REVISTA PĂDURILOR REVISTĂ TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ EDITATĂ DE SOCIETATEA „PROGRESUL SILVIC” Redactor responsabil: prof. dr. ing. Stelian Alexandru Borz Colegiul de redacție Membri: prof. dr. ing. loan Vasile Abrudan ing. Codruț Bâlea prof. dr. ing. Alexandru Lucian Curtu conf. dr. ing. Mihai Daia s. 1. Gabriel Duduman prof. dr. ing. Ion I. Florescu ing. Olga Georgescu acad. prof. Victor Giurgiu prof. dr. ing. Sergiu Horodnic dr. ing. Mafiei Leșan ing. Dragoș Ciprian Pahonțu ing. Liviu Pavel dr. ing. Romică Tomescu Fotografii copertă: Copertă față: Peisaj masivul Leaota, © Dan ZĂVOIANU Copertă spate: Stână, munții Leaota, © Dan ZĂVOIANU Copertă interior: Rezervația Plaiul Fagului, Republica Moldova, © Gabriela Codrina TIȚĂ CUPRINS (Nr. 1/2018) Aureliu Florin HĂLĂLIȘAN, Dănuț CHIRA, Florin DINULICĂ: Amanita muscaria (L.) Lam.: biologie, ecologie și etnomicologie ........................................................... 3 Marius BUDEANU, Neculae ȘOFLETEA, Mihai Liviu DALA, Gheorghe ACHIM, Ecaterina Nicoleta APOSTOL: Instalarea primului plantaj (livadă de semințe) de stejar brumăriu din România................................................... 19 Ion BARBU, Marius CURCĂ: Soluții de reconstrucție ecologică în culturile de rășinoase instalate în afara arealului în Podișul Sucevei .................................................. 32 Cristian Mihai ENESCU, Lucian DINCĂ, Vlad CRIȘAN: Cele mai importante produse forestiere nelemnoase din județul Prahova .......................................................... 45 Petre GĂRGĂREA: Cronică. Fazaneria Ghimpați la aniversarea a 90 ani de activitate ................................... 52 ISSN: 1583-7890 Varianta on-line: www. revistapadurilor. com ISSN 2067-1962 Indexare în baze de date: CABI DOAJ Google Academic SC1P1O Reproducerea parțială sau totală a articolelor sau ilustrațiilor poate fi făcută cu acordul redacției revistei. Este obligatoriu să fie menționat numele autorului și al sursei. Articolele publicate de Revista Pădurilor nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor. 2018 CONTENT (Nr. 1/2018) Aureliu Florin HĂLĂLIȘAN, Dănuț CHIRA, Florin DINULICĂ: Amanita muscaria (L.) Lam.: biology, ecology, toxicology and ethnomycology.................................. 3 Marius BUDEANU, Neculae ȘOFLETEA, Mihai Liviu DALA, Gheorghe ACHIM, Ecaterina Nicoleta APOSTOL: Establishing of the first grayish oak seed orchard in Romania...................................... 19 Ion BARBU, Marius CURCĂ: Ecological reconstruction Solutions in the coniferous stands installed outside natural area in Suceava Plateau......................................................... 32 Cristian Mihai ENESCU, Lucian DINCĂ, Vlad CRIȘAN: The Most Important Non-Wood Forest Products from Prahova County.........45 Petre GĂRGĂREA: Chronicle. Pheasantry Ghimpați to celebrate 90 years of activity ................................................... 52 REVISTA PĂDURILOR 1886 2018 133 ANI 2 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Amanita muscaria (L.) Lam.: biologie, ecologie și etnomicologie Aureliu Florin HĂLĂLIȘAN Dănuț CHIRA Florin DINULICĂ 1. Introducere Eleganța ei fermecătoare cucerește! O întâl- nim, mai la tot pasul, prin păduri și luminișuri din zonele de deal până în apropierea golului alpin (Eliade, 1961; Mititelu et al., 1968). Popularitatea ei recentă este dovedită, de exemplu, de aparițiile în jocurile video și benzile desenate Disney. Pe lângă faptul că sunt o sursă alimentară na- turală de proteine vegetale, toxicitatea și însușirile psihotrope au fost și sunt subiectele care au pola- rizat atenția publicului larg asupra regnului Fungi de-a lungul timpului. Ciupercile nu explică decât 2% din intoxicațiile înregistrate la om. Cu toate acestea, peste 90% din intoxicațiile cu evoluție fatală raportate în Europa și SUA sunt cauzate de ciuperci; mortalitatea intoxicațiilor cu amanite depășea 50% la sfârșitul secolului trecut (Mogoș, 1981). în lume sunt circa 1000 de specii în genul Amanita, răspândite peste tot, inventarul lor spo- rind de la un deceniu la altul (Sanmee et al., 2003; Yang et al., 2004). Dintre amanite, muscarița (Amanita muscaria (L.) Lam. sensu lato) este cea mai cunoscută, pro- prietățile ei halucinogene fiind utilizate, ritualic, încă din cele mai vechi timpuri. Numele științific (Amanita muscaria, engl. Fly agaric) este legat de însușirea muscariței de a atrage, intoxica și pa- raliza insectele, care, dacă întrerup contactul cu ciuperca, își revin după o oră (Da Silva, 2013). Calitățile insecticide ale muscariței au fost ex- ploatate tradițional, la noi de exemplu prin atra- gerea muștelor în lapte cu extract de muscariță sau cu suc scurs din pălăriile ciupercii îmbibat cu zahăr; fumigațiile cu muscariță erau folosite pen- tru alungarea sau stârpirea albinelor (Drăgulescu, 2002). Sunt consemnate numeroase denumiri po- pulare românești ale ciupercii (Drăgulescu, 2002), unele în legătură cu toxicitatea ei (burete dom- nesc nebun, ciuperci nebunești, bureți d-ai nărozi, nitărci nebune, burete veninos, bureți bolânzi, ciuperci bolânde, bureți bolundăriți) sau cu efec- tele ei asupra muștelor (muscariță, muscăriță, muscariu, burete de gâze) sau cu aspectul ei macroscopic (pălăria șarpelui \ buretele șarpelui, burete șerpesc, burete pestriț, ciuperci cu izmene, izmănariu). Notorietatea muscariței se datorează mai ales însușirilor sale psihotrope, datorate conținutului de substanțe psihoactive (capabile să modifice echilibrul psihofizic al consumatorului). Muscari- ța nu este, însă, cea mai cunoscută și nici cea mai râvnită ciupercă cu asemenea „calități”. Mulțimea anunțurilor publicitare din media electronică care o privesc, ca și urmările nefaste asupra sănă- tății fizice, psihice și spirituale a consumatorilor, ne obligă să atragem atenția potențialilor inte- resați, printr-o scurtă informare, pe cât posibil cuprinzătoare și nepărtinitoare, asupra subiectu- lui. Fascinația muscariței trebuie examinată mai îndeaproape, demers pe care îl efectuăm în cele ce urmează, ocazie cu care prezentăm stadiul ac- tual al cunoștințelor cu privire la biologia, eco- logia, compoziția chimică și efectele ei asupra consumatorilor, precum și receptarea culturală a ciupercii de-a lungul timpului. 2. Recunoașterea ciupercii Muscarița se distinge îndeosebi prin colori- tul elegant. Semnalmentele macroscopice sunt bine individualizate (Figura 1). Totuși, variabili- tatea intraspecifică a muscariței poate fi sursa substituirilor și confuziilor (Figurile 2-5). Variabi- litatea coloritului pălăriei și dispariția negilor cu vârsta sau după ploi repetate, de pildă, sunt prilejuri pentru confundarea muscariței cu o ru- dă comestibilă, foarte apreciată: crăița - Amanita caesarea (Scop.) Pers.; pentru deosebire, se impune examinarea atentă a inelului și piciorului, care, la crăițe sunt galben-aurii, și mai ales a volvei, care, la crăițe este proeminentă (Sălăgeanu și 1) Denumirile populare care invocă asemănarea Amanitei muscaria cu pielea șarpelui pot produce confuzie cu specia Macrolepiota procera, numită și ea pălăria șarpelui, o ciupercă însă de comestibilita- te ridicată, cu pălărie bogat ornată, cu resturi de ve- lum; celelalte caracteristici macroscopice sunt însă net diferite de ale muscariței (Bielli. 1999). Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 3 Sălăgeanu, 1985). Particularitățile morfologice ale speciei sunt: pălăria de culoare portocalie-roșcată, subviscidă, cu resturi de văl sub formă de petecele gălbui sau de culoarea bronzului; lamele crem cu slabă tentă roz și margini foarte floxoase; inel alb deasupra și galben dedesubt; resturile de volvă de pe bulb și inel sunt fragile. Carnea muscariței este albă, sub cuticulă galben-portocalie sau galben-roșietică, inodoră, insipidă sau cu gust dulceag. Examenul microscopic relevă spori neamilozi, elipsoizi, elongați sau subglobuloși (majoritatea de 9-12 x 6-9 pm), iar praful sporifer este alb (Sălăgeanu și Sălăgeanu, 1985; Gerhardt, 2014). 25^’ v Pălăria, în tinerețe, globuloasă, se aplatizează cu vârsta, trecând prin forma convexă de clopot, pentru a ajunge la bătrânețe plană, ușor concavă în centru. Diametrul pălăriei la maturitate: 5-20 cm. Este acoperită cu o cuticulă roșie-sângerie sau portocalie, presărată, de obicei abundent, cu resturi din velumul juvenil cu aspect de negi albi dispuși în cercuri concentrice, care se îndepărtează ușor. Marginea pălăriei este striată. Suprafața pălăriei nu este vâscoasă. Stratul fertil este alcătuit din lame albe sau alb-gălbui, dese, sinuate. Piciorul are, la maturitate, dimensiunile 10-25 x 1-3 cm, este cilindric, bulbiform la bază, plin în tinerețe, fistulos la maturitate. Este alb, învelit cu inel alb, lat, membranos, persistent și cu valvă albă, delicată, în fonnă de bureleți concentrici sau transformată în negi. Fig. 1: Criterii pentru identificarea macroscopică a muscariței Analizele genetice au dovedit că A. muscaria nu este unitară în arealul său vast, dimpotrivă există diferențe mari genetice la nivel intercon- tinental și chiar diferențe filogeografice puterni- ce în interiorul arealului american, respectiv au fost demonstrate asocieri puternice între grupă- rile filogenetice și diferite habitate sau nișe eco- logice (grupare eurasiatică temperată și boreală; grupare eurasiatică alpină, mai multe grupări americane - Gemi et al. (2008)). Având un areal foarte extins în emisfera nor- dică, specia a dezvoltat o serie de subunități intra- specifice (Tulloss, 2013; Kuo, 2014; Tulloss et al., 2015): a) Amanita muscaria (L.:Fr.) Lam. subsp. mus- caria este specia dominantă în Euroasia, dar apa- re și în vestul Alaskăi (ca o consecință a originii siberiano-beringiene a speciei inițiale din care s-au diferențiat populațiile actuale - Gemi et al. (2006)). Este o ciupercă ce crește în pădurile bore- ale și temperate, dezvoltată în simbioză cu spe- ciile forestiere emblematice pentru ecosistemele nordice sau alpine: molidul și mesteacănul, în se- cundar apărând pe celelalte specii de rășinoase (pini, brad, larice). Caracteristice subspeciei sunt culoarea roșie, vie a pălăriei (deși se consideră că pot apărea și populații locale, cu pălării mai des- chise cel puțin în faza de creștere), cu verucozități albe (rar galbene), precum și culoarea albă a lame- lelor, piciorului, inelului și bulbului bazai. b) Amanita muscaria subsp. flavivolvata Singer a fost consemnată în nordul, centrul și vestul Americii de Nord (unde este cunoscută drept „muscarița roșie americană”). Caracteristice 4 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 subspeciei sunt culoarea roșie până la portocalie a pălăriei complet dezvoltate, lamele crem, palid galbene până la albe, precum și resturile de văl (verucozitățile pălăriei, pe marginea pălăriei și inelului, la bulb) galbene. Dezvoltă micorize la conifere și stejari. c) Amanita muscaria var. guessowii Vesely este răspândită în America de Nord (partea centrală, vestică și estică), având culoarea pălăriei pre- dominant galbenă sau portocalie (mai mult sau mai puțin roșcată). Vegetează în simbioză cu di- ferite foioase și rășinoase. De culoare crem-găl- buie sunt lamelele și resturile de văl de pe pălărie, tulpină și bulb. Tulpina este pulverulentă deasu- pra inelului. Urmele de insecte din carne sunt galben-brune. Marginea pălăriei devine adesea striată. d) Amanita muscaria var. formosa Pers, este varianta europeană similară morfologic (culoare galbenă la portocalie - roșcată a pălăriei) cu var. guessowii. înaintea studiilor genetice care au do- vedit separarea populațiilor americane de cele europene (Gemi et al., 2008), se considera că cele două varietăți sunt sinonime. Din păcate, sunt puține date despre această varietate în literatura europeană (Figurile 3-4). Studiile moleculare realizate până în prezent nu au pus în evidență diferențe filogenetice între varietățile separate prin culoare (albe, galbene-portocalii sau roșii), observându-se că atât populația europeană cât și cele americane au mai multe varietăți de culoare (Gemi et al., 2008). e) Amanita muscaria var. aureola (Kalchbr.) Quel. este mai mică (diametrul pălăriei de 3-8 cm și înălțimea piciorului de 6-12 cm); pălăria este roșie-portocalie până la galbenă-portocalie, carac- teristic fără resturi de văl (veruci / scvame), ca- racteristici care pot induce confuzii periculoase pentru amatorii de crăițe - Amanita cesarea (Figura 3). f) Amanita muscaria var. alba Peck este o varietate de culoare albă a pălăriei consemnată în America de Nord. g) Amanita persicina (Jenkins) Tulloss și Gemi (sin. A. muscaria var. persicina Jenkins) este o specie răspândită în partea estică a Americii de Nord, simbiontă în special cu stejarii și pinii. Recunoașterea speciilor toxice se face numai pe baza cunoașterii în detaliu a caracteristicilor morfologice ale corpurilor fructifere ale fiecărei specii (subspecii, varietăți) în parte. Pentru identificarea celor otrăvitoare care conțin amatoxină, se recomandă un test simplu, constând în presarea unui fragment de ciupercă pe hârtie și aplicarea, după uscarea petei, a unei picături de acid clorhidric, care o colorează în albastru după 5-10 minute (Wieland și Faulstich, 1978). Contrar unei supoziții adânc înrădăcinată în conștiința publicului, consumarea ciupercii de către insecte sau melci nu este un criteriu de a deosebi toxicitatea de comestibilitate, o dovadă fiind chiar muscarița (Figura 5). Fig. 2: Amanita muscaria cu pălărie portocalie și resturi galbene de văl intr-un amestec de rășinoase cu fag de pe Valea de Pești - Lupeni, Hunedoara foto: F. Dinulică, 2009) 3. Ecologia muscariței Corpurile de fructificație ale muscariței apar, solitar sau în grupuri mici, în perioada (mai) iunie - octombrie (noiembrie) (Beldeanu, 2008). Muscarița este micoritică prin excelență; și încă una foarte generoasă! Este deschisă „colaborării” cu multe specii lemnoase. De regulă, este găsi- tă în compania rășinoaselor (molid, pini) și mes- teacănului, mai rar apărând sub plop tremurător și alte foioase (Durând, 1997). în România, Amanita muscaria (sensu lato) a fost semnalată în: - în zona subalpină, apare rareori în jnepeni- șuri sau molidișuri pre-subalpine de limită alti- tudinală (Figura 5, Figura 6); Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 5 - în zona montană, este întâlnită în molidișuri (rară la frecventă), brădete (rară), laricete (rară) sau pinete (rară) și în diferite tipuri de amestecuri de rășinoase, amestecuri de fag cu rășinoase (rară până la frecventă - Figura 2, Figura 7), mes- tecănișuri (rară până la frecventă) etc., pe o gamă largă de substraturi litologice (inclusiv în tinoave sub molid sau mesteacăn) (Sălăgeanu și Ștefureac, 1972; Chira, 1998); - în zona de dealuri mari sau mijlocii, apare uneori în regenerări naturale cu mesteacăn (Figura 8) sau în plantațiile artificiale de molid sau alte rășinoase (pini, larice); consemnarea sa în cărpineto-făgete (Lungescu, 1968), goruneto- făgete, gorunete etc. este probabil legată de pre- zența în zonă și a gazdelor preferate (mesteacăn sau rășinoase), de la care se poate extinde, uneori, la foioasele locale (Figura 4, Figura 8). Amanita muscaria(L.: Fr.) Lam. subsp. muscaria este răspândită în pădurile de rășinoase și mes- teacăn din toată zona montană și premontană din România. Ținând cont de ceea ce este cunoscut la mo- mentul actual în taxonomia mondială, populațiile de muscariță din țara noastră cu pălăriile de cu- loare galben-portocalie și verucozități gălbui ar aparține de Amanita muscaria var. formosa sau de varietatea (subspecia) tipică. Acestea au fost întâlnite recent în Munții Apuseni, Munții Vâl- can, Carpații Curburii și Carpații Orientali, de la atitudini mici sub foioase (zona deluroasă de goruneto-făgete cu mesteacăn din județul Sălaj), continuând până la altitudini mari sub rășinoase și mesteacăn (în molidișuri, mestecănișuri, ames- tecuri de fag cu rășinoase, brădete și făgete din ju- dețele Bihor, Cluj, Hunedoara, Brașov și Suceava). Amanita muscaria var. aureola a fost consem- nată în nordul Carpaților Orientali, în arborete montane de rășinoase (și de amestec cu fag) (http://mushroomsfromromania.blog spot. ro/2017/12/amanita-muscaria-var-aureola.html). Fig. 3: Amanita muscaria var. formosa (stânga) și A. muscaria var. aureola (dreapta) în arborete de rășinoase din Apuseni (foto și identificare C. Alexandru, 2016) Fig- 4: Carpcfori cu pălării galben-portocalii intr-un amestec de foioase cu participarea mesteacănului din zona deluroasă a Sălajului foto C. Deleanu, 2017) 6 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Fig. 5: Exemplare de muscariță atacate de dăunători (stânga: brădeto-făget din valea Zimbrului, Brașov -foto R. Enescu, octombrie 2017; dreapta: jnepeniș din Platoul Bucegi - foto F. Dinulică) Cu toate că asociațiile simbiotice cu muscariță sunt stabile, micotrofia este nuanțată cu condițiile de mediu. Astfel, dacă micotrofia mesteacănului de la latitudini mai mici nu este dependentă de o anu- me specie de ciuperci - favorite fiind totuși cele din genurile Lactarius, Russula și Leccinum - iar partenerii au libertatea de a-și alege specia lemnoasă, în Groenlanda, simbiozele cu musca- rița sunt specifice mesteacănului (Guinberteau și Courtecuisse, 1997). Fig. 6: Exemplar de muscariță tipică în jnepe- nișurile de la Piatra Arsă (Masivul Bucegi, foto F. Dinulică) Fig. 7: Exemplar de muscariță (tipică) la adăpostul unui brădeto-făget de productivitate superioară și consistență plină, limitrcf Depresiunii Brașov fotoF. Dinulică, septembrie 2007) Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 7 Fig. 8: Pădure tânără de gorun în amestec cu carpen, mesteacăn, fag, paltin de munte ș.a. - Sălaj, 2017 (foto C. Deleanu) Ca și vegetația lemnoasă, asociațiile cu ciu- perci micoritice prezintă succesiuni temporale, muscarița fiind una din cele tardive, care se in- stalează în urma ciupercilor Hebeloma, Laccaria, Thelephora, Tuber sau Suillus (Guinberteau și Courtecuisse, 1997). Muscarița a fost găsită ade- sea în prezența hribilor (***, 1996), și acesta o macromicetă tardivă în succesiuni. Totuși, dintre macromicetele micoritice specifice arboretelor mature sau bătrâne (Amanita, Boletaceae, Cantharellus, Cortinarius, Lactarius, Russula etc.), Amanita muscaria apare și în arborete și planta- ții de molid și mesteacăn relativ mai tinere (încă din stadiul de păriș - Figura 8). 4. Intoxicația cu Amanita muscaria 4.1. Simptome Muscarița este o ciupercă toxică. Intoxicația are perioadă scurtă de incubație - primele simptome apar după 15-180 minute de la ingerare (Figura 9) - și manifestări cu predominanță nervoasă (Râpeanu, 1984; Tudor, 2004). în funcție de spectrul toxinelor conținute, ce variază cu vârsta ciupercilor consumate, anul de recoltare și de proveniența lor geografică, pre- cum și de rezistența naturală a consumatorilor, intoxicația poate decurge diferit de la un subiect la altul. Au fost raportate chiar cazuri de consum sub- stanțial de muscarițe proaspete, fără efecte dra- matice. Se consideră că principalele sale toxine (acid ibotenic, muscimol) sunt solubile în apă, de aceea unii le consideră comestibile după o pregătire adecvată, constând din fierbere și spă- lare repetată până la îndepărtarea toxinelor (Whelan, 1994; 1996; Phipps, 2000). în ideea prezentării adevărului științific, se- parat de mitologie sau de fobii fals induse, unii micologi au propus prezentarea muscariței drept toxică (dar nu mortală - Zanoschi et al., 1981) și halucinogenă, respectiv comestibilă (eventual ne- recomandată) după o preparare adecvată (Rubel și Arora, 2008). Ideea prezentării muscariței drept comestibi- lă este considerată de unii autori mult prea ris- cantă, atât prin multitudinea de cazuri de intoxi- cații (45 cazuri de intoxicări, din care 2 grave, dar neletale, cu muscimol sau acid ibotenic în 2016 în SUA), prin gradul de toxicitate, caz în care doza letală pentru un adult este considerată a fi ingestia a circa 15 pălării (Benjamin, 1995), cât și prin lipsa unor cercetări mai aprofundate asupra detoxificării carpoforilor prin preparare (Benjamin, 2011; Veiss, 2012; Gummin et al., 2017). 8 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Oboseala 3 ort Fig. 9: Cronologia simptomelor cu substrat nervos ale intoxicării cu Amanita muscaria (după Michelot și Melendez-Howell, 2003, modificat) Halucinații vizuale și auditive; dezorientări î timp ți spațiu; euforie lugestie 0 15-30 min. Somtioleii{A,sornn adânc; vise intense Recuperare Primele simptome ale intoxicării sunt de natură gastro-intestinală (vomismente, colici) și aparțin sindromului muscarinian (colinergic), ca- re sunt urmate de tulburări nervoase proprii sin- dromului atropinic (panterian) (Figura 10). Eva- cuarea, prin vomă, a ciupercilor ingerate atenu- ează simptomele următoare ale bolii. Simptomele cu substrat nervos sunt (Shultes, 1976; Zanoschi et al., 1981; Messegue, 2000): tulburările de echi- libru simptomatice cu starea de ebrietate, înso- țite de excitație motorie (dans), megalopie și ma- nifestări psihice care alternează între accese de furie și de veselie (râs nestăpânit, fericire apa- rentă) și care culminează cu un soi de delir, numit muscarian. Aceste manifestări se încheie cu un somn profund, care poate dura 2-3 zile (Râpeanu, 1986). Din fericire, nu este ultimul, dacă se in- tervine la timp! Pielea este împestrițată de pete violete. 4.2. Tratament Intoxicațiile se tratează prin evacuarea conți- nutului gastric prin spălături cu suspensie de cărbune activat sau (și) purgative saline și prin tratarea tulburărilor neurologice și gastrointes- tinale asociate intoxicației (Mogoș, 1981). Cărbu- nele activat se diluează în apă potabilă, o lingură de cărbune la 250 ml apă (Tudor, 2004). în lipsa altor vomitive, se poate folosi apa caldă sărată (Tudor, 2004). Aceste măsuri sunt eficace doar în primele 30 minute de la ingerarea ciupercilor și se aplică până la apariția excitației nervoase. La pacienții agitați există pericolul aspirării pulmo- nare a lichidului (Tudor, 2004). Purgativele sali- ne au rolul de a dilua conținutul intestinal și a favoriza eliminarea lentă a toxinelor; pentru sti- mularea diurezei, purgativele se administrează împreună cu mătasea de porumb, bicarbonat de sodiu și codițe de cireșe (Coman, 2005). Nu sunt uzuale antidoturi specifice; homeo- patia recomandă atropină, care este un remediu obținut din mătrăgună - Atropa belladonna (Wieland, 1986). Se știe că atropină blochează receptorii colinergici care au afinitate pentru muscarină (Mogoș și Sitcai, 1990). Administrarea de atropină în intoxicațiile cu amanite trebuie Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 9 făcută însă cu mare prudență, datorită riscului de agravare a tulburărilor neuropsihice (Tudor, 2004). Laptele nu trebuie trecut cu vederea în intoxicațiile cu muscariță (Coman, 2005). 5. Chimia muscariței Manifestările consumării amanitelor se dato- rează unei game largi de componenți chimici, în număr de peste 70, aparținând la 6 clase struc- turale: peptide, amavadin, izoxazoli, derivați ai aminoacizilor simpli, steroli și ceramide (Li și Oberlies, 2005). Dintre acestea, la muscariță, sub- stanțele chimice determinante în sindroamele in- toxicării sunt: acidul ibotenic (acidul oc-amino-3- hidroxi-5-isoxazol acetic), muscimolul (5-amino- 3-metilisoxazol) și muscazonul (Figura 10; Zanos- chi et al., 1981). Muscimolul este, de fapt, un de- rivat decarboxilat al acidului ibotenic. Muscazo- nul a fost găsit numai la muscarițele din Europa (Zanoschi et al., 1981). Efectele lor au fost studiate prin încercări pe animale. Administrarea orală de toxine mus- carinice în doze de 7,5-10 mg a produs ataxie, spasme musculare, euforie, disfonie și psihoză (Schwietzer, 1970 citat de Mogoș, 1981). Alte micotoxine din muscariță sunt musca- rina, muscaridina, hereinina, amino-triptilina și amandina (Râpeanu, 1986). Muscarina este pro- dusul de oxidare a colinei, rezultată din des- compunerea lecitinelor. Muscarina se găsește în cuticulă; muscarițele consumate după îndepăr- tarea cuticulei, fierberea ciupercii și îndepărtarea apei de fierbere, produc o beție atropinică, ex- perimentată de localnici din Tibet și peninsula Kamciatka (Râpeanu, 1986). Concentrația de mus- carină din Amanita muscaria este prea mică pen- tru a-și impune efectele în sindroamele care în- soțesc intoxicația. Unele substanțe active extrase din muscariță au proprietăți antitumorale, bene- fice (Yoshida et al., 1996). însușirile letale ale amanitelor se datorează unor peptide: amatoxina, fallotoxina și virotoxi- na. Fallotoxina și virotoxina acționează rapid, producând moartea în 1-2 ore. Amatoxina acțio- nează mai lent, efectul letal înregistrându-se du- pă 15 ore (Li și Oberlies, 2005); amatoxina este responsabilă în proporția cea mai mare pentru otrăvirile mortale umane (Wieland și Faulstich, 1978). Virotoxina a fost identificată doar la Amanita virosa (Faulstich et al., 1980); amatoxina și falotoxina au fost identificate și la ciuperci din genurile Clitocybe, Galerina și Lepiota (Klan, 1993; Koppel, 1993). Pigmentația cuticulei pălăriei se datorează muscarufinei, un derivat de difenil-benzochinonă (Musso, 1982). Pigmentul roșu al pălăriei ciuper- cii a fost descris și izolat de Kogl și Erxleben, în 1930 (Talbot și Vining, 1963). Alt sterol din structura muscariței este bufotenina, un puter- nic halucinogen (Bielli, 1999). Efecte Cauză S hidro mu panțerian Sindromul muscanmail Furnicături ale extremităților corpului Crampe, convulsii Agitație Stare confuză, incoerență Mișcări bruște și dezordonate Furie Halucinații Midriază (dilatarea pupilei) Hiperpnee (respirație anormal de rapidă și profundă) Sedare, somn Comă Salivare, lăcrimate, scurgeri nazale Tulburări vizuale Tremurături Transpirație abundentă Greață, vomismente Colici abdominale, diaree Vasodilatație Puls lent, hipotensiune arterială Dificultatea de respirație Fig- 10: Explicația biochimică a otrăvirii cu muscariță 10 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Muscarița, alături de organisme marine și viermi, are capacitatea de a acumula vanadiu de 400-600 de ori peste conținutul normal (Da Silva et al., 2012); vanadiul este depozitat în zona bulboasă a piciorului sub formă de amvadin, substanță izolată pentru prima dată din Amanita muscaria în 1931 de către Ter Meulen, care a identificat o cantitate de 120 ppm în masa uscată a ciupercii (Da Silva et al., 2013). Se presupune că aceste ciuperci reprezintă agenți de reglare a nivelului de vanadiu în ecosisteme (Falandysz et al., 2007). 6. Muscarița ca halucinogen Compușii chimici halucinogeni din muscariță sunt acidul ibotenic și muscimolul, aparținând isoxazolilor - o clasă de compuși chimici hetero- ciclici de importanță medicinală (Wieland, 1986). Acidul ibotenic are o acțiune antagonistă asupra sistemului nervos central, asemănătoare cu cea a drogului LSD (Mogoș, 1981). Ingestia a 7-30 g de Amanita muscaria poate provoca efecte halu- cinogene puternice, datorate acestor isoxazoli (Tsujikawa et al., 2006). Experimentările au arătat că o cantitate de 30-600 mg acid ibotenic sau 6 mg de muscimol este suficientă pentru a produce tulburări ale creierului, care se întind pe durata a 24 de ore (Waser, 1979). Compușii chimici psihoactivi din muscariță fac parte din clasa de droguri Phantastica, alături de marijuana, hașiș și LSD (Dănilă, 2010). Aceștia au capacitatea de a interfera mecanismul plăcerii, pe care o exacerbează fără a-i reduce intensitatea în timp (cum se întâmplă obișnuit cu substanțele endogene de recompensă a comportamentelor naturale ale omului) - este caracteristica definito- rie a drogurilor. Subiecții care au avut experiența acestor narcotice doresc să o repete, și, de aici, dependența psihică, greu de învins (***, 2004). Consumul de produse halucinogene duce sigur la tulburări grave ale funcțiilor mentale, percep- ției și comportamentului, datorate alterării ac- tivității unor neurotransmițători, purtând marca unor boli psihice redutabile. Simptomul invaria- bil al acestor boli este dificultatea în gândirea abstractă (Costache, 2016). Desigur, nu sunt aces- tea „beneficiile” urmărite de consumatori. Unele ciuperci au un efect psihotonic: induc stimularea, însoțită de modificări senzoriale moderate; altele, cum este și muscarița, au o acțiune psiholeptică, hipnotică, favorizând onirismul. 7. Receptarea culturală a muscariței însușirile psihotrope au introdus muscarița, împreună cu psylocibele și inocybele halucinoge- ne, în cultura popoarelor antice, receptive la ma- nifestări paranormale și dispuse la experiențe dincolo de granițele convenționale ale psihicului uman. De aici s-a născut venerația pentru aceste ciuperci. Indo-europenii numeau această ciupercă „Maga, adică marele dar, iar pentru greci era „Ambrosia sau „Nectarul zeilor” (Teeter, 2007). Populația indo-ariană prepara din muscariță o băutura magică „Soma”, cu proprietăți curative (Teeter, 2007); în cinstea somei s-au compus, în epoca bronzului, peste 100 de imnuri incluse în unul dintre cele mai vechi texte religioase din lume, Rig Veda. „Haoma”, corespondentul persan al somei, l-a inspirat pe Zoroaster, să întemeieze o religie nouă în jurul anului 550 î. Hr. (Teeter, 2007). în ritualurile la care se consuma muscariță, ciupercile uscate erau presate, apoi rehidratate; sucul rezultat, de culoare aurie, era filtrat și re- cepționat într-o cuvă de lemn (dronakalasâ), apoi consumat cu terci de orz, lapte și miere de către toți participanții la ceremonie (Teeter, 2007). Gartz (1997) opinează, în urma unor deducții, că în Europa, însușirile psihotrope ale muscariței erau mai puțin valorificate, deși probabil cunos- cute - erau preferate psylocibele. Catalonia este, se pare, singura regiune de pe continentul euro- pean unde folosirea muscariței în trecutul înde- părtat este confirmată (Gartz, 1997). Ciuperca era consumată cu suc de afine pentru inducerea stă- rii euforice (Messegue, 2000). Vikingii o consu- mau înainte de luptă, pentru a se dezlănțui mai violent, cu o forță fizică mai mare (Messegue, 2000). Triburile siberiene erau mari consumatoa- re de ciuperci, inclusiv din cele psihotrope (***, 2004). Mircea Eliade (1951), marele nostru istoric al religiilor, considera această utilizare drept o vulgarizare a tehnicilor mistice. Nici luptătorii scandinavi nu o ocoleau, dar începând cu secolul al Xll-lea folosirea muscari- ței de nordici intră în declin (Gartz, 1997), grație conștientizării prin propaganda Bisericii a efec- telor ei nefaste. Este incontestabil că efectele consumului unor asemenea produse se manifestă și în plan spiritual. Așa se face că întemeietorul monahismului ceno- bitic din Rusia nordică, sfântul Antonie de Syia Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 11 (secolul XVI), interzicea urmașilor consumul ali- mentelor care produc „visare sau confuzie” - prin care se subînțeleg ciupercile psihotrope, alcoolul fiind menționat separat în manuscrisul testa- mentului spiritual al sfântului (***, 2017). Popularitatea psihotropelor naturale a crescut vertiginos din secolul XIX, semn al lipsei de sens al vieții pentru omul contemporan, debusolat (***, 2004). După neurologi, motivația plăcerii pare a fi dominantă în alegerea halucinogenelor. La aceasta adăugăm dorința dintotdeauna a omu- lui de experiențe spirituale care să-i lărgească posibilitățile fizice și intelectuale - așa numita „lărgire a conștiinței”; demersul poate fi accep- tabil, dar mijloacele alese nu sunt potrivite, iar rezultatul, în final, invers, pentru că utilizarea repetată a narcoticelor, chiar și naturale, duce în timp la alterarea dramatică a funcțiilor vitale. Și ciupercile halucinogene pot fi instrumente pentru evadarea din realitatea crudă, tristă sau absurdă. Apelul tot mai frecvent astăzi la mediul virtual ar putea contracara dorința de narcotice chimice sau, poate, dimpotrivă, ar putea să o stimuleze. 8. Beneficii pentru pădure Muscarițele sunt ectomicoriziene - filamentele miceliene învelesc vârful rădăcinilor într-un man- șon și pătrund intercelular în primele straturi ale rădăcinii (Chira, 1997; Zamfirache șiToma, 1999) - care fac accesibile arborilor substanțe nutritive valoroase. Una dintre ele este azotul insolubil (pro- teic), care ar putea fi mineralizat prin hidroliza legăturilor peptidice din materialul organic în curs de descompunere cu ajutorul unor enzime specifice numite proteaze (Plassard et al., 1997). Arborii nemicorizați nu reușesc să o facă, așa în- cât sunt constrânși să apeleze la parteneriate cu organisme care elimină proteaze în mediu, cum ar fi ciupercile. Față de alte ciuperci ectomicori- ziene, mai ales față de cele care se hrănesc în orizonturile minerale ale solului, amanitele sunt furnizori mai importanți de proteaze extracelu- lare (Plassard et al., 1997). Colaborarea este cu atât mai utilă pentru pădure, cu cât condițiile staționate sunt mai dificile: existența vegetației lemnoase este adeseori condiționată de prezența ciupercilor de micoriză. Această abilitate a fungilor de micoriză poate fi pusă în valoare prin inocularea artificială a puieților destinați împăduririi, cu beneficii in- discutabile asupra creșterii și sănătății acestora. Ciupercile, împreună cu organismele asociate sis- temului radicelar, protejează plantele gazdă de infecții cu ciuperci de rădăcină (Maier et al., 2004; Balaieș și Tănase, 2011). Inocularea plantulelor se poate face cu spori sau cu miceliu (Chira, 1997; Chira și Chira, 2013). 9. Beneficii pentru mediu: potențialul fitoameliorativ al muscariței Abilitatea macromicetelor de a acumula ele- mente metalice și metaloizi în corpurile fructifere este bine documentată (Tabelul 1). în ectomicoriză, schimbul de nutrienți între simbioți se realizează prin rețeaua intercelulară Hartig (Wiese et al., 2000). Aminoacizii și nu- trienții anorganici (cum ar fi fosfatul) sunt oferiți de ciupercă în schimbul carbohidraților derivați (Melin și Nilsson, 1957; Harley și Smith, 1993; Smith și Read, 1997). Relaționarea muscariței cu mediul abiotic o face să acumuleze cantități apre- ciabile de metale, îndeosebi cadmiu, seleniu și ar- gint (Tabelul 1), unele rezultate din procese polu- ante, drept pentru care ciuperca este un excelent epurator al solului de substanțe toxice, deci are un rol ameliorativ important. Sporii basidiomicetei Amanita muscaria sunt cunoscuți pentru acumulările semnificative de elemente rare (Lepp etal., 1987). TerMeulen (1931) subliniază proprietățile ciupercii de a acumula cantități semnificative de vanadiu, studiile urmă- toare confirmându-1 (Byrne et al., 1976; Tyler, 1980; Watkinsn, 1964). Sporoforii conțin de ase- menea cantități ridicate de seleniu (Allen și Steiner, 1978; Watkinson, 1964), cadmiu (Byrne et al., 1976) și brom (Byrne et al., 1976). Acumularea de elemente grele se poate produce și în medii nepoluate. Muscarița nu este bioacumulator de arsenic (Kuehnelt et al., 1997). 10. Concluzii 1. Popularitatea de care muscarița (Amanita muscaria (L.) Lam. sensu lato) s-a bucurat de-a lungul istoriei cunoscute a umanității este pusă pe seama farmecului, coloritului și însușirilor psihoactive, care au prezentat-o ca un simbol al ciupercilor. 2. Plasticitatea ecologică largă a muscariței, care, la noi, este prezentă din zona dealurilor pâ- nă în etajul subalpin, iar în lume, pe mai multe continente, e dublată de un polimorfism impor- tant al coloritului pălăriei și lamelelor, cât și al aspectului verucozităților și inelului. 12 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Tabelul 1: Conținutul în elemente chimice al pălăriei muscariței Element Cantitatea de element chimic chimic (localizarea studiului) 37000-45000 pg/g (Polonia); 38000± 13000 pg/g dm; K 36000± 1300 pg/g dm; 34000±6400 pg/g dm (Japonia); 76000 pg/g dm (Norvegia) Mg 910-1100 pg/g (Polonia) 1000-1500 pg/g (Norvegia) 0,010-0,024 pg/g (Polonia); 0,11±0,01 pg/g (Boemia- Sb Germania); 0,12±0,01 pg/g dm (Boemia-Germania); 0,014 pg/g dm (Boemia-Germania) 0,36-1,0 pg/g (Polonia); 0,82 ± 0,15 (Norvegia); 2,0±l,0 r (Franța) . 1,2-2,0 pg/g (Polonia); 0,3 pg/g (Slovenia); 0,3±0,07 pg/g (Turcia); 8,7 pg/g (Franța); 9,4 pg/g (Belgia) 0,29-1,1 pg/g (Polonia); 0,36 pg/g (Belgia); 0,76 pg/g (Norvegia); 7,1± 0,7 pg/g (Ungaria) 0,027-0,076 pg/g (Polonia); 0,057 pg/g (Belgia); 0,5-1,9 Mo pg/g (Germania); 0,12 pg/g (Austria); 1,2 pg/g (Norvegia) Th 0,019-0,055 pg/g (Polonia); 0,039 pg/g (Belgia); 0,042 pg/g (Norvegia) 0,73-2,9 pg/g (Polonia); 0,86±0.l9 pg/g (Turcia); 1,0 pg/g (Norvegia); 3,4±0,8 pg/g (Ungaria) Ga 0,063-0,83 pg/g (Polonia) Nu există alte date în literatură 68-420 pg/g (Polonia); 120 (20-410) pg/g Polonia; 140 Al pg/g (Ungaria); 160±88 pg/g (Norvegia); 24 pg/g (Franța) 110-420 pg/g (Polonia); 54 (23-110) pg/g Elveția; 71 Pe (28-170) pg/g Turcia; 94 (40-240) pg/g Polonia; 100 pg/g Franța; 110 pg/g Norvegia; 120±35 pg/g Ungaria; 150±20 pg/g (Finlanda) 58-310 pg/g (Polonia); 43±1 pg/g (Boemia-Germania); 240 pg/g (Norvegia) 22-130 pg/g (Polonia); 260±8 pg/g (Boemia-Germania); V 57 pg/g (Ungaria); 93-200 pg/g (Slovenia); 205 pg/g (Noua Zeelandă); 120 pg/g (Belgia) 140-190 pg/g (Polonia); 28±8 pg/g (Turcia) 75±4 pg/g (Germania); 110 (88-130) pg/g (Elveția); 120 Zn (56-180) pg/g (Italia); 110-150 pg/g (Polonia); 140 (100- 225) pg/g (Norvegia); 145 pg/g (Slovenia); 150 pg/g (Franța); 160 pg/g (Finlanda); 170 (150-200) pg/g (Norvegia) 29-39 pg/g (Polonia); 24±5 pg/g (Turcia); 24 (18-30) pg/g Austria); 26 (13-38) pg/g (Finlanda); 28 pg/g Cu (Franța); 33-18 pg/g (Slovenia); 33 (15-57) pg/g Italia; 53±10 pg/g (Elveția); 37-77 pg/g (Olanda); 56 pg/g (Belgia) 30-37 pg/g (Polonia); 160±5 pg/g (Boemia-Germania); Na 20 pg/g (Norvegia); 120±59 pg/g (Turcia); 450±130 pg/g (Ungaria) 87-310 pg/g (Polonia; 480±120 pg/g (Boemia- Ca Germania); 77±24 (Turcia); 580 (Norvegia); 1400±770 pg/g (Ungaria); 1750 pg/g (Franța) 4,1-5 pg/g (Polonia; 3,5±0,2 pg/g (Boemia-Germania); Se 0,55 pg/g Slovenia); 1,7 pg/g (Norvegia); 2,6 pg/g (Croația); 2,9 pg/g (Elveția); 3,4±1,6 pg/g (Ungaria) 11-21 pg/g (Polonia); 44 pg/g (Boemia-Germania); Cd l,6±0,6 pg/g (Turcia); 2,9 pg/g (Croația); 3,0-4,0 pg/g (Italia); 7,5 pg/g (Ungaria); 11± 6 pg/g (Norvegia) 0,26-0,86 pg/g (Polonia; 0,29 pg/g (Norvegia); Pb 0,77±0,22 pg/g (Boemia-Germania); 0,88 pg/g (Croația); l,4±0,6 pg/g (Turcia); 2,7-0,39 pg/g (Belgia) „ 0,17-0,32 pg/g (Polonia); 0,39±0,54 pg/g (Suedia); 0,64±0,19 pg/g (Polonia); 1,1 pg/g (Slovenia) Referințe Falandysz et al., 2007; Randa și Kucera, 2004; Demirbas, 2001; Sugiyama et al., 1994; Allen și Steinnes, 1978 Falandysz et al., 2007; Vetter, 2005 Falandysz et al., 2007; Demirbas, 2001; Randa și Kucera, 2004; Allen și Steinnes, 1978 Falandysz et al., 2007; Bakken si Olsen, 1990; Demirbas, 2001; Falandysz et al., 2007; Demirbas, 2001; Santoprete și Innocenti, 1988; Michelot et al., 1998; Byme et al., 1976 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Vetter, 2005; Mutsch etal., 1979 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Parisis și Van den Heede, 1992; Mutsch et al., 1979; Michelot et al., 1998 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Parisis și Van den Heede, 1992 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Demirbaș, 2001; Vetter, 2005 Falandysz et al., 2007 Falandysz et al., 2007; Michelot et al., 1998; Kojo și Lodenius, 1989; Rudawska și Leski, 2005; Demirbas, 2001 Falandysz et al., 2007; Quinche, 1988; Vetter, 2005; Mutsch etal., 1979; Michelot et al., 1998; Kojo și Lodenius, 1989; Rudawska si Leski, 2005; Schmitt et al., 1977 Falandysz et al., 2007: Randa și Kucera, 2004; Allen și Steinnes, 1978 Falandysz et al., 2007; Randa și Kucera, 2004; Bakken și Olsen, 1990; Vetter, 2005; Parisis și Van den Heede, 1992; Bymeeto/., 1976 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Sesli și Tuzen, 1999; Demirbaș, 2001; Randa și Kucera, 2004; Parisis și Van den Heede, 1992; Mutsch et al., 1979; Santoprete și Innocenti, 1988; Byme et al., 1976.; Kojo și Lodenius, 1989; Rudawska și Leski, 2005 Falandysz et al., 2007; Sesli și Tuzen, 1999; Demirbaș, 2001; Randa și Kucera, 2004; Quinche, 1988; Allen și Steinnes, 1978; Parisis și Van den Heede, 1992; Mutsch et al., 1979; Santoprete si Innocenti, 1988; Michelot et al., 1998 Falandysz et al., 2007; Randa și Kucera, 2004; Demirbaș, 2001; Vetter, 2005; Allen și Steinnes, 1978 Falandysz et al., ‘IWh Randa și Kucera, 2004; Bakken și Olsen, 1990; Demirbas, 2001; Vetter, 2005; Michelot et al., 1998 Falandysz et al., 2007; Randa și Kucera, 2004; Quinche, 1988; Vetter, 2005; Allen și Steinnes, 1978; Parisis și Van den Heede, 1992; Watkinson, 1964 Falandysz et al., 2007; Randa și Kucera, 2004; Bakken și Olsen, 1990; Sesli și Tuzen, 1999; Demirbaș, 2001; Quinche, 1988; Vetter, 2005 Falandysz et al., 2007; Bakken și Olsen, 1990; Sesli și Tuzen, 1999; Demirbaș, 2001; Allen și Steinnes, 1978; Parisis și Van den Heede, 1992 Falandysz et al., 2007; Falandysz et al., 2001; Falandysz et al., 1997; Byme et al., 1976 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 13 3. în lumea pădurii, muscarița este una din cele mai cunoscute ciuperci de micoriză, care însoțește mai ales rășinoasele și mesteacănul. Este, cu unele excepții, tardivă, apărând mai frecvent în arborete de la vârstă mijlocie la cea mare. 4. Marea majoritate a specialiștilor încadrează muscarița drept ciupercă periculoasă, doar pu- țini considerând că este comestibilă, dar nereco- mandată pentru publicul larg. Consumul ar fi po- sibil numai după fierbere și spălare repetată, pen- tru îndepărtarea compușilor toxici; altfel, aceștia provoacă o intoxicație cu o simptomatologie foar- te bogată. 5. Intoxicațiile cu muscariță sunt cauzate de conținutul ciupercii în acid ibotenic și muscimol (care explică sindromul atropinic, caracterizat de tulburări nervoase specifice) și în muscarină (care este în cantități mici și care explică simptomele gastro-intestinale ale sindromului colinergic). 6. Compușii toxici ai muscariței sunt și narco- tici, fapt care a condus la venerarea muscariței de populațiile vechi de mongoli, amerindieni și indo-europeni. Acidul ibotenic și muscimolul au acțiune psiholeptică, constând în stimularea oni- rismului și beției până la delir. Consumul, care creează dependență, duce la alterarea funcțiilor mentale și a percepției senzoriale, simptome ale unor boli psihice în dezvoltare. 7. Muscarița oferă însă beneficii pădurilor și mediului. Inocularea artificială a puieților cu spori sau miceliu de amanite crește reușita împăduririi și protecția față de paraziți de rădăcină. De ase- menea, muscarița este și un bioacumulator de metale, îndeosebi cadmiu, seleniu și argint, care o recomandă ca un epurator eficient de poluanți și, prin aceasta, un agent de ameliorare a calității mediului. Mulțumiri Adresăm mulțumiri doamnelor Claudia Deleanu, lulia Demeter și Raluca Enescu, precum și domnului Cornel Alexandru, pentru informații, sfaturi și fotografii despre varietățile de muscariță identificate pe teren. Bibliografie Allen, R. O., Steinnes, E., 1978: Concentrations cf some potentially toxic metals and other trace elements in wild mushrooms from Norway. Chemosphere 4: 371-378. Bakken, L. R., Olsen, R. A., 1990: Accumulation cf radiocaesium in fungi. Can. J. Microbiol.36: 704-710. Balaieș, T, Tănase, C., 2011: Interrelations between the mycorrhizal systems and soil organisms. J Plant Develop 18: 55-69. Beldeanu, E., 2008: Produse forestiere. Editura Universității Transilvania, Brașov, pp. 290-291. Benjamin, D. R., 1995: Mushrooms: Poisons and Panaceas: A Handbook for Naturalists, Mycologists, and Physicians. W. H. Freeman & CO. Ltd., 309 p. Benjamin, D. R., 2011: Amanita muscaria - an entrepreneurial opportunity (A modern satire). Fungi Magazine 4(1), pp. 22 și 41. Bielli, E., 1999: Ciuperci. Cunoașterea, recu- noașterea și căutarea celor mai cunoscute specii de ciuperci. Ed. ALL, București, 319 p. Boa, E., 2004: Wild edible fungi: a global overview cf their use and importance to people. Food and Agricultural Organization (FAO) of the United Nations, Department of Forestry, Corporate Document Repository, http://www. fao.org/docrep/007/y5489e/y5489e00.htm Byrne, A. R., Ravnik, V., Kosta, L.,1976: Trace element concentrations in higher fungi. Science of the Total Environment 6: 65-78. Chira, F., 1997: Cercetări privind micorizarea puieților de rășinoase. Revista de Silvicultură și Cinegetică 1(2): 8-10. Chira, F., 1998: Ciupercile micoritice din pă- durea de răsinoase. Revista de Silvicultură si Cinegetică 7(3): 20-26. Chira, D., Chira, F., 2012: Micorizarea puieți- lor forestieri cu specii de Tuber. Revista de Silvi- cultură și Cinegetică 31: 17-26. Coman, V., 2005: Ciuperci: specii și gastronomia restaurantului II Milanese. Ed. Eikon, pp. 97-104. Costache, I. D., 2016: Impactul consumului de droguri asupra debutului, evoluției și recăderilor în scizcfrenie. Rezumatul tezei de doctorat. Universitatea din Oradea, 23 p. da Silva, J.A.L., Frausto da Silva, J.J.R., Pombeiro, A.J.L., 2012: Vanadium: Biochemical and Molecular Biologicul Approaches in: H. Michibata (Ed.), Springer, pp. 35-49. da Silva, J.A.L, da Silva, J.R., Pombeiro, AJ.L., 2013: Amavadin, a vanadium natural complex: Its role and applications. Coordination Chemistry Reviews 257: 2388-2400. Dănilă, C. G., 2010: Strategii terapeutice în consumul și dependența de droguri. Rezumatul tezei de doctorat. Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa, Iași, 58 p. 14 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Demirbas, A.. 2001: Concentrations cf21 metals in 18 species cf mushrooms growing in the east Black Sea region. Food Chem. 75: 453-457. Durând, S., 1997: Les champignons. La recherche, 302: 98-101. Eliade, M., 1951: Le Chamanisme et les Techniques archaiques de 1‘extase. 648 p. Eliade, E., 1961: Contribuții la cunoașterea ma- cromicetelor din Masivul Bucegi și împrejurimi. Analele Univ. București. Seria Științele Naturii/ Biologie 28(X): 49-63. Falandysz, J., Kunito, T., Kubota, R., Lipka, K., Mazur, A., Justyna, Falandysz, J. J., Tanabe, S., 2007: Selected elements in fly agaric Amanita muscaria. Journal of Environmental Science and Health, Part A: Toxic/Hazardous Substances and Environmental Engineering 42: 1615-1623. Falandysz, J., Szymczyk, K., Ichihashi, H., Bielawski, L., Gucia, M., Frankowska, A., Yamasaki, S., 2001: ICP/MS and ICP/AES elementul analysis (38 elements) cf edible wild mushrooms growing in Poland. Food Addit. Contam. 18: 503-513. Falandysz, J., Chwir, A., 1997: The concen- trations and bioconcentration factors cf mercury in mushrooms from the Mierzeja Wislana sand- bar, Northern Poland. Science of the Total Environment 203: 221-229. Falandysz, J., Gucia, M., Frankowska, A., Kawano, M., Skwarzec, B., 2001: Total Mercury in wild mushrooms and underlying soil substrate from the city cf Urnea and its surroundings, Sweden. Bull. Environ. Contam. Toxicol. 20: 247-253. Gartz, J., 1997: Magic mushrooms around the world. Lis Publication, Los Angeles, 132 p. Gemi, J., Laursen, G. A., O’Neill, K., Nusbaum, H. C., Taylor, D. L., 2006: Beringian origins and cryptic speciation events in the Fly Agaric (Amanita muscaria). Mol Ecol 15: 225-239. Gemi, J., Tulloss R. E., Laursen G. A., Sazanova N. A., Taylor D. L., 2008: Evidence for strong inter- and intracontinental phylogeographic structure in Amanita muscaria, a wind-dispersed ectomycorrhizal basidiomycete. Molec. Phylog. Evol 48: 694-701. Gerhardt, E., 2014: Der grofie BLV pihfuhrer fur unterwegs. BLV Buchverlag, Miinchen, pp. 24-25. GuinberteauJ., Courtecuisse, R., 1997:Diversite des champignons (surtout mycorhiziens) dans les ecosystemes forestieres actuels. Rev For Fr 49 (no sp): 25-39. Gummin, D. D., Mowry, J. B., Spyker, D. A., Brooks, D. E., Fraser, M. O., Banner, W., 2017: 2016 Annual Report cf the American Association cf Poison Control Centers’ National Poison Data System (NPDS): 34th Annual Report, Clinical Toxicology. https://aapcc.s3. amazonaws.com/pdfs/ annual reports/2016 AAPCC NPDS Annual Report.pdf Harley, J. L., Smith, S. E., 1993: Mycorrhizal Symbiosis. London: Academic Press. Karadelev, M., Rusevska, K., Cicimov, V., 2011: Distribution and ecology cf genus Amanita (Amanitaceae) in the Republic cf Macedonia. Glas. Rep. Zavoda Zast. Prir. Podgorica 31-32: 63-84. Klan, J., 1993: A review cf mushrooms containing amanitins and phalloidines. Casopis Lekaru Ceskych 132: 449-451. Koppel, C., 1993: Clinical symptomatology and management cf mushroom poisoning. Toxicon 31: 1513-1540. Kuehnelt, D., Goessler, W., Irgolic, K. J., 1997: Arsenic Compounds in Terrestrial Organisms I: Collybia maculata, Collybia butyracea and Amanitamuscaria from Arsenic Smelter Sites in Austria. Applied Organometallic Chemistry 11: 289-296. Kuo, M., 2013: Amanita muscaria var. guessowii. Acc. la: MushroomExpert.Com Web site: http:// www.mushroomexpert.com/amanita muscaria guessowii.html Li, C., Oberlies, N. H., 2005: The most widely recognized mushroom: Chemistry cf the genus Amanita. Life Sciences 78: 532-538. Lungescu, E., 1968: Contribuții la studiul mico- florei Munților Perșani. Bul. Instit. Polit. Brașov, seria B - Economie forestieră / Botanică. Silvi- cultură X, pp. 49-58. Maier, A., Riedlinger, J., Fiedler H. P., Hampp, R., 2004: Actinomycetales bacteria from a spruce stand: characterization and effects on growth cf root symbiotic and plant parasitic soil fungi in dual culture. Mycological Progress, 3(2): 129-136. Melin, E., Nilsson, H., 1957: Transport cf 14C-labelled photo-synthate to the fungal associate cf pine mycorrhiza. Svensk Botanisk Tidskrift 51: 166-186. Messegue, M., 2000: Vă plac ciupercile? Medicamente? Alimente? Otrăvuri? Ed. Venus, București, pp. 60-61. Michelot, D., Siobud, E., Dore J.-C., Viei, C., Poirier, F., 1998: Update on metal content prcfiles inmushrooms-toxicological implications and tentative approach to the mechanisms cf bioaccumulation. Toxicon, 36: 1997-2012. Mititelu, D., Barabaș, N., Bîrjoveanu, N., Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 15 Barabaș, V., 1968: Flora și vegetația împrejuri- milor orașului Bacău. Studii Comunic I. Muzeul Județean Bacău. Secția Științele Naturii, pp. 121-195. Mogoș, G., 1981: Intoxicațiile acute: diagnostic, tratament. Ed. Medicală 36: 506-508. Mogoș, G., Sitcai, N., 1990: Toxicologie clinică, voi. 2: Intoxicații medicamentoase. Ed. Medicală, București, pp. 247-250. Musso, H., 1982: The pigments cf fly agaric, Amanita muscaria. Naturwissenschaften 69: 326- 331. Mutsch, F., Horak, O., Kinzel, H., 1979: Spurenelemente in hoheren Pilzen. Z. Pflanzenphysiol. 94: 1-10. Parisis, N. E., Van Den Heede, M. A., 1992: Antimony uptake and correlation with other metals in mushroom species. Toxicol. Environ. Chem. 36: 205-216. Phipps, A., 2000: Japanese Use cf Beni-Tengu- Dake (Amanita muscaria) and the Efficacy cf Tradițional Detoxvfication Methods. Master’s thesis, Biology Department, Florida International University. Plassard, C., Chalot, M., Botton, B., Martin, F., 1997: Le role des ectomycorhizes dans la nutrition azotee des arbres forestieres. Rev For Fr 49 (no sp): 82-98. Randa, Z., Kucera, J., 2004: Trace elements in higherfungi (mushrooms) determined by activation analysis.J. Radioanal. Nuclear Chem. 259: 99-107. Râpeanu, M. D., 1986: Toxicoze induse de toxine vegetale. Ed. Ceres, București, pp.74-79. Rubel W., Arora D., 2008: A Study cf Cultural Bias in Field Guide Determinations cf Mushroom Edibility Using the Iconic Mushroom, Amanita muscaria, as an Example. Economic Botany 62(3): 223-243. Sanmee, R., Yang, Z. L., Lumyong, P., Lumyong, S., 2003: Amanita siamensis, a new species cf Amanita from Thailand. Mycotaxon 88: 225-228. Santoprete, G., Innocenti, G., 1988: Indagini sperimentali sul contenuto di ologoelementi nei funghi del Bolognese e di alter provenienzie. Mic. Ital. 23: 11-29. Sălăgeanu, G., Ștefureac, T. L, 1972: Cercetări asupra macromicetelor găsite în unele mlaștini turboase din România. St cerc biol. Seria Botanică 24(5): 391-394. Sălăgeanu, G., Sălăgeanu, A., 1985: Determi- nator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România. Ed. Ceres, București, pp. 200-203. Sesli, E., Tuzen, M., 1999: Levels cf trace elements in the fruiting bodies cf macrcfungi growing in the East Black Sea region cf Turkey. Food Chem., 65: 453-460. Shultes, R. E., 1976: A golden guide: hallu- cinogenic plants. Golden Press, New York, 160p. Smith, S. E., Read, D. J., 1997: Mycorrhizal Symbiosis. 2nd ed. London: Academic Press, pp. 1171-1184. Stijve, T., Andrey, D., Lacchini, G-F., Goessler, W., 2001: Simultaneous uptake cf rare earth elements, aluminium, iron, and calcium by various macromycetes. Australasian Mycol. 20: 92-98. Sugiyama, H., Shibata, H., Isomura, K., Iwashima, K., 1994: Concentration cf radiocaesium in mushrooms and substrates in the sub-Alpine forest cfMt. Fuji, Japan. J. Food Hyg. Soc. Japan 35: 13-22. Talbot, G., Vining, L. C., 1963: Pigments and other extractives from carpophores cf Amanita muscaria. Canadian Journal of Botany41: 639-647. Teeter, D. E., 2007: Amanita muscaria: Herb cf Immortality. The Ambrosia Society, 130 p. Tsujikawa, K, Mohri, H, Kuwayama, K, Miyaguchi, H, Iwata, Y, Gohda, A, Fukushima, S, Inoue, H, Kishi, T., 2006: Analysis cfhallucinogenic constituents in Amanita mushrooms circulated in Japan. Forensic Science internațional 2016 4(2), pp. 172-178. Tudor, L, 2004: Ciuperci și miceliu. Ed. Lucman, București, pp. 196-225. Tulloss, R. E., 2013: Amanita muscaria var. flavivolvata Singer. www.amanitaceae.org. Tulloss, R. A., Rodriguez Caycedo, C., Hughes, K. W., Gemi, J., Kudzma, L. V, Wolfe, B. E., Arora, D., 2015: Nomenclatural changes in Amanita. II. Amanitaceae, 1, 2, pp. 1-6. Vetter, J., 2005: Mineral composition cf basidiomes cf Amanita species. Mycol. Res. 109: 746-750. Viess, D., 2012: Further Rtflections on Amanita muscaria asan Edible Species. http://www.bayareamushrooms.org/education/further_reflections_ amanita muscaria.html Waser, F. G., 1979: The pharmacology cf Amanita muscaria. In: Efron D. H., Holmstedt B., Kline N. S. (eds.), Ethnopharmacological Search for Psychoactive Drugs. U.S. Public Health Service Publication, Washington, DC, pp. 419- 439. Watkinson, J. H., 1964: A selenium-accumula- tingplant cfthe humid regions: Amanita muscaria. Nature 4938: 1239-1240. 16 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Whelan, C., 1994: Amanita muscaria. The Gorgeous Mushroom. Asian Folklore Studies 53: 163-167. Wieland, T., Faulstich, H., 1978: Amatoxins, phallotoxins, phallolysin, and antamanide-biologi- cally-active components of poisonous Amanita mushrooms. CRC Criticai Reviews in Biochemistry 5: 185-260. Wieland, T., 1986: Peptides cf Poisonous Amanita Mushrooms, Springer Verlag, New York, 256 p. Wiese, J., Kleber, R., Hampp, R., Nehls, U., 2000: Funcțional characterization cf the Amanita muscaria monosaccharide transporter. Plant biology 2: 278-282. Yoshida, I, Kiho, T, Usui, S, Sakushima, M, Ukai, S., 1996: Polysaccharides in fungi. XXXVII. Immunomodulating activities of carboxymethy- lated derivatives of linear (l-3)-alpha-d-glucans extracted from the fruiting bodies of Agrocybe cylindraceaandAmanita muscaria. BiolPharmBull. 19:114-21. Yang, Z. L., 2003: Amanita yenii, a new species cf Amanita section Lepidella. Mycotaxon 88: 455- 462. Yang, Z. L., Weiss, M., Oberwinkler, F., 2004: New species cf Amanitafrom the eastern Himalaya and adjacent regions. Mycologia 96: 636-646. Zamfirache, M.-M., Toma, C., 1999: Simbioza în lumea vie. Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, pp. 195-203. Zanoschi, V, Turenschi, E., Toma, M., 1981: Plante toxice din România. Ed. Ceres, București, pp. 32-33. * **, 1996: Ciupercile. Ed. M.A.S.T., Odorheiu Secuiesc, pp. 43. * **, 2004: Lanțurile drogurilor. Ed. Egumenița, Galați, 265 p. * **, 2017: Viața și minunile sfântului Antonie din Siia. Ed. Eremit, Hlincea, 88 p. 86. http:// mushroomsfromromania.blogspot.ro/2017/12/ amanita-muscaria-var-aureola.html Șef lucr. dr. ing. Aureliu Florin HĂLĂLIȘAN Departamentul de Exploatări Forestiere, Amenajarea Pădurilor și Măsurători Terestre, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Universitatea Transilvania din Brașov, Șirul Beethoven Nr. 1, 500123, Brașov, România e-mail: aureliu.halalisan@unitbv.ro Cercetător științific gr. I dr. ing. Dănuț CHIRA INCDS „Marin Drăcea”, filiala Brașov e-mail: chira@rdsbv.ro Conf. dr. ing. Florin DINULICĂ Departamentul de Exploatări Forestiere, Amenajarea Pădurilor și Măsurători Terestre, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Universitatea Transilvania din Brașov, Șirul Beethoven Nr.l, 500123, Brașov, România e-mail: dinulica@unitbv.ro Amanita muscaria (L.) Lam.: biology, ecology, toxicology and ethnomycology Abstract. Amanita muscaria (L.) Lam. is characterized by an increased popularity these days due to its aspect and contained psychoactive substances. Ecological variability of the environments in which it occurs enabled the manifestation of some morphologically and genetically differentiated intraspecific units. Among these, a particular interest is shown to those varieties having a different color compared to the usual one. In Romania are present the typical subspecies (muscaria) as well as formosa and aureola varieties. Some of them may be the subject of substitution by other fungi, even comestible ones. This paper contributes to the knowledge on Amanita muscaria spread in Romania by identifying the typical subspecies in pre-alpine conditions as well as by indicating the presence of yellow-orange color and yellow warts variety from the montane spruce forests to the hilly sessile oak and beech forests. Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 17 Irrespective of its occurrence place, it is related to resinous species (especially spruce) and birch, both in natural forests and plantations. Nevertheless, it is a toxic fungus. Following ingestion, the symptoms are of gastro-intestinal or nervous nature. Depending on the contained toxins, intoxication may be different from one subject to another. The main toxins are soluble reason for which some authors considered that the fungus is comestible after a proper preparation. Amanita muscaria is an ectomycorrhizal organism and the existence of tree species is dependent on the presence of mycotic fungi. A. muscaria is also a good phytoremediator of the soil and its use has cultural and religious implications in the history of mankind, dating back to the north Eurasian and American civilizations. The 19* century brought a renewed interest in the western parts of the world for the use of A. muscaria, as well as for other narcotics. Such interest is also present today, a reason for which the present paper gives information on the biology, chemistry, toxicology and the role of A. muscaria in the ecosystems. Keywords: Amanita muscaria, drugs, fungi variability, michoriza Amanita muscaria (L.) Lam.: biologie, ecologie și etnomicologie Rezumat. Muscarița se bucură de o popularitate crescută în zilele noastre, datorată nu numai aspectului atractiv, cât mai ales substanțelor psihoactive conținute. Varietatea condițiilor de mediu în care apare muscarița a făcut posibilă apariția unor unități intraspecifice, diferențiate morfologic și genetic. între acestea, de un interes aparte sunt varietățile cu colorit al pălăriei diferit de cel consacrat, roșu-purpuriu și punctat de numeroase verucozități albe. în România, sunt consemnate subspecia tipică (muscaria) și varietățile/ormosa și aureola. Unele dintre ele pot fi obiectul substituirii cu alți fungi, chiar comestibili. Lucrarea de față aduce modeste informații cu caracter de noutate cu privire la răspândirea muscariței: identificarea subspeciei tipice și în etajul subalpin al jnepenișurilor, respectiv prezența varietății cu pălării de culoare galbenă-portocalie și virtuozități galbene din etajul montan de molidișuri până în etajul deluros de gorunete, făgete și făgeto-gorunete din România. Oriunde apare, este o însoțitoare fidelă a rășinoaselor (în special molid) și mesteacănului, atât în arborete naturale, cât și în plantații. Muscarița este o ciupercă toxică. Simptomele pot fi de natură gastr o-intestinală sau de natură nervoa- să. Cele de natură gastro-intestinală aparțin sindromului muscarinian, care sunt urmate de tulburări nervoase proprii sindromului atropinic. în funcție de spectrul toxinelor conținute, intoxicația poate decurge diferit de la un pacient la altul. Se consideră că principalele sale toxine (acid ibotenic, mus- cimol) sunt solubile în apă, de aceea unii le consideră comestibile după o pregătire adecvată (fierbere și spălare repetată până la îndepărtarea toxinelor). Simptomele cu substrat nervos sunt: tulburările de echilibru simptomatice cu starea de ebrietate, însoțite de excitație motorie (dans), megalopie și manifestări psihice care alternează între accese de furie și de veselie (râs nestăpânit, fericire aparentă) și care culminează cu un soi de delir, numit muscarian. Muscarițele sunt organisme ectomicorizie- ne - filamentele lor miceliene învelesc vârfurile rădăcinilor într-un manșon și pătrund intercelular în primele straturi ale rădăcinii, făcând accesibile arborilor substanțe nutritive valoroase, cum ar fi azotul insolubil (proteic). Existența vegetației lemnoase este condiționată de prezența ciupercilor de micoriză. Muscarița este un bun epurator al solului de substanțe toxice. Utilizarea muscariței are și implicații culturale și religioase în istoria umanității. Ele sunt cunoscute în civilizația popoarelor nord eurasiatice și americane, amatoare de preparate din muscariță, folosite ritualic (în șamanism, hinduism etc.). Secolul al XlX-lea cunoaște un reviriment în spațiul occidental al interesului pentru muscariță, ca și pentru alte multe narcotice. Interesul continuă, așa cum constatăm din media, motiv pentru care lucrarea de față pune la dispoziția cititorilor informații succinte privind biologia, chimia, toxicologia ciupercii și rolul ei în ecosistem. Cuvinte cheie: Amanita muscaria, narcotice, variabilitatea ciupercilor, micorize 18 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Instalarea primului plantaj (livadă de semințe) de stejar brumăriu din România Marius BUDEANU Neculae ȘOFLETEA Mihai Liviu DAIA Gheorghe ACHIM Ecaterina Nicoleta APOSTOL 1. Introducere în contextul efectelor determinate de modi- ficările climatice asupra ecosistemelor, în gene- ral, și a celor forestiere, în particular, strategia de acțiune pentru diminuarea efectelor respec- tive trebuie să aibă în vedere și identificarea și promovarea speciilor cu adaptabilitate ridicată, mai ales în ecosistemele marginale, unde spe- ciile vegetează în condiții limitative (Lindner et al., 2010). în acest context, speciile termofile și xerofite, categorie în care se încadrează și ste- jarul brumăriu (Quercus peduncuhflora K. Koch), reprezintă o soluție pentru menținerea pădurilor în silvostepă și în câmpia forestieră (Șofletea și Curtu, 2007). Totodată, pentru sporirea rezistenței pădurilor supuse stresului termo-hidric, se impu- ne utilizarea în lucrările de împădurire a materia- lelor de reproducere provenite din surse valoroa- se (Namkoong et al., 2002; Nanson, 2004; White et al., 2007; Ramesh și Gunaga, 2012; Porth și El-Kassaby, 2014). Plantajele (livezile de semințe) se încadrează în categoria surselor de semințe ca- lificate și, uneori, testate (Pârnuță et al., 2012). în contextul încălzirii globale se constată o creștere accentuată a periodicității fructificației (Șofletea și Curtu, 2007). în același timp, legislația în vigoare (*“*, 2011) restricționează transferul materialelor forestiere de reproducere, astfel că devine imperios necesar să se asigure surse de semințe în fiecare regiune de proveniență. Cele mai valoroase surse de semințe sunt plantajele de clone, care asigură o fructificație mult mai tim- purie (după cca. 5 ani de la instalare, în timp ce în arboretele sursă, la unele specii, fructificațiile încep mult mai târziu, uneori chiar și la peste 50- 60 ani), prin punerea în valoare a fenomenului de ciclofizis preluat în altoaie recoltate din arbori maturi selectați (Șofletea, 2005). Totodată, sche- mele de instalare a plantajelor, cu distanțe mari între exemplare pe și între rânduri, facilitează accesul sporit al luminii la nivelul coroanelor, stimulând inducția florală, cu efecte benefice asupra cantității și periodicității fructificațiilor (Buiteveld et al., 2001; Kajba et al., 2007). Nu în ultimul rând, menținerea rameților la înălțimi mici (prin reducția fusului) permite mecanizarea activităților de întreținere a culturii și de recolta- re a fructelor/semințelor (Pârnuță, 2010). Pornind de la solicitarea înaintată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în perioada 2014 - 2017 s-au derulat activitățile de instalare a unui astfel de plantaj în cadrul Direcției Silvice Tulcea, care urmează să furnizeze ghindă pentru lucrări de împădurire-reîmpădurire în regiunea de proveniență 12. în premieră națională, selectarea și dispune- rea clonelor în viitorul plantaj a ținut cont și de observații fenologice, dorindu-se constituirea unui plantaj în care rameții învecinați să provină din aceeași categorie fenologică. Etapele de lucru au fost următoarele: - includerea proiectului în programul de cer- cetare contractat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva cu I.N.C.D.S. „Marin Drăcea”; - alegerea arborilor donatori de altoaie (orteți) și efectuarea tăierilor de stimulare a lăstăririi în coroanele acestora (Budeanu et al., 2014); - prelevarea altoaielor, multiplicarea vegeta- tivă prin altoire și dezvoltarea plantelor altoite (Budeanu et al., 2016); - alegerea și pregătirea terenului; - pichetarea terenului și instalarea plantajului. 2. Locul cercetărilor și metoda de lucru Lucrările de teren s-au desfășurat în Dobro- gea, în raza ocoalelor silvice Murfatlar (Direcția Silvică Constanța), Babadag, Ciucurova și Nicu- lițel (Direcția Silvică Tulcea). în plantajul de ste- jar hibrid (Q. peduncuhflora * Q. robur) Murfatlar (O.S. Murfatlar, UP IV, u.a. 35P, 36P) au fost se- lecționați, marcați în teren și descriși un număr de 67 rameți ce aparțin la 22 clone de stejar bru- măriu varietatea atrichoclados. Totodată, în două populații naturale surse de semințe din județul Tulcea, în arborete din ocoalele silvice Babadag (UP IV, u.a. 74, 75A) și Ciucurova (UP V, u.a. 4A), Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 19 au fost selecționați câte 10 arbori donatori de altoaie (Budeanu et al., 2014). Selecția orteților s-a realizat după criteriul apartenenței la varie- tatea atrichoclados, recunoscută pentru însușirile pronunțate de termofilie și xerofitism (Stănescu et al., 1997; Apostol et al., 2015). Asupra arborilor donatori de altoaie, în re- pausul vegetativ, s-au aplicat tăieri de stimulare a lăstăririi la nivelul coroanelor, în scopul obți- nerii de ramuri altoi viguroase. S-au testat trei intensități de tăiere, de la tăieri slabe (ramuri cu diametru de circa 2 cm și rărirea coroanei cu 10%), moderate (ramuri cu diametrul de 3-5 cm și rărirea coroanei cu 11-25%), până la tăieri forte (ramuri cu diametrul de 6-8 cm și rărirea coroa- nei cu 26-40%). în sezonul de vegetație s-a anali- zat dezvoltarea lujerilor anuali și, atunci când aceștia erau prea deși, s-au executat intervenții de rărire a acestora (Budeanu et al., 2016). Prelevarea de ramuri altoi s-a efectuat în re- pausul vegetativ, atunci când, cu cel puțin 48 ore înainte de recoltare, temperatura aerului nu a coborât sub 0°C. S-a avut în vedere ca ramurile altoi să prezinte lemnul maturat, bine lignificat, în grosime de minimum 10 mm, cu o stare de sănătate foarte bună și fără a prezenta răni necalusate, iar mugurii să fie bine dezvoltați. De asemenea, s-a avut în vedere ca puieții portaltoi să aparțină aceleiași specii, să prezinte lemnul maturat, cu rădăcini bine formate (minimum trei rădăcini, una principală de minim 25 cm lungime și 2 secundare), hidratate, cu diametrul părții aeriene de minimum 10 mm, în zona situa- tă la câțiva centimetri deasupra coletului, iar sta- rea fito-sanitară să fie foarte bună. Atât ramurile cât și puieții portaltoi s-au etichetat cu mențio- narea speciei și varietății din care provin, data recoltării, și s-au ambalat în saci care să împiedi- ce deshidratarea în timpul transportului (Budeanu et al., 2016). Multiplicarea vegetativă prin altoire s-a reali- zat la S.C.D.P. Vâlcea. Altoirea s-a efectuat în me- diu controlat, folosind o instalație ce asigură sti- mularea calusării și utilizând metoda copulației petfecționate. Metoda este utilizabilă doar dacă altoiul și portaltoiul au aceeași grosime (Achim, 2007). înainte de altoire, atât ramurile altoi cât și puieții portaltoi s-au dezinfectat prin aplicarea de fungicide. Preforțarea puieților portaltoi îna- inte de altoire este o condiție esențială pentru reușita altoirii în mediu controlat, prin metoda menționată. Pentru o perioadă de doi ani, dezvoltarea plantelor altoite s-a realizat în sera climatizată a INCDS Brașov. Aici, puieții altoiți și repicați în pungi din polietilenă, s-au urmărit permanent, în scopul efectuării la timp a tuturor intervențiilor necesare pentru dezvoltarea optimă a acestora: ruperea ramurilor pornite din portaltoi, udarea plantelor, stropirea împotriva agenților patogeni, umbrirea, precum și asigurarea unei temperaturi de cel puțin 5°C, în special în perioada de iarnă (Budeanu et al., 2016). Observațiile privind fenologia de primăvară a clonelor de stejar brumăriuvarietatea atrichoclados din plantajul Murfatlar s-au derulat în perioada 22 martie - 3 mai 2016, la intervale de patru zile, în funcție de stadiile de dezvoltare ale mugurilor foliari și de formare a frunzelor, arborii au fost clasificați în patru stadii de dezvoltare (Cheșnoiu et al., 2009), iar față de momentul atingerii sta- diului I (înmugurirea) au fost clasificați în pre- coce, intermediari și tardivi. Fenofaza înflorii s-a considerat perioada de timp în care amenții au eliberat polen. La rameții selectați ca surse de altoaie a rezultat o foarte bună suprapunere a fenofazei de diseminare a polenului, perioada cuprinsă între 12 și 28 aprilie fiind cea în care au înflorit aproape toate exemplarele fertile, cu iui maxim în data de 20 aprilie. Perioada în care orteții selectați au eliberat polen a fost în medie de 5 zile (Budeanu et al., 2016). 3. Rezultate și discuții 3.1. Alegerea orteților și stimularea lăstăririi în coroanele acestora în plantajul de hibridare interspecifică (stejar x stejar brumăriu) Murfatlar (O.S. Murfatlar, UP IV, u.a. 35P, 36P) au fost selectați și descriși un număr de 67 rameți ce aparțin unui număr de 22 clone, iar în două populații naturale surse de se- mințe din județul Tulcea, administrate de ocoale- le silvice Babadag (UP IV, u.a. 74, 75A) și Ciucuro- va (UP V, u.a. 4A) au fost selectați, materializați pe teren și descriși câte 10 arbori plus încadrați morfologic la varietatea atrichoclados (Budeanu et al., 2014). La acești arbori donatori de altoaie, în repau- sul vegetativ s-au aplicat tăieri de stimulare a lăstăririi la nivelul coroanelor, în scopul obține- rii de ramuri altoi viguroase. La Murfatlar, din- tre cei 67 de rameți incluși în acest experiment, la un număr de 16 intervențiile au avut intensitate 20 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 mare, la 24 tăierile au fost moderate, iar la 27 intervențiile au fost slabe. în arboretul sursă de semințe Babadag, la trei arbori intervențiile au fost de intensitate mare, la patru tăierile au avut intensitate medie, în timp ce pentru trei dintre arbori s-au practicat tăieri de intensitate slabă. La Ciucurova, la doi arbori intervențiile au avut intensitate mare, la patru au avut intensitate medie, în timp ce pentru doi dintre arbori s-au practicat tăieri de intensitate redusă. Așadar, la 52% dintre orteți tăierile au avut intensitate mo- derată - forte (Budeanu et al., 2014). 3.2. Prelevarea ramurilor altoi în trei ani consecutivi (2015-2017) s-au prele- vat în total 3514 ramuri, 77% din plantajul Mur- fatlar, 7,5% din rezervația de semințe de la Baba- dag și 15,5% din rezervația de semințe adminis- trată de O.S. Ciucurova. Cel mai mare număr de ramuri altoi (1907) s-a recoltat în repausul ve- getativ 2015-2016, rezultate în urma tăierilor de stimulare efectuate cu un an înainte. Ramurile au fost recoltate din orteți ce aparțin unui număr total de 42 clone. în toate situațiile s-a obținut o corelație directă și semnificativă între intensita- tea tăierilor din coroane și numărul de ramuri altoi prelevate. în cele două arborete surse de se- mințe arborii selectați nu au reacționat mulțu- mitor la tăierile de stimulare executate la nivelul coroanelor, generând un număr redus de ramuri, iar diametrul acestora s-a situat preponderent sub limita de 10 mm recomandată de specialiști (Budeanu et al., 2014; Budeanu et al., 2016). O posibilă explicație ar fi legată de vârsta mult mai înaintată a acestora (aproximativ 100 ani), în com- parație cu cea a exemplarelor din plantajul de ste- jar hibrid (Q. peduncuhflora x Q. robur) Murfatlar (30 ani). 3.3. Obținerea puieților altoiți și dezvoltarea acestora Multiplicarea vegetativă prin altoire s-a reali- zat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomi- colă Vâlcea, în mediu controlat, folosind metoda copulației perfecționate, ce presupune ca altoiul și portaltoiul să aibă aceeași grosime la locul de îm- binare. Preforțarea ramurilor altoi și a puieților portaltoi (cu rădăcinile fixate în rumeguș umezit bine) s-a efectuat la temperatura de 25-27°C, o pe- rioadă de 3-4 zile pentru ramuri, respectiv 12-16 zile pentru puieți. Procesul de calusare s-a încheiat cu succes pentru 60% dintre plantele altoite, valoa- re pe care o apreciem ca bună pentru altoiri la cvercinee, peste valoarea de 40-50% raportată de Enescu et al. (1994). Dezvoltarea plantelor altoite s-a realizat în sera I.N.C.D.S. „Marin Drăcea” din Brașov. Raportând numărul total de plante altoite care au încheiat cu succes cele două sezoane de vegetație, cât au fost monitorizați în seră, la numărul de puieți altoiți, rezultă un procent de reușită de 18%. Principalele activități derulate din momentul începerii sezo- nului bioactiv și până la finalul sezonului de vege- tație au fost: eliminarea mugurilor de pe portaltoi, rărirea ramurilor de pe altoi (s-a păstrat doar una), înlăturarea benzii de rafie din zona de alipire, irigarea puieților și stropiri împotriva făinării (Budeanu et al., 2016). 3.4. Alegerea terenului pentru instalarea plan- tajului Amplasamentul plantajului a fost ales în urma unui studiu complex vizând caracteristicile arbo- retelor învecinate (cu accent pe existența și vita- litatea exemplarelor de stejar brumăriu), caracte- risticile biotopului (rocă, relief, climă și sol), pre- cum și asigurarea izolării față de sursele de polen străin genetic inferior. Cercetările staționale efectuate și observațiile din zona perimetrală plantajului au indicat exis- tența unor condiții favorabile stejarului brumăriu. Astfel, analiza plantației în vârstă de 20 ani din u.a. 76 I [(compoziția actuală 4 STB 3 SC 1 TE 2 DT (frasin comun și altele)] a relevat faptul că stejarul brumăriu prezintă cele mai mari dimen- siuni, urmat de frasinul comun. Remarcabil este și faptul că exemplarele de ste- jar brumăriu din margine de masiv deja fructifică (Figura 1). Substratul geologic din zona Ocolului Silvic Niculițel se compune din formațiuni eruptive de vârstă paleozoică și mezozoică, formațiuni meta- morfice de vârstă paleozoică și formațiuni sedi- mentare de vârstă mezozoică. Toate acestea sunt preponderent acoperite de formațiuni cuaternare pleistocene reprezentate de loessuri și depozite loessoide (****, 2012). Conform raionării climatice, teritoriul studiat se situează în sectorul de climă continentală, ți- nutul climatic de dealuri și câmpie, districtul cli- matic de pădure, subdistrictul 7 (II.B.p.7). Tempe- ratura medie anuală este de ll,rC, iar suma pre- cipitațiilor căzute într-un an este de 435 mm (Sta- ția meteorologică Isaccea, cea mai apropiată). Alte Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 21 date climatice: - 300 zile pe an cu temperatura medie zilni- că mai mare de 0°C (între 19 februarie și decem- brie); - lungimea sezonului de vegetație de 192 zile (între 13 aprilie și 21 octombrie); - durata medie a intervalului fără îngheț de 219 zile; - diferențele dintre anii secetoși și cei ploioși sunt de circa 200-250 mm; - precipitațiile medii din sezonul de vegetație sunt de circa 300 mm (Figura 2). fig. 1: Imagini din unitatea amenajistică 761. Foto: N. Șcfletea (2015) pig. 2: Diagrama climatică pentru zona Niculițel Precipitații (mm) 22 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 în teritoriul respectiv, comportarea speciilor este semnificativ influențată de valorile indicelui de ariditate de Martonne (Ia= P/(T+10)= 20,6) și a celui de umiditate (Iu= P/T= 30,6). Se consideră că aceste valori se încadrează în intervalul de to- leranță al stejarului brumăriu, specie termofilă și xerofită. Datele fenologice medii pentru stejarul bru- măriu indică declanșarea înfrunzirii în jurul da- tei de 17 aprilie și a înfloririi în jurul datei de 29 aprilie. Aceste valori arată că în zona în care s-a instalat plantajul riscurile determinate de în- ghețurile târzii sunt foarte reduse (““, 2012). Analiza probelor de sol prelevate din profilul realizat în mijlocul amplasamentului plantaju- lui arată faptul că solul s-a format pe depozite loessoide și prezintă textură luto-prăfoasă pe tot profilul, iar structura este glomerularăîn orizontul Am și poliedrică în orizontul Bv. Reacția este neutră în orizontul Am, slab alcalină în orizontul Bv și moderat alcalină în orizontul Cea. Solul este mijlociu aprovizionat cu humus (3,6%) de tip mull calcic, cu raportul C/N = 12,44, mijlociu aprovizionat cu azot (0,168%), are un conținut mic de fosfor mobil (14 ppm), iar conținutul de potasiu mobil este mare (286,8 ppm). Conținutul redus de carbonați din orizontul Bv este favora- bil stejarului brumăriu, deoarece solurile moderat până la puternic decarbonatate sunt favorabile speciei (Stănescu et al., 1997). Solul este eubazic pe tot profilul (V% în orizontul Bv este de 90,62) și prezintă capacitate mare de schimb cationic. Solul este de tip cernoziom cambie (favorabil stejarului brumăriu). O altă condiție avută în vedere la alegerea amplasamentului plantajului a fost ca suprafața respectivă să permită transpunerea în teren a livezii proiectate (cu un minimum de 20 clone și cel puțin 10 rameți / clonă), în condițiile unei scheme de plantare de 8 * 10 m (distanța între exemplare pe rând de 8 m, respectiv distanța între rânduri alăturate de 10 m), din necesitatea ca la deplina dezvoltare a coroanelor să fie asigurat ac- cesul intens al luminii, pentru a stimula înflorirea și fructificația (Kajba et al., 2007). în același timp, s-a identificat o zonă alăturată pentru amplasarea unei culturi de rezervă (cu rameți din clonele introduse în plantaj), în ca- re să se asigure un stoc de plante pentru a le în- locui pe cele care s-ar putea usca în primii ani de la constituirea culturii. Terenul identificat în zo- na limitrofă Pepinierei silvice Cocoș (Figura 3) asi- gură spațiul necesar pentru transpunerea planta- jului proiectat (compus din 504 rameți ce aparțin unui număr total de 36 clone) și a rezervei (com- pusă din 110 plante, la schema de 4 x 4 m). Fig. 3: Localizarea plantajului (-) și a zonei de rezervă (--) (www.geoportal.ancpi.ro) Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 23 3.5. Pregătirea terenului și a solului Aceste lucrări au necesitat parcurgerea urmă- toarelor etape: - îndepărtarea vegetației preexistente Terenul destinat instalării plantajului era liber, cu excepția porțiunilor marcate pe Figura 4 (su- prafață cumulată: 0,5 ha), pe care exista vegetație spontană alcătuită din arbuști din flora forestieră locală. în această situație, a fost necesară înde- părtarea vegetației în zonele respective și scoate- rea cioatelor. Operațiunea de scoatere a cioatelor a fost exe- cutată mecanizat (Figura 5). De asemenea, s-a rea- lizat toaletarea coroanelor exemplarelor aflate în zonele perimetrale, pentru a asigura spațiul de rezervă necesar manevrării utilajelor cu care se vor efectua lucrările de întreținere a plantajului, după instalarea acestuia. - Pregătirea solului în condițiile de teren plan existente în zona identificată pentru instalarea culturii, s-a reali- zat o pregătire mecanizată a solului pe toată su- prafața, respectiv aratul de toamnă, la 40 cm adân- cime, urmată de mărunțirea brazdelor cu ajutorul discului montat pe tractor. - împrejmuirea terenului Pentru a asigura protecția plantelor, s-a stabilit instalarea unui gard format din plasă de sârmă, cu înălțimea de 1,5-2,0 m, fixat pe stâlpi de beton sau lemn. Partea inferioară a plasei se conso- lidează cu plăci de beton, sau se introduce în pământ pentru a evita pătrunderea animalelor de mici dimensiuni. Referitor la izolarea față de sursele de polen străin, care sunt, desigur, considerate contamina- toare, analiza efectuată a luat în considerare dis- tanța medie de migrare a polenului la cvercinee, care este de circa 70 m (Crăciunesc, 2013). Având în vedere faptul că în zona de efectuare a culturii există un arboret în care stejarul brumăriu de- ține ponderea de 40% (u.a. 761; arboret aflat la extremitatea nordică a perimetrului culturii), s-a optat pentru soluția recomandată în astfel de si- tuații, de a se crea în arboretul limitrof o zonă tampon cu polen îmbogățit. Aceasta presupune înlocuirea treptată a stejarului brumăriu din ar- boretul învecinat cu material de reproducere re- zultat din plantaj. Desigur, acesta este un proces de lungă dura- tă. în acest context, până se va realiza acest lucru, s-a recomandat ca în arboretul limitrof să se efectueze o selecție riguroasă, prin extragerea exemplarelor de stejar brumăriu cu fenotip in- ferior, pe o bandă cu lățimea de circa 100 m. Fig. 4: Zone curățate de vegetația lemnoasă spontană ( ) (www.geoportal.ancpi.ro) 24 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Fig. 5: Executarea lucrărilor de îndepărtare a vegetației și scoaterea cioatelor. Foto: M. Budeanu (2017) - Stabilirea schemei de instalare La stabilirea schemei de instalare a plantajului s-a avut în vedere necesitatea de a se asigura posibilitatea interfecundării între clone diferite și să se reducă la maximum consangvinizarea (Giertych, 1975; El-Kassaby, 2007). în funcție de numărul de puieți altoiți disponibili, repartiția lor pe clone și pe suprafața de 4,28 ha identificată pentru cultură, s-a proiectat o schemă de insta- lare cu 18 rameți pe rând și un număr total de 28 de rânduri. în total, dispozitivul de cultură este alcătuit din 504 rameți, iar în medie sunt 14 ra- meți/clonă. Ca urmare a faptului că numărul de plante altoite diferă de la clonă la clonă, nu a fost posibilă utilizarea unui dispozitiv de cultură de tip complet balansat (Enescu, 1982), astfel că s-a adoptat o variantă de tip incomplet balansat, urmărind ca densitatea rameților din clonele cu efectivul cel mai mare să asigure o dispunere în teren astfel încât, între rameții din aceeași clonă să fie o distanță de cel puțin 30 m. S-a folosit un gri- laj incomplet balansat de tipul 6 x 6, constituin- du-se 12 asemenea dispozitive, iar primele două rânduri de pe laturile scurte (mai expuse la fac- tori abiotici perturbanți, deoarece dincolo de ele terenul este descoperit) au fost plantate cu puieți altoiți proveniți de la clone ce dispuneau de un număr mai mare de exemplare. Pornind din col- țul dispozitivului, pe coloană, s-au instalat alter- nativ puieți altoiți după modelul: Murfatlar - Babadag - Murfatlar - Ciucurova - Murfatlar (Fi- gura 6). Dispunerea a fost condiționată de nu- mărul rameților din fiecare clonă și de condiția asigurării unei panmixii maxime, concomitent cu reducerea consangvinizării. S-a utilizat o schemă de plantare largă, cu distanțe între puieți de 8 m pe rând și de 10 m între rânduri, ceea ce va per- mite dezvoltarea unor coroane largi și un acces sporit al luminii în coroane, favorizând înflorirea și fructificația (Kajba et al., 2007). în același timp, se permite executarea mecanizată a lucrărilor de întreținere a plantajului. Ml M4 M7 M12 M15 M19 Bl C3 B6 C6 B9 CIO M2 M5 M9 M13 M16 M20 CI B4 C5 B8 C8 M23 M3 M6 MII M14 M17 M24 B2 C4 B7 C7 B10 M25 Fig- 6: Exemplu de grilaj incomplet balansat de tipul 6x6 (M = Murfatlar, B = Babadag, C = Ciucurova) Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 25 Pentru zona de rezervă s-a asigurat un număr de 110 puieți altoiți. Aceștia au fost instalați într-o altă solă, situată în vecinătatea plantajului, fiind plantați în schema de 4 * 4 m. Și în zona de rezervă s-a urmărit dispunerea la o distanță cât mai mare a rameților proveniți de la aceeași clonă. - Pichetarea terenului Pichetarea terenului a urmărit transpunerea în teren a dispozitivului experimental al plantajului. S-au materializat mai întâi cei patru picheți din colțurile plantajului, apoi, respectându-se distan- țele stabilite dintre puieți, 8 m pe rând și 10 m între rânduri, s-a materializat în teren poziția fie- cărui puiet altoit, marcată printr-un țăruș și o etichetă. După amplasarea colțurilor s-a trecut la ma- terializarea tuturor picheților de pe linia perime- trală a plantajului. S-a verificat corespondența dintre puieții situați pe laturile perimetrale opuse. Apoi, pornind dintr-un colț, s-a efectuat picheta- jul pe postațe de 48 x 50 m, 48 m pe lățime (în lungul rândului) și 50 m pe lungimea plantajului (între rânduri). Pe ambele laturi s-au întins sfori, iar distanțele între picheți au fost măsurate cu ruleta și telemetrul. Deoarece lățimea plantajului este de 136 m, după două postațe de 48 x 50 m, a treia a fost întotdeauna de 40 x 50 m. După ce s-a realizat închiderea celor trei postațe pe lățime, s-a continuat cu următoarele trei postațe, până s-a finalizat pichetarea integrală a terenului (Fi- gura 7). Deoarece lungimea efectivă a plantajului este de 270 m, ultimele trei postațe au avut o lungime de doar 20 m. S-a pichetat și zona de rezervă, unde s-au in- trodus 110 puieți altoiți din 17 clone dintre cele instalate în dispozitivul plantajului. S-au ampla- sat 2 rânduri de 55 puieți, la schema de plantare de 4 x 4 m, menținându-se o distanță cât mai mare între puieții din aceeași clonă. - Instalarea plantajului Instalarea plantajului (Figura 8) s-a efectuat în toamna anului 2017, puieții altoiți fiind intro- duși în gropi cu diametrul de 40 cm efectuate mecanizat, folosind un motoburghiu. întrucât balotul de pământ al puieților a avut un diametru de 20 cm și o înălțime de 20 cm, s-a completat cu pământ afânat atât sub balot cât și pe lângă acesta. Astfel s-au asigurat fiecărui puiet condiții optime în sol. Imediat după plantare s-a trecut la udarea vetrelor puieților. Fig. 7: Pichetarea terenului. Foto: M. Budeanu și D. Buzatu (2017) 26 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Fig. 8: Aspecte surprinse în etapa de instalare a plantajului. Foto: M. Budeanu și D. Buzatu (2017) - întreținereaplantajului în primii ani de după instalare Lucrările de întreținere a plantajului Niculițel, lucrări comune tuturor plantajelor de stejari, sunt prezentate în detaliu în Norma Tehnică 10 / 1985 „îngrijirea conducerea și protecția rezervațiilor de semințe și a plantajelor”(*“*, 1985). Lucrările de întreținere a terenului constau în îndepărtarea vegetației lemnoase sau ierboase instalate pe cale naturală și, împreună cu lucra- rea solului (în vetre de 1 x 1 m), au ca scop ame- liorarea structurii și porozității, care la rândul lor influențează semnificativ procesele vitale ale plantelor altoite. în primii doi ani de după instalare este esen- țială o îngrijire responsabilă a puieților altoiți ce compun plantajul, cu referire specială la: - identificarea, diagnosticarea și combaterea la timp a agenților dăunătorilor, lucrarea cea mai frecventă fiind combaterea făinării, folosind pro- duse pe bază de sulf. Astfel, se execută mai întâi un tratament cu caracter preventiv, la începutul sezonului de vegetație și, ulterior, ori de câte ori se constatată apariția făinării pe frunzele stejarilor, în medie odată la 3 săptămâni; - irigarea puieților, în special în lunile cu deficit de umiditate din vară, când se recomandă repetarea udării după 7-10 zile; - executarea completărilor, în perioada de toamnă, lucrare ce se va realiza sub îndrumarea specialiștilor implicați în proiect. După 3-4 ani de la instalare vor începe și lucrările de stimulare a fructificației (aplicarea de tratamente, administrarea de îngrășăminte mi- nerale și organice și executarea de tăieri în co- roane), de formare și de conducere a trunchiurilor și a coroanelor puieților, lucrări ce se vor realiza sub îndrumarea specialiștilor implicați în proiect. 4. Concluzii si recomandări > Apreciem că utilizarea de altoaie recoltate de la exemplare aparținând varietății atrichoclados de stejar brumăriu, care este varietatea cea mai bine adaptată ținuturilor silvostepice, reprezin- tă o garanție pentru ca plantajul, la vârsta fruc- tificațiilor, să producă ghindă cu un nivel ridicat de suportanță în condiții de stres termo-hidric. Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 27 Plantajul de stejar brumăriu de la Niculițel (D.S. Tulcea) este compus din 504 rameți ce aparțin unui număr de 36 clone, plantați la o schemă de 8 x io m. Ocupă o suprafață de 4,3 ha și dispune de o rezervă de 20% pentru completări. Experimentările efectuate în etapa obținerii altoaielor au condus la concluzia că, pentru for- marea de ramuri altoi viguroase sunt necesare intervenții de intensitate forte în coroanele or- teților, tăieri ce trebuie executate cu un an înainte de prelevarea ramurilor. Reușita acțiunii de altoire este condiționată de vigoarea ramurilor altoi și a puieților portaltoi, precum și de grosimea egală a acestora la locul de alipire, de cel puțin 10 mm. La cvercinee, în cazul cărora experiența an- terioară a arătat că multiplicarea vegetativă prin altoire se face cu mare dificultate, această opera- țiune trebuie efectuată în mediu controlat, cu sti- mularea calusării zonei îmbinate, iar cea mai efi- cientă metodă s-a dovedit a fi copulația perfec- ționată. O importanță specială trebuie acordată alege- rii terenului pentru plantaj, unul dintre princi- palele neajunsuri ale plantajelor existente. Ob- servațiile fenologice vizând dispunerea alăturată în plantaj a clonelor ce diseminează polenul în aceeași perioadă (fac parte din aceeași categorie fenologică), precum și amprentarea genetică cu ajutorul markerilor ADN pentru a avea certitu- dinea apartenenței unui ortet la o anumită clo- nă, sunt alte condiții obligatorii la instalarea unui plantaj. în cazul de față, nu s-a putut realiza am- prentarea genetică, astfel încât acesta rămâne un deziderat de viitor, alături de necesitatea tes- tării nivelului diversității genetice a materialu- lui de reproducere ce va rezulta din plantaj, pre- cum și pentru cuantificarea contaminării cu po- len străin. Mulțumiri Autorii adresează mulțumiri Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, beneficiarul și finan- țatorul temei de cercetare privind înființarea li- vezii semincere de stejar brumăriu în cadrul D.S. Tulcea. Pentru sprijinul efectiv acordat pentru efectuarea lucrărilor mulțumim d-lui dr. ing. Costel Petcu, director tehnic al D.S. Tulcea și domnilor ing. George Stamate și Dan Buzatu de la O.S. Niculițel. Bibliografie Achim, G., 2007: Contribuții la stabilirea unor procedee noi de înmulțire eficientă a nucului și alunului. Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 180 P- Apostol, E. N., Curtu, A. L., Șofletea, N., 2015: Structura taxonomică intraspecfică într-un com- plex de cvercinee din estul României, la contactul cu zona silvostepei externe. Revista de Silvicultură și Cinegetică, voi. 37, pp. 47-51. Budeanu, M., Șofletea, N., Achim, G., Daia, M. L., Petcu, C., 2014: Date preliminare privind înființarea unei livezi semincere de stejar brumăriu în Dobrogea. Revista de Silvicultură și Cinegetică, voi. 35, pp. 34-38. Budeanu, M., Achim, G., Apostol, E. N., Șofletea, N., Dinu, C., 2016: Multiplicarea vegetativă a stejarului brumăriu în scopul instalării unei livezi semincere. Revista de Silvicultură și Cinegetică, voi. 39, pp. 22-28. Buiteveld, J., Bovenschen, J., De Vries, S.M.G., 2001: Patemity analysis in a seed orchard cf Quercus robur L. and estimation cf the amount cf background pollination using microsatellite markers. Forest Genetics, voi. 5(4), pp. 331-337. Cheșnoiu, E. N., Șofletea, N., Curtu, A. L., Toader, A., Radu, R., Enescu, M., 2009: Bud burst and flowering phenology in a mixed oak forest from Eastem Romania. Annals of Forest Research, voi. 52(1), pp. 199-206. Crăciunesc, L, 2013: Evaluarea nivelului de hibridare naturală la specii autohtone de cvercinee: analiză de caz în rezervația naturală Bejan-Deva. Teză de doctorat. Universitatea „Transilvania" din Brașov, 176 p. Enescu, V, 1982: Producerea semințelor fores- tiere genetic ameliorate. Editura Ceres, București, 323 p. Enescu, V, loniță, L., Palada-Nicolau, M., 1994: înmulțirea vegetativă a arborilor forestieri. Editura Ceres, București, 336 p. El-Kassaby, Y. A., Stoehr, M. U., Reid, D., Walsh, C. G., Lee, T. E., 2007: Clonal-row versus random seed orchard designs: interior spruce mating system evaluation. Canadian Journal of Forest Research, voi. 37(3), pp. 690-696. Giertych, M., 1975: Seed orchard designs. Seed orchards (Faulkner R, ed). Forestry Commission, Bulletin, voi. 54, pp. 25-37. Kajba, D., Pavici, N., Bogdan, S., Katicic, L, 2007: Pomotechnical treatments in the broadleaved donai seed orchards. Sumarski list, voi. 131(11-12), 28 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 pp. 523-528. Lindner, M., Maroschek, M., Netherer, S., Kremer, A., Barbati, A., Garcia-Gonzalo, J., Seidl, R., Delzon, S., Corona, P., Koltrbstrom, M., Lexer, M. J., Marchetti, M., 2010: Climate change impacts, adaptive capacity, and vulnerability cf European forest ecosystems. Forest Ecology and Management, voi. 259(4), pp. 698-709. Nanson, A., 2004: Genetique et amelioration des arbres forestieres. Les presses agronomiques de Gembloux, 712 p. Namkoong, G., Boyle, T. J. B., El-Kassaby, Y. A., Palmberg-Lerche, C„ Eriksson, G., Gregorius, H.-R., Joly, H., Kremer, A., Savolainen, O., Wickneswari, R., Young, A., Zeh-Nlo, M., Prabhu, R., 2002: Criteriu and indicators for sustainability forest management: assessment and monitoring cf genetic variation. Forest Genetic Resources Working Papers no. FGR/37E, Rome, Italy. Forest Resources Development Service, Forest Resource Division, 29 p. Pârnuță, G., 2010: Genetica și ameliorarea arborilor. Editura Silvică, București, 292 p. Pârnuță, G., Budeanu, M., Stuparu, E., Scărlă- tescu, V., Cheșnoiu, E-N„ Tudoroiu, M., Filat, M., Nica, M-S., Teodosiu, M., Lorenț, A., Daia, M., Dinu, C., 2012: Catalogul național al materialelor de bază pentru producerea materialelor forestiere de reproducere. Editura Silvică, București, 304 p. Porth, L, El-Kassaby, Y. A., 2014: Assessment cfthe Genetic Diversity in Forest Tree Populations Using Molecular Markers. Diversity, voi. 6(2), pp. 283-295. Ramesh, V., Gunaga, R., 2012: Flowering phenology in Teak seed orchards - genetic variation, measurement and implications to seed orchard fertility, pp. 179-192. In.: Phenology and Climate Change, Ed.: Xiaoyang Zhan, ISBN: 978-953-51- 0336-3, InTech, 320 p. Available from: http:// www.intechopen.com/books/phenology-and- climate-change/flowering-phenology-in-teak- seed-orchards-genetic-variation-measurement- and-implications-to-seed-orc. Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997: Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres, 454 p. Șofletea, N., 2005: Genetică și ameliorarea ar- borilor. Editura „Pentru Viață”, Brașov, 455 p. Șofletea, N., Curtu, A. L., 2007: Dendrologie. Editura Universității „Transilvania”, Brașov, 418 P- White, T. W„ Adams, W. T„ Neale, D. B„ 2007: Forest genetics. CABI Publishing, Cambridge, 682p. 2012. Amenajamentul O.S. Niculițel. 2011. Legea 107 / 2011, privind comerci- alizarea materialelor forestiere de reproducere. M.O. 430 din 20.06.2011. “**, 1985. Norma Tehnică 10 / 1985, îngrijirea conducerea și protecția rezervațiilor de semințe și a plantajelor. CS II dr. ing. Marius BUDEANU - INCDS „Marin Drăcea” Stațiunea Brașov, str. Cloșca, nr. 13, Brașov. Tel.: 0726 009162 e-mail: marius.budeanu@icas.ro Prof. univ. dr. ing. Neculae ȘOFLETEA - Universitatea „Transilvania” din Brașov, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Str. Șirul Beethoven, nr. 1, Brașov. e-mail: nic.sofletea@unitbv.ro Conf. univ. dr. ing. Mihai Liviu DAIA - U.S.A.M.V. București, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală. Bdul. Mărăști, nr. 59, București. e-mail: mihai.daia@rnp.rosilva.ro Prof. univ. dr. Gheorghe ACHIM - Universitatea din Craiova, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea Str. Calea lui Traian, nr. 464, Râmnicu Vâlcea, e-mail: achimgheorghe555@yahoo.com Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 29 CS III dr. ing. Ecaterina Nicoleta APOSTOL - INCDS „Marin Drăcea” Bdul. Eroilor, nr. 128, Voluntari, e-mail: cathyches@yahoo.com Autor corespondent Establishing of the first grayish oak seed orchard in Romania Abstract. With the aim of establishing the first seed orchard for grayish oak (Quercus pedunculiflord) in the Dobrogea forest steppe (region of south-eastern Romania), in this paper are presented the necessary steps, whose accomplishment involves carrying out the following actions: choosing the donor trees, carrying on cuttings to stimulate the growth of annual branches in tree crowns of grafts donors, sampling of graft branches, vegetative multiplication by grafting and the monitoring of grafted plants, selecting the most appropriate land for the installation of seed orchard, Identification of the land and preparation of the plot and soil, establishing the seed orchard design according to the available plot size, the number of grafted seedlings and their distribution on clones and on distances between the seedlings, marking the land, and installation of the grayish oak seed orchard. To obtain viable graft branches one year before sampling the branches, it was necessary to carry on high intensity cuttings in the crowns of grafts’ donors. Vegetative multiplication of grayish oak in a controlled environment using the improved copulation, was the most efficient grafting method. A special attention was given to the stage of selecting the most appropriate land for the seed orchard, one of the main shortcomings of the existing seed orchards in Romania. AII the requirements of atrichoclados variety of grayish oak, related to the rockbed, topography, climate and soil, have been met. The land was prepared by removing the existing vegetation (shrubs with roots, on 0.5 ha), plowing and furrowing, isolation from externai pollen sources and fencing. Depending on the number of grafted seedlings and the clones’ distribution on an area of 4.28 ha, an installation scheme was designed, with 18 seedlings per row, for a number of 28 rows. In total, 504 grafted seedlings from 36 clones were used and, on average, there were 14 grafted seedlings per clone. Due to the fact that the number of grafted plants differs between clones, an incompletely balanced design was used, considering a grid of 6 * 6. A large planting scheme was used, with seedlings spacing of 8 m per row and 10 m between rows, to allow the development of broad crowns as well as an increased access of light in the crown, favoring flowering and fructification. At the same time, it is possible to mechanize the specific operations in the seed orchard. Also, the seed orchard has a reserve of 110 seedlings to be used as supplement. Tire phenological observations regarding the layout of clones that disseminate pollen during the same period, as well as DNA fingerprinting in order to be sure that a tree belongs to a clone, are other mandatory actions when installing a seed orchard. Tire Niculițel grayish oak seed orchard was established in November 2017. Keywords: breeding program, clone seed orchard, environmental conditions, oak seed sources, species variety, Quercus pedunculiflora. Instalarea primului plantaj (livadă de semințe) de stejar brumăriu din România Rezumat. în scopul instalării primului plantaj de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflord) din România, în zona de silvo-stepă din Dobrogea, în lucrarea de față se prezintă pașii de parcurs, pentru îndeplinirea cărora sunt necesare următoarele activități: alegerea arborilor donatori de ramuri altoi (orteți), exe- cutarea unor tăieri de stimulare a lăstăririi în coroanele acestora în scopul obținerii de lujeri anuali viguroși, prelevarea ramurilor altoi, multiplicarea vegetativă prin altoire și monitorizarea puieților altoiți, alegerea celui mai potrivit teren pentru amplasarea plantajului, pregătirea terenului și solului, 30 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 stabilirea dispozitivului experimental ținând cont de dimensiunile terenului ales, numărul de puieți altoiți și repartiția pe clone a acestora (cu respectarea unei distanțe minime între puieții din aceeași clonă), pichetarea terenului și instalarea propriu-zisă a plantajului. Pentru obținerea de ramuri altoi viguroase, cu un an înainte de prelevarea acestora s-au executat tăieri de intensitate mare în coroanele orteților. Multiplicarea vegetativă a stejarului brumăriu s-a realizat în mediu controlat, iar metoda copulație petfecționată, s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de altoire. O atenție specială a fost acordată alegerii celui mai indicat teren pentru plantaj, unul dintre principalele neajunsuri ale planta- jelor actuale din România. Toate exigențele stejarului brumăriu varietatea atrichoclados, referitoare la rocă, relief, climă și sol, au fost îndeplinite. Pregătirea terenului a constat în: îndepărtarea vegetației existente (arbuști cu rădăcini, pe 0,5 ha), aratul și discuitul, izolarea față de sursele externe de polen și împrejmuirea. în funcție de numărul de puieți altoiți și de repartiția pe clone a acestora, precum și de suprafața de 4,28 ha disponibilă, s-a stabilit o schemă de instalare cu 18 puieți pe rând și un număr total de 28 rânduri. Au fost plantați un număr total de 504 puieți altoiți, ce aparțin la 36 clone, rezul- tând o medie de 14 puieți / clonă. Deoarece numărul de puieți altoiți diferă de la o clonă la alta, s-a utilizat un dispozitiv experimental incomplet balansat, un grilaj de tipul 6 x 6. A fost utilizată o schemă largă de plantare, cu distanțe între puieți de 8 m pe rând și 10 m între rânduri, ce permite dezvoltarea unor coroane largi cu un acces sporit al luminii în acestea, favorizând astfel înflorirea și fructificația. în același timp, este favorizată mecanizarea lucrărilor specifice dintr-un plantaj. în același timp s-a instalat și rezerva plantajului, compusă din 110 puieți altoiți ce aparțin unor clone existente în plantaj. Observațiile fenologice vizând dispunerea alăturată în plantaj a clonelor ce diseminează polenul în aceeași perioadă, precum și amprentarea genetică cu ajutorul markerilor ADN pentru a avea certitudi- nea apartenenței unui ortet la o anumită clonă, sunt alte condiții obligatorii la instalarea unui plantaj. Plantajul de stejar brumăriu de la Niculițel a fost instalat în noiembrie, 2017. Cuvinte cheie: program de ameliorare, plantaj de clone, condiții staționale, surse de semințe de stejari, varietate intraspecifică, Quercus peduncuhflora Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 31 Soluții de reconstrucție ecologică în culturile de răsinoase instalate în 9 afara arealului în Podișul Sucevei 9 Ion BARBU Marius CURCĂ 1. Introducere în perioada 1960-1986, în țara noastră au fost realizate culturi intensive cu specii repede cres- cătoare, în scopul obținerii în timp scurt și cu cheltuieli minime a unor cantități sporite de ma- să lemnoasă pentru industria celulozei și hârtiei (lonescu et al., 1970; Hanganu et al., 1968; Ivan, 1969; Marcu, 1974; Marcu, 1974; Marcu, 1980; Marcu et al., 1980; Lazăr și Marcu, 1985; 1970; ****. 1973* **** 1977) Declinul actual al industriilor menționate în România a condus la abandonarea acestor cul- turi în raport cu țelurile inițiale și formularea unor noi țeluri de producție, ce necesită un ciclu mult mai lung, dar a căror atingere este incertă în condițiile destructurării tot mai grave a arbo- retelor sub impactul diverșilor factori abiotici și biotici (Barbu, 1997; Barbu, 2000; Barbu, 2010). în absența unei fundamentări științifice de conducere a arboretelor de rășinoase din afara arealului, există riscul ca acestea să fie distruse de acțiunea factorilor perturbatori înainte de a ajunge la vârsta recoltării, întrucât seceta din pri- mii ani ai acestui deceniu a agravat mult situația culturilor de rășinoase din afara arealului natural, fenomenul de uscare a arborilor semnalându-se pe suprafețe tot mai extinse, mai ales în cazul pi- nilor, la a căror uscare contribuie și unii agenți patogeni sau dăunători secundari (e.g. gândacii de scoarță). Totodată, în arboretele de molid se constată o permanentă extindere a atacurilor de Pristiphora abietina, urmate pe alocuri de cele ale gândacilor de scoarță ai molidului, toate acestea demonstrând că o parte dintre aceste arborete sunt tot mai vulnerabile la multipli factori per- turbatori (Barbu et al., 1997; Barbu et al., 2000; Barbu et al., 2010; Olenici și Olenici, 2005; Olenici et al., 2011; Duduman et al., 2011). Raportul Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind schimbările climatice \ publicat în 2007, aduce noi detalii referitoare la încălzirea globală și rolul activităților antropice (de la emisia gazelor 1 ) IPCC - Intergovernmental Panel on Climate Change (2007) 32 cu efect de seră la schimbarea utilizării terenuri- lor) în potențarea acestor tendințe. Pe baza unor scenarii de evoluție a sistemului socio-economic (și implicit a emisiilor de dioxid de carbon - CO2) în secolul 21 se estimează o creștere a temperatu- rii globale cu 2-6°C. Cei mai mulți estimează că la jumătatea seco- lului 21 temperatura globală va fi cu circa 2°C mai mare decât cea actuală (Dumitrescu et al., 2014). Pentru teritoriul României, proiecțiile climatice evidențiază o creștere a temperaturii cu 0,5-2°C și de asemenea schimbări cantitative și calitative ale precipitațiilor (Tomozeiu et al., 2002). Iernile vor fi mai calde cu 1-3°C și mai bogate în preci- pitații (comparativ cu perioada 1961-1990), iar ve- rile vor fi cu precipitații mai reduse și temperaturi mai ridicate (Coculeanu et al., 2003). Creșterea prognozată a temperaturii va deter- mina accentuarea proceselor meteorologice (eva- porație, convecție, fenomene orajoase, furtuni, tornade, viscole etc.) și în anumite zone (stațiuni) instalarea unor deficite de umiditate în sol în timpul sezonului de vegetație. Acest cumul de factori va avea efecte negative asupra stării de sănătate a arborilor sau va predispune arborii la sensibilitate crescută la boli și dăunători. Creș- terea transpirației la arbori va accentua defici- tul de apă din sol și va potența stresul hidric cu consecințe asupra productivității, stabilității și rezistenței indivizilor. Un intens proces de selec- ție este de așteptat în populațiile de arbori în ca- re cei mai rezistenți și cu capacitate adaptativă mai ridicată vor fi mai competitivi în defavoarea celor sensibili. Schematic, admițând o distribuție normală (Gauss) a arborilor în raport cu rezisten- ța, în timp vom asista la o creștere a frecvențelor exemplarelor rezistente în defavoarea celor sen- sibile la stres hidric. în același mod trebuie privi- te și raporturile de competiție între speciile de ar- bori care constituie pădurile de foioase amesteca- te (șleauri) de pe întinse suprafețe din țara noas- tră. Speciile mai sensibile vor fi eliminate, iar spe- ciile rezistente sau cu amplitudine ecologică mai largă vor fi favorizate. Stresul hidric se va accentua în zonele în care Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 sunt prognozate creșteri ale temperaturilor și de- ficite de precipitații prin creșterea evapotrans- pirației și scăderea vitalității arborilor. Când pen- tru o perioadă mai îndelungată (diferită de la spe- cie la specie) conținutul de apă din sol scade sub punctul de ofilire (cum s-a observat în verile sece- toase din 2000, 2002, 2007 și 2012), se poate insta- la o mortalitate ridicată în rândul indivizilor sau speciilor sensibile. Alte urmări previzibile ale schimbărilor clima- tice sunt: creșterea sensibilității la atacuri de in- secte și ciuperci (e.g. creșterea explozivă a atacuri- lor produse de Ips duplicatus în culturile de molid instalate în afara arealului) și creșterea perioadei de vegetație respectiv a riscului de vătămări pro- duse de înghețurile târzii și timpurii. în zonele dominate de păduri artificiale consti- tuite din specii diferite de cele caracteristice tipu- lui natural fundamental sunt de așteptat crize de adaptare soldate cu o rată ridicată a mortalității și cu o invazie de specii naturale mai robuste, adaptate noilor condiții. Aici se încadrează speci- ile cu spectru ecologic larg (carpen, jugastru, tei, sorb, ulm) și speciile pioniere (plop tremurător, mesteacăn, salcie căprească etc.). Analizele realizate în anii ’60, la încheierea primei campanii de amenajare a pădurilor țării (Giurgiu, 1961), evidențiau că circa 33% din su- prafața fondului forestier era ocupată de păduri de productivitate inferioară, încadrate în clasa a IV-a (21%) și în clasa a V-a de producție (11%). Cele mai mari suprafețe cu arborete de pro- ductivitate inferioară au fost identificate în Tran- silvania, în special în județele Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Arad, Sibiu, Bihor, Cluj și Covasna. Explicația degradării pădurilor se afla în mo- dul de gestionare a pădurilor private și compose- sorale, în care s-a practicat la scară largă crângul simplu sau crângul compus (Giurgiu, 1961; Bakoș, 1968). Pe baza unei metode sovietice de cercetare, nu- mită metoda „diagnosticului anticipat” care per- mitea „să se întrevadă rezultatele aclimatizării spe- ciilor repede crescătoare în noi regiuni” (Giurgiu, 1959) s-au făcut recomandări (Giurgiu, 1961) pen- tru „Extinderea rășinoaselor oriunde condițiile sta- ționale permit”. Se impunea astfel extinderea mo- lidului și bradului în toate stațiunile apte pentru dezvoltarea lui, introducerea laricelui, bradului- duglas, pinului comun, pinului negru etc., respec- tând cerințele ecologice ale fiecărei specii. După autorul menționat „Extinderea rășinoaselor” se poate realiza după cum urmează (Giurgiu, 1961 -p. 117-122): - molidul și bradul se pot extinde în stațiunile proprii dezvoltării lor, stațiuni care momentan sunt ocupate de alte specii provizorii; - pinul comun, în locul arboretelor de fag și gorun de productivitate scăzută (clasele a IV-a și a V-a de producție); - pinul negru, în locul multor arborete degra- date de gorun, stejar, stejar brumăriu etc., de pro- ductivitate inferioară; - bradul-duglas, în amestec cu fagul sau go- runul, pe stațiuni fertile și pe văi umede și ferite de acțiunea dăunătoare a vântului; - laricele în amestec cu molidul, pentru întă- rirea auto-protecției arboretelor și pentru menți- nerea fertilității solului etc. Studiile care au fundamentat extinderea răși- noaselor în afara arealului lor natural (Marcu et al. 1970; Marcu et al., 1974; Lupe, 1969; Radu, 1971; Radu, 1977; Popescu, 1977) au vizat în prin- cipal creșterea ponderii rășinoaselor în arboretele din etajul amestecurilor de rășinoase cu fag, res- pectiv substituirea arboretelor slab productive și degradate din etajul pădurilor de fag și ameste- curi de foioase. Problema refacerii și substituirii arboretelor slab productive urmărea, în principal, înlocuirea pădurilor de foioase slab productive și degradate cu păduri amestecate de rășinoase cu foioase sau prin culturi pure de rășinoase, cu scopul ameliorării funcțiilor de producție și de protecție ale acestora în conformitate cu direc- tivele politice precum HCM 2059/1956 - o relua- re a Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS din februarie 1955 privind ridicarea productivi- tății pădurilor. în perioada 1961-1965, ritmul lucrărilor de substituire-refacere a arboretelor din regiunile de dealuri și coline a crescut la circa 10.000 ha anual, astfel încât se estimează că, în perioada 1960-1970, au fost parcurse cu lucrări de substi- tuiri și refaceri circa 80.000 ha dintre care circa 60.000 ha conțin rășinoase în diferite proporții (Bakoș, 1968). Această dinamică a continuat și după anul 1970 în ritm de peste 20.000 ha pe an, iar după 1976 suprafața parcursă cu astfel de lucrări a crescut la 30.000-50.000 ha pe an. Pe baza programelor naționale de conservare și dezvoltare a fondului forestier, în perioada 1976 - 2010, s-a prevăzut executarea unor lucrări de Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 33 împăduriri pe o suprafață de peste 200 mii ha din care 65-70% urmau să fie plantate cu rășinoase. Programele respective prevedeau creșterea pon- derii rășinoaselor de la 25-28% la 40% în anul 2010. După anul 1986, când au început să apară pri- mele efecte negative ale extinderii exagerate a speciilor de rășinoase în afara arealului lor na- tural, procesul de substituire s-a diminuat mult, lucrările silviculturale vizând, în special, reface- rea arboretelor slab productive (Barbu și Cenușă, 1987; Bândiu et al., 1982). Prezentul studiu vizează stabilirea concretă a soluțiilor de reconstrucție ecologică a arboretelor de molid tăiate ras ca urmare a atacurilor ma- sive de Pristiphora abientina și Ips duplicatus în Podișul Sucevei. 2. Locul cercetărilor și metoda de lucru Cercetările au vizat stațiuni diferite din raza ocoalelor silvice Pătrăuți, Adâncată, Dolhasca și Fălticeni, din Direcția Silvică Suceava. Metodele de cercetare au constat în studiul modificărilor structurale ale pădurilor în ultimele decenii, analiza și diagnoza stațională pentru fie- care unitate amenajistică analizată, experimente la scară de producție cu variante experimentale constând în compoziții și tehnologii diferite de instalare respectiv sinteza rezultatelor și formula- rea recomandărilor practice pentru reconstrucția arboretelor. 3. Rezultate obținute 3.1. Distribuția arboretelor cu rășinoase în afara arealului în pădurile județului Suceava Pe baza prelucrării datelor din amenajamen- tele silvice din care s-au extras toate arboretele cu rășinoase instalate la altitudini mai mici de 700 m, rezultă că în județul Suceava sunt 89.086 ha ocupate de arborete de rășinoase dintre care 84.500 ha se află în etajul FM2 al amestecurilor de rășinoase cu fag, 1.219 ha în FMI - etajul făgetelor montane și premontane, 3.014 ha în FD3 - etajul amestecurilor de fag cu gorun și al șleaurilor de deal, 400 ha în FD2 și FD1 - șleauri de deal cu stejar și carpen. Din totalul de 89.086 ha de arborete cu răși- noase situate la altitudini mai mici de 700 m, în județul Suceava, circa 62% sunt reprezentate de arborete trecute de vârsta de 60 ani instalate înainte de cel de-al doilea război mondial. Restul, de circa 38%, reprezintă arboretele în vârstă de până la 60 ani care au fost instalate pe cale arti- ficială după cel de-al doilea război mondial, în special după 1965, când începe o campanie de extindere pe mari suprafețe a rășinoaselor în lo- cul unor păduri de foioase degradate sau pe sta- țiuni de productivitate redusă pentru speciile au- tohtone (Figura 1). Fig. 1: Distribuția suprafețelor cu rășinoase (toate speciile) instalate în afara arealului, în funcție de vârsta arboretelor în DS Suceava Obiectivul viza modificarea radicală a compo- ziției specifice a fondului forestier în sensul spo- ririi până în 2010 a proporției rășinoaselor de la 24% la 40%. Extinderea în culturi a rășinoaselor s-a făcut pe trei căi: mărirea ponderii rășinoaselor în pădurile în care acestea apar în mod natural, prin substituirea cu rășinoase a arboretelor slab productive și degradate, respectiv prin ameliora- rea compoziției arboretelor de foioase de produc- tivitate superioară și mijlocie prin introducerea rășinoaselor autohtone și exotice. în completarea regenerărilor naturale - ade- sea acestea nu erau luate în considerare dacă nu aveau densitatea de peste 3 puieți pe m2, respectiv 30000 puieți pe hectar, se introduceau rășinoase- le autohtone, mai ales molidul. Dacă ținem cont de tratamentele aplicate în perioada respectivă - tăieri rase, tăieri succesive în două reprize - și de „succesul” regenerării naturale în aceste condiții avem o imagine a amplorii lucrărilor de extinde- re a rășinoaselor în pădurile României în ultimii 60 ani. în raport cu proporția de participare a răși- noaselor localizate în afara arealului în compozi- ția arboretelor din județul Suceava, (Figura 2), se observă că 39% din aceste culturi participă în compoziție în proporție de 20-40%. Culturile pure însumează o suprafață de 7.231 ha reprezentând 13% din totalul acestor arborete. 34 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Fig. 2: Distribuția arboretelor cu rășinoase in- stalate în afara arealului în raport cu proporția de participare a rășinoaselor în compoziția arbo- retelor în județul Suceava Fig. 3: Distribuția arboretelor cu molid instalate în afara arealului în funcție de vârsta arboretelor în Direcția Silvică Suceava Analiza distribuției suprafețelor cu molid, in- stalat în afara arealului în județul Suceava, în funcție de clasa de vârstă, prezentată în Figura 3, arată că la nivelul anului 2000, arboretele situate în clasele de vârstă 60 - 80 ani și 80 - 100 de ani se regăsesc pe cele mai mari suprafețe (5.293,8 ha respectiv 4.826,1 ha), reprezentând în total 33% din suprafața acestor culturi. Arboretele de 35 de ani și cele din clasa 100-120 de ani au fiecare o pondere de 10%, ocupând o suprafață de 3.096,4 ha, respectiv 3.009,7 ha. Arboretele din celelalte clase de vârstă, au o pondere de participare sub 10% din suprafața totală. 3.2. Dinamica structurală a pădurilor din Podișul Sucevei în ultimul secol Pădurile actuale sunt rezultatul acțiunii cumu- late a condițiilor staționale (relief, sol, climă) și antropice, concretizate în modul de gospodărire în trecut. De multe ori arboretele actuale se prezintă total diferit de tipurile natural - fundamentale din care au provenit. De aceea, adesea amenajistul este în situația unei încadrări greșite atât sub raportul tipului de stațiune cât și al tipului de pădure na- tural fundamental. Structura arboretului, atât în plan orizontal cât și în plan vertical, reprezintă o caracteristică importantă, ce poate influența în mare măsură gradul de vulnerabilitate la acțiunea factorilor perturbatori (biotici și abiotici), precum și capaci- tatea arboretului de a reveni la un nivel acceptabil de funcționare după trecerea unui factor pertur- bator (reziliență). în contextul schimbărilor climatice, al poluă- rii sau al aplicării unor măsuri silviculturale ne- corespunzătoare, analiza tendinței de succesiune a speciilor forestiere și a mecanismelor ce stau la baza ei, ne va permite modelarea actualelor struc- turi, prin aplicarea unor măsuri silviculturale conforme principiilor gospodăririi durabile. Pentru analiza dinamicii de participare a prin- cipalelor specii forestiere în compoziția arbore- telor din O.S. Adâncată, s-au extras din amena- jamentele silvice din anii 1952, 1965, 1974 și 2005 proporția de participare a fiecărei specii în ur- mătoarele unități de producție: U.P. VI Adâncată, U.P.VII Zvoriștea și U.P. VIII Zamostea. în Tabelul 1 se prezintă proporția de participa- re a speciilor în alcătuirea arboretelor din U.P. VI Adâncată, începând cu primul amenajament rea- lizat după naționalizarea pădurilor din anul 1948, până la amenajamentul actual întocmit în anul 2005. Din analiza datelor prezentate în Figurile 4 și 5, privind dinamica de participare a principalelor specii în compoziția arboretelor, în perioada 1952 - 2005, se desprind următoarele concluzii: cvercineele au scăzut de la 74% în 1952 la 41% în 2005; astfel stejarul prezintă o tendință de descreștere în proporția de participare, de la 44% la 31% iar gorunul a scăzut de la 30% la doar 10% în anul 2005; - fagul își menține proporția de participare aproape neschimbată de circa 10% (8-14%); - carpenul a scăzut de la 33% în anul 1965 la 18% în prezent, fiind înlocuit în mare parte de molid. Din analiza trendurilor calculate pe baza da- telor din Tabelul 1, se constată o reducere (Figura 5) alarmantă a speciilor de cvercinee în favoarea unor specii mai puțin valoroase. De remarcat este faptul că reducerea suprafețelor ocupate de ste- jar și gorun, s-a făcut în favoarea molidului care ocupa în anul 2005 o pondere în suprafață de 18% din totalul unității de producție. Este evident Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 35 că plantațiile de molid au înlocuit foste arbore- te dominate de stejar și gorun, dar aflate într-un proces de degradare ca urmare a modului de gos- podărire din trecut. Este evident, de asemenea, că substituirea actualelor arborete de molid care traversează o gravă criză ecologică trebuie făcută cu cvercinee, țelul fiind să se ajungă la o proporție aproximativă de 45St 30Go, similară arboretelor naturale de la începutul anilor 50. Tabelul 1. Proporția de participare a speciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VI Adâncată Anul Proporția de participare a speciilor (%) Cverc. St Go Fa Ca Mo Dv 1952 74 44 30 14 - - 12 1965 44 34 10 8 33 - 15 1974 51 35 16 10 29 18 10 2005 41 31 10 12 18 18 11 Fig. 4: Dinamica proporției de participare a spe- ciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VIAdâncată O analiză similară s-a făcut și pentru pădurile din U.P. VII Zvoriștea, în care cvercineele ocupau în anul 1952 un procent de 26% din suprafață, fagul 37%, iar carpenul și foioasele moi 25%. Foioasele tari ocupau 12%. Se poate afirma că la jumătatea secolului XX, 60-62% din suprafața pădurilor din U.P. VII Zvoriștea, erau șleauri cu stejar și gorun și 37% făgete. Fig. 5: Tendințe de evoluție a speciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VI Adâncată în Tabelul 2 se prezintă datele de sinteză cu privire la proporția de participare a speciilor în compoziția arboretelor din unitatea de producție VII Zvoriștea, în perioada 1952 - 2005. Tabelul 2. Dinamica proporției de participare a speciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VII Zvoriștea Anul Proporția de participare a speciilor (%) Cverc. St Go Fa Ca Mo Dm Dt Dr 1952 26 19 7 37 20 - 5 12 - 1965 20 6 14 33 22 - - 16 - 1974 27 7 20 36 17 13 6 11 3 2005 25 5 20 38 14 13 1 9 - Se observă (Figurile 6 și 7) că stejarul și-a redus proporția de participare cu 10-15% în compoziția arboretelor, ajungând în anul 2005 la un procent de numai 5% față de 20% în anul 1952. în schimb, gorunul crește de la 7% în anul 1952 la 20% în anul 2005. Se pare că adesea amenajiștii au confun- dat cele două specii fiind surprinși de proporția ridicată a stejăretelor în imediata vecinătate a fă- getelor din partea superioară a Podișului Sucevei. Fagul se menține, în ultimii 50 de ani la un pro- cent de cca. 35%. Carpenul scade cu 5%, ajungând în anul 2005 la un procent de participare de 15%. în ansamblu, se poate constata o reducere ma- sivă a șleaurilor cu stejar și carpen în favoarea molidului care a crescut brusc la 13% din suprafa- ța unității de producție. Și în acest caz, culturi- le de molid în afara arealului au înlocuit masiv șleaurile degradate de stejar și carpen. Fig. 6: Dinamica proporției de participare a spe- ciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VII Zvoriștea în Tabelul 3 se prezintă proporția de partici- pare a speciilor în compoziția arboretelor din unitatea de producție VIII Zamostea. Datele din 36 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 amenajamentul anterior anului 1965 nu au fost disponibile deoarece această unitate de producție făcea parte din Ocolul Silvic Dorohoi. Fig. 7: Tendințe de evoluție a speciilor în compozi- ția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VlIZvoriștea Tabelul 3. Dinamica proporției de participare a speciilor în compoziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VII Zvoriștea Anul Proporția de participare a speciilor (%) Cvercinee St Go Fa Ca Mo Dm Dt 1965 49 29 20 37 14 1974 40 30 10 40 10 5 - 10 2005 26 23 3 42 8 5 5 14 Din analiza datelor prezentate în Figurile 8 și 9 se observă o evidentă tendință de pierdere a gorunului din compoziție, acesta ajungând de la un procent de 20% în anul 1962, la un procent de numai 3% în anul 2005. Și stejarul prezintă un de- clin, acesta pierzând aproximativ 5% din procentul de participare în arborete, de la 29% în anul 1965 la 23% în anul 2005. Fagul a crescut în compoziție cu aproximativ 5% în ultimii 35 de ani. Carpenul a descrescut de la 14% în anul 1965 la 8% în anul 2005. Scăderea proporției cvercineelor de la 49% în 1965 la 26% în anul 2005, s-a făcut în favoarea fagului, care a câștigat 5% din suprafață, și a mo- lidului care a crescut brusc la 5% prin plantațiile făcute la începutul anilor 70. Fig. 8: Proporția de participare a speciilor în com- poziția arboretelor din O.S. Adâncată, U.P. VIII Zamostea Fig. 9: Tendințe observate din analiza proporției de participare a speciilor în compoziția arbortelor din O.S. Adâncată, U.P. VIII Zamostea în toate cele trei unități de producție analizate (Figurile 5, 7 și 9), datele descriu un trend descres- cător pentru stejar, fapt datorat, cel mai probabil, influenței antropice (lemnul de stejar fiind extras cu predilecție pentru folosirea acestuia la con- strucții). Astfel, dacă nu se intervine cu lucrări silvicul- turale corespunzătoare pentru promovarea acest- ei specii, în următorii 50 - 100 de ani aceasta va fi complet eliminată din compoziția arboretelor, situație valabilă și pentru gorun. Concluzia firească este că eforturile care trebu- ie făcute la substituirea culturilor de molid trebu- ie să vizeze creșterea proporției stejarului și fo- ioaselor valoroase din compoziția vechilor șleauri (Pa, Fr, Ci, Te etc.). Pe luvisolurile albice tipice pentru Podișul Su- cevei, formate pe depozite sarmatice, s-au dezvol- tat arborete de foioase amestecate care au exploa- tat orizonturile de sol până la adâncimea de 100-120 cm. Sub arboretele bătrâne nu se formau decât întâmplător (în anumite condiții microstaționale) soluri gleizate sau pseudogleizate. în prezent, sub culturile de molid, dar mai ales în terenurile goale rămase în urma tăierilor rase (de igienă) fenomenele de înmlăștinare sunt frec- vente și creează dificultăți insurmontabile la re- împădurire (Figura 10). După tăierea rasă a molidului, nivelul orizontu- rilor gleizate s-a ridicat până aproape de suprafața solului determinând condiții improprii pentru dezvoltarea puieților plantați și invazia ierburilor hidrofile și heliofile de pipirig și moleață. Această stare se poate explica prin faptul că la instalarea culturilor de rășinoase s-a procedat la prelucrarea solului prin scoaterea cioatelor și a rădăcinilor arborilor din arboretul de substituit; Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 37 arătura solului s-a executat la 30-40 cm adâncime, fiind urmată de discuirea și grăparea solului. Arboret de foloase amestecat (șleau) Cultură pură de molid (40 ani) Suprafață tăiată rasă in urma atacurilor de Ips duplicatul Sol-sub arboretul amestecat de foioase Sol - sub cultura de molid Sol - in terenul rămas după tăierea rasă a molidului - - - nivelul orizontului gleizat; R-adâncimea de înrădăcinare; Ah, B», Bt, Btg-orizonturi ale profllului de sol Fig. 10: Schema procesului general de evoluție a solurilor din Podișul Sucevei sub influența prelu- crării orizonturilor superioare înaintea plantării cu molid și a lucrărilor de întreținere în primii 3-5 ani de cultură a molidului Plantațiile s-au realizat în solul prelucrat și în primii 3-5 ani de la plantare culturile au fost în- treținute prin realizarea unor culturi intercalate de porumb, favorizând astfel combaterea buruie- nilor și tasarea solului (2-3 prașile pe an). După constituirea stării de masiv, culturile au fost lă- sate să se dezvolte fără a se interveni cu lucrări de rărire (curățiri-rărituri). Molidul a penetrat cu rădăcinile doar orizontul prelucrat, iar la interfața dintre orizontul prelucrat (arat) și nelucrat (Bt) s-a format o zonă de stagnare a apei din precipitații care a condus în timp la accentuarea proceselor de pseudogleizare și gleizare. Prin arătură și dis- cuire, materia organică a fost amestecată intim cu orizontul mineral arat, determinând o creștere a ratei de mineralizare și o îmbogățire bruscă a ori- zontului arat în nutrienți. La 10 ani după plantare, conținutul în carbon al solului la 10-15 cm adânci- me a scăzut cu 13%, iar la 30 ani cu 25%. Intrările de materie organică nouă din litiera de molid au crescut după vârsta de 10 ani și au atins valoarea maximă la 30-40 ani cu o cantitate estimată de 3-3,5 tone pe hectar și pe an. Calitatea litierei și fluxul de mineralizare sunt puternic influențate de specie și de climat. Cerce- tările experimentale arată (Barbu et al., 2010) că acele de molid au un conținut de azot (N) scăzut, de 11-17 mg/g în timp ce frunzele de foioase au un conținut aproape dublu (23-26 mg/g la stejar, 20-23 mg/g la fag, 25-32 mg/g la anin, 19-24 mg/g la tei și 18-23 mg/g la mesteacăn). Aceasta explică sărăcirea în azot a solurilor sub culturile de molid comparativ cu situația specifică arboretelor natu- ral fundamentale de foioase amestecate. După 30-40 ani de existență a culturii pure de molid s-a constatat o acumulare importantă de humus brut din ace de molid nedescompuse și un flux încetinit de mineralizare. Observații prelimi- nare au evidențiat dispariția totală a ciupercilor de micoriză specifice foioaselor din arboretele na- turale sau derivate care au fost substituite cu mo- lid în urmă cu peste 30-50 ani. Se impune cercetarea atentă a gradului de mi- corizare a rădăcinilor puieților care vor fi plantați, iar în cazul în care se constată o micorizare slabă se va stimula procesul de transfer al sporilor și hifelor ciupercilor specifice de micoriză din arbo- retele de foioase învecinate. 3.3. Soluții de adaptare a tehnologiilor de împă- durire la condițiile stationale actuale Arborete țel în stațiunile ocupate anterior de culturi de molid pentru celuloză, tăiate în urma atacurilor de Ips duplicatus Reconstituirea unor arborete apropiate (măcar sub raportul compoziției) de cele natural funda- mentale este foarte diferită, în primul rând dato- rită modificării condițiilor microstaționale și în al doilea rând datorită modificării condițiilor de regenerare specifice șleaurilor (Nicovescu et al., 1970; Florescu L, 1981). Prin arboret țel în suprafețele definite mai sus, se înțelege arboretul care se va obține la matu- ritate prin aplicarea tuturor lucrărilor de creare, îngrijire și protecție împotriva factorilor biotici și abiotici vătămători. în Tabelul 4 au fost sinteti- zate principalele tipuri de arborete țel posibil a fi realizate în suprafețele calamitate de Ips dupli- catus, în funcție de mărimea suprafeței și etajul fitoclimatic. în multe privințe, aceste arborete se deosebesc de cele naturale sau obținute prin regenerări na- turale dirijate, deoarece în urma tăierilor rase condițiile ecologice au devenit improprii pentru instalarea și mai ales dezvoltarea unor specii sen- sibile la îngheț și arșiță (fagul, paltinul). De aceea se recomandă plantarea acestor specii în margini- le umbrite pe versanți cu expoziții N, NV. Din analiza plantațiilor cu fag din ultimii 20 ani, în pădurile ocoalelor silvice analizate au re- zultat următoarele concluzii: - fagul plantat în FD3 și FD4 în teren deschis suferă de arșiță și secetă, pierderile ajungând, în unii ani, la 70-80%. Chiar la plantații repetate de 4-5 ori rezultatele sunt slabe; - pășunatul și vânatul vatămă puternic fagul, paltinul și cireșul plantat; 38 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 paltinul de munte și frasinul se dezvoltă mulțumitor în treimea mijlocie și superioară a versantului și mai slab pe văi și în zone depresio- nare, unde este vătămat de înghețuri timpurii și târzii și de ger; laricele plantat în benzi de 3-5 rânduri sau grupat pe culmi și în zone vântuite, se com- portă foarte bine și aparent nu suferă de boli și dăunători; vânatul poate cauza vătămări importante plantațiilor atât prin ciupirea vârfurilor cât și prin batere cu coarnele. Tabelul 4. Arborele țel posibil de realizat după împădurirea terenurilor rezultate din tăieri rase în culturile de molid pentru celuloză, după ata- cul de Ips duplicatus Suprafața de regenerat Etaj fitocl. Arboret - țel pur - unietaj. amestec. - unietaj. amestec. - grupat Tăieri rase S > 1 ha FD1 FD2 FD3 FD4 Stejar Stejar Gorun Gorun Stejar - carpen Stejar - gorun Gorun - fag Fag - gorun Tăieri rase S < 1 ha FD1 FD2 FD3 FD4 Stejar Stejar Gorun Fag Stejar - carpen Stejar - gorun St, Go, Fa Fa, St, Go Ochiuri și goluri S 2 - 10 ari FD1 FD2 FD3 FD4 Stejar Gorun Fag Fag St, Pa, St, Ca, Ci, Fr, Pa, Ci, Ca St, Pa, St, Go, Ci, Fa, Ci, Te, St, Go, Ca, Fr, Pa, Fr, Fa, Go, St, Fa, Pa, Ci, Fa, Fr, Go Fr, Pa, Fa, Go, St, Pa, Ci Arboretele țel se adoptă în funcție de urmă- toarele criterii: - tipul de pădure natural fundamental înain- tea susbstituirii cu molid; - tipul actual de stațiune (altitudine, expoziție, pantă, sol, climă); - tendința de modificare a condițiilor edafice după tăierea rasă (îmburuienire, hidromorfism); - mărimea și forma suprafețelor calamitate; a portul regenerării naturale și capacitatea de concurență a speciilor; - capacitatea de a asigura necesarul de puieți pe specii și caracteristici biometrice. Tipuri de culturi posibil de realizat Pentru realizarea arboretelor-țel au fost stabili- te tipurile de culturi posibil de realizat în funcție de altitudine, expoziție și pantă. Aceste elemente de caracterizare a condițiilor staționale joacă un rol esențial în primii ani de viață ai plantațiilor. în Tabelul 5 au fost sintetizate principalele ti- puri de culturi realizate prin plantare, definite de speciile principale de bază care vor fi plantate. Se apreciază că speciile de amestec și ajutătoare se vor instala natural sau ca urmare a împrăștierii pe suprafețe a litierei provenite din arborete natura- le sau derivate din vecinătate. La alegerea tipului de cultură se va ține cont de altitudinea medie, clasa de pantă și expoziția generală. Menționăm că pe luvisolurile albice, cu pante mai mici de 10° și expoziții umbrite, se instalează frecvent procese de pseudogleizare și gleizare. Pe pante mai mari de 10° și expoziții în- sorite, frecvent insolația și deficitul de precipitații pot conduce la secetă edafică prelungită greu de suportat de către speciile sensibile (Fa, Pa, Ci). în Tabelul 6 au fost sintetizate tipurile de arbo- rete țel posibil de realizat, tipul de cultură și com- pozițiile de împădurire în funcție de grupa eco- logică și caracteristicile structurale estimate în funcție de mărimea golurilor rămase. Din analiza soluțiilor prezentate se constată că starea actuală a stațiunilor și mărimea suprafeței de regenerat impun anumite restricții în folosirea speciilor la împădurire, ceea ce se reflectă într-o diversitate relativ redusă a spectrului de specii lemnoase. Ob- servațiile din teren au evidențiat instalarea cu ușurință a speciilor pionere și de arbuști, repre- zentând o garanție a creșterii diversității structu- rale în viitorul arboret. O cartare mai detaliată poate conduce la am- plasarea biogrupelor în funcție de starea actuală și prognozată a condițiilor microstaționale. Astfel, pe terenuri cu predispoziție la hidro- morfism (terenuri plane, cu pante mai mici de 10°, cu tufe de Juncus) se vor folosi specii mai rezistente la băltirea apei (Fr, Pa), iar dacă tere- nul a fost invadat de buruieni higrofile (Carex, Juncus, Molinia) se va adopta tehnologia plantării de puieți de talie mijlocie crescuți în container (pungi). Inginerii de la ocol au o marjă largă de decizie Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 39 în ceea ce privește adoptarea tipului de cultură și a compoziției de împădurire în funcție de condițiile microstaționale. Descrierea situațiilor tipice avute în vedere în cazul fiecărei suprafețe constituie justificarea acestor decizii. Tabelul 5. Sinteza recomandărilor pentru alegerea tipului de cultură în funcție de altitudine, pantă și expoziție. încadrarea în grupe ecologice de stațiuni pe baza analizei caracteristicilor staționale locale și a tipului natural fundamental de vegetație Altitud. (m) Tip de cultură n — © U r: k — « OU Panta Exp. U Q ® < 250 (56) GE 62-64 < 10° însorită X umbrită X X X X > 10° însorită X X umbrită XXX X 250-300 GE 60-61 < 10° însorită X X umbrită X X X X X X > 10° însorită X umbrită X XX 300-350 GE 42, 46 45-50 < 10° însorită X XXX umbrită X x X X X > 10u însorită XX X umbrită XX X >350 GE 38-41 < 10u însorită X X XX umbrită X XX >10° însorită X X umbrită X Tabelul 6. Tipuri de arborete țel în golurile rămase după atacurile de Ips duplicatus în Podișul Sucevei Tipuri de arborete țel (specie de bază) Compoziția de Structura Aloci de regenerare împădurire orizontală ș < 0,5 S > 0,5 ha (amestec) ha Tip de cultură o- m Specii de baza 5 -g Specii de bază Specii g 5 1 S = 2 ajutătoare Ș" E 2 E S și — o < Z < Z arbuști Stejar GE 62-64 Alt. 250- 280m Exp. S.SV.SE, platou, terasă St - Fr 62 6St3Fr ICa Ju, XXX Arbuști st - Pa 62 6St3PalCa Ju, XX X Arbuști St Fr-Pa 63 4St 2Fr 3Pa Ju, XX X Arbuști St-Fr-Pa-Ci 64 4St2Fr2Pa 2Ci Ju, XXX Arbuști St-Fa-Pa-Ci-Ca 64 6St2FrlPalCi Ju,’ X X X Arbuști Stejar — Gorun GE 60-61 Alt. 250- 3 5 Om St-Go 60 4St 3Go 2Fr 1 Pa Ju, XXX Arbuști St-Go-Ca 60 4St 3Go 3Ca Ju, X XX Arbuști St-Go-Pa 60 5St 2Go 3Pa Pă,Sb, XX X Arbuști St-Go-Fr 61 5St 3Go 2Fr Pă,Sb, XX X Arbuști St-Go-Fr-Pa-Ci- 61 5StlGolFr2Pa Pă, X XX Ca ICi Arbuști Gorun GE 45-50 GE 45-46 Alt. 250- 3 5 Om Go-Tc 45 7Go2Tc ICi Ajutătoare X X Arbuști Go-Te-Fr 46 7Go 2Te ICi Ajutătoare X X Arbuști Go-Te-Ci 6G0 2Pa 2Te Ajutătoare X X Arbuști Go-Te-Pa 6G0 2Pa 2Te Ajutătoare XXX Arbuști Gorun-fag GE 42-46 Alt. 300- 4OOm Go-Fa 42 5Go3FalTe Arbuști XX X ICi 4Go 4Fa 2Ci Arbuști X X 4Go 4Fa 2Te Arbuști X Fag GE 38-41 Alt. 350-450 (500)m Fa - Go 38 5Fa 3Go 2Pa Ca, X X Arbuști Fa-Fr 39 5Fa 3St 2Ci,Pa Sb, X X Arbuști Fa - Pa 40 6Fa 2La 2Pa Sb, X X Arbuști Fa-Ci 41 6Fa 2Pa 2Fr,Ci Sb, X x 5 Fa 3Fr Arbuști X X 2Go,Ci,Te Sb, Arbuști 40 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Dat fiind că ne confruntăm pentru prima dată cu o problemă atât de gravă (substituirea bruscă a unor culturi de molid în etajul stejăretelor și go- runetelor), o atenție deosebită va fi acordată adop- tării tehnologiei de împădurire. în Tabelul 7 au fost sintetizate principalele con- diții staționale cu impact direct și imediat asupra Tabelul 7. Caracteristici staționale care trebuie avute in vedere la gruparea speciilor în teren și la adop- tarea tehnologiilor de împădurire Tehnologie de împădurire Tendința solului Grad de acoperire cu ierburi Hidrom. înmlășt. Eroz. Vegetație higromorfă Mur Boz Humus brut Mo Stațiune normală Amestec intim X X X X X Amestec grupat Plantare în vetre, puieți rădăcini nude X X X X X Plantare puieți talie mijlocie în pungi Semănături cu St, Go în X X X X X vetre Imprăștierea de litieră și humus din arboretele naturale vecine XX X X X X X X 4. Discuții si concluzii , > în contextul gospodăririi durabile a pădurilor, una dintre priorități o reprezintă reconstrucția ecologică a ecosistemelor instabile, cum sunt și culturile de rășinoase din afara arealului natural. Prin aceasta se realizează și unul dintre obiec- tivele strategiei naționale de dezvoltare a silvicul- turii (elaborată în 1995 și actualizată în 2004), de a reduce procentul rășinoaselor în cadrul fondului forestier la 25-26%. Ca direcții generale de acțiune se au în vedere: minimizarea riscurilor, creșterea diversității bio- logice, asigurarea funcționării durabile a ecosiste- melor sub raportul producției de masă lemnoasă, stocării carbonului și îndeplinirii celorlalte funcții ecologice și sociale. Problema gospodăririi arboretelor de rășinoase din afara arealului, a constituit o preocupare a mai multor proiecte de cercetare. Până în 1986, cercetările au urmărit să fundamenteze din punct de vedere științific acțiunea de extindere a răsi- 5 5 5 J noaselor prevăzută în Programul național de dez- voltare a fondului forestier în perioada 1976-2010 (Marcu et al., 1974). Odată cu apariția Legii Nr. 2/1986, acțiunea de extindere a rășinoaselor a fost stopată, astfel că s-a intrat într-o nouă etapă, care s-a extins până în 1995. în această etapă, în lip- sa unor orientări clare, culturile de rășinoase din condițiilor de instalare și menținere a puieților plantați în suprafețe deschise, largi, expuse in- solației, gerurilor și înghețurilor timpurii și târzii și mai ales secetei prelungite. în funcție de aceste condiții cartate în teren, pentru fiecare suprafață în parte se va adopta cea mai bună tehnologie de împădurire. afara arealului au fost practic abandonate, fără a se interveni cu lucrările de îngrijire necesare. Lipsa preocupărilor s-a reflectat și în faptul că nu s-au mai făcut nici studii cu privire la culturile deja instalate (Barbu, 2001). La nivelul administrației centrale si al autori- tății pentru silvicultură nu există nici în prezent o orientare foarte clară cu privire la aceste culturi, datorită faptului că industria celulozei și hârtiei a fost în mare măsură desființată. Pe baza unor studii de zonare a pădurilor și a producției forestiere din România (Giurgiu et al., 1968; ****, 1970; **** 1973- **** 1977- **** 1980) s-au trasat liniile de dezvoltare a economiei fo- restiere stabilindu-se, de asemenea, arealul na- tural și posibil de extindere a principalelor spe- cii forestiere (molid, brad, pini), insistându-se asupra speciilor repede crescătoare și de valoa- re economică ridicată (plopi euroamericani, sal- câm, duglas, larice, pin silvestru, pin strob). Au fost elaborate, cu această ocazie, și hărți în care se recomanda extinderea speciilor menționate, pre- cum și formule și tehnologii de împădurire din care nu lipseau speciile de rășinoase autohtone sau exotice ce urmau a fi introduse în stațiunile respective. Realizarea acestor obiective a presupus o mo- bilizare impresionantă a administrației silvice cu scopul optimizării lucrărilor de la recoltarea se- Revista pădurilor • Anul 133 *2018 • Nr. 1 41 mințelor și materialului de împădurire până la planificarea și proiectarea lucrărilor de regene- rare artificială prin semănături sau plantații. Orga- nizarea campaniilor de împăduriri viza maximi- zarea șanselor de reușită a lucrărilor respective, în acest sens acordându-se o atenție deosebită prelucrării solului, plantațiilor propriu-zise și lucrărilor de întreținere a plantațiilor până la reușita definitivă (Bakoș et al., 1968; Lazăr și Marcu, 1985; Pătrășcoiu și Vlad, 1977; Pătrășcoiu, 1982). Una dintre soluțiile adoptate pentru grăbirea reușitei definitive și constituirea stării de masiv a fost plantarea unui număr excesiv de mare de puieți, soluție care, în multe situații, s-a dovedit a avea efecte negative, prin realizarea unor arbo- rete excesiv de dese și foarte vulnerabile la atacul unor specii de ciuperci și insecte sau la vătămările produse de factori abiotici (zăpadă, polei, incendii etc.) (Barbu, 1997; Barbu, 2000; Barbu, 2010). Problematica gestionării durabile a culturilor de rășinoase instalate în afara arealului este abia la început. Eșecul unei utopii care a costat enorm se va vedea mai clar în anii următori. Evaluarea riscurilor pentru fiecare arboret în parte și sta- bilirea unor soluții fezabile de prevenire a unor situații ca cea din județul Suceava, trebuie să re- prezinte o prioritate pentru ocoalele silvice cu probleme similare. Mulțumiri Lucrarea de față s-a efectuat la cererea a D.S. Suceava, cu contribuția inginerilor de la compar- timentul cultura pădurilor, din ocoalele silvice Pătrăuți, Adâncată, Dolhasca și Fălticeni. Bibliografie Bakoș, V., coordonator, 1968: Cultura speciilor forestiere repede crescătoare. Editura Agrosilvică, București. Barbu, L, Cenușă, R., 1987: Asigurarea arbore- telor de molid la doborâturi de vânt și rupturi de zăpadă prin metode silviculturale. ICAS Seria a Il-a. Editura Publică Tehnică Agricolă București Barbu, L, 1997: Cercetări privind substituirea arboretelor de rășinoase din afara arealului natu- ral al acestora. Referat științific final. ICAS. 123 p. Barbu, L, 2000: Gospodărirea culturilor de ră- șinoase în afara arealului. Referat științific final. ICAS. Barbu, L, Cenușă R., 2001: Regenerarea naturală a molidului. Editura Tehnică Silvică, București. Barbu, L, 2010: Cercetări privind necesitatea, modalitățile și efectele conversiei arboretelor de rășinoase din afara arealului natural de vegetație. Referat științific final. ICAS. Bândiu, C., Doniță, N., Ceianu, L, 1982 : Valori- ficarea optimă a potențialului staționai din stejărete și șleauri (de câmpie și luncă) în scopul îndeplini- rii optime a funcțiilor economice și de protecție. MEFMC-DS, ICAS, București. Duduman, M.-L., Isaia, G., Olenici, N., 2011: Ips duplicatus (Coleoptera: Curculionidae, Scolytinae) distribution in Romania. Preliminary results. Bulletin of the „Transilvania” University of Brașov, Series II, Voi. 4 (53) No.2: 19-27. Dumitrescu, A., Bojariu, R., Bîrsan, M. V., Marin, L., Manea, A., 2014. Recent climatic changes in Romania from observational data (1961-2013). Theoretical and Applied Climatology 122(1): DOI 10.1007/S00704-014-1290-0. Florescu, L, 1981: Silvicultură. Editura Didactică și pedagogică, București. Giurgiu, V., 1959: Consfătuirea în problema ri- dicării productivității pădurilor. Revista Pădurilor 2: 114-118. Giurgiu, V., 1961: Despre productivitatea pădu- rilor. Editura Agro-Silvică București, 172 p. Giurgiu, V., Beldie, AL, 1968: Contribuții pri- vind zonarea pădurilor și a producției forestiere din R.S. România. MEF, ICF, 85p. Giurgiu, V., 1978: Conservarea pădurilor. Edi- tura Ceres, București. Giurgiu, V., 1970: Lemnul pentru celuloză ca țel de producție. Revista Pădurilor 5: 237-243 Hanganu,C.,Marian,A.,Alexe,A., 1968: Cultura pinilor. în: Cultura speciilor repede crescătoare. Editura Agro-Silvică, București: 206-241. lonescu, AL, Marian, A., Bakoș, V, 1970: Con- diții staționale și tehnica de instalare a culturilor speciale producătoare de lemn pentru celuloză din speciile de rășinoase. Revista Pădurilor 4: 166-170. Ivan, Gh., 1969: Metodă de calcul a eficienței economice în refacerea sau substituirea arboretelor de productivitate redusă. Revista Pădurilor 12: 647-650. Lazăr, D., Marcu, Gh., 1985: Cercetări asupra eficienței tehnico-economice a culturilor speciale de rășinoase pentru producerea lemnului de celuloză și rășină, în funcție de condițiile ecologice, tehnica de cultură și modul de integrare a acestora în fondul forestier național. Tema ICAS, nr. 3.10 (Manuscris) Lupe, I. Z., Spârchez, Z., Jurma, T, Popescu, G., 1969: Tehnica de refacere, substituire și ameliorare a arboretelor slab productive. Editura Agrosilvică, București. 42 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Marcu, G., lonescu, A., 1970: Noi cercetări pri- vind zonele și condițiile staționale favorabile cul- turii molidului în afara arealului natural. Revista pădurilor 3: 116 - 121. Marcu, Gh., 1974: Culturi de rășinoase cu ciclul de producție pentru lemn de celuloză în România. Revista Pădurilor 3: 117-120. Marcu, Gh., 1974: Cercetări privind extinderea culturii molidului în R.S. România. MEFMC, In- spectoratul General de Stat al Silviculturii, ICAS, Editura Ceres, București. Marcu, Gh., 1980: Cercetări privind extinderea culturii bradului în R.S. România. MEFMC, Depar- tamentul Silviculturii, Editura Ceres, București. Marcu, Gh., Lazăr, D., Liubimirescu, A., 1983: Tehnologii de creare și îngrijirea culturilor speciale de rășinoase pentru celuloză și eficiența economi- că a acestora. Comunicare prezentată la ASAS cu ocazia a 50 de ani de cercetare forestieră în România. Nicovescu, H., 1970: Program de crearea unor culturi silvo-speciale pentru producerea lemnului de celuloză. Revista Pădurilor 2: 59-62. Olenici, N., Olenici, V., 2005. Pristiphora abien- tina - un dăunător important al molidului din afa- ra arealului natural de vegetație. Revista Păduri- lor 1: 3-13. Olenici, N., Olenici N, Duduman M-L, Olenici V, Bouriaud O, Tomescu R, Rotariu C 2011: The first outbreak cf Ips duplicatus in Romania. In: Delb, EL, Pontuali, S. (eds.): Biotic Risks and Climate Change in Forests. Proceedings of the Working Party 7.03.10 Methodology of Forest Insect and Disease Survey in Central Europe, lOth Workshop September 20th-23rd, 2010, Freiburg, Germany. Berichte Freiburger Forstliche Forschung Heft, FVA, 89-2011: 135-140. Pătrășcoiu, N., Vlad, L, 1977: Organizarea pro- cesului de producție în unitățile de gospodărire în care se extinde cultura rășinoaselor în afara area- lului. MEFMC, ICAS, București. Pătrășcoiu, N„ 1982: Proporția optimă de extin- dere a speciilor de rășinoase pentru mărirea pro- ductivității pădurilor și sporirea eficienței în pro- tecția mediului înconjurător. MEFMC, Departa- mentul Silviculturii, ICAS, București. Popescu, Gh., 1977: Cercetări privind extinde- rea culturii rășinoaselor între Bistrița și Trotuș. MEIU-Brașov, TSET. Rezumatul tezei de doctorat, Brașov, 32 p. Radu, St., 1971: Culturi specializate pentru pro- ducerea lemnului de celuloză. Sinteză documenta- ră tehnico-economică. Centrul de Documentare Forestieră (CDF), ICAS București. Radu, St., 1977: în problema culturilor speci- ale de pini destinate rezinajului intensiv. Revista Pădurilor 1: 17-20 Tomozeiu, R., Busuioc, A., Ștefan, S., 2002: Changes in seasonal mean cf maximum air temperature in Romania and their connection with large-scale circulation. International Journal of Climatology 22: 1181-1196. 1969: Program pentru înființarea unor cul- turi forestiere speciale producătoare de lemn de celuloză în perioada 1970 - 1975. M.E.F. 1969; îndrumări provizorii privind extin- derea culturii molidului în România. MAS, Depar- tamentul Silviculturii, București. 1970: îndrumări privind extinderea cultu- rii pinului silvestru și a pinului negru în România (terenuri productive). MAS-DS, ICPDS, București. “**, 1973; în problema culturilor specializate pentru producerea lemnului de celuloză. MEFMC- Direcția Generală a Silviculturii, București. 1974: Studiul privind înființarea unor cul- turi speciale de pin pentru producerea de lemn de celuloză și colcfoniu. Manuscris, ICAS București. 1977: îndrumări tehnice în Silvicultură I (3). Compoziții, scheme și tehnologii de împăduriri (1977). I (4) Influențarea și îngrijirea culturilor spe- ciale pentru producerea lemnului de celuloză și a rășinii, București. 1980: Program pentru înființarea culturi- lor speciale pentru producerea lemnului pentru celuloză, în perioada 1981 - 1990. MEFMC-D.S., București. Dr. ing. Ion BARBU Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură - Marin Drăcea ionbarbu51@gmail.com Dr. ing. Marius CURCĂ Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură - Marin Drăcea c.marius83@yahoo.com Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 43 Ecological reconstruction Solutions in the coniferous stands ins talie d outside natural area in Suceava Plateau Abstract. In the second half of 20 century, based on the provisions of național programs for increasing the forests prodnctivity, large areas were planted with coniferous species located outside their natural area. During the 1960-1986 more than 300.000 ha were planted with spruce, pine, fir, douglas fir etc. After 35-40 years, most of these forests were affected by drought, pests and insects. This study explores a hilly region (Podișul Sucevei) in which oaks and mixed forest of beech and oaks (with other broadleaves) were replaced by spruce monocultures. After heavy attacks of insects all these stands were cut. Reforestation operations have to be deployed on large areas in which soil conditions were strongly modified after the spruce monoculture. Based on the forest management plâns, this study explores the changes in the composition of forests in the period 1950-2015 with the aim to determine the natural composition types. In addition, experimental cultures were made using natural tree species adapted to the site condition, using different planting techniques. Based on the results, this study proposes the best approaches and Solutions for the ecological restoration of such areas. Keywords: ecological reconstruction, coniferous plantation, site degradation, natural tree species, climate change. Soluții de reconstrucție ecologică în culturile de rășinoase instalate în afara arealului în Podișul Sucevei Rezumat. în a doua jumătate a secolului 20, urmare a unor programe naționale de extindere a rășinoaselor în afara arealului natural al acestora, în perioada 1960 - 1986 s-au plantat peste 300.000 ha cu molid, pin, brad, pin strob, duglas etc., în zona colinară și de dealuri. Majoritatea acestor arborete sunt afectate după vârsta de 35-40 ani de secetă, boli și dăunători, care obligă adesea silvicultorii la tăierea rasă a arboretului rămas. Autorii au studiat o mare diversitate de stațiuni degradate în urma cultivării molidului, în locul unor arborete natural-fundamentale dominate de stejar, gorun și fag în amestec cu alte foioase. Pe baza datelor din amenajamentele silvice din perioada 1950-2015, autorii au stabilit schimbările intervenite în structura și mai ales în compoziția pădurilor din zonă. Astfel au fost reconstituite compozițiile din arboretele naturale și s-au inițiat experimentări de reconstrucție ecologică cu specii adecvate stațiunilor respective. Pe baza experimentelor, autorii fac recomandări, diferențiate pe grupe ecologice, care vor contribui la revenirea la structurile naturale ale pădurilor viitoare. Cuvinte cheie: reconstrucție ecologică, culturi de rășinoase, stațiuni degradate, specii natu- rale, schimbări climatice 44 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 The Most Important Non-Wood Forest Products from Prahova County Cristian Mihai ENESCU Lucian DINCĂ Vlad CRIȘAN 1. Introduction Non-wood forest products (NWFPs) are defined as those natural resources of vegetable origin, other than wood, that are originating from forests or other wooden lands and trees located outside the forests, and which are used either as raw materials, or in different processing stages for various purposes (FAO, 1999). According to recent reports (Sorrenti, 2017), NWFPs represent means of securing the necessities of life in many parts of the world and they play a much more important role in human alimentation compared to the past, being considered among the most important social benefits provided by forest ecosystems (FAO, 2016). For Romania, Article 58, paragraph (3) of the Forest Code (Law 46/2008) States that in the category of the NWFPs are included fauna of hunting interest, fish from mountain waters, forest fruits, forest seeds, truffles and edible mushrooms, medicinal and aromatic plants, resin etc. Even if Romania has a high diversity in terms of NWFPs, the marketing of timber products is the main source of income for the forest managers and forest owners and very little attention is given to the management of the NWFPs, that has a very low contribution to the turnover of the forest districts (Enescu and Hălălișan, 2017). The economic importance of timber harvesting is seen also in the official data regarding the contribution of this sector and its subsequent Industries to the Romanian GDP (Gligoraș and Borz, 2015). Moreover, timber harvesting is providing jobs for a significant number of employees working in timber harvesting companies (3514), wood processing companies (3699) and furniture manufacturing facilities (905), respectively (Tobescu, 2017). Among the main categories of NWFPs, in the case of the forest fruits and the edible mushrooms there are available annually centralized național statistics. For example, in 2016, in Romania, the total harvested quantity of the forest fruits was 2442 tons, while the quantity of the truffles and edible mushrooms was only 460 tons (MWF, 2017). At național level, of great interest are the berries of the sea-buckthorn (Hippophae rhamnoides L.), dog rose (Roșa canina L.), raspberry (Rubus idaeus L.), European blueberry (Vaccinium myrtillus L.), common hawthorn (Crataegus monogyna Jacq.) and blackthorn (Prunus spinosa L.). Tire income gained in 2017 by the National Forest Adminis- tration RNP - Romsilva for selling frozen berries ranged from 1400 Euro/ton in the case of dog rose berries up to 3000 Euro/ton in the case of European blueberries (NFA, 2018a). In what concerns the edible mushrooms, the highest harvested quantities were those of honey fungus [Armillaria mellea (Vahl) P. Kumm.], penny bun (Boletus edulis Bull.) and chanterelles (Cantharellus cibarius Fr.). Among the counties characterized by a significant forestry-related activity is Prahova County. For example, in what concerns the timber harvesting, 118 timber harvesting companies were recorded in November 2017 in Prahova County as having harvesting permits (in accordance with the Ministerial Order no. 1330/2015). In addition, four companies that were recently certified as furniture manufacturers (in accordance with the Ministerial Order no. 2222/2016), are also developing their activity in Prahova County (APMR, 2017). Moreover, Prahova County has also a high potențial in terms of forest fruits and medicinal plants. For example, according to the annual report of Romsilva, Prahova Forestry Directorate harvested in 2016 more than 134 tons of forests fruits and 30 tons of medicinal plants (NFA, 2017). Compared to the situation from other counties across Romania, the harvested quantities of medicinal plants in Prahova is categorized as being close to the național average (Vasile et al., 2016a). In the case of forest fruits, important quantities of raspberries and blueberries were harvested by the state-owned forest districts (Vasile et al., 2016b). Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 45 Another typical example of non-wood forest products management is the pheasant (Phasianus colchicus L.) farm from Gherghița that is managed by Prahova Forestry Directorate, a territorial branch of the National Forest Administration Romsilva. Tire pheasant breeding program started at Gherghița in 1971 and in its first years of activity about 25.000-30.000 pheasants were sold, most of them by exports (NFA, 2018c). However, the number decreased in the last years, with only 14.121 individuals being sold in 2016, representing almost half of the total number of the pheasants produced by National Forest Administration (MWF, 2017). Several other game species are common in Prahova County. For example, according to the Annex of the Ministerial Order 428/2017 regarding the approval of the hunting quota of some species of hunting interest, the population of European hare (Lepus europaeus Pallas) accounts for almost 17.000 individuals, while the wild boar (Sus sere fa L.) was represented by more than 3.000 individuals. Prahova County is famous also for its protected areas, the most important one being Bucegi Natural Park, established in 1974. Also, thanks to recently adopted normative acts - Ministerial Order 3397/2012 regarding the criteria for the identification of virgin and quasivirgin forests in Romania) and Ministerial Order no. 2525/2016 regarding the establishment of the National Catalogue of virgin and quasivirgin forests in Romania - Glodeasa Forest, managed by Câmpina forest district, was designated as a quasivirgin forest and it was included into the Catalogue. In addition, due to the fact that most of the forests from Prahova County are FSC certified (89.452 hectares managed by RNP Romsilva), there are also significant areas of forests with high conser- vation values (NFA, 2016). Tire aim of this work was to study the potențial of non-wood forests products from Prahova County. 2. Materials and methods Prahova County is located in the south-eastern part of Romania (Figure 1), in an area where the mountains, hills and plains have almost an equal share, contributing to a highly diverse woody flora, starting with the species of Genus Quercus in the Southern part of the county, continuing with the mixed beech (Fagus sylvatica L.) dominated forests up to the pure or mixed Norway spruce [Picea abies (L.) H. Karst.] forests. The total forest area in Prahova County accounts for about 146.600 hectares being composed, in majority, of hardwood species (76%), mainly beech. The rest is covered by coniferous species (NIS, 2017). Most of the forests (63%) are managed by Prahova Forestry Directorate, through its nine forest districts, namely Azuga, Câmpina, Doftana, Măneciu, Ploiești, Sinaia, Slănic, Vălenii de Munte and Verbila (NFA, 2018b). The rest of the forest area is managed by private forest districts, Ingleby and Ever Green sharing the highest areas. A selection of the most common NWFPs was done based on centralizing the quantitative data from the forest management plâns of forest districts from Prahova County, and by taking into account the Information provided by the above- mentioned ministerial orders concerning the size of the population and the annual quota of the main hunting species. In order to determine the most important non-wood forest products, this study used the technique of Analytical Hierarchy Process (AHP). AHP is a multi-criteria decision analysis that is based on a theory of measurements through pairwise comparisons (Saaty, 2008). Within AHP, the decision problem (i.e. the goal of this study) is decomposed into hierarchical sub-problems (i.e. the criteria taken into consideration) which can be independently and deeply analysed. The analysis model proposed within the COST Action FP 1203 - European non-wood forest products network was taken into account. This model uses four categories (Mushrooms, Understorey plants, Tree products and Animal origin) of NWFPs and nineteen criteria (Huber et al., 2016). For each criterion a scale ranging from 1 to 8 was used, namely: criterion 1 - harvesting period (from 1: the shortest harvesting period to 8: the longest harvesting period); criterion 2 - portfolio of derived products (from 1: the smallest number of derived products to 8: the highest number of derived products); criterion 3 - harvested quantity by one worker in 8 hours (from 1: the lowest quantity to 8: the highest quantity); criterion 4 - harvesting cost (from 1: the lowest cost to 8: the highest cost); criterion 5 - knowledge for recognition (from 1: most recognizable product to 8: hardest recognizable product); criterion 6 - knowledge for harvesting (from 1: the least knowledge necessary to 8: most knowledge necessary); criterion 7 - tools 46 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Fig. 1. Location cf Prahova County needed for harvesting (from 1: the least to 8: the most); criterion 8 - complexity of harvesting process (from 1: lowest to 8: highest); criterion 9 - distribution range (from 1: lowest to 8: highest); criterion 10 - market potențial (from 1: lowest to 8: highest); criterion 11 - the price of raw product (from 1: lowest to 8: highest); criterion 12 - the price of the derived product (from 1: lowest to 8: highest); criterion 13 - transport from the harvesting point to the storage center (from 1: the most easy to 8: the most complicated); criterion 14 - perishability (from 1: lowest to 8: highest); criterion 15 - “celebrity” of the product on the market (from 1: the least known to 8: the most popular); criterion 16 - market demand (from 1: lowest to 8: highest); criterion 17 - biotic threats (from 1: the fewest threats to 8: the most threats); criterion 18 - abiotic threats (from 1: the fewest threats to 8: the most threats) and criterion 19 - development of the process of harvesting (from 1: undeveloped to 8: extremely developed). These criteria were also used in other similar studies conducted for Ialomița County (Enescu, 2017) and Maramureș County (Enescu et al., 2017a). Then, an explicit ranking of the alternatives, more precisely the NWFPs that are representative for Prahova County, was generated, based on experts’ opinion and by using Expert Choice Desktop software package v. 11.5.1683. 3. Results and Discussions Tire selected NWFPs consisted of honey fungus [Armillaria mellea (Vahl) P. Kumm.], Boletus sp., needles of Norway spruce [Picea abies (L.) H. Karst.], raspberry (Rubus idaeus L.), blueberry (Vaccinium myrtillus L.), wild garlic (Allium ursinum L.), European roe-deer (Capreolus capreolus L.) and pheasant (Phasianus colchicus L.). The AHP alternative ranking, based on experts’ opinion, is shown in Table 1. Regarding the results of this analytic hierarchy process (AHP), the non-wood forest products with the highest potențial for Prahova County Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 47 were the roe deer, the raspberry and pheasant, while the less important ones were the wild garlic and honey fungus (Figure 2). Compared to other counties across Romania, such as Maramureș and Brașov (Enescu et al., 2017a; Enescu et al., 2017b), where the mushrooms proved to be of great interest, in Prahova County mushrooms were ranked on intermediate positions. The ranking of penny bun, for which significant quantities were harvested in Prahova County in recent years (Vasile et al., 2017), and of Honey fungus (that seems to be very common across the county, if one takes into consideration the names of some localities from Prahova County (Dincă et al., 2016) and its high protein content (Poleac and Constantinescu, 1973)), could be explained mainly by their lower performance attributed to the harvesting criteria. Table 1: AHP alternative ranking Criterion Honey fungus Penny bun Norway Spruce Needles Raspberry Blueberry Wild garlic European roe-deer Pheasant 1 4 6 8 3 2 1 5 7 2 5 6 2 8 7 1 4 3 3 4 3 8 6 5 7 1 2 4 2 3 6 4 5 1 8 7 5 6 8 1 2 3 4 5 7 6 5 6 3 1 4 2 7 8 7 3 4 6 2 5 1 8 7 8 3 5 6 2 4 1 8 7 9 2 4 3 8 7 1 6 5 10 5 7 4 8 6 1 3 2 11 3 4 2 5 6 1 8 7 12 3 4 2 5 6 1 8 7 13 3 5 7 4 2 1 8 6 14 4 7 1 8 6 2 5 3 15 5 6 4 8 7 1 3 2 16 5 6 4 8 7 1 3 2 17 4 5 1 6 3 2 7 8 18 7 8 1 6 5 2 4 3 19 2 3 6 4 5 1 8 7 Facilitator: Dynamic Sensitivity for nodes below -- Goal: Which are the most important NWFPs for Prahova County? File Options Tools Wtndow 5 3% Harvesting period 5 3% Portofolio of derived products 5.3% Harvested quantity by one worker in 0 hours 5 3% Harvesting cost 5 3% Knowledge foi recognilion 5.3% Knowledge for harvesting 5.3% Tools needed for harvesting 5.3% Complexily of harvesting piocess 5.3% Distribution range 5.3% Maiket potențial 5.3% The price of raw product 5.3% The price of derived product 5.3% Transport from harvesting point to storage center 5.3% Perishabilily 5 3% Celebrily of the produci on the market 5 3% Market demand 5.3% Biotic threals 5.3% Abiolic threats 5.3% Developmenl of the proces? of harvesting ___i____1____*___1___*____1___i____I___i___I___।1_______i____1---*----1---*----1---*i— .1 .2 3 .4 5 .6 .7 .8 .9 1 18.7% Canreolut caoreolus 16.0% Rubus idaeus 16.0% Phasianus colchicus 14.2% Boletus edulis 12.5% Vaccinrum mvrtillus 10 6% Needles of Norway spruce 8.1% Armillaria mellea 3 3% Allium ursinum .2 Sensitivity w.r.t.: Goal: Which are the most important NWFPs for Prahova County? Ideal Mode Fig. 2. Ranking cf the selected NWFPs 0 3 48 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Raspberries and blue berries ranked second and fifth respectively, due to the fact that significant quantities are harvested at county level (Vasile et al., 2016b). 4. Conclusions Based on the above-mentioned data and information, we conclude that Prahova County has a great potențial for NWFPs especially due to its great diversity in terms of forest composition and land forms. This potențial could be better capitalized if an adequate infrastructure and more collection facilities would be established, on one hand, and if a favourable normative framework would exist, on the other hand. By taking into account the market demand and the importance of specific NWFPs in certain regions across Prahova County (such as Prahova Valley, which is characterized by a high number of tourists each weekend), harvesting these products must be done by taking into consideration the ecological implications of this process with a special focus on their conservation and resilience. Moreover, a special attention should be given to the harvesting process of NWFPs when such activities are deployed in forest lands included in protected areas, cases in which an over- harvesting could threaten species of conservation interests or lead to a loss of biodiversity, in many cases. Last but not least, we believe that in the harvesting of the NWFPs it is important to take into account the ecological impact of this process as well as the social and economic importance of these products for local communities, in order to develop policies and projects targeting both the forest owners and managers and the people engaged in different stages of harvesting and marketing of these products. References Dincă, L., Enescu, C. M., Dincă, M., Cântar, I. C., 2016: Mushrooms in Romanian toponymy, vocabulary and literature. JOURNAL of Horticulture, Forestry and Biotechnology 20(3): 119-125. Enescu, C. M., 2017: Which are the most important non-wood forest products in the case cf Ialomița County? AgroLife Scientific Journal, 6(1): 98-103. Enescu, C. M., Hălălișan, A. F., 2017: The economic contribution cf hunting products to the tumover cf the forestry units in Romania. Agriculture & Forestry, 63(3): 147-153. Enescu, C. M., Dincă, L., Vasile, D., 2017a: Importance cf non-wood forest products for Maramureș County. Revista de Silvicultură și Cinegetică 40: 92-97. Enescu, C. M., Dincă, L., Hălălișan, F. A., Apăfăian, A., 2017b: The potențial cf non-wood forest products for Brașov County. 4* Edition of the Integrated Management of Environmental Resources Conference Book of Abstracts, Suceava, November 3-4th 2017, Faculty of Forestry Suceava. FAO, 1999: Towards a harmonized definition cf nonwood forest products. Unasylva, 50(198): 63-64. FAO, 2016: State cf the World’s Forests 2016. Forests and agriculture: land-use challenges and opportunities. Rome. Gligoraș, D., Borz, S. A., 2015: Factors affecting the tjfective time consumption, wood recovery and feeding speed when manufacturing lumber using a FBO-02 cut mobile bandsaw. Wood Research 60(2): 329-338. Huber, P., Hujala, T., Kurttila, M., Wolfslehner, B., Vacik, H., 2016: A multi-method approach to assess the potențial cf non-wood forest products from small-scale forest owners. 4* Workshop and 5* Management Committee Meeting, 17-19 February 2016, Antalya. Ministry of Waters and Forests (MWF), 2017: Report regarding the state cfthe Romania’s forests in 2016. Available at: http://apepaduri.gov.ro/ păduri/ National For est Administration (NFA) Romsilva, 2016: Forestry departments and forest districts FSC certified. Available at: http://www.rosilva.ro/files/ content/bucuresti/certificari%20unitati.pdf National Forest Administration (NFA) Romsilva, 2017: Report regarding Romsilva’s activity in 2016. Available at: http://www.rosilva.ro/rnp/raportul privind activitatea rnp-romsilva___p_1108.htm National Forest Administration (NFA) Romsilva, 2018a: Annual report 2017. Data available at: http://www.rosilva.ro/files/content/bucuresti/ Raport%20activitate%2012%201uni%202017%20. pdf National Forest Administration (NFA) Romsilva, 2018b: Prahova Forestry Department. Available at: http://www.rosilva.ro/unitati silvice/prahova I l_29.htm National Forest Administration (NFA) Romsilva, 2018c: Prahova Forestry Department - pheasant farm from Gherghița. Data available at: http:// ploiesti.rosilva.ro/articole/crescatoria de fazani Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 49 gherghita___p 1408.htm National Institute of Statistics (NIS), 2017: Area cf forest fund in Prahova County. Data available at: http://statistici.insse.ro/shop/ Poleac, E., Constantinescu, V., 1973: Criterii de identificare și posibilități de valorificare a unor specii de ciuperci xilcfage comestibile din flora spontană. Revista Pădurilor, 88(11): 613-616. Romanian Furniture Manufacturer’s Associa- tion (APMR), 2017: List cf companies certified for furniture production. Available at: http://www. industriamobilei.ro/lista-societatilor-atestate-ca- producator-de-mobila/ Saaty, T. L., 2008: Decision making with the analytic hierarchy process. Int. J. Services Sciences 1(1): 83-98. Sorrenti, S., 2017: Non-wood forest products in internațional statisticul systems. Non-wood Forest Products Series no. 22. Rome, FAO. Tobescu, C., 2017: Firewood crisis and wood industry crisis. Forumul pădurilor, industriei lem- nului și economiei verzi, 6 decembrie 2017. Vasile, D., Dincă, L., Voiculescu, I., 2016a: Collecting medicinal plants from spontaneous flora cf forest fund managed by National Forest Administration Romsilva. Revista de Silvicultură și Cinegetică, 37: 88-94. Vasile, D., Dincă, L., Voiculescu, L, 2016b: Wild berries collected in 2016 from național forest fund managed by RNP Romsilva. Revista de Silvicultură și Cinegetică, 38: 72-75. Vasile, D., Dincă, L., Enescu, M., 2017: Impact cf collecting mushrooms from the spontaneous flora on forest ecosystems in Romania. AgroLife Scientific Journal, 6(1): 268-275. Assist.prof.dr.eng. Cristian Mihai ENESCU Department of Soil Sciences, Faculty of Agriculture, University of Agronomic Sciences and Veterinary Medicine of Bucharest, 59 Mărăști Boulevard, Bucharest-011464, Romania e-mail: mihaienescu21@gmail.com Senior Researcher dr. Lucian DINCĂ “Marin Drăcea” National Institute for Research and Development in Forestry, 13 Cloșca Street, Brașov-500040, Romania e-mail: dinka lucian@gmail.com Researcher dr. Vlad CRIȘAN “Marin Drăcea” National Institute for Research and Development in Forestry, 13 Cloșca Street, Brașov-500040, Romania e-mail: vlad crsn@yahoo.com The Most Important Non-Wood Forest Products from Prahova County Abstract. In Romania, the most common categories of NWFPs are represented by the forest fruits, truffles and edible mushrooms, forest seeds, medicinal plants, game products and tree sap. Even if the potențial of the country in terms of harvesting of NWFPs is high, the marketing of the timber products represents the main contributor to the turnover of the forest districts. The aim of this work was to study the most important non-wood forest products from Prahova County. Four categories of NWFPs and nineteen criteria proposed within the FP1203 COST Action European non-wood forest products network were taken into account. Tire Analytic Hierarchy Process (AHP) was used to assess the performance of selected alternatives (the eight selected NWFPs) by means of pairwise comparisons. The analyses were carried out using the Expert Choice Desktop software package. Roe deer and raspberry were the most promising non-wood forest products, while the less promising was the wild garlic. According to the results of this study, we conclude that Prahova County has a great potențial for NWFPs mainly due to its great diversity in terms of forest types and land forms. 50 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Keywords: AHP, Prahova, non-wood forest products Cele mai importante produse forestiere nelemnoase din județul Prahova Rezumat. în Romania, cele mai întâlnite categorii de produse forestiere nelemnoase sunt fructele de pădure, trufele și ciupercile comestibile, semințele forestiere, plantele medicinale, produsele vânătorești și seva unor arbori. Chiar dacă potențialul la nivel național în ceea ce privește recoltarea produselor forestiere nelemnoase este mare, comercializarea produselor lemnoase reprezintă principala sursă de venituri pentru ocoalele silvice. Scopul acestui studiu a fost acela de a evidenția cele mai importante produse forestiere nelemnoase pentru județul Prahova. Astfel, au fost luate în calcul patru categorii de produse lemnoase și nouăsprezece criterii propuse în cadrul Acțiunii COST FP1203 European non-wood forest products network. Procesul de ierarhizare analitică a fost utilizat pentru a evalua alternativele (cele opt produse nelemnoase selectate) prin analizarea lor două câte două. Analizele au fost realizate cu pachetul software Expert Choice Desktop. Căpriorul și zmeura s-au dovedit a fi cele mai importante produse forestiere nelemnoase, iar leurda cel mai puțin important produs din această categorie. Având în vedere rezultatele acestui studiu, concluzionăm că județul Prahova prezintă un potențial ridicat în ceea ce privește recoltarea și comercializarea produselor forestiere nelemnoase, datorită diversității tipurilor de pădure și a formelor de relief. Cuvinte cheie: analiza procesului ierarhic, Prahova, produse forestiere nelemnoase Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 51 Cronică Fazaneria Ghimpați la aniversarea a 90 ani de activitate Petre GĂRGĂREA în ziua de 26 octombrie 2017, a avut loc un important eveniment profesional la sediul Faza- neriei Ghimpați din județul Giurgiu, unitate de producție a Direcției Silvice Giurgiu, eveniment dedicat instruirii în tehnica creșterii și valorifică- rii fazanilor și aniversării a 90 de ani de activitate continuă a Fazaneriei Ghimpați. La eveniment au participat circa 75 de per- soane, în frunte cu Directorul General al Regiei Naționale a Pădurilor - dl. ing. Ciprian Pahonțu, Directorul Comercial al regiei - dl. ing. Octavian Anghel, Directorul Direcției Silvice Giurgiu - dl. ing. Viorel Mitroi, șefi de ocoale silvice, directori de asociații de vânători - colaboratori ai fazaneri- ei, cadre universitare din învățământul superior, conducători ai autorităților sanitar-veterinare ju- dețene, primarii localităților Ghimpați și Schitu, colegi și prieteni din vecinătate și din țară ai faza- neriei, personal angajat al Direcției Silvice Giurgiu și al ocoalelor componente, personalul fazaneriei, etc., oameni care de-a lungul timpului, sub o for- mă sau alta, și-au adus contribuția la conservarea și dezvoltarea fazaneriei și a producției de fazani în această locație. Fazaneria Ghimpați este la ora actuală, una dintre cele mai renumite crescătorii de fazani din România. Zona în care este amplasată fazaneria - sudul României, îi conferă toate atuurile necesare pentru o activitate reușită de creștere a fazanilor, datorită climei calde și precipitațiilor reduse. La construirea renumelui - practic a brandului faza- nii de Ghimpați, au contribuit în mod evident profesionalismul conducătorilor pe care fazane- ria i-a avut, priceperea și dăruirea muncitorilor precum și sprijinul material și financiar consis- tent acordat de Ocolul Silvic Ghimpați și Direcția Silvică Giurgiu. Creșterea fazanului - ca activitate economică și cinegetică pe raza comunei Ghimpați - a început în anul 1927, odată cu arendarea a două fonduri de vânătoare din zonă de către unul dintre cei mai cunoscuți specialiști români în domeniul cinege- ticii, legislației cinegetice și silvice din perioada interbelică și anume prof. Gheorghe Nedici. Fig. 1: Fazani emblematici pentru Fazaneria Ghimpați (foto: S. Matei) Gh. Nedici s-a născut în satul Lăpușnicu Mare (în județul Caraș-Severin), în anul 1877. Și-a fă- cut studiile pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, ocazie cu care a învățat și limbile germană, ma- ghiară, italiană, franceză și engleză, fiind ab- solvent de științe juridice. în timpul activității 52 Revista pădurilor ‘Anul 133 • 2018 • Nr. 1 profesionale, Gh. Nedici s-a afirmat ca un refor- mator al domeniului cinegetic românesc, atât din punct de vedere legislativ cât și administrativ- organizatoric. A participat la elaborarea „Legii pentru protecția vânatului și reglementarea vână- toarei”, lege promulgată în anul 1921 și care a fost folosită ulterior ca bază pentru modifica- rea și modernizarea legislației de vânătoare din multe alte țări europene. în anul 1923 a fost nu- mit profesor la catedra de drept și legislație silvi- că la Școala Politehnică din București. în paralel, s-a ocupat de creșterea intensivă a fazanilor, de organizarea unui muzeu de vânătoare (1932, în București) și de publicarea unor cărți de speciali- tate, foarte apreciate până în ziua de astăzi, prin- tre care: „Creșterea artificială a fazanului pe bază naturală” (1932) - în limba germană, „Vânătoare în România” (1936) - în limba germană, „Istorii a vânătoarei și a dreptului de vânătoare” (1940). în acest context, al preocupărilor multiple, profesorul Nedici a arendat dreptul de vânătoare pe două păduri ale statului (pădurea Iepurești și pădurea Ghimpați, administrate de Ocolul Silvic Ghimpați) pentru perioada 01 aprilie 1926 - 01 aprilie 1941. Arendarea se făcea în acea vreme de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor - în calitatea sa de proprietar, prin Direcția de Vânătoare. în cadrul contractului privind arenda (contract nr. 9575/01.04.1926), era prevăzut ca în decurs de doi ani ” arendașul să înființeze o faza- nerie și pe cât permiteau împrejmuirile locului, să colonizeze și căprioare”. La scurtă vreme însă, printr-un act de cesiune (vizat de Direcția Finanțe a Capitalei și aprobat de Ministerul Agriculturii și Domeniilor), drep- tul de vânătoare și calitatea de arendaș în pă- durea Ghimpați, a trecut (în anul 1927), la d-1 D. I. Niculescu, avocat la vremea aceea în Baroul București. El este cel care a pus bazele primei faza- nerii organizate ca punct de creștere în România, în perioada interbelică, toate proiectele de siste- matizare a respectivului amplasament au avut în titlu specificația „La Fazaneria Ghimpați - d-lui D. I. Niculescu . Felul în care au fost respectate obligațiile con- tractuale este menționat într-un proces verbal de constatare și control întocmit la data de 6 iu- nie 1930, de Compartimentul Tehnic din cadrul Direcției de Vânătoare, document care atestă, printre altele și înființarea fazaneriei, document din care redăm câteva fragmente în cele ce urmează: „Proces verbal încheiat astăzi 6 iunie 1930 Subsemnatul, Inginer Inspector Silvic A. Nedel- covici, în executarea deciziei date asupra... înre- gistrate la jurnalul nr. 2645/1930, Direcția Tehnică, prin care d-l D. I. Niculescu, cere să se facă consta- tări asupra construcțiilor existente și ce dorește a mai executa la pădurea Statului Ghimpați, județul Vlașca, unde a luat în arendă dreptul de vânătoare și a înființat o fazanerie, trecând la fața locului, am constatat următoarele: 1. Prezentându-ne la cancelaria Ocolului Silvic Ghimpați, d-l șef al Ocolului ne-a prezentat con- tractul de arendarea dreptului de vânat pe proprie- tatea Statului, pădurile Ghimpați și Iepurești Deal și Luncă pe termenul 01 aprilie 1926 până la 01 aprilie 1941, încheiat între Ministerul Agriculturii și Domeniilor și d-l consilier Ghe. Nedici, în calita- te de arendaș. Contractul este făcut de Ministerul Agriculturii și Domeniilor prin Direcția Vânătoare, în calitate de proprietar. Prin actul de cesiune vizat de Direcția finanțe a Capitalei și aprobat de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, dreptul de vânat în pădurea Ghimpați a trecut asupra d-l Dr. Dumitru I. Niculescu. La articolul special din partea finală a contrac- tului, se prevede că d-l arendaș, se obligă, ca în de- curs de 2 ani, să înființeze o fazanerie (și pe cât va permite împrejmuirile locului să colonizeze și căprioare). 2. Trecând la pădurea Ghimpați, însoțit de d-l Dr. D. I. Niculescu, asistat de șeful Ocolului Silvic, am constatat următoarele: - în adevăr s-a executat obligația de la ar- ticolul special, de a se înființa o fazanerie. - Aceasta s-a executat după normele naționale ale practicii vânătorești...., va deveni o fazanerie model. Pentru gospodărirea vânatului, d-l Dr. D. I. Niculescu a executat pe locul cantonului nr.l, desti- nat ca reședință a pădurarului respectiv, următoa- rele construcțiuni... ”: în anul 1932, avocatul D. I. Niculescu a obți- nut anularea cesiunii inițiale și schimbarea con- tractului de arendare pe numele său, pentru pe- rioada 01.04.1932 - 01.04.1956, prin ordinul nr. 85503/1932 al Ministerului Agriculturii și Dome- niilor, fapt consemnat într-un document emis în anul 1933 de Ocolul Silvic Ghimpați, intitulat „Tablou cu arendașii dreptului de vânătoare din pădurile statului”. într-un alt document, datat noiembrie 1938, Ferma de fazani de la Ghimpați este descrisă cu următoarele cuvinte: „în marginea pădurii Ghimpați, având intrarea Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 53 din șoseaua Giurgiu-Letca Veche-Titu, se află ame- najamentele și construcțiile care compun ferma ane- xată la terenul de vânătoare. Este așezată într-un cadru poetic-artistic, având în față spre miază-zi o baltă, dincolo de care se înalță un deal închi- zând orizontul și rupând monotonia obișnuitelor priveliști de stepă.... ...în prima curte se găsește o vilă construită din cărămidă cu prispă largă de 1,50 m și acoperită cu tablă de fier galvanizată, pe o suprafață de 130 m.p. și având ca încăperi: 2 camere de 4/3, având între ele un mic antreu, o cameră - sufragerie de 7/5, camera de baie, bucătărie, cămară etc.” (cunoscută mai târziu, după anul 1948, sub numele de caba- na/vila de vânătoare de la pădurea Ghimpați). Construită în anul 1930 de către arendașul dreptului de vânătoare și cunoscută mai întâi sub numele de vila de cărămidă, cabana a reprezen- tat de-a lungul timpului, indiferent de orândui- rea socială, un element important în organizarea și desfășurarea partidelor de vânătoare oficiale pe raza Ocolului Silvic Ghimpați. în fiecare an și pentru o lungă perioadă de vreme, aici s-au orga- nizat partide de vânătoare la iepuri și fazani. La această cabană, atât vechii deținători cât și ulteri- or silvicultorii, au oferit ospitalitatea tipic româ- nească invitaților lor, fie ei oameni obișnuiți sau diplomați acreditați în România, șefi de state, șefi de guverne sau oameni de afaceri străini, aflați temporar pe teritoriul țării noastre, în calitate de oaspeți. Aceste partide de vânătoare, organizate pentru cei menționați și cu participarea conducă- torilor statului român, aveau menirea, printre al- tele de a aduce o îmbunătățire vizibilă a relațiilor politice și economice bilaterale între țări. După dr. Nesterov, cel mai important moment din istoria cabanei de vânătoare s-a consumat în anul 1957, atunci când conducătorii statului i-au solicitat liderului sovietic N. Hrusciov (aflat în vi- zită în țara noastră) retragerea trupelor sovietice aflate în România în acel moment. Urmarea ce- rerii este faptul că, acordul oficial de retragere a armatei roșii din țara noastră s-a semnat în anul următor la Moscova, în ziua de 24 mai 1958. Revenind la fazani și fazanerie, trebuie men- ționat faptul că, în acea perioadă (1928 - 1933), pe raza Ocolului Silvic Ghimpați, s-au mai înființat și alte puncte de creștere a fazanilor (mici faza- nerii), astfel: în anul 1928 în pădurea Iepurești prin prof. Gh. Nedici; în anul 1931 în pădurea Albele (pădure de stat administrată de către Oco- lul Silvic Ghimpați) „având în vedere experiența interesantă de la fazaneria d-lui Gheorghe Nedici de la Iepurești și a d-lui D. I. Niculescu din pădu- rea Ghimpați” fazaneria nou înființată fiind chiar a ocolului, precum și în anul 1933 în pădurea Ogarca, prin Societatea de vânătoare Dragalina. După Al Doilea Război Mondial, pădurile care intrau în componența fondurilor de vânătoare arendate (fiind proprietatea statului), au fost su- puse noului regim silvic instituit prin Legea nr. 204/1947, regim care avea ca obiectiv apărarea pădurilor proprietatea statului și care acum con- stituiau fondul forestier național. Din acel an și fondurile de vânătoare arendate au trecut în ad- ministrarea statului, contractele de arendă fiind anulate definitiv. în anul 1950, Direcția Vânătoarei din cadrul Ministerului Silviculturii și Industriei Lemnului, a cerut defrișarea a 3 ha din pădurea Ghimpați, pentru construirea volierelor necesare creșterii artificiale a fazanilor, pădurea fiind declarată „rezervațiune de vânătoare”. Până la sfârșitul ani- lor ’60, cele două fazanerii aparținând Ocolului Silvic Ghimpați și anume, fazaneriile Ghimpați și Albele, au funcționat în paralel, în regim semi- natural, puii fiind obținuți cu ajutorul cloștilor domestice aduse de la localnicii din satele înve- cinate. în anul 1969, a apărut prima linie completă de incubație și ecloziune artificială, linie compu- să dintr-un incubator, un eclozor și 10 eleveuze, toate aparatele fiind de producție franceză. Tot în acea perioadă, mai exact în anul 1971, apare și prima hală de creștere, hală având o capacitate de 7.000 pui de fazan de o zi. Hrănirea puilor se fă- cea, după rețeta vremii, cu furaje bazate pe: făină de porumb, tărâțe de grâu, brânză de vaci, ouă, fă- ină de grâu, făină de lucernă verde, ouă de furnici, brizură de orez etc. între anii 1973-1975, la nivel național s-a lan- sat un proiect de mare amploare ce prevedea teh- nologizarea tuturor fazaneriilor existente în țară, prin importul de aparatură modernă de incubație și ecloziune, eleveuze electrice, construirea de module de reproducție, hale de creștere, voliere de stocaj etc. Scopul era obținerea unor producții mari de fazani (peste 700.000 buc. anual pe întrea- ga țară), ce urmau să fie valorificați în principal la export, pentru aport valutar. în acest sens, la sfârșitul anului 1973, Inspectoratul Silvic Ilfov a solicitat Institutului de Cercetare, Proiectare și Documentare Silvică București, întocmirea unei documentații tehnice de proiectare pentru extin- derea fazaneriei și creșterea capacității de pro- ducție de la 12.000 la 25.000 pui de o zi, anual. 54 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Astfel au apărut obiective noi de producție, printre care: o nouă hală de creștere a puilor de fazan, casa de incubație, aparatura de incubație și eclozare de mare productivitate, eleveuze (40 buc), voliere de stocaj în suprafață totală de cca 20.000 mp. Hrănirea fazanilor a fost modificată, începând să se realizeze după principii moderne, științifice, având la bază furaje combinate, specifice vârstei și etapei de dezvoltare, cât mai aproape de nece- sitățile naturale ale speciei. Nutrețurile combina- te s-au preparat la Balotești, după rețete elabora- te de Institutul de Cercetare și Nutriție Animală Balotești-județul Ilfov și la Stația de preparare a nutrețurilor combinate Oșorhei, unitate deținută de Inspectoratul Silvic Județean Bihor, unde hrana era preparată după rețelele I.C.A.S. București. Datorită acestor modernizări, producția de fazani a crescut considerabil în anii ce au urmat, cali- tatea acestora de asemenea, ducând la o cerere din ce în ce mai mare pe piața externă (în Italia și Franța). în această situație, la începutul anilor ’80, s-a elaborat un nou plan de extindere, accentul pu- nându-se în principal pe mărimea suprafețelor de stocare a fazanilor, ținând cont și de faptul că volierele de la Albele și Singureni se dezafec- taseră deja până în acel moment. Astfel, în anul 1986, Crescătoria de fazani Ghimpați ajunge să aibă o suprafață de stocare proprie de circa 80.000 mp și o producție realizată de aproape 33.000 pui de o zi pe an. Fig. 2: Stația de incubație și hala de creștere a puilor (foto: S. Matei, 2017) După evenimentele din anul 1989, datorită scă- derii cererii pe piața externă și reducerii succe- sive a suprafețelor de stocare la care se adaugă calamitățile naturale din toamna anului 1995 și iarna anului 2016, producția de fazani a scăzut, ajungând în momentul de față la cca 12.000 pui pe an. La majoritatea obiectivelor de producție s-au efectuat lucrări de reabilitare și modernizare care au dus la menținerea în parametri tehnici cores- punzători a procesului tehnologic de reproducere și creștere a puilor de fazani. Suprafața folosită pentru creșterea și stocarea puilor de fazani la ora actuală este de 40.000 mp. Programul manifestării a început cu vizitarea fazaneriei și prezentarea sectoarelor de activitate ale acesteia, prezentarea tehnologiei de creștere a fazanilor utilizată aici, rezultatele obținute de-a lungul timpului, fiind punctată de numeroase în- trebări și comentarii. Prezentarea a fost urmărită cu real interes de cei prezenți, începând de la faza de incubare - eclozare și până la valorificarea fazanilor adulți. Programul a fost urmat de dezvelirea plăcii aniversare, care marchează în scris împlinirea a 90 de ani de la înființarea Fazaneriei Ghimpați. Onoarea dezvelirii plăcii a revenit Directorului General al R.N.P. -Romsilva, dl. Ciprian Pahonțu, Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 55 Fig. 3: Volieră de stocaj (foto: S. Matei, 2017) căruia îi mulțumim și pe această cale pentru spri- jinul acordat și pentru participare. Momentul dezvelirii plăcii a fost urmat de prezentarea monografiei dedicate crescătoriei, lucrare intitulată „Fazaneria Ghimpați - 90 de ani de activitate continuă”, autorii fiind ing. Petre Gărgărea și ing. Mihai Tache. 56 pig. 4: Momentul dezvelirii plăcii aniversare (foto: S. Matei) Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 Lucrarea este structurată pe șapte capitole, astfel: 1. Prezentarea generală; 2. Fazanul - spe- cie de vânat; 3. Creșterea fazanilor în Fazaneria Ghimpați; 4. Principalele boli ale fazanilor; 5. Creșterea puilor de fazan în condiții semina- turale; 6. Forța de muncă și rezultatele sale; 7. Creșterea fazanilor în România. O atenție specială i-a fost acordată primu- lui capitol, care are o importantă încărcătură emoțională, acesta făcând legătura cu trecutul zonei și al fermei, evoluția istorică a acestora, evenimente și personaje care au marcat atât is- toria locului, cât și istoria națională prin con- secințele faptelor sau gesturilor lor. Fig. 5: Acordarea diplomelor d-lor dr. ing. D. Dumitrescu - ștful O.S. Giurgiu și I. Tache - fost ștf al fazaneriei Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1 57 Evenimentul a continuat cu momentul cel mai emoționant al programului - acordarea de diplo- me, medalii și câte un exemplar al monografiei menționate, tuturor invitaților, însoțit de scurte alocuțiuni, moment din care prezentăm imaginile de mai sus. Având în vedere toate cele prezentate anterior, mă alătur și eu celor care, prin alocuțiunile lor au felicitat pe cei care, de-a lungul timpului, sub o formă sau alta si-au adus contribuția la bunul mers al fazaneriei ca mijloc complex de produc- ție precum și a producției de fazani în această locație! La Mulți Ani Fazaneria Ghimpați ! 58 Revista pădurilor • Anul 133 • 2018 • Nr. 1