujnica
Rahilei, ZilpaB1 « slujnica Liei» ți Rafiile,*, a doua soție a lui lacov ți opt de bArbați: Dan^,,
Neftaligj, Gad^, AsirM, Iosifa7, Veniamin,,, Manasiaa, Efraimeg.
1 la nu. loviL
4 In nu. TboveL
• In nu. Noema.
4 A nu m oonfmada cn Enob de pe t. 4v.
4 în nu. Us.
4 In nu. Falee.
’ Arca Ini Noe.
1 In ms.:a Aceasta ieste Însemnarea lui Vid ți a lui Stravon, gheografilor: aceasta ieste Înseninarea lui Avgnstina.
• In nu. Seruh.
14 Frate eu patriarhul Avraam. Fauna, Cap. XI, 27.
11 In ms. Tharra.
14 in nu. Zilfa.
14 Povestirea rlabunlrii fiilor lui lacov pentru necinstirea Dinei, de cltre Sichem feciorul lui Heraar Heveul, In
Forarea, cap. 34.
14 Prima soție a lui lacov.
14 In ms. Lave.
https://biblioteca-digitala.ro
314
G. ȘTREMPEL
Așezarea portretelor este făcută cu mult simț artistic. Legendarul patriarh lacov, cu barbă
bogată ți plete răsfrînte pe umeri, privește drept, peste numeroșii săi fii și nepoți, reprezentați
fiecare in deplină armonie cu portretele din jur. Jos, pe fișia centrală, este desenat patriarhul
Iuda, foarte bătrîn, cu plete lungi și bogat înveșmintat.
Textul se referă la personajele desenate pe pagină; în ultima parte a celei de-a doua coloane
se vorbește despre viața lui losif în Egipt.
Fila 9 cuprinde 23 de portrete, din care numai trei sînt așezate pe fișia centrală, și anume
acelea care reprezintă pe Fares^, Esromf, și Aram^,. Celelalte portrete, sint legate prin patru
Unii subțiri de Iuda și Levi, doi dintre fiii lui lacov, reprezentați pe f. 8T. în stingă fișiei centrale,
in prima coloană, sint desenate 14 portrete ale urmașilor lui Levi, legate de acesta prin trei linii.
Acestea sint ale lui Kahat^ Isroma(, Merari,,, Aram,,, Itharaa, Aaronn, Moisi100, MariamI01
(sora lui Moisi), Corelvl, Nadav103, Aviu104, Eleazarloa, Ithamar]04, Fachie,,,.
Pe a doua coloană sint desenate șase portrete, dintre care două de femei, legate de
Iuda printr-o linie și de Fares prin două Unii, reprezentind pe: Irloa, Sana10a (soția lui Iuda),
Sela,],1, Thamarln (nora lui Iuda), Avnannl și Zaralla.
De remarcat unele greșeU de genealogie. Spre pildă, tatăl, lui Ithar 1 a fost Kahat 9, nu
Merari *, cei patru fii ce descind din Moisi (Nadab, Abiud, Eleazar și Ithamar *) apar in BibUe
ca fii ai lui Aaron. Cit privește portretul lui Ithamar, una din căpeteniile preoțești ale poporului
evreu, a fost înfățișat sub forma unui foarte reușit portret de femeie. De menționat că de la
cele trei căpetenii de preoți (leviți), Core, Ithamar și Eleazar, pleacă trei fîșii înguste care
vor indica succesiunea preoților și a profeților de-a lungul istoriei Vechiului Testament (fișia
ce pornește de la Core se va opri la f. 11’, cu portretul Fenannei fișia ce pornește de la Itha-
mar se va opri la f. 17’, cu portretul lui Manase).
Apar pe această pagină portretele lui Moise și Aaron, cei care au scos — după tradiția
biblică — poporul izraelitean din Egipt. Pe umerii lui Aaron se vede mantia preoțească, iar
pe frunțile lor sint desenate semnele puterii cu care au fost investiți.
Textul primei coloane se ocupă de Moise și de rudele sale, așadar de personaje amintite
in literatura istorică a Cronografelor. Coloana a doua vorbește despre Iuda și fiii săi, despre
personaje legate strins de fișia centrală.
Pe fila 9’ sint desenate opt portrete de bărbați, din care cel al lui Aminadav114 și al lui
Naasonju sint așezate pe fișia centrală. în stingă primei coloane se continuă descendența
preoților din Eleazar, cu trei portrete, infățișînd pe Avisud114, Vuzi1I7 și Huzi^. La mijlocul
coloanei, o fîșie îngustă ce pornește de la portretul lui lisus, fiul lui Naviua, urmașul lui Moise,
va indica in paginile următoare (pînă la f. 11’) judecătorii ce s-au perindat la conducerea popo-
rului israebtean, ultimul fiind Samuil. Pe această pagină sint înfățișați: Gothoniillao și Aodlal.
Din figurile înfățișate pe această pagină trebuie menționată figura dîrză a lui Aminadav,
cu o barbă mare, despicată, personaj care — după mențiunea textuală a lui Antim — ar fi
intrat cel dinții in Marea Roșie, îndemnînd și celelalte triburi, înfricoșate, să-l urmeze.
Pe coloana a doua, în trei chenare cu semicercuri concentrice deasupra, sint însemnate
cele 43 locuri de popas ale izraeliților, de la ieșirea din Egipt și pină la țărmul Iordanului '.
Textul primei coloane se ocupă de lisus Navi și de căderea in idolatrie a poporului evreu
după moartea lui; textul celeilalte coloane, foarte redus, amintește faptele lui Aminadav și ale
lui Naason.
Fila 10 cuprinde 12 portrete, așezate în partea stingă a paginii, cu excepția portretului
lui SalmonIla, care continuă pe această pagină fișia centrală și care este așezat la mijloc. Pe
lingă fișia centrală, pagina cuprinde cele trei fîșii înguste ce marchează: succesiunea judecă-
torilor (cuprinzînd portretul lui Semegarlu, a prorociței Debora114’, a lui Ghedeon,,» și al lui
Avimelec1M, și succesiunea preoților după Eleazar și Ithamar (cupriuzînd portretele lui: AzariaItT,
Meraiothln, Amathiaslaa, Iii preotullao, Ofinlu și Ahitofellaa). Cea de-a patra fișie îngustă, a
lui Core, așezată lingă fișia centrală, nu este întreruptă de nici un medalion. Ultimul portret,
cel al lui Fineeslaa, așezat la mijlocul coloanei, este izolat de celelalte și nici textul nu explică
prezența sa.
Textul coloanelor se ocupă de unii judecători din pagina precedentă, de cei reprezentați
pe fila 10, ca și de Salmon, continuatorul arborelui genealogic de pe fișia centrală.
Fila 10v cuprinde 23 de portrete și cinci desene în medalion, de aceeași mărime. Pe fișia
centrală este reprezentat un singur portret, cel al lui Boozla4. La mijlocul coloanei din stingă
4 la au. Silom.
1 In nu. Imu*.
* In nu. Cnath.
4 In nu. Menn.
* Efiraa, VI, 23.
4 Nunurii, cap. 33.
1 In nu. Devvora.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
315
se continuă firul judecătorilor cu portretul lui Tolalu, al lui lairlia fi cel al lui Ieftae1S7. Pe
fișiile preoților nu apare nici un medalion.
Coloana din dreapta cuprinde 19 portrete. în partea superioară, legate intre ele printr-un
cerc, sint desenate 12 portrete ale fiilor lui lacob fi ai lui losif, reprezentind cele 12 triburi ale
lui Izrael: Rubenlaa, Simeonlla, GadltJ, Efraim1(1, Veniamin^, Manase,u, NeftaliI44, Asirlu,
Danlu, Zebulon^, IsaharI(a, luda1(a. Lipsesc, pentru motive de ordin biblic, portretele lui
Levi fi losif. în mijlocul portretelor sint desenate patru cetiți, corespunzind celor patru
stihii, înconjurate cu ziduri întărite, simbolizind cuceririle Izraelului fi corespunzind așezărilor
celor 12 triburi. în mijlocul celor patru cetăți este desenat cortul mărturiei
în partea inferioară este reprezentată Rahab’^, mama lui Booz, o femeie de moravuri
Ufoare, care a contribuit in mare măsură la cucerirea lerihonului 3. Mai jos este reprezentată
Rutul moabiteanca, soția lui Booz, fi sint redate portretele familiei sale: Elimelec4ua, Noeminiaa,
Maalon^, Heleon145, fi Orfa ul.
în reprezentarea celor 12 conducători ai triburilor lui Izrael, trebuie să subliniem două
chestiuni: 1) nici una dintre figurile desenate pe această pagină nu seamănă cu fiii patriarhului
lacov sau cu fiii lui losif, reprezentați la f. 8V, cu toate că personajele sint unele fi aceleași;
2) remarcăm pentru prima dată o asemănare izbitoare intre portretele lui Zabulon fi Dan,
afezate unul lingă celălalt, atit in trăsături, cit fi in costumație.
Cele 12 portrete sint reprezentate din profil, cu fața îndreptată in spre interiorul cercului
pe care il formează, astfel că ansamblul desenului este cit se poate de armonios.
Femeile sint infățifate, fi pe această pagină, cu o grație deosebită. în special Rut se distinge
prin finețea trăsăturilor fi prin bogăția costumației.
O remarcă în plus trebuie să facem, vorbind despre portretul mamei lui Booz, Rahab.
Acesta seamănă foarte mult cu portretul Tamarei (de pe fila 9), care, neavind copii, s-a ascuns
sub îmbrăcămintea unei femei de moravuri ufoare, după moartea soțului său, pentru a-fi perpetua
neamul6. Pentru amîndouă aceste femei, pe care le-au infățifat legendele biblice drept femei
decăzute, artistul folosește acelaf gen de reprezentare grafică: grație deosebită a chipului,
rochii foarte decoltate, podoabe la git fi, mai ales, o coafură originală.
Textul primei coloane, despărțit in două de chipurile judecătorilor, se ocupă de faptele
unora dintre aceftia. A doua coloană, ocupată de foarte multe portrete, amintefte pe scurt de
Rahab fi Elimelec.
Fila 11 cuprinde nouă portrete de bărbați. Pe fifia centrală intilnim un singur portret,
cel al lui Obed*U7.
La mijlocul primei coloane se continuă firul judecătorilor cu trei portrete de o execuție
artistică remarcabilă, in ciuda rolului cu totul fters pe care l-au jucat acefti trei judecători in
viața poporului izraelitean. Este vorba de portretul lui Ibțan7lu, al lui ElonBua fi al lui Avdon]M.
Fișiile preoților au rămas fi pe această pagină neîntrerupte de portrete.
Cele cinci medalioane din coloana a doua înfățișează rudele apropiate ale împăratului
Saul, care se leagă, printr-o linie ascendentă, de portretul lui Veniamin ' fi care vor continua,
în pagina următoare, cu portretul împăratului. Aceste medalioane sint ale lui: Chis1(1, AviilIlt,
Ner10la3, Abneru1M, Zeranlu.
Pagina are text cuprinzător. Pe prima coloană se vorbește despre cei trei judecători fi
mai ales de legendarul Samson, a cărui figură va apare pe pagina următoare fi a cărui putere
este subliniată de Antim. Cea de-a doua coloană termină in partea de sus povestirea despre.
Rut fi Booz, descrie în partea inferioară, împrejurările în care a ajuns Saul împărat.
Fila llv cuprinde 17 portrete, repartizate după cum urmează: pe prima coloană intilnim
opt portrete, dintre care cel al lui Samson1,laa, al Iui Eliula7 fi al lui Samuillaa, ultimul judecător,
sint așezate la mijlocul coloanei, pe linia urmașilor la această înaltă funcție care începe cu
lisus Navi. în stingă coloanei înrîlnim, pe fifia preoților, chipul lui Ahimelec14laa (descendent
-din Ithamar), iar mai sus, pe fîșia lui Eleazar, portretul lui Ahitofel110, sfetnicul necredincios
* Eșirta^ cap. 26.
• In nu. Raab curva.
• Iuim Nni, cap 2 fi 6.
« In nu. AvimeLeh.
• Facerea, cap. 39.
• In nu. Ovid.
’ In nu. Ecroa mu Vcmii.
• In nu. don.
• Poraiipamana, cap. 9.
M Regi, I, cap. 26.
11 In nu. Avenir.
*• tn nu. SainpMn.
u In nu. Iii. ntn9 I, cap. 2—4.
i* In nu. Avimelah, 1« cap. 21
https://biblioteca-digitala.ro
316
G. ȘTREMPEL
al Ini David *. In afara lor mai intilnim portretul lui Elcana17l ți al femeilor Anna17a ți
Fenanna17a.
In dreapta fîșiei centrale, pe care nu intilnim nici un alt chip, în coloana 'a doua, este
reprezentat portretul regelui Saul174, al copiilor săi Ionathan17a, IcuilI7a, MelhÎBua177, Izvosith17a,
Merov17B, Mihor)a0, al nepotului său Mefiboșetlals, iar mai joa, fără legătură cu celelalte portrete,
portretul lui Șimijgj', din familia lui Saul.
Portretnl lui Samson se distinge prin impresia de forță herculană, pe care o degajă trăsă-
turile feței. Deși pictura religioasă și laică îl înfățișează pe Samson, de obicei, cu plete bogate,
in portretul de față a tarele Samson» este reprezentat cu păr scurt.
Trebue să ne oprim asupra portretului judecătorului Eli. Acesta, fiind judecător înaintea
lui Samuil, era in acelaș timp și preot și a fost desenat la f. 10, în calitate de preot. Nu intilnim
insă nici o asemănare intre cele două reprezentări ale aceluiaș portret. Sever ca preot, cu o
barbă rotundă și nu prea lungă, artistul ni-1 prezintă, ca judecător, sub înfățișarea blajină a
unui bătrîn uitat de vreme, cu o barbă lungă pînă la piept, despicată la mijloc.
Dintre fiii lui Saul, singurul portret care este înfățișat in hainele pompoase ale unui fiu
de rege este cel al lui Melhisua. Ceilalți fii nu se deosebesc prin nimica de restul personajelor,
nici chiar lonathan, cel mai mare dintre ei, al cărui rol însemnat in viața lui David il menționează
izvoarele folosite de Antim.
Fiul lui lonathan, Mefiboșet, reprezentat foarte tînăr, lasă la prima vedere impresia că
este portretul unei femei. La această confuzie contribuie și faptul că portretul nu este legat
prin nici o linie de acela al tatălui său.
Textul primei coloane de pe fila llv se ocupă de judecătorul și preotul EU și de Samuil.
Pe coloana a doua se continuă relatarea pe scurt a faptelor lui Saul, iar dedesuptul portretelor
textul se ocupă de viața lui lonathan *.
Fila 12 cuprinde 11 portrete de personaje, fii sau nepoți ai lui Ieseilaa, tatăl împăratului
David, al cărui chip este așezat pe fișia centrală. în stingă sînt două medalioane, cari reprezintă
pe EUav1M și pe AminadaVjjg, iar in dreapta fîșiei centrale sint opt medalioane, dispuse pe
două rinduri. In primul rînd sînt desenați Samalaa, Teruiala7, Abigael^; în al doilea rînd
sînt dispuse cinci portrete, înfățișind pe: Nathan prorocullaa, Abișai1M, IoaV|(1, Amassalaa,
Asael1Ba. Deși figurile Vechiului Testament care au trăit in apropierea cunoscutului împărat și
poet sînt mai bine cunoscute decit personajele, de pildă, din vremea judecătorilor, constatăm
o prezentare greșită și incompletă a arborelui lui lesei. încă un motiv să vedem în această
capodoperă a minia turisticii românești mai mult interes artistic decit religios. Artistul nu prezintă
din cei 7 copii ai lui lesei * decit pe primii trei născuți: Eliav, Avinadav * și Sama 7, primii
doi fiind desenați in partea stingă a fîșiei genealogice. In locul celor două surori ale lui David,
Teruia și Ahigael, sint desenați doi bărbați, cărora li s-a lăsat in interiorul medalioanelor,
inscripțiile numelor femeiești; Saruia și Avigail. Descendența însăși din aceste două femei este
greșit reprezentată: Asael8 nu este fiul lui Abigael, ci al Teruiei. O impresie profundă lasă
portretul lui Nathan prorocul', înfățișat bătrîn, cu barbă lungă și îmbrăcăminte bogată, cu chipul
sever și privirile pline de mustrare.
Textul acestei pagini, destul de cuprinzător, se ocupă pe prima coloană de activitatea
lui David înainte de a fi ajuns împărat, iar pe coloana din dreapta, textul caracterizează pe
scurt cîteva din personajele înfățișate.
Fila 12v cuprinde tot 11 portrete. Pe marginea primei coloane, pe fișiile preoților și a
prorocilor, sint așezate cîte două portrete: al lui Țadoc preotul1M și Azimaslaa și al lui Aviathar1M
și Avdoga prorocul]B7. Subliniem frumusețea portretului bătrînului preot Țadoc 10, sfetnicul
credincios al hii David.
Fișia centrală este întreruptă, pe această pagină de un singur portret, cel al împăratului
Davidj,,11. Alte patru portrete din prima coloană, legate prin linii de chipul hii David, reprezintă
patru din fiii săi: Amnonlnls Abesalom^, Adonia^j și Nathanj,),1’. O dungă subțire, colorată în
verde, care pornește de la portretul lui Nathan, va arăta descendența din David a Măriei.
1 Regi, II, cap. 15.
1 In m». MemßvoBte, Regi, II, cap. 4.	"*•
1 ta m». Semei« Regi, II, cap. 16.
4 Regi, 1, cap. 14.
4 Familia lui lenei in Paralipomena, I, cap. 2.
4 In mu. Aminadav.
7 în ms. Maana.
4 In m». Asail.
4 Cel care a inspirat capodopera lui Lcsaing.
14 în ms. Sadoc. Regi, II, cap. 19 ți 20.
11 Cf. Reg', 1, cap. 16—30; Regi, II, cap. 1—24; Regi, III, cap. 1—2; Paralipomena, I, cap. 11—29.
14 în ni». Amon.
14 A nu se confunda cu prorocul t
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
317
Pe coloana a doua sînt reprezentate numai două portrete, ale lui CheliavM, ți Sefachia^,
personaje pe care nu le-am putut identifica, in pofida cercetărilor întreprinse.
Merită să ne oprim atenția asupra citorva din portretele reprezentate pe fila 12v. Portretul
dominant este cel al împăratului David. Acesta este înfățițat privind drept ți sever, cu ochii
vii, nas drept ți barbă tăiată scurt. Pe cap poartă coroană în 12 colțuri, simbol al unificării
depline a celor 12 triburi. Pe umeri poartă mantia domnească de hermină, prinsă sub git cu
o agrafă, asemănătoare întru totul mantiei voevozilor noțtri. Izolat ți fără inscripția din meda-
lion, chipul lui David ar putea trece drept portretul lui Mircea cel Bătrîn sau al lui Alexandru
cel Bun.
Un chip de o frumusețe deosebită este cel al lui Amnon, fiul mai mare al lui David. Cu
capul descoperit, cu un păr bogat ce-i cade pe umeri, cu vețminte alese, Amnon pare mai degrabă
reprezentarea unei fecioare decît a unui bărbat. Portretul lui Abesalom, al treilea fiu al lui
David, cel care a încercat să uzurpe tronul tatălui său *, înfățițează un profil frumos de tînăr,
cu coroană regală in țase colțuri pe cap, cu un păr bogat ce-i cade in bucle pe umeri, părul care,
după legendă, i-a pricinuit moartea *.
Textul de pe prima coloană se ocupă în continuare de domnia lui David ți de faptele lui
Amnon ți Abesalom. Pe coloana a doua sînt însemnate, foarte pe scurt, faptele lui
Solomon.
Fila 13 cuprinde 18 portrete de bărbați, ațezate astfel: la marginea primei coloane, pe fiția
preoților ce descind din Eleazar, sînt ațezate trei medalioane, înfățițînd pe Avirneleh.., (au
Azarila), load^ ți Azarila.,, (au Zahanla). Pe fiția alăturată, cea a prorocilor, descendenți
din Ithamar, sînt ațezate alte trei medalioane: Simeia^,, prorocul, leu^, prorocul ți ZahariIa.I0
prorocul. în partea dreaptă a primei coloane, o «dungă verde» ce pornețte de la portretul fui
Nathan, fiul lui David, de pe pagina precedentă, indică arborele genealogic al Fecioarei Maria
ți este întretăiat, pe această pagină, de portretele lui MeathaH ți Mennaala. Fiția centrală este
ocupată de trei portrete: al împăratului Solomon^, al lui RoboamtI( ți al lui Aviaals. O dungă
învecinată, pe coloana II, care urcă pînă la Veniamin, de pe f. 8V, indică regii Samariei după
scindarea regatului lui Solomon*, incepînd cu leroboamjIa ți continuînd, pe această pagină,
cu Nadabll7‘ ți Baeța lu*.
Pe coloana a doua mai sînt desenate trei portrete de profeți, nelegate între ele, înfățițînd
pe Ahiaala, Avdon™ ți pe Ieuall, feciorul Annei, iar la marginea coloanei o fîție, ce începe cu
portretul lui Benhadabaaa*, arată regii Siriei (stăpînitori în Damasc) cu care au avut legături, ma
mult rele decît bune, cele două regate.
Dintre portretele desenate pe această pagină, în general bine individualizate, subliniem
cîteva. împăratul Solomon este înfățițat foarte tînăr, din profil, cu priviri vioae ți cu un zîmbet
abia perceptibil în colțul gurii. Poartă coroană în țase colțuri, îmbrăcăminte aleasă de stofe, iar
ețarfa, care-i trece în diagonală peste piept, este prinsă pe umărul sting cu o agrafă. Roboam,
urmașul său la tronul Iudeii, este reprezentat bătrîn ți sever, cu coroană în 12 colțuri pe cap,
asemănătoare cu cea a lui David, ți cu o mantie de țtofă, prinsă la piept într-o copcă. Alăturea,
legat de Roboam printr-o dungă subțire, este înfățițat portretului lui Ieroboam, încă ți mai
bătrîn, cu mantia de hermină pe umeri, ca voievozii noțtri, iar pe cap cu o coroană fără colțuri,
asemănătoare cu o mitră episcopală. Merită subliniat, pentru frumusețea trăsăturilor, portretul
profetului Abia 7 din coloana a doua, ca ți costumul bogat al regelui asirian Benhadab, al cărui
coif seamănă cu căciulile țuguiate ale cnejilor ruți din secolele XIV—XVI.
Textul celor două coloane se ocupă aproape în întregime de dezbinarea regatului ți de
domniile regilor reprezentați în medalioanele de pe pagină.
Fila 13T cuprinde 24 de portrete de bărbați, dispuse astfel: la marginea primei coloane,
pe linia urmaților lui Ithamar, sînt ațezate trei medalioane ce înfățițează pe Eliezer^j, Uezuelal4
ți loiltu8.
Arborele genealogic al Fecioarei Maria, din dreapta textului primei colone, este continuat
de cinci portrete: Melhataa, Eliachim^,, loasjjg, Iosiflta, Iudaaao. Urmașii lui Roboam la regatul
Iudeii, așezați pe fîția centrală, sînt în număr de patru (Asa^j, Iosafataaa, lnramm și Ohozia^),
în timp ce regii Samariei sînt reprezentați pe această pagină prin țapte portrete: (Ulaau,
Zamvri,,,, Thamni,^, Ahaav.... Ohozia^. loaram.y,, Ih^). Pe coloana a doua întîlnim patru
1	Aegi. II, cap. 13.
1 fag». HI. cap. 18.
’ Rtgi, HI. cap. 12.
• Ia hm. Navact.
* ta nu. Vaaaa.
0 tn nu. Venadav. Rnit III. cap. 15. precum fi F. Vigooroux, Diclionnairt da la Bibb, t. I, col. 1572 — 1574,
Paru. (1894).
» Bigi* III. cap. 12.
* Unul din cei 12 profeți mici. Cf. BMm, p. 941—944.
https://biblioteca-digitala.ro
318
G. ȘTREMPEL
portrete de profeți, izolate. Este vorba de prorocul Ilie,,,1, de prorocul Elisei^,1 — rinduit de
el — și de cei doi profeți mici, Agheut4<3 și Avdie,^4. Pe linia regilor asirieni întîlnim un singur
portret, cel al regelui Azail^.
Cîteva detalii trebuie precizate în legătură cu portretele de pe această pagină. Mai întii,
cei patru regi ai Iudeii poartă pe cap turbane, așa cum va fi văzut artistul la marii demnitari
turci. Deasupra turbanelor este desenată cîte o coroană mică, simbolică, evidentă mai ales la
loram 3 și la Ohozia *. Costumele, deosebit de bogate, sînt tot de factură orientală. Subliniem
finețea trăsăturilor feței regelui loram. Dintre cele șapte portrete ale regilor Samariei, cel al
lui Zimri 7 — al doilea portret — are coroană pe cap, asemănătoare mitrelor episcopale, cum
am avut prilejul să arătăm mai sus. Celelalte portrete au pe cap turbane, fără coroane în minia-
tură, cu excepția primului portret, cel al tînărului rege Ela 8, desenat cu capul descoperit. Portretul
regelui sirian Azail poate fi asemănat cu portretele cnejilor ruși din vremea lui Ivan cel Groaznic,
atît de caracteristice sînt îmbrăcămintea și coiful *. Din portretele profeților, o impresie deosebit
de plăcută o lasă portretul lui Ilie Tezviteanul, asupra căruia mina artistului s-a oprit cu mai
multă grijă. Părul, într-o neorinduială ce nu supără, barba care încadrează o față strălucitoare
și haina săracă, adunată la piept, formează un ansamblu artistic fără reproș.
Textul celor două coloane se ocupă de regii Iudeii și ai Samariei desenați pe această
pagină.
Fila 14 cuprinde 22 de medalioane, dintre care unul reprezintă un chip de femeie. La
marginea primei coloane, pe linia preoților ce descind din Eleazar, întîlnim trei portrete: al
lui Atathia^,, Ahitof... și Sadocl(a. Pe cea de-a doua dungă a urmașilor lui Ithamar întîlnim
portretele prorocilor lsaia,t 010 NaumUIu și Miheiasta13. Pe«dunga verde», adică pe linia arborelui
Fecioarei Maria, avem reprezentate alte trei portrete de personaje neînsemnate: Simeon^,,
Levi,M și Mattaua. Fișia centrală începe cu portretul reginei Atalia^,13 și continuă cu portretele
regilor Ioasu714 și Amasia^13. Regatul Samariei este reprezentat prin cinci portrete: al lui
IoahazMa, loastao, Ierovoamlal, ZahariaMa și SalumM318. Interregnul produs în cele două regate
este menționat pe această pagină — și va fi menționat la fel și pe celelalte pagini —, prin
medalioane in care figura este înlocuită cu text ce indică numărul anilor de interregn.
Textul coloanei a doua este întrerupt de trei medalioane de profeți mici, așezate orizontal
Este vorba de portretele lui Osie1M, Amostu și Ionataa17.
In sfirșit, la marginea coloanei a doua, pe linia regilor sirieni, sînt reprezentați ultimii
doi regi Venadavaa7 și Raeson^.. după care regatul este încorporat Asiriei de către regele acesteia
Țigla tfalasar 1B.
Analizind elementele ce ni se par mai interesante sub raport miniaturistic, remarcăm,
pentru prima dată pe această pagină reprezentarea cîtorva portrete după canoanele picturii
bizantine. Este vorba de portretele care înfățișează pe Isaia prorocul, Amathia preotul, Naum
prorocul, Amos prorocul, și mai ales, lona prorocul. Atitudinea lor rigidă, specifică portretisticii
artei bizantine, cu fața încordată, cu figurile teșite și lipsite de expresie, sînt elemente noi în
această capodoperă de artă portretistică și nu le vom întîlni prea des în paginile ce vor urma.
Regina Atalia, de pe fîșia centrală, nu se deosebește prea mult de portretele soțiilor voie-
vozilor munteni. îmbrăcămintea, coroana, marama care-i acoperă părul și cade pe umeri de
sub coroană sînt elemente comune și frescelor ce înfățișează pe ctitorii edificiilor noastre reli-
gioase. Fața, perfect ovală, este deosebit de expresivă: avem înaintea ochilor o regină ambi-
țioasă, din vina căreia a curs mult singe în regatul Iudeii13; și autorul, care cunoștea această
trăsătură caracteristică, a reușit s-o redea în mod fidel. Coroanele, înlocuite în pagina prece-
dentă cu turbane, reapar pentru continuatorii Ataliei la regatul Iudeii, dar nu și pentru regii
1 B^i, III, cap. 17 ți urm.
1 Bagi, IV, cap. 2.
* Cf. BiUia, p. 963 - 964.
4 Cf. Biblia, p. 94S-946.
* In mi. loaram, Rigi, III, cap. 22.
* Rtgi, IV, cap. 9.
T în mi, Zamvri. Rm, III, cap. 16.
• In nu. lila. Regi, III, cap. 16.
• Cf. B r n y n, Dmraantm geaiium armatura eouestru Amsterdam, 1606.	**
’• Primul din cei 4 profeți mari ai Legii Vechi. Cf. Biblia, p. 715 — 770.
11 Profet mic. Biblia. p. 951 — 953.
11 Profet mic. Biblia, p. 935—940.
*• In nu. Gotholia.
14 Rigi, IV, cap. 12.
14 Bagi, IV, cap. 14.
14 tn nu. Selum.
>’ Biblia, p. 917-933 ți 947 - 949.
14 Unul din cele mai de Beam* isvoare istorice pentru cronologia istoriei Asiriei din secolele X—IX in cjl rlmine
Biblio. Cf. Rtgi, IV, cap. 16.
14 Bagi, IV, cap. 11.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
319
Samariei, reprezentați tot cu turbane, cu excepția ultimului portret, cel al lui Sahim, care are
pe cap o coroană în formă de mitră.
Textul cuprinde informații succinte asupra istoriei sîngeroase a celor două regate din
timpul domniei regilor înfățișați pe pagină. Pe coloana a doua sint înserate cîteva rînduri privi-
toare la viața profetului lona.
Fila 14v curprinde 26 de portrete, așezate astfel: pe marginea din stingă a primei coloane
pe liniile preoților, sint așezate patru, respectiv trei portrete: Selum1(g, Elhiaa70, Azarial7I,
Saraia]7a (urmași ai lui Eleazar), Sofonia^j, Ieremiana, EldamaT1 (urmași ai lui Ithamar). A treia
fîșie, cea verde, este întreruptă de patru portrete, infățișînd pe Ioraml7a, Eliezer,,,, Iesua7a și Ir^,.
Fișia centrală este întreruptă de următorii trei regi ai Iudeii: Azaria^1, loram^j* și
Ahaz^'. în coloana a doua, pe linia regilor Samariei, sint desenate patru portrete: ale lui
Manaimggj, Fachesia^, Pecahiaj^*, Osie wa. reprezentîndu-i pe ultimii regi înaintea ocupării
regatului de către Sargon, in jurul anului 722 *. Tot in coloana a doua mai sint reprezentate
următoarele personaje: prorocul AvdieU7*, cinci membri ai familiei lui Tobitaaa’ (Annaaaa,
Raguilm, Annajd, ToviIanI, Sarraaa] — trei femei și doi bărbați), precum și portretul lui FulaM,
a împărat întii al Asinilor».
Dintre personajele amintite prorocul leremia ', cel care a prevăzut ruina Ierusalimului, a
preocupat intr-o măsură mai mare pe artist; portretul său a fost lucrat cu o grijă remarcabilă.
Ca și la Ilie prorocul, găsim și la leremia o armonie deplină intre figura sa, chinuită de durerile
sufletești și părul și îmbrăcămintea in neorinduială. Totul exprimă insă măreția deosebită
pe care autorul a vrut și a izbutit s-o dea acestui personaj.
Regii Samariei poartă și pe această pagină turbane, cu excepția ultimului rege, a lui Osia *
care este înfățișat sub chipul unui tinăr voievod, cu coroana in 12 colțuri pe cap.
Textul celor două coloane cuprinde știri privitoare la regii Iudeii și ai Samariei de pe
această pagină.
Fila 15 cuprinde 11 portrete de bărbați, așezate astfel: pe liniile preoților și prorocilor
sint trei portrete: ale lui Iosedecna (linia Eleazar), OsieIM10 și BaruhIt7 (linia Ithamar). Pe linia
verde sint două portrete: al lui Dalmadam^. și Tosimaaa. Fișia centrală este întreruptă de
portretele regilor Erectua^11, Manase^/* ăi Amonjg.1’. Ultimele trei portrete, situate în
coloana a doua, fără să fie legate intre ele, reprezintă portretele regilor asirieni Tiglatfalasarna,
Salmanasarao< și Senaherimm.
Dintre portretele regilor, cel al lui Manase poate fi asemănat, mai ales la îmbrăcăminte,
cu portretul lui Constantin Brincoveanu.
Textul primei coloane, mai întins, se ocupă de regii Iudeii, iar textul coloanei a doua
descrie împrejurările căderii Samariei și viața lui Tovit in robie.
Fila 15V cuprinde 12 portrete de bărbați, repartizate astfel: un singur portret pe linia
urmașilor lui Ithamar, cel al proroculni lezechiil^1*. Două portrete pe fișia verde, al lui AvdinT
și al lui Melhi.0,, trei portrete de regi, ale lui losia^1*, Ioas.I01( și Ioachimatln, pe fișia centrală.
Alte trei portrete de regi chaldeeni, infățișind pe Merodacall, Nabucodonosoraia și iarăși
Nabucodonosoral4, intilnim pe linia foștilor regi ai Samariei (linie ce reapare) și, in sfirșit, în
coloana a doua intilnim portretul prorocului Daniilgjj1* și ultimele două portrete de regi asirieni;
primul îl înfățișează pe Asaradonal(, iar cel de-al doilea îl reprezintă pe Sargonal7 al II-lea *•,
cu care dispare fișia regilor asirieni.
Regii Iudeii, toți tineri, sint imbrăcați în costume bogate și cu coroane de voievozi pe
cap. Dintre regii chaldeeni merită subliniat medalionul primului Nabucodonosor, înfățișat sub
figura unui bătrin sever și cu ochi vioi. Pe umeri poartă mantia grea de hermină a domnilor
1	Agi, IV, cap. 15.
• la m*. loetham, Agi, IV. eap. 15.
1 Bagi, IV. cap. 16.
• la aia. Fachec. Agi, IV. cap. 1$.
• Cf. C. M a • p e r o. Huttin encicnna dchsIcc l'arwiU. XIV tdhion, Paria, f.a«, p. 485 fi unn.
• BiMia, p. 945 -946.
’ BiHia, p. 981-991.
• BiUa, p. 771-838.
* Agi, IV. eap. 17.
*• In na. Uria. ef. BiilU, p. 917—925.
11 Agi, IV, cap. 18-20.
“ IU», cap. 21.
IHriaR, cap. 21.
“ BiHia, p. 839-847.
M Agi, IV, cap. 22.
In na. loaltan.
n Bai, IV, eap. 23.
11 Biblia p. 899 - 916.
"Cf.Maapero, ap. cit., p. 487 fi arm.
https://biblioteca-digitala.ro
320
G. ȘTREMPEL
noștri, iar pe cap un turban îngrijit, deasupra căruia, in miniatură, este așezată simbolic o
coroană, poate aceea a regatului Samariei.
Aceeași grijă deosebită o întâlnim și in execuția portretului regelui Sargon. Figura acestui
rege este aspră, brutală chiar. Executat din față, chipul pare așezat pe un trunchi de con;
umerii nu sint scoși in evidență de sub mantia foarte bogată (care pare, mai degrabă, o cuirasă
decît o mantie, din pricina modelului de țesătură).
Dintre celelalte portrete trebuie menționat, incontestabil, portretul care îl reprezintă
pe prorocul Daniil. Acesta este desenat sub înfățișarea unui tînăr cu fața slabă, cu gitul lung,
purtînd pe trup o mantie brodată, închisă la piept cu o agrafă. Pe cap poartă un mic turban,
așezat cochet, ca pălăria unei femei, spre frunte, incit face impresia, la prima vedere, că avem
sub ochi un portret femenin din zilele noastre.
Textul acestei pagini, mai dezvoltat decît al altora, se ocupă de regii Iudeii și de regii
Chaldeii, stăpinitorii Samariei. La sfîrșitul celei de-a doua coloane, începe povestirea faptelor
prorocului Daniil la curtea lui Nabucodonosor, povestire ce se va continua pe pagina următoare.
Fila 16 cuprinde șapte portrete de bărbați, dintre care trei: ale lui Nerol^,, Salathiilalt
și Zorobabel33o sint așezate pe fîșia verde, două pe fișia centrală (acestea reprezentând pe ultimii
doi regi ai Iudeii dinaintea robiei babilonice, Iehonia3I1 și Sedechia33>1 și două portrete de regi
asirieni pe linia urmașilor la tronul Samariei: Evelmerodac3l3 și Ragusar3I4. Dintre portrete
cel al regelui chaldean Ragusar ni se pare mai îngrijit ca execuție. Acesta este înfățișat sub
figura unui bărbat tînăr cu capul descoperit, cu o barbă mică, despicată, care împodobește o
față vioaie. îmbrăcămintea bogată și mantia ce-i atârnă pe umărul drept ne prezintă în realitate
un nobil din Europa apuseană a secolelor XVI—XVII.
Textul filei 16, destul de cuprinzător, se ocupă pe prima coloană de împrejurările căderii
Ierusalimului în robia babilonică, iar pe coloana a doua se continuă povestirea faptelor pro-
rocului Daniil.
Fila 16v are nouă portrete de bărbați, dintre care două (infățișind pe Tosa323 și IoannajU)
sint așezate pe fișia verde, un singur portret (cel al lui Salatiilaa7' conducătorul evreilor în timpul
robiei babilonice) pe fișia centrală, patru portrete pe linia foștilor regi ai Samariei, înfățișînd
pe ultimii doi regi chaldeeni și pe primii doi regi persani, după cucerirea Chaldeii de către perși:
Lambusadac333 și Baltasar33a respectiv Darie^ și CirusMl, și două portrete de profeți mici,
pe coloana a doua, reprezentindu-i pe Agheuuls și pe Zaharia,,,*.
O analiză a citorva portrete se cere făcută și pentru această pagină. Portretul lui
Salatiil, executat cu multă artă, reprezintă un rege oriental, îmbrăcat in veșminte bogate, care
poartă pe cap o coroană dublă, cu colțurile răsfrînte, in forma unor lujeri florali. Fața, bătrînă
și uscată, este încadrată de o barbă bogată ce-i ajunge pină la piept. Este interesant că deși
artistul menționează pe această pagină, pe prima coloană, că: a După ce s-au robit Ier<u>s<a>-
limul s-au făcut purtători de grijă norodului preoții, pînă aproape de întruparea lui H<risto>s...»,
va continua să-i prezinte pe conducătorii Iudeii, de pe fîșia centrală, cu coroană pe cap. Aceeași
coroană o poartă și ultimul rege chaldean, Belșațar 6 căruia o mină nevăzută i-a scris cuvintele
fatidice: Mane, Tekel, Fares pe peretele palatului din Babilon, ca și regii persani: Darius,
cuceritorul Babilonului, și fiul său Cirus. Deși la data cuceririi Bafiilonului Darius avea, se
pare, 62 de ani este înfățișat încă tînăr. Cirus, desenat din profil, are trăsăturile specifice ale
persanilor; frumos la înfățișare, pare o copie după portretele în miniatură întâlnite in manuscri-
sele orientale.
Textul primei coloane se ocupă de ultimul rege chaldean și de Zorobabel, conducătorul
Iudeii după eliberarea din captivitate babilonică', înfățișat la f. 17. Textul coloanei a doua
povestește, după Cronografe, cucerirea Babilonului de către Darius și faptele lui Cirus, urmașul său.
Fila 17 cuprinde 11 portrete, dintre care zece reprezintă bărbați și unul femeie. Reparti-
zarea este făcută astfel: trei portrete pe linia preoților descendenți din Eleazar, cari înfățișează
pe Iisus334 preotul, Eliachim333 și Elisafat^,, un portret al lui luda^ pe dunga verde; un portret,
cel al lui Zorobabel33g pe fîșia centrală; patru portrete de regi persani pe linia regilor Samariei:
Cambize33a, Ermiadin^, DarieM1, «feciorul lui Istaspu», Artaxerx^, « cel cu mina lungă»,
și două portrete, al lui OlofernM9 și al luditei^’, in textul coloanei a doua.
în afara portretelor, pe coloana întâia intilnim schița porților Ierusalimului după întoar-
cerea iudeilor din captivitatea babilonică, întocmită sub forma unor cercuri concentrice.
1	Cf. Afgi* IV, cap. 24.
■ £«dra, I, cap. 3.
• Biblia, p. 963-964.
« p. 965-975.
1	In mi. Valtaaar. Cf. Daniil, cap. S.
* Etira, I, cap. 4.
’ Biblia, p. 993 — 1008, cuprinalnd cartea luditei.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
321
Dintre cele patru portrete de regi persani, bogat costumați ți cu coroane de voievozi români
pe frunte, atragem atenția asupra miniaturilor lui Cambize *, fiul lui Cirus, ți a lui « Darie,
feciorul lui Istaspn».
Mai ales Darius seamănă la față cu unul dintre bătrinii noștri voievozi. Poartă pe cap
coroană în cinci colțuri, iar ca îmbrăcăminte, o mantie de stofă bogată. Trăsăturile feței sint
cele ale unui om blajin. De altfel, tradiția îi atribue meritul de a fi ajutat la rezidirea Ierusa-
limului *.
Olofern *, generalul lui Nabucodonosor, omorit de ludita, este infățișat prin portretul
unui bărbat tinăr și dirz, cu o barbă tăiată foarte scurt și cu priviri vioaie. Pare imbrăcat in
armură; pe umărul sting, într-o copcă își are prinsă mantia, ce-i atirnă pe umărul celălalt.
Întreaga ținută este aceea a unui dirz cavaler occidental. Lingă el, intr-un medalion, intîlnim
portretul legendarei ludita. Reprezentată din profil, cu capul întors spre Olofern, avem in fața
ochilor portretul unei femei de o rară frumusețe. Deasupra frunții, peste un păr bogat ce-i cade
în bucle pe umeri, ludita poartă diademă. La gît distingem cu greu un șirag de mărgele, așa
cum am întîlnit și la portretul Tamarei și la portretul Rahabei, soția lui Booz. îmbrăcămintea
foarte aleasă, era cerută, in concepția artistului, de mijloacele pe care urma să le folosească
ludita la omorirea lui Olofern.
Textul primei coloane, foarte redus, se ocupă de porțile Ierusalimului, a căror schiță am
amintit-o mai sus, iar textul coloanei a doua povestește in prima parte, pe scurt, uciderea lui
Olofern de către ludita, iar a doua parte se ocupă de regii Persiei reprezentați pe această
pagină.
Fila 17v cuprinde 19 portrete de bărbați, dintre care patru sint așezate pe prima linie a
preoților urmașii lui Eleazar: Iudatu. Ioann.<t. ludau, preotul, Onia.1T. Cu portretele lui
Iisus.tf și Manasi^g așezate pe a doua linie, cea descendentă din Ithamar, aceasta ia sfirșit.
Patru medalioane reprezentind pe Iosiful, Semirjj,, Mattathiajj, și Meathggg sint așezate pe
fișia verde; două portrete — al lui Abiut...* și a lui EUachim^g — pe fîșia centrală; patru
portrete de regi persani înfățișînd pe Aravonu7, ArtaXerXggg, Xerxisua și Sogdian^ sint
așezate pe linia conducătorilor Samariei, iar ultimele trei portrete, așezate la mijlocul coloa-
nei a doua, fără legătură între ele, reprezintă pe profeții EzdraM1, NeemiaMI* și Maleabil,6.
Textul primei coloane, mai larg, se ocupă de templele amintite în Vechiul Testament și
despre construirea lor. Textul redus de pe a doua coloană continuă povestirea despre Ezdra
începută pe pagina precedentă.
Fila 18 cuprinde 14 portrete de bărbați și unul de femeie, dispuse după cum urmează:
cină portrete înfățișind pe Simonggg dreptul, Eleazarau, Manasi^, Onila^, Simon,., pe linia
preoților, la marginea primei coloane; două portrete al lui VagoMI și Ili^g pe linia verde;
două portrete — al lui Azorni și al lui Sadocg,, — pe fișia centrală; patru portrete de regi persani
infățișind pe Darie„a, Asuer^g, Artaxerxnl, feciorul lui Cothos și pe Arsami,,,, pe linia stăpi-
nitorilor în Samaria, și două portrete — al lui Mardoheu,,, și al Esterei^g'—, fără legătură
între ele, în coloana a doua.
Subliniem portretul Esterei, care este înfățișată sub chipul unei foarte frumoase regine,
cu chip suav și păr bogat ce-i cade pe umeri. Pe cap poartă coroană regală, asemeni lui Artaxerxe
soțul său. Costumul bogat și colierul ce-i împodobește gîtul, ca și întreaga ținută, amintesc
de domnițele noastre.
Textul acestei pagini se ocupă, pe prima coloană, de citeva figuri de preoți și de personaje
de pe coloana corespunzătoare a paginii următoare, iar pe coloana a doua este povestită, pe
scurt, cartea Esterei. < în vremea acestuia <sic> învăța Aristotel la Platon filosoful», conchide
Antim Ivireanul.
Fila 18T cuprinde 23 de portrete, a căror așezare este diferită de aceea a paginilor prece-
dente. Pe linia preoților intîlnim șase portrete: al lui Onilag-g, lisusgg au lason, Onianl au
Menelau, Alchima3t, Iudaaa Macabrul și loanatan^. în dreptul celui de-al cincilea portret,
care îl reprezintă pe Iuda Macabeul', se găsește portretul lui Matatia^ preotul, din care se
desfac cinci linii ce duc la cei cinci fii ai săi: Iuda Macabeul, legat de tatăl său printr-o linie
1 In na Camviaia.
■ -Cadru, III, cap. 4-«.
■ Veri Cartea ioduri.
* în ma. Aviuth. CI. Evanghelia de la Matei, cap. I, 13.
• Biblia, p. 527—343.
■ ta nu. Malahla, CI. BiMin, p. 977 - 980.
’ In dreptul portretului. Antim Ivireanul «U următoarea explicație: u Aceri Eleazar au trimis pre cei 70 de tll-
crritori la Eghipet, pre carii, după ce au tllcuit i-au dAruit Ptolemeu Filadell<ul>, Împăratul Eghipetului, cu daruri mari
fi la Iude<e>a cu cinste i-au trimis. Aceștia zsoe Filon istoricul a.
■ Biblia, p. S45-5S7.
• Cele 3 cărți ale Macabrilor tn Biblia, p. 1111 —1181.
https://biblioteca-digitala.ro
322
G. ȘTREMPEL
groasă, ți loanatan sînt așezați pe această pagină; Simonggg, lonan^,1 ți Eleazar«.. sînt așezați
pe pagina următoare.
Linia arborelui genealogic al Fecioarei Maria, așezată în partea dreaptă a textului prunei
coloane, lingă fîșia centrală (pe care nu găsim nici un portret), își schimbă poziția după primul
portret de pe pagină, cel al lui Naum^, trecînd în dreapta textului coloanei a doua; aici este
întreruptă de alte două portrete: al lui Amcs^ și al lui Malstia^.
Linia regilor persani, stăpînitori ai Samariei, este reprezentată printr-un singur portret,
cel al lui Dariusan, învins de Alexandru Macedon. Această linie, situată in stingă celei de-a
doua coloane, în dreapta fîșiei centrale, își schimbă și ea poziția. Pornind de la Darius, ea cotește
paralel cu textul, apoi coboară, pină aproape de mijlocul coloanei a doua, la portretul lui Ale-
xandru Macedon39a; de la acesta linia cotește spre stingă, tot paralel cu textul, trece peste fișia
centrală și ia locul liniei genealogice a Fecioarei Maria unde se va continua, fiind întreruptă,
pe această pagină de patru portrete ale Ptolemeilor, stăpinitorii Egiptului după moartea lui
Alexandru: Ptolemeu al lui LagosaM, Filadelfuljjj, Everghetul,,, și Filopator^,.
Din portretul lui Alexandru se desfac alte trei linii pentru urmașii săi: la « împărățila
machidonenilor», reprezentat prin Filipggg, la « împărățila Asiei», reprezentat prin Antioh,,,,
și la « împărățila Siriei», reprezentat prin Seleucosggg. Din acest ultim portret coboară o fîșie
ce cotește spre stingă, pină în apropiere de fîșia centrală, apoi coboară paralel cu aceasta, luind
locul liniei cu stăpinitorii Samariei, fiind întreruptă de două portrete: al lui AntiohM1 Soter și
al lui Antiobggj Dumnezeul.
Pe prima coloană mai intilnim două portrete: cel al mamei sau fiicei lui Ptolemeu Fila-
delful,« Verenica»M9 (legat de acesta printr-o linie) și cel al lui lisus, fiul hii SirahtMi.
Tot pe prima coloană, intr-un medalion de mărime obișnuită așezat ia mijloc, sînt repre-
zentați cei 70 de bărbați invățați care au tradus, în Egipt, Pentateuhul.
Varietatea portretelor de pe această pagină este deosebit de bogată. Alături de portretele
de pe linia preoților, cu costumația lor sobră, apar figurile marilor luptători și stăpinitori din
epoca de începuturi a răspîndirii elenismului, îmbrăcați in veșminte bogate și cu coifuri lucitoare
pe cap. Dintre figurile de pe linia preoților, cea mai remarcabilă este aceea a lui Iuda Macabeul.
Găsim in trăsăturile acestui vajnic luptător asemănări remarcabile cu portretul lui Samson,
desenat la f. llv. Același cap masiv, aceeași severitate în priviri, aceleași cute brăzdează fața
aminduror.
Darie, ultimul stăpînitor persan, are întreaga înfățișare a voievozilor noștri. II considerăm
dintre multele portrete care cuprind elemente comune (în costumație sau trăsături) cu voievozii
români, ca pe cel mai reprezentativ. Trăsăturile feței, barba tăiată scurt, coroana, dar mai ales
îmbrăcămintea nu se deosebesc cu nimica de chipul lui Matei Basarab, Constantin Șerban,
Șerban Cantacuzino sau chiar Constantin Brîncoveanu, așa cum ii știm reprezentați in docu-
mentele picturale ale vremii.
Portretul lui Alexandru Macedon, fără îndoială cea mai veche reprezentare a acestui
personaj in arta noastră, a cărui istorie a constituit lectura de predilecție a cărturarilor vremii
lui Antim, ne înfățișează un profil de luptător grec, îmbrăcat lejer, purtînd pe cap coiful corin-
tian al Athenei Parthenos3.
în general, portretele urmașilor lui Alexandru Macedon, sînt realizări mediocre. Trăsă-
turile feței sint urîte, aproape grotești, la cele mai multe dintre portrete. Arta desăvîrșită cu
care au fost înfățișate sutele de personaje religioase, cele mai multe cu plete și barbă bogată,
scade cînd este vorba să fie reprezentate tipuri de războinici, cu podoaba capului ascunsă sub
coifurile cu lujeri, fără bărbi și cu veșminte bogate. Este o remarcă valabilă și pentru portre-
tele de acest fel de pe paginile următoare.
Medalionul care înfățișează pe cei 70 de traducători ai Bibliei reprezintă, în primul plan,
trei portrete distincte, dintre care cel de la mijloc este acela al unui tinăr suav, cu o figură
femenină. In planurile secundare este desenată o mare de capete în manieră bizantină.
Textul acestei pagini, destul de cuprinzător în ciuda numărului mare de portrete, se ocupă
pe prima coloană de domnia Ptolemeilor desenați pe pagină și de originea Macabeilor. Coloana
a doua este rezervată povestirii pe scurt a faptelor lui Alexandru Macedon.
Fila 19 cuprinde 11 portrete de bărbați, dintre care trei reprezintă pe feciorii, hu Matatia
preotul, amintite mai sus, trei reprezintă regi din dinastia Ptolemeilor (Ptolemeu EpifanesMa,
Filometorggg și EverghetulW7), un portret — cel al lui Achim^g4 — este așezat pe fîșia centrală.
1 tu ma. loann.
■ Biblia, p. 1059-1 IM.
■ Acreați efigie represintfi, ta realitate, pe aeița Atbena. ața cum apare, ea pe «talerii bltup de Alexandru Масс-
don încă din anul 335 Leai. Firi îndoială ci artutul a avut ca model o asemenea monedă, ciot asemănarea dintre monedă
ți desen este evidenti, după cum am avut prilejul si constatăm in urma cercetărilor Întreprinse.
• In m*. Abim.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
323
alte trei portrete așezate la marginea coloanei a doua reprezinți pe Antioh Galerie^, Seleucos
Galeric410 și Seleucos Cheramin^j, stăpînitori ai Siriei ți ai Israelului, iar unul, al lui Iosif4II,
este așezat pe fîșia verde din dreapta coloanei a doua.
Textul acestei pagini, mai cuprinzător pe prima coloană și redus la șase rinduri pe coloana
a doua, se ocupă de faptele Macabeilor și de regii sirieni. La mijlocul coloanei a doua intilnim
o însemnare din anul 1850, pe care o vom folosi ia capitolul despre circulația manuscrisului.
Fila 19T cuprinde 10 portrete de bărbați, așezate astfel: două portrete, al lui loan Ircanos411
și al lui Artistovul4I4 împărat, pe vechea linie a preoților, respectiv a conducătorilor Iudeii
din vremea Macabeilor; trei portrete pe linia Ptolemeilor, din dreapta primei coloane, înfă-
țișează pe Sotir414, Alexandrn(ll și Ptolemeu4I1; un singur portret — cel al lui Eliud(u — pe
fîșia centrală; două portrete pe linia stăpînitorilor Siriei, al lui Antiob4It cel Mare și al lui Antioh4nl
Epifanes, legate de un al treilea prin linii subțiri, din interiorul coloanei a doua, care ii înfă-
țișează pe Seleucos Filopator41I și, în sfîrșit, un portret pe fîșia cea verde la de marginea coloanei
a doua, numit Iamiis4aa.
Textul primei coloane se ocupă de luptele interne din ludeea din vremea Macabeilor;
in coloana a doua sînt trecute faptele regilor sirieni înfățișați pe această pagină.
Fila 20 cuprinde 12 portrete, așezate după cum urmează: un singur portret, al lui « Ale-
xandru-impărat4la», pe linia preoților, conducători în ludeea după întoarcerea din robia babi-
lonică; două portrete de regi egipteni pe linia Ptolemeilor, reprezentînd pe Dionisie4l4 și pe
Geopatra,«,; un portret — ultimul portret încoronat pe fîșia centrală — îl înfățișează pe Elea-
zar^,; șapte portrete, pe linia stăpînitorilor Siriei, înfățișează ultimii regi inaintea cuceririi
romanilor (pe Antioh Eupator(l1, Dimitrie Sotir(la, Alexandru Epifanes4aa, Dimitrie cel Mic^,
Antioh Tirax^; Antioh^, cel de pe urmă și pe Trifon^,). în sfîrșit, pe linia verde a Măriei,
intilnim un singur portret care înfățișează de data aceasta un războinic, asemănător cu regii
sirieni și care se numește Melhi..,.
Dintre portrete, cel al Cleopatrei, cam estompat, înfățișează un profil de femeie frumoasă,
cu bucle bogate ce-i cad pe umeri, cu podoabe la gît, dar cu veșminte de luptător și cască pe cap.
Textul de pe această pagină ne vorbește in prima coloană, printre altele, despre Cleopatra,
iar pe a doua coloană despre ultimii regi ai Siriei și cucerirea romană.
Fila 20T cuprinde 27 de portrete, dintre care șase înfățișează femei. Distribuirea portre-
telor pe pagină și filiația diverselor personaje sînt destul de complicate.
Pe vechea linie a preoților sînt așezate trei portrete de regi stăpînitori in ludeea: Alexan-
dra<Tf. IrcanoSp. și Antigon4a;. De la primul portret, al reginei Alexandra, se desface o linie spre
dreapta, în interiorul primei coloane, care leagă intre ele alte trei portrete de stăpînitori, înfă-
țișind pe Aristobul^g, Alexandra^, Lisania^. La mijlocul primei coloane, fără nici o legătură
cu portretele din jur, intilnim un al șaptelea portret, al unui oarecare Alexandru^. In dreapta
lui, pe o linie perpendiculară pe textul primei coloane sînt așezate patru portrete, reprezentînd
pe generalii romani care au purtat lupte in Asia Mică și in Siria: Scuros44a, Gabinosla.. Crasos^
(membru în primul triumvirat), Casos^. Pe linia Ptolemeilor, care cotește ușor spre stingă,
intilnim un singur portret, cel al lui Inlius Caesarl4.. din care se desface o linie in sus, pe care
sînt așezate alte două portrete: deasupra lui Cezar este așezat portretul lui Pompei^,, alt trium-
vir, iar deasupra acestuia portretul lui Tulie 444. Pe fîșia centrală intilnim portretele lui Matan^
și al lui Iacov4a0 (bunicul, respectiv tatăl lui losif, bărbatul Fecioarei Maria), din care pleacă
linii ce se încrucișează cu portretul Esthei^,, ce leagă alte două portrete: al lui Melhi4aa și lli^.
Din portretul lui lacov se desface oblic, în jos, o linie subțire care duce la portretul lui losif^;
dedesuptul acestuia, legat tot printr-o linie subțire, se află portretul Fecioarei Mariaw.
Pe linia arborelui genealogic al Fecioarei Maria sînt așezate patru portrete înfățișind pe
Levia[>a. Panthir^;, Vapanthir^,, loachim^ (tatăl Fecioarei Maria). Din ultimul portret, cel al
lui loachim, așezat la capătul liniei (după ce aceasta a făcut un cot spre stingă), în interiorul
coloanei a doua, se desfac două linii: una duce la Ana^. soția sa, cealaltă duce la Fecioara
Maria. Din portretul Anei pleacă două linii înguste, ca și cele ale preoților: una spre dreapta,
la portretul surorii sale Mariani, alta coboară, trecind, ca și cealaltă de altfel, pe pagina urmă-
toare, unde vor fi legate de alte portrete, înfățișind rubedeniile apropiate ale lor. Dintre portre-
tele generalilor romani, destul de puțin reușite, cel mai acceptabil este cel al lui Pompei (sau
« Pombie», cum spune inscripția). Acesta este înfățișat sub profilnl unui tînăr cu trăsături
frumoase și ochi mari, purtind pe corp o cuirasă împodobită, iar pe cap un coif cu boruri, ce
se termină la vîrf cu un ciucure desfăcut.
Portretul lui Cezar ne înfățișează mai degrabă profilul unui grec, cu trăsături fine și nas
bine marcat. Pe cap poartă coif, ca și Pompei, numai că deasupra borurilor sînt desenați lauri.
Este îmbrăcat tot în cuirasă, mai simplă decit cea a lui Pompei.
losif, bărbatul Măriei, ne înfățișează profilul unui om nu prea tînăr, cu capul descoperit,
cu fața ușor teșită, privind in gol. Drept îmbrăcăminte poartă o cămașă sărăcăcioasă, închisă
la piept.
https://biblioteca-digitala.ro
824
G. ȘTREMPEL
Portretul Fecioarei Maria, în a cărui execuție este evidentă grija artistului, ne înfățișează
o femeie ce se deosebește prea puțin de celelalte portrete frumoase executate. In execuția acestui
portret artistul s-a ghidat numai după simțul său. Nimic din maniera bizantină de reprezentare
a portretului, nimic stingaci și artificial. Ținuta degajată a Fecioarei Maria, ca și faldurile hainei
ce-i acoperă trupul, atit de des întilnite în reprezentarea portretelor, sînt cele mai bune indicii.
Dacă ar lipsi nimbul din jurul capului și inițialele grecești MP 0X pentru «Maica Domnului»,
nu l-am deosebi de celelalte portrete de femeie.
Textul primei coloane se ocupă de istoria Romei din vremea lui Cezar, ca și de cei trei
Irozi, stăpînitori în Izrael. Textul coloanei a doua se ocupă de filiația lui losif, bărbatul Măriei.
Fila 21 cuprinde cel mai mare număr de portrete din întreaga operă, 35, împărțite în
două mari grupe: o primă grupă, care arată filiația regilor din Izrael pornind de la Antipatru
Idumeul, și a doua grupă, cuprinzind filiația unora dintre apostolii lui lisus Hristos.
în prima grupă, din portretul încoronat al lui Antipatru IdumeulMI se desfac cinci linii,
care duc la cei cinci urmași ai săi: patru feciori și o fată, Irod Ascalonitul^, IosipM4, Fasel(U,
Feror4M, Salomi447. Primul dintre feciori, Irod Ascalonitul, care urmează la tron, este înfățișat
tot cu o coroană pe cap și cu blană de hermină, iar portretul său este așezat la marginea primei
coloane, pe linia stăpînitorilor din Izrael.
Din portretul lui Irod Ascalonitul se desfac 4 linii, care duc la cele patru soții ale sale:
Maratha^, MariamnaM9, Dosa470, Cleopatra471, înfățișate ca regine. Din portretul fiecărei
regine se desfac alte linii, care duc la cei șase urmași ai săi, născuți din cele patru căsătorii.
Este vorba de Arhelau471, Aristobul473, Alexandru474, Antipatru47S, Filip Tetrarhul47a și Irod
Antipa477. Din portretele urmașilor lui Irod Ascalonitul, pe noi ne interesează, pentru valoarea
artistică mai ales, portretul încoronat al lui Arhelau, portretul lui Filip Tetrarhul și al lui Irod
Antipa.
Pe linia stăpînitorilor Iudeii, mai jos, este situat portretul încoronat al lui Irod Agripa(;a.
în dreapta, legat de cei doi bărbați ai ei, Filip Tetrarhul și Irod Antipa, ca și de tatăl său Ale-
xandru, se află portretul încoronat al Irodiadei47l. în total, pe prima coloană sînt desenate 18
portrete, din care șase sînt portrete de femei.
Pe fîșia centrală nu mai apare nici un portret; ultimele trei medalioane, mai mari decît
celelalte, avind diametrul de 38 mm, reprezintă nașterea, pe lisus Emanuel și răstignirea
lui lisus.
Linia stăpînitorilor din Egipt, situată în stingă fîșiei centrale (și întreruptă, pe pagina
precedentă, de portretul lui Cezar), trece pe această pagină in dreapta acestei fișii, cuprinzând
portretele Împăraților Octavian August^ și Tiberiu^i.
Pe coloana a doua intîlnim 15 portrete, dintre care trei de femei, înfățișînd personaje
apropiate lui lisus Hristos. Dintr-o dungă subțire ce pornește din portretul Anei, de pe pagina
precedentă, se desfac două linii spre medalioanele ce înfățișează pe această pagină pe Salomi^j,
«al 3-lea bărbat al Anei» și pe Cleopa^,,«al doilea bărbat al Anei». Din portretul lui Salomi,
dunga coboară la Maria^, soția sa, iar de la aceasta, prin fiul lor Zevedeu^, la cei doi apostoli:
lacov cel MareM4 și loan Evanghelistul4,7.
De Ia Cleopa, dunga coboară, paralel cu cea din Salomi, la Maria,... femeia lui, cotește
la dreapta, la medalionul lui AlfeUgj, al doilea bărbat al acesteia —, iar de la Alfeu coboară
patru linii spre cei patru fii ai săi: Simon4M, lacov cel Mic4S1, Thadeu433 și Iosifu3 cel Drept,
toți adepți ai noii religii.
în colțul din dreapta, sus, sint desenate portretele Elisabetei^ (vară cu Fecioara
Maria), a lui Zaharia4U bărbatul său și al lui loan Botezătorul^.
Valoarea deosebită a acestei pagini constă nu numai in numărul foarte mare de portrete
pe care le cuprinde, ci și in arta remarcabilă cu care au fost lucrate. Fiecare dintre cele 35
de portrete aduce o notă deosebită în trăsăturile feței, în îmbrăcăminte sau în ținută. Aceasta
este pagina in care preocuparea artistului a culminat. Un portret de o remarcabilă valoare
artistică prin trăsăturile foarte expresive este cel al lui losip, unul dintre fiii lui Antipatru IdumeuL
Grațioase sint apoi portretele care reprezintă pe cele patru soții ale regelui Irod Ascalonitul.
Aceste portrete se disting și prin îmbrăcămintea deosebit de aleasă și prin podoabele de la git
și de la piept. Portretul lui Irod Antipa, ca și cel al lui Irod Agripa de pe linia regilor Iudeii,
se remarcă prin ținuta rigidă a capetelor, ca in arta bizantină.
în Irodiada, artistul înfățișează un portret șters, de regină, desenat din față, cu capul
acoperit de un voal, peste care este așezată coroana. Ea poartă la gît șirag de mărgele, ca și
celelalte regine de pe această pagină.
Primul medalion de pe fîșia centrală înfățișează nașterea. în iesle, pruncul înfășurat
în scutece este încălzit de suflarea celor două animale, cărora li se văd capetele. în primul
plan stau Maria și losif, în genunchi, în atitudine de rugăciune. în planul al doilea se profilează
un șir de munți stîncoși, deasupra cărora, din bolta cerească, coboară pe o rază o stea ce
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
326
se oprește în dreptul copilului. Miniatura, deosebit de bine realizată, ți prima de acest fel în
arta românească, este lucrată sub influența artei occidentale. Viziunea tabloului este occiden-
tală, nu răsăriteană.
Cel de-al doilea medalion îl înfățișează pe lisus Hristos copil, la vîrsta de 12 ani, cînd,
după tradiția biblică, a fost găsit de familia sa în biserică, invățind norodul. Desenul il repre-
zintă din față, pînă din jos de briu, îmbrăcat în haine sacerdotale.
Ultimul medalion îl înfățișează pe lisus pe cruce. De o parte și de alta stau Maria și loan
Evanghelistul. In planul al doilea este înfățișată cetatea Ierusalimului, cu turla din dreapta în
formă de bulb. Influența rusească în reprezentarea răstignirii este indicată și de bara transversală
de jos, pe care Hristos își sprijină picioarele *.
în coloana a doua menționăm portretul hii Zaharia preotul, ce se distinge mai ales prin
bogăția hainelor sacerdotale, și portretul lui loan Botezătorul, cu trăsături fine, dar cu părul
și barba in neorînduială și cu îmbrăcămintea din păr de cămilă, așa cum îl descrie tradiția
biblică *.
în ceea ce privește textul primei coloane, acesta se rezumă la o simplă aluzie la una din
soțiile lui Antipatru Idumeul. în cea de-a doua coloană de text, așezată intre fișia centrală și
portretele lui Octavian August și Tiberiu, se vorbește despre prorocirea Savilei ’.
Cea de-a treia coloană de text cuprinde relatarea nașterii și morții lui lisus Hristos și
domnia lui Tiberiu.
Fila 21v cuprinde numai patru portrete: al lui Componie(b7, MarcoMa Rufus(H și Valerieggg,
așezate pe linia stăpînitorilor în ludeea, singura linie ce se continuă. Toate portretele sînt repre-
zentate din profil.
Textul primei coloane se ocupă de regii Iudeii reprezentați în pagina trecută; coloana a
doua cuprinde elemente de cronologie biblică.
Fila 22, ultima filă a manuscrisului, cuprinde trei portrete așezate pe linia stăpînitorilor
in ludeea, înfățișînd portretele lui Pilat din Pontul, Annaua arhiereul și Caiafaua. Filat este
înfățișat sub figura unui bărbat tînăr, cu fața slabă, îmbrăcat intr-o mantie prinsă la piept cu
o agrafă. Pe cap poartă coroană, amănunt pe care nu ni-1 putem explica in nici un fel. Artistul
știa, fără îndoială, că Pilat n-a fost niciodată rege în ludeea, ci numai procurator.
Anna arhiereul ne este înfățișat sub chipul unui bătrin cu priviri bănuitoare, avind capul
acoperit.
Ultimul portret, al lui Caiafa, ne înfățișează tot un bătrin, cu barbă rotundă, pe cap cu
o bonetă dată pe spate, cu îmbrăcăminte simplă de pinză.
Textul de pe prima coloană se ocupă, în continuare, de stăpînitorii din ludeea reprezentați
la fila 21. în coloana a doua sînt date citate din diferiți proroci in legătură cu lisus Hristos.
*
înaintea premizelor ce se cer formulate în legătură cu izvoarele folosite de Antim, cu
valoarea literară a operei și importanța artistică a lucrării, se cer spuse cîteva cuvinte despre
circulația Chipurilor Vechiului fi Noului Tettamenl.
Manuscrisul donat lui Constantin Brincoveanu n-a rămas în posesiunea urmașilor săi
după moartea năprasnică a domnului. El a fost vindut — nu știm de cine — vornicului de
poartă Dumitrașco Săcară, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, după cum menționează urmă-
toarea însemnare din 8 iulie 1788 de pe dosul coperții ce s-a păstrat: « Această carte să numește
Namurile de la Adam și cumpărătura ei este 150 lei, care au cumpărat-o tatăl meu, Dumitrașco
Săcar<ă>, vornicu<]> de poa<r>tă. Și la sfîrșitul vieeții dum<nealui> me<-a>u dat-o mie și este
draptă a me și cine ș-ar face vriun blestem să o fure să fii blestemat de domnul Hristos și
de Maica pricurată Pricesta, să nu-i agiute și de cei 12 apostoli și de toț sfinții mucenici
și de Tatăl nevăzut; și neertat să fii acela om pîn-în vecul vecului de apoi. 1788, Iulie 84».
însemnarea este a unui moldovean, a cărui iscălitură n-o putem citi. Care au fost împreju-
rările vînzării și cine anume a vindut manuscrisul nu știm. Două însemnări de la 1850 — una
la ff. 3V — 5V și alta la f. 22T — arată că la mijlocul secolului al XlX-lea manuscrisul se afla
încă la familia Săcară. însemnarea de la ff. 3T — 5T glăsuește:« Această sfîntă carte laste dreptă
a me, rămasă clironomii di la maică-me, fiica vornicului Dimitri Săcară, pi care, dindu-o
să o cetească unu<i> dvoraninu Tufăscu ci, grabnic murind, au rămas in cărțili lui. Așaapecunii*
au scris-o in averea mortului și măcar că mult m-am jăluitu, insă in sfirșitu am hotărîtu spre a
1	O represents» eaetnlnltoare a riatignirii tn hunrea Ini L e o n i d Ouepenaky fi Vladimir L o a a k y
Dar Sinn ir Ikonen, Barna, 1953, p. 61.
a Poataetial lui Ioan BotesStonil 11 intllniin apropiat de deaennl da Tapi in burana Ini Walter F e 1 i c o t ti
Liebenfela, Caerkirkla der ByaantüaiedUn Ilmiaiiwalwm', Olten und Tanaenne, 1956, pL 27.
•CI. N. Cartojan, Carfila poolers in lilaralum reeadnoaeed, voL I, Bae., 1929, p. 116 fi arm.
a Inaemnarea fi la $t. Bereebet, Un naanuarria de aa^rdeeald—, p. 134, In tranacriere Hberl.
• Epitmpii.
https://biblioteca-digitala.ro
326
G. ȘTREMPEL
nu perdi așa odoru scumpu și ce nu să poati găsi nicăiare și la mezatu la anu 18S0, împreună
cu vr-o cile cărți a răposatului Tufăscu măcar că aceli cărți mai nu-mi trebuia le-am cumpărata
drepta doao sute rubili rosilanești argint. Dvoraninu gubernechi secre<tar>, Mihai Badarăvu 1».
Cea de-a doua însemnare a lui Mihai Bădărău din decembrie 1850 subliniază, o dată mai
mult, împrejurările în care posesorul a fost nevoit să răscumpere manuscrisul, ce-i aparținea
de fapt: «Această carte lasti a me, precum mai lămurit am arătat mai sus, că am cumpărat-o
de-al doile; și nu din pricina alta, numai că n-au fosta iscălita de mini înlăuntru, sau să fi
avuta rospicică 9 di la răposatul Tufăscul. Și măcar că <s-a> lămurita din <spusele> altoru
cetitori <că> să cunoști că-i a me, dar nedreptul apecunu n-au vruta si m<i->o de, care, de
fărădelegile lui nici numili nu vroi să-i pominescu; și măcar căci n-au trebuita să scriu în lăuntru,
dar intîmplare aceasta m-au silita, că am plătitu pentru drepta lucrului doao șuti garbovnici,
afară că m-am judecata cu acel apecunu. Și iar, pentru că am scris în lăuntru și am plătit
atiți bani, să dei samă înainte Iui Dumnezău acelu nelegiuita apecunu. 1850, dec<em>v<rie>
luna. Dvoraninu gubernschi secretar Mihail Badarăvu».
Familia Bădărău, a dăruit, probabil, manuscrisul arhiepiscopului Antonie, de unde în
1884 a fost trimis la Biblioteca Academiei teologice din Kiev, după cum atestă o însemnare în
limba rusă de pe f. 1.
«Родослов1е Спасителя мира въ порте ретах ъ патриарховъ. Книга родства 1исуса
Христа. Изъ бумагъ Антошя ApxiemtCKona Кишиневского. Въ музей Киевской д. Ака-
демш от Секретаря Кишиневской Д. Консисторш Левъ Ст. Родкевича чрезъ Льва Мацяе-
вича. 9 ноябр 1884 г. Кишиневъ». < = Genealogia izbăvitorului lumii, în portretele
patriarhilor, Cartea neamului lui lisus Hristos. Din bîrtiile lui Antonie, arhiepiscopul
Chișinăului. Trimisă la Muzeul Academie spirituale din Kiev de către secretarul con-
sistoriului spiritual din Chișinău, Lev Stefano viei Rodchievici, prin Lev Mațeevici, 9
noiembrie, anul 1884>.
Manuscrisul își are deci istoria sa, pe care ni-o dezvăluie, în parte, însemnările amintite.
De reținut amănuntul că, înainte de a fi fost trecut in Moldova, un cunoscut dascăl și ilustrator
de manuscrise, popa Fior, s-a străduit să-1 copieze pe un voluminos rulou, despre care vom
aminti, mai pe larg, cînd vom menționa copiile ce ne sînt cunoscute.
încercind să formulăm premisele unei cercetări viitoare legate de această operă, ne gîndim
unde anume trebuiesc căutate izvoarele artistice și istorico-literare de care s-a slujit mitropolitul
Antim Ivireanul la elaborarea unei lucrări atît de originale în cultura noastră medievală. De la
început trebuie să stabilim o legătură între Chipurile Vechiului fi Noului Testament, pe de o
parte, și Cronografele bizantine pe de altă parte. Cronografele bizantine, cunoscute la noi mai
întîi prin traducerile în limba slavonă, iar din secolul al XVII-lea prin traducerea lor in româ-
nește, cuprind istorii generale vechi și medievale ce povestesc evenimentele, nu numai după
istoria biblică, ci și după alte izvoare (cum sînt istoriile lui Herodot). Cronografele merg cu
înșirarea evenimentelor de obicei, pînă aproape de vremea celui care le-a copiat, astfel că, pentru
epoca lor de largă răspîndire la noi, completările copiștilor sînt frecvente.
Antim Ivireanul, care a cunoscut cu siguranță aceste Cronografe atît în originalul lor
grecesc, cit și în traducerea românească *, căci ele constituiau lectura de predilecție a boierimii
cunoscătoare de carte și a oamenilor culți, din rîndul cărora făcea parte și el, a preluat subiectul
unui atare Cronograf și l-a adaptat necesităților sale artistice. Izvorul principal de inspirație
al lui Antim n-a fost Biblia, ci textul Cronografelor. Mențiunile de istorie persană, izraeliteană
și greco-romană, foarte numeroase în a doua parte a manuscrisului, o demonstrează.
Interesante și demne de menționat ni se par, pentru a stabili legătura dintre opera lui
Antim și Cronografe, aluziile pe care le face la anumite personaje și fapte din istoria profană,
personaje și fapte pe care ni le transmit Cronografele și nu Biblia, chiar dacă el încearcă să stabi-
lească o legătură intre ele și personajele Vechiului Testament. Din numeroasele cazuri desprindem
că Zoroastru « a aflat meșteșugul vrăjii» în vremea lui Thara, tatăl lui Avraam (f. 7, col. II),
că în vremea lui Avimeleh « a făcut Palamed slove elinilor» (f. 10, col. II, după ce, la f. 4,
atribuie prima scriere pe pămînt lui Enoch), iar în vremea lui lair « a izvodit Carmentie slove
latinilor» (f. 10v, col. I). Tot el pretinde că în vremea lui Thola« împărățea la Troada Priamos,
leat 3959 (f. 10v, col. II), care Troadă a fost luată la leat 4033 (f. 11, col. II). Este stabilită
vremea cînd « s-au rînduit de elini numărul anilor care să chiamă Olimbios», cînd s-a născut
«Romii» și «s-au început Roma» (f. 14T, col. I). Pe vremea lui Olofern « avea cinste Sofoclie
1 Inaemnuea ți la Șt. Berechet, ibidem, p. 134. cu unele grețeli.
1 ChitanțA.
• Cronografele au fost tipărite la Veneția în anii 1631 (cronograful lui Doniței al Monembaziei) ți 1650 (crono-
graful lui Matei Cigala) ți răspîndite in răaăritul ortodox. După ele au foet efectuate traduceri în romînețte, dintre care
cea a logofătului moldovean Pltrațco Danovici a fost deosebit de răsptndită. Numai tn colecțiile Bibliotecii Academiei
R. S. România te păstrează aproape 50 de manuscriae cu traduceri integrale sau parțiale de cronograf. Cf. D. R n ■ ■ o.
Studii istorice greeo-romAne, I, p. 68 ți 89.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
327
fi Euripidis, poeticii», iar în vremea lui Zorobabel a trăit < Darie, feciorul lui Istaspu» ți
< Platon filosoful» (f. 17, col. II), la care a învățat Aristotel (f. 18, col. II). Cit privește istoria
Greciei și a Romei, multe din amănuntele pe care le redă in text nu sint intilnite in Cărțile
Macabrilor din Vechiul Testament, in care este redată istoria poporului evreu din epoca cores-
punzătoare și din timpul ocupației romane in Palestina, ci in Cronografe. Astfel ne vorbește
despre Alexandru Macedon, despre ocuparea Greciei și a Egiptului de către romani, de primul
triumvirat și de luptele dintre triumviri (amintește fi de regimul politic al Romei de la înte-
meiere pînă la imperiu, f. 20v, col. I), de Octavian August fi de Tiberiu. Relatind domnia
lui Octavian August, Antim Ivireanul amintește de prorocia Sibilei relativă la nașterea lui
Hristos (f. 21v, col. I).
Cum textul Cronografelor n-a fost publicat încă în limba romînă, ne-am folosit in cerce-
tarea și stabilirea surselor de inspirație ale lui Antim de manuscrisul românesc 2609 din colecțiile
Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România care cuprinde, pe cele aproape 1000 de
pagini, textul unui atare Cronograf de tipul Danovici. Menționăm doar citeva din ideile esen-
țiale ale textului, induse fi in ms. 2609. De pildă, filozofii greci pe care ii amintefte Antim sint
menționați în Cronograful nostru la f. 110; despre Palamed, alcătuitorul slovelor grecefti,
ms. 2609 face mențiune la f. 119; legendele in legătură cu Nabucodonosor, cu Darius fi cu Mandana
le intîlnim la f. 100, respectiv 103; despre începuturile Romei se vorbefte in ms. 2609 la f.
123v etc.
Este drept că Antim Ivireanul s-a folosit fi de unele scrieri istorice și religioase, pe care
le amintefte deseori, fapt care dovedește cultura temeinică pe care a avut-o.
Cit privește concepția istorică a Ini Antim, aceasta nu iese, firește, din limitele idealismului
epocii sale. El nu pune la îndoială adevărul cărților istorice ale Vechiului Testament, in care
legenda se împletește cu fantasticul, fi nici scrierile celor doi istorici din antichitate, deseori
citați de el (a căror principală sursă de inspirație rămine același legendar Vechi Testament),
losephus Flavius fi Philon. Antim Ivireanul nu ia fi nu poate lua poziție față de afirmațiile
istoricilor menționați, sau față de textul Cronografelor. Pentru el critica izvoarelor se mărginește
la a constata dacă există sau nu deosebiri între cărțile istorice ale Vechiului Testament fi celelalte
lucrări consultate, cum face, spre pildă, la f. 16, col. I, unde menționează textual:
a în vremea acestui Sedechia s-au sfirfit împărățila Iudei, care au ținut 514 ani fi 4 luni
fi 8 zile, după cum zice losif istoricul. Iar din Cartea împărățiilor nu să adună mai mulți decit
ani 500».
Și pentru el, ca fi pentru toți istoricii din orinduirea feudală, istoria popoarelor se confundă
cu aceea a stăpînitorilor acestor popoare. Exploatarea, pe care o vede fi o subliniază adeseori
in Predicile sale, nu face nici măcar obiectul unei aluzii in textul, de altfel interesant, al acestei
opere. Ca mitropolit, explică neajunsurile unor popoare (care sint robite) sau ale unor personaje
istorice, ca pedepse pentru păcatele stfvîrșite, insușindu-și punctul de vedere teologic al istori-
cilor fi operelor folosite.
Trebuie remarcat însă interesul pe care l-a arătat Antim Ivireanul istoriei generale vechi,
creind această istorie prescurtată, cu numeroase elemente de cronologie, într-o limbă românească
aleasă, adevărat monument lingvistic.
în ansamblu privind lucrarea, nu putem trage concluzia că ea este produsul unui om
obișnuit să gindească exclusiv după îngustele canoane bisericefti. Fără îndoială că Antim
Ivireanul a respectat, ca prelat, biserica fi nu s-a abătut de la dogmele ei, dar ca om cult, sfera
preocupărilor sale era mult mai largă. Pe el il interesa tot atit de mult, ca fi treburile reli-
gioase, ce anume s-a întîmplat în Grecia sau la Roma în vremea cutărui preot sau profet izrae-
litean, ce anume spune cutare istoric al antichității comentînd cărțile Vechiului Testament,
sau cit temei se poate pune pe o legendă biblică, pe care biserica o înlătură, afurisind.
Textul începe cu o Povestire pre scurt pentru zidirea lui Adam, din care nu lipsește mențiunea
celor doi istorici pe care i-a cercetat: losephus Flavius 1 și Philon *, cum nu lipsesc nici men-
țiunile legendelor în legătură cu Vechiul Testament. Iată cum redă legenda lemnului crucii,
intrată in literatura noastră populară:
« Pre acest Sith zic unii cum că l-au trimis Adam cind au bolnăvit să meargă în Ralu să-i
aducă Ai" lemnul vieții, dară nu i s-au dat voe, ci numai i-au dat îngerul lemn de finic.
Și cînd s-au întors înapoi au găsit pre Adam mort și au sădit lemnul acela la mormîntul lui Adam,
de spre cap, carele s-au făcut copaci mare. Și după acâla, zic istoriile, să-l fie pus Solomon la
lucrul curților lui ce-au făcut, pre carele zic să se fie răstignit și H<risto>s. (Iară eu nu o țiu să
fie aceasta adevărată)» *.
1	loiephoi Flavia*, Opera... De anrieuüafibue /sdoîeu, libri XX, Francfort, 1617, 879 p.
1 P h i 1 o n i * J o d ( e i, Opera «mm*ica m liiree Mail..., Antverpiae, 1614, Blip.
9 Cf. N. Ctrlojin, Càrfife popular* fa lüarafure roiwJn—t4, I, Bac., 1929, p. 122—156. Vest fi L. Béa'
JconograpAie Je Cari dumtn, t, II, portes I, (Iconographie de la Bible, Ancien Testament), Pari*, 1957, p. 101.
https://biblioteca-digitala.ro
328
G. ȘTREMPEL
Antim Ivireanul menționează la p. 4T ți legenda după care Adam ți Eva ar fi deplina
moartea lui Avei 100 de ani in locul ce se chiamă Valea Lacrimilor.
Cele mai numeroase trimiteri pe care le face mitropolitul Antim, in afara cărților istorice
ale Bibliei, sînt la Philon, la losephus Flavius, la Strabon, iar dintre comentatorii crețtini,
citează pe sf. Ieronim, pe Methodie, pe sf. Ambrozie ți pe Beda venerabilul.
Din punct de vedere literar, Chipurile Vechiului ți Noului Testament se caracterizează
prin dominarea stilului epic. De la un capăt la celălalt sînt relatate sumar sau sint povestite
evenimente din domeniul istoriei biblice sau al istoriei profane, prelucrate după Cronografe.
Poezia Didahiilor sale, care face din Antim Ivireanul un scriitor de vădit talent, lipsește in
paginile prețiosului manuscris miniat. Apar insă, și nu rareori, fragmente de adevărată cronică.
Iată, spre pildă, cit de plastic este înfățișată ocuparea Ierusalimului de către Nabucodonosor:
« Și puse împăratul Navucodonosor pre Sedechia, fratele lui Eliachim, împărat preste Iuda
și preste Ierusalim. Și era Sedechia de 21 de ani cînd au început a impărăți. Și impărăți ani 11,
făcind vicleșug înaintea lui Dumnezeu și nu să rușina de cătră fața Ieremiei prorocului, care îl
certa pentru răutățile ce făcea, ci l-au băgat în temniță. Și trimițînd împăratul Navucodonosor,
soli la Sedechia, ca, să-ș dea birul, precum le-au fost legătura, i-au întors îndărăt, la împăratul,
deșarți și înfruntaț.
Mîniindu-să, drept acela, Navuhodonosor, s-a dus asupra Ierusalimului, cu toată puterla
lui și luînd toate odoarăle besericii, cîte au găsit și ale împăratului, le-au dus cu sine-ș la Vavilon.
Și arse Navuzardan, stolnicul împăratului Navuhodonosor, beserica lui Dumnezeu. Și tăe
împăratul pre feciorii lui Sedechie înaintea lui, iară pre el, orbindu-1, îl duse la Vavilon. Și, eșind
Ieremia din temniță, s-au dus împreună cu norodul; iar Sedechia cu rea moarte s-au sfîrșit
în Vavilon, crăpindu-i pîntecele» (f. 16, col. I).
Limba manuscrisului este simplă, fraza naturală. Lexicul, cu excepția cîtorva expresii
de împrumut (comandarisie, canzelarie, canzelaris, catharsis etc.), este cel obișnuit limbii româ-
nești de la începutul secolului al XVIII.
Din punct de vedere artistic, Cronograful ilustrat atribuit lui Antim Ivireanul trebuie
cercetat în legătură cu opera iconografică de pe pereții unora din mănăstirile de la muntele
Athos și din Bucovina, îndeobște numită Arborele lui leseil. Ambele opere ilustrează subiecte
asemănătoare: descendența lui lisus Hristos din împăratul David. Mai cuprinzătoare, opera
de față urcă pînă la Adam, înfățișînd un număr mult mai mare de figuri, dar nu și scene biblice
legate de subiect, cum întîlnim pe pereții mănăstirilor amintite. Alături de personajele biblice,
arborele lui lesei (asemenea manuscrisului) înfățișează numeroase figuri de filozofi, poeți și
istorici ai lumii vechi (Philon, Solon, Pithagora, Socrate, Homer, Aristotel, Platon, Plutarh
etc.). Aproape toți aceștia sînt amintiți nominal de către artist, care înfățișează în plus, în
manuscris, o sumedenie de conducători sirieni, babilonieni, romani, greci, fără nici o legătură
cu descendența lui Hristos din lesei sau Adam, dar bine reprezentați in Cronografe. Artistul
va fi avut posibilitatea să vadă picturile murale care înfățișează arborele lui lesei, să rețină
ideea și s-o folosească în minunata sa operă miniaturistică. în mănăstirile și bisericile din Țara
Românească (deși sînt înfățișate numeroase scene și personaje din Vechiul Testament) nu
întîlnim ideea arborelui lui lesei ca să căutăm sursa de inspirație artistică la vreunul din
lăcașurile religioase din Munteniaa. Cit privește posibilitatea copierii operei miniaturistice
după un alt manuscris, aceasta ni se pare greu de admis, pentru că: 1) nici un studiu de
artă bizantină sau occidentală nu atestă pînă astăzi circulația unor manuscrise miniate cuprin-
zind un atare subiect, nici anterioare, nici posterioare anului 1700 ; 2) textul care întovărășește
miniaturile și care nu se ocupă, exclusiv, cu explicații în legătură cu personajele desenate, credem
că este opera lui Antim, prin stilul, cultura deosebită și aplecarea spre subiecte de istorie antică,
pe care o dovedește și in cuprinsul Didahiilor; dealtfel una dintre paginile manuscrisului
cuprinde semnătura sa, necontestată pînă astăzi, și nicăieri nu se menționează că s-a alcătuit
această lucrare copiind un manuscris pe care l-ar fi avut la îndemînă.
Observînd mai atent mulțimea figurilor reprezentate putem desprinde cîteva concluzii,
care sînt departe de a fi definitive, dar care pot sugera unele căi de urmat pentru cercetătorii
artei medievale românești.
Din capul locului trebuie să admitem prezența unor elemente occidentale în maniera
de lucru a artistului, evidentă de la un capăt la altul al manuscrisului. Personajele prezentate
sînt vii, figurile expresive și deosebit de variate (dacă nu mă înșel, numai două figuri am întîlnit
1	Pentru mlnletirile atonite, veai G. Millet, Monumente de 1’^lAoe, I, Lee ptiniunt, Parie, 1927. Paitru Buco-
vina, P. Henry, L’arbre de JeaW dane lee Jglùee de Hulcooina, In BibliatMțue de I’Jnetiiul /ranțaia de Aoulee Audee m
.Roumanie, Mélangé«, 1928, p. 1 — 31 (ți extrag). O présenter« generali a «ubiectuhii ți o bibliografie cuprinxltoare* la
L. Ré au, on. cil., t. II, partea 2, Paria, 1957, p. 129 — 150.
• Cf. I. D. Șteflnetcu, La peinture religieux» en Velachie el en Traneyloonie, depuie Iee origine» jua^u'au
XIX-e eiMet teste et album, Parie, 1932.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
329
care să fi semănat între ele), in manieră bizantină nu sînt tratate decit S—6 medalioane.
Prin umbrele pe care le folosește în desen, prin faldurile în relief ale îmbrăcăminții este redat
volumul personajelor: acestea au trei dimensiuni fi nu două, cum obișnuit le prezintă arta
bizantină.
Occidentală ne apare maniera de a prezenta figurile istorice de la urmașii lui Alexandru
Macedon și pînă la Octavian August, căștile și cuirasele Ptolemeilor de pe ff. 18v — 19v,
(nr. 394, 395, 396, 397, 405 etc.), ca și cele ale Antiohilor de pe f. 20 (nr. 427, 428, 429, etc.)
sînt echipamente de condotieri. Artistul n-a căutat să redea exact costumul epocii — sau
n-a știut cum — ci a redat un tip de îmbrăcăminte așa cum va fi întîlnit în gravurile cărților
apusene care, cel puțin în vremea lui Brincoveanu, nu credem să fi fost deloc rare la noi. Pălăriile
bogat ornamentate ale lui Pompei și Cezar de pe f. 20v (a acestuia din urmă încununată cu
lauri), ca și a lui Octavian August de pe fila următoare, ne îndepărtează de orient atunci cînd
vrem să căutăm un model pe care l-ar fi avut artistul și ne face să ne gîndim la barocul italian
sau german. Păcat că fotografiile alb-negru nu ne îngăduie să ne oprim asupra detaliilor de
culoare, care spun mai mult decit desenul singur.
Constatăm la artist un fin spirit de observație, din punct de vedere anatomic. Cu foarte
puține excepții, sînt respectate proporțiile feței, ale trunchiului. Cînd se pune problema repre-
zentării nudului, cunoștințele sale sînt la fel de evidente: dovadă medalionul Evei, al lui Adam
și al Delborei, de pe f. 4V.
O altă concluzie ce se impune este că artistul a realizat diverse tipuri in reprezentarea
figurilor și că poziția socială a personajelor a intrat vădit in maniera sa de lucru. Una este, spre
pildă, atenția ce o acordă reprezentării rudelor sărace ale Fecioarei Maria, de pe f. 21 și alta
este maniera de lucru folosită pentru familia lui Antipatru Idumeul, de pe aceiași pagină.
Distingem tipul primilor oameni, de la Adam și pînă la patriarhi (reprezentați pe ff. 4V—6V),
îmbrăcați primitiv în piei de animale, cei mai mulți cu bărbi mari, despicate și cu părul bine
îngrijit. Femeile au trăsăturile senzuale, pieptul dezgolit, părul lung și buclat; la unele din
ele (nr. 5, 17, 22) apare marama, care va acoperi capul tuturor femeilor reprezentate ulterior.
Al doilea tip este acela al patriarhilor (ff. 7V — 9), care nu se deosebește de primul decît
prin îmbrăcăminte; pieile de animale sînt înlocuite prin veșminte de pinză. Figurile centrale
(nr. 39, 40, 41, 64, 65), redate frontal, înfățișează bătrîni severi, cu plete bogate și bărbi lungi,
îngrijite. Femeile (nr. 49, 53, 57, 58, 67, 70, 80, 81, 82) tinere și bine legate, cu formele
evidente de sub îmbrăcăminte, sînt reprezentate cu marama pe cap, asemeni femeilor noastre
de la munte. Subliniem o prezentare foarte atentă a părului — de obicei buclat — la cele mai
multe din figurile laterale fîșiei genealogice (nr. 42, 43, 46, 54, 55, 62, etc.). Remarca rămîne
valabilă pentru toate personajele neîncoronate, de oarecare importanță in ierarhia socială,
din întregul manuscris. Diferențierea socială — ca rezultat al îmbogățirii patriarhilor și a
familiilor acestora — se vădește și ea la acest tip de reprezentare: nu numai femeile, ci și
unele figuri bărbătești sînt bogat costumate (nr. 50, 59, 84, etc).
Apropiată de reprezentarea patriarhilor este aceea a judecătorilor (de la lisus Na vi pînă
la Samuil: ff. 9T — 11»), Pentru unii dintre ei (nr. 126, 137) artistul încearcă să sublinieze
rolul deosebit pe care judecătorii l-au avut în istoria poporului izraelitean, înfățișîndu-i îmbră-
cați în haine scumpe de hermină.
Al treilea tip, cel al preoților și prorocilor de pe liniile lui Eleazar, Ithamar și Core, care
străbat aproape întregul manuscris, înfățișează, figuri de bătrîni și de tineri, bine individualizați,
dar îmbrăcați cu aceleași haine adunate în falduri la piept. Uneori apar încercări de a prezenta
veșminte sacerdotale (ca, spre pildă, la nr. 116, 128, 194, 206, 334, 335 etc.), evident fanteziste.
In reprezentarea capetelor încoronate artistul a căutat tipuri cit mai variate și le-a lucrat
cu deosebită grijă. Cel mai des tip întîlnit este acela al voievozilor noștri: aceeași mantie, aceeași
coroană, ca pe tablourile votive ale mănăstirilor întîlnim la nr. 198, 214, 216, 280, 281, 282,
301, 355, 356, 357, 358, 359, 360, 373, 374, 375, 392, 426, 462, 463, 472, etc. Reginele înco-
ronate, fără excepție, sînt reprezentate sub chipul doamnelor și domnițelor noastre. De observat
mai ales grupul celor patru femei ale lui Irod Ascalonitul de pe f. 21, ca și portretul Irodiadei,
de pe aceeași filă (nr. 468, 469, 470, 471, 479).
Alt tip de regi este cel oriental, înfățișat cu turbane pe cap, cum sînt cele de sub nr. 231,
232, 233, 234, 237, 238, 239, 240, 241, 284, 285, 313, 323, etc.).
In sfîrșit unele figuri de regi chaldeo-asirieni poartă pe cap căciuli asemănătoare cu
cele ale cnejilor ruși (nr. 222, 246, 303, 305, 316, 317).
Ultimul tip asupra căruia atragem atenția este acela al stăpînitorilor greco-romani, în
reprezentarea cărora artistul, preocupat mai mult de costume (cele mai bogate dintre toate),
a neglijat detaliile feței, acestea apărînd uneori aproape grotești (ff. 18v — 20v).
Din punctul de vedere al creației artistice se impune întrebarea: sînt Chipurile Vechiului
fi Noului Teetament elaborate de mitropolitul Antim Ivireanul, sau nu? I Și dacă nu sînt lucrate
de el, cui pot fi atribuite? I
https://biblioteca-digitala.ro
330
G. ȘTREMPEL
După toate aparențele, manuscrisul este lucrat de mina lui; are o pagini de titlu care o
spune limpede:« .. .Alcătuită și așăzată prin multă nevoință și osteneala preasfințitului Mitro-
polit al Ungrovlahiei, chir Anthim Ivireanul...»; are o dedicație către Vodă Brîncoveanu, care
explică raporturile dintre ei, atit de calde la acea vreme, semnată — e drept, cu o semnătură
stilizată — « Smeritul Mitropolit al Ungrovlahiei, Anthim». Atunci de unde provin îndoielile
noastre, mai ales că aptitudinile sale artistice sint recunoscute de contemporani și urmași,
deopotrivă?
Acestea provin din două constatări: a) pentru elaborarea acestei lucrări artistul a avut
nevoie de un timp îndelungat și b) maniera de lucru este aceea a unui profesionist, a unui
zugrav, cu o mină deosebit de sigură.
Avut-a Mitropolitul Antim Ivireanul timpul necesar elaborării unei opere de atari pro-
porții? Credem că nu. Treburile Mitropoliei, cele ale tipografiilor, care reclamau prezența sa
efectivă acolo, vizitele în eparhii, oarecari îndeletniciri de ordin politic, toate la un loc nu i-au
putut da răgazul necesar îndeplinirii unei atari opere.
în al doilea rînd, maniera de lucru este aceea a unui om care a avut abilitate de profe-
sionist. Or, la data aceasta Mitropolitul Antim Ivireanul era destul de bătrîn pentru a ne
îndoi de siguranța mîinii sale, necesară ilustrării operei. Cel care a caligrafiat și a ilustrat
manuscrisul, sub supravegherea atentă și deplin competentă a marelui mitropolit, s-ar putea să
fie însă preotul Nicola, cunoscut copist și ilustrator de texte*. Dar, problema rămîne încă
deschisă cercetărilor viitoare.
După descoperirea manuscrisului original de către Ștefan Berechet, unii istorici români
au insistat pentru obținerea unei copii după prețioasa operă ilustrată. Firește că dezideratul
n-a putut fi împlinit decît în zilele noastre, cînd Biblioteca Academiei de Științe da R. S. S.
Ucrainene a trimis Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România, o bună copie foto-
grafică, care dă posibilitatea unui studiu complet. Interesant este faptul că în țară la noi
se găsesc alte două copii după această operă: una în colecțiile de manuscrise ale Bibliotecii
Academiei Republicii Socialiste România, cealaltă în biblioteca mănăstirii Cernica, desco-
perite abia în ultimii ani.
Copia păstrată la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, în fondul de Suluri
nr. 7, se prezintă sub forma unui voluminos rulou pe hîrtie ce măsoară 11,07 X 0,45 m1. Autorul
acestei copii a fost dascălul de slovenie de la Biserica Sf. Gheorghe din București, popa Fior 3,
care a trăit pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din motive necunoscute (poate cu intenția
de a se da drept autorul lucrării), popa Fior înlocuiește titlul, versurile la stema țării și dedi-
cația către Brîncoveanu cu o scurtă povestire a facerii lumii, după Pentateuh, care lipsește
la mitropolitul Antim Ivireanul.
Din finalul ruloului, stricat de umezeală, lipsește textul corespunzător filei 22 din manus-
crisul original, precum și ultimele trei portrete; în rest, textul urmează fidel opera lui Antim
Ivireanul. Acesta este așezat în coloane perpendiculare pe lungimea manuscrisului, iar cele
503 portrete existente sint legate intre ele prin fișii colorate și linii, ca și în manuscrisul original.
Astfel, fișia genealogică, lată de 9 mm, este colorată in roșu cărămiziu și este încadrată de alte
două fișii de cîte 2 mm, colorate în galben; celelalte fișii au 5 mm și sint colorate fie maron,
fie albastru, fie galben, fie verde, ca cele ce indică genealogia Fecioarei Maria și a preoților
ce pornește din Ithamar. în afara celor 503 portrete cu un diametru de 30 mm, manuscrisul
mai cuprinde șapte desene și patru miniaturi (cei 70 de tîlcuitori ai Bibliei, nașterea lui Hristos,
răstignirea și învierea) în laviu și culori, lucrate tot în medalioane de 46 mm diametru. Numele
personajelor din interiorul medalioanelor este scris cu roșu. Din totalul medalioanelor, lucrate
în peniță și laviu, 40 sint ușor colorate cu galben: toate personajele de pe fîșia centrală, de la
împăratul David pînă la lacov (tatăl lui losif, bărbatul Măriei), adică 33, portretul lui Nahor,
de pe aceeași fîșie, portretul Noemei, al lui Nevrod uriașul, al tarelui Samson, al lui Alexandru
Macedon (îmbrăcat îutr-o platoșă foarte viu colorată), a sf. Ana și a Fecioarei Maria. Colorat
este și portretul lui lisus Emanuel, așezat intre medalionul nașterii și al răstignirii, avînd aceleași
dimensiuni, adică 46 mm. Portretul lui Dumnezeu-tatăl, de la începutul ruloului, cu un diametru
de 65 mm, este așezat intre șase cercuri concentrice, cu spațiul dintre ele colorat în cărămiziu
și verde.
Care este valoarea artistică a copiei popii Fior? Fără îndoială, mult mai scăzută decît a
originalului. Cu toată strădania evidentă de a nu se abate de la original, de a prinde toate
detaliile trăsăturilor feții și a costumației, popa Fior n-a izbutit să imprime medalioanelor
sale viața pe care o au cele lucrate în manuscrisul original. Așezate unele lingă celelalte, este
1	Cf. G. Ștrempel, Copifti do manuierut romdnaplt pind la 1800, voi. 1« Buc. p. 1959« 164 — 165.
1	O descriere sumari la G. Ștrempel, Copiffi... I, p. 69 — 70.
• Despre activitatea cunoscutului copist ți miniaturist, vezi studiul lui I. B arne t, Un miniaturioi român din
teeolul al XrlII-loa: Popa Fior, în « Biserica ortodox! romînl», LXVI (1948), nr. 11 —12, p. 484 —607 (ți extras). Am
atribuit popii Fior copierea manuscrisului baaîndu-ne pe particularitlțile paleografice ți miniaturistice.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
331
scos ți mai mult in evidență talentul miniaturistic al marelui artist. Totuți strădania copistului
fi raritatea manuscriselor miniate sub această formă in țara noastră fac fi din ruloul popii
Fior un interesant monument al culturii noastre medievale.
A doua copie, păstrată la mănăstirea Cernica', datează din vara anului 1847 fi a fost
lucrată de C. Petrescu, zugrav, care se iscălește pe ultima filă. Manuscrisul are forma unui
in folio ce măsoară 80,8 X 55,6 cm fi are 18 file, lucrate pe o singură parte, in lungimea lor,
ca fi ruloul popii Fior ce i-a slujit de model lui C. Petrescu. Partea cealaltă a foilor este pinzată,
fiind asigurată astfel fi trăinicia manuscrisului. Medalioanele de dimensiunile celor ale lui
popa Fior, sint lucrate in laviu (cu mai mult gust artistic decit cele ale cunoscutului dascăl de
slovenie), cu excepția medalionului ce o înfățișează pe Fecioara Maria, lucrat in aur pe fond
albastru, singurul medalion colorat.
Pe lingă medalioane, manuscrisul de la mănăstirea Cernica mai cuprinde nouă miniaturi
remarcabile, lucrate tot în laviu, dispuse astfel: Dumnezeu ți animalele la f. 1; potopul la f. 2;
construirea turnului Babei la f. 3; corturile celor 12 triburi ale lui Izrael (ca in celelalte două
manuscrise) la f. 7; Fecioara Maria, amintită mai sus, la f. 17; nașterea lui Hristos, răstig-
nirea, învierea, sf. Treime, toate la f. 18.
Textul manuscrisului urmează, cum este fi firesc (căci originalul nu se mai găsea in
Țara Românească) copia popii Fior, inclusiv înlocuirea titlului, versurilor la stema țării ți
dedicației către Brincoveanu cu facerea lumii. Ceea ce aduce nou copia zugravului C. Petrescu
este prezentarea celor trei miniaturi de la început: Dumnezeu ți animalele, potopul ți construirea
turnului Babei, pline de mișcare ți lucrate de o mină care cunoațtea canoanele picturale.
Nu știm dacă la noi se mai găsește vreo copie după această operă a lui Antim Ivireanul.
Poate că subiectul ar merita o cercetare mai amănunțită, subliniindu-se particularitățile minia-
turi stice ale fiecărei copii dacă întîmplarea ar mai scoate la iveală ți alte manuscrise. Oricum,
noi am încercat să prezentăm cititorilor această puțin cunoscută lucrare a mitropolitului Antim,
în speranța că cercetările viitoare vor completa lacunele pe care noi inține le recunoaștem.
ANEXĂ
POVESTIRE PRE SCURT / PENTRU ZIDIREA LUI / ADAM /.
F. 4 Adam s-au zidit și s-au însuflețit la locul Damascului, precum zic unii. Și după acela
l-au mutat Dumnezeu in gră / dina desfătării (dintru cară iase riu ți să împarte în 4 înce-
pături: numele unuia <este> Fison; acesta / încunglură tot pămîntul Evilat. Numele <celui de>
al doilea <este> Gheon; acesta încunglură tot pămîntul Ethiopiei. Rîul al treilea / <este>
Tigru; acesta mărge în preajma Asiriilor ți rîul al patrulea <este> E<u>frat). Și adormi Dumnezeu
pre Adam ți / luo o coastă dintr-ale hii ți făcu pre mulare pre care, văzîndu-o Adam, îi puse
numele ei Eva, închipuind cu / pror<o>cire pe Hristos ți beserica, precum ți la căllalalte zidiri
ale lui Dumnezeu au dat cu pror<o>cire numire la toate. /
Și, plecîndu-se Adam cuvintelor Evei, au mincat din roada ce i-au poruncit Dumnezeu
să nu mănînce. Și pentru ruți / nea golătății lor cusută foi de smochin și-ș acoperită golă-
tatea, pre carii, blestemîndu-i Dumnezeu, îi / goni din Ralu pre ammdoi. Și au pus Dumnezeu
înaintea ușii Ralului heruvimi ți sabila cea de pară. /
Iară după acăla, la al 15 ani ai vieții lui, au născut Adam pre Cain ți la 30 de ani au născut
pre Avei; / iară la 230 de ani ai vieții hii au născut pre Silh.	,
Să zice pentru Adam, cum să fie născut 30 de feciori / ți 30 de fete, afară din Cain ți din
Avei, precum istoricul Filon zice. Nașterea întila ți a patra / ți va să zică aceasta, că patru
nașteri de la Adam s-au făcut: au născut pre Cain, o naștere; pre Haimana, a / dooa națtere;
pre Avei, a treia națtere; pre Delvora, a patra naștere. Aceste nașteri acii să socotesc / , de laturi.
Și au fost toată viața lui Adam ani 930. Facerea, cap. 1 și 4 /.
Cade-să a ști și aceasta, că legla cea firească au ținut de la începutul lui Adam pină la
Moisi, ani 3682 / ți de la Moisi s-au început legla cea scrisă /.
Pre Sith, carele Lan născut Adam la 230 de ani ai vieții lui, Moisi nu pune la număr
cei 100 de ani ce-au pline / Adam ți Eva pre AveL, dintru care Sith să trage neamul fiilor lui
Dumnezeu. Și au trăit Sith ani 912. /	_
Pre acest Sith zic <unii>, cum că Lau trimis Adam cind <s>-au bolnăvit, să meargă in
Ralu să-i aducă din lemnul vieții, dară nu i / s-au dat voe, ci numai i-au dat îngerul lemn de
1	Menționat* de noi, tot atlt de amnar, tu Jniradncer« le ediția critic* a Pnduilor mitropolitului Antim Ivireanul,
Buc., 1962, p. 38.
https://biblioteca-digitala.ro
332
G. ȘTREMPEL
finic. Și cînd s-au întors înapoi au găsit pre Adam mort ți au sădit / lemnul acela la mormîntul
lui Adam, de spre cap, carele s-au făcut copaci mare. Și după acăla, zic istoriile, / să-l fie pus
Solomon la lucrul curților lui ce au făcnt, pre carele zic să se fie răstignit și Hristos. (Iară
eu / nu o țiu să fie aceasta adevărată). /
Zice Stravon istoricul, că după ce au murit Avei, Adam s-au făgăduit lui Dumnezeu ca
să nu să mai împreune cu / mutarea lui. Iar Dumnezeu, prin mijlocul îngerului, i-au stricat
făgăduiala, pentru ca să se nască Filul lui Dumnezeu, / din semențila lui. Iară losip istoricul
zice că, după ce s-au omorît Avei și au fugit Cain, îș aducea aminte / Adam de odrăslirea
(adecă de nașterea) fiilor și să sfărîma foarte tare de dorul și de dragostea ce / avea cătră
dînșii; care socoteală a odrăslirii au numit-o Stravon odrăslire poruncilor lui Dumnezeu, / că
la facere au zis Dumnezeu: creșteț și vă înmulțiț. Așa zice Filon, istoricul. /
F.	4V, col. I. Cain au fost plugarlu. Și pentru căci era nepriimite de Dumnezeu darurile
lui, ne / făcîndu-se cu dreptate, iară ale frățini-său priimite, s-au întristat. / Și măcar că fu
înfruntat de Dumnezeu, iară încăș tot au omorît pre frate-său Avei, / greșind cu aceasta
înșeptit: întii, că n-au adus jărtvă dreaptă lui Dumnezeu; / a dooa, că au zavistuit pre frate-său ;
a treia, că l-au viclenit; a patra / , că l-au omorît; a cincea, că au spurcat pămîntul cu vărsarea
singelui frățini-său; / a șasla, că au tăgăduit cu obrăznicie lui Dumnezeu; a șaptea, că nu s-au /
căit. Și drept acela fu pedepsit inșeptit. Iar după blestemul lui / Dumnezeu fu pre pămînt
rătăcit<or> și nestatornic. Facerea, cap. 4. /
Acest Cain au aflat întii cumpenile și măsurile și au pus hotară pă / mîntului și au zidit
cetăț. Iară după ac6la, aflîndu-să intr-un desiș de / pădure, fu omorit de Lameh, feciorul lui
Mathusala, carele era al șaptelea / după Adam. Facerea, cap. 4 /.
Zice istoricul losip, cum că au născut Adam pre acest Cain la al cin<ci>spră / zecella
ani ai vieții lui. /
Acest Avei fu Iubit de Dumnezeu și darurile lui priimite, căci le făcea cu dreptate; /și
pentru această pricină fu omorit de frate-său Cain, cind era de 100 de ani /. Pre acest Avei
l-au născut Adam la 30 de ani ai vieții lui, pre carele / l-au plîns Adam și Eva 100 de ani.
Și locul intru carele l-au / plîns să chiamă pînă acum Valea Lacrămilor, care iaste a / proape
de Evron. Facerea, cap. 4. /
Acest Lameh au scornit întii a ținea doao mueri și cu acest lucru necuvios au călcat /
porunca lui Dumnezeu, care au zis: a Și vor fi amîndoi un trup». Acesta fiind orb, îl trăgea /
altul. Și pentru căci omorise pre Cain, zăcînd in niște mărăcini, au zis mai / nainte muerilor
lui: «Am ucis bărbat întru rană mie și tinerel întru strun / cinare <sic> mie. Drept acela mi
să va da răsplătire de 77 de ori». Fa<cerea>, cap. 4. /
Col. II. Pre acest Enos l-au născut Sith la 205 de ani ai vieții lui, fiind Adam / atunce
de 335 de ani. Și să tîlculaște Enos: om, sau bărbat, adecă / cuvîntătorlu și tare. Acesta
au aflat întii cuvinte de rugăciune și au / început a să ruga lui Dumnezeu și a chiema numele
lui. însă zic jidovii / cum că acesta să fie izvodit chipuri intru cinstea lui Dumnezeu, pentru /
ca să nu să lenevească oamenii a să închina și a cinsti pre Dumnezeu, / precum în vremile
de acum ținem noi creștinii sfintele icoane; / a căruia anii vieții lui au fost 905. /
Acest Cainan au trăit ani 910 și au făcut feciori și fete / .
Acest Maleleil au trăit ani 900. /
Acest lared au trăit ani 962. /
Acest Enoh, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-au mutat in grădina desfătării / (adecă in Ralu)
și trălaște împreună cu prorocul Ilie. Iară în vremea / lui Antihrist vor să vie amîndoi
dupe prorocită Zahariei și a lui loann / la Apocalipsis, ca să întoarcă inimile părinților cătră
feciori; / și de el să vor omorî în Ier<u>s<a>lim. însă acest Enoh, precum scrie în po / slanila
Iudei, au izvodit slovele și au scris carte. / Și pe vremea acestuia să adeverează să fie murit
Adam. / Și toată viața lui Enoh pre pămînt au fost ani 365. /
Pentru anii lui Mathusala multe păreri sînt. Pentru că după tocmirea / celor 70 de tîlcui-
tori zic unii cum că au trăit după potop ani 14, / măcar că în corabie nu să vede nicăiri
să fie fost, nici să pomenește / undeva să se fie mutat, ca Enoh. Iară alții zic să fie murit
mai / naintea potopului. Iară Ieronim zice că au murit atuncea / , în vremea potopului; pentru
că zice că au trăit, înaintea / lui Lameh, ani 188 și Lameh, înaintea lui Noe, ani 181 / și
Noe, înaintea potopului, ani 600. Și într-acest / gînd, al lui Ieronim, să potrivesc toț; adecă
cum că au murit / Mathusala în vremea potopului. Iar precum zic cei 70 / de tîlcuitori,
vede-să a fi trăit înaintea lui Lameh 167 / de ani și Lameh, înaintea lui Noe, 188 și Noe,
în/aintea potopului 600 și dupe potop ani 14, carii / fac, de toț ani 969. Facerea, cap. 5. /
F.	5, col. I. Acest Iovii au aflat întîi corturile păstorilor și au despărțit / turmele după
felluri și după neamuri, adecă osebind oile din / capre și au rînduit anii. Facerea, cap. 4. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
333
Acest luval au aflat meșteșugul muncesc, adecă lăutele, organele/și alte félluri de cînt&ri.
Acesta, cunoscînd cum va să se facă potop / au scris istoriile vremilor acelora pe stîlp de pămint
și de piatră / ca, de să va face potopul de apă, să rămîe stîlpul cel de piatră cu / istoriile ;
iar de să va face de foc, să rămîe stîlpul cel de pămint. Face<rea cap. >4. /
Această mutare, Noeman, precum zic unii din istorici, au aflat întîi / meșteșugul țesăturii
și a cusăturii. /
Acest Thovel află meșteșugul făuriei, adecă să făcu începător / lucrului băilor de fier
și de aramă și a celorlalte băi de aur, / de argint și de altele. Și din sunetul ciocanelor
lui Thovel, veselin / du-se luval au aflat potrivirile și intocmirile glasurilor. Face<rea>,
cap. 4. /
In vremile acestui Maleleil, impreunindu-se fiii lui Dumnezeu, carii / să trăgea din Sith,
cu fetele lui Cain, s-au născut uriiașii. Face<rea>, cap. 6. /
Tot neamul lui Cain au périt in potop, carele era 77 de suflete. / Și pentru aceasta s-au
zis de Lameh cum că de 77 de ori să va pedepsi, / pentru căci au omorît pre Cain, pentru
că 77 de suflete din / tr-ai lui au murit, precum zic unii din istorici. /
Cade-să a ști cum că veacurile nu să zic pentru numărul anilor, precum / vor unii,
ci pentru niscare minuni carele să fac la începutu / rile veacurilor. Pentru că la începutul
veacului celui dintîi / fu începutul lumii ; iar la începutul veacului al doilea fu cu / rățirea lumii
prin potop, iară la începutul veacului al treilea / / s-au legiuit tălarea împrejur împotriva
păcatului celui strămoșesc. / / *)
Col. II. Acest Lameh au trăit ani 753 și au făcut feț și fête. Face<rea>, cap. 5. /
Aici, la nașterea lui Noe, să sfirșaște veacul cel dintîi, avînd, după cum zic / jidovii, ani
1642; și de la nașterea lui Noe pînă la potop au fost / ani 600, carii fac toț, de la Adam pînă
la potop, ani 2242. /
Noe, la al șaselea sute de ani ai vieții lui, împreună cu mularea-ș / și cu 3 feciori ai lui,
cu muerile lor, apropiindu-să potopul, au intrat / in corabila ce făcuse din porunca lui Dumnezeu
(cu 100 de ani mai nainte, / după cum zice Ieronim.) Și după acela, desfăcindu-se toate
izvoa / răle apelor și deșchizîndu-se jghiaburile ceriului, au ploat 40 de zile / și 40 de nopți.
Și s-au înălțat apa în sus de 15 coț de cit toț munții / cei înalți, carii era supt ceriu, după
cum zice la 7 capete ale Facerii. / Și au murit tot trupul cel ce mișca pre pămint și toate
cite au suflare / de viață. Iară la 27 de zile a lunii a șaptea, impuținindu-se apa / , s-au așăzat
corabila pre munții Ararat și la 27 de zile a lunii / a dooa au eșit Noe din corabie, împlinindu-să
un an încheiat, dupre / călătorila soarelui și fiind și luna de 17 zile. /
Stravon gheograful zice cum că în anul <în> care au grăit Dumnezeu cătră Noe / tot
într-același au început și corabila și o au sfirșit și au și / intrat intr-insa. /
Cade-să a ști că anul iaste in doao félluri: iaste anul soarelui, ca / rele în 12 luni îș
face călătorila sa, și acestui an urmăm noi / , <și> iaste și anul lunii, carele cu 12 încunjurături
ale ei, îș vine / la locul său. Insă anul lunii iaste mai mic cu 11 zile, decît al soarelui. / Iară
de vei vrea să faci și anul luminii întomna cu al soarelui, cele / 11 zile ce au rămas din micșorarea
anului ce am zis mni sus, le adaogi / la începutul crugului celui dintîi al luminii ; și așa, cu
acest / mijloc, iaste amînduror luminilor anul tot întocma. Drept / acéla, de vréme ce la 27
zile a lunii a dooa au intrat Noe în cora / bie, iarăș intr-acclaș zi, imphnindu-se anul soarelui,
au eșit. Și /, făcînd jărtăvnic lui Dumnezeu, i s-au dat voe a mînca, carne făr-de sînge.
Și / să puse și curcubeul în loc de semn, cum că nu să va mai face potop.
După / acéla, îmbătîndn-se Noe de vin, s-au dezgolit în casa lui. Și văzînd filu-său
Ham / / goliciunea tătîne-său, rîse de el / / .
F.	5T, col. I. Iar la începutul veacului al patrulea fii aflarea împăraților ; / iar la înce-
putul vrncuini al cincilea fii mutarea norodului lui Dumnezeu / in Vavilon. Iară la începutul
veacului al șaselea fu întruparea / Fitului lui Dumnezeu ; iară la începutul veacului al șaptelea
fu / deșchiderea ușilor certurilor; iară la începutul veacului al / optulea va fi scularea trupu-
rilor și răsplătirea celor buni / și celor răi, precum zice Avgustin. /
Veacul au fost de la Adam pînă la Noe și de la Noe pînă la Avraam / și de la Avraam
pînă la David și de la David pînă la mutarea în Vavilon / și de la mutarea in Vavilon pină la
Hristos și de la Hristos pînă la sfîrșitul / lumii. Acéstta sînt veacurile celor vii ; iaste și veacul /
celor drepți, ce să odihnesc, carele s-au început de la patimile lui Hristos / și va conteni la
zioa judecății. Va fi și veacul celor / ce să vor scula, carele să va încépe de la zioa judecății
și / va fi fără de sfirșit. /
1 Textul ațezat intre doul linii, // care complètent! fraza, face parte din pagina uimitoare.
https://biblioteca-digitala.ro
334
G. ȘTREMPEL
Col. II. Și, ințelegind tată-său, îl blestemi, / iară pre frații lui ii blagoslovi. Și trăind
ani 950 au murit, carele la / 500 de ani ai vieții lui au născut pre Sim, fiind de la facerea lumii
2140 / de ani. Facerea, cap. 8 fi 9. /
Pricina pentru cară au făcut Dumnezeu potopul, precum zice Methodie, / iaste aceasta,
că la 100 de ani ai miei cei dinții să împreuna feciorii / lui Cain cu muerile fraților lor,
făcind mari curvii. Și întorcindu-se / muerile in răutățime să amesteca cu alți bărbaț, hulind
pre bărbații / lor. Iară după ce au murit Adam f-au despărțit Sith ruda lui din ruda lui / Cain
fi s-au dus in locul întru carele s-au născut. Pentru că încă trăind / tată-său îl oprila a nu
fi împreună cu dinsul, însă Sith au lăcuit / intr-un munte aproape de Ralu, iar Cain intr-o
cimpie, unde fi pre Avei / au ucis.
Deci la 500 de ani ai miei a dooa, s-au intărîtat oamenii / spre muerile unul a altuia
fi la 600 de ani s-au împreunat feciorii lui Sith / cu fetele lui Cain, dintru carii s-au născut
urilafii; fi începind mila/ a treia s-au făcut potopul / .
Iară la 100 de ani după potop să născu lui Ham fecior fi chiemă nu / mele lui Hus,
căruia, deaca să făcu de 30 de ani i-au dat daruri fi l-au / lăsat pre el in pămîntul lui Etham.
Și au ținut acel loc Hus pină in marea, / care să numește oraful soarelui. Acesta au luat de
la Dumnezeu dar de / înțelepciune fi au aflat astronomila, dintru carele au născut Nevrod /
uriiaful, carele era de 20 de coț. Acesta au început a impărăți in Va / vilon fi au cunoscut
mai nainte pentru începerea celor 4 împărății / fi pentru sfirfitul lor, cum că vor fi una dupe
alta, pentru care sfirfit / mai ales au grăit fi prorocul Danii]. Și Nevrod cătră ucenicul său / au
zis că intii vor impărăți din feciorii lui Ham, dintru carele s-au tras Vil / ; apoi vor impărăți
cei ce să vor trage din Sim, adecă midiii, eli / nii fi perșii; după acela vor impărăți cei ce să
vor trage din lafet /, adecă romanii. Afa zic istoricii. /
F.	6, col. I. Dintr-acefti 3 feciori ai lui Noe, Sim, Ham fi lafeth, s-au făcut neamuri / 72,
adecă: 15 din lafeth, 30 din Ham, 27 din Sim fi s-au împărțit / in lume; pentru că Sim au
ținut Asila, Ham Africhila, lafeth Europi / adecă părțile de cătră amiazănoapte. Ci numai
pentru neamul lui / Sim vom zice mai cu denadinsul, pentru că din semințila lui, după ce au
trecut / multe neamuri s-au născut Hristos, precum să va arăta mai in jos. Iar din cela /
lalți doi, adecă din Ham fi din lafeth, s-au făcut limbile. Sim de 102 / ani era cind au născut
pe Arfaxad, dintru care sint iudeii fi haldeii /. Iară anii vieții lui au fost 602. Facerea, cap. II. /
Filon, in cartea intrebăclunilor lui la cartea Facerii, zice că / dintr-acefti 3 feciori ai
lui Noe, incă trăind el, s-au făcut 24000 / de bărbaț, afară din mueri fi din copii, avind fi stăpi-
nitori / pre dinfii; pentru că peste feciorii lui Ham era Nevrod stăpinitor / in Vavilon, iar pre
feciorii lui Sim era Ghetraf, iar pe feciorii lui / lafeth era Sulfanos. /
Ieronim, la Isaîa, zice pentru Vavilon cum că s-au zidit într-o cimpie; insă / cetatea
<era> in 4 cornuri fi de la un corn pină la altul <erau> 16000 de paf<i>. Iară / curtea ei, adecă
unde fădea împăratul, era turnul, carele s-au zidit / in urma potopului fi să numește turnul lui
Vavil, a căruia inăl / țime era de 3000 de paf<i>, intru care era ulițele de marmură fi / besărici
de aur; ulițele împodobite cu aur fi cu pietri fi vi / nătorii împărătești, cu de tot făllul de hiară,
era inlăuntrul cetății, / carele s-au stricat in vremea lui Valtasar, împăratul Vavilonului fi / a
lui Daniil prorocului. Și acuma lăcuesc acolo bălauri fi / pasări ce să numesc strutocamili,
precum au fost zis mai nainte Isaia, / la 13 capete. /
Iară Vida zice cum că s-au zidit Vavilonul pentru închipuirea lumii / de Nevrod uriiaful,
carele era de 20 de coț, întru carele au fi im/părățit intii; căruia Vavilon lățimea zidului era de
200 de coț, / iară incunjurarea de 3000 de stadii, intărindu-1 cu 100 de porț de hier /. Și curgea
prin mijlocu-i riul lui Efrat, în care scrie a fi un turn de 3000 de paf<i> de nalt. /
Col. II. Acest Arfaxad au trăit ani 330, dintru carele să trag samarinănii / fi indiii.
Facerea, cap. 11. L<ea>t 2379. /
F.	6T, col. I. După potop s-au început patru impărății: despre răsărit împărățila / asirila-
nilor, intru cară au impărățit Vil; despre apus împărățila / sihimeilor, intru care au țmpărățit
întîi Eghialie; despre miază / noapte împărățila schithilor, întru cară au impărățit Darie;
despre / miazăzi impărățila eghiptănilor, intru care au impărățit Menefta. / Iară după Vil au
impărățit la asirilani Semiramis, mutarea lui, / cară f-au luat bărbat pre filu-său fi au făcut
cetatea Vavilonului / cap împărăției. Iară dupe dînsa au priimit împătățila Ninos, / carele să
făcu aflător idolilor, făcind chipul tatîne-său fi / puindu-1 in ulițe, ca să se cinstească de toț.
Iar mai pre urmă au luat / impărățila Sardanapal. Iară după el au mutat Arvachi impărățila /
la Midii fi au impărățit pre Midii Asteaghie, dîndu-f fata lui / domnului perfilor, dintre cară
născindu-se Chir au biruit pe Asteaghie, / carele, murind fi sfîrfindu-i-se impărățila, Darie,
feciorul lui Asteag, / împreună cu Chirul au impărățit, precum să vede in cartea lui Daniil. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
336
Col. II. Acest Sala au trăit ani 800. Acesta au zidit Salimul, adecă Ierusalimul. / Face-
rea, cap. 11. /
Dintr-acest Ever s-au numit evreii (au din Avraam, adecă avramilani). / Acest Ever
au trăit ani 200. în vremea acestuia s-au zidit turnul lui / Vavil, in cimpul lui Sanaar. /
Falec au trăit ani 209. Acesta iutii s-au Închinat idolilor. / în vremea acestui Falec s-au
făcut despărțirea limbilor la zidirea / turnului lui Vavil și in ruda lui au rămas limba ovreiască,
ca / re să grăia mai intii decît toate limbile. Acesta s-au numit Falec, adec<ă> / despărțire,
pentrucă in zilele lui au despărțit Dumnezeu pre toț fe / ciorii lui Noe in 72 de limbi. Facerea,
cap. 11. /
F.	7, col. I. Ragav au trăit ani 207. în vremea acestuia s-au inceput impărățila / schi-
thilor, intru care au impărățit intii Ranos, de spre miazănoapte. / L<ea>t 2902. /
Seruh au trăit ani 200. în vremea acestuia s-au inceput impărățila / eghiptenilor, intru
care au impărățit intii Mincos. /
Nabor au trăit ani 125. în vremea acestuia s-au inceput impărățila / asirilanilor, intru
care au impărățit intii Vil, despre răsărit / și impărățila sihimeilor, despre apus, întru care au
impără / țit Eghialie. /
Nabor, feciorul Tharei și frate lui Avraam, mergind în Hanaan, după po / runca lui
Dumnezeu, au făcut acești 3 feciori: pre Uz, pre Vuz și pre / Vathuil, împreună și cu alți 5
feciori, dintru care Vuz s-au tras Valaam, / pentru care grălaște în cartea Numerilor, cap. 23
și 24, carele dupe zisa / evreilor, in cartea lui Iov, să chiamă Eliuz Vuziteanul. Iov, cap. 32. /
însă acest Nabor, eșind din pămintul haldeilor, ș-au luat mulare pre Malha, / fata frățini-său,
lui Arran, fiind Arran mort. Și au lăcuit / / în Harran al Mesopotamiei, murind acolo și Thara,
tatăl lui. Face<rea>, cap. 11. / /
Col. II. Acest Thara, tatăl lui Avraam, neputînd răbda ocările haldeilor, pentru / că
nu vrea să se închine focului, fiind în pămintul lor, intru care au omorît / haldeii pre filu-său
cel dinții, au fugit împreună cu Avraam și cu Nabor / și cu oamenii de casa lui Arran in Harran
al Mesopotamiei, intru / care, lăcuind ani 205, au murit. în vremea acestuia au aflat Zoroastru /
meșteșugul vrăjii. Leat 3184. Facerea, cap. 11. /
La nașterea lui Avraam s-au plinit veacul al doilea, cuprinzind ani 942, / carii sint de toț
de la Adam ani 3184 /.
Avraam, după ce s-au înecat frate-său Arran, au luat cu sineș pre Lot, fe / ciorul frățini-său
și luîndu-ș mulare pre Sarra, fata frățini-său, lui Arran / s-au dus împreună cu tată-său în
pămintul lui Harran, intru care, după ce au murit / tată-său, au venit la Sihem. Și de acolo,
mutîndu-se ș-au făcut coliba / la Pendapoli, între Vethil și intre Agghe. Deci întorcîndu-să
de la / Egipet, întru care fiind au zis pentru mutarea lui cum că-i iaste sor<ă>, de / frica împă-
ratului faraon și lăcuind la stejarlul lui Mamvri / au văzut 3 îngeri, asemenea ca cum ar fi
3 fraț. Și intorcîndu-se / de la uciderea celor 5 împăraț și luind înapoi toate cîte au / fost prădat
ei de la Sodom<a>, foarte fu cinstit de Melhisedec, împăratul / Salimului. Și i-au dat Avraam
lui zecluială din toate prăzile acella. / Facerea, de la cap, 11 pină la cap. 14. /
Acestui Avraam, la 75 de ani ai vieții lui, i s-au făgăduit, de la / Dumnezeu, fecior; și
la 86 de ani i să născu lui Ismail. Iar la / 100 de ani i să născu lui Isaac. Iar la 127 de ani au
murit / Sarra. Anii vieții lui au fost 175. Acesta au priimit intii / tălare împrejur. /
De va fi întrebăclune, pentruce evanghelistul nu pomenește nimic pentru / celalalț
feciori ai lu<i> Avraam, ci numai de Isaac, cade-să a răspunde cum / că Ismail și celalalți feciori
ai lu<i> Avraam n-au stătut în credința / unui Dumnezeu, împreună cu Isaac. Drept acela începe
de la Avraam, carele / / de față au propoveduit închinăciunea unui Dumnezeu și pentru acela
să cu / vine a să numi intii credincios. / /
F.	7V, col. I. Vrind să se prăpădească din urgie dumnezeiască cele 5 cetăț ale Sodomului,
de foc / și de iarbă pucioasă, fugi Lot cu mularea lui, ca să meargă in Sigor. Și călcind mularea /
porunca lui Dumnezeu cu căutătura îndărăt, s-au prefăcut in stilp de sare. Iar după ac6Ia / făcu
Lot pre acești 2 feciori, pre Moav și pre Amon, din doao fete / ale lui, carele, imbătindu-1 pre
el, s-au împreunat cu dinsul și / amîndoao au luat în pîntece. /
Acest Iov, dupe cum zic unii, fu împărat al doilea după Vil, / din neamul lui Edom, carele
precum scrie la Facere, cap. 36, / iaste fecior nepotului lui Edom. Iar jidovii zic cum să / se
fie trăgind el din Uz, feciorul lui Nabor. /
Filon zice cum că acest Iov ș-au luat mulare pre Dina, fata / / lui lacov și au făcut cu
dinsa 7 feciori și 3 fete, mai nainte de / ispita ce i s-au intimplat lui de la Dumnezeu . / /
Col. II. Avraam începător fu credinții, ales întru dreptate, viteaz in războae, / putlarnic
intru biruințe, precum scrie Amvrosie. /
https://biblioteca-digitala.ro
836
G. ȘTREMPEL
Pre această Heturft, Avraam o au luat mutare după / ce au murit Sarra. însă unii zic
cum că aceasta / iaste să fie Agar, care din po / sadnică fu lui mutare slobo / dă. Și bine să
potrivește / pentru că Hetura, tîlcuindu-se, / va să zică împreunată. Și au / făcut aceasta
mulți feciori, din / tru carii să trag sarachinii, / măcar că ei tăgăduesc. A / cestla zic istoricii. /
Pre acești 2, adec<ă> pre Naveoth și pre Chidar i-au născut Ismail, feciorul Agarei eghip-
tencei / / și pre alți zece. Facerea, cap. 25. / /
F.	8, col. I. Și după acela au făcut iară / atițea feciori și fete, precum să vede în cartea
lui Iov. /
Acest Valaam, carele în cartea lui Iov să zice Elius Vuziteanul, să trage / din Vuz, feciorul
lui Nahor, pre carele chiemîndu-1 Valac împăratul moavi / tenilor ca să blesteme pre norodul
lui Israil, care venila din Eghipet / asupra lui, în loc de a-1 blestema, mai vîrtos l-au blagoslovit.
Căci că / grăise cătră dineul asinul, mai nainte, pină a nu sosi la împăratul / Valac, zicîndu-i:
« Ce mă baț, că iată îngerul lui Dumnezeu, țiind sabie / goală, nu mă lasă să umblu». Acesta
au prorocit pentru răsăritul / stelei Mîntuitorlului nostru lisus Hristos zicînd că va răsări stea /
din lacov și să va scula om din Israil și va sfărîma pre începă / torii lui Moav, iproci. Numere,
cap. 22 și 23. /
Pre această Reveca o au adus Eliezer, sluga lui Avraam, din Mesopotamila / a fi mulare
lui Isaac, care, scoțind apă, i-au cerut Eliezer să bea. Și răspun / zîndu-i Ia, zice: « Bea, doamne
și volu da și cămilelor tale băutură». / Și era aceasta fată lui Vathuil și sor<ă> luă Lavan. Face-
rea, cap. 24. /
Isaf cel des la păr, feciorul lui Isaac, era vînător, carele-ș vîndu naște / rile dinții frățîni-său
lui lacov, pentru o fiertură de linte, carele / pentru înfierbințeala lui s-au numit Edom. Iș luo
3 mueri: doao gava / oniece, pre ludith și pre Vetheamath și una din fetele lui Ismail./
Înșălîndu-l, după acela, frate-său lacov, cu învățătura mume-sei Revecăi, / i-au luat și blago-
slovenila. Facerea, cap. 26 și 27. /
Col. II. Isaac, cind să chinuia mutarea lui Reveca la nașterea feciorilor ei, au auzit prorocie /
pentru Isaf cum că va să dea nașterile cele dintîi lui lacov. Deci, lăcuind la / Gherara au numit
pre mularea lui Reveca, sor<ă>, cătră Avimeleh împăratul, / temîndu-se să nu-1 omoare pentru
dînsa, că era frumoasă. Și fiind acolo / din cele ce au sămînat în pămintul acela, însutit au luat
roadă. Și cele / 3 fintini care au fost săpat tată-său, astupindu-să cu pămînt de filistiime / au
săpat el altă fintînă, a patra, și au făcut acolo jărtvă, împreună / cu Avimeleh și cu Filoh. Deci
îmbătrînind și vrînd să moară au dat / blagoslovenila lui lacov, neștiind și au lepădat pre Isaf.
Cînd ș-au luat / Isaac mulare au fost de 40 de ani, iar toț anii vieții lui au fost 180 /. Facerea,
de l<a> cap. 25 pină la cap. 29. /
lacov, după ce au înșelat pre frate-său Isaf, de i-au luat nașterile dintîi și / blagoslovenila
au fugit la Mesopotamila, întru care rădică stîlp pen / tru videnila care au văzut. Și tocmindu-se
cu Lavan, fratele Revecăi, / ca să-i slujască 7 ani, pentru ca să-i dea pre Rahil mulare și nevrînd /
Lavan să-i dea pre Rahil i-au dat pre Lila ; apoi, slujind lacov și alți / 7 ani, au luat și pre Rahil
și prin pistritura tolagelor, carele pusese / la curgerile apelor, unde au fost bind dobitoatecele,
s-au îmbogățit foarte. După / acela au fugit cu muerile lui și cu cei 11 feciori ai lui și cu avăria /
lui de la Lavan, furînd și Rahil de la tată-său Lavan idolii. Deci, / auzind Lavan cum că au
fugit lacov, l-au gonit pre urmă și l-au ajuns Lavan la / Galaad și, făcînd legătură intre dînșii
cu movilă de pietre, să de / spărțiră și să duseră fieștecare la calea lui. Și văzu lacov ta / bere
de îngeri. Deci trecînd pîriul să strică la coapsă de îngerul cu / care s-au luptat de seara pină
dimineața și pentru acela rămase șchiop, / schimbîndu-i-se și numele de înger, din lacov <în>
Is<ra>il. Și trimițind daruri / frățini-său, lui Isaaf, au eșit întru întîmpinarea lui cu 400 de bărbați./
Deci omorînd pre sihemiteni, pentru răpirea fie-sa au făcut jărtăvnic în Vethil și / ș-au curățit
casa lui. După acela, venind de la Mesopotamila la rîul lui Efrath /, aproape de stejarlul Tha-
vorului, cu toată casa lui și acolo murind Rahil /, dupe ce au făcut coliba turmei și îmbătrînind
lacov, au vîndut pre losif fra / ții lui la neguțători; și pogorîndu-să lacov în vremea foameții
la Eghipet / s-au priimit de filu-său losif cu cinste mare. Deci răspunzînd lacov lui faraon / /
împăratului, pentru anii vieții lui și blagoslovind pre feciorii lui de rînd /, unul dupl altul ș-au
plinit viața, trăind ani 167, carele, cînd au / născut pre Iuda era de ani 65, iar cînd au născut
pre losif / era de ani 91. / /
F.	8T, col. I. Această Dină, eșind să privească muerile din locul Sihemului, / fu răpită
de împăratul Sihem și să împreună cu dînsa. Deci, cerșindu-o / de la tată-său a-i fi mulare i
s-au răspuns de la frații ei să se tae / împrejur, cu toată oblastila lui; și făcu împăratul dup<ă>
voia lor. / Iară Simon și Levi nu s-au lăsat nici pe acăla, ci au plecat / asupra împăratului Sihem
și au omorît pre el, cu toț / cei din cetatea lui. Facerea, cap. 34. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
337
Dintr-acest Simeon s-au tras cărturarii, gonitorii / lui Hristos ți ai ucenicilor lui. Ani
vieții / acestuia au fost 142. /
Din Levi s-au tras preoții carii aducea j&rtve / cătră Dumnezeu și parte de pămînt n-au
avut a / ceștea între neamuri, ci cîștigul lor era pirga / și priimălele din toate bucatele ce aducea
norodul la besărică. Anii / vieții Iudei au fost 137. /
Dathan și Aviron, pentru căci să trăgea ei din cel dentîi născut, adec<ă> / din Ruvim, vrea
ca să aibă ei stăpînirea norodului. Și pentru vrajba / ce au rădicat în norod, cu învățătura lui
Core, fiind Moisi stă / pinilor, s-au înghițit de pămînt, cu toată casa lor și cu toate / colibile
lor, precum scrie la Numere, cap. 16. /
Dintr-acest Iuda / s-au tras împărații / dintru a căruia / seminție, după / multe neamuri/
s-au întrupat Hristos. /
Col. II. în vrămea acestuia au dat Feronie lege / elinilor. Facerea, de l<a>, cap. 35 pînă
la cap. 49. / L<ea>t 3935. /
Această Rahil fu mulare a dooa a lui lacov, / slobodă, cară, la nașterea lui Veniamin / au
murit și s-au îngropat aproape de / stejarlul Thavorului. / Facerea, cap. 35. /
Din semențila acestui Dan va să se nască Antihrist și / pentru acela la Apocalipsis nu să
numește in rind cu cellalalte neamuri. /
losif, vînzîndu-se la ismailteni de frații lui, l-au dus la Eghipet și acolo l-au băgat în temniță /
pentru mularea stăpinu-său, lui Pentefri, căci n-au vrut să facă păcat cu la. Și dezlegind vi / sele
a pitarlului și a paharnicului s-au mintuit. După acăla dezlegind și visele / împăratului faraon,
pentru cei 7 boi graș și pentru cei 7 mîrșavi, fu pus de împăratul / faraon stăpînitor Eghipe-
tului. Iar in vremea foameții, venind frații lui la Eghipet / să cumpere grîu și cunoscind pre
ei losif, i-au trimis îndărăt la tată-său cu grîu, poruncind / lor ca să se pogoare și tatăl lor
lacov la Eghipet. Deci mergind lacov, cu toată casa lui, / ca la 75 de oameni, la Eghipet, fu
priimit de losif cu cinste mare. Și luindu-ș losif / mulare eghipteancă, au făcut cu Ia pre Manasi
și pre Efraim, pre carii lacov i-au / potrivit intocma cu feciorii lui. Și, plinindu-ș și losif viața,
au murit. Face<rea>, de l<a> cap. 41 pînă / la cap. 49. / în vremea acestui losif au început,
Elada a face grîu și Atlas au aflat astronomila. / Le<a>t 3545. /
F.	9, col. I. Caath au fost stră / moș lui Moisi, / carele au trăit / ani 133. /
Acest Aram, tatăl lui / Moisi și lui Aaron, / au fost bărbat din neamul / preoțesc; iar
muma / lor au fost lothavith. /
Moisi au fost judecă / torlu întii. Și au trăit / ani 140. /
în vremea lui Moisi s-au împlinit vremea / legii cei firești, țiind legla aceasta / ani 368.
Iar de la Moisi s-au început / vremea legii cei scrise și au ținut / pînă la Hristos, întru care s-au
plinit / ani 1536. /
Mariam, sora lui Moisi, pentru / căci au tinjit asupra lui Moisi / s-au bubat și prin / rugă-
ciunea lui iară / s-au tămăduit. / Jud<ecătorii>, cap. 12. /
Acest Core au rădicat / vrajbă asupra lui Aaron / pentru preoție, zicind / cum că iaste
din cel / dinții născut, / adec<ă> din Isaar. / Drept acela fu ars / cu foc din ceriu im / preună cu
250 / de bărbați, precum / scrie la Numere, / cap. 16. /
Pre acest Moisi, dupe ce l-au anin / cat în rîu, găsindu-1 Hamur, fata / împăratului faraon,
l-au luat și / l-au făcut pre el fecior al ei. Și, neștiind, / l-au dat mîne-sa să-l crească, puindu-i /
numele Moisi, care tilcuindu-se zice cum că s-au luat din apă. Acest / Moisi, omorînd un eghip-
tean și drept acela, fugind in pămintul lui / Madiiam ș-au luat mulare pre fata lui lothor, preotul
Madiamului. / Acestui Moisi, arătîndu-i-se Dumnezeu în rug, l-au trimis ca să mîntuiască / pre
Israil din Eghipet. Eșirea, cap. 2 pînă la cap. 7. /
Col. II. Pentru Thamar zice Zlatoust cum că n-au fost nor<ă< Iudei, pentru / că nici
unul din feciorii lui nu o au cunoscut pre dînsa, nici n-au fost curvă, / pentru că nu cu gînd
curvesc, ci pentru dragostea nașterii / de coconi, au luat chip curvesc și au voit a să împreu / na
cu Iuda, pentru că au știut că va să / se nască H<risto>s din semențila / Iudei. /
Iuda, avînd trei feciori, pre Ir, pre Avnan și pe Silom și dînd pre Thamar mulare lui Or / și
după moartea lui Or, nefăcind copii cu dînsul, au dat-o lui Avnan și nefăcînd nici / cu acela
copii, că au perit amîndoi din urgie dumnezeiască, pentru păcatul lor cel necuvios, / n-au vrut
după acela să mai dea Iuda pe Thamar după al treilea fecior al lui, adecă după Silom; / ci ședea
Thamar la casa părinților ei. Și pentru ca să nu rămie Thamar făr-de feciori, / lepădînd hainele
cele jalnice să îmbrăcă în alte baine și eși la o răspîntie, / inchipuindu-se cum că iaste curvă.
Și întîmplindu-se a merge Iuda să-ș tunză oile, ne / avînd mulare, s-au culcat cu dînsa, necu-
noscîndu-o. Și îndată au luat Ia in pintece. / Și i-au fost dat Iuda, in loc de plată, toiagul său
și inelul și gherdanul. Apoi prinzîn / du-să Thamar ca o curvă și vrînd ca să o arză, arătînd acăle
https://biblioteca-digitala.ro
338
G. ȘTREMPEL
zăloage ce au fost luat / de la Iuda, s-au îndreptat; din care s-au născut Fares și Zara. Facerea,
cap. 38. /
F.	9V, col. I. lisus, feciorul lui Navi, luînd stăpînirea norodului, după Moisi, precum /
scrie la 31 de cap<ete> la A 2 Lege și trîmițînd din Sihem 2 iscoade în Ierihon, / dupe 7 zile
au trecut Iordanul, împreună cu tot norodul lui, neudindu-să picioarele / lor. Și scoțind din
rîu pre uscat 12 pietri și de pre uscat ducînd în rîu iară 12 / pentru pomenire, au înoit pre
norod cu a dooa obrezuire în Gâlgâie și, trîmbițînd / preoții împrejurul cetății Ierihonului, a
șaptea zi căzură zidurile ei. / Și luîndu-o pre dînsa o făcură întocma cu pămîntul, omorînd
pre toț, din om pînă / în dobitoc. Și lăsînd numai pre Raav curva, cu toț ai ei; fiind însemnată
casa / ei cu o fune roșie, după cum o învățase iscoadele lui lisus, pentru binele ce-au fost / făcut,
de i-au mintuit din moarte și pentru căci era făgăduit lisus / lui Dumnezeu cu jurămînt, ca
să nu Ia nimenea, nimic, din prada Ieribo / nului. Fiind pornit de lăcomie, Ahar au luat o
limbă de aur și o / plașcă roșie; și drept acela s-au mîniiat Dumnezeu pre norodul lui Israil /
și s-au omorît la G<hil>gbe ca la 36 de bărbaț și ucise norodul și pre / Ahar cu pietri, pentru
lăcomiia lui; așijderea și pre Ghei, cetatea cu vicleșug, / de tot o au sfărîmat și au făcut pre
gavaoneni robi, aducători de apă și de lemne / și pre cei 5 împăraț, carii viclenea Gavaonul i-au
omorît. Mărindu-se zioa / cu starea lunii și a soarelui, ca la / 24 de ceasuri, prin rugăciunea
lui / lisus, deci zidind jărtăvnic la / Gheval și blagoslovind și blestemînd / înaintea norodului
au îndemnat / pre toț a striga: amin, facă-să. După / acela au împărțit celor 12 semenții,
pă / mîntul ce cuprinsese; insă celor doao se / minții și jumătate, adec<ă> lui / Ruvim și lui
Gad și jumătate / din semențila lui Manasi 11-au dat pă / mîntul cel ce le-au fost dat mai
de-nainte / Moisi. Iar celor 9 p<o>l de semenții / 11-au dat celalalt pămînt, împărțindu-1 pre
nea / muri. Iar dup<ă> 14 ani, întorcîndu-se, au făcut / jărt<ă>vnic la mormintele Iordanului
și au / lăsat slobod norodul lui Israil de cătră toț / vrăjmașii. Și făcu norodul legătură / cu
stropire de apă, cum că să vor închina / lui Dumnezeu. Și să făcură toț anii / vieții lui lisus
110. Aceștia scrie / / la cartea lui de la capul cel dinții / pină in sfirșit. / /
în vremea acestui Huzi s-au mutat preoțită de la Eleazar la Iii, / care Iii era din Ithamar.
Iar cei ce au fost din neamul lui Iii / s-au scos din preoție, in urma lui, pentru răutățile lor.
împăr<ați>, I, cap. 2. /
Col. II. Iară după ce au murit lisus / au lăsat norodul lui Israil pre / Dumnezeu și s-au
inchinat Astra / rothii și lui Vaal. Drept acela au / dat pre ei Dumnezeu in mînile lui Husarsat-
hem, / împăratului Mesopotamiei, căruia / au fost supuș 8 ani. într-acela vreme, / zic unii,
să fie fost cella ce să zic pen / tru idolul lui Mihei, in cartea Jude / cătorilor, cap. 17 și cella ce/să
zic pentru mutarea lui Levi, la / Judecători, cap. 19. /
Acest Gothoniil au fost fecior lui Chenez, / fratele lui Halev și ș-au luat mu/ lare pre
Axan, fata lui Canev. A / cesta au mîntuit pre Israil din mînile / lui Husarsathem. Și s-au
odihnit pămîntul / in 40 de ani. Deci murind acesta, iară au / greșit Israil și i-au dat pre ei
Dumnezeu / / in mînile lui Eglon, împăratul moaviteni / lor și au robit lui ani 18. / /
Col. III. Acest Aminadav au fost stă / pinitor peste neamul ludii / la eșirea norodului
din / Eghipet. Acesta au intrat / intii in Marea Roșie cu nea / mul său, că celalalți să / temea.
Și drept acela / au dat Dumnezeu feciorilor / lui puterla impărătea / scă, pentru căci i-au
urmat / lui. /
Naason, la eșirea norodului din Eghipet au fost căpetenie neamului Iudei, / după moartea
tătine-său, precum scrie la Numere, cap. 10. însă la acest Naason / să plinește cnvîntul
carele au zis Dumnezeu cătră Avraam, la Facere, cap. 15, / / că la al patrulea neam vor eși
fiii lui Israil din Eghipet. / /
F.	10, col. I. în vremea acestuia au scor / nit Fictonie de au inhămat, in Troada / patru cai. /
Acest Avimeleh iaste fecior lui lerovaal / dintr-o posadnică a lui, născut / in Sihem. Și,
puindu-să împărat / sihemitenilor, au omorît pre / 70 de fraț ai lui, scăpînd dintru / ei numai
loatham, carele stind / / intr-un munte, au zis sihemitenilor o / pildă pentru măslin, pentru
smochin, / pentru vie și pentru păducel. / /	"
Col. II. în vremea / acestuia s-au făcut, de Palamid, slovele / elinilor. /
Acest Aod au fost viteaz foarte, carele, / omorind pre Eglon, împăratul moaviteni / lor,
in cămara lui, au mîntuit pre Israil / și s-au odihnit pămîntul ani 80. Deci murind / acesta,
îndată s-au pus în locul lui Semegar. / Judecători, cap. 3. L<ea>t 3879. /
Acest Semegar au omorît 600 de oameni / filistiimi, cu cormanul plugului; / drept acela
fu pus mai mare peste israil / teni. Deci murind acesta, iar au greșit / Israil înaintea lui Dumne-
zeu și s-au dat / in mînile lui lavim, împăratul hanaanilor, / carele au supus pre Israil prin
Sisara, bolari / nul lui ani 20. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
339
Această Devora au fost pror<o>ciță, mu / lare fiind lui Varac și lui Lafidoth. / Aceasta,
omorînd pre Sisara cu mijlocul / lailei, muerii lui Haver chineului, care / Haver era slugă lui
Sisara și nun / tuind pre Israil au cîntat cintare / , precum scrie la judecători, cap. 4. Și / s-au
odihnit pămîntul în ani 40. Deci / murind această Devora au viclenit Is<ra>il / înaintea lui
Dumnezeu și i-au dat pre ei Dumnezeu / in minile lui Madiam ani 7. Jude / cători, cap. 5.
Leat 3926./
Acest Ghedeon au pus cărnuri pe piatră ina / intea îngerului ce i să arătase și, / surpind
jărtăvnicul lui Vaal, să numi / Ierovaal. Și s-au arătat lui semn pre / lină, cum că va mintui
Dumnezeu, prin / mina lui, pre Israil cu 300 de oameni, / carii vor limpi apă din rîu, cum lim-
pesc clinii. /
Col. III. Pentru că de vei număra neamurile / împărătești, unul dupe altul, adecă, care
după care au împărățit și nu după obraze, vei / afla acest neam, al patrulea, începînd de la
Iuda și sfirșind la Naason. Iar de vei lua aminte / urmarea acestui neam, al patrulea, din neamul
preoțesc, cade-să a lua începerea de la Levi / și să pogoare pină la Eleazar. /
Salmon ș-au luat mulare pre Raav curva (care au fost ascuns iscoadele lui lisus în puzdării /
de in, lingă zidul cetății, precum scrie lisus Navi) și au născut dintr-insa pre Vooz, / care Vooz
au fost moș lui Vooz, celui ce au născut pre Ovid. însă trei inși de rind, adecă / tată și fecior
și nepot s-au numit tot cu acest nume, Vooz; drept acela evanghelistul / Matthei au pus numai
odată numele acesta, la rînduiala neamurilor. /
Cu închipuirea aceasta, ce iaste în cela față din dos, să înțeleg cele ce scrie la capul cel /
dinții și al doilea, la Numere, cum s-au așăzat împrejurul cortului cele 12 / neamuri și leviții;
și incă-ș mai mult slujaște spre a pricepe trecerea cea / cu anevoe a lui lisus și carii sînt leviții
și cîte cetăț și locuri s-au dat lor / , de la fieștecare neam, pentru ca să le Ia zeclulalele, să le
fie de hrană. lisus <Navi>, cap. 21. /
Intru aceste cetăț scăpa cei răi, carii ucidea pre cineva făr-de vină, pentru ca să nu-i / ucigă
udeniile celor uciș, făr-de judecată, a cărora nume sînt aceștia: Vosor, / Arimoth și Gavlon.
isus <Navi>, cap. 20. /
F.	10v, col. I. Iar mai / pre urmă Avimeleh strică / Sihemul și pre Agaal, domnul /
Sihemului, carele să rădicase asu / pra lui. Și lovindu-să Avimeleh / cu o piatră in cap, de
o mulare și / văzind că va să moară, au zis cătră cela / ce-i purta armele:« Omoară-mă, ca să / nu
zică oamenii că m-au omo / rit o mulare». Judecători, cap. 9. / In vremea aceasta s-au izvodit /
danțul in Elada. /
lair au avut feciori 32 și n-au făcut / nici un lucru vrednic de povestire. / Leat 3990.
în vremea acestuia au izvo / dit Carmentie slove latinilor.
Deci / murind lair, iară au început fiii lui / Israil a să închina lui Vaal. Pentru / adia
i-au dat Dumnezeu în minile / lui Filistiim și în minile / feciorilor lui Amon, ani 18. / Jude-
cători, cap. 10. /
Col. II. Și ducîndu-să noaptea la corturile vrăj / mașilor au auzit povestindu-ș, unul /
cătră altul visele. Și, intorcind / u-să îndată la ai lui, au plecat asu / pra vrăjmașilor. Deci
cu scuturarea / donițelor și cu bucinatul bucinelor, / spăimîntînd pre vrăjmași au omorit 4 /
împăraț adecă pre Oriv, pre Ziv, pre / Zeveei și pre Salmana. Și au mîntuit / pre Israil din
minile lui Madiiam; și s-au / odihnit pămîntul 40 de ani. Deci mu / rind acesta, iară au făcut
hideșug / fiii lui Israil înaintea lui Dumnezeu / și s-au închinat lui Vaal și nu i-au mai / dat
Dumnezeu in minile nimunui <sic>, ci în / dată s-au pus in locul lui filu-său Avimeleh. / Judecă-
tori, cap. 6, 7, 8, 9. în vre / mea aceasta au întocmit Mercurie lăuta. L<ea>t 3956. /
Acest Thola au judecat norodul lui Israil ani / 24 și n-au făcut nimica vrednic de poves-
tire. / în vremea acestuia impărățila la Troada / Priamos. Leat 3959. /
Acest lefthae, lepădîndu-1 frații lui / ca pre un copil fiind născut din cur / vă și lăcuind
în pămîntul lui Tov, / au ajuns mai pre urmă stăpinitor lor / și judecător israiltenilor și au
biruit / pre amonităni. Acesta, mai naintea biru / inții, legîndu-să cu făgăduială înaintea lui /
Dumnezeu ca, întorcîndu-să biruitor, să-ș jărtvu / iască pe fiică-sa, drept acela, biruind, ș-au /
plinit făgăduiala. Pentru că, după ce ș-au / pline Ia fecioriile ei în 2 luni, o au jăr / tvuit înaintea
lui Dumnezeu. După acela, / la trecătorile Iordanului, cu această / basnă, Sevelem și Vethelel
au omorit 42.000 / de oameni din neamul lui Efraim. Judecători, / cap. 11 și 12 . /
Col. III. Aceasta este Raav curva, acela care au scăpat din pierzarea Ierihonului, / pentru
mila ce au arătat cătră iscoadele lui lisus, precum am zis mai sus. / Aceasta s-au dat a fi mulare
Ini Salmon /.
Acest Avimeleh, în vrămea foameții, preoțind Iii, s-au dus cu mnlarea sa, Noemin / și
cu amândoi feciorii lui, din Vithleem la Moav. Deci, luînd feciorii Ini mueri de acolo, / / pre
https://biblioteca-digitala.ro
340
G. ȘTREMPEL
Ruth și pre Orfa și întîmplîndu-să a muri acolo la Moav și Avimeleh / și feciorii lui, s-au intors
Noemin, împreună cu Ruth moaviteanca, lăsind pre Orfa / acolo. / /
F.	Il, col. I. Acest Esevon au luat stipiuirea după / lefthae și au avut feciori 30 și
fête / iară 30 și n-au făcut nimic / vrednic de povestire. Jud<ecătorii>, cap. 12. /
Sampson, feciorul lui Manoe s-au născut / din neamul lui Dan, spuind mai nainte / îngerul
nașterea lui. Și s-au numit / din pintecele maică-sa sfințit, / carele au luat mutare din / Tham-
natha, din neamul fiii / stiimilor. Și spuind pilda / leului celor tineri, l-au biele / nit mutarea
de i-au tîlcuit-o. / După acéïa, legînd foc în coadele vul / pilor, au ars spicele vrăjmași / lor
și 1000 de oameni au omo / rit cu o falcă de măgartu, din / tru care falcă mai pre urmă au /
izvorit apă și au băut el ; / și porțile Gazii le-au suit într-un / munte. Iar mai pre urmă, cu
înșelăciune, / răzînd cu un brici perii din capul lui, / Dalida, l-au prins filistiimii / și orbindu-1
l-au băgat în temniță și / l-au pus de rîșnila. Deci crescîndu-i perii / în cap și adunîndu-să filis-
tiimii / să facă jărtvă, l-au dus și pre el la / adunarea lor ca să-l batjocurească. / Și, apueîndu-se
de un stîlp, au surpat / / casele unde era adunaț și au omorît / mai pre mulți atunce, la moartea
lui, / decît în viața lui. / /
Col. II. Acest Elom au luat stăpinirea / în urma lui Esevon și n-au fă / eut nimic vrednic
de povestire. / Judecători, cap. 12. /
Acest Avdon au luat stăpinirea / după Elom. Acesta au născut / 40 de feciori. Deci
în urma / acestuia iară au greșit / Israil înaintea lui Dumnezeu / și i-au dat pre ei Dumnezeu
în / mînile filistiimilor 40 / de ani. Judecători, cap. 12. / în vremea acestuia s-au luat Troada. /
Leat 4033. /
Acest Elcana iaste din semențila lui, / Cote, feciorul lui Isaar, carele să trăgea / din Levi.
Și au ținut Elcana 2 mueri: / pre Fenana, rodnică și pre Anna, stear / pă. Deci Anna au născut
prin făgăduință / pre Samuil, care să tîlculaște « cerșut» / / de la Dumnezeu pre care l-au dus
la/ Iii preotul, după cum s-au fă / găduit. Impăr<ați>, I, cap. 7. / /
Col. III. Iar deaca s-au întors Noemin, zicea muerile din Vithleem:« S-au întors Noemin /
din călătorită ei. Iar Ia, răspunzînd, zicea: « Să nu-mi mai ziceț Noemin, adec<ă> frumoasa, / ci
să-mi ziceț Amara, pentru că plină de amărăciune sint eu». Iar pre Ruth o au luat Vooz /
mulare lui-ș și au născut dintr-însa pre Ovid. Aceștia scrie la Ruth. /
Saul, pierzîndu-ș măgarii, multă vreme / îi căuta și neputînd să-i afle au mers / la Samuil
prorocul ca să-l întrebe, doară-i / va fi știind, prin prorocila lui, să-i spue / unde sint. Iară
Samuil, avînd poruncă / de la Dumnezeu, au uns pre Saul împărat / israilténilor și i-au prorocit
și / de măgari cum că i-au găsit tată-său / Chis. Și incredințind Samuil pre el / cu 3 sémne
cum că va impărăți, să duse Saul / de la dineul. După acela, puindu-să sorți la / Masifa, căzu
sorțul pre Saul. Și s-au uns și / inaintea norodului a fi împărat. Deci luînd / împărățila au
bătut pe Naas și au mînluit / pre iaviténi din mînile lui.
Și greșind Saul / inaintea lui Dumnezeu, să făcu semn cu tunet lui Samuil /, cum că s-au
mîniiat Dumnezeu pre dinsul. Jertvuind după / acela Saul, călcă porunca lui Samuil, care-i
poruncise / să-l aștepte piuă in 8 zile. Și drept acéïa / / fu certat de dinsul. / /
Col. IV. Acest Aviil s-au tras din Veniamin cu mult mai / pre urmă decit alții. Feciorul
acestui Aviil, / Chis, au născut pre Saul, carele au fost împărat / întîi norodului lui Israil. /
Acest Avenir, feciorul lui Nir, au fost / om chibzuit și mai mare preste oastea / împăra-
tului Saul. Acesta era ajutor / lui levosthi, împotriva lui David și lovind / cu sulița în pîntece
pre Azail, feciorul lui Aronie / l-au omorît. Deci, certindu-se de levosthi / pentru posadnicele
lui Saul, s-au mî / niiat Avenir și s-au dus cătră David de / s-au împăcat cu dinsul. Deci,
întoreîndu-se, l-au omorît / loav, feciorul lui Aronie. La a Il-a împăr < ă > ție, cap. 3./
F. llv, col. I. Deci, murind el, / nu s-au mai făcut alți Judecători, / măcar că Iii și Samuil
sta / înaintea norodului la judecată. / Judec<ă>tori, cap. 13, 14, 15, 16. L<ea>t 4055. / în vremea
acestuia au întărit Ascanie / pre Alva. /	~
Acest Iii au fost și judecător / și preot. Și pregetînd aș / certa feciorii, nevrednic / să socoti
de Dumnezeu, pentru / acea necertare, precum scrie la / întîla împărăție, cap. 2 și 3. / Și aducînd
pre Samuil, copil mic, pă /rinții lui, dupe cum îl făgăduise /lui Dumnezeu, îl dederă lui Iii preo-
tul; / și creștea Iii pre Samuil și / Jubila pre dinsul, văzînd cădărla / lui Ofni și a lui Finees,
fe / ciorilor lui. Deci auzind cum că au luat / filistiimii chivotul in războlu, să / cuprinse de
multă întristare și, căzînd / de pe scaunul lui, muri. însă acest Iii / să numila preot pentru că
s-au mutat la el / preoțila din odraslă mai cinstită, / adecă din feciorii lui Eleazar. Acesta / au
luat întîi preoție, trăgîndu-se din / Ithamar. Iar in urma acestuia iarăș / s-au mutat preoțila
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
341
la neamul lui Ele / azar, pentru răutatea lui Ofni ți / a lui Finees, feciorilor lui Iii, pre / cum
scrie la intila împărăție, de la al / doilea cap, pină la al patrulea. / în vremea acestuia Hau
făcut foamete / mare în ludea. Leat 4085. /
Col. II. Samuil de trei ori fu chiemat de Dumnezeu, / insemnind cu aceasta cum că va
să înflorească / cu putere întreită, adecă cu judecă / torie, cu preoție ți cu prorocie, precum /
scrie la intila împărăție, cap. 3. Acesta, / după ce au mintuit pre Israil de la filistiimi, / prin
junghilarea mielului, la Piatra ajutorlu / lui, care era pusă in munți, au uns pe Saul, / din
porunca lui Dumnezeu, a fi impărat israilte / nilor. Deci urind Dumnezeu pre Saul, căci nu
vrea / să omoare pre Agag ți pre Amalic, im / păr ații, au omorit pre ei Samuil, făcindu-i / bucăț.
Și mergind în Vithleem, după porunca / lui Dumnezeu, ca să jărtvuiască, merse / / împreună
cu dinsul ți lesei, tatăl lui David, cu toț feciorii lui. / /
Col. III. Iar mai pre urmă, călcind iarăț porunca lui Dumnezeu, au luat pre împăratul
Agag rob, / cu toată averla lui ți l-au ținut la dinsul. însă cu această călcare de poruncă, foarte
au miniiat pe Dumnezeu. / Și pentru aceasta au căzut intr-atitea bintujale ți măcar că, plingind
Samuil prorocul, să ruga lui Dumnezeu, pen / tru el, iară incăț nu putea să-1 imblinzească;
pentru că au fost ales pre David, precum scrie la / împărățila intii, de la al doilea cap pină
la sfirțit. Acest Saul au impărățit intii pre Israil, / țiind impărățila ani 20. /
lonathan, feciorul lui Saul, au fost om foarte chibzuit ți pentru acela il lubila David
Acesta, de multe ori au mintuit / pre David din moarte, dovedind cătră el răutatea tătine-său,
lui Saul, pentru ca să se păzească, pentru că vrea să-l / omoare. Și, cunoscind lonathan că iaste
David ales de Dumnezeu a fi impărat, in urma / lui Saul, au făcut legături cu el ca, făcindu-să
impărat, să nu-i facă vreun rău, pentru vrăj / mățila tătine-său lui Saul, ci să-i miluiască casa.
Acesta singur, impreună cu purtăto / rlul lui de arme, trecind tiriț pre munții cei inalți au mers
de au lovit pre cei striini de / fellu ți i-au biruit. însă făr<ă> țtirea tătine-său; deci, fiind in
războlu cu tată-său ți luind / dintr-un fagur de milare cu vîrful toiagului, care era in mina lui,
ca să mănînce, de abila au scăpat prin rugă / clunea norodului, de tată-său, că era să-l omoare.
Pentru că să jurase Saul foarte tare, ca, de va minca / cineva in zioa acela, pină nu-ț va izbindi,
să-l omoare. După acela fu omorit împreună cu tată-său / Saul de filistiimi, in munții Vervune.
Și, auzind David de moartea lui lonathan, l-au jelit ți / au cintat cintec de plins, precum scrie
la a Il-a împărăție, cap. 1. Deci murind lonathan / ți rămiind filu-său Memfivoste, i-au
miluit David casa, pentru legătura ce au avut cu / tată-său. /
Acest Semei blestema pre David, fugind de cătră fața lui Avelaghiom. /
F.	12, col. I. Și alegind / Dumnezeu pre David a fi împărat au uns pre el Samuil cu
untdelemn din corn, / precum scrie la intila împărăție, cap. 18. Și, plinîndu-ț Samuil / viața,
au murit. Leat 4125. /
Pre David, feciorul lui lesei, cel mai mic de <cit> toț frații lui, l-au ales Dumnezeu a fi /
împărat în urma lui Saul ți prin mijlocul lui Samuil l-au uns în Vithleem. Deci/luind semn
de împărăție în Evron, au împărățit intii pre neamul Iudei 7 ani ți / 6 luni. Iar mai pre urmă
au împărățit preste tot Israilul ani 33, precum scrie la / a dooa împărăție, cap. 5.
Și biruind în războlu pre Goliath, au îmbunat pre Saul. / Deci avînd dragoste foarte mare
cu lonathan, să făcu ginere împăratului prin / mijlocul lui. Și intorcîndu-să David biruitor
de la uciderea lui Goliath, l-au / za vis tui t Saul pentru lauda ce-i făcea fecioarele. Drept acela
l-au trimis împă / râtul să bată războlu singur cu 100 de oameni filistiimi neobrezuiț, / ca doară
l-or omorî. Iar el, făcînd izbindă, au rămas în dețărt viclețugul lui Saul / ți de cursele vicleșu-
gului celui de obțte cu istețimea Melholei au scăpat / din moarte. Pentru că au culcat Melhola
in patul lui David un chip asemenea cn al lui, / zicind cum că iaste bolnav. Și în Nava intrind,
în beserica lui Dumnezeu, fiind flămînd, / au mincat pîinile cele preoțețti. Și, omorînd Saul
preoții, pentru David, au / scăpat numai Aviathar, prin ajutorlul lui. După acela ț-au luat
mulare pre / Avighia, mularea lui Naval celui nebun, după ce au murit Naval. Deci, găsind
pre Saul / vrăjmașul lui, adormit, nu l-au omorit, ci numai i-au luat sulița ți căuțul / / apei
ți au tăiat ți poala hainei lui de o au luat; iar pre el / l-au lăsat adormit. / /
Col. II. Acest Avesa au fost om chibzuit ți, fiind cu David, au găsit pre Saul / oare unde
adormit. Și au luat sulița, care era infiptă lingă capul / lui ți căuțul apei ți au vrut să-1 ți omoare,
ci nu l-au lăsat David, / precum să vede la intila împărăție, cap. 26. /
Acest Azail era om fugaclu. Pre acesta, lovindu-1 Avenir, feciorul lui Nir cu sulița în
vintre, l-au omorit. / Drept acela ți loav au omorit pre Avenir. /
Acest Amassa, vrind a fi mai mare preste oțtile norodului, pentru că să făgăduise David
să-1 facă, / fu omorit de loav, precum scrie la intila împărăție, cap. 19. /
https://biblioteca-digitala.ro
342
G. ȘTREMPEL
Acest loav, feciorul lui Aronie, totdeauna era împreună cu David, ajutor fiindu-i la împă-
răție. Pentru că-1 / pusese mai mare ostașilor lui, acesta au omorît pre Avesalom și pre Avenir
și pre Amassa. Deci Solomon, după / învățătura tătîne-său, l-au omorît, măcar că au fost
fugit la cornul jărtăvnicului. împăr<ăția> a IlI-a, cap. 19. / în vrémea lui David, acest loav
al lui Aronie au fost peste oastea lui losafat comendarisie <sic>, adecă scriitor / celor ce să făcea ;
iară Sadoc și Aviathar au fost preoț, Nathan au fost proroc, Saronie scriitorlu, / adecă canze-
larie, Vania, feciorul lui load, peste cetele Zerethi și Ferethi, cari era păzitori / capului împăra-
tului. Zerethi însemnează stricător, iar Ferethi luhiț. /
F.	12v, col. 1. Și, întorcîndu-să din Anhus la Sichilat, au bătut / pre Amalic și pre vesti-
torlul morții lui Saui l-au omorît David, / pentru că acel vestitor l-au fost omorit. Și jelind
David / pre Saul au cintat cîntare de plins. Deci / murind Saul și împărățind David / singur
preste tot norodul lui Israil, au izgonit pre levosei din pă / mintul Ierusalimului. Și la Varsa-
farim au lovit pre cei streini / de fel. Apoi, ducînd chivotul în Ierusalim, cînta David înaintea /
lui și sălta ; și urindu-se de mutarea lui, Melhola, pentru cin / tarea și săltarea acela, au rămas
Ia fără roadă de la David. Și / să opri David de Dumnezeu a zidi besérica. Deci, legind cu
fu / nii pre moaviténi, pre idutnci și pre filistiimi, i-au / aruncat în ocne de sare și ce-au fost
ale lor le-au împărțit la / ai lui.
După acela, vrînd să Ia pre Virsavila, o / mori pre Urie, bărbatul ei și o luo mutare lui-ș. /
Și întorcîndu-să David mai pre urmă din războiu la Ierusalim au / numărat norodul lui Israil
și l-au urgisit pre el Dumnezeu pentru acea / numărare. Deci, ungind pre Solomon împărat
și dîndu-i poruncă / ca să facă izbindă spre vrăjmașii lui și plinindu-și / viața cu bunătăț,
au murit. /
Dintr-acest Nathan, feciorul lui David s-au tras fericita Fecioara Maria, după ce au trecut /
multe neamuri, precum să arată aici, pre dunga aceasta vérde, caré să pogoară pînă la dînss./
Pre Amon l-au omorît Avesalom, pentru căci au stricat pre Thamar, / soru-sa și îndată
au fugit de cătră fața lui David. /
Acest Avesalom era foarte frumos. Deci omorind pre frate-său Amon / și fugind de cătră
fața tătîne-său, abila s-au impăcat cu el prin / rugăciunea lui loav. Și venind iarăș in Ierusalim,
măcar că să împăcase II cu David, tată-său, iar fața lui nu o au văzut în 3 ani. / /
Col. II. La David se sfîrșaște veacul al treilea, avînd ani 1002, carii împreunîndu-să cu
toții, / de la Adam pînă la David, sint ani 4204. /
Evanghelistul Matthei, scriind neamurile, au pus mai nainte pre David decît pre Avraam,
zicînd: « Filul lui David, / filul lui Avraam». Și pricina iaste aceasta, pentru că la David au
fost făgăduința întrupării lui / Hristos, mai alee, iară la Avraam au fost făgăduința pentru
beserică. /
Pre acest Adonie l-au omorit Solomon, pentru că cerea de la dineul pre mumă-sa cea
vitregă să și-o Ia mulare, / prin rugăciunea Virsaviei. împărățila a 3-a, cap. 2. /
Solomon impăratul, feciorul lui David, împărățind in urma tătîne-său, au omorit pre
loav al lui Aronie / și pre Adonie și pre Semei, dupe porunca tătîne-său, lui David. Și luînd
înțelepciunea de la / Dumnezeu, dupe ce au făcut jărtvă au zidit beserică in Ierusalim, cu
ajutorlul lui Iran, în 7 ani / și in 7 luni. Și în 10 zile ale lui septemvrie au sfințit besérica. Acesta
au priimit pre im / părăteasa Sava cu cinste foarte mare, cînd au venit să-l vază. După acela
ș-au spurcat viața / cu dragostea muerilor și cu închinăciunea idolilor, depărtîndu-se de Dumnezeu
în vrémea a / cestuia împărățila jidovilor au petrecut tot cu pace. Preste oastea lui Solomon
era mai / mare Vania, feciorul lui liad. Preot era Sadoc, feciorul lui Nathan. Preste păzitorii
împăratului / era Zăvoi, feciorul lui Nathan camzelaris. luar era proposit, adecă purtător de
grijă jură / mîntului. Avduran era preste dăjdi. /
De aicea să încep împărații cei ce au împărățit, în urma lui Solomon, pre cèle 10 neamuri /
ale lui Israil, precum să véde că sint puș in dunga aceasta vérde, unul după altul pogorindu-se,
începînd / de la Ierovoam, cel ce au impărățit întîi și pogorind pînă la Osie ; carele, împără-
țind mai pre urmă, l-au / luat rob, Salmanasar, împăratul asiriilor, împreună cu acéle 10 neamuri,
precum scrie la a 4-a / împărăție, cap. 9. /
Iară pre dunga aceasta roșie, din mijloc, sint împărații Iudei carii au impărățit in urma
lui / Solomon, pre cèle 2 neamuri, dintru carii, la început, au fost Rovoam. Pentru că numsi 3
împăraț / aleș au fost preste tot neamul lui Israil: Saul, David și Solomon. împotriva împă-
raților / j sint puș și prorocii carii au fost în vremile lor. / /
F.	13, col. I. Și / pentru acéla, mîniindu-să Avesalom, s-au rădicat a fi împărat și
s-au / împreunat și cu posadnicile tătîne-său, prin sfatul lui Ahitofel. / După acéla, pornindu-să
tată-său asupra lui, ca să-l omoare și / fugind el printre un stăjăret, s-au spînzurat de perii
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
343
capului lui / de o ramuri. Și Iovindu-1 loav, feciorul lui Aronie, cu 3 săgeț, / au murit. A 2-a
împărăție, cap. 16. /
Acest Rovoam, feciorul lui Solomon, hulind sfatul celor bitrini ți înțelept / ți priimind
sfatul celor tineri ți cu răspunsurile lui cile trufașă ți / necuvioase, au turburat norodul lui
Israil ți s-au împărțit împărățila lui Israil / în doao părți, numindu-să o parte impărățila
Iudei, întru care au fost 2 / neamuri ți neamul cel leviticesc — pre care neamuri au impărățit
el, în / urma tătîne-său — ți altă parte numindu-să impătățila lui Israil, / intru care era cele
10 neamuri.
După acela, Rovoam, pentru mulțimea / păcatelor lui, s-au biruit de Susachim, împăratul
Eghipetului, carele au / venit asupra lui. Și intr-atita scădere au ajuns, cit, în loc de paveze /
de aur ț-au făcut paveze de fier, precum scrie la a 3-a împărăție, cap. 12, 13 / 14. /
Tîlcuiala împărățiilor zice cum că pentru păcatul lui / Solomon ți al lui Rovoam au mutat
Dumnezeu împărățila a / celor 10 neamuri, la ruda lui Saul, cătră lerovoam, feciorul lui Naval, /
care Naval era fecior lui Era, fratele lui Chis, tatăl lui Saul. /
Acest Avia, la 18 ani ai Împărăției lui lerovoam, au început / a impărăți preste Iuda.
Acesta au făcut vicleșug înaintea lui / Dumnezeu ți in toată vremea vieții lui să bătea cu lero-
voam. Iar / mai pre urmă ș-au împreunat taberile, amindoi, in muntele amoreilor. Și / acolo
au perit Avia în războlu. A 3-a Împărăție, cap. 15./
Col. II. în stîlpul cest din mijloc s-au pus nepotrivirile ți neasăminările numărului anilor
Iudei ți / anilor lui Israil, care nepotriviri sint pentru neasăminarea cuvintelor prorocețti și
ale isto / riilor din care s-au adunat Cartea împărățiilor. însă, după neasăminarea cuvintelor
s-au intim / plat a pune unii altă începere ți alții alta, începutului anilor împăraților Iudei / ți
al împăraților lui Israil, după moartea lui Solomon. /
Acest lerovoam au fost slugă lui Solomon. Și fugind din Ierusalim, de frica lui Solomon, /
l-au intimpinat Abia siloniteanul pre cale și rumpînd Abia 10 rumpturi dintru / haina lui,
le-au dat lui lerovoam insemnind cu darea acelor 10 rumpturi cum că va să / impărățească
lerovoam pe cele 10 neamuri ale lui Israil, precum scrie la a treia îm / părăție, cap. 11. Iară
după ce au murit Solomon, fu ales împărat de cele / 10 neamuri. Și luind puterla împărăției,
îndată ț-au arătat răutatea; pentru / că făcind doi viței vărsaț, i-au pus la Dan ți la Vethil,
de să închina lor, făcindu-/le și jărtvă. Și certîndu-1 Adon prorocul i-au secat mina ți s-au surpat /
ți jărtăvnicul. Iară el de răutățile lui tot nu s-au lăsat.
După acăla, / trimițind lerovoam pre mularea lui cătră Ahia siloniteanul, ca să le proro-
cească / pentru filul lor, de să va tămădui de boala lui, le-au răspuns Ahia cum că nu să va tă/mă-
dui. Și, auzind lerovoam această veste rea, au murit. Și măcar că el s-au inchi / nat idolilor,
iar pre Israil n-au putut să-l plece ca să se închine lor. A 3-a lmpăr<ăție>, cap. 13, 14. /
Pre Avdon prorocul l-au omorît un leu, pentru căci, călcind porunca lui Dumnezeu / s-au
ospătat cu prorocul cel mincinos. /
Navat, jefuind Tevethonul, cetatea filistiimilor, fu omorît de Vaassa. / împărățila a 3-a,
cap. 15. /
Acest Vaasa fu certat de prorocul Iu, pentru căci au zidit pre Rama împotriva lui Asa /
împăratului Iudei. Și nebăgînd în seamă certarea lui Iu, fu omorît de Venadav, / împăratul
asiriilor. împărățila a treia, cap. 15. /
F.	13v, col. I. Acest Assa au zidit doao cetăț, pre Gavaon ți pre Masifa, / cu lemnele ți
cu pietrile care au fost adunat Vaasa, împăratul / lui Israil. ca să zidească pre Rama. Și, îmbă-
trinind Assa,/ au murit de durerla picioarelor. A 3-a împărăție, cap. 15. / în vremea acestuia
au început a proroci Naum, Amos ți loil, prorocii. /
Acest losafat, plecînd vrăjmașii lui în pămîntul Iudei, au fugit / in beserică. Și văzîndu-1
Oziil prorocul i-au dat mîngîlare ți in / drăznire zicînd: <0, Iernile, nu te teme». Acesta au
nu / mit locul dreptății lui Israil, Valea Blagosloveniei. A 3-a împăr<ăție>, cap. 16. / în vremea
acestuia au început a proroci Ilie ți Mihea. /
Acest loaram ț-au luat mulare din fetele lui Ahav ți lezavelii. / Acesta, biruind pre Edom
ți omorind pre 6 fraț ai lui la / Hema au murit ți el de boala pintecelui, făcind în via / ța lui răul
înaintea lui Dumnezeu. în vremea acestuia au / asuprit arapii și vilanii pre ludea și au luat
pre / muerile lui loaram, iar pre feciorii lui i-au omorît, afară / din Ohozia.A 2-a Paralipomen<a>,
cap. 21. în vremea a / cestuia au început a proroci Elisei. /
Evanghelistul Matthei, la povestirea lui, lasă neamurile /, de la acest loaram pină la al
patrulea neam, adecă pină la Ohozie, / pentru fata lezavelii. /
Acest Ohozie s-au omorit în Ramoth al Galaadel, împreună cu ginere-său, / loram, împă-
ratul lui Israil, fiind intr-ajutor lui loram, cînd s-au dus / să-l ungă, prorocul Iu împărat peste
Israil. împărățila a 4-a, cap. 9. / în vremea acestuia s-au răpit prorocul Ilie in Ralu. /
https://biblioteca-digitala.ro
344
G. ȘTREMPEL
Col. II. Acest IUa, fiind beat, fu omorît de Zamvri. A 3-a Împărăție, cap. 16./Acest
Zamvri, mai nainte cu 3 ani pină a impărăți singur, s-au certat cu / Thamni. Iar apoi,
puindu-să împărat, au zidit Samarila. A 3-a împăr<ăție>, cap. 16. /
în vremea lui Abaav s-au zidit Ieribonul de Ahiil. Acesta au închis în tem / niță pre
Mihea prorocul, pentru căci îl certa de relele care făcea. Acesta / au omorît pre Navuthe, pentru
ca să-i Ia vila. Drept acela l-au certat Ilie prorocul / și să smeri Abaav pentru sfătuirea Sedechiei
cea mincinoasă. După / acela, vrînd el să jefuiască pre Ramoth cetatea, îl oprila Mihea. Și
ne / ascultîndu-1 Abaav au mers în războlu și au perit acolo. Acesta au avut / mulare pre lezavel
cea făr-de lege. A 3-a împărăție, cap. 16. /
Ilie prorocul au fost pe vremea lui Ahaav. Acesta au oprit certurile de n-au / ploat in 3
ani și 6 luni și s-au făcut foamete mare peste tot pă / mîntul. Iar pre el l-au trimis Dumnezeu
in Sarepta la o mulare văduvă, de l-au hrănit, / cărila, mai pre urmă, i-au înviiat și feciorul.
Acesta au omorît 450 proroci / ai lui Vaal. Și de frica lezavelii, muerii lui Ahaav, fugind în
pustie, i-au adus / îngerul azimă și urcior cu apă. Iară, după ce au ajunat 40 de zile, s-au suit /
in muntele Horiv și acolo au luat poruncă de la Dumnezeu să ungă pre Azail împărat / Siriei
și pre fiiu-său împărat lui Israil și pre Elisei proroc in locul lui. Iară / după acela s-au răpit
în Ralu, lăsîndu-ș cojocul lui, lui Elisei, / pentru cererea lui. A 3-a împărăție, cap. 17, 18. /
Acest Ohozie, fiind bolnav, au trimis pre slugile lui la Vaal / Musca, dumnezeul Acaron,
ca să întrebe de să va tămădui de boala / acela. Și ducindu-să slugile au eșit Ilie prorocul
înaintea lor, prin porunca lui / Dumnezeu, de i-au întors îndărăt la împăratul ca să-i zică că
de vreme ce n-au vrut / să întrebe pre Dumnezeul cel adevărat, ci pre Vaal Musca, să știe
că adevărat / că nu să va tămădui. Și întorcîndu-să solii și vestind aceștia cătră / Ohozie s-au
turburat foarte și au trimis un căpitan cu 50 de ostaș ai / lui, să aducă pre Ilie din munte. Și
mergind căpitanul pină in poalele muntelui / s-au pogorît foc din ceriu, prin porunca lui Uie
și au ars pre căpitan cu toț oame / nii lui. Și auzind Ohozie au trimis alt căpitan, iară cu atîțea
oameni / / și au petrecut și acela ca și cel dinții. / /
F.	14, col. I. Gotholia, muma lui Ohozie, după ce au murit fiiu-său, au / omorît toată
sămința împărătească, afară numai din / loas, fiind copil mic, pre carele l-au ascuns losavee,
mularea / lui load preotul, fata lui loram și l-au hrănit 6 ani. /
Iară după acei 6 ani au uns load preotul pre loas / a fi împărat, în beserică, înaintea
norodului. Și văzînd a / cestla Gotholia au început a striga în beserică: «Vicleșug, vi/ cleșug.
Și scoțînd load pre Ia din beserică o au omorît făr-de / cinste. Și au împărățit aceasta ani 6.
A 4-a împăr<ăție>, cap. 11./
loas, feciorul lui Ohozie, bine făcu înaintea lui Dumnezeu, in cită / vreme l-au învățat
lodae, iar după acela s-au întors la răutăț, pohtind / ca să i să dea cinste ca lui Dumnezeu,
în vremea acestuia au murit Elisei / prorocul. Acesta au făcut vistierie, pentru ca adunîndu-se
bani să / dreagă părțile cele sfărimate ale besericii. Iară / mai pre urmă, pentru mîndrila lui
cea necuvioasa, l-au ucis / slugile lui, cu pietri și pre el și pre feciorul lui, / scăpind din feciorii
lui numai Amasia. împăr<ăția>, 4-a, cap. 12. /
Acest Amasia, după ce au omorît pre cei ce au ucis pe tată-său, / biruindu-să în războlu
de loas, feciorul lui loahaz, împăratul lui Israil, / fu prins de dînsul. Și, surpînd loas zidurile
Ierusalimului, au luat / de la Amasia toate uneltele casei lui Dumnezeu; iar pre Amasia / nu
l-au omorît, pentru pilda care au zis Amasia. împăr < ăția > a 4-a, cap. 14. /
Acest Azarila binefăcu înaintea lui Dumnezeu, iar pentru căci au/luat preoțila supt biruința
lui, au bubat și au căzut și un / munte preste grădinile lui, de le-au împresurat. împăr<ăția>
a 4-a, cap. 15. / în vremea biruinții acestuia, au început a proroci Isaia / / și Osie, loil și Avdia,
precum zic unii. / /
Col. II. Și au trimis Ohozia alt căpitan, / al treilea. Și mergind acela au grăit cătră Ilie
cuvinte blînde. Și s-au pogorît / Ilie, împreună cu dinsul la împăratul. Și au prorocit împăratului
Ohoziei de față, / că nu să va scula; și așa, după cuvîntul lui Ilie, au murit. A 4-a împăr<ăție>,
cap. 1. /
Acest Iu, după ce au omorît pre loram și pre Ohozia și pre Ahaav, / l-au uns Elisei copilul
a fi împărat. După acela au omorît și pre / lezavel cea făr-de lege, surpîndu-o din-ferestrile
palatului. Și au tăiat și / capetele feciorilor lui Ahaav, prin samarineni. Acesta au omorit și
pre 40 / de fraț ai Ohoziei, împăratului Iudei, pentru răutatea fratelui lor, Ohoziei. /
Și blagoslovind pre el preotul Venadav au omorît și pe prorocii lui Vaal, în Samaria / și
răsturnîndu-le capiștea, o au făcut staul de gunolu. Și luînd Iu răspuns de / la Dumnezeu,
cum că vor împărați feciorii lui pină la al patrulea neam, au murit / și s-au îngropat in Samaria,
împărățind în locul lui fiiu-său. A 4-a împăr < ăție >, cap. 12. /
Acest loahaz au început a impărăți preste Israil la 13 ani ai împărăției lui loas. / Acesta
au făcut, / înaintea lui / Dumnezeu, vicle / șug, urmînd / căilor lui Iero / voam. Drept acela / l-au
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTI.M IVIREANUL
345
dus Dumnezeu la războlu cu Azail ți cu Venadav, feciorii lui și au périt toț / ostașii lui loahaz.
Iar el strigind cătră Dumnezeu au scăpat. A 4-a împăr<ăție>, cap. 13. /
lona prorocul era fecior unii văduve din Sarepta (la caré au fost Ilie în vré / mea foameții.)
Pre acesta l-au înghițit chitul, fugind de cătră fața lui / Dumnezeu și după trei zile l-au scos
iarăș la țărmurile mării. Și du / pă porunca lui Dumnezeu, ducindu-să la N ine vi, au propoveduit
cum că pînă / in 3 zile să va prăpădi cetatea. Și, căindu-să nineviténii, i-au / ertat Dumnezeu.
Iară lona să rușina a fi in pămîntul lui ; pentru căci au / eșit mincinoasă propoveduirea lui de
Ninevi. /
loas, feciorul lui loahaz, s-au dus să vază pre Eliseei, fiind bolnav. Și, poruncindu-i /
Eliseei, au tras o săgeată, cu arcul, prin fereastra de spre răsărit ; și de / 3 ori au dat in pămint
cu arcul, insămnind cu acestea cum că va birui pre / Amasia, împăratul Iudei. Și bălindu-să
cu el l-au biruit. Și, luind / Ierusalimul, au surpat zidurile cetății și au luat toată averea / besé-
ricii. A 4-a împărăție, cap. 13. /
Pre acest Raason, împăratul Siriei, l-au omorit Teglafalasar și au luat sfirșit / impărățila
Siriilor, mutîndu-se la impărățila Asiriilor, intru caré au impărățit intîi / Ful. A 4-a împărăție,
cap. 16. /
Pre Zaharia acesta l-au omorit Selum și au impărățit, în locul lui, el. A 4-a lmpăr<ăție>, /
cap. 15. /
F.	14v, col. I. Pre / vremea aceasta s-au rinduit de elini numărul anilor, / care să chiamă
Olimbias. /
Acest loatban au zidit poarta casei lui Dumnezeu, caré o numesc / latinii « Frumoasa»,
iară jidovii o numesc« Poarta lui loatban». Iar / unii ii zic« Turnul Turmei». A 4-a împăr<ăție>,
cap. 15. în vrémea acestuia / au văzut Isaia pre Domnul șezind pre jețiu inalt; și Naum
impre / ună cu Mihea au inceput a proroci. Pre vrémea aceasta au / născut Romii. Leat 4443. /
Ahaz au făcut vicleșug înaintea lui Dumnezeu și au / trecut pre filu-său prin focul jărt-
velor ce făcea în Venenom. / Și pentru căci n-au vrut să asculte sfatul Isaiei prorocului / și
să ceară semn de la Dumnezeu, precum îl învăța Isaia, / cap. 14, ci lăsind pre Dumnezeu și
puindu-ș nădejdea la / Teglafalasar și la dumnezeii asiriilor, s-au prădat de / Rasin și de Fachee
și au prăpădit podoaba beséricii toată. / A 2-a Paralipomen<ă>, cap. 28. în vrémea acestuia
au văzut Isaia / videnila Vavilonului. Pre vrémea aceasta s-au început Roma. / Leat 4459./
Col. II. Pre acest Selum l-au omorit Manaim și au impărățit el în locul lui. A 4-a
împăr<ăție>, cap. 15. /
Acest Amos prorocul au spus mai nainte lui Ierovoam pentru pierzarea celor 10 neamuri.
După /acéla fu omorit de Amathia, preotul lui Vethil, bătindu-i piroane de fier prin / timple. /
Acest Manaim, mergind Fua <sic> împăratul asiriilor asupra lui, i-au dat / o mie de talanzi
de argint, ca să nu-1 bîntuiască, ci încă-ș să-i fie și / intr-ajutor. Și luind Fua argintul de la
Manaim, s-au întors îndărăt / și n-au stătut in pămintul lui Manaim. A 4-a împăr<ăție>, cap. 15. /
Pre acest Fachesia l-au omorit Fachee, voevodul oștilor lui, in Samarila. / Și au impărățit
el in locul lui. A 4-a împărăție, cap. 15. /
Fachee n-au stătut împotrivă lui Teglafalasar, ca să nu robească / cèle doao neamuri,
pre Ruvim și pre Gad și pre jumătatea din / neamul lui Manasi și din Zavulon și din Nefthalim,
ca la o jumătate de neam. / Drept acéla au contenit impărățila celor 10 neamuri, 9 ani. împărcă-
ția> a 4-a, / cap. 17. /	_
Acest Osie au fost împărat israilténilor mai pre urmă ! decit toț. Și au făcut vicleșug
înaintea lui Dumnezeu. în zilele acestuia /, pre cèle 10 neamuri ale lui Israil, ce lăcula în Sama-
rila, de 3 ori li-au / robit Salmanasar, împăratul asiriilor, incit au luat și pre Osie, / / împăratul
lor, rob. / /
F.	15, col. I. Ezechia bine plăcu lui Dumnezeu, pentru căci au urmat părinților lui / celor
buni. Acesta au surpat toate capiștele idolilor și au / pogorît și pe șarpele cel de aramă, care
l-au fost înălțat Moisi. / Iară apoi auzind ocările și hulele cătră Dumnezeu de la Rapsac, s-au /
smerit foarte înaintea lui Dumnezeu. întrebind drept acéla pe Isaia / și cu umilință plecindu-ș
inima cătră Dumnezeu, i s-an dat semn / de bucurie, adecă să nu să teamă de cuvintele cèle
cu mindrie / și necuvioase ale lui Rapsac, voevodul lui Senaherim. Și crezind Ezechia / cuvintul
Isaiei ș-au arătat Dumnezeu putérla. Că venind Senaherim cu / mare laudă și mindrie asupra
Ierusalimului, s-au intors cu / mare ocară. Acesta, după ce au surpat capiștele idolilor, / precum
am zis, au prăznuit Paștile, după lége, cu multă bucu / rie. Și, bolnăvind<u-se> Ezechia mai
pre urmă, pină lingă moarte și / rugindu-se lui Dumnezeu să mai lungească viața, i s-au dat
»Amn prin Isaia, / cum că va mai trăi 15 ani. Și, sculîndu-se dupe boală, au cintat / cintare
zicind:« Eu am zis întru jumătățirea zilelor mele». Deci / mărindu-să și trimițînd la el Merodac,
https://biblioteca-digitala.ro
346
G.ȘTREMPEL
împăratul Vavilonului, / soli cu daruri, sfi-1 întrebe de semnul carele s-au făcut pre pămint,
Iau arătat lor visteriile besericii lui Dumnezeu. Și, certîndu-1 pentru/ aceasta Isaia, cu pace
au murit. A 2-a Paral<ipomena>, cap. 31 și 32. / Leat 4473. /
Acest Manasi au făcut vicleșug înaintea lui Dumnezeu și au rușit / ulițele Ierusalimului
de sîngele prorocilor. Iară mai pre urmă /, venind la simțirea făr-de legilor lui, cu mari înfri-
coșări / ș-au schimbat viața spre bunătăț. A 2-a Paral<ipomena>, cap. 33. / Leat 4544. /
Acest Ammon era de 25 de ani cind au început a impărăți. Și au / făcut și acesta vicleșug
înaintea lui Dumnezeu, inchinîndu-se celor ciopliț / și sulețelor și celorlalte ce au zidit tată-său.
Drept acela seu / lindu-să slugile lui, asupră-i, l-au omorît. Iar norodul au omorit pre toț / ceia
ce s-au adunat asupra lui și au fost pricina uciderii lui. Și in locul / lui au pus împărat pre filu-său
losie. A 2-a Para<lipomenă>, cap. 33. /
Col. II. Și stricind Samarila, Salmanasar au mutat pre jidovi din Samarila și i-au / așezat
pre lingă riurile lui Gozan, mai presus de hotarăle midiilor și a perșilor, aproape de hotarăle /
Caspiei (insă zice Istorila lui Alexandru cum că au închis in locul acela Alexandru / doao neamuri
spurcate: pre Gog și pre Magog, ca să nu să spurce tot pămîntul / de ei. Iar Antihrist, Mesila
al jidovilor, ii va scoate de acolo.) Iar in cetățile / Samariei au așăzat Salmanasar, în locul israil-
tenilor, asirilani. Deci asirilanii, / la inceputul așăzării lor, nu s-au temut de Dumnezeu. Și
drept acela au trimăs Dumnezeu lei / asupra lor de-i omorila; și măcar că nu s-au lăsat ei de
tot a nu să închina idolilor și a nu face alte răutăț / iară incă-ș tot s-au mai temut de Dumnezeu.
A 4-a împărăție, cap. 17. /
Ținut-au impărățila acestor 10 neamuri de la Ierovoam, împăratul lor cel dinții, carele
au plecat pre / israilteni să se inchine idolilor, pină la Osie, împăratul lor cel de pe urmă. însă
de la Ierovoam / pină la Osie au trecut ani 250. /
Cade-să a ști cum că împăratul asirilor, Ful, au bătut întii spre cele 10 neamuri ale lui
Israil, fiind / preste laie impărat Manaim. A doa oară H-au stricat Teglafalasar, fiind împărat
preste laie Fachee, / feciorul lui Rotelie. A treia oară au robit pre ei Salmanasar, carele au
sfărimat Samarila, fiind laie / supt stăpinirea lui Osie. Iară pre Ierusalim, întii l-au bătut Sargon,
a doa oară Asaradon, a treia oară / Senaherim, în vremea Ezechiei, împăratul Iudei. însă zic
unii cum că aceste nume /, ce s-au zis mai sus, să adună toate la Senaherim, carele de multe
ori au robit Ierusalimul. /
Senaherim, mergind să prade Ierusalimul, in vremea lui Ezechie, au scăpat de mina lui
Dumnezeu cu mare ocară; / pentru că puțin era să-ș piarză toată oastea prin înger, pentru
hula care au hulit Rapsac, voevodul lui, / asupra lui Dumnezeu și asupra Ezechiei. Miniindu-să,
drept acela, Senaherim au omorit pre mulți din / jidovii carii au fost robit Salmanasar mai
nainte. Și aflind Senaherim, impăratul, cum că Tovit / îngroapă trupurile celor omorîț, i-au
luat toată averla și au poruncit să-1 și omoară. înțălegind, / drept acela, Tovit au fugit despuiat
în cîmpuri, de s-au ascuns. Iar după 40 de zile fu omorît Senaherim / de fiii lui. Și să întoarse
Tovit și i să dederă toate unlaltele cîte i-au fost luat Senaherim. /
Și trecind cităva vreme, veni îngerul Rafail de luo pre Tovila, feciorul lui Tovit și s-au
dus la Raguil / de ș-au dat fata după el, gonind întii pe dracul, carele omor[i]ia pe bărbații
ce o luase mai nainte să-i / fie mulare, pre carii, după împreunarea lor, i-au dus sănătoș la
Tovit. Și tămăduind cu / hilare de pește pre Tovit de orbiclunea ce avea, 11-au spus cum că
iaste / ingerul Rafail. Și s-au dus de la ei, precum scrie in cartea lui Tovit. /
Merodac, impăratul Vavilonului și cu impăratul midiilor, să / despărțiră de singură țiitoarea
impărățila asiriilor, adec<ă> de Asaradon, / / pentru că mai nainte era aceste doao împărății,
care au zis, supuse împărăției asiriilor. / /
F.	15v, col. I. losila, găsind în casa Domnului Cartea Legii a dooa și / înfricoșîndu-se
de răspunsul Oldei, prorociței, să smeri și / surpă idolii din locurile cele înalte și arse oasele/
prorocilor și ale preoților celor mincinoș la Vethil. (La acest / losie s-au plinit prorocită lui
Adon, care au prorocit cind jertvula / Ierovoam vițelului celui ce vărsase la Dan, zicîndza Iată
filu / să naște casei lui David; numele lui losila. Și va jărtvui / preste tine jărtăvnice, pe preoții
cei ce jărtvuesc preste / tine; și oase de oameni va arde preste tine>. A 3-a împărăție, cap. 13). /
Acesta au prăznuit paștele cel făr-de asemînare. Și dup<ă> acela, / bătînd războlu losia
la Maghedo cu faraonenii, fu omorit / de împăratul Nehao. Și l-au plina norodul foarte. A 4-a
împăr<ăție>, cap. 22. /
La al treilea an a împărăției lui losie, au inceput a proroci Ieremia, / arătîndu-i-se 3 simne:
un tuiag de nuc și o căldare pre foc / și un brîu. Ieremia, cap. 1, Leat 4586. /
Pre acest loahaz l-au făcut norodul împărat. Și pentru răutățile lui / l-au luat faraon și
l-au dus la Eghipet; și au pus în locul lui pre Eliachim, / frate-său. în vremea acestui loahaz
s-au supus Ierusalimul lui faraon. / A 4-a împăr<ăție>, cap. 23. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
347
Acest Eliachim, carele să numețte ți loachim, omorind pre / Uria ți cartea prorociei lui
Varuh spărgîndu-o ți aruncîndu-o / în foc ți dind lui faraon bir in trei ani, fu omorît de faraon. /
A 4-a fmpăr<ăție>, cap. 24. / .
Acest lehonie s-au dat pre sineț în mînile lui Navuhodonosor, cînd au venit a / supra
Ierusalimului. Și împreună cu lehonia s-au mutat ca la 10 mii / de oameni, întru carii să numără
ți lezechiil ți Daniil / ți cei 3 coconi. A 4-a împărăție, cap. 24. însă această / / robie să chiumă
mutare, pentru că de voia lor s-au dat în mînile lui Navuhodo / nosor, iar cillalalte să chiamă
robii, pentru căci au fost făr<ă> voia lor. Și au pus / Navuhodonosor, în locul lehoniei, pre
Sedechia, fratele tătine-său. / /
Col. II. Acesta iaste Merodac, împăratul cel vestit al Vavilonului, carele au trimis soli
la Ezecbila, / împăratul Iudei, cu daruri. Și arătînd Ezechia solilor acelora averea beserice
lui Dumnezeu / în trufă ți cinstind pre ei, i-au trimis îndărăt. Și pentru această grețală a
Ezechiei au smerit / pre împărații ludei, împărații Vavilonului, cum că au fost Navuhodonosor
ți cei ce au fost în / urma lui, pînă în vremea lui Valtasar, celui de pre urmă, carele, impără-
țind, s-au mutat iarăț / împărățila Vavilonului la Midii ți la perți; iară Vavilonul s-au stricat. /
Pricina pentru care au trimis Merodac soli cătră Ezechia, zic unii să fie fost aceasta:
haldeii, / pentru căci să închina soarelui, măcar că să lăuda cu astronomie, iar nu putea, cu
mețtețugul / lor să afle pentru ce să făcea zioa atita de mare, ca cum ar fi fost îndoită. Drept
acela, soco / tind cum că doară pentru Ezechia, împăratul Ierusalimului să face zioa mare, au
trimis la el soli, ca să afle / adevărul; ți i-au trimis ți daruri, făcîndu-i cinste, ca celula ce era
cinstit / ți de dumnezeul lor, adec<ă> de soare, după / socoteala lor. /
Acest Navuhodonosor, după ce au robit Ierusalimul, fiind Daniil prorocul in / Vavilon,
au văzut în vis un chip ți o piatră rumpîndu-se din munte, fără / de mină de om, care, căzînd,
au lovit chipul acela ți l-au sfărîmat. Iară / piatra s-au făcut munte mare ți au plinit tot pămînlul.
Și mărindu-să / Navuhodonosor ț-au făcut chipul lui de aur ți l-au pus intr-un cimp ți au /
adunat toată boerimea lui ți tot norodul lui de pretutindenea, / cu poruncă mare, ca să se închine
acelui chip. Iar cine nu s-ar / închina să-l arunce în cuptorlul cel ce ardea cu foc. Și, ne / vrind
să se închine cei trei coconi: Anania, Azaria ți / Misail, i-au aruncat în cuptorlul acela.
Și iară au mai / văzut în vie un copaci foarte înalt, a căruia înălțime ajungla pînă în ceriu
ți avea frunză / frumoasă ți roadă multă ți ramurile lui coprindea toată lumea ți supt el lăcula
toate / hiarăle sălbatece, iar în ramurile lui toate pasările. Și auzi un glas zicind: « Tălaț
co / pactul ți <-i> împrățtilaț ramurile», i proci. După acela, pentru mîndrila lui cea multă
s-au schimbat de / Dumnezeu chipul lui ți au făcut pe trupul lui păr, ca al leului ți ca un bou
pățtea iarbă. Și fu i / zgonit de oameni in păduri, pînă ce au plinit 7 ani. Deci, căindu-să de
păcatele lui, iară / ț-au venit în firea ce-au fost mai nainte ți s-au cinstit de toț mai mult decît
întii. Daniil, cap. 3,4. /
Acest Daniil, fiind în pămîntul haldeilor, supt stăpînirea lui Navuhodonosor, pe vremea
robiei, au văzut / zece videnii. întii au văzut pentru chipul ți pentru piatra cela ce s-au tăiat
din munte, făr-de / / mină ți au fărimat chipul acela. / /
F.	16, col. I. Și puse împăratul Navuhodonosor pre Sedechia, fratele lui Eliachim, /
împărat preste Iuda ți preste Ierusalim. Și era Sedechia de 21 de ani / cînd au început a impărăți.
Și impărăți ani 11, făcînd viclețug / înaintea lui Dumnezeu ți nu să ruțina de cătră fața Ieremiei /
prorocului, carele îl certa pentru răutățile ce făcea, ci l-au / băgat in temniță. Și, trimițind
împăratul Navuhodonosor, / soli la Sedechia, ca să-ț dea birul, precum le-au fost legătura,
i-au / întors îndărăt, la împăratul, dețerți ți infruntaț.
Miniindn.»a, I drept acela, Navuhodonosor, s-au dns asupra Ierusalimului, cu toată/
putărla lui ți luînd toate odoarăle besăricii, cite au găsit / ți ale împăratului, le-au dus cu sine-ț
la Vavilon. Și arse / Navuzardan, stolnicul împăratului Navuhodonosor, besărica / lui Dumnezeu
Și tăe împăratul pre feciorii lui Sedechie îna / intea lui, iară pre el, orbindu-1, îl duse la
Vavilon. Și, ețind / înremia din temniță,s-au dus împreună cu norodul; iar Sedechia / cu rea
moarte s-au sfîrțit în Vavilon, crăpîndn-i pîntecele. A 4-a împăr«ăție>, cap. 25. /
în vremea acestui Sedechia s-au sfîrțit împărățila Iudei, care au / ținut 514 ani ți 4 luni
ți 8 zile, după cum zice / losif istoricul. Iar din Cartea împărățiilor nu să adună mai / mulți
decît ani 500. Iar de la zidirea besăricii Ierusalimului, / pînă la mutarea norodului in Vavilon
au trecut ani 480, luni 6 / ți 10 zile. /
Aici, la mutarea Vavilonului, să sfîrțațte veacul al / patrulea, carele cuprinde ani 409,
carii impreu / nîndu-se cu toții de la Adam sînt ani 4613. /
Col. II. A dooa videnie au văzut pentru ingerul carele au mîntuit / pre cei trei cocon
din cuptorlul care-i aruncase Navuhodonosor, căci n-au vrut să se închine chipului / celui de
aur. Cu a treia videnie au tilcuit visul împăratului Navuhodonosor, pentru copa / ciul care au
https://biblioteca-digitala.ro
348
G. ȘTREMPEL
fost văzut, zicîndu-i cum cA pentru mîndrila lui să va schimba din om fi sA va asemîna / cu
dobitoacele. A patra videnie au văzut în vremea lui Valtasar, pentru cèle 4 vînturi / ți pentru
cèle 4 fiară, care au vAzut eșind din mare, adecA leu, urs, rîs ți altă hiară / groaznică, care hiarA
insemna cèle 4 împărății ce-au înflorit în urma lui Alexandru celui / Mare. A cincea videnie
au văzut iară in vrémea lui Valtasar, un berbéce a căruia coarnele / nu-i era potrivă, ce era unul
mai mare decit altul, carele însemna impărățila Midiilor / și a perșilor. A șasla videnie au văzut
iară în vrémea acestui Valtasar, pentru stricarea / Vavilonului, cum că va fi prin Chir și prin
Darie, tîlcuind scrisoarea céla ce s-au văzut, / ospătîndu-să Valtasar, care zicea: Mani, Thekel,
Fares. A șaptea videnie au / văzut în vrémea lui Darie, pentru îngerul care l-au scos din groapa
leilor, cînd l-au fost aruncat ho / iarii, fără voia împăratului, făcîndu-i judecată vicleană. A opta
videnie au / văzut iară în vrémea acestui Darie, cînd i-au descoperit îngerul Gavriil pentru
venirea lui Hristos, / cum că va fi după șaptezeci de săptămîni de ani lunovnici. A nooa videnie
au / văzut in vrémea lui Chir, pentru că, ajungind lingă riul Tigris, au văzut un om incins cu
în / cinsoare ofaz și trupul lui catharsis și fața lui ca vedérla fulgerului și o / chii lui strălucita
ca para focului. A zécla videnie au văzut pentru impărățila / perșilor, cum că va fi una după
alta și pentru Alexandru și pentru cei patru împă / raț ce au fost după Alexandru și mai vîrtos
pentru céla ce au împărățit in Eghipet și în Sirila / și pentru răutatea lui Antioh Epifan. Daniil,
in cartea lui. /
Acest Evelmerodac, feciorul lui Navuhodonosor, precum spun unii istorici, temîndu-să
ca / nu cumva să-l urască tată-său și să-l gonească, să dea impărățila frățini-său celui mai mic,
au / tăiat trupul tătine-său in trei sute de bucăț și l-au dat la trei sute de vulturi; insă cu /
sfatul lui loahim, tatăl lui Salathiil, împăratului Iudei, pre carele l-au fost scos el / din temniță.
Și într-acest chip au fost sfirșitul lui Navuhodonosor. A 4-a lmpăr<ăție>, cap. 25. /
Cade-să a ști cum că haldeii să numesc de multe ori și asirilani, pentru 2 pri /cini: una,
pentru că asirilanii din haldei au avut incéperea nașterii lor, pentru / că Asur, feciorul lui Arfaxad,
din Haldea au venit in pămîntul acela, intru carele, lăcuind, l-au / numit cu numele lui Asiria
și din Asur acesta au luat incépere impărații a să numi im / păraț asirilani, au haldei ; drept acéla
să zic sirilanii, haldei și haldeii, asirilani. /
F.	16v, col. I. După ce s-au robit Ierusalimul, să-au făcut purtători de grijă no / rodului
preoții, pină aproape de întruparea lui Hristos. Iară / atunce iorăș au început a împărăți unii,
a cărora fapte să vor / însemna in urma preoților.
Ținut-au mutarea norodului la / Vavilon ani 70, pină în vrémea lui Darie, împăratul
perșilor, / de carele s-au mîntuit din robie norodul lui Israil. Esdra, întîi, cap. 2, 3. /
Pre acest Salathiil nu l-au născut Sedechia, ci lehonie, după mutarea / Vavilonului. /
în vrémea acestui Valtasar, împăratul Vavilonului, / s-au mîntuit Sosana, prin Daniil
prorocul, de năpastea ce i-au făcut / bătrinii precum scrie în Cartea Sosanii.
Pre acest / Valtasar, omorîndu-1 Darie, s-au mutat impărățila Vavilonului / la perși. /
Acest Zorovavel iaste fecior lui Salathiil. Acesta au fost mai mare / peste norod, după
ce s-au întors in Ierusalim, de la mutarea Vavilonului, / fiind atunce, de la zidirea lumii, ani
4778, care Zorovavel, / după ce au răspuns împăratului pentru vin, pentru împărat și / pentru
adevărul, au luat și alte daruri de la împăratul, împreună / / cu întoarcerea lor la Ierusalim,
ca să zidească și besèrica, pre / cum, scrie Esdra, cap. 3. / /
Col. II. A dooa pricină iaste căci impărățila haldeilor au fost din impărățila Asiriilor. /
Pentru că Navuhodonosor, împăratul Asiriilor, era singur țiitorlu și avind o căpete / nie preste
oștile lui, ales și iubit de dineul, au cerșut, de la împăratul, Haldia, ca / să impărățească el acolo.
Și, făcîndu-i împăratul pe voe, i-au dat Haldia. Și impărățila / acela acolo. Iar după acéla,
făcîndu-să Navuhodonosor mai mare și mai vestit decit / acela, numele aceluia s-au stins. Și
stăpîniră feciorii lui Navuhodonosor și Haldila ; / și drept acéla să numesc haldeii, asirilani și
asirilanii, haldei. /
Darie, împăratul Midiilor, au stricat Vavilonul și au omorit și pre Valtasar, împă / râtul
Vavilonului, După acéla, văzînd un vis pentru fie-sa Mandana și vrind ca să o / smerească, o
au dat după un om prost, ca, făcînd Ia fecior, să nu ajungă împărat, să-l scoață pre el. Și / făcind
Ia copil cu omul acela, numele lui a <fost> Chir. Și, aflînd împăratul, l-au luat de l-au dat / unui
boiar de ai lui ca să-1 omoare. Iar acela nu l-au omorit, ci l-au dat unui păstor /, de-1 creștea
intr-ascuns ; și cătră împăratul au zis că l-au omorit. Și, crescind Chir, / cunoscu pre el împăratul,
cum că-i iaste nepot, pentru răspunsurile lui cele înțelepte. / Și, fugind Chir de frica moșu-său,
Darie, s-au dus la Persla. După acéïa au venit cu / războlu asupra moșu-său, Darie și biruindu-1,
i-au luat impărățila. /
împărățind Chir în urma lui Darie, au omorit Daniil pre cei 70 de preoț ai lui / Vil, carii
mînca bucatele cèle ce să aducea la Vil. Și au surpat și besèrica / lor. Și amestecind zmoală
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
349
fi pâr ți cîlț, au făcut cocă fi au aruncat în gura / lui Vil, farpelui, de l-au înecat fi au murit.
Drept acela, viclenind boiarii pre împăratul, / au aruncat pre Daniil în groapa leilor. Și, luind
îngerul pre Awacum, prorociri, de părul ca / pului, din ludea, au dus bucate lui Daniil. Și,
după 3 zile, ducîndu-aă împăratul la groa / pa leilor, ca să plîngă pre Daniil, îl găsi nevătămat.
Și, scoțînd pre el, băgă pre celace / au fost băgat pre Daniil, cu muerile lor / fi cu copiii. După
acéla, îndemnă / Dumnezeu duhul lui Chir de au dat voe / jidovilor ca să se întoarcă în Ieru-
salim. / Și să întoarseră la al doilea an al împărăției / lui, 50 de mii de oameni. întărind pre
ei Agghe<u> fi Zaharila fi fiind preste ei preot lisus, / feciorul lui losedec fi Zorovavel, feciorul
lui Salathiil fi după ce să duseră la Ierusalim, de abila / au inoit zidurile pină în 3 ani; afijderea
fi zidul beséricii.
După acela să birui Chir / de împăratul masaghetiior fi, tăindu-i capul, l-au băgat intr-un
burduf plin de singe. Și, săltind împrejurul lui, / masaghetii zicea : « De țe-au fost séte de singe,
bea singe !». Leat 4778. /
F.	17. col. I. în vremea acestuia au fost preot lisus, fe / ciorul lui losedec fi au început
a proroci Agghe<u> fi Zaharia. /
într-acest chip sînt porțile Ierusalimului, care le-au zidit Neemila, / în urma mutării de
la Vavilon: poarta împăraților, a preoților, / a boiarilor celor de cinste, a norodului, a prorocilor
fi poarta pre / care scotea din cetate gunoaele, precum să vede într-acest rotocol. /
Col. II. Acest Olofern au fost căpetenie oștii lui Camvis. Și, după ce au supus multe
cetăț fi / ținuturi, supt stăpinirea împăratului lui, veni fi la ludea, asupra cetății Vethil. / Și,
jefuindu-o, fu omorît de luditha, tăindu-i capul cu sabila lui. Și, luindu-1, il duse / în cetate
fi-1 înălță pre zidurile ei, batjocorindu-1, precum scrie in Cartea ludithei. /
Camvisis, cel ce să numéfte fi Navuhodonosor, in 7 ani intru carii au ținut singur / răsă-
ritul, trăind și tată-său fi in 12 ani mai nainte nu lăsa să zidească besé / rica in Ierusalim.
Deci, vrind el să-1 cinstească la Ierusalim, cum îl cinstita fi printr-alte / părți, ca pre un Dumne-
zeu, cu / tălarea capului lui Olofern, / bolarinul lui, să mintui / Israil de dînsul fi cîntă / cîntare.
în vremea acestuia / avea cinte Sofoclis ți / Evripidis, poeticii. /
Acest Ermiadi» n-au făcut nimic vrednic de povestire cu Iudeii. Leat 4772. /
Darie, feciorul lui Istaspu, la al doilea an a împărăției lui, dînd daruri lui Zorovavel, / i-au
dat voe să zidească fi besérica Ierusalimului, pentru că Zorovavel au dezlegat / înaintea lui
Darie pilda pentru vin, pentru împărat fi pentru adevărul. Esdra, Cap. 3. / Și, la al faptelea
an a împărăției lui Darie, s-au isprăvit besérica fi la 20 de zile / ale lunii a zécea o au sf<i>nțit.
Leat 4795. Intr-acea vreme era Platon, filosoful. / însă din vremea cea dinții, care au dat Chir
voe jidovilor să se întoarcă in Ierusalim / ți să zidească besérica, pină la al faptelea an a împă-
răției acestui Darie, cînd s-au sfîrșit / besérica, au trecut ani 46. Și drept acéla zice ți loann
Evanghelistul: « în 46 de ani / s-au zidit besérica aceasta fi tu zici că in 3 zile o vei rădica»
i proci. /
în vrémea lui Artaxerx celui cu mina lungă, aflind Esdra vistierila de cărți fi / intorcin-
du-să la Ierusalim cu 1500 de oameni, au luat voe a slobozi pe preoț de bir. / Și au luat fi
putére, de la împăratul, să pue ți să scoață căpetenii preste / norodul lui Israil. Acest Esdra au
despărțit neamurile cèle streine de împreunarea/jidovcelor. Esdra, cap. 9. Iară în vrémea
acestui Artaxerx au luat Neemila voe, / de s-au întors la Ierusalim ți d-abila au zidit in 7 ani
cetatea Ierusalimului cu 6 / / porți, precum să véde in rotocol. / /
F.	17r, col. I. Trei besérici vedem in Sf<î>nta Scriptură să se fie zidit. / întii, la Ieru-
salim, făcindu-se de Solomon a dooa în muntele / Gazirim, făcîndu-se în vrémea lui Darie, de
Manasi, fra / tele Iudei preotului celui ales, a treia in muntele / Iliupoleos, făcindu-să de Onia,
tatăl lui Simon celui / Drept, în vrémea Ini Antioh celui Mare. /
Și iară vedem în Sf<î>ta Scriptură trei tirnosiri / beséricii lui Dumnezeu. Una, făcîndu-se
de Solo / mon, toamna, in 10 zile ale Ini septemvrie, a dooa / făcîndu-se de Esdra, primăvara,
în 23 de zile / ale lui martie, în vrémea lui Darie, feciorul lui Istaspu /. Esdra, cap. 6. Iară
unii zic cum că această tîrno / seală nu s-au făcut de Esdra, ci de lisus, feciorul lui / losedec.
A treia tirnoseală s-au făcut de / luda Maccaveul, iarna, in 25 de zile / ale lui dechemvrie, in
vrémea lui Antioh celui Lăudat. / întÜa Carte a Maccaveilor, cap. 4. /
Acest Manasi, fratele lui Iad arhiereul, luind voe de la / împăratul Darie ca să zidească
casă lui Dumnezeu, au zidit / în muntele Gazirim. /
Acest Onia, tatăl lui Simon celui Drept, pentru răutatea lui / Antioh celui Mare, fugind
în Eghipet cătră Ptolomeu, împă / râtul Eghipetului, cel Lăudat, au zidit beséricé lui / Dumnezeu
în muntele Iliupoleos. Preoțind acest Onie, au tri / mis împăratul Selefc pre Uiodor la Ierusalim
ca să Ia din vistierila / beséricii toate odoarăle, să le ducă la dînsul. Deci mergînd Uiodor / ca
să plinească porunca împăratului, fn rănit de înger pină lingă moarte. /
https://biblioteca-digitala.ro
360
G. ȘTEMPEL
Col. II. Și pre norod de bir l-au mintuit. Și Esdra au cetit légia / la înfigerea corturilor
ajunind 24 de zile ți îndemna pre norod să se adune, ca să asculte / cèle ce zice légia, de patru
ori zioa și de patru ori noaptea, precum scrie în cartea / Neemiei. /
DupA cum zice Ieronim, tîlcuind pre Isaia, gonirea céla ce s-au fAcut de Aman, în vrémea /
Esthirei, au fost în urma stricArii Vavilonului cu 100 de ani. /
DupA zisa lui Filon istoricul, gonirea ce au fost în vrémea ludithei s-au fA / eut de Camvis,
feciorul lui Chir, care Chir au surpat și Vavilonul. /
F.	18, col. I. Și rugindu-se lui Onie preotul, ca sA se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, /
sA tămădui și sA întoarse Ia impAratul deșert. A 2-a <Carte a> Maccav<eilor>, cap. 2, 3, 4. [
în vrémea acestui Simon au fAcut lisus, feciorul lui Sirah, Cartea / Înțelepciunii, de care
Simon pomenește lisus la cartea lui, cap. 50. /
Acest Eleazar au trimis pre cei 70 de tilcuitori la Eghipet, / dupA ce au tîlcuit, i-au dăruit
Ptolemeu Filadelf<ul>, / împăratul Eghipetului, cu daruri mari și la ludea cu / cinste i-au
trimis. Acéstla zice Filon istoricul. /
lason și cu Menelau au cumpărat preoțila întîi de la Antioh / Epifan<es>. A doua
<Carte> a Maccaveilor, cap. 4. Aceștea/ multe răutăț au făcut jidovilor, măcar că și ei
era jidovi./
Acest Alchim, făcindu-să arhiereu de Dimitrie și avînd / vrajbă totdeauna cu Iuda,
de vréme ce surpa zidurile/ beséricii și lucrurile prorocilor, fu rAnit și muri./ Întîi<a
Carto a Maccaveilor, cap. 9. /
Acest Ptolemeu, feciorul lui Lagos, fiind împArat Eghipetului și cu vi / cleșug întrînd
în Ierusalim, zicînd cum cA va să jArtvuiască, pre mulți din / jidovi au robit și i-au vîndut.
Așijderea au făcut și la Gazirim. / în vrémea acestuia s-au făcut Cartea Maccaveilor. Leat 4930. /
Col. II. Acest Mardoheu ș-au făcut fiică pre Esthir, nepoată-sa, fata frățini-său. Și,
fiind cinstit / de impAratul Artaxerx, au luat împăratul pre Esthir, nepoată-sa, a-i fi împără-
teasă. Deci cu sfa / tul și cu învățătura acestuia s-au rugat Esthir, împărăteasa, împăratului
de au mintuit / pre norodul lui Israil din moartea caré vrea să-i facA Amman, ispravnicul împA-
ratului. / Și pre lemnul care sA gAtise de Amman, ca sA spînzure pre Marhodeu, fu spînzurat
Amman, / cu porunca împAratului, precum scrie in Cartea Esthirei. /
Artaxerx, care să numește și Asuer, dupA ce au făcut / ospățul, gonind pre Astina, pentru
mindrila și pentru / neînțeUgerea ei și luind pre Esthir, jidovea, in locul / Astinei și cinstind
pre Mardoheu și spînzurînd / pre Amman, pentru moartea cea făr-de dreptate, ce vrea / să
dea lui Mardoheu și jidovilor, au dat voe evreilor / cu cărți noao, ca să se întoarcă asupra vrăj-
mașilor lor, după ce s-au mintuit ei / prin sirguiala Esthirei. Drept acéla sArbeazA jidovii la
10 zile a lunii a / șaptea, pentru pomenirea mintuirii aceila din moarte, precum scrie în Cartea /
Esthirii. Leat 4832. în vrémea acestuia învAța Aristotel la Platon, filosoful. /
Artaxerx Cothos, cu îndemnarea lui Vago, bolarinul lui, au adaos iarăș la ovréi / birurile
care lAsase Esdra, precum s-au zis mai sus. în vrémea acestuia era dăscăli / Dimosten și Aris-
totel. Leat 4858. /
F.	18v, col. I. Ptolemeu Filadelf<ul<, fiind Iubitor de cArți, au trimis cu sfa / tul lui Dimitrie
și al lui Aristeu, la besérica Ierusalimului, / daruri, 120 de sicii ovreești de argint, ca sA-i trimițA /
Eleazar la Alexandrila cèle 5 cărți ale lui Moisi și sA-i trimițA / și tilcuitori, ca sA le tilcuiascA.
Și așa au fAcut Eleazar, dupA voia împAratului, / trimițîndu-i și cArțile și pre cei 70 de tilcuitori.
Și priirni pre ei impAratul / Ptolemeu cu cinste mare și dupA ce au tÜcuit cArțile, dAruindu-i
cu da / ruri multe, i-au trimis inapoi și au lAsat de bir pre slujitorii / beséricii in 7 ani. în vrémea
accestula s-au arAtat tilcuitori!. Leat 4951. /
Ptolemeu Everghet<ul> n-au fAcut nimic vrédnic de povestire, spre jidovi. în vré / mea
acestuia au fAcut lisus al lui Sirah Cartea înțelepciune!. /
Ptolemeu Filopator, luîndu-ș pre fiicA-sa de la Alexandru, cAruIa o / au fost dat mulare,
o au dat lui Dimitrie. în vrémea acestui Ptolemeu au stApinit / romanii pe Elada și Schipion
au biruit Africa. /
în urma acestor impAraț n-au mai fost alt impA / rat la Eghipet, făr<A numai> Cleopatra
caré bi / ruindu-sA de Antonie, s-au mutat impA / rățila Eghipetului la Roma. Pre vrémea/,
aceasta au fost împArat la Roma Iulie Chesar. /
Mattathia preotul au omorit pre solii lui Antioh Epifan<es> și au mai omorit / pre un jidov,
carele jArvuIa dup<A> porunca lui Antioh, deasupra jArtAvnicului, / în Modeim. Dup<A> acéla,
fugind cu cei 5 feciori ai lui și cu alți jidovi, ce sA / temea de Dumnezeu, s-au ascuns în munți
și în peștere. / Deci, dînd voe jidovilor sA / bată războlu sîmbAta, / în vréme de nevoe / și invă-
țîndu-i sA pA/ aeascA legile cèle pA / rintești și învAțîndu-ș și feciorii pentru lége și pentru / războlu,
muri și să îngropă la Modeim. Întîica / Carte> a Maccaveilor, cap. 3. /
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
351
Col. II. De la acest Darie au luat Manasi, fratele lui Iad, voe .să zidească besărică în
muntele Gazirim. Și, / biruindu-să Darie acesta de împăratul Alexandru, s-au mutat Sarvil,
bolarinul lui, la Alexandrila ți s-au supus impă / rățila perșilor lui Alexandru. /
Alexandru Machedon cel Mare, biruind pre Darie ți / muțind împărățila perșilor la Mache*
donia ți supu / ind Tirul ți Gaza supt biruința lui, au purces / asupra Ierusalimului cu mini»
mare, pentru că, / fiind supuț lui jidovii, nu vrea să-i trimiță / dajdea cea obicluită. Și, apro-
piindu-să / de Ierusalim cu oțtile, să spăimintară jido / vii foarte ți au ețit înaintea lui alți /
preoț cinstiț, de l-au / priimit cu cinste / mare. Iar celalalți / preoț, carii nu vrea / să-i trimiță
dajdea, / s-au ascuns. Deci văzînd / Alexandru înțelepciunea / preoților ți cucerni / cila cară
au arătat cătră el, / să ruțină de ei ți-ț con / teni mînila. Și, după ce / au jărtvuit ți au cetit
înaintea lui prorocila lui Daniil, li-au ertat / dăjdile de 7 ani ; însă cele ce au făgăduit iudeilor,
cătră samari / né ni au tăgăduit.
Deci, mărindu-i-se numele ți lățindu-i-se impă / rățila foarte, zaviatuindu-1 unii din bolarii
lui, l-au otrăvit, / pentru că roada zavistiei moarte iaste. Iar in urma lui s-au împărțit / împă-
rățila în patru împărății, precum să arată aicea, din / tru carii, pentru cei doi grălațte Sf<î>nta
Scriptură mai cu de / nadinsul, pentru răutățile care au făcut jidovilor. In / vremea acestuia
era vestit Aristotel. Leat 4888. /
Murind Alexandru s-au rădicat 4 împăraț. însă Eghipetul l-au stăpinit / Ptolemeu al lui
Lagos, cătră amiazăzi ; Machedonila o au stăpinit Filip, / carele ți Darie să numețte, fiind fratele
lui Alexandru, cătră amiazănoapte, / iar Sirila ți Vavilona ți toată împărățila răsăritului o
au stăpinit Selevc / Mihanor, iar în Asia, cătră apus, au împărății Antioh. /
F.	19, col. I. După ce au stăpinit besérica ți o au spurcat in trei ani, Apolonie / ți
Siron ți Timothei ți Nicanor ți Gorghie ți Lisila, să / făcu preot Iuda Macaveul ți in 25 de zile
ale lui septemvrie tirnosi / besérica, prăznuind 8 zile. După acéla mintui el ți cu lonatban, /
frate-său pe galaaditéni ți frate-său Simon pre galilei. Iară losif / ți Azaria, carii era puț de
Iuda păzitori beséricii ți Ierusalimului, bă / tind războlu cu cei streini de féllu, făr-de știrea
ludei, s-au biruit de vrăjmaț, / perind in războlu 1000 de voinici, pentru neascultarea lor. Iar
după acéla s-au / împăcat Iuda cu Efpalor, împăratul Siriei. Deci pîrî pre luda, Alchim, / cătră
împăratul, piră mincinoasă ; ți trimițind împăratul pentru acea / piră pre Nicanor voevodul
cu oțti, asupra Iudei, fu omorît Nicanor / de Iuda. Iar mai pre urmă, făcind Iuda pace cu
romanii, să omori in războiu, / de Vachid. A 2-a <Carte a> Maccavei<lor>, cap. 14. /
Acest Eleazar, fiind în războlu cu luda omor[i]Ia pre vrăjmaț ți in dreapta / ți in stingă.
Deci, vîrîndu-se supt elefantul pre care i să părea că va fi / împăratul, omorî pre elefant ți,
căzind elefantul mort preste dînsul, muri / ți el, acolo. lntii<a Carte a> Maccavei<lor>, cap. 6. /
Acest loanathan, omorind pre Navuthei, îț izbîndi pentru moartea / frățini-său, lui loann.
Și, după biruința aceasta, făcu pace / cu Vachid. Și, impăcindu-să ți cu Alexandru, i-au dat
ajutor asupra / lui Dimitrie, pentru că ți Alexandru ii ajuta lui la preoție. / După acéla au ajutat
ți lui Antiob Mirax; iară apoi, prinzindu-1 Trifon, / îl omori ți pre el ți pre amindoi feciorii lui.
lntii<a Carte a> Mac<abeilor>, cap. 9, 10. /
Simon, fratele lui loanathan, au dat lui Trifon 100 de talanii de argint / ți pre amindoi
feciorii lui loanathan zălog, pentru ca să scoață pre / loanathan de la el, pentru că ața să tocmise
cu Trifon. Iar el, luînd argintul / ți pre feciorii lui loanathan, nu s-au ținut de cuvint, ci i-au
omorît. După acéla / / făcu Simon pace cu Dimitrie ți rădică zidurile cèle surpate / ale cetății
Sionului ți izgoni pre cei ce păzila cetatea. / /
Col. II. Antioh Sotir ț-au luat mulare anume Verenica, fata lui Ptolemeu Filadelf<ul>, /
împăratul Eghipetului. Și, după acéla, s-au pornit tot războiul între împărații / cei ce au rămas
in urma lui Alexandru, precum în Cartea Maccaveilor să véde. /
Antioh cel Mare, supuind supt oblastila lui ludea, au pus la loc birurile / slujitorilor besé-
ricii, cèle ce au fost ertat Ptolemeu Filadelf<ul>, in vrémea celor / 70 de tîlcuitori. Și pentru
cruzimea acestui Antioh au fugit Onia / / preotul, tatăl lui Simon, din Ierusalim în Eghipet,
cătră Ptolemeu Epifan<es> / ți ț-au zidit bwerică în ținutul Iliupoleos, plinind prorocila Isaiei, /
care grălațte la cap. 9. / /
F.	19v, col. I. Iară / mai pre urmă fu omorît, în Ierihon, de împăratul Ptolemeu; ți luo
preoțila, / în urma Iui, loann, care să numățte Ircanos. întii<a Carte a> Maccavei<lor>, cap. 16. /
loann Ircanos, dețchizînd doao vistierii, din cèle 8 ale lui David, / au dat 400 de talanți
lui Antioh, ca să se depărteze de a robi Ierusalimul. / Iar din celalalți bani, ce-au rămas, au făcut
case de săraci ți de streini. /
Pre Ircanos, înțălîndu-1 frate-său Arîstovul, i-au luat împărățila. După / acéla, fiind Ieru-
salimul supt stăpînirea romanilor, au pus Pombie pre Ircanos / preot. Iar mai pre urmă l-au
https://biblioteca-digitala.ro
362
G. ȘTREMPEL
pus Iulie Chesar fi împărat Siriei. DupA acéla / fu omorît de sabila parthilor celor ce ajuta
lui Andigon. /
împăratul Aristovul, închizînd în temniță pre mumă-sa ți pre / cei doi frați ai lui, să
îmbrăcă cu diadimA împărătească. Și, / cu invAțAtura muerii lui, omorî pre frate-sAu Andigon / și
muri ți el, fiind atunce, cind au murit, el, ani 475 / de la Sedechie, când s-au stricat împărățila
jidovilor. /
Col. II. Selefc, feciorul lui Antioh celui Mare, au trimis / pre Iliodor la Ierusalim, ca să
prade vistierila be / sericii, carele rănindu-se de doi îngeri, muri. / Iară cu rugăciunea lui Onie
preotul, feciorul lui / Simon, să sculă iarăf fi să întoarse la împăratul/defert. A 2-a <Carte a>
Maccavei<lor>, cap. 3. /
Antioh Epifan<es>, trimițîndu-să de tată-său la Roma, zălog de pace, / fu prins în nifte
cetăț de ale Asiriei fi cu meftefug scăpînd de acolo, să / numi Epifan<es>. Deci, fiind in Roma
zălog, precum am zis fi auzind de moartea tătîne-său / fi de răutățile frățini-său, fugi din
Roma pre ascuns fi să puse împărat după / moartea lui Selefc. După acela au vîndut preoțila
Ierusalimului lui lason fi lui / Menelau. Deci, ei, puindu-să preoț, s-au numit cu nume păgînesc
fi au făcut neobre / zuire in ierusalim. Și au omorît Andronic pre Onia preotul, cu învățătura
lui Menelau, / după porunca lui Antioh. Deci, biruind Antioh Eghipetul, cu hiclefug, au venit /
fi asupra Ierusalimului de l-au bătut. Și, după acela, fu gonit din Eghipet de / solii carii venise de
la Roma. Și puse Antioh idolul Diei Olimbiului, / în besérica Ierusalimului fi silila pre jidovi
să facă obicialurile cèle pă / ginefti. Și cu multe félluri de cazne a omorît pre 7 fraț Maccavei
îm / preună cu Eleazar, căci nu vrea să mănînce carne de porc fi să se închine idolilor, / de pre
cum le poruncila. Iar mai pre urmă, dueîndu-să iarăf asupra Ierusalimului, / ca să-l strice de tot,
l-au împins Elimaid din căruță fi, căzînd jos, s-au zdrobit ; / fi măcar că mai pe urmă s-au
căit, iar încă-f cu ticăloasă moarte s-au sfirfit. / Întîi<a Carte a> Maccaveilor, cap. 9. /
Antioh Efpator, robind Vethsura fi prădînd Ierusalimul, mai pre urmă au dat / jidovilor
voe să-f ție legile lor fi au izgonit pre Filip din Antiohila. / După acela îl legară ostafii lui fi
pre el fi pre Lisila fi-i omorîră, / cu învățătura lui Dimitrie Sotir, carele au împărățit în urma
lui. A 2-a / <Carte> a Maccaveilor, cap. 11. /
F.	20. col. I. Alexandru, omorînd pre jidovi, foarte îl urîse norodul fi temîn / du-să a lăsa
împărățila feciorilor lui, pentru ca sA nu răsplătească lor cèle / ce au fAcut el, au lăsat împă-
rAțila, dupA moartea lui muerii lui, Alexandrei. /
Iară după ce au murit Alexandru, această împărăteasă, Alexandra, care / iaste însemnată
mai jos, în cèla față, făgăduind impărățila lui Ircanos, / filu-său, pre carele îl fi Iubita, au închis
in temniță pre celalalt fecior / al ei, Artistovul, cu mularea lui fi cu copiii lui, ca nu cumva,
ră / dicindu-să, sA Ia împărățila de la Ircanos. /
Pre aceastA Cleopatra o au biruit in Acon, Antonie, / cel ce o o îndrAgise. Și s-au mutat
ÎmpArAțila Eghipetului/in partea romanilor. Pre vrémea aceasta s-au supus / Eghipetul romanilor./
Col. II. Dimitrie Sotir, feciorul lui Selefc, intoreîndu-se de la Roma, omorî pre Antioh / fi
pre Lisila fi puse arhiereu pre Alchim, păgînul. Și, împreunA cu el, trimise / în Ierusalim pre
Vachid, carele au pierdut pre mulți din jidovi. Și au périt fi Nicanor, / voevodul lui Dimitrie,
omorindu-se de Iuda. Și dupA acéla, omorî pre / Iuda Macaveul prin Vachid, pentru că nu
i-au fost ajutat frate-său, loanathan, / măcar că multe să făgăduise Dimitrie lui loanathan,
ca să facă pace cu / dineul fi să-i ajute. Deci, bătîndu-se Dimitrie cu Alexandru Epifan<e>s,
fu / omorît de dînsul. intîia Carte a Maccaveilor, cap. 8, 9, 10. /
Alexandru Epifan<es>, feciorul lui Antioh Efpator, făcînd / pace cu loanathan, feciorul
lui Mattathie, omorî pre / Dimitrie, cu ajutorlul lui loanathan fi-f izbîndi / Alexandru, pentru
moartea tătîne-său fi cinsti pre loanathan, căci i-au / ajutat. După acéla, Ptolemeu Filopator,
împăratul Eghipetului, socrul / lui Alexandru, rădicind oaste asupra lui Alexandru, îf luo
intr-ajutor pe Dimitrie / cel Mic. Și, biruind pe Alexandru, i-au luat toate cetățile fi f-au luat
fi fata / de la el, de o au dat lui Dimitrie celui Mic. Iar Alexandru /, fugind la Arayila, i să
tăe capul de Zavdiil Arapul. / întii<a Carto a Maccaveilor, cap. 11. /
Dimitrie cel Mic, luindu-ș mutare pre fata lui Ptolemeu, / care era mai nainte mulare
lui Alexandru, împărăți în locul lui Alexandru. După / acéla fu omorît de Antioh cel Mic, pre
carele l-au fost adus Trifon din Aravila / fi au împărățit Antioh în locul lui. Întîi<a Carte a>
Maccavei<lor>, cap. 11 fi 12. /
Pre Antioh Mirax, feciorul lui Alexandru, l-au adus Trifon de la Aravia, pentru că / acolo
îl creftea după moartea tătîne-său. Acesta, omo / rînd pre Dimitrie, împărăți în locul lui în
Antiohia / fi déde preoțila lui loanathan, feciorul Mattathiei fi / cinsti pre el. Iar mai pre urmă
fu omorît Antioh de Trifon. /
https://biblioteca-digitala.ro
Foaia de titlu a manuscrisului de la Kiev, (f. 2х)
https://biblioteca-digitala.ro

Fila 3V. Sfîrșitul dedicației către Constantin Brîncoveanu și semnătura
mitropolitului Antim.
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 5V (Enoh, Mathusala, Lameh)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 6V (Nevrod și Chivotul lui Noe)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 7V (Thara, Avraam, Isaac)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 11 (Abed)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila llv (Saul)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 12 (lesei)
https://biblioteca-digitala.ro
	
Fila_12vk (David)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 13 (Solomon)
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 14v (Azaria, lotam, Ahaz)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 15 (Ezeclüa, Manase, Amon)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 15v (losia, loas, loachim)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 16 (lehonia. Sedechia)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 16v (Salatiil)
https://biblioteca-digitala.ro
Fila 17v (Âbiut, Eliachiin)
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
363
Acest Trifon, / spurcatul, au omo / rit pre stăpînu-său, / Antioh Mirax și pre loanathau
și pre amîndoi feciorii lui, carii era zălog la el; / și s-au mutat impărățila Siriei la romani. /
Antioh cel de pe urmă au fost împărat mai pre urmă decît toț la Sirila. Și să făcu Sirila
supt bir romanilor. / Trimițînd, drept acela romanii pe Pombie asupra lui Tigraf, împăratului
Armeniei, au făcut domn Siriei / pe Scavron. Iar Axistovul și Ircanos avea atunce intre dinșii
netocmire, pentru preoțită Ierusali / mului. Drept acela, au pus Pombie pe Ircanos arhiereu
în Ierusalim, prin ajutorlul arapilor, iar pe Aris / tovul și pre feciorii lui i-au dus legaț in Roma
și i-au dat în mînile romanilor. Și după ce să puse / Ircanos arhiereu, surpă beserica acela întru
care l-au pus și ș-au pus caii in fuișoarele besericii; / drept acela, de atunce înainte n-au mai
procopsit. /
F.	20v, col. I. Crasos, rădicînd oaste asupra parthilor, / au cheltuit în războlu mai tot
aurul care l-au / fost luat Pombie de la sf<i>nta beserică. Drept / acela, topind aur și vărsind
in gura lui, muri. / Și zicea lui:« De aur țe-au fost sete, bea aur.» / Aceștia zice Filon istoricul. /
în vremea lui C<r>asos s-au bătut Iulie cu Pombie și, biruind Iulie, au luat / domnila
și o au ținut singur, trei ani și șapte luni. Iar mai naintea/lui; să chivernisită obștimea
Rîmului de boerime ani 464; pentru / că de la Romii au impărățit 7 împăraț în 200 de ani.
Deci, petrecîndu-să / acei împăraț, s-au rădicat chivernisitori Rîmului ipaț <= consuli?» și
îndrepta no / rodul piuă in vremea lui Iulie Chesar, carele au impărățit intii. /
Acest Iulie Chesar, bătîndu-se / cu Pombie, birui pre dînsul și / multe părți ale lumii
cu sabila / au supus supt biruința lui. / Și pentru vrednicită lui / s-au pus împărat rimlenilor, / de
bolarii Rîmului. / Leat 5154. /
Pentru 3 Irozi pomenește Sfînta Scriptură: pentru Irod Ascalonitul, / intru a căruia
vreme; la 30 de ani a împărăției lui, s-au născut Hristos și s-au / omorit și coconii Vithlee-
mului; al doilea Irod Antipa, carele stă / pinea a patra parte din Galilea, la carele au trimis
Pilat pe Hristos; al treilea, / Irod Agripa, feciorul lui Alexandru și nepot lui Ascalonit, carele
au omorit / pre lacov și au inchis in temniță pre Petru, precum scrie la Faptele Sfinților Apostoli/ .
Col. II. Cade-să a ști cum că Matthan și Melhi să trag din D<a>vid. însă / Matthan prin
Solomon, iar Melhi prin Nathan, feciorul lui D<a>vid. Matthan / acesta și Melhi au fost fraț
dintr-o mumă și din doi taț, precum Ieronim / la Luca zice. /
După ce au rămas Estha, mularea lui Matthan, văduvă, o au luat Melhi, frate-său, /
mulare lui-ș, ca să rădice sămînță fratelui său, celui mort. Și făcu Melhi / dintr-însa pre Hi.
Iar Matthan au fost făcut și el, dintr-însa fecior pre lacov. / Drept acela, îacov și Hi au fost
fraț dintr-o mumă și din doi taț. Și, / luîndu-ș Ui mulare, muri, nefăcind cu Ia feciori. Drept
acela au luat / lacov, fratele lui Hi, pre cumnată-sa mulare și au născut dintr-însa / semenție
frățini-său pre losif, bărbatul Precistii. Și fu losif / fecior firesc lui lacov, iar lui Hi fecior după
lege. Și drept acela zice / Matthei Evanghelistul pre losif a fi fecior lui lacov, iar Luca
numește / pre el fecior lui Hi. /
Fericita Fecioara Maria era de 15 / ani cînd au luat in pintece de la Duhul Sfînt, / prin
bunăvestirea îngerului. Pentru că / de 3 ani an fost cînd au intrat în Sfînta Sfinte / lor și după
12 ani bine i să vesti. / Și au trăit, după înălțarea lui Hristos ani 24 / și fu înălțată la certuri
la 72 de ani / ai vieții ei, ce au trăit pre pămînt. /
F.	21, col. I. Această Salomi au năpăstuit pre Mariamna, / mularea lui Irod, că au prea-
curvit. Și auzind Irod / au omorit pre Mariamna. /
Col. II. Acest Octavie Avgust Chesar / au luat impărățila după Iulie / carele făcînd
polaturi, adecă / case împărătești, au întrebat / pre Sevilla prorocița / cîț ani vor sta / palaturile /
acella. Iar Ia, / prorocind, i-au răspuns / cum că vor sta pînă / în vremea ce va naște o / fecioară
curată filu. Iar / el, auzind aceștia, i-au părut / că nu să vor strica nici / odinioară, pentru /
neîncredințarea / cuvîntului.
Deci la / 42 de ani ai împă / răției lui, născindu / — să Hristos din Fecioara Maria, /
chiemă prorocița Sevilla / pre Octavie și-i arătă lui, / in soare, pre Fecioara, țiind in/brațele
ei pre Hristos. Și zise / lui: «Aceasta iaste / Fecioara a / cela care au / născut pruncul.»/Și
îndată căzură / casele. Iar locul acela, întru care / era casele, să numește: «Locul ceriului»./
Acestea zic istoricii. /
La 42 de ani ai împărăției Iui Octavie Avgust s-au născut Hsus Hristos, in / Vithleemul
Iudeii, care iast<e> cetatea lui David, din Fecioara Maria, / in noaptea spre duminecă. Care
mîntuitor al nostru / lisus Hristos, arhiereul cel ales, de 30 de ani era cînd / s-au botezat de
loann prorocul în Iordan, în / vățînd în urma botezului 3 ani și 3 / luni, după acela răstignin-
du-să, / murind și îngropindu-se, a treia zi s-au sculat din morți / și s-au arătat ucenicilor lui
https://biblioteca-digitala.ro
354
G. ȘTREMPEL
de 12 ori în cele 40 de zile ce au petrecut pre pă / mint, după învlare. Iar la 40 de zile a-au
înălțat la cerluri ți an șăzut de-a / dreapta Tatălui. Iar la 50 de zile după invlare au trimis
ucenici / lor Ini Duhni Sfînt, întărind pre ei, cărora le-au dat putere a face minuni / și a dezlega
păcatele. /
în urma lui Octavie Avgust au luat împărățila Tiverie, carele au trimăa domn / jidovilor
pre Valia. Acesta de față vindea preoțila. Și intîi / au izgonit pre Anna, puind în locul lui pre
lamail și mai pre urmă / / au pus pre Eleazar, feciorul Armei și după acela pre Simon și mai
pre urmă pre / losif, carele să numila și Caiafa, intr-a căruia vreme au pătimit și D<o>mnul /
nostru lisus Hristos. / /
F.	21v, col. I. Acest Antipatru era din limbi de neam idumeu. Acesta au avut 4 / feciori,
dintru carii iaste unul și Irod Ascalonitul. Pre acest / Antipatru, pirîndu-1 oare cine cătră
împăratul Avgust, cum că-i iaste / vrăjmaș și vînzător, vrea să-l piarză. Deci, arătîndu-ș Anti-
patru ra / nele care au fost pătimit pentru dineul, să curăți de vină. Drept acăla, / făcind pace
împăratul cu dînsul, au pus pre filu-său, Irod, împărat Iudeii, / carele au fost avind mutare
pre Mariamna, fata lui Ircanos, prin care au / luat și împărățila. Acest Irod s-au și obrezuit. /
Irod Ascalonitul, puindu-să împărat Iudeii de Antonie și de / Avgust, la al patrulea an
a împărăției lui ș-au ciștigat, din 4 / mueri ce au avut, 6 feciori, carii sînt insemnaț mai sus,
în cela față /. Acesta, pentru năpăstuirea cea mincinoasă a Salomi, ș-au omorît / pre Mariamna,
mutarea lui. în vrămea acestuia s-au născut d<o>mnul / nostru lisus Hristos. Acesta au omorît
și coconii din Vithleem și încă / și ai lui, pre Aristovul, și pre Alexandru și pre Antipatru. / Și
au trăit, în urma uciderii coconilor ani 7, întru carii ani / domnul nostru lisus Hristos au fost
fugit la Egbipet, cu maică-sa și cu losif. / Iar după moartea lui Irod s-au întors losif, împreună
cu coconul și / cu maică-sa la ludea, după porunca îngerului și lăcuiră in / Nazaretul Galileii.
Iară Irod au murit cu moarte ticăloasă, / puind in locul lui pre Arhelau. Aceasta iaste istorie
besericească /.
Murind Irod Ascalonitul, s-au împărțit împărățila și s-au dat o / jumătate de parte Ini
Arhelau, carele măcar că să numila stă / pînitor la a 4-a parte, iar el stăpînila doao părți,
pentru / că ținea ludea și Idumea. Așijderea s-au împărțit și cela / laltă jumătate și s-au dat
o parte lui Irod Tetrarhul, adec<ă> / Galilea, iar celalaltă parte s-au dat frățini-său, lui Filip,
adecă / Iturila și Trahonila. Iar singur stăpînitor niciodată n-au stătut / Arhelau, ci numai din
părerea norodului să numila singur stăpinitor. /
Col. II. Acest Tiveri au împărățit înaintea pătimirii Domnului ani 18 / și după pătimire
ani 5. /
Aicea la nașterea lui Hristos s-au plinit veacul al cincilea și s-au început al șaselea, / care
va ținea pînă la sfîrșitul lumii. însă împreunîndu-se toț anii, de la Adam / pînă la Hristos sint
ani 5199. /	..............
Trecut-au, precum scrie Roxie cătră fericitul Avgustin, de la zidirea lumii / pînă la zidirea
Rîmului ani 4474 și de la zidirea Rimului pînă la / nașterea lui Hristos ani 715, carii fac de
toț, de la facerea lumii pînă la Hristos / ani 5199 <sic>. /
După 13 ani a nașterii lui Hristos s-au numărat norodul cetățenilor Rimului și, / in vremea
lui / Octavie, / s-au aflat de 90 de ori cîte 380 de mii. Așa zice Roxie. /
Veacul cel dinții s-au început de la Adam și au ținut pînă la Noe, ani 1642. Și de la na / șterea
lui Noe pînă la potop au trecut ani 600, carii fac de toț, de l<a> Adam pînă la potop ani 2242. /
Veacul al doilea s-au început de la potop și au ținut pînă la nașterea lui Avraam, cuprin-
zind / ani 942, carii fac de toț, de la Adam pînă la Avraam ani 3184. /
Veacul al treilea s-au început de la nașterea lui Avraam pînă la David, cnprinzînd ani
1020. / Deci de la Adam pînă la David fac de toț ani 4204. între veacul acesta, adecă după
3184 / de ani de la Adam fu eșirea feciorilor lui Israil din Eghipet. /
Veacul al patrulea iaste de la David pînă la mutarea Vavlionului, cnprinzînd ani / 409,
carii fac de toț, de la Adam pînă la mutarea Vavilonului ani 4613. /
Veacul al cincilea iaste de la mutarea Vavilonului pînă la nașterea lui Hristos, cuprinzînd /
ani 586, carii fac de toț, de la Adam pînă la Hristos ani 5199. /	v
Veacul al șaselea iaste de la Hristos pînă la zioa judecății. /
Veacul al șaptelea să începe de la zioa judecății și nu să sfirșaște in veci. /
F.	22, col. I. Arhelau, după vrăjbiile cele îndelungate ce au avut cu frații lui, pu / indu-să
stăpînitor preste doao părți, adecă pre ludea și / pre Idumea și inălțindu-se cu gînd a să nu-mi
împărat, fu pîrît / cătră Chesar, cum că va să împărățească. Și, mîniindu-să Chesar, / l-au
izgonit la Viena și au împărțit domnila lui la ținuturi / mai mici. Și trimise Chesar la ludea
eparh pe Componie.
https://biblioteca-digitala.ro
UN CRONOGRAF ATRIBUIT LUI ANTIM IVIREANUL
355
Irod Agripa, fiind isteț la minte de intîmplArile vremilor, / dindu-i-se stăpinirile de a
patra parte a lui Filip și a lui / Lisanie și în ludea fiind împArAțila lui, omorî pre lacov, / cu
voia jidovilor și închise în temnițA și pe Petru. Iar / mai pre urmA, cinstindu-să ca un dumnezeu,
auzi vestitor rAu grAind / de sfîrșitul lui. /
în vremea lui Amon Ruful au murit Avgust Chesar, împArAțind ani 55, / dintru carii ani
au împArAțit, împreunA cu dinsul, Antonie, 13 ani. /
Irod Antipa, ducindu-sA la Roma, s-au fAgAduit Irodiadii, / muerii frAțini-sAu lui Filip
ca, de sA va întoarce de la Roma / cu bine, sA o Ia mutare. Deci, întorcindu-sA împărat al Iudeii, /
o au luat. în vremea acestuia au pAtimit Domnul nostru lisus Hristos / și s-au tăiat și capul
lui loann BotezAtorîul.
Acest Irod, / dupA ce s-au învrăjbit cu frate-său Arhelau, zavistuind pre el, / au fugit
la Roma, cAtrA Irod Agripa, cu invAțAtura muerii / lui și nApAstuind pre el Irod Agripa cAtrA
impAratul, / fu izgonit la Lugdon. /
Col. II. Ieremia.
Petru
Daniil.
Andrei,
Isaia.
lacov cel Mare
Isaia,
loann,
Osie.
larA acesta.
Thoma.
D<a>vid
Iară acesta,
lacov cel Mic.
loil.
Filip.
Zaharia.
loil
Solomon
Matthei.
Mihea.
Simon,
lezechiil.
Thadeu.
Daniil.
Catthia.
Tată au numit pre Cela ce au făcut ceriul și pămîntul /
Crez in Dumnezeu Tatăl, a tot țiitorlul. /
Văz 4 bărbaț in mijlocul focului și chipul a cite 4 iaste asemenea cu Filul
lui Dumnezeu /
Și în lisus Hristos, Fitul Lui, cel unul nAscut /
lată, Fecioara în pîntece va lua și va naște Filu / .
Carele s-au zemislit din Duhul Sfînt, adecA s-au nAscut din Fecioara
Maria. /
Ca o oae spre junghitare fu dus. /
Pătimind în vremea lui Pilat din Pont și murind și îngropîndu-se. /
Fi-volu ție moarte, o moarte ! Mușcare votu fi ție, o iadule. /
Cerceta-va pre noi, dupA doao zile și a treia zi rAdica-va pre noi. /
Pogorîtu-s-au în Iad și a trăia zi s-au sculat. /
Suitu-s-au Dumnezeu întru clicuri. /
Zis-au Domnul, domnului mieu: « ȘAzi de-a dreapta mea». /
S-au suit in certuri, au șezut de-a dreapta Tatălui. /
RAdica-va limbi în izvorul lui losafat și acolo volu judeca pre dînșii. /
Iară venind a judeca viii și morți. /
Șapte ochi au făcut ca să se odihnească duhul mieu, în pămîntul mila-
zeinoapte. /
Volu vărsa din duhul mieu peste tot trupul. /
Una iaste porumbița mea, una iaste maica ei, aleasă din nașterea ei. /
Sfintă catholicească besărică. /
Oasele fraților noștri să se întoarcă către Israil. /
împărtășirea cu sfinții și lăsarea păcatelor. /
Iată, eu volu scoate pre voi din gropile voastre, norodul mieu. /
Invitare trupului. /
In zioa acela să va mintui tot norodul mieu, care să va afla scris în cartea
vieții. /
Viață vecinică. Amin. /
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
UN MANUSCRIS SLAVONESC AL LUI RADU DIN MĂNICEȘTI
МАША RĂDULESCU
Printre prețioasele piese ale colecției Bibliotecii Naționale < Chirii ți Metodie» din Sofia,
se afli ți un manuscris legat de numele lui Radu din Mănicețti, autorul copiei Tetraevanghelului
diaconului Coreei, făcute la 1574. Este vorba de manuscrisul 873, un Evangheliar slavonesc,
de redacție bulgară, copiat în 1572. El a făcut parte din colecția de manuscrise slavone a cunos-
cutului activist al Renațterii bulgare, Naiden Gherov.1
Ms. 873 are 257 de foi, de dimensiunile 30 X 21 cm. îi lipsesc primele 77 de foi (ața
cum se poate deduce din numerotarea caietelor), cit ți unele foi din interior.
Hîrtia provine probabil din stocuri diferite, unele foi fiind mai aspre, altele mai netede.
Are ca filigran ancora in cerc (două tipuri), din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Din legătura in scoarțe de lemn îmbrăcate în piele frumos ornamentată a rămas numai
ultima scoarță.
Pe foaie sînt cîte 20—21 de rînduri, cu un scris de 5 cm., în cerneală rădăcinie, bine
păstrată. Titlurile sînt în roțu ți verde deschis.
Manuscrisul este împodobit cu frumoase ornamente ți inițiale care amintesc insistent pe
cele din tipăriturile lui Macarie ți Coreei. De altfel, tipul acesta de ornament care se detațează
net intr-un album de ornamente (in curs de elaborare) de manuscrise slavone din colecția biblio-
tecii, ne-a trezit interesul pentru acest manuscris. Realizate în negru, galben, verde ți roțu,
ornamentele ți inițialele conferă manuscrisului o reală valoare artistică.
Ornamentele sînt de patru feluri:
Un frontispiciu mic, simplu, asemenea celui reprodus în Bibliografia românească veche, I,
p. 15, colorat în roțu, verde, galben, negru se găsețte la Predoslovia evangheliei lui Luca (p. 74r)
ți la Predoslovia evangheliei lui loan (p. 165r).2
Un frontispiciu, de asemenea mic, din cercuri împletite, colorat in galben, verde, roțu,
împodobețte pagina cu sumarul evangheliei lui loan (p. 164v). •
Un frontispiciu mare, * similar cu cel reprodus în BRV, I, p. 10, apare colorat în galben,
verde, negru, roțu, la începutul evangheliilor lui Luca (p. 75r) ți, necolorat, Ia pagina unde se
indică numărul evangheliilor de peste an (p. 235r).
Un frontispiciu mare, realizat din două cercuri împletite, colorat în galben, împodobețte
partea de sus a paginii a 15-a. *
Inițialele sînt ți ele de mai multe tipuri. Unele,' puține Ia număr, sînt identice cu cea din
Evangheliarul lui Macarie, reprodusă în BRV, I, p. 10. Altele, ți mai puține, sînt identice cu
tipul de inițială folosit frecvent in Evangheliarul lui Macarie BRV, I, p. 20, nr. 32—37). In
două din inițialele de acest tip (p. 165r, 253r), Radu ți-a însemnat ți numele.2 Inițiala predo-
minantă este de tip floral, simplă, uneori rudimentar executată,' similară cu cea din Evanghe-
liarul lui Macarie (BRV, I, p. 20, nr. 40).
Cuprinsul manuscrisului îl constituie cele patru evanghelii (cea de la Matei fiind de la
zaciala 105). Urmează apoi:
Сказан!« njrktMAuiiii sxcire л!та числе ц-плсхо1 (Spunere cuprinzind numărul evangheliilor
pe tot anul; p. 235v— 236v).
Сказан!« «ж« на »ctik днк длъжнз« плати ел цтл!< шда^ь axciro л-Ьта (Arătare <а evan-
gheliilor> care trebuie spuse în fiecare zi; evanghelii în duminecile de peste tot anul;
p. 236v - 242r),
1	M ■ n i o S t o i a n o v, Ракописноша сбирка на Найден Герое, tn ,,Известия на Института за литера-
тура" HAN, кв. XVI, 1965, р. 141.
• Fig. 1
•Fig. 2
* Fig. 3
•Fig. 4
•Fig. 5
•Fig. 7
• Fig. 6
https://biblioteca-digitala.ro
368
MARIA RÄDULESCU
въверннкъ «t-Mk мсцм (Adunare а 12 luni; р. 242г — 251v)*,
OkisihIi как» п»д»е»1тъ »ьр^татн по въс|дн<внл ifrota (Arătare cum ве cuvine eă se afle
evanghelia zilnică; p. 251v — 252r),
Прокнм1нн къскрснн на ofTpvHfcrv (Prochimenele învierii la utrenie; p. 252r),
Tablou de glasurile ți evangheliile la utrenie (p. 252v — 253),
însemnări (p. 253r — 257v).
în privința ornamentării, nu. 873 prezintă numeroase asemănări, dar ți unele deosebiri,
față de Evangheliarul slavon din 1512 al lui Macarie. Același lucru se poate spune și in legătură
cu organizarea cuprinsului acestor două texte. Identic în marea majoritate, el prezintă unele
diferențe în ultima parte. în timp ce in ms. 873, după « Arătare cum se cuvine să se afle
evanghelia zilnică», urmează « Prochimenele învierii la utrenie», apoi Tablou de glasurile și
evangheliile la utrenie, in Evangheliarul lui Macarie, urmează (numai) « Arătare a glasurilor
evangheliilor pe dumineci și a apostolului evangheliei» Оуклэь глеевом nț-raîiMk въекреннм н
лпелй Щт).
Și în privința particularităților de limbă, ms. 873 prezintă unele diferențe față de Evan-
gheliarul lui Macarie. Unele dintre ele ca:
Ms. 873	Ev. 1512
HCKdlUf П0ДОЕН4 Кр-kMHIHd	HCKdlllI ПОДОБНА RptMIHf
d3Tk НИКОЛИ Ж1 СЪЕЛАЖНАТ CA	АЗК ННК0ЛН Ж1 СЪЕЛАЖНА CA
»	W	t
ОЧН MOH	041 мои
H Ш1ДЕ Oț'AdKH CA	H Ш1ДК Oț'AHKH CA
Matei, zaf. 108	Matei, za£. 108
ar putea fi privite ca greșeli datorite copistului Radu, pe care însemnările sale, așa cum remarcă
și B. P. Hasdeu ni-1 arată un foarte slab cunoscător al slavonei.
Tot pe seama lui Radu ar putea fi pusă
ckEpdiui ca dpjpipim
pIMT CI H IKI
id.
Altele însă, cum sint:
KTk OCTdKAlHÎI rptjfWM
KTk A^K KTk PAKA pe
CK-kA^TIACTR^'ITf
id.
i notarea sporadică, în ms. 873, a lui a prin 6:
СЪЕРЛША CA JpțYtpiHI
pi4IT CA H 1Ж1
id.
КЪ OCTdKAlHÎI гр-крикь
КЪ AOțlț’k КЪ ГАКА pe
скЪд-Ьт1лсткжтк
id.
cu greu ar putea fi explicate ca datorite neatenției sau ignoranței lui Radu în materie de slavonă.
Ele presupun folosirea unui alt original decit Evangheliarul lui Macarie. De altfel, și faptele
din categoriile anterioare e posibil să fi fost preluate de Radu din originalul folosit, pețtru că
ele pot aparține tot atît de bine oricărui alt copist moi puțin pregătit.
Intrucît nici la Sofia, nici la noi nu am avut un exemplar al Evangheliarului slavonesc
din 1562 al diaconului Coresi’, nu am putut urmări raportul dintre acest text și ms. 873.
1	în Jlfsaețoeioo stat indicați sfinții slavi Sava (p, 264 ți Simeon (p. 247 ), ca ți in evangheliarele Ini Macarie
ți Coresi, edițiile tn slavoni ți ~»>«a-s
1	ManiuCrțpinl romdnaae din 1574 aflilor la London tn Briluch Mussum, tn a Columna lui Traians, 1882, p. 57.
1	Nici la Biblioteca Academiei RSR ți nici la biserica Sf. Nicolae din Brațov nu exiști exemplarele menționate
n BRV, p. 46 ți 48.
https://biblioteca-digitala.ro
UN MANUSCRIS AL LUI RADU DIN MĂNICEȘTI
369
In afarA de ornamentare, ms. 873 mai atrage atenția prin numeroasele și interesantele
sale însemnări. Cea mai amplă și importantă pentru noi se află la p. 253r — 254r, scrisă de
Radu din MAnicești:
HSBOAtHÏIM ОЦД Н ЕЪПЛЪЦИнТ(М СНА H
СЪ1ШСТВТ«М СТГО др П0Н1Ж1 ИЖ1 въ
тронцн ПОКЛАИ-kfMÏH БГЪ БЛГ0НЗВ0ЛН
црковъ скол нсплъннтн стымн книгами
ВЪ CAABOCAOBÏf И ПОЛЗМ ПрОЧНТАМЩНМ
мго ради и дзъ въ уд 64 клдгов-крнТн
и бгоранимГн и сдмодръждвнТ господар
Iw Алехандро КО1ВОД и гднъ въеж зсмл<
оугровлдуТнскон и подйндвТю снъ пр-к-
довраго и велнкдго господина Iw йл«-
^андрй кожод възревновду поспкшжПм
стго др и дзъ cM-kpcHÏf окааннаго и
гр"кшндго радул граматнк снъ драгим
m — m	'
w мъшчщн w съсдтство тслормдн блнзъ
w рош пазар. Исписду сТю стыю вжетв-
ною книг т« грЙ1углк прък’к* нас ндйчн
за Btpa урст!анска и паки вратй млн
СА ВАМ И КОЛ-kHWM КАСАЮ СА АЦИ БЙДСТЪ
ЧТО ПОГркШЖНО H BIH ПОПОВ1 дуовннцн
H BIH д!аци H BIH грдмдтнкн чътжцн
ИЛИ ПНШМф» ЛЮБВС РАДИ уВ( РАДИ
HCnp-kfiAtfTi НА 1Ж( беръдно потъцмв-
шну CA HA СИ ДкЛО БЛСВНТ1 A Hf КЛЪ-
н-ктс понеже не пнеду дуъ стык нн
дгглъ нъ р8кд гркшнд и 8стд вренна и
дув 8ннл1н и окддннын и гркшнын дзъ
Радул граматнк многогрешный и паче
влас въ главк моей понеж вратж много
m
мн вило жал w влашкое земле а помного
w Рдд8л воевода снъ пркдоБрдго н
Cu voia tatălui și întruparea fiului și coborîrea
duhului sfint. Pentru că Dumnezeu cel întru
treime închinat a binevoit să umple biserica
sa cu cărți sfinte, spre laudă și spre folosul
celor care citesc, drept aceea și eu intru Hristos
Domnul, binecredinciosul și de Dumnezeu
păzitul și domn de sine stătător, Io Alexandru
Voevod și stăpinitor a toată Țara Românească
și al părților de peste Dunăre, fiul prea bunului
și marelui Domn, Io Alexandru Voevod, am
rivnit cu ajutorul sfîntului duh, și eu, cu
smerenia amăritului și păcătosului Radul
Grămăticul, fiul lui Drăghici din Mănicești,
din vechinătatea Teleormanului, aproape de
tîrgul Roș, am scris această sfintă dumne-
zească carte, Tetraevanghel, mai intii pentru
a ne invăța despre legea creștinească. Și iar
mă rog vouă, fraților, și mă plec in genunchi,
dacă va fi ceva greșit, și voi, preoți, duhovnici,
și voi, diaconi, și voi, grămătici, care citiți
sau scrieți, pentru dragostea lui Hristos să
îndreptați, pentru că cu usirdie m-am străduit
la această faptă. Binecuvîntați, nu blestemați,
pentru că nu a scris duhul sfint, nici înger,
ci mină păcătoasă și gură pieritoare și suflet
umilit și amărît și păcătos, eu Radul Grămă-
ticul, prea păcătosul mai mult decît părul
din capul meu, pentru că, fraților, tare mi-era
dor de Țara Românească și mai ales de Radul
Voevod. fiul prea bunului și prea cinstitului
https://biblioteca-digitala.ro
360
MARIA RÄDULESCU
клгочстнклго и вмикаго Iw Л1нрч^ BOI-
ВОДЪ ГПДНЪ 3rpOKA4țÎHCKO( SfMAf. H
ПЛКЫ BpdTll ПОВ-кЖДЪ кам калТ* чюдо
тогда когн начинл стго Iwaxua глава
въ начало Б-k слово н слово бЪ кв б8.
Испнсах крат'и велика лоза съкръшнх с и
нзлезоу вън-к а «дна мо^а смръдна Б-к
вел)! зкло дод| н спаднлу на тетрагъ
н нспнх мн мастнл8 w татрагъ н
8плювах мн лозата. азъ грешника рака
бжно Рад8л внд-kx «н н разгнккахм са
на нем вали stao. Вукатн ан помншл-кахм
како зло съмртк да погвка ан нзвадом
едно око н скъсно м8 адно крнло а тыс
рач о горе мн-k вратн мое зацю тн
мене тако зло съмртк погввншн. И пакы
млю кас врат!а просткта sie мене а бг
да простн вас въ цретко нксноа. амннъ.
амннъ. амннъ.
Io Mircea Voevod, Domn al Țării Românești.
Și iarăși, fraților, vă povestesc o mare minune.
Atunci cînd am început capitolul sfîntului
loan « La început a fost cuvîntul și cuvîntul
era la Dumnezeu », am zugrăvit, fraților,
un mare ornament. L-am terminat și am
ieșit afară. Iar o muscă scîrboasă, foarte
mare, a venit și s-a așezat pe caiet și mi-a
sorbit cerneala de pe caiet și mi-a murdărit
ornamentul. Eu, păcătosul, robul lui Dum-
nezeu, Radu, am văzut-o și m-am supărat
foarte tare pe ea. Am prins-o și m-am gîndit
cu ce moarte strașnică să o pierd. I-am scos
un ochi și i-am rupt o aripă. Iar ea îmi zise:
« Vai, mie, frate, de ce mă pierzi cu asemena
rea moarte!» Și iar mă rog vouă, fraților,
să mă iertați, iar Dumnezeu să vă ierte pe
voi în împărăția cerului. Amin. Amin. Amin.
La o distanță nu prea mare, după un spațiu în care o altă mină a scris:
H пакы молю кас въ цретко нксноа амннъ. амннъ. амннъ.
ее continuă însemnarea lui Radu:
И ПО Ulte ciH СТЫ H БЖСТКНЫ книг гламын
татрваглъ мсца апрнл ка днъ а съвръ-
~	__ _________ _____ m
шншас мсца 18л'|н ri днъ. Испнсах w
BHTif къ лкто знп въ то вр-кма Б-кша
црв салнмъ а на влашкоа замла ала^андрЗ
ВОаВОДЪ.
Și s-a început această sfîntă și dumnezească
carte numită Tetraevanghel în luna aprilie,
25 zile și s-a terminat în luna iulie, 13 zile.
Am scris de la facerea lumii în anul 7080
[1572[. în această vreme era împărat Selim,
iar în Țara Românească, Alexandru Voevod.
Scrisă cu litere cursive, cu o inițială foarte frumos executată, prevăzută și ea cu numele
lui Radu, această însemnare este precedată de cîteva rînduri cabgrafiate în maniera textului
https://biblioteca-digitala.ro
7W
*
Y
■m At* '<«Ua мnt^^o^tн etăți
MMfTCA • nttO3M»nntĂt1C^
■lHfl «NUMU
rwTiAMirriria • naitbu
NCAOBA rt/M4<lAAK><TH HA
c^uni ammmm » mi mi iw ino
ro <FO	. flATfMfWHMt
0B(ANKOIU< vrouod Mr^rr4jpi
wrb Ai ti a OHtrițM • ciro^ia
I*t £M|A * TMA* tUTfO<TA w
TÎCKAn|O<OAA . nm tU mtuur
unici hfAiHMMro i»€An«<MAro
HAKACAHM « HAMWMAkAI riCHHH
. UI(O3U H^-riHUHAM hA
ÎVO <rihtTkcerO ț* AO NIMflA^OTM
Fig 1. Frontispiciu la Predoslovia Evangheliei lui loan
(fila 16âr)
Biblioteca Naționala « Chirii și Metodic » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro

f.' ' | niinaj^H^t	ö»imw
<	..nniin mint nit . ~ caua ft
,. MMM •	i
O A Vllt T^RA f < AT 4 M 0<Mm4tM1M
<> aa^I . d hath xrtrt iß ki A £
¥ m*kr . cy^<TiuAjc>A4<>M ă
• ik . 6	- 0 fOMA«nnc A'kuni
ti < 44^11 /«! <&
Jm ööcuwn -iî iii JngnÄ jn /»«
yl M<A»H«44Hfft » en'UM*4MN ’
5» v IMMIUMT't • . ön«MOIM«M«r^
Atarirt .fli« i'i <•*
AA -iii;
Fig. 2. Frontispiciu la sumarul Evangheliei lui loan
(fila 164v)
Biblioteca Națională « Chirii și Metodie » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
MU tUUd ■<l»t . MHOMf
pĂ’ T1*4®* V* «*< •a»3*i
M ăi** ^u*^li,, nc4^ru ruaMtii
’ ' M»®A . M^Ol/U^in^no p
«’MAOMU^- ■uawcihHjLnenMT H
nri HUMTN a^mmmiL]
K
I
P w -F b y 1417 r/lW hu K
g WH &M äwb F
H hA,o*\fThq
^""T* «K»«icT* OM^airraoM
Fig. 3. Frontispiciu la Evanghelia lui Luca (fila 75r)
Biblioteca Națională a Chirii și Metodie» din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
iți-n UMovfUtMq* «ro
mnuu	fro HAllkCIl*
WH1U • Â4^MM *r<AM» A HO I A A*
n<NrfUOH4 • AAM^-TO^HMkéro
№l*</I^HjUlf 11«rp NN KM « CI
Ttcțnau ntio»tHA»i'xtnn vuiut»
ni^aiÂîi^ lAotatt
AftWlloX«« •€>«*♦•** U ^*A1 (	' v
’V^A^a^tlUÔMÜ - €^MHH4AI<ATt
\ rft,uV" iAoatt airAAUiA p»
♦:
Fig. 4. Frontispiciu in text, (fila I5r).
Biblioteca Națională «Chirii și Metodie» din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
C «<«<4
wAAr* •
>l|OMA*»fflU4 • fl
p<44F4«MltUb • 0
Af«MU«T4^N .5#
MHAM4H f AJA f AMA . Ö .
<	N^V^nHMH 4nii • IJ 4t
Ș CtllCHKHfHTYA • Ä MJ, 4
JOJAIH. V M ,
Fîg. 5. Inițială la sumarul Evangheliei lui Marcu. (fila 16r).
Biblioteca Națională « Chirii și Metodie » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
Fig. 6. Tip de inițială
MMOT4 jiTMMH
MtWrurtUiTi Mfiwă..« a
'1 (Jfurttrkn^nHi\7aittiiiif^i
I»«« • a»<i|KM#iMu#
WMi«	, mmm
Mm nt^wrmiuMS
HOSFO ’> 4$H»ÄÄj»
H . V««™ №	„
eeițtfNocro •
itftüi »ßtixtrt
• M W°rr“X*K*r.
TfOfwu« tist w • l9•’tlмf,
46
Biblioteca Națională « Chirii și Metodie » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
Fig. 7. însemnarea lui Radu Grămăticul, (fila 253').
Biblioteca Națională « Chirii și Metodie » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
Hd HA’ÂiM/Uf/f «UH<WK
*	'	* 'X * *1»'	4»	.. -
B41i|( tiuit k’i« mirttTii . tiräfA "'A/h
A	»•	<*'*	..	'
•'<* n«m hflm-i>thtwiui<acn«mih><
vmtmh^mkhhi'h i’atiiniTiT^ytfvxk
X. l'JlM’iriHi'H Ai/iMiiicțfrMni'H«« ■ ’
> . »«utHHrK b«HH^ lUU'inHrn^k . ‘
HtU'ttlHrH Kt|MH ll»\ctnHIH>vhl«y •'
3 nA*nM<TiniT^^iiinu^TWMÖ»»< • • '
:
s
Î
È.
etAUHHiAMHMlÄMHHl' '
lUlKAtTL^ AKCTVn4KI,h«(HJ<ll»KA4TH
äxi«iiHHuiA'ti|A' iHfl'uu
4HÀTfM4 AH ATILLA A4Wf^»Tli :~J.<
w J.U.1T>4	» n»a<^4
■ .	il . 4A-.	lv t

Fig. 8. înseninarea popii Pîrvan (fila 254v)
Biblioteca Națională « Chirii și Metodie » din Sofia
https://biblioteca-digitala.ro
UN MANUSCRIS AL LUI RADU DIN MA.NICEȘTI
361
manuscrisului1. Aceste rinduri reproduc începutul Epilogului din Evangheliarul slavonesc
al lui Macarie *:
БъсмкидцВ H пркклгомоу БО^ СЛАКА H
ЫЛНЧ11 ДАЛфОМОу ськръшитн къгкко
ДкЛО БЛГО ИЖС О №МЬ НАЧННА1МЗ. Томоу
СЛАКА Н ДрЪЖАКА КЪ БкКЫ RkKWM АМИНЪ.
A-tot-văzătorului ți prea bunului Dumnezeu
slavă ți mărire, celui ce dă a se săvirți orice
faptă bună întru dineul începută, aceluia
slavă ți domnie în vecii vecilor. Amin.
Pe p. 70 , în spațiul rămas liber, după terminarea evangheliei lui Marcu, Radul Grămă-
ticul a mai făcut o însemnare:
ТОГДА КОГИ ПНСДХ рАДОр грАМАТНК CI» Atunci cînd am scris (eu) Radul Grămăticul
m	acest Tetraevanghel, tare i-a (sic !) fost dor
ТСТрЗКАНГМ МНОГО МО БНЛА ЖАЛ W КЛА111-
*	de Țara Românească.
КОС земле.
în partea de jos a aceleeați foi, el a mai notat cu un scris azi abia lizibil:
ЛЮемЗ ПрккТ13ЛЮКЛ1Н0М ÎW рдд3л КОС- Mu,t Prea iubitului meu, Io Radul Voevod,
КОДА гдн8 нашсмЗ снъ пркдокрдго Iw Donmul n08tru’ fiul Prea bunului 10 Mircea
МНРЧА КОСКОДЫ.	Voevod.
între aceste două însemnări se află un desen foarte slîngaci, reprezentind o mină cu un
condei, alături de care, cu cerneala ți caligrafia primei note, este scris: дръжаг n<p8 («țineam
condeiul») .
Pe p. 254v, în semiunical, se află o altă
ИзколснТсм ОЦА H К-кЛЛЪфСНТсМ СНА H
СЫШСТКИМ СТГО ДР Н ПОМОфТю npt-
чстТю кадчцс нше бц« н къссх стыу.
сего рддТ 1лр8дн)С дзъ полк п-ьркдн.
kthtwp пнеау сТю стыю кжсткно^*ю кни-
гой глсмТн т«трорутль.
БК ДА простить Rk4HA СМО^ ПАМСТЬ. -
Помкнн ГН КЪРБАН къ цретко нксное: •
пом-кнн гн конна пом'кнн гн рад к.- ~
пом'кнн ГН Корю [scris deasupra] Н Торо,
пом'кнн гн л*кпоу.—
Бк да простить тку дин къ цретко
нбснос: ~
ккчна смоу памст. амннк. аминь, алшнь.
însemnare, continuată cu un fel de pomelnic3:
Cu voia tatălui ți întruparea fiului ți coborîrea
sfîntului duh ți cu ajutorul preacuratei noastre
stăpîne născătoare de Dumnezeu ți al tuturor
sfinților. Drept aceea am trudit (m-am stră-
duit) eu popa Pirvan, ctitor, am scris această
sfintă dumnezească carte numită Tetrae-
vanghel. Dumnezeu să ierte. Vețnica lui
amintire. Pomenețte, Doamne, pe Vărban în
împărăția cerului. Pomenețte, Doamne, pe
Voina, pomenețte, Doamne, pe Radu. Pome-
nețte, Doamne, pe Culiu ți pe Toro. Pome-
nețte, Doamne, pe Leapu. Dumnezeu să ierte
sufletele lor in împărăția cerului. Vețnica
lui amintire. Amin. Amin. Amin.
1 V=i fig. 7
■ Veți fi BRV I p. 17-18
* Vcxi fig. 8
https://biblioteca-digitala.ro
362
MARIA RÄDULESCU
npOKAlTk Aă HIC TOH	MAKk KOI Iții ROKAdTH	Blestemat să	fie acel om care va	îndepărta
— m	'	• •	’ •	această carte	de la copiii popei.	Anatema,
CI» KHHr W nORHHCH	A*KlțA: AHATIMA. AHA-
* *	-	anatema, anatema să fie!
TfMA AHATIMA Aă K^'AfTk : —
Plecîndu-se, desigur, de la faptul că, atît in însemnarea lui Radu din Mănicești, cit țî
în cea de pe p. 254v, a popei Pîrvan, se spune « am scris această sfîntă dumnezească carte
numită Tetraevanghel», în Catalogul manuscriselor slave din Biblioteca Națională din Sofia,
voi. III, s-a considerat că manuscrisul a fost copiat de popa Pîrvan și desenat (ornamentat)
de Radu Grămăticul '. Istorioara cu musca, din care reiese în mod cert contribuția lui de dese-
nator, cit și folosirea, în legătură cu activitatea sa, a verbului Hcimcaxa am scris», dar și a am
desenat», au condus cu ușurință spre această concluzie.
Compararea scrisului din ms. slavon 873 cu cel din Tetraevanghelul românesc (in fotocopie
la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România), deși stilul celor două caligrafii diferă
puțin, fiind mai solemn in primul *, indică pentru ambele manuscrise aceeași mină ’. Printre
altele, am putea menționa prezența in ambele manuscrise a unei forme speciale pentru litera 6,
foarte rar folosită in perioada respectivă, dar caracteristică scrisului lui Radu din Mănicești.
Așadar, intr-adevăr, după cum afirmă in însemnarea sa, Radu Grămăticul din Mănicești a scris
acest Tetraevanghel slavonesc, manuscrisul 873.
Ms. 873 reprezintă astfel una din numeroasele cărți pe care Radu Grămăticul, așa cum
relatează in Epilogul Tetraevanghel ului românesc din 1574, le-a scos la lumină, in timpul șederii
sale in Bulgaria, unde fuge din pricina lui Mircea Ciobanul și a fiilor lui:
a ... iată eu am muncit, păcătosul și ticălosul, Radul Grămăticul, fiul lui Drăghici din
Mănicești, de lingă orașul Ruși, pe riul Vede. De acolo fugii de-ntii in țara Macedoniei la orașul
Nicopole, apoi venii intr-un sat numit Novaiceni, pe riul Osma; și aci am scris multe sfinte
dumnezești cărți zise tetraevanghelie și sfinte psaltiri și penticostare și octoiburi și metafraste
și canoane și comentarii și sfinții apostoli, scriind multe mari și mici, pină ce am străbătut in
adincul sfintei Scripturi__» 4
însemnarea popei Pirvan nu este datată. Epitetul ctitor, cit și formula cu care se încheie,
caracterizează această însemnare ca fiind a unei persoane care a contribuit cu ceva pentru
pomenirea ei și a familiei. Contribuția popei Pirvan, in cazul de față, a constat in faptul că
a scris, adică o pus să se scrie acest Tetraevanghel. Folosirea termenului a scrie cu sens factitiv
o mai găsim și in alte însemnări, ca de exemplu în cea din ms. sl. 266 din Biblioteca Acade-
miei Republicii Sosialiste România, Minei pe luna mai, copiat în 1534—1536 de diacul Gavril:
« A scris această carte și a cumpărat-o jupan Vlaicul, mare logofăt...» (apud P. P. Panaitescu,
Manuscrise slave din Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, voi. I, p. 163).
Ținînd seama de aceste fapte, putem considera însemnarea de pe p. 254T, a popei Pirvan
ctitorul, ca fiind a persoanei din inițiativa și cu cheltuiala căreia Radu Grămăticul a scris acest
evangheliar.
Scris in 1572 de Radu din Mănicești, in Bulgaria și nu in « România», cum consideră
M. Stoianov 6, ms. 873 ajunge probabil curind in Țara Românească, de unde in 1605 trece din
nou in Bulgaria, prin cumpărarea lui de eromonahul Vasilie din Tirnovo de la popa Cristea din
Țara Românească, așa cum reiese din însemnarea de pe p. 256T:
llHCAf A3*k TiptMOHAjfk KACHAHA KO K8RH CIA TITpOlPAI W HOR KpCT% W KAAIUKA
3IMAH 3A XA H C Acpf K K A^T x3p H rH [1605] npH IVCKHțlfHATO AtÎTpOnOAHTA
Kup-k IpklMI Tp*kHOCKArO.
1	M a n i o Stoianov, Hriato К o d o v, Опис на славянските рокопнси в Софнйскатв народна
библиотека, voi. III, Sofia, 1964.
• Este interesant de menționat că Trirtunnghelul românesc din 1574, deți este o comand! domnească, se prezintă
mai puțin îngrijit ți tn privința ornamentării. Probabil că faptei se datorefte fi timpului prea scurt acordat — Э iunie —
14 iulie. TetramingMui românesc este tn deosebi defavorizat de inițialele folosite, toate de tipul floral, lntr-о execuție
mult inferioară celeia de acelafi tip din m« 973,
• Mulțumim cu aoest prilej tov. Aramă Delia, de la Secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Republicii Soda-
riște România, care ne-a ajutat tn aceast privință.
4 După В. P. H a s d e u, lucr. eit., p. 54.
* Lucr. cit. p. 142.
https://biblioteca-digitala.ro
UN MANUSCRIS AL LUI RADU DIN MĂNICEȘTI
363
De la eromonahul Vasilie, cu prilejul fugii acestuia, este cumpărat de ctitorul Peno, așa
cum se menționează într-o altă însemnare nedatată, tot de pe p. 265v:
'	~ ui
иги Б«жа «ромонаук кьснлна на загюр« азъ тнторь шно копну си« т»тро«нл1« ш
васнлна за ас аспри. бъ да прости п«на къ вЪкн в1комк.
în 1634, Tetraevanghelul scris de Radu Grămăticul este legat în Enina, de Vărban, care
consemnează acest eveniment pe p. 2S4T, sub însemnarea popei Pîrvan 1:
m *	Ц m
w кита въ лЪт «зрмк [1634] повезау азь кръканъ граматннкь w село ьлннна
на казанлъшкн кадалъкь сТ» traYf стмВ wiy» и чюдотворцЗ ннколй за pY аспри,
m
а мое шткчъство w град тр^нова.
Din însemnarea de pe p. 256T reiese că de această acțiune s-au îngrijit Stoian Peov; Boico
Stoianov, mama lor, Petca, și Stoian BoiCov, căruia i se recomandă același lucru și pentru viitor:
да ci знай« како повеза cYa книга стомн-ь п«швь и бончо сотановь и матн «го
штка и паки стомн-ь бончое-ь когда с« cY< «гл!« порВшитк да с пов«ж« стомнъ
БОИЧОВЪ И БГЪ да уН простить аМННЪ, ВЬ цретко Н«Б«СНО< ВЪ В^КЫ аминь БК
в-Ъкы аминъ бк л-кт „зрмк [1634].
în 1665, Tetraevanghelul 873 aparținea minăstirii Sf. Nicolae din Tirnovo, așa cum arată
însemnarea de pe p. 73T:
>	>	>	•	• •	m
Този fBKarrtAia нма на монащнр сф«та Школа« и koi и ци на скадн w тозн мона-
щир афоркам и дВсата и клавата м«с«ца maia ib в л«то „зрог ]1665]. в«кнл
торноскн митрополита кгр Г«раснм.
Din alte donă însemnări nedatate reiese că Tetraevanghelul acesta a mai fost legat de
două ori:
p. 257r: Да ct зна« cY«o книг» глалш т«троУ»гл1« како ca порушила та и пок«за
мнрчо и ж-Ьло и шца «го станчо и вале и мат«рн «го станк« довро мнрчо рВсо
черно и бог да гн прости аминь в-ь цретво нксное.
р. 257v: да се зна« сию книге какь к-кше са порешила. [Cu altă mină]: помкни
гн ракы бж7ю ннкола радо крсто гето нокш пено стомн« ншвко кр!сто стойка
ювань неда керо шко довро нндклко гето рачо цоно слава ювана стоно кеда
горане школа.
în afară de însemnările legate direct de soarta sa, Tetraevanghelul slavonesc din 1572
ne oferă și altele, care conțin informații de domeniul istoriei. Astfel, pe f. 73v, cineva relatează
pentru urmași, in cîteva rînduri foarte expresive, una din numeroasele tragedii ale istoriei
Bulgariei sub stăpînirea turcească, cea trăită în 1623 în satul Măgliș:
Да сь знас когн t послал-ь црь [deasupra:] Al «уметь сГлна склава та « дошили
•	~	'	m	_	~	’
«f с«ло Л1аглнш мсца г«наврГа ri днь та з«уа w Маглиш хп и ri пннч«рч«та а
* Veri fig. 8
https://biblioteca-digitala.ro
364
MARIA RÄDULESCU
склавъ р*ч* на с*ло д* кн попок а село кокладнеа попок* рскор к*жар на мана-
стнръ. бклакк проводи колкчи* и на ммистирк за попок* а попок* тдмъ и* кер,
нъ токо монах и «Рамонах гсрькасТ* н монах анастасТ* н монах когослок н монах
ет*фанк та кал8г*р* нзкнха н монах пленнх- Тако да знает* крат1* послать коТ
~	т
дод*т* когн ч8*т» склакк д* Гд* a kY* дал*ч* да »гат* w сТлна склака штн що
сопроводил* страх т«4 Брата.
wx wy шкаянн Гришин ко лето хзрла [1623] при митрополита тронокскнго
Гаврила. [Să ее știe cînd a trimis împăratul Mehmet pe Sclav cel Puternic și a venit în satul
Măgliș, luna ianuarie, 13 zile. Și au luat din Măgliș 93 de ienicerași *, (sic!). Iar Sclav zise
către sat: «unde vă sînt popii? «Iar satul a pîrît pe popi, ziseră: «au fugit la mînăstire».
Sclav a trimise 8 poterași la mînăstire după popi, dar popii nu erau acolo, ci numai
monahul și eromonah Ghervasie, monahul Anastasie și monahul Bogoslov și monahul Ștefan.
Și pe călugări i-au omorît iar pe monah l-au luat ostatec. Așa să știți, fraților, care veți veni
după <noi> cînd veți auzi unde vine Sclav, iar voi departe să fugiți de Sclav cel Puternic,
pentru căci că au băgat frica în oameni acești frați.
Oh, oh, amărîții păcătoși, în anul 7131 [1623] în timpul Mitropolitului Gavrilă al Tîr-
novo-lui.]
Alte două însemnări, una pe p. 254r (sub însemnarea lui Radu) și alta pe p. 256v, se referă
la evenimente din istoria Imperiului turcesc:
1.	да с* зна* кота * хмнль ЧРК терски да кн* о\*ртама чаро къ л-кто
«зрев [1684] ВО Т»Й кр-км* вкш* ВЪрЛО СОуша амино. [Să se știe cînd a mers împă-
ratul turc să bată pe împăratul Urtam, în anul 7192 [1684[; în vremea asta a fost tare
secetă. Amin.]
2.	да с* зна* когда с* промини цро тврскы с^лтано м^хм^то и стана
соултанк сюлюман к лкто „зргз [1689] a w рож х&а >ахпн [1688] тога вкум!
Hă V01 ЧрОК(НО. [Să se știe cînd s-a schimbat împăratul turc, sultanul Mehmet, și a devenit
sultan Siuliuman, în anul 7197 [1689], iar de la nașterea lui Hristos, 1688. Atunci eram în an
bisect.]
Informații de domeniul istoriei se desprind și din însemnările lui Radu Grămăticul. La
sfîrșitul amplei însemnări de pe pag. 253—254, el a ținut să menționeze că în anul realizării
manuscrisului, 1572, în Imperiul turcesc era sultan Selim, iar în Țara Românească era domn
Alexandru Voevod. Acest Alexandru, fiul lui Alexandru (cum se arată la începutul însemnării)
este Alexandru al II-)ea Mircea (14. VI. 1568—30. IV. 1574), despre care, în Epilogul la Tetrae-
vanghelul românesc din 1574, Radu Grămăticul spune:
« ...aș fi dorit să alerg în Țara Românească, la Alexandru Vodă, dar mă temeam să
nu mă prăpădească...»9
Numele lui Alexandru Voevod mai apare și la începutul însemnării lui Radu, dar desigur,
numai datorită uzanței de a se pune sub egida unui domn sau a unui mitropolit o asemenea
carte bisericească. De altfel, în acest loc, Radu Grămăticul nu a făcut decît să copieze înce-
putul Epilogului din Tetravanghelul slavonesc din 1512, schimbînd doar numele domni-
torului s.
1 N-am oprit uupra ipotezei c* avem de a face cu un nume propriu. în aeeat Bena poate fi menționat* fi
informația verbali a prof. Damian P. Bogdan c* tn 1938 i-a foit prezentat la Academie un act de tnt*rire dat de Mate»
Basarab lui Sclav ți fiilor lui.
1 Vezi B. P. H aed eu, op. cil., p. 54.
• Vezi ți BRV, I, p. 17
https://biblioteca-digitala.ro
UN MANUSCRIS AL LUI RADU DIN MĂNICEȘTI
366
Domnitorul către care se îndreptau gîndurile lui Radu Grămăticul era Radu, fiul lui Mircea,
menționat fi el în însemnarea finală, ți căruia de fapt îi închină această lucrare, așa cum reiese
din rîndurile de pe p. 70v.
Ms. 873 prezintă pentru noi o deosebită importanță. El este a doua lucrare cunoscută
piuă acum a grămăticului Radu din Mănicești. Existența acestui manuscris confirmă cele men-
ționate de autor cu privire la activitatea sa în perioada petrecută in Bulgaria.
Lucrările sale, dar mai ales amplele însemnări . — cu pasaje copiate sau imitate1, dar
și cu numeroase date personale prezentate simplu și emoționant — ne conturează o figură inte-
resantă a vieții noastre culturale din trecut. Prin viața și activitatea sa, Radu din Mănicești
mai ilustrează o pagină a istoriei poporului nostru și a relațiilor lui cu cel bulgar.
1 Astfel, de exemplu, apelul cAtre âtitor, pentru iotarea eventualelor grețtU, dt fi explicarea causei lor (pasaj
reluat fi In Epilogul Tetraevangheinini mrr^rrr) ne tntlmpinA fi tn alte InsemnAri de copifti, cum ar fi tn Tslrasvon»
ghtlul alavoneec din 1537, tnceput tn Țara Românească fi terminat la Muntele Alhos, la cererea egumenului Misail de la
mlnâstire Bistrița (mr. 744, p. 381, Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România. De altfel, cu acest manuscris,
foarte frumos executat, Tstrosuungâslul slavonesc din 1574 are comune fi unele ornamente. Apropierea făcuti nu vrea ai
demonstrexe dependența acestor două manuscrise. Unele dintre aceste ornamente fi inițial», cum am văzut, ne duc Inc*
la Evangheliarul slavonesc (1512) sau Lilurțhisrul alavonesc (1508) ale lui Macarie.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
UN PERGAMENT SLAVON DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL
XVII-lea
DIMITRIE GH. IONESCU
Printre documentele românești din secolele al XVIII-lea și al XlX-lea, aflate in posesia
unei vechi și numeroase familii, Conta (azi Contescu), din satul Lipia—Buzău, se găsește un
frumos pergament slav din secolul al XVII-lea.
Cuprinsul. Matei Basarab Voievod întărește, la 10 mai 1641, lui Dragomir și lui Lupu
din Gomoești mai multe ocine și vii de mică întindere, cumpărate în dealul Lipiei, în Cacaleți
și în Gomoești. Hotarele neexprimate. Credința domnului și a boierilor.
Original slav, pergament gros (37 X 27) avind marginile neregulate; act solemn, scris
într-o cursivă citeață și frumoasă, puțin deteriorat la colțuri din cauza inpăturirii; invocația
simbolică împreună cu inițiala sint împodobite cu înflorituri în roșu și negru; celelalte majus-
cule, în roșu; pecetea aplicată pe hîrtie cusută cu fir de mătase roșie, căzută; subscrierea auto-
grafă a domnului în cerneală neagră peste monograma în roșu.
Dăm textul, traducerea și cîteva note explicative.
Л^НЛОСтТеЮ БЛЖ1еЮ 1ш Л1аТСЮ ВОСВОДа H ГОСПОДННЪ КЪСОН ЗеМЛН &ггррш-
влауТнское, внйк велнкаго н пр-кдовраго стараго покоТнншмй Iw Басарав вывода.
Дават господство мн сТю повел-кнТю господство мн1 Драгомиров
Н ЛЙП ШТ Гомопрн, ШТ СЙДСТБШ БйЗ, Н СЪ HHJ СЫНОВН СИ (ЛИЦ нм богъ даст,
■акоже да мй кт «у д*клйл Лнп'Гсн три погоане за виноградов* н полокнно н със
е, сеженн за шчннй оу полю, мн к а се 1тет нзврат, пшнеже ил\ сйт покйпнл
Драгомир н Лйп сТе г. погоане за лоз и тезн е. сеженн за шчннъ кипи пне шт
над бтънгач’к н шт над вйгарю шт ЛнпТю за „дс. аспрн гшт. ефеже шт при
днТе Мирив воевшд. ’И продал ест шнн за довроколю н вил ест тогда алдъ-
мъшарн по нме Бонко Търкъилъ н Драгомир Ботое. И пак покйпнше Драгомир
шт над Бладоул Онтъв й д-клйл ЛнпТш а. погон за внноградеу и със а. сеженъ
за шчннъ й полю за 7. аспрн гот. Н покйпнше Драгомнр н Лйп 8 Дклйл
ЛнпТш а. погон за лшзТе н «дна половин за чедвръте и със а. сеженъ за
шчннй оу полю шт над Батое за хатн. аспрн гшт. И пак покйпнл Дрггомнр н
Лйп шчннй оу Какалецн алн шт дм Барвйлшв сеженн ка. мнка се утнт нзврат
мт над Барвйл за „вр. аспрн гшт. Н пак покйпнл Драгомнр н Лйп шчннй й
Какалецн шт дм Барвйлшв сеженн л. шт над Л1ъннлъ н шт над ©тъннлъ
мнка се утет нзврат за ц. аспрн гот. И внлн сйт алдъмъшарн: втрое къпнтан
н Ллвйцъ н БаснлТе н втоТка Балнкъв. И пак покйпнл Драгомнр шт дел Пъйнкскъ шт
над Бладоул Мръз-k ks сеженн за шчннй шт посвйде елнка се утет нзврат за хау
1	Cuvintele subliniate «înt scrise tn original de doui ori.
https://biblioteca-digitala.ro
368
DIMITRIE G. IONESCU
аспри гот н били с8т сввдвтвлТи; Кърлнг н Калика и Драгомир Къннвл1. И
пакнжв покйпишв Драпомнр wчннъ 8 Гомоещн wt над Киа и ют над кратом сн
Дима wt дел оудркскъ аТ. свжвнн за ючннв «лика се утет изкрат за ф. аспри
гют. и кил кт алдъмъшарн: Илб8цъ и Драгомир Ялк8цъв8 и Басили
при днТе М нунен коекода. И пак пок8пнл Л8п8л и Драгомир wt Гомоещн
whhh8 8 Гомоещн десет ссженн за whhh8 и полокнно wt над Грозк и
wt над дъщерам сн Марика за у. аспри twt. със запне за npwAaHTe къ лкт
„зрмд и със скедетелТн напнеане 8 запне. И пак пок8пнл Драголхнр сынъ А8п8лок
wt Гомоещн wt дел Алк8цкскъ десет сежени за wчинъ wt над Драгомир сынъ
Б8нск wt Гомоещн за %• лспрн twt със запне за пркданТе къ лкт „зрмз н
кил ест тогда алдъмъшарн на нме: wt Б8зъ8 11лк8цъ кълъраш и wt Тъбъ-
ръщТ Л8п8л сынъ Стоек и wt Гомоещн БдснлТс сынъ Кърлнгок и СтоТка сынъ
Балнкък н Алк8л сынъ Мръзск и wt Бълншоаръ Дъннлъ сыпъ Гергек. П пак
пок8пнл Драгомир сынъ Л8п8лшк wt над Неделк сестра IsaHws н О цслТек 8 дкл8л
ЛнпТн дел нм за кнноград а. погон за кннограл, половин ракотал а полокнно
ц-клннъ за „ку. аспрн гот със запне и със скедетелТн на нм: wt ЯипТа Батое
и Д8мнтр8 н Драгомир и wt Б8з Плб8цъ стегар и БаснлТе Крълнгок. И про-
дадоше сТн кише речении нменнтТ людТс ннуне whhhc и кнноградТс whh за ннуном
доБромколю и със 8знанТс въекм менишом i т нзгор и wt издол н wt
wкpъcтннлt мкстом и wt пред господстко мн. Сего дадоу съм и господстко
мн Драгомнрок и Л8п икоже да нм с8т whhh8 дкдТно н къ wyas еннокнм н
кн8ком н прккн8чстом н нс wt когождо непоколкким по [о]рнзмо гокподстко
мн. Сеже оуко н скедетелн постаклксм госпопстко мн: ж8пан БаснлТе кел Бан
КралскскТн н Ж8пан Хрнзк кел abwphhk н ж8пан ГлнгорТе кел логофет н ж8пан
Радоул кел кнетннр н ж8пан Преда кел спатар и Драгомир кел ключар и Сокол
кел столннк и Радоул кел комне и Б8унна кел шуарннк и ж8пан Костанднн кел
постелннк. И исправник ГлнгорТе кел логофет и напнеау аз Лепъдат логофет къ
на столнн град Тръгокнщс лмсеца маТ Т дкнн. И wt Адама до селк теченТ
лктом къ лкт „зрмО.
t Iw Матею ковко да, мнлост!ю бож!ю господине.
Iw Матею воевод = semnătura voievodului.
Traducere: Din mila lui Dumnezeu, Io Matei voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei,
nepotul marelui și prea bunului, bătrînului, răposatului Io Basarab voievod. Dă domnia mea
această poruncă a domniei mele lui Dragomir și lui Lupul din Gomoești *, din județul Buzău
și cu fii lor, cîți le va da Dumnezeu, ca să le fie în dealul Lipiei' trei pogoane și jumătate de
vie și cu 5 stinjeni de ocină în cimp, cit se va alege, pentru că și-au cumpărat Dragomir
și Lupul aceste trei pogoane de vie și acești cinci stinjeni de ocină, mai sus scriși, de la Stîn-
gacea și de la Sugariu din Lipia, pentru 4200 aspri gata, încă din zilele lui Milmea voievod.
Și au vîndut ei de bună voie. Și au fost atunci aldămășari, anume: Voicu Tărcăilă și Dragomir
Botoe.
Și iarăși a cumpărat Dragomir de la Vladul lui Sită în dealul Lipiei un pogon de vie și
cu un stinjen de ocină în cimp, pentru 1000 aspri gata.
Și iarăși au cumpărat Dragomir și Lupu în dealul Lipiei un pogon și jumătate dintr-un
sfert (de pogon) de vie și cu un stinjen de ocină in cimp, de la Batoe 3 pentru 1350 aspri gata.
* Apare pentru prima oari intr-un document din 7 august 1569 (D1R, B., sec. XVI, voi. III* p. 322); azi* comuni
rurali în raionul Buziu.
* Intilnit în documentul din 5 ianuarie 1549 (op. cil., voi. II, p. 389).
* Ața in original, pentru Botoc.
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
UN PERGAMENT SLAVON DIN SEC. XVII
369
Și iarăși au cumpărat Dragomir și Lupu ocină în Cacaleți *, însă din partea lui Barbu 21
stînjeni cit se va alege de la Barbu, pentru 2100 aspri gata.
Și iarăși au cumpărat Dragomir și Lupul ocină în Cacaleți, din partea lui Barbu 30 stînjeni,
de la Mănilă și de la Stănilă, cit se va alege, pentru 900 aspri gata; și au fost aldămășari: Stroe
căpitan și Albuță și Vasilie și Stoica lui Balică.
Și iarăși a cumpărat Dragomir, din partea Păunească, de la Vladu Mirzea 26 [stînjeni
ocină de peste tot, cît se va alege, pentru 1600 aspri gata; și au fost martori: Cîrlig și Balică
și Dragomir Cîinele.
Și iarăși a cumpărat Dragomir ocină in Gomoești de la Ana și de la fratele-său Dima,
din partea Udrcască, 11 stînjeni de ocină, cît se va alege, pentru 500 aspri gata; și au fost aldă-
mășari: Albuță și Dragomir al lui Albuță și Vasilie, în zilele lui Mihnea voievod.
Și iarăși au cumpărat Lupu și Dragomir din Gomoești ocină în Gomoești 10 stînjeni și
jumătate de ocină de la Grozea și de la fiică-sa Mârica, pentru 600 de aspri gata, cu zapis de
vînzare din anul 7144 (1636) și cu martori scriți în zapis.
Și iarăși a cumpărat Dragomir, fiul lui Lupul din Gomoești, din partea Albuțească, 10
stînjeni de ocină de la Dragomir, fiul lui Bunea din Gomoești, pentru 600 aspri gata cu znpis
de vînzare din anul 7146 (1638). Și au fost atunci aldămășari, anume: din Buzău, Albuță călăraș,
și din Tăbărăști1 Lupul, fiul lui Stoe, și din Gomoești Vasilie, fiul lui Cîrlig și Stoica, fiul lui
Balică, și Albul, fiul lui Mîrzea, și din Bălișoară 3, Dănilă, fiul lui Gherghe.
Și iarăși a cumpărat Dragomir, fiul lui Lupul, de la Nedelea, sora lui Ivan și a lui Oțelie
în dealul Lipiei partea lor de vie, un pogon de vie: jumătate lucrat și jumătate țelină, pentru
2400 aspri gata cu zapis și cu martori, anume: din Lipia, Batoe 4 și Dumitru și Dragomir, și
din Buzău: Albuță stegar și Vasile al lui Cîrlig.
Și au vîndut acești mai sus ziși și numiți oameni ale lor ocine și vii, ei de bună voia lor
și cu știrea tuturor megieșilor din sus și din jos și din jurul locului și din naintea domniei mele.
De aceea, am dat și domnia mea lui Dragomir și lui Lupul ca să le fie lor ocină dedină și
de ohabă fiilor și nepoților și strănepoților, și de nimeni neclintit, după porunca domniei mele.
Iată dar și martori punem domnia mea: jupan Vasilie, mare Ban al Craiovei, și jupan
Hrizea, mare dvornic, și jupan Gligorie, mare logofăt, și jupan Radu, mare vistier, și jupan
Preda, mare săpătar, și Dragomir, mare clucer, și Socol, mare stolnic, și Radu, mare comis,
și Vucina, mare paharnic, și jupan Costandin, mare postelnic și ispravnic, Gligorie, mare logofăt.
Și om scris eu, Lepădat logofăt, în orașul de scaun Tîrgoviștc, luna mai 10 zile, și de la
Adam pină acum 7149 (1641).
4-	Io Matei voevod, din mila lui Dumnezeu domn.
*
Cuprinsul documentului este interesant, deoarece aruncă lumini asupra felului în care
se prelungește pină pe la mijlocul secolului al XVIl-lea procesul formării marii proprietăți
agrare, început cu mult înainte, atît in Țara Românească, cit și în Moldova. Dragomir, împreună
cu tatăl său Lupu, — țărani mai înstăriți din Gomoești —, achiziționează * într-un interval destul
de scurt, de la alți 13 țărani copleșiți de nevoi, 7 pogoane de vie și 115 slinjeni de ocină, plătind
17.050 de aspri. Unii dintre țărani iși vînd micile lor proprietăți individuale, desprinse mai
inainte din pămintul obștesc, alții și le aleg atunci din obște. Merită a fi reținută creșterea
progresivă a valorii pămîntului de la cîmpie in spre regiunea deluroasă, unde densitatea mai
accentuată a populației ridică brusc prețul mediu al pogonului sau al stînjenului de ocină (la
Cacaleți, în cîmp, stînjenul de ocină se cumpără cu 30 aspri, in timp ce la Lipia, în deal, cu
citeva sute). Notăm că satele menționate in document ir.tră în zona de aprovizionare apropiată
a orașului Buzău.
Dintre antroponime, prezintă interes prin raritatea lor: Botoe, Oțelie și Sugariu.
1 Menționat In documentul din 15 iulie 1609 (op. cit., sec. XVII, voi. I, p. 401), fi. In continuare, destul de
frecvent in documente. In 1846 exista incA (Arh. St. Buc., XIX/12), dar, treptat, e înlocuit cu Albețti, — comuni rurali
în raionul BuzAu.
• Atestat In documentul din 15 aprilie 1612 (op. cit., vol. II, pag. 54); azi comunA ruralA In raionul BuzAu.
* Toponimic Intllnit în doc. din 7 august 1569 (op. cil., sec. XVI, voL 3, pag. 322); In 1846 exista IncA (Arh. St.
Buc., XIX/qll), dar, treptat, e înlocuit de Budifteni, azi citim al comunei Costețli — BuzAu.
4 Iar Ați Baloe pentru Botoe.
4 Dragomir cumpArA, la 4 mai 1656, de la Cremene fi fiii sAi popa Mitrofan fi Neagoe, 40 stînjeni de ocinA la Pir«
fcoveni, pentru 1700 aspri, pe care o revinde în aceiafi zi lui Moise. cApitan de roții (Arh. St. Buc., Episcopia BuzAu,
LXXI1/20 fi 25). Acelați Dragomir mai vinde în anul următor, adicA la 16 febr. 1657, cApitanului Moise IncA 10 stînjeni
ocini pentru 600 de bani, spune documentul (Ibidem, f. 21). Este cert ci nc aflim tn fața unor acte de miliție, mijlocite
de Dragomir, tn schimbul unor Însemnate dțtiguri.
https://biblioteca-digitala.ro
LISTA PRESCURTĂRILOR FOLOSITE ÎN VOLUMUL DE FAȚĂ
AAR = Analele Academiei Române.
AUB = Analele Universității din București.
BCMI = Buletinul Comisiunii monumentelor istorice.
CL = Convorbiri literare.
CL (după 1944): Cercetări lingvistice, Cluj.
DIR = Documente privind istoria României. Seria A (Moldova); B (Țara Românească);
C (Transilvania).
LR Limba română.
RESEE = Revue des études sud-est européennes.
RHSEE = Revue historique de sud-est européen.
RI — Revista istorică.
RIR = Revista istorică română.
RRH = Revue roumaine d’histoire.
Rsl = Romanoslavica.
SCL - Studii și cercetări lingvistice.
SCȘt-Filologie " Acad. Republicii Socialiste România, Filiala Iași, Studii și cercetări știin-
țifice, Seria Filologie.
Studii = Studii, revistă de istorie.
VR - Viața românească.
Colaboratorii publicației < ROMANOSLAVICA)» sint rugați să utilizeze in articolele
trimise redacției, aceste prescurtări.
https://biblioteca-digitala.ro
INDICE
de nume de persoane
A
Adamescu, Ch., 286
Adrianova-Pereț, V. P., 245
Agîrbiceanu, Ion, 279
Alecsandri, Vasile, 11, 249, 250, 290, 291
Aleksandrovici, Ivan, cneaz de la Pskov,
232, 242
Alexandru cel Bun, domn, 170, 190, 201,
202, 220
Alexandru, Iliaș, domn, 185, 186, psaltirea
lui, 47
Alexandru, Macedon, rege, 95, 96, 98—100,
102, 103, 322, 329
Alexandru, al II-lea Mircea, domn, 364
Almașanu, David, 293
Amzulescu, Al., 223—228
Anadan, Istoria lui, 94, 101
Anania, evanghelia mitropolitului, 47
Anastasie, mitropolit, 323, 324
Anca, țarițina, 219
Anghelov, B. St., 6
Anineanu, Marta, 250
Antonie, arhiepiscop, 326
Aramă, Delia, 362
Archirie, Istoria lui, 94, 101
Arion, Dinu C., 263
Aristotel, 96
Aron Vodă, 46, 172, 181
Asachi, G. I., 77, 80, 93
Ascoli, G. I., 247, 250, 263
Äsen, Caliman Ioan, diploma lui, 33, 41, 257
Atanasiu, I., 155
Atanasie cel Mare, părinte al bisericii
ortodoxe, 123
Ausfeld, Adolf, 95
Avanesov, R. I., 233
Avram, T., 106
Azarie, monahul, 135, 139, cronica lui,
7, 43, 44, 48, 58, 60
B
Babinger, Fr., 160, 161
Bădărău, Mihai, 326
Bagai, Anton (Arsene), scriitor sirb, 78
Balaban, Alexandru, 186
Bălcescu, Nicolae, 30, 31, 55, 148, 228
Baldovin, BagaS Nicolas, prinț, 78, 79
Balotă, Anton, 9, 16, 223, 224, 229, 233,
238—246
Balș, G., 216, 300
Banciu, Axente, 277, 279
Bănuț, A. P„ 274, 275
Bărbulescu, Ilie, 17, 23, 49, 50, 86, 248,
254, 257, 263
Barhudarov, S. G., 232, 245
Bariț, Gheorghe, 10, 267
Barnea, I., 217, 330
Barnovschi, Miron, domn, 171, 179, 185, 186
Bartose, F. B., 118
Bațotă, Anastasie, liceu, 289, 303
Baur, Chrysostomus, 136
Beheim, Michael, 159, 162, 164, 167
Berechet, Ștefan, 309, 312, 325, 326
Berheci, pisar, 177
Berinda, Pamvo, 49, 153, lexiconul lui,
141, 142, 148—151, 153—158
Berkan, Petru, viața lui, 242
Berladnik, Ivanko, 86
Bernay, Alexandre de, 93
Bernard, Roger, 6
Bernștein, S. B., 6, 42
Berza, M., 48
Bezviconi, Gh., 46
Bianu, I., 42, 43, 47, 50, 51, 53, 70—72,
74—76, 88, 112, 113, 143, 248, 250,
253—255, 258, 259, 263, 265, 267
Bianu — Hodoș, 309
Bielfeldt, Hans Holm, 95
Birnbaum, H., 83
Birseanu, Andrei, 276
Blaga, Lucian, 12
Blahoslav, Jan, 223, 228
Bodnărescu, Samson, 289
Bogatirev, P. B., 227
Bogdan, Alexandru (Sandi), frate cu I. Bog-
dan, 276, 277, 279, 287
Bogdan, Aurel (Rică), frate cu I. Bogdan,
277, 283, 287, 296
Bogdan, Catul, 274
Bogdan, Constanța (născută Duro), soția
lui Ștefan Bogdan, 292,
Bogdan, Constantin (Dinu), 278, 283
Bogdan, Damian, P., 28, 33, 34, 37, 40,
43, 88, 134, 247, 250—255, 258, 259
265—268, 280, 285, 364
https://biblioteca-digitala.ro
372
INDICE
Bogdan, Drago;, 274
Bogdan-Duică, Gheorghe, frate cu I. Bog-
dan, 265, 274, 275, 279, 282, 283, 287,
294, 296, 298, 300, 301, 305
Bogdan, Ecaterina (Catinca), sora lui I. Bog-
dan, 274, 276, 283, 287, 296
Bogdan, Elena (născută Munteanu), mama
lui I. Bogdan, 273—275, 286, 287, 296
Bogdan, Elena (Leni), sora lui I. Bogdan,
275, 283, 287, 295, 296, 300, 303
Bogdan, Eugenia, 274
Bogdan, loan, 5—35, 37, 38—53, 55—63,
65—76, 85—91, 99, 128, 133—139, 141—
143, 145, 146, 148, 149, 151, 153, 156—
160, 169, 170, 173, 177, 180, 188, 229,
230, 240, 245, 247—271, 273, 274, 276—
283, 285—298, 300, 302, 303, 305—307.
Bogdan, loan (lohanu), tatii lui loan
Bogdan, 273—275, 286
Bogdan, Iordan, frate cu I. Bogdan 275,
Bogdan, Lucia — Augusta, sora lui loan
Bogdan, 10, 273, 274, 276, 277, 283, 287
Bogdan, Maria, bunica lui I. Bogdan, 296
Bogdan, Maria (Marioara), născută Colțescu,
soția lui I. Bogdan, 277—279, 281, 283
Bogdan, Maria (Măriți), sora lui I. Bogdan,
10, 275, 279—283, 287, 296
Bogdan, Ovidiu, 274, 276
Bogdan, Radu, 278, 283
Bogdan, Ștefan (Ștefi), fratele lui I. Bogdan,
276, 281, 283, 287, 292, 301
Bogdan — Tulbure, Viorica, fiica lui I. Bog-
dan, 7, 10, 251, 277, 278
Bogdan, Vasile, fratele lui I. Bogdan, 275,
287
Bogdan, Virgil, 274
Bogdan, Vodă, 171, 175
Bogdanov, I., 280
Boissin, H„ 44
Boldis, I., 109
Bolintineanu, Dimitrie, 290, 291
Borkovski, V. I., 231, 236, 243, 245
Boroianu, C., 285, 292
Botoe, Dragomir, 368
Boțulescu, Vlad, logofăt, 47
Botvinnik, M. N., 96—98
Brătulescu, Victor, 9, 190, 309
Braun, Max, 227
Brincoveanu, Constantin, domn, 309, 310,
312, 322, 325
Briickner, A., 175
Bruyn, 318
Bucur, Ghiță, 286
Buhuș, Alexandru, hatman, 186
Bulahovski, L. A., 236, 244
Buslaev, F. L, 243
Buzescu, M., 153
c
Călinescu, G., 51, 275
Callisthenes, 95
Calomfirescu, Radu, 224
Calvin, Jean, 113, opera lui, 115
Cancel, P., 49
Candrea, I. A., 50, 248, 286
Cantacuzin, Constantin, 187
Cantacuzino, Ștefan, domn, 309
Cantacuzino, Șerban, domn, 322
Cantemir, Constantin, domn, 186
Cantemir, Dimitrie, domn, 31, 86, 88
Capidan, Th., 253
Caragiale, I. L., 293
Caragiani, I., 288, 289
Cărăușu, Mihai, 305
Cardaș, Gh., 280
Cartojan, N„ 45, 46, 47, 93—95, 97, 99—101
105, 106, 204, 325, 327
Catargiu, Nicolae Calimah, 186, 300
Ceban, S. N., 148
Cegăneanu, Sp., 203, 207, 217, 218
Cerepnin, L. V., 245
Cernîh, P. I., 233, 235, 243, 244
Chateaudun, Lambert le Tort de, 93
Chelaru, Valentin Gr., 9, 16, 247
Chirii, Vlădică al Ierusalimului, 123
Chiriță, Dumitrachi, mare postelnic, 353
Chițimia, I. C., 9, 16, 37, 46, 47, 93, 94,
96—101, 170, 305
Chițu, Gh., 250
Chmielecki, Ștefan, 185
Ciaghișeva, V. L, 233
Cigala, Matei, cronograful lui, 326
Cîmpina, Barbu, 163
Cântărețul, Roman, cuvios, 210
Ciobanu, Ștefan, 45, 105, 106, 148
Cipariu, Timotei, 133, 138, fragmentul
lui, 147
Clain, Micu, 26
Colan, Ion, 9, 16, 273
Comșa, G., 118
Conduratu, G. C., 159, 161, 162
Contandin, mare postelnic și ispravnic, 369
Constantinescu-Iași, Petre, 5, 9, 16, 25,
31, 247
Constantinescu, Miron, 275
Conta (azi Contescu) familie din satul
Lipia — Buzău, 367
Coresi, Diaconul, 47, 105, 112, 127, 128,
357, 358, Cazania l-a a diaconului,
105—107, 109, 112, 120, 124—126, 128,
130, Tetraevanghelul lui, 357
Corobeinicov, Trifon, 46
Coșbuc, Gheorghe, 51, 53, 251, 265—278,
279
Costăchel, Valeria, 9, 16, 35, 55, 262
Costăchescu, M., 170, 171, 180, 188
Costescu, D., 250
Costin, Miron, 44, 96, 100, 170, 171, 172,
180, 227
Costin, Nicolae, 180, 223
Cotelerius, Nomo canonul lui, 144
Courtenay, Baudouin de, 247
Cozianul, Mardarie, ieromonah, 49, 141,
148, 155, Lexiconul lui, 148—151, 153,
155, 156, 158
https://biblioteca-digitala.ro
INDICE
378
Crăcinn, Gligorcea, vornic, 182
Crăciun, loachizn, 112
Crețu, Antim, egumen, 323
Crețu, Grigore, 49, 141, 147—149, 151, 153
Crețulescu, 267
Crimea, Anastasie, mitropolit, 173, 190
Crimcovici, Anastasie, 47
Cristea, popă, 362
Culianu, Nicolae, rector, 297
Cuza, Al. I., legea lui, 288
Czadski, Stanislaw, 172
Czermiezyüski, Pavel, 182
Czolhartski, nobil polon, 171
D
Dăianu, E., 105
Dan al Il-lea, domn, 228
Dan, D., 213
Dan, vistiernic, 187
Dan, Mihail, 37, 264, 268, 280, 285, 286
Dan, Pavel, 275
Danhelka, J., 123
Dani;i<5, editor sirb, 135, 136
Daniil, călătoria egumenului, 235, 242
Daniil, mitropolit, 219
Danilo, Sbornicul lui, 135, 139
Danovici, Pătrașco, logofăt, 326
Darius, împărat persan, 95, 96, 100
Daskeviö, N. I., 86
Davidovici, Mstislav, cneaz, 238
Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brin-
coveanu, 309
Demeny, L., 47
Densușanu, Aron, 50, 249, 257, 288—291
Densnseanu, Ovidiu, 42, 50, 53, 71
Despot, Vodă, 172, 173
Deszö, Läszlö, 109, 110, 120, 125, 127, 130
Diamant, clucer in Moldova, 186
Diez, Fr., 261
Dima, Gh., 10
Dima, Pantelimon, 293
Dimitrescu-Iași, Constantin, 288, 289, 295,
297, 299, 303
Dinekov, Petăr, 43, 198
Djamo-Diaconiță, Lucia, 11, 16, 42, 65, 285
Delerescu, N„ 179
Dobrescu, N., 279
Dobrovsky, Josef, 8
Dolgov, S. O., 46
Done, Maria, 274
Dorotei al Monembaziei, cronograful lui, 326
Dosoftei, mitropolit, 180
Drăganu, N., 106, 130
Drăghici din Mănicești, 362
Drăgoi, Sabin, 225
Dragomir, mare clucer, 369
Dragomir, Silviu, 71, 74
Drimba, Ovidiu, 105
Drimba, Vladimir, 105
Drohoiovski, Toma, referendar, 183
Drozydski, sol polon, 172
Duca, Constantin, domn, 186
Duâi<i, N„ 77, 78 209,
Dujjev, Iv„ 43, 200, 214, 218
Dusso, D., 364
Dzendzelivski, I. O., 237
E
Ebendorfer, Thomas, 159, 162, 165, 167
Ebersolt, J„ 211, 214, 215, 217, 218
Efimov, A. L, 235, 242—244
Eftimie, patriarh, 197, 198, 200, 202, 219,
cronica lui, 44, 45, 47, 128
Eminescu, M., 228
Enghel, J. Ch., 159
Estopaflan, Sebastian Cirac, 77
Eufrosin, grămătic rus, 45, manuscrisul lui,
231—242, 245
F
Farcaș, cneaz, 262, 263
Fecioru, Dumitru, 9, 16,133, 137
Fericeanu, losephus, 293
Filin, F. P„ 239
Filip, popă, 43
Filipațcu, Al., 126
Firusah, împărat, 100
Flavius, Josephus, 327
Fior, popă, 326, 330
Forr6, Miclăuș, 127
Fortunatov, F. F., 18, 23, 247, 270
France, Anatol, 141
Francudi, E., 142
Fraknoi, W., 160, 161
Franko, L, 118
Frederic al Ill-lea de Habsburg, împărat,
161
Frollo, G. L., 50
G
Gadolina, M. A., 235, 243
Gaevski, E. E., Stefan, 95
Gălăbov, Iv., 239
Gaster, Moses, 248, 263
Gavriil, logofăt, 177
Gavril, de la Neamț, 210
Gavrilă, mitropolitul Tîrnovului, 364
Gennep, Van, 227
Georgescu, Elena, 10, 11, 16
Georgiev, VI., 239
Gerovski, G., 107, 108, 110, 124—127, 130
Giurescu, C. C., 5, 60, 62, 73, 177, 263, 279
Giurescu, Dinu, 172, 177
Gîrboviceanu, P., 72
Gherov, Naiden, 357
Ghibănescn, Gh., 56, 248, 288, 300
Ghibu, Onisifor, 279
Ghica, Gheorghe, domn, 186
Gligorie, mare logofăt, 369
https://biblioteca-digitala.ro
374
INDICE
Glixelli, Ștefan, 93
Glodariu, Basilius, 293
Gobiecki, Laurențiu, secretar regal polon,
181
G6bl, C„ 48
Goetz, profesor la Universitatea din Bon, 73
Goga, Octavian, 12, 277
Goga, Veturia, născută Mureșianu, 277
Gogol, N. V., 235, 236
Gogolewski, Stanislaw, 6, 8, 15, 16
GoUa, Ioan, mare logofăt, 47, 177
Gomboț, Ica, 109
Grama, stolnic, 185
Grămadă, N., 170
Granstrem, E., 215
Graur, Al., 25, 37
Grecu, Al., 144
Grekov, B. D., 245
Griboedov, 236
Grinkova, N. P., 233
Grot, K., 85, 89
H
Hamartolos, G., cronica lui, 239
Haret, Spiru, ministru al Instrucțiunii, 70,
288, 305
Hasdeu, Alexandru, 87, 90
Hasdeu, Bogdan Petriceicu, 5, 9, 18, 25—27,
31, 32, 37, 41, 66, 67, 85—89, 91, 133,
138, 141, 149, 150, 152, 153, 170, 172,
173,177, 178, 180,188, 223, 228, 247—260,
262—267, 269—271, 279, 281, 305, 358,
362, 364
Hasdeu, Iulia, 252, 266
Hânski, Stanislaw, 187
Heltai, Gaspar, calvin, 105—107, 128, 131
Henry, P., 8, 328
Hilandar, Isaia de la, 219
Hodoș, Alexandru (Ion Gorun), 143, 287
Hodoș, Nerva, 47, 105
Horâlek, K„ 83
Hrabr, călugăr, 47, 135
Hrin£enko, B. D., 245
Hrisostomul, Ioan, părinte bisericesc, 123
Hrizea, mare vornic, 369
Hubay, Ilona, 166
Huet, Pierre Daniel, 93
Hurezeanu, D., 5
Hurmuzaki, Euxodiu, 169
Hus, Jan, 118, 119
Huszty, Toma, predicator, husit, 126
I
lakubinski, L. P., 244
Iancu de Hunedoara, 225
Iancu Sasul, domn, 172, 173, 178
lanov, Ioan, 289, 300
laroslav, cneaz, 90
laschke, I. B„ 118
lațimirski, Al. I., 18, 23, 48, 58, 79, 189
190, 203, 205, 229, 261
lavorski, 123
Ignatievici, Alexandr, posadnic, 231
Ilarion, mitropolitul Kievului, 231
Ilasievici, Ipolit, 293
Hiev, St., 239
Iliaș, domn, 171
llovaiski, D. I., 89—91
Ioan, cneaz, 262, 263
Ioan, Alexandru, țar, 133
Ioan, Alexandru, tetraevanghelia lui, 215
Ioan Gură de Aur, autor clasic, 116, 117,
122, 123, 134, 137, predicile lui, 200
Ioan Srațimir, țar bulgar, 219
Ioan Vodă cel Viteaz, domn, 177, 179—181
Ionescu, Dimitrie Gh., 367
Ionescu, Gion, 255, 260, 289
Ionescu, Nicolae, profesor, 67, 259, 288,
297, 299
lonescu-Nișcov, Traian, 241
Ionescu, Thoma, 154, 155
Iordan, Iorgu, 262
Iorga, Nicolae, 5, 18, 19, 23—25, 31, 37,
40, 41, 49—51, 53, 56, 62, 66, 70, 105,
106, 133, 161, 171, 172, 204, 209, 213,
216, 224, 248, 251, 259, 261, 276—280,
286, 287, 303, 309
Iosif, Ștefan, tatăl lui Șt. O. Iosif, 12, 287
Iosif, Șt. O., 10, 12, 279, 287
losifu, Stephanus, rector, 293
lovanyi, S., 128
Ipatie, cronica lui, 85
Istrin, V., 95
luffu, Zlatca, 9, 14, 16, 135, 189
lufu, Ioan, 135, 189, 190, 196, 199—202,
210
Iurie, Evanghelia lui, 242
Iurodivîi, Andrei, viața lui, 239, 242
Ivan Vasilievici, mare cneaz, 230, 240, 242
Ivănescu, G., 127
Ivanov, Iordan, 197, 198, 200
Ivanov, Valeri, V., 231—233, 243
Ivireanul, Antim, mitropolit, 310, 312,
325, un cronograf atribuit lui, 309,
310, 329, 331
Izykowski, Mikolaj, 186
J
Jagif Vatroslav, 17, 18, 23, 32, 43, 47, 49,
53, 67, 74, 98, 99, 101, 110, 130, 135,
247, 250, 251—253, 258, 263—266, 268,
270, 271, 279, 292	,
Jirecek, C., 18, 23, 68, 69, 74, 258, 261, 279
Judaci, Philonis, 327
Jukovski, 244
L
Lacki, 172
Lambrior, Alexandru, 248, 288
https://biblioteca-digitala.ro
INDICE
375
Lăpușneanu, Alexandru, domn, 171, 175,
179—181, 224
Lăpușneanu, Bogdan, domn, 179, 182
Laszlö, Magdalena, 156, 228
Lăudat, I. D., 106
Laurian, A. D., 265
Laurian, August Treboniu, 26, 265
LavTov, P. A., 219
Lazăr, prinț sîrb, 78
Lăzărescu, Emil, 48, 199, 203, 204, 218,
219
Lazarevii, Ștefan, 47
Lecca, C., pictor, 293
Lecejewskj, Dr, 264
Lecyewski, 268
Leger, L., 247, 250
Lehr-Splawirtski, T., 6, 8, 176
Leon, arhiprezbiter italian, 95
Leonardescu, C., profesor, 266, 288, 289
Leoveanu, Toma, 11, 16
Lepădat, logofăt, 369
Lepădatu de la Brașov, 291
Lermontov, M. I., 236
Liebenfels, Walter Felicetti, 325
Lihaciov, D. S., 6
Linnicenco, I. A., 88, 89, 91
Lința, Elena, 9, 16, 169, 177
Lisicenko, L., 231
Lomtev, T. P., 239, 244
Lossky, Vladimir, 325
Lubomirski, St., 186, 187
Lucaci de la Putna, scolastic, 144, 145
Lufkaj, Mihail, 234
Lukarevic, Jacob, istoric raguzan (1551—
1615), 78
Lukasik, St., 170
Lupaș, Ion, 17, 20, 23, 34, 37, 58, 62, 69,
118, 247, 256, 258, 261, 280, 286, 292
Luria, I. S., 45, 96, 97, 159, 165, 229, 239,
245
Lytwoy, cneaz, 262, 263
M
Macarie, patriarh, 43—45, cronica lui,
43—45, 47, 48, tipăriturile lui, 357,
361, 365
Maciu, V., 37
Mackensen, August, feldmareșal, 73
Macrea, D., 32, 37, 247, 248, 285
Magoun, Fr. P., 45
Mahomed al II-lea, sultan, 160, 162, 165,
167
Maior, Petru, 26
Maiorescu, Titu, 12, 48, 50, 69, 249, 250,
252, 253, 265—267, 291
Malcoci Pașa, 228
Malinowski Lucian, 268
Malecki, Ma 82
Manasses, Constantin, cronica bizantină a
lui 7, 39, 42—45, 48, 53, 215, 259, 271
Mangiuca, S., 98
Maniu, V., 67
Manuel, Paleologul, 43
Mareea, postelnic, 205, 211
Mareă, Frantiăek Vaclav, 6, 8, 9, 13—16
Marian, Liviu, 249, 250
Marian, Simion FI., 248, 305—307.
Marienescu, At., 51
Martel, A., 142
Martin V, papă, 79
Maslov, J. S., 83
Maspero, G., 319
Massim, 26
Mațeevici, Lev, 326
Matei Basarab, voievod, 173, 187, 255,
322, 364, 367, 368
Matei Corvin, rege ungur, 160—167, 229,
230, 237, 240
Maxim, Josephus, 293
Mayer, Paul, 95
Măzăreanu, Vartolomei, 44
Mehedinți, S., 73
Melanchton, Filip, opera lui, 115
Melchisedec, episcop, 46
Meliusz, Peter Juhasz, diacon calvin, 106,
109, 130
Mercati, G., 163, 165, 167
Meșotă, Ioan, 287
Migne, Patrologia lui, 136
Mihai Logofătul, 148, 153, 155, lexicon
slavo-român a lui, 148, 149, 151—153,
155
Mihail, diacon, 47
Mihail, Paul, 9, 16
Mihai Viteazul, domn, 19, 24, 55, 173, 186,
187, 224, 227, 228, istoria lui, 39, 171,
patru documente de la, 40, 60
Mihăilă, Gheorghe, 9, 11, 16, 37, 90, 252,
264, 265, 285
Mihnea Voievod, 369
Mijatovid, Ced., 78
Miklosich, Franz, 49, 53, 218, 252, 263—265,
Lexiconul lui, 44, 45, 53, 247
Miletif, Ljubomir, 18—20, 23, 24, 83, 95,
275
Millet, Gabriel, 218, 328
Milutin, Ștefan, 40
Minissi, Nullo, 6, 11, 15, 16
Mircea cel Bătrin, Hrisov al lui, 40
Mircea Ciobanul, domn, 362
Mircea, Ion-Radu, 135, 136, 139, 203, 204,
211, 220
Mircev, Kiril, 6, 44, 198
Mirzea, Vladu, 369
Misail, egumen la mănăstirea Bistrița, 365
Modrussa, Nicolae de, legat papal, 163,
164, 167
Mohov, N. A., 86
Moldovan, I. L, 147, 148
Momolo, Ecaterina, 293
Movilă, Constantin, domn, 173, 177, 188
Movilă, Elisabeta, 185
Movilă, Ieremia, domn, 171—173, 177—179,
181—185
https://biblioteca-digitala.ro
376
INDICE
Movili, Margareta, 185
Movili, Moise, domn, 186
Movili, Simion, domn, 173, 177, 182—184,
187
Moxa, Mihail, 43, cronica lui, 259
Müller, H. E„ 95
Munteanu, Ecaterina, vâri cu I. Bogdan,
296
Munteanu, Ioan, 274
Munteanu, Ioan, unchi, 273, 303
Munteanu, Iordache < sau nenea Dache»,
293
Munteanu, Vasile, 295
Mureșanu, Andrei, 290, 291
Muregianu, Andrei, 10, 277
Murnu, G., 50, 278
N
Nagy, Ivan, 162
Nastasi, Lazarus, 293
Nisturel-Herescu, premiu, 67
Naumov, E. P., 79
Neagoe Basarab, voievod, 100, 211, evan-
ghelierul lui, 213, Invițiturile lui, 39,
72, 128, 197, 224
Neculce, cronica lui, 70
Negruzzi, Iacob, C., 249, 250, 254, 278,
280, 289
Nersessian, S. Sirarpe Der, 211, 214, 217
Netea, Vasile, 275
Nicodim de la Tismana, 9, 77—79, 204,
219, 220
Nicodim, Tetraevanghelul popii, 203, 204,
210, 211, 214, 215, 218, 221
Nicolescu, Corina, 9, 16, 211
Niedzwiedzki, W., 175
Nifont, Viața lui, 243
Nikitin, Afanasie, 231, 236, 240, 242, 244
Nimciuk, 154
Nitsch, Kazimierz, 176
Notaras, Brisant, patriarh grec, 309
Novakovid, Stojan, 96—99, 101
Nyäry, Albert, B., 162
0
Obnorski, S. P., 232, 245
Octavian, August, împărat, 329
Odobescu, Alexandru, 46, 224, 252
Ogarkov, Mihail, 46
Olteanu, Pandele, 9, 16, 99, 105, 106, 112,
127, 229—241, 244, 246
Onciul, D., 31, 34, 41, 70, 71, 257, 259,
278, 279
Onițiu, Virgil, 282
Oprea, prieten cu I. Bogdan, 301
Oreskov, locotenent bulgar, 73
Orzechowski, nobil polon, 171, 172
Ostromir, Evanghelia lui, 242
Ostrogski, Janusz, castelan, 185
Ouspensky, Leonid, 325
Ovessa, I., 294
Ozerov, 236
P
Paisie, 197
Panaitescu, P. P., 9, 16, 18, 21, 25, 29, 30,
33, 37, 40, 41, 44, 45, 48, 56, 58—60,
62, 67, 69, 70, 85, 86, 88, 99, 100, 105,
106, 121, 125, 136, 137, 144, 146, 170—
173, 177, 178, 180—184, 186—189, 196,
203, 224, 229, 230, 239—241, 246—249,
257, 258, 261—263, 285, 362
Pankievici, I., 107, 110, 130
Pann, Anton, 94, 203, 207
Papacostea, Șerban, 9, 16, 159
Papacostea, Victor, 151, 156
Papahagi, P., 71
Paparelli, Gioachino, 160
Papiu-Ilarian, 261
Paris, Gaston, 93
Pascu, Șt., 31, 34, 37
Pastrnek, Fr., 264
Pataki, L, 47
Paul de Alep, 203
Pauliny, E., 236
Pavloviî, M., 83
Peno, ctitor, 363
Pereț, I., 144
Petrescu, C., zugrav, 331
Petrescu, Ghenadie, 248
Petrică, L, 170
Petriceicu, Ștefan, domn, 186
Petrov, A. L„ 107, 109—111, 115, 118—120,
123, 125, 127, 130
Petrovici, Emil, 5, 7—10, 13, 16, 17, 42,
47, 51
Petru II, domn, 257
Petru Aron, domn, 171, 172
Petru Rareș, domn, 171, 174, 175, 179, 180,
Evanghelia lui, 47
Petru cel Mare, țar, 89
Petru Șchiopul, domn, 47, 172, 173, 177,
179, 180
Petrusevif, A., 85
Pfister, Fr„ 95, 96, 98, 100
Philippide, Al., 50
Piccolomini, Enea Silvio, 159, 160, 162,
comentariile lui, 159, 162, 165
Pîrvan, papă, 362, 363
Pîrvan, Vasile, 73, 278, 279
Piru, Al., 45, 46, 105, 106
Piscupescu, Ecaterina, 204
Pius al II-lea, papă, 160, 162—465, 167
Plutarh, istoric grec, 100
Poghirc, C., 253
Pogor, Vasile, 289, 300
Polejaev, 236
Pompiliu, Miron, 249, 291
Poni, Petre, 75
Pop, Gh., 300
Pop — Reteganul, Ion, 248
https://biblioteca-digitala.ro
INDICE
377
Popea, loanu, 293
Popescu, I. D., 10
Popescu-Spineni, Marin, 26
Popescu-Vîlcea, G., 204, 211
Popovici-B&nAțeanu, Ion, 279
Popovici, Dimitrie, 275
Popovici (Popescu) Grigore, 276, 277
Popu, Nicolaus, 293
Porumbescu, Ciprian, 12
Porumbaru, Radu, inginer, 298
Postnicul, Ioan (postitorul) cuvios, 210
Potocki, J., starostele Cameniței, 181—187
Povissaczei, Caspar, hatman cazac, 181
Preda, mare spătar, 369
Predescu, Lucian, 265
Procopovici, Al., 112
Przerembski, Maximilian, castelan de Sie-
radă, 185
Przylțcki, Stanislaw, 180, 188
Pstrokowski, Matei, cancelar, 185
Ptolemeu, Filadelful, împăratul Egiptului,
321
Pușcariu, Sextil, 47, 48, 72, 105, 106,
112, 204, 248
Pușkin, A. S., 236, 238
R
Racoviță, C., 170
Radojifid, Djordje Spasojevid, 6, 7, 9,
13—16, 77—79
Radoiiid, Sv., 214
Radu, mare comis, 369
Radu, mare vizir, 369
Radu grămăticul, din Mănicețti, 357—360,
362—365
Radu Mihnea, 185
Radu Voievod, 78, 257
Radu cel Frumos, domn, 161
Rădulescu, Eliade, premiu, 67
Rădulescu, Maria, 357
Radzwill, Christoph, voievodul Wilnei, 181,
183, 187
Radziwill, Janusz, șambelan, 186
Răduțiu, I., 5
Rămureanu, I„ 309
Rare;, Elena, doamnă, 224
Rățcanu, P., 288
Reau, L., 327
Rîlcev. K. F„ 244
Rodchievici, Lev, Stefanovici, 326
Rolski, V., 86
Roman, Ion, 16
Romasy, Matei, predicator husit, 126
Romanul, Myron, Arhiepiscop, 293
Rosetti, Alexandro, 5, 42, 106, 248
Rosetti, Radu, 59—61, 263
Rosetti Rosnovan, Nicolae, 300
Rosetti, Th., 250
Rostislavici, Ivanko, cneaz de Bîrlad, 85—
87,	90, diploma lui, 88, 89, 91
Rudidski, Teodor, 172
Rumeanțev, manuscris, 229, 230, 237, 240
Russo, Demostene, 134, 278, 312, 326
Russ, Dr. Ludvig, 300
Ruvarac, II., 78
Ruiitka, J., 236
8
Sacerdoțeanu, Aurelian, 248
Saint — Cloud, Pierre de, 93
Saltlkov-Scedrin, 238
Samurca;, Maria, 276
Samurcaș, Grigore, 276
Sămureann, 267
Săndulescu, Al., 51
Sapieha, Leone, cancelarul voievodului Li-
tuanei, 184, 185
Saranjevif, L, 170
Sava, arhiepiscop, 210
Sbiera, I. G., 50, 105, 249, 250, 257, 291
Schleicher, A., 263
Schmettau, Rudolf, 301
Schuchardt, Hugo, 247, 262, 263
Seche, Mircea, 49, 141, 147
Sedelnikov, A. D., 45, 229, 230, 241
Sedläcek, Jan, 82, 83
Siikel, Dr., 253, 264, 265
Sieniawski, Nicolae, palatin de Belz, 174
Sigismund, August, rege polon, 175
Sigismund I, rege polon, 171, 174, 182
Sigismund al III-lea, rege, 172, 181, 183—
185, 187
Simedirea, Tit, 204, 207
Simeon, țar, 133
Simeon, arhiepiscop din Novgorod, 231
Simonescu, Dan, 47, 94, 96—101, 141
Singiorgiu, Ioan de, 127
Sînzianu, M„ 305
Sîrcu, Polihron A., 252, 256, 266—268
Skorina, Francisc, 142
Skupiewski, I., 41
Slavici, Ioan, 267, 279
Smochină, N., 146, 240, 241
Smolițkaia, G. P., 244
Smotrițki, gramatica lui, 151
Sobolevski, A. L, 18, 86, 88, 89, 91, 199,
247,	252, 253, 256, 266, 268, 270
Socol, mare stolnic, 369
Soloviev, Serghei, 87
Spirescu-Duro, Constanța, 276
Sreznevski, I. I., 237, 239, 242, 243, 245
Staicu, grămătic, 151, 155
Staicu, lexiconul lui, 152, 153, 156, 158
Stanciov, colonel bulgar, 73
Stănescu, Eugen, 31, 34, 37, 44
Stasov, Vladimir, 212, 214
Stoianov, Manio, 357, 362
Stoicovici, Olga, 9, 14, 16
Stoikov, Stoiko, 6, 7, 13, 15, 16
Stoianovid, Ljubomir, 7, 77
Stravolca, I. G., 299
Striedter, J., 165, 166, 229
https://biblioteca-digitala.ro
378
INDICE
Strimbu, Titu, 281, 301
Stroici, Luca (Lupu), mare logofAt, 172,
173, 177—179, 181—185
Strungaru, Diomid, 9, 16, 49, 141
Strykovski, M., 224, 228
Studitul, Teodor, 201
Sturdza, codicele lui, 150, 151, 156
Sturdza, Dimitrie A., 40, 49, 55, 60, 65,
68, 105, 248, 250, 254, 255, 258, 265,
271, 278
Suhopan, Vladimir, episcop, 300
Surdaster, Ioan, predicator husit, 126
Svane, G., 84
Svirin, A. N., 218
Szegeoly, Albert, magistru, 126
Szymkowicz, 172
Ș
iahmatov, A. A., 234, 235, 243
ăineanu, Lazăr, 33, 248, 252, 263
anski, N. M., 243
cepkin, V. N., 134
Șcepkina, M. V., 211, 212, 214, 215, 220
Șerban, Constantin, domn, 322
Șerbănescu, N., 115
Șincai, Gh., 26
Șirokova, A. G., 236
Ștefan cel Mare, domn, 44, 48, 220, 224,
225, 227, 228, 271, cancelaria lui, 27, 172,
cîntecul ucrainean a lui, 223, 224, 226,
228, documentele lui, 29, 33, 40, 41, 42,
75, 180, 261, 263, 305, 306, domnia lui,
19, 24, evanghelia lui, 47, monumentele
lui, 212, 249
Ștefan, Gheorghe, domn, 186
Ștefan Răzvan, domn, 173, 181
Ștefănescu — Delavrancea, Barbu. 50, 51,
53, 278
(tefănescu, I. D., 328
tefănescu, Iulian, 312
tefănescu, Margareta, 42, 44
tefăniță, domn, 171, 180
tefulescu, Al., 203, 204, 206, 207, 248
trempel, G., 309, 330
s
Stefanie, V., 6
Stole, J„ 236
§trekelj, Dr, 264
Șufflay, M., 77
T
Tafrali, O., 41, 72
Tanoviceanu, I., 41
T&rcăilă, Voieu, 368
Teodorescu, G. Dem., 226, 227, 248
Teodorov-Balan, A., 236
Teodosie de Tîrnovo. 200
Teofilact, vlădică al Bulgariei, 123, 205,
219
Teologul, Grigore, autor clasic, 134
Tersakovi<f, 228
Theoharidu, G. I., 79
Tocilescu, G. Gr., 47, 67, 72, 203, 207,
248,	249, 254, 255, 257, 259, 267, 279, 291
Tolstoi, A. K., 238
Tolstoi, N. L, 6
Tommasi, sol venețian, 161
Tomșa, Ștefan, domn, 185
Torouțiu, I. E„ 87, 256, 280, 289
Traian, împărat roman, 7
Trifonov, I., 44
Trubaciov, O. N., 239
Tufăscu, 326
Tulbure, Gheorghe, 251, 277, 278, 280
Turdeanu, Emil, 48, 78, 135, 199, 200, 204,
210,	211, 219
Tvorogov, D. V., 96, 97
Tyniecki, Jerzy, secretar cancelarie, 186
T
Îamblac, Grigorie, 9, 77, 79
ițeica, 278
Țonev, B., 197, 198
u
Urbartczyk, S., 176, 177
Ureche, Grigore, 45, 170, 171, 180, vechile
cronice moldovenești pînă la, 69, 134, 258
Urechia, V. A., 65
Urie, Gavril, 135, 199. 201, 210, 211,
tetraevanghelul lui, 201, 205, 210, 220
Uroä III Ștefan, rege sîrb (1321—1331),
78, 79
Ursachi, Gheorghe, vistiernic, 186
Ursu, I., 170
V
Vaillant, André, 6
Valerius, Ilius, 95
Valaori, Iuliu, 71
Värban, 363
Vartici, balada lui, 224
Variticovici, Toderașco, pircălab, 183
Vasile cel Mare, cuvinte pustnicești de, 201
Vasile, Lupu, domn, 100, 186
Vasile, mare ban, 369
Vasilie din Tîrnovo, eromonah, 362, 363
Vasilie cel Mare, autor clasic, pteinte al
bisericii ortodoxe, 120, 122, 134
Vasilievski, Ivan, kneaz, 230, 256
Vasmer, M., 237—240
Vătășiauu, Virgil, 204, 211, 216
Velicicovski, Paisie, 190
Velichi, Constantin, N., 9, 16, 25, 247
Venelin, Iurie, 257, 261
Veselovski, A. N., 74, 95, 247, 264
https://biblioteca-digitala.ro
INDICE
379
Viciu, Al., 225
Virgouroux, F., 317
Vintilă, clucer, 187
Vîrgolici, Ștefan, 288, 289
Vîrtosu, Em., 41, 257, 262, 263
Vițenski, Ivan, 118, 124
Vizanti, Andrei, 288, 299
Vlad Țepeș, domn, 45, 46, 99, 159—164,
166, 167, 228, 230, povestiri slave despre,
9, 49, 159, 160, 164—167, 229—246
Vladimirescu, Tudor, 11
Vladimirko, cneaz, 90
Vladislav, I, domn, 219, documentul de la,
203, 219
Vladislav-Vlaicu I, domn, 78
Vladislav al II-lea Jagellon, rege polon, 79
Vlâhuță, Al., 250, 280
Vlaicu, Arsenie, 282
Vlaicu, mare logofăt, 362
Vlastares, Matei, 49, Sintagma lui, 143
Voinescu, Teodora, 48, 204, 207, 216
Vorobchievici, Ipolit, 190
Vostokov, A. N„ 257
Vrabie, Emil, 9, 16, 46, 229
Vraciu, Ariton, 9, 16, 83
Vucina, mare paharnic, 369
Vulcan, Iosif, 276
w
Wald, Lucia, 25, 37
Wallis Budge, E. A., 95
Wawrin, Jehan de, 225, 227
Weigand, Gustav, 276, 279, 283
Wetzman, Kurt, 212
Wendel, Franțois, 115
Wiert, 281
Wladko, Stanislaw, voievod de Belz, 183
Wöjeicki, cronica moldo-polonă tipărită de,
26, 258
X
Xenopol, A. D„ 5, 31, 34, 67, 69, 71, 87,
88, 91, 175, 248—250, 256, 257, 259,
280, 288, 289, 291, 303
Z
Zabelin, I., 46
Zabludov, cazania de la, 112
Zachel, Iulius, 95
Zaimov, I., 239
Zamfirescu, Dan, 9, 16, 107, 128, 133, 137,
285
Zamfirescu, Duiliu, 278
Zamojska, Ecaterina, 186
Zamojski, Jan, 172, 173, 181—185, 187
Zamojski, Marcin, tezaurarul Poloniei, 186
Zamojski, Stanislaw, staroste de Szaro-
grad, 185
Zamojski, Toma, 185, 187
Zapolya, Jan II, voievodul Transilvaniei, 127
Zizanie, Lavrenti, 142, 153
Zebrzydowski, Nicolae, mareșalul coroanei
Poloniei, 182
Zâlkiewski, Stanislaw, 181, 183
Zora, slugerul, 185
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
CUPRINSUL
I.	MOȘTENIREA ȘTIINȚIFICĂ A LUI IOAN BOGDAN
Sesiunea festivi« loan Bogdan ți istoria culturii românești» (București—Brașov, 8—10
decembrie 1964) ................................................................. 5
Acad. Emil Petrovici, Locul lui loan Bogdan in știința românească...................... 17
Acad. P. Constantinescu-Iafi fi Constantin N. Velichi, loan Bogdan — istoric........... 25
G. Mihdild, Moștenirea filologici și lingvistici a lui loan Bogdan..................... 37
Valeria Costdchel, Contribuția lui loan Bogdan la studiul instituțiilor medievale
românești ...................................................................... 55
Lucia Djamo-Diaconifă, Activitatea lui loan Bogdan in cadrul Academiei Române.......	65
II.	STUDII ȘI COMUNICĂRI
Acad. Djordje Sp. Radojidid (Novi-Sad),«Bulgaralbanitoblahos» și« Serbalbanitobulgaro-
blahos», doui caracteristici etnice ale sud-estului european in sec. al XlV-lea
și al XV-lea. Nicodim de la Tismana și Grigore Țamblac................................ 77
Josef Kur* (Praga), Citeva observații asupra balcanismelor în limba slavă veche.....	81
P. P. Panaitescu, Din nou despre Diploma bîrlădeană din 1134 .......................... 85
I.	C. Chifimia, Romane populare românești pătrunse prin filieră slavă: Alexandria....	93
Pândei» Olteanu, «Postilla de Neagovoa în lumina Cazaniei l-a a Diaconului
Coreei (cca. 1564) .................................................................. 105
Dumitru Fecioru fi Dan Zamfirescu, Literatura bizantină și slavă în vechea cultură româ-
nească. ....................................................................... 133
Diomid Strungaru, începuturile lexicografici române .................................. 141
Șerban Papacostea, Cu privire la geneza și răspindirea povestirilor scrise despre faptele
lui Vlad Țepeș ................................................................ 159
Elena Linfa, Documente în limba polonă emise de cancelariile domnilor români (sec. al
XVI-lea și al XVII-lea)...................................................      169
Zlatca luffu, Manuscrisele slave din biblioteca și muzeul mănăstirii Dragomirna....	189
Ion-Radu Mircea, Cel mai vechi manuscris miniat din Țara Românească: Tetraevanghelul
popei Nicodim (1404—1405) ........................................................... 203
III.	DISCUȚII
A. Balotă, în legătură cu istoricitatea epicii orale românești și cîntecul« ucrainean» al
lui Ștefan Vodă................................................................ 223
Emil Vrabie, Limba povestirilor slave despre Vlad Țepeș............................... 229
IV.	TEXTE ȘI DOCUMENTE
Valentin Gr. Chdaru, loan Bogdan și școala istorico-filologică a lui B. P. Hasdeu. Pe
marginea unor documente inedite................................................ 247
Ion Colan (Brașov), Citeva date despre familia lui loan Bogdan. Pe marginea unor
scrisori și documente inedite.................................................. 273
https://biblioteca-digitala.ro
382
CUPRINSUL
C. Boroianu, Date noi cu privire la viața și activitatea lui Ioan Bogdan. Perioada 1864 —
martie 1886 ..................................................................... 285
Mihai Cărduțu (Suceava), Din legăturile lui Ioan Bogdan cu S. FI. Marian. Scrisori
inedite ......................................................................... 305
G. Ștrempel, Un cronograf ilustrat, atribuit mitropolitului Antim Ivireanul............. 309
Maria Bădulescu, Un manuscris slavoncsc al lui Radu din Mănicești....................... 357
Dimitrie Gh. Ionescu, Un pergament slavon din prima jumătate a secolului al XVII-lea 367
Indice ..................''............................................................. 371
СОДЕРЖАНИЕ
I.	НАУЧНОЕ НАСЛЕДИЕ ИОАНА БОГДАНА
Юбилейная сессия «Иоан Богдан и история румынской культуры» Бухарест —
Брашов, 8—10 декабря 1964 г.) 1.................................... 5
Акад. Эмиль Петрович, Место Иоана Богдана в румынской науке........... 17
Акад. П. Константинеску-Яшь и Константин Н. Велики, Иоан Богдан — историк..	25
Г. Михаила, Филологическое и лингвистическое наследство Иоана Богдана.	37
Валерия Костакел, Вклад Иоана Богдана в изучение средневековых румынских
институтов ....................................................... 55
Лючия Джамо-Диаконицэ, Деятельность Иоана Богдана в Румынской Академии..	65
II.	ЭТЮДЫ И СООБЩЕНИЯ
Акад. Джордже Сп. Радоичич (Нови-Сад), « Bulgaralbanitoblahos » и «Serb-
albanitobulgaroblahos» — две этнические характеристики юго-восточной
Европы в XIV—XV вв. Никодим Тисманский и Григорий Цамблак ....	77
Й. Курц (Прага), Заметки о балканизмах старославянского языка ........ 81
П. П. Панаитеску, Сщс раз о Вернадской грамотае 1134 г................ 85
И. К. Кицимия, Народные романы, проникшие к румынам через посредство славян: г -I
Александрия............................................................ 93
Панделе Олтяну, «Няговская постилла» в свете первого Учительного евангелии
Кореей (около 1564 года)......................................... 105
Думитру Фечору и Дан Замфиреску, Византийская и славянская литература в древ-
ней румынской культуре .......................................... 133
Диомид Струнгару, Зачатки румынской лексикографии.................... 141
Шербан Папакостя, К вопросу о происхождении и распространении письменных
повестей о деяниях Влада Цепеша.................................. 159
Елена Линца, Документы канцелярии румынских господарей польской редакции
(XVI—XVII вв.)................................................... 169
Златка Юффу, Славянские рукописи библиотеки и музея монастыря Драгомирна..	189
Ион-Раду Мирча, Древнейшая рукопись с миниатюрами Валахии: Четвероеванге-
лие попа Никодима (1404—1405).................................... 203
III.	ДИСКУССИИ
А. Балотэ, К вопросу об историзме румынского народного эпоса и «украинская»
песня о Стефане Воеводе .............................................t	223
Эмиль Врабие, Язык славянских повестей о Дракуле..................... 229
IV.	ТЕКСТЫ И ДОКУМЕНТЫ
Валентин Гр. Келару, Иоан Богдан и историко-филологическая школа Б. П. Хашдеу.
По неизданным документам.............................................. 247
Ион Колан (Брашов), Несколько данных о семье Иоана Богдана. По данным неиз-
данных писем и документов........................................ 273
https://biblioteca-digitala.ro
CUPRINSUL
363
К. Борояну, Новые данные о жизни и деятельности Иоана Богдана. Период с 1864 г.
по март 1886 г...................................................... 285
Михай Караушу (Сучава), Связи Иоана Богдана с С. Фл. Марианом. Неизданные
письма.............................................................. 305
Г. Штремпель, Один иллюстрированный хронограф, приписываемый митрополиту
Антиму Ивирянул .................................................... 309
Мария Радулеску, Одна славянская рукопись, написанная Раду из Маничешть....	357
Димитрис Г. Ионеску, Одна славянская пергаменная грамота первой половины
XVII века........................................................... 367
Указатель ................................................................ 371
SOMMAIRE
I.	L’HÉRITAGE SCIENTIFIQUE DE IOAN BOGDAN
La session solennelle « Ioan Bogdan et l’histoire de la culture roumaine» (Bucarest —
Brașov, le 8 — 10 décembre 1964) .......................................... 5
Émile Petrovici, de F Académie de la Republique Socialiste de Roumanie, Ioan Bogdan. Sa
place dans la science roumaine............................................ 17
P. Constantinescu-Iafi, de F Académie de la Republique Socialiste de Roumanie, et Constan-
tin N. Velichi, Ioan Bogdan—historien .................................... 25
G. Mihdilă, L’héritage philologique et linguistique de Ioan Bogdan.............. 37
Valeria Costdchel, La contribution de Ioan Bogdan à l’étude des institutions médiévales
roumaines ................................................................ 55
Lucia Djamo-Diaconiță, L’activité de Ioan Bogdan en tant que membre de l'Académie
Roumaine ................................................................. 65
II.	ÉTUDES ET COMMUNICATIONS
Djordje Sp. Radoji£ii,de F Académie Serbe des Sciences et des Arts (Novi-Sad) «Bulgaral-
banitoblahos» et « Serbalbanitobnlgaroblahos» — deux caractéristiques ethniques
du sud-est européen du XlV-e et XV-e siècles. Nicodim de Tismana et
Grégoire Cambiale ................................................................. 77
Josef Kurz (Prague), Quelques remarques sur les balkanismes en vieux-slave......	81
P. P. Panaitesco, Une fois de plus autour du diplôme de Birlad de 1134............ 85
I.	C. Chifimia, Romans populaires entrés dans la littérature roumaine par l'intermédiaire
du slavon: Histoire d’Alexandre le Grand .......................................... 93
Pandele Olteanu,a La postille de Neagovo» à la lumière de la < I-ère Cazania » du Diacre
Coresi (environ 1564) ...................................................... 105
Dumitru Fecioru et Dan Zamfirescu, La littérature byzantine et slave dans l’ancienne
culture roumaine............................................................ 133
Diomid Strungaru, Les débuts de la lexicographie roumanie........................ 141
^erban Papacostea, Considérations sur la genèse et la diffusion des récits écrits sur les
exploits de Vlad l’Empaleur................................................. 159
Elena Linfa, Documents en polonais émanant de la chancellerie des princes roumains
(XVI-ème-XVII-ème s.).....................................................   169
Zlatca luffu, Les manuscrits slaves de la bibliothèque et du musée du couvent de Dra-
gomirna .................................................................... 189
lon-Radu Mircea, Le plus ancien manuscrit enluminé de Valachie: le Tétraévangile du
pope Nicodème (1404—1405)......................................................... 203
https://biblioteca-digitala.ro
384
CUPRINSUL
III.	DISCUSSIONS
A. Balotă, Autour de l’historicité de l’epique orale roumaine et le chant « ucraïnien» de
Stephan Vodă .............................................................. 223
Émile Vrabie, La langue des récits slaves sur Vlad l’Empaleur.................... 229
IV.	TEXTES ET DOCUMENTS
Valentin Gr. Chelaru, Ioan Bogdan et l'école historico-philologique de B. P. Hasdeu.
En marge de quelques documents inédits........................................ 247
Ion Colan (Braçov), Quelques détails concernant la famille de Ioan Bogdan. Autour de
quelques lettres et documents inédits......................................... 273
C. Boroianu, Nouvelles informations concernant la vie et l’activité de Ioan Bogdan. La
période de 1864 à 1886 ....................................................... 285
Mihai Cdriuju (Suceava), Les relations entre Ioan Bogdan et S. Fl. Marian. Lettres
inédites ..................................................................... 305
G. ÿtrempel, Un chronographe illustré, attribué au métropolite Antim Ivireanul....	309
Maria Bddulescu, Un manuscrit slavon de Radu de M&nicefti.......................... 357
Dimitrie G. Ionesco, Un parchemin slavon de la première motié du XVII-ème siècle....	367
Index ............................................................................. 371
https://biblioteca-digitala.ro
ROMANO SLAVICA
Au apărut:
Vol. I.	1958,	292	pagini..................................................... legat, lei	18,80
II.	1958,	288	p. ...................................................... epuizat
III.	1958,	356	p......................................................... epuizat
IV.	1960,	436	p......................................................... broșat,	lei	21,00
legat lei 26,00
V.	1962 — Istorie, 294 p................................................ broșat, lei 11,60
legat, lei 17,90
VI.	1962 — Filologie 342 p................................................ broșat, lei 14,80
legat, lei 21,00
VII.	1963.— Dialectologie, 252 p............................................ broșat, lei 12,00
legat epuizat
VIII.	1963, 580 p............................................................. broșat, lei 27,00
legat, — epuizat
IX.	1963, 575 p........................................................... epuizat
X.	1964, 626 p.......................................................... epuizat
XI.	1965 — Istorie, 436 p................................................. broșat, lei 24,00
legat, — epuizat
XII.	1965 — Filologie, 426 p................................................ broșat, lei 28,00
legat, lei 32,00
XIII.	1966, 385 p............................................................. broșat, lei 27
legat, lei 38
Volumele apărute, cu excepția volumelor II, III, IX și X pot fi comandate direct
la sediul Asociației Slaviștilor din Republica Socialistă România, str. Pitar Moș nr. 7—13,
raion 30 Decembrie, București.
Materialele trimise redacției se primesc numai dactilografiate, în trei exemplare.
Manuscrisele nepublicate nu se restituie. Colaboratorii sînt rugați să păstreze copie de
pe articolele trimise redacției.
Responsabilitatea articolelor tipărite aparține, în întregime, semnatarilor.
https://biblioteca-digitala.ro
Redactor reap, de carte: DAN ZAMFIRESCU
Dat la cules 03.06.1966. Bun de tipar 03.11.1966.
Tiraj 520 ex. Broșate + 400 ex. legate */, Plnd. Htrtie
scris I A 70 x 100 — 80. gr, m. p. Format 70 x 100
— 16. Coli editoriale 42,96. Coli tipar 24,00 + 4 coli
planșe.
Tiparul executat tub comanda nr. 133 la întreprinderea
Poligrafică »Arta Grafică». Calea Șerban Vodă 133.
Republica Socialistă România
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro.