REVISTA PĂDURILOR REVISTĂ TEHNIC0-ȘTI1NȚIF1CĂ EDITATĂ DE: REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA ȘI SOCIETATEA .PROGRESUL SILVIC" CUPRINS Colegiul de redacție Președintele colegiului de redacție: ing. Gheorghe Flutur, Redactor responsabil: prof. dr. ing. Ștefan Tamaș, conf. dr. ing. loan Vasile Abrudan. dr. ing. Ovidiu Badea, dr. ing. Ion Barbu, conf. dr. ing. Radu Cenușă, prof. dr. ing. Ion Florescu, prof. dr. doc. Victor Giurgiu, ing. Vasile Lupu ing. S im ion Mafiei. prof. dr. ing. Norocel-Valeriu Nicolescu, dr. ing. Nicolai Olenîci, dr. ing. loan Seceleanu, prof. dr. ing. Dumitru Romulus Târziu, dr. ing. Romică Tomescu. NICOLAI OLENICI, VALENTINA OLENIC1: Pristiphora abietina (Christ) {Hymenoptera. Tenthredinidae) - un dăunător important al molidului din afara arealului natural de vegetație...........................3 IOAN CLINCIU, ȘTEFAN TAMAȘ, DRAGOȘ COMAN: Simularea debitu- lui maxim al viiturilor torențiale în bazine hidrografice mici, predominant forestiere, în diverse ipoteze privind delimitarea unităților de studiu hidro- logic ........................................................14 GHEORGHE IGNEA: Unghiul de frângere al cablului purtător pe suporți, factor important ce condiționează siguranța în exploatare a funicularelor forestiere ...................................................24 NICOLAE BOȘ, GHEORGHE CHIȚEA: Ridicarea în plan a pădurilor din România în etapa actuală ......................................28 PUNCTE DE VEDERE iTARAS SEGHEDINl: Propunere de noi rezervații naturale în Bucovina .32 BOR1S ALEXA: Monitorizarea avalanșelor produse în cuprinsul fondului forestier ................................................. 35 EUGEN C. BELDEANU: Resurse vegetale de hrană pentru vânat din fondul forestier.....................................................39 DIN ISTORIA SILVICULTURII ROMÂNEȘTI RADU DISSESCU: Oportunitatea propedeuticii în viziunea profesorului Marin Drăcea ..................................................45 CRONICĂ GHEORGHE FLORIAN BORLEA: Raport privind sesiunea comună a Comitetului Lemnului/Comisia Economică pentru Europa a ONU și a Comisiei Forestiere Europene a FAO, Palatul Națiunilor, Geneva, Elveția (05 - 09 octombrie 2004) .....................................46 IOAN VASILE ABRUDAN, GHEORGHE IGNEA: Sesiune științifică la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov cu tema: „Pădurea și dezvoltarea durabilă"......................................49 MIHAI FILAT: A XXII -a Sesiune a Comisiei Internaționale a Plopului - FAO (29 noiembrie - 9 decembrie 2004)..........................50 ALEXANDRU T. BOGDAN: Acordarea distincției „Meritul Academic" .53 REVISTA REVISTELOR .............................................54 INDEX ALFABETIC - 2004 .........................................55 Șef serviciu: dr. ing. Ion Machedon Redactor șef: Rodica Dumitrescu Secretar general de redacție: Cristian Becheru Tehnoredactare: Liliana Suciu Reproducerea parțială sau luiulâ a articolelor ^iu ilustruilllor poate li făcută cu acordul redacției rcGMei l:;lc obligatoriu să Iic niendmuit mumele uuioruiiii -i al rutici Articolele publicate dc A'.Tirn;/'.;dur.7ur nu [angapraza decât responsabil miiea umi'ir.ir Im CONTENTS 2005 NICOLAI OLENICI, VALENTINA OLENICI: Pristiphora abietina (Chmt.)(Hymenoptera, Tenthredinidae) - an important insect pest of Norway spruce planted out of its natural area...................................3 IOAN CLINC1U, ȘTEFAN TAMAȘ, DRAGOȘ COMAN: Maximum flow simulation in small torrential, prevalently forested watersheds, under various assumptions on hydrological units delineation.............................14 GHEORGHE 1GNEA: The breakage angle of the carrying rope on supports, an important factor which conditions the safety of operation of the skylines.24 NICOLAE BOȘ, GHEORGHE CH1ȚEA: Surveying of Romanian forests in the present stage.............................................................28 POINTS OF VIEW ITARAS SEGHED1N: New proposals of natural protected areas in Bucovina .. .32 BORIS ALEXA; A monitoring ofthe avalanches produced in the forest fiind . .35 EUGEN C. BELDEANU: Vegetal food resources for game species in the forest fund ....................................................39 FROM THE HISTORY OF ROMANIAN FOREST......................45 NEWS ....................................................46 REVIEWS .................................................54 INDEX- 2004 .............................................55 SOMMAIRE REVISTA PĂDURILOR 1886 2005 120 ANI NICOLAI OLENICI, VALENTINA OLENICI; Pristiphora abietina (Christ.)(Hymenoptera, Tenthredinidae) - important endommageur du melâze au-dehors de son aire naturelle de vdgetation .........................3 IOAN CLINCIU, ȘTEFAN TAMAȘ, DRAGOȘ COMAN; Simulation du d^bit maxi des fiiites torrentielles dans des bassins de petites dimensions situds en fond forestier, dans diverses hypothâses concemant la delimitation des unităs d’dtude hydrologique .................................................14 GHEORGHE IGNEA; Angle de casse du câble portant ă supports, facteur important de sdcuritd dans l'exploitation des funiculaires forestiers.24 NICOLAE BOȘ, GHEORGHE CHIȚEA; Mise en plan des forets en Roumanie â l’dtape actuelle...........................................28 POINTS DE VUE TARAS SEGHEDIN: Proposition de reservation naturelle au pays de Boucovine . .32 BORIS ALEXA: Monitoring des avalanches en fond forestier......35 EUGEN C. BELDEANU; Ressources vdgetales en fond forestier, nourriture pour le gibier ...........................................39 DE L’HISTOIRE DE LA SILVICULTURE ROUMAINE.....................45 CRONIQUE .....................................................46 REVUES .......................................................54 INDEX-2004 ...................................................55 Pristiphora abietina (Christ) (Hymenoptera, Tenthredinidae) - un dăunător important al molidului din afara arealului natural de Nicolai OLENICI Valentina OLENICI vegetație Introducere încadrarea sistematică și sinonime Cercetările efectuate în țara noastră (Ene, 1974), precum și datele statistice (Simionescu et al., 2001) indică faptul că, până în urmă cu un deceniu, viespea mică cu ferăstrău a acelor de molid. Pristiphora abie- tina (Christ). nu a creat probleme deosebite în țara noastră, atacurile din vestul țării (Arad, Timiș și Hunedoara) din anii 1986-1988 fiind datorate - după Nanu & Stănescu (1990) - speciei Pristiphora saxe- senii Htg. în ultimii ani s-au semnalat însă atacuri pe suprafețe din ce în ce mai mari (peste 2.000 ha) în diverse zone ale țării (Sălaj, Cluj, Covasna, Vâlcea, Bacău. Botoșani. Suceava) și este posibil ca dăunătorul să fie mult mai răspândit, dar deocamdată neobservat și nesemnalat de către unele ocoale ce gospodăresc culturi de molid instalate în afara arealului de vegetație al acestei specii. în acest context, personalul din administrația silvică se confruntă cu un dăunător mai puțin cunoscut despre care literatura noastră de spe- cialitate (Ene, 1971; Marcu & Tudor, 1976; Simionescu. 1990; Mihalciuc, 2000) oferă relativ puține informații. De aceea, considerăm că o scurtă sinteză a cunoștințelor la zi este deosebit de utilă atât personalului din administrația silvică, cât și celor ce doresc să întreprindă și în țara noastră cercetări cu privire la acest dăunător. Fig. 1. Femelă de Pristiphora abietina (Female of Pristiphora abietina). Această specie face parte din ordinul Hymenoptera, subordinul Symphyta, suprafamilia Tenthredinoidea, familia Tenthredinidae, subfamilia Nematinae. De-a lungul timpului, a fost cunoscută sub diverse denumiri, cum ar fi: Tenthredo pini Retzius, Tenthredo abietina Christ. Tenthredo abietinum Hartig, Nematus truncatus Hartig, Nematus abietinus Christ, Nematus abieti-num, Lygaeonematus pini Knw., Lygaeonematus pini Retz., Pristiphora abietina Benson. Morfologie. Descrieri detaliate ale diferitelor stadii de dezvoltare se găsesc în diverse lucrări (Schedl, 1953; Scobiola-Paladc, 1981; Pschom-Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989; Novak et al., 1992; Liska & Hâjek, 1997). Femelele (fig. 1) au 5-6 mm lungime și sunt predominant negre, însă cu piesele bucale, prono- tul, tegulele, laturile părții ventrale a abdomenului și picioarele galbene (excepție fac coxele și femurele, care sunt parțial negre). Antenele sunt filiforme, lungi cât abdomenul, negre, cu fața inferioară roșcată. Aripile sunt transparente, cu nervurile brune, iar nervura costală și pterostigma galbene. Anvergura aripilor este de 12-14 mm. Masculii (fig. 2) sunt mai mici, respec- tiv de 4,5-5 mm lungime și predominant gălbui. Ei au unele zone ale capului, mezonotul, propodeumul și partea dorsală a abdomenului de culoare negricioasă. Fig. 2. Mascul de Pristiphora abietina (Male of Pristiphora abietina). REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 3 Fig. 3. O uă de Pm ripltora abietina Tot negre sunt și primele două articule bazale ale antenelor. Antenele sunt mai lungi decât abdomenul. Anvergura aripilor este de 9-11 mm. Femelele au abdomenul ascuțit, în timp ce la masculi este rotunjit. Teaca ovipozitorului, văzută dorsal, nu este scobită la vârf, iar văzută lateral este tăiată la vârf. Ovipozitorul are formă de ferăstrău (Pristiphora = purtătoare de fe- răstrău) cu dinții lăți, scurți și zimțați. Oul (fig. 3) este eliptic în secțiune longitudinală și rotund în secțiune transversală. Are cca. 1 mm lungime și diametrul secțiunii transversale de 0,3- 0,4 mm când este proaspăt depus, însă se umflă în timpul dezvoltării embrio- nare, astfel că treptat își modifică dimensi- unile, în special grosimea (Schedl, 1953; Pschom-Walcher, 1982; Novak et al., 1992). Imediat după depunere, oul este complet incolor, trans- parent ca sticla, dar după două zile apare o tulburare a conținutului, care la început este uniformă, dar treptat devine mai intensă în zona de mijloc. Când larva eclozează, chorionul se rupe de-a lungul părții dorsale și rămâne timp îndelungat prins de ac ca o membrană albă mătăsoasă (Schedl, 1953). Fig. 4 - Larvă de P. abietina Larvele (fig. 4) abia ieșite din ouă sunt aproape incolore, însă pe măsură ce se hrănesc devin verzi, ca și acele tinere de molid (ceea ce le face relativ greu de observat), dar cu ochii negri (Schedl, 1953; Novak et al., 1992). Capul are un ușor luciu galben-roșcat. Picioarele toracale au o nuanță maronie, mai întunecată la articulații (Pschom-Walcher, 1982). Au 7 perechi de picioare false ab- dominale, din care prima pe al doilea segment abdomi- nal, iar ultima si- tuată pe ultimul segment abdomi- nal. Corpul este relativ îndesat, cu lungimea cuprinsă între 2 și 15 mm, în funcție dc vârstă (1-2 mm, 11-4 mm, III - 6 mm, IV - 9 mm, Fig» 5. Pupn de P. abietina V - 12-15 mm), iar lățimea medie a capsulei cefalice între 0,4 și 1,3 mm (I - 0,40 mm, II - 0,55 mm, III - 0,78 mm, IV - 1,05 mm, V - 1,30 mm) (Pschom- Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989). Eonimfa are corpul tot de culoare verde, însă mult mai scurt decât în cazul larvei mature și cu segmentarea corpului mult mai vizibilă datorită cutării tegumentu- lui, capul îndreptat înainte și ochii negri, capătul abdomenului răsucit spre partea ventrală. Pronimfa se caracterizează printr-un corp și mai scurt, cu o separare netă între torace și abdomen, și prin apariția ochilor specifici pupei (Schedl, 1953). Pupa (fig. 5) este de tip liber, verde și cu ochii negri, închisă în cocon. Coconii (fig. 6) sunt formați dintr-o țesătură deasă, tare ca pielea, de culoare brun-roșcată cu luciu arămiu la început și apoi brun-întunecată mată, au formă cilindrică cu capetele rotunjite. Lungimea lor este cuprinsă în intervalul 4,8-7,2 mm, iar diametrul de 2-3,2 mm (Schedl, 1953; Novak et al., 1992). Cei din care vor ieși masculi sunt, de regulă, mai mici (în medie 5-5,6 mm lungime) decât cei din care vor ieși femele (în medie 6-6,5 mm) (Pschom-Walcher. 1982), însă în intervalul 5,6- 6,4 mm se găsesc coconi din care ies atât femele, cât și mas- culi (Klimetzek & Vite, 1989). Fig. 6 - Coconi noi Ciclul biologic Ieșirea adulților din coconi are loc primăvara, pe vreme uscată și însorită, de îndată ce temperatura solu- lui Ia 5 cm adâncime nu mai scade sub 7-8°C și încep sâ roiască când temperatura medie zilnică a aerului depășește 1O-I4°C, intensitatea maximă a zborului 4 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I fiind Ia cca. 20°C (Schwerdfeger, 1981; Pschom- Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989). Când însă temperatura este mai redusă (media zilnică de doar 10°C sau sub această valoare) ieșirea adulților din coconi se „împrăștie” pe o perioadă de timp mai lungă (Schedi, 1953). Ca urmare, în funcție de evoluția vremii și de expoziție, ieșirea se produce de la sfârșitul lunii aprilie până la mijlocul sau chiar sfârșitul lunii mai. Masculii încep să iasă cu cca. 2 zile mai devreme decât femelele. Pe parcursul unei zile, adulții ies pre- ponderent în orele dinainte de amiază și zboară mai ales în orele amiezii, când este mai cald, roind cu predilecție la marginile de masiv și în zonele însorite ale coroanelor (Klimetzek & Vite, 1989). Nebulozitatea accentuată, chiar trecătoare, determină o reducere rapidă a intensității zborului (Schedi, 1953). Ei trăiesc cca. 1-2 săptămâni (femelele mai mult decât masculii), timp în care consumă doar lichide (Schedi, 1953; Pschom-Walcher, 1982). în perioada zborului are lor împerecherea (în zbor sau pe ramuri) și ovipoziția. Depunerea ouălor poate avea ioc chiar dacă nu s-a produs împerecherea. Din ouăle nefecundate rezultă exclusiv masculi, iar din cele fecundate doar femele (Schedi, 1953; Schwerdfeger. 1981; Pschom-Walcher, 1982). Femelele depun ouăle pe lujerii tineri aflați într-o anumită fază de creștere, respectiv când solzii mugure- lul sunt căzuți, dar acele sunt încă strânse smoc (Schedi, 1953: Pschom-Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989). Totodată, mugurii trebuie să depășească o anumită mărime pentru a fi colonizați. în selectarea mugurilor potriviți pentru ovipoziție, femelele folosesc semnale olfactive și vizuale (Merker & Adlung, 1956 citați de Schwerdfeger, 1977). Ovipoziția are loc în special în partea superioară a coroanei sau pe părțile libere și însorite ale acesteia, femelele orientându-se optic și - probabil - și termic, pentru găsirea locurilor potrivite (Schwerdfeger. 1977). Ouăle sunt depuse doar pe acele din interiorul smocului. De regulă, este depus câte un singur ou pe ac și anume, într-o fantă longitu- dinală, pe partea exterioară a acului (Schedi, 1953; Pschom-Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989). Cel mai adesea, pe un lujer nu sunt depuse mai mult de 6 ouă, dar s-au întâlnit și situații când au fost și 35 de ouă (Schwerdfeger, 1981) ori chiar 39 (Klimetzek & Vite, 1989). Ecloziunea are loc la 3-5 zile după ovipoziție, ouăle nefecundate având nevoie de o perioadă de incubare mai lungă decât cele fecundate (Schedi, 1953; Pschom- Walcher, 1982; Klimetzek & Vite, 1989). Durata dezvoltării larvare variază în funcție de tem- peratură și de sex, femelele având 5 vârste, în timp ce REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 masculii au doar 4 vârste. La temperatura optimă, care este în jur de 25°C, primele trei vârste sunt parcurse în intervale de câte 2-3 zile, în timp ce ultima vârstă nece- sită 5-6 zile (Pschom-Walcher, 1982). în condiții natu- rale, larvele din care vor rezulta masculi au nevoie de 14-25 zile, iar femelele de 16-27 zile, timp în care con- sumă o cantitate de hrană de cca. 65 g (Schwerdtfeger, 1981). Aproape întotdeauna larvele rămân până la completa dezvoltare pe lujerul pe care au fost depuse ouăle din care au eclozat și numai în cazul în care lipsește hrana trec pe alți lujeri (Schedi, 1953; Schafellner et al., 1996). Trecerea pe alți lujeri poate avea însă efecte negative, întrucât acele de pe acești noi lujeri ar putea fi fenologic mai dezvoltate, ceea ce con- duce la creșterea mortalității în rândul larvelor ce folo- sesc o asemenea hrană (Ohnesorge, 1959 citat de Schwerdfeger, 1977). Deși în majoritatea cazurilor se află mai multe larve pe un lujer, ele trăiesc practic separat și se hrănesc exclusiv cu ace tinere, aflate încă în creștere. Dacă sunt deranjate, ridică partea posterioară a corpului peste torace și cap, astfel încât capătă forma literei „S” și elimină din glandele aflate pe partea ventrală a abdomenului o secreție cu un puternic miros de ploșniță. La maturitate se lasă să cadă sau coboară pe tulpina arborelui până ajung pe sol (Schedi, 1953). Aici își caută locuri potrivite pentru iemare, locuri în care - la 3-5 cm adâncime - își țes câte un cocon dens, brun- roșcat. Locurile preferate pentru iemare sunt acu- mulările de humus brut acid (pH optim 3,1-5,3 după Niechziol, 1958 citat de Schwerdfeger, 1957) și un- ghiurile formate între rădăcinile superficiale, precum și zonele acoperite cu mușchi, în timp ce zonele înierbate sau cu litieră bazică de foioase sunt mai degrabă evitate (Schedi, 1953; Pschom-Walcher, 1982; Novak et al., 1992). Se menționează însă și cazuri de țesere a coconilor chiar în solul mineral, la 2-3 cm adâncime (Novak et al., 1992) ori în arbori, între frunze (Scobiola-Palade, 1981). După țeserea coconului, care durează doar câteva ore, larva se transformă în eonimfa. Aceasta intră în diapauză până ce vremea devine răcoroasă, în cursul toamnei (septembrie-octombrie). Abia atunci, își reia dezvoltarea și se transformă în pronimfa, stadiu în care iernează. Transformarea în pupă are loc în primăvara următoare, în luna aprilie. Pentru aceasta este însă necesar ca în timpul iernii pronimfele să treacă printr-o perioadă dc suprarăcire. Durata stadiului de pupă este de cca. 14 zile. Ieșirea din cocon a adultului se face printr-un orificiu ce rezultă prin tăierea cu mandibulele a unui căpăcel rotund (Schedi, 1953). Generația este de un an, însă o parte din populație 5 poate să rămână în diapauză până la 6 ani (Schedl, 1953; Schwerdtfeger, 1981; Pschom-Walcher, 1982). Unele caracteristici ale populațiilor în perioada de latență raportul sexelor în stadiul de adult este, în mod obișnuit, echilibrat sau predomină masculii, însă în gradație predomină, de regulă, femelele (Pschom-Walcher, 1982), acestea ajungând la 60-70 % (Liska & Hâjek, 1997), Totuși, chiar și în zonele în care insecta este în gradație, s-a constatat că raportul sexelor la încheierea stadiul de larvă este tot de 1:1 (Schedl, 1953). Dacă în timpul zborului vremea este umedă și rece, găsirea reciprocă a indivizilor de sex diferit este dificilă, ceea ce face ca mare parte din ouă să rămână nefecundate și în generația următoare să crească ponderea masculilor în populație (Pschom- Walcher, 1982). La fel se întâmplă și în cazul femelelor ce depun ouăle spre sfârșitul perioadei de ovipoziție, când majoritatea masculilor sunt deja morți (Ohnesorge, 1957 citat de Schwerdtfeger, 1979). Fecunditatea medie este de 80-90 ouă, dar în mod obișnuit o femelă depune 40-70 ouă (Pschom-Walcher, 1982; Liska & Hâjek, 1997). Ohnesorge (1962, citat de Schwerdfeger, 1979) menționează însă că numărul de ouă depuse de o femelă și proporția acestora din totalul celor pe care ar putea să le depună depind de mărimea mugurilor favorabili ovipoziției pe care îi are la dis- poziție. Cu cât substratul oferă mai puțină hrană pentru viitoarele larve, cu atât sunt depuse mai puține ouă și proporția ovulelor ce rămân nedezvoltate este mai mare. Dinamica populațiilor de Pristiphora abietina este de tip aciclic, temporar-distractiv, respectiv gradațiile se pot extinde pe perioade lungi de timp, până la câte- va decenii (Schwerdtfeger. 1979). Acest lucru s-ar putea datora modului în care atacă acest dăunător, respectiv faptul că niciodată un arbore nu este defoliat în totalitate (rămânând acele vechi), ceea ce asigură supraviețuirea arborilor și continuitatea sursei de hrană, dar și faptul că în aceeași zonă, de la un an la altul, punctele cu densitatea maximă a populației se schimbă, mutându-se cu cca. 200-300 m/an prin migrarea adulților. în plus, o parte din populație rămâne mereu în diapauză prelungită. Procentul eonimfelor ce rămân în diapauză este de regulă redus (cca. 5%), putând ajunge însă în unele locuri până la 50 % (Găbler, 1940 citat de Schedl, 1953) sau chiar 67 % (Pschom-Walcher, 1982). în partea de est a Cehiei, mai puțin de 1 % din insectele ce iernează rămân în diapauză (Holusa, 1999 citat de Holusa & Drâpela, 2003). Se pare că acest procent este mai mare în partea de nord a arealului, precum și în zona de munte (Pschom-Walcher, 1982). Factorii de mortalitate în literatură (Schedl, 1953; Pschom-Walcher, 1982; Schmied, 1994) se citează mai ales numeroase specii de paraziți ai larvelor și coconilor de Pristiphora abi- etina, în special ichneumonide. De asemenea, sunt menționate diverse categorii de prădători (insecte din familiile Formicidae, Elateridae, Carabidae și Staphilinidae, păsări, păianjeni, șoareci). Cu toate aces- tea, se apreciază că prădătorii și paraziții larvelor și ai coconilor au adeseori o contribuție redusă la reglarea populațiilor dăunătorului, dintre aceștia mai eficienți fiind doar păsările și păianjenii (Abgrall & Soutrenon, 1991). Schmied (1994) vorbește de o adevărată insufi- ciență a organismelor antagonice dăunătorului în zonele cu atacuri cronice de Pristiphora abietina, respectiv de incapa-citatea dușmanilor naturali de a ține sub control populațiile viespii și este de părere că insu- ficiența s-ar datora lipsei păturii erbacee din monocul- turile de molid, care afectează posibilitățile de hrănite a parazitoizilor în stadiul de adult, dar și prezenței diverselor substanțe poluante (în special amoniu, plumb și zinc) care reduc durata de viață a parazi- toizilor. Ar mai fi de adăugat și faptul că unii dintre dușmanii naturali ai dăunătorului, respectiv prădătorii, au și ei un efect negativ asupra parazitoizilor, Ohnesorge (1957, citat de Schwerdtfeger, 1975) menționând cazuri de coconi parazitați de ichneu- monide care au fost consumați de către larvele de ela- teride. Insuficiența la care se referă Schmied (1994) s-ar putea datora și faptului că, deși pe ansamblu sunt menționate multe specii, unele denumiri sunt sino- nime, iar alte specii au fost considerate în mod eronat ca paraziți ai dăunătorului (Pschom-Walcher, 1982; Schmied, 1994). în plus, complexul de paraziți este variabil în funcție de zona geografică și de faza gradației (Pschom-Walcher, 1982). în acest context, Schwarz (1989, citat de Schmied, 1994) a constatat că între rata de parazitare a coconilor și densitatea popu- lației de Pristiphora este o corelație negativă, ceea ce înseamnă că odată intrată în gradație, populația dăună- torului nu mai poate fi ținută sub control de către para- ziți. Deși se consideră că ciupercile entomopatogene nu contribuie în mod semnificativ la reducerea populați- ilor dc Pristiphora abietina (Pschom-Walcher, 1982), în anumite condiții ele pot fi un factor de mortalitate dominant (Fuhrer et al., 2001), Dintre acestea, mai 6 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 importante sunt Beauveria bassiana (Bais. et Vuill.), Paecilomyces farinosus ((Holm. Fries) Brown and Smith) și Metarhizium anisopliae (Metschnikoff). Și factorii abiotici pot contribui la reducerea popu- lațiilor. Astfel, Merker & Niechziol (1957, citat de Schwerdfeger, 1957) menționează că are loc o morta- litate în masă a insectelor din coconi, dacă aceștia stau un timp îndelungat în sol cu exces de apă, datorită insu- ficienței oxigenului, iar Heiderich (1904, citat de Schwerdfeger, 1957) a observat că un vânt foarte pu- ternic a provocat căderea larvelor pe sol (în medie 700 larve/m2) și cea mai mare parte a lor nu au mai reușit să urce din nou în coroană și să continue hrănirea. Răspândire Năgeli (1935, citat de Schedi, 1953) menționează prezența insectei în întreg arealul natural al molidului din Europa Centrală, dar și în culturile instalate în afara arealului natural. După Schedi (1953), dăunătorul a fost semnalat în Slovenia, Bosnia-Herzegovina, Austria, Polonia, Germania, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Cehoslovacia și Ungaria. Se pare că ulterior dăunătorul s-a extins și în partea de nord-est a Franței și în Masivul Central (Abgrall & Soutrenon, 1991), precum și în Italia (Stergulc & Frigimelica, 1996). încă din 1953, Schedi aprecia că „în ultimele decade dăunătorul a intrat în gradație mult mai frecvent și a produs vătămări pe suprafețe mai mari decât în tre- cut”, Acest fapt este confirmat și de ceea ce s-a întâm- plat în țara noastră, unde specia a fost semnalată în tre- cut, doar ca element de faună, în județele Brașov, Mehedinți, Prahova, Sibiu și în Munții Bucegi (Scobiola-Palade, 1981). Deși este considerată ca o specie de altitudini joase, se întâlnește și în zona de munte, la altitudini relativ mari. în Elveția a fost semnalată și la 1750 m (Schedi, 1953). Predispoziția arborilor și arboretelor la atac Larvele de Pristiphora abietina se hrănesc doar cu ace tinere, aflate în curs de creștere, iar cele din primele vârste nu se pot hrăni decât cu ace foarte fragede. De aceea, pentru ovipoziție și pentru supraviețuirea larvelor, este esențială coincidența fenologică dintre deschiderea mugurilor și zborul adulților. Un mugur individual este corespunzător pentru ovipoziție doar timp de câteva zile. în conseciță, arborii care sunt pre- dispuși genetic să-și deschidă mugurii mai devreme sau mai târziu decât restul arboretului pot scăpa de atac (Schafellner et al., 1996). Aceasta explică de ce, une- ori, se pot întâlni arbori fără nici o urmă de atac, întrucât deschiderea mugurilor depinde de evoluția vremii, pentru ovipoziție sunt preferați fie arborii care înmuguresc mai devreme, fie cei care înmuguresc mai târziu (Schwerdtfeger, 1981; Klimetzek & Vite, 1989), deși Brauns (1991) și Novak et al. (1992) menționează că sunt în mod evident preferați arborii care înmuguresc mai târziu. Schedi (1953) a constatat însă că în același arboret, în funcție de condițiile microstaționale, pot fi mai atacați fie arborii ce înmuguresc devreme, fie cei cu înmugurire târzie, ori cei cu o situație intermediară. Pe de altă parte, s-au semnalat și cazuri în care arbori alăturați, ce au înmugurit în același timp, au fost atacați în mod diferit de către acest dăunător, acele tinere ale arborilor neatacați având însă un conținut de fenoli semnificativ mai mare decât cele ale arborilor atacați (Schafellner et al., 1996). Totodată, s-a constatat că arborii ce au fost defoliați puternic aveau, la 2 ani după defoliere, un conținut mai mic de tanin, respectiv un raport între conținutul de tanin și cel de azot din ace mai mare decât arborii slab defoliați, ceea ce ar putea însemna o diminuare a rezistenței arborilor la atac după defoliere (Schafellner et al., 1999). Cele mai grave atacuri au loc la altitudini joase (de obicei sub 500 m, dar uneori și la 700 m), unde pădurile naturale de foioase au fost înlocuite cu monoculturi de molid (Schedi, 1953; Liska & Hâjek, 1997; Holusa & Svestka, 2000). încă din 1953, Schedi afirma că această specie, care în arealul natural al molidului nu se mani- festă ca dăunător, poate fi considerată ca un dăunător tipic și de prim rang al culturilor de molid artificiale. Deși în repetate rânduri s-au semnalat atacuri de Pristiphora abietina în regiuni afectate de poluare industrială ori cu un regim hidric dereglat, Schwerdtfeger (1981) este de părere că atacurile nu se datorează unei slăbiri evidente a arboretelor. Creșterea frecvenței și a duratei gradațiilor în zonele poluate cu sulf și azot (Sierpinski, 1985; Berger, 1992 citați de Berger & Katzensteiner, 1994) se datorează faptului că surplusul de azot din sol determină creșterea conținutu- lui de azot și de zaharuri din acele de molid, simultan cu reducerea conținutului de fenoli, fibre și acizi organici, ceea ce înseamnă o creștere a valorii nutritive a acelor pentru larvele dăunătorului și o diminuare a capacității de apărare a arborilor (Schafellner et al., 1994; 1996). Ca urmare, Pristiphora abietina este con- siderată un dăunător care beneficiază de pe urma poluării (Dajoz, 2000). în plus, Stergulc & Frigimelica (1996) arată că dăunătorul preferă plantațiile de molid instalate pe REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 7 foste terenuri agricole, fânețe sau pajiști. în astfel de cazuri, predispoziția mai mare la atac s-ar putea datora sărăcirii solului în cationi bazici și — ca urmare - aprovizionării necorespunzătoare a arborilor cu mag- neziu și calciu (Polii & Fiihrer, 1992 citat de Nopp et al., 1999). Dăunătorul preferă locurile însorite și ferite de vânt (vâlcele, culturi înconjurate de arborete mai în vârstă). Inițial sunt atacați în special arborii izolați sau grupurile mici de arbori și marginile de masiv, abia mai apoi arborii din interiorul masivului. Sunt afectați mai ales lujerii terminali ai arborilor predominanți, dar în cazul unor populații foarte numeroase atacul se extinde și la lujerii situați mai spre baza coroanei. Atacurile apar în mod obișnuit îh culturile pure de 10-3 0 de ani, care sunt și cele mai afectate, dar se extind apoi și în arboretele mai m vârstă, inclusiv în cele de amestec (Schedl, 1953; Schwerdfeger, 1981;Brauns 1991; Novak etal., 1992). Faptul că gradațiile încep în arborete tinere ar putea avea mai multe cauze. în primul rând, este vorba de faptul că arborii tineri înmuguresc mai devreme decât arborii maturi din aceeași specie și în arboretele tinere există o diversitate mai mare a arborilor din punct de vedere fenolo-gic, ceea ce oferă mai multe șanse insectelor aflate în perioada de zbor să găsească muguri potriviți pentru ovipoziție. Pe de altă parte, în arboretele tinere, dese, lipsite de vegetație erbacee, se creează condiții microstaționale ce favorizează supraviețuirea în mai mare măsură a insectelor din coconi (Nopp et al., 1999). Caracteristicile vătămării O descriere foarte exactă a caracteristicilor vătămării prezintă Schedl (1953). Acele pe care sunt depuse ouăle se vestejesc și se brunifică mai întâi în jurul inciziei în care s-a introdus oul. Apoi acestea devin de culoare verde-palid până la galben-palid și în cele din urmă se usucă fără a mai ajunge la lungimea normală. întrucât aceste ace nu reprezintă o hrană adec- vată pentru larve, nu sunt consumate și rămân pe lujer încă mult timp după ce s-a produs defolierea totală, fiind ușor de recunoscut și după cotloanele pe care le poartă (fig. 7). Larva proaspăt eclozată roade pe muchia exte- rioară, începând de la jumătatea acului spre bază, scheletizându-1. Ca urmare, vârful acului rămâne nevătămat. în continuare, până la începutul vârstei a 3-a, larvele rod acele tot pe muchie și nu în totalitate, dar porțiunea roasă devine treptat tot mai lungă. Resturile de ace roase, adeseori de grosimea unui fir de păr, se usucă rapid, se înroșesc (fig. 8) și se încrețesc sau se frâng în unghi drept în jos ori în direcția vân- turilor dominante. Acestea rămân timp de săptămâni sau chiar până vara târziu pe lujeri. începând din vârsta a 3-a, larvele rod acele dinspre vârf spre bază, adeseori complet, iar când rămân resturi de ace, acestea sunt scurte, ca niște cioturi. întrucât roaderea începe de sub vârful acului, cel mai adesea acesta cade pe sol. Frecvent sunt roase în acest fel majoritatea acelor de pe lujer. Dacă rămân izolat ace nevătămate, acestea se usucă mai târziu și cad. Recunoașterea timpurie a atacului este dificilă, datorită dezvoltării rapide a larvelor a căror culoare se confundă cu cea a acelor tinere de molid. De aceea, atacul este adeseori observat doar atunci când larvele sunt deja pe sol, în locurile de iemare (Schedl, 1953; Abgrall & Soutrenon, 1991) și atunci, adeseori, vătămările sunt puse pe seama altor factori. Lujerii Fig. 7 - Ace cu resturi de corioane tineri defoliați se curbează și se înroșesc, astfel că de la distanță par a fi afectați de îngheț (Schedl, 1953; Amann, 1990). Defolierea afectează în primul rând lujerii terminali și verticilele supe- rioare (fig. 9), dar la marginile arboretelor mai în vârstă pot fi atacați lujerii tineri pe toată suprafața laterală a coroanei. Vătămările rămân vizibile până la formarea lujerului din anul următor (fig. 10). Atacurile repetate provoacă deformarea lujerilor și, în cazuri excepționale, chiar uscarea vârfurilor. în arboretele tinere, arborii atacați în mod repetat pot căpăta un aspect de „mătură de vrăjitoare”, ca urmare a uscării lujerului terminal și transformarea vârfului într-o tufa, ori aspect de „coadă de mătură”, când sunt distruși lujerii laterali, dar nu și cel terminal (Abgrall & Soutrenon, 1991). Aspectul de tufă din zona vârfului se poate datora și faptului că pe lujerii atacați se formează mai nulți muguri decât în mod normal. Consecințele atacului Deși vatămă arbori din toate clasele de vârstă, vies- pea mică cu ferăstrău a acelor de molid nu este consi- derată un dăunător care să pericliteze existența arboretelor de molid, afară de situațiile în care arborii 8 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I Fig. 8. Acele roase de pe lujerii tineri se înroșesc Hg. Atac tipic de PnUiphora ubietitm la vârful arborilor arboretele de molid sunt dese. debilitați sunt atacați de gândaci de scoarță (LWF, 2002). Totuși, în arboretele aflate în primele stadii de dezvoltare (culturi, desișuri) există pericolul ca arborii să capete aspect de tufe, iar în celelalte stadii arborii suferă pierderi de creșteri în înălțime și uneori chiar de uscare a vârfului, mai rar însă uscarea treptată a arbo- rilor ce sunt puternic atacați ani la rând (Schedl, 1953; LWF, 2002). Astfel, Nageli (1936, citat de Schedl, 1953) a constatat în Elveția, că atacul de Pristiphora abietina a determinat o reducere a creșterii în înălțime a arborilor cu 33-40 % în intervalul 1917-1934, însă Holusa & Drâpela (2003) menționează că, în cazul defolierilor puternice, creșterea în înălțime se reduce rapid și după mai mulți ani de detaliere repetată ajunge la zero, și că pierderile de creștere cele mai grave se întâlnesc în arborete tinere. Și pierderile în volum sunt apreciabile. în cazul unor atacuri de lungă durată, s-au raportat pierderi de 10 mVha/an (Niechziol, 1958 citat de Schwerdtfeger, 1981 și Klimetzek & Vite, 1989), iar în arborete aflate în stadiul de prăjiniș-păriș pierderile de creștere în volum au variat între 26 % și 38% în anii cu atacuri și între 5% și 11% în anii de după atac (Rannert & Minneli, 1961 citați de Sommerauer, 2003). Și Abgrall & Soutrenon (1991) susțin că pierderile de producție cauzate de atacuri repetate sunt foarte importante, însă ei afirmă și faptul că vătămările devin neglijabile dacă Ca efecte secundare ale atacului de Pristiphora se menționează o incidență mai mare a gândacilor de fjg. IP. Ir melc atacului din anul anterior încă sunt vi- zibile la înmugurirea arborilor, când începe un nou atac REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 9 scoarță și a ciupercii Armillaria (Fisher, 1942 citat de Schedi, 1953), a speciilor de Chermes (Reier. 1938 citat de Schedi, 1953), precum și lipsa de fructificație a acestor arborete (Schedi, 1953). Cercetarea staționată In monografia consacrată acestui dăunător, Schedi (1953) arăta că stabilirea densității populației este deosebit de dificilă. în stadiile de ou și de larvă, timpul disponibil este foarte scurt. în plus, sunt mari dificultăți legate de calcularea densității populației la unitatea de suprafață sau pe un arbore, dată fiind neuniformitatea distribuției ouălor și a larvelor de la un arbore la altul, dar și în coroana unuia și aceluiași arbore, întrucât nu toți molizii înmuguresc în același timp, iar în cadrul aceluiași arbore nu toți mugurii se deschid odată. în plus, insecta prefera mugurii cei mai mari, terminali (Ohnesorge & Thalenliorst. 1956: Ohnesoige. 1962 citați de Schwerdfeger, 1979). Pe de altă parte, determinarea densității populației când larvele coboară pe sol sau imediat după țeserea coconilor necesită foarte multă muncă și rezultatele nu permit obținerea unor concluzii suficient de sigure cu privire la numărul de adulți ce vor ieși în anul următor, deoarece în intervalul de timp de la formarea coconilor și până la ieșirea adulților populația este afectată de numeroși factori de mortalitate. Cu toate acestea, având în vedere timpul suficient pentru efectuarea deter- minărilor și pentru luarea unei decizii cu privire la combatere. în literatură se recomandă ca densitatea populației să se facă în stadiul de cocon. Pentru a mări precizia prognozei, recoltarea probelor ar trebui însă să se facă primăvara, înainte de zbor (Ohnesorge, 1957 citat de Pschom-Walcher. 1982). Determinarea abun- denței dăunătorului, a stării de sănătate și a ponderii femelelor și pronimfelor se face prin analizarea în la- borator a unor probe de litieră și sol de 25x25 cm situ- ate la 1 m distanță de tulpinile arborilor. Schwerdtfeger (1981) și Klimetzek & Vite (1989) menționează câte 8 probe pentru fiecare arboret însă Ohnesorge (1957) recomandă 16 sau chiar 32 de probe. în Cehia, Liska & Hăjek (1997) recomandă 8-12 probe de câte 50x50 cm la o suprafață de până la 50 ha. Este de așteptat o defoliere totală a lujerilor tineri (creșterea din anul următor) când densitatea populației în culturi tinere este mai mare de 0.5 pronimfe femele/m2, în prăjiniș- păriș peste 15, iar în codrișor (40-60 ani) mai mare de 50 (Ohnesoige, 1957; Bogenschutz, 1986 citați de Klimetzek & Vite, 1989). Valori asemănătoare sunt și în literatura italiană. Pentru arborete de cca. 20 de ani. Stergulc & Frigimelica (1996) menționează că sunt de așteptat atacuri puternice dacă la începutul primăverii sunt 15-25 pronimfe femele/m2. In Cehia se consideră drept număr critic o densitate de 50 coconi/m2 (Liska & Hăjek, 1997), incluzând toți coconii viabili, indiferent că din ei vor ieși masculi sau femele și fără o diferențiere în raport cu vârsta arboretelor. întrucât acest procedeu este foarte laborios și nece- sită foarte inultă atenție, la depistarea și analizarea coconilor Schedi (1953), Liska & Hăjek (1997) reco- mandă ca alternativă utilizarea fotoeclectoarelor pentru capturarea adulților la ieșirea lor din coconi și anume 5 dispozitive în fiecare focar, numărul critic fiind același ca și în cazul coconilor. Procedând în acest fel, rezul- tate concludente cu privire la nivelul populației se pot obține doar la încheierea ieșirii adulților, când timpul necesar pentru pregătirea unui eventual tratament este prea scurt sau chiar trecut, deoarece dezvoltarea embri- onară este de câteva zile, în timp ce zborul durează 2-3 săptămâni. Tot în Cehia, Holusa & Drăpela (2003) recomandă utilizarea curselor vizuale de culoare galbenă (panouri încleiate pe ambele părți) pentru estimarea densității relative a populațiilor în stadiul de adult, întrucât adulții aflați în zbor sunt atrași de culoarea galbenă. Pentru obținerea unei medii a cărei eroare să nu fie mai mare de 1/3 din valoarea mediei sunt necesare 20-30 de panouri pentru fiecare cultură în parte (Holusa & Drăpela. 2003), ceea ce înseamnă iarăși un volum foarte mare de lucrări și întârzierea prognozei. Stergulc & Frigimelica (1996 ?) menționează că se cunosc și atractanți sintetici ce se pot utiliza pentru cap- turarea masculilor dc Pristiphora abietina, fără a da însă alte detalii. Și un asemenea procedeu are aceleași dezavantaje ca și în cazul folosirii curselor vizuale. în plus, la capcanele amorsate cu atractanți se prind numai masculi și abundența acestora este de așteptat să fie puțin relevantă pentru intensitatea ata-cului ce va urma, din moment ce raportul sexelor se schimbă în funcție de faza gradației și reproducerea se poate face, la fel de bine și partenogenetic. Prevenirea atacurilor Cu mai bine de 50 de ani în urmă, Schedi (1953) atenționa asupra faptului că. pentru prevenirea atacurilor de Pristiphora abietina, ar trebui în primul rând să se evite instalarea culturilor de molid la altitu- dini joase, în afara arealului natural al acestei specii ori acesta să se cultive în amestec cu foioase, recomandări ce sunt valabile și astăzi. în plus, Stergulc & Frigimelica (1996) menționează că trebuie evitate în 10 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 special locurile puternic însorite și terenurile ce au fost folosite anterior ca terenuri arabile, fânețe sau pășuni. Ținând cont de faptul că înmulțirea în masă a dăunătorului este condiționată de coincidența fenolo- gică dintre înmugurirea molidului și zborul adulților de Pristiphora abietina, se recomandă extinderea în cul- tură a varietăților de molid tardiv, a căror înmugurire să nu se suprapună cu perioada de maximă ovipoziție a dăunătorului (Abgrall & Soutrenon, 1991). Același lucru îl recomandă și Dajoz (2000), însă în anumite condiții microstaționale pot fi atacați și arborii ce înmuguresc târziu, așa încât aplicarea acestei măsuri este puțin probabil că ar conduce la rezolvarea proble- mei. Totodată, se recomandă menținerea unei densități mari a arboretelor tinere pentru ca efectele atacurilor să fie reduse, urmând ca acestea să se rărească atunci când arborii sunt mai mari (Abgrall & Soutrenon, 1991: Stergulc & Frigimelica, 1996). Respectarea acestei recomandări face însă ca în arboretele respective să se acumuleze mult humus brut foarte favorabil pentru iemarea insectelor și să dispară vegetația erbacee, cu efecte nefavorabile asupra paraziților și prădătorilor. O altă măsură, recomandată de către Konig (1988. citat de Evers & Gussone. 1991). Abgrall & Soutrenon (1991) și Dajoz (2000) constă în favorizarea creșterii arborilor prin fertilizare, pentru a avea loc o închidere mai rapidă a masivului și pentru a crea astfel o situație mai puțin favorabilă dăunătorului. Evers & Gussone (1991) apreciază însă că succesul acestei măsuri este dependent de stațiune și de evoluția vremii. în anii cu precipitații reduse și în stațiuni mai uscate, raportul din- tre proteine și zaharuri din ace se modifică în favoarea zaharurilor, ceea ce favorizează dezvoltarea insectelor defoliatoare. în acest context, administrarea de azot contribuie la diminuarea atacului, luciu ce nu se întâm- plă în anii cu precipitații bogate sau pe solurile mai bine aprovizionate cu apă. Există chiar indicii că fertilizarea, în special cu azot, favorizează dăunătorul prin creșterea valorii nutritive a acelor și reducerea rezistenței arbo- rilor la atac (Schafellner, 1996). Combatere Ca și în cazul altor dăunători, din considerente legate de aplicabilitate și costuri, s-a acordat foarte multă atenție în special combaterii chimice a dăună- torului. De-a lungul timpului au fost testate, cu efecte foarte variate, diverse categorii de substanțe (Schedl, 1953; Schwerdtefeger, 1981; Pschom-Walcher, 1982). în prezent, se recomandă mai ales insecticide ce inhibă sinteza chitinei, cum ar fi Dimilin 48SC, Trebon I0F și Alsystin, aplicate prin stropiri aeriene ULV (Stergulc & Frigimelica, 1996; Liska & Hâjek, 1997; Svestka & Holusa, 2000; Holusa & Drâpela, 2003; Sommerauer, 2003). Ca exemplu, produsul Trebon 10F se utilizează în doză de 0,45 1/ha în amestec cu portantul Dedal 90EC în doză de 9,55 1/ha. Piretroizii de sinteză sunt recomandați doar pentru infestări foarte puternice (Holusa & Drâpela, 2003). în cazul combaterii chimice, trebuie avute în vedere câteva aspecte asupra cărora se atrage atenția în literatură (Schedl. 1953; Schwendtfeger. 1981; Pschom-Walcher. 1982). în primul rând, este necesar ca insecticidul să fie administrat în așa fel încât să ajungă în exteriorul coroanelor și la vârfurile arborilor, unde se găsesc larvele ce se hrănesc. Pe de altă parte, momentul cel mai potrivit pen- tru aplicarea tratamentului este foarte greu de stabilit, întrucât larvele au o dezvoltare foarte rapidă, ceea ce face ca primele larve, care eclozează la scurt timp după declanșarea zborului adulților, să ajungă deja în ultimele vârste când zborul și ovipoziția abia se încheie. De aceea, unii recomandă ca tratamentele chimice să se aplice când larvele sunt în primele două vârste (Holusa & Drâpela, 2003). alții recomandă ca intervenția să aibă loc în momen- tul în care lu jerii tineri sunt favorabili ovipoziției (Abgrall & Soutrenon, 1991). la 2 zile după ce ies ultimele viespi din coconi (Schedl, 1953) ori cu câteva zile înainte de ieșirea femelelor (Sommerauer. 2003). E dc avut în vedere și fap- tul că. în cazurile în care o mare parte a populației rămâne în diapauză, se impune repetarea tratamentului câțiva ani consecutivi, mai ales că s-a constatat o creștere rapidă a populațiilor chiar și după combateri reușite (Schwendtfeger. 1981; Sommerauer, 2003). Datorită acestui fapt, Schwendtfeger (1981) recomandă să se aplice mai degrabă măsuri eficiente din punct de vedere ecologic pe termen lung, respectiv administrarea de îngrășăminte și colo- nizarea arboretelor afectate de Pristiphora cu cuiburi de furnici. Utilizarea în acest scop a îngrășămintelor și a amen- damentelor a fost testată cu mai multe decenii în urmă. Astfel. Ohnesorge (1957), citat de Evers & Gussone (1991), menționează faptul că, pe suprafețele pe care s-a administrat var ars în doza de 5000 kg/ha, s-a reușit să se obțină o diminuare cu 75% a densității populației de Pristiphora abietina comparativ cu suprafețele netratate. Mortalități dc 58-96% a constatat și Biittner (1956, 1961) în rândul larvelor ce s-au hrănit pe arbori bine aprovizionați cu calciu (Evers & Gussone, 1991; Nopp et al., 1999). Ca urmare, administrarea de calciu în arboretele afectate de acest dăunător este recoman- dată pentru a spori mortalitatea atât a insectelor în sta- diul de larvă, cât și a celor din coconi. Evers & Gussone (1991) arată, de asemenea, că REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 11 Merker (1963) a reușit să realizeze adevărate „oaze de neatins” de către Pristiphora abietina prin adminis- trarea pe suprafețele respective a 1000 kg/ha salpetru (care conține 13,5 % N sub formă de azotat, 13,5 % N sub formă de amoniu și 22 % CaCO3) sau uree, însă efectul a fost de scurtă durată, respectiv până la 5 ani. în plus, administrarea aceluiași îngrășământ în alte zone nu a avut același efect, chiar dacă s-au folosit ace- leași doze (Schwerdtfeger, 1981). în ce privește utilizarea furnicilor (în special din speciile Formica polyctena și Formica rufa) pentru ținerea sub control a populațiilor de Pristiphora, există atât experiențe reușite, cât și unele mai puțin reușite (Schwerdtfeger, 1981; Pschom-Walcher, 1982; Gbsswald, 1990). O condiție de bază a succesului unei asemenea operațiuni o reprezintă eliminarea posibi- lităților de imigrare a viespilor în arboretele protejate (Schwerdtfeger, 1981), lucru greu de realizat. Daca se are în vedere și faptul că arboretele tinere de molid sunt, de regulă dese și întunecoase, puțin favorabile furnicilor, precum și faptul că larvele dăunătorului pot constitui o sursă de hrană pentru furnici doar un timp foarte scurt, sunt de înțeles rezervele manifestate de Gebert (1995) și Sommerauer (2003) cu privire la asemenea lucrări. Rezerve similare sunt exprimate de autorii mențio- nați și față de alte măsuri care favorizează dușmanii naturali ai dăunătorului, cum ar fi colonizarea arboretelor de molid cu păsări insectivore, prin insta- larea de cuiburi artificiale ori favorizarea înmulțirii parazitoizilor. Având în vedere multiplele dificultăți privind ținerea sub control a populațiilor acestui dăunător, efectele ecologice negative ale tratamentelor repetate și faptul că din punct de vedere economic intervențiile nu sunt în toate cazurile rentabile, în zonele cu gradații prelungite se recomandă tot mai insistent exploatarea arboretelor de molid și înlocuirea lor cu arborete de foioase, alcătuite din specii corespunzătoare stațiunilor în cauză, ori - după caz - transfoimarea lor treptată în arborete de amestec, prin rărire și introducerea în golurile formate a altor specii (Schedl, 1953; Schwerdtfeger, 1981; Pschom-Walcher, 1982; Schmied, 1994; Gebert, 1995; LWF, 2002; Sommerauer, 2003). Concluzii Pristifora abietina este un dăunător specific cul- turilor de molid din afara arealului natural de vegetație și numai în situații deosebite (de exemplu păduri afec- tate de populare) se înmulțește în masă în arboretele din arealul natural al molidului. Specia are anumite particularități biologice, ecolo- gice și comportamentale care fac destul de dificilă sta- bilirea densității populațiilor, precum și a numerelor critice, mai ales în anumite stadii (ou, larvă și adult). De asemenea, este destul de dificilă stabilirea momentului optim de intervenție pentru combaterea dăunătorului prin tratamente chimice, iar procedee de combatere biologică aplicabile pe scară largă și eficiente în condiții variate nu există. Soluția de perspectivă pentru arboretele afectate de atacuri cronice pare a consta în înlocuirea molidului cu alte specii, însă o decizie în acest sens presupune o fundamentare adecvată. în con- secință, este necesar ca și în țara noastră să se efectueze ample cercetări cu privire la acest dăunător, menite să conducă la adoptarea celor mai adecvate măsuri de gospodărire a arboretelor de molid din afara arealului natural de vegetație. Nicolae OLENICI Valentina OLENICI I.C.A.S. Câmpulung Moldovenesc E-mail: olenici.nicolae@icassv.ro BIBLIOGRAFIE Abgrall. J.. F.. S o u t r e n o n . A.. 1991: La for^t et ses ennemis. CEMAGREF Grenoble, 400 p. A m a n n . G.. 1990: Kerfe des Waldes. 10. Aufl.. Natur Verlag. Augsburg. 344 p, Berger. R.. Katzensleincr. K„ 1994: Massenauftreten der Kleinen Fichtenblattwespe Pristiphora abietina (Christ) im Hausruck. Teii II: [mmisionsokologische Einililsse. J. Appl. Ent. 118: 253-266. B r a u n s . A.. 1991: Taschenbuch der Waldinsekien, 4. Auflage. Gustav Fischer Verlag. Stuttgart. Jena. 860 p. D a j o z . R.. 2000: Insects and forests. The role and diver- sity of insects in the forest environment. Intcrcept Ltd. Londra, 12 Paris, New York. 668 p. Ene, M.. 1971; Entomologie forestieră. Editura Ceres. București. 427 p. E n e , M., 1974: Dăunătorii molidului in afara arealului natural. în Marcu. Gh. (coord.): Cercetări privind extinderea culturii molidului în R.S, România. Editura Ceres. București, pp. 307-338, E v e r s . F„ H.. G u s s o n e . H.-A., 1991: Ernahrung und Diingung der Fichte. In Schmidt-Vogt. H.: Dic Fichte. Bând II/3. Waidbau - Okosysteme - Urwald - Wirtschaftswald- Emâhrung - Diingung - Ausblick. Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin, pp, 524-600. Ftlhrer. E.. Rosner. S., Schmied. A.. W e g e n s tc i n c r . R„ 2001: Studies on the significance of REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr 1 pathogenic J'ungi in the population dynamics of the lesser spruce sawjly. Pristiphora abietina Christ. (Hym.. Tenthredinidae). J. Appl. Ent. 125 : 235-242. G eb e rt. A.-K.. 1995: Neue Erkenntnisse zur KIeinen Fiehtenblattwespe {Pristiphora abietina}. http://www.lwf.bay- ern.de/lwfaktuell/LWFaktuell2-95/fiblatr.html (accesat 22.01.2005). G 6 s s w a 1 d . K.. 1990: Die IValdameise. Bând 2. Die IValdameise im Okosystem Wald. ihr Nutzen und ihre Hege. AULA-Verlag GmbH. Wiesbaden. 510 p. H o 1 u S a .1.. S v e s t k a. M.. 2000: Pilatka smrkovâ na severovychodni Morave a ve Slezku. Vysledky studia bionomie a skuSenosti z obrannych zâsahu v letech 1997-1999. Lesnickâ Prâce 6. 4 p. H o I u 5 a . J.. D r ă p e I a , K.. 2003: Integrated manage- ment of little spruce sawjly (Pristiphora abietina): design pat- tern. In MacManus. M.L.. Licbhold. A.M. (eds). Procecdings: Ecology. Survey and Management of Forest Insects. USDA For. Serv., Northeastem Research Station. Gen. Tech. Rep. NE- 311. pp. 16-24. H o I u ă a . J.. H o l u 5 a. O.. 2002: Monitoring of sawjly (Hvmenoptera: Tenthredinidae) infestation on spruce. J. For. Sci. 48: 219-224. Klimetzek. D.. Vite. J.. P„ 1989: Tierische Schâdlinge. In Schmidt-Vogt. H.: Die Fichte. 11/2 Krankheiten. Schăden. Fichtensterben. Vcrlag Paul Parey. Hamburg und Berlin, pp. 40-133. LiJka. J.. Hăjek. L. 1997: Pilatka smrkovâ - Pristiphora abietina (Christ). Lesnickâ Prâce 12. 4 p. LWF (Bayerische Landesanstalt fur Wald und Forstwirtschat). 2002: Kleine Fiehtenblattwespe. Merkblatt Nr. 9. 4 p. M a r c u . O.. T u d o r . L. 1976: Protecfia pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică. București. 423 p. M i h a I c i u c. V.. 2000: Pristiphora abietina Hart. hi Simionescu. A.. Mihalache. Gh. (coord.): Protecția pădurilor. Editura Mușatinii. Suceava, pp. 211-213. N anu, N.. Stănescu. D., 1990: Pristiphora saxe- senii Htg. - defoliator nou semnalat în plantațiile tinere de molid (Picea abies L.) din vestul (ării. Analele Banatului. Științele naturii. 2. Muzeul Banatului. Timișoara. Pp. 322-327. Nopp. U.. Netherer. S.. Fuhrer. E.. 1999: Bestimmungsschliissel Jur die Schadens-prâdisposition fichten- reicher Bestânde gegeniiber verschiedenen biotischen und abi- otischen Sehadfaktoren. In: MQller. F. (Hrsg.). Mariabrunner Waldbautage:Umbau sekundiirer Nadelwălder. FBVA- Berichte. 111. 85-93. Novak. V.. Hrozinka. F.. Stary. B.. 1992: Atlas schădlicher Forstinsekten. 5. Auflage. Ferdinand Enke Verlag. Stuttgart. 127 p. Pschorn-Walcher. H.. 1982: Unterordnung Symphyta. Pflanzenwespen. In Schwenke, W. Dic Forstschadlinge Europas. IV. Hautfliigler und Zweifliigler. Vcrlag Paul Parey, Hamburg und Berlin, pp. 4-196. S c o b i o 1 a - P a 1 a d e . G.. X.. 1981: Fauna Republicii Socialiste România. Insecta. Volumul IX. fascicula 9. Hymenoptera Symphyta. Tenthredinoidca. Fam. Tenthredinidae - Subfam. Blennocampinae. Nematinae. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 328 p. Schafellner. C.. Berger. R.. Mattano- vich . J.. F ii h r c r . E., 1993: Pristiphora abietina (Hym., Tenthredinidae) - ein Bioindikator fur Luftverschmutzung? Besonderheiten unreifen Fichtennadeln als Larvenfutter. Forstw. Cb. 112: 116-128. Schafellner. C„ Berger, R„ Mattanovich. J.. Fuhrer. E., 1994: Food qulity of spruce needles and the performance of the Little Spruce Sawjly, Pristiphora abietina Christ (Hym.. Tenthredinidae). The pro- tein prccipitating ability of the voung needles. Acta horticultur- ae. 381, 717-720 Schafellner. C.. Berger, R.. Mattanovich. J.. FUhrer. E„ 1996: Fariations in spruce needle chemistry and implications for the little spruce sawjly. Pristiphora abietina. In Mattson. W.J., Nîcmelă. P.. Rousi. M. (eds.): Dynamics of forest herbivory: quest for pat- tem and principie. USDA For. Serv. Gen. Tech. Rep. NC-183. N.C. For. Exp. Sta.. St. Paul. MN 55108, pp. 248-256. Schafellner. C.. Berger. R.. D e r m u t z . A.. F ii h r e r. E.. Mattanovich, J. (1999): Relationship between foliar chemistry and susceptibility of Norway spruce (Pinaceae) to Pristiphora abietina (Hymenoptera: Tenthredinidae). Can. Ent., 131: 1-12. Schedi. E„ K„ 1953: Die kleine Fiehtenblattwespe (Lygaeonematus pini Retz.). Forstliche Bundesversuchsanstalt Mariabrunm Wien. pp. 1-140. S eh m ied. A.. 1994: Untersuchungen der Ursachen ftir die Antagonisteninsufizienz in Dauerschadgebiten der KIeinen Fiehtenblattwespe. Pristiphora abietina (Christ) (Hym.. Tenthredinidae). Dissertation am Institut fur Forstentomologie. Forstpathologie und Forstschulz der Universitar ftir Bodenkultur Wien. 136p. Schwerdtfeger. F„ 1975: Okologie der Tiere. Bând III. Synbkologie. Verlag Paul Parey. Hamburg und Berlin. 451 p. Schwerdtfeger, F„ 1977: Okologie der Tiere. Bând I. Autokologie. Verlag Paul Parey. Hamburg und Berlin. 460 p. Schwerdtfeger, F.. 1979: Okologie der Tiere. Bând II. DemOkologie. Verlag Paul Parey. Hamburg und Berlin. 450 p. Schwerdtfeger. F„ 1981: Die Waldkrankheiten. Ein Lehrbuch der Forstpathologie und des Forstschutzes. 4. Auflage. Verlag Paul Parey. Hamburg. Berlin, 486 p. Simionescu. 1990: Protecfia pădurilor prin metode de combatere integrată. Editura Ccres, București. 284 p. Simionescu.A..Mihalciuc,V..Lupu,D.. Vlăduleasa.A., Badea,O„ Fulicca.T., 2001: Starea de sănătate a pădurilor din România in intervalul 1986- 2000. Editura Mușatinii Suceava. 940 p. Sommerauer. M.. 2003: Die Kleine Fiehtenblattwespe (Pristiphora abietina [Christ.]). http:// www.somcon.com/die.htm (accesat 24.02.2004). S t e r g u 1 c . F.. F r i g î m e I i c a , G.. 1996: Insetti e funghi dannosi ai boschi nel Friuli - Venezia Giulia. Regione Autonoma Friuli - Venezîa Giulia. Direzione Regionale dellc Foreste e dei Parchi. Servizio Sclvicoltura. 364 p. Pristiphora abietina (Christ.)(Hymenoptera, Tenthredinidae) - an important insect pest of Norway spruce planted out of its natural area Abstract The paper presents a short synthesis of the knowledge conceming the biology. ecology. damages. survey and control of the little spruce sawfly. aiming to inform the Romanian forest workers about this insect pest that is less known in our country and that threat- ens the spruce cultures situated at low altitudes. There are already more than 2.000 ha infested stands and we suppose that damages occurred in many other places. but they have been overlooked due to the lack of awareness. Keywords: Norway spruce, Pristiphora abietina, biology, ecology, damages, survey, control REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 13 Simularea debitului maxim al viiturilor torențiale în bazine hidrografice mici, predominant forestiere, în diverse ipoteze privind delimitarea unităților de studiu hidrologic* Considerații introductive Dată fiind importanța pe care debitul maxim de viitură o prezintă pentru fundamentarea hidrologică a activităților de proiectare, specialiștii din domeni- ul amenajării bazinelor hidrografice torențiale s-au preocupat, în mod constant, pentru perfecționarea metodologiei și metodelor de prognoză a acestei mărimi hidrologice. Numai în ultima jumătate de secol, au fost propuse și aplicate câteva zeci de asemenea metode, unele dintre acestea fiind foarte expeditive în utilizare, dar puțin precise, iar altele conducând la prognoze de mai bună calitate, dar fiind mai laborioase în procesul de aplicare, ceea ce reprezintă - desigur - un dezavantaj pentru activi- tatea curentă de proiectare. Din această a doua categorie fac parte și metodele așa-numite „de tip genetic", care iau în considerare atât factorul declanșator al viiturilor torențiale (precipitațiile), cât și o serie de factori condiționali de care depinde cantitatea de apă care, în intervalul căderii ploii, se pierde prin retenție și infiltrație. O astfel de metodă este și metoda paralelo- gramelor de scurgere, care, în varianta sa tradițio- nală de aplicare, presupune parcurgerea urmă- toarelor etape: 1) împărțirea bazinului în unități de studiu hidro- logic (u.s.h); 2) adoptarea de valori pentru retenție și infil- trație, în funcție de caracteristicile vegetației și de textura solului, pentru fiecare dintre terenurile care intră în componența unităților de studiu; 3) determinarea scurgerii de suprafață prin rezolvarea ecuației de bilanț hidrologic la scara fiecărei unități constituite, pentru mai multe durate ale ploilor de o anumită asigurare; stabilirea, de pe această bază, a debitului maxim provenit din fiecare unitate de studiu hidrologic; 4) calculul timpilor de scurgere de la fiecare uni- •) Comunicare susținută la Sesiunea științifica națională, cu parti- cipare intematională:Pădurea și dezvoltarea durabilă, 5 noiembrie 2004. Brașov 14 loan CLINCIU Ștefan TAMAȘ Dragoș COMAN tate hidrologică și până la secțiunea de calcul; 5) reprezentarea grafică succesivă, sub formă de paralelograme, a variației debitului pe care fiecare unitate hidrologică îl livrează în secțiunea de calcul; 6) trasarea hidrografului de viitură la întreaga scară a bazinului, prin cumularea, tot pe cale grafică, a debitelor “momentane” și găsirea pe această cale, a valorii debitului maxim. Obiectivele cercetărilor Știut fiind că gradul de dificultate în aplicarea metodei se amplifică odată cu creșterea suprafeței bazinului (deci, odată cu creșterea numărului de unități de studiu hidrologic), prin lucrarea dc față ne-am propus să găsim un prim răspuns la întrebarea: Cât de mult sau cât de puțin influențează numărul de imitați de studiu hidrologic predicția debitului lichid maxim de viitură? Desigur, de la bun început, ne așteptăm la o prognoză de calitate mai bună (cu alte cuvinte, la un spor de precizie în estimarea debitului maxim) a- tunci când împărțim bazinul studiat într-un număr mai mare de u.s.h. Și aceasta nu doar pentru că, ast- fel, putem mai bine surprinde variabilitatea spațială a parametrilor morfometrici și hidrologici, ci și pen- tru că putem mai corect schematiza procesul de propagare a scurgerii de la fiecare unitate de studiu și până la secțiunea de calcul. Dar, tot de la bun început știm că, odată cu creșterea numărului de u.s.h., crește (direct pro- porțional) și timpul de lucru reclamat în procesul de aplicare a metodei. Ce nu cunoaștem? Nu cunoaștem aspectul canti- tativ al problemei și anume: cât și cum variază de- bitul maxim de viitură obținut în cadrul prognozelor dacă mărim sau dacă, dimpotrivă, micșorăm numărul de u.s.h.? Ar fi important de cunoscut cu anticipație acest lucru pentru ca, în funcție de mărimea bazinului luat în studiu și de timpul avut la dispoziție, proiectantul REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 să opteze pentru acel număr de u.s.h. care poate să asigure calitatea dorită a prognozei debitului lichid maxim de viitură. Dar. asupra calității prognozei influențează nu numai numărul de u.s.h. în care ba- zinul se cartează, ci și criteriul care stă la baza pro- cesului de cartare. Există, principial vorbind, trei modalități de a delimita unitățile de studiu hidrolo- gic, și anume: 1 . Modalitatea de a delimita u.s.h. exclusiv după criteriul hidrografic, ceea ce înseamnă că bazinul studiat se descompune în bazinctele componente de rang inferior și într-o serie de versanți care gravitează direct la anumite segmente ale rețelei hidrografice din bazin. Astfel constituite, unitățile vor fi omogene sub raportul formării, colectării și propagării scurgerilor, dar, în schimb, vor fi neomo- gene datorită variației condițiilor fitoedafice din cuprinsul acestora, variabilitatea spațială a para- metrilor morfometrici și hidrologici crescând odată cu mărimea u.s.h.; 2 . In al doilea rând, avem posibilitatea de a delimita u.s.h. exclusiv după criteriul staționai: aceasta înseamnă că bazinul se consideră divizat în parcelele și subparcelele care sunt nominalizate în amenajament sau în alte studii de acest gen. Dezavantajul. în acest caz, este că procesul ..schematizat” de colectare și de concentrare a apelor din bazin se poate îndepărta destul de mult de procesul hidrologic real, și aceasta pentru că. nu de puține ori, una și aceeași unitate stațională se extinde nu doar în spațiul unui singur bazinet, ci în spațiul a două sau chiar al mai multor bazinete. 3 . în sfârșit, există și posibilitatea de a combina cele doua modalități amintite mai sus, ceea ce înseam- nă că. mai întâi, bazinul se divide după criteriul hidro- grafic, iar apoi. în interion.il bazinetelor și inter- bazinetelor obținute astfel, se fac delimitări ale u.s.h. după criteriul staționai (adică pe subparcele). Este evident că ultimul criteriu menționat este cel care asigură cea mai bună calitate a prognozei debitului maxim lichid: dar, tot atât de evident este că acest criteriu de delimitare implică și procedura de lucru cea mai laborioasă, numărul de u.s.h. fiind aici cel mai ridicat. Locul cercetărilor și metoda de cercetare Pentru a obține un prim răspuns ia întrebările formulate mai înainte, am ales un bazin hidrografic mic de pe Valea Tărlungului. bazin care, din punct de vedere fizico-geografic (clima, substrat petro- grafic, relief, sol și vegetație), este reprezentativ pentru condițiile în care s-au declanșat și s-au dez- voltat procesele torențiale din țara noastră. Bazinul are o suprafață de circa 27 de hectare și un grad de împădurire de circa 51 %. într-o prima etapă, pomindu-se de la planul topografic redactat la scara 1:5000 și utilizându-se sistemele de informații geografice (GIS), s-a creat modelul digital de elevație (DEM) peste care s-au suprapus apoi limitele de parcele și de subparcele, așa cum erau ele indicate pe hărțile din amenaja- ment. Ulterior, folosindu-ne de unele dintre faci- litățile oferite de GIS au fost delimitate, automat, mai întâi bazinetele componente de ordinul I. iar apoi bazinetele componente de ordinul II (în ambele cazuri, sistemul folosit la delimitare este cel propus de către Strahler). Odată creată, această bază informațională ne-a permis să luăm în cercetare un număr de șase vari- ante de simulare a debitului maxim de viitură. Aceste variante au fost notate cu V] ... V6 și diferă între ele prin numărul și implicit prin mărimea u.s.h.: - Varianta VI (fig. la): bazinul este împărțit strict după criteriul staționai, numărul de u.s.h. fiind egal cu 6; patru dintre acestea reprezintă sub- parcelele din amenajamentul silvic, iar două repre- zintă pajiștea care se integrează în spațiul bazinului: - Varianta V2 (fig. Ib): bazinul este împărțit strict după criteriul hidrografic în patru u.s.h., dintre care trei reprezintă bazinetele componente de rang inferior (două de ordinul II și unul de ordinul I). iar una reprezintă zona direct aferentă la albia princi- pală din bazin (această zonă este compusă, la rândul ei, din trei versanți distincți); - Varianta V3 (fig. Ic): este derivată din varianta V2 cu mențiunea că, dc această dată, zona interba- zinală s-a descompus în cei trei versanți compo- nenți. care gravitează ei înșiși la albia principală din bazin; așadar. în cazul de față, numărul total de u.s.h este șase; - Varianta V4 (fig. Id): bazinul este împărțit numai după criteriul hidrografic în 13 u.s.h, dintre care 5 reprezintă bazinetele elementare de ordinul I, iar 8 u.s.h reprezintă versanți care gravitează. REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr 1 15 fiecare, la un anumit segment de rețea hidrografică din bazin; - Varianta V5 (fig. le): combină criteriul hidro- grafic cu criteriul staționai, respectiv cele șase u.s.h din varianta V3 au fost divizate în porțiuni omogene sub raportul staționai, potrivit delimitărilor realizate anterior (varianta W); în total rezultînd 27 de u.s.h.; - Varianta V6 (fig. 1 f): este cea mai complexă ca mod de simulare a debitului maxim lichid și toto- dată cea mai corectă sub raportul reconstituirii pro- cesului de formare, de colectare, de concentrare și de propagare a scurgerilor în bazin; este derivată prin împărțirea fiecăreia dintre cele 13 u.s.h. din cadrul variantei V4 în porțiuni omogene sub raport staționai. Au rezultat, astfel, 45 de u.s.h . în continuare, folosindu-se modelul digital al terenului (DTM) și apelându-se la facilitățile oferite de funcțiile de bază G1S, pentru toate cele 103 u.s.h din cadrul celor șase variante descrise anterior, s-au ARIANTA V5 Fig. 1. Bazinul luat în cercetare a fost cartat pe unități de studiu hidrologic (u.s.h.) în 6 variante (Vt ... V6), potrivit celor 3 criterii de delimitare descrise în lucrare. 16 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr 1 determinat rând pe rând suprafețele acestor unități și apoi s-au identificat cele două trasee de scurgere care sunt caracteristice în aplicarea metodei la care ne referim (fig. 2): - traseul pe care se realizează concentrarea scurgerii din punctul cel mai apropiat (hidrologic) al u.s.h., și - traseul pe care se realizează concentrarea scurgerii din punctul cel mai îndepărtat (hidrologic) al u.s.h. Atât lungimile, cât și pantele acestor două trasee s-au determinat prin analize și interogări asupra modelului digital. Avantajul rezultă din faptul că partea grafică, cea mai laborioasă a metodei, este realizată pe cale analitică, programul însumând, din aproape în aproape, pentru diverse diviziuni de timp, debitele livrate de toate unitățile de studiu hidrologic din bazin, în final găsindu-se valoarea cea mai mare a debitului lichid (debitul de vârf). în sfârșit, pentru ca întreaga problematică să fie cercetată în corelație și cu durata ploilor torențiale, am determinat, mai întâi, care ar fi durata așa-zisâ „eficace” a ploii pentru bazinul în cauză, rezultând: T=5.5F0:25=5.5-28,40::!5=12.50 min. De aceea, ne-am orientat studiul nostru către duratele de 15, Cu aceasta bază de date, construită cu aportul 10 și 5 minute, prima fiind mai mare decât durata substanțial al GIS, am putut proceda mai departe la procesul propriu-zis de simulare a debitului maxim lichid, fiind parcurse în acest scop etapele și ope- rațiile pe care le-am amintit la început. Pentru a avea un control asupra rezultatelor, pentru câteva dintre variante, s-au făcut prognoze rapide, bazate pe o variantă automatizată de aplicare a metodei parale- eficace, iar celelalte doua mai mici decât aceasta. Pentru toate variantele, simularea s-a realizat la o ploaie torențială având asigurarea de 1%. Bazinul studiat fiind situat în zona pluvială mon- tană M4, s-au adoptat următoarele elemente ale ploii de calcul: intensitatea medie: i10, = 2,3 mm/min (la T=15 min.) I /o logramelor de scurgere (programul Paraldeb), ela- borată în cadrul disciplinei de corectare a torenților. Fig. 2. Cele 45 de u.s.h. din varianta de studiu V6, cu traseele de scurgere caracteristice pentru aplicarea metodei para- lelogramelor de scurgere: revista pădurilor • Anul 120 • 2005 •Nr. 1 1 ? = 2,7 mm/min (la T= 10 min.) i1% = 3,7 mm/min (la T=5 min.) - înălțimea stratului de precipitații (cuantumul ploii): P= 2,3 x 15 = 34.5 mm (la T=15 min.) P= 2,7 x 10 = 27.0 mm (la T=10min.) P= 3,7 x 5 = 18.5 mm (la T=5 min.) Retențiaprecipitațiilor (înglobând retenția în coro- nament, în litieră și în microdepresiunile terenului) s-a estimat după formula propusă de Radu Gaspar, care corespunde unei curbe de saturație: Z = Z„(-ew') în care: Z (mm) este retenția pe durata ploii de calcul ZM(mm) - capacitatea maximă de retenție P(mm) — înălțimea ploii de calcul. Pentru calculul termenului ZM, s-a ținut seama de natura, structura și calitatea vegetației, estimarea facându-se separat pentru terenurile acoperite de pădure și separat pentru terenurile acoperite de pajiște. Astfel: - pentru pădure'. 10 în care: T(ani) este vârsta arboretului (5... 100); D - consistența (0,3... 1,00); B - clasa de producție (1...5). - pentru pajiște : în care: P - tipul de pajiște D - densitatea (gradul de acoperire) Fiind vorba de o pajiște de calitate mijlocie, s-a putut lua P=l,2 și D=0,6...0,75 (în cazul nostru, s-a folosit o valoare medie). - în ceea ce privește infiltrația (I, în mm) dife- rențierea de la o unitate de studiu la alta s-a realizat în funcție de textura solului, de durata ploii de cal- cul (T. în minute) și de cuantumul acesteia (P. în mm) potrivit relațiilor (I. Clinciu, 2001): I=0,64-T°-35-p0-65 - pentru textura foarte ușoară 1=0,51 TO.3O-pO.7O _ pentru textura ușoară 1=0,4 3-T0-28^0-72 - pentru textura mijlocie l=0,35 T°’l8-p0-82 - pentru textura grea - în sfârșit, timpii de scurgere pe versanți și pe rețeaua hidrografică s-au calculat în funcție de lungimile traseelor de scurgere corespunzătoare, fiind folosite pentru aceasta relațiile recomandate în metodologia de aplicare a formulei raționale. Rezultatele cercetărilor. Discuții Cu datele de intrare în programul de aplicare a metodei paralelogramelor de scurgere și prin rularea (clasică sau automatizată) a acestui program, s-au obținut debitele maxime de viitură (QV1 în m3/s) din tabelul 1. înainte de a trece la analiza acestor rezultate, să observăm că numărul de u.s.h. variază, pe variante, de la 4 la 45, suprafața medie a u.s.h. de la 0,59 la 6,67 ha, iar coeficientul de complexitate specific fiecărei variante (definit prin raportul dintre numărul de u.s.h. corespunzător acesteia și numărul cel mai mic de u.s.h. care corespunde aici variantei V2, adică 4) variază de la 1,0 și până la 11,25. Cu alte cuvinte, varianta V6 - pe care noi o apreciem ca asigurând cea mai bună calitate a prognozei - reclamă un consum de timp de circa II ori mai mare decât varianta a doua, care este cea mai expeditivă în aplicare. Debitele maxime corespunzătoare variantei V6 au fost remarcate (bolduite) pentru că ele exprimă, după cum spuneam, cea mai buna calitate a prog- nozei; aici, criteriul de delimitare este cel combinat (hidrografic și staționai), iar numărul de u.s.h. este cel mai mare: 45 (!). O voin numi mai departe vari- anta standard; celelalte variante (VI...V5) le vom Tabelul 1 Rezultatele simulării debitului maxim de viiturS Varianta Criteriul de delimitare ai u.s.h. Număr de u.s.h. Suprafața medie a u.s.h. Kvi Debitul maxim Qvi (m3/s) 15 min 10 min 5 min VI Staționai 6 4.45 1,50 4,89 4,69 4.87 V2 Hidrografic 4 6.67 1,00 4,83 4,13 2,87 V3 Hidrografic 6 4.45 1,50 4,84 4,20 3,02 V4 Hidrografic 13 2.05 3,25 4,85 4,65 5,06 V5 Hidrografic și staționai 27 0.99 6,75 4,66 4,62 4,24 V6 Hidrografic și staționai 45 0.59 11,25 4,70 4,80 3,99 18 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr l numi variante de studiu. în scopul înlesnirii unor analize comparative, pentru șirurile de debite maxime simulate la cele trei durate ale ploii de calcul, am realizat stereograma din fig. 3. Am constatat următoarele: Curau ploii Fig. 3. Stereograma debitelor maxime simulate în cele 6 variante, pentru 3 durate ale ploii de calcul La ploaia cu durata de 15 minute (care este cu puțin mai mare decât durata eficace), debitele maxime corespunzătoare variantelor de studiu sunt foarte apropiate de debitul maxim corespunzător variantei standard. Cum se explică din punct de vedere hidrologic acest lucru? Se explică prin aceea că. oricare ar fi criteriul adoptat la delimitarea Dacă urmărim, mai departe, șirurile de debite maxime pe orizontală (tabel 1), atunci putem remar- ca următoarele: în cazul criteriului staționai de delimitare (vari- anta VI), durata ploii aproape că nu contează, de- bitul maxim fiind practic egal de la o durată la alta: 4.89; 4.69; 4,87mVs (fig.4 a). în schimb, la varianta a treia, unde numărul de u.s.h. este tot 6, dar criteriul de delimitare este cel hidrografic, debitele simulate se observă că scad odată cu durata ploii de calcul (4,83; 4,13; 2,87mVs). lată, deci, se confirmă ceea ce, din intu- iție, afirmam mai înainte: (și) criteriul de delimitare al u.s.h. influențează asupra calității predicției deb- itului maxim de viitură. Pe de alta parte, dacă analiza o referim strict la variantele V2, V3 și V4, toate delimitate hidrogra- fic (fig.4 b), atunci putem observa ca la T=15 minute debitul este practic același de la variantă la variantă, la T=10 minute debitul înregistrează o creștere ușoară în paralel cu creșterea numărului de u.s.h., în timp ce la ploaia cu T=5 minute creșterea paralelă a debitului maxim odată cu creșterea numărului de u.s.h. este cea mai energică. unităților de studiu, dacă durata ploii este mai mare decât durata eficace există în procesul de cumulare a scurgerilor un anumit interval de timp în care întreaga suprafață a bazinului devine activă; cu alte cuvinte, la for- marea debitului de vârf în secțiunea de control a bazinului participă toate unitățile, fiecare dintre acestea livrând - simultan cu celelalte - va- loarea cea mai mare a debitului. Pe măsură ce durata ploii scade (la 10 și respec- Fig. 4a. Variația debitului maxim în funcție de durata ploii, pentru criteriul staționai de delimitare (varianta - VI) tiv 5 minute), observăm ca apar diferențe între va- riantele de studiu și intre acestea și varianta stan- dard, cu atât mai mari cu cât durata ploii de calcul se îndepărtează mai mult de durata eficace. De ce se întâmplă, totuși, acest lucru? Se întâm- plă pentru că, durata ploilor fiind mai mică decât durata eficace, nu toate unitățile participă simultan la formarea debitului în secțiunea de control a ba- zinului. Din această cauză, chiar și mediile celor trei șiruri statistice se micșorează ele însele odată cu scăderea duratei ploilor (4,80 m3/s la 15 minute; 4.50 m3/s la 10 minute; 4,00 m3/s la 5 minute). Senesl SQrias2 1 SeriesS ---4u.sh.-V2 | |---6u.sh.-V3 J |— 13 u.s.h -V4 : Fig. 4b. Variația debitului maxim în funcție de durata ploii, pentru criteriul hidrografic de delimitare (variantele: V2, V3 și V4) REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 19 în sfârșit, comparând între ele ultimele două variante (V5 și V6, ambele delimitate în sistem combinat), observăm că, la acestea curbele de va- riație (fig.4c) se intersectează în câmpul graficului, ritmul variației debitului maxim de Ia o ploaie la alta fiind mai energic la varianta standard (V6, cu 45 de u.s.h.) decât la varianta precedentă (V5, cu 27 de Seriesl SerieaZ ---Z7 u.s.h. - V5 ---45u.sh.-V6 Durata pW) W Fig. 4c. Variația debitului maxim în funcție de durata ploii, pentru criteriul combinat (hidrografic și staționai) de delimitare (variantele: VS și V6) Pentru ca analiza comparativă să fie și mai edifi- catoare, am procedat, în continuare, la calculul diferențelor procentuale dintre debitele maxime prognozate în fiecare dintre variantele de studiu (VI... V5) și debitul maxim prognozat în varianta standard (V6), Datele astfel stabilite sunt prezentate în tabelul 2. Tabelul 2 Diferențele procentuale ale debitelor maxime prognozate în variantele VI ... V5 față de debitul maxim prognozat în varianta V6 Nr. crt. Varianta de studiu Criteriul de delimitare al u.s.h. Durata ploii de calcul 15 min 10 min 5 min Media 1 VI Staționai 4,04 -2.29 22.06 7,94 2 V2 Hidrografic 2.77 -13.96 -28.07 -13,09 3 V3 Hidrografic 2.98 -12.50 -24.31 -11,28 4 V4 Hidrografic 3.19 -3.12 26.82 8,96 5 V5 Hidrografic și staționai -0.85 -3.75 6.27 0,56 6 V6 Hidrografic și staționai - - - Calculul diferențelor procentuale ale debitelor maxime s-a făcut cu relația : ^-ș.ioo 0-6 Ce ne arată aceste date? Ne arată, înainte de toate, cât de mari sunt dife- rențele procentuale calculate față de varianta stan- dard (în valoare absolută) și care este semnul alge- bric al acestora. Astfel, apar în tablou diferențe de la circa 1% până la aproape 30%, amplitudinea diferențelor (în expresie absolută) crescând duratei ploilor (fig. 5). Fig. 5. Amplitudinea de vari- ație a șirurilor de debite maxime, în funcție de durata ploii de calcul odată cu scăderea Din punct de vedere al semnului alge- bric, diferențele rezultate prezintă o distribuție destul de echilibrată (fig. 6): 8 dintre diferențe sunt negative, iar 7 sunt pozitive. Pe ansamblu, histogra- Lopenda clasei procentuale* 1(-30 -20), 2 C-20-. -10X3 (10. 0); 4 (0. .10). 5 (10...20); 0 (20.. 30) Frecventa 4 3 2 1 0 1 2 3 4 5 6 Clasa pnxanluala Fig. 6. Distribuția diferențelor procentuale ale debitelor maxime ma diferențelor procentuale prezintă o configurație care este destul de apropiată de aceea a unei dis- tribuții normale. Diferențele procentuale negative cele mai mari (în valoare absolută) s-au pus în evidență la ploaia cu durata cea mai mică, în cazul variantelor V2 și V3, pentru ambele criteriul de delimitare al unităților fiind cel hidrografic. Pornind de la acest rezultat, dar privindu-i cu toată rezerva - este vorba doar despre un studiu de caz - am putea avansa supo- ziția ca prin deli- mitarea strict hidro- grafică a unităților de studiu, ne putem aștepta, de cele mai multe ori, la o subestimare a debitului lichid maxim de viitură. Dacă, însă, analiza se face separat pentru fiecare durată a ploii torențiale atunci putem observa că, la durata de 15 minute, aproape toate diferențele pro- centuale sunt pozitive, ceea ce înseamnă că, la ploi 20 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 având durata mai mare decât durata eficace, cartarea bazinului într-un număr mai mic de u.s.h. decât numărul ..standard" duce la o supraevaluare a de- bitului de vârf al viiturii (ceea ce este mai acoperi- tor în privința siguranței în exploatarea lucrărilor, dar mai puțin favorabil din punct de vedere eco- nomic). Dimpotrivă, la ploile cu durata mai mică decât cea eficace (T= 10 și T = 5 minute) situația se inversează: aici, prevalența aparține diferențelor procentuale negative, ceea ce ne arată că, dacă operăm cu un număr de unități hidrologice mai redus decât numărul standard, atunci ne putem aștepta la o valoare subevaluată a debitului lichid maxim de viitură. Foarte interesant este faptul că, pentru toate cele trei ploi de calcul, varianta V5 (27 u.s.h.) este cea care se apropie cel mai mult de varianta standard (V6), ambele având la bază același criteriu de delimitare: criteriul combinat (hidrografic + staționai). Se vede că, aici, ecartul în care se înscriu diferențele procentuale este cel mai restrâns (de la - 3,75 % la 6,27 %). Se confirmă, așadar, anticipația noastră deja sub- liniată la începutul lucrării: aceea că, prin mărirea numărului de u.s.h. (în urma divizării bazinului mai întâi pe bazinete și interbazinete și apoi după criterii de omogenitate fitoedaficâ), putem surprinde mai bine variabilitatea spațială a factorilor de influență (morfometrici și hidrologici) și putem mai corect schematiza procesul de formare a scurgerii de suprafață și de propagare a acesteia de la fiecare unitate de studiu hidrologic și până la secțiunea de închidere a întregului bazin hidrografic. în sfârșit, dacă analizăm valorile diferențelor procentuale constatăm următoarele: - Media diferențelor procentuale care scot în evi- dență influența variantelor, calculată pentru cele trei ploi analizate (vezi șirurile orizontale), este de circa 8% pentru varianta VI (6 u.s.h.) unde delimitarea a fost strict stațională, variază de la -13% (4 u.s.h. - varianta V2) la -11% (6 u.s.h. - varianta V3) și ajunge la 9% (13 u.s.h. - varianta V4) în cazul cri- teriului hidrografic de delimitare, pentru ca la va- rianta V5 (27 u.s.h.) media diferențelor procentuale să fie cea mai mică (doar 0,56%). - Diferențelor procentuale care scot în evidență influența ploilor de calcul (vezi șirurile verticale) le este caracteristică o medie de 2,4% pentru ploaia de 15 minute, una de-7,1% pentru ploaia de 10 minute și o alta de numai 0,6% pentru ploaia de 5 minute. - în ceea ce privește variabilitatea introdusă de variante (respectiv de unitățile de studiu hidrologic), aceasta este cea mai accentuată la criteriul combinat (27 de u.s.h.) din cauză că media este aici foarte apropiată de zero, urmând apoi criteriul hidrografic și la urmă criteriul staționai. - Variabilitatea introdusă de durata ploilor se prezintă astfel: este aproape egală pentru ploile de 15 și 10 minute (circa 78-79%) și foarte mare în cazul ploii de 5 minute, pentru care media aritme- tică a diferențelor procentuale este foarte apropiată de zero. Câteva concluzii 1. Fiind vorba de un studiu de caz, toate rezul- tatele, comentariile, analizele și interpretările din această lucrare nu pot fi generalizate decât, eventu- al, pentru bazine care au aceeași mărime și aceeași formă și care sunt situate în condiții fizico- geografice (clima, relief, sol și vegetație) identice sau apropiate de cele ale bazinului luat în cercetare. 2. Pentru întrebarea pe care am avansat-o chiar la începutul lucrării răspunsul este următorul'. predicția debitului maxim de viitură prin metoda paralelogramelor de scurgere este influențată de numărul de u.s.h., dar această influența este semni- ficativă numai pentru ploi a căror durată este mai mică decât durata unei ploi care este eficace pentru bazinul în cauză. 3. în consecință, dacă privim problema strict prin prisma activității curente de proiectare, unde o marjă de +/- 30% este admisă de metodologia în vigoare, și unde la prognoze trebuie să fie luate în considerare ploi având durata egala cu a ploii „efi- cace”, atunci putem spune ca o mărire exagerată a numărului de u.s.h. nu se justifică, neajungându-se, pe această cale, la o ameliorare semnificativă a rezultatului obținut prin simularea debitului lichid maxim de viitură. Spre exemplu, pentru un bazin de mărimea celui luat de noi în cercetare (circa 27 ha), un număr de circa 4 u.s.h. (delimitate fie staționai fie hidrografic) este suficient pentru a simula, cu o certitudine corespunzătoare, debitul de vârf al vii- turii torențiale, atunci când ploaia generatoare are o durată egală cu durata eficace sau mai mare decât REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 21 aceasta. 4. Dacă însă privim problema în contextul acti- vității de cercetare științifică. atunci putem spune că, o cartare cât mai detaliată pe unități de studiu hidrologic (mai întâi pe bazine și interbazinete. iar apoi pe unități staționate) este pe deplin justificată, mai ales atunci când simularea debitului trebuie realizată (din diverse motive) la ploi având durata mai mică decât durata eficace. Pentru bazine de mărimea celui luat de noi în cercetare, debitele maxime se pot ameliora sub raportul predicției cu până la +/- 30%, ceea ce nu este de neglijat atunci când ținta vizată prin simularea hidrologică este, spre exemplu, estimarea bonității hidrologice a terenurilor de pe versanții bazinelor hidrografice torențiale, în diferite scenarii de amenajare a acesto- ra sau atunci când urmărim să identificăm, pe această cale, care va fi dinamica proceselor hidro- logice în bazine hidrografice mici împădurite, pe durata aplicării amenajamentului în vigoare sau chiar pe durata unui ciclu de producție. 5. "Numai prin cercetări realizate după această metodologie în bazine și din alte clase de suprafață, se va putea ajunge la optimizarea relației dintre numărul de u.s.h. în care trebuie să se carteze bazinele hidrografice torențiale, pe de o parte, și BIBLIOGRAFIE C I i n c i u . I., 2001; Corectarea torenfilor. Universitatea Transilvania Brașov. 248 pag. G a s p a r . R.. 1997: Predic fia stratului de precipitații scurse în timpul viiturilor, in bazine hidrologice mici (Metoda Potențialului de Acumulare=M.P. A.) în Revista pădurilor nr. 2. București, pag. 9-17. Gaspar. R.. 2002: Determinarea rapidă a debitului maxim al viiturilor torențiale în bazinele mici forestiere. Revista pădurilor nr. 6. București, pag. 26-35 P ă c u r a r. V.. D.. 2001: Cercetări privind scurgerea și eroziunea în bazine hidrografice montane prin modelarea matematică și simulare. Teză de doctorat. Universitatea precizia la care ne putem aștepta în procesul de predicție a debitului maxim lichid de viitură, pe de alta parte. 6. Cu alte cuvinte, problema abordată în lucrarea de față rămâne o problemă deschisă pentru activi- tatea de cercetare științifică. Ea va putea fi soluțio- nată, dar numai în măsura în care : - sistemele de informații geografice vor fi impli- cate în mod major în prelevarea bazei de date, iar - programul PARALDEB elaborat pentru apli- carea automatizată a metodei paralelogramelor de scurgere va putea fi completat, adaptat și per- fecționat astfel încât rularea acestuia să devină ope- rațională nu doar pentru criteriul hidrografic de delimitare a unităților de studiu, ci și pentru celelalte două criterii pe care le-am utilizat în cercetarea de față. Dacă vor decurge lucrurile astfel, putem spera la o reabilitare a aplicării metodei paralelogramelor de scurgere în activitatea de proiectare a lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice torențiale, lucru justificat dacă ținem seama atât de fundamentele teoretice incontestabile ale acestei metode, cât și de facilitățile pe care le prezintă ea pentru modelarea și simularea hidrologică în domeniul forestier. Transilvania Brașov. 380 pag. Tamaș. St.. C I i n c i u . I.. T e r e s n e u . C.. 2004: Particularități ale utilizării GIS in contextul aplicațiilor din domeniul hidrologiei forestiere. Comunicare la sesiunea științi- fică națională, cu participare internațională Pădurea și dez- voltarea durabilă. Brașov. 5 noiembrie. 8 pag. Tamaș, St.. Cline iu. I.. Lazăr. N.. 1991: Posibilități de prelucrare automată a datelor privind calculul debitului maxim de viitură. în Buletinul sesiunii științifice naționale: Pădurea - patrimoniu național. Brașov, pag. 167-172 Tamaș. St.. C 1 i n c i u . 1.. L a z ă r. N„ 1998: Runoft forecast in small watersheds of forestry mterest. Conferința internațională ..Pădurea și apa". Cracovia (Polonia), pag. 180- 187 Prof. dr. ing. loan CLINC1U e-mail: ioanclinciu@yahoo.com Universitatea „Transilvania" Bulevardul Eroilor nr. 25 Brașov Prof. dr. ing. Ștefan TAMAȘ e-mail: stamas@unitbv.ro Universitatea „Transilvania" Bulevardul Eroilor nr. 25 Brașov Ing. Dragoș COMAN e-mail: dsbrasov@rosilva.ro Direcția Silvică Brașov Str. Cloșca nr. 31 Brașov 22 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I Maximum Dow simulation in small torrential, prevalently forested watersheds, under various assumptions on hydrological units delineation Abstract Aiming al a first answer to the question: to what amount does the set criterion for delineating hydrological study units and the number of these units influence the forccasl of the maximum tloxx by means of the most usual genetica! type method (the flow par- allelograms method). the authors performed a case study on a small walershed of about 27 ha. located on the Tarlung Valiey (Brașov coumy) in which forests and meadows share almost equal areas. The maximum llow has been simulated under the assumption of 1% excedance probability for rainfalls of 5. 10 and 15 minutes. the hydrological study units (h.s.u.) being delineated by the following criteria: the site - orientated criterion (6 h.s.u.-s). the hydro- graphic criterion (4. 6 and 13 h.s.u.-s). and the combined (site-oriented and hy drographic) criterion (27 and 45 h.s.u.-s). For facilitating the hy drological simulation process. a digital elevation model has been produced and. with the help of this model and eertain geographic Information Systems facilities. the areas of the hydrological study units and hydrological parameters mean val- ues have been determined. the two characteristic flow paths for each h.s.u. have been defined and the lengths and slopes of these paths have been established. By a comparative analysis of the forecasted flows in the 6 specified altematives. the researches demonstrated that the number of hydrological study units influences the qualily of the forecasts. this influence being however significant only for rainfalls with a dura- tion which is shorter than that of the rainfall which is ..efficacious" for the given walershed. For such rainfalls. an as detailed as possible mapping. firstly by watersheds and then by study units. is perfectly justified becausc it can lead to an improvement of forecasts by up to ±30%. which is not to be neglected when the dynamics of hy drological process- es in small. prcdominantly forested watersheds. for the duration of the current forest management plan, or even for the duration of the rotation is aimed at. Keywords: torrential watersheds, geographic Information systems, maximum flow, hydrological study unit REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 23 Unghiul de frângere al cablului purtător pe suporți, factor important ce condiționează si- guranța în exploatare a funicularelor forestiere Gheorghe IGNEA 1. Considerații generale privind utilizarea funicularelor forestiere în țara noastră Funicularele forestiere sunt mijloace de colectare ecologice motiv pentru care promovarea lor în exploatarea lemnului este necesară și ar putea fi benefică. Acest deziderat este imperios necesar, în special în zonele montane, cu pante mari, expuse eroziunii și unde alternativa funicularelor este corhănitul manual pe distanțe mari sau, uneori, tra- sul cu vitele Din păcate, în ultima vreme ponderea funicularelor s-a redus foarte mult, cu toate că suprafețele păduroase de la noi din țară, pentru care funicularele constituie singurul mijloc mecanizat pentru exploatarea ecologică, au o pondere destul de importantă. Mobilitatea redusă a funicularelor le face mai puțin competitive față de tractoare, mai ales în actuala conjunctură a economiei de piață din silvicultură. întreprinderile mici de exploatarea lem- nului preferă să cumpere tractoare, deoarece sunt mai ieftine decât funicularele și au un domeniu mai larg de utilizare, putând fi folosite și în construcții sau agricultură Optica privind folosirea funicu- larelor la colectarea lemnului se poate schimba dacă se va conștientiza faptul că prin colectarea lemnului cu funicularele se reduc vătămările arborilor pe picior și de asemenea se previne prejudicierea sem- ințișului, prejudiciere ce grevează asupra calității arboretelor viitoare. Dacă se pun în bilanț toate aceste aspecte este evident că promovarea funicu- larelor este necesară. 2. Relevanța unghiurilor de frângere a cablu- lui purtător pe suporți asupra siguranței în exploatarea funicularelor Cu ocazia cercetărilor de teren, a observațiilor efectuate asupra instalațiilor în exploatare, precum și în stadiul de montaj sau de punere în funcțiune, s-au constatat numeroase situații în care căruciorul cu sarcină a deraiat de pe cablul purtător la trecerea peste saboți. Căderea cărucioarelor s-a datorat unghiurilor prea mari de frângere sau, mai corect spus, necorelării acestor unghiuri cu parametrii sabotului. Frângerea cablului purtător trebuie core- lată și cu viteza de lucru a cărucioarelor (viteza în zona sabotului), viteză care constituie alături de raza de curbură a sabotului sau a traiectoriei, unul dintre factorii cei mai importanți care influențează stabili- tatea căruciorului. Limitarea apăsării cablului purtător neîncărcat la intervalul 200-1400daN nu asigură întotdeauna unghiuri de frângere corespunzătoare. Apăsarea cablului neîncărcat asupra saboților depinde atât de unghiul de frângere cât și de efortul din cablu. In situația traseelor cu deschideri mari, dc peste 300-400m, atunci când efortul de montaj în cablul purtător, determinat din condiția de rezis- tență, rezultă sub 50-60kN, unghiurile din condiția limitării apăsării sunt destul de mari încât să creeze probleme de stabilitate la trecerea cărucioarelor încărcate cu sarcină peste saboți. Chiar dacă stabili- tatea este asigurată, datorită construcției necore- spunzătoare a saboților, în anumite situații, cablul purtător ajunge să fie frânt pe muchiile vii de la capătul sabotului, fapt ce duce la uzura prematură a acestuia și la crearea unor pericole reale pentru echipa de deservire. Aceste argumente, cât și altele, ne-au determinat să ne ocupăm, în cadrul lucrării de față, de unghiurile de frângere ale cablului purtător pe suporți. 3. Determinarea unghiului de frângere al cablului putător Unghiul de frângere al cablului purtător pe suporți se află ca sumă algebrică a unghiurilor for- mate de tangenta la cablu cu orizontala în deschider- ile adiacente suportului în exploatarea unui funicu- lar, unghiurile de frângere iau diverse valori, fiind mai mici atunci când deschiderea nu este încărcată și mai mari, atunci când căruciorul încărcat este în imediata apropiere a sabotului. Pentru a determina unghiurile de frângere ale cablului purtător în punctele de suspensie, vom con- sidera un cablu cu mai multe deschideri (fig.l) 24 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 încărcat cu sarcini verticale și coplanare. Fig. 1 - Unghiul de frângere a cablului încărcat cu sarci- ni paralele, verticale și grinda dreaptă asociată. Obișnuit aceste încărcări sunt din greutatea pro- prie și a cărucioarelor, cu sau fără sarcină. Plecând de la echilibrul segmentelor de cablu din deschiderile adiacente suportului z s-a obținut urmă- toarea expresie a unghiului de frângere : Ph . p’z a. = 0 -i "6, + arcsint-^- cos0,-D + arcsin(y— cos ( |) unde: este înclinarea corzii în deschiderea din amonte din reazemul i; 7^-efortul din cablul purtător în punctul de sus- pensie Z; Vn- reacțiunea verticală în reazem; H,t - proiecția orizontală a efortului din cablu; lt - deschiderea din amonte de reazemul i. Fig. 2 - Unghiul de frângere al cablului ca sumă de unghiuri elementare. Pe baza notațiilor din figura 2 unghiul de frân- gere al cablului purtător se poate scrie și astfel: a, = 0,-i~0,+r,.i +r,2 (2) unde % / și yt2 sunt unghiurile dintre corzi și tan- genta la cablul în aval, respectiv în amonte de supor- tul i. Expresiile acestor unghiuri sunt următoarele: . P*t = arest n(— cos p j . f‘2 7(1 = aresin(-^-cos0,) Ca urmare a celor prezentate anterior se poate afirma că. în situația cablurilor încărcate cu forțe paralele și verticale, unghiul de frângere al cablului în punctele de suspensie se poate obține cumulând la unghiurile dintre corzi și tangenta la cablu (Xj yt2), diferența înclinării deschiderilor adiacente suportului Afli. De asemenea, se poate observa că sinusul unghiului dintre coardă și tangenta la cablu este egal cu raportul dintre proiecția reacțiunii din grinda asociată pe normala la coardă și efortul din cablu. Grinda asociată segmentului de cablu este o grindă simplu rezemată, orizontală, încărcată cu aceleași forțe ca și cablu căruia i se asociază. Dacă particularizăm relația (1) pentru un funicu- lar cu un singur cărucior vom obține următoarea expresie a unghiului de frângere al cablului purtător pe suport: 0.5-£ ■/, , +Ocosfl, . gl, ,,, a, = + arcsin(----£------4=1) + arcsin(-^-) (5) 6.2 2'7’,.2 unde: g este greutatea pe metru liniar de cablu; Q - greutatea căruciorului; Pentru cazurile în care este acceptabilă înlocuirea unghiului în radiani cu argumentul funcției aresin, având în vedere că T, |=T^ relațiile pentru calculul unghiului de frângere capătă urmă- toarele expresii: [rad] (6) pentru situația în care sarcina se află în amonte de suportul i și a, = A0, + (—[rad] (7) atunci când sarcina concentrată se află în aval de suport. Pentru a putea determina mărimea unghiului de frângere a cablului purtător pe sabot și a evidenția rolul principalilor factori de influență, prezentăm în figura 3 o diagramă obținută pe baza relației 6 în care se exprimă variația unghiului de frângere al REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I 25 cablului purtător, exprimat în grade sexagesimale, în funcție de semisuma deschiderilor adiacente sabotului (L) și de efortul din cablul purtător (T). Diagrama din figura 3 s-a întocmit în ipoteza că frângerea corzilor este nulă, pentru un cablu 6 x 7 cu diametrul de 25mm și o greutate a căruciorului de 22kN. Pentru un caz concret în care frângerea corzilor nu este nulă, la valoarea obținută din diagramă, în funcție de L și T, se va adăuga valoarea frângerii corzilor . După cum rezultă din diagramă unghiul de frângere crește cu creșterea deschiderilor și scade cu creșterea efortului din cablu. Fig. 3 - Diagramă pentru determinarea unghiului de frângere al cablului purtător pe sabot în raport cu deschiderea L și efortul din cablu T. Unghiul de frângere al cablului numai din greu- tate proprie pe suportul i rezultă din relația 5 dacă se ia Q = 0 și obținem: a, = 0,-i ~0,+ arcsinț- ^—)+arcsin(-g —' ) ( 8 ) 2-7,.i 2-7,.2 Din relația 8 se poate observa că unghiul de frân- gere pe suport nu depinde de valoarea înclinării corzilor, ci numai de diferența lor. Unghiurile dintre cablu și coardă în aval respectiv amonte de suportul i vor avea expresiile: Zi2 = arcsin(^-) (9) 4'1 1.2 Pentru simplificarea calculelor în diagrama din figura 4 se dau valorile unghiurilor dintre coardă și cablu în funcție de mărimea deschiderii L și efortul T, pentru un cablu deschis 6 x 7 25 mm. Pentru a afla mărimea unghiului de frângere se determină mai întâi unghiul dintre cablu și coardă din aval și amonte din diagrama 4, după care la suma acestora se adaugă diferența înclinării corzilor. Fig. 4 - Unghiul între cablu și coardă în funcție de deschiderea L și efortul din cablu 7. Pentru deschiderile și eforturile uzuale de la funicularele forestiere, argumentul funcției aresin din relația 8 se poate înlocui cu valoarea unghiului exprimat în radiani. Dacă se are în vedere că efor- turile în aval și amonte sunt aproximativ egale atun- ci din relația 8 vom obține: a,~(B,-iO, + g^~~) [rad.] (10) Relația de mai sus este ușor de aplicat și dă o aproximare mai bună în cazul terenurilor cu înclinare pronunțată. 4. Concluzii La punctul 3 din lucrare sunt prezentate relații originale pentru calculul unghiului de frângere al cablului purtător pe suporți. Demonstrația în detaliu a relațiilor se poate găsi în lucrarea 1. S-a prezentat cazul sarcinilor paralele și coplanare. Sarcina din cărucior (0 este în realitate înclinată față de verticală, iar înclinarea acesteia este variabilă cu poziția căruciorului de-a lungul liniei. Algoritmul de calcul în acest din urmă caz este mult mai complicat și se poate urmări în lucrarea citată mai sus. Pentru nevoile practice se poate simplifica modelul de încărcare, considerând încărcarea trans- misă de cărucior verticală. 26 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 BIBLIOGRAFIE I g n e a . Gh., 1999: Cercetări privind stabilitatea căru- cioarelor de la funicularele forestiere la trecerea peste suporți, Buletinul Sesiunii științifice “Pădurea românească în pragul mileniului trei". Brașov. 6 . 1 g n e a . Gh,. 2000: Cercetări privind posibilitățile de îmbunătățire a soluțiilor constructive de proiectare și amplasare a infrastructurii la instalațiile cu cablu pentru trans- portul lemnului.Tcti de doctorat. Brașov, pp 12-55. I g n e a , Gh.. 2000: Cercetări privind forma lamei saba- tului lafunicularul FP-2. Buletinul Sesiunii științifice. Brașov, 6?- I o n a ș c u , Gh., Antonoaie. N., Ignea, Gh., 1982: Instalații cu cablu pentru transport de lemn și materiale. Editura CERES. București. 317 p. 1 o n a ș c u , Gh., 1984: Aspecte privind fiabilitatea insta- lațiilor cu cablu folosite la colectarea lemnului. Revista pădurilor, nr. 2. 1984. pp. 90-95. Ion aș cu. Gh., 1995: Transporturi forestiere. Universitatea „Transilvania"'. Brașov. 280 p. Conf. dr. ing. Gheorghe IGNEA Universitatea ..Transilvania" Șirul Bethoveen nr. 1, 500123, Brașov e-mail: igneagh@unitbv.ro The breakage angle of the carrying rope on supports, an important factor which conditions the safety of operation of the skylines Abstract In the paper some aspects regarding the skylines usage in Romania in the present stage. contributions regarding the determination ofthe breakage angle of the carrying rope on supports and the influences of these breakages on the safety of operation of the skylines are presented. The calculus relations for the general loading case are detailed. and those for the limit case, load u ith a single carriage, are specified. Keywords: skylines, breakage angle, supports REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 27 Ridicarea în plan a pădurilor din România în etapa actuală Nicolae BOȘ Gheorghe CHIȚEA Necesitatea reprezentării cartografice a pădurilor a apărut de timpuriu, ca o cerință a proprietarului de a cunoaște hotarele, întinderea, și eventual de a schița un plan de tăiere. Ulterior, în vederea asi- gurării unor recolte lemnoase permanente, pentru organizarea și conducerea procesului de producție și protecție și, mai recent, conform conceptului ^dez- voltării durabile a pădurilor'', cerințele de planuri și hărți a crescut continuu. în general, lucrările gco- topo-fotogrametrice, inclusiv înregistrările de teledetecție din sectorul forestier, sunt diversificate și pot fi grupate în: - ridicări pe suprafețe mari, pentru inventarierea și cunoașterea fondului forestier în ansamblu ca pozi- ție, întindere și conținut, conforme cu cerințele ame- najamentului, cadastrului, administrației silvice etc ; - ridicări pe suprafețe restrânse, la scări inai mari, necesare unor activități specifice, respectiv pentru proiectarea instalațiilor de transport și de colectare a lemnului, corectarea torenților, amelio- rararea terenurilor degradate, vânătoare, pentru cercetare științifică ș.a. (fig.l) Tipuri de lucrâri geo-topo-lbtogrametrice de interes forestier Privite în ansamblu, asemenea lucrări de ridicări în plan devin de o importanță vitală pentru econo- mia forestieră în luarea unor decizii la nivel național ca și pentru unele analize zonale sau chiar locale. Ridicările din prima categorie, cele mai reprezentative și importante, vizează, după cum se știe, întregul fond forestier de 6,3 milioane hectare respectiv 26,7% din suprafața României și presupun desfășurarea unor etape complexe de proiectare, măsurători, calcule, redactarea planurilor, nece- sitând fonduri substanțiale pentru aparatură mo- dernă și încadrarea unor specialiști de înaltă califi- care. în timp, această activitate s-a realizat prin metode diferite, începând cu lucrări independente, pentru diverse nevoi, executate prin triangulație, drumuiri tahimetrice și/sau busolare. în funcție de suprafață, domenii de aplicare și precizia umărită. O dată cu trecerea pădurilor în proprietatea statului (1948) și începutul campaniei de amenajare pe întreg fondul forestier național, s-a simțit nevoia uti- lizării unor metode modeme, care să asigure un ran- dament superior la întocmirea planurilor topografice ale pădurilor de o precizie ridicată și un conținut adecvat al acestora, spre a răspunde cerințelor sectoru- lui. Ca mijloc de realizare a acestor pla- nuri, din inițiativa și sub condu- cerea profesorului Aurel Rusu și a directorului I.C.A.S. de atunci, dr. docent Victor Giurgiu, s-a adoptat începând cu anii 1958/1959, meto- da aerofotogrametrică ca mijloc modem și eficient dc lucru. In scurt timp, s-a procurat aparatura com- plexă necesară și s-a trecut la orga- nizarea și executarea lucrărilor de ridicare în plan a fondului forestier, în mai puțin de 20 de ani s-au obți- nut planuri topografice de bază la scara 1:10000 pentru toate pădurile țării și la 1:5000 pentru 80% din suprafața fondului forestier, cu respectarea normelor tehnice ale planului general al țării, folosind dotarea proprie și numai ingineri silvici. Alte lucrări topografice, 28 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 specifice unor domenii de activitate din sectorul forestier s-au executat în cadrul institutelor de profil de proiectare și cercetare din domeniu, respectiv 1CAS și iCPILcu logistica din dotare și personal spe- cializat din rândul corpului silvic. Paradoxal, după 1990, activitatea geo-topo- fotogrametrică deosebită, desfășurată organizat în cadrul lucrărilor de amenajare a pădurilor, s-a diminuat substanțial până la stagnare totală în con- cordanță de altfel cu situația existentă la nivel național. în aceste condiții, deși fondul forestier dis- punea de o evidență destul de clară și de planuri re- lativ bune, comparativ cu alte sectoare, respectiv agricultura, centre populate, drumuri ș,a„ baza car- tografică existentă a devenit învechită și depășită, prezentată în sistem analogic, departe de cerințele modeme ale sistemului digital, accesibil GIS-uluî. în aceste condiții, având în vedere, pe lângă problemele specifice și eventualitatea introducerii cadastrului forestier, apar o serie de întrebări legate de ridicarea în plan a pădurilor: Mai este de actua- litate această activitate? Care este calea de urmat, cine și în ce condiții trebuie să execute asemenea lucrări? Reluarea acestei activități abandonate în prezent, apreciem că se impune ca o problemă dificilă, dar care nu mai suportă amânare, având în vedere că: - sectorul forestier și în special studiile de ame- najare au nevoie de planuri actualizate, la zi și de calitate corespunzătoare; - planurile fotogrametrice restituite sunt în mare parte depășite, neactualizate și în format analogic, inapte depozitării, prelucrării datelor pe calculator, inclusiv încorporarea lor în sistemele GIS: - retrocedarea pădurilor către vechii proprietari a dus la fărâmițarea fondului forestier a cărui evi- dență clară și unitară pe țară nu se poate realiza și menține Ia zi decât prin ridicări în plan sistematice; - introducerea cadastrului, inclusiv a celui forestier conform Legii 7/1996 dacă va fi necesar, presupune obligatoriu întocmirea de planuri cadas- trale modeme, digitale; - implementarea programelor GIS, georefe- rențierea imaginilor satelitare și a monitoringului forestier, ca operații curente, pretind lucrări susținute geo-topografice în sectorul silvic ș. a. Așadar ridicarea în plan a pădurilor se impune a fi reluată de urgență din rațiuni interne, de interes general sau de sector, dar și din obligații inter- naționale ce ne revin prin aderarea la Comunitatea Europeană. Condițiile modeme, obligatorii, în concordanță cu normele tehnice în vigoare și având o eficiență economică ridicată ar fi: - încadrarea ridicărilor în rețeaua geodezică națională GPS, incipientă, în curs de realizare la noi în țară, ca parte integrantă a celei europene (EUREF), pentru asigurarea unității lucrărilor geo- topo-fotogrametrice și integrarea rapidă a celor ulte- rioare; - prezentarea planurilor sub formă numerică, digitală, ce permite stocarea lor pe benzi magnetice, vizualizarea și printarea lor la scara dorită, precum și operarea modificărilor, - calitate superioară, corespunzătoare cerințelor actuale, definită de precizia și conținui planurilor; - satisfacerea deplină a tuturor intereselor sec- torului forestier, în primul rând în concordanță cu cele generale și în special cu ale cadastrului, evitân- du-se astfel suprapunerea lucrărilor cât și a cheltu- ielilor inutile. Mijloacele disponibile pentru a obține asemenea reprezentări dar și alte produse care să satisfacă cer- ințele de azi, sunt multiple și accesibile în prezent și la noi, cuprinzând: - aparatură geo-topografică performantă ca pre- cizie și randament (instalații GPS, stații totale și nivelmetre automate cu stadii codificate), calcula- toare cu programe complexe, corespunzătoare, inclusiv imprimante și plottere color; - aparatură fotogrametrică modernă, constituită din camere fotoaeriene digitale și stereorestitutoare analitice, care permit automatizarea lucrărilor de aerotriangulație, obținerea modelului digital al terenului, ortofotoplanurilor etc.; - imagini satelitare de înaltă rezoluție (Ikonos și Quickbird cu rezoluție sub Im), cu posibilități de preluare și interpretare automată a datelor necesare completării planurilor și hărților topografice; ■ programe GIS, implementate frecvent în sec- torul forestier ca sisteme informatice integrate, capabile de a stoca, prelucra și analiza eficient numeroasele informații din sector. Ridicarea în plan a pădurilor se impune, în condițiile actuale, ca o activitate continuă, com- plexă, geo-topo-fotogrametrică. bazată pe o rețea geodezică GPS și tehnici moderne. Beneficiarul principal este amenajamentul silvic, care are nevoie de planuri digitale, de o precizie și cu un conținut corespunzător, utile deopotrivă și georeferențierii imaginilor satelitare și implementării unor programe integrate GIS. în plus, după cum se știe, toate acti- vitățile din sectorul forestier se sprijină pe asemenea reprezentări în măsură mai mare sau mai mică, care REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I 29 devin indispensabile chiar dacă necesitatea cadas- trului de specialitate este pusă în prezent la îndoială având în vedere bogăția în date și informații a ame- najam entului. Locul, respectiv gestionarea și organizarea lucrărilor, revine evident/ defacto Regiei Naționale a Pădurilor, sub coordonarea Agenției Naționale a Cadastrului. Așadar dacă în trecut ridicările topofo- togrametrice au constituit o problemă de amenaja- ment, este momentul ca ele să fie coordonate de o direcție separată a administrației centrale alături de teledetecție, programe GIS, eventual monitoringu) forestier. Calea de urmat pentru acoperirea întregului fond forestier este dificilă, lungă și costisitoare și, în con- secință, procedeele de lucru trebuie alese cu grijă pentru a ajunge la rezultatele scontate cu eficiență economică maximă. în raport cu condițiile mențion- ate anterior, ca principale puncte de reper ar putea fi reținute următoarele (fig 1): - ridicările să fie executate în cadrul realizării planului general al țării, respectiv în format digital și conform cu normele tehnice ANCPP, - încadrarea ridicărilor în rețeaua geodezică națională, prin îndesirea celei de bază și realizarea reperajului fotogrametric în sistemul GPS și stații totale; - planurile pentru amenajament și cadastru forestier să rezulte ca reprezentări tematice, derivate din planul general și cu un conținut speci- fic pentru evitarea suprapunerilor și a cheltuielilor inutile; - metoda aerofotogrametrică să fie folosită în varianta modernă, cu camere de priză și aparatură de restituție digitală, singurele ce pot asigura ridicări numerice de un randament superior și la un preț rezonabil; - informațiile suplimentare, preluate din ima- ginile satelitare de ultimă generație, cu rezoluție ridicată să fie luate în considerare în completarea planului de bază; - gruparea și prelucrarea datelor, inclusiv a celor textuale culese suplimentar pe teren, în cadrul unui sistem informatic integrat GIS, conceput și implementat conform necesităților sectorului, cadastrului forestier și implicit ale celui general. Executarea lucrărilor nu poate fi concepută decât în regie proprie, cu excepția realizării rețelei geo- dezice GPS de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și eventual a preluării imaginilor fotoaeriene, dacă restricțiile din perioada comunistă se mențin. O astfel de soluție globală ar fi benefică pentru sector deoarece: - activitatea devine permanentă, cu suprafețe anuale de parcurs reprezentative, având în vedere mărimea fondului forestier și reamenajările dece- nale, în același timp, ea devine eficientă întrucât noile planuri pot servi și altor beneficiari, iar la cerere se pot executa și ridicări pentru terți cu bene- ficii deloc neglijabile; - personalul necesar poate fi recrutat în cea mai mare parte din absolvenții noștri și completat doar în unele posturi, ca excepții binecunoscute, cu ingineri geodezi; - prețul de cost devine rentabil prin amortizarea în timp a uriașelor investiții necesare pentru început și oricum mult mai avantajos decât prin executarea lucrărilor la comandă, prin firme specializate; - calitatea lucrărilor sporește având în vedere că, în unele etape, sunt necesare și cunoștințe din sectorulforestier stăpânite doar de specialiștii noștri acomodați și cu lucrul în condiții grele de teren ș.a. Dificultățile pentru început sunt impresionante. Din rândul celor independente de noi reținem lipsa (temporară) a rețelei geodezice moderne GPS, a unor norme tehnice generale noi. unitare pe țară, credibile și nu de genul celor actuale, precum și po- ziția clară a ANCPI privind oportunitatea cadas- trelor de specialitate printre care și cel forestier. Sperăm că aceste deficiențe grave la nivel național, care blochează practic lucrările preconizate, vor fi remediate de către cei în drept în timp rezonabil. Cel mai mare obstacol, greu de depășit în prezent, îl constituie găsirea surselor de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor mari legate de procu- rarea aparaturii geo-topo-fotogrametrice necesară unității centrale și filialelor ICAS, de dotările supli- mentare cu calculatoare și programe, asigurarea salariilor ș.a. Pentru realizarea unui program unitar pe întreg fondul forestier al țării ar trebui să existe și garanția că proprietarii particulari participă cu cota parte la factura lucrărilor. Alte aspecte privind reorganizarea unui compar- timent care să reunească ansamblul activităților interesate (ridicarea în plan, înregistrări satelitare, GIS, monitoring), ca și recrutarea personalului din rândul corpului silvic nu pot constitui impedimente majore. Concluzii 1) Ridicarea în plan a fondului forestier, aban- donată de peste un deceniu, se impune a fi reluată în condițiile modernizării întregului proces la nivelul 30 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 exigențelor și al posibilităților actuale. 2) Urgența și necesitatea lucrărilor sunt accen- tuate de lipsa unor planuri actuale cerute de ame- najarea pădurilor și de evidența unui fond forestier fărâmițat prin retrocedare, de introducerea cadastru- lui, de nevoi administrative, juridice ș.a. 3) Problema trebuie privită și rezolvată prin prisma cerințelor moderne, de realizare a unor pla- nuri digitale, de precizie și cu un conținut corespun- zător, apelând la aparatura geo-topo-fotograme- trică modernă, analitică, în concordanță cu folosirea imaginilor satelitare a sistemelor informatice inte- grate GIS, monitoringulforestier ș.a. 4) Calea de urmat este cea cunoscută, logică, a obținerii planului de bază al țării apelând la fotogrametria analitică, digitală, sprijinit pe Rețeaua Geodezică Națională GPS și ulterior a celor derivate respectiv a planurilor de amenajament și eventual de cadastru forestier. 5) Executarea lucrărilor în regie proprie, cu excepția unor etape cunoscute, are avantajul unor costuri reduse, cu efecte benefice de calitate, prin folosirea specialiștilor noștri cu pregătire supe- rioară în domeniu și acomodați cu greutățile lucrărilor de teren. 6) Investițiile necesare, enorme ca valoare, se vor recupera în timp, având în vedere permanența lucrărilor proprii și posibilitatea primirii de comen- zi de la alți beneficiari, ca în trecut (orașul Sibiu, hidrocentrala de la Islaz pe Dunăre); 7) Aspectele semnalate, fără pretenția de a le rezolva, marchează o revoluție în domeniu, cel puțin la fel de importantă ca cea din anii '59, pentru intro- ducerea metodei aerofotogrametrice în sector. Tradiția și realizările notabile din trecut obligă și dau speranțe că și această etapă va fi parcursă cu același succes profesional care de peste un secol a înnobilat corpul inginerilor silvici. 8) Anvergura și complexitatea problemelor ridi- cate și mai ales propunerile nu au pretenția de a epuiza subiectul în discuție. Pentru o rezolvare core- spunzătoare se impune, evident, o dezbatere amă- nunțită și stabilirea unei strategii fezabile pentru viitor. Prof. dr. ing. Nicolae BOȘ Prof. dr. ing. Gheorghe CHIȚEA Universitatea „Transilvania" Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Șirul Beethoven nr. 1,500123 BIBLIOGRAFIE Boș. N.. 1993: Topografie. Editura Didactică și Pedagogică. București. 398 (400) p. Boș. N.. 2002: Cadastru general. Editura Alt Bcck, București, 362 p. Chitea. Gh.. K i s s. A.. 2001: Cadastru general fi forestier. Editura Universității „Transilvania” din Brașov, 210 p. C h i ț e a . Gh.. K i s s , A., V o r o v e n c i i. l„ 2003: Fotogrametrie fi teledetecfie, Editura Universității „Transilvania" din Brașov. 235 p.. Surveying of Romanian forests in the present stage Abstract The paper emphasises the need and opportunity for restarting the activițy of forestland surveying. Sucii an activity involves the set-up of a național GPS geodetic network and subsequently of the derived ones. This issuc should be tackled and solved owing to the present needs for the production of top-quality digital plâns with an adequate content. Keywords: bringing up-to-date of maps, digital mops, suitability of cadaster REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 31 Puncte de vedere Propunere de noi rezervații naturale în Bucovina* Taras SEGHED1N în pofida faptului că Bucovina deține în prezent recordul în ce privește procentul de împădurire (41%), suprafață ocupată de ariile protejate în fon- dul forestier și neforestier este încă nesatisfacătoare: în total doar 3500 de ha, respectiv numai 0,4% din suprafața județului Suceava și 0,81% din suprafața fondului forestier. Această suprafață este mult prea mică în raport cu necesitățile de conservare a valo- rilor naturale din zonă și cu marea bogăție și diver- sitate floristică, faunistică, cenotică, geologică, eco- logică și peisagistică a spațiului biogeografic bucovinean. O mărire a acestei suprafețe este impe- rios necesară, cu atât mai mult cu cât se știe că în prezent Bucovina nu beneficiază de existența unui parc național, deși falnicele sale păduri de fag, brad, molid, inclusiv de stejar, frumoasele sale pajiști multicolore peste tot răspândite, începând cu luncile și câmpiile până pe piscurile cele mai înalte ale munților și mai ales fermecătoarele, superbele sale peisaje, unduind ca o mare verde sub un cer albastru de Voroneț, de mult intrate în legendă ar merita acest lucru. Faptul că în apropierea acestei provincii, la limita sa vestică, pe dreapta râului Bistrița Aurie există un astfel de parc nu rezolvă problema. Acesta provincie posedă valori naturale proprii, originale, care trebuie și merită a fi puse sub scutul ocrotirii, altfel importante fragmente de natură ingenuă, nealterată, caracteristice Bucovinei, în scurt timp se vor pierde, sub asaltul nemilos al civilizației și ale transformărilor modeme, care nimic nu cruță, nimic nu lasă așa cum a fost. Este de observat că sub aspectul ecoprotecției Bucovina a rămas mult în urma altor zone ale țării, fiind necesară o radicală schimbare de atitudine în această privință. Cele 27 de rezervații naturale exis- tente în prezent (după dispariția a două dintre ele: Salcea și parțial Calafindești) sunt nesatisfacătoare ca suprafață și nu reflectă în întregime specificul fitogeografic al Bucovinei. Această situație este inadmisibilă într-o regiune care se bucură de o veche și bună tradiție în studiul și crearea de rezer- vații naturale, unele dintre acestea devenite celebre (codrii seculari Slătioara și Giumalău, fanețele na- ♦Articordirijaflprc publicare postum, după moartea autorului (octombrie 2003) dc fiica sa Georgcta Seghedin. Autorul a fost președintele Comisiei Monumentelor Naturii Suceava și sef de serviciu în Direcția Silvică Suceava 32 turale Ponoare și Frumoasa, rezervația de Arctistaphylos uva ursi de la Fundul Moldovei ș.a.) și care a dat țării mari botaniști și silvicultori (pro- fesorii universitari Mihail Gușuleac, Ion Tamavschi, Traian Ștefureac, Emilian Țopa, apoi inginerii silvi- ci Eugen Botezat, Gavril Țibu, Ștefan Gârbu ș.a.). Toți au adus mari contribuții la completarea zestrei de arii protejate ale Bucovinei, unele dintre acestea trăgându-și filonul de departe, din trecut (din perioada austriacă sau din cea interbelică, pe când la Cernăuți exista o universitate românească), altele de dată mai recentă. Dintre cei care au adus importante contribuții ia recunoașterea și aducerea în circuitul științific a valorilor naturale bucovinene, în afară de cei citați anterior mai amintim: prof.univ. Mihail Răvăruț, acad. Nicolae Boșcaiu, dr. ing. Radu Ichim ș.a., la care se adaugă numeroase teze de doctorat realizate în Bucovina (Igor Ceianu, Radu Cenușă, Ion Barbu, Lucia Stoicovici, Sorina Fărcaș, Nicolae Olenici ș.a.. inclusiv autorul acestor rânduri). în scopul completării actualei rețele de arii pro- tejate din Bucovina, total insuficientă, propunem acordarea statutului de rezervație naturală la trei noi suprafețe de teren, dintre care una în fond forestier. Acestea sunt: l.Tinovul Grădinița (comuna Coșna, Ocolul sil- vic Coșna, județul Suceava). Este situat în spatele gării CFR Grădinița pe linia ferată Vatra Domei-Cluj și ocupă o suprafață de 225,6 ha, la altitudinea de 950-975 de metri. Suprafața face parte din UP Grădinița, parcelele 84- 87. Ca întindere, este a 3-a mare turbărie din România și aparține de complexul mlaștini oli- gotrofe de la Poiana Coșnei. Este o mlaștină căreia i s-a acordat mai puțină atenție până în prezent. Singurul care a studiat-o este academicianul Emil Pop, care a publicat rezultatele analizelor polinice, sub denumirea veche de „Teșna împuțită11. Turbăria aparține tipului de turbării continentale împădurite natural cu Pinus sylvestris, populația de arbori (arboretul) având o consistență plină (0,7- 0,8). Fitocenologic, vegetația actuală se înscrie în clasa Oxycollo-Sphagnetum, care se dezvoltă în cli- mate cu caracter ombrotrof. în releul botanic din septembrie 1988 (N. Boșcaiu și Monica Boșcaiu) dintre speciile înscrise, REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr 1 menționăm: Sphagnum recurum, S. magellanicum. Polytrichum strictum, Pleurozium schreberi, Dicranum scoparium, Eriophorum vaginalum, Oxicollos palustris. Drosera rotundifolia, Vaccinium myrtillus, K vitis-idaea, Pynus sylvestris. Eșantioanele de turbă prelevate pentru analize cu sonda Hilter (s-a folosit aceeași metodă ca la rezer- vațiile Ponoare și Doma Arini) au ajuns până la 360 cm adâncime, iar probele (cilindrii) au avut lungimea de 10 cm. Profilul realizat, fiind suficient de adânc, a permis stabilirea succesiunii vegetației pentru o perioadă apreciabilă de timp: de la sfârșitul atlanticului până în subatlanticul superior. Dintre rezultatele de o importanță deosebită semnalăm identificarea polenului de Nuphar pwnilum, în prezent, specie dispărută din flora României, care a dăinuit până în subatlanticul superior, în sectorul nordic al Carpaților Orientali. Polenul acestei specii boreale relictare, în afară de această mică mlaștină, nu a supraviețuit (rezistat) decât în câteva turbării din Alpii Orientali din Austria, precum și în munții din Polonia și din fosta Cehoslovacie. Dispariția acestui polen din majoritatea biotopurilor caracteris- tice, indică acoperirea mlaștinei (retragerea nivelu- lui de apă) cu vegetație lemnoasă, ca urmare a con- tinentalizării climatului, din zilele noastre. Așa se explică actuala împădurire naturală a turbăriei cu elemente de Pinus sylvestris, care a devenit în prezent specie dominantă (N. Boșcaiu, 1988). Sunt date valoroase, interesante și inedite, care atestă importanța științifică a acestui tinov și motivează necesitatea ocrotirii acestuia. La data când scriem articolul, un mare pericol amenință existența viitoarei rezervații naturale Tinovul Grădinița, o societate particulară din sudul țării a depus o cerere la Agenția de Protecție a Mediului din Suceava. în vederea exploatării turbei din zonă. Din fericire, personalul agenției a respins această cerere, dar pericolul persistă și salvarea de la dispariție a acestei minunate turbării cu pin silvestru prin punerea sub ocrotire prin lege reprezintă singu- ra alternativă realistă. 2. Stâncăriile Rusca - Zugreni Se află pe malul drept al râului Bistrița și ocupă o suprafață de aproximativ 300 de ha, în apropierea satului Rusca. Are ca limite: marginea satului (Rusca I) - Pârâul Rusca II - Vf, Prislop (1557 m) - Vf. Bâda (1377m) - Vf. Vânăt (1442 m) fânețele de la Păltiniș, apoi în continuare pârâul Negrișoara - Neagra Broștcni până la râul Bistrița din comuna Broșteni, de unde se urcă pe pârâu până la Zugreni- Rusca II. Zona este un ecoton pădure-pajiște umedă cu stâncârii, foarte peisagistic, prin multitudinea ele- mentelor naturale ocrotite, din care evidențiem următoarele: - existența unei bogate populații de Arnica mon- tana în zona Chirileni-Păltiniș, în stațiuni cu sol superficial (litosol cambie), unde s-a delimitat de către noi, o nouă asociație denumită Arnicetosum montanae. în cadrul asociației Festuco-nardetum strictae montanum Csuros et.al.v • abrupturile stâncoase care se înalță deasupra văii, fiind în mare parte populate de endetnismul carpatic Poa nemoralis ssp. rehmanii în asociație cu Campanula carpatica, fapt care ne-a permis să descriem noua asociație, Campanula carpatica- Poetum rehmanii’, - creasta Bogolinului, care oferă adăpost unei foarte bogate flore montane superioare, interesantă prin cndemismele pe care le cuprinde. Așa este spe- cia Andryalla levitomentosa unicat mondial, a cărui existență la „Arsuri" a fost resemnalată în anul 1981. Ea se asociază cu Sempervirutn soboliferum, pe o stâncărie abruptă, unde gradul de închidere a covorului vegetal ajunge la 20-25%, la care se adaugă alte câteva specii rare și interesante: Cystopteris fragillis, Campanula carpatica, C. rotundifolia ssp. Polymorfa, Polipodium vulgare, Dianthus tenuifolius, Juncus tridifus. Această comu- nitate (biocenoză) ne-a permis să descriem o asoci- ație nouă care a fost prezentată în teza mea de doc- torat ca As. Sempervivo soboliferae- Adryaletum levitomentosae. Asociația prezintă asemănări floristice și ecolo- gice cu două importante subasociații din zonă: a) Calletosumpalustris din mlaștina de la Doma Arini, care se înscrie în As. Andryopteridi-alnetum glutinosae Klika 40 și b) Scopolietosum carpiolici din zona Crucea- Toance, care face parte din As. Phyllitidi-fagetum Vida (59) 63. Mai sunt de menționat următoarele specii cu răspândire mai largă, monumente ale naturii: Leontopodium alpinum, Lilium martagon, Trollius europaeus, Angelica archangelica, Cypripedum cal- ceolus, Polemonium coeruleum, Evonymus saxo- sum, Taxus baccata, Hieracium pojorâtense, Calla palustris etc. Dintre elementele faunistice, menționăm exis- tența râsului (Lynx lynx), exemplare deosebite de cervide, urs carpatin, a corbului, a lostriței care este monument al naturii ș.a. 3. Turbăria Lunca Burcutului Cristior REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 33 A fost descrisă și cercetată amănunțit de E. Pop (1954, 1960), Lucia Lungu (1967, 1969) și Tr. Ștefureac (1968). Dintre numeroasele relicte, cităm: Andromeda polyfolia, Oxyioccos microcarpus, Drosera rotundifolia, Euonymus nanus, Ligularia sibirica inclusiv f araneosa. Zona propusă este situată la 11 km sud de Drăgoiasa, întinzându-se pe o suprafață de 16 ha de la gura pârâului Omul, valea fiind străjuită de o serie de culmi ale masivului Budacul din munții Bistriței. BIBLIOGRAFIE: B o ș c a i u . N.. 1971: Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei. Ed.Academiei. București B o ș c a i u . N.. 1975: Problema conservării vegetației alpine șisubalpine. Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător. T. 19/1. pp. 17-21 B o ș c a i u ,N„ 1979: L ’integration phytosociologique du genofond vegetal (plantes vasculaires) de la Roumanie. Documentes phytosociologiques NA, IV, pp.87-109 G u ș u 1 e a c . M.. 1925: Note critice asupra speciei Pulmonaria rubra Schrott. Buletin nr.3,1-2 Facultatea de științe, pp.320-336 Gușuleac. M.. 1931: Considerațiuni geobotanice asupra Pinului silvestru din Bucovina. Bul. Fac. De St., 4.2. pp.310-375 P o p . E.. 1955: Mlaștinile de turbă din R.P.P. București Altitudinea medie este de 815 m. Lunca este ocu- pată de o bogată vegetație muscinală și ierboasă cu arbori rari (molid, pin silvestru, mesteacăn pitic ș.a.) și este împânzită de numeroase izvoare minerale alcaline (borcut). Mlaștina amintită prezintă și importanță fitois- torică, prin aceea că a constituit locul de refugiu pentru multe specii (lemnoase și ierboase) relicte care au vegetat aici neîntrerupt din timpurile glaciațiunii. Sălăageanu N. 1965: Monumente ale naturii din România. Editura Meridian. București. 174 p. Seghedin. T„ 1986: Flora și vegetația Munților Bistriței, teza de doctorat, lași Seghedin. T„ 1983: Rezervațiile naturale din Bucovina. Editura Sport-Turism, București. 125 p. Ș t e f u r e a c , 1., Tr.. 1981: Conspectul briofitelor din Bucovina. Științe și comunicări de ocrotirea naturii. VoL5. pp.471-544 Țopa. Em., 1939: Vegetația halofitelor din nordul României în legătură cu cea din restul țării. Bul. Fac. Șt., XIII Țopa. Em.. 1960: Endemisme floristice în R.P. Română. Rev. Natura, nr.3, pp.4. București Țopa. Em.. 1967: Importanța fânețelor seculare din regiunea Sucevei declarate monumente ale naturii. Soc. de șt. nat. și geogr.. pp.85-92 Georgeta SEGHEDIN I.C.A.S. București E-mail: georgeta@eed.usv.ro New proposals of natural protected areas in Bucovina Abstract The paper presents severa! proposals for establishing new protected areas. These contributions to the development of the protect- ed areas network include the following three areas: a) a Pinus sylvestris marsh (Tinovul Grădinița), b) a rocky biotope with a Sempervivo soboliferae-Andryaletum levitomentosae association (Rusca-Zugreni) and c) a Drosera rotundifolia marsh association (Lunca Borcutului Cristior). These proposals for natural protected areas represent substanțial contribution to the biodiversity conser- vation in the north-east of Romania (Bucovina). Keywords: protected natural areas, biodiversity, protected species, ecologa 34 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 Monitorizarea avalanșelor produse în cuprinsul fondului forestier Considerații generale Condițiile de relief și de climă din România sunt favo- rabile avalanșelor de zăpadă. Astfel, s-au identificat circa 500 de culoare cu caracter permanent în limitele fondului forestier (Teju et al, 1968). la care se adaugă circa 2000 de culoare dezvoltate exclusiv în golul de munte (Alexa. 1986). Pe baza studiilor de amenajare a pădurilor pentru ocoalele silvice din zona montană, s-au semnalat peste 2000 ha de pădure distruse de trecerea repetată a zăpezii. Aceste cifre sintetizează, în mod oficial, amploarea fenomenului în relație directă cu pădurea. Considerăm însă că aceste cifre reprezintă o estimare minimală dacă se ține seama că numai pe raza ocoalelor silvice situate de o parte și dc alta a Munților Făgăraș amenajamentele sil- vice consemnează aproape 200 de culoare și că în baza studiilor și a proiectelor întocmite de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, au fost inventariate încă aproximativ 250 de culoare doar în masivele montane din nordul țârii (M. Maramureșului, M. Rodnei, M. Apuseni). Chiar și așa, numărul culoarelor ar putea să pară foarte mic, în comparație, spre exemplu, cu unele țări din jurul Alpilor și al Pirineilor Elveția (circa 17000 culoare inven- tariate), Austria (circa 4000), Franța (circa 3700) etc. Și dimensiunile avalanșelor produse sunt inferioare în raport cu țările cu relief predominant muntos, având în vedere masivitatea și altitudinea absolută mai reduse ale Carpaților Românești; volumul depozitelor pe care le formează avalanșele din România este în general de ordinul a 10000-20000 de metri cubi, atingând foarte rar 100000 de metri cubi, spre deosebire de avalanșele care se produc în Alpi, în Caucaz sau în alți munți foarte înalți, ale căror conuri depășesc frecvent 100000 de metri cubi și ajung uneori la 1000000 de metri cubi și mai mult. Dincolo de cifrele enunțate, trebuie avut însă în vedere și faptul că la fiecare manifestare mai importantă a fenomenului, economia forestieră este cea care înre- gistrează prejudicii dintre cele mai mari. Astfel, numeroase drumuri forestiere sunt blocate, circulația este închisă pe perioade mai mici sau mai mari de timp, este perturbat procesul de exploatare și transport a lemnului din zeci (uneori sute) de parchete, multe fabrici de profil își reduc ori își opresc temporar activitatea din lipsă de materie primă; fără a mai pune la socoteală urmările de altă natură date de acest fenomen mai puțin obișnuit și neașteptat, cum ar fi imobilizarea utilajelor, a echipelor de muncitori și imposibilitatea de aprovizionare a acestora, Boris ALEXA panica produsă în rândul oamenilor și chiar surprinderea unor lucrători. Față de cele de mai sus, considerăm că pentru a putea trece la conceperea și aplicarea unor soluții de combatere, una dintre măsurile pe care trebuie să le aibă în vedere ocoalele silvice vizate este aceea de a-și crea o bază de date (un inventar) privind situația avalanșelor din terito- riul pe care îl administrează. Nu înainte însă de a cunoaște, fie și numai sumar, tipurile de avalanșe după diferite cri- terii, pentru a face posibilă inventarierea la care am făcut referire. Alexa, 1981). Clasificarea avalanșelor La caracterizarea tipurilor de avalanșe, s-a plecat de la clasificarea propusă de Institutul Federal pentru Studiul Zăpezii și Avalanșelor de la Davos, Elveția (FAO, 1967), care a fost adoptată de majoritatea țărilor interesate. Au fost luate în considerare mai multe criterii, așa cum se arată în continuare. A - După mecanismul de declanșare, care face apel la aspectul urmei lăsate îh zona de plecare și ia forma pe care o capătă masa de zăpadă în timpul scurgerii, se deosebesc: avalanșe din plăci de zăpadă și avalanșe din zăpadă necoezivă Avalanșele din plăci de zăpadă, denumite și avalanșe- placă sau avalanșe-scândură prezintă un plan evident de ruptură, perpendicular pe teren; ruptura se propagă rapid urmând o traiectorie franță, pe un front care poate cuprinde un versant întreg. Inițial, zăpada desprinsă are aspectul unor plăci dure (scânduri groase), care, apoi, se deplasează cu o viteză ce poate depăși 100 km/oră (28 m/s) și care se fragmentează și se amestecă pe parcurs. Specific este faptul că în momentul declanșării se aude un „bubuit" puternic. Avalanșele din zăpadă necoezivă sunt caracteristice pentru zăpada proaspătă, afânată, cu aderență slabă, având greutatea specifică sub 200 daN/m3. Se declanșează spon- tan în timpul sau imediat după o ninsoare abundentă, însă există și riscul de a fi provocate accidental, risc ce se poate menține mai multe zile, dacă temperatura este coborâtă. Plecarea are loc dintr-un punct situat obișnuit la suprafața zăpezii, iar frontul lor se lărgește pe măsură ce înaintează, luând forma de con sau de pară. Sunt imprevizibile, deoarece se declanșează instantaneu și nu produc nici un fel de zgomot care să le anunțe, fiind astfel deosebit de periculoase. REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 35 B - După poziția suprafeței de alunecare, pot lua naștere avalanșe superficiale, la care planul de alunecare se află între două straturi de zăpadă depuse în momente diferite și avalanșe de fiind (sau de sol), la care alunecarea se face direct pe sol. fiind antrenată întreaga pătura de zăpadă; acestea din unnă pot provoca eroziuni puternice ale terenului și pot antrena diverse materiale întâlnite, inclusiv arbori. Pe parcursul său, o avalanșă superficială se poate transforma, prin creșterea vitezei, în avalanșă de fiind. C - După starea zăpezii antrenate, din punct de vedere al conținutului de apă, avalanșele pot fi constituite din zăpadă uscată sau umedă Avalanșele din zăpadă uscată se produc pe vreme fri- guroasă, în condițiile arătate la avalanșele din zăpadă necoezivă (vezi criteriul A). Se caracterizează prin declanșare instantanee și pot deveni periculoase, întrucât persoanele surprinse sunt asfixiate prin blocarea căilor res- piratorii. La rândul lor, avalanșele din zăpadă umedă prezintă un conținut ridicat de apă sub formă lichidă, provenită din topirea zăpezii sau din ploi. Sunt formate dintr-un amestec dens dc zăpadă, apă, gheață, eventual și alte materiale antrenate, având o greutate specifică ridicată (350-500 daN/mJ). Scurgerea lor se aseamănă cu cea a unei lave consistente și se poate produce pe un versant ori se poate canaliza pe un culoar strâmt. Deși dezvoltă o viteză relativ redusă, de până la 60-70 km/oră (17-20 m/s), aceste avalanșe pot fi foarte dăunătoare, prin volumul și greutatea amestecului antrenat exercitând presiuni considerabile; cel mai adesea, ele antrenează întreaga pătură de zăpadă, provoacă eroziuni puternice ale albiei pe care se dezvoltă și sunt însoțite de un “huruit'' înfundat prelung, ce se propagă la mare distanță. Depozitele lor, având câțiva metri înălțime, sunt constituite din blocuri informe de zăpadă foarte densă, care persistă până primăvara târziu. Aceste avalanșe se produc în serie, la trecerea unor mase dc aer cald — de obicei către primăvară, în timpul topirii zăpezii, cu precădere pe pantele însorite - fapt care le face mai ușor previzibile. D - După forma terenului pe care evoluează, se pot deosebi avalanșe de versant și avalanșe de culoar. Avalanșele de versant se dezvoltă pe un front larg, a cărui lățime se poate menține, se poate mări sau micșora pe parcurs, în funcție de configurația terenului. Avalanșele de culoar se formează pe văi conturate, cu sau fără bazin de recepție distinct și se repetă în mod obișnuit pe același traseu, fiind, din acest motiv, mai ușor de evitat. Asemenea culoare se observă foarte bine primă- vara, datorită acumulării masive de zăpadă netopită, în contrast cu versanții adiaccnți, degajați complet. în cazul unui bazin dezvoltat avalanșa poate trece suc- cesiv prin cele două tipuri: de versant (în bazin), transfor- marea în avalanșă de culoar (pe vale), pentru ca. uneori, la ieșirea din vale, să se transforme din nou în avalanșă dc versant. E - După modul de deplasare, se disting avalanșe curgătoare și avalanșe prăfoase. în cazul avalanșelor curgătoare, zăpada ce alunecă menține în pennanență contactul cu terenul, iar înălțimea curentului variază puțin pc parcurs. La avalanșele prăfoase, datorită densității scăzute a zăpezii și a mișcării ei rapide - în cazul m care înclinarea și lungimea traseului au valori suficient de mari - se formează un „aerosol" (nor de zăpadă) ce se desprinde de sol, formând turbioane care ating viteze apreciabile, de 200-300 km/oră ( 55-80 m/s) și înălțimi dc 20-30 m. La acest tip de avalanșe, pericolul îl reprezintă atât zăpada în mișcare, cât mai ales suflul de aer care Ic precede și care acționează ca un curent de intensitatea unei furtuni, ce poate provoca pagube enonne. în general, aceste avalanșe nu antrenează decât stratul superior al păturii de zăpadă și formează un depozit foarte extins și puțin consistent Persoana surprinsă de o astfel de avalanșă este asfixiată în decurs dc câteva minute. F - în fine, după conținutul de apă al depozitului format, se deosebesc avalanșe cu depozit uscat și avalanșe cu depozit umed. în încheierea considerațiilor privind clasificarea, se impun două constatări. Prima se referă la apartenența con- comitentă a uneia și aceleiași avalanșe la mai multe tipuri, în funcție de criteriile avute în vedere; astfel, o avalanșă poate fi constituită din zăpadă umedă (criteriul C), să se propage pe un culoar bine conturat (criteriul D) și să antreneze întreaga pătură de zăpadă (criteriul B) etc. Cea de a doua constatare se referă la faptul că, luând în con- siderare, pe rând, fiecare criteriu, nu se produc întotdeau- na avalanșe tipice de un gen sau altul; este evident, deci, că pentru fiecare criteriu, în afara celor două tipuri extre- me. trebuie introdus un al treilea tip, cel de „avalanșă mixtă", la care predomină fie primul, fie cel de al doilea tip.^ în figura 1. se prezintă clasificarea avalanșelor după criteriile menționate, iar în figura 2, un cod pentru deter- minarea tipurilor de avalanșe având la bază aceleași cri- terii, cod care să servească la caracterizarea avalanșelor produse pe un anumit teritoriu. Documente necesare pentru monitorizarea avalanșelor Pentru a putea urmări dinamica avalanșelor și con- secințele acestora - cu precădere cele ce vizează patrimo- niul forestier - se propune ca la nivelul ocoalelor silvice 36 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. I CRITEOIUL Tipul (cehul) oe avalanșă A UECANiSUUL AC DECLANȘARE fr«rmi ruplwri») Avaî^nșj dm pk4C« de zîpj dâ (av^ianji pUcâ^vaUnii Stlndurâ) Avalanșa din zâpadi Tari esenone ( latonU ift ferm* oe pari) A i 1\ L l \ । B POZlȚ’A BUPRAFE- Ț£t DC ALUNECARE Âvahnsr svper foaia. AvalaniJ de fund (avalanU dr sol) C STAREA ZĂPEZII CARE ALUNECĂ (ttmrUVw riprZA) Avpltnți Hm iSpadâ «scaii. Avatonsi din zd^adi umed! □ FORMA TERENULUI PE CAQE-L TRAVER- BEAZÂ AVALANȘA Avaiarsi de versanl Avalanșa de culoar C FELUL DE DEPLA- SARE (mecanismul dr m furt) Ava linși : Iarbă Arvușu Drrr forest Pddoic Conslnici" ObiccVi c afectate Vegetalul ^rvdominantâ Blocuri □ yrenu'uî_________ Forma profilului consist icdusA Alic obiecții c CuluJ' RccuL-'h versant mixt □ Scrvuulal DtfCCtU Sihică Ocolul Sihit EVIDENTA AVALANȘELOR PRODUSE PE CLLOARU DI AVALANȘE Nr lăntsA la i'p culoiralui dc avalnnjci indiferent dacă au ajuns sau nu până la emisar; col. 4. în caz că nu se cunoaște ora. se vor face specificațiile: dimineața (orele 6-9). ziua (9- 15). seara (15-18). noaptea (18-6): col. 5. se vor evidenția următoarele situatii: ninsoare, ploaie, vânt puternic, cer senin, nori, ceată; coi. 6. următoarele trepte; <-100C. -I0...00C, 0...100C, >100C; col. 7, sc va consemna înălțimea zăpezii pe versant imediat după producerea avalanșei, măsurată vertical, cu următoarele trepte: 30...50 cm. 50...80cm, 80 ..120 cm. >120 cm; col. 8.. 13 se completează cu codurile specificate în fig 2; col. 14 și 15: se măsoară înălțimea ma- ximă a depozitului și se estimează volumul acestuia; col 16, se fac, după caz, următoarele specificări; pădure (ha), drum public sau foresti- er (m), poduri (buc/m deschidere), construcții (m2), închiderea circu- lației (zile) etc. La „Observații" se completează cu alte informații refe- ritoare la caracteristicile avalanșei și la pagubele produse (dacă avalanșa a plecat de deasupra pădurii, dacă s-a oprit pe parcurs, ce fel de construcții a distrus ș.a.). rMlsun pTOCHJK Observații (v»r >> verso, schițaculoarului) cuprinde elemente referitoare la momentul produ- cerii, la starea vremii, la tipul de avalanșă după diferite criterii, la efectele înregistrate - elemente care să servească, și ele, la stabilirea genurilor de lucrări dc combatere cele mai indicate. Totodată, elementele respective vor putea constitui, deopotrivă cu cele referitoare la culoarele de avalanșe, o bază pentru un posibil cadastru al avalanșelor la nivelul întregii țări. BIBLIOGRAFIE A 1 e x a . B„ 1981; Aspecte de principiu privind problema avalanșelor de zăpadă in România. Revista pădurilor Nr. 6. Alexa. B.. 1986: Contribuții la studiul combaterii avalanșelor de zăpadă din zona drumului Transjagărășan. Teză de doctorat. Universitatea din Brașov. C h a r l î e r . C.. 1982: Dix ans d'experience en zonage d'avalanches. Revuc Forestiere Franțaise Nr. 5. CTGREF. Division Nivologie. 1973: La carte de localisa- tion probable des avalanches. St. Martin d'HCres. Groupement de Grenoble. France. FAO. 1967: Liste de termes sur la neige. Ies avalanches et sur Ies ouvrages de protection contre Ies avalanches. FAO/EFC/TORR/67/7c. FAO. Division des Ressources ForestiCres. 1978: Manuel de contrate des avalanches. Rome (Manualul FAO). I.C.A.S.; Amenajamentele ocoalelor silvice montane din direcțiile silvice Maramureș. Bistrița-Năsăud. Bihor. Brașov. Prahova. Argeș. Sibiu ș.a. Manuscrise, Arhiva ICAS București. MEF-DGSE1L. 1963: Normativ pentru identificarea și inventarierea culoarelor de avalanșe situate in zona instalați- ilor forestiere de transport. MEF-Departamentul Silviculturii. 1968: Instrucțiuni pentru efectuarea de observații și măsurători la lucrările de comba- tere a avalanșelor (OM 97081/1968). SPAE. 2004: Glossaire. Neige et avalanches. Preluare de pe Internet. Teju. D. et al.. 1968: Terenuri degradate, torenți. avalanșe. MEF-Centrul de Documentare Forestieră. București. Dr. ing. Boris ALEXA I.C.A.S. Brașov Str. Luca Arbore 5B 500112 Brașov A monitoring of the avalanches produced in the forest fund Abstract The autor proposes a method for the registration of the avalanche channels and the monitoring of these avalanches. A short pre- sentation of avalanche types is also included. The three proposed documents for monitoring purposes that will be filled in each fo- rest district are: 1) The avalanches area map at a 1 ;50000 scale on which all the known channels will be represented; 2) The avalanche channel file: 3) The table with the produced avalanches evidence. Keywords: monitoring, avalanches, passage, show. 38 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 Resurse vegetale de hrană pentru vânat din fondul forestier Eugen C. BELDEANU Pădurile țării noastre adăpostesc o faună cinegetică importanta, care pe lângă faptul că reprezintă o podoabă a acestora, constituie o adevărată avuție națională. Pentru a se putea perpetua și prospera timp nelimitat animalele sălbatice trebuie să beneficieze dc condiții corespunzătoare de viață, respectiv să dispună în medi- ul pădurii de spațiul necesar pentru a se simți în sigu- ranță și, în același timp, să aibă la dispoziție resurse de hrană și de apă în cantități corespunzătoare. 1. Categorii de resurse vegetale de hrană Resursele vegetale de hrană pentru vânat ale fondu- lui forestier sunt foarte variate, după datele din literatura științifică de specialitate cuprinzând fructe, semințe, frunze, lujeri, amenți, muguri, coajă, rizomi, rădăcini și bulbi, ierburi, mușchi și licheni, ciuperci, miere. Fiecare dintre acestea are o anumită compoziție chimică, oferind animalelor sălbatice care le consumă nutrienții energeti- ci și biocatalitici de care au nevoie. Fructele de pădure constituie o resursă de hrană prin- cipală. Astfel, după cum menționează Raus, citat de Milescu și Alexe (1982), animalele sălbatice care trăiesc la adăpostul pădurii consumă între 30 și 40% din întrea- ga producție anuală de fructe a acesteia. Unele dintre cele mai prețioase, îndeosebi pentru cerb, căprior, mistreț, urs, sunt ghinda și jirul. în anii cu fructificație abundentă, producția de ghindă poate atinge 2 t/ha, în timp ce producția de jir se poate ridica la 1,5- 3,5 kg/arbore, ceea ce este de natură să permită asigu- rarea de rezerve importante de hrană în timpul toamnei. De reținut că ghinda are un conținut mare în amidon, iar miezul jirului este bogat în amidon, grăsimi și proteine. Totodată, ambele sunt caracterizate prin valori ridicate ale energiei brute, în stare nedecorticată, proaspătă, aces- tora revenindu-le 18,8 și respectiv 25,2 MJ/kgSU (sub- stanță uscată) (Burlacu et al., 2002). Vânatul le caută și iama sub stratul protector de litieră și zăpadă, iar omul le poate recolta toamna, pentru a fi utilizate ca hrană supli- mentară, în timpul sezonului rece. Prezintă, de asemenea, un deosebit interes zmeura, murele, afinele, măceșele, merele și perele pădurețe, porumbele, alunele, scorușele, coacăzele, agrișele, răchițelele, consumate de aproape toate animalele săl- batice. Ursul parcurge distanțe mari până în locurile cu mere sau pere pădurețe, pe care le culege prin scuturare. Interesată de mere și pere pădurețe este și vulpea. Fructele dc scoruș de munte sunt căutate de numeroase specii de vânat, mai ales de cocoșul de munte și cocoșul de mesteacăn. în general sărace în proteine și grăsimi, fructele de pădure se remarcă în schimb printr-un conținut ceva mai ridicat de zaharuri și acizi organici. Rețin însă atenția îndeosebi vitaminele, alte substanțe biologic active, aflate la aproapte toate speciile, uneori în cantități apre- ciabile. Spre exemplu, fructele de cătină albă conțin can- tități mari de provitamină A, dar și vitaminele C, E, F, Kl, vitamine din complexul B, alte substanțe, între care serotonină, un alcaloid rar întâlnit în plante, implicat în stimularea sistemului imunitar. Uleiul prezent în can- tități de 5-8%, este cunoscut ca având la om acțiune în boli ale stomacului și duodenului, în cicatrizarea rănilor greu vindecabile ș.a. Măceșele sunt considerate la rândul lor cea mai bogată sursă naturală de vitamină C, conținutul în această substanță crescând proporțional cu altitudinea și ajungând la măceșul de munte (Roșapendulina) la circa 9% din masa pulpei acestora. Mai sunt prezente: provi- tamina A, vitaminele K, P, vitamine din complexul B, pectine, taninuri, acizi organici, elemente minerale, îndeosebi calciu, magneziu, fier, potasiu. Măceșele ajută în cazul organismului uman la funcționarea normală a tuturor glandelor cu secreție internă, a inimii creierului, ficatului. Sărurile de magneziu le conferă însușiri de fac- tor imunitar. Pe lângă substanțele menționate, fructele de pădure conțin de regulă mari cantități de apă, știut fiind că pro- porția acesteia în cazul unor specii poate ajunge la 85- 90%. Ca urmare, o parte din nevoile de apă ale ani- malelor sălbatice sunt acoperite de fructele pc care aces- tea le consumă. Fructele unor specii rămân aderente pe ramuri, ca de exemplu cele de cătină albă, păducel, răchițele, scoruș, vâsc, fiind mâncate de vânat în timpul iernii, în timp ce altele, cum sunt cele de cireș pădureț sau vișin turcesc, sunt mâncate de păsări imediat ce se coc, astfel că pen- tru consumul uman trebuie culese de pe arbori în mod eșalonat, pe măsură ce se maturează. Predilecția cu care fructele se află în atenția păsărilor rezultă și din denu- mirea unora dintre specii, cum este cazul scorușului de munte, denumit și sorb păsăresc. Semințele, de regulă bogate în amidon, proteine și grăsimi, sunt și ele căutate de numeroase animale săl- batice. In cazul multor arbori, arbuști sau plante erbacee, REVISTA RÂD URILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 39 semințele conțin ulei, bogat în vitaminele E și F. Semințele de salcâm intră în hrana de bază a potâmichii, iar cele de mătură verde (Cytisus scoparius) în cea a fazanului, în timp ce semințele plantelor erbacee sunt căutate mai cu seamă de păsări, atât toamna cât și iama. După căderea zăpezii, semințele pot însă deveni inacce- sibile vânatului. Castanele sălbatice, bogate în amidon, proteine, grăsimi, vitamine, substanțe minerale sunt consumate cu plăcere de unele specii de vânat. Sunt folosite în hrana artificială a acestuia după o anumită pregătire, pentru îndepărtarea gustului amar imprimat de saponine. în stare proaspătă, nedecorticate, acestea au o valoare a energiei brute de 12,3 MJ/kgSU (Burlacu et al., 2002). Frunzele sunt o bogată sursă de substanțe nutritive, reprezentând o hrană obișnuită în timpul verii pentru multe animale sălbatice. Unele, care rămân verzi în tim- pul iernii, sunt consumate și în această parte a anului. Astfel, sub zăpadă, frunzele de mur sunt căutate de cerb, de căprior, iar cele de iederă, de capra neagră. De reți- nut că frunzele de mur, câtă vreme sunt tinere, conțin până la 10% taninuri, ceea ce le conferă proprietăți astringente. Pentru om, se cunoaște că au însușiri tonice. Frunzele sunt o bogată sursă de apă, de substanțe organice biologic active și de substanțe minerale. Burlacu et al. (2002) menționează pentru 9 specii arborescente foioase (paltin, mesteacăn, fag, frasin, tei, plop, salcâm, salcie, ulm) prezența următoarelor com- ponente, exprimate cantitativ în g/kgSU: substanță uscată 254-400; substanțe minerale 55-121; substanțe organice 879-945; proteină brută 137-192; grăsime brută 25-109; celuloză brută 98-239; substanțe extractibile neazotate 419-567. Energia brută ia rândul ei are valori cuprinse între 17,5-20,5 MJ/kgSU. Acele de rășinoase sunt căutate de cocoșul de munte (numit de unii și găină de brădet), care sc hrănește în principal cu acestea (Pop, 1959). Acele de molid în stare proaspătă conțin în jur de 53% apă. în compoziția lor chimică, participă provitaminele A și D, precum și vita- minele C, P, E, B, K. Conțin de asemenea substanțe tanante circa 10%. Totalul substanțelor extractibile în eter se cifrează la peste 8%, iar al celor solubile în apă la aproape 35%. între substanțele minerale, aflate în pro- porție de circa 4%, intră cele mai importante elemente, respectiv calciu, fosfor, fier, mangan, cobalt, cupru, zinc. Uleiul volatil, caracterizat prin proprietăți antiseptice, este prezent în cantități ce pot ajunge la 0,4%. După unii, cocoșul de munte ar putea mânca zilnic o cantitate de ace de pin de 160 g (masă substanță uscată). Se afirmă totodată că, în lipsa oricăror alte resurse, în timpul iernilor grele acele de rășinoase pot constitui unica hrană pentru cerb, timp de 2-3 săptămâni. 40 Lujeri. Compoziția chimică a lujerilor, în cazul speciilor arborescente foioase, este mai săracă în pro- teine și grăsimi față de cea a frunzelor. Astfel, după Burlacu et al. (2002), pentru cele 9 specii menționate în cazul frunzelor, lujerilor le revin următoarele cantități ale componentelor chimice, exprimate de asemenea în g/kgSU: substanță uscată 360-445; substanțe minerale 50-85; substanțe organice 915-950; proteină brută 109- 131; grăsime brută 25-55; celuloză brută 290-358; sub- stanțe extractibile neazotate 454-494. Energia brută are valori cuprinse între 18,2-19,3 MJ/kgSU. De-a lungul anului, valoarea nutritivă a lujerilor, ca și suculența, mari la începutul sezonului de vegetație și apoi în continuă scădere, ating minimul Ia mijlocul perioadei de repaus vegetativ. Lujerii prezintă însă avantajul, spre deosebire de frunze, că sunt accesibili și iama. După Negruțiu și Popescu (1982), comparativ cu lujerii arborilor, cei ai arbuștilor sunt în general mai bogați în proteine, precum și în principalele substanțe minerale necesare animalelor. La cea mai mare parte a speciilor foioase, arbori și arbuști, după aceiași autori, conținutul îh substanțe minerale este maxim în lunile mai și iunie, pe când la cele rășinoase există tendința de a se realiza un maxim în timpul iernii (în lunile decem- brie-februarie). în comparație cu ierburile, conținutul în proteine al lujerilor arbuștilor este mai bogat toamna și iama, și mai redus primăvara și vara. în aceste condiții, lujerii, cu precădere cei ai arbuștilor și îndeosebi în timpul perioadei de repaus ve- getativ, când altă hrană lipsește, reprezintă peste tot o resursă nutritivă căutată de multe specii de vânat. La limita superioară altitudinală a pădurilor, în aso- ciațiile de jnepenișuri, precum și în rariștilc subalpine, de molid, larice, zâmbru, cu tufărișuri întinse de afin, merișor și smirdar, lujerii speciilor arbustive constituie o resursă de bază pentru capra neagră și, în anumite perioade, pentru urs, cocoș de munte, cocoș de mesteacăn. Lujerii de mătură verde, verzi tot timpul iernii, con- stituie o hrană suculentă căutată de iepuri, inclusiv în perioada de repaus vegetativ. în unele locuri, aceștia sunt consumați de asemenea de cerb și căprior. Amenții pot servi și ei ca material nutritiv, cunoscân- du-se de exemplu că cei de salcie căprească sunt con- sumați de urs, iar cei de alun, de ieruncă. Amenții de sal- cie conțin substanțe estrogene (hormoni de tipul folicu- linei). Muguri. în compoziția chimică a mugurilor se întâlnește o gamă largă de substanțe organice, ca rezine, ceruri, grăsimi, taninuri, vitamine, ulei volatil, acizi organici ș.a., precum și substanțe mi-nerale. Conform cercetărilor noastre (Beldeanu et al., 1990), mugurilor REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 de mesteacăn analizați la sfârșitul ierni i-începutul primăverii (umiditate 7,37%) le corespunde o valoare a extractului în alcool etilic egală cu 39.57%. Ca urmare a numeroaselor substanțe biologic active conținute, mugurii, în general, au un rol important în asigurarea sănătății animalelor sălbatice. Merită a fi reținut în această ordine de idei că mugurii de mesteacăn, plop, pin. stejar, molid, anin constituie importante resurse propolifere. substanțele colectate de albine de pe aceștia stând la baza realizării propolisului, produs apicol cunoscut pentru efectele sale antiseptice, antibiotice, antivirale. Datorită acelorași componente ale mugurilor, în cazul orga-nismului uman propolisul manifestă pro- prietăți anestezice locale și cicatrizante, precum și acți- une în regenerarea sistemului imunitar. Mugurii de salcie, de alun, de arbuști, în general, dar și cei ai lăstarilor de plop, mesteacăn, sunt consumați în timpul sezonului de vegetație și mai cu seamă iama, îndeosebi de iepure, căprior, capră neagră, cocoș de munte, cocoș de mesteacăn, ieruncă. Coajă, în căutare de resurse de hrană, unele animale sălbatice rod coaja arborilor și a arbuștilor, producând vătămări substanțiale acestora (unele vătămări se produc și din cauza frecării coamelor de trunchiul arborilor). Cerbul consumă coajă în condițiile iernilor cu zăpadă multă și în lipsa altor furaje. Este preferată coaja de ste- jar, bogată în calciu și coaja de molid. Cauzele cojirii arborilor de către Cervidae, sunt mul- tiple (Ichim, 1989). Sunt menționate în acest sens o anu- mită obișnuință a acestora, dar mai ales cerințele orga- nismului lor în calciu, fosfor ș.a.. substanțe absente în resursele de hrană avute la dispo-ziție. Este amintită totodată, pe baza celor precizate de Onderschecka (1986), necesitatea tamponării surplusului de compuși cu caracter bazic în hrană în cazul cojirilor din timpul verii și a celui de compuși cu caracter acid în cazul coji- rilor din timpul iernii. în pădurile din nordul țării, cercetări întreprinse de Ichim au mai scos în evidență faptul că o cauză importantă o constituie metodele de gospodărire din ultimul secol, care au dus la înlocuirea pădurilor naturale și de amestec cu monoculturi de molid, dese și echiene, fiind astfel defavorizată creșterea ierburilor și a arbuștilor. Concomitent, a fost astfel tnult diminuată prezența sălciei, socului, scorușului, mesteacănului, care ofereau resurse căutate de vânat. O cauză cu consecințe nefavorabile este și perturbarea liniștii vânatului, ca urmare a diferitelor activități desfășurate în pădure, mai cu seamă în timpul sezonului de vegetație, ceea ce face ca acesta să se retragă în desișuri compacte, unde, neavând alte resurse, se hrănește cu coajă. Iepurii, la rândul lor, produc și ei daune prin roaderea cojii. Printre speciile preferate de aceștia, este semnalat salcâmul, mai cu seamă când este tânăr. In concordanță cu rezultatele cercetărilor întreprinse, coaja arborilor forestieri are o compoziție chimică extrem de complexă, fapt care explică cel puțin în parte motivul pentru care vânatul recurge la utilizarea ei ca hrană. După Jensen et al. (Browning, 1967), între sub- stanțele din coajă extractibile în diverși solvenți. au fost puse în evidență, la majoritatea speciilor, numeroase componente chimice: acizi grași superiori și alcooli, acizi rezinici, grăsimi, ceruri, hidrocarburi, terpene, ste- rine, aicaloizi, proteine, coloranți, taninuri. flobafene, giicozide, hidrați de carbon. A reieșit de asemenea, că în funcție de specia lemnoasă considerată, totalul sub- stanțelor extractibile se ridică la o proporție dc 20-40% din masa cojii în stare absolut uscată. Investigațiile au pus totodată în evidență unele dife- rențe între compoziția chimică a stratului intern, de liber, al cojii și cea a stratului extern, de ritidom, al acesteia. Astfel, după Jensen et al., în cazul cojii de mesteacăn, conținutul în proteină brută al stratului de liber se cifrea- ză la 3,8%, iar cel al stratului de ritidom este ceva mai mare, având valoarea de 5%. Conținutul în grăsimi al cojii este relativ mic. în același timp, nu întotdeauna grăsimile din coaja con- sumată sunt asimilabile în totalitate. Astfel, după Becker. citat de Jensen et al., în cazul cojii de molid, din totalul de circa 5,3% grăsime brută doar o proporție de două treimi este asimilabilă. în ceea ce privește prezența vitaminelor. Wodsak și Ueckennann, citați de Jensen et al., au stabilit că, în ge- neral, primăvara, conținutul cojii în această categorie de substanțe este mai mare decât conținutul determinat toamna. A mai rezultat că sunt bogate în vitamină C coaja de molid, stejar, frasin; în vitamina Bl coaja de fag; în vitamina B2 coaja de frasin: în acid folie coaja dc anin, frasin. Coaja majorității speciilor de salcie conține substanțe de natură glicozidică, din rândul cărora se menționează salicina (3-7% în coaja de răchită roșie - Salix pur- purea), substanță pentru om cu efecte terapeutice, antitermice și analgetice, care a stat la baza obținerii acidului salicilic, precursorul aspirinei. O altă concluzie degajată în urma cercetărilor este aceea că în coajă există o cantitate însemnată de sub- stanțe minerale, care uneori poate fi mai mare de 10 ori decât cea din lemn. Totodată, stratul de liber este mai bogat în substanțe minerale decât ritidomul. Spre exem- plu, după Hossfeld și Hunter, citați de asemenea de Jensen et al., la plopul tremurător, conținutul de sub- stanțe minerale al stratului de liber, exprimat în procente din masa absolut uscată a acestuia, se ridică la 2,75% REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 41 (raportat la întreaga grosime a cojii, conținutul are va- loarea de 0,37%). După Jensen et al., în medie, coaja speciilor foioase este mai bogată decât cea a speciilor rășinoase. în cantități mari, conform datelor menționate de acești autori, în coajă există carbonat de calciu (până la 60%) și carbonat de potasiu (până la 30%). Sodiul, magneziu! și fierul dețin câteva procente, iar manganu- lui îi revine ceva mai puțin de 1%. Acidului fosfbric îi revin de obicei câteva procente. Uneori și dioxidul de siliciu poate exista în proporție ridicată. Valoarea nutritivă a cojii, după Nusslein (1967), citat de Ichim, este asemănătoare aceleia a ierburilor proaspete, de calitate mijlocie, Rizomi, rădăcini, bulbi. în hrana mistrețului, alături de alte resurse mai intră rizomi și rădăcini, în căutarea cărora acesta râmă uneori porțiuni mari de teren. Speciile urmărite sunt de preferință feriga și feriga mare (Pteridium aquilinutri), dar și carpenul, mesteacănul, frasinul, molidul, pinul. De reținut că rizomul de ferigă mare are un conținut ridicat de amidon, în compoziția sa chimică proporția acestuia ajungând până la 45%. în atenția mistrețului se află, de asemenea, bulbii de brân- dușă (Crocus vernus). Un alt animal care caută rizomi și rădăcini în pământ este viezurele. Căutând și consumând rizomi, rădăcini și bulbi, ani- malele sălbatice îmbunătățesc unele din însușirile solu- lui, distrug insecte și rozătoare dăunătoare, elimină sursele de îmburuienire, dar. prin daunele aduse plan- tulelor și puieților, aduc și vătămări pădurii. Ierburile prezintă importanță îndeosebi în timpul sezonului de vegetație, când sunt proaspete și suculente, întâlnindu-se în poieni și în terenuri parcurse cu lucrări de exploatare a lemnului, în arborete rărite. Le mănâncă numeroase animale, între care cerbul, căpriorul. Iama, cerbul le dezgroapă de sub zăpadă. Se știe că ursul paște primăvara ca un adevărat animal ierbivor, când, pe lângă alte ierburi, este în căutare de urzici tinere, ale căror frunze sunt bogate în proteine, vitamine, substanțe mi- nerale. La limita superioară altitudinală a pădurii, capra neagră este un consumator frecvent de ierburi, atât în sezonul de vegetație cât și iama, când acestea au o va- loare nutritivă destul de redusă. Tot aici, în timpul verii, se întâlnesc în căutare de ierburi cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, ursul. Pe ansamblu însă, ierburile nu prezintă o valoare furajeră deosebită pentru vânat, decât în timpul primăverii-verii și respectiv în locurile deschise, poieni, margini de pădure și în arboretele cu consistență redusă, în rest, au o valoare foarte scăzută, animalele sălbatice preferând alte resurse. După cercetări întreprinse de Stoiculescu (1986, 1989), în făgetele cu consistența 0,7- 1,0, producția ierboasă totală nediferențiată este de 29 kg SU/ha. echivalentul a numai circa 1 % din producția pajiștii naturale. Ponderea bioproducției real furajere în cadrul acesteia este de 16%, ceea ce înseamnă 4,64 kg SU/ha. Pentru gorunete, ecosistemele forestiere din țara noastră considerate de autor ca având pătura vie cea mai bine reprezentată, se menționează o valoare a biomasci ierboase totale nediferențiate de 74 kgSU/ha și o valoare a fracțiunii real furajere de 33 kg SU/ha. Mușchii și lichenii sunt consumați de capra neagră în timpul verii, dar și iama, când aceștia sunt căutați sub stratul de zăpadă. Mușchii fragezi sunt căutați și de urs. Lichenul mătreața bradului (Usnea barbata), smuls de vânt de pe arborii bătrâni de brad, molid, larice, zâmbru sau pin, este consumat de capra neagră și de cerb. Ciupercile spontane din fondul forestier, cu un conținut mare de apă (până ia 90%) și deci capabile de a acoperi în parte necesarul vânatului în această compo- nentă, sunt bogate în proteine, grăsimi, vitamine, sub- stanțe minerale, fiind consumate de multe animale săl- batice. între care mistrețul, căpriorul, cerbul, ursul, cocoșul de munte. Trufa de iarnă, o ciupercă ce se dez- voltă în sol Ia adâncimea de 3-15 cm, menționată de unii ca prezentă în regiunile sudice ale țării noastre, ar fi con- sumată cu plăcere de cerb, căprior, mistreț (Sălăgeanu, Gh. și Sălăgeanu, A., 1985). Miere. în trunchiul arborilor bătrâni, se pot adeseori întâlni scorburi, în care albina, viespea, bondarul depun miere. De altfel, cuvântul albină, vine de la latinescul alvina, care înseamnă scorbură, ceea ce explică legătura insectei cu pădurea. Pe lângă urs. care poate lua mierea de la înălțimi destul de mari ale trunchiului arborilor, vulpea caută și ea faguri cu miere în scorburile acestora. Pe lângă substanțele care îi dau gustul plăcut, mierea dispune, după cum se cunoaște, de numeroase principii active, care o fac importantă în asigurarea sănătății ani- malelor. 2. Utilizarea instinctuală de către vânat a resurselor vegetale de hrană cu însușiri terapeutice pentru conservarea și refacerea sănătății Spre deosebire de animalele domestice, cărora omul le pune la dispoziție hrana necesară, animalele sălbatice consumă în mod obișnuit din resursele na-turale aflate în mediul în care trăiesc, de obicei alegându-le pe cele fragede, cu gust plăcut, care le satisfac nevoile de moment. Doar arareori, în perioadele de timp nefavora- bile, ele consuma furaje din hrana suplimentară, special administrată de om. în aceste condiții, concomitent cu acoperirea nevoilor de energie, animalele trebuie să își procure singure principiile active necesare bunei desfășurări a metabolismului din plantele cu conținut dc 42 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 substanțe medicamentoase răspândite în fondul foresti- er, pentru a beneficia de efectele lor vitaminizante, mi- neralizante, antibiotice, tonice, astringente, diuretice, laxative etc. Există de altfel observații, consemnate în literatura științifică de specialitate, conform cărora animalele au, din instinct, capacitatea de a recunoaște și folosi plante ce conțin substanțe cu efect terapeutic. Percek (1987) menționează, spre exemplu, că animalele cunosc din experiență proprie plantele din mediul lor natural de existență la care fac apel când sunt bolnave. Ele mănâncă unele dintre acestea, pentru a vomita sau pen- tru a-și elimina conținutul intestinal, blocat prin consti- pație și. în schimb, știu întotdeauna să le evite pe altele, care probabil nu le priesc. Mai mult, după Virey, citat de autorul menționat, însăși primele cunoștințe ale omului despre proprietățile terapeutice ale plantelor ar proveni de Ia animale. Astfel, acestea din urmă ar fi fost primii medici pe care i-a format natura, iar cunoștințele omului despre mijloacele cu ajutorul cărora își poate păstra sănătatea sau se poate însănătoși ar proveni de la ele. Conform mărturiilor consemnate în diferite lucrări, animalele, atât cele sălbatice cât și cele domestice, știu să folosească diverse remedii vindecătoare, precum și unele substanțe care să le protejeze înainte de luptă. Iată cum descria în anul 1669 Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen, citat de Grigorescu (1987), aceste cunoștințe: porumbeii sălbatici, gaițele, mierlele și potâmichile folosesc frunzele de laur {Laurus nobilis) drept purgativ, iar păpădia {Taraxacum officinale) este utilizată dc porumbeii sălbatici, turturele și găini; - câinii și pisicile mănâncă iarbă înrourată când vor să-și curețe pântecele; - broasca țestoasă își vindecă mușcătura cu cucută (Conium maculatum)', - cerbul când este împușcat recurge la fiăsinel (Dictamnus) și busuioc săl- batic (Prunella vulgaris), pentru tratarea rănilor; - nevăstuica folosește vimanțul {Ruta graveolens), specie cu acțiune iritantă, paralizantă, în clipa când vrea să lupte cu un liliac sau cu un șarpe; - mistreții iau iederă și urșii mătrăgună (Atropa belladonndy - pelicanul își lasă sânge, iar ursul silește albinele să-i pună ventuze; - rân- dunica lecuiește ochii puilor ei cu rostopască {Chelidonium majus)', - șarpele mănâncă molurâ (Foeniculum vulgare), când năpârlește și vrea să-și limpezească vederea. Percek (1987) menționează la rândul său că, atunci când este rănit la coapsă, râsul obișnuiește să își prepare singur, prin masticație, din anumite ierburi, un pansa- ment, cu care inițial își linge rana în cauză, iar ulterior, îl aplică pe ea. Nevăstuica, înainte de a se bate cu vipera, se rostogolește pe un pat pe care și-l confecționează din frunze de pătlagină (Plantago lanceolata, P. media, P. major), care au certe virtuți farmacologice, asigurând protecția împotriva veninului de albine, ca și al aceluia de șarpe. Un alt exemplu interesant îl oferă ursul, Pop (1959) menționând afirmațiile unor autori, conform cărora, înainte de a intra în somnul de iarnă, acesta și-ar goli tubul digestiv prin purgații drastice, mâncând anumite ierburi și mușchi, sau bând din apa anumitor izvoare. Mai mult, după aceea, pentru a-și bloca tubul digestiv pe timpul cât stă în bârlog, ar obișnui să înghită ierburi uscate și rășină. Animalele sălbatice pot fi imune la unele substanțe conținute de plante, care în cazul omului se dovedesc a fi otrăvitoare. Foarte concludent în acest sens este exem- plul unei valoroase resurse de hrană vegetală pentru vânat, amintită deja și anume mătura verde. Partea aeri- ană a acesteia, incluzând lujerii, frunzele, florile, fructele, așa după cum s-a arătat, este căutată de iepuri. Cerbul și căpriorul o consumă și ei. Semințele sunt mân- cate de fazan. Pentru om, partea aeriană a plantei este însă toxică (Percek, 1985). Pe lângă flavone, amine bio- gene fenolice ș.a., ea conține alcaloizi (sparteină, genis- teină, sarotamnină), care ating maximul cantitativ în luna mai (circa 3%) și respectiv, în întreaga perioadă de repaus vegetativ. Se știe în acest sens că, datorită com- poziției chimice, mătura verde se folosește în principal la extracția industrială a sparteinei, substanță utilizată de om ca medicament cu acțiune asupra cordului, mai ales în tahicardii și aritmii. Semințele de amorfa (Amorpha fruticosa), foarte căutate de fazan, conțin la rândul lor, amorfină, compus toxic pentru insecte și pești. Datorită aceluiași compus, fructele sunt toxice pentru om. Un alt exemplu: semințele plantei Strychnos nux vomica, originară din Asia tropicală, India și Australia, care, alături de frunze și scoarță, erau folosite pe vremuri în scopul preparării de otravă pentru săgeți, pot servi ca hrană pentru prepeliță. Principiile active din compoziția acestor sem înțe sunt alcătuite din alcaloizi în proporție de 1,50-5%, în principal din stricnină, care, așa după cum rezultă, este inofensivă pentru păsări. Carnea păsărilor care au consumat semințele respective devine însă pentru om otrăvitoare și consumată produce îmbol- năviri grave și chiar moartea. De reținut că o intoxicație în masă având o astfel de cauză este menționată în Biblie (Grigorescu, 1987). Mătrăguna, plantă erbacee perenă de pădure, înaltă până la 200 cm, ce conține în frunze alcaloizi (hiosci- amină, scopolamină, atropină ș.a.), baze volatile, glico- zide, aminoacizi, cumarine, este cunoscută încă din anti- chitate ca fiind medicinală. Are toate oiganele otrăvi- toare, unul dintre simptomele intoxicației fiind dilatarea REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 43 exagerată a pupilei {efect midriatic). motiv pentru care se folosește numai sub formă de preparate farmaceutice. Dar, după Simionescu (1961), sturzii și mierlele se pot hrăni cu partea suculentă a fructelor, ajutând în același timp la răspândirea semințelor, iar iepurii se pot hrăni cu frunzele plantei. După Groebbels, citat de Negruțiu (2003), fructele de mătrăgună sunt de asemenea mân- cate de fazan, potâmiche și cocoșul de mesteacăn. Rezultă din cele arătate că sensibilitatea dovedită în cazul organismului uman față de substanțele toxice conținute de unele resurse vegetale de hrană ale ani- malelor sălbatice nu se manifestă și în cazul acestora din urmă. Mai mult, se afirmă că plantele toxice pentru ani- malele domestice nu sunt întotdeauna toxice și pentru cele sălbatice. Totodată trebuie remarcat faptul că efec- tul unor componente active ale plantelor asupra omului BIBLIOGRAFIE B e l d e a n u , E. et al.. 1990: Cercetări privind obținerea unor produse finite din fructe de pădure și plante medicinale din fondul forestier. în vederea valorificării complexe și supe- rioare a acestor resurse. Contract de cercetare științifică cu Ministerul Silviculturii București nr. 30/1990. Universitatea din Brașov, 138 p. (manuscris). B e 1 d e a n u .E.. 2003: Produse forestiere accesorii. Universitatea Transilvania Brașov. 75 p. B e l d e a n u .E.. 2004: Specii de interes sanogen din fon- dul forestier. Ed. Universității Transilvania din Brașov. 260 p. Browning. B„ L.. coord.. 1967: Himiia drevesină. Izdatelstvo Lesnaia Promâșlennost. Moskva (traducere în limba rusă). 415 p. B u r 1 a c u . Gh.. C a v a c h e . A.. B u r 1 a c u . R.. 2002: Poten(iahdproductiv al nutrețurilor și utilizarea lor. Ed. Ceres. București. 506 p. Grigorescu. Em.. 1987: Din ierburi s-au născut medicamentele. Ed. Albatros. București. 224 p. Ichim. R.. 1989: Cu privire la daunele provocate de Cervidae în pădurile din nordul țării și la măsurile de prevenire care se impun. în: Revista pădurilor, nr. 1. pp. 26-30.. Marușca. T., 2004: Nutriție animală. Vot. 2. Universitatea Transilvania Brașov. 107 p. M i I e s c u . I.. A I e x e . A.. 1982: Economie forestieră. Ed. Ceres. București. 339 p. poate să fie total diferit de cel înregistrat la animale. Percek (1985) menționează în acest sens cazul rizomilor și rădăcinilor de odolean (faleriana officinalisf care la om au efecte calmante, în timp ce la pisică au efecte excitante, euforizante. Se poate considera, în final, că modul în care ani- malele sălbatice utilizează resursele de hrană pentru acoperirea nevoilor de energie și în scopul menținerii și refacerii sănătății lor. este de natură să constituie un domeniu de cercetare pentru viitor extrem de incitant. Asemenea investigații, pe lângă faptul că ar putea con- duce la adâncirea cunoștințelor privind biologia acesto- ra, ar face totodată posibilă stabilirea unor măsuri de ordin practic, care să asi- gute îmbunătățiri pe măsură în domeniul culturii vânatului în țara noastră. N e g r u ț 1 u . A.. 1983: Vânătoare și salmonicultură. Ed. Did. și Ped.. București, 338 p. Negruțiu. A., 2003: Management cinegetic. Universitatea Transilvania Brașov. 104 p. N e g r u ț i u . A.. Popescu. C.. 1982: Utilizarea arbuștilor ca furaj pentru vânat. în: Revista pădurilor, nr. 4, pp208-211. P c r c e k . A.. 1985: Medicamentul, acest necunoscut. Ed. Ceres. București, 178 p. Percek. A.. 1987: Terapeutica naturistă. Ed. Ceres. București. 245 p. Pop. I.. 1959: Din fauna noastră. Ed. Științifică. București. 258 p. S ă I a j a n . Gh.. 1984: Prepararea nutrețurilor și con- trolul calității lor. Ed. Ceres. București. 271 p. Sălăgeanu. Gh.. Sălăgeanu. A.. 1985; Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile și otrăvitoare din România. Ed. Ceres. București. 329 p. Simionescu. 1.. 1961: Flora României. Ed. a 111-a. Ed. Tineretului. București, 356 p. S i m o n . M.. A I b o i u . M.. 1963: Cetina, supliment vitamino-mineral în hrana animalelor. Ed. Agro-Silvică. București, 56 p. Stoiculescu. Cr.. D.. 1986. 1989: Cercetări privind tehnologiile de sporire a producției de masă furajeră în fondul forestier. Temă de cercetare I.C.A.S. București (manuscris). Prof. dr. ing. Eugen BELDEANU Universitatea „Transilvania11 Brașov Facultatea dc Silvicultură și Exploatări Forestiere Șirul Bethoveen nr. 1 Vegetal food resources for game species in the forest fund Abstract The paper draws the attention on the variety of vegetal food resources for game that are to be found in the forest fund, underlin- ing the fact that they assure optimal conditions for game species of significant importance to Romania. A confirmation of this tact is given bv the apprecialion game in Romanian forests enjoys abroad. as well as by the records registered by Romania in this fieid.Thc fact that wild animals show real aptitudes. not enough known at present. as regards the capacity to selective use of the resources in their natural habitat, is pointed out Keywords: game management, vegetal food resources, therapeutic value of vegetal food 44 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nn 1 Din istoria silviculturi românești Oportunitatea propedeuticii în viziunea profesorului Marin Drăcea Disciplină care sc ocupă de inițierea și orientarea celor interesați ori a celor ce vin în contact cu un anumit domeniu, fie el tehnic, economic, social sau de altă natură, propedeuti- ca se predă, de exemplu, studenților din primii ani ai fa- cultăților de medicină umană, pentru a-i familiariza cu învățământul clinic și cu problemele generale ale profesiunii ce-i așteaptă. Tennenul provine din cuvântul grecesc „Propedeuo" și are semnificația ,.a învăța înainte1* (Dicționarul enciclopedic. 1978), iar cu doi ani în urmă, sugeram, în „Almanahul pădurii", adoptarea sa ca „propedeutică forestieră", destinată atât studenților din facultățile cu un asemenea profil, cât și unor categorii mai largi de auditori, din învățământul preuni- versitar, din grupa proprietarilor de păduri și a celor care tră- iesc și muncesc permanent sau ocazional, în vecinătatea pădurilor ori chiar a celor care doresc a-și câștiga existența prin munca în diferitele sectoare forestiere, în ceea ce-i privește pe studenții admiși prin concurs în facultățile de silvicultură și exploatări forestiere, propedeuti- ca trebuie nu numai să le asigure orientarea în domeniul în care vor lucra și să le trezească, o dată în plus, interesul pen- tru fenomenele și lucrările cu care se vor confrunta, dar să îi și pună în situația de a-și analiza vocația pentru nu ușoara activitate pe care o vor desfășura. în anul 1941. profesorul Marin Drăcea, ca membru al Consiliului de Conducere al Colegiului Inginerilor - al cărui decan era prof. ing. Ion lonescu și prodecan prof. ing. C. Bușiiă - și membru al Comitetului Secției Silvice, împreună cu C. Emanoil, D. Grozescu. P. loan, A. lonescu, H. Lazăr. Al. Nedelcovici și V. Stinghe - președintele acesteia fiind Gh. Năstăsescu. iar vicepreședinte Tr. lonescu - Heroiu - publica în nr. I ai Buletinului informativ al colegiului, un articol de fond, intitulat: ,. Vocație și orientare profesională". Oferind în inconfundabilul său stil, argumente pentru urmărirea și dezvoltarea acestor atribute ale viitorilor ingineri - prin ne- numita „propedeutică" - și inedit pentru bibliografia profe- sorului. articolul pe care îl readucem mai jos în atenția spe- cialiștilor este încă o dovadă a preocupărilor acestuia pentru formarea de autentici și capabili profesioniști în domeniul tehnic și implicit în cei forestier, lată ce scria profesorul Marin Drăcea: „Cu ocazia discuției condițiilor de promovare a mem- brilor Colegiului inginerilor, s-a enunțat în mod inciden- tal și problema orientării și cercetării prealabile a vocației profesionale a tineretului care se îndreaptă spre cariera de inginer. Problema nu este nici nouă și nici specială corpului nostru. Pentru unele profesiuni sunt elaborate de mult și se aplică cu strictețe, programe de orientare profesională a tineretului, cum și norme severe pentru admiterea candi- daților la studiul specialității respective. In această categorie REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 sunt profesiunile, în care dezorientarea și lipsa de vocație au ca urmare sancțiuni drastice și imediate, cum este de exem- plu. cazul cu aviatorii. în alte cazuri însă, sancțiunile lipsei de vocație, ale dezorientării, deși tot atât de aspre, întârzie câtva timp sau nu vin decât foarte târziu. Alte ori, înfine, noi, sau nu voim să vedem urmările rele ale primilor pași greșiți, sau ne-am obișnuit până intr-atât cu ele, încât le admitem ca pe o fatalitate și nu mai reacționăm. în această privință este încă mult de îndreptat în ce privește profesiunea de inginer. Primul pas spre bine îl facem abia atunci, când cunoaștem și recunoaștem unanim gravele urmări ale faptului, că cel puțin unii dintre tinerii noștri absolvenți de liceu ajung la pragul Școlii Politehnice dezorientați asupra viitoarei lor cariere și Jără ca cineva să știe, dacă ei corespund intr-adevăr unei cariere cu un spe- cific bine definit și în generalfoarte grea. „Înclinarea “ apri- orică este o condițiune esențială, pe care trebuie s-o îndeplinească cel ce se consacră carierei de inginer. Câte odată nici această elementară condițiune nu este îndeplinită. Tânărul este total dezorientat sau cu totul fals informat asupra drumului greu, pe care se angajează pentru toată viața. Dar înclinarea, chiar atunci când există, oricât arfide puternică, nu este totuși suficientă pentru izbânda în viață, dacă tânărul inginer nu are o structură sufletească și corpo- rală, care să corespundă cât mai perfect exigențelor și greutăților reale ale specialității inginerești pe care și-a ales- o. O fericită recrutare a tineretului ce intră în învățământul politehnic mărește considerabil eficiența operei de instrucție și de educație profesională a acestuia; tânărul inginer, bine recrutat de la început, bine educat și instruit apoi în învățământ, pășește în profesiunea sa cu iubire, temeinic înarmat pentru viață, prevenit asupra greutăților și plin de încredere in sine și in chemarea sa. Ferice de specialitatea, de instituția care-și poate recru- ta asemenea tinere elemente, eminamente constructive! Insă, din cel ce a pășit greșit in carieră nu poate ieși până la urmă, în marea majoritate a cazurilor, decât un om imper- fect. un dezrădăcinat, o grea și permanentă povară a corpu- lui sau a administrației în care intră, un mare nemulțumit, un veșnic protestatar. Dacă ii lipsesc numai in parte virtuțile care se cer unui hun recrut pentru specialitatea în care greșit l-a transplantat destinul, el va încerca, adeseori eroic, să-și schimbe cariera. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine, mai cu seamă dacă prin această schimbare el apucă de astă dată pe drumul cel bun. Societatea câștigă. Un dezrădăcinat mai puțin, un mare nemulțumit mai puțin, un luptător mai mult pentru noua pro- fesiune pe care și-a ales-o. Dar trebuie să recunoaștem, puțini izbutesc, ca prin această schimbare să-și regăsească drumul ce! adevărat în viață. Aceștia sunt oameni cu adevărat mari, care adeseori trec in istorie, tocmai prin eroismul cu care au schimbat la timp 45 frontul de luptă in viață, spre a fugi de acolo de unde erau periculoși societății și lor inșile, spre a se îndrepta spre o nouă carieră, unde pot fi intr-adevăr creatori și binefăcători ai specialității nou alese și ai intregii societăți. însă, cei mai mulți din cei ce au pășit odată greșit, greșit vor avea să umble toată viața. Și trebuie să pună în deosebită lumină un mare adevăr: nemulțumirea - justificată sau nejustificată - primejduește și înveninează nu numai viața celui nemulțumit, dar și a celor din vecinătatea sa imediată, a familiei, a corpului întreg din care face parte și în care des- tinul sau neprevederea sau lipsa de răspundere a mediului l-a transplantat greșit. Nemulțumiți! nu numai că sunt o povară grea a Corpului din care fac parte, ei dizolvă tot in jurul lor. Nu analizăm mai departe acest grav fenomen social. Fiecare dintre noi însă este obligat să reflecteze asupra acestei chestiuni. Sunt convins că vom ajunge să recunoaștem unanim că una din cauzele fundamentale ale acestui rău este alegerea greșită a carierei, alegere greșită care are drept consecință între altele, atrofierea sau stin- gerea virtuților de temei ale sufletului: credința în cariera greșit aleasă, speranța în propășirea acesteia și iubirea de specialitate și de corp, virtuți fără de care totul se surpă și fără de care nimic nu se mai poate apoi reclădi. Și cine răspunde de urmările funeste și fatale ale pri- milor pași greșiți in cariera de inginer ? Și mai cu seamă, cine îndură urmările grave ale acestor primi pași greșiți ? De aceea, eternele valuri ale adolescenței neamului nos- tru, speranța noastră de mâine, trebuie să constituie o per- manentă grijă a părinților, a celor indisolubil legați de o pro- fesiune, de o administrație și de a noastră a tuturor, ca Cronică Raport privind sesiunea comună a Comitetului Lemnului/Comisia Economică pentru Europa a ONU și a Comisiei Forestiere Europene a FAO, Palatul Națiunilor, Geneva, Elveția (05-09 octombrie 2004) La această manifestare au participat reprezentanți dele- gați ai următoarelor țări: Austria, BuIgaria,Canada, Croația, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia. Letonia, Lituania, Republica (ex- Yugoslavia) Macedonia, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Federația Rusă, Serbia și Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Ucraina și Statele Unite ale Americii. La lucrări a participat și un reprezentant al Comisiei Europene. De asemenea au fost reprezentate și următoarele orga- nisme ale ONU și organizații interguvernamentale: Organizația Internațională a Muncii - ILO, Banca Mondială - WB, Secretariatul Forumului Organizațiilor Unite pentru Păduri - UNFF și Unității de legătură cu Conferința 46 cetățeni care purtăm pe umeri răspunderea de mersul tre- burilor țării. Familia, învățământul, marile administrații, diferitele specialități, corpurile constituite care au a lucra pentru o anumită specialitate sau într-o anumită specialitate, au îndatorirea de a se preocupa de viitoarele lor elemente chiar - mai cu seamă - cu mult înainte ca acestea să se fi hotărât a păși spre profesiunea respectivă. Dacă se găsește întemeiat punctul de vedere de mai sus. atunci noi credem, că și Colegiul inginerilor trebuie să dea o interpretare mult mai largă îndatoririi sale fundamentale „ de a apăra titlul de inginer" și să țină în primul plan al pre- ocupărilor sale problema orientării și cercetării vocației profesionale a viitorilor ingineri. Nu discutăm aci felul de a lucra în această privință; nu aceasta este partea grea a problemei. Esențial este, întâi, să recunoaștem unanim nevoia și îndatorirea noastră de a păși hotărât pe această cale. Când toți vom fî hotărâți, vom găsiși drumul cel bun. " Fără a mai insista acum asupra pertinentelor argumente aduse cu 60 de ani în urmă de profesorul nostru, pentru inițierea și orientarea prealabilă a cursurilor de specialitate a viitorilor profesioniști în domeniul tehnic, apreciem ca îmbu- curătoare pentru sectorul silvic, apariția în sensul de mai sus a recentelor lucrări: „Conștiința forestieră la Români" sub semnătura prof. dr. doc. Victor Giurgiu și „Silvicultura" elaborată de dr. ing. Mihai Daia. Ele constituie în mod evi- dent, importante repere pentru propedeutica forestieră și se înscriu cu succes în direcția preconizată de profesorul Marin Drăcea. Dr. ing. Radu DISSESCU Ministerială pentru Protecția Pădurilor în Europa - MCPFE și Organizația pentru Alimentație și Agricultură - FAO. Dintre organizațiile neguvemamentale au fost reprezen- tate: EFI (Institutul Forestier European), IUFRO (Uniunea Internațională a Organizațiilor de Cercetare în Silvicultură), CEPI (Confederația Europeană a Industriei Hârtiei), EPF (Federația Europeană a Panelului), Consiliul Lemnului Malaezian și Greenpeace și 1UCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). în conformitate cu procedurile, adoptarea agendei a fost primul capitol al sesiunii de lucrări. Agenda de lucru a conținut următoarele capitole: Deschidere I. Adopiarea agendei de lucru 2. Forum politic: Dezvoltarea piețelor produselor forestiere și previziuni REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2004 • Nr. 1 3. Evoluția pieței lemnului în 2004 și previziuni pentru 2005 4. Implicații politice ale metastudiului EFSOS - Retrospectiva sectorului pădurilor în Europa 5. Dialogul internațional despre păduri, procesul glo-bal și regional 6. Concluzii cu relevanță pentru Comitetul Lemnului, reieșite de ia a 59-a sesiune a ECE 7. Revizuirea activităților de la a 60-a sesiune a Comitetului Lemnului și programul de lucru pentru 2005 - 2007 8. Adoptarea revizuirii strategice a programului de lucru integrat al Comitetului Lemnului și al Comisiei Forestiere a FAO 9. Alegeri 10. Alte activități 11. Data și locul următoarei sesiuni 12. Adoptarea raportului S-a convenit ca lucrările sesiunii comune a Comitetului Lemnului/Comisia Economică pentru Europa a ONU (TC- UNECE) și a Comisiei Forestiere Europene a FAO ( EFC- FAO) să fie conduse de către președinții în exercițiu ai celor două organizații: dl. Gheorghe Florian Borlea (România) și respectiv dl. Arvids Ozols (Letonia). Forum politic: Dezvoltarea piețelor produselor forestiere și previziuni Comitetului Lemnului/Comisia Economică pentru Europa a ONU (TC-UNECE) și a Comisiei Forestiere Europene a FAO ( EFC-FAO) au discutat legăturile, inter- acțiunile și impactul pe care politica forestieră și politica comercială le au între ele. Având în vedere că sectorul forestier în regiunea UNECE dorește să-și întărească viabili- tatea economică numai printr-un management durabil al pădurilor s-a subliniat că succesul pe piață al producătorilor care nu practică un management forestier durabil al pădurilor amenință capacitatea pădurilor de a-și îndeplini funcțiile multiple. Pădurile sănătoase au nevoie de piețe sănătoase și vice-versa. în acest climat influența și politicile din afara sec- torului trebuie tratate cu grijă și adecvat. Competiția pe piețele globale pentru produsele forestiere devine tot mai puternică: apar noi surse de materie primă ieft- ină, companiile de profil își extind acti-vitatea la nivel glob- al și fluxurile comerciale se schimbă rapid. Producătorii ief- tini pun probleme deosebite pe piață, indiferent de domeniul de activitate. Pentru a supraviețui, companiile trebuie să își mențină și să își îmbunătățească competitivitatea, să facă schimbări strategice radicale când este necesar și să țină cont de tendințele globale pe piață. Dezvoltări spectaculoase au loc în sectorul produselor forestiere din China, care importă și procesează lemn rotund și cherestea din diverse surse, inclusiv din regiunea UNECE și în special din Rusia. Costul redus al materiei prime, trans- portul și forța de muncă ieftine, precum și politica de pro- movare a investițiilor străine fac ca astăzi China să exporte ■cantități importante de produse forestiere în America de Nord, iar în viitorul apropiat, aceste produse vor fi importate și în Europa, cu consecințe dramatice pentru sectorul foresti- er european. Rusia are în curs de elaborare un cod silvic modem, cu oportunități pentru sectorul pădurilor private. Produsele forestiere certificate ridică numeroase pro- bleme la ora actuală. Circa 200 de milioane de ha (5% din totalul global) de păduri sunt astăzi certificate. Importante dezvoltări au avut Ioc în ultima vreme în Canada și sunt deja unele semne că acest proces va începe în Rusia, dar din păcate până în prezent, certificarea pădurilor nu a reușit să stopeze defrișarea pădurilor tropicale. Cererea de produse certificate vine doar din partea firmelor implicate în piața produselor forestiere, efectul asupra cumpărătorului este încă nul. Nu s-a înregistrat nici un progres în recunoașterea mutu- ală a sistemelor de certificare. Pădurile contribuie substanțial la reducerea impactului schimbărilor climatice prin stocarea carbonului în arbori și în produsele din lemn, prin consumul relativ mic de energie în procesare și prin substituirea combustibililor clasici. Implementarea cadrului legislativ pentru păduri și impli- cațiile comerciale sunt probleme cheie în întregul sector, de la păduri la piețe. Activitățile ilegale apar în lumea întreagă, inclusiv în regiunea UNECE. Tăierile ilegale provoacă pagube guvernelor, administrației și industriei de resort pre- cum și proprietarilor de pădure, prin efectele negative ce le exercită asupra prețurilor produselor forestiere, asupra muncii depuse de oamenii din sectorul forestier și asupra managementului durabil al pădurilor. TC și EFC au decis ca UNECE și FAO să contribuie la eforturile regionale pentru a îmbunătăți aplicarea legilor din domeniul forestier. Evoluția pieței lemnului în 2004. Previziuni pentru 2005 Delegații au fost invitați să revizuiască evoluțiile din 2004 și previziunile pentru 2005 pe baza lucrării Forest Products Annual Market Review 2003-2004 (Timber Bulletin, ECE/T1M/BULL/55/3), și a rapoartelor de țară. Sinteza asupra discuțiilor a fost analizată în plen și se va publica. Situa[ia economică generală Activitatea economică globală a avut un vârf de creștere în 2003 după o pronunțată scădere (fenomen ciclic), dar în acest moment este puternic afectată de creșterea prețului petrolului. America de Nord rămâne motorul creșterii eco- nomice, iar pe de altă parte se înregistrează o slăbire eco- nomică datorată ratei dobânzilor, ratei șomajului, deficitelor comerciale și bugetare și ratei de schimb. Cele mai multe țări vest-europene își continuă o revenire economică fragilă și, în principal, bazată pe export, în timp ce țările est-europene și țările CIS continuă o robustă revenire economică pe fondul slăbirii forțelor creșterii economice în Europa de Vest. Creșterea PIB-ului în America de Nord va fi în 2004 de până la 4,2%, comparativ cu 1,8% în Vestul Europei. O creștere mai puternică se așteaptă pentru 2005: 3,5% pentru America REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 47 de Nord și 2,0% pentru Vestul Europei, în timp ce în CIS, rata creșterii va fi de 7,6% respectiv 6,0%. Rămân o serie de incertitudini și de riscuri legate de robustețea consumului SUA, de consecințele valorizării Euro și mai ales de prețul crescător la un nivel foarte ridicat al petrolului. Pentru piețele produselor forestiere în regiunea UNECE se prevede o stagnare la valorile mari din 2002 și în 2003, chiar dacă, pe de altă parte, în câteva sub-sectoare se prevede o supraofertă. Previziunea pentru 2004 este menținerea aces- tei tendințe, cu excepția Rusiei și a țărilor CEEC (Europa Centrală și de Est), unde datorită creșterii economice impor- tante, resurselor disponibile, costului scăzut al forței de muncă și politicilor guvernamentale favorabile s-a creat un climat favorabil investițiilor internaționale. în America de Nord, cererea pe piața produselor din lemn este la niveluri mari, datorită industriei construcțiilor (95% din case sunt construite din lemn). Europa de Vest, unde se înregistrează o scădere a industriei construcției de case și în consecință o cerere scăzută produsele din lemn aferente, prevede o îmbunătățire a situației în 2004. Cherestele de rășinoase în 2003, piețele din regiunea UNECE ale cherestelelor de rășinoase au înregistrat nivele record în 2003 și prevăd o creștere cu 1,4% a cererii în 2004, urmărind să scadă ușor în 2005 cu 1,5%. Cererea mare de cherestele de rășinoase pen- tru construcția de locuințe în SUA (cca 2 milioane de locuințe noi în 2003), continuă pe baza importului tradițio- nal din Canada precum și pe baza importului din alte țări. Globalizarea transformă comerțul cu cherestele de rășinoase. existând o dispută între SUA și Canada privind taxele de 27% percepute la exporturile canadiene în SUA. Există atacuri puternice de paraziți la specii de pin din Canada, fiind afectați 4,9 milioane m< Cherestele de foioase Piețele cherestelelor de foioase vor crește cu 2,4% în 2004, în Europa, confirmând semnele de revenire din 2003 și vor continua să crească în 2005 cu 1,6%, în România se prevede o creștere a producției. Se înregistrează o creștere a cererii pentru cherestelele de foioase certificate în special pentru construcții - edificii din banii publici. Panouri din lemn Consumul de panouri din lemn, (placaj, panouri din par- ticole, OSB și panouri din fibră) a cunoscut o creștere impor- tantă în 2003, după doi ani de regres Comitetul Lemnului prevede pentru 2004 o ușoară creștere a consumului cu 1% în 2004 și 2005 în Europa și America de Nord. în Rusia, consumul a crescut cu 7% în 2004 și va crește cu 5, 2% în 2005. Hârtie, carton și celuloză Consumul de hârtie și carton, va crește în 2004 în relație directă cu creșterea economică generală (2,2%) în Europa și (7,7%) în Rusia, dar în America de Nord creșterea va fi foarte mică în 2004 și va stagna 2005. Consumul de celuloză în America de Nord va stagna datorită reciclării hârtiei și car- tonului, pe scară largă. în ciuda creșterii consumului de hâr- tie. Acest lucru este în concordanță cu politica economică generală, ce recomandă reciclarea produselor. Lemn rotund, inclusiv lemn rotund pentru energie în regiunea UNECE, recoltele de lemn rotund vor crește în perioada 2004-2005. Cea mai mare creștere se va produce în țările CIS (2%). Consumul de lemn pentru energie va crește rapid în conformitate cu politicile guvernamentale și cu cererea de piață. Prețul ridicat al petrolului va stimula uti- lizarea lemnului la producția de energie. Există o competiție pentru lemnul de slabă calitate între producătorii de energie și cei de panouri și celuloză. Există o nevoie urgentă pentru a îmbunătăți baza de date și a înțelege tendințele privind energia din lemn pentru a formula politici sectoriale co- respunzătoare. Implicații politice ale metastudiului EFSOS - Retrospectiva sectorului pădurilor în Europa S-au prezentat concluziile studiului EFSOS și reprezen- tanți din patru subregiuni (EU-EFTA, CIS, Sud-Estul Europei și America de Nord) alături de reprezentanți ai industriei de profil și ai administrației și proprietarilor au exprimat sprijinul lor pentru activitățile EFSOS și au recunoscut că aceste concluzii reprezintă un instrument val- oros pentru formularea politicilor naționale. S-au făcut o serie de aprecieri privind forma și modul de utilizare al concluziilor studiului: - problemele intersectoriale sunt centrale astăzi și trebuie tratate în context deschis și în manieră proactivă; - promovarea utilizării durabile a lemnului este parte a dezvoltării durabile a sectorului; - va exista o creștere continuă pentru bunurile și servici- ile oferite de păduri. în Europa, pădurile sunt capabile fizic să suplinească aceste nevoi dar adesea baza economică pentru managementul durabil este slabă sau lipsește. S-a convenit ca următoarele concluzii trebuie întărite prin rezultatele acestui studiu: migrarea capacităților de producție în Europa de Est, focalizarea pe beneficiile sociale și de mediu-în Europa de Vest, asigurarea unui climat investițio- nal corespunzător în CIS, o mai bună punere în aplicare a legilor specifice sectorului, concluziile privind schimbările climatice, incendiile, educația și pregătirea profesională, le- gislația și procesul de certificare. Concluzii cu relevanță pentru Comitetul Lemnului, reieșite de la a 59-a sesiune a ECE Comitetul Lemnului a fost informat despre procesul con- sultativ în curs, prezentat de către secretarul general, pentru a întări ONU ca organizație, de a întări și reforma inclusiv UNECE, despre deciziile adoptate la a 59-a sesiune, ținută în Martie 2004: promovarea dezvoltării durabile, abordarea holistică și intersectorială a problemelor, potențialul de a extinde eforturile politice și de a crește vizibilitatea Comitetului Lemnului. S-a convenit extinderea activităților intersectoriale, în special în domeniul interacțiunilor între comerț, mediu și 48 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 resursa lemnoasă, să fie mobilizate resurse suplimentare, din interiorul sau exteriorul ECE. S-a aprobat prioritizarea pro forma pentru sub-programul resursa lemn, transmis după consultare cu biroul și în concordanță cu discuțiile privind revizuirea strategică așa cum este cerut de către grupul de experți pentru programul de lucru al ECE. S-a făcut o infor- mare asupra propunerii draft a secretariatului privind progra- mul de buget al ONU pe 2004-2005 și s-au subliniat direcți- ile principale de acțiune. S-au revăzut și întărit prioritățile Comitetului Lemnului pentru următorii doi ani. Comitetul a reafimiat că în prezent activitatea sa principală trebuie să rămână centrată pe monitorizarea și analiza asistenței pentru sectorul forestier în țările în tranziție. S-a subliniat cu tărie declarația ECE privind nevoia de a ajuta participarea experților din țările cu venit scăzut și mediu în cadrul princi- palelor organisme subsidiare ale ECE și în cadrul activităților în legătură cu aceste orga-nisme. Comitetul Lemnului a cerut membrilor biroului său să ia în considerare posibilitatea de a contribui activ la Planul de Implementare al WSSD (Summitului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă), în special al paragrafului 43 privitor la problemele forestiere și a luat notă de câteva sugestii preli- minare din partea secretariatului. Comitetul Lemnului a decis ca să analizeze și să țină cont de cele prezentate în timpul revizuirii strategice a programului său de lucru. Dialogul internațional despre păduri; procesul global și regional dialogul global despre păduri, în particular despre eforturile privind implementarea deciziilor WSSD la nivel regional și prezentarea dialogului regional european la UNFF. De asemenea. Comitetul Lemnului a fost invitat să agreeze direcția generală a activităților ECE/FAO în sprijinul dia- logului forestier internațional și în sprijinul procesului global și regional. S-au discutat probleme referitoare la : -incendiile de pădure, înțelegeri regionale și asistență mutuală, - Silva Mediteranea, - grupul de lucru pentru mangementul torenților montani. Comitetul Lemnului Comitetul a mulțumit țărilor care au contribuit în anul trecui la implementarea programului de lucru, găz- duind întâlniri, seminarii, workshopuri, excursii tehnice, sau asigurând sprijin secretariatului prin fonduri, experți sau alte moduri. Mulțumiri au fost adresate încă o dată R.N.P. și României pentru reușita seminarului „Sound use of wood”, 24 - 27- martie 2003, Brașov. De asemenea, mai mulți vorbitori au făcut aprecieri despre calitatea deosebită a lucrărilor, despre concluziile deosebit de valoroase ale acestui seminar și despre organizarea ireproșabilă. Comitetului Lemnului și Comisia Forestieră a FAO au adoptat „Programul de lucru integrat 2005-2008“ în forma revizuită (documentul T1M/2004/7). Dr. ing. Gheorghe Florian BORLEA Comisia Forestieră Europeană a E4O Sesiunea a fost informată despre contribuția ECE/FAO la Sesiune științifică la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov cu tema: „Pădurea și dezvoltarea durabilă44 In data de 5 noiembrie 2004, s-a desfășurat la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității „Transilvania" din Brașov sesiunea științifică „Pădurea și dezvoltarea durabilă", manifestare de tradiție a învățământu- lui superior silvic brașovean. Au fost invitați să participe cu comunicări științifice reprezentanți ai unitățior de profil din țară precum și cei ai unor foruri academice, de cercetare științifică forestieră și de învățământ silvic din străinătate. Ca urmare, sesiunea de comunicări științifice s-a bucurat de prezența unui număr mare dc personalități și specialiști din România, dar și din țările europene cu care facultatea noastră a dezvoltat în ulti- mul deceniu schimburi și colaborări științifice. Această manifestare a fost prima sesiune de dezbateri științifice de după 1989, cu o semnificativă participare inter- națională, remarcându-se prezența a peste 35 de specialiști din afara granițelor țării (academicieni, cadre didactice, cercetători științifici etc.), care au prezentat o seamă de reali- zări științifice din țările lor și au avut posibilitatea de a cunoaște mai îndeaproape realitățile forestiere românești și REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 de a stabili legături cu specialiștii români din domeniu. Beneficiind de sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Asociației Forestierilor din România - ASFOR. precum și al unităților forestiere locale, după încheierea lucrărilor sesiunii științifice s-a organizat o deplasare cu auto- carul pe traseul Brașov - Predeal - Sinaia - Râșnov - Brașov, în cadrul căreia oaspeții străini au luat contact cu realitățile silviculturii românești. Lucrările sesiunii au debutat printr-o ședință comună în amfiteatrul E. G. Negulescu (Sili) și au fost deschise de decanul facultății - conf.dr.ing. loan Vasile Abrudan. Au prezentat în continuare mesaje rectorul Universității „Transilvania" Brașov, secretarul de stat pentru păduri din M.A.P.D.R., directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, președintele filialei Brașov a Academiei de Științe Agricole și Silvice, președintele Societății „Progresul Silvic“și președintele A.S.F.O.R. După ședința comună au avut loc dezbateri pe secții de lucru. In cadrul celor 10 secții ale sesiunii științifice (tabelul 1) au fost susținute 157 de comunicări, din care 29 de comu- 49 Tabelul 1 Componența secțiilor ți numărul comunicărilor înscrise ți susținute la sesiunea științifică DENUMIREA SECȚIEI Nr luCrin înscrise Nf lucrări suspnuie Total dtn care susținute în limba Rumâni Engleză SILA OBIOLOGIE 24 21 15 6 SIlXOTEHNlCÂ lf> 15 « 7 CONSERVAREA BIODIAERSIFÂTU Șl ARII PROTEJATE 19 16 10 6 cultura vânatului și protecție 2* 21 n 2 AMENAJAREA P XDLRILOR ȘI TOPOGRAFIE AMENAJ ARE X BAZ1NEI OR HIDROGRAFICE TORENȚIALE Șl AMELIORAREA TERENURILOR 16 1b * DEGRADATE TEHNOLOGII DE EXPLOAI ARE Șl VALORIFICARE A II 8 7 1 LEMNULUI 21 14 B 1 MEC ANUARE A LI UR ĂRILOR FORESTIERE 12 1 1 1 1 TRANSPORTURI FORESTIERI: 20 19 LEGISLAȚIE Șl ECONOMIE FORESTIERA 21 10 10 6 TOTAL 191 157 12» 2o nicări științifice de către cadre didactice, cercetători științifi- ci și specialiști silvici din țări precum Anglia. Franța, Belgia, Bulgaria, Serbia și Muntenegru, Ungaria, Finlanda. Bosnia și Herțegovina. Slovacia și Israel. în ansamblul său, sesiunea științifică a oferit cadrul de dezbatere a numeroase teme de o pronunațată complexitate și diversitate, constituind un generos schimb de informații și de experiență dobândite de cercetarea silvică românească și internațională în domeniul cunoașterii și dezvoltării durabile a pădurii. S-a relevat importanța deosebită a cercetării multi- disciplinare în aprofundarea obiectivă a problematicii legate de gestionarea durabilă a pădurii în întreg are- alul ocupat de aceasta cât și rolul factorilor de decizie și de execuție, a organismelor guver- namentale și nonguvemamentale în resta- bilirea unui echilibru cât mai judicios și dura- bil între resursele forestiere și cerințele soci- etății actuale și viitoare față de aceste resurse. De asemenea, s-a subliniat responsabilitatea ce revine învățământului de toate gradele în formarea specialiștilor în domeniu, cât și rolul încă insuficient dezvoltat și valorificat ce revine mijloacelor mediatice în formarea conștiinței forestiere și a respectării regimului silvic indiferent de natura proprietății. Așa cum a reieșit și din dezbaterile pe sec- țiuni. sesiunea științifică a constituit o reușită deplină, urma ca în curând să fie publicat volumul științific al lucrărilor prezentate. Conducerea facultății ține să adreseze calde mulțumiri tuturor celor care au participat cât și celor care au contribuit direct la organizarea și succesul acestei sesiuni științifice. Conf.dr.ing. loan Vasile Abrudan Conf.dr.ing. Gheorghe Ignea A XXII - a sesiune a Comisiei Internaționale a Plopului - FAO (29 noiembrie - 9 decembrie 2004) Comisia Internațională a Plopului (IPC) este unul din corpurile tehnice statutare ale FAO din cadrul Organizației Națiunilor Unite și singurul forum mondial care strânge laolaltă cultivatori, utilizatori și cercetători din domeniul plopului și sălciei cu scopul discutării subiectelor de larg interes, actuale și de perspectivă, într- un mod interdisciplinar. Găzduită de Chile și Argentina. Sesiunea a XXII-a a IPC, având ca temă „Contribuția plopilor și sălciilor la gospodărirea silvică durabilă și la dezvoltarea rurală” a facilitat și a stimulat dialogul dintre cei interesați, astfel încât capacitățile folosite în cultura și aplicațiile plopilor și sălciilor să conveargă spre atingerea obiectivelor su- gerate de tematica sesiunii. Scurt istoric, structura și funcțiile Comisiei Internaționale a Plopului (IPC) Recunoașterea importanței plopilor în unele țări cu economia în plină dezvoltare s-a concretizat, la jumătatea secolului trecut, prin înființarea și funcționarea unor orga- nisme de specialitate la nivel național. începutul Comisiei Internaționale a Plopului este legat de cel al Comisiei Plopului din Franța care a luat ființă având la bază ordonanța din 25 ianuarie 1947 a Ministerului Agriculturii. Cu această ocazie guvernul francez a trasat sarcină acestui organism să facă eforturi susținute pentru dezvoltarea cooperării internaționale, în scopul promovării și sprijinirii culturii plopului și utilizării lemnului acestuia. în primele luni de activitate Comisia Plopului din Franța și-a dedicat efor- turile organizării unei întâlniri a specialiștilor din câteva țări europene, pentru discutarea problemelor cu care se confruntau cultivatorii și utilizatorii plopului la acea dată. Cu prilejul unei excursii de studii în Belgia și Olanda au fost facilitate contactele dintre specialiștii în domeniu, ocazie cu care ideea unor întâlniri internaționale viitoare a fost primită cu interes de către Divizia Forestieră din cadrul FAO - ONU. Condițiile esențiale pentru succes fiind astfel create. Comisia Plopului și Ministerul Agriculturii din Franța au organizat o „Săptămână Internațională a Plopului"' în perioada 19-26 aprilie 1947, la care au participat opt țări europene - Belgia, Cehoslovacia, Elveția, Italia, Marea Britanie, Olanda. Polonia și Suedia. Reprezentanții acestor țări au agreat ideea fondării unui organism internațional, luând ființă astfel Comisia Internațională a Plopului (International Poplar Comision). Anul 1947 poate fi considerat ca an de fondare și de desfășurare a primei sesiuni a acestui organ- ism. A doua sesiune a fost organizată în anul 1948, de Italia, țară care a jucat un rol deosebit în viitorul IPC. 50 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 Entuziasmul și credința în viitorul cooperărilor inter- naționale au fost elementele de bază ale tinerei comisii. întâl- nirile internaționale continuând aproape anual. Patru con- grese internaționale au avut loc până în 1953, în anul 1954 s-a ținut o conferință pentru Orientul Mijlociu și Apropiat găzduită de Siria și Liban, iar în anul 1956. Argentina a pri- mit participanții la Prima Conferință Regională a Plopului pentru America de Sud. Numărul țărilor membre ale IPC a crescut de ia o etapă la alta și întrunirile au căpătat caracter de permanență, având loc o dată la patru ani. Țara noastră a devenit membru cu drep- turi depline în anul 1964. participând cu unele întreruperi la sesiunile ordinare ale IPC. în anul 2004, s-a desfășurat a XXII-a sesiune care a avut loc în Chile și Argentina, cu par- ticiparea a 153 de delegați din 28 de țări de pe 6 continente. în prezent, IPC numără 38 de țări membre, Uzbekistanul fiind acceptată oficial în cadrul evenimentului prilejuit de ultima sesiune. Din structura IPC face parte un Comitet Executiv, care își îndeplinește mandatul sprijinind activitatea a șase grupuri de lucru ce reflectă principalele preocupări privind cultura și posibilitățile de utilizare ale plopilor și sălciilor în țările mem- bre, și nu numai: ■ genetică, ameliorare și conservare: ■ boli; • insecte și alte animale dăunătoare; ■ sisteme dc producție; • exploatare și utilizare a lemnului; • aplicații ale plopilor și sălciilor în probleme de mediu. Ultimul grup de lucru, din lista enumerată mai sus, este cel mai nou, el fiind format în cadrul sesiunii a XXl-a care s- a desfășurat în septembrie 2000, la Portland - SUA. Din structura IPC face parte și un Subcomitet pentru Nomenclatura și înregistrarea Plopilor și Sălciilor. în fiecare țară membră funcționează comisii naționale ale plopului și sălciei, organizate în general după structura comisiei internaționale. Principalele funcții ale IPC. aliniate mandatului general al FAO. sunt: ■ studierea aspectelor științifice, tehnice și sociale privind cultivarea și utilizarea plopilor și a sălciilor; • promovarea schimbului de idei și material biologic între cercetători, producători și utilizatori: • pregătirea programelor de cercetare parteneriale; • stimularea organizării congreselor și a excursiilor de studiu; ■ întocmirea de rapoarte și recomandări pentru confe- rințele FAO: • recomandări pentru comisiile naționale ale plopului. La rândul lor, comisiile naționale trebuie să se remarce ca părți integrate ale unei rețele mondiale, să participe la acti- vitățile IPC. să sprijine membrii comitetului executiv și acti- vitățile grupurilor de lucru, să întreprindă inițiative, să orga- nizeze întâlniri regionale. Una din principalele recomandări făcute de comitetul executiv grupurilor de lucru și comisiilor naționale a fost transpunerea în acțiune a funcțiilor IPC, pentru a face accesi- bilă aplicarea rezultatelor științifice pentru cei interesați în îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile, prin inițiative în direcții economice, sociale și de mediu. Importanța plopilor și a sălciilor în lume Pe plan mondial, speciile de plop și salcie se află în avan- garda procesului privind plantațiile forestiere cu rol de pro- ducere a unei cantități cât mai mari de masă lemnoasă, de protecție și ameliorare a calității mediului, dar și în ceea ce privește conservarea resurselor genetice. în prezent, pe glob sunt aproximativ 70 milioane hectare de asociații naturale de plopi și sălcii și în jur de 7 milioane hectare de plantații și aliniamente, inclusiv culturile agro- forestiere din afara pădurii. Plopii și sălciile sunt specii cu rit- mul de creștere cel mai ridicat din regiunile temperate, sunt ușor de cultivat și formează un important component al sis- temelor forestiere și agricole, frecvent folosit și de micii fer- mieri. Aceste specii furnizează o gamă largă de produse (lemn rotund pentru prelucrări industriale în cherestea și furnire, pastă papetară și hârtie, plăci fibrolemnoase, paleți, mobilă, chibrituri, placaje, cutii și lăzi de ambalaj, dar și fura- je, biomasă pentru producerea de energie „regenerabilă", combustibili etc.) și servicii (protecție pentru sol. aer, apă, protejarea culturilor agricole, adăpost și hrană pentru șeptel, aspect peisagistic local deosebit etc). Anumite însușiri ale diferitelor varietăți de cultură de plop și salcie. între care capacitatea mare de absorbție a apei și a unor cantități sporite de substanțe nutritive aflate în terenuri excesiv fertilizate, toleranța de creștere pe soluri sărace sau pe terenuri poluate cu metale grele, sunt valorifi- cate în aplicații de mediu pentru atingerea unor obiective spe- ciale. Aceste însușiri nu sunt o caracteristică doar pentru plopi și sălcii, dar la aceste specii sunt mai accentuate în com- parație cu majoritatea speciilor, forestiere. Pot fi enumerate foarte multe aplicații de mediu, dar cele mai importante se referă la: ■ fitoremedierea terenurilor poluate cu metale grele, pes- ticide, solvenți, hidrocarburi și alte substanțe; ■ filtrarea biologică a apelor reziduale menajere și uti- lizarea biomasei obținute în culturi speciale pentru produ- cerea biogazului, foarte puțin poluant; • protecția căilor de comunicații, a cursurilor de ape și a canalelor de irigații sau desecare precum și combaterea deșertificării prin crearea de plantații, perdele sau alinia- mente: ■ stocarea unor cantități însemnate de carbon atmosferic în produse longevive, datorită ratei înalte a intensităților pro- ceselor fiziologice; ■ refacerea peisajelor, folosirea armonioasă a terenurilor, protejarea faunei sălbatice într-un sistem integrat împreună cu agricultura, horticultura și viticultura. în afara acestor aplicații de mediu, plopii și sălciile sunt specii implicate și în problematici sociale, iar următoarele exemple pot reliefa acest aspect: crearea de noi locuri de REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 51 muncă printr-o abordare rurală la nivelul fermelor mici și mijlocii, creșterea posibilităților de export care sporesc nivelul de trai și determină o creștere economică pentru țările cu economie în tranziție, oferă loc prielnic pentru manifestări culturale etc. Plopii și sălciile sunt specii cu evoluție dinamică, deter- minată de capacitatea lor mare de hibridare și de propagare pe cale vegetativă (prin butași). Această particularitate per- mite amelioratorilor să realizeze noi varietăți de cultură și să multiplice anumite exemplare pentru obținerea de numeroși descendenți cu caracteristici dezirabile. Cu toate aceste mari avantaje, plopii și sălciile de cultură rămân susceptibili la atacurile de insecte și boli, aspect care determină preocupări tot mai susținute pentru conservarea populațiilor naturale 'in situ' sau ‘er situ ’, ca o garanție și ca rezervă de variație genetică, pentru a face față nevoilor din viitor. Importanța deosebită acordată în lume plopilor și sălciei poate fi scoasă în evidență și de faptul că Uniunea Internațională a Institutelor de Cercetări Forestiere (IUFRO) organizează simpozioane dedicate numai acestor specii. Până în prezent au avut loc trei astfel de manifestări, ultimile două în Orleans (Franța. 1999) și Uppsala (Suedia, 2002), urmând ca al patrulea simpozion să se desfășoare în anul 2006, în China. Mai mult decât atât, în noiembrie 2003, ia inițiativa Italiei, a avut loc "Prima Conferință internațională privind viitorul culturii plopului" organizată de Comisia Națională a Plopului împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Silviculturii din Italia, în cadrul căreia participanții au concluzionat că într-o Uniune Europeană extinsă, plopii și sălciile au un viitor sigur, impre- sionând prin beneficiile lor economice, sociale și de protecție a mediului. Sesiunea a XXI l-a a IPC Interesul larg pentru această manifestare mondială este ilustrat de participarea a numeroase țări membre din Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia. De asemenea Rusia, care nu este membră IPC, a făcut o prezentare și a înaintat un raport, contribuind astfel la realizarea sintezei rapoartelor naționale. Aceste precizări justifică și ele intere- sul tot mai crescut care se acordă plopilor și sălciilor ca „specii ale comerțului și viitorului”. Prezentarea în plen de către secretarul IPC a sintezei rapoartelor comisiilor naționale ale țărilor membre cu privire la cultura și utilizarea plopilor și sălciilor, pentru perioada 2000-2003, alături de raportul Rusiei, a prilejuit cunoașterea globală a situației actuale în totalul celor 22 țări raportoare. în același context, audierea rapoartelor președinților celor 6 grupe de lucru de specialitate a oferit posibilitatea identi- ficării obiectivelor prioritare actuale și prefigurarea celor viitoare, precum și oportunitatea dezvoltării conlucrărilor multinaționale, în interes general. Comunicările științifice prezentate au scos în evidență caracterul aplicativ al cercetărilor efectuate de specialiști con- sacrați, care au utilizat din plin conceptul de consorțiu multi- național și interdisciplinar al abordărilor. A reținut atenția în mod specia] importanța tot mai marc care se acordă utilizării plopilor, dar cu precădere de acestă dată sălciilor, îh culturi cu ciclu scurt de producție pentru biomasă energetică, cu implicații majore în ameliorarea condițiilor de mediu. Un număr important de comunicări s-au referit la creșterea capacității productive, prin utilizarea fertilizanților și irigați- ilor. De asemenea, lucrări importante au prezentat perfor- manțele unor noi hibrizi inter- și intra-specifici cu rezistență la factori biotici vătămători și crearea de varietăți mono sau multiclonale prin tehnicile geneticii moleculare. în Statele Unite hibridarea și selecția varietală cuplată cu practici agri- cole de finețe au crescut producția cu 150%. continuarea acestor succese științifice fiind imperativă. în același timp a fost scos în evidență pericolul reprezentat de această dată de proliferarea pe spații tot mai mari a unor dăunători biotici pentru resursele mondiale de plop, printre care cel mai de temut se consideră a fi gândacul Platypus mutatus Chapuis (=P. sulcalus). Deosebit de utile au fost prezentările din teren care au avut ca obiect plantații de plop și salcie realizate în terenuri agricole, care au contribuție esențială la dezvoltarea rurală în zonă. Culturile de plop au fost prezentate în toate etapele: pregătirea terenului, producerea materialului săditor de doi ani în pepiniere, plantarea utilizând numai tehnologia cu sade de 8 metri înălțime, practicarea elagajului încă din primul an de la instalarea culturii și până la 5 ani, când se obține un trunchi curat de 7-11 metri înălțime, irigarea gravitațională prin inundare a culturilor din pepinieră sau plantații din primul an și până Ia recoltarea masei lemnoase, exploatarea cu distrugerea cioatei și a rădăcinilor, folosind ierbicid pe bază de glifosat, precum și valorificarea masei lemnoase în sortimente industriale prelucrate sumar sau superior. în toate situațiile întreținerea plantațiilor se realizează prin sistemul de culturi agricole intercalate între rândurile de plopi în pri- mii ani, după care se practică pășunatul cu bovine. Toate aceste aspecte au fost prezentate în ferme agricole particulare pe suprafețe de câteva hectare, dar și într-o companie agri- colă și forestieră care administrează 2810 ha cu plantații forestiere, din care 2167 ha cu plop hibrid. Sistemul de cul- tură folosit este simplu, la îndemâna chiar a micilor pro- prietari și conduce la obținerea de producții de masă lem- noasă de 24-28 m3/an/ha la o vârstă de exploatare de 14 ani. Lucrările de teren văzute în Chile au confirmat valabili- tatea afirmațiilor care arată că, în timp ce cercetarea avansează, aplicarea noilor tehnologii treneză, iar modali- tatea de a depăși această situație stă în demonstrarea impactu- lui și a avantajelor aduse de noile realizări din cercetare. Nivelul științific înalt al prezentărilor, diversitatea și bogăția experienței în acest domeniu de activitate au atras atenția și la această întâlnire internațională. Prin realizarea noilor obiective asumate de Comisia Națională a Plopului din această țară, pentru următorii 30 de ani se preconizează creșterea suprafeței plantațiilor cu plop de cca. 10 ori și par- ticiparea la comerțul internațional cu cca. 3 milioane m3 52 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 anual, folosind o tehnologie de culturi avansată în sistem agro-forestier, pentru care unu] din factorii cheie este irigarea gravitațională. Această practică este o bună alternativă pentru fermierii privați care pot combina cultura arborilor, creșterea animalelor și culturile agricole. Experiența acumulată în acest sens arată că pentru o perioadă de 7-10 ani, plantele agricole și apoi animalele domestice pot fi valorificate în plantațiile de plop. Aspecte legate de selecția cultivaturilor de plop, schema de plantare, răriturile, elagajul artificial, iri- garea, controlul buruienilor, problemele fito-sanitare și alți factori trebuie luați în considerare pentru îmbunătățirea pro- ductivității sistemului. în același timp, culturile de salcie pentru împletituri con- tinuă să fie o tradiție aducătoare de beneficii în activitatea rurală. Concluzii Sesiunea a XXII-a a Comisiei Internaționale a Plopului desfășurată în Chile și Argentina a însemnat înainte de toate o schimbare, în sensul că s-a acordat atenție mult mai mare aplicațiilor practice, implementării rezultatelor cercetărilor și prezentării modului de aplicare a conceptului agro-forestier în vederea extinderii lui în scopul dezvoltării rurale. Cultura plopilor și sălciilor este văzută din ce în ce mai mult ca parte integrantă a peisajului rural, unde aceste specii pot contribui la susținerea mijloacelor de trai și la dezvoltarea rurală inte- grată, incluzând agricultura, horticultura, viticultura și alte sectoare de producție. Această sesiune a reprezentat un punct de referință al demersurilor omenirii pentru găsirea de soluții viabile în dez- voltarea rurală și pentru gospodărirea durabilă a pădurilor. Necesitățile crescânde de masă lemnoasă ale omenirii pot fi satisfăcute de oferta culturilor cu plop și salcie, astfel poate să scadă semnificativ presiunea exercitată asupra pădurilor na- turale valoroase și întregul mozaic de entități al pădurilor să fie protejat Posibilitățile de utilizare a plopilor și sălciilor se diversi- fică într-o gamă largă de produse din lemn (masiv sau prelu- crat) dar și într-o paletă diversificată de servicii. Proiecte mai îndrăznețe din SUA și nu numai, au demonstrat că prin con- versia biomasei obținută din salcie pot fi produse 11-16 unități de energie pentru fiecare unitate de combustibil fosil consumată în proces. De asemenea, din lemnul de plop s-au obținut folii biodegradabile care pot înlocui pe cele din plas- tic, precum și combustibili nepoluanți care îi pot înlocui pe cei fosili. Delegația română prezentă la această importantă mani- festare internațională apreciază că informațiile primite atât din partea de comunicări și dezbateri științifice dar mai ales din prezentările practice, constituie surse deosebit de utile pentru lărgirea sau aprofundarea cunoștințelor, cu posibile efecte pozitive în promovarea culturii și utilizării Salicaceae- lor la nivel național și m eventuale conlucrări internaționale. Dr.ing. Mihai FILAT Acordarea înaltei distincții „ MERITUL ACADEMIC”, de către Prezidiul Academiei Române, domnului prof. univ. dr. ing. Marian IANCULESCU *) în Aula Academiei Române, cel mai înalt for de cultură al românilor de pretutindeni, în data de 21 decembrie 2004, a avut loc un prestigios eveniment academic și anume acor- darea premiilor anuale ale Academiei Române. în cadrul acestei ceremonii, i s-a conferit domnului prof. dr. ing. Marian lanculescu „Meritul Academic” pentru con- tribuțiile sale la susținerea și promovarea programelor Academiei Române și ale cercetării silvice românești. Domnia sa a militat permanent pentru armonia și uni- tatea Corpului Silvic, considerând că numai un climat bun de muncă, de încredere unul în celălalt, bazate totdeauna pe profesionalism, pot să asigure bunul mers al activităților complexe din silvicultura românească. Totodată îi revine meritul deosebit de a fi promovat în Parlamentul României Codul Silvic, legea fundamentală a silviculturii. în calitatea sa de deputat, a elaborat 35 inițiative legisla- tive, din care peste 20 au devenit legi. Printre cele mai impor- tante sunt cele care se referă la gestionarea durabilă a pădurilor din România, la organizarea și funcționarea unităților de cercetare din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice, la îmbunătățirea cadrului legislativ refer- itor la organizarea și funcționarea Academiei Române. Subliniem îh mod cu totul deosebit Legea nr.396/2004, prin care s-a legiferat retrocedarea terenurilor forestiere, care au aparținut Academiei Române, înfăptuind astfel un act de dreptate morală. A promovat de asemenea, Legea nr. 564/2004 referitoare la comasarea terenurilor agricole aflate în proprietatea Academiei Române și altele. A elaborat, pen- tru prima dată în istoria Parlamentului României, și nu numai, Legea perdelelor forestiere de protecție, prin care se reglementează extinderea vegetației forestiere în afara fondu- lui forestier, cu implicații benefice asupra mediului încon- jurător, apreciată în mod deosebit la reuniunile interparla- mentare referitoare la implementarea Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD). Deplin implicat în munca de cercetare științifică în domeniul den- drometriei și amenajării pădurilor, dr. ing. lanculescu desfășoară și o activitate didactică susținută, fiind profesor ia Universitatea din Oradea Prof. univ. dr. ing. Alexandru T. BOGDAN Membru corespondent al Academiei Române Membru de onoare al A.S.A.S. *) Vicepreședinte ale Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. lonescu Sisești" (A S.A.S.). REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 53 Revista revistelor xxx. 2003: Les temp^tes de Decembre 1999. Bilan național et enseigpements (Vătămările de vânt din decembrie 1999. Bilanț național și învățăminte). în: L'IF. no. 2, decembre, pp 1-8. Uraganele Lothar (26 XII 1999) și Martin(27-28 XII 1999). cu viteze ale vântului mai mari de 140 kmh, au provocat vătămări fală precedent în fondul forestier al Franței. Acestea s-au manifestat cu precădere în jumătate (45) din departamentele hexagonului, ale căror păduri ocupă 6.9 milioane ha și cubează 1.5 miliarde m< în cuprinsul acestor departamente, unde Inventarul Forestier Național (IFN) a fost însărcinat cu cartografierea arboretelor afectate și estimarea volumului de lemn vătămat, suprafața pădurilor a căror desime s-a redus cu cel puțin 10% ca efect al uraganelor este de 968.000 ha. întindere considerată însă inex- actă {minimală) deoarece nu a luat în considerare vătămările arborilor individuali dispersați (difuzi), precum și cele din arborete cu mărimea de până la 1 ha. Volumul de lemn doborât sau rupt în arboretele cartografi- ate și inventariate însumează 97 milioane m3 (6,6% din volumul pe picior al zonei afectate de uragane, respectiv 4,6% din volu- mul pădurilor Franței). Rășinoasele sunt dominante. însumând 54 milioane m3 (55%). în timp ce foioasele reprezintă doar 45% (43 milioane m3). Vătămările consemnate în pădurile particulare, dominante în Franța (74% din suprafața fondului forestier naponal), reprezin- tă 63% din volumul total de lemn doborât față de 20% în cele comunale și 17% în pădurile de stat. Cel mai afectat a fost codrul de rășinoase (45% din suprafa|a pădurilor vătămate), urmat de arboretele de crâng compus (32%) și culturile intensive de plopi. Regiunile franceze ale căror păduri au suferit ce) mai mult datorită acțiunii vântului sunt Lorena (volumul doborât: 16% din volumul pe picior), Aquitania. Poitou-Charentes și Champagne- Ardenne (volumul doborât: cca. 10% din volumul pe picior). La nivelul Europei. în decembrie 1999, au fost consemnate cele mai mari vătămări de vânt din istoric, care cubează 193,2 milioane m3 (52% din recolta anuală pe continent). Cele mai mari cantități de lemn vătămat s-au înregistrat, pe lângă Franța (139,6 milioane m3 - 325% din recolta anuală), în Gennania (30 milioane m3, respectiv 77%), Elveția (12,8 milioane m3 - 280%). Suedia (5 milioane m3 - 9%), Danemarca (3,7 milioane m3 - 185%), Polonia (2,0 milioane m3 - 9%), Austria (0.4 mi- lioane m3 - 3%). Lituania (0,4 milioane m3 8%). în Germania, pădurile cel mai afectate aparțin landului Baden-Wurtemberg (25 milioane m3), unnate de cele din Bavaria (4,5 milioane m3). în Elveția, rășinoasele au fost de patru ori inai puternic vătă- mate decât foioasele, cele mai afectate fiind pădurile din can- toanele Nidwald (de 10 ori recolta anuală) și Fribourg (de 7 ori recolta anuală). Prof.dr.ing. Norocel-Valeriu NICOLESCU xxx. 2004: L ‘avis d'un proprietaire forestier sur la certiji- cation PEFC (Punctul de vedere al unui proprietar forestier privind certificarea PEFC). în: Silva Belgica, Hi (3),pp. 13-15. Sistemul pan-european de certificare a pădurilor PEFC, înfi- ințat în iunie 1999, era constituit la mijlocul anului 2004 din 27 de țări membre, în care fuseseră certificate în sistem PEFC 52,5 milioane ha păduri (față de doar 45 milioane ha în sistemul rival FSC. apărut însă în 1993), reprezentând astfel cel mai extins sis- tem de certificare forestieră din lume. La nivelul planetei exis- tau în aceeași perioadă 1.544 întreprinderi de exploatare și de prelucrare a lemnului care dispuneau de un lanț de control (cus- todie) PEFC. în Belgia, țară unde sistemul de certificare PEFC este do- minant 11 astfel dc întreprinderi, între care importantele Burgo- Ardennes S.A.. Unilin N.V. și Sapin S.A.. uzau de lanțul de con- trol aminitit. în fine. în regiunea valonă a Belgiei, unde din aprilie 2004 ființează un colectiv tehnic angajat pentru promovarea certi- ficării PEFC, ca parte a proiectelor europene Eurowood- Certifieation fonp durahle și Prohoh-Probois, cofinanțate de Fondul european de dezvoltare regională și administrația regiu- nii amintite, 206.500 ha (38% din suprafața fondului forestier) erau certificate PEFC. Pe lângă datele de mai sus privind certificarea PEFC, arti- colul conține un interviu cu biologul Henty Naveau, proprietar al 190 ha pădure certificată PEFC din octombrie 2003 și admi- nistrator al SOCOFOR. o cooperativă de lucrări silvice și vânzări de lemn care grupează cca 300 de mici proprietari par- ticulari. Acesta mărturisește că a aderat la certificarea PEFC din două rațiuni: 1. Una comercială, după constatarea evoluției progresive a cererii de lemn certificat, unele societăți (Burgo-Ardennes, Sapin. etc.) fiind angajate în comercializarea de produse cu sigla PEFC. De aceea, dl. Naveau considerâ că lemnul certificat va beneficia de o valoare (relativă) superioară și va fi mai ușor co- mercializat. 2. Necesitatea punerii în aplicare a „Cartei pentru gestiunea forestieră durabilă", semnată de 179 proprietari particulari valoni în 2004, care speră să fie compatibilă cu o gestiune forestieră productivă, economic viabilă. Această cartă include 14 angaja- mente de gospodărire a pădurilor, între care utilizarea unor specii adaptate la specificul staționai, lăsarea unui număr de arbori uscați (morți) în pădure pentru favorizarea biodiversității, uti- lizarea metodelor mecanice de pregătire a solului și de aplicare a degajărilor, precum și elaborarea unui document (plan) de gestiune a pădurilor. In cazul proprietății sale, care este divizată în 150 parcele pentru o suprafață de 190 ha. acest document ges- tionar este considerat instrumentul indispensabil pentru mai buna cunoaștere a realităților din teren, precum și pentru planifi- carea lucrărilor și a diverselor tăieri. Cotizația anuală (10 euro - 50 eurocenți/ha de pădure) pen- tru certificatul PEFC este considerată „evident suportabilă". în plus, costurile lucrărilor necesare pentru respectarea cartei nu sunt nici nule nici excesive, iar dl. Naveau le consideră „o investiție care ii permite săfacă pădurea mai durabilă". La finalul articolului, intervievatul consideră certificarea ca „unpariu cu viitorul", deoarece nimeni nu știe cum va evolua piața lemnului certificat, chiar dacă pare să existe o tendință de creare a acesteia. Certificarea forestieră este văzută ca o investiție, care vizează ameliorarea imaginii de marcă a lemnu- lui precum și facilitarea vânzării sale în viitor. în plus, certifi- carea va permite consolidarea capitalului forestier printr-o gestiune rațională, garant a) durabilității pădurii. Prof.dr.ing. Norocel-Valeriu NICOLESCU 54 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr. 1 INDEX ALFABETIC - 2004 B 1. BARBU. I. POPA: Regimul temperaturilor și pre- cipitațiilor în anul 2003 în pădurile României, nr. 3, p. 3 I. BARBU: Bazele gospodăririi durabile a ecosis- temelor forestiere, nr. 6, p. 15 V. BENEA, M. FILAT, I. DUMITRU, M. DA1A, C. NUȚESCU: Culturi comparative și demonstrative de plopi și sălcii. în Lunca Dunării, nr. 3, p. 17 V. BLUJDEA: Stabilirea intensității fotorespirației prin metoda evoluției postiluminatorie a schimbului foliar de CO2 la o plantă de tip C3 Arrhenatherum elatius, nr. 3, p. 3 V. BOLEA. D. C1OBANU, I. FLORESCU, A. M. PANĂ: Adaptarea răriturilor la particularitățile structurale ale arboretelor de fag. nr. 5, p. 19 C F. CARCEA, 1. SECELEANU: Amenajamentul și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidrologice, nr. I, p. 12 F. CARCEA. R. DISSESCU: Amenajarea pădurilor României în ultimele cinci decenii, nr. 5, p. 3 F. CHIRA. M. FILAT, D. CHIRA: Rezistența la can- cer a clonelor de plop din cultura comparati vă „Turcoaia", nr. 6. p. 3 D. CIOBANU, V. BOLEA, I. FLORESCU, A. M. PANĂ: Adaptarea răriturilor la particularitățile structurale ale arboretelor de fag. nr. 5, p. 19 F. CLINOVSCHI: Aportul carpenului la ameliorarea făgetelor (Studiu de caz), nr. 1, p. 41 D M. DA1A. I. DUMITRU. M. FILAT, V. BENEA, C. NUȚESCU: Culturi comparative și demonstrative dc plopi și sălcii, în Lunca Dunării, nr. 3. p. 17 M. DAIA ,1. DUMITRU: Rolul pădurilor în activitatea de gospodărire a apelor și măsuri de combatere a eroziu- nii solului, nr. 3. p. 41 M. DANCIU. D. PARASCAN: Reglajul hidric la arbori cu implicații în bioacumulări, nr. 1, p. 2 R. DISSESCU, F. CARCEA: Amenajarea pădurilor României în ultimele cinci decenii, nr. 5, p. 3 N. DONIȚĂ: Tipologia forestieră integrată și sarcini de viitor ale tipologiei forestiere în România, nr. 2, p. 16 N. DONIȚĂ, D. VIȘOIU: Condiții optime pentru arboretele din etajul biochmatic deluros de gorunete, goruneto-făgete și făgete, nr. 5, p. 12 I. DUMITRU. I. MACHEDON: Considerații privind cuantificarea atribuției R.N.P.- Romsilva referitoare la „desfășurarea unor acțiuni de silvoturism și agrement", nr. 2, p. 4 I. DUMITRU, M. FILAT. M. DAIA, V. BENEA, C. NUȚESCU: Culturi comparative și demonstrative de plopi și sălcii, în Lunca Dunării, nr. 3, p. 17 1. DUMITRU, M. DAIA: Rolul pădurilor în activitatea de gospodărire a apelor și măsuri de combatere a eroziu- nii solului, nr. 3. p. 41 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr 1 F M. FILAT. I. DUMITRU. M. DAIA, V. BENEA, C. NUȚESCU: Culturi comparative și demonstrative de plopi și sălcii, în Lunca Dunării, nr. 3, p. 17 M. FILAT. F. CHIRA, D. CHIRA: Rezistența la can- cer a clonelor de plop din cultura comparativă „Turcoaia", nr. 6. p. 3 I. FLORESCU, V. BOLEA, D. CIOBANU, A. M. PANĂ: Adaptarea răriturilor la particularitățile structurale ale arboretelor de fag, nr. 5, p. 19 G R. GASPAR: Rolul pădurii în prevenirea și comba- terea viiturilor torențiale din bazinele hidrografice mici, nr. 1. p. 16 R. GASPAR: Precizări privind „Metoda Potențialului de Acumulare" (M.P.A.) de evaluare a volumului de apă al viiturilor, nr. 3. p. 9 V. GĂLINESCU, l. IANCU, N. PĂTRĂȘCOIU: Studiile naturalistice complexe, condiție importantă pen- tru fundamentarea ecologică a amenajării pădurilor, nr. 2. p. 22 S. GEACU. C. LOGHIN: Cinci decenii de la colo- nizarea cerbului lopătar (Dama dama L.) în colinele Covurluiului, nr. 5. p. 34 N. M. GEAMBAȘU: Noul sistem român de taxo- nomic a solurilor (SRTS - 2003) V. GIURGIU: Probleme actuale ale tipologiei forestiere românești, nr. 2, p. 7 I I. IANCU, N. PĂTRĂȘCOIU, V. GĂLINESCU: Studiile naturalistice complexe, condiție importantă pentru fundamentarea ecologică a amenajării pădurilor, nr. 2, p. 22 D. T. 1ONESCU, D. IORDACHE, V. POPESCU: Noutăți în protecția zonelor umede din județul Brașov, nr. 5, p. 29 D. IORDACHE. D. T. IONESCU. V. POPESCU: Noutăți în protecția zonelor umede din județul Brașov, nr. 5, p. 29 K J. KRUCH: Cercetări în legătură cu natura, frecvența și distribuția unor defecte la buștenii de cireș pădureț (Primus avium L.) pentru furnir estetic, nr. 3, p. 25 L C. LOGHIN. S. GEACU: Cinci decenii dc la colo- nizarea cerbului lopătar (Dama dama L.) în colinele Covurluiului, nr. 5, p. 34 M 1. MACHEDON, I. DUMITRU: Considerații privind 55 cuantificarea atribuției R.N.P.- Romsilva referitoare la „desfășurarea unor acțiuni de silvoturism și agrement’’, nr. 2, p. 4 C. MAIOR, D. STOI: Aspecte cinegetice în heraldica și sfiragistica arădeană, nr. 6, p. 37 M. MARCU, V. HUBER-MARCU: Pădurea, stratul de zăpadă și resursele de apă, în Munții Brașovului, nr. I, p. 23 S. MĂTREAȚĂ. P. MIȚA: Aspecte privind rolul hidrografic al pădurii, nr. 1, p. 36 G. MIHAI: Evaluarea variabiiității genetice la nivelul unor populații de molid cu ajutorul distanței genetice, nr. 5, p. 8 P. MIȚA, S. MĂTREAȚĂ: Aspecte privind rolul hidrografic al pădurii, nr. 1, p. 36 N N. V. NICOLESCU, N. ȘOFLETEA, D. R. TÂRZIU: Arborele, arboretul și solul, verigi de bază în circuitul apei în ecosferă, nr. 1, p. 7 N. V. NICOLESCU. P. T. STĂNCIOIU, I: C. PETR1ȚAN, M. M. VASILESCU: O tabelă locală pentru stabilirea legăturii dintre diametrul de bază și diametrul cioatei la fag și brad în zona Cristian Brașov, nr. 5, p. 15 C. NUȚESCU, V. BENEA, M. FILAT, 1. DUMITRU, M. DA1A: Culturi comparative și demonstrative de plopi și sălcii, în Lunca Dunării, nr. 3, p. 17 O N. OLENICI: Conceptul de „generație soră” în cazul gândacilor de scoarță, nr. 3, p. 10 N. OLENICI, V. OLENICI: Protejarea puieților de rășinoase împotriva atacului de Hylobius abietis L. Prin utilizarea capcanelor amorsate cu atractanți sintetici, nr. 4, p. 18 V. OLENICI, N. OLENICI: Protejarea puieților de rășinoase împotriva atacului de Hylobius abietis L. Prin utilizarea capcanelor amorsate cu atractanți sintetici, nr. 4, p. 18 P A. M. PANĂ, V. BOLEA, D. C1OBANU, I. FLO- RESCU,: Adaptarea răriturilor la particularitățile struc- turale ale arboretelor de fag, nr. 5, p. 19 D. PARASCAN, M. DANCIU: Reglajul hidric la arbori cu implicații în bioacumulări, nr. 1, p. 2 V. D. PĂCURAR: Posibilități de utilizare a sistemelor de informații geografice, în fundamentarea acțiunii de amenajare a bazinelor hidrografice montane, nr. 1, p. 31 N. PÂTRÂȘCO1U, I. 1ANCU, V. GĂLINESCU: Studiile naturalistice complexe, condiție importantă pen- tru fundamentarea ecologică a amenajării pădurilor, nr. 2, p. 22 I. C. PETRIȚAN, N. V. NICOLESCU, P. T. STĂNCIOIU, M. M. VASILESCU: O tabelă locală pen- tru stabilirea legăturii dintre diametrul de bază și diametrul cioatei Ia fag și brad în zona Cristian Brașov, nr. 5, p. 15 I. POPA, 1. BARBU: Regimul temperaturilor și pre- 56 cipitațiilor în anul 2003 în pădurile României, nr. 3, p. 3 V. POPESCU, D. IORDACHE, D. T. 1ONESCU: Noutăți în protecția zonelor umede din județul Brașov, nr, 5, p. 29 R M. ROB: Variația numărului de arbori în unele făgete montane naturale din Munții Gutâi, nr. 2, p. 36 C. ROȘU: Cu privire la dinamica evoluției stațiunilor forestiere din România, nr. 2, p. 18 C. RUSU: Procedee de valorificare performantă a fructelor de pădure prin congelare în cadrul Direcției Silvice Piatra Neamț, nr. 6, p. 30 S I. SECELEANU, F. CARCEA: Amenajamentu! și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidrologice, nr. 1, p. 12 A. SIMIONESCU: Aspecte în legătură cu refacerea pădurii Groasa din Ocolul silvic Urziceni, nr. 3, p. 34 GH. SPÂRCHEZ: Diferențe și interferențe între tipologia pădurilor și tipologia stațiunilor forestiere, nr. 3, P- 7 P. T. STĂNCIOIU, N. V. NICOLESCU, I. C. PETRIȚAN, M. M. VASILESCU: O tabelă locală pentru stabilirea legăturii dintre diametrul de bază și diametrul cioatei la fag și brad în zona Cristian Brașov, nr. 5, p. 15 C. D. STO1CULESCU: Din contribuția și rolul I.C.A.S. la conservarea biodiversității prin arii protejate, nr. 2, p. 28 D. STOI, C. MAIOR: Aspecte cinegetice în heraldica și sfragistica arădeană, nr. 6, p. 37 ș N. ȘOFLETEA, D. R. TÂRZIU, N. V. NICOLESCU: Arborele, arboretul și solul, verigi de bază în circuitul apei în ecosferă, nr. 1, p.7 T D. R. TÂRZIU, N. ȘOFLETEA, N. V. NICOLESCU: Arborele, arboretul și solul, verigi de bază în circuitul apei în ecosferă, nr. 1, p.7 D. R. TÂRZIU: Tipologia arboretelor, a stațiunilor sau a ecosistemelor forestiere ?, nr. 2, p. 10 V M. M. VASILESCU, N. V. NICOLESCU, P. T. STĂNCIOIU, I. C. PETRIȚAN: O tabelă locală pentru stabilirea legăturii dintre diametrul de bază și diametrul cioatei la fag și brad în zona Cristian Brașov, nr. 5, p. 15 M. M. VASILESCU: Perdelele forestiere de protecție - istoric, problematică, etape în dezvoltarea concepției despre perdele, nr. 6, p. 7 D. VIȘOIU, N. DONIȚĂ: Condiții optime pentru arboretele din etajul bioclimatic deluros de gorunete, goruneto-făgete și făgete, nr. 5, p. 12 REVISTA PĂDURILOR • Anul 120 • 2005 • Nr.l ISSN: 15S3-7890 nrtmesc ne această adresă. Pădure iarna la Ocolul Silvic Bolintin (ctjp. 3 aprovizionarea cu hrana a vânatului > REDACȚIA «REVISTA PĂDURILOR": BUCUREȘTI. b-dul Magheru, nr. 31. sector 1. telefon: 2U9T69/26' Fotografii: Cristian Becheru Cop. 1-4 - Arborete; mrrmtr