-1982 Revista muzeelor si monumentelor * ■MIE ISIORICE SI DE M COLEGIUL DE REDACȚIE dr. Lucian ROȘU, redactor șef, Gavrilă SARAFOLEAN, redac- tor șef adjunct. Ion GRIGORESCU, Maria IACOB, dr. Mircea MUȘAT, Elisabeta RUȘINARU, Doina TARHON Redactori: Ion GRIGORESCU, Maria IGNAT, Anghel PA VEL, Elisabeta RUȘINARU, Deceba’ ȚOCA Secretar de redacție: Paul Cornel CHITIC Prezentarea grafică și tehnică: Corneliu MOLDOVEANU Corectura asigurată de serviciul de corectură al LS.LA.P (întreprinderea de stat pentru imprimate și administrarea publicațiilor). Redacția: Calea Victoriei nr. 174, cod. 71101, sector 1, București, telefon: 50 48 68. Administrația: întreprinderea de stat pentru imprimate și administrarea publicațiilor, Piața Scînteii nr. 1, cod 71554, sector 1, București, telefon 17 60 10, interior 1277. Abonamentele se fac la administrație — prin poștă sau vira- ment, LS.LA.P. (întreprinderea de stat pentru imprimate și administrarea publicațiilor), cont 64 51 301 52 B.N.R.S.R. Filiala sector 1, București și la oficiile poștale sau difuzorii de presă. Costul unui abonament (10 numere „Muzee" și 2 numere „Monumente istorice și de artă“), lei 400 anual. Pour l’etranger: ILEXIM — Departamentul export-import presă P.O. Box 136— 137, telex 11226, București, str. 13 Decembrie nr. 3. Taxele poștale achitate conform aprobării D.G.P.Tc. nr. 137/4474/ 1981 Tiparul executat la ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICĂ SIBIU 40880 Lei 75 http://patrimoniu.gov.ro CONSILIUL CULTURII Șl EDUCAȚIEI SOCIALISTE revista muzeelor și monumentelor MOMENTE ISTORICE Șl DE ARIA ----------- Nr. 1 • 1982 -- ANUL XIII http://patrimoniu.gov.ro Coperta 1 Clădirea Consiliului popular din Cluj-Napoca, unul din monumentele de arhitectură intrate în preocupările edililor. Coperta a IV-a Poartă maramureșeană (sec. XIX) din salul Berbești, reconstruită în Muzeul satului și de artă populară din București; în medalion, detaliu. „Revista muzeelor și monumentelor — Monumente istorice și de artă" continuă „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", fondat în 191)8. http://patrimoniu.gov.ro SITUAȚIA PREZENTĂ Șl DE PERSPECTIVĂ PRIVIND CONSERVAREA Șl RESTAURAREA MONUMENTELOR (I) în ultimii ani sîntem martorii unor preocupări multiple îndreptate spre găsirea de modali- tăți adecvate care să mărească durabilitatea monumentelor și ansamblurilor istorice. Mărturii ale bogatei istorii a poporului nostru, ale civilizației și continuității, ele trebuie cercetate cu multă minuție, prin efortul unit al celor ce lucrează în diferite domenii de activitate, pentru aplicarea celor mai corespunzătoare și perfecționate metode, compatibile cu ceea ce putem numi meșteșugul restaurării monumentelor. De aceea, pentru a înlesni cunoașterea unor experiențe reușite obținute în unele județe din țară în ultimii ani în activitatea de conservare-restaurare, pentru a sublinia unele inițiative și idei, viziunea științifică asupra modului cum trebuie înțeleasă și efectuată o activitate de acest gen și ce perspective oferă viitorul lucrărilor de restaurare, revista a înregistrat, în cele ce urmează, opiniile, observațiile și propune: ile unor reprezentanți ai comitetelor județene de cultură și educație socialistă, ai oficiilor județene ale patrimoniului cultural național, istorici, proiectanți. Cum este organizată activitatea de conservare și restaurare și ce rezultate pozitive s-au obți- nut în ultimii ani în eforturile concertate de a prezerva și valorifica moștenirea trecutului? Ce problematică ridică execuția acestui gen de activitate specifică și complexă; ce măsuri se pot lua pentru înlăturarea, în continuare, a unor deficiențe și pentru ca ideile puse în slujba acestei nobile activități să poată răzbi spre forurile de decizie? Ce urmează să se facă în viitor în această activitate menită să contribuie la protecția și revigorarea monumentelor țării noas- tre? Acestea sînt cîteva din întrebările dezbaterii organizate de revista noastră, la sfîrșitul anu- lui 1981, cu concursul Direcției economice, și a patrimoniului cultural-național din Consiliul Culturii și al Educației Socialiste, la care au avut amabilitatea să răspundă: • Rafila lacob, președinte al Comitetului județean de cultură și educație socialistă Hunedoara; • Ilie Bădițescu, președinte al Comitetului județean de cultură și educație socialistă Vîlcea; • Dr. Hadrian Daicoviciu, directorul Muzeului de istorie al Transilvaniei; • Gavrilă Simion, directorul Muzeului „Delta Dunării", Tulcea; • Arh. Aurel Teodorescu, Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu", București; • Arh. Liana Bilciurescu, I.S.L.G.C. București; • Arh. Cristian Brăcăcescu, Oficiul pentru patrimoniul cultural-național, București; • Arh. Mihaela Strîmbu, Oficiul pentru patrimoniul cultural-național, județul Cluj; • Toma Goronea, conservator, Oficiul pentru patrimoniul cultural-național, județul Alba. Ocrotirea patrimoniului, o responsabilitate națională RAFILA IACOB: Județul Hunedoara are o mare încăr- cătură de monumente istorice de o semnificație deosebită pentru istoria neamului nostru, monumente ce au stat în ulti- ma vreme mai mult în atenția Comitetului județean de cul- tură și a celorlalți factori de răspundere pentru asigurarea unei stări bune de conservare a acestora. Trebuie să remarc că un mare sprijin am obținut din partea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, atît în ceea ce privește fondurile alo- cate, cit și în ceea ce privește repartizarea unor cadre compe- tente care, prin îndrumarea de specialitate, au colaborat la realizarea lucrărilor de conservare propuse. Lucrări de mare amploare, începute în 1980, se execută în Munții Orăștiei la Grădiștea Muncelului. Avînd la bază proiectele elaborate de I.P.H.— Deva, ele constau în inter- venția de consolidare și conservare a zidului cetății dacice. Soluțiile adoptate au urmărit atît eliminarea principalilor factori distructivi și asigurarea stabilității în timp, cît și realizarea lucrării prin tehnologii și materiale curente: pro- tejări, reașezări și supraînălțări ale paramentelor antice, plombarea și întregirea drumului antic, dintre poarta de est a cetății și terasele X și XI ale incintei sacre etc. în anul 1981 lucrările de consolidare au continuat cu o mare amploare. Biserica de la Streisîngeorgiu este un alt monument im- portant din județul nostru la care se execută reparații capi- tale, după proiectul elaborat de Institutul de arte plastice „N. Grigorescu" și cu meșteri din cadrul Exploatării de gos- podărie locativă și al Trustului de construcții din Deva. Terminarea lucrărilor este prevăzută în anul 1982. De asemenea, reparații capitale se efectuează la castelul Corvineștilor pentru amenajarea unor spații și a curții inte- rioare. La Micia s-au efectuat lucrări de consolidări la termele romane, dezvelite în urma săpăturilor efectuate de către arheo- logii de la Muzeul județean Deva și de la Muzeul de istorie al R. S. România. Execuția lucrărilor, supravegheate de arh. Anișoara Sion, s-a asigurat cu meșteri de la C.A.P. Vețel care au colaborat și la restaurarea amfiteatrului de la Micia. HADRIAN DAICOVICIU: Legea ocrotirii patrimoniului cultural-național îi obligă pe cei care efectuează cercetări 3 http://patrimoniu.gov.ro București. Palatul C.E.C arheologice să ia măsuri pentru conservarea și consolidarea vestigiilor dezvelite. Această prevedere a legii este excelentă și ea tinde să lichideze una din marile carențe ale fostei Di- recții a monumentelor istorice: neglijarea inonumentelor și a complexelor arheologice antice. Unul din exemplele grăitoare ale consecințelor acestei neglijențe îl constituie cazul cetăților dacice din Munții Orăș- tiei, leagănul și centrul statului dac. Complex arheologic unic în Europa și, poate, în lume, acest sistem de fortificații are o valoare istorică inestimabilă și unanim recunoscută; este de ajuns, cred, să spun că tocmai dezvelirea lui a pus în ade- vărata-i lumină stadiul atins de civilizația daco-getică în faza finală a epocii Latene și că acest complex reprezintă principalul argument, arheologic al tezei existenței neîntrerupte a statului dac de la Burebista la Decebal. Săpăturile sistematice în cetățile dacice din Munții Orăș- tiei au început curînd după primul război mondial, sub con- ducerea lui D. M. Teodorescu, dar ele au dobîndit o mare amploare abia după 23 August 1944, sub conducerea lui Con- stantin Daicoviciu. In acea vreme, nici o prevedere legală nu-i obliga pe arheologi să efectueze lucrări de consolidare, conservare și restaurare, acestea fiind în sarcina și de compe- tența exclusivă a Direcției monumentelor istorice. Totuși, această Direcție n-a întreprins pe atunci nimic și tot arheolo- gii au fost aceia care au făcut ceea ce le stătea în puteri, ape- lînd uneori la ajutorul unor întreprinderi sau instituții nespe- cializate: ei au protejat cu acoperișuri (mai întîi de șindrilă, apoi de azbociment) turnurile-locuință ale cetății de la Cos- tești, au refăcut parțial zidurile în cetățile de la Blidarii și Grădiștea Muncelului, au consolidat — destul de precar, e drept — zidurile de terasă din așezarea de la Fețele Albe etc. Ei n-au putut împiedica însă nici degradarea zidului de incintă și a bastioanelor de luptă de la ('.oștești, nici degra- 4 darea drumului pavat, a piațetei pavate și a soarelui de ande- zil de la Grădiștea Muncelului. Nu vreau să insist asupra carențelor din trecut, deși am ținut să precizez că răspunderea pentru ele nu revine în nici un caz șantierelor arheologice. Dimpotrivă, in anumite ca- zuri arheologii, călăuziți de interesul științific și educativ, au luat din proprie inițiativă măsurile pe care le puteau lua cu mijloacele ce le stăteau la îndemînă; aceste mijloace erau foarte limitate, căci, de exemplu, nu era îngăduit ca fondu- rile bănești destinate săpăturilor să fie utilizate pentru lu- crări de conservare-consolidare. Cai toate acestea, pe unele șantiere arheologii n-au așteptat votarea Legii ocrotirii patri- moniului cultural-național pentru a acționa în direcția con- servării monumentelor antice. După apariția Legii, pe șantierul arheologic. Ulpia Tra- iana Șarmizegeltisa, redeschis în anul 1973, am dobîndit o experiență pozitivă în domeniul consolidării și al conservării monumentelor dezvelite. Asemenea lucrări au fost efectuate, rînd pe rînd, la sanctuarul închinat lui Aesculap și Hygiei, la templul lui Liber Pater, la schola gladialorum și, mai re- cent, la templul lui Silvanus și la cel închinat probabil mai multor divinități. Ca regulă generală, lucrările de consoli- dare și conservare au început la un an după dezvelirea com- pletă a unui monument și s-au încheiat în același an sau la cel mult doi ani după începerea lor, durata fiind, evident, în funcție de dimensiunile monumentului și de complexitatea lucrărilor. Mi-ar plăcea să cred că exemplul șantierului de la Ulpia Traiana Șarmizegetusa a fost urmat de colegii de pe șantie- rele arheologice Polaissa (Turda, jud. Cluj), Gilău (jud. Cluj) și Porolissum (Moigrad, jud. Sălaj), dar, în fond, n-are im- portanță dacă ei s-au inspirat din experiența noastră sau dacă au procedat cu totul independent. Important este faptul că și pe aceste șantiere s-au luat măsuri de conservare și de con- solidare a monumentelor descoperite. N-aș putea, totuși, afirma că asemenea măsuri s-au luai peste tot unde ar fi trebuit. Ele sînt însă neapărat necesare și cred că aplicarea lor depinde, în cea mai mare măsură, de doi factori: stăruința arheologilor de a cere fonduri pentru lucrările de consolidare-conservare și receptivitatea organe- lor județene și locale față de asemenea solicitări. ILIE BĂDIȚESCU: Am întocmit un program de conser- \ are și restaurare a monumentelor din județul Vîlcea pe între- gul cincinal 1981—1985. Se acordă prioritate salvării monu- mentelor de pe valea Oltului, din zona inundabilă a con- strucțiilor hidrocentralelor, și punerii în valoare a unor ves- tigii antice: cetatea dacică Buridava, așezarea romană de la Stolniceni ș.a. în ceea ce privește aceasta din urmă s-au luat măsurile necesare pentru a feri așezarea de distrugerea provocată de existența, în apropierea ei, a Centralei indus- triale de produse anorganice Rîmnicu Vîlcea cu cele două combinate de sodă și combinatul chimic. Conductele subte- rane ale construcției (Priza Olt) care alimentează combinatul cu apă din Olt distrug din așezare mult, iar clorul. împreună cu intemperiile atmosferice, distruge, de asemenea, zidurile, mortarul descompunîndu-se. Lucrările de salvare încearcă solu- ționarea printr-un acoperiș ermetic, care să izoleze zidurile de umezeală. Este un plan în desfășurare, lucrările, au început, documentația și execuția fiind asigurate de Institutul de arte plastice „N. Grigorescu" și Institutul de studii și proiectări hidrotehnice (I.S.P.H.) — București, care este și construc- torul hidrocentralei de pe Lotru. Ridicarea bisericuței Ostrov, cu 5,12 m deasupra oglindel lacului de acumulare, este o lucrare de mare amploare și | experiență reușită. Șantierul a depășit etapa de consolidări a lucrării de ridicare a fundației și recondiționare a acope rișului. Proiect: Institutul de arte plastice „N. Grigorescu“ din București. Tot I.S.P.H. și Institutul de arte plastice au realizat o scrie de alte proiecte la monumente din județ, printre care și cel pentru ridicarea pe verticală cu circa 50 m a schitului Cornetu, lucrare ce se va finaliza în cursul cincinalului 1981— 1985. http://patrimoniu.gov.ro București. Clădirea Bibliotecii centrale universitare. Vedere generală după efectuarea lucrărilor de restaurare ARII. CRISTIAN BRĂCĂCESCU: Oficiul patrimoniului cultural-nalional al municipiului București, ca dealtfel în- treaga rețea a oficiilor județene, urmărește și trebuie să urmărească cu responsabilitate protejarea patrimoniului, evi- dența monumentelor și starea lor de conservare. In cadrul acestei acțiuni intră și alcătuirea propunerilor și a planurilor de restaurare a monumentelor în funcție de natura avariilor, degradărilor și a stării lor generale, corelate și cu importanța lor istorică, artistică, arhitecturală și chiar turistică, știut fiind cit de important este aspectul estetic, de reprezentare al unui oraș. in ultimii ani, în centrul atenției oficiului bucureștean al patrimoniului a stat refacerea monumentelor avariate de seismul din 1977. Astfel s-au efectuai numeroase lucrări de consolidări care s-au const ituit de fapt în restaurări reușite, la: Banca Națională, C.E.G., imobilul din Piața Rosetti nr. 7, Biblioteca Centrală de Stat și Biblioteca centrală universi- tară. la care, pornindu-se de la necesitatea consolidării struc- turale, s-a ajuns, prin stăruința conducerii acestor instituții, la o restaurare completă, induzînd nu numai consolidarea construcțiilor, ci și refacerea fidelă a spațiului interior, a deta- liilor decorative, apelînd uneori la documentația existentă, deoarece în ultima lor fază edificiile nu mai păstrau aceste detalii. Dintre monumentele bucureștene restaurate, care se con- stituie în realizări notabile, menționăm palatul Suțu, actua- lul Muzeu de istorie a municipiului București, unde s-a dera- pat întreaga tencuială burdușită a fațadei, îngroșată de stra- turi succesive care însă nu aveau aderență la zidul original. După verificarea fisurilor zidurilor, destul de pronunțate, s-au refăcut și ancorat din nou toate elementele decorative și accesoriile clădirii (timplăria, feroneria) urmînd ca lucră- rile de finisaj să privească și realizarea interiorului. Au fost refăcute fațadele unor case de pe Calea Moșilor, de pe slr. .laques Elias, în general zona comercială Sf. Gheorghe, pri- mind pe baza documentației depistate aspectul inițial, multe dintre acestea avînd parterele modificate de amenajări re- cente ale spațiilor comerciale. Alte monumente restaurate: bisericile Sf. Spiridon Nou și Sf. Șlefan-Călărași (refaceri de turnuri căzute), bisericile Doamnei (reparații la parament și învelitoare) și Stavro- poleos (reparații la incintă). TOMA GORONEA: Numărul mare și importanța monu- mentelor istorice și de arhitectură din județul Alba au deter- minat trecerea din anul 1978 la organizarea activității Ofi- ciului județean al patrimoniului cultural-național, pentru a putea rezolva în perspectivă și problemele de conservare- restaurare a acestor monumente. La inițiativa Consiliului popular județean Alba, în cadrul județului și al municipiului Alba lulia, o comisie, formată din specialiști ai O.J.P.C.N. Alba și ai Centrului județean de proiectări, și-a început activitatea de analiză detaliată a fiecărui monument din municipiu și județ. Scopul final al acestei activități urmărește stabilirea priorităților de con- servare și restaurare a monumentelor istorice și de arhitec- tură, ca și destinațiile adecvate. Primele măsuri care s-au luat în domeniul conservării au fost cele de ordin profilactic, privind protejarea monu- mentelor restaurate și în curs de restaurare, și anume: Biserica veche de zid de la Geoagiu de Sus, restaurată, a necesitai efectuarea unor lucrări de drenaj, monumentul fiind amenințat de infiltrații. O situație oarecum similară a fost și la Gîrbovița, unde izvoarele de apă se află în ime- diata apropiere a edificiului, dar de această dată pînza de apă freatică a produs alunecarea terenului din jur, precum și exercitarea unor puternice împingeri asupra platformei pe care este edificat monumentul. în situația dată s-a interzis înhumarea în cimitirul din jurul bisericii, declarată monu- ment istoric, și s-au efectuat unele lucrări de drenare a plat- formei amintite; - Mănăstirea Rîmeț, edificiu cuprins în activitatea de conservare-restaurare, nefinalizată încă, necesită, de aseme- nea, lucrări urgente de drenare și recondiționare a învelito- ri i; — Cetatea Aiudului, restaurată în proporție de aproxima- tiv 80%, a beneficiat de lucrări de degajare a fortificației; din învelitoarea edificiilor din secolul al XlX-lea și înce- putul celui de-al XX-lea, se va refolosi țigla în formă de solzi la acoperirea pe astereală a părții superioare a curtinei, în porțiunile restaurate. Potrivit gradului de urgență impus de starea prezentă de conservare a monumentelor, se află în curs de conservare și restaurare palatul Apor, porțile cetății din Alba lulia, obser- vatorul astronomic al Bibliotecii Bathyaneum, cetatea Aiu- dului și mănăstirea Rîmeț, cetatea dacică de la Căpîlna. La cetatea dacică de la Căpîlna, arheologii execută o apro- fundată cercetare în vederea definitivării documentației pro- iectului de restaurare. în domeniul cercetării, menționez că la Alba lulia s-a creat o rezervație arheologică pentru necropola romană și cea prefeudală, rezervație aprobată de Consiliul popular al jude- țului Alba pe timp de 3 — 4 ani. în vederea salvării celor două necropole s-au stopat pe acest interval lucrările de edificare ale unor blocuri de locuințe, ale căror fundații încep să fie executate eșalonat, pe măsură ce terenul este cercetat de arheologi. București. Clădirea din b-dul. N. Bălcescu, 26. La consolidarea recentă au fost înlăturate cele două foișoare laterale 5 http://patrimoniu.gov.ro București. Palatul Justiției. Detaliu dintr-un portal de la intrarea într- una din sălile de judecată, înaintea lucrărilor de restaurare ARH. MIHAELA STR1MBU: Cercetarea, ocrotirea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de artă au constituit în ultimii ani o preocupare importantă a specia- liștilor și în primul rind a celor din Oficiul pentru patrimoniul cultural-național al județului Cluj. Corelată cu efortul edili- lor și al unor deținători, această preocupare a dat rezultate nu lipsite de interes. Astfel, intervenții pe monumente impor- tante ale Clujului, cum sînt casa Matei Corvin (str. M. Corvin, 6 — deținător Institutul de arte plastice ..Ion Andreescu"), Teatrul Național (Piața Ștefan cel Mare) sau Tribunalul (b-dul Budai Nagy Antal), le-au redat monumentalitatea și farmecul. Prin restaurarea casei Matei Corvin (proiectant și execu- tant Grupul întreprinderilor de gospodărie comunală și locală — G.I.G.C.L. Cluj) s-a dat în folosință un spațiu valoros în subsol prin transformarea lui din depozit în sală de expunere și club, iar fațadele renovate au dat o valență nouă perspec- tivei ce se deschide dinspre Piața Libertății. Lucrările ample realizate în interiorul Teatrului Națio- nal (proiectant Institutul de cercetare proiectare-I.C.P. Cluj; executant G.I.G.C.L. Cluj) au restituit strălucirea sălii mari, punîndu-se în valoare bogăția decorului arhitectural. Prin grija Consiliului popular al municipiului, în anii 1979— 1980 s-a inițiat o amplă acțiune de conservare a fațadelor din centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca. Lucrările s-au atacat pe fronturile, de nord și est ale Pieței Libertății. Pro- iectele au fost asigurate de Atelierul de proiectare al G.I.G.C.L. și execuția de către șantierele de întreținere ale G.I.G.C.L., pentru imobilele de stat, și prin alte întreprin- deri de construcții din oraș pentru imobilele proprietate a cultelor religioase. Specialiști ai Serviciului de arhitectură și sistematizare al Consiliului popular municipal și al O.P.C.N. au făcut studii și sondaje pe toate fațadele, întocmind în final planșe cu propuneri de cromatică cu respectarea arhitec- turii monumentelor și a epocii în care au fost ridicate. Am 6 convocat la fața locului reprezenlanți ai direcției de specia- litate din C.C.E.S., care au analizat și avizat această lucrare amplă și deosebit de dificilă. în prezent, fronturile de nord și est sînt încheiate, intervenție ce a revitalizat întreaga piață. Pe măsură ce lucrările de execuție avansau se dezvă- luiau privitorului detalii și valori pe lîngă care trecuse zi de zi fără să le observe. Acțiunea nu se oprește aici, se va continua și în anii viitori pe celelalte fronturi ale pieței, pentru care s-au definitivat documentațiile. Tot pe această linie se înscriu și lucrările de conservare a fațadelor Tribunalului (proiectant și executant G.I.G.C.L.), hotelurilor „Continental'' (str. Napoca. 1) și „Astoria" (str. Horea, 3), Consiliului popular al municipiului (Piața Li- bertății, 1), Liceului nr. 3 (str. Kogălniceanu, 2), a biseri- cilor piariștilor (str. Universității) și minoriților (str. P. Groza, 8-10). Simultan cu lucrările de conservare a fațadelor cred că este necesară și revizuirea periodică a vegetației din centrul istoric, deoarece dezvoltată necontrolat poate acoperi ele- mente ale cadrului urban. In paralel cu aceste lucrări din municipiul Cluj-Napoca, s-au desfășurat sau sînt în curs lucrările de conservare a unor București. Biserica Sf. Gheorghe-Nou. in timpul lucrărilor de restaurare biserici de lemn (Straja, Sîmboieni, Berindu, Vechea) sau de piatră (bisericile reformate din Dej, Luncani, Chidea, bise- ricile ortodoxe din Rogojel, Mărgău etc.). Documentațiile s-au întocmit prin serviciile tehnice de specialitate, iar exe- cuția s-a asigurat, în general, în regie, cu meșteri locali. Un alt aspect al preocupărilor de conservare ale oficiului îl constituie intervențiile numeroase pentru includerea, încă din faza detaliilor de sistematizare a localităților, a măsuri- lor de protejare și punere în valoare a ansamblurilor de arhi- tectură. Este cazul detaliilor vizînd zona centrală a orașului Turda și a diferitelor zone din centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca. http://patrimoniu.gov.ro București. Biserica Sf. Elefter ie-Vecii i, în timpul restaurării (1979) O realizare demnă de interes o constituie prevederea fon- durilor necesare refacerii și întreținerii fronturilor de străzi cu merite arhitecturale de ansamblu, restaurării monumente- lor declarate, punerii în valoare a monumentelor de for public și a perspectivelor pitorești cu semnificație pentru ansamblu, nelipsind nici dozarea vegetației. rii sau reparării. Pînă la apariția acestei decizii, acțiunea de conservare și restaurare a fost dusă pe o scară nu prea mare de către Oficiul județean al patrimoniului cultural-național. Atribuțiile Oficiului erau limitate în primul rînd de lipsa mij- loacelor materiale și apoi datorită faptului că proiectanții nu țineau seama de respectarea unor normative reglementate •acum de decretul amintit. în toată perioada de pînă acum, ne-am îndreptat atenția asupra obiectivelor arheologice nou descoperite. Referitor la acest aspect, putem afirma că toate vestigiile arheologice, care prin natura lor trebuiau să rămînă pe loc, au fost conser- vate insitu. Pentru împărtășirea acestei experiențe, subliniem că asemenea lucrări s-au făcut cu ușurință, prin reutilizarea materialului provenit din dărîinături (piatra și eventual cără- mida) și cu mîna de lucru calificată a meșterilor populari, îndrumați și supraveghea!i în permanență de către arheologul care cercetează obiectivul în cauză. Fiind lucrări în general ușoare și care priveau numai aspectul de conservare, fondurile necesare se repartizau la articolul destinat reparațiilor cu- rente. în afară de aceste măsuri care urmăreau îmbinarea activi- tății de cercetare cu cea de conservare în vederea valorificării muzeistice. Oficiul județean al patrimoniului cultural-națio- nal s-a îngrijit și pentru restaurarea altor obiective cu valoare arhitecturală. Dintre acestea, primul loc îl ocupă lucrările de restaurare la vechiul „Palat al pașalelor“. Proiectul, întocmit de S.P..J. — Tulcea și aprobat de Comisia de avizare din C.C.E.S., redă circuitului muzeistic tulcean o suprafață de 1 600 mp. pentru expoziția permanentă a secției de artă. Pentru respectarea tuturor obligațiilor privind păstrarea Ulpia Traiana Sarmi- zegetusa (județul Hu- nedoara). Vedere gene- rală a sanctuarului lui Aesculap și al Hygiei după lucrările de con- scrvare-consolidare. Se disting acoperișurile de protecție pentru cele două fîntîni din incinta sanctuarului GAVRILĂ SIMION: Odată cu Decretul nr. 120 din 13 mai 1981 și a instrucțiunilor Consiliului Culturii și Educației Socialiste ce i-au urmat, activitatea de conservare și restaura- re în județul Tulcea a cunoscut o etapă nouă ce se remarcă printr-un dinamism deosebit. Această reînviorare o imprimă în primul rînd forma de organizare a organului ales ce se va îngriji de conservarea monumentelor și a tuturor valorilor care provin de Ia aceste obiective și mai ales de măsurile ce se vor lua ca lucrările de restaurare și conserv are să fie înscrise cu regularitate în planurile economico-financiare de stat. Ca urmare a decretului amintit. Comitetul executiv al Consiliului popular județean a trecut imediat la organizarea Comisiei locale pentru îndrumarea și controlul activității de păstrare, protejare, recuperare și valorificare a tuturor ele- mentelor ce se pot înscrie ca bunuri ale patrimoniului cultu- ral-național. De asemenea, una din sarcinile primordiale ale acestei comisii o constjtuie activitatea pentru consemnarea documentară a situației existente a unor zone arhitectonice, ansambluri și clădiri din județ, supuse demolării, transformă- detaliilor de arhitectură și în general a normelor de rezis- tență prevăzute in proiect, lucrarea a fost realizată în regie proprie, meseriașii fiind îndrumați și controlați în perma- nență de specialiști. Al doilea obiectiv restaurat, care a intrat deja în folosință, este o locuință de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Proiectul de restaurare a urmat același circuit ca și primul, iar lucrările au fost realizate tot cu meșteri populari. în etapa actuală, clădirea, care dealtfel a fost o donație destinată muzeului, folosește ca depozit pentru valorile de artă populară, măsurînd o suprafață de peste 200 mp. ARH. AUREL TEODORESCU: în cadrul atelierului de cercetare-proiectare al Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu" s-a putut realiza — pînă în momentul de față — proiectul pentru ridicarea schitului Ostrov (1520), pentru re- facerea clădirii stăreției și a ansamblului înconjurător. Tre- buie menționat faptul că, proiectul de rezistență con- stituie un unicat pentru perioada actuală, datorită mai 7 http://patrimoniu.gov.ro ales ideilor și soluțiilor tehnice ce-au stat la baza întocmirii lui. A trebuit ca soluția de consolidare a zidurilor să fie astfel realizată încît să nu afecteze pictura interioară deosebit de valoroasă (sfîrșitul sec. XVIII). Soluțiile tehnice au fost adap- tate condițiilor de lucru existente pe șantier, avînd în vedere că acesta are specific hidroenergetic. Operațiile efective de ridicare a monumentului au fost asigurate cu prese hidraulice tip UNIO Satu Mare. Dealtfel o descriere detaliată a proiectului și realizarea lui pot face obiectul unui studiu separat în cadrul revistei. Același atelier a elaborat și proiectele privind strămutarea tuturor obiectivelor istorice și de artă de. pe Valea Oltului, din zona afectată de construcția noilor hidrocentrale, obiectivul major al zonei constituindu-1 salvarea, protejarea și punerea în valoare a ansamblului schitului Cornetu. De asemenea, unele proiecte, deja începute anterior, au fost definitivate de către specialiștii atelierului Institutului și privesc restaurarea bisericii Streisîngeorgiu din județul Hunedoara și a casei domnești în stil brîncovenesc de la Rîmnicu Sărat. în toamna anului 1981 s-au reluat lucrările pentru consoli- darea și valorificarea monumentului de la Streisîngeorgiu (sf. sec. XI), care vor fi continuate anul acesta: realizarea șarpantei, a învelitorii propriu-zise și a tencuielii exterioare, pentru că monumentul era protejat printr-o construcție pro- vizorie; de asemenea, se vor efectua amenajările la exterior și lucrările privind valorificarea frescelor interioare, preconi- zîndu-se realizarea unei instalații de condiționare a interi- orului, astfel încît să se asigure frescelor, deosebit de valoroase, condiții optime de conservare. Proiectul care ne reține și în jurul căruia se concentrează cea mai mare parte a activității noastre este reconstrucția capului de pod de la Drobeta-Turnu Severin, semnificativ obiectiv istoric și arhitectonic. Vom avea posibilitatea să punem în valoare unul din principalele monumente ale arhi- 8 lecturii europene aflate pe teritoriul țării noastre. (în legă- tură cu soluțiile tehnice adoptate, vezi studiul Reconlrucțiu podului lui Apollodor din Damasc la Drobeta-Turnu Severin în nr. 2/1981 al revistei prezente). Din păcate sînt însă monumente, documente în piatră alt istoriei poporului nostru care nu au intrat încă în atenția celor ce trebuie să răspundă de buna desfășurare a activității puse în slujba ocrotirii lor. Dintre acestea aș cita cula de la Zătreni (jud. Vîlcea) și conacul din comuna Obîrșia de Cîmp (jud Mehedinți), care sînt într-o stare ce-ar impune intervenții imediate. O problemă deosebit de importantă, în acest sens, este aceea a unei mai bune evidențe, la zi, a mărturiilor trecutului, a sporirii grijii în administrarea și păstrarea lor. Atrag atenția unor arhitecți mai tineri că au obligația și datoria patriotici de a studia cu grijă istoricul, detaliile sau elementele deose- bite ale clădirilor care sînt propuse să fie demolate; nu de puține ori, am văzut chiar recent la Rm. Vîlcea, Drobeta-Tr. Severin, la Craiova, Tîrgoviște și chiar București — mă re- fer la Calea Moșilor —, construcții de locuit, cu specifică va- loare plastică, demolate și înlocuite cu elemente standardi- zate, care fac să distingi greu Calea Moșilor, de exemplu, di șoseaua Pantelimon. Ritmul de industrializare, marile reali zări ale socialismului nu înseamnă sau nu ne impun distruge rea vestigiilor trecutului, a moștenirii pe care am primit-c Aceste construcții-efigii constituie un document grăitor a tuturor eforturilor, năzuințelor și realizărilor poporului nos tru. Căci mai greu pătrunde un vizitator al locurilor acestor: în Biblioteca Academiei sau alte biblioteci decît în vata istorică a orașelor noastre, în care se poate citi, după cum afir- ma și Nicolae lorga, mai ușor și mai convingător decît într-t carte de istorie. Se impune, de asemenea, din partea forurilor de speciali- tate o mai atentă și hotărîtă prezență în efortul pe care-1 fai toate institutele de proiectări pentru recuperarea și salvarea http://patrimoniu.gov.ro unor valori ale (reculului. Spre exemplificare, arătăm că la Drobeta-Tr. Severin se pregătea începerea lucrărilor din zona istorică a orașului, pentru construirea căii ferate, fără să se considere că este necesar să aibă avizul prealabil de la Consi- liul Culturii și Educației Socialiste și Comisia centrală de stat a patrimoniului cultural național. Desigur, cred că în special Consiliul Culturii și Educației Socialiste ca și comitetele județene de cultură să fie mai mult în acțiune și să acorde atenția meritată monumentelor; un rol Cluj-Napoca. Holul Teatrului National după lucrările de conservare a interioarelor, executate in 1979- 1980 deosebit îl au și oficiile pentru patrimoniul cultural-național care pol interveni la timp, cu atît mai mult cu cît se știe că toate proiectele de sistematizare au fost expuse și supuse dez- baterii publicului. Ca atare, specialiștii și forurile competente au putut să fie informate și puteau să schimbe unele elemente de detaliu ale proiectelor în cîștigul monumentelor. Problema avizelor pentru demolare constituie un punct slab al act ivită ții generale de resistemal izare a orașelor noastre. De la concepție la execuția restaurării Arh. CRISTIAN BRĂCĂCESCU: O lăudabilă inițiativă în sprijinul acțiunii de întreținere înlr-o stare bună a mărtu- riilor trecutului poporului nostru o constituie organizarea, în cadrul Direcției generale pentru dezvoltarea construcțiilor a municipiului București (D.G.D.A.L.) a unui nucleu spe- cializat în lucrări de restaurare care dispun de proiectanți, de echipe de, meșteri — zidari, tîmplari, stucatori. avînd cîteva realizări importante la ora actuală: intervenții și consolidări-restaurări pe Calea Moșilor, la palatul Suțu ș.a. Dintre alte șantiere care dispun de mină de lucru capabilă să facă față pretențiilor unor lucrări de restaurare sînt cele care aparțin Trustului Carpați, ai căror ingineri, arhitecți și meș- teri competenți au proiectat și execută restaurarea palatului de la Mogoșoaia (lucrări de conservare, de refacere a unor pla- foane, acoperișuri, ornamentică ș.a.), a capelei Știrbei de la Buftea, a palatului Cotroceni ș.a. Multe din lucrările de restaurare efectuate în ultimii ani sau cele în curs au concentrat, în general, vechi și cunoscuți specialiști în domeniul restaurării și conservării monumente- lor. în ceea ce privește asigurarea în continuare de cadre în restaurare, pe specialități, Centrul de perfecționare al C.C.E.S. și Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu" se ocupă de formarea și specializarea acestora. Deficitară, în perspectivă, rămîne asigurarea proiectării cu arhitecți profilați în domeniul restaurării. O dificultate în executarea restaurărilor este nu numai găsirea meșterilor, dar și procurarea materialelor de epocă, • ce nu mai sînt acum în producție curentă și la a căror producere și prelucrare este destul de dificil de ajuns; șița de exemplu nu se mai face decil în mod artizanal de către meșteri populari. Activitatea de restaurare a monumentelor este limitată de greutățile amintite, deși parte din acestea au fost sau sînt pe cale de a fi rezolvate odată cu mai buna organizare a unor șantiere, cu strîngerea unor relații de coordonare între bene- ficiari, executanți și rețeaua de documentație, avizare și de supraveghere, printr-un efort unit de adaptare la situația existentă, adică relații mai strînse ale Secției de arhitectură și sistematizare de la Primăria Capitalei cu institutele de proiectare și nu în ultimul rînd cu beneficiarii; efortul de conștientizare a acestora asupra valorilor pe care le dețin este o componentă, s-ar putea spune, a acestei activități. Sînt cazuri în care beneficiarii folosesc o anumită clădire ignorînd calitatea de monument a acesteia sau alții care deși o cunosc nu sînt pe deplin informați asupra valorilor și mai ales a res- ponsabilităților pe care legea le prevede. Interesul utilitar primează în cazul majorității beneficiarilor, deși mulți dintre ei sînt sensibilizați și la valoarea de monument. O altă problemă cu care ne confruntăm esle aceea a inves- tițiilor; în general, acest specificai restaurării nu are un sta- tut consfințit oficial. De aceea, la concurență cu lucrările curente, de investiții și de reparații, restaurările au parametri economici defavorabili: durata mai mare, manoperă multă, cost ridicat . Arh. MIHAELA STRÎMBU: Odată cu evidențierea efor- tului continuu pentru ocrotirea monumentelor civile și reli- gioase, a ansamblurilor de arhitectură din județul Cluj, la care Oficiul pentru patrimoniul cultural-național contribuie substanțial, arătăm că asistența la proiectare și execuție, formularea unor puncte de vedere de specialitate în scopul promovării documentațiilor la avizare, sînt, de asemenea, o preocupare permanentă în activitatea oficiului. în această acțiune nu înseamnă că nu s-au întîmpinat și o serie de dificultăți. Pe de o parte, nu totdeauna au fosl pre- gătite din timp fondurile pentru continuarea lucrărilor sau demararea unora noi care se impuneau, iar pe de altă parte nici cadrele de proiectare și execuție județene nu erau familiari- zate cu materialele, normele și tehnologiile care se cer într-o conservare sau restaurare științifică. Activitatea de conservare-restaurare din județul nostru trebuie privită și în funcție de deținătorul monumentului, deoarece apar unele particularități pe parcursul desfășurării ei. Pe baza constatărilor făcute la fața locului pentru monu- mentele de arhitectură civilă, Oficiul clujean pentru patri- moniu a întocmit anual mai multe propuneri de restaurare sau conservare a monumentelor, înaintate fie Consiliului Cultu- rii și Educației Socialiste, fie Consiliului popular al județului. Neexistind norme specifice intervențiilor pe monumente, s-a recurs în cîteva cazuri la adoptarea normelor de reparații capitale (cazuri menționate mai sus). Lucrările prezentate la acest nivel nu se. ridică, însă, la cerințele unei restaurări, ele rămînînd intervenții de conservare, în urma unei suprave- gheri atente de specialitate din partea Oficiului. După cum am menționat anterior proiectele s-au întocmit, în general în ca- drul Atelierului de proiectare al G. I.G.C.L. și al I.C.P. Clu j, uni- tăți care se ocupă cu repararea oricărui gen de clădire, dar mai puțin pregătite pentru lucrări cu un grad mare de dificultate, așa cum îl presupun monumentele. De asemenea, asistența tehnică pe șantierele de conservare n-a fost, asigurată de proiec- tanți ci de către Oficiu și reprezentanții Secției de arhitectură și sistematizare a Consiliului popular. Lucrările și tehnolo- giile adecvate au fost impuse prin avizul organelor locale. Pe această treaptă s-a realizat colaborarea între specialiștii Ofi- ciului și organele locale de sistematizare. Aș menționa faptul că introducerea materialelor de construcție sau finisare mo- derne (mortare de ciment, placaje din plăci de mozaic, ten- cuieli stropite, zugrăveli cu vinarom) au dus, cu toate insisten- țele specialiștilor, la afectarea estetică și a sănătății clădirilor. 9 http: //patrimoniu.gov.ro Cluj-Napoca. Casa Matei Corvin. lapida principală, după conservarea din 1979 Cluj-Napoca. Facultatea de științe economice, vedere parțială după inter- vențiile din 1981 Cea mai mare dificultate se întimpina la execuția lucră- rilor de restaurare, din lipsa unor cadre calificate. Problema dispariției unor meserii tradiționale (ipsosar, cioplitor în pia- tră) sau a unor tehnologii (mortare de var pentru zidării și ten- cuieli), semnalată întări cu o îndelungată experiență în conser- vare, se face simțită și la noi. După cum atrăgeam atenția mai înainte, la monumentele religioase lucrările capătă cîteva particularități. Cred că ar fi necesară o mai atentă apreciere atunci cînd se solicită avi- zarea lucrărilor de conservare sau restaurare a acestora, avîndu- se în vedere valoarea lor privită prin prisma apartenenței la patrimoniul cultural-național, a evoluției și continuității tradiției aritecturale în țara noastră. Apoi, execuția se face în general cu materiale locale (fapt pozitiv pentru conservare) și cu forțe locale. Aici, însă, numărul mic de specialiști ai Ofi- ciului nu poate asigura asistența tehnică la numărul mare de intervenții pe monumente din județ, din care cauză inovația își face adesea apariția, uneori în defavorarea conservării știin- țifice sau a valorii estetice. De asemenea, dificultățile mari în procurarea unor materiale specifice (țiglă, șindrilă, lemn de stejar) impun utilizarea provizorie a altor materiale, fapt care prezintă riscul unei permanentizări în detrimentul valorii monumentului. De aceea, pentru depășirea acestor dificultăți și obținerea unor rezultate de certă valoare științifică, prin aplicarea unor procedee și tehnologii care să se raporteze și la alte monumente ce acuză intervenții, cred că se impune crearea în județ a unui nucleu specializat în lucrări de conservare-restaurare; expe- riențele de pînă acum dovedesc că pe plan județean se poate realiza acest lucru. Colaborarea acestuia cu Oficiul pentru pa- trimoniul cultural-național, ale cărui sarcini de cercetare a monumentelor și semnalare a, primelor simptome de degra- dare, ca și de asistență tehnică sînt permanente, va contribui la desfășurarea unei pertinente, și eficiente activități de con- servare și restaurare. ARH. AUREI. TEODORESCU: Institutul de arie plastice „Nicolae Grigorescu" se străduiește să realizeze nu numai unele proiecte pentru restaurarea monumentelor sau ansamblu- rilor monumentale, ci să le transpună în practică încercînd să asigure și echipele de execuție. Astfel, s-a constituit un grup care reunește vechi meșteri cu mare experiență în domeniul restaurărilor și care a executat lucrările de salvare a schitu- lui Ostrov; în continuare, va prelua și alte lucrări, pe lîngă cele de la Streisîngeorgiu, la Rîmnicu Sărat ș.a. ARII. LIANA BILCIURESCU: Institutul de cercetări și proiectare pentru sistematizare locuințe și gospodărire comunală (I.S.L.G.C.) din București are ateliere de proiectare și restaurare a monumentelor cuprinzînd specialiști formați pe diversitatea de probleme pe care le îmbrățișează o asemenea ■ activitate: arhitectură, rezistență, geotehnică, instalații elec- trice și sanitare, încălzire, ventilații, sistematizări verticale, spații verzi, topometrie, devize etc. TOMA GORONEA: Pentru un număr însemnat de monu- mente s-au comandat și solicitat proiecte la Centrul județean de proiectări Alba sau la centre de proiectare din alte județe. In cadrul C.P.J. Alba s-a creat un nucleu de arhitecți, care se specializează pentru elaborarea proiectelor de conservare- restaurare. Există totuși greutăți în această direcție la nivelul județului nostru, deoarece nu se pot asigura, deocamdată, un număr suficient de comenzi pentru elaborare de proiecte, îneît nucleul format să se perfecționeze și să lucreze constant în domeniul restaurării de monumente. în acest sens propunem ca în cadrul unor institute sau centre de proiectări din anu- mite județe să se creeze nuclee de arhitecți care să elaboreze numai proiecte de conservare-restaurare a monumentelor, capabile să acopere necesitățile mai multor județe. în lucrările executate s-a urmării folosirea meseriașilor din vechile echipe de restaurare, aflate în județ sau în afara lui. Constatăm că nu se ridică probleme deosebite în efectuarea zidăriei și dulgheriei, se ivesc însă mari greutăți pentru anga- jarea lucrărilor de cioplitorie în piatră, ca dealtfel și pentru procurarea materialelor compatibile ce intră în realizarea lu- crărilor propuse. Pentru procurarea de materiale s-au depus eforturi deosebite în vederea recuperării țiglei de lip solz, a cărămizii și lemnului condiționat de la unele construcții din secolul al XIN-lea, cuprinse în planul de sistematizare a orașelor. Toate lucrările care se execută la monumente, reparații curente și întreținerea fațadelor, se tac cu aprobările necesare și cu materialele recomandate de către, specialiștii Oficiului. Pentru a rezolva multiplele probleme ce le ridică conserva- rea și restaurarea monumentelor în județe, consider necesar, datorită lipsei de experiență a O.P.C.N-urilor în acest dome- niu, să fie amplificat, în cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste, sectorul de specialiști care coordonează această importantă activitate, atît pentru creșterea eficienței oficiilor de patrimoniu, cît și pentru sprijinirea specialiștilor proiec- tanți de la județe, cărora să li se recomande soluții compati- bile cu problemele deosebite pe care le ridică restaurarea mo- numentelor. Perspective de viitor în activitatea de conservare-restaurare CRISTIAN BRĂCĂCESCU: în prezent, șantierele bucure- ștene execută lucrări de consolidări și restaurări, care urmează să se încheie în anii următori, la numeroase monumente: Casa Vernescu, una din cele mai valoroase realizări ale lui Ion Mincu, casa Universitarilor, casa Asan (C.O.Ș.), palatul Cotroceni, casa Negroponte (str. Negustori nr. 1), capela Știr- bey (Buftea), palatul C.F.R., palatul Justiției (Splaiul Uni- rii), casa Toma Stelian (sos. Kiseleff nr. 10), palatul Mogo- șoaia ș.a. 10 http://patrimoniu.gov.ro Un obiectiv care a constituit și constituie mobilul atenției multor specialiști și iubitori ai monumentelor este ultima și cea mai importantă ctitorie al lui Constantin Brîncoveanu: biserica Sf. Gheorghe Nou. Aflată în sarcina Patriarhiei, re- staurarea, deși dispune de forțe strînse, se efectuează temeinic, după un proiect întocmit de un om de înaltă specialitate, arhitectul Ștefan Balș. Restaurarea de la biserica Sf. Gheorghe, monument care primise o îmbrăcăminte în spiritul arhitecturii neoclasice a secolului trecut, urmărește o readucere a lui la aspectul originar, în stil brincovenesc. Documentația s-a îmbo- gățit și ca urmare a rezultatelor săpăturilor arheologice, a da- telor furnizate de. iconografia de epocă, a ultimelor noutăți obținute de cercetările făcute direct pe monument în 1977, cînd biserica intrase în procesul restaurării; informațiile obți- nute la primele lucrări de derapare a tencuielii au contribuit și ele la definitivarea proiectului de restaurare. Un alt șantier privește restaurarea unor clădiri de pe Calea Moșilor; pe porțiunea dintre șoseaua Mihai Bravu și b-dul Republicii, necesități de sistematizare au impus o moderni- zare a arterei pentru facilitarea accesului dinspre șoseaua Co- Cctatca voievodală Lila, comuna Săvădisla (județul Cluj), in timpul lucrărilor de cercetare arheologică din 1981 lentina, recent modernizată și artera de mare circulație spre centrul Capitalei care este b-dul Republicii. Porțiunea dintre b-dul Republicii și Sf. Gheorghe, deci vechiul capăt al Podului Tîrgului din Afară, păstrează nume- roase obiective la care se execută lucrări de restaurare: hanul Solacolu, fațadele unor case, urmărindu-se păstrarea vechiului aspect comercial bucureștean al Căii Moșilor. Tot aici este inclusă și acțiunea de translație a bisericii Olari, aflată în porțiunea ce intră în sistematizare. Această biserică de mahala a fost ridicată de breasla olarilor în secolul al XVIII-lea, fiind legată și de momentul luptelor de la 1821 dintre eteriști și trupele otomane. Deci pentru o mare parte a Căii Moșilor, unde sînt concentrate numeroase obiective istorice — cuprinse în lista monumentelor—, se depun eforturi pentru păstrarea martorilor și redarea aspectului originar al monumentelor. încă alte două biserici din București sînt propuse a fi mu- tate, dar lucrările sînt abia în faza de proiectare. în anii următori, Direcția generală de construcții va executa lucrări de restaurări la alte cîteva monumente bucureștene: casa Niculescu Dorobanții (str. Lt. Lemnea), vila Matilda (str. Oțelari, 2), Hanul Galben (b-dul. 1 Mai), Hanul Gabroveni, apoi Palatul voievodal și Hanul Roșu din cadrul complexului Curtea Veche, o casă cu arcade din Calea Șerban Vodă. în prezent există un program cu o perspectivă mai largă pînă în 1985, reprezentând opțiunile de restaurare ale oficiu- lui nostru. Cîteva monumente se află într-o stare proastă de conser- vare, chiar în ruinare, cauzată de faptul că n-au o folosință proprie, știut fiind că o casă chiar rău folosită este mai bine întreținută decît una părăsită. Un exemplu în acest sens este conacul de la Popești-Leordeni, trecut din administrația unui I.A.S. în proprietatea Consiliului popular comunal și care, nefolosit, a devenit practic un depozit gratuit de materiale de construcție. Oficiul a luat legătura cu beneficiarul pentru a se conferi acestui monument o funcționalitate potrivit necesită- ților locale ale comunei și intrarea edificiului în circuitul eco- nomic sau cultural al localității. ILIE BĂDIȚESCU: Satele comunelor Racovița și Cîineni vor fi inundate cu ocazia construirii hidrocentralelor de pe Olt; importante acțiuni de salvare a unor construcții s-au organizat sau se desfășoară în prezent. In acest sens, un număr de 26 case ce prezintă interes arhitectural vor fi aduse în Mu- zeul de arhitectură și artă populară de la Bujoreni și anume acele case tipice zonei de pe Valea Oltului, intrate în circuitul industrial. Circa 50 de case se vor constitui într-o rezervație pe malul lacului de la gura Lotrului, o rezervație de arhitectură populară dar și cu obiective cu caracter istoric din zona respec- tivă, un fel de sat de vacanță. Casele din Muzeul de arhitectură populară vor fi nu numai piese de muzeu ci li se va da și o uti- litate, prin repartizarea lor unor meșteri populari, casei pionie- rilor pentru cercurile pionierești, Uniunii județene, a coopera- tivelor pentru activitatea de artizanat. Dintre alte realizări ce ne stau la îndemînă menționăm ame- najarea Taberei Magheru de la Troianu, care marchează locul unde, generalul Gh. Magheru a organizat, în anul 1848, tabăra de luptători revoluționari în sprijinul revoluției burghezo- democratice. TOMA GORONEA: în perspectivă vom include în planul de conservare-restaurare al monumentelor din județul Alba, alături de cele amintite, mai înainte, casa Esterhazi din Șard, castelele de la Sînmiclăuș și Cetatea de Baltă, utilizate în momentul de față de. I.A.S. Jidvei, biserica cnezială Lupșa (în stadiu de proiect), bisericile de lemn de la Cisteiu de Mureș, Silea-Fărău, Sînbenedict, Mogoș-Cojocani, Runc (Oco- liș), întregalde (Cristești). Cu toate intervențiile, O.P.C.N. Alba nu a putut încă cuprinde, în planul de restaurare, caste- lul Martinuzzi din Vințu de Jos, proprietate a Episcopiei ro- mano-catolice din Alba lulia. Arh MIHAELA STRÎMBU: Viitorul ne. oferă perspectiva unor lucrări ample de restaurare, care vor mobiliza fonduri și forțe, importante. În primul rînd aș aminti continuarea lu- crărilor la Teatrul Național cu restaurarea grupurilor sculptu- rale de pe turnurile fațadei principale. Restaurarea casei Beldy (sf. sec. XVIII; slr. 23 August, 22) și intrarea ei în circuitul public prin organizarea Muze- ului colecțiilor vor aduce cîștig de cauză nu numai monumentului în sine, dar și întregii străzi pe care se înșiruie clădirile din ace- eași epocă, valoroase, dar mai puțin cunoscute. Prin efortul conjugat al proiectantului (I.C.P. Cluj) și al forurilor locale de resort, lucrările vor pune în valoare monumentul, găsind în același timp și modalități eficiente pentru educarea publicu- lui în sensul înțelegerii lui și a valorilor prezentate. O altă inițiativă valoroasă vine să atragă atenția asupra imobilului baroc din Gherla (str. 23 August, 16) prin restaura- rea și amenajarea acestuia din atelier de împletituri și școală, în casa de cultură a tineretului. Lucrările se vor desfășura anul acesta, documentația fiind în curs de elaborare la I.C.P. Cluj. Din lista lucrărilor de conservare și restaurare, ce fac obiectul anului acesta, nu lipsesc încheierea restaurărilor începute la casa-muzeu din Gherla (str. Mihai Viteazu, 6) și efectuarea celor de la Bastionul croitorilor și Turnul pompie- rilor, precum și lucrările de restaurare a Bisericii Francisca- nilor sau cele de consolidare și conservare a palatului Tolda- lagy-Korda din Cluj-Napoca. GAVRILĂ SIMION: în prezent, Oficiul pentru patrimo- niul cultura l-național al județului Tulcea urmăreșre reali- zarea lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Cocoș, execu- tate cu fondurile și prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Spațiul respectiv, care măsoară aproape 200 mp, este destinat pentru conservarea și valorificarea colecțiilor de carte veche, icoane și alte valori de cult care s-au depozitat la această mănăstire. în aceeași măsură se acordă sprijinul pentru lucrările de conservare și restaurare a monumentului istoric din secolul al XlV-lea, biserica Sf. Atanasie din comuna NiculițeL Oficiul județean pentru patrimoniul cultural-național urmărește, de asemenea, materializarea în viitorul apropiat a unor proiecte, la a căror reactualizare se lucrează în momen- 11 http://patrimoniu.gov.ro tul de fată. Este vorba de reluarea lucrărilor de restaurare ia cetatea bizantină din Enisala, precum și de realizarea lucrărilor de restaurare și mai ales de conservare a bazilicii cu criptă — paleocreștină, descoperită tot la Niculițel. ABIL LIANA BILCIURESCU: Institutul de cercetări și proiectare pentru sistematizare locuințe și gospodărie co- munală din București a elaborat în ultimii ani proiecte privind restaurarea unora dintre monumentele și ansamblu- rile monumentale cu o deosebită semnificație istorică: comple- xul rupestru de la Basarabi (jud. Constanța), castelul Brâu, palatul de justiție din București, Mausoleul de la Mărășești. In decursul timpului, degradările au pricinuit caverne și fisuri frecvente în stînca pe care se înalță castelul Bran, ame- nințînd cu dislocarea unor porțiuni mari ce ar antrena, o- dată cu ele, și o parte din castel. în special turnul donjonu- lui. Ca urmare, organele județene și C.C.E.S. au luat hotărî- rea să consolideze și totodată să restaureze aceste părți din monument. De aceea, pentru consolidarea stîncii s-au prevăzut foraje verticale de injectare cu lapte de ciment în fisuri, sub presiune dirijată; tiranți metalici, betonați pe toate direcțiile, situați în foraje și ancorați spre exterior cu plăci metalice. S-au pre- văzut, de asemenea, crearea unor contraforți de beton și um- plerea cavernelor din masivul calcaros cu beton armat, pentru păstrarea aspectului pitoresc al stîncii; în final, porțiunile betonate vor fi mascate cu zidărie din blocuri neregulate de st încă. Execuția lucrărilor prevăzute de proiectul întocmit în 1979—1980 (șantier 1981—1982) pentru consolidarea stîncii castelului Bran a intrat în sarcina Trustului de Construcții C. F. Brașov, acesta fiind specializat în special în lucrări de tunele, foraje etc. Turnul donjonului prezintă fisuri și porțiuni dislocate care vor fi prinse tot într-o structură de beton armat pentru a se înscrie în gabaritul actual al edificiului, urmărind per- manent păstrarea elementelor valoroase și originare. Consider necesar ca lucrările de conservare-consolidare și restaurare să se extindă la întregul ansamblu al castelului, întrucît există ziduri fisurate, porțiuni dislocate, tencuieli căzute, acoperișuri degradate, lemnăria putrezită; finisajele interioare — care cad în sarcina beneficiarului — nu sînt făcute potrivit pretențiilor, ele trebuind să fie refăcute perio- dic după diverse activități impuse și nu totdeauna potrivite cu destinația monumentului. După eîte știm, Muzeul Bran are greutăți în contactarea unui executant pentru lucrările de consolidare a donjonului. Pentru restaurarea complexului rupestru de la Basarabi, proiectul a fost întocmit în anul 1981, beneficiar fiind Mu- zeul de istorie națională și arheologie Constanța. Lucrările sînt prevăzute să se efectueze pînă în 1983. Monumentele arheologice de la Basarabi (sec. X) sînt săpate în masivele de cretă, la nivele diferite, în pereții verticali ai unei vechi cariere de cretă. Datorită caracteristicilor rocii (duritate redusă, poroasă și avidă de apă), ce antrenează dis- trugerea monumentelor rupestre, încă pe parcursul cercetări- lor arheologice și implicit al descoperirilor s-au ridicat con- strucții provizorii de protecție (între 1957—1962). între 1960 și 1964 s-a desfășurat la Basarabi o mare lucrare de restaurare și reconstituire prin metoda anastilozei, consolidîndu-se și stînca de cretă. în faza protecției definitive, s-a urmărit obți- nerea unei bune valorificări din punct de vedere cultural- științific, acțiunea putînd fi finalizată, pînă la sfîrșitul anu- lui 1983. Clădirea de protecție este astfel concepută din punct de vedere arhitectural și structural îneît să se înscrie cît mai fidel în relieful deosebit de accidentat al complexului rupestru cu un acoperiș în pantă de 30°, cu trepte în dreptul grinzilor principale; partea nouă se va lega funcțional, constructiv și arhitectura], cu partea deja realizată; interiorul este liber, grinzile rezemîndu-se pe stîlpii situați în afara încăperilor rupestre. Pentru asigurarea unei temperaturi cît mai constante și pentru evitarea condensului, atît acoperișul cît și pereții exte- riori vor fi termoizolați. Sistemul de circulație pentru vizi- tarea monumentului a fost o problemă destul de dificilă, întrucît a trebuit să fie prevăzută separarea circuitului mare- 12 lui public de cel al specialiștilor, printr-un complex de rampe, scări și platforme. în ceea ce privește consolidarea și repararea Palatului Justiției — în bună parte efectuate —, soluțiile adoptate au fost subordonate principiului menținerii aspectului originar al edificiului, a plasticii interioare și exterioare, fără modifi- cări ale partiului, fațadelor sau elementelor decorative. Menționez că în zona perimetrală s-a preconizat consoli- darea zidurilor fisurate prin ancoraje, injectare cu mortar de ciment, tencuieli armate, ce nu influențează aspectul inițial al încăperilor. De asemenea, s-a prevăzut refacerea profilaturii plafoanelor și a finisajelor interioare degradate. Pentru evitarea efectuării unor perforări ale fațadelor s-a apelat la tehnici miniere, executîndu-se foraje la partea supe- rioară a zidăriei, foraje ce străbat întreaga zidărie a pilelor atît la etaj cît și la parter, precum și betonul din subsol și fundații. în aceste foraje s-a introdus, prin tehnici speciale, armătura de consolidare. Prin metodele deosebite de consolidare adoptate, fațada principală se păstrează în poziția actuală, poziție deformată în raport cu situația anterioară seismului din 4 martie 1977, în acest fel se marchează o etapă din istoria proprie a edifi- ciului, soluția încadrîndu-se în principiile de restaurare accep- tate pe plan internațional. Un alt proiect a fost conceput în anul 1980, urmînd sase concretizeze în perioada 1‘,182—1983, pentru consolidarea, înlăturarea infiltrațiilor, ventilarea și restaurarea Mausoleu- lui de la Mărășești. Lucrările vor fi executate de Trustul de construcții-montaj Vrancea, Trustul de lucrări speciale București (lucrări de hidroizolații), întreprinderea Marmora București (pietrărie), Fondul plastic București (restaurarea frescelor). în urma degradărilor provocate de uzura construcției, de acțiunea seismelor și de remedieri efectuate în mod necores- punzător, s-au inițial lucrări radicale de consolidare, înlăturare a umidității, de refacere a finisajelor interioare, de ventilare și înlăturare a apelor superficiale, care să redea, în final, aspec- tul corespunzător al unui monument de acest gen. Proiectul prevede demontarea placajului de granit din exterior cu excepția tamburului sculptat și a gradenelor cu- polei, în vederea obținerii unor hidroizolații din tablă dt plumb, cu falț dublu culcat, situat între straturi de hidroizo- lalie biluinată cu proiecția corespunzătoare. S-a prevăzut și realizarea unor sisteme de iluminat natural și de ventilație corespunzătoare, precum și unele detalii speciale adecvate edi- ficiului. Interiorul va fi readus la aspectul de la origine prin refa- cerea tencuielilor din similipiatră, a elementelor decorative, a pardoselilor cu desene geometrice, a frescelor, cît și prin restaurarea sarcofagelor și a plăcilor memoriale. Restaurarea Mausoleului in perspectivă cuprinde și lu- crări de hidroizolații speciale, refacerea pietrăriei exterioare, luminatoarelor și a finisajelor interioare ca și sistematizarea zonei aferente monumentelor. Intervențiile complexe și deosebit de dificile pentru refa- cerea și punerea în valoare a acestor monumente ale neamu- lui se înscriu în activitatea de reintegrare în viața contempo- rană a vechilor edificii și ansambluri monumentale, contri- buind la întărirea mesajului de continuitate pe care îl trans- mit monumentele. Nota red. — O serie de probleme ridicate în această dezbatere sînt reglementate prin Decretul nr. 120 din 13 mai 1981 — cuprin- zînd unele măsuri pe de o parte pentru păstrarea și valorificare) obiectelor și bunurilor intrate sau care sînt susceptibile să faci parte din patrimoniul cultural-național și pe de altă parte pen- tru consemnarea documentară a unor clădiri și ansambluri ar- hitecturale supuse demolării, transformării sau reparațiilor, ne- cesare pentru perfecționarea activității de organizare în domeniul monumentelor și în recuperarea elementelor componente de in- teres artistic, istoric, documentar. Datoria Oficiilor Județene ale patrimoniului este de a urmări modul de aplicare în practici a acestor măsuri. Dezbatere consemnată de E. ANCliȚA-BVȘINARI http: //patrimoniu.gov.ro CONSERVARE — RESTAURARE CONSOLIDAREA, CONSERVAREA Șl VALORIFICAREA COMPLEXULUI ARHEOLOGIC SARMIZEGETUSA - GRĂDIȘTEA MUNCELULUI 0 acfiune în plină desfășurare ------------------------------------------------------ Arh. CRISTIAN CĂLINESCU ---------- Ansamblul cetăți lor dacice din Munții Orăștiei, una dintre cele mai însemnate rezervații arheologice europene, constituie, neîndoielnic, mărturia cea mai grăitoare a existen- ței și înfloririi civilizației dacice și o valoare de neprețuit a patrimoniului cultural al poporului nostru*. Valoarea deosebită a monumentelor transilvănene, vatră de locuire și civilizație a străbunilor noștri, și-a găsit prețu- irea în anii socialismului, cînd au început să fie amplu cerce- tate și, mai ales, în perioada de efervescență creatoare a ulti- milor ani, cînd partidul și statul își manifestă Lot mai mult grija față de valorile patrimoniului național-cultural, declan- șînd o acțiune pe termen lung de ocrotire a acestor monu- mente. Plenara C.C. al P.C.R. din 2(>—27 octombrie 1977 a adop- tat un plan de măsuri privind aniversarea a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent de sub conducerea lui Burebista, care prevedea și începerea lu- crărilor de conservare a cetăților dacice din Munții Orăștiei. venind să împlinească un mai vechi deziderat' al oamenilor de știință și cultură din țara noastră². în cuvinte pline de căldură, de spirit patriotic și înaltă ținută științifică, repu- tați oameni de știință și specialiști au prezentat atunci im- portanța monumentelor, locul lor în ierarhia valorilor națio- nale și al patrimoniului mondial, pericolele ce le amenință cu distrugerea ireversibilă, oferind totodată prețioase sugestii pentru rezolvarea unor probleme privind conservarea lor. Pentru a ne face o imagine cît mai cuprinzătoare asupra importanței acestei acțiuni de valorificare majoră, începută prin lucrările din 1980 de la Grădiștea Muncelului, trebuie. * Ținem să mulțumim, pe această cale, tuturor acelora care, prin sprijinul lor. sfaturile și consultările acordate, ca și prin Încurajările per- manente, ne-au dat un sprijin prețios, atît de necesar la întocmirea proiectelor de restaurare și în urmărirea, în continuare, a lucrărilor pe șantier. Adresăm mulțumirile noastre călduroase prof. dr. I (adrian Daicoviciu pentru ajutorul dat în sesizarea și descifrarea unor aspecte arheologice ale monumentelor ca și pentru continua grijă pe care o acordă realizării acestei acțiuni. ¹ Acest deziderat a fost exprimat eu ocazia mesei rotunde organizate de redacția „Buletinului monumentelor istorice”, in colaborare cu Insti- tutul de istorie și arheologie din Cluj-Napoca, în 1971 (Un program națio- nal privind conservarea, consolidarea și valorificarea cetăților dacice din Munții Orăștiei, nr. 4, 1971, p. 13—18). ² lladrinn Daicoviciu, O sarcină de primă urgență: consolidarea și conservarea cetăților dacice din Munții Orăștiei, in 1, 1971. p. 53—58. mai întîi, aduse cîteva precizări cu caracter general despre întregul ansamblu arheologic din Munții Orăștiei. Intrat treptat în atenția și preocupările specialiștilor, după începutul secolului al XlX-lea, este cercetat mai atent abia după 1920, cînd profesorul clujean D. M. Teodorescu întreprinde primele cercetări; lipsite de susținerea și înțele- gerea cuvenite, ele n-au dat rezultate pe măsura dorințelor, neexistînd nici posibilitatea fructificării lor depline. Conti- nuate din 1949, la o scară și cu mijloace ce nu se puteau spera pînă atunci, săpăturile de dezvelire și cercetare între- prinse, de-a lungul anilor, sub conducerea regretatului acad. C. Daicoviciu, de către un reputat colectiv de cercetători ai Institutului de arheologie și istoric din Cluj-Napoca, ai Mu- zeului de istorie al Transilvaniei și Muzeului din Deva, au scos la iveală adevărata măreție a acestor vestigii. Incepînd din acești ani, datele obținute au fost valorificate superior pe plan științific. Este remarcabil „că descoperirile din această zonă au modificat radical. în ultimele două-trei decenii, viziu- nea oamenilor de șliinlă despre ultima fază a istoriei și civili- zației daco-getice“³, viziune ce ar fi rămas incompletă numai pe baza mărturiilor materiale și scrise cunoscute anterior. Numărul mare de cetăți și așezări civile, sanctuarele și incinta sacră, ateliere, stîni, cisterne ș.a., aflate pe o arie geografică mică, le conferă tuturor acestora caracterul de complex arheologic. Vorbind despre ansamblul acestor vesti- gii, despre caracterul lor de sistem și nucleu al statului dac, trebuie să arătăm că aria construcțiilor monumentale dacice nu se limitează la Munții Orăștiei, ci se extinde mult în afara lor, deși mai puțin dens ca aici, practic, pe întreg teri- toriul Daciei. în acest context trebuie sesizate cîteva aspecte lămuritoare. Astfel, numărul mare de obiective cercetate și sumar protejate (mai ales prin grija arheologilor și cu sprijin local) face greu abordabilă intenția de a cerceta și pe altele, deja depistate⁴. Problema esențială pentru toate obiectivele majore a fost și va mai fi realizarea drumurilor de acces, imperios necesare volumului mare de lucrări, ca și asigurarea cercetării cu specialiști și materiale necesare consolidării ime- ³ Ibidem, p. 55. ⁴ Ne referim la fortificația de pe Vîrful lui Hulpe, la așezarea de la Fața Cetei, complet necercetate, ca și la așezarea de la Fețele Albe, unde încă multe terase își așteaptă dezvelirea. Cercetarea acestora ar pățea completa cu dale interesante, dacă nu chiar excepționale, multe din lacunele pe care le resimțim în cunoașterea, spre exemplu, a unor amă- nunte ale arhitecturii dacice. 13 http://patrimoniu.gov.ro SARMIZEGETUSA-REGIA GRĂDIȘTEA MUNCELULUI PLAN DE ANSAMBLU CU SITUAȚIA LA SFÎRȘITUL ANULUI 1979 TVIII -v 10 20 30 40 50M SACRĂ. taluzul nordic al Incintei. f. k. m. Sanctuarul vechi mare de calcar. Sanctuarul mare de andezit. Sanctuarul vechi mic de calcar. aliniamente de plinte sau tamburi de coloane, din calcar sau andezit. ziduri de sprijinire a teraselor, platforme de acces în sanctuarele mici. TV ■ g. Sanctuar mic rotund. h. Sanctuar mare rotund calendar, i. Soarele de andezit j. zidul de sprijin al terasei a X-a. NORD CETATEA T.I - T. XII - numerotarea teraselor de cercetare arheologică. 'rfV’-V"' - zona împădurită; limita zonei. rTH/Et* - gropi,maluri,margini de versanți. zidul cetății. cărare de acces din Valea Albă. 1 2 3 4 5 baia romană. Drum antic pavat traseu nedecopertat. " zona decopertată. ............. traseul zonei distruse. a. ramura descendentă a Drumului pavat. b. Piațeta. c. Canalul antic. d. Sanctuar patrulater neterminat sau distrus. e. Sanctuar patrulater cu coloane din ande- zit subtraversat de Canalul antic. n. o. P- q- r. s. t. zid de sprijin cu scară. stîlpișori din andezit. locul celor trei izvoare. pîrîu cu podeț. reședința colectivului de cercetare. carate de acces din Valea Godeanuluî Turnul pentagonal și zidurile adiacente.de sprijin a platformei terasei aXI-a. PLANȘA I PI. I. Complexul arheologic Sarmizegetusa — Grădiștea Muncelului. Plan de situate înaintea începerii lucrărilor 14 http://patrimoniu.gov.ro SARMIZEGETUSA-REGIA GRĂDIȘTEA MUNCELULUI PLAN DE ANSAMBLU CU SITUAȚIA LA SFÎRȘITUL ANULUI 1981 NORD TU 10 20 30 40 50M SACRĂ. DE VEST < CETATEA TI-T.XH d e a b c d e DE ES TIV POARTA TV ' 1 2 3 numerotarea teraselor de cercetare arheologică. zona împădurită; limita zonei, gropi,maluri,margini de versanți. zidul cetății consolidat. porțiuni de zid conservate „in situ" sup’raînăițcre cu blocuri noi. alee, pe traseul drumului antic g Drum carosabil ele acces din Valea Alba drum de șantier Baia romană. h 4 Drumul pavat, evidențiat prin sistematizare. 5 " , zona decopertată,comletată și consolidată. aliniamente de plinte sau tamburi de coloane, din calcar sau andezit. ziduri de sprijinire a teraselor. j-= perimetre de stîlpi de andezit la san- ctuarele mici. “=“ ziduri acoperite. stîlpi și praguri la sanctuarul rotund ' Ks.Eicaptare izvoare,rezervor apă, LUCRĂRI TERMINATE Canal antic; drenane,plombări,taluzuri. Soare andezit; întregire formă. Sanctuarele patrulatere;completare peri- metre stîlpișori. Sanctuarele rotunde; completare perimetre. Sanctuar calendar; cercetarea urmelor de stîlpi de lemn la cerc și potcoava și plan- tare replici pe urmele antice. Sanctuar mic de calcar-.înlocuirea origi- nalelor corodate cu replici de calcar. Sistematizare teren, curățiri de vegetație,etc. LUCRĂRI IN CURS DE DESFĂȘURARE Sanctuarul de andezit: golirea umpluturilor dintre zidurile antice si platformă pentru construirea structurii noi de sprijin și săpă- turi in zona sudică a platformei. Sanctuarul mare de calcanescavații pentru continuarea zidului de sprijin din beton.Demon- tarea zidului antic in vederea remontării pe verticală și conservării. PLANȘA H. PI. II. Situația la sfîrșitul campaniei de lucrări din anul 1981. 15 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Secțiuni prin zidul cetății, înaintea începerii lucrărilor. Fig. 2. Sinteza factorilor distructivi ai zidului. diate a vestigiilor descoperite. Complexul arheologic de p? Dealul Grădiștei cuprinde trei zone distincte: Așezarea civilă, Cetatea cea mare și Incinta sacră, cu celebrele sanctuare. Principalele vestigii care îl alcătuiesc au fost scoase la lumină, în cea mai mare parte, în perioada anilor 1949— 1965. Cetatea de pe Dealul Grădiște, «ampla- sata în jurul unui mamelon, de cotă 1254 m⁵, a fost ridi- cată începînd din timpul domniei lui Burebista⁶ spre a servi ca ultim loc de refugiu⁷ în fala eventualei invazii romane. Este înconjurată de versanți abrupli și numai în zona de sud include un teren mai plat și o pantă mai accesibilă dinspre exterior, zonă în care se află și porțile de acces (planșa I). Aceste caracteristici au determinat și nuanțarea sistemului constructiv adoptat de daci. în funcție de panta terenului și accesibilitate la atacuri⁸. Menționată în diverse publicații începînd după 1800“, răscolită pe alocuri de căutătorii de comori, cetatea a fost, în sfîrșit, total dezvelită, dînd la iveală, pe lîngă caracteristicile menționate mai sus, și faptul că asupra construcției s-au mai făcut. în antichitate, cel puțin două mari intervenții¹⁰: demolarea parțială și refacerea cetății de către daci, în urma păcii ce a urmat războiului din 101—102 e.n., și distrugerea parțială și refaceri ale cuce- ritorilor romani, ca urmare a războiului din 105—106 e.n. Toate aceste elemente, constituind mărturii istorice asupra modului de construcție și a vieții cetății, sînt vizibile și astăzi în paramentele zidurilor. Concomitent cu decopertarea și cercetarea întregii cetăți, arheologii au întreprins și oportune lucrări de consolidare, cărora, cu toate mijloacele sumare avute la îndemînă și absența unei asistențe de specialitate, le datorăm azi păstrarea integrității monumentului. ⁵ Pentru descrierea cetății, a se vedea in: C. Daicoviciu și Al. Fe- renczi, AșezăriZe dacice din Munlii Ordaliei, București, Ed. Academiei, 1951, p. 33—36. ®. C. Daicoviciu și colab., Studiul traiului dacilor in Munții Orășliei, în „S.C.I.V.", I, 1. 1951, p. 140—112. ⁷ Ibidcm, p. 125—126. ³ Pentru Cetatea de pe Dealul Grădiștei, vezi rapoartele de săpă- turi, in „S.C.I.V.", I, 1, 1951, p. 100—108; „S.C.I.V.", IV, 1 2, 1953. ⁹ C. Daicoviciu și Al. Fcrenczi, op. cil., p. 67—72, unde se dau' mențiunile bibliografice despre Cetate, începînd din anul 1800. ¹⁰ C. Daicoviciu și colab., in „S.C.I.V.", IV, 1—2, 1953, p. 174 și următ.; „S.C.I.V.“, V, 1—2, 1954, p. 150. Așa cum este cunoscut, prin Carta de la Veneția — 1964¹¹, se impune azi definitiv ca lucrările de cercetare să fie cu promptitudine urmate de măsuri de consolidare și conservare, După cum se. distinge din secțiuni (fig. 1). la începutul lucru- rilor din 1980 zidul nu era mai înalt de 3 rînduri de blocuri de piatră, cu zone de paramente răsturnate sau înclinate (chiar detașate de emplecton). Asupra paramentelor și emplec- tonului acționau constant o serie de factori distructivi, am putea spune, de mare eficiență. Fagii uriași, vreo 220 la număr, crescuți pe emplecton sau paramente, în tot lungul zidului, îmbrățișînd cu rădăcinile lor blocurile, acumularea apei în emplecton și lingă fața interioară a zidului, înghețul și dez- ghețul, vegetația măruntă, strecurată printre rosturi, toate acționau sigur erodînd, sfărimind, dislocînd și prăbușind pa- Fig. 3. Soluția de conversare-consolidare a zidului cetății. ramentele și emplectonul (fig. 2). Măsurile de eliminare a factorilor distructivi constînd în: tăierea și curățirea vegetației, eliminarea mișcărilor terenu- lui și emplectonului la îngheț și dezgheț. — prin drenaje și protecții —, sistematizarea zonelor învecinate au fost practi- cate, concomitent, cu lucrările de consolidare a paramentelor realizate prin demontări și remontarea în poziția asigurată a acestora (înclinație spre interior), prin completarea rîndu- rilor de blocuri cu material din prăbușirea evidentă sau recu- perat de pe versanți (fig. 3), lucrări de consolidare ale tere- nului suport sau subzidiri. Astfel concepute, lucrările au permis, totodată, accesul! la zone de emplecton rămase necercetate în campaniile de decopertare a cetății, ocazie cu care au ieșit la iveală numeroass. elemente de cultură materială: pietre așa-zise „cu cap del pasăre" care ornau in antichitate partea superioară a zidului* intr-un anume ritm, găsite prăbușite în emplecton; frag- mente ceramice, diverse obiecte sau fragmente metalice; unelte sau podoabe; diverse fragmente și piese arhitecturale, unele cu destinație încă nedefinită. Dar cele mai importante ca măr- turie istorică sînt inscripțiile romane găsite aici. Interpreta- rea conținutului lor în contextul relațiilor daco-romane va contribui la lămurirea unor importante aspecte legate de viața cetății, în timpul și după cucerirea acesteia de către romani. ¹¹ Carta internațională asupra conservării și restaurării monumen- telor în prezentarea lui Grigore lonescu, O nouă cartă internațională..., ii „Monumente istorice" nr. 2, 1967, p. 7—13, unde este inserat tot textul documentului. 16 http://patrimoniu.gov.ro Elemente importante în cadrul cetății, porțile de acces, în număr de trei, sînt implicit și un clement obligatoriu în circuitul de vizitare. De aceea, cu caracter exemplifica tiv, s-a hotărît ca la porțile de vest (accesul în ansamblu) și de est (accesul prin drumul antic pavat, spre Incinta sacră) să se practice supraînălțări cu blocuri nou confecționate (fig. 5). Ele au fost realizate pe cca 10 m lungime, în dreapta și în stingă intrărilor, pe cinci rînduri la poarta de vest, pe două la cea de est, pe ambele fele ale paramentelor și latura mică a porții, folosindu-se o șapă de pozare și marcaj între ele și rîndurile de blocuri originare. S-a urmărit prin aceasta reda- rea, pentru vizitatori, a înălțimii minime funcționale a zidu- Fig. 4. Elemente arhitecturale găsite în zidul cetății. lui antic (din lipsă de dale asupra înălțimii reale, de bună seamă cel puțin atît de mare) și a măreției și amplorii acestei construcții în antichitate, dacă vizitatorul va integra imagi- nea sugerată întregii lungimi a zidului, de aproape 800 m (fig. 6). De-a lungul zidului, atît la interior cit și la exte- rior, cu ocazia sistemalizării, au fost amenajate alei de vizi- tare. Mijloacele folosite iu această acțiune s-au dorit a fi cil mai simple și totodată eficiente, ținînd seamă de timpul rela- tiv scurt avut la dispoziție și de constructorul nespecializat Nivel minim funcțional ca zid de apârare. +3.30-350 M Șupraînalțare cu blocuri din calcar de Podeai. | l 'J | | Emplecton, | li; | | ] înierbat. Teren sistematizat. Zidărie originala consoli- Sapă de poză si marcaj. dată pe 3 rînduri. Fig. 5. Supraînălțare cu blocuri noi la poarta de vest. 0 05 1M în astfel de lucrări. Reușita practicării soluțiilor rămîne astfel dependentă de o punere în operă cît mai fidelă indica- țiilor proiectului. După remedierea unor lucrări, acoperirea integrală cu șapă de argilă protectoare, după realizarea trep- telor pe aleile în pantă și a drenajului zonei de nord, odată eu realizarea aleii de legătură între poarta de est și vest (pe traseul drumului antic ce străbătea cetatea), vom putea con- sidera lucrarea încheiată urmînd ca timpul să verifice juste- țea soluțiilor adoptate (planșa II). Drumul antic pavat este elementul de legătură între cetate și Incinta sacră. Distrus înspre incintă (are două fragmente care permit totuși reconstituirea unei porțiuni de traseu), el se păstrează și se leagă parcă mai mult de cetate pînă în care păi runde. Porțiunea ce s-a realizat, ca intervenție de consoli- da re-res ta urare, studiată și de arheologi, are 40 in lungime și 5 m lățime fiind pavată cu lespezi de calcar așezate de-a * curmezișul pantei (planșa I). La margine, pe ambele părți, există, uneori descompletate, balustrade-borduri din cal- car¹². Porțiunea menționată, aflată la mijlocul pantei dintre cetate și incintă, continuă, de data aceasta nedecopertată, pînă la poarta de est, și încă puțin spre incintă. S-a conside- rat că lăsarea ei sub pămînt va conserva în condiții mai bune o porțiune mare de pavaj. Starea părții decopertate, și care a făcut obiectul lucrării, era, în aparență, relativ bună¹³. Da- lele aveau marginile rotunjite, uneori mișcate din planul drumului, avînd pe alocuri aspectul unor trepte. O parte lipseau, iar unele erau crăpate sau incomplete. Balustradele, în mare parte din lungimea lor. erau reacoperite de pămîn- tul scurs de pe ambele părți ale traseului. Hotărîndu-se plom- barea pavajului și îndreptarea dalelor mișcate, dezvelirea și completarea balustradelor și protejarea versanților, prin înierbări, împotriva prăbușirii (fig. 7), și cu această ocazie s-a constatat că elementul distructiv principal îl constituie stag- narea apei pe vestigiu. La desfacerea dalelor pentru reașezare s-a constatat precara lor stare de conservare, foarte multe erau corodate mai puternic pe dedesubt decît la suprafață, dezagregîndu-se în timpul ridicării lor. Explicația era pă- trunderea apei sub dală și stagnarea ei pe patul de lut galben, fundația pavajului. Au devenit astfel necesare subdrenarea Fig. 0. Aspectul porții de vest, văzută din exterior. totală a pavajului, completarea unei mai mari suprafețe cu dale replici și crearea, în legătură cu acest subdren, a unor drenuri longitudinale în lateralul balustradelor, preluînd și apele provenite din taluzurile laterale (fig. 7b). Paralel cu aceasta s-a amenajat aleea existentă de-a lungul Drumului pavat, interpunîndu-se o balustradă care să oprească accesul vizitatorilor pe pavaj. în mod identic se pune problema și cu acea ramură a drumului care, la întâlnirea terasei a X-a, cotește spre est coborînd în Incinta sacră pe lîngă zidul de sprijin al terasei. Pavajul, păstrat aici numai în partea de jos a pantei, debu- șează într-un spațiu mai larg terminîndu-se brusc peste Cana- lizarea antică, spațiu denumit de arheologi „Piațetă". Această porțiune de drum, din care s-au păstrat circa 15 m lungime, are un caracter monumental și a fost realizată, în partea din susul pantei, probabil , în trepte. Lucrările la această porțiu- ne se vor realiza după intervenț ia la zidul de sprijin al terasei ¹² Vezi raportul de săpături în „S.C.LV.“, II, 1, 1951, p. 104 și fig. 7, p. 105. ¹³ „... la Sarmizegelusa, porțiunea dezvelită a drumului pavai care lega cetatea de Incinta sacră e de nerecunoscut', lespezile de calcar ale pavaju- lui au fost in bună parte erodate de apă", afirma II. Daicoviciu, în 1970, în: lucr. cit., 1, 1971, p. 55, referindu-se, prin comparație, cu starea pavajului din momentul descoperirii. 17 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 7. Secțiuni in Drumul pavat: a -situația existentă, b— situația după consolidarea realizată. două tronsoane ale canalului. Unul dintre ele, pornind din proximitatea nordică a capătului Piațetei, se îndreaptă în pantă, pe sub aceasta, către versantul sud-estic al incintei, partea sa terminală lipsind, dar fiind ușor de urmărit și com- pletat. Al doilea tronson, pornind din același loc, in conti- nuarea primului, dar cu direcție și pantă spre nord, subtra- versează Soarele de andezitși, pe un traseu sinuos, Sanctuarul patrulater cu coloane, după care, pe sub taluzul nordic al incintei (provenit din umpluturi din degajarea terasei a X-a), deversează undeva, în nord-nord-estul acesteia. Din cauza taluzului amintit, capătul canalului din această zonă nu este cercetat (planșa 1). Asupra datei construcției canalului, relativă la o crono- logie între componentele Incintei sacre, putem face observa- ția că tronsoanele amintite pol reprezenta două momente diferite de conslrucție, cu toată continuitatea lor aparentă. Cotitura, mai puțin firească, pe care canalul o face printre coloanele Sanctuarului patrulater, ne face să-l bănuim anterior aces- tuia și adaptat odată cu construcția sanctuarului (fig. 8). Mai trebuie semnalat că sub zidurile de sprijin ale terasei a X-a (latura paralelă drumului Piațetei) a funcționat un canal ce venea din amonte, care a fost desființat de construcția zi- dului. Capătul său, ce iese lingă Piațetă, a fost înadins obturat în apropierea zidului, dar se distinge cu claritate legătura acestuia cu tronsonul estic al canalului existent, dovedind construirea acestora două concomitent și într-o primă fază. Starea vestigiului, la începerea lucrărilor de conservare, era completă ca traseu, prezentând insă multe blocuri dete- riorate, cu deosebire în zona dintre Soarele de amiezii și Sanctuarul patrulater; completarea cu replici a zonelor care lipseau, a zonei din capătul sud-estic al terasei, a fost înso- Fig. 8. Traseul ('.analului aulic prin mijlocul Sanctua- rului patrulater cu coloane. Fig. 0. Secțiuni in ('.analul antic: a secțiunea inițială; b secțiunea reali- zată. Fig. 10. Traversarea Canalului antic pe sub capătul Piațetei. a X-a, ele constând în completări minime ale pavajului exis- tent și completarea, în sus, cu replici din calcar, de aceeași mărime cu originalele (1,50x0,00x0,30 m). luci n1 a s a c ră C analul anii c. Construit din blocuri scobite în formă de jgheab, deosebit de bine puse în operă, canalul antic, descoperit în întregime după 1950u, străbate pe un traseu curb o bună parte din terasa a X l-a a incintei. Se pol disl inge ¹⁴ Raport de săpături, in „S.C.I.V.", II, 1, 1951, p. 111 113. țilă de lărgirea și sistematizarea șanțului, prin care canalul ne esle pus în evidență, și de lucrări de subdrenare a întregulu l raseu. Dacă odată cu întreruperea activității dacilor în incintă după cucerirea romană, canalul nu a mai fost folosit cu destr nația inițială, de-a lungul anilor, și mai ales după degajare) incintei, la stadiul aflai in 1980, cînd au începui lucrările dt conservare, el a funcționat natural, ca drenaj pentru apelt meteorice, fapt care i-a accentuat starea de degradare, coro. dînd puternic blocurile (fig. 9a). Aceasta a sugerat, în fond, Și 18 http://patrimoniu.gov.ro pentru evacuarea apelor incintei. în acest stadiu luciaiea este astăzi terminală. Traversarea canalului, necesara circula- ției de vizitare, se va asigura prin podețe (planșa II). Aici, ca și la Drumul aulic pavat sau încă în alte cazuri, se constată injustcțea părerii unor specialiști (arheologi sau restauratori) cu privire la protecția oferită vestigiilor de • starea lor de îngropare, prin care se justifica lăsarea unor por- țiuni de vestigiu nedezvelite (și necercelate). Se constată aici, la Grădiște, că circulația apei în sol, antrenînd diverși agenți chimici în soluție, nu scutește. în special calcarul, de o con- tinuă dizolvare, mai ales la acoperirile subțiri, sub limita de îngheț, constituind uneori un factor distructiv cu atîtmai grav cu cît, se știe, dacii își pozau lucrările pe un strat de lut galben nu totdeauna permeabil la trecerea apei. în acest sens ar fi necesară o aprofundată studiere a agenților corosivi atmosferici, a apei, a acidității și compoziției solului, a mo- dului reversibil sau ireversibil de circulație a apei prin ma- terialul elementelor vestigiilor¹³. Trebuie însă, în mod evi- dent, să recunoaștem că, atît la canal cît și la celelalte 1'IȘ. 12. Sanctuarul patrulater cu coloane si Sanctuarul mic rotund, după intervenție. ' Fig. I 1. Sanctuarele mici, după intervenție. Fig. 13. Grupul celor două sanctuare patrulatere, după intervenție. Fig. 15. Soarele de andez.it, completat. principiul ce a stat la baza luării măsurilor de protecție, încercarea de a crea un subdren loial (fig. 9b) nu a fost posi- bilă, deoarece unele elemente fiind puternic corodate se ru- peau la ridicare sub propria lor greutate. Astfel, ne-am re- zumat la o curățire a canalului și la drenarea laterala pe ambele părți, fără dislocarea elementelor. Pentru a nu se demonta Piațeta, în mod nejustificat, partea vestică a drenu- lui a fost subtraversată în această zonă și racordată la ramu- ra estică (fig. 10). Am optat, înadins, pentru rolul de dren al lucrării din două motive: îndepărtează rapid apa de lingă blocurile canalului, și constituie, în continuare, un dren vestigii, măsura general luată de îndepărtare rapidă a apei de lîngă monument aduce un mare serviciu acestuia, dar nu este, cum ne-am dori, o rezolvare totală. în acest sens, trebuie să sperăm că progresul tehnic va permite cît de curînd aflarea unei soluții definitive pentru conservarea pietrei. Pînă atunci, ¹³ în privința modului de degradare a materialelor de construcție și a proceselor intime legate de aceasta, vezi: Dinu Morarii și fi. Dimi- triu-Vtlcea, Umezeala In construcții și combaterea ei, București, Ed. teh- nică, 1969. in special capitolul I. 2, Constatări asupra monumentelor isto- rice. 19 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 16. Secțiuni prin Soarele de andezit; a- existentă; b după com- pletare; c — ipoteză de funcționare (după I.H. Crișan). aprofundarea studiului agenților distructivi .și observarea comportării soluțiilor practicate vor oferi prilejul să putem îmbunătăți măsurile de protecție. Sanctuarele mici patrulatere și Sanctuarul mic rotund. Se află în zona nordică a Incintei sacre (planșa I). Inlervențiile la acestea au constat în sistematizarea și drenarea terenului interior sau exterior, o dală cu lucrări de completare a ele- mentelor care lipseau încă din antichitate¹⁶ (fig. 11). La Sanctuarul din colțul nordic, avînd o latură și jumă- tate descompletată, inclusiv blocul care marca colțul, comple- tările făcute au urmărit sugerarea suprafeței lui inițiale (dacă acesta a fost terminat), sau a celei posibile, prin plantarea unor stîlpi replici de o parte și de alta a blocului de colț care lipsea, acesta nefiind însă replicat (fig. 12). La Sanctuarul patrulater cu coloane, așezate pe trei rîn- duri în interior, intervenția s-a limitat la completarea unor stîlpi lipsă și la așezarea cîtorva prăbușiți (fig. 11). Nu s-a recurs, spre exemplu, la montarea unor replici-coloane în spațiul mai mare din spatele sanctuarului unde, cum presu- punea H. Daicoviciu¹⁷, ar fi avut loc încă un rind de trei coloane (fig. 11) astfel ca numărul lor total să fie de 18, deci multiplu de 6. Am considerat această ipoteză, aplicată și în legătură cu alte sanctuare, numai o ipoteză, cu toate elemen- tele afirmative care o susțin, dar și cu toate rezervele care persistă. S-a evitat, în toate cazurile în care a fost posibil, ca prin lucrările efectuate să fie puse în practică ipoleze, oricîl de bine ar fi ele argumentate, considerînd că nu acesta esle scopul intervențiilor¹⁸. Iar cînd, totuși, am fost nevoiți. pentru rezolvarea unor probleme importante de valorificare și punere în evidență a unor trăsături majore ale ansamblului, să ne bazăm pe ipoteze, am făcut-o cu toată precauția și de așa manieră ca, în cazul infirmării acestora, lucrarea să se poată reface conform noilor date. Sanctuarului mic rotund i s-au adus completări cu stîlpi și cu blocuri mici și plate care se interpuneau grupurilor ¹⁰ Rapoarte de săpături pentru sanctuarele mici, patrulatere, și pentru Sanctuarul mic rotund, in: „S.C.I.V.", II, 1, 1951, p. 117 IIX și pl. II și III; „S.C.I.V.", III, 1953, p. 287—288, și fig. 4, p. 287; „S.C.I.V.", IV, 1—2, 1953, p. 153—156 și fig. 1—4; „Materiale", VI, 1959, p. 336 și „Materiale", VII, 1961, p. 303. ¹⁷ II. Daicoviciu, în „Materiale", VII, 1951, p. 3)3. ¹⁸ Carta de la Veneția, art. 9. 20 Fig. 18. Joncțiunea blocului-lighean cu Canalul antic. stâlpilor și din care numai unul singur, original, se păstreazi (fig. 12). Realizarea replicilor este făcută, ca dimensiuni, confom originalelor. întrucît toți stîlpii înalți și înguști din sanctua http://patrimoniu.gov.ro « b c in timpul săpăturilor²⁹ și aflate la Muzeul de istorie al Tran- silvaniei din Cluj-Napoca. Tot conform originalelor au fost executate și celelalte piese replicate (la sanctuarele rotunde, mare și mic). Sperăm că aspectul lor diferii față de cel al textu- rii originalelor să fie potrivit necesității de a diferenția partea existentă de adaosurile necesare întregirii formelor. Soarele de andezit. Asupra modului de conservare al acestui vestit monument, descoperit în 1958 și cercetat com- plet în anii 1959 și 1960²¹, suficient de cunoscut spre a mai ii descris, s-au purtat numeroase discuții iar efectuarea lucră- rilor din anul 1980, trebuie s-o recunoaștem, nu reprezintă o soluție de conservare propriu-zisă, ci doar o soluție tranzi- torie (fig. 15). Și iată de ce: propunerile din discuțiile preliminare suge- rau o acoperire completă cu o construcție vitrată, adosată zidului de sprijin al terasei a X-a (planșa I) sau independentă, ori o acoperire și pereți demontabili, pentru sezonul de vizi- tare. Această soluție este de nedorit, orice construcție de protecție adăugată ducînd la alterarea nefirească a unității ansamblului. S-a propus și înlocuirea originalului cu o replică confec- ționată, ca și acesta, din andezit. Se dorea ca replica să aibă forma completă pe care originalul nu o mai are, prin distru- gerea părții dinspre canal (fig. 16a și 17a). în această situație ar fi urmat ca monumentul să fie mutat, pentru protecție, și expus la Muzeul din Deva. Această opinie a întîmpinat pe loc opoziția holărîtă ca acest vestigiu, ca și alte elemente ce trebuie conservate prin scoatere din sil, să părăsească com- plexul arheologic. Pe de altă parte, dorința de a se prezenta forma completă a vestigiului a fost găsită, în acest caz, justi- ficată. Astfel, a fost acceptată ideea mutării Soarelui într-un lapidariu și substituirea sa, pe amplasament, cu o replică din andezit. Dar, pentru moment, neexistînd nici lapidariu, nici posibilitatea confecționării unor piese de andezit atît de mari, s-a ales o soluție de compromis și anume: completa- rea părții distruse a vestigiului cu similipiatră imitînd ande- zilul (imitație ce o putem considera mediocră). Lucrarea s-a și executat (fig. 16b și 17b). Cu această ocazie a fost demon- tat blocul de calcar, în formă de lighean, care făcea joncțiunea între substrucția discului de andezit și Canalul antic (fig. 18). Demontarea a fost făcută tocmai pentru protejarea lui, în Fi'> 19 Aspecte ale aliniamentului nou descoperit sub Sanctuarul mare de calcar. Fig. 20. Sanctuarul mare — Calendar. Blocuri de andezit din cercul mare, găsite îngropate, în timpul lucrărilor. rele incintei au fost decapitați de romani¹⁹ (în acțiunea de distrugere a incintei), partea lor superioară a fost reconsti- tuită după modelele cîtorva capete originare (fig. 14), găsite i» H. Daicoviciu. în Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj, Ed. Dacia. 1972, p. 236. ²⁰ G. Daicoviciu. în „S.G,I.V.“, II. 1, 1951, p. 114 și pl, IV, unde se spune, cităm: „Belul în care sini ciuntiri slilpii de la celelalte sanc- tuare — ale căror capete s-au găsit în 2—3 exemplare — ne confirmă ²¹ Rapoartele de săpături, pentru Soarele de andezit, în: „Materiale", VII, 1961, p. 303 -304; „Materiale", VIII, 1962, p. 166—467; „Materia- le", X. 1970, p. 62—63. 21 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 21. Aspecte din timpul sondării urmelor stilpilor de lemn și a unui stilp excavat pentru cercetare. cazul definitivării lucrării așa cum s-a arătat mai sus, respec- tiv cu mutarea originalului intr-un lapidarii! și replicarea corespunzătoare pe amplasament. S-a considerat o greșeală demontarea blocului în formă de lighean, considerîndu-se că ar fi trebuit pus în evidență la fața locului, printr-o gaură practicată în disc (în partea reîntregită), cum trebuie să fi fost în antichitate, spre a-i justifica funcțiunea²². Dar existența acestei găuri nu este atestată de nici o urmă materială (frag- ment de piatră de grosimea lespezilor discului care să con- țină măcar un sector concav, asimilabil unei astfel de găuri), deși I. 11. Crișan spune: „Existența acestui dispoziții’ (blocul de calcar în formă de lighean) ne arată că de pe acest disc se scurgea in canal un lichid oarecare. Trebuie să presupunem deci că in lespedea de andezit exista un orificiu de dimensi uni le li- gheanului"²³. Deși ideea pare firească, găsim că traducerea ei în construirea unei replici este, încă, puțin motivată. Chiar realizarea completării razelor distruse dinspre canal a ridicat o nouă problemă de amănunt, și anume: marcarea pe sectoarele completate a suitei de adincituri perimetrale, existentă pe părțile originale dar incompletă, scobituri ce au folosit pentru implantarea unor piese din marmură dolomi- tică în formă de ciupercă²⁴, eu secțiunea în forma literei T²⁵. Dat fiind faptul că ritmul și numărul adînciturilor de pe original, cîte s-au păstrat, nu pot fi puse în legătură cu dimen- siunile razelor, a trebuit, pentru marcarea de adîncituri și pe zona] completată, să găsim o modalitate de deter- minare a poziției lor, prin verificarea originalelor aflate pe partea de disc păstrată. Astfel, am constatat că privind prin axul unei adîncituri vezi totdeauna, față de centrul discu- lui, mijlocul interspațiului a două adîncituri aflate pe partea opusă (fig. 17a). Pe baza acestui procedeu, singurul posibil restauratorului (în afară de abținerea de la asemenea practici), s-a putut, face completarea dorită, nu lipsită, și ea, ²² Părere susținută de dr. I. Glodariu într-o discuție pe șantier, con- form ipotezei lui I. H. Crișan; vezi nota 21. ²³ 1. H. Crișan, „Cercetarea exhaustivă a Soarelui de andezit", în „Materiale", X, 1970, p. 63. ²⁴ H. Daicoviciu, op. cil., p. 216 șl fig. XXIX. ²⁵ I. II. Crișan, în lucr. cit. la nota 23, presupune că grosimea mare, a discului de andezit s-ar putea motiva prin folosirea lui la sacrificiul vitelor mari. Ipoteza nu ni se parc plauzibilă deoarece, dată fiind distanța mică cc răminea intre elementele decorative in formă de T, fixate în scobiturile de pe disc, ca și din cauza poziției acestora, utilizarea presu- pusă ar fi dus la distrugerea clementelor decorative. Tot din cauza ele- mentelor decorative, vedem curioasă amplasarea orificiului deasupra jgheabului, lingă, între sau desființîndu-le pe acestea. înclinăm, mai degrabă, să credem că relația funcțională între disc, blocul lighean și canal, relație evidentă, trebuie să se fi petrecut altfel, intr-un mod care, prin distrugerea vestigiuhii, nu-1 mai putem restabili. Fig. 22. Sanctuarul rotund Calendar, după terminarea lucrărilor. de dispute și critici prompte²⁶. Cu convingerea că această situație tranzitorie nu va ră- ni ine și definitivă, dorim să remarcăm riscantul caracter al disputelor menționate, cel puțin în ceea ce privește tendința ca unele idei să fie materializate cu ocazia restaurării, ten- dință ce nu reprezintă, am mai spus-o, scopul major al inter- venției. Desigur vizitatorii, iubitorii de monumente, pot fi puși în temă asupra diverselor posibilități de a răspunde unor probleme, dar este deosebit de periculos să le prezentăm una din variante in postura de situație originară. Sanctuarul rotund-Calendar. Denumit Rotondă, Sanc- tuar circular sau mai larg. Calendarul dacic, această con- strucție antică a suscitat un deosebit interes din partea tu- turor celor care au cercetat-o sau cunoscut-o, devenind pen- tru mulți simbolul însuși al Grădiștei sau al civilizației da- cice. Semnalat încă din secolul trecut, prin sondajele diver- șilor cercetători²⁷, i s-au atribuit tot felul de funcțiuni posi- ²¹¹ Critica soluției a fost adusă, la fața locului, de Pompei Mareșali) etnograf la Muzeul de etnografie al Transilvaniei, inimos promotor al cercetării științif ico-matematicc a caracterului de instrument astronomii al monumentelor grădiștene. Domnia sa afirmă că ritmul adîncilurilot este determinat de folosirea ca unitate de măsură a piciorului grec, ceea ce, raportat la circumferința discului, ar duce la un număr de 71 adîncituri. Fiind un număr par, acestea ar trebui să fie, două cîte două, coliniare cu centrul discului. Nouă ne-au rezultat un număr total de 61 adincituri. Pentru ambele cifre se dovedește că numărul adînciturilor nu se află in nici o legătură, ca multiplu întreg, cu numărul de zece al raze- lor, rezultind 7,2 sau, respectiv, 6,7 adincituri pentru o rază, ci poate doar faptul că, pentru numărul 67, pe unele raze se aflau 6,5 adincituri (pe 6 raze) iar pe altele 7, întregi. ²⁷ Al. Fcrenczi, Studiul bibliografic al așezărilor, in C. Daicovicilj și Al. Fcrenczi, op. cil., p. 82—84 și fig. 25, p. 37. http://patrimoniu.gov.ro Eig. 23. Planul Terasei a X-a și al Sanctuarului mare de andezil b. Desfășurare perete expunere sanctuar vechi. Fig. 21. Secțiune propusă inițial. 5M > 4 O O O O O A o 0 bile (spre exemplu: templu monopter, amfiteatru, moriniul sau vatră de jertfă), aceea de calendar apărînd, insa, cea mai justificată. Fapt pentru care numeroși învățați s-au străduit sâ-i descifreze modul de funcționare²⁸. Cercetarea monumentului s-a făcut intre anii IftâX-” cînd s-au precizat definitiv numărul și dimensiunile tuturor cornponenlelor din pialră și s-au întreprins sondajele pentru determinarea numărului urmelor stâlpilor de lemn. Ca ultime elemente, s-au descoperit o platformă, probabil loc de acces în sanctuar, și o vatră de foc, în spațiul dintre cercul și potcoava stîlpilor de lemn, terenul din exteriorul și inte- riorul sanctuarului fiind adus la nivelul de călcare antic (planșa I). Problemele legate de punerea în valoare a acestui sanctuar se îinpărțeau în două. Prima era aceea a completării elemen- telor de pialră din cercul de contur: blocuri, stîlpi înguști și lăți, stîlpi înguști și înalți, cu replici din similipiatră³⁰ -K II. Daicoviciu. op. cil., p. 235 266, unde, pe lingă o amplă pre- zentare a monumentului și a posibilității lui de a avea calitatea de calen- dar, sint prezentate și ipotezele lui (1. CharrUrc, K. 1 loredl și G. Horcdt. O ipoteză mai nouă privind modul de funcționare a calendarului, vezi in: S. Bobaneu, G. Samoilă și E. Poenaru, Calendarul de la Sarmi- zegelusa Regia, Brașov, Ed. Academiei, București, 1980, ipoteză care deși admirabilă din punct de vedere logic și matematic, este, in mare măsură, infirmată de noile descoperiri. ⁸⁹ Rapoartele de săpături, in: „S.C.I.V.", II 1 1951 ₙ no 117. „S.C.I.V.-, III, 1952, p. 283-287 și Materiale". Vl’, 1959, p 336- 337' 30 Cu mențiunea că in momentul săpării gropilor pentru pozarea replicilor, au mat ieș.1 a iveală un număr de mai multe elemente igno- rate in teren, nu se știe eu ce ocazie, și care se considerau răsturnate pe vale sau demontate în cursul timpului. ■ •wuhkim (fig. 20). A doua problemă de rezolvat era de a releva compo- ziția integrală a elementelor monumentului arătînd, pe lingă elementele din andezil ale cercului mare și pragurile inte- rioare din calcar, și elementele cercului și potcoavei din stîlpi de lemn ale căror urme se aflau în pămînl. Nu mai puțin important, pentru noi, era și găsirea unui mod corespunzător de a exprima volumetric, în spațiu, aceste urme. Se cuvine, aici, să aducem unele precizări în privința da- lelor cunoscute din cercetarea anterioară despre stîlpii de lemn și a implicațiilor pe care acestea le au în deciderea moda- lității de exprimare. Așa cum arăta C. Daicoviciu³¹, stîlpii erau de lemn, adânciți în pămîntul antic (deci sub nivelul de funcționare al sanctuarului), la o adîncime de 1,30—l,45m, fiecare avînd la bază un bloc de calcar, astfel că. împreună, constituiau o fundație de cea 1,60—1,70 m adîncime. Aceasta ar indica o înălțime deasupra terenului de cel puțin3—3,50m. Secțiunea fiecărui stîlp în pămînt este rotundă, avînd un diametru de 40 cm. Partea de sus a stâlpului trebuie să fi fost in 4 l'e(e; judecind după faptul că lipitura de lut și teracota, cu care au fost îmbrăcați stîlpii, aveau suprafața plană (în fond, cum se fac și astăzi stîlpii de la porțile noastre țără- nești — n.a.). Datele fiind foarte clare, iar înălțimea stîlpilor deasupra terenului, deși necunoscută, suficient de justificată, am pro- pus într-o primă fază ca atât cercul de stâlpi cit și potcoava din centrul sanctuarului să fie mobilate cu stîlpi înalți de 3,00 m, plantați cu precizie pe urmele celor originali. Pentru a dispune de precizia cuvenită și pentru a verifica totodată ³¹ C. Daicoviciu, in rapoartele de săpături, vezi nota 29. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 25. Porțiune din „Platforma" nou descoperită, în l impui degajării. constatările anterioare, s-a hotărîl, de comun acord cu arheolo- gii, ca mai întîi să se, practice o săpătură de cercetare comple- tă, pe toată lungimea cercului și potcoavei (în fond, la plantarea stîlpilor, terenul tot ar fi fost răscolit, e drept, pe mică adîncime, dar fără rezultate). Hotărîrea avea ca scop și verificarea numărului de stîlpi pe care, dealtfel, nimeni nu-i contesta (planșa I). Să ne amintim însă precizările din ra- poartele lui C. Daicoviciu și anume că: pe teren stîlpii erau înfipți la o distanță de 35—40 cm unul de altul și ar fi fost sondați aproape jumătate pe cercul mare și 24, identificați la potcoavă „...restul stîlpilor puțind fi ușor intercalați la distan- tele egale ce păstrau între ei. Rezultă că în total sînt (>8 de ase- menea stîlpi..."³², iar pentru potcoavă se precizează 34 de stîlpi. Iată deci că nu s-a afirmat, ci doar s-a propus un nu- măr de stîlpi, deduși, în modul cel mai firesc, prin interpo- lare. O verificare a acestei socoteli în respectiva cam panie de cercetare nu s-a putut face, întrucît pe suprafața sanctuaru- lui mai existau, nedoborîți, cîțiva fagi uriași (să ne reamin- tim că inițial terasele cu monumente de azi erau acoperite de o pădure de fagi)³³. Era firesc, în această situație, să se dorească o cercetare și o exploatare științifică a materialului cuprins în limita de adîncime necesară implantării stîlpilor replici. Astfel, s-a procedat la săparea întregii suprafețe a cercului și pot- coavei, chiar și sub praguri, săpătură practicată după toate ³² Idem, în „S.C. !.V.“, III, 1952, p. 286, și fig. 3, p. 285, in Care se arată distinct stîlpii descoperiți prin secțiuni in teren, ca și cei deduși. ³:¹ Recomandăm lecturarea din nou a Rapoartelor de săpături acelora care, alarmîndu-se despre soarta unor concluzii personale sub protecția unei pene măiestre și, nu mai puțin a indulgentei (de această dată) reviste „Flacăra" (nr. 41, 9 oct. 1980, p. 16 — loan Alexandru, Meditație tnlr-un sanctuar dacic) — aruncă un periculos văl de îndoială asupra muncii de cercetare efectuată aici. îndoiala domniilor lor este apoi, apriori, tradusă în cuvinte grele (pe care din considerație pentru toți cei ce și-au adus' contribuția la aceste lucrări, nu le mai repetăm), de către un respec- tabil coleg de profesie dr. arh. Gh. Săsărman, întrebări fără adresă, în revista „Arhitectura", nr. 6, 1980, p. 40. regulile științei arheologice. Am fost martor și am participat direct la aceste lucrări, ale căror rezultate, găsirea a 84 de stîlpi pe cerc și confirmarea celor 34 dc pe potcoavă³⁴, s-an materializat în montarea numărului corespunzător de re- plici care exprimă astăzi, pentru toată lumea, adevărul urme- lor pe care pămîntul le-a conservat pînă azi³³ (planșa II; fig. 21). Devenind asupra modului de a reprezenta aceste urine, adăugăm că, pe parcurs, s-au repus în discuție anumite dale. Dacă asupra acțiunii stîlpilor — în exterior un pătrat înscris în secțiunea rotundă a părții implantate — nu exista nici un dubiu, asupra înălțimii ce trebuia expusă au survenit îndoieli, fiind posibile în antichitate dimensiuni exterioare ale acestora atît de 3- 1 m cît și, la fel de bine, de 1 m înălțime (cu toată robustețea încastrării în teren), înălțimi care să fie perfect justificabile și funcționale³⁸. Plantarea unor replici de 1 — 1,20 m înălțime era dorită pentru a facilita o citire ușoară, la nivelul ochiului vizitato- rului, a întregului plan al construcției (cerc — cerc — pot- coavă). Dar nici posibilitatea unor stîlpi inalți nu trebuia înlăturată. Așa îneît ambele înălțimi, cea maximă și cea minimă, au fosl reprezentate. Trecerea între acestea două a fost realizată prin intercalarea unor stîlpi de înălțime inter- mediară, descriind, prin vîrfurile lor, curbe parabolice în spațiu, din considerentul că în acest fel formele nou create se încadrează armonios formelor silului constituit. Soluția a fost aplicată și cercului și potcoavei, cu grija ca părțile înalte să nu se înscrie în simetriile sanctuarului (axele pra- gurilor) spre a sugera vreo legătură cu acestea (fig. 22). Poza- rea unor stîlpi cu înălțime mare — mai puțin legați numai (le funcția de numărătoare — atribuită stîlpilor în diverse ipo- teze privind funcționarea calendarului —, are și rostul dea crea o sugestie corespunzătoare adepților teoriei sanctuaru- lui acoperit, o înălțime mare a stîlpilor fiind, în acest caz, ³¹ în timpul cercetării, asupra acestor urme s-a efectuat un relevcil complet, la două niveluri ale săpăturii. Am efectuat măsurile împreuni cu regretatul om de știință prof. dr. doc. Gh. Chiș, prin a cărui dispa- riție descifrarea științifică a rosturilor astronomice ale monumentelor grădiștene va suferi o nedorită aminare și va fi, in tot cazul, lipsită dt strălucirea concluziilor sale. ³⁵ S-au plantat, pe cerc, numai 83 de stîlpi peste urmele aflate ti teren. A 81-a urmă, pentru diverse motive, legate de cercetare, nu a fosl pică, marcată în spațiu prin stîlpul corespunzător. ³⁸ Asupra mai multor aspecte legate dc modul de fundare, funcțiune! și dimensiunile acestor stîlpi se cere revenit, în urma unui studiu ani nunții, cu altă ocazie. Fig. 26. Plan cu noile descoperiri. 24 http://patrimoniu.gov.ro necesară și plauzibilă³⁷. Majoritatea stîlpilor sînt însă cei cu înălțime mică asigurînd legarea imaginii acestui sanctuar cu restul monumentelor incintei. Stîlpii sînt realizați din ste- jar³⁸, partea pătrată fiind realizată prin prelucrare cu barda. Față de rezistența mare a pietrei de andezit, în compara- ție cu cea a calcarului, nu trebuie luate măsuri de protecție a componentelor din piatră decît în sezoane le reci, cu ume- zeală și îngheț. Fisurile și cioburile, elementelor sanctuaru- lui favorizează permanenta lor crăpare. Pentru protecție s-a propus realizarea unor acoperiri demontabile, care să îndepăr- teze intemperiile de lîngă cercul de piatră (concepute astfel ca să asigure și eliminarea efectului de seră), prelungind astfel viața elementelor. Lucrarea nu s-a executat încă³⁹. Perimetrul sanctuarului a fost prevăzut cu un dren subteran care să preia apele din ploi și zăpezi. în cazul acestui sanctuar, ca și la celelalte obiecte, găsim că ar trebui explicate lucrările practicate, în linii mari, și vizitatorilor, prin panouri explicative. O astfel de prezentare ar trebui să cuprindă și motivațiile avute în vedere la conser- varea și întregirea monumentului, folosind acest prilej în scopul lărgirii interesului și înțelegerii vizitatorilor față de să fie acoperit sau nu. Restituțiile încercate se limitează și ele doar la elementele cunoscute. Așa cum se prezintă de către, cercetarea arheologică⁴⁰, acest sanctuar a venit să înlocuiască unul mai vechi, din calcar, desigur de epocă mai veche, ale cărui unice mărturii se găsesc în colțul de nord al noului sanctuar. Pentru edifica- rea sa, ce nu poate fi atribuită decît epocii de revitalizare a statului dac, din timpul lui Decebal, a fost necesară dubla- rea zidului de sprijin al terasei vechi pentru lărgirea acestuia (fig. 23 a), odată cu înălțarea sensibilă a nivelului de călcare. Acest zid, din care nu se mai păstrează pe verticală decît o parte, arată un deosebit nivel de prelucrare a blocurilor de piatră și o înaltă perfecțiune a îmbinării lor, la partea supe- rioară avînd în antichitate unele blocuri cu litere a căror sem- nificație, prin prăbușirea zidului, azi nu o mai putem clari- fica. Lucrările, prevăzute aici vizează două obiective majore scopului de conservare și valorificare, ele referindu-se atît la repunerea în drepturi a zidului de. sprijin al terasei a X-a, ca element vertical dominant al terasei a Xl-a, cît. și la refa- cerea suprafeței sanctuarului și a aliniamentelor, în limita dalelor de care dispunem. Elementele aliniamentelor sanctuarului de andezit vas andezit-— . — tambur de coloană -bază plintă TERASA XI A TERASA X refăcută pasarelă. pamînt înierbat. iplanșeu. iziduri antice. pietriș sortat, pe suprafața sanctuarului, paminf. umplutură. iplanșeu. /— igrindă. / zid B ' cultțira; zid de sprijin monolit o o” «o b z expunere obiecte de materială dacică,desene,etc. platforme și pasatele ¹ de vizitare și’expunere. >4, 7 7 -----k-- ipiintele sanctuarelor vechi de calcar,expuse pe verticală. Fig. 27. Secțiune eu amenajarea lapidariului, in studiu. Platforma nou descoperita blocuri replici din material plastic translucid-------- zid de sprijin refabricat. stînca naturală inicașist alterat), dren pt. evacuare ape din infiltrații^ lucrări, modalitate prin care aceștia ar deveni mai receptivi și mai sensibili față de monument și efortul depus pentru valorificrea lui. Sanctuarul mare de andezit de pe terasa a X-a și zidul de sprijin al acestei terase. Ne aflăm în fața acelei construcții (planșa I) a cărei edi- ficare, dacă nu ar fi fost întreruptă de războaiele cu romanii și, apoi, parțial distrusă de aceștia, trebuia să reprezinte cel mai avansat, stadiu în evoluția tipului de. sanctuar patrulater dacic, atît prin monumentalitate cît și prin efortul constructiv pe care îl necesita. Din păcate, și aici cu atît mai mult, nu putem preciza dacă în final sanctuarul ar ii trebuit ³⁷ Personal, cred în posibilitatea tehnică a acoperirii acestui sanctuar în antichitate, dar, pentru a se putea susține cu argumente o asemenea ipoteză, ar trebui reverificat materialul arheologic al întregii cercetări, atît calitativ, cît și statistic. ³⁸ Nu s-au găsit fragmente materiale care să permită precizarea esenței lemnului din urme. Am ales, pentru rezistență, stejarul folosit și la alte construcții dacice, spre exemplu la „cisterna" dacică de pe pîrîul Cliiștioarei, sub dealul cetății Blidarii. Vezi, pentru cisternă: C. Daicovi- ciu și Al. Fercnczi, op. cit., p. 24- 26 și fig. 17. ³⁰ Ca, dealtfel, nici una din lucrările de protecție cu caracter provi- zoriu, pe timp de iarnă, solicitate pînă la realizarea soluțiilor finale. Așa cum e cunoscut, zidul terasei, în fapt un zid dacic dublu (fig. 23 b), cu patru para mente și două emplectoane, pînă la începerea lucrărilor, a fost constatată prin două sondaje care i-au evidențiat secțiunea, și prin paramentul său exterior, înalt de 2—3 blocuri, degajat cu trudă de sub dărîmăturile și pămîntul care-1 acopereau. în aceeași situație se află și partea zidului care, urmărind aripa descendentă a Drumului pavat, mărginește zona sudică a terasei a X-a. Sanctuarul monumental, aflat pe terasă, a fost și el supus intervenției romane: o parte din uriașele sale plinte fiind intenționat despicate iar bazele intermediare sparte și înlăturate (ele se află într-un depozit, lîngă sanctuar). Tamburii cilindrici ai coloanelor, executați cu o mare precizie geometrică, au fost descoperiți în diverse zone ale complexului arheologic: o parte din ei au fost folosiți de romani la refacerea zidului cetății (între porțile de sud și de est), alții au fost găsiți în- gropați sau rostogoliți pe văi (recuperarea lor fiind și acum o problemă). Așa cum a determinat C. Daicoviciu⁴¹ în urma dezvelirii ⁴⁰ Rapoarte de săpături, în: „S.C.I.V.", II, 1, 1951, p. 108 110; „S.C.I.V.“, III, 1952, p. 292—296; „S.C.I.V.", IV. 1—2, 1953, p. 156—164. ⁴¹ în acest sens, vezi C. Daicoviciu, în „S.C.I.V.“, IV, 1—2, 1953, pl. I, p. 156, în care este redat planul integral al sanctuarului. 25 http://patrimoniu.gov.ro Eig. 28. Pliate puternic corodate la sanctuarele de calcar. complete a sanctuarului, acesta trebuia să aibă în final 60 de componente (fig. 23 a), formale din plintă, bază și tambur de coloană⁴². Gabaritul său total justifică și se înscrie în terasa extinsă⁴³. Am optat pentru reprezentarea acestei situ- ații, considerînd că în prezența atîtor elemente certe, eviden- țierea monumentalității sanctuarului ca reprezentant major al celei mai fertile epoci de edificare a Incintei sacre se im- pune. Astfel au fost prevăzute replici pentru plintele lipsă, pentru mai multe baze intermediare ca și recuperarea unor coloane. Apoi, folosind și elementele rămase pe locul lor, va fi posibil ca imaginea integrală a sanctuarului să fie redată. Cele trei elemente asamblate vor fi puse în evidență numai pe o zonă a acestuia, suficient pentru a-i sugera măreția, imagine care va fi printre primele cu care vizitatorul va lua contact cu incinta (planșa II), coborînd din cetate de-a lungul Drumului antic. Necesitatea extinderii terasei nu se putea realiza prin procedeul antic, adică prin umplutură de pămînt, așezată în spatele zidului de sprijin. Cum am arătat mai sus. nici zidul dublu de sprijin al terasei nu era cercetat, iar posibi- litatea accesului în acest scop trebuia rezervată. Pe de altă parte, se cerea realizat, în cadrul Complexului arheologic, un adăpost pentru piesele de lapidarii! ce trebuiau protejate. S-a imaginat astfel o structură (fig. 24 a) care, răspunzind tuturor cerințelor legate de extinderea terasei sanctuarului și reconstituirea zidului de susținere (prin parameutu) său exterior), asigura, în limitele strictei necesități, și spațiul necesar lapidariului, oferind un loc, distinct ales, pentru adăpostirea Soarelui de andezit (fig. 23 b) ca și pentru prote- jarea tuturor discuiilor-plinte provenite de la sanctuarele vechi de calcar. Pentru acestea, modalitatea de expunere, pe suprafața verticală a zidului de sprijin din beton, realiza practic o expunere nouă concentrată a chiar sanctuarelor din teren (fig. 23 b;24b) (vezi mai jos: Sanctuarele vechi de calcar, din vremea lui Burebista), în condiții de mare economie a spațiului; suprafața disponibilă rămasă uimind a fi folosită tot în scopul expunerii (vezi: probleme legate tic valorificarea monumentelor, în continuarea articolului). Realizarea obiectivului a fost începută dar, din cauza volumului mare de lucrări ca și a numeroaselor obiective atacate în campania din 1980 (multe dintre ele complet reali- zate), nu a putut fi încheiată. S-au demantelat cele două ziduri paralele de sprijin ale terasei pînă la cel mai de sus rînd de blocuri păstrat, pe latura estică, și pînă la temelie pe latura sudică, unde s-a și turnat o porțiune de 10 in din zidul de beton propus. Reluarea lucrărilor în 1981 a continuat ⁴² încercarea de reconstituire, în „S.C.I.V.“, III, 1952, fig. 13, p. 295, și in II. Daicoviciu. op. cil., fig. XXVII, p. 211, in care peste coloane sini plasate, in plus, vase de andezit, ca și acelea descoperite, în număr de două, in cetate, ridicînd astfel la 4 numărul elementelor, compoziției. ⁴³ Alte dimensiuni ale sanctuarului, de 1 rînduri a 10 pliate, iau în considerare numai: S. Bobancu, C. Samoilă si E. Pocnaru, in op. cil., p. 137. cu săpăturile pentru realizarea pînă la capăt a zidului de be- ton armat ce trebuia cu prioritate construit pentru sprijinirea terasei. încă o dată, spre surpriza noastră, acolo unde nici arheologii nu se mai așteptau, a ieșit treptat la iveală o plat- formă din blocuri de calcar literalmente îngropată în umplu- tura terasei a Xl-a (fig. 25). Paralel orientată față de aliniamentele marelui sanctuar (fig. 26), lungă de cea. 20 in, această platformă, care prin țesă- tura ei de blocuri mici se dovedește, în fapt, a fi mai veche, este plasată în secțiune cu toată înălțimea ei între nivelele teraselor a X-a și a Xl-a. Fiind așezată pe stînca vie în preala- bil îndreptată și neajungind pînă la nivelul terasei a X-a, nu se poate face momentan decîl presupunerea că putea funcționa în epoca acelei faze de lerasare, corespunzătoare existenței Eig. 29. Beplici plantate la Sanctuarul mic de calcar. Sanctuarului vechi de calcar, dezafectat cu ocazia începerii celui de andezit. Despre rostul și funcționarea platformei, așteptăm să aducă precizări mai ample colectivul de cercetare arheologică. Din punctul nostru de vedere, realizarea obiectivelor propuse se reconsideră. Astfel, zidul de spri jin al terasei se mută în spa- tele platformei antice, nou descoperite, lucrare care a și început (fig. 27); platforma urmează să rămînă conservată atît „in si/u“ cîl și în lapidarii!. Evident, exteriorul, respectiv redarea fazei monumentale a ansamblului, nu se modifică. Ceea ce ră- mîne de rezolvat, de data aceasta mai dificil, este modul de realizare a lapidariului, ale cărui spații se amplifică. O nouă problemă se impune. Prin adîncirea lapidariului, iluminarea sa, prevăzută inițial prin vitrarea închiderilor de capăt și plasarea pe terasa a X-a a cîlorva luminatoare discrete, devine insuficientă (fig. 24 a). Iluminarea electrică este dificil de realizat, cel puțin pentru moment, și în nici un caz nu este posibilă din fondurile alocate acum. O soluție necesară ar fi ca blocurile-replici cu care s-a propus completarea para- meniului exterior, pînă la nivelul terasei sanctuarului, să fie înlocuite cu elemente din material plastic translucid — în ex- terior avînd textura și forma blocurilor de calcar — pentru a asigura o parte din cantitatea de lumină necesară (fig. 27). Totodată va trebui reconsiderată și posibilitatea expunerii concent rate a sanctuarelor de calcar vechi, ale căror elemente în majoritate corodate nu se mai pot menține „in situ“ și care, așa cum spuneam, este de dorit să fie expuse în ordinea pe care au avu l-o și în teren. Sanctuarul mic de calcar. Grupul celor două sanctuare de calcar, a căror edificare este atribuită epocii Iui Burebista, for- mează un grup distinct la limita sud-vestică a terasei a Xl-a. La începerea lucrărilor de consolidare și punere în valoare a Incintei sacre, această zonă, situată puțin mai jos față de res- tul terasei a X l-a și aflată la limita acesteia, dincolo de pîrîul cu podeț ce împarte în două terasa, prezenta cele două alinia- mente de plinte din calcar alături de care se mai zăreau, prin iarbă, mici stîlpișori de andezit, o grămadă de blocuri de calcar înnegrite de vreme (un depozit de material provenit din săpă- turi), iar la capătul sudic al Sanctuarului mare, un zid din blocuri, la marginea unor tranșee năpădite de vegetație. Foar- te puțin din bogăția de elemente, posibil de a fi valorificate cu ocazia lucrărilor. 26 http://patrimoniu.gov.ro Sanctuarul cel mic de culcai⁴*, ca și cel mare, în ceea ce privește aliniamentul de discuri-plinte ridica numai două pro- bleme și anume: a soartei pe care, trebuia să o îmbrățișeze plin- tele de calcar, de la caz la caz, mai mult sau mai puțin erodate, unele chiar fragmentate de fisurile adinei ale coroziunii (fig. 28) și a montării pe acestea, sau pe replicile lor, a unor coloane groase de lem n, exemplificând o posibilă imagine a sanctuarului in antichitate. Starea de eroziune a plinlelor necesita luarea unor măsuri drastice de conservare. S-au propus două modalități posibile. Prima prevedea acoperirea întregului sanctuar cu un strat de pămînl care să-l protejeze, fără a-1 deranja, urmînd ca, deasu- pra, imaginea să-i fie reconstituită cu replici. Soluția nu a fost acceptată (vezi expunerea de motive de la prezentarea ('.analu- lui antic). Am mai putea nota că fundația plinlelor, formată din pietre legate cu lut galben, favorizează și aici menținerea apei corosive sub acestea. De asemenea, printr-o astfel de sis- tematizare, s-ar modifica raportul între diversele planuri de așezare ale componentelor terasei a Xl-a. A doua modalitate prevedea păstrarea nivelului antic și refacerea aliniamentelor cu replici, păstrînd și cîțiva martori originali, urmînd ca ori- ginalele demontate să fie conservate în diverse muzee (dat fiind spațiul necesitat de numărul lor mare, aproximativ 83 de plia- te, din ambele sanctuare). Această soluție a și fost cea adopta- tă, dar cu o modificare. Pe amplasament s-au montat replici din calcar de Podeni⁴⁵ (fig. 29), păstrîndu-se „in si tu" și cîteva originale, dintre cele mai bine conservate (fig. 29). Originalele, demontate au fost depozitate lîngă sanctuar, urmînd a fi expuse în lapidarii!. Aceleași măsuri se vor lua și cu pliatele ce formează aliniamentele Sanctuarului mare de calcar. țimea lor⁴⁷. Ele ar putea fi atît elemente scunde, mobilînd discurile de calcar, dar, la fel de bine, coloane ale unui templu în toată regula⁴⁸. Se impune ca oportunitatea montării coloanelor de lemn să fie reconsiderată, după încheierea lucrărilor, la Sanctuarul mare de calcar, într-un context de factori mult lărgii prin des- coperirile făcute între timp. Sanctuarul mare de calcar din vremea lui Hurebista. Așa cum este prezentat în urma cercetărilor⁴⁹, acest sanctuar a avut două faze, de construcție. Prima constă dintr-un aliniament de 4x 13 (inițial 15) discuri de calcar, aflate la un nivel cu cca. 1,50 m sub nivelul fazei a Il-a, constituind, totodată, și cel mai jos nivel al întinsei terase a Xl-a. Faza a Il-a este repre- zentată de un aliniament, plasat pe mijlocul celui dinții, for- mat din 7 discuri de calcar provenite, după cum susțin arheo- logii, din demontarea a două rînduri ale sanctuarului inițial (fig. 30, 32). Această a Il-a fază mai cuprinde și o împrejmuire, formată din stîlpișori de andezit, neterminată sau distrusă, ceea ce o plasează ulterior epocii lui Burebista. Numeroase alte elemente descoperite completează și întregesc imaginea acestor faze. Noi le-am numit pe cele mai semnificative dintre cele cunoscute înaintea începerii lucrărilor. Desigur, ne-am propus redarea acestor faze, și a elementelor ce le compun, prin marcarea lor corespunzătoare în teren, însă principalul efort, ca pondere a lucrărilor, a fost și este legat nu de sanctua- rul propriu-zis, cu fazele sale, ci de construcția postamentului lui: terasa sanctuarului, cu zidul de sprijin, în parte cunoscut, în parte dedus în urma unor sondaje arheologice. Această terasă trebuie consolidată, permițînd astfel, ca și la terasa a X-a, pu- nerea în valoare a zidului antic ce o sprijinea. Faza l-a: 1-zid de susținerea! terasei; 2-traseu presupus al zidului,nedezvelit; 3 - patru aliniamente a 13(inițial 15) plinte din calcar. Faza a ll-a: 4-aliniament de șapte plinte din calcar, prove- nite din demontarea a doua rînduri ale fazei l-a; 5-platforma de acces-, 6 - stîlpișori din andezit. 7-scara din lespezi decalcat, păstratâ parțial. 8-zid lateral al scării. 9-terasă rezultată din pămîntul provenit din degajarea 9 Componentele tiadrui Fig. 30. Planul Sanctuarului mare de calcar, i oare. □ O O O O O O O O © o o $ o o o.; o o o o o o o 0 O o O © O o © o O O O o o o 1 . Zidul antic de sprijin al terasei. 2 Turn nou descoperit, de aceeași epocă cu zidul. 3 # Aliniament găsit sub plintele fazei l-a. 4 Zid de sprijin din beton armat. 5 Demontarea sanctuarului: a-rîndurile 3 si 4; b-restul rîndurilor, pt. efectuarea lucrărilor și protecția plintelor. 6 Groapă, rămasă în urma lucrărilor din 1981. 7 Depozitare necorespunzătoare a blocurilor demontate din zjdulantic.pe noua patformă.Risc de surpare a malului. Fig. 31. Planul Sanctuarului mare de calcar, in stadiul lucrărilor actuale. în privința reproducerii coloanelor de lemn ce ar fi supra- pus discurile-plinte din calcar⁴⁶, propunerea, neexecutată încă, prevede ca pe o zonă a sanctuarelor să fie montate grupuri de coloane, cu diametrul de 0,50—0,60 m, numai pe pliatele replici, înălțimile lor urmînd să fie inegale deoarece, ca și în cazul Sanctuarului Calendar, se. cunoaște, secțiunea, nu și înăl- ⁴⁴ Raport de săpături, în „Materiale" X, 1970, p. 63—65. ⁴⁶ Carieră in județul Cluj. ⁴⁰ Despre mobilarea sanctuarului eu coloane de lemn peste pliatele decalcai', vezi, in „Materiale", VI, 1959, p. 340, unde se citează descope- rirea urmelor carbonizate ale unei coloane de lemn, aflată pe o pliată. Și aici, amploarea lucrărilor de consolidare întreprinse a ocazionat descoperirea unor elemente noi, surprinzătoare, unele prin caracterul lor inedit, altele prin monumentalitatea ⁴⁷ Aici, în privința înălțimii coloanelor, ca și la Sanctuarulrotund- Calendar, nu se pot aduce, încă, date certe. ⁴⁸ A se vedea, în acest sens, încercările de reconstituire a sanctua- rului vechi de calcar la I. H. Crișan, Burebista și Epoca sa, ed. a Il-a, București, 1977, p. fig. 21 și 22, și o reconstituire recentă la arh. Dinu Antonesciî, Despre arhitectura sanctuarelor patrulatere dace, în „Arhitec- tura", nr. 6, 1980, p. 41—45 și fig. 10, p. 44. Găsim că ambele propuneri, ca aspect general, rămîn, în mod nefiresc, tributare arhitecturii elenis- tice. ⁴⁹ Rapoartele de săpături, in: „Materiale", V, 1959, p. 395—399; „Materiale", VI, 1959, p. 337—341 și „Materiale", VII, 1961, p. 304—305. 27 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 32. Zidul turnului nou descoperit, cu blocurile alune- cate spre vale. Secțiune existentă. Propunere de refacere. bloc calcar, —T dimensiune ' ’ inițiala. 1 Paramentele zidului antic 2 Emplecton. 3 Zid de sprijin al terasei 4 Cadru de beton armat și planșeu de beton armat 5 Rețea din metal pentru susținerea paramentului. 6 Pasarele de vizitare și control al structurii 7 Fundații din beton. 8 Bloc de calcar pe plat- forma sanctuarului, mar- cînd poziția paramentului interior i zonă degradată L hîrtie de cofraj. •\șapă armată. ₓ montant orizon - tal din loc In loc ■ₓ re tea metalică J de sprijin. Detaliul A Fig. 33. Secțiune prin zidul de sprijin al terasei și detaliu de refacere și consolidare (in studiu). nebănuită anterior. Lucrările de consolidare fiind în curs, ne vom rezuma la cele deja realizate pînă acum și la noile desco- periri. Colțul sudic al terasei sanctuarului, cu balustrada din ca- pătul de sud-vest și zidul cu scară de pe latura scurtă a terasei, inclusiv întoarcerea acestuia la colț spre latura lungă, erau elemente deja cunoscute. Acoperite, pentru protecție, ele au fost din nou degajate de pămînt, iar perimetrul săpăturii a fost, lărgit în afară. Trepte noi ale scării nu au mai fost desco- perite dar, paralel cu aceasta, a ieșit la iveală o porțiune de conductă de apă din teracotă, cu elemente foarte bine conser- vate. Totodată au fost găsite de către arheologi în teren și ele- mentele necesare determinării lățimii inițiale a scării. în final, această scară va fi parțial reîntregită, partea nouă lăsîndu-se liberă traseului de vizitare. S-a început totodată efectuarea considerabilei săpături, necesară turnării zidului de sprijin din beton armat, menit să preia încărcătura terasei, degajînd de sarcină zidul antic în vederea punerii Ini în valoare. Pentru efectuarea săpăturii și realizării zidului a fost necesară, într-o primă fază, demon- tarea în lunga jumătate din plintele sanctuarului. Adîncimea săpăturii pe toată suprafața necesară a dus la descoperirea para- mentului zidului antic, abia la cca 3—3,50 m mai jos față de nivelul fazei I. Sondajele în adîncime întreprinse imediat au arătat că zidul antic are aici o înălțime nebănuit de mare. El este format din 13 rînduri de blocuri de calcar. Dacă, luînd în considerare înălțimea unui rînd, adăugăm și asizele pînă la nivelul sanctuarului — asize prăbușite din zid — ajun- gem la constatarea că înălțimea sa inițială depășea 20 de rîn- duri, fapt ce uimește chiar și pe arheologii familiarizați cu surprizele acestui șantier. Imaginea este impresionantă atunci cînd, dezvelindu-se suprafața întregului parament, acesta se poate citi dintr-o privire. Continuarea spre nord-est, în lungul zidului, a săpăturii pentru depistarea traseului a dus la o nouă descoperire: la cca 18—20 m de colțul sudic — ne referim la paramentul interior —, zidul se îngemănează cu un turn plasat interior, spre sanctuar. Din acest punct de vedere el se aseamăna cu Turnul pentagonal de pe Terasa a XH-a (vezi mai jos), fiind însă patrulater (fig. 31; planșa II). Dincolo de turn, la cota nivelului superior a acestuia, zidul nu mai apare. Existența* zidului mai în adîncime, pe acest traseu, va confirma sau nu • traseul presupus de arheologi. Atît turnul cît și zidul de sprijin al terasei sînt înclinate către vale, ceea ce pentru turn a dus la desfacerea paramentelor (perpendiculare pe vale), ca un fermoar (fig. 32). înclinarea zidului se face după o curbă parabolică, ceea ce arată că în acest caz nu distrugerea romană a fost principalul factor, ci împin- gerea în timp a terenului de umplutură a terasei, partea supe- rioară a zidului, bănuim, prăbușindu-se (fig. 33 a). Prin a- ceasta se confirmă oportunitatea preluării împingerilor prin zidul de beton armat, zid care între zona scării și turn a fost deja ridicat piuă la cola terasei. Repunerea la verticală a zidu- lui antic, singura modalitate de valorificare a acestui unicat, ridică probleme deosebite. Blocurile de calcar sînt, după peste 2000 de ani de contact cu umiditatea subterană, deza- gregate pe toate fețele pe cca 1—3 cm adîncime. Înfrucît, ca și în cazul cetății, dorim ca intervenția consolidării să fie cît mai discretă — deși aici va fi mai puțin posibil, prin măsu- rile de rezistentă suplimentare ce trebuie luate. — am dedus, din situația monumentului, o soluție posibilă pentru refacerea verticalității, care să-i asigure paramentului o bună rezistență în planul său, în regim cît mai uniform de repartizare a pro- priei greutăți (fig. 33). Soluția mai comportă verificări și îmbunătățiri, pe care le vom obține practicînd-o experimen- tal pe latura scurtă cu scara a zidului terasei, acolo unde înăl- țimea paramentului acestuia este mai mică. Revenind la seria descoperirilor ocazionate de lucrările de consolidare, vom pomeni, dacă nu pe cea mai interesantă, în tot cazul pe aceea care ridică cele, mai mari probleme, credem, în descifrarea și interpretarea ei. Și anume, descoperirea sul) cel mai estic rînd de baze al Sanctuarului mare, a unui șir de aranjamente de blocuri, dispuse liniar la cca 1 m sub nivelul acestuia. Aspectul diferit al acestor elemente, asamblate cînd din blocuri îngrijit fasonate, cînd completate cu bolovani mai mari de rîu, sugerează ori o construcție mai puțin griju- liu lucrată, ori o grabă în execuție, sau prin acestea o vechime mai mare (fig. 19). 28 http://patrimoniu.gov.ro Pentru proiectant, această descoperire oferă prilejul deo- sebit de a face o expunere etajată, prin remontarea, la cota descoperirii, a cîtorva din aceste elemente, sub placa ce va susține tamburii Sanctuarului de calcar ai fazei 1. Am ales amplasarea acestei expuneri în zona adiacentă turnului, unde există și posibilitatea montării unei scări de acces la acest nivel. Turnul pentagonul de pe Terasa a Xll-a. Lucrările pro- puse pentru acest turn, destul de sumare ca amploare, vizau anastilozarea blocurilor prăbușite de-a lungul vremii și strînse de către arheologi într-un depozit la marginea terasei; pe lîngă acestea, amenajări constînd dintr-o scară și o cărare care să-I includă într-un traseu de vizitare. Considerăm acum, după descoperirile uriașului zid de la Sanctuarul vechi de calcar, că intervenția ar trebui reconsi- derată, Aceasta și în legătură cu fragmentul de zid aflai mai jos de cabana arheologilor, dar conlinuind vizibil traseul zidurilor exterioare ale acestui turn. Acest fragment izolat s-ar putea să fie, la rîndul lui. în legătură cu zidul de sprijin al Sanctuarului vechi (planșa II). Nefiind cuprins, ca și alte vestigii cunoscute ca sondate dar necercetate (spre exemplu: zidul de sprijin al terasei a IX-a, formînd fundalul marelui Sanctuar de andezit), în prezentul proiect de consolidare, s-ar cădea ca toate aceste elemente să se realizeze în mod uni- tar și în aceeași manieră de consolidare cu caracter definitiv, pomenită mai sus. C.u această ocazie ne reamintim de existența unui frumos jgheab de andezit ce trebuie recuperat din vale, jgheab de cea 2,5(1 m care era piesa terminală a aripii sudice a Canalului antic. Găsim că această piesă nu a fost întîmplă- tor construită la asemenea dimensiuni ci numai pentru a asi- gura trecerea apei canalului prin zidul de sprijin al Terasei a Xl-a, fără a-i periclita umiditatea prin eventuale scurgeri de apă. La cercetarea porțiunii de zid aferentă acestei zone, seva vedea dacă lățimea zidului justifică această presupunere, ocazie cu care piesa recuperată va putea fi montată în locul cuvenit. Drumul de acces la cetate. Aminteam, în introducere, că unul din impedimentele realizării consolidării monumentelor dacice, în cele mai multe cazuri izolate pe înălțimi, o constituie căile de acces necesare șantierului. Putem con- sidera construirea drumului din Valea Albă la Cetate ca una din realizările nu mai puțin importante ale proiectului și, totodată, spectaculoasă prin serpentinele și priveliștea oferite. Ramura drumului care, pornind de la poarta de vest a Cetății trebuie să fie provizorie, fiind de folos numai duratei actualului șantier, prin grija și înțelegerea de care s-a dat dovadă, pe plan local, a fost realizată in regim definitiv (plan- șa II). Așa cum am constatat numai din lucrările practicate pînă acum, posibilitatea descoperirii de vestigii noi, și de mari dimensiuni. îndreptățește această măsură, lucrările de conservare necesare putîndu-se întinde pe o perioadă mai lungă decît cea avută inițial în vedere, cîșligînd și în amploare. Probleme legale de valorificarea monumentelor. Realizarea valorificării complexului monumental de la Grădiște a fost problema care ne-a preocupat de la bun început și permanent. Numărul mare de vestigii, cerînd de la caz la caz rezolvări specifice, se cereau integrate ca viziune în însăși unitatea ansamblului pe care îl constituie. Aceasta nu se poate realiza decît pe două căi, și anume: prin marcarea și reevaluarea tră- săturilor principale ale ansamblului, nu totdeauna vizibile, și prin oferirea, într-un cadru organizat, a informațiilor nece- sare vizitatorului pentru ca, odată cu înțelegerea fiecărui vestigiu în parte și a întregului ansamblu, să-și formeze o concepție de ansamblu cuprinzătoare și despre întreaga civi- lizație dacică. în acest sens, am sesizat de la bun început că una dintre caracteristicile majore ale arhitecturii dacice și anume componenta ei verticală, datorită prăbușirii sau îngro- pării vestigiilor, nu exista. Acesta este și unul din motivele de bază care ne-au îndreptățit, considerăm, să abordăm refa- cerea pe verticală a numeroase ziduri, venind și în întîmpi- narea descrierii făcute în antichitate de Florus care, zicînd că „dacii stau aninați de munți", vedea prin aceasta tocmai construcțiile gigantice cu care aceștia completau natura. Găsim că una din realizările notabile, deși încă în fază inci- pientă de realizare, ale propunerilor de față o constituie Lapi- darii! 1 ce se va edifica odată cu lucrările necesare Terasei a X-a, lapidarii! în care nu vedem numai un adăpost pentru numeroasele vestigii ce se cer protejate astfel, ci și un spațiu care, amenajat muzeal, ar trebui să cuprindă și acele aspecte ale vieții dacilor pe care arhitectura monumentală nu le relevă. Anume, acele aspecte legate, de traiul curent al poporului dac, exemplificate aici prin obiectele uzuale din ceramică și metal³⁰, ale căror bogăție și frumusețe nu sînt mai prejos decît monu- mentele. Constituirea unei imagini globale, asupra civilizației dacice corespunde, ideii de valorificare pe plan superior a mo- numentelor și de ridicare spirituală, prin cunoașterea trecu- tului istoric, a poporului nostru. Credem că este cazul, încă de. pe acum ca, odată cu spri- jinirea continuării unor ample cercetări și a lucrărilor înce- pute. să existe, din partea celor interesați, preocuparea ca, în paralel cu finalizarea conservării și valorificării pe vesti- giu, să se înceapă grabnic acțiunea de, facilitare și organizare, a accesului turismului cultural în zonă, prin investițiile nece- sare acestui scop. Considerăm, de asemenea, că cea mai de. seamă răsplată a noastră ar fi să vedem duse la bun sfîrșit lucrările acestui complex ca și începerea și desăvîrșirea lucrărilor la celelalte două cetăți: Costești și Blidarii, pentru care proiectele. își așteaptă constructorii. ⁵⁰ Pentru bogăția și varietatea uneltelor și obiectelor metalice la daci vezi lucrarea de referință a autorilor loan Glodariu și Eugen laroslavschi Civilizația fierului la daci, Ed. Dacia, Cluj-Napoca. 1979. ⁵¹ Fotografiile și desenele au fost executate de către arh. Lisiannc Călinescu și arh. Cristian Călinescu. ABSTUACT In 1980, consolidat ion, preservation and exploitalion work has begun on the Dacian strongholds in the Orăștie Mountains as part of the permanent care shown to the protection and turning lo account of the național cultural patrimony in România, the more so as these strongholds. together with the civilian settlements, the shcepfolds, the towers, the cis- terns, etc., in the area, makc up a uniquc archaeological complex in Europe. Undcr the circumstances, the aulhor shows thal the project contem- plates, in an earlier stage. the preservation of the strongholds of Costești, Blidarii and of the monumental complex on the Grădiștea Hill, consistind of the Refuge Stronghold and the Sacred Preeincts. For the preservation of the Refuge Stronghold it was necessary to restore the vertieality of the limestone fac.es displaced from the wall, of the blocks fallen down from the wall, to proiect them against vegetation (cleared off the wall) and water, known as the most deslructive agent. In order to remove water draining arrangements have been made in the terrain surrounding the wall, while its emplecton has been covered with a layer of waterproof clay. With a view to suggcsting to the visitor the grandeur of this 800 m long stronghold wall, replica new blocks werc superposed at the western and eastern gates of the stronghold. One may reach the Sacred Preeincts by following a monumental “Pav- ed Road” dcsccnding from the stronghold, covered with limestone plates. A 10 m block of this, dug out and explored by archaeologists, has been restored and preserved. Besides the current technieal work for the protection of the vestiges, the author goes on to say, the problems to solve in connection with the Sacred Preeincts — boasting the most precious monuments of Dacian archi- lecture — called for Solutions that implied the scientific personal attitude of the restorer vs. the monument, the reappraisal of some general Solutions and recommendations, given the uniqueness of the complex and of its cha- racteristie traits. 29 http://patrimoniu.gov.ro A first problem was the visualizalion of some component elemenls of the vestiges known through research but which, duc to their nature, could not be perceived by the visitor, thus depriving the monumenls ol their full image and meaning. A second set of problems— those pertaining to the extent lo which the forms of some objectives should be restored — faced the author wilh the hypotheses set forth by the students of the monumenls, of which only those elements have been selected that are almost ccrtain and contribuie lo the restoration of the csscntial features of the complex. Among these the verticality of the Dacian architecture, lost as a result of the destruction done by the Roman conquerors or by time, and the close relationship belween the component parts of the complex had nccessarily to be ren- dered obvious. Of the works completed by now, worth mentioning are: the stopping and filling in of the Andesite Sun; the filling in with replicas of the smaller sanctuarics localed in the north of the prccincts; the systcmatizalion of the terrain along the Ancient Canal and fillings of some of its lost elemenls; Ihe draining ol some areas in the prccincts. A Work arousing great interest, the author points out, has been the one done on the round Big Sanctuary, considcred, with good reason, lo have been the Calendar of the Dacians. One had to plani the wooden pillars of the circle and the horseshoe, ins ide the big stone circle delimitating the sanctuary, an operation which called for the complete explorat ion of the. archacological traces left by the pillars. As a result, il has been found that in the inner circle there were 84 pillars inslead of 64 as it had been thought after a parțial research. This discovery has brought to the fore a great num- ber of previously formulated hypotheses as to the functioning of the calen- dar. Oak pillars have been planted on the dug out traces, in sucii a way that now all the elements of this sanctuary — circle of stone pillars, thresh- olds. circle and horseshoe of wooden pillars — are visiblc. The real height of the wooden pillars is still unknown, and that is why it has been decided that the planted pillars should diffcr in height to the cffect that the image obtained through the rcsulting combination of volumes harmoniz.es wilh the curvc lines of the wholc complex. Wide scope works are in progress on the biggesl two rectangular sanc tuaries and on Ihe parapets of their terraces. The building up of Ihe sandu' aries has been traced back lo two glorious epochs in the history of the Dacian State: the Old Limestonc Sanctuary, dating from the l ime of Bure- bisla, and the Big Andesite Sanctuary, whose construction began in the linie of Decebalus. The impressive parapet of the terrace of the Old Limcstone Sanctuary, more than 8 m high, has been, for its greatest pari, dug out; quite interest- ing, the diggings led lo the discovery ol anolher two elements: a tower of the parapet and, below the levcl of the sanctuary dismantled for the works, an alignmenl ol' limestonc blocks, probably an older sanctuary, a proof of the faci that Ihe Sacred Prccincts, as a place of worship, preceded the making of the Dacian State. As for the Big Andesite Sanctuary on the lOth terrace, while a parapet was being built in order lo support the terrace the archaeologists cănit across a platform of limestonc blocks also dating from an earlier slage ui the construction of the terrace. This is yet another proof that con- solidat ion and preservalion works have lo be pcrmanently changcd and adapted according to the unforeseen situations oceurring on the spot. A lapidarium will be arranged under the structura încânt to bring the lOth terrace lo its ancient size and lo restore its monumental parapet. 11 will harbour all those elements which. given their precarious preserva- tion, can no longcr be left “in situ”. Morcover, with a view to a better turning to account of the monument, the lapidarium will also serve ași display arca for some elements of material eullurc proper to the Dacia» civilization, such as: tools, jewelry, etc., original exhibits or replicas, meant to provide the visitor with a general, integrating view of the Dacians’ Iile and of the level of material eullurc they had attained. The works now in progress shall have to be continued even more. inten- sively, while the uniquc cxperiencc accumulated so far shall have to sene lo Ihe cxploration of furlhcr vestiges in the complex which are noi provuied for in Ihe currcnt projecls or have not been discovered yet. http://patrimoniu.gov.ro ----------------- STUDII Șl COMUNICĂRI ---------------- PARJA, UN MONUMENT PREISTORIC -------------------------------------------------- GHEOnGllK LAZAnOVICl ---------- La 15 km sud-sud-vest de Timișoara, pe rîul Timiș, se află localitatea Parța. De peste 100 de ani. hîrlețul lucrătoru- lui ce înălța digurile Timișului și șpaclu! arheologului au scos la lumină bunuri din patrimoniul cultural-național și vestigii arheologice, care prin valoarea lor științifică sau ar- tistică se înscriu printre monumentele de seamă ale culturii naționale și civilizației universale. Pentru a exemplifica, amintim doar cîteva: sanctuarul neolitic vincian, vasele antro- pomorfe — amfora cu capac și vasul cu două guri sau „omul care strigă", vasul cu figuri de păsări, capodopere ale artei neolitice și preistorice românești. Pe malul Timișului, în albia majoră. într-un cot activ, săpat neîncetat de apele mari, se păstrează mai puțin de jumă- tate dintr-o întinsă stațiune. Cea mai mare parte a straturilor superioare a fost distrusă de lucrările de îndiguire care, împre- ună cu digurile ridicate, au afectat peste 1/3 din așezare. Se mai păstrează, în diferite zone, locuri aparent neatinse, care apreciem că reprezintă aproape 1/3 din ceea ce a fost. Locuirea centrală (tellul 1) a fost o insulă între diferite brațe ale Timișului. Se pare că mai existau și alte asemenea insule cum ar fi tellul 2 și așezarea 5. întreaga zonă se înscrie într-un perimetru oval, lung de 3 km și lat de 1,5 km, în lunca joasă a Timișului, care forma. înainte de îndiguire, meandre și insulițe. Cursul încet al rîului, cu numeroase meandre, cu albii secundare ce rămîneau izolate după inundații dar care erau pline de pește, terenul prielnic, pămîntul negru și gras din cîmpia Banatului, au oferit comunităților umane, de-a lungul vremii, condiții excelente de trai. Ne lipsesc. în acest stadiu al cercetărilor, date concrete, probe sigure, analize pedologice, polinice, paleontologice care să permită descrierea și comen- tarea mai precisă geologică, geomorfologică, schimbările vege- tației. evoluția solurilor, într-un cuvînt mediul ambiant natural, pentru precizarea economiei stațiunilor, a aspectelor economico-sociale. Aceste probleme stau în fața cercetărilor viitoare urm ind a fi amănunțit studiate. Un grup uman se așază în aceste zone încă din vremea culturii Starcevo-Criș. din faza a Il-a (cca 5000 î.e.n.), locuind cele mai multe dintre insulițe ori coturi de meandre ale cursu- lui rîului sau fostelor cursuri. Asemenea puncte, de cele mai multe ori locuiri sporadice, ale unor comunități mici sau de scurtă durată, au fost semnalate în tellul 1, tellul 2, așezarea 5 și așezarea 6. Mica comunitate din aceste zone intră în contact cu purtătorii culturii Vinca, încă din fazele timpurii, semna- late în așezarea (i, în amonte de satul Parța, lîngă podul de pe Timiș. După acest moment începe o intensă locuire a zonei de către o comunitate mai puternică ce va juca un rol impor- tant aici, din vremea neoliticului dezvoltat, tîrziu și eneoli- ticului, pînă în vremea epocii bronzului. Cercetările arheologice sistematice, începute în anul 1978, au avut ca obiectiv săpături în zona centrală a stațiunii, între secțiunile lui Joachim Miloja (din anul 1931)¹ și ale lui Marius Moga (din anul 1945). Scopul cercetărilor era obținerea unor date cît mai precise, variate și complexe pentru valorificarea bogatului material arheologic, existent în colecțiile Muze- ului Banatului, adunat începînd cu anii 1870 (MBT Inven- tar I. 750, II. 151). Primul obiectiv propus a fost deschiderea unei suprafețe de 10x10 in² (secțiunea sau suprafața 6), care să ofere obser- vații stratigrafice cît mai precise, urmat apoi de săparea unei zone de protecție de-a lungul malului, în cotul activ, pentru a salva și cerceta materiale și complexe supuse distrugerii de către viituri, precum și de efectuarea unor sonde stratigra- fice. pentru cunoașterea stratigrafiei verticale și orizontale, în diferite puncte ale stațiunii, sau a locuirilor semnalate în zonă. Cercetările erau impuse și din necesitatea reinterpretării vechilor descoperiri, materiale și, chiar, concepții. Cu prile- jul unei lucrări analitice despre Parța, din anul 1971², din analiza concentrată a bogatului material constatam, alături de ceramica vinăiană, și existența unor elemente liniare, Szakâl- hât-Zselis și Tisa. Le socoteam „elemente" neavînd pe atunci suficiente date pentru încadrări mai precise. Evoluția cerce- tărilor din zonele învecinate, dar mai ales cele de pe teritoriul Banatului, favorizate prin săpăturile de la Bucovăț³, dar și unele descoperiri fortuite de la Fratelia și Pișchia⁴, prin să- păturile Ortansei Radu de la Chișoda⁵, au dus la clarificarea unor fenomene etno-culturale, în care stațiunea de la Parța ocupa un rol central, atît din punct de vedere geografic cît și al bogăției și varietății materialului. Pe aceste baze a fost definit grupul Bucovăț, dar și fenomenele de interferență și sinteză etno-culturală care se petrec, mai ales, în zonele nor- dice ale Banatului în vremea neoliticului dezvoltat⁶. Aceste precizări au o importanță științifică deosebită, deoarece ele ¹ J. Miloja, Săpăturile de la Paria, în „Analele Banatului," IV, aprilie— decembrie, 1931, p. 171 și urm. ³ Gh. Lazarovici, Așezarea neolitică de la Paria, în „Tibiscus", II, 1972, p. 3—26. ³ Idem, Fragen der neolithischen Keramik ini Banal, în „Festschrift liir Richard Pittioni zum sicbzigsten Gcburtstag", Wien, 1976, p. 203— 234; Idem, Unele probleme ale ceramicii neoliticului din llanat, în „Bana- tica", 111, 1975, p. 7—24. ⁴ Idem, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca. 1979, p. 196 (nr. 38), 205 (nr. 66). ⁵ O. Radu, Plastica neolitică de la Chișoda Veche și citena probleme ale neoliticului din nordul Banatului, in „Tibiscus", V, 1978 p. 67—76. “ Gh. Lazarovici, op. cil., p. 141—166. 31 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Schiță eu planul sanctuarului. Fig. 2. Detaliu din zona altarului monumental. vizează două mari cercuri culturale: A) cel balcano-anatolian al neoliticului timpuriu, primar după părerea noastră, pentru neoliticul timpuriu și B) cel central și est-central european al ceramicii liniare (Bandkeramik sau Linienbandkeramik). Cercetările din nordul Banatului veneau să precizeze tocmai legăturile dintre cele două cercuri culturale, natura raportu- rilor etno-culturale, momentul și pozițiile cronologice. Ace- eași problemă o pusese în anul 1951 și regretatul profesor Vladimir Milojcic; subliniind rolul stațiunii de. la Parța⁷, publica atunci și vasul cu păsări stilizate, piesă de o excepțio- nală valoare științifică (fig. 15). în ultimul deceniu apăruseră o serie de lucrări de sinteză în țările vecine, care tratau tocmai evoluția și dezvoltarea civilizațiilor cu ceramică liniară din Germania, Cehoslovacia și Ungaria; acestea făceau referiri la descoperirile din aria răsăriteană a ceramicii liniare și legăturile ei cu cercul bal- cano-anatolian (Vinca, Dudești, Karanovo II, III și altele), probleme care vizează direct teritoriul țării noastre. Lipsa unor asemenea lucrări la noi se face cu alît mai simțită cu cît importanța pe care o au cercetările de pe teritoriul țării noastre și în special cele din Banat este esențială pentru înțele- gerea evoluției neoliticului timpuriu și dezvoltat din Europa centrală. Stațiunea de la Parța, alături de cele de la Bucovăț, Chișo- da, Pișchia, Gornea⁸ și altele, joacă un rol deosebit pentru lămurirea acestor probleme. Suprafețele deschise între anii 1978—1981 (S 6—8) măsoară ⁷ VI. -Milojcic, Die Siedlungsgrenzen und Zeilstellung der Bandkeramik im Osten Europas, im „Bcrrgk“, 33, (1943—1950), 1951, p. 110—121, fig. 4. ⁸ Gh. Lazarovici, Gornea — preistoric, Reșița, 1977, p. 69—81. în prezent 150 m², iar în final vor atinge cel puțin 600 m², la care se vor adăuga săpăturile de salvare de pe malul Timi- șului și din alte zone în pericol de a fi distruse. în suprafața în curs de cercetare din tellul 1 nu a fost pînă în prezent săpa decît 40% din ceea ce a fost nederanjat, fiind dezvelite și cer cetate doar pînă la nivelul în care lucrările de îndiguire au afec- tat suprafețele sau complexele de locuire. Pînă în prezent au fost dezvelite cca 15 complexe de locuit și cca 20 de gropi, din care de o importanță deosebită este sanctuarul, o construc- ție cu caracter public a comunității, descoperire care ne pune o serie de probleme noi privind modul de viață, gîndirea neo- litică, practicile magico-religioase. în unele părți ale suprafeței cercetate, în zona sanctuaru- lui s-a coborît pînă la stratul galben lesoidal, arheologic ste- ril. în aceste zone avem următoarea succesiune stratigrafică: 0—0,35 m strat aluvionar (1), de culoare galben-brun, cu depuneri recente; 0,35—0,45 in strat negru (2), granulos, cu depuneri de secol VIII și XI—XII; 0,45—0,60 in strat negru- brun (3), granulos, cu depuneri din epoca bronzului — o peri- oadă timpurie —, eneolitice și neolitice; 0,60—0,75 m strat brun (4 a), granulos, cu pigment de chirpici în partea inferi- oară, cu depuneri din vremea culturii Tiszapolgâr; 0,75 — 0,90 m strat brun (4 b), hitos, amestecat cu chirpici mărunt. Din partea superioară pornesc gropi și bordeie. în strat sînt resturi de locuințe și vetre; 0,90—1,05 in strat brun (4 c), lutos, cu mult chirpici mărunt și bogat în ceramică aparținînd culturii Tiszapolgâr. Uneori cele două straiuri nu pot fi clar separate, iar alteori, datorită unor albieri dintre locuințele masive ale grupului Bucovăț, descoperirile Tiszapolgâr co- boară ceva mai jos; 1,05—1,20 m strat brun-gălbui (5 b), granulos, cu cărbune și cenușă, avînd în partea superioară complexe de locuit, cu depuneri aparținînd grupului Buco- văț, faza II/III; 1,20—1,30 m strat gălbui-verzui (5 a), gră- im los, amestecat cu cărbune și chirpici. Locuințele din partea 32 http://patrimoniu.gov.ro superioară a stratului au podeaua amenajată pe împletituri din pari și nuiele. La baza stratului sînt locuințe cu podeaua din lut. Stratul cuprinde ceramică Vinca, faza B₂, și ceramică Bucovăț II. La 1,30—1,35 m, cu ușoare variații pe întinsa suprafață, există un strat de lipitură, format din pămînt galben-alburiu cu concrețiuni calcaroase sfărîmate, nivelat și bătut, foarte uscat. Acest strat acoperă cea mai mare parte a suprafeței cercetate, deși este mai bine păstrat în zona alta- rului. 1,30/1,35—1,60 m strat galben-verzui (6), cenușos, cu multă cenușă și cărbune, cu urme de incendii puternice, mai închis la culoare în partea inferioară. Locuințele au podine de lut, sînt mari (cea 5x6 și 4x6 m) și apar la diferite nivele. Ceramica este de factură vinciană, de fază 6^62 fiind și ele- mente ale grupului Bucovăț, din fazele IC — II a; 1,60 — 2,05 m strat verzui, gălbui verzui (7), amestecat cu cenușă, cărbune, bîrne putrezite și pigment de lut. In partea superi- oară sînt locuințe masive, iar în cea inferioară, gropi și bor- deie. Spre bază stratul se închide la culoare avînd aspect de humus, după care, în jos, urmează depunerile lesoidale, gal- be n-brun. în afară de stratigrafie verticală, în zona de care ne ocu- păm există o stratigrafie orizontală cu mult mai complexă, care ne oferă imagini mai clare și mai largi asupra evoluției comunității sau a comunităților și a culturii lor materiale, demonstrînd o îndelungată continuitate etno-culturală. Locuirile Starăeuo-Criș. Descoperirile aparținînd acestei civilizații sînt sporadice, numai în două cazuri a apărut și strat de cultură. Cele mai vechi fragmente ceramice au apărut în zona leitului 1°, ceramica aceasta fiind fină, roșie, ornamen- tată cu unghia, de o factură caracteristică pentru faza a Il-a a culturii Starcevo-Criș. O locuire mai intensă, poate de durată, Locuirea Vinca. Cele mai timpurii materiale ale acestei civilizații au fost descoperite pe malul Timișului, în așeza- rea 6, care aparțin fazei VinCa A. Aici nu a fost sesizat strat de locuire pentru a se preciza de unde provin. Asemenea des- coperiri sînt în vecinătate, la numai 10 km, la Fratelia¹². Deosebit de importante sînt descoperirile de la Fratelia, unde s-au găsit elemente liniare timpurii, care, împreună cu elementele vinciene, vor da naștere grupului Bucovăț, în cadrul unui proces de interferență culturală. în toate stați- unile vinciene din nordul Banatului a fost constatat un ase- menea proces. La Parța, în vechile orizonturi, există fragmente ceramice liniare ce pot fi puse în legătură cu etapa timpurie a cul- turii Szakâlhât, dar stațiunea este vinăiană. Este posibil ca aceste elemente să joace și un rol genetic pentru cultura Szakâlhât. Acest proces este din plin dovedit prin ceramica nivelelor 7 și 6: factura ceramicii, ornamentele, formele vaselor, altarele de cult, vasele capac, prin uneltele de piatră, os și podoabe. Elementele liniare se înmulțesc în nivelul 6 dar nu schimbă aspectul ceramicii. în nivelele 7 și 6 se constată cea mai mare dezvoltare a stațiunii de la Parța, iar aspectul ceramicii, al uneltelor și podoabelor arată o stațiune în plină evoluție. Locuințele sînt mari (4x6 m), bine lucrate, cu elemente arhitectonice, cu fragmente de coloane sau pilaștri care aparțin unor ele- mente de construcție sau pot fi și suporți pentru rîșnițe, așa cum au fost descoperite la Banjica. Oricum, ele arată exis- tența unei arhitecturi în lut , evoluate, a cărei dezvoltare este spre urbanism, proces care nu s-a mai petrecut. Cultura Vinca joacă un rol aparte în cadrul civilizațiilor de pe pămîntul românesc, dar și a celor din Balcani. După Fig. 3. Altarul monumen- tal văzul dinspre sud. a fost semnalată în tellul 2 la adîncimea de 2,60—3 m. Din aceeași vreme sînt și cîteva fragmente descoperite într-un sondaj din zona așezării 5. Ceramica din aceste două zone, prin pictura cu negru și brun pe fond roșu, cu motive geome- trice liniare, prin ornamente și forme, permite încadrarea în etapa II B/III A a culturii Starcevo-Criș. Aceste materiale au o importanță deosebită pentru înțelegerea evoluției acestei civilizații în zonele, nordice și centrale ale Banatului. La nu- mai cîțiva kilometri în aval de Parța, la Giulvăz¹⁰ și ceva mai departe la Unip¹¹, au fost descoperite fragmente ceramice pictate. Acestea arată că în nordul Banatului are loc aceeași evoluție ca și în restul teritoriului țării (Cîrcea, Trestiana, Ocna Sibiului). Descoperiri tîrzii au fost semnalate în așezarea 6, împreună cu materiale Vinăa A. Fig. 1. Vederea secțiunii 6. ’ Cîtevafragmente sini în colecția Bot din Parța și in colecțiile Agotha și Resch-Germann. ¹⁰ Gh. Lazarovici, Cultura Slarlevo-Criș in Banal, în „ActaMN“, VI, 1969, p. 17, fig. 9/1—4. ¹¹ Gh. Lazarovici, Fr. Resch. Așezarea preistorică de la Unip, „Tibis- cus“, VI, mss. o lungă perioadă de conviețuire cu purtătorii culturii Star- cevo-Criș, în faza Bₗf are loc o explozie culturală și demogra- fică a culturii Vinca. ¹² Gh. Lazarovici, Neoliticul Banalului, pl. XV/F. 33 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 5. Baza altarului. Vedere dinspre răsărit. Fig. C. Altarul. Vedere dinspre sud. Acum se pelrec o serie de restructurări culturale și econo- mice, rezultat al dezvoltării interne. Pentru Vinca Bₜ se poate vorbi de o adevărată dezvoltare a forțelor de producție. Aici și în alte părți, în stațiuni din această vreme se constată o mare stabilitate. Au fost observate mai multe straturi de cultură din care rezultă o activitate edilitară intensă. Ade- seori, așezările sînt întărite (Gornea, Liubcova). Intense schimburi intercomunitare se constată în mai multe stațiuni și în special la Parța, prin descoperiri de scoici sau podoabe din scoica spondyhts (fig. 22) sau prin „importurile" cera- mice Biikk sau a nucleelor și uneltelor din obsidianul din Munții Biikk, sesizate la Parța, Zorlenț, Balta Sărată și altele¹³. în cadrul comunităților sau a unei grupe de comu- nități sînt specializări pe meșteșuguri. Așa, bunăoară, sînt cuploarele din zona „Șanțului mic" de la Parța sau cele de la Zorlențu Mare. în această din urmă stațiune, în nive- lul 6, au fost descoperite mai multe cuptoare grupate într-o locuință, pe care o putem numi, pe drept cuvînt, „atelier", dovezi ale existenței unei diviziuni sociale a muncii. Ceea ce este mai important între descoperirile din nive- lele 7 și 6 de la Parța este caracterul complex al vieții eco- nomice și sociale. Acum apar germenii unor forme de orga- nizare superioară numită „revoluția urbană". Existența unei construcții, în centrul stațiunii, într-o „piață" pentru „uzul public", o casă a comunității sau a unui grup de comuni- tăți presupune existența unei asemenea gindiri. în această construcție au fost descoperite elemente arhitectonice, statui ¹³ .1. Chapman, The VinSa Cui litre of Ihe Soulh-Easl Europe, in „BAR“ 117, II, 1981, p. 318, fig. 105, nr. 9, p. 324. 34 monumentale, aplicații plastice zoo- și antropomorfe. Unei dintre ele nu sînt descoperiri izolate existînd și în alt stațiuni din această vreme din Europa. Aspectele legate de practicile magico-religioase ale aces lui complex ne-au determinai a-1 socoti un sanctuar neolitâ în adevăratul sens al cuvîntului, cel mai vechi, cel puți] deocamdată din Europa, și, evident, din România. Sanctuarul neolitic. Nu este în intenția noastră a încărca cu prea multe deta Iii și descrieri tehnice acest text, sînt necesare însă cîtevj descrieri sumare. Mai trebuie precizat de la începui, că lu- crările sînt abia în stadiu incipient, nu a fost cercetată deci a 10-a parte din suprafața sanctuarului, chiar dacă acum n se pare a fi cea mai importantă. Cercetările viitoare voi schimba poale unele ipoteze. Dealtfel, lucrările de restaurări și conservare sînt abia la începui , încît anumite detalii voi fi mai tîrziu cunoscute și înțelese. Ne rezervăm pe ma tîrziu dreptul de a interpreta rolul, importanța, funcționali' lățile sanctuarului sau ale statuilor, atunci cînd vom fi ir posesia unor’ date mai clare, mai numeroase, mai sigure. în nivelul al 7-lea, în orizontul Vinca B,, după o perioadă de funcționare a stațiunii, în zona centrală, a fost ridicai un altar monumental și un sanctuar care îl adăpostea. In zona altarului au fost observate urinele unor gropi ante- rioare construirii altarului, precum și un strat subțire de cul- tură, de asemenea, anterior. Sanctuarul, cît se poale observa după ruinele din pămînt ars, are o formă patrulateră, un dreptunghi cu laturile de 14,5x7,5 m, cu axa lungă orientată est-vest (fig. 1). Pînă în prezent a fost cercetai doar colțul de sud-est, cel în care a fost semnalai altarul monumental (fig. 2). Printre ruinele din colțul de sud-vest se observă resturile unor vetre. Pe unele dini re ele s-au găsit fragmente de vase cu oase calci- nate. în colțul cercetat se observă resturile unui altar monu- mental cu axa lungă nord-sud, cu fața spre răsărit (fig. 3). Sanc- tuarul avea două încăperi. Una mai mare (de cca 8,5X X7,5m), spre răsărit, în care se găsea și altarul, și o alta, spre apus (de cca 5,5X 7,5 m), care adăpostea mai multe vetre. între cele două încăperi se observă urmele unui zid Fig. 7. Altarul. Detaliu cu umărul drept. despărțitor și un rest de piesă arhitectonică, ce pare a li un ancadrament de ușă. încăperile nu au fost cercetate, deoarece sînt necesare măsuri energice de conservare și restaurare în zona altarului sau a unor piese arhitectonice care apar între dărîmături. Aceste lucrări nu au putut fi încă începute, studiindu-se în prezent care ar fi cele mai optime soluții și substanțe pentru restaurare. Altarul monumental (fig. 2) din colțul de sud-est a fost ridicat din pămînt, avînd un miez nisipos și o „crustă" sau o „coajă" argiloasă. Forma altarului avea aspectul unui bloc paralelipipedic, ale cărui dimensiuni, cu oarecare aproxima- ție, se înscriu între: 1,35 m lățime, 1,70 m înălțime, 0,45 in grosime. Altarul a fost uscat și ars intenționat, ceea ce presupune că a fost ridicat înaintea sanctuarului. Nu este exclusă posi- http://patrimoniu.gov.ro 1‘ig. 8. Altarul. Vedere de sus. cern că a fost lipit ulterior ridicării monumentului, poate cu ocazia reparațiilor. Este un fragment gros pînă la 6—7 cm, pe care îl socotim că redă un pîntec. Piesa s-a desprins și a căzut cu ocazia prăbușirii zidului de răsărit, ce acoperea par- tea inferioară, deja ruptă a altarului. Deocamdată, nu ne putem imagina clar ce au voit să redea prin aceste aplicații. Ele se întâlnesc și pe spatele monumentului, fiind asemănă- toare cu cele din partea de nord. Fig. 10. Sanctuarul. Urmele șanțului și parilor de la peretele și coltul de sud-est. Fig. 9. Altarul. Vedere dinspre apus. bilitatea ca acesta să fi funcțional și o anumită perioadă de timp în aer liber sau sub un acoperiș. Dealtfel, pe blocul monumental s-au observat urmele unor „reparații" sau adău- giri. Arderea a pătruns uniform, pe toate laturile, iar „coaja" sau „crusta" argiloasă a primit aspectul ceramicii uzuale vinciene. Partea inferioară a altarului, păstrată in si tu pînă la înăl- țimea de 0,50 in, are pe părțile laterale urmele unor benzi de incizii (fig. 3), dispuse într-o motivistică ce se întâlnește pe fața sau spatele unor figurine, semne socotite ca reprezentînd simboluri magice. Pe partea din față a altarului — socotim față partea dinspre răsărit, deoarece acolo s-au găsit cele mai multe elemente arhitectonice, fragmente de statui, deși nu este exclus ca lucrările de restaurare să dea alte elemente — se observă urmele unor aplicații realizate încă de la început. Una dintre aplicații este semicirculară — cea dinspre sud —, alta verticală — cea din spre nord. Deasupra aplicației semicirculare se observă o porțiune arsă puțin diferit, arătînd clar că ceva s-a desprins din acel loc. Sub dărimăturile peretelui de răsărit, nu departe de aplicația circulară, se găsea un fragment de pîntec, despre care dedu- Partea superioară a altarului, foarte puternic distrusă (după cît se pare sistematic), a fost găsită răsturnată spre vest. Umărul dinspre sud. mai bine păstrat, are și o parte din gît (fig. 2, 6—7). Pe partea laterală a acestuia se observă urmele a trei-patru dungi, care au fost trase cu degetele în pasta moale a piesei înainte de ardere (fig. 3, 5). Un alt umăr, găsit răsturnat, ceva mai departe (nr. 9, lig. 3, 6), a fost parțial restaurat, nu se cunoaște încă precis din ce parte a monumentului provine. Ni se pare că ține de spatele umăru- lui sting, dacă monumentul stătea cu fața spre răsărit (fig. 2, nr. 9), Deosebit de important ni se pare un fragment de măsuță (nr. 8 vezi fig. 2—5) pe care se depuneau ofrandele. El a fost găsit răsturnat, împreună cu umărul drept (nr. 9). Aseme- nea fragmente au mai fost descoperite de jur-împrejurul altarului, în număr destul de mare. Marginile acestei măsuțe sau tăvițe au fost ornamentate cu alveole apăsate cu dege- tul. Fig. 11. Stratigrafia din zona altarului. împrejurul altarului au fost descoperite alte fragmente de statui din lut sau aplicații în basorelief, modelate cu grijă pentru acele vremuri. După factură și tehnica de ardere, 35 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 10. Fragment de bust, baso- relief. Sanctuar (piesa nr. 2). Fig. 17 .„Oranta mare“. Sanctuar. Fig. 15. Vasul cu păsări. Grupul Bucovăț, faza I. două din acestea aparțin altarului. Ambele provin de la un cap de taur, unul de la frunte, celălalt de la bot. în apropiere, între altar și peretele de răsărit, au fost descoperite alte două fragmente. Unul, un tors în basorelief (fig. 16) ce avea pe corp benzi incizate, meandrice, incrus- tate cu alb și pictate cu roșu. O altă piesă provine de la fruntea unui taur. Și aceasta este incizată, incrustată și pic- tată cu roșu. în vecinătatea pieselor se găsea un ancadrament de ușă. Locul unde a fost descoperit ancadramentul de ușă și o groapă din apropiere ne fac să presupunem existența unei uși în vecinătate, lucru sugerat și de alte detalii. Cam de cea- laltă parte a intrării, spre nord, între dărîmături, în partea superioară, a fost găsită o altă piesă, o statuetă („Oranta mare"). Aceasta reprezintă un bust modelat, în mărime aproape de cea naturală, care a fost așezat pe ceva, după cum arată baza sa. Umerii sînt puțin ridicați, brațele nu sînt marcate. Prin mijloc, prin axa verticală, are o perforație terminată cu patru orificii mici (fig. 17). Piesa are analogii apropiate într-un exemplar („Oranta mică"), descoperit tot la Parța, în apă, aflat în colecția Agotha din Timișoara. Corpul piesei' este decorat cu ornamente incizate (fig. 18). în momentul de față nu sînlem în măsură se apreciem for- ma statuii monumentale, piesa principală a altarului de cult. Nu cunoaștem precis nici cum erau aplicațiile de pe părțile! laterale și nici forma sau stilul capetelor statuii. După cele] două fragmente de la un cap de taur, care aparțin statuii, monumentale, socotim că cel puțin unul dintre capetele eil - statuia putea avea cel puțin 2—3 capete — era în forma, unui cap de taur. S-ar putea încerca o reconstituire grafică! dar credem că între dărîmături mai pot fi găsite și altei părți, de aceea socotim mai nimerit a mai aștepta. Capete de taur au fost găsite la sanctuarul neolitic de la Trușești¹¹. Și în alte sanctuare s-au aflat capete de taur — amintim pe cele de la țatal Hiiyuk¹⁵ și Korinadin¹⁶. Cel de la țața] Hiiyuk este mai timpuriu decît cel de la Parța, în vreme ce, cel de la Kormadin este mai tîrziu. Cultul Taurului, ca simbol al fecundității și virilității, este întîlnit în diverse civilizații, fie prin reprezentării capului, a coarnelor sau a unor pandantive numite /mcroniil ¹¹ VI. Dumitrescu, Arta neolitică in România, București, 1968. fig. 82, ls II. MQIler-Karpe, Handbuch de Vorgeschichle, II, Jungsteinzeit, 1968, p. 438—439, Taf. 120. ¹⁰ B. Jdvanovi<5, .1. Glisid, în „Starinar", XI, 1960, p. 113—139. 36 http://patrimoniu.gov.ro precum și a numeroaselor figurine inlațișînd tauri¹⁷. La Parța au mai apărut și alte figurine reprezenlînd cornute, care trebuie puse în legătură cu practicile inagico-religioase ale cultului. Statueta bust „Oranta mare", în formă de orantă, aflată într-o poziție în care ar fi putut străjui intrarea de răsărit în sanctuar, precum și „Oranta mică", găsită în apă, sînt piese ce trebuie legate de practicile magice, reprezenlînd semnul invocării practicat de vrăjitori. Reprezentări de figurine umane plastice sau incizate, cu brațele în poziție de invocare, sînt adeseori întîlnite în plastica culturii Vinca din Banat¹⁸ și clin alte zone¹⁰. Toate aceste amănunte și altele trebuie avute în vedere și reanalizate materialele și motivele. Descoperiri cu asemenea ¹⁷ Ofrande in cultura Slarievo-Criș există la Cîrcea, vezi M. Nica. in „SCIVA", 27, 4, 1976, p. 4 12; Bucranii: Gh. Lazarovici, Dus Fruhnco- lilhikum in Eisenes Tores, in „Prehistorische Zeitschrift", 57, 1, 1982 m.s, Coame și coarne de consacrafie: E. Comșa - O. Răul, Figurine antropomorfe aparfinlnd cult urii Vinia descoperite la Zorlenlu Mare, in „SC. IV", 20, 1, 1969, p. 11, fig. 5/6; VI. Dumitrescu, Fragment de oase zoomorphe ă slaluelte humaine sur la Iile, dâcouoerl â Căscioarele, in „Godiănjak", XIII. It, 1976, p. 97 și urm. fig. 1—3. ¹⁸ Zorlenl: Gh. Lazarovici, op. cil., pl. XXI/A 2, 4; C 7. Paria: pl. XXI G 20, 22, Gornea: pl. XX/B 8. ¹¹¹ Turdaș: M. Roska, Die Sammlung '/.sofia non Torma, Cluj. 1911. pl. LXVI 1/14—15. statui, în proporții apropiate de cele în mărime naturală, altarul, tăvițele pentru ofrande, vasele sau fragmente de vase cu oase calcinate și altele arată că ne aflăm în fața unei des- coperiri de excepție pentru epoca neolitică. Practicarea unor ritualuri magico-religioase într-o construcție specială, cu statui monumentale, presupune existența unor credințe, pre- ■ zența unor zeități sau divinități în epoca neolitică. Existența statuetelor feminine, a pîntecului, a pieselor simbolizînd cultul taurului se leagă de practicile și credințele cultului fertilității și fecundității întîlnite la populațiile de agricul- tori. Nu este în intenția noastră de a analiza aici și acum aceste probleme, mai sînt multe date ce trebuie analizate, altele încă de cules și de interpretat, pentru a cunoaște cîte ceva din gîndirea omului preistoric, despre practicile sale magic o-re 1 i g i oase. în zona sanctuarului au apărut și alte elemente arhitec- tonice. Amintim cele două ancadramente de ușă, cupa mare din lut ce se observă între dărîmături, foarte probabil pentru ofrande, alte bucăți al căror rost, deocamdată, nu poate fi precizat. Dintre alte elemente arhitectonice din lut care au apărut, de asemenea, în stațiune: fragmente de coloane, apli- cații pe pereți, pereți cu incizii ș.a., sînt întîlnite și în alte stațiuni, cum este cea de la Zorlențu Mare. Distrugerea sanctuarului s-a petrecut în urma unui incen- diu care a afectat și alte locuințe, în vremea nivelului 6. Intre dărîmăturile sanctuarului, în locuințele 8 și 9, au fost descoperite numeroase bile de praștie. Cele mai multe provin Fig. 18. „Oranta mică". Fig. 19. 1) Fragment de capac. Cul- tura Vinăa, faza Bj; 2) Git de amforă, grupul Bucovăț, faza I. Fig. 20. „Fățarnicul". Vas cu două fețe de la Bucovăț. Grupul Bucovăț. Fig. 21. Ceramică feudală timpurie. Așezarea 5. din locuința 9 unde au fost descoperite peste 20 de bucăți și fragmente. Acestea sînt mari ajungînd la peste 1 kg, dia- metrul lor trece de 10 cm. în nivelele la care am constatat momentul distrugerii sanctuarului au apărut și alte bile, unele din ele nearse, uscate doar la soare. După distrugere a ax ut loc o netezire, iar unele goluri sau albieri dintre masele de chirpici au fost umplute cu pămînt galbcn-nisipos. Peste sanctuar, dar mai ales peste altar, dar și peste alte complexe din vecinătatea sanctuarului a fost așternut un strat de lipi- tură, gros între 5—10 cm. Lipitura este formată dintr-un pămînt galben, argilos, aflat în zonă la 3—4 m adîncime, strat care a fost bine netezit și bătut. în zona de apus a sanctuarului, dărîmăturile și stratul de lipitură au fost dis- 37 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 22. Pandantiv din scoica. Parța. truse de excavările de pămînt pentru dig, afectînd și o parte din dărîmăturile sanctuarului. Pe alocuri se mai păstrează urme de lipitură. Tot in legătură cu distrugerea sanctuarului și altarului mai sini necesare unele precizări. După incendiu, distrugerea a avut loc sistematic, prin împingerea pereților și nivelare. După felul în care s-au găsit ruinele cercetate, din zona alta- rului, constatăm o dărîmare a peretelui lung, cel dinspre sud, după care urmează distrugerea altarului. Umărul dinspre sud a fost împins și răsturnat spre nord. Peste dărîmăturile alta- rului a fost răsturnat peretele de răsărit sub care au fost găsite cele mai multe elemente arhitectonice. Depunerile de deasupra distrugerii sanctuarului aparțin nivelului 5, specific grupului Bucovăț, unui fenomen de inter- ferență culturală. Fondul vincian este puternic, mai puternic decît în celelalte stațiuni ale grupului Bucovăț. deși după o anumită perioadă de decădere ele se vor întări. Elemente ale grupului Bucovăț au apărut și în nivelele 7 și 6, dar după distrugerea sanctuarului ele devin predominante. In zona în care a fost sanctuarul a rămas un spațiu gol formînd o piață. în vecinătatea sanctuarului, la cca 4 m, au apărut alte complexe de locuit aparținînd grupului Bucovăț. Nici una din locuințele nivelului Bucovăț (nivelele 5 a și 5 b) nu suprapuneau platforma altarului și răminea un spațiu liber în jur. Avem deci în zona fostului altar un spațiu liber, o piață sau poate un loc interzis locuirii. Caracterul sacru al fostei construcții cu siguranță că s-a transmis, iar omul pri- mitiv a respectat întotdeauna sau a dat mare crezare nume- roaselor superstiții. Abia în vremea așezării în aceste locuri a purtătorilor culturii Tiszapolgâr au fost întîlnite, în peri- metrul fostului sanctuar, urme de locuire. Dărîmăturile sanc- tuarului au fost străpunse de cîteva gropi din această vreme. Comunitatea vinciană de la Parța a fost puternic influen- țată de elementele de origine liniară, de aspect Bucovăț, care erau destul de slabe în nivelul 7, mai accentuate în nivelul 6, dominante în nivelele 5. în nivelul 5 b se constată o revenire a elementelor vinciene. Locuirea din zona tellului 1 se con- tinuă în perimetrul așezării 4, unde, cu ocazia lucrărilor de ameliorări funciare, au fost descoperite cîteva complexe de locuit de orizont Vinca B₂/C, în care se constată cunoscutele fenomene de retardare culturală sesizate în centrul, nordul și,mai ales, estul Banatului²⁰. La Parța în acest orizont sînt și elemente Bucovăț ceea ce arată continuitatea procesului de sinteză și interferență culturală, pînă la începutul fazei Vinca C. în vremea fazei Vinca C se produc noi impulsuri sudice. Cît de departe și care sînt cauzele acestor impulsuri este greu de precizat numai pe baza cîtorva sondaje. în această vreme se petrec mari prefaceri etno-culturale. Unele fenomene ²⁰ Gh. Lazarovici, I. Stratan, Așezarea neolitică de la Homojdia, în „ActaMN“, X, 1973, p. 445—464. sînt puse în legătură cu bronzul sudic²¹, altele par să fie rezul- tatul dezvoltării unei metalurgii a cuprului, avînd centrul în Balcani²². La Parța, în trilul 2, dar și în vecinătate la Șag (la numail 4 km est) și la Foeni (spre vest) s-au descoperit materiale ini care se constată un nou avînt cultural, locuiri cu ceramică fină, frumos lustruită, cu forme elegante. Locuirea din tellulî de la Parța este intensă, depunerile depășesc 2 metri, deși durata în timp nu este prea mare. Ceramica arată neîndoielnic că purtătorii acestei civilizații sînt vincienii, iar evoluția lor este în strînsă legătură cu civilizațiile din Valea Moravei,I din Serbia și de pe Dunăre, în Vojvodina. Deși cercetările din leitul 2 nu au avut decît caracterul] unui sondaj de verificare, materialele descoperite în sondaj cil și cele de la suprafață, din colecția Agotha, arată existența unor descoperiri aparținînd culturii Petrești²³. Acestea des- chid o nouă problemă cercetării arheologice. Ceramica pic-, tată cu roșu sau roșu-brun pe roșu apare în tot. mai multe puncte din nordul Banalului, pe Timiș, în zona Parței, la¹ Șag și Foeni²⁴, unde este în asociere cu ceramică Vinca tîr- zie, dai’ apare și mai de timpuriu, la Chișoda²⁵, împreună cu descoperiri Bucovăț-l isa. I'ig. 23, Ceramică Baden-Coțofcni. Așezarea ă. O nouă sinteză culturală se petrece în nordul Banatului, care se va finaliza cu nașterea culturii Tiszapolgâr. Cea mai importantă și mai intens cercetată stațiune Tiszapolgâr din Banat și printre cele din România este cea de la Parța. Descoperirile acestei civilizații sînt în curs de aprofundare. Lipsesc încă sondaje în așezarea 3, unde există o întinsă stațiune. Descope- riri din această vreme apar în tellul 1 și 2, în așezarea 5, precum și pe stînga Tim ișului în zona tellului 1. între desco- ²¹ Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, p. 138. ²² B. JovanoviC, Early Gold and Eneolithic Copper Mining and Metal- lurgy of the Balkans and Danube Basin, in „Prehistorica", 1—2, 1978, Sofia, p. 191—197; Idem, Early Copper Metallurgg of the Central Balkans, în „Actes du VIlIe CISPP“, I, Belgrad, 1971,' p. 131—140. ²³ Lazarovici, op. cil., p. 161—168. ²⁴ Ibidem. ²⁵ Inf. O. Radu. 38 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 24. Ceramică Petrești. Tellul 2. peririle acestei civilizații, în tellul 1 a apărut un fragment ceramic de la o cană cu toartă supraînălțată, care pare a fi un import sălcuțean. Locuirea eneolitică se încheie cu descoperirile aparținînd culturii Baden-Coțofeni (fig. 23). La această ceramică se remarcă factura bună, ornamentația punctată, străchinile eu buza evazată și toarte în bandă. Celelalte descoperiri, din epoca bronzului, hallstattiene, daco-romane și prefeudale (fig. 21), deși sporadice pînă în stadiul actual al cercetărilor, demonstrează o locuire con- tinuă, cu scurte intermitențe, în mai multe puncte, pînă în secolul al XlII-lea, poate și mai tîrziu, în vatra salului actual. Cea mai întinsă așezare feudală timpurie este în așezarea 4, care poate fi urmărită pe o întindere de mai bine de 1 km. Cele cîteva gropi, dispuse ordonat, din perimetrul lellu- lui 1, presupun existența unui cătun medieval pe această insuliță. O precizare exactă nu poate fi făcută, deoarece nu toate gropile sehinalate au fost golite, unele ar putea data din alte epoci. Cercetările sistematice de la Parța, printre cele mai mari prin amploarea lor atît pentru epoca neolitică, cît și pentru alte epoci, au adus un volum uriaș de materiale și informa- ții care se îmbogățesc necontenit. De pe acum unele mate- riale se înscriu între capodoperele de artă, altele sînt de o importanță culturală și științifică deosebită, aducînd dovezi clare privind continuitatea etno-culturală sau privind rela- țiile între civilizații, legăturile cronologice, economico-so- ciale. Toate, deopotrivă, îmbogățesc patrimoniul științific și cultural al țării. Z USA IIIIUNFASSU X G ------------------------------------------------- 15 Km siidlich von Timișoara, an den Utern des Flusses Timiș, liegt cine ausgedehnle jungstcinzeitlichcs Stat ion. bekannl durch werlvollc anliislich der Grabungen am Damm tind der Ausgrabungen von .1. Milo,ia (1931), M. Moga und Ortansa Radu (1915, 1961- 1962) gemaehte Funde. Die im .Jahre 1978 begonnenen neuerlichen Ausgrabnngen deckten im mit- tleren Teii der Station eine Oberflăche von liber 150 M³ auf und ergaben den Beweis eines intensiven Bewonens dieser Zone. Lănge des Flusses. zwischen seinen zahlreichen Windungen und alten Armen, enldeckle man die Spuren einer Gemeinschaft dcren Siedlung in der periode der Starcevo- Criș— Kultur beginnt. Mit kurzen Unterbrechnungen, wăhrend denen die Wohnungen in verschidene augrensende Gebiele (Teii 1, Teii 2. Side- hing 5) iibersiedellen, lassl sich eine un unterbrochene Kontinuităt der Vinca—Kultur, Phase A, mit welchen sie (in der Siedlung 6) zusam- menleben. Die in Teii 2, in der Tiefe von 2,60—3 M enldeckle benialtc Keramik weist cine mit anderen Zonen Rumăniens gleicharlige Enlwick- iung auf. Am inlensivslen war der Teii 1 bewohnt, wo sich eine ausgedehnte Siedlung mit zahlreichen Wohngruben und Erdhtitlen entwiekclt, einige davon wichligc Wohnnungen. mit Feuerstellen, Răumen u.s.w. Im mil- tlcren Teii der Station gibt es die folgende Strat igraph ic: 1) 0—0,35 M Aluvionschichle, 0,35 0,45 M mittelatcrliehe Schichtc; 3) 0,45—0,60 M zwischenschichte mit vereinzeltcn Spuren aus der Bronzezeit; 4 a) 0,60— 0,75 M, 1 b) 0,75—0.90 M, Ic) 0,90- 1,05 M ăneolithische Schicht, Tis- zapolgăr— Kultur; 5 a) 1,05- 1.20 M 1,20- 1,30 M neolilhische Schichtc, Gruppe Bucovăț. 1.30 1.35 M Vcrbindungsschichte von Ton und Zer- trummcrtem Kalkstein: 6) 1.35—1,60 M Vinca Schichtc mit Bucovăț — Elementen; 7) 1,60- -2,05 M VinCa BL Schichtc. Bis jetzt wurde eine Oberflăche von 450 M² untersucht, die Schichten 1—5 und stellenweise kann mau bis zur Basis der Kullurschichte. Die ălteren und ncuercn Forschungen ergaben cin reicheltiges archăoiogisches Material, einige Funde sind wichtige Meisterstueke der prăhistorischen Kunsl, wie „Das Klageweib von Parța" oder „Der Manii der schreit" (Abb. 13), ein Gelăss mit zwei Olnnungen aus der Bucovăț—Gruppe, die Deckelamphore, Phase Bₗₜ der Vinca -Kultur (Abb. 12), das Gelăss mit Vogeln, Bucovăț- Gruppe. Phase 1 (Abb. 15) ohnc noch anderc wfinsche ₂u erwăhncn, die fur die Bcslimmung der Entwicklung und die Periodi- sierung der Fruhăncolilhikums und die Beziehungen dieser Zivilisationcn mit den Nachbargebieten, wiesenschaftlich besonder wertvoll sind. Von auserordentlicher Bedeutung sind die Ruincn eines neolithischen Heiligtums, das einen monumentalei! Altar enlhielt. Das lleiligtum hal eine rechteckige Form, mit Ost-Wesl gerichtctcr Lăngachse, und zwei Răumen (Abb. 1). Im ostliche Ratim (Abb. 2) werden die Reslc eines monu- mentalen Altars gcfunden, der eine Doppelstatue darstcllt (Abb. 9) und Applikalionen im Relief und an den Schmalsciten cingeritze Ornamente aufweisl. Rundherum wurden mehrerc Bruchstiickc des Altars oder anderc Aplicationen und Statucn aufgefunden. Der Altar war aus einem monu- menlalen Tonblock von geometrisCherForm mit sandigen Inncren und einer tdnerner „Rinde" oder „Kruste" hergestellt. Der Altar wurde absichtlich gebrant und Schelnbar erbit einige Reparaturcn. Er wurde in der Vinda Bj Phase crrichtet. Da dic Retardicrungs arbeiten erst im Anfangsstadium sind kann mau noch nicht bestimmen welche Gottheit der Altar darslellte. Einige Fragmente von Stierschădeln von Altar und aus seiner Umgebung beweisen das Vorhan dense in von Prakliken und Symbolen des Fruchlbar- kcilskults der den Ackerbautreibenden Volkerschaftcn bekannl und unter ihnen verbrcitet war. Der Altar und das lleiligtum wurden von den Tragerii der Bucovăț Gruppe scheinbar systematisch zerstort. Diese. Kulturgruppe enlstand im Norden des Banats als Ergebnis des Kontakles und kullureller Wech- selwirkungserscheinungen zwischen IrUhen Elementen liniarei’ Herkunft und den Vinfa—Elementen, ein Phănomen von Dauer und vcrschieden- artigen Erscheimiungsformen. Ober die TrUmmer des Altars, cine Teii des Heiligtums und einige Wohnungen in năchsterhăle war (in der Tiefe von 1,30—1.35 M) eine Ver- bindungsschiehtc von Ton und zestrummerlem Kalkstein ausgebreitet. Das Leben und Wohnen an diesen Ortcn selzl die Enldeckungcn der Gruppe Bukovăț, Phase II b—Hi a angeohren. Im Parța daucrt der Vini-a- Grund an und ist stărker als in anderen Stationen dieser Kultur-gruppe im Norden des Banats (Chișoda, Bucovăț). Dic Vinca-Elemente werden sich stufenwcisc verstărken aber langsam verlieren sie an Bedeutung, bis sich gegen Ende der Jungsteinzeit ein auch in anderen Vinfa-Stationen beo. bachlcn knltureller Retardierungs-Prozess im Horizont Vinca B₂/C abspieit. So glauben wir vertiefen die Dinge auch im Parța in der Siedlung 4. Ein neucr Auflricb, eine ncuer Impuls lasst sie sich zur Zeit der Phase Vinca C mit Funde im Teii 2 feslslellen. Diese Funde wcisen aus Vorhan- densein von ncucn sildlichen Elementen, aber auch Intcrfcrenz.cn und kul- turellcr Eindringcn im Norden des Banats auf. Im mehreren Stationen wurden Materiale der Petrești—Kultur (Foeni, Parța, Abb. 24. Șag, viclleicht Chișoda) cntdeckl und in dcnselben Stationen begegnet man Materiale von gleichfalls siidlicher Herkunft. în einem lăngeren Zeitraum sind die Funde sporadisch. Einige Mate- riale von noch der intensiven Tszapolgăr Wohnepoche zeigen, dass in der ăneolilhischen Periode, zur Zeit der Baden-Coțofeni—Kultur. cine beschrănktc Gemcinschaft diese Orie bewohnt. Seltencr und sporadischer sind die Funde aus der Bronzezeit. Bloss einige aus einer frhhen Etappe der Bronzezeit und einige Hallstatt-Sehcrben auch aus der dakischen Epoche zeigen das Vorkommen ciniger kleiner Gruppen in diesen Zonen an; damit endet die Entwicklung der prăhistorischen Gcmcinschaftcn. Die entdcckung des monumentalen Altars, eines jungstcinzeitlichen Heiligtums in Parța wirft einige liberaus interessante Probleme hinsicht- lich der Denkreise des neolithischen Menschen und seiner magisch-rcli- giliscn Prakliken auf. 39 http://patrimoniu.gov.ro A AVUT PRONAOSUL COZIEI UN NIVEL SUPERIOR?* --------------------------------------------------------------- CIUSTtAN MOISESCU ------------- încă de la început putem afirma că nici un alt edificiu medieval românesc nu a constituit în ultimele decenii obiectul atîtor studii și controverse din partea specialiștilor, precum vestita ctitorie de la Cozia a marelui voievod Mircea, ridicată în anul 1387¹, pe încîntătoarea vale împădurită a cursului mijlociu al Oltului. Acest fapt se datorează, pe de o parte, valorii arhitectural-artistice de excepție a monumentu- lui în cauză, iar pe de altă parte, locului și rolului deosebit de important ce le-a avut în dezvoltarea vechii arhitecturi mun- tenești de zid. în toate aceste studii și-au făcut loc atît ana- liza și interpretarea arhitecturii, inclusiv a aspectului său inițial, cît și dezbaterea unor probleme legate ele datarea și evoluția istorică a monumentului, asupra cărora cercetătorii nu au căzut întotdeauna de acord. într-un documentat studiu, care încerca pe linia acestor preocupări, în urmă cu aproape cinci decenii, să precizeze locul Coziei în cadrul evoluției arhitecturii sîrbești de pe Valea Moraviei, istoricul de artă Gabriel Millet ajunge la concluzia că, exceptînd structura spațială a naosului și plas- tica decorativă a fațadelor, ctitoria lui Mircea cel Bătrîn nu înfățișează o transpunere identică a unor prototipuri morave, cum s-ar presupune la o sumară analiză, ci reprezintă, de fapt, o inspirată creație originală, rezultat al remodelării proporții- lor prin care s-au conferit monumentului o expresie echilibrată și un caracter sobru și liniștit. Sub acest aspect, Cozia se apropie de tradiția bizantină, oglindită la acea dală în Țara Românească de o altă remarcabilă ctitorie domnească, cea a lui Basarab I de la Argeș². Pornind de la studiul amintit, Dj. Boskovic, după ce mai întîi îi face o recenzie, în revista „Stărinar“ pe anii 1933—1934³, sugerează într-un interesant articol posibilitatea existenței inițiale, a unui nivel superior, între timp dispărut, suprapus pronaosului bisericii mari de la Cozia⁴. Această presupunere se bazează în principal pe faptul că fațada de vest a bisericii, potrivit cercetărilor lui N. Ghika-Budești, ar fi sărac ornamen- tată în comparație cu restul paramentului, aspect care l-a determinat pe prestigiosul cercetător iugoslav să se întrebe dacă bolta pronaosului, cornișa, frontonul și fereastra aju- rată, aparținînd fațadei de vest, nu sînt rezultatul unor refaceri ulterioare⁵ și, în consecință, dacă partea superioară a pronaosu- lui nu avea la origine o altă înfățișare, dală de acel nivel supe- rior, dispărut între timp. Dacă din punct de vedere estetic Boskovic consideră pro- blema insolubilă, pornind de la observația îndreptățită că o construcție suprapusă, avînd perimetral dimensiunile prona- osului, prin masivitatea sa ar introduce o dezordine în echi- *Textul articolului de față reproduce, cu mici modificări și completări inerente tipăririi sale, pe cel al comunicării cu același titlu, prezentată la colocviul de comunicări științifice cu tema „Monumentele dc arhitec- tură in contextul activității de ocrotire și valorificare cultural-cducativă a patrimoniului cultural național", organizat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste împreună cu Comitetul de cultură și educație socia- listă al județului Mureș și Muzeul județean Mureș, in zilele dc 12—11 decembrie 1980, la Tirgu-Mureș. Desenele care ilustrează prezentul articol aparțin autorului. ¹ Emil I.ăzărescu, Dala zidirii Coziei, în „S.C.I.A." nr. 1, 1962, p. 107—137. ² Gabriel Millet, Cozia el Ies eglises serbes de la Morava, în voi. „Me- langes offertes ă M. Nicolas lorga", Paris, 1933, p. 827— 856. ³ Cf. G. Balș, in privința Coziei, în „B.C.M.I.", an. XXVI, fase. 76, 1933, p. 93. ⁴ Dj. Boskovic, Le narlex de Cozia avait-il un ilage superieur?“ in „B.G.M.I.", an XXVII, fasc. 81, 1934, p. 121—125. ⁶ Ibidem, p. 121. Considerînd eronat că pictura aflată pe bolta prona- osului Coziei ar data din a doua jumătate a secolului al XVl-lca, Boskoviă presupune că și bolta respectivă este rezultatul unor refaceri din aceeași vreme (op. cil., loc. cit., nota 4). 40 librul volumelor componente ale edificiului, sub aspect con- structiv, rezolvarea nu ar fi prezentat dificultăți deosebite. Atît Millet, cît și Boskovic, în analizele comparative care le fac. între Cozia și monumentele sîrbești, au în vedere, pen- tru analogii directe, patru biserici aparținînd școlii morave: Krusevac, Veluce, Neupara și Kalenic, din care primele trei anterioare Coziei, iar ultima construită ulterior⁶. La construcțiile aparținînd tipului morav, pe lîngă trăsă- turile caracteristice comune, apare în special la pronaos o anumită varietate în ce privește rezolvarea de detaliu a dispo- ziției de plan și a structurii spațiale. Acest compartimentare la monumentele amintite o formă foarte apropiată de pătrat, acoperit fie cu o boltă semicilindrică longitudinală mărginită de două arce, de asemenea longitudinale, alipite zidurilor laterale dinspre sud și nord la Veluce, fie cu o calotă sferică pe arce în consolă la Neupara și Kalenic sau cu bolți în cruce la Krusevac. Deasupra pronaosului se ridică un turn-clopot- niță masiv la Krusevac, Kalenic și la Neupara⁷, care imprimă un aspect greoi siluetei generale a acestor edificii (fig. 1). Dar marea deosebire dintre pronaosurile acestor monumente sîrbești și cel de la Cozia, remarcată dealtfel și de cei doi cercetători, constă în diferența sensibilă a dimensiunilor, Dacă pronaosul de la Cozia, pe cît de simplu ca structură, pe atît dc amplu ca dimensiuni, măsoară 6,20 in lungime și 6,33 m lățime (fig. 2), cele patru ctitorii de pe Valea Moravei, cuo dispoziție planimetrică a pronaosului mai complicată, sînt de dimensiuni mult mai restrînse: Lazarica de la Krusevac - 3,20 in X5,20 in; Neupara — 4,70 inX3,40 m; Veluce- 5,05 mX 4,10 m; Kalenic — 5,20 mx3,40 m. Deoarece, atit dispozițiile planimetrice și structurile spațiale, cît și dimen- siunile pronaosurilor monumentelor sîrbești menționate mai sus nu îngăduie nici un fel de analogie cu biserica de la Cozia, Boskovic semnalează în acest sens un alt monument, la Siso jevac (fig. 3), construit la sf îrșitul secolului al XlV-lea și care ar prezenta asemănări cu ctitoria lui Mircea cel Bătrîn, in ceea ce privește dispoziția și dimensiunile planului pronaosu- lui și plastica sa monumentală, în legătură cu o presupusă amplasare a unui turn-clopotniță la partea lui superioară, Întrucît biserica de la Sisojevac se află într-o stare de avansată ruină (din zidurile pronaosului nu se mai păstrează în elevație decît cca 1 metru), toate aceste analogii ale monumentului sîrbesc cu cel de pe Valea Oltului sînt hazardate, neavîndo suficientă fundamentare științifică. Chiar dacă este adus ca argument esențial în favoarea tezei privind existența unui turn-clopotniță la Cozia, o imagine a bisericii de la Sisojevac aflată în tabloul său votiv, datorită faptului că monumentul respectiv se află în amintita precară stare de conservare, veri- dicitatea sa este greu de controlat și deci de admis astăzi. Dealtfel, savantul sîrb nu ajunge la o concluzie fermă în privința existenței la Cozia a unui nivel superior peste pro- naos. în acest sens, Boskovic menționează că „... deparit de a afirma indiscutabil existenta acestui etaj superior, noi nu im anul decît intenția de a demonstra o posibilitate pe care savanții români pot să o retină, iar prin cercetări efectuate la fata locu- lui să o confirme sau să o respingă definitii>“s. ¹¹ După A. Dcroko (Monumenlalna i dekoralivna arhiteklura u srd novekovnoi Srbiji, Belgrad, 1962, p. 176—177), datările monumenteta sîrbești sînt următoarele: Krusevac și Veluce au fost construite în anul 1377, Neupara in 1382, iar Kaleniă intre anii 1413—1417. ⁷ Construcția actuală, dispusă la partea superioară a pronaosului bisericii de la Neupara, reprezintă o refacere tirzie, astfel încîl nu cunoaț- tem înfățișarea inițială a părții dc vest a monumentului. între monumen- tele sîrbești cu turn-clopotniță pe pronaos mai reține atenția biserica Sf, Ștefan din Lepeneț (lîngă Brusa), cca 1130, care are pronaosul boltita un scmicilindru longitudinal întărit cu un are dublon transversal, zidu- rile turnului fiind dispuse axial peste zidurile pronaosului. ⁸ Dj. Boskovic, op. cil., loc. cit. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Bisericile de la Neupara (1382), KruSevac (1377) și Veluce (1377), planuri și secții. Așadar, deosebirile dintre pronaosurile monumentelor sîrbești și cel de la Cozia sînt evidente. La acestea se adaugă și observația noastră privind materialul de construcție utili- zat în operă: piatră sau piatră în alternanță cu cărămidă la bisericile morave și numai cărămidă la biserica de pe Valea Oltului⁹. Prin urmare, nu poate fi justificată nici sub aspect tehnic prezența unui turn peste pronaosul Coziei, ca fiind rezultatul unei influențe directe a arhitecturii sîrbești asupra arhitecturii religioase de zid din Țara Românească. Cu toate acestea, existența la Cozia a unui decroș în zidă- ria aticului de coronament, din zona pronaosului constituie, la prima vedere, un argument vrednic de luat în seamă pentru analizarea aspectului inițial al acestui monument (fig. 4). Acest decroș, descoperit și păstrat ca atare cu ocazia restaurării bisericii, cînd a fost înlăturată zidăria ce fusese ridicată la începutul secolului trecut în locul și peste, cornișa originală, a fost considerat de N. Ghika-Budești ca argument hotărîtor pentru afirmarea existenței unui nivel superior sau a unui turn-clopotniță peste pronaos, asemănător cu monumentele sîrbești mai sus amintite. Și aceasta cu atît mai mult cu cît la Sisojevac— presupune autorul amintit—, se regăsește și bolti- rea semicilindrică a pronaosului¹⁰. Dar tocmai acest sistem de boltire îl pune pe Ghika-Budești în dificultate, din moment ce afirmă că „...bolțile de formă cilindrică erau aproape exclusiv întrebuințate la boltirea pronaosului în veacul al XVI-lea, mai (des în prima jumătate a lui; bisericile din Brădet (circa 1400), Stănești (1537), Ostrov (1521), Valea (1532), bolnița Coziei (1542) sînt astfel boltite, însă nici una din aceste biserici nu a ⁹ Precizăm în acest sens că atil D.j. Boăkovit, cil și unii autori români nu au dreptate, cînd descriu paramentul Cozieicafiindrealizat din asize de piatră în alternanță cu trei rinduri de cărămizi aparente dispuse orizontal; cu excepția părților ornamentale, zidăria Coziei este alcătuită in întregime din cărămidă tencuită în l'îșii orizontale, care alternează cu cîte trei rîn- duri de asize de cărămidă acum aparente, dar care inițial erau acoperite la rindul lor cu un foarte subțire glet de tencuială, în care prin incizii și cu- loare roșie erau reproduse cărămizile (cf. Cristian Moisescu, Decorația zugrăoilă pe tencuială a monumentelor din Țara Românească (sec. XIV— XVII)" in „Revista muzeelor și monumentelor :— Monumente istorice și de artă", nr. 1, 1974, p. 57.' ¹⁰ N. Ghika-Budești, Restaurarea bisericii mari a mănăstirii Cozia, an. XXX, fasc. 95, 1938, p. 27. 0 1 2 3 4 5 10 15M ■ ' '__i_i__________> . i Fig. 2. Biserica mănăstirii Cozia (1387), plan și secție. avut clopotniță sau turn pe pronaos; dealtfel, este evident că bolta de formă ci lindrică nu se armonizează cu suprapunerea unui turn pătrat; mult mai logică este în acest caz bolta pe pandan- tiv) din veacul al XV11-lea...“ⁿ. Și trage imediat concluzia că: „bolta în formă de cilindru nu a fost făcută decît după surparea clopotniței, poate în veacul al XV-lea, asupra căreia nu sîntem 41 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 3. Biserica de la Sisojcvac, plan și secție. în consolidarea monumentelor istorice¹⁴, a rezultat că posibili- tatea construirii unui Iurn-clopol niță peste pronaos ar fi impus una din următoarele două soluții constructive: executarea unui turn-clopol niță cu rezemarea directă pe zidurile de contur ale pronaosului, fără retrageri și decro- ști ri; susținerea presupusei construcții a turnului pe elemente de descărcare sub forma unor arce de zidărie dispuse perime- trul, care să permită retragerea din gabaritul zidurilor exte- rioare, pentru obținerea unor proporții adecvate. Prima ipoteză este infirmată de situația de fapt, unde zi- durile nivelului superior sini retrase către interior față de cele ale palierului. Cea de-a doua ipoteză, posibilă din punct de vedere con- structiv, ar fi reclamat prezența a patru arce de descărcare, ale căror urme s-ar fi păstrat pe monument. Acest fapt este însă imposibil de presupus datorită existenței actualei bolți semicilindrice longitudinale, încă din perioada de începută monument ului. Se poate preciza suplimentar că descărcarea unei sarcini de cea 250 tone (cit ar fi avut presupusa turlă considerată la o grosime minimă a zidurilor de o jumătate de metru și la o înălțime de numai șase metri), direct pe o boltă semicilindrică de dimensiunile celei existente, nu ar fi posibilă. Chiar în con- dițiile tehnice actuale, acest lucru se poate realiza numai prin descărcarea turlei pe grinzi din beton armai, independente, dispuse deasupra bolții semicilindrice, dar fără nici o legătură directă cu aceasta. Din punct de vedere estetic, după cum arăta și Boskovic, un asemenea turn masiv prin volumul său, intervenea brutal și Fig. 4. Vedere dinspre sud-vest a bisericii mănăstirii Cozia, cu alicul de coronament. deloc documentați, sau în prima jumătate a veacului al X\'1- lea"¹². în pofida acestei păreri, știm astăzi in mod indubitabil că bolta semicilindrică a pronaosului Coziei este cea origina- ră, din moment ce pictura care decorează intradosul său cu scene din viețile sfinților (Menologul) — ca, dealtfel, întreaga pictură a pronaosului —, este realizată la sfîrșilul secolului al XlV-lea, aproximativ în anii 1390 139t¹³ (fig. 5). Dar nici din punct de vedere static, la dimensiunile atît de mari ale pronaosului Coziei, o astfel de boltă nu pu- tea prelua sarcinile uriașe ale unui presupus turn, cu atît mai mult cu cît zidurile sale, după traseul aticului de coronament, nu se descărcări vertical pe zidurile interioare de susținere, ci corespundeau, în extremitatea de est, spațiului interior al pronaosului, adică s-ar fi sprijinit direct pe extradosul bol- ții semicilindrice, în zona sa de capăt (fig. 6). în urma consultării unui specialist în probleme de rezistență a construcțiilor și de calcul static, cu o îndelungată experiență nefiresc în plastica monumentală a întregului edificiu, fiind în contradicție cu logica arhitecturii sale atît de armonioasă și echili- brată. obturînd dinspre vest, de la intrarea principală în in- cintă, vederea către turla naosului (fig. 7). în plus, existența cornișei in zona respectivă încă din faza de început a monu- mentului¹³ nu se poate nici ea justifica, acest detaliu de arhitectură fiind întotdeauna, după cum se știe, un element terminal al unei construcții sau al unei părți de construcție. în sfîrșit, un alt argument în sprijinul părerii noastre îl con- stituie însăși reprezentarea bisericii, aflată în tabloul votiv din naos, repiclat culoare peste culoare, la începutul secolului al XVIII-lea, în 1704—1705. Acest tablou votiv reproduce, deși într-o manieră convențională, înfățișarea reală a monumentu- lui din faza sa inițială, în care nu găsim consemnată imaginea unui turn-clopotniță sau a altui nivel superior. Deoarece în colțul din sud-vest al ansamblului monastic, lîngă accesul ir incintă, exista încă din momentul ridicării mănăstirii, la Hi Op. cit., p. 27—28. ¹² Op. cit., p. 28. ¹³ Istoria artelor plastice in Homânia. vot. I. București, 1968, p. 16. ¹¹ Inginer Constantin Pavelescu, căruia ii mulțumim și pe aceastl cale. ¹⁵ N. Ghika-Budești. l.a restauralion de l'eglise du monastire de Cozia „B.C.M. l.“, an. XXXI, fasc. 95, 1938,' p. 35. 42 http://patrimoniu.gov.ro nivel superior a!pronaosu/ui Fig. 5. Biserica mănăstirii Cozia, perspectivă axonometrică. 3 4 5 Cozia. vedere a acoperișului cu marcarea conturului zidăriei presupusului nivel supe- limita ■zidurilor monumentului limita zidurilor pronaosului sl'îrșitul secolului al XlV-lea, un puternic turn de apărare, dărîmat în anul 1847, cuprinzînd la etaj o ascunzătoare, iar la partea superioară o cameră a clopotelor, avînd deci atît rolul de tainiță cît și de turn-clopotniță¹⁶, este exclusă existența unei construcții, cu funcțiuni similare, peste pronaosul bise- ricii. Se pune atunci, în mod firesc. întrebarea: dacă nu consti- tuia subasmentul unei construcții, cum poate fi motivată de- croșarea alicului de coronament în dreptul pronaosului și ce rost ar fi avut ea? în acest sens, se poate constata cu ușurință, chiar la exteriorul bisericii Cozia, că întreaga plastică monumentală, dar inai ales forma acoperișurilor, evidențiază elementele structurale ale edificiului¹⁷. Baza pătrată a turlei, pe ai cărei pereți cele patru arcade decorative desenează arcele in consolă ale pandan- tivilor, se reazemă pe patru acoperișuri semicilindrice racor- date. Două dintre ele, care sînt dispuse longitudinal, acoperă și marchează bolta naosului. Alte două, mai scurte, dispuse după axul transversal, corespundși ele arcelor ce conturează ab- sidele laterale. La rîndul lor, firidele naosului sînt marcate la exterior prin înalte arcaturi decorative. Tot astfel și bolta semicilindrică a pronaosului este marcată către vest printr-un fronton curb, iar în lungul său prin realizarea decroșării ali- cului de coronament. Mai mult decît atît, se cere a fi luată în considerație, în situația Coziei, și semnificația deosebită avută de pronaos în cadrul arhitecturii monumentului. Prezența celor două nișe adinei în grosimea zidului despărțitor dintre naos și pronaos, dispuse pe fața sa vest ică, nișe care aveau un rol bine stabilit în oficierea ritualului religios de pomenire a morților, indică în mod clar destinația de necropolă ctito- ricească a pronaosului, atribuită acestui compartiment încă din momentul ridicării bisericii. Analizîndînsă evoluția spațiu- lui funerar in arhitectura muntenească de zid, vom remarca, începînd cu Cozia, permanenta preocupare de rezolvare a acestuia, însensulcă se combină cu marcarea sa corespunzătoare în exterior. Astfel, spre exemplificare, în anul 1500 la Dealu, spațiul funerar este rezolvat prin introducerea în zona estică a pronaosului a unui înalt arc semicilindric, care susține două mici și elegante turle. La Argeș, în anul 1517, se realizează prin supralărgirea pronaosului și introducerea în interior a celor 12 stîlpi, care separă locurile de îngropăciune de partea centrală destinată circulației. Tot astfel, la Cobia, în 1572, se realizează o adîncitură (un fel de nișă), decroșată pe latura de sud a pronaosului, de dimensiuni reduse, anume construită ¹⁶ Cronograful lui Dionisie Ecleziarhul [la anul 1814, în Tesaurîi de monumente istorice, II (1863), p. 176; ¹⁷ Cf. Istoria artelor plastice tn România, I, București, 1968, p. 15. B iserica mănăst ir i i zidurilor pronaosului și a rior, dispus peste pronaos. Fig. 7. Vedere a fațadei de sud a bisericii mănăstirii Cozia, cu încercarea de reconstituire a presupusului nivel superior aflat peste pronaos. pentru adăpostirea mormîntului ctitorului¹⁸. In alte situații, la Căluiu de pildă, în anul 1588, apoi la Strîmba-Gorj, cu un deceniu mai tirziu, și, în continuare, la multe alte monumente, marcarea pronaosului ca spațiu funerar se realizează prin su- praînălțarea acoperișului, în dreptul acestui compartiment, baza turlei naosului degajîndu-se oarecum in maniera înveli- torilor moldovenești. în același mod s-a încercat și la Cozia o astfel de marcare a pronaosului ca spațiu fu nerar, atît prin reali- zarea decroșării alicului de coronament cît și prin ușoara supra- înălțare a acoperișului corespunzător acestei încăperi, în for- ma pe care i-a dat-o restaurarea din anii 1929—1933 și pe care o putem vedea și astăzi. Prin cele de mai sus urmărim a demonstra inexistența unui turn-clopotniță sau a unui nivel superior de altă formă, ce ar fi suprapus pronaosul Coziei. Am căutat, totodată, să precizăm că și prin lipsa acestui element, cu excep- ția cîtorva detalii structurale și decorative preluate și prelu- crate, monumentul de la Cozia nu este — contrar celor susți- nute de Dj. Boskovic — „construit sub influența directă a școlii morave de către un călugăr sirb sau poate de un zidar adus ¹⁸ Cercetări efectuate in anul 1975 de arheologul Luminița Munteanu- Trucă în vederea restaurării monumentului, încă nepublicate, i http://patrimoniu.gov.ro de el", aparținînd astfel „lipului de biserică creat în Serbia, la sfîrșitul secolului al XIV-lea“¹⁹, ci, dini potrivă, reprezintă o realizare originală a mediului artistic muntenesc, al acelei vremi, care va da, în secolele următoare, atîtea creații de inestimabilă valoare, întruchipări remarcabile ale științei și artei de a construi ale vechilor noștri meșteri. ¹⁹ Dj. BoJkovifi, op. cit., p. 121. Analizînd îndoielnica existentă a unui masiv turn peste pronaos, după modelul bisericilor sirbești contempo- rane, Virgil Vătășianu precizează, cu o remarcabilă intuiție, că „indiciile arhitectonice lipsesc .și mi se pare că această idee a fost inspirată de conside- rația că biserica mănăstirii Cozia, fiind opera presupușilor meșteri sirbi, ar trebui să se asemene cit mai mult cu ipoteticul prototip" (Istoria artei feudale in Țările Romăne, voi. I. București, 1959, p. 191). RESUME The church of the Cozia monastery played a particular role in Ihe dc- vclopmenl of the Romanian wall architecture and il was conslrucled by Princc Mircea the Old, in 1387, in the beautiful valley of the Middlc-Olt r i ver. Its original aspect caused, in the latesl decades, numerons disputations bctwecn the Romanian research workers and the foreign ones, becausc of some hypothetical cxistencc of an upper level which could have becii set over the exonartex, being justified by the discovcry of a hook, al the levcl of the alt ie above the comice. When analyzing in detail the exonartex of the Cozia church, and if compared lo the ones of the Serbian monuments in the Morava Valley, at; KruSevac, Veluce, Neupara and KaleniC, which were erected in nearly the. same period as the Romanian monument, one may find oul numerons dif- ferences between them concern ing the dimensions and the shape of the plane, as well as their structure in point of room. Another monument ou the Morava Valley, which is regarded as resembling the Cozia church to a great extent, is the one of Sisojevac, which one can’t speak about, because of the state of ruin of its exonartex at present. If taking into account the fact Hiat at Cozia the walls of the presura- plive upper storcy correspond, ou the west-, south- and north side, to the inside room of the exonartex, therefore it would have been supportid by its semi-cilindrical vault, sucii a solution possiblc wouldn’t have been from a statica! point of view. In point of aesthetics too, any construction of this kind, would have seemed lo be somewhat rough and illogical in the construction of monuments of the whole edifice, becausc of its bulk; it would also have been contrad ictory to its architecture, whose harinony and equilibrium were so much striking. The presence over there of the alt ic hook marks the funeral roomto be found in the exonartex, sucii a modality having been also found in otlier mcdiaeval monuments in Romania. The monument of Cozia is an original Work indecd of the Wallachian arls of the time which was lo produce, iu the following centuries, parii- cularly valuable works of ari of the ancient Romanian artisans and artists. CASA BRĂILOIU DIN VĂDENI - CERCETĂRI DE ARHITECTURĂ ________________________________________________________ADRIAN CORVATESCU ----------- La ieșirea din strimtul dar pitorescul defileu, dincolo de. ruinele mănăstirii Vișina, Jiul î.și domolește apele într-o largă cîmpie, dominată de silueta îndepărtată a Parîngului. De aici, drumul, care a însoțit din vechime apele sale, coboară spre ruinele castrului roman de la Bumbești și, înainte de a intra în orașul Tîrgu Jiu, trece prin Vădeni, actualmente un cartier al orașului. La Vădeni, pe o terasă puțin ridicată față de albia inferi- oară a Jiului, se afla curtea lui Cornea Brăiloiu, mare banal Craiovei, cu case boierești, anexe gospodărești, paraclis și ziduri de incintă, acestea din urmă demolate în anul 1911. Despre casa Brăiloiu, mult transformată cu trecerea anilor, ni s-a păstrat mărturia unui hrisov din 10 martie 1700, emis la curtea lui Constantin Brîncoveanu, în care este scris: „Ma- rele ban Cornea Brăiloiu, fiind temeiul slremoșului său Barbu Cluceru acolo, au pus nenoință cu multă cheltuială de au făcut iar temei acolo, cu case de piatră și cu pivnițe iar din piatră și cu biserică ... și alte drese ce trebuiesc în jurul casei"¹. Alexandru Ștefulescu, neobositul cercetător al Gorjului, afirmă în „Șezătoarea sătenului" din 1898, că Barbu Clu- cerul era în viață pe la anul 1594². în ceea ce îl privește pe Cornea Brăiloiu, lot Alexandru Ștefulescu ne spune că acesta era în 1689 vel agă, în 1693 vel paharnic, pentru ca în 1695 să devină vel ban al Craiovei. Casele de la Vădeni nu constituie singura ctitorie ridicată de Cornea Brăiloiu. în anul 1692, el ridică, între altele, casele din Tîrgu Jiu —astăzi demolate — pentru fiul său Dumitraș- cu, în perioada 1694—1704 cele de la Craiova pentru Constan- tin Brăiloiu Clucerul și casele din Baia de Aramă ale lui Matei Spătarul, iar în 1702—1704 cele din Cerneți ale lui Cornea II Brăiloiu³. Tot Cornea Brăiloiu este și ctitorul bisericii din Vădeni. zugrăvită, în anul 1731, de fiul său, călugărul Dositeiu Brăi- loiu, al cărui mormînt se găsește la Tismana. ¹ Arhivele Statului, ms 705, f. 217 248. ² Alexandru Ștefulescu „Șezătoarea sătenului"— București, Bum-’ bești, Tg. Jiu, nr. 2, 1898, p. 47 50 și 72—75. ³ Tcohari Antonescu, Culele sini sau nu naționale?, „Convorbiri lite- rare", Iași—București, 1907, p. 496—506, 578—586. Acest efort constructiv, desfășurat în perioada 1692—1704, reflectă pe plan regional activitatea de ctitor de palate a lui Constantin Brîncoveanu, a cărui rudă, prin alianță, era Cor- nea Brăiloiu. Odată cu moartea lui Cornea Brăiloiu, întîmplată în anul 1710, curtea și biserica rămîn în seama lui Dositeiu Brăiloiu și a urmașilor acestuia, pînă la sfîrșitul secolului; trec apoi în proprietatea familiei Geanoglu pentru ca, în a doua jumă- tate a secolului al XVIII-lea, să aparțină familiei Pleniceanu, care, în anul 1865, întreprinde aici mari lucrări de transfor- mare. La începu Iul secolului nostru, ansamblul de clădiri pri- mește destinația de școală, destinație, păstrată pînă în anul 1975, cînd casa trece în proprietatea Consiliului popular al municipiului Tîrgu Jiu, în vederea amenajării, aici, a unui muzeu. * * * Datele furnizate de hrisovul din 10 martie 1700 ne dau posibilitatea de a fixa construirea casei Brăiloiu în ultimii ani ai secolului al XVII-lea. în perioada în care Constantin Brîncoveanu ridicase palatul de la Potlogi. De asemenea, hrisovul pomenește de faptul că, pe locul respectiv, se găsea „temeiul slremoșului său Barbu Clucerii", strămoș care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Hrisovul aduce și precizarea importantă că marele ban Cornea Brăiloiu a ridicat „case de piatră, cu pivnițe iar din piatră". * * * Actualmente, curtea lui Cornea Brăiloiu se pare că nu păs- trează din faza secolului al XVII-lea decît casa, transformată de lucrările ulterioare, și paraclisul, anexele fiind construite, în secolul trecut. Casa Cornea Brăiloiu are dimensiuni relativ mari: 24,3(1 m X 18,00 m, dezvoltată pe două niveluri, și este orientată cu laturile lungi pe direcția est-vest. Nivelul inferior se grupează în jurul unei pivnițe boltite, îmbrăcată spre vest de patru încăperi cu acces direct din curte, dintre care cea din colțul de sud-vest prezenta urinele unei bolți din piatră. 44 http://patrimoniu.gov.ro Fig 1. Casa Brăiloiu din Tg. Jiu. Amplasarea monumentului in mijlocul incintei, anun(înd planul tipic de curte brîncovenească. Fig. 2. Casa Brăiloiu. Fațada de vest. Sc. 1200 C2? Ziduri anterioare anului 1700 demolate 0 Ziduri executate dupâ 1700 Construcții sec XX * Fig. 3. Casa Brăiloiu. Planul parterului. Se. 1200 Spre nord, parterul cuprinde trei încăperi dintre care una era deschisa spre curte printr-un gol semicircular, subliniat de <> arhivoltă intrată, încăpere boltită în leagăn, alături de care se afla gîrliciul pivniței, boltit cilindric, cu penetrații și marcat în fațadă printr-un arc cu o arhivoltă zimțată, ușor decroșată de. la la ța zidului. A treia încăpere reprezenta acce- sul la scara executată din trepte masive de lemn și care con- ducea la coridorul median de la etaj. Beciul are o suprafață de 157,00 mp, respectiv 15,55 mx X 10,10 m, și surprinde prin efectul de măreție, prin frumoa- sele sale proporții, ca și prin tehnica de construcție de mare acuratețe. Zidăria este netencuită și executată din piatră și cărămidă în casete, manieră de construcție care trădează seco- lul al XVI-lea. Doi stîlpi masivi împart volumul în două nave mari, boltite, după cum remarca arhitectul Ștefan Balș: „într-un lei cu lotul neobișnuit: două bolți în leagăn așezate în lung se întretaie cu alte trei bolți așezate transversal. Bolțile sprijinite de o parte pe pereții încăperii și de cealaltă parte de cei doi stîlpi centrali, sînt întărite de arcuri-dublouri ce pornesc de pe cele patru laturi ale stîlpilor și recad pe console de cără- midă prinse în zidăria pereților"*. Pivnița este luminată de patru goluri, dintre care două mai păstrează traforul originar de piatră. în ceea ce privește zidăria pivniței, ea este executată din piatră de rîu și cărămidă bine arsă, aceasta avînd dimensiu- nile de 4X 13x27,5 cm, mortarul fiind de foarte bună calitate. Etajul este împărțit în două zone aproximativ egale de un coridor median de 3,00 m lățime, prevăzut la capătul de nord cu o scară masivă de lemn, scară evident tîrzie, întrucât capelele masivelor grinzi de stejar, care sprijiniseră și în această zonă coridorul de la etaj, retezate datorită acestei scări, se pot citi ușor sub tencuială. La celălalt capăt, al corido- rului, spre sud, se afla o anexă, adăugată în secolul nostru și demolată în 1975. Pe latura de est a etajului există două mari săli de clasă, rezultate din desfacerea a două ziduri despărțitoare, care compartimentau patru încăperi, după cum o demonstrează urmele de sub tencuială ale zidurilor. Același lucru s-a petrecut și pe latura de vest, un|de, prin dărîmarea unor ziduri despărțitoare, s-a obținut o sală mare, alături de care exista o încăpere în care se amenajase o scară de lemn cu acces de pe frontul vestic și o încăpere mare în colțul de sud-vest. Pe această latură încăperile sînt pe planșee de lemn, spre deosebire de latura sudică, unde pardoseala este montată peste bolți. Fațadele erau tencuite simplu, avînd sub streașină un motiv decorativ executat in tencuială, în locul cornișei ori- ginar&r iar pe colțurile clădirii, tot în tencuială, se realizase un motiv de șenaj. Ferestrele mari cu grile par a aparține transformării exe- cutate în 1865, ca și întreaga fațadă. Clădirea este acoperită cu o șarpantă și învelitoare recentă de tablă. O urmă existentă pe. unul din coșuri arată că actuala șarpantă înlocuiește o alta mult mai înaltă. Un brîu, înecat în tencuială, separa cele două niveluri, iar un soclu de ciment fusese realizat la partea inferioară odată cu trotuarul din dale mari de beton. * * * Punîndu-se problema restaurării casei Cornea Brăiloiu, în scopul amenajării unui muzeu, s-au făcut unele sondaje pentru a se determina anumite elemente de arhitectură ori- ginară, cu atît mai mult cu cît arhitectura pivniței conducea la altă epocă decît restul clădirii, iar anumite caracteristici ale construcției ridicau unele semne de întrebare. Astfel, fațada nordică cu gîrliciul pivniței, încăperea ală- turată boltită cilindric și accesul la etaj au pus o primă pro- blemă datorită faptului că, în dreptul acestui acces, brîul care separă cele, două niveluri se întrerupea în dreptul corido- rului, ridieîndu-se cu trei cărămizi deasupra, iar tencuiala căzută într-o parte, a ușii de intrare releva un arc de cărămidă. ⁴ Șt. Balș, Vechi locuințe boierești in Gorj, „Studii și cercetări de istoria artei", nr. 3—4, 1954, p. 91—92.’ 45 http://patrimoniu.gov.ro Sondajele sumare efectuate aici înainte de deschiderea șanț ie- rului au determinat existența unui al treilea gol, în arc de cerc, pe fațadă, spart de ușa scării nou create, precum și urinele de încastrare a două arce perpendiculare pe fațadă, de o parte și de alta a arcului descoperit. Conjugînd existența acestor arce cu întreruperea brîului în zona respectivă, s-a conturat posibilitatea existenței unui volum ieșit pe fațada nordică, volum realizat la parter pe trei arce de zidărie. Alte sondaje efectuate pe fațada vestică, la etaj, au rele- vat existența unui șpalet de circa 1,00 m înălțime de la brîul median, precum și șpaleții unei ferestre originare. Deschiderea șantierului de restaurare, în anul 197;>, a permis o decopertare a tencuielilor, atît la interior cît și la exterior, precum și cercetări arheologice. Decapările de tencuială, la interior, pe tronsonul estic, au confirmat ipoteza că cele două mari săli erau rezultatul demolării a două ziduri transversale care determinau patru încăperi, la două dintre ele descoperindu-se și golurile dc uși interioare originare, precum și golurile de ferestre originare, de o frumoasă proporție, terminale toate în mîner de coș. O încăpere din cele aflate în zona centrală a fațadei sudice a relevat unul din șpaleții unei uși exterioare intr-o zidărie foarte turburată. SC I 200 Ziduri anterioare anului 1700 demolate Ziduri executate dupâ 1700 Fig. 5. Zidăria pivniței și arc-chiblou. Construcln Fig. 1. Casa Brăiloiu. Planul etajului. în ceea ce privește încăperea centrală a Ironsonului vestic, care părea un element major de compoziție al etajului, cerce- tările au relevat o zidărie nouă de umplutură, atît pe zidul dinspre coridor, cil și pe zidiiI exterior, cu excepția unui șpalet dc fereastră, aflat în apropierea încăperii de nord-vest, pînă în momentul în caro decaparea tencuielii la zidul exterior spre încăperea de sud-vest a pus in evidență o frumoasă coloană de piatră angajată, de factură brincovenească, sugerind ideea unei loggii. în zona centrală, peretele exterior fiind mai nou, nu s-au putut descoperi in continuare alte elemente ale loggiei și nici măcar începutul arcului de cărămidă, pentru determinarea deschiderii dintre coloane. Dealtfel, distrugerea zidului, pe toată înălțimea zonei centrale a fațadei vestice, pare să indice un eveniment nefast pentru clădire, înlîmplat în secolul al XVIII-lea, și acest eveniment ar putea fi considerat lupta care s-a dat aici în 1788 între austrieci și turci⁰. Fig. 6. Trafor de piatră la pivniță. Pe tronsonul vestic, decupările au confirmat, de ăst mima, existența unui zid transversal, care separa încăpeiea < m 1, socotelile orașului menționează o lucrare similară³⁰. in mare parte picturile murale sibiene s-au distrus iar cele ce se păstrează mai mult de jumătate sînt sub tencuieli în spații de locuit sau comerciale, ceea ce face ca aceste valori să nu fie incluse în circuitul public. Ele ar putea, în urma res- taurării, să fie mărturii concrete ale unei arte de tip citadin care, așa cum s-a văzut, s-a dezvoltat, cu pregnanță, la Sibiu, conturînd unele din direcțiile în care se va dezvolta și pictura murală a secolului al XVIII-lea. Că pictura murală sibiană a atins un nivel înalt o dovedește și faptul că Georg Hermann, pictorul sibian care în 1650 restaura fresca lui .Tohannes de Bozenaw, a fost angajat pentru decorarea pereților palatului episcopal de la Alba lulia³¹. La Sibiu, și cu siguranță și în alte orașe transilvănene, s-a dezvoltat, în intervalul dintre secolul al XV-lea și al XVII-lea, genul picturii murale, adaptîndu-se necesități- lor impuse de dezvoltarea societății în decursul celor trei secole. ²⁹ P. Binder, op. cil., p. 19. ³⁰ K. Albricb, Die Sonnenuhr an der Jlermannsladler Kirchc, in „Kor- respondenzblatt...", VI, 1883, p. 86. ³¹ E. Sigerus, Von allcn Hermannsludl, I. p. 98—99. GRUPURILE STATUARE DE LA CASELE BANULUI DIMITRIE GHICA ------------------------------------------------------------- PETRE OPREA ------------ Dacă avem cunoștință, din numeroasele relatări și știri, despre cele petrecute decenii de-a rîndul în fosta casă bucureșteană a banului Dimitrie Ghica, în privința înfățișării acesteia, ele sînt extrem de puține și foarte lacunare. Știm doar că a fost construită la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, că era alcătuită de fapt din două corpuri dispuse paralel, fiecare cu cîte un etaj, și că se afla pe Podul Mogoșoaiei, ac- tualmente Calea Victoriei, pe locul unde se află azi teatrul Giulești și al scuarului din fața lui. Dar Dimitrie Ghica nu s-a putut mîndri mult cu casa, întrucît., în 1808, a murit lăsînd-o moștenire fiului său cel mai mare, Costache, zis Bri- gadiru pentru că slujise în armata rusă ca general de brigadă. La rîndul lui, nici acesta nu s-a bucurai prea mult de ea. Deoarece, în 1812, arsese piuă la temelie palatul domnesc din Dealul Spirii, Caragea Vodă a închiriat casa — nu se știe, dacă de bunăvoia proprietarului —, fiind cea mai spațioasă clădire bucureșteană. Scriitorul N. Filimon ne relatează că, la acea dată, ea era compusă „dintr-un șir de case cu două rinduii, ce începeau din ulița Mogoșoaiei și se terminau dina- intea caselor generalului llerăscu, pe ulița numită a ȘcoaleP. Arhi lectura acestui palat era pagă și neterminată: era o zidire sau o grămădite de material in care se vedeau mai multe ordine de arhi lectură inii tale în ceea ce au ele mai grosolan și mai nere- ¹ Actualmente str. Academici. Fig. 1. Portal. 51 http://patrimoniu.gov.ro l’ig. 3. Grup statuar Minerva. gulat. în fala Podului Mogoșoaiei, pe o lungime de aproape de 100 deșttnjeni, era un zid simplu care închidea în întregul său marele pătrat ce compunea reședința și o poartă mare, numită „Pașa Capusi" ce servea de intrare principală"². Gheorghe Crutzescu, în cartea sa Podul Mogoșoaiei, din care am citat descrierea casei făcută de N. Filimon, afirmă, tară a indica sursa, ca „un eveniment demn de reținut în istoria arhitectonică a Bucureștilor", că, în 1815, „se ridică porți de piatră la casele Ghica... și Lenș..."³. Locuința devenită palat domnesc a suferit, în timp, mai multe transformări; de mai mică importanță cele din vremea domnitorului Alexandru Șuțu, urmașul lui Caragea Vodă, .și mai substanțiale, cele ulterioare, comandate de Grigore Ghica. Acesta din urmă, dorind să dea o mai mare strălucire domniei lui, dă poruncă de la Constantinopol, unde se afla, ca, piuă la înscăunarea sa în 1821, să se amenajeze și să se transforme locuința, spre a fi demnă de reședința primului domn pămîn- tean. Dată fiind amploarea lucrărilor ce trebuiau executate, ca n-a fost gata la termenul cerut, Grigore Ghica trebuind să locuiască o scurtă vreme în altă casă. în ce au constat aceste amenajări și transformări, nu avem cunoștință. Știm că mai tîrziu, în 1839, partea de miază- noapte a casei a fost \ îndată la mezat lui Friederich Bossel, „care, fie că doar repară, fie că zidi din temelie lungul șir de case cu un etaj cunoscut, pînă la sfirșitul veacului sub numele de casa Bossel"*. Pe la 1860, moștenitorii Ghiculeșli au vîndul restul casei lui Nicolae Lahovary, care, la rîndul lui, după ce a reparat-o, a închiriat-o prin 1880 Clubului Tinerimii. în cartea sa Bucureștii de altădată C. Bacalbașa amintește printre clădirile importante de pe Podul Mogoșoaiei din 1871 și această „veche casă boierească cu un portal sculptat după modelul celor mai multe case boierești ale vremii. Modernismul a abătut-o, deși acel portal prezenta un interes oarecare ca docu- ment al epocii"-'. Două imagini provenind din atelierul fotografului Mendel înfățișează două portaluri ale clădirii”, așa cum arătau ele la 1896, datare precizată de afișul spectacolului Buy Blas din 24 aprilie 1896, aflat pe unul dintre ele. Fiecare portal, decorat cu motive Empire, susținea cîte un grup statuar. Unul dintre grupuri are ca personaj central, probabil, pe Apollo, celălalt, cert, pe zeița Minerva. Starea proastă a fotografiei, înfățișînd portalul cu Apollo, nu ne permite să identificăm toate elementele care alcătuiesc grupul statuar, mai ales că imaginea n-a fost'luală frontal, ci dintr-un unghi care deformează mult personajele, animalele și obiectele reprezentate. Distingem doar personajul principal, l’ig. 4. Grup statuar Apollo. ² Gheorghe Crutzescu: Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, Buc., 1943, p. 145. ³ Gh. Crutzescu op. cit., p. 40. ⁴ Gh. Crutzescu, op. cil., p. 161. ⁵ C. Bacalbașa, Bucureștii de altădată, Buc., voi. I, p. 53. ⁶ fotografiile și datele privind istoricul sculpturilor din posesia familiei Lahovary ne-au fost furnizate de arii. P. E. Miclcscu, căruia ii mul- țumim și pe această cale. Vig 5. Portal la Muzeul Mogoșoaia. http://patrimoniu.gov.ro care stă așezat, și îl identificăm cu Apollo. Zeul stă cu mina dreaptă ridicată mult în sus, pînă în dreptul capului, iar cea- laltă mină o ține deasupra piciorului sting. în dreapta zeului parcă distingem un șarpe, iar în stingă un vultur; restul ele- mentelor sculpturale din spatele acestuia lipsesc. Celălalt grup are în centru pe zeița Minerva șezînd maies- tuos pe un tron și ținind în mîna stingă lancea, iar în cealaltă scutul. în dreapta zeiței, un prizonier de război cu mîinile legate la spate, iar în stînga o femeie. O tobă și steaguri, țevi de tunuri și grîne sînt elementele decorative care le însoțesc. Cînd au fost ridicate aceste portaluri, ținînd seama că N. Filimon ne vorbește de o singură poartă mare cu o denumire turcească, iar Bacalbașa lot numai despre una? Presupunem, totuși, că ele datează din timpul lui Grigore Ghica, perioadă in care s-au făcut reamenajări, fie că vechea poartă a fost transformată într-un portal și, pentru a permite o circulație mai ușoară — într-un singur sens — s-a adăugat și al doilea, fie că ambele sînt construite atunci, indiciu fiind decorul Empire (decor arhitectural folosit cam în aceeași vreme și la palatul de vară al domnitorului Grigore Ghica de la Fundeni și care prezintă un fronton din piatră cu trofee militare). Mai tîrziu, n-au intervenit decît mici amenajări. Cine să fie autorul? Bănuim un meșter străin, aciuat la București, poale un italian, care își cunoștea bine meseria, întrucît sculpturile sînt bine executate și au, în ansamblu și în detalii, proporții armonioase. în pragul secolului al XX-lea, fiul lui Nicolae Lahovary, Emil, folosește grupul statuar cu Apollo la decorarea fîntînii din curtea casei sale (str. Orlando). Ulterior, găsind nefericită soluția, hotărăște amplasarea aceluiași grup la conacul său de la Adjud, unde putea fi văzut pînă în timpul celui de-al doilea război mondial, după care i se pierde urma⁷. Celălalt grup statuar este dăruit de Emil Lahovary, prin 1930, nepoatei sale, scriitoarea Martha Bibescu, cu care aceasta ■dorea să-și orneze curtea palatului de la Mogoșoaia, atunci în curs de reamenajare. Arhitectul G. M. Cantacuzino, care se ocupa de reparațiile și transformările palatului, a plasat gru- pul statuar deasupra portalului dinspre nord al incintei pala- tului, unde se află și în prezent, destul de deteriorat, căci a suferit de pe urma cutremurului din martie 1977, cînd porta- lul s-a prăbușit. Am ținut să prezint aceste portaluri, considerînd că ele constituie o mărturie a dorinței de modernizare arhitectonică a Bucureștilor, la începutul secolului al XlX-lea, în urma contactului mai strîns cu Occidentul. Contact care s-a mani- festat mai ales în privința modei. Se știe dealtfel că Grigore Ghica, nu numai că este primul domnitor român care se îm- bracă europenește și se dovedește un zelos propagator al modei apusene, dar ține să impună și un mod de viață și de locuit de tip occidental. în acest sens cele două grupuri statuare completează cuno- ștințele noastre asupra unor ansambluri sculpturale care au înfrumusețat Bucureștii la începutul veacului trecut și ne relevă preferințele și stadiul de dezvoltare a gustului artistic manifestat de unii boieri mai cultivați, cu largă influență socială. ARADUL ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA, PE BAZA CONSCRIPȚIEI STRĂZILOR DIN ANUL 1783 ---------------------------------------------------H01UA MEDELEANU------------ Documentul pe care îl analizăm, intitulat „Consignatio Plalearum Civilatis Arad“ (Consemnarea străzilor ora- șului Arad)¹, a fost întocmit în anul 1783 de primăria orașu- lui și cuprinde numele străzilor, caselor pe care au fost apli- cate indicatoarele, precum și numele responsabililor de străzi. Documentul prezintă o importanță de prim ordin pentru isto- ria Aradului în secolul al XVIII-lea. Dincolo de aparența unui tabel laconic, el ne oferă date din care se încheagă o pri- vire sinoptică asupra dezvoltării acestui oraș și asupra locui- torilor săi. Conscripția nu a fosl însoțită de o hartă, împrejurare care face dificilă identificarea străzilor. Unele dintre ele și-au păs- trat însă denumirea și pot fi reperate pe harta Aradului din anul 1881². Altele au putut fi stabilite în urma coroborării unor elemente din conscripție cu date din arhive. Am dobindit un spor de lumină prin raportarea conscrip- ției la documentele cartografice din secolul al XVIII-lea, cu privire la Arad. Am pornit de la harta executată în anul 1755 de Emeric Buttkay³ și comentată ulterior de istoricul Ott6 ¹ Documentul se află ia Arhivele Statului Arad, fond Primăria muni- cipiului Arad, seria Acte administrative, dosar 3/1783, filele 1—8. ² Arad szabad kirâlgl văros terkipe, 1881, dc Gsepreghy Mihâly, în colecția Muzeului județean Arad, fond M.O., nr. inc. 135. ³ Harta lui Emeric Buttkay este de fapt o copie după o hartă din anul 1752, executată de ingineri lopografi imperiali, l ată de precizia celor- lalte hărți pe care le folosim in lucrare, Buttkay se dovedește un diletant. Are însă meritul că indică cimitirele Aradului. Menționăm cîteva inexac- tități ale lui Buttkay: nu marchează cartierul românesc (Wallachaei), nu trasează strada Grigore Alexandrescu de azi, deși ca exista în secolul al XVIII-lea, folosirea excesivă a culorii verzi face ca Aradul să pară o imensă grădină, fără aspecte urbane. Lakattos⁴. Potrivit datelor acestuia din urmă, în anii 1752— 1755 Aradul număra 32 de străzi și 6 piețe. în anul 1783, con- scripția înregistrează 8'1 de străzi. Această creștere spectacu- loasă se datorează extinderii orașului spre vest, nord și spre sud, în răstimpul care s-a scurs de la întocmirea documentu- lui cartografic al lui Ruttkay. Spre vest s-a constituit un cartier nou, numit în conscrip- ție Pernyavor adică Pîrneava⁵. Cele zece străzi care alcătuiau acest cari ier sînt imposibil de identificat. Numele lor nu ne oferă indicii infailibile în această privință. în schimb, ana- liza numelor proprietarilor de case și responsabililor de străzi din conscripție ne conduce la concluzii interesante asupra populației acestui cartier. Din cele 27 de persoane pomenite, 23 sînt sîrbi⁶, 2 români⁷ și 2 germani⁸. Concluzia ni se parc ⁴ Lakattos Ottd, Arad tartinele, Arad, 1881, voi. II, p. 12—14. în privința comentariului său facem mențiunea că Lakattos folosește denu- mirile străzilor din vremea sa, necunoscîndu-le pe cele din secolul al XVIII-lea. Nu vorbește despre cartierul românesc. Atribuie străzii Tri- bunul Axentc denumirea de strada Morarilor (nume purtat de strada Gri- gore Alexandrescu în secolul al XVIII-lea) și confundă strada Dornei de azi (Hotarului în secolul al XlX-lea) cu strada Narciselor (al cărei nume nu-1 cunoaștem in secolul al XVIII-lea). ⁵ in limba sirbă, „prnja“ înseamnă zdreanță (Mirco Jivcoviei, Mic dicționar slrbocroal-român, Ed. Sport-Turism, București, 1981, p. 459). Pîrneava exista și in alte părți in Banal. Locuitorii ei constituiau o cate- gorie socială aparte denumită „pern iavori". Vezi I. D. Suciu. Radu Con- stantincscu, Documente privitoare la istoria mitropoliei Banalului, Timi- șoara, 1980, voi. 1., p. 191 și 238. ⁰ Iova Sviracz, Iova Vas ici, Iova Molya, Kusman Todor, Ștefan Ber- z.akov, Alcxa Kuskin, loța Mihailovici, Gyura Savin, Sava lojin, Marin- kovici, Vasa Mișko, Petar Tașin, Mitar Popovici, Boxa Tașin, Laza Bujin, Marinko Ninko, Puja Lazar, Nedclko Oprin, Andria Berzakov. Icfta An- dria, Uczal Orlov, Lazar Novak, Mia Damian. ⁷ Cimpcan On, I.acca. ⁸ lohann Kling, lohann Maraty. 53 http://patrimoniu.gov.ro firească. Românii, fiind populația băștinașe, se aflau răspîn- diți pe întreaga vatră a Aradului vechi. Așezarea lor masivă în Pîrneava s-a petrecut abia în ultimele decenii ale secolu- lui al XIX-lea⁹. La data întocmirii conscripției, răspîndirea românilor în vatra veche a Aradului nu mai era însă omogenă, datorită împrejurărilor istorice prin care a trecut acest oraș la sfîrșitul secolului al XVII-lea și începutul celui următor. O mai mare concentrare a populației românești este înregistrată în așa- numitul Wallachaei (Părțile românești). Potrivit conscripției, această zonă se întindea pînă la strada Dimitrov de azi. denumită atunci, foarte semnificativ, strada Despărțitorii (Scheide gasse). Același nume îl va purta pe harta Aradului din anul 1881 (Vâlaszto utcza). Wallachaei cuprindea 15 străzi. Indicarea lor în conscripție cu numele unor locuitori care se bucurau de reputație în străzile respective (strada lui Cimpoiaș, strada lui Flueraș, strada lui Muscan ele.) ne împie- dică să le situăm cu exactitate. Pe lîngă cea amintită (Des- părțitorii), o altă stradă pe care o putem identifica este cea a Șanțului turcesc (Tiirkische schanczen gasse), menționată și pe harta din anul 1881, cu numele scurtat, strada Șanțului (Arok utcza), deoarece se desfășura de-a lungul șanțului care constituise partea de vest din sistemul de apărare al vechii cetăți a Aradului. Pe harta din anul 1881 șanțul este trasat cu albastru (semn că mai avea apă) și poartă numele „șanțul lui T6koly“. Schimbarea de nume este semnificativă. Construit încă de turci — sau mai exact, numai reamenajat de ei șanțul a fost preluat apoi de grănicerii sîrbi conduși de lovan Tekelija alias Tokbly, după ocuparea Aradului de austrieci. Conscripția străzilor din 1783 păstrează amintirea stăpînilor din veacul al XVII-lea, iar harta din 1881 pe cea a grănice- rilor sîrbi care avuseseră sarcina apărării șanțului la începutul veacului al XVIII-lea. Strada desenată de șerpuirea vechiului șanț poartă azi numele scriitorului Emil Gîrleanu. Ea a fost strada cea mai sudică din Wallachaei. O hartă a cetății și orașului Arad executată în anul 1752 de un ofițer austriac anonim¹⁰ ne oferă elemente extrem de prețioase cu privire la întinderea teritorială a „Părților româ- nești". Pe această hartă sumară sînt marcate străzile orașu- lui (fără denumiri), cetatea, retirada (spațiul de retragere, cuprins între latura de est a cetății și Mureș), cartierul sîrbesc (Die Raitzen Stadt), cartierul german (Die Deutsche Stadt) și Wallachaei. Zona denumită Wallachaei îmbrățișează într-o largă acoladă celelalte două cartiere, dinspre vest și nord-vest. Spre vest, litera E (care indică Wallachay) este aplicată de cartograf exact de-a lungul viitorului traseu al străzii Dimi- trov, cea care, în conscripția din anul 1783, a devenit strada Despărțituri!. în nord, litera E se află în interiorul cvartalu- lui cuprins între actualele străzi 7 Noiembrie, Miron Con- stantinescu. Sebeșului și 6 Martie (pe locul liceului agroindus- trial). „Părțile românești" (Wallachaei) se aflau în preajma vechiu- lui cimitir românesc. Să încercăm să-i precizăm locul. în conscripția din 1783 există strada Cimitirul iliric. Această denumire semnifică de fapt, după cum demonstrează un document, cimitirul vechi românesc. Documentul la care ne referim¹¹ este datat 8 februarie 1798 și cuprinde o pi îngere a locuitorilor din strada Crucii împotriva lui Henric Gesztin- ger din strada Toamnei (6 Martie de azi)¹². Casa lui Gesztinger se afla în colțul formal de cele două străzi. în apropiere de acest citadin, ne informează în continuare documentul, „in strada Crucii, pe locul vechiului cimitir românesc, după ce i s-a acordat prin grația Magistralului Aradului (primăria orașu- lui, n. n.) un teren, un oarecare, preacinstit zidar și-a ridicat ⁹ Dr. Gheorghc Ciuhandu, Românii clin Cimpia Aradului de acum două veacuri, Arad, 1940, p. 225, nota 3. ¹⁰ O fotografie a ci se află la Muzeul județean Arad, colecția M.F., nr. inv. 2305. ¹¹ Arhivele Statului Arad, fond Primăria municipiului Arad, seria Acte administrative, dosar 9/1798—1799. fila 10. ¹² Am identificat strada Toamnei cu 6 Martie de az.i, deoarece str. Miron Constantinescu era strada Bisericii, iar străzile I. I.. Garagialc și Mărășești nu erau trasate la acea dată. Rămine doar strada 6 Martie. Din contextul documentului reiese aceeași concluzie: strada Toamnei — 6 Mar- tie. 54 2. Harta Aradului, 1752. Fragment. noua sa casă, lingă Eva Maur"¹³. Pe hărțile din secolul al XIX-lea, strada Crucii indică strada 7 Noiembrie de azi. Așa- dar cimitirul vechi românesc era situat în strada 7 Noiembrie, (între timp, strada Cimitirul iliric din conscripție își schim- base numele în strada Crucii). Pentru o mai exactă locali- zare, să luăm în considerare un amănunt. Pe harta sa carto- graful anonim din anul 1752 a trasai, la capătul de sud al străzii 7 Noiembrie, un mic dreptunghi, cuprins între colțul străzii fi Martie (casa lui Gesztinger) și strada I. L. Caragiale. Autorul nu dă nici o lămurire. Semnificația dreptunghiului ne-o oferă însă Eineric Rutlkay. Pe harta sa, în acest loc este marcat un cimitir. Este vechiul cimitir românesc. El a dăi- ¹³ „In Kereszl ueza in loco caemelerii antupii nalachici per A. Mag(isl)- r(a)lus gratis designata l’undo, murarius quispiam apud Maur Evam decens, domus suae neo erigendae". http://patrimoniu.gov.ro 3. Harta lui Emeric Ruttkay, 1755. Cimitirul vechi româ- nesc (stingă sus); biserica sîr- bească și cimitirul (stingă mijloc); biserica românească (dreapta mijloc). 4. Harta lui De Suly, 1752. (fragment): privite dinspre nord spre sud: biserica românească (stingă jos); biserica sirbească (dreapta mijloc); cen- trul vechi (mijloc); centrul nou (j°s)- 5. Str. Tribunul Axenlv nr. 27 (stingă), nr. 29 (dreapta). nuit în acest loc din vremi imemoriale. în registrele de morți din secolul al XVIII-lea ale bisericii „Sf. loan Botezătorul" din Arad¹⁴ găsim foarte des expresia „pogreben u slarom. gro- bliu" sau „pogreben u slarom vlașkom grobliu", adică „înmor- mîntal în cimitirul vechi" sau „înmormîntat în cimitirul cel vechi românesc". Alte formulări plasează cimitirul românesc cînd în „orașul românesc", cînd în „orașul german": „pogreben u slarom grobliu u Vlașkoi varoș" (înmormîntat în cimitirul vechi în orașul românesc), sau „pogreben u slarom grobliu medju vlasi" (înmor- mîntat în cimitirul vechi între români), dar și „pogreben u vlașkom grobliu u nemacikoi varoș" (înmormîntat în cimitirul românesc în orașul german). Alternanța se explică prin însăși așezarea cimitirului la granița dintre cele două „orașe" (de fapt cartiere, sau părți ale aceluiași oraș). Așadar, în conștiința arădenilor de la începutul secolului al XVIII-lea cimitirul vechi al orașului era considerat cel românesc. Pentru a-și fi meritat acest, calificativ, el trebuie ¹⁴ Arhivele Stalului Arad, Registre de stare civilă, Parohia ort. rom. Arad, registrul 25. ou http://patrimoniu.gov.ro 6. Slr. Tribunul Axente nr. 15 (stingă) și nr. 17 (dreapta), presupusa pri- mărie ilirieă din secolul al XVIII-lea. să fi existat cu mult înainte de așezarea meșteșugarilor ger- mani în mijlocul orașului de o parte și de alta a marelui drum (actualul bulevard). Stabilirea lor pe această axă, la începutul secolului al XVIII-lea, a despicat în două vechea vatră românească, din care o parte mică a rămas în jurul bise- ricii din apropierea Mureșului, cealaltă, ocupînd o mare întindere, a avut ca punct, de reper, cimitirul. Această zonă românească de vest a fost denumită Wallachay pe harta carto- grafului anonim din anul 1752, denumire păstrată și în con- scripția din anul 1783 (Wallachaei). în cursul secolului al XVIII-lea numărul românilor din Wallachaei a crescut neîn- cetat datorită așezării unor noi veniți, fie din vatra orașului, fie din județ. în urma unui ordin al împăratului losif al I I-lea începînd cu anul 1781 cimitirele au fost scoase în afara perimetrului locuibil al orașelor¹⁵. De la această dată s-a deschis, în actua- lul cartier al funcționarilor, un cimitir comun (pentru orto- docși și catolici)¹⁶. Peste vechiul cimitir românesc, împărțit în loturi de administrația orașului, s-au ridicat case. în anul 1783, responsabilul străzii Cimitirul iliric era lohann Etlin- ger. în anul 1798 acel „preacinstit zidar'' își construia casa lingă Eva Maur, ea însăși situată în vecinătatea lui Henric Gesztinger. Meșteșugarii germani au avansat deci spre vest, înglobînd strada cimitirului românesc în cartierul german. Sub cvartalul cuprins azi între străzile 7 Noiembrie, 6 Martie și Ion Popovici Desseanu dispărea unul din documentele de netăgăduit ale vechimii populației românești a Aradului. * * ■* Spre nord, orașul s-a extins, între anii 1752—1783, din dreptul actualei primării, pe partea dreaptă, pînă la Podgoria. Desigur, casele erau rare, în această zonă nouă, dar cele mai multe din străzile dintre Mureș și bulevard se constitui seră. Strada Principală (Haupt gasse) a atins strada Radnei (Calea Armatei Roșii). Responsabilul acesteia din urmă era românul Florea Toma. Paralelă cu strada Radnei era strada Construc- torilor de corăbii (Schiefbau gasse) care poartă azi numele poetului Maiakovski. Conform tradiției, în această stradă iernau corăbierii de pe Mureș și din această cauză ea s-a numit mai tîrziu strada Iernii (Winter gasse). „Portul",adică locul de debarcare, se afla între capetele străzilor Ineului și Bucurei de azi. Corăbiile cu fundul plat, care circulau pe Mureș, erau trase la mal, pe nisip, cu un sistem de scripete căruia micălă- cenii i-au spus pînă în epoca noastră, „goarbă“. Tăblița cu numele străzii Constructorilor de corăbii se afla pe casa unui german, Georg Tengler. Responsabilii erau însă românii Po- crișan Ursit și Răceau Ștefan, la care se adaugă Tudor Pa- vlovici, probabil sîrb. Din strada Constructorilor de corăbii se desprindea strada Malul Mureșului, actualul bulevard Lenin. Responsabilul acestei străzi era frizerul român loan Toda. în legătură cu transportul de sare pe Mureș, la capătul de sud al străzii Malul Mureșului se afla „Oficiul sării" și „Marele birou orășenesc al sării" (pe locul tribunalului). Era schițată și actuala stradă Nicolae Grigorescu dar se pare că nu avea case. Tăblița indicatoare era aplicată pe Oficiul sării. Din acest punct se străbătea un spațiu gol pînă în strada ramifi- cată a Tyukului, actuala Aviator Georgescu. Pe harta lui Ruttkay această stradă nu era marcată cu case, dovadă că ea s-a constituit în intervalul dintre anii 1755—1783. Tăblițele erau puse pe casele lui loseph Szirll (care era și responsabil) și Smidl, germani, iar al doilea responsabil era maghiarul Bokanyi. Din strada Tyukului se intra în strada Blănarilor (Unirii)¹⁷. Ieșind în dreptul teatrului de azi, atingem capătul de sud al străzii Principale, în continuarea căreia era strada Primă- riei, actuala piață Avram lancu. Primăria se afla pe locul restaurantului „Clujul". Aceasta era de fapt a doua primărie a Aradului, edificată la începutul secolului al XVIII-lea, după instalarea meșteșugarilor germani în centrul de azi al orașului. La capătul curții primăriei, în zona înscrisă azi de cotul străzii Barițiu și strada Săvinești (care nu exista la acea dată), se aflase cimitirul german (catolic) cu o capelă¹⁸. La data conscripției era și el închis¹⁹. Tăblița care indica strada Primăriei se afla pe casa croitorului Schillinger, situată cu o latură pe strada Șarpelui (Barițiu de azi). Din strada Primăriei, spre Mureș, se desprindea strada Episcopului (Bischoff gasse), denumită azi Bălcescu. Era o arteră importantă a orașului. în această stradă își avea reșe- ¹⁵ Arhivele Statului Arad, fond Prefectura județului Arad, scria Acta Congregationum, nr. 75/1783, fasc. 1, filele 1—5. ¹⁶ Cimitirul era situat între Calea Victoriei, Mureșul Mort și actua- lul stadion Rapid. Deși era cimitir comun, înmormântarea se făcea pe na-, ționalități și confesiuni. Din această pricină, pe harta din 1881 apare expresia „Cimitirele, vechi" (Regi temetok). Din anul 1870 se deschide un nou cimitir denumit azi „Eternitatea". „Cimitirele vechi" se închid defi- nitiv în anul 1900. ¹⁷ De fapt, strada Blănarilor de piei de miel. în limba germană, lammfcll = blană de miel (Conscriptorul a scris greșit „Lampel"). Strada s-a numit, mai tîrziu, „a Mielului". (Vezi Arhivele Statului Arad, fonti Primăria municipiului Arad, seria Acte administrative, dosar 4/1793, filele 56 și 58). ¹⁸ Lakattos Ottă, op. cit., p. 14. ¹⁹ Arhivele Statului Arad, fond Prefectura județului Arad, Registrum Adoram Publico-Politicorum, 1737-—1800 (A—E), nr. 1, fila 8 verso. 56 http://patrimoniu.gov.ro dința episcopul ortodox, alături de catedrală, o străveche biserică românească, existînd probabil din timpul lui Matei Corvin²⁰, pe locul sălii de gimnastică și în curtea a doua a Liceului „loan Slavici"²¹. în jurul catedralei exista un mic cimitir. în pofida dispoziției imperiale, acest cimitir cu caracter oarecum neoficial a funcționat pînă la începutul secolului al XlX-lea, dar el a fost accesibil numai reprezen- tanților de vază ai ortodocșilor români, macedoromâni și sîrbi (preoți, negustori și comercianți cu rol de mecenați ai bisericii, foști senatori în Consiliul orășenesc)²². Tăblița care indica strada Episcopului se afla pe casa bogatului comerciant, român macedonean loan Manuel sau Manoilă²³, iar responsa- bil era croitorul Grigorie. Strada era intens locuită de români și negustori macedoromâni care, la acea dată, erau complet absorbiți de populația românească băștinașă²⁴. Din strada Primăriei pornind spre nord, se deschidea, în stînga, strada Teatrului (Theater gasse), azi Anatole France²⁸. Tăblița se afla pe casa familiei nobiliare Bohuș. După cîțiva pași, clădirea hanului „Crucea Albă" marca începutul străzii Domnești (Herren gasse), Eminescu de azi. Era strada în care locuia protipendada germană (funcționarii marcanți și patri- ciatul orășenesc)²⁰. Strada se termina în pragul cimitirului românesc. Din Herren gasse se desprindea în dreapta, strada Toamnei (Herbst gasse), actuala 6 Martie, care atingea celă- lalt capăt al cimitirului românesc. Ambele străzi făcuseră parte din așezarea veche românească. La data conscripției ele erau locuite de. germani²⁷. Din strada Toamnei se intra în strada Gimnaziului (Sebeșu- lui de azi) care conducea în strada Bisericii (Miron Constanti- nescu). O seamă de străzi din partea de nord a orașului nu Iernai putem identifica în conscripție. Numele lor nu ne mai spun nimic azi. * * * în partea de sud a orașului, spațiul clădit a sporit, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în urma demolării vechii cetăți a Aradului. Demolarea nu s-a făcut la o dată fixă. Problema a fost pusă, desigur, odată cu începerea lucrărilor de edificare a noii cetăți de dincolo de Mureș, în anul 1763. Primele demolări au avut loc în anul 1766, dată la care s-a întocmit de către, comitat un plan estimativ pe baza căruia s-au acordat despăgubiri persoanelor civile din cetate²⁸. în anul 1773 au fost demolate patru case din cetate și 11 case din retiradă²⁹. în anul următor ultimele obiective cădeau sub loviturile tîrnăcoapelor. Situația este oglindită într-o hartă executată în 31 iulie 1771 de locotenentul major, inginer ²⁰ Gh. Lițiu, Începuturile catedralei din Arad, in „Mitropolia Bana- lului", 1968, nr. 1—3, p. 84. ²¹ Ibidem. Localizarea precisă, pe baza măsurătorilor efectuate după harta lui Suly. ²² Primul înmormintat este „Pavcl, fratele domnului episcop", in 27 iulie 1731. Mai menționăm pe Anastasie „Grecul", 6 sept. 1737, căpi- tanul Dimitrie (fratele mitropolitului Isaia Antonovici), Mihail Cernocvici, senator, Maria, fiica protopopului Hristofor și Ghcorghe, fiul lui Nicolae, negustorul „grec" etc. (vezi registrul 25 de la nota 14). ²³ Gh. Ciuhandu, op. cit., p. 185 și 186. în protocolul epitropesc al bisericii „Sf. loan Botezătorul" din Arad, acest negustor macedonean apare cînd sub forma loan Manuel, cînd sub forma românească Manoilă. (Proto- colul se află in arhiva parohiei ort. rom. Arad — Centru). ²⁴ O dovadă de asimilare este însăși românizarea numelui lui loan Manuel devenit „Manoilă". Alți români macedoneni din această stradă erau pictorul Ștefan Tenețchi, negustorul Vrctas Frussa și fiul său Nicolae Frussa. (Un urmaș al acestuia este implicat in luptele naționale românești (le la Arad din secolul al XlX-lea). în secolul al XX-lea acest nume a devenit Fruja. Un alt român macedonean din acea vreme era Georgic Atanatzko (de fapt, Athanasi), fratele bogatului posesor de vie. de la Miniș, Trandafir Tanaczko (Athanasi). ²⁶ în secolul al XlX-lea strada Teatrului a fost denumită actuala Gh. Lazăr, din pricina teatrului ridicat aci. ²⁸ Gh. Ciuhandu, op. cit., p. 221, nota 2. ²⁷ Dovadă și numele responsabililor acestor străzi. ²⁸ Acte privind despăgubirea demolaților. Arhivele stalului Arad, fond Prefectura județului Arad, Acta Congregationum 1766, fasc. 2, nr. 70 și fasc. 5, nr. 163. ²⁹ Arhivele statului Arad, fond Primăria municipiului Arad, seria Acte administrative, dosar 4/1773. Au fost demolați, in cetate: Pesch lohann, Mathias Schlehuber, Ma- thias Schwartz, loscph Fing. în retiradă: lohann Barthl, Mathias Ncstl, lohann Barthl, Mathias Ncstl, lohann Kelner, Martin Saly, lohann Ludwig. Ignatz Feyer, lacob Reingruber, lohan Schreiber, Miehae) Stutdh- minster, Paul Frendher, loseph Ungradt. 8. Piața Veche nr. 5 („Casa ciumei')• 9. Schița lui loan Salix (centrul vechi). Ludwig Hiibner³⁰. Obiectivele vizate erau cazărmile infante- riei, artileriei și cele ale trupelor de geniu, împreună cu cele cîteva case care mai rămăseseră. Proprietarii imobilelor civile erau in exclusivitate ger- mani³¹. Este clar că vechea cetate constituise punctul de rea- zim al stăpinirii austriece. Cetatea era ocupată și apărată de o garnizoană puternică austriacă³². în interiorul cetății se sta- bilise de la început o populație germană. Grănicerii sîrbi, alături de care luptau și români, apărau șanțul care transfor- mase spațiul din jurul cetății într-o adevărată insulă. Din această pricină, șanțurile și cetatea sînt denumite, pe harta cartografului anonim din anul 1752, Kleine Fortifications Insul. îa partea de est, acest sistem de apărare era închis de. două ori de rîul Mureș, prin bucla cu brațe aproape paralele care cuprind azi ștrandul și cartierul „Sub cetate". în partea de nord. Kleine Fortifications Insul se spriji- nea pe un braț al Mureșului („Mureșul Mic") care parcurgea aproximativ strada Gheorghe Lazăr, trecea în spatele frontu- lui de case din Piața Avram lancu. urmărea linia sinuoasă a străzii Barițiu, ocolea Piața Filimon Sîrbu, pătrundea în strada Ceaikovski și cobora spre sud, pentru ca undeva, în jos de strada Kogălniceanu, la începutul străzii Emil Gîrleanu (strada Șanțului turcesc !), să se îndrepte brusc spre est, des- făcîndu-se după oarecare distanță în două brațe leneșe, reuni- fieîndu-se apoi în dreptul Pieței Sîrbești și înfundîndu-se în cele din urmă în zona Liceului de muzică și arte plastice din strada Paroșeni de azi. Această porțiune a Mureșului Mic. ³⁰ Harta se află la Muzeul militar central București, Colecția de hărți, nr. inv. 594. ³¹ Demolați în 1771: Bartolomeu Brust, Margareta Pallesch, Georg Hagen, văduva Francisc Iscngart, Mathias Prenzing, loseph Lueger, Mi- ehael Schwartz. ³³ Harta lui Hiibner marchează cazărmile infanteriei, artileriei (în retiradă) și trupele de geniu (în cetate). 57 http://patrimoniu.gov.ro 10. Casa lui Mihail lovăț, 1798, desen contemporan (Arhivele Stalului Arad). avea înfățișarea unui apendice mlăștinos. De aceea strada care s-a constituit de-a lungul unuia din cele două brațe s-a numit, în conscripția din anul 1783, strada Mlaștinei (Sunften gasse), denumire păstrată și în secolul al XlX-lea (Mocsar utcza). Celălalt braț al mlaștinei a fixat traseul străzii Tran- dafirilor și începutul străzii Hunedoara de azi. Strada Mlaști- nei se continua spre est cu strada Salcîmilor. (Același nume l-a purtat și în secolul al XlX-lea). Azi străzile Mlaștinei și Salcîmilor constituie împreună strada lacob Kardoș. Kleine Fortifications Insul se închidea spre vest cu un șanț care făcea legătura între brațul Mureșului Mic din punc- tul de cotire spre est și rîul Mureș. Denumirea de „șanț" indică intervenția umană. Acesta era „șanțul turcesc" de-a lungul căruia s-a constituit strada cu același nume, stradă care făcea parte, după cum am văzul, din Wallachaei, semn că grănicerii sîrbi, la venirea lor, i-au găsit aci pe români. Este limpede că populația sîrbă s-a așezat în apropiere datorită sarcinilor militare pe care le avea în acest sistem de apărare. Un indiciu că ea asigura paza șanțului, nu a cetății, îl descoperim în însăși orientarea străzilor din această zonă. Străzile Trandafirilor (cu porțiunea din Hunedoara), lacob Kardoș, Badea Cîrțan și Bîrsei converg într-o piațetă de forma unui triunghi³³ al cărui vîrf pătrunde în strada Gîrleanu, adică în strada Șanțului turcesc din secolul al XVIII-lea. Pe harta cartografului anonim din anul 1752, acest mă- nunchi de străzi (la care se adaugă actuala stradă a Doinei care pornește din Piața Sîrbească) era retezat brusc, spre est, de strada Ciocârliei de azi. După dispariția cetății, aceste străzi s-au extins ocupînd cîmpul liber, folosit în trecut ca spațiu de siguranță. Pe altă hartă din anul 1752, executată de locotenent-colo- nelul Suly³⁴ (probabil francez aflat în serviciul armatei austrie- ce), observăm o altă notă comună a străzilor amintite. Ele se aseamănă prin modul de amplasare a caselor în interiorul unor grădini mari, avînd spații libere în stînga și în dreapta, uneori și în față, către stradă. Este un mod de așezare tipic rural. în fond grănicerii sîrbi care au venit aici la sfîrșilul se- colului al XVII-lea constituiau o populație țărănească, cu de- prinderi și cu un mod de viață rural. Biserica și-au ridicat-o însă nu în mijlocul comunității, ci la marginea de nord, acolo unde își întemeiase gospodăria comandantul lor, lovan Te- kelija cunoscut mai ales cu numele maghiarizat de Tbkbly. Pe harta din 1752 a lui Suly gospodăria lui Tekelija apare singură în actuala stradă a Agrișelor. Gospodăria era compusă dintr-o casă la stradă, cu o curte dreptunghiulară, închisă în părțile laterale de două clădiri anexe, și dintr-o grădină mare, în spate. Se pare că tot singură a rămas și în anul 1783, cînd conscripția o înregistrează în strada Sfredelului (Borren gasse). 11. Primăria din „orașul german" cu turnul din 1769- 1770. Cum era firesc strada nu avea responsabil, iar tăblița indica- toare se afla pe singura casă existentă, cea a familiei Tbkbly. Situarea bisericii in imediata apropiere a proprietăților lui Tbkbly sugerează rolul pe care l-a avut, acesta în organizarea nu numai a vieții militare a sîrbilor. Contribuția lui la edifi- carea bisericii a fost desigur considerabilă îneît stabilirea lo- cului ei a putut să constituie un act de voință a comandantu- lui. S-ar putea ca însuși locul cimitirului sîrbesc să fie dato- rat generozității acestui om bogat și de mare autoritate. Pe harta lui Ruttkay, cimitirul sîrbesc este plasat între capătul străzii Roza Luxemburg și Piața Filimon Sîrbu de azi. Aci se întindea însă proprietatea lui Tbkbly, o grădină care îi va purta numele multă vreme. Locul cimitirului constituia un singur trup cu grădina. Desigur ordinul imperial din 1781 a curmal și existența acestui cimitir. Deasupra lui s-a ridicat cvartalul cuprins între Piața Filimon Sîrbu, strada Emanuel Gojdu și strada Roza Luxemburg. Aceasta din urmă este fi- gurată pe toate hărțile Aradului din secolul al XVIII-lea. La celălalt capăt ea dădea (ca și azi) într-o scurtă străduță care conducea la un pod peste brațul Mureșului Mic. Dincolo era Wallachaei. Luind în considerare aceste elemente este po- sibil ca strada Grădinii (Gaerten gasse) din conscripția din 1783 să fie actuala Roza Luxemburg, iar strada Brodului Mic (Kiss Brod), în mod firesc, scurta continuare spre strada Ceaikovski de azi. (Din conscripție reiese limpede că strada Brodului Mic nu avea case și deci nici responsabil). în secolul al XlX-lea, strada Roza Luxemburg a purtat numele Luiza. Să continuăm însă analiza dincolo de actuala stradă a Cio- cîrliei³⁵, unde se detașează net un ansamblu de patru străzi: Tribunul Axente, Grigore Alexandrescu, Narciselor și Cozia. Pe harta lui Suly din anul 1752, aceste străzi apar cu case aliniate, așezate umăr la umăr, constituind un front compact. Lașele se află la capătul unor parcele lungi și înguste, fără grădini. Acest sistem parcelar este specific orașelor medie- vale. El a avut o lungă durată și stabilitate³⁶. Avînd în vedere această împrejurare, putem afirma că aglomerarea de tip urban din cele patru străzi a apărut cu mult înainte de secolul al XVIII-lea. Făcînd o comparație cu restul teritoriului locuit, reprezentat pe hartă, se desprinde concluzia că Aradul a în- semnat o vastă așezare rurală, în interiorul căreia, și sub scutul vechii cetăți, s-a ivit acest nucleu orășenesc. ³³ Numită în secolul al XlX-lea „Sliveg ter“ (Piața Coifului), poate tocmai datorită formei sale. (Nu am putui deduce cum s-a numii în secolul al XVIII-lea). ³¹ Fotocopiile acestei Jiârți se află la Muzeul județean Arad, colecția M.F., nr. înv. 4512. ³⁶ Al cărei nume în secolul al XVIII-lea nu-1 putem deduce din con- scripția din 1783. ³³ în legătură cu sistemul parcelar orășenesc medieval din Transil- vania sugestii utile am obținui de la Paul Niedermaier, Siebcnbiirgische sindic, Ed. Kriterion, București, 1979, partea de metodologic. 58 http://patrimoniu.gov.ro 12. Aradul in secolul al XVII 1-lea (stampă). Cetatea nouă (sus, mijloc); catedrala românească (mijloc); primăria din „orașul german" (stingă). Așezarea meșteșugarilor germani la începutul secolului al XVIII-lea de-a lungul actualului bulevard a dus la consti- tuirea celui de-al doilea centru orășenesc. Centrul mai vechi a continuat să existe și să se dezvolte prin truda comună a unor meșteșugari și comercianti români și sîrbi, printre, care s-au stabilit germani și maghiari. Conscripția ne oferă, în această zonă, nume care grăiesc de la sine: Pavel Vidul, Leu- cean (Mihail)³⁷, negustor, Vasile frînghierul, Filip Lipovan, Petru Pecioan, Mihai Radu, Iova Klaity, losa Ivanov, Stefka Szambatty, lacob Arsici, Iova Vasity, Toșa Kerbaltin, Mia Maniei, Luiger, Bischoff, Racz Marton etc. Dintre cele patru străzi ale vechiului nucleu orășenesc doar una știm cu siguranță cum s-a numit în conscripția din anul 1783, deoarece ea a purtat același nume și în secolul al XIX- lea: strada Morarilor (Miihlen gasse), Grigore Alexandrescu de azi. Intr-un plan al străzilor din „Civitas rascianica", întocmit de inginerul hotarnic loan Salix³⁸ în anul 1797 (plan care re- prezintă de fapt doar acest nucleu urban la care ne referim), strada Cozia de azi apare cu denumirea latină „Plathea ver- susTeinplum Rascianicum", ceea ce ar putea să însemne strada Bisericii lui Tokoly din conscripția (fiii 1783. Nu putem ști ce nume a purtat în conscripția din anul 1783 cea mai importantă stradă din acest ansamblu, Tribunul Axente de azi. loan Salix o denumește „Plathea Major Civi- tatis Rascianicae" (Strada mare a orașului rascian). Această denumire nu există însă în conscripție. Strada care poartă nu- mele viteazului tribun a putut să aibă, în secolul al XVIII-lea, unul din numele irelevante: „a lui Vidul", „a lui Leucean" etc. în conscripție nu găsim menționată Piața de pește, actuala Piață Veche, situată în imediata apropiere a vechiului centru urban. în schimb, loan Salix o indică folosind termenii la- tini „Forum venalium piscium" (Piața de vînzare a peștelui), ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că ea s-a constituit în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Destinația acestei piețe n-a putut fi alta decît cea arătată de numele pe care îl poartă. Inima vieții comerciale din această zonă a ora- șului, în acea vreme, a pulsat în Plathea Major, adică Tribu- nul Axente de azi. Aspectul de prăvălie al caselor din această stradă constituie un argument convingător. Din Piața de pește cobora la Mureș strada Pescarilor (Fi- scher gasse), ('.uza Vodă de azi. Era o stradă nouă care a apă- rut după dispariția cetății. loan Salix o denumește „via versus inolae tendens", adică „drumul care duce la mori". Ajunși la Mureș, să aruncăm o privire dincolo, folosindu-ne încă o dată de harta cartografului anonim din anul 1752. Rîul Jianca³⁹ („Zsianka Flus"), de fapt un alt braț al Mureșului, închidea sistemul de apărare Kleine Fortifications Insul spre sud. Tirul artileriei din cetate trecea dincolo de acest rîu, după cum indică cercul trasat pe hartă, depășind așezarea cea nouă, din stingă, cu străzi regulate, care poartă și azi denumirea „Aradul Nou", iar în dreapta, vechiul sat românesc, cu case în mijlocul unor grădini, actualul cartier Mureșel. în anul întocmirii conscripției analizate în paginile de față, Kleine Fortifications Insul nu mai exista. Funcțiile ei fuseseră preluate de noua cetate a Aradului. ³⁷ Mihail Leucean este mcn(ionat negustor în Consignația Quaeslorum, el Mercatorum, Arhivele Statului Arad, fond Primăria municipiului Arad scria Acte juridice, dosar 265/1796. ³⁸ Arhivele Statului Arad, fond Primăria municipiului Arad, seria Acte administrative, act 66/1797. ³⁹ Nu știm cum s-a schimbat denumirea Jianca din secolul a) XVIII- lea in cea de Țiganca din zilele noastre. DOUĂ REȘEDINȚE RURALE DIN DOLJ- CONTRIBUJIE LA STUDIUL EVOLUȚIEI ARHITECTURII ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ------------------------------------ MARCEL RERENDE1, SORIN SEBASTIAN OFICII ---------- Evoluția arhitecturii laice în Țara Românească a cu- noscut în cursul secolului al XVlI-lea cîteva perioade rodnice. Referindu-ne la ultimele decenii ale acestui secol și la zorii secolului al XVIII-lea, remarcăm înmulțirea curți- lor și palatelor domnești: Potlogi — 1698¹, Mogoșoaia 1702², Doicești — 1706³ și a curților marilor dregători: pala- tul postelnicului Constantin Cantacuzino la Filipeștii de Tîrg⁴, casa lui Matei Cantacuzino la Filipeștii de Pădure⁵, casa spătarului Drăghici Cantacuzino la Măgureni⁶, casa fami- liei Cantacuzino de la Mărginenii de Sus⁷ și altele. Reședințele prezintă calități remarcabile de compoziție a planului, organizare a spațiului, de decor, confort interior, de expresie plastică, cu accent pe caracterul de reprezentare. ¹ Șt. Balș, Curtea Bri neomenească din Potlogi, București, 1968. ² Badu Popa, Mogoșoaia. Palatul și Muzeul de Artă Brlncovencască, București, 1962. ³ V. Drăghiceanu, Curiile Domnești Brlnvoveneșli— 1 Doicești, ,B,C.M.1.“, 1909, p. 101—111. ⁴ N. lorga, Palatul de la Filipeștii de Tîrg, „B.C.M.I.", 1915, p. 1—5. ⁵ Grigore loncscu, Istoria arhitecturii in România, voi. II, București, 1965, p. 109—110. ⁶ V. Drăghiceanu. Casa Cantacuzinilor din Măgureni, „B.C.M.1.“, 1921, p. 12—45. ⁷ Al. Zagoritz, Biserica si casa din Mărgineni, „B.C.M.L", 1926, p. 108—119. 59 http://patrimoniu.gov.ro Conacul Brăiloilor din salul Nega- iești, corn. Mclincști, jud. Dolj. Vedere nord-est Preajba, Corn. Malu Mare. jud. Dolj, Conacul Stan Jianu. Ve- dere sud-est în centrul polii ico-econom ic al Olteniei, Craiova, s-au păstrat doar două edificii laice, insă de mare semnificație pentru evoluția arhitecturii: Casa Băniei — 1699⁸ și Hanul Hurezi — terminat în 1706”, ridicate de Constantin Brînco- veanu Voievod. Modificările intervenite în viața economică și socială a Țării Românești, datorate sporirii rolului păturii boierești, al marilor dregători ai domniei și al instituției Băniei de Craiova, care adaugă la puterea economică, la poziția socială și politică dobîndită și rolul de protector al vieții culturale, artistice și spirituale din epoca respectivă¹⁰, sînt premisele care ne permit să alăturăm la cele două monumente deja cu- noscute și menționate mai sus, unul recent identificat, ne- cuprins încă în lista monumentelor istorice. în satul Negoești din comuna Melinești, pe valea Amara- diei, la circa 35 km nord de municipiul Craiova, se află cona- cul Brăiloilor. Pînă la mijlocul secolului al XVII-lea, familia boierilor Brăiloiu a ocupat slujbe sau dregătorii modeste, fără ca nici unul din reprezentanții ei să se afirme în mod deo- sebit. Numai după această perioadă boierii Brăiloiu încep să fie mai des întîlniți în viața socială și politică a țării. Constan- tin Brincoveanu este cel care remarcă agerimea, ascuțimea minții lui Cornea Brăiloiu și-i acordă progresiv ranguri boie- rești din ce în ce mai înalte: agă, apoi mare agă, iar din 1695 pînă în 1705 cea mai înaltă dregătorie boierească: mare ban al Olteniei¹¹. ⁸ Al. Vasilcscu, Casele Băneșli din Craiona in secolul XVIII. „Ar- hivele Olteniei**, 1927. p. 9—19. ⁹ Sorin Scbastian Duicu, Marcel Berendci, Hanul Hurez, ansam- blul arhitectonic reprezentații’ al Craionci medievale, ins. ¹⁰ O valoroasă analiză a perioadei la Șt. Ștcfănescu, Bănia in Țara Românească, București, 1965. Avînd în vedere că momentul ctitoriei unui lăcaș de cult sau ridicarea unui palat, a unui conac, corespunde de obicei cu cel de maximă ascensiune în societatea epocii, credem că edificiul a fost construit în perioada 1695—1705 de Cornea Brăiloiu. Odată cu anul 1774 se realizează aici un ansamblu, o curte boierească, prin adăugarea unei biserici de către un descendent, „pan Cornea Brăiloiu, bit’ vel logofăt de Țara de Sus“¹². Edificiul¹³ are în plan formă dreptunghiulară (21,40 m lungime, 15,85 m lățime) cu un corp de clădire adosat spre sud-est (lungime 5,50 m, 3,80 m lățime). Are trei niveluri: subsol parțial pe latura de sud, parter pe latura de nord și etaj. Clădirea păstrează integral în forma originară pivnița și parterul, iar la etaj s-au operat cîteva modificări de mică amploare. Primului nivel (6 m înălțime maximă), semiîngropat și adăpostind pivnița, îi este caracteristică prezența unui spațiu de formă pătrată de dimensiuni relativ mari boltit cu patru ca- lote sferice pe pandantivi care se sprijină pe patru arce în pliu cintru dispuse în cruce cu un pilon central, masiv, la intersec- ția brațelor crucii. Subsolul se amplifică pe latura de est cu o încăpere de formă dreptunghiulară acoperită cu o boltă semi- cilindrică. Cele două spații ale acestui nivel comunică direct între ele și prezintă fiecare cîte un acces propriu: primul din- spre vest iar al doilea dinspre sud printr-un gîrlici adosat. ¹¹ N. Stoiccscu, Dicfionar al marilor dregători din Țara Româneasă și Moldova, secolul XIV—XVII, București. 1971, p. 121. ¹² V. Drăghiceanu, Biserica din Negoești — Dolj, „B.C.M.I.", 1015, București, 1916, p. 77—85. ¹³ Propus pentru a fi înscris în lista monumentelor istorice, dar, sînt necesare operarea de consolidări la parter și etaj, reconstituirea para- mentului original și efectuarea de refaceri la gîrliciu și scara de acces ca și găsirea unei funcționalități adecvate importanței monumentului. 60 http://patrimoniu.gov.ro Parterul (2,60 m înălțime) este alcătuit din patru încăperi de formă dreptunghiulară, de mărimi diferite, din care una situată central, ușor decroșală, adăpostește scara de acces la etaj, la care se alătură a cincea încăpere dispusă în partea de sud-vest a clădirii, acoperită cu o boltă semicilindrică, eu un acces propriu direct din exterior. Etajul (4,00 m înălțime) este ordonat de un ax de sime- trie, pe traseul căruia se află o sală dreptunghiulară în care debutează scara de acces și care comunică direct cu celelalte șase încăperi de locuit ale acestui nivel, toate tăvănite. Edificiul prezintă un acoperiș în patru ape pe o șarpantă nouă din lemn ecarisat. în sistem pe scaune, cu căpriori fixați pe pane și rigidizați cu contravîntuiri, cu streașină înfundată. Plastica exterioară a edificiului este rezultatul unor modificări de inspirație neoclasică de la începutul secolului al XX-lea: în partea decroșală a laturii de nord ferestrele sînt arcuite în semicerc, iar la etaj cei patru pilaștri sînt tratați cu caneluri și încununați cu un fronton triunghiular. Pe fiecare fațadă sini prezente profile excizale care delimi- tează ferestrele, marchează cola pardoselii și plafonului etajului. Cornișa e realizată în retrageri succesive într-o evazare puternic reliefată. învelitoarea este nouă, din tablă galvanizată, punctată de lucarne. Sistemul construcție , în care un rol important îl are pre- luarea sarcinilor din construcție de anumite tipuri de bolți: semicilindrice și calote sferice pe pandantivi, tehnologia de construcție după care arcele și bolțile sînt construite din cărămizi așezate radial, iar calotele din cărămizi așezate radial sferic, denotă însușirea deplină a tehnicii de construc- ție, trăsătură meritorie pentru un edificiu ridicai în mediul rural la epoca respectivă. Analiza organizării funcționale pune în evidență relația nemijlocită a acesteia eu realizarea spațială înțeleasă ca dozare optimă a dimensiunilor din plan și pe verticală ceea ce înseamnă că meșterii constructori posedau cunoștințele necesare prin utilizarea cărora se puteau obține efecte spa- țiale deosebite. Lipsa unor elemente care să anime fronturile edificiului: foișoare, loggii, balcoane, canalizează atenția către sobrietatea volumetrică a edificiului. * * * în salul Preajba, din comuna Malu Mare, aflat între drumurile spre Amărăști și Sadova, la 8 km sud de munici- piul Craiova, se află conacul Jienilor, construit de Stan .liana, probabil înainte de a fi trimis de boierii munteni în solie ia Constantinopol, pentru a cere domnie pămînteană pentru Țara Românească¹⁴. In 1778—1779 conacul se completează prin ridicarea în imediata apropiere, la circa 50 m distanță, a unei biserici, ctitorie a aceluiași Stan .Hanii, biv vel postelnic, creîndu-se astfel un complex feudal¹³, o curte boierească, soluție prefe- rată de boierii olteni. în curtea bisericii, ctitorul ridică chilii pentru întreținerea călugărilor și oamenilor nevo- iași cu locuință și hrană precum și o „școală rumânească“ [pentru] « Invăla copiii de pomană", atestată, prin înlesni- rile făcute de diverși domni, pînă la începutul secolului al XIX-lea¹⁶. Edificiul, monument isloric de arhitectură¹⁷, de formă dreptunghiulară (15,50 m lungime și 13,65 m lățime), cu două corpuri de clădire adosate: un foișor pe latura de sud și un corp dreptunghiular pe latura de vest, se ridică pe trei nivelaii: un subsol semiîngropat la nord, parter parț ia 1 pe latu- rile de sud și est și etaj. ¹¹ N. lorga, Scrisori de boieri fi negustori olteni fi munteni către Casa de negoț sibiană Ilagi Pop, publicate cu note genealogice asupra mai multor familii, București, 1906. p. 53. ¹⁵ V. Drăghiceiuiu, Monumentele istorice din Oltenia, „B.C.M.I.", 1931, p. 112—115. ‘ ¹⁸ 1. Donat, Citeva .școli de stat in Oltenia înainte de 1800, „Arhivele Olteniei", 1931, p. 320—322. ¹⁷ Poziția 1081 din lista anexă la II.C.M. nr. 1160/1955. Destinația actualii: han turistic O.J.T. Primul nivel, pivnița (4,00 m înălțime maximă), este caracterizat prin prezența unui spațiu amplu de formă drep- tunghiulară acoperit cu o boltă semicilindrică din cărămidă pe trei arce-dublouri. Accesul se face direct din exterior pe latura de est, printr-o scară a cărei încăpere este înglobată în volumul edificiului. Parterul (2,50 m înălțime maximă) este alcătuit din patru încăperi de formă dreptunghiulară, acoperite fiecare cu bolți semicilindrice cu muchii inlrînde iar, două dintre acestea, încăperile dispuse spre sud și sud-vest, cu lunete. La parter se accede printr-un portic situat pe partea de sud a edificiului, de formă pătrată, deschis pe trei laturi cu cîte o arcadă. Etajul (3,15 m înălțime) este conceput simetric față de un ax de simetrie nord-sud pe traseul căruia se află foișorul pe stîlpi de lemn și două săli spațioase în prelungire; aces- tea se intersectează cu un coridor formînd astfel o cruce între brațele căreia se află cele patru încăperi de locuit. La etaj se accede printr-o scară exterioară, deschisă, delimitată numai la parter cu un perete din zid. Acoperișul în patru ape se sprijină pe o șarpantă din lemn cu căpriori prelungiți în consolă peste streașină desfun- dată. Plaslica exterioară este animată de prezența scării de acces la etaj, care debușează într-un foișor delimitat de stîlpi din lemn, și de existența unei galerii din lemn, adosată recent pe întreaga lungime a fațadei de nord, în lo- cul unui balcon din lemn orientat spre salba de lacuri din apropiere. Cornișa este realizată printr-o retragere puternic reliefată. învelitoarea este nouă, din țiglă în solzi. Edificiul este construit din zidărie masivă de cărămidă (circa 0,80 m grosime) cu arcele și bolțile semicilindrice reali- zate din cărămizi așezate radial vertical. Organizarea funcțională este, corelată cu realizarea spațială obținută printr-o dozare ponderată a dimensiunilor încăperi- lor în plan și pe verticală, fapt ce demonstrează o logică fle- xibilă in dispunerea și modelarea spațiului interior. Marcarea delimitării nivelului inferior de cel superior printr-un profil decroșat. raportul dintre dimensiunile celor două niveluri: par- terul în raport cu etajul, cel superior fiind mai înalt, feres- trele dreptunghiulare și prezența foișorului sînt elemente care subliniază etajul, punîndu-1 in valoare. Analiza planurilor celor două edificii prezentate care, deși pornesc de la aceeași temă și rezolvă același program, sau adăpostesc aceleași funcții, au primit, cu toate acestea, rezolvări diferite dovedind originalitatea soluț iilor și eviden- țiind faptul că organizarea funcțională se află într-un raport direct cu realizarea spațială a interioarelor, la care, în cazul subsolurilor semiîngropate, un aport deosebit îl au sistemele de boltire, contribuind la obținerea unor efecte spațiale deo- sebite ale spațiului interior. Plastica exterioară a acestor edificii este realizaiă printr-o asamblare și modelare proprie, caracterizată prin unitate, a unor restrînse elemente decorative, fără forme spectaculoase, ceea ce ar fi putut conduce la uniformitate; printr-un plus de efort în conceperea detaliilor, prin rezolvări orientate spre satisfacerea cu prioritate a necesităților practice s-a reușit să se ajungă la o anumită originalitate. Mecanica structurilor utilizate, în care anumite tipuri de bolți; semicilindrice pe dublouri, calote pe pandantivi au un rol important în preluarea și transmiterea sarcinilor din construcție, tehnica și tehnologia de construcție, materialele utilizate, toate dovedesc preluarea unor elemente proprii arhitecturii de cult. Se remarcă totuși prezența unor ele- mente inspirate de arhitectura Renașterii transilvănene: bolțile semicilindrice intersectate, cu muchii inlrînde și lunete. Prezentarea acestor două edificii pune în lumină particu- larități și note proprii cu care acestea reușesc să completeze, chiar să îmbogățească cunoștințele despre starea arhitecturii în secolul al XVIII-lea în sudul Olteniei. Prin aceste parti- cularități cît și prin ceea ce au comun cu celelalte edificii ridicate în aceeași perioadă în Țara Românească, cele două monumente se constituie ca obiective demne de interesul cercetătorilor evoluției arhitecturii. 61 http://patrimoniu.gov.ro ____________________________________________SUMMAHY -------------------- In this study, two villagc rcsidences in the counly of Dolj are shown. being included within a number of archileclonical piles, parlicularly rcmarkable by Ihe composition of their planes, by the organizat ion of their rooms as a whole, their ornamentat ion, their comfort inside and by their plastic appearancc whosc stress is put on its charaelcr as a repre- sentation. The first residence, called the Brăiloiu Iun, is to be found in the villagc ol'Negoiești, some 35 km north of the city of Craiova, in the valley of Amaradia. The edifice was probably built betwcen 1695 and 1705 by Cornea Brăiloiu, who was „Great Ban of Craiova” at the linie. In 1771, a pile of houses were built on the above-ment ioned place, comprising a seniorial residence which was given this tillc duc lo the adjunction of a church; it was one of Cornea Brăiloiu's desccndanls, called “Pan Cornea Brăiloiu biv vel logofăt de Țara de Sus”, who adjoined the church. That edifice has got in its plane a rectangular shape. with a number of dwellings that were adjoined to the south-caslern side. The Iun has got three levels: a basement partially in the Southern arca, a ground floor in the northern one and a slorey. This building comprised the cellar and llie ground floor cnlirely, in their original forin, but the slorey was I somewhal changed, however only to a certa in extent. The second edifice being analyZed is lo be found in the village of Preajba, which makcs pari of the commune Malu Mare, 8 km south of the municipality of Craiova; the inn of the Jianus, which was erectei! al Stan .lianu’s disposal. Betwcen 1778 and 1779. the pile was completed by the construction of a church, quite near by; it is another foundation Stan Jianu „biv-vel postelnic" asked to be ereelcd, in this way crcatinga big feudal centre. Inside, llie founder had several eubiclcs built for built the monks and for paupers, thus ensuring them a shclter and also food, and a school as well, lor the children of poor pcople - , wherc one spoke Romanian. The edifice has also in its plane a rectangular shape with two blocks ol' dwellings adjoining it, namcly: a belvedere towards South and a rectan- gular block of dwellings, north of llie edifice. This ari iele on the Iwo cdifices, which come thus out in bold relief, also turn into account their particular fcalures and all their peculiarities; it is thanks to them that the architecture of 18 century Oltenia has become still beilor known and morc famous. DIN OPERA DE SISTEMATIZARE RURALĂ Șl DE ORGANIZARE A TERITORIULUI ÎN SECOLUL AL XIX-LEA ____________________________________________________ANDREI l’ĂNOIU -------- Qtudiul materialelor cartografice corelat cu mențiunile Odin documentele de arhivă, și confruntat cu datele rezultate din cercetările de teren, ne îngăduie unele concluzii cu privire la formarea fizionomiei multora dintre așezările sătești actuale. Atît pentru satele de moșneni cit și pentru cele de clăcași, unele aspecte rămîn aproape aceleași atunci cînd este vorba de așezări cu același regim de administrare, așezări de clăcași pe moșii boierești sau pe cele ale mănăsti- rilor. S-ar părea, totuși, că situația satelor de clăcași de pe moși- ile mănăstirilor să fie, adesea, alta decît cea a celor de pe mo- șiile boierești, primele tinzînd, de obicei, să-și conserve neschim- bată vatra: satele de pe pămînturile boierești sînt, în schimb, mereu silite să se împartă și să se regrupeze cu prilejul parta- jelor dintre succesori. Elementul fundamental în definirea fizionomiei așezări- lor sătești rămîne, deci, unitatea teritorială pe care se înscrie și se dezvoltă satul, moșia respectivă cu modul ei de admi- nistrare, pe care locuitorul poate să apară ca stăpîn în devăl- mășie sau ca muncitor chiriaș, dependent de înțelegerea cu stăpînul moșiei și cu interpușii acestuia. Rețeaua de așezări sătești apare, în mod firesc, ca o suprapunere peste rețeaua de moșii, rețea a cărei mare lotizare unitară, confirmată în 1. Planul moșiei Izvorul, cu salul Pietrișu, jud. Mehedinți, de Al. Popovici, inginer holarnie. (De observai împărțirea așezărilor pe curele de succesiuni din trupul moșiei mari). 62 http://patrimoniu.gov.ro 2. Planul moșiei Cleanomi, vedere de detaliu eu satul Cleanovu, jud. Mehedinți, a- nul 1814, de losif Garminschi, inginer. (Centrul satului, marcat de trecerea peste rin, este alcătuit din casa sfatului, școala sătească, biserica și curtea boierului). 3. Planul moșiei Dobra. jud. Mehe- dinți, ridicat și transpus la 1855 de C. Vilșoreanu după alte ridicări din 1847 făcute de N. Carada. (De re- marcat împărțirea moșiei in trei zo- ne, conform prevederilor regulamen- tare, una atribuită vetrei satului, una de pădure și alta rezervată pro- prietarului). secolul al XV-lea, se suprapune .și ea peste alte „moșii bă- trîne“, cu „hotare bătrîne"¹. Satul timpuriu se arată a fi alcătuit din grupuri de gospo- dării dispersate neordonat în zonele cele mai favorabile ale moșiei, pe terenuri sănătoase, ocrotite de bătaia vîntului, în apropierea surselor de apă, poienile de la marginea pădurii, ¹ Al. Ștefulescu, Documente slaiv-romăne relative la Gorj, Tg. Jiu, 1908, p. 68. cornișele și terasele care domină ușor lunca fiind de fapt locurile preferate. Multă vreme în structura acestui sat nu poate fi vorba în nici un fel de constituirea unui nucleu realizat dintr-o con- centrare a locuințelor pe o vatră restrînsă; centrul său, impro- priu denumit așa astăzi, îl constituia de fapt răscrucea dru- murilor sau zona în care locuințele apăreau, totuși, mai adunat, grupate pe neamuri, polarizate în jurul b sericii sau al curții boierești. Pe moșiile moșnenești, din această organi- zare, considerată de tip primar, va rezulta aproape pretu- 63 http://patrimoniu.gov.ro gaziile de ni eoni- ,acci- poziție este inclus și un denl al terenului" ca doini- mintă a așezării. movila Căialei). 5. Planul topografic al moșiei Bră- tulești, cu satul Brătulești, jud. Prahova, 1817, Carol Gold, inginer hotarnic. (Compoziție realizata prin ordonarea vechilor așezări sătești, adaptată perfect condițiilor de relief si structurii drumurilor existente). Planul moșiei Căiata, cu satele Căiata și Sihlele, jud. Rimnicu Sărat (circa 1845), Gh. T. Scipion, inginer ho- tarnic. (Compoziții de sate cu forme elaborate potrivit ca- racteristicilor terenului, axate pe structura drumurilor exis- tente; centru alcătuit din principalele dotări cerule de forma administrativă: casa sfatului, școala, biserica, nia- tindeni, printr-o evoluție treptată, acea imagine atît de bine- cunoscută a satului răsfirat. Numai acolo unde terenul nu îngăduie, continuă, ca o fază întîrziată. aspectul salului de tip împrăștiat. Așezările care nu și-au părăsit vatra, prin îndesite, evoluează într-un fel în care dezvoltarea lor se înscrie într-o structură urmărind adaptarea la forma terenu- lui. Numai fenomenul de îndesire și cerința de exploatare rațională a moșiei determină, ca o fază superioară de organi- zare, gruparea ordonată a gospodăriilor. Forma reliefului restrîns împinge, prin îndesire, la constituirea de grupări liniare, cel mai adesea înlănțuiri de grupări mărunte, sau la grupări de tip adunat. Nu este mai puțin adevărat că și nece- sitatea exploatării raționale a terenului, împărțit în tarlalt rectangulare, străbătute de drumuri drepte, poate conduce în final la soluții de multe ori asemănătoare. Pentru așezările moșnenești, trecerile de la un tip de sat la altul se vor face treptat și într-o manieră atît de înceată îneît abia sînt sesizate, ele apărînd, în final, ca o urmare fi- rească a transformărilor pe care le. suferă în cele din urină gospodăria însăși. Aceste transformări le înregistrează, în pa- ralel, și modul de viață al locuitorului, cu preocupările lui multiple, cu toate cerințele lui crescînde de ordin material și spiritual. Intervin apoi alți factori neprevăzuți, sau poate isto- ricește determinați, care obligă adesea la o deplasare a ariei așezărilor, la o regrupare, la contopirea sau la dispariția lor². ² De văzul cu privire la aceste concluzii și lucrarea autorului: Arhi- lectura tradițională din bazinul mijlociu al Gilorlului și Amaradiei Mici, județul Gorj, manuscris dactilo la Muzeul de istoric al R.S.România, București, 1980. 64 http://patrimoniu.gov.ro ANUL 1843 ”. Planul moșiei Făeăenii, cu satele Făița, Fâcăenii și Lăteni, inclusiv salul Topalu (le peste Dunăre, jud. Ialomița, 1843, loan Predeti, ingi- ner. (De remarcat împărțirea așe- zărilor in funcție de curelele des- prinse din trupul moșiei mari; vetre răstrînse, ordonate pe intersecția drumurilor de moșie, biserica mar- cind centrul satului, amplasată cap- de-perspectivă pentru arterele im- portante). 7. Detaliu din planul moșiei Cio- vărnășani cu satul Crăguieșli, jud. Mehedinți, ridicat la 1862 de Al. Popovici, inginer. (Salul se afla pe această poziție înainte de Regula- mentul Organic; ulterior acestei ridicări, salul s-a strămutat de cea- laltă parte a șoselei). în hărțile din secolul al XVIII-lea, cu mici excepții, figu- rează toate localitățile atestate documentar, poziția lor fixîn- du-se în funcție de cea a moșiei, de traseul drumurilor si firul apelor. Nicăieri nu întâlnim înșiruiri de sate de-a lungul drumurilor mari, care ocolesc aproape sistematic aceste așe- zări. Atît din harta lui Schwantz³ cit și din harta lui Specht⁴ reiese că forma și structura acestor așezări au depins în cele din urmă de relieful terenului: acesta a îngăduit posibilitatea de grupare răsfirată, formă care corespundea deplin unei eco- nomii complexe, în care domina profilul agropastoral. Fac ³ Schwantz Frieder, Tabula Valachiae Cis-Alutanae per Frieder, Schtnanlzium Regiminis Heisteriani Capilaneum Ao. 1123. ⁴ Specht, Militairischen Carie der kleinen oder oeslemichischen tind grossen Walachei ... excepție acele așezări cu caracter temporar din zonele de deal mai toate pivnițe și conace, pivnițe și jimnițe de prisăci, ca și oboarele, țoale legate de locurile de mumă ale locuitori- lor, întocmai ca și bordeiele de pădure — care devin, în unele, împrejurări, locuibile sau ajung și ele să se înfățișeze tot ca înșiruiri sau ca aglomerări neordonate. Harta lui Specht pune bine în evidență faptul că cele mai multe dintre așezări sînt situate pe terasele care domină văile, pe terenuri defrișate sau în poienițele de la marginea drumu- rilor. Nn se, consemnează așezările cu caracter temporar, conacele de deal și pivnițele, care sînt totuși atestate docu- mentar în multe locuri. Sînt arătate, în schimb, foarte atent, cursurile de ape cu toate amenajările lor pentru instalațiile hidraulice, pive, mori sau joagăre, destul de numeroase la acea vreme. Tot așa sînt bine amplasate terenurile cu culturi ale viței de vie și pometurile. 65 http://patrimoniu.gov.ro I 8. I edere de detaliu din planul moșiți Ciovârnășani, cu salul Ciovârnășani, ridicat la 1862 de Al. Popovici, inginer. (De remarcat împărțirea vetrei salului pe pachete de loturi de siliști cuprinse între pîraiele ce străbat așezarea căzînd normal pe linia salului și apa Coșuștei). 9. Harta România Meridională, detaliu din zona centrală a Gorjului. (Satele Copăcioasa și Scoarța sini arătate ca strămutate în perioada regu- lamentară pe o linie pe care se află astăzi Cerătul și Pojogenii. in realitate strămutarea acestor sate de pe locurile lor, de pe dealuri, s-a făcut mult mai tîrziu și pe o altă linie decîl cea indicată mai sus, care figurează aici încă „neprecizată“ pe unele porțiuni). Harta rusă, întocmită în perioada 1829 1835'’, prezintă o importanță de. ordin deosebit, prin faptul că înfățișează rețeaua drumurilor și toată situația așezărilor înainte de 10. Moșia Mierlești, jud. OU. 1813, Teodor Marianovici, inginer. (Indica- rea reliefului prin tenie, poziția salului pe vale, biserica marcîud cen- trul așezării). apariția Regulamentului Organic. Din modul de reprezentare al satelor rezultă că acestea erau așezate atît liniar cît și în vetre mai mult sau inai puțin adunate. în dreptul fiecărei localități este înscris și numărul locuitorilor. Față de harta lui Specht apar unele localități noi și dispar, în schimb, altele. Pentru unele zone, putem face remarca că harta rusă se înfățișează, totodată, și ca un proiect de corectare sau de amenajare a drumurilor, consemnînd trasee care de fapt nu au existat și care s-au realizat numai ulterior, uneori nu în modul specificat. Harta Boinânia Meridională⁶ dă dalele cele mai complete asupra transformărilor intervenite în organizarea teritoriu- ⁶ Harta teatrului de război în Europa, în anii 1828 și 1829, întoc- mită la scara 1 : 420.000 din mărimea reală (tipăritură în limba rusă)< de văzut pentru analiză: C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului al XlX-lea; constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, București 1957. ¹¹ Hartă întocmită de ofițeri austrieci între 1855—1857 și tipărită in timpul lui Cuza: Charla României Meridionale publicată din ordinea măriei scite principelui domnitorul Alessandru Joane 1; După planul ori- ginal ridicata prin Dispostfiunea și cu spesele guoernului României de ingi- neri miliaustrieci la annulu 1856 în slabilimenliilu artisticii Satmari, Bucu- rești, 1864. 66 http://patrimoniu.gov.ro 13. Detaliu din planul moșiei Caiala, cu salul Caiala. lui, cu modificările, suferite și cu cursurile de apă. Prin detaliile cu care se redau caracteristicile reliefului, ni se înfă- țișează o situație în care putem recunoaște toate acoperirile păduroase, ca și unele lotizări în zona de luncă și de deal, identificîndu-se, adesea, chiar ariile cultivabile sau cele de pășune, ca și locul fostelor sate, strămutate sau dispărute, știute din harta lui Specii! și harta rusă. Harta aceasta este documentul care oferă fizionomia teritoriului cu situația celor petrecute în urma reformelor inițiate de. Regulamentul Organic, dar înainte de apariția celor generate de Legea rurală de la 1864. Deosebii de importante, din punct de vedere al cunoașterii modificărilor intervenite în înfățișarea reliefului și organiza- rea structurii teritoriului, sînt toate acele ocolnice și cărți de hotărnicii, întocmite de clucerii de (trie. înclinăm să credem că, pentru multe zone ale teritoriului, tocmai aceste cărți de hotărnicie au slujit cartografilor militari ruși și austrieci la întocmirea hărților lor. Toate hotărniciile, care ni se păstrează din perioada de început a secolului al XIX-lea, sînt, de fapt, planuri topografice corect întocmite, la scară, trase în tuș și randate în culori de apă, pe care se consemnează convențional 14. Satul Băzoadu de Sus, județul Dîmbovița; vedere de detaliu din planul moșiei Răzvadu de Sus. copie de la 190!) după planul din 1848, alcătuit de S. Zefchide, inginer hotarnic și A. Carini. adjunct. (Așezare întemeiată pe structura unui drum local vechi care urmărește forma reliefului, mar- cindu-se capelele de perspectivă pe care le deschide traiectul curbai al liniei sătești). toate caracteristicile terenului, cu amenajările lui, culturi organizate, drumuri și poteci, măgurile naturale sau pietrele de hotar, fînlînile, troițele sau crucile, firele de apă cu morile lor, bălțile sau heleșteiele, locurile de poștă, numărul caselor cu poziția lor etc. Reformele introduse prin Regulamentul Organic cu pri- vire la amenajarea teritoriului, la proiectele de rezolvare a circulației pe căile rutiere și fluviale, organizarea așezărilor urbane și rurale pe baze moderne etc. vizează, totodată, și înființarea unor servicii cartografice speciale care să-și aducă aportul la realizarea directă a multora dintre sarcinile pro- puse. Articolul nr. 140 din Regulamentul Organic impunea proprietarilor de moșii să dea clăcașilor lor pe o anumită parte a moșiei, indicată de ei, teren pentru casă, curte și îm- prejmuire și grădină de legume la un loc. Se adăugau apoi alte prevederi care cereau înființarea de case de sfat și de școală, înființarea de magazii de rezervă, ca și întreținerea drumurilor locale de legătură cu satele învecinate'. în sensul prevederilor generale ale Regulamentului Orga- nic. s-au inițiat, treptat, o serie de măsuri care obligau la clădirea regulată a caselor țărănești In linie, preconizîndtt-se ⁷ Regulamentul Organic, întrupat cu legiuirile din anii 1831, și 1833 și adăugat la sfirșit cu legiuirile de la 1834, București. 67 http://patrimoniu.gov.ro 15. Salul Lcreșli, detaliu din planul topo- grafic al moșiei I.crești, redesenat de lorgu Scipion la 1872, inginer hotarnic, în urma altor ridicări făcute în 1812 de loan Isăcescu, ingi- ner. după arătarea semnelor din 1(562. 16. Detaliu din planul moșiilor Mogoșouiu — Chilila. cu vatra Mogoșoaia. 1857, (’,. N. Rom- niceanu, inginer. (Centrul satului se arată a l constitui hanul, moara și alte clădiri importante ale așezării—probabil casa sfatului și școala deschizindu-sc un acces direct al așezării către biserică, capela fostului Palat Domnesc). chiar alcătuirea unui plan lip de casă, cu grajd și îngrădi- tură de protecție a gospodăriei, cu plantații de pomi în jur etc. Se cerea, printre altele, desființarea așezărilor de bordeie și a acelor cătune răsfirate întemeiate pe locuirea perma- nentă a conacelor de deal, făcute pentru vii sau pentru oboa- rele de vite, impunîndu-se retragerea populației într-o vatră stabilă, bine delimitată. Proprietarii erau obligați mereu să stabilească locul satelor de pe moșiile lor și să pună la dispo- ziția clăcașilor lemnul necesar, dacă moșia respectivă avea pădure. Principiul director care a stat, la baza operei de remode- lare a înfățișării satelor, într-o primă etapă, este bine precizat în instrucțiunile date de M. Ghica, șeful Vorniciei din lăuntru, la 12 februarie 1837, care arăta că așezarea caselor la linie nu înseamnă stricarea tuturor caselor din sat sau mutarea satului întreg, nici înșiruirea tuturor caselor unui sat într-un rînd de case sau două, în lung, una lîngă alta, ci o strîngere generală a caselor fiecărui sat la un loc cu care ocazie să fie așezate după o oarecare regulă la linie. Esențialul îl constituie, deci, faptul că, dacă așezările se află ia loc potrivit, salul putea rămîne pe loc; se organiza, însă, un centru al lui, cu ulițe, unde să se clădească din nou locuințele acelor locuitori care nu cădeau la linia acelor ulițe sau se aflau în locuri îndepăr- tate. Locuințele-bordeie — chiar dacă erau la linia acelor ulițe — trebuiau dărîmate și prefăcute în case⁸. Principiul acesta de ordonare a vetrelor de sal îl putem recunoaște ca o măsură de necesitate imediată, care își dove- dește viabilitatea pînă către mijlocul secolului, cînd apar o serie de regulamente, de legi și de reglementări noi în privința organizării localităților, a alinierii caselor, întemeiate pe alte criterii. Apăruseră deja, între timp, unele preocupări susținute ca așezările sătești nou constituite să se alcătuiască după proiecte anume întocmite, care să precizeze traseul stradal și toate lotizările de teren, conform prevederilor regu- lamentare. După apariția Legii rurale de la 1S64 se introduc o serie de reglementări noi, care modifică sensibil regimul de organizare al teritoriului și modul de constituire al așezări- lor sătești, întemeiate de această dală pe o grupare a satelor pe comune. în această situație, unele sale (vechi, strămutate sau nou întemeiate) reușesc să-și păstreze în continuare vatra deținută la acea dată; altele. în schimb, sînt silite să se regru- peze potrivit cerințelor impuse de noua rețea a drumurilor, de modul de exploatare a teritoriului, după împroprietări- rea clăcașilor. Putem spune că toată această situație, alît de sumar expusă mai sus, își găsește o oglindire fidelă în operele carto- grafice și hotărniciile întocmite pentru mai toate moșiile boierești sau cele ale mănăstirilor și ale statului. Unele dintre aceste lucrări ne prezintă planuri detaliate asupra delimită- rilor efectuate, asupra reliefului și a caracteristicilor sale, consemnîndu-se și poziția locuințelor în ansamblul așezării. Altele se înfățișează ca adevărate proiecte de sistematizare, ale așezărilor sătești, prezentîndu-se diferite scheme sau rezol- vări definitive de constituire a vetrelor de sal, cu lotizarea terenului pe culturi specializate și racordul la rețeaua dru- murilor importante. Trebuie să amintim că această operă de sistematizare rurală și de organizare a teritoriului a căzut în sarcina ingine- rilor, a inginerilor topografi și a cartografilor, a hotarnicilor, geometrilor și desenatorilor vremii⁹. Alături de proiectele lor, ni s-au păstrat și unele realizări, cîteva conservate așa cum au fost ele gîndite inițial, altele au suferit pe parcurs comple- tări sau modificări firești, dictate de modul de adaptare la condițiile terenului, de noile cerințe funcționale impuse de realizarea totdeauna a unor racorduri convenabile cu zonele imediat învecinate. în ciuda faptului că această sistematizare a teritoriului efectuată în țara noastră este o operă cu rezolvări deosebit de interesante, o operă iscusit dirijată și atent urmărită de către administrația de stat pe toată durata secolului trecut, în mod nedrept înfăptuirile ei rămîn încă trecute uitării. ⁸ I. Corfus, Agricultura Țârii Homâiuțli, București, 1969, p. 280—281. ⁹ Arhivele Statului, fond Ministejul Agriculturii, inv. 193. 68 http://patrimoniu.gov.ro 17 Vedere de detaliu a parcului de la Mogoșoaia cu incinta palatului', pe latura de nord se remarcă că mai ființa încă la acea dată corpul de clădiri care închidea incinta, in rind cu cuhnia, spre palat. Peste lac se remarca existenta unei mari plantații de vie în mijlocul căreia se precizează pozi- ția unei construcții importante, poate o cramă. Printre pionierii acestei acțiuni. continuatori ai șliuților cluceri de «rie de altădată, alături de acel Răducanu inginer sau V. Pop Paharnicul, amintim pe un Frantz Klinger, un Frantz Kiihmel, pe Moritz von Olt, pe Andrei Covaci și atîlia alții ca ei, unii eu studii în străinătate, alții cu măiestria dobîndită la Școala lui Lazăr, la București. Dintre cei ce aplică principiile de sistematizare din epoca regulamentară să-l amintim pe serdarul Nicolae Caradgea, pe inginerii Slavii Paleologu, loan PredeLi, Al. Flccsi, Al. Popovici. Ion Vel- celeanu. Al. Paladi, StZefchidi, loan Isăcescu, Teodor Maria- novici. Carol Gold, I). C. Rhnniceanu, losif Carminschi, Gh. Stravolca, Gh. T. Scipion, A. Carimi, M. Papazolu, G. Ton- cescu, Petrache Popescu ele."’ ¹⁰ Ibid. 18. Detaliu din planul moșiei Buftea cu satele Buftea, Flăminzeni și Bogă- leșli. (Compoziții ordonate, alcătuite din trasee stradale rectangulare în care se includ și traiectele marilor drumuri ce trec de la București spre Pitești si Tîrgoviște; înscrierea rațională în forma terenului, cu străzi paralele articulate între ele. intersecții în unghi drept, în formă de X sau de Y, cu unele legături radial-concentricc venite să susțină funcțional ideea de centru, cu cap-de-perspect ivă convergent, denotă cunoașterea și aplicarea cu ușurință a unor principii urbanistice și de organizare teri- torială dintre cele mai evoluate). BARSR, H. inv. 7. Planurile topografice, cele de hotărnicie sau de sistemati- zare a așezărilor, făcute pentru moșiile Țigănești, Buftea, Mogoșoaia, Vînjulețu, Căiata, Sihlele, Făița, Cleanovu, Ore- vița, Coțofenii din Dos, Brătulești, Cocorești, Răzvadul de Sus, Baia de. Aramă, Strehaia, Ciovărnășani, Bresnița și altele sînt exemple elocvente ale principiilor de organizare a terito- riului și de sistematizare rurală, aplicate în țara noastră în secolul trecut. II ESI UE By studing the maps Frieder Schwantz and Specht had made up, as iveli as the map of the scat of war that taken place in Europe between 1828 and 1829, and the map of Meridional Roman ia, the latter having been carried oul between 1855 and 1857, the aulhor takes also into ac- count some of the provisions The Constituțional Regulalions was stipu- lating, and the Rural l.aw of 1861, in order to deal with the main elements making part of the organization of the Romanian Principalities’ terri- tory, in the 19th century. In the introduclion of this study there are shown some of the dala concerning the way a few villages had followed to organ- ize a structurc of themselves during centuries, taking into account the nature of the field and the social state of their inhabitants. The rural systcmatization and organization of the tcrritory implied, besides the structuring of some of the settlemenls, the moving from vil- lages and the drawing to the line of certain constructions, then the divid- ing of the ground into portions, the practising of a home plane, ele. II was accomplishcd duc to the help several experts who has studied abroad gave them, as well as due to the surveyors having studied at the School for Engineers Gheorghe Lazăr had founded. The illustrations the study compriscs show a number of details comprised in the planes of some lands belonging to land-owners in the first half of the 19th century, which imply elements for re-structuring certain settlements, for creating rural centers and also in order to map out new roads, to make some con- structions disappear and other ones to appear. http://patrimoniu.gov.ro PROPUNERE DE INTEGRARE ÎN CIRCUITUL PUBLIC A DOUĂ MONUMENTE DIN ARAD --------------------------------------------------------------GHEOItGIIE LA.XEVSCHI ------------- rprăim într-o epocă decisivă pentru soarta orașelor noas- 1 tre aflate într-un continuu proces de refacere și trans- formare, proces în cadrul căruia monumentele și ansamblu- rile arhitecturale trebuie să fie integrate și transformate în factori activi ai vieții contemporane. Dar, oricît de prețuite ar fi, numeroase ansambluri și destul de multe monumente de arhitectură n-au putut fi totuși apărate. Vremea și oamenii au subminat rezistența unor mo- numente grăbindu-le degradarea. într-o astfel de situație se. găsesc și cîteva monumente din Arad, dintre care prezentăm două și anume: clădirea veche a teatrului și o casă de pe strada Cozia nr. 5. Vechea clădire a teatrului din Arad, declarată monument din anul 1955, are numărul 1109 pe lista actuală a monumen- telor și fișa analitică de evidență din anul 1976 (fig. 1). Construcția lui este legată de manifestările teatrale din Arad, ale căror începui uri se plasează în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea și constau din spectacole date de trupe ambulante pe scene improvizate. Receptivul public arădean, stimulînd activitatea teatrală ale cărei spectacole se înmulțesc, era conștient de necesitatea unui sediu permanent pentru ca spectacolele să nu se mai desfășoare pe scene improvizate. în anul 1812, comerciantul Hirschl lacob primește apro- barea să construiască pe cheltuială proprie un teatru perma- nent din piatră și cărămidă¹. Lucrările au început în anul 1816 și-n scurt timp clădirea de pe actuala str. Gheorghe Lazăr nr. 3 a adăpostit specta- cole de teatru și operă, concerte. Clădirea prezintă un plan dreptunghiular a cărei sală de spectacol era aranjată după tipul de sală de teatru italian avînd o capacitate de 300—350 locuri². La exterior, fațada îngrijit lucrată este prevăzută cu trei uși mari în două canaturi intercalate de coloane ionice ado- sate zidăriei portante. în anul 1873, ca urmare a inaugurării noului sediu al teatrului arădean în care instituția respectivă funcționează și astăzi, vechiul teatru a fost nevoit să-și închidă porțile, dar nu a fost părăsit, ci folosit în continuare, servind drept depo- zit pentru decoruri și altă recuzită teatrală. Starea de anonimat a clădirii încetează însă în anul 1907, an în care s-a hotărît transformarea fostei săli de teatru în sală de cinematograf. O serie de lucrări în interior au înlăturat cadrul de lemn al sălii, fără a afecta însă scena, mărindu-se astfel numărul locuitorilor la 500³ (fig. 2). Inaugurarea pri- mului lăcaș stabil din țară al celei dc-a șaptea arte a avut loc într-un cadru festiv, la 30 noiembrie 1907. Succesul repurtat, precum și creșterea de la an la an a numărului de spectatori au determinat edilii orașului să ia măsuri de mărire a sălii. Drept urmare, în anul 1917, se între- prind schimbări serioase în interiorul clădirii. Scena și foaie- rul sînt demolate și este construit un balcon din beton, lucru ¹ Marti Sandor, Arad szabod Kiralg varos cs Arad varmegye monogra- phiaja, Arad, 1895, voi. II. p. 820. ' , ². losif Sîrbuț, Cea mai veche clădire de teatru si cinematograf din Iară in „Caiet de documentare cinematografică“, București, 1967, nr. 5, p. 99. ³ Idem, p. 101. 70 posibil avînd în vedere înălțimea de 10 in a sălii (fig. 3). Adău- garea balconului mărește capacitatea sălii la 800 locuri. Tot atunci clădirii i s-au adăugat holul, cu scara de acces la etaj, și anexele⁴. Anii au trecut, clădirea și-a îndeplinit cu prisosință sar- cina primită, fiind sărbătorită în anul 1957, cu ocazia împli- nirii unei jumătăți de secol de cînd găzduiește primul cinema- tograf stabil din Iară, ocazie cu care s-a pus la fațadă deasu- pra ușii centrale o placă comemorativă. Și-au mai trocul anii, cu aceleași rezultate fructuoase pînă într-o perioadă cînd se hotărî, in interes urbanistic, închi- derea cinematografului, motivîndu-se că nu prezintă siguranță. Fiind declarat monument, nu a putut fi dărîmat, dar neîn- lăturîndu-se „nesiguranța" constatată, dintele nemilos al vre- mii nu iartă (fig. 4). Paul Everac într-un articol din „Româ- nia liberă" (31. III. 1970) arăta că „această sală în care a dospit ceva din sufletul nostru a ajuns la grea încercare, căci Fig. 1. Prima clădire (1816) a teatrului din Arad. a scos sblrciluri și crevase, pentru care, după părerea unora, bun doctor ar fi tîrnăcopul, agilul și ieftinul tîrnăcop". Timpul se scurge, în continuare, adîncind sbîreiturile și crevasele, dar zidurile rezistă intemperiilor... ⁴ Idem, p. 102. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Parter — detaliu. Fig. 5. Podul clădirii. Și clini să nu reziste, ea, una dintre cele mai vechi clădiri de teatru din țară, care a auzit în anul 1870 furtuna de aplauze in stagiunea de o lună a trupei lui Matei Millo⁵, cel de numele căruia se leagă arta spectacolului în România, sau a simțit în anul 1868, de-a lungul a 30 de zile, calda suflare a celui mai mare poet al neamului nostru Mihail Eminescu. ce, în peregrinările sale, a însoțit ca sufleur trupa lui Pascalv la Arad'¹. Dintre multele argumente este și acela al caracterului de unicat, teatrul vechi din Arad fiind singurul din țara noastră care păstrează neatins podul de frînghii (fig. 5), de aceea reintegrarea edificiului în ambianța construcțiilor contem- porane ale orașului este o acțiune ce se vrea posibilă, necesară, realizabilă și în același timp lăudabilă pentru municipalitate și iubitorii creației înaintașilor. Avînd un hol comun, fără ca etajul să comunice cu sala de la parter, prevăzut cu încălzire centrală proprie, edificiul și-ar putea afla o dublă utilizare și anume: parterul, luîndu-și vechea funcție de sală de cinematograf, ar prezenta spectacole de cinematecă, în timp ce etajul s-ar putea amenaja pentru un muzeu al cinematografului în vederea păstrării documen- tației legate de prima sală de cinematograf din țară. O soartă nu mai puțin ingrată are și edificiul de pe strada Cozia nr. 5, aflat pe lista monumentelor la nr. 1102 (fig. 6). Degradîndu-se de-a lungul celor aproape 20 de ani de la încetarea funcționării cinematografului, clădirea a rezistat intemperiilor, însă se află într-un proces continuu de degra- dare, în prag de dezafectare. Frumosul edificiu, durat pe o pivniță boltită, se ridica pe zidurile groase din cărămidă, prezentând parter și etaj ⁶ Afișele originale aflate la Muzeul teatrului din Arad. ⁰ Idem. 71 http://patrimoniu.gov.ro Fig. X. Monumentul din str. Cozia nr. 5 —Plan oriental iv parter. de mari proporții, comparativ cu construcțiile din zonă, ocupînd o suprafață de 66 stînjeni pătrați, are începuturile învăluite intr-un mister de legendă. Tradiția orală o atribuie Fig. 9. Plan orientativ — etaj. turcilor, ceea ce nu este posibil avînd în vedere stilul neogo- tic, stil utilizat în Arad în construcțiile din prima jumătate Fig. 11. Detalii de ferestre. 72 http://patrimoniu.gov.ro a secolului al XIX-lea. Acest fapt îi conferă o vechime mai mare decît anul 1853 cînd apare înregistrată în cartea fun- duală, ca aparținînd lui Redl Johan și soției acestuia⁷. Plasînd-o în prima jumătate a secolului al XIX-lea, nu excludem posibilitatea ca ea să fie construită pe fundament de secol XVIII, al unei mai vechi construcții, eventual din ' perioada stăpînirii otomane, cum o amintește tradiția orală. Presupunem că tradiția este legală .și de comunicarea subso- lului acestei clădiri cu un tunel, astăzi blocat — tunel care se pare că se îndrepta spre vechea cetate a Aradului —, cît și de existența unei interesante curți interioare de formă cir- culară. La o analiză a aspectului exterior al clădirii, constatăm inegala tratare a registrelor fațadelor. Astfel, registrul parte- rului este simplu tratat, prezentînd deschideri dreptunghiu- lare de diverse mărimi la ferestre și uși. Ușile, plasate mai ales la fațada din str. Cozia, sînt în două canaturi avînd par- tea interioară din lemn lucrat gen jaluzele, în timp ce la exte- rior au placă metalică în șir continuu. Spre deosebire de parter, registrul etajului este îngrijit lucrat. Deschiderile ferestrelor și ușii, ce dă spre un balcon în întregime din fier forjat, au ancadrament de gresie, puternic profilat și în retrageri. Anca- dramentul acestei uși și al ferestrelor ce o încadrează se ter- mină în partea superioară în ogivă în timp ce la celelalte ferestre, în semicerc avînd spațiul, inclus între partea termi- nală a deschiderilor și ancadrament, cu motive traforate (fig. 7). Lucrătura îngrijită a fațadei se continuă și la registrul podului, prevăzut cu deschideri circulare ale căror ancadra- mente sînt ușor profilate. Intrarea în edificiu, pentru pietoni, aflată în str. Cozia, este astăzi blocată, iar galeria porții ce conducea spre casa scărilor și curtea interioară circulară, distrusă. Pe lîngă aceste părți componente, parterul mai cuprinde o seric de anexe cu deschideri spre curte și două încăperi mari ce se intersectează (fig. 8). Una dintre ele, cu ferestre ce se deschid spre str. Grigore Alexandrescu, adăpostea un cuptor, în timp ce încăperea cu ferestre spre str. Cozia adăpostea pră- vălia. La etaj, o scară în spirală, ale cărei trepte sînt placate cu marmură roz, conduce la un balcon, înconjurînd curtea inte- ⁵ Cartea funduală a orașului Arad nr. 1029, nr. topografic 1315, aflată la notariatul de stat Arad. rioară, balcon spre care se deschid încăperile și anexele etaju- lui (fig. 9). Balustrada scării, a balconului, precum și pedimentul și consolele balconului erau în întregime din fier forjat, fru- mos lucrat. Din tot acest complex artistic din fier se mai păstrează doar pedimentul balconului, consolele și un fel de tavan. Acest tavan din fier forjat izolează etajul curții de parter, oferind totodată lumină naturală parterului. Pentru a avea lumină naturală, dar în același timp pen- tru a împiedica intemperiile să deterioreze frumoasa decorare la ambele nivele ale pereților curții circulare, aceasta este prevăzută la nivelul învelitorii cu o cupolă de sticlă pe ner- vuri metalice. La rîndul ei cupola este prevăzută în mijloc cu o deschidere manevrabilă de la etaj, deschidere ce servea la aerisirea curții. în concluzie, planul acestui edificiu se desfășoară în jurul unei curți circulare, tip unic în cadrul arhitecturii arădene. Totodată elementele neogotice de la fațade se întîlnesc doar la încă o clădire din Arad (str. Bălcescu nr. 6), declarată monument, dar aflată și ea într-un stadiu avansat de degra- dare. Avînd caracter de unicat, propunem pentru acest tip rar de construcție și de decor din str. Cozia nr. 5, lucrări de con- solidare grabnică. Aceste lucrări sînt cu atît. mai necesare, cu cît edificiul se găsește într-o zonă unde în viitorul apropiat va trece o importantă arteră de circulație, în scurt timp deci, ca urmare a trepidațiilor și stadiului avansat de degradare, edificiul nu va fi cruțat (fig- 10, 11, 12, 13, 14). După efectuarea lucrărilor de consolidare urmate de restau- rarea și repunerea monumentului în circuitul contemporan de valori i se va da, credem, și o funcționalitate pe măsura importanței arhitectonice ce o prezintă, în vederea revigo- rării, a asigurării unei trăinicii în ambianța construcțiilor de azi. Avînd în vedere locul unde se află și forma ce o pre- zintă, sugerăm transformarea fostei case în hotel-pensiune. La parter, brutăria să reintre în funcțiune, produsele putînd fi desfăcute într-un magazin amenajat în cealaltă aripă a edificiului. Prin investițiile ce le-am face, realizînd propunerile făcute, adoptînd orice, alte soluții utile, s-ar reintroduce aceste două monumente în circuitul cultural-educativ și tu- ristic, contribuind la menținerea unei diversități arhitecto- nice ce dă farmec și personalitate orașului Arad. 73 http://patrimoniu.gov.ro PIAJA LIBERTĂȚII DIN CLUJ-NAPOCA - STUDIU DE CULOARE ------------------------------arh. UNDINA NEAMȚU, arh. MIHAELA STRÎMBU- Piața Libertății din Cluj-Napoca, zonă de interes major, aduce o contribuție prețioasă la definirea caracterului și perso- nalității orașului. închegată în jurul bisericii Sf. Mihail care o domină, piața a evoluat de-a lungul mai multor secole, păs- trîndu-și configurația planimetrică pînă azi, dar modificîn- du-și elementele. Fondul construit existent păstrează martori din diferite epoci stilistice din secolele XIII—XIV și pînă în secolul nostru. Dacă epocile mai îndepărtate le regăsim în majoritatea subsolurilor cu modificări minime, în schimb, de la nivelul parterului transformările au survenit succesiv, culminînd cu intervențiile masive ale secolului al XlX-lea. Fie că este vorba de înlocuirea unor construcții medievale, cum sînt cele de pe frontul estic al pieței, fie modificarea inte- grală a unor fațade, sau supraetajări, toate aceste intervenții denotă preocuparea de subordonare a clădirilor la compoziția pieței, de păstrare și accentuare a caracterului ei reprezentativ. Acest important ansamblu urban, asupra căruia s-au ope- rat, în decursul ultimilor 20 de ani, mici și nesemnificative, lucrări de întreținere, a fost subiectul unei acțiuni inițiate în 1980 de primăria orașului. S-a hotărî! executatea unor lucrări de întreținere la fațade care vizau reparații la acoperișuri, înlocuiri de jgheaburi și burlane, reparații de tencuieli, cură- țirea placajelor și elementelor din piatră, reparații la tîmplă- ria porților, ferestrelor și vitrinelor, zugrăveli și vopsitorii. Lucrările s-au atacat pe fronturile de est și de nord ale pieței. în vederea asigurării unei reușite a acțiunii, s-a întocmii, în prealabil descinderii șantierelor, „studiul de culoare", pe care îl prezentăm în punctele sale importante. în prima fază s-au executat sondaje asupra straturilor de zugrăveală și a vopsitoriilor de pe tîmplării la nivelele etaje- lor 1 sau 2 ale clădirilor, unde intervențiile au fost mai mici și mai rare, decît la parterele comerciale. Ne-am oprit asupra ultimului strat, prin înlăturări succe- sive ale straturilor de zugrăveală spre tencuială, obținînd indicii edificatoare asupra culorilor oxizilor din zugrăveli, întreprinderea nu a fost lipsită de surprize privind culorile folosite, furnizîndu-ne totodată informații asupra materiale- lor de finisaje întrebuințate. Bazîndu-ne pe sondaje, s-au realizat desfășurările frontu- rilor, pe variante, avînd în vedere și numeroase, alte aspecte ce intervin în concepția și elaborarea acestui studiu de culoare, cum ar fi: — Multiplele probleme privind lectura vizuală a peisaju- lui urban. Acesta oferă diferențe frapante cînd este privit, de exemplu, de la înălțime și distanță, în care caz este dominat de căldura și jocul acoperișurilor, sau cînd esle descoperit de trecător prin perspective scurte, din diverse puncte ale pieței. — Stabilirea unor dominante cromatice ale fondului con- struit, corelat eu stilul arhitecturii și desfășurarea volumetrică a unor clădiri față de altele, marcate prin alianța tonurilor schimbătoare, ale zugrăvelii, variații ale luminii pe fațade și aportul brunului patinat sau al argintiului acoperișurilor. — Obținerea unui echilibru cromatic deseori prin utiliza- rea contrastelor din diferența de culoare, nu de tonalitate. — Analizarea problemelor întregului ambient cromatic acționînd asupra oamenilor în acest spațiu urbanistic, foarte dinamic, cu intensă circulație auto și pietonală, cu lanțul neîn- trerupt al vitrinelor colorate, cu firmele și reclamele mai mult, sau mai puțin inspirate, cu șirul arborilor de aliniament și masivul verde din umbra catedralei. Studiul nu a urmărit, în această fază, refacerea golurilor originare, la partere sau alte lucrări mai ample. Desfășurarea frontului estic al pieței Libertății este domi- nată de. palatul Banffy (1774—1785) care, prin valoarea sa intrinsecă, nu necesită argumente, noi. S-a considerat necesar ca din punct de. vedere cromatic, restul edificiilor frontului să se subordoneze palatului, contribuind astfel la punerea lui în valoare. Executate. în 1978, reparațiile, la fațada acestui important monument se încadrează stilistic, prin cromatica . abordată, în perioada tîrzie a barocului transilvănean, în spe- cial prin accentuarea în roșu permanent a panourilor dintre pilaștri, la etaj, precum și prin evidențierea elementelor de- corative din piatră de pe fațade. 74 Clădirile masive de la intersecția cu str. 6 Martie, ridicate la începutul secolului nostru, se propun a fi tratate în nuanțe de gri, evidențierea decorațiilor făcîndu-se prin degradarea tonalității de fond. Clădirea de colț, cu o fațadă clasicizantă, are desfășurarea mai amplă spre str. Dr. Petru Groza. Fiind așa masivă și pe colț, s-a realizat o zugrăveală gri-sepia la primele trei nivele, tratate cu bosaje în tencuială, accentuîndu-se în galben numai ultimul nivel, puternic separat, printr-un brîu de restul fața- dei și tratat cu tencuiala drișcuită. Evidențierea ancadramentelor și frontoanelor s-a făcut în nuanța fondului, deschisă cu cîteva tonuri, pentru a nu frag- menta desfășurările ample, evitând violența. Frontul nordic, al pieței Libertății prezintă primele două clădiri, de la est spre vest, cu fațade simple, de valoare excep- țională fiind portalurile gotice păstrate, pentru care se propun înlăturarea zugrăvelii și curățirea pietrei, contribuind astfel la punerea lor în valoare. La următoarea, cu o fațadă roman- tică, s-au evidențiat, prin sondaje, numeroase lucrări în pia- tră: portal, brîu, ancadramente, solbancuri, vopsite în roșu. Culoarea fondului este verde închis. Mergînd mai departe, clădirea de alături a suferit o modificare radicală a fațadei la începutul secolului nostru, avînd toate datele stilului sece- sionist, prin proliferarea liniei curbe, a decorației din ten- cuială pieptănată și a elementelor din ceramică verde pe fon- dul ocru-auriu. Casa următoare are o fațadă simplă în compo- ziție și decorație. Ca atare cromatica propusă esle neutră fără intensități deosebite sau accente în tonuri de ocru. Clădirea de la nr. 23 domină volumetric desfășurarea întregului front atît prin dimensiunile din plan, cît și prin regimul de înălțime. Fațada neoclasicistă este sobră și echilibrată. Pornind de la culoarea găsită la sondaj, s-a evitat fragmentarea fațadei prin evidențierea brutală a tuturor detaliilor și decorațiilor folosind pentru ancadramente, frontoane și brîie culoarea galben-cenușie a fondului, deschisă cu cîteva tonuri. Consolele, capitelurile, panourile decorative turnate din tencuială cu praf de piat ră au fost curățate și nezugrăvite, avînd culoarea și textura pietrei naturale cioplite. La clădirea următoare, de la nr. 24, au intervenit unele, aspecte interesante. Tencuiala cu praf de piatră este foarte dură și cu siguranță a fost inițial șlefuită. S-a refăcut din zu- grăveală, nuanța brună, întrucît tehnica restaurării acestui amestec de tencuială nu este pusă la punct. Simpla curățire nu era viabilă, întrucît fisurile de. suprafață ale tencuielii erau prea evidente. Curățirea portalului din lemn de stejar, de stra- turile groase de vopsea de ulei, a produs o nouă surpriză, prin descoperirea unei compoziții decorative bogate, cu o execuție rafinată a sculpturii, ascunsă privirii prin vopsirile repetate. La următoarea clădire s-a ținut cont de faptul că placajul din piatră, aplicat pe o mare suprafață a fațadei, introduce o notă rece în continuitatea de tonuri calde ale frontului. Alături s-a insistat pentru curățirea ornamentelor florale din tencuia- lă, încărcate de zugrăveli succesive, evidențiindu-se finețea execuției lor prin jocurile de lumină și umbră. Tratarea, în nuanțe diferite de verde, a casei Kemeny, de la nr. 27, a reușit să pună în valoare, o fațadă rococo, bogat decorată cu putti, cavaleri și ghirlande. S-a urmărit astfel curățirea elementelor din piatră și menținerea lor aparentă. Tîmplăria, aici ca și pe celelalte șantiere, a fost curățată și tratată în culori puțin contrastante. Pentru ultima casă din acest front nordic, casa Hintz, cercetările au determinat o nuanță gri-top. Trebuie să atragem atenția asupra dificultăților deosebite pe care le. ridică acest ansamblu de lucrări în primul rînd din lipsa unor norme, de proiectare specifice, din lipsa unor mate- riale de calitate corespunzătoare și a unor meșteri speciali- zați în lucrări pe monumente. Stricta supraveghere a șantierelor gospodăriei comunale nu poate suplini deficiențele sus-menționate. In plus, considerăm că acțiunea de refacere a cromaticii în centrul istoric al Clujului nu se. va putea încheia fără o re- considerare a vegetației bogate de aliniament care acoperă necontrolat fronturile zonei prezentate. http://patrimoniu.gov.ro OBIECTIVE ISTORICE DIN MUNICIPIUL BACĂU INTRATE ÎN EVIDENTA OFICIULUI JUDEȚEAN PENTRU PATRIMONIUL CULTURAL-NATIONAL -------------------------------------------------------- EUGEN ȘENDBEA Sursele documentare referitoare la Bacăul secolului al XlX-lea sînt puține și doar trei sînt mai demne de în- credere: Bacăul de la 1850—1900, scrisă de fostul primar al Bacăului, Costache Radu, publicată în 1906; Dicționar geografic al județului Bacău din 1895 al Ortensiei Racoviță și lucrarea lui George Lahovari, Marele dicționar geografic al României, din 1898. Restul lucrărilor monografice sînt doar schițări modificate ale celor enumerate. Un tablou semnat de N. Gri- gorescu, „o pînză mare", cum o numește Alexandru Vlahuță¹, „Bîlciul de la Bacău", înfățișează și o parte din marginea ora- șului. în anul nașterii lui Vasile Alecsandri, 1821, Bacăul număra cam 952 de suflete, neavînd nici titlul de oraș, iar Biserica Precista (azi în centrul municipiului) era în câmp, astfel că oamenii riscau a merge în ierni grele la Biserică, de teama lupilor"². în nord, pe locul numit „Cîmpul Poștei", se întindeau ma- halalele calicimii, în sud și est existau cîteva case, iar în vest „dela casele unde se află acum Școala de fele nr. 1 era cîmp și unde și unde cîte o locuință"³. După 1864, aspectul edilitar al Bacăului se schimbă. Ortensia Racoviță scria în 1895 că „în orașul Bacău sînt 4 subîmpărțiri, secții sau culori. Casele sînt din cărămidă, dintre care unele în stil modern foarte ales. Cea mai însemnată clădire este Palatul Administrativ, situat pe Calea Națională Bacău Focșani... La 1900 începe să capete conturul și aspectul unui oraș, iar în actele oficiale i se spunea chiar urbe. ¹ Al. Vlahuță, Pictorul N. I. Grigorescu, Viata și opera lui, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1939, p. 95—96. ² Costache Radu, Bacăul de la 1850—1900, Bacău, 1906, p. 5. ³ Ibidcm, p. 6. Cu ușoare modificări, aspectul edilitar al Bacăului va rămîne neschimbat pînă în preajma anilor 1960 cînd, sub mușcătura excavatoarelor, vechile construcții au dispărut și în locul lor s-au înălțat altele noi, moderne. Cu excepții, așa cum s-a putut constata din scurtele descrieri făcute, Ba- căul nu a avut multe monumente de arhitectură, dar trebuie să constatăm că în cîteva edificii de aici s-au născut sau au creat mari personalități din cultura românească. Pentru a le păstra, pe baza documentelor și a tradiției, s-a trecut la identificarea și fișarea lor, urmate de înaintarea unor demer- suri către Consiliul popular al municipiului Bacău. Pînă în prezent, în evidența Oficiului județean pentru patrimoniul cultural național au intrat 16 astfel de obiective, urmînd ca numărul lor să crească. Dintre acestea am desprins trei case în care au văzut lu- mina zilei Vasile Alecsandri, George Bacovia și Lucrețiu Pătrășcanu. Pe baza documentelor existente, în Arhivele statului județului Bacău am identificat, chiar pe strada Vasile Alecsandri la nr. 31 (foto nr. 1), o clădire masivă cu ziduri groase de 50 cm din cărămidă, cu portal de intrare, ca fiind casa unde s-a născut, la 18 iunie. 1821, cel ce avea să fie numit „rege al poeziei românești". Sub clădire, un beci, iar peste etajul casei, în spate, o scară îngustă cu cerdac. Clădirea a suferit de-a lungul timpu- lui unele transformări și doar o parte din ea a dispărut cu ocazia construirii unei băi, și nu în întregime așa cum se bănuia pînă în prezent. Sărind peste ani, întîlnim, pe actuala stradă N. Bălcescu nr. 118, casa (foto nr. 2) unde, la 4 septembrie 1881, s-a năs- ⁴ Ortensia Racoviță, [Dicționar 'geografic al județului Bacău, Bucu- rești, 1895, p. 87. 1. Casa în care s-a născut V. Alecsandri. 2. Casa in care s-a născut George Bacovia. 75 http://patrimoniu.gov.ro 3. Casa in care s-a născut lucrețiu Pătrășcanu. cui o pilă perșogajitate.m poeziei cfomânești, poetul George Bacovia ^1881 — 1957)2 în linii mâți, locuința și-a păstrat forma și aspectul ioițiaJ, deși de-a lungul tjmpului pavut numeroși proprietari și «diverse dcsfihații. Interiorul clădirii • era compartimentat în opt încăperi. Constructorii au respec- tat planul inițial și indicațiile Primăriei Bacăului, așa cum am putut constata cu ocazia descoperirii planului original la Arhivele stalului din Bacău. Clădirea, cu ziduri din cără- midă, păstrează în exterior ferestre largi și înguste, situate de o parte și de alta a ușilor, o friză sub streașină alcătuită din capele ale grinzilor de lemn. Motive simple, decupate în lemn, împodobesc ferestrele și ușile. Obloane metalice asigurau mărfurile din această casă-prăvălie. La 6 noiembrie 1900, în casa părinților de pe strada Cuza Vodă nr. 5 (azi str. Păcii nr. 9), se năștea cel ce avea să fie una dintre cele mai mari personalități ale conducerii Partidu- lui Comunist Român — Lucrețiu Pătrășcanu (1900—1954). Casa (foto nr. 3) a fost construită pe la 1850 de un boiernaș de la Poduri-Moinești. Astăzi, din pridvorul cu patru coloane și închis cu sticlă se pătrunde într-un hol cu trei uși, cores- punzătoare la trei încăperi. Prin ușa de stejar dih față sc accede într-o cameră, avînd fixat în tavan un lumi.nator prin care pătrundeau razele soarelui. Aceasta, se pâre, era camera destinată micului Lucrețiu, unde existau o bibliotecă și o masă de lucru. Protejate, găsindu-li-se ulterior o funcționalitate cores- punzătoare, toate aceste obiective vor întregi patrimoniul național pentru a fi studiate și vizitate de generațiile actuale și viitoare. VALORIFICAREA MUZEALĂ A UNUI MONUMENT ISTORIC BĂIMĂREAN VIORICA URSI Destinația muzeală a unor monumente istorice și de arhi- tectură rămîne soluția științifică și practică nu numai a valorificării corespunzătoare a acestora, ci și a rezolvării unei probleme esențiale, aceea a conservării lor. Căci, cu sigu- ranță, înaintea amenajării în interioarele sale a unei expoziții muzeale, de pildă, monumentul este restaurat, înlălurîndu-se denaturările de care diversele rosturi funcționale nu l-au cru- țat în timp, redîndu-i-se forma originală, pe cît posibil. Cre- dem că nu există monumente, în patrimoniul muzeelor, care să facă excepție de la această grijă. în contextul preocupărilor pentru păstrarea și valorifi- carea monumentelor, notăm înscrierea recentă în circuitul muzeal a unui interesant monument de istorie medievală la Baia Mare: Turnul măcelarilor (sec. XV—XVIII). Monumentul a fost restaurat în anii 1961 — 1962 și ulter ior degajat, prin sistematizarea zonei municipiului, de construc- ții puțin corespunzătoare. Turnul continua să rămînă însă aproape neobservat de mulțimea ce se perinda zilnic în Piața Izvoare din Baia Mare și datorită unei ciudate erori de apar- tenență, „completînd“. pînă nu demult, anexe gospodărești din apropierea lui. După trecerea obiectivului în patrimoniul Muzeului jude- țean s-au efectuat lucrări de reparații și întreținere, căutîn- du-se, în același timp, soluții optime de conservare și valori- ficare a acestuia. Zona de proiecție de care beneficiază monu- mentul — spațiul ale cărui împrejmuire și amenajare s-au. terminat recent — îl face remarcat din perspectiva unei im- portante intersecții de străzi ale municipiului și de pe artera principală ce leagă gara de centrul vechi al Băii Mari. 76 http: //patrimoniu.gov. ro . ii ■in mrrt Mărturie a istoriei zbuciumate a orașului Baia Mare, a eforturilor sale de apărare de-a lungul secolelor de primejdii și nesiguranță ale evului mediu, singurul turn păstrai din sis- țcmtil 4c l'wtificțijijițil pțașultți^— Turnul măcelurilor se aflase pentru întqșținpre și apărare în seama breslei măcelarilor, de unde și denumirea păstrată pînă astăzi. Situat în partea de sud, lurnpl, unul din cele șapte care consolidau centura de ziduri a orașului, apăra acest sector, străjuind și una din por- țile de acces aflate în preajma sa — poarta de sud. Fortificarea orașului Baia Mare, potrivit, nevoilor și prac- ticii medievale, pentru apărarea libertății acestuia, a bunuri- lor comunității și ale fiscului (aflate aici), a constituit obiectul preocupării atît a conducerii orașului, cît și a statului feudal, în anul 1469, la cererea judelui, regele Matei Corvin acordă dreptul orașului Hivulus Dominarum (Baia Mare de astăzi) să-și construiască fortificații din piatră. Avariate sau distruse în urina numeroaselor atacuri sufe- rite — căci bunurile aflate în acest oraș, în care se extrăgeau și se prelucrau metale prețioase, se băteau monede, au consti- tuit o permanentă tentație și motivul nenumăratelor invazii și incursiuni — fortificațiile au necesitat repetate lucrări de refacere. Construcție masivă din piatră (înălțime: 20 m/ cu planul aproape circular (diametrul: 9,50 m), turnul are două încăperi suprapuse, cu acces de pe latura de nord — odinioară din inte- riorul cetății. încăperea de la parter, boltită, servea depozi- tării muniției, iar cea de la etaj, prevăzută cu ferestre de tra- gere, era destinată supravegherii și tragerii. Acoperișul clă- dirii, în formă de con, avînd o ingenioasă structură din lemn, se sprijină pe grinzi masive, vizibile din încăperea de sus, lip- sită de tavan. înscrierea în circuitul de vizitare a acestui monument — construcție medievală cu caracter defensiv¹—, ne-a condus la ideea expunerii, în interior (în încăperea de la etaj), a unor piese contemporane turnului și care au completat rosturile sale de apărare. Aceste obiecte: puști grele, lunuri mici de mină, ghiulele de diferite calibre, dar și lănci, ghioage, hale- barde — piese din colecția secției de istorie a muzeului, a căror datare se încadrează în secolele XV— XVII — au fost ex- puse împreună cu documente medievale, în facsimile, privind obligații ale băimărenilor la lucrări de întreținere a fortifi- cațiilor orașului. Este expusă, de asemenea, amprenta sigiliu- lui din secolul al XlV-lea al orașului Baia Mare, purtînd în legendă un minunat mesaj de încredere în oameni, un apel la întrajutorarea cetățenilor, ca o chezășie a tăriei orașului me- dieval, a puterii sale de apărare: „Mutuus amor civium opti- mum est citălalis l'irmamenlum“². întreaga concepție de expunere a avut în vedere păstrarea ambianței de epocă a monumentului. Astfel, iluminatul mas- cat este adecvat, iar mobilierul alcătuit din cîteva piese: o vitrină centrală, trei suporturi de arme, două panouri confec- ționate din lemn natur, patinat și dispuse lingă perete. De asemenea, cele cîteva texte explicative și etichetele sînt scrise 2. Aspect de la deschiderea oficială pen- tru public a monumentului. 3. Imagine printr-o fereastră vestică a turnulu i. de inînă cu caractere inspirate din scrierea medievală. Toată această grijă, spre a evita aglomerarea interiorului și orice distonantă a expoziției, respectiv a modului de expunere, cu ambianța de epocă a acestuia, în ultimă instanță spre a nu di- minua valoarea monumentului. Desigur, modalitatea amintită aici, de valorificare a unui monument istoric, este în general obișnuită și în cazul altor obiective similare. Totuși, realizarea expoziției în interiorul unei încăperi lipsite de tavan cu pereți de zid nete nc uit, cu goluri (ferestrele de tragere), a creat numeroase probleme. So- luțiile găsite — rod al colaborării între muzeografi, arhitecți, plasticieni — credem că răspund atît cerințelor de conservare, cît și de valorificare a monumentului medieval și a unor piese muzeale contemporane acestuia. în legătură cu expoziția amintită este necesar de menționat faptul că monumentul neputînd asigura microclimatul con- stant, favorabil păstrării pieselor de metal, expoziția organi- zată în interiorul acestuia are un caracter temporar, fiind pre- văzută numai pentru sezonul de vară. Piesele de muzeu sînt readuse în depozite pentru perioada cu exces de precipitații și temperaturi scăzute (toamnă-primăvară). în perspectivă, avem în vedere organizarea și a altor expo- ziții temporare, pe teme de istorie medievală, în interiorul aceluiași monument, adecvate ambianței și caracterului aces- tuia. Pentru municipiul Baia Mare, vechiul turn din Piața Iz- voare, pe lîngă valoarea sa documentar-istorică deosebită, constituie un obiectiv muzeal de mare interes cultural și turistic. ¹ în această incintă, a cărei suprafață este de 300 mp, împrejmuită cu gard de zid, înalt de 1,50 m, s-a amenajat o originală expoziție de arti- cole de artă populară și artizanat cu vinzare, cunoscută deja sub numele de „Tîrgul artizanilor maramureșeni". Articolele prezentate sînt realizate de creatori populari din zonele județului Maramureș. ² Originalul tiparului sigiliului, din secolul al XlV-lea, al orașului Baia Mare se află în colecțiile de istoric ale Muzeului județean Maramureș. 77 http://patrimoniu.gov.ro CASA LATEȘ EUGENIA, UN MONUMENT DE ARHITECTURĂ POPULARĂ CÎMPULUNGEAN. PROPUNERI PENTRU O CONSERVARE Șl VALORIFICARE IN SITU I ---------------------------------------------- Arh. GHEORGHE BRATILOVEANU --------- Cîmpulung Moldovenesc, veche așezare din Țara de Sus, este situat la poalele Rarăului, într-o depresiune ce-i poartă numele. Prima mențiune a localității o întîlnim în documentul din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun; acesta dăruiește mănăstirii Moldovița satul Vama Moldoviței, căruia i se arată hotarele¹. Dimitrie Cantemir amintește de Ocolul Cîmpulungului ce constituia „un fel de republică"²: „... cel dinții este Cîmpu- lung, in ținutul Sucevei, împresurat de piscurile unor munți foarte inalți. Acest ținut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile și judecățile lor deosebite [...] țoală munca lor este păslorilul oi lor". Așezarea se întinde de o parte și de alta a rîului Moldo- va și pe văile cîtorva afluenți, fonnînd grupuri de case, con- struite pînă spre pantele abrupte ale muntelui. Datorită con- figurației reliefului și climei neprielnice, ocupația de bază a locuitorilor a fost păstoritul — creșterea oilor, practicată, în paralel cu creșterea cornutelor mari. Ea constituia, totodată și principala sursă de existență. Agricultura se întîlnește în mică măsură: cultura cartofului, grădinăritul, pomicultura. Cercetările întreprinse în această localitate ne-au atestat existența, la sfîrșitul secolului trecut, a mai multor tipuri de gospodării, continuarea unor tipologii mai vechi. înregistrăm prezența caselor cu tindă și cameră, precum și a celor mai tîrzii cu două camere și tindă; aceasta din urmă suferă compar- timentări destinate depozitării alimentelor (cămară), spațiu ce se prezintă, în zonă, și sub forma unei construcții indepen- dente. Caracteristic este și foișorul, pe stîlpi de lemn, menit să adăpostească intrarea în casă și. deci, amplasat întotdeauna la intrarea în tindă. Ocupația de bază fiind creșterea oilor, gospodăria este reflectarea firească a acestei îndeletniciri. Animalele se pășunau la munte, in slîni mixte de oi și vaci, iar pentru iernat puteau fi adăpostite pe moșii, ceea ce explică absența acareturilor, cu această destinație, pe lîngă casă³. Așa se face că vom întilni anexe numai în cazul gospodăriilor cu proprietari de cornute mari, care își iernau vitele acasă. Astfel, în testamentul lui Miron Ciupîrcă din Cîmpulung, se ¹ „Iar hotarul acestui sat să fie, incepind din vadul Moldavii, ce este mai jos de satul Cîmpulung"... Mihai Costăchescu, Documente moldove- nești, voi. I, lași, 1931, p. 80. ² Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, trad. de Petre Pandrea, București, 1956, p. 237. ³ Teodor Bălan, Din istoricul Cîmpulungului, Ed. științifică, Bucu- rești, 1960, p. 14: „... Și pentru grajdul de făcut pentru fătatul oilor să se tocmească cu stăpinii moșiei după obiceiu, și vor ridica grajdul după tocmeala ce vor face cu stăpinii moșiei" (document din 22 ianuarie 1762). 78 http://patrimoniu.gov.ro identifică gospodăria ca fiind alcătuită din: o casă cu pivniță, hambar, grajd, șuri și alte acareturi⁴ (fig. 1, 2). Monumentul de care ne vom ocupa, casa La leș Eugenia, este o construcție fără anexe, care a aparținut, inițial, unor pro- prietari mai puțin înstăriți. Locuința este de plan dreptunghiu- lar (6,00x7,50 m), mărginită pe cele patru laturi de o prispă joasă, executată din piatră de rîu, consolidată eu mortar de lut cu paie; marginal, bîrne de lem n încheiate în tehnica „coadă de rîndunică" sprijină umplutura prispei. împărțirea interioară este de tip tradițional, cu o tindă îngustă, la vest (ulterior compartimentată) și care se continuă la est cu o încăpere drept- unghiulară (5,00x5,90 m): casa cea mare, camera de locuit, bucătăria. Casa este construită din bîrne de brad cioplite într-o singură muchie la interior și încheiate în cheotori rotunde. Construcția se sprijină pe un soclu, jos, de piatră; acoperișul. în patru ape, are pante repezi și streașină largă (1,00 m), depășind linia prispei. Pereții casei au fost lipiți cu un strat subțire de lut amestecat cu paie care, urmărind conturul bîrnelor, face să apară într-un profil vălurit. Bîrnele depășeau încheietura pereților cu aproape 40 cm; capelele prelungite se desfășurau pe toată înălțimea casei și au fost tăiate, la începutul secolului, odată cu Intuirea și spoirea exteriorului. Monumentul are puține elemente de- corative; consolele, mareînd încheietura pereților, la cosoroa- bă, sînl simple, cu capătul prelucrat, printr-o cioplire concavă la jumătatea inferioară, tehnică în care sînl tratați și căpriorii. Ferestrele sînt mici (0,30x0,50 m), probabil cele originale, împărțite în patru ochiuri de o cruce de fereastră, din lemn, cu extremitățile încastrate în bîrnă. Lutuirea și văruirile .succesive i-au rotunjii i nghiurile, conferindu-i o notă unitară de asamblare cu întregul edificiu. Fumărița (cahla), situată pe panta din față a acoperișului, evacuează fumul din pod printr-un trafor cu mai multe laturi, rotunjite. Monumentul păstrează. încă, unul din baluștrii foișorului, alipii de peretele fațadei, un stîlp cu partea superioară cioplită într-o sferă apla- tizată, amintind de o reprezentare antropomorfă, volume- trică (fig. 3). Avînd în vedere toate aceste elemente precum și mărturiile aflate în circulație, sărace dealtfel, considerăm că locuința a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XlX-lea, repre- zentînd, din punct de vedere arhitectonic, tipul clasic al lo- cuinței cîmpulungcne. Foișorul poate fi reconstituit pe baza urmelor de temelie, a stîlpului de portiță, a întreruperii pris- pei cît și a tradiției arhitecturii locale. Coroborînd toate aceste elemente cu starea generală bună a materialului din construcție propunem conservarea și valorificarea in silii a acestui obiectiv prin organizarea unei case-muzeu, de profil etnografic și de arhitectură. Acest lucru presupune în primul rînd, restaurarea construcției, cu o refacere a pridvorului, precum și amenajările interioare, care să creeze, în spațiul și structura tradițională, ambianța unei locuințe cîmpulungene. Compartimentarea tindei se va face lăsînd spațiul necesar expunerii uneltelor specifice ocupației de bază, precum și pieselor aparent dispa- rate, din activitatea cotidiană. Se va evita prezentarea muzeo- grafică cu etalare pe panouri, prin dispunerea cît mai apropia- ⁴ Idem, document din 12 oct. 1821, p. 102. tă de realitatea etnografică a pieselor în topografia acestui spa- țiu. Camera de locuit va fi mobilată cu următoarele volume: cuptorul se va dispune la locul său tradițional, în colțul for- mat de peretele dinspre tindă și cel dinspre „dosar" și va fi cu vatră, cuptor propriu-zis și spațiu pentru dormit, ocupînd aproape o pătrime din suprafața camerei. Este construit din cărămidă legată și finisată cu pămînt galben. Hornul, sprijinit posterior pe bolta cuptorului și anterior pe două picioare din lemn, se prezintă sub forma unor paralelipipede suprapuse, în retragere, alcătuind perimetral, marginal prichiciuri late. Jumătatea liberă a peretelui dinspre „dosar" va fi ocupată de un pat simplu cu picioare robuste și seînduri de legătură ma- sive, încastrate în stîlpi. Lavița lată, continuă, încheiată în pene și sprijinită pe picioare din lemn, ocolește pereții la- teral. Nu vor lipsi din piesele ce mobilează interiorul, masa și scaunele cu spătarul traforat, banca joasă și scaunul cu trei picioare, blidarul, lada de zestre. Pereții spoiți cu var alb pun în valoare țesăturile din lînă care acoperă parțial pereții și grinda cu haine de sărbătoare, atîrnate deasupra patului. întreg spațiu va fi agrementat cu țesături policrome, piese tipice și de valoare din zona etnografică a Cîmpulungului, piese ce dovedesc și susțin bunul gust, imaginația și rafinamen- tul artei creatorului popular. Pe lingă menirea sa expozițional-muzeografică, casa valo- rificată in silii poate patrona și alte activități din sfera creație i populare. Ne gândim la ateliere improvizate de creație și desfa- cere a meșterilor populari locali, sărbători folclorice, tîrguri populare de meșteșugari. Spațiul generos din preajma construcției și accesul imediat la artera de circulație națională, pitorescul cadrului general, ar fi tot atîtea argumente pentru doza de interes ce ar suscita-o amenajarea acestui obiectiv. http://patrimoniu.gov.ro OPINII REZERVAȚII ORĂȘENEȘTI, MUZEE ALE CONSTRUCȚIEI URBANE* ---------------------------------------------------Arh. PETER DERER ------ Un studiu relativ recent¹ aprecia că la nivelul anului 1990 vîrsta medie a fondului locativ orășenesc va fi de aproape 20 ani, ceea ce înseamnă o „întinerire" sensibilă în raport cu anul 1966. Reducerea vîrstei medii este rezultatul unui proces care se desfășoară pe două planuri: pe de o parte crește ponderea locuințelor noi, pe de altă parte scade numărul celor vechi. Traducînd procentele în valori absolute se constată că în 1990 orașele din România vor păstra 17,6 mii locuințe realizate îna- inte de 1900 și 47,0 mii din cele construite între 1900—2000. Ritmul rapid de scădere a numărului locuințelor vechi se datorește mai puțin uzurii fizice și cataclismelor naturale, cît mai ales operațiilor de sistematizare desfășurate după 1975 în cadrul perimetrelor impuse de Legea sistematizării. Demolă- * Lucrare prezentată la Sesiunea de comunicări din mai 1980 a Muzeu- lui de istorie a Transilvaniei. ¹ „Programul privind dezvoltarea construcției de locuințe pînă în anul 1990“, CPCP, București 1977. Studiul privește cu precădere con- strucția de locuințe noi, dar cuprinde pentru prima oară referiri la mo- dernizarea clădirilor vechi propuse spre păstrare. iile de locuințe considerate pentru perioada 1966—1990 se cifrează la cea. 93% din cele construite înainte de 1900 și 82% din cele realizate în primele 2 decenii (existente în 1966), ceea ce înseamnă un procent anual de demolare pentru aceste clase de vechime de cea. 5%. Cercetînd localizarea construcțiilor vechi păstrate în locali- tățile urbane cu peste 50,0 inii locuitori, rezultă în medie următoarea zestre istorică la nivelul anului 1990: cca. 325 locuințe cu peste 90 ani și cca. 870 locuințe avind între 70—90 ani vechime, bară îndoială că în localitățile mari, cu mai lungi și complexe tradiții de viață urbană, există posibili- tatea menținerii mai multor locuințe vechi, deși se citează destule orașe mici unde fondul locativ tradițional s-a păstrat intact pentru că nu a fost supus operațiilor de reactualizare. Pe de altă parte. în diverse provincii (Banat , Crișana, Transil- vania) care au beneficiat de condiții istorice mai prielnice, cadrul construit înainte de 1920 este de mai bună calitate și amplasat compact, ceea ce justifică păstrarea unui număr cres- cut de locuințe și după anul 1990. în acest context, hotărîtor pentru biografia și imaginea orașelor românești (îndeosebi a celor din Moldova și Muntenia), • NV LV —* RB CU VB LT un sc I | LE ----ML Limite de creștere ale orașului: Extinderea orașului în jurul anului 1800. Extinderea orașului în jurul anului 1900 Limita orașului în jurul anului 1950 Limita actuală a perimetrului conslruibil (1980). Formațiuni spațial-funcționalc Nucleul istorie veciii Lipscănia, veche zonă comercială Reședințe boierești compacte Vile burgheze grupate Locuințe tradiționale (vagon, oglindă) Stradă comercială tradițională Locuințe ieftine în parcelare Mari ansambluri de locuit Fig. 1. Formațiuni spațial-funcționalc care pot face obiectul rezerva- țiilor orășenești și modul lor de dispunere în cuprinsul localității. 80 http://patrimoniu.gov.ro zona vechii lipscanii și delimitind un teritoriu cu vechi case boierești. problemele fondului locativ vechi trebuie disociate. Pe de o parte se cere verificată cu toată răspunderea valoarea fondului existent moștenit, pe de altă parte prezintă un deosebit interes modul In care se menține fondul vechi preluat. Drept care, pie- rind de la experiența practică și anticipațiile teoretice specifice domeniului, se cere analizat întregul sistem de valori cuprins de o clădire, grup de construcții sau ansamblu orășenesc des- tinat cu precădere locuirii. Locuința a jucat și continuă să joace unul dintre cele mai relevante roluri în evoluția orașelor². Toate formele de locuire urbană (străzile medievale eu locuințele breslașilor, mahala- lele calicilor, cartierul boierimii, parcelările cu vile burgheze, ² hi afara caracterului generator, trebuie amintită ponderea majoră In teritoriul urban (Colectiv coordonat de Cezar Lăzărescu: Valorificarea teritoriului urban „Arhitectura" 3/1874) și contribuția calitativă la defi- nirea cadrului fizic orășenesc (Garlo Aymonino: Per una ricerca di pro- geltazionc. Venezia, 1971). l’ig. I 5. Sectoare din colecția de piese și ansambluri de construcție tradițională, realizată la Institutul de arhitectură ,.lon Mincu“. cuprin- zind elemente de ceramică, ghips, ciment și elemente din lemn, metal ele. siluiturile muncitorești, suburbanele de tip oraș-grădină, an- samblurile rezidențiale raționaliste) au marcat alcătuirea ora- șului nu numai sub aspect cantitativ, dar și din punct de vedere calitativ. Totuși în aprecierea valorică a produsului de serie (care esle locuința), criteriile indirecte, mijlocite, premerg pe cele directe, nemijlocit legate de clădirea însăși. Așa se explică de ce criteriile cele mai difuzate privind valoarea unei clădiri, grup de construcții sau ansamblu urban afectat locuirii, sînt legate de importanța evenimentelor ori acțiunilor consumate în cadrul lor, fiindcă acestea sînt depozitarele unor valori deo- sebite. Ierarhizarea acestor criterii poate fi făcută în raport de aria de influență (continentală, națională, regională, lo- cală) sau de domeniul afectat (politic, militar, economic, științific, cultural, artistic). între criteriile de apreciere se detașează cele care privesc aspectele tehnico-economice ale clădirilor și ansamblurilor, precum și cele legate de calitățile constructive, de confort și gospodărire a solului. De regulă, inovațiile constructive au fost reținute în asociere cu cîștigurile compoziționale, în schimb soluțiile privind creșterea confortului sau îmbunătățirea coefi- cientului de exploatare a terenului au fost frecvent date uitării. „Premierele" sau „ultimele supraviețuitoare" din fiecare cate- gorie merită tratate ca obiecte de valoare, cu atît mai mult cu cît ele întrunesc o parte din condițiile definind „valoarea mo- rală" (raportată la „îmbătrînirea morală") a clădirilor și ansam- blurilor³. Criteriul unanim acceptat este „starea prezentă", ³ Unele aspecte ale valorii morale și utilitare, ale eficienței sociale și economice ale clădirilor și ansamblurilor de locuit sînt abordate de Gheorghe Sebestyen: Eficienta economică și socială a ansamblurilor de locuit. Editura tehnică, București 1975. 81 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 6. ('.rup —in jₙ cₐᵣtₑₐ Pătrar de veghe. Ed. Cartea Românească, București, 1938 (p. 176—177). ¹⁷ Emile Andre Lecomte du Noiiy (1814- 1914) a sosit in România în 1875. în pofida restaurărilor arbitrare la bisericile episcopală — Curtea de Argeș și Trei Ierarhi lași precum și in alte cazuri, el a devenit in timp un fin cunoscător al arhitecturii specifice românești. A se consulta „Revue Roumaine d'Hisloire de l’Art", lume XVIII 1980, studiul pro- fesorului arhitect dr. doc. Grigore lonescu. 91 http://patrimoniu.gov.ro 9. Conacul Drugănești, fațada principală. Cînd studentul beaux-artist G. M. Cantacuzino a reluat lucrările, peste cele de la sfîrșitul secolului al XLX-lea se su- prapuseseră și cele ale arhitectului venețian. Cil s-a ocupat iu vacanțe, G. M. Cantacuzino a purces la refacerea bolților înăl- țîndu-le cu peste un metru, a planșeelor din beton armat la etajul întîi și la curățirea resturilor de tencuială demult străine de cele inițiale¹⁸. Scara interioară gîndită de Rupolo a fost realizată de G. M. Cantacuzino din marmură de Cîmpulung. Tot conform indicațiilor venețianului, G. M. Cantacuzino a realizat scara exterioară la cerdacul est din două rînduri de trepte și două paliere purtate de arcade. Pe fațada vest, după ce se achiziționează și terenuri riverane expropiate în trecut, s-au construit, în 1921—1922, terasele spre lac cu două grupe de scări centrale. Pe terase s-au plantat grădini de inspirație spaniolă și italienească. Concomitent cu lucrările în palat se rezidea luminatorul vechii bucătării după modelul celei de la biserica Anlim și se refăcea pridvorul înconjurător cu coloane. Lucrări substanțiale s-au executat între anii 1925 și 1931: restaurarea bisericii, cele două grădini înaintea intrării conce- pute ca un portal avînd deasupra un foișor de zidărie cu coloane din piatră. Foarte important este aportul lui G. M. Cantacu- 10. Conacul Drugănești, fațada spre Iac. zino la reconsiderarea corpului dependințelor. Din modelul francez de casă de țară apare suprapunerea de arcade susținute pe coloane — modelul de la mănăstirea Comana — ce îl obseda cu vreo șapte ani înainte de publicarea cărții sale Arcade. Firide și Lespezi (1932). în 1931, G. M. Cantacuzino ia iniția- ¹⁸ Mai ales lăsarea zidăriei exterioare aparente a suscitat discuții după 1920, piuă cînd membrii (Emisiunii Monumentelor Istorice au fost cu toții de acord că nu mai existau dovezi ale tencuielii cu ornamen- tația în frescă, tipic brincovencască. tiva aducerii și montării portalului cu figuri alegorice prin care se accede în grădina livezilor și realizează poarta-grilaj la intrarea în parc. Arhitectul s-a pasionat în castel de amenajările interioare, desenul pardoselilor, copii de chenare de la alte construcții brîncovenești, import de șemineuri italiene din piatră. Astfel, decorația, mobilierul, tapițeriile, sculpurile, picturile, reuni- rea atîtor obiecte de epocă conferă palatului o vocație muzeis- tică, ce a devenit realitate directă din 1957. Descriindu-și activitatea¹⁹, G. M. Cantacuzino conchide ... Precum se vede palatul de azi nu este numai palatul Brlnco- venesc de altă dată... Acest edificiu e rezultatul timpului cu velei- tățile umane, rezultatul succesivelor distrugeri și reclădiri, adap- tări și remanieri, avataruri și izbtnzi care s-au încheiat la sfirșit printr-o fericită armonie..." G. M. Cantacuzino iubea natura de la grandiosul peisaj la umilul răzor cu flori, amintindu-și cu note personale²⁰ cum îl plimba maică-sa în grădina botanică din Viena. A meditat profund și asupra unei estetici românești a grădinăriei²¹. De aceea mai mult ca oriunde, la Mogoșoaia, îndrăgostit de sit și peisaj, foarte erudit în arta spațiilor verzi, el s-a ocupat imens de grădini și parc pentru care fusese chemat spre finele veacului trecut și horticultorul francez Rothan. Sugestii prețioase de la detaliu la ansamblu se datorează și Marthei Bibescu a cărei cultură estetică este citată în stu- diile urbanistice ale profesorului inginer Cincinal Sfințescu. Succinta prezentare a operei arhitectului, motivarea pozi- țiilor sale în coexistența curentelor clasic-modern-tradițional definesc activitatea sa eterogenă. Insă personalitatea sa este și mai complexă. Este și un pictor nediletant stiinulîndu-se din adolescență atît prin desen cit și prin parcurgerea organizată a muzeelor. A debutat cu o expoziție publică personală la 15 ianuarie 1931, iar șirul vernisajelor a culminat cu cea inaugurată la 3 octom- brie 1956 onorată atunci de cuvîntul introductiv al lui Tudor Arghezi. Ca unul admis lîngă șevaletul său, din goana amintirilor țin a arăta că l-a preocupat și tema măreției trecutului națiu- nii. Aș cita: Cerdacul și curtea de la Mogoșoaia, biserici la Hârlău, Dorohoi, Cotnari, Botoșani, episcopia din Huși, Ga- lata, sau vederi panoramice. Ele sînt precedate de sute de schițe de studiu din îndepărtatele vacanțe ale adolescenței, încheindu-se cu o expoziție, alături de Horia Teodorii — vii- torul său coleg la Beaux Arts. G. M. Cantacuzino, fără prezumpțiozitatea de a-și funda- menta teoretic realizările, a scris pînă în prezent mai mult ca oricare din arhitecții noștri. Începînd cu o foarte succintă Intro- ducere la studiul arhitecturii (1926), i se mai publică „Arcade, Firide și Lespezi" (1932), Izvoare și popasuri (1934), Pătrar de veghe (1938), Despre o estetică a Reconstrucției (1947) și postum (prin grija prof. dr. doc. Grigore lonescu în 1964), traducerea tratatului vitruvian Despre Arhitectură. A exersat arta scri- sului în pagini de jurnal nepublicate, începînd din 4 august 1921 cu deloc întîmplătoarea temă: Mogoșoaia. Scrierile publi- cate — reamintite²² sau recent reeditate²³ — îl așază pe arhi- tect între scriitorii de consemnat, chiar dacă unii critici de breaslă nu au făcut-o pînă în prezent. Pe lîngă neobosita acti- vitate de publicist (cărți, eseuri, articole), el este și un cunos- cut conferențiar la radio și în săli publice. Dealtfel, Arcade, Firide și Lespezi reiau ciclul de conferințe la radiodifuziune (1930—1931). Dacă este ingrată— indiferent de minutele acordate. — expunerea unei teme de arhitectură, pentru vorbi- tor, rămîne tot atît de anevoioasă în urmărirea ei pentru ascul- tătorul neșcolit. G. M. Cantacuzino le alcătuise sub impera- tivul: Arhitectura mai bine ca oricare artă ne dă măsura unei epoci istorice²⁴. Astfel, după o introducere în care ele sintetizează, pe în- tinsul teritoriu al țării, monumentele de-a lungul a șase secole, va portretiza arta țărănească, Iașii, cîtevamănăstiri și biserici ¹⁹ Vezi pct. 1 t. ²⁰ „.furnal", 21 martie 1931. ²¹ Vezi Ardade, Firide fi Lespezi. ²² Vezi revista „Arhitectura", 4 și 5/1975. ²³ Izvoare fi Popasuri. Ed. Eminescu, București, 1977 și Pătrar de veghe, în colecția „Restituiri", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978. ²¹ Din Arhitectura Românească (volumul Arcade, Firide fi Lespezi). 92 http://patrimoniu.gov.ro celebre, Mogoșoaia, estetica drumurilor, a piețelor, a grădi- nilor, terminîndu-și periplul național „in rasa veche" zugră- vită cu o pasiune de scenograf. Cu mai antrenantă rîvnă adună, în volumul Izvoare și popa- suri, 22 de teme între care fie o vale, o epocă, un monument, maeștrii artizanale, case, hanuri, morminte, curente de idei etc., ajulînd pe cititor să înțeleagă determinantele arhitecturii vechi românești. Asupra unor subiecte revine cu predilecție. Cunoaștem titlurile conferințelor din anii 1933—1941 încă netipărite, însă din 1934 pînă la 1947 predomină sîrguința publicitară. După 1951 reînnoiește înclinarea sa pentru valori perma- nente și erudiția sa tot mai bogată în redactarea unui material: Monumente de cultură ale Rucureșlilor²³. Parte din această muncă se desfășoară pentru Direcția monumentelor istorice. Sînt fișate orice realizări majore de la palate la opere plastice (ca mobilier urban), Fișele sînt completate cu ilustrații și observații, inclusiv autori, dale și importante descrieri. Din materialul ce l-am cercetai, recenzase 174 de obiective, îndo- sariate separat: monumente, biserici vechi, fîntini, reședințe, grădini, parcuri, busturi, morminte și monumente funerare, în notele sale sînt foarte importante contribuții personale privitoare la „descriere" și „isloric", la nivelul specialistului: arheolog sau istoriograf, critic de arhitectură sau de artă. Chiar acesta esle avantajul unor fișe care permit o privire amă- nunțită, depășind nivelul unor utile ghiduri ca răsfrîngere la o țară, o provincie, un oraș, cartier sau o stradă, completînd explicațiile ce se dau în muzee, pînă și spațiul rezervat în cărți de istoria artei. De pildă, Grădina Cișmigiului și biserica Slavropoleos sînt definite respectiv pe trei și patru pagini, în care se cuprind un număr mare de informații redactate succint. De asemenea, contextul, în care este situată „așezarea" lor, are o ținută cu mult peste ipoteza de arhivar al Bucureștilor. Un accident grav, la finele anului 1954, l-a influențat să se stabilească la Iași. Și acolo se ocupase în decursul anilor de arhitectura trecutului. Ne-au rămas o serie de fișe precum și planul unei cărți Orașe și Monumente din Moldova de nord²⁰ cu următorul cuprins: Cuvînt înainte — istoric — Valea Mol- dovei — Valea Sucevei — Valea Șiretului — încheiere. G. M. Cantacuzino apreciase că volumul s-ar rezuma la un text de 185 de pagini, plus spațiul grafic necesar pentru vreo 105 ilu- strații, unele fiind desenele sale. Relevant pentru această activitate rămîne și contribuția sa, în cadrul Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Con- strucții — Direcția generală a monumentelor istorice, la primul „Normativ provizoriu pentru executarea lucrărilor speciale de protejare și restaurare a monumentelor istorice de arhitectură" (publicat în 1954 și 1955). în acest scop el a re- dactat un material: „Directive pentru întreținerea și restaura- rea monumentelor istorice"²⁷ din care, ca un laitmotiv funda- mental al eticii sale, extragem încheierea: „Monumentele de ²⁵ Se găsesc în arhiva familiei. ²⁶ Vezi revista de la pct. 22. ²⁷ Cred că a fost depus prin 1954 la „Comisia științifică pentru mu- zee, monumente istorice și de artă“ a Academiei R.S.R. (Calea Victoriei, 125). O copie se află în arhiva familiei. arhitectură cu spațiile lor reprezintă elemente de cultură și de artă, ridicîndu-se ca pietre de hotar ale timpurilor și ca trofee ale luptelor și izbînzilor unei colectivități. Restaurarea unui monument istoric este un act de cultură, păstrarea lui un act de civilizație". Ar fi de reamintit și pledoaria sa sobră pentru refacerea 'teatrului Național din București și cutezanța sa de a aborda probleme dificile: muzeele, reconstrucția postbelică a ora- șelor noastre cu „metodă și autoritate", despre reclădirea la- șului etc.²⁸ Dealtfel revista condusă de el „Simetria"²⁹ însumează atît elanul unui „românism" epurat de bravade cît și deschi- derile noastre spre consacratele valori universale, fără substrat propagandistic. în „Simetria" s-a căutat a se semnifica ceea ce este bine venit, perfecționabil prin influențe nedirijate și re- ciproce din respect față de „valoare". în primul rînd — între cei ce îl cunosc direct sau indirect — nimeni nu-i poate contesta iubirea de țară, el fiind și un valo- ros cunoscător al istoriei națiunii românești³⁰. Era consecvent unui punct de vedere: studiul trecutului explică prezentul. Grație unei puteri de memorizare excepționale — putea să rețină tot ce citea, chiar și pe parcursul unei călătorii — prin înclinație filozofică, educație impecabilă, discernămînt selec- tiv și înnăscutei reverențe spre „frumos", el este recunoscut ca un deosebit om de cultură. De aceea în afara unor nume mai sus citate (inclusiv în note) sînt cunoscute conexiunile sale spirituale cu personali- tăți din domenii sau de vîrste diferite: Sandu și Maria Rosetti, Cărnii Petrescu, Mihail Sebastian, Em. Bucuța, Paul Morand. Lucian Fabre, George Călinescu, Ștefan Constanti nescu, Henri Catargi, A. I. Brătescu-Voinești, Petre Grant, OscarHan, Ion Jalea, Gheorghe Balș, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Mihai Halea, AL Paleologu, Henri Focillon, George Oprescu, Petre Comarnescu, Michel Dard, Jean Mouton, Alphonse Dupront, C. Brăiloiu, Gheorghe Brătianu, Radu Vulpe, Dem. I. Dobres- cu, Matila Ghyka, N. G. Caranfil, Grigore lonescu, Ion Ghi- ka-P"dești, Horia Teodorii, și alții, o pleiadă de scriitori, poeți, pictori, sculptori, critici, medici, istorici, ingineri și arhitecți, profund angajați în viața culturală a țării. La urmă, dar nu mai puțin însemnat pentru foștii săi stu- denți (1942—1948), el rămîne și PROFESORUL, dascălul de neuitat rugat deseori să nu-și întrerupă lecția în pauza celor două ore de curs, dăruindu-și căldura unui surts latin³¹. Dealtfel, chiar din anii îndepărtați de studiu, toți își amintesc de George Matei Cantacuzino „...cald, sociabil, atașat de colegi, de o mare umanitate"³². La 1 noiembrie 1960 întocmai așa îl găsi prea grăbita invi- tație în aeropagul eternității, izolat în muncă, meditații sau lectură, dar înconjurat de permanența prieteniei și prețuirii. ²⁸ Sînt cuprinse în volumul „Despre o Estetică a Reconstrucției". ²⁹ Vezi revista citată la pct. 13. ³⁰ Este membru al comitetului ce a condus „Revista istorică româ- nă" (1931—1947). Un critic parizian îl numește „cronicar al spiritualității românești" ... „un cronicar al nației lui". ³¹ Termenul aparține lui G. M. Cantacuzino (vezi Umbre de Aurel I.eon, Ed. Junimea, Iași, 1979). ³² Citat din convorbirea cu arhitectul Nicolae Popescu (diplomat în anii 1920 la l’Ecole Speciale d’Architecture — Paris), în primăvara anului 1971. -------------------------------------------------------SUMAI AR Y The author of this paper deals wilh the work of George Matei Canta- cuzino, — an architect having lived between 1899 and 1960, —studying him bolii from the point of view of his own genetic gifts and of the ava- tars of the Roman ian contemporary architecture in the period of time 1920—1960. George Matei Cantacuzino is a pre-emincntly neo-palladian architect, confcssing, duc lo hisparticular modesty, hc wasplaying but the role of some chain loop in the permanent conceiving of classicism. But although hc said that "it is noi in a museum Ihat people nuisl look for Iheir real wea- pons...”, hc is considered lo bc indeed one of the most significant pioneers of the modern architecture in Romania. In 1940 or so, he passionately devoted himself also to the achieve- ment of an actual național architecture. G. M. Cantacuzino is stil! being the author of a big number of writ- ings on architecture, bolii on the wholc and — mostl — yon ancicnt and present-day Roman ian architecture. Hc is also well known by his proficicncy, his genuine talent and pa- triotism, as well as due to the continuity of his ideas, which arc par- ticularly valuablc for Romania. 93 http://patrimoniu.gov.ro ---------------------------CRONICI---------------------------- CU PRIVIRE LA COLOCVIUL CONSACRAT MONUMENTELOR DE ARHITECTURĂ » privi orașul in complexa și indelungata-i A istorie, a-i cunoaște originile și a-i înțe- lege ritmurile. arhitectura originară, surprinsă în etape constructive și ritmată de frumuseți plastice, a desluși destinul unor clădiri și mai ales al celor ce le-au durat peste vreme, iată o activitate cu lotul și cu lotul nobilă. Căci ce poate fi mai pasionant decît să poți desco- peri că aici sau acolo, intr-o așezare sau alta — timpul a stal parcă pe loc și majori- tatea martorilor trecutului sînt și vor fi pre- zenti mereu prin opera de înțelegere și creație perpetuă a omului. De aceea a discerne ceea ce trebuie real- mente conservat, in acțiunea de înnoire și modernizare a orașelor și a satelor, a trezi și a justifica interesul general pentru activitatea de ocrotire a patrimoniului nostru cultural și științific și a contribui efectiv și eficient la păstrarea, evaluarea și reevaluarea măr- turiilor trecutului reprezintă obiective deose- bit de importante care sini in atenția Direc- ției economice și a patrimoniului cultural național din Consiliul Culturii și Educației Socialiste și a oficiilor județene ale patrimo- niului. în cele ce urmează încerc să evidențiez ceea ce a fost nou la ultima sesiune științifică de arhitectură veche* (organizată de amintita direcție de specialitate), să subliniez succint valoarea, semnificația și frumusețea unora dintre comunicări, să sesizez unele minusuri și neajunsuri referitoare la: tematica sesiunii, nivelul comunicărilor și arbitrariu! progra- mării unor comunicări considerate poate lău- dabile, dar nu și convingătoare din punctul de vedere al noutății și argumentării. Structurală, de această dată, pe trei secții: I. Cercetarea monumentelor de arhitectură premisă in acțiunea de ocrotire; II. Conser- varea, restaurarea și punerea in valoare a monumentelor de arhitectură și a componen- telor lor artistice: III. Relevarea valorii de specific local a rezervațiilor de arhitectură și integrarea lor in viața soc ia l-econom ică a localităților, sesiunea a prilejuit evidențierea unui dialog și fructuos schimb de idei, desigur in special la raportorii noii secții (a 1 l-a) care este absolut necesară gindindu-ne la măsurile urgente ce trebuie luate, la principiile și mul- titudinea de procedee necesare să fie aplicate diversificat în proiecția monumentelor. Trebuie să subliniez că numeroase comu- nicări reprezintă o certă valoare științifică, iar semnatarii lor se impun prin reflecții judicioase și prin observatii pertinente refe- ritoare la unele aspecte inedite sau la elemente majore ale artei vechi, ale artei și tehnicii construcțiilor, dar mai ales prin sesizarea la monumente și ansambluri de monumente a părților și frumuseților mai discrete, greu vizibile pentru toată lumea, dar originare și definitorii pentru noi și cultura noastră. • Colocviul de comunicări științifice cu te- ma: „Monumente de arhitectură in contextul activității de ocrotire și valorificare cultural- educativă a patrimoniului cultural național". (11—14 decembrie 1981, Cîmpulung Muscel și Curtea de Argeș). Arhitectura cimpuhmgeană. marcată de cea a centrului vechi și de străzi ale orașului Cîmpulung Muscel, respirind specificul local românesc, este bine păstrată. Atmosfera tre- cutului străvechii capitale care a fost Cimpu- lungul se regăsește din plin in ambianța me- .dievală a ansamblului de arhitectură al Curții Domnești (sec. XIV) a cărui cercetare amplă din ultimii ani a dus la urmărirea unei evo- luții în toate componentele sale (dr. Gheor- yhe Cantacuzino). Biserica Domnească din ace- lași oraș, monument din secolul al XlV-lea, dispărut și atît de controversat in anii din urmă, prezintă o structură arhitecturală, care, după noile cercetări ale arii. Cristian Moi- sescu, reclamă, pe baza unei reconstituiri axo- nometrice, un monupienl in cruce greacă, rea- lizare a meșterilor locali. Investigațiile asupra monumentului Sf. Nicolae Domnesc — Curtea de Argeș, ale cărui picturi „au folosit de model peste veacuri". /. Deliii iu de anlablainenl fi vazon decoratiu de la portalul palidului Hm- kenthal. Restaurare in 1TIJ (loto llermann /•’<:- hi ni). constituind pe drept cuvint o sinteză a evo- luției picturilor medievale românești (Han Mohaim), privesc refacerea picturii inițiale (sec. XIV) și in special a ansamblului fres- celor din turla naosului. Sesiunea ne-a prilejuit audierea unor studii de sinteză, din păcate puține, dar deo- sebit de valoroase prin ideile și concluziile lor referitoare la: structura constructivă a portalurilor gotice din România (prof. dr. Gh. Sebeslyen) cu reliefarea, în cazul portalului catedralei romano-catolice din Alba lulia, a unei rezolvări specifice și anume aceea a arcu- lui peste boiandrug și deci eliminarea stîl- pului median (aflat in structura specific gotică a altor exemplare) printr-o stereotomie abilă (realizarea grinzii respective dintr-o succesiune de lespezi de piatră de formă tri- unghiulară, care transformă efortul de încovo- iere în cel de compresiune și forfecare, supor- tate bine de piatră); arhitectura românească 94 http://patrimoniu.gov.ro dc zid din regiunea intracarpatică, marcată de realizări reprezentative in secolul al XVIll-lca: bisericile din Beiuș, Oradea, Orșova. Tigvanul Mare, biserica Mănăstirii l’artoș ș.a., expresie pe de o parte a adaptării arhitecturii baroce la un program spațial tradițional românesc și pe de alta a transferului de clemente deco- rative românești in edificiile baroce, eu con- cluzia potrivit căreia respectiva perioadă ar fi făcut loc unei arhitecturi baroce originale, și nu de Împrumut, reieșită din capacitatea de absorbție și reformulare (prof. dr. Vasile Drăguț). Privirea de ansamblu asupra tradi- ției bizantine in arhitectura medievală a Țării Românești îi prilejuiește autoarei do- rina Popa, de la Institutul de istoria artei, unele aprecieri, prin comparare cu arhitectura Moldovei, aceasta din urmă diferită în ceea ce privește expresia specific bizantină de cea din Țara Românească: arhitectura Olteniei. Moldovei și Dobrogei s-a concretizai în capo- dopere ale artei bizantine încă din fazele tim- purii ale feudalismului, dar tipul dc biserică triconc cu pronaos supralărgit a fost preferat de constructorii din Țara Românească, dife- rența față de arhitectura moldovenească ținind dc tipul dc spațiu creat pentru monumente. Metodele de conservare a pietrei propuse de Ilermami Fabini la monumentele istorice cuprind soluții de impregnare și reîntregire a pieselor originare dc piatră cu materiale care să-i dea acesteia duritate mai mare, ea și metode noi (hidrofobizarea suprafețelor de piatră) pentru păstrarea optimă a valorilor cullural-artistice. Un alt studiu la care ne-am oprit este cel despre evoluția conceptelor de conscrvare-restaurare in România, urmărită de loan Opriș. despre învățămintele ce se desprind din activitatea înaintașilor in acest domeniu, sau preocupările acestora închinate spre respectarea tuturor elementelor aparținind epocilor pe care Ic reprezintă monumentele. Alături de comunicarea ce sublinia nece- sitatea luării de măsuri grabnice de restaurare și valorificare muzeistică a monumentului funerar pictat (sec. II e.n.) din Ostrov, jude- țul Constanța (conducător arh. Cosmin Bo- <|hiță), ce a stirnit interes în lumea științi- fică. numeroase alte comunicări din secția a I l-a s-au constituit în propuneri și contri- buții reale la elucidarea unor probleme ca: restaurarea zonei dc acces (a podului) cetății Suceava pe baza unei exhaustive cercetări arhivistice și a similitudinilor cu cetăți și castele prevăzute cu poduri de acces; (arii. Gh. Sion) restaurarea celor trei tronsoane ale Casei Domnești de la Putna (cu păstrarea bc- ciurilor în starea de conservare actuală) pen- tru a întregi, și a pune in lumină nouă, ima- ginea de ansamblu a complexului l’ulnei (arh. Ștefan Balș. arh. Virț|il Anlonescu). Evidențiem, de asemenea, valoarea unor comunicări (ținute în secția 1) conscmnind semnificația de document istoric și arhitec- tural a bisericilor de lemn. Chiar dacă spațiul nu ne permite să enu- merăm și alte idei valoroase cuprinse și in alic materiale ale sesiunii, țin lotuși să arăt și un alt aspect: se simt pronunțai dorința și grija pentru păstrarea mărturiilor trecu- tului; trebuie să fim însă atenți la ceea ce reprezintă cu adevărat valoare și să o păstrăm 95 http://patrimoniu.gov.ro pe măsura imperativelor istorice, artistice, științifice pe care le exprimă. Consultînd programul, vom observa că multe comunicări (ținute la secția a IlI-a) puteau fi la secția a ll-a:ccle despre valorifi- carea și integrarea centrului istoric și a unor străzi vechi in structura urbană actuală a Botoșanilor, cele trei comunicări avînd obiect conservarea Pieței Unirii și restaurarea Pre- fecturii Vechi din Timișoara, și, îndeosebi, cea cu privire la restaurarea ansamblului arhitectural din cadrul Complexului muzeistic de la Mogoșoaia. în legătuiă cu această din urmă comunicare se pune întrebarea de ce a fost ea inserată la subcapitolul „Centrul isto- ric al municipiului București"?, cum dealtfel este cazul și cu alte monumente bucureștene, nelegate de centrul istoric al Capitalei. Apoi, cred că nu toate comunicările, grupate la secția a 111-a, se constituie realmente în mate- riale sau propuneri referitoare la posibile rezervații de arhitectură. Să dăm doar cîteva exemple așa cum ne apar ele din titlurile de comunicări ce ne stlui. aMaj.-La-indemină: G'o/isi- deratii asupra evoluției de la han la hotel in Cluj-Napoca; Valoarea peisajului urban al Gherlei sau cea privind aspectele istorico- artisticc ale dezvoltării aceluiași oraș. Desigur, Gherla este orașul nostru cu care ne mindrim în ceea ce privește numărul mare al edifi- ciilor barocului ca să nu mai vorbim de ex- presivitatea lor. Expresie a unei arhitecturi baroce originare, interpretată in forme și for- mule adaptate programului constructiv româ- nesc, unele din monumentele sau chiar ansam- bluri de clădiri în stil baroc din acest oraș nu ne îndoim că ar constitui, cert și nu posibil, veritabile rezervații de arhitectură. Și, cred, de asemenea, că așa s-ar pune problema cînd solicităm cercetătorilor teme în care să-și prezinte noutăți din rezultatele investigațiilor lor, teme care să se încadreze problematicii actuale din domeniul conservării patrimo- niului arhitectural național. Se impune direcționarea interesului cer- cetătorilor spre abordarea sistematică a unor probleme fundamentale — in conformitate cu obiectivele din planul general de cercetare — și de stringentă actualitate. Apoi, trebuie să ' ne străduim ca lucrările noastre să fie convin- gătoare, la obiect, și să incite la veritabile discuții (afectînd mai mult timp acestora), din care să reiasă propuneri valoroase impli- citul o permanentă răspundere socială pentru valorificarea moștenirii trecutului. O mai atentă selecție a comunicărilor, ținind scama mai ales de calitatea și noutatea ideilor, diversificarea și înnoirea continuă a tematicii în vederea abordării celor mai actuale probleme ale valorificării moștenirii cultu- rale sint de natură să creeze climatul propice pentru dialog, pentru discuția deschisă și argumentată, pentru transformarea, pe această cale, a tuturor sesiunilor noastre științifice in adevărate laboratoare de creație. ELISABETA ANCUȚA-HUȘINABU „VALORI ALE PATRIMONIULUI CULTURAL-NATIONAL", CRAIOVA, 1981 Sesiunea de comunicări „Valori ale patrimoniului cultural național", orga- nizată în decembrie anul trecut de către Muzeul Olteniei (și respectiv Oficiul județean Dolj al patrimoniului cultural național) și Universitatea cultural-științifică din Craiova, s-a înscris în contextul activităților specific muzeale, muzeele fiind cele angajate în primul rînd în acțiunea nobilă de valorificare și ocro- tire a zestrei noastre artistice și culturale. Această activitate, de marc amploare numai în condiții de pace, „sporește răspunderea tu- turor acelora ajlafi in cadrul subansamblurilor culturale și implicați nu numai in opera de sal- vare dar și de dezvoltare a patrimoniului cul- tural național (prof. univ. dr. Nieolae Novac), înseamnă, totodată, a dobindi conștiinfa a ceea ce este de apărat și salvat, înseamnă apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru, tradițiile lui culturale" (Andrei Paleolog. C.C.E.S.). Vorbind despre rostul muzeului care „tre- buie să-l cișlige pe vizitator, să-l facă permeabil, deschis fenomenului artistic", criticul de artă Hadu lonescu propune o nouă lecturare a artei și includerea artei moderne românești în per- spectiva universală, prin interpretări care să nu denatureze imaginea ce-o avem despre un art ist și printr-o structurare reală a muzeului de artă (spre exemplu, nu o galerie de artă românească și o alta de artă universală, cum figurează în organizarea actuală a Muzeului de artă al R.S. România, ci de picturi străine, alături de sala picturilor românești). Despre înfățișarea centrului Graiovei, cu dinamica dezvoltării urbei atestate documen- tar în secolul al XV-lea, devenită oraș în cel de-al XVI-lea, despre începuturile moderne ale Graiovei la sfîrșitul lui XIX a comunicat, pertinent arh. Theodor Cocheci, președintele Filialei Dolj a Uniunii Arhitccților din R.S. România, care a făcut totodată remarci critice în ceea ce privește dărîmarea, după cutremu- rul din 1977, a unor clădiri caracteristice Gra- iovei, precum și recomandări pentru comisia ce trebuie să ia în studiu întreaga zonă a cen- trului acestui oraș „pentru a valorifica, în urma demolării, ceea ce reprezintă istorie, cultură, valoare". Ținute apoi în trei secții: Artă veche, Artă modernă și contemporană. Monumente istorice, comunicările au surprins dimensiu- nile majore ale spiritului creator românesc, manifestat în arta construcțiilor, in arta veche (ornamentica ceramicii, a cărții și manuscri- selor vechi, pictura pe lemn), arta populară, arta plastică. Putem considera lăudabilă inițiativa Mu- zeului Olteniei de a organiza și sesiuni tema- tice cum este cea de care vorbim pentru a surprinde, în același cadru științific, un întreg evantai de modalități de exprimare artistică, de redare a spiritului epocilor in care au fost create valorile patrimoniului cultural național și de a desluși sensurile moștenirii noastre cultural-științifice. în acest sens, menționăm contribuțiile aduse de unii expozanți la apro- fundarea cunoașterii ornamenticii ceramicii neolitice, prin explorarea inventarului artistic descoperit la Cîrcea și Grădinile din Oltenia a cărui motivislieă (triunghi, spirală, semicerc alb pictat pe roșu) este văzută de Marin NIca (Muzeul Olteniei), în legătură cu obiectele ceramice de la Tesalia; la interpretarea artis- tică a unui ansamblu necunoscut de pictură brîncovenească la biserica Sf. Paraschiva Brabeți (Sebastian Duieu. Muzeul Olteniei); a unui ansamblu de pictură pe lemn din seco- lul al XlX-lea, realizat de Nieolae Polcovni- cul Zugravii la biserica Sf. Treime din I ur- burca, județul Gorj (Victor Marinoiu, Muzeul județean Gorj); la relevarea unor evidente și strînse legături ale centrelor artistice din sudul Garpaților în secolul al XVIII-lea, cu pictura românească din Transilvania, inter- ferențele și transferul, cu această ocazie, a unor modalități stilistice ce vor marca impor- tante monumente ale românilor de pe ambele versante ale Garpaților (Marlus Porumb, Institutul de istoria artei Gluj-Napoca): la cunoașterea strădaniilor unui neobosit ani- mator cultural și deschizător de drumuri in cercetarea monumentelor (în special a celor medievale din Oltenia) care a fost I.B. Geor- gescu, talentat condeier din perioada inter- belică (Andrei Paleoiog). O serie de alte comunicări au evidențiat rezultatele obținute in activitatea de cerce- tare a monumentelor de arhitectură din jude- țul Dolj și concretizate în: relevarea, pe baza documentelor și a unor clădiri încă existente, a unor locuințe de piatră și străzi dispărute, în Craiova secolului al XVIII-lea, eu lansa- rea propunerii de rezervații arhitecturale în zona pieței vechi și a centrului istoric alace- htiași oraș (Șerban Berendei, O.P.C.N. Dolj); propuneri ce vizează rezolvarea pe baza proiectelor corespunzătoare exigențelor actu- ale — a amplasării și in spațiul urbanistic nou construit a lucrărilor de artă monumen- tală (arh. Dan Burtică. Institutul de proiec- tări Dolj); inventarierea monumentelor din raza județului Dolj, prilejuind, pe baza stu- dierii unor prețioase surse, cunoașterea arhi- tecturii din secolul al XVIl-lea (Tereza Sini- galia. Institutul de istoria artei, București); analiza tipurilor de locuință tradițională, a nivelului social-economie și tehnicilor de construcție din nordul Mehedinților (Marcela Popilian, Academia de științe sociale și politice, Centrul Craiova); aprecierea persistenței sis- temului constructiv arhaic în arhitectura noas- tră populară, venind din neolitic pînă în seco- lul al XlX-lea (Ștefan Enache. Muzeul Olte- niei), s.a. ’ E.R PE MARGINEA ACȚIUNII DE REPERTORIERE A PICTURILOR MURALE MEDIEVALE DIN ROMÂNIA Institutul de istoria artei a găzduit, în ianuarie anul acesta, ședința sa de co- municări științifice, evidențiind rezultatele primei etape a repertorierii picturilor murale din România. Este vorba de fapt despre înre- gistrarea după un anumit criteriu a picturi- lor monumentelor medievale românești pînă la anul 1450, de către cercetători din unități ale Consiliului Culturii și Educației Socialiste și din Institutul de istoria artei. Au participat reprezentanți și specialiști din C.C.E.S., istorici și critici de artă, mu- zeografi. Opiniile exprimate, cu privire la această acțiune s-au referit la importanța, conținutul științific al repertoriului, la metodologia și organizarea unei astfel de lucrări de amploare. De asemenea, la aspecte ale desfășurării acti- . vității de cercetare din ultimii ani în vederea ocrotirii monumentelor, la criteriile alcă- tuirii și extinderii repertorierii în general, ca formă superioară de evidență. Sesiunea de lucru a prilejuit un schimb prețios de vederi și „un contact colocviul, de gest", un cadru în care au fost prezentate opt comu- nicări privind: tehnicile picturilor murale de la noi, implicînd cunoașterea materialelor de epocă și a caracteristicilor procedeelor de lucru (pe baza analizei de probe arheologice de la monumente); corespondența dintre reprezentările unor picturi și legendele aliate în manuscrise vechi sau raportarea la epigraf ie care, prin lecturarea unor inscripții, slavone, vine in sprijinul unor datări mai sigure și chiar al stabilirii originii unor semnificative monumente ca Leșnic, Crișcior, Rîmeți șa.; folosirea posibilităților oferite de tehnicile criminalistice în descifrarea inscripțiilor, și imformarea falsurilor; datarea mai precisa a picturii murale a unor monumente ca Leșnic, Peșteana ș.a. Cercetare laborioasă, prin redarea multiplă și bogată în date asupra unui domeniu sau altul, repertorierea este pe cit de complexă, pe atît de utilă. Acțiune pe care o considerăm și noi lăudabilă, refcrindu-nc la cea sus- amintită, și care o dorim să fie un îndemn pentru îmbogățirea unor asemenea reper- torii sau cataloage și pentru alte domenii. 96 http://patrimoniu.gov.ro SUMAR ♦ SOMMAIRE ♦ CONTENTS ♦ COflEPWAHME 3 — E. ANCUȚA-RUȘ1NARU: Situația prezentă și de perspectivă pri- vind conservarea și restaurarea monumentelor • L’teat actucl et en perspective concernant la preservation et la restauration des monuments • The actual and possible situat ion in the future con- cerning the preservation and restoration of monuments • HacTO- Hiițee m gygynțee nepcncKTMB KOHcepBnponaHnn n pecTaupaițiin naMHTHMKOB CONSERVARE-RESTAURARE • PRESERVATION-RESTAURA- TION • PRESERVATION-RESTORATION 13 — Cristian CĂLINESCU: Consolidarea, conservarea și valorificarea complexului arheologic Sarmizegetusa-Grădiștea Muncelului. O acțiune în plină desfășurare • Consolidation. preservation et eva- luation du complexe archtelogique Sarmizegetusa-Grădiștea Mun- celului. Une action en plein developpement • The consolidation, preservation and turning into account of the archaeological pile Sarmizegetusa-Grădiștea Muncelului. An action in full develop- ment • KoiicojingaițMH, KOHcepBupoBaHMe n oqeHKa apxeojio- rHBecKoro KOMnJieitca CapMuce«>KeTy3a-rp9AHiuTH Myn'iejiy- jiyft. JțenTenbHOCTb îs nojiHOM pa3BepTUBaimn. STUDII ȘI COMUNICĂRI. 1ÎTUDES ET DISSERTATIONS • STUDIES AND DISSERTATIONS 31 — Gheorghc LAZAROVIC1: Parța, un monument preistoric • Parța un monument pr6-historique • Parța, a pre-historical monument • napița — HOUCTopnqecKMii naMHTHMK 40 — Cristian MOISESCU: A avut pronaosul Cozici un nivel superior? • Est-ce que le pronaos de Cozia a-t-il eu un n iveau haut? • Did the pronaos of Cozia have any upper level? • Hmcji jiu npoHayc MOHacTMpn Kobhh Bepxnnft uram? 44 — Adrian CORVÂTESCU: Casa Brăiloiu din Vădeni. Cercetări de arhitectură • La Maison Brăiloiu de Vădeni. Recherches d’archi- teclure • The Brăiloiu House of Vădeni. Architecture research works • /țoM Bpamioio b Bageun. HccnegoBaiinn no apxn- TeKType. 49—Andrei KERTESZ-BADRUS: Pictura murală a unor monumente din Sibiu • La Peinture murale de quelques monuments de Sibiu • The mural painting of some monuments in Sibiu o CTeHliaH jKMBonMci» iieKOToptix naMHTHMKOB b CnGuy. 51 — Petre OPREA: Grupurile statuare de la casele banului Dimitric Ghica • I.es groupes statuaires des maisons du Ban (dignitaire) Dimitrie Ghica • The statuary groups in the houses of Ban Dimi- trie Ghica • Tpynnbi CTaTyit b goMax Cana /țnMMTpiiH Funa. 53 —Horia MEDELEANU: Aradul în secolul al XVIII-lea, pe baza con- scripției străzilor din anul 1783 • La viile d’Arad pendant le XVIIIe sitele, conformăment aux conscriptions des rues en 1783 • The town of Arad during the 18th century, according to the Street conscription of 1783 • Apag b XVIII-om bcko na ochobu koh- CKpnnițnn yjiniț b 1783 r. 59 — Marcel BERENDEI, Sorin Sebastian DU1CU: Două reședințe rurale din Dolj —• contribuție la studiul evoluției arhitecturii în secolul al XVIII-lea • Deux râsidences rurales de Dolj — contri- bution â l’âtude de l’âvolution de 1'architecture au XVIIIe sitele • Two rural rcsidcnces in the county of Dolj — a contribution to the study of the developmcnt of the 18th century architecture • 3bo ceJibCKitx pesngeiiijnn b /țojiHio — BKJiag b no3HaBaHMe m nayHeHne paaBMTMH apxMTeKTypbi n XVIII b. 62 — Andrei PANOIU: Din opera de organizare rurală și de sistemati- zare a teritoriului în secolul al XlX-lea • Quelques passages de l’organisation villageoise et de syst^matisation du territoire pendant le XIXe sitele • Some aspects of the rural organ ization and systcmatization of the territory in the 19th century • Urs geHTCJIbHOCTM HO CeJIbCK0X03HftCTBeHH0iî opraHnaaHMH M CMC- TCMaTMaauMM TepnTopnn bXIX-om b. 70—Gheorghc LANEVSCHI: Propunere de integrare în circuitul public a două monumente din Arad • Une proposition pour 1’inUgration de deux monuments d’Arad dans le circuit publique • On the integration two monuments in Arad into the public circuit • IlpegJioiKeHMe niiTerpMpoBaiiMH b nyOnnqnoM oOMxoge RByx naMHTHMKOB na Apaga. 74 —Undina NEAMȚU, Mihacla STRÎMBU: Piața Libertății din Cluj- Napoca — studiu de culoare. • La Place de la Liberte de Cluj- Napoca — une etude de couleur • The Liberty Square in Cluj- Napoca — a colour study • IIjtoiqaTb CBoOogbi b KgyHte- . HanoKa — nccjiegoBaHne KpacoK. 75 — Eugen ȘENDREA: Obiective istorice din municipiul Bacău intrate in evidența Oficiului județean pentru patrimoniul cultural național • Objectifs historiques du municipe de Bacău, enregistrts dans l’tvidence de l’Office pour le patrimoine culturel național • His- torical objectives in the municipality of Bacău which have been registrated in the county Office for the național cultural patri- mony • HcTopn'ieCKne MecTa ropoga Bauay, BSHTbie ita yueT HaițnoHaJibiibiM OiJmccom KyjibTypHO-naițnoHaJibHoro naTpn- MOHMH. 76 — Viorica URSU: 'Valorificarea muzeală a unui monument istoric băimărean • La mise en valeur d’un monument historique de Baia Mare, par l’organisation d’un muște • The turning into account of a historical monument in the town of Baia Marc through the setting up of a museum • MyseiiiiaH BagopncJinKaițnH hcto- pnqccitoro OaiiMapHHCKoro naMHTHMKa. 78 — Gheorghe BRATILOVEANU: Casa Late? Eugenia, un monument de arhitectură populară cîmpulungeană. Propuneri pentru o con- servare și valorificare in situ • I.a Maison Lateș Eugenia, monu- ment d’architecture rurale de Cîmpulung. Propositions pour une conservation et valorisation in situ. • The House Lateș Eugenia, a monument of folk architecture. in Cîmpulung. A few proposals for its preservation and turning into account in situ • JțoM JlaTcnia EBreiinn — naMHTHMK Hapognoro KbiMnyjiyHrcKoro apxnTeKTyp TeKTypHoro TBopqecTBa. npegJioweHMH no koh- cepBaițnn n BajiopnqnKannK OPINII • OPINIONS • OPINIONS • MHEHHfl 80—Pcter DERER: Rezervațiile orășenești, muzee ale construcției urbane • Les reservations urbaincs, mustes de la construction cita- dine • The town reservations as museums of the urban construc- tions • ropogcisne pe3epnaHnn Kait Mysen ropogcKnx CTpoeK. 84 — Carmen .JINGA: Propuneri pentru realizarea unui model de cer- cetare urbanistică • Propositions pour la crtetion d’un modele de rcchcrche urbaine • Some proposals for the achievement of a model of urbanistic research • IlpeHJIOHteHHH no peaJiMsaHMM oOpaa goii MCCJiegoBannn ypOaHMCTMKit EVOCĂRI • EVOCATIONS • EVOCATIONS • BOCI1OMMHAHHH 86 — loan ORPIȘ: Comisiunea monumentelor istorice și ocrotirea patri- moniului cultural în județul Mureș • La Gommission des monu- ments historiques et la preservation du patrimoine culturel dans le departemenl de Mureș • The Gommission for Historical Monu- ments and the preservation of the cultural patrimony in the Mureș county • Kommccwh no MCTopnqecKMM iiaMHTHMKaM m oxpana KyjibTypHoro naTpiiMOHUH b ye3ge Mypein. 89—Radu PATRUL1US: George Matei Cantacuzino » /țlKOpjțSKe MaTeft KaiiTaKyanHo. CRONICI • CIIRONIQUES a CIIRONICLES • XPOHMKH 94 —E. ANCUȚA-RUȘINARU: Cu privire la colocviul consacrat monu- mentelor de arhitectură « Sur le colloquium dedi£ aux monuments d’architecture • On the colloquy devoted to the architecture monu- ments • Ho noBOgy kojiokbmm Ha TeMe apxnTeKTypiiMX nan* HTHMKOB. 96 — E. R.: „Valori ale patrimoniului cultural național" • „Valeurs du patrimoine culturel național” • „Assets of the național cultural patrimony" • OițeHKM KyjibTypHoro HaițnoHaJibHoro naTpnMO- HHH. 96—* * * Pe marginea acțiunii de repertoriere a picturilor murale medievale din România • Sur l’action d’enregistration des pein- tures murales medievales de Roumanie • The registering of medie- val mural paintings in Romania • Ho nOBOgy penepTyajnt- oaițnn cpegHeneKOBMX CTeHHHx HtwBonnceii b PyMMHHH http://patrimoniu.gov.ro -1982 MONUMENTE ISTORICE Șl DS ARTĂ