REVISTĂ TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ EDITATĂ DE: REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA ȘI SOCIETATEA „PROGRESUL SILVIC" CUPRINS (Nr. 2 / 2009) Colegiul de redacție Redactor șef: prof. dr. ing. Valerîu-Norocel Nicolescu Membri: prof. dr. ing. loan Vasilc Abrudan dr. ing. Ovidiu Badea dr. ing. Florin Borlea acad. Victor Giurgiu dr. ing. Ion Machedon ing. Florian Munteanu prof. dr. ing. Dumitru-Romulus Târziu dr. ing. Romică Tomescu Redacția: Rodica - Ludmila Dumitrescu Cristian Becheru FLORIN STELIAN LUPAȘCU, IOAN CLINCIU: Unele rezultate ale cercetărilor privind efectele lucrărilor de amenajare a rețelei hidrografice torențiale din bazinul superior al Someșului Mic.3 DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, GHEORGHE SPÂRCHEZ, IOAN- VASILE ABRUDAN, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Contribuții la reconstrucția ecologică a arboretelor degradate din sud-vestul Podișului Getic................................11 FLORIN DINULICÂ: Cercetări privind fluctuațiile anuale ale formării lemnului de compresiune la brad........................................15 GHEORGHE SPÂRCHEZ, DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Cercetări privind reconstrucția ecologică a haldelor de steril rezultate din exploatări miniere de suprafață din nord-vestul Podișului Getic.23 SORIN GEACU, TEODOR MARTIN: Dinamica populațiilor de mamifere mari din Parcul dc vânătoare Valea Lungă-Brad (jud. Hunedoara)..............................................31 RUDOLF ROSLER: Bolile ursului brun (Ursus arctos L.)....38 Puncte de vedere: ALEXANDRINA ILICA: Două decenii (1989-2009) de silvicultură în tranziție..................................................45 Cronica:...................................................48 Recenzii...................................................51 Inmemoriam.................................................55 ISSN: 1583-7890 Varianta on-line: hw. revistapadurilon ro ISSN 2067-1962 2 2009 CONTENTS FLORIN STELIAN LUPAȘCU, IOAN CLINCIU: Some research rcsults concerning the effects of the torrential hydrographical watershed manage- ment works from the Upper Someșul Mic basin ........ 3 DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, GHEORGHE SPÂRCHEZ, IOAN- VASILE ABRUDAN, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Research on scientifîc background of ecologica! rehabilitation of de- graded stands from the south-west of Getic Hills.....11 FLORIN DINULICĂ: Annual fluctuations in the formation of compression wood in silver fir trees.............................15 GHEORGHE SPÂRCHEZ, DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Research regarding the eco- logical rehabilitation of the landfills resulting from opencast coal mining ac- tivities in the north-west of the Getic Hills......................23 SORIN GEACU, TEODOR MARTIN: Dynamics of the big mamal population in the Valea Lunga-Brad Hunting Park (Hunedoara County) ..31 RUDOLF ROSLER: The brown bear diseases.............................38 Point of view......................................................45 Chronicle..........................................................48 Books..............................................................51 Obituary......................................................... 55 SOMMAIRE REVISTA PĂDURILOR 1886 2009 124 ANI FLORIN STELIAN LUPAȘCU, IOAN CLINCIU: Resultats des recherches concemant Ies effets des travaux d’amenagement du reseau hydrographique torrentiel du bassin haut de Someșul Mic........................3 DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, GHEORGHE SPÂRCHEZ, IOAN- VASILE ABRUDAN, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Contributions â la rdconstruction ecologique des peuplements endom- mages situes au sud-ouest du Plateau Getique................. 11 FLORIN DINULICĂ: Recherches concemants Ies fluctuations annuelles de la formation du bois de compression de sapin...................15 GHEORGHE SPÂRCHEZ, DUMITRU-ROMULUS TÂRZIU, BOGDAN CANDREA-BOZGA, CEZAR VASILE CIOC: Recherches concemant la reconstruction ecologique des terrils/crassicrs des exploitations minieres de surface du nord-ouest du Plateau Getique...........................23 SORIN GEACU, TEODOR MARTIN: La dynamique des populations de mamiferes de grandes dimensions du Parc de chasse de Valea Lunga Brad (Hunedoara)........................................................31 RUDOLF ROSLER: Maladies de l’ours brun.............................38 Point de vue..................................................... 45 Cronique......................................................... 48 Livres.............................................................51 In memoriam........................................................55 2 Unele rezultate ale cercetărilor privind efectele lucrărilor de amenajare a rețelei hidrografice torențiale din bazinul supe- rior al Someșului Mic Florin Stei ian LUPAȘCU loan CLINCIU 1. Considerații introductive După cum se știe, lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale se soldează cu efecte multiple și variate, care sunt de ordin tehnic (hidrologic și antierozional), economic, ecologic și social. Un efect global (total) al acestor lucrări este greu de estimat (Ciortuz și Păcurar, 2004; Munteanu și Clinciu, 1980; Munteanu etaL, 1991; Traci el al., 1980; Untaru el al., 2008; Clinciu, 2001; Achouri, 2005; Borelli, 1998; Zingari, 2005; ***, 1992, **♦, 2004a, ***,2004b; ***, 2005a) fiindcă: - nu se cunosc, la un moment dat, toate pierderile/ pagubele care se înlătură/diminuează prin execuția acestor lucrări; - nu pot fi evaluate, în termeni cantitativi, toate influențele pozitive economice, ecologice și sociale ale acestor lucrări; - influențele amintite mai sus se manifestă o perioadă mai lungă de timp decât durata de serviciu normată a lucrărilor și se fac simțite nu doar în bazinele în care lucrările s-au executat ci și în bazinele hidrografice colectoare din aval. Eficiența tehnică (sau funcțională) include în mod unitar cel puțin trei aspecte strâns corelate între ele și anume (Gaspar,1975; Gaspar el al., 1979): 1 - aspectul hidrologic (de reducere a scurgerii torențiale), 2 - aspectul antierozional (de combatere a eroziunii și a transportului de aluviuni), și 3 - aspectul de apărare (protecție) directă a obiectivelor periclitate de viituri. Deoarece ultimul aspect este cel care primează pe termen scurt, prezentăm, în continuare, rezultatele unor cercetări recente1, axate pe această temă și realizate într-un spațiu hidrografic în care silvicultorii țării s-au angajat într-o intensă 1 Ing. Florin Stelian Lupașcu: Cercetări privind comportarea și efectele lucrărilor de amenajare a re/elei hidrografice torenfiole din bazinul su- perior al Someșului Mic. Teză de doctorat. Universitatea Transilvania din Brașov. Conducător științific: prof. univ. dr. ing. loan Clinciu. REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 activitate de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale începând din urmă cu o jumătate de secol. 2. Locul cercetărilor Pentru atingerea obiectivului precizat la §1, am luat în considerare 38 de văi torențiale din bazinul hidrografic superior al Someșului Mic (fig. 1), văi care au fost amenajate cu lucrări hidrotehnice de corectare a torenților începând cu anul 1964 (Oprea et.al., 1996; Adorjani et al., 2008). Aceste văi sunt extinse în zona de munte (600-1600 m), sunt grefate pe un substrat litologic relativ rezistent la eroziune, format din roci metamorfice (șisturi cristaline, care conferă aspectul de masivitate al reliefului) și sunt acoperite de pădure în proporții majoritare. Cu ocazia parcurgerii terenului, au fost inventariate și cercetate 270 de lucrări pentru corectarea torenților, din care 243 sunt lucrări hidrotehnice transversale și 27 sunt lucrări hidrotehnice longitudinale. Dintre acestea, 164 sunt distribuite în bazinul hidrografic Someșul Rece, 99 sunt amplasate în bazinul hidrografic Someșul Cald, iar 7 sunt situate pe Pârâul Ciumuc, imediat în aval de confluența Someșului Rece cu Someșul Cald. Fig. 1. Bazinul hidrografic Someșul Mic (schema rețelei hidrografice) 3 3. Metoda de cercetare Protecția directă a obiectivelor periclitate de viiturile torențiale fiind direct proporțională cu diminuarea transportului de aluviuni de către lucrările de pe rețeaua hidrografică torențială amenajată, s-a recurs la estimarea cantității de aluviuni oprite de lucrările de amenajare (prin retenție și consolidare), exprimarea fiind făcută cu ajutorul a doi indicatori (Clinciu et al., 2005; Lupașcu și Clinciu, 2008): - retenția directă (R.D.), asigurată numai de lucrările transversale (baraje și praguri) și reprezentată cantitativ prin volumul aterisamentelor formate și/sau aflate în curs dc formare ; - retenția prin consolidare (R.C.), asigurată atât de lucrările hidrotehnice transversale, cât și de lucrările hidrotehnice longitudinale (canale de evacuare), reprezentată cantitativ prin volumul de aluviuni care s-ar fi antrenat și s-ar fi transportat de pe rețeaua hidrografică torențială supusă amenajării, în ipoteza în care lucrările studiate în cazul de față nu s-ar fi executat. De remarcat că, dintre cele trei componente ale indicatorului R.C., interesează pentru cele expuse în continuare doar retenția prin consolidare indirectă, realizată prin aterisare (fig. 2); ea este o consecință a retenției directe și este cuantificată prin lungimea și respectiv suprafața aterisamentelor create de lucrările hidrotehnice transversale. Ca urmare, trei elemente au fost cercetate în detaliu: lungimea consolidatăprin acoperirea albiilor de către aterisamente (Lat), suprafața consolidată pe aceeași cale (Sat) și volumul de aluviuni stocat în aterisamente (Wat). Precizăm că: - lungimea consolidată prin aterisare, Lat, s-a măsurat pe teren cu ruleta de 50 m; - suprafața consolidată prin aterisare, Sat, s-a determinat ca produs între lungimea aterisamentului și lățimea aterisamentului, aceasta din urmă fiind măsurată pe teren la nivelul aterisamentului format sau aflat în curs de formare, în punctul de amplasare a lucrării hidrotehnice transversale; - volumul aterisamentului, Wat, s-a calculat cu ajutorul unei formule simplificate (Gaspar, 1975), valabilă pentru cazul în care panta albiei și secțiunea transversală se mențin constante: Wat - 0,167 x Yat x Lat x (2b + B) unde: Yat este înălțimea colmatată a lucrării hidrotehnice transversale, Lat —■ lungimea aterisamentului lucrării respective, Fig. 2. Pârâul Păltinița: consolidare prin aterisare la barajul 10P4.0) (Foto Florin Lupașcu, 2006) REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 4 b — lățimea patului albiei în secțiunea de amplasare a lucrării, B — lățimea văii la nivelul aterisamentului format sau aflat în curs de formare, măsurată în secțiunea de amplasare a lucrării. Toate aceste date au fost măsurate pe teren și au fost consemnate în compartimentul inferior al fișelor tip ale lucrărilor luate în cercetare (Lupașcu, 2005). 4. Rezultate și discuții 4.1. Lungimea, suprafața și volumul aterisa- mentelor, pe văi torențiale După cum ne arată datele stabilite pe baza măsurătorilor (tabelul 1), aterisamentele pe care le-au creat lucrările hidrotehnice transversale de pe văile torențiale din bazinul luat în studiu se extind pe o lungime de albie de 9 177 m, ele acoperind o suprafață de 17,80 ha și stocând un volum de aluviuni de 153,47 mii m3. Văile torențiale se distribuie într-o proporție ridicată în primele dintre clasele factorilor de analiză, respectiv: în 66 % din cazuri lungimea aterisată pe o singură vale nu depășește 200 m, în 27 de cazuri (din totalul de 38) suprafața aterisată nu depășește 0,5 ha și în 29 de cazuri nu este depășită cantitatea de 5 mii m3 aluviuni în aterisamente. Numai în trei cazuri, lungimea aterisată pe o singură vale este mai mare de 800 m și suprafața aterisată este mai marc de 1,5 ha; în șase cazuri volumul aterisat este mai mare de 10 mii m3. Prin analiza comparativă, pe văi torențiale, a distribuțiilor celor trei elemente se desprind următoarele: - după lungimea totală a aterisamentelor create de lucrările hidrotehnice transversale se detașează: Valea Soponii (cu 1296 m), urmată la distanță destul de mare de Pârâul Căprița (cu 916 m), Pârâul Negruța (cu 825 m), Pârâul Leșului (cu 794 m) și Pârâul Rașca Mare (cu 764 m). - din punctul de vedere ai suprafeței aterisate, ierarhizarea este diferită de precedenta, fiindcă intervine lățimea văilor torențiale, care își pune puternic amprenta asupra acestei suprafețe; așa se face că Pârâul Negruța (cu 2,87 ha), Pârâul Soponii (cu 2,44 ha), Pârâul Rășca Mare (cu 2,40 ha) și Pârâul Leșului (cu 1,30 ha) își păstrează pozițiile REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 reprezentative, în timp ce pe poziția următoare urcă Pârâul Micii (cu 1,14 ha). - în ceea ce privește volumul aterisamentului, se pune în evidență detașarea netă a două văi torențiale (Pârâul Rășca Mare cu 33,8 mii m3 și Pârâul Negruța cu 21,2 mii m3), acestea fiind urmate, dar la mare distanță, de Pârâul Micii (cu 12,6 mii m3), Pârâul Soponii (cu 12,2 mii m3), Pârâul Leșului (12,1 mii m3) și Pârâul Păltinița (cu 11,1 mii m3). Pentru a fi urmărite mai ușor distribuțiile celor trei elemente amintite și pentru a le putea compara între ele, am recurs la o reprezentare comună a datelor de analiză, variabilele cercetate pe văi torențial6 nemaifiind considerate în valori absolute, ci în expresie procentuală față de totalul general, înregistrat la scara tuturor văilor torențiale luate în cercetare. S-a obținut, astfel, histograma din figura 3 de unde se remarcă: FRECVENȚA (%) ixr SAT WA1 * - - P’Out,^b- P'C»»if, p.^, P'Ne^utu * - P'-C«tan - - Pr T°Por,Mt„ - P'-, 0.20; probabilitatea Liiliefors: p > 0.20). O oarecare tendință spre normalitate se înregistrează și în cazul distribuției seriei II (testul Kolmogorov- Smimov: d = 0.089, p < 0.20) - fig. 2. în schimb distribuția frecvențelor seriei I nu poate fi ajustată după legea normală (testul Kolmogorov-Smimov: d= 0.135, p < 0.01). CI*»® de nJfimo «io frecvent** rsMh» • Lemnului de comirestune Fig. 2, Histograma frecvenței relative a apariție] lemnu- lui de compresiune la seriile de inele I și n Modulul distribuției frecvențelor la seria II este localizat la categoria de mărime a frecvenței defectului: 0.10...0.15; deci, probabilitatea apariției lemnului de compresiune la un exemplar din acest arboret este cuprinsă între 10 și 15%. Frecvența defectului a depășit 40% într-un singur sezon de vegetație (1941). Frecvențele mai mici de 30% cuprind 93.5% din ansamblul observațiilor. Distribuția frecvențelor defectului la seria I are un caracter bi modal (fig. 2). în trei sezoane de vegetație frecvența defectului a depășit 50% și anume: 1960,1978 și 1979. Distribuția frecvențelor la seria HI de inele prezintă o asimetrie neglijabilă (coeficientul lui Bowley: 0.041) și valoarea modulului localizată la clasa de frecvențe 0.2...0.3 ale lemnului de compresiune. în trei sezoane de vegetație frecvența a depășit 40%: 1900, 1955 și 1956. Corelația frecvenței anuale a formării lemnului de compresiune cu indicii inelelor este expresia unei relații de tip cauză-efect, în care defectul este una din sursele variațiilor acestor indici, iar nu invers. Am constatat faptul că lățimea inelelor anuale și amplitudinea sa relativă într-un sezon de activitatea cambială, în secțiunea de bază a exemplarelor eșantionate, sunt direct proporționale cu frecvența apariției lemnului de compresiune în sezonul respectiv (r = 0.469*** respectiv r = 0.326 *♦*). La înălțimi mai mari pe fus, intensitatea și chiar sensul acestor relații se modifică (coeficientul de corelație între frecvențele defectului și lățimea inelului: -0.060“ între frecvența defectului și regularitatea lățimii inelului pe circumferință: +0.562***, între frecvența defectului și proporția lemnului târziu: +0.515***). La exemplarele din suprafața de probă amplasată în u.a. 17B am remarcat creșterea bruscă a frecvenței lemnului de compresiune începând cu 1926 (fig. 3). Trendul ascendent s-a amplificat în Fig. 3. Fluctuații anuale ale mărimii unor indicatori ai seriei II de inele: a - frecvența relativă a formării lemnu- lui de compresiune (%), b - lățimea medie a inelelor anuale (mm) 1927 (frecvența defectului: 30,23%), în sezoanele următoare stabilizându-se în jurul valorii de 25%. în 1941, evoluția radială a defectului atinge apogeul (maximul absolut al frecvenței relative: 41.18%), ritmul menținându-se susținut până în 1948, după care intră în declin. Ca efect al amplificării producerii lemnului de compresiune după 1925, sporește eterogenitatea lățimii inelelor anuale în suprafața sondată (fig. 4), tendință care se manifestă și în anii următori, stingându-se de- abia în deceniul șase. Anterior evenimentului de la mijlocul deceniului trei al secolului trecut, care a produs relansarea defectului, se remarcă, în mod deosebit, omogenitatea răspunsurilor auxologice ale arborilor. Inflexiunea în deceniul trei a curbei amplitudinilor relative ale lățimii anuale a inelelor este consecința unui eveniment de amploare - dovadă intensitatea și durata efectelor - constând 18 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Ani cataidârtsiid Fig. 4. Variația anuală, ajustată polinomial, a amplitu- dinii relative a lățimii inelelor anuale din seria II cel mai probabil în rărirea masivului prin intervenția cu lucrări de recoltare a masei lemnoase. Gravitatea perturbației este ilustrată de consecințele pe termen scurt (dublarea frecvenței lemnului de compresiune în 1926 față de 1925 și amplitudinea lățimii inelelor anuale) și de durata manifestării (formarea lemnului de compresiune intră în regres de-abia după 1948, iar amplitudinea lățimii inelelor se reduce din deceniul următor). O astfel de perturbație are la origine fie o doborâtură importantă de vânt fie o intervenție silvotehnică cu lucrări de extragere a arborilor pe picior - prin tăieri de regenerare sau de igienă (în urma uscării unor exemplare). Avem câteva argumente pentru a respinge prima ipoteză și anume: a) informațiile meteorologice provenind de la stația Bod (***, 1961) indică o relativă acalmie în intervalul 1922-1932, în compartimentul vestic al Depresiunii Brașovului (frecvențele maxime ale calmului atmosferic pe direcțiile rozei vânturilor, în cei 53 de ani de măsurători, s-au înregistrat în 1922, 1924, 1925, 1927 și 1932); b)compararea celor trei serii de inele anuale evidențiază manifestarea perturbației doar la seria în cauză; c) modificările suferite de lățimea medie a inelelor anuale după 1926 sunt mai puțin pregnante în comparație cu dinamica lemnului de compresiune în această perioadă. Seria I de inele prezintă avantajul redării fidele a condițiilor naturale de dezvoltare a arboretului. La această serie, variația frecvenței anuale a lemnului de compresiune atinge o primă valoare maximă în 1796, susținută și de valorile ulterioare (1797, 1800-1806, 1808-1814, 1816-1817) (fig. 5). Aceste frecvențe excepționale ale lemnului de compresiune s-au produs în stadiul juvenil de dezvoltare a structurii lemnului exemplarelor eșantionate și EcuMaIb cufMtor da âjuxturw LG Y - A32 ♦ O.W> ■ ♦ 4.X LMrt» jrw* Y ■ 0. W * 0. 2 + ■ 2. U2^r^4 + 8 Fig. 5. Fluctuațiile anuale ale formării lemnului în secțiunea de bază a exemplarelor din suprafața de probă amplasată în arboretul 19B (a-frecvența relativă a apariției lemnului de compresiune, b - lățimea inelelor anuale) evidențiază sensibilitatea țesuturilor lor tinere la acțiunea mecanică a vântului. După 1817, procesul intră în regres. Curba variațiilor ajustate polinomial trece printr-un minim în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, în 1860 și 1861, ani în care lemnul de compresiune nu apare la nici unul din exemplarele eșantionate. Ascensiunea ulterioară cunoaște un maxim local în 1877-1878 și continuă în secolul al XX-lea, atingând apogeul în intervalul 1960-1979. Remarcăm creșterea continuă a frecvenței defectului în secolul a! XX-lea. în deceniul 9 al secolului trecut lemnul de compresiune înregistrează un minim local, incomparabil mai mare însă decât minimul înregistrat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Curba variațiilor prezintă un punct de inflexiune în preajma sezonului 1998, marcând ascensiunea recentă în formarea lemnului de compresiune. Lățimea medie a inelelor anuale prezintă aceleași tendințe (fig. 5), ușor însă defazate față de frecvența lemnului de compresiune. Curba variațiilor lățimii inelelor anuale trece printr-un minim la mijlocul secolului XIX, urmat de o ascensiune care atinge apogeul simultan cu frecvența defectului. Se poate remarca trendul comun al celor doi indicatori structurali, evidențiind o anumită proporționalitate a mărimii lor. Pentru o înțelegere superioară a proceselor responsabile de apariția lemnului de compresiune, am adăugat analizei noastre și studiul variațiilor intensității defectului. Curba variațiilor ajustate polinomial prezintă un singur maxim în jurul sezonului 1880, generat de intensificarea manifestării fracțiunii severe a defectului (fig. 6). Lemnul de compresiune format ulterior îmbracă REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 19 Art CaWldaristci Fig. 6. Fluctuațiile anuale, ajustate polinomial ale intensității medii a lemnului de compresiune la seria I de inele (1 - lemn de compresiune slabă, 2 - lemn moderat de compresiune, 3 - lemn sever de compresiune) tot mai mult forma blândă și eventual moderată, chiar și în intervalul 1960-1977, în care frecvența defectului a atins apogeul. Din compararea ultimelor două figuri rezultă faptul că nu există o concordanță între curbele variației frecvenței și ale variației intensității lemnului de compresiune, la seria de inele amintită. Se remarcă totuși faptul că în anii calendaristici în care lemnul de compresiune se formează cu precădere pe scama fracțiunii slabe, frecvența defectului este mică (8... 16%), iar în sezoanele în care predomină fracțiunea severă, frecvența exemplarelor care au format lemn de compresiune este variabilă (12...50%). 4. Discuții Lemnul de compresiune constituie un factor de variație puternică a structurii lemnului. Diferențierea sa locală, pe circumferința unei creșteri anuale, contribuie la neuniformitatea grosimii acesteia, proporțională cu direcția și mărimea rezultantei ansamblului de influențe care se manifestă la un moment dat (Schweingruber, 2007). Influențele concomitente cu oscilații de aceeași perioadă pot intra în rezonanță, producând, ia nivelul structurii lemnului, efecte mult mai accentuate decât manifestarea lor alternantă. Factorii cu influență permanentă (înclinarea terenului, poziția geografică) pot intensifica, prin compunere, efectele factorilor oscilanți, cum ar fi mișcarea aerului. Pe versanții foarte repezi, de pildă, răspunsul exemplarelor la intensificarea de durată a vântului pe anumite direcții este mai prompt și mai 20 convingător decât pe versanții slab înclinați, așa cum am putut constata comparând primele două serii de inele. Efectul acțiunilor divergente se obține prin compunerea lor algebrică (ca în cazul influenței simultane a intensificării vântului și stresului hidric asupra formării lemnului: primul determinând îngroșarea creșterii pe direcția vântului dominant, cel de-al doilea, o îngustare a creșterii pe întreaga ei circumferință); așa se face că apariția lemnului de compresiune se înregistrează și în anii secetoși sau excesiv de secetoși, în ciuda declinului auxologic. Extragerea semnalului climatic din mărimea indicilor inelelor anuale este însă îngreunată de interacțiunea intervențiilor asupra desimii arboretelor (calamități naturale, operațiuni culturale, tratamente). Pe de altă parte, diferitele influențe climatice nu converg decât accidental la nivelul structurii lemnului. Legătura de proporționalitate între lățimea inelelor anuale și frecvența defectului nu poate fi, însă, interpretată în sensul identității cauzelor lor prime. Seria I de inele atestă o anume periodicitate în manifestarea comportamentului structural al arborilor. Giurgiu (1967) semnalează variații ciclice ale creșterii radi ale într-un arboret plurien de brad din O.S. Sinaia. Ritmicitatea creșterii radiale a fost corelată cu vârfurile multianuale ale activității solare; Dissescu (1962) identifică frecvența pagubelor produse de vânt prin doborâturi masive cu frecvența petelor solare. Variația anuală a frecvenței lemnului de compresiune în seria I de inele prezintă caracterul unei oscilații sinusoidale care sugerează periodicitatea manifestării perturbațiilor care au produs acest răspuns. Din confruntarea variațiilor multianuale ale intensității lemnului de compresiune cu cele ale frecvenței, la seria I de inele, am dedus că intensificarea sezonieră a vântului conduce la diferențierea formelor de intensitate modestă a lemnului de compresiune (caracterizate doar de îngroșarea pereților celulari, fără apariția ornamentațiilor și crăpăturilor specifice lui). Apariția formei severe este consecința unui complex de factori externi care exercită o presiune mecanică semnificativă asupra creșterii axiale a tulpinii, superioară presiunii exercitate de vânt. Avem însă în vedere faptul că vântul de viteză mare este de scurtă durată, așa încât impulsul pe care îl REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 produce nu stimulează structura lemnului decât în măsura în care produce deformații plastice tulpinii (încovoiere sau înclinare remanente). Frecvențele și intensitățile mari ale vântului pot însă accentua efectul condițiilor limitative ale geotopului sau ale asimetrici coroanei. 5. Concluzii Măsurătorile efectuate în modulul WinDENDRO 2006 la probe recoltate de la arbori de brad pe picior și doborâți, în șase arborete din U.B. V Noua, au evidențiat manifestarea unei anume ritmicități multianuale în apariția lemnului de compresiune, imprimată de factori climatici și intervențiile antropice. Diversitatea spațială și temporală a interacțiunilor între factorii cu impact xilogenetic în direcția lemnului de compresiune Bibliografie B e 1 d e a n u, E. C., 1999: Produse forestiere și studiul lemnului. Editura Universității Transilvania, Brașov, pp. 158- 159. Bowyer, J.L., Shmulsky, R., Haygreen, J.G., 2003: Forest products and Wood Science - An introduction. Fourth edition. lowa State Press, Ames, 554 p. Boyd, J.D., Foster, R.C., 1974: Tracheidanatomy changes as responses to changing structural requirements of the tree. Wood Science Technology, 8, pp. 91-95. Dinulică, F., 2008: Cercetări privind factorii de influenfă asupra formării lemnului de compresiune la brad. Teză de doctorat. Universitatea Transilvania din Brașov, 236 p. Dissescu, R., 1962: Frecvența daunelor produse de vânt și eșalonarea măsurilor amenajistice de protecție. Revista Pădurilor, 77(10), pp. 611-614. Giurgiu, V., 1967: Studiul creșterilor Ia arborete. Editura Agrosilvică, București, pp. 135-141. determină ritmuri individuale asincrone, atestate de diferențele semnificative statistic între seriile de inele, cu privire la frecvența medie anuală apariției defectului. La seria de inele reflectând condițiile limitative de teren, frecvența maximă a lemnului de compresiune s-a înregistrat consecutiv în 1978 și 1979, consecința ascensiunii anuale continue a vitezei și frecvenței vântului după 1970 - conform înregistrărilor de la stația meteorologică Ghimbav- Brașov. Perturbațiile frecvente ale formării lemnului la seria II de inele demonstrează prevalarea influenței intervențiilor repetate cu tăieri de regenerare, tăieri de igienă și tăieri de transformare spre grădinărit, asupra acțiunii, la nivel individual și colectiv, a vântului, în materializarea structurii lemnului de compresiune. Kollmann, F.F.P., C6te jr, W.A., 1968: Principles of wood Science and technology. I: Solid wood. Springer-Verlag, 592 p. Panshin, A.J., de Zeeuw, C., 1970: Textbook of wood technology. Voi. I, Third edition, McGraw-Hill Book Company, 706 p. Schweingruber, F.M., 2007: Wood structure and environment. Springer-Verlag, Berlin-Heidelberg-New York, pp. 127-132. Warensjb, M., Lundgren, Ch., 1998: Samband rnellan tjurved och formfel hosgran - En studie vid Limmarends sâgverk (Impact of compression wood on deformation of sawn wood of spruce). The Swedish University of Agricultural Sciences, Departament of Forest Products, rep. no. 255, 38 p. Zimmermann, M.H., Brown, C.L., 1974: Trees: Structure and function. Springer-Verlag, Berlin-Heidelberg- New York, pp. 98-105. ***, 1961: Clima R.P. Române. Fol. II: Date climatologice. C.S.A. Institutul Meteorologic, București, 283 p. Șef lucrări dr. ing. Florin DINULICĂ Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Catedra Exploatări Forestiere E-mail: dinulica@unitbv.ro Atinual fluctuations in tbe formation of compression wood in Silver fir trees Abstract The investigations on the radial dynamics of the Silver fir compression wood formation at the d.b.h. level have been carried out betwecn 2004 and 2008 in representative stands managed by the Kronstadt Forest District and belonging to the city of Brașov. REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 ♦ Nr. 2 21 Thepapcr aimed at revealing certain externai influences by using the comparative analysis of the year-by-year variations of the relative frequency of compression wood and of its intensity for three series of growth rings corresponding to distinct site and stand conditions. The interpretation of the annual fluctuations in the formation of compression wood shows: 1) The strong correlation between the annual dynamics of the wind regime and the defect fluctuations in the stands lacking human influences; 2) The superiority of human pressure effects compared to the natural factors’ effects on the forest stands in the quantity and quality expression of compression wood; 3) The time-lag between the defect frequency and the width of annual growth; 4) The wavy feature of the frequency variations of the compression wood composing the growth rings originating from the stand lacking human influences; 5) The independence of the annual variations of compression wood frequencics compared to its intensity. Keywords: Silverfir, compression wood, annualfiuctuarion. 22 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 Cercetări privind reconstrucția ecolo- gică a haldelor de steril rezultate din exploatări miniere de suprafață din nord-vestul Podișului Getic* Gheorghe SPÂRCHEZ Dumitru-Romulus TÂRZIU Bogdan CANDREA-BOZGA Cezar Vasile CIOC 1. Introducere Zona nord-vestică a Podișului Getic dispune de importante rezerve de lignit a căror valorificare a început cu peste 50 de ani în urmă. Exploatarea zăcămintelor de lignit a produs și produce modificări multiple, influențând aproape imprevizibil factorii de mediu și totalitatea ecosis- temelor. Afectarea mediului ambiant a început odată cu extragerea cărbunelui, prin scoaterea din circuitul agricol sau silvic a unor mari suprafețe de teren, prin realizarea de noi căi de acces, prin strămutări de așezări omenești, devieri ale cursurilor de apă, construirea de noi obiective atât productive cât și sociale. Realizarea obiectivelor industriale miniere a im- pus ca în perioada 1952-2008 să fie scoase din cir- cuitul agricol și silvic peste 17.500 de hectare, cele mai mari suprafețe situându-se în bazinul minier Rovinarî, urmat de Motru, Jilț, Vâlcea și Mehedinți. Pe categorii de folosință suprafețele ocupate de exploatări miniere, în întreaga perioadă de peste 50 de ani, se prezintă astfel: 76,3%, respectiv 13.416 ha reprezintă terenuri agricole, 23,7%, respectiv 4.159 ha terenuri silvice. Din totalul de 13.416 ha terenuri agricole, suprafețele arabile dețin cea mai mare pon- dere adică 61,2%, urmate fiind de pășuni cu 23%, fânețe naturale cu 9,1%, livezi 2,7%, vii 1% și terenuri neproductive 3%. întregul complex de obi- ective destinat extracției lignitului din bazinul minier al Olteniei a avut un caracter de schimbare profundă a reliefului din această zonă, determinând apariția unor unități de relief noi care au modificat în între- gime peisajul. Au apărut de asemenea fenomene noi de natură geomecanică, tasări, alunecări ale terenuri- lor, schimbări de natură calitativă și cantitativă a apelor de suprafață și a celor subterane, și nu în ul- timul rând, a calității aerului. Haldele de steril rezultate în urma exploatărilor miniere ocupă peste 5000 de hectare. 2. Scopul, obiectivele și locul cercetărilor Scopul cercetărilor întreprinse îl reprezintă iden- tificarea căilor de reconstrucție ecologică a hal- delor de steril rezultate prin exploatări miniere de suprafață. Obiectivele ce vor fi rezolvate în vederea atinge- rii scopului propus vizează: - identificarea terenurilor degradate prin exploatări miniere de suprafață; - caracterizarea morfologică și analitică a en- tiantrosolurilor și a materialelor de solificare din Tabelul 1 Situația suprafețelor agricole și silvice ocupate sau expropiate de activitatea minieră între 1952-2008 Nr. crt. Bazinul minier Suprafața ocupată (ha) Totală din fond funciar Agricol (ha) % Silvic (ha) % 1 Bazinul Rovinari 8932 7191 80,5 1741 19,5 2 Bazinul Motru 3789 2630 69,4 1159 30,6 3 Bazinul Jilț 2278 1766 77,5 512 22,5 4 Bazinul Berbești 1962 1492 76 470 24 5 Bazinul Mehedinți 614 337 54,9 277 45,1 TOTAL Societatea Națională a Lignitului Oltenia 17.575 13.416 76,3 4.159 23,7 Nolă: Cercetările s-au desfășurat în cadrul proiectului PNII IDEI, ID 131, finanțat de MECT-UEFISCSU (contract 374/8.10.2007) REVISTA PĂDURILOR ♦ Anul 124 • 2009 • Nr 2 23 haldele de steril, evidențiindu-se factorii ecologici limitativi de natură climatică și edafică; - stabilirea soluțiilor optime de ameliorare a terenurilor degradate prin exploatări miniere de suprafață cu referire la: lucrările de amenajare a terenului, de pregătire și ameliorare a solului, alegerea speciilor arborescente și arbustive ce vor fi plantate, stabilirea formulelor și schemelor de împădurire. Cercetările s-au desfășurat în nord-vestul Podișului Getic unde, așa după cum s-a precizat în introducere, sunt cele mai mari suprafețe ocupate de halde de steril. Podișul Getic este situat în partea de sud a Carpaților Meridionali, între Dâmbovița și Dunăre, Spre nord și nord-vest limita o formează sistemul de creste prin care acest podiș domină depresiunile subsecvent interfluviale. în partea de sud ca limită convențională poate fi considerată linia morfologică cu altitudini între 200-300 m, marcată de mici denivelări, linie ce pornește de la Drobeta-Tumu Severin și trece prin Plenița-Craiova-Baiș-Negrești- Pitești-Picior de munte-Dâmbovița. Cercetările prezentate în lucrarea de față s-au desfășurat, în principal, în Piemontul Motrului și Gruiurile Jiului unde se găsesc halde de steril rezultate din activita- tea minieră din zonă. Profiiele geologice executate în Podișul Getic confirmă caracterul fluvio-lacustru al cuverturii piemontane, care este din ce în ce mai nouă de la nord la sud și de la NV spre SE. în zonele dintre Motru și Jiu până la Gilort se întâlnesc formațiuni din Pleistocenul inferior, constituite din pachete de gresii, variabile, de lignit inferior în intercalați! cu argile nisipoase și nisipuri argiloase. Numărul straturilor de cărbuni este de 4-6 cu grosimi de 1-1,5 m. Zăcămintele de cărbune aparțin depozi- telor pliocene în facies continental lacustru. Majori- tatea sunt intercalate în formațiunile daciene și le- vantine dintre Motru și Olt Mai reprezentative sunt ariile Rovinari, Tismana-Jaleș, Pinoasa, Strâmba, Valea Motrului și Albeni. Izolat, pe fâșii înguste, în alternanță cu nisipuri fine, mai ales pe boturi de deal și funduri de văi, se întâlnesc mame și mame argiloase. Relieful zonei studiate este foarte variat. Astfel în Piemontul Motrului văile sunt orientate în general, pe direcția nord-vest, sud-est pe partea dreaptă a Motrului și nord, nord-est pe partea stângă a Motrului. Din cauza numeroaselor cursuri de apă relieful este fragmentat puternic, uneori cu văi adânci și versanți abrupți, alteori cu văi largi și culmi întinse, domoale (Coteț, 1973). Gruiurile Jiului situate între Motru și Jiu și Jiu și Gilort sunt forme complexe de fragmentare a re- liefului, ele fiind constituite dintr-un număr mare de gruiuri secundare, toate cu vârfurile orientate spre vest din cauza disimetriei interfluviilor principale Motru-Jiu și Jiu-Gilort. Morfodinamica actuală din Podișul Getic se caracterizează prin procese de eroziune torențială în depozitele de Cândești, sufoziune în depozitele loessoide, procese gravitaționale pe versanții alcătuiți din mame și argile, aluvionarea văilor. Prin eroziunea torențială regresivă, însoțită de surpări și alunecări se ajunge la formarea hârtoape- lor, care sunt microdepresiuni de eroziune cu relief haotic, care pot ajunge la 500-1000 m în diame- tru și împotriva cărora se poate lupta numai prin împăduriri (Coteț, 1973). Pe versanții rectilinii, pe care apar serii paralele de organisme torențiale, se ajunge la formarea unor întinse glacisuri de versanți dominate de abrupturi alcătuite din depozite mai dure. Datorită debitului solid bogat, fundul văilor se aluvionează întens cu pietrișuri și nisipuri luând as- pectul unei văi împietrite și sterpe. Relieful Piemontului Getic a fost intens alterat prin exploatări miniere de suprafață care au generat cariere și halde de steril, astfel încât s-a accentuat mai mult aspectul haotic al reliefului. Caracterul general al climei este temperat con- tinental cu influențe mediteraneene, mai ales în partea sud-vestică, fapt ce favorizează o mare di- versitate floristică. După clasificarea Koppen în teritoriul studiat se întâlnesc două regiuni climatice D.f.a.x. și D.f.b.x. Condițiile geologice, geomorfologice, climatice, hidrologice și de vegetație au condus la formarea unei mari diversități de soluri. După Geografia fizică a României (1983), teritoriul luat în studiu se găsește în regiunea pedogeografica D4 — dunăreano-pontică. în sudul teritoriului predomină solurile: cernoziomuri, faeoziomuri, preluvosoluri roșcate, iar în luncile râurilor gleiosoluri și aluvio- soluri. în partea nordică a teritoriului, cu un climat 24 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 mai rece și mai umed, predomină preluvosolurile tipice, luvosolurile tipice, albice și stagnice, stag- nosolurile, eutricambosolurile și pe suprafețe re- strânse districambolsolurile. Diversitatea mare a condițiilor staționale a condus și la o diversitate accentuată a vegetației. Vegetația forestieră ocupă doar 26% din suprafața teritoriului, ponderea cea mai mare o deține în gru- iurile Jiului, unde ocupă 67%. Formațiile forestiere care ocupă cea mai mare suprafață sunt amestecurile de gârniță și gorun, go- runetele și amestecurile de fag cu gorun. Cercetările s-au efectuat în cuprinsul a 3 halde de steril situate în bazinul Jiului și într-un arboret de fag situat în apropierea haldelor. In vederea cunoașterii proprietăților fizice și chimice ale materialelor din halde s-au amplasat 4 profile de sol pe halda Hotăroasa din UP I Urdari și s-au recoltat probe de sol de pe o haldă recentă situată în apropierea haldei Peșteana sud II. Pentru comparație s-au efectuat două profile de sol pe hal- da Peșteana sud II care este împădurită cu salcâm din anii 1995-1996 și un profil într-un arboret natu- ral de fag, în vârstă de 120 ani, din U.P.I Urdari, u.a. 33A, situat în apropierea haldei Hotăroasa. 3. Material și metode de cercetare Materialul de cercetare este reprezentat de haldele de steril din care s-au recoltat probe de sol sau mate- rial de solificare în vederea determinării în labora- tor a compoziției granulometrice și a proprietăților chimice. Astfel, din haldele neîmpădurite Hotăroasa și Peșteana sud I s-au recoltat 10 probe de sol, din halda Peșteana sud II împădurită cu salcâm 4 probe de sol, iar din u.a. 33A, U.P. I Urdari 3 probe de sol. Metodele de cercetare utilizate sunt: metoda observației, experimentației și analizei de laborator. Prin metoda observației s-a caracterizat teritoriul luat în studiu descriindu-se cadrul fizico-geografic și fitogeografic al acestuia. Probele de sol au fost analizate în laboratorul de Pedologie și stațiuni forestiere din cadrul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Prin analizele de laborator s-au determinat can- titativ principalele proprietăți fizice și chimice ale solului: - compoziția granulometrică - metoda de scpara- REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 re a fracțiunilor granulometrice prin cernere umedă și sedimentare; - conținutul de humus - metoda oxidării umede și dozării titrimetrice (Walkley-Black); - conținutul de: azot (metoda Kjeldahl), fosfor mobil (metoda Egner-Riehm-Domingo), potasiu accesibil (dozarea la spectrometrul în absorbție atomică); - pH-ul solului - în suspensii de sol apoase; - indicii complexului adsorbtiv (Sh, Sb prin metoda Kappen, iar T și V prin calcul). Rezultatele sunt prezentate tabelar. 4. Rezultate obținute 4.1 . Proprietățile fizice și chimice ale entiantro- sohirilor și materialelor de solificare din halde Haldele luate în studiu sunt alcătuite dintr-un amestec neomogen de material mineral constituit din pietriș, nisip, argilă, precum și resturi de cărbuni și pământ cu humus care au o repartiție neuniformă în cuprinsul haldei. în funcție de locul de amplasare și volumul materialului excavat, haldele au forma unui trunchi de piramidă, cu platforma superioară foarte întinsă și taluzuri cu înclinare continuă sau în trepte, (foto 1) Foto 1. HaldS în construcție Apele din precipitații se infiltrează în masa haldei, iar atunci când sunt în cantitate mare apar la baza taluzelor sub formă de izvoare. Pe haldele cu înclinarea taluzului mai mare de 10° apele meteorice produc eroziune de suprafață și în adâncime predominante fiind rigolele și ogașele. în perioadele uscate vântul spulberă materialul necoeziv din corpul haldelor, care contribuie la poluarea zonelor 25 limitrofe. Din motivele enumerate mai sus problema stabilizării haldelor constituie o prioritate de natură ecologică și economică. Halda Hotăroasa cu o suprafață de 5 ha este situată în UP I Urdari, pe un versant cu expoziție vestică, cu înclinare variabilă de la 5 la 25°. Pentru caracterizarea materialului parental s-au efectuat 4 profile de sol pe o traversă, la baza ver- santului, în treimea mijlocie a versantului, în tre- imea superioară și pe platou. Materialul parental în care s-a declanșat procesul de solificare prezintă o textură grosieră-mijlocie. La baza versantului praful fin și argila reprezintă 44%, în treimea superioară și pe platou 14%. Materialul care constituie partea superioară a haldei provine de la diferite adâncimi din cariera Hotăroasa, fiind alcătuit din mame și ni- sipuri bogate în carbonați. Astfel, în toate sondajele efectuate pH-ul are valori cuprinse între 8 și 8,75, adică reacția este de la slab la moderat alcalină, cu grad de saturație în baze de schimb de aproape 100% (97,8-99%) (tab. 3). Halda s-a înierbat în mod natural cu specii caracteristice zonei (în special specii de graminee) cu precizarea că în locurile depresionare, mai umede, s-a instalat coada calului (Equisetum arvense). Procesul de humificare este incipient, astfel încât procentul de humus în primii 12 cm variază între 0,36 și 2,9%, raportul C/N cu valori cuprinse între 8,40-10,44 indicând humus de tip mull. Materialul de solificare este slab aprovizionat cu azot, conținutul de azot fiind mic și foarte mic în toate sondajele (N este cuprins între 0,16 și 0,003%), conținutul de potasiu este de la extrem de mic la mic, iar cel de fosfor de la mijlociu la mic (P,O5 variază între 46 și 2,3 ppm). Datorită secetei o parte din puieți s-au uscat. Pen- tru corectarea reacției alcaline la plantarea puieților se impunea acoperirea vetrei de plantare cu pământ fertil, bogat în humus și aplicarea de amendamente cu fosfogips, având în vedere faptul că solul incipi- ent este slab aprovizionat cu fosfor. Halda a fost plantată cu salcâm în anul 2007. Halda Peșteana Sud I se află în raza ocolului sil- vic Peșteana, în apropierea unei alte halde denumită Peșteana Sud II care a fost împădurită cu salcâm în 1996. Halda prezintă material crud, nesolificat con- stituit dintr-un amestec de nisip grosier, nisip fin, 26 pulberi, argilă și mamă cu particule ce au diametrul sub 0,002 mm. Din analiza fizică și chimică a materialului de solificare se constată următoarele: - materialul prezintă o textură nisipo-lutoasă cu un conținut de mamă și argilă de 14% și nisip fin și grosier între 65 și 70%; - materialele de solificare sunt bogate în carbonați astfel încât pH-ul are valori între 8,37 și 8,52 (slab alcalin); - conținutul de humus este extrem de redus (0,24-0,6%) și a provenit de la vegetația erbacee ce s-a instalat sporadic pe această haldă; - conținutul de azot este extrem de mic (0,034- 0,073%); - materialul parental are conținut foarte mic de potasiu (58 ppm) și mic spre mijlociu de fosfor (23 ppm) (tab. 4). Având în vedere conținutul redus de humus și reacția alcalină se impune, ca înainte de plantare, cel puțin în vetrele puieților cu dimensiunile de 80 x 60 cm, să se administreze pământ fertil și amenda- mente pe bază de fosfogips. (Târziu, 2008). Halda Peșteana Sud II, cu o suprafață de 24,7 ha, este situată pe un versant cu expoziție NV cu o înclinare medie de 15°. Halda a fost plantată cu sal- câm în anii 1995 și 1996. în mod natural s-a instalat și plopul alb care a realizat diametre mai mari decât salcâmul. Materialul de solificare, ca și în cazul halde- lor împădurite în ultimii ani, are o compoziție granulometrică heterogenă datorită modului cum a fost haldat materialul. Astfel în compoziția granulometrică a primului profil de sol domină ni- sipul 80%, iar la al doilea domină pulberile 45% și argila 23%. Datorită prezenței vegetației forestiere procesul de bioacumulare a început să fie evident. Humusul s-a acumulat în primii 10 cm imprimând o culoare brună-negricioasă materialului mineral. Conținutul de humus în primii 10 cm variază între 3,8 și 10,8%, cu raportul C/N cuprins între 10 și 12,9. Procentul mai mare de humus se explică prin humificarea activă a litierei de salcâm și plop alb precum și a păturii erbacee alcătuită predominant din graminee. Dacă la haldele neîmpădurite reacția materialu- lui de solificare era slab spre moderat alcalină, la această haldă valoarea pH-ului scade sub 8 mai ales REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nn 2 în primii IO cm, unde începe să se producă o neu- tralizare a cationilor de calciu, apărând hidrogenul de schimb (2-3 me/100 g sol), ca urmare și gradul de saturație în baze scade sub 95%. Conținutul mai ridicat de humus a contribuit și la creșterea cantității de azot astfel că acest element arc valori cuprinse între 0,18 și 0,44% (tab. 4). Plantația de salcâm la vârsta de 15 ani are diametrul mediu de 8-10 cm și înălțimea medie de 8 m (foto 3). Exemplarele de plop alb aflate sub formă diseminată au înălțimea de 12-14 m și diametrul cuprins între 10 și 14 cm. De altfel plopul alb se dovedește o specie rustică care se instalează în mod natural pe haldele care încă sunt neîmpădurite (foto 2). Solul din U.P. I Urdari, u.a. 33A este format pe depozite deluviale, alcătuite predominant din nisip având textură nisipo-lutoasă în orizontul Ao și iuto- nisipoasă în orizontul Bv. Reacția este de la puter- nic acidă în orizontul Ao la moderat acidă în ori- zontul Bv (pH = 4,75-5,63), cauza constituind-o atât materialul parental sărac în baze de schimb, cât și evoluția îndelungată sub vegetație forestieră. Solul este slab aprovizionat cu azot (0,12%) și moderat aprovizionat cu humus. După caracteristicile morfo- logice și proprietățile fizice și chimice se încadrează la tipul districambosol psamic (tab. 2) l oto 2. Stabilizarea haldei Hotăroasa cu vegetație er- bacee și plop alb Foto 3, Salcâmet în vârstă de 15 ani pe halda Peșteana Sud II 4.2 Soluții tehnice de ameliorare a condițiilor edafice și de împădurire a haldelor După ce haldele au fost eliberate de activități tehnologice trebuie lăsate în repaus 1-2 ani pentru stabilizare, în mod normal ar trebui ca suprafața haldelor să se acopere cu un strat de pământ fertil cu grosimea de cel puțin 2-3 cm. Deoarece acest lucru nu se realizează este indicat ca haldele să fie înierbate acolo unde nu s-a instalat vegetație erbacee în mod natural. înainte de plantare se vor lua măsuri specifice de ameliorare a condițiilor staționale. Deoarece majoritatea halde- lor analizate prezintă reacție alcalină, se recomandă aplicarea amendamente- lor cu gips în doze mici dc 4-5 t/ha, corelat cu gradul de alcalinitate al ma- terialelor de solificare. Tabelul 2 Date analitice ale profilului recoltat în UP 1 Urdari, 33A ' Orizont Proprietate — _ Ao Bv Bv Adâncime 0-5 5-20 25-40 Schelet _ pH (H,O) 4.75 4,67 5,63 Humus % 2.64 Azot total % 0.12 C/N 12.75 Baze de schimb • Na’, K", Ca:', Mg”- me (%) 3,6 1.6 5.6 Hidrogen dc schimb me (%) 10,8 4.8 2.4 Capacitate lotalâ de schimb mc (%) Grad de saturare in baze(%) 14.40 6,40 8,0 25.00 25.00 70.00 K.O (mg/100 g sol) 8.40 Ca(me-'IOOgsol) 0.37 Na PSA<%) 0.21 P O,(mg/100 gsol) 10.81 Nisip grosier 0 >0,2 mm % 54.55 40,86 Nisip fin 0 = 0,2*0,02 ni % 22.35 29,19 Pulbere II 0 =0,0241.002 mm % 16,30 18,45 Argila 0 <0.002 mm % 6,80 12.0 Textura NL LN Unitate sistematica de sol Districambosol psamic REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 27 Tabelul 3 Datele analitice ale profilului recoltate din UP I Urdari, Halda Hotăroasa Orizont Proprietate bază versant versant mijlociu verșant superior platou Ao/C C Ao/C C Ao/C C Ao/C C Adâncime 0-12 35-45 0-12 35- 45 0-12 35-45 0-12 35-45 Schelet 27,7 10,86 15,70 PH(H2O) 8,22 8,00 8,42 8,75 8,24 8,50 8,22 8,72 Humus % 1,44 0,36 2,88 1,2 Azot total % 0,10 0,09 0,16 0,034 C/N 8,4 4,33 10,44 20,82 Baze de schimb -Na*, K^.Ca^.Mg2' - me {%) 72,0 75,20 90,8 80,0 91,16 90,40 91,16 80,0 Hidrogen de schimb me (%) 1,2 1,6 2,0 2.0 3.2 2.0 0,8 0,8 Capacitate totală de schimb me(%) 73,20 76,80 92,80 82,0 94,36 92,40 91,96 80,80 Grad de satura|ie în baze (%) 98,36 97,92 97,84 97,56 96,60 97,83 99,13 99,01 K2O (mg/]00gsol) 7.69 1121 16.74 8.09 Ca(me/100gsol) 2.39 3.90 5.45 5.36 NaPSA 0.19 0.08 0.010 0.09 PjOțfmgHOO g sol) 0.23 4.6 3.45 1.84 Nisip grosier 0 >0,2 mm % 41,84 39,97 31,41 56,59 Nisip fin a - 0,2-0,02 m % 14,56 47,83 7,95 30,16 Pulbere H a-0.02- 0.002 mm % 23,80 8,70 55,04 9,25 Argilă o <0,002 mm % 19,8 3.5 5,6 4,0 Textura L N N N Unitate sistematică dc sol Entiantrosol Entiantrosol Entiantrosol Entiantrosol Pentru activarea procesului de bioacumulare și humificare este necesară desțelenirea șiîncorporarea în materialul de solificare a unor plante cultivate sub formă de îngrășăminte verzi precum și aplicarea unor îngrășăminte bacteriene cum sunt Azobacterin, Nitragin etc. (Târziu, 2008). în cazul haldelor care prezintă stagnări ale ape- lor din precipitații și prezintă și reacție alcalină se vor efectua următoarele lucrări: nivelarea terenului, săparea de rigole și canale prin care să fie evacuate apele de suprafață și chiar instalarea de drenuri pen- tru eliminarea excesului de umiditate din masa solu- lui și irigații de spălare pentru îndepărtarea sărurilor ușor solubile din orizontul superior. După stabilizarea și ameliorarea condițiilor staționale se poate efectua împădurirea haldelor cu specii forestiere cu exigențe ecologice modeste și adaptate Ia condițiile climatice din zonă. Tehnica de Împădurire presupune următoarele operații: - nivelarea terenului manual sau mecanizat; - pe taluze, daca înclinarea este mai mare de 15- 20°, se vor efectua terase sprijinite de gărdulețe am- plasate la o distanță de 2,5-4 m; - pe suprafețele orizontale plantarea se va efec- tua în vetre cu dimensiunile de 40x60 cm sau 60x80 cm desfundate adânc; - pe vatră sau cel puțin în groapa de plantare cu dimensiunile de 30x30x30 cm se va administra pământ vegetal și fertilizanți organici. Pentru haldele miniere situate în zona de câmpie și dealuri joase compozițiile de împădurire reco- mandate sunt: a) 25% Pi.n (Pi.n, Sc) 50Mj (Vi.t, Ma, Cn, Cr) 25% UI (Sp, Ct); Schema de plantare - amestec în buchete de 5-10mp sau R1 Pi.n + UI și R2 Mj ; Desimea culturilor 6700puieți/ha (l,5xlm) b) 50% Mj (Vi.t, Ma, Cn, Cr) 50% UI (Sb, Ct) Schema de plantare - amestec intim sau în bu- chete de 5-10 m2. Desimea culturilor -10.000 puieți /ha (Im x Im). Datorită condițiilor edafice puțin prielnice și 28 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Tabelul 4 Datele analitice ale probelor recoltate din haldele Peșteana sud I și Peșteana sud II Orizont Proprietate Peșteana sud T Peșteana sud II -PI - Pestena sud II -P2- Sondaj 1 Sondaj 2 Ao/C C Ao/C C Adâncime 0-10 0-10 0-5 20-35 0-5 20-35 Schelet 6,70 2,30 2,10 32,3 11,5 31,7 PH (H,O) 8,37 8,52 7,92 7,90 7,74 8,10 Humus % 0,6 0,24 10,8 3,84 Azot total % 0,073 0,034 0,44 0,18 C/N 4,79 4,12 4,22 12,94 Baze de schimb -Na*, K*, Ca2*, Mg2* - me (%) 84,0 72,4 35,2 31,2 36,40 63,60 Hidrogen de schimb me (%) 2,0 1,6 3,2 1,6 2,8 2,0 Capacitate totală de schimb me (%) 86,0 74,0 38,40 32,80 39,20 65,60 Grad de saturație în baze (%) 97,67 97,83 91,66 95,12 92,86 96,95 K2O (mg/100 g sol) 5.83 3.96 12.08 24.14 Ca (me/lOOgsol) 4.95 4.89 7.88 9.97 Na PSA 0.05 0.09 0.13 0.018 P2O5 (mg/100 g sol) 2.3 2.3 2.07 1.84 Nisip grosier 0 >0,2 mm % 10,05 41,17 61,97 30,55 Nisip fin 0 = 0,2-0,02 m % 59,80 25,78 14,53 0,65 Pulbere 11 0 =0,02-0,002 mm % 15,75 19,05 11,40 45,40 Argilă 0 <0,002 mm % 14,4 14,0 12,1 23,4 Textura NL NL LN LP Unitate sistematică de sol Entiantrosol Entiantrosol climatului secetos, în perioada de vară o par- te din puieți se usucă, astfel încât se vor prevedea completări în proporție de 40% (25% în anul 2, 10% în anul 3 și 5% în anul 4). Plantațiile se vor întreține prin revizuiri și descopleșiri de ier- buri în 3-4 ani. în lucrările de împăduriri efectu- ate până în prezent s-a folosit pe scară largă salcâmul. Pe suprafețe mici s-au încercat și alte for- mule de împădurire. S-a constatat însă că salcâmul, ca spe- cie principală de bază, înregistrează cel mai mare pro- cent de prindere chiar și în anii secetoși. Cele mai bune rezultate s-au obținut pentru hal- dele unde predomină fracțiunile granulometrice corespunzătoare nisipului fin (0,2-0,02 mm) și pul- berilor (cuprinse între 0,02-0,002 mm). Rezultate mai slabe s-au obținut pe materialele compacte sau cu procent ridicat de schelet. Condițiile de vegetație modeste fac ca arboretele de salcâm, care au vârsta de 10-15 ani, să realizeze clasa a IV-a de producție. Considerăm că scopul principal al împăduririlor, într-o primă etapă, îl constituie declanșarea procesului de bioacumulare, împiedicarea proceselor erozionale, îmbunătățirea condițiilor hidrofizice, prin afanarea solului de către sistemul radicelar și nu obținerea de masă lemnoasă valoroasă și în cantități mari. După consolidarea terenului și formarea unui strat de sol fertil, suficient de gros, se poate trece după unul sau două cicluri de producție cu salcâm la reîmpădurirea cu specii caracteristice tipurilor na- turale de pădure din zonă cum sunt cerul, gorunul și chiar stejarul pedunculat în amestec cu specii de ajutor (paltin, tei, frasin, etc.). REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 5. Concluzii Pe baza cercetărilor întreprinse au rezultat următoarele concluzii: - exploatările miniere de suprafață reprezintă o intervenție brutală asupra tutoror componentelor mediului; - materialele de solificare din halde sunt hetero- gene din punct de vedere al compoziției granulome- trice datorită amestecării orizonturilor geologice în procesul de construire și nivelare a acestora; - la începerea exploatărilor miniere nu se realizează o excavare selectivă a materialelor acoperitoare zăcământului de cărbuni, astfel încât orizontul de humus de la suprafața solului să fie folosit la copertarea haldei; - comparând datele analitice ale entiantro- solurilor rezulate în urma exploatărilor miniere la zi cu cele ale solurilor învecinate de sub pădure se observă o modificare evidentă a principalelor proprietăți fizice și chimice; 29 - reacția materialelor din halde este slab la mod- erat alcalină datorită amestecului heterogcn de mamă, argilă, pulberi și nisip. Solurile de sub ar- boretele învecinate prezintă reacție slab la moderat acidă datorită procesului de levigare a carbonaților și a prezenței humusului de tip mull, mull moder slab acid; - conținutul de humus și azot în haldele recent constituite este foarte redus datorită lipsei materiei organice; - la haldele împădurite cu salcâm cu 10-15 de ani în urmă se constată o declanșare a procesului de bioacumulare și humificare, creșterea conținutului de azot datorită descompunerii rapide a litierei Bibliografie Coteț, P., 1973: Geomorfologia României. Editura didactică și pedagogică. București, 414 p. Mihăilescu, V., 1966: Dealurile și câmpiie și o ușoară scădere a pH-ului, datorită levigării carbonaților și prezenței acizilor fulvici rezultați în urma humificării litierei; - după ce au fost definitivate haldele trebuie să fie lăsate în repaus 1-2 ani pentru a se stabiliza și înierba; - înainte de plantare se vor aplica măsuri de corectare a reacției prin aplicarea de amendamente pe bază de gips și se vor elimina, acolo unde este cazul, apele stagnante; - alegerea speciilor și a formulelor de împădurire se va face diferențiat în funcție de condițiile staționale existente în fiecare unitate de cultură forestieră. României. Editura Științifică, București, 352 p. Târziu, D., 2008: Pedologie generală și forestieră. Editura Universității Transilvania, Brașov, 272 p. xxx, 1983: Geografia României. Geografia fizică. Voi. I. Editura Academiei Române, 662 p. Prof. dr. ing. Gheorghe SPÂRCHEZ Prof. dr. ing. Dumitru-Romulus TÂRZIU Dr. ing. Bogdan CANDREA-BOZGA Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere, Șirul Beethoven nr. 1 E-mail: sparchez@unitbv.ro Tel: 0268/475705 Ing. Cezar Vasile CIOC Drd. Universitatea Transilvania din Brașov E-mail: cezarcc@yahoo.co.uk Research regarding the ecological rehabilitation of the landfills resulting from opencast coal mining activities in the north- west of the Getic Plateau Abstract The rcsearch was aimed at establishing the technical Solutions for the ecological rehabilitation of the coal spoils landfills resulting from the opencast mining activities. The research has focused on the morphological study of the landfills and the laboratory analysis for determining the physical and Chemical properties of the landfill matcrials subject to incipient soil formation processes. On this basis the necessary measures and works for improving the site conditions and the afforestation tcchnologies were decided upon. Keywords: ecological rehabilitation, coal spoils landfills 30 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Dinamica populațiilor de mamifere mari din Parcul de vânătoare Valea Lungă - Brad (jud. Hunedoara) Sorin GEACU Teodor MARTIN Crearea parcului în partea de vest a țării noastre, Societatea Auriferă „Mica” din orașul Brad a creat un parc de vânătoare pe Valea Lungă, în partea superioară a ba- zinului său hidrografic. A fost singurul parc de acest fel creat în perioada interbelică în zona montană. „Originea parcului este de a se respecta dorința salariaților de la minele din jurul orașului Brad, de a avea un loc de recreere după munca grea” (Cotta, 1992, p. 137). De fapt, în momentul înființării, în regiunea înconjurătoare lipseau cerbii comuni, iar populațiile de mistreț și căprior erau reduse. Totodată, pentru diversificarea spectrului faunistic de interes cine- getic, s-au adus și cerbi lopătari și mufloni. împrejmuirea s-a lucrat efectiv în anii 1932 și 1933, terminându-se integral la sfârșitul anului 1933. Ea consta din plasă de sârmă înaltă de 2,2 m fixată atât pe stâlpi de lemn cât și pe șină CFR de fier (circa 160 bucăți). Plasa (cu ochiuri de 10/10 cm) a fost introdusă în sol până la 0,3 m adâncime. Prima împrejmuire s-a refăcut în 1975 însă, în anul 2000 era din nou degradată (cu multe spărturi). în 2002-2004, pentru înmulțirea mistreților, s-a dema- rat refacerea ei, pe 1,8 km cu înălțimea de 1,5 m și pe 4,5 km cu înălțimea de 1 m. Plasa nouă de sârmă (cu ochiuri de 5/5 cm) a fost pusă peste cea veche, circa 25 cm din bază fiind îngropată în pământ. Mai sunt de refăcut 5,8 km de împrejmuire. Azi parcul are 7 porți de acces din care 6 sunt încuiate. în 1934 a fost populat cu 15 exemplare de mamifere mari: cerb lopătar, cerb comun și muflon, toate aduse din parcul Bale (jud. Bihor). Transportul pe o distanță de 327 km, s-a realizat cu trenul pe ruta Balc-Oradea-Sântana-Brad. Din gara Brad cuștile au fost transportate până la parc - pe 15 km, cu căruțele. După 1948, parcul a trecut în custodia Ocolu- lui silvic Baia de Criș, iar de la 1 februarie 1973 în cadrul Ocolului silvic Brad (în 1977 de exemplu, funcționa ca „rezervație cinegetică”) (foto 1). Analiza noastră se referă la 5 specii: cerb lopătar (Dama dama), cerb comun (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa) și muflon (Ovis ammon). Foto 1. Cabana de vânătoare din Parcul Valea Lungă Cadrul geografic Parcul se află în nordul județului Hunedoara, la 15 km sud-vest de Brad, pe teritoriul comunei Lun- coiul de Jos. Unitatea fizico-geografîcă în care este situat - Munții Metaliferi - face parte din Carpații Occiden- tali. în interiorul împrejmuirii, altitudinile variază între 390 m în est și 711 m în sud, ecartul altitudinal fiind de 321 m. Suprafața acestuia era de 609 ha (Cotta, 1969), însă ultima măsurătoare a indicat 600 ha din care 572 ha pădure, restul fiind poieni (în număr de 16) cu extinderi diferite. Conform datelor de înregistrare de la stația meteorologică Țebca (situată la 9 km nord de parc), temperatură medie a anuală a aerului este de 9°C, iar cantitatea medie de precipitații atmosferice căzute este de 729,6 mm/an. în medie, ninsoarea se înregistrează 27 zile/an, iar stratul de zăpadă durează 50 de zilc/an. Vântul cu cea mai ridicată frecvență și viteză medie anuală este din direcția vest (18,5% și respectiv 4 m/s). REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 31 Anual, calmul atmosferic are valoare mare (42,3%). Topoclimatul specific este cel al munților joși cu versanți împăduriți, iar solurile se încadrează „domeniului argiluvisolurilor”, formate pe depozite sedimentare și eruptive. Parcul este extins în bazinul superior al văii Lunga (8 km lungime, 36% o pantă medie), aflu- ent al Luncoiului din cadrul bazinului hidrografic al Crișului Alb. Dintre afluenții văii Lunga, curs per- manent au pâraiele Șerții și Balșii. Pădurea parcului este alcătuită din fag (56%), gorun (14%), carpen (8%), cer (3%) și pâlcuri de rășinoase (molid, pin). Arboretele au vârste cu- prinse între 40 și 120 de ani. Acestea se încadrează ecosistemului pădurilor „dacice de fag cu carpen”. Stratul arbuștiv este slab reprezentat, iar cel ierba- ceu are o acoperire medie de 20%. în ansamblu, parcul face parte din subetajul pădurilor de fag din cadrul etajului nemoral al regiunii fitogeografice central-europene. Zoogeografic, fauna parcului se încadrează pro- vinciei zoogeografice Dacice. Cerbul lopătar în anul 1934 s-au adus 5 cerbi lopătari (1 mascul și 4 femele) din parcul Bale din județul Bihor. Până în 1940, efectivul a crescut de aproape 10 ori, astfel că în 1940 erau 48 exemplare (tab. 1). Datorită celui de-al doilea război mondial dar și a greutăților din primii ani postbelici, numărul aces- tora scade la 40 în 1943, iar în anii 1948 și 1950 s-au văzut numai 14 (Witting, 1949, Cotta, 1992). astfel încât efectivele de mamifere mari și în special de cerb lopătar încep să crească, astfel că, numai în primii 15 ani (1950-1966), efectivul a crescut de 6 ori. în anii 1960-1964 au existat 4 cerbi lopătari negri și unul alb. Sporul ascendent al populației de cerb lopătar este evident și în intervalul 1966- 1971, creșterea fiind de 37%. Prima sută de cerbi lopătari s-a înregistrat în luna martie a anului 1968. în primăvara anului 1969 erau 109, din care 47 mas- culi și 62 femele. în 1971 numărul lor ajunsese la 134, după care, perioada 1971-1974 sc caracterizează printr-o diminuare cu 21,7% a efectivului, din cauza ex- tragerii multor exemplare la vânătorile organizate cu străini (predominant din Germania și Austria), în primăvara anului 1974 erau numai 105 cerbi lopătari, populație menținută, ca mărime, și în anul următor. Un spor populațional robust (cu 36,4%) are loc în 1975-1976. în 1979 erau aici 220 de ex- emplare (110 masculi și 110 femele), vârsta maximă a acestora fiind de 10 ani. Mult timp, se extrăgeau anual, la selecție sau pentru trofeu, 4-6 cerbi lopătari. Menționăm faptul că, între 1975 și 1981 s-a în- registrat cel mai mare spor populațional al speciei - 246% -, astfel că, în 1978 se depășesc 200 de ex- emplare, iar în 1981 se înregistrează 258 exemplare. Cel mai mare număr de cerbi lopătari din parcul de la Valea Lungă - 280 de exemplare, s-a înregistrat în anul 1984, ceea ce înseamnă mai mulți de 5,8 ori ca în 1940, 2,9 ori ca în 1967 și 1,7 ori ca în 1976. Datorită recoltărilor masive din intervalul 1984- 1986, are loc o reducere cu 90% a efectivului, Tabelul 1 Dinamica populației de cerb lopătar între 1935 și 1987 (exemplare) HĂn 1935 1938 1940 1943 1948 1950 1966 1967 1968 1969 Ex. 5 40 48 40 14 85 96 109 109 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 125 134 120 110 105 105 165 180 208 220 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 248 258 135 200 280 160 30 3 Tot Witting menționa în 1949 faptul că, atunci, greutatea maximă a coamelor la cerbii lopătari era de 2,5-3 kg. Parcul intrând în administrația silvică, s-a bucurat de sprijin din partea noilor autorități, ajungându-se la numai 30 de exemplare (10 masculi și 20 de femele) în luna martie a anului 1986. în cursul acelui an și acestea sunt în majoritate recoltate. Ultimii cerbi lopătari au fost observați 32 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 în anul 19971. Prezența lupilor și intensificarea exploatărilor pădurilor după 1990 au determinat, în principal, dispariția speciei. în unele ierni, datorită stratului de zăpadă, au fost și cazuri când unele exemplare au sărit gardul parcului. De exemplu, în 1977, erau 8 cerbi lopătari în afara par- cului, din care 6 ajunseseră la 8 km spre nord-vest, în pădurile de pe Valea Mică, spre satul Birtin. Raportul între sexe a variat de la 1/1,3 în 1969 la 1/2 în 1986. Având în vedere faptul că, după anul 1979, cei mai mulți cerbi lopătari erau degenerați (mici ca di- mensiune, masculii având greutăți maxime de 30-35 kg, față de o valoare medie de 70 kg), s-a hotărât - în baza „studiului privind rentabilizarea activității de vânătoare din parcul Valea Lungă” din 1978, ca, în timp, să fie redus și apoi lichidat integral prin împușcare, întregul efectiv de cerbi lopătari. Recolta de cerbi lopătari, efectuată numai pen- tru selecție (trofeele întrunind un punctaj modest), în intervalul 1977-1986 a însumat 340 exemplare (34% din acestea numai în 1985). Cele mai multe (peste 100 de exemplare) au fost extrase în anii 1981 și 1985 (tab. 2). Carnea obținută a fost predată la Frigoriferele din Arad și Craiova. în afara acestora, din acest parc s-au mai făcut capturi de cerbi lopătari pentru a fi exportați vii îndeosebi în Austria. în total s-au capturat 54 exem- plare, din care 29 în 1982, 20 în 1981 și 5 în 1983. Aceștia se prindeau într-un țarc sub formă de pâlnie, după care se introduceau în lăzi și se încărcau în mașini. în anii ‘50 și ‘60, unele exemplare de cerb lopătar au căzut pradă lupilor care au pătruns în parc, unii sărind peste gard, iar alții pătrunzând prin găurile săpate de mistreți pe sub gard. Porțiunile degra- date ale împrejmuirii au favorizat ieșirea cerbilor lopătari. După 1973, în unii ani s-au observat și ex- emplare negre. Cerbul comun Având în vedere că deși parcul se află într-o zonă de munți joși, în perioada interbelică acolo nu exista această specie. De aceea, la înființarea parcului, s-a hotărât aducerea și a câtorva cerbi comuni. Primele exemplare (5, din care 1 mascul și 4 femele) s-au adus în 1934 tot de la Balc-Bihor. în primele decenii, numărul acestora nu depășea 50 (tab. 3), vânându-se circa 2-3 cerbi/an. în anii ‘40, greutatea maximă a coamelor la masculi era de 4-5 kg (Witting, 1949). O sporire majoră a efectivului de cerbi (de 10 ori) s-a realizat în ultimii ani ai perioadei interbelice (1935-1940). în perioada celui de-al doilea război mondial și a primilor ani postbelici, s-a intensificat braconajul, ceea ce a determinat reducerea numărului cerbilor cu 68%, astfel încât, în momentul trecerii parcului de la administrația minieră la cea silvică de stat, numărul acestora era de numai 16! Recolta de cerb lopătar în intervalul 1977-1986 (exemplare) Tabelul 2 An 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 Ex. 4 3 16 8 112 7 2 32 116 40 Tabelul 3 Dinamica populației de cerb comun între 1935 și 1990 (exemplare) An 1935 1938 1940 1948 1950 1966 1967 1968 1969 1970 1971 Ex. 5 35 50 16 34 28 36 46 46 53 60 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 50 48 50 60 55 54 63 70 63 89 60 1983 1984 1985 1986 1987 1990 30 35 18 11 14 13 1 Pentru sprijinul documentar acordat, autorii mulțumesc d-Iui Daniel Juij, șef al Parcului Valea LungS din anul 1990, REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 33 Măsurile protecționiste impuse de fosta Direcția Regională Silvică Deva, au determinat ca, în anii 1948-1950, efectivul de cerbi să se dubleze. în deceniul 1957-1967, în parc, efectivul de cerbi comuni a oscilat între 25 și 40. Din cele 46 exemplare observate în luna martie a anului 1969, 20 erau masculi și 26 femele, rapor- tul între sexe fiind de 1/1,3. Efectivul existent în 1940, a fost reatins abia după trei decenii, în anul 1970. în intervalul 1970-1977, populația de cerb s-a menținut cuprinsă între 48 și 60 de exemplare. în primăvara anului 1979, efectivul a atins 70 de exemplare, pentru ca după încă doi ani, în luna martie a anului 1981 să se înregistreze maximul populațional la această specie (aproape 90 de exemplare). Adesea masculii săreau gardul, revenind în parc în perioada boncănitului dar și iama unde aveau asigurată hrana complementară și sarea. Raportul între sexe a fost de 1/1,3 în 1969 și 1/2,5 în 1987. Ca și în cazul cerbilor lopătari, în timp, și cerbii comuni s-au degradat prin degenerare, majoritatea masculilor având numai 60-70 kg (comparativ cu media de 240-300 kg). Datorită acestui fapt, aceștia nu realizau trofee valoroase, astfel că, și ei au fost recoltați în cea mai mare parte la sfârșitul anilor ‘80. Tabelul 4 Recolta de cerb comun din parcul Valea Lungă în inter- valul 1978-1981 (exemplare) An 1978 1979 1980 1981 1 Ex. 2 9 4 10 1990 erau 13. Datorită atacurilor de lupi din anii 1990-1992, cerbii au dispărut. Pentru refacerea populației acestui mamifer, s-au adus 5 viței (3 masculi și 2 femele) în 1995 de la Nehoiu (jud. Buzău) și Vatra Domei (jud. Suceava). Nu s-au putut acomoda, aceștia sărind gardul, unii ajungând, spre sud, până înspre valea Mureșului, către Ilia. Căpriorul în momentul creării parcului, în interiorul îm- prejmuirii a rămas și un anumit număr de căpriori. Dintre cervide, este singura specie care s-a menținut de la înființarea parcului și până astăzi. Dacă înainte de cel de-al doilea război mondial, populația de căprior ajunsese la 70 de exemplare (tab. 5), condițiile vitrege de existență a mamifere- lor mari din anii ‘40, au determinat, ca în luna oc- tombrie 1950, să mai fie observate doar 41 căprioare în parc, deci o reducere cu 41% a populației speciei în 12 ani. Tabelul 5 Efectivul de căprior în unii ani din intervalul 1938-2006 (exemplare) An 1938 1950 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 Ex. 70 41 38 62 77 77 90 105 91 40 1 1974 1975 1976 1977 1982 1983 1984 1985 2005 2006 28 25 15 17 7 6 8 15 110 105 Recolta de cerbi, efectuată îndeosebi în cadrul acțiunilor de selecție, în intervalul 1978-1988 a însumat mai multe zeci de exemplare (25 au fost împușcate până în 1981, tab. 4), cele mai multe fiind însă extrase după acest an. Carnea obținută a fost predată la frigorifere, în special la Timișoara, dar și la Arad și Craiova. Urmare a acestor acțiuni, efectivul cerbilor se reduce la jumătate în 1983 comparativ cu anul an- terior, astfel că, începând din 1985, acesta n-a mai depășit 20 de exemplare. în primăvara anului 1987, mai erau numai 14 cerbi (4 masculi și 10 femele), iar în luna martie în intervalul 1966-1971, se înregistrează o evoluție ascendentă (creștere de 2,7 ori) a dimensi- unii efectivului de căprior (foto 2). Foto 2 . Căprior din parcul Valea Lungă 34 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 La nivelul anului 1971 se atinge, pentru secolul XX, efectivul maxim în cazul acestui mamifer — 105 exemplare, după care, acesta se va reduce continuu până la sfârșitul anilor ‘80. De exemplu, în numai un deceniu (1971-1982), acesta se reduce de 13 ori (de la 91 la 7 exemplare), multe exemplare căzând pradă lupilor și câinilor hoinari care au pătruns în parc, datorită deteriorării împrejmuirii. în perioada 1972-1985 s-au înregistrat cazuri de căpriori omorâți de râși. După 1991, în parcul Valea Lunga are loc o re- vigorare a populației speciei (110 exemplare erau deja în primăvara anului 2005). Raportul între sexe a variat între 1/1,1 în 1969 (37 masculi și 40 femele) și 1/2 în anul 2006 (35 masculi și 70 femele). Mistrețul în momentul realizării integrale a împrejmuirii, în parc au rămas și puține exemplare de mistreț. După 1945, populația acestui mamifer a avut car- acter fluctuant datorită atacurilor de pestă. Datorită acestei boli, în 1950 specia era dispărută din parc (tab. 6). Pentru refacerea stocului de mistreți, s-au făcut populari cu exemplare aduse atât din Transilvania, cât și din Dobrogea și Oltenia, acestea fiind aduse fie cu trenul, fie cu auto. Astfel, în perioada 1972-1981, s-au introdus în parc 19 mistreți, din care 7 masculi și 12 femele. Cei mai mulți (13) s-au procurat în anul 1973, din care: - 5 exemplare (2 masculi și 3 femele) de la Va- lea Vișeului (jud. Maramureș), aduse de la 470 km distanță; - 3 exemplare (1 mascul și 2 femele) de la Ciucurova (jud. Tulcea), aduse dc la 650 km distanță; - 3 exemplare (1 mascul și 2 femele) de la Păușa (jud. Vâlcea), aduse de la 650 km distanță și, - o pereche din zona Mediaș (jud. Sibiu), adusă de la 210 km distanță. în 1972 s-a adus o scroafă din zona Corabia (jud. Olt, la 380 km distanță), în 1977 din Ocolul Silvic Retezat (jud. Hunedoara, 125 km distanță) s-au adus 3 exemplare (1 mascul și 2 femele) și o pere- che în 1981 din zona Dobra (jud. Hunedoara, 60 km distanță). Majoritatea au fost purcei (majoritatea fiind hrăniți cu biberonul), la care s-au înregistrat mortalități de 30%. în intervalul 1973-1976, mica populație de mistreț s-a dublat (de la 15 la 30 de exemplare), însă cel mai mare spor numeric l-a înregistrat în perioada 1977-1978 (o creștere de 3 ori), în acest din urmă an depășindu-se - pentru prima dată după al doilea război mondial -, 100 de exemplare, abia în acel an ea fiind similară cu cea existentă în 1940. Pentru asigurarea hranei complementare a aces- tora, s-au construit două depozite pentru păstrarea porumbului și două magazii noi pentru păstrarea concentratelor și suculentelor. Tabelul 6 Efectivul de mistreț în unii ani din intervalul 1938-2005 (exemplare) An 1938 1950 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 Ex. 70 41 38 62 77 77 90 105 91 40 1974 1975 1976 1977 1982 1983 1984 1985 2005 2006 28 25 15 17 7 6 8 15 110 105 Foto 3 și 4. Mistreți în parcul Valea Lungă REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 35 Depășindu-se efectivul considerat optim. (200 de exemplare, atins în primăvara anului 1980), s-a aprobat vânarea mistreților începând cu 1981. De exemplu, în 1981 s-au vânat 3 exemplare, în 1982 - 4 exemplare și în 1983 - 20 de exemplare (foto 3 și 4). în anul 1984, dar mai ales în 1985, fosta con- ducere a județului Hunedoara a organizat acțiuni de vânătoare în parc, însă, executându-se goane cu mulți gonași și foarte mulți câini, mistreți i, speriați și alergați de câini, au rupt împrejmuirea, părăsind par- cul. De aceea, în primăvara anului 1986, în parc s-au mai observat numai 6 mistreți, exemplare observate și anul următor. Efectivul de mistreți a scăzut și din cauza lipsei hranei suplimentare (porumb). Menționăm faptul că, deși s-a optat pentru trans- formarea parcului dintr-unul destinat cerbilor lopătari într-unul destinat mistreților, datorită nerefacerii in- tegrale a împrejmuirii, mistreții ies și intră în parc oricând, efectivul lor actual fiind de 40. în parc sunt amplasate azi 10 hrănitori, iar pe pâraiele Preluca și Cărpinet se află mocirle mult frecventate de mistreți. Concentrări de mistreț apar în următoarele locuri: Pârâul Mărului, Cetățeana, Pârâul Cocinii și Șerți. Muflonul Odată cu cerbii, de la Bale în 1934 s-au adus, în același număr și cu aceeași proporție între sexe, și mufloni (1 berbec și 4 oi). Ulterior, numărul aces- tora crește de 5 ori numai în intervalul 1935-1938. De altfel, între anii 1937-1944, efectivul de mu- flon s-a menținut la peste 20 exemplare. Cea mai mare populație a acestui mamifer (25 de exem- plare) s-a înregistrat în anii 1938 și 1943. Perioada nefastă postbelică a determinat o reducere de 6 ori a numărului muflonilor în intervalul 1943-1948. După alți doi ani, în luna octombrie 1950, s-a mai văzut doar un exemplar (Witting, 1949, Cotta, 1992), dispărut și el până în 1952 (tab. 7). în anul 1954 (Almășan, 1965, Vasiliu, 1961) s-au adus 5 exemplare (2 masculi și 3 femele) din Ce- hoslovacia. Acestea au fost aduse cu avionul până la aeroportul din Deva, după care, până la parc, au fost transportate cu un camion. Un râs (femelă) pătruns în parc (exemplar ma- siv, care a și fost împușcat în februarie 1957) a ucis unicul muflon (masculul numit Wilcsek) cadavrul său fiind găsit pe teren. Peste ani, în 1965, Almășan menționa (pag. 14) faptul că „efectivul mare de cervide din parc, contaminat cu diferite boli parazitare și în special prezența râsului, a contribuit la pieirea tuturor exem- plarelor de mufloni” de la Valea Lungă. Concluzii Singurul parc de vânătoare creat între cele două războaie mondiale în România, la Valea Lungă, a fost populat cu cerbi (lopătar și comun) și mufloni, cu exemplare de la Balc-Bihor. Totodată, parcul Valea Lungă a fost singurul din- tr-o unitate de munte din România unde s-a colonizat cerbul lopătar. Datorită epidemiei de pestă porcină care a deci- mat efectivele de mistreți în 1950, dar și dispariția la scurt timp (1957) și a muflonilor, a determinat ca parcul să aibă - mulți ani, destinație pentru cerb lopătar. Pentru că, decenii întregi, nu s-a mai făcut împrospătare de sânge la această specie, populația a degenerat, astfel că, în anii ‘80, toți cerbii lopătari și marea majoritate a cerbilor comuni au fost extrași prin împușcare, dându-se, tot atunci, priori- tate mistreților. Astăzi, parcul are numai căprior și mistreț. Astfel, datorită acestor evenimente, s-a schimbat, în timp, și structura faunei de mamifere mari. Dacă în 1948 erau în parc toate cele trei specii de cervide, mufloni și mistreți, astăzi, după 6 decenii, se mai întâlnesc numai căpriori și mistreți. în 1978 s-au construit 2 hrănitori, 6 observatoare și 1 km poteci. în 1984 s-a creat un patul pentru depozitarea porumbului, iar în 1985 s-au creat alte poteci. Actualmente, în parc se află 18 sărării, 12 hrănitori pentru cervide și 15 observatoare. Tabelul 7 Dinamica populației de muflon între 1935 și 1957 (exemplare) An 1935 1938 1940 1943 1948 1950 1952 1954 1957 1 Ex. _5 25 20 25 4 1 - 5 1 36 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 Bibliografie Almășan, H., 1965: Dispariția, reaclimatizarea și aclimatizarea unor specii de animale sălbatice in România. Vânătorul și Pescarul Sportiv, nr. 4, București. Cotta, V., 1969: Vânatul României. Edit. Agrosilvică, București. Cotta, V., 1992: Cerbul comun în zona Chișinău-Criș. Almanah Vânătorul și Pescarul Român, București. Străvoiu, N., 2008: Amintiri din Hunedoara. Alma- nah Vânătorul și Pescarul Român, București. Vasiliu, G. D., 1961: Verzeichnis der Săugetiere Rumăniens. Săugetierkundliche Mitteilungen, nr. 2, Mîinchen. Witting, O., 1949: Contribuțiuni la cunoașterea răspândirii cerbului din R.P.R.. Revista pădurilor, tom 64, nr. 2, București. Witting, O., 1954: Regiunile indicate pentru par- curile de vânătoare populate cu cervidee. Edit. Agrosilvică de Stat, București. * * *, 1966-1972: Cronica Ocolului Silvic Baia de Criș. * * ♦, 1973-1986: Cronica Ocolului Silvic Brad. * * *, 1977: Amenajamentul Ocolului Silvic Brad. * * *, 1983: Geografia României, I (Geografia fizică), Edit. Academiei, București. Dr. Sorin GEACU Academia Româna, Institutul de Geografie, București Ing. Teodor MARTIN Ocolul Silvic Brad, județul Hunedoara The dynamics of the big mammal population in the Valea Lungă - Brad Hunting Park (Hunedoara County) Abstract This was the only hunting park in România between the two world wars, populated with deer (fallow and red) and mouflons brought in from the Bale Park (Bihor County). The Valea Lungă Park was the only mountain unit in this countiy colonized with fallow deer. In 1950, wild boar effectives were decimated by a pest-epidemics, the same disease leading to the disappearance of mouflons, in 1957. For many years the park was used to house only the fallow deer. Since many decades the speciesă blood had not been refreshed, the population degenerated, so that all fallow deer and most of the red deer individuals had to be shot (in the 1980s), wild boar being given priority ever since. So, in time, the structure of the big mammal fauna would change. From all the three species of cervids, mouflons and wild boars living in the park (1948), what was left six decades later were only roe deer and wild boar. Keywords: big mammals, population dynamics, Valea Lungă Hunting Park, Hunedoara County. REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 37 Bolile ursului brun (Ursus arctos L.) RudolfROSLER 1. Introducere Acum, când ursul, lupul și râsul se reîntorc în spațiul geografic al Europei Centrale după o absență centenară, se observă un interes deose- bit pentru cunoașterea acestor carnasiere, precum și a bolilor de care suferă. Cu ocazia simpozionu- lui internațional de la Friedrichsbrunn/Harz (16- 19.4. 2009) din Germania “Igiena și bolile vânatu- lui, paraziți, epidemiologie”, un număr de 115 cercetători din 7 țări (Austria, Cehia, Germania, Mongolia, Polonia, Rusia și Slovacia) au prezentat 34 referate și 13 postere, cu teme legate și de cele trei carnivore mari. Asupra ursului a fost prezentată lucrarea “Bolile ursului brun {Ursus arctos L.) cu deosebite considerații asupra Carpaților de Sud-Est/ România” (Rosler, 2009). După prezentarea unei scurte istorii a dezvoltării învățământului veterinar în Europa (Lyon, 1762, Alfort, lângă Paris, 1766, Viena, 1776, Hannovra, 1778, Dresda, 1780, Ber- lin și Miinchen, 1790, Stuttgart și Giessen, 1821), se acordă o importanță deosebită istoriei științelor veterinare din România (prima școală veterinară românească 1855, care devine în 1883 școală superioară veterinară București, transformându- se în 1921 în Facultatea de Medicină Veterinară București (Popescu et al., 2001), subliniindu-se apoi dezvoltarea cunoștințelor referitoare la bolile vânatului carpatin, cu pondere asupra ursului brun. 2. Bolile ursului brun în literatura de speci- alitate începând cu mijlocul secolului al 19-lea, au fost publicate primele lucrări care se ocupă cu bolile ursului brun (Burmeister, 1838, Listow, 1893, Sarvaitov, 1901, etc.); acestea se referă la urși ținuți în captivitate (grădini zoologice, etc.). în literatura cinegetică românească, primele contribuții referitoare la bolile vânatului apar după primul război mondial (Philipocicz, 1929; Pârvescu, 1937, 1938, etc.). Petb (1934) este unul din primii autori care publică în “Revista pădurilor” date asupra îmbolnăvirii unui urs. Prima notă științifică asupra unei boli la ursul din Carpați, este publicată în 1958 (Almășan), urmată fiind apoi de contribuții medical- veterinare mai ample (Nesterov et al., 1964, 1973, 1979, etc.). După 1990 se înregistrează un interes crescând asupra acestei tematici; astfel apar lucrări de înaltă calitate în revistele de specialitate (Sico Barabasi et al., 1995, Coman, 2003, Câmpan et al., 2006, Câmpan, 2008, Blaga et al., 2009, etc.). în cărțile de specialitate referitoare la bolile vânatului din Europa Centrală, nu este amintit ursul brun (Ippen et al., 1987, Boch și Scheidawind, 1988, etc.), în schimb Nesterov (1984) amintește toate bolile ursului cunoscute până la acea dată din Carpații României. Este de subliniat că în comparație cu alte specii de vânat, ursul este mai puțin afectat de boli infectocontagioase (Almășan și Vasiliu, 1967, Rosler, 1984, Stubbe și Krapp, 1993). 3. Enumerația bolilor confirmate Lista cuprinde toate bolile infectocontagioase confirmate până în prezent la populațiile ursului brun din Eurasia. Răspândirea lor este amintită după țările în care s-au semnalat, cu citarea sursei din literatura de specialitate. Prezentarea se face după următoarea schemă: boli parazitare, boli virotice și boli bacteriene. 5.7. Bolile parazitare Parazitozele se impart - după speciile de paraziți care le produc - în: Protozooze (paraziți cu structură unicelulară), helmmtoze (viermi parazitari) și boli produse de artropode. . 3.1.1. Protozooze Nu au fost semnalate până în prezent la ursul din Carpați și nici la celelalte populații de urși europeni, cu excepția urșilor din Rusia, și anume: 38 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 3.1.1.1. Coccidioza Yakimoff și Matschoulsky (1935, 1940) afirmă prezența paraziților Eimeria ursi și Isospora fon- secai la urșii din fosta Uniune Sovietică. Nesterov (1984) confirmă pentru România prezența a mai multor specii de coccidij la: vulpe (Eimeria vulpis), lup (E. caniș), viezure (E. melis), pisică sălbatică (E. cati), jder (Isospora mustelae), etc. Ne putem aștepta la confirmarea în viitor a coccidiozei și la ursul carpatin. 3.1.1.2. Criptosporidioza Singurul agent patogen al criptosporidiozci cu- noscut până în prezent la urs sunt coccidiile speciei Cryptosporidium, care produc diaree de exemplu și la muflon, cerb, etc. Analizând excrementele urșilor din Slovacia în perioada 2002 — 2003, Goldova et al. (2003) au găsit o infestare a populației destul de importantă (6,6 %). 3.1.2. Helmintoze (boli produse de viermi) Dintre trematode, ursul brun este parazitat de următoarele specii: 3.1.2.1. Gălbeaza mică Parazitul Dicrocoelium dendriticum (sin. D. lan- ceolatum) a fost confirmat în România atât la urs cât și la iepure, lapin, lopătar, cerb, căprior și mistreț (Almășan și Vasiliu, 1967, Nesterov, 1984). Pentru restul populațiilor europene de urs nu deținem date concrete. 3.1.2.2. Trematodoza vulpii Infestări cu Alaria alata sunt semnalate în Româ- nia la următoarele carnivore: vulpe, enot și câine; rar semnalat la lup și jder (Nesterov, 1984) și foarte rar la urs (Kalaber, 1999). 3.1.2.3. Cestodoze (viermipanglică) Cestodozele sunt produse de viermi cu corpul segmentat și plat, sub formă de panglică. 3.1.2.3.1. Taenia hydatigena (Tenia sau panglica) Este cea mai mare tenie a carnivorelor (lup, câine, șacal, vulpe), care atinge o lungime de până la 5 m. In România parazitează ca larvă (Cystericus tenuicollis) speciile mai sus amintite, nefiind până în prezent semnalat la urs. Parazitarea ursului euro- pean este cunoscută în Slovenia (Brglez și Valentin- cici, 1968) și Slovacia (Mituch, 1972, 1974; Mituch et al., 1992; Goldova et al., 2003). 3.1.2.3.2. Taenia ursina Tenia ursului a fost găsită la un urs captiv din Copenhaga/Danemarca. Wardle și Mc Leod (1952, REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 I 1 * r după Rogers 1976) consideră specia ca “nomina du- bia” (deci dubioasă). 3.1.2.3.3. Taenia krebbei Această tenie nu a fost semnalată până în prezent la urșii din Europa Centrală, de SE și S, în schimb parazitează populațiile de urs din Rusia Europeană și Asiatică (Odnokurtsev, 1990). Pe teritoriul fostei Republici Cehoslovacia, a fost găsită larva aces- tei tenii (Cystericus tarandi) parazitând căpriorul (Boch și Schneidawind, 1988); o infestare prin con- sumarea cadavrelor căpriorului îmbolnăvit poate duce și la îmbolnăvirea ursului din această zonă (Munții Tatra). 3.1.2.3.4. Echinococoza în România sunt cunoscuți la urs doi agenți etio- logici și anume: 3.I.2.3.4.I. Echinococcus granulosus Boala este cunoscută și sub termenul de hidatidoză, fiind forma larvară a teniei E. granulo- sus. In România a fost găsită până în 1995 numai în intestinul subțire la lup, șacal, vulpe și câine (Nest- erov, 1984). Parazitul a fost identificat de către Siko Barabasi et al. (1995) la ursul din sud-estul Trans- ilvaniei (județul Covasna), apoi confirmat în 2003 de către Coman în jud. Brașov, în împrejurimile orașului Rupea. 3.I.2.3.4.2. Echinococcus multilocularis Parazitul a fost identificat la urs de către Siko Barabasi etal. la Covasna în 1995. 3.1.2.4. Nematodoze Aceste boli sunt determinate de paraziții nema- tozi (viermi cu forma corporală cilindrică). 3.1.2.4.1. Trichineloza sau trichinoza Agentul etiologic a fost considerat până prin 1970 doar Trichinella spiralis, pe care o numim Trichinella spec. (Ippen et al., 1987); după această dată specia a fost împărțită sistematic și taxonomic în mai multe specii bune, din care au fost identifi- cate la urs următoarele: T. spiralis, T. britovi și T. nativa (Eckert et al., 2008). Această epizootie se poate considera pentru om uneori chiar și mortală. Pentru prima dată Gherman et al. (1959) descriu ca- zuri mortale în urma consumului de către om a unei cămi de urs, infestată cu trichini. Prima comunicare asupra dobândirii la vânătoare a unui urs bolnav de trichinoza (Nesterov et al., 1964) este cunoscută din Carpații Orientali (Ocolul silvic Gheorgheni), urmând apoi mai multe articole la această temă (Ci- 39 roneanu, 1974, Rosler, 1978, Nesterov et al, 1979, Câmpan et al., 2006, Câmpan, 2008, Blaga et al., 2009, etc.). Toate populațiile ursului brun euro- asiatic suferă de trichinoză, astfel: Slovacia - 12% din populație (Mituch, 1974, Goldova et al., 2003); Slovenia - 14% (Brglez și Valentincici, 1968); fosta R.S.F. Iugoslavia - 17% (Brglez, 1989); Italia (Fico et al., 1988); Finlanda (Oivanen etal., 2002); Rusia - 29% (Rogers, 1976); România - 19% (Nesterov et al., 1979); excepție pare că fac urșii din Suedia, la care nu a fost determinat acest parazit (Momer et al., 2005). Trichinella nativa parazitează, pe lângă lup, vulpe, câine, enot, râs, mustelide, mistreț, și ursul brun din Peninsula Scandinavici (Norvegia, Fin- landa), precum și populațiile din Rusia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia și Franța (Britov, 1997, Oivanen et al., 2002, Eckert et al., 2008). Este posibilă găsirea parazitului și la urșii din Caipați. 3.1.2.4.2. Ascaridoze Ascarizii (limbricii) parazitează aproape toate carnivorele sălbatice, urșii fiind afectați de speciile: Toxascaris transfuga (sin. Baylisascaris trans- fuga), găsit pentru prima dată la urșii din România (Ocolul silvic Gheorgheni) în anul 1957 (Almășan, 1958), ulterior și în Munții Făgărașului (Almășan și Vasiliu, 1967), etc. Toate populațiile de urși bruni eurasiatici sunt purtători ai acestui parazit (Mozgo- voi, 1953). La unii urși crescuți în grădini zoologice au fost determinați și următorii limbrici: Toxascaris caniș și T. myxtas în Germania (Couturier, 1954, Rogers, 1976), precum și Toxascaris multipapillata în grădina zoologică din Basel/Elveția (Kreis, 1938). 3.1.2.4.3. Nematodoze ale aparatului digestiv Spirocera lupi este un nematod rar întâlnit, para- zitând stomacul gazdelor: câine, lup și vulpe (Boch și Schneidawind, 1988); foarte rar întâlnit la ursul brun (Kalab6r, 1999). în intestinul subțire al mai multor specii (marmotă, jder, dihor, nevăstuică și bursuc - Boch și Schneidawind, 1988) a fost identificat parazitul Baylisascaris spec., identificat de Goldova et al. (2003) și la ursul din Slovacia (analiza excremen- telor). Aceiași autori au determinat și nematodul (viermele intestinal) Ancylostoma spec. la urșii din Slovacia. Demn de amintit este faptul că Askawa et al. (2006) au găsit în Japonia Ancylostoma malaya- num la Ursus arctos. 3.1.2.4.4. Nematodoze ale aparatului respirator La urșii europeni au fost determinate până în prezent următoarele specii de helminți: - Capillaria spec. - a fost găsită de Goldova et al. (2003) în Slovacia în urma analizării excrement- elor de urs (probabil este vorba de C. aerophila, sin. Thominx aerophilus, identificată până în prezent la mistreț, vulpe, jder, dihor, nevăstuică și bursuc). - Crenosoma vulpis parazitează urșii din Slove- nia (Brzglez și Valentincici, 1968). Speciile mai sus amintite au fost identificate în România la vulpe, enot, dihor și lup (Nesterov, 1984); probabil parazitează și ursul carpatin. Mituch (1970, 1972) a identificat la urșii din Slovacia atât Thominx aerophilus cât și Alurostron- gylus abstrusus. Gonglyonema pulchrum a fost găsit până în prezent numai la urșii din România (Almășan și Vasiliu, 1967, Nesterov etal., 1979). 3.1.3. Boli produse de artropode în grupa artropodelor se includ paraziți din clasele: Arachnida, Hexapoda, Anoplura, Malloph- aga, Diptera și Siphonoptera. La ora actuală se cu- nosc următoarele artropode la ursul brun: 3.1.3.1. Acarioza cu ixodide (căpușe) După Nesterov (1984), căpușele atacă toate spe- ciile de vânat; enumerarea speciilor parazitate însă nu conține ursul ca victimă. Din literatura de spe- cialitate se poate deduce că Ixodes ricinus (căpușa comună) a fost găsită ca ectoparazit doar la urșii din Slovenia (Brglez și Valentincici, 1968). O altă căpușă - Dermacentor spec. (probabil D. marginatus) - a fost găsită de Couturier (1954) para- zitând urșii din Pirinei. Populațiile urșilor din Rusia suferă, de aseme- nea, de atacul căpușelor (Rogers, 1976), fără a fi numită însă exact specia. 3.1.3.2. Acarioza cu sarcoptidae (raia) La speciile carnivore vulpe, lup și câine enot din România, îmbolnăvirile sunt determinate de Sar- coptes scabiei var. vulpes și var. caniș-, nu s-a înre- gistrat până în prezent la urs (Nesterov, 1984). Din Munții Pirinei se cunoaște parazitarea ursu- lui brun cu Sarcoptes spec. (Couturier, 1954, după Neumann, 1892). 3.1.3.3. Boli produse de insecte Până în prezent au fost făcute relativ puține 40 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 cercetări privind insectele parazitare ale vânatului; după cunoștințele actuale, ursul este parazitat de următoarele insecte: 3.1.3.3.1. Insecte afaniptere La ursul european a fost găsit până în prezent doar puricele Chaetopsylla tuberculaticeps, confir- mat de Hopkins și Rothschild (1956) la populațiile din Norvegia și Rusia, iar după Rogers (1976) parazitează și urșii din Alpii Italieni. 3.1.3.3.2. Malofagoza Dintre ectoparaziții malofagi este cunoscut doar Trichodectes pinguis pinguis la urșii din Slovenia (Brglez și Vaientincici, 1968); parazitul a fost găsit la ursul european cu mulți ani anteriori de Burmeis- ter (1838) și Wemeck (1948, după Rogers, 1976), fără indicarea locului de determinare. 3.1.3.3.3. Musca columbacă Simulium columbaczense (sin. Melusina columboczensis) atacă în roiuri dense toate animalele aflate ziua în teren deschis, producând pagube mari (Râpeanu și Gavrilă, 1964). Destul de puțin sunt cunoscute atacurile asupra ursului din Caipații Meridionali, care s-au soldat cu moartea victimei, pentru prima dată amintit fiind în Munții Retezat de către Danciu (Almășan și Vasiliu, 1967). 3.2. Boli virotice 3.2.1. Turbarea (Rabies, Lyssa) Genul Lyssavirus, care produce turbarea la o serie întregă de carnivore sălbatice, nu este amintit de Nesterov (1984) în manualul său la specia în cauză, deși apar - destul de rar - cazuri de turbare și la urșii din Carpații României, așa, de exemplu, în județul Bistrița-Năsăud (Rosler, 1978), ocolul silvic Răstolița, județul Mureș (Wolff, 1978, vezi și “Vânătorul și Pescarul Sportiv, 9/1977), etc. 3.2.2. Jigodia Cunoscută și ca “boala lui Carră”, afectează toate speciile din familia canidae și mustelidae ținute în captivitate, însă mai rar și specii care viețuiesc în condiții naturale. Îmbolnăviri cu Morbillivirus din fam. Paramyxoviridae nu s-au semnalat deocamdată la urs. Cercetătorii italieni Marsilio, Tiscar, Gentile, Roth, Boscagli, Tempesta și Gatti (1997) au anali- zat probe de excremente luate de la urși din această țară, ajungând Ia concluzia că au fost infestați nu numai cu virusul jigodiei (Morbillivirus), ci și cu Parvovirus-u\ canin (al câinelui). Deoarece nu se cunosc îmbolnăviri ca atare, rezultatele obținute nu conduc la consecințe epidemiologice. 3.2.3. Boala lui Aujeszky Cunoscută și ca pseudoturbare, această boală infectocontagioasă este amintită la mai multe specii din fauna cinegetică a României (Nesterov, 1984); deși nu este amintit ursul, acesta pare totuși a suferi ceva mai rar de această paralizie bulbară infecțioasă (Kalaber, 1999). 3.3. Boli bacteriene Se cunosc următoarele boli bacteriene care au infestat ursul brun: 3.3.1. Leptospiroza Leptospiroza a fost semnalată în România de către Nesterov (1984) la vulpe, dihor, bursuc, mistreț, căprior, cerb și lapin. Agentul bolii Lep- tospira interrogans a fost semnalat la ursul carpa- tin de către Kalaber (1999) din județul Covasna (O.S. Comandau), precum și din județul Mureș (O.S. Reghin). Boala este cunoscută și din Bosnia și Croația; astfel, din totalul de 73 urși examinați în perioada 1985-1990, 12 au fost găsiți ca fiind pozitivi (Karlovic et al., 1990); Madic et al. (1993) confirmă leptospiroza la urșii din Croația. Populația de urși din Caucaz este, de asemenea, infestată de această boală contagioasă (Bolotskii et al., 1974). 3.3.2. Tuberculoza Determinată de agentul bolii Mycobacterium tu- berculosîs, tuberculoza a fost semnalată în România doar la vânatul ținut în captivitate (Nesterov, 1984). Totuși, este afectat și ursul în habitatul său natural, de următoarele specii de bacterii: - Mycobacterium bovis este întâlnit la toate mamiferele, cu predilecție la bovine, precum și la om. După Kalaber (1999), boala este semnalată la toate speciile de vânat carnivor din România, inclu- siv la urs. -Mycobacterium avium subsp.paratuberkulosis a fost găsit la ursul din Carpații Slovaciei (Kopecna etal., 2006). 3.3.3. Richetsiosa Această infecție combinată între un virus și o Rickettsie - care produce o boală asemănătoare cu ti- fosul - are o origine controversată, încă neclarificată (Nesterov, 198; Boch și Schneidawind, 1988 și alții). Agentul etiologic seamănă cu cel al oftal- miei purulente a caprei negre. Pentru urs, boala a REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 41 fost semnalată de Couturier (1954), confirmată apoi în Croația (Madic et al., 1993) și amintită de Sepsi și Kohl (1997). 4. încheiere Această scurtă enumerare a bolilor ursului brun a fost concepută ca scurt ghid pentru ușurarea muncii de detectare a lor, atât pentru vânători, cât și pentru organele sanitar-veterinare. Cunoașterea existenței bolilor la urs poate conduce, la rândul ei, la o mai bună cunoaștere și a răspândirii acestora în Carpații României, și aceasta în vederea menținerii unui vânat sănătos. Este știut faptul că, în ultimele dece- Bibliografie Almășan, H., 1958: Toxascaris transfuga (Rudolphi, 1819) la ursul carpatin din R.P.R. Natura, 5, pp. 95-96. Almășan H.A., Vasiliu D., 1 967: Zur Kenntnis des Rumânischen Karpatenbăr(en). Acta Theriol., 12 (4), Bi- alowieza, pp. 47-66. Askawa M., Mano T., Gardner, S.L., 2006: Ancylostoma malayanum (Alessandrini 1905) from brown bears (Ursus arctos L.). Comparative Parasitology, 73 (2), Lawrence, pp. 282-284. Blaga R., Gherman C., Cozma V., Zocevic A., Pozio E., Boireanu, P., 2009: Trichinella spe- cies circulatîng among wild and domestic animals in Romania. Veterin. Parasitology, 159, Cluj-Napoca, pp. 218-221. Brglez, S., Valentincic, S., 1968: Nametnici medve — Ursus arctos L. Acta Veterinaria, 18, Beograd, pp. 379-384. Brglez, J., 1989: The incidence of Trichinellosis in some wild animals in Yugoslavia. Internat. Conf. of Trichin., Alicante, pp, 412-415. Britov, A., 1997: Trichinellosis in Kamchatka. Viad- omosci parasitologice, 43 (3), pp. 287-288. Boch, J., Schneidawind, H., 1988: Krankheiten des jagdbaren Wldes. Hamburg & Berlin, 398 p. Bolotskii, I.A., Usikova, S.M., Aleksan- drov, V.N, Duben, A.V., Kudactin, A.N., 1974: O roii nekotorykh dikikh zhivotnykh v epizootologii leptospiro- sa na Kavkase (A serological survey of antibodies to leptospira in wild animals of the Caucasus). Zoologicheskii Zhumal, 53 (7), pp. 1107-1109. Burmeister, K.H.K., 1838: Handbuch der Ento- mologie, pp. 418-443. Câmpan, V., Miron, L., Oprean, O.Z., 2006: Unele aspecte epidemiologice privind distribuita trichinelozei la mistreț și urs in NE României. Rep. Cercet. Fac. Med. Veter. Iași. Câmpan, V, 2008: Contribufii la morfopatologia vânatului de interes cinegetic și sanitar-veterinar din nord- nii, au apărut lucrări valoroase pentru cunoașterea bolilor la vânat, ca și pentru stabilirea unori măsuri corespunzătoare de prevenire și combatere, cum sunt cele ale autorilor Castiov (1991), Ciolofan (1991), Munteanu (1991), Nițulescu (1994, 1995), Nesterov (1995) și alții. Am ținut să amintesc întreaga literatură de spe- cialitate consultată (65 titluri) pentru a pune la dispoziția celor interesați amploarea datelor care vin să întregească enumerația de mai sus. Lucrarea cuprinde 34 boli (agenți etiologici) de care poate suferi ursul brun, după cum urmează: 28 boli para- zitare, 3 boli virotice și 3 boli bacteriene. estul Moldovei. Disert. Univ. Iași. Castiov, F., 1991: Final sănătos? Vinat bolnav? Di- ana, 6, pp.pl0-11. Ciolofan, I., 1991: Prevenirea și combaterea bolilor vânatului din liber. Diana, 2, pp. 11. Cironeanu, I., 1974: Trichinellosis in domestic and wild animals in Rumania. Conf. Trichinellosis, Florida 1972, pp. 549-555. Coman, I., 2003. Observații asupra hidatidozei/echi- nococozei la vânat în zona Rupea, jud. Brașov. Scientia Părăsi- tul., 4 (1/2), Cluj-Napoca, pp. 79-81. Couturier, M.A.J., 1954: L'ours brun— Ursus arctos L. Grenoble, 905 p. Eckert, J., Friedhoff, K.T, Zahner H,, De- plazes, P., 2008: Lehrbuch der Parasitologiejur dieTier- medizin. Stuttgart, pp. 359-366. Fico, R., Pozio, E., Rossi, P., Roșa, G., 1988: La trichinellosi silvestre ne! Parco Naționale d'Abruzzo. Para- sitologia, 30, Roma, pp. 69-70. Gherman, I., Hîrdău, V., Boboș, M., Lus- calu. A., Butan, I., 1959: Un episod de trichinoza de- terminat de consumarea unei cărni infestate de urs. Microbiol., Parasitol., Epidemiologia, 4, București, pp. 453-46. Goldova, M., Ciberej, I., Rtgg R., 2003: Medved hnedy (Ursus arctos) a parasitârne zoonozy. Folia ve- natoria, 33, Bmo, pp. 123-127. Hopkins, G.H.E., Rothschild, M., 1956: An illustrated catalogue of the Rothschild Collection of Fleas (Si- phonoptera) in the British Museum. The Trustees of the British Museum, London, 455 p. Ippen, I.N., Nickel, S., Schroder, H.-D., 198 7: Krankheiten des jagdbaren Wildes. Berlin, 224 p. Kalabâr, L.V., 1999: Ursul brun din Carpafii României. Tg. Mureș, pp. 82-86. Karlovic, M., Kovacic, H., Frkovic, A., 1990: Proucavanje prisutnosti protutijela leptospira u krvi medvjeda - Ursus arctos L. (Prevalence ofleptospiral antibod- ies in bears - Ursus arctos L.). Veterinaiska Stanica, 21 (5), 42 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Zagreb, pp. 331-334. Kopecna, M., Ondrus, S., Litarek, I., Klimes, J., Horvathova, A., Moravkova, M., Bartos, M., Trcka, I., Pavlik, I., 2006: Detec- tion of Mycrobacterium avium subsp. paratuberculosis in two brown bears in the Central European Carpathians. Journal of Wildlife Diseases, 42 (3), pp. 691-695. Kreis, H.A., 1938: Beitrâge zur Kenntnis para- sitischer Nematoden. VI. Parasitische Nematoden aus dem Zo- ologischen Garten in Basel. Zentralbl. Bakter., 141, Jena, pp. 279-304. Listow, O.F.B., 1 8 9 3 : Zur Anatomie und Entwick- lungsgeschichte der Tanien. Arch. Mikrosk. Anat. Entw., 42, pp. 442-459. Madic, J., Huber, D., Ludovic, B., 1 993: Se- rologic surveyfor selected viral and rickettsial agents of brown bears (Ursus arctos) in Croația. Journal of Wildlife Diseases. 29(4), pp. 572-576. Marsilio, F., Tiscar, P.G., Gentile, L., Roth, H.U., Boscagli, G., Tempeste, M., Gatti, A., 1997: Serologic survey for selected viral pathogens in brown bears from Italy. Journal of Wildlife Diseases, 33 (2), pp. 304- 307. Mituch, J., 1970: Prispevokkpoznaniu helmintofau- ny medveda hnedeho eurosibirskeho (Ursus arctos arctos L.) na Slovensku. Lynx, 11, Praga, pp. 106-108. Mituch, J., 1972: Hebnintofauna masozravcovSlov- ensku a v OSSR. Folia venatoria, 2, Bmo, pp. 161-171. Mituch, J,, 1974: Hebnintofauna aves a mammalia. Sbomic prâc a Tatranskâm nârodnâm parcu, 16, pp. 43-64. Morner, T., Eriksson, H., Brojer, C., Nils- son, K., Uhlhorn, H., Agrcn, E., of Segerstad, C.H., Jansson, D.S., Gavier-Widân, D., 2005: Diseases and mortality in free-ranging brown bear (Ursus arctos), gray wolf (Caniș lupus), and wolverine (Gulo gulo) in Sweden. Journal of Wildlife Diseases, 41 (2), pp. 298-303. Mosogovoi, A.A., 1953: Omowyi nematologii. Voi. II. Acad, de Științe a URSS, 390 p. Munteanu, P., 199 1: Depistarea vânatului bolnav. Diana, 3, pp. 12. Munteanu, P., 1991: Zoonozele ca boli profesionale. Diana, 3, pp. 13; 8, pp. 14. Nesterov, V., Almășan, H., Ciolofan, 1., Manolache, L., 1964: Contribuții la cunoașterea infestației animalelor sălbatice cu Trichinella spiralis in legătură cu hrana consumată. Simpoz. Helmintozoonoze, Galați, 158 p. Nesterov, V., Ciolofan, I., Cristescu, P., 1973: Cercetări privind depistarea cazurilor de turbare la carnasie-rele sălbatice. Studii și cercet. vânăt., 1,29. Nesterov, V., Almășan, H., Ciolofan, I., 1979: Contribu(ii la cunoașterea helmintofaunei ursului brun (Ursus arctos L.) din Carpații României. Simpoz. intemaț. “Ur- sul brun”, Brașov, pp. 26-29. Nesterov, V., 19 84: Bolile vânatului. București, 300 p. Nesterov, V., 1 995: Grija față de sănătatea vânatu- lui. VPR, 3, pp. 23. Nițulescu, Al., 1994: Trichineloza. VPR, 3, pp. 17; 4, pp. 20; 5, pp. 23. Nițulescu, Al., 1995: Zoonozele virale. VPR,3,pp.25. Nițulescu, Al., 1995: Bolile carnivorelor sălbatice. VPR, 10, pp. 24; 11, pp. 26; 12, pp. 19. Oivanen, L., Kapel, C.M.O., Pozio, E., la Roșa, G., Mikkonen, T., Sukura, A., 2002: As- sociations between Trichinella species and host species in Fin- land. Joum. Parasitology, 88 (1), Lawrence, USA, pp. 84-88. Ordnokurtsev, V.A., 1990: Afirst record of Taenia krabbei Montez 1879, in brown bears. Novyc i malvizvestnye vidy Fauny Sibiri. Novosibirsk, pp. 35-36. Pârvescu, O., 1937: Cunoștințe asupra boalelor la vânat. Rev. Vânăt., 4, pp. 9-12. Pârvescu, O., 1938: Trichinoza animalelor sălbatice. Rev. Vânăt., 2, pp. 10-13. P eto, J., 1934: Musca columbacă. Rev. Păd., 46, pp. 826-832. Philipovicz, I., 1929: Observații cu privire la bolile vânatului, cauzele și combaterea lor. Rev. Vânăt., 5, pp. 58-71. Popescu, 1. et al., 2001: Medicina veterinară in sud-vestul României, de la începuturi până la sfârșitul mileni- ului doi. Timișoara, 832 p. Răpeanu, M.D., Gavrilă, I.M., 1964: Toxicolo- gie veterinară. București, p. 528. Rogers, L.L., Rogers, S.M., 1976: Bears: Their Biology and Management. Voi. 3, Selection of papers from the Third International Confer. 1974, IUCN Publications New Sc- ries, 40, pp. 411-340. Rosler, R., 1 978: Trichinose bei Bărwild. Wild und Hund, 23, Hamburg, pp. 1122. Rosler, R., 1978: Tollwut bei Bărwild. Wild und Hund, 26, Hamburg, pp. 1277. Rosler, R., 1984: Beitrâge zur Kenntnis des Braun- băren (Ursus arctos L„ 1758) der Rumânischen Karpaten. Forschungen uber Siebenbiirgen, 18, Koln-Wien, pp. 233-293. Rosler, R., 2009: Beitrâge zur Kenntnis der Krankheiten des europăischen Braunbâren. Tagung Arbeitskr. Siebenb. Landeskunde e.V. Hcideiberg, tiposcript, 8 p. Rosler, R., 2009: Die Krankheiten des Braunbâren (Ursus arctos L.) unter besonderer Beriicksichtigung des Siidost-Karpatenraumes/Rumănien. Internat. Tagung Fried- ricbsbrunn 2009, tiposcript, 40 p. Sarvaitov, N.P., 1901: Askaridi i ieluocino kanale medvedei. Arh. veterin. nauk. Sepsi, A., Kohl, 1., 1 997: A kârpâti bamamedve- rol (Despre ursul carpatin). Cluj-Napoca, pp. 47-48. Siko Barabasi, S., Bokor, E., Fekeas, E., Nemeș, I., Murai, E., Gubanyi, A., 1995: Oc- currence and epidemiology of Echinococcus granulosus and E. multilocularis in the Covasna Country, East Carpathian Moun- tains, Romania. Parasitol. Hung., 28, Budapesta, pp. 43-56. Stubbe, M., Krapp, F., 1993: Handbuch der REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 43 Saugetiere Europas. Voi. 5, pp. 254-300. Wolff, W., 1978: Tollwutiger Băr. Wild und Hund, 23, Hamburg. Yakimoff, W.L., Matschoulsky, S.N., 1935: As coccidioses dos ursos, lobos e caes selvagens. Arch. Inst. Biol. 6, pp. 171-177. Yakimoff, W.L., Matschoulsky, S.N., 1940; Koktsikii zhivotnyki zoologicheskogo sada Tashkent. Yaraz- imologecheski Sbomik Zen. SSSR (după Rogers 1976). Ing. Rosler Rudolf Schiitzenheimweg 24 D-93049 Regensburg, Germania The brown bear (Ursus arctos) diseases Abstract The essay starts with a short historical veterinary—medical review about the development in the area of the Carpathian Moun- tains, especially in Romania. The following enumeration of brown bear pathogens, as well as of viruses that might lead to illnesses in the coming years, dcals with the following pattem: - parasites 28 (of which protozoan 3, helminths 20, artbropods 5) - virus diseases 3 - bacterial diseases 3 A bibliography consisting of 65 titIes can be found at the end of the article. Keywords: Brown bear (Ursus arctos), diseases, Romania, Europe. 44 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Puncte de vedere Două decenii (1989 - 2009) de silvicultură în tranziție* La 20 de ani de la schimbarea regimului politic în România, schimbare absolut benefică din punctul de vedere al democratizării țarii, iată, suntem acum în situația de a face un bilanț, chiar o radiografie a sectorului silvic, așa cum apare ea din perspectiva unei unități silvice teritoriale, în speță cea a județului Alba. Sigur, cel mai mult și-au pus amprenta asupra evoluției sectorului legile retrocedării pădurilor către foștii proprietari: cele trei legi — Legea nr. 18/1991, Legea 1/2000 și Legea 247/2005, care au fost concepute de pe poziții politice total diferite. Pentru faptul că Legea 18/1991 a consfințit retrocedarea parțială, pe suprafețe până la 1 ha, fără să fie respectat vechiul amplasament, chiar și cu probe cu martori, iar apoi, prin celelalte două legi s-a aplicat principiul „restitutio in integrum” pe vechile amplasamente, s-au creat în teritoriu nenumărate probleme în punerea în aplicare a acestor legi. Din cauza prevederilor permisive ale Legii 18/1991 de a se accepta proba cu martori, au fost, de fapt, împroprietărite persoane fără să fi avut acest drept; la nivelul Direcției Silvice Alba au fost „retrocedate” în acest fel între 5 și 6 mii hectare. în aplicarea Legii 1/2000 și a Legii 247/2005 la nivelul comisiilor județene și locale s-au făcut numeroase abuzuri asupra pădurilor proprietate publică de stat (păduri care au aparținut domeniului privat al statului înainte de 6 martie 1945), constând într-un transfer gratuit de proprietate din domeniul * N.B. Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Comunitatea Academică din Silvicultură și Societatea "Progresul silvic” (până în anul 2000), prin numeroase ateu|ionări și propuneri publicate la Editura Academiei Române și în reviste de specialitate, în principal în “Revista pădurilor”, precum și prin memorii adresate foștilor președinți ai României, Parlamentuului și Guvernului țării, au avertizat asupra gravelor consecințe ale proiectelor de acte normative referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, formulând și propuneri raționale în acest scop, propuneri neluate în considerare. în consecință, starea pădurilor și a silviculturii s-a înrăutățit considerabil. Responsabilitatea acestei stări cade asupra clasei politice. Articolul de față, elaborat de d-na ing. Alexandrina IIica, silvicultor de excepție, demonstrează cu fapte concrete, referitoare la pădurile și silvicultura județului Alba, justețea celor menționate mai sus, îndemnând la rațiune și la o altă abordare politică și legislație forestieră pentru salvarea pădurilor țării și gestionarea lor durabilă. V. Giurgiu. public al statului către diverși beneficiari. Toate aceste abuzuri au dus la diminuarea suprafeței pădurilor proprietate publică de stat, îndeosebi a celor cu valoare economică ridicată. încercările Direcției silvice Alba de a se opune în instanță unor astfel de „împroprietăriri" s-au soldat cu eșecuri pe linie întrucât instanțele au invocat lipsa calității procesuale a direcțiilor silvice care nu sunt proprietarul ci doar administratorul pădurilor statului. în opinia instanțelor, cauzele ar fi trebuit să fie susținute de Ministerul de Finanțe. Procesul de retrocedare este pe cale de a se finaliza, dar în teritoriu există încă numeroase cauze pe rol în instanțele de judecată. Oricum, ceea ce se poate constata este fărâmițarea excesivă a fondului forestier din punct de vedere al proprietății. Câteva cifre care reflectă situația din jud. Alba sunt edificatoare: din suprafața totală a fondului forestier, de 208 mii ha, au rămas în proprietate de stat 43 %, adică 90 mii ha. Au fost retrocedate unităților administrativ teritoriale 50 mii ha, diverselor forme asociative 45 mii ha, unităților de cult și învățământ 6 mii ha, iar persoanelor fizice 17 mii ha, toate acestea însumând aproape 30 mii entități. De subliniat este faptul că cele 17 mii ha retrocedate persoanelor fizice aparțin unui număr de 27 mii proprietari, din care 20 mii dețin suprafețe mai mici de un hectar. De-a lungul existenței sale, pădurea nu a fost niciodată atât de divizată din punct de vedere al proprietății. Din cele de mai sus nu trebuie să se înțeleagă că noi nu am fi fost de acord cu retrocedarea pădurilor celor care le-au deținut de drept, ci faptul că această retrocedare s-a făcut incoerent, uneori abuziv, adeseori defectuos și, fără a se pune la punct, în prealabil, un mod eficient de administrare. Ordonanța de Urgență nr. 139/2005, care reglementează obligativitatea tuturor proprietarilor de pădure de a apela la serviciile unui ocol silvic autorizat, a venit destul de târziu și nici acum nu și-a produs efectele în totalitate, existând încă persoane fizice care nu au contract cu niciun ocol silvic. REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 45 Această stare de lucruri a făcut ca, pe parcursul perioadei de retrocedare, să se comită nenumărate abuzuri asupra pădurii, constând în tăieri rase pe suprafețe compacte sau în tăieri repetate, prin reducerea treptată a consistenței arboretelor. Suprafețe importante de păduri care au fost retrocedate au fost imediat tăiate și nu au mai fost regenerate nici până în prezent. Modalitatea de reîmpădurire în forță a acestor suprafețe din domeniul privat, așa cum a fost reglementată prin Legea 26/1995, respectiv Legea 46/2008, este de neaplicat și, de aceea, nici nu a produs efectele scontate. Se impune o alta abordare a acestei probleme dacă se dorește cu adevărat instituirea ordinii în materie de reîmpăduriri în întreg fondul forestier. La acest moment al analizei noastre constatăm că, prin efectul legislației aplicate în ultimii 20 de ani, există în prezent în România 325 ocoale silvice de stat și 116 ocoale silvice private. Fărâmițarea excesivă a suprafețelor din punct de vedere al proprietății și al administrării acestora face ca arealul ocoalelor să se suprapună și să se întrepătrundă foarte mult. Altfel spus, într-un bazinet își desfășoară activitatea câteva ocoale silvice de stat și private, utilizând în comun rețeaua de drumuri. O astfel de administrare este mai scumpă decât atunci când există un singur administrator, pentru că sunt de susținut financiar mai multe structuri. Veniturile, însă, de care pot să beneficieze aceste structuri, s-au diminuat sever, pentru că proprietarii beneficiază pe drept de masă lemnoasă din proprietatea lor. Totodată, cum în ultimele două decenii s-a tăiat mult, cu sau fără prevederi de amenajament, cum există încă bazine neaccesibilizatc de drumuri din care nu se poate extrage masa lemnoasă, cum există multe păduri cu rol de protecție din care nu se poate preleva masa lemnoasă, sursa de venituri a scăzut foarte mult. Unele unități silvice sunt afectate mai mult, altele mai puțin. Multe unități, atât din domeniul de stat, cât și din cel privat, au ajuns într-o situație financiară dramatică, situație înrăutățită și mai mult de criza economică actuală care a afectat piața lemnului. Putem afirma cu certitudine că atât pădurea este în suferință, cât și cei care muncesc în slujba ci. S-a atins obiectivul politic de retrocedare a pădurilor către foștii proprietari chiar mai mult decât „ in integrum ”, dar a fost mult afectată în rău calitatea fondului forestier și situația financiară a unităților silvice care îl gestionează. Acest lucru era de așteptat atâta vreme cât, deși prin legislația existentă s-a prevăzut direcționarea de fonduri de la buget pentru anumite lucrări și servicii silvice, dar ele nu au fost alocate niciodată, fie au fost acordate în cuantum infim, comparativ cu cerințele și cu perioada de dinainte de 1989. Vorbim aici despre: achitarea serviciilor de pază pentru pădurile private cu suprafața de sub 30 hectare, despre contravaloarea funcțiilor de protecție ale pădurilor din care nu se recoltează masa lemnoasă, care nu s-au acordat deloc sau despre alocarea de sume mult prea mici pentru: creșterea suprafeței împădurite pe seama terenurilor agricole neutilizate, drumuri forestiere, corectarea torenților, cercetarea științifică silvică etc. O serie dc nealocări bugetare din categoria celor de mai sus au făcut ca, prin cumul, să influențeze esențial veniturile unităților silvice care au prestat serviciile dar nu și-au recuperat valoarea lor de la buget. Situația financiară în unitățile silvice de stat, dar și în unele din cele private, a început să se înrăutățească cu câțiva ani în urmă dar, în prezent, criza generalizată din economie a acutizat situația în cel mai înalt grad. De această situație se face vinovat, în mod incontestabil, factorul politic care, prin imixtiunea sa în sistemul de administrare silvică, din ce în ce mai mult, la toate nivelurile ierarhice, inclusiv al ocoalelor silvice care sunt, de fapt, niște secții de producție, aduce o adevarată bulversare a activității. Competența profesională, talentul managerial, performanța, nu mai sunt calități luate în considerare pentru desemnarea conducerilor, ci primează clientelismul politic. Acest lucru conduce la scurtarea mandatelor managerilor pe posturi, la lipsa de continuitate, la lipsa motivației în a avea rezultate de succes, precum și a timpului necesar punerii în practică a unor idei constructive. Alegerea se face întotdeauna de către persoane care nu au tangență cu problemele sectorului silvic și niciodată cu consultarea celor din interiorul sistemului. întreg sectorul silvic are o poziție de cenușăreasă în cadrul Ministerului Agiculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care, la rândul lui, are o poziție de Cenușăreasă în rândul celorlalte ministere, aspect 46 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 1 reflectat de procentul din PIB alocat. într-o astfel de situație este greu de a face predicții și propuneri pentru reabilitarea sectorului silvic în perioada care urmează. Considerăm, totuși, că se impune să fie pusă pe tapet în mod vizibil și insistent aceasta stare de subfinanțare a silviculturii, care era în bună parte previzibilă din momentul începerii retrocedării pădurilor. Pentru început, trebuie solicitate acele fonduri pentru care există deja prevederi legislative de alocare, dar nu și alocări efective, cum sunt: fonduri pentru extinderea suprafeței împădurite în terenurile agricole neutilizate, fonduri pentru realizarea perdelelor forestiere de protecție, fonduri pentru asigurarea serviciilor de pază pentru pădurile private cu suprafața mai mică de 30 hectare, fonduri pentru cumpărarea de păduri de către stat, precum și fonduri pentru acordarea de compensații pentru pădurile private cu rol de protecție din care nu se recoltează masa lemnoasă. Cosiderăm că Societatea ,,Progresul silvic” trebuie să ia poziție față de modul actual - strict politic - de desemnare a conducătorilor pe toată filiera ierarhică silvică, pentru că s-au atins deja cote paroxistice în această materie. Societatea „Progresul silvic” trebuie să se reorganizeze și să coopteze un număr mai mare de membri, inclusiv din domeniul privat, pentru a avea o acoperire problematică cât mai largă; trebuie inițiat un dialog permanent cu structurile din teritoriu, trebuie utilizate mijloacele modeme de comunicare și să se facă cunoscută ca organizație profesională de prestigiu și influentă. Este imperios necesar ca Societatea „Progresul silvic” să devină pentru silvicultură o voce unică, reprezentativă și puternică. Ing. Alexandrina ILICA Președintele Filialei Alba lulia a Societății „Progresul silvic” REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 47 Cronică A trecut încă o excursie de studii... Urmând tradiția îndelungată a Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, în perioada 25-29 mai 2009, studenții anului IV al primei promoții Bologna s-au aflat în excursie de studii, organizată în diferite județe ale țării (Arad, Argeș, Bihor, Bistrița, Mureș, Prahova), între aceștia se regăsesc și cei peste 50 de studenți ai grupelor 5151 și 5152 (specializarea Silvicultură), conduși de prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu- Norocel Nicolescu, care au fost găzduiți de colegii din Direcțiile silvice Bacău și Neamț ale Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA. Excursia s-a dovedit un excelent prilej pentru familiarizarea viitorilor ingineri silvici cu diferite aspecte caracteristice ale activității din silvicultură. Așa a fost cazul lucrărilor de corectare a torenților (foto 1), al activităților din sere-solarii și pepinieră (foto 2 și 3), al activităților din păstrăvării (foto 4). Excursia de studii a prilejuit și vizitarea Parcului dendrologie de la Dofteana-Bacău, ctitorie, alături de parcul similar de la Mihăești-Argeș, a marelui silvicultor luliu Moldovan, atât de nedreptățit de colegi în timpul vieții, dar care s-a bucurat de prietenia lui Marin Drăcea, Constantin D. Chiriță ș.a. (foto 5). Acestor obiective li s-au adăugat unele mai puțin obișnuite pentru silvicultori, așa cum este Depozitul de armăsari de la Oglinzi (Neamț), unde studenții au exersat echitația (foto 6), precum și Grădina Foto l. Lucrări rlc corectare a toren(tlur la O.S. lărgii Ocna (D.S. Bacău) 48 zoologică de la Dragoș Vodă - Neamț, prilej de întîlnire cu zimbrii (foto 7). în paralel cu obiectivele silvice, organizatorii locali ai excursiei de studii au programat și vizite la obiective istorice prestigioase, așa cum este Cetatea Neamțului (foto 8), sau religioase gen Mănăstirea Agapia (foto 9), cu minunata pictură interioară datorată lui Nicoiae Grigorescu, ori Mănăstirea Sihăstria, pe care darul duhovnicesc al arhimandritului Ilie Cleopa a facut-o vestită în toată țara (foto 10). Foto 2. Solar la O.S. Târgu Ocna (D.S. Bacău) Foto 3. Culturi în pepiniera O.S. Pipirig (D.S. Neamț) REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Foto 4. PăstrăVirie la O.S. Mănăstirea Cașin (D.S. Bacău) Fol» R, Cetatea Neamțului Foto 9. Detaliu din curtea interioară a Mănăstirii Adapta Imn 5. La purcuî Dofreuna-Bacăul Foto 7. Zimbri la Dragoș-Vodă (Neamț) Foto 10. Monumentul funerar al părintelui Ilie Cleopa Pe toată durata excursiei, studenții s-au bucurat de profesionalismul și ospitalitatea deosebită ale colegilor din direcțiile silvice Bacău (director ing. V. Ghelase, director tehnic ing. Gh. Mănăilă) și Neamț (director ing. S. Maftei, director tehnic ing. M. Gorghiu). Le mulțumim din inimă pentru eforturile făcute pentru a ne primi și prezenta rezultatele muncii lor și le promitem că, la rândul nostru, vom proceda la fel cu absolvenții viitoarelor promoții de ingineri silvici marca „de Brașov”. Pentru studenții grupelor 5151 și 5152 Aureliu Hălălișan, Agrăița Tăbârcă, Elena Ciocârlan, loan Aparascăi REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 49 Al XXIII-lea Congres Mondial IUFRO, Seul, Coreea de Sud, 23-28 august 2010 în august 2010, cel de-al XXIII-lea Congres Mondial al International Union of Forest Research Organizations (IUFRO), intitulat “Forests for the Future: Sustaining Society and the Environment”, se va desfășură la Seul, capitală a Coreei de peste șase secole (din anul 1394 d.Hr.). Lucrările congresului vor fi grupate pe următoarele teme: 1. Forests and Climate Change 2. Biodiversity Conservation and Sustainable Use of Forest Resources 3. Forest Environmental Services 4. Asia’s Forests for the Future 5. Forest Products and Production Processes for a Greener Future 6. Emerging Technologies in the Forest Sector 7. Frontiers in Forest and Tree Health 8. Forests, Communities and Cultures 9. Forests, Human Health and Environmental Security Pe parcursul celor șase zile ale congresului se vor desfășura numeroase sesiuni plenare, sesiuni sub- plenare, sesiuni de postere, precum și cca 140 sesiuni tehnice. între sesiunile tehnice propuse și aprobate de Comitetul Științific al congresului îh cadrul direcției tematice “2. Biodiversity Conservation and Sustainable Use of Forest Resources” se numără și cea intitulată “Ecology and management of mixed stands under changing climatic conditions and environmental uncertainty", coordonată de Bogdan Strîmbu (S.U.A.), Valeriu-Norocel Nicolescu (România) și Guan Biing (Taiwan). Sesiunea este organizată sun egida grupurilor de lucru IUFRO 4.03.00 Information, modelling and statistics (coordonator Guan Biing) și 1.01.06 Ecology and silviculture of oaks (coordonator Valeriu-Norocel Nicolescu). Lucrările pregătite pentru congres, prezentate oral sau sub formă de postere în cadrul sesiunii, vor fi publicate sub formă de rezumat într-un număr special al revistei The International Forestry Review, care va fi distribuit tuturor participanților la congres. Formă integrală a prezentărilor orale și a posterelor acceptate în cadrul sesiunii va putea fi publicată ulterior în Forest Biometry, Modelling and Information Sciences și în Revista pădurilor, după parcurgerea procesului formal de revizie impus de fiecare jurnal. Toți cercetătorii care doresc informații suplimentare privind Congresul Mondial IUFRO sunt invitați să viziteze site-ul acestuia (http://www.iufro2010. com), unde se pot depune on-line rezumatele comunicărilor științifice care se intenționează să fie prezentate cu ocazia congresului în cadrul diverselor sesiuni de postere sau sesiuni tehnice. Prof. dr. M. Sc. ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU 50 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 Recenzii UNGUR, A., 2008: Pădurile României, trecut, prezent și viitor. Politici și strategii. Editura Devadata, București Lucrarea cuprinde în total 412 pagini și este structurată pe 7 capitole cu o bibliografie foarte bogată, cuprinzând 140 titluri de lucrări consultate. în primul capitol al lucrării, autorul face o succintă dar sugestivă trecere în revistă a principalelor evenimente care au influențat situația pădurilor pe o perioadă foarte lungă, de la Dacia Felix până în anul 1918, anul realizării României Mari. Un prim aspect evidențiat în această parte a lucrării este diminuarea foarte puternică a suprafeței pădurilor, care de la 70- 80%, cât ocupa pe teritoriul vechii Dacii, a scăzut la aproximativ 28% în anul 1918. După apariția primelor formațiuni statale românești au apărut și s-au diversificat și formele de proprietate asupra pădurilor. Odată cu dezvoltarea societății și mai ales după Pacea de la Adrianopol s-a intensificat și activitatea de exploatare, cu puternice efecte negative asupra situației pădurilor din țara noastră. Pentru stăvilirea exploatărilor abuzive în toate provinciile românești, silvicultorii au elaborat o serie de legi importante ca de exemplu: Pravila de codru (1776), Orânduiala de pădure (1786), Așezământul lui Moruzi (1792), Pravila lui Sturza (1843), precum și cele două Coduri silvice de la 1881 și 1910. Deși aceste legi apărute înainte de 1918 cuprindeau măsuri importante pentru apărarea, conservarea și mai buna gospodărire a pădurilor, exploatarea abuzivă a pădurilor a continuat. în următorul capitol, „Perioada inter și postbelică 1918-1947”, autorul analizează principalele acte de politică forestieră și efectul acestora asupra stării pădurilor. Este amintită legea din iulie 1923, prin care s-a extins aplicarea Codului silvic din 1910 în toate provinciile românești alipite la România Mare. Un exemplu de politică cu mari efecte negative asupra fondului forestier este modul în care s-a făcut recompensarea ostașilor și țăranilor care au participat la primul război mondial. Pentru împroprietărirea acestora s-a scos din fondul forestier al țării un milion hectare de pădure. Un rol important în gospodărirea pădurilor statului l-au avut Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS), instituție cu autonomie administrativă și financiară creată în anul 1930 și Direcția de Regim Silvic, înființată tot în anul 1930, în cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Modul de organizare și activitatea depusă atunci de aceste două instituții este și astăzi de actualitate. în perioada 1918-1947 rezultate foarte bune, elogiate de autorul dr.ing. A. Ungur, s-au obținut în domeniul învățământului superior silvic și al cercetării. în anul 1923 învățământul silvic a fost încadrat la Școala Politehnică din București ca secție, apoi ca Facultate de Silvicultură, unde a funcționat până în 1948. în anul 1933, prin insistențele și eforturile unui grup de silvicultori în frunte cu marele profesor Marin Drăcea a fost înființat la București Institutul de Cercetări și Experimentație Forestieră (ICEF). Mulți dintre cercetătorii de prestigiu de la ICEF au fost în același timp și profesori de înaltă ținută universitară la Facultatea de Silvicultură din București (M. Drăcea, V. Stinghe, C.C. Georgescu, C. Chiriță, I. Popescu-Zeletin, D. Drâmba, D. Sburlan, N. Ghelmeziu, Al. Beldie și alții). Aceste realizări în domeniul silviculturii au fost însă umbrite și depășite prin efectele negative de exploatările cu caracter colonial efectuate de societăți cu capital străin. Anual s-au exploatat 20-24 milioane m3 iar în anul 1936 chiar 27 milioane m3 față de 12 milioane m3 cât era posibilitatea normală. Perioada 1948-1989 este amplu analizată în lucrare. în 1948 s-a înființat pentru prima data în țara noastră un Minister al Silviculturii, cu sarcini legate de gospodărirea tuturor pădurilor țării, care prin Constituția din aprilie 1948 au fost declarate bun comun al întregului popor. în același an a fost înființată Asociația Generală a Vânătorilor (AGV), devenită mai târziu AGVPS. în vederea găsirii unei cât mai bune forme organizatorice, care să ducă la îndeplinirea numeroaselor sarcini privind gospodărirea pădurilor, exploatarea rațională a acestora și valorificarea produselor pădurii, autoritatea centrală care s-a ocupat de economia forestieră în perioada 1948-1990 a trecut prin mai multe organizări și reorganizări și având diferite denumiri. în anul 1962 a fost adoptat un nou Cod silvic, care l-a înlocuit pe cel din 1910. în lucrare sunt prezentate pe larg importantele realizări obținute în domeniul silviculturii, exploatării și prelucrării lemnului, al dotării pădurilor cu drumuri forestiere, în domeniul învățământului REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 51 și al cercetării științifice. Un domeniu important de politică și strategie forestieră este „Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010" cu prevederi foarte importante. O altă problemă prezentată în lucrare este cea referitoare la dotarea pădurilor cu drumuri, în acest sens este prezentată concepția de dotare a pădurilor cu drumuri și sunt evidențiate realizările obținute în această perioadă, în total 31.000 km. drumuri forestiere. Realizări importante subliniate în lucrare s-au obținut și în activitatea cinegetică și salmonicolă, România afirmându-se ca o țară cu vânat foarte bogat și valoros. Deși amenajarea tuturor pădurilor țării constituie o mare realizare, prevederile amenajamentelor și ale Codului silvic din 1962 nu s-au respectat. S-au înregistrat depășiri ale posibilității normale și s-au concentrat exploatările iii bazine forestiere accesibile. în continuare, în lucrare sunt comentate pe larg evenimentele care au avut loc în perioada de tranziție 1990-2008. Restituirea pădurilor către vechii proprietari din 1948 sau către urmașii acestora, constituie un act de dreptate socială, dar modul în care s-a făcut această restituire reflectă interesele politice și de grup, ceea ce a dus la degradarea pădurilor, defrișări, tăieri abuzive, furturi și altele, urmate de frecvente inundații și puternice viituri torențiale. Prin legea 141/1999 s-au instituționalizat ocoalele silvice private, care nu reprezintă o soluție pentru buna gospodărire a pădurilor. în această problemă carențe mari are și ultimul Cod silvic adoptat prin legea 46/2008. în gospodărirea pădurilor rezultate bune a obținut Regia Națională a Pădurilor „Romsilva”, care poate fi considerată continuatoarea CAPS-ului, dar în prezent ea necesită reorganizări sub aspectul structurii și activității, pentru a contribui mai eficient la buna gospodărire a pădurilor țării. Autorul face considerații interesante și utile și în legătură cu cercetarea, ICAS-ul, personalul, capacitatea și dotarea de care dispune acesta; devenind instituție de stat și-ar putea aduce contribuții hotărâtoare la fundamentarea și implementarea strategiilor de dezvoltare și gospodărire a pădurilor. Și învățământul superior forestier, prea mult dezvoltat după 1990, cu 8 instituții în care funcționează profile de silvicultură, ar trebui reorganizat. în capitolul IV, folosind date din lucrarea „Pădurile României - 2004”, autorul face o caracterizare interesantă a fondului forestier al țării noastre, utilizând în acest scop indicatori consacrați. Din datele prezentate rezultă că România încă are un fond forestier bogat, cu păduri valoroase. Ponderea pădurilor încadrate în grupa I funcțională a crescut de la 12,70 % în anul 1955 la 53,30 % în anul 1999. Un capitol foarte important prin probleme prezentate și prin soluțiile propuse este capitolul V „Politici, strategii și legislație forestieră de interes național și european”. Pornind de la ideea că paza, ocrotirea, gospodărirea durabilă a pădurilor și valorificarea lor rațională constituie probleme prioritare pentru Uniunea Europeană, apare necesară crearea unui Institut European pentru Păduri, Faună și Mediu. Autorul propune ca acest institut să fie amplasat în România, care îndeplinește sub toate aspectele cerințele necesare. Pentru elaborarea și implementarea în teritoriu a unei politici și strategii privind gospodărirea rațională a tuturor pădurilor țării, pentru gestionarea corectă și eficientă atât a fondurilor europene, cât și a celor acordate de la buget pentru pădure, în condițiile garantării dreptului de proprietate, autorul propune înființarea unei Autorități de Stat pentru Păduri și Economie Forestieră. în teritoriu, acest organ central ar lucra prin Inspectorate silvice județene și ocoale silvice. Se propune înființarea și a ocoalelor de regim silvic cu atribuții importante în rezolvarea conflictului de interese dintre societate și proprietarii de pădure. Propuneri interesante și utile face autorul în acest capitol în legătură cu îmbunătățirea și dezvoltarea activității de exploatare și prelucrare e lemnului, hârtiei, celulozei și mobilei, unnărindu-se creșterea gradului de valorificare superioară a masei lemnoase și introducerea tehnologiile moderne la nivel european. Este necesară adoptarea unor politici, strategii și programe forestiere în concordanță cu nevoile și resursele țării noastre, dar aliniate și la preocupările Uniunii Europene. Partea a Vl-a a lucrării, intitulată „Evenimente trăite” cuprinde o serie de relatări interesante și cu multe aspecte inedite, rezultate din activitățile și implicarea directă a autorului în diferite evenimente ale economiei forestiere. Aceste evocări se referă la: participarea la rezolvarea unor probleme importante, cum sunt înființarea Ministerului Silviculturii în 1948, elaborarea Legii vânatului și pescuitului în 1953, participarea la elaborarea Codului silvic din 1996 și a celui din 2008, care în final a fost aprobat 52 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 în forma concepută în funcție de interesele politice și de grup, dar împotriva unei gospodăriri raționale a pădurilor. Sunt prezentate 4 dintre cele mai valoroase personalități ale silviculturii românești, cu care autorul a colaborat și pe care i-a cunoscut mai bine (I. Popescu-Zeletin, C. Chiriță, N. Rucăreanu și S. Munteanu). Aprecieri elogioase sunt aduse și prof. E.G. Negulescu, primul decan al Facultății de Silvicultură de Ia Brașov în anul 1948. Autorul prezintă și participarea la unele activități privind dezvoltarea industriei de celuloză și hârtie și trecerea acesteia în cadrul economiei forestiere. în lucrare sunt prezentate și alte evenimente trăite interesante, cum ar fi cele legate de construcția de drumuri forestiere și a Transfăgărășanului, precum și evocarea unor amintiri pe care autorul Ie are de la organizarea unor activități de vânătoare la care au participat diverse personalități. La sfârșitul lucrării sunt anexate câteva zeci de fotografii foarte sugestive, reprezentând minunate priveliști din pădure, diverse lucrări tehnice executate în fondul forestier, câteva specii de vânat, cabane confortabile, secvențe de la diverse simpozioane și alte aspecte reprezentative. Lucrarea d-lui dr.ing. Aurel Ungur „Pădurile României, trecut, prezent și viitor - politici și strategii" s-a bucurat de un larg interes din partea silvicultorilor, epuizându-se într-un timp scurt, ceea ce necesită din partea autorului pregătirea unei noi ediții. Prof. univ. dr. Constantin COSTEA FILIPESCU, C.N., 2009: Dynamics of competition in boreal mixedwood stands (Dinamica competiției în arborete boreale amestecate). Ph.D. Thesis, Department of Renewable Resources, Faculty of Graduatc Studies and Research, University of Alberta, Edmonton, 120 p. Teza de doctorat a ing. Cosmin Nicolaie Filipescu, șef de promoție și fost cadru didactic la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității „Transilvania” din Brașov, se deschide cu un Rezumat scurt și convingător, urmat de Mulțumirile adresate conducătorului știiințific, Phil Comcau, membrilor comisiei de evaluare Steve Titus, Scott Chang și James Cahiil, precum și altor persoane sau organisme implicate, într-un fel sau altul, în finanțarea sau desfășurarea lucrărilor de teren sau de elaborare a tezei. Aceasta s-a concentrat pe investigarea anumitor aspecte ale dinamicii competiției în arborete boreale amestecate dominate de molidul alb (Picea glauca (Moench) Voss) și plop tremurător (Populus tremuloides Michx.), la care se adaugă, în proporții variabile, plopul balsamifer {Populus balsamifera L.), mesteacănul alb (Betula papyrifera Marsh.), molidul negru [Picea mariana (Mill.) BSP) și bradul balsamifer (Abies balsamea (L.) Mill.). Lucrarea este structurată în șase capitole: Cap. 1. Introducere generală Cap. 2. Concurența plopului tremurător afectează accesul la lumină și creșterea molidului în câteva stațiuni boreale din vestul Canadei Cap. 3. Interacțiunile competiționale între plopul tremurător și molid variază cu vârsta arboretelor boreale amestecate Cap. 4. Caracteristici morfologice ale molidului ca indicatori potențiali ai competiției și alocării creșterii Cap. 5 Efecte diferențiale ale densității plopului tremurător asupra temperaturii aerului și solului Cap. 6. Discuții generale și concluzii în capitolul 1, autorul tratează aspecte definitorii ale dezvoltării arboretelor și succesiunii în arboretele boreale amestecate, care constituie un mozaic dinamic, spațial și temporal. La aceasta se adaugă aspecte privind evidența competiției în arboretele boreale amestecate, precum și referitor la dinamica competiției și modul de măsurare indirectă a acesteia, pe baza unor indici de competiție, propuși și utilizați pentru cuantificarea efectului competiției asupra performanțelor plantelor. Capitolul l se încheie cu precizarea obiectivelor tezei și a conținutului capitolelor de cercetare (cap. 2-5), urmate de evidențierea principalelor rezultate ale tezei, a implicațiilor pentru gospodărirea pădurilor boreale amestecate, precum și de discutarea unor aspecte care necesită cercetări ulterioare. O bibliografie bogată, cu peste 80 de titluri, între ai cărei autori se regăsesc, cu articole publicate în reviste forestiere de prestigiu - Canadian Journal of Forest Research, Forestry Chronicle, Forest Ecology and Management - și numele unor absolvenți ai școlii forestiere de la Brașov (Mihaela Voicu, Cosmin Man, precum și autorul tezei), care și-au continuat studiile la prestigioasa universitate de la Edmonton, întregește primul capitol al tezei. Capitolul 2 prezintă modul în care plopul tremurător, specie cu un potențial de drajonare REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 53 excepțional (uneori peste 100.000 indivizi regenerați/ ha) și o creștere mai rapida în înălțime la vârste mici decât molidul, influențează creșterea acestuia în pădurile boreale. Cercetările au fost realizate în blocuri experimentale instalate în provinciile Alberta și Saskatchewan, unde suprafețele de cercetare, în număr de 140, au inclus cinci desimi ale plopului tremurător (martor neparcurs, 0, 500, 1.500 și 4.000 exemplare/ha), respectiv două desimi ale molidului (500 și 1.000 exemplare/ha). în acest suprafețe de cercetare s-au realizat atât măsurători biometrice (diametrul la colet, înălțimea totală, lungimea lujerului terminal, patru raze ale coroanei), precum și referitoare la competiția dintre arbori și la cantitatea de lumină ajunsă la vârful și la mijlocul înălțimii puieților de molid cu înălțimea de 0,7-2,6 m. Pe baza acestor date s-au determinat câțiva indici ai competiției, dependenți sau independenți de distanță, între arborii celor două specii cercetate (suprafața de bază, volumul coroanei, indicele Lorimer, indicele Hegyi, etc.), indici care s-au dovedit a fi corelați semnificativ cu creșterea arborilor de molid. Acești indici ai competiției au rezultat a fi la fel de strâns corelați și cu cuantumul luminii pătrunse sub masivul de plop tremurător, a cărui amplificare influențează pozitiv creșterea molidului. Și capitolul 2 se încheie cu o bibliografie consistentă, care include 62 de referințe semnificative. în capitolul 3, autorul a studiat efectul vârstei asupra competiției dintre plopul tremurător și molid în pădurile boreale amestecate. în acest scop, au fost cercetate nouă arborete, câte trei în fiecare din clasele de vârstă I (10-20 de ani), a II-a (21-40 de ani) și a IlI-a (41-60 de ani), unde au fost preluate atât informații biometrice cât și privind competiția dintre arbori și, respectiv, cuntumul iluminării sub masivul de plop tremurător. Din prelucrarea informațiilor recoltate pe teren a rezultat că concluziile obținute pentru prima clasă de vârstă nu pot fi extrapolate la cele pentru clasele ulterioare (a II-a și a III-a), ceea ce indică faptul că nivelul competiției variază cu vârsta, în plus, din cercetări a rezultat și că acest nivel este dependent de stațiunea cercetată în arborete cu vârsta de maximum 20 de ani. Bibliografia capitolului este bogată, cu 51 de referințe. Capitolul 4 al tezei prezintă diverse caracteristici morfologice ale molidului ca indicatori potențiali ai competiției și alocării creșterii. între caracteristicile studiate se regăsesc indicele de zveltețe h/d, creșterea în înălțime și creșterea în diametru, volumul și suprafața coroanei, raportul dintre creșterea lujerului terminal și a ramurilor laterale, numărul de muguri pe lujerul terminal etc. în urma cercetărilor a rezultat faptul că există corelații semnificative între indicii de competiție și anumite caracteristici morfologice ale molidului (indicele de zveltețe, înălțimea, volumul coroanei, suprafața coroanei), în timp ce alte caracteristici (numărul de muguri pe lujerul terminal, raportul dintre creșterea lujerului terminal și a ramurilor laterale) sunt slab corelate. O bibliografie cu 70 de referințe completează capitolul 4. în capitolul 5, doctorandul a studiat efectele diferențiale ale desimii (consistenței) etajului superior de plop tremurător asupra temperaturii aerului și solului. S-a demonstrat că, în anumite stațiuni, numărul înghețurilor și suma orelor de îngheț au fost invers corelate cu consistența arboretului. Aceasta a condus la concluzia că menținerea unui adăpost parțial pentru arborii de molid contribuie la protejarea împotriva înghețului a tinerelor arborete boreale amestecate. Reducerea consistenței etajului superior de plop tremurător favorizează mărirea temperaturilor extreme ale aerului și solului. 25 de referințe bibliografice completează tabloul capitolului 5. Capitolul final (6), de discuții generale și concluzii, a fost alcătuit pe baza tuturor rezultatelor obținute și prezentate în capitolele anterioare. S-a concluzionat că relațiile existente între creștere și indicii de competiție sunt dependente de stațiune (locație) și, în aceste condiții, este necesară o examinare mai detaliată a proceselor și mecanismelor care au condus la rezultate diferite în stațiuni diferite. Autorul consideră că, deși au fost produși numeroși indici ai competiției, aceștia trebuie să fie mai detaliați, pentru a asigura o cunoaștere mai aprofundată a rolului pe care îl joacă competiția în relație cu alți factori. Și acest capitol se încheie cu o listă interesantă de referințe bibliografice, în număr de 22. Din cele prezentate este evident că teza de doctorat a ing. Cosmin Nicolaie Filipescu constituie, în mod evident, un succes deosebit, imposibil de realizat la același nivel la noi, și pentru care autorul merită felicitat. Este însă mare păcat că un astfel de cercetător forestier talentat și de mare viitor a fost pierdut pentru România... Prof. dr. M. Sc. ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU 54 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr 2 In memoriam Dr. ing. Radu Dissescu 4 februarie 1925 -15 decembrie 2008 în noaptea de 15/16 decembrie 2008 a trecut la cele veșnice una din personalitățile marcante ale silviculturii românești: corpul silvic a devenit mai sărac, prin plecarea la ceruri a distinsului nostru coleg dr.ing. Radu Dissescu. Născut în București la 4 februarie 1925, într-o reputată familie de intelectuali și ziditori ai României modeme, ai căror strămoși macedoneni s-au stabilit în Oltenia prin anul 1700, dr. ing. Radu Dissescu a primit din copilărie o educație aleasă, în care rigoarea s-a îmbinat armonios cu dragostea de natură și de frumusețile ei, precum și de un dezvoltat simț etic, care avea să-l caracterizeze de-a lungul întregii sale vieți și care i-a marcat în mod definitiv cariera de silvicultor pe care și-a ales-o. Unchiul patern, avocatul Constantin G. Dissescu (1854-1932), a fost licențiat și doctor în drept la Paris la vârsta de 24 ani, jurist și om politic, profesor universitar la București și Iași, director timp de 31 ani al revistei „Dreptul", avocat al Statului, deputat, de mai multe ori, senator și ministru de Justiție și de Culte și Instrucție Publică, autor prolific de tratate de drept publicate în țară și străinătate, membru în Comisia de Pace al celui de al doilea Război balcanic (București, 1913) prin care României i-a revenit Cadrilaterul, fondatorul Facultății de drept constituțional, părinte al primei Constituții (1923) a României întregite etc. A donat autorităților casa „Lahovari-Dissescu” din Calea Victoriei, obiectiv arhitectonic cu ornamentații brâncovenești, devenită „Casa Italiei”, așezământ cultural, replica de la „Casa de la România” din Roma. Tatăl, profesorul universitar dr. Constantin A. Dissescu (1899-1992), a fost titularul Catedrei de Fizică și Meteorologie la Institutul Agronomic și la Facultatea de Medicină Veterinară din București și, totodată, șeful secției de climatologie a Institutului Meteorologic Central. Autor al multor lucrări, inclusiv al primului „Atlas climatologie al României”. Mama, Virginia Dissescu, născută Pătârlăgeanu (1898-1973), fiica adoptivă a arhitectului Palatului Peleș, Ton Emest, licențiată în fizică și chimie, a fost șefa de laborator în Institutul Metetorologic Central din București. După ab- solvirea liceului teoretic a urmat cursurile Facul- tății de Silvicul- tură din cadrul Școlii Politeh- nice din Bucu- rești. în aprilie 1948, după ab- solvirea facultă- ții, este angajat la Serviciul Amenajarea pădurilor din Ministerul Agriculturii și Domeniilor. După un an de activitate la Ocolul Silvic Praid se transferă la Institutul de Cercetări și Experimentale Forestieră, unde desti- nul său profesional este legat inseparabil de cerce- tarea științifică forestieră și de institutul de profil, care avea să devină — după diverse transformări și reorganizări — Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice de astăzi. In cadrul acestuia a funcționat, în diverse etape, ca asistent, șef de lucrări, cercetător științific principal și din 1960 șef al laboratorului „Amenajarea pădurilor”, devenit ulterior laborator de Amenajament și Economie Forestieră. în cei peste 35 de ani de activitate desfășurată în cadrul institutului, dar și ulterior, după pensionare, dr. ing. Radu Dissescu a avut o contribuție de excepție la dezvoltarea biometriei și a amenajamentului românesc, publicând peste 200 lucrări științifice după cum urmează: 130 de lucrări științifice cu caracter fundamental și peste 60 de lucrări de sinteză științifică. Din acestea, 26 de lucrări au fost publicate în limbi străine. Cea mai mare parte dintre rezultatele obținute și-au găsit valorificarea în activitatea practică, fiind preluate în instrucțiunile și normele tehnice privind amenajarea și gospodărirea pădurilor țării. REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 55 Pentru prodigioasa sa activitate a fost omagiat de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești” cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. Detalii în legătură cu activitatea sa științifică au fost prezentate cu acest prilej în paginile Revistei pădurilor nr. 5 pe anul 2005. îndelungata activitate științifică a dr. ing. Radu Dissescu și contribuțiile sale la dezvoltarea amenajării pădurilor și silviculturii românești au fost răsplătite prin înalte distincții și titluri științifice: Premiul de Stat (1953); Medalia Meritul Științific (1973); Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești” (2001), Premiul „Marin Drăcea” al Academiei Române (2002). Cercetător de elită, distins, sobru și profund, dr. ing. Radu Dissescu a fost, în același timp, un om modest și cinstit, de înaltă ținută morală, un colaborator elevat, generos și deschis oricăror confruntări de natură să contribuie la descoperirea adevărului științific și la valorificarea lui. A plecat dintre noi la ceruri, alături de soția sa Gabriela Dissescu, un alt ilustru cercetător care a condus, la rându-i, unul dintre cele mai importante laboratoare de cercetare din institut, laboratorul dc Protecția pădurilor. A rămas în schimb opera sa științifică nemuritoare. în numele conducerii Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești” transmitem condoleanțe familiei. Toți cei care l-am cunoscut îi vom simți mult timp lipsa de lângă noi. îl vom păstra mereu în inimile noastre. Prof. univ. Marian IANCULESCU Vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu-Șișești” Dr. ing. Cristian Stoiculescu 56 REVISTA PĂDURILOR • Anul 124 • 2009 • Nr. 2 INSTRUCȚIUNI PENTRU AUTORI a. Pentru secțiunea I (articole tehnico-științifice) Revista pădurilor publică lucrări originale, de regulă în limba română, dar și în limba engleză, în cazul unor articole de valoare științifică deosebită și de interes internațional. Nu se primesc articole publicate anterior sau trimise spre publicare, concomitent, altor publicații. Lucrările pentru secțiunea I pot fi atât articole originale, bazate pe cercetări proprii, cât și articole de sinteză, pentru domenii de vârf ale științelor silvice. Materialele pentru secțiunea I vor fi redactate în următoarele condiții: - articolul original sau de sinteză (text, cu tabele, figuri, grafice, fotografii, bibliografie, urmat dc datele despre autori și rezumatul în limba engleză) nu va depăși 10 pagini față format A4, cu marginile de 2 cm, redactate cu font Times New Roman, mărime 11, la 2 rânduri; - în cazul articolelor originale, bazate pe cercetări proprii, acestea vor fi structurate pe minim cinci capitole, cu titluri și subtitluri îngroșate (bold} (1. Introducere; 2. Locul cercetărilor; 3. Metoda de cercetare; 4. Rezultate și discuții; 5. Concluzii și recomandări); - denumirile științifice ale specilor de plante și animale se scriu cu caractere înclinate {italice}, cu excepția numelui autorului (Fagus sylvaticaL.}-, - citarea tabelelor, figurilor, fotografiilor inserate în text se face, cu caractere normale, în paranteză (tab. 5, fig. 3, foto 2). Figurile, graficele și fotografiile vor fi pregătite ca fișiere jpg, tif, bmp, pe cât posibil cu lățimea de 8 cm. - citarea în text a autorului (autorilor) se face în ordinea autor(i)-virgulă-an publicare, în sistemul: un autor Marcu, 1989; doi autori Marcu și lonescu, 1989; trei sau mai mulți autori Marcu et al., 1989; - titlul tabelelor (poziționat înainte de tabel), al figurilor, graficelor, fotografiilor (incluse sub figură, grafic sau fotografie) se scrie cu caractere îngroșate; - lucrările listate în bibliografie, în ordinea alfabetică a numelui autorilor, se vor prezenta sub forma: autor(i), anul publicării, titlul lucrării, editura/periodic, orașul, numărul, pagini, în maniera următoare: - periodice: Scohy, J.-P., 1990: Lefrene commun (2 eme pârtie). Silva Belgica, voi. 97 (5), pp. 43-48. - cărți: Thill, A., 1970: Lefrene et sa culture. Les Presses Agronomiques de Gembloux, A.S.B.L., Gembloux, 85 p. - după bibliografie se prezintă numele autorului (autorilor), locul de muncă, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa e-mail. în cazul în care mai mulți autori ai unui material au același loc de muncă, numele lor se vor menționa grupat, iar adresa electronică se va preciza numai pentru autorul principal. - după datele autorilor se prezintă titlul și rezumatul (Abstract} articolului, ambele în limba engleză. Rezumatul va avea 500-1.000 semne și va fi urmat de maximum 5 cuvinte cheie (Keywords), scrise cu caractere îngroșate și înclinate. b. Pentru secțiunea a II-a Materialele propuse spre publicare vor fi mai scurte decât cele pentru secțiunea 1(1-3 pagini format A4) și se includ în rubricile: Cronică privind conferințe, simpozioane, consfătuiri, sesiuni tehnico-științifice, contacte la nivel internațional; Puncte de vedere; Aniversări, Comemorări, Necrolog; Recenzii, pentru lucrări importante publicate în țară sau în străinătate; Revista revistelor, referitoare la articole de mare interes apărute în publicații forestiere străine, predominant europene; Din activitatea M.A.D.R., R.N.P.-Romsilva, A.S.A.S., Societății „Progresul Silvic”, facultăților de silvicultură etc. Pentru secțiunea a II-a se acceptă spre publicare și materiale legate de practica silvică. Materialele primite Ia redacție nu se înapoiază autorilor. Lucrările imprimate pe hârtie, împreună cu suportul lor electronic (dischetă, CD, DVD), se depun sau transmit prin poștă la sediul Revistei pădurilor (B-dul Gh. Magheru nr. 31, sector 1, București, telefon: 021/3171009 interior 267, fax: 021/3171005 interior 236, e-mail: revista@rosilva.ro).