»» NOTA CĂTRE AUTORI I Pentru secțiunea I a "Revistei pădurilor” (cu caracter tehnico-științific) limba englevn), cu rezumate de semne II. Se primesc, de asemenea, pentru secțiunea a doua a revistei, scurte materiale 3 pagini A4) pentru rubricile: ample în limba română, REVISTA PĂDURILOR B-dul Magheru nr. 31, sector 1, București • Tel.: 021/317.10.05 int. 267; 236 Fax: 021/317.10.05 int. 236 • E-mail: revista@rosilva.ro Copertele 1 și 2: foto G. Becheru 1. Au prioritate spre publicare articole originale, din domeniile de vârf ale științei și tehnicii forestiere, cu aplicabilitate practică, redactate cât mai clar și concis, potrivit stan- dardelor internaționale. O atenție deosebită se va acorda problemelor referitoare la 'ges- tidniuen durabilă a pădurilor (indiferent de forma de proprietate), conservarea și ameliorarea biodi versitfiții ecosistemelor forestiere, adaptării silviculturii românești la cerințele economiei de piață. Articolele vor fi susținute prin rezultate experimentale sau de sinteză, concretizate în tabele, grafice și fotografii. Vor fi evitate, pe cât posibil, articolele cu gene- ralități sau opinii nefundamentate științific prin experimentări și observații. 2 în cazul unor articole de înaltă valoare științifică și de interes internațional, colegiul de redacție va accepta spre publicare și articole scrise în limbi străine (de preferat în • se vor indica 3 - 5 cuvinte cheie; ■ numele autorului (autorilor) va (vor) fi precedat (precedate) de prenume; • pentru facilitarea procesului redacțional, autorii vor depune un CD sau o dischetă cu materialul cules în Word, (maxim 16000 de semne, culese la un rând, font Times New Roman, cu diacritice. II puncte circa 2 pagini), iar figurile separat de text, in fișiere de tip: jpg, lif. bmp. pe căi posibil la lungimea de S cm. 7. Articolele vor fi însoțite de o scurta notă care va cuprinde: numele autorilor, pro- fesia, titlurile academice, științifice sau didactice. loc.ul de muncă, adresa, numărul de telefon. e-maiL 3. Nu se primesc articole publicate anterior sau trimise spre publicare concomitent, altor publicații. 4. Răspunderea asupra conținutului lucrării revine autorului (autorilor). 5. Se vor publica numai articolele care sunt avizate favorabil, de 1 - 2 referenți, spe- cialiști cu grad academic, științific sau didactic (aprobați de Colegiul de redacție). Referatele de recenzie, vor fi solicitate numai de către redacție. 6 Articolele vor fi redactate în următoarele condiții: • țexhri articolului, inclusiv tabelele, graficele, fotografiile și bibliografia să tiu depășească 8 pagini A4 (max. 2000 semne pe pagină, la 2 rânduri, pe o singură față); * bibliografia să fie redactată după norme statuate pe plan internațional (numele autorului. inițiala prenumelui, anal de apariție a lucrării, titlul acesteia, denumirea editurii sau u revistei, cu indicarea numărului acesteia și a paginilor. La bibliografie nu se vor trece lucrări necitate în text Și invers; • articolul va fi însoțit de un rezumat tradus în limba engleză, având între 500 și 1000 • Cronică, referitoare la. simpozioane, sesiuni tehnico-științifice, consfătuiri, relatări privind contacte la nivel inîenințiomil; • Puncte de vedere: • Aniversări, comemorări, necrolog; • Recenzii, pentru lucrări importante apărute in țară și străinătate; • Revista revistelor, referitoare la articole de mare interes apărute în publicații forestiere străine, predominant europene; • Din activitatea M.A.P.D.R., R.N.P.-Romsilva. A.S.A.S.. Societății “Progresul Silvic”, facultăților de silvicultură ș.a, Se vor publica, de asemenea, materiale legate de practica silvică. Materialele primite Ia redacție du se înapoiază. Corespondența cu colaboratorii se va purta prin: poștă (București, B~dul Magheru nr. 31, sector 1), telefon: 021/3171009 int, 267, 236, fax: 021/3171005 int, 236 sau prin e-mail (revista@rosilva.ro). REVISTA PĂDURILOR _t IElMCI>$IlINTIFK'Ă EDITATĂ DL REGIA NAȚIONALĂ A PÂDURILOR - ROMSILVAȘISOCIETATEA,.PROGRESUL SILVIC1 CUPRINS (Nr. 4 / 2007) „jr iul de redacție ■ pnAidinte .... | ian loan Aldca. Redactor responsabil: țv f ,tr fon angajează dwăt ic.pun abilitatea autorilor lot CONTENTS 2007 REVISTA PĂDURILOR 1886 2007 122 ANI NICOLAE FLOREA, PETRU IGNAT: Regarding the soil quality and its assessment...................................................3 RADU GASPAR, IOAN CLINCIU: The degree of torrentiality of some smail and predominantly forested watcrsheds, partially equippcd with torrent corection works...................................... 12 OLIVIER BOURIAUD: The impact of a thinning intervention on the growth and carbon balance of a beech stand of Lorraine (France) .20 ADAM SIMIONESCU, DUMITRU VLĂDESCU, VASILE MIHALCIUC, NICOLAI OLENICI, DĂNUȚ CHIRA, ANTONICĂ NEGURĂ, ȘTEFAN FILIP, CEZAR TULBURE, CRISTIAN ROTARIU, DANIELA LUPÂȘTEAN: The health state of coniferous stands in the Suceava County 5 years after the natural calamity of March 2002 ......................... 27 POINTS OF VIEW: RADU DISSESCU: Some considerations regarding the first Romanian guidelines on Silvicultural systems four decades after their reiease ..................37 DEBATS........................................45 ANNIVERSARY...................................53 BOOKS.........................................55 SOMMAIRE NICOLAE FLOREA, PETRU IGNAT: Sur la qualitd du sol et sa evaluation.........................................................3 RADU GASPAR, IOAN CLINCIU: Recherches concernant le degr6 de torrentialit6 des bassins hydrographique petites ă dominance forestiere et partiellement amenagds avec des travaux de correction des torrents ...................................................12 OLIVIER BOURIAUD: L’impact d'une dclaircie sur la croissance et le bilan de carbon d'une hetraie. Un exemple dans une foret de Lorraine (France) ................................................. 20 ADAM SIMIONESCU, DUMITRU VLĂDESCU, VASILE MIHALCIUC, NICOLAI OLENICI, DĂNUȚ CHIRA, ANTONICĂ NEGURĂ, ȘTEFAN FILIP, CEZAR TULBURE, CRISTIAN ROTARIU, DANIELA LUPĂȘTEAN: L’6tat de santd des peuplements rdsineuses dans Ie ddpartement de Suceava a cinq ans apr6s la calamitd naturelle du Marș 2002 . . . .27 POINTS DE VUE: RADU DISSESCU: Quelques considerations concernant Ies premi^res normes des traitements sylvicoles a quatre decennics apres leur publication ....................37 DEBATS...............................................45 ANNIVERSAIRE ........................................53 LIVRES ..........................................55 Despre calitatea solului și evaluarea acesteia Nicolae FLOREA Petru JGNAT Introducere Termenul sau noțiunea de calitate a solului (soil quality) a început să fie mult utilizată dar într-un sens mult mai larg depășind pe ce! folosit curent în știința solului. Este oare o modă? Probabil că nu. Se pare că el corespunde unor ce- rințe actuale ale evoluției cugetării despre mediu, despre viață,despre sănătate, despre societate. In știința solului acest termen este larg utilizat pentru evaluarea unor însușiri sau caracteristici ale solului în clase de mărimi sau de bonitate,unele referitoare la însușiri simple ca permeabilitatea, conținutul în humus, capacitatea dc reținere a apei,reacția etc.,altele la însușiri complexe cum sunt clasele de pretabilitate la folosințe sau Ia irigație, potențialul de producție (nota de bonitare) etc. Se considera anterior că fertilitatea solului este singura și cea mai importantă proprietate a solu- lui, care integra toate celelalte proprietăți în vocația solului de a contribui la producerea de recolte, apreciate cantitativ și uneori și calitativ (Oprea, 1960; Chiriță, 1974; Păunescu, 1963; Florea 1963, Barbu, 1974), Evident, în toate aceste evaluări solul este apreciat după măsura mai mare sau mai mică în care răspunde cerințelor agricole sau silvice, legate mai ales de satisfacerea nevoilor omului, ale societății umane, de hrană, combustibil și diferite materii prime; este deci o evaluare rela- tivă, antropocentrică. în ultima vreme însă interesul omului, al so- cietății umane, în legătură cu solul a evoluat, acesta fiind considerat nu numai din punct de vedere al siguranței alimentare, cât și din cel al asigurării sănătății omului, esteticii me- diului,condițiilor de viețuire și biodiversității. Termenului de calitate a solului i s-a dat o atenție crescută în numeroase lucrări, la simpozioane internaționale (CSSSA, 1994, Special Publication, 35). Fertilitatea solului rămâne doar o latură, e ade- vărat foarte importantă, a calității solului. Ca- litatea solului este privită azi ca cea mai cuprinză- toare însușire a solului,care include atât fertili- tatea cât și celelalte aspecte privind relațiile cu natura și societatea umană, devenind o însușire complexă, foarte generală, care le înglobează pe toate. De aici și dificultatea de a o evalua, dar utilitatea ei este de nediscutat, căci leagă mai mult, apropie solul de mediu și calitatea vieții. S-a înființat chiar un institut special care se ocupă cu calitatea în SUA(S.Q.I). Desigur,noțiunea de calitate nu va fi abordată din punct de vedere filozofic după care reprezin- tă totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deose- bindu-se de celelalte lucruri (MDE.2O05), acest mod de a privi calitatea fiind exprimat de unitățile de clasificare a solurilor ca entități naturale. Noțiunea de calitate va fi abordată din punct de vedere relativ al însușirilor bune sau rele, al com- portării favorabile sau nefavorabile (MDE,2005) Ce este calitatea solului? Definiție Termenul de calitatea solului, introdus relativ recent și din ce în ce mai larg folosit, este mult discutat în literatură, având diverse conotații, fapt care dă naștere la multe confuzii (Rositer, 1996; Ranst, 1996; Bouma, 1996). Se pare că acest ter- men este folosit prin analogie cu termenii de ca- litatea apei, calitatea aerului, calitatea mediului, calitatea vieții, noțiunea de calitate implicând un ansamblu de caracteristici care definesc relații subiectiv-obiective, considerate antropocentric, referitoare la starea de satisfacere (îndestulare) a cerințelor omului sau de gradul în care co- respunde utilizărilor specifice (de a fi bun sau rău). Adeseori, accentul se pune în cazul calității solului pe însușirile de care depinde starea de sănătate pe care solul o induce viețuitoarelor, ast- fel că, de multe ori, în literatură se echivalează calitatea solului cu sănătatea solului (Brady și Weil, 2000). Confuzia se datorează și înțelesului REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 3 diferit al cuvântului calitate, fie ca grad de boni- tate a solului, cu semnificație de valoare globală (de exemplu teren de calitate excelentă), fie ca adjectiv de calificare referitor la o anumită însușire a solului (de exemplu sol cu foarte bună capacitate de reținere a apei, sol cu fertilitate foarte bună sau moderată etc). Confuzia este accentuată și de circulația paralelă a termenului de calitate a terenului (land quality) ca un criteriu de evaluare a terenului bazată pe un complex de însușiri (atribute) care-i conferă o anumită com- portare, printre care — evident - și însușiri ale solului (deosebindu-se pe această cale diferite clase de calitate); van Diepen et al (1991, citat după van Ranst, 1996) consideră insuficient pre- cizat termenul de calitate a terenului, iar Sys (1993) comentează similar acest termen și îl rede- finește pentru precizare, specificând că evaluarea terenului trebuie făcută pentru un anumit tip de utilizare. In genere, ideea de calitate a solului variază la diferiți oameni în funcție de preocupările lor: - pentru agricultori înseamnă un teren produc- tiv care se exploatează ușor, cu profit ridicat și care își menține fertilitatea; - pentru silvicultori suportul optim al ecosis- temelor forestiere cu productivitate și biodiversi- tate ridicate, care asigură acestora o mare capaci- tate de rezistență și reziliență; - pentru naturalist sau geograf înseamnă sol integrat în mod armonios în peisajul geografic; - pentru cei care se ocupă de mediu înseamnă un sol care își îndeplinește funcțiile în ecosistem sau geosistem la potențialul său cu privire la menținerea biodiversității, calitatea apei și aeru- lui, ciclul nutrienților, cantitatea și calitatea bio- masei produse etc. La noi în țară, calitatea solului a fost privită până de curând sub aspectul îndeplinirii funcției de a contribui ia producerea de biomasa, prin definirea și evaluarea claselor de bonitare a solu- lui sau acelor de pretabilitate la anumite folosințe sau amenajări (ICPA, Metodologia elaborării studiilor pedologice, 1987). Mai târziu (Florea și colab, 1991, Florea, 2000 a, b) sunt stabilite și discutate principalele proprietăți ale solului care determină reactivitatea solului față de agenții chimici contaminanți, de care depinde vulnerabi- 4 litatea solului la poluarea cu diferiți compuși chimici, stabilind totodată și un model de com- portare a diferitelor soluri față de acești agenți contaminanți și modul de elaborare a hărților cu vulnerabilitatea solurilor Ia poluare. Se pare că tendința în definirea și evaluarea noțiunii de calitatea solului este cea de a consi- dera procesele fizice, chimice și biologice inter- corelate în întregul sistem în condiții de diferite utilizări ale solului, în loc de a considera calități ale solului sau terenului luate separat. Cea mai utilizată definiție, în prezent, pentru calitatea solului este cea dată de Karlen et al. (1997, citat după Schjonning, 1998) si anume capacitatea unui anumit sol de a funcționa în cadrul unui ecosistem natural sau folosit de om, pentru a susține productivitatea plantelor și ani- malelor, pentru a păstra sau crește calitatea apei și aerului și pentru a asigura sănătatea viețuitoarelor și a habitatului (definiție preluată și de U.S.D.A. —N.R.C.S.). Evident, orice schim- bare în capacitatea solului de a funcționa (respec- tiv în calitatea solului) se va reflecta în proprie- tățile solului, cu consecințe corespunzătoare în fertilitate, eficiență economică, starea mediului înconjurător și a biotopului, situația sanitară. Așa cum rezultă din definiție, calitatea solului este abordată la modul relativ (capacitatea de a funcționa mai bine sau mai rău),fapt care necesită un termen de referință Un sol aflat într-un ecosistem natural va avea, evident, o altă calitate decât același sol situat într-un ecosistem utilizat de om mult timp. în primul caz este vorba despre o calitate originară (primară) sau nativă,în al doilea caz despre o calitate derivată (secundară) sau metanativă (antropiza- tă). Ele pot diferi adesea mult, cea metanativă fiind mai bună sau mai rea decât cea nativă. Este de subliniat că noțiunea integratoare,atât de complexă de calitate a solului are o latură re- lativ stabilă, determinată de însușiri care se mo- difică foarte greu sau deloc în orice condiții de utilizare și alta relativ variabilă (modificabilă) determinată de însușiri care se schimbă ușor sau moderat (pe termen lung sau mediu) în condițiile de utilizare și management. In definirea calității ambele laturi sunt importante, dar pentru manage- mentul resurselor de sol însușirile relativ vari- REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 abile capătă o atenție deosebită. Modul de comportare (evoluție) a calității solului prin modificarea însușirilor care formează componenta stabilă și variabilă este estimat prin proprietățile solului cunoscute ca rezistența și reziliența solului Rezistența solului la modificări este capaci- tatea solului de a se opune modificării unei pro- prietăți sau funcții când este confruntat cu acțiu- ni din afară sau perturbări accidentale sau peri- odice; capacitatea de tamponare a solului la acidifiere (prin „ploi acide” sau îngrășăminte fiziologic acide) sau de împotrivire la scăderea concentrației de nutrienți în soluția solului con- stituie exemple edificatoare de rezistență a solu- lui. Reziliența solului este capacitatea solului de a se reface sau de a reveni la o stare apropiată de cea normală după ce a suferit o perturbare sau stres, precum și viteza cu care are loc revenirea. Rezistența și reziliența solului sunt caracteris- tici importante în evaluarea calității solului. Intru-cât definiția dată calității solului se referă doar la un anumit fel de sol, considerăm că este necesară completarea acesteia cu noțiunea de calitatea pedopeisajului, care depinde de dis- tribuția diferitelor soluri în învelișul de sol al fiecărui teritoriu geografic Calitatea pedopeisajului este definită ca suma integrată a calităților fiecărui sol care intră în alcătuirea învelișului de sol (ca bază a biodiver- sității), reflectată prin asamblajul pedogeografic și pedodiversitate. Introducerea noțiunii de calitatea pedo- peisajului complică lucrurile dar apropie mai mult noțiunea de calitatea solului de cea a ca- lității mediului înconjurător și productivității lui. Așa cum rezultă din definiție, în noțiunea de calitatea solului (ca însușirea cea mai generală care unește laturile fundamentale ale resursei de sol) se are în vedere următoarele laturi esențiale ale relațiilor solului cu mediul și societatea: - fertilitatea solului (considerată cândva însușirea fundamentală a solului) de care depinde productivitatea ecosistemului; - contribuția solului ca element integrator al factorilor naturali și antropici asupra stării și evoluției mediului; - contribuția solului asupra stării de sănătate a viețuitoarelor, inclusiv omul; - contribuția solului la caracterul mai mult sau mai puțin prielnic al habitatului; - contribuția învelișului de sol la biodiversi- tate. Funcțiile solului Solul este privit în prezent ca un corp (sistem) natural dinamic situat la suprafața uscatului alcă- tuit din compuși solizi minerali și organici, apă, aer și organisme vii, care reprezintă un mediu pentru dezvoltarea plantelor. Constituie stratul de interfață sau zona de legătură, de întrepătrundere dintre scoarța terestră, atmosferă, hidrosferă și biosferă prin care se realizează schimbul de sub- stanțe și energie între acestea, schimb care stă la bază perpetuării vieții. Constituie o importantă resursă naturală reutilizabilă dar limitată ca întindere și fragilă fiind ușor de deteriorat sau distrus dar greu de regenerat. Solul îndeplinește diferite funcții (capacitatea de a împlini diferite procese sau servicii). In li- teratură funcțiile solului sunt clasificate și descrise astfel: Funcții ecologice: ■ component esențial al ecosistemelor naturale sau antropizate, asigurând condiții pentru dez- voltarea viețuitoarelor; totodată el însuși consti- tuie un ecosistem specific al viețuitoarelor din sol; • contribuie la reglarea compoziției atmosfe- rei și hidrosferei prin participarea la circuitul substanțelor chimice și apei din natură; • „geodermă” protectoare pentru reliefosferă; • tampon pentru variații bruște de climă, aci- ditate etc.; ■ filtru de protecție, important pentru pre- venirea contaminării apei freatice; • epurator al solului prin distrugerea sub- stanțelor organice străine sau agenților patogeni ajunși în sol; • habitat biologic și păstrător al biodiversității viețuitoarelor din sol. Funcții socio-economice: • contribuie Ia producerea de substanță vege- tală care servește ca materie de bază pentru ali- REVISTA PÂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 5 mente, îmbrăcăminte, combustibil, materie primă; • contribuie la regenerarea capacității de pro- ducție a ecosistemelor prin recircularea ele- mentelor chimice implicate în fotosinteză Funcții energetice: ■ acumularea de energie chimică și transfer de substanțe și energie între geosfere; • absorbție de căldură (radiație solară) și propagarea ei în atmosferă. Funcții tehnico-industriale: ■ bază fizică spațială pentru diferite infrastruc- turi legate de activitatea omului (necesare indus- triei, așezărilor omenești, transportului, recreației, sportului etc.); • materie primă în industrie (nisip, argilă, lut). Funcții de patrimoniu cognitiv: • înregistrarea unor momente ale evoluției uscatului sau ale peisajului natural sub forma unor trăsături relicte; • păstrarea unor mărturii ale istoriei civiliza- ției (vestigii arheologice). Principalele funcții pe care le poate asigura solul și care determină calitatea lui sunt genera- lizate la următoarele (după U.S.D.A.-N.R.C.S.): - Susținerea activității biologice (creșterea plantelor, dezvoltarea microorganismelor, creșterea animalelor), a biodiversității și produc- tivității prin asigurarea unui mediu fizic, chimic și biologic favorabil dezvoltării viețuitoarelor și schimbului de apă, aer, nutrienți și energie; - Reglarea regimului de apă și de aer (dis- tribuția fluxului de apă între infiltrație și scur- gere la suprafață, stocare, drenaj în adâncime) și formarea soluției solului cu nutrienți și alte sub- stanțe; Acumularea, reglarea eliberării și aprovizionării cu nutrienți și alte elemente prin reciclarea acestora (cicluri biogeochimice) cu ajutorul viețuitoarelor din sol (edafon); - Filtrarea, tamponarea, transformarea, imobi- lizarea, îndepărtarea și detoxificarea materialelor organice sau anorganice (inclusiv deșeuri muni- cipale, animaliere, industriale, incluzând și căderi atmosferice), acționând pentru protecția calității apei, aerului și edafonului; - Suport pentru clădiri și diferite infrastructuri și protecție pentru comori arheologice și situri asociate cu locuiri umane vechi. Evaluarea calității solului. Indicatori de ca- litate Stabilirea calității solului sau evaluarea ei în sensul definiției date mai sus este o problemă încă nesatisfăcător rezolvată (deși urmărirea ei în timp este foarte importantă pentru precizarea efectului practicilor manageriale aplicate solului). Se fac studii pentru dezvoltarea unei metodologii cores- punzătoare. Totodată, este dezvoltat conceptul nou, integrator de calitate a solului prin dezbateri științifice cu dublu scop, pe de o parte de a fi pu- blic extinsă și recunoscută importanța acestuia pentru funcționarea armonioasă și sănătoasă a ecosistemelor, iar pe de altă parte de a fi consi- derată și utilizată ca un instrument eficient pentru alegerea și urmărirea efectului celor mai bune practici agricole sau a celor mai adecvate măsuri sau lucrări tehnice de ameliorarea a solului sau de amenajare a teritoriului, în funcție de modul de utilizare a terenurilor. Trebuie precizat că această proprietate globală a solului, calitatea, nu poate fi măsurată direct (ca de altfel și fertilitatea solului); ea poate fi evalu- ată indirect, printr-o serie de indicatori calitativi și cantitativi, ținând seamă că aceștia reflectă alcătuirea și compozițiile diferite ale solului, pro- prietăți și procese fizice, chimice și biologice variate, care interacționează într-un corp sau sis- tem cu caracter de viu într-o continuă dinamică, având deci un caracter foarte complex. Evaluarea stării de calitate a unui sol pre- supune un termen de referință față de care capa- citatea funcțională a solului să fie comparată (re- ference soil condition). De regulă, comparația se face față de un sol larg răspândit și, deci, reprezentativ pentru un teritoriu și/sau cu o sem- nificație aparte din punct de vedere agricol, forestier, ingineresc etc. (benchmark soil); de asemenea, se poate compara cu însușirile inițiale ale solului respectiv (baseline), ca în cazul moni- toringului pedologie sau cu însușirile unui sol similar, aflat sub vegetație nativă (nederanjată) ori cu un sol similar martor. Evaluarea calității solului (sau a unei însușiri a acestuia) necesită, de asemenea, precizarea sco- 6 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 pului în care se face estimarea sau a condițiilor de utilizare (funcționare) a solului, pentru că aceeași însușire a unui sol poate fi bună pentru o anumită folosință, plantă sau management, rea pentru altă folosință, plantă sau utilizare sau indiferentă pen- tru alte situații. Evaluarea calitativă se face, deci, în raport cu situații concrete de utilizare a solului. Adeseori este necesar să se precizeze și condițiile în care este situat solul, topografice mai ales (pe partea superioară a pantei sau cea inferioară, înclinarea pantei și expoziția, caracterul inundabil și frecvența inundațiilor etc), pentru o corectă evaluare. Este de remarcat caracterul relativ și subiectiv al evaluării diferitelor însușiri ale solului, datorită interpretării lor ținând seama de cât de utile sunt omului (caracter antropocentric). Calitatea solului este determinată, în fond, de o serie de procese fizice, chimice și biologice și de intensitatea dezvoltării lor (ca de exemplu alterarea, levigarea, humificarea, schimbul de substanțe, eroziunea etc). Deoarece nu este posi- bilă măsurarea acestora, se folosește o serie de proprietăți ale solului care sunt semnificative pentru aceste procese. Proprietățile respective măsurate (sau evaluate semicantitativ) constituie setul de indicatori pe care se bazează evaluarea calității. Majoritatea indicatorilor sunt fizici, chimici și biologici. Cei mai folosiți sunt (după Brady și Weil, 2002): Indicatori fizici'. - textura și structura; influențează reținerea și transportul apei și substanțelor; - adâncimea solului și înrădăcinarea; influ- ențează potențialul de fertilitate, eroziunea solu- lui, stabilitatea reliefului; - infiltrația și densitatea aparentă; influențează potențialul de eroziune, porozitatea, productivi- tatea; - capacitatea de reținere a apei; este corelată cu reținerea și transportul apei, cu erodabilitatea hidrică, cu lucrabilitatea și traficabilitatea etc. Indicatori chimici'. - conținutul total de materie organică: definește stocarea de C, fertilitatea potențială, stabilitatea structurală; - conținutul de materie organică activă: definește stabilitatea structurală și hrana pentru microorganisme; - pH-ul; definește pragurile (treptele) de acti- vitate chimică și biologică; - conductivitatea electrică; definește pragurile de activitate microbiană și a plantelor; - N, P, K extractabili; definesc accesibilitatea nutrienților pentru plante și potențialul pentru pierderi de N și sunt indicatori de fertilitate și de calitate a mediului. Indicatori biologici'. - C și N masei microbiene: reflectă potențialul catalitic microbian și avertizare timpurie despre efectul managementului asupra materiei organice; - N mineralizabil potențial: reflectă potențialul de aprovizionare cu N și fertilitatea (productivi- tatea) solului; - respirația specifică: reflectă activitatea microbiologică pe unitatea de biomasă micro- biană; - numărul de macroorganisme: reflectă activi- tatea organismelor din sol, mai ales a viermilor de pământ. Desigur, și alți indicatori pot să fie folosiți. Din punct de vedere practic, este utilă siste- matizarea indicatorilor pedologiei ținând seama de gradul în care sunt influențați și se modifică în funcție de managementul solului. Din acest punct de vedere, pot să se distingă trei grupe, care reflectă diferite categorii de proprietăți, și anume: - proprietăți relativ stabile, care nu se schimbă prin management sau prea puțin: textura, carac- terul scheletic, mineralogia substratului anorga- nic, grosimea solului, orizonturi restrictive, panta; - proprietăți labile, care se pot schimba repede, chiar de la o zi la alta, ca rezultat al condițiilor meteorologice sau al practicilor manageriale curente: conținutul de apă, densitatea aparentă, conținutul de N, P, K accesibile, pH-ul, respirația solului, compoziția aerului din sol etc.; - proprietăți intermediare, care se pot modifica sub influența unor practici manageriale pe termen mediu sau lung: conținutul de materie organică, conținutul de C organic activ, biomasa micro- biană, structurarea solului, respirația specifică etc. Dintre aceste proprietăți (și indirect indica- tori), se dă - în studii - atenție ultimelor, căci REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 7 odată deteriorate, refacerea lor este dificilă și cere mult timp și invers, printr-o practică managerială bună se poate ridica nivelul acestora, nivel care, odată atins, tinde să se mențină o perioadă lungă de timp. Evaluarea calității solului se bazează pe exa- minarea indicatorilor care se referă Ia proprietăți stabile sau variabile (și intermediare) care deter- mină capacitatea funcțională a solului într-un anumit scop. Natura indicatorilor și numărul lor depind de scara de evaluare (câmp, fermă, peisaj, regiune) și, evident, de scopul în care se face evaluarea (funcția sau serviciul solicitat în cazul a diferite utilizări ale solului). Indicatorii variabili aleși pentru evaluare tre- buie să fie sensibili la schimbări ale proprietăților prin management, siguri, să reflecte corect situ- ația, să fie ușor de obținut sau determinat și capa- bili să detecteze schimbări chiar mici în timp scurt în procese, proprietăți și interrelații din soi (care produc modificări în capacitatea solului de a funcționa); trebuie să fie măsurați cantitativ sau cel puțin estimați semicantitativ. în unele cazuri se pot obține, prin funcții de pedotranșfer (relații matematice între două sau mai multe proprietăți ale solului care arată o confidență statistică de nivel ridicat). în ceea ce privește evoluția în timp a calității solului,aceasta se poate urmări prin sistemul de monitoring. Modul de evaluare și exprimare a calității solului O metodologie de evaluare globală a calității solului, valabilă pentru orice condiții și utilizări, nu există și nici nu poate fi elaborată, deoarece calitatea solului se estimează în funcție de modul de folosire sau de funcțiile pe care le îndeplinește, care sunt foarte variate. De aceea, până în prezent evaluarea calității solului se face pentru fiecare utilizare sau funcție în parte, pornind fie direct de la proprietățile pedotopului (deci indicatori pedo- logiei), fie pe bază de funcții ale solului care, la rândul lor, sunt estimate tot prin indicatori pedo- logiei. Moțoc și colab. (1999) menționează că pentru evaluarea calității învelișului de sol-vege- tație se utilizează diferite clase de pretabilitate la arabil sau favorabilitate a solului pentru diferite culturi, ori indici de troficitate globali sau indici biologici de fertilitate. în principiu, metodologia (Metodologia elaborării studiilor pedologice, ICPA, 1987, Florea, 2003) constă în: - alegerea celor mai potriviți indicatori care se referă la însușiri care arată o strânsă corelație cu funcția sau modul de utilizare a solului luat în considerare și o reflectă cel mai expresiv, urmată de încadrarea valorilor indicatorilor în clase de mărimi; - stabilirea măsurii în care diferitele valori ale indicatorilor (sau diferitele clase de mărime ale lor) sunt favorabile pentru funcția sau utilizarea considerată a fi evaluată, răspund, deci, cerințelor acestora, stabilindu-se astfel graduările (nivelurile) de calitate al însușirii respective pen- tru funcția sau utilizarea considerată; - atribuirea unui calificativ sau index (nume- ric) de calitate concret, ținând seamă de măsura în care valorile (clasele de mărime) ale diferiților indicatori sunt sau nu favorabili în situația dată (de nivelul calitativ al lor în situația considerată). Aplicarea în practică variază foarte mult ca grad de fundamentare a criteriilor de evaluare (indicatorilor), plecând chiar de la simple obser- vații în teren și determinări expeditive în câmp, apreciate de către specialist, până la studii pedo- logice detaliate cu date morfogenetice, fizice, chimice, biochimice, biologice, despre mediul sau situl respectiv, completată cu analize variate de laborator (ca de exemplu cele redate în „Metodologia elaborării studiilor pedologice11, ICPA, 1987). Pentru o exprimare globală a calității solului s-a emis ideea stabilirii unui minim de parametrii de sol care ar putea fi utilizați pentru exprimarea „sănătății” solului sau ideea calculării unui număr-index de calitate, ca o medie simplă sau ponderată a indecșilor numerici corespunzători celor 5 funcții principale ale solului. în aceeași ordine de idei, se poate imagina sta- bilirea de clase și subclase globale de calitate a solului, definind clasa (I, II, ..., V) după nivelul de calitate și natura funcției (a, b, c, d, e ) cu cea mai bună calitate, iar subclasele după natura următoarelor 1-2 funcții mai bine plasate, notând 8 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 nivelul de calitate a acestora cu cifre (1,2, ..., 5), ca de exemplu în simbolul Iii, 3c, 4a, care sem- nifică sol de calitatea a Il-a pentru funcția b și de calitatea a treia pentru funcția c și a patra pentru funcția a. Factorii care înrăutățesc calitatea solului. Căi de ameliorare a acesteia înrăutățirea calității solului are loc ca urmare a unei folosiri necorespunzătoare a învelișului de sol, a unei exploatări inadecvate a învelișului vegetal sau a unei gospodăriri a acestor învelișuri fără a se lua măsurile necesare pentru prevenirea sau atenuarea unor procese care afectează însușirile solului. Printre acestea foarte răspândit și nociv este procesul de eroziune a solului de pe terenurile cultivate în pantă sau nisipoase,care duce la îndepărtarea parțială sau totală a orizon- turilor fertile de sol. în regiunile aride cu agricultură irigată foarte răspândit este procesul de sărăturare a solului dacă nu se iau măsuri adecvate de prevenire. La acestea se adaugă în condițiile agriculturii curente deteriorarea sau distrugerea structurii solului,compactarea orizontului superior (de re- gulă cel situat sub stratul arat - talpa plugului), scăderea capacității de retenție a apei, scăderea ratei de infiltrație și intensificarea scurgerii de suprafață, reducerea conținutului de humus, scăderea conținutului de nutrienți și a capacității de schimb cationic, acidifierea, apariția de exces de apă, bilanț nefavorabil al elementelor nutri- tive, scăderea activității biologice etc.în cazul unei chimizări neraționale poate să apară exces de nutrienți și de pesticide, poluare a solului și apelor freatice și curgătoare etc. Pentru evitarea acestei înrăutățiri a calității solului este necesară în primul rând o folosire a solului în mod corespunzător caracteristicilor pe care le are și apoi aplicarea unui sistem de man- agament conservativ, cu măsuri și lucrări adec- vate care să prevină toate procesele nefavorabile menționate mai sus. în acest sens este necesară o abordare holistică a sistemului de management care nu poate fi realizată decât prin studii pedo- logice corespunzătoare (hărți și analize de sol, alte informații privind resursele de sol și asoci- ate); aceasta include și aspectele privind utilizarea corespunzătoare a deșeurilor animale și urbane, managementul nutrienților și pesticidelor etc. Pentru cele mai multe situații, iată câteva măsuri foarte utile aplicabile pe terenurile agri- cole: - încorporarea regulată de îngrășăminte orga- nice și alte substanțe organice; - evitarea lucrărilor agricole excesive ale solu- lui și efectuarea lor în condiții optime; - folosirea cu grijă a fertilizatorilor minerali și a pesticidelor; - plantarea de perdele forestiere de protecție în zone expuse la aridizare sau slab împădurite; - creșterea diversității plantelor prin rotații de culturi, culturi în benzi, benzi înierbate, benzi tampon etc.; aceasta conduce nu numai la creșterea diversității plantelor,ci și a tipului de insecte, microorganisme și alte vietăți sălbatice care trăiesc în teritoriu; - împădurirea terenurile agricole degradate sau cu risc ridicat de degradare. Pe terenurile silvice se recomandă (Giurgiu, 2005, 2005; Bîndiu, 2005) următoarele: - reducerea cotei de tăiere a pădurilor sub limi- ta de regenerare a ecosistemelor forestiere și evitarea tăierilor rase pe arii mai mari de 1 ha; - evitarea pășunatului în păduri; - evitarea culturii unor specii acidificatoare în anumite stațiuni (de ex: rășionoase în stațiuni de făgete); - ecologizarea tehnologilor de exploatare a lemnului, de proiectare și execuție a drumurilor în păduri; - restaurarea ecologică a terenurilor și arboretelor degradate și luarea de măsuri pentru reducerea gradului de poluare sau a oricăror forme de degradare a solului. Pentru urmărirea eficientă a evoluției calității resurselor de sol este necesară supravegherea continuă a stării acestor resurse vitale și covoru- lui vegetal printr-un sistem adecvat de monitoring național. De asemenea este necesară dezvoltarea și diversificarea studiilor privind impactul utilizării din ce în ce mai intense a resurselor de sol în diferite scopuri asupra întregului mediu, precum și impactul schimbărilor climatice asupra mediu- REVISTA PÂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 9 lui și ecosistemelor forestiere în special folosind scenarii climatice obținute cu modele de ultimă generație. Ameliorarea calității solului va avea conse- cințe favorabile asupra calității apei și aerului, ca și asupra peisajului (priveliștii). Utilitatea conceptului de calitatea solului Menținerea unor soluri de calitate superioară este esențială atât pentru mediu în general, cât mai ales pentru realizarea unei producții vegetale performante de durată care să garanteze nu numai securitatea alimentară, cerința de fibre, lemn și alte materii prime,ci și sănătatea viețuitoarelor. Solul sănătos și curat asigură dezvoltarea unor plante viguroase care produc recolte și implicit alimente sănătoase, condiție pentru oameni teferi și valizi și națiune robustă, dar și pentru ape limpezi și salubre și aer curat, într-un habitat prielnic și binefăcător. Concluzii în final se poate susține că introducerea și extinderea noțiunii de calitatea solului - deși încă insuficient precizată - va contribui la creșterea rolului solului în viața de zi cu zi prin recunoașterea tot mai largă a importanței lui și în mediu și pentru sănătatea omului, solul fiind nu numai „piatra de boltă” a mediului (Norteliff, 2004), ci și „suport esențial al vieții pe uscat” (Florea și Florea, 2005) De asemenea,se poate afirma că evaluarea ca- lității solului apare ca o extindere a valorificării studiilor pedologice bazate pe unități de pedotop (unități de sol-teren) prin lărgirea scopurilor în care se face interpretarea cu aspecte privind funcțiile solului în mediu și societate, ca și în bio- diversitate. BIBLIOGRAFIE Barbu, N., 1974, Curs de pedogeografte, Univ. „Al. I. Cuza". Iași, 193 p. B â n d i u C., 2005, Pădurea româneasca, încotro?, în Silvoiogie, voi.IV A, Ed. Academiei Române, București, pp.233-238 Bouma J., 1996, Dîscussion of the paper by D. G. Rossiter, Geodcrma, 72, pp. 191-202 Brady, Nyle C., Weil, Ray R., 2002, The Evident, în noul context devine necesară com- pletarea și extinderea Metodologiei de elaborare a studiilor pedologice (1987) prin introducerea de noi indicatori de mediu și de sănătatea viețuitoarelor, ca și prin lărgirea obiectivelor de evaluare luând în considerare noi funcții și ser- vicii ale soiului și prin includerea printre obiec- tive și a terenurilor neproductive din punct de vedere agricol sau silvic, dar utile din alte puncte de vedere legate de biodiversitate, reglarea fluxu- rilor de substanțe și energie, protecția mediului și sănătății (cum sunt mlaștinile, smârcurile, terenurile sărăturate, coastele erodate, abruptele, stâncăriile etc). Pe de altă parte, sunt necesare studii și experi- mentări pentru precizarea conceptului și metodologiei de evaluare a calității solului și respectiv pentru stabilirea indicatorilor esențiali de calitate, măsurarea sau estimarea lor, și inter- pretarea lor în scopul evaluării calității solului. Aceste studii variate și diversificate sunt menite să aprofundeze și să cuantifice cunoștințele noas- tre despre comportarea în diferite condiții de uti- lizare a resursei naturale de sol considerat ca sis- tem dinamic viu. Foarte importante sunt studiile pentru organizarea unor baze de date pentru infor- mația despre sol și mediu, care să răspundă ce- rințelor de evaluare a calității solului. Totodată trebuie continuate și intensificate studiile de optimizare a diferitelor moduri de uti- lizare (valorificare) a terenurilor (land-use prac- tice), astfel ca acestea să fie eficiente economic, să asigure protecția mediului și să fie aplicabile și acceptabile din punct de vedere social, precum și studiile de impact a schimbărilor climatice asupra învelișului vegetal și de sol. Resursele de sol, dar al naturii limitat ca întin- dere, trebuie să asigure bunăstarea și a generați- ilor viitoare. Nature and properties of Soils, 13111 ed-, Pearson Education, 960 p. Chiriță, C. D., 1974, Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Ed. Ceres, București, 590 p. Florea N., 1963, Curs de geografia solurilor cu noțiu- ni de pedologie, Ed. Didact. și Pedag., București, 337 p. Florea N., 1988, Locul solului în ecosistemele terestre ți geosisteme, Terra, nr. 3-4 Florea N ., 1997, Pedodiversitatea genetică a unităților teritoriale: indici de caracterizare ți analiză geografică. Publ. 10 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 SNRSS. voi. 29D, pp, 45-51 Florea N., 2000, Using the soil maps for the assessment ofthe soil vulnerability to the pollutants and the compilation the corresponding maps, Geocarpathica, I. I Sibiu, pp. 87-99 Florea N., 2000. Reactivitatea solurilor la agenfi chimici contaminanti fi elaborarea hărfilor de vulnerabilitate a solurilor la poluare, Geographica Timisiensis. voi. 8-9. 1999- 2000. pp. 195-211 Florea N., 2001. Asamblajul pedogeografic, Edit Univ. „Al. 1. Cuza”, lași. 32 p. Florea N ., 2003. Degradarea terenurilor, protecția fi ameliorarea solurilor fi terenurilor. București. 3 13 p. Florea N.. Răuță C.. Munteanu I..1991,On the grouping of soils depending on their behaviour to Chemical pollution; the vulnerability maps. In volume: Internat, east-west Sympos. on contaminated areas in eastem Europe: origin, mon- itoring. Gosen near Berlin, pp. 86-98 Giurgiu V.. 2004. Gestionarea durabilă a pădurilor României. Silvologie, voi III B, Ed. Acad. Rom.. București. 320 P- Giurgiu V. (sub redacția), 2005. Pădurea fi modi- fîcările de mediu, Silvologie. voi. IV A, Ed. Acad. Rom.. București. 238 p. Giurgiu V., Clinciu I. (sub redacția). 2006, Pădurea fi regimul apelor. Silvologie, voi. V, Ed. Acad. Rom.. București, 285 p. Moțoc M., Cârstea St.. 1999, Contribuții la elab- orarea unei abordări sistemice privind protecția fi ameliorarea solului. Știința Solului. XXXIII, 1, București, pp.27-42 Nortcliff Stephen, 2004, Soils Keystones of the environment?, Eurosoil, 2004, Albert Ludwing Universitat, Freiburg, Germany Oprea. C. V.. 1960, Pedologie agricolă, Ed. Agrosilvică de Stat. București. 379 p. Păunescu C., 1963. Pedologie generală fi forestieră. Ed. Didact. și Pedag., București. 503 p. P i c i u 1, 1999, Resurse de soluri ale Insulei Mari a Brăilei. Teza de doctorat. USAMV-București Ranst E. van., 1996. Discussion of the paper by D. G. Rossiter, Geoderma, 72, pp. 197. Rossiter, David G ., 1996, A theoreticalframework for land evaluation, Geoderma, 72, p. 165-190 Schjonning Per.l 998. Task force on the concept of soil quality, ESSC, Newsletter 1+2, Cranfield University Press, pp. 15-18 *** ICPA, 1987. Metodologia elaborării studiilor pedolog- ice. voi. I-III (Red princ. N. Florea. V. Bălăceanu, C. Răuță. A, Canarache), Red. Prop. tehn. Agr., București *** NRCS, 2001. Soil Quality-Introduction, USDA, Natural Resources Conservation Service ♦♦♦ MDE, 2005, Micul dicționar enciclopedie, Edit.Enciclopedică, București. 1501 p. Prof. dr. Nicolae FLOREA, membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București Petru IGNAT Asistent cercetare Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București Regarding the soil quality and its assessment Abstract The term "soil quality" is used with diffcrcnt meanings engendering some confusion (with the terms soil suitability classes, land pretability classes. soli health. and land quality). At present, the meaning of this notion is more comprehensive. The most appropri- ate definition of soil quality seems to be: "the capacity of a specific kind of soil to function, within natural or managed ecosystem boundaries, to sustain plant and animal productivity, maintain or enhance water and air quality. and support human health and habi- tation". This is the polifunctional or global soil quality that îs an assessment of how the respective soil performs aii its functions. One can distinguîsh a native soil quality (original or primary), in natural conditions, and a meta-native soil quality (derived or sccondary), in managed conditions (modified depending on how the soil is managed). But the soil. as a complex system, has different properties. stable or ± variable, determining the stable side or the variable side of Soi! quality. Besides the quality of a specific kind of soil, it is useful to consider the soilscape quality that is defined as the average weight of the soil qualities of all soils entering soil cover and also by the pedodiversity of the soil cover (as basis of biodiversity), expressed by the pedo-geographical assemblage. The evaluation of soil quality is diffîcult because it is not possible to be directiy measured. It can be assessed indirectly by using a set of indicators. The type and number of (quality) indicators used depends of the evaluation scale and assessment objective. Additional researches are needed to define more accurately the soil quality and to develop its evaluation. The development of soil quality concept will contribuie to a larger recognition of the increasing role of soil on the environmen- tal protection, food security and human health. Keywords: soil quality, soilscape quality, soilfunctions, soil quality assessment. REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 11 Cercetări privind gradul de torențialitate al unor bazine hidrografice mici, predo- minant forestiere, parțial amenajate cu lucrări de corectare a torenților Radu GASPAR loan CLINCIU 1. Introducere Prezentul articol este al1 patrulea și ultimul din seria celor publicate în Revista Pădurilor și bazate pe lucrarea: „Cercetări privind stabili- tatea, rezistenta și funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice de corectare a torenților"- I.C.A.S., 1994’, în care au fost studiate 88 de bazine hidro- grafice torențiale mici, reprezentative, parțial amenajate cu lucrări de împădurire și lucrări hidrotehnice de corectare a torenților, marcate de viiturile torențiale din anul 1991. După cum se cunoaște, în zona munților și a dealurilor înalte, datorită pantelor pronunțate și precipitațiilor abundente, micile bazine hidro- grafice dispun de un important potențial de torențialitate, care, în condițiile unei activități antropice necontrolate, a dat naștere unor intense procese erozionale. Acestea din urmă nu sunt însă localizate la nivelul versanților, care sunt relativ bine protejați de păduri și pajiști - folos- ințele majoritare din această zonă, ci pe sistemul de albii care brăzdează suprafața terenului (rigole, șanțuri, ogașe, ravene, pâraie), pe care se suprapune rețeaua hidrografică și care furnizează peste 70% din producția de aluviuni a acestor bazine (Gaspar et al., 1967-1987; Clinciu, Lazăr, 1995). Cercetările efectuate s-au limitat la sectoarele de reețea hidrografică din bazinele torențiale luate în studiu (specificate în tabelul 2) în curs de amenajare cu lucrări hidrotehnice, pe care au fost identificate următoarele procese erozionale: • Eroziuni pe segmentele de albie dintre două lucrări succesive, care se produc în avalul lucrării din amonte și au loc, de regulă, imediat după execuția lucrărilor, în perioada inițială de formare a aterisamentelor. Ele se datoresc apelor de viitură limpezite în urma cedării unei părți din masa aluviunilor transportate în lacurile create de lucrări și a sporirii energiei cinetice a curenților deversanți la căderi. Pe măsură ce se formează aterisamentele, excavările produse în 1 Colectiv de elaborare: R. Gaspar și N. Lazar (autori), I. Clinciu, B. Alexa, V Oprea și C. Ungureanu (colaboratori). albie dispar sub aluviunile depuse pe acestea. • Depuneri (minore) în avalul lucrărilor care dispun de barbacane și goliri relativ mari (cazul barajelor filtrante). Aceste depozite sunt, ulteri- or, spălate de viituri și încorporate în aterisa- mentele lucrărilor din aval. • Depuneri în avalul lucrărilor cu aterisament format și supraîncărcat, cu deosebire pe văile cu transport excesiv de aluviuni, atunci când exe- cuția lucrărilor din amonte, din etapa următoare, nu s-a realizat sau a întârziat. Depozitele astfel rezultate pot îngropa radierul lucrării transver- sale și, în unele cazuri, chiar întreaga lucrare. • Depuneri în bieful amonte al pragurilor și barajelor, în aterisamente, fenomen absolut necesar pentru realizarea funcțiunilor lucrărilor transversale. Depozitele formate își măresc con- tinuu panta, care tinde spre panta segmentului de albie, dacă fluxul de aluviuni din amonte contin- uă. Dacă ansamblul lucrărilor este judicios sta- bilit și executat la momentul oportun, se reali- zează sprijinirea reciprocă a lucrărilor și sistemul de lucrări devine „susținut", asigurându-se astfel consolidarea albiei și a malurilor instabile. • Transportul de aluviuni, care inițial poate avea valori importante, dar care odată cu amena- jarea complexă a albiei se reduce substanțial, tranzitul de material solid limitându-se, în final, la aluviunile mărunte și fine, provenite în princi- pal de pe versanți. Una dintre cele mai importante funcții ale lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale este consolidarea terenurilor „surse de aluviuni" de pe versanți și de pe albii și malurile aferente și oprirea în bazin a aluviunilor trans- portate de viituri. Această funcție se realizează prin retenția directă a aluviunilor în aterisa- mentele pragurilor și barajelor și prin retenția lor indirectă prin acoperirea terenurilor „surse de aluviuni" cu lucrări biologice (în principal plan- tații silvice și înierbări) și hidrotehnice. Retenția directă se evaluează cubând aterisa- mentele, iar cea indirectă cu ajutorul indicilor de eroziune specifică ai terenurilor. Aterisamentele acumulează aluviunile transportate de pe întrea- 12 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 ca suprafață a bazinului, dar în principal de pe \.iun dc albii și maluri aferente afectate de procese Unionale. Contribuția sectorului ame- Mja! cu traverse, praguri și baraje la transportul Jc tiluviuni este aproximativ egală cu raportul dintre aria acestui sector, minus suprafața de ufcrt acoperită de lucrările transversale și aria Inulă a surselor de aluviuni de pe rețeaua hidro- grafică Retenția indirectă realizată de ucrârile hidrotehnice transversale, dmițând că intensitatea eroziunii se țncnținc constantă în timp, este egală cu I’ Ju>ul dintre suprafața terenului ocu- at de aceste lucrări plus a aterisa- hurniclor. respectiv cu suprafața sectoru- lui amenajat indicele de eroziune speci- ij de pe acesta și perioada de timp con- i.r.uâ după formarea aterisamentelor. Rctvnțin indirectă realizată de canale se mimează in același mod, dar din tnoiucntul construirii acestora. I mziuneu specifică medie se obține prin împârțiitu cantității de aluviuni aținute in aterisamente, plus a celei evacuate în t ml colector, la suprafața surselor de aluviuni le regulă Ia suprafața bazinului) și la perioada țe timp dc formare a aterisamentelor. Retenția indirectă realizată de lucrările vege- fiîhe este egală cu produsul dintre suprafața emirilor acoperite de aceste lucrări, perioada ■ timp scursă de la executarea lor și diferența -•beilor de eroziune specifică de pe terenurile i pcrite. dinainte de executarea lucrărilor și retpecțiv din momentul estimării efectului lor. 2. Cuantificarea proceselor erozionale care < ui produs pe sectoarele de albii amenajate > lucrări hidrotehnice în bazinele studiate la finele anului 1993, în cele 88 de bazine l< ftnțiale luate în studiu, existau 592 de praguri W baraje, din care 398 (67%) aveau aterisamente ternuilv. In 137 (23%) aterisamentele erau în curs de turnare. iar 57 (10%) nu aveau aterisament |m cauza scoaterii lucrărilor din funcțiune de - uc viituri torențiale (în special de cele produse n l1”’!) (tabelul 1). i câteva baraje de tip filtrant (3%), s-a con- ■Afat o antrenare prin fante (deschideri, goliri) a WW) părți din aluviunile reținute în aterisamente. I* 155 de lucrări (26% din total, respectiv la î 75714 PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr 4 39% din cele cu aterisament format), existau depuneri de aluviuni în fața barajului (la baza paramentului aval, în general pe radier), cu grosimi variabile (la 55% sub 0,5m; Ia 29% între 0,5 și 1,5 m și la 16% peste 1,5 m), de aici rezultând că. în bazinele respective, s-a întârziat Tabelul 1 Fenomene de eroziune și de depunere a aluviunilor în zona aferentă lucrărilor transversale Fenomene de eroziune și de seoimenure Numărul du praguri și de baraje la care s-au comutat eroziuni și depunen Aiensamem la p răgim ți la baraje complet format (a) 3Q8 incomplet format (b) 137 antrenat parțial pnn goliri (fante etc ) (aterisament 1 sau bl J (incluse în a sau b; antrenai pafiiaJ sau total din cauza ruperii sau decastrării lucrării 57 Depunen dc aluviuni în aval de cotpul lucrlrii (h - grosimea stratului) h< 0,5 m 85 0.5 m 1.5 m 45 < * < .5 m 25 Eroziuni în aval de pinten sau de corpul lucrării. pe adâncimea h A^O.Sm 33 0.5 m LOm 53 1 'Im h'* 1/ m 46 L % r _ fi m 47 Eroziuni in părțile laterale (în pali1' albiri ți în maluri), in urma depășim devenorului etc < 5 Toul praguri și baraje___________398 * 137 » 57 ■ 592 Total traverse 55 Total lucrări traiuvcrwk__________________64" revenirea cu lucrările transversale din urmă- toarea etapă, lucrările fiind depășite de aluviu- nile venite din amonte. Dacă depunerile de aluviuni la baza (din aval) a lucrărilor transversale, de unde pot fi antrenate de viituri, reprezintă un pericol pentru obiec- tivele din aval, eroziunea albiei dintre lucrări poate conduce la avarierea acestora (prin sub- minare). într-adevăr, în urma executării pragurilor și barajelor și înainte de formarea completă a ateri- samentelor, s-au produs, datorită eroziunilor, adânciri ale albiei inițiale în bieful aval al 179 de lucrări transversale (30% din totalul acestora). Dintre acestea, foarte periculoase sunt coborârile nivelului albiei cu mai mult de un metru; în 46 de cazuri coborârile au fost cuprinse între 1,0 și 1,5 m, iar în 47 de cazuri între 1,5 și 3,0 m. La 5 lucrări (praguri și baraje), s-au produs erodări ale albiei și în părțile lor laterale, din afara zonei protejate de radier și zidurile de gardă, din cauza depășirii deversoarelor în timpul viiturilor importante, însă fără ca stabilitatea lucrărilor respective să fie periclitată. Volumul de aluviuni reținut în aterisamentele pragurilor și barajelor este dat pentru fiecare bazin hidrografic studiat în tabelul 2, unde sunt consemnate și valorile altor parametri caracteris- 13 tici, La precizarea unora dintre aceste date a tre- buit să se admită unele ipoteze și să se facă unele aproximații. Astfel, din cauza lacurilor relativ mici create de praguri și baraje (în special de cele având o înălțime redusă - cele mai multe, de alt- fel) și a pantelor pronunțate existente pe albiile torenților, nu toate aluviunile antrenate din bazin și transportate de viituri au putut fi reținute în aterisamente. Din cercetările efectuate anterior în bazine „pilot’’ și în bazine de „observație” (Gaspar et al., 1987; Munteanu, Clinciu, 1980; Clinciu, Lazăr, 1995), rezultă că numai 40% - 70% din cantitatea de aluviuni erodată și trans- portată din bazinele torențiale este reținută de lucrările hidrotehnice transversale, cea mai avizată fracțiune granulometrică a fi evacuată în avalul zonei amenajate fiind cea constituită din argilă, praf Și nisip fin. în concordanță cu această constatare, subliniem faptul că o mare parte din aluviunile provenite din erodarea solului de pe versanți, și formată din humus și alte fracțiuni fine, nu poate fi reținută în bazin, și se scurge în râul colector. Dar, acest fapt are și un revers po- zitiv, întrucât limpezirea prea accentuată a apelor din râuri (în urma retenției integrale a aluviunilor afluenților) ar avea ca efect intensificarea erozi- unilor din albiile acestora. Ținând seama de aceste rezultate ale cercetărilor, precum și de faptul că, în majori- tatea cazurilor, implementarea noilor grupuri de lucrări care revin etapelor viitoare se produce cu întârziere (respectiv după formarea și eventual supraîncărcarea aterisamentelor existente, cu aluviuni), am admis ipoteza că, în medie, numai jumătate din cantitatea de aluviuni erodate din bazinele torenților a putut fi reținută în aterisa- mente, restul fiind deversată în râul colector. O altă problemă a constituit-o stabilirea den- sității aparente (a masei volumice) a aluviunilor din aterisamente. Pentru aceasta, s-a ținut seama de structura granulometrică aproximativă a depunerilor de aluviuni (structură variabilă cu natura litologică a terenurilor surse de aluviuni, cu grosimea și lungimea aterisamentelor, cu înălțimea și poziția în sistem a lucrărilor trans- versale de pe un sector de rețea hidrografica etc.), precum și de rezultatele unor măsurători efective realizate anterior. S-a avut în vedere totodată că, în masa aterisamentelor, există și corpuri cu o densitate mai redusă (lemne, resturi vegetale, mâluri îmbibate cu apă etc.). Din măsură- torile asupra densității aluviunilor din aterisa- mente, efectuate anterior, a rezultat că depozitele de aluviuni fine de lângă paramentul amonte al barajelor au o densitate de circa 1,5 tȚm3)-1, în timp ce depozitele de aluviuni grosiere de la suprafața aterisamentelor deplin formate (bolovănișurile și pietrișurile) au o masă volumică de circa 1,7- 1,8 tȚm3)1 (Gaspar, 1974). Față de această situ- ație, s-a adoptat valoarea medie a masei volu- mice a aluviunilor (p) de 1,5 t-(m3)’L Fig. 1. Distribuția bazinelor studiate pe perioade de timp, T (ani), de acumulare a aluviunilor în aterisamente. în tabelul 2 sunt redate denumirile celor 88 de bazine torențiale, parțial amenajate cu lucrări de corectare a torenților (inclusiv cu lucrări de împădurire a terenurilor degradate), unele dintre aceste bazine fiind la începutul acțiunii de ame- najare, iar altele aflându-se după 4-6 etape de construire a lucrărilor pe rețeaua hidrografică torențială. Aceste bazine sunt situate pe diverse formații petrografice și au diferite grade de împădurire. Din prelucrarea și analiza datelor, rezultă în principal următoarele: - Majoritatea bazinelor (48%) au suprafața cuprinsă între 100 și 500 ha; bazinele foarte mici, cu suprafața sub 100 ha, reprezintă 26% din total; cele cu suprafața între 500 și 2000 ha, 20%, iar bazinele mai mari de 2000 ha, numai 6%. Bazinul cel mai mare, Cuejdiu, din B. H. Bistrița, are 9975 ha din care interesează un sector de 7439 ha. • Lungimea rețelei de albii afectate de degradări evidente (eroziuni puternice, surpări și alunecări de maluri etc.) din cele 88 de bazine, totalizează: £/?„=374,9âto • Lungimea albiilor consolidate prin lucrări hidrotehnice variază între 0,05 km (în bazinele aflate la începutul acțiunii de amenajare) și 3,0 km (în 4 bazine: Nehoiu și Cătiaș, din B. H. 14 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Tabelul 2 Date caracteristice ale bazinelor torențiale studiate Notații: B.H.T. - bazin hidrografic torențial; SB - sector de bazin; S - suprafața B.H.T. (sau SB); RD - lungimea rețelei hidro- grafice cu degradări evidente (eroziuni, surpări, alunecări) înainte de amenajare; - lungimea rețelei hidrografice consoli- date; Wa - volumul aterisamentelor; T (ani) - perioada în care s-au acumulat aluviunile; r^Aj - indice specific de eroziune raportat la suprafața B.H.T. sau SB și exprimat în m3; r|(B) - idem, exprimat în tone; r2 - idem, raportat la lungimea rețelei hidrografice cu degradări (RD) și exprimat în tone; C.T. (ERO) - clasa de torențialitate referitoare la scurgerea de aluviuni. Nr. crt. BHT Denumirea B.H.T. (%) 5 Sau s» R, T Indici specifici de eroziune C.T (ERO) Os rus. conf. conf. rs ha km km m' ani c Șl ’rt JȘ 1 ha’1 - an"1 t-km’1 • an’1 - - 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 B.H. SOMEȘ 1 V. Negruta 1190,0 3,5 0.4 10412 8 2,19 3,27 1116 4 6 2 V. Caprita 455.0 2,4 0.1 735 6 0.54 0.81 153 2 2 3 V. Dudaic 550.0 2,7 0,15 2110 5 1.53 2,31 469 4 4 4 V. Capus 7592.0 46.5 0,55 13220 5 0.70 1.05 171 3 2 5 V. Micii 312.6 2,5 0,25 3760 13 1.85 2,79 347 4 4 B.H. CRICURI 6 V.Margaula 3300.0 1,3 0,2 1400 4 0.21 0,32 700 1 5 7 Pr. Vandulcsti 70,0 0.7 0,1 170 10 0,49 0.73 73 2 1 8 Ravcna u,a.62 19,0 0.2 0,05 45 8 0,59 0,90 84 2 1 B.H. MUREȘ 9 Pr. Ghețar Ordancusa 234,0 2.0 0,3 2560 6 3,65 5,46 640 5 5 10 Ordancusa 1100.0 5,0 1,3 6210 6 1,88 2.82 621 4 5 11 V. lui Lai 380.0 5,0 0.5 2905 10 1.53 2.29 174 4 2 12 Ravenau.a.95 26,0 0.5 0.15 670 10 5,15 7,73 402 5 4 13 Pr. lui lonut 17,0 0.1 0.1 190 10 2.24 3,35 570 4 5 14 Pr.Carabetilor 64,0 0,5 0.05 240 10 0.75 1,13 144 3 1 15 Pr. Poienii 339,0 0,8 0.1 480 7 4.05 0,61 257 2 3 16 Pr. Bradetului 190,0 2.0 0.15 645 7 0.97 1,45 138 3 1 17 Pr. Plutului 8,i 0,4 0.05 10 10 0.25 0.37 8 1 1 18 Pr. Raparilor 17,5 0,8 0.1 490 12 4,67 7.00 153 5 2 19 Pr. Dumbravita 61,0 1,5 0.1 270 11 0,80 1,21 49 3 2 20 Rav.km.73+350 5,0 0,3 0.1 350 10 14.00 21,00 350 7 4 B.H. OLT 21 Pr. Vidas 129,0 0,8 0.25 4950 14 5,48 8,22 1326 6 7 22 Pr. Zimbrului 730,0 2.0 0,5 9521 13 2.01 3.01 1099 4 6 23 Tarlungul Mic 1393,0 5.0 0.4 14025 12 1,68 2.52 701 4 5 24 Pr. Mare- Babarunca 116,2 1,3 0,2 2071 9 3.96 5,94 531 5 5 25 Urlatul Mic 111,7 0.7 0,05 32 8 0.07 0,11 17 1 1 26 Urlatul Marc 364.0 1,3 0,35 2836 12 1.33 1.95 545 3 5 27 Morcosanu 385,0 1,5 0,15 1098 12 0,48 0.71 183 2 2 28 Pr. de sub Stanei 152,4 0,8 0.05 20 8 0.03 0.05 9 1 1 29 Brațul Stâng Tigai 261,6 7,0 0,7 5480 15 2.79 4,19 157 5 2 30 Brațul Drept Tigai 241,9 6.5 0,1 586 5 0,97 1.45 54 3 1 31 Pr, Nanului 289,4 1.8 0.15 1295 10 0.89 1.34 216 3 2 32 Pr. Bacr 680,0 4.0 0,1 7700 15 1.51 2,26 128 4 1 33 Pr. Tare 63,7 1.3 0,25 2530 10 7,94 12,00 584 6 5 34 Pr. dc Amiaza 121,9 0,9 0,20 1730 14 2.03 3,03 412 4 4 35 Pr. Dracului 930,2 4.3 0,6 3780 14 0,58 0,87 188 2 2 36 Garcinul Mic 1175.0 9.0 0.2 8238 5 2,80 4.20 549 5 5 37 Garcinul Mare 1334,0 10.0 0,15 3345 5 1,00 1,50 201 3 2 38 Saracinesti S» 560.0 10.0 2.5 69902 24 10,40 15,60 874 6 6 39 Oca-afluent Saracinesti 96,0 1.0 0,2 2165 22 2,00 3,09 295 4 3 40 Carccc 36.0 1.0 0,25 1042 12 4,82 7,23 261 5 3 41 Corbului 26,0 0.8 0,10 807 27 2,30 3,45 112 4 1 42 Robaia 507,0 8,0 0.25 12038 3 15,83 23,73 1504 7 7 43 Bujorcni-V. cu Apa 333.0 5,0 1,5 20971 15 8,40 12,60 839 6 6 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 15 44 Bujoreni-V. Seaca 200 6,0 2,5 42075 28 15,08 22,53 751 7 5 45 V. lui Copaci & 228.0 4.5 1.5 14683 10 12,88 19.32 980 7 6 46 V. Hotarului-afl. 92.0 2.5 0.5 14903 10 32,40 48.60 1788 8 8 47 V. Padina-afl. 42.0 1.0 0,4 2205 12 8,75 13.14 551 6 5 48 Pr. lui Negru 150.0 5.0 1,5 27643 15 24,57 36.84 1106 8 6 49 V. Berii 250.0 5.0 1,0 8285 5 13,26 19,89 994 7 6 50 V.Bulimanu 360.0 8.0 0,2 3710 10 2,06 3,09 139 4 1 51 V. Ponor 65.0 1.5 1.0 10389 12 26.64 41,70 1732 8 8 52 V. Vitmana 49.0 2.0 1,5 2161 10 8,83 13.23 324 6 3 53 V. Serba Mare 495.0 5.0 0.7 6967 7 4.02 6,03 597 5 5 B.H. ARGEȘ 54 V.Sarbi-Retev 59,0 2.0 0.8 7422 li 22,87 34,32 1012 8 6 55 V. Preseaca 135.0 3.0 1.5 14000 25 8,30 12,45 560 6 5 56 V. Satului 97,0 2.5 1,3 4586 15 6,30 9.45 367 6 4 57 V.Barbusa^ 250.0 4.0 1,5 30505 23 10,61 15.95 995 6 6 58 Afl. Barbusa 40.0 1.0 0.2 642 10 3,21 4.83 193 2 2 59 V.Ursului- Leresti 500,0 5.0 0,5 4500 20 0,90 1,35 135 3 1 60 V. Dacilor 29.0 1,0 0,5 12688 30 29,16 43.74 1269 8 7 61 V. iui Ecle S« 300,0 5,0 1,5 20472 17 8,03 12,03 723 6 5 B. H. IALOMIȚA (inclusiv B.H. Prahova) 62 V. Vardales 348.0 4.0 1,0 8821 12 4,22 6.33 551 5 5 63 Ram.l Vardales 50,0 1,0 0.1 1525 3 20,33 30.51 1525 7 7 64 Ram.2 Vardales 38.0 0,5 0,05 188 12 0,82 1.23 94 3 1 65 Ram,3 Vardales 116.0 1.0 0.05 370 10 0,64 0.96 111 2 1 66 Pr. lui Costca 132.0 3.0 0.7 2044 20 1,55 2.31 102 4 1 67 Unghia Mica 360.0 8.0 0.6 14753 12 6.83 10,26 461 6 4 68 Urlatoarea Mare Sb 200.4 4.5 1,6 6089 20 1,58 2,37 203 4 2 69 Urlatoarea Mica 184.1 3.0 0.8 2119 10 2,30 3.45 212 4 2 70 V. Babei 312.9 5.0 1.3 4601 10 2,94 4.41 276 5 3 71 Conciu 323.0 7,0 2.0 56782 31 7,35 17,04 785 7 6 72 Mesteacănul 132.0 4,0 1.6 50433 30 25,44 38,22 1260 8 7 73 Comarnic 415.0 4.0 0.7 20025 33 2,91 4.38 455 2 4 B. H. BUZĂU 74 Hanagel *) 665.0 8.0 0.6 5910 3 5.92 8.88 739 6 5 75 Teherau 656.0 4,0 0,4 16972 20 2.59 3,87 63,6 4 5 76 Giurca Marc*) 1040,0 6,0 0,3 2681 3 1,72 2,58 447 4 4 77 Păltiniș*) 2534.0 10.0 0,3 - - - - - 78 Nehoiasu 584.0 5,0 0.4 7765 15 1,89 2,85 311 4 3 79 Badarlcgi*) 155.0 1.5 0,5 1804 4 5,82 8,73 902 6 6 80 Nehoiu Sa*) 3298.0 10,0 3,0 6766 3 1.37 2,04 677 4 5 81 Albinari afl.Nehoiu*) 135,0 1,7 0,3 500 3 2,47 3,70 294 4 3 82 V. Porcului*) 158.0 1.8 0.3 500 3 2.11 3,16 278 4 3 83 Calias*) 1979,0 15,0 3.0 61832 30 8,08 3,12 412 4 4 B. H. PUTNA 84 Pietroasa 536.0 3.0 0.6 9175 20 1,71 2,58 459 4 4 85 Caciu 990.0 8.0 2.0 47592 18 5.34 8,01 992 6 6 B.H. BISTRIȚA 86 SlejarulS» 456.0 5.0 2.0 4502 6 3,29 4,95 450 5 4 87 Pângarați Sb 1073.0 6,0 3.0 30539 14 4,07 6.09 1091 5 6 88 Cueidiu Sb 7439.0 15.0 3,0 20459 15 0,37 0,55 273 2 J ♦ O parte din volumul de aluviuni reținute a fost antrenat în urma ruperii unor baraje. Buzău: Pângărați și Cuejdiu, din B. H. Bistrița). Lungimea cumulată a sectoarelor de albii amena- jate, Rc, totalizează 61,8 km - respectiv 16,5 % din lungimea cumulată a albiilor cu degradări evidente. • Volumul aluviunilor reținute în aterisamente (indiferent de stadiul în care se află acestea din urmă) este: Wa = 777 115 m3. • Volumul de aluviuni cu care au contribuit albiile amenajate (de lungime At) la formarea acestor aterisamente este de 224035 m3, reprezentând 28,8% din volumul aterisamentelor. 16 • Perioada de timp în care s-au format aterisa- mentele aflate în diverse stadii de evoluție (7) este cuprinsă între 3 și 33 ani; într-un număr mare de cazuri (29), durata T a fost cuprinsă între 6 și 10 ani și numai în două cazuri a fost mai mare de 30 ani (fig. 6). Perioada de T ani a fost stabilită ținând seama de formarea cu continui- tate a aterisamentelor, respectiv de transportul neîntrerupt de aluviuni. Menționăm că, în unele bazine, parțial amenajate în anul 1994, primele lucrări de corectare a torenților au fost executate cu 50 ...100 ani în urmă, dar procesul de amena- REVISTA PÂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 jare a albiilor a fost întrerupt, aluviunile furnizate de acestea fiind deversate în râul colec- tor. • Perioada de timp, medie ponderată cu aluvi- unile reținute de lucrările transversale, este de 20,5 ani. • Retenția indirectă, realizată de lucrările transversale situate pe albiile consolidate de aceste lucrări, este de 265,0 t-knr1 an-’ (6 • Wa • p: T- R, = 0,288 • 777 115 - 1,5 : 20,5 - 61,8 = 265,0), admițând că ele au avut același coeficient de erodabilitate (o) ca și restul rețelei de albii cu degradări evidente din bazinele studiate. • Volumul mediu, specific, de aluviuni, erodat de pe un km de albie cu degradări evidente, în toată perioada de T ani, variabilă de la un bazin la altul, a fost de 4 146 m3, din care 2 073 m3 km-1 au fost reținute în aterisamente. • Volumele cele mai mari de aluviuni acumu- late de aterisamentele lucrărilor transversale s-au realizat în bazinele Sărăcinești - Olt - Vâlcea = 69 902 m3 la 5 = 718 ha și T= 24 ani) și Cătiaș - Buzău (If„ = 61 832 m3 la 5 = 1 979 ha și T = 30 ani). Aceste volume au fost depășite însă de cele reținute de lucrările transversale de pe toren- tul, parțial amenajat, Monteoru - Zăbala - Putna, cu : 5 = 713 ha și T= 20 ani (în perioada 1966- 1985) când s-au acumulat 119 134 m3 (Gaspar, Cristescu, 1987); acest bazin nu a făcut însă obiectul studiului finalizat de LC.A.S. în anul 1994. 3. Indici de eroziune Prin repartizarea uniformă, în mod con- vențional, a cantității de aluviuni erodate, trans- portate și evacuate dintr-un bazin (producția de aluviuni) într-o anumită perioadă de timp, la suprafața bazinului (criteriul 1), respectiv la lungimea rețelei hidrografice cu degradări (cri- teriul 2), pot fi calculați doi indici specifici de eroziune, din care primul (r poate fi exprimat în rrp-ha-’-am1 sau în bha-Lam1, iar cel de al doilea (r2), de regulă, în t • km-’ ■ am1. După cum pro- ducția de aluviuni poate fi estimată în mod pre- dictiv, printr-o metodă teoretică, indirectă de cal- cul, sau efectiv, prin măsurarea volumului de aluviuni depuse în aterisamente (cumulat cu cel evacuat din bazin) într-o anumită perioadă de timp, tot așa și „indicii specifici de eroziune" vor reda fie capacitatea probabilă, teoretică, a baz- inului considerat, de a furniza aluviuni, fie trans- portul efectiv de aluviuni care a avut loc (care s-a manifestat) în perioada de timp avută în vedere. Pe baza calculelor efectuate în funcție de retenția de aluviuni realizată de lucrările trans- versale din 87 de bazine torențiale2, de perioada de timp fin care s-a produs acumularea aluviu- nilor și de suprafața bazinelor, S, respectiv de lungimea rețelei hidrografice cu degradări evi- dente (RD), din aceste bazine, de valorile medii adoptate pentru densitatea aparentă a depozitelor de aluviuni, precum și pentru raportul dintre masa acestora și aceea a aluviunilor transportate și evacuate din bazin, au fost calculați indicii de eroziune specifică manifestată în aceste bazine, care au fost înscriși în tabelul 2. Deoarece în for- mulele de calcul al acestor indici3 participă și perioada de timp T și cum aceasta nu a avut aceeași durată în toate bazinele considerate - ceea ce poate antrena diferențe semnificative în evenimentele pluviale care se afla la originea proceselor erozionale care s-au produs, compara- ția dintre indicii de eroziune realizați în diverse bazine trebuie să se facă cu rezerva cuvenită. Valoarea maximă a indicilor de eroziune specifică, determinați după criteriul r1(B), a fost de 48,60t • ha-> ■ an-1, iar a celor determinate după criteriul r2 de 1788t ■ km1- an-L Ambele cifre s-au înregistrat în subbazinul Valea Hotarului, afluent al Văii lui Copaci-Sâmnic-B.H. Olt, care are suprafața de 92 ha și substratul petrografic constituit din nisipuri și pietrișuri rulate. Cea mai mică intensitate au avut-o procesele erozionale din patru bazinete - sub 0,5m3 - ha-> • am1, după criteriul rb și respectiv 8 bazinete - sub 150t • km-1 • am1 după criteriul r2 (tabelul 2). 4. Clasificarea bazinelor mici, studiate, după „gradul lor de torențialitate” Intensitatea proceselor torențiale dintr-un bazin hidrografic mic poate fi estimată cu aju- torul parametrilor caracteristici ai celor două componente ale viiturilor torențiale: debitul lichid maxim de viitură (având o anumită proba- bilitate de apariție), pentru componenta lichidă, fi indicii de eroziune specifică (medii anuali) pentru componenta aluvionară a viiturilor. 2 în unul din cele 88 de bazine Păltiniș - Buzău, în urma ruperii barajelor din cauza unei viituri catastrofale din anul 1991, aluviunile reținute de acestea au fost antrenate în râul colector. 3 r1(Ar2-Wa/SB-T; r](Bf 2 Wa-p/SB-T; r2=2-Wa.p/RD T, cu p =1.5 t (m’)'1 (ceilalți termeni conform tabelului 2) REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 17 Acești doi parametri dau posibilitatea să se sta- bilească ..gradul de torențialitate" al bazinelor studiate și să se facă, după acest indicator, o clasificare a bazinelor respective. • Ca și indicii de eroziune specifică, ..gradul de torențialitate" al unui bazin hidrografic poate fi estimat în două ipostaze, din care una teoretică și probabilă (dar cu un caracter mai general) bazată pe metode teoretice, indirecte, de calcul, și alta folosind date efectiv înregistrate (dar corespun- zătoare numai perioadei în care s-au produs vii- turile). Deoarece în bazinele studiate nu au fost posi- bile și măsurători de debite lichide, nu putem estima gradul de torențialitate" manifestat de scurgerea lichidă (Kn)Rț și ne vom mărgini la estimarea „gradului de torențialitate” manifestat doar de scurgerea solidă (KER(i}. Pentru a clasifica bazinele studiate după gradul lor de torențialitate, privind scurgerea de aluviuni, am adoptat două scări de valori pentru cele două criterii avute în vedere (r} și respectiv r2), cu câte 10 trepte fiecare, de la 1 la 10 în sen- sul creșterii torențialității. Pentru criteriul rlfB), cu eroziunea specifică exprimată în t/ha/an, s-a folosit o scară de valori dis- puse după o progresie geometrică cu rația 2 și primul termen egal cu 0,25, rezultând pentru gradul 1 de torențialitate o valoare cuprinsă între 0,25-2 = OjSOt-ha^-an-1, iar pentru gradul 10 de torențiali- tate, o valoare mai mare de 0,25 • 29 = 128t-ha'1-aml (fig. 2). Toate cele 87 de bazine avute în vedere la clasificare se înscriu în primele 8 clase de torențialitate. Cele mai multe dintre acestea (28,7%) au o eroziune specifică cuprinsă între 2 Urnitele clasa lord* torvntiilitata Fig. 2, Distribuția bazinelor studiate pe clase de torențialitate, după indicatorul q (t x ha'1 x an'1). și 4t-ha-1-am1 (25 de bazine) și fac parte din clasa a patra de torențialitate. Din clasa cea mai mare (a opta), fac parte 6 bazine cu o eroziune speci- fică cuprinsă între 32 și 64t-ha"1-am1. Eroziunea maximă s-a înregistrat în subbazinul Valea Hotarului, din B. H. Olt, afluent al Văii lui Copaci, și a fost de 48,6t-ha'l-an'1 (vezi tabelul 2). Pentru criteriul r2, cu eroziunea specifică exprimată în t • km*1 ■ an-1, valorile scării adop- tate se dispun de asemenea după o progresie geo- metrică cu primul termen egal cu 100 și cu rația 1,5, rezultând pentru gradul l de torențialitate o valoare cuprinsă între 0 și 100-1,5= 150 t • km1 • an-’ și pentru gradul 10 de torențialitate o valoare mai mare de 100 • 1,59 = 3844t- km-1 • am1 (fig. 3). Fig. 3. Distribuția bazinelor studiate, pe clase de torențialitate, după indicatorul r2 (t * km-1 x an-1). Cele 87 de bazine se înscriu (ca și în cazul cri- teriului rj) în primele 8 clase de torențialitate. Cele mai multe (18) sunt în clasa a cincia (20%). în clasa a 8-a, cu un indice specific de eroziune cuprins între 1709 și 2562 t • km-* • am1, par- ticipă numai două bazinete și anume Valea Hotarului-B. H. Olt, cu 1788 t • km4 • am1, și Valea Ponor-tot B. H. Olt, cu 1732t • km"1 • am1. Se constată, așadar, că majoritatea bazinelor luate în studiu și în care au fost realizate lucrări hidrotehnice de corectare a torenților fac parte din clase inferioare sau mijlocii de torențiali- tate, nedepășindu-se gradul 8 de torențialitate de pe o scară cu zece trepte. Există însă, și în țara noastră, bazine cu o torențialitate excesivă, ca de exemplu bazinul Vinderel - B.H. Tisa (Vișeu), care se încadrează în clasa a zecea de torențialitate, deși, și aici, s-au executat lucrări de corectare a torenților, acțiunea fiind în curs de desfășurare. 18 REVISTĂ PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 BIBLIOGRAFIE Clinciu, I., Lazăr. N.. 1995. Gradul de torențial- itate al bazinelor mici. în: Normativul de proiectare al lucrărilor de corectarea torenților. ICAS., București, Clinciu. I.. 2001, Corectarea torenților. Universitatea Transilvania Brașov, 250 p. Clinciu. I., R.. Gaspar, 2005. Comportarea lucrărilor hidrotehnice de amenajare a torenților. o problemă de actualitate a cercetării științifice. Revista pădurilor nr. 5, București, pp. 36-43. Clinciu. I.. Gaspar. R.. 2006. Cercetări privind funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice de amenajare a torenților. Revista pădurilor nr. 5. București, pp.3-9. Gaspar. R., 1967, Contribuții la determinarea gradu- lui de torențialitate a bazinelor hidrografice și a eficienței hidrologice a lucrărilor de corectare a torenților. Revista pădurilor nr. 8. pp. 410-414. Gaspar. R., 1974. Cercetări privind eficiența hidro- logică a lucrărilor de corectarea torenților. Teză de doctorat Universitatea Transilvania Brașov, 374 p. Gaspar. R.. Cristescu C.. 1987. Cercetări asupra scurgerii de suprafață și transportului de aluviuni in bazine hidrograjice torențiale parțial amenajate. I.C.A.S. Redacția de propagandă agricolă. București, 66 p. Gaspar, R., 1999, Metoda „încărcării limită" (M.l.L) de evaluare a producției de aluviuni care au ca sursă albiile și malurile aferente din bazine hidrografice mici, predominant forestiere. Revista pădurilor nr. 5, pp. 34-38 și nr. 6, pp. 24-27. Gaspar. R.. 2000. Caracterizarea hidrologică a bazinelor hidrografice forestiere mici. Revista pădurilor nr.l, pp. 28-32. Gaspar, R.. 2001, Fundamentarea metodei „ încărcării limită " de evaluare a producției de aluviuni și aplicarea ei în producție. Revista pădurilor nr. 6. pp. 12-18. Gaspar. R.. 2005, Procedeu simplificat bazat pe „Metoda încărcării limită" iP.S. - M.l.L.) de estimare a pro- ducției de aluviuni în bazine mici acoperite predominant de păduri și pajiști. Revista pădurilor nr. 4, pp. 9-20. Gaspar. R., I.. Clinciu. 2006. Cercetări privind stabilitatea și rezistența lucrărilor hidrotehnice de amenajare a torenților. Revista pădurilor nr. 3. București, pp.27-37. Lazăr,N., Gaspar. R.. et al., 1994. Cercetări privind stabilitatea, rezistența și funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice de amenajare a torenților. Tema 12 RA/1994. Referat științific final. I.C.A.S.. București. 120 p. Moțoc, M., S Mircea. 2005, Unele probleme privind formarea viiturilor și eroziunea în bazinele hidro- grafice mici. Editura Cartea Universitară, București. 104 p. Munteanu, S- A., Clinciu. I.. 1980, Fenomenul de histerezis hidrologic în bazinele hidrografice torențiale reîmpădurile și importanța lui sub raportul transportului de aluviuni. Revista pădurilor nr. 4. pp. 414-417. Dr.ing. Radu GASPAR Membru de onoare al ASAS Str. Reconstrucției nr. 10, bl. 29. Sc. 3 București - CP: 031722 Prof.dr.ing. loan CLINCIU Membru corespondent al ASAS Universitatea Transilvania Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Șirul Beethoven nr. 1 The degree of torrentiality of some small and predominantly forested watersheds, partially equipped with torrent correction works Abstract Consisting of erosion. transport and sedimentațion of alluviums. the erosion processes have been sludied in 88 representative and predominantly forested watersheds. partially equipped with torrent correction works. Their drainage area varies between a few ha and 7.440 ha. The most frequent watersheds have between 100 and 500 ha and sum 54.000 ha. The total length of very strong eroded river beds is about 375 km: only 62 km of thcm have been Consolidated until 1994. When the research works were pcrformcd. 67 per cent of transversal torrent correction works had complete atteration and 23 per cent of them had parțial atteration. Only 10 per cent of works had no atterations. 155 small dams and dams showed alluvial deposits on the apron surface, while 93 works showed very strong downstream ero- sion. ranging from 1.0 to 3.0 meters. The total volume of atterations was about 777.115 cu.m. The atteration process was developed over a period of 3 to 33 years. with an average of 20.5 years. The indirect retenlion was about 265 t-yr1. On a scale with 10 torrentiality classes based on alluvial transportation, the researched watersheds are positioned in the first eight torrentiality classes (from 0.5 to 4 t-ha^-yr1). The most frequent watersheds are located in the fourth class. with a specific erosion between 2 and 4 t-ha',-yr1 (if the alluvial mass is divided by the total arca of watershed). and in the fifth class. with a specific erosion between 507 and 759 t knr’-yr1 (if the alluvial mass is divided by the length of very strongly eroded river beds). Keywords: erosion process, torrentlal watershed, specific erosion, torrentiality class, atteration, alluvial deposit. REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 19 Impact d’une eclaircie sur la croissance et le bilan de carbon d’une hetraie. Un exemple dans une foret de Lorraine (France) Olivier BOURIAUD 1. Introduction La sylviculture du hâtre fut rccemment l’objet d’une revision en pârtie motivee par Ies tempâtes de 2001 qui causerent de severes dommages aux peuplements de l’Est de la France. Apres plusieurs decennies de conversion de forâts en futaie, etant autrefois souvent traitees en taillis, Ies futaies de hâtre font desormais preferentielle- ment l’objet d’une sylviculture dynamique lorsque leur potentiel permet d’orienter ces peu- plements vers la production de bois de qualite. Cette sylviculture dite dynamique a pour principe de maintenir Ies arbres dans un stade de forte compression (c’est-ă-dire, dans des peuple- ments de forte densitc) jusqu’ă ce que la hauteur elaguee soit jugee suffisante, avec quelques depressages toutefois, puis de mettre vigoureuse- ment en lumiăre des arbres dits d’avenir qui seront conserves jusqu’ă la fin de la rotation. La premiăre eclaircie, qui a lieu dans Ies environs de 35-40 ans, aura pour but une selection precoce de ces individus de qualite ayant le potentiel de croître rapidement et jusqu’ă un âge de 120 ă 140 ans, lesquels vont beneficier d’un detourage de maniâre ă âtre fortement mis en luiniâre. En France, la classe superieure de qualite du bois ne peut s’obtenir que pour des accroissements de plus de 3 mm par ans, ce qui suppose une croissance trâs rapide des indi- vidus pour lesquels le sylvicul- teur interviendra reguliărement. Les eclaircies fortes pratiquees dans ce mode de sylviculture imposent des changements brusques des conditions de croissance qui demeurent peu connus. Cet article propose d’examiner quelles sont les consequences des eclaircies realisees dans ce stade jeune de developpement des hetres, telle que realisee dans une foret de Lorraine qui fut choisie pour âtre representative d'une hâtraie du Nord-Est de la France, situee sur un sol calcaire profond et fertile. Sont examines la reaction des arbres ă cette eclaircie et son impact ă court terme sur le bilan de carbone de ce peuplement. 2. Materiei et methodes 2.1 Lieu d etude La forât domaniale de Hesse fut choisie pour accueillir un des sites du reseau CarboEuroflux, lequel a pour objectifs de quantifier la force de puits de carbone que representent les ecosys- temes forestiers en Europe, en s’appuyant sur des mesures in situ de flux de carbone et d’eau real- isees sur des forets (http://www.bgc- jena.mpg.de/public/carboeur/sites/ind_sites.html #cef). Situee ă une dizaine de kilometres de Sarrebourg (48°40’N, 7°05’E), la foret de Hesse (462 ha) est implantee en limite Est du plateau calcaire de Lorraine, ă proximite du piemont Vbsgien (fig. 1). La forât de Hesse appartient au et imagc RVB (ARAT, CNES) de la forțt de Hesse, et plus particuliErement des deux peuplements EtudiEs 20 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 cortâge de forets qui ont connu des changements de propriete consecutifs lors des guerres du debut du siecle dernier, et qui ont ete converties tres tot : au cours de l’amenagement 1912-1931 con- cernant la foret de Hesse. Traitee depuis en futaie reguliăre de hetre et de chene, la foret garde quelques traces de ce passe mouvemente, comme par exemple l'absence de peuplements de classes d'âge 90-120 ans constate lors de l’amenagement de 1988, et appelant un effort de regeneration, ou l’abondance de la classe des 0-30 qui couvrent plus de 20% de Ia surface. La hetraie de Hesse peut etre rattachee ă la sous-serie meso-neutrophile sur sols bruns ă bruns lessives. Le hetre y est parfaitement ă sa place, de meme d’ailleurs que dans la plupart des massifs forestiers de Lorraine : il y est en climax climacique, trouvant ă la fois la forte humidite atmospherique et Ies fortes reserves hydriques qui sont necessaire ă sa croissance. La foret de Hesse apparaît donc de ce point de vue comme un site favorable ă de fortes productivites, offrant des conditions de croissance tres favorables. L’etude presentee a porte sur deux parcei Ies jumelles constituees de peuplements dans lesquels le hetre est l’essence objectif, et cou- vrant une surface totale de 40 ha. Ces deux par- celles ont ete regenerees en 1975 (date de la coupe definitive) et ont donc 30 ă 35 ans au moment de l’etude (ce qui a ete confirme par une etude dendrochronologique conduite en 1999). La premiere eclaircie effectuee sur ces peuple- ments a ete exploitee debut 1996. La deuxieme eclaircie, concernant uniquement une de ces deux parcelles, a ete conduite durant l’hiver 1998-1999 et fut typique d’une eclaircie par le haut tel le que pratiquee dans Ies hetraies du Nord-Est, au cours de laquelle la surface terriere fut diminuee de 26% (diminution de la densite de 1370 arbres par hectare, laquelle valait 5130 arbres/ha avant). 2.2 Demarche de l ’etude L’etude est une etude dite synchronique. Le principe est de comparer la croissance des arbres en situation d’eclaircie ou temoins, quantifier la productivite totale du peuplement eclairci et la comparer ă celle du peuplement temoin, et cal- culer un bilan de carbone annuel pour chaque peuplement. La comparaison s’appuie sur des mesures effectuees sur un reseau de placettes experimentales installees dans ces parcelles. Un modele de bilan de carbone fut applique de maniere ă realiser Ies estimations du bilan de car- bone et des flux entre Ies differents comparti- ments de l'ecosystfeme. 2.3 Mesures effectuees sur le site L’etude realisee a pour objectif de quantifier l’impact de l’eclaircie sur la croissance des arbres, d'examiner une eventuelle differentiation selon Ie statut social des arbres, et de quantifier son impact sur la productivite et le bilan de car- bone du peuplement. Pour ce faire, un reseau de dix placettes d’inventaire fut installe sur le ter- rain: 5 dans le peuplement eclairci, 5 dans le peu- plement temoin. Les placettes sont circulaires, de rayon vari- able correspondant ă la hauteur moyenne qu’avaient les arbres dominants lors de la mise en place en hiver 1999-2000 : entre 14 et 17 mâtres. Leur surface varie donc de 616 ă 908 mt. La limite de ces placettes a ete materialisee ă la peinture, de mânie que le centre, et tous les arbres ne devant pas etre comptes lors des inven- taires ont ete marques. De cette manifere, le nom- bre d’individus mesures d’une annee ă l’autre a pu etre conserve strictement. Les mesures sont les memes sur toutes les placettes du reseau : circonference ă 1,3 m mesuree au metre ă ruban. Les inventaires ont ete strictement exhaustifs et ont concerne tous les individus de la strate arboree. Les arbustes ont ete comptes mais pas mesures (leur diamătre est de 3 cm au maximum). Ces inventaires ont ete effectues chaque annee avant la reprise de la croissance et apr&s son arret, de maniere â pou- voir estimer, par comparaison d’inventaires, l’ac- croissement en surface terriere et en biomasse en differentiant les quatre statuts sociaux (domi- nants, co-dominants, domines et surcimes) selon l’echelle de Kraft simplifice. L’estimatîon de la biomasse aerienne ou dc l’accroissement en bio- masse aerienne repose sur l’application d’une equation fonction de la circonference. Cette rela- tion a ete etablie pour le hetre sur le site en 1996- REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 21 1997 (Ottorini et Le Goff, 1998). La biomasse aerienne des especes autres que le hâtre a ete estimee avec cette mâme equation. Le suivî intra-annuel de l’accroissement du peuplement fut base sur l’utilisation de micro dendrometres ă lecture directe permettant de suivre l’evolution au cours des annees de la cir- conference des arbres echantillonnes avec une precision de l’ordre de 2/10ăme de millimetre. Ils sont constitues d’une bande en alliage metallique (inoxydable et peu sujet ă la dilata- tion) graduee en double millimătres a une extremite, en vernier de l’autre. Les deux extremites sont rapprochees et tendues contre le tronc grâce ă un ressort. 2.4 Estimation du bilan de carbone L’estimation du bilan de carbone et de ses dif- ferents termes s’est basee sur I’application, pour chacune des placettes, d’un modăle mecaniste de bilan de carbone, le modele castanea, develop- pe ă l’Universite d'Orsay Paris XI (Dufrene et al., 2005). Ce modâle est un modele dit mecan- iste, c’est ă dire se basant sur des processus phys- iologiques pour realiser le calcul des flux et du bilan de carbone. Sa description complâte neces- site des connaissances tr&s pointues et consom- merait ă elle seule une cinquantaine de pages ; elle ne sera donc fait que som- mairement ici. L’utilisation du g modele necessite la mesure 5 g prealable des paramătres et des g to variables servant aux calculs, g parmi lesquels la biomasse des g differents compartimenta du § peuplement (grosses racines, K racines fines, tronc et branch- es, feuilles), l’indice foliaire et la masse surfacique des feuilles, azote des feuilles, la reserve en eau du sol. Le climat, necessaire au modfele ă un pas de temps semi-horaire, est mesure directement sur le site. Ces paramâtres furent estimes pour chacune des placettes distinctement. Le protocole utilise pour la mesure de 1'indice foliaire et la masse speci- fique est detaille dans Bouriaud et al. (2003). Le modele fut utilise pour realiser un exercice de simulation devant permettre d’approfondir a teneur en Panalyse des effets de l’eclaircie sur le cycle du carbone dans l’ecosystdme. Pour l’une des dix placettes, le modele fut applique dans deux con- figurations distinctes : l’une correspondant ă la realite, l’autre, fictif, simule l’etat qu’aurait eu la placette si elle n’avait pas ete eclaircie. Concretement, cela veut dire que plusieurs vari- ables utilisees par le modele sont modifice pour representer un peuplement non eclairci : la bio- masse totale vivante et sa repartition dans les dif- ferents compartiments, l’indice foliaire du peu- plement et l’aggregation foliaire sont modifies pour atteindfe les valeurs observees dans les placettes non eclaircies. Par contre, les parametres tels que la reserve en eau du sol, sa profondeur, la teneur en azote des feuilles seront maintenus constants et egaux aux paramâtres mesures sur le site. 3. Resultats et discussion Le premier resultat concerne la reaction indi- viduelle des arbres â l’eclaircie. Contrairement ă une idee repandue, Ies arbres dominants sont ceux qui profitent Ie plus de l’eclaircie. Les taux d’accroissement, estimes ă partir des releves de dendromătres, sont presentes dans Ia figure 2. Les taux sont systematiquement g to e S 2 e § 1 G 0 DomnAs Codamnanis Dominants Total Figure 2. Comparaison des taux d’accroissement dans chacun des statuts sociaux pour Ies peuplements fclaircis ou non-6claircis, durant deux annfes. Les bar- res borizontales figu ren t les ecarts-types. superieurs dans les placettes eclaircies que dans les placettes temoin. La diffărence est plus mar- quee en 2001, qui fut une annee seche. La dif- ference du taux d’accroissement individuel moyen est nettement superieure pour les arbres dominants que dans les autres statuts sociaux. La stratification de la production selon les 22 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 classes Kraft a permis de confirmer quelques idees bien connues des forestiers mais rarement illustrees : - en situation d’eclaircie, les accroissements que realisent les arbres surcimes ou domines representent une part non negligeable de l’accroissement total du peuplement, Cette part peut s’elever ă 32% de la biomasse aerienne seche. - lorsque le couvert est ferme, les arbres co-dominants et dominants Tableau 1. Comparaison des principales caractâris- tiques dendrometriques moyennes des placettes situ^es dans le peuplement Iclairci ou dans le peuplement tâmoin, et risultats d’accroissement et de calcul de bilan de carbone rlalisl par le modfle CASTANEA. Sans eclaircie Avec eclaircie Difference C aracteristiques Densite (arbres. ha ') 4550 3050 -33% Surface terricre / nr ha ') 25,2 16,2 -36% Biomasse aerienne (Tins ha') 134 106 -21% Resultats Production 2000 (Tins.ha'f 11.2 11.8 + 10% Production 2001 (Tms ha '/ 8.5 11.1 +31% representent entre 75 et 80% de l’accroissement ou la production totale du peuplement. En d’autres termes, les trois-quarts ou Ies deux tiers de la production sont realises par seulement 25% de Ia population totale d’arbres. A l'echelle du peuplement, la difference des taux d’accroissement s’est accompagnee d’une forte augmentation de la production individueile de biomasse dans les placettes eclaircies (fig. 3). Contribution ă la production totale par statut Part du sous-etage = 21% Part du sous-etage = 10% Figure 3. Contribution de chaque statut social f la production totale dans les peuplements £claircis ou timoins. Aussi, la production totale en volume ou en bio- masse des placettes eclaircies etait superieure ă celle des placettes temoins (tableau 1). L’effet stimulant de l’eclaircie s’est donc manifeste rapi- dement et fortement sur les peuplements, en annee sbche encore plus que lors de la tres plu- vieuse annee 2000. II existe une seule exception notable, une placette dans laquelle l’intensite de l’eclaircie fut maximale (dans cette placette, ce sont 55% de la surface terrifere qui ont ete retires). Les croissances individuelles y sont de loin tres superieures ă celles enregistrees dans n’importe quelle autre placette. La somme des accroissements individuels trâs forts, constates par Ie suivi des micro-dendromfetres, ne suffit pas â compenser la densite trfes faible de cette placette (1720 arbres ă l’hectare) en 2000, mais deja en 2001, la productivite de cette placette a rattrape la moyenne des autres placettes. L’eclaircie a ainsi un effet de concentration de la croissance sur moins d’arbres, lequel est con- firme par une assimilation nette, calculee par le mod&le, du mâme ordre de grandeur dans Ies placettes eclaircies et temoin. Ceci invoque un accroissement de l’efficacite du peuplement, lequel peut se definir comme la quantite de biomasse produite divisee par 1’indice foliaire. Cet indice montre sans equivoque une influence trâs favorable de l’eclaircie car l’indice moyen d’efficacite estime en 2001 est double dans les placettes eclair- cies (fig. 4). Eclairci Non Eclairci Fig. 4. Valeurs de l’indice d’eflicaciti du couvert (pro- duction de biomasse airienne/indice foliaire, gC.m-2) tel que calcuk en 2000 et en 2001 pour les peuplements t£moin ou iclairci. Les estimations de production issues du mod- ele CASTANEA montrent, de meme ordre que celles derivees des mesures dendrometriques, que l’eclaircie ne diminue pas la production REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 23 (tableau 2). Ceci amâne donc un resultat tres Tableau 2. Estimations des diffirents termes du bilan de carbone annuel des placettes de suivi selon CASTANEA, tous exprimds en gC.m"z. Placettes Etat GPP 2000 NPP GPP 2001 NPP ^feiuUc» Ci nnltfs Non ec/aircies 1937 934 268 137 1513 1445 845 245 146 1096 Eciatrcies 1923 857 237 127 1517 1449 807 242 143 1102 Difference (%) 1 8 12 7 0 0 4 l 2 -1 Legende GPP. NPP photosynthisc brute, production primairt nelle Rauto respiration aulolrophe (tous compartiments confondus) Rfemlle, respiration dc fabncation et d'entretien des feuilles CFeu>j|„quantite de carbone du maleriau seul interessant et peu connu : l’eclaircie ne modifie pas sensiblement la photosynthâse realisee ă l’echelle du peuplement. Par contre, la respira- tion (la respiration est pour les arbres une perte de carbone) et la quantite de carbone dirigee vers les feuilles diminue. Le bilan de carbone est finalement peu different dans les deux situations. Les effets de l’eclaircie sur les flux de car- bone dans l’ecosystăme sont mis en evidence par l’utilisation du modele pour simuler ces flux dans une placette eclaircie et les comparer ă ce qu’ils auraient ete si le peuplement n’avait pas ete eclairci. Les parametres utilises sont presen- tes dans le tableau 3. Les donnes climatiques utilisees furent celles mesurees sur le dispositif meme. Cette simulation, dont les resultats sont presentes dans le tableau 3, montre un trâs faible impact de l’eclaircie sur l’assimilation brute, mais un bilan de carbone plus favorable de 25% dans la placette eclaircie que dans le peuplement temoin en raison d’une plus faible respiration. La respiration est en effet proportionnelle ă la masse de matiâre vivante, donc les pertes sont plus faibles dans le peuplement eclairci. Un autre aspect trâs important Ia masse foliaire moindre Tableau 3. Comparaison des flux et du bilan de car- bone pour une placette selon si elle est Eclaircie ou non. Sans eclaircie Avec eclaircie Difference Caracteristiques utilisees Folume fnf.hd1) 220 170 -50 Biomasse aerienne Indice foliaire 6800 5300 -1500 7,1 5.7 -1.4 Flux et bilan estimes Assimilation brute 1224 1227 -3 Croissance foliaire 187 166 +21 Respiration foliaire 184 162 +20 Respiration autotrophe 774 667 +97 Bilan net annuel 450 550 + 100 dans le peuplement eclairci, qui represente une economie trăs importante : comme le montre le terme de croissance foliaire, la croissance des feuilles cotite trâs cher en carbone. Ainsi, l’e- claircie est benefique au bilan de carbone du peuplement car sa photosynthâse n’est pas affectee tandis que la respira- tion est diminuee. Les arbres de tous les statuts sociaux ont beneficie de l’eclaircie, y compris les arbres dominants dont l’accăs ă la lumiere etait pourtant peu gâne avant eclaircie, leur taux d’accroisse- ment etant nettement superieur dans les peuple- ments eclaircis. Ceci est dejă etabli pour les hâtraies (Dhote, 1990). En consequence, une compensation de Ia diminution du nombre d’ar- bres s’est observee et la production s’est concen- tree sur ceux restants. En outre, ainsi que l’ont montre les resultats de la modelisation des ter- mes du bilan de carbone, l’eclaircie permet une reduction de la perte de carbone liee aux feuilles, et â la respiration en general. On peut dire d’une fațon schematique que la densite des arbres n’in- fluence pas la production : plus les arbres sont nombreux et moins la croissance individuelle est forte mais le cumul est constant. Selon Dhote (1997), l’accroissement en surface terriâre des hetraies (« variables synthetique qui resume d’un seul coup les trois effets âge + fertilite + peri- ode », sic) est pratiquement independante de la densite des peuplements. Ces resultats ont par ailleurs ete confirmes par l’utilisation du modâle de bilan de carbone, lequel predit une assimila- tion brute au moins aussi forte dans les peuple- ments eclaircis. L’eclaircie n’a eu d’effet depressif sur la pro- ductivite que sur une seule placette, effet tempo- raire qui fut vite rattrape. Cette depression de la productivite peut s’expliquer â la fois par une destabilisation temporaire des arbres qui doivent s’adapter h de nou- velles conditions de croissance, et par une perte d’utilisation de la lumiere. Cette placette donne une illustration de la loi d’Eichorn elargie selon laquelle les peuplements eclaircis ne voient pas leur accroissement courant 24 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 diminuer si la surface terriâre retiree n’excede pas 40% de la surface temere. En effet, si des trouees de grande taille sont generee, une part de la lumifere n’est plus utilisee et ce deficit s’ac- compagne d’une reduction de la photosynthese, et par suite, de Ia production. Mais lorsque l’e- claircie ne resulte pas en la diminution de la sur- face terriăre de plus de 40%, il est peu probable que la productivite totale diminue. Par ailleurs, la rapidite de la fermeture du couvert est telle qu’une telle diminution ne saurait affecter le peu- plement plus que deux ou trois ans. Ceci est bien explique dans la litterature (Johnston et al., 1967 ; Dhote, 1991): dans une gamme de densite d’arbres definie (la borne inferieure est appelee densite critique, la borne superieure est Ia densite d’un peuplement en auto-eclaircie) la croissance brute du peuplement varie peu. Cette caractefis- tique fut observee en Roumanie pour des peuple- ments âges en phase de regeneration, ou la pro- duction en volume des hetres restant s’est mon- tree peu influencee par l’intensite de la coupe de regeneration lorsque la reduction de la densite demeurait superieure ă 40% (Avăcăriței 2005). En revanche, lorsque la densite est inferieure a la densite critique precitee : - la croissance individuelle est maximale - la croissance du peuplement augmente avec sa densite L’indice d’efficacite du couvert a augmente beaucoup lors de l’eclaircie. Ce resultat est en accord avec ceux trouves par Pouderoux et al. (2001) pour des peuplements de hetres ayant subi des eclaircies intenses (detourage d’arbres d’avenir). Cette etude montre que le rendement des houppiers de hetres (defini comme le rapport de l’accroissement de ia tige sur la taille du houppier) est fortement augmente lors des eclair- cies. L’eclaircie permettrait non seulement aux houppiers de s’agrandir, mais aussi leur rende- ment serait augmente. II y a une ambivalence dans les effets de l’eclaircie. D’un cote l’eclaire- ment des houppiers est trâs fort (on s’approche parfois de la croissance libre), de l’autre cote, une pârtie du rayonnement incident direct n’est pas utilisee par les arbres. Ce que les productions des placettes de suivi incitent ă penser, c’est que la penetration du rayonnement serait meilleure dans les placettes eclaircies. Ceci permettrait aux arbres du sous-etage de croître, et apporterait dans le mânie temps plus de lumifere aux arbres de l’etage principal. II s’agit meme lă du principe de l’eclaircie par le haut. La diminu- tion de l’indice foliaire serait ainsi compensee par une meilleure utilisation du rayonnement ă l’echelle individuelle et l’echelle du peuple- ment. La diminution de l’indice foliaire lorsqu’il est au-delă de 6 m2.m‘2 doit en effet theorique- ment pouvoir se traduire par un investissement du carbone plus fort dans le tronc, dans la mesure ou l’essentiel du rayonnement est dejă intercepte pour des valeurs voisines de 6 m2.m-2, lesquelles n’impliquent pas un investissement en carbone aussi fort dans les feuilles. Selon Whitehead et al. (2001) un indice foliaire de 4 m2.m’2 suffit dans les forets naturelles de Nouvelle Zelande ă intercepter plus de 90% du rayonnement. De meme, Caldwell et al. (1986) trouvent qu’au delă de 5 m2.m-2 il ne reste au plus que 5% du rayonnement sous le couvert de chânes verts. Pour cette essence, il semble qu’il n’y ait que peu d’interât ă ce que l’indice foliaire soit au-delă de 5m2.m’2, une large pârtie du feuillage se trouvant alors ă l’ombre. Selon Kelliher et al. (1995) un indice de 3 m2.m-2 per- met d’approcher la conductance maximale du couvert, mais cette valeur est plus forte dans les hetraies : la conductance du couvert pour la vapeur d’eau augmente lineairement avec l’indice foliaire jusqu’ă une valeur de 6 m2.m'2 (Granier et al., 2001). Les feuilles de lumiere sont dejă soumises ă un rayonnement trfes fort, parfois saturant. Cette classe de feuilles ne representerait d’ailleurs au maximum que 2 m2.nr2 dans un couvert de hâtre (Hoffmann, 1995), L’augmentation de l’efficac- ite du couvert passe donc preferentiellement par l’augmentation du rayonnement intercepte par des feuilles d’ordinaire soumises ă des rayon- nements faibles. Ceci est corrobore par la forte augmentation de productivite observee sur les arbres du sous-etage. 4. Conclusion Une eclaircie par le haut (c’est-ă-dire, basee REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 25 sur ia suppression d’arbres de Ia strate superieure), a un effet stimulant pour toutes les categories de diametre, mais beneficie princi- palement aux arbres dominants. Une eclaircie, meme forte, peut ne pas se traduire par une diminution de la productivite totale du peuple- ment, car la diminution du nombre d’arbres est compensee par une plus grande croissance indi- viduelle. Seule une perte temporaire est con- state© si l’eclaircie atteint des valeurs extrâmes. B1BLJOGRAPHIE A v ă c ă r i ț c i D. 2005. Fundamente auxologice pentru stabilirea mărimii perioadei de regenerare în arborete de fag. Revista pădurilor, 120(5): 8-18. Bouriaud O., Soudani K. & Brâda N. 2003. Leaf area index from litterfall collection : specific leaf area variations -within a homogeneous beech stand. Canadian Journal of Remote Sensing, 29(3): 371-380 Caldwell M.M., Meister H.P., Tenhunen J.D. et O.L. Lange. 1986. Canopy strudure, lightmicro- climate and leaf gas exchange of Quercus coccifera L. in a Portugese macchia: Measurements in difierent canopy layers and simulations with a canopy model. Trees, I : 25-41. Dhâte J.F., 1990. Modeles de la dynamique despeu- plements forestiers: articulation entre les niveaux de l'arbre et du peuplement. Applications ă la sylviculture des hStraies. Thfese de l’Univcrsitb Claude Bemard - Lyon I, 240 p + annex- es DhOte J.F., 1991. Modelisation de la croissance des peuplements reguliers de hetre : dynamique des hierarchies sociales et facteurs de production. Annales des Sciences Forestiăres, 48 : 389-416. D h 61 e J . F ., 1997. EJfets des eclaircies sur le diametre dominant dans desfutaies regulidres de Hetre ou de Chene ses- sile. Revue Forestiere. Franțaise, XLIX, 6 : 557-578. Dufrene, E., Davi. H., Franc,ois. C., le Maire, G., Le Dantec, V., Granier, A., 2005. Modelling Carbon and water cycles in a Beech forest Part I: Lors d’une ann£e s&che, l’eclaircie permettra au peuplement d’assurer une plus forte productivite qu’un peuplement non eclairci. Cette compensa- tion passe par une augmentation de l’efficacitd du houppier. En termes physiologiques, ces mod- ifications sont liees ă une plus faible perte de car- bone en raison ă la fois d’une moindre respira- tion, et d’un moindre investissement dans les feuilles. Model description and uncertainty analysis on modelled NEE. Ecological Modelling 185 (2-4): 407-436. Granier A., Biron P. et D. Lemoine. 2001. Water balance, transpiration and canopy conductance in two beech stands. Agricultural and Forest Meteorology, 100 : 291- 308. Hoffmann F. 1995. FAGUS, a model for growth and development of beech. Ecological Modeling, 83 : 327-248. Johnston D.R., Grayson A.J., et R.T. Bradley. 1967. Forest planning. Faber& Fabertld., London. 541 p. Kelliher F.M., Leaning R., Raupach M.R., et E.D. S chu 1 ze. 1995. Maximum conductance for evapo- ration form global vegetation types. Agricultural and Forest Meteorology, 73 : 1-16. Ottorini J-.M. et N. Le Goff. 1998. Biomasses aeriennes et racinaires et accroissements annuels en biomasse dans le dispositif ecophysiologique de la foret de Hesse. Rapport scienctifique annuel (2° annde), convention de recherche ONF-INRA « Etude de la croissance du hetre sur le plateau Lorrain ». 29 p. Pouderoux S., Deleuze C., et J.F. Dhote. 2001. Analyse du rendement des houppiers dans un essai d ’e- claircie grâce â un modale â base ecophysiologique, Annales des Sciences Forestibres, 58 (3): 261-275. Whitehead D., Leathwick J.R.L. et A.S. Walcroft. 2001. Modelling annual carbon uptake for the indigenous forests of New Zealand. Forest Science, 47 : 9-20. Dr. ing. Olivier BOURIAUD Stațiuna Experimentală de Cultura Molidului, ICAS Câmpulung Moldovenesc, Email : obouriaud@icassv.ro The impact of a thinning intervention on the growth and carbon balance of a beech stand of Lorraine (France) Abstract Nowadays, when the importance of forests as a major renewable natural rcsource is fiilly recognised, the forest biomass produc- tion becomes a major preoccupation in Silviculture. As the silvicultura! interventions play a dominant role in the dynamics of forest growth and development, their importance have to be analysed and quantified. In this respect, the paper emphasizes the influence of a thinning intervention on the growth, productivity and carbon balance of a ydung beech stand in the north-east of France. The positive effect of thinning on all trees but especially on the growth of trees in the upper storey was demonstrated. The higher growth rate of each individual tree has compensated the biomass production of the stand, which showed similar or higher levels than the control stand during the drought period of 2001. This effect of thinning on stand pro- ductivițy is due to the higher index of photosynthetic efficiency of canopy. Taking into account the carbon balance it was proved that the thinning had no effect on photosynthesis, which showed the same level in both thinned and control stands. On the contrary, the respiration (carbon loss) was substantially reduced, mcaning that the thinned stand had apositive carbon balance, higher than the con- trol stand. Keywordst beech stand, thinning, photosynthesis, carbon balance. 26 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Starea de sănătate a arboretelor de rășinoase din județul Suceava la 5 ani de la calamitatea naturală din martie 2002 1. Date generale După cum se știe, în 6-7 martie 2002, o puter- nică furtună s-a abătut asupra pădurilor din nor- dul Carpaților Orientali. Urmare acestui fenomen, au fost doborâți și rupți de vânt și zăpadă arbori însumând un volum de 7594 mii mc de pe 539 mii hectare, din care în masă 1658 mii mc (22%) pe 5128 ha. Cel mai grav au fost afectate arboretele de rășinoase din județul Suceava, unde arborii rupți sau doborâți au tota- lizat în jur de 6.000 mii mc (79,4%) pe 255,6 mii hectare, și în mai mică măsură pădurile din județele Harghita (unde s-a înregistrat 7,4% din volumul arborilor afectați), Neamț (6,2%), Bistrița (3,5%), Bacău (2,6%) sau Maramureș (0,9%). Majoritatea arboretelor calamitate au fost mature, cu vârste de peste 60 - 80 ani. în județul Suceava, cel mai mult au avut de suferit arboretele din bazinul Moldovei (unde s-a regăsit 50% din volumul arborilor afectați), mai ales cele din raza ocoalelor silvice Pojorâta (10%), Moldovița (7%), Stulpicani (7%), Vama (6%) și mult mai puțin cele din ocoalele silvice Frasin, Breaza, Mălini etc. Aproximativ 34%, din volumul arborilor afec- tați s-a situat în arboretele de rășinoase din bazi- nul Bistriței, respectiv la ocoalele silvice Dorna Candreni (8%), Coșna (6%), lacobeni (6%), Cârlibaba (4%), Broșteni (4%), Crucea (3%) și Vatra Dornei (3%). în bazinul Sucevei, doborâturile s-au localizat în partea superioară a bazinului, la ocoalele sil- vice Brodina (8%) și Falcău (6%). De regulă, curenții de aer au fost canalizați pe firul văilor, producând doborâturi mai mari în partea de jos a versanților și la mijlocul acestora. Arboretele de molid, situate în partea supe- Adam SIMIONESCU Dumitru VLĂDESCU Vasile MIHALCIUC Nicolai OLENICI Dănuț CHIRA Antonică NEGURĂ Ștefan FIUP Cezar TULBURE Cristian ROTAR1U Daniela LUPĂȘTEAN rioară a bazinelor hidrografice, au fost cele mai puternic vătămate, în timp ce arboretele de amestec (molid cu fag și/sau brad) au suferit mai puțin. Astfel, arborii vătămați pe raza ocoalelor silvice Marginea, Solea și Putna, au reprezentat doar 2,6% din volumul total al doborâturilor înregistrate în întregul județ. La fel, și în partea inferioară a bazinului Moldovei, în raza ocoalelor silvice Mălini, Râșca, Gura Humorului și Fălticeni, proporția arborilor vătămați, a fost redusă. Din totalul arborilor afectați, aproximativ două treimi au fost doborâți și o bună parte din- tre aceștia și-au menținut legătura cu solul și au continuat să vegeteze și în anul următor, funcționând astfel ca arbori-cursă pentru gân- dacii de scoarță, în timp ce arborii rupți au fost colonizați de gândacii de scoarță doar în cursul sezonului de vegetație 2002, ulterior fiind inapți pentru colonizare datorită uscării. 2. Exploatarea doborâturilor Exploatarea arborilor doborâți și rupți s-a întins pe durata a 3 ani (figura 1). Astfel, în 2002 s-au fasonat și evacuat din pădure 2383,4 mii mc masă lemnoasă (40,6%), din care, doborâturi în masă 509,9 mii mc (36,2%), în 2003 - 2320,1 mii mc, iar în 2004 - 1168,3 mii mc (19,8%), din care în masă 197,5 mii mc (15,8%). Dacă ne referim la perioada anterioară, respectiv 1986 - 2001, doborâturile de vânt au fost în volum de 5816 mii mc, adică în medie 363,5 mii mc pe an. în pro- porție de 21,2 %, doborâturile din 2002, s-au pro- dus în masiv, reprezentând în medie 360 mc/ha. în funcție de productivitatea arboretelor, volumul de material lemnos la hectar a avut valori diferite, de la 303mc - O.S. Stulpicani, 401 mc - O.S. lacobeni, 414 mc — O.S. Moldovița, 583 mc REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 27 Martie 2002 2002 2003 ftrioada in care s-au exploatat doborâturile Fig. 1. Ritmul exploatării doborâturilor de vânt produse în martie 2002, în arboretele de rășinoase din raza D, S. Suceava - O.S.Pojorâta, 614 mc la fostul O.S. Tomnatic, ajungând până la 674 mc la O.S. Frasin. Prioritare, în exploatarea masei lemnoase, au fost doborâturile atacate de insectele de scoarță, în felul acesta, populația de insecte nu a mai avut condiții de instalare și, prin urmare, nici de extin- dere. După aproximativ 2 ani de la producerea calamității (la finele anului 2003), cele mai însemnate cantități de masă lemnoasă rămasă neexploatată se înregistrau la ocoalele silvice Brodina, Moldovița, lacobeni, Pojorâta, Tomnatic, Vama ș.a., ocoale în raza cărora și nivelul populațiilor de insecte de scoarță a cres- cut cel mai mult, acestea căpătând caracter de dăunători primari și cauzând atacuri la numeroși arbori pe picior. 3. Starea fitosanitară a pădurilor de râșinoase la data calamitării acestora Este cunoscut faptul că, în ultimele decenii, arboretele de rășinoase din județul Suceava au fost afectate periodic de doborâturi și rupturi, produse de vânt și/sau zăpadă, care nu întotdeau- na s-au exploatat la termenele stabilite. Ca urmare, în mai multe puncte, arborii nefasonați și nescoși din pădure au permis instalarea și înmulțirea gândacilor de scoarță, populațiile de insecte reușind astfel să depășească pragul de vătămare și să atace arborii pe picior, sănătoși, din jur. Arborete de rășinoase în care densitatea populației de ipide s-a menținut la un nivel mai ridicat au fost mai ales în raza ocoalelor silvice lacobeni (bazinetele Deaca, Gândacu, Argestru, Scorușu), Cârlibaba (bazinetele Cere- muș, Lala, Bila), Dorna Candreni (Domișoara), Vatra Dornei (Călimani), Moldo- vița (Argel), Broșteni (Pârâul Omului), Pojorâta (Valea Putnei, Sadova), Crucea (Barnar), Tomnatic (Demă- cușa), Vama (Frumosu) și mai puțin la Brodina, Falcău etc. Așa se explică faptul că, în ultimul deceniu, în aceste zone s-au înregistrat focare de ipide, care au pus în pericol arboretele sănătoase limitrofe. Edificatoare în această pri- vință este situația din ocolul silvic lacobeni, dar și în alte ocoale, unde focare mai mari de ipide s-au înregistrat în anul 1995, acestea însumând un număr de 48.477 arbori (44096 mc), iar în anul următor s-au redus la 16291 arbori (14901 mc). Așa cum s-a arătat, aceste focare s-au for- mat ca urmare a exploatării cu întârziere a doborâturilor din 1993 (796 mii mc), 1994 (635 mii mc), 1995 (484,1 mii mc) și 1996 (589,2 mii mc), cele mai multe dintre acestea, înregistrându- se la ocoalele silvice lacobeni, Cârlibaba, Moldovița etc. în bună parte, aceste focare, au apărut la ocoalele lacobeni - 9183 arbori (8250 mc), în principal în bazinetul Deaca și mai puțin Gândacu; Cârlibaba - 6934 arbori (4965 mc), în bazinetele Ceremuș, Lala și Bila; Pojorâta - 4786 arbori (5280 mc), în Valea Putnei și Sadova, cât și la ocoalele Crucea - 3860 arbori (3400 mc), în Valea Bamar; Dorna Candreni - 3635 arbori (4342 mc), în Domișoara; Broșteni - 3020 arbori (2800 mc), în bazinetul Pîrâul Omului; Moldovița - 1671 arbori (2186 mc), în bazinul Argel etc. Cu toate că ulterior volumul arborilor doborâți și rupți a fost mai scăzut (187 mii mc în 1999, 258,5 mii mc în 2000 sau 146,7 mii mc în 2001), aceste cantități au fost suficiente pentru menținerea unui nivel destul de ridicat al al po- pulațiilor de ipide, fără însă a depăși pragul cri- tic de vătămare. Dacă avem în vedere intensitatea infestărilor cu ipide, rezultă că acestea se corelează cu evoluția focarelor de ipide. Astfel, în anul 2002, 28 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 infestările puternice și foarte puternice, au reprezentat 19 %, care în 2003 au crescut la 58 %, pentru ca în 2004 să ajungă la 85 %, iar apoi să descrească la 54 %. 4. Infestarea arboretelor de rășinoase calamitate, în anii 2002 și 2003 După cum rezultă din datele cuprinse în tabelul 1, în anul 2002 rușinoasele au fost infes- tate de gândacii de scoață în proporție de 26,8%, predominând intensitatea slabă și foarte slabă (61%). în anul respectiv, au fost preferați de insecte arborii rupți, care în acest fel au îndepli- nit și rolul de arbori cursă. în zone în care nivelul populației de ipide s-a menținut destul de ridicat, au fost infestați însă, cu intensități diferite, și arborii din doborâturile de vânt produse în mar- tie 2002. în anul următor (2003), doborâturile au fost afectate de insecte de scoarță în procent de 20,8 %, predominând intensitatea mijlocie (45 %). în același an, a crescut și intensitatea puter- nică și foarte puternică, ajungând la 28 %, față de 13 % din anul precedent. Bineînțeles că, în cel de-al doilea an, arborii rupți s-au uscat, fiind Tabelul 1 Evoluția infestării arborilor doborâți ți rupți de vânt și zâpadâ în luna martie 2002 în județul Suceava Nr cri Ocolul Silvic 2W2 2003 Volum estimat 1b 07 10.2002 (mii mc} Volum infestat Iniensiunea infesiBrii [%) Volum infestai la 20.06.2003 Intensitatea infestării (%) mii mc % finite Slab și slab Mijlo - CILI Pulemic și foarte pulemic mii mc % foarte slab și shb mijlociu pulemic și foarte puternic a 1 2 3 4 s 6 7 s 9 10 11 12 1 Broșieni 111.6 79.4 71 78 20 2 I45.C 7.C 12 77 11 Z Znicea 64.8 60.0 93 50 33 17 12.5 12.5 4C 32 21 3 Donu Candrcm 299.7 105.6 35 17 5S 24 82,4 185 58 3$ 4 189.4 51.7 27 33 29 38 86.7 26.1 5S 28 1- 5 Vatra Dumei 115.0 80.0 70 38 37 25 50.C 23.6 2C 40 4( 6 iacobeni 218.1 217.6 iot 74 19 7 80.C 20.1 25 50 2; 7 rarii baba 134.8 130.0 96 40 38 22 55.C 26.8 27 45 21 8 Bre mi 110.1 80.0 73 25 37 31 47.C 45.1 C 36 61 5 Pojorăla 557.5 71.3 13 72 25 3 49.C 9.1 37 57 6 IC Vama 269,2 63.4 24 92 5 3 31.0 9.S 4 51 31 11 Moldo vi|a 414.6 52. C 13 17 55 20 77.C 21.1 30 29 4! 12 Frasin 132.5 92.6 70 92 8 < 40.C 50,C 35 4C 2’ 13 Stulpicani 356.5 17X 3 35 64 0 142X 35.6 14 28 5f 14 □ura Humorului 28,2 16.0 57 82 5 9 o.c 20.C 6C 33 15 Solea 18.3 10 X 55 8( IC IC 0.6 1.6 0 83 r 14 Marginea 8.6 1.0 12 91 s c 0.6 1.3 33 67 ( 17 Puma 36.1 5.2 14 IC 9C c 2.1 48 24 21 18 Fdciu 465.0 15.6 3 4 64 32 30.0 9.C 10 70 21 b Brodim 570X 27.0 5 92 6 2 33.C 7.6 42 44 L 21 100.0 18.0 II IOC C C c c {] 0 I 21 kâ^ca 12,2 c c 0 0 c c c 0 0 I 22 Fălticeni 4.5 € c c 0 c c c 0 0 ( 23 Ddhasca 4.3 0 c 0 t c c c 0 0 ( 24 Pfltrfluți 7.6 0 0 0 0 c c 0 0 u R ( 25 AdÂncila 0.7 6 c c 0 c 0 c 0 (1 r ( 26 Tomnatic 400.C 50.0 12 14 65 21 c c 0 0 ( TOTAL 4629.4 1243,6 26,8 61 L 26 13 963,5 20.8 27 45 21 preferat de insecte xilofage, îndeosebi lemnul din rupturile cu umezeală. O analiză succintă pe perioada anilor 2002—2006 asupra evoluției suprafețelor infes- tate de insecte de scoarță ia rășinoase, confirmă datele rezultate din depistarea dăunătorilor respectivi la masa lemnoasă calamitată. Astfel în 2002 a predominat infestarea slabă (48 %), mijlocie de 33 %, iar puternică 19 %; în 2003 infestarea slabă a fost de 11%, iar cea puternică crește ia 58 %; ca în 2004 intensitatea puternică să ajungă la 83 % și slabă la doar 5 %. Infestări mai intense au fost în doborâturile dispersate din zonele în care nivelul populației de ipide era mai ridicat, cum a fost cazul în raza ocoalelor silvice Moldovița, Stulpicani, Vama, Breaza, Vatra-Dornei etc. 5. Apariția și evoluția focarelor de ipide în perioada 2002-2006 Datorită faptului că exploatarea masei lem- noase din doborâturile produse în martie 2002 s-a extins pe mai mulți ani, s-au creat condiții favorabile ca în zonele calamitate să aibă loc înmulțirea în masă a insectelor de scoarță. Fiind mult depășit pragul critic de vătămare, insectele au devenit dăunători primari (capabili să atace arborii sănătoși pe picior). în felul acesta s-au format focare de ipide, periculoase pentru arboretele limitrofe. Focarele de ipide apărute, sunt în concordanță cu ritmul în care s-a exploatat lemnul calamitat, cât și cu nivelul densității po- pulației de insecte din anii precedenți. Totodată se are în vedere și evoluția condițiilor climatice din acești ani. Arborii pe picior atacați de insecte au vârste de peste 60-80 ani, de fapt vârsta arboretelor do- borâte. Volumul unui arbore este în jur de 1 m3. în perioada în care a avut loc exploatarea arborilor doborâți și rupți de vânt din martie REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 29 2002, s-au înregistrat infestări cu gândacii de scoarță ai molidului și în arboretele de 35-40 ani instalate în afara arealului natural al acestei specii. Cu toate că, în compoziția speci- fică proporția speciilor de Ips amiti- nus, Pityogenes chalcographus, Polygraphus polygraphus și alte insecte, a fost destul de însemnată, predominant a fost gândacul mare de scoarță — Ips typographus. Capturile la cursele feromonale cu aripi (tip Cluj), au depășit în acești ani în mod regulat 10 mii insecte la o cursă, ceea ce reflectă nivelul deosebit de ridicat al populațiilor acestei specii. în arboretele de molid din afara arealu- lui, respectiv la ocolul silvic Adâncată, în UP I Adâncată, u.a. 74 A, 75 A, la 400 m altitudine s-a remarcat prezența dăunătorului Dendroctonus micans. în unele locuri frecvența atacului acestei insecte a ajuns la 20-30 % din exemplarele analizate. Din datele de evidență rezultă că, atacul diverselor specii de ipide și uscarea arborilor afectați, s-a manifestat puternic în raza ocolului silvic Adâncată încă din anul 2002 și s-a accentuat în anii următori. în proporție mai scăzută, acest fenomen s-a înregistrat și în arboretele de molid din raza ocoalelor silvice Pătrăuți, Dolhasca și Fălticeni. Din totalul arborilor atacați pe picior de către diverse specii de gândaci de scoarță în intervalul 2002-2006, 3 % s-au înregistrat în primul an, 50% în 2003, 31 % în 2004, 12 % în 2005 și 4 % în 2006, când - pe ansamblu - s-a ajuns la un nivel comparabil cu cel din 2002 (tabelul 2 și figura 2). Cele mai multe focare au fost identificate în ocoalele silvice lacobeni, Pojorâta, Tomnatic, Vatra-Domei, Moldovița, dar focare numeroase au fost și la Broșteni, Cârlibaba, Dorna Candreni, Crucea, Breaza și Vama. Arborii pe Tabelul 2 Evoluția atacurilor de ipide la arborii pe picior, în arboretele de rișinoase din județul Suceava, în perioada 2002 - 2006 .r: Ocolul silvic 2002 2003 2004 2005 2006 TOTAL Nr arbori Volum m c Nr. arbori Volum rri.c. Nr arbori Volum m.c. Nt arbori Volum m,c Nr arbori Volum m.c. Nr. arbori % Volum m.c. % 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 1 Broșteni b20 700 23681 26214 16480 16198 582 620 432 432 41795 8 1 44164 8> 2 Crucea 250 230 17044 16800 9820 8700 1240 1600 350 350 28704 55 27680 5.3 3 Domn Candreni 4448 5051 11314 12746 3916 4337 4280 3203 620 620 24578 1 25957 5.< £ Coșna 360 360 8323 8556 0 0 0 0 0 0 8683 1 7 8916 1.7 5 Vatra Domei 1500 1500 28082 19650 2037| 20371 6.353 6353 706 706 57012 1L0 48580 9- 6 lacobeni 2116 2116 30772 40000 34853 38338 20008 15017 2981 2981 90730 175 98452 18/ 7 Cârlibaba 1429 1145 18472 13924 4841 4800 1307 1400 416 416 26465 5 1 21685 4.7 8 Breaza 296 298 17717 16549 8054 7065 2536 2478 946 946 29543 5 7 27336 5 7 9 Pojorâta 540 560 32790 38747 16940 17300 6134 6350 557 557 56961 11.0 635)4 12.7 10 Vama 121 191 12957 16987 9768 10767 3577 3200 214 214 26637 5.1 31359 6.C 11 Moldovița 1005 1005 8035 11183 11017 13330 5322 7983 842 842 26221 5.1 34343 6.C 12 Frasin 13C 100 5496 7578 8002 9639 256 207 127 127 14011 2 7 17651 3.4 13 Stulpicani 214 215 4975 6542 3253 3253 117 117 161 16 8575 1.7 10143 15 ,14 Gura Humorului, °l 975 1700 975 1460 1380 2070 ol 0 3330 0.6 5230 l.C 15 Solea 6 3201 4818 480 547 31 38 c 0 3712 0.7 5403 l.C 16 Marginea 42 45 2035 1628 249 199 117 105 294 294 2737 0.5 2271 0/ 17 Putna 139 142 1600 2400 466 699 1274 1911 164 164 3643 07 5316 ].( 18 Fakău 253 385 3034 3524 630 80C M 128 18 18 3999 0.8 4855 05 19 Brodin a 110 114 5420 9300 3453 670( 461 750 71 71 9215 18 16935 3.7 20 Mălini 15 IR 240 300 113 150 5C 80 12 12 430 OJ 560 0 1 21 Rașca 60 40 1400 900 0 C 0 0 c 0 1460 0.3 940 o.; 22. Fălticeni 0 1110 402 179 27 0 0 c 0 1289 0.2 429 0.1 23 Dolhasca c 1687 286 641 110 308 35 246 41 2882 0.6 472 0.1 24 Pătrăuți c 1204 230 311 51 86 12 70 10 1671 0.3 303 0.1 25 Adâncată 1200 132 9948 1127 7316 915 4075 415 L014C 1445 32679 6.3 4038 0.1 26 Tomnatic 605 755 7676 10125 2571 3420 1060 1280 0 C 11912 2.3 15580 3.C TOTAL 15447 15102 259188 272216 164699 169176 60618 55352 19222 10266 519174 100 522112 IOC % 30 2,5 49.9 52.1 31 7 32.4 11.7 10.61 3,7 2 0 IW c IOC c Fig. 2. Evoluția atacurilor de ipide, în arboretele de r3$inoase calamitate, din jud. Suceava, în perioada 2002 - 2006 picior atacați de ipide au fost tratați, parțial, ca arbori-cursă, fiind inventariați, doborâți și cojiți când insectele au fost în stadiul de larvă-pupă, în caz că nu s-a reușit evacuarea lor din pădure, ori s-au tratat chimic când a predominat stadiul de adult. Intensitatea atacului de ipide a fost evaluată pe teren în zonele calamitate, prin decojirea parțială sau totală, a arborilor infestați din doborâturi, rupturi, a arborilor pe picior atacați, a arborilor-cursă etc. Din 14 sondaje făcute în suprafețele cu doborâturi, în anul 2002, a rezultat 30 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 că, în 14 % din sondaje, intensitatea atacurilor a fost slabă și foarte slabă, în 21 % mijlocie, iar în 65%, puternică și foarte puternică. Infestările intense s-au regăsit la ocoalele silvice lacobeni, Cârlibaba, Frasin, Stulpicani, Crucea, Vama etc. în 2003 în urma supra-înmulțirii insectelor, s-au dezvoltat considerabil focarele de ipide, atât ca număr, cât și ca intensitate a atacurilor, rezultând că, în proporție de 25 % intensitatea a fost puternică, iar 75 % foarte puternică. Cele mai multe focare s-au identificat la O.S. lacobeni, Pojorâta, Vatra Dornei și Vama unde valorile au depășit 200 familii/m2 de scoarță. A fost posibil ca situația fitosanitară din zonele calamitate să fie ținută sub control și urmare a instalării celor 16500 curse aripă tip Cluj atât în pădure cât și în depozite care au înlocuit mai mult’de 100000 arbori cursă clasici precum și creșterea numărului de arbori tratați chimic și amorsați cu feromoni. Cu toate că în anii 2004 și 2005 s-a înregis- trat o diminuare semnificativă a numărului arbo- rilor pe picior atacați de ipide, totuși unele focare din anii precedenți s-au reactivat, iar nivelul densității populațiilor de insecte s-a menținut ridicat. Așa a fost situația din zona Argestru, pădure de molid (2000 ha), care a aparținut de Ocolul silvic lacobeni și care, în aprilie 2006, s-a retrocedat, intrând în compo- nența Ocolului silvic privat Silva Bucovina. Faptul că, la data predării, numeroși arbori de molid în vârstă de peste 80-100 ani (cu un volum de 4000 mc) erau atacați de ipide încă din 2005 a dus la lichidarea cu întârziere a focarelor și în anul 2006 au fost infestați 1212 arbori, cu un volum de 1455 mc, care au fost depistați, inven- tariați, exploatați și evacuați din pădure, în pro- porție de 35% în a doua jumătate a lunii iunie, 51% între 14 și 17 iulie și 14% în ultima parte a lunii august. 6. Zborul insectelor și dezvoltarea acestora în perioada anilor 2002-2006, zborul princi- palelor insecte de scoarță ale rășinoaselor (Ips typographus având o pondere de 80 %, Ips ami- tinus, Pityogenes chalcographus și alte specii (în proporție mai redusă) s-a produs, de regulă, în prima parte a lunii mai. Totuși, în primăverile mai timpurii, cât și pe versanții însoriți și la alti- tudini mai joase, declanșarea zoborului s-a înre- gistrat și în a doua parte a lunii aprilie. Maximul intrărilor a fost ia jumătatea lunii mai. La o lună și jumătate de la semnalarea zborului, s-a înre- gistrat și zborul de vară, produs de insectele care dau naștere la „generația soră”, cât și de cele care în caz de suprapopulare părăsesc arborii respec- tivi, deplasându-se la alți arbori. în același timp, la acest zbor, pot fi socotite și insectele care, după ce au iernat ca larvă, pupă ori gândac tânăr, fac atacul de maturizare și ies din sistemele de galerii, continuând zborul I. Obișnuit, un aseme- nea zbor are loc în iunie, dar continuă frecvent și în iulie. în unii ani ca, de exemplu, în 2004 ori 2005, la altitudini de peste 800-1000 m, primele capturi de gândaci sau intrările în arbori au avut loc în a doua parte a lunii aprilie - începutul lunii mai, acestea însă au fost apoi încetinite sau chiar întrerupte pe mai multe zile, ca urmare a tempe- raturilor scăzute și a ploilor abundente. Reluarea activității insectelor s-a produs odată cu creșterea temperaturii. Spre deosebire de anii anteriori, în primăvara anului 2006, caracterizată prin multe precipitații reci, zborul gândacilor de scoarță a fost întârziat. Datorită unor asemenea condiții, s-a înregistrat și un decalaj semnificativ în dez- voltarea insectelor. în felul acesta, s-a diminuat și pericolul formării focarelor de ipide sau reac- tivării celor vechi. O evoluție diferită a infestărilor s-a înregistrat în zonele situate la altitudini mult mai joase, cum a fost la ocolul silvic Adâncată (350-400 m), în arboretele de molid de 35-40 ani, situate în afara arealului și care au o stare de vegetație precară. Astfel, în 2004, în UP VI, u.a. 12 C și 13 A, unde capturile gândacilor de Ips typographus la două curse cu aripi tip Cluj au cumulat 24.730 insecte, în perioada 21-26 aprilie s-au capturat de 59 % din numărul de insecte, în luna mai 22 %, în iunie 11 %, iar în iulie 8 %. în unele zone s-a constatat suprapopularea cu insecte, reliefată prin capturile deosebit de ridi- cate de gândaci la cursele feromonale cu Atratyp. Eficiență ridicată au avut cursele cu aripi tip Cluj, care frecvent au captat peste 10.000-15.000 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 31 gândaci. Sunt menționate în 2003, capturi de gândaci la o cursă de 26.702 în Roșoșa (O.S. Moldovița), 23.150 Valea Putnei (O.S. Pojorâta), 19.850 la Domișoara (O.S. Dorna Candreni), în anul 2004 de 58.003 gândaci sau 52.889 la Pârâul Omului (O.S. Broșteni), 47.100 gândaci în bazi- nul Bamar (O.S. Crucea), 41.500 - Deaca (O.S. lacobeni) ș.a., în 2005 de 33.700 la Pârâul Omului (O.S.Broșteni), 25.600 gândaci la Gândacu (O.S. lacobeni), iar în 2006 mult mai scăzute de 26.550 gândaci la Deaca (O.S. lacobeni), 12.050 la Valea Putnei (O.S. Pojorâta), 11.099 la Dragoșa (O.S. Vama) etc. în cea mai mare parte, gândacii de Ips typographus, au fost capturați în luna mai, aceștia aparținând zborului I de primăvară, cu maximul realizat în aceeași lună. Astfel, la O.S.Iacobeni, în 2005, la 76 de curse cu aripi tip Cluj, răspândite uniform în pădurile ocolului, s-au înregistrat 799.660 gândaci, revenind - în medie - la o cursă 10.522 gândaci. în luna mai, proporția capturilor de gândaci a fost de 52 %, din care 20 % în prima parte a lunii mai, 17 % la jumătatea lunii, iar 15 % în ultima parte a lunii, în lunile iunie și iulie, gândacii capturați au avut pondere egală, de 22 %, iar dintre aceștia, majoritatea din iunie, cât și o parte din iulie, au aparținut zborului „generației soră”. Capturările din a doua jumătate a lunii iulie (10 %), cât și din august (4 %) sunt atribuite zborului II realizat de insectele din noua generație. La O.S.Vama, în 2006, în UP I Deia, u.a. 30 B, 32 A, 33 B, 34 A și 36 A (altitudinea medie 800 m), la 5 curse cu aripi tip Cluj s-au capturat 51.800 gândaci în luna mai. Proporția capturilor din luna mai a fost de 78 %, maximul de 56 % realizându-se între 13-27 mai, și s-a redus în iunie la 17%, iar în iulie la 5 %, în timp ce cap- turile din luna august au fost cu totul sporadice. în concluzie, rezultă că declanșarea zborului de primăvară este determinată de mai mulți fac- tori, și în primul rând de evoluția elementelor cli- matice, în principal de temperatura aerului și de precipitații. De asemenea, este influențată de altitudinea și expoziția terenului. în cea mai mare parte, în acești ani, zborul s-a declanșat în prima parte a lunii mai, cu maximul la jumătatea lunii și a continuat, în descreștere, în iunie. S-a remar- cat zborul de vară viguros al „generației soră” și mult mai scăzut al zborului II, produs de insectele din noua generație. în funcție de evoluția vremii (temperatură și precipitații), de altitudinea și expoziția terenului, cât și de perioada infestării arborilor, a avut loc dezvoltarea insectelor și ieșirea acestora din sis- temele de galerii, realizând - în felul acesta - zborul al Il-lea. De regulă, acest zbor s-a produs în a doua jumătate a lunii iulie-începutul lunii august, dar a continuat și în septembrie, rar de tot putând fi semnalat, funcție de mersul vremii, și în prima parte a lunii octombrie. Din analiza probelor de scoarță prelevate de la arborii de control din teren, a rezultat că, în prima parte a lunii mai, au predominat stadiile de ou și larvă. Este de menționat și faptul că stadiul de larvă, care are o durată mai lungă (înjur de 40 zile și chiar mai mult), frecvent s-a întâlnit și în prima parte a lunii iunie, ca urmare a zborului întârziat al gândacilor, cât și a temperaturilor mai scăzute datorită altitudinii ridicate a zonelor respective. De exemplu în 2004, la O.S. lacobeni (Deaca), Cârlibaba (Bila), Dorna Candreni (Domișoara), Vatra Dornei (Călimani), în puncte situate la altitudini de peste 1200-1400 m, în prima jumătate a lunii iulie predominau larvele. Stadiul de pupă, cu o dezvoltare în timp până la o lună, frecvent s-a semnalat în lunile iunie și iulie, deseori pupele găsindu-se împreună cu larvele. Adulții tineri s-au semnalat din iunie și au devenit maturi, până în a doua jumătate a lunii iulie, când au început să iasă din sistemele de galerii, realizând în felul acesta zborul II. Activitatea insectelor a continuat destul de intens în august, iar în septembrie a fost încetinită și chiar încheiată. Insectele care au provenit din zborul „generației soră“ au avut un decalaj în dezvoltarea lor de 2-3 săptămâni. Destul de frecvent, în sistemele de galerii s-a identificat prezența prădătorului Thanasimus formicarius, care a contribuit la diminuarea po- pulațiilor de ipide. Dezvoltare insectelor în anul 2006 (și mai puțin în 2005 și 2004), a fost întârziată destul de mult de vremea nefavorabilă (temperaturi scăzute și ploi). întârzierile produse în realizarea noii generații au avut ca efect un decalaj impor- 32 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 tant în producerea zborului II al ipidelor. în felul acesta, se poate considera faptul că, într-o oare- care măsură, s-a diminuat pericolul de extindere a focarelor de ipide. In compoziția specifică a ipidelor, specia majoritară a fost Ips typographus, frecvent însă asociată cu Ips amitinus și Pityogenes chalcogra- phus. Destul de des s-au întâlnit și speciile Polygraphus polygraphus, uneori cu caracter pri- mar, Orthotomicus sp., iar pe lemnul cu umidi- tate sporită Hylurgops glabratus, H. palliatus etc. în al doilea an, prezența insectelor Monochamus sp., Tetropium castaneum sau Trypodendron lineatum a fost tot mai evidentă. 7. Aspecte fitopatologice Ciuperci preexistente doborâturii Putregaiul central este de regulă provocat de Heterobasidion annosum, afectând rădăcinile și baza trunchiului. Putregaiul de rădăcină a fost întâlnit frecvent în toate arboretele afectate de doborâturi de vânt. Intensitatea infecțiilor a fost în general slabă și moderată, mai rar puternică (la baza arborilor). Armillaria sp. (în special A. ostoyae) este prezentă în toate arboretele mon- tane, dar care este capabilă de a ataca rădăcinile arborilor vii și de a înainta rapid pe sub scoarța arborilor în curs de uscare, debilitați de ipide și Ophiostoma. Rănile de la baza trunchiului sunt infectate de diverse ciuperci xilofage, ce provoacă așa-numitul putregai lateral (după localizarea pe secțiunea bazei buștenilor sau a cioatelor). Frecvența și intensitatea acestuia vari- ază de la un loc la altul funcție de impactul antropic, condițiile staționale (frecvența este mai mare în arboretele artificiale situate în etajul amestecurilor de fag cu rășinoase sau în etajul fagului, intensitatea este mai mare pe terenuri cu drenaj exterior slab) sau al altor factori vătămă- tori. Ciuperci instalate după doborătură Colorarea lemnului. Primele infecții (incipi- ente) au apărut din primul sezon de vegetație, sub forma unor mucegaiuri cenușii, negre sau verzi, pe cioate, la capetele secționate ale buștenilor (intensitate foarte slabă) sau în zonele cu scoarța desprinsă ale arborilor doborâți. Ciupercile de albastreală {Ophiostoma pini) au apărut în masa după infestările de ipide. Albastreala a cuprins treptat tot albumul arbo- rilor căzuți. Ophiostoma a provocat uscarea molizilor rămași în picioare din preajma parche- telor doborâte, după atacul de ipide. . Putrezirea lemnului. Arborii doborâți care și- au menținut parțial legătură cu solul (prin o parte din rădăcini) și au avut scoarța nevătămată, au continuat să vegeteze încă 1-2(3) ani, până când albumul a fost colonizat de ciuperci lignicole diverse, răspândite mai ales de insectele de scoarță. în toată această perioadă, ciupercile xilofage, care produc putrezirea lemnului, au fost puternic concurate de speciile de alburn (de mucegai, de colorare, Schizophyllum commune ș.a.), care s-au răspândit masiv în primele două sezoane de vegetație după doborâtură. Arborii rupți, însă, și-au pierdut rapid rezistența la infecții, ei au fost colonizați mai rapid de ciuper- cile lignivore, corpurile fructifere ale acestora apărând mai ales în al doilea sezon de vegetație după doborâtură. Cele mai frecvente ciuperci xilofage au fost Stereum sanguinolentum (ciupercă de rană care atacă rapid rupturile), Gloeophyllum sp. și Hirschioporus sp. (G. abietinum și G. sepiarium, respectiv H. fusco-violaceus și H. abietinus sunt ciuperci de lemn căzut sau de lemn din con- strucții, care au infectat rapid rupturile apoi, treptat, au colonizat trunchiurile arborilor doborâți), Panellus sp. și Panus sp. (saprofite oportuniste). Mai târziu au aparărut Fomitopsis pinicola (xilofagă, are o mare putere de degradare a duramenului), Anysomyces odorata (saprofită de cioate și lemn căzut), Lycoperdon sp. (genul cuprinde și saprofite secundare pe lemn putrezit) și multe altele. 8. Măsurile de protecție aplicate în zonele calamitate de doborâturi Pentru prevenirea înmulțirii în masă a insectelor de scoarță la rășinoase, principala măsură a fost să se acționeze hotărât în exploatarea lemnului calamitat. în funcție de depistarea dăunătorilor și a gradului de atac s-a dat prioritate zonelor în care REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 33 Tabelul 3 Măsurile de protecție, aplicate în perioada 2002- 2006, în arboretele de rășinoase afectatede dorâ- turile și rupturile de vânt și zăpadă, în județul Suceava Nr cn Specificații Anii 2002 2003 2004 2005 2006 0 1 2 3 4 5 6 1 Arban - curei prognoza]! - TOTAL, din care: 53300 97343 3SO187 141573 90236 ■ arbori - cunA clasici 39928 (175%) 77415 (80%) 15058l (40%) 35969 (25%) 20722 (23%) • liban mtap chimic și amoreați cu feromoni 0 0 12981 5104 54« 2 Curse feiwonaJe - TOTAL, din care: 3300 6650 24549 17658 10393 ■ curse aripi - tip Cluj / • nr. maxim de gândaci capturați la o curși 0 648 24645, Arțe! OS Moldovița 16557 58000, Pr Omului, Broșteni 15965 60500, Pr. Omului, Broșteni 9813 2B600, Deaca. îacobeni • alte curse / nr. maxim dc gândaci capturați la o curei 3300 3200. OS D Cuidteiii 5352 4566 46000. Pr. Omului OS Broșltni 1693 588 3 Arbori doborâți sau wpți ți cojiți (mc) 68700 100735 83638 0 0 4 Tratarea chimici ■ arborilor doborâri si infestări (mc) 10000 17150 11223 0 0 s-a constatat prezența dăunătorilor forestieri. Așa cum s-a arătat, în 2002 s-a reușit exploatarea unui volum însemnat (41 %), iar restul în urmă- torii ani. S-a ținut cont de faptul că arborii rupți au fost preferați de insecte, ca urmare suprafețele în care aceștia au predominat au fost cu precădere exploatate. în privința lucrărilor propriu-zise de protecție, acestea au constat în principal din folosirea arbo- rilor-cursă clasici, a curselor feromonale cu Atratyp pentru capturarea gândacilor Ips typographus și cu Atrachalc pentru Pityogenes chalcographus, din tratarea chimică a arborilor și amorsarea acestora cu feromoni, cât și din cojirea sau tratarea chimică a arborilor infestați de intensitate mijlocie-puternică și foarte puter- nică. Potrivit normelor în vigoare, an de an, s-a prognozat necesarul de arbori cursă. Numărul arborilor cursă rezultați din prognoză în 2002 și 2003 au fost mai puțini deoarece evaluarea lor se baza pe gradul de infestare al rășinoaselor cu insecte de scoarță din anii precedenți. Acești arbori s-au asigurat din arborii-cursă clasici, curse feromonale cu Atratyp pentru capturarea gândacilor Ips typographus și cu Atrachalc pen- tru Pityogenes chalcographus, arbori tratați chimic și amorsați cu feromoni. în zonele calamitate nu a fost cazul să se doboare arbori de pe picior deoarece aceștia, de regulă situați perimetral s-au ales din arborii rupți ori doborâți care însă trebuiau să fie infes- tați de insecte. Așa cum s-a mai precizat, în 2002, în zonele în care prezența gândacilor s-a sem- nalat, arborii preferați de insecte au fost cei rupți. în privința arborilor- cursă clasici (tabelul 3) procentul acestora în primii ani a fost ridicat datorită numă- rului scăzut de curse feromonale cu Atratyp tip aripă Cluj. Astfel de curse (648 bucăți experimentate în 2003) s-au dovedit extrem de eficace, fapt pentru care în urmă- torii ani s-au introdus în producție. S-a stabilit că o astfel de cursă echivalează cu 5 arbori-cursă, față de 2 arbori-cursă cât este echivalentul curselor barieră tip geam ori al celor tubulare, sau 3 arbori-cursă clasici cât substituie un arbore tratat chimic și amorsat cu feromoni. în 2002, numărul maxim de gândaci prinși la o cursă barieră a fost de 3.200 (la O.S. Doma Candreni), în timp ce la cursele cu aripi tip Cluj s-a ajuns ca în 2003 să se capteze 24.645 gândaci la cursă (în O.S. Moldovița la Obârșia bazinului Argel). în anii următori, la acest tip nou de cursă s-au înregistrat capturi și mai mari, respectiv până la 58.000 în 2004 la O.S. Broșteni (bazine- tul Pârâului Omului) sau 41.950 la O.S. lacobeni (bazinetul Deaca) și 60.500 în 2005 la O.S. Broșteni (Pr. Omului). La majoritatea curselor feromonale, capturile au depășit 10.000-15.000 insecte/cursă. Cu toate că în anul 2006 nivelul capturilor de gândaci s-a redus destul de mult, media cap- turilor la o cursă a fost cuprinsă între 3.000 și 6.000 insecte, iar în unele focare vechi, reacti- vate, din raza ocoaleleor silvice lacobeni, Pojorâta, Moldovița, Broșteni, Vama, Dorna Candreni ș.a., maximul de gândaci la o cursă a ajuns la 15.000-20,000 și chiar mai mult. Acest aspect arată că în zonele calamitate nivelul po- pulației de ipide încă s-a menținut ridicat. La această situație a contribuit și producerea, în 34 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 perioada 2003-2006, a unor noi doborâturi și rup- turi de arbori, care - deși au fost în cantități scăzute, au fost suficiente pentru favorizarea înmulțirii dăunătorilor respectivi. In legătură cu arborii-cursă clasici, este de precizat faptul că în anul 2003, iar în unele puncte chiar și în 2004, aceștia s-au ales din arborii doborâți care au păstrat legătura cu solul și au continuat să vegeteze. în perioada care a urmat după 2002, arborii care au fost atacați pe picior au fost considerați arbori-cursă, potrivit normelor tehnice în vigoare. în cazul că insectele s-au găsit în stadiul de larvă - pupă, aceștia s-au cojit, iar dacă insectele erau în stadiul de adult, s-au tratat chimic, în situația că nu s-au evacuat din pădure. De menționat că numărul de arbori-cursă prognozați și instalați în anii care au urmat după 2002 se corelează cu arborii pe picior atacați de ipide, din care o parte s-au considerat arbori- cursă și s-au tratat ca atare. Așa cum rezultă din tabelul 3, maximul de arbori-cursă prognozați a fost în 2004, ca apoi în 2005 și 2006 să scadă. în concluzie, doborâturile și rupturile de rășinoase din martie 2002, produse în raza județului Suceava, au fost exploatate și valorifi- cate într-o perioadă de 3 ani, considerată accep- tabilă. Faptul că, în decursul timpului, mare parte dintre aceste arborete de rășinoase au fost frecvent afectate de doborâturi și rupturi de arbori, a făcut să existe condiții favorabile de înmulțire în masă a insectelor de tulpină, astfel că în anii care au urmat după aceste doborâturi, apariția focarelor de ipide a fost explozivă și a afectat arboretele sănătoase din suprafețele calamitate. S-au evidențiat unele zone favorabile, cu un potențial ridicat de înmulțire a insectelor. Exemplul tipic îl constituie arboretele din ocoalele silvice lacobeni (Deaca, Argestru), Dorna Candrenilor (Domișoara), Vatra Dornei (Călimani), Broșteni (Pârâul Omului), Moldovița (Argel), Pojorâta (Valea Putnei), Crucea (Bamar) etc. Merită însă menționată și situația întâlnită în bazinul superior al Sucevei, respectiv în raza ocoalelor silvice Falcău și Brodina, în care volu- mul calamitat a fost la fel de mare ca în celelalte bazine, dar focarele de ipide au fost mult mai restrânse datorită faptului că în compoziția arboretelor participarea bradului și fagului este importantă, ceea ce a determinat o creștere consi- derabilă a rezistenței acestora ia înmulțirea insectelor. De precizat că, în același timp cu intensifi- carea exploatării lemnului doborât sau pe picior atacat de ipide, s-a pus accentul pe aplicarea complexului de măsuri de protecție, constând în arbori-cursă, curse feromonale și alte mijloace specifice unei astfel de activități. De subliniat aportul major al curselor cu aripi tip Cluj în atragerea gândacilor Ips typographus, fapt ce a determinat micșorarea numărului de arbori cursă clasici. Pentru capturarea gândacului Pityogenes chalcographus s-a remarcat feromonul Atrachalc, căruia însă nu-i corespunde tipul de cursă care necesită unele adaptări. Așa cum s-a mai arătat, maximul focarelor de ipide s-au înregistrat în 2003, care din 2004 și 2005 s-au diminuat semnificativ, ajungând ca în 2006 să reflecte situația de dinaintea acestei calamități naturale (tabelul 2 și figura 2). Materialul de față a tratat și focarele de ipide din arboretele de molid create în afara arealului de vegetație. Faptul că starea de vegetație s-a înrăutățit la 30-35 ani de la instalarea lor este evidențiată de înroșirea, infestarea și uscarea unora dintre arborii din arboretele respective. O astfel de situație impune revizuirea ciclului lor de producție, lucru sesizat în ultimii ani. Dezvoltarea insectelor a fost determinată în cea mai mare măsură de evoluția elementelor meteorologice (temperatură și precipitații), care de multe ori a provocat întreruperea și întârzierea ciclului lor de dezvoltare. în același timp, dez- voltarea insectelor a fost influențată și de alti- tudinea și expoziția terenului, cât și de data intrării gândacilor. La reușita acțiunii de prevenirea și comba- terea dăunătorilor din zonele de rășinoase afec- tate de doborâturi și rupturi de vânt, a contribuit și faptul că lună de lună colective de specialiști au analizat situația la fața locului cu personalul silvic de la ocoalele respective angrenat în astfel de lucrări, stabilind măsuri concrete de aplicat în perioadele următoare. * In final, se apreciază modul responsabil în care REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 35 s-a acționat, la toate nivelele, de decizie și de execuție, pentru gestionarea strictă a problemelor deosebit de dificile, create de calamitatea natu- rală din primăvara anului 2002, cu impact major asupra ecosistemelor forestiere din zona rășinoaselor. BIBLIOGRAFIE Simionescu. A.. Mihalciuc, V., Lupu, D., Vlăduleasa, A., Badea, O., Fulicea, T„ 2001: Starea de sănătate a pădurilor din România în intervalul 1986-2000. Editura Mușatinii. Suceava, 940 p. Simionescu. A.. Mihalache, Gh., Mihalciuc, V., Ciornei, C.. Chira, D., Olenici, N., Lupu, D., Nețoiu, C., Vlăduleasa, A., lliescu, M., Vișoiu. D.. Chira. F., Rang, C.< Tăut, I.. Mihai, D., 2000: Protecția pădurilor. Editura Mușatinii, Suceava. 883 p Dr. ing. Adam SIMIONESCU, Str. Averescu nr. 12, Bl. 80A, Sc. B, Ap. 105 București Ing. Dumitru VLĂDESCU R.N.P.- Romsilva; E-mail: paza@rostlva.ro B-dul. Magheru 31, sector 1 Dr. ing. Vasile MIHALCIUC, Dr. ing. Nicolai OLENICI E-mail: olenici.nicolae@icassv.ro Dr. ing. Dănuț CHIRA, LC.A.S Bucure;ti Ing. Antonică NEGURĂ Ocolul privat Silva Bucovina - Suceava Ing. Ștefan FILIP Ing. Cezar TULBURE Ing. Rotariu CRISTIAN Direcția Silvică Suceava Dr. ing. Daniela LUPĂȘTEAN Facultatea de Silvicultură Suceava The health state of coniferous stands in the Suceava County 5 years after the natural calamity of March 2002 Abstract The storm. that struck the northem part of Eastem Carpathians in Romanța on the 6-7th of March 2002, caused heavy damages in the coniferous forests of this region, summing a volume of 7.594 million cu.m spread over an area of 534,000 ha. About 6 million cu.m. were thrown or broken in the Suceava County, covering 255.600 ha. The wood harvesting lasted umil the end of 2004 (40-6 % in 2002,39.5 % in 2003 and 19.8 % in 2004) and the bark beetles found very favourable breeding conditions (including weather con- ditions). especîally in 2002 and 2003. The most important species were Ips typographus. Pityogenes chalcographus and Ips amitinus. but Polygraphus polygraphus. Hylurgops glabratus. Hylurgops palliatus, Orthotomicus sp. and other species were present too. During the first season after the windthrow, the insects infested about 26.8 % of damaged trees (mainly the broken ones), while in 2003 only 20.8 % (the trees only partly up-rooted and representing a favourable breeding substrate). Because the inițial population was quite high in the region and the population increase was explosive in 2002, more than 259,000 standing trees were colonized by insects in 2003. The quick human intervention with protection means caused an obvious back stroke of beetle populations and the number of standing trees killed by insects decreased to about 165,000 in 2004. The decreasing trend persisted in 2005 and 2006, when the weather conditions were adverse especially during the flight period (2005), but also during the development of new gcneration (2006). Consequently, the number of standing trees killed by insects in 2006 was similar with that reported in 2002. Trap trees, pheromone traps and harvesting of infested standing trees when insects were still under the bark were the main protection means used during this period in order to control the beetle populations. Trap trees treated with insecticides and baited with pheromone as well as the treatment of trees already colonized by insects have been employed too. The "wing traps” (having the same design as Intercept Panel Traps). used on a large scale in Romania for the first time. caught very high numbers of Ips typographus insects, but were less effective in the case of Pityogenes chalcographus probably because of the roughness of plastic material. Keywords: bark beetles, coniferous stands, health state, Suceava County, windthrow. 36 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Puncte de vedere Câteva considerații asupra primelor instrucțiuni pentru aplicarea trata- mentelor la împlinirea a patru decenii de la elaborarea lor Radu DISSESCU Schimbarea radicală a regimului de proprietate asupra pădurilor României și implicit a condițiilor de organizare a gospodăriei silvice a atras atenția după 1989, asupra alegerii și aplicării celor mai corespunzătoare tratamente. Așa se explică de ce în 1995 dr. doc. V. Giurgiu împreună cu dr. S. Radu și ing. Gh. Popescu au publicat într-o cuprinzătoare sinteză (în volumul: „Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României", p. 163 - 183) evoluția și rezultatele metodelor de regenerare a arboretelor, aplicate începând cu primele forme de administrație silvică în Principatele Române din 1860, iar dr. N. Pătrășcoiu a prezentat cinci ani mai târziu, la o adunare festivă a Asociației pensiona- rilor silvici din România (A.P.S.R.), concepțiile și tendințele aplicării tratamentelor în țara noastră în perioada 1948 - 2000. Ambele sinteze, ca și altele pe care nu le mai menționăm, deosebit de valoroase, se încheie firește cu propuneri concrete pentru accentuarea demersurilor vizând asigurarea rege- nerării arboretelor în cele mai bune condiții ecolo- gice și economice. întrucât de la prima sinteză menționată și până azi a trecut mai bine de un deceniu, iar Secția de Silvicultură din A.S.A.S. a organizat în ultimii ani trei sesiuni științifice cu deplasări și discuții pe teren în legătură cu aplicarea tratamentelor în făgete și gorunete (Ocolul silvic Mihăești, în iulie 2004), în amestecurile de fag cu rășinoase (Ocolul silvic Săcele, în iulie 2005) și în molidișuri (Ocolul silvic Breaza și Pojorâta în iulie 2006), considerăm opor- tun a evidenția, fie chiar și în mod succint, caracte- risticile primelor instrucțiuni privind aplicarea trata- mentelor, elaborate și puse la dispoziția gospodăriei silvice în anul 1966 și revizuite în 1988 și 2000. Desigur, după actul etatizării pădurilor, din 1948, și declanșarea marilor campanii de amenajare a pădurilor s-a pus în mod stringent problema aplicării celor mai adecvate tratamente în raport cu condițiile de vegetație existente, cu posibilitățile de realizare și nu în ultimul rând, cu țelurile de REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 gospodărie propuse. Independent de conținutul noțiunii de tratament, insuficiența indicațiilor date în primele instrucțiuni de amenajare a pădurilor, din 1948 - 1953 și mai ales din așa numitele „Reguli privind tăierile princi- pale în pădurile R. P. R.”, difuzate prin ordinul M.A.S. nr. 6140 din 11 septembrie 1954 sub semnă- tura ministrului Agriculturii și Silviculturii - C. I. Popescu - au determinat Consiliul tehnico - științi- fic al ministerului să ceară încă din 1962, Direcției fond forestier să întocmească instrucțiuni speciale privind aplicarea tratamentelor. Elaborate de dr. ing. F. Carcea, instrucțiunile respective, de la a căror apariție s-au împlinit recent patru decenii, au fost publicate de către Centrul de Documentare Tehnică pentru economia forestieră, la elaborarea lor s-a ținut seama de studiile ci cercetările I.C.E.F. (N. Constantinescu, S. Pașcov- schi, M. Badea, Șt. Purcelean ș.a.), de realizările practice ale unităților exterioare, cum și de literatu- ra de specialitate română și străină. Așa cum se arată în prefață, la ameliorarea conținutului lor un aport prețios l-au avut I. Vlad din I.S.P.F. și Cr. Avram din Direcția Tehnică a M.E.F. De asemenea, în diverse etape ale elaborării au fost consultați I. Milescu, Gh. Bumbu, M. Badea, C. Achimescu ș.a., precum și direcțiile interesate din minister, I.N.C.E.F., I.S.P.F., Institutul Politehnic din Brașov și unele direcții regionale de economie forestieră. Instrucțiunile, de la a căror aparție s-au împlinit recent patru decenii, erau alcătuite din patru capitole și anume: capitolul I cuprindea descrierea succintă a principalelor tratamente și tehnica aplicării lor în condițiile pădurilor din țara noastră; capitolul II dădea indicații în legătură cu alegerea tratamentelor; capitolul III facea la rândul său precizări asupra lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale, iar capitolul IV cuprindea câteva dispoziții și reco- mandări esențiale de ordin general. în această formă, instrucțiunile aduceau îmbunătățiri substanțiale așa numitelor „reguli de 37 tăieri” din 1956, atât în ce privește numărul trata- mentelor adoptate, cât și detaliile tehnice de aplicare în raport cu principalele formații forestiere și funcții de protecție și producție. Este totuși de menționat că, redactate după apariția HCM nr. 114/1954, sus amintitele „reguli de tăieri” țineau și ele seama de restricțiile impuse de această lege, prezentată chiar în capitolul 1 al lucrării. Ba chiar la punctul 2 al primului capitol făceau afirmația radicală că tăierile principale din pădurile grupei I au drept scop regenerarea, refa- cerea și ameliorarea arboretelor, iar nu recoltarea materialului lemnos ... „Ele nici nu se vor efectua în pădurile a căror structură și consistență le asigură buna îndeplinire a funcțiilor de protecție”. De asemenea se stipula că ... „prin tăierile din pădurile grupei l-a nu se urmărește recoltarea creșterii anuale”. La zece ani după apariția „regulilor de tăieri” ati- tudinea ministerului de resort față de modul de gospodărire a pădurilor din grupa l-a, suferise însă schimbări esențiale. Această atitudine este reflectată pregnant în instrucțiunile pentru amenajarea pădurilor din 1959, care în capitolul „Directive ge- nerale pentru organizarea producției forestiere” pre- cizează că „recoltarea de masă lemnoasă din pădurile din grupa I este obligatorie. Ea rezultă din însăși realizarea țelului de producție”. Referitor la tratamente, aceleași instrucțiuni prevedeau ca șleau- rilor, precum și tuturor arboretelor de foioase și rășinoase din grupa 1 să li se prescrie tratamentul tăierilor progresive „cu excepția acelora ale căror funcțiuni de protecție se pot realiza mai bine prin aplicarea altor tratamente”. Din rândul acestora din urmă, în cazul codrului, instrucțiunile menționau tăierile grădinărite, iar pentru molidișuri, tăierile rase care să nu depășească 5 ha și - fără a se menționa grupa funcțională - tăierile în benzi sau în margine de masiv. în ceea ce privește crângul, se aprecia că acesta poate îndeplini „toate funcțiile ce revin pădurilor din grupa I”. Prin această dispoziție, tranșant diferită de aceea din „regulile de tăieri” din 1956, se considera deci oportună și aplicarea în pădurile grupei l-a de protecție deosebită a unor tratamente corespunzătoare funcțiilor atribuite, dar fără descrierea lor și a tehnicii de aplicare, meritul pentru înlăturarea acestei lacune revine astfel, odată cu stabilirea modalităților de alegere a diverselor tratamente, indtrucțiunilor din 1966 pentru aplicarea tratamentelor. în ce privește descrierea principalelor tratamente și a tehnicii lor de aplicare, trebuie remarcat că ea începe în capitolul 1 al instrucțiunilor cu „tratamen- tul tăierilor rase”, spre deosebire de „regulile de tăieri” anterioare și de edițiile din 1986, 1988 și 2000, care abordează mai întâi tăierile grădinărite, lăsând la urmă tăierile rase. Deși prin această ordine de expunere cineva ar crede că se subliniază impor- tanța acordată în țara noastră tratamentelor mai extensive față de cele intensive, ea nu are decât o valoare didactică - de Ia simplu la complex. Instrucțiunile din 1966 recomandă tăierile rase în trei variante: tăieri rase în parchete mari, tăieri rase în parchete mici și tăieri rase în benzi. în prima vari- antă, suprafața maximă admisă era redusă de la 30 ha cât prevedeau instrucțiunile pentru amenajarea pădurilor din 1953 (cap. XVI, § 80) sau 25 ha cât stipulau „regulile de tăieri” din 1956 (cap. 4, pag. 42), la 20 ha (cap. 1, 1101). Alăturarea anuală a acestor parchete în pădurile din grupa a Il-a și mo- dificarea decalajului lucrărilor de împădurire a par- chetelor alăturate - de 5 ani cât prevedeau „regulile de tăieri” (cap. 4, 42) și de 3 - 5 ani indicat în instrucțiunile de amenajare din 1953 (cap. XVI, 80 d) — deși destul de riscantă era însă însoțită de luarea măsurilor de prevenire a eventualelor atacuri de Hylobius. Spre deosebire de prevederile anterioare, instrucțiunile pentru aplicarea tratamentelor cer totuși ca tăierile rase în molidișuri să fie practicate - indiferent de mărirea parchetului - numai în arboretele în care proporția speciei depășește 80%, ceeace reduce în mod remarcabil aria de aplicare a tratamentului. Dezvoltarea în aceleași instrucțiuni a variantei tăierilor rase în parchete mici - de maximum 5 ha pentru grupa I și 10 ha pentru grupa a Il-a funcțio- nală - deși fusese recomandată și prin instrucțiunile de amenajare din 1959 fără a cuprinde și descrierea ei, a fost salutară deoarece nu numai că o prezenta mai larg și mai bine documentat, dar o și actualiza printr-o lucrare specială privind tratamentele. în sfârșit, asupra variantei tăierilor rase în benzi - menționată și ea în instrucțiunile de amenajare din 1953 și 1959, precum și în „regulile de tăieri” din 1956, dar fără descrierea corespunzătoare, instrucți- unile privind aplicarea tratamentelor (din 1966) 38 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 oferă o serie de bine venite precizări în legătură cu mărimea, modul de amplasare și succesiunea așezării lor în spațiul unității de producție, cu subli- nierea precauțiunilor de luat împotriva doborâturilor de vânt și a exercitării în bune condițiuni a funcțiu- nilor de protecție. Realizarea parchetelor sub formă de fâșii înguste (de 30-40 m) la adăpostul lateral al arboretului vecin bătrân și înaintarea corelată cu periodicitatea fructificației este desigur benefică regenerării naturale a molidișurilor mai ales atunci când este aplicată în succesiuni lungi, așa cum prevedeau instrucțiunile analizate. Varianta tăierilor rase în benzi - fie alăturate, fie alterne (în culise) - era recomandată și în cazul unor lucrări de refacere a arboretelor slab productive, atunci când se impunea menținerea unei părți din arboret pentru a oferi adăpost culturilor instalate sau pentru a prote- ja solul împotriva eroziunii și degradării. în legătură cu tratamentul tăierilor rase este de precizat că în ediția din 1988 a instrucțiunilor, inti- tulată „Norme tehnice pentru alegerea și aplicarea tratamentelor” și coordonată de dr. F. Carcea și prof. dr. doc. V. Giurgiu (conform indicației bibliografice din ediția anului 2000), varianta tăierilor rase pe parchete mari a fost abolită, iar în aceea a tăierilor rase pe parchete mici suprafața maximă a fost redusă la trei hectare, cu excepția plantațiilor de plopi euroamericani și de salcie selecționată din grupa a Il-a funcțională, în care ea poate fi totuși de cinci hectare. în continuare, instrucțiunile pentru aplicarea tratamentelor (1966) decsriau în mod detaliat folosirea tratamentului tăierilor succesive în regenerarea brădetelor, brădeto-făgetelor și altor amestecuri de rășinoase cu fag și mai ales a făgetelor. în capitolele 2 și 4, ele sunt încă reco- mandate și pentru goruneto - făgete, șleauri și pinete de productivitate inferioară din pădurile gru- pei a Il-a, cu intervale de timp mai reduse între tăieri, precum și în cazul unor lucrări de substituire. Capacitate susținută de regenerare naturală a acestor formații a fost de multă vreme constatată de silvicultorii noștri și de aceea chiar agreată pentru obținerea ei printr-un număr redus de intervenții. Cum însă nu totdeauna s-a ținut seama de condițiile ecologice specifice, s-au produs destul de frecvent abuzuri și eșecuri, care în necunoștință de cauză au fost nu odată, atribuite tratamentului în sine. De aceea precizările și prescripțiile făcute cu deosebită prudență de instrucțiunile menționate și bazate pe experiența și cercetările unor prestigioși specialiști, au fost destinate evitării altor greșeli și obținerii unor cât mai favorabile rezultate. Dintre ele sunt de reținut prevederile privind începerea și intensitatea tăierilor de însămânțate, stabilirea numărului de tăieri și a proporției extragerilor îh raport cu compoziția arboretului, țelul de regene- rare, anii de fructificație și calitatea arborilor. Importante au fost de asemenea, măsurile privind limitarea suprafețelor parcurse cu tăieri (4.4 - 4.5) în vederea conducerii corespunzătoare a procesului de regenerare; dintre acestea făceau parte mai întâi condițiile referitoare la diferența dintre volumul arboretelor parcurse cu tăieri de regenerare și volu- mul de recoltat la prima intervenție, iar apoi condiți- ile privind proporția speciilor de viitor în compo- ziția regenerării naturale. Aceste prevederi, cu evi- dente efecte benefice asupra regenerării, au fost extinse de altfel și asupra aplicării celorlalte trata- mente cu tăieri localizate și regenerare sub adăpost. Ceea ce credem iarăși că trebuie subliniat este preocuparea arătată în cap. 1.1.2.2. al instrucțiunilor din 1966 în legătură cu conducerea procesului de regenerare în unitățile de producție cu suprafețe mari de arborete parcurse anterior cu una sau mai multe tăieri de regenerare, ea pune în evidență abuzurile făcute cu ocazia unor impuse și devasta- toare depășiri de posibilitate. Prin aceste nefericite acțiuni, extragerea inițială în proporție de peste 50% a volumului pe picior, sau executarea unor tăieri de dezvoltare forte a contribuit frecvent la cărpinizarea arboretelor din zona amestecurilor de fag cu gorun, la reducerea drastică a proporției speciilor de bază și la crearea impresiei de aplicare a unor așa numite „tăieri quasi - rase”. Fără a ne opri asupra măsurilor propuse pentru conducerea regenerării în asemenea cazuri, remarcăm că dintre ele face parte și ideea unor eventuale „compensări” de posibilitate între diverse unități de producție, riscante și susceptibile de interpretări necorespunzătoare, dat fiind neuti- lizarea explicită a termenului amenajistic de „pre- comptare”. în cazul în care tăierile succesive sunt executate sub formă de benzi înguste în marginea masivului păduros, instrucțiunile din 1966 le descriu cu toate detaliile necesare - ca tratament al „tăierilor succe- REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 39 sive în margine dc masiv” - justificate de existența pericolului doborâturilor de vânt. Fără indicații asupra modului de aplicare, acest tratament fusese recomandat și de instrucțiunile pentru amenajarea pădurilor din 1953, cu deosebire la pădurile de molid din bazinele de interes hidrotehnic, încadrate în grupa a Il-a funcțională și situate pe terenuri cu pante de 15 — 45°. Datorită dificultăților de organi- zare a unor succesiuni de tăieri în raport cu necesi- tatea apărării împotriva vântului, instrucțiunile pen- tru aplicarea tratamentelor (din 1966) le restrângeau numai la pădurilor din grupa l-a funcțională, unde prin renunțarea îa continuitatea recoltărilor devine folosibilă „organizarea de succesiuni mai lungi, care să evite deschiderea excesivă a pădurii”. Un tratament mai intensiv, indicat pentru arboretele formațiilor de molideto — brădete, molideto — făgete, amestecuri de rășinoase cu fag, fageto — gorunete, stejărete, șleauri, precum și pen- tru alte arborete de amestec încadrate în grupa I a pădurilor de protecție deosebită, sau arboretelor din grupa a Il-a în care se urmărește favorizarea instalării speciilor de lumină în condiții mai grele de regenerare, este „tratamentul tăierilor progresive”, sau așa cum corect a fost denumit în instrucțiunile din 1966, „tratamentul tăierilor în ochiuri”. Spre deosebire de tratamentul tăierilor succesive, în cazul tăierilor în ochiuri, diversele intervenții din arboret nu mai au în mod predominant caracterul unui anumit gen de tăieri (de însămânțare, de dez- voltare etc.), ci în mod localizat, corespunzător fiecărui nucleu (ochi) de regenerare, întreaga gamă de tăieri de regenerare. Pentru înlăturarea posi- bilelor confuzii practice, instrucțiunile din 1966 descriu în detaliu tratamentul și tehnica aplicării lui, arătând cum se stabilește numărul de ochiuri, mărimea lor inițială, perioadele de îndesire și de lăr- gire a ochiurilor, dar și momentul racordării lor, care semnifică încheierea procesului și perioadei dc regenerare a întregului arboret. Instrucțiunile făceau de asemenea, fără o precizare expresă, diferența între perioada generală de regenerare și perioada specială, aceasta din urmă fiind redată pentru fag, brad, molid, gorun, cer, gâmiță, stejar, pin și larice în 4.7 și reluată în edițiile ulterioare. Precizând că intervalele de timp stabilite trebuie respectate în mod obligatoriu pentru fiecare punct de regenerare în parte, instrucțiunile menționau că 40 raportată la întregul arboret, perioada de regenerare (generală) este mai lungă și diferită de la arboret la arboret. Fără a i se preciza durata, era evident că potrivit metodei de amenajare aplicată în etapa respectivă, ea nu putea depăși numărul de ani cores- punzător unei clase normale de vârstă. Pentru arboretele din grupa l-a funcțională, instrucțiunile din 1966 făceau însă o excepție remarcabilă, pre- cizând că în cazul lor trebuie să se adopte perioade mai lungi, îndepărtarea arboretului bătrân facându- se treptat și pe măsură ce semințișurile instalate devin apte a prelua funcțiunile de protecție cores- punzătoare. Ținând seama de recomandările edițiilor din 1953 și 1959 ale instrucțiunilor pentru amenajarea pădurilor și ale „regulilor de tăieri” din 1956, instrucțiunile din 1966 accentuează tehnica trata- mentului tăierilor în ochiuri în funcție de exigențele ecologice ale speciilor, de condițiile staționale și mai ales de rolul funcțional al arboretelor, atrăgând atenția asupra modului de amplasare a ochiurilor, a intensității tăierilor și în special a compoziției de regenerare în pădurile din grupa I cu rol deosebit de agrement (cap. 1.1.3.1.). Pe baza literaturii străine de specialitate și a cercetărilor în materie ale institutului de profil (I.N.C.E.F.) instrucțiunile din 1966 au introdus pen- tru prima dată în practica silvică românească, „trata- mentul tăierilor combinate” (succesive și în ochi- uri). Justificarea adoptării lor consta în flexibilitatea conducerii regenerărilor în deosebi în cazul arboretelor de amestec și favorizarea sau introdu- cerea speciilor mai productive și mai valoroase. Faptul că nu toți agenții silvici au înțeles acest lucru, sau că impunerea unor mari depășiri de posibilitate îi obliga la forțarea recoltărilor de produse princi- pale a dovedit totuși că „tratamentul tăierilor com- binate" (succesive și progresive) nu dispunea de o fundamentare teoretică și metodologică satisfăcă- toare, iar așa cum a fost adoptat și aplicat nu a ofe- rit suficiente motive de înlocuire a tăierilor progre- sive, care potrivit opiniei multor specialiști se pretează mult mai bine la neuniformitățile staționale și de vegetație. De aceea, susmenționatul tratament al tăierilor combinate a și fost abolit în următoarele ediții ale instrucțiunilor. Pornind de la amplificarea continuă a suprafeței pădurilor cu diferite funcții de protecție și de la REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 necesitatea aplicării unor tratamente tot mai inten- sive, instrucțiunile din 1966 au acordat o atenție specială și tratamentelor tăierilor grădinărite, quasi - grădinărite și de transformare de la codrul regulat la codrul grădinărit. Propus în toate edițiile anterioare ale instrucțiu- nilor pentru amenajarea pădurilor - începând din 1948 (cap. 15, pag. 102), 1953 (cap. 16, pag. 79) și 1959 (cap. 5.2) codrul grădinărit era prevăzut și în „regulile de tăieri” din 1956 (cap. 2a, b și 5a) fie în forma tipică, pe întreaga suprafață a unității de pro- ducție, fie pe un număr de 5 - 10 cupoane. Deși la finele secolului XIX tratamentul fusese aspru criticat datorită aplicării concentrate și rezul- tatelor dezastruoase, experimentarea sa a fost relu- ată în 1930 de prof. P. Antonescu în Ocolul silvic Sinaia și după etatizarea pădurilor din 1948, de ing. I. Nițescu în Ocolul silvic Teleajen și de ing. F. Carcea în Ocolul silvic Văliug. De data aceasta suc- cesul unor extracții grădinărite judicioase și ce- rințele gospodăririi intensive a pădurilor cu funcții de protecție a determinat adoptarea sa oficială și descrierea detaliată a tehnicii de aplicare, în instrucțiunile menționate și mai ales în acelea de care ne ocupăm, referitoare exclusiv la tratamente. Fără a insista asupra condițiilor staționale necesare (limita de înclinare a terenului, profunzimea solului și bonitatea) de accesibilitate și de pregătirea per- sonalului tehnic, instrucțiunile nominalizează for- mațiile indicate aplicării tratamentului, particula- ritățile impuse de exercitarea funcțiunilor de pro- tecție și producție, dar și distribuția specifică, dimensională și după vârstă, a arborilor din cuprin- sul arboretelor. Pentru realizarea compoziției - țel și ajutorarea regenerării naturale în cazurile critice, instrucțiunile din 1966 sugerează și ele, ca și ediția din 1959 a instrucțiunilor pentru amenajarea pădurilor, lucrări de completare artificială. De asemenea, subliniază și necesitatea diferențierii modului de extragere a arborilor în raport cu starea lor de sănătate și de calitate, cu proporționarea amestecului de specii și temperamentul acestora, ca și de rolul lor în exercitarea funcțiilor atribuite. în ce privește așa numita „transformare spre grădinărit” studiată în diferite etape prin cercetările Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, ea se referă practic la aplicarea tratamentului de codru grădinărit unor arborete cu structuri mai mult sau mai puțin regulate. Fără ca prin tehnica de aplicare să fie schimbat esențial caracterul tratamentului, obținerea „structurii grădinărite” corespunzătoare țelurilor de gospodărire fixate - așa cum bine se pre- cizează în instrucțiunile din 1966 - operațiunea durează firește ceva mai mult decât în cazul unei structuri naturale comparabile celei grădinărite. Ceea ce instrucțiunile analizate aduc de aseme- nea nou pentru practica metodelor de regenerare sunt indicațiile date în legătură cu introducerea „tratamentului tăierilor jardinatorii” (sau quasi - grădinărite). Asemănându-1 cu tratamentul tăierilor în ochiuri, aceste instrucțiuni pun accentul pe lăr- girea treptată a unui număr mai mic de ochiuri, ast- fel încât durata regenerării integrale a arboretului să fie de 40 - 50 de ani, iar mărimea unei suprafețe periodice să fie de 1/3 - 1/2 din întinderea unității respective de producție. în cazul arboretelor de amestec cu specii de diferite temperamente, această modalitate de intervenție este asociată oarecum imprudent, cu unele tăieri cu caracter succesiv (cap. 1.1.7, al. 4) riscându-se astfel transformarea lor într- un gen de tăieri combinate. Recomandat îndeosebi pădurilor din grupa I de funcții de interes social, antierozional și hidrotehnic, tratamentul a fost menținut și în edițiile următoare ale instrucțiunilor (Normele tehnice din artii 1988 și 2000). în acest ediții perioada generală de regene- rare este însă mărită la 40 - 60 de ani, numărul tăie- rilor din perioada specială de regenerare fiind de 2 - 3, iar numărul total de intervenții în perioada gene- rală de regenerare oscilând între 5 și 8 (ed. 1988, 1.1.2). Instrucțiunile din 1966 sugerează însă pentru prima oară practicii silvice posibilitatea aplicării tăierilor jardinatorii ca etapă intermediară în trans- formarea spre grădinărit a unor arborete echiene precum și pentru înlesnirea introducerii pe cale arti- ficială a unor specii de amestec cu exigențe sporite pentru lumină și căldură (rășinoase, exotice orna- mentale etc.), idee reluată și de ediția din 1988. Preocupându-se în final și de tratamentele apli- cabile regimului de crâng, instrucțiunile din 1966 descriu două situații distincte: tratamentul crângului simplu cu cele trei variante ale sale (cu tăieri de jos, în căzănire și în scaun) și tratamentul crângului grădinărit. Dacă acesta din urmă înlocuia prin instrucțiunile pentru amenajarea pădurilor din 1953 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 41 și 1959 tratamentul „crângului cu rezerve”, acum el era indicat numai unor păduri de interes local și de mică întindere; în paralel tratamentul crângului sim- plu rămâne destinat în exclusivitate arboretelor alcă- tuite din specii care se regenerează mai ușor prin lăstari sau drajoni, precum salcâmul, sălciile sau aninul, ori în cazul fondurilor speciale de vânătoare pentru fazani și în unele arborete de cvercinee (cu aprobarea Ministerului Silviculturii). Recoltarea materialului lemnos era admisă prin tăieri unice pe parchete cu suprafețe până la 20 ha în pădurile din grupa a Il-a și până la 5 ha sau în benzi (succesive sau alterne în raport cu țelurile de pro- tecție) în pădurile din grupa I. Deoarece până în 1948, regimul crângului se aplica destul de frecvent în pădurile particulare ori ale persoanelor juridice, alcătuite din cvercinee, făgete și amestecuri de fag cu gorun, ajunse de cele mai multe ori în pronunțate stări de degradare, instrucțiunile din 1966 se ocupau - după modelul instrucțiunilor pentru amenajarea pădurilor - și de conversiunea lor la codrul regulat. Aceasta se refer- ea în 1953 la „conversiunea prin îmbătrânire” - cu sau fără perioadă de așteptare — și la „conversiunea treptată” (cap. XXII, 1.1.1.), în timp ce ediția lor din 1959 viza pe lângă „conversiunea prin îmbătrânire”, o conversiune prin refacere (substi- tuire), o conversiune mixtă și o conversiune Ia codrul grădinărit (cap. 5.4.7.), preluate în 1966 și de instrucțiunile pentru aplicarea tratamentelor (cap. 1.31), ca și de ediția lor din 1988. Politica dusă, de substituire a arboretelor degra- date și slab productive a forțat însă într-o mare măsură extinderea metodelor de conversiune prin refacere în vederea atingerii cât mai grabnice a țelurilor de gospodărire adoptate și așa cum s-a cerut tot mai intens, „a reconstrucției ecologice a pădurilor”. Desființarea rapidă a multor arborete degradate nu s-a datorat deci în nici un caz metode- lor propuse de instrucțiunile pentru aplicarea trata- mentelor. Un capitol deosebit de important al acestor instrucțiuni a fost apoi acela al „Alegerii trata- mentelor”, urmat de unul mai condensat referitor la ,Ajutorarea regenerării naturale” și în final, de un capitol cu „Dispoziții și recomandări de ordin ge- neral”. De fapt, obiectul celui de al doilea capitol a intrat chiar în titulatura ediției din 1988 a instrucțiu- nilor, devenite de atunci „Norme tehnice”. Re- prezentând o preocupare de bază a instrucțiunilor, capitolul respectiv perfecționa recomandarea tabelară din „Regulile de tăieri” (1956) promovând difer- ențierea tratamentelor pe principalele 12 formațiuni forestiere, pe grupe, pe unele zone și chiar categorii funcționale de păduri și pe clase de productivitate. Datorită acestei suficient de amănunțite dis- tribuții a tratamentelor pe diferite condiții funcționale și ecologice, la care s-au adăugat unele oportune indicații silviculturale, instrucțiunile ela- borate în 1966 și perfecționate în edițiile următoare sub forma de „Nonne tehnice pentru alegerea și aplicarea tratamentelor" au reprezentat un important pas înainte în domeniul metodelor de regenerare a pădurilor și evident, un îndemn pentru dezvoltarea în continuare a unei gospodăriri raționale și dura- bile. Păstrând practic timp de mai multe decenii și o aceeași coordonare, instrucțiunile analizate au menținut și o pronunțată continuitate, influențând pozitiv practica amenajării pădurilor și a aplicării tratamentelor. Ele au asigurat de asemenea o neîn- treruptă concordanță între concepțiile silvo-tehnice promovate în practică și conținutul manualelor de profil (Florescu, 1991,2004; Nicolescu, 2003), fapt ce a permis și o bună pregătire a specialiștilor în aplicarea cu consecvență a tratamentelor. Instrucțiunile din 1966 pentru alegerea și aplicarea tratamentelor rămân astfel o memorabilă realizare a tehnicii silvice românești. BIBLIOGRAFIE Florescu, I., I., 1991: Tratamente silviculturale, Ed. Ceres, București. Florescu, I., I.,2004; Silvicultura. Ed. V. Goldiș. Arad, 280 pag. Giurgiu, V., 2004: Gestionarea durabilă a pădurilor României, Ed. Academiei Române, București, 320 pag. Giurgiu, V., Radu, S., Popescu, Gh., 1995: Regenerarea arboretelor: regenerarea naturală, regenerarea artificială. în Protejare și dezvoltarea durabilă a pădurilor României, Ed. Arta grafică, București, p. 163 - 183. N i c o 1 e s c u, N., V., 2003: Silvicutură, Silvotehnică, Ed. Universității Brașov, 103 pag. Pătrășcoiu, N., 2000: Concepțiile fi tendințele aplicării tratamentelor în țara noastră în perioada 1948 - 2000. Comunicare la A.P.S.R., București, 6 pag. Vlad, I., Constantinescu, I., Purcelean, Șt., 42 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Badea, M., 1983: Concepții și orientări în domeniul rege- nerării naturale a pădurilor din România. în: Dezvoltarea cercetării științifice din silvicultură, TCAS seria II - București, p. 69 - 77. Vlad, I., Giurgiu, V., 1986: Pădurile naturale după un secol de gospodărire: învățăminte și prognoze. în: Pădurile noatre: ieri, astăzi, mâine. ICAS, București, p. 127 - 137 *** 1954 Reguli privind tăierile principale în pădurile R.P.R, ord. MAS nr. 6140, 28 pag. *** 1966 Instrucțiuni privind aplicarea tratamentelor MEF, Ed. CDTEF, București, 38 pag. *** 1986, 1988 Norme tehnice privind alegerea și apli- carea tratamentelor, MS., București, 85 pag. Dr. ing. Radu DISSESCU Some considerations regarding the first Romanian guidelines on Silvicultural systems four decades after their release Abstract The paper comments the contents of the first Romanian guidelines (released in 1966) for the application of silvicultural systems depending on the protection or production functions of stands in the main twelve forest formations and their productivițy classes. The paper emphasizes the positive aspects of these guidelines compared to the previous "instructions" and the needs of practicai silviculture. It also emphasizes some deficiencies of the same guidelines which have been amendcd in the following guidelines released in 1986 and 1988. Finally the paper outlines the important effects of the guidelines on the regeneration and logging of forests as well as on rațional and sustainable forest management. Keywords: silvicultural systems, guidelines for the application of silvicultural systems. REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 43 (fij Husqvarna DOBOARĂ PRETURILE! 9 PÂNĂ LA 25% REDUCERE REDUCERI PÂNĂ LA 38% PENTRU PRODUSELE CU TAXE VAMALE DIMINUATE Husqvarna Pădure & Grădină SRL Șos Odăi 33- 37, Sector 1,013601, București Tel: 021-352 18 01; Fax: 021-352 18 00 office@husqvarna.ro; www.husqvarna. ro Great experience 44 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Dezbateri Codul silvic și gestionarea durabilă a pădurilor înainte de a răspunde solicitării de a prezenta .propuneri pentru a îmbunătăți legislația silvică” și pentru ,peformularea unei noi politici în domeniul silviculturii”, solicitare lansată prin „Revista pădurilor' (nr. 3/2007, pag. 30), considerăm util un scurt comentariu retrologic referitor la legătura din- tre legile silvice adoptate până în prezent și starea pădurilor, știind că aflarea și interpretarea științifică a trecutului pot deschide căi pentru gestionarea prezentului șî proiectarea viitorului. Apariția unor legi forestiere, cum sunt codurile silvice, au reprezentat evenimente de referință în evoluția silviculturii oricărei țări care a adoptat și aplicat politici forestiere raționale în privința con- servării și gestionării pădurilor. Pe această cale în Franța în ultimii 160 de ani suprafața pădurilor s-a dublat, ca și în Ungaria însă numai în 60 de ani; alte țări cu condiții naturale relativ apropiate cu cele ale României au reușit să-și mențină procentul de împă- durire la cote înalte (Slovenia 57%, Austria 47%, Slovacia 41% ș.a.), ceea ce le-a asigurat un echilibru natural și social satisfăcător în spațiul lor geografic. Dimpotrivă, în România, de la apariția în 1843 a „Legii pentru ocrotirea pădurilor mănăstirești și altele ” - care constituie un început de cod silvic.— până în prezent circa o treime din pădurile țării au fost demolate, iar structura, sănătatea și potențialul ecoprotectiv și productiv al celor rămase au fost afectate drastic. A fost astfel dereglat puternic și echilibrul natural din spațiul nostru geografic. Acest incredibil declin s-a produs în primul rând ca urmare a carențelor, ineficienței și modului defectuos de aplicare a legilor silvice adoptate în intervalul de timp luat în considerare. Ne referim la codurile silvice din anii 1881, 1910, 1962 și 1996, dar și la alte legi care au avut legătură cu pădurile, cum au fost cele de reformă agrară din anii 1991, 2000 și 2005, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, legi contradictorii și confuze, elaborate cu prea puțin discernământ. Pe aceste căi legale, în ultimii 160 de ani au fost defrișate peste trei milioane de hectare, procentul de împădurire scăzând la circa 26%, față de nivelul optim de 40-45%. Așadar, în România există un considerabil decalaj între procentul optim de împă- durire, pe de o parte, și gradul efectiv de împădurire a țării, pe de alta, decalaj care nesoluționat este în măsură să afecteze siguranța națională. Doar două legi au restricționat ferm despă- durirea: Legea nr. 204 din 1947 și Legea nr. 2 din 1987, legi care la foarte scurt timp după adoptare au fost abrogate. La originea dramei pădurii românești stă necunoașterea și/sau marginalizarea de către politi- cieni și legiuitori a unor particularități ale mediului natural și social din spațiul nostru geografic. în primul rând menționăm supersensibilitatea cadrului natural al României la hazardele naturale climatice (cum au fost secetele cumplite din secolul trecut, dar și cele din 2007), hidrologice (manifes- tate prin inundațiile catastrofale din anii 1970, 1975 și 2006) și geomorfologice (reprezentate, de exem- plu, prin amplele eroziuni și alunecări de teren care au umplut țara cu terenuri degradate), hazarde care au produs pagube materiale și pierderi de vieți omenești cu atât mai mari cu cât s-a restrâns suprafața pădurilor și s-a distrus structura lor natu- rală. în acest cadru, silvicultura românească se desfășoară în condiții de risc. Tot atât de adevărat este și faptul că politicienii și guvernanții și-au adus aminte de binefacerile pădurii doar în timpul dezastrelor menționate mai sus, ca apoi să le treacă în afara priorităților. Retrologia forestieră a mai scos în evidență o legitate statistică uluitoare: valurile de maximă dis- trugere a pădurilor și de destabilizare a mediului se corelează cu evenimentele politice de maximă importanță pentru națiunea română. într-adevăr, cele mai mari defrișări s-au produs după: cucerirea Daciei de către romani; dobândirea independenței economice, respectiv după Pacea de la Adrianopol (1829); Unirea Principatelor Române (1859); Unirea cea Mare (1918); evenimentele politice din 1944 și 1989. Altfel spus, redresarea și revigorarea economică după aceste evenimente s-au produs prin sacrificarea unor suprafețe imense de păduri, legis- lația silvică și agrară fiind copios implicată în acest nedorit proces. O altă particularitate a legislației silvice și agrare românești constă în faptul că la proiectarea și adoptarea ei au avut prioritate interesele de moment ale prezentului, de regulă ale formațiunilor politice aflate la putere, marginalizând până dincolo de limi- REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 45 ta raționalului interesele majore, de perspectivă ale generațiilor viitoare, ale națiunii române. Următoarele exemple sunt pilduitoare în acest sens: a) Legile de reformă agrară din anii 1864 și 1921 au fost astfel concepute, încât au îngăduit și favorizat împroprietărirea țăranilor cu terenuri forestiere (ulterior defrișate și transformate în terenuri degradate pe care le moștenim și în prezent), ceea ce a fost în favoarea marilor proprie- tari susținuți de politicienii aserviți acestora, fapt explicabil dacă avem în vedere că în acele timpuri terenul agricol era cu mult mai valoros decât cel forestier. De atunci au rămas în istoria silviculturii renumitele „islazuri electorale" formate în locul pădurilor demolate, în baza legilor amintite. b) Legea fondului funciar din 1991, consemnată în istorie ca „cea mai slabă construcție juridică de reformă agrară cu consecințele cele mai nefaste asupra spațiului rural, și nu numai, din zona central și est-europeană, fostă comunista" (Otiman, 2007), prin caracterul ei îngust politic, electoral, a făcut primul pas mare pentru fărâmițarea proprietății forestiere, astfel încât numărul proprietarilor de păduri (de câte maximum un hectar) l-a depășit cu mult pe cel din perioada interbelică. între timp, multe dintre aceste păduri au fost defrișate sau mal- tratate. în schimb, interesele politice, de moment, electorale ale partidului de guvernământ, au avut câștig de cauză, dar în detrimentul intereselor ge- nerale ale țării. c) Un „troc politic" incredibil, în dauna bunei administrări a pădurilor, s-a produs la adoptarea Legii nr. 247/2005. După cum se știe, Codul silvic din anul 1962 a legiferat înregimentarea silviculturii în coordonatele economiei de comandă de tip sovietic. Având, toto- dată, slabe restricții silviculturale și ecologice, a oferit multiple posibilități partidului de guvernământ și guvernului să emită hotărâri prin care patrimoniul forestier al țării a fost exploatat (cu depășiri ale posibilității de 2-5 ori), epuizat în resurse lemnoase de mare valoare, pășunat (până la 4 mii. hectare anual), îngustat (cu circa 600 mii ha în perioada comunismului) și destructurat prin tratamente extensive și tehnologii agresive de exploatare a lemnului. în schimb, s-a progresat în domeniile reîmpăduririlor, amenajării pădurilor și cercetării științifice. Aplecându-ne acum asupra Codului silvic din anul 1996, constatăm că legiuitorul a încercat, fără mari șanse de succes, să adapteze silvicultura românească, modelată anterior după preceptele 46 socialismului occidental, la coordonatele economiei de piață. Acest proces s-a dovedit însă mult mai complex, dificil și îndelungat. înainte de adoptare, proiectul acestui act legisla- tiv a fost analizat în Comisia de specialitate a Academiei Române și de organul de conducere al Societății „Progresul silvic”, evidențiindu-se atunci adevărul potrivit căruia „Cu toate îmbunătățirile aduse față de legile anterioare, proiectul noului Cod silvic nu răspunde marilor speranțe pentru prote- jarea și gestionarea durabilă a pădurilor țării, impunăndu-se serioase ameliorări înainte de dez- baterea și adoptarea lui în forul legislativ. El trebuie retras de la Parlament și reanalizat de guvern"*. Adresantul nu a luat în considerare propunerile respective, iar consecințele nu au întârziat să apară. Ne facem însă datoria să precizăm că fără aportul meritoriu al secretarului de stat Marian lanculescu și al consilierului Filimon Carcea, care au participat la dezbaterile din Parlament referitoare la proiectul acestei legi, componenta pozitivă a Codului silvic din 1996 ar fi fost mult mai redusă. (A se vedea ..Revista pădurilor", nr. 2/1996). După cum era de așteptat, această lege atât de mult așteptată, cu toate părțile ei pozitive, din păcate, nu a putut stăvili declinul pădurilor și regresul silvi- culturii începute anterior. Defrișările, fărâmițarea proprietății forestiere, tăierile ilegale și corupția au continuat să submineze silvicultura românească. Totodată, nu s-au înregistrat progrese notabile în direcția sporirii suprafeței fondului forestier și ges- tionării durabile a pădurilor. în schimb au crescut: instabilitatea administrativă a silviculturii, politi- zarea acesteia și implicit gradul de învolburare și dezbinare a comunității silvicultorilor. Pozitiv este faptul că acest ultim Cod silvic a con- solidat poziția Regiei Naționale a Pădurilor ca model de gestionare durabilă a patrimoniului forestier, ea dovedindu-și în ultimii ani utilitatea și pentru viitor. Nu putem lăsa nemenționate principalele carențe ale acestui Cod silvic față de imperativul gestionării durabile a pădurilor pe baze ecologice. Iată câteva exemple (care și în prezent funcționează): - nu s-a găsit soluția optimă pentru ca orice pădure indiferent de mărime și natura proprietății să aparțină administrativ de un ocol silvic, astfel că multe păduri, îndeosebi ale persoanelor fizice, au rămas în afara unui control sever în privința aplicării regimului silvic; - statul nu a fost implicat în subvenționarea * A se vedea „Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României'' (sub redacția V. Giurgiu, 1995), Editura Arta Grafică. București, pp. 332 - 335 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 lucrărilor silvice nerentabile pentru proprietar, dar importante pentru viitorul arboretelor, ceea ce a avut consecințe grave asupra stării multor păduri; - s-a făcut primul pas în direcția demolării sis- temului unitar de amenajare a pădurilor pe unități de producție, admițând elaborarea de amenajamente trupuri de pădure și pe ansamblul localității", pentru pădurile private (Art. 66); - s-a renunțat la criteriile severe referitoare la ocu- parea definitivă a unor terenuri din fondul forestier, ceea ce a încurajat actele de corupție prea bine cunos- cute cu deosebire în zonele de mare interes turistic și în cele din jurul marilor orașe, aplicându-se în acest scop și tehnica „teleportărilor"', - s-a admis pășunatul în pădurile din grupa a Il-a cu unele excepții, perpetuând o practică din secolele trecute, dar interzisă chiar prin codurile silvice din 1881 și 1910; - în locul tratamentelor ecologice „intensive cu regenerare sub adăpostul arborilor", bazate pe „tehnologii cu perioade lungi, precum și cu perioade continue de regenerare" (Legea nr. 2/1987), s-au legiferat doar „tratamente cu inter- venții repetate" (Art. 23). S-au admis, de asemenea, tăieri rase de 3 - 5 ha, renunțându-se chiar și la perioada de alăturare a parchetelor (Art. 23); - s-a continuat să se accepte teza aberantă potri- vit căreia pădurile denumite (impropriu) ,pășuni împădurite" fac parte din categoria „vegetației forestiere situată pe terenuri din afara fondului forestier național", ceea ce a favorizat maltratarea și demolarea multora dintre aceste păduri; - aplicabilitatea conceptului de conservare a biodi- versității a fost limitat doar la câteva acțiuni, margi- nalizându-se sistemul de măsuri necesar acestui scop; - s-a făcut abstracție de necesitatea luării în con- siderare a relației dintre pădure și schimbările cli- matice globale, în ciuda faptului că reprezentanți ai guvernului român au semnat documente inter- naționale în acest sens (Rezoluția H4: Strategii pen- tru un proces de adoptare pe termen lung a pădurilor europene la schimbări climatice, Helsinki, 1993). Alte dispoziții ale Codului silvic din 1996, deși principial sunt binevenite, au rămas neaplicate, cum sunt, de exemplu, cele referitoare la: crearea de perdele forestiere de protecție (Art. 94) (din păcate nici „Legea lanculescu" a perdelelor de protecție din 2002 nu a fost pusă în funcțiune); elaborarea periodică a inventarului fondului forestier (Art. 17); elaborarea și punerea în aplicarea a metodologiei științifice pentru stabilirea contravalorii efectelor funcțiilor de protecție ale pădurilor (Art.13); împă- durirea tuturor terenurilor neregenerate (din culpa proprietarului) de către RNP cu recuperarea ulte- rioară a costurilor (Art. 67); accesibilizarea fondului forestier (Art. 48) etc. Aceste neîmpliniri și multe altele au fost posibile deoarece legea nu a prevăzut mijloacele manageri- ale și financiare necesare și nici sancțiuni în caz de nereal izare, astfel încât o bună parte din dispozițiile Codului silvic din 1996 au rămas „literă moartă", ceea ce nu ar trebui să se mai repete. Desigur, Parlamentul din anul 1996, în compo- nența lui politică de atunci, nu a putut să prevadă nici modificarea radicală a structurii pe proprietăți a pădurilor, nici apropierea aderării țării noastre la Uniunea Europeană. Dimpotrivă, în mediul acade- mic s-a ajuns la concluzia potrivit căreia Codul sil- vic din 1996 ,pu corespunde tuturor performanțelor legislației forestiere europene" (Silvologie, 1997). * Acestea au fost o parte din motivele pentru care comunitatea oamenilor de știință din silvicultură în frunte cu segmentul ei academic s-a pronunțat cons- tant în ultimul deceniu pentru elaborarea și adoptarea grabnică a unui nou Cod silvic funcțional și științific fundamentat, capabil să devină princi- palul vector pentru normalizarea stării pădurilor și potențarea progresului în silvicultură, De-abia la începutul anului 2005 ministrul (silvicultor) de atunci al agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale a acceptat acest demers, prognozând chiar legife- rarea noului Cod silvic până la finele anului menționat. Dar n-a fost să fie așa. în ultimii doi ani de dezbateri în colective de lucru organizate și conduse de ministerul de resort, cu participarea unor specialiști sau reprezentanți ai unor instituții și organizații de profil, au fost elabo- rate succesiv mai multe proiecte de Cod silvic; nici unul nu a fost însă finalizat în procesul de legiferare. Referitor la această problemă, recent, din conți- nutul numărului anterior al „Revisteipădurilor" (nr. 3/2007) ne-au atras atenția mesajele celor doi dem- nitari români participanți la cea de a XVII-a ediție a „Zilei silvicultorului' (9 iunie 2007). Primul demnitar, domnul Attila Bela Ladislau Kelemen, președintele Comisiei pentru agricultură, sil- vicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților, ne-a informat că Ja data de 03.06.2007, toți membrii comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat, indiferent de culoarea politică, au înregistrat spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență, propunerea legislativă privind REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 47 Codul silvic”, cu precizarea că „La inițierea pro- punerii legislative au participat Regia Națională a Pădurilor, Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe lonescu-Șișești» și Confederația Sindicatelor «Comsilva»". în continuare, domnul deputat Attila Bela Ladislau Kelemen și-a exprimat speranța că această lege, atât de necesară, va fi apro- bată până Ia începutul acestei toamne, solicitând totodată ,propuneri pentru a îmbunătăți legislația silvica” deoarece este necesară „reformularea unor noi politici în domeniul silviculturii”. Se cuvine însă o necesară precizare: Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești', Academia Română și comunitatea oamenilor de știință din universități cu profil silvic nu au fost invitate și, în consecință, nu au putut, din păcate, să participe - așa cum ar fi fost normal - la recenta propunere legislativă privind Codul silvic” anunțată public de domnul Attila Bela Ladislau Kelemen. Cel de al doilea demnitar, domnul Istvan Toke, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile, cu același prilej, a menționat ferm că, foarte multe probleme de mare actualitate [...) nu își mai găsesc soluția în cadrul legislativ actual, fiind de necesitate maximă adoptarea unui nou Cod silvic, adaptat noilor relații de proprietate, funcțiilor de protecție pe care trebuie să le asigure pădurea în condițiile unei gospodăriri durabile și ținând cont de noile aspecte impuse de aderarea la UE', exprimându-și „speranța că peste un an vom putea spune că avem un nou Cod silvic". îl dorim cu toții, cu o singură condiție: noua lege silvică să răspundă marilor provocări ale secolului al XXI- lea, ceea ce înseamnă: - alinierea acesteia, atât cât va fi necesar și posi- bil, la legislația silvică din Uniunea Europeană; - adaptarea silviculturii, deci inclusiv a legislației silvice, la consecințele modificărilor de mediu inclusiv climatice, care în România sunt evidente, manifestân- du-se prin amplificarea și intensificarea secetelor severe, a inundațiilor și a altor hazarde naturale; - luarea în considerare a noilor realții dintre pădure și noua structură în raport cu proprietatea patrimoniului forestier național, în condițiile unui nivel redus al conștiinței forestiere a populației și factorilor de decizie. Trecând la o analiză de fond a proiectului de Cod silvic, înregistrat deja spre dezbatere și adoptare în Parlament în procedură de urgență, remarcăm, în primul rând, o serie de îmbunătățiri față de Codul sil- vic din 1996, îmbunătățiri concordante cu politica forestieră promovată în ultimii 18 ani de comunitatea oamenilor de știință din silvicultură, politică expusă în publicațiile Editurii Academiei Române (Silvologie, I- V), în „Revistapădurilor” și în alte publicații. Găsim reflectate în acest proiect, într-o măsură mai mare sau mai mică, următoarele acțiuni com- plexe lansate anterior în mediul academic: - asigurarea integrității actualelor păduri; - întregirea domeniului forestier al țării; - gestionarea durabilă a pădurilor. în privința asigurării integrității pădurii și a ve- getației forestiere din afara fondului forestier în lite- ratura recentă de specialitate s-a recomandat ca ceea ce generația vârstnică de silvicultori cu riscuri și mari sacrificii a conservat în perioada comunismului să nu se distrugă în noile condiții democratice, stăvilind demolările actuale de păduri, înlesnite de o legislație silvică permisivă, ineficientă (caz unic în Europa !). Din păcate, chiar și prezentul proiect de Cod silvic este foarte permisiv în privința scoaterii de terenuri din fondul forestier îndeosebi din cel pri- vat. Este imperios necesar ca, cel puțin în actuala perioadă dominată de corupție în acest domeniu, să se interzică scoaterile de terenuri din fondul foresti- er (inclusiv privat) pentru locuințe, case de vacanță, hoteluri ș.a., iar solicitările de scoatere necesare exploatărilor minerale, construcțiilor de șosele, de linii electrice ș.a. trebuie soluționate cu mult dis- cernământ numai prin hotărâre de guvern, cu com- pensări avantajoase pentru crearea de noi păduri în locul celor ce se vor defrișa Este îmbucurător să constatăm că recomandarea noastră formulată succesiv în ultimii 50 de ani de a se include în fondul forestier pădurile denumite impropriu ,pășuni împădurite” și jnepenișurile este preluată în proiectul noului Cod silvic. Referitor la întregirea domeniului forestier al țării precizăm că în toate publicațiile de specialitate ale Editurii Academiei Române din ultimii 18 ani s-a menționat că procentul optim de împădurire este de 40 — 45%, cu mari diferențieri zonale (60 - 90% la munte; 35 - 60% la dealuri; 20 - 25% în zona forestieră de câmpie; 15 - 20% în silvostepă), ceea ce arată că față de împădurirea actuală de circa 26% România este o țară săracă în păduri. Dacă însă luăm în considerare numai pădurile funcționale, procentul adevărat de împădurire este doar de 22 - 23%, de unde derivă „bogăția” în consecințe ale dezastrelor naturale. în această privință, proiectul de Cod silvic menționat face un important pas înainte, însușindu-și ideea lansată anterior în publicațiile Editurii Academiei Române referitoare la un „Program 48 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 național" de împăduriri masive. Proiectul de Cod sil- vic a prevăzut să se împădurească două milioane de hectare de terenuri din afara fondului forestier, inclu- siv pentru realizarea de perdele forestiere de pro- tecție în diferite scopuri. Dar, pentru; atingerea pro- centului optim de împădurire de 40 - 42%, care să asigure echilibrul natural în spațiul nostru geografic extrem de vulnerabil la hazarde naturale, suprafața împădurită va trebui să crească cu aproximativ trei milioane hectare, respectiv cu circa 60 mii ha/an timp de 50 de ani 1 Desigur, va fi nevoie de o lege specială care să rezolve această problemă pe cât de importantă, pe atât de complexă, costisitoare și dificilă, necesitând încă cercetări și studii de mare amploare, precum și fonduri de la Uniunea Europeană. în acest scop va fi utilă experiența Coreei de Sud, țară care a majorat procentul de împădurire la 65% în numai câteva decenii, rezultatul fiind „renașterea, ca un miracol, a pădurii dintr-un pământ sterp". Abordând acum cea de a treia acțiune complexă, a gestionării durabile a pădurilor, precizăm că în ultimii 17 ani comunitatea academică a recomandat, pe baze științifice, să se acorde prioritate obiec- tivelor ecologice, fără a le marginaliza pe cele eco- nomice în cazul pădurilor cu funcții de producție și protecție, cu condiția respectării unor constrângeri de natură ecologică. Formal, acest principiu este adoptat și de proiectul de Cod silvic analizat. Dar se trece peste acest principiu atunci când se admit tăieri rase de 3 - 5 ha (la molid, plopi, salcie, salcâm ș.a.), în timp ce țări europene cu condiții relativ apropiate de cele ale României (Elveția, Austria, Slovenia) fie le-au interzis, fie le-au limitat la un hectar. Se admit tăieri rase chiar și în arii naturale protejate. în schimb, deși sunt indispensabile pentru gestionarea durabilă a pădurilor, tratamentele inten- sive (grădinărit, cvasigrădinărit, tratamentul codru- lui neregulat — promovat cu succes în țări ale Uniunii Europene: vezi conceptul de silvicultură apropiată de natură), ca și lucrările speciale de con- servare sunt marginalizate, menționându-se doar că regenerarea se realizează după soluțiile date de ame- najamentele silvice. Suntem în fața unui pas înapoi față de legi anterioare. O altă componentă de importanță excepțională pentru gestionarea durabilă a pădurilor, recoman- dată atât de comunitatea academică din România, cât și de organisme de specialitate ale Uniunii Europene (vezi programul RPC- CONVERS ION) este reconstrucția ecologică a pădurilor deteriorate și destructurate (circa 40% din pădurile țării). Includem aici și demersurile pentru renaturarea Luncii Dunării prin măsuri silvice, teritoriu puternic destabilizat prin lucrări hidrotehnice proiectate împotriva legilor naturii. Există, așadar, o incon- testabilă motivație pentru ca această acțiune să nu lipsească din dispozițiile viitorului Cod silvic. Menționăm, de asemenea, că oamenii de știință silvici, ca și ecologii, au sesizat la timp rolul con- servării biodiversității pentru gestionarea durabilă a pădurilor. într-o manieră ultrasimplifîcată, acest rol este luat în considerare și de autorii proiectului noului Cod silvic. Nu va fi însă suficient. Se impune tratarea adecvată a acestei probleme, indicând nece- sitatea conservării biodiversității la cele 4 niveluri: genetic, al speciei, ecositemic, al complexelor eco- sistemelor, acordând importanța cuvenită lemnului mort, după exemplul altor țări ale Uniunii Europene. Din proiectul de Cod silvic constatăm lipsa unor precizări referitoare la adaptarea compoziției și a structurii pădurilor la modificările climatice, pre- cum și la aportul silviculturii românești la comba- terea efectului de seră. Se impun, de asemenea, referiri la obligațiile României față de convențiile internaționale privitoare la păduri. Multitudinea de studii și cercetări științifice au pus în lumină consecințele negative ale pășunatului în păduri, îndeosebi în cele de câmpie și dealuri. Cu toate acestea, în proiectul de Cod silvic, ca și în Codul silvic din 1996, se admite această practică dăunătoare în pădurile cu funcții de producție și pro- tecție, subminând demersurile pentru gestionarea durabilă a pădurilor, inclusiv preocupările referi- toare la conservarea biodiversității. Din păcate, chiar din partea unor silvicultori parla- mentari au fost exprimate opinii potrivit cărora pășunatul în păduri se impune de la sine în perioade de secete severe. Or, în aceste perioade, pădurea suferă în egală măsură ca și culturile agricole și horticole, pășunatul fiindu-i fatal. Pentru o țară a Uniunii Europene aflată în plin secol al XXI-lea, a admite pășunatul în păduri este o măsură anacronică, aruncând silvicultura românească cu 13 decenii în urmă. într-adevăr, prin Codul silvic din 1881, ca și prin cel din 1910, pășunatul în pădurile statului și ale persoanelor juridice era interzis; doar Codul silvic comunist din 1962 l-a legalizat ! Este util să se cunoască adevărul că atitudinea față de pășunatul în păduri arată gradul de civilizație al unei țări. Un alt principiu fundamental al gestionării dura- bile a pădurilor susținute în mediul academic din sil- vicultură este cel care se referă la creșterea rolului acestei ramuri la dezvoltarea rurală durabilă. Din REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 49 acest punct de vedere ne exprimăm satisfacția pen- tru prezența în proiectul noului Cod silvic a con- cepției potrivit căreia amenajarea pădurilor trebuie să se facă pe bazine hidrografice, independent de natura proprietății, precizând că .^menajamentele silvice se elaborează la nivelul ocoalelor silvice, pe unități de producție și/sau protecție”, dar cu extrase pe proprietari, ceea ce este în concordanță cu reco- mandările anterioare ale comunității oamenilor de știința din silvicultură. Se elimină astfel imper- fecțiunile Codului silvic din 1996 și ale unei ordo- nanțe de urgență a guvernului (OUG nr. 139/2005), ordonanță de tristă amintire; din păcate, același proiect îi prelungește acesteia aplicabilitatea ..până la elaborarea legislației în condițiile prezentei legi”. Oare, până când acest produs legislativ va mai tul- bura apele în destabilizata silvicultură românească? Până la întocmirea de noi amenajamente, rămân în vigoare, necorectate de abuzurile săvârșite, chiar și controversatele „studii sumare de amenajare” și studiile de transformare a„pășunilor împădurite” ! Referitor la principiile de amenajare a pădurilor, va fi suficient să se recunoască trei din cele patru menționate, respectiv: I) principiul continuității; 2) principiul conservării și ameliorării biodiver- sității și 3) principiul eficacității funcționale, cel economic fiind cuprins în cel de al treilea. * Conceptul de gestionare durabilă a pădurilor, promovat și prin acest proiect de Cod silvic, are toate șansele să rămână la nivel de bune intenții, dacă nu va fi dublat de măsuri organizatorice, ma- nageriale, juridice și financiare adecvate. Sub raport organizatoric, la nivelul comunității oamenilor de știință silvici s-a conturat concepția potrivit căreia „Orice pădure, independent de mărime și de forma de proprietate, trebuie să aparțină administrativ de un ocol silvic”. Proiectul de cod silvic analizat, din păcate, prin formulări ambigue, nu a reușit sau nu a îndrăznit să introducă ordinea deplină în acest domeniu de o excepțională importanță, respectiv de a asigura respectarea regimului silvic în toate pădurile țării, inclusiv în cele ale persoanelor fizice (circa 800 mii). In aceeași ordine de idei subliniem faptul că prin acest proiect de lege se recunoaște locul și impor- tanța ce i se cuvine, în prezent și viitor, Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, pentru care comunitatea academică din silvicultură a militat pentru înființare și va milita pentru dăinuire. Sub raport organizatoric mai reținem pro- punerea legislativă de a se înființa Colegiul Inginerilor Silvici din România ca organizație nongu- vemamentală, dar cu mod de organizare, funcționare, atribuții și modalități de afiliere aprobate de guvern (1). Incompatibilitatea este evidentă. Un colegiu al inginerilor silvici ar putea fi de mare utilitate, dacă va fi conceput, organizat și având atribuții după modelul Colegiului Medicilor. Astfel gândit, ca organism independent, acest colegiu va putea judeca și evita Mal Praxis-ul, respectiv .pelele practic?' săvârșite de membrii Corpului silvic în timpul exercitării funcți- ilor atribuite, independent de poziția acestor membri în ierarhia administrativă. în consens cu punctul de vedere al oamenilor de știință silvici, proiectul de lege analizat face primii pași (deocamdată relativ modești) pentru sprijinirea financiară a micilor proprietari de păduri, îndeosebi prin subvenționarea lucrărilor pentru amenajarea pădurilor și a unor lucrări silviculturale nerentabile pe termen scurt, dar indispensabile pentru ges- tionarea durabilă a respectivelor păduri. Salutară este scutirea de taxe și impozite pentru pădurile des- tinate să îndeplinească funcții speciale de protecție, ca și acordarea de compensații reprezentând con- travaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție atribuite pădurilor din grupa 1 funcțională. Pe de altă parte apreciem ca insuficientă partici- parea administratorului fondului forestier pro- prietate a statului și a proprietarilor de păduri la con- stituirea fondului de conservare și regenerare a pădurilor „doar cu 15% din valoarea masei lem- noase autorizate spre exploatare, provenită din pro- duse principale I”, față de 50% cât solicita Marin Drăcea în perioada interbelică. Desigur, pentru actu- ala perioadă, exagerate sunt ambele cote, prima în minus, a doua în plus. Trebuie găsită soluția optimă. * Comentariile noastre pe marginea legislației sil- vice din trecut, a celei actuale, cât și a proiectului de nou Cod silvic ar putea continua. Cele prezentate deja sunt însă suficiente pentru a formula câteva concluzii și propuneri generale. 1. La originea dramei pădurii românești se află în primul rând carențele fundamentale ale legislației silvice și agricole care, sub raportul restrângerii suprafeței patrimoniului forestier, a fost fie permi- sivă, fie agresivă. Codul silvic din 1996, în parte nefuncțional încă de la naștere, este depășit de reali- tățile intervenite între timp. 2. Proiectul noului Cod silvic face un pas înainte incontestabil în privința apărării și gestionării dura- bile a pădurilor, fiind într-o oarecare măsură în con- 50 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 cordanță cu recomandările comunității academice din silvicultură. 3. Totuși, el nu face față în suficientă măsură ma- rilor provocări ale secolului al XXI-lea, atât în pri- vința alinierii legislației silvice românești la noile exi- gențe manifestate în Uniunea Europeană, cât și sub raportul adaptării acestui Cod silvic la consecințele modificărilor de mediu, în special climatice. Sunt încă multe deosebiri între proiectul noului Cod silvic și concepția oamenilor de știința din silvicultură. 4. Există o discordanță între principiile refe- ritoare la gestionarea durabilă a pădurilor, principii adoptate în proiect, și conținutul acestuia. Ne referim la principiile: primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii, creșterea rolului silviculturii la dez- voltarea rurală (durabilă), armonizarea relațiilor din- tre silvicultură și alte domenii de activitate etc. 5. O îmbunătățire substanțială a proiectului de Cod silvic este necesară și posibilă, dacă se vor: - ameliora multe din soluțiile referitoare, de exemplu, la: asigurarea integrității fondului forestier, tehnologiile de regenerare a pădurilor, conservarea biodiversității, atitudinea față de pășunatul în păduri, dispoziții ferme referitoare la administrarea tuturor pădurilor private prin ocoale silvice ș.a.; - completa acest proiect cu dispoziții noi privind: reconstrucția ecologică a pădurilor destructurate și deteriorate; adaptarea noului Cod silvic la recentele cerințe și tendințe manifestate în Uniunea Europeană; Aniversare Profesorul Aurel Rusu la 90 de ani Stimate domnule profesor, Mi-a revenit mie onoranta misiune de a prezenta aici. Ia sărbătorirea dumneavoastră, activitatea, plină de conținut, pe care ați desfășurat-o, timp de decenii, atât în producție cât și în învățământ. înainte de aceasta însă, permiteți-mi să vă adresez sincerele mele felicitări cu ocazia zilei dumneavoas- tră aniversare și să vă asigur de întreaga mea stimă și prețuire. Stimate domnule președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice, Onorat auditoriu, Este greu să încadrezi, în câteva pagini, viața și activitatea unei personalități de talia domnului profe- sor Rusu, exponent de elită al învățământului univer- sitar din țara noastră, titan al specialității sale, respec- tiv al domeniului atât de variat și în continuă per- fecționare, cum este acela al ridicărilor în plan. O muncă de o viață - o activitate de decenii, soldată cu relația dintre silvicultură și schimbările climatice, legătura dintre silvicultură și dezvoltarea rurală ș.a, O colaborare a autorilor proiectului noului Cod silvic cu reprezentafi ai comunității academice sil- vice, colaborare relativ întârziată, nu poate fi decât benefică. Revizuit, completat și astfel adoptat în Parlament, apoi corect aplicat, viitorul Cod silvic va putea marca o nouă etapă în evoluția silviculturii românești. Nădăjduim că, de data aceasta, parlamentarii vor ajunge la înțelegerea că pădurea nu constituie un subiect de natură electorală sau un mijloc de com- pensații politice, ci un patrimoniu natural de o con- siderabilă importanță pentru destinul nostru național. Ne exprimăm speranța că inundațiile, secetele, alunecările de teren și furtunile, toate dezlănțuite fără precedent în România în ultimii ani, urmate de pierderi de vieți omenești și enorme pagube materi- ale, la sorgintea cărora se află și insuficiența legis- lației silvice, vor trezi, în sfârșit, conștiința, interesul și responsabilitatea clasei politice pentru adoptarea noului Cod silvic care să asigure atât gestionarea durabilă a pădurilor existente, cât și întregirea sub- stanțială a domeniului forestier, dând curs propune- rilor concrete formulate de comunitatea oamenilor de știință din mediul academic. Prof. Victor GIURGIU Membru al Academiei Române * rezultate care înfruntă tim- pul, nu poate fi comprimată și derulată în 30 de minute. Probabil că ursitoarele, dacă există asemenea făp- turi, i-au prefigurat domnu- lui profesor, încă de la naștere un destin luminos, cu succese profesionale deosebite, dar, în mod cert că au și condiționat îndeplinirea acestuia de desfășurarea unei munci neo- bosite pe tot parcursul vieții. Și domnul profesor prin muncă și-a înfăptuit des- tinul. Ardelean de origine, născut acum 90 de ani în comuna Bărboși din județul Mureș - acolo unde părinții domniei sale erau învățători - a beneficiat de calități native deosebite, cărora li s-a asociat pe par- * Cuvântare prezentată la dezbaterea științifică organizată de Secția de Silvicultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice, dedicată împlinirii a 90 de ani de prof. Aurel Rusu. REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 51 curs și o educație aleasă, bazată pe cinste și corectitu- dine, pe dragoste de țară și credință în Dumnezeu. Anii petrecuți ca elev, la școala primară din loca- litatea natală și apoi la Liceul „Ferdinand” din Turda, i-au asigurat o temeinică pregătire de bază, i-au con- ferit o vastă cultură generală și i-au dezvoltat încli- nația spre studiu și documentare. Devenit student al Facultății de Silvicultură de la memorabila Școală Politehnică din București, cea mai prestigioasă insti- tuție de învățământ tehnic superior din România acelor vremi, s-a afirmat, chiar din primii ani, drept un student de frunte. Fără să neglijeze specialitățile de profil biologic, domnia sa a fost atras către disci- plinele cu substrat matematic, în special către cele din domeniul măsurătorilor terestre, predate de figuri le- gendare, precum profesorii Cezar Orășanu — Topografie și Geodezie, Dimitrie Drâmbă—Cadastru și Hotărnicii, Gh. Nicolau Bârlad - Fotogrametrie. Această atracție l-a determinat să urmeze și cursurile Facultății de Cadastru, astfel încât la absolvire, obține atât diploma de inginer silvic, decembrie 1940 - ca subșef de promoție, cât și pe cea de inginer geodez - martie 1941. După obținerea acestor atestate își începe activi- tatea în producție. Credincios pasiunii sale din facultate se încadrează la Institutul Aerofotogrametric București, instituție aflată în maximă suprasolicitare. Să nu uităm că sunt ani grei; sunt anii în care, deasupra Europei, pluteau norii sumbrii ai războiului, iar țara noastră participă și ea la acest al II-Iea conflict mon- dial. Operațiunile militare cereau planuri și folopla- nuri și desigur că tocmai Institutul Aerofotogrametric era acela care trebuia să le furnizeze. în acest scop, Institutul este dotat cu aparatură din import, de ultimă generație, iar proaspătul inginer este chemat sa descifreze tainele mânuirii acesteia și să o monteze. Totodată participă efectiv, în grad de ofițer, la prelu- area imaginilor și la elaborarea documentațiilor fotogrametrice solicitate de armată. Anii de pace aduc cu sine noi solicitări. Reconstruirea orașelor distruse de război, refacerea regiunilor devastate și calamitate, ca și jalonarea noilor hotare, toate acestea cer planuri și hărți de actualitate. Dintre lucrările remarcabile, de anver- gură, pe care le-a executat efectiv, iar pe unele le-a și condus și coordonat, se pot cita: proiectarea și ridi- carea fotogrametrică prin restituție și redresare a orașelor și regiunilor: Mănăstirea Dealu, Bârlad, Vaslui, Panciu, Râmnicu Vâlcea; ridicarea fotogra- metrică a orașelor și regiunilor București, Chișinău, Predeal, Mediaș, Arad, Pitești, Bacau ș.a.; ridicarea 52 prin stereorestituție a circa 50000 ha de pădure, din zona Piatra Neamț - Tarcău, folosindu-se aici, în pre- mieră pentru țara noastră, un reperaj determinat prin aerotriangulați bazate pe un procedeu grafico numeric. Dar tehnica fotogrametrică evoluează și inginerul Aurel Rusu - numit șef al secției fotogrametrie din institut, introduce, în lucrările curente de restituție și redresare la scări diferite, reperajul fotogrametrie. Aici sub conducerea domniei sale se încheagă o echipă de operatori fotogrametri, care au reprezentat nucleul de bază al fotogrametriștilor români, spe- cialiști care s-au afirmat ulterior atât în învățământ, inclusiv superior, cât și în producție. Activitatea domniei sale la Institutul Aerofotogrametric încetează ta începutul anului 1946 - când este numit la Direcția Cadastrului, pentru a înființa și acolo o secție de fotogrametrie, necesară sprijinirii lucrărilor de reformă agrară care se aflau Ia ordinea zilei. Aici execută, la început, lucrări cadas- trale curente, dar în foarte scurt timp, este transferat la serviciul geodezic. Ca lucrări deosebite prin care din nou se afirmă, semnalăm: refacerea lanțului de triangulație primor- dială Brașov - București, lucrare complexă care a implicat observații de teren, calcule laborioase și chiar construirea de piramide geodezice în unele puncte de observație; îndesirea cu puncte geodezice, de ordinele II și III, a rețelei geodezice din zona Tecuci - Odobești - Ciucaș; lucrările geodezice din zona Sinaia - Vârful cu Dor - Piscul Câinelui - Gagu Mare etc. — zonă binecunoscută celor care s-au for- mat la Școala Politehnică din București, deoarece aici se desfășurau practicile de Topografie — lucrări acum însă solicitate de I.C.E.F. în scopul gospodării pădurilor. Celor menționate li se adaugă și lucrările de delimitare a frontierei dintre România și fosta URSS, efectuate în lungul Prutului, în zona Iași. Fiind lucrări frontieră au impus pe lângă observațiile și calculele geodezice obișnuite și transcalculări de coordonate din proiecția stereografică folosită la noi, în proiecție Gauss — pe elipsoidul Krasovschi, proiecție folosită de sovietici. Odată cu mutarea sa în Brașov, domnul profesor se transferă de la Direcția de Cadastru, la Serviciul Cadastral al Sfatului Popular Brașov, unde execută lucrări cadastrale curente, determinate de socializarea agriculturii. Cu aceasta se încheie încadrarea sa în proiectare — producție, în continuare, începând cu toamna anului 1949, domnia sa dedicându-se numai învățământului REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 silvic superior. Dacă stăm să adunăm anii, rezultă că domnul pro- fesor Rusu a activat în proiectare - producție timp de 9 ani, fără întrerupere și numai în domeniul ridicărilor în plan: 5 ani fotogrametrie, 3 ani geodezie și 1 an cadastru - topografie, parcurgând astfel întreaga gamă de lucrări specifice domeniului. Aceste activități, după cum se va arăta, s-au împletit în cea mai mare parte a timpului și cu acti- vități didactice. Indiferent de aceasta însă este evident că anii petrecuți în proiectare - producție și diversitatea lucrărilor executate, au avut o influență capitală, hotărâtoare, asupra desăvârșirii și afirmării sale pro- fesionale, aducându-1 în fruntea specialiștilor români în măsurători terestre și ridicări aerofotogrametrice. Activitatea în învățământ a domnului profesor, începe înainte de a veni la Brașov. Astfel, în februa- rie 1944, datorită rezonanței lucrărilor efectuate la Institutul Aerofotogrametric, este solicitat și încadrat ca asistent la disciplina „Fotogrametrie” din planul de învățământ al Facultății de Construcții de la Școala Politehnică din București. Activitatea sa didactică aici durează aproape 4 ani (1 II 1944 - 31 XI 1947) și constituie prologul viitoarei sale activități de profesor universitar. Deocamdată nu părăsește activitatea în producție, dimpotrivă o prestează în continuare la un nivel și mai pretențios. Este solicitat și de alte unități de învățământ, în general școli tehnice de nivel mediu, precum Școala de operatori pentru măsurători terestre, de pe lângă M.F.A. și apoi Școala de conductori cadastrali, de pe lângă Direcția Cadastrului. în ambele situații predă fotogrametria, asigurând totodată și formarea practică a elevilor. Activitatea în învățământ îl atrage și deși inginer, deci fără o pregătire pedagogică specială, dă dovadă de mult simț pedagogic, probabil moștenit de ia părinți, și de certe înclinații spre activitatea de ca- tedră, calități care prefațează pe viitorul profesor uni- versitar... Reforma învățământului din oct. - nov. 1948 îl găsește la frontieră, lucrând la delimitarea acesteia, în cadrul comisiei mixte româno - sovietice. Aici află că se înființează noi institute de învățământ superior, iar cele vechi se restructurează. Este perioada în care numărul studenților sporește considerabil, vechile facultăți se descentralizează, iar învățământul superi- or are nevoie de cadre didactice. Deși tânăr inginer, nu are decât 8 - 9 ani de la absolvire, este de acum totuși, un specialist de renume, cunoscut și recunoscut de toți aceia care REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 activează în sectorul ridicărilor în plan. în plus are și experiență didactică. Drept urmare este numit, fără rețineri, de către cele două ministere tutelare - Ministerul învățămân- tului și Ministerul Silviculturii - ca profesor de topografie - geodezie - fotogrametrie la Institutul de Silvicultură din Brașov, nou înființat. A fost o alegere corectă și firească deoarece inginerul silvic și geodez Aurel Rusu, specialist în domeniul măsurătorilor te- restre, recomandat de rezultatele deosebite obținute în munca de proiectare - producție, asistent universi- tar și profesor la școli medii tehnice, era, la data respectivă, primul topograf al țării. Din acest moment începe activitatea sa de profe- sor universitar, pe care o prestează, la cel mai înalt nivel, cu competență, pasiune și dăruire, timp de aproape 34 de ani. Munca universitară și exigențele ei nu îl sperie. Are experiența anilor precedenți. știe că obligația sa principală este să asigure studenților o temeinică pregătire profesională, să contribuie la educația lor și să îmbine activitatea didactică cu cea de cercetare științifică, legătura sa cu producția este și ea strict necesară pentru a se putea menține în miezul pro- blemelor cu care se confruntă sectorul măsurătorilor terestre și, în special, cel fotogrametrie, aflat în plină expansiune și perfecționare. Prelegerile pe care le susține în fața studenților, precum și lucrările practice pe care le coordonează, iar uneori le și conduce personal se situează la un înalt nivel și se bucură de multă audiență. O ținută impecabilă, inclusiv vestimentară, un limbaj elevat, o exprimare logică și clară, care evi- dențiază nu numai competență ci și pasiune pentru disciplina predată, atrag de la început pe studenți, care își dau seama că au în fața lor un profesor de excepție, au în față o somitate, este sever la examene, dar corect și drept, ceea ce îi sporește și mai mult prestigiul. Este numit șef al catedrei de topografie - geome- trie descriptivă și desen. După atâția ani de producție știe că disciplinele pe care le predă, nu pot fi însușite pe deplin de studenți, fără existența unui laborator dotat cu aparatură speci- fică. face demersuri, intervenții la forurile de decizie, este o personalitate cunoscută și stimată, are audiența necesară, astfel încât, în scurt timp, îtiființeaza un la- borator de topografie, destul de bine utilat ca să facă față programei de lucrări practice și chiar unor soli- citări ale producției. Pe parcurs laboratorul se dotează și cu aparate fotogrametrice. Un loc important în activitatea domniei sale de 53 pregătire a studenților îl ocupă elaborarea de cursuri și manuale. Pentru început, publică, în anul 1952 manualul de „Topografie generală și forestieră” - pentru învățământul mediu silvic. Lucrările de nivel superi- or încep prin elaborarea secțiunii de „Topografie - Geodezie - Fotogrametrie” pentru „Manualul inginerului forestier”, tipărit de Ed. Tehnică în anul 1955. Un loc important în rândul cărților pe care le-a scris îl ocupă lucrarea „Topografie”, manual pentru învățământul superior și pentru producție, apărut în anul 1955 și care reprezintă primul curs universitar de topografie, care apare în țara noastră, m formă tipărită; până atunci studenții învățau după manuale litografiate. Elaboratul este primit cu mult interes în lumea specialiștilor, are o largă difuzare și confirmă, odată în plus, prestanța profesională a autorului. Acestor lucrări li se alătură, pe parcurs, și elabo- ratele de nivel universitar: „Topografie cu elemente de geodezie și fotogrametrie” (1968) și „Fotogrametrie forestieră” (1978). Toate cele trei cur- suri menționate, prin care se acoperă întreaga pro- blematică a ridicărilor în plan, îl au pe domnia sa drept autor unic. Menționăm că în ultimul dintre ele include și unele noțiuni - elemente de teledetecție și holografie. Devenit de acum un autor consacrat, publică și alte cursuri și manuale, elaborate de unul singur sau în colectiv, unele de nivel superior - altele de nivel mediu, unele reeditări - altele lucrări noi, în total 16 cărți, care au o largă circulație și căutare - atât în învățământul superior și mediu, cât și în producție. Nu le putem cita pe toate, dar nici nu putem omite unele dintre ele, cum sunt: Topografie generală, ela- borată de întregul colectiv al profesorilor universitari care predau topografia, aceasta în tendința de a pune la dispoziția studenților un manual unic; Topografie - geodezie (1982), elaborată împreună cu actualii pro- fesori universitari Nicolae Boș și Arpad Kiss, prin care facilitează pătrunderea colaboratorilor săi în lumea autorilor de cărți. Lucrările sale constituie și azi un material docu- mentar de bază, care rezistă timpului și se află pe masa de lucru a fiecărui specialist. Educația studenților este și ea o componentă de bază a activității universitare. Domnul profesor o face în primul rând prin eleganța și demnitatea ținutei sale la ore și în afara acestora, ca și prin atitudinea sa față de studenți: atentă și politicoasă, înțelegătoare, iar uneori marcată și de îngăduința diferenței de vârstă. Conduce cercuri științifice studențești și participă cu plăcere atunci când este liber, la manifestările sportive ale studenților. Educația pe care o face se bazează pe valorile și principiile perene ale acesteia și nu pe deziderate trecătoare impuse de conjunctura politică a vremii. Cercetarea științifică este în lumea universitară, o componentă ce nu poate fi separată de activitatea didactică. Domnul profesor Aurel Rusu a desfășurat, pe acest tărâm, o activitate amplă și plină de conținut. Numărul lucrărilor publicate este mare, chiar foarte mare, dar nu numărul contează ci calitatea lor. Prin conținutul lor se aduc contribuții importante, teore- tice și practice, privind utilizarea ridicărilor în plan în scopuri forestiere. Problematica abordată este variată. Selecționăm totuși câteva direcții preponderente: uti- lizarea fotogramelor în silvicultură, domeniu în care și-a susținut și teza de doctorat; mărimea coeficientu- lui de refracție atmosferică și precizia nivelmentului trigonometric la distanțe mari, lucrare premiată de Ministerul învățământului, în anul 1964, pentru va- loarea sa științifică; proiectarea drumurilor forestiere după fotograme; îndesirea rețelei de sprijin prin aero- triangulații; utilizarea teledetecției în economia forestieră ș.a După ani de prezență în Consiliul profesoral al facultății și în acela al institutului forestier - ulterior politehnic, foruri în care se afirmă prin sugestiile sale privind bunul mers și dezvoltarea facultății, este ales, odată cu transformarea Institutului Politehnic Brașov în Universitate, decan al Facultății de Silvicultură și membru în Senatul Universității, funcții pe care le onorează și le îndeplinește la nivelul prestigiului pe care îl deține. De fapt prestigiul său nu se mai li- mitează la lumea specialiștilor de la noi. A depășit granițele țării. Prezența sa și contribuțiile sale directe la Colocviul de fotogrametrie de la Dresda și la Congresul Internațional de la Lisabona, participarea sa cu materiale științifice la conferința Federației Internaționale de Geodezie de la Sofia, precum și la Congresul de la Rio de Janeiro, au sporit prestigiul României și l-au situat pe domnul profesor la nivelul somităților europene. Stimat auditoriu, Permiteți-mi ca, în final, să adresez câteva cuvinte domnului profesor Aurel Rusu. Stimate domnule profesor, Drumurile noastre s-au intersectat relativ târziu, abia în anul 1953 odată cu înființarea fostului institut forestier. Am făcut parte din catedra dumneavoastră și am colaborat împreună mulți ani. Am admirat 54 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 întotdeauna amploarea și profunzimea cunoștințelor dumneavoastră, ca și perspicacitatea gândirii științi- fice. Atunci când am fost pus în situația de a preda un curs nou, introdus pentru prima dată în planul de învățământ de la noi - respectiv „Rolul aviației în sil- vicultură" și mă loveam de lipsa de material biblio- grafic în domeniu, ați avut generozitatea de a-mi pune la dispoziție manuscrisele dumneavoastră de „Aerofotogrametrie", nepublicate încă. Ați scris o pagină de aur în istoria de peste un secol a facultății noastre. Prin dumneavoastră topografia nu a mai fost doar o disciplină din planul de învățământ, ea a devenit o școală: școala brașoveană de măsurători terestre - școala profesoru- Recenzii Worldwide forest mensuration history (WFMH) [Istoria dendrometriei pe glob] Engl. Alexe Alexe / autor și editor.București 2006, Volume 8, format 14,5 x 20,5 cm și totalizând 3915 pagini cu informații din 93 de țări: text, figuri, tabele și 10014 referințe biblio- grafice. ISBN 978 - 973 - 0 - 0437 - 7. Doctorul Alexe Alexe, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice, un ilustru cercetător al tainelor pădurii, după o muncă științifică de aproape 10 ani, a elaborat și publicat o operă monumentală: Istoria dendrometrieipe glob, în 8 volume (3915 pag.) în limba engleză: Worldwide forest mensuration histo- ry (WFMH), unică în lume: o surpriză editorială de mari proporții, de rezonanță internațională. Autorul a adoptat conceptul dendrometriei in sensu lato incluzând în această disciplină: 1) măsurarea lem- nului: dimensiuni, creștere, volum, greutate și biomasă la arbori și arborete; 2) auxologie forestieră inclusiv evaluarea productivității stațiunii care este strâns core- lată cu ecologia și știința solului; 3) tipurile de pădure sau asociații în care predomină vegetația forestieră; 4) dendrocronologia; 5) inventarierea pădurilor incluzând eșantionajul, aplicațiile fotogrametriei, radarului, a imaginilor satelitare și a tehnicilor GIS. Textul a fost organizat la nivel de țară în funcție de disponibilitatea informațiilor care au fost grupate ast- fel: (1) arborele, (2) evaluarea stațiunii, tipuri de pădure, (3) structura arboretului, (4) creșterea și pro- ducția arboretului, (5) greutatea și biomasa la arbori și arborete, (6) studiul inelelor anuale (dendrocronolo- gia), (7) inventarierea pădurilor. Pentru țările unde s-a dispus de un număr rezonabil de informații textul a fost suplimentat cu o cronologie a lucrărilor și eveni- mentelor selectate, cu o listă a autorilor selectați și cu lui Aurel Rusu. Această școală dumneavoastră ați faurit-o. Retragerea din activitate, în anul 1983, a produs un mare gol. dar este meritul dumneavoastră că ați lăsat urmași cadre didactice și specialiști de înaltă ți- nută științifică. Nici nu puteau fi altfel, deoarece aveau la bază „Școala profesorului Rusu". Ei conti- nuă munca dumneavoastră, chiar dacă dumneavoas- tră v-ați retras, școala făurită de dumneavoastră - școala profesorului Aurel Rusu - rămâne. Cu decenii în urmă am făcut și eu parte din ea și sunt, chiar și azi mândru de aceasta. La mulți ani și să ne trăiți domnule profesor! Prof. dr. ing. R. BEREZIUC unele comentarii (uneori critice) ale autorului. Prezentarea lucrărilor și evenimentelor citate s-a făcut (în cadrul subiectului analizat și final) în ordine crono- logică. în cazul fiecărei țări se prezintă „Informații generale” care se referă pe scurt la suprafața terenului, suprafața pădurilor, vegetația (speciile și tipurile de pădure sau vegetație), volumul lemnos și biomasa la hectar, producția de lemn rotund, instituțiile forestiere de cercetare și învățământ, principalele reviste și peri- odice ce conțin informații de natură forestieră. Autorul a ales varianta prezentării istoriei forestiere la nivel de țară, motivând că aceasta oferă o mai bună înțelegere a dezvoltării dendrometriei și a contribuției fiecărei țări în acest domeniu, iar de aici se poate trece ușor la o istorie pe regiuni geografice sau țări grupate după un anumit criteriu. Un alt argument al autorului a fost acela că secolele 18,19 și 20 (la care se referă istoria dendrometriei) aparțin în cea mai mare parte lumii statelor (de regulă) naționale sau coloniilor ce au devenit apoi state independente. în viitor va pre- domina probabil alternativa istoriei dendrometriei bazată pe topică (de exemplu volumul arborelui, descreșterea diametrului de-a lungul fusului și forma acestuia). Acest punct de vedere nu este de altfel nou și a fost adoptat de majoritatea celor care au scris ma- nualele de dendrometrie și al căror scop a fost în spe- cial de natură practică (mai ales didactică). Autorul WFMH consideră că o istorie bazată pe topică ar fi binevenită dar ea ar rămâne în esență ca una din lucrările derivate ce pot rezulta din această lucrare de bază. Desigur acest punct de vedere al autorului ar putea fi discutabil dar cel mai important lucru este acela că dr. Alexe a reușit să scrie pentru prima dată o istorie a dendrometriei la nivel global și care ar trebui continuată indiferent de varianta de REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 55 prezentare aleasă. în WFMH țările au fost grupate (cu unele excepții precum Canada și Statele Unite ale Americii) în vo- lume ce se referă la mari regiuni geografice, așa cum au fost stabilite de FAO. Primul volum (363 pag., 1046 ref. bibi.) se referă la istoria dendrometriei din țările nordice și nord-ves- tice ale Europei (Finlanda, Norvegia, Suedia, Belgia, Danemarca, Irlanda, Olanda și Regatul Unit). Volumul secund (680 pag., 1730 ref. bibi.) este dedicat țărilor din Europa centrală și central-estică (Austria, fosta Cehoslovacie, Franța, Germania, Polonia ș Elveția). în al treilea volum (411 pag., 1046 ref. bibi.) sunt incluse țările din sudul și sud-estul Europei (Portugalia, Spania, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, România, Turcia, fosta Yugoslavia, Rusia și alte țări ale fostei URSS). Volumul patru (638 pag., 1422 ref. bibi.) este dedicat țărilor din Asia-Pacific, Africa, America Latină, Regiunea Caraibilor - cu excepția Australiei, Japoniei și N. Zeelandei, toate celelalte țări sunt considerate ca fiind în curs de dezvoltare. Al cin- cilea volum (359 pag., 981 ref. bibi.) aparține în exclu- sivitate Canadei. Ultimele trei volume (VI A, VI B, VII) totalizează 1580 pag. (în care sunt incluse 3789 ref. bibi.) și cuprind istoria dendrometriei din U.S.A. în ceea ce privește istoria dendrometriei din România, aceasta este prezentată în volumul III: 159 pag. din care 30 pag. cu referințe bibliografice (292 ref.). Dendrometria românească este bine reprezentată în context mondial. • Din punct de vedere bibliografic, WFMH se situează la interferența mai multor genuri: 1) analiză științifică a unei diversități de subiecte (activități) ce într-un fel sau altul sunt corelate între ele; 2) compi- lație - prin multitudinea de citate reproduse; 3) cronologie — prin ordonarea în timp și spațiu (țări) a evenimentelor analizate. • Elementele mai sus menționate acordă lucrării și unele valențe specifice enciclopediilor. • Scopul principal al autorului a fost acela de a crea o bază cât mai largă de date privind bibliografia den- drometriei, bază care poate fi utilizată în viitor pentru elaborarea unei varietăți de lucrări derivate. • în lucrare s-a acordat o deosebită atenție punctu- lui de vedere al autorilor citați, făcându-se o distincție între părerea acestora și cea a autorului WFMH care a subliniat faptul că „... trecutul este neschimbabil, iar viitorul este deschis mai multor direcții dar trecutul ar putea fi interpretat în diferite moduri și din această cauză eu consider că istoria este mai mult decât cunoașterea trecutului, ea este baza pentru prog- nozarea diferitelor alternative și scenarii posibile” (Alexe voi. III pag. VII). • în general dr. Alexe a evitat judecăți categorice, nu a încercat să-și impună punctul de vedere, nu a exclus însă analizele critice, dar a lăsat cititorului li- bertatea de a-și forma propria părere. în acest context considerăm că este utilă menționarea prognozei dez- voltării dendrometriei în U.S.A. (finele volumului VI B) unde dr. Alexe prezintă părerile unor autori ameri- cani (12.1) după care în 12.2 (pag. 1106) expune pro- pria sa opinie asupra celor ce ar putea avea interes pen- tru țara care deține probabil (în opinia dr. Alexe) cea mai avansată poziție în aria dendrometriei. Următoarele îmbunătățiri sunt previzibil în domeniul: 1) tehnicilor de măsurare a arborelui; 2) extinderea uti- lizării imaginilor satelitare și a tehnicii GIS; 3) modele matematice cu orientare ecologică și fiziologică pen- tru arbori și arborete; 4) modelarea ecosistemelor forestiere; 5) modelarea mortalității arborilor; 6) o mai bună înțelegere a proceselor de creștere la arbori; 7) utilizarea geometriei fractale; 8) măsurarea produselor nelemnoase și a capacității de recreare oferită de păduri; 9) competiția dintre arbori într-un arboret; 10) posibilitățile de utilizare a hologramelor în investi- garea structurii arboretelor cum a propus KIM Iles în 1994. Această listă nu este exhaustivă. Pe de altă parte schimbările la nivel global a condițiilor climatice ar putea deveni o provocare pentru modelarea ecosis- temelor. Posibilitățile de folosire a realității virtuale în dendrometrie merită a fi examinate. • Dr. Alexe este îndreptățit să dorească, fără îndoială, ca istoria dendrometriei să fie considerată mai presus de orice un act de cultură care a fost dedi- cat tuturor oamenilor interesați în prezervarea pădurilor și a căror profesiune sau atașament sunt legate într-un fel de lumea forestieră. Monografia a fost cu entuziasm primită de perso- nalități marcante ale științei silvice din SUA: Harry V. Wiant, Harold Burkhard ș.a. Primul a ținut să pre- cizeze că „Istoria dendrometriei pe Glob” este „un top” pentru cercetătorii care lucrează în acest domeniu și va fi foarte benefică studenților și doctoranzilor”. Același punct de vedere îl împărtășim și noi. Sunt mândru că un coleg de-al nostru a reușit să înfăptu- iască o asemenea performanță. • Lucrarea WFMH poate fi consultată la Biblioteca Națională a României, la Biblioteca Academiei Române, la biblioteca lui The Forest History Society - Durham N.C. - U.S.A. și Technical Department of Forestry - Virginia Polytechnic Institute and State University, Blacksburg - Virginia, U.S.A. Prof. Victor GIURGIU Membru al Academiei Române 56 REVISTA PĂDURILOR • Anul 122 • 2007 • Nr. 4 Silva Fruct Nectaruri naturale