Nr. 5/1999
Anul 114
REVISTĂ TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ DE SILVICULTURĂ - EDITATĂ DE REGIA NAȚIONALĂ A
PĂDURILOR ȘI SOCIETATEA „PROGRESUL SILVIC“
ANUL 114
Nr. 5
1999
COLEGIUL DE REDACȚIE
Dr. ing. Romică TQMESCU - redactor responsabil, prof. dr. Dumitru TÂRZIU- redactor responsabil adjunct,
șef lucr. ing, Nicolae ANTONOAIE, ing. Robert BLAJ, ing. Dorin CIUCĂ, prof. dr. loan CLINCIU, prof. dr. Ion
FLORESCU, ing. Gheorghe FLUTUR, prof. dr. doc.Victor GIURGIU, prof. dr. Gheorghițâ IONAȘCU, ing.Gheorghe
LAZEA, ing. Moisa Tudor MADEAR, ing. Ion MEGAN, șef lucr. dr .ing. Norocel NICOLESCU, ing. Dorel GROȘ,
dr. ing. Gheorghe PÂRNUȚĂ, ing. Leonard PĂDUREAN, ing. Constantin RUSNAC, prof. dr. Victor STANESCU,
conf. dr. ing. Nicolae ȘOFLETEA, prof.dr. Ștefan TAMAȘ, ing. Anton VLAD
COMITETUL DE REDACȚIE
Dr. ing. Romică TOMESCU, prof. dr. Dumitru TÂRZIU, ing. Dorin CIUCĂ, prof. dr. doc. Victor GIURGIU,
dr. ing. Gheorghe PÂRNUȚĂ
Redactor șef: Rodica DUMITRESCU
CUPRINS	pag.
DUMITRU ROMULUS TÂRZIU: Administrarea și gospo-
dărirea pădurilor proprietate privată, în concepția Societății “Pro-
gresul Silvic”...........................................1
CONSTANTIN ROȘU: Pepiniera Ștefănești - specificul pedo-
logie și starea de fertilitate...........................5
ADAM S1MI0NESCU: Evoluția dăunătorilor din pădurile
României, în anii 1997 și 1998 (I).........'............13
NICOLAI OLENICI, VALENTINA OLENICI: Variația
masei și umidității conurilor dc lance (Larix decidua Mill.) pe par-
cursul dezvoltării lor (II) ............................21
IONEL POPA: Model mecanic de simulare a stabilității unui
arbore la acțiunea vântului (I).........................25
GHEORGHE PREDOIU: Sistemul românesc de amenajare a
pădurilor, aplicat în Republica Moldova ................30
RADU GASPAR: Cuantificarea proceselor erozionale din bazine mici
predominant forestiere (II) -Metoda “încărcării limită” (M.I.L.) de eva-
luare a producției de aluviuni care au ca sursă albiile și malurile aferente
din bazine hidrografice mici predominant forestiere (partea I) . . .34
JOHANN KRUCH: Dispozitiv pentru ușurarea derulării cablu-
lui de sarcină de pe troliul tractorului T.A.F. .....  .39
GRIGORE AVRAM, SILVIU CHIRA: Propuneri privind
necesitatea administrării pădurilor “grănicerești” din județul
Bistrița-Năsăud în mod unitar ..........................43
SORIN GEACU, VERONICA BERGHEA: Documente de la
1844 referitoare la animalele vânate pc teritoriul județului Ialomița45
DIN ACTIVITATEA RNP/ICAS .............................  49
CRONICĂ ................................................50
REVISTA REVISTELOR......................................52
RECENZII..............................................52
Secretar de redacție: Cristian BECHERU
CONTENT	page
DUMITRU ROMULUS TÂRZIU: The Administration and
Management of Publicly and Privately owned Forests in Romania
- The Progresul Silvic Sociețy's Point of View.....1
CONSTANTIN ROȘU: The Pedological specific and fertility
degree ............................................5
ADAM SIMIONESCU: The evolution of the pests in Romanian
forests during 1997-1998 .........................13
NICOLAI OLENICI, VALENTINA OLENICI: Changes of
weight and moisture content of the European larch (Larix decidua
Mill.) cones during their development ............21
IONEL POPA: Physical -mathematic model for simulate the tree
stability at wind action..........................25
GHEORGHE PREDOIU: Romanian systcm of the forestry
management plan implcmented in Republic of Moldavia ... 30
RADU GASPAR: The LOAD LIMIT METHOD (M.I.L.) for
the evaluation of the sediment yield out of beds and afferent
banks ..........................................  34
JOHANN KRUCH: The device for facilitating the unrolling of
the load cable from the winch of the TAF tractor .39
GRIGORE AVRAM, SILVIU CHIRA: Proposals conceming
the unitary administration and management of the ex-frontier forests
from Bistrița-Năsăud..............................43
SORIN GEACU, VERONICA BERGHEA: Hunted animals
in Ialomița county during 1844 documents .........45
FROM THE ACTIVITY OF RNP/ICAS ....................49
NEWS ................................-............50
BOOKS AND PERIODICAL NOTED	. .	.52
REVIEWS......................................52
Administrarea și gospodărirea
pădurilor proprietate privată, în con-
cepția Societății “Progresul Silvic”
Prof. dr. ing. Dumitru Romulus TÂRZIU
Președintele Societății “Progresul
Silvic”
Societatea "Progresul Silvic" înființată în anul 1886 ca
asociație profesională cu personalitate juridică și non pro-
fit a inginerilor silvici din România are drept scop pro-
movarea progresului în silvicultură și urmărește
gospodărirea durabilă a pădurilor. în consecință ea nu
poate rămâne indiferentă la ceea ce se întâmplă în prezent
în silvicultura românească. Așa cum prevede statutul soci-
etății, membrii ei militează și activează prin mijloacele
științei și tehnicii moderne, pentru conservarea, valorifi-
carea rațională și asigurarea integrității pădurilor pe care
le consideră un patrimoniu național.
Un capitol important al statutului prevede printre
mijloacele de acțiune ale societății emiterea de avize și
recomandări privind orientarea silviculturii, a legislației
silvice și a normelor tehnice din domeniul silviculturii.
Plecând de la aceste prevederi statutare, Comitetul
director al Societății a analizat legislația actuală asupra
pădurilor după votarea în cele două camere ale
Parlamentului a legii privind retrocedarea terenurilor
agricole și forestiere către foștii proprietari.
Societatea "Progresul Silvic” este de acord cu res-
tituirea pădurilor către foștii proprietari care le-au deținut
înainte de naționalizarea din 1948 pentru că proprietatea
este garantată prin constituție și pentru că numai în acest
mod ne putem integra în Europa civilizată unde dreptul de
proprietate este sacru. înainte de a trece însă la punerea în
posesie a foștilor proprietari, noi, membrii societății, în cali-
tate de specialiști răspunzători de destinele pădurilor țării,
ne permitem să venim cu următoarele recomandări;
1.	Referitor la constituirea, organizarea și
funcționarea structurilor silvice necesare pentru adminis-
trarea și gospodărirea pădurilor proprietate publică și pri-
vată
întrucât pădurile prin funcțiile lor ecologice, sociale și
de producție pe care le îndeplinesc constituie, indiferent de
forma de proprietate, o avuție de interes național de care
trebuie să beneficieze întreaga societate, conform Ordo-
nanței de Guvern nr. 96/1999, aprobată cu unele modificări
prin Legea nr. 141/1999, strategia de punere în valoare
ecologică, economică și socială a pădurilor este un atribut
al statului. In condițiile respectării dreptului de propri-
etate, pădurile din România trebuie administrate, așa cum
prevede legea, într-un sistem unitar.
In conformitate cu prevederile acestui articol din Legea
nr. 141/1999, fondul forestier proprietate publică de stat
sau aparținând unităților administrativ teritoriale (comune,
orașe, municipii) ca și cel proprietate privată indiviză și
privată a persoanelor fizice trebuie administrate și
gospodărite în sistem unitar. Pentru administrarea și
* Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
gospodărirea pădurilor din România, MAPPM*, ca autori-
tate centrală de stat, dispune în teritoriu de ocoale silvice a
căror organizare și structură s-a dovedit viabilă în timp
(unele ocoale au o vechime de peste 150 ani).
De aceea, propunem ca actuala structură organiza-
torică și administrativă a ocoalelor să fie menținută, iar în
funcție de natura proprietății dominante, conform situației
rămase definitivă după punerea în posesie a noilor propri-
etari, aceste ocoale să aibă următoarea structură:
a.	Ocoale ale Regiei Naționale a Pădurilor, cele care
gospodăresc integral păduri proprietate de stat.
b.	Ocoale de regim silvic care gospodăresc păduri pro-
prietate publică ale unităților administrativ teritoriale.
c.	Ocoale de regim silvic care gospodăresc păduri pro-
prietate indiviză și ale persoanelor fizice.
d.	Ocoale mixte care gospodăresc păduri aflate în po-
sesia diverșilor proprietari (stat, unități administrativ teri-
toriale etc.)
Trecerea pădurilor proprietate publică în adminis-
trarea organelor locale (primăriilor) ar fi, după cum afir-
ma și ilustrul acad. Gh. lonescu Șișești (1924), cel mai
mare rău pe care l-am putea aduce țării.
Menținerea structurii actualelor ocoale silvice prezintă
următoarele avantaje:
•	restituirea dreptului de proprietate se poate face pe
vechile amplasamente, fără a dezavantaja pe unii propri-
etari ale căror păduri au fost exploatate, întrucât ei vor
primi cotă parte din posibilitatea pădurilor în funcție de
suprafața pe care o dețin;
•	se menține organizarea actuală amenajistică pe U.P.
ca unități de bază în gospodărirea pădurilor, amenajarea
acestora putându-se efectua unitar și concomitent;
•	se menține actuala organizare administrativă pe can-
toane și districte;
•	se asigură o gospodărire rațională a pădurilor, cu
respectarea principiilor de amenajare (continuității, efica-
cității funcționale, ecologic și estetic), fie prin metode
specifice codrului regulat sau codrului grădinărit, fie prin
metode intermediare;
’	scutește statul de eforturi financiare privind adminis-
trarea pădurilor în această etapă dificilă pentru bugetul
statului.
în această variantă de administrare, proprietarii de pă-
duri trebuie convinși că ei vor fi beneficiarii producției de
masă lemnoasă și vor dispune de această producție după
voința lor.
Având în vedere faptul că pădurile îndeplinesc și impor-
tante funcții de protecție (a solului, a apelor contra facto-
rilor climatici dăunători, estetic, igienic și sanitar și de pro-
tecție a genofondului și ecofondului) și că, de aceste funcții
beneficiază unele sectoare de activitate (energetică,
aprovizionarea cu apă potabilă, turismul etc.) și întreaga
societate în general, pentru acoperirea cheltuielilor nece-
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
1
sare gospodăririi pădurilor, o parte din aceste cheltuieli
(20-30%), uneori chiar integral, să fie suportate de buget
deoarece proprietarul privat nu poate suporta singur aces-
te cheltuieli din venitul realizat prin valorificarea lemnului
și a altor produse ale pădurii.
Chiar dacă proprietatea forestieră privată poate foarte
bine să asigure un venit economic interesant nu numai pen-
tru proprietarul însuși, ci și pentru economia națională, o
persoană fizică privată poate asigura și garanta mai greu
valorile necomercializabile ale pădurilor care sunt de
importanță fundamentală pentru bunăstrarea și cultura unei
națiuni civilizate. In același timp însă, proprietarul care
posedă o anumită suprafață din fondul funciar forestier tre-
buie să înțeleagă faptul că el este un privilegiat în com-
parație cu cei care nu sunt proprietari de pădure, dar care
și ei au nevoie să se bucure și să beneficieze de pe urma
rolului de protecție al pădurilor. Aici apare principiul
obligației sociale a proprietății, care evidențiază faptul că
folosirea individuală a unei suprafețe din fondul funciar
forestier trebuie să servească în același timp și unele nevoi
și interese ale societății. Proprietarul de pădure are dreptul
să beneficieze de pe urma acestei proprietăți și deci să-și
vândă lemnul produs sau să-și închirieze terenul pentru
vânătoare, dar el nu-și poate permite să taie toată pădurea
și să schimbe folosința terenului și nici să degradeze
pădurea în așa fel încât aceasta să nu-și mai poată îndepli-
ni funcțiile de protecție de care este capabilă. Proprietarul
de pădure are deci dreptul să obțină de pe urma ei un pro-
fit, fără însă a altera obligațiile sociale ale proprietății
rezultate din funcțiile de protecție ale pădurilor.
Proprietarii de păduri care vor urma să fie puși în po-
sesie în conformitate cu legislația adoptată, trebuie să fie
convinși că este în interesul lor ca pădurile care le aparțin
de drept să fie gospodărite de către ocoalele silvice care
dispun de toate mijloacele tehnice, organizatorice și ad-
ministrative, capabile să asigure paza și protecția
pădurilor, îngrijirea și conducerea lor precum și
exploatarea și regenerarea lor în conformitate cu principi-
ile unei gospodăriri durabile și multifuncționale.
Această propunere de administrare a pădurilor propri-
etate publică sau privată nu vine în contradicție cu legisla-
ția în vigoare. Proprietarii își exercită dreptul de proprie-
tate în limitele și condițiile legii cu condiția respectării re-
gimului silvic, adică a acelor norme cu caracter tehnic, e-
conomic și juridic referitoare la amenajarea, paza, protec-
ția contra dăunătorilor, exploatarea și regenerarea păduri-
lor în vederea asigurării gestionării lor durabile. Toate o-
bligațiile privind respectarea regimului silvic prevăzute de
Legea 141/1999 pentru proprietarii de păduri se transferă
astfel ocoalelor silvice care administrează aceste păduri.
Legea 141/1999 prevede pentru administrarea
pădurilor proprietate publică a comunelor, orașelor și
municipiilor, precum și a celor proprietate privată indiviză
structuri silvice proprii similare cu cele ale statului. Or
aceste structuri există în prezent, ele urmând să treacă din
subordinea Regiei Naționale a Pădurilor în subordinea
autorității centrale de stat care răspund de silvicultură ca
ocoale de regim silvic și a noilor proprietari constituiți în
asociații cu personalitate juridică. încadrarea cu personal
2
silvic de specialitate se va face de către autoritatea centrală
cu consultarea proprietarilor.
Pentru pădurile proprietate privată (ale.persoanelor
fizice) propunem administrarea lor pe bază de convenție
sau contract de către ocoalele silvice ale R.N.P în raza
cărora se află în prezent aceste păduri sau de ocoalele sil-
vice de regim silvice acolo unde ele pot ji separate prin pre-
luarea unor U.P. existente în prezent. Același mod de
administrare se propune și pentru pădurile proprietate pri-
vată a parohiilor, schiturilor, mănăstirilor, unităților de
învățământ sau a altor persoane juridice
Pentru a compensa o serie de cheltuieli legate de admi-
nistrarea și gospodărirea acestor păduri de care, pe lângă
proprietarii de drept, beneficiază și restul membrilor socie-
tății se propune acordarea unor subvenții de la buget care să
reprezinte 20-50% din costul acestor lucrări așa cum se în-
tâmplă și în țările din vestul Europei (Franța, de exemplu).
Activitatea personalului silvic angajat pentru paza și
gospodărirea pădurilor proprietate publică a unităților ad-
ministrativ teritoriale și proprietate privată a persoanelor
fizice va fi controlată sub raportul regimului silvic de către
autoritatea centrală de stat care răspunde de silvicultură
prin inspectoratele silvice teritoriale și sub raport adminis-
trativ, economic si juridic de către proprietari.
Acest mod de administrare ar face în același timp mult
mai ușoară și mai rapidă trecerea de la actuala adminis-
trare efectuată de către Regia Națională a Pădurilor prin-
tr-o simplă preluare a structurii amenajistice și organi-
zatorice existente de către MAPPM și viitorii proprietari.
Sarcina noastră, a membrilor Societății “Progresul Silvic”,
este aceea de a convinge viitorii proprietari de avantajele
pe care le au pnntr-o administrare și gospodărire unitară
a pădurilor pe baza principiilor științelor silvice jără a le
știrbi cu nimic dreptul lor de proprietate care le permite să
hotărască asupra produselor pe care pădurea le oferă.
Proprietarii trebuie să înțeleagă că acest mod de adminis-
trare este în primul rând în avantajul lor ca proprietari,
prin transferarea tuturor obligațiilor pe care le au (în
această calitate de proprietari) către structura organiza-
torică existentă, și că ei vor dispune după voința lor de pro-
dusele pădurilor pe care le dețin. Numaiprintr-un sistem de
gospodărire unitar pe U.P. ei vor putea obține venituri
anuale permanente și cu continuitate, în funcție de produc-
tivitatea pădurilor pe care le posedă, iar societatea va
putea beneficia de funcțiile de protecție ale pădurilor,
grație gospodăririi lor raționale și durabile.
In cazul în care viitorii proprietari nu vor agrea acest
mod de administrare și gospodărire, fie datorită neîncre-
derii lor în această structură, fie datorită temerii de a li se
limita sau știrbi dreptul de proprietar, fie dintr-un indivi-
dualism și egoism oarecum de înțeles după 50 de ani de
colectivism înrobitor, o altă soluție ar fi aceea de a-și
administra și gospodări pădurile pe bază de contract cu
ocoalele Regiei Naționale a Pădurilor în raza cărora se
află pădurile lor. Acest sistem este practicat în Franța cu
bune rezultate pentru pădurile proprietate publică a
comunelor și orașelor. Și în acest caz, pentru efectuarea
tuturor lucrărilor impuse de o gospodărire rațională și
multifuncțională a pădurilor, societatea beneficiară a
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
funcțiilor de protecție, trebuie să contribuie cu o anumită
cotă de la buget care poate fi de 20-25%, iar uneori chiar
100%, cum este cazul pădurilor supuse regimului-special
de conservare (Tipul II de categorii funcționale).
O a treia variantă de luat în considerare în cazul în care
mai ales proprietarii persoane fizice le vor respinge pe cele
două propuse mai sus, ar fi aceea de a și le administra și
gospodări singuri. Acest mod de administrare și
gospodărire presupune asigurarea unei consultanțe și asis-
tențe tehnice care pot fi asigurate pe bază de contract cu
specialiști atestați de către autoritatea centrală de stat așa
cum se procedează în Franța.
2.	Referitor la gospodărirea pădurilor proprietate pu-
blică și privată
Odată acceptate structurile organizatorice de adminis-
trare a pădurilor proprietate publică sau privată, problema
gospodăririi lor este mult mai ușor de realizat urmând prin-
cipiile de gospodărire și metodele cunoscute și aplicate
până în prezent (continuității, eficacității funcționale, eco-
logic și estetic).
In ce privește bazele de amenajare se impun urmă-
toarele precizări:
Regimul de aplicat va fi, în toate pădurile cu funcții spe-
ciale de protecție și în pădurile cu rol de producție în a
căror compoziție intră rășinoasele, cel al codrului.
Regimul crângului simplu se va admite numai la
pădurile de salcâm și zăvoaie.
Regimul crângului compus, pe nedrept neglijat la noi în
țară, poate fi aplicat în pădurile pure sau amestecate de
cvercinee cu diferite foioase de productivitate inferioară
sau mijlocie întrucât satisface dorințele proprietarilor de a
obține cu continuitate lemn de foc și periodic lemn de con-
strucții sau de gater.
Codrul regulat în corelație cu metoda de amenajare a
claselor de vârstă, nu poate fi aplicat pe suprafețe mici (sub
100 ha) și de aceea, pentru a se aplica, apare necesară con-
stituirea proprietarilor în asociații în care gospodărirea să
se facă pe serii de gospodărire pe bază de amenajamente.
Pentru a se reduce cheltuielile ocazionate de amena-
jarea pădurilor și pentru a asigura o continuitate în proce-
sul de gospodărire, pe cât posibil, se recomandă
menținerea atât a parcelarului existent cât și a unităților de
producție și protecție existente cu actuala distribuție pe
clase de vârstă.
în pădurile montane alcătuite din făgete pure dar mai a-
les în cele amestecate de rășinoase cu fag, codrul grădină-
rit apare ca tratamentul cel mai indicat întrucât unitatea de
aplicare este parcela. In toate cazurile se poale aplica gră-
dinăritul clasic cu parcurgerea an de an a întregii suprafețe
și recoltarea posibilității stabilite în funcție de creșterea și
structura actuală a arboretelor. Acest tratament poate fi
aplicat și în molidișurile pure cu structuri pluriene și relativ
pluriene sau chiar în cele cu structuri relativ echiene, dacă
nu există pericolul de a se produce calamități. Tăierile pe
suprafețe mici pot fi aplicate în U.P. cu arborete pure de
molid, dar numai dacă suprafața minimă a unei U.P.
depășește 100 ha, astfel încât organizarea procesului de
producție să se facă pe principiile metodei clasei de vârstă.
In pădurile în care organizarea producției se face în
codru regulat se vor aplica, după caz, în raport de compo-
ziția arboretelor, tăieri succesive uniforme sau tăieri pro-
gresive, cu perioade de regenerare mari. De asemenea, în
aceste păduri se pot aplica și tăieri cvasigrădinărite (de
codru neregulat în concepția Pro Silva).
în toate pădurile de codru regulat se vor aplica
lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor impuse de
starea, vârsta și structura lor.
Propunerile prezentate mai sus se regăsesc, sub altă
formă, și în publicațiile Academiei Române, din care reți-
nem că varianta optimă din punct de vedere silvic este '‘ges-
tionarea pădurilor restituite foștilor proprietari de către
ocoalele Silvice ale statului ” (V. Giurgiu, 1998). Menționăm
că, în trecut, marele silvicultor român M. Drăcea, președin-
tele Societății “Progresul Silvic" în perioada 1930-1944, a
ținut să precizeze următoarele: “împărțirea pădurii este
moartea ei". Iată de ce noi insistăm pentru asocierea pro-
prietarilor (persoane fizice), căci numai astfel se poate
asigura o gospodărire durabilă a pădurilor.
3.	Referitor la punerea în valoare, exploatarea și va-
lorificarea lemnului
Punerea în valoarea a masei lemnoase din toate păduri-
le, indiferent de modul de administrare, se va face de către
personalul silvic al ocolului care le administrează sau au-
torizat în acest sens, în conformitate cu prevederile ame-
najamentelor silvice și respectarea normativelor tehnice.
Exploatarea arborilor marcați (doborâre, fasonare,
adunat, apropiat, transport) se va face în regie proprie sau
contra cost prin unitățile autorizate.
Valorificarea lemnului rezultat este de competența
exclusivă a proprietarului sau la cerere și a administra-
torului. In toate cazurile masa lemnoasă va fi însoțită de
documentele prevăzute în instrucțiunile privind circulația
lemnului, iar buștenii vor prezenta marca dreptunghiulară
specifică agentului economic care administrează pădurea
sau care exploatează lemnul.
Punerea efectivă în posesie a proprietarilor de păduri
se va face numai după constituirea și organizarea struc-
turilor silvice care vor administra și gospodări pădurile
proprietate publică sau privată. Această operație se va
realiza de către autoritatea centrală care răspunde de
păduri prin unitățile sale specializate pe bază de procese
verbale de predare-primire.
4.	Referitor la finanțarea administrării fondului
forestier
Activitatea de administrare a fondului forestier propri-
etate privată, al persoanelor juridice sau fizice, se asigură
de către proprietari din veniturile realizate prin comer-
cializarea masei lemnoase exploatate și a altor produse ale
pădurilor ce le aparțin.
Pentru sprijinirea proprietarilor de păduri proprietate
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
3
privată, în special persoane fizice, în vederea efectuării unor
lucrări de gospodărire statul va aloca anual de la buget fon-
duri necesare pentru amenajarea pădurilor, refacerea pă-
durilor afectate de calamități naturale, a căilor de transport,
pentru combaterea dăunătorilor, pentru compensarea
pierderilor reprezentând contravaloarea lemnului pe care
nu îl pot recolta datorită restricțiilor impuse de exercitarea
funcțiilor de protecție etc. Cuantumul acestor contribuții se
va stabili prin hotărâri ale Guvernului la propunerea
autorităților publice centrale care răspund de silvicultură.
5.	Referitor la răspunderi și sancțiuni
Conducerea Societății “Progresul Silvic " este de acord
că educația cetățenească și ecologică se poate face prin
convingere, dar și prin constrângere. Prevederile Legii
141/1999 privind contravențiile și infracțiunile la Codul
silvic și alte legi care reglementează regimul silvic sunt
suficient de drastice, și dacă ele vor fi aplicate întocmai, își
vor atinge obiectivul urmărit. Sperăm că sugestiile și reco-
mandările de mai sus să vină în sprijinul celor care vor
redacta regulamentul privind organizarea și funcționarea
structurilor silvice proprii necesare pentru gospodărirea
pădurilor proprietate publică și privată.
Desigur, un rol important îl va avea Direcția Regimului
Silvic din MAPPM cu inspectoratele teritoriale (pe grupe
de Județe) din subordine care trebuie încadrate, prin con-
curs, cu personal de înaltă calificare.
*
în final ne exprimăm acordul cu punctul de vedere al
Guvernului României, exprimat în Strategia Națională pen-
tru Dezvoltare Durabilă*, potrivit căruia o soluție rezo-
nabilă "constă în gestionarea pădurilor private, pe bază de
*A se vedea recenzia semnată de prof. V. Giurgiu în
“Revista pădurilor”, nr. 3/1999, pag. 47-50.
contract, de către ocoalele silvice ale statului sau prin o-
coaleprivate sțrjct controlate de către stat’’”. Același do-
cument menționează corect că “dezvoltarea și gestionarea
durabilă a pădurilor necesită subvenționarea substanțială
de către stat a multor lucrări silvice nerentabile sub raport
economic, dar foarte necesare din punct de vedere e-
cologic, cu deosebire în cazul pădurilor aflate în propri-
etatea persoanelor fizice ". Evident, este vorba despre pă-
durile supuse regimului special de conservare pentru care
nu se reglementează procesul de producție, cum sunt: pă-
durile situate pe terenuri cu pante mari, pe stâncării, pe te-
renuri erodate, în alunecare, la limita superioară de vege-
tație forestieră, în stepă și silvostepă și alte asemenea pă-
duri. Toate aceste păduri nu aduc venituri pentru propri-
etar; în schimb necesită costuri apreciabile pe care doar
statul le poate suporta, căci ele generează servicii pentru
societate în prezent și viitor. Rațional este ca aceste păduri
să fie răscumpărate de către stat, așa cum se practică în
alte țări.
BIBLIOGRAFIE
Giurescu, C„ 1976: Istoria pădurilor românești.
Editura Ceres.
Giurgiu, V. et. al., Protejarea și dezvoltarea durabilă
a pădurilor României. Editura Arta Grafică. București.
Giurgiu, V., 1998: Quo vadis sylva? Academica, anul
VIII, 4 (88), p. 25- 26
I o n e s c u - Ș i ș e ș t i, Gh., 1924: Pădurile comu-
nale și Agricultura. Argus, 20 mai. în Revista pădurilor, nr. 9.
*** Revista pădurilor 1894-1948
»** Legea 2187/1924
*** Ordonanța 96/1998 privind reglementarea regimului
silvic și administrarea fondului forestier național.
*** Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea Ordonanței
Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic
și administrarea fondului forestier.
*** Ofice National des Forets. Paris.
*** Statutul Societății Progresul Silvic.
*** România: Strategia Națională pentru Dezvoltare
Durabilă. Guvernul României, Editura Nova, 1999.
The Administration and Management of Publicly and Privately owned Forests in Romania -
The Progresul Silvic Society's Point of View
Abstract
The Progresul Silvic, the professional, non-govemmental and non-profit society of Romanian forest graduates, is very much con-
cemed with the administration and management of our publicly and privately owned forests in the future. Its statutoțy way of dealing
with such concems is the production of guidelines and recommendations related to the forestry strategy and legislation as well as sil-
vicultura! operations at the național level.
The society agrees with the restitution of forests to the former pre-World War II owners but intends to wam all stakeholders about
the possible effects of such restitution on the administration and management of publicly and privately owned forests. Taking into
account the social obligations of such owners, derived from the protection functions played by forests regardless their ownership type,
they arc obliged to consider such functions when deciding on the way of forest administration and management.
Taking into account such situation, the paper focuses on the establishmenl, organising, and functioning of forests administration
and management structures, and proposes the maintaining of the present structure, with all obvious advantages of this approach. In
such circumstances, the existing forest districts will be divided into three categories:
•	Forests districts under the direct supervision of the Romanian Forest Administration ROMSILVA and managing state forests.
•	Forests districts under the direct supervision of the Romanian Ministry of Waters, Forests and Environmental Protection and
managing publicly and privately forests.
•	Mixed forest districts under the direct supervision of the Romanian Ministry of Waters, Forests and Environmental Protection
and managing state and privately owned forests.
All staff activities at the forest district level, in terrns of application of silvicultura! recommendations and guidelines, will be con-
troîled by the central forest administration using its newly cstablished territorial agencies. In terrns of administrative, economic, and
legislative activities at the forest district level, such control will be performed by the forest owners regardless their type (state, pub-
lic, or private). Last but not least, the paper focuses on the silvicultural interventions (both tending operations and silvicultural Sys-
tems) to be performed in such forests.
Key words; administration and management of publicly andprivately owned forests, restituion offorests to the owners.
4
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Pepiniera Ștefănești - specificul
pedologie și starea de fertilitate
Pepiniera Ștefănești, în prezent în suprafață de 68,0
ha, aflată în administrația I.C.A.S., a fost înființată în
anul 1947, pe locul unor foste culturi pomicole și de zar-
zavaturi. Primul studiu privind condițiile de sol specifice
pepinierei Ștefănești a fost întocmit de către prof. C. D.
Chiriță în anul 1950 și este intitulat “Folosirea rațională
și ameliorarea factorilor staționali în cultura de
pepinieră, la Stațiunea Centrală Miciurin
în anul 1953 același autor împreună cu ing. M.
lonescu, publică lucrarea “Studiul factorilor staționali la
Stațiunea Centrală Experimentală Miciurin’’, în care se
prezintă pe scurt specificul însușirilor fizice (în special
cele referitoare la structură) și chimice ale solurilor din
pepiniera menționată.
Ulterior, în anul 1973, ing. N. Stanciu întocmește o
altă lucrare intitulată “Ghid orientativ asupra factorilor
de producție și a măsurilor de ameliorare în Stațiunea
Ștefănești”, în care se face o succintă caracterizare mor-
fologică a solurilor și se prezintă și un plan cartografic al
solurilor din Stațiunea Ștefănești, însoțit de recomandări
privind necesarul de îngrășăminte chimice.
Așadar, după câteva decenii de la efectuarea primelor
studii asupra solurilor din pepiniera menționată și după
aplicarea unor măsuri de ameliorare sporadică și mai ales
exploatarea intensivă a acesteia, se realizează acest studiu
în scopul stabilirii stării actuale de fertilitate a solurilor.
In vederea atingerii acestui obiectiv principal s-au
efectuat studii de teren privind condițiile de relief și ca-
racteristicile morfologice ale solurilor, s-au prelevat 233
probe de sol care s-au analizat în laborator, pentru pre-
cizarea unor proprietăți fizice și chimice importante.
în acest scop s-au efectuat următoarele determinări:
humusul total (Ht), metoda Tiurin; reacția (pH), în apă;
suma bazelor de schimb (SB), în acid clorhidric n/10,
metoda Kappen; aciditatea totală (Sil), în acetat de pota-
siu 1 n; azotul total (Nt), mineralizare umedă și distilare
(metoda Kjeldahl); fosforul mobil (Pm), în acid citric 1%
și în lactat de calciu; potasiul mobil (Km), în acetat lactat
de calciu; conținutul total de carbonat de calciu, metoda
Scheibler; fracțiunile granulometrice, prin cernere și
pipetare, (metoda KACINSKI); stabilitatea hidrică a
agregatelor, metoda HENIN (modificare ICPA); densi-
tatea aparentă (DA), metoda cilindrilor metalici de volum
cunoscut, la umiditatea momentană a solului; capacitatea
capilară maximă, în cilindri metalici, prin umectate; con-
ductivitatea hidraulică saturală (K), prin infiltrarea apei
sub gradient constant, pe probe nederanjate; activitatea
dehidrogenazică, metoda Casida-Kiss, modificată.
Prin calcul direct sau pe baza folosirii unor ecuații de
regresie s-au mai stabilit: capacitatea de schimb cationic
(T=SB+SH); gradul de saturație în baze (k = —); coefi-
cientul de ofilire (CO-CH x 1,5); capacitatea de apă în
Dr. ing. Constantin ROȘU
Institutul de Cercetări și Amenajări
Silvice București
câmp (CC— 101 0,55A, pentru orizonturile de suprafață),
după GAUCHER și după metoda ICPA); capacitatea de
apă utilă (CU=CC-CO); rezervele potențiale de apă la
CO și CC (m3/ ha).
Pe baza observațiilor de teren, a rezultatelor anali-
zelor de laborator, s-a făcut caracterizarea principalelor
însușiri chimice și fizice ale solurilor și în final diagnoza
succintă a stării de fertilitate a solurilor. Interpretarea
datelor de teren și laborator s-a făcut în conformitate cu
instrucțiunile (metodologiile) I.C.A.S. și I.C.P.A., în
vigoare, potrivite pentru astfel de studii.
I.	Condiții fizico-geografîce generale
1.	Geomorfologie
Pepiniera Ștefănești se situează în partea de sud-
est a Câmpiei Vlăsiei. Relieful pepinierei prezintă o
slabă neuniformitate, caracterizată prin prezența
suprafețelor plane orizontuale și a celor cu caracter
depresionar de diferite forme și mărimi. Astfel, în
cuprinsul pepinierei se disting: suprafețe practic ori-
zontale reprezentând aprox. 2/3 din întinsul
pepinierei; microdepresiuni circulare (crovuri) rela-
tiv adânci; microdepresiuni alungite, mai întinse și
mai puțin adânci; suprafețe în pantă, de racord, din-
tre depresiuni și placore (suprafețe orizontale).
2.	Geologie și litologie
Formațiunile cele mai noi ca vârstă aparțin cuater-
narului. în fundament sunt stratele Frățești de circa 170 m
grosime, urmează complexul marnos, alcătuit dintr-o
succesiune de marne, argile cu intercalați! de nisipuri de
circa 20-25 m, nisipurile de Mostiștea și alte strate de
argile și argile nisipoase de 5-10 m, pietrișurile de
Colentina de 4-8 m și în sfârșit depozitele loessoide de 5-
15 m grosime.
Caracteristică pentru zonă este existența de fapt a
două orizonturi de depozite loessoide separate prin
prezența unei benzi de culoare brună închisă cu nuanța
roșiatică, care reprezintă un sol îngropat asemănător
întrucâtva solului actual. Depozitele loessoide de
suprafață formează și substratul litologie al solurilor.
3.	Climă, hidrologie
Tipul de climat caracteristic, mai ales în cazul pepi-
nierei, este cel continental excesiv. Din punctul de vedere
al zonalității bioclimatice ne situăm la tranziția dintre
zona forestieră de câmpie (mai precis în partea externă a
acesteia) și zona silvostepei. Referindu-ne la datele ge-
nerale climatice (medii mnltianuale) precipitațiile variază
REVISTA PĂDURILOR ® Anul 114 • 1999 • Nr.5
5
în jurul a 540 nun, iar temperatura este de aprox. 10,4°C;
indicele de ariditate (De Martonne) este 26,5.
Mai important de remarcat decât aceste valori medii,
din punct de vedere ecologic și silvicultura!, sunt urmă-
toarele: variația mare a precipitațiilor în cursul anului
(maximum de precipitații lunare se realizează în luna
iunie, iar minimum în luna februarie, dar există impor-
tante și frecvente abateri de la această regulă); caracterul
frecvent torențial al ploilor de vară; perioadele lungi de
secetă și insolație foarte puternică cu caracter de arșiță;
numărul mare de zile de ger (peste 100) și de zile tropi-
cale (peste 40); temperatura maximă absolută de 41,1 °C
și temperatura minimă absolută de -30°C; vânturi pre-
dominante din nord-est (23,2%), urmate de cele din sud-
vest (8,1%); vânturile bat aproape continuu.
Este de subliniat și faptul că în perioada 1982-1993 au
fost rari anii cu o distribuție normală a principalelor ele-
mente climatice. în acest sens, este edificator de compa-
rat anul 1991, când au căzut 826 mm precipitații, tempe-
ratura medie fiind de numai 9,8°C, iar umiditatea
atmosferică, chiar în lunile de vară, de peste 80%, cu anul
1992 când cantitatea de precipitații anuale a fost de
numai 379 mm, temperatura medie de 10,5°C, iar umidi-
tatea atmosferică în lunile de vară a scăzut sub 70%.
Pe lângă influențele pe care aceste fenomene le au
direct asupra vegetației, ele se repercutează puternic
asupra conținutului de apă din sol care adeseori se
apropie sau scade sub coeficientul de ofilire (în primul
rând în solurile cu stare fizică necorespunzătoare).
Apa freatică nu influențează profilul de sol, aceasta
situându-se sub 6-8 m.
Apa din scurgerile de suprafață, în urma drenurilor
executate în anii 1971, nu mai băltește în formele depre-
sionare ale terenului. Mai mult, datorită predominării
terenurilor lipsite de pantă sau cu pante foarte mici, pri-
oritară este circulația pe verticală a apelor din precipitații.
Așadar, unul dintre obiectivele esențiale, în condițiile
pedoclimatice menționate, mai ales pentru buna dezvolta-
re a culturilor din pepinieră, este creșterea capacității de
înmagazinate a apei și de conservare a acesteia în sol, ceea
ce depinde în primul rând de starea fizică a acestuia.
4.	Soluri
în condițiile climatice și litologice menționate, în
arealul la care ne referim, sunt frecvente solurile
aparținând tipurilor brun roșcat și brune roșcat
luvic, în funcție de relief (teren cu pantă ușoară sau
teren orizontal). Este însă de remarcat faptul că din
punct de vedere morfologic solurile respective nu se
încadrează perfect în acest tip, existând unele aba-
teri în ceea ce privește culoarea (croma și valoarea
în orizontul Bt al acestor soluri), ele apropiindu-se
în unele cazuri de cernoziomuri argiloiluviale, în
altele de brune argiloiluviale.
6
în denivelări (microdepresiuni, crovuri) solurile
sunt afectate mai mult sau mai puțin de procese de
levigare (podzolire argiloiluvială) și pseudogleizare,
în aceste cazuri ele încadrându-se în subtipul brun
luvic pseudogleizat.
Orizontul de acumulare a carbonului de calciu
(Cea) în soluri se situează, în funcție de formele dc
relief în care acestea se află, la următoarele adânci-
mi: terenuri orizontale 140-160 cm; terenuri în
pantă 125-140 cm; terenuri ușor denivelate 180-200
cm; terenuri puternic denivelate, peste 200 cm.
Ca aspecte deosebite ce se impun din punct de
vedere morfologic se remarcă următoarele: culoa-
rea, adeseori mai deschisă în orizontul de suprafață
al solurilor, decât în cel imediat inferior; lipsa struc-
turii glomerularc (sau granulare) în orizontul de su-
prafață cu humus; prezența constantă a structurii po-
liedrice medii și mari, adeseori cu caracter angular,
în orizontul situat sub 15-20 cm adâncime; starea de
îndesare înaintată a orizonturilor dc sol sub 20 cm
adâncime (atingând maximum în orizontul argi-
loiluvial Bt, situat de regulă între 50-100 cm).
II.	Principalele caracteristici chimice ale
solurilor
1.	Conținutul de humus
Humusul este constituentul esențial al fertilității
solului (mai ales în cazul pepinierelor), care influ-
ențează puternic procesul de nutriție, unele propri-
etăți fizice importante ale solului (structura, porozi-
tatea, capacitatea pentru apă ș.a.), inclusiv activi-
tatea biologică din sol.
Determinările privind conținutul de humus au
vizat în special partea superioară a solului (primii 40
cm ai profilului de sol), deoarece acest strat are con-
tribuție decisivă în procesul de nutriție al puieților
din pepinieră.
în pepiniera Ștefanești valorile frecvente ale
conținutului de humus din soluri în peste 70% din
cazuri se situează între 2,38 și 2,75% în stratul 0-20
cm și între 1,80-2,30% în stratul 20-40 cm.
Valorile cele mai scăzute ale conținutului de
humus variază între 1,80 și 2,10% în stratul 0-20 cm
și 1,33 și 1,85% în stratul 20-40 cm, și se întâlnesc
de regulă în formele de teren depresionare.
Conținuturi de humus cu valori cuprinse între
3,16 și 4,00% în orizontul 0-20 și 2,25 și 2,93% în
orizontul 20-40 cm sunt puțin frecvente.
Conținutul de humus scade cu adâncimea: în ori-
zontul de tranziție AB se află în jurul a 1,50%, iar în
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 9 1999 • Nr5
orizontul Bt sub 1,40-1,50%.
Referindu-ne la conținuturile de humus cele mai
des întâlnite, acestea sunt cu 0,5 până la 0,7 unități
(aprox: 15-20%) mai mici decât cele existente cu
aprox.40 ani în urmă (C.D.Chiriță și colab. 1950-
1953). în solurile situate în formele microdepre-
sionare diferențele sunt ceva mai mari.
Conținuturile de humus frecvent întâlnite în
solurile pepinierei sunt mai mici decât cele din solu-
rile similare folosite în agricultură, unde media con-
ținutului de humus în stratul arat este de 2,93%
(Vintilă Irina și colab., 1984).
Față de solurile din pădurea de șleau, situată în
apropiere unde conținutul de humus variază între
5,10 și 7,85% în primii 15-20 cm și între 2,40 și
3,20% în stratul 20-40 cm, se poate afirma că de la
luarea în cultură a solurilor din pepinieră și până în
prezent, conținutul de humus a scăzut cu 40-60%,
față de solul "natural” (inițial).
Având în vedere valorile considerate normale
(peste 6%, după Baule și Fricker 1969 sau peste
4,5% după instrucțiunile noastre) pentru solurile din
pepiniere silvice se poate aprecia, în ceea ce privește
conținutul de humus din solurile aparținând
pepinierei Ștefanești, că acesta este scăzut până la
foarte scăzut (excepție unele microzone din solele 6,
7, 8 și mai ales 9 și 28, unde conținutul de humus se
află la nivel mijlociu).
Nivelul actual în general scăzut al conținutului
de humus din solurile pepinierelor menționate
ridică problema stringentă a încorporării de
materie organică în solurile pepinierei, ca o primă
măsură de redresare a stării de fertilitate a acesteia.
2.	Complexul adsorbtiv
2.1.	Reacția solurilor, exprimată prin valorile
pH, arată unele diferențieri importante.
în general, în orizonturile de suprafață, solurile
prezintă reacție slab acidă (valori pH cuprinse între
5,95 și 6,60). Valori ceva mai mari ale pH (6,60-
7,00) se întâlnesc în solele în care s-au încorporat
îngrășăminte organice (chiar sub formă de îngrășă-
minte verzi, cum este cazul solei 10). Este de men-
ționat faptul că spre baza profilului de sol pe măsură
ce ne apropiem de orizontul cu carbonat de calciu
(Cea) pH - ul crește până la valori de 7,5 - 8,4.
Din punct de vedere al reacției se poate spune că
solurile respective se află în domeniu favorabil (în
destul de multe cazuri chiar și în domeniul optim).
2.2.	Conținutul total de baze de schimb (SB)
în cazul pepinierei Ștefanești, solurile prezintă
variație relativ mare a conținutului de baze de
schimb, de la 16 la 31 me/100 g sol în partea supe-
rioară a profilului de sol (0-40cm). Conținutul de
baze de schimb crește treptat cu adâncimea
ajungând la 38-40 me/lOOg sol la baza profilului de
sol (orizontul BC).
Referindu-ne la partea superioară a solurilor,
conținuturi mai mici de baze de schimb (16-24me)
se întâlnesc de regulă în cazul solurilor situate în
microdepresiuni, soluri care prezintă caracter luvic.
în cazul solurilor mai apropiate de tipul tipic (de pe
suprafețele orizontale sau slab înclinate) conținutul
de baze de schimb variază frecvent între 22 și 27
me/100 g sol (valori care se apropie de cele din
solurile de sub pădure, excepție orizontul de
suprafață din solurile de sub pădure, unde conținu-
tul de baze poate să atingă 35-45 me, fiind influ-
ențate de conținutul mare de humus).
Deci, în afara solurilor brun roșcate cu caracter
luvic situate în formele microdepresionare de refief,
celelalte soluri sunt relativ bine aprovizionate cu
baze de schimb.
2.3.	Conținutul de hidrogen de schimb (SH).
în general, conținutul de hidrogen de schimb al
solurilor este cuprins între 2,4 și 3,8 me/lOOg sol,
ceea ce este în strânsă legătură cu conținutul de baze
de schimb (solurile sunt relativ bogate în calciu,
deci mai bine tamponate).
Fără ca aciditatea totală să depășească 5,3 me/100
g sol, variația mai accentuată a acesteia este de-
terminată, atât de procesele pedogenetice (lesivare),
cât și de intervențiile antropice (amendarea cu nisip,
aplicarea de îngrășăminte organice și chimice).
Cu toate acestea, chiar la conținuturi maxime,
aciditatea totală nu ridică probleme deosebite.
2.4.	Capacitatea totală de schimb cationic (T).
Solurile din cadrul pepinierei Ștefanești prezintă
în partea superioară a profilului capacitate totală de
schimb cationic la nivel mijlociu (21-335 me/100 g
sol), datorită în primul rând conținutului relativ ridi-
cat de argilă și mai puțin conținutului de humus (care,
așa după cum s-a amintit, este scăzut). Din aceste
motive, valorile maxime ale capacității de schimb nu
se regăsesc în partea superioară a profilului de sol (și
mai ales în orizontul de suprafață), așa cum se în-
tâmplă în solurile “naturale”, ci în partea inferioară a
profilului, acolo unde și conținutul de argilă este mai
marc. Aceasta este încă o dovadă a rolului din ce în ce
mai redus pe care îl are humusul (datorită conținutul
relativ mic în solurile actuale ale pepinierei) în proce-
sul de adiționare și de schimb de ioni nutritivi.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
7
3.	Substanțele nutritive de bază (N.P.K.)
Este știut faptul că, spre deosebire de pădurea ma-
tură și bine structurată care poate restitui solului cea
mai mare parte din substanțele nutritive consumate,
culturile de pepinieră (mai ales unele specii cum sunt:
salcâmul, plopul, frasinul, paltinul, stejarul ș.a.) sunt
mari consumatoare de substanțe nutritive și nu redau
solului decât extrem de puțin. O cultură de plop sau
frasin în pepinieră, în al doilea și al treilea an de ve-
getație, poate să consume de 4-5 ori mai multe sub-
stanțe nutritive decât arboretul matur. în afară de
aceasta, sistemul radicelar al culturilor de pepinieră
explorează solul pe adâncime relativ mică, iar modul
de intervenție asupra solului poate determina și el
unele disfuncții în procesul normal de nutriție.
3.1.	Conținutul de azot total (Nt)
Dalele privind conținutul de azot total din soluri
evidențiază un lucru deosebit de îngrijorător și
anume: conținutul scăzut și foarte scăzut de azot
total, excepție câteva cazuri (care se încadrează în
categoria mijlocie de asigurare cu azot). Astfel, cele
mai multe dintre solurile pepinierei studiate prezin-
tă conținuturi de azot total sub 0,100% în partea su-
perioară a profilului de sol. în mod frecvent apar va-
lori de 0,080% și rar valori peste 0,110-120% (sola
9 și sola 10), unde au fost culturi de borceag și pro-
babil au fost administrate și îngrășăminte chimice.
Față de conținutul considerat normal (0,150-
0,200%) se poate afirma că practic toate solurile
pepinierei la care ne referim sunt deficitare în azot
(au “carență’’ de azot). Această deficiență de azot
este determinată în primul rând de conținutul scăzut
de substanțe humice și de textura fină, dar așa cum
se va vedea și din starea înaintată de tasare a
solurilor, de destructurarea acestora, de aerația și
permeabilitatea slabă, factori care împiedică sau
reduc activitatea microorganismelor nitrificatoare și
a celor care leagă azotul din aer în compuși asimi-
labili pentru plante. Pe lângă acești factori, după
Borlan Z. și colab., mai pot acționa în sens negativ:
îmburuienarea solului; absența din asolament a cul-
turilor leguminoase perene; a premergătoarelor
neleguminoase; neaplicarea de îngrășăminte natu-
rale și bineînțeles neaplicarea sau aplicarea insufi-
cientă de îngrășăminte minerale cu azot.
3.2.	Conținutul de fosfor mobil (P)
Deficiențe de aprovizionare cu fosfor la plante ti-
nere agricole se manifestă la conținuturi sub 35
p.p.m. (extractabil în acetat-lactat de calciu) după
Borlan Z. și colab. Pentru culturile din pepinierele
silvice se consideră că solurile sunt bine asigurate cu
fosfor asimilabil la conținuturi de peste 100 p.p.m.
(extractabil în acid citric) sau peste 45 p.p.m. (ex-
tractabil în acctat-lactat de calciu, după Gussone H).
Având în vedere aceste niveluri de apreciere a
aprovizionării plantelor cu fosfor, solurile la care ne
referim apar foarte diferit aprovizionate cu fosfor
accesibil, în partea superioară a lor (0-40cm).
Astfel, dintre soiurile pepinierei apar ca având
conținut suficient de fosfor asimilabil cele din
solele: 3%, 4, 5, 6, 9%, 10%, 11, 12, 13, 14%, 15,
24, 28 ceea ce reprezintă aprox. 25-30% din
suprafața totală a pepinierei, restul situându-se sub
limitele normale de aprovizionare.
însușirile solului care înrăutățesc aprovizionarea
cu fosfor, pe lângă reacția alcalină, sunt: textura
fină, destructurarea, tasarea, așezarea șistoasâ,
uscarea solului, temperaturile scăzute ș.a.
3.3.	Conținutul de potasiu mobil (K)
Deficiențe în aprovizionarea plantelor agricole
cu potasiu apar în soluri cu conținuturi sub 80 p.p.m.
potasiu mobil (extractabil în acetat-lactat de calciu),
după Borlan Z. și colab. Solurile pepinierelor silvice
se consideră bine aprovizionate cu potasiu asimi-
labil dacă prezintă conținuturi de peste 100 p.p.m.
(extractabil în clorură de amoniu) (Gussone H.) Alți
autori (Liberoth L, citat de Păunescu C.) consideră
că în aprecierea “mobilității” potasiului în sol tre-
buie să se țină seama și de conținutul de argilă. în
acest sens, în solurile argiloase cu 30-40% argilă
(cum este cazul solurilor studiate) conținutul de
potasiu (extractabil în lactat de calciu) trebuie să
depășească 120-130 ppm pentru ca el să fie accesi-
bil.
Mergând pe această ultimă cifră, care cores-
punde în bună măsură și instrucțiunilor noastre (însă
cu precizarea că extracția potasiului se face în
clorură de amoniu), solurile studiate apar aproape
în totalitate bine asigurate cu potasiu asimilabil.
III.	Principalele caracteristici fizice și
hidrofîzice ale solurilor
1.	Caracteristici fizice
1.1.	Alcătuirea granulometrică (textura)
Solurile pepinierei Ștefănești au specific faptul
că prezintă o uniformitate texturală mai mare în
suprafață decât pe profilul dc sol. Astfel, în general,
solurile sunt lipsite practic de nisip grosier (aceasta
fiind în mod foarte frecvent sub 1%), sunt foarte
sărace în nisip fin, foarte bogate în pulberi (50-60%)
și relativ bogate și în argilă (în mod frecvent conți-
8
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
nutul de argilă este cuprins între 33 și 37%).
Distribuția argilei pe profilul dc sol este influ-
ențată de proporția acestuia în cadrul reliefului. Ast-
fel, solurile dc pe terenurile așezate (practic orizon-,
tale sau cu ușoară înclinare) prezintă o distribuție
mai uniformă a argilei pe profilul de sol, diferența
dintre conținutul maxim și cel minim pe profil fiind
de 5-8% (indicele de diferențiere texturală maxim
este de 1,12). Solurile situate în microdcpresiuni
(covuri) prezintă o diferențiere texturală mai accen-
tuată pe profil (I.d.t. maxim este 1,42), cu conținut
minim de argilă de 28-29% în orizontul eluvial și
conținut maxim de 41% în orizontul Bt.
în ansamblu , solurile se încadrează în categoria
celor cu textură fină și datorită conținutului scăzut
de humus și degradării structurale ele pot fi consi-
derate și soluri grele.
1.2.	Analiza structurală a solurilor.
(Stabilitatea hidrică a agregatelor structurale)
în acest sens, rezultatele de laborator obținute
pun în evidență următoarele:
•	proporția de fracțiuni hidrostabile (mai mare de
0,25 mm) de peste 18-20% influențează în mod po-
zitiv gradul de instabilitate structurală, chiar dacă
dispersia este relativ mare (este cazul solului din
sola 10, unde a fost cultură de borceag, cel al solei
8, cu o fostă cultură de tei și cel al pădurii martor din
apropiere). De fapt, proporția cea mai mare de
fracțiuni hidrostabile (41,1%) se află în orizontul de
suprafață (Am) - al solului din pădure, unde conți-
nutul de humus este de circa 8%. în același sens,
este de reținut și efectul favorabil al culturii de
borceag. Deoarece conținutul de argilă, în cazurile
respective, nu diferă în mod semnificativ, iese în
evidență rolul extraordinar al humusului în crearea
de agregate hidrostabile;
•	în restul cazurilor (solurilor) dispersia fiind
marc și foarte mare și proporția dc fracțiuni hidro-
stabile relativ mică, fapt de altfel caracteristic pen-
tru solurile din pepinieră, indicele de instabilitate
structurală este și el foarte mare și mare, ceea ce re-
prezintă un aspect negativ deoarece favorizează for-
marea crustei.
1.3.	Structura
Structura poate fi considerată ca unul din factorii
importanți care influențează fertilitatea solului,
întrucât de structură depinde în primul rând capaci-
tatea pentru aer a solului (volumul și chiar mărimea
porilor), capacitatea pentru apă și nu în cele din
urmă o serie de reacții chimice importante pentru
nutriție, care se desfășoară în strânsă legătură și cu
activitatea biologică din sol.
Din observațiile efectuate asupra structurii
solurilor rezultă o serie de constatări dintre care cele
mai importante se prezintă în cele ce urmează.
în general, solurile din pepiniera Ștefanești pre-
zintă structură bine dezvoltată, dar degradată în
special în stratul situat sub 15-20 cm adâncime.
Starea de degradare a solurilor este diferită nu
numai în profilul de sol (în funcție de adâncime, de
caracterele intrinseci al orizonturilor pedogcnetice),
dar și în suprafață, în funcție de agrotehnica folosită
(modul de efectuare a pregătirii solului, de măsurile
de ameliorare), de caracterul culturii (specie, vârstă,
desime), de starea de înierbare a solului, de forma
dc relief.
Astfel, solurile cu structura cea mai nefavorabilă
(poliedrica subangulară medie și mare) în partea
superioară a profilului (0-20 și 20-40cm) se întâl-
nesc în microdepresiuni, unde procesele de lesivare
au fost mai active, unde și culturile s-au dezvoltat
mai slab, iar lucrările de întreținere s-au efectuat
mai greu. Acolo unde s-a intervenit cu unele măsuri
de ameliorare (pe cale biologică și chimică - cazul
solei 24) s-a realizat îmbunătățirea structurii (în
prezent aceasta este poliedrică subangulară mică-
medie în primii 20-25 cm și poliedrică subangulară
mică-medie și angulară între 25-40cm).
Solurile din solele cu condiții favorabile de relief
și în care s-a mai intervenit cu lucrări dc ameliorare
prezintă o structură mai favorabilă (subangulară
mică-medie în stratul 0-20 cm și subangulară
medie-mare în stratul 20-40 cm) și sunt cel mult
moderat compacte. De regulă, în asemenea cazuri
conținutul de elemente nutritive (și în special de fos-
for) este mai ridicat și se constată și activitate bio-
logică mai intensă (prezența râmelor).
1.4.	Greutatea volumetrică (densitatea aparentă)
Aceasta reflectă foarte bine starea naturală a
solurilor, precum și caracteristicile originare ale ori-
zonturilor pedogenetice. Astfel, din determinările
făcute la patru niveluri (5-15 cm. 30-35 cm, 60-65
cm și 90-95 cm) în profîlele de sol executate în
cadrul principalelor forme de relief din cuprinsul
pepinierei Ștefanești se constată următoarele: în
general, în stratul de sol 0-15 cm greutatea volume-
trică are valori mici și mijlocii, fiind cuprinse între
0,96 și 1,34 g/cm3; valorile cele mai mici ale den-
sității aparente (0,96-1,05 g/cm3) se înregistrează în
solul cultivat anterior cu borceag; valori relativ mici
(1,11-1,19 g/cm3) se întâlnesc în solurile lucrate
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
9
(culturi de pepinieră întreținute) situate pe terenuri
așezate; valori mijlocii (1,28-1,34 g/cm3) prezintă
solurile din microdepresiuni cu culturi de pepinieră.
Se menționează faptul că în solurile de sub pădurea
de șleau, la același nivel, valorile densității aparente
variază între 0,8 și 1,05 g/cm3; în stratul de sol 20-
40, predominant cu structura poliedrică medie-
mare, valorile densității aparente cresc aproape
brusc în toate solurile, dar există și unele dife-
rențieri semnificative; în solurile de pe terenurile
placore densitățile aparente sunt relativ mici (1,36-
1,49 g/cm3), în timp ce în solurile din microdepre-
siuni lucrate superficial densitățile sunt sensibil mai
mari (1,48-1,54 g/cm3). Valoarea înregistrată în anul
1950 în stratul de sol 25-40 cm era de 1,44 g/cm3.
în solurile de sub pădure, la nivelul respectiv, densi-
tatea aparentă variază între 1,25-1,38 g/cm3; în
stratul de sol 50-70 cm, corespunzător părții supe-
rioare a orizontului argiloiluvial, valorile densității
aparente, deși cresc, cunosc o variație mai mică,
fiind cuprinse între 1,45 și 1,56 g/cm3 și apropiindu-
se în felul acesta de cele din solurile de sub pădure;
în stratul de 80-100cm, corespunzător orizontului
Bt, intervalul de variație al densității aparente este și
mai strâns (1,48-1,58 g/cm3); ies din acest cadru
solurile situate în pantă ușoară care prezintă valori
ale densității aparente ceva mai mici (1,40-1,54
g/cm3), întrucât acestea corespund de fapt orizontu-
lui BC (de tranziție spre orizontul Cea, cunoscut ca
fiind mai afânat de la origine).
în strânsă legătură cu densitatea aparentă, poro-
zitatea totală prezintă valori mari (de regulă peste
55%), de fapt normale pentru stratul de suprafață 0-
15 cm și valori mici (42-45%) în orizonturile infe-
rioare, caracteristice pentru solurile tasatc.
2. Caracteristici hidrofizice
Numite și “constante hidrofizice”, aceste propri-
etăți, mai ales pentru solurile din pepiniere, prezintă
importanță practică deosebită, apa fiind unul dintre
principalii factori ai fertilității.
In cele ce urmează ne vom referi la cele mai
importante proprietăți hidrofizice, care pot crea o
imagine cât mai veridică privind capacitatea de apă
disponibilă a soiurilor.
2.1. Coeficientul de higroscopicitate (CH)
Reprezintă apa de adsorbție și apa de condensare
capilară, apă stabil legată, necedabilă și care depinde
de compoziția granulometrică (în special de conținutul
de argilă), de conținutul de humus. Deoarece con-
ținutul de humus în solurile studiate este foarte mic,
factorul cel mai important, care influențează co-
eficientul de higroscopicitate, este conținutul de argilă.
Determinările efectuate arată că pe lîngă valorile
mari ale CH-ului (peste 7,5-8%), și o distribuție pe
profil conform cu conținutul de argilă, valorile mi-
nime se înregistrează în partea superioară a solurilor
(în orizonturile eluviale sau incipient eluviale), iar
cele maxime (11-12%) în orizonturile Bt (cu
conținut maxim de argilă).
2.2	Coeficientul de ofilire (CO)
Corespunde cu apa strâns legată și reținută în sol
cu o mare putere de menținere (peste 15. at) pe care
sistemul radicelar nu o mai poate absorbi, moment în
care începe ofilirea plantelor. Ca și coeficientul de
higroscopicitate, și coeficientul de ofilire este condi-
ționat de conținutul de argilă și de humus din sol. So-
lurile la care ne referim prezintă coeficienți de ofilire
mari și foarte mari (12-18%), ceea ce înseamnă că
ele rețin o cantitate importantă de apă necedabilă.
2.3.	Capacitatea de apă în câmp (CC)
Spre deosebire de ceilalți doi indici hidrofizici,
capacitatea de apă în câmp depinde și de porozitatea
solurilor (deci de starea de tasare). Valorile capa-
cității de apă în câmp la solurile studiate depășesc
25%, aceasta datorită volumului mare de pori capi-
lari existenți, caracteristici argilelor. Capacitatea de
apă în câmp în orizontul de suprafață este cu 5-10%
sub nivelul înregistrat în solurile de sub pădure
(datorită conținutului redus de humus).
2.4.	Capacitatea de apă utilă (CU)
Reprezintă conținutul maxim de apă disponibilă
pentru plante, atunci când solurile se află “încăr-
cate” cu apă la nivelul capacității de câmp.
Datorită conținutului relativ mare de apă (nece-
dabilă) reținută în orizonturile de sol argiloasc capa-
citatea dc apă utilă are valori mai apropiate de nor-
mal în orizonturile de suprafață (până la 3-40 cm) și
valori mai mici în cea mai mare parte a profilului de
sol. Ca urmare, rezerva potențială de apă disponibilă
în astfel de soluri este relativ mică. Astfel, din cei
aprox. 3700-3800 m3 de apă la hectar, cât pot să
conțină solurile respective la nivelul capacității de
câmp, numai 1400-1700 m3 constituie rezerva de
apă disponibilă, restul fiind reținută în mod stabil
(necedabilă) în aceste soluri cu textură fină.
în solurile de sub pădure cu textură similară, însă
cu conținut mai ridicat de humus, în medie 4-5% în
stratul 0-40 cm, cu structură și porozitate mai favo-
rabile, crește capacitatea de apă utilă în acest strat cu
10
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
120-150 m3/ha.
De fapt, scopul lucrărilor de pregătire corespun-
zătoare a solurilor, de ameliorare a structurii prin
introducerea de materie organică și eventual de
amendamente, este în primul rând creșterea capa-
cității de apă a solurilor, conservarea mai bine a
acesteia, îmbunătățirea regimului de aerație, a
activității microbiologice și desigur, în final, ridi-
carea fertilității solurilor.
2.5.	Conductivitatea hidraulică (K)
Viteza de infiltrație a apei în sol exprimă ușurința
cu care apa pătrunde în sol și dă astfel o imagine
destul de corectă asupra permeabilității solului pen-
tru apă, a posibilității și duratei de timp în care aces-
ta poate înmagazina, în limita “constantelor
hidrofizice“ specifice, cantități diferite de apă.
Determinările efectuate arată clar faptul că perme-
abilități relativ mici (2-5 mm/h) în cazul solurilor din
pepiniera Ștefănești pot să apară chiar la adâncimea
de 15-35 cm, sub această adâncime permeabilitatea
fiind în mod constant foarte mică (sub 0,4 mm/oră).
Nivelul la care apare permeabilitatea minimă
este condiționat atât de tipul de sol, cât și de modul
de pregătire a acestuia, de cultură. Astfel, în solurile
cu caracter luvic, valorile minime ale permeabi-
lității apar la adâncimi mai mici decât în solurile
brun roșcate tipice.
Pentru a ne face o imagine cât mai sugestivă
privind permeabilitatea solurilor studiate se mențio-
nează faptul că în solul brun roșcat de sub pădure
variația pe profil a permeabilității se prezintă astfel:
în primii 40 cm este mare - 20-30 mm/h, sub această
adâncime până către baza profilului scade la 5-7
mm/h (în orizontul Bt) ca apoi să crească iar la 10-
20 mm/h (în orizontul BC).
Desigur, viteza de infiltrație a apei în sol are o
mare importanță, atât în ceea ce privește formarea
rezervei de apă, cât și în ceea ce privește conser-
varea ei. Cu cât apa se infiltrează mai greu și se află
mai aproape de suprafață cu atât ea se poate pierde
mai ușor prin procesul de evaporație.
în ceea ce privește umiditatea solurilor în sezonul
de vegetație este de remarcat faptul că în perioadele
de secetă conținutul de apă al solurilor poate să scadă
până aproape de coeficientul de ofilire sau chiar sub
valoarea acestuia, mai ales în solurile cu caracter
luvic, cu structură puternic degradată, compacte.
IV.	Activitatea biologică din sol
Date fiind posibilitățile restrânse de lucru pentru
REVISTĂ PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr. 5
caracterizarea activității biologice din solurile la
care ne referim s-a recurs Ia determinarea dehidro-
genazei, aceasta fiind și unul dintre indicii relevanți
privind calitatea activității biologice globale (Eliade
și colab. 1983).
Datele obținute arată că în general în solurile din
cuprinsul pepinierei Ștefănești activitatea dehidro-
genazică este mică și de regulă mai scăzută în stra-
tul de sol 20-40 cm, decât în cel de suprafață 0-20
cm. Fac excepție de la aceasta solurile care anterior
au fost cultivate cu plante agricole (păioase) și care
prezintă activitate dehidrogenazică medie.
Activitate dehidrogenazică foarte mare se
întâlnește în orizontul de suprafață al solului din
pădure, aceasta fiind rezultatul în primul rând al
conținutului ridicat de materie organică și desigur al
unei activități biologice intense.
Reacția solurilor (în funcție de care variază pu-
ternic activitatea dehidrogenazică), fiind un dome-
niu restrâns de variație se poate conchide că nivelul
general scăzut al activității dehidrogenazei în
solurile pepinierelor se datorește în principal conți-
nutului redus de materie organică din sol, precum și
unor al ți factori secundari inhibatori (de natură bio-
logi :ă sau fizică).
V.	Concluzii
1.	Din punct de vedere al poziției în zonalitatea
pedoclimatică și bioclimatică, pepiniera Ștefănești
se află în zona solului brun roșcat și în zona
forestieră externă, la tranziție cu silvostepa. în aces-
te condiții predomină procesele pedogenetice
argiloiluviale diferențiate ca intensitate, după forma
de relief (microrelief).
însă, trebuie subliniat faptul că solurile caracte-
ristice pepinierei menționate au suferit puternice
modificări antropice în cei peste 50 de ani, cât timp
au fost exploatate în sistem intensiv, așa încât
încadrarea lor în sistemul actual de clasificare
creează unele dificultăți.
2.	în ceea ce privește principalele însușiri chimi-
ce ale solurilor determinante pentru starea dc fertili-
tate și ne referim în special la conținutul de humus,
conținutul de azot, și în parte și la conținutul de fos-
for, acestea se află la nivel minim și nu pot asigura
o nutriție corespunzătoare a plantelor: conținutul
de humus în stratul de suprafață al solului (0-20 cm)
este redus (2,38-1,75%, față de circa 4%, cât se con-
sideră normal); conținutul de azot total, în cele mai
multe cazuri, este redus și foarte redus, fiind cuprins
11
între 0,080 și 0,100% față de 0,200%; conținutul de
fosfor mobil, în mai mult de jumătate din cazuri,
apare de asemenea redus, având valori sub 20-35
ppm, față de 45 ppm.
3.	Referitor la însușirile fizice și hidrofizice ale
solurilor acestea sunt în cea mai mare parte puțin
favorabile și nefavorabile: textura solurilor este
luto-prăfoasă sau luto-argilo-prăfoasă în partea
superioară a profilului și luto-argiloasă, luto-argilo-
prăfoasă sau argilo-prăfoasă imediat sub 40-50 cm
(solurile sunt foarte sărace în nisip fin și foarte
bogate în pulberi); structura în cea mai mare parte
a cazurilor, este degradată (poliedrică angulară
medie-mare), sub nivelul de 20-25 cm; stabilirea
hidrică a microorganismelor structurale este mică,
ceea ce favorizează formarea crustei; greutatea vo-
lumetrică (densitatea aparentă) cunoaște o creștere
bruscă în stratul de 20-40 cm (unde atinge valori de
peste 1,40 g/cm3, față de 1,15-1,25 g/cm3 cât este
normal); permeabilitatea solurilor este relativ mică
(2-5 mm/h), în stratul 15-35 cm, și foarte mică, față
de 15-20 mm/h, cât este normal; coeficienții de ofi-
lire au valori mari și foarte mari (12-18%), ca
urmare a conținutului relativ ridicat de argilă, ceea
ce determină reținerea sub formă necedabilă a unei
importante cantități de apă pătrunsă în sol.
4.	Activitatea biologică din sol, determinată prin
testul dchidrogenază, este redusă, excepție fac
solurile în care s-au tăcut culturi de borceag și au
fost lucrate corespunzător agrotehnic.
5.	Factorii cei mai importanți care determină
starea generală puțin favorabilă a fertilității solurilor
din pepiniera Ștefanești sunt de natură fizică și se
referă la structura defectuoasă a solurilor, la starea
înaintată de tasare a acestora (sub adâncimea de
20-30 cm), care influențează în mod negativ capa-
citatea de apă a solurilor, conservarea acesteia în
sol, acrația ș.a., și de natura chimică, în acest sens
fiind de menționat conținutul redus de materie
organică (humus) și aprovizionarea slabă, în spe-
cial cu azot și chiar cu fosfor.
6.	Măsurile de ameliorare ce s-au întreprins
(îndeosebi în perioada 1955-1975) s-au estompat ca
efect, solurile evoluează în direcție negativă cel
puțin din punctul de vedere al conținutului de
materie organică (humus) și al stării fizice.
In esență, sunt necesare măsuri ferme și susținute
dc ameliorare care constau, în principal, din scarifi-
carc (pe cât posibil în două sensuri), arături adânci
corespunzătoare, pentru spargerea hardpanului,
încorporare de îngrășăminte organice și aplicarea de
îngrășăminte minerale în special cu bază de azot și
fosfor, practicarea asolamcntului ș.a.
BIBLIOGRAFIE
Bor) an Z. și colab., 1992: Diagnosticarea stării nega-
tive în vegetație cauzate de insuficiență sau excesul elementelor
nutritive, M A A-AS AS, Editura Tehnică Agricolă.
Chiriță C., I o n e s c u M., 1953: Studiul factorilor
staționeali la Stațiunea Centrală Experimentală Miciurin,
Studii și Cercetări ICES voi XIII, București.
E 1 i a d e Gh., Ghinca L., Ștefanic Gh., 1983:
Razele biologice ale fertilității solului. Editura CERES,
București.
Gussone H., 1964; Faustzahlen fur Dungung im
Walde, BIV Bayerischer Landwirstschaftsverlag, Munchen.
Păunescu C., 1975: Soluri forestiere, Editura
Acadmiei RSR, București
Stanciu N., 1973: Ghid orientativ asupra factorilor de
producție și ameliorare a stațiunii Ștefanești, Manuscris,
I.C.A.S. București.
T e o d o r u O., 1978: Modificări microstructurale în sol
sub influența măsurilor ameliorative, Editura CERES,
București.
Vintilă Irinași colab., 1984: Situația agrochimică
a solurilor din România, Editura CERES București.
*	**, îndrumări tehnice în silvicultură - Pepiniere, MEFMC
București.
*	**, Sistemul român de clasificare a solurilor, MAIA-
ASAS București.
*	**, Metodologia elaborării studiilor pedologice, voi.III,
ICPA București
The pedological specific and fertility degree in Ștefanești Nursery
Abstract
In the work presented the principal soils characteristic to the nursery which belong to the types: reddish brown, luvic reddish
brown and pseudogleyed luvic brown.
After near 5 decades of intensive exploitation of the nursery, without a strict application of the amclioration maps is find that
important deficiencies in which concems the physical propertics of the soils, the structure degradation, settling/compaction, the per-
meability and water / holding capacity depression and others, as wcll of the Chemical properties (the depression of the humus content,
of the nitrogen and phosphorus content).
The bring to normal measures of the fertility degree arc following to begin with the increase of the organic matter în soil content
(through the organic fertilizers application), as well the proper tillage and the crop rotation.
Key wqrds: soil, nursery, intensive exploitation, structure degradation, fertility degree.
12
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 0 Nn 5
Evoluția dăunătorilor din pădurile
României, în anii 1997 și 1998 (1)
Adam SIMIONESCU
în anii 1997 și 1998 pădurile din România au
fost afectate de dăunători în procent de 28%. Măsu-
rile de protecție nu s-au impus însă decât pe 9,2-
13,2% din suprafață și anume în cazul culturilor și
arboretelor forestiere atacate dc dăunători biotici,
îndeosebi insecte. Așa cum se prezintă sintetic si-
tuația fitosanitară pe acești ani în tabelul 1, rezultă
că predomină factorii biotici în raport cu cei abioti-
ci. Dintre dăunătorii biotici, ponderea o au insectele
(92,5-93,3%), mai ales datorită formării unor gra-
dații ale insectelor defoliatoarc care s-au depistat pe
suprafețe însemnate. De subliniat însă că, atât insec-
tele, cât și unii paraziți vegetali, în bună parte pre-
zintă o intensitate slabă și foarte slabă, intensitățile
mijlocie și puternică fiind mult mai scăzute. în
schimb, în privința factorilor abiotici, predomină ac-
țiunea vântului prin doborârea și ruperea arborilor,
cât și efectele poluării asupra vegetației forestiere.
Tabelul 1
Dăunători ai vegetației forestiere în anii 1997 și 1998.
(Pests of the vegetation during 1997 and 1998)
Dăunători	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slab, f.slab	mijlociu	puternic, f. puternic
Biotici	1997	1489,3	82,5	72,7	14,1	13,2
	1998	1410,1	79,0	78,4	12,4	9,2
Insecte	1997	1377,2	92,5	73,0	13,0	14,0
	1998	1315,0	93,3	80,0	11,0	9,0
Paraziți vegetali	1997	99,9	6,7	67,3	28,8	3,9
	1998	84,9	6,0	57,0	29,5	13,5
Mamifere rozătoare	1997	12,2	0,8	81,7	16,4	1,9
	1998	10,2	0,7	80,7	13,9	5,4
Abiotici	1997	315,4	17,5	42,7	26,8	30,5
	1998	373,8	21,0	45,0	21,0	34,0
Total	1997	1804,7	28,6	67,4	16,4	16,2
	1998	1783,9	28,3	71,4	14,1	14,5
1.	Dăunătorii biotici
Acest grup de dăunători este reprezentat de
insecte, paraziți vegetali și mamifere rozătoare.
1.1.	Insectele sunt cele mai răspândite organisme
animale (tabelul 2), atât în culturile tinere, cât mai
ales în arborete. în schimb, intensitatea infestării
acestora în procent mai ridicat a fost slabă și foarte
slabă, fiind mai scăzută, mijlocie și puternică.
1.1.1.	Insectele care atacă rădăcina, tulpina și
mugurele, în majoritate au produs atac slab și foarte
slab (tabelul 3).
Hylobius abietis L., realizează o creștere a
suprafețelor ocupate cu plantații de rășinoase, în
special de molid. Aceste creșteri în proporție de
80% au loc în zonele calamitate de vânt din 5/6
noiembrie 1995 și plantate în ultimii ani, în raza
direcțiilor silvice Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe
și Târgu Mureș. în aceste direcții infestarea cul-
turilor silvice cu Hylobius abietis raportat la total
suprafață pe țară a fost de 44%.
Tabelul 2
Insecte dăunătoare. (Pest insects)
Dăunătorul	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slab, f.slab	mijlociu	puternic, f,puternic
Insecte de rădăcină, tulpină, mugure	1997	7,2 .	0,5	65,9	18,8	15,3
	1998	7,4	0.6	54,0	28,0	18,0
Insecte xilofage	1997	19,4	1.4	41,0	47,0	12,0
	1998	22,1	1,7	51,0	27,0	22,0
Omizi defoliatoarc și miniere	1997	911,7	66.2	73,9	9,2	16,9
	1998	817,9	62.1	86,8	7,7	5,5
Gândaci detbliatori	1997	102,5	7,5	91,2	6,2	2,6
	1998	104,0	7,9	92,0	6,0	2,0
Insecte sugătoare și galicole	1997	18,4	1,3	87,1	12,1	0,8
	1998	17,8	1,4	86,0	13,0	1,0
Insecte ale fructificatei	1997	19,7	1,4	50,3	42,4	7,3
	1998	32,7	2,5	65,0	32,0	3,0
Insecte de scoarță (Ipidae)	1997	298,3	21,7	67,0	22,8	10,2
	1998	313,1	23,8	61,3	18,7	20,0
Total	1997	1377,2	-	73,0	13,0	14,0
	1998	1315 n	-	80.0	110	90
Tabelul 3
Insecte de rădăcină, tulpină, mugure. (Insects of root,
stern, bud)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slab, f.slab	mijlociu	puternic, f. puternic
Hylobius abietis	1997	4,3	59,7	67,2	20,2	12,6
	1998	5,3	71,6	46,0	32,0	22,0
Larve de cărăbuș	1997	2,2	30,5	55,4	20,0	24,6
	1998	1,5	20,3	68,0	22,0	10,0
Rkyacionia buoliana	1997	0,1	1,4	100	-	-
	1998	0,1	1,3	100	-	-
Hylasies sp.	1997	0,3	4,2	92,4	2,7	4,9
	1998	0,3	4,1	82,0	9,0	9,0
Tanymecus sp.	1997	0,2	2,8	83,1	16,9	•
	1998	0,1	1.4	94,0	6,0	-
Alte specii	1997	0,1	1,4	98,2	1,8	-
	1998	0,1	1,3	65,5	34,5	-
Total	1997	7,2	-	65,9	18,8	15,3
	1998	7.4	-	54.0	28.0	18.0
De fapt, în raza Direcției Silvice Miercurea Ciuc
atacul trombarului a fost de 21,5%, la Suceava
20,6%, la Târgu Mureș 12,4% și la Sfântu Gheorghe
10,3%. Totodată s-a înregistrat și o creștere a inten-
sității atacului puternic și foarte puternic reprezen-
tând 22% în 1998, față de 12,6% în 1997. Atacurile
intense au fost la direcția Miercurea Ciuc - ocoalele
Izvorul Mureșului, Homorod, Gheorghieni,
Sânmartin, Zetea etc., direcția Sfântu Gheorghe -
ocoalele Sânzieni, Comandău, Covasna, direcția
Târgu Mureș - ocoalele Sovata, Fâncel, Lunca
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 9 Nr.5
13
Bradului, Răstolnița etc., direcția Suceava - ocoalele
Cârlibaba, Panaci, Doma Candrenilor etc.
Măsurile de prevenire a înmulțirii dăunătorului
Hylobius abietis au constat din cojirea cioatelor, amâ-
narea parchetelor de la împăduriri cu cel puțin doi ani,
curățirea corespunzătoare a suprafețelor de plantat,
incendierea în timpul iernii a unor parchete. Toate
acestea au asigurat limitarea creșterii și extinderii
nivelului populației insectei respective. în combaterea
dăunătorului s-au folosit cu mult succes scoarțele to-
xice, tratate cu Sinoratox 5G, Sinolintox 10G, după ce
în prealabil s-au pensulat cu melasă, cât și alte insec-
ticide similare instalate în mai multe serii. în toamnă,
când s-a depistat atacul de maturare al adulților tineri
de Hylobius abietis, s-a procedat la stropirea indivi-
duală a puieților cu Decis, Karate etc. (0,1-0,5%).
Hylastes cunnicularius și Hylasies ater s-au
menținut la același nivel. Prezența acestor dăunători
mai mult s-a semnalat în raza ocoalelor din direcți-
ile silvice Alba lulia, Miercurea Ciuc, Suceava.
Pentru combaterea acestor insecte, din plantațiile de
molid s-au folosit cu succes cojile toxice instalate
pentru Hylobius abietis, cât și parii cursă.
Larvele de cărăbuși (Melolontha sp.) s-au depis-
tat pe suprafețe restrânse, mai mult în terenurile des-
tinate împăduririlor. Suprafața pe care s-a semnalat
prezența larvelor de cărăbuș este în descreștere,
inclusiv intensitatea atacului. Infestări mai însem-
nate au avut loc în raza unităților silvice Craiova,
Târgoviște, Brașov, Deva, Târgu Mureș etc.
Măsurile de prevenire și combatere au constat din
lucrări agro-tehnice, cât și chimice prin tratarea
puieților și gropilor cu diverse insecticide etc.
Rhyacionia buoliana Schiff s-a semnalat în cul-
turi de pin silvestru pe suprafețe restrânse, mai mult
în raza direcțiilor Târgu Mureș, Cluj (Zalău) etc.
Prin recoltarea și distrugerea mugurilor atacați s-a
prevenit extinderea dăunătorului, Tanymecus
dilaticolis și Tanymecus palliatus s-au depistat spo-
radic în unele plantații de salcâm, cât și în cazul
puieților de salcie din răchitării, mai mult la
Constanța, dar și la Suceava, Râmnicu Vâlcea etc.
Combaterea acestor dăunători s-a efectuat cu
Sinoratox 5G, Sinolintox 10G etc.
Alte specii identificate au fost Lepyrus palustris
prin atacul produs de larve la butașii de salcie în
curs de înrădăcinare, cât și pe rădăcinile acestora din
răchitării precum și Otiorrhynchus niger care a
vătămat puieții de molid.
1.1.2.	Insecte xilofage (tabelul 4)
Cerambyx cerdo L., frecvent s-a semnalat în
14
Tabelul 4
Insecte xilofage. (Xilophage insects)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slab, f.slab	mijlociu	puternic, f.putem ic
Cerambyx cerdo	1997	13,6	70,1	28,9	58,7	12,4
	1998	13,5	61,1	49,0	40,0	11,0
Trypodendron lineatum	1997	2,0	10,3	44,9	31,3	23,8
	1998	4,4	19,9	25,0	o	70,0
Cryptorrhynchus lapathi	1997	2,1	10,8	74,5	22,1	3,4
	1998	2,0	9,1	80,0	17,0	3,0
Paranthrene tabaniformis	1997	0,1	0,5	100	-	-
	1998	0,7	3,2	100	-	-
Saperda populnea	1997	0,2	1,0	94,2	4,1	1,7
	1998	0,3	1,4	99,0	1,0	-
Saperda carcharias	1997	0,2	1,0	100	-	-
Xyleborus monographus	1997	0,3	1,6	100	-	-
	1998	0,2	0,9	100	-	-
Rhabdophaga salicîperda	1997	0,4	2,1	87,2	0,2	12,6
	1998	0.4	1,8	82,0	-	18,0
Zeuzera pyrina	1997	0,1	0,5	100	-	-
	1998	0,1	0,5	59,0	41,0	-
Cossus cossus	1997	0,3	1,6	100	-	-
	1998	0,3	1,6	100	-	-
Agrilus suvorovi populneus	1998	0,1	0,5	7,0	-	93,0
Alte specii	1997	0,1	0,5	45,0	25,0	30,0
	1998	0,1	0,5	98,5	1,5	-
Total	1997	19,4	-	41,0	47,0	12,0
	1998	22.1	-	51.0	27.0	22.0
cvercinee cu fenomen de uscare, mai afectate fiind
gâmița din zona Craiova, cât și alte specii de stejar
din direcțiile Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Deva etc. în
bună parte atacul a fost slab, foarte slab și mijlociu,
mai puțin puternic și foarte puternic. îmbunătățirea
în ultimul timp a stării de sănătate a pădurilor de ste-
jar s-a datorat în bună parte și ameliorării regimului
hidric din pădurile respective. Lemnul de rășinoase
a fost atacat de Trypodendron lineatum Oliv., mai cu
seamă cel situat în locuri cu exces de umezeală. Pre-
ventiv, materialul lemnos infestat de acest dăunător
s-a evacuat și depozitat cu aerisire în locuri însorite,
în unele depozite s-au aplicat și tratamente chimice
repetate cu 0,1 1 insecticid la 1 m3 lemn cu condiția
ca acesta să fie la peste 50 m de vreo sursă de apă.
Volum mai mare de lemn atacat de Trypodendron
lineatum s-a găsit la direcțiile silvice Suceava,
Bistrița Năsăud, Ploiești, Miercurea Ciuc etc.
în răchitării s-a constatat frecvent prezența trom-
barului Cryptorrhynchus lapathi L., fiind necesare
intervenții pe cale chimică cu Decis, Karate, Eka-
lux, Pyrinex etc., pentru a evita vătămarea nuielelor
care ar fi dus la declasarea calitativă a acestora.
Culturile de plop euramencan, pe suprafețe rela-
tiv mici au fost infestate de Paranthrene tabani-
formis Rott., Saperda populnea L., Saperda car-
charias L., iar cu totul izolat Oberea oculata,
Aegeria apiformis, Lamia textor. La fel, în diverse
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nn 5
culturi și arborete forestiere, mai ales în sălcii,
plopișuri, frasin, stejar etc. s-au mai semnalat
Cossus cossus L., Zeuzera pyrina L., Rhabdophaga
saliciperda Duff, Xyleborus monographus, Agrilus
suvorovi populneus etc.
în rășinoase, în afară de Trypodendron lineatum
s-au mai identificat Tetropium castaneum L., Mono-
chamus sp., Callidium violaceus, Urocerus gigas L.,
Criocephalus rusticus L. etc.
Exceptând dăunătorii Cryptorrhynchus lapathi și
mai puțin Trypodendron lineatum, la restul xilofagi-
lor menționați, lucrările de protecție au constat din
extragerea și valorificarea imediată a exemplarelor
atacate.
1.1.3.	Omizi defoliatoare și miniere
Așa cum rezultă din tabelul 5, omizile defolia-
toare și miniere s-au înmulțit pe o suprafață însem-
nată - 911,7 mii ha în 1997 și 817,9 mii ha în 1998;
în majoritate acestea sunt la foioase - 99,6%, respec-
tiv 99,7%.
în schimb intensitatea infestărilor a fost Omizi
Transilvaniei, Dobrogea, Banat sau Vestul
Transilvaniei. Au fost preferate speciile Quercus
petraea, Q;pedunculata, Q.frainetto, Q.pedun-
culiflora, Q.pubcscens.
Așa cum s-a mai menționat, infestările de Tortrix
viridana s-au localizat mai mult în partea de sud a
țării, respectiv în raza direcțiilor Pitești, Râmnicu
Vâlcea, Târgoviște, Târgu Jiu, Ploiești etc., dar și în
cele din Moldova, Botoșani, Bacău, Focșani etc., mai
puțin în Transilvania - Sf. Gheorghe, Târgu Mureș
sau Dobrogea - în Tulcea. Elementele de prognoză
ale acestui defoliator indică menținerea gradațiilor pe
suprafețe însemnate, însă de intensitate scăzută.
Geometridae sp., sunt destul de răspândite, însă
predomină intensitățile slabe și foarte slabe (95,2-
96%), pe câtă vreme intensitățile mijlocii, puternice
și foarte puternice sunt mult scăzute. Dintre aceste
specii, pondere însemnată are Operophtera brumata
L., mai scăzută având-o Erannis defoliaria CI.,
Tabelul 5
defoliatoare și miniere. (Defoliator insecta)
redusă, ponderea având-o infestările slabe
și foarte slabe, cele mijlocii, puternice- și
foarte puternice fiind scăzute. In compo-
ziția specifică a defoliatorilor, majoritatea
o au speciile Tortrix viridana, Geometridae
și Lymantria dispar (96,5-97,0%). Acestea
în bună parte se găsesc în arealul cverci-
neelor. Potrivit datelor din tabelul 6 privind
răspândirea defoliatorilor pe zone
geografice, reiese că defoliatorii respectivi
au preferat formațiile forestiere situate în
Câmpia Română, dealurile subcarpatice ale
Munteniei și Olteniei, cât și Podișul
Moldovei. Mult mai puține infestări ale
acestor defoliatori s-au semnalat în
Dobrogea și Podișul Transilvaniei, cât și în
Câmpia de Vest a Transilvaniei sau Banat.
Tortrix viridana L. s-a depistat pe o
suprafață însemnată, reprezentând 40,2-
49,1 % din total defoliatori (tabelul 5). Din
fericire infestările puternice și foarte puter-
nice sunt scăzute (2-9%), iar mijlocii (10-
10,7%) - ceea ce înseamnă intervenții
chimice sau biologice limitate. Din tabelul
6 rezultă că infestările de Tortrix viridana
în majoritate au avut loc în cvercineele si-
tuate în dealurile subcarpatice ale
Munteniei, Olteniei și -Moldovei, cât și
Câmpia Română. Pc suprafețe mai mici
acest dăunător s-a semnalat în Podișul
Specia	Anul	mii ha	%	slab, f.slab	mijlociu	puternic, f. puternic
Tortrix viridana	1997	366,9	40,2	80,3	10,7	9,0
	1998	401,2	49,1	88,0	10,0	2,0
Geometridae sp.	1997	239,5	26,3	95,2	3,7	1,1
	1998	240,7	29,4	96,0	2,0	2,0
Lymantria dispar	1997	278,2	30,5	48,6	10,3	41,1
	1998	147,1	18,0	74,0	9,0	17,0
Malacosoma neustria	1997	1,8	0,2	88,5	7,1	4,4
	1998	1,9	0,2	91,0	5,0	4,0
Parectopa robiniella	1997	13,6	1,5	24,6	49,7	25,7
	1998	14,9	1,8	24,0	16,0	60,0
Drymonia ruficornis	1997	1,4	0,2	100	-	-
	1998	1,4	0,2	100	-	-
Eanas chlorana	1997	0,6	0,1	86,9	12,4	0,7
	1998	0,5	0,1	82,0	16,0	2,0
Euproctis chrysorrhoea	1997	1,0	0,1	89,4	2,6	8,0
	1998	1,8	0,2	89,0	10,0	1,0
Thaumaetopoea processionea	1997	0,6	0,1	100	-	
	1998	0,8	0,1	100	-	-
Orthosia cruda	1997	1,8	0,2	100	-	-
	1998	1,8	0,2	100	-	-
Hyponomeuta rorellus	1997	0,9	0,1	94,2	5,8	-
	1998	1,1	o,l	76,0	24,0	-
Hyphantria cunea	1997	0,4	-	60,0	40,0	-
	1998	0,2		71,0	29,0	-
Ăpethymus abdominalis	1997	0,5	0,1	-	-	100
	1998	1,5	0,2	-	-	ioc
Py^aera anastomosis	1997	0,2	-	100	-	-
	1998	0,2	-	100	-	■
Phalera bucephala	1997	0,1	-	100	-	-
Alte specii	1997	0,1	-	100	-	*
	1998	0,2	0,1	100	-	-
Total foioase	1997	907,6	99,6	73,8	9,2	17,0
	1998	815,3	99,7	86,9	7,6	55
Semasia rufimitrana	1997	3,8	0,4	100	-	-
	1998	2,1	0,3	100	-	-
Neodiprion sertifer	1998	0,4	-	20,0	72,0	8,0
Alte rășinoase	1997	0,3	-	34,0	33,0	33
	1998	0,1		100	-	
Total rășinoase	1997	4,1	0,4	95,2	2,4	2,4	
	1998	2,6	0,3	59,7	31,4	8,9
TOTAL RĂȘINOASE+ FOIOASE	1997	911,7	-	73,9	9,2	16,9
	1998	817.9	-	86.8	7.7	5.5
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
15
Tabelul 6
Răspândirea omizilor defoliatoarc. (Spread of defoliator insects)
Specia	Anul	Mii ha	%	Răspândirea geografică a defoliatorilor						
				Câmpia Română Muntenia Oltenia	Dealurile Subcar- patice Muntenia Oltenia	Podișul Moldovei	Podișul Transil- vaniei	Câmpia de Vest	Dobro gea	Banat
Tortrix viridana	1997	366,5	40,2	19,0	36,6	25,7	9,4	1,4	6,5	1,4
	1998	401,2	49,1	22,7	31,0	28,5	8,0	0,5	7,0	2,3
Geometridae sp.	1997	239,5	26,3	18,9	39,0	18,7	7,7	2,4	9,1	4,2
	1998	240,7	29,4	20,1	30,2	25,9	7,1	1,6	12,6	2,5
Lymantria dispar	1997	278,2	30,5	44,9	18,9	2,3	0,7	8,5	23,1	1,6
	1998	147,1	18,0	41,4	21,0	3,5	1,1	10,4	19,5	3,1
Malacosoma neustria	1997	L8	0,2	100	-	-	-	-	-	-
	1998	1,9	0,2	100	-	-	-	-	-	-
Parectopa robiniella	1997	13,6	1,5	82,3	-	17,7	-	-	-	-
	1998	14,9	1,8	66,0	19,1	14,9	-	-	-	-
Drymonia ruficornis	1997	L4	0,2	100	-	-	-	-	-	-
	1998	L4	0,2	100	-	-	-	-	-	-
Earias chlorana	1997	0,6	0,1	20,5	14,2	51,6	6,7	-	7,0	-
	1998	0,5	0,1	16,3	..	57,7	7,0	1,1	9,2	-
Euproctis chrysorrhoea	1997	1,0	0,1	-	-	20,5	-	47,6	-	31,9
	1998	1,8	0,2	-	-	23,5	22,7	14,0	-	39,8
Thaumaetopoea processionea	1997	0,6	0,1	-	-	-	100	-	-	-
	1998	0,8	0,1	-	-	-	100	-	-	-
Orthosia cruda	1997	1,8	0,2	100		-	-	-	-	-
	1998	1,8	0,2	100	-	-	-	-	-	-
Hyponomeuta rorellus	1997	0,9	0,1	64,2	-		-	-	35,8	-
	1998	1,1	0,1	43,4	-	-	-	-	56,6	-
Hyphantria cunea	1997	0,4		4,7	-	74,7	20,0	-	0,6	-
	1998	0,2	-	8,2	-	55,5	34,5	-	1,8	-
Apethymus abdominalis	1997	0,5	0,1	-	-	100	-	-	-	-
	1998	1,5	0,2	-	-	100	-		-	-
Pygaera anastomosis	1997	0,2	-	38,9	-	-	-	-	61,1	-
	1998	0,2	-	38,4	-	-	-	-	61,6	-
Alte specii	1997	0,2	-	38,7	-	13,8 ■	4,0	17,8	25,7	-
	1998	0,2	0,1	49,6	11,5	17,1	5,6	13,2	3,0	-
Total foioase	1997	907,6	99,6	28,1	31,0	16,4	6,2	3,9	12,2	2,2
	1998	815,3	99,7	26,5	28,3	22,9	6,4	2,6	10,8	2,5
Semasia rufimitrana	1997	3,8	0,4	-	-	-	100	-	-	
	1998	2,1	0,3	-	-	-	100	-	-	-
Neodiprion sertifer	1997	0,3	-	-	-	100	-	-	-	-
	1998	0,4	-	-	-	100	-	-	-	-
Alte râșinoase	1998	0,1	-	-	3,0	13,7	3,0	80,3	-	-
Total râșinoase	1997	4,1	0,4	-	-	41,4	58,6	-	-	-
	1998	2,6	0,3	-	0,1	15,6	82,2	2,1	-	-
TOTAL RĂȘINOASE+ FOTOASE	1997	911,7	-	28,0	30,8	16,6	6,4	3,8	12,2	2,2
	1998	817,9	-	26,5	28,2	22,9	6,6	2,6	10,8	2,4
Er.marginaria F., Er.aurantiaria Hb., Er.leu-
cophaearia Schiff., Colotois (Himera) pennaria L.,
Alsophila aescularia Schiff,, Phigalia pedaria F.
etc. S-a observat că s-au stins natural gradațiile
cotarului Semeothisa alternaria Hb. (Macaria alter-
nata Den et Schiff) în salcâmete.
Cotarii au preferat cvercineele, dar fiind polifagi
s-au găsit în aceeași măsură și pe carpen, tei, paltin și
alte esențe. Așa cum se observă în tabelul 6, răspân-
dire mai mare au avut cotarii în formațiunile fo-
restiere localizate din dealurile subcarpatice ale
Munteniei și Olteniei, dar și Moldovei și Câmpia Ro-
mână. în bună parte speciile de Geometridae s-au su-
prapus cu Tortrix viridana. Zonele mai populate au
fost Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Pitești, Drobeta-
Tumu Severin, Buzău, Botoșani, Ploiești, Bacău,
Giurgiu, Tulcea etc. Caracteristicile gradației co-
tarilor arată menținerea populațiilor la același nivel.
Lymantria dispar L. s-a depistat pe suprafețe în-
semnate, mai cu seamă în Câmpia Română - Craio-
16
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr 5
va, Giurgiu, București, Slatina, Alexandria, Brăila
etc., dar și în dealurile Munteniei, Olteniei - Râmni-
cu Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin etc.,
precum și în nordul Dobrogei - Tuicea etc. Acest dă-
unător a infestat mult mai puțin pădurile din Moldo-
va, Transilvania sau Banat. Au fost preferate cverci-
neele, dar deopotrivă a infestat și arborete de sal-
câm, fără a produce defolieri, cât și în plop, salcie
etc. De subliniat că Lymantria dispar în 1997, în pă-
durile din sudul și nordul Dobrogei, a format gra-
dații însemnate - găsindu-se în faza creșterii nume-
rice, cât și erupție, cu infestările puternice și foarte
puternice în proporție de 41,1%, față de 17% în
1998. Pentru a evita defolieri cu repercusiuni asupra
diminuării creșterilor, în primăvara 1997 și 1998
s-au efectuat tratamente chimice și biologice pe a-
numite suprafețe, folosind mai ales Dimilin, Dipel
8L, Sumialfa etc. La ocolul Costești în pădurile
Mozacu, Cantacuzeanca s-au aplicat experimental
tratamente virale înainte de ecloziunea ouălor, cu
rezultate deosebit de bune. De menționat că în multe
păduri atacate de Lymantria dispar, la stingerea
înmulțirii în masă, pe lângă tratamentele amintite, în
bună parte a contribuit și poliedroza nucleară.
Elementele de prognoză arată că în acești ani arc loc
diminuarea înmulțirii în masă a acestui dăunător.
Alți defoliatori la foioase, cu răspândire mult
mai restrânsă sunt semnalați doar în anumite zone.
Malacosoma neustria L. s-a găsit sporadic în
unele cvercinec din Giurgiu, Pitești, Târgoviște,
Alexandria, în majoritate de intensitate slabă și
foarte slabă.
Euproctis chrysorrhoea L. s-a depistat în păduri
de stejar mai tinere în sud-vestul țării - Arad,
Oradea, Centrul Transilvaniei - Brașov, cât și în
Moldova - Botoșani și Suceava. înmulțirile au fost
de intensitate slabă și foarte slabă, exceptând anul
1997 când la Arad au fost mai intense, necesitând
intervenții pe cale chimică. La fel și în 1998, pe
suprafețe relativ mici la Arad, Botoșani și Suceava,
intensitățile puternice au fost ceva mai evidente.
Drymonia ruficornis Hb., de ani de zile se
menține la același nivel scăzut în arboretclc de cer și
gâmiță din zona Craiova.
Thaumaetopoea processionea L. pe suprafețe
restrâse este semnalată doar la Brașov, mai mult la
ocolul Rupea, de intensitate slabă și foarte slabă.
Hyponomeuta rorellus Hiibn. infestează salcia
din Lunca Dunării - Constanța, Brăila, Giurgiu,
Slatina, cât și din Delta Dunării, pe suprafețe relativ
mici, de intensitate slabă, dar și mijlocie.
Hyphantria cunea Drury s-a semnalat pe su-
prafețe mici pe plop, salcie etc., în zonele Focșani,
Iași, Târgu Mureș, Brăila, Delta Dunării etc.
Orthosia cruda se menține la nivel scăzut în
pădurea Letca-Mereni - Giurgiu, formată din cer și
gâmiță.
Pe plopul din Lunca și Delta Dunării sporadic s-
a identificat Pygaera (Clostera) anastomosis L.,Le-
ucoma salicis L., de intensitate slabă și foarte slabă.
în răchitării frecvent s-au semnalat infestări de
Earias chlorana L., Orthosia stabilis Schiff, Nyc-
teola asiatica Krull, Caliroa annulipes Kalg, Orgyia
recens (antiqua) L., Phalera bucephala L. etc.
în pădurea Heltiu de gorun cât și în alte arborete
din Ocolul silvic Căiuți - Bacău, de câțiva ani se
depistează dăunătorul Apethymus abdominalis de
intensitate puternică în 1997 și în 1998. Faptul că în
ultima vreme, sporadic acest dăunător s-a găsit și în
unele cvercinec din lași, Botoșani și Vaslui, duce la
concluzia că s-ar putea extinde în următorii ani.
Dintre insectele miniere la foioase, Parectopa
robiniella Clemens s-a depistat pe suprafețe mai
importante, mai cu seamă în salcâmul din Oltenia -
Craiova, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, cât și la
Slobozia și Buzău, de intensitate atât slabă și mijlo-
cie cât și puternică. Pe suprafețe restrânse în arbo-
retelc tinere de stejar - zonele Vaslui, Iași, Oradea
etc., s-a identificat Tischeria complanella Hb.
în zona rășinoaselor, la brad, s-a semnalat Se-
masia rufimitrana Hb. pe suprafețe mici și de inten-
sitate foarte slabă, mai mult la Sfântu Gheorghe -
Brețcu, Miercurea Ciuc, Bacău, Alba-Iulia.
La pin, dăunătorul Niodiprion sertifer Geoffr.
s-a depistat în plantații tinere de 15-25 ani la Bacău
- Zcletin, mai mult de intensitate mijlocie, dar și
slabă ori puternică. Cu totul sporadic, la larice s-a
identificat Coleophora laricella Hb., iar la molid
Pristiphora saxesenii Hart.
Lymantria monacha L. care se depistează an de
an prin metoda feromonală - se menține în latență,
cu unele fluctuații de la o zonă la alta. în general
capturile de fluturi masculi au fost mici, în majori-
tate fiind sub 100 la o cursă. Zborul fluturilor care
are loc în vară (iulie până la jumătatea lunii septem-
brie) este mult influențat de temperatură și precipi-
tații, cât și de expoziția și altitudinea terenului. Ast-
fel în 1998, an caracterizat printr-o vară excesiv de
secetoasă, în multe locuri din Carpații Orientali,
zborul s-a încheiat la mijlocul lunii august. Elemen-
tele de prognoză arată că Lymantria monacha se gă-
sește în latență.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
17
1.1.4.	Gândacii defoliatori (tabelul 7) se găsesc
pe suprafețe nu prea mari predominând infestările
slabe. Orchestes fagi L. infestează o suprafață
importantă, însă cu intensitate scăzută (tabelul 7).
în acești ani, dăunătorul s-a depistat mai mult în
făgetele din Transilvania (72,5-73,7%), mai cu
seamă în cele din zona Târgu Mureș, dar și din
Bistrița-Năsăud sau Brașov, mai puțin în rest. în
Moldova (23,1-22,5%), în majoritate s-a localizat la
Piatra-Neamț și Focșani, iar în Muntenia și Oltenia
(3,2-5,0%) la Pitești și Ploiești. Această situație
reflectă rezistența, respectiv stabilitatea ecologică a
ecosistemelor forestiere de fag față de dăunători.
Stereonichus fraxini Geer se menține în aceleași
limite ca și în anii anteriori (tabelul 7). Cu toate că
în bună parte infestările au fost slabe și foarte slabe,
totuși, în unele arborete cu frasin, mai ales de vârstă
mijlocie, dar și mature din zona Ploiești, gradul de
atac a fost mai intens, ceea ce a necesitat intervenții
pe cale chimică.
Stereonichus fraxini, în afară de Ploiești, s-a mai
depistat în Drobeta Tumu Severin - oc. Strehaia,
Alexandria, Giurgiu, Craiova, Târgoviște, Bacău,
Vaslui etc.
Lytta vesicatoria L. s-a semnalat mai mult în cul-
turile tinere și mijlocii de frasin, din zona
de câmpie și mai puțin coline, cum ar fi -
Constanța, Brăila, Slobozia, Târgoviște,
Pitești, Buzău, Vaslui etc., în majoritate de
intensitate slabă, dar și mijlocie, chiar pu-
ternică în 1997 (17,9%). Astfel, în unele
locuri au fost necesare lucrări de protecție.
în culturi și arborete tinere de stejar s-a
mai depistat Haltica quercetorum Foudr, în-
deosebi în Câmpia Română (52-62%), Slo-
bozia, Brăila, Călărași, Craiova etc., dealu-
rile Munteniei (32-47%), Târgoviște, Plo-
iești și mai puțin Botoșani, Piatra-Neamț,
Oradea etc. Gradul de vătămare mijlociu
(38-41,7%) și puternic în 1997, de 7% a
necesitat unele intervenții pe cale chimică.
Zborul cărăbușilor (Melolontha sp.) în a-
cești ani, în majoritate s-a localizat în Mol-
dova (62,3-68,4%) - Botoșani, Bacău, în
principal; cu infestări slabe s-a semnalat la
Suceava etc., cât și în Transilvania (15,7-
24,1%), Alba lulia, Brașov, Satu Mare, iar
în Muntenia, Oltenia, doar 9,8-13,6% -
Pitești, Râmnicu Vâlcea etc. Așa cum se
observă în tabelul 7, gradul de vătămare a
variat de la slab la puternic și foarte puter-
nic. Mai afectate au fost cvercineele, îndeosebi
lizierele, dar cărăbușii au defoliat și acerineelc, teiul
și alte foioase.
în răchitării s-au remarcat atacuri de Galerucella
lineola Fabr., Lepyrus palustris Scop., Phyllobius ar-
gentatus L., Phyllodecla vulgatissima L., Ph.vitelli-
nae L., Plagiodera versicolor Laich, Chlorophanus
viridis L., Melasoma populi L., Lochmaea capreae
etc., care s-au prevenit și combătut prin tratamente
chimice. De fapt specii de Melasoma, îndeosebi
Melasomapopuli, sporadic s-au identificat și în plop.
în aninișurile din luncile interioare ale râurilor s-
au constatat infestări de Agelastica alni L., frecvent
asociat cu Melasoma aenaea L. Asemenea atacuri
au fost localizate în majoritate la Suceava și Piatra-
Neamț, mai puțin, Brașov, Ploiești etc. Pe exem-
plarele de ulm care au mai rămas în compoziția
arboretelor s-a semnalat cu totul sporadic
Galerucella luteola Mull.
în acești ani s-au semnalat unele insecte care
răsucesc frunzele și anume Attelabus nitens Scop,
(țigărarul stejarului) în 1997 în zona Craiova și
altele - Byctiscus betulae L. (țigărarul marc al plo-
pului), la Brăila, Delta Dunării etc., cât și Deporaus
betulae L. (țigărarul mesteacănului) - Arad etc.
Tabelul 7
Gândaci defoliatori. (Eating leaves beetles)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitate		(%)
				slabă, foarte slabă	mijlocie	puternică, foarte puternică
Orchestes fagi	1997	78,8	76,9	99,1	0,1	-
	1998	80,4	77,3	98,0	2,0	-
Stereonichus fraxini	1997	9,8	9,6	65,0	24,0	11,0
	1998	10,8	10,4	69,0	17,0	14,0
Haltica quercetorum	1997	5,1	5,0	51,3	41,7	7,0
	1998	3,9	3,7	62,0	38,0	-
Melolontha sp.	1997	2,5	2,4	54,8	17,2	28,0
	1998	2,0	1.9	54,0	25,0	21,0
Melasoma populi	1997	1,3	1,3	51,2	25,4	23,4
	1998	1,2	1,2	93,0	5,0	2,0
Lytta vesicatoria	1997	1.5	1,5	51,1	31,0	17,9
	1998	3,8	3.6	80,0	18,0	2,0
Agelastica alnt	1997	1,1	1,1	87,6	12,4	-
	1998	0,3	0,3	81,0	19,0	-
Galerucella lineola	1997	0,4	0,4	46,6	49,4	4,0
	1998	0,4	0,4	63,0	36,0	1.0
Phyllodecla sp.	1997	0,3	0,3	89,9	10,1	
	1998	0,3	0,3	98,0	2,0	-
Chlorophanus viridis	1997	0,2	0,2	81,0	19,0	-
	1998	0,2	0,2	59,0	41,0	-
Phyllobius argentatus	1997	0,3	0,3	83,9	16,1	-
	1998	0,3	0,3	89,0	10,0	1,0
Plagiodera versicolor	1997	0,1	0,1	100	-	-
	1998	0,1	0,1	100	-	-
Lochmaea capreae	1997	o,l	0,1	100	-	-
	1998	0,1	0,1	100	-	-
Lepyrus palustris	1997	0,2	0,2	66,5	33,5	-
	1998	0,1	0,1	77,0	23,0	
Alte specii	1997	0,8	0,8	100	-	-
	1998	0,1	0,1	100	-	-
Total	1997	102,5	-	91.2	6,2	2,6
	1998	104,0	-	92,0	6,0	2,0
18
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
1.1.5.	Insecte sugătoare și galicole s-au depistat
pe suprafețe mici. Phyllaphis fagi L., s-a găsit în
procent mai mare, în făgetele care de regulă au fost
infestate de Orchestes fagi. Intensitatea infestării a
fost slabă și foarte slabă, mai puțin mijlocie (tabelul
8). Prezența acestei insecte mai mult s-a manifestat
în zonele din Vrancea, Alba, Argeș și mai puțin în
alte părți. Tot în făgete, dar sporadic s-a semnalat
Mikiola fagi Hart - la Ploiești, Alba lulia etc. în
unele făgete, mai cu seamă în cele afectate de
Nectria ditissima, s-a depistat Cryptococcus fagi-
suga - îndeosebi în zona Alba lulia.
în răchitării Aphrophora alni Fall a fost tot mai
frecventă, constatându-se atacuri slabe, dar și
mijlocii, iar în unele răchitării cu vechime de peste
10 ani chiar puternice, care au necesitat tratamente
chimice. Acest dăunător s-a semnalat în răchităriile
din Brăila, Craiova, Slobozia, Bacău, Iași, Suceava,
Piatra Neamț, Constanța, Arad, Timișoara etc.
De remarcat faptul că la Tulcea și Călărași,
Aphrophora alni s-a depistat pe suprafețe importan-
te în sălcetele naturale din apropierea răchităriilor.
în asemenea situații nu s-au întreprins combateri.
Păduchii țestoși - Parthenolecanium corni
Bouche la salcâm și P.rufulum Ckll. - pe stejar, s-au
găsit în unele arborete tinere din raza zonelor Vaslui,
Baia Mare, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea etc.
în culturile tinere s-au identificat specii de
Aphidae, Cynips, Gilleteella cooley etc.
Tabelul 8
Insecte sugătoare și galicole. (Pine sap insects)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitatea		
				slabă, f.slabă	mijlocie	puternică, f.putemică
Phylaphis f“g‘	1997	12,0	65,2	93,3	6,7	-
	1998	12,2	68,5	91,0	9,0	-
Aphrophora alni	1997	2,3	12,5	55,1	38,5	6,4
	1998	3,6	20,2	72,0	24,0	4.0
Parlhenolecanium sp.	1997	0,2	1,1	90,8	9,2	' -
	1998	0.1	0,6	55,0	45,0	-
Mikiola fagi	1997	0,1	0,6	100	-	■
	1998	0,05	0,4	100	-	-
Sacchiphantes abietis	1997	1,0	5,4	90,5	9,5	-
	1998	1,0	5,6	92,0	8,0	-
Aphidae sp.	1997	1.9	10,3	99,8	0,2	-
	1998	0,4	2,2	98,0	2,0	-
Cryptococcus fagisuga	1997	0,8	4,3	50,1	49,9	-
	1998	0,4	2,2	59,0	41,0	-
A!tc specii	1997	0,1	0,6	100	-	-
	1998	0,05	0,3	100	-	-
Total	1997	18,4	-	87,1	12,1	0,8
	1998	17.8	-	86.0	13.0	1.0
în plantațiile dc molid cu o stare de vegetație mai
precară s-a semnalat Sacchiphantes abietis L., loca-
lizat mai mult în Transilvania - Alba lulia, Deva,
Baia Mare, dar și în Moldova - Bacău și Muntenia -
Ploiești, Pitești etc.
La larice cu totul izolat s-a identificat Adelges
laricis Vall.
1.1.7.	Insectele ce atacă fructificata arborilor au
fost pe suprafețe restrânse și mai mult de intensitate
slabă și mijlocie, prea puțin și puternice (tabelul 9).
Balaninus glandium Marsh, a infestat arborete
de stejar, cu intensitate slabă și mijlocie, iar în pro-
porție mică, chiar puternică. Mai mult, asemenea a-
tacuri s-au localizat în cvercineele situate la colinele
din Muntenia (37-56%) în zona Ploiești, Târgoviște,
Pitești etc.; Câmpia Română (20-25%) - Craiova,
Giurgiu etc.; centrul Transilvaniei (10-18%) - Alba
lulia, Deva, Cluj etc.; vestul Transilvaniei (6-13%) -
Satu Mare, Zalău etc. și doar 1% în Banat - Arad,
Reșița etc.
Tabelul 9
Insecte care atacă fructifîcația arborilor. (Insects attack-
ing the seeds of trecs)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slabă, f.slabă	mijlocie	puternică, f.putemică
Balaninus glandium	1997	18,9	95,9	48,4	44,0	7,6
	1998	31,8	97,3	64,0	32,0	4,0
Laspeyresia strobilella	1997	0,5	2,6	92,0	6,8	1,2
	1998	0,4	1,2	90,0	9,0	1,0
Alte specii	1997	0,3	1.5	100	-	-
	1998	0,5	1,5	100	-	-
Total	1997	19,7	-	50,3	42,4	7,3
	1998	32,7	-	65,0	32,0	3.0 _
Pe suprafețe mult mai restrânse (100/300 ha) s-au
mai identificat Laspeyresia splendana Hb. la ghinda
de stejar, Etiella zinckenella Tr. 100/100 ha la sal-
câm, iar sporadic Lignyodes enucleator Panz la
frasin, Bradybatus creutzeri Germ, la acerinee etc.
Fructifîcația molidului a fost afectată mai mult
de Laspeyresia strobilella L. și mai puțin de
Dioryctria abietella (Den. et Schiff),
Kalenbachiola strobi (Winn) etc., la brad -
Barbara herrichiana Obr., larice - Strobilomyia
laricicola (Karl), Resseliella skuhravyorum Skrz.,
cât și Pissodes validirostris Gyll. la pini.
De subliniat necesitatea unei protecții sporite
pentru protejarea prin lucrări de protecție a fructi-
ficației la larice, dar și la pini. Aceasta cu atât mai
mult cu cât, necesarul de semințe pentru culturile
de larice se procură din import, în timp ce în
diverse zone ale țării s-au întemeiat plantaje de la
care sc așteaptă sămânța.
1.1.8.	Insectele de scoarță și lemn reprezintă un
grup important dintre dăunătorii pădurii (tabelele 2,
10), din care majoritatea sunt la rășinoase (99,2%),
molid în bună parte și mai puțin la brad, pin.
La molid, principalii gândaci de scoarță sunt Ips
typographus L., cu pondere de 80%, Ips amitinus
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
19
Eichh. și Pityogenes chalcographus L. Mult mai
puțin s-au identificat Hylurgops glabratus Zett.,
H.palliatus Gyl., îndeosebi pe părțile cu exces de
umezeală, Dryocoetes autographus Ratz., D.hec-
tographus Reitt, Orthotomicus proximus Eichh.,
O.suturalis Gyll., Polygraphus polygraphus L. -
uneori având caracter de dăunător primar,
Dendroctonus micans Kug., cu pronunțat caracter
primar. Pe lemnul mai vechi s-a identi-
ficat atac de Pissodes harcyniae Hbst.,
Rhagium inquisitor etc.
La brad predomină Pityokteines
curvidens Germ., deseori asociat cu
Cryphalus piceae Ratz. și mai rar
Pityokteines spinidens Rtt., P.voront-
zovi lacobs, iar pe lemnul vechi
Pissodes piceae, Rhagium inquisitor
etc. La pini în majoritate s-a constatat
prezența speciei Ips acuminatus Gyll, mai des pe
trunchiurile subțiri și mijlocii, Ips sexdentatus
Boem și Blastophagus piniperda L. pe porțiunile
mai groase, iar pe lemnul mai vechi, Pissodes nota-
tus F., P.piniphilus Hbst, P. pini.
Faptul că în luna noiembrie 1995 rășinoasele din
Carpații Orientali îndeosebi latura vestică, zona
Covasna-Ciuc-Mureș, mai puțin Bistrița, dar și latu-
ra estică - Suceava - Neamț au fost afectate de
doborâturi pe o suprafață de peste 150 mii hectare
cu un volum de peste 8 mii. mc, a creat ulterior
condiții favorabile de formare și dezvoltare a unor
periculoase focare de ipide. în felul acesta populația
de insecte a crescut de la an la an în proporție de 10
Gândacii de scoarță (Ipidae). (Bark beetles)
Specia	Anul	mii ha	%	Intensitatea (%)		
				slabă, f. slabă	mijlocie	puternică, f.putemică
Molid Ips typvgraphus, Ips amitinus Pityogenes chalcographus etc.	1997	290.0	97.2	66.8	22.9	10.3
	1998	304,4	97,2	60,7	18,7	20,6
Brad Pityokteines curvidens Cryphalus piceae etc.	1997	5,9	2,0	86,4	7,9	5,7
	1998	6,2	2,0	96,0	3,0	1,0
Pini Blastophagus sp., Ips acuminatus Ips sexdentatus etc.	1997	0,2	-	19,1	-	80,9
	1998	0,2	-	17,0	28,0	55,0
Total Ră$inoase	1997	296,1	99,2	67,1	22,7	10,2
	1998	310,8	99,2	61,0	19,0	20,0
Ulm Scolylus sp.						
	1997	1,1	0,4	94,7	5,3	-
	1998	1,1	0,4	95,0	5,0	-
Frasin Hylesinus fraxini ele.	1997	1,1	0,4	8,3	91,7	-
	1998	1,1	0,4	7,0	93,0	-
Total Foioase	1997	2,2	0,8	51,0	49,0	-
	1998	2,2	0,8	50,8	49,2	-
Total Rășinoasc și Foioase	1997	298,3		67,0	22,8	10,2
	1998	313.1	-	61.3	18,7	20.0
ori și mai mult, ceea ce a dus la atacul unor arbori
sănătoși din zonele respective.
Pe zone geografice (tabelul 11) rezultă că ma-
joritatea focarelor de ipide (îndeosebi la molid) sunt
localizate pe latura vestică a Carpaților Orientali
(56%), adică zona Covasna-Ciuc-Mureș-Bistrița,
puternic afectate de doborâturi și rupturi de arbori,
cât și latura estică (21,1-22,7%) - Suceava-Neamț.
Tabelul 11
Repartizarea geografică a gândacilor de scoarță la râșinoase. (Geographic
distribution of bark beetles at resinous trees)
Specia	Anul	Carpații Orientali(%)		Carpații... (%)		Munții... (%)	
		latura Est	latura Vest	de Curbură	Meridionali	Apuseni	Banat
Molid	1997	22,6	57,2	1,7	15,9	2,3	0,3
	1998	20,4	57,6	2.0	17,5	2,2	0,3
Brad	1997	31,7	-	-	-	-	68,3
	1998	56,8	-	-	-	-	43,2
Pin	1997	76,6	14,9	-	-	-	8,5
	1998	47,3	11,0		34,1	-	7,6
Total	1997	22,7	56,0	1,7	15,6	2,3	1,7
	1998	21.1	56.4	2.0	17.2	2.1	1.2
Bradul infestat de ipide de regulă este afectat de
fenomenul de uscare. Acesta se găsește la Direcția
Suceava - ocoalele silvice Marginea, Solea și
direcția Piatra-Neamț - oc. Văratec, Târgu Neamț,
cât și direcția Reșița - oc. Bozovici, Anina etc.
Arboretele de pin în care s-au depistat focare de
ipide sunt localizate în Cheile Bicazului din raza
ocoalelor Bicaz - Neamț și Gheorghieni - Ciuc, dar
și pe Valea Bistricioarei - oc.Tulgheș - Miercurea
Ciuc, cât și direcția Reșița - oc.Moldova Nouă și
direcția Târgu Jiu - oc. Polovragi.
Măsurile de protecție, care au avut ca scop limita-
rea înmulțirii ipidelor și lichidarea focarelor apărute
au constat din instalarea necesarului de arbori cursă,
Tabelul 10 fiind folosiți cei din doborâturi, de pe
lizierele zonelor calamitate, cât și din
arborii izolați. Concomitent s-au utilizat
curse feromonale cu Atratyp, arbori
tratați chimic și amorsați cu feromoni
amplasați perimetral, frecvent sub
formă de baterii 3-5-7-9-11-13, cu un
singur feromon la arborele din mijloc.
Totodată în cazul doborâturilor neex-
ploatate în termen s-a procedat la coji-
rea acestora, când insectele erau în sta-
diul de larvă-pupă și cu totul limitat la
tratarea arborilor atacați cu Decis, Ka-
rate 1-2% în soluție de 200 ml/m2 coajă
în stadiul de adult. Bineînțeles că în
situația doborâturilor și rupturilor dc
vânt s-a pus accentul pe evacuarea cu
prioritate a materialelor atacate de ipide.
Continuare în Nr. 6/1999.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
20
Variația masei și umidității conurilor
de larice (Larix decidua Mill.) pe
parcursul dezvoltării lor (II)*
4.	Discuții
Rezultatele prezentate demonstrează faptul că
cele patru faze de creștere și dezvoltare a conurilor
de larice european (Larix decidua Mill.) se
deosebesc nu numai din punct de vedere morfolo-
gic, ci și în ceea ce privește alte caracteristici, pre-
cum masa și conținutul de apă a conurilor. în linii
generale, dinamica parametrilor analizați pentru
conurile de Larix decidua este asemănătoare cu cea
constatată în cazul conurilor de duglas - Pseudot-
suga menziesii (Mirb.) Franco (Ching & Ching,
1962), Pinus resinosa Ait. (Dickmann &
Kozlowski, 1969a; 1969b), larice japonez - Larix
kaempferi (Lamb.) Carriere (Hamaya et al., 1974) și
molid negru -Picea mariana (Mill.) B.S.P. (Prevost,
1986). Analizând însă în detaliu schimbările ce
survin în timpul dezvoltării conurilor se constată
existența atât a unor elemente comune, cât și dife-
rențe de la o specie la alta.
Astfel, în cazul laricelui european și al duglasu-
lui, faza a II-a, denumită și faza “creșterii rapide” se
caracterizează într-adevăr printr-o creștere rapidă a
dimensiunilor conurilor (lungimea medie la sfârșitul
fazei fiind 67-75 %, respectiv 56 % din lungimea
maximă a conurilor), dar nu și a masei lor, masa
conurilor proaspete, ajungând la doar 19,5-20 %,
respectiv 3 % din valoarea maximă a acestui para-
metru. în schimb, conurile de molid negru ating
90% din lungime, dar și un nivel deosebit de ridicat
(73 %) al masei proaspete. Aceste diferențe dintre
acumularea în dimensiuni și în greutate de către
conurile diferitelor specii se datorează atât unor rit-
muri biologice diferite, cât și morfologiei diferite a
lor. în timp ce conurile de Picea au bractec foarte
scurte, aspectul și dimensiunile conului fiind date la
sfârșitul fazei a doua în exclusivitate de solzii
ovuliferi, la Larix și Pseudotsuga, aspectul și
dimensiunile sunt date de bractee, ceea ce face ca
volumul real ocupat de țesuturile conului să fie mult
mai mic decât volumul aparent. La toate speciile,
creșterea în greutate se datorează în special acu-
mulărilor de apă. Ca urmare, umiditatea conurilor în
cursul acestei faze se menține la nivele foarte ridi-
* Continuare din Revista pădurilor nr. 4/1999
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Dr. ing. Nicolai OLENICI
Facultatea de Silvicultură Suceava
Ing. Valentina OLENICI -
Stațiunea I.C.A.S. Câmpulung
• Moldovenesc
cate (78-80 %). Pentru conurile de Larix decidua,
valori similare sunt raportate și de Da Ros (1997).
în faza a IlI-a, al cărei sfârșit este marcat de
sistarea creșterii în lungime, conurile ajung și la va-
loarea maximă a masei proaspete. Există însă dife-
rențe între specii și din acest punct de vedere.
Astfel, la conurile de larice (inclusiv larice japonez)
și Pinus resinosa cele două procese de creștere sis-
tează în același timp, însă la molidul negru conurile
ajung la greutatea maximă cu aproape o lună înainte
de sistarea creșterii în lungime, în timp ce conurile
de duglas acumulează încă 25 % în greutate în
prima lună din faza a IV-a.
Diferențe se regăsesc și în ceea ce privește con-
ținutul de substanță uscată, respectiv conținutul de
apă și umiditatea conurilor. La sfârșitul fazei a ITI-a,
conurile de molid negru acumulaseră 100 % din
substanța uscată, cele de Pinus resinosa 62 %, de la-
rice 40-50 %, iar cele de duglas doar 33 %. Aceste
diferențe dintre specii, privind acumularea în greu-
tate în raport cu fazele de dezvoltare, se datorează -
cel mai probabil - diferențelor ce există între ele în
legătură cu intervalul de timp dintre polenizare (res-
pectiv reluarea creșterii în al doilea an la Pinus) și
fecundare.
întrucât cantitatea maximă de apă în conuri se
înregistrează aproximativ în momentul în care
conurile ating valoarea maximă a masei proaspete,
la sfârșitul celei de a IlI-a faze, umiditatea conurilor
(% apă din masa proaspătă) variază de la o specie la
alta, fiind de cea. 54 % la molidul negru, 66 % la
Pinus resinosa, 80 % la larice și 82 % la duglas. în
momentul sistării creșterii în greutate conurile de
molid negru aveau cca. 66 % umiditate, iar cele de
duglas 73 %. în cursul acestei faze, scăderi semni-
ficative de umiditate se înregistrează doar la molid
negru și la Pinus resinosa.
în cazul conurilor de duglas, s-a constatat (Owens
& Smith, 1965) că înainte de polenizare creșterea
este generată de diviziunea și alungirea celulelor, iar
apoi - până la încheierea creșterii - în primul rând de
alungirea celulelor. Celulele aflate în diviziune și
cele în creștere sunt celule tinere. Ele au membran:
subțire, întrucât creșterea în suprafață se face prin
intususcepțiune și este proprie numai meW'- =*
21
primare (Parașcan & Danciu, 1983). La astfel de
celule, cea mai mare parte din volum și greutate o
reprezintă citoplasmă și - implicit - apa. Acest fapt
explică creșterea în greutate a conurilor preponderent
prin acumularea de apă în primele trei faze.
Faza a IV-a de creștere și dezvoltare a conurilor
a fost denumită faza “de maturizare a semințelor”
(Roques, 1983), “de maturizare finală a conurilor”
(Prcvost, 1986), “de început al lignificării și de for-
mare a țesuturilor semințelor” (Roques, 1988) sau
“de lignificare a conurilor și de maturizare a semin-
țelor” (Turgeon & de Groot, 1992; Olenici, 1997).
După Turgeon et al. (1994), faza a IV-a din modelul
de dezvoltare a conurilor propus de Roques (1988)
ar fi de “formare și maturizare a semințelor”, urmată
dc o a altă fază, și anume “lignificarca conurilor”.
Observațiile noastre cu privire la variațiile înregis-
trate de masa conurilor proaspete și de umiditatea
conurilor, în special de raportul dintre conținutul de
apă și de substanța uscată, permit însă delimitarea a
cel puțin trei perioade, ce se diferențiază prin proce-
sele de morfogeneză și fiziologice ce au loc.
Dacă se are în vedere faptul că între polenizare și
fecundare există - în cazul laricelui - un interval de
5-7 săptămâni (Barner & Christiansen,1960;
Hâkansson, 1960; Kosiriski, 1986), rezultă că fecun-
darea a avut loc spre sfârșitul fazei a 111-a (în inter-
valul 20-30 mai 1996), așa cum se întâmplă și în
cazul laricelui japonez - Larix kaempferi (Lamb.)
Cartiere, conform datelor publicate de Hamaya et
al. (1974). Acest fapt se corelează cu observațiile
noastre, care au evidențiat faptul că în 12 iunie
1996, deci la cca. 25 zile de la fecundare, peste 50%
din ovulele normal dezvoltate prezentau embrion în
stadiul de “club embryo” (cf. Hali & Brown, 1977).
în data de 11 iulie 1996 majoritatea embrionilor
ocupau 90-100 % din cavitatea embrionară, ceea ce
indică faptul că creșterea embrionilor era aproape
încheiată. Prin urmare, prima perioadă a fazei a IV-
a este cea în care are loc formarea și creșterea
embrionilor, respectiv transformarea ovulelor în
semințe sau formarea semințelor, Hamaya et al.
(1974) considerau de asemenea necesară deli-
mitarea în cadrul fazei de maturizare a conurilor a
unei subfaze de “creștere a semințelor”, care începe
cu fecundarea și se încheie cu atingerea greutății
maxime de către semințe. Așa cum s-a văzut însă,
creșterea se referă doar la masă nu și la volum.
întrucât desfășurarea proceselor fiziologice
intense legate de aceste transformări necesită un
mediu apos, umiditatea în această etapă se menține
la un nivel ridicat (peste 50 % din masa proapătă)
până în ultima parte a acestei perioade. O situație
similară (umiditate de 55-60 % spre sfârșitul
perioadei de creștere a embrionului) este menționată
de Hamaya et al. (1974), pentru laricele japonez, și
de Shearer (1977), în cazul laricelui occidental
(Larix occidentalis Nutt.). De asemenea, în cazul
conurilor de Pinus resinosa, umiditatea se menține
la un nivel mai mare de 50 % cât timp durează acu-
mularea de substanță uscată în sămânță (Kozlowski,
1971). Creșterea embrionului și acumularea de
substanțe de rezervă în endospermul primar implică
acumularea de substanță uscată în sămânță, fapt ce
se corelează cu dinamica ascendentă pe care o are
masa uscată a conului până aproape de încheierea
creșterii embrionului. Creșterea în greutate a semin-
țelor continuă însă 1-2 săptămâni și după sistarea
acumulării de substanță uscată de către conuri
(Ching & Ching, 1962; Kozlowski, 1971), fapt cc
sugerează un transfer de substanțe din solzii
conurilor în semințe în ultima parte a acestei
perioade, dar acumularea de substanță uscată are loc
numai în semințele în care embrionul se dezvoltă
normal. Apariția eventualelor anomalii care deter-
mină întreruperea dezvoltării embrionului conduce
la degenerarea gamctofitului femei și semințele
devin seci. în cazul în care nu a avut loc polenizarea
ori polenul nu a germinat, ovulele nu avortează, așa
cum se întâmplă în cazul speciilor de Pinus, dar
creșterea ovulelor respective sistează mai devreme
decât a celorlalte, astfel încât la sfârșitul fazei a III-
a de creștere a conurilor ele sunt sensibil mai mici
decât perechile lor de pe aceiași solzi (diferențele
între medii sunt foarte semnificative), au tegumen-
tul îngroșat și formă evident mai aplatizată.
în legătură cu această perioadă din dezvoltarea
conurilor este de remarcat faptul că embrionii cresc
- în principal - după încheierea creșterii în volum a
conurilor, în timp ce la angiosperme creșterea peri-
carpului încetează după formarea deplină a embri-
onului, ca urmare a întreruperii circulației auxinelor
spre pericarp (Parașcan & Danciu, 1983).
A doua perioadă din faza a IV-a este perioada de
maturizare a semințelor și se caracterizează în
primul rând prin scăderea conținutului de apă atât
din țesuturile conului, cât și din sămânță, endosper-
mul primar devenind treptat tot mai consistent.
Datele publicate de Messer (1963), referitoare Ia
Larix decidua, arată că semințele capătă facultatea
de a germina doar după ce umiditatea conurilor
scade sub 50 %, iar umiditatea semințelor sub 40 %
22
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
din masa proaspătă. Procentul de semințe ce ger-
minează crește o dată cu scăderea umidității. Astfel,
semințele extrase din conuri cu o umiditate de 19,5-
24,1 % și puse la germinat imediat după recoltare au
germinat aproape în aceeași măsură (91,5 % față de
95,5 %) ca și semințele extrase din aceleași conuri,
dar păstrate timp de câteva luni înainte de a fi puse
la germinat. în schimb, semințele extrase din conuri
cu umiditate cuprinsă între 20 și 50 % , chiar după
mai multe Iun i de păstrare nu au ajuns să germineze
într-un procent atât de ridicat. Situația este
asemănătoare în cazul conurilor de larice occiden-
tal, deși s-a constatat (Shearer, 1977) că, chiar și din
conurile cu o umiditate de cca. 57 %, un procent de
până la 18 % din semințele puse la germinat după
două zile de la recoltare au încolțit. Hamaya et al.
(1974) consideră că perioada de maturizare a semin-
țelor de larice japonez ar putea începe în momentul
în care acestea ajung la greutatea maximă sau când
apar primele semne că semințele ar putea germina,
acest ultim indicator coincizând cu o umiditate a
conurilor de cca. 55 %. Prin urmare, perioada de
maturizare corespunde cu cea a scăderii umidității
conurilor de la 55 % la 25%. O tendință asemănă-
toare, de scădere a umidității conurilor și semințelor
în perioada maturizării lor a fost constată și la alte
specii precum Pinus banksiana Lamb., Picea glau-
ca (Moench) Voss, Abies grandis (Dougl.) Lindl.
(diferiți autori citați de Kozlowski, 1971), Pinus sil-
vestris L., Picea abies (L.) Karst., Abies alba Mill.
(Messer, 1958).
După maturizarea semințelor, conurile continuă
să piardă din apă, într-un ritm mai lent sau mai ra-
pid, în funcție de condițiile de mediu (temperatură,
precipitații, umiditate atmosferică). Spre deosebire
de lariccle occidental și de cel japonez, în mod obiș-
nuit laricele european nu eliberează semințele ime-
diat după maturizare, ci toamna mai târziu (Haase-
mann, 1973) sau abia în primăvara și vara urmă-
toare, uneori chiar în al doilea an, așa a rezultat din
observațiile proprii și din literatură (Messer, 1958;
v. Lupke & Rohrig, 1972). Pentru eliberarea semin-
țelor, conurile trebuie să piardă apă în continuare,
astfel încât umiditatea lor să ajungă la 11-12 %
(Messer, 1958). Diferența de umiditate la care se
deschid conurile de larice japonez și cele de larice
european este în legătură cu mecanismul de deschi-
dere diferit la cele două specii, deosebirea esențială
constând în faptul că baza solzilor la conurile de L.
decidua este mai groasă decât la conurile de L.
kaempferi (Bartels, 1966). Prin urmare, a treia
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 & Nr. 5
perioadă din cadrul fazei a Vl-a de creștere și dez-
voltare a conurilor este o perioadă de uscare a
conurilor și de eliberare a semințelor. La speciile
ale căror conuri se deschid la un prag de umiditate
mai ridicat, cum ar fi bradul (38-42 %) și pinul strob
(25-30 %), eliberarea semințelor din conuri are loc
în interval de câteva zile de la maturizarea semin-
țelor, în timp ce speciile ce necesită o uscare mai
puternică a conurilor păstrează semințele timp de
mai multe luni după maturizare (Messer, 1958).
în legătură cu aceste trei perioade este de obser-
vat faptul că ele nu pot fi delimitate tranșant, ci se
suprapun mai mult sau mai puțin. Denumirea
fiecăreia arată însă care sunt principalele fenomene
ce au loc în con în segmentul respectiv de timp.
Dacă se are vedere faptul că în faza a IV-a țesu-
turile conurilor - o dată cu reducerea conținutului de
apă - devin și mai tari, mai lemnoase, și aceasta
datorită faptului că în această perioadă continuă să
crească proporția de lignină în substanța uscată, așa
după cum arată datele publicate de Dickmann și
Kozlowski (1969b) și de Prevost (1986), de-
semnarea acestei faze ca una a formării și maturi-
zării semințelor și a lignificării conurilor pare a fi
cea mai corectă, întrucât - pe de o parte - această
denumire surprinde atât transformările pe care le
suferă semințele, cât și pe cele suferite de conuri,
care sunt mai ușor sesizabile, iar - pe de altă parte -
ține cont de faptul că lignificarea are loc simultan cu
formarea și maturizarea semințelor.
5.	Concluzii
Cele patru faze de creștere și dezvoltare a conu-
rilor de larice se deosebesc nu numai în ce privește
aspectul exterior și dimensiunile acestora, ci și din
punct de vedere al masei și al conținutului de apă.
Greutatea conurilor și conținutul de apă al lor se
schimbă foarte rapid mai ales în primele trei faze și
creșterea în greutate este dominată în acest timp de
acumularea de apă, deoarece creșterea conurilor în
volum se datorează diviziunii și alungirii celulelor
tinere, cu pereții subțiri și bogate în citoplasmă.
Apa predomină în țesuturile conurilor și în
semințe și în prima parte a fazei a TV-a, când conti-
nuă acumularea de substanță uscată în paralel cu
scăderea cantității de apă din conuri. Acest fapt se
explică prin nevoia unui mediu apos pentru proce-
sele fiziologice care au loc în timpul creșterii și dez-
voltării embrionului.
Variațiile raportului dintre conținutul de apă și
23
cel dc substanță uscată, corelate cu modificările
anatomice și morfologice pe care le înregistrează
semințele în faza a IV-a, permit delimitarea a trei
perioade în cursul acestei faze, și anume: formarea
și creșterea în greutate a semințelor, maturizarea
semințelor și perioada de uscare a conurilor și de
eliberare a semințelor.
Dinamica creșterii în greutate și a umidității
conurilor de larice pe parcursul dezvoltării lor pre-
zintă atât asemănări, cât și deosebiri față de dina-
mica acelorași parametri la alte specii. Deosebirile
se datoresc diferențelor de morfologie a conurilor,
precum și diferențelor dintre specii privind interva-
lul de timp dintre polenizare și fecundare.
BIBLIOGRAFIE
B a r n e r , H. șiChristianscn,H., 1960: The for-
mation ofpollen, the pollination mechanism and the determina-
tion of the most favourahle time for controlled pollination in
Larix. Silvae Genetica 9-1, p. 1-11.
B a r t e 1 S , H., 1966: The mechanism of cone opening in
Larix leptolepis and L. decidua. In: Messer, H. (ed.): Progress
in forest seed husbandry. II. Celebrating the 140th anniversary
of the Wolfgang state seed-cxtraction establishment. Mitt. Hess.
Landcsforstverw. 4, 166 p. [Cf. F.A. 20 No. 1705].
Ching, T.M. și Ching, K.K., 1962: Physicai and
physiological changes in maturing Douglas-fir cones and
seeds. For. Sci. 8: 21-31.
Da k o s , N., 1997: Biologie et impact des insectes
specilises dans l ’exploitation des cones de meleze, Larix deci-
dua Mill., et du sapin de Douglas, Pseudotsuga menziesii
(Mirb.) Franco, en Italie. These de biologie animale, Universite
d’Orleans, 121 p.
Dickmann, D.I. și Kozlowski, T.T., 1969a:
Seasonal growth patterns of ovulate strobili of Pinus resinosa
cones in central Wisconsin. Amer. J. Bot., 47: 839-848.
Dickmann, D.I. și Kozlowski, T.T., 1969b:
Seasonal variations in reserve and structural components of
Pinus resinosa cones. Amer. J. Bot., 56: 515-520.
Hali, J.P. și B r o w n , I.R., 1977: Embryo development
andyield of seed in Larix. Silvae Genetica 26, 2-3, p. 77-84.
Hamaya, T., Kurahashi, A., Sasaki, C. și
T akah aschi , Y., 1974: Phenological investigations on
externai morfologica! development' and growth of Japanese
larch strobili and cones. Fundamental studies for Crossing of
larchcs. I. Bulletin of the Tokyo University Forests 66: 223-237.
Hakansson, A., 1960: Seed development in Larix.
Bot. Notiser, voi. 113, fasc. 1: 29-40.
Haasemann, W.,	1973: Wann fliegt der
Lărchensamen aus? Sozialistische Forstwirtschaft 23:11, 344-
345.
K o s i n s k i, G., 1986: Megagametogenesis, fertilization
and embryo development in Larix decidua. Can. J. For. Ros. 16:
1301-1309.
Kozlowski, T.T., 1971: Growth and development of
trees. Voi. II: Cambial growth, root growth and reproductive
growth. Academic Press, New York and London, 489 p.
v. L u p k e , B. și R o b r i g , E., 1972: Die naturliche
Verjugung der europaischen Larche. Oekologische Unter-
suchungcn im staatlichcn Forstamt Reinhausen. Aus dem
Walde, Heft 17, 76 p.
Messer, H., 1958: Das Fruchten der Waldbume als
Grundlage der Forstsamen-gewinnung. I. Koniferen. J.D.
Sauerlndcr’s Verlag, Frankfurt am Main, 108 p.
Messer, H., 1963: Untersuchungen uber die Reifung
des Samens der europaischen Larche (Larix decidua Mill.).
Silvae Genetica, 12: 63-67.
O 1 e n i c i , N., 1997: Relationship between development of
Larix decidua seed cones and the time of colonization by insects.
In Battisti, A. și Turgeon, J.I (eds.). Proceedings of the 5th Cone
and Seed Insects Working Party Conference (IUFRO S7.03-01),
Scptember 1996, Monte Bondone, Italy. Padova: Institute of
Agricultural Entomology, University of Padova. p. 157-172.
Owens, IN. și S m i t h , F.H., 1965: Development of
the seed cone of Douglas-fir following dormancy. Can. J. Bot.,
43:317-332.
Parașcan, D. și Danciu, M., 1983: Morfologia și
fiziologia plantelor lemnoase cu elemente de taxonomic vege-
tală. Editura Ceres, București, 363 p.
Prevost, Y. H. 1,1986: The relationship between the
development of cones of black spruce, Picea mariana (Mill.) B.
S. P„ and their insect fauna. Thesis. University of Guelph,
Ontario, Canada. 96 pp.
R o q u e s , A., 1983: Les insectes ravageurs de cones et
graines de coniferes en France. Paris: INRA. 135 pp.
Roques, A., 1988: La specificite des relations entre
cones de coniferes et insectes infeodes en Europe occidentale:
un exemple d'etude des interactions plantes-insectes. PhD the-
sis. Univ. Pau et des Pays de L’Adour, France. 242 pp.
S h e a r e r , R. C., 1977: Maturation of western larch
cones and seeds. Research paper INT-189. USDA For. Serv.,
Intermountain Forest and Range Experiment Station, Ogden,
Utah, 15 p.
Turgeon,!. J. și DeGroot,P., 1992: Management
of Insect Pests of Cones in Seed Orchards in Eastem Canada.
 field guide. Toronto: Ont. Min. Nat. Res. / For. Can. 98 pp.
Turgeon, J.J., R o q u e s , A. și de G r o o t, P., 1994:
Insectfauna of coniferous seed cones: diversity, host plant inter-
actions and management. Annu. Rev. Entomol. 39:179-212.
Changes of weight and moisture content of the European larch
(Larix decidua Mill.) cones during their development
Abstract
We have analysed the changes of fresh and dry weight, as well as of moisture content of the European larch cones in connection
with developmental phases of them (I - flower bud expansion; II - rapid cone growth; III - slow cone growth; IV - seed formation
and maturation and cone lignification) during two years. The fresh weight of cones increases slowly during the second phase and very
rapidly during the third phase, arising up to 19,5-20 % and 100 % respcctively of the maximum value at the end of these phases, but
remains about the same during the first part of the fourth phase. Further it declines, first rapidly and then slowly. The dry weight
increases also very slowly during the first two phases arising up to 8,7-9,4 % of its maximum value, but more rapidly during the third
phase, when it rcachcs 40-50 %, and until the end of first part of the fourth phase. After that the cones losc about 14 % of dry weight
by mid October. Because the water uptakc is very intensive during the first three phases, the moisture content (% of fresh weight) is
very high (about 80 %). It declines up to 47, 4-51,1 % within the first penod, and up to 20 % during the second period of the fourth
phase. Weight and moisture content changes, in connection with morphological changes of embryo, seed and cone, allow a separa-
tion of three periods during the last developmental phase. These are: formation and weight growth of seeds, seed maturation, drying
of the cones and seed shedding. Because of that, the fourth phase should be named “the phase of seed formation and maturation and
cone lignification”. The similarities and differences with the other coniferous species arc also discussed within the paper.
Key words: European larch, cones, fresh weight, dry weight, moisture content
24
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 © Nr.5
Model mecanic de simulare a
stabilității unui arbore la acțiunea
vântului (I)*
1	Introducere
Atât datorită fragilității ecologice și structurale,
cât și a importanței lor economice și ecoprotective,
ecosistemele forestiere, în special cele de molid, au
constituit obiectul unor studii complexe și interdis-
ciplinare.
Schimbările climatice globale, prin modificarea
diferitelor elemente meteorologice, duc și la modi-
ficări în ceea ce privește stabilitatea arborilor la acți-
unea vântului.
Structura și funcționarea ecosistemelor forestiere
boreale este puternic afectată de acțiunea vântului și
a zăpezii. Doborâturile produse de vânt constituie
un factor, cu acțiune destabilizatoare când depășește
limita critică, a cărui prezență în pădurile de molid
este un fapt real, normal, cu influență în plan eco-
nomic, prin dereglarea bioproducției forestiere și în
plan ecologic, prin modificarea pozitivă sau nega-
tivă, a structurii și relațiilor funcționale ale ecosis-
temelor de molid.
Pierderile economice provocate de aceste calami-
tăți sunt anual de ordinul a sute de mii de ECU la ni-
vel european. De exemplu, numai în 1990 peste 110
milioane m3 au fost afectate într-o singură noapte
(D. Doll 1992). Aceste efecte negative sunt resimțite
și la nivelul României, semnificative din acest punct
de vedere fiind doborâturile masive din luna noiem-
brie 1995, când au fost calamitate o suprafață de
141657 ha și un volum total de material lemnos de
7,9 milioane m3. Silvicultorii nu pot privi cu pasivi-
tate aceste fenomene ci trebuie, dimpotrivă, să le stu-
dieze și să caute căile pentru înlăturarea sau micșo-
rarea efectelor lor. Reducerea efectelor acestor fac-
tori abiotici de risc depinde în mare măsură de mo-
dul de management al resurselor forestiere, de sis-
temul decizional în domeniul economiei forestiere.
Sintetic, circuitul informațiilor în problema
doborâturilor produse de vânt este reprezentat
schematic în fig. 1.
în cercetarea silvică de la noi sunt surprinse
foarte bine numai trei verigi ale circuitului și
anume: studiile de caz și observațiile statistice,
metodele de cartare fundamentate pe prima verigă și
sistemele de măsuri silvotehnice.
*Continuare în Revista pădurilor nr. 6/1999
Ing. Ionel POPA
Stațiunea Experimentală de Cultura
Molidului Câmpulung Moldovenesc
Fig. 1 Model de integrare a cercetărilor forestiere cu
privire la doborâturile produse de vânt la nivelul României
Modelarea fizico-matcmatică, statistico-mate-
matică și spațio-temporală a stabilității arborilor, ar-
boretelor și a pădurii în ansamblu constituie o etapă
nouă, modernă, de integrare a observațiilor și date-
lor obținute prin metodele de cercetare clasice și o
condiție esențială în înțelegerea fenomenului. Ana-
liza sistemică a acestui fenomen, prin metoda mode-
lării și simulării matematice, se va realiza pe subsis-
teme, printr-o integrare ierarhică a acestora (fig. 2).
i.............jModele de stabilitate
i :	la nivel de arbore Jr
C Modele de stabilitate V
la nivel de arboret	j
î ~~L |
C Modele de stabilitate H j
la nivel de pădure J
Fig. 2 Integrarea ierarhică a subsistemelor în cazul
modelelor de stabilitate la vânt
Bineînțeles că în cadrul acestor subsisteme prin-
cipale se disting noi subsisteme, de nivel ierarhic in-
ferior, care se vor trata la analiza subsistemelor prin-
cipale. Utilizarea unei astfel de analize ierarhice
permite o înțelegere mult mai profundă a conceptu-
lui sistemic.
Preocupări în studiul mecanic și experimental al
sistemului de stabilitate sunt prezente în literatura
de specialitate numai după cel de-al doilea război
mondial, o dată cu apariția la nivel european a ma-
rilor doborâturi produse dc vânt,
Modelarea principalilor parametri ai curenților de
aer, care prezintă interes din punctul nostru de vedere,
au făcut obiectul unor cercetări complexe întreprinse
de J.R. Moore, L.G., Fogarty, J.C. Suarez (1998),
H.R. Oliver, G.J. Mayhead (1974), W. Reifsnyder
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
25
(1955), J. Bergen (1971), J. Grace (1977), R.W.
Gloyne (1968), P. Hutte (1968), G.A.D. Bull, E.R.C.
Reynolds(1968), R. Alcxander (1964) etc., iar prin
cercetările întreprinse de A.I. Fraser (1964), A.I.
Fraser și J.B.H. Gardiner (1967), C.J. Anderson,
M.P. Coutts, R,M. Ritchie (1989), C.P. Quine, A.C.
Burnand, B.R. Reynard (1991), A. Somerville
(1979), aceștia au studiat și cuantificat factorii ce
intervin la nivelul rădăcinii și influența propri-
etăților solului asupra formei și a modului de dez-
voltare a sistemului radicelar și implicit asupra sta-
bilității arborelui. Semnificative în această direcție
sunt cercetările întreprinse la noi în țară de către I.
Barbu (1987), care a identificat o serie de tipuri de
înrădăcinări, în raport cu tipul de sol, tehnologia de
plantare etc, stabilind legături corelative între para-
metrii sistemului radicelar și o scrie de indicatori
biometrici ai arborelui și arboretului.
O analiză detaliată și o cuantificare a forțelor
care apar la nivelul sistemului rădăcină - sol sunt
realizate de M.P. Coutts (1986). A.I. Fraser și J.B.H,
Gardiner (1967), iar M.F. O’Sullivan și R.M. Ritche
(1993) cercetează prin intermediul unor modele
experimentale, comportamentul complexului rădă-
cină - sol, în regim static, respectiv dinamic, în
raport cu mărimea forței de răsturnare și condițiile
cdafice locale.
Influența parametrilor biometrici ai fusului și co-
roanei asupra stabilității generale a arborelui, con-
stituie un subiect pe larg tratat în literatura de spe-
cialitate. Astfel, studiile efectuate de P. Blackbum,
J.A. Petty (1988), G.J. Mayhead (1973), E. Valinger,
L. Lundqvist, L. Bondesson (1993), J.A. Petty, R.
Worrell (1981), E. Valinger, J. Fridman (1997), M.
Foumier (1989), J. Morgan, G.R. Cannell (1993) au
pus în evidență influența acestor parametri, direcția
dc influență și ponderea lor în sistemul de stabilitate
a arborelui la acțiunea vântului.
Modele fizico - matematice sunt modele integra-
toare, cu un grad ridicat de abstractizare, facilitând
simularea matematică prin intermediul echipa-
mentelor informatice. Astfel de modele au fost pro-
puse de H. Pcltola (1995), A. Faure, J. Pellet (1984),
R. Milne (1991), M. Foumier, P. Rogier, E. Costes
(1993), H. Pcltola (1998).
2	Modelul fizico-matematic de stabilitate al
arborelui
Obiectivele urmărite prin modelarea și simularea
fizico - matematică a unui arbore supus acțiunii
vântului pot fi sintetizate astfel: identificarea și cu-
antificarea parametrilor biometrici ai arborelui cu
influență asupra stabilității arborelui; stabilirea mo-
dului în care aceștia influențează rezistența arbore-
lui la acțiunea vântului; stabilirea ponderii fiecărui
parametru biometric în modelul de stabilitate a ar-
borelui.
Se cunoaște că, pentru elaborarea unui model
fizico - matematic este necesară mai întâi o identifi-
care a tuturor variabilelor care intervin la nivelul ar-
borelui. Se consideră un arbore tip, fără defecte sau
alte particularități care pot conduce la modificarea
(creșterea sau diminuarea) rezistenței. Acest arbore
se consideră izolat de restul arboretului, încercându-
se astfel să se cuantifice rezistența singulară.
Structura modelului mecanic de stabilitate a unui
arbore, în regim static, este prezentată în figura 3:
Analiza matematică a fenomenului de doborâre
Fig. 3 Schema modelului mecanic în regim static
prin rupere sau dezrădăcinare a arborelui poate fi
studiată în funcție dc acțiunea vântului din două
puncte de vedere, considerând sistemul de forțe care
intervin în proces în regim static și dinamic. în
cadrul fiecărui sistem se pot distinge factori care
tind să modifice stabilitatea arborelui și factori care
se opun forțelor perturbatoare.
Studiul fenomenului de doborâre a unui arbore
prin luarea în considerare a acțiunii vântului, în
cadrul unui model mecanic static presupune igno-
rarea unor factori ce intervin în condiții reale: se
neglijează forțele ce apar datorită fenomenului de ba-
lansare, specifice studiului în regim dinamic; se
ignoră forțele datorate sprijinului lateral, al atingerii
ramurilor, precum și cele care apar datorită con-
crcșterii și “împletirii” sistemului radicular; vântul,
respectiv curenții de aer se consideră ca având o
scurgere lineară cu viteză constantă (laminară).
Ca urmare, pentru astfel de modele, principalii
26
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
factori care tind să răstoarne arborele sunt forța vân-
tului și forța gravitațională.
Forțele care se opun acestei răsturnări pot fi gru-
pate, în funcție de nivelul la care acționează în forțe
prezente la nivelul sistemului radicelar și forțe pre-
zente la nivelul trunchiului arborelui. O prezentare
schematică a principalilor factori ce influențează
stabilitatea arborelui la acțiunea vântului este evi-
dențiată sintetic în figura 4:
în cazul modelului mecanic static intervin două
tă forța cu care acționează curenții de aer. Aceasta
forță depinde de viteza vântului, de suprafața de co-
roană expusă la acțiunea directă a vântului, de pene-
trabilitatea coroanei, flexibilitatea aparatului foliar,
forma coroanei, distribuția masei în interiorul ei etc.
Momentul de răsturnare indus de către vânt cal-
culat în raport cu înălțimea x, este dat de relația:
dM u (z)= dF(zy (z -x)	(1)
unde:
dMu reprezintă momentul de răsturnare elemen-
Fig. 4 Sistemul de forțe care acționează asupra arborelui
tar indus dc forța vântului, în Nm; dF - forța ele-
mentară vântului la înălțimea z, în N; z - înălțimea
secțiunii elementare, în m; x - înălțimea în raport cu
care se calculează momentul de răsturnare, în m.
Forța cu care acționează vântul este cuantificată
prin intermediul formulei lui Stokes (J. Grace 1977,
S.J. Mitchell 1994, H. Peltola 1995, 1998):
0.5 ■ p„ ■ Cdc ■ dc0 dz dacă z>h-lc
0.5 ■ pa ■ Cdf u(zj • df^y dz dacă z^h-lc
(2)
forțe perturbatoare, una orizontală indusă dc către
vânt și una verticală indusă de gravitație. Aceste for-
țe determină un moment de răsturnare aplicat la nive-
lul trunchiului și a sistemului rădăcină - sol (fig. 5).
Pot interveni mai multe situatii: cazul în care
momentul dc răsturnare
este mai mare decât mo-
mentul rezistent indus de
sistemul rădăcină-sol, ca
urmare se produce dezră-
dăcinarea arborelui (do-
borâre tip farfurie)
Mris>Mrez ; cazul în care
momentul de răsturnare
este mai mic decât mo-
mentul rezistent indus dc
sistemul rădăcină-sol, dar
mai mare decât momentul
Fig. 5 Momentele care
intervin la nivelul arborelui
unde:
F(z) reprezintă forța de acțiune a vântului la înăl-
țimea z, în N; Cd - coeficientul de rezistență, adimen-
sional; pa - densitatea aerului, în kg/m3; dc(z)
diametrul coroanei, în m; d|(z) - diametrul fusului, în
m; u(z) - viteza vântului la înălțimea z, în m/s.
Viteza vântului în interiorul coronamentului
variază după o lege exponențială dată de relația:
(3)
critic de rupere a trunchiului, ca urmare se produce
ruperea trunchiului (doborâre de tip rupere de
trunchi) M	cazul în care momentul de
răsturnare este mai mic decât momentul rezistent
indus de sistemul rădăcină-sol, și mai mic decât
momentul critic dc rupere a trunchiului, ca rezultat
arborele rezistă, Mcri>Mrăs<MTez.
în cadrul acestui model în regim static, cea mai
mare pondere privind forțele perturbatoare o prezin-
h este limita superioară a coroanei, în m; uh - vi-
teza vântului la limita coroanei, în m/s; uz - viteza
vântului la înălțimea z, în m/s; a - constantă, a
=[23].
Valoarea constantei este funcție de caracteristi-
cile coronamentului, putând lua valori între 2 și 3,
valoarea ei fiind aproximată în urma unui număr
mare de măsurători.
Coeficientul de rezistență al unui corp expus
unui curent de aer este dat de relația:
(4)
unde:
Cd reprezintă coeficientul de rezistență, adimen-
sional; U* - viteza de fricțiune a vântului, respectiv
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
27
viteza la o intercepție totală, în m/s; U - viteza vân-
tului la nivelul corpului, în m/s.
Acest coeficient de rezistență prezintă limite de
variație mari de la o specie la alta, precum și o vari-
ație în funcție de viteza vântului. Aceste valori se
pot determina pe cale experimentală, prin măsură-
tori fie direct pe teren fie în tunele aerodinamice.
Prin cercetările efectuate de către A.I. Fraser (1968)
pe un număr reprezentativ de arbori s-au obținut
următoarele valori ale lui Cd, la un vânt de 30
noduri, aproximativ 55 km/h: molid - 0,57; pin -
0,415; brad, duglas - 0,37; molid de Sitka - 0,25.
Valoarea medie este de 0,40, valoare ce se reco-
mandă a fi folosită în calcule de precizie medie.
Pentru variația diametrului trunchiului au fost
propuse mai multe relații de variație, rezultate fie din
similitudinea trunchiului cu diverse forme geome-
trice, fie din aplicarea unor teorii (mecanică, fizio-
logică), fie prin aplicarea unor ecuații de regresie.
Forma secțiunii longitudinale a fusului variază în
raport cu specia, vârsta, bonitatea stațiunii, poziția
cenotică, caracteristicile coroanei etc.
în vederea obținerii unui model mecanic fiabil
pentru simulare se adoptă o curbă generatrice a
formei fusului de forma (V. Giurgiu 1979, J.A.
Petty, R. Worrell 1981):
(5)
(a-uF
în care:
d(z) reprezintă diametrul la înălțimea z, în cm; db
- diametrul de bază, în cm; z - înălțimea secțiunii,
în m.
Legea de variație a diametrului coroanei se
determină pornind de la forma geometrică adoptată,
respectiv considerând coroana ca fiind formată
dintr-un paraboloid de rotație în partea superioară și
un trunchi de paraboloid de rotație în partea infe-
rioară având o bază comună egală cu diametrul
maxim al coroanei. Diametrul coroanei în funcție de
înălțimea secțiunii, în raport cu baza arborelui este
dat de relația:
(A-2>-^-
V ^.15 l.
d^
0.37/,

dacă z>h — 0.75 -
(6)
dacă h-le <z<h- 0.75 • lc
dacă z<h-lc
O altă tensiune care apare în arbore este determi-
nată de forța de gravitație, ce acționează pe verti-
cală, a cărei contribuție se resimte din momentul în
care s-a înregistrat o deplasare pe orizontală,
datorită încovoierii arborelui sub acțiunea vântului.
Momentul elementar de răsturnare indus de forța
gravitațională este dat de relația:
dM g (z)= dG(z} y(z)
(7)
unde:
dMg reprezintă momentul elementar de răstur-
nare indus de forța gravitațională, în Nm; dG - forța
gravitațională (sumă dintre forța gravitațională
indusă de fus și cea indusă de coroană) elementară
ce acționează la nivelul secțiunii, în N; y -
deplasarea orizontală a trunchiului față de axa verti-
cală inițială la înălțimea z, în m.
Forța elementară indusă de gravitație este dată de
relația:
dG(z)=~-d(zJ g- p-dz	(8)
unde:
dG(z) este forța elementară indusă de gravitație,
în N; d(z) - diametrul secțiunii elementare trunchiu-
lui sau a coroanei, în m; g - accelerația gravitațio-
nală, în m/s2; p - densitatea medie a lemnului verde,
respectiv a coroanei, în kg/m3;
Pentru a se calcula deplasarea pe orizontală
trunchiului la diferite niveluri, sub acțiunea forței
vântului și a masei coroanei și fusului, este necesar
a se determina teoretic fibra medie deformată ca
urmare a solicitărilor la care este supusă.
Deplasarea pe verticală a trunchiului arborelui,
respectiv brațul forței gravitaționale este dat de:

z< zF:
(9)
unde:
Z>ZFi
y(z) este deplasarea pe verticală la înălțimea z, în
m; F - forța totală a vântului, în N; zFt - ordonata
punctului de aplicare a forței concentrate a vântului,
în m; E - modulul de elasticitate, în N/m2; Iz -
momentul de inerție la înălțimea z, în m4.
Unii cercetători au pus problema și a unui al
treilea moment, un moment de torsiune datorat fie
unei asimetrii a coroanei sau a structurii trunchiului,
fie a unei acțiuni asimetrice a vântului în raport cu
un plan vertical ce conține fusul și este perpendicu-
lar pe direcția instantanee a vântului. Acest moment
28
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
de torsiune se consideră neglijabil.
Acestor forțe de răsturnare i se opun două forțe
rezistive: forța indusă de elasticitatea fusului și cea
determinată de sistemul rădăcină-sol. Abilitatea
arborelui de a se opune dezrădăcinării este depen-
dentă de momentul total de răsturnare aplicat, în
relație cu caracteristicile mecanice ale sistemului
rădăcină-sol. Factorii care influențează mărimea
momentului rezistiv, indus de rădăcină-sol depinde
de caracteristicile fizico-mecanice ale solului, sis-
temului radicular, precum și de tăria legăturii dintre
aceste două componente. Pentru cuantificarea
matematică a forțelor ce se opun răsturnării, la
nivelul rădăcinii, este necesară mai întâi o identifi-
care precisă a acestor forțe. Principalele compo-
nente ale forțelor dc înrădăcinare au fost deduse teo-
retic luând în considerare proprietățile fizico-
mecanice ale solului și rădăcinilor precum și inter-
acțiunea dintre ele.
Acest sistem de forțe este prezentat schematic în
figura 6:
Aceste forțe
Moment de
răsturnare
sunt: masa farfuriei de rădăcini și
Masa snkrădăcină
Rezistența la rup ere
a rădăcinilor
Rezistența la rupere
a solului
Rezistența !a încovoiere
a rădăcini! or
Fig. 6 Sistemul de forțe rezistente care acționează la
nivelul rădăcinii
sol; rezistența la rupere a rădăcinilor; rezistența
solului; rezistența la flexiune a rădăcinilor.
Ponderea acestor forțe variază de la o stațiune la
alta, funcție de tipul de sol, caracteristicile acestuia,
specie, caracteristicile rădăcinii etc. In solurile
argiloase și grele, cu o coeziune foarte mare, pon-
derea cea mai mare o prezintă rezistența solului, ală-
turi de masa sistemului rădăcină-sol. în cazul
solurilor nisipoase rolul predominant îl are rezis-
tența sistemului radicular, la rupere și flexiune.
Deoarece evaluarea contribuției rezistenței
rădăcinilor la rupere și flexiune, precum și a rezis-
tenței solului, este foarte complicată, s-a calculat
momentul rezistent prin intermediul contribuției
procentuale a masei sistemului rădăcină-sol.
Momentul rezistent este dat de relația:
M	(io)
Pr-s
unde:
Mr.s este momentul rezistiv, în Nm; g - accelera-
ția gravitațională, în m/s2; m^ - masa sistemului ră-
dăcină-sol, în kg; h - adâncimea de înrădăcinare
(grosimea farfuriei), în m; Pr_s - contribuția masei
sistemului la momentul rezistiv total (30-35%), în %.
în situația în care momentul rezistent al
rădăcinii-sol este mai mare decât cel dc răsturnare,
solicitarea este preluată de către trunchi. Acesta este
supus unei tensiuni de rupere căruia i se opun forțele
elastice din fus.
Momentul critic de rupere a fusului este dat de
relația:
a = ~-y = ~^Mtr acr-Wz (11)
/	țy	cr cr z
unde:
Wz reprezintă modulul de rezistență la înco-
voiere, în m3; <rcr - efortul maxim de rupere datorat
forței elastice, în N/m2; Mcr - momentul maxim de
încovoiere, în Nm.
Modulul de rezistență este egal cu:
Wz=^-	(12)
32
unde dj este diametrul la care se calculează
ruperea, în m.
Efortul maxim ccr este egal cu oad/c, unde c este
coeficientul de siguranță (în cazul de față egal cu 1),
iar oad efortul maxim admisibil.
Modulul de elasticitate Young prezintă variații
funcție de specie, umiditate etc. Limitele de variație
ale acestuia sunt foarte largi. în prezenta lucrare
vom lua ca valoare medie E-7000 MPa.
Determinarea exactă a efortului maxim elastic
este dificilă datorită numeroșilor factori ce intervin
la diminuarea acestuia: noduri, defecte de structură,
răni etc.
în general, din experimentele efectuate în alte
țări, valorile pentru specia molid sunt cuprinse între
35-45 MPa.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
29
Sistemul românesc de amenajare
a pădurilor, aplicat în Republica
Moldova
1.	Introducere
Amenajarea pădurilor, ca știință a organizării și
conducerii pădurilor spre starea lor dc maximă efi-
cacitate polifuncțională, este singura preocupare
științifică care cercetează legitățile de formare și
organizare a folosirii în timp și spațiu a resurselor
forestiere în scopuri multiple social-economice.
Concepția amenajistică, calitatea ei și a amenaja-
mentelor este definită de modul de acceptare și res-
pectare a unor principii de amenajare. Pentru etapa
actuală, când accentul se pune mai ales pe amenaja-
rea pădurilor cărora li se atribuie funcții multiple,
principiile de bază cu care operează sunt: continuita-
tea, eficacitatea funcțională, gestionarea durabilă a
resurselor forestiere, stabilitatea ecologică, gospodă-
rirea funcțional-diferențiată și principiul economic
(N. Rucăreanu, I. Leahu, 1982; V. Giurgiu, 1988),
Acceptând aceste principii, se impune adminis-
trației silvice să reglementeze tăierile din păduri în
așa fel încât generațiile viitoare să poată avea cel
puțin tot atâtea avantaje ca și generația actuală, să
sporească capacitatea de protecție și productivitatea
pădurilor, să dirijeze arboretele spre structuri
optime, polifuncționale, să valorifice rațional
resursele biogeochimice, energetice, genetice și
ecologice în condițiile unei stabilități a ecosis-
temelor forestiere și a celor din jurul lor, toate la un
nivel de eficiență economică maximă, fără însă ca
aceasta să fie prioritară.
Sarcinile amenajamentului practic sunt multiple
și se referă la:
’	cunoașterea structurii și a potențialului protec-
ție și productiv al pădurilor în dinamica lor;
•	precizarea obiectivelor social-economice și
ecologice ale gospodăriei silvice și atribuirea dc
funcții arboretelor;
•	constituirea unităților de gospodărire;
•	proiectarea structurilor optime pe arborete și pe
ansamblul pădurii, corespunzătoare funcțiilor
atribuite și potențialului natural;
•	elaborarea planurilor amenajistice prin care se
urmărește îndrumarea structurii reale a arboretelor
și a pădurii spre structuri optime stabile în vederea
creșterii eficacității funcționale;
30
Ing. Gheorghe Predoiu
Institutul de Cercetări și Amenajări
Silvice - Stațiunea Brașov
•	controlul periodic al stării pădurilor în raport cu
măsurile proiectate și aplicate.
în această concepție au fost amenajate și multe
păduri din Republica Moldova, cu participarea
activă a amenajiștilor români.
Republica Moldova dispune în prezent de circa
400 mii ha păduri care acoperă teritoriul în proporție
de 9%, un procent redus în comparație cu alte state
din Europa, situate în condiții similare. Preocupări
privind amenajarea pădurilor au existat începând cu
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1862) și
până în prezent.
Despre amenajări complexe se poate vorbi însă
numai începând cu perioada dintre cele două răz-
boaie mondiale și în continuare după cel de-âl doi-
lea război mondial până în prezent, când de la etapă
la etapă de amenajare, preocupările au fost diver-
sificate în raport cu noile atitudini față de pădure.
în perioada comunismului, bazele amenajării
pădurilor au fost puse începând cu amenajarea din
1955 și continuând cu cele din 1965, 1975 și 1985,
amenajări executate de instituții de proiectare spe-
cializate din fosta U.R.S.S. (Lvov și Kiev), după
concepte și norme specifice unitare pentru toată
fosta U.R.S.S. Acestea au fost potrivite pentru
condițiile Basarabiei.
începând cu anul 1992, ca urmare a evoluției si-
tuației politice, independența Republicii Moldova,
trecerea la grafia latină, necesitatea alinierii și adop-
tării principiilor europene de gospodărire, mai adec-
vate specificului pădurilor din zonă, necesitatea for-
mării de personal specializat în lucrări dc amenaja-
rea pădurilor, au determinat conducerea administra-
ției silvice moldovene să colaboreze cu unități spe-
cializate în domeniu din România și să amenajeze
pădurile administrate după principiile și normele
aplicate pădurilor din România, păduri care ve-
getează în condiții similare cu cele din R. Moldova.
Lucrările de amenajare au început cu pădurile
administrate dc Gospodăria Silvică Călărași și au
continuat în fiecare an cu alte gospodării, în medie
amenajându-se cca 35-40 mii ha/an. Până în prezent
s-au amenajat 16 gospodării silvice cu suprafața de
cca 225 mii ha și urmează ca până la începerea
revizuirii amenajamcntelor, anul 2002, să fie ame-
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
najate și celelalte 4 gospodării rămase.
2.	Modul concret de aplicare a conceptului de
amenajare
Lucrările de amenajare a pădurilor s-au
desfășurat în baza conceptului și principiilor
enunțate anterior după normele și normativele
românești și au constat în principal în organizarea
teritoriului, culegerea informațiilor din teren privind
situația reală a destinației suprafețelor din fondul
forestier, a situației pedoclimatice (C. Chiriță,
1974), a vegetației forestiere existente (S. Pașcov-
schi, 1959), a fixării obiectivelor locale și generale
pe care le are de îndeplinit pădurea, încadrarea în
grupe și categorii funcționale, constituirea sub-
unităților de gospodărire, adoptarea bazelor de ame-
najare, întocmirea planurilor de recoltare și cultură,
cultură și îngrijire a arboretelor.
Organizarea teritoriului a fost preluată de la ame-
najările anterioare operând modificările de arondare
și rearondare efectuate. Constituirea gospodăriilor și
a ocoalelor silvice a fost propusă și adoptată în con-
ferința I de amenajare pentru fiecare unitate admi-
nistrativă în parte, în raport cu modul de organizare
și arondare impus de beneficiar.
Constituirea parcelelor a fost modificată pentru o
parte din ocoale, ca urmare a faptului că suprafețele
lor depășeau suprafața maximă admisă de norme,
iar limitele lor nu respectau detaliile orografice evi-
dente (pâraie, culmi), urmărind pe cât posibil ca
liniile parcelare vechi, deschise, să fie păstrate. în
cadrul parcelelor, conform normelor, au fost consti-
tuite subparcele în raport cu unitățile staționale,
suprafața, destinația și caracteristicile arboretelor
(structură, compoziție, vârstă, productivitate, cali-
tate, consistență, proveniență, funcție și grad de
vătămare). Materializarea parcelelor și sub-
parcelelor s-a făcut prin semne convenționale cu
vopsea roșie. Intersecția liniilor parcelare cât și
punctele de contur ale fondului forestier greu iden-
tificabile sau cu probleme de delimitare, au fost
marcate prin borne la sol cât și borne martor pe
arborii cei mai apropiați.
Baza cartografică utilizată este constituită din
planuri fotogrametrice cu curbe de nivel la scara 1:
10.000, folosite și la cadastrul funciar. Planurile au
fost echipate cu parcelarul și subparcelarul constitu-
it, după planurile amenajării anterioare și ridicările
în plan cu busola topografică executate o dată cu
amenajarea.
Suprafețele au fost determinate cu ajutorul cal-
culatorului electronic, utilizând programe adecvate
după ce în prealabil prin digitizare s-au introdus
limitele de pe planurile restituite.
Studiul stațiunii - elementele de geomorfologie,
geologie, hidrologie, climatologie și sol au fost pre-
luate din amenajamentele anterioare, au fost prelu-
crate, verificate și adaptate sistemelor de clasificare
utilizate de amenajamentul românesc prin asimi-
larea celor identice sau constituind altele noi pentru
situațiile cu specific local pronunțat.
Studiul vegetației forestiere s-a făcut în cadrul
descrierii parcelare, identificând specia, prove-
niența, participarea, vârsta, elementele dendrome-
trice medii, clasa de producție, consistența, partici-
parea în amestec, elagajul, vitalitatea, volumul la
hectar și volumul total, prin măsurători directe sau
statistice, utilizând aparatura din dotare.
în raport cu obiectivele social-economice s-au
impus pădurilor sarcini referitoare atât la asigurarea
unor efecte speciale de protecție cât și producerea
de masă lemnoasă și alte produse specifice
pădurilor. Având în vedere condițiile geologice
deosebite dintre Prut și Nistru, cu substrate foarte
vulnerabile la eroziune și alunecare, cât și necesi-
tatea generală de protecție a mediului, întreaga
suprafață cu pădure amenajată a fost cuprinsă în
grupa I funcțională - păduri cu funcții speciale de
protecție, iar în raport cu obiectivele de protejat s-au
încadrat pe funcții și categorii funcționale. S-au
individualizat în general următoarele categorii:
păduri cu funcții de protecție a apelor, a terenurilor
și solurilor, păduri cu funcții de recreere, păduri de
protecție a căilor de comunicație, păduri de interes
științific și de ocrotire a genofondului forestier, re-
zervații naturale, peisagistice, monumente ale
naturii și păduri pentru protecția generală a mediu-
lui. Arboretele au fost grupate pe tipuri de categorii
funcționale în subunități de gospodărire în raport cu
măsurile silviculturale indicate a se aplica fiecare în
parte. S-au constituit subunități de gospodărire în
care sunt interzise recoltările de masă lemnoasă (tip
E), subunități de gospodărire în care nu este posibilă
sub raport ecologic recoltarea de produse principale,
impunându-se numai lucrări speciale de conservare
(tip M) și subunități de gospodărire în care este
admisă recoltarea de masă lemnoasă, impunându-se
alegerea celor mai intensive tratamente (tip A).
Bazele de amenajare adoptate au fost regimul
codru cu regenerare din sămânță și crâng, cu
regenerare din lăstari, pentru salcâmete care după 1-
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
31
2 generații se vor reconstrui ecologic. In raport cu
tipurile de stațiune și pădure existente s-au adoptat
compoziții-țel bazate pe specii principale, stejar,
gorun, însoțite de regulă de paltin, frasin.
în raport cu tipurile de categorii funcționale și
formația forestieră s-a adoptat tratamentul tăierilor
progresive cu regenerare sub masiv pentru stejărete,
gorunete și amestecuri ale acestora ajunse la vârsta
exploatabilității, tratamentul tăierilor crâng pentru
salcâmete și tratamentul tăierilor rase în parchete
mici sau benzi pentru arborele derivate, în vederea
reconstrucției ecologice. în arboretele supuse
regimului de conservare deosebită, regenerarea se
va asigura prin aplicarea lucrărilor de conservare. S-
a adoptat exploatabilitatca tehnică pentru arboretele
supuse organizării recoltării de produse principale și
exploatabilitatea de protecție pentru cele de pro-
tecție specială. S-au adoptat cicluri de producție
cuprinse între 100-120 ani, în raport cu vârsta
exploatabilității medii.
Reglementarea procesului de producție s-a rea-
lizat prin stabilirea posibilității și elaborarea pla-
nurilor de cultură și recoltare. în funcție de structura
arboretelor pe clase de vârstă, suprafață și volumul
arboretelor exploatabile și preexploatabile, creșterea
curentă anuală, creșterea indicatoare și starea actu-
ală a arboretelor exprimată prin urgența de regene-
rare, s-a determinat mărimea posibilității de produse
principale prin procedeul creșterii indicatoare și
metoda claselor de vârstă. Cum structura claselor dc
vârstă este tranșant dezechilibrată, cu excedent mare
de arborete în clasele de vârstă cuprinse între 40 și
80 ani și deficit de arborete tinere și exploatabile în
cele mai frecvente situații, posibilitatea adoptată a
fost ceea ce în mod normal prin aplicarea trata-
mentelor cele mai adecvate, se poate extrage în
următorii 10 ani cu condiția asigurării continuității
pe primii 40-60 ani.
Lucrările de îngrijire au fost propuse în toate ar-
boretele care în funcție de starea lor actuală (vârstă,
consistență, compoziție, stadiu de dezvoltare) nece-
sită intervenții în vederea îmbunătățirii stării de ve-
getație și realizarea tipului de structură propus.
Excepție fac arborete din subunitatea destinată re-
zervării integrale, pentru care s-au făcut numai
propuneri în vederea obținerii aprobărilor necesare.
Gama lucrărilor de îngrijire propuse cuprinde
degajări, curățiri, rărituri și tăieri de igienă. în
arboretele supuse regimului de conservare
deosebită, măsurile de gospodărire sunt diferențiate
în raport cu starea fiecărui arboret în parte. în aces-
te arborete se vor executa completări ale regenerării
atunci când consistența este redusă, îngrijiri în
arborete tinere, însă cu intensități și periodicități
mai reduse, lucrări de igienă în arboretele cu stare
normală și lucrări speciale de conservare în
arboretele ajunse sau trecute de vârsta exploatabi-
lității de protecție, în vederea regenerării lor.
Lucrări de cultură și îngrijire a culturilor au fost
propuse în vederea introducerii imediate în pro-
ducție a terenurilor goale destinate împăduririi,
împădurirea tuturor terenurilor în curs de regene-
rare, completarea arboretelor tinere cu reușită
parțială și îngrijirea tuturor culturilor tinere.
Amenajamentul analizează și resursele și posi-
bilitățile de recoltare și valorificare a altor produse
decât cele lemnoase, vânatul, pescuitul, fructele de
pădure, plantele medicinale, semințele forestiere,
resursele melifere, produsele agricole și alte pro-
duse accesorii din fondul forestier, indicând atât
zonele de recoltare cât și cantitățile posibil de
recoltat. Totodată, amenajamentul face și un studiu
al instalațiilor de transport și construcțiilor
forestiere, analizându-le pc cele existente și pro-
punând noi instalații necesare.
Amenajamentul sesizează și inventariază toți
factorii destabilizatori care au intervenit și intervin
negativ în dezvoltarea arboretelor și propune măsuri
de stopare și înlăturare a lor, având în vedere că atât
individual, cât și combinați, pot deveni nefavorabili
pentru starea normală a vegetației forestiere.
Prelucrarea datelor, elaborarea amenajamentelor,
editarea lor, elaborarea hărților de amenajament și
multiplicarea lor se execută pe calculatorul elec-
tronic, utilizând aparatură și programe modeme
adecvate (AUTOCAD, WINDOWS, AS).
Contribuții utile au fost aduse și de Gh. Tudoran
(1999).
în continuare, va trebui acordată o importanță
mai mare conservării biodiversității și gestionării
durabile a pădurilor.
3.	Concluzii
Ca urmare a unei fructuoase colaborări, până în
prezent a fost posibilă formarea și specializarea per-
sonalului (ingineri, tehnicieni, operatori) înființân-
du-se în R. Molodova un Centru de Amenajări
Silvice dotat cu o parte din aparatura necesară, capa-
bil să execute lucrările de amenajarea pădurilor.
Este necesar în continuare ca administrația silvică să
oficializeze prin norme și normative proprii, sis-
32
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
temui de amenajare aplicat, completându-1 cu ele-
mente caracteristice, cu specific pronunțat local.
Se constată însă că datorită posibilităților finan-
ciare foarte reduse de care dispune Republica
Moldova, susținerea financiară a lucrărilor de ame-
najare nu se poate face ritmic, la timp și la nivelul
necesarului, centrul de amenajări înregistrând astfel
mari restanțe la predarea amenajamentelor benefi-
ciarilor. Apreciez că o colaborare susținută mai sub-
stanțial, financiar de către partea română sau de
unele organisme internaționale, ar determina o
implementare mai sigură, viabilă și eficientă, atât în
plan tehnic-silvicultural, cât și moral, a sistemului
românesc de amenajare în pădurile dintre Prut și
Nistru.
BIBLIOGRAFIE
Chiriță C., 1974: Stațiuni forestiere. Editura
Academiei Române, București.
Giurgiu V., 1988: Amenajarea pădurilor cu funcții
multiple. Editura Ceres, București.
P a S c o v s c h i S., 1959: Tipuri de pădure, din România.
Editura Agrosilvică, București.
Rucăreanu N., L e a h u I., 1982: Amenajarea
pădurilor. Editura Ceres , București.
T u d o r a n Gh., 1999: Contribuții la dejînirea unui sis-
tem de amenajare pentru pădurile Republicii Moldova. Teză de
doctorat. AS AS.
***, 1986-88: Norme tehnice din silvicultură (1, 2, 3, 4, 5,
6). Ministerul Silviculturii
***, 1982: Normativ de amenajare a pădurilor. Ministerul
Silviculturii.
Romanian System of the forestry management plan implemented in Republic of Moldavia
Abstract
Republic of Moldavia obtains the independence, change the official language, grahpics and adopt the European ecological prin-
ciples in forest management more adequate for the forests of the area. For personal training the forest administration of Moldavia start
a co-operation with the Forest research and Management Institute and Forest Administration from Romania. With ±e help of the spe-
cialista from this institute they start to elaborate the management plâns for their forests adopting the Romanian standars.
The paper presents the romanian forestry management implamented in the forested areas between Prut and Nistru, as a part of
cooperation program between Romania and Republic of Moldavia.
Key words: management, forest administration, cooperation program between Romania and republic of Moldavia
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
33
Cuantificarea proceselor erozionale din
bazine mici predominant forestiere (II)
Metoda “încărcării limită” (M.I.L.) de
evaluare a producției de aluviuni care
au ca sursă albiile și malurile aferente
din bazine hidrografice mici predomi-
nant forestiere (partea I)*
Dr.ing.Radu GASPAR
Institutul de Cercetări și
Amenajări Silvice
1.	Introducere
“Producția de aluviuni”, rezultanta proceselor ero-
zionale dintr-un bazin, este egală cu volumul de a-
luviuni evacuate din bazin în timpul unei viituri sau
într-un an mediu**. Procesele erozionale (prin apă) în
care se includ eroziunea (propriu-zisă), transportul și
sedimentarea aluviunilor, se intensifică foarte mult sub
impactul viiturilor torențiale, devenind la rândul lor
torențiale; dar prin accelerarea considerabilă a eroziu-
nilor este antrenat orizontul superior al solului,
reducându-se în acest mod “potențialul” acestuia “de
acumulare” a precipitațiilor; rezultatul acestor
fenomene este amplificarea scurgerii de suprafață și a
proceselor torențiale, inclusiv a eroziunilor, a trans-
portului și a depunerii aluviunilor în punctele critice ale
traseului: la poduri, pe sectoarele inferioare ale
pâraielor și pe albiile râurilor, cărora le reduc gabaritul
și respectiv capacitatea de a tranzita debitele de viitură,
fiind create astfel condițiile de producere a inundațiilor,
în acest mod, în faza lor torențială, procesele erozionale
produc mari prejudicii economiei naționale și devin un
factor destabilizator al mediului natural.
Pentru cunoașterea și controlul proceselor erozio-
nale este necesară cuantificarea lor. Având în vedere
dubla natură a acestor procese, geomorfologică și
hidrologică, este necesar ca metodele de evaluare a pro-
ducției de aluviuni să țină scama atât de caracteristicile
terenurilor de pe care provin aluviunile, cât și de para-
metrii hidraulici ai curenților de apă care se află la ori-
ginea proceselor erozionale. Metodele care raportează
producția de aluviuni, în mod global, la întreaga
suprafață a bazinului, nu pot explica proveniența aluvi-
unilor și din acest motiv, nu pot asigura suportul teore-
tic al combaterii eroziunilor excesive.
Toate terenurile în pantă constituie “surse de aluvi-
uni”. După caracteristicile lor, a curenților de apă și a
* Continuarea articolului: R.Gaspar "Metode de evaluare a
producției de aluviuni în b.h.mici", Revista Pădurilor nr.3-4 /
1998, pp.67-74, unde se prezintă si bibliografia.
** Debitul de aluviuni (cantitatea care trece prin secțiune în
unitatea de timp) spre deosebire de "producția de aluviuni", nu
necesită precizarea teritoriului de pe care provin aluviunile.
*** Metoda se aplică de fapt, în toate bazinele, indiferent
de suprafața acestora, cu excluderea sectoarelor de bazin situa-
te în avalul segmentelor de rețea, lungi de 10-15 km, de la obâr-
șia ramificațiilor rețelei hidrografice din bazinul considerat.
fluxului de aluviuni, aceste terenuri se pot include în
două grupe și anume: terenuri situate pe versanți (I) și
terenuri reprezentate de albii și malurile aferente, situ-
ate în zona rețelei hidrografice (H) (Gaspar și Apostol,
1964).
Curgerea apelor din precipitații pe terenurile relativ
plane din grupa I se face în general sub forma unei
pânze difuze cu eventuale concentrări sub formă de
șuvoaie în rigolele care pot brăzda, după direcția pan-
telor, versanții, în timpul ploilor importante. Pe
terenurile din grupa a II-a, constând din ogașc, ravene și
pâraie, curgerea se realizează sub formă de curenți bine
individualizați, care pot atinge adâncimi și viteze mult
mai mari ca pe versanți și deci, o putere de eroziune
mult mai importantă.
Majoritatea metodelor de evaluare a producției de
aluviuni care provin de pe versanți reprezintă adaptări
ale cunoscutei “ecuații universale a eroziunii solului”,
elaborată de specialiști americani (vezi Wischmeier și
Smith, 1978); aceste metode reflectă cu o aproximație
acceptabilă realitatea (vezi Moțoc ș.a., 1975, 1979;
Gaspar, 1998 etc.).
în ceea ce privește metodele care au ca obiect pro-
ducția de aluviuni din zona rețelei hidrografice, elabo-
rate până în prezent (vezi Gaspar și Apostol 1964-1985;
Moțoc ș.a. 1979 etc.), ele răspund numai în parte ce-
rințelor impuse de practică.
Metoda pe care o preconizăm (M.I.L.) are urmă-
toarele caracteristici: a) Este de tip geomorfologic și
hidrologic; b) Se referă la bazinele mici, cu o suprafață
până la 2000 ha, din zona munților și dealurilor, pre-
dominant forestieră, având ramificațiile rețelei hidro-
grafice cu pante mai mari de 3% și lungimi până la 10-
15 km***, c) Dă posibilitatea să se evalueze producția
de aluviuni probabilă (predicție) sau care a avut loc
(reconstituire), atât la o viitură (indiferent de mărimea
acesteia), cât și medie anuală, în orice secțiune a rețelei
hidrografice, ca produs a patru factori, și anume: volu-
mul viiturii (sau echivalentul acestuia în bazinul con-
siderat: stratul scurs, hs); “capacitatea unitară a surselor
de aluviuni” (CUS); efectul global al principalilor fac-
tori morfo-hidrologici, constant pe bazin (KB) și coefi-
cientul de antrenare a aluviunilor (tg).
Metoda se bazează pe cercetările proprii în bazine
34
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 © Nr.5
torențiale pilot (Gaspar ș.a., 1978, 1982, 1987), pe
unele cercetări efectuate în laborator în Elveția (Hanger,
1979; Smart și Jaeggi, 1983) și pe diverse alte cercetări
(Moțoc, 1979; Ichim, 1995 etc.). Erorile valorilor cal-
culate prin M.I.L. se înscriu în majoritatea lor în ecartul
±5%... ±25%.
2,	Concepte, ipoteze, convenții
2.1	Concepte. Metoda recurge la următoarele con-
cepte:
a)	“Producția de aluviuni la sursă” sau “Eroziunea
totală” din zona rețelei hidrografice (ETr), egală cu
volumul total al aluviunilor dislocate și deplasate local.
Raportul dintre producția de aluviuni (Yr) și eroziunea
totală (ETr) din zona rețelei hidrografice este egal cu
“coeficientul global de efluență a aluviunilor” (Ke),
care depinde de o serie de factori: morfologici (Ke m),
hidrologici etc. (Ke < Ke m).
b)	“Capacitatea unitară a surselor de aluviuni” dc pe
rețea (CUS). în condiții standard, respectiv la un volum
de apă scursă unitar (de lm3/ha), la un efect global al
factorilor morfo-hidrologici constanți pe bazin (KB)
egal cu 1,0 și la un coeficient ty =1,0, corespunzător
apei fără aluviuni, egală cu volumul de aluviuni dislo-
cat și transportat, egal, la rândul său, cu produsul dintre
suprafața albiilor și malurilor (“a” în m2), incluse în
zona a Il-a și grosimea stratului erodat în condițiile de
mai sus în bazinul considerat (eST,m), respectiv:
CUS = S a ■ eST ,m3	(1)
Parametrul CUS reprezintă, de fapt, “potențialul
erodabil unitar” (PEU) al zonei rețelei hidrografice;
“potențialul erodabil total” (PE) la viitura la care se
realizează stratul scurs hs (nun) având expresia:
PE=10 ■ hs ■ S a • eST ,m3	(2)
c)	“Capacitatea de eroziune” a curentului, având
debitul Q (m3/s) pe un segment de rețea*, egală cu debi-
tul de aluviuni care pot proveni de pe segmentul respec-
tiv, Qs 0 (m3/s) are expresia:
Qs,o=Pr,o ' Q	(3)>
în care pr0 este încărcarea** apelor cu aluviuni rezul-
tate numai din segmentul considerat. Capacitatea e-
rozivă a curentului este maximă dacă apa este limpede,
celelalte condiții fiind constante, și se reduce pe măsură
ce încărcarea cu aluviuni (p) crește, și devine nulă în
momentul în care încărcarea atinge o valoare limită
(pj, respectiv prO=o, când p=pL.
d)	“Capacitatea dc transport” a curentului la un debit
Q (m3/s) pe un segment de rețea, egală cu debitul
maxim de aluviuni care poate fi preluat de curentul
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
respectiv, Qs L (m3/s), având expresia:
Qs,L=Pl • Q	(4)
în care pL este “încărcarea limită” cu aluviuni, indi-
ferent de unde provin acestea: de pe segmentul consi-
derat, de pe afluenții acestuia sau de pe versanți.
între “capacitatea dc transport” a curentului (Qs jJ,
“debitul de aluviuni”, Qs = (pv + pr) ■ Q, în care pv și pr
reprezintă încărcarea curentului cu aluviuni provenite
dc pe versanți și respectiv, de pe rețea și “capacitatea
erozivă” a curentului, Qs0, într-o secțiune, există
relația:
Qs,L^Qs^Qs,o	(5)
2.2	. Ipoteze, convenții
a)	Deși mișcarea pe albiile cursurilor mici de apă, în
timpul viiturilor, este nepermanentă și ncuniformă, se
consideră că pe mici sectoare de albie și în mici intervale
dc timp mișcarea este gradual variată și poate fi aproxi-
mată prin ecuațiile mișcării uniforme.
b)	Capacitatea unui curent de apă, dc erodare și an-
trenare a aluviunilor, variază invers proporțional cu încăr-
carea acestuia cu aluviuni (p) și devine nulă în momentul
în care aceasta atinge o valoare “limită”, (pL). Această
ipoteză se bazează pe observațiile făcute în bazinele
torenților și a fost confinnată prin cercetările dc laborator
efectuate de M. Hanger (1979).
c)	încărcarea apelor cu aluviuni (p), respectiv debi-
tul solid, într-un bazin dat și la aceeași viitură, crește o
dată cu: suprafața terenurilor erozibile (la același coe-
ficient de erozibilitate), panta albiilor, înălțimea
malurilor crodabile și înclinarea lor, eterogenitatea
dimensională a particulelor (fragmentelor), viteza
(debitul) și adâncimea maximă și medic (pe viitură) a
curentului și scade pc măsură ce cresc: lățimea albiei,
densitatea confluențelor și coluri lor albiilor (numărul
acestora raportat la suprafața bazinului), diametrul
mediu al aluviunilor, duritatea și coeziunea rocilor și
gradul de tasare al depozitelor de aluviuni, precum și
volumul viiturii.
d)	Suma volumelor de aluviuni transportate de debi-
tele lichide în timpul unei viituri se admite egală cu
volumul dc aluviuni care revine la debitul mediu al vii-
turii respective.
e)	S-a considerat densitatea aluviunilor p=2,65, dc
la care se poate trece în fiecare situație la densitatea
reală.
f)	Secțiunile reale ale albiilor se înlocuiesc prin
secțiuni parabolice (în situațiile în care predomină ero-
ziunile) sau trapezoidale (albii cu fundul plat pe care
* Un segment de rețea include albia și malurile aferente din
zona a II-a, pe o lungime admisă convențional.
** Raportul dintre masa aluviunilor și volumul apei care le
transportă.
35
domină depunerile), având la cota de 2,0 m aceeași
deschidere cu albia reală.
3.	Parametri hidrologici
3.1.	Parametri evaluati prin M.P.A. și M.S.A.
Acești parametri sunt stratul scurs dc precipitații și
debitul maxim de viitură; ei pot fi determinați prin pro-
cedeele expeditive de aplicare a “metodei potențialu-
lui de acumulare” (M.P.A.), Gaspar, 1997, publicată
în Revista Pădurilor (R.P.) nr.2 și 4/1997 și a “metodei
suprafeței active” (M.S.A.), Gaspar, 1997, publicată în
R.P. nr.3 și 4/1997.
a)	Aplicarea acestor metode necesită cunoașterea
“porozității echivalente a solului”, ne, conform R.P.
nr.2/1997, pag. 12, tabelul 1 și a coeficientului de trecere
de la stratul scurs superficial (hn și hn an) la stratul total
scurs (hs și hs an), conform R.P. nr.2/1997, pag. 13, for-
mula (43), h=Ks/n • hn și hs an=Ks/n ■ h,^.
b)	Stratul scurs superficial la ploaia având probabili-
tatea de 1%. și durata de 30 min.(hn 30 1%) și respectiv
de 24 ore (hn l440 1%) și stratul scurs, mediu anual
(hn an), se obțin conform R.P.2/1997, pag. 15 (punctul
7.1.) și 14 (formula 52). Parametrul l^ 30 jo/o poate fi
precizat și pe baza R.P4/I997, pag.65 (punctul 4).
c)	Debitul maxim cu probabilitatea de 1%, Qmax ]%
(și cu alte probabilități) se poate obține expeditiv cu for-
mula (8) sau (11), R.P. 4/1997, pag.69 (punctul 5.2.).
3.2.	Alti parametri*. Pentru simplificarea calculelor
(și cu aproximații pozitive, practic neglijabile), relațiile
de mai jos, stabilite pentru albiile parabolice, se pot
folosi în toate cazurile:
a)	Viteza medie în secțiune, V (m/s) (Gaspar, 1990)
V= n Q°’3	(6)
^^Cl/^)0-29.^/^0’70	(7)
în care J este panta medie în secțiune, iar n=nj coefi-
cientul de rugozitate, care pot fi aproximați (dacă nu se
cunosc) cu formulele (Gaspar, 1990,1993):
J=l,75 ■ S'0’35 ■ jb0.70+0,05/jb < 08 jb (8)
n = Hj = 0,0213 (1+J’>3) • d^0’167	(9)
unde Q (m3/s) este debitul; S (ha) - suprafața bazinului
aferent secțiunii; JB - panta medie a bazinului; dyyțmm)
- diametrul caracteristic aluviunilor, egal cu diametrul
ochiurilor ciurului prin care poate trece 90% din masa
probei de aluviuni**; coeficientul nț se referă la apa
iară aluviuni.
Dacă nu se cunoaște deschiderea albiei B la cota de
2,0 m, aceasta se poate adopta egală cu deschiderea
standard, BST(m), S fiind exprimat în ha:
BST=1,25 • S0’4	(10)
b)	Diametrul aluviunilor d (mm), maxim antrenat la
viteza V (m/s) a unui curent cu panta J***:
d=80 ■ J°>75 ■ V2’5+2, în mm	(11)
c)	Debitul la care sunt antrenate aluviunile, având
diametrul egal sau mai mic decât d95, Qd95 (m3/s):
^(A^r
340 • J • n3’33	( 2)
în care n este definit prin relația (7).
d)	Stratul unitar, scurs superficial, mediu anual de
precipitații, h^, în mm:
(13)
n
h^ se precizează conform punctului precedent (3.1.); n’
este numărul dc viituri, mediu anual (în lipsa datelor
necesare, se poate adopta n’ —20); stratul unitar total
scurs, hs>u= \ (Ks/n conform 3.1.).
e)	Debitul maxim, mediu anual, convențional,
QM,c,an (m3/s) (Gaspar, 1993-1997):
QM,c,an= 0>065 A0’9 ■ 8°’^	(14)
unde S (ha) este suprafața bazinului, iar hu (mm) are
expresia (13).
f)	Debitul de referință, QM io/o ST (m3/s). Aceasta se
obține prin M.S.A., R.R nr.4/1997, pag.69, formula
(11), pentru aj = = 1,0 și a3 = f(S,Lc v = 350 m) și q
= l-(8,hn 3Qii%~34,0 mm).
4.	Capacitatea unitară a surselor de aluviuni
(CUS)
4.1.	Date caracteristice privind segmentele de rețea
Se numerotează toate obârșiile ramificațiilor rețelei
hidrografice cu cifre arabe, din aval spre amonte și în
sensul acelor de ceasornic; pe fiecare ramificație, astfel
numerotată, se determină segmente de lungime aproxi-
mativ egală****, recomandabil L - 500 m (cu excepția
talvegului principal, pe care se stabilesc între 3 și 10
segmente), care se numerotează în sistem zecimal,
pornind de la numărul ramificației ( de exemplu:3.1,
*Din lipsa spațiului, nu putem preciza deducerea diverselor
formule din acest articol.
**în mod similar, se definește și diametrul d^ținm). în lip-
sa curbei granulometrice, se poate adopta, în funcție dc compo-
ziția aluviunilor de pe albii, una din curbele tipizate din figura 1.
***Gaspar, după Gonciarov (1954), pentru aluviuni mono-
granulare, cu limitarea efectului adâncimii curentului.
****Delimitarea se face de la confluență spre amonte,
ultimul segment având o lungime diferită de cea adoptată în
medie.
36
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
STAS 3950-7C	BLOCURI	BOLOVANI	PIETRIȘ	NISIP	PRAF	| ARGItA
Atterberq 		BLOCURI	BOLOVANI	PIETRIȘ	NISIP	....	1 . ..	PRAF	IARGLa
Fig. 1. Curbe granulomctrice tipice (stilizate) pentru aluviunile din alerisamente: 1, 2 și 3: nisip, pietriș, argilă; 4, 5, și 6:
pietriș, nisip, bolovani; 8: pietriș, bolovani, nisip; 9 și 10: bolovani, pietriș, nisip, blocuri; 11: bolovani, blocuri, pietriș, nisip
(exemplu: curba 5:d=2,0 mm; Kd=0,665). [The typical “particle-size distribution curve” for the torrents alluvions in Roumania):
1,2 and 3; sand, gravei and clay; 4,5 and 6: sand, gravei and silt; 7:gravel, sand and biocks; 8: gravei, blocks, sand; 9 and 10: blocks,
gravei, sand and great blocs; 11: blocs, great blocs, gravei and sand (example: curve 5: d=2,0 mm; kd=O,665)]
3.2, 3.3, ...), din amonte spre aval; aceste numere co-
respund la secțiunile care separă segmentele. Pentru fie-
care secțiune, care delimitează un bazinct, în bazinul
considerat, se precizează lungimea rețelei hidrografice
(Sr, km) din bazinetul respectiv, precum și suprafața a-
cestuia (s) cu formula: s=a ■ Sr ■ S/R, ha, în care a=0,80,
pentru bazinetele ramificațiilor care nu au afluenți (or-
dinul I Strahler)(Zăvoianu, 1995), a—1,0, pentru secțiu-
nile de pe talvcgul principal și a=0,9,pentru restul sec-
țiunilor (bazinctelor). Cu formula (8) se calculează
panta albiei în fiecare secțiune a unui segment: - în
amonte, J2 - în aval și Jm = 0,5 pentru segmen-
tele terminale (de la obârșii), cele trei pante se adoptă
egale: Ji=J2=Jm (Se recomandă ca pentru talvegul prin-
cipal pantele să se calculeze după planul de situație sau
să se ia după profilul longitudinal). Cu ajutorul formulei
(33) se precizează coeficienții: Fm= f(Jm) și F2= f(J2);
dacă J > 0,30, Fm și F2 se stabilesc pentru J=0,30.
Se parcurge efectiv bazinul și se precizează
terenurile incluse în grupa a Il-a și caracteristicile lor,
medii pe fiecare segment de lungime L (m). Se iau în
considerare: patul albiei (1) de lățime b (m); malurile
neafectate de alunecări de versant (2): înălțimea lor h
(m) - până la cota de 2,0 m, dacă malurile sunt stân-
coase sau consolidate (prin vegetație etc.), sau pe toată
înălțimea lor, dacă sunt nude (fără vegetație) și erozi-
bile, și coeficientul de taluz, m; malurile afectate de
alunecări de versant (3), cu caracteristicile de mai sus și
în plus, cu date asupra alunecării terenurilor; lungimea
malului afectat (Lb m); aspectul masei în alunecare:
masă consistentă, fragmentată în prisme (blocuri) (coe-
ficient am-l,5); masă plastică, curgătoare (am=3,0)*;
grosimea stratului în alunecare: până la 0,5 m (gv-l,2);
între 0,5 și 2,0 m (gv=2,0); peste 2,0 m (gv=2,5) și panta
versantului afectat de alunecări (Jv).
Ținând scama de natura litologică a rocilor din pat și
maluri, de prezența vegetației și a lucrărilor
hidrotehnice de corectare a torenților, se precizează
coeficienții de consolidare a terenurilor respective
(CL,V,1, v2 și CH), conform specificațiilor din
tabelele 1 și 2.
*în situații intermediare se interpolează între valorile
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
37
Tabelul 1
Coeficienții de erodabilitate ai rocilor, CL v în funcție de litologie ți de vegetație. (The erodability coefficients CL v depen-
ding on lithology and vegetation)
Nr.crt	Roca - vegetația	C L.V
A. Roci omogene și compacte, nedeplasate, nefragmentale (a), respectiv fisurate și fragmentate (h)		a ... b
1	Roci dure (eruptive, metamorfîce, calcare, gresii tari etc.)	0,001 ...0,01
2	Roci semidure (micașisturi semidure, gresii silicioase și calcaroasc, mame compacte, conglomerate cu ciment tare)	0,003 ... 0,03
3	Roci cu o duritate redusă (gresii și mame argiloase, conglomerate cu ciment argilos, strate de argilă dură, compactă sau șistoasă, mamă cu fisuri superficiale și exfolieri	0,01 ... 0,05
4	Depozite dc mamă și argilă moale (a - mai uscată, b mai umedă)	0,10 ... 0,20
B. Roci granularc, necimentate, nude, în patul albiei (1) și în maluri (2), depozitate vechi și tasate (VT), noi și afănate (NAF)		PAT (1)-mal (2) VT NAF
5	Depozite de pietriș, bolovăniș și blocuri într-o masă lutoasă-coezivă	0.35 0.30 0.55 0.40
6	Idem, fără blocuri	0.40 0.35 0.60 0.45
7	Depozite de pietriș și bolovăniș poliedric (colțuros) slab coezive sau necoczive	0,60 0.50 1,00 0,70
8	Depozite necoezive de: nisip, lut - nisipos, pietriș și bolovăniș rotunjite (rulate)	0,70 0,60 1,40 1,00
C. Soluri sau aluviuni» în curs dc solificare, cu vegetație (lemnoasă sau gaminee)		Cl.V
9	Sol NL - LN; ierburi cu consistența 0,3 <D<0.5 Tulpini de arbori (arbuști) la distanța d > 3 m	0.35
10	Idem, textura solului LL - AL	0,30
11	Sol sau depozite cu ierburi având D > 0,5 (C L,v = 0,55 - D/2) sau cu tulpini lemnosc la distanța d 3m(CL.v = 0,l . d)	<0,30 (0,30 ... 0,05)
*Simbolul texturii solului, după AS AS, 1980.
Tabelul 2
Coeficientul de reducere a erodabilității terenurilor din albii (pat ți maluri) datorită amenajării albiei (CrJ). [The reduc-
tion coefficient (CH) of bed and afferents banks because of the torrent - control with hydrotehnical works]
Nr.crt	Tipul de amenajare a albiei	Ch
1	Canal din zidărie sau din beton	0,001
2	Canal cu pereuri, fund nepavat și traverse	0,05
3	Baraje și praguri în sistem susținut cu aterisamente incomplet formate (parțial cu lacuri)	0,10
4	Idem, cu aterisamente la pantă de echilibru (“de calcul”)	0,20
5	Idem, cu aterisamente supraîncărcate	0,40
6	Sector ncamenajat cu lucrări hidrotehnice	1,00
4.2.	Calculul volumului “unitar” erodabil în con-
diții “standard”
Notăm cu ap a2 și a3 (m2) suprafața patului albiei, a
malurilor neafectate de alunecări și respectiv, în
alunecare, cu ej ST, e2 ST și e3 ST (m), grosimea medie
a stratului erodabil în condiții “standard”, pe un seg-
ment de rețea de lungime L (m), în cele trei situații de
mai sus și folosind notațiile specificate anterior: L( (m),
b (m), h (m), n = o/h (o fiind distanța pe orizontală), am,
gv, Jv, CLV1, CL v2 și CH, se stabilesc formulele de
calcul: aj=L ■ b; a2= (2L-L1)m • h; a3= Lj ■ mh. Rezultă
pentru un segment: a=aj+a2+a3 și pentru întreg bazinul:
A=Za, în m2. Grosimea stratului erodabil se calculează
cu formulele (la p=2,65):
ei,ST = 0,006 ■ XB ■ Fm • CL V1 • CH	(15)
e2 ST = 0,006 ■ XB h • l/(m+0,5)2 ■ Fm ■ CL>y2 CH (16)
e3>ST= 0,02 • XB ■ h • l/(m+0,5)2 ■ am • gv ■ Jv0’25 Fm ' CH
în care s-a notat cu expresia:	(17)
XB - |BST :(b+3)]°>5	(18)
în care BSȚ (m) este definit prin relația (10), iar b
(m) este lățimea medie a patului albiei. Coeficienții
CL v ] > CLV2 5’ ch sunt precizați “ tabelul 1 și respec-
tiv, 2. Pe același segment, înălțimea malului în
alunecare (h) este, de regulă, mai mare decât pe
malurile limitrofe tară alunecări.
Ținând seama de relațiile de mai sus, volumul de
aluviuni erozibile în condiții standard, respectiv capaci-
tatea unitară a surselor de aluviuni (CUS), au expresia:
CUS = Za • eST = A - eST, în m3	(19)
în care:
Za ■ eST = Za! ■ e1ST + Za2 e2ST +Za3 ■ e3 ST (20)
Continuare în numărul 6/1999.
38
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Dispozitiv pentru ușurarea derulării
cablului de sarcină de pe troliul
tractorului T.A.F.
Conf. dr. ing. Johann KRUCH,
Facultatea de Protecția Mediului
Universitatea din Oradea
1.	Considerații generale
în practica lucrărilor de exploatare din țara noas-
tră, pentru colectarea lemnului se utilizează cel mai
frecvent tractorul articulat (T.A.F,). Dacă tehnologia
de exploatare adoptată pentru punerea în valoare a
masei lemnoase prevede ca operația de adunat să se
facă cu TAF-ul - acesta este cazul predominant în
situațiile în care volumul arborelui mediu depășește
capacitatea de tracțiune a altor mijloace - atunci
problema existenței unei densități corespunzătoare
de căi dc acces este deosebit de importantă.
Pentru a satisface cerințele silviculturale referi-
toare la protecția semințișului, arborilor în picioare,
și mai ales a solului, precum și pentru a reduce
lungimea necesară a căilor de acces, tractorul
forestier a fost prevăzut cu un troliu. Cablul din oțel
înfășurat pe tamburul troliului este elementul cons-
tructiv ce permite mărirea considerabilă a razei de
acțiune a tractorului, oferind în același timp și cele
mai simple posibilități tehnice de satisfacere a
condițiilor restrictive impuse, privitoare la cuantu-
mul și mărimea prejudiciilor.
Capacitatea de înfășurare a tamburului troliului
(TA - 2AM/T) variază în raport cu diametrul cablu-
lui utilizat, între 60-80 m. Această lungime utilă nu
poate fi însă niciodată folosită din cauza eforturilor
prea mari pe care trebuie să le depună legatarul de
sarcină la derularea cablului. Pentru acest motiv, în
mod uzual, lungimea efectivă de lucru oscilează în-
tre 30-40 m, adică la aproximativ 50% din capaci-
tatea proiectată.
Din considerente ergonomice, efortul de tracți-
une pe care îl poate depune un legător pe o perioadă
scurtă de timp este de 30 daN, iar mărimea forței
necesare operației de derulare a cablului poate
atinge, în anumite situații, valori însemnate care
determină o suprasolicitare a organismului uman.
Mărimea forței de tracțiune depinde de o serie de
factori, dintre care amintim:
•	rezistențele interne de frecare, determinate de
rotirea tamburului troliului;
•	starea tehnică a troliului și calitatea lubrifianților;
•	diametrul cablului trăgător, calitatea materialu-
lui din care este confecționat, sensul de cablare și
gradul de uzură al sârmelor componente;
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
•	lungimea de cablu derulată;
•	înclinarea terenului;
« condițiile de frecare oferite de suprafața terenu-
lui etc.
Cuantumul primelor trei influențe ține de con-
strucția propriu - zisă a troliului și cablului utilizat,
având în consecință o valoare aproximativ constan-
tă, pe când restul influențelor reflectă partea vari-
abilă a forței de tracțiune necesară.
Dependența stohastică dintre mărimea forței
necesară pentru derulare și parametri de influență
mai sus amintiți, este de forma:
Fd=a + b-VL,	(1)
în care:
Fd este forța necesară pentru derularea cablului,
în daN;
L - lungimea de cablu desfășurat, în m;
a, b- constante de regresie.
Având în vedere că relația (1) reprezintă în
domeniul fizic studiat un arc de curbă de tip
parabolă, termenul <a> evidențiază translația în
direcția forței într-un sistem de coordonate rectan-
gular (Fd; L), și este numeric egal cu rezistența
inițială întâlnită în momentul când începe
desfășurarea cablului de pe tambur; practic, pentru
un anumit tip de troliu valoarea lui este constantă în
sens statistic. în schimb, mărimea coeficientului
<b> conține în sine o bună parte din rezistența vari-
abilă în procesul de derulare și anume înclinarea și
natura suprafeței terenului.
Din echilibrul dintre forța de tracțiune pe care o
poate produce constant în timp legătorul de sarcină
și rezistențele proprii ale troliului, precum și cele
variabile generate de elementele și configurația
terenului, rezultă lungimea maximă a cablului ce
poate fi derulată. Cum în condițiile de producție,
pentru troliul românesc TA - 2AM/T ce echipează
tractoarele TAF, această lungime oscilează, așa cum
s-a mai precizat, în jur de 50% din capacitatea de
înfășurare, devine evident că exploatarea acestuia
este irațională. Consecința directă a acestui fapt
constă în reducerea razei de acțiune a tractorului,
care se face tocmai prin cablul dc sarcină, și astfel
este necesar fie să se mărească densitatea căilor de
colectat, fie ca tractorul să părăsească căile existente
39
și să se apropie de sarcină la o distanță care să per-
mită legarea ei cu un cablu mai scurt. Aceste soluții
nu sunt convenabile din punct de vedere silvicultu-
ral deoarece, pe de o parte se reduce suprafața pro-
ductivă a pădurii cu o mărime echivalentă dru-
murilor de tractor construite în plus, iar pe de altă
parte se prejudiciază prin tasarc solul și sistemul
radicelar al arborilor.
O modalitate inginerească care să înlăture
ambele dezavantaje menționate constă în ajutarea
derulării cablului de sarcină de pe tamburul troliului
cu ajutorul unui dispozitiv simplu și eficace, care să
confere surplusul de forță legâtorului, astfel încât
lungimea maximă înfășurată pe tambur să poată fî
integral utilizată la operația de adunat.
în cele ce urmează se va prezenta soluția unui
astfel de dispozitiv, care a fost realizat și experi-
mentat cu bune rezultate.
2.	Fundamentarea teoretică a soluției
Dispozitivul de ușurare a derulării cablului de pe
tamburul troliului TA - 2AM/T se bazează pe forța
de frecare la alunecare și care ia naștere între două
role tronconicc acționate în sens invers una față de
alta și cablul de sarcină aflat între ele (fig. I).
Proiectând sistemul de forțe pe direcția verticală
se obține reacțiunea N în punctele de contact dintre
Fig. 1 Schema de principiu a dispozitivului, cu luarea în
considerare a frecării de alunecare
rolele tronconice și cablu, după cum urmează:
2-N sinP + 2-p •N-cosp-Fa =0, (2)
de unde:	p
N =--------------•-----------,	(3)
2 • (sin p + ți • cos P)
în care Fa reprezintă forța de apăsare a cablului
de sarcină, dată de o rolă cilindrică lisă în structura
dispozitivului și aflată în spațiul dintre rolele tron-
conice.
Forța echivalentă unei tracțiuni în cablu (F^,
generată ca urmare a acțiunii rolelor tronconice și a
forței de frecare, se obține din proiecția pe orizon-
tală a sistemului de forțe, astfel:
Ft - 2 • ți • N = 0,	(4)
sau ținând cont de (3):
H ■ F
Ft =------—----------= k • F..	(5)
sin p + p • cos P
în care:
F
sin P + ți • cos P
(6)
ceea ce reliefează faptul că sporul de forță Ft care
se poate cumula cu acțiunea muncitorului legător
este de k ori mai mică decât forța de apăsare Fa, și
depinde de unghiul P dintre rolele tronconice și de
coeficientul dc frecare p ce apare între cablu și role.
Variația funcției k = f(p,P) este redată în figura 2
pentru valorile uzuale ale coeficientului de frecare
a»-»—	...  .........................
Fig. 2. Dependența funcțională dintre factorul k, coefi-
cientul de frecare la alunecare ți semiunghiul b al frecării
de alunecare dintre rolele tronconice
dintre oțel (cablu) și câteva materiale ce pot fi
folosite la construcția dispozitivului, precum și
domeniul recomandat pentru unghiul 2p dintre
rolele tronconice. Astfel, se constată că valorile coe-
ficientului k cresc o dată cu creșterea lui p și
descresc pe măsură ce unghiul 2p devine mai mare.
De aici se poate deduce că pentru a avea un randa-
ment cât mai bun al dispozitivului, în sensul că forța
Ft să fie cât mai mare, trebuie să se folosească, pen-
tru rolele tronconice, căptușeli care să genereze în
contact cu cablul un coeficient de frecare la
40
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 « Nr.5
alunecare cât mai mare, iar unghiul dintre role să fie cât mai mic posibil. în mod real, asupra rolelor tronconice acționează câte un cuplu motor transmis Cm, care pune în mișcare dispozitivul, și ca atare este necesar să se considere și frecarea la rostogolire. Pentru a vedea care este influența acestei abordări asupra forței de tracțiune din cablu se face suma momentelor sis- temului dc forte față dc punctul 0 (fig. 3), și se iv IN k<c"'ț5| J 'H/k ' Fig. 3.Schema de principiu a dispozitivului, cu luarea în considerare a unui cuplu motor transmis obține: Cm — p• N• R —s *N+ —• F* • R = 0 , (7) sau	+	(8) V R J R în care: R reprezintă raza rolei tronconice, la nivelul de contact cu cablul; 5 - coeficientul de frecare la rostogolire, iar restul simbolurilor au semnificația cunoscută. Dacă în (8) se introduce pentru N expresia (3) și, dc asemenea, se notează (p+s/R) = p* , vom avea: .	lT-F	2C	2C F* =	£	=	S- = k, -F,	(9) sin p + p • cos p	R	R CU	v ki = . Q	o >	(10) Dacă, la	smp + p-cosP limită, se neglijează Cm, atunci (10) devine: F,-=k,F.,(U)	(11) și reprezintă valoarea forței de tracțiune generată	de dispozitiv în condițiile mai sus aminte. Deoarece p* este cu foarte puțin mai mare decât p, înseamnă că și kj este mai mare decât k și, deci, Ft*>Ft, Diferențele dintre cele două abordări ale problemei generării forței de tracțiune sunt practic neesențiale, fapt ce permite acceptarea pentru calcule practice doar a variantei cu frecarea de alunecare. 3. Descrierea dispozitivului și a modului de funcționare Elementele componente ale dispozitivului dc ușurare a derulării cablului de sarcină sunt prezen- tate în figura 4. ■ 4 - /V? 8	37	Z 6 \	9 Fig. 4 Vedere de ansamblu a structurii dispozitivului de ușurare a derulării cablului trăgător. Acționarea rolelor tronconice (5) se face de la cuplajul dc antrenare al troliului (1), printr-o trans- misie de roți dințate și lanț (2), un arbore cardanic cu lungime variabilă (3) și un mecanism de roți dințate(4). Mecanismul cu role tronconice (5) este fixat de carcasa troliului TA - 2AM/T cu brațele (7) și poate fi apăsat sau ridicat dc pe cablul de tracțiune cu aju- torul unui cilindru hidraulic (8), comandat din cabi- na TAF-ului de Ia distribuitorul hidraulic. Pentru ca dispozitivul de derulare a cablului de sarcină să funcționeze, cuplajul de antrenare a troliului (1) trebuie să se rotească, iar ambii tamburi să fie în poziția decuplat - defrânat. Derularea propriu-zisă a cablului dc tracțiune se
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
41
face după cum urmează: un muncitor legător apucă
câte un cârlig de sarcină și pune cablul pe direcția
dintre cele două role tronconice (5), după care trac-
toristul pune în funcțiune cilindrul hidraulic (8),
care coboară dispozitivul pe fiecare ramură de cablu
și îl fixează în poziția minimă de jos (poziție atinsă
printr-un limitator). în acest moment cablul de
sarcină este «împănat» între cele două role tron-
conice acționate (5) și apăsat de jos în sus de rola
lisă liberă (6).
Rolele tronconice acționează cablul de sarcină
între rola hiperboloidală existenta pe TAF și o alta
de aceeași construcție și formă (9), montată supli-
mentar la o distanță minimă față de prima.
în raport de modul ordonat sau dezordonat în
care se află înfășurat cablul de tracțiune pe tamburul
troliului, acesta se va derula singur sau cu ajutorul
unui minim efort dat de muncitorul legător.
4.	Concluzii
Dispozitivul conceput pentru a ușura munca
muncitorului legător și a mări raza de acțiune a trac-
torului TAF poate fi ușor realizat de orice agent eco-
nomic cu activitate în domeniul exploatărilor
forestiere.
Varianta realizată ca model experimental, având
rolele tronconice din oțel, a permis mărirea forței de
tracțiune în cablul de sarcină cu aproximativ 30
daN, ceea ce pentru condiții normale dc lucru este
suficient. Deși nu a fost experimentată, varianta
unor role tronconice confecționate parțial sau chiar
integral din cauciuc dur ar fi o rezolvare mult mai
convenabilă, deoarece coeficientul dc frecare ar fi
semnificativ mai mare, și ca atare forța de tracțiune
dezvoltată, iar în plus s-ar proteja mult mai bine
straturile exterioare de sârme din componența
cablului împotriva uzurii prin frecare.
Pentru a mări randamentul conjugat al acțiunii
muncitorului legător cu cel oferit de dispozitiv, este
necesar să se ia toate măsurile de mentenanță privi-
toare la troliu și cablul de sarcină.
BIBLIOGRAFIE
Ciubotaru,A., 1998: Exploatarea pădurilor. Editura
Lux Libris, Brașov.
Georgescu, G., 1978: îndrumar pentru ateliere
mecanice. Editura Tehnică, București.
I o n a ș c u , Gh., C o n s t a n t i n e s c u , Gh., 1987:
Exploatări, Transporturi și Construcții forestiere. Voi. I.
Editura Ceres, București.
K r u c h , J., Ungureanu, Șt., 1976: La variation de
la force de traction au deroulage des câbles de traction des
tambours d'outilages d'actionement utilises au debardages et
transport du bois. Voi XVIII. Buletinul Universității din
Brașov.
O 1 a r i u , V., S i m a , P., A c h i r i 1 o a i e , V., 1982:
Mecanică Tehnică. Editura Tehnică, București
The device for facilitating the unrolling of the load cable from the winch of the TAF tractor
The forestry TAF tractors used in forestry processing in Romania arc equippcd with a TA-2AM bi-drutns-winch. The unrolling
of the pulling cable is done by means of a pulling manually contribution. what would lead sumetimes to surpassing the ergonomie
tolerable limits and to the impossibility of using the entire unrolling potențial of the drums winch.
In order to overcome these disadvantaige the paper will present the -theorctical grounds and tilc building of the device that would
allow a tnore facile unrolling of the pulling cable, a device that has already bccn tested with good rcsults in the productive process.
The simplicity of the suggested solution is meant to offer to any, user the oppotunity of its rapid building at low costs.
Key words: whinch, mainecable, bl rums-winch, pullinig efforL
42
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
PUNCTE DE VEDERE
Propuneri privind necesitatea
administrării pădurilor grănicerești
din județul Bistrița-Năsăud
în mod unitar
Ing. Avram Grigore
Ing. Chira Silviu
Direcția Silvică Bistrița
Este un lucru cunoscut din punct de vedere
istoric cât și a evidențelor de proprietate cadastrală
că actualul fond forestier de stat din jud. Bistrița-
Năsăud provine în proporție de peste 90% din fos-
tele păduri grănicerești, proprietate a celor 42
comune din jud. Bistrița-Năsăud și 2 comune din
jud. Mureș, trecute în proprietatea Statului Român
în 1948 prin legea de naționalizare.
Din punct de vedere istoric, dreptul de propri-
etate a celor 44 comune grănicerești se regăsește în
documente scrise încă din 1475 dintr-o Diplomă
regală a regelui Matei Corvin privind unele drepturi
și privilegii ale românilor de pe Valea Someșului -
ținutul Rodnei, reconfirmate ulterior de către regele
Wladislaw al II-lea în 1492, 1494, 1498 și de către
Ludovic al H-lea în 1520.
Cel mai clar este stipulat acest drept de propri-
etate de către curtea imperială a Măriei Tcreza în
perioada 1763-1784, când s-a înființat Regimentul
al II-lea de graniță românesc, cu sediul la Năsăud,
cu locuitorii celor 44 comune militarizate.
în anul 1851, când s-a desființat instituția
grănicerească, împăratul Francisc losif I a reconfir-
mat dreptul de proprietate asupra pădurilor, celor 44
comune grănicerești din districtul năsăudean.
Acest drept a fost confirmat după 1918 și de
Regatul României.
Sub aspectul administrării acestor păduri, am
dori să insistăm mai mult datorită unei particularități
importante a lor și anume aceea că cele aproximativ
162.500 ha de pădure nu se găsesc dispuse unitar, în
teritoriul administrativ al celor 44 de comune, ci sub
forma unui mozaic (cx: în teritoriul comunei Maieru
sunt păduri proprietate a 6 comune), care se
desfășoară pe ambii versanți ai Munților Rodnei și
Călimani, cât și în Munții Țibleșului, cu distanța
față de sediul comunelor între 10 și peste 100 km.
Aceasta a făcut ca de la primele încercări de
gospodărire rațională a lor, o dată cu înființarea
Regimentului II de graniță năsăudean, la 1763 -
pădurile grănicerești au fost gospodărite cumulativ,
la început de administrația militară, ulterior prin
două ocoale silvice și, începând cu 1890, printr-o
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
regiune silvică cu sediul în Bistrița și 11 ocoale sil-
vice, regiune silvică subordonată statului- respectiv
Ministerului Agriculturii de la Budapesta.
Până la acea dată a existat o perioadă de câțiva
ani (1872-1879) în care administrarea pădurilor
grănicerești a fost lăsată comunelor, perioadă când
au avut loc delicte grave, atât în ceea ce privește
vânzarea lemnului, cât și delimitarea parchetelor de
exploatat și modul de exploatare, producându-se
mari pagube averii comunale. In paralel - la de-
vastarea pădurilor din acea perioadă au contribuit în
mare măsură și furturile și extinderea terenului ara-
bil, fânețe, pășuni de către o populație sărăcită de
fiscalitatea excesivă a Imperiului Habsburgic.
Pentru a opri devastarea pădurilor din acea
perioadă, Regatul maghiar din Imperiul Habsburgic
a elaborat Legeal9/1890 prin care, pe lângă preve-
deri care consfințesc dreptul de proprietate al celor
44 de comune asupra pădurilor, se dispune adminis-
trarea lor cumulativă prin 11 ocoale silvice din sub-
ordinea Regiunii Silvice Bistrița, profitul ce urma să
se realizeze din vânzarea produselor pădurilor
administrate cumulativ, urmând să se împartă anual,
fiecărei comune, în funcție de productivitatea și ca-
litatea masivelor păduroase cât și de suprafața
aparținătoare fiecărei comune.
Cheia repartizării acestor venituri a fost făcută de
către Ministerul Agriculturii, Ia propunerea
Regiunii Silvice Bistrița, în înțelegere cu primăriile
comunelor și cu prefectura.
Acest sistem a funcționat și după 1918, în statul
român reîntregit, fiind schimbat numele Regiunii
Silvice Bistrița în Direcția Silvică Bistrița, subordo-
nată direct Ministerului Agriculturii și Domeniilor,
până în 1948, fiindu-i recunoscute de către istoricii,
economiștii, cât și de către forestierii care au ana-
lizat acest mod de gospodărire cumulativ urmă-
toarele avantaje care și în perioada actuală sunt va-
labile:
•	pădurile greu accesibile, departe de comune și
de mijloacele de comunicație s-au putut accesibiliza
mai ușor în sistem cumulativ, putându-se direcționa
fonduri considerabile pentru construcția de drumuri
43
forestiere, căi ferate forestiere, funiculare perma-
nente etc.;
•	administrarea cumulativă a reușit nu numai să
stăvilească exploatările neraționale și devastatoare,
ci a asigurat și posibilitatea regenerării suprafețelor
exploatate;
•	s-a asigurat personal silvic de specialitate cu
personalitate juridică și având sprijinul autorității de
stat;
•	în paralel s-a dat posibilitate reprezentanților
comunelor de a examina proiectul dc buget anual ca
și gestiunea conturilor la sfârșit de an, cu observați-
ile necesare.
Nu în ultimă instanță, veniturile realizate de
comune s-au materializat într-un progres vizibil în
privința calității drumurilor comunale, a construirii
de școli, sedii de primării, burse școlare pentru ele-
vii și studenții merituoși etc.
Revenind la perioada actuală, urmează ca prin
adoptarea de către Parlamentul României a Legii de
restituire a terenurilor agricole și a pădurilor,
vechilor proprietari, să intre în posesia pădurilor,
cum e și firesc și cele 44 de comune - foste
grănicerești.
în acest sens, existând și Legea nr. 141 privind
regimul silvic, la nivelul primăriilor celor 44
comune - foste grănicerești se fac preparative
vizând administrarea acelor păduri prin așa-zise
administrații silvice comunale, situație în care, noi,
un grup de silvicultori cu experiență în adminis-
trarea pădurilor din județul Bistrița-Năsăud - având
în față istoricul administrării acestor păduri-
reprezentat în acest memoriu - avem certitudinea că
se vor produce mari iregularități datorate unui mod
de administrare neadecvat specificului pădurilor din
județul Bistrița-Năsăud.
Așa cum argumenta dr. Vasile Pahone într-o
cuvântare în 1919 în fața Consiliului comunelor
grănicerești - ce urma să stabilească “Statutul de
administrare a averilor grănicerești din fostul dis-
trict al Năsădului”:
“Vor fi în stare singuraticele comune, ca să-și
angajeze de lipsa pentru o deosebită administrare,
iar ei de ei vor fi în stare să și-o administreze așa, ca
să nu se nimicească în timpul cel mai scurt?... Și
dacă se vor putea administra aceste averi odată
împărțite, ce va fi rezultatul? Răspunsul e ușor. Se
vor tăia pădurile, se vor nimici”.
Sau, așa cum arăta av. Dumitru Nacu în lucrarea
“Lumină în întunericul de mizerie al granițelor
năsăudene” - 1936 - referindu-se la Direcția Silvică
Bistrița: “Această Direcție nu se poate desființa, la
simpla dorință a cuiva pentru a căuta ca sub această
îndepărtare să-și aranjeze afacerile personale mai
ușor și mai rentabil. Ea este indispensabilă
menținerii și asigurării patrimoniului grăniceresc,
din toate punctele de vedere. Ea reglementează
defrișările și ea sigură plantațiile, cu un cuvânt prin
ea se conservă masivul păduros al munților noștri,
averea graniței. Ea nu se poate desființa că nu duce
apă la moară beneficiarilor, atât cât ei doresc și pen-
tru că pune rânduială în debandada de jaf și secă-
tuire, a câtorva flămânzi de profituri ilicite și dăună-
toare comunelor proprietare”.
Iată de ce vă solicităm, respectuos, ca după
citirea acestui material, în cazul în care v-am con-
vins de justețea argumentelor prezentate, să militați
pentru introducerea în textul “legii de retrocedare a
terenurilor agricole și pădurilor vechilor proprietari”
a unui paragraf prin care să se dispună administrarea
fostelor păduri grănicerești ale celor 44 comune din
jud. Bistrița-Năsăud și Mureș, în mod cumulativ.
44
REVISTA PĂDURILOR O Anul 114 • 1999 • Nr.5
DIN ISTORIA ȘIL VICUL TURII ROMÂNEȘTI
Documente de la 1844 referitoare la
animalele vânate pe teritoriul județu-
lui Ialomița
9
Cercet Șt. Sorin GEACU, Institutul
de Geografie al Academiei Române,
București
Prof. Veronica BERGHEA, Direcția
Ialomița a Arhivelor Naționale,
Slobozia
Recent, în fondul intitulat “Ocârmuirea județului
Ialomița” - care cuprinde documente din perioada a-
nilor 1831-1849 - și care se află în păstrarea Di-
recției Ialomița a Arhivelor Naționale din Slobozia,
am identificat un dosar (nr. 76/1844) datând din anul
1844 ce cuprinde date referitoare la vânatorile efec-
tuate în sezonul rece de la începutul acelui an în
cuprinsul județului Ialomița. Era deci în perioada lui
Gheorghe Bibescu, care a domnit în Țara
Românească între anii 1842-1848. Titlul dosarului
este: “Dosar (Delă) pentru stârpirea jivinilor sălba-
tice” și este datat 3 ianuarie 1844 (Fig. 1).
Cele 12 file ale dosarului cuprind nu numai
adrese și rapoarte înaintate autorităților timpului sau
primite de la acestea, ci și date statistice exacte
referitoare la vânatul recoltat, pe specii.
în adresa cu nr. 2916 din 27 decembrie 1843,
marele vornic de la Departamentul Pricinilor din
Lăuntru (Ministerul de Interne) din București,
specifica conducerii de atunci a județului Ialomița
(“Ocârmuirii”) necesitatea efectuării de vânători de
către țăranii din satele ialomițene, în preajma
Crăciunului, având în vedere că vitele mari și mici
ale acestora erau atacate în special de lupi, dar și de
alte “heare sălbatice”. Dar, iată mai jos și conținutul
adresei marelui vornic:
“Departamentul Pricinilor din Lăuntru
Cârmuirii județului Ialomița
Este învederat că cel dintâi mijloc pentru
lăcuitorii țărani de a-și îmbunătăți starea este
prăsila vitelor mari și mici de la care își dobândește
și hrana și fericirea. însă după băgarea de seamă ce
s-au făcut vitele locuitorilor acestei țări să bântuie
adesea de lupi care s-au înmulțit pe la toate locurile
din pricina neîngrijirii și părăsirii obiceiului celui
din vechime să urma de făcea țăranii vânători iarna
mai cu seamă la sărbătorile Crăciunului.
De aceea și au ajuns acum țăranii încât să trea-
că peste trei zecimipă an numărul vitelor mari ce să
prăpădesc de lupi în toată țara fără a să socoti într-
acest număr vitele mici precum și altele asemenea.
Prin urmare întrebuințarea unor mijloace pentru
împuținarea lupilor cunoscându-să de neapărată
trebuință, grăbește Departamentul a scrie Cârmui-
rii ca potrivit cu obiceiul ce în vechime să urma

Fig. 1. Coperta dosarului “pentru stârpirea jivinilor săl-
batice”, întocmit la 3 ianuarie (“ghenar”) 1844. File (front
cover) on the exteermination of wild animals produced on ja-
nuary 3, 1844.
aici, de obște să stârpească pe de o parte asupra lă-
cuitorilor țărani și pă de alta să se înțeleagă cu pro-
prietarii sau oamenii dumnealor ca acum până este
vremea îndemânatică și nu au alte îndeletniciri, să
aducă din lăcuitorii de la toate satele unii bătăiași,
alții pușcași și să facă vânători prin grindurile și
pădurile cele dese ca să prinză și să omoare cât să
va putea mai multe dintre aceste jigănii.
Această vânătoare să va face de o dată la
aceeași vreme la toate județele, începând de la
Bobotează și ținând o săptămână, stăruind cu
dinadinsul dumnealui cinstitul cârmuitor ca să dea
tuturor țăranilor să înțeleagă folosul ce li să igno-
rează dintr-aceasta și s-a lua toate măsurile cuviin-
cioase spre a să dobândi cel mai bun rezultat, lupii
și alte heare sălbatice ce să vor omorî, să vor lua de
către cei ce le vor omorî ca să le vânză pă seama lor
sau să facă cu ele ce vor voi” (fila l,Fig. 2).
Cauza înmulțirii mamiferelor răpitoare și în spe-
cial a lupilor, se pare că a avut la origine interdicția
dc a vâna, dată de P. Kiseleff (1788-1872), general
și diplomat rus, care în perioada războiului ruso-turc
din anii 1828-1834 a fost președintele plenipotențiar
al divanului Țării Românești, din noiembrie 1829 și
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
45
până în aprilie 1834, dată la care trupele rusești s-au
retras din Principate. Gh. Nedici în monumentala sa
“Istorie a vânătoarei și a dreptului de vânătoare”, pe
drept cuvânt aprecia în legătură cu acest aspect că
“această opreliște trebuie să fî avut ca urmare în-
mulțirea peste măsură a animalelor răpitoare. îndeo-
sebi a lupilor” (1940, pag. 552). De altfel, calami-
tățile produse de lupi sunt semnalate și în Moldova
anilor 1841-1845 (Nedici, 1940, pag. 553).
Urmare a acestei stări de lucruri, au loc mai
multe vânători în satele din plasele județului
Ialomița.
Astfel, la 24 ianuarie 1844, Subocârmuirea plășii
Ialomița specifica conducerii județului că “a între-
buințat cele mai vii sârguințe” și a determinat ca
locuitorii satelor plășii și “domnii proprietari” au
ieșit de au vânat în crângurile și pădurile de unde s-
au omorât (vânat n.n.) jigăniile”(fila 3) al căror
număr este arătat într-un tabel anexă pe care-1
prezentăm mai jos:
“Plasa lalomiței
Listă de jigăniile ce s-au omorât la vânătorile ce
s-au făcut în 1844
Numirea lor (satelor n.m)	Nr. lupilor	Nr. vulpilor	Nr. epurilor
Slobozia	3	1	15
Pribegi1	1	-	10
Perieți	2	1	13
Tătărăi2 și Andrășești	2	-	7
Orboiești	1	-	5
Ciochina	2	1	9
Căzânești	I	1	14
Sărățeni și Rași	4	2	18
Orezu și Piersica	-	-	8
Bordușelu și DâlgaJ	-	1	7
Albești	1	-	10
Buiești, Larga1, Ghimpați5	1	-	11
Ivănești, Poiana, Ciulnița	2	1	17
Dridu, Giurești6	4	5	23
Sintești, Borăncști, Speteni	2	3	16
Bărcănești, Stoienești', Condeești	2	1	12
Uleștii de Jos, Uleștii de Sus8 Frumușica, Panduru9	1	-	7
Brâtia, Axintele, Bărbătescu	-	1	10
Crăsanii de Sus, Crăsanii de Jos, Copuzu!	1	-	8
Săpunari3, Lehliu3	1	2	13
Ștefănești3, Odaia'11	-	-	19
Arțari3, Vlâiculești3	-	-	11
Total sumă	31	20	263
1 - Numele actual este Stejaru. 2 - Sat desființat în 1864. Era
lângă Andrășești. 3 - Azi sat în județul Călărași. 4 - Numele
actual este Ion Ghica. 5 - Azi este inclus satului Poiana. 6 - Azi
este inclus satului Coșereni. 7 - Numit până în 1960, Eliza-
Stoenești, azi fiind inclus satului Condeești. 8 - Azi sunt incluse
satului Condeești. 9 - Azi este inclus samtm a h io *
“	Nou, „„ Ital,
<	.	**7 ■ <ț»	y
Fig. 2. Adresa primită la 27 decembrie 1843 de
Cârmuirea județului Ialomița de la Departamentul
Pricinilor din Lăuntru, prin care se autoriza efectuarea de
vânători. Adress receved on december 27, 1843 by the ma-
nagement of Ialomița county from the Ministry of the Interior
authorising the organisation of bunts.
După cum se observă, lista specifică numai 3
specii de vânat: lupul (Caniș lupus), vulpea (Vulpes
vulpes) și iepurele (Lepus europaeus).
La 4 februarie 1844 pe teritoriul plășii Balta se
vânaseră un număr de 27 lupi și 12 vulpi “care se
vândutără de către vânători în folosul lor” (fila 5).
La 7 februarie 1844, Subocârmuirea plășii
Câmpu arăta că s-au făcut “vânători de lupi i alte
hiarc sălbatice” cu o largă participare, adică, după
cum spune documentul “sculându-se toți lăcuitorii
de la mic până la mare” (fila 6, Fig. 3). S-a vânat
atunci în pădurile de la Alexeni, Broșteni și Broasca
(Moldoveni).
La 4 martie 1844 se primește răspuns și de la
rezultatul vânătorilor efectuate în satele plasei
46
revista pădurilor • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Borcea, centralizându-sc tot efectivele de lupi, vulpi
și iepuri. Iată, și conținutul documentului:
"Plasa Bortii
Listă dă suma lupilor, a vulpilor și a epurilor ce
s-au omorât de către lăcuitorii satelor la vânătorile
făcute după porunca cinstitei ocârmuiri nr. 27,
1844.
Numirea lor	Lupi	Vulpi	Epuri
Satu Găița1	-	-	2
Bordușanii Mari	-	-	2
Cegani	2	2	2
Maltezi	1	' -	1
Dudcști2	1	-	1
Fetești	2	■ -	-
Cocargcaua3	1	■ -	-
Jăgălia4	-	1	-
Șocariciu5	-	8	-
Roseți	2	6	5
Măgureni6	-	3	10
Călărașii Vechi4	1	2	5
Mănucu4	2	1	-
Cunești4	1	6	-
Vaidomir7	1	1	- •
	14	30	28
1 - Azi inclus satului Făcăeni. 2 - Azi cartier al municipiu-
lui Fetești. 3 - Azi în județul Călărași, numit Borcea. 4 - Azi în '
județul Călărași. 5 - Azi se numește Unirea, județul Călărași; 6
- Azi inclus orașului Călărași. 7 - înglobat satului Rasa, județul
Călărași.
Fig. 3 Raportul referitor la vânătoare al plășii Câmpu din
7 februarie 1844, Hunting report filed by Câmpu division on fe-
bruary 7, 1844.
Fig. 4 Harta localităților din fostul județ Ialomița, unde s-au organizat vânători în anul 1844. Map of the former Ialomița
county local ities where hunts were organised in 1844,
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5	47
Din analiza acestor date statistice, se observă că
cel mai mare număr de lupi vânați a fost în zone din
nord-vestul județului, iar cel mai mare număr de
vulpi vânate în sud-estul județului.
In încheiere, dosarul semnalat mai cuprinde un
document, acela prin care K. D, Doicescu, subocâr-
muitorul plășii Balta, semnala la 21 iunie 1844
“cinstitei cârmuiri a acestui județ Ialomița”, necesi-
tatea vânării ciorilor, care produceau pagube cul-
turilor agricole. Dar să lăsăm documentul să vor-
bească: “Răspunzându-sc la porunca Cinstitei câr-
muiri, nr. 3398, plecat se face cunoscut că pentru
stârpirea și părăsirea ciorilor, a cărora înmulțire au
ajunsu a fi vătămătoare la bucatele și semănăturile
lăcuitorilor, acum aceste păsări au scoseră pui și au
și zburatără și rămâne ca alt mijlocu pentru a lor
omorâre decât cu puștele de către vânători” (fila 11).
Documentele istorice prezentate, deși fac referire
la un număr restrâns de specii faunistice de interes
vânătoresc, contribuie la sporirea gradului de
cunoaștere al unui compartiment din sud-estul țării
noastre sub aspectul zoogeografîei istorice.
BIBLIOGRAFIE
Geacu, S., 1997: Dicționar geografic al județului
Ialomița. Editura Enciclopedică, București.
Nania, L, 1977: Istoria vânătorii în România. Editura
Ceres, București.
N e d i c i, Gh., 1940; Istoria vânătoarei și a dreptului de
vânătoare. Tipografia “Universul”, București.
Hunted animals in Ialomița county during 1844 documents
Abstract
A number of documents referring to the early 1844 hunts on the territory of this county are found in the National Archives of
Ialomița County Direction, “Ialomița Prefecture fonds”.
On the basis of histotical documents dating from the year 1844, when reling-prince in Walachia was Gheorghe Bibescu, the
authors make new contributions to the state of- the-art, modality and period of hunting.
Facsimils and transcriptions of the documents included here in contain statistical Information conceming the effectives of hunted
wolves, foxes and hares in Ialomița and Borcea districts of the county, respcctively located in the NE and SE.
The data on the hunted effective of wolf, fox and hare contribuite oto a better knowledge of the historical zoogeography in this
part of Romania's south-eastem territory.
Key words: historical zoogeography. Ialomița county.
48
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
DIN ACTIVITATEA REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR
în spiritul colaborării dintre silvicultorii
din România și Republica Moldova
în perioada 26-27 octombrie 1999, o delegație de specialiști
din Regia Națională a Pădurilor, condusă de administratorul
regiei, dl. Dorin CIUCĂ, s-a deplasat la Chișinău, în Republica
Moldova, pentru o vizită de lucru la invitația Serviciului silvic
de stat. Problemele antamate cu reprezentanții Serviciului silvic
de stat se circumscriu activităților comune de armonizare și
integrare a silviculturii din ambele state prin normele tehnice și
legislația silvică promovate în ultimii ani. Dialogul dintre părți
s-a axat pe analiza următoarelor aspecte:
•	Stadiul lucrărilor de amenajare a pădurilor din Republica
Moldova, fazele de teren și de cabinet.
•	Integrarea monitoringului forestier din Republica
Moldova în Europa.
•	Organizarea în comun a concursului profesional “Cel mai
bun pădurar”.
•	Formarea specialiștilor cu studii superioare în România.
Părțile au reliefat cu satisfacție rezultatele pozitive obținute
în derularea activităților menționate și au convenit să amplifice
colaborarea și în alte domenii, cum ar fi:
a)	Cercetarea științifică
•	s-a convenit studierea condițiilor staționale din “Lunca
Prutului” de pe ambele maluri, de către o echipă de cercetare
mixtă;
•	evaluarea vânatului și bonitarea fondurilor de vânătoare
din Republica Moldova să fie executată de specialiști din ICAS
București.
b)	Proiectare silvică
•	continuarea lucrărilor de amenajare a pădurilor;
•	asistență tehnică la elaborarea proiectelor de investiții -
dezvoltare, susținute financiar prin programe internaționale.
c)	Producție
■ constituirea unor unități mixte de producție pentru pro-
movare pe piețele interne și externe a produselor specifice
(împletituri de răchită, specii ornamentale, plante medicinale
etc.)
• angajarea echipelor de muncitori din Republica Moldova la
lucrările silvice (operațiuni cuturale, exploatări forestiere etc.).
d)	Acțiuni profesionale și culturale
•	organizarea în comun a sărbătorii profesionale “Ziua sil-
vicultorului” prin alternanță în ambele state. în anul 2000, țara
organizatoare va fi România;
•	dotarea cu carte tehnică și beletristică a unităților silvice
din Republica Moldova;
•	creșterea numărului de publicații de specialitate (Revista
pădurilor și Pădurea noastră) pentru silvicultorii moldoveni;
•	includerea în programul de prerfccționare a personalul sil-
vic din Regia Națională a Pădurilor și a specialiștilor din
Republica Moldova.
DIN ACTIVITATEA ACADEMIEI DE ȘTIINȚE AGRICOLE SI SILVICE
Probleme ale cercetării științifice
în dezbaterea Secției de Silvicultură ASAS
Sub președenția prOf.dr.ing. [Victor Stănescu,|președinte al
Secției de Silvicultură a Academiei de Științe Agricole și
Silvice, în septembrie 1999, a avut loc o dezbatere pe probleme
de mare interes ale cercetării științifice din silvicultură.
Au participat la dezbateri: prof.dr.doc.V. Giurgiu -
vicepreședinte al ASAS, prof. dr. ing. G. lonașcu - decanul
Facultății de silvicultură din Brașov, dr. doc. Val. Enescu, dr.
ing. I. Catrina, prof. dr. ing. D. Parascan, prof. dr. ing. D.
Târziu, prof. dr. ing. A. Rusu, prof. dr. ing. R. Bercziuc, prof.
dr. ing. C. Costea, dr. ing. N. Doniță, dr. ing. N. Geambașu ș.a.
Dezbaterea s-a axat pe următoarele probleme:
•	definirea unor priorități ale cercetării științifice din silvi-
cultură în etapa actuală, ținând seama și de penuria de resurse
financiare:
■	identificarea unor rămâneri în urmă în cercetarea științi-
fică de profil (dc exemplu: cercetări interdisciplinare complexe
în ecosistemele forestiere virgine);
*	stadiul implementării în producție a rezultatelor obținute
în cercetarea științifică din domeniu (s-au evidențiat carențe în
această privință);
■	impulsionarea, lărgirea și intensificarea cercetării științi-
fice în domeniul silvicuturii în universități, îndeosebi pentru
cercetarea fundamentală (mult rămasă în urmă);
•	evaluarea scientologică, inclusiv scientometrică a cercetă-
torilor, personalului didactic și a unităților de cercetare și
învățământ superior;
•	integrarea europeană a cercetării științifice din domeniul
silviculturii;
•	creșterea rolului Secției de Silvicultură a Academiei de
Științe Agricole și Silvice pentru coordonarea și evaluarea
activității de cercetare științifică;
• diversificarea surselor de finanțare, apelând în mai mare
măsură la proceduri ale economiei de piață, respectiv la
finanțare competitivă (prin licitație, granturi ,finanțare externă,
resurse proprii etc.).
S-a stabilit ca principalele concluzii desprinse din aceste
dezbateri să fie transmise factorilor de decizie.
V.G.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
49
CRONICA
Declarația de la Roma privind pădurile
-8-9 martie 1999 -
Noi, miniștrii responsabili de păduri sau reprezentanții lor,
reuniți la sediul FAO din Roma (Italia) în 8 - 9 martie 1999,
pentru cea de a doua reuniune ministerială convocată de FAO
pentru a analiza “Aspecte legate de durabilitatea în sectorul
forestier: provocări la nivel național și internațional”:
subliniem importanța critică a pădurilor pentru binele,
supraviețuirea și securitatea alimentară a tuturor oamenilor și a
generațiilor viitoare pentru menținerea vieții pe planeta noastră,
după cum s-a proclamat în Declarația de la Roma pentru păduri
din 1995 și în Planul de acțiune al summit-ului internațional
pentru alimentație din 1996;
suntem foarte preocupati de problemele dificile legate de
degradarea și dispariția pădurilor din multe regiuni și subliniem
necesitatea menținerii integrității pădurilor și a ecosistemelor,
încurajăm gestionarea durabilă a pădurilor în întreaga lume;
observăm faptul că reuniunea ministerială a fost convocată
de către directorul general al FAO pentru a pune în lumină
necesitatea urgentă de a progresa la nivel național și inter-
național în gestionarea durabilă a pădurilor și de a analiza
instrumentele internaționale care sprijină gestionarea durabilă a
pădurilor, măsurile necesare la scară mondială pentru
rezolvarea problemelor legate de incendiile din păduri și Cadrul
strategic al FAO 2000-2015;
transmitem felicitări pentru progresul realizat până acum în
gestionarea durabilă a pădurilor, și în special pentru rolul FAO
în evaluarea resurselor forestiere și pentru realizările deosebite
la nivel național, regional și internațional, legate în special dc
elaborarea și aplicarea de criterii și indicatori pentru gestionarea
durabilă a pădurilor și programele forestiere naționale;
observăm faptul că Forul interguvemamental pentru păduri,
creat sub auspiciile Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă a
Națiunilor Unite și având un mandat cu durata limitată, se
ocupă în prezent de problemele legate de gestionarea durabilă a
pădurilor și inclusiv de aranjamentele și mecanismele inter-
naționale;
observăm și existența unor opțiuni în materie de aranja-
mente și mecanisme internaționale care pot sprijini gestionarea
durabilă a pădurilor care include și inițiative voluntare bazate
pe stimulente: inițiative din partea sectorului privat; acorduri și
inițiative regionale și instrumente internaționale restrictive sau
nu din punct de vedere legal:
observăm, printre altele, că există deja aranjamente și
mecanisme internaționale care tratează aspecte ecologice,
sociale și economice ale gestionării durabile a pădurilor și că,
Comisia de dezvoltare durabilă a Națiunilor Unite ar trebui să
analizeze mai în profunzime necesitatea și natura viitoarelor
aranjamente și mecanisme internaționale la cea de a opta
sesiune a sa în anul 2000;
recunoaștem faptul că această reuniune ministerială este o
ocazie de a analiza mai multe puncte de vedere asupra meca-
nismelor și aranjamentelor internaționale și că reprezintă un
sprijin politic de înalt nivel pentru dezbaterile în curs de
desfășurare în cadrul forului interguvemamental pentru păduri;
cerem organizației FAO să favorizeze și să sprijine proce-
sele naționale, regionale și internaționale privind pădurile, în
special facilitând implementarea programelor forestiere
naționale și criteriile și indicatorii gestionării durabile a
pădurilor:
observăm faptul că incendiile în păduri au cauze numeroase
și complexe și recunoaștem necesitatea de a ne concentra efor-
turile pentru prevenirea incendiilor din păduri și de a aborda
cauzele multiple și consecințele lor în lumea întreagă;
transmitem felicitări pentru reuniunea privind politicile
naționale cu incidență asupra incendiilor din păduri, care a avut
loc la FAO în octombrie 1998, și încurajăm FAO să ia măsuri
pentru aplicarea recomandărilor care au fost făcute;
cerem organizației FAO și altor organizații internaționale,
instituții donatoare și țări interesate, să-și conjuge eforturile în
studierea cauzelor incendiilor din păduri, să-și coordoneze mai
bine acțiunile lor care vizează combaterea incendiilor în păduri
și reabilitarea zonelor pentru a acorda sprijinul cerut de către
guverne;
observăm faptul că proiectul privind Cadrul strategic al
FAO 2000-2015, care va fi analizat la Conferința FAO din
noiembrie 1999, subliniază necesitatea primordială pentru țările
implicate de a adopta niște perspective integrate ale dezvoltării
durabile, inclusiv lupta împotriva deșertificării și a aridizării,
care recunoaște importanța gestionării durabile a pădurilor și a
ecosistemelor lor pentru a se ajunge la o agricultură durabilă și
la securitate alimentară;
observăm și faptul că pădurile pot fi afectate de politici
exterioare sectorului forestier, mai ales politici agricole și
comerciale, și recunoaștem necesitatea unei utilizări integrate a
terenurilor și a politicilor în materie de comerț și mediu care se
sprijină unele pe altele, în vederea asigurării gestionării durabile
a pădurilor;
subliniem importanța unor abordări interdisciplinare și
intersectoriale a gestionării pădurilor, în procesul participativ de
luare a deciziilor în domeniul dezvoltării, bazat pe egalitatea
sexelor, și pe cooperare, în special prin intermediul unor
parteneriate între sectorul public și privat pentru a se ajunge la
o gestionare și dezvoltare durabilă a pădurilor;
încurajăm eforturile la nivel național, regional și inter-
național care vizează sensibilizarea publicului în privința
importanței pădurilor și întărirea învățământului, cercetării,
popularizării și difuzării cunoștințelor și informațiilor pentru
ameliorarea gestionării pădurilor;
cerem tuturor părților interesate să acorde un grad de prio-
ritate mai ridicat gestionării durabile a pădurilor;
reafirmăm propunerile de acțiunp adoptate de către grupul
interguvemamental pentru păduri privind cooperarea inter-
națională în materie de asistență financiară și transferul de
tehnologii;
recunoaștem necesitatea de a întări capacitatea sectoarelor
publice și private, la nivel local, național și internațional, în
materie de gestionare durabilă a pădurilor, și cerem insistent
organizației FAO să aloce suficiente resurse financiare pentru
sectorul forestier;
primim cu satisfacție recomandările celei de a patruspreze-
cea sesiuni a Comitetului pentru Păduri (COFO) și încurajăm
50
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Consiliul FAO să le aprobe pentru a facilita aplicarea lor rapidă;
proclamăm angajamentul nostru politic de a veghea la ame-
liorarea gestiunii pădurilor în țările noastre și de a promova
cooperarea internațională eficientă pentru a se ajunge Ia ges-
tionarea durabilă a pădurilor.
Ne angajăm printre altele:
să colaborăm în concluzionarea constnictivă și să
dirccționăm către viitor dialogul politic mondial privind sec-
torul forestier prin cea de a opta sesiune a Comisiei pentru
Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite;
să coordonăm mai bine și să intensificăm eforturile noastre
în prevenirea, controlarea, monitorizarea și stingerea incendi-
ilor din păduri, în special în anticiparea fenomenelor viitoare
El nino/La nina și, pc termen mai lung, să abordăm cauzele
care duc la incendii în păduri;
să colaborăm cu omologii din alte ministere din guvernele
noastre pentru a promova politicile și activitățile intersectoriale
care încurajează gestionarea durabilă a pădurilor.
A Xll-a Conferință internațională privind
biologia și managementul populațiilor dc urs
Ca urmare a politicii de management a populațiilor de urs
promovate de România în ultimile decenii, deținem în prezent
una din cele mai importante populații din Europa. Aflată pe
această poziție, țara noastră a avut plăcerea și onoarea de a
organiza și găzdui “A Xll-a conferință internațională privind
biologia și managementul ursului”.
De organizarea și buna deslășurare a conferinței, care s-a
desfășurat în perioada 14-17 octombrie 1999 în Poiana Brașov
și având o largă participare internațională, s-a ocupat Regia
Națională a Pădurilor în colaborare cu Asociația Internațională
pentru Cercetarea și Managementul Ursului. O contribuție
deosebită la desfășurarea acestei conferințe, a avut și Institutul
de Cercetări și Amenajări Silvice, atât prin participarea la orga-
nizare cât și prin lucrările prezentate.
Lucrările conferinței au fost deschise de către domnul
Brucc McLellan, președintele Asociației Internaționale pentru
Cercetarea și Managementul Ursului (IRA), împreună cu dom-
nul Dorin CIUCĂ, directorul general al Regiei Naționale a Pă-
durilor.
De-a lungul celor 6 zile cât a durat conferința, s-au prezen-
tat peste 50 de lucrări cu tematici din cele mai variate: manage-
mentul populațiilor și al recoltei, structura populațiilor, terito-
riul, migrația, dieta, conflictul dintre om și urs, pagube făcute de
urs în șeptelul de animale domestice și pomicultură etc.
Prezentarea fiecărei lucrări a fost urmată de întrebări, iar la
sfârșitul a două zile a avut loc câte un seminar pe temă dată,
respectiv “Impactul schimbărilor politice asupra managementu-
lui populației de urs brun în Europa de Est” și “Managementul
vânării ursului brun-cote, valoarea trofeelor, hrănire și nădire”.
în cadrul conferinței, a existat, de asemenea și o secțiune de
prezentare de postere, care a oferit posibilitatea realizării unor
contacte și discuții libere între participanți, pe teme diverse.
Lucrările prezentate de partea română au abordat tematice
dintre cele mai diverse: • “Managementul și hibernarea popu-
lației de urs brun din România”, C. Isuf, C. Popescu, O.
loncscu; • “Dezvoltarea populației de urs brun din România în
perioada 1956-1999”, N. Șelaru, N. Goicea; • “Importanța eco-
nomică și ecologică a ursului brun în sud-estul Transilvaniei”,
C. Wolf-Petre, L. Petre; • “Un caz intraspecific de prădare a
ursului brun în România”, D. Gârlea; • “Conflicte om-urs brun
în România”, C. Isuf, O. lonescu; • “Conflicte urs brun-animale
domestice în România”, A. Mcrtcns, C. Promberger, M. Scurtu;
• “Aspecte ale cercetării actuale a ursului brun în România”, A.
Sandor, G. Predoiu.
în zilele de 16 și 18 octombrie au fost organizate excursii de
informare pe raza direcțiilor silvice Brașov, Covasna, Harghita,
Sibiu, Argeș și Prahova, care au lăsat o impresie deosebită par-
ticipanților din cele peste 40 de țări reprezentate la conferință.
Importanța desfășurării unei astfel de conferințe în
România, a fost subliniată și printr-o largă participare a
personalului cu atribuții în activitatea cinegetică din toată țara,
în special din cadrul RNP.
Prin modul de organizare și desfășurare, precum și diversi-
tatea subiectelor abordate, care au oferit un volum mare de
informație, această conferință a demonstrat că, în România,
managementul și cercetarea ursului brun, reprezintă o compo-
nentă importantă a activității de management cinegetic.
Ovidiu IONESCU
REVISTA PĂDURILOR ® Anul 114 • 1999 • Nr.5
51
REVISTA REVISTELOR
KERR, G., 1999: Is blackheart a black mark for ash? (Este
inima neagră o “bilă neagră” pentru frasin?) în: Quarterly
Journal of Forestry (Marea Britanie), 93 (2), pag. 110-112.
Scopul declarat al articolului este problema inimii negre
(brune) a frasinului, colorare extrem de frecvent întâlnită (în
Franța și Belgia, până la 45% din arbori pot fi afectați la vârsta
de 60 ani) a părții centrale a trunchiului arborilor acestei specii
și care conduce la reducerea valorii sale de comercializare.
După Evans (The silviculture of broadleaved woodland,
1984), colorarea amintită este asociată cu cel puțin trei factori:
•	Stațiunea: exemplarele care vegetează pe stațiuni cu umi-
ditate ridicată prezintă mai frecvent inimă neagră. (Este demn
de menționat că, după lonașcu și Constantinescu (Exploatări,
transporturi și construcții forestiere, voi. I, 1987), inima neagră
“se întâlnește în cazul creșterii frasinului pc terenuri sărace”!!)
•	Vârsta: incidența sa crește la arborii mai bătrâni (cu vârs-
ta peste 80 ani), cu vitalitatea (creșterea) mai redusă.
•	Proveniența: exemplarele din lăstari par a fi mai suscepti-
bile la apariția inimii negre decât cele din sămânță.
Din amplul studiu bibliografic realizat, publicat in extenso
în revista britanică Forestry (Kerr, 1998: A review of blackheart
of ash (Fraxinus excelsior L.) și'rezumat în articolul de față,
rezultă câteva aspecte interesante:
1.	Cauza culorii închise a lemnului este prezența unor subs-
tanțe chimice roșu-brune, care se găsesc în pereții celulari (pa-
renchime și raze medulare) și apar doar rareori în țesuturile con-
ducătoare sau de rezistență. După cercetări mai vechi, din 1941
și 1954 (lucrarea lui Kollmann, publicată în 1941, este citată și
în excelentul curs al Iui Beldeanu, 1999. Produse forestiere și
studiul lemnului T), aceasta face ca lemnul de inimă neagră să
fie sănătos și să prezinte proprietăți fizico-mecanice nealterate.
2.	Inima neagră se întâlnește rareori la arbori cu vârsta mai
mică de 30 ani, după care proporția celor afectați crește conti-
nuu (gradat) cu vârsta, întâlmndu-se la toate exemplarele mai
bătrâne de 100 ani. Există însă o mare variație între arbori și
între stațiuni, observația lui Evans, legată de corelația prove-
niență-inimă neagră fiind, mai probabil, datorată vârstei cioatei
și nu originii din lăstari a arborilor afectați.
3.	Inima neagră nu are dimensiuni constante în plan orizon-
tal sau vertical, aceasta putând fi extinsă pe lungimi variabile
din lungimea trunchiului. Colorația se întâlnește pe 10-90% din
secțiunea transversală a arborelui afectat, mărimea respectivă
fiind corelată (crescând) cu vârsta.
4.	Nu există rezultate care să confirme supoziția că, plan-
tând frasin pe stațiuni cu umiditate ridicată (care, așa cum este
bine cunoscut, sunt cele mai favorabile culturii sale), acest fapt
va favoriza mărirea incidenței inimii negre.
Luând în considerare aceste rezultate, autorul evidențiază
două căi pentru reducerea problemelor de comercializare a lem-
nului de frasin cu inimă neagră:
•	Amplificarea cercetărilor privind legătura dintre factorii
staționali, silvicultura aplicată și apariția colorației respective,
în scopul reducerii incidenței sale.
•	Găsirea unui segment de piață pe care să se vândă lemnul
de frasin cu inimă neagră, așa cum ar fi cazul cu furnirul decu-
pat, vândut ca frasin “cu umbre”!
Sfatul pe care autorul îl oferă celor care se tem să planteze
frasin (specie care ocupă cca 79.000 ha în Marea Britanie, res-
pectiv cca 4% din suprafața pădurilor țării, și este frecvent utili-
52
zată în lucrările de împădurire) (Savill, 1991), datorită posibilei
apariții a acestei colorații, este: “.nu există nici un motiv de
teamă, în special pe stațiunile bogate. Poate că peste 50 de ani
lemnul de frasin cu inimă neagră va fi mai căutat decât cel “alb”!
Dr. ing. Norocel-Valeriu NICOLESCU
Ing, Larisa-Delia NICOLESCU
RECENZIE
Prof. dr. ing. D. TÂRZIU și conf. dr. ing. Gh. SPÂRCHEZ,
1997: Elemente de geologie și morfologie. Editura Lux Libris,
Brașov, 317 pag., 8 tabele, 94 figuri și 35 referințe bibli-
ografice.
Apariția unei lucrări de geologie și geomorfologie în
peisajul literaturii forestiere din țara noastră se constituie într-o
premieră absolută. Necesitatea publicării unei astfel de lucrări
are, în exclusivitate, o motivație obiectivă. în primul rând tre-
buie avut în vedere că formarea viitorilor specialiști în dome-
niul forestier (ingineri și subingineri) se realizează într-un câmp
foarte divers și complex de cunoștințe, care trebuie integrate
într-un sistem cognitiv concret și complet. Unele discipline,
cum ar fi ecologia, pedologia și stațiunile forestiere, silvicul-
tura, corectarea torenților, drumuri forestiere etc., nu pot fi con-
cepute în afara unui set minimal de noțiuni de geologie și geo-
morfologie.
în al doilea rând, majoritatea facultăților europene de silvi-
cultură au în programele de învățământ și un curs de geologie și
geomorfologie, care în cazul nostru se regăsește aproape inte-
gral în această lucrare. Ca atare, s-a făcut un efort lăudabil de
aliniere la învățământul silvic european, care trebuie repetat și
în alte compartimente ale programelor de pregătire a stu-
denților.
Fără îndoială că autorii nu și-au propus să trateze în mod
exhaustiv problemele geologice și geomorfologice și să abor-
deze din punct de vedere personal aspectele controversate exis-
tente, încă, în cadrul acestor științe ale pământului. Se constată,
fără eforturi prea mari, că au dorit (și realizat, în mare măsură)
să pună la dispoziția studenților o serie de elemente fundamen-
tale din domeniul geologiei și geomorfologiei, care permit
înțelegerea și asimilarea deplină a cunoștințelor din alte
domenii științifice, de care aminteam anterior.
Lucrarea este structurată, cum anunță și titlul, în două părți
distincte: prima parte se referă la geologie, iar cea de a doua la
geomorfologie.
Partea I cuprinde 6 capitole: noțiuni introductive; pămân-
tul ca planetă; elemente de geologie dinamică; alcătuirea mi-
neralogică și petrografică a scoarței terestre; reprezentarea
grafică a litologiei și structurilor geologice și unitățile morfo-
structurale din România.
Se remarcă faptul că în partea I sunt tratate toate problemele
de fond ale geologiei.
Cum era și firesc, o pondere deosebită (de cca. 35%) se
acordă capitolului referitor la mineralogie și petrografie, care
până acum se regăsea foarte sumar în lucrările de pedologie.
Un capitol inedit pentru studenții facultății de silvicultură este
cel care vizează geologia dinamică și cel referitor la
reprezentarea grafică a litologiei și structurilor geologice.
Cu privire la geologia dinamică se remarcă tratarea foarte deta-
liată a aspectelor legate de dinamică externă a scoarței teres-
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
tre (acțiunea gravitației, vântului, apelor, ghețarilor, biosferei și
implicit rezultatul final al acestor procese).
Referitor la reprezentarea grafică a litologici și structurilor
geologice se pune un accent deosebit pe modalitățile de
întocmire a hărților geologice și de integrare a acestora, făcând
astfel posibil accesul la informația cartografică geologică, în
general prea puțin utilizată eficient de specialiștii din silvicul-
tură.
Partea a Il-a este rezervată geomorfologiei și cuprinde 5
capitole: noțiuni introductive; factori genetici ai reliefului și sis-
tematica formelor de relief; rolul litologiei și structurii geolo-
gice în modelarea reliefului; vârsta reliefului; geneza reliefului
României; clasificarea și regionarca morfologică a reliefului
României.
Din cele cca. 110 pagini aferente geomorfologiei, aproape
jumătate sunt incluse în capitolul referitor la rolul litologiei și
structurii geologice în modelarea reliefului. Cunoștințele foarte
clar și detaliat prezentate în acest capitol garantează înțelegerea
mult mai profundă a legăturilor ce există între litologie și relief
(tipuri pctrografice de relief) și implicit rolul reliefului în
condiționarea majorității factorilor de mediu (climă, sol, vege-
tație).
Foarte utile pentru activitatea practică a silvicultorilor sunt
capitolele referitoare la geomorfologia României, în care se
explică geneza reliefului și regionarea acestuia.
Apreciem că această lucrarea este la fel de utilă tuturor
inginerilor silvici, în special celor care își desfășoară activitatea
în domeniul cercetării științifice, amenajării pădurilor și proiec-
tării de investiții (torenți, drumuri, construcții etc.).
în concluzie, lucrarea elaborată de prof. dr. ing. D. Târziu și
conf. dr. ing. Ghc. Spârchez, într-un stil clar, academic umple
un gol în literatura silvică de specialitatea, contribuind la
îmbogățirea cunoștințelor legate de factorul litologie și geo-
morfologic în procesele ecosistemice specifice pădurii.
Dr. ing. Nicolae Mihail GEAMBAȘU
Membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și
Silvice
Dr. ing. Constantin ROȘU
BELDEANU, E.C., 1999: Produse forestiere și studiul
lemnului I. Editura Universității Transilvania Brașov, 362 pag,
167 figuri, 33 tabele, 228 referințe bibliografice.
Cartea elaborată de prof. dr. ing. Eugen C. Beldeanu
reprezintă o noua și valoroasă contribuție la literatura silvică
din țara noastră, remarcându-se în mod deosebit prin actuali-
tatea subiectului tratat, deoarece producerea unei cantități de
masă lemnoasă cât mai ridicată și dc calitate cât mai bună pre-
ocupă în cel mai înalt grad specialiștii sectorului forestier.
Lucrarea de față este structurată în șase capitole, după cum
urmează:
în capitolul 1(13 pagini) sunt prezentate o serie de genera-
lități privind lemnul, sursele de lemn și formarea lemnului.
Capitolul 2 (95 pagini) are ca obiect structura lemnului, o
însușire extrem de importantă prin indiciile oferite în legătură
cu calitatea acestuia, aflată sub influența factorilor genetici și de
mediu. Sunt tratate, în ordine, structura submicroscopică (fină),
structura microscopică, structura macroscopică și înfățișarea
fizica. Abordarea problemei structurii se face de pe poziția
înțelegerii originii și rolului lemnului în cuprinsul arborelui.
Dintre numeroasele elemente cu caracter inedit se pot menționa
variația sub raport filogenetic și ontogenctic a structurii micros-
copice; cunoștințele referitoare la album, duramen, lemn matur,
lemn juvenil, lemn adult, inele anuale, culoare, cauzele de ordin
structural privind anizotropia lemnului etc.
Capitolul 3 (10 pagini) este consacrat identificării macro-
scopice a lemnului, iar capitolul 4 (14 pagini) cunoștințelor
privind compoziția chimică a lemnului.
în capitolul 5 (86 pagini) sunt prezentate defectele lemnu-
lui. Se detaliază aspecte gen modificările suferite de lemn
datorită defectelor, modul de măsurare și exprimare cantitativă
a acestora, cauzele apariției defectelor și măsurile de prevenire,
consecințele în legătură cu calitatea și utilizările lemnului.
Capitolul 6 (127 pagini) este consacrat proprietăților fizice
ale lemnului. în cazul fiecărei proprietăți se trec în revistă prin-
cipalele elemente de ordin teoretic, modul de determinare
experimentală și se fac precizări în legătură cu variația în
cuprinsul arborelui, la nivelul arboretului și în cadrul speciei,
precum și cu privire la raportul față de alte proprietăți.
Prin conținutul bogat al ideilor științifice la care se face apel
se demonstrează că, în activitatea de conducere a producției de
masă lemnoasă, cunoștințele de studiul lemnului sunt de primă
necesitate, ele asigurând premisele obținerii unei producții
superioare atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, în
concordanță cu cerințele industriei beneficiare.
Avându-se în vedere că, pentru cuantificarea cu o precizie
corespunzătoare a dependenței proprietăților lemnului de acți-
unea diferiților factori de influență, este necesară efectuarea
unui amplu volum dc determinări pe teren, în lucrare se exem-
plifică posibilitatea utilizării metodei de testare nedestructivă a
calității acestuia. Aceasta este bazată pe prelevarea probelor de
creștere cu ajutorul burghiului Pressler, semnalându-se aplicați-
ile în unele direcții de cunoaștere (studiul caracteristicilor
inelelor anuale, determinarea umidității, a densității, a gonflării
și contragerii etc). Exemplele date dovedesc că metoda este per-
fect aplicabilă în acest scop, făcând posibilă efectuarea, rapid și
economic, de măsurători suficient de precise la un număr mare
de arbori, fără a recurge la doborârea lor.
Lucrarea are la bază o amplă documentare bibliografică,
autorul evidențiind, pe lângă elementele de bază devenite cla-
sice, rezultatele cele mai recente ale cercetărilor întreprinse în
țara noastra, ca și în alte țări, îndeosebi europene, fapt care îi
conferă un înalt nivel științific. Forma de prezentare, expunerea
clară, convingătoare, ținuta grafică extrem dc îngrijită, desenele
deosebit de expresive și ireproșabil executate asigură o
receptare ușoară a ideilor expuse.
Cartea se adresează specialiștilor din domeniul silviculturii,
studenților care se pregătesc să lucreze în această ramură de
activitate, precum și tuturor celor interesați să-și împrospăteze
cunoștințele de studiul lemnului.
Șef lucr.dr.ing. Norocel-Valeriu NICOLESCU
HUBERT, M„ COURRAUD, R„ 1998: filagage et taille de
formation des arbres forestiers (Elagajul artificial și tăierea de
formare a arborilor forestieri), 2C edition. Institut pour le
developpement forestier, Paris, 303 pag.
Cea de-a doua ediție (“simplificată și completată”) a cunos-
cutei lucrări a dr. ing. Michel Hubert și ing. Rene Courraud este
concepută, așa cum mărturisesc autorii, “pentru o lectură
rapidă, aceasta putând consta doar din citirea rezumatelor
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
53
prezentate în carte pe un fond gri și care conțin principalele
noțiuni de reținut”.
După Prezentarea datorată domnului H. Leclerc de Haute-
clocque, președinte al Federației naționale a sindicatelor pro-
prietarilor forestieri silvicultori, lucrarea se continuă cu
Prefața dr. H. Polge, reputat specialist în problema elagajului
artificial, respectiv cu Introducerea autorilor, care se încheie
cu o frază-motto: “Nu trebuie niciodată uitat că, pentru a fi ren-
tabile, elagajele trebuie în mod necesar să fie asociate cu alte o-
perațiuni culturale, în special cu răriturile”.
După paragraful în care se definesc noțiunile de tăiere de
formare a arborilor, elagaj artificial și emondaj, lucrarea conține
șase capitole:
1.	De ce să se practice tăieri de formare a arborilor și elaga-
je artificiale?
2.	Practica tăierii crăcilor vii
3.	Tăierea de formare a arborilor
4.	Elagajul artificial și emondajul crăcilor vii
5.	Legăturile dintre tăierile de formare a arborilor, elagajul
artificial și silvicultură (aplicată)
6.	Cazul particular al câtorva specii.
Primul capitol prezintă justificările elagajului și tăierilor de
formare a arborilor (ambele adevărate lucrări de investiții), de
la cele economice (creșterea prețului de vânzare al lemnului ela-
gat, vânzarea mai ușoară a arborilor, reducerea desimii plantați-
ilor, corelată cu reducerea vârstei exploatabilității, mărirea
rezistenței arborilor la acțiunea vântului etc) la cele practice,
cum este cazul ameliorării accesului în arboretele parcurse. în
capitol au fost incluse și două modalități practice de calculare a
eficienței economice a elagajului artificial, care iau în conside-
rare costul lucrării, valoarea adăugată prin elagaj, precum și
durata scursă între momentul investiției (intervenției cu lucrări)
și recoltarea arborilor (atingerea vârstei exploatabilității).
Aspectele prezentate în cel de-al doilea capitol sunt reacția
arborilor la tăierea crăcilor vii (între altele, cunoscuta teorie a
barierelor datorată lui Shigo și Marx (1977), modalitățile de
intervenție (tăiere ras cu manșonul de la baza crăcii, fără a se
lăsa cioturi), precum și epoca de realizare a celor două tăieri
(oricând la ramurile subțiri, cu diametre mai mici de 2-3 cm la
bază; la cele cu diametre mai mari (peste 3-4 cm), la final de
iulie-început de august pentru foioase, respectiv înainte de
începerea sezonului de vegetație la rășinoase).
Capitolul al treilea se ocupă de problemele specifice ale
aplicării tăierilor de formare a arborilor, aspectele tratate fiind
originea defectelor de formă ale trunchiurilor, modalitățile de
intervenție (tăieri de formare a coroanelor, respectiv pentru
eliminarea ramurilor “periculoase”), respectiv etapizarea tăie-
rilor de formare în raport cu faza de dezvoltare a arborilor, de la
plantare (tăieri de toaletare a rădăcinilor sau de ameliorare a
formei tulpinilor) până ia vîrste mai mari.
Cel mai important capitol, cel de-al patrulea, prezintă
modul de stabilire a arborilor de elagat și numărul lor, modul de
realizare (precoce și progresiv) a celor două lucrări, momentul
începerii lucrărilor (bazat pe înălțimea arborilor și nu pe cir-
cumferința (diametrul) lor), înălțimea elagată (minimă, optimă
și maximă), precum și problemele specifice emondajului,
respectiv modul efectiv de tratare a crăcilor lacome.
Un alt capitol extrem de interesant prin problematica
tratată este cel de-al cincelea, în care sunt prezentate legăturile
dintre cele două operațiuni culturale analizate și silvicultura
practicată. Sunt demne de menționat legăturile dintre degajări,
deschiderea de culoare de acces, marcarea arborilor de viitor
respectiv rărituri și lucrările de elagaj c-tăieri de formare a arbo-
rilor, intervențiile prezentate fiind diferențiate și în funcție de
tipurile de arborete studiate (plantații, regenerări naturale regu-
late sau neregulate etc).
Cel de-al șaselea capitol tratează modul practic de realizare
a elagajelor artificiale și tăierilor de formare a arborilor în cazul
diverselor specii forestiere foioase: cvercinee (stejar peduncu-
iat, gorun, stejar roșu, fag, cireș păsăresc, frasin comun, paltin
de câmp, paltin de munte, castan bun, nuci, plopi) și rășinoase
(duglas, molid, molid de Sitka (Picea sitehensis), brad, brad
uriaș (Abies grandis), larice, pin maritim, pin silvestru, pin
strob, thuja).
Lucrarea se încheie cu prezentarea detaliată a uneltelor pen-
tru elagaj și tăieri de formare, a sistemului de subvenții pentru
elagaj, a unor modele de certificate de elagaj, precum și a listei
surselor bibliografice.
Credem că, din prezentarea conținutului lucrării, foarte bo-
gat și convingător ilustrată cu desene, scheme și fotografii,
rezultă caracterul său extrem de practic (întâlnit la majoritatea
lucrărilor apărute sub egida Institut pour le developpement
forestier), care o recomandă și cititorului român interesat în
problematica specifică lucrărilor analizate și, deci, în pro-
ducerea lemnului lipsit de noduri sau a arborilor cu forme va-
loroase, cu prețuri sensibil mai mari și cu utilizări industriale
superioare.
Dr. ing. Norocel-Valeriu NICOLESCU
Notă: Mulțumim și pe această cale colegei și prietenei ing.
Beatriz Fidalgo, M. Sc (Oxon), șef de lucrări la Escola
Superior Agraria din Coimbra (Portugalia), care ne-a pus la dis-
poziție lucrarea recenzată.
SCHWEINGRUBER, F. H„ 1996, Tree rings and environ-
ment. Dendroecology (Inelul anual al arborelui și mediul.
Dendroecologie). Editat de Swiss Federal Institute for Forest,
Snow and Landscape Research, WSL/FNP, Birmensdorf.
Beme; Stuttgart; Vienna: Haupt, 609 p., 948 fig.
Lucrarea de față, prin multitudinea de informații oferite,
reprezintă un adevărat tratat de dendroecologie, o fundamentare
biologică a dendrocronologiei și a aplicațiilor ei în ecologie.
Deosebit de interesant este modul de abordare a problematicii,
științific structurată în 20 de capitole, remarcându-se abundența
de fotografii și exemple ilustrând clar informația transmisă,
semnificativ alese, stârnind interesul cititorului.
Precedată de o scurtă introducere în domeniul dendro-
cronologiei și dendroecologiei, prin precizarea clară a scopului
acestei cărți autorul abordează pe parcursul a 6 capitole funda-
mentele biologice și ecologice ale creșterii arborilor, morfolo-
gia și fiziologia formării inelului anual ia toate nivelurile (rădă-
cină, trunchi, ramuri). în capitolul 2 și 3 autorul trece în revistă
modul în care se desfășoară creșterea arborilor, la diferite
niveluri, sub influența factorilor ecologici, reușind să convingă
cititorul de veridicitatea acestor acțiuni prin grafice sugestive.
Aspectele microscopice și macroscopice ale structurii inelu-
lui anual, precum și fiziologia formării acestuia sunt susținute
de argumente reale (microfotografii) cuprinzând o gamă foarte
largă de specii răspândite în toate zonele de vegetație.
Partea a doua a lucrării este dedicată prezentării aspectelor
stric legate de aplicațiile dendrocronologiei în ecologie. Carac-
teristic este modul de abordare a problematicii, prin prezentarea
pentru fiecare factor ecologic, la început o serie de aspecte și
ipoteze teoretice dovedite ulterior printr-un număr foarte mare
54
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
și diversificat de exemple concrete din literatura de specialitate.
Astfel în capitolul 8 este studiată, prin intermediul dendro-
cronologiei, influența apei ca factor ecologic de stress, formând
domeniul dendrohidrologiei. Sunt analizate și amplu exemplifi-
cate impactul asupra dinamicii creșterii radiale a inundațiilor,
variației nivelului apei freatice și a nivelului lacurilor și râurilor,
aspecte auxologice la arborii care vegetează pe soluri turboase,
cu exces dc umiditate, aspecte de dendrooceanografie etc.
Influența căderilor masive de zăpadă și a avalanșelor este a-
nalizată în capitolul 9. Impactul vântului asupra conformației
arborilor, evident mai ales la altitudinii mari este prezentat și i-
lustrat în capitolul 10. Următorul capitol ne prezintă modul în
care focul și incendiile de pădure determină o dinamică aparte
a creșterii arborilor, prin exemple din zona boreală, aridă și se-
mi-aridă.
Dcndroglaciologia, prezentată în capitolul 12, ne oferă
metode și informații asupra studiului mișcării ghețarilor.
Mișcările tectonice, alunecările de teren și activitatea vulcanică,
reflectate și înregistrate în inelul anual este analizată pe parcur-
sul a două capitole (13 și 14).
Impactul factorilor biotici, respectiv insecte, vânat, fungi,
precum și competiția interspecifică din interiorul ecosistemului
forestier este reflectată în cronologia caracteristicilor inelului
anual fiind prezentate metode de analiză a impactului acestora,
susținute de exemple edificatoare.
Omul prin acțiunile sale reprezintă un factor cu impact evi-
dent și foarte puternic asupra ecosistemului forestier. Autorul
pe parcursul a aproximativ 100 de pagini analizează și prezintă,
uzând de argumentele oferite de dendrocronologie, influența
fertilizanților, a sistemei dc lucrări silvice aplicate, poluării, uti-
lizarea resurselor lemnoase, asupra arborilor și pădurii în
ansamblu, sub aspect auxologic și istoric.
Inelul anual, format sub influența factorilor de mediu,
reprezintă o înregistrare foarte exactă a climatului trecut.
Dendroclimatologia, ca ramură a dendroecologiei, constituie
subiectul abordat în capitolul al 19. Dată fiind importanța aces-
teia în înțelegerea și reconstrucția climatului sunt prezentate și
exemplificate amplu metodele de studiu a relației dintre inelul
anual și factorii climatici.
Ultimul capitol prezintă o metodă modernă de analiză den-
droccologică, respectiv importanța izotopilor 14C, 180 și 2H ca
indicatori temporali și ecologici.
Cartea în întregime prezintă o sinteză la zi a cercetărilor în
domeniul denderoecologici, susținută de numeroase exemple,
bazată pe un amplu și divers material bibliografic, peste 1000
de referințe bibliografice. Lucrarea reprezintă un bogat izvor de
informații fiind un punct de referință în domeniul dendro-
cronologiei.
Ing. Ionel POPA
DETIENNE, M., 1972: Les Jardins d’Adonis. Mythologie
des aromates en Grece. Ed. Gallimard.
Datorită mirosului parfumat împrumutat dc uleiurile
volatile conținute, unele produse de natură vegetală s-au bucu-
rat de-a lungul vremurilor de o largă notorietatea, fiind utilizate
ca preparate cosmetice, antiseptice, medicinale, ca mirodenii.
Unele au fost și sunt folosite în practicile religioase. Lemnul de
santal (Santalum album), din care se confecționează de mii de
ani evantaie parfumate și bețișoare de ars, este celebru prin
mirosul complex al uleiului său volatil, cu note de mosc, de par-
fum de lemn fin, de flori veștejite, de fum, miros care astăzi
poate fi dirijat în industrie, prin semisinteză, către nuanțe noi,
total diferite.
Cartea lui Marcel Detienne, Grădinile lui Adonis. Mitologia
aromatelor în Grecia (Editura Symposion, 1997, 311 p.) își
propune o analiză a mitologici grecești, văzută ca sistem de
reprezentări simbolice referitoare la unele produse aromatice.
în ceea ce privește titlul cărții, notăm în treacăt că Adonis
este fiu! Smymei (sau Myrrhei), fiica regelui Asirienilor,
Theias. Pedepsită de zei, pentru seducția tatălui său, Smyma
este transformată în arborele de smirnă, din a cărui scoarță, mai
târziu, se va naște un prunc deosebit de frumos, nimeni altul
decât Adonis. Spirit al vegetației după anumite păreri, Adonis
reprezintă adolescentul precoce, seducătorul cu viață scurtă, el
fiind omorât la vânătoare de un mistreț, animal care la Greci
simbolizează furia și puterea războiului.
Grădinile lui Adonis reprezintă simbolul agriculturii fără
roade. Contrar agriculturii adevărate aflate sub puterea zeiței
Demeter, în care orzul și grâul cresc în concordanță cu cerințele
naturii, dând roade după opt luni, în grădinile Iui Adonis, sunt
necesare doar opt zile, pentru a crește niște tulpini care însă nu
ajung niciodată la maturitate, ele uscându-se imediat, sub efec-
tul aceleiași călduri care le-a favorizat creșterea pripită.
Desfășurate în cadrul serbărilor celebrate în cinstea lui Adonis,
lucrările agricole se fac în acest caz în cele mai calde zile din
an, în timpul recoltării smirnei.
Produsele aromatice (aromatele, cum le numește autorul) ce
fac obiectul cărții și plantele lemnoase de la care acestea se
obțin, sunt:
•	Resina benzoe (smirna), recoltată de la Sfyrax tonkinense
și S. benzoin, specii din familia Styracaceae;
•	Olibanum (tămâia), obținută de la Boswellia carteri, din
familia Burseraceae;
•	Cinnamomi cortex (scorțișoara, în mitologie purtând de-
numirile de cinnamom și cassia), prousă de Cinnamomum zey-
lanicum și respectiv C. obtusifolium var. cassia, din familia
Lauracceae.
De reținut că produsele în cauză sunt cunoscute din vremuri
cu mult mai depărtate de secolul a) V-lea î.e.n., adică de
momentul când încep să dateze întâmplările fabuloase ale
mitologiei grecești. Astfel, smirna, o rășină plăcut mirositoare
(ca și tămâia), este legată de tradiții religioase, medicinale,
datând dc pe timpul Egiptenilor și Asiro-Babilonienilor. La rân-
dul lor, cinnamomul și cassia erau folosite în Egipt ca produs de
îmbălsămare încă din secolul al XV-lea î.e.n.
După Grecii antici, așa după cum ne-a arată Marcel
Detienne, plantele menționate ar crește în Arabia, singura țară
din lume care le-ar produce, ei considerând că aromatele lor nu
poate fi recoltate decât în acea regiune a lumii care este supusă
dogorii pârjolitoare a Focului dc Sus. Susține acest lucru însuși
Herodot (484 - 425 î.e.n.), care vorbește despre ele în Historia
plantarum. Chiar și pentru Teofrast (372 - 287), considerat la
timpul său ccl mai mare botanist, acestea cresc împreună în
peninsula Arabică, în așa numita Țară a Aromatelor. In reali-
tate, așa după cum cunoaștem, Boswellia carteri este originară
de pe litoralul Mării Roșii iar celelalte sunt răspândite în sud-
estul Asiei. în plus, Grecii credeau că speciile care produc smir-
na și tămâia ar crește în aceleași păduri, ba chiar că produsele în
cauză ar fi secretate de aceeași tulpină. împrejurările culegerii
aromatelor constituie ele însele adevărate mituri. Acestea ar
crește în prăpăstii adânci, fiind păzite de tot felul de fiare săl-
batice, alleori ar fi găsite în cuibul unor păsări, pe vârful stân-
cilor inaccesibile, astfel că pentru a fi culese oamenii au tevoie
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
55
de intermediari, care sunt când ostili, când favorabili.
în codul botanic al mitologiei grecești, plantele care dau
substanțele aromatice s-ar situa în zona plantelor “solare”,
calde, uscate, arse chiar, parfumate. Ele ar forma hrana zeilor,
fiind înrudite cu focul ceresc și cu divinul. în concepția pitago-
reicilor (sectă religioasă, respectiv mediu filozofic, opus cultu-
lui oficial), oamenii pot trăi în tovărășia Nemuritorilor,
mâncând ca aceștia și bucurându-se de mireasma parfumurilor.
în codul astronomic al aceleiași mitologii, aromatele sunt puse
pe seama lui Sirius - astrul canicular (steaua cea mai luminoasă
din constelația Câinelui), ce apare ia 27 iulie, când Pământul și
Soarele se află în cea mai mare apropiere. De altfel, Țara
Arabilor apare ca locul din care provin aceste substanțe tocmai
pentru faptul că aici s-ar găsi pământul cel mai fierbinte și
uscat, care sub influența Soarelui ar sta la originea minunatului
lor parfum emanat, parfum apreciat a împleti toate aromele
cunoscute.
O funcție importantă a aromatelor este utilizarea lor în sa-
crificiile aduse zeilor sub forma fumigațiilor rituale, impus de
cultul puterilor divine. Trebuie amintit în acest sens faptul că,
după Tcofiast, cel mai arhaic tip de sacrificiu, întâlnit cu mult
înainte de folosirea aromatelor, consta în arderea unor arbori și
arbuști frumos mirositori (în timpul războiului Troiei se ardeau
ramuri de cedru și tuia). Ofrandele de tămâie și smirnă au
menirea de a-i atrage pe zei; ele stabilesc o comunicare cu
lumea acestora, fumul aromatelor, plăcut parfumat, este destinat
nu numai pentru combaterea mirosului degajat la arderea ani-
malelor sacrificate, el constituind un aspect esențial al
sacrificiului, comunicarea verticală între oameni și zei. Aceiași
pitagoreici, amintiți mai înainte, impunând discipolilor lor
interdicția de a vărsa sângele unor animale vii, care au în comun
cu oamenii sufletul și dreptul la viață, cer să se aducă zeilor
ofrande simple și pure, ei recurgând în acest scop la cereale și
aromate (tămâie și smirnă). Când în timpul sacrificiilor se înalță
fumul smirnei și al tămâiei, s-ar înapoia Olimpienilor sub-
stanțele înrudite intim cu puterile de Sus. Fumigațiile cu tămâie
și smirnă reprezintă un tip de sacrificiu care stabilește o legătură
autentică a oamenilor cu zeii, arderea animalelor, cu izul lor,
având în schimb semnificația distanței care îi desparte în mod
radical pe unii de ceilalți.
Deși mirosul plăcut parfumat ca și frumusețea țin de divini-
tate, prin deturnare de la vocația lor religioasă și cultuală (în
sacrificii), în mitologia greacă aromatele sunt totodată întâlnite
în relațiile de dragoste, sub formă de unguente, de parfumuri
afrodisiacc, de cosmetice în general. Pentru tradiția moralistă,
având în Platon (427 - 347) un purtător de cuvânt autorizat,
această formă de utilizare a aromatelor ar servi luxului și vieții
ușuratice.
Prof. dr. ing. Eugen C. BELDEANU
Universitatea Transilvania Brașov
Măsurarea arborilor și a arboretelor (Measuring Trees
and Forests) de Michael S. Philip, Conferențiar de onoare al
Universității din Aberdeen, Marea Britanie, 1994 Editura Cab
International, Ediția a Il-a, 310 pagini, ISBN 0 851 98 883 0
Această nouă apariție editorială a grupului Cab
International - cunoscut în primul rând prin periodicul Forestry
Abstracts - se adresează studenților de toate nivelurile și
tratează principalele aspecte ale dendrometriei, începând de la
terminologia specifică, prezentată chiar în primul capitol. Al
doilea capitol este destinat prezentării detaliate a metodelor de
estimare a volumului total și pe sortimente dimensionale a
arborelui individual, studierii creșterilor și a biomasei, un
accent deosebit fiind pus pe principiile, tehnicile și instru-
mentele adecvate acestor operații.
în capitolul 3 sunt prezentate problemele legate de
măsurarea arboretelor exploatabile, aspect ce este dezvoltat
apoi într-un context mai larg, și anume inventarierea propriu-
zisă a arboretelor și a pădurii (capitolul 4).
Foarte interesant ca mod sintetic dc prezentare este capi-
tolul 5, în care sunt reluate principiile statistice ale inventarierii
pădurii, precum și capitolul 6, în care este prezentată stațiunea
forestieră, ca sumă de factori ce condiționează creșterea și dez-
voltarea arborilor și arboretelor.
Ca orice curs modem, lucrarea se încheie cu un capitol des-
tinat modelării matematice a procesului de creștere, atât în
arboretele echiene cât și în cele pluriene. O bine meritată atenție
este acordată modelelor de prognoză a creșterii bazate pe
măsurarea distanțelor dintre arbori, fără a neglija și interacțiu-
nile și condiționările specifice arboretelor de amestec. Anexele
lucrării sunt foarte utile în activitatea practică de inventariere a
arborilor și arboretelor, fiind dat și un exemplu de aplicare a
unor modele dinamice de creștere. Materialul bibliografic
folosit la redactarea acestui valoros curs universitar este amplu,
peste două sute de lucrări citate. Simpla lecturare a bibliografiei
oferă o imagine sintetică a istoricului cercetărilor în domeniul
dendrometriei și inventarierii pădurilor.
Dr.ing.M. DRÂGOI
Ing.D. AVĂCĂRIȚEI
56
REVISTA PĂDURILOR • Anul 114 • 1999 • Nr.5
Notă către autori
Potrivit hotărârilor Colegiului de redacție al Revistei pădurilor din 9 iunie 1999, referitoare la redresarea activității revis-
tei, vor avea prioritate spre publicare articolele originale din domeniile de vârf ale științei și tehnicii forestiere, cu aplica-
bilitate în practică, redactate cât mai clar și concis, potrivit standardelor internaționale. O atenție deosebită se va acorda
problemelor referitoare la gestionarea durabilă a pădurilor (indiferent de forma de proprietate), conservarea și ameliorarea
biodiversității ecosistemelor forestiere, adaptării silviculturii la cerințele economiei de piață. Articolele vor fi susținute prin
rezultate experimentale sau de sinteză, concretizate în tabele, grafice și fotografii. Vor fi evitate articolele cu generalități sau
opinii nefundamentate științific prin experimentări și observații.
în cazul unor articole de înaltă valoare științifică și de interes internațional, Colegiul de redacție va primi spre publicare
și articole scrise în limba engleză, cu rezumate în limba română.
Nu se primesc articole publicate anterior sau trimise spre publicare concomitent altor publicații.
Răspunderea asupra conținutului lucrării revine autorilor. Colegiul de redacție va publica numai articolele care sunt
avizate favorabil de 1-2 referenți, specialiști cu grad academic, științific sau didactic cel puțin egal cu cel al autorului prin-
cipal. Referatele vor fi solicitate numai de Colegiul de redacție, fără a fi luate în considerare cele aduse de autori.
Pe cât posibil, articolele vor fi redactate în următoarele condiții:
•	textul articolului, inclusiv tabelele, graficele, fotografiile și bibliografia să nu depășească 10 pagini (circa 2000 semne
pe pagină - dactilografiată la 2 rânduri, pe o singură față);
•	bibliografia să fie redactată după normele Academiei Române, statuate pe plan internațional (Numele autorului, inițiala
prenumelui, anul de apariție a lucrării, titlul acesteia, denumirea editurii sau a revistei cu indicarea numărului acesteia și a
paginilor). Nu se vor trece lucrări la bibliografia necitate în text și invers;
•	articolul va fi însoțit de un rezumat în limba română și tradus în limba engleză, având între 500 și 1000 de semne;
■	se vor indica 3-5 cuvinte cheie;
•	numele autorului (autorilor) va fi precedat de prenume;
•	optim pentru procesul redacțional ar fi trimiterea unei dischete care să cuprindă materialul cules în Word, maxim 16000
de semne (culese la un rând, font Times New Roman, 11 puncte, circa 2 pagini) iar figurile independent de text în fișiere:
bmp, tif, jpg, pe cât posibil la lungimea de 8 cm.
Articolele vor fi însoțite de o scurtă notă care va cuprinde: numele autorilor, profesia, titlurile academice, științifice sau
didactice, locul de muncă, adresa, numărul de telefon.
Totodată se primesc scurte materiale pentru rubricile:
•	Cronică, referitoare la: simpozioane, sesiuni tehnico-științifice, consfătuiri, relatări privind contacte la nivel inter-
național, aniversări, comemorări, necrolog etc. (maxim 3000 semne);
•	Recenzii, pentru lucrări importante apărute în țară și străinătate (cel mult o pagină: 2000 semne);
•	Revista revistelor, referitoare la articole de mare interes apărute în publicații forestiere străine, predominant europene
(cel mult 1000 semne pe articol);
•	Din activitatea: Regiei Naționale a Pădurilor, Academiei de Științe Agricole și Silvice, Institutului de Cercetări și
Amenajări Silvice, Societății “Progresul Silvic”, facultăților de silvicultură ș.a. (cel mult 2500 semne pe articol).
**
în limita posibilităților, Redacția “Revistei pădurilor” va asigura plata colaboratorilor.
Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.
Corespondența cu colaboratorii, se va purta prin: poștă (București, B-dul Magheru nr. 31, sector 1), telefon: 659.20.20
int. 267, Fax: 2228428.
Coperta 1 și 4: Păduri virgine. Foto: ing. lovu - Adrian Biriș
ISSN: 1220-2363
Tehnoredactare computerizată: Gabricla Avram
Culegere:	Vanda Lucescu
Liliana Stela Suciu
Corectură:	Irina Tufescu
REDACȚIA „REVISTA PĂDURILOR" ȘI ZIARUL “PĂDUREA NOASTRĂ”: BUCUREȘTI, B-dul Magheru, nr. 31,
Sector 1, Telefon: 659.20.20/267. Articolele, informațiile, comenzile pentru reclame, precum și alte materiale destinate pu-
blicării în revistă se primesc pe această adresă.