Nr. 6/2012 Anul 127 INSTRUCȚIUNI PENTRU AUTORI a. Pentru secțiunea 1 (articole tehnico-științifice) Revista pădurilor publică lucrări originale, de regulă în limba română, dar și în alte limbi (engleză, franceză, germană), în cazul unor articole de valoare științifică deosebită și de interes internațional. Nu se primesc articole publicate anterior sau trimise spre publicare, concomitent, altor publicații. Lucrările pentru secțiunea 1 pot fi atât articole originale, bazate pe cercetări proprii, cât și articole de sinteză, pentru domenii devârf ale științelor silvice. Materialele pentru secțiunea I vor fi redactate în următoarele condiții: -articolul original sau de sinteză (text, cu tabele, figuri, grafice, fotografii, bibliografie, urmat de datele despre autori și rezumatul în limba engleză) nu va depăși 10 pagini față format A4, cu marginile de 2 cm, redactate cu font Times New Roman, mărime 11, la 2 rânduri; -în cazul articolelor originale, bazate pe cercetări proprii, acestea vor fi structurate pe minim cinci capitole, cu titluri și subtitluri îngroșate (bold) (1. Introducere; 2. Locul cercetărilor; 3. Metoda de cercetare; 4. Rezultate și discuții; 5. Concluzii și recomandări); - denumirile științifice ale specilor de plante și animale se scriu cu caractere înclinate (italice), cu excepția numelui autorului (FagussylvaticaL.); - citarea tabelelor, figurilor, fotografiilor inserate în text se face, cu caractere normale, în paranteză (tab. 5, fig. 3, foto 2). Figurile, graficele și fotografiile vor fi pregătite ca fișiere jpg, tif, bmp, pe cât posibil cu lățimea de 8 cm; - citarea în text a autorului (autorilor) se face în ordinea autor(i)-virgulă-an publicare, în sistemul: un autor -Marcu, 1989; doi autori-Marcușilonescu, 1989; trei sau mai mulți autori-Marcuet a/., 1989; - titlul tabelelor (poziționat înainte de tabel), al figurilor, graficelor, fotografiilor (incluse sub figură, grafic sau fotografie) se scrie cu caractere îngroșate; -lucrările listate în bibliografie, în ordinea alfabetică a numelui autorilor, se vor prezenta sub forma: autor(i), anul publicării, titlul lucrării, editura/periodic, orașul, numărul, pagini, în maniera următoare: -periodice: Scohy, J.-P., 1990: Lefrenecommun (2 emepârtie). Silva Belgica, voi. 97 (5),pp. 43-48. -cărfi: Thill, A., 1970: Le frâne et sa culture. Les Presses Agronomiques de Gembloux, A.S.B.L., Gembloux, 85 p. -după bibliografie se prezintă numele autorului (autorilor), locul de muncă, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa e-mail. -după datele autorilor se prezintă titlul și rezumatul (Abstract) articolului, ambele în limba engleză, rezumatul va avea 500-1.000 semne și va fi urmat de maximum 5 cuvinte cheie (Keywords), scrise cu caractere îngroșate și aplecate. b . Pentru secțiunea a 11-a Materialele propuse spre publicare vor fi mai scurte decât cele pentru secțiunea 1(1-3 pagini format A4) și se includ în rubricile: - Cronică - privind conferințe, simpozioane, consfătuiri, sesiuni tehnico-științifice, contacte la nivel internațional; - Puncte de vedere-, -Aniversări, Comemorări, Necrolog-, - Recenzii, pentru lucrări importante publicate în țară sau în străinătate; - Revista revistelor, referitoare la articole de mare interes apărute în publicații forestiere străine, predomi- nant europene; - Din activitatea M.A.D.R., R.N.P.-Romsilva, A.S.A.S., Societății „Progresul Silvic”, facultăților de silvi- cultură etc. Pentru secțiunea a 11-a se acceptă spre publicare și materiale legate de practica silvică. Materialele primite la redacție nu se înapoiază autorilor. Lucrările, imprimate pe hârtie, împreună cu suportul lor electronic (CD, DVD), se depun sau transmit prin poștă la sediul Revistei pădurilor (B-dul Gh. Magheru nr. 31, sector 1, București, tel./fax: 021/3171005 interior 267, e-maik revista@rnp.rosilva.ro; contact@revistapadurilor.ro) REVISTĂ TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ EDITATĂ DE: REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA ȘI SOCIETATEA „PROGRESUL SILVIC” Colegiul de redacție Redactor-șef: praf. dr. ing. Valeriu-Norocel Nicolescu Membri: prof. dr. ing. loan Vasile Abrudan dr. ing. Ovidiu Badea prof. dr. ing. Gheorghe-Florian Borlea dr. doc. Dorota Dobrowolska (Polonia) conf. dr. ing. Maria Beatriz Hidalgo (Portugalia) acad. Victor Giurgiu dr. Ignacio J. Diaz Maroto Hidalgo (Spania) dr. ing. Raphacl Thomas Klumpp (Austria) cerc.ing. Francois Ningre (Franța) dr. ing. Ion Machedon dr. ing. Bogdan Sirîmbu (S.U.A.) prof. dr. ing. Dumitru-Romulus Târziu dr. ing. Romică Tomescu Redacția: prof. Rodica-Ludmîla Dumitrescu ing. Cristian Becherii CUPRINS (Nr. 6 / 2012) Adam Crăciunescu: 2013-Anul reformei în silvicultură.3 Victor Giurgiu: Perdele forestiere de protecție în contextul asigurării se- curității ecologice și alimentare. Constrângeri și perspective....7 Cristian Mihai Enescl-, Neculae Șofletea, Alexandru Lucian Curtu : Variabilitatea morfologică a fructelor stejarului pufos (Quercuspubescens Willd.) în două regiuni geografice din România......... . 19 Valeriu-Norotel Nicolescu, Dumitru-Romulus Târziu: îngrijirea și con- ducerea arboretelor. Prezent și viitor...........................24 Emil Untaru, Cristinel Constandache, Sanda Nistor: Starea actuală și proiecții pentru viitor în privința reconstrucției ecologice prin împăduriri a terenurilor degradate din România (I)..........................28 Dumitru-Romulus Târziu, Valeriu-Norocel Nicolescu : Fundamentarea tipologică ecosistemică a silviculturii..........................35 Ioan Clinciu, Mihai-Daniel Niță, Șerban Davidescu: Starea amenajării bazinelor hidrografice torențiale și rolul acesteia în reconstrucția ecologică a țării..........................................................42 ISSN: 1583-7890 Varianta on-line: mtw. revistapadurilon re ISSN 2067-1962 Indexare în baza de date: Index Copernicus (ID 7538) CABI RePEc Google Academic SCIPIO Cronica Valeriu-Norocel Nicolescu, Dânut Chira, Dan Ioan Aldea: Prima întâlnire de lucru a Acțiunii COST FP 1103........................53 Victor Giurgiu : Din activitatea Academiei Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești”.......................................................55 6 CONTENTS (Nr. 6/2012) 2012 REVISTA PĂDURILOR 1886 2012 127 ANI Adam CrâCiunescu: 2013-Ayearofaforestryrefonn.........................3 Victor Giurgiu: Protection shelter belts-restriction and prospects....7 Cristian Mihai Enescu, Neculae Șofi.ftea, Alexandru Lucian Curtu: Fruit morphological variability of pubescent oak (Quercuspubescens Wiild.) in iwo geographical regions of Romania...................................19 Valeriu-Norocel Nicolescu, Dumitru-Romulus Târziu : Tending operatîons. Present and future................................................24 Emil Uniaku, Cristinel Constandache, Sanda Nistor: Present state and future projections for the ecological restoration by afforestation of degraded lands in Romania . ..............................................2S Dumitru-Romulus Târziu, Valeriu-Norocel Nicolescu: Ecosystem typology background of silvicultura........................................35 Ioan Clinciu, Mihai-Daniel Nq-Ă, Șlrban Davidescu: The state of torrential hy drographic watershed management and its rol e in the ecological reconstruction of the country....................................................42 Chmnicle.............................................................53 SOMMAIRE (Nr. 6 / 2012) Adam Crâciunescu : 2013 -L’annee de la reforme en silvicultura..............3 Victor Giurgiu : Le role des haies de protection au point dc vue dcologique et de la sdcuritd alimentaire. Contraintes et perspectives..................7 Cristian Mihai Enescu, Neculae Șofletea, Alexandru Lucian Curtu: La variabilite morphologique des fruits de chene pubescent (Quercus pubescens Wiild.) dans deux rdgions gâographiques de la Roumanie..................19 Valeriu-Norocel Nicolescu, Dumitru-Romulus Târziu: Les soins culturaux. Present et avenir......................................................24 Emil Untaru, Cristinel Constandache, Sanda Nistor: L’etat actuei et projets concemant la reconstruction ecologique des terrains degradds en Roumanie............................................................... 28 Dumitru-Romulus Târziu, Valeriu-Norocel Nicolescu : Le fondement d’unc typologie ecosystemique de la sylviculture..........................35 Ioan Clinciu, Mihai-Daniel Niță, Șerban Davidescu: L’etat et le role de l'amdnagement des bassins hydrologiques torrentiels dans la reconstruction Ecologique en Roumanie.................................................42 Chronique..............................................................53 2 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 2013 - Anul reformei în silvicultură La finele anului 2012, privind la rezultatele activității desfășurate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, încerc un sentiment de mulțumire. Fără a face apel la cifre pot afirma că am încheiat un an bun, cu toți indicatorii de program realizați cu depășiri și în condiții de profitabilitate. Dacă trecutul arată bine, suntem obligați să creăm toate condițiile pentru ca în anul 2013 activitatea să se desfășoare cel puțin în aceleași condiții. Trebuie spus însă că, în condițiile în care preconizăm redu- cerea în continuare a suprafeței fondului forestier administrat, prin retrocedarea a cca 40 mii hectare către foștii proprietari, aceasta se va reflecta corespunzător în cifra de afaceri programată, care va cunoaște o reducere. Trecând peste aspectele concretizate în cifre și care fac obiectul analizei pentru stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, conducerea regiei este preocupată de conti- nuarea unor acțiuni demarate în anul ce a trecut, dar și de demararea unora noi, cu scopul creșterii eficienței managementului, al îmbunătățirii calității lucrărilor tehnice și asigurarea de condiții optime pentru înde- plinirea de către arborete a funcțiilor atribu- ite. Voi prezenta în continuare o parte dintre aceste intenții, cu precizarea că acestea sunt cele ce au un anumit caracter de noutate, dar și că nu sunt singurele pe care le am în vedere. în anul încheiat, regia s-a mutat în casă nouă. Este vorba de finalizarea unui sediu modern a cărui edificare a durat cam mult, însă consider că așteptarea a meritat. Poate fi acesta momentul pentru un nou început în crearea unei noi atitudini a întregului personal silvic față de provocările prezentului și, mai ales, ale viitorului silviculturii românești. Astfel, dacă în anul ce a trecut s-au pus bazele unui nou sistem informațional pentru regie, în anul ce urmează vom demara transpunerea acestuia într-un sistem infor- matic unic, integrat, atât ca suport pentru fundamentarea deciziilor operative optime, bazate pe accesul la informația corectă, actualizată în timp real în întregul sistem al organizației, cât și ca sursă de informații structurate pentru dezvoltarea de politici și strategii de perspectivă. începând cu luna martie a acestui an, intră în vigoare regulamentul european privind sistemul de precauție necesară (due dilligence) privind prima punere pe piață a lemnului. In aceste condiții Romsilva devine 1 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012•Nr. 6 3 cel mai mare operator din piața lemnului în România și are noi sarcini referitoare la asigurarea legalității provenienței lemnului și la asigurarea trasabilității acestuia. Proce- durile de implementare a acestui sistem sunt în curs de finalizare și urmează a fi supuse aprobării consiliului de administrație al regiei. în ceea ce privește organizarea pazei fondului forestier, cred că este momentul să revedem principiile pe care se fundamen- tează aceasta. Personal cred că o structură bazată pe unități de producție constituite, de regulă, pe bazinete sau pe limite naturale clare este de natură să ducă la o activitate mai eficientă din acest punct de vedere. Totodată, ne gândim la posibilitatea stabilirii unei răspunderi colective a personalului cu atribuțiuni de pază, în legătură cu asigurarea acesteia în aria de competență. Se creează astfel condiții pentru disponibilizarea unei părți din personalul tehnic de teren pentru implicarea sa directă în supravegherea și efectuarea lucrărilor tehnice directîn teren. în ceea ce privește activitatea de amenajare a pădurilor, anul 2013 va re- prezenta „vârful de sarcină” din acest punct de vedere. în vederea asigurării condițiilor necesare pentru revizuirea amenajamen- tului silvic, pentru o suprafață de aproape 500.000 ha de fond forestier, organizarea acestei activități va cunoaște unele modifi- cări Acestea au în vedere, printre altele, asi- gurarea de resurse financiare în avans, pen- tru organizarea șantierelor, angajarea pe o perioadă determinată de personal tehnic, dar și utilizarea muncitorilor pentru lucră- rile de teren prin recrutarea și calificarea lor de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice. Dat fiind rolul său crucial în bunul mers al activității regiei, activitatea de inves- tiții este prioritară pentru noi Trebuie însă să avempermanentîn vederefaptul că resursele proprii sunt încă departe de a fi suficiente, ca de altfel și cele publice. Acesta este motivul pentru care resursa proprie de dezvoltare este destinată cu prioritate pentru asigurarea de utilaje productive moderne, pentru toate ac- tivitățile noastre. Trebuie să îmbunătățim permanent gradul de mecanizare al lucră- rilor silvice, începând cu cele de cultura pă- durilor (în pepiniere, cele de pregătire a terenului și solului, de înființare de noi arboreteși de îngrijire a acestora în tinerețe), precum și în exploatarea, transportul și pre- lucrarea lemnului Tot în legătură cu programul de investiții din surse proprii, o problematică aparte o prezintă incendiile de pădure. Acestea au un specific aparte în ceea ce privește declanșarea și evoluția. Faptul că se produc, de cele mai multe ori în teren acci- dentat, lipsit de accesibilitate pentru mijloa- cele de intervenție de mare capacitate ale pompierilor, la mari distanțe de surse de apă, face ca intervenția să fie deosebit de dificilă, bazată în special pe utilizarea de unelte ru- dimentare. în aceste condiții este necesar să ne îndreptăm atenția spre dotarea punctelor noastre de intervenție cu mijloace moderne de intervenție. în condițiile în care uneltele manuale nu vor putea fi eliminate în tota- litate, dotarea cu mijloace de acces motorizat în zone grele (ATV), cu pompe de înaltă pre- siune și cu consum redus de agent de stin- gere, de ce nu, într-un viitor încă îndepărtat, cu mijloace de intervenție aeriană, ar fi de natură să mărească semnificativ capacitatea de intervenție la foc, cu efect maxim în redu- cere a pagubelor produse. Bineînțeles, astfel de mijloace vor trebui organizate în echipe mobile de intervenție rapidă. Una dintre problemele a cărei rezolvare trebuie să nu mai sufere nicio amânare este reprezentată de gradul redus de accesibilitate a fonduluiforestier administrat de regie. Actuala rețea de drumuri forestiere a fost proiectată și realizată în cea mai mare parte în anii 1950-1980, iar discrepanța existentă în ultima perioadă între condițiile 4 Revista pădurilor •Anul 127 • 2012 • Nr. 6 de proiectare și edificare a drumurilor forestiere, pe de o parte, și caracteristicile tehnice ale capacităților de transport, pe de altă parte, se mărește considerabil într-un ritm accelerat. Coroborat cu lipsa lucrărilor de reparații capitale sau de mărire a capacității lor portante, drumurile forestiere sunt în situația de a nu-și mai putea îndeplini rolul, în această situație, se impune cu stringență elaborarea unei strategii cu prevederi pe termen mediu și lung pentru reabilitarea și dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere. Pentru realizarea acestui deziderat vor trebui revalorizate rezultatele unor studii mai vechi în domeniu, neluate încă în considerare, bineînțeles după actualizarea lor și reprio- ritizarea direcțiilor de dezvoltare, în funcție de evoluțiile înregistrate în structura fon- duluiforestier. Accentul va trebui pus pe mo- dernizarea și prelungirea drumurilor axiale care accesibilizează volume importante de masă lemnoasă și apoi pe dezvoltarea unor drumuri secundare. De asemenea, va trebui regândită abordarea drumurilor auto de versant, care să asigure exploatarea arboretelor de pe versanții lungi, cu pante mari, prin utilizarea tehnologiilor ecologice bazate pe utilizarea funicularelor. Este momentul să încercăm abordarea unor soluții moderne în construc- ția drumurilor auto forestiere prin utilizarea materialelor moderne, cu prețuri și perfor- manțe competitive, precum și prin utilizarea îmbrăcăminților din asfalt sau beton, corelat și cu importanța acestora. Fără îndoială că aceste deziderate implică eforturifinanciare importante, motiv pentru care atingerea lor vafi posibilă numai în timp. Foarte important este însă să existe o decizie fermă în abordarea lor, o analiză atentă și pertinentă a fezabilității și, mai ales, un program coerent, cu etape bine funda- mentate și care să fie urmărit sistematic. Ca o acțiune imediată, trebuie demarate discuții la nivelul autorității publice centrale pentru silvicultură pentru concretizarea acestor idei într-un Program Național, singura soluție pentru o problemă de asemenea amploare. Elaborarea unui program pe termen lung pentru reabilitarea și dezvoltarea rețelei de drumuri auto forestiere trebuie să plece de la un punct inițial, în care trebuie să se cunoască situația acestora. Pentru a opti- miza alocarea de resurse și rezultatul chel- tuirii acestora, este necesar să continuăm acțiunea de identificare a drumurilor auto forestiere care deservesc exclusiv fondul fo- restier aflat în proprietatea altor deținători decât statul. Prin predarea acestora către autoritățile publice locale se creează condiții ca prin proiecte cu finanțare externă aceste drumuri să poată fi reabilitate și moder- nizate, iar regia să se degreveze de adminis- trarea acestora și să disponibilizeze resursa financiară pentru administrarea rețelei de drumuri ce deservește pădurile statului. încă din 2012 am luat măsura identificării tuturor activelor care nu mai sunt utile activității regiei. Este vorba de construcții cu diferite destinații, de la foste clădiri administrative (sedii de ocol, district sau canton, adăposturi pentru muncitori) până la spații de producție pentru care activitatea a fost oprită prin hotărâri ale consiliului de administrație. Unele dintre acestea se găsesc pe terenuri ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprie- tate și, nu de puține ori, generează pierderi financiare din cauza litigiilor legate de re- gimul lor juridic. Conducerea regiei a apro- bat deja valorificarea prin vânzare a unei importante părți din aceste active, iar pro- cesul va continua, mai ales că reprezintă una dintre resursursele proprii importante pentru dezvoltare. Pe linia eficientizării activității economice desfășurate de unitățile și sub- unitățile regiei, va continua monitorizarea activității tuturor centrelor de producție până la nivel de formație de lucru. Punctele de lucru (fazanerii, păstrăvării, complexe de creștere a vânatului și de vânătoare, ateliere Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 5 de prelucrare a lemnului sau a fructelor de pădure, formații de exploatare sau de în- treținere a drumurilor auto forestiere) își vor continua activitatea numai în condiții de rentabilitate. Dacă situația o impune, aceste activități vor fi externalizate, iar muncitorii vor putea fi utilizați la alte lucrări tehnice din sector sau vorfidisponibilizați. în condițiile creșterii presiunii asu- pra pădurii, se impune reconsiderarea rolu- lui recreațional al pădurilor limitrofe aglo- merărilor urbane. Situația este caracteris- tică zonei perimetrale a Bucureștiului, dar sunt și alte puncte de interes, limitrofe unor obiective de interes turistic deosebit sau cu tradiție în ceea ce privește activitățile re- creaționale. în acest context, va trebui să abordăm dintr-o perspectivă mai pragmatică proble- matica pădurilor parc. Am în vedere rede- finirea conceptului, în așa fel încât să clarificăm modalitățile concrete de amena- jare și de gospodărire a acestora. Cred că o soluție viabilă o reprezintă parteneriatele cu administrațiile publice locale, primele interesate în acest domeniu. Activitatea de creștere, exploatare și ameliorare a cailor de rasă rămâne în con- tinuare în responsabilitatea Romsilva. Și în acest caz, se pune problema regândirii coor- donatelor în care această activitate va trebui săperformeze. Este necesară reluarea discu- țiilor cu autoritatea hipică națională în vede- rea convenirii asupra reducerii efectivelor până la un nivel care, fără să pericliteze conservarea și dezvoltarea valorosului pa- trimoniu genetic al raselor de cabaline, să ducă la o reducere a costurilor totale pentru a scădea presiunea pe resursele financiare, necesare pentru realizarea obiectului prin- cipal de activitate al regiei, gestionarea du- rabilă și unitară, în conformitate cu preve- derile legale, a fondului forestier proprietate publică a statului. Totodată, pentru ridicarea valorii de piață a exemplarelor de cabaline existente, este necesară revitalizarea activității de pregătire a acestora, precum și a sportivilor Clubului hipic Romsilva, pentru participarea la cât mai multe competiții sportive de profil. Un aport mai substanțial la veniturile realizate în acest domeniu de activitate, trebuie să-l reprezinte producția rezultată din cultivarea terenurilor destinate producerii de furaje. Prin continuarea investițiilor în utilaje agricole moderne, vom crea condiții pentru aplicarea tehnologiilor necesare pentru a asigura plusuri de producție destinatepieței de profil. Chiar dacă am lăsat-o la sfârșit, una dintre prioritățile pentru acest an este reprezentată de îmbunătățirea imaginii regiei. Și din acest punct de vedere vom schimba abordarea și ne vom îndrepta spre organizarea de activități educative cu adre- sabilitate la copii și tineret. în urma unor discuții cu conducerea Ministerului învăță- mântului, s-a conturat ideea unui partene- riatpe termen lung pentru realizarea acestui deziderat. întrucât avem numeroase spații care în prezent nu sunt utilizate eficient, putem ca, prin reabilitarea și dotarea corespunză- toare a acestora, să creăm condiții pentru desfășurarea de activități educative prin care elevii să se familiarizeze cu problematica pădurii. La „ Casa Pădurarului” se vor putea organiza activități aplicative, prin implica- rea copiilor în cunoașterea elementelor de floră și faună, a mecanismelor intime și in- teracțiunile ce se petrec în viața pădurii, dar și în conștientizarea necesității prezervării acestora în condițiile presiunii cotidiene tot mai agresive la care este supusă. Și, sunt convins că din aceste acțiuni, vom avea cu toții de câștigat. Director General Dr. ing. Adam CRÂCIUNESCU 6 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Perdelele forestiere de protecție în contextul asigurării securității ecolo- gice și alimentare. Constrângeri și perspective Victor Giurgiu într-o concepție cuprinzătoare, preocupările te- oretice și practice pentru realizarea de perdele fo- restiere de protecție fac parte din domeniul larg al îmbunătățirilor funciare, inclusiv al asigurării se- curității ecologice și alimentare. Acestea din urmă se constituie într-un sistem biologic și tehnic com- plex, având un scop nobil: asigurarea unor con- diții de viețuire normală într-un mediu favorabil hazardelor naturale predominant climatice, geo- morfologice și hidrologice. în această concepție, perdelele forestiere de protecție au un rol ecologi- zant și antientropic. Dar, în anumite condiții, cum sunt stepele neantropizate, introducerea perdele- lor forestiere poate avea și consecințe entropice încă necercetate științific. Așadar, preocupările teoretice și practice pen- tru perdelele forestiere au ca obiect organizarea spațiului natural, în vederea prevenirii sau atenu- ării hazardelor climatice sau geomorfologice, asi- gurând astfel condițiile necesare dezvoltării dura- bile a spațiului rural dat. Dar, pentru a-și atinge scopul, aceste măsuri trebuie aplicate corect și cu toată prudența față de implicațiile lor încă necu- noscute. 1. Lecțiile istoriei înainte de a intra în fondul comunicării pro- gramate, expunem punctul de vedere al acad. Gh. lonescu-Șișești (foto 1) — patronul Academiei de Științe Agricole și Silvice, referitor la perdelele forestiere de protecție. Este vorba despre un manuscris oferit nouă de acad. Constantin Chiriță în ajunul morții sale, ma- nuscris în care Gheorghe lonescu-Șișești a formu- lat opinii pe probleme silvice și a luat o poziție fermă împotriva defrișării perdelelor forestiere de protecție, proces care a început în prima jumătate a deceniului al șaptelea al secolului trecut.1 Cităm următoarele secvențe din acest manu- scris, elaborat în 1964 și reprodus în Silvologie II (Giurgiu, 1999). „Regretăm că după entuziasmul general de acum câțiva ani pentru plantarea perdelelor e protecție în regiunile secetoase sau pe versanții bântuiți de ero- ziune, a urmat, în vremea din urmă, o scădere a entuziasmului, ba chiar o contestare a rolului per- 'Ca urmare a Hotărârilor Consiliului de Miniștri nr. 273 și 385 din anul 1962. Foto 1. Acad, Gheorghe lonescu-Șișești (1885-1967) delelor de protecție în lupta cu seceta și cu eroziu- nea". „Această atitudine, care sperăm că va fi de scur- tă durată, se datorește, în ceea ce privește perdele- le de protecție de pe versanții văii Carasu, faptu- lui că aceste perdele au fost așezate la o distanță prea apropiată. Această distanță se impunea pentru a proteja canalul Dunăre-Marea Neagră și a-lferi de colmatare. Se datorește, probabil, și unor greșeli care s-au făcut cu amplasarea perdelelor de protec- ție din alte părți ale Dobrogei. Dintr-un exces de zel, sau din lipsa unei experiențe temeinice, perdelele de protecție din Dobrogea s-au plantat la distanțe prea apropiate, la 300 m una de alta. Perdelele delimitau astfel tarlale prea mici, ceea ce scădea randamentul tractoarelor și al celorlalte mașini, folosite în gos- podării. îndreptarea greșelii se putea realiza prin defrișarea fiecărei a doua perdea, astfel ca distan- ța dintre ele să rămână de 600 m. Greșeala nu trebuie reparată prin defrișarea lor totală. Dobrogea este astăzi o grădină înfloritoare; nu este indicat s-o transformăm din nou într-o zonă aridă’’. „în Bărăgan s-au plantat perdele de protecție la Stațiunile agricole experimentale și în special în zo- na nisipoasă din dreapta Călmățuiului. Defrișarea acestor perdele va declanșa eroziunea prin vânt. Vântul va aduce țărâna neagră de cernoziom în de- presiuni, cum s-a întâmplat în mai 1962, iar în sec- Rjsvista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 7 toarele nisipoase va pune în mișcare nisipul, care va acoperi culturile și terenurile fertile”. „Acestfenomen s-a înregistrat recent la Stațiunea experimentală Rușețu, după ce o parte din perdele- le de protecție, plantate cu mare grijă și mari chel- tuieli, au fost desființate. Vântul a pus în mișcare nisipul, care a acoperit o parte din semănături". „In zona de nisipuri din nord-vestul țării, în ho- tarele comunelor Pișcolț și Sanislău, pe o porțiune fixată cu plantații de salcâm, nisipul fusese fixat, îndată ce s-au tăiat perdelele, nisipul a fost pus din nou în mișcare, acoperind case, grădini și o parte din șosea”. „La Stațiunea balneară Amara din centrul Bără- ganului s-a tăiat perdeaua de salcâm care adăpos- tea stațiunea și care era o adevărată binefacere pen- tru pacienți. Acum vântul duce țărâna spre plajă și spre lacul unde îșifac tratamentul pacienții”. „Toate cercetările care s-au făcut până acum în țara noastră, au arătat că perdelele de protecție asi- gură un spor de producție, pe tarlale protejate, de cel puțin. 15%, în timp ce suprafața ocupată de per- dele este de numai 3-5 %. Această suprafață nu este pierdută pentru că în perdele se plantează și specii de pomi roditori, iar speciile forestiere aduc și ele folosul lor într-o zonă foarte săracă în lemn. Pro- porția de 3-5 % de scădere a suprafeței arabile nu se referă, bineînțeles, la întreaga țară, ci numai la regiunile secetoase, unde sunt sau se vor planta per- dele de protecție”. „în lungul canalelor principale de irigație, plan- tarea unui șir de arbori repede crescători este indis- pensabilă. Prin rădăcinile lor, acești arbori absorb apa ce se infiltrează în sol și previn astfel ridica- rea nivelului apei freatice și sărăturarea secundară a solului din sectorul irigat”. „Prin atitudinea rezervată și uneori ostilă față de rolul perdelelor de protecție se încearcă a se trage argumente din presupusa situație din Uniunea So- vietică. Trebuie să constatăm că această situație nu este bine cunoscută sau, dacă este cunoscută, nu este apreciată științific”. Nu putem, însă, să trecem cu vederea faptul că însuși Gheorghe lonescu-Șișești (1962) în condi- țiile politice date, din intenția de a salva trupu- rile mari de pădure din câmpii, a fost îngăduitor în privința demolării suprafețelor mici de pădu- re din zona de câmpie, denumite de el „pâlcuri” de arbori, admițând teza potrivit căreia „Dacă un pâlc de arbori împiedică organizarea rațională a te- ritoriului și proiectarea geometrică a tarlalelor, el se poate scarifica, dar cu mare prudență”. A cedat, de asemenea, în privința desființării pădurilor din marile lunci, precizând că „Rezervele noastre im- portante și mari pentru sporirea suprafeței arabile și în general agricole a țării sunt: Lunca inundabilă a Dunării, luncile râurilor mari interioare ș.a”. Isto- ria a arătat că îndiguirea totală a Dunării și desfi- ințarea pădurilor naturale din incintele îndiguite s-au dovedit neinspirate, îndeosebi din punct de vedere ecologic și economic. Revenind asupra perdelelor forestiere de pro- tecție, semnalăm că același mare om de știință, Gheorghe lonescu-Șișești, în anul 1938, în caii tatea sa de ministru al agriculturii și domeniilor, prin decizia nr. 895 din 11 ianuarie a trasat sarci- nă Institutului de Cercetări și Experimentație Fo- restieră să ia în cercetare această problemă, hotă- rând ca un inginer silvic „să urmărească lucrările în legătură cu precizarea tehnicii perdelelor fores- tiere de protecție”. în acest scop s-a înființat apoi Stațiunea experimentală silvică Dobrogea, profi- lată în domeniul dat. Ulterior, în 1954, același au- tor, cu argumente științifice, s-a pronunțat pentru înființarea de perdele forestiere de protecție, aces- tea fiind „destinate să fie, în primul rând, o stavilă împotriva vântului”. în secolul al XlX-lea, un alt mare agronom (și economist), academicianul Ion lonescu de la Brad (foto 2), creează în 1870, pentru prima dată în țară, Foto 2. Ion lonescu de Ia Brad (1818-1891) — realizează primele perdele forestiere în România plantații pentru „adumbriri contra vântului”, adică perdele forestiere de protecție, situându-se, astfel, printre precursorii concepției referitoare la com- baterea secetei prin mijloace silvice în țara noas- tră.2 2 Pe plan mondial, prioritatea în privința realizării de per- dele forestiere de protecție aparține danezilor (Mușat, 2006) care, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, au înființat 8 Revista pădurilor 'Anul 127 • 2012 * Nr. 6 Un alt academician, Traian Săvulescu, președin- te al Academiei R.P. Române, în anul 1949 a afir- mat că „agricultura de viitor în țara noastră este agricultura între perdelele forestiere de protecție", evidențiind astfel importanța acestor culturi silvi- ce pentru agricultura țării noastre. Este momentul să recunoaștem că în România primele cercetări fundamentale referitoare la per- delele forestiere de protecție au fost efectuate de dr. I. Lupe și dr. I. Catrina la Institutul Forestier al Academiei, începând cu anul 1948 (sub conduce- rea academicianului C.C.Georgescu). Din cele menționate mai sus, rezultă că Acade- mia Română, prin marcanți membri ai săi, a ini- țiat cercetări în premieră și a stimulat realizarea de perdele forestiere de protecție. In privința concepției academicianului Gh. lonescu-Șișești, în baza celor menționate mai sus și a intervențiilor anterioare (1954), desprindem următoarele evaluări și învățăminte: 1. Gheorghe lonescu-Șișești, cel mai autorizat om de știință agronom, exprimând opinii în nu- mele comunității științifice agricole din acele tim- puri, a recunoscut importanța și valoarea de ex- cepție a perdelelor forestiere de protecție pentru agricultura regiunilor secetoase și a celor cu tere- nuri supuse eroziunii. 2. Același om de știință a luat o atitudine fermă împotriva deciziei conducerii statului comunist de a defrișa majoritatea rețelei de perdele forestiere de protecție din România, operă realizată cu efor- turi intelectuale și financiare considerabile, spe- rând, totuși, că această agresiune „va fi de scurtă durată”. Din nefericire, speranța a rămas neîmpli- nită, nici după cinci decenii de la lansarea ei. 3. Totodată a scos în evidență unele carențe conceptuale, săvârșite în acest domeniu, de care au profitat factorii decidenți din acea epocă, as- pecte care nici astăzi nu sunt elucidate pe deplin prin cercetări științifice. Nu putem să lăsăm nemenționată corelația des- tul de puternică dintre perioadele cu secete exce- sive și mersul oscilant al interesului autorităților față de perdelele forestiere de protecție, sau, altfel spus, corelația dintre perioadele fără secete exce- sive și descreșterea entuziasmului factorilor de de- cizie față de această importantă acțiune. Am ajuns la această legitate prin metode ale statisticii ma- tematice. Astfel, secetele din anii ’30 ai secolului trecut au stimulat prima mare campanie pentru înființarea de perdele forestiere de protecție. Du- pă secetele severe din anii 1945 și 1946 s-a realizat cea mai vastă rețea de perdele de până atunci. astfel de culturi, exemplul fiind preluat de oameni de știință ruși și americani, transpus în practică pe mari suprafețe și în alte țări din Europa și America, inclusiv din România. Aceeași legitate ne explică ușurința cu care au fost desființate perdelele de protecție tocmai în lunga perioadă 1953-1981, perioadă lipsită de se- cete catastrofale. Tot așa, perioada 2006-2009 cu secete puternice a reactivat entuziasmul unor mi- litanți și promisiunile formale ale guvernanților pentru combaterea acestui hazard climatic prin acțiuni silvice. înzăpezirile din iarna anului 2012 au stimulat interesul pentru perdelele forestiere de protecție a căilor de comunicație și a localități- lor rurale, dar fără înfăptuiri concrete. 2. Referitor la baza științifică Realizarea rețelei naționale de perdele fores- tiere este mult prea importantă și extrem de dificilă pentru a nu fi așezată pe o solidă bază științifică. Apare, așadar, întrebarea: avem oare toate fundamentele teoretice pentru a garanta deplina reușită, o reușită durabilă în această temerară acțiune? întrebarea este legitimă și pentru faptul că în ultimii 50 de ani nu s-au efectuat cercetări teme- inice multi- și interdisciplinare în acest domeniu, de colective complexe de cercetători silvici, agro- nomi, biologi, geografi ș.a. Observăm că deși, în ultima perioadă, s-a avansat pe plan legislativ — „Legea îanculescu” (Legea nr. 289din2002), deși au fost elaborate studii pentru înființarea de perdele forestiere de protecție (Costăchescu et. al, 2010), nu s-a reușit revigorarea cercetărilor de profil. Din păcate, Stațiunea Bărăgan, profilată de Marin Dră- cea pe acest important domeniu de cercetare, nu a fost reactivată. Nici proiectul referitor la înființa- rea unei stațiuni mixte agro-silvice în Bărăgan nu a fost pus în aplicare.3 Informații științifice veridice în acest domeniu le avem moștenire în principal de la ilustrul silvi- cultor Ion Lupe (1948,1952,1955,1971,1972,1981, 1985,1986, 1991 a, 1991 b, 1995) și de la colabora- torii săi, îndeosebi de la regretatul dr. Ion Catrina (2005, 2007). Dar, în ultimul timp, suntem îndem- nați spre interdisciplinaritate, luând în considerare și modificările survenite între timp, cum sunt cele climatice (Giurgiu, 2010; Sandu, Matcescu, Vătă- manu, 2010). Rezultate ale altor cercetări efectuate în trecut sunt consemnate în sinteze recente (lanculescu, 3 Deși această propunere, formulată de autorul acestor rânduri, a fost acceptată la una dintre adunările generale ale Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești”, înfăptuirile practice întârzie. Cu excepția unor declarații formale din partera exponen- ților științelor agricole, nu se manifestă un interes deosebit din partea acestora pentru perdelele forestiere de protecție a câmpului. Menționăm, totuși, preocupările incipiente de la SCDA Brăila (Vișinescu, Leț et al., 2003. J. Revista pădurilor ‘Anul 127 * 2012 • Nr. 6 9 2005 ; Popescu E., Popescu F., 2011; Neșu, 2000; Mușat, Guiman, 2006; Costăchescu, Dănescu, Mi- hăilă ș.a., 2010). Acum altele sunt condițiile social-economice, intervenite după reconstituirea dreptului de pro- prietate asupra terenurilor agricole și după ampli- ficarea schimbărilor climatice. Nu putem să trecem peste avertismentul sever dat de Marin Drăcea (1936) (foto 3), potrivit căru- ia „conceperea acestor perdele, în ce privește specii- le, amestecul, înființarea și îngrijirea, constituie una dintre cele mai grele probleme de silvicultură; aver- tisment care nu poate fi trecut cu vederea de profani și de cei care, în entuziasmul lor pentru perdele—pe care-l împărtășim pornesc la înființarea lor lip- siți de priceperea și documentația necesară. Aver- tismentul nostru nu poate decât promova realizarea în bune condiții a perdelelor. Lipsa de documentare (cercetare) și incompetența pot compromite defini- tiv ideea”. Foto 3. Prof. Marin Drăcea (1885-1958) Nici după marile lucrări de înființare de perdele forestiere desfășurate masiv după anul 1950, îndo- ielile nu l-au părăsit pe profesorul Drăcea (1958), fapt care rezultă din următoarea apreciere, dată chiar în anul morții sale: „Noi nu socotim încheiată problema economiei forestiere și economiei lemnu- lui în ținuturile uscate [...]. împăduririle, dacă sunt recunoscute ca necesare, nu se pot face și pot dăi- nui aici decât grație îngrijirilor; orice șovăire, orice slăbire a vigilenței ar duce al nereușită, la pierderi de valoare, la scepticism și delăsare. Marea rețea de perdele de protecție făcută cu sacrificii în Dobrogea Centrală trebuie deci apărată puternic și susținută. Din lucrările din trecut și mai cu seamă din cele re- cente, mai sunt concluzii de formulat și învățăminte de tras și folosit. Rostul acestei rețele se va desluși cu timpul, care singurul pune concluzii definitive în ce privește condițiile lor de viață, evoluția și dezvol- tarea lor, rentabilitatea și eficiența lor economică care variază cu timpul” (Drăcea, 1958)4. Suntem în fața unui autentic testament, neluat în seamă de contemporanii noștri, care doresc să treacă la „ofensivă” nepregătiți. Reținerile lui Marin Drăcea, repetate de-a lun- gul timpului, au fost justificate și verificate ulte- rior. într-adevăr, marea campanie de înființare a rețelei de perdele forestiere nu a avut toată baza științifică, socială și economică necesară, de exem- plu, în privința distanțelor dintre perdele, com- poziției specifice ș.a. Această împrejurare a fost exagerat valorificată în regimul comunist, atunci când s-a decis abuziv desființarea rețelei de per- dele forestiere realizate cu multe sacrificii. Unele deficiențe constatate puteau fi înlăturate fără dis- trugerea acestei opere. Concret, considerăm că sunt insuficiente și, în consecință, necesare unele cercetări referitoare la următoarele probleme: 1. Lățimea perdelelor. Precizăm că perdelele de numai 10 m lățime, recomandate acum, se dove- desc insuficiente, mai ales dacă le analizăm și din punct de vedere al biodiversității, cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste perdele urmează să în- deplinească și funcția de coridoare ecologice. De altfel, potrivit definiției date de FAO, numai per- delele forestiere de protecție care au lățimi de pes- te 20 m sunt trecute în categoria „păduri”. Lățimi mari vor fi necesare în cazul perdelelor de protec- ție a căilor de comunicație (Mușat, 2006), pentru care factori de decizie actuali adoptă planuri, fără a dispune însă de baza științifică și organizatorică necesară. 2. Distanța dintre perdele. Această problemă rămâne încă una discutabilă, neclarificată, așa cum a menționat acad. Gheorghe lonescu-Șișești (1964). Până la finalizarea acestor cercetări, reco- mandăm o desime mai mare, de Ia care se va putea trece, în viitor, la una mai mică. 3. Compoziția perdelelor. Pentru această proble- mă avem soluții recomandate prin cercetări ante- rioare anului 1960 (Lupe, 1955; Catrina, 2005). Dar, în condițiile generate de schimbările climati- ce globale, ne vedem constrânși să folosim în mai mare măsură speciile autohtone rezistente la sece- tă, de exemplu, stejarul brumăriu și stejarul pufos. «Apreciere atribuită lui Drăcea, transmisă de Chirițescu în lucrarea „Viața și opera unui mare silvicultor român" (Stinghe, Chiriță, 1978, Editura Ceres, pp. 93-98). 10 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 ‘Nr. 6 însă, cum aceste specii fructifică rar, iar, în Ro- mânia, din păcate, încă nu s-a organizat păstrarea ghindei pe termen lung și nici producerea mate- rialelor de împădurire prin mijloace ale ingineri- ei genetice, în practică se va exagera cu folosirea salcâmului, chiar și acolo unde acesta nu este in- dicat. Or, perdelele forestiere de protecție de sal- câm prezintă, în multe condiții staționale, serioase dezavantaje, semnalate de acad. C. Chiriță în mai multe lucrări publicate cu peste 70 de ani în urmă (1937, 1939). într-adevăr, „Este în mod indiscutabil stabilit că salcâmul este o specie extrem de repede crescătoare în tinerețe și că pentru aceasta folosește în mod extenuant un mare volum de sol, prin bo- gatul și întinsul său sistem de rădăcini. Majoritatea rădăcinilor acestei specii se întind mult în lături, în stratele superficiale ale solului, din care consumă cu mare aviditate apa. De aceea, salcâmul, cultivat în asociație deasă, usucă stratele superficiale ale solu- lui nu numai pe suprafața astfel cultivată, ci și pe suprafața vecină, pe o lățime uneori depășind 10 m. Această particularitate a salcâmului se constată în- deosebi pe solurile care sub 30-40cm adâncime sunt bogate în argilă și compacte, deci greu de străbă- tut de către rădăcinile acestei specii. Un alt incon- venient, rezultat din sistemul lui de rădăcini și din facultatea lui de a drajona, este invazia lui ca dra- joni pe suprafețele învecinate, care, adeseori, devin adevărate desișuri de salcâm. Acest inconvenient se manifestă mai puternic în locurile cultivate agricol, unde prin ararea solului se zdrelesc rădăcinile întin- se lateral ale salcâmilor și astfel se provoacă drajo- narea abundentă. Aceste inconveniente au o mare însemnătate practică și, neînlăturarea lor, înseam- nă deseori o adevărată lezare a proprietăților înve- cinate cu culturile de salcâm’’ (Chiriță, 1939). Față de această problemă fundamentală se im- pune mai mult discernământ în privința folosirii salcâmului pentru înființarea perdelelor forestie- re, cu deosebire în stațiunile neprielnice respec- tivei specii. Insistăm pentru prudență în privin- ța salcâmului deoarece unii silvicultori, în entu- ziasmul lor pentru perdele de protecție, chiar și în cazul perdelelor de protecție a cailor de comu- nicație, abică de la adevărul științific. De altfel, în recomandările anterioare (Lupe, 1955) s-a pus un accent prioritar pe folosirea speciilor de stejari (stejar brumăriu, stejar pufos, stejar ș.a.), soluție adoptată și în prezent de silvicultorii bulgari (lan- culescu, 2008 a). în consecință este necesar să insistăm pentru trecerea în regim special de conservare a celor mai indicate păduri de stejar brumăriu și de stejar pu- fos, pentru a asigura baza seminologică necesară înființării de perdele forestiere durabile (Giurgiu, 2005). Avem în vedere și unele păduri constituite din ecotipuri de stejar, adaptate la secetă. Din pă- cate, multe păduri de stejari xerofiți au fost și sunt desființate sau brăcuite. Ciudate timpuri am mai apucat: pe de o parte ne străduim să înființăm noi păduri sub forma perde- lelor, iar, pe de alta, pădurile existente în silvoste- pă și în zona forestieră de câmpie le lăsăm pradă stricăciunilor. într-o mână ținem lopata, în cealal- tă securea; ce plantăm cu stânga, nu compensează ce defrișăm cu dreapta. Apoi la stațiunea ICAS — Cornetu, în loc să se amenajeze spații speciale fri- gorifice necesare pentru conservarea ghindei din arii cu fructificații, se construiesc locuințe! 4. Structura verticală și orizontală a perdelelor. Pentru această problemă, cercetările sunt insufi- ciente pentru a răspunde la multitudinea de con- diții staționale și de obiective urmărite. Dificulta- tea rezolvării problemei date constă în faptul că, spre deosebire de culturile forestiere de altă na- tură, nu pot fi adoptate în toate cazurile modele structurale existente în pădurile naturale. Așa încât soluțiile optime vor putea fi stabilite doar pe baza unor cercetări experimentale de du- rată. Din păcate, după anul 1962 au fost demolate chiar și majoritatea perdelelor forestiere experi- mentale care ar fi putut oferi acum soluții apte de urmat. Această stare nu va constitui un obstacol pentru reinstalarea de către Institutul de Cerce- tări și Amenajări Silvice a unei noi rețele experi- mentale de perdele forestiere de protecție. Unele concluzii științifice provizorii vor putea fi dobân- dite și prin cercetarea puținelor perdele forestiere vârstnice existente în diferite locații din țară, cum sunt cele din Cenad, Jegălia, Moara Domnească ș.a., precum și o parte a perdelelor de protecție re- alizate în perioada 1970-1977 în Ocolul silvic Sa- dova și în alte locații.5 5. Cercetările de genetică și ameliorarea arbori- lor trebuie implicate în alegerea celor mai potri- vite forme genetice de arbori, rezistente la secetă. Așteptăm ca ingineria genetică să contribuie la re- zolvarea problemei referitoare Ia producerea ma- terialelor de reproducere, îndeosebi pentru stejari. Tot cercetarea științifică are menirea să elaboreze și să contribuie la punerea în aplicare a unor teh- nologii moderne pentru conservarea ghindei pe termen lung. 6. Mai sunt necesare cercetări pentru cunoaș- terea eficienței complexe ecologice, sociale și econo- mice a perdelelor forestiere de protecție. Un spor minim de producție agricolă, de 15-20% este ga- rantat (lonescu-Șișești, 1964) uneori de 100%, cu deosebire în anii secetoși. ’Revista .Lumea satelor", nr. 1, 2011. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 11 Acestea și alte cercetări fundamentale și apli- cative trebuie inițiate și finalizate de institutul de profil. în acest scop se impune revigorarea Sta- țiunii „Bărăgan” și reașezarea ei pe probleme ale perdelelor forestiere de protecție, așa cum a fost proiectată de Gh. lonescu-Șișești și Marin Drăcea. O întrebare firească: care este motivul nesoluțio- nării acestei probleme de către Institutul de Cer- cetări și Amenajări Silvice? 3. Constrângeri și măsuri de îndreptare Pe lângă problemele de cercetare științifică nerezolvate, urmează să fie depășite o serie de constrângeri și obstacole de natură politică, economico-socială, tehnică și organizatorică, după cum se prezintă în continuare. Slabă voință politică și acte normative nefunc- ționale. în afara unor declarații formale din partea guvernanților, nu s-au constatat înfăptuiri practi- ce semnificative în domeniul realizării sistemului național al perdelelor forestiere de protecție. Grav este faptul că au fost marginalizate până la desconsiderare multe dintre actele normative de profil, care poartă semnătura unora dintre cei menționați mai sus, cum sunt: — Codul silvic din 1996 (promulgat de președin- tele României Ion Iliescu), care prevedea că „Sta- tul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, va încuraja crearea de perdele fores- tiere de protecție a terenurilor agricole”, precizând că „acțiunea de realizare a perdelelor forestiere de protecție constituie lucrare de utilitate publică”. — Strategia națională pentru Dezvoltare Dura- bilă (capitolul „Pădurea”), care prevedea „crearea de perdele forestiere de protecție a câmpului și anti- erozionale (2000 km până în anul 2010)’’ (strategie adoptată în 1999 de premierul Radu Vasile). — Legea nr. 289/2002 (Legea „lanculescu’j pri- vind perdelele forestiere de protecție (promulgată de președintele României Ion Iliescu), încă nepusă în funcțiune, completată ulterior (2011). — Strategia Națională pentru Dezvoltarea Du- rabilă a României (Orizonturi 2013-2020-2030) din 2008 (adoptată în numele Guvernului de pre- mierul Călin Popescu-Tăriceanu în 2008), prin ca- re s-a recunoscut necesitatea unor „măsuri supli- mentare pentru realizarea unui sistem național de perdele forestiere de protecție, cu precădere în ținu- turile secetoase și predispuse la deșertificare ”. — Codul silvic din 2008 (promulgat de președin- tele României Traian Băsescu), care precizează că „Autoritatea publică centrală care răspunde de sil- vicultură asigura realizarea cu continuitate a siste- mului național al perdelelor forestiere de protecție, arătând și sursele (iluzorii) de finanțare. La aceste acte normative se adaugă seria de strategii departamentale adoptate de miniștri de profil, strategii expirate, fără rezultate demne de amintit. Față de cele menționate mai sus, în actualele condiții, considerăm necesară o lege funcțională, de largă cuprindere, unitară, care să se refere la reîntregirea domeniului forestier al României atât prin împădurirea terenurilor degradate și aban- donate, cât și prin realizarea sistemului național al perdelelor forestiere, lege care să facă posibilă îndeplinirea Programului național de împădurire a României, însoțită de toate normele metodologi- ce de aplicare. Legea pentru ameliorarea terenuri- lor degradate (din 1930) șiLegeapentru întregirea domeniului forestier (din 1943) pot servi ca mode- le în acest scop. Iată cum retrologia forestieră ne poate oferi exemple de urmat. în privința perdelelor de protecție trebuie avută în vedere necesitatea ca acestea să fie concepute și realizate pe module care să asigure protecția a cel puțin 1000 ha de teren agricol, în rețele complete, deoarece „Noi trebuie să apărăm principiul că per- delele trebuie concepute după un sistem unitar, apli- cat consecvent pe suprafețe întinse. Această concep- ție se lovește însă de structura proprietății funciare. Dar nu putem conveni cu sistemul ca fiecare mic proprietar să-și creeze unde și cum crede perdeaua sa de protecție. Fiindcă aceasta duce în mod hotă- rât la pulverizarea și anihilarea perdelelor și deci la pulverizarea efectelor[...]Trebuie apărat până la ur- mă principiul sistemului unitar de protecție” (Dră- cea, 1936), Așadar, asocierea proprietarilor de terenuri agricole în mari asociații, interconectate între ele, reprezintă o condiție pentru înfăptuirea sistemu- lui național al perdelelor forestiere de protecție. Altă soluție constă în gruparea proprietăților funciare ale aceluiași proprietar în mari comple- xer agricole, după exemplul oferit de Academia Română, care și-a comasat multe dintre terenurile sale agricole în județul Călărași, dându-și totodată acordul pentru înființarea rețelei de perdele fores- tiere de protecție, în corelație cu alte posibile rețe- le pe proprietățile învecinate. Dar măsuri concrete încă nu s-au întreprins. Penurie în educația forestieră. Anemica con- știință forestieră a populației rurale și a conducă- torilor locali ai acesteia din ținuturile secetoase ale țării reprezintă unul dintre cele mai puternice obs- tacole în calea edificării și conservării sistemului de perdele forestiere de protecție din România, cu atât mai mult cu cât gradul de pulverizare a pro- prietății funciare a ajuns la niveluri paroxistice. Cel mai edificator exemplu din acest punct de vedere este barbaria demolatoare manifestată de o 12 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 parte a populației rurale din sudul Olteniei, care, după evenimentele politice din decembrie 1989, a distrus multe perdele forestiere de protecție înfi- ințate în anii 1970-1975. Fără măsuri severe împotriva pășunatului, fur- turilor de arbori și corupției, înființarea și intrarea în funcțiune a următoarelor perdele forestiere de protecție rămân obiective iluzorii. Din păcate, această maladie socială persistă ne- tulburată chiar și în straturile superioare ale actu- alei clase politice și ale celei decizionale, fapt do- vedit de ultimele evenimente. Pe lângă interdicții și amenzi, terapia pentru vindecarea maladiei menționate, de primă impor- tanță, este educația, inclusiv prin demonstrații în câmp, oferind cetățenilor posibilitatea să compa- re zonele perdeluite cu cele neprotejate, în raport cu recolta agricolă și cu alte efecte benefice, cum sunt cele referitoare la calitatea vieții. Instructive se pot dovedi demonstrațiile în zo- ne protejate de rețele experimental-demonstrative din țară, unde asemenea culturi mai există, dar și din alte țări, de exemplu din Cadrilater, acum aflate în Bulgaria, acolo unde persistă o rețea de perdele, instalată de silvicultori români, în timpul când acest ținut a fost administrat de România, re- țea mult dezvoltată ulterior (fig. 1). Reticența proprietarilor de terenuri agricole fa- ță de perdelele forestiere mai poate fi înlăturată și prin stimulări financiare, prin preluarea de către bugetul statului a costurilor de înființare, întreți- nere și de pază a acestor culturi silvice. Dificultăți birocratice la obținerea terenurilor de împădurit. Din păcate, fără elaborarea studii- lor cadastrale, inclusiv prin contribuția ingineri- lor silvici (care trebuie să dobândească dreptul de a executa asemenea lucrări), studii necesare pen- tru înscrierea terenurilor de împădurit în cartea funciară, fără urgentarea dezbaterilor referitoare la moșteniri, fără exproprieri și acordare de des- păgubiri legale proprietarilor opozanți, fără cum- părarea de către stat a terenurilor în cauză, per- deluirea ținuturilor secetoase și afectate de deșer- tificare, precum și protecția căilor de comunicație rămân vise inocente ale unor entuziaști. Inexistența unor structuri organizatorice de profil și a unor acțiuni pregătitoare. O lucrare de asemenea anvergură și complexitate nu va avea șanse de succes fără o organizare adecvată, prin structuri de profil, în primul rând la ministerul de specialitate, dar și în exterior, după exemplul reușit al predecesorilor noștri din perioada 1948- 1962, când s-a ajuns la cel puțin 14000 km (respec- tiv 18000ha) de perdele forestiere de protecție în România (Catrina, 2007). Evident, declanșarea acțiunii de înființare a per- delelor de protecție la scară mare, cum o cer îm- prejurările obiective ale prezentului, necesită: — asigurarea materialului de plantare, prin în- ființarea de pepiniere adecvate producerii de pu- ieți conform cu compozițiile de regenerare știin- țific stabilite, acordând prioritate speciilor de ste- jari (stejar brumăriu, stejar pufos, cer, gârniță, ste- jar pedunculat ș.a.), fără a neglija salcâmul (la lo- cul lui), ulmul de Turchestan, frasinul, jugastrul, corcodușul, zarzărul, dudul, părul pădureț, moj- dreanul și o gamă largă de arbuști, în funcție de ariditatea climatului și de solurile zonale (Catrina, 2005); desigur, în acest scop vor fi necesari 3-5 ani de activitate intensă; — păstrarea ghindei de stejar și de stejari xe- rofiți pe 3-4 ani în instalații moderne, ghindă re- coltată în puținii ani de sămânță (după exemplul multor țări europene: Spania, Portugalia, Polonia ș.a.); — dotarea unităților de execuție cu mașini și utilaje performante pentru mecanizarea lucrărilor de plantare și întreținere; — asigurarea forței de muncă calificată. Incredibil, dar adevărat: implicarea anemică a sectorului agricol și a instituțiilor administrativ- teritoriale. Deși perdelele forestiere de protecție sunt destinate agriculturii și ameliorării mediului din zonele rurale, se constată o anemică implica- re a actualilor agronomi și conducători ai unită- ților administrativ-teritoriale (cu unele excepții), uitând de crezul și îndemnurile mentorului lor: academicianul Gheorghe lonescu-Șișești (a se ve- dea pct. 1). Mai mult decât atât, agronomi de frun- te cu înalte funcții de conducere din anii 1960- 1965 au avut o contribuție de tristă amintire la lu- area deciziei de lichidare a sistemului de perdele forestiere de protecție în perioada respectivă. Așadar, fără o schimbare în mentalitatea agro- nomilor și a conducătorilor acestora, silviculto- rii — cu tot entuziasmul lor pentru perdele — nu vor reuși să asigure producții agricole sporite și o acceptabilă calitate a vieții în ținuturile sece- toase și amenințate de deșertificare din țara noas- tră, în condițiile accentuării impactului generat de schimbările climatice globale. De aceea, readucem în actualitate îndemnul academicianului Constantin Chiriță (1936) care, cu aproape 8 decenii în urmă, considera că „Perde- lele de protecție reprezintă o problemă de colaborare agrosilvică ”, ceea ce, din nefericire, nu s-a înfăp- tuit nici în prezent. în privința politicienilor, situația este clasică: promit înainte de alegeri, dar uită după acestea, îndemnurile raționale ale senatorului Mircea Ge- oană conform cărora „va trebui demarată acțiunea Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 13 Fig. 1. Rețeaua de perdele forestiere care protejează terenurile agricole din Bulgaria, localizate la sud-vest de localitatea Cerchezu (județul Constanța), zonă lipsită de asemenea perdele (Diagonala reprezintă granița dintre România fi Bulgaria) (Costăchescu et al., 2010). de realizare a sistemului național al perdelelor fo- restiere, potrivit legii, pentru asigurarea sănătă- ții alimentare, pentru prevenirea inundațiilor și a alunecărilor de teren” (după regretatul silvicultor lanculescu, 2010) nu au fost puse în aplicare de cei responsabili . Neîmplinite au rămas promisiu- nile din anul 2011 ale foștilor miniștri L.Borbely și Anca Boagiu referitoare la realizarea unor perdele forestiere de protecție a căilor de comunicație. Perdelele forestiere, componentă a landșaftu- lui. în contextul actual, când se pune un accent deosebit asupra conceptului de gestionare durabi- lă a spațiului rural, al ameliorării peisajului, crește considerabil rolul și importanța perdelelor fores- tiere de protecție. în consecință, studiile de fundamentare și stu- diile de fezabilitate nu mai pot fi elaborate fără implicarea specialiștilor în amenajarea teritoriu- lui (cum greșit s-a procedat în ultimii ani). Așadar, perdelele forestiere de protecție vor trebui integrate în planurile referitoare la amenajarea teritoriului, respectiv a spațiului rural, spațiu înțeles și ca geo- sistem. La elaborarea acestor studii și proiecte nu se mai poate face abstracție de necesitatea luării în considerare a principiilor fundamentale ale este- ticii peisajelor, cu atât mai mult cu cât, din acest punct de vedere, geometrizarea excesivă a landșaf- tului rural prin perdeluire vine în contradicție cu principii fundamentale ale esteticii. Apare, deci, o problemă nouă, care se impune atenției specialiș- tilor în domeniul amenajării teritoriului, dar și a silvicultorilor care pledează pentru perdele fores- tiere. Oare peisajul astfel geometrizat și excesiv uni- formizat va fi și în asentimentul viitoarelor gene- rații? Noi cerințe ecologice. Rolul ecologic al perde- lelor forestiere de protecție este tot mai mult luat în considerare (Doniță, 2008, în lanculescu 2008a) îndeosebi în privința ocrotirii și ameliorării bio- diversității. în viitor, aceste ecosisteme artificiale pot îndeplini și rolul coridoarelor ecologice (defini- te prin lege ca fiind „zone naturale sau amenajate, care asigură cerințele de deplasare, de reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre, în care se aplică unele măsuri de protecție și conservare"): în acest scop, perdelele forestiere urmează să îndeplinească anumite cerințe referitoare la: lă- țime, structură verticală, compoziție ș.a., cerințe identificabile pe bază de studii avizate de Acade- mia Română. Problema enunțată rămâne deschisă pentru vi- itoare analize și cercetări multidisciplinare. Finanțare anemică și incertă. Un program atât de complex și de mare cuprindere, cum este cel al realizării sistemului național al perdelelor fo- restiere de protecție, nu se va putea înfăptui decât printr-o bogată și ritmică finanțare. Formal, aceas- tă cerință este asigurată de legile de profil (Codul silvic din 2008; Legea 289 din 2002 ș.a.), respectiv prin: — fondul de ameliorare a fondului funciar po- trivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republi- cată cu modificările și completările ulterioare; — fondul de conservare și regenerare a păduri- lor; 14 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 — alocații de la bugetul de stat și din alte fon- duri prevăzute de lege. Din nefericire, aceste prevederi legale nu au fost pe deplin luate în considerare, ori s-au dovedit insuficiente, inclusiv cele referitoare Ia fondurile de la bugetul statului, responsabile de starea crea- tă fiind în primul rând ministerele de resort, invo- cându-se dificultățile economico-financiare prin care trece țara. în ultimul timp au fost lansate pro- misiuni pentru înființarea unor perdele forestiere de protecție a căilor de comunicație, ca răspuns la înzăpezirile din iarna anului 2012, promisiuni în- soțite și de nesemnificative alocări financiare. Așa se explică faptul că studiile de fundamen- tare, studiile de fezabilitate și proiectele referitoa- re la realizarea de perdele forestiere de protecție, întocmite în anii 2005-2006 cu tehnici moderne și mari eforturi umane și financiare de către in- stitutul de profil (Tomescu, în lanculescu, 2008 a; Costăchescu et al, 2010) riscă să rămână neaplica- te, find acum în mare parte depășite (unele chiar conceptual), după cum am menționat anterior. Au fost, astfel, spulberate și irosite nu doar spe- ranțe și fonduri financiare, ci și eforturi intelectu- ale. Inexistența lucrărilor de cadastrare și neînscrie- rea terenurilor implicate în această acțiune în car- tea funciară constituie o altă cauză a acestei incre- dibile stări. Pe de altă parte, multitudinea de „forumuri” și dezbateri silvice (lanculescu, 2008 a, 2008 b, 2010), deși unele au fost binevenite, nu au reușit încă să modifice substanțial mentalitatea factorilor de de- cizie și să contribuie la formarea conștiinței fores- tiere a proprietarilor de terenrui, a populației ru- rale și a conducătorilor acesteia din ținuturile se- cetoase ale țării, în privința importanței perdelelor forestiere de protecție. Așadar, ne vedem constrânși de realitățile du- re să recunoaștem că suntem în fața unui regreta- bil eșec în privința revigorării demersurilor pen- tru înfăptuirea sistemului național al perdelelor forestiere de protecție. O nouă reluare a demersurilor în favoarea ame- liorării calității vieții sociale, economice și ecolo- gice a populației rurale din ținuturile secetoase ale țării prin realizarea de perdele forestiere, reluare foarte necesară, noi o îmbrățișăm; dar, fără o le- gislație ferrmă, fără cadastrarea terenurilor, fără asigurarea deplină a finanțării, inclusiv pentru ex- proprieri și despăgubiri, fără pregătirea în detaliu a acestui ambițios și grandios program, inclusiv a materialului de împădurire, fără conștientizarea viitorilor beneficiari, fără implicarea totală a agro- nomilor și a ministerelor agriculturii și mediului, această idee va fi compromisă pe termen lung. Pentru revigorarea demersurilor în vederea atingerii țintelor asumate, cea mai dificilă proble- mă rămâne finanțarea, la care bugetul statului ar trebui să contribuie substanțial. Dar, ni se va adu- ce același argument: economia este slabă, nu ge- nerează suficiente fonduri, nu este momentul! Există, însă, la această dată, cu toate dificultă- țile generate de criza economică, suficiente meca- nisme financiare pentru reconstrucția ecologică a ținuturilor secetoase ale țării prin efectul perde- lelor forestiere de protecție. Este, însă, necesar ca aceste surse financiare să le cunoaștem, să învă- țăm cum să le accesăm și să le implementăm cu pricepere și seriozitate. Apartenența României la Uniunea Europeană deschide largi oportunități în acest scop. Ne referim, de exemplu, la proiectul comun pentru Zona Dunăreană aprobat de Comisia Euro- peană. Alte posibilități sunt oferite de: Programul LIFE+, Fondul European Agricol pentru Dezvolta- re Rurală ș.a.6 De rezolvarea tuturor acestor extrem de difici- le probleme enunțate mai sus depind perspecti- vele realizării în bune condiții a rețelei naționa- le a perdelelor forestiere de protecție. Deocamda- tă, din nefericire, la nivelul guvernelor, implicit, la fostul Minister al Mediului și Pădurilor, aceas- tă preocupare nu a constituit o prioritate majoră, într-adevăr, potrivit Institutului Național de Sta- tistică (INS, 2010), în perioada 2005-2010 supra- fața perdelelor forestiere de protecție, instalate în afara fondului forestier, a fost de numai 1-10 ha anual, față de 800-2000 ha în perioada 1949-1956. Trecând peste obstacolele menționate mai sus, există și reușite în acest domeniu, cum sunt perde- lele forestiere realizate de proprietari din comuna Urzica din județul Olt și altele. Recentul ministru de profil, prin specialiștii săi, caută soluții în vede- rea revigorării demersurilor pentru realizarea sis- temului național al perdelelor forestiere de pro- tecție. Va reuși? 4. Referitor Ia aportul perdelelor forestiere la creșterea procentului de împădurire a țării După cum se știe, ținuturile foarte secetoase ale țării au un procent de împădurire extrem de redus, de 3-6 %. Realizarea în aceste ținuturi a rețelei de perdele forestiere ar putea majora nivelul acestui indicator cel mult cu 2-3 unități procentuale ; așa încât respectivele ținuturi vor rămâne în continuare cu mult sub nivelul procen- tului optim de împădurire a stepelor (15-20 %). La nivelul întregii țări, realizarea rețelei de perdele ‘Regretăm că finanțările externe prin programele SAPARD și FORESTRY au avut un impact redus pentru împăduriri în România. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 15 de protecție a câmpului ar majora procentul de împădurire doar cu circa 0,7 unități procentuale. Așadar, perdeluirea câmpiilor țării din ținutu- rile secetoase trebuie înțeleasă ca o componentă importantă, dar nu definitorie, a Programului na- țional de împădurire —program menționat în Stra- tegia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a Ro- mâniei, elaborată sub egida Academiei Române și asumată de Guvernul României (2008). Potrivit acestei strategii, procentul de împădurire ar tre- bui să ajungă la 34% în anul 2030 și la procentul optim de împădurire, de 45 %, într-o perspectivă mai îndepărtată (Giurgiu, 1982; 2010). în consens cu acest program, Codul silvic din 2008, prin Pro- gramul național de împădurire, prevede creșterea suprafeței pădurilor țării cu două milioane de hec- tare până în anul 2035. Evident, acest Program ur- mează să fie înfăptuit, în principal, prin împăduriri masive pe terenuri degradate, abandonate și inapte pentru o agricultură rentabilă, după exemplul altor țări din UE (Ungaria, Spania, Grecia ș.a.). Numai astfel ne vom îndeplini și obligațiile internaționa- le referitoare la atenuarea prin mijloace silvice a consecințelor induse de modificările climatice glo- bale (conform principiilor din „Cartea verde” lan- sată recent, în martie 2010, de Comisia Europeană) (Giurgiu, 2010 a, 2010 b). Se confirmă astfel previziunile noastre referi- toare la rolul ecosistemelor forestiere pentru ate- nuarea consecințelor generate de schimbările cli- matice globale (Giurgiu, 2005; 2010 b). Referindu-ne numai la perdelele de protecție din ținuturile foarte secetoase ale țării, un calcul sumar și prealabil arată că până în anul 2035 — termen prevăzut de lege pentru înfăptuirea Pro- gramului național de împădurire—ar trebui plan- tate anual cel puțin 7000 km de perdele, ceea ce ar implica eforturi considerabile pe multiple pla- nuri (organizatorice, umane, financiare, sociale, juridic ș. a.), greu de înfăptuit în condițiile ofe- rite de slaba voință politică a actualilor guvernați pentru această acțiune de interes național, de cri- za economico-financiară în care se află țara și de pulverizarea excesivă a proprietății funciare. S- ar pute a lua în considerare re alizarea perdele- lor forestiere doar parțial, dispersat pe proprietăți. Dar, după cum au atenționat Marin Drăcea (1936) și apoi loan Catrina (2007) „Noi trebuie să apărăm principiul că perdelele trebuie concepute după un sistem unitar, aplicat consecvent pe suprafețe întin- se”, pe „module care să asigure protecția a 1000 ha, în rețele complete'1. Așadar, asocierea proprietarilor de terenuri agricole în mari asociații, interconectate între ele, reprezintă o condiție pentru înfăptuirea sistemu- lui național al perdelelor forestiere de protecție. Dar, chiar dacă vom adopta un scenariu opti- mist de promovare la scară mare a lucrărilor de perdeluire a ținuturilor secetoase, sistemul în in- tegralitatea lui ar putea intra în funcțiune doar du- pă o perioadă relativ lungă. într-adevăr, minimum 4-6 ani vor fi necesari pentru rezolvarea problemelor pregătitoare (pro- curarea de semințe, conservarea lor în instalații moderne, achiziționarea de mașini și utilaje, înfi- ințarea de pepiniere, creșterea puieților ș.a.), apoi încă cel puțin 5-7 ani până ce fiecare perdea va intra în deplină funcțiune. Realizarea întregului sistem național al perdelelor forestiere de protec- ție ar necesita cel puțin 15 ani de eforturi umane și costuri considerabile. Doar pentru anumite ți- nuturi sistemul acestor perdele ar putea intra în funcțiune într-un termen mai scurt. De înlăturarea constrângerilor și de îndeplinirea cerințelor menționate mai sus depind perspectivele, respectiv viitorul rețelei național al perdelelor fores- tiere de protecție și, implicit, eficiența agriculturii și calitatea mediului și a vieții în ținuturile secetoase ale României. Altfel, acest indispensabil și grandios proiect, destinat asigurării securității ecologice și alimen- tare, va rămâne, în continuare, un deziderat trans- ferabil generațiilor viitoare, generații, poate, mai sensibile la cerințele populației din ținuturile de stepă și antestepă ale țării. în final, se impune o ultimă concluzie: dacă în privința scopului, efectelor și modului de realizare a perdelelor forestiere de protecție — parte integrantă a îmbunătățirilor funciare — s-au acumulat multe fundamente științifice, acum insistăm asupra adevărului potrivit căruia rămân încă de cercetat aspecte teoretice, practice și unele aparent colaterale, dar foarte importante, pornind de la înțelegerea spațiului rural ca geosistem, în care perdelele forestiere se integrează, ca sistem cibernetic de mare complexitate și vulnerabilitate. Totodată precizăm că perdelele foresti- ere de protecție nu exclud amenajările hi- dro-ameliorative. în anumite condiții, cele două activități se completează benefic (Lupe, Răsuceanu, 1981). Acestor aspecte urmează să le acordăm în conti- nuare noi eforturi de cercetare științifică interdisci- plinară, pe baza cărora să devină posibile generali- zări și recomandări mai temeinice decât cele formu- late până în prezent, luând în considerare și conse- cințele schimbărilor climatice (Giurgiu, 2010; San- du, Matcescu, Vătămanu, 2010). 16 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Bibliografie Catrina, 1., 2005: Compoziții optime și scheme de plantare a perdelelor forestiere de protecție. în: V. Giur- giu (sub. red.): Compoziții optime pentru pădurile Ro- mâniei, Editura Ceres, București, pp. 193-197. Catrina, L, 2007: Bazele științifice și perspectivele înființării perdelelor forestiere de protecție în România, Revista pădurilor, nr. 6, pp. 3-12. Chiriță, C., 1936: Perdelele de protecție, o proble- mă de colaborare agrosilvică. Viața forestieră, nr. 10. Chiriță, C., 1937: Salcâmul în perdelele de protec- ție. Viața forestieră, nr. 3, pp. 116-121. Chiriță, C., 1939: Pentru reglementarea culturii salcâmului. Viața forestieră, nr. 5, pp. 214-216. Chirițescu Arva, M„ 1932: Pădurea și pro- blema irigației aeriene în agricultură. Revista pădurilor. Studii-referate, pp. 93-125. Comisia Europeană, 2010: Cartea verde pri- vind protecția pădurilor și informarea în domeniul fores- tier in UE: pregătirea pădurilor pentru schimbările cli- matice. COM (2010) 66, Bruxelles. Costăchescu, C., Dănescu, F., Mihăilă, E., 2010: Perdele forestiere de protecție. Editura Tehnică Silvică, București. 251 p. Drăcea, M., 1936: Perdelele forestiere de protec- ție pentru propășirea populației din ținuturile de stepă și antestepă. în: „Marin Drăcea —Opere alese” (sub în- grijirea V. Giurgiu), Editura Ceres (2005), București, pp. 363-367. Giurgiu, V., 1982: Pădurea și viitorul. Editura Ceres, București, 406 p. Giurgiu, V. (sub. red.), 1999: Silvologie II. Editura Academiei Române, București, pp. 264-271. Giurgiu, V., 2005: Cu privire la relația dintre pă- dure și modificările de mediu. Silvologie IV A. Editura Academiei Române, București, pp. 11-42. Giurgiu, V., 2010 a, De la declin la progres în silvicul- tură. în: România după criză. Editura Compania, Bu- curești, pp. 92-108. Giurgiu, V., 2010 b, Pădurea și schimbările climatice. Revista pădurilor, nr. 3, pp. 3-17. lanculescu, M., 2005: Perdelele forestiere de pro- tecție în contextul majorării suprafeței pădurilor și al atenuării modificărilor climatice. în: V. Giurgiu (sub red.) Silvologie IV A. Editura Academiei Române, Bu- curești, pp. 201-223. lanculescu, M., 2008a: Dezbaterea transfron- talieră de interes rgional pe tema: „Perdelele forestiere de protecție în contextul schimbărilor climatice". Revis- ta pădurilor, nr. 3, pp. 43-50. lanculescu, M., 2008b: Forumul „Starea și im- portanța patrimoniului forestier al României la început de mileniu". Revista pădurilor, nr. 6, pp. 43-50. lanculescu, M„ 2010: Forumuri dedicate prote- jării și dezvoltării pădurilor în România. Revista pădu- rilor, nr. 1, pp. 50-52. lonescu de la Brad, 1., 1866: Agricultura ro- mână de la Brad. București. lonescu-Șișești, G h„ 1935: Problema silvică, problema națională. Dimineața, 4 februarie. lonescu-Șișești, Gh„ 1954: Perdele forestiere de protecție. Știință și tehnică, nr. 3. INS, 2009: Statistica activităților din silvicultură. In- stitutul Național de Statistică, București, 24 p. Lupe, L, 1948: Perdele forestiere de protecție în R.P. Română. Teză de doctorat. Politehnica din București. Lupe, L, 1952: Perdele forestiere de protecție și cul- tura lor în câmpiile R. P.Române. Editura Academiei RP Române, București. Lupe, L, 1955: Culturi forestiere de protecție. Ma- nualul Inginerului Forestier. Editura Tehnică, București, pp. 689-721. Lupe, L, 1971: Contribuții la cunoașterea efectelor deprotcție în unitățile agricole socialiste din R.. P.Româ- nă. în: Probleme agricole, nr. 12. Lupe, I., Catrina, I., 1972: Oportunitatea creării perdelelor forestiere de protecție în etapa actuală. Revista pădurilor, nr. 12, pp. 616-619. Lupe, I., Răsuce anu, E., 1981: Contribuția per- delelor forestiere de protecție la economisirea apei pentru irigații. Revista pădurilor nr. 5. Lupe, I., 1981: Perdelele forestiere de protecție. în Pădurile României (sub red. C. Chiriță). Editura Aca- demiei R. S.România, București, pp. 411-420. Lupe, L, 1985: Scurtă cronică a perdelelor de protec- ție din România. Cercetarea științifică în sprijinul reali- zării sarcinilor actuale ale sectorului forestier, Univer- sitatea din Brașov, voi. II, pp. 467-473. Lupe, L, 1986: Pădurea și agricultura: trecut, pre- zent și viitor (cu referire asupra perdelelor forestiere de protecție). în: V. Giurgiu (sub red.): Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine. ICAS, seria a 11-a, CMDPA, Bucu- rești, pp. 107-120. Lupe, L, 1991a: Cercetări științifice și realizăriprac- tice privind rolul și tehnica perdelelor de protecție în Ro- mânia. Buletin informativ, nr. 29, ASAS, pp. 197-205. Lupe, 1., 1991b: Păduri în stepă. în: V. Giur- giu: Gestionarea durabilă a pădurilor României. Edi- tura Academiei Române, București, pp.303-304. Lupe, I., 1995: Cercetări științifice și realizări prac- tice în domeniul perdelelor forestiere de protecție a câm- pului în România. în: Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României. Editura Arta Grafică, București, pp. 264-270. M u ș a t, I., 2006: Perdelele forestiere, mijloc sigur de protecție a căilor de comunicație împotriva înzăpezirilor. Revista pădurilor, pp. 36-41. N e ș u, L, 2000: Perdele forestiere de protecție. Edi- tura „Pod peste suflete", Slobozia, 195 p. Popescu, E., Pop eseu F., 2001: Considera- ții asupra evoluției perdelelor forestiere de protecție în România în perioada 1860-2001. Revista de silvicultură nr. 13-14, pp. 101-111. R u s e s c u, D., 1906: Cestiunea împăduririlor arti- ficiale în România. Atelierele grafice Socec, București, 588 p. Sandu, L, Matcescu, E., Vătămânu, E., 2010: Schimbări climatice în România și efectele asupra agriculturii. Editura Sitech, Craiova, 406 p. Vișinescu, I., Leț, G. et a l., 2003: Seceta. Ca- racteristici, particularități și ciclicitate în condițiile agro- climatice în Câmpia Română de Nord-Est. SCDA Brăila, 104 p. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 17 * * *, 1981: La realisation pratique des bois brise- * * *, G uv ernul Românie i, 2008: Strategiana~ vent. Institut pour le developpement forestier țională pentru Dezvoltarea Durabila a României, Bucu- * * *, 2002: Legea nr. 289 privind perdelele forestiere rești, 132 p, de protecție. Monitorul Oficial, nr. 338, 21 mai. * * *, 2008: Codul silvic, Legea nr. 46 din 2008. * * *, Guvernul României, 1999: Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. București, 119 p. Acad. Victor Giurgiu Academia Română Protection shelter belts —restriction and prospects Abstract The accomplishmcnt of the național system of protection shelter belts represents a fundamental condition for the dry regions of the country and not only. Still, the accomplishment of this project meets serious restrictions, such as: wak political will of politicians; the incomplete scientific basis: the profile legislation that does not work; the extremely reduced financing, diffulties in ontaining the afforested lands; the poor involvment of the agricultural sector, a.s.on. The global climatie changes, present in Romania, oblige the drawind up and implementation of the afforesta- tion program of the country where the protection shelter belts have a prioritary position. Consideringf this purpose, the necessary measures fo removing restrictions mentioned above are presented. Key words: shelter belts, climate change, afforestation. 18 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Fruit morphological variability of pubescent oak (Quercus pubescens Willd.) in two geographical regions of Romania Cristian Mihai Enescu Neculae Șofletea Alexandru Lucian Curtu 1. Introduction Genus Quercus L, is characterized by high vari- ability (Mănos et al., 1999), especially in leaf (Borazan and Babac, 2003 ; Bruschi et al., 2003) and fruit (Gea-Izquiedro et al., 2006) morphol- ogy. In Europe, there are 24 oak species (Klein- schmit, 1993), while in Romania only 7 oak taxa exist (Șofletea and Curtu, 2007). Among them, an important oak species is Quercus pubescens Willd. (pubescent or downy oak), which is a ther- mophilic and xerophilic taxon. In hillside areas this taxon grows almost al- ways on the south-facing slopes, especially on shallow limestone soils. Most of the stands are located in the forest steppc of Southern Roma- nia. These territories are included in the distri- bution map published for downy oak (Bussotti, 1998). However, this map does not includes sev- eral stands situated further north, in Transylvania (Central Romania) and Moldavia (Eastern Roma- nia). In fact, the northem boundary slightly ex- ceeds 47 degrees North latitude and is wefl de- scribed by Sanda et al. (2004). Even if the present distribution range of pubescent oak is small compared with sessile oak andpedunculate oak (Sanda et al., 2004), in view of climate warming its ecological and social impor- tance will increase. For example, compared with Q. robur, the pubescent oak reacts better to in- creasing temperatures (Șișcanu and Cuza, 2008). Consequently, it is expected that the area occu- pied by this taxon will increase in Romania in the future. This prediction is based on scenarios which indicate successional changes or latitudinal and altitudinal migrations of species due to climate changes (Kardol et aL, 2010). By contrast to leaf morphology of pubescent oak, little attention has been paid to fruit mor- phology, mainly due to the fact that the distance between two consecutive mast years can reach up to ten years or more. Likewise, acorn pro- duction is affected by many factors, such as tree density, spring rain, plant water status during summer (Carevic et al., 2009) or by soil propri- eties, stand characteristics or light level availabil- ity (Gea-Izquierdo et al., 2006). Moreover, it is known that the acorn dimensions predetermine the size of the planting material (Major, 2002). Bigger acorns produce taller plants with a greater Table 1 Location of the eight sampled oak stands Stand Lat. Long. Alt. (m) Reg. Aiud N46.37344 E23.58969 556 2 ’c Criț N46.12239 E24.70894 541 > Dumbrăveni N46.25495 E24.58168 489 Vi a Mirăslău N46.37350 E23.73154 331 H Săcălaia N46.96560 E23.92908 440 Comana N44.07657 E24.33224 130 e Deveselu N44.06672 E24.36935 112 6 Vlădila N44.00480 E24.37756 110 number of leaves (Navarro et al., 2006) and a higher leaf area (Dîaz et al., 2003). Also, positive correlations between acorn size and seedling sur- vival in stress conditions (Aizen and Woodcock, 1996) or rainfall (Diaz-Fernândez et al., 2004) were reported. On other hand, the cultivation of high quality oak requires aproduction of superior seed, which can be done by selecting the best individu- als which produce acorns with the biggest dimen- sions. From the practicai point of view, by assess- ing the acorn morphological variability important data will result in the case if someone intends to construct a sowing machine or to estimate the costs during the labor storage of the acorn coilec- tion (Barzdajn, 2002). The aim of this study was to evaluate the mor- phological variability of pubescent oak in two re- gions from Romania based on fruit descriptors. 2. Location of research In the autumn of 2009 acorns and cups were collected from eight stands in which, according to the literature (Sanda et al., 2004), the pubescent oak was mentioned. Five stands originating from Western-Central Romania (Transylvania region) and three stands originating from Southern Ro- mania (Oltenia region) were sampled (table 1). 3. Research methods A total of 383 oak trees (38 trees from Dum- brăveni, 45 trees from Criț and 50 trees from each remaining six stands) were mapped with a GPS Garmin model S62. The distance between the sampled trees was around 50 in. From every Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 19 1 Fig. 1. Scales type; 1 — the scales are pressed closely together; 2 —convex scales. oak, branches with fruit elements were s ample d only from the Southern part of the crown. It was demonstrated that the acorns from the Southern side of the trees are heavier (bigger) than those at other parts of the crown (Alejano et al., 2011). For each tree 10 to 15 healthy acorns and cups were measured. Ten morphological traits were as- sessed: N (number of cups on the main peduncle), Ch (cup height), Cd (cup diameter), S (scales type, scored from 1 — the scales are pressed closely together to 2 —cups with convex scales; fig. 1), Ip (length of peduncle to the first fruit), Lp (length of peduncle to the last fruit), Lmax (the maximum length of peduncle), Ad (acorn biggest diameter), Al (acorn length) and z — the slenderness index = Al/Ad (Major, 2002). The dimensional traits were assessed with a digital slide calliper with accuracy of 0.01 mm (Wurth, model CR 2032). Morphological data were processed with STA- TISTICA software v.8.0 and the mean values for every morphological descriptor and for each stand were calculated. ANOVA test was applied to evaluate among regions (Transilvania versus Oltenia) differences. AIso, Discriminant Analysis (DA) and Principal Component Analysis (PCA) on a correlation matrix were done, 4. Results and discussions The mean values for the assessed variables are given in table 2. It can be seen that no signif- icant differences between the two regions were observed, except for acorn diameter and length, which were bigger in Transilvania region. Similar results were also reported for Quercus ilex subsp. ballota in Spain, higher acorn lengths and diame- ters being recorded in the northern provenances (Galvân et al., 2012). The difference in acorn size can be explained by many factors, such as the climatic factors (rain- fall and temperature) or by the soil conditions or by different genetic dowry a.s.o. According to the Annual Report 2009 of the National Meteorolog- ica! Administration (***, 2009) the rainfall reg- istered in all eight stands had almost the same values, around 350-450mm. Instead, differences in scorching heat between the two regions were recorded, being more pronounced in Oltenia re- gion. Regarding the number of cups on the main pe- duncle (descriptor N) it can be concluded that there are usually two cups/acorns on the same fruit peduncle. The mean values for cup height (Ch) and cup diameter (Cd) were similar to those found in Turkey (Bakis, 2005) for pubescent oak. On other hand, no big differences among the two geographic regions regarding the cup dimensions were recorded. By analyzing the mean values of scales type de- scriptor (S) it can be observed that the most of the oak trees have cups with scales pressed closely to- gether (the values of S descriptor are around 1), which is a typical case for Q. pubescens (Șofletea and Curtu, 2007). The presence of more cups with convex scales in the three stands from the South of Romania can be explained by the presence of some Quercus virgiliana-Hke individuals among the sampled trees for cups, but not for leaf char- acters. These individuals can be putative hybrids between Q. pubescens and Q. virgiliana. According to different morphological descrip- tions, regarding the mean values of peduncle length (lp, Lp and Lmax descriptors) there is a de- bate, because many discriminating threshold val- ues between Q. pubescens and Q. virgiliana were proposed. But, in general, the mean values for the three fruit peduncle descriptors indicate typical values for pubescent oak (Bartha, 2009 ; Rehder, 1960; Șofletea and Curtu, 2007). Acorn dimensions were similar to those re- ported in other European studies for pubescent oak (Bakis, 2005; Bordâcs et al., 2009). But, accord- ing to recent reports (Șofletea and Curtu, 2007), the values found for these two descriptors in Olte- nia region indicate the presence of pubescent oak, while in Transilvania region some Italian oak (Q. virgiliana) individuals could be present. In ANOVA (Analysis of Variance) it was found that the “Region” effect is statistically significant, according to p values (table 3), for two variables; scales type (S) and acorn biggest diameter (Ad). This means that in the case of these two variables differences among the two regions (Transylvania and Oltenia) could be observed. Discriminant Analysis (DA) showed that acorn biggest diameter (Ad) had the lowest value of Par- țial Wilks’ Lambda (0.89), followed by scales type (S) and cup height (Ch). So, these three variables were used for the construction of the following 20 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Mean values for the assessed traits Stand Variable Rcgion N Ch (mm) Cd (mm) S lp (mm) Lp (mm) Lmax (mm) Ad (mm) Ai (mm) z Aiud 1.8 8.6 13.2 1.3 4.0 5.3 9.0 13.9 23.5 1.7 rt Criț 1.8 8.6 12.8 1.1 3.4 4.3 6.0 11.9 20.6 1.7 > Dumbrăveni 1.8 8.5 12.4 1.2 3.5 4.3 5.7 12.4 21.3 1.7 s Mirăslău 1.8 8.7 13.0 1.2 4.8 5.9 9.0 13.2 22.2 1.7 £ Săcălaia 1.7 9.3 13.4 1.1 4.3 5.6 9.4 13.0 23.2 1.8 All 1.8 8.7 13.0 1.2 4.0 5.1 7.8 12.9 22.1 1.7 Comana 1.6 9.1 13.2 1.6 4.2 5.4 8.4 10.4 17.0 1.6 'E S Deveselu 1.6 9.2 13.2 1.3 5.0 6.0 9.1 11.7 19.4 1.7 Vlădila 1.7 9.5 12.8 1.5 4.2 5.4 9.4 11.5 18.9 1.6 O Aii 1.6 9.2 13.1 1.5 4.5 5.6 9.0 11.2 18.4 1.6 Table 3 Testing the differences between the oaks from the two regions using ANOVA Variable MS MS F p Effect Error N 0.194119 0.08536 2.27418 0.132373 Ch 0.858843 0.83698 1.02612 0.311716 Cd 0.385832 0.94033 0.41031 0.522195 S 1.191181 0.03818 31.20064 0.000000 Ip 1.453784 2.59153 0.56098 0.454330 Lp 1.399343 3.92609 0.35642 0.550855 Lmax 3.514443 10.14215 0.34652 0.556439 Ad 8.197112 1.38026 5.93882 0.015268 Al 0.393032 7.34498 0.05351 0.817188 z 0.008774 0.02156 0.40701 0.523874 discriminant function between the two regions: DF = 173 - 45.2 x Ad + 133.6 x S + 23 x Ch. This function returns positive values for pubescent oaks from Oltenia and negative values for oaks from Transylvania. Figure 2 shows the PCA graph of all eight stands, according to their geographical origin. The first two principal components (factors) explain about 50% of the total variation. The variables with the highest contribution to the first factor were Lp (33.4%), lp (30.5%) and Lmax (28.8%), while the variables with the highest contribu- tion to the second principal component were Al (39.5 %) and Ad (26.2 %). It is clear from the figure that the pubescent oak individuals tend to form only one morphological group, even if the indi- Table 2 hilir I: n.m ■ ImUiiiu < I Unu Fig. 2. PCA diagram. viduals from Transylvania have positive values on factor 2, which means that they have biggest acorns. 5. Conclusions and recommendations Differences in acorn dimensions between the two regions can be explained by the adaptation of this species to the environment, on one hand, or by the possibility of hybridization with other oak species, on another hand. But, on the whole, the mean values of fruit descriptors are usually typi- cal for Q. pubescens. Both ANOVA and Discriminant Analysis showed that the variables with the highest discriminating power between the two regions were acorn biggest diameter (Ad) and scales type (S). No evident separation of oaks originated from the two regions was observed in PCA. By taking into consideration (1) the results from this morphological survey, (2) the iack of forest genetic resources for pubescent oak from Transyl- vania and Oltenia regions (Pârnuță et al., 2011), Revista pAdurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 21 (3) the risk of long-distance transfer of the re- productive material which plays a vital role in forestry by determining the quality and quantity of new trees and forests, we propose that at least one stand from each of these two regions should be included in the National Catalog of Forest Ge- netic Resources. Demography and current vital- ity of populations Deveselu (Oltenia region) and Aiud (Transylvania region) can be considered pri- mary criteria for selection of these valuable ge- netic resources, However, genetic assessmcnts are References Aizen, M. A., Woodcock, H., 1996: Effects of acorn size on seedling survival and growth in Quercus rubrafollowing simulated spring freeze. Canadian Jour- nal of Botany 74(2), pp. 308-314. A1 e j a n o, R., Vâzquez-Pique, J., Carevic, F., Fernândez, M., 2011: Do ecologica! and silvicul- tura!, factors influence acorn mass in Holm Oak (southe- rwestern Spain) ? Agroforest Syst DOI 10.1007/S10457- 011-9369-4. B a k i s, Y., 2005: Morphometric analysis of oak (Qu- ercus L.) acorns in Turkey. Mașter of Science Thesis, Abant Izzet Baysal University. Bartha, D., 2009: Quercus virgiliana Ten. 1836. Enzyklpădie der Holzgewăchse 25, Erg. Lfg. 9/01. Barzdajn, W-, 2002: Thevariabilityofdimensions of Quercus robur L. and Quercus petraea (Matt.) Liebl. acorns in Poland. Dendrobiology 47, pp. 21-24. Borazan, A., Babac, M. T., 2003: Morphometric leaf variation in oaks (Quercus) ofBolu, Turkey. Annales Botanici Fennici 40, pp. 233-242. B o r d â c s, S., Z h e 1 e v, P., S c h i r o n e, B., 2009: EUFORGEN Technical Guidelines for genetic conserva- tion and use for pubescent oak (Quercus pubescens Wi- lld.). International Plant Genetic Resources Institute, Rome, Italy, pp.1-6. B r u s c h i, P„ G r o s s o n i, P., B u s s o 11 i, F., 2003: Within- and among-tree variation in leaf morphology of Quercus petraea (Matt.) Liebl. natural populations. Tre- es 7, pp. 164-172. B u s s o 11 i, F., 1998; Quercus pubescens. In Schutt, P., Schuck, H.J., Aas, G., Lng, U.M. (Hrsg.), Enzy- klopadie der Holzgewăchse: Ecomed Verlag, Lands- berg/Lech: 1-10. Carevic, F.S., Fernândez, M., Alejano, R., Vâzquez-Pique, J., Țapi as, R., Corral, E., Domingo, J., 2009: Plant water relations and edaphoclimatic conditions affecting acorn production in a holm oak (Quercus ilexL. ssp. ballota) open woodland. Agroforest Syst DOI 10.1007/S10457-009-9245-7. D i a z, M., M o 11 e r, A. P., P u 1 i d o, F. J.t 2003: Fru- it abortion, developmental selection and developmental stability in Quercus ilex. Oecologia 135, pp. 378-385. Diaz-Fernândez, P. M., Climent, J., Gil, L., 2004: Biennial acorn maturation and its relationship with flowering phenology in Iberian populations of Qu- ercus suber. Trees 18, pp. 615-621. needed to confirm a high level of genetic diversity of the two populations. Acknowledgements This paper was supported by the Sectoral Op- erațional Programme Human Resources Develop- ment (SOP HRD), ID59321 financed from the Eu- ropean Social Fund and by the Romanian Govern- ment and by PNII-RU-TE-73/2010 project. We are grateful to Andras Tothpal and numerous friends and colleagues from the forest districts for sup- porting us during the field work. Galvân, J.V., Jorrin Novo, J.J., Cabrera, A.G., Ariza, D., G a r c i a - O Im o, J., Cerril- lo, R. M. N., 2012: Population variability based on the morphometry and Chemical composition of the acorn in Holm oak (Quercus ilex subsp. ballota [Desf.] Samp.). European Journal of Forest Research 131(4), pp. 893- 904. Gea-Izquierdo, G„ Canellas, I., Monte- ro, G., 2006: Acorn production in Spanish holm oak woodlands. Investigacion Agraria: Sistemas y Recursos Forestales 15(3), pp. 339-354. Kardol, P., Todd, D.E., Hanson, P.J., M u 1 h o 1 a n d, P. J., 2010: Long-term successional fo- rest dynamics: species and community responses to cli- matic variability. Journal of Vegetation Science 21(4), pp. 627-642. K1 e i n s c h m i t, J., 1993: Intraspecific Variation of Growth and Adaptive Traits in European Oak Species. Annales des Sciences Forestieres 50(1), pp. 166-185. M a j or, S., 2002: Variability of Quercus robur L. and Quercus petraea (Matt.) Liebl. acorn size in the region of the Pomeranian plains. Dendrobiology 47, pp. 25-31. Mănos, P. S., D o y 1 e, J.J., Nix o n, K. C„ 1999: Phylogeny. Biogeography, and Processes of Molecular Differentiation in Quercus, Subgenus Quercus (Faga- ceae). Molecular Phylogeneticcs Evolution 12, pp. 333— 349. N a v ar r o, F, B., J i m e ne z, M. N., R i p o 11, M. A., Fernânde z-Ondono, E., Gallego.E., D e S i - m o n, E., 2006: Direct sowing ofholm oakacorns: effects of acorn size and soil treatment. Annals of Forest Scien- ce 63, pp. 961-967. Pârnufă, Gh., Stuparu, E., Budeanu, M„ S c ăr 1 ă t e s c u, V., M ar i c a, F. -M., La 1 u, I., Tu- d o r o i u, M., L o r e n ț, A., Filat, M., Te o d o s i u, M., N i c ă, M. - S., C h e s n o i u, E. - N., P â r n u [ ă, P., M i r a n c e a, L, Mar cu, C., Pepelea, D., Dinu, C., Marin, S., Dai a, M., Dima, Gh., Șofletea, N., Curtu, A. L„ 2011: Catalogul național al resurselor genetice forestiere. Editura Silvică, București, 522p. R e h d e r, A., 1960: Manual of cultivated trees and shrubs-second edition. The Macmillan Company, New York, pp. 166-167. Sanda, V., Barabaș, N., Ștefănuț, S., 2004: Atlas Florae Romaniae III Genus Quercus. Ion Borcea Publishing House, Bacău, pp. 103-119. Șișcanu, G h., C u z a, P., 2008: Apreciera rezis- tenței stejarului pufos (Quercus pubescens Willd.) și ste- 22 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 jaruluipedunculat (Q. roburL.) la acțiunea temperaturi- Ș o f 1 e t e a, N., Curtu, L., 2007: Dendrologie. Edi- lor înalte. Journal of Academy of Sciences of Moldova tura Universității Transilvania, Brașov, pp. 177-179, 3(306), pp. 48-56. * * *, 2009: Administrația Națională de Meteorologie, Raport anual 2009, pp. 15. Phd. student Cristian Mihai Enescu cristian-mihai.enescu@unitbv.ro tel,: +40268 418600, fax: +40268475705 Transylvania University of Brașov, 1, Șirul Beethoven, Brașov, ROU-500123 Department of Forest Sciences, Faculty of Silviculture and Forest Engineerîng Prof. dr. Neculae Șofletea Department of Forest Sciences, Faculty of Silviculture and Forest Engineering Ass. Prof. dr. Alexandru Lucian Curtu Department of Forest Sciences, Faculty of Silviculture and Forest Engineering Variabilitatea morfologică a fructelor stejarului pufos (Quercuspubescens Willd.) în două regiuni geografice din România Rezumat Obiectivul acestui studiu l-a reprezentat evaluarea variabili tații morfologiei fructelor stejarului pufos (Quercus pubescens Willd.) în două regiuni geografice din România (Transilvania și Oltenia). Au fost eșantionate opt populații și s-au utilizat zece descriptori morfologici ai fructelor. Chiar dacă această specie este cunoscută pentru variabilitatea sa morfologică mare, majoritatea caracterelor evaluate au fost similare în cele două regiuni. Nu s-au înregistrat diferențe semnificative între cele două regiuni, exceptând diametrul ghindelor, exemplarele din Transilvania prezentând ghinde mai mari. Analiza varianței și analiza discriminatorie au indicat că diametrul maxim al ghindei și tipul solzilor cupei au generat diferențe semnificative între cele două regiuni geografice. Cuvinte-cheie: morfologia fructelor, stejar pufos, Quercus pubescens. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 23 îngrijirea și conducerea arboretelor. Prezent și viitor* Valeriu-Norocel Nicolescu Dumitru-Romulus Târziu 1. Lucrările de îngrijire și conducere a ar- boretelor, componentă fundamentală pentru gestionarea durabilă a pădurilor României După cum se cunoaște, „lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor cuprind totalitatea lucră rilor ce se efectuează în cursul existenței arborete- lor, în scopul selecției și al promovării în creștere a celor mai valoroase specii și exemplare de arbori, precum și al creării celor mai indicate structuri in- termediare ale fitocenozelor forestiere în raport cu funcțiile ce li se atribuie” (Petrescu, 1981). în România, în prezent, sistemul acelor lucrări cuprinde (***, 2000): 1. Lucrări de îngrijire după realizarea stării de masiv: — degajări, — depresaje, — curățiri, — rărituri, — tăieri de igienă; 2. Lucrări de îngrijire speciale: — îngrijirea marginii de masiv, — elagaj artificial. — emondaj. Accentuăm acest fapt deoarece, așa cum se va detalia în continuare, unele lucrări cu caracter special (îngrijirea marginii de masiv, elagajul arti- ficial, emondajul), deși au un rol foarte important pentru producerea lemnului fără noduri, cu uti- lizări industriale superioare, ori în scopul măririi stabilității arboretelor la acțiunea vântului, au fost uitate în ultimele decenii. Referindu-ne la operațiunile culturale, aplicate sistematic în arborete, se recunoaște că scopul lor principal în România a fost și este ca „...prin inter- venții periodice, să contribuim treptat și susținut la dirijarea dezvoltării viitoare a pădurii, în vede- rea obținerii unei păduri de cea mai înaltă valoare funcțională. Ele se preocupă deci de viitorul arbo- retului care rămâne în picioare, și nu de cât lemn s-a putut recolta de fiecare dată" (Negulescu, 1966). O astfel de abordare „uită” că, pe lângă premisele lor bologice și tehnice, operațiunile culturale tre- buie să aibă și o bază economică, urmărind atât eficiența economică imediată a fiecărei lucrări de Lucrare prezentată la dezbaterea națională Starea fi viitorul pădurilor României, dedicată Anului internațional al pădurilor și organizată de Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, București, 5 mai 2011. îngrjire și conducere, precum și rentabilitatea glo- bală, a întregului ansamblu de intervenții silvo- tehnice prin care se „educă” pădurea până la vâr- sta exploatabilității. în general, operațiunile culturale de la noi se preocupă de realizarea a numeroase obiective, în- tre care cele mai importante sunt (Negulescu, 1966): 1. Reglarea raporturilor dintre indivizi în inte- riorul arboretelor pure, precum și a raporturilor dintre indivizi cât și dintre specii, în arboretele amestecate. 2. Ameliorarea condițiilor interne sanitare și de vegetație ale arboretelor în curs de dezvoltare și pregătirea condițiilor de producere a viitoarei re- generări în arboretele ce se apropie de termenul exploatării. 3. Promovarea prin selecție repetată pentru ter- menul exploatării a unei proporții cât mai mari de exemplare bine conformate, capabile să ofere un procent ridicat de lemn de lucru. 4. Mărirea rezistenței arboretelor expuse dobo- râturilor de vânt și zăpadă (cu deosebire în moli- dișurile pure). 5. Intensificarea rolului protector și decorativ în pădurile cu destinație specială. 6. Obținerea cu anticipație, prin intervenții pe- riodice aplicate în cursul existenței pădurii, a unei importante cantități suplimentare de mate- rial lemnos (până la 50 % din masa lemnoasă re- coltabilă la atingerea termenului exploatării), cu- noscută sub denumirea de produse secundare (in- termediare). Din parcurgerea obiectivelor amintite rezultă că, în mod evident, așa cum subliniau Vlad et al. (1997), „îngrijirea și conducerea arboretelor este, fără îndoială, activitatea cu ponderea și importanța cea mai mare în silvicultură, deoarece: 1. Se desfășoară pe perioade de timp mult mai lungi decât activitatea de regenerare a arboretelor. 2. Determină structura acestora și implicit capacitatea funcțională multiplă a pădurii și calitatea lemnului produs.” într-un astfel de context, ar fi fost, este și va fi normal ca atenția silvicultorilor teoreticieni și practicieni să se îndrepte cu mare atenție spre aplicarea la timp, în mod corespunzător și consec- vent, a întregului sistem al lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor. Ce se întâmplă însă, de fapt, în România, în prezent? 24 Revista pădurilor ■ Anul 127 • 2012 • Nr. 6 2. Starea actuală a aplicării sistemului lucră- rilor de îngrijire și conducere a arboretelor în România O analiză globală a situației aplicării acestor lu- crări în pădurile noastre indică faptul că ele se aplică pe o scară mult mai redusă decât în peri- oada pre-1989, datorită: 1. Executării pe scară redusă, mai ales din ra- țiuni economice (costuri din ce în ce mai ridicate cu forța de muncă specializată, cu efective în con- tinuă scădere), a degajărilor, depresajelor și cu- rățirilor. în plus, lucrările de elagaj artificial, de emondaj și de îngrijire a marginii de masiv, au fost uitate aproape în totalitate. 2. Prevederilor neatractive, sub raportul volu- mului de lemn recoltabil prin curățiri și prime- le rărituri, ale planurilor decenale amenajistice. Acestea sunt bazate pe norme tehnice produse în perioada comunistă, în mod evident lipsite de vre- un fundament economic, neadaptate la nevoile re- ale ale arboretelor ți la contextul general actual. 3. Accesibilității interioare limitate a arboretelor tinere. Este una din marile probleme ale silvicul- turii noastre, cu efecte deosebite asupra aplicării corespunzătoare a lucrărilor de îngrijire și recol- tării de masă lemnoasă din produse secundare, dar și principale. Așa cum observa corect dr. Lauren- țiu Petrescu în anul 1995, „Numai în rare cazuri, arboretele destinate să fie parcurse cu lucrări de rărituri sau curățiri dispun de o rețea de căi in- terioare de acces”. Deși generalizată în majorita- tea țărilor europene, . practica deschiderii căilor interioare de acces la noi este marginalizată, deși este cerută de actualele norme tehnice". în plus, după cum afirma academicianul Victor Giurgiu în anul 2004, se constată: 1. Scăderea calității modului de aplicare a ope- rațiunilor culturale, precum și 2. Transformarea unor rărituri sau lucrări de igienă (cu precădere la vârste mari) în adevărate tăieri pe alese. în aceste condiții, care este vitorul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor în România? 3. Lucrările de îngrijire și conducere a arbore- telor, încotro? în condițiile de mai sus considerăm că, pentru redresarea unei situații care tinde să pună într-un pericol real viitorul pădurilor țării noastre, se im- pune realizarea cât mai grabnică a unor ghiduri de bune practici privind îngrijirea și conducerea ar- boretelor, care să înlocuiască actualele norme teh- nice și prin care să se recomande, între altele: 1. Sistarea aplicării răniturilor cu maximum 10- 15 ani înainte de atingerea vârstei exploatabilității. Fig. 1. Arbore de viitor (cu inel de culoare galbenă) ales ți înseninat cu vopsea cu ocazia primei rărituri (O.S. Valea Mare, D.S. Dâmbovița) (foto V.N. Nicolescu). Situația legală actuală, de sistare a aplicării aces- tor lucrări la atingerea a cca 3/4 din vârsta ex- ploatabilității, este anormală și nedorită din ori- ce punct de vedere și conduce la situația amintită mai sus, de aplicare a unor adevărate tăieri pe ale- se la parcurgerea cu lucrări de igienă în arborete de vârste mari, când răriturile, chiar cu intensități slabe sau chiar moderate, ar fi soluția normală. 2. Posibilitatea aplicării tăierilor preparatorii în arborete cu vârste mari neparcurse la timp și susți- nut cu lucrări de rărituri. Este o recomandare co- relată cu cea de mai sus și derivată din realitatea că, în condițiile parcurgerii doar cu lucrări de igie- nă a arboretelor în ultimul sfert de viață, acestea nu sunt pregătite nici calitativ, nici compozițonal, pentru aplicarea tăierilor de regenerare. 3. Mărirea intensității lucrărilor de îngrijre și conducere (curățiri și rărituri), mai ales în prima jumătate a ciclului de viață al arboretelor. Dacă, în prezent, prin lucrări de îngrijire și conducere se recoltează în România cca 50% din volumul pro- duselor principale, respectiv 30% din producția totală la exploatabilitate, recomandăm că aceas- tă pondere să crească până la 50 % din producția totală, așa cum se recomandă deja de câteva dece- nii în țări europene cu tradiție silvică îndelungată (cazul Franței: Lanier, 1986). 4. Obligativitatea asigurării accesibilității inte- Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 25 Fig. 2. Culoare de acces deschise în arboretc parcurse cu lucrări de degajări (stânga) sau curățiri (dreapta) (RPLP ..Stejarul” Rupea —foto V.N. Nicolescu) rioare a arboretelor tinere, prin deschiderea de culoare silviculturale în arborete parcurse cu lu- crări de degajări-depresaje sau curățiri. Nu cre- dem că mai este nevoie sa explicăm necesitatea aceste obligații... 5. Obligativitatea alegerii și însemnării arbori- lor de viitor în arborete cu funcții predominant de producție (sortimente superioare de lemn) aflate în faza de păriș. Silvicultura de arbore, adesea di- namică, pe care va trebui să ne o asumăm în ca- zul exemplarelor valoroase din speciile de mare importanță economică (stejar pedunculat, gorun, fag, foioase prețioase gen cireș, sorb, frasin co- mun, paltin de munte etc.), impune o astfel de abordare, aplicată deja de ceva timp în alte țări europene. 6. Utilizarea ghidurilor silviculturale pentru ce- le mai importante specii de foioase prețioase (ci- reș, paltin de munte, frasin comun), așa cum sunt cele produse, pe baza cercetărilor proprii, în ca- drul școlii de la Brașov (Nicolescu et al., 2010a, 2010b, 2010c). 7. Utilizarea indicelui de desime sau de densitate (NU a gradului de acoperire ori a indicelui de în- chidere a coronamentului, așa cum se procedează în mod curent) la stabilirea necesității și intensită- ții lucrărilor de rărituri. Ar fi primul pas pentru trecerea, și în România, la utilizarea desimii op- time (număr de arbori/ha la diferite vârste) sau a densității optime (m2/ha la diferite vârste) pen- tru îngrijirea și conducerea arboretelor—e un vis destul de îndepărtat dar,., Dacă aceste măsuri se vor combina cu subven- ționarea parțială de către stat a lucrărilor de în- grijire și conducere nerentabile (degajări, curățiri, prima răritură, elagaj artificial), așa cum se întâm- plă în unele țari UE cu silvicultură avansată, se poate spera ca și pădurile României să fie gestionate cu adevărat durabil, îndeplinindu-și plenar roluri- le sociale, economice, de conservare și ameliorare a biodiversității etc. care le-au fost atribuite. Bibliografie Giurgiu V., 2004: Gestionarea durabilă a pădu- rilor României. Editura Academiei Române, București, 320 p. L a n i e r L., 1986: Precis de sylviculture. ENGREF, Nancy, 468 p. Negulescu E. G., 1966: Operațiuni culturale. în: Dendrologia, cultura și protecția pădurilor (autori E.G. Negulescu și I. Damian), Editura Didactică și Pedago- gică, București, pp. 195-217. Nicolescu V.N., Ciubotaru A.r Păcurar V.D., Pătrăucean A., Crișan V.E., 2010a:Cireșul 26 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 pădureț (Prunus avium L.). Ghid silvicultural. Universi- tatea „Transilvania” din Brașov, 2 p. Nicolescu V. N., Ciubotarii A., Păcurar V. D., Pătrăucean A., Cri șan V. E., 2010b: Fra- sinul comun (Fraxinus excelsior L.). Ghid silvicultural. Universitatea „Transilvania” din Brașov, 2 p. Nicolescu V. N., Ciubotaru A., Păcurar V. D., Pătrăucean A., Crișan V. E., 2010c: Pal- tinul de munte (Acer pseudoplatanus L.). Ghid silvicul- tural. Universitatea „Transilvania” din Brașov, 2 p. P e t r e s c u L„ 1981: îngrijirea pădurilor. în: Pădu- rile României (red.resp. C. Chiriță), Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, pp. 339-344. Petrescu L., 1995: îngrijirea ți conducerea arbo- retelor. în: Giurgiu, V. (red) Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României, Editura Arta Grafică, București, pp. 186-201. V1 a d L, Chiriță C., Doniță N., Petrescu L., 1997: Silvicultură pe baze ecosistemice. Editura Acade- miei Române, București, 292 p. * * *, 2000: Norme tehnice pentru îngrijirea și condu- cerea arboretelor 2. Ministerul apelor, pădurilor și pro- tecției mediului, București, 164 p. + anexe. Prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu E-mail: nvnicolescu@unitbv.ro Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere —Universitatea „Transilvania” din Brașov Șirul Beethoven nr, 1 Prof.dr.ing. Dumitru-Romulus Târziu Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere—Universitatea „Transilvania” din Brașov Șirul Beethoven nr. 1 Tending operations. Present and fiiture Abstract Tending operations (e.g., release cutting, cleaning-respacing, thinning, sanitary cutting, artificial pruning, removal of epicormics, etc.) play a fundamental role in the improvement of quality and stability of forest stands. Unfortunately, owing to various reasons (e.g., low economic interest, low cleaning-respacing and thinning volume, owing to obsoiete technical norms issued during the communist period, lack of inner accessibility of forest stands, etc.), these interventions have been performed on a low scale since 1989, Under such conditions, the production of silvicultural guidelines to replace the exis ting technical norms is proposed, with the most important recommendations as follows: 1. The application f final thinning 10-15 years before the rotation age and not at 3/4 of rotation age as proposed by the exis ting technical norms. 2. Possibility to perform preparation cutting in older stands where thinning interventions have not been performed in due course and continuously. 3. Increase of cleaning-respacing and thinning intensities (removing up to 50% of total volume production as in other European countries). 4. Obligation to open access (silvicultural) racks during the application of release cutting and cleaning- respacing. 5. Obligation of selecting and marking of final crop trees during the pole stage. 6. Use of silvicultural guidelines for the most valuabie broadleaved tree species (wild cherry, sycamore, common ash) such as those produced in Brașov. 7. Use of density index and not of canopy closure when deciding upon the need and intensity of thinning. Key words: tending operat ions, silvicultural guidelines, selection of crop trees. Revista pădurilor • Anul 127 * 2012 • Nr. 6 27 Starea actuală și proiecții pentru viitor în privința reconstrucției ecologice prin împăduriri a terenu- rilor degradate din România (I)* Emil Untaru Cristinel Constandache Sanda Nistor 1. Dezechilibre ecologice generate de degrada- rea terenurilor, în spațiul geografic al României Principalele procese de degradare a terenuri- lor în spațiul geografic al României sunt cele de eroziune hidrică sau pluvială și cele de deplasare în masă. în circumstanțele naturale specifice țării noastre, unde terenurile în pantă reprezintă apro- ximativ două treimi din teritoriu, în condiții ge- omorfologice și litologice favorizante accelerării acestor procese, principala cauză care a generat, în timp, cea mai mare parte a terenurilor degra- date o reprezintă reducerea masiva a suprafețelor acoperite de păduri. Astfel, dacă în primul mileniu al erei creștine procentul de acoperire cu păduri era de 75-80 %, acesta a scăzut la 40-45 %, la în- ceputul secolului XIX și la cca 27 %, în prezent. în perioada 1829-1922, fondul forestier al României s-a redus cu 3 milioane ha, iar în perioada 1922- 1944 cu încă 1,3 milioane ha (Giurgiu, 1978). La înlăturarea scutului protector al pădurii s-a adă- ugat utilizarea inadecvată a unor mari suprafețe de terenuri în pantă prin pășunatul excesiv, prac- ticarea arăturilor pe linia de pantă ș.a. (foto 1-2). Foto 1. Terenuri agricole afectate de degradare complexă Cristești, jud Iași (foto, 2011) Din inventarierea stadiului actual al proceselor de degradare a solului efectuata de Institutul de Lucrare prezentată la dezbaterea națională Starea și viitorul pădurilor României, dedicată Anului internațional al pădurilor și organizată de Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Regia Națională a Pădurilor- ROMSILVA și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, București, 5 mai 2011. rnrmnnn-;tih tlrprwi»w anului truuufc < Uium pnn Foto 2. Terenuri agricole afectate de degradare complexă Zeletin, jud. Bacău (foto, 2009) Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie (Dumi- tru et al., 2002), în acord cu metodologia SOVEO- UR, la nivelul întregii țări, terenurile cu eroziune de suprafață (prin apă) ocupă o suprafață de 4600 mii ha terenuri agricole în timp ce eroziunea în adâncime și alunecările, afectează 2080 mii ha iar cele afectate de colmatări și depuneri de aluviuni, 950 mii ha. Zonele cu cea mai mare răspândire a terenurilor erodate și a celor cu fenomene de de- plasare în masă sunt: Podișul Moldovei; Subcar- pații, îndeosebi între Trotuș și Olt; Podișul Getic și Podișul Transilvaniei. Eroziunea eoliană afectează cca. 210 mii ha te- renuri agricole, în cea mai mare parte în sudul Olteniei, Delta Dunării, Câmpia Careilor, Câmpia Tecuciului (zona Hanu-Conachi), Câmpia Bărăga- nului, Câmpia Banatului și zona litorală a Mării Negre. Terenurile neproductive, fără covor vegetal, ocupă pe întreg teritoriul țării, o suprafață de cca. 141 mii ha. De asemenea, o suprafață de 3342 mii ha terenuri agricole a suferit pierderi de hu- mus și elemente nutritive, 1340 mii ha terenuri agricole sunt compactate iar 2240 mii ha sunt afec- tate de formarea crustei. Terenurile agricole aridi- zate ocupă o suprafață de 360 mii ha, fiind situate în sud-estul României (județele Dolj, Olt, Galați, Brăila, Ialomița). Statistici anterioare, din aceeași sursă, evidențiază că terenurile afectate de salini- zare ocupă o suprafață de 610 mii ha. Ca urmare a intervențiilor antropice, exercita- te de-a lungul timpului, acțiunea factorilor natu- rali de modelare a reliefului a fost accelerată, con- 28 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Fig. 1. Factorii cauzali ai degradării terenurilor ți consecințele acestora. ducând, la grave dezechilibre ecologice și hidro- logice. în condițiile specifice tarii noastre, regi- mul torențial al precipitațiilor generează în zonele montane și deluroase, viituri torențiale rapide iar în luncile râurilor și câmpiile joase de subsidență, inundații. Procesele torențiale și de degradare a te- renurilor au loc pe versanți și pe rețeaua hidrogra- fică primară, ca rezultat al scurgerilor torențiale. Consecințele lor se manifestă însă pe o arie mult mai întinsă decât cea pe care acestea se produc, mai ales ca urmare a perturbării regimului hidro- logic al cursurilor de apă, generând, în perioadele cu excedent de precipitații, inundații în zonele din aval, colmatarea cu aluviuni a lacurilor de acumu- lare, înălțarea paturilor albiilor cursurilor de apă ș.a. între consecințele nefaste ale dezechilibrelor produse, ca urmare a modificărilor importante ale condițiilor de mediu (ecotopului) și a unor schim- bări esențiale ale biocenozelor, se află modificările regimurilor hidrologice, declanșarea sau activarea proceselor torențiale, creșterea riscului de produ- cere a inundațiilor catastrofale, în zonele de deal și de munte și manifestarea secetelor, în cele de câmpie (fig. 1). în prezența unor mari suprafețe de terenuri degradate, aceste evenimente sunt ampli- ficate de insuficiența lucrărilor de amenajare hi- drologică și anti-erozională a teritoriilor și a celor de apărare împotriva inundațiilor. Pe de altă par- te, ca efect al modificărilor climatice manifestate în urma procesului de încălzire globală, în sudul și sud-estul țării se manifestă tot mai frecvent feno- mene de secetă iar pe terenurile degradate cel de deșertificare. Schimbările climatice, distrugerea stratului de ozon și creșterea nivelului gazelor cu efect de seră ca urmare a poluării mediului și despăduririlor — principali factori cauzali ai dezechilibrelor ecolo- gice și a reducerii biodiversității—sunt probleme- le majore care preocupă omenirea la începutul mi- leniului trei și care impun stabilirea și implemen- tarea unor sisteme tehnologice conservative. în acord cu principiul dezvoltării durabile a so- cietății umane care are în vedere satisfacerea ce- rințelor prezentului fără a compromite posibilită- țile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile cerințe, asigurarea creșterii economice și a bunăs- tării este necesar să se realizeze în condițiile men- ținerii calității mediului înconjurător și a unei gos- podăriri judicioase a resurselor naturale, fiind ne- cesar ca activitățile de prevenire a degradării me- diului să se desfășoare concomitent cu cele de re- construcție a arealelor degradate și de conservare a resurselor naturale. în consecință, reconstrucția ecologică prin îm- pădurire a terenurilor degradate și a celor inapte folosințelor agricole reprezintă una din cele mai eficiente măsuri de protecție a mediului ambiental și de contracarare a schimbărilor climatice, vege- tația forestieră instalată pe aceste terenuri având un ridicat rol de protecție, prin funcțiile vitale pe care le exercită, concomitent cu asigurarea de re- surse materiale regenerabile. în același mod acțio- nează și culturile sub formă de perdele forestiere de protecție. Culturile torefiere de protecție captează, trans- formă și înmagazinează energia solară. Deosebit de importantă, în contextul preocupărilor actua- le privind combaterea poluării și preîntâmpinarea modificărilor climatice la nivel global, este funcția de asimilare a dioxidului de carbon în procesul de fotosinteză, eliberarea în atmosferă a oxigenului și stocarea carbonului în biomasă. încălzirea climatului va afecta îndeosebi zone- le de de stepă și silvotehnică (Dobrogea, Bărăgan, Sudul Olteniei ș.a.) unde procentul de împăduri- re este foarte mic. Factorul limitativ cel mai sever pentru vegetația forestieră este reprezentat aici de cantitatea redusă de precipitații și repartiția lor ne corespunzătoare în timpul sezonului de vege- tație. Agresivitatea climatică manifestată frecvent mai ales în ultima perioadă de timp a condus la concluzia că cea mai bună strategie pentru prote- jarea solului și a culturilor agricole este realizarea unui complex de măsuri care să includă promova- rea unor culturi raționale, împădurirea terenuri- lor degradate sau inapte unor exploatați! agricole eficiente și instalarea de perdele forestiere de pro- tecție (Untaru, 2010; Constandache et al, 2010). 2. Principalele consecințe ale dezechilibrelor ecologice generate de degradarea terenurilor și manifestarea proceselor torențiale Procesele torențiale și de degradare a terenuri- lor aduc mari prejudicii economice și sociale. Mari Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 29 pagube sunt produse de către viiturile torențiale prin distrugerea unor drumuri, așezări omenești, a unor culturi agricole și silvice, colmatarea lacu- rilor de cumulare ș.a. Cuantumul materialului ero- dat de pe terenurile agricole din România variază între 32 și 41,5 t/ha/an iar eroziunea totală la nivel național a fost evaluată la 126 milioane t/an. Pe lângă diminuarea sau reducerea, uneori pâ- nă la anulare a capacității de producție a solului, degradarea terenului conduce la dereglarea regi- mului de scurgere a apelor de suprafață și a celor subterane, modificări ale microclimatului și dete- riorări grave ale peisajului. Amintim că valoarea pagubelor directe produse de inundații, viituri și alunecări de teren în anul de excepție 2005, în țara noastră, a fost de aproape un miliard de euro. Deosebit de grav este faptul că aceste calamități au condus, în același timp, la pierderi irecuperabile de vieți omenești. Cea mai mare parte a pagubelor sunt datorate distrugerilor provocate localităților, instalațiilor de transport și diferitelor altor construcții. O sursă importantă de pagube se înregistrează însă datori- tă degradării terenurilor agricole și silvice precum și a distrugerii culturilor de către viiturile torenți- ale și inundații. Se apreciază, de asemenea, că, la nivelul între- gii țări, procesele de degradare a terenurilor au condus la dereglarea funcțiilor fizico-biologice ale solurilor și pierderea productivității acestora în- tre 20 și 100%, pentru o suprafață de cca 2 milioa- ne hectare și până la 20 %, pe o suprafață de cca. 3,7 milioane hectare de terenuri în pantă, având folosință agricolă. Deosebit de important este și faptul că tere- nurile degradate și, în mod special, cele erodate își pierd capacitatea de reținere și înmagazinare a apei în proporție de 20-90%, cea ce determină creșterea de peste patru ori a scurgerilor superfi- ciale și implicit creșterea riscului de producere a inundațiilor catastrofale. Pe lângă diminuarea sau reducerea, uneori până la anulare a capacității de producție a solului, procesele de eroziune conduc la: dereglarea regimului de scurgere a apelor de suprafață și a celor subterane, modificări ale mi- croclimatului și degradarea peisajului. Procesele torențiale și de degradare a terenuri- lor se manifestă pe versanți și pe rețea hidrogra- fică primară, prin intermediul scurgerilor torenți- ale. Consecințele lor se manifestă însă pe o arie mult mai întinsă decât cea pe care acestea se pro- duc, mai ales ca urmare a perturbării regimului hidrologic al cursurilor de apă, generând, în pe- rioadele cu excedent de precipitații pe zone extin- se, inundații în zonele din aval, colmatarea cu alu- viuni a lacurilor de acumulare, înălțarea paturilor albiilor cursurilor de apă ș.a. Modificările climatice din ultima perioadă de timp, cu ploi mari și având caracter torențial, con- firmate de valurile repetate de inundații catastro- fale din ultimii ani, conduc la amplificarea scurge- rilor torențiale și creșterea frecvenței inundațiilor catastrofale, impunând adoptarea de măsuri și lu- crări de prevenire și combatere în concordanță cu aceste schimbări. Pe de altă parte, ca efect al schimbărilor clima- tice manifestate în urma procesului de încălzire globală, în sudul și sud-estul țării se manifestă tot mai frecvent fenomenele de secetă iar pe terenuri- le degradate, cel de deșertificare, între principalii agenți ai deșertificării situându-se: eroziunea hi- drică și cea eoliană, deplasările în masă a terenu- rilor, sărăturarea și alte forme de degradare a solu- lui, cu deosebire în zonele afectate de secetă, unde vegetația forestieră ocupă, de regulă o proporție redusă din suprafața teritoriului. Analiza acestor procese are o importanță deo- sebită deoarece pune în evidența un lanț întreg de interacțiuni, legate de o serie de efecte dăunătoare (fig. 1), dintre care se menționează: — accelerarea frecvenței și intensității inunda- țiilor, ca urmare a eroziunii și colmatării rețelei hidrografice, cu implicații negative asupra obiec- tivelor interceptate; — scăderea potențialului hidroenergetic și a re- surselor de apă potabilă; — instabilitatea producției agricole, prin dere- glarea echilibrului hidric și accentuarea fenome- nului de secetă; — diminuarea potențialului economic și turis- tic al zonelor afectate. Cunoașterea tendinței de evoluție a acestor pro- cese prezintă o importanță deosebită în elaborarea măsurilor și acțiunilor privind dezvoltarea durabi- lă a zonelor afectate. Refacerea echilibrului ecolo- gic și a celui hidrologic în zonele cu potențial to- rențial ridicat și afectate de grave procese de de- gradare a terenurilor, reprezintă o necesitate de prim ordin pentru economia națională. 3. Măsuri și lucrări de restabilire a echilibru- lui ecologic în zonele afectate de degradarea terenurilor 3.1 Lucrări efectuate în trecut Preocupările pentru ameliorarea și împădurirea terenurilor degradate sunt destul de vechi, înce- pând cu ultima partea a secolului XVIII. După apariția Legii LATD în 1930, s-au inven- tariat 124 869 ha terenuri degradate și s-au împă- durit 28 518 ha (fig. 2), dar față de cele peste 2 mi- lioane de hectare de terenuri degradate existente, 30 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Fig. 2. Dinamica împăduririi terenurilor degradate în peri- oada 1930-2000 (Urecheatu, în „Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor", sub red. V. Giurgiu, 1995). din care cca 150000ha excesiv degradate, ritmul anual de împădurire de 3565 ha a fost mic (fig. 2. în iulie 1943 apare Legea 418, prin care se hotă- răște ca în 10 ani să fie încheiată acțiunea de îm- pădurire a terenurilor degradate. în baza acestei legi, în toamna anului 1943, în timpul războiului, s-au împădurit 7755 ha, dar evenimentele din 1944 au întrerupt acțiunea. Seceta prelungită, însoțită de incendii devasta- toare, din anii 1945,1946 și 1947, a impus apariția „Legii apărării patrimoniului forestier” care, prin- tre altele, prevedea și obligativitatea ameliorării terenurilor degradate de către proprietarii terenu- rilor în termen de 4 ani, iar în caz de neexe cutare în termen, puteau fi executate de minister în con- tul deținătorului de teren, în perioada 1948-1976, Serviciul de ameliorare a terenurilor degradate și corectarea torenților din cadrul Ministerului Economiei Forestiere a inven- tariat o suprafață de 107000 ha ca zona de conso- lidare, din care 71000 ha pentru împădurit. După maximul din anul 1948, când, sub impulsul legii amintite, s-au împădurit aproape 15000 de hec- tare, ritmul acestor lucrări a scăzut. în perioada anilor 1988-1989 s-au realizat împăduriri anuale de 13-14000ha, multe în Dobrogea, acum aban- donate sau distruse în bună parte. După Ciortuz (1981) și Traci (1985), supra- fața terenurilor degradate împădurite în perioa- da 1948-1980 este de circa 130 000 ha. „Studiul privind lucrările de amenajare a bazi- nelor torențiale în perioada 1976-2010” a furnizat informații care au fost incluse în „Programul na- țional de perspectivă pentru amenajarea bazine- lor hidrografice” (Legea nr.1/1976). Printre lucră- rile propuse în program au figurat și împădurirea și consolidarea a 230 000ha de terenuri intens de- gradate. Din „Inventarul lucrărilor executate între anii 1950-1992, comportarea și efectul lor, pro- puneri pentru continuarea acțiunii"1, rezultă că au fost instalate culturi forestiere pe 67193,4 ha terenuri degradate în perimetre de ameliorare. După 1990, a existat o lungă perioadă de stag- nare. Intre 1990-1999, ritmul împăduririlor a fost în medie de cca. 630ha/an, iar în perioada 2000- 2004, de peste 3000ha/an (al IH-lea Raport Național privind Implementarea Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării în România/2007) și de cca. 5000 ha anual, după 2004, dar care sunt sub nivelul așteptărilor factorilor de decizie (con- form Strategiei din 2008). Conform MMP, în 2010 s-au alocat fonduri de 6 ori mai mari față de 2009, estimând o suprafață împădurită de cca. 35 000 ha. Lucrările de împădurire a terenurilor degrada- te, constituite în perimetre de ameliorare, s-au re- alizat în cea mai mare parte din fondul special de ameliorare a fondului funciar și din alocații de la bugetul de stat. Suprafața terenurilor degradate împădurite în țara noastră a fost estimată la circa 260 000 ha până în 1989 (Giurgiu, 2010), la care se mai adaugă cca. 20000 ha, în perioada 1990-2004 (Raport UNC- CD, 2007) și cca. 20 000ha în perioada 2005-2008 (5000ha/an, conform Strategiei Naționale privind reducerea efectelor secetei, prevenirea și comba- terea degradării terenurilor și deșertificării, pe ter- men scurt, mediu și lung, 2008). în ceea ce privește cercetarea științifică, au existat preocupări încă din 1933, de la înființarea actualului Institut de Cercetări și Amenajări Sil- vice, unde a funcționat o secție specială numită „silvoameliorații”. Tipurile de culturi silvice necesare, modul lor de amplasare, compozițiile și schemele de realiza- re, tehnicile de pregătire a terenului și de împădu- rire au constituit obiect de preocupare pentru un mare număr de cercetători din domeniul silvic, dar și din cel agricol. între anii 1953-1957 au început primele experi- mentări de împădurire a terenurilor degradate în zona Vrancei, în perimetrele Scaune și Colacu din teritoriul Ocolului Silvic Vidra — Vrancea, Liva- da— Râmnicu Sărat, Cheia-Măcin. La aceste cer- cetări a participat un colectiv larg de specialiști: E. Costin, Gh. Mihai, E. Pârvu, I. Mușat, C. Traci. Pentru fundamentarea științifică a soluțiilor tehnice privind împădurirea terenurilor degrada- te, a fost înființată în 1962 Stațiunea Vrancea, iar din 1977, pentru experimentări și aplicarea rezul- tatelor cercetărilor a fost preluat Ocolul Silvic Vi- dra ca bază experimentală. Cercetările efectuate au condus la: 'Documentație întocmită de I.C.A.S. în perioada 1993- 1996. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 31 (a) foto E. Uhtaru, 1970 înainte de iiupâdurue (b) foto C. Constandache, S. Nistor, 2009, după cca. 35 de ani de la împădurire Fig. 3. Perimetrul experimental Murgești—Râmnicu Sărat — stabilirea metodelor de cartare și încadrare stațională a terenurilor degradate (Traci, 1985 ; Ciortuz și Păcurar, 2004); — stabilirea compozițiilor și tehnicilor de îm- pădurire (norme tehnice, 1986, 2000); — îndrumări tehnice privind aplicarea lucrări- lor de îngrijire și conducere a arboretelor de pe terenuri degradate (1979—Traci; 1993,1997—Un- taru și Greavu); — îndrumări tehnice rezultate în urma finaliză- rii temelor de cercetare, cu aplicabilitate practică și utile pentru actualizarea normelor tehnice exis- tente. Cercetările și experimentările au fost efectu- ate în 20 perimetre experimentale (fig. 3-4) și 30 de puncte experimentale. în experimentări au fost utilizate peste 60 de specii forestiere. în para- lel cu cercetările experimentale s-au efectuat am- ple cercetări de itinerar în peste 160 de perime- tre de ameliorare a terenurilor degradate, având ca scop extinderea la nivel de producție a rezul- tatelor cercetărilor privind împădurirea diverse- lor tipuri de terenuri degradate din diferite zone fizico-geografice ale țării. 3.2 . Măsuri și lucrări necesare în viitor Experiența dobândită în acest domeniu este de- osebit de utilă în condițiile în care, în perspectivă, este necesar să se împădurească o suprafață de cir- ca 2-3 milioane hectare terenuri degradate și/sau ineficiente folosințelor agricole. Varianta oportu- nă se cifrează, în accepțiunea acad. V. Giurgiu, la o suprafață de împădurit de circa 20-30 mii ha anu- al, pentru realizarea procentului de acoperire cu pădure a teritoriului țării noastre de circa 34%, până în 2030, cu perspectiva de a evolua la pro- centul optim de 45 %, comparabil cu cel al țărilor europene având condiții asemănătoare țării noas- 32 Revista pădueilok • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 (a) 1949 (arhiva ICAS) (b) după cca. 50 de ani de la plantare (loto E. Untani) Fig. 4. Perimetrul experimental Livada—Râmnicu Sărat tre. Procentul de împădurire în România (26,7 %) este cu mult sub cel al altor țări europene cu con- diții naturale similare (Slovenia 57 %, Austria 47 %, Bosnia 53 %, Slovacia 41 %), reprezentând circa ju- mătate din proporția optimă pentru țara noastră (40-45 %). în aplicarea acestui vast program de recon- strucție ecologică, între măsurile și acțiunile la realizarea cărora își poate aduce contribuția sec- torul silvic fac parte cele de amenajare anti- erozională a teritoriului și cele de reconstrucție ecologică prin împădurire a terenurilor degradate concomitent cu creșterea procentului suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră, în zone deficitare din acest punct de vedere. în stabilirea urgenței de intervenție cu lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale și de împădurire a terenurilor degradate este necesar să fie luate în considerare următoarele criterii: — amploarea și gravitatea dezechilibrului eco- logic și impactul economico-social generat în ur- ma reducerii sau diminuării potențialului produc- tiv al terenurilor în cauză și a pagubelor directe produse de viiturile torențiale; — gradul sau procentul de acoperire cu vegeta- ție forestieră a bazinului hidrografic torențial sau a zonei de terenuri care fac obiectul amenajării anti-erozionale și hidrologice; — eficiența economică a investițiilor necesare pentru execuția lucrărilor de amenajare a bazine- lor hidrografice torențiale și respectiv de instalare a vegetației forestiere pe terenurile degradate. Este necesar ca măsurile și lucrările ce se vor preconiza cu această ocazie să fie stabilite corelat și coordonat cu celelalte sectoare de activitate, în primul rând cu agricultura, iar soluțiile care se vor adopta să fie rezultatul unor abordări largi, multi- și interdisciplinare. Dintre măsurile și acțiunile care prezintă o deo- sebită importanța în restabilirea echilibrului eco- logic și a celui hidrologic în zonele cu torenția- litate ridicată fac parte cele de amenajare anti- erozională a teritoriului și cele de reconstrucție ecologică a terenurilor degradate, concomitent cu ridicarea procentului suprafețelor acoperite cu ve- getație forestieră, deficitare din acest punct de ve- dere și anume: — repartizarea folosințelor pe versanți în ra- port cu pretabilitatea acestora la arabil sau pentru culturi pomicole, viticole, pajiști, culturi forestiere Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 33 de protecție și executarea lucrărilor de corectare a torenților și de evacuare dirijată a afluxului scur- gerilor superficiale de apă de pe versanți, la ploile torențiale; — reconstrucția ecologică prin împădurire a terenurilor degradate inapte folosinței agricole și/sau ineficiente exploatatilor agricole; — crearea de perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole și anume: perdele de protec- ție a câmpului, cu rol principal de îmbunătățire a regimului de umiditate a solului și de atenuare a adversităților climatice, și perdele anti-erozionale, pe terenurile în pantă, cu rol principal de preîn- tâmpinare a eroziunii solului; — ridicarea consistenței arboretelor care, din diferite cauze, prezintă consistență scăzută (sub 0,75), prin efectuarea de împăduriri în golu- rile create, cu specii forestiere corespunzătoare condițiilor staționale; — executarea, cu o deosebită grijă, a lucrărilor de conducere a arboretelor, în vederea asigurării unor efecte hidrologice și de protecție a solului cât mai ridicate; — menținerea integrității pădurilor situate în bazinele hidrografice torențiale și în zonele cu risc climatic hidrologic și geomorfologic ridicat, prin aplicarea unor tratamente corespunzătoare, în scopul asigurării continuității în exercitarea func- țiilor de protecție hidrologică și anti-erozională; — evitarea executării de drumuri forestiere in- suficient consolidate sau a amplasării acestora, precum și a diferitelor altor construcții, în zone cu predispoziție ridicată la alunecări. Măsurile de prevenire, sub raport amenajistic și silvotehnic, care prezintă o importanță deosebi- tă în prevenirea proceselor de eroziune, deplasare în masă a terenurilor, precum și a celor torenția- le, sunt cele referitoare la realizarea și menținerea în teritoriul circumscris bazinelor hidrografice to- rențiale a unor arborete cu consistență și stabili- tate ridicată. Alături de acestea, un rol deosebit îl au lucrările de consolidare a rețelei hidrografice torențializate și cele de drenare a excesului de apă din zonele predispuse la alunecări de teren. Subliniem faptul că, pentru asigurarea contro- lului procesului torențial și prevenirea inundații- lor catastrofale, este absolut necesară intervenirea cu măsuri și lucrări adecvate și pe terenurile des- tinate folosinței agricole din bazinele hidrografice torențiale. Pe aceste terenuri, măsurile și lucrările specifice de prevenire se referă îndeosebi la: — îmbunătățirea consistenței pajiștilor prin în- sămânțări și supra-însămânțări, asociate, de la caz la caz, cu fertilizări și administrarea de amen- damente ; — evitarea practicării culturilor prășitoare, ară- turilor după linia de pantă și pășunatului excesiv pe versanții cu pante mari, pre dispuși la degradare prin eroziune sau deplasări de teren; — executarea lucrărilor de consolidare a forma- țiunilor de eroziune în adâncime, de corectare a torenților și de evacuare dirijată a afluxului scur- gerilor superficiale de apă de pe versanți. O importanță deosebită în reducerea scurgeri- lor torențiale și prevenirea inundațiilor catastro- fale o prezintă împădurirea terenurilor degradate. Reconstrucția ecologică a terenurilor agricole cu degradări avansate se poate realiza în modul cel mai eficient prin lucrări de împădurire susținute de un complex de lucrări ajutătoare de pregătire și de consolidare. în terenurile cu degradări mai pu- țin avansate este recomandabilă efectuarea, în ra- port cu specificul staționai al terenurilor, de plan- tații pomicole, viticole sau silvo-pomicole, de ar- bori și arbuști fructiferi (nuc, cireș de pădure, alun, castan comestibil, corcoduș, zarzăr, coacăz, zme- ur, mur) care, pe lângă funcția protectivă, prezin- tă și eficiență economică ridicată. Pentru stimula- rea micilor proprietari de a instala astfel de cul- turi sunt necesare măsuri de încurajare din partea statului, în special prin subvenționarea materialu- lui de plantat. în consecință, se recomandă aplica- rea unor tehnologii agro-silvice integrate, având ca scop refacerea echilibrului ecologic și a celui hidrologic în aceste zone, concomitent cu o valo- rificare durabilă și eficientă a terenurilor, fapt ce impune o colaborare strânsa și permanentă între sectorul silvic și sectorul agricol. Continuarea în numărul următor. Present state and future projections for the eco- logical restoration by afforestation of degraded lands in Romania Dr. ing. Emil Untaru Membru corespondent al ASAS Dr. ing. Cristinel Constandache ICAS — Stațiunea Focșani Dr. ing. Sanda Nistor ICAS — Stațiunea Focșani 34 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Fundamentarea tipologică ecosiste- Dumitru-Romulus târziu mică a silviculturii* 1. Premise, concepții Ecologia forestieră, ca știință a relațiilor dintre arbori și mediul lor de viață, ca și dintre toate com- ponentele ecosistemului forestier, contribuie la o mai completă cunoaștere și înțelegere a pădurii. Ecosistemul forestier este conceput ca o unitate funcțională de transformare a materiei și energiei într-un fragment dat al ecosferei. Așadar, ecosis- temul e înțeles atât ca o unitate structurală, cât și, în primul rând, ca o unitate funcțională (Doniță et al., 1977; Târziu, 2003). După cum bine se cunoaște, pădurea ca eco- sistem este alcătuită din cele 2 componente, biocenoza și biotopul sau stațiunea forestieră, între care există strânse conexiuni care permit existența și funcționarea ecosistemului ca întreg. în cadrul biocenozei forestiere, respectiv al fitoccnozei, arboretul ca etaj al arborilor deți- ne rolul principal în alcătuirea, organizarea, structurarea și funcționarea pădurii ca ecosistem. Biotopul sau stațiunea forestieră este înțeles și tratat atât ca sistem de sine stătător, cu integrali- tate, cât și ca subsistem al pădurii ca ecosistem. Ca orice ecosistem, și ecosistemul forestier îndeplinește 3 funcții fundamentale: funcția ener- getică, funcția de circulație a materiei și funcția de autoreglare și realizare a echilibrului dinamic (Doniță et al., 1977; Târziu, 2003). Funcția energetică, care presupune absorbția și transformarea energiei radiante prin fotosinteză, se concretizează prin producția primară brută și netă. Funcția de circulație a materiei presupune extragerea de către arbori a elementelor minerale și a azotului din sol, precum și a dioxidului de carbon din atmosferă, și transformarea lor cu ajutorul energiei radiante în biomasă, care intră apoi în circuitele trofice din ecosistem. Cu ajutorul componentelor zoocenozei, o parte din producția primară netă este transformată în pro- ducție secundară, iar altă parte este preluată de descompunători, care contribuie la mineralizarea producției primare și secundare. Pădurea ca ecosistem îndeplinește în ecosferă câteva din cele mai importante funcții și anu- Lucrare prezentată la dezbaterea națională Starea și viitorul pădurilor României, dedicată Anului internațional al pădurilor și organizată de Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Regia Națională a Pădurilor- ROMSILVA și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, București, 5 mai 2011. Valeriu-Norocel Nicolescu me; funcția de producție de biomasă vegetală și animală, dintre care lemnul deține ponderea cea mai importantă ; funcția de protecție a factorilor mediului fizico-geografic (aer, apă, climă, sol etc.); funcția de protecție și conservare a biodiversității. Structura pădurii, alcătuită din biocenoză și biotop, este, deci, o structură funcțională ; biocenoza ca sistem biologic deschis nu poate exista decât prin schimbul de materie și energie cu mediul său specific. 2. Tipologia forestieră Tipologia forestieră, ca disciplină științifică și practică, a apărut în cadrul științelor silvice acum aproape un secol. Ea a fost definită ca o disciplină cu un pronunțat caracter geografic, fapt pentru care atât concepția de bază, cât și metoda de lucru, nu pot fi generalizate, ele fiind valabile numai pentru țara sau regiunea în care au fost concepute. De la apariția sa ca știință și preocupare prac- tică, tipologia forestieră a trecut printr-o serie de frământări astfel încât nici până astăzi lucrurile nu sunt pe deplin lămurite. Prima clasificare de tipologie forestieră a fost realizată de către G. F. Morozov în anul 1903 pentru pintele de pin silvestru din Rusia. Ulterior, în anul 1909, A. C. Kajander elaborează și publică clasificarea pădurilor din Finlanda utilizând drept criteriu valoarea indicatoare a păturii erbacee (Pașcovschi și Leandru, 1958). Tipurile de pădure, denumite de Morozov tipuri de arborete, se diferențiază în cadrul formațiilor forestiere caracterizate prin dominanța unor specii de arbori (stejărete, pinete, molidișuri etc) pe baza compoziției, structurii și productivității arboretelor, condiționată staționai (rocă, relief, climă și sol) (Pașcovschi și Leandru, 1958). Ulterior, tipologia forestieră a evoluat pe două direcții distincte, fie ca tipologie a pădurilor (arbo- retelor), fie ca tipologie a stațiunilor forestiere, după cum în clasificări s-a pus accentul pe componenta sa biocenotică sau pe cea fizico-geografică și ecologică. în acest fel au luat naștere orientările școlii tipologice bio-geo-cenotice a lui N.V. Sukacev și școlii staționale a lui P.S. Pogrebneak. Școala tipologică bio-geo-cenotică a lui Sukacev concepe tipul de pădure ca o unitate foarte omogenă sub raportul fitocenozei forestiere (compoziție), productivitate, condiții de regene- rare și tendințe de succesiune etc. (Pașcovschi și Leandru, 1958). Aceste tipuri de pădure se reunesc apoi în grupe de tipuri în raport cu compoziția Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 35 arboretului și a păturii erbacee, iar acestea în formații, grupe de formații și clase de formații. Școala tipologică stațională a lui Pogrebneag consideră tipul de teren forestier (de condiții staționale) ca unitate fundamentală de clasificare, care se diferențiază în funcție de troficitatea și umiditatea solului într-un caroiaj edafic cu 4 gra- de de troficitate și 6 grade de umiditate. în acest fel, întrega varietate de condiții staționale este cu- prinsă în 24 de tipuri de teren forestier, care apoi se pot subdivide fiecare în 9 subtipuri în raport cu troficitate (3 gradații) și în raport cu umiditatea solului (3 gradații). în cadrul tipului de teren forestier se separă apoi în tipuri de pădure și tipuri de arborete în raport cu compoziția arboretelor. Școala tipologică finlandeză a lui Cajander separă tipurile de stațiuni forestiere pe baza ti- purilor de pătură erbacee, corelate cu troficitatea și umiditatea solului. Acest sistem este foarte bine adaptat pentru pădurile boreale din Finlanda și din celelalte țări scandinave, unde condițiile staționale sunt relativ uniforme pe mari întinderi. De altfel, Cajander a deosebit inițial numai 3 tipuri ecologice de pătura erbacee (Calluna, Myrtillus și Oxallis), la care ulterior a adăugat și tipul Cladina (Pașcovschi și Leandru, 1958). în țările central și vest-europene (Germania, Belgia, Franța, Elveția etc.) s-a adoptat un sistem tipologic original, prin care separarea unităților de clasificare se face în funcție de caracteristici staționale (climă, sol, substrat litologic, relief) și de vegetație, precum și de ordin istoric evolutiv. Acest sistem corespunde condițiilor din aceste țări, unde compoziția pădurilor a fost puternic modificată prin intervenții antropogene. O altă școală de clasificare a vegetației, apărută în Europa centrală și vestică, este școala fitoce- nologică sau fitosociologică franco-elvețiană a lui Braun Blanquet, care folosește ca unitate de bază pentru clasificarea vegetației asociația vegetală, concepută ca o grupare caracterizată printr-o anumită combinație de specii de plante denumite caracteristice sau fidele. Această asociație cores- punde unui anumit complex de facori ecologici, care condiționează prezența speciilor de plante caracteristice sau fidele. întrucât speciile de arbori edificatoare de ecosisteme forestiere au un areal ecologic larg și un grad de fidelitate mai mic, în clasificările fitosociologice li se acordă o atenție redusă, fapt pentru care aceste clasificări nu s-au impus în silvicultură (Doniță et al., 1990). în țările anglo-saxone, clasificarea vegetației și a pădurilor s-a făcut după alte criterii decât cele din Europa centrală. Aici s-a pus accentul pe caracterizarea cantitativă a vegetației, care a permis constatarea că învelișul vegetal are un caracter continuu și se schimbă treptat în funcție de schimbările de mediu, fără a exista limite pre- cise și, deci, fitocenoze clar conturate. De aceea, s-a admis faptul că nu se poate face o clasificare a vegetației ci numai o ordonare a diferitelor ei aspecte individuale (Doniță et al., 1990). 3. Principiile tipologiei pădurilor în România, în lucrările de tipologie a pădurilor s-au adoptat principiile tipologice ale lui V.N. Sukacev, cu unele mici modificări și adaptări. Tipul de pădure, ca unitate fundamentală de clasificare, a fost înțeles ca o unitate ce reunește toate porțiunile de pădure uniforme după compozi- ția arboretului și a celorlalte etaje de vegetație și a faunei, după cum complexul condițiilor staționale (climatice, edafice și hidrologice), după relațiile din- tre fitocenoză și mediu, după procesul de regenerare și după tendințele de succesiune a speciilor între ele, suprafețe care în aceleași condiții economice cer aceleași intervenții silviculturale (Pașcovschi și Leandru, 1958). Astfel înțelese, criteriile principa- le de diferențiere a pădurilor se referă la arboret ca etaj al arborilor: compoziție, productivitate, aspectul arborilor și calitatea lemnului, condițiile de regenerare, iar în secundar cele referitoare la subarboret și pătura erbacee sau la condițiile staționale climatice și edafice, dar numai în măsura în care acestea se oglindesc în compoziția și productivitatea arboretului. Tipurile de pădure astfel concepute se grupează în unități superioare de clasificare: seria de tipuri, grupa de tipuri și formația forestieră (Pașcovschi și Leandru, 1958). Folosind aceste principii și pe baza metodolo- giei de lucru adoptată la Conferința națională de tipologie forestieră din anul 1955, s-a trecut la cercetări de teren pentru identificarea și descri- erea principalelor tipuri de pădure din România, concretizate prin apariția lucrării Tipuri de pădure din Republica Populară Română (Pașcovschi și Leandru, 1958). Deși s-a precizat încă de la fundamentarea ca știință și practică că tipologia forestieră are un pronunțat caracter regional, și astăzi, la peste 5 decenii de la apariția acestei lucrări, în practica silvică se lucrează tot cu tipul de pădure la nivelul întregii țări. 4. Principiile tipologiei stațiunilor forestiere Tipologia stațiunilor forestiere, ca disciplină de studiu și cunoaștere a stațiunilor forestiere, a apă- rut și s-a dezvoltat după înființarea în anul 1933 a Institutului de Cercetare și Experimentare Fores- tieră, dar perioada sa de afirmare, ca și a tipologiei pădurilor, se situează după Conferința națională de tipologie forestieră din anul 1955 și este 36 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 legată de numele academicianului C. D. Chiriță. Utilizând aceste baze științifice și metodologice, în deceniile 7 și 8 ale secolului 20 s-au efectuat o serie de studii monografice privind solurile și stațiunile din diferite zone ale țării: Bucegi, Făgăraș, Lotru, Retezat, Călimani etc. (Roșu, 1976 ; lancu, 1976; Mehedinți 1969; Roșu et al., 2002 etc.). După anul, 1970 colectivul de ecologie generală și silvicultură al Academiei R.S.R și, ul- terior, de eco-pedologie din cadrul Institutului de Cercetare Pedologice și Agro-chimice din cadrul ASAS, a elaborat o serie de studii naturalistice (de cunoaștere a solurilor și stațiunilor foresti- ere) pentru o serie de ocoale silvice cu condiții naturale complexe: Niculițel, Ploiești, Comana în 1971; Jiblea, Domnești în 1972; Râmnicu Vâlcea și Târgoviște în 1973; Alba lulia în 1974; Lechința, Galați, Hanu Conachi, Lunca Timișului, Roman, Cotmeana, Buzău, Roșiorii de Vede etc. în anii următori (Roșu et al., 2002). Ca urmare a rezultatelor obținute prin aceste studii, în anul 1977 apare în Editura Academiei R.S.R. lucrarea Stațiuni forestiere sub redacția lui C.D. Chiriță, cea mai importantă și complexă lucrare de stațiuni forestiere din România. în concepția școlii tipologice staționale forestie- re din România, stațiunea forestieră este concepu- tă atât ca un sistem de sine stătător, cu integrali- tate, cât și ca un sistem integrat în pădurea ca eco- sistem. Stațiunea forestieră este concepută atât ca o unitate de teritoriu (geotop), cât și ca unitate eco- logică (ecotop), alcătuită din climatop și edafotop. Pentru identificarea, delimitarea și clasificarea stațiunilor forestiere se folosesc atât criterii direc- te, legate de elementele componente ale stațiunii ca sistem cu integralitate, cât și criterii indirecte legate de fitocenoză, în special de arboret și pătură erbacee. Acest mod de a gândi și concepe stațiunea a permis o mai corectă corelare între tipurile de pădure ca unități de clasificare a vegetației forestiere și tipurile de stațiune ca unități de clasificare a biotopului. 5. Tipologia ecosistemelor forestiere și im- portanța ei pentru fundamentarea ecologică a silviculturii Abordarea pădurii ca ecosistem ;i necesitatea recurgerii la o clasificare a ecosistemelor fores- tiere s-a pus încă de la cel de-al 9-lea Congres de botanică de la Montreal din 1959. Krajner (citat de Doniță et al., 1990) a prezentat la acest congres o analiză a clasificăriilor tipologice existente, pe care le-a grupat în 3 categorii: ecotopice, respectiv cele care țin seama în clasificarea vegetației, de climatop și edefotop; biocenotice, cele care iau în considerare în primul rând structura biocenozei, respectiv a fitocenozei, și ecosistemice, cele care folosesc drept criterii de clasificare atât compo- nentele biocenozei, cât și cele ale biotopului. Primele propuneri de clasificare a pădurilor pe baze ecosistemice au fost făcute de Hills și Sukacev (Doniță et al., 1990). Hills propune clasificarea stațiunilor forestiere (site în sens larg) înțelese ca ecosisteme prin luarea în considerare, în principal, a solului. în lucrarea lui Sukacev și Dilis din anul 1964 (citată de Doniță et al., 1990), pentru clasificarea bio-geo-cenozelor se iau în coniderare, în afara componentelor biocenozei și biotopului, și pro- cesele care au loc la nivelul biocenozei, cum ar fi; durata și intensitatea procesului de acumulare a biomasei și de descompunere a necromasei ca rezultat al schimburilor de materie și energie dintre biocenoză și mediul său specific și a circuitelor din- tre componentele biocenozei. Aceeași concepție a fost susținută de către Odum (1971), Duvigneaud (1974), Stugren (1978 și 1980) și Walter (1976). Concepția ecosistemică de clasificare a pădu- rilor a devenit de actualitate mai ales în ultimile două decenii ale secolului al 20-lea și primul deceniu al secolului actual. Prima încercare de clasificare a ecosistemelor forestiere din Româ- nia au fost făcute de Doniță, Chiriță și Roșu (1981), iar la întregul covor de vegetație de către Paucă-Comănescu, Bândiu, Ulariu și Azamfirescu în 1980 (Doniță etal., 1990). Pornind de la conceptul pădurii ca ecosistem terestru de cea mai mare complexitate structurală și funcțională, N. Doniță, împreună cu C.D. Chiri- ță și V. Stănescu, elaborează și publică în Revista pădurilor, în anul 1984, o lucrare teoretică fun- damentală pentru cercetarea integrată a ecosiste- melor forestiere. în această lucrare se evidențiază necesitatea studiului corelat atât al biocenozei cât și al stațiunii (biotopului), întrucât numai un astfel de studiu corelat și integrat permite înțelegerea cauzală a structurii și funcționării sistemelor biologice supraindividuale de tipul biocenozelor. Aceleași concepții sunt susținute și de către Stănescu și Târziu în anul 1984 în Revista pădu- rilor, prin publicarea lucrării Bio-geo-cenoza și ecosistemul in teoria și practica silvică. Ce aduce de fapt nou concepția ecostemică în cunoașterea și clasificarea pădurilor? Această concepție pornește de la noțiunea de ecosistem, înțeles ca o unitate structurală, dar mai ales funcțională, alcătuită din cele 2 componente: biocenoza, ca sistem biologic deschis, și biotopul, ca mediul său specific. Ansamblul biocenoză-biotop (stațiune) consti- tuie o unitate funcțională care se realizează prin Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 37 schimbul permanent de substanță și energie. Bio- cenoza, ca sistem biologic deschis, nu poate exista decât conectată energetic și material la mediul său specific, pe care îl transformă sub formă de biotop. Cu ajutorul materiei și energiei pe care le primeș- te din mediu se întrețin procesele atât la nivelul arborilor componenți, cât și la nivelul biocenozei în ansamblu și, în special, la producătorii primari de biomasă și descompunerea necromasei. Caracterul de întreg al ecosistemului forestier, cât și al biocenozei, impune abordarea lor de pe o poziție integrată, care presupune cunoașterea aprofundată a relațiilor dintre componentele biocenozei, precum și cele dintre biocenoză și biotop, care asigură, de fapt, integralitatea biocenozei și a ecosistemelor forestiere. Ca rezultat al acestor relații apare și procesul de autoreglare, atât la nivelul biocenozei, cât și al ecosistemului, și realizarea echilibrului dinamic și al stabilității. Această abordare integrată a celor două com- ponente ale pădurii ca ecosisteme atrage după sine și necesitatea unificării celor două tipologii, cea a pădurilor cu cea a stațiunilor forestiere, într-o tipologie integrată, cea a ecosistemelor forestiere, care trebuie să se bazeze pe realizările ecologiei ca știință cu caracter integrat și de graniță dintre viu și neviu. Tipul de ecosistem ca unitate fundamentală de clasificare a pădurilor reunește toate ecosistemele forestiere (pădurile) suficient de asemănătoare sub raport biocenotic și abiotic (stațiunea forestieră), având caracteristici structurale și funcționale calitative și cantitative distincte de cele ale altor ecosisteme. Introducerea unor criterii cantitative în delimi- tarea ecosistemelor forestiere este justificată atât sub raport teoretic (științific) cât, mai ales, practic. Sub raport strict științific, diferențele cantitative din structura și funcționalitatea arboretelor sunt determinate de caracteristici fundamentale diferite ale stațunilor forestiere (specific ecologic, aptitudini fitocenotice și potențial fitoproductiv). Sub raport practic, diferențele cantitative, de structură și funcționalitate a arboretelor, se justifică prin importanța pe care o au producția primară de biomasă și productivitatea arbore- telor, condițiile biologice și ecologice, pentru silvicultură. Aceleași considerente pledează, după părerea noastră, și pentru practicarea unei tipologii a ecosistemelor forestiere pe regiuni geografice naturale omogene, în care componen- tele stațiunilor forestiere sunt relativ omogene, fapt ce va atrage și o anumită omogenitate a compoziției și structurii arboretelor ale căror producție și productivitate sunt determinate de caracteristicile fundamentale ale stațiunilor. Variațiile mai mari de productivitate a arbore- telor se realizează în cadrul optimului arealului de răspândire a speciilor edificatoare de ecosisteme forestiere, urmate de cele de suboptim ecologic, în timp ce în domeniile extreme, spre limitele arealului natural de răspândire, variațiile de răspândire sunt mai mici, aici producția fiind determinată esențialmente de climatop. Dacă, în condiții staționale extreme, spre limi- tele naturale de răspândire a unei specii, există o strânsă corelație între structura arboretelor și spe- cificul ecologic al stațiunilor, în condiții staționale favorabile din optimul arealului de răspândire al speciilor edificatoare de ecosisteme forestiere, în condiții staționale favorabile pentru mai multe specii simpatrice, pot apărea fitocenoze, respectiv arborete, diferite sub raportul compoziției și, implicit, al productivității, așa cum se întâmplă în cazul amestecurilor de molid, brad și fag, unde pot apărea atât amestecuri dintre cele 3 specii, cât și MO-BR, BR-FA sau chiar brădete pure, care impun încadrarea lor în tipuri de sisteme diferite. Pădurea, ca ecosistem forestier de cea mai mare complexitate structurală și funcțională, are un pronunțat caracter geografic și istoric, fapt ce face ca acest înveliș forestier să aibă un caracter di- scontinuu în spațiu și variabil în timp. De aceea, în clasificarea pădurii pe baze ecologice trebuie luate în considerare aceste particularități geografice și istorice, care impun delimitarea unor regiuni geografice naturale cât mai omogene sub raport climatic și edafic, datorate și acestea, la rândul lor, caracteristicilor substratului litologic, ale reliefu- lui, precum și gradului în care ecosistemele fores- tiere au fost modificate de-a lungul timpului de in- tervenții antropogene conștiente sau inconștiente. Numai după efectuarea unei asemenea separări pe regiuni geografie naturale cât mai omogene și a unei analize a gradului de antropizare a acestora se va putea recurge la efectuarea unei clasificări a pădurilor pe baze ecologice și la stabilirea crite- riilor ce trebuie luate în considerare pentru deli- mitarea și caracterizarea tipurilor de ecosisteme. în situația unor păduri naturale puțin influen- țate de intervenții antropogene, prioritate se va acorda criteriilor legate de fitocenoza forestieră (arboret, pătură erbacee) și apoi celor legate de caracteristicile stațiunilor. Dacă, însă, compoziția, structura și producti- vitatea arboretelor au fost sensibil modificate de intervenții antropogene, prioritate se va acorda criteriilor biotopice legate de compoziția sta- țiunilor. întrucât stațiunile forestiere reprezintă permanența stabilă a ecosistemelor, ea trebuie 38 Revista pădurilor - Anul 127 • 2012 -Nr. 6 luată în considerare la stabilirea tipurilor de ecosisteme forestiere chiar și atunci când există o strânsă corelație între biocenoză și biotop. în pădurile în care compoziția actuală a arbo- retelor este puțin modificată față de compoziția arboretelor naturale apare absolut necesară sta- bilirea tipului de stațiune pe baza carcteristicilor intrinseci ale acestora, în vederea determinării specificului lor ecologic, a aptitudinii fitocenotice, a potențialului lor productiv, Stabilirea concomi- tentă și a tipului de stațiune este utilă și pentru clasificarea tipului de ecosistem artificial rezultat prin introducerea unor specii exotice sau indi- gene extinse în afara arealului lor de răspândire. Acestea pot constitui unități ale tipului natural de ecosisteme numite silvofaciesuri. Pornind de la aceste baze teoretice, un colectiv coordonat de N. Doniță, C.D. Chiriță și V. Stă- nescu a publicat prima încercare de clasificare a tipurilor de ecosisteme forestiere din România (Doniță et al., 1990). în concepția acestei clasificări, tipul de ecosis- tem este considerat unitatea de bază deosebită sub raport cantitativ și calitativ. Tipul de ecosistem es- te conceput ca un model esențializat al unei mul- țimi de ecosisteme concrete suficient de asemănă- toare din punct de vedere al calității și al biotopu- lui, având caracteristici structurale și funcții cali- tative distincte de ale altor mulțimi de ecosisteme. Calitatea biologică se exprimă prin combinația caracteristicilor populațiilor de producători, con- sumatori și descompunători, care crează o stra- tificare spațială și temporală ca și o rețea trofică deosebită (Doniță et al., 1990). Aceste combinații se realizează și se mențin atunci când în ecosistem apare o anumită combinație a factorilor climatici și edafici care satisfac exigențele ecologice ale populațiilor și speciilor ce alcătuiesc biocenoza. în această accepțiune, tipul de ecosistem este o unitate abstractă (un model), caracterizată prin în- sușirile sale esențiale, comune tuturor ecosisteme- lor încadrate, dar, în același timp, este și o unitate concretă care cuprinde toate aceste ecosisteme. De remarcat însă faptul că unele ecosisteme calitative asemănătoare diferă mult prin indici cantitativi (producția de biomasă, mărimea și varietatea organismelor, volumul edafic util, nișele trofice și de umiditate, etc.), de aceea apare necesară identificarea în cadrul tipului de ecosistem a unor subtipuri delimitate cantitativ. Datorită complexului relațiilor dintre fitoce- noză și stațiune, în clasificarea ecosistemelor forestiere naturale se ține seama de criterii atât de biocenoză, cât și biotop. De asemenea, la clasificarea ecosistemelor artificiale se iau în vedere criteriile staționale. Structura biocenozei este exprimată prin compoziția de populații și specii care o alcătuiesc, de situarea în spațiu și în timp, ca expresie a relațiilor interspecifice care le reunesc și, în special, relațiile trofice. Structura biotopului (stațiunii) este dată de regimul factorilor ecologici, climatici și edafici ce carcterizează existența și funcțiile speciilor din biocenoză. Procesul ecologic principal se evidențiază prin stările pe care le prezintă biocenoza și se pot exprima prin anumiți indici ai biocenozei (sinteza de biomasă) și ai descompunătorilor necromasei prin mineralizare și humificare. Descompunerea lentă și incompletă are ca produs intermediar humusul a cărui alcătuire și proprietăți depind de compoziția chimică a necromasei, de activitatea biologică din sol, precum și de regimul aerotermic, hidric și ionic al solului. Cantitatea și calitatea humusului constituie indici biocenotici-biotopici importanți ai ecosistemelor forestiere. Folosind aceste criterii biocenotice, biotopice și biologice, Doniță et al. (1990) propun un sistem de clasificare a ecosistemelor forestiere în care unitatea de bază este tipul de ecosistem, iar ca unități de rang superior formația, subformația și grupa de tipuri, iar cele de rang inferior varianta geografică, subtipul și subtipul de productivitate. Deși interesant și corect sub raport științific, acest sistem de clasificare este destul de greoi și cu o nomenclatură complicată, fapt pentru care nu s-a impus în practica silvică. 6. Perspective Existența celor 2 tipologii, cea a pădurilor și cea a stațiunilor forestiere, fiecare cu un obiect precis de clasificare, cu utilizarea unor criterii directe și indirecte diferite, face destul de dificilă corelarea lor, dar și utilizarea lor simultană. Dacă la începutul fundamentării lor, cele două tipologii au însemnat un pas înainte în cunoaște- rea pădurilor din România, în prezent ele se arată insuficiente, cu atât mai mult cu cât, în ultimul timp, s-au produs modificări importante atât la nivelul arboretelor, cât și al stațiunilor. De aceea, apreciem că cele două tipologii trebu- ie unificate într-o singură tipologie a ecosisteme- lor forestiere cu un caracter regional, după mo- delul multor țări din Europa (Franța, Germania, Belgia, Cehia, Ungaria, etc) (Duchaufour, 1986 ; Târziu, 2002). în ce privește principiile de bază, având în vedere faptul că arboretul reprezintă eta- jul principal în alcătuirea ecosistemelor forestiere și că, prin poziția și rolul pe care îl deține în alcătu- irea, structura și funcționarea pădurii, de el depind și celelalte componente ale fitocenozei și zooceno- Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 39 zei, acesta trebuie să constituie criteriu principal în separarea unităților taxonomice de clasificare a ecosistemelor forestiere, mai ales în pădurile natu- rale puțin modificate antropic. în acest fel, tipolo- gia ecosistemică forestieră se apropie cel mai mult de tipologia pădurilor promovată de S. Pașcovschi. Dintre caracteristicile structurale ale arbore- telor, trebuie luate în considerare la clasificarea ecosistemelor forestiere compoziția și productivi- tatea, care caracterizează procesul de producție primară de biomasă și de care depinde cantitatea și calitatea necromasei care intră în procesul de descompunere prin mineralizare și humificare. Tipul de pătură erbacee, ca asociație a plan- telor erbacee, trebuie folosit drept criteriu de diferențiere a tipurilor de ecosisteme forestiere datorită valorii indicatoare a plantelor ce-1 com- pun privind regimul factorilor ecologici-edafici (troficitate, umiditate, reacție, etc.) și a condițiilor de humificare biologică. El este, deci, atât un criteriu biocenotic, cât și unul biotopic. Tipul de humus și variația sa pe profil reprezin- tă un indice biotopic-biocenotic important, întru- cât el indică nivelul troficității azotate a solului. Dintre componentele stațiunii ca ecosistem, ce- le mai importante criterii de clasificare a ecosiste- melor forestiere sunt: troficitatea minerală și azo- tată a solului, regimul de umiditate și capacitatea de aprovizionare cu apă a plantelor, regimul ionic exprimat prin reacția solului, indicii chimici ai com- plexului adsorbtiv (Sb, Sh, T și V), care indică nive- lul troficității minerale, precum și regimul de aeri- sire și căldură și regimul de consistență a solului. Criteriile biotopice sunt cele care definesc spe- cificul ecologic al stațiunii, aptitudinile sale fitoce- notice și potențialul său productiv sau bonitatea. Criteriile funcționale pot fi exprimate indirect, și anume cel energetic prin productivitate, cel al circulației materiei și cel al degradării necromasei prin cantitatea și calitatea humusului format și conținutul de elemente nutritive. Pentru a fi mai ușor utilizată în practică, denumirea unui tip de ecosistem trebuie să cuprindă următoarele: speciile edificatoare de Bibliografie Beldie, Al., Chiriță, C. D., 1967: Flora indica- toare din pădurile noastre. Editura Agrosilvică, Bucu- rești, 216 p. plus 224 planșe. Botnariuc, N., 1967: Principii de biologie gene- rală. Editura Academiei R.S.R., București. Chir iță, C.D., Tufe sc u, V., Be 1 die, Al., Ce- u c ă, G., H a r i n g, P., Stănescu, V., To m a, G., To m e s c u, A., V1 a d, I., 1964: Fundamentele natura- listice și metodologice ale tipologiei și cartării staționate forestiere. Editura Academiei R.P.R., București, 310 p. ecosisteme—molidiș, făget, stejăret, tipul de pătură erbacee — Oxalis acetosella, floră de mull, Carex pilosa, nivelul productivității—superioare, mijlocii sau inferioare. Exemple de denumiri de tipuri de ecosisteme: Molidiș cu Oxalis acetosella ± acidifile de productivitate superioară; Făget montan cu floră de mull de productivitate superioară; Făget montan de altitudine mare cu Oxalis-Dentaria de produc- tivitate mijlocie; Gorunet de coastă cu graminee și Luzula luzuloides de productivitate inferioară. Descrierea tipului de ecosistem trebuie sa conțină următoarele: răspândirea la nivelul zonei geografice sau ecologice cercetate; condițiile sta- ționale: rocă și material parental, marea unitate de relief și forma elementară de relief, în cazul versanților cu altitudini: expoziție și înclinare, unitatea sistematică de sol la nivel de tip, subtip și varietate, proprietățile sale fizice, fîzico-mecanice, hidrofizice, fizice, termice și de aerație, trofici- tatea azotată și minerală, regimul de umiditate și capacitatea de aprovizionare cu apă, reacția, regimul de aerisire și căldură și regimul de consis- tență, tipul de stațiune corespunzător; descrierea arboretului: compoziție, consistență, desime, densitate, structură verticală, clasă de producție, calitate, stare de vegetație, condiții de regenerare; subarboretul, semințișul și pătura erbacee ; tipul de pădure și recomandări pentru producție. Pentru realizarea unei tipologii a ecosistemelor forestiere sunt necesare următoarele demersuri: — reanalizarea actualelor tipuri de stațiune și tipuri de pădure în concepție ecosistemică; — gruparea actualelor tipuri de stațiuni în raport cu specificul lor ecologic, al aptitudinilor lor fitocenotice și al potențialului productiv; — gruparea tipurilor de pădure în strânsă legătură cu tipurile de stațiune, cu tipul de pătură erbacee și tipul de humus; — delimitarea la nivelul țării a unor unități geografice și ecologice relativ omogene sub raportul condițiilor fito-geografice, ecologice, climatice și edafice; — întocmirea unor cataloage ale tipurilor de ecosisteme pe regiuni geografice omogene. Chiriță, C., Viad, L.Păunescu, C., Pătrăș- coiu, N., Roșu, C., Ian cu, I., 1977: Stațiuni fores- tiere. Editura Academiei R.S.R., București, 518 p. Chiriță C. (red.), 1981: Pădurile României, Edi- tura Academiei R.S.R., București, 559 p. D o n i ț ă, N., C h i r i ț ă, C. D„ S t ă n e s c u, V., 1974: Abordarea sistemică în cercetarea și producția forestieră. Revista pădurilor, nr. 1 p. 4-8. D o n i ț ă, N. P u r c e 1 e a n, Ș t., C e i a n u, L, B e 1 - d i e, Al., 1977: Ecologie forestieră. Editura Ceres, Bu- curești, 372 p. 40 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Doniță, N., Chiriță, C., Stănescu, V. (c o - ord.), 1990: Tipuri de ecosisteme forestiere din Româ- nia. C.M.D.P.A, ICAS București. Doniță, N., 2002: Concepția ecosistemică despre pădure în opera academicianului Constantin Chiriță. în: V. Giurgiu: Acad. C. Chiriță, in memoriam, Editura Ce- res, București, pp. 39-47. Duchaufour, P h., 1986: La tipologie des stations forestieres. Academie d'Agriculture de France, voi. 72, pp. 883-891. Giurgiu, V., (sub red.) 2002: Academician C-tin Chiriță, in memoriam. Editura Ceres, București, 280 p. Pașcovschi, S., Leandru, V., 1958: Tipuri de pădure din Republica Populară Română. Ed. Agro- silvică de stat, București, 458 p. Roșu, C., P ă t r ă ș c o i u, N., I a n c u, I, 2002: Aca- demician C. Chiriță fondatorul școlii românești de sta- țiuni forestiere, prezent și viitor. în V. Giurgiu: Acade- mician C-tin Chiriță, in memoriam, Ed. Ceres, Bucu- rești, pp. 87-113. Stan eseu, V, Târziu, D„ 1974: Biocenoza și ecosistemul în teoria și practica silvică. Revista păduri- lor, nr. 1, pp. 2-6. S t u g r e n, B., 1982: Bazele ecologiei generale. Edi- tura Științifică și Enciclopedică, București, 435 p. Târziu, D., 1997: Pedologie și stațiuni forestiere. Editura Ceres, București, 488 p. Târziu, D., 2002: Școala tipologică românească în context european. Perspective. în V. Giurgiu: Academi- cian C-tin Chiriță, in memoriam, Ed. Ceres, pp. 113— 124. Târziu, D., 2003: Ecologie generală și forestieră. Editura Universității Vasile Goldiș, Arad, 306 p. Prof.dr.ing, Dumitru-Romulus Târziu Universitatea „Transilvania" din Brașov Șirul Beethoven nr. 1, 500432 Brașov Prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu E-mail: nvnicolescu@unitbv.ro Universitatea „Transilvania" din Brașov Șirul Beethoven nr. 1, 500432 Brașov Ecosystem typology background of silviculture Abstract Owing on the progresses in ecology as Science of relations between biological systems and their environment, as well as the new concept of forest as the most complex (structural and funcțional) terrestrial system, a new approach in forest typology is necessary. It includes the unification of site typology and forest (stand) typology and release of a unitary forest ecosystem typology, in which the type of ecosystem is understood as a fundamental funcțional unit, allowing for a more correct and precise background of the entire process of sustainable forest management. As the forest as a geographical phenomenon is essentially determined by the physical-geographical factors, the typology offorestecosystems shouldhave astronggeographicalcharacter.imposing thedelineation at coun- try level of geographical (ecological) regions as homogenous as possible in terms of geology, geomorphology, climate and soil. For reasons of practicai utility, the type of forest ecosystem should be delineated and characterized using both qualitative and quantitative criteria. The type of forest ecosystem should group forest areas as similar as possible in terms of stand and sites, with structural and funcțional traits distinct from any other forest areas. The biocoenosis criteria are stand composition and productivity, whereas the site criteria are climatic and edaphic. Key words: typology, forest sites, forest ecosystems. Revista pădurilor • Anul 127 ■ 2012 • Nr. 6 41 Starea amenajării bazinelor hidro- grafice torențiale și rolul acesteia în reconstrucția ecologică a țării* Ioan Clinciu Mihai-Daniel Niță Șerban Davidescu 1. Introducere Definit prin 11 simboluri de mare expresivitate, arborele adoptat ca siglă pentru Anul Internațio- nal al Pădurilor cuprinde, printre acestea, și două linii șerpuite sugerând traseul unui curs de apă. Ele vor să simbolizeze rolul eco-protectiv al pă- durilor de protecție hidrologică și anti-erozională, rol în jurul căruia pivotează de mai bine de un se- col relația biunivocă silvicultură—amenajarea ba- zinelor hidrografice torențiale. La urma urmei, responsabilitatea ce revine Au- torității publice centrale care răspunde de silvicul- tură în domeniul amenajării bazinelor hidrogra- fice torențiale are o dublă argumentație: pe de o parte, argumentul că „reconstrucția ecologică a pă- durilor se integrează organic în amenajarea bazi- nelor hidrografice torențiale” (Stănescu și Șofletea, 2000), iar pe de altă parte argumentul că aceasta din urmă ca „activitate complexă, anti-entropică, de reconstrucție a mediului deteriorat sau de preveni- rea degradării acestuia” (Giurgiu, 2000), care la noi în țară s-a practicat odată cu începuturile silvicul- turii organizate, se întemeiază pe ideea de „con- trol eficient al apei și solului” (Munteanu, 1976), ceea ce nu se poate materializa decât prin apor- tul esențial al pădurii, prin funcția hidrologică și anti-erozională pe care aceasta o îndeplinește. Iată de ce, abordarea și tratarea activității de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale din România din perspectiva Anului Internațional al Pădurilor considerăm că reprezintă un demers be- nefic pe multiple planuri. 2. Amploarea proceselor torențiale și de degra- dare a terenurilor Fiindcă tema centrală a evenimentelor dedica- te Anului Internațional al Pădurilor este focalizată pe conștientizarea rolului esențial al oamenilor în gestionarea durabilă a pădurilor se proiectează în centrul atenției și adevărul potrivit căruia „torenți- alitatea este incompatibilă cu dezvoltarea durabilă” [...] fin România aproape 60% din populație fiind nemijlocit și puternic influențată de procesele hidro- logice din bazinele montane și de dealuri, influența Lucrare prezentată la dezbaterea națională Starea și viitorul pădurilor României, dedicată Anului internațional al pădurilor și organizată de Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Regia Națională a Pădurilor- ROMSILVA și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, București, 5 mai 2011. fiind puternic negativă când bazinele hidrografice sunt puternic torențializate” (Giurgiu, 2000). într-adevăr, pe fondul pregnantei predispoziții naturale la torențialitate a spațiului nostru geo- grafic, studiile elaborate de-a lungul timpului au avansat diferite cifre referitoare la amploarea pro- ceselor de degradare a terenurilor pe teritoriul ță- rii, referitoare la suprafața ocupată de bazinele hi- drografice torențiale și la starea rețelei hidrogra- fice din cuprinsul acestor bazine. La un prim inventar realizat în baza HCM 201/1953, o suprafață păduroasă de circa 420 mii ha (circa 6,7% din total) a fost identificată cu procese complexe de degradare a terenurilor constând din: eroziune în suprafață, eroziune în adâncime, alunecări de terenuri, prundișuri în albia majoră a râurilor etc. Zece ani mai târziu, cu ocazia elaborării „Stu- diului silvic de sinteză privind corectarea torenților și ameliorarea terenurilor degradate” (ISPF, 1962), s-au identificat 3100 de formațiuni torențiale mai importante (cu o suprafață a bazinelor hidrogra- fice aferente de aproape 1430 mii ha), care cuprin- deau aproximativ 850 mii ha de terenuri afectate de diverse procese de degradare (foto 1), din care circa 377 mii ha erau extinse în fondul forestier. Foto 1. Formațiuni torențiale, în diferite stadii de dezvol- tare, pe Valea Putnei, jud. Vrancea. Foto: Munteanu, 1975. „Studiulprivind lucrările de amenajare a bazine- lor hidrografice torențiale în perioada 1976-2010” elaborat în anul 1975 (autori: Costin, Apostol, Gaspar, Munteanu) a stabilit cifra de 5600 de ba- zine hidrografice mici, cu torențialitate excesivă, însumând o suprafață de 1915 mii ha, din care în fondul forestier 837 mii ha (43,7 %). Pentru rețeaua 42 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012»Nr. 6 hidrografică torențializată din limitele acestor ba- zine (aproximativ 29 mii km), s-a estimat un trans- port mediu anual de aluviuni de circa 7,8 milioa- ne m3. Potrivit datelor cuprinse în „Inventarul lucrări- lor executate în perioada 1950-1992” (Oprea et. al., 1996), bazinele hidrografice mici, torențiale, sunt în număr de aproape 3200, suprafața totală afe- rentă acestor bazine este de 980 mii ha (din care 669 mii ha în fondul forestier) iar rețeaua hidro- grafică care le drenează depășește 18 mii km. în proporție de aproximativ 22 %, această rețea este intens torențializată. în sfârșit, în urma celor mai recente studii, re- alizate pe mari bazine hidrografice și reunite sub titlul „Combaterea eroziunii solului și amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în patrimoniul sil- vic al României" (ICAS, 2007), s-au inventariat 3044 bazine torențiale parțial amenajate, rețeaua hidrografică consolidată din cuprinsul acestora fi- ind de 2153 km iar rețeaua hidrografică cu degra- dări de 1863km. Cu aceeași ocazie, aproximativ 2300 km de rețea torențială a fost inventariată în raza altor bazine hidrografice mici, predominant forestiere, încă neatacate, până în prezent, cu lu- crări de corectare a torenților. Așadar, la începutul celui de al doilea deceniu al secolului XXI, în spațiul forestier al Români- ei, circa 4000 km de rețea hidrografică este intens torențializată, aproximativ 200 mii de hectare de terenuri sunt afectate de eroziune și pe aproape 100 mii de hectare se manifestă fenomenul de alu- necare. 3. Gospodărirea nerațională a pădurilor, factor generator de dereglaje hidrologice Chiar dacă datele prezentate anterior (§ 2) sunt orientative, metodologia aplicată nefiind unitară la scara timpului, totuși avem o certitudine: „pen- tru condițiile de climă și de relief din țara noastră, așa cum este conservată, distribuită și gospodărită pădurea în zonele montane și de coline înalte, tot așa este și regimul cursurilor de apă” (Munteanu, 1981). Acest adevăr a fost confirmat nu numai de defrișările masive, oficializate prin decizii politi- ce și documente oficiale1 ci și de consecințele ne- gative ale gospodăririi neraționale ale pădurilor, incluzând aici atât unele practice silvice cât și lu- crările de exploatare și transport al lemnului. Dezgolirea solului prin tăieri rase pe mari su- 1 Pacea de la Adrianopol (1829); Reforma agrari din 1864; Reforma agrară din 1921; Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) ; Legea nr. 169/1997 (modificare ți completare la Legea fondului funciar) ; Legea nr. 1/2000 (Legea privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere) ș.a. prafețe și întreruperea pe această cale a continui- tății și funcționalității hidrologice a masivelor pă- duroase, perioada scurtă de regenerare adoptată în cazul aplicării unor tratamente, reducerea con- sistenței arboretelor (mai ales pe terenuri cu pantă mare: peste 35°) și, mai recent, brăcuirea păduri- lor private, extinderea arboretelor pure și echiene în detrimentul celor pluriene și amestecate, depă- șirile frecvente de posibilitate etc., reprezintă tot atâtea exemple de activități și decizii silvice nera- ționale, care au avut o contribuție majoră la toren- țializarea multor bazine hidrografice. Defrișarea cvasitotală a jnepenișurilor, precum și exploatări- le forestiere aplicate în păduri de limită, au accen- tuat și mai mult dezechilibrul hidrologic deja de- clanșat în aceste bazine, afectând stabilitatea ver- sanților și reducând eficacitatea funcțională (hi- drologică și anti-erozională) a terenurilor foresti- ere (Giurgiu, 2008). în urma cartării hidrologice a acestor terenuri (Adorjani et al., 2008), pe cele 15 mari bazine hi- drografice ale țării (fig. 1), a rezultat că mai mult de jumătate din suprafața forestieră (53,8 %) este acoperită de arborete având o eficiența hidrologi- că mijlocie (categoria B), iar un procent destul de însemnat (18,0 %) îl reprezintă terenurile acoperite de arborete tinere care au o eficiență hidrologică redusă (categoria C), împreună cu terenurile nea- coperite cu vegetație forestieră, terenurile nepro- ductive (degradate), drumurile, construcțiile etc., care au eficiență hidrologică scăzută (categoria D). Alături de activitățile silvice neraționale, im- portante dereglaje hidrologice și anti-erozionale au provocat lucrările de exploatare și de transport al lemnului. într-adevăr, prin tehnologii de ex- ploatare bazate pe tractoare grele (îndeosebi trac- toare cu șenile) s-au produs răni profunde solului, care nu de puține ori s-au transformat în întin- se rețele de șanțuri de șiroire, ogașe și ravene, iar prin scosul și apropiatul lemnului, practicat tot cu astfel de utilaje, pe talvegul cursurilor naturale de apă, ori în vecinătatea acestora (foto 2), s-au des- tabilizat nu doar albiile în cauză ci și versanții afe- renți acestora, reactivându-se sursele de alimenta- re cu aluviuni în timpul viiturilor. în sfârșit, o deficiență majoră s-a înregistrat cu privire la modul de depozitare în parchete a lem- nului exploatat și aresturilor de exploatare. Aban- donate în cuprinsul albiilor, astfel de materiale au fost antrenate de ape, formând „baraje naturale” (foto 3), în spatele cărora s-au creat adevărate la- curi, care, ajunse la cote periculoase, au provo- cat cedarea barajelor, rezultând unde de viitură cu un extraordinar potențial de distrugere. Au de- venit binecunoscute și sunt citate în literatura de specialitate (Gaspar, Clinciu, 2007; Giurgiu, 2008, Revista pădurilor ‘Anul 127 • 2012 • Nr. 6 43 Fig. 1. Proporția procentuală a arboretelor aparținând diverselor categorii hidro- logice pe marile bazine hidrografice ale țării. A, B, C și D — categorii hidrologice (sistemul Apostol). Foto 2. Impactul tehnologiilor de exploatare asupra solului. Foto: Clinciu, 2003. Clinciu, 2008) cazuri de viituri rapide (tip flash floods) produse în diferite zone ale țării (Bistrița- Năsăud, Bran-Moeciu, Valea Trotușului, Bucovina etc.) ale căror efecte distructive au fost considera- bil amplificate de corpurile plutitoare având pro- veniență forestieră. 4. Starea actuală a amenajării bazinelor hidro- grafice torențiale 4.1. Concepția de amenajare Starea amenajării bazinelor hidrografice toren- țiale din țara noastră a fost pe larg dezbătută, nu cu multă vreme în urmă, în cadrul unui simpozion organizat de Academia Română, în memoria dis- tinsului profesor și silvicultor român Stelian Mun- teanu, membru corespondent al Academiei Româ- Foto 3, Transport masiv de flotanți într-un bazin forestier din Munții Făgărașului. Foto: Crintea, 2005. ne, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea acestuia, S-a spus atunci și repetăm cu ocazia de astăzi: în bazinele hidrografice din zona de deal și mun- te, puternic torențializate prin despădurire, resta- bilirea echilibrului hidrologic este o operație grea și de durată; ea presupune intervenții repetate, în mai multe etape, și nu poate fi înfăptuită doar cu simple lucrări de reîmpădurire a versanților, ci prin astfel de lucrări sprijinite cu mijloace bioteh- nice și hidrotehnice aplicate pe rețeaua hidrogra- fică. Reinstalarea pădurilor la adăpostul oferit de lucrările hidrotehnice constituie „singura soluție capabilă să restituie și apoi să mențină echilibrul 44 Revista pădurilor ‘Anul 127 * 2012 • Nr. 6 hidrodinamic într-o regiune de cea mai mare fragi- litate a factorilor de mediu” (Costin, Oprea, 2000). Tot cu acea ocazie, s-a prezentat evoluția preo- cupărilor de la orientarea tradițională la orienta- rea ambientală, de la concepția clasică a corectă- rii torenților, care lăsa pe un plan secundar latura preventivă a intervențiilor, la concepția modernă de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale, care a adus în prim plan tocmai această latură, în- dreptând atenția în primul rând asupra cauzelor fenomenelor de degradare și de torențialitate și nu doar asupra consecințelor pe care aceste fenome- ne le provoacă. După o perioadă în care specialiștii au mizat pe aportul aproape exclusiv al lucrărilor hidrotehni- ce (în scopul de a „restaura geomorfologic”, de a reface cadrul fizico-geografic), curând s-a ajuns la concluzia că acest mod de lucru nu este invulnera- bil și că trebuie completat cu lucrări de împădurire și de reconstrucție hidrologică pe versanții bazi- nului. Așa numita „amenajare verde” a bazinelor hidrografice torențiale a devenit, astfel, o compo- nentă esențială a luptei pentru stabilitate și con- trol al scurgerilor în bazinele hidrografice expuse Ia mari dereglări provocate de torențialitate (Stă- nescu și Șofletea, 2000). Trebuie, așadar, împletite mijloacele de acțiune, practica de peste un secol în domeniul amenajării bazinelor hidrografice torențiale demonstrând do- uă adevăruri: 1. Lucrările hidrotehnice de pe rețeaua toren- țială amenajată formează, ele însele, un suport de stabilitate pentru vegetația forestieră recent instalată (foto 4), dar și mijlocul de protecție Foto 4. Vegetație forestieri instalată natural, la adăpostul creat de lucrările hidrotehnice de corectare a torenților. Foto: Munteanu, 1965. Fig. 2. Ponderea procentuală a realizărilor pe marile bazine hidrografice (calculată din totalul pe țară), în pe- rioada 1976-1990. Legenda codurilor cadastrale: 1 —Tisa; II—Someș-Crasna; III—Crișuri; IV—Mureș-Aranca-Ier; V-VI-XIV — Banat (Bega-Timiș-Caras-Nera-Cerna- Coastele Dunării) ; VII-XIV — Jiul + Spațiul Cerna Jiu (Coastele Dunării) ; VIII — Olt ; IX-X — Argcș-Vedea ; XI — Ialomița ; XII — Șiret (inclusiv Buzău fi Bârlad) ; XIII — Prut (inclusiv Chineja) ; XIV-XV — Dobrogea (județele Tulcea și Constanța). directă al pădurilor adiacente albiilor torențiale și al altor obiective forestiere (drumuri, pepiniere, păstrăvării etc.). Deși apar necesare în cele mai multe cazuri, construcțiile hidrotehnice nu pot oferi (singure) bariere veritabile în calea scurgerilor de pe versanții bazinului; 2. Datorită fenomenului de histerezis hidrolo- gic, forța curativă a pădurii reinstalate pe versan- ții bazinelor este importantă dar nu și suficientă pentru a înlătura, pe termen scurt, remanența erozională existentă la nivelul rețelei hidrografice, 4.2. Realizări practice, neîmpliniri Modul de gândire și de acțiune, expus la §4.1, definitoriu pentru concepția amenajării bazinelor hidrografice torențiale din România, a făcut ca această activitate să reprezinte o „fereastră des- chisă a silviculturii către economie și societate” (A. Costin), lucrări de restabilire a echilibrului hidro- logic fiind puse în operă în toate marile spații și bazine hidrografice ale țării. Rețeaua hidrogra- fică torențială corectată a ajuns, astăzi, la aproape 2200 km (fig. 2), iar numărul lucrărilor executate (incluzând canale, traverse, praguri și baraje) se apropie de 18500. Pe această cale, s-au înlăturat ori s-au diminuat pagubele cauzate obiectivelor interceptate de vă- ile torențiale și s-au adus în circuitul economic peste 120 mii ha de terenuri excesiv degradate. S-a contribuit, totodată, și la stingerea focarelor de alimentare cu aluviuni a cursurilor de apă, la protecția mediului, dezvoltarea turismului, înfru- musețarea peisajului, reducerea efectelor marilor inundații (Costin și Oprea, 2000), Din păcate, după anul 1990, am fost martorii unui considerabil regres al acțiunilor practice din acest domeniu. De la aproximativ 150-200 km de rețea corectată anual s-a ajuns Ia o medie de nu- Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 45 Fig. 3. Rețeaua torențială corectată în perioada 1992-2010. mai 35km/an în perioada 1992-2010 (fig. 3), fiind și ani în care realizările au fost cu totul simbo- lice. Doar trei ani din această perioadă se deta- șează prin realizări cu mult peste medie; acestea au fost posibile în urma creditelor externe acor- date de Banca Europeană de Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, credite ce au fost prioritar dirijate către reabilitarea și repune- rea în siguranță a lucrărilor avariate de viiturile torențiale. Multe lucrări începute înainte de 1989 nu au mai fost continuate, anulându-se astfel efec- tele pozitive obținute în prima fază a ame- najărilor. în plus, în perimetrele unde acțiu- nea de ameliorare a fost încheiată, dar în ca- re nu s-au mai executat operațiuni de întreține- re/reabilitare/reconstrucție, multe dintre lucrări sunt astăzi avariate (subminate, de-castrate etc.) sau chiar parțial distruse, cu consecințe grave, ne- bănuite asupra obiectivelor aflate în raza de acțiu- ne a viiturilor torențiale (Costin și Oprea, 2000). 5. Direcții, priorități, măsuri și soluții în relansa- rea amenajării bazinelor hidrografice torențiale 5.1. Corelarea acțiunii cu programul național de împădurire Prima și cea mai importantă cale de a schimba starea de lucruri existentă și de a determina relan- sarea amenajării bazinelor hidrografice torențiale constă din corelarea acestei acțiunii cu prevederi- le stipulate în noul Cod silvic (Legea nr. 46/2008), în legătură cu punerea în aplicare a Programului național de împădurire. Potrivit acestui program, până în anul 2035, suprafața pădurilor țării trebu- ie majorată cu două milioane de hectare, inclusiv prin crearea de perdele forestiere antierozionale și de interes hidrologic. Ar trebui ca măsurile cuprinse în acest program să fie abordate în concepție bazinală, așa cum im- pun Directiva-cadru privind apa a Uniunii Euro- pene (2000), Directiva europeană privind inunda- țiile (2007), precum și recenta Strategie națională de gestionare pe termen mediu și lung a riscului la inundații (2010). Ca răspuns la prevederile acestor documente, soluțiile de amenajare vor trebui ar- monizate la scară de bazine hidrografice, pe bază de proiecte complexe, cu o temeinică fundamenta- re multidisciplinară și cu participarea tuturor sec- toarelor interesate (silvicultură, agricultură, gos- podărirea apelor, administrațiile locale etc.), du- pă modelul celor elaborate de către fostul Colec- tiv mixt pentru amenajarea bazinelor hidrografice torențiale, în urmă cu un sfert de secol. Când este cazul, astfel de proiecte trebuie să in- tegreze și lucrări de amenajare a rețelei hidrogra- fice torențiale, alături de lucrările de consolidare prin împădurire a versanților. Nu vor fi puține ast- fel de situații, terenurile degradate de pe teritoriul agricol fiind situate în bazine hidrografice exce- siv torențializate, cu cel mai intens dereglaj hidro- logic, a cărui stopare nu va fi posibilă decât prin susținerea lucrărilor de împădurire de pe versanții bazinelor cu lucrări bio tehnice și hidrotehnice pe rețeaua hidrografică. 5.2. Priorități în activitatea de proiectare Pentru o mai bună adaptare a acțiunii la noi- le realități ecologice, economice și sociale, se im- pune o reelaborare a „Normativului de proiectare", cu luarea în considerare a contribuțiilor științifice noi, importante pentru activitatea practică, pre- cum și a obligațiilor derivate din documente re- cente, naționale și europene. Reducerea costurilor specifice de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale prin aplicarea lu- crărilor și tehnologiilor care și-au dovedit viabi- litatea în decursul timpului, trebuie să constituie preocuparea de bază în activitatea de proiectare. Mai multă atenție la elaborarea viitoarelor do- cumentații va trebui acordată: — implementării de soluții adecvate pentru prevenirea și combaterea efectului distrugător al flotanților, și — finisării segmentelor de albie prevăzute cu lucrări transversale și canale, prin îmbrăcarea lor cu vegetație (fig. 4), soluție care, deși s-a dovedit greu de materializat în practică, totuși ea poate și trebuie să fie asigurată prin eforturile conjugate și de lungă durată ale proiectantului, executantului și beneficiarului. 5.3. Direcții, priorități și soluții în relansarea activității de cercetare Privitor la cercetarea științifică este de remarcat că prin evoluția concepțiilor de la barajele de tip clasic până la barajele subdimensionate, gama lu- crărilor de amenajare a bazinelor hidrografice to- rențiale a fost larg diversificată, astfel încât, dacă ne raportăm strict la aspectul tipologic și de eco- nomicitate, putem considera că cercetarea științi- 46 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 (a) Hosszuaszo (Covasna) Fig. 4. Finisarea, prin înverzire, a sectoarelor de albii amenajate — Două amenajări reușite din acest punct de vedere. Foto: Clinciu, 1976. (b) Azuga (Prahova) fică românească și-a spus deja cuvântul. Preocu- pările de viitor trebuie focalizate în două direcții: — Prima direcție vizează zonarea folosirii bara- jelor pe tipuri de bazine torențiale, concomitent cu o mai precisă delimitare a domeniului de apli- cabilitate a lucrărilor; se va putea corecta, astfel, o mai mare lungime de rețea torențială, în limitele aceluiași efort de investiții. — Cea de a doua direcție se referă la monitori- zarea sistematică și permanentă a bazinelor toren- țiale amenajate în zona forestieră a țării, pentru a evidenția comportarea și efectele lucrărilor reali- zate și a stabili măsurile care se impun în conse- cință (reabilitare/reconstrucție etc.). Pe acest pali- er al preocupărilor, în ultimele două decenii, s-au făcut unele progrese, atât prin studiile și cercetă- rile la nivel național realizate de I.C.A.S (Oprea et al., 1996 ; Lazăr, Gaspar, 1994; Adorjani et al., 2007 ; Davidescu et al., 2009), cât și prin proiec- tele de cercetare și prin tezele de doctorat elabo- rate (sau aflate în curs de elaborare) la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere (Niță, 2011, Tudose, 2011). Cu toate aceste progrese, încă nu s-a reușit implementarea noilor rezultate la nive- lul unităților silvice, activitatea de monitorizare a bazinelor torențiale amenajate în aria forestieră fi- ind și astăzi deficitară. Dar, cel mai drastic declin al cercetării se ma- nifestă, încă de dinaintea anului 1990, pe tărâmul hidrologiei (ne referim cu deosebire la hidrologia forestieră), influențând negativ și activitatea prac- tică, fiindcă, după cum se știe, elaborarea și analiza soluțiilor de proiectare simt condiționate, în bună măsură, de existența unor solide fundamente ști- ințifice hidrologice. în loc să se atenueze, acest de- clin se amplifică, pe plan mondial făcându-se deja pași importanți în trecerea de la cercetările tradi- ționale de hidrologie forestieră la cercetările mo- derne, interdisciplinare, de ecohidrologie, prin ca- re se încearcă să se găsească răspunsul la întreba- rea: care sunt mecanismele prin care ecosistemele bazinului reacționează la factorii de mediu? Sunt speranțe că ar putea fi începută redresarea acestei stări de lucruri, dacă nu va fi irosită șan- sa constituirii unei noi echipe de cercetare, având ca nucleu doctoranzii înmatriculați în anul 2008 la specializarea Amenajarea bazinelor hidrogra- fice torențiale (în prezent aflați în fază finală de elaborare a tezei), care au reușit să organizeze mai multe puncte de cercetare experimentală, dotate cu aparatură pluviometrică și hidrometrică mo- dernă: — unele în zona montană a Brașovului, pe Va- lea Timișului (fig. 5) și Valea Tărlungului, iar altele — pe Valea Cârcinovului din spațiul hidrografic al Argeșului (fig. 6), precum și în spațiul hidrogra- fic Crișuri. O altă problemă devenită actuală și la care și specialiștii în amenajarea bazinelor torențiale tre- buie să-și aducă contribuția se referă la gândirea suportului metodologic necesar pentru revizuirea clasificării funcționale a arboretelor care îndepli- nesc funcții prioritare de protecție a apelor și so- lului. Lipsa criteriilor cantitative de încadrare a unui bazin hidrografic mic ca „bazin torențial" sau ca „bazin expus la torențialitate”, pe bună dreptate in- vocată, într-o lucrare recentă (Giurgiu, 2008), va putea fi depășită din momentul în care se va reuși estimarea, la scară bazinală, a riscului hidrologic din zona forestieră a țării. încă din anul 2006, a fost propusă o metodologie de abordare a acestei probleme (Clinciu, 2006 a), într-o primă etapă, se stabilește gradul de toren- Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 47 Modelarea debitului de viitura Fig. 5. Cercetări hidrologice experimentale în bazinul Valea Băii — zona montană a Brașovului (Niță, 2008-2010). țialitate (după un procedeu propus de Radu Gas- par). în cea de a doua etapă, se determină un indice al riscului hidrologic, prin cuplarea riscului indus de gradul torențialității bazinului cu riscul indus de caracteristicile receptorilor viiturilor torenția- le. Valorile bazinale obținute pentru acest indice, reprezentate pe o scară cu mai multe trepte (spre exemplu 4), ar putea constitui criteriul cantitativ de încadrare a bazinelor mici, din zona forestieră, în cele două categorii definite pentru revizuirea sistemului de clasificare funcțională a arboretelor. în sfârșit, tot în sfera cercetării hidrologice, ca o direcție de preocupare distinctă, ar trebui să in- cludem perfecționarea sistemelor existente și con- ceperea de sisteme noi pentru clasificarea hidrolo- gică a terenurilor forestiere, având ca suport prin- cipal tehnologiile moderne ale geomaticii. Există deja o experiență acumulată în ultima vreme pe această temă și dispunem de resurse umane înalt calificate atât la ICAS cât și la două dintre facultă- țile de silvicultură (Brașov și Suceava). 5.4. Către un program de monitorizare la scară bazinală, fundamentat pe bază statistică Promovarea unei silviculturi multifuncționale, sustenabile și competitive, în contextul prevenirii deteriorării mediului prin activități antropice, pre- supune și monitorizarea bazinelor torențiale ame- najate în zona forestieră a țării, întreținerea lucră- rilor realizate în cuprinsul acestor bazine, reabili- tarea lucrărilor afectate de viiturile torențiale și repunerea în siguranță a sistemelor din care aces- tea fac parte. Din păcate, persistă de multă vreme — chiar și astăzi — un deficit de preocupare pe aceasta linie, nu doar din lipsa de interes a unităților silvice față de aceasta problemă, ori din cauza nealocării re- surselor financiare necesare, ci și din cauza lipsei unui sistem coerent de cunoștințe științifice, care să fundamenteze și să prioritizeze acțiunile amin- tite, știut fiind că avariile și disfuncționalitățile în- registrate la lucrările de pe rețeaua amenajată a bazinelor hidrografice torențiale au un pregnant caracter probabilistic, ca și viiturile torențiale de care sunt provocate. Iată de ce, numai o cercetare științifică dezvol- tată pe baze statistice va putea conduce către cu- noașterea tipologiei, frecvenței și intensității eve- nimentelor comportamentale înregistrate în peri- oada de exploatare a lucrărilor, numai astfel vor putea fi eșalonate viitoarele intervenții pe urgen- țe și numai așa se va deschide calea către regân- direa conceptuală, completarea și perfecționarea normativelor și normelor tehnice actuale. Premisa principală a metodologiei de cercetare constă din aceea că, în faza de teren a urmăririi lucrărilor, evenimentele comportamentale trebu- ie să fie consemnate prin asociere cu părțile al- cătuitoare ale lucrărilor afectate. în cadrul acestei asocieri, sunt considerate ca evenimente compor- tamentale distincte atât cele care sunt depistate la aceeași parte alcătuitoare, dar care diferă ca na- 48 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Fig. 6. Cercetări hidrologice experimentale in terenuri forestiere și neforestiere din bazinul superior al râului Cârcinov (Tudose, 2008-2010), tură (fisuri, ruperi etc.), cât și cele care sunt de aceeași natură dar care sunt depistate la părți alcă- tuitoare diferite (dezagregare la corpul barajului, dezagregare la zidul de gardă etc.). Mai departe, cercetarea întreprinsă asupra acestor evenimente se fundamentează pe baze sta- tistice și se desfășoară în două etape (Clinciu et al., 2009, 2010): — într-o primă etapă, este alcătuită și studiată distribuția de frecvență a numărului total de ava- rii înregistrate la o lucrare, atât sub raportul prin- cipalilor indicatori statistici, cât și din punctul de vedere al posibilităților de ajustare după cele mai cunoscute distribuții teoretice (normală, Charli- er — tip A, Beta etc ). — în cea de a doua etapă, se concentrează cer- cetarea statistică asupra principalelor avarii înre- gistrate în perioada de exploatare a lucrărilor. Ur- mează să fie stabilite criterii de cuantificare și scări de apreciere a intensității evenimentelor compor- tamentale, se estimează printr-o procedură origi- nală intensitatea medie (globală) a unora dintre aceste evenimente, iar distribuțiile de frecvență ale lucrărilor afectate de o anumită avarie — for- mate atât pe clase ale intensității acesteia, după unul sau după două criterii individuale, cât și pe clase ale intensității medii globale a evenimentu- lui, rezultată în urma cuplării criteriilor individu- ale—sunt supuse studiului statistic după metodo- logia aplicată în prima etapă. După ce aceste două etape ale abordării statis- tice vor fi parcurse pentru un număr suficient de cazuri reprezentative, se va putea trece la etapa finală a cercetării: aceea a încorporării rezultate- lor obținute cu privire la frecvența și intensitatea evenimentelor comportamentale în viitoarele de- cizii de monitorizare a structurilor hidrotehnice de corectare a torenților, scopul fiind de a păstra cu continuitate mentenanța acestor structuri, de a reabilita structurile afectate de viiturile torenția- le și de a restabili funcționalitatea sistemelor din care acestea fac parte. 5.5. Soluții de creștere a vizibilității internaționale Pe lângă valorificarea experienței câștigate la scară națională (inclusiv în privința colaboră- rii silvicultură-agricultură-gospodărirea apelor), considerăm importante: atragerea de noi fonduri externe către această activitate, participarea spe- cialiștilor din domeniu la sesiunile bienale ale Grupului de lucru pentru amenajarea bazinelor hidrografic montane, precum și aplicarea creatoa- re a învățămintelor celor mai recente proiecte pi- lot realizate de către FAO în diferite țări ale lumii. Am menționat doar trei dintre condițiile care sunt indispensabile pentru ca amenajarea bazinelor to- rențiale din România să se reconecteze la trendul european și mondial al evoluțiilor din acest dome- niu. Pe baza experienței câștigate în ultimul dece- niu, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimen- tație și Agricultură-FAO previzionează următoa- rele scenarii (Clinciu, 2008): — De la tratarea simptomelor degradării bazi- Revista Pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 49 nului (despădurire, eroziune, colmatare etc.) se va trece la identificarea și tratarea cauzelor care pro- voacă degradarea bazinului (sărăcia, creșterea po- pulației, folosirea improprie a terenurilor agricole și a pădurilor etc.), — Accentul se va pune pe motivarea și determi- narea participării tuturor deținătorilor de terenuri, precum și pe adaptarea dezvoltării programelor de cercetare la nevoile locale. — Amenajarea va deveni sustenabilă pentru fo- losințe multiple (resurse naturale, regenerabile și neregenerabile), prin combinarea dezvoltării re- surselor de apă cu sisteme de producție care sunt compatibile pentru utilizarea economică a terenu- rilor. — Muntele și silvicultura nu-și vor pierde ci își vor amplifica gradul de importanță, atât prin armo- nizarea relației biunivoce aval-amonte/amonte- aval cât și prin integrarea silviculturii în dezvol- tarea rurală. 6. Speranțe în anul internațional al pădurilor Nutrim speranța că manifestarea de astăzi, ală- turi și de alte manifestări ce vor fi dedicate Anului Internațional al Pădurilor, vor sprijini și vor da im- pulsul așteptat tuturor acțiunilor pe care Autorita- tea publică centrală care răspunde de silvicultură le va întreprinde în vederea amenajării bazinelor torențiale, mai ales cu ocazia aplicării Programu- lui național de împădurire și a punerii în practi- că a planurilor bazinale de gestionare a riscului la inundații. Cu siguranță însă că aceste demer- suri nu vor putea fi înfăptuite doar cu fonduri și mijloace materiale (care încă vor fi reduse!), ci vor trebui investite cu multă trudă, perseverență și pa- siune profesională, așa cum au demonstrat de-a lungul timpului numeroși silvicultori de frunte ai țarii. Pe cât de greu se pun în operă lucrările de ame- najare a bazinelor hidrografice torențiale, pe atât de ușor primele efecte obținute se pot pierde, da- că nu se reușește o monitorizare sistematică și de durată a lucrărilor. Dar, silvicultorii știu cel mai bine că prin această acțiune se poate reduce toren- țialitatea în spațiul geografic al țării, apărându-se astfel nu numai pădurea (foto 5) ci și ogoarele, so- lurile și apele, factori de importanță existențială atât pentru generațiile actuale cât și pentru gene- rațiile viitoare. Bibliografie A c h o u r i, M„ 2005: Preparing for the next gene- ration of watershed management programmes and pro- jects. Proceedings of the European Regional Workshop, Megeve-France. FAO&EOMF. Printed in Italy. Copyri- ght FAO, pp. 11-18. Adorjani, A., Davidescu, Ș., Gancz, C., 2008: Combaterea eroziunii solului și amenajarea bazi- nelor hidrografice torențiale în patrimoniul silvic al Ro- mâniei. Editura Academiei Române, pp.169-182. Bereziuc R., Popovici, V., Alexandru, V., Clinciu, I. et al., 2006: Construcțiile forestiere în contextul gospodăririi durabile a pădurilor. Editura Lux Libris, Brașov, 352 p. Carce a, F., Sece le anu, L, 2004: Amenajamentul și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidrologice. Revista pădurilor nr. 1, pp. 12-15. C1 i n c i u, L, L a z ă r, N., U n t a r u, E., C a 1 o i a n G r., 1998; Amenajarea bazinelor hidrografice torenția- le, în sprijinul dezvoltării durabile a pădurilor. Revista Pădurea noastră, nr. 363-364. Clinciu, I. (sub red.), 2000: Amenajarea bazi- nelor hidrografice torențiale în actualitate. Editura Lux Libris, Brașov, 103 p. Clinciu, L, 2005: Amplificarea inundațiilor, con- secință a unor modificări de mediu? în Pădurea și mo- dificările de mediu. Silvologie, voi. IV A, Editura Aca- demiei Române, București, pp. 82-91. Clinciu, I., 2006a: Pădurea și regimul apelor, de la primele abordări ale înaintașilor la recentele preocupări de exprimare cantitativă și de zonare a riscului la viituri și inundații. In: Pădurea și regimul apelor. Silvologie, Foto 5. Pădurea este „casa apelor”: ea regularizează debitele excesive și reprezintă cea mai eficientă pavăză împotriva eroziunii solului. Prin polifuncționalitatea sa, „pădurea este vitală pentru supraviețuirea și bunăstarea oamenilor de pretutindeni"— iată esența mesajului pe care îl transmite Anul Internațional al Pădurilor. voi. V, Editura Academiei Române București, pp. 107- 155. Clinciu, L, 2006b: Amenajarea bazinelor hidro- grafice torențiale. în: Construcțiile forestiere în contex- tul gospodăririi durabile a pădurilor. Editura Lux Libris, Brașov, pp. 263-314. Clinciu, L, 2008: Viziunile și previziunile științifi- ce ale profesorului Stelian Munteanu în contextul noilor concepții și programe europene în domeniul amenajării bazinelor hidrografice torențiale. în: Amenajarea bazi- nelor hidrografice torențiale. Noi concepții și fundamente științifice. Silvologie (volumul VI). Editura Academiei Române. Sub red. V. Giurgiu și I. Clinciu, pp. 43-114. Clinciu, I., 2009: Asistență tehnică și consul- tanță privind tema pn 09460303 — comportarea în ex- 50 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 ploatare a diverselor tipuri de lucrări hidrotehnice uti- lizate în amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Contract încheiat cu LC.A.S. Stațiunea Brașov, nr. 11823/24.08.2009. Clinciu, I., T a m a ș, St., Păcurar, V.D., Te- reșneu, C., Petrițan, C., Niță, M. D., 2009: Cercetări statistice privind frecvența evenimentelor com- portamentale asociate părților componente ale unei lu- crări hidrotehnice transversale. Proiectul ID_740, Con- tract nr. 1061/2009. Clinciu, I., T a m a ș, Șt., Păcurar, V. D., Te- reșneu, C., Petrițan, C., Niță, M. D., 2010: Cercetări statistice privind frecvența și intensitatea ava- riilor înregistrate in perioada de exploatare a lucrărilor de amenajare a rețelei hidrografice torențiale din bazi- nul superior al Târlungului. Proiectul ID_740, Contract nr. 1061/2009. CostinA., Gaspar, R., ApostolAl., Mun- te anu S., 1975: Studiul privind lucrările de amenaja- re a bazinelor hidrografice torențiale in perioada 1976- 2010. Inspectoratul General de Stat al Silviculturii, Bu- curești, 26 p. C o s t i n, A., Oprea, V., 2000: Stadiul actual și de perspectivă al lucrărilor de amenajare a bazinelor hidro- grafice torențiale. în: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în actualitate. Editura Lux Libris, Brașov, pp. 74-80. Gaspar, R., Clinciu, L, 2007: Agravarea efecte- lor catastrofale ale viiturilor torențiale și ale inundațiilor de către flotanți și măsuri de prevenire și combatere. în Revista pădurilor nr. 2, pp. 3-9. Giurgiu, V,, 2000: Amenajarea bazinelor hidro- grafice torențiale în contextul dezvoltării durabile. în: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în actuali- tate. Editura Lux Libris, Brașov, pp. 10-16. Giurgiu, V., 2004: Gestionarea durabilă a pădu- rilor României. Silvologie—vol. III B. Editura Academiei Române, București, 320 p. Giurgiu v„ Clinciu, I. (sub red.), 2008: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Noi con- cepții și fundamente științifice. Silvologie — vol. VI. Edi- tura Academiei Române, București, 371 p. Giurgiu, V., 2008: Stelian Munteanu, fondatorul școlii românești de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale. în: Amenajarea bazinelor hidrografice toren- țiale. Noi concepții și fundamente științifice. Silvologie (volumul VI). Editura Academiei Române. Sub red. V. Giurgiu și I. Clinciu, pp. 17-42. Lazăr, N., Gaspar, R., et. al., 1994: Cer- cetări privind stabilitatea rezistența și funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice de amenajare a torenților. Te- ma 12 RA/1994. Referat științific final, LC.A.S., Bucu- rești, 120 p. L e i t g e b M., 2005: Integrated watershed manage- ment on a large-scale base. Proceedings of the European Regional Workshop, Megeve-France. FAO&EOMP. Printed in Italy. Copyright FAO, pp. 101-106. Miță, P., 1996: Representative basins in Romanța. Research achievements. National Institute of Meteoro- logy and Hydrology, Bucharest, 33 p. Munteanu, S.,1976: Evoluția, peplan european, a pre- ocupărilor și concepțiilor F.A.O. în domeniul amenajării bazinelor hidrografice torențiale. Revista pădurilor nr. 2, pp. 94-102. Munteanu, S., Clinciu, L, 1981: Rațiuni și principii ecogeografice pentru amenajarea complexă a bazinelor hidrografice torențiale din România. Conferința națio- nală de ecologie. Constanța, Manuscris. Munteanu, S.A., Traci, C., Clinciu, I., L a z a r, N., U n t a r u, E., 1991: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale prin lucrări silvice și hidrotehnice. Voi. I. Editura Academiei Române, 311 p. N i ț ă, M. D., 2011: Posibilități de îmbunătățire a me- todologiei de prognoză a debitului maxim al viiturilor to- rențiale în bazine hidrografice mici, predominant fores- tiere. Teză de doctorat, Universitatea Transilvania din Brașov. Oprea, L, 2000: Particularitățile exploatării fores- tiere în condițiile bazinelor hidrografice torențiale. în: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în actua- litate. Editura Lux Libris, Brașov, pp. 52-60. Oprea, V. et al., 1996: Studiu de sinteză privind amenajarea bazinelor hidrografice torențiale din Româ- nia: Inventarul lucrărilor executate între anii 1950-1992, comportarea și efectul lor, propuneri pentru continuarea acțiunii. Voi. I —Memoriu tehnic. Manuscris, I.C.A.S., 103 p. Păcurar, V, D., 2006: Utilizarea sistemelor de in- formații geografice în modelarea și simularea proceselor hidrologice. Editura Lux Libris, 152 p. Stănescu, V., Șofletea, N., 2000: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale și reconstrucția ecologi- că. în: Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în actualitate. Editura Lux Libris, Brașov, pp. 32-36. Stănescu, V. AL, Drobot, R., 2006: Inun- dațiile din 2005: învățăminte pentru viitor în România. în: Pădurea și regimul apelor. Silvologie-vol. V Editura Academiei Române București, pp. 169-189. Tennyson L., 2005: Review and assessement of management strategies and approaches. Proceedings of the European Regional Workshop, Megeve-France. FAO&EOMF. Printed in Italy. Copyright FAO, pp. 19- 42. Tu do se, N. C., 2011: Cercetări privind fundamen- tarea amenajării torenților din bazinul superior al Râu- lui Cârcinov. Teză de doctorat, Universitatea Transilva- nia din Brașov. Zingari, P.C., 2005: Efective watershed ma- nagement: a European perspective. Proceedings of the European Regional Workshop, Megeve-France. FAO&EOMF. Printed in Italy. Copyright FAO, pp. 49- 60. Z i n g a r i, P. C., 2006: Integrate watershed manage- ment and forests. Conference Proceedings. Porto Cervo, Sassari, Sardinia, Italy. FAO&EOMF. Printed in Italy. Copyright FAO, pp.81-84. Wang, Y. et al., 2006: The development and characteristics of ecohydrology related with fo- rest/vegetation. Forest and water in a changing en- vironment. Extented abstracts from the International Conference organised by Southern Research Station (USDA). The Chinese Academy of Forestry, Beijing Fo- restry University and IUFRO. Editors: Shirong Liu, Ge Sun and Pengsen Sun. Beijing, China, pp. 57-60. Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 51 * * *, 2009: Flood risk management—național slrate- Version 4.1/24.11.2009, Ministry of Environment, Bu- gy on medium and long term: Proposal (in Romanian), charest, Romania. Prof. Dr. loan Clinciu Universitatea „Transilvania” din Brașov Dr. ing. Mihai-Daniel Niță Universitatea „Transilvania” din Brașov Ing. Șerban Davidescu ICAS - Stațiunea Brașov The state of torrential hydrographic watershed management and its role in the ecological reconstruction of the country Abstract According to the most recent studies (2007), in Romania's forest region, some 4 thousand kms of hydrographic network are intensely torrentialised, approximately 200 thousand hectares of land are affected by erosion, and almost 100 thousand hectares display landslide phenomena. In spițe of this situation, in the period 1990-2010, the financial resources aliocated to this field (and practi- cai achievements implicitly) suffered a large setback; the torrential network controlled annually in this period totalled only 1/5 of what was achieved during the peak years of the previous period (1976-1989). Measures and Solutions for res tar ting a recovery (planning/construction/monitoring): — Attracting new externai funds to this field of activity and its appropriate financing; — Through the good offices of the central public authority for silviculture, a National Afforestation Pro- gramme should be designed at the watershed scale and correlated to the flood risk management projects regarding large hydrographic watersheds. It should be based on complex projects and thoroughly substantiated from a multidisciplinary point of view, with the participation of all the interested sectors (silviculture, agriculture, water management, local authorities etc.), on the model of the projects that were drawn up by the Mixed Staff for torrential hydrographic watershed management a quarter of a century ago; — Drawing up new design norms in the field and implementing new design Solutions both for the prevention and control of the devastating effect of floating debris and for the finishing process with vegetation coverage of the managed bed sectors; — Drawing up and implementing, at the level of forest units, a programme for monitoring the managed torrential watersheds in the forest region of the country; — Diminishing the specific costs for the management of torrential hydrographic watersheds, through the implementation of structures and technologies that have proved their viability over time. Measures and Solutions for the recovery of scientific activity: — Re-establishing, within the ICAS Station (Forest Research and Management Institute), the research staff in the field of torrential hydrographic watershed management (the staff theoretically exists, but the aliocated funds are insufficient); — Resuming, without delay, and developing forest hydrology research by establishing a mixed research teain in Brașov (ICAS faculty), having as core members the Ph.D. candidates who are enrolled in the Torrential Hy- drographic Watershed Management Department (2008-2011) and who set up experimental research units in the mountainous area of Brașov (Tărlung Valley and Timiș Valley), in the Argeș hydrographic area (Cârcinov Valley) and in the Crișuri hydrographic area (Fântâna Galbenă and leduț representative hydrographic watersheds); — Involving specialists in this field in creating a methodology for classifying small, predominantly forested watersheds, as "torrential watersheds" or "watersheds exposed to torrentiality”, with a view to revising the func- țional classification of the trees that fulfil primary functions of water and soil protection; — Perfecting the existing Systems with a view to classifying forest lands from a hydrological point of view, mainly grounded on modern geomatics technologies. Solutions for the increase of the internațional visibility of torrential watershed management in Romania: — Reactivating relations with the working group on mountainous watershed management within the Euro- pean Forest Commission; — Applying creatively the lessons from the most recent pilot projects carried out by FAO in different countries of the world. Key words: torrentiality, hydrological disorder, ecological reconstruction, controlled hydrographic network, watershed-scale monitoring. 52 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Cronică Din activitatea Academiei lonescu-Sisesti >55 Agricole și Silvice „Gheorghe Joi, 29 noiembrie 2012, a avut loc adunarea generală a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești”, în care a fost analizată activitatea Academiei din anul 2012. Totodată au fost menționate problemele majore ale cercetării agricole pentru anul 2013. în cuvântarea președintelui Gheorghe Sin s-au făcut referiri și la realizările Secției de silvicultură. în anul 2012 această secție a organizat urmă- toarele manifestări științifice: — Reconstrucția ecologică a pădurilor Ro- mâniei (simpozion dedicat memoriei marelui silvicultor Ion Lupe); — Starea actuală și viitorul amenajării păduri- lor în România; — Cu privire la pădurile virgine și cvasi-virgine ale României; — Sisteme ecologice și performante pentru exploatarea lemnului; — Probleme actuale ale dendrologiei în Ro- mânia (simpozion dedicat memoriei marelui silvicultorul și botanist Alexandru Beldie); — Silvicultura în contextul securității ali- mentare (participare la manifestarea științifică organizată de Academia Română). Din partea conducerii Academiei Române și a Academiei de Științe Agricole și Silvice au fost înaintate conducerii Ministerului Mediului și Pădurilor constatările și propunerile comunității academice din silvicultură referitoare la ocrotirea pădurilor virgine și Ia proiectul legislativ privitor la modificarea (nerațională) a Codului silvic. Dacă demersurile noastre referitoare la pădurile virgine s-au finalizat prin măsuri adecvate, adoptate de conducerea ministerului mediului și pădurilor, care privesc Codul silvic au rămas în așteptare, comunitatea academică din silvicultură solicitând elaborarea unui non-proiect de Cod silvic care să asigure integritatea, sănătatea și poli-funcționalitatea fondului forestier național, acum puternic agresat din alte direcții. Dintre propunerile formulate de Secția de silvi- cultură a A.S.A.S. și de Comisia de științe silvice a Academiei Române au rămas nesoluționate favorabil de Ministerul Mediului și Pădurilor următoarele probleme majore: elaborarea și adoptarea noilor norme tehnice (însoțite de ghi- duri de bune practici), referitoare la amenajarea pădurilor, îngrijirea și conducerea arboretelor, alegerea și aplicarea tratamentelor, evaluarea volumului de lemn destinat comercializării, instrucțiunile referitoare la exploatarea lemnului. în perioada la care se face referire, comunitatea academică din silvicultură s-a pronunțat și în privința elaborării unei noi strategii pentru dezvoltarea silviculturii, intr-o concepție mo- dernă, în concordanță cu Strategia forestieră a Uniunii Europene. La dezbaterile științifice organizate de Secția de silvicultură a A.S.A.S. și de Comisia de științe sil- vice a Academiei Române s-au manifestat nemul- țumiri și îngrijorări pentru faptul că nici după 4 ani de la adoptarea Codului silvic (2008) nu a fost pusă în aplicare prevederea legală potrivit căreia „Cer- cetarea științifică și dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice „Marin Drăcea” în coordonarea autorității publice care răspunde dc silvicultură, ca institut național cu personalitate juridică”. Nu a fost pusă în aplicare nici prevede- rea legală conform căreia Institutul de cercetări și Amenajări Silvice se află în coordonarea științifică a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Ghe- orghe lonescu-Șișești”. Aceste două neîmpliniri generează consecințe nedorite, pe multiple pla- nuri, asupra activității de cercetare științifică din domeniul silviculturii. Iată de ce comunitatea aca- demică din silvicultură, cu respectul cuvenit, se Revista pădurilor • Anul 127 ■ 2012 • Nr. 6 53 adresează autorităților de profil ale statului român pentru a da curs prevederilor legale referitoare la activitatea de cercetare științifică din silvicultură. La această Adunare generală au avut loc și alegeri de noi membri ai Academiei, pe locurile devenite vacante. Din domeniul științelor silvice au intervenit următoarele promovări: — Dr. ing. Ioan Seceleanu, până acum membru corespondent din 1992, a fost ales, prin vot secret, membru titular al A.S.A.S. Această decizie, luată de Adunarea generală, s-a bazat pe înaltele per- formanțe științifice ale candidatului în domeniul amenajării pădurilor, cercetării științifice ope- raționale, modelării matematice și informaticii aplicate în silvicultură; — Dr. ing. Stelian Radu, fost cercetător științific de elită la LC.A.S., a dobândit, de asemenea prin vot secret, distincția academică de membru de onoare al A.S.A.S. Această decizie a fost luată în baza valoroaselor sale contribuții științifice în domeniul ecologiei forestiere ăi a excepționalelor sale demersuri pentru promovarea performanțe- lor științei silvice românești în spațiul academic european. La aceeași Adunare generală s-a acordat cali- tatea de membru asociat al A.S.A.S. profesorului universitar Gheorghe Spârchez și cercetătorului științific principal Ioan Tăut. în același cadru academic, lucrarea „Catalogul național al resurselor genetice forestiere" elabo- rată sub coordonarea științifică a regretatului cercetător Gheorghe Pârnuță, a dobândit premiul „Constantin Chiriță”. Anunțăm cu acest prilej că o altă lucrare științifică de excepție „Rețeaua națională de serii dendrologice — Rodendronet- 1 Conifere”, elaborată de dr. ing. Ionel Popa și dr. ing. Cristian Gheorghe Sidor, a primit premiul „Marin Drăcea”, acordat de Academia Română (13 decembrie 2012). în acest an diploma „Meritul academic” a fost acordată atât dlui profesor Aurel Rusu, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 95 de ani, cât și domnului profesor Darie Parascan, la împlinirea vârstei de 85 de ani. La aceeași Adunare generală, domnul dr. Ioan Jelev, membru titular al A.S.A.S., a fost ales secretar general al Academiei, pe postul devenit vacant după decesul regretatului silvicultor Marian lanculescu. Sub raport organizatoric, Secția de silvicultură solicită ca unul dintre cele 4 posturi de vicepre- ședinte al A.S.A.S. să fie acordat unui silvicultor membru al A.S.A.S. Pentru anul 2013 Secția de silvicultură va organiza manifestări științifice pe probleme de mare interes științific și practic, cum sunt: meto- dologia elaborării inventarului forestier național, silvicultura practicultura, silvicultura și criza energetică, lucrările de conservare, fundamentele ecologice ale silviculturii și altele. în finalul lucrărilor Adunării generale a fost dezvelit ansamblul statuar dedicat ilustrului agronom Gheorghe lonescu-Șișești (1885-1967), patronul Academiei de Științe Agricole și Silvice. Secția de silvicultură a A.S.A.S. Președinte, Acad. Victor Giurgiu 54 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 Prima întâlnire de lucru a Acțiunii COST FP 1103 3 începând din anul 1992 însă, cu precădere, du- pă 2007, pădurile continentului nostru s-au con- fruntat cu o nouă problemă gravă: uscarea frasi- nului. Apărut în Polonia și cauzat de noua ciuper- că invazivă Hymenoscyphus pseudoalbidus (Qy- eloz et al. 2011) (cu forma conidiană Chalara fra xinea Kowalski 2006), fenomenul a căpătat o am- ploare pan-europeană deosebită, în prezent 22 țări raportând prezența maladiei în propriul spațiu fo- restier. în acest context, începând din luna aprilie a anului 2012, un consorțiu european (în prezent 28 țări membre), la care se adaugă 6 instituții de cercetare din China, Noua Zeelandă, Rusia și Ucraina, se ocupă, în cadrul Acțiunii COSTFP1103 Fraxinus dieback in Europe: elaborating guide- lines and strategies for sustainable management (FRAXBACK), de înțelegerea fenomenului uscării frasinului și, în consecință, de elaborarea ghiduri- lor practice pentru gospodărirea durabilă a frasi- nului în Europa. în perioada 13-14 noiembrie 2012, la Vilnius (Lituania), a fost organizată prima întâlnire a Co- mitetului de Management și a celor patru grupuri de lucru (1. Patogen ; 2. Gazdă ; 3. Silvicultură ; 4. Diseminare și goluri în cunoaștere) din cadrul acțiunii amintite. întâlnirea a inclus atât prezen- tarea unor rapoarte ale celor patru șefi de grupuri de lucru, cât și 29 rapoarte naționale privind sta- rea frasinului și a bolilor-dăunătorilor acestuia în diversele țări membre ale acțiunii (inclusiv Rusia și Ucraina). Din prezentările realizate (cea pentru România, intitulată Situation with ash in Romania: stand characteristics, health conditions, ongoing work and research needs, i-a avut ca autori pe Dănuț Chira, Valeriu-Norocel Nicolescu, Dan loan Aldea și Ovidiu Gh. Popovici) au rezultat câteva aspecte interesante, respectiv: — Hymenoschyphus pseudoalbidus este o ciu- percă patogenă, posibil de origine japoneză, ai că- rei ascospori se răspândesc pe calea vântului în timpul sezonului de vegetație (maxim la finalul lui iulie-începutul lui august). Infecția cu H. pseu- doalbidus se realizează primăvara, iar simptomele îmbolnăvirii pot apărea chiar și în anul următor (= perioadă lungă de incubare). Corpii fructiferi apar pe rahisul pețiolului frunzelor din anul precedent, căzute pe sol. Ciuperca produce necroze pe lujeri, vătămări la baza arborelui, în zona coletului, ofi- liri, uscarea lujerilor și, în final, uscarea integrală a arborilor infectați; — arborii de frasin din monoculturi prezintă un risc mai ridicat de infecție decât cei din arboretele amestecate; — există o rezistență naturală a arborilor de fra- sin la ciuperca amintită, unii indivizi nefiind afec- tați de boală, în timp ce alții pot dispărea rapid după infectare; — simptome ale prezenței ciupercii vătămătoa- re au apărut nu numai la frasinul comun Fraxi- nus excelsior ci și la frasinul cu frunză îngustă (F. angustifolia), frasinii americani F. americana, F. pennsylvanica și F. nigra, precum și la fraxinul asi- atic F. mandshurica. Oricum, nu au fost decelate încă infecții pe mojdrean; — cercetările realizate până în prezent în diver- se țări europene s-au concentrat, între altele, pe monitorizarea stării de sănătate a frasinului, folo- sind gradul de defoliere, precum și simptome ale vătămării pe lujeri, tulpină, la colet. La acestea s-au adăugat cercetări privind fenologia frasinu- lui (momentul intrării în vegetație, al colorării și căderii frunzelor toamna), rezistența individuală la boală, influența unor factori staționai! (climă, sol, expoziție, altitudine etc.) și de arboret (spre exemplu compoziție, grad de închidere a corona- mentului) asupra apariției și dinamicii bolii. în fi- ne, numeroase cercetări s-au ocupat de cunoaște- rea ciclului de dezvoltare al ciupercii, a factorilor de virulență (cazul viridiolului produs de H. pseu- doalbidus, toxic pentru frasin). Pe baza celor cunoscute au rezultat câteva ne- cesități stringente de perspectivă ale cercetărilor în domeniu, cum sunt: — cunoașterea detaliată a ciclului bolii și a in- teracțiunii gazdă-parazit; — realizarea unei baze de date reale privind răs- pândirea și intensitatea uscării frasinului în Euro- pa, la o scară mai intensivă decât cea prezentă (nu națională, ci la nivel de ecoregiuni); — realizarea de teste de combatere chimică sau biologică (pe bază de micovirusuri sau organisme antagonice); — stabilirea legăturii dintre diverși factori bi- otici vătămători (H. pseudoalbidus și Armillaria spp., Phytophthora spp., defoliatori etc.). Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 • Nr. 6 55 — aprofundarea cercetărilor privind influența factorilor staționali asupra apariției și extinderii bolii; — cercetarea influenței structurii arboretelor și a practicilor silviculturale asupra bolii; — instalarea și monitorizarea de plantații expe- rimentale de frasin folosind genotipuri rezistente la boală; — introducerea în Europa de specii de frasin re- zistente la boală (problemă cu profunde implicații la nivelul politicii forestiere naționale); — realizarea de hibridări între F. excelsior și F. mandshurica, specia asiatică fiind considerată mai rezistentă la boală decât cea europeană; — studierea dinamicii bolii în regenerările na- turale de frasin; — studierea rolului de vectori ai bolii amintite pe care îl pot juca plantele ornamentale și arbuș- tii transferați la nivel pan-european. în legătură cu acest aspect este de amintit și faptul că, deși intrată în vigoare din anul 2003, Directiva CE pri- vind transferul materialului de reproducere este, în mod clar, încălcată frecvent, un exemplu con- cludent fiind cazul Marii Britanii și al Republicii Irlanda, în care pătrunderea ciupercii care provoa- că uscarea frasinului (identificată în anul 2012) s-a făcut prin intermediul puieților forestieri transfe- rați din Olanda! Așa cum s-a subliniat repetat pe parcursul lu- crărilor, dacă nu se investesc sume suplimentare importante pentru cercetări multidisciplinare în problematica complexă a uscării frasinului, exis- tă riscul ca specia să-și reducă dramatic ponderea în pădurile europene. Oricum, teama de a investi într-o specie cu probleme evidente în prezent și în perspectivă a făcut ca ponderea utilizării frasinu- lui în lucrările de împădurire din Europa să scadă simțitor în ultimii ani, existând țări (cazul Litua- niei, probabil cea mai afectată de uscare) care au interzis complet instalarea speciei prin plantații. Legat de țara noastră, în care nu s-a oficializat prezența ciupercii H. pseudoalbidus, deși au fost consemnate cazuri cu simptomatologie similară, este de subliniat că trebuie să ne punem un semn de întrebare foarte serios privind situația reală, prezentă și viitoare, a vătămării frasinului, cel puțin din câteva motive: — ciuperca s-a răspândit treptat din zona Mării Baltice în mai toate țările europene (mai puțin în extremitatea sudică); — boala a fost semnalată în anul curent în mai multe pepiniere din nord-estul Ungariei, nu de- parte de frontiera cu România, iar uscări slabe de lujeri în coroană au fost semnalate la ambele spe- cii de frasin și la Satu Mare (2012) și Livada (2006); — în Serbia se consideră că nucleul de uscare a frasinului apărut în estul țării în urmă cu doi ani provine din România (Banat); — ciuperca a fost identificată și în Ucraina (2010), iar la noi, uscări ale frasinului au apărut în urma inundațiilor râurilor care vin din Carpații Păduroși (pe Prut în 2006 și pe Șiret în 2010). Existența bolii va face, în mod evident, necesa- ră cercetarea sa multidisciplinară și în România și în care să se trateze aspecte de patologie, climă, pedologie, geomorfologie, silvicultură, protecția pădurilor și genetică forestieră în legătură cu uscarea frasinului. în acest mod, și țara noastră s-ar putea înscrie în concertul european și ar contribui, așa cum este normai și necesar, la o problemă cu implicații majore în spațiul forestier al continentului nostru. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că se impune, în mod urgent, luarea următoarelor măsuri: — introducerea unei lucrări de asistență tehnică pentru Regia Națională a Pădurilor- ROMSILVA, care să monitorizeze starea de sănătate a frasinului, stabilind astfel, cu cer- titudine, eventuala sa prezență în pădurile din România. în cadrul acestei lucrări, este imperativă instruirea riguroasă a personalului de specialitate, cu activități de teren, din zonele unde se constată prezența bolii; — dacă, în urma acestei lucrări, se va constata existența uscării frasinului, datorată ciupercii H. pseudoalbidus, și în țara noastră, considerăm că realizarea unei teme de cercetare, cu caracter multidisciplinar și la care să participe specia- liști din domeniile meteorologie-climatologie, pedologie-stațiuni forestiere, silvicultură, gene- tică și ameliorarea arborilor, protecția pădurilor, devine imperios obligatorie; — datorită cadrului geografic larg care în boala este prezentă, lucrările de asistență tehnică și, eventual, de cercetare multidisciplinară, ar trebui să includă și specialiști din țările limitrofe Româ- niei, care se confruntă deja de câțiva ani cu usca- rea frasinului, realizarea unor schimburi de expe- riență cu aceștia fiind, în mod evident, benefică. Valeriu-Norocel Nicolescu Dănuț Ciiira Dan Ioan Aldea 56 Revista pădurilor • Anul 127 • 2012 ■ Nr. 6 REGIA NAȚIONALA A PĂDURILOR - ROMSILVA ANUNȚ Regia Națională a Pădurilor- Romsilva vinde fazani vii de foarte bună calitate pentru vânătoare, repopularea terenurilor de vânătoare, reproducere sau pentru abatorizare și industria alimentară. Relații suplimentare se pot obține apelând următoarele contacte: 1. REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, cu sediul în orașul București - telefon: 021.317.1005, fax: 021.312.0587 2. Direcția Silvică Giurgiu, cu sediul în orașul Giurgiu - telefon: 0246.218.238. / fax: 0246.218.292 (fazanii fiind produși la Fazaneria Ghimpați); 3. Direcția Silvică Timiș, cu sediul în orașul Timișoara - telefon: 0256.294.255. / fax: 0256.294.265 (fazanii fiind produși la Fazaneria Pișchia). 4. Direcția Silvică Prahova, cu sediul în orașul Ploiești telefon: 0244.594.706 / 0372.702.286/fax: 0244.595.836 (fazanii fiind produși la Fazaneria Gherghița). REVISTA PĂDURILOR Str. Petricani, nr. 9A. sector 2. București - Tel: 021 317.10.05, int. 1267, fax int. 1145 E-mail: revista@rnp.rosilva.ro; contact@revistapadurilor.ro Coperta 1: Drum forestier. O.s. Căiuți, D.S. Bacău, foto: C. Becheru Coperta 4: Peisaj de iarnă, O.s. Bolintin. D.S. București, foto: C. Becheru Tipărit la S.C. Magic Prinț S.R.L. Onești