13 19 57 69 79 83 94 99 101 103 106 COLEGIUL DE REDACȚIE 36 51 Publicația este editată de Minis- terul Apărării Naționale, prin In- stitutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, membru al Consorțiului Academiilor de Apărare și Institutelor pentru Studii de Se- curitate din cadrul Parteneriatului pentru Pace, coordonator național al Proiectului de Istorie Paralelă: NATO - Tratatul de la Varșovia REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ ISPAIM - REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ 5-6/2021 ♦ Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU, directorul Insti- tutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară ♦ Dr. HAROLD E. RAUGH, Jr., EU- COM, vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie Militară ♦ Dr. JORG ECHTERNKAMP, Cen- trul de Istorie Militară și Științe So- ciale, Potsdam, Germania ♦ Dr. RANDY PAPADOPOULOS, United States Department of the Navy ♦ Prof. dr. MIHAIL E. IONESCU, Școala Națională de Studii Politice și Administrative ♦ Col. dr. FLORIN ȘPERLEA, lect. univ., Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu ♦ Colonel (r) dr. PETRE OTU, președinte al Comisiei Române de Istorie Militară ♦ Dr. JAN HOFFENAAR, președintele Comisiei Olandeze de Istorie Militară ♦ Prof. univ. dr. ION ȘIȘCANU, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați ♦ Prof. univ. dr. DENNIS DELETANT, London University ♦ Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN, Universitatea București ♦ Comandor (r) GHEORGHE VARTIC ♦ Conf. univ. dr. FLORIAN BICHIR, Universitatea Națională de Apărare LCarol E SUMAR 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: N. lorga - istoric al armatei române - Argument - PETRE OTU........................................ - ALEXANDRU OSCA - N. lorga și alianțele politico-militare ale României în perioada interbelică ............................................... - ANDRZEJ DUBICKI - Romanian-Polish Collaboration in the Political and Scientific Activities of Nicolae lorga ............................ - AUREL PENTELESCU - Nicolae lorga, profesor la Școala Superioară de Război din București................................................ - CR1STINA CONSTANTIN - Nicolae lorga și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”................................................... - GHEORGHE VARTIC - Nicolae lorga și generalii armatei române. - MARIAN MOȘNEAGU - Strategii ale marilor puteri pentru obținerea hegemoniei în spațiile fluvialo-maritime în viziunea lui Nicolae lorga. - SORIN CRISTESCU - Formația germană a lui Nicolae lorga de către el însuși relatată și concepția sa asupra istoriei........................ - PETRE OTU - 2021 - Anul N. lorga. Manifestări comemorative și științifice......................................................... - CERASELA MOLDOVEANU - Nicolae lorga - îndreptare de ostași. Conferință ținută ofițerilor din Școala de la Sibiu ................... ♦ Recenzii - Alexander Mikaberidze, The Napoleonic Wars. A Global History, Oxford University Press, 2020 - SIMION CÂLȚIN..................... - Adrian-Bogdan Ceobanu, Politică și diplomație la sfârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor româno-ruse (1878-1899), Editura Universității „Alexandru loan Cuza”, Iași, 2017 - CERASELA MOLDOVEANU........... - Nicoleta Hegediis, Csaba Horvăth, Vlad Popovici (editori), Portrete de ofițeri de origine română din Armata de Honvezi (1868-1918), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020 - SORIN CRISTESCU................. - The Journal of Military History, Voi. 85, No. 3, July 2021 - SORIN CRISTESCU................................................. ♦ Viața științifică - Conferința internațională cu tema „O nouă Europă Centrală - o sută de ani de la crearea primului sistem defensiv regional” 21-23 septembrie 2021, Buzău - CERASELA MOLDOVEANU............................................ Revista este inclusă în baza de date a Consiliului Național al Cercetării Științifice în învățământul Superior, fiind evaluată la categoria „C” Poziția revistei în lista-catalog a publicațiilor este la numărul 5017 ISSN 1220-5710 CONTENTS IPSDMH - REVIEW OF MILITARY HISTORY 5-6/2021 ♦ 150 Years Since the Birth of N. lorga. Dossier: N. lorga - Historian of the Romanian Army - Argument - PETRE OTU................................................................... 1 - ALEXANDRII OȘCA - N. lorga and Romania’s Political-Military Alliances During the Interwar Period................................................................................... 4 - ANDRZEJ DUBICKI - Romanian-Polish Collaboration in the Political and Scientific Activities of Nicolae lorga ........................................................................... 13 - AUREL PENTELESCU - Nicolae lorga, Professor at the Superior War School in Bucharest. 19 - CRIST1NA CONSTANTIN - Nicolae lorga and the “King Ferdinand I” National Military Museum. 36 - GHEORGHE VARTIC - Nicolae lorga and the Generals of the Romanian Army .............. 51 - MARIANMOȘNEAGU - Strategies of the Great Powers for Obtaining Hegemony in the Fluvial-Maritime Spaces According to N. lorga .......................................... 57 - SORIN CRISTESCU - The German Formation of Nicolae lorga in His Own Words and His Conception on History.............................................................................. 69 - PETRE OTU - 2021 - The Year of N. lorga. Commemorative and Scientific Events........ 79 - CERASELA MOLDOVEANU - Nicolae lorga - A Guide for the Soldiers. Cor.ference Held in Front cfthe Cfficers From the School in Sibiu................................................. 83 • Reviews - Alexander Mikaberidze, The Napoleonic Wars. A Global History, Oxford University Press, 2020 - S1MION CÂLȚIA ....................................................................... 94 - Adrian-Bogdan Ceobanu, Politică și diplomație la sfârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor româno-ruse (1878-1899), Editura Universității „Alexandru loan Cuza” Iași, 2017 - CERASELA MOLDOVEANU.................................................................. 99 - Nicoleta Hegediis, Csaba Horvâth, Vlad Popovici (editori), Portrete de cfițeri de origine română din Armata de Honvezi (1868-1918), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020 - SORIN CRISTESCU... 101 - The Journal cf Military History, Voi. 85, No. 3, July 2021 - SORIN CRISTESCU ...... 103 ♦ Scientific Life - International Conference ‘A New Central Europe - One Hundred Years Since the Creation of the First Regional Defensive System”, September 21-23, 2021, Buzău - CERASELA MOLDOVEANU. 106 . Redactor-șef: MANUEL STĂNESCU • Responsabil de număr: PETRE OTU . ALEXANDRU VOICU - redactor ♦ ION MIHAIU - coperta • ELENA LEMNARU - tehnoredactare computerizată Adresa redacției: strada Constantin Miile nr. 6, cod 010142, București, sector 1, telefon: 0213157827, telefax: 004021-3137955, http://ispaim.mapn.ro/pages/view/88 B 0691/23.10.2021 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române ARGUMENT Anul 2021 este foarte bogat în aniversări rotunde ale unor evenimente istorice, politice, militare, culturale etc cu o mare semnificație în evoluția națiunii române. Fără a face o listă exhaustivă, amintim câteva dintre ele. în iunie s-au împlinit 500 de ani (1521) de la redactarea „Scrisorii lui Neacșu din Câmpulung către Johannes (Hans) Benkner, judele Brașovului”, cel mai vechi text în limba română care s-a păstrat până în zilele noastre. A fost descoperită în anul 1894, de Friedrich Stenner, în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, informează despre mișcările militare ale otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. Sunt apoi evenimente de la care au trecut două secole, fapt ce se înscrie în durata lungă a istoriei, ce permite descifrarea largă a semnificației lor: revoluția lui Tudor Vladimirescu, prima mare mișcare de renaștere națională de la sud de Carpați; moartea lui Petru Maior, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Școlii Ardelene; nașterea lui Ion C. Brătianu, om de stat, ctitor al României moderne; nașterea lui Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, om politic și diplomat de anvergură. La Putna, în 1871, acum 150 de ani avea loc, la inițiativa lui Mihai Eminescu, loan Slavici, Iraclie Porumbescu, Ciprian Porumbescu ș.a., marea serbare și Congresul studenților români de pretutindeni, în care era omagiat domnitorul Ștefan cel Mare, iar idealul de reunire a ro- mânilor în cadrul aceluiași stat primea un nou impuls. Zece ani mai târziu, România era pro- clamată regat și se nășteau George Enescu, pisc al muzicii românești, Octavian Goga, poet al „pătimirii noastre”, și George Bacovia, reprezentant de seamă al simbolismului românesc. Definitorii pentru istoria națională sunt și acele evenimente de la care s-au împlinit un secol: înființarea Operei Române din București, ca instituție independentă și finanțată de la buget; crearea tot la București, a Institutului de seruri și vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”; nașterea, la Castelul Peleș din Sinaia, a lui Mihai, singurul copil al Prințului moștenitor Carol și a Prințesei Elena, viitorul rege Mihai I al României (1927-1930, 1940-1947); apariția la Cluj și București (directori Cezar Petrescu-Cluj și Nechifor Crainic- București) a revistei „Gândirea”, publicație orientată spre cultivarea valorilor autohtone; în paginile ei au publicat mari scriitori români - Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Călinescu, Tudor Vianu ș.a. Și de ce nu, s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România, ca secție a Internaționalei a IlI-a Comuniste, formațiune care a marcat decisiv viața românilor timp de peste patru decenii după al Doilea Război Mondial. în șirul acestor evenimente, care din care mai importante, se înscrie și aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui N. lorga, cel mai mare istoric al românilor și unul dintre cei mai iluștri slujitori al muzei Clio de pe mapamond din prima jumătate a secolului trecut și nu numai. Este greu de caracterizat activitatea sa multilaterală. A fost om politic, conducător al unui partid care a avut un anumit rol înainte și după Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de prim ministru într-o perioadă de gravă criză economică (aprilie 1931 - mai 1932), avându-1 drept principal colaborator pe Constantin Argetoianu, și el născut tot în 1871. ----■ Revista de istorie militară ■ ------------------------------------------------1 1 I--- Parlamentar în multe legislaturi a fost președinte al Adunării Deputaților (1919-1920) și al Senatului (1939). A susținut regimul democratic și a fost destul de critic față de decizia lui Carol al II-lea de a renunța la el și a institui domnia sa personală. A acceptat-o, totuși, considerând-o temporară, determinată, în special, de situația externă foarte gravă și de necesitatea de a prezerva hotarele țării. De la tribuna Parlamentului a intervenit în toate problemele mari ale societății dezbătute, discursurile sale stând mărturie despre dimensiunea implicării sale. A creat și condus multe publicații, dintre care menționez „Neamul Românesc”, care au avut o mare influență asupra opiniei publice, articolele sale fiind citite cu mare interes, generând, nu o dată, dezbateri ample și contradictorii în opinia publică. Impresionantă este și activitatea sa literară constând în piese de teatru, poezii, eseuri, confesiuni etc., el considerându-se și un mare scriitor, deși critica și istoria literară l-au consacrat doar în parte. Ca profesor fie în țară (București și Văleni) sau în străinătate a contribuit la formarea a multor generații de intelectuali. A conferențiat la radio, un mijloc de informare aflat la început de drum, și în multe locuri din țară, bucurându-se de audiență sporită. S-a implicat puternic în viața societății românești, sprijinind cu toate forțele sale intelectu- ale și morale idealul întregirii naționale. După război, a căutat să canalizeze activitatea tinerei generații spre făgașul regenerării, sprijinind mișcarea legionară de care s-a disociat complet în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, sfârșind prin a fi omorât de aceasta. A adoptat o con- duită antihitleristă, fiind adeptul păstrării alianțelor tradiționale ale României. A sprijinit monarhia, fiind un sfătuitor al regilor Ferdinand I și Carol al II-lea, dar a nu ezitat să critice unele gesturi ale „ultimului rege al României Mari”, pentru a relua titlul unei cărți a regretatului istoric Ion Bulei. A fost printre acele puține voci care, în vara tragică a anului 1940, a cerut rezistență împotriva ultimatumurilor și dictatelor. Personalitate complexă, de mare forță intelectuală și morală, N. lorga a fost, concomitent, adulat și contestat vehement de contemporani și urmași. Dar, dincolo de toate controversele și disputele legate de activitatea sa proteică, el rămâne cel mai mare istoric al românilor, opera sa monumentală fiind neegalată atât sub raport cantitativ (peste 1.000 de volume, 12.755 artico- le și studii, 4.963 recenzii), cât și cel al deschiderilor și contribuțiilor științifice. Este prea bine cunoscută aprecierea lui George Călinescu, potrivit căreia în primele decenii ale secolului al XX-lea, lorga a jucat în cultura română „rolul lui Voltaire”. Același genial critic literar considera că nu există subiect în istoria națională care să nu fi intrat în atenția marelui savant, chiar dacă investigațiile și cercetările ulterioare fie au amendat unele dintre aprecierile sale, fie le-au nuanțat sau îmbogățit. Armata română și istoria sa nu aveau cum să nu intre în atenția marelui savant. Acestei di- mensiuni a activității sale este dedicat acest număr al Revistei de Istorie Militară, cea mai impor- tantă publicație de acest gen din istoriografia română. Este rodul contribuțiilor îngemănate a două instituții de profil - Comisia Română de Istorie Militară și Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. Studiile acoperă doar o parte din multiplele legături ale lui N. lorga cu oștirea și trecutul ei. Savantul nu avea o pregătire militară, este prea bine cunoscută discuția din Consiliul de Coroană, convocat de regele Carol al II-lea după ultimatumul sovietic, privind costul unui avion. Cu toate acestea, ca om politic, istoric, ziarist, ca patriot, ca om al cetății a fost interesat în cel mai înalt grad de istoria militară românească și de starea armatei române. lorga a fost timp de decenii profesor la Școala Superioară de Război, cea mai înaltă instituție de învățământ superior militar, înființată în 1889, subiect dezvoltat de comandor (rtr.) dr. Aurel Pentelescu, pe baza unei cercetări minuțioase și îndelungate. O altă instituție ce se apropie de vârsta centenară este Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, de care lorga s-a simțit foarte apropiat și pe care a sprijinit-o în activitatea sa, fiind și membru al Consiliului de conducere al acesteia din 1932. Dr. Cristina Constantin a făcut investigații atente în arhiva instituției și aduce noutăți semnificative privind raporturile savantului cu personalități de mare notorietate de peste hotare, documente aflate în patrimoniul Muzeului. ----1 2 |---------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■---- O preocupare importantă a lui N. lorga a fost evidențierea rolului spațiilor fluvialo-mariti- me în viața societăților umane, inclusiv în evoluția națiunii române. Comandor (r) dr. Marian Moșneagu se oprește asupra acestui subiect, subliniind viziunea integratoare a savantului, faptul că mările și fluviile au reprezentat de-a lungul secolelor puncte de inflexiune, de intersecție a rivalităților marilor și micilor puteri, riverane sau nu. Se cunoaște rolul foarte important pe care l-a avut N. lorga în anii de mare încercare ai „răz- boiului de întregire”, cum mai este denumită secvența belică a Regatului României din anii 1916- 1919. Comandorul (rtr.) Gheorghe Vartic readuce în atenție portretele unor militari de grade și funcții diferite, verbul savantului reușind să fixeze portrete morale aparte. Prof. univ. Alexandru Oșca, vicepreședinte al Comisiei Române de Istorie Militară, abordea- ză un subiect amplu discutat atât în istoriografie, cât și teoria relațiilor internaționale, respectiv alianțele. Cum a văzut marele istoric, dar omul politic N. lorga, alianțele politico-militare ale României - Mica înțelegere, alianța româno-polonă, înțelegerea Balcanică și desigur, raporturile cu Franța, marea aliată din timpul războiului. în mare parte pe aceleași coordonate, profesorul Andrzej Dubicki de la Universitatea din Lodz, reliefează legăturile lui N. lorga cu Polonia, atât sub raport politic, să precizăm că marele istoric îndeplinea funcția de prim ministru în momentul negocierii tratatului de neagresiune ro- mâno-sovietic, cât și sub raport intelectual, lorga cunoscând temeinic istoria Poloniei și evoluția relațiilor româno-polone de-a lungul secolelor (Pentru relațiile marelui istoric cu fostul vecin nordic al României a se vedea și Nicolae Mareș, Nicolae lorga și Polonia, Editura Fundației Ro- mânia de Mâine, București, 2021). Sorin Cristescu analizează influența germană, insistând asupra rolului lui Karl Lamprecht asupra formației de istoric al lui N. lorga. Cerasela Moldoveanu readuce în atenția cititorilor una multele întâlniri ale savantului cu militarii. Este vorba de conferința ținută la Școala militară de la Sibiu în fața viitorilor ofițeri ai armatei române, prilej foarte nimerit pentru N. lorga de a relua opiniile sale față de menirea oștirii române. Un scurt documentar privind activitățile comemorative desfășurate în acest an aniversar în- cheie dosarul consacrat „ultimului polihistor al culturii românești”, după acum aprecia profesorul universitar Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române ( „Magazin Istoric” nr. 7/ 2021, p.5). Pnf. univ. PETRE OTU* * Președinte al Comisiei Române de Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------------1 3 [ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române N. IORGA ȘI ALIANȚELE POLITICO-MILITARE ALE ROMÂNIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Motto „înainte de toate trebuie să te gândești la tine însuți, pentru că alianțele sunt schimbătoare" N. lorga Prof. univ. dr. ALEXANDRU OȘCA* Abstract Romania’s security system in the interwar period was based on close relations with France (especially) and Great Britain, the guarantors cf the internațional order created at the end cf the First World War, and ona system cf regional alliances - with Poland, the Little Entente and the Balkan Pact. To this was added the military potențial cf Romania, sign ficantly increased compared to the previous period. The study addresses the nuanced position cf the scientist and politician N. lorga towards these politico-military alliances. While he supported and campaigned for strengthening re- lations with Poland, he was skeptical cf the tffectiveness cf the Balkan Pact. The study also tackles the dispute between N. lorga and Nicolae Litulescu, the scientist criticizing some cfhis positions and initiatives cf the illustrious diplomat. However, as a historian, a thorough con- noisseur cf relations between States, lorga welcomed the establishment cf diplomatic relations with the Soviet Union. In conclusion, the position cf the scientist can be summarized asfollows - thepolicy cf politico-military alliances in peacetime is necessary, but in no case stjficient to guarantee the sovereignty and territorial integrity cf a state. Keywords: Poland, Little Entente, Balkan Pact, Nicolae litulescu, ]6ztf Pilsudski, Dimitrie Ghica Personalitate cu valențe excepționale, Nicolae lorga rămâne în memoria românilor ca titan al istoriografiei universale dar și prin implicarea sa în viața societății, ca promotor și apărător al valorilor de patrimoniu cultural românesc sau ca lider interesat deopotrivă de politica internă și de rolul României în Euro- pa și în lume. Geopolitica spațiului central- european și balcanic l-a preocupat în măsură însemnată pe savant, prezența sa în mediile cultural-științifice din Occident fiind, de ase- menea, remarcabilă. * Prof. univ. dr., vicepreședinte al Comisiei Române de Istorie Militară. -| 4 |-----------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Mandatul lui Nicolae lorga de șef de Gu- vern1 s-a suprapus unei perioade critice pe plan extern, generată de criza economică mondială și de revitalizarea curentului revizio- nist, vindicativ. La începutul deceniului doi in- terbelic Liga Națiunilor - gândită ca garant al menținerii păcii - își devoala limitele, așa încât țările expuse au căutat alternative, consolidând vechile aranjamente sau formând noi alianțe politice defensive multistatale2. Conștient de valoarea sa, lorga își folosea argumentele și evalua preopinenții cu răbda- re sau, după caz, cu exigență (uneori) exage- rată, specifică omului politic înzestrat, dedicat crezului său naționalist3. A fost, fără îndoială, monarhist; nu-și reținea, însă, cuvintele atunci când considera că acțiunea Regelui era greșită. „I-am spus-o și Regelui cândva: am venit ca președinte de Consiliu, sunt gata sa plec ca profesorul lorga, fără să mă cred scăzut, pen- tru aceasta, cu o palmă”4. Avea, de asemenea, respect pentru ier- arhii bisericii - înțelegând rolul lor în istoria poporului român - și un cult pentru Oștirea română pe care o considera vitală în făurirea și apărarea României Mari5. Considerațiile mele se concentrează pe prezentarea câtorva argumente, atitudini și fapte din care rezultă concepția liderului poli- tic Nicolae lorga față de politica de alianțe po- litico-militare din care România a făcut parte în perioada interbelică, cu deosebire în scurta perioadă în care a deținut mandatul de pre- ședinte al Consiliului de Miniștri. Demersul meu se bazează pe informații din câteva surse primare (memorialistică, din presa timpului - mai ales din publicația proprie a savantului, Neamul românesc - arhive) și din volume de documente publicate6. Fără îndoială, Nicolae lorga a avut la dispoziție multe informații care i-au îngăduit să-și consolideze convingerea privind necesi- tatea unei apărări colective bazate pe Statutul Ligii Națiunilor și pe alianțele politico-milita- re pe care aceasta le accepta. însă, universalist prin vocație, din perspectivă istorică, Nicolae lorga a sesizat limitele politicii de alianțe, de aceea n-a fetișizat-o și n-a considerat-o sufi- cientă ca soluție pentru apărarea intereselor statului român7. ----■ Revista de istorie militară ■-------------- Nicolae lorga Faptul că în consemnările sale din perioada cât a fost Președinte de Consiliu (aprilie 1931 - iunie 1932)8 nu dezvoltă suficient activita- tea Guvernului în această direcție se explică atât prin obișnuința de a rezuma întâmplările cotidiene cât și ca semn că acceptase dorința Regelui de a conduce direct politica externă și de apărare a țării. Concepția lui lorga în acest Regele Carol al II-lea și Nicolae lorga domeniu rezultă mai degrabă din disputa cu alți lideri politici, în special cu Nicolae Titu- lescu, cel care - era de părere Nicolae lorga - avea o încredere exagerată, exclusivistă, în capacitatea Ligii Națiunilor și a unui sistem de alianțe politico-militare interstatale de a apăra securitatea țărilor membre, inclusiv pe cea a României9. Așa încât el justifica impli- carea formală/limitată în probleme de politică externă, invocând specificul „Ministeriului”: „E un Ministeriu de specialiști, în care n’am dreptul să mă amestec decât doar cu acea dis- creție moldovenească prin care astfel de inter- venții se scuzează, ferindu-mă însă de a insis- ta. Desigur, am astfel o acțiune asupra politicii noastre. Respectând în interior ordinea bur- gheză, în politica externă mă țin de alianțele pe care nu numai că le-am moștenit, dar am contribuit să le fixez”10 {s.n.). Am dorit să evidențiez de la început punc- tul de vedere real al omului politic Nicolae lorga față de problema alianțelor pentru că, în cuprinsul studiului, mă voi opri asupra unor nuanțe care ar putea să pară contrare acestuia. Fără a fi inițiatorul consolidării alianțelor României în timpul mandatului de premier, lorga era la curent cu disputele la nivel euro- pean în chestiunile dezarmării și securității colective și încuraja demersul miniștrilor săi să se implice în această problemă. El partici- pa (și gira astfel) la acțiuni pe care le considera necesare la începutul deceniului doi interbelic când - pe fondul crizei economice generale - climatul politic european se deteriora rapid, între altele, era nelipsit de la reuniunile infor- male cu oficiali sau emisari străini de la care afla vizuinea țării lor într-o chestiune sau alta ori pe care-i informa cu poziția statului roman în acele privințe. O astfel de ocazie a fost reu- niunea miniștrilor aerului din câteva țări euro- pene: „...masa dată miniștrilor Aerului de ge- neralul Amza11, la Cercul Militar. (...) Apoi la Clubul aeronautic, unde se decorează parașu- tișta Smaranda Brăescu12... Dumesnil îi sărută mâna. Foarte frumos discurs al acestuia, răs- punzând lui Bibescu13. Dumesnil14 m-a cerce- tat. I-am dat aceleași explicații ca lui Puaux15. Pare convins. Urmează Balbo16, care-mi aduce cărțile sale. (...) Spune că Italia nu vrea decât dezarmarea, dar păstrează ce-i trebuie ca să se apere. Să înceapă Franța! Nu crede în posibi- | 6 [ litatea unui războiu, dar bănuie pe Iugoslavi, care ar plăti atentatele din Slovenia. Crede că Serbia va rămâne desfăcută de celelalte regi- uni. Recunoaște că Ungaria nu poate ataca, că de nicăeri n’ar fi ajutată ofensiva ei”17. Altă ocazie a fost reuniunea Conferinței in- terparlamentare care s-a întrunit la București, eveniment cu rezonanță în cercurile politice și de media europene18: „Seara, marele banchet oferit de mine interparlamentarilor la Cercul Militar. Cinci sute de tacâmuri. Cu asta, spune Argetoianu lui Valcovici, îți făceai șosea dublă până la Chitila. După discursul meu, Lobe19, președintele Reichstagului, care-mi ceruse să i-1 traduc, vorbește puternic, cu mulțămiri României și afirmarea necesității democrației. Ea are o criză, dar unde nu e? Dictatura însăși a suferit-o. Apoi, foarte lung, un Frances, o doamnă bulgară pentru femeile care au întovă- rășit bărbații, o polonă și tot așa (...). Mă ridic: atunci începe Papanastasiu20 un discurs, care dureaza un sfert de ceas, despre Confederația balcanică, sau cum i s’ar mai zice”21. Ca Președinte de Consiliu, Nicolae lorga era atent și la curent cu demersurile făcute la Ministerul Afacerilor Străine sau de către am- basadorii români în principalele capitale euro- pene pentru consolidarea percepției corecte despre locul României în sistemul de alianțe defensive din Centrul și Sud-Estul Europei, într-o discuție cu „un ziarist din Viena” - ca- re-1 întreba despre Mica înțelegere și despre autonomia minorităților din Ardeal - el aten- ționa că „Apusul pierde, din cauza incapacită- ții de a vedea noua realitate: Mica înțelegere e jandarmul de la graniță, iar minorităților le recunoaștem toate drepturile”22. în virtutea unor relații anterioare bune și considerându-se foarte avizat în probleme de relații internaționale, Nicolae Titulescu, ca- re-1 consilia pe Rege în chestiuni de politică externă, a încercat același lucru și cu preșe- dintele de Consiliu. lorga descrie o primire a lui Titulescu, la solicitarea acestuia din urmă, reținând dorința exprimată de abilul diplomat de a se adresa „... omului/prietenului lorga și nu șefului”. Numai că lorga avea încredere în ministrul său de externe (Dimitrie Ghica23, peste care Titulescu, aflat la post ca ambasa- dor, tocmai trecuse, și acum, nefiind de față, îi comenta acțiunile). Din acest motiv, lorga l-a primit foarte „rece și ceremonios” și nu i-a luat în seamă -----------■ Revista de istorie militară ■----- discursul patetic: „Titulescu la mine. E foarte nemulțămit în ce privește politica externă a României”24. Titulescu reproșa mai ales abor- darea greșită în negocierile cu sovieticii: «... cu Sovietele, cu care Take lonescu s’ar fi înțeles încă din 1920, și cărora, la Viena, li s’a dat oca- zia să strice prescripția cu privire la Basarabia, am apucat-o rău, puind noi întâiu chestia Ba- sarabiei. Putem ajunge a fi pierduți în opinia publică, fiind priviți ca războinici; s’ar merge pană la discuția rectificării de frontieră”25. De altfel, disputa pe chestiunea negocieri- lor cu sovietele va fi reluată în anii următori - în Parlament și în presă - când Titulescu deținea portofoliu la Afacerile Străine, iar Ni- colae lorga se afla pe băncile Opoziției. Anali- za ei ne relevă viziunea explicită a savantului față de credibilitatea alianțelor politice bi sau multilaterale interstatale. Profunzimea ideilor, etalate cu elocință și talent oratoric remarca- bil, impresionează și astăzi pe cititorul onest. Redau, ca argument, schimbul de replici între cei doi titani ai vieții publice românești inter- belice, din care nu lipsesc argumentele dar și reproșurile învelite în sarcasm sau insinuările adeseori dincolo de limitele dialogului sincer; se observă, astfel, cât de sensibile erau decizi- ile în chestiuni de politică externă pe măsură ce se apropia momentul tulburării păcii de după Marele Război. Nicolae Titulescu răs- pundea astfel, în Senat, unei interpelări făcute de senatorul Nicolae lorga: „Iată dlor, cum au început aceste negocieri. în pactul propus de însăși Polonia există o clauză prețioasă, o cla- uză de interdependență a ratificării: „Tratatul polono-sovietic va intra în vigoare a 30-a zi după notificarea de către una din înaltele Părți Contractante, celeilalte, că acorduri analoge prezentului tratat între Soviete, pe de o parte, și Estonia, Finlanda, Letonia și România, pe de altă parte, au fost ratificate”26. Titulescu repro- șează Guvernului lorga faptul că n-a valorificat această oportunitate: „Și guvernul român, fără altă garanție, renunță la clauza de interdepen- dență și se duce la Riga. Și aici este chestiunea. Este înainte de 5 ianuarie27. (...) Vă pun între- barea: pentru ce v-ați dus la Riga fără vreo ga- ranție că celelalte pacte nu vor fi semnate fără pactul românesc? Acest lucru trebuia făcut la început. Mai târziu nu se putea obține. (...) Rezumând, voi termina spunând că, ascultând ----■ Revista de istorie militară ■------------- Dimitrie Ion Gr. Ghica, ministrul Afacerilor Străine pe dl lorga, am ajuns la această concluzie: Die lorga, este mult mai ușor să scrii istorie, decât să faci istorie”28. Nicolae lorga reacționează ofensat: „Die președinte, dlor senatori, eu sunt foarte recu- noscător dlui Titulescu pentru două lucruri, întâi pentru lămuririle pe care le-a dat, pentru criticile pe care le-a încercat și pentru tonul, întradevăr genevez, pe care l-a introdus în răs- punsul față de o persoană cu care a avut legă- turi de acelea care interzic de obicei acest ton. Dar se vede că în această privință... (...). în ceea ce privește însă faptele acestea, eu am da- toria să le răstorn aci, așa cum au fost înfățișate cu meșteșug de retorică de dl Titulescu. Dum- nealui a intervertit ordinea cuvântării mele. A răspuns întâi la partea a doua și pe urmă la partea întâia, deși pentru oricine partea întâia este cea mai interesantă, este aceea care pri- vește, în rândul întâi, acest Senat. într-adevăr, partea întâia cuprindea aceste lămuriri netede: guvernul pe care l-am prezidat eu a deservit interesele țării? M-am prezentat eu și colegii mei - iau toată răspunderea și pentru aceștia - în așa fel, încât cine a venit după mine trebu- ie să urmeze altă politică și, urmând chiar altă politică, să nu poată îndrepta greșelile pe care le-ar fi făcut guvernul din 1931-32? Aceasta este întrebarea? Ce a răspuns dl ministru al Afacerilor Străine la prezentarea foarte nete- dă a răspunsurilor, pe care le-a dat guvernul prezidat de mine, atunci când i s-a cerut să reia negociațiunile cu Sovietele? Despre aceas- ta este vorba, nu despre ceea ce a fost înainte de ianuarie Am pus chestiunea rău? Pu- nând chestiunea rău, am periclitat interesele României? Aceasta era ceea ce trebuia să de- monstreze dl ministru de Externe. D-voastră ați văzut (...) și dovada că am lucrat continuu cu aprobarea Aliaților noștri (s.n.), ați văzut și din ultimul răspuns pe care l-am dat mareșalu- lui Pilsudski, care a fost politica mea și nu văd întrucât această politică se poate deosebi de politica pe care orice om într-o situație atât de grea, orice om întrucâtva preocupat de intere- sele țării sale, trebuie s-o ducă (...). Pe mine mă interesează acest fapt: orice ar fi cerut Polonia în luna lui mai 1931, ce hotărâre am luat eu în momentul când a trebuit să iau o hotărâre?”30 „Dar d-voastră - continua lorga - îmi vorbiți de «interdependență». Dar cu sistemul «inter- dependenței» d-voastră, lucrurile nu s-ar fi în- ceput nici acum și ne-am fi pus în legături rele cu acei care în mod vădit aveau dorința să nu intrăm în «interdependență», ci să luăm franc și sincer o atitudine. Și d-voastră, în felul cum prezentați problema, o prezentați ca și cum prin asifel de pacte, prin negocieri, s-ar rezolva chestiuni ca cele de siguranță, de putere! Cine este în stare să reziste, rezistă. Dacă nu este în stare să reziste, poate să aibă toate asigurările Nicolae lorga și Nicolae Titulescu la Camera Deputaților29 prin hârtii, care, încă o dată vă spun, hârtiile acestea în convingerea mea nu angajează un guvern revoluționar al cărui scop, înainte de toate, este să răstoarne ordinea politică din Europa. Eu pot să fiu judecat numai din acest punct de vedere. Eu spun un lucru: nu aveam nevoie de negocieri cu Sovietele, nu aveam cre- dință în sinceritatea Sovietelor, nu ne credeam asigurați prin ceea ce iscălesc Sovietele”3'(s.n.) „(...) Atitudinea lor și la Moscova, când s-a is- călit Pactul Kellogg32 de către dl Davila33, a fost plină de învățăminte. Căci chestiunea Basara- biei a fost ridicată și va fi ridicată în fiecare mo- ment de guvernul sovietic. Nu este vorba de o acțiune în care atitudinea și dibăcia, un cuvânt strămutat de ici dincolo, să se facă să ne putem plimba cu mâinile în buzunar, cântând laude unei diplomații care este dibace”34. Vizibil afectat de critica ministrului de ex- terne, Nicolae lorga a reluat în „Neamul Ro- mânesc” atacurile pline de sarcasm la adresa lui Nicolae Titulescu, în chestiunea negocie- rilor cu Sovietele și a repercusiunilor asupra alianțelor României. De obicei critic, plin de sarcasm și insinu- ări pentru fapte și întâmplări nefaste din so- cietatea românească, lorga avea puterea să re- cunoască public un succes de politică externă, chiar și atunci când artizan ar fi fost unul din adversarii săi. Așa s-a întâmplat când a aflat de stabilirea relațiilor diplomatice dintre soviete și România: „E fără îndoială un act de o mare importanță și, oricâte rezerve s-ar putea face în ce privește sinceritatea Sovietelor, el cu- prinde o asigurare reală pentru România. Prin el vom putea lucra în marginile unei realități cunoscute, pe când înainte eram cuprinși în vagul legendelor. Cine va avea ochii deschiși, și bine deschiși, va folosi desigur din învoiala de astăzi, care poate deschide un capitol mai fericit în viața acestor regiuni din Estul și Sud- Estul Europei, asupra cărora s-au abătut atâtea furtuni fără a-și fi istovit până astăzi norii. Ar fi nedrept să nu se recunoască succesul urmărit cu o răbdătoare inteligență de ministrul nostru de Externe și nu-i vom precupeți felicitările”35. în schimb, ca jurnalist a ridiculizat demer- sul - pe care l-a considerat formal și ineficient - șefului diplomației române pentru crearea unei noi alianțe: înțelegerea Balcanică. lorga era la curent cu eforturile mai vechi în aceasta -------------■ Revista de istorie militară ■-------- Nicolae lorga și mareșalul Jozef Pilsudski, in vizită in România (octombrie 1931) privință; în calitate de președinte de Consiliu fusese informat despre disputele dintre dele- gațiile naționale la Conferințele anuale des- fășurate cu mare fast în fiecare din capitalele balcanice. El intuia că vizita lui Nicolae Titu- lescu la Sofia și încercarea de a atrage Bulgaria într-o alianță balcanică vor fi sortite eșecului36: „Acum - scrie lorga - drumul dlui N. Titules- cu, omul care pentru vanitatea sa are nevoie totdeauna de un cal de paradă sub dânsul, s-a mântuit. Radio a difuzat cuvântările ce i s-au ți- nut, acelea cu care a răspuns; prietenii le-au tăl- măcit sensul cel mai adânc și, când nu e, i l-au creat. Fotografiile speciale au apărut în toate foile de tiraj. Socotelile indispensabile s-au plă- tit. Și, astfel, a venit vremea să ne întrebăm: ce iese de aici? Telegramele ne lămuresc complet în această privință. La Sofia, declarațiile dlui Mușanov că Bulgaria nu se angajează și că toate «pactele» nu plătesc în fond nimic (,..)”37. într-o conferință susținută mai târziu (1939), Nicolae lorga dezvoltă concepția sa ----■ Revista de istorie militară ■------------ despre nevoia unui Pact Balcanic pentru men- ținerea păcii în această zonă supra-numită „bu- toiul cu pulbere al Europei”: „De aici a pornit așa-numita înțelegere Balcanică38. De o parte sunt oameni cari, din nenorocire, arată că ar putea să se bată și, de altă parte, este un grup de popoare, un grup de State, foarte hotărât să nu participe, nici într’un chip, la lucrul aces- ta așa de trist (...). însă nu sunt numai State- le, sunt și națiunile (...). înainte, alianțele erau garantate prin (...) factorul monarhic, pen- tru că legăturile se făceau între monarhi (...) se simțiau angajați Suveranii între dânșii, iar Suveranii sunt permanenți, și nu sunt datori să facă minuni, pe când un Stat este condus, uneori, azi, de cineva (...) care nu reprezintă o dinastie (...) în clipa de față (...) pe lângă fap- tul că pot apărea interese noi și pasiuni care nu existau înainte, se pot îndemna să se urască popoare care n’au motivul de a se urî (...), în ciuda tuturor motivelor care îndeamnă spre alianțele care sunt folositoare. Deci, înainte de toate trebuie să te gândești la tine însuți, pen- tru că alianțele sunt schimbătoare”39 (s.n.). Spre finalul interbelicului, moda regimu- rilor autoritare cuprindea mai toate țările europene. Adversarii lui lorga îl plasau, pe nedrept și tendențios, între simpatizanții aces- tora (pentru gesturi simbolice pe care le făcuse cândva). El, însă, respingea ferm insinuările, cu argumente din activitatea trecută40: „Adică - scria lorga -, după unele ziare străine (...), în România este nu numai un curent germanofil (...), ci și o întreagă pregătire de guvern care va rupe legăturile, așa de naturale și necesare, cu Franța și cu toți cei care țin la păstrarea hotare- lor actuale. Conducătorul e un profesor, care e gata să facă ascensiunea atât de ispititoarei pu- teri în România pentru ca a doua zi să-și coasă pe frac crucea bârligată și să aclame dictatura de la Berlin cu tot ce asigură și promite. Acel profesor tâmpit aș fi eu. Răspunsul meu la aceste aiureli e simplu. Am pregătit prin toată acțiunea mea de ani de zile ruperea din legătura cu Tripla Alianță. Am făcut tot ce puteam ca să împiedic în zilele grele ale războiului ieșirea noastră din lupta cu care eram datori. Am renunțat la raporturi ca- re-mi erau plăcute și folositoare cu însăși Ger- mania culturală. Am observat, ca președinte de Consiliu și ad-interim la Externe, cu cea mai mare grijă toate îndatoririle față de Franța și de ceilalți aliați ai noștri, ferindu-mă în ace- lași timp de tot ce ar fi putut jigni cât de puțin Italia, (s.n.) E adevărat că nu m-am simțit «ce- tățean al Micii înțelegeri» (..), am plecat tot- deauna de la România, ca să ajung la legăturile noastre firești, și nu invers. Așa încât sarcina onorabilă de a prezida guvernul germanofil o trec oricui o dorește”41. înlocuirea lui Nicolae Titulescu din fruntea Ministerului Afacerilor Străine (august 1936) îi prilejuiește senatorului lorga un lung „ex- curs” cu aspect de bilanț asupra situației Ro- mâniei în context regional și al alianțelor sale politico-militare care își arătau limitele. „Dar politica externă, - spunea lorga - aceasta pre- supune și anumite socoteli militare. Cum poți să crezi dumneata (...) schimbarea de front, în ce privește politica externă? Cum poți să crezi că legăturile făcute într-o anumită direcție pot fi înlocuite îndată cu legături în direcția cealal- tă? II Ce absurditate!”42. —I io I---------------------------------------- Eliberat de presiunea disputei îndelun- gate cu adepții ilustrului diplomat, Nicolae lorga trece la sfaturi și îndemnuri către un spirit realist și pragmatic în politica externă, care să pună în prim plan apărarea interesului național: „Lucrurile cele mai mari în materie de politică externă se fac fără discursuri răsu- nătoare, se fac fără angajamente personale (...) și fără nicio grijă de exhibiționism personal. (...). Nu este bine, atunci când se fixează liniile de politică externă, să se vadă omul cu aminti- rile lui, cu simpatiile și cu antipatiile lui. Acelea să și le țină pentru dânsul, iar fiecare cuvânt rostit în materie de politică externă trebuie, dacă se poate, să aducă un prieten, fără a retra- ge pe un altul (...). Nu mă gândesc să zguduim anumite alianțe într-o anumită direcție și nu voi săvârși actul de ipocrizie de a striga «Tră- iască România sovietică» și «Jos Kominternul» (...). Avem hotare de apărat cu acei care au de apărat aceleași hotare, avem de păstrat dato- ria de recunoștință acelora prin care am ajuns (...), la această hotărâre. (...) Legătura cu Fran- ța nu este cu un guvern. Legătura este cu pro- priul frate, ale cărui virtuți s-au format timp de atâtea secole, încât nu câteva luni de eventuale greșeli în politica internă le pot desființa. (...). Aceasta este, cred, politica României, care nu se smulge de la nicio datorie, nu calcă niciun angajament, nu slăbește nimic din onoarea ei, nu caută nimănui buclucuri, dar care este în stare să impună, cu vârful baionetei, oricui, respectul ei”43. Este și concluzia studiului meu: politica de alianțe politico-militare în timp de pace este necesară, dar în niciun caz suficientă pentru garantarea suveranității și integrității teritori- ale a unui stat. NOTE 1 19 aprilie 1931 - 6 iunie 1932. lorga explică în mai multe locuri împrejurările în care a acceptat guvernarea, deși mulți au pus-o pe seama ambițiilor sale nemăsurate (Hugh Seton-Watson: „Vanitatea imensă a profesorului lorga La propulsat în mâinile regelui"). 2 în 1929 s-a declanșat criza economică mondi- ală (1929-1933); concomitent, curentul revizionist ia amploare, iar Germania își face planuri pentru o nouă politică dominantă în Europa Centrală și în Balcani. România avea la dispoziție instrumente de ■ Revista de istorie militară ■---------- apărare colectivă, dar în formule neangajante sau orientate spre o posibilă agresiune dinspre Răsărit (Mica înțelegere, Convenția defensivă cu Polonia, Tratat de stat cu Franța și Tratat de stat cu Italia), în primii ani ai deceniului doi interbelic au început demersuri pentru un pact regional în Balcani. Inițial s-a apelat la „diplomația de conferințe”. La 5 octom- brie 1930, a fost convocată prima conferință balca- nică, la Atena (România, Albania, Grecia, Iugosla- via, Bulgaria și Turcia). Cea de a doua Conferință balcanică a avut loc la Istanbul, între 20 și 26 octom- brie 1931, adică în timpul guvernării Nicolae lorga. A treia conferință a avut loc la București (între 22 și 29 octombrie 1932), unde, deja, s-au înregistrat limitele unei astfel de forme de colaborare (delegația bulgară s-a retras!) în condițiile în care guvernele nu erau implicate. 3 A fost cofondator al Partidului Naționalist- Democratic. Ca premier, a guvernat sprijinit de Uniunea Națională. 4 Nicolae lorga, Memorii, voi. VI, încercarea gu- vernării peste partide: 1931-1932, București, 1939, p. 193-194. 5 Ca o ironie, pe fondul crizei ajunse la apogeu, Guvernul lorga a diminuat cu 50% bugetul Armatei. 6 Arhivele Naționale dețin fondul personal „Ni- colae lorga” (inv.nr 1320), cu 14 u.a., cele mai multe cu extrase din presă și corespondență uzuală diver- să. Interesant, pentru subiectul meu, este dosarul nr. crt.4, Corespondență adresată prim-ministrului Nicolae lorga. Sunt și rapoarte sau scrisori din par- tea unor generali: Rujinski, Petală, Stoica etc. 7 Petre Otu, îmbrățișarea anacondei, în: „Lecțiile (falimentului» național din anul 1940’,’ , Institutul Diplomatic, București, 2021, p. 61. Autorul identi- fică două teze asumate de clasa politică din Româ- nia spre sfârșitul perioadei interbelice: prima, care susținea ideea păstrării alianțelor tradiționale, dar și o apropiere de Uniunea Sovietică (promovată, în special, de Nicolae Titulescu); o alta care preco- niza o apropiere de Germania (susținută mai ales de Gheorghe Brătianu, Octavian Goga sau chiar Constantin Argetoianu). Unii adversari politici l-au inclus și pe lorga în această ultimă categorie. Deși era un antisovietic convins, lorga a respins aceste încercări, arătându-se net împotriva unei apropieri de Germania. 8 Nicolae lorga, Memorii, voi. VI, încercarea gu- vernării peste partide: 1931-1932, București, 1939. 9 De fapt viziunea lui Nicolae Titulescu în pro- blemele securității colective și a alianțelor regiona- le era mult mai articulată. Amintim, spre exemplu, discursurile: „Dinamica Păcii” (conferință în Rei- chstag, Berlin, 6 mai 1929); „Progresul ideii de Pace (la Universitatea din Cambridge, la 19 nov. 1930); -------■ Revista de istorie militară ■------------- „Dar fiindcă iubim pacea, noi nu suntem pacifiști orbi” (București, la deschiderea Conferinței con- stitutive a Presei înțelegerii Balcanice, din 11 iunie 1936). Apud: Potra, Turcu(coordonatori), Nicolae Titulescu, pledoarii pentru pace, Editura Enciclope- dică, București, 1996. 10 Nicolae lorga, Memorii, voi. VI..., p. 193-194. 11 Vezi: Arhivele Naționale, Fond Dosare per- sonale și Colecții, inv.1148, nr. crt.6. General Con- stantin Ștefănescu-Amza, a fost numit ministru de Război în Guvernul lorga din aprilie 1931. Reține atenția Memoriul trimis Regelui în aprilie 1931 privind înzestrarea Armatei. Festivitatea la care a participat Nicolae lorga a fost o reuniune a miniș- trilor aerului din Anglia, Franța, Italia și Germania, organizată (octombrie 1931) din inițiativa lui G. V. Bibescu, care era președintele al Federației Aerona- utice Internaționale. 12 Smaranda Brăescu, aviatoare și parașutistă română de renume mondial. La 2 octombrie 1931, a reușit să stabilească un nou record mondial, re- alizând, lângă Slobozia, un salt de la înălțimea de 6 000 m, fiind decorată cu Ordinul „Virtutea Aero- nautică”. 13 Gheorghe Valentin Bibescu, pionier al aviației românești. 14 Jacques-Louis Dumesnil, om politic francez (socialist) 15 Gabriel Ernest Paul Puaux, ambasadorul Franței la București. 16 Balbo, om politic italian (fascist), aviator. 17 Nicolae lorga, Memorii, vol.VI,...., p. 202, con- semnarea din 13 octombrie 1931. 18 Uniunea Interparlamentară înființată în 1889, la Paris. Inițial s-a numit Conferința interparlamen- tară. în 1931 Parlamentul României a găzduit, la Bu- curești, cea de-a 27-a Conferință, la care a participat și Prim-Ministrul Nicolae lorga. 19 Paul Lobe, președintele Parlamentului german. 20 Alexandros Papanastasiou, om politic grec. 21 Nicolae lorga, Memorii, voi VI, ..., p. 197. lorga a fost destul de reticent față de eficiența conferințelor balcanice. în relatarea prezentă folosește un termen prin care își arată dezinteresul față de conferință, deși Hassan Bey, președintele ce- lei de-a doua Conferințe balcanice (Istanbul), toc- mai îl anunțase că a fost ales președinte de onoare. 22 Nicolae lorga, Memorii, vol.VI,..., p. 153, con- semnarea pentru 7 august 1931. 23 Dimitrie Ion Gr. Ghica, diplomat român, mi- nistru al Afacerilor Străine în Guvernul lorga. 24 Nicolae lorga, Memorii, voi. VI,... p. 153. 25 Ibidem. 26 George Potra, lorga-Titulescu, interferențe, Fundația Titulescu, 2011, p. 204-206. | 11 [ 27 1932. 28 George Potra, lorga-Iitulescu, interferen- țe ...Autorul redă textul complet din „Monitorul Oficial” nr. 4, joi, 1 decembrie 1932, partea a IlI-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea ordina- ră 1932-1933, ședința de joi, 24 noiembrie 1932, pp. 51-53; 29 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier: Nicolae_ lorga, _Nicolae_Titulescu_și_Savel_Rădulescu_la_ ieșire_de_la_Camera_Deputaților.jpg 30 George Potra, lorga-Iitulescu, interferențe...., pp. 51-53. 31 Ibidem, p. 206. 32 Pactul Briand-Kellogg, 27 august 1928, făcut cu scopul de a elimina războiul ca instrument al re- glementării disputelor interstatale. A fost semnat de 62 de țări. România l-a ratificat în 1928. 33 Carol (Citta) Davila, diplomat român. Se face referire la un raport din 1930 al lui Davilla către Mi- ronescu din care rezultă că sovieticii cereau referen- dum în Basarabia. 34 George Potra, lorga-Iitulescu, interferențe, Fundația Titulescu, 2011, p. 207. 35 „Neamul Românesc” din 1 iunie 1934. 36 Apud: Doru Dina, Ion Ivașcu, Dorin Teodorescu, Nicolae Titulescu - titanul politicii externe româ- nești, Editura Fundației „Universitatea pentru toți” Slatina, 2005, p. 82. Este redat textul din „Neamul românesc”, 29 octombrie 1933. {Postfestum...) 37 Ibidem. 38 Nicolae lorga, Despre Basele populare ale ori- cării mișcări din Balcani, Institutul Sud-est Euro- pean, București, 1939. 39 Ibidem. Despre importanța Pactului balcanic am avut ocazia ssă mă exprim într-o lucrare mai ve- che (Managementul crizelor regionale. Modelul ba- lanțe interbelic. EdAISSM, București, 2002). 40 A fost prezent Ia aniversarea a 10 ani de Ia „Marșul asupra Romei” organizat de Mussolini. Era un simpatizant al formațiunilor politice de dreap- ta din Franța și păstra contacte strânse cu mediile științifice din Germania. 41 George Potra, Nicolae lorga-Nicolae Titulescu, interferențe..., p. 230-232, doc. 82: articol din „Nea- mul românesc” din 8 septembrie 1936. 42 Ibidem. 43 George Potra, Nicolae lorga - Nicolae Titules- cu, interferențe,..., p. 231-235, doc.83. Intervenția lui Nicolae lorga în ședința Senatului, 27 noiembrie 1936. Pe larg în: „Monitorul Oficial”, partea a IlI-a, Dezbaterile Parlamentare, Senatul, nr. 6, 12 decem- brie 1936. 12 -------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române ROMANIAN-POLISH COLLABORATION IN THE POLITICAL AND SCIENTIFIC ACTIVITIES OF NICOLAE IORGA ANDRZEJ DUBICKI* Abstract Nicolae lorga is a monumental person in the history and culture cf Romania. Very cften he also spoke about Polish issues in the broader sense, both about scientific and political matters. His involvement in Polish issues is noticeable almost constantly during his scientfic and politi- cal career. From the time cf primary school to his tragic death, through his teachers, prcfessors or laterpoliticalpartners, Poland and its offairs have cften been present through many aspects cf his activities. Thanks to historical education, lorga saw Poland as an important partner cf Romania on the International stage, moreover, not only as a guarantee cf political security; but also an important partner in the context cf cultural development. Nicolae lorga was the inițiator cf the creation cf Romanian philology courses at the Jagiellonian University. For his important role in strengthening relations between Poland and Romania in manyfields cf co- operation, he was given a honorary doctorate by Wilno University in 1931. Keywords: Poland, Romania, Polish-Romanian Alliance, Nicolae lorga The figure of Nicolae lorga undoubtedly fits into the broadly understood issue of Polish-Ro- manian cooperation. lorga was, of course, one of the numerous admirers of broadly under- stood Polish-Romanian cooperation, which, according to his research and analysis, al- ready lasted for well over 600 years. Accord- ing to lorga, the alliance officially concluded in March 1921 should have not only be limited to cooperation in the political or military el- ements, but also understandably required co- operation in the cultural and scientific field. Is lorga a well-known figure in Poland today? It is difficult to answer this question unequiv- ocally, it is certainly impossible to resist the impression that he was a much more popular figure in the interwar period than today. This is evidenced by the number of biographies of the Romanian historian that were published in interwar and post-war Poland. From the peri- od of the Second Polish Republic, we have a biography, or rather a biographical article of " Dr. hab., prof. UL. ■ ■ Revista de istorie militară ■ Ștefan Wșdkiewicz, published in “Przcgkjd Wspoiczesny” in 19241, it can be considered as a symbolic beginning of lorga’s interest in Po- land, although of course Romanian topics were most present in the Polish press earlier, for ex- ample on the occasion of the Romanian-Soviet conference held in 1921 in Warsaw, or appear- ing as the aftermath of the alliance concluded in March 1921. lorga’s highly synthetic article also appeared in the aforementioned issue of “Przegl^d Wspoiczesny” and concerned mu- tual Polish-Romanian relations2. Another im- portant biography of Romanian scientist was included by Oskar Halecki for the needs of the Encyclopedia cfPolitical Science in 1938. In the post-war period, a memoir about Nicloae lorga was published in 1948 by Tadeusz Gostyriski in “Przeglqd Historyczny”3; later, lorga appeared in “Maly slownik pisarzy rumuriskich” - "Lit- tle Dictionary of Romanian Writers” where H. Mirska-Lasota focused primarily on his liter- ary activity4; and in the context of his historical research especially on the history of Byzan- tium, his biography appeared in the “Encyclo- paedia of Byzantine Culture”, the author of this short biography was prof. Waldemar Ceran5. As a historian, lorga very often studied the relations of the Polish with the Romani- an principalities, primarily with Moldova and Wallachia, considering them crucial in the state-forming process in the Romanian lands. This aspect of lorga’s activity was also visible during his visits to the Polish lands which took place before World War I - these were strictly scientific stays, primarily their place was Lwow, both due to the relative proximi- ty of Romania, but also due to the numerous collections of archival documents on mutual relations and preserved in this city. Of course, lorga was not the first Romanian historian to study Polish archives. Already researchers a generation older than him began to explore Polish resources - Alexander Papiu-Ilarian, made and published the results of his query conducted in Kornik, still in the times actual- ly preceding the creation of United Romania; another scientist worth mentioning was Bog- dan Petriceicu Hasdeu6, also very interested in Polish-Romanian relations7. The scientif- ic query conducted by lorga in the Archives of Lwow and Krakow should be dated to the 14 period before 1909, because then, along with the political activation of the Romanian scien- tist, primarily within the Romanian Cultural League (Liga Culturală), he began to be the object of interest of the Austrian secret Servic- es, which finally ended with the recognition of him as persona nongrata in Austria-Hungary8. lorga himself became scientifically inter- ested in Polish affairs at the end of the nine- teenth century, using previously unknown manuscripts located in Krakow, Lwow and Warsaw. Analysing this period of lorga’s activ- ity, Prof. Stanislaw Wșdkiewicz drew attention to a certain dichotomy in the historical method of the Romanian researcher. While his source research was of first-class quality, in the case of the history of Poland, he did not have suffi- cient knowledge of Polish onomastics - there were frequent mistakes in the spelling of prop- er names; also, there were often visible short- comings in the achievements of Polish histo- riography9. Similar mistakes also happened to him when compiling his notes - for example, a former deputy of the Polish in Romania - Jozef Wielowieyski became in lorga’s Memories - Wielowicki10. Among the most essential synthetic/mo- nographic works devoted to Poland, Prof. Wșdkiewicz included a collection of sketches Polonais et Roumains, created under the influ- ence of the alliance concluded in 1921 and is an extract of the most important source mate- rials on mutual political and cultural relations throughout mutual contacts from the four- teenth to the twentieth century. Most space in this publication was devoted to the connec- tions of Moldova and the Polish-Lithuanian Commonwealth. Still, there was also a place to present in a telegraphic summary mutual re- lations after the unification of the Romanian principalities11. Nevertheless, concerning the more con- temporary history, lorga always expressed warmth about Poland and Polish affairs, even what is important, in the period preceding Poland’s regaining independence. Friendship for the Polish cause resulted from the process of socialisation of the Romanian historian, who, as he recalled, grew up in an environ- ment in which Poles played a significant role, usually emigrants after the January Uprising. -----------■ Revista de istorie militară ■----- Later, with the growing political importance of lorga, he began to transfer Polish affairs to his political activities. Also, the magazine “Nea- mul Românesc” was often a tribune of political action. Polish affairs appeared (e.g. in 1910 - when he published an article about the unveil- ing of the Grunwald Monument in Krakow)12. The conclusion of the alliance with Poland in 1921 was warmly welcomed by lorga, which he expressed in his conversation with the then Romanian Foreign Minister Take lonescu13. What’s more, the scientist believed that the agreement with Poland was the beginning of concluding a network of regional and supra-re- gional alliances - lorga even expected the con- clusion of a Polish-English alliance. Interest- ingly, according to lorga’s account, it was the Romanian side that was to push for the conclu- sion of the alliance even before the signing of the Polish-Bolshevik peace in Riga, according to lonescu’s account - Polish Foreign Minister Eustachy Sapieha finally, after some hesitation was to agree to this solution. The signing of the treaty gave the final impetus to closer coopera- tion. This was in line with lorga’s program, out- lined in 1924, in an article published in Polish, “Poland and Romania ...” In it, the Romanian thinker pointed to the need to establish closer relations between Poland and Romania. At the same time, he firmly pointed out that after Po- land gained independence, Polish-Romanian ties entered a new phase, in which both nations should respect each other, but to achieve this, it was necessary to take care of the promotion of the state among the partner’s society14. The program, as mentioned earlier is part of the understandable effort to establish relevant sci- entific institutions dedicated to cultural activ- ities - Romanian language courses in Poland (in Krakow) and a Polish language course in Bucharest, which, however, should only be the forefront of further activities aimed at the de- velopment of mutual contacts15. Unfortunate- ly, up to a certain point, this cooperation has encountered some difficulties, not necessarily due to the ill will of the parties concerned, but rather to the authorities’ indifference. lorga re- calls the situation of 15-16 April 1922, when the authorities remained indifferent to the visit of Polish professors to Romania16. ----■ Revista de istorie militară ■------------- In the interwar period, his visits to Poland were not limited only to archival queries but also devoted to organisational activities, e.g. creating the basis for teaching Romanian phi- lology at the Jagiellonian University. In this ca- pacity, lorga came to Poland in 1921 and 1924. Apart from measurable scientific effects, the result was colourful memories from a trip to reborn Poland published in Bucharest as Note Polone. Also, the previously mentioned arti- cles: lorga’s and about lorga, were published in 1924, probably on the occasion of his stay in Poland. This publication (the booklet) is a record of one of lorga’s trips to Poland, in which he presents to the Romanian reader his impres- sions from his stay in Poland. fnterestingly, it appears in two versions, the first being a re- cord of the account of a Romanian historian presented at the meeting of the Romanian Academy on TI June 1924. In addition to other important meetings and events to which lorga drew attention during his travels, he drew at- tention to various “Romanian” traces testifying to the mutual long ties between the two coun- tries. This is evidenced by his observations, e.g. from Vilnius, where he noted the existence of a tombstone of Jeremy Mohyla’s daughter - Catherine, embedded in the cathedral’s walls. The Romanian historian presented to his fel- low academics and Romanian readers the his- tory of the Mohyla family, typical of the Pol- ish-Lithuanian Commonwealth and its bor- derlands. The second booklet, also titled Note polone17, was intended for a wider audience and covered all aspects of lorga’s second trip to Poland. It contains, in addition to reflec- tions of a sightseeing nature, also sometimes criticai remarks, e.g. of an economic nature, drawing attention to, for example, a reasona- bly low trade in goods between the countries concerned - as evidenced by the almost empty border station, lorga stated that only coal and gypsum are imported from Poland - this was a correct observation. It is worth adding that lorga was referring to the year 1924, which was paradoxically the best in the context of Pol- ish-Romanian trade in the interwar period18. The underlining of Nicolae lorga’s relation- ship with Poland was the award of an honorary doctorate from the King Ștefan Batory Uni- ---------------------------------------1 15 I--- versity [UKSB] in Vilnius in 1931. Efforts to grant him this honourable title began in 1929 and were part of the celebration of the 35Oth anniversary of the University’s foundation19. On 1 October 1929, the Council of the Fac- ulty of Humanities of this University voted to grant him this honourable title20. In addition to lorga, ten other professors from Poland and Europe were awarded this honour. The reso- lution of the Faculty Council was confirmed the next day by the UKSB Senate21. The result of the vote was unanimous; at least in the case ol Nicolae lorga, all those present supported the inițiative22. Efforts began to bring Nicolae lorga to Vilnius for the solemn promotion of the doctoral thesis h.c., and they lasted practi- cally throughout the year 1930. Unfortunately, because of the busy calendar of the Romanian scientist, and especially given the visit to the USA, it was finally decided to move the cere- mony to Bucharest, where it was to take place in the Polish legation at the turn of 1930 and 1931. Ihe act of doctoral promotion was to be made on behalf of the Rector of the UKSB - Deputy of the Republic of Poland in Bucharest Count Jan Szembek. A representative of the University was also to participate in the cer- emony23. Finally, the ceremony was planned for January 193124. A potentially good date for awarding the diploma would be to link the case with the extension of the Polish-Romanian al- liance. Unfortunately, due to lorga’s visit to the University of Lille, this was not possible, so the ceremony took place later. Unfortunately, lorga’s notes from the beginning of 1931 were not published in his memoirs; the sixth vol- ume begins on 7 June, 1931 (so we have a six- month gap here because the last entries from volume V came from the end of 1930). The second possible date is 14 September 1931, because then lorga mentions a meeting with Prof. Ștefan Glixelli in Bucharest25 - perhaps the then dean of the Faculty of Humanities of the UKSB came to Bucharest for the ceremo- ny of awarding the doctorate h.c.? Probably on the occasion of Glixelli, he established appro- priate contacts on the spot, which enabled him to obtain a contract in Bucharest, wherein the years 1933-1937, he supervised the Polish lan- guage course at the University26. This helped him “wait out” the difficult period after the ---1 16 |-------------------------------- closure of his Department of Românce Philol- ogy in Vilnius due to the educațional reforms of Minister Janusz Jșdrzejewicz27. Also, after the untimely death of Prof. Glixelli, lorga has remembered him very warmly, especially in the context of the visits of the Polish professor to Vălenii de Munte, where he took part in the famous summer school courses at the invita- tion of Romanian scientist. lorga was also very criticai of the deprivation of the Polish scien- tist’s chair at the UKSB28. lorga’s last visit to Poland took place in 1933 on the occasion of the VII International Congress of Historians, also during which lor- ga’s contribution to Polish-Romanian relations was honoured with the Kaniowski Cross - photographic documentation from this event has been preserved. In this way, the merits that lorga placed in the creation of Polish units in Romania in 1917 were honoured29. Nicolae lor- ga’s political activity also needs to be analysed. The Romanian scholar was an active politician in the years 1910-1940. Also in this case, Polish affairs, which is understandable especially af- ter 1918, were also present in the political part of his activity. They resulted indirectly from his scientific interests, which made Poland particularly close to him and from broadly understood geopolitical conditions - the Pol- ish-Romanian alliance. The Romanian scien- tist was repeatedly present during the talks on the extension of the alliance; during his man- date as head of government there were held key and ultimately not successful talks on the conclusion of a joint non-aggression pact be- tween Poland, Romania and the USSR, which were aimed at finalisation during the period of the functioning of the government of Nicolae lorga. Their history and the final fiasco have al- ready been well analysed. Still, it is worth not- ing that lorga was well aware of the reasons for Poland’s talks with the Soviets and a somewhat selfish attitude during them. This was the rel- ative weakness of the Romanian army, which both interested parties admitted in a conver- sation between lorga and Arciszewski, which took place after the latter arrived in Bucharest on 4 March 193330. Similarly to the issue of the Polish-Sovi- et treaty, lorga referred in an interview with Arciszewski on 28 February 1934. First of all, -----------■ Revista de istorie militară ■--- he drew attention to the element of demands from the Polish that Romania should be will- ing to make some concessions in the case of Bessarabia. lorga was very sceptical about this, which is why he gave a negative opinion on such a proposal. lorga and Arciszewski were generally quite unsure about France’s attitude - considering it a somewhat uncertain ally in the anti-Soviet context31. Polish affairs were very close to lorga also in scientific terms, also in the 30s, taking part in numerous congresses and scientific confer- ences, he often presented “Polish” topics, such as during his visit to Paris in February 193332. In the context of relations with the Sec- ond Polish Republic, attempts were also made to deny the strongly pro-Polish attitude of Nicolae lorga, here some actions were taken by the Czechoslovak side in the person of the MP of CSR in Romania, Jan Seba, who in his book Rusko a Mala dohoda v politice svetove attributed to lorga a somewhat xenophobic statement in the Polish context33. In this case, even if the statement mentioned by Seba took place, it can be criticised probably towards the behaviour of the Polish MP in Romania - Mi- roslaw Arciszewski. It can also be treated as an expression of the lack of determination char- acteristic of the Polish and Romanian elites on how to behave within the very complex rela- tions between Poland - Romania and Czech- oslovakia. However, the very fact that the Ro- manian MP cut a sentence out of the context of lorga’s article required additional explana- tions, which the Czechoslovak MP gave on 24 January 1937. However, the matter was quite serious because lorga had to explain the case on his own in the Romanian Senate (8 Febru- ary, 1937), because government circles consid- ered the aforementioned statement as a threat to the recently repaired relations with Poland34. Finally, lorga was much involved in the help provided to Polish refugees in 1939/1940 in Romania. In general, lorga was also evaluat- ed in scientific terms as a friend of Poland and Poles, but sometimes, especially in the assess- ment of mutual Polish-Romanian contacts, lorga understandably usually took the Roma- nian side, often criticising the “imperial” inten- tions of the Poles, especially towards Moldo- va, whether in the times of Stephen the Great ---■ Revista de istorie militară ■---------- or John III Sobieski. This was understandable because he analysed these matters from the Romanian point of view, which did not always coincide with the Polish one. NOTES 1 St. Wșdkiewicz, Nicolae lorga, “Przeglqd wsp- oiczesny” 26/1924, p. 430-461. 2 M. lorga, Polska a Rumunja. Wspomnienia z przeszlosci i wskazania na przyszlosc, “Przeglad Wspoiczesny’! 26/1924, p. 378-383. 3 T. Gostyriski, Wspomnienie of Mikolaju Jordze, “Przeglad Historyczny” 37,1948, p. 410-415. 4 H. Mirska-Lasota, Maly slownik pisarzy ru- muriskich, Warszawa 1975, pp. 91-94. 5 W. Ceran, lorga Nicolae, [in:] Encyklopedia kultury Bizantyjskiej, [ed.] O. Jurewicz, Warszawa 2002, p. 220. 6 J. Piskurewicz, Kontakty naukowe polsko-ru- muriskie 1918-1939, “Analecta” 3/1 (5) 1994, p. 109. 7 St. Wșdkiewicz, Nicolae lorga, “Przeglad ws- poiczesny” 26/1924, p. 458, 8 C. Bodea, R.Ș., Vergatti, Nicolae lorga în ar- hivele vieneze și ale Siguranței regale (1903-1914), Bucharest 2012, dok. 53, 54. 9 St. Wșdkiewicz, Nicolae lorga, “Przeglad ws- poiczesny” 26/1924, p. 459. 10 N. lorga, Memoirii, voi. VII, s. 104. 11 N. lorga, Polonais and Roumains, Bucharest 1921, pp. 97. 12 C. Alexandru, Serbările din Cracovia, “Neamul Românesc Literar’] 51/1910, p. 803-805. 13 N. lorga, Memorii, voi. III, p. 141. 14 M. lorga, Polska a Rumunja. Wspomnienia z przeszlosci i wskazania na przyszlosc, “Przeglad Wspoiczesny’] 26/1924, p. 382. 15 Ibidem, p. 383. 16 N. lorga, Memorii, voi III, p. 298. 17 N. lorga, Note Polone (I), p. 2. 18 N. lorga, Note Polone (II), p. 4. 19 A. Srebrakowski, Studia i zycie studenckie na Uniwersytecie Ștefana Batorego w Wilnie, “Regiony i pogranicza’] 5/2017, p. 75. 20 LCVA_F175_ap2(VI)B, b. 12; LCVA_F175_ l(l)A_954_134ap, (f) 37. 21 LCVA_F175_ap2(VI)B, b. 11. 22 LCVA_F175_l(l)A_954_134ap, f. 134. 23 LCVA_F175_ap2(VI)B, b. 152. 24 LCVA_F175_ap2(VI)B, b. 151; AAN, Ambas- ada RP w Bukareszcie 297, f. 1. 25 N. lorga, Memorii, t. VI, Bucharest 1939, s. 181. 26 Z.M. Oksztul, Glottodydaktyczne dokumenty z okresu mișdzywojennego do nauki jșzyka i kul- tury polskiej dla Rumunow, [w:] Polska i Rumunia | 17 [ w Europie Srodkowej w XX i XXI wieku : studia, materialy i eseje poswișcone pamișci prof. dra hab. Wojciecha Rojka = Polonia și România în Eu- ropa Centrală în secolele XX și XXI: studii, mate- riale și eseuri dedicate in memoriam prof. univ. dr. Wojciech Rojek, Krakow 2017, p. 195. 27 Ibidem, s. 196. 28 N. Mareș, Nicolae lorga și Polonia, București 2021, s. 101. 29 Ilustrowany Kuryer Codzienny, 27 VIII 1933, p. 14. 30 N. lorga Memorii, voi. VII, s. 70. 31 N. lorga, Memorii, voi VII, s. 199. 32 N. lorga, Memoirs, voi. VII, s. 66. 33 According to the Czechoslovak envoy in Ro- mania, lorga was to confirm the truth of the prov- erb: ‘A Pole, a Jew and a dog are the same” M. K. Kaminski, Polish aspects cfthe so-called Seby affair, “Dzieje Najnowsze” XLIII/2011, 2, p. 16. 34 N. lorga, Memorii, voi VII, p. 397. Seba him- self was summoned to Prague on this occasion to explain his behaviour. Clearly, Czechoslovakia no longer cared about exacerbating the conflict with Poland. ■| 18 |-----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române NICOLAE IORGA, PROFESOR LA ȘCOALA SUPERIOARĂ DE RĂZBOI DIN BUCUREȘTI AUREL PENTELESCU* Abstract The study analyses the activity cfN. lorga at the Higher War School, the highest institution cf Romanian military education, created in 1889. lorga stood in front cf the future command- ers cf units and large units for over three decades, until his tragic end (November 27, 1940). He is part c f the series c f great Romanian scientists who lectured in front cf the Romanian mili- tary elite such as: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Densușianu, Mihail Manoilescu, Simion Mehedinți, Gheorghe I. Brătianu and others. The issues addressed by N. lorga in his course were vast: the role cf the Black Sea, Mediter- ranean Sea, Rhine, Danube in the universal history from antiquity to his time, the development cf political and social settlenients cf Europe, the role cf representative people in waging wars; moods and military corflicts, etc. All the other courses taught by Nicolae lorga at the Superior School cf War brought to the fort front elements c fgreat novelty, both in the manner cf tackling the subject, but also as use- ful historical irformation, with the lessons learned, for a specialized auditor. Throughout his didactic and scient.fic activity, N. lorga was a teacher and mentor cf the cjficer corps, contrib- uting to the strengthening cf the Romanian Army. Keywords: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Gheorghe I. Brătianu, Ilie Știflea, Black Sea, Medi- terranean Sea, Rhine, Danube Problematică mai puțin cercetată în is- toriografie, prezența savantului polihistoric Nicolae lorga la pupitrul catedrei de istorie națională și universală de la Școala Superioară de Război din București, timp de peste treizeci de ani, până la tragicul său sfârșit din 27 no- iembrie 1940, constituie - în opinia noastră - un important capitol din vasta sa activitate istoriografică, universitară și socială depusă în slujba propășirii Neamului Românesc.1 * Prof. dr.. Comisia Română de Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■---------------- 19 în tratarea acestei problematici, cât se poate de vastă, se cer a fi subliniate, în egală măsură, cel puțin trei aspecte definitorii: a) tema aleasă pentru curs, de regulă impusă de împrejurările istorice ale prezentului; b) me- toda desemnată pentru expunerea temei, cu învățămintele rezultate ce se cuvin a fi expuse; c) utilizarea substanței cursului ținut în lucrări istoriografice de autor, de sine stătătoare, pro- duse ulterior. Considerăm ca prin acest mod de abor- dare și tratare a prezenței lui Nicolae lorga ca profesor la Școala Superioară de Război din București se atestă valoarea specială, de unicat - pentru ofițerii Armatei Române - a cursului desfășurat, cât și, deopotrivă, măreția savantu- lui istoric onorat de solicitarea spre a le fi pro- fesor ofițerilor cursanți. Dovada peremptorie a acestor stări de fapt sunt, între altele, cele exprimate de istoricul Gheorghe 1. Brătianu (1898-1953), succesorul lui Nicolae lorga, în anii 1942-1945, la catedra de istorie națională și universală de la Școala Superioară de Război din București, atât asu- pra temei aleasă pentru expunere, cât și asupra metodei de prezentare a respectivei teme. în februarie 1942, când Gheorghe I Brăti- anu a expus cele șase prelegeri în Aula Magna a Școlii Superioare de Război, localul din Șos. Pandurilor, existent și astăzi, pe tema Origi- nile și formarea unității românești, a afirmat de la început: „Nicolae lorga a fost unul dintre marii luptători a acestei unități, a fost în mul- te privințe profetul ei și împrejurări tragice au voit ca el să nu supraviețuiască sfâșierii unității noastre de acum doi ani. Când am fost între- bat ce conferințe vreau să dezvolt în fața Dvs., întâia întrebare pe care mi-am pus-o a fost aceasta: despre ce v-ar fi vorbit Nicolae lorga, dacă i-ar fi fost dat să rămână în viață și să vă vorbească mai departe de la această catedră? Mi-am închipuit atunci că dacă ar trăi, tot aceeași temă ar fi ales-o, poate cu un alt titlu; dar în orice caz, conținutul gândirii sale ar fi fost același, pentru că împrejurările în mijlocul cărora se desfășoară acest curs, l-ar fi determi- nat desigur și pe el să aleagă același subiect al conferințelor sale.”2 în luna mai 1945, când Gheorghe 1. Bră- tianu a expus în Aula Magna a Școlii Superi- oare de Război din București, localul din Șos. ----1 20 |-------------------------------------- Pandurilor, cele patru prelegeri, a 50 de minute fiecare, de istorie universală solicitate, tema propusă și aprobată de conducerea Școlii a fost Formule de organizare a păcii în istoria uni- versală. Cu acest prilej, la prima prelegere s-a pronunțat și asupra metodei de expunere ce o va utiliza, aceeași folosită și de Nicolae lorga la toate cursurile ce a predat la Școala Supe- rioară de Război din București: „Dintre diferi- te metode de a expune istoria universală e de preferat din punctul de vedere al cercetării și al varietății aspectelor, acea folosită de Nicolae lorga: urmărirea unei anumite probleme în de- cursul timpului, fie că ne mărginim la un anu- mit spațiu geografic, fie că cercetăm o chestiu- ne de însemnătate și influență generală.”3 în context, se impune precizarea: cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Răz- boi din București, cât și cele de la Universitate au fost guvernate de concepția sa asupra isto- riei, exprimată clar și în funcție de auditoriu ori de câte ori s-a ivit prilejul. în anul 1912, în lecția de deschidere la cursul Chestiunea Rinului, ținut la Școala Superioară de Război din București, Nicolae lorga a afirmat: „Istoria nu dă rețete pentru viața practică. Ea preface sufletul celor ce se pătrund de învățămintele ei. Ea dă simțul realității lucrurilor și ajută la judecăți drepte. Ea privește azi pe oricine, căci oricine participă la viața publică și o determi- nă. Ea privește pe militari ca aceia care au mai mare sacrificiu de făcut (subl.n.). Ei trebuie să- și dea seamă de elementul moral determinant al războaielor moderne. [...] Natura elemen- tului moral de care o oștire are nevoie astăzi, nu e atâta entuziasmul, credința, disciplina, sentimentul de onoare, ci conștiința (subl. N. lorga). Ea se hrănește însă în rândul întâi din învățămintele istoriei universale.”4 Regăsim aserțiuni asemănătoare și în ul- timul curs predat de Nicolae lorga la Școala Superioară de Război din București, Stări sufletești și războaie, din anul 1938. Cât privește utilizarea substanței cursurilor predate în lucrări istoriografice de sine stătă- toare, exemplificările le vom consemna la tim- pul potrivit. Acțiunile militare de la cumpăna veacu- rilor al XVIII-lea și al XlX-lea, cu precădere războaiele napoleoniene din prima parte a veacului al XlX-lea, au pus în evidență com- -----------■ Revista de istorie militară ■--- plexitatea confruntărilor militare a statelor beligerante și nevoia existenței unui corp de ofițeri specializați în organizarea și ducerea operațiunilor militare. Acești ofițeri au fost denumiți generic cfițeri de stat major. S-a is- cat astfel ideea înființării unor Școli de război în care să se formeze astfel de ofițeri de stat major, iar aceștia să elaboreze și să răspândeas- că doctrina militară la toate nivelele forțelor luptătoare, unitatea de concepție a acestora va asigura nemijlocit unitatea de acțiune în operațiunile militare terestre și navale ale ar- matelor beligerante. Ca urmare, în principalele state europene, în secolul al XlX-lea, au fost înființate Școli Superioare de Război: la Bruxelles (Belgia), în 1859; la Torino (Italia), în 1867; la Berlin (Ger- mania), în 1872; la Paris (Franța), în 1876.5 în România s-a încercat înființarea unei astfel de Școli încă din anul 1872, dar lipsa fon- durilor necesare și vitregia vremurilor (lipsa independenței de Stat a României, situația ge- opolitică de pe continentul european etc.) au plasat evenimentul cu 17 ani mai târziu, adică în anul 1889. în context, se impune precizarea că războ- iul franco-prusian din anii 1870-1871 a dus ca Franța să fie învinsă, iar Germania să se procla- me imperiu (la 18 ianuarie 1871), încheindu-se astfel procesul de unificare a landurilor ger- manice prin forța armelor. Liderul acțiunilor militare victorioase din această perioadă a fost feldmareșalul german Helmuth Cari Bernhard conte de Moltke (1800-1891), supranumit stra- teg al „războiului total” (militar, economic, po- litic, diplomatic etc.). Tot lui se datorează or- ganizarea pe baze noi, eficiente, a serviciului de stat major, devenit „creierul armatei.”6 Se poate afirma, în temeiul celor arătate, că războiul franco-prusian din anii 1870-1871 a validat necesitatea și eficiența serviciului de stat major, cât și importanța unor Școli Supe- rioare de Război pentru formarea corpului de ofițeri de stat major specializați în organizarea și ducerea acțiunilor militare. Este meritul Domnitorului Alexandru loan I Cuza (1820-1873; domnitor: 1859-1866) de a fi organizat Armata Română pe baze moderne, după model european, cât și crearea, chiar din anul 1859, a Statului Major General, ca organ de direcție al Armatei, încadrat, în principal, ---■ Revista de istorie militară ■---------- cu ofițeri absolvenți ai Școlilor de Război din străinătate (Bruxelles, Torino etc.), dar și cu alți ofițeri. Pentru ca în data de 18 martie 1872 generalul Ion Emanoil Florescu (1819-1893), ministrul de Război (1871-1876), să obțină înalta aprobare a Domnitorului Carol (1839- 1914; domnitor: 1866-1881; rege: 1881-1914) pentru a se crea o Academie de Război, cu stu- dii pe trei ani. Acest Decret nu a putut fi pus în aplicare din lipsă de fonduri. Abia în anul 1889 viața Școlii Superioare de Război din București a devenit realitate.7 Școala Superioară de Război din București a fost înființată în baza înaltului Decret Regal nr.2073 din 8 august 1889, semnat de Regele Carol I, la Sinaia, și contrasemnat de ministrul de Război, general Gheorghe Mânu, viitorul președinte al Consiliului de Miniștri.8 în baza acestui înalt Decret Regal (Art.14), Ministerul de Război a elaborat Regulamentul de organi- zare și funcționare al instituției de învățământ nou creată, aprobat de Suveranul României, șef al Marelui Stat Major fiind generalul Ștefan Fălcoianu, organizatorul propriu-zis al Școlii Superioare de Război din București.9 în cele 14 articole ale înaltului Decret Re- gal nr.2073 din 8 august 1889, cât, mai ales, în Regulamentul de organizare și funcționare (6 titluri, 33 capitole, 228 articole) s-au stipulat: scopul instituției - pregătirea ofițerilor pentru serviciul de stat major și răspândirea în armată a înaltelor cunoștințe militare (doctrina mili- tară), durata învățământului fiind de doi ani; condițiile de admitere - examene scrise, orale și practice, cu indicarea materiilor de admite- re; nominalizarea materiilor ce se predau, pe ani de studii și numărul de lecțiuni pe mate- rii (10 materii în anul întâi, cu 200 lecțiuni; 11 materii în anul doi, cu 190 lecțiuni), unde, în ambii ani de studiu Istoria militară (analiza sistematică a războaielor din epoca napoleoni- ană și ulterior) are cele mai multe lecțiuni (câte 30 în fiecare an); condițiile de examinare și co- tare periodică; clasificarea și brevetarea, plus stagiile post-școlare de stat major etc.10 în primii ani, numărul ofițerilor admiși în Școala Superioară de Război din București a fost de zece, conform înaltului Decret Re- gal nr.2073 din 8 august 1889 (art.3). Ulterior numărul acestora a crescut la 20, apoi și mai mult, în funcție de necesități.11 Locația Școlii Superioare de Război din București a fost în trei poziții: a) clădirea existentă și astăzi în Strada Știrbei Vodă - aripa dreaptă a clădirii, etajul doi, cinci încăperi mici, unde a avut loc deschiderea oficială a cursurilor în data de 5 noiembrie 188912, în anii 1889-1897 (azi clădi- rea D.N.A.); b) clădirea cu trei nivele, existentă și astăzi, în B-dul Nicolae Bălcescu (în inter- belic: B-dul Ion C. Brătianu), fosta cazarmă a jandarmilor călări - Colțea, renovată, timp de 42 de ani, 1897-1939; c) impunătorul local, existent și astăzi, în Șoseaua Pandurilor, inau- gurat la 7 decembrie 1939, în prezența Regelui Carol al II-lea13, în anii 1939-1948 (azi clădirea Universității Naționale de Apărare „Carol I”). în anii 1897-1914, adică 17 ani, Marele Stat Major al Armatei Române a funcționat împre- ună cu Școala Superioară de Război în localul existent și astăzi din B-dul Nicolae Bălcescu, la parter, unde se afla și biblioteca, a cărei custode era Nicolae Densușianu (1846-1911), autor al volumului Dacia preistorică (publicat postum, în 1913). Acest local este lăsat astăzi dinadins în paragină. Nu este declarat monu- ment istoric. De fapt, pe niciunul dintre cele trei localuri din București nu există vreo în- semnare (placă din bronz sau din marmură) care să amintească, pe ani calendaristici, că în acel local a funcționat una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ ale Arma- tei Române: Școala Superioară de Război din București.14 Potrivit Art. 9 din înaltul Decret Regal nr.2073 din 8 august 1889 corpul profesoral al Școlii Superioare de Război din București era numit de Ministerul de Război după propu- nerea comitetului de Stat major. Regulamen- tul Școlii reiterează aceeași formulare, prin Art. 146. Mai mult, prin Art. 145 sunt prevăzuți pe discipline, fără nominalizări, un număr de 15 profesori (istoria militară; tactica infan- teriei; tactica cavaleriei; tactica și strategia în general; geografie militară generală și a Ro- mâniei; tactica artileriei; fortificație; topogra- fie și desemn topografic; telegrafie militară și căi ferate; mobilizare și serviciul de Stat ma- jor; administrație și drept internațional; limba germană; limba franceză; călărie; desemn de imitație).15 în anul 1909, concomitent cu unele reorga- nizări în Armata Română, este pus în aplicare ----1 22 |-------------------------------------- un nou Regulament al Școlii Superioare de Război din București, care îl abrogă pe cel din 1889; acesta cuprinde: 6 capitole; 50 articole.16 Potrivit unor considerații asupra noului Regu- lament, între altele, se orientează procesul de învățământ către „o cultură generală mai com- pletă”, prin introducerea unor cursuri noi, de sine-stătătoare: științe politice-sociale; dreptul internațional; literatura română; logica; psiho- logia.17 Anterior, în cei 20 de ani de experiență didactică, programul inițial al cursurilor a su- ferit unele modificări sau adaosuri, precum învățăminte din istoria politică generală, Lim- ba rusă sau bulgară ș.a.18 în volumul Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889-1939, viața instituției este de- scrisă pe decade. în decada a doua, 1899-1909, întâlnim consemnarea: „începând din această decadă, catedra Școalei Superioare de Războiu este onorată de Marele istoric Domnul Profe- sor Nicolae lorga”.19 Este această precizare ar- gumentul în baza căruia cel dintâi curs ținut de Nicolae lorga la Școala Superioară de Răz- boi din București ar fi fost în anii 1907-1908- 1909.20 Iar tematica cursurilor nu putea fi alta decât Istoria armatei românești, care s-a tipă- rit în două volume: primul („până la 1599”), în 1910, la Vălenii de Munte, al doilea („de la 1599 până în zilele noastre”), în 1919, la București.21 Ambele volume au fost reeditate în anii 1929- 1930, de către Ministerul de Război.22 Altă ree- ditare, ultima până în prezent, la Editura Mili- tară, București, în anul 1970.23 în amplul studiu Istoria armatei românești în viziunea marelui istoric Nicolae lorga, pro- fesorul Nicolae Ciobanu analizează, am putea spune în extenso, conținutul volumului Istoria armatei românești, fără însă a licita că mate- ria volumului are la bază notele de curs ale lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război din București, neavând nicio dovadă scrisă în acest sens. Și totuși, indirect, această dovadă există, atât la ediția din 1910, cât și la ediția a doua din 1929-1930. în Prefața la ediția din 1910, Nicolae lorga precizează: „Aceasta nu este o istorie a oștirii românești care să poată înlocui cercetările specialiștilor militari.” Pen- tru a adăuga imediat: „Dar pentru ca cfițerul (subl.n.) să cerceteze din punctul de vedere al artei militare faptele războinice, este ne- voie ca istoricul, descoperitor, publicator și ------------■ Revista de istorie militară ■----- critic de isvoare, să-l inițieze în mijloacele de cunoaștere a adevărului.” Pentru că - afirmă Nicolae lorga - „un război, ca orice fac oame- nii, este un fenomen social și el (războiul, n.n.) trebuie pus în legătură cu atâtea lucruri pe care specialistul în știința războiului n-are de unde le știi.”24 în Prtfațala ediția a doua, cea din anii 1929- 1930, a lucrării Istoria armatei românești, Nicolae lorga comentează: „După douăzeci de ani și mai bine reapare o carte din care cfițerii noștri (subl.n.) au putut culege atunci o informație nouă.” Spre a adăuga imediat, în mod firesc: „Aș fi foarte bucuros dacă în lup- ta și în jertfa lor ar fi fost o urmă din această cetire.”25 Este lesne de sesizat că Istoria armatei românești a fost concepută și prezentată în primul rând pentru ofițerii Armatei Române, care, la data respectivă erau elevi ai Școlii Su- perioare de Război din București, formula de adresare fiind „ofițerul” și „ofițerii noștri” ni- cidecum cititorul etc., în cele două prefețe. De fapt, structura cărții, cât și metoda de expune- re specifică lui Nicolae lorga, enunțată deja, atestă caracterul unor note de curs, stenografi- ate și apoi tipărite, în 1910 și ulterior. în context, se impune precizarea că la edițiile 1910 și 1929, Nicolae lorga a dezvoltat problematica Vadurilor, a Păsurilor Carpaților, precum și a Vadurilor Nistrului, ca fiind zone geografice importante din punct de vedere strategic în operațiunile militare. în ediția din 1970, problematica vadurilor a fost eliminată, sub incidența factorului politic pro-sovietic. în mod cert, o ediție actuală din Istoria armatei românești de Nicolae lorga, a patra, proble- matica vadurilor va fi reiterată, ca document istoric specific, după ediția a treia trunchiată sub raport politic. în aceeași ordine de idei, nu știm - și s-ar putea să nu știm niciodată - conținutul celor 15 lecții de Artă militară la români, pe care le-a ținut Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) la Școala Superioară de Război din București în primul deceniu de existență a acestei instituții de învățământ.26 Autorul monografiei isto- rice Ion Vodă cel Cumplit (1865), solicitat să conferențieze la Școala Superioară de Război, avea ce să le spună ofițerilor elevi pe tema dată, în Prefața la prima ediție, datată 28 februa- ----■ Revista de istorie militară ■----------- rie 1865, B.P. Hasdeu nota: „Bălcescu, numai neuitatul Bălcescu, fu un adevărat istoric, un adevărat uvrier și artist al nostru; dar vai! moartea îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur.” Adăuga mai mult pentru sine: „Noi am auzit pe Bălcescu.”27 Când scria aceste cuvinte B.P. Hasdeu, românul basarabean, toc- mai împlinise, cu două zile în urmă, 27 de ani. Scrisese în 1860 faimosul articol Perit-au da- cii? Iar ulterior avea să tipărească monumen- tala lucrare Istoria critică a românilor (vol.l, în 1873; vol.2, în 1875). Moartea fiicei sale fulia (1866-1888) îl va răvăși complet, dar - spun contemporanii - și-a ținut cursurile și la Uni- versitate și la Școala Superioară de Război, fi- ind și Directorul Arhivelor Statului, timp de 24 de ani, până în 1900. Din acest punct de vedere, se poate afirma: Nicolae lorga (în 1909 avea 38 de ani) i-a urmat lui B.P. Hasdeu la catedra de istorie generală din Școala Superioară de Război din București, unde avea să profeseze timp de peste 30 de ani, fiind membru titular al Academiei Române de la 26 mai 1910. în concepția noastră, Nicolae lorga nu pu- tea să-și înceapă activitatea didactică la Școala Superioară de Război din București decât cu... Istoria armatei românești. Pentru că, încă de la începutul secolului al XX-lea sesizase starea de spirit încordată din Europa, care avea să ducă la izbucnirea și desfășurarea Primului Război Mondial (1914-1918), supranumit și Marele Război. Mai mult, lupta românilor pentru uni- tatea lor națională și statală, în primul deceniu al secolului al XX-lea, intrase într-o fază nouă, decisivă, cu manifestări specifice atât în Tran- silvania, Banat și Crișana, cât și în Basarabia și Bucovina. în aceste condiții, Nicolae lorga, la cursul de istorie politică generală, propune un ciclu de teme vizând zonele geostrategice europene cu mari factori de risc în cadrul aces- tora, într-o viziune geopolitică unitară, pentru prima dată în istoriografia română într-o astfel de abordare. Drept urmare, aceste cursuri au fost: Ches- tiunea Rinului (24 teme, tipărite în 1912); Chestiunea Dunării (25 teme, tipărite în 1913); Chestiunea Mării Mediterane (24 teme, tipări- te în 1914); Chestia Oceanelor (12 teme, tipă- rite în 1919).28 ------------------------------------1 23 |-- în analiza sistematică a conținutului celor patru cursuri la Școala Superioară de Război din București arătate mai sus, am aplicat pentru prima dată în istoriografie sintagma zonă geostrategică cu factori de risc fiecăre- ia dintre aceste zone geografice europene - a Rinului, a Dunării, a Mării Mediterane -, cât și asupra Oceanelor, iar lui Nicolae lorga i-am atașat atributul de geopolitician, care „la înce- putul acestui veac (al XX-lea, n.n.), a pus piatră de temelie, la noi în țară, studiilor care astăzi se cuprind în disciplina științifică Geopolitica.”29 Am făcut aceste caracterizări cu elemente de noutate absolută, în pofida unor contro- verse, la sesiunea științifică „Factori de risc în Europa secolului XX” din 7-8 septembrie 1994, organizată de „Revista de Istorie Militară” (re- dactor șef: comandor Ilie Manole; secretar de redacție: comandor av. Gheorghe Vartic), la Sinaia, hotel „Palas”, și la Seciu-Prahova.30 Ul- terior, comunicarea, cu titlul ei original, Zone geostrategice europene și factori de risc în vizi- unea lui Nicolae lorga, s-a tipărit în volumul Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, apărut la Focșani în 1999.31 Chestiunea Rinului este în viziunea lui Nicolae lorga „problema stăpânirii cursului Rinului din timpuri foarte îndepărtate [...] Pro- blema aceasta a Rinului - precizează Nicolae lorga -, [...] există din vremi anterioare înce- putului erei creștine.”32 Arată apoi: „Popoarele se schimbă, așezămintele de stat capătă altă înfățișare, ideile care domină lumea nu mai sunt aceleași; cu toate acestea, necesitățile geo- grafice impun întotdeauna o problemă a Rinu- lui.” Aceasta întrucât - demonstrează Nicolae lorga - Rinul este împărțit în trei: Svițeria (Elveția, n.n.), Alsacia-Lotaringia (Alsacia- Lorena, n.n.), Țările de Jos (Belgia, Olanda în- deosebi, n.n.). „Chestiunea Rinului - conchide N. lorga -, [...] e chestia luptei de stăpânire te- ritorială între un stat mare, care se păstrează unitar aproape în tot cursul evului mediu și al epocii moderne, și între o aglomerație de state care nu s-au reunit, formând un puternic im- periu decât în timpurile noastre. Este rivalita- tea între statul franc, mai târziu statul francez, și între statele germane.”33 Pe parcursul celor 24 de lecții, demonstrația lui Nicolae lorga este amplă, cu o sumedenie de 24~|-------------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ CHESTIUNEA RINULUI (ISTORIE A EUROPEI APUSENE ÎN LEGĂTURĂ CU ACEASTĂ CHESTIE) Lecții ținute ia Școala de Războia Tipărite după notele stenografice ale d-dui • • H. Stahl, pentru folosul elevilor săi • • DE N. IORGA U ACADEMIEI*/ VĂLENITDE-MUNTE EDITURA SOCIETĂȚII „NEAMUL ROMÂNESC” 1912 Chestiunea Rinului învățăminte, inclusiv militare, ce se desprind prin compararea fazelor devenirii istorice până în zilele noastre, adică în preajma Primului Război Mondial. în context, surprinde exacti- tatea cu care Nicolae lorga a înțeles, fără însă a folosi sintagmele ca atare, că zona renană este zonă geostrategică cu factori de risc perma- nent, adică în care conflictul armat a jucat un rol activ de-a lungul istoriei. Evident, expresiile zonă geostrategică, cât și factori de risc, aparțin geopoliticii, sunt folosite de noi astăzi, Nicolae lorga nepronunțându-le în acești termeni. în viziunea lui Nicolae lorga, chestiunea Dunării este supusă aceleiași analize de tip zonă geostrategică europeană cu factori de risc permanent, dar în mod diferit de cea a Rinului. „Chestiunea Dunării, cum o înțeleg eu, - afir- ma Nicolae lorga -, [...] cuprinde toată istoria Răsăritului Europei și a Apusului Europei în legătură cu Răsăritul.” Preciza în continuare: „Dunărea a căpătat valoare economică, doar când s-a deschis exportul de grâne ale țării noastre, și, al doilea, când a început navigația cu abur [...]. Vom vedea apoi interesul Euro- pei pentru această chestiune, amestecul ei necontenit.”34 Comparând problema Rinului cu cea a Dunării, Nicolae lorga sublinia: „La Dunăre este ceva mai mult [...]. La Rin nu s-a creat o națiune, din conflicte necontenite, din lungile perioade de vecinătate pașnică, din schimbul firesc de locuință între malul drept și malul stâng, în urma năvălirilor, în urma neputinței de lucru mai ușor și mai renumerator. [...] Importanța cea mare a chestiunii Dunării este aceea ca din această chestiune istorică s-a cre- at o nație nouă.”35 Afirmă Nicolae lorga în continuare: „Mari și multe prefaceri între rosturile luptătorilor (de pe ambele maluri al Dunării, n.n.), cum nu se află dincolo, pe Rin! Si iată de ce: Rinul a putut să fie cândva drum de comerț, când s-a făcut Liga Rinului, care unea orașele italiene cu Liga Hanseatică, ce, de la Londra trecea prin Flandra până la Hamburg, Liibeck și Brema, cu ramificații până în Novgorod. Dar un drum, în sensul în care au fost un drum țările noastre, n-a fost Rinul niciodată (subl.n.). Fericirea și nenorocirea noastră, avantagiile și primejdi- ile situațiunilor noastre vin de acolo că aici este un drum. într-un sens mai precis este un drum Dobrogea (cu Gurile Dunării și ieșirea la Marea Neagră, iar prin Strâmtori cu ieșirea la Marea Mediterană, n.n.), dar în sensul general sunt un drum țările noastre întregi (subl.n.).”36 Argumentele lui Nicolae lorga pentru ace- astă demonstrație erau imbatabile. Afirma: „Gândiți-vă la toată seria nesfârșită de războ- iale purtate aici, începând cu tracii și mântu- ind cu războiul din 1877, o nesfârșită serie de lupte pentru fecunditatea admirabilă a pămân- tului acestuia, pentru destoinicia cumpătată și harnică a rasei care a locuit aici. Când Nor- dul a vrut să meargă spre Sud, când Apusul a vrut să se atingă cu Răsăritul, aici s-au întâlnit (subl. N. lorga). Când popoarele și-au schimbat locuințele, toate au trecut pe la noi; popoare pe care le găsim apoi în locuri depărtate, au stat aici ani întregi de zile: însuși marele Teodoric, regele ostrogoților, «Dietrich von Bern» din Nibelungen-Lied, și-a avut reședința lui de rege barbar cu pretențiuni romane pe aici, și puțin a lipsit să nu rămâie chiar la noi.”37 ----■ Revista de istorie militară ■------------ CHESTIUNEA DUNĂRII (ISTORIE A EUROPEI RĂSĂRITENE ÎN • LEGĂTURĂ CU ACEASTĂ CHESTIE) • Lecții ținute la Școala de Războiu Tipărite după notele stenografice ale d-lui • • H. Stahl, pentru folosul elevilor săi • • N. IORGA Sibiu 'u Șai DE VĂLENlI-DE-MUNTE EDITURA SOCIETĂȚII „NEAMUL ROMÂNESC" 1913 Chestiunea Dunării Discursul istoric și didactic a lui Nicolae lorga pe această temă era amplu și copleșitor prin argumente. Cât privește factorul de risc al supraviețuirii noastre, Nicolae lorga l-a pre- cizat: „Dacă am fi fost o națiune nebună care se ia la trântă cu toată lumea pentru fel de fel de închipuiri, se isprăvea cu noi de multă vreme: era aici o provincie austriacă sau rusească.”38 Abordând astfel chestiunea Dunării (în zona inferioară a fluviului), concluzia oferită auditoriului - ofițerii cursanți ai Școlii Supe- rioare de Război din București -, s-a impus în chip firesc: „Am fost și suntem poporul de care Dunărea avea nevoie. Și am rămas așa până astăzi, fiindcă nu putem fi înlocuiți în niciun fel de condițiuni prin alții.”39 Adăuga imediat: „Aceasta constituie originalitatea chestiunii Dunării față de chestiunea Rinului, și această originalitate atinge cele mai legitime senti- mente de mândrie ale poporului nostru.”40 în context, Nicolae lorga încerca un răs- puns la întrebarea pusă tot de el: „care poate fi menirea noastră dunăreană pentru viitor?” Acest răspuns a fost formulat astfel: „Pentru a 25 avea rostul ce ni se cuvine pe Dunăre - și nu trebuie să-l părăsim cu niciun preț - trebuie să întreținem cu vecinii de dincolo alte legături decât cele de până acum,” în sensul unor con- lucrări pentru a ieși la mare (Marea Egee, Ma- rea Adriatică etc.) mai accentuat decât până la data respectivă: „Și, după numărul vapoarelor noastre de mare în regiuni unde nu poate fi vorba de niciun fel de exercitare a drepturilor noastre străvechi, suntem îndatorați a com- pleta și întări navigația noastră dunăreană (subl.n.).”41 în lecția de deschidere la cursul Chestiunea Mării Mediterane, Nicolae lorga preciza: „în tratarea chestiunii Rinului, noi (românii, n.n.) am fost atinși numai indirect; în chestiunea Dunării am fost de cele mai multe ori în de- plină lumină a cercetării; în tratarea chestiunii Mării Mediterane vom apărea adeseori, fiind- că, dacă nu ce facem noi, dar ce suferim noi atârnă totdeauna de cine stăpânește în Marea Mediterană (subl.n.).”42 Surprind și astăzi, darămite în epocă, aserțiunile lui Nicolae lorga cu privire la Ma- rea Mediterană, ca de altfel și cele privitoare la Oceane, la chestiunea Dunării, la chesti- unea Rinului, toate - sinteze de analiză geo- politică și geostrategică pentru prima dată în sistemul de învățământ de factură universitară din România. Pe drept, Nicolae lorga se adresa auditoriului în haina militară de ofițeri ai Ar- matei Române: „D-voastră nu veniți aici ca să căpătați o orientare în legătură cu chemarea d-voastră specială [...] Aveți nevoie de ceea ce se desface din aceste cunoștințe, de elemen- tul sufletesc, de elementul moral care iese din cunoașterea istoriei universale [...] Aveți nevoie de anumite adevăruri mari, esențiale, care ră- sar din cercetarea unor oarecare părți din isto- ria lumii, din istoria deosebitelor popoare care au avut un rost pe lume (subl.n.).”43 „Chestiunea stăpânirii Mării Mediterane - sublinia Nicolae lorga - e mult mai vastă decum s-ar părea la început. în dezvoltarea ei suntem cuprinși și noi; avem și noi un rol, cu toate că niciodată corăbii de război ale noas- tre n-au plutit pe această mare cu scopul de a se împotrivi corăbiilor altei națiuni; suntem totuși amestecați în ea, fiindcă Marea Medi- terană se continuă, de fapt, - prin cele două strâmtori ce mărginesc Marea de Marmara, 26 canalul între «Marea Albă» a Orientalilor și Marea Neagră -, în această Mare isprăvită și ea, la Nord, prin Marea de Azov. Astfel, Marea Neagră, cu adausul ei, face parte din sistemul Mării Mediterane (subl.n.). Prin urmare, orice se petrece în Marea Mediterană are imediat în- râurire și asupra noastră.”44 „Dar problema Mării Mediterane - subli- niază Nicolae lorga - nu privește numai ge- neralitatea câmpurilor de apă, dacă aș putea întrebuința această expresiune paradoxală, ci privește încă ceva, și putem întrebuința o a doua expresie paradoxală, - «mările de uscat.» Este o «Mare de uscat», în legătură cu Marea Mediterană, stepa rusească (subl. N. lorga), oferind, în ceea ce privește dezvoltarea popoa- relor, sau înaintarea, prelingerea popoarelor, trecera lor răpede de la un loc la altul, ca mij- loc unor asemenea mișcări, aceleași fenomene ca și Marea. Chestiunea Mării Mediterane e în cea mai strânsă legătură cu chestiunea stepei rusești (subl.n.). Nu o dată [...] se întâmplă ca o dominație să înceapă în stepă, ca să se întindă și să se coboare apoi până la Marea Meditera- nă; și iarăși se întâmplă ca dominația asupra Mării Mediterane să tindă a înrâuri și a lua în stăpânire viața stepei.”45 Surprinzătoare este și aserțiunea privitoa- re la Oceane, acestea, sesizate ca fiind zone geopolitice și geostrategice de cea mai mare însemnătate, la data respectivă, înainte de declanșarea Primului Război Mondial. „Dacă Marea Mediterană este încă o Mare vie, și aceasta este incontestabil - afirmă Nicolae lor- ga -, mult mai viu în ce privește proporțiile și faptul că acolo se face schimbul între viața eco- nomică a lumii, este Oceanul Atlantic.”46 Pen- tru ca să precizeze imediat: „Și poate că va veni o vreme când, înviind China, prin japonezi sau alții, și crescând și mai mult, printr-o continuă sporire de emigrări, Statele Unite, Oceanul Pacfic va ajunge să joace un rol de căpetenie (subl.n.), precum tot astfel s-ar putea să joace acest rol Oceanul Indian.”47 Cursurile Școlii Superioare de Război din București au fost întrerupte pe durata Marelui Război (1914-1918). La redeschiderea acesto- ra, Nicolae lorga a prezentat cursul Chestia Oceanelor (12 lecții). în lecția de deschide- re avea să spună: „O chestie de actualitate și una de viitor este aceea a Oceanelor.” Pentru -----------■ Revista de istorie militară ■---- a adăuga imediat: „America s-a amestecat în Războiul cel Mare și l-a decis pentru că a înțeles ce primejdie poate ieși pentru dânsa imperialismul oceanic german unit cu imperi- alismul continental - și pentru că a simțit ca o nevoie de viață (subl.n.) liberarea apelor Atlan- ticului și garantarea acestei libertăți contra dușmanului de ieri, ca și, întâmplător, și față de prietenii de azi.”48 în viziunea lui Nicolae lorga, Oceanele au fost și rămân zone geostrategice vitale pentru soarta omenirii, iar șirul argumentelor de or- din istoric etalate în cele 12 lecții nu fac decât să confirme acest adevăr. în acest sens, ideea că America este produsul Europei a preocupat intens pe Nicolae lorga în predarea cursului Chestia Oceanelor. Ofensiva Americii către Europa este apreciată ca fiind pozitivă de că- tre Nicolae lorga, în discursul său didactic din anul 1919. „Dacă limba influențează sufletul - arată Nicolae lorga -, ea nu-1 poate prefa- ce imediat. în adâncimile lui trăiesc strămoșii muți, cu tot ce-au avut, cu tot ce poruncesc încă urmașilor [...]. Mentalitatea și sentimen- talitatea europeană nu dispar odată cu uita- rea graiului de acasă (subl.n.).”49 Ca urmare, concluzia se impune și logic și firesc: „Dacă este vorba de o supunere a Europei, ea nu se va supune deci decât ei înseși, decât energiei sale cele mai cutezătoare și aspirațiilor sale celor mai neîmpiedicate de autorități și tradiții. Și nu vedem dezavantagiul,”50 conchide Nicolae lorga. Rămâne să judecăm fiecare, valoarea actu- ală a aserțiunilor rostite de Nicolae lorga de-a lungul celor patru cursuri de istorie universa- lă la începutul zbuciumatului secol al XX-lea. Viziunea sa geopolitică și geostrategică asupra lumii rămâne de temelie în analiza și interpre- tarea istoriei oamenilor. Este poate locul să enumerăm, iar ulterior să comentăm, cursurile pe care în anii 1920- 1940 Nicolae lorga le-a ținut la Școala Supe- rioară de Război din București. Aceste cursuri au fost: Istoria românilor prin călători, în anii 1920-1922; Dezvoltarea așezămintelor politice și sociale ale Europei, în anii 1920-1922; Ro- mânii în străinătate de-a lungul timpului, în anul 1935; Oameni reprezentativi în purtarea războaielor, în anul 1937; Stări sefetești și răz- boaie, în anul 1938. ----■ Revista de istorie militară ■----------- Se poate spune, fără exagerare, că toate aceste cursuri prezintă elemente de noutate istoriografică în tratarea lor, privitoare înde- osebi la fenomenul social război și implicarea popoarelor în acțiuni militare, avându-se în vedere și calitățile auditoriului: ofițeri în acti- vitate ai Armatei Române; vârsta acestora, oa- meni deja maturi, în jurul vârstei de 30 de ani, capabili să înțeleagă la dimensiunea lor reală fenomenele sociale prezentate și să-și formeze judecăți drepte și simțăminte profunde asupra lor, extrem de utile în cariera lor militară, ori- când. „Cu vastele sale cunoștințe istorice - afir- mă, pe drept, profesorul Jipa Rotaru -, Nicolae lorga, deși nu i-a dedicat studii sociologice speciale, a analizat războiul ca fenomen soci- al, cauzele cor.flictelor armate, clasificarea lor, impactul asupra societății omenești (subl.n.).”51 în acest context - afirmă în continuare -, Nicolae lorga „respinge categoric ideea că răz- boiul este starea naturală a omului, că el este iminent ființei umane.”52 Citează, ca argument, -------------------------------------------1 27 I---- din Nicolae lorga, potrivit căruia războiul este „un fenomen de organizație și în același timp o manifestare morală”, iar „pentru aceasta tre- buie o societate organizată, trebuie statul [...], trebuie, în domeniul moral, o religie a statului, care religie a statului să producă o morală a sta- tului și ea să determine condițiile războiului.”53 Profunzimea modului de a gândi și a ana- liza fenomenele sociale, expuse cu precădere în cursurile la Școala Superioară de Război din București în anii interbelici, impresionează și astăzi, atestă, în fond, respectul și admirația ilustrului savant, Nicolae lorga, pentru Arma- ta Română, pentru tinerii săi ofițeri cursanți, care vor avea de înfruntat vicisitudinile celui de al Doilea Război Mondial, răsturnările de situații politice și militare din anii 1939-1945, cât și ulterior. Istoria românilor prin călători, apărută într-o primă ediție, în patru volume, în anii 1920-1922 la Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, București, a fost inițial un șir de lecții ținute de Nicolae lorga la Școala Supe- rioară de Război din București. Primul volum, subintitulat Trecutul românesc prin călători, tipărit în 1920, a cuprins relatările călători- lor străini în Țările Române de la începuturi (înainte de întemeierea domniilor) până la jumătatea veacului al XVII-lea. Al doilea vo- lum, tipărit în 1921, a inclus scrierile autorilor străini despre români de la jumătatea veacului al XVII-lea până în 1800. Pentru ca volumul al treilea, tipărit în anul 1922, să cuprindă rela- tările de călătorie (și comentariile lui Nicolae lorga!) „de la 1800 până în zilele noastre.” Tot în anul 1922 a fost tipărit și volumul al patru- lea, care a cuprins „adause din biblioteci fran- ceze și de aiurea.” Fiind una din lucrările de referință în ope- ra științifică a lui Nicolae lorga, Istoria româ- nilor prin călători a cunoscut ediția a doua, mult îmbunătățită, în patru volume, în anii 1928-1929, tipărită la Editura „Casa Școalelor”, București. Această ediție a fost reeditată într- un singur volum (circa 700 pagini) la Editura Eminescu, București, în anul 1981, ediție în- grijită, studiu introductiv și note de Adrian Anghelescu.54 Amplul studiu introductiv, intitulat sem- nificativ O istorie vie a trecutului românesc (pp.5-56), cu opt părți componente, acestea ----1 28 |---------------------------------------- menite să sistematizeze problematica pentru înțelesul deplin la lectura volumului, precum și bogăția notelor de la subsolul paginilor fac din ediția îngrijită de Adrian Anghelescu o lucrare pe măsura erudiției ilustrului savant Nicolae lorga, care în mai 1921 împlinise 50 de ani. Toate informațiile consemnate de noi aici sunt preluate din această remarcabilă reeditare. Interesul manifestat de Nicolae lorga pen- tru relatările călătorilor străini în Țările Româ- ne este de la începutul activității sale ca istoric. La 24 de ani, în 1895, a publicat primul volum din Acte și fragmente cu privire la istoria ro- mânilor adunate din depozitele de manuscrise ale Apusului, iar în 1899, la 28 de ani, a tipărit volumul Călători, ambasadori și misionari în țerile noastre și asupra țerilor noastre. Acum, în 1920, la 49 de ani, a dezvoltat această pro- blematică în fața ofițerilor cursanți la Școala Superioară de Război din București sub titlul Istoria românilor prin călători, publicând pri- mul volum, urmat - cum s-a mai arătat - de alte volume în anii 1921 și 1922.55 în context, se impune precizarea că în 1928, concomitent cu apariția primului volum din ediția a doua a lucrării Istoria românilor prin călători, la București, Nicolae lorga publica la Paris volumul Une vingtaine de voyageurs dans l’Orient Europeen (Librărie J. Gamber), care era cursul predat la Sorbona în anul anterior. Pe aceeași temă, în 1926, Nicolae lorga tipări- se tot la Paris volumul Les Voyageurs Francais dans l’Orient Europeen, care reunea prelegeri pe care le rostise la Sorbona.56 Așadar, o temă vastă, predilectă, Istoria românilor prin călători, pe care Nicolae lor- ga a ținut să o împărtășească și ofițerilor Ar- matei Române din promoțiile acelor ani ai Școlii Superioare de Război din București. O va face și în anii următori prin cursul Românii în străinătate de-a lungul timpurilor, tipărit în 1935 la Vălenii de Munte, Tipografia „Datina Românească”. Dezvoltarea așezămintelor politice și so- ciale ale Europei a fost unul dintre cursurile importante ținute de Nicolae lorga la Școala Superioară de Război din București în anii 1920-1921-1922, tipărite sub genericul Pro- legomene la o istorie universală, în trei volu- me: vol.l: Evul mediu, 1920, 269 pagini; vol.2: Epoca modernă, 1921, 175 pagini; vol.3: Epoca -----------■ Revista de istorie militară ■--- modernă, 1922, 104 pagini. Numărul de lecții ținute pe ani a fost diferit: 19, în 1920; 17, în 1921; 10, în 1922.57 Este meritul prof.univ.dr. Jipa Rotaru de a fi reeditat vol.3, Epoca modernă, din acest curs, în cadrul proiectului Nicolae lorga, 1871-1940. Studii și documente, coordonat de Constantin Bușe și Constantin Găucan.5S Găsim nime- rit să transcriem cele zece titluri ale cursu- lui Epoca modernă, 1922, astfel: 1. Originile Revoluției franceze; 2. Adunarea Constituantă franceză; 3. Excese și reacțiuni în noua viață constituțională. Noul imperiul și „Restaurație”; 4. Constituțiile de împrumut ale Europei na- poleoniene; 5. Constituția franceză din 1815 și luptele parlamentare ale noului liberalism; 6 încercări liberale de a crea un nou regim; 7. Li- beralismul învins de socialism și imperialism; 8. întinderea regimului de absolutism progre- sist în Europa; 9. Spre regimul anonim al bur- gheziei în Franța; 10. Napoleonism de stat și socialism revoluționar.59 Pe drept cuvânt, asupra reeditării oferită, profesorul Jipa Rotaru a afirmat: „Sub aco- perirea acestor subiecte - de altfel întru to- tul originale [în tratarea lor] -, Nicolae lorga radiografiază de fapt întreaga istorie a Euro- pei în perioada transformărilor profunde din viața economico-socială, dar mai ales politică ce cuprinde întregul continent sub influența revoluției franceze și până la 1871, când rea- lizarea unificării statelor germane și italiene, crearea Imperiului German și avântul capita- lismului industrial, Europa preia hegemonia asupra întregii lumi.”60 Fără îndoială, reeditarea cursurilor ținute de Nicolae lorga la cea mai înaltă instituție de învățământ militar din România anilor in- terbelici - Școala Superioară de Război din București - rămâne un proiect istoriografie de primă mărime în viitor. Se va vedea atunci nu numai vasta erudiție a savantului Nicolae lorga în tratarea temelor propuse, dar, mai ales, mulțimea învățămintelor oferite ofițerilor Armatei Române prezenți la prelegeri, cu sco- pul ca ei să se pătrundă de aceste învățăminte pentru a dobândi simțul realității lucrurilor și formarea judecăților drepte, cum afirmase în lecția de deschidere a cursului Chestiunea Ri- nului, din 1912, tânărul savant, în vârstă de 40 ani, atunci. ----■ Revista de istorie militară ■---------- Românii în străinătate de-a lungul timpu- rilor a fost, de asemenea, un curs important, ținut de Nicolae lorga, în anul 1935, la Școala Superioară de Război din București.61 Atesta felul cum românii care au trecut granița au înțeles străinătatea, cât și au reprezentat țara lor în lume, îndeosebi în Europa. Era formula inversă, cum s-a mai arătat, din cursul Istoria românilor prin călători din anii 1920-1921- 1922. Drept urmare, cuprinsul acestui curs a inclus 11 teme, astfel: 1. Introducere; 2. Cei mai vechi pribegi; 3. Cei dintâi ambasadori; 4. Am- basadori și pretendenți; 5. Oaspeți la creștini (prima jumătate a sec. XVII); 6. Pribegi din a doua jumătate a sec. XVII; 7. Călători pen- tru cultură; 8. Români în Apus prin veacul al XVIII-lea; 9. Noi domni pribegi și studenți în Apus; 10. Studenți revoluționari și naționaliști; 11. Ultimii soli în Apus.62 Deosebit de interesantă este tema 11. Ulti- mii soli în Apus. Rezumatul lui Barbu Theodo- rescu are formularea: „Sunt boieri care, când nu au ce face, petrec în străinătate și de aceea «me- rită să fie total neglijată». Vin: M. Eminescu, I. Slavici, Titu Maiorescu, Gh. Panu, Ștefan Vârgolici, Nicolae Xenopol, loan Nenițescu etc. Urmează generația 1870-1900. Studiul se încheie cu 3 p. privind studiile lui N.[icolae] I.[orga] și colegilor săi: Rădulescu Motru, O vid Densușianu, Teohari Antonescu etc.”63 Nu avem știință că acest curs, Românii în străinătate de-a lungul veacurilor, 1935, 169 pagini, să fi fost reeditat. Bogăția informațiilor incluse în fiecare din cele 11 teme (capitole) este impresionantă. Spre a mai da un exem- plu, vezi cele cuprinse în tema 9. Noi domni pribegi și studenți în Apus, despre loan Teo- dor Callimachi, Grigore Ghica, Mihail Sturd- za, Gheorghe Bibescu, Alexandru loan Cuza, unde detaliile sunt diversificate, cu nuanțări surprinzătoare.64 Două importante cursuri ținute de Nico- lae lorga la Școala Superioară de Război din București, Oameni reprezentativi în purtarea războaielor, în 1937, și Stări sufletești și răz- boaie, în 1938, încheie activitatea didactică a ilustrului savant istoric la această instituție mi- litară de învățământ superior, în aceeași mani- eră și în același spirit combativ și atoatecuprin- zător ca celelalte cursuri desfășurate în această primă parte a zbuciumatului secol al XX-lea. Proiectarea celor două cursuri era în strân- să legătură cu evenimentele ce se petreceau în Europa acelor ani, dar și în lume: ascensiunea nazismului în Germania și a fascismului în Ita- lia. între evenimente: 1936, ocuparea Ethiopiei de către Italia fascistă; 11 martie 1938, ocu- parea și transformarea Austriei în provincie a Germaniei naziste; 1938, Germania nazistă ocupă regiunea sudetă, în urma acordului de la Miinchen (29-30 septembrie 1938; Germa- nia, Franța, Italia, Marea Britanie); 15 martie 1939, Cehia este ocupată de trupele germane; 14 martie 1939, Slovacia trece sub tutela Ger- maniei naziste. în lecția de deschidere din 15 noiembrie 1938 la cursul Stări sufletești și războaie, Ni- colae lorga afirma deloc întâmplător: „Oame- nii au o mare influență asupra evenimentelor, dar influența aceasta este de multe ori una care vine din însuși mediul în mijlocul căruia se găsesc. Mussolini, Hitler iese dintr-un anume mediu, ei sunt exponenții unei stări de spirit care există în acel mediu.” Adaugă imediat: „Pe de altă parte, este o concepție foarte răspân- dită de cugetătorii de stânga, de radicali, de socialiști, de comuniști, și, acum în urmă, în- tărită tocmai de regimurile totalitare (subl.n.), care acestea spun și ele că nimeni nu are drep- tul la independență, ci toți nu sunt decât celule într-un organism reprezentat de Stat.”65 Cu același prilej, dar referindu-se la cursul Oameni reprezentativi în purtarea războa- ielor, din 1937, Nicolae lorga afirma: „Atunci când, acum doi ani, am vorbit în această Școală despre Istorie Universală din punctul de vede- re al personalităților, care se pot desemna mai clar, să prezint, în anumite amănunte caracte- ristice, nu și în celelalte, care n-au decât valoa- re relativă, o epocă întreagă (subl.n.).” Arăta în continuare: „Aceste lecții au fost stenografiate și ar putea forma o carte de lectură în general pentru corpul ofițeresc, care nu are o lectură anumită pentru dânsul, și este absolut necesar să existe o bibliotecă destinată ofițerilor.” Moti- va aproape imperativ mai departe: „Ofițerul nu se poate ține (în text: ținea) cu cetirea literatu- rii curente și a gazetelor și chiar cu cercetarea lucrărilor de specialitate, ci el trebuie să aibă o largă pregătire stfletească (subl.n.).”66 Drept urmare, cursul Oameni reprezenta- tivi în purtarea războaielor din anul 1937 de | 30 [ la Școala Superioară de Război din București este o amplă pledoarie pentru măreția, demni- tatea și înțelepciunea unora mari comandanți de oști de-a lungul timpului, unde succesele militare și scăderile acestora ca oameni și mi- litari de profesie sunt etalate critic, fenome- nul război, ca fenomen social, aducându-le în prim-planul faptelor războinice. Este tocmai ceea ce, în 1934, Gheorghe I. Brătianu afirma în memoriile sale de voluntar în războiul din 1916-1919: „Războiul, această grozavă încer- care, spulberă toate fățărniciile și arată firea adevărată a fiecăruia.”67 Cursul arătat mai sus s-a desfășurat pe par- cursul a zece teme, astfel: 1. Cea dintâi formă a spiritului militar; 2. Alexandru cel Mare; 3. Hannibal Barca; 4. Gaius Marius; 5. Gnadeus lulius Agricola; 6. Carol cel Mare; 7. Ludovic cel Sfânt [Ludovic al Xl-lea al Franței]; 8. Ber- trand du Guesclin; 9. Gheorghe Basta [Giorgio Basta]; 10. Gustav Adolf.68 Fiecare din cele nouă figuri de oamenii repre- zentativi în purtarea războaielor, în concepția lui Nicolae lorga, reprezintă spiritul unei epo- ci, și în fiecare din aceste epoci caracterul deo- sebirilor se adaugă în jurul unei personalități. în chiar lecția de deschidere a cursului, Cea dintâi formă a spiritului militar, Nicolae lorga preciza: „Pentru a cunoaște o epocă este bine să aveți contact cu omul din vremea aceea, sau cu omul cel mai apropiat de acea epocă, omul care are mai mult sau mai puțin ideile și senti- mentele de atunci, care a cunoscut care erau popoarele, cu aplecările lor și oamenii care au jucat un rol însemnat.”69 Pentru ca în lecția de deschidere la cursul Stări sufletești și războaie din anul 1938, Ni- colae lorga să dezvolte această idee definitorie asupra modului cum se cere a fi privită isto- ria: „Chestionarea biografiilor este îndeosebi de interesantă în istorie. A fost, foarte multă vreme, o discuție: cine face istoria, fie că este vorba de istoria militară, fie de istorie soci- ală, politică, de istorie în genere. Cine o face: anumiți oameni sau societatea întreagă? Pusă întrebarea în felul acesta, desigur că nu este adusă în forma cea mai bună. Fiindcă, de fapt, nu se poate face nimic fără o societate întreagă, dar nu se poate face nimic fără o societate [care este] condusă (subl. N. lorga).”70 -----------■ Revista de istorie militară ■---- De pe această platformă ideatică, Nicolae lorga a dezvoltat întregul curs, de fapt ultimul pe care l-a predat la Școala Superioară de Răz- boi în anul de învățământ 1938-1939. în aceeași lecție de deschidere, Războaie și stări de spirit, din 15 noiembrie 1938 a afirmat: „în anul aces- ta am vrut să fac ceea ce am făcut acum doi ani: m-aș fi coborât de la personalitățile mai carac- teristice la celelalte, dar aș fi ajuns să prezint oamenii mai mult sau mai puțin indiferenți. Nu merge aceasta, și, atunci, chiar astăzi gân- dindu-mă la baza pe care aș putea clădi acest curs, am socotit că ar fi bine să vă prezint stă- rile de spirit din care au ieșit războaiele (subl. N. lorga), care au servit războaiele și din care au rezultat războaiele.”71 Ca și toate celelalte cursuri predate de Ni- colae lorga la Școala Superioară de Război, și acesta aducea în prim-planul expunerilor elemente de mare noutate, atât ca modul de abordare, dar și ca informație istorică utilă, cu învățămintele desprinse, pentru auditoriu - ofițeri ai Armatei Române. Acestora, între altele, le arăta cât se poate de ferm, dincolo de obligațiile stricte militare: „Dumneavoastră aveți în același timp și o misiune de învățători ai celorlalți (subl. N. lorga). Este la noi o lume care nu crede în puterea neamului: mizerabilii cari trebuie pălmuiți în față. Aceasta arată cât de mult lipsește educația națională.” Adăuga imediat: „Dv. aveți sarcina aceasta de a face educația energetică a națiunii, fără de care nu se poate ținea.” Și încă: „O să vă arăt că, ori- câte incidente interesante ar cuprinde un răz- boi, oricât eroism adevărat, nici de cel fabricat (încă o dată vă spun că eroul în foarte multe cazuri se fabrică), și nu este vorba în cursul acesta nici de eroism adevărat, nici de biografii care pot să nu aibă interes, ci stările de spirit decid, căci eu am convingerea că totul pleacă de la sifletul omenesc (subl. N. lorga).”72 în context, Nicolae lorga exemplifica am- plu: „Toate urgiile au căzut asupra noastră în Marele Război: înfrângerea, retragerea, foamea, frigul, boli. Nu ne-am dat (subl. N. lorga). Și ce avem noi ca să luptăm împotri- va unor dușmani cari, pe lângă altele, aveau și experiența a doi ani de război! Nu ne-am dat, și, la urma urmei, da, pentru că ne-am găsit vii, am biruit: prin aceea că ne-am găsit vii la tjârșit (subl. N. lorga).”73 ----■ Revista de istorie militară ■---------- Cu referire la situația de la ordinea zilei, în același context, Nicolae lorga preciza: „Nu se poate zice că ieri, cehoslovacii nu aveau toate mijloacele trebuitoare pentru a se lupta. Se va obiecta: ar fi fost striviți. Știu eu! Dar, în ori- ce caz, când ești învins și ți se ia ceva, să ai satisfacția că ai pus supt pământ câteva zeci de mii de oameni căzuți de la dușman. Să-l ia, dar nu fără morții lor dedesupt, morții aceea care trebuiau să plătească (subl. N. lorga).”74 La cel de-al doilea Consiliu de Coroană din seara zilei de TI iunie 1940, convocat pentru a discuta cererile ultimative ale guvernului sovietic din data de 26 iunie 1940 privitoare la cedarea Basarabiei și a nordului Bucovi- nei, din 26 prezenți, pentru rezistență armată sau pronunțat 6, între care și Nicolae lorga.75 Este lesne de înțeles că poziția sa fermă izvora din concepția expusă pe larg și în cursul Stări sufletești și războaie din 1938-1939, cât și cu alte prilejuri. Nicolae lorga nu putea să accepte cedarea de teritorii fără rezistență armată. Evi- dent, s-a supus votului majoritar. în cadrul cursului amintit cele zece lecții predate au fost: 1. Războaie și stări de spirit; 2. Războaiele monarhiilor sacre; 3. Războaiele de cetate elenică în fața monarhiei sacre; 4. Răz- boaiele Romei vechi și ale Romei noi, încor- porând monarhia a toată lumea; 5. Războaiele creștine; 6. Războaiele de autoritate și războaie de monarhii; 7. Războaie religioase; 8. Războa- ie revoluționare; 9. Războaie naționale și răz- boaie coloniale; 10. Războaie economice.76 Nu ne propunem să dezvoltăm conținutul acestor lecții. Spunem doar că ele s-au tipărit, cum s-a arătat, în editura și tipografia Școlii Superioare de Război, fără lecția de deschide- re Războaie și stări de spirit din 15 noiembrie 1938, considerată de noi mult timp pierdută. După mai mulți ani de căutări, a fost găsită, tipărită, în revista „Spirit Militar Modern”.77 Bucuria găsirii a fost imensă, întrucât această lecție de deschidere oferă cheia la înțelegerea celor două cursuri, Oamenii reprezentativi în purtarea războaielor și Stări sufletești și răz- boaie, din anii 1937 și 1938. Mai mult, cu acel prilej, generalul Ilie Șteflea, comandantul Școlii Superioare de Război din București, a oferit ilustrului sa- vant insigna de profesor cu deviza „ALERE FLAMMAM” gravată pe suport de argint, ca --------------------------------------1 31 |-- simbol al prețuirii și statorniciei.78 Ampla cu- vântare rostită cu acest prilej de generalul Ilie Șteflea rămâne unică, poate cel mai înalt oma- giu adus de Armata Română marelui istoric și profesor Nicolae lorga: „Trebuie să rămâneți al nostru, trebuie să rămâneți totdeauna acestei Școli, fiindcă sunteți creatorul și păstrătorul patriotismului la noi în țară. Vă iubiți țara cu sângele dumneavoastră, o iubiți cu știința dumneavoastră, de aceea iubirea dumnea- voastră este adâncă, este adevărată, este ex- clusivă (subl.n.). Ostașii, pentru a învinge, au nevoie de hrana iubirii de țară, tot așa cum au nevoie de arme, de muniții și de instrucție militară. Și dumneavoastră n-ați pierdut nicio ocazie ca să arătați foștilor elevi ai Școalei de Război, și tuturor acelora care au știut să vă ci- tească, tuturor acelora care au știut să vă ascul- te că numai istoria țării ne poate alimenta fără încetare iubirea de țară (subl.n).”79 înmânarea insignei de profesor „ALE- RE FLAMMAM” a fost însoțită de urarea: „Să o purtați ani mulți, în deplină sănătate și mulțumire, pentru binele Neamului Româ- nesc. Să trăiască prea strălucitul și totodată al nostru, domnul profesor Nicolae lorga!” Vădit emoționat, acesta a mulțumit pentru atenția acordată, spunând că „această insignă nu face decât să-i amintească simpla îndepli- nire a datoriei sale față de țară și de Neamul Românesc.”80 Ceremonialul s-a desfășurat în sala Dal- les, unde Nicolae lorga, după Marele Război, ținea cursul său, situată vizavi de localul Școlii Superioare de Război din Bulevardul Ion C. Brătianu, azi Bulevardul Nicolae Bălcescu, care nu dispunea de o sală pentru conferințe, spațioasă. Nicolae lorga s-a bucurat permanent de o înaltă apreciere, stimă și recunoștință din partea Ministerului de Război, a conducerii Școlii Superioare de Război, a cadrelor didac- tice și a peste 25 promoții de ofițeri cursanți. în „Omagiul Școalei Superioare de Războiu pentru Domnii profesori civili” ocazionat de semicentenarul instituției, 1889-1939, sărbăto- rit la 7 decembrie 1939, odată cu inaugurarea localului din Șoseaua Pandurilor-București, Nicolae lorga era așezat în fruntea unei liste cu 57 profesori, enumerați în ordine alfabe- tică, dintre care 34 cadre didactice universi- ----1 32 |------------------------------------ tare (Simion Mehedinți, Ion Conea, Mihail Manoilescu, Grigore Trancu-Iași ș.a.). Se mai stipula: „Acești distinși reprezentanți ai cul- turii românești au luat parte și continuă să colaboreze - într-o adevărată armonie sufle- tească și intelectuală cu profesorii militari ai Școalei - la formarea conducătorilor Oștirii noastre. Datorită muncii pe care au depus-o în slujba Școalei și luminei ce au răspândit, arma- ta de ieri a îndeplinit idealul național, iar cea de azi va fi oricând gata să apere cu sângele ei tezaurul ce i s-a încredințat.”81 Numai că vremurile aveau să fie potrivnice, după al Doilea Război Mondial, când, în 1948, Școala Superioară de Război din București a fost desființată, ca fiind „instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor.”82 NOTE 1 Se pare că cel dintâi articol științific pe această problematică este: Aurel Pentelescu, Nicolae lorga, prcfesor la Școala Superioară de Război, în revista „Lupta întregului popor” nr.3 (17), 1988, pp.46-47. De același autor sau în colaborare, studiile și arti- colele pe tematică similară: Zone geostrategice euro- pene și factori de risc în viziunea lui Nicolae lorga, în voi. Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Editu- ra EMPRO, Focșani, 1999, pp.656-674; Chestiunea Dunării în viziunea lui Nicolae lorga la începutul secolului al XX-lea, în „Anuarul Muzeului Mari- nei Române” voi. V, 2003, Constanța, pp.259-263; Ultimul curs a lui Nicolae lorga la Școala Superi- oară de Război din București, în voi. Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, voi. 4, Editura Universității din București, București, 2007, pp. 399- 418 (cu Gavriil Preda); Lecția de deschidere la cur- sul „Stări stfetești și războaie” a lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război din București, în voi. Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, voi. 6-7, Editura Universității din București, București, 2008, pp.476-497 (cu Gavriil Preda); Nicolae lorga și revista „Spirit Militar Modern”. O colaborare cu revista „Estul”, în voi. Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, voi. 8, Editura Universității din București, București, 2009, pp.253-259 (cu Ga- vriil Preda); Omagiul Școlii Superioare de Război din București pentru Nicolae lorga, în voi. Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, voi. 11, Edi- tura Universității din București, București, 2010, pp.249-262 (cu Gavriil Preda). Alte studii și articole pe tema Nicolae lorga, prcfesor la Școala Superioa- ră de Război din București, sunt cele cu precădere ■ Revista de istorie militară ■--------- din volumele Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, în coordonarea prof.univ.dr. Constantin Bușe și Dr. Constantin Găucan. între acestea, cele semnate de Jipa Rotaru: Cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război, voi. 4,2007, pp.437- 452; Primele cursuri predate de Nicolae lorga la Școala Superioară de Război (1), voi. 5, 2008, pp. 571-604; Cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război (11), voi. 6-7, 2008, pp.504- 534; Cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioa- ră de Război (111), vol.9,2009, pp.257-290; Cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război (IV), voi. 11, 2010, pp.525-544. în mod practic, pro- fesorul Jipa Rotaru a retipărit integral, pentru prima dată în istoriografie, partea a treia, Epoca modernă, lecțiile cursului Dezvoltarea așezămintelor politice și sociale ale Europei, ținute la Școala Superioară de Război din București de Nicolae lorga în anii 1921- 1922. în același proiect, Nicolae lorga (1871-1940). Studii și documente, generalul de brigadă profesor Nicolae Ciobanu a publicat studiile: Istoria arma- tei românești în viziunea marelui istoric Nicolae lorga, voi. 3, 2007, pp.137-154; Lecții pentru viitorii cfițeri, voi. 5, 2008, pp.299-307; Oameni reprezen- tativi în purtarea războaielor. Curs ținut de istori- cul Nicolae lorga la Școala Superioară de Război, voi. 8, 2009, pp.117-126; Mihail E. lonescu, Sergiu losipescu, Cor.ferințele lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război, în voi. Nicolae lorga (1871- 1940). Studii, [voi. II], coord. Constantin Bușe, Edi- tura Universității din București, București, 2006, pp.224-242. Se adaugă reeditările: Nicolae lorga, Istoria românilor prin călători, ediție îngrijită, stu- diu introductiv și note de Adrian Anghelescu, Edi- tura Eminescu, București, 1981, 702 pagini; Nicolae lorga, Stări stfletești și războaie. Sufletul românesc, îndreptare de ostași, Ediție îngrijită și cuvânt îna- inte de Anca Pavelescu, Editura Militară, București, 1994, 192 pagini. 2 Gheorghe I. Brătianu, Originile și formarea unității românești. Prelegeri ținute la Școala Supe- rioară de Război, ediția a doua, Ediție îngrijită, note, postfață, repere cronologice și addenda de Aurel Pentelescu și Petre Otu, Editura Academiei de înalte Studii Militare, București, 1994, pp.10-11. 3 Arhivele Militare Române, fond Școala Su- perioară de Război, dosar nr.676, f.586. A se vedea pentru aceasta și Aurel Pentelescu, în fața istoriei. Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p.28. 4 Nicolae lorga, Chestiunea Rinului. Istorie a Europei apusene în legătură cu această chestie. Lecții ținute la Școala de Războiu. Tipărite după notele stenografice ale d-lui H. Stahl pentru folosul -------■ Revista de istorie militară ■--------------- elevilor săi de..., Editura Societății „Neamul Ro- mânesc” Vălenii de Munte, 1912, p.l. A se vedea pentru aceasta și Aurel Pentelescu, în fața istoriei. Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 89. 5 A se vedea pentru aceasta Cuvântarea genera- lului Paul Teodorescu, ministrul Aerului și Marinei la inaugurarea noului local al Școlii Superioare de Război din Șos. Pandurilor-București, în „Univer- sul" anul 56, nr.337, vineri 8 decembrie 1939, p.7. 6 A se vedea pentru aceasta fișa feldmareșalului Von Moltke, în C. Căzănișteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanți militari. Dicționar, Editu- ra Științifică și Enciclopedică, București, 1983, pp.224-226. 7 A se vedea pentru aceasta Istoricul Școalei Su- perioare de Războiu, 1889-1939, București, 1939, p.29. A se vedea și Radu R. Florescu, Generalul loan Emanoil Florescu organizator al armatei române moderne, Editura Militară, București, 2004, pp.89- 90. 8 „Monitorul Oastei” nr. 55, din 19 august 1889, pp.892-894; a se vedea pentru aceasta și Is- toricul Școalei Superioare de Războiu, 1889-1939, București, 1939, pp.34-38. 9 Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889- 1939, București, 1939, pp.41-87. 10 Idem, pp.34-38; 41-58. 11 A se vedea pentru aceasta șirul celor 54 promoții ale Școlii Superioare de Război din București din anii 1889-1949, în voi. De la Școala Superioară de Război la Academia de înalte Studii Militare. Comandanți. Prcfesori. Absolvenți (1889- 1995), Editura Academiei de înalte Studii Militare, București, 1995, pp.175-212. 12 „Revista Armatei" anul 7, nr.21-22, din 15-22 noiembrie 1889, p.764. A se vedea pentru aceasta și voi. Cartea amintirilor absolvenților. O sută de promoții (1889-1995), Editura Academiei de înalte Studii Militare, București, 1994, pp.520-521. 13 A se vedea pentru aceasta Aurel Pentelescu, Festivitatea inaugurării [noului local al] Școlii Su- perioare de Război din București, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române", an IV, nr.2-4 (14-16), 2001, pp. 32-37. 14 Ideea unor plăci comemorative pe cele trei clădiri unde a funcționat Școala Superioară de Răz- boi din București, indicându-se conținutul acestora, a fost reiterată de Aurel Pentelescu în studiul Școala Superioară de Război din București (1889-1948). 125 de ani de la înființare, în „Document. Buleti- nul Arhivelor Militare Române”, an XVII, nr.l (63), 2014, pp. 10-21 (partea finală a studiului). 15 Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889- 1939, București, 1939, pp.69-70. -----------------------------------------1 33 |--- 16 A se vedea pentru aceasta Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889-1939, București, 1939, pp.164-177. 17 Idem, p. 179. 18 Ibidem, pp.167-168. Se considera ca strict necesară cunoașterea de către ofițerul de Stat ma- jor absolvent al Școlii Superioare de Război din București a limbilor vorbite de vecinii noștri. Iar cursul învățăminte din istoria politică generală s-a subsumat ulterior prelegerilor de istorie națională și universală ținute de Nicolae lorga sau Gheorghe I. Brătianu, consemnate în documente și sub gene- ricul Cultură generală, alături de alte cursuri, pre- cum: Geografie generală, Economie politică, Socio- logie, Psihotehnica ș.a. 19 Ibidem, p.153. 20 în Arhivele Militare Române, fondul 6559 - Școala Superioară de Război conține 923 unități arhivistice (dosare), cu primul an de arhivare 1908 (un dosar), al doilea an fiind 1914 (un dosar), iar al treilea an este 1918 (opt dosare). Abia din 1918 arhiva devine organizată an de an cu unități arhi- vistice sporite. în aceste condiții, datarea exactă a primelor cursuri ale lui Nicolae lorga la Școala Su- perioară de Război din București devine dificilă, ca an calendaristic. 21 Nicolae lorga, Istoria armatei românești, voi. I (până la 1599), Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1910, IV+428 pagini; voi. II (de la 1599 până în zilele noastre), Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, București, 1919, 224 pagini. 22 Nicolae lorga, Istoria armatei românești, Ediția a Il-a, București, Editura „Ministerul de Răz- boi" Tipografia „Datina Românească” voi. I, 1929, 383 pagini; voi. II, 1930, 256 pagini. 23 Nicolae lorga, Istoria armatei românești, Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova. Cu un stu- diu introductiv de Manole Neagoe, Editura Milita- ră, București, 1970, 407 pagini. Această ediție nu conține: Introducere. Condițiile naturale; Vadurile; Păsurile Carpaților; Vadurile Nistrului, texte exis- tente în cele două ediții anterioare, fiind estropiate sub raport politic. 24 Nicolae lorga, Istoria armatei românești, voi. 1,1910, p.5. 25 Idem, voi. 1, 1929, p.3. 26 A se vedea pentru aceasta Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889-1939, București, 1939, p.118. 27 B.P. Hasdeu, Ion Vodă cel Cumplit. Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român (1572-1574), ediția a IlI-a, Chișinău, 1926, p.VIII (colecția „Oa- menii mari ai României”). ----1 34 |----------------------------------------- 28 A se vedea pentru aceasta Zone geostrategi- ce europene și factori de risc în viziunea lui Nicolae lorga, în Aurel Pentelescu, în fața istoriei. Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Editura Dacia, Cluj-Napo- ca, 2003, pp.76-92; idem, în voi. Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Editura EMPRO, Focșani, 1999, pp.656-674. 29 Aurel Pentelescu, în fața istoriei. Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p.76. 30 Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, Cronologie, 1969-2019, Editura Militară, București, 2020, p.96. 31 Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Editura EMPRO, Focșani, 1999, pp.656-674. 32 Nicolae lorga, Chestiunea Rinului. Istorie a Europei apusene în legătură cu această chestie. Lecții ținute la Școala de Războiu. Tipărite după notele stenografice ale d-lui H. Stahl pentru folosul elevilor săi de..., Editura Societății „Neamul Româ- nesc” Vălenii de Munte, 1912, pp.21-22. 33 Ibidem. 34 Nicolae lorga, Chestiunea Dunării. Istorie a Europei răsăritene în legătură cu această chestie. Lecții ținute la Școala de Războiu. Tipărite după notele stenografice ale d-lui H. Stahl pentru folosul elevilor săi de..., Editura Societății „Neamul Româ- nesc” Vălenii de Munte, 1913, p.4. 33 Idem, p.7. 36 Ibidem, p.8. 37 Ibidem. 38 Ibidem. 39 Ibidem, pp.9-10. 40 Ibidem, p.10. 41 Ibidem, p.259. 42 Nicolae lorga. Chestiunea Mării Mediterane. Istorie a Europei de Miazăzi în legătură cu această chestie. Lecții ținute Ia Școala de Războiu. Tipărite după notele stenografice ale d-lui H. Stahl pentru folosul elevilor săi de..., Editura Societății „Neamul Românesc” Vălenii de Munte, 1914, p.2. 43 Nicolae lorga, Chestiunea Dunării..., pp.l, 3. 44 Nicolae lorga, Chestiunea Mării Meditera- ne..., p.2. 45 Idem, pp.3-4. 46 Ibidem, p.3. 47 Ibidem. 48 Nicolae lorga, Chestia Oceanelor. Lecții făcute la Școala de Războiu, Tipografia „Cultura Neamului Românesc” București, 1919, p.3. 49 Idem, p.116. 50 Ibidem, p.117. 51 Jipa Rotaru, Cursurile lui Nicolae lorga la Școala Superioară de Război, în Nicolae lorga, 1871- ■ Revista de istorie militară ■------------- 1940. Studii și documente, voi. 4, coord. Constantin Bușe, Constantin Găucan, Editura Universității din București, București, 2007, p.445. 52 Idem. 53 Nicolae lorga, Stări sufletești și războaie, Edi- tura și Tipografia Școalei Superioare de Războiu, București, 1939, p.4. 54 Nicolae lorga, Istoria românilor prin călători, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Adri- an Anghelescu, MCMLXXXI [1981], Editura Emi- nescu. București, 702 pagini (Cuprins: vol.l Până la jumătatea veacului al XVlI-lea, 21 cap.; vol.2 De la jumătatea veacului al XVlI-lea până la 1800, 16 cap.; vol.3 De la 1800până la epoca războiului Cri- meii, 9 cap.; vol.4De la 1828-1877,4 cap.). 55 Idem, p. 8, subsol. 56 Ibidem. 57 Nicolae lorga, Dezvoltarea așezămintelor po- litice și sociale ale Europei. Lecții făcute la Școala de Război, București, Tipografia „Cultura Neamu- lui Românesc” (Prolegomene la o istorie universa- lă). A se vedea pentru aceasta Barbu Theodorescu, Nicolae lorga, 1871-1940, [Bibliografie], Editu- ra Științifică și Enciclopedică, Editura Militară, București, 1976, p.142 (sunt nominalizate titlurile cursurilor, pe volume). 58 Nicolae lorga, 1871-1940. Studii și documen- te, coord. Constantin Bușe, Constantin Găucan, Editura Universității din București, București, voi. 5, 2008, pp.577-604; voi. 6-7, 2008, pp.506-534; voi. 9, 2009, pp.258-290; voi. 11, 2010, pp.528-544. 59 Jipa Rotaru, Primele cursuri predate de Ni- colae lorga la Școala Superioară de Război, în Ni- colae lorga, 1871-1940. Studii și documente, Edi- tura Universității din București, București, voi. 5, 2008, p.572. A se vede pentru aceasta și Barbu Theodorescu, Nicolae lorga, 1871-1940, [Bibliogra- fie]..., p.142. 60 Idem. 61 Nicolae lorga, Românii în străinătate de-a lungul timpurilor. Lecții la Școala Superioară de Război. După note stenografice, Tipografia „Datina Românească” Vălenii de Munte, 1935, 169 pagini. 62 A se vedea pentru aceasta, cu rezumatul ide- ilor pe fiecare temă, Barbu Theodorescu, Nicolae lorga, 1871-1940, [Bibliografie]..., pp.270-271. 63 Idem, p.271. 64 Nicolae lorga, Românii în străinătate..., pp. 155- 169. 65 Nicolae lorga, Războaie și stări de spirit (Lec- ția de deschidere de la Școala Superioară de Războ- iu), în „Spirit Militar Modern. Revista de psihologie, pedagogie, sociologie și etică” anul I, nr.2, ianuarie- februarie 1939, p.5. 66 Idem, p.6. 67 Gheorghe I. Brătianu, File rupte din cartea războiului, Editura „Cultura Națională” București, [1934], p.148. (Ediție princeps). 68 Nicolae lorga, Oamenii reprezentativi în pur- tarea războaielor..., 1943, 142 pagini și 3 planșe. 69 Idem, p.9. 70 Nicolae lorga, Războaie și stări de spirit (Lecția de deschidere de la Școala Superioară de Războiu)..., p.4. 71 Idem. 72 Ibidem, pp.8-9. 73 Ibidem, p.8. 74 Ibidem, p.9. 75 A se vedea pentru aceasta Istoria României în date, coord. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedi- că, București, 2003, p.445. 76 A se vedea pentru aceasta Nicolae lorga, Stări sufletești și războaie. Lecții la Școala Superioară de Războiu în 1938. Tipărite pentru ascultătorii săi de..., Editura și Tipografia Școalei Superioare de Războiu, București, 1939, 112 pagini (p.112: Ta- bla de materii; „Aceste lecții au fost stenografiate cu inteligență și devotament de d-na Margareta Crăciuneanu”). 77 Nicolae lorga, Războaie și stări de spirit, în „Spirit Militar Modern” anul I, nr.2, ianuarie-fe- bruarie 1939, pp.1-9. 78 „Revista subofițerilor” anul XXIV, nr. 269-270- 271, oct.-nov.-dec. 1938, București, pp.19-20. 79 Idem, p. 19. 80 Ibidem, p.20. 81 Istoricul Școalei Superioare de Războiu, 1889- 1939, București, 1939, pp.381-383. 82 Decretul nr.1803 din 29 august 1948 al Prezi- diului Marii Adunări Naționale a Republicii Popula- re Române (Art.9). ■ Revista de istorie militară ■ -----------------------------------------------1 35 [■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române NICOLAE IORGA ȘI MUZEUL MILITAR NAȚIONAL „REGELE FERDINAND I” CRISTINA CONSTANTIN* Abstract This paper highlights some aspects regarding the role that the great Romanian historian Nicolae lorga played in the establishment cf the National Military Museum, as well as his connections with this institution, taking into account that he was an honorary member cf the board cf directors during 1931-1938. At the same time, it bricfly presents a rich documentary collection in the patrimony cf this museum, containing letters addressed to the great histori- an by personalities cf the academic world cf the time or by various collaborators, including: French linguist August Emile Picot - former private secretary cfKing Carol 1 and member cf the Romanian Academy, Charles A fred Kohler - Swiss palaeographer and archivist, natura- lized in France, German philologist Gustav Weigand - author cf thefirst Romanian linguistic atlas, French medieval historian Charles-Victor Langlois, prcfessor at the Sorbonne, Robert Ulysse - palaeographic archivist at the National Library cf France, the well-known Byzan- tinologist Al. Vasiliev, the French historian and palaeographer Auguste Molinier, the Italian historian and archivist Riccardo Predelli, Dino Muratore, PhD in letters, prcfessor in Turin, prcfessor and publicist Henry Lolliot, close to Spiru Haret, etc. Keywords: Nicolae lorga, National Military Museum, letters, August Emile Picot, Charles A fred Kohler, Gustav Weigand, Charles-Victor Langlois, Robert Ulysse, Al. Vasiliev, Auguste Molinier, Riccardo Predelli, Dino Muratore, Henry Lolliot împlinirea a 150 de ani de la nașterea celui care a fost numit de către George Călinescu Voltaire al românilor, Nicolae lorga, constituie o ocazie minunată pentru a ne aminti de rolul pe care acesta l-a avut în evocarea înaintașilor noștri și a faptelor lor, precum și de contribuția sa la crearea și dezvoltarea unor instituții ro- mânești de cultură, printre care și Muzeul Militar Național. în acest sens menționăm că o scrisoare din 12 mai 19191 adresată de Nicolae lorga Marelui Cartier General a stat la baza organizării secțiunii militare în cadrul expoziției Ligii Culturale din localul școlii din Strada Clemenței din București, expoziție care * Dr., șef secție Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” ] 36 |-------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ avea să fie inaugurată în vara acelui an. Sub în- drumarea colonelului Constantin Ștefănescu- Amza, o comisie din șase ofițeri a amenajat partea militară a acestei expoziții, care a fost vizitată la 6 iulie 19192 de regele Ferdinand I și regina Maria. Succesul secțiunii militare din cadrul expoziției l-a determinat pe generalul fon Rășcanu, ministru de Război, ca, după închiderea acesteia, să decidă înființarea unui muzeu militar. Cedarea de către Ministerul Domeniilor a Palatului Artelor din Parcul Ca- rol pentru a-i servi drept sediu noii instituții și numirea colonelului Constantin Ștefănescu- Amza ca director au constituit pași importanți în înființarea instituției, etapa finală fiind sem- narea de către Regele Ferdinand I a înaltului Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923 care consfințea oficial acest fapt.3 Un alt eveniment care trebuie amintit a avut loc în anul 1924, când la București s-a desfășurat primul Congres internațional de bizantinologie, la inițiativa lui Nicolae lorga, prilej cu care invitații au vizitat Muzeul Militar Național, o mențiune în acest sens fiind făcu- tă în documentele instituției. Manifestarea s-a desfășurat în perioada 14-25 aprilie 1924, prin- tre participanți numărându-se: Henri Gregoi- re, Charles Diehl, sir W. Ramsay, L. Brehier, P. Collinet, J. Gay ș.a., organizatorii incluzându- le în program și o vizită prin țară. Nu în ulti- mul rând, trebuie amintit faptul că Nicolae lor- ga a fost numit membru de onoare în Consiliul de conducere4 al instituției începând cu data de 31 iulie 1931, în calitatea sa de profesor la ca- tedra de Istorie universală la Universitatea din București, prin decretul regal nr. 2499 și potrivit art. 10 din noul regulament al muzeului, alături de generalul de divizie Constantin Ștefănescu- Amza, considerat întemeietorul muzeului. Ul- terior, el va fi menționat ca atare și în anii 1932, 1933,1934,1935,1936,1937 și 1938. Toate cele precizate mai sus nu sunt întâm- plătoare pentru că muzeele, în general, atât cele din țară, cât și cele din străinătate, s-au aflat în Nicolae lorga alături de regele Carol al II-lea, de viitorul rege Mihai I și de primul director al Muzeului Militar Național, Constantin Ștefănescu-Amza (Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Fotografii’729484) ■ Revista de istorie militară ■ 37 [ atenția marelui istoric, așa cum reiese dintr-o serie de articole publicate în Semănătorul sau Neamul Românesc, dar și din memoriile sale. El considera că un muzeu nu este un lux, ci o necesitate și o astfel de instituție trebuie să facă parte din „educația tuturor școlarilor și școlărițelor7’, iar istoria ar trebui să nu fie „o materie de învățat pe de rost astăzi și de uitat mâine, ci un element de putere și inițiativă în sufletul fiecăruia dintre noi”5. De asemenea, Nicolae lorga era adeptul conceptului de mu- zeu viu, dând exemplu în acest sens cele văzute în călătoria sa din S.U.A., în 19306, dar și ceea ce se făcuse în acest domeniu la Stockholm și la Oslo, iar, în România, cel care avea să pună în practică acest concept avea să fie un apropiat al său, Dimitrie Guști. Ideea de muzeu viu este prezentă în multe lucrări ale lui Nicolae lorga, iar opiniile sale în acest domeniu sunt actuale și astăzi. De pildă, el credea că muzeele trebuie să fie într-o continuă schimbare și întotdeauna trebuie să aducă elemente de noutate care să atragă publicul: „dacă materialul este bogat, o anumită exposiție de o lună de zile; pe urmă le trimiți la depositși aduci alte lucruri, așa încât este necontenit o atracție. Dacă totdeauna sunt aceleași lucruri expuse, resultatul este că le-ai văzut odată, dar, dacă se face o alegere a lor, fiecare-și zice «să mergem din nou, căci se poa- te întâmpla să găsim lucruri pe care nu le-am văzut până acum»”.7 între multiplele sale preocupări evident că nu putea să nu se regăsească și istoria militară a românilor, contribuțiile sale în acest domeniu fiind numeroase, amintind aici Istoria armatei românești, vol.I-II, București, 1910-1919, Răz- boiul pentru independența României. Acțiuni diplomatice și stări de spirit, București, 1927, Acțiunea militară a României. în Bulgaria cu ostașii noștri, Vălenii de Munte, 1913, iar refe- ritor la Primul Război Mondial, articolele sale apărute în Neamul românesc, publicație pe care o păstorea, între TI iulie 1914 și 31 martie 1917, aveau să fie reunite în lucrarea Războiul nostru în note zilnice, Craiova, f.a. Referitor la campania din Bulgaria, trebuie menționat faptul că Nicolae lorga a participat ca voluntar în cadrul acesteia, iar contextul în care a luat această decizie este amintit în me- moriile sale: „Prcfesor la Școala de Război, am cerut favoarea de a întovărăși, ca voluntar, ----1 38 |---------------------------------------- Nicolae lorga, voluntar în cel de-al Doilea Război Balcanic, 1913 (Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Albume” A-942) armatele noastre.”5 O fotografie cu ilustrul istoric, în uniformă militară, în campania din 1913, se află în colecțiile instituției noastre. Ca profesor la Școala de Război, a susținut o serie de cursuri pe tematici diverse, o parte dintre ele fiind publicate, unele păstrându-se colecțiile instituției noastre, precum: Chestiu- nea Mării Mediterane. Lecții ținute la Școala de Războiu, Vălenii-de-Munte, 1914; Chestia Oceanelor. Lecții făcute la Școala de Războiu, București, 1919; Chestiunea Rinului. (Istorie a Europei apusene în legătură cu această ches- tie). Lecții ținute la Școala de Răsboiu, Văle- nii-de-Munte, Neamul Românesc, 1912; Des- voltarea așezămintelor politice și sociale ale Europei. Prolegomene la o Istorie universală. I Evul mediu. II Epoca modernă. 111 Epoca con- temporană. Lecții făcute la Școala de Răsboiu, București, 1920-1922, Istoria românilor prin călătorii. 111. De la 1800 pînă în zilele noastre. Lecții făcute la Școala de Războiu, Oameni reprezentativi în purtarea războaielor... Lecții ținute la Școala de Război în 1937, București, 1943, Românii în străinătate de-a lungul tim- purilor. Lecții la Școala Superioară de războ- iu. După note stenogrcfice, Vălenii-de-Munte, ------------■ Revista de istorie militară ■----- Datina Românească, 1935, Stări sufletești și războaie. Lecții la Școala Superioară de Răz- boiu în 1938, București, 1939, Trecutul Româ- nesc. Prin călători. Lecții ținute la Școala de Războiu, București, 1920, ș.a. Totodată, așa cum se știe, Nicolae lorga a fost profesor și la alte instituții de prestigiu, iar o parte dintre lecțiile predate care au fost publicate se află, de asemenea, în colecțiile muzeului nostru, astfel: la Universitatea din București (Istoria Statelor Balcanice în Epoca Modernă. Lecții ținute la Universitatea din București, Vălenii-de-Munte, Neamul Româ- nesc, 1913; Adevăr și greșeală în scrierea isto- riei. Lecție de deschidere la Universitatea din București, Tipografia Bucovina, 1935, Politica externă a regelui Carol I. Lecții ținute la Uni- versitatea din București de N. lorga, București, Inst. de Arte Grafice, 1916; la Iași Prolegrome- ne la o Istorie Universală. Originea și desvolta- rea statului austriac. Zece lecții făcute la Iași, Iași, 1918, la Facultatea de Medicină {Medicii și Medicină în trecutul românesc. Conferință ținută la Societatea Studenților în Medicină, București, 1919), la Universitatea Politehnică {Drumuri vechi. Cor,ferință ținută la Școala de Poduri și Șosele, București, Cultura Neamului Românesc, 1920; la Paris, la Sorbona Relations entre l’Orient et l’Occident. Cor.ferencesfaites a la Sorbonne, Paris, 1923, Voyage en Roumanie. Cor.ference doinne le 22 october 1921 a la Sor- bonne, Bucarest, f.a. și la Școala de înalte Studii Sociale Introducere la studiul asupra Români- ei și Românilor. Corferințe și ținute la Școala Interaliată de înalte Studii Sociale de la Paris, Beiuș, 1922. La acest moment aniversar se poate pune întrebarea ce s-ar mai putea scrie cu titlu de noutate despre viața și activitatea ilustrului istoric. Și totuși, fondul documentar aflat în patrimoniul instituției noastre, constând într- o serie de scrisori adresate lui Nicolae lorga de către diverși colaboratori din străinăta- te pe teme legate fie de documentare asupra unor subiecte aflate în atenția sa, fie de detalii tehnice referitoare la redactarea finală a unor materiale scrise de istoric, ce urmau să apa- ră în diverse publicații sau de participarea la conferințe, ș.a., ar putea să aducă în atenția celor care studiază viața și personalitatea lui Nicolae lorga, aspecte inedite. ----■ Revista de istorie militară ■---------- De multe ori cei care au studiat viața și ac- tivitatea marelui istoric și-au pus întrebarea de unde a avut acesta atâta putere de muncă să își poată duce la îndeplinire toate proiectele sale profesionale, iar un posibil răspuns ar putea fi dat tocmai de aceste scrisori9 aflate în patrimo- niul Muzeului Militar Național „Regele Ferdi- nand I”. Majoritatea lor relevă tocmai efortul său de documentare, care constituia o componentă esențială a muncii sale, deși, uneori, așa cum ne spunea Aurel Sacerdoțeanu, acest aspect atră- gea ironiile contemporanilor: „în această sete de cercetare arhivistică pentru unii numele său ajunsese subiect de șagă: lorga document!"10, dar acest fapt nu l-a oprit pe marele istoric să strângă documente referitoare diverse teme aflate în atenția sa, acest gen de activitate fiind continuă, pe tot parcursul vieții sale. Scrisorile sunt în limbile română, france- ză, germană, italiană și greacă. Cea mai veche dintre aceste scrisori prezente în patrimoniul muzeului i-a fost adresată lui Nicolae lorga, de la Paris, la 16 martie 1891, de Emile Picot11, fostul secretar particular al regelui Carol I al României, iar cea mai recentă din punct de vedere cronologic este cea care i-a fost trimisă de la Iași, la 2 august 1917, de A. Manarenko, semnată de acesta în calitate de vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Cartierului General pe frontul românesc, ambele fiind în limba fran- ceză. Cele mai multe dintre acestea i-au fost adresate lui Nicolae lorga de către Charles Kohler12, secretarul comitetului de redacție al prestigioasei publicații Revue de l’Orient Latin, care apărea la Paris. Ele sunt în limba france- ză și i-au fost trimise în perioada 1894-190513, astfel: pentru 1894 - o scrisoare, 1896 - 26 de scrisori, 1897 - 19 scrisori, 1898 - 12 scrisori, 1899 - 11 scrisori, 1900 - 9 scrisori, 1901 - 7 scrisori, 1902 - 4 scrisori, 1903 - 1 scrisoare, 1904 - 4 scrisori și 1905 - 4 scrisori. De al- tfel, despre îndelungata colaborare cu Charles Kohler, Nicolae lorga amintește în memoriile sale: „Dădusem însă două note, în legătură cu preocupația permanentă în ce privește crucia- tele, revistei consacrate acestor studii, „Revue de l’Orient latin...’.’ a cării conducere avea un spirit de critică sigură și nemiloasă, pentru care fiice cuvînt era obiectul unor lungi examinări și --------------------------------------1 39 |--- eventuale discuții, Charles Kohler I-am propus tipărirea acolo a materialului strîns ani de zile în acest domeniu, și, asifel, cu socotelile Ccffei și Perei începeam, încă din 1897, seria lungă a «Notelor și extraselor pentru a servi istoria cruciatelor în secolul al XV-lea», care a apărut apoi, trasă aparte, în două volume, la 1899, al treilea, de origine mai mult regusană, tipărin- du-se la București. După cele dintăiu numere cuprinzînd aceste contribuții m-am învrednicit de atenția cuiva care nu era altul decît creato- rul bizantinologiei în Germania, Krumbacher, și n-aș putea spune îndeajuns cîtă încurajare a tras cel care se trudia în zădar acasă la dînsul, între josnice invidii și intrigi pe care nu voia să le urmărească, de la o apreciere care venia de așa sus.”111 Spiritul critic de care vorbește marele isto- ric este prezent în majoritatea acestor scrisori. De pildă, în cea trimisă de la Paris la 4 apri- lie 1904, articolul trimis de Nicolae lorga spre publicare în Revue de l’Orient Latin este con- siderat interesant, dar i se solicită și referințe bibliografice din spațiul austro-ungar asupra subiectului15. Majoritatea scrisorilor din anul 1896 au în vedere două lucrări apărute în acel an la Paris, Un auteur de project de cruisades: Antoine-Marini apărut în Revue de l’Orient Latin, nr. IV și Philippe de Mezieres 1327-1405 et la croisade au XlV-siecle, Paris, tip. Du- rând.16 Treptat, notorietatea dobândită de lorga face ca abordarea din aceste scrisori să fie cu totul alta. în scrisoarea din 6 septembrie 1903 i se mulțumește pentru colaborarea fidelă la revistă, iar în cea din 16 noiembrie 1904 i se cere întocmească o mică notă pentru Revue de l’Orient Latin asupra lucrării scrisă de J. Gay, Le Pap Clement VI et Ies c,jfaires d’Orient 1342-1352, apărută la Paris în 1904, deoarece se consideră că este cel mai în măsură să facă acest lucru având în vedere subiectul. De ase- menea, la rugămintea lui Nicolae lorga, aces- ta a căutat referințe la Biblioteca Națională a Franței asupra unui manuscris despre Nicolae Spătaru, a cărui cotă i-o dăduse chiar marele istoric. Revenind la corespondența cu Emile Picot, pe care l-am menționat deja, trebuie precizat faptul că și acesta este amintit în memoriile sale, alături de numele lui Gustav Weigand17, o 40 altă personalitate care a corespondat cu mare- le istoric: „Nu știu cum și prin cine, m-am po- menit însă într-o seară în bogatul apartament al lui Emile Picot. Fostul secretar al prințului Carol, cercetătorul literaturii noastre trecute și al cântului nostru popular, despre a cărui publicație în acest domeniu vorbisem cîndva fără ca el să știe, și, acolo am găsit pe un Ger- man tînăr, cu lungă barbă castanie, care s-a recomandat d-rul Gustav Weigand, viitorul creator al Seminarului românesc din Lipsea."'’' în ceea ce privește scrisorile trimise de Emile Picot lui Nicolae lorga, acestea sunt în număr de 6, toate trimise din Paris, datate 16 martie 1891, 20 mai 1891, 22 mai 1891, 6 ianu- arie 1903, 27 februarie 1903 și 3 martie 1903.19 Ele denotă o relație foarte apropiată: invitații la cină, la reuniuni cu studenții români din Paris, care aveau loc în casa lui Picot, la sera- te muzicale unde se cântau cântece populare românești, mulțumiri pentru diferite lucrări trimise de lorga etc. De altfel, în memoriile sale amintește de acesta și soția lui, în 1926, cu ocazia vizitei sale la Paris: „6 februarie / La d-na Emile Picot. Soțul ei s-a stins puțină vreme după pierderea fiului James... Casa e un muzeu de artă; părți însemnate din bibliotecă se mai păstrează...”.20 Scrisorile către lorga trimise de Gustave Weigand acoperă perioada 1893-1909 și au o tematică diversă; sunt în număr de 14 și sunt scrise de mână sau la mașina de scris, în lim- ba germană sau chiar în limba română, cea expediată de la Leipzig la începutul anului 1908. Despre acesta, lorga mai amintește și în contextul apariției lucrării Istoria poporului românesc în cadrul formațiunilor sale de Stat, în limba germană, în 1905: „Critica străină, adecă numai cea germană, a fost foarte favora- bilă. Weigand de la Leipzig, Korduba, istoricul ucrainean, și alții și-au arătat satiifacția lor, nu numai pentru că de acuma era la îndemînă o istorie a Romînilor basată pe ultimele cer- cetări, dar și pentru felul cum era presintată materia..’!.21 Alte cinci scrisori îi sunt adresate de Ch. V. Langlois22: 21 decembrie 1893, 11 aprilie 1894, 5 noiembrie 1894 și două din 1896 (17 martie), în prima îi mulțumește pentru volumul trimis și pentru faptul că îl ține la curent cu munca pe care o desfășoară, în a treia îi confirmă că -------------■ Revista de istorie militară ■--------- este pe lista colaboratorilor, iar în cea din 17 martie 1896 îi sunt cerute informații legate de existența unor surse originale publicate asupra istoriei României, a unui repertoar al celor mai bune lucrări asupra istoriei Românei care pot fi consultate și care este cea mai bună biblio- grafie anuală asupra lucrărilor noi referitoare Scrisoare din 16 martie 1891 adresată de Emile Picot lui Nicolae lorga (Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51/193) ■ Revista de istorie militară ■ la istoria României. în memoriile sale, Nicolae lorga îl menționează: „Aici era însă întrecând pe toți prin cea mai absolută și mai rece reser- vă, până într-atîta încît ni se părea că voit nu ne recunoaște pe stradă, un prcfesor care, îna- inte de toate, deși declarînd că nu-și recunoaște nicio aptitudine didactică, niciun talent de a comunica știința sa,- și s-a retras peste puțin din învățămînt, pentru a trece la conducerea, pe mulță ani de zile, a Arhivelor Statului -, căuta să-și formeze elevii și altfel decît prin lucrările scris la „Hautes Etudes”, și să-i intro- ducă în publicitate. Blond, cu ochii mici supt ochelari, cu un ascuțiș de barbă aproape tă- ios, puțin cîrn, cu un prcfii între Eschile și Paul Verlaine, - poetul suferinților și capriciilor bo- eme semănând astfel cu cel mai impecabil și observat dintre erudiți, - Charles 14 Langlois, vorbia îcet, cadențat, sacadat, cfecținonând unele comparații ca aceia a «vinului nou în foaie vechi». Acei mărunți ochi de miop și de observator m-au deosebit de la început dintre colegii francesi...”22 Un alt nume care apare menționat în me- moriile sale, Robert Ulysse24 este prezent în acest fond documentar cu o scrisoare din 11 ianuarie 1895 prin care îi confirmă lui Nicolae lorga trimiterea textului Cronicii lui Dardel lui lorga, materialul fiind folosit de acesta între al- tele, în lucrarea Histoire des croisades. Un nume bine-cunoscut istoricilor medieviști care apare în acest fond documen- tar este cel al lui Alexander Vasiliev25, cunoscu- tul specialist în Istoria Bizanțului. Un număr de patru scrisori îi sunt adresate de acesta lui Nicolae lorga, toate în limba franceză, expedi- ate la diverse intervale de timp: 15/28 martie 1904 - Dorpat (Juriev), 22 mai 1904/4 iunie Sankt-Petersburg, 1 iulie 1904-Londra și 6/19 ianuarie 1913 Sankt-Petersburg26. în prima dintre ele marele bizantinolog face referire la faptul că i-a trimis lui lorga lu- crarea sa despre Muntele Sinai, mulțumește pentru volumele trimise de lorga, pe care menționează că le-a parcurs și este încântat de „de la richesse des materiaux extrenement, interessants pour l’histoire de la Russie et pour de 1’Orient...”21, exprimându-și speranța că schimbul de publicații între ei va continua și pe viitor. De altfel, acest interes pentru schimbul de publicații este prezent și în cea de-a doua -----------------------------------------1 41 |--- Scrisori către Nicoale lorga trimise de Gustave Weigand (Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51/119, 117 și 118) ‘ d / r^. n w — ■ « >ff i 'md Air ■ Revista de istorie militară ■ scrisoare: „Peut-etre vous aurez l’obligeance de vouloir bien m’envoyer quelques de vos travaux recents... Vos publications m’interessent depuis longtemps et je vous eu serais tres reconnais- sant.”^ Cea de-a treia scrisoare scrisă de Vasiliev la Londra, înainte de a pleca în S.U.A, după cum menționează în post-scriptum, este un răspuns la o scrisoare a lui lorga și o pledoarie totodată pentru strângerea legăturilor între istoricii din ambele țări în ceea ce privește schimbul de lu- crări publicate pentru o mai bună cunoaștere a epocii țarului Nicolae I. în ultima scrisoare, cea din 6/19 ianuarie 1913, marele bizantinolog îi mulțumește căl- duros lui lorga pentru voi. XX din Studii și documente cu privire la istoria românilor și lucrarea cu indicații referitoare la Arhiva no- tarială de la Florența și își exprimă speranța că va ajunge personal în Italia pentru a o consul- ta. Totodată, el își exprimă îngrijorarea pentru evoluția politică din regiune, fiind interesat în mod special de poziția țării noastre. Este de părere că România trebuie să intre într-o confederație balcanică care nu trebuie să ser- vească interesele Austriei: „De mon avis, la corfederation balkanique, la Roumanie y com- prise, la Russie, la France et lAngleterre est la force qui doit vivre ensemble, en corfiance et en bonne volonte. Peut-etre me tromper. Mais c’est mon idee, ma conviction.”29 Era și convin- gerea lui Nicolae lorga din moment ce a deve- nit voluntar în campania militară din 1913, așa cum deja am menționat, iar prin scrierile sale a susținut cauza popoarelor aflate sub dominația austro-ungară. Tot un bizantinolog, Sofornios Petrides30 este semnatarul a două scrisori trimise de la Constantinopol și ambele datate septembrie 1906, prin care i se cerea sprijinul lui Nicolae lorga în legătură cu niște inscripții, precum și rugămintea de a-i trimite o listă cu epitafuri- le din secolele XIV-XVII, pe care muzeul din București le posedă.31 Efortul său de documentare a fost la baza corespondenței sale și cu alte personalități cum ar fi Alfred Morel32, arhivist și paleograf fran- cez, care în scrisoarea trimisă lui lorga, datată 7 iulie 1903, de la Paris, se referă la informația solicitată de către istoric cu privire la verifica- rea unui nume în registrele LEcole des Chartes, ----1 44 |------------------------------------ transmițându-i că respectivul nume nu figura în registrele din anii 1889, 1890, nici în peri- oada 1875-1890, iar pentru anii anteriori nu putea da un răspuns sigur, precum și Auguste Molinier33, medievist francez, care într-o scri- soare trimisă tot de la Paris, datată 29 aprilie 1895, îi spunea lui lorga că se poate folosi de numele său pentru a avea acces mai ușor la un manuscris.34 Două scrisori sunt semnate de Ahmed Refik, redactorul jurnalului Terajimani Hakis- kats, una scrisă de mână, datată 29 ianuarie 1908, cealaltă scrisă la mașină, datată 11 mar- tie 1908. Prima dintre ele este un elogiu pentru primul volum al lucrării lui lorga referitoare la Istoria Imperiului Otoman: „J’lu avec un grand interet le premier volume de votre excellent ouvrage sur l’histoire de lEmpire Ottoman. Je vous felicite de votre erudition et je peux dire que votre ouvrage restera comme un monu- ment de votre histoire..."^. în cealaltă scrisoa- re, Ahmed Refik îi transmite marelui istoric că la reîntoarcerea sa la Constantinopol va putea găsi o mulțime de documente care îi vor fi de folos pentru volumele următoare la „biblioteca moscheii St. Scfia și la biblioteca de la Kiupru- lu”. De asemenea, pentru ca lucrarea să ajungă și la sultan îi sugerează lui lorga să facă acest lucru prin intermediul reprezentantului diplo- matic al României la Constantinopol. O scrisoare în limba italiană o primește de la Veneția, la 13 octombrie 189736, din partea Bibliotecii Naționale din San Marco și se referă tot la detalii legate de documentare, de această dată pe subiectul privind literatura din seco- lul al XV-lea, iar o alta, datată la 27 octombrie 190237, în limba franceză, i-a fost trimisă de la Arhivele din Stockholm din partea unui anu- me Sonden, care se recomanda arhivist și care îl informa că având în vedere că dl. Westrin (cel cu care lorga colaborase anterior) era bol- nav, el „are onoarea” de a-i trimite o nouă listă cu scrisori din perioada 1662-1667 ale domni- torului Moldovei de la acea vreme, pentru a-i indica pe cele de care are nevoie copiate. Un grupaj de 11 scrisori acoperind perioada 1897-1908 îi sunt adresate lui Nicolae lorga de Riccardo Predelli38, director al publicației Nuo- vo Archivio Veneto din 1897. Aproape toate au fost trimise de la Veneția, astfel: la 21 octom- brie 1897, 23 octombrie 1897, 4 martie 1897, 9 -----------■ Revista de istorie militară ■---- noiembrie 1899, 7 august 1901, 1 martie 1902, 8 martie 1902, 14 noiembrie 1902, 7 februarie 1905, 17 februarie 1905, 11 aprilie 1908.39 în cadrul lor sunt lămurite aspecte legate de di- verse detalii pentru operele aflate în lucru sau găsim mulțumiri adresate lui Nicolae lorga pentru lucrări trimise, cum ar fi volumele de documente referitoare la cruciade etc. Nicolae lorga confirmă în memoriile sale relația apro- piată pe care o avea cu acesta: „Am căpătat de la arhivistul amic - o prietenie strînsă mă lega de Riccardo Predelli, mort așa de blînd la masa lui de lucru, pe care-l ajutasem la identifica- rea numelor de localități orientale în colecția Commemorialelor...”m De asemenea, o scrisoare în limba germană din 1896 i-a fost adresată de R. Sternfeld, des- pre care vorbește și în memoriile sale în con- textul studiilor sale în Germania și finalizării lucrării sale de doctorat: „Dar aici, renunțînd să fîșîi din picioare la Geiger și chiar să asist la lecturile blajine ale lui Sterrfeld, am luat răbdător, sistematic, toată corespondența de la Constantinopol a trimeșilor prusieni și m-am apucat chiar de lunga, greaua, obositoarea muncă, neplătită și nerăsplătită, și pînă la capăt, a copierii atît de folositoarelor rapoarte consulare din Iași și din București pînă pe la 1830, extrema limită îngăduită, de la care alții ar avea să continue azi, în loc să-și batjoco- rească predecesorii și ajutătorii. Nu pot spune îndeajuns ce mîndru eram privind materialul care se îngrămădise zi de zi așa de mult și a cărui publicare o așteptam cu o așa de firească nerăbdare, dar pot asigura că n-am mîncat în spectacole, primblări și aventuri, ca mulți alții, banii cu îngrijire economisiți ai bintfăcătoru- lui meu prin bursă losfNiculescu. De fapt, ca să spun adevărat, din cei trei cari-mi trebuiau, am rătăcit de vreo două ori la prietenul Richard Sterrfeld, evreu sărac, pasionat de muzică, mare prețuitor al Franței, pe care o punea ală- turi cu Anglia în prelegerile sale, dar ținîndu-se ca scriitor de angevinii din Neapole, de cruntul Carol I și de:fîntul lui frate, Ludovic al IX-lea: el îmi primise și teza de doctorat, pe care nu era s-o trec însă la Berlin....Scrisesem în limba germană - vai, cu cîtă trudă, eu care abia o deprinsesem bine la scris și la vorbă cu ajutorul mesei din Dorotheenstrasse și, noaptea, trezit subit din somn, purtam prin minte cuvinte fără ----■ Revista de istorie militară ■------------ legătură din vocabularul care zilnic mi se îm- bulzea! Dar Stenfeld mi-a observat părintește că e mult de îndreptat, indicîndu-mi și un po- lon obișnuit cu asemenea revizii (pe urmă am a filat de la un coleg român că asemenea revizii înseamnă de obicei o redactare, el însuși, foarte lăudat pentru forma operei sale de debut, dînd mai mult idei șifragmente...)!*1 Tot la procesul de documentare se referă și scrisorile în limba germană din 11 februarie 190242, semnată de Jr. Stennert din Kronstadt și din 6 iunie 189443, semnată Joh.-Paul Siller, aceasta din urmă re- feritoare la probleme de documentare privind istoria Moldovei în secolul al XVII-lea. O corespondență frumoasă este și cea cu primul director al Institutului de la Kadikby din Constantinopol, Louis Petit44. Scrisorile sale către lorga sunt în limba franceză, în nu- măr de cinci, fiind expediate din Constantin- opol la: 28 decembrie 1902, 2 ianuarie 1903, 16 ianuarie 1903, 27 martie 1903 și 29 martie 1906. în prima mulțumește pentru lucrările de- dicate familiilor Callimachi și Cantacuzino sosite la redacția publicației Echos d’Orient, cu toată cenzura turcă, și evidențiază o serie de detalii și aspecte pe marginea unor documente din cadrul acestora.45 De asemenea, Louis Petit își exprimă dorința de a strânge relațiile dintre ei și de a-i trimite articole care ar putea să îl in- tereseze. Cea de-a doua scrisoare începe foarte frumos: „Les Roumains ont la reputation detre Ies plus charmants hommes du monde. Vous me donnez une nouvelle preuve que cette repu- tation ne ressemble pas ă tout d’autres, qu’elle n’estpas usurpee"^. După care urmează o serie de precizări referitoare la lucrările Notes sur les Croisades și Studii și Documente^, precum și la modalitățile de a intra, pe viitor, în posesia unor lucrări, fie prin poșta obișnuită, fie prin filieră diplomatică. De asemenea, se referă la faptul că, în activitatea sa de documentare a găsit într-o notă că lucrările sinodului ținut la Constantinopol în 1723/ data variază 1725 ar fi fost publicate într-o lucrare la București în 1747. Menționează că la acest sinod a fost re- dactată o lungă scrisoare dogmatică în greacă și arabă și că este în posesia unei copii a ma- nuscrisului original de la Ierusalim, dar ar fi în- cântat să îl vadă imprimat dacă există. îl întrea- bă pe lorga „dacă poate fi găsită vreo urmă în -------------------------------------1 45 |--- bibliografiile românești". De asemenea, într-un post-scriptum își exprimă interesul pentru is- toria bisericii ortodoxe. în scrisoarea din 16 ianuarie 190348 îi mulțumește pentru intenția de a-i trimite lucrarea Literatura română în secolul al XVllI-lea și speră să-i trimită prin același curier numerele din ultimii trei ani ale publicației Echos... Totodată, îl informează pe lorga că a căutat printre notele sale lucruri referitoare la familia Callimachi, dar nu a gă- sit nimic, în schimb a identificat câteva note referitoare la familia Ghika. în scrisoarea din 27 martie 1903 mulțumește pentru trimiterea. „le beau volume jubilaire de M. Sturza”49 și îl pune la curent cu noutățile privind stadiile de publicare ale unor lucrări ale sale. De aseme- nea, îl întreabă dacă dorește să-i trimită urmă- toarele numere din Echos. Ultima scrisoare a acestuia este din 29 martie 1906 exprimă bu- curia în privința posibilității de a se vedea și își exprimă disponibilitatea de a-i oferi ospitalita- te, întreb ându-1 de câte camere are nevoie, în contextul intenției marelui istoric de a merge la Constantinopol. în privința broșurilor pe care vrea să i le dea lui lorga precizează că o să le înmâneze personal pentru că: „...J’aurai er.fm le plaisir de vous voiri’50 Două scrisori în limba germană i-au fost adresate de Nutt P. de la Londra la 29 martie 190151 și de lacob Staringer din București de la 2 mai 190152 și ating probleme legate de li- teratura română. Tot la acest subiect se referă și corespondența cu Hortense Paquier, fiica maiorului Lupașcu din Iași, căsătorită cu un ziarist francez, Leon Paquier. Aceasta a pu- blicat în nr. 4 al revistei La Renaissance lati- ne traducerea nuvelei O făclie de Paște a lui I. L.Caragiale. Tot ea este cea care a tradus și Năpasta, creația aceluiași autor, în 1902. Trei scrisori sunt semnate de aceasta, două în lim- ba română și una în limba franceză. în prima dintre ele, din 1903, aceasta îi mulțumește lui lorga pentru trimiterea lucrării Istoria litera- turii române în secolul al XVI-lea, îl întreabă ce părere are despre publicarea unei serii de traduceri din poeții români, iar dintre romane- le românești, dacă consideră că este unul „care ar face bună figură pentru publicul francez". încheie cu: „E măgulitor pentru mine faptul că urmăriți traducerile ce fac și vă dați părerile. Pînă acum din partea Romînilor - în special ----1 46 |------------------------------------ cei de aici - am întîmpinat destulă indferență, căci cea mai mare parte, o știți, se ocupă cu to- tul de altceva de cît a face cunoscut ce se scrie în țara noastră"53 în scrisoarea în limba franceză, din 190554, aceasta își exprimă dorința de a intra în po- sesia lucrării Ciocoii vechi și noi, cu prefața făcută de lorga, și vorbește despre un articol despre literatura română cerut de Mercure de France. în cealaltă scrisoare din 1905, scrisă în limba română, reliefează nedumerirea față de un răspuns al lui lorga și că „Nici prin gînd nu mi-a trecut a intra într-o polemică oare-care.." și continuă: „Nu v-ați înșelat gândind că sunt româncă. De când sunt la Paris am publicat în mai multe reviste franceze, dferite traduceri din Eminescu, Creangă, Coșbuc, Vlahuță etc. Când mi s-a cerut pentru Mercure de France un articol, m-am gândit firește, că voiu avea ce vordi de dv. Și cu prilejul acesta v-am scris. De oarece nu dați atâta importanță prtfații din Ciocoii vechi și noi voiți a-mi trimite lucrările dv. Despre care credeți cu cale că France va face mențiunea ca: Istoria literaturii în secolul al XV 111-lea, La vie intellectuelle des Roumains, Schițe din literatura română.”55 Alte două scrisori în limba franceză sunt din partea lui Blanche Sutorius, datate 17 iulie 1912 și 12 august 1912. Aceasta era studentă la Universitatea din Fribourg, Elveția. Ea avea să-și susțină teza de doctorat la facultatea de Litere a acestei instituții în 1916. în prima scri- soare îi cerea sprijinul lui lorga, pe care îl ruga: „...de m’indiquer des livres en franțais mefai- sant connaitre d’une fațon claire et precise, le mouvement litteraire en Roumanie ă lepoque de J. H. [n.a. lulia Hașdeu] et specialement l’ir,fluence des romantiques sur la poesie rou- maine.”56 De asemenea, în scrisoare mai între- ba dacă aceasta a citit în original sau în tradu- cere toți autorii provensali pe care îi citează în poeziile sale, dacă în biblioteca acesteia se mai păstrează, care sunt operele ei și ce lec- turi prefera. în cealaltă scrisoare mulțumește lui lorga pentru sugestiile făcute, spunând că a luat legătura cu dl. Dragomerescu, care în calitate de legatar universal se afla în posesia tuturor manuscriselor luliei Hașdeu și acesta i-ar fi promis sprijin. De asemenea spune că și-a cumpărat de acolo cartea dl. Apostolescu și fiindcă știa și limba germană a intrat și în ------------■ Revista de istorie militară ■------ posesia lucrării lui lorga Geschischte des Ru- maniachen Volkes.57 O scrisoare în limba italiană i-a fost adresa- tă de profesorul Dino Muratore58 în 1913, prin intermediul căreia îl ruga pe marele istoric să îi facă o favoare și să îi trimită o fotografie a principelui moștenitor român pe care dorește să o atașeze unui profil pe care vrea să i-1 facă acestuia într-un jurnal ilustrat italian.59 O altă scrisoarea este cea adresată de H. Lolliot60, cunoscut colaborator al lui Spiru Ha- ret, în limba franceză, trimisă din București la 5/18 martie 1905 lui Nicolae lorga, referitoa- re la lenevia de care dădea dovadă un anume Pierre.61 Un număr de trei scrisori, în limba ger- mană, două din 1901 și una din 18 mai 190362 sunt semnate Friederich Andreas Perthes63 și au ca subiect detalii de natură contractuală cu celebra editură germană la proiecte editoriale pe care Nicolae lorga le avea în desfășurare cu aceasta. Alte șase scrisori, patru din 1905, două din 1906, în limba greacă64 i-au fost trimise de Pa- padopulos-Kerameus, despre care amintește, de asemenea, în amintirile sale: „Puteam să reiau și colaborarea mea la Hurmuzaki, unde și d. I. Nistor va începe tipărirea decisivelor rapoarte ale consulilor austrieci. Din partea mea, am luat asupra-mi, ajutat de soția mea, care-mi făcea grelele traduceri din ungurește, corespondența cu orașele ardelene a Domnilor, boierilor și altor oameni de la noi. Pe urmă, după ce învățatul grec din Petersburg Papado- pulos-Kerameus făcuse prin mine să i se intro- ducă în colecție materiale de mult adunate, am luat, în mare parte după copiile Academiei, ac- tele grecești relative la trecutul nostru pe care le-am putut duce până către tfîrșitul secolului al XVllI-lea. Patru mari volume noi se adăugi- au asifel la adunarea actelor străine privitoare la istoria noastră.”65 O altă scrisoare este semnată de Emile Legrand66 „Prcfesseur ă lEcole Naționale des Langues orientales”, datată Paris, 25 februarie 1900, prin care acesta îi mulțumește „ă son corfrere’’61 pentru volumul dedicat lui Jacques Basilicos Heraclide. A.W. Ward68 este un alt semnatar al unei scrisori din 10 mai 1913, prin care îi mulțumește lui lorga pentru trimiterea unor ----■ Revista de istorie militară ■---------- numere din Buletinul istoric al Academiei Române, care conțin o serie de aspecte care îl interesează. Un număr de 12 scrisori, tot în limba germană, îi sunt adresate lui lorga de R. Rohricht69, fiind trimise în 1898, 1899, 1899, 1900, 1902 și 1905. Din punct de vedere cronologic, ultime- le scrisori din acest fond sunt în număr de două și i-au fost adresate lui Nicolae lorga în anul 1917. Cea dintâi a fost trimisă de A. MossolofF0, de la Legația imperială a Rusiei la 17 martie 1917, fiind, de fapt, o scrisoare de mulțumire, în limba franceză, pentru unul dintre primele exemplare trimise de Nicolae lorga, din lucrarea Histoire de relations Russo- Roumains71, care apăruse la Iași, în același an. Cealaltă este semnată „Slt. Ing. A. Manarenko, President aajoint de la Commission Technique ou Chartier General du front Roumain”77, da- tată 2 august 1917, tot în limba franceză și se referă la o problemă personală a acestuia pe care voia să o rezolve cu ajutorul lui lorga (se referă la o scrisoare care trebuia să ajungă la o anumită domnișoară Lucia din Suceava prin intermediul profesorului, în eventualitatea unui răspuns A. Manarenko angajându-se să pună la dispoziție un soldat pentru a aduce răspunsul). încheiem această scurtă trecere în revistă a scrisorilor către marele istoric aflate în pa- trimoniul muzeului nostru, cu bucuria de a împărtăși cu cei care își îndreaptă atenția asu- pra vieții și personalității sale aceste mărturii interesante și cu speranța că viitorii biografi ai săi le vor avea în atenție. Fie că i-au fost tri- mise de personalități academice din epocă, jurnaliști, diplomați, editori sau studenți, aces- te documente constituie numai o mică parte din vasta corespondență a lui Nicolae lorga, care publicată sau nu arată intensitatea la care lucra marele istoric, stabilitatea și profunzi- mea relațiilor sale cu diverși colaboratori care îl ajutau să aibă acces la documente referitoare la temele pe care le avea în vedere, disponibili- tatea de a schimba opinii pe teme delicate, cu somități ale vremii în istorie medievală sau bi- zantinologie. Muzeul Militar Național „Regele Ferdi- nand I” are privilegiul și onoarea de a păstra în colecțiile sale toate aceste mărturii istorice (fo- tografii, lucrări publicate, ediții mai vechi sau | 47 [ mai noi, și scrisori) despre la cel care a marcat istoriografia românească și a scos la lumină prin intermediul lucrărilor sale documente in- estimabile cu privire la istoria României și nu numai. NOTE 1 Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Colecția „Diverse”I-414, fila 4. 2 Vizita regelui Ferdinand I și a reginei Ma- ria la această expoziție în data de 6 iulie 1919 este menționată și în memoriile marelui istoric, vezi: Nicolae lorga, Memorii (însemnări zilnice maiu 1917-Mart.l920). Războiul național. Lupta pentru o nouă viață politică., Editura Națională S. Ciornei, București, voi. II, p.225. 3 Ibidem. 4 Ibidem, filele 67, 77, 82, 87, 93, 97, 111, 122. 5 Apud Zevedi-Ioan Drăghiță, Despre conceptul de muzeu la Nicolae lorga, în Annales Universitas Apulensis. Series Historica, Alba-Iulia, nr.4-5/2000- 2001, pp. 231-238, articol care analizează pe larg referințele despre muzee ale lui Nicolae lorga și care are în prim-plan trei studii ale acestuia asupra acestor instituții: Ce este un muzeu istoric și Ce este un muzeu de artă, apărute în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, XXXI, fas. 96, aprilie-iunie, 1938, pp.63-77 și Muzeele ce sunt și ce trebuie să fie. Exemplul Americei, în Nicolae lorga, Scrieri despre artă, București, 1968, pp.246-249. 6 în timpul acestei vizite începută la 17 ianua- rie 1930, Nicolae lorga avea să viziteze mai multe muzee și obiective istorice între care: casa lui G. Washington din Mount Vernon (4 februarie 1930), statuia lui A. Lincoln la care depune și o coroană de flori în fruntea unei delegații românești (12 februa- rie 1930), muzeul din Pittsburg (21 februarie 1930), muzeul din Los Angeles (la 3 martie 1930), câmpul de luptă de la Gettysburg, loc cu o semnificație isto- rică aparte pentru războiul civil american (13 mar- tie 1930), Muzeul din Boston, căruia îi dăruiește și două covoare românești (19 martie 1930). Vizita s-a încheiat la 20 martie 1930). Tot cu acest prilej, ma- rele istoric a mers la Universitățile Harvard, Colum- bia, Princeton, Georgetown ș.a. pentru detalii vezi: Nicolae lorga, Memorii (însemnări zilnice maiu 1917-Mart.l920). Războiul național. Lupta pentru o nouă viață politică., Editura Națională S. Ciornei, București, voi. II, pp.379-388. 7 Ibidem, p.233. 8 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost. II Luptă, Ed. N. Stroilă, București, 1934, voi. II, p.189. 48 9 Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori”- S 51. 10 Nicolae lorga, Scrieri istorice, Ed. îngrijită și tabel cronologic de Barbu Theodorescu, studiu in- troductiv de Aurelian Sacerdoțeanu, Ed. Albatros, București, voi. I, p. 38. 11 August Emile Picot (1844-1914), lingvist fran- cez, profesor de limbă și literatură română la LEcole des langues orientales - Școala de limbi orientale din Paris. A fost secretarul particular al regelui Carol I între 1866-1868, membru de onoare al Academi- ei Române din 1879 și viceconsul al Franței la Si- biu și Timișoara. A fost cel dintâi care a semnalat existența unei unități dialectale maramureșene, încă din 1873. 12 Charles Alfred Kohler (1854-1917), autor al lucrării Catalogue des Manuscrits de la Bibliotheque Sainte-Genevieve în calitate de administrator al acestei instituții, secretar al comitetului de redacție al Revue de l’Orient Latin de la Paris. Elvețian de origine, acesta s-a născut la Geneva, la 15 ianuarie 1854. A ajuns Paris pentru a-și completa educația și a obținut în 1879 diplomă de arhivist paleograf, după care a decis să își pună cunoștințele în slujba patriei sale de adopție, fiind naturalizat în Franța, în 1884. în mai 1885 a primit sarcina de a întocmi un catalog al manuscriselor din Biblioteca Sainte- Genevieve (cca. 3500 de manuscrise), dusă la înde- plinire prin publicarea acestuia între 1893-1896. A murit la Paris, la 28 martie 1917, la vârsta de 63 de ani, iar timp de 33 de ani și-a consacrat întreaga sa viață acestei biblioteci. 13 Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori”- S 51 (Ch. Kohler). 14 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost, Ed. N. Stroilă, București, 1934, voi. I, p.311. 15 Este vorba de articolul Un pro jet reiatf ă conquete de Jerusalem apărut în Revue de l’Orient Latin, Paris, 1894, II, no.2, ppl-7; pentru detalii pri- vind articolele lui Nicolae lorga apărute în anul 1894 vezi Ștefan Meteș, Activitatea istorică a lui Nicolae lorga, Editura Pavel Suru, București, 1927, p. V. 16 Ibidem, p.VII. 17 Gustav Weigand (1860-1930), filolog german care în 1893 a înființat Institutul pentru Studiul Limbii Române, la Universitatea din Leipzig. între 1887-1909, el a călătorit prin România studiind di- alectele și graiurile limbii române. El este autorul primului atlas lingvistic român, în 1908. 18 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost. I. Copilăria și Tinerețea, Editura N. Stroilă, București, 1934, pp. 206-207. 19 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I", Colecția „Scrisori” S 51-193/197/195/194/196/198. 20 Nicolae lorga, Memorii (Agonia Regală și Re- gența), voi IV, Editura „Națională” S. Ciornei, p. 96. ■ Revista de istorie militară ■------------ 21 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost. II. Lupta, Editura N. Stroilă, București, 1934, p.91. 22 Charles-Victor Langlois (1863-1929), istoric francez, profesor la Sorbona și la LEcole practique des hautes etudes, specializat în Istoria Evului Me- diu și mai ales a problematicilor determinate de în- tâlnirea dintre cele două mari spații culturale, Ori- ent și Occident. Din 1888 a predat la Sorbona, mai întâi istorie, apoi, între 1906-1909 a fost profesor de științe auxiliare, iar între 1909-1913 profesor de Istoria Evului Mediu. în perioada 1913-1929 a fost directorul Arhivelor Naționale din Franța. 23 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost. I Copilăria și Tinerețea, Editura N. Stroilă, București, 1934, pp.216-217. 24 Robert Ulysse (1845-1903), arhivist paleograf, bibliotecar la Biblioteca Națională a Franței și in- spector general al bibliotecilor și arhivelor; a fost membru al Comisiei superioare a arhivelor și al co- misiei bibliotecilor naționale și municipale și a fost însărcinat cu realizarea unui catalog general al ma- nuscriselor din bibliotecile publice din Franța. 25 Al. Vasiliev (1867-1953), nume de referință în studierea Istoriei Bizanțului, autor al lucrării Istoria Imperiului Bizantin; a studiat la Universitatea din Sankt-Petersburg, iar ulterior la Paris, între 1897- 1900. A lucrat la Universitatea din Tartu (1907- 1912), la Institutul rus de arheologie din Constanti- nopol, iar din 1912 a fost profesor la Universitatea din Sankt-Petersburg. în 1919 a fost ales membru al Academiei Ruse de Științe. în 1925 a emigrat în Oc- cident, a predat la Universitatea din Wisconsin-Ma- dison; a fost și președintele Asociației Internaționale a Studiilor Bizantine. 26 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I", Colecția „Scrisori” S 51-158,156,157,155. 27 Idem, S 51-158. 28 idem, 5 51-156. 29 Idem,5 51-155, fila 3. 30 Sofronios Petrides - istoric specializat în is- toria bizantină și istoria bisericească, a publicat numeroase studii în Revue des etudes byzantines, Revue de l’Orient Chretien, etc. 31 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I", Colecția „Scrisori”- S 51-191 (2 file) și S 51-192 (3 file). 32 Alfred Morel-Fatio (1850-1924) a obținut di- ploma de arhivist paleograf la LEcole des Chartes; în 1875 a fost numit membru al EEcole Franțaise de Rome, după care și-a desfășurat activitatea în cadrul departamentului Manuscrise al Bibliotecii Naționale a Franței; vărul tatălui său era Charles Morel, bibliotecar la Sorbona. 33 Auguste Molinier (1851-1904), istoric francez, specializat în perioada medievală, bun paleograf, -------■ Revista de istorie militară ■------------- care după terminarea studiilor la a lucrat la Bibliote- cile Mazarine (1878), Fointenbleau (1884) și Sainte- Genevieve (1885). 34 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51 (1/216). 35 Idem, S 51/151, fila 1. 36 Idem, S 51/169. 37 Idem, 8 51/170, filele 1-2. 38 Riccardo Predelli (1840-1909), istoric și ar- hivist italian care a lucrat la Arhivele de Stat din Veneția și a fost și director al revistei Nuovo Archi- vio Veneto din 1897. 39 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51-171/181. 40 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost. IILupta, Editura N. Stroilă, București, 1934, p.93. 41 Ibidem, p.49 42 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51/168. 43 John-Paul Siller (1866-) Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51/131. 44 Louis Petit (1868-1927), călugăr; a fost primul director al Institutului de la Kadikoy din Constanti- nopol, fondat la 7 octombrie 1895, instituție care a purtat mai multe nume: LEcole pratique des hautes etudes, Ecolepratique d>etudes orientales, Institut des hautes etudes byzantines. Principala publicație a sa a fost Echos d’Orient, care a apărut în perioada 1897- 1941, continuatoare fiind între 1943-1945 Etudes byzantines, iar după 1946 Revue des etudes byzan- tines. în 1912 Louis Petit a fost numit arhiepiscop latin al Atenei și delegat apostolic în Grecia. între 1914-1922 stabilimentul a fost închis, unele activități menținându-se la Atena, apoi a fost transferat la București, din 1937 sub numele de d’Institut Franțais detudes byzantines, IFEB, apoi la Paris, în 1947. 45 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51/203, filele 1-3; în privința lucrărilor este vorba despre: Documente privitoare la familia Cantacuzino și Documente privitoare la familia Callimachi, în două volume, ambele apăru- te în 1902, vezi Barbu Theodorescu, Nicolae lorga. Viața și opera, voi. II, București, 1931, p. 153. 46 Idem,8 51/200, filele 1-7. 47 Documente privitoare la familia Callimachi apăruse în 1902, București, I, tip. Minerva, iar No- tes et extraits pur servir ă l’histoire des croisades au XV-e siecle, la Paris, III, vezi Ștefan Meteș, Op. cit., p. XI. 48 Idem, S 51/202, filele 1-7; lucrarea Istoria li- teraturii române în secolul al XVIII-lea apăruse la București în 1901, vezi Ștefan Meteș, Op. cit., p. X. 49 Idem, S 51/201, filele 1-3; în lucrarea Prinos lui D.A. Sturdza apărută la București în 1903, Ni- colae lorga publicase articolul Despre adunarea și 1 49 |------------------------------------- tipărirea izvoarelor relative la istoria Românilor. Rolul și misiunea Academiei Române, pentru detalii vezi Ștefan Meteș, Op. cit., p. XII. ™ldem S 51/199, filele 1-2. 51 Idem, S 51/206. 52 ldem,S 51/167. 53 Idem, S 51/206, fila 2. ^ldem,S 51/207. 55 Idem,S 51/208, filele 1-2. 56 Idem,?, 51/163, filele 1-3.. 57 Idem, filele 1-2. 58 Dino Muratore, dr. în litere, profesor la Tori- no, membru al LAcademie des Sciences et Belles-Let- tres etArts din Savoia; Nicolae lorga îl menționează în Analele Academiei Române, tom XXXV - Mem. Secț.Istorice, no. 15, Două tradiții istorice în Bal- cani: a Italiei și a Românilor, București, Librăriile Socec & Comp. Și C. Sfetea, Leipzig/Otto Har- rassowitz, Viena/Gerold&Comp., 1913, p.420, fă- când trimitere într-o notă la cartea acestuia Collare dela ss.Annunziata, Turin, 1912. 59 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Colecția „Scrisori”- S 51-213. 60 Henry Lolliot (1857, Mauritius-1925, Bucu- rești), profesor și publicist, stabilit în România, cu- noscut în special pentru publicarea dicționarului său englez-român. S-a născut la Port Louis-Mau- ritius, tatăl său era medic de origine franceză, iar mama avea origini englezești. Ajunge la Paris cu intenția de a urma medicina, se îmbolnăvește, iar după însănătoșire face Facultatea de litere. în acest context, el se împrietenește cu Mircea, Vintilă și Horia Rosetti, dar și cu Take lonescu. în 1881 vi- zitează pentru prima dată România și o cunoaște pe Maria Rosetti. Colaborează la ziarul „Românul” publică mai multe lucrări pentru predarea limbi- lor franceză și engleză, culminând cu dicționarul menționat anterior, la îndemnul lui Take lonescu și cu fonduri de la Ministrul Instrucțiunii Publice. A predat la liceele Matei Basarab și Gheorghe Lazăr, la Școala Superioară de Război, Școala Politehnică și la Academia de înalte studii comerciale și indus- triale. A fost apreciat de Spiru Haret care îi solici- ta aprobarea manualelor pentru studierea limbilor franceză și engleză. 61 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Colecția „Scrisori”- S 51-33. 62 Idem, S 51-188, S 51-190, S 51-189 (ultima are două file). 63 Friederich Andreas Perthes - sub acest nume renumita editură germană din Gotha-Thuringia a funcționat în între 1903-1937, publicând și lu- crări cu caracter istoric; lui Nicolae lorga îi apărea sub numele acesteia în 1905 lucrarea Geschichte des rumănischen Volkes in Rahmen seiner Staatsbildun- gen, Gotha, tip. Perthes, iar în 1908 Geschihte des osmanischen Reiches Nach der Quellen dargestellt, Gotha, tip. Perthes, vezi ȘtefanMeteș, Op. cit., p. XVI. 64 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori’; S 51-187/182/184/183/186/185. 65 N. lorga, O viață de om așa cum a fost. II Lup- ta, Editura N. Stroilă, București, 1934, p. 45. 66 Emile Legrand (1841-1903), orientalist și ele- nist francez, a publicat numeroase studii referitoare la limba greacă medievală și modernă. A fost titula- rul catedrei de greacă modernă la LEcole des langu- es orientales. 67 Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51 (1/42). 68 A.W. Ward (1837-1924), a fost profesor de istorie și literatură engleză din 1866, iar apoi di- rector din 1890 până în 1897 la Colegiul Owens din Manchester. A avut un rol important în fonda- rea Universității Victoria, al cărui prorector a fost între 1886 și 1890. în 1903 a devenit membru al Academiei Britanice, iar între 1911-1913 a fost și președintele acesteia. 69Reinold Rohricht (1842-1905), istoric german al cruciadelor, licențiat al Școlii de Teologie din Ber- lin, în 1886, a predat la instituții de prestigiu ger- mane, fiind nevoit să pensioneze în 1904 din cauza stării precare de sănătate. Bibliotheca geographica Palaestinae (Berlin,1890) Geschichte des Konigrei- chs Jerusalem (1100-1291) (Innsbruck, 1898). 70 A. Mossololf lucra la data menționată pe sin- gura scrisoare adresată de acesta lui Nicolae lorga, 17 martie 1917, la Legația imperială a Rusiei. 71 Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Colecția „Scrisori” S 51-215; în anul 1917 apă- ruseră la Iași câteva lucrări ale marelui istoric re- feritoare la relațiile dintre România și aliații săi de atunci: Histoire des relations Anglo-Roumains, Histoire des relations Russo-Roumains, Histoire des relations entre la France et les Roumains și Relations des Roumains avec lesAllies, vezi Barbu Theodorescu, Op. cit, pp.161-162. 72 Idem, S 51-205. 50 I------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române NICOLAE IORGA ȘI GENERALII ARMATEI ROMÂNE GHEORGHE VARTIC* Abstract Throughout his work, Nicolae lorga can be considered a truefather cf Romanian military history. Contemporaneous with thepolitico-military events in which the Romanian army was engaged, the famous historian was also an authentic war reporter. Present on the Bulgarian theatre cf operations in the summer cf 1913, having ir.fluence over the military-political lea- dership cf the Great War, a clasefollower cf the course cf corfrontations, lorga admired, when appropriate, the actions cf military commanders and, when disappointed, he harshly judged those who erred, grieving the heroic fall cf some. 1 identfied the “portraits” cf generals like Averescu, Prezan, Christescu, Grigorescu, Lambru, Dragalina, Praporgescu, Socec, Burghele, Mustață and others. Painted, according to their deeds, by the most prol.fic historian cf the Romanian nation. Keywords: Nicolae lorga, World War I, Ion Dragalina, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Alexandru Socec Autor al vastului tratat de istorie a arma- tei române începând de la primele formațiuni statale de pe teritoriul locuit de români și până la mijlocul veacului al XfX-lea, marele isto- ric N. lorga a continuat să-și îndrepte atenția spre evoluția ulterioară a organismului mili- tar național. De remarcat că reputatul istoric nu s-a mulțumit doar cu evocarea momente- lor grele prin care a trecut oștirea româneas- că de-a lungul existenței ei. Contemporan cu evenimentele politico-militare de la începutul veacului al XX-lea la care a fost angajată ar- mata noastră, N. lorga s-a înrolat nemijlocit în rândurile sale. Tot la fel s-au petrecut lucrurile și pe tim- pul desfășurării Marelui Război. El a trăit dra- ma înfrângerii armatei române în prima cam- panie după ce își pusese toată speranța în ca- pacitatea comandanților eșaloanelor mari ale oștirii noastre. îi cunoștea foarte bine, mulți audiaseră cursurile lui în școlile militare sau la Școala Superioară de Război, când insista pe pregătirea temeinică, pe moralitatea și pe răs- punderea ce revine ofițerilor cu deosebire în caz de război. în viziunea lui lorga „ofițer în- seamnă numai acel soldat care conduce până la capăt, care se retrage numai cel din urmă, ca și căpitanul de corabie în ceasul naufragiului pe * Comandor (rtr.), Comisia Română de Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■--------------------- Nicolae lorga care nu l-a putut înlătura. Ofițer înseamnă nu- mai fratele cel mai mare și mai bun între frații săi mai mici. Ofițer e cel ce înțelege că gradul său nu cuprinde niciun privilegiu, ci este și o onoare, dar și o grea, serioasă și continuă dato- rie”1. Și mai departe, eminentul profesor con- sideră că ofițerul trebuie să fie „o icoană însăși a legalității conștiente, netulburată de vreun abuz care i-ar distruge caracterul moral și ar infecta de imoralitate și pe soldați”2. Așa era portretul celui care era îndrituit să conducă și să comande trupele în luptă. Părintele istoriei militare românești și-a ex- primat de multe ori admirația față de faptele unor ofițeri și generali ai oștirii noastre după cum nu a ezitat să rostească și unele „adevăruri neplăcute” pe care le-a constatat pe parcursul desfășurării operațiilor. în calitate de profesor la Școala Superioară de Război, el a solicitat să însoțească trupele române în campania din cel de-al Doilea Răz- boi Balcanic. îmbrăcat în uniforma de soldat la ședința Camerelor reunite în care s-a luat hotărârea de a intra în război împotriva Bul- gariei, care amenința integritatea teritorială ----1 52 |---------------------------------------- a celorlalte state din Balcani, Nicolae lorga a asistat la votarea măsurilor cerute de împreju- rări. La începutul campaniei, el a fost repartizat la biroul presei, dar apoi a primit încuviințarea suveranului de a fi prezent pe teatrul de operații unde avea să constate că acțiunea militară desfășurată la sud de Dunăre în vara anului 1913 „sămăna mai mult cu o migrație, deși conducerea supremă îi fusese încredințată unui om de mare merit pe care l-am văzut atunci întâia oară, generalul Averescu”3. De altfel, singurul general remarcat de ma- rele profesor în campania din Bulgaria a fost Alexandru Averescu, cu toate că nu-1 agrease ca om politic. Investit în funcția de șef al Mare- lui Cartier General, „generalul Averescu, înalt, foarte slab, osos, cu o privire fosforică în ochii mici și reci, vrăjind pe aceia care aveau de a face cu dânsul și dându-le siguranța că tot ce se face trebuia făcut și trebuia făcut așa, cu siguranța izbândei la capăt. Acest neobișnuit comandant era desigur și un strateg priceput, dar mai ales un animator de ostași, cu toate că-i lipseau gla- sul, gestul, talentul oratoric, căldura. O siluetă și o metodă de Moltke cu același calcul exact -----------■ Revista de istorie militară ■----- al tuturor posibilităților, cu aceeași indiferență pentru tot ce mai este alături”. Și ca portretul să fie complet, lorga l-a asemuit cu „un călu- găr în uniformă care mergea la rostul lui fără încetineală și fără grabă. Nu impunea prin ni- mic această siluetă palidă de om slab și rece, dar aveai siguranța că de aici din neîntrerupta cugetare din acest cap de ascet, pleacă toată mișcarea ce se desfășură peste munți și văi și că ea-și va atinge ținta”4. Biroul său, amenajat într-un vagon, adăpostea o colecție de cărți și o bibliotecă. Sosit pe neașteptate într-o noapte la Orhanie, șeful M.C.G. i se înfățișează „slab, uscat, redus la o formulă matematică sigură cum este, n-are nevoie de odihnă și de alte cerinți omenești”5. După douăsprezece ore de drum cu automobilul de la Corabia, gene- ralul Averescu aducea speranța: „la simpla lui înfățișare tăcută și răspândind tăcerea, dar ce- rând imperios cugetarea și acțiunea, aceeași atmosferă de siguranță umplu larg sufletele tu- turora. Făcu cercetările sale, atinse mâncarea și în miezul nopții porni prin pustiul dușman pentru alt drum de douăsprezece ceasuri. Și din acel moment se impusese pentru toți dog- ma succesului”6. Peste trei ani, în pofida dezastrului de la Turtucaia, Nicolae lorga continuă să-l idola- trizeze pe generalul Averescu. La 23 septem- brie 1916, scria: „în ceasul greu de la 1 Sep- tembrie, același lucru se petrecu pentru un popor întreg. Se știa că generalul Averescu comandă în Dobrogea. De atunci nu mai sunt nesiguranțe pentru nimeni. Scurtimea și taina buletinelor nu impresionează. Lumea nu cere victorii mari, răpezi; ea e sigură că generalul va da ceva mai mult decât dânsele: izbânda fi- nală, încheierea fără greș a problemelor care între tâmplele lui înaintează”7. După o săptă- mână, profesorul continuă să rămână optimist condiționat de prezența generalului: „Soldatul nostru e și acum gata a merge cu jertfe pe dru- mul biruinței. Numele generalului Averescu îi dă și acum siguranța care se cere pentru avânt, în deosebire de Serbia, de la 1915, suntem în legătură cu un așa de puternic aliat ca Rusia. în Dobrogea este o armată învingătoare și cea din Ardeal a dovedit că poate și ea să învingă. Ni- ciun contingent nou n-a fost chemat sub stea- guri. O revisie atentă ne poate da și acum zeci de mii de soldați. Țara n-a pierdut nimic din puterile ei. Să ținem minte însă acest lucru: cu sufletul ce trebuie, România poate birui; fără ----■ Revista de istorie militară ■-------------- dânsul, înfrângerea ei ar fi nu un asasinat, ci o sinucidere”8. După înfrângerea suferită de armata româ- nă în campania anului 1916, N. lorga se refu- giază la lași și reia tipărirea publicației „Nea- mul Românesc”, asigurându-i apariția zilnică. Aceeași admirație pentru generalul Averescu pe care-1 așeza alături de generalii Prezan și Berthelot, alcătuind un triumvirat care ar ga- ranta refacerea armatei române astfel încât „steagul României să fie din nou apărat” El, Averescu, „era cel ce știuse salva fragmentele nenorocite ale defensivei sfărâmate” și care „a dovedit încă o dată ce poate siguranța rece, calculul netulburat, metoda fără greș”9. Așa l-a văzut lorga pe Averescu ca om al armelor. Ca om politic însă, l-a judecat aspru uneori. Faptul că după investirea sa la demni- tatea de mareșal, în 1930, Averescu, știut „ca un înverșunat dușman al regelui” a devenit un adulator al lui Carol al 11-lea, La făcut pe profesor să-l socotească „un curios doritor de putere”10. Magistralul discurs ținut de Nicolae lorga, la 14 decembrie 1916, cu ocazia deschiderii lucrărilor Parlamentului refugiat la Iași, a avut darul de a mobiliza întreaga națiune, îndem- nând la rezistență, luptă și iubire de țară. „Sun- tem hotărâți să mergem până la capăt - tuna marele om politic în sala Teatrului Național - în credința că, dacă s-a ridicat vreodată o reli- gie pe lume, dacă s-a vorbit de dreptate și ideal, nu se poate, cu nici un chip, ca și înaintea celei mai sălbatice forte organizate, să piară dreptu- rile unui popor de a trăi pe pământul în care nu este un fir de țărână care să nu fie acoperit de cel mai nobil sânge... Spre noi se uită astăzi o oștire, Oștirea României, care este moralicește întreagă; este mai mare chiar decât în momen- tul când întâiul detașament a sfărâmat cu patul puștii piatra de nedreptate la graniță”11. în armata română, „armata poporului ro- mânesc și a viitorului acestui neam ...care e cea mai scumpă comoară a noastră”, în ostașii, ofițerii și generalii ei a crezut Nicolae lorga și nu s-a îndoit nicio clipă de victoria finală. Această armată trebuia refăcută și pregătită pentru a reintra în luptă. Nu era cazul - scria marele profesor la începutul anului 1917 - să căutăm vinovății. Chiar „competențele cele mai nediscutabile nu se cade să fie limbu- te în asemenea împrejurări”, far ofițerii să nu -------------------------------------1 53 |--- comunice publicului decât lucruri „care să cu- prindă sau un mijloc de înviorare sau un sfat bun și practic”12. Nicolae lorga nutrește același respect și aceeași admirație pentru generalii care au în- călzit și călit sufletele ostașilor din subordinea lor. Numele acestora - consideră eruditul is- toric - „vor fi însemnate în întâile rânduri ale gloriei defensivei românești din 1916, într-un timp când se vor putea atribui fiecăruia pe de- plin meritele pe care și le-a câștigat”. Unul din aceste nume este al generalului Constantin Prezan, comandantul Armatei de Nord în prima campanie, care, în 35 de zile de ofensivă, a înaintat în Transilvania aproape 100 km, eliberând o suprafață de circa 1200 kmp. Retragerea ordonată de Marele Cartier Gene- ral s-a făcut în deplină ordine, pe aliniamentul vechii frontiere, după care s-a trecut la apărare. La 7 octombrie 1916, lorga scria: „De multe vorbim, dar nu totdeauna ce trebuie. Știm că bancherul cutare, putred de bogat, a dat zece țigări și cinci parale la un spital de răniți, dar nu știm cine ne-a dat în Ardeal cea mai me- todică și sigură înaintare și, în ceasul greu, re- tragerea cea mai liniștită. Să mi se dea voie să fac o indiscreție. E generalul cu ținuta sigură și vorba socotită, generalul de cugetare înde- lungă care comandă la Iași: generalul Presan”13. Numit șef al Marelui Cartier General și secondat de generalul Constantin Christescu, generalul Prezan purcede la reorganizarea și înzestrarea armatei, refacerea moralului ofițerilor și al trupei, reglementarea relațiilor de comandament româno-ruse. De aceea Nicolae lorga îl așază, pe bună dreptate, în- tre ceilalți doi generali, Averescu și Berthe- lot, meniți a salva România: „Cel de-al doilea, generalul care nu făcuse politică niciodată și care n-o va face nici pe urmă, Presan, căpăta- se, din fericire, sarcina pe care cu același calm neimpresionabil, cu aceeași neclintită putere de judecată, a știut-o îndeplini, înlăturând de la conducere camarazi și ducându-le pedeap- sa, în acea atmosferă de bănuieli nu totdeauna întemeiate, până la degradarea publică a cui fusese sortit a întrupa înfrângerea. Neclintit la datorie, având lângă dânsul marile însușiri ale ajutătorului său de căpetenie, colonelul Antonescu, el a dat mai mult și decât cele mai geniale planuri: siguranța că mai putem trăi. Nicio uneltire politică nu s-a putut strecura, în acele hotărâtoare săptămâni, și, de altfel, nici ----1 54 |-------------------------------------- în lungile luni de trudă care au urmat, la cartie- rul general, pe care tot mai mult l-a încunjurat respectul public și care a ajuns inima însăși a României însângerate”14. Pe generalul Eremia Grigorescu îl întâlnește pe frontul de la Mărășești, „cu optimismul tem- peramentului său vioi și vesel, darnic în cuvin- te și gesturi de meridional”15, „Eroul luptelor de pe Șiret” - așa cum îl caracterizează eruditul istoric - devine titular al Ministerului de Răz- boi în guvernul Coandă, ceea ce înseamnă că „de acum înainte este prins și el în politică”16. La 21 iulie 1919, generalul Eremia Grigorescu a încetat din viață, în urma unei scurte suferințe. A doua zi, Nicolae lorga scria: „Ge- neralul care se coboară în mormânt după ce așa de frumos l-a luminat o așa de curată glo- rie, a însemnat pentru poporul nostru mult în- cercat, în suprema lui criză, razimul pe care ni- mic nu l-a putut zgudui. (...) Generalul Eremia Grigorescu a contribuit esențial la izbânda de la Mărășești prin acea însușire, fericită între cele fericite, care e siguranța de sine, încrede- rea absolută în neapăratul succes, farmecul ce aceste calități de voință-1 exercită asupra tutu- ror celor care stau sub ordinele unui asemenea om, sugestionați de cuvântul, de gestul, dar mai ales de neclintita lui atitudine”17. „Portretul” generalului Lambru este impre- sionant. Fostul comandant la Diviziei 21 infan- terie, remarcat pe timpul bătăliilor de pe Valea Prahovei, de pe Argeș și Neajlov, bătrânul ge- neral Dimitrie Lambru, deputat de Ilfov, intra în Sala Parlamentului României, la ședința din 12 decembrie 1916, întâmpinat cu aclamații unanime, persistente, și prelungite. Era respec- tul acordat de parlamentari unui general care se întorcea de pe câmpul de luptă, într-un mo- ment de cumpănă pentru țara sa. Merită să ne oprim asupra evocării făcute de Nicolae lorga: „Acela care provocase această spontanee manifestare a tuturor sufletelor era un ofițer bătrân, cu părul și barba albă ca zăpada care, liniștit și sfios, căuta să se strecoare prin mijlo- cul acelor care-1 strângeau din toate părțile, îi apucau mâinile, îl sărutau pe obraji... îl știam toți ca pe un vechi și bun militar, din aceia pentru care forma, sfânta și blăstăma- ta formă, nu e un mijloc de a birui pe dușman, cum nu e un mijloc de a iubi și a însufleți pe soldați. îl știam ca pe un bun tovarăș pe cără- rile, când mai triste, când mai vesele, ale vieții, îl știam ca pe un spirit pătrunzător mergând -----------■ Revista de istorie militară ■--------- drept la miezul lucrurilor și în această viață politică plină de atâta solemnă ipocrizie nu o dată întregi psihologii sau întregi situații erau formulate tăios, în cuvinte ce mergeau drept la țintă, de acest glumeț cu adânc înțeles. Dar războiul ne-a vădit în el eroul. Cel ade- vărat nu cel de paradă.. Ca și în Cameră, îna- intea generalului veteran răsăreau realitățile, și el vorbea cu dânsele tot așa de simplu, dar tot așa de tăios. Avea vorbe bune pentru cei buni, adevărați copii ai lui, prețuiți fiecare numai după merit, și pentru cei răi, cele mai teribile hotărâri. Și când, pe podul dunărean, în Valea Prahovei, spre Olt, oamenii vedeau pe acest frumos ostaș bătrân, absolut indiferent la pri- mejdia persoanei sale și invulnerabil, tocmai pentru aceasta, ei aveau aceeași simțire neîn- vinsă ca a strămoșilor lor țărani față de Hatma- nii și spătarii de pe vremuri, cărunți, cucernici și grozavi, cu care samănă așa de bine la față. Ziua de 12 Decembrie va fi socotită printre zilele mari ale Parlamentului român. Nu pen- tru că s-a rostit un discurs răsunător, nici că pentru o schimbare s-a produs în rangurile de sus ale vieții politice printr-o dibace lovitură, ci pentru că întâiași dată un general biruitor a venit în sfatul țării și, modest, tăcut, s-a așezat, fără un gest, fără o frază, lângă colegii săi”18. Primele jertfe din rândul generalilor ro- mâni îl impresionează, dar nu îl demoralizează pe Nicolae lorga. Moartea generalului Ion Dragalina, coman- dantul Armatei I, la 24 octombrie/1 noiembrie 1916, în urma rănirii grave în defileul Jiului, l-a îndurerat pe marele istoric: „în retragerea de la Tg Jiu, generalul Dragalina a încheiat forțele sale supraumane, vărsându-și sângele pentru țara și neamul său. Acest bănățean, rudă a pro- fesorului care ne-a dat singura Istorie a Banatu- lui Severinului, acest urmaș de grăniceri, ostași din neam în neam, lupta până în clipa când rana l-a scos din rândurile pentru ceia ce alții cunosc abstract, iar el vedea aevea ca scop apropiat: li- berarea robilor din însăși seminția sa”19. La TI octombrie 1916, lorga scria: „Gene- ralul, care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat, și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia nu mai este. în durerile ră- nilor sale, ciuntit de un braț, el și-a dat nobilul suflet lui Dumnezeu în dreptatea căruia față de neamurile bune și nenorocite ca al lui a crezut. Astăzi, Bucureștii văd trecând convo- iul aceluia care în zvonul ușuratic de ieri al marelui oraș era unul din muncitorii cei mai ----■ Revista de istorie militară ■------------ harnici și mai bucuroși pentru binele patriei și pentru izbăvirea neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacri- mile le-am isprăvit! Dar mâine când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou cari se ascunde acum vederilor noastre”20. Generalul David Praporgescu, numit co- mandant al Corpului I armată, la 17/30 sep- tembrie 1916, cade eroic în luptele de pe Va- lea Oltului. înmormântarea rămășițelor sale pământești s-a făcut, prin grija familiei, la ci- mitirul Bellu din București, la 16 octombrie 1916. N. lorga își exprimă mâhnirea că la fu- neralii au fost prezenți „doar câțiva ofițeri cari plecaseră dintr-o biserică goală pentru a duce în cădere și fără cortegiu de oaste pe acel care fusese pentru ei un bun coleg și pentru țară un apărător viteaz”21. Profesorul de la Școala Superioară de Răz- boi nu i-a iertat pe cei care s-au dovedit a fi indiferenți față de dezastrul din toamna anului 1916, pe cei care au făcut compromisuri și s-au pus în slujba ocupantului. Iată câteva exemple. Generalul de cavalerie Alexandru Mustață este văzut de N. lorga în dublă ipostază. Mai întâi, în calitate de comandant al Diviziei 2 cavalerie în operațiile armatei române în al Doilea Război Balcanic, când în drum spre Orhanie „făcea un raid turbat cu călărașii și roșiorii lui, tăind în urmă firele telegrafului fără a-și da seama de ce, striga în fața ordinului de a se opri (...) că el e «comandant de divizie independentă» și «merge la Sofia», deși primi- se înștiințarea de oprire a ofensivei”. Același general „impasibil și sever” - scrie mai târziu lorga - „care a făcut în 1913 cunoscutul raid de cavalerie prin Bulgaria și a arătat în scris că îi pare rău numai de oprirea prin ordin de a intra în Sofia”, ajunge peste patru ani prefect al poliției capitalei în preziua ocupației și emite proclamația care anunța venirea armatelor im- periale germane în Capitală și măsurile ce tre- buiau instituite. Așadar, conchide marele isto- ric, Mustață e „acel care a comandat Bucureștii predării”, punând capitala la cheremul nemților și bulgarilor, cei din urmă instalându-și Statul major la Capșa22. „Curat murdar” vorba lui ne- nea lancu! -----------------------------------1 55 |-- Generalul Gheorghe Burghele a comandat Corpului V armată în perioada 25 august - 27 septembrie 1916 când această mare unitate s-a desființat. A ocupat apoi funcția de Secre- tar general al Ministerului de Război pe toată durata ministeriatului lui Vintilă Brătianu. „Un nume care nu zicea nimic, venise speriat de pe frontul ardelean, încredințat de două lucruri pentru care putea să jure și înaintea lui Dum- nezeu: că tunurile germane sunt grozave și atât de obraznice încât și-au permis să arunce țernă și asupra unui om de rangul lui și că toți ar- delenii români sunt niște trădători care merită împușcați. Mi le-a spus mie uluit la Ministerul de Război”23. în ziua căderii Constanței, N. lorga a mers la Ministerul de Război, solicitând explicații. „«Ce să fie ce să fie?», a fost răspunsul gene- ralului Burghele, «ce e acolo în comunicat!». «Dar n-am venit pentru atât» «Ei ce, ei ce? A căzut Constanța». Și pe urmă, scurt, limpede, ca și când n-ar fi fost vorba decât de o neapă- rată concluzie, trasă matematic: «Dacă aveți patriotism, de ce nu încheiați pacea?»”24. Generalul Alexandru Socec fusese co- mandantul Diviziei 2 Infanterie pe frontul din Dobrogea și apoi al Diviziei 2/5 Infanterie pe timpul Bătăliei de pe Argeș și Neajlov. Pentru modul cum s-a comportat pe timpul acestei bătălii i s-a luat comanda și a fost trimis in fața Curții Marțiale care l-a condamnat la degra- dare militară și închisoare, pentru părăsirea comenzii pe câmpul de luptă. La 29 ianuarie 1917, lorga scria: „Regele și-a pus semnătura pe actul de condamnare a unui general care a făcut prin atitudinea sa absolut incompetentă sau vinovată să se piardă o mare biruință, să se părăsească Bucureștii și, împreună cu Capita- la, restul Munteniei invadate de dușman... Acel om năzdrăvan și frumos, dintr-o familie ono- rabilă, care a purtat o viață întreagă cu mân- drie uniforma românească va suferi cumplita pedeapsă a degradării și va trece pe cinci ani la munca silnică a unei ocne...”25. Scrierile istorice ale eruditului profesor despre armată includ și alte nume de ofițeri și generali sau chiar simpli ostași care au meritat să intre în atenția sa, fie pentru trăsăturile lor pozitive, fie pentru erorile pe care le-au comis. Și într-un caz și în altul, i-a judecat după faptele lor la care de multe ori a fost martor, lăsând generațiilor viitoare „portretele” unor oameni realizate cu penelul celui mai prolific istoric al neamului românesc. NOTE 1 N. lorga. Războiul nostru în note zilnice, 1917- 1918, volumul a IILlea, Editura Ramuri S.A., Craio- va, f.a., p. 17. 2 Ibidem, p. 20. 3 Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost de N. lorga, II, Lupta, Editura N. Stroilă, București, 1934, p. 190. 4 Ibidem. 5 N. lorga, Acțiunea militară a României în Bul- garia cu ostașii noștri, Vălenii de Munte, 1913, p. 174. 6 N. lorga, Războiul nostru în note zilnice, 1917- 1918, volumul a II-lea, Editura Ramuri S.A. Craiova, f.a., pp. 161. 7 Ibidem, p. 162. 8 Ibidem, p. 182-183. 9 N. lorga, Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost, voi. III, Editura Minerva, București, 1981, p. 146. 10 „Neamul Românesc” An XXVII, nr. 138, Du- minică, 19 iunie 1932, p 1. 11 N. lorga, Pagini alese, 2, Editura pentru litera- tură, 1965, p. 446. 12 N. lorga, Războiul nostru... volumul a IILlea, p. 43. 13 N. lorga, Războiul nostru..., voi. II, pp. 199-200. 14 Pentru crearea spiritului nou, în O viață de om așa cum a fost de N. lorga, II, Lupta, Editura N. Stroilă, București, 1934, p. 250-251. 15 N. lorga, Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost, voi. III, Editura Minerva, București, 1981, p. 171. 16 Ibidem, p. 189. 17 N. lorga, Oameni cari au fost, voi. II, Editura pentru literatură, București, 1967, p. 167. 18 N. lorga, Războiul nostru..., voi. II, pp 191-192. 19 N. lorga, Oameni cari au fost, voi. II, p. 38. 20 N. lorga, Războiul nostru..., voi. II, p. 238, 370. 21 Ibidem, p. 252. 22 Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost de N. lorga, II, p. 191-192; N. lorga, Acțiunea militară..., pp. 156,159; N. lorga, Războiul nostru..., voi. III, p. 263. 23 N. lorga, Orizonturile mele. O viață..., voi. III, p. 128. 24 Ibidem, p. 130. 25 N. lorga, Războiul nostru..., volumul a IILlea, pp. 85-86. ] 56 |---------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române STRATEGII ALE MARILOR PUTERI PENTRU OBȚINEREA HEGEMONIEI ÎN SPAȚIILE FLUVIALO-MARITIME ÎN VIZIUNEA LUI N. IORGA MARIAN MOȘNEAGU* Abstract A historian with an excepțional acuity, N. lorga addressed at length the role cf maritime and fluvial spaces in universal and Romanian history. In the courses held at the Higher War School, on the occasion cf other corferences, as well as in his great syntheses, the scientist tack- led the Black Sea, the Mediterranean Sea, the great rivers, such as the Rhine and the Danube, emphasizing that they were spaces cf intersection cf the interests cf large and small riparian and non-riparian powers. lorga conceptualized the phrase “the magnetism cf the seas”, which all the peoples cf the Pontic and Mediterranean basin had, from antiquity to the dawn cf the contemporary era. Keywords: Black Sea, Mediterranean Sea, Rhine, Danube, Ottoman Empire, Russian \Empire, Romania Istoricul Nicolae lorga a fost, începând cu 1 octombrie 1911, profesor de istorie politică la Școala Superioară de Război, având obligația de a preda anual 25 de lecții1. în primul an școlar, lorga a predat cursul „Chestiunea Ri- nului”, prelegerile respective fiind publicate în vara anului 1912, după notele stenografice ale lui Henri Stahl (1877-1942). Prin Decizia ministerială nr. 87 din 13 septembrie 1925, în baza articolului 7 din Regulamentul Școlii Superioare de Război, îl regăsim numit profesor de Istorie generală, alături de alți universitari de marcă, precum profesorii Simion Mehedinți (Geografie gene- rală), Oscar Niculescu (Drept internațional), Dumitru Caracostea (Psihologie și logică), D. Mazilu (Economie politică), Henri Stahl (limba engleză). în 1933 este aprobat, prin Decizie ministe- rială, ca profesor de Istoria Românilor și Isto- ria Generală2. La Școala Superioară de Război, Nicolae lorga a susținut și un ciclu de 10 conferințe cu tema „Biografii militare și spiritul militar de-a * Comandor (r) dr., Comisia Română de Istorie Militară. ■ ■ Revista de istorie militară ■--------------------- lungul veacurilor”, precum și cursurile „Ches- tiunea Mării Mediterane. Istorie a Europei de Miazăzi în legătură cu această chestiune” (1914), „Chestiunea Oceanelor” (1919), „Dez- voltarea așezămintelor politice și sociale ale Europei București” (I, 1920, II, 1921, III, 1922), „Istoria românilor prin călători”, București (I, 1920, II, 1921, III, 1922, IV, 1922, ediția a doua București, I, II, 1928, II, IV, 1929), „Românii în străinătate de-a lungul timpurilor” (Vălenii de Munte, 1935), „Stări sufletești și războaie” (București, 1939) și „Oameni reprezentativi în purtarea războaielor” (București, 1943). Același reputat cărturar publicase în 1910, la Vălenii de Munte, „Istoria armatei românești”. Politica apelor românești în urma unei hotărâri a Comitetului Cen- tral, Liga Navală Română, organizație fondată în anul 1927 pentru propaganda, orientarea și apărarea intereselor pe apă ale României Mari, a invitat o serie de personalități ale culturii naționale să susțină un ciclu de conferințe sub genericul „Apele, Dunărea și Marea Noastră”. Printre acestea s-au numărat profesorii uni- versitari Nicolae lorga, Simion Mehedinți, Nicolae Dașcovici, avocatul foan Grigore Periețeanu, precum și inginerii Nicolae Caran- fil și Constantin Mihalopol. Miercuri, 23 februarie 1938, în sala Fundației Universitare „Carol I”, istoricul Nicolae lorga a prezentat, cu bine-cunoscuta-i vervă și competență, cea de-a patra conferință, intitulată „Permanența istorică a drepturilor noastre la Dunăre și Mare”. Printre altele, reputatul istoric a afirmat și argumentat faptul că „... viața poporului nos- tru este orânduită după cursul apelor, - olteni, jieni, argeșeni, - cu caracteristice distincte în cântece, costume, obiceiuri, care urmează al- bia râului de care suntem legați. Trecând de la tradiție la politica româneas- că a apei, aceasta a luat ființă de la întemeierea Brăilei (1380-1390), până unde veneau «coră- bii din toată păgânătatea». Aceasta dovedește permanența istorică, chiar dacă se face cu sărituri, căci cu acea epocă reapare ceea ce a fost pe vremea elenilor. în virtutea acestei permanențe, datori suntem a ne substitui aco- lo, unde pe vremuri a fost coroana Pontului Euxin. ----1 58 |------------------------------------ Muntenii, prin Basarabi, au fost cei care stăpâneau până la Marea cea Mare, corăbiile venețiene mergând până la Nicopole. Moldovenii au ajuns mai târziu, din câteva sărituri, la mare. Sigismund ținea să stăpâneas- că Dunărea, moldovenii au salvat-o.”3 Dar, dincolo de această punere în temă a membrilor Ligii Navale Române și, implicit, a opiniei publice, asupra drepturilor noastre firești asupra apelor interioare și legitimității afirmării spiritului nostru de navigatori nu nu- mai în bazinul pontic, ci și în Arhipelag ca și pe întinsul Oceanului Planetar, opera sa definește clar interesul marilor puteri pentru supremația fluviilor continentale și a spațiilor maritime, indiferent de epocă și de starea de pace ori de beligeranță. învățăturile sublime ale istoriei în preambul Lecției I la cursul „Chestiunea Rinului”, Nicolae lorga se explică: „Necesita- tea studiilor de istoria universală pentru mi- litari. Istoria nu dă rețete pentru viața practi- că. Ea preface sufletul celor ce se pătrund de învățămintele ei. Ea dă simțul realității lucru- rilor și ajută cu judecăți drepte. Ea privește azi pe oricine, căci oricine participă la viața publi- că o determină. Ea privește pe militari cu aceea care au un mai mare sacrificiu de făcut. Ei trebuie să- și dea seama de elementul oral determinant al războaielor moderne. Exemple: francezii Revoluției în luptă cu Europa centrală, boierii cu englezii, japonezii cu rușii. Natura elemen- tului moral de care o oștire are nevoie astăzi. Nu atâta entuziasmul, credința, disciplina, sentimentul de onoare ci conștiința. Ea se hrănește însă în rândul întâi din învățămintele istoriei universale.”4 Adresându-se direct auditoriului, ilustrul mentor motivează: „încep mulțumind d-lui colonel-comandant pentru delicata atenție pe care a avut-o, adresându-se la mine ca să țin acest curs de istorie universală. Eu țin cursuri de istorie universală aiurea și n-aș fi ținut cur- sul acesta dacă nu m-ar fi îndemnat adevărata și exclusiva dorință de a vă fi folositor. De aceea, de la început, vă rog să țineți sea- ma de acest fapt că eu adaug la ocupațiile mele obișnuite, care sunt uneori destul de grele, acest nou curs fără nici un fel de preocupări -----------■ Revista de istorie militară ■---- Nicolae lorga materiale, din celea care ar putea îndemna pe cineva către căutarea unei noi ocupații didac- tice, ci, cum am zis, exclusiv din dorința de a vă fi folositor. Și, odată ce fără nicio preocupație materi- ală țin acest curs, sunt dator încă o lămurire. Cred că acest curs vă este cu adevărat folositor, căci, n-aș fi luat asupra mea să țin un curs de istorie universală, generală la Școala de Război. Am oroarea lucrurilor inutile și, prin urmare, dacă cursul acesta ar fi cum sunt atâtea care se fac la atâtea școli pentru că s-a apucat a se face din trecut, fără îndoială aș fi lăsat altuia plăcerea și onoarea de a se ține aceste lecții de istorie universală. Dar eu vă țin lecțiile acestea dar din con- vingerea absolută pe care o am că istoria uni- versală vă este de neapărată trebuință. Mai am părerea că istoria universală în to- talitatea ei și în spiritul ei, deosebit de spiritul istoriei naționale, dar nu contrar ei - că istoria aceasta universală este trebuitoare oricui. Odinioară nu era trebuitoare, astăzi însă este.”5 La finalul motivației sale dintru început, Nicolae lorga conchidea: „Prin urmare: conș- ----■ Revista de istorie militară ■------------ tiința aceasta este cea dintâi datorie a oștirii noastre față de ea însăși; câștigarea și împărtășirea ei e cea dintâi chemare a dum- neavoastră față de acei care nu s-au putut ri- dica înșiși, în afară de oaste, spre o conștiință. Aici stă misiunea dumneavoastră, la care vă ajută istoria universală prin învățăturile ei sublime și grozave mai mult decât orice. în alte țări, ostașii își recapătă conștiința de sine pe alte căi, la noi, nu. Sunt însă acei trei ani în care sufletul soldatului e la îndemâna dumneavoas- tră și, prin urmare, dumneavoastră puteți să deveniți, și mai mult decât învățătorii satului și ai orașului, învățătorii cei mari prin discipli- nă, virtute și idealism al unei națiuni întregi. Dacă aș putea să vă ajut la aceasta, aș fi foarte bucuros.”6 Tripticul alcătuit din lucrările „Chestiunea Rinului”, „Chestiunea Dunării” și „Chestiunea Mării Mediterane”7 acoperă istoria Europei din antichitate până în pragul epocii con- temporane. Ultima lucrare formează volumul XXVI din „Studii și documente cu privire la istoria românilor”8. Acestea au fost completate de „Chestia Oceanelor”9, o succintă prospecta- re a expansiunii puterilor maritime. Abordarea, în premieră în istoriografia ro- mânească, a geopoliticii arealurilor maritime ca sferă de incidență a disputelor marilor puteri maritime pentru dominație și expansiune, cu implicații în plan politic, diplomatic, economic și social, de către reputatul polihistor român ne relevă, peste secole, pragmatismul analizei, spiritul de anticipație și clarviziunea opiniilor acestuia în raport cu rolul, locul și importanța mediului naval în evoluția și civilizația mondi- ală, în general și a Europei, în special. Importanța geopolitică a Mării Mediterane în Introducere la Lecția I autorul subli- niază: „întâi s-a tratat în aceste lecții istoria universală din punctul de vedere al chestiunii Rinului: dușmănia dintre două popoare, dintre două serii de popoare pentru stăpânirea regiu- nii renane, și în jurul chestiunii acesteia rena- ne s-au grupat mai toate lucrurile de căpetenie privitoare la istoria Apusului european. Dar, deoarece Apusul european a atârnat adeseori de Răsărit - am arătat cum de câte ori proble- ma Dunării câștigă importanță, de atâtea ori problema Rinului pierdea din importanța sa, aceleași puteri luându-se dintr-un loc și du- cându-se într-altul și Ludovic al XlV-lea pu- tând merge la Rin când austriecii sunt ocupați la Dunăre - s-a tratat din acest punct de ve- dere, pe lângă toată istoria Apusului și o bună parte din istoria Răsăritului. Anul trecut a fost vorba de chestiunea Dunării10, ceea ce nu înseamnă altceva decât chestiunea moștenirii împărăției romane de Răsărit, căci toate popoarele din Orient - și nu numai din Orientul sudic, dar și din Orientul nordic, prin urmare și Rusia - sunt interesate la această chestiune: cine stăpânește Dunărea, prin urmare gurile ei și prin urmare Marea Neagră.”11 Extinzând analiza asupra bazinului medi- teranean, Nicolae lorga specifică: „Chestiunea stăpânirii Mării Mediterane e mult mai vastă decum s-ar părea la început. în dezvoltarea ei suntem cuprinși și noi; avem și noi un rol, cu toate că niciodată corăbii de război ale noas- tre n-au plutit pe această mare cu scopul de a se împotrivi corăbiilor altei națiuni; suntem totuși amestecați în ea fiindcă Marea Medite- rană se continuă, de fapt, prin cele două strâm- ----1 60 |------------------------------------ kii. - - ~ ■ ■ ■ z' CHESTIUNEA MĂRII MEDITERANE a ISTORIE A EUROPEI DE MIAZĂZI tN LEGĂTURĂ CU ACEASTĂ CHESTIE. □ □ Lecții ținute Ia Școala de Războiu Tipărite după notele stenografice ale d-lui H Stahl, pentru folosul elevilor săi. DE N. IORGA VĂLEMi-DE-MUNTE EDITURA TIPOGRAFIEI NEAMUL ROMANESC” 1914 Chestiunea Mării Mediterane tori ce mărginesc Marea de Marmara - în această Mare isprăvită și ea la Nord prin Marea de Azov. Astfel, Marea Neagră, cu adausul ei, face parte din sistemul Mării Mediterane. Prin urmare, orice se petrece în Marea Mediterană are imediat înrâurire și asupra noastră.”12 Extrapolând interdependența de spațiul maritim de dincolo de strâmtorile Turciei, autorul evidențiază sfera influențelor geopoli- tice care se răsfrâng asupra poporului român: „influențe de comerț, de civilizație în genere și, foarte adeseori, și influențe de dominație poli- tică, ce nu vin numai de la Răsărit, de dincolo de Nistru, de la Apus, peste stepa Ungariei, de la Sud, din Peninsula Balcanică, ci și pe calea cealaltă, maritimă.”13 Argumentele sale sunt: „...chestiunea aceasta a Mării Mediterane nu cuprinde nu- mai mările legate cu Marea Mediterană, prin urmare Marea de Marmara, Marea Nea- gră și Marea de Azov, ci până să se ivească și -----------■ Revista de istorie militară ■--- chestiunea Oceanului, foarte târziu, odată cu descoperirile maritime de la începutul epocii moderne, și partea europeană a Oceanului Atlantic14, deci coasta de Apus a Europei, nu dă material pentru cercetarea ei deosebită, ci e în legătură cu stăpânirea în Marea Meditera- nă. Astăzi Anglia, având rosturile ei în Marea Mediterană, poate trimite o flotă în preajma Constantinopolului și Oceanul Atlantic domi- nă astfel Marea Mediterană. Dacă Franța ar fi slăbit mai mult, dacă Italia nu s-ar fi ridicat, dacă Grecia ar fi incapabilă să-și alcătuiască o marină în bazinul de Răsărit al Mării Mediterane, făcând concurență Itali- ei, din ce în ce mai mult influența engleză ar domina în această regiune - Anglia, unde este inima puterii engleze, păstrând, bineînțeles, situația mondială ce o are acuma. Dacă deci acum Oceanul domină Marea Mediterană, a fost o vreme când Marea Medi- terană a dominat oceanul, și aici a fost centrul tuturor problemelor navale. Ea a fost Marea cea vie, pe când astăzi, dacă Marea Meditera- nă este încă o Mare vie, și aceasta este incon- testabil, mult mai vii în ce privește proporțiile și faptul că acolo se face schimbul între viața economică a două lumi, este Oceanul Atlantic. Și poate va veni o vreme când, înviind Chi- na (!), prin japonezi sau alții, și crescând și mai mult, printr-o continuă sporire de emigrări, Statele Unite, Oceanul Pacific va ajunge să joa- ce rolul de căpetenie, precum tot astfel s-ar pu- tea să aibă acest rol Oceanul Indian. Fapt este însă că, în timpul de la faraoni până la 1800, Marea vie, centrul de schim- buri maritime, de influențe economice care se desfac din aceste schimburi, a fost Marea Mediterană.”15 Consecvent în afirmațiile sale și cu o ca- pacitate de anticipație remarcabilă, Nicolae lorga continuă aserțiunea sa: „Dar problema Mării Mediterane nu privește numai gene- ralitatea câmpurilor de apă - dacă aș putea întrebuința această expresiune paradoxală - ci privește încă ceva - și putem întrebuința o a doua expresie paradoxală - «mările de uscat». Este o «Mare de uscat» în legătură cu Marea Mediterană, stepa rusească, oferind, în ceea ce privește dezvoltarea popoarelor, sau îna- intarea, prelingerea popoarelor, trecerea lor repede de la un loc la altul, ca mijloc al unor ----■ Revista de istorie militară ■----------- asemenea mișcări, aceleași fenomene ca și Ma- rea. Chestiunea Mării Mediterane e în cea mai strânsă legătură cu chestiunea stepei rusești. Nu odată - cum se va vedea chiar din lecția de astăzi, care se ocupă cu partea cea mai ve- che și pentru noi cel puțin direct interesantă a acestei chestiuni - nu odată se întâmplă ca o dominație să înceapă în stepă ca să se întindă și să coboare apoi până în Marea Mediterană; și iarăși se întâmplă ca dominația asupra Mării Mediterane să tindă a înrâuri și a lua în stăpâ- nire viața stepei. Dar, în felul acesta, noi suntem interesați și dintr-un al doilea punct de vedere la ches- tiunea Mării Mediterane: suntem interesați la această chestiune a Mării Mediterane pentru că ea începe a constitui pentru noi un continuu izvor de amenințări și de primejdii, un conti- nuu punct de plecare al dominațiilor străine.”16 încercând să ofere o morală a acestei disertații, Nicolae lorga conchide: „...Chestia aceasta a Mării Mediterane va arăta cum po- poarele harnice și organizate, chiar în proporții mult mai mici și în împrejurări mult mai ne- norocite, vor isprăvi prin a birui popoarele cel mari, dar căzute, din deosebite împrejurări, în lene, în lipsă de solidaritate și în acel defect de organizare care nimicește și puterile cele mai bune. O mână de nisip strânsă laolaltă va fi blocul de piatră, iar munții întregi au ajuns să fie numai praf pe fundul Oceanelor.”17 Ca o concluzie la Lecția I, istoricul con- chide: „...După ce rasa feniciană din Marea Mediterană și înainte ca rasa grecească să aibă în caracterul de expansiune națională, care e mai vechi - coloniile eline pătrunzând până la Oceanul Apusului - și caracterul de dominație mediteraneeană independentă, supremația vine din platoul Iranului Persian.”18 în Lecția a Il-a, lorga motivează avantajele grecilor asupra mării: „E o mare deosebire în- tre natura Iranului, în care omul se pierde în imensitatea spațiului și natura coastei Mării Mediterane, în care omul nu vede din Cerul- Dumnezeu decât atâta cât se poate prinde în- tre fragmentele de stânci care închid un îngust golf de mare, ca un lac vecin cu alte lacuri.”19 Dar, în pofida alianței cetăților grecești, grecii „n-au fost niciodată în stare, după ce au răpit Iranului stăpânirea asupra Mării Mediterane, să o domine ei. Ducând viața de cetate, puteau -------------------------------------1 61 I-- să împiedice un Imperiu de a lua Marea în stă- pânire, dar nu erau în stare să înlocuiască pu- terea lui asupra Mării.”20 Lecția a IlI-a identifică statul „macedo- nean” ca moștenitor al dominației asupra Mă- rii Mediterane: „După marea încercare de mo- narhie universală a iranienilor, după stăpânirea de natură mai mult comercială, amestecată cu principiul vieții de cetate, a grecilor, vine silința romanilor de a întemeia un Imperiu universal care să se razime în rândul întâi pe Marea Me- diterană. Chiar numele de astăzi, de „Marea Mediterană”, „Marea de mijloc” nu e numai un concept geografic, în legătură cu cunoștințele geografilor romani din epoca împărătească, ci, în același timp, și un concept politic, dominația romană întinzându-se de o parte și de alta a acestei Mări și în sensul de Vest-Est și în acela de Nord-Sud. Ea era Marea centrală a Imperiu- lui roman, și el se aduna în jurul acestei Mări, chemată a juca, din punct de vedere economic și cultural, în acest corp vast al Imperiului, ro- lul pe care-1 joacă inima în corpul omenesc, trimițând energie și inițiativă în toate părțile.”21 O altă concluzie: „Prin urmare: de origi- ne traco-ilirică, adoptând civilizația greceas- că, concepând mai presus de viața de cetate a grecilor o regalitate universală împrumutată ca noțiune de la perși, aceasta este regalitatea macedoneană. Ea caută Marea pentru a trece peste dânsa și a stăpâni de amândouă părțile, întrebuințând, fără prejudecată, fără conștiință națională, toate rasele ce va găsi. în ceea ce privește problema Mediteranei deci, regalita- tea macedoneană trebuia să aibă Marea Egee, apoi Marea cea mare ce se deschide către Ră- sărit și Apus; ea trebuia să fie moștenitoarea întregului patrimoniu, în prezent și în trecut, al poporului grecesc și al puterii asiatice...”22 Identificând conștiința politică separatistă ce se trezește la popoarele de pe țărmul pontic al Mării Negre și din Caucaz, în Lecția a IV-a Nicolae lorga continuă să evidențieze mag- netismul mării: „Precum toate popoarele din părțile Dunării și din stepa Rusiei au căutat să ajungă la Mare, în Europa, tot așa, în Asia, până și populațiile din adâncul continentului au căutat să pătrundă și ele la țărmul care per- mitea contactul, bogat în foloase materiale și morale, cu o civilizație mai înaintată...”23 în accepțiunea sa, țărmul Nordic al Mării Negre24, 62 pe care s-au dezvoltat Trapezuntul și Sinope, se constituia în „continuarea peste strâmtori a coastei tracice de către Arhipelag.”25 Lecția a V-a, intitulată „Romanii și dominația Mediteranei”, o precede pe urmă- toarea, „Imperiul roman și așezarea barbari- lor în bazinul apusean al Mării Mediterane”. „Și odată ce avea strâmtorile, trebuia să aibă și Marea interioară: Marea Neagră și Marea de Azov, care, firește, pentru Roma aveau o importanță numai secundară. în aceste părți ale Euxinului, romanii în- lăturaseră întinderea acelui stat dacic, care pe vremea lui Burebista atinsese până la ulti- mele teritorii pe care le-am ocupat în cursul recentei noastre acțiuni militare în părțile de la sudul Dobrogei26; [ ...] ea (Roma - n.n.) a ajuns să domine până la strâmtorile unde se spunea că umblase Hercule, până la Gibralta- rul de astăzi, unde apele mediterane se închid și pornește Oceanul Atlantic, imensa masă de apă necunoscută. O puternică flotă roma- nă funcționase în cele dintâi timpuri pentru a menține această dominație. [...] De la o vreme însă lipsa de dușmani a prefăcut flota romană într-un instrument de transport al proviziilor pentru Italia stăpână.”27 în Lecția a Vl-a, care abordează ca temă „lustinian și problema Mării Mediterane”, Ni- colae lorga evocă eforturile Romei de a înlătu- ra primejdia constituită de stăpânirea bazinu- lui occidental al Mediteranei de către germani, rivalitate care a avut dintotdeauna un caracter acut: „Dacă se înfățișa o problemă, apoi ace- ea nu era problema cea vastă a integrității și unității Imperiului roman, ci o problemă cu mult mai restrânsă: a dominației în Marea Me- diterană. O înțelegem astfel ca o acțiune măr- ginită la întregul cuprins de țărmuri al Mării Mediterane, acțiune destinată a preface din nou această Mare ... într-un lac roman. [ ...] Prin urmare, și din punctul de vedere al hranei poporului și din punctul de vedere al luxului clasei dominante, era nevoie de o necontenită circulație maritimă care se mărginea numai la Marea Mediterană, Oceanul apusean neavând nicio importanță pentru Roma.”28 Problema hranei era una vitală, Constanti- nopolul, capitala noului Imperiu roman, având un rol primordial: „Precum Italia de odinioară se hrănea, în rândul întâi, prin transporturile -----------■ Revista de istorie militară ■---- siciliene sau africane, tot așa Bizanțul se hră- nea prin flota egipteană, prin a insulelor și prin transporturile pe Marea Neagră. Pe vremea turcească, aceasta o vedem în fiecare moment: Stambulul osman avea nevoie de trei curente de alimentare, și nu puteau să înceteze toate trei deodată: curentul Mării Negre, care adu- cea grânele stepei rusești și ale regiunilor du- nărene, curentul insulelor, care aducea toată producția Arhipelagului, dar mai ales curen- tul Egiptului, care avea pentru aproviziona- rea Constantinopolului importanța decisivă, fiind cel mai bogat și cel mai ușor de pus în siguranță.”29 Acționând împotriva vandalilor și a acțiunilor piraterești ale acestora care pericli- tau asigurarea transporturilor de hrană, lusti- nian a pus stăpânire și pe coasta răsăriteană a Spaniei, precum și pe insulele care se găsesc în această zonă a Mediteranei. Lacul roman de- venise o realitate în mâinile „exarhului”. Lecția a VlII-a evidențiază rivalitatea din- tre arabi și bizantini pentru Marea Medite- rană: ... împăratul stabilit prin intervenția flotei egiptene la 610 și care, timp de treizeci de ani, aproape o jumătate de secol, conduce viața Bizanțului, a trebuit să reprezinte, înain- te de toate, nu tendința, europeană, de a apăra Dunărea, nici cea constantinapolitană de a ex- ploata Imperiul întreg pentru binele Capitalei, ci interesul acestor provincii ale malului me- diteranean, neeuropean, de a fi la adăpostul atacurilor care veneau de o bucată de vreme, după slăbirea ofensivei bizantine, reprezentată odată de lustinian, din partea perșilor. Sub lustinian încă, ocupat în mare parte contra perșilor, Cosroe tindea să ajungă la Ma- rea Mediterană, să facă din regatul iranian o putere mediteraneană, înnoindu-se astfel tim- purile lui Darius și Xerxe după trecere de peste o mie de ani.”30 Prin expansiunea în bazinul vestic al Me- diteranei, arabii au cucerit Creta (823), la ju- mătatea secolului al IX-lea Marea Mediterană putând fi considerată un lac „arab”. Imperiul a abandonat Marea Mediterană celor două mari puteri arabe concurente din Africa și Spania, abia în secolul al X-lea Bizanțul reluând ofen- siva, grație implicării împăraților Nichifor ----■ Revista de istorie militară ■--------- Phokas și loan Tzimiskes. „Imperiul bizan- tin, în stăpânirea liniei dunărene și a coastei Adriatice, recapătă astfel în același timp, pe la 1050, posesiunile sale siriene și, în cea mai mare parte, dominația asupra Mării Meditera- ne.”31 Lecția a IX-a argumentează implicarea ger- manilor de nord în viața maritimă a popoarelor mediteraneene, concluzionând: „...Pe un țărm și pe altul al Mării Negre se completează lanțul de înconjurare țesut de puterea normandă. Marea Mediterană părea că trebuie să aparțină acestei rase neodihnice, capabilă de cea mai înaltă inițiativă și de cea mai umilă răbdare.”32 „Normanzii, bizantinii și cruciații ca rivali în stăpânirea Mării Mediterane” este titlul sub care, în Lecția a X-a, Nicolae lorga examinează statutul Mării Mediterane. La mijlocul secolului al Xl-lea, Imperiul bizantin se confruntă cu turcii selgiucizi, cre- atorii marelui stat care, plecând din regiunile iraniene, s-a extins și asupra Asiei Mici și Siri- ei, alcătuind o nouă putere cu pretenții hege- monice asupra Mării Mediterane. „Cu vremea însă, alte elemente ajunseseră să domine pe cruciați, elemente foarte impor- tante, nu numai din punctul de vedere al acelo- ra, al legăturii lor cu Marea Mediterană, al con- toarelor pe care le-au întemeiat pe toată coasta Asiei Mici, a Siriei, Egiptului și chiar a Africii de Nord, dar, măcar în parte, și pentru pro- blema Mării Mediterane în genere - chiar și în ceea ce privește bazinul occidental al Mării Mediterane. [...] Aceste puteri, în care se con- centra viața generală a latinității din centrul și Apusul Europei, erau Papa33 și împăratul.”34 Momentul marchează crearea marelui Im- periu maritim al venețienilor în Evul mediu. Lecția a Xl-a evidențiază încercarea lui Manuel Comnen de a reface Mediterană bi- zantină. Imperiul bizantin pusese stăpânire pe Asia Mică, Siria, scoțându-i pe turci din toate insulele vecine și reușind astfel să-și impună supremația în bazinul răsăritean al Mării Me- diterane. Rămăsese bazinul occidental al Me- diteranei, o pradă râvnită de Manuel Comnen. După un conflict cu venețienii, aceștia fusese- ră izgoniți din Constantinopol, după atacul lor împotriva Insulelor Rodos și Lesbos. --------------------------------------1 63 |-- înfrângerea normanzilor de către genera- lul Branas, căderea lui Andronic, ridicarea lui Isaac Anghelul au amânat îndeplinirea visului normand de a prelua hegemonia bazinului răsăritean al Mării Negre (1185). încercarea de stăpânire a Veneției în Medi- terana și Imperiul latin de Constantinopol sunt tratate în Lecția a XH-a. La sfârșitul secolului al XH-lea dominația bizantină asupra Mă- rii Mediterane ia sfârșit, lăsând locul acțiunii anarhice a pirateriei. Riposta a venit din partea Veneției35, care nu putea să tolereze „o situație de anarhie perpetuă în această mare", dar care, în cele din urmă, avea să se aleagă numai cu Insula Creta. în Lecția a XlII-a sunt prezentați potențialii concurenți ai Veneției în dominația Mării Me- diterane. Tentativa acesteia de a întemeia o stăpânire maritimă și o dominație generală asupra Mării Mediterane a eșuat odată cu vic- toria din 1240. Secolul al XlII-lea s-a încheiat fără ca statul normand să preia controlul asu- pra bazinului estic al Mediteranei. în Lecția a XlV-a, Nicolae lorga explică le- găturile statelor france din Orient cu marea. Dintre toți pretendenții, genovezii au ajuns în regiunile vestice ale Mării Negre36. Lecția a XV-a tratează luptele noii pu- teri turcești pentru reluarea sub stăpânire a țărmurilor Mediteranei, care culminează, în cel de-al treilea an al stăpânirii lui Mohammed al II-lea, cu cucerirea Constantinopolului, la 29 mai 1453. Lecția a XVI-a prezintă Marea Meditera- nă în relația cu sultanii-împărați ai Bizanțului turcesc. Acum, Sultanul avea sub controlul său strâmtorile Bosfor și Dardanele37, lucru de importanță capitală și „sentința de moarte a genovezilor” Se poate spune - conchide lor- ga - că „libertatea politică a Genovei în mările acestea (Marea Neagră și Marea Azov - n.n.) începe cu tratatul de la Nymphaion, la 1261, și se isprăvește cu cucerirea Constantinopolului de [către] turci, în 1453.”38 Efectele atotputerniciei țarului Țarigradu- lui asupra navigației au fost uluitoare: Bizanțul și-a constituit o flotă redutabilă, cu marinari deprinși cu vâslele și velele „generație după generație și secol după secol”, recrutați de pretutindeni; dușmanii de odinioară deveni- seră acum azapi (soldați marinari - n.n.) pe ----1 64 |----------------------------------- corăbiile sale; pe galere vâsleau robi proveniți din teritoriile maritime, coastele Italiei, insule, regiunile costiere; orice expediție întreprinsă în Apus trebuia să sporească numărului „gale- rienilor” Sultanului. Mahomed al II-lea și-a extins și consolidat inițial stăpânirea asupra Arhipelagului, a lito- ralului tesalian și a celui atic. Ulterior a luat în stăpânire deplină Marea Neagră, cucerind Chilia și Cetatea Albă39, Calfa și Mangopul. Opera a fost desăvârșită de Baiazid al II-lea, în 1484, când atât Marea Neagră cât și Dună- rea de Jos aparțineau Porții. „Astfel, la începu- tul veacului al XVI-lea - spune lorga - turcii sunt stăpâni pe bazinul de răsărit al Mării Me- diterane ... [...] Prin urmare, când de la Alexan- dria și până în Albania totul asculta de puterea Sultanilor, se înțelege că Marea Mediterană era prefăcută, în ceea ce privește măcar bazinul ei de Răsărit, într-o posesiune otomană”40 - con- cluzionează Nicolae lorga. Sub genericul „Turci și spanioli în bazinul apusean al Mării Mediterane”, Lecția a XVII-a tratează atitudinea tolerantă a sultanului So- liman cel Măreț față de amiralul său neoficial Caireddin Barbarosa, suveran peste o puterni- că flotă capabilă să domine întregul bazin me- diteraneean. în lupta de la Lepanto (7 octombrie 1571), în care se realizează expediția comună a creștinătății împotriva turcilor pe mare, Spa- nia a irosit încă o încercare de a deveni un fac- tor naval dominant. Aceasta este tratată deta- liat în Lecția a XVIII-a. Pe la 1600 când nici creștinii nici turcii nu reușesc să se impună ca factori decisivi în Marea Mediterană, aceasta devine „domeniul pirateriei sistematice a Bar- barescilor, stăpâni, împotriva tuturora, în Ma- rea Mediterană.”41 Anarhia în Marea Mediterană și în Marea Neagră, tratată în Lecția a XlX-a, durează până la războiul pentru Creta. în secolul al XVI-lea, flota otomană își păstra întâietatea militară: „Era o mare sărbătoare pentru Constantin- opol cînd flota pleca: sultanul însuși ieșea la chioșcul Mării, la lali-Chioșc și primea semne- le de cinste pe care le dau corăbiile ce se pier- deau în zare.”42 Alcătuirea Flotei era dată în antrepriză așa-numiților reiși, echipajele fiind alcătui- te din greci năimiți și vâslași plătiți. în aceste ------------■ Revista de istorie militară ■----- condiții, flota avea mai mult un scop de afirma- re a stăpânirii turcești în apele Arhipelagului, în special și în Marea Mediterană, în general. O acțiune propriu-zis militară a flotei turcești, în special între anii 1600 și 1640, s-a desfășurat în Marea Neagră. „Flota turceas- că apare în regiunile acestea ale Mării Negre înainte de epoca lui Murad al IV-lea, prin ur- mare în timpul lui Ahmed, Osman și Mustafa, și timp de cel puțin treizeci de ani n-a lipsit o perioadă de doi ani de zile fără ca, sau capuda- nul sau cutare din ofițerii supuși lui, de obicei ajutorul lui - să nu se afișeze cu galerele cele mari ale Sultanului în aceste regiuni.”43 Lecția a XlX-a tratează „Războiul pentru Creta”. Războiul Cretei a avut un dublu interes din punctul de vedere al chestiunii Meditera- nei, acest război fiind purtat pentru satisfa- cerea intereselor materiale ale Veneției. Este momentul în care Franța își reafirmă tendința de a înlocui rolul deținut de Spania în Marea Mediterană iar Turcia pierde dominația asupra regiunilor din nordul Mediteranei. în Lecția a XXI-a, „Luptele pe mare ale venețienilor și rușilor după depresurarea Vienei în 1683”, Nicolae lorga argumentează faptul că „După 1683, mișcarea de ofensivă creștină în Marea Mediterană și în apele legate cu dânsa era reprezentată de flota venețiană, de o parte și de flota rusească, de alta.”44 Din cauza slăbiciunii adversarilor și a riva- lilor săi de până atunci, Veneția a rămas o pu- tere capabilă să reia ofensiva în Marea Medite- rană. Rusia lui Petru cel Mare își arogă dreptul de a-și manifesta autoritatea în Marea Neagră. ...O consecință a păcii de la Karlovitz a fost dispariția pentru totdeauna a puterii militare turcești în Marea Mediterană.”45 Și, în loc de concluzie, Nicolae lorga se în- treabă retoric: „Cine s-ar fi gândit, pe la 1680, că peste un secol Rusia, care abia se găsea în fundul Mării Negre, a Mării de Azov și care, cum se va vedea, pierde îndată și Azovul, va fi în stare, după trecere de un secol, să fie ea stăpână, direct și prin aliații ei greci, pe toată regiunea răsăriteană a Mării Mediterane?”46 Prin Pacea de la Passarowitz (iulie 1718) se încheie un tratat de comerț care permitea co- răbiilor supușilor împăratului Austriei libera navigație pe Dunăre și, pe această cale, ajunge- rea la Marea Neagră. Tabloul întregit al acestei ---■ Revista de istorie militară ■------------ epoci este următorul: „... Veneția decăzută, Franța și Anglia ocupate în Oceanul Atlantic un secol întreg, Rusia respinsă pentru mo- ment de la stăpânirea Mării Negre, imperialii incapabili de a trimite pe Dunăre și elemente militare care să poată exercita influența asu- pra Mării Negre, iar turcii complet decăzuți - aceasta înseamnă că Marea Mediterană este pe la 1750 un fel de Mare Moartă în istoria uni- versală, sub raportul militar și politic.”47 Lecția a XXII-a analizează „Marea Me- diterană până la începutul veacului XlX-lea” constatând că, încă de la 1700, aceasta nu mai joacă nici pe departe rolul său din antichita- te, „din cauza concurenței, zdrobitoare pen- tru dânsa, a Oceanului Atlantic, care ajunge să strângă toate silințele economice și politice ale deosebitelor societăți și state: cealaltă mare rămâne mai mult cu o însemnătate locală și specială.”48 Nici Franța și nici Spania nu au mai reușit să joace vreun rol mediteraneean, astfel în- cât dezinteresul pentru securitatea căilor de comunicație și a comerțului maritim a încu- rajat proliferarea pirateriei, care i-a obligat pe riverani să se limiteze doar la cabotaj. în bazinul răsăritean al Mării Mediterane, Rusia nu a abandonat lupta pentru supremație, Ecaterina a 11-a reînviind ambițiile lui Petru cel Mare. „în războiul din 1788-91 întreaga flotă turcească apare, impunătoare, în Marea Nea- gră. Flota aceasta ține piept flotei rusești, care nu e în stare... să câștige o biruință asemănătoa- re cu aceea de la Ceșme. [...] Până la expediția generalului Bonaparte în Egipt, Marea Medi- terană joacă deci un rol cu totul secundar în combinațiile pe care le fac diplomații și con- ducătorii militari ai Europei revoluționare și contrarevoluționare.”49 Lecția a XXlll-a prezintă Marea Medite- rană la prima jumătate a secolului al XlX-lea și prezența lui Napoleon Bonaparte în Egipt. „Marea Mediterană învie sub raportul politic, în legătură nu cu o singură serie de evenimen- te ci cu mai multe serii de evenimente, care se petrec în țări deosebite și fac parte din capito- lele unor istorii naționale și de stat deosebite.”50 Este vorba de expediția lui Napoleon Bonapar- te în Egipt și Siria, respectiv de răsunătoarea bătălie de la Abukir (8 martie 1801). Ignoranța francezilor a permis instalarea englezilor în ----------------------------------------1 65 |--- Marea Mediterană, inițial cucerind Gibraltarul și ulterior Malta și Insulele Ionice. în final, Egiptul a pierdut rolul dominant în bazinul de răsărit al Mării Mediterane, ur- mând ca disputa să se consume între Franța, Anglia și Rusia, dispută care a declanșat războ- iul Crimeii, care este tratat în Lecția a XXIII-a. Dar dincolo de războiul gurilor Dunării și al strâmtorilor, problemele au continuat să agite spiritele pretendenților la supremația Medite- ranei, ajungându-se, inevitabil, la războiul din 1877-1878. Lecția a XXIV-a prezintă puterile apusene în Marea Mediterană în a doua jumătate a seco- lului al XlX-lea. Coloniile vor fi argumente de potențial pentru beligeranți. După eșecul pla- nurilor lui Napoleon al IILlea, învins în bătălia din 1870, o altă influență încearcă să se substi- tuie influenței franceze în Marea Mediterană. Este vorba despre Germania, care a încercat, prin capitalurile sale și oamenii de știință, să ia în stăpânire Turcia și, în parte, a reușit. Dar s-a lovit în continuare de supremația engleză și de tentativa instalării unei influențe italiene în Mediterană. „Se pare că au venit deci zilele - conchide magistrul - ca Marea Mediterană să redevie o Mare latină, și încheierea tratatului de împărțire a sferelor în această Mare de către Barrere, ministrul francez la Roma, [...] nu în- seamnă decât încoronarea acestei opere.”51 Dar, deloc neglijabil, este interesul Greciei de a-și menține influențele în Marea Egee și Arhipelag, înfruntând pretențiile Turciei. La finele acestui volum, Nicolae lorga subliniază: „Principiul civilizațiilor italo-grece va fi venit înapoi în Mediterană. Și, în avântul nostru crescând, vom ști, din partea noastră, să găsim un drum către ele.”52 Permanentizarea prezenței navelor U.S. Navy în Marea Mediterană, predilecția navelor flotelor membre NATO de a utiliza, în ultime- le decenii, Marea Neagră ca teatru de instruire comună cu aliații vest-pontici, predispoziția Turciei de a impune propriile reguli sau condiții în privința tranzitării strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către navele altor sta- te, războiul insulelor, criza Malvinelor (1982), conflictele latente dintre Grecia și Turcia din Marea Egee, anexarea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă (2014), embargoul și pi- rateria maritimă, criza migranților, blocarea ----1 66 |------------------------------------- „accidentală” a Canalului Sulina (1991) și a Canalului Suez (2021), competiția vădită din- tre Federația Rusă, S.U.A., Canada, Danemar- ca și Norvegia pentru întâietatea accesului la resursele zonei arctice ș.a. sunt doar câteva dintre exemplele care fac, indubitabil, ca majo- ritatea teoriilor expuse de vizionarul mentor și imbatabilul istoric Nicolae lorga să fie la fel de actuale și la începutul mileniului III. NOTE 1 Barbu Theodorescu, „Nicolae lorga 1871- 1940" [Biobibliografie,], Editura Științifică și Enci- clopedică, București, 1976, p. 55. 2 Arhivele Militare Naționale Române, Fond Mi- crofilme, Rola 3.2645, cc. 707-711. 3 „Apele, Dunărea și Marea Noastră” în „Marea Noastră” Anul VII, nr. 2-3, februarie-martie 1938, pp. 62-63. 4 Chestiunea Rinului (Istorie a Europei Apuse- ne în legătură cu această chestie)". Lecții ținute la Școala de Războiu tipărite după notele stenografice ale d-lui H. Stahl, pentru folosul elevilor săi de Ni- colae lorga, Editura Societății „Neamul Românesc” Vălenii de Munte, 1912, p. 5. 5 Ibidem, p. 6. 6 Ibidem, p. 10. 7 „Chestiunea Mării Mediterane. Istorie a Euro- pei de Miazăzi în legătură cu această chestie. Lecții ținute la Școala de Război, tipărite după notele stenografice ale dlui H. Stahl, pentru folosul ele- vilor săi” Editura Tipografiei „Neamul Românesc” Vălenii de Munte, 1914. 8 „Chestiunea Rinului (Istorie a Europei Apuse- ne în legătură cu această chestie)’’, Lecții ținute la Școala de Războiu tipărite după notele stenografi- ce ale d-lui H. Stahl, pentru folosul elevilor săi de Nicolae lorga, Editura Societății „Neamul Româ- nesc” Vălenii de Munte, 1912, p. 1-16. Nicolae lorga, „Chestia oceanelor", lecții făcute la Școala de Războiu, Tipografia „Cultura Neamului Românesc” București, 1919. 10 Nicolae lorga, „Chestiunea Dunării (Istorie a Europei Răsăritene în legătură cu această chestie)”, Ediție îngrijită, studiu introductiv și indice de Victor Spinei, Institutul European, Iași, 1998. Primul vo- lum a apărut în 1913. O conferință cu titlul „A cui e Dunărea?” a fost ținută la Giurgiu la 9 noiembrie 1908 și tipărită la Vălenii de Munte. Conferința re- memorează succint principalele evenimente deru- late în bazinul Dunării de Jos din antichitate până în contemporaneitate. Mihail Kogălniceanu, „Ces- ■ Revista de istorie militară ■------------- tiunea Dunărei. Partea I” București, 1882; I. Radu, „Chestiunea Dunărei. Studiu politic și juridic”, Huși, 1915, Jean Bart, „La chestion du Danube et sa so- lution” Galați, 1920, D.C. Arion, „Chestia Dunării. Expunere făcută în Adunarea Deputaților (5 martie 1920)” București, 1920; Grigore Antipa, „Chestiunea Dunării” în „Politica externă a României. 19 prele- geri publice organizate de Institutul Social Român” București, 1924; C.I. Băicoianu, „Dunărea. Privire istorică, economică și politică” București, 1915; P. Th. Manolescu, „Istoricul reglementării navigațiunii pe Dunăre” București, 1941; L. Bădulescu, Gh. Can- ja, E. Glaser, „Contribuții la studiul istoriei regimu- lui internațional de navigație pe Dunăre. Regimul de drept internațional al navigației pe Dunăre până la Convenția Dunării din 18 august 1918” București, 1957, I. Cârțână, I. Seftiuc, „Dunărea în istoria po- porului român" București, 1972. 11 „Chestiunea Mării Mediterane. Istorie a Euro- pei de Miazăzi în legătură cu această chestie. Lecții ținute la Școala de Război, tipărite după notele ste- nografice ale dlui H. Stahl, pentru folosul elevilor săi” Editura Tipografiei „Neamul Românesc” Văle- nii de Munte, 1914, p. 7. 12 Vezi și F. Braudel, „Mediterană și lumea medi- teraneană în epoca lui Filip al II-lea”, Editura Meri- diane, București, 1986. 13 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne.. ” p. 11. 14 Vezi și „Lupta pentru supremația navală”, în Aurel Lecca, „Atlanticul” Editura Științifică, București, 1969, pp. 52-59. 15 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne..'.’, p. 15. 16 Ibidem, p. 18. 17 Ibidem, p. 20. 18 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne...” p. 26. 19 Ibidem, p. 30. 20 Ibidem. 21 Ibidem, p. 45. 22 Ibidem, p. 53. 23 Ibidem, p. 57. 24 Vezi și Gheorghe I. Brătianu, „Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană", Editu- ra Meridiane, București, 1988; „Rolurile mărilor” în Constantin Anechitoae, „Geopolitica sisteme- lor maritime. Note de curs” Editura Top Form, București, 2008, p. 80-97. 25 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne..’.’, p. 60. 26 Detalii în Vasile Popa, ,Dobrogea, spațiu de interferențe geopolitice", Editura Universității din București, 2006; „Dobrogea, 50 de ani de viață ro- mânească 1878-1928” Editura Ex Ponto, Constanța, -------■ Revista de istorie militară ■------------ 2003; Valentin Ciorbea, „Evoluția Dobrogei între 1918-1944. Contribuții la cunoașterea probleme- lor geopolitice, economice, demografice, sociale și ale vieții politice și militare”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005; „Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european” Editura Ex Ponto, Constanța, 2008. 27 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne..’.’, p. 81. 28 Ibidem, p. 93. 29 Ibidem, „Chestiunea Mării Mediterane..’.’, p. 111. Pentru detalii, vezi și Statul Major al Forțelor Navale, „Marea Neagră, spațiu de confluență a inte- reselor geopolitice” Editura Centrului Tehnico-Edi- torial al Armatei, București, 2005. 30 Ibidem, p. 129. 31 Ibidem, p. 135. 32 Ibidem, p. 147. 33 Papa Urban II (1088-1099), inițiatorul pri- mei cruciade, predicate în conciliul de la Clermont (1095). 34 Este vorba de Conrad (1147-1149) și Frederic I Barbarosa, împărat și rege al Germaniei (1152- 1190) și rege al Italiei (1155-1190). 35 „Veneția în Marea Neagră. 1 Dobrotici. Legă- turi cu turcii și cu creștinii din Balcani de la lupta de la Cosovo până la cea de la Nicopole (1389-96)”, de Nicolae lorga, membru al Academiei Româ- ne, extras din „Analele Academiei Române” seria a ILa, tom XXXVI, Memoriile Secțiunii Istorice, București, Librăriile Socec & C. Sfetea, 1914; III „Originea legăturilor cu Ștefan cel Mare și mediul politic al dezvoltării lor” tom XXXVII, 1914. 36 Pentru detalii, vezi și dr. Andreea Atana- siu, ,Veneția și Genova în Marea Neagră. Nave și navigație (1204-1453), Editura Istros, Brăila, 2008. 37 Detalii la Adrian Holan, Claudiu Giurcănea- nu, ,Strâmtori și canaturi pe glob”, Editura Științifică, București, 1966; Paul Gogeanu, „Strâmtorile Mă- rii Negre de-a lungul istoriei” Editura Politică, București, 1966; G.G. Florescu, „Navigația în Ma- rea Neagră prin strâmtori și pe Dunăre. Contribuții la studiul riveranilor” Editura Academiei R.S.R., București, 1975. 38 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne...” p. 171. ^Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, de Nicolae lorga, membru corespondent al Academiei Române, scriere premiată de Academia Română cu Premiul „Alexandru Bodescu” din 1899, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl” București, 1899. 40 Nicolae lorga, „Chestiunea Mării Meditera- ne..’.’, p. 197. 41 Ibidem, p. 124. 42 Ibidem, p. 153. ------------------------------------------1 67 |--- 43 Ibidem, p. 167. 44 Ibidem, p. 182. 45 Ibidem, p. 190. 46 Ibidem, p. 199. 47 Ibidem, p. 231. 48 Ibidem, p. 244. 49 Ibidem, p. 275. 50 Ibidem, p. 288. 51 Ibidem, p. 312. 52 Ibidem, p. 347. Pentru detalii, vezi viceami- ral drd. Traian Atanasiu, contraamiral dr. Anatolie Zemba, comandor (r) prof. univ. dr. Vasile Grad, co- mandor dr. Cornel Mihai, comandor conf. univ. dr. Gheorghe Marin, „Puterea maritimă și diplomația navală” contraamiral de flotilă (r) prof. univ. dr. Marius Hanganu, comandor dr. Ion Custură, „Modalități de afirmare și apărare a intereselor Ro- mâniei în zona Mării Negre” Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2007, comandor (r) Ion lonescu, „Politica navală a Ro- mâniei între anii 1919 și 1941, Editura Compani- ei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Constanța, 2002, dr. Marian Moșneagu, „Politica navală a României (1944-1958), Editura „Mica Valahie” București, 2005, Vasile Popa, „Do- brogea, spațiu de interferențe geopolitice” Editura Universității din București, 2006, Sorin Vicol, „Se- curitatea europeană și securitatea în regiunea ex- tinsă a Mării Negre” Editura Militară, București, 2009. ■] 68 [ ■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române FORMAȚIA GERMANĂ A LUI NICOLAE IORGA DE CĂTRE EL ÎNSUȘI RELATATĂ ȘI CONCEPȚIA SA ASUPRA ISTORIEI Motto „Istoria are dreptul să știe totul, cum a și înțelege totul, are datoria" Nicolae lorga (Ziarul limpul, Anul III, Nr. 600,4 ianuarie 1939) Dr. SORIN CRISTESCU* Abstract Nicolae lorga’s prcficiency in German cffered him the possibility to study at various Ger- man universities. At Leipzig, his doctoral supervizor was the historian Karl Lamprecht (1856- 1915), who was one cf the chitf proponents cf the “history cf culture” (Kulturgeschichte). Later, the irfluence cf his German mentor could be seen in the way Nicolae lorga wrote about var- ious aspects cf the Romanian civilization. His knowledge cf German history gave the Roma- nian scholar the possibility to anticipate the dcfeat cf both the Imperial Germany and Nazi Germany. Keywords: German language, history cf culture, Imperial Germany, Nazi Germany Cei care se apleacă asupra biografiei ma- relui savant Nicolae lorga (5 iunie 1871 - 27 noiembrie 1940) și deschid acea remarcabilă operă a devenirii personale intitulată Orizon- turile mele. O viață de om așa cum a fost ea (1934) află cu surprindere despre formația inițială filologică, clasică - greacă și latină - a celui care avea să fie cel mai important istoric al românilor. După încheierea studiilor univer- sitare la Iași în 1889, încheiate prin susținerea și promovarea merituoasă a tuturor exame- nelor într-un singur an, tânărul lorga a plecat cu o bursă de studii la Paris și acolo a hotărât că vrea să devină istoric și a obținut doctora- tul în filosofie la Leipzig, în 1893. într-adevăr, credincios angajamentului asumat atunci, Nicolae lorga va sluji toată viața sa muza Clio cu maximă dăruire, desăvârșită competență și probitate și cu o muncă dusă dincolo de limi- tele firii omenești. Neobositul descoperitor și cercetător al izvoarelor istorice a fost ajutat în eforturile sale de talentul său filologic de stă- pânirea limbilor clasice și moderne, franceza în primul rând, dar, așa cum vom vedea limba germană și cunoștința cu marele istoric ger- man Karl Lamprecht au marcat decisiv opera savantului român, iar înțelegerea profundă a istoriei germanilor La dus la concluzii care * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------------------- ■] 69 |- i-au confirmat intuiția istorică și l-au transmis posterității drept o conștiință de prim rang a spiritului românesc într-o epocă tragic înche- iată în tumultul anului 1940. Este de necontestat faptul că Nicolae lorga a avut o înzestrare cu totul deosebită pentru studiul lingvistic care răzbate chiar din primele pagini ale autobiografiei sale în care a scris: „Oricum, eu n-am avut în mâini niciodată pentru însăși limba neamului meu sau pentru cea franceză, care nu-mi prezintă greutăți la cinci ani și franceză de carte, cum se va vedea, nu mizerabila franceză de guvernantă! -, acele urâte cărți de învățat pe de rost care se chea- mă abecedariu și gramatică. Ci cartea mi-a stat înainte, cartea întreagă, cartea pe care un om o scrie pentru oameni, iar nu îngânarea cu glas supțire a învățătorului sistematic pentru copii...”1 Istoricul ne prezintă cu un talent literar re- marcabil eforturile cu care a deprins în școală limbile străine. Iată ce scrie despre limba ger- mană: „Germana era predată de pașnicul profe- sor Nicolescu... ce groaznică trudă a fost aceea care, în singurătatea odăii mele, nervos străbă- tută în toate sensurile, m-a făcut să pătrund pe paginile Metodei lui Ahn2 desișul declinărilor și formelor verbale ale unei limbi cu totul al- tfel însuflețită decât toate cele cunoscute până atunci.”3 Apoi în anii de formare post-universitară din străinătate (1889-1893) ne arată modul cum a deprins celelalte limbi moderne: „Astfel, tot ciocănind în cutare Isto- ria dispariției păgânismului, limba ger- mană mi-a intrat în minte altfel decât prin lecțiile de la Botoșani, de la Iași, până la Universitate. Iar, cum frumoase cărți en- gleze îmi căzuseră în mână, pe dânsele, în- cepând cu Poemele lui Shakespeare, legate în marochin roșu, pe care le păstrez, m-am îndărătnicit să le dau de rostul cuprinsului, întâi am încercat în tovărășie cu Evolceanu4, care s-a dezgustat de aceasta dificilă ghicire a unui text poetic așa de plin de aluzie și așa de împovărat de apucăturile sufletești ale unui timp mult deosebit de al nostru. Am continu- at singur, fără a recurge la dicționar. Trudin- du-mă astfel dimineața în pat, până a nu sări în odaia rece a doamnelor Lagier, cu fiecare ----1 70 |-------------------------------------- pagină din îndrăznețul roman de profeție al lui Bulwer Lytton5, Ultimul dintre baroni, m-am trezit știind englezește fără să am în materie de pronunțare decât noțiuni mai degrabă vagi, încercasem spaniola la Iași și o cetiam curent; aici am deprins, pe volumașele de la Garnier, din O Parnaso Lusitano, limba portugheză; pe cea daneză mi-am însușit-o din nu știu ce memorii de pe vremea lui Oehlenschlager6; am deprins suedezește, pe vremea când ceteam în traducerea edițiilor Nilson seninele, dar și energicele Synneuve Solbakken și Arne ale lui Bioernsterne Bjoernson, după însuși textul episcopului Tegner, în celebra lui epopee scan- dinavă, de clare și aspre trăsături, dar și cu o sentimentalitate care nu e a Eddelor nordice, Saga lui Fritjcfi în olandeză m-au introdus foarte ușor romanele, frumos tipărite, ilustrate și legate în pânză albastră cu aur ale sfătosului Van Lennep mai mult decât poezia, mai grea, a începuturilor secolului al XlX-lea de la Hel- mers la Bilderdijk. Singurele limbi slave și tu- ranice îmi rămâneau cu totul necunoscute, și pentru marea lor greutate mi-ar fi trebuit altfel de răgazuri.”7 Iată rânduri pe care le citește cu strângere de inimă orice tânăr care pornește pe drumul studierii profesioniste a istoriei, gândindu-se la cât de importantă este cunoașterea limbilor moderne pentru un istoric. Privit din perspectiva operei pe care ne-a lăsat-o, momentul decisiv al formării savan- tului - care străbătuse mai multe perioade de formare în Italia, Franța și Anglia - a survenit „la capătul anului 1891”, când, ne spune lor- ga8, ’Am plecat la Berlin. Programul cel mare al șederii mele în străinătate mi-o impunea, (subliniere S.C.) și câte unul din studenții de la Paris mă și precedase în această Germanie, de un așa de mare prestigiu, care era și aliata noastră.”9 Istoricul ne arată eforturile sale de a-și scrie teza de doctorat, redactată deja în franceză și dedicată lui Thomas al III-lea Marquis de Sa- luces, în limba germană. Cum acest lucru nu reușește pe deplin se decide să susțină teza în limba franceză în sigurul centru universitar german care accepta acest lucru: Leipzig sau Lipsea, cum scrie Nicolae lorga păstrând de- numirea arhaică românească a acestui oraș: -----------■ Revista de istorie militară ■----- „Scrisesem in limba germană, vai, cu câtă trudă, eu care abia o deprinsesem bine la scris și la vorba cu ajutorul mesei din Dorotheen- strasse, și, noaptea, trezit subit din somn, purtam prin minte cuvinte fără legătura din vocabularul care zilnic mi se îmbulzea. Dar Sternfeld mi-a observat părintește ca e mult de îndreptat, indicându-mi pe un Polon obișnuit cu asemenea revizii (pe urma am aflat de la un coleg român că asemenea revizii înseamnă de obicei o redactare; el însuși, foarte lăudat pen- tru forma operei sale de debut, dând mai mult idei și fragmente...). Se și revăzuseră câteva pagini când am fost chemat pentru a presta înaintea decanului Facultății, unul din ginerii marelui Mommsen10, jurământul ca mi-am fă- cut teza „fără niciun ajutor”. - Dar este cineva care mi-o revede. - N-are a face. Așa se întâm- plă cu toți străinii. - Dar nu pot jura! - Atunci mergi la Lipsea, unde se primesc tezele și în limba franceză și in orice alta, și chiar în a d- tale, daca este cine să ți-o poată ceti. Și astfel am dăruit un creion de aur Polonu- lui, mi-am luat teza timp o lună de zile am tra- dus-o în franțuzește, luând apoi, fără a retrage actele, dezinmatricularea cerând o taxă, și am fost deci dezinmatriculat din oficiu -, trenul pentru Lipsea.”11 Oricât de pasionante ar fi cercetările lui lorga și descoperirile sale legate de istoria ro- mânilor în arhivele din marile orașe germane și peripețiile care s-au sfârșit în cele din urmă cu acordarea titlului de doctor, spațiul ne im- pune să ne rezumăm la „întâlnirea astrală” - cum ar fi spus scriitorul austriac Ștefan Zweig - a tânărului studios cu marele istoric german al epocii, Karl Lamprecht (25 februarie 1856 - 10 mai 1915), „care luase asupră-și după moar- tea bătrânului Maurenbrecher12, teza mea. Pe atunci ideile lui nu străbătuseră lumea și nu se discuta teoria succesiunii epocilor tipiste și individualiste, cu tot ce s-a adaus pe urmă la această linie dominantă, și nu se succedau vo- lumele unei Istorii a poporului german atât de profundă ca gândire și de neobișnuită ca for- mă. Nu se grămădiau în jurul celui de curând sosit studenți de toate neamurile, în frunte cu Japonezii gata să jure că în istoria lor națională pentru care se comanda larg informația, toa- tă concepția profesorului se verifică pe deplin. Masiv, cu osatura lui Luther în figură, aspru ----■ Revista de istorie militară ■----------- de o barba rebelă, în ochi cu o privire a cărei bunătate era amestecată și cu multă maliție, el s-a interesat de studiile mele franceze, de cu- prinsul și de lacunele lor, reținând pe acestea din urmă, și mă va întreba tocmai din dome- niul lor. Nu ghiceam ce relații voi avea pe urmă cu omul, de o așa de sigură și de prielnică me- morie față și de un student atât de străin și de puțin pregătit în chestiile care-1 interesau pe dânsul mai ales, căruia pentru posibilitățile mele de publicare în limba lui era să-i datoresc așa de mult.” Pentru a înțelege ce vrea să spună lorga trebuie să știm că Lamprecht era un savant care studiase istorie, științe politice, econo- mie și artă la mai multe universități germane și această pregătire multilaterală i-a permis să abordeze ceea ce el numea istoria culturală, demonstrând că în istoria unei națiuni trebuie acordată importanță nu doar activității guver- nelor, generalilor și liderilor politicii externe, ci trebuiesc incluse toate manifestările artis- tice și materiale ale existenței umane - noi folosim azi termenul integrator de civilizație. Lamprecht și-a materializat ideile și a ajuns la celebritate prin Deutsche Geschichte [Istoria germană], 12 volume publicate în anii 1891- 1909, dar la fel de importantă este Deutsche Wirtsch&ftsleben im Mittelalter [Viața econo- mică germană în evul mediu], patru volume (1885-1886), Die kulturhistoriche Methode [Metoda istoriei culturale - 1900], Deutsche Geschichte der jilngsten Vergangenheit und Ge- genwart [Istoria germană a trecutului apropiat și a prezentului], două volume (1912-1913), și Deutscher Ai.fstieg 17S0-1914 [Ascensiunea germană 1750-1914], apărută chiar în 1914. Astăzi se consideră că în „breasla” istoricilor din vremea sa Lamprecht a fost un caz izolat, concepțiile sale nefiind aprobate, dar a avut parte de o receptare plenară în Franța unde a exercitat o influență majoră asupra școlii de is- torie structurală formată în epoca interbelică și cunoscută sub numele de „Școala formată în jurul revistei Annales”, reprezentată de istori- cii Marc Bloch (1886-1944) și Lucien Febvre (1878-1956). Lucrurile s-au terminat cu bine pentru Nicolae lorga, care a obținut titlul de doctor cu „dissertatio egregia” (disertație excelentă) și la oral un „cum laude”13. 71 Pentru Nicolae lorga, istoricul care a publi- cat în anii următori un număr mare de lucrări și ediții de izvoare, consacrarea a venit unspre- zece ani mai târziu: „Credeam că Lamprecht, cu care avusem așa de puțin a face, de altfel, mă uitase cu totul, când, în 1904, marele istoric german, care pri- mise conducerea vechii și importantei colecții de istorie universală, inițiată de Heeren14 și Uckert, îmi scrise pentru a-mi arăta nevoia de a se face și o Istorie a Românilor, întrebându-mă cui ar putea să o încredințeze, atenție care m-a atins adânc și pe care o datoriam, cred, cuvin- telor pe care le găsiseră pentru mine studenții români de la Universitatea din Leipzig. Ele-i dăduseră lui Lamprecht destulă încredere în judecata mea pentru ca sa fiu consultat apoi pentru istoria tuturor popoarelor din Sud-Es- tul european, ceia ce mi-a îngăduit să fac a se opri o monstruoasă istorie în cinci volume a Ucrainei, istorie neexistentă pe care o propu- nea separatismul naționalist al învățatului, dar confuzului Hrusevschi15, care a dat apoi, în tra- ducere germană, o nespus de stufoasa parte în- tâiu a povestirii sale... Am spus lui Lamprecht, cu toată sinceritatea, că, dacă se adresează lui Xenopol, care terminase de mulți ani16 Istoria Românilor din Dacia Traiană și o prescurtase într-o formă franceză, prea largă pentru epoca mai nouă, trebuie luată precauțiunea de a cere ceva nou, revăzut asupra izvoarelor. Lampre- cht reveni, cerându-mi mie să iau asupră-mi o sarcină așa de grea pentru o conștiință de- licată. Nu mă gândisem niciodată la alcătuirea unei atât de vaste sinteze...”17 Aceasta a fost Geschichte des Rumănischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen [Is- toria poporului român în cadrul formării sale statale], lucrarea care l-a făcut într-adevăr ce- lebru pe Nicolae lorga. După ce a prezentat eforturile depuse pentru scrierea acestei lu- crări, apoi vâlva pe care a produs-o la cel mai înalt nivel: „Când editorii au trimes lui Carol l-iu cele două frumoase volume, splendid lega- te, n-au primit, cu toate întrebările lor, niciun semn de acceptare, necum de mulțămită. Mi s-a spus că mai mult decât orice îl indignau pe regele faptul că domnia lui și a lui Cuza-Vodă cel răsturnat se găseau în același capitol”18, sa- vantul a scris: ---1 72 |---------------------------------- „Cineva a observat că lucrarea întrece cu mult planul colecției, Helmolt19 însuși găsind cuvinte de apreciere pentru Românul cu mațele de aramă, care, în adevăr, cu cât țineam în spate și totuși nu stăteam pe loc, aș fi pu- tut să fiu eu. La noi, Maiorescu s-a convins că, tipărit în străinătate, nemțește, și într-o ast- fel de colecție, s-ar putea să fie ceva de capul meu. Singur loan Bogdan20 a găsit cuvinte de recunoaștere pentru această carte; mi s-a pă- rut însă că, măcar un timp, relațiile cu Onciul au devenit mai reci... Această trudită sinteză n-am putut s-o văd tradusă în românește decât foarte târziu, după război, de fosta mea elevă, d-na Enache lonescu, și încă a trebuit ca tipa- rul, în condițiile cele mai umilitor de modes- te, să aștepte până la 1922, deci șaptesprezece ani de la apariția originalului german și să se prelungească nu mai puțin de șase ani, pe când Sârbii au ținut ca lucrarea Jirecek21 despre isto- ria lor să apară în același timp, tradusă de ele- vul lui, Radonici22, ca și forma străină.”23 Se știe că în 1908 Nicolae lorga a scris tot în limba germană o monumentală Geschichte des Osmanischen Reiches, [Istoria Imperiului Otoman] în cinci volume care s-a bucurat de apreciere în Turcia republicană, de vreme ce la vestea morții istoricului aceasta a fost singura țară care și-a coborât drapelul în bernă24. Nicolae lorga i-a păstrat toată viața o du- ioasă amintire și recunoștință savantului Karl Lamprecht. La moartea acestuia, în timpul Marelui Război, la 10 mai 1915, i-a consacrat un necrolog elogios care începe cu cuvintele: „Germania a pierdut mai mult decât o bătălie, ale cărui urmări totuși se pot repara, a pierdut pe Karl Lamprecht. Cel mai mare istoric al ei, revoluționar, deschizător de cale, a închis ochii în ceasul celor mai grele griji pentru țara sa.”25 Ceea ce însă a rămas din influența germa- nă asupra operei savantului român este faptul că acesta a dus până la capăt programul ma- gistrului său, în sensul că lorga s-a consacrat nu doar istoriei politice, militare și diploma- tice românești, ci a abordat o viziune organi- că26 asupra istoriei țării, scriind opere ample despre istoria învățământului, a bisericii, a presei, a literaturii, a comerțului, a relațiilor agrare. Orice abordare astăzi a acestor dome- -----------■ Revista de istorie militară ■---- nii pornește de la scrierile pe tema respectivă ale marelui savant. în finalul vieții sale savan- tul ajunse la o viziune integratoare: Materiale pentru o istoriologie umana17, pe care sfârșitul său năprasnic l-a împiedicat să o ducă la bun sfârșit. * Toată această formație germană nu a afec- tat în niciun fel intuiția istorică extraordinară care l-a definit în toată viața sa pe marele sa- vant. lorga s-a afirmat ca un apostol al idealu- lui național pe care l-a susținut în mod concret prin activitatea sa de secretar al Ligii Culturale. S-a arătat hotărât împotriva politicii austro- ungare din momentul crizei anexiunii provin- ciei Bosnia și Herțegovina din octombrie 1908 și până la izbucnirea Marelui Război în august 1914. Cu prilejul participării sale ca jurnalist la campania la sud de Dunăre din iulie-august 1913, savantul a privit oripilat încrederea exce- sivă a unora în forța armelor germane: „Mulți făceau politică în voie, și la Orhanie un colonel, profitând de gradul său ca să-mi strivească glasul, anunța la masă, cu încrede- rea celui mai autentic Prusac, că Franța în cu- rând va fi tăiată în bucăți pentru ca Germania să-și ia Burgundia, Flandra și ce va mai voi alta. Rea atmosferă pentru acel lucru grav care e un războiul”28 Savantul și-a afirmat încrederea în rea- lizarea idealului românesc pe toată durata neutralității românești, scriind pagini profeti- ce publicate ulterior în cele trei volume Răz- boiul nostru în note zilnice voi. 1 (1914-1916), publicate la începutul anilor 20 la editura „Ra- muri” din Craiova. La TI iulie/9 august 1914 lorga a scris articolul Franța și Germania în cumpăna recunoștinței noastre: „...Germania ne-a susținut în multe, și, acum de curând, în chestia neatingerii trata- tului din București29. De sigur 1 Mai suntem îndatoriți Germaniei pentru toată cultura pe care atâția fii ai acestei țări au primit-o în ma- rile laboratorii de știință ale Imperiului. De aceia dorim ca Germania să rămâie întreagă și folositoare omenirii cum e astăzi. Dar parcă-mi aduc aminte că expediția pes- te Dunăre a fost recomandată și susținută de cineva care a aplaudat din răsputeri la succesul ----■ Revista de istorie militară ■------------- nostru, consfințit prin pacea dela București. Acel cineva e Franța. Și mai sunt persoane care susțin că între această Franța, încălcată azi pe teritoriul ei, peste neutralitatea, violată bru- tal, a Belgiei și Luxemburgului, și amenințată cu sfâșierea, și între noi ar fi oarecare legături de vechiu sânge latin, știu eu ? așa un fel de frăție, deși atitudinea unora din frații, așa de apropiați, din Ungaria ne arată că, de un timp, marfa asta frățească a cam scăzut la preț. Franța nu poate pieri. Ar fi o catastrcfă morală pentru omenire. Și noi nu putem ajuta prin nimic, fie și printr-un gest, la pieirea ei, căci ar fio crimă națională Neutralitatea s-a încheiat cu intrarea Ro- mâniei în război alături de Antanta la 14/27 august 1916. în momentele grele ale retragerii parlamentului, guvernului și monarhiei la Iași, Nicolae lorga a rămas celebru prin discursul rostit în Camera Deputaților la 14/27 decem- brie 1916 - intrat chiar atunci în conștiința națională - în care a exprimat cel mai con- vingător încrederea sa neabătută în victoria României și a aliaților ei, în triumful final al idealului național românesc de înfăptuire a României Mari. în primele trei luni ale anului 1917, așadar înainte de declarația de război a Statelor Uni- te împotriva Puterilor Centrale de la 6 aprilie, Nicolae lorga a continuat să publice articole în ziarul Neamul românesc, care vor forma ulte- rior volumul al IlI-lea din Războiul nostru în note zilnice. Un număr considerabil de artico- le profețesc înfrângerea Germaniei. Dintre ele cel mai interesant este cel din 16 (29) ianuarie 191731, intitulat Imposibilitatea biruinței ger- mane. Aici autorul face o analiză de bun simț a potențialului Aliaților împotriva Puterilor Cen- trale care conturau clar victoria celor dintâi: „...Dar uzina engleză, uzina franceză, uzina italiană, uzina de furnizare asigurată, a Ameri- cei, uzina nouă a Rusiei, depărtata uzină a Ja- poniei n-ajung pentru a copleși singure uzinele Germaniei și Austriei de care se țin doi aliați barbari care ei înșiși nu pot fabrica? Toate acestea fără a mai pomeni de bătaia lui Dumnezeu care se apropie: foametea32. Nu, triumfătoarea Germanie e, de fapt, în- vinsă. O spune neted actul de conștiință sigur de sine care e refusul de pace al Aliaților33. Iar dacă pretențioșilor de la Berlin li trebuie și o ----------------------------------------1 73 |-- argumentație pe câmpul de luptă, unde vor mai lăsa câteva milioane de oameni - puțină răbdare și vor avea-o și pe aceia!”34 în 1917 Nicolae lorga a publicat o broșură de remarcabilă analiză istorică a devenirii Ger- maniei: Faptă și cugetare germană. Este vorba reunirea în volum a zece prelegeri ținute de marele istoric la Iași în care analizează istoria germanilor din antichitate până la unificarea lor statală la 1871. O analiză temeinică a fie- cărei prelegeri în parte în contextul istorio- grafiei germane de după 1945 ar demonstra valabilitatea concepțiilor și concluziilor savan- tului român. Nicolae lorga contestă principa- lul argument al superiorității proclamate de istoricii germani și arată că de fapt germanii au fost niște imitatori - sintagma imitat, imitație apare de opt ori în lucrare -, sugerând astfel printre rânduri că germanii vor sfârși prin a fi învinși de către cei pe care i-au imitat. „De fapt', Germanii n-au inovat, ci dimpo- trivă, oricare ar fi fost cugetarea lor la un mo- ment dat, ei s-au supus, în ce privește fapta, influenței civilizațiilor superioare în mijlocul cărora i-a adus soarta lor. Și nici n-ar fi fost cu putință altfel. Rari sunt popoarele cărora o soartă extraordinar de favorabilă să li fi în- găduit a se dezvolta după singurele nevoi ale ființei lor, care să înfățișeze deci succesiunea, neînrâurită din afară sau așa de puțin înrâurită încât să nu modifice esențial liniile unei dez- voltări normale, a propriilor lor principii.”35 La fel combate cu argumente pretinsa puritate a rasei germane și calitățile ei fizice superioare (pag. 138) și arată cât de mult datorează cul- tura germană învățaților și literaților de origi- ne evreiască - Marx, Lassalle, Borne și Heine (pag. 130). Și din nou: „Totul e fabricat și imi- tat, totul e împrumutat și impus.” (pag. 139) în aceeași lucrare lorga arată că unitatea Germaniei s-a realizat cu prețul acceptării des- potismului monarhic și citează în acest sens considerațiile profetice ale jurnalistului fran- cez Eugene Lerminier (1803-1857) care, „pre- văzând ce era să se întâmple în 1848 și în 1871, scria, încă de la 1835 : Dacă Germanii voiesc să ajungă la unitate prin despotism, lucru e ușor. Jugul e pregătit: el va fi de fier și de glorie, el va fi strălucitor și tare ; pot să-și treacă prin el capul. Dar, dacă, cu mai multă încredere în geniul ei și in voința lui Dumnezeu, Germa- | 74 [ nia cere timpului dezvoltarea ei însăși și nu vrea să ajungă la unitate decât prin libertate, va merita cu adevărat să fie un exemplu lumii prin actele sale.” Și savantul își încheie lucra- rea astfel: „Căci orice fundațiune politică ră- mâne totdeauna însemnată cu pecetea sacră ori cu stigmatul de infamie al originilor sale.” Era evidentă aluzia la România care își reali- zase unitatea la 1859 și 1866 prin extinderea caracterului democratic al regimului politic și pregătea pentru România Mare încă o extin- dere a democrației prin adoptarea principiilor votului universal și al reformei agrare. Demn de menționat este faptul că în anul 1938, când Germania hitleristă și-a extins te- ritoriul prin anexarea Austriei, în martie, și a dezmembrat Cehoslovacia, la finele lui sep- tembrie, și ajunsese la o tristă notorietate prin cumplita persecutare a evreilor în „noaptea de cristal” de la 9 noiembrie, savantul și-a asu- mat cele scrise în 1917 și a dispus reeditarea lucrării sale motivându-și demersul în prefața la ediția a Il-a „pentru multele constatări nouă și drepte pe care le cuprind aceste pagini scrise în vremea când mai bine de jumătate din Ro- mânia învinsă era în stăpânirea unui nemilos biruitor... Aveam însă scopul de a dovedi că he- gemonia pe care o reclama nația germană cu împăratul ei în frunte, nu se răzima pe o mare operă de creațiune originală, urmărită din se- col în secol, și înaintea căreia umanitatea ar fi avut datoria să se închine. Și cred că această țintă a fost atinsă. Prevedeam la capăt că o națiune necontenit tutelată va voi să-și impu- ie voința ei. Nu m-am înșelat”36. Prin această reeditare Nicolae lorga voia să arate implicit că și această Germanie urmează să fie învinsă așa cum fusese învinsă Germania imperială în noiembrie 1918. în ceea ce îl privește pe Hitler, inițial savan- tul l-a judecat după criteriile logicii pe care is- toria nu le va confirma. La 9 februarie 1933 lorga a scris în Neamul Românesc: „Hitlerismul în cursă Naivitatea agresivă a lui Hitler a fost prinsă în cursă de oameni nesfârșit mai dibaci decît șeful tuturor nemulțămirilor și exponentul tu- turor speranțelor poporului german. După lungi negocieri cu îngrijire ascunse, iată-1 cancelariu, cu von Papen ca vice-cance- -----------■ Revista de istorie militară ■----- lariu la spate, având misiunea de a potoli valu- rile pe care le-a trezit pasiunea lui de tribun. A le potoli, căci a naviga pe dânsele, acum când din răscolitor de furtuni ajunse plutaș, este o imposibilitate. A-și închipui cineva că ajuns la putere cu voia industriei grele și a capitaliștilor evrei, Hitler va fi în stare să «bage moartea-n Jidani» și să iea înapoi coridorul polon și provinciile renane e cea mai nevinovată din ilusii. Și atunci? Atunci, omul va face la locul de conducere politică împotriva propriilor sale idei. Și nimeni nu era capabil de aceasta decât el însuși. Au fost pricepuți oamenii cari l-au ridicat așa de sus ca să se vadă și mai bine cât plătește [prețuiește] în adevăr.” La 27 aprilie același an, lorga a scris în Neamul Românesc o altă profeție care nu s-a adeverit în totalitate: „Una e d. Mussolini, alta d. Hitler Unora vrăjiți de evenimentele din străină- tate, care acolo sînt și acolo trebuie să rămâie, le place să puie în legătură numele de Musso- lini și acela de Hitler. Unul ar fi ca și celălalt. Să avem iertare: una e d. Mussolini, alta d. Hitler Deosebirea este în toate domeniile: și în acela al originilor, și în acela al pregătirii, al va- lorii culturale, și în acela al realisărilor. De o parte un om care a luptat pentru țara sa, și în domeniul național și social și în tranșeele răsboiului. Unul care e stăpân pe o întinsă cultură. Un orator puternic, un gândi- tor, un scriitor impresionant prin claritate și energie. Dar mai ales un creator: unul care a făcut cele mai mari minuni în Italia sa, răscum- părând astfel tot ce se poate critica în orice po- litică de violență, deci și în a sa. Un om capabil de a face tot din nimic. De cealaltă parte un om al cărui nume nu e legat de nimic din timpul răsboiului și după răsboi. Unul care nu are nicio legătură cu tot ce ține de domeniul culturii și n-a făcut dova- da niciunui talent. Iar, în materie de realisare, absolut nimic. Un om capabil a face nimic din tot. (subl. S.C.) Să nu confundăm! Numai barbarii o fac.” însă, la începutul lui august 1934, după 17 luni de guvernare hitleristă, cu prilejul dece- ----■ Revista de istorie militară ■------------- sului președintelui Paul von Hindenburg37, cel „care figura ca președinte al Statului cârmuit, reformat și însângerat de Hitler38” lorga a reali- zat amploarea catastrofei care se prefigura și a scris câteva rânduri de adevărată și înspăimân- tătoare profeție: „Va fi avut el [Hindenburg] în clipa când în- chidea ochii viziunea Rinului trecut, a Poloniei invadate, a Vienei anexate sub conducerea lui Adolf 1, devenit împăratul «Reichului al trei- lea», pe care el l-a creat ? Ori poate a binecu- vântat pe Dumnezeu că-1 ia înaintea catastro- fei pe care o pregătește acesta ?”39 Merită consemnat faptul că în paginile însemnărilor sale personale - volumul 7 Me- morii. Sinuciderea partidelor (1932-8), pe care savantul nu s-a sfiit să-l publice în 193940 - Ni- colae lorga a consemnat momentul venirii la putere al lui Hitler, 30 ianuarie 1933, cu între- barea: „înălțarea-1 va distruge?”41 De asemenea lorga a consemnat vestea ma- sacrului săvârșit în Germania la 30 iunie împo- triva conducerii S.A.: „în Germania, încercare a amicilor lui Hitler de a-1 înlocui cu genera- lul Schleicher42. Acesta e omorât [împreună] cu soția lui. Hitler însuși merge să aresteze pe comandantul trupelor de asalt, căpitanul Roem43. Șefii grupării sânt împușcați. Schupo" și Reichsweh^ domină situația. Un comuni- cat idiot denunță pe adversari ca homosexuali prinși asupra faptului.”46 La 13 martie 1935 Nicolae lorga primește vizita profesorului Gamillscheg47, „venit de la Berlin pentru conferințe.” Savantul îi explică de ce „nu pot veni mâni la marea recepție de la Legația germană, deși am mare stimă pen- tru inteligența însărcinatului de afaceri Po- chhammer48 (ministrul49 a fost rechemat fiind- că la Dublin, ca fervent catolic, a sărutat mâna nunțiului și există o fotografie); nu pot uita tre- cutul și nu mă pot învoi cu dictatura lui Hitler, ca unul care sânt legat de libertatea de gândire, căpătată prin atâtea secole de luptă. Se pare că și în Germania mulți cugetă astfel”™ (subl. S.C.) La 24 august 1935 consemnează ceea ce i-a spus bizantinologul Grondijs: „Arată că la Berlin persoane din cele mai respectabile, ca sinologul Lessing51, trebuie să înceapă la te- lefon cu Heil Hitler. Astfel riscă să fie vizitați acasă de tinerii crucii bârligate, molestați și amenințați.”52 --------------------------------------1 75 |-- Din momentul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939; Nicolae lorga s-a dovedit în paginile ziarului său „Nea- mul Românesc” un apărător ferm al ideilor de suveranitate națională înfierând mai mult sau mai puțin discret agresiunea germană aproa- pe în fiecare zi53 într-o țară care își proclamase oficial neutralitatea la 6 septembrie. Nu numai agresiunea germană dar și cea a Rusiei sovie- tice este condamnată, căci la 28 ianuarie 1940 savantul a scris aceste rânduri care 38 de ani mai târziu ar fi putut atrage atenția cenzurii din vremea regimului comunist: „Germania de o parte, ori Rusia, de alta, nu pot stăpâni aici decât în dauna unor interese care sunt ale tu- turor statelor europene.”54 La câteva zile după ce Franța, patria spiri- tuală a intelighenției românești, și piatra de te- melie a sistemului de la Versailles, s-a prăbușit sub loviturile fulgerătoare ale armatei germa- ne, când încă nu se știa care va fi deznodămân- tul tragediei de la Dunkerque55, Nicolae lorga nu a ezitat să compare în ziarul său fapta ger- mană cu năvălirea tătarilor din anii 1240-1241, arătând că rezultatul pe termen lung al aces- tei năvăliri nu a dus de fapt la „Nicio cucerire durabilă. S-a istovit rasa și acuma abia într-un colț li-a rămas numele”, profețind astfel înfrân- gerea expansiunii germane56. Azi, privind Ger- mania după opt decenii de la acele evenimente putem să vedem câtă dreptate a avut atunci savantul român cel puțin în ceea ce spunea despre „rasă”. La 8 august 1940, Nicolae lorga publica în ziarul „Neamul românesc” un articol acid la adresa unui corespondent german de presă care își permitea să-l ironizeze, considerându-1 exponent al culturii franceze, în sensul de ex- ponent al unei culturi condamnate la pieire, se subînțelege, pentru că țara fusese învinsă de curând de armatele germane, iar Nicolae lorga și-a asumat cu justificată mândrie formația sa intelectuală germană: „în Deutsche Allgemeine Zeitung, l-iu au- gust, se cetește: Istoricul lorga era exponentul cel mai curat al acestei grupe (cei cari au învățat numai în Franța unde au avut o tinerețe fericită); era un aprins patriot francez și tipul unui prcfet baroc cu barba lungă, care a scris asupra României o operă de istorie vrednică de această atitudine care, ca poezie, e plăcută de cetit ici și colo. ----1 76 |------------------------------------ Iscălește corespondentul obișnuit al ziaru- lui, contele Anton Knyphausen57, care datează din București, 31 iulie. Prcfetul baroc cu barbă lungă, onorate domn conte, a făcut studii la Berlin și Leipzig, a fost elevul iubit al lui Lamprecht, a scris în lim- ba germană două volume de Istoria poporului român și cinci volume despre Istoria Imperiu- lui otoman a colaborat la Istoria universală a lui Hemholt și chiar la Istoria pentru armata și flota germană, la Marea enciclopedie ger- mană și lucrează ca vice-președinte al Comi- tetului internațional de istorie58 alături cu un Brandi59 și cu Altman60. El e doctor în filosofie de la Leipzig. Domnul conte, căruia nu-i lipsește numai barba, n-are scuze de prezintat? Rog Ministerul Propagandei să-i traducă acest articol. N. lorga”61 Sigur că ar mai fi multe aspecte de revelat din jurnalistica lui Nicolae lorga în anii 1933- 1939, dar sperăm să putem face acest lucru mai târziu într-un volum de sine stătător. în final, savantul, care și-a anticipat sfâr- șitul tragic scriind poezia „Au fost tăind un brad bătrân”, a plătit cu viața aprecierile sale critice la adresa Germaniei, fiind asasinat la 27 noiembrie 1940 de admiratorii lui Hitler din România, legionarii. Nicolae lorga a rămas ast- fel peste veacuri nu doar cel mai prolific istoric și jurnalist român, ci și modelul desăvârșit al savantului vizionar, un profet al neamului său în adevăratul sens al cuvântului. NOTE 1 Nicolae lorga, O viață de om, voi. 1, pp. 10-11. 2 Johan Franz Ahn (1796-1865), profesor ger- man, celebru pentru metoda sa de învățare a limbii franceze și a limbilor străine în general publicată în 1834 și care în 1883 trecuse de două sute de ediții. 3 Nicolae lorga, Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost, Editura Stroilă, București, 1934, voi. I, pag. 98. 4 Dumitru Evolceanu (1865-1938) critic literar român, profesor de limba latină la Universitatea din București (1906-1935). 5 Edward George Earl Bulwer-Lytton (1803- 1873), om politic britanic, parlamentar inițial liberal apoi conservator, romancier și dramaturg de succes în epocă. -----------■ Revista de istorie militară ■----- 6 Adam Gottlob Oehlenschlager (1779-1850), poet și dramaturg danez care a introdus romantis- mul în literatura daneză. 7 Nicolae lorga, O viață de om, voi. I, pp. 219-220. 8 Ibidem, pp. 223-224. 9 Aluzie la alianța secretă care de la 30 octom- brie 1883 lega România de Puterile Centrale. Cât de secretă era celebra alianță ne-o arată faptul că însuși Nicolae lorga o va menționa în 1909 într-un manual de istorie pentru clasa a VlII-a de liceu, așadar de pregătire pentru bacalaureat, indicând desigur nu- mai anul 1883, deoarece data exactă se va afla după izbucnirea Marelui Război. 10 Theodor Mommsen (1817-1903), celebru is- toric german, specialist în istoria Romei antice, Die romische Geschichte (1856-1885), laureat al premiu- lui Nobel (1902). 11 N. lorga, O viață de om, voi. 1, pp. 232-233. 12 Wilhelm Maurenbrecher (21 decembrie 1838 - 6 noiembrie 1892), istoric german, cunoscut pen- tru lucrările sale legate de istoria Reformei din seco- lul al XVI-lea. 13 Ibidem, pag. 240. 14 Arnold Heeren (1760-1842), istoric german care în 1829 a inițiat colecția Geschichte der euro- păischen Staaten [Istoria statelor europene] împre- ună cu Friedrich August Uckert (1780-1851), istoric și filolog german. 15 Mihail Serhiovici Hrușevski (1866-1934), om politic și istoric ucrainean, una dintre cele mai im- portante personalități din timpul renașterii Ucrai- nei de la începutul secolului al XX-lea. A trăit în exil în anii 1918-1924. A revenit în URSS în 1924 și a decedat în circumstanțe necunoscute în 1934. 16 în 1888. 17 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost, voi. 2, pp. 87-88. 18 Ibidem, pp. 91. Mai târziu Nicolae lorga se va justifica „pentru că sunt înrudite" 19 Hans Ferdinand Helmolt (1865-1929), istoric și publicist german. Opera sa principală, Helmolts Weltgeschichte [Istoria universală a lui Helmolt] în nouă volume, a apărut între anii 1913-1922. Alte lu- crări au abordat biografiile lui Otto von Bismarck, Frederic al II-lea și Paul von Hindenburg. 20 La 4 februarie 1901, la Brașov, Nicolae lorga se căsătorise cu Ecaterina Bogdan, sora istoricului loan Bogdan. 21 Konstantin Josef Jirecek (1854-1918), isto- ric, om politic, diplomat și slavist austro-ungar, de origine cehă. El a fost fondatorul balcanologiei boeme (sau studiilor balcanice în Boemia), precum și al studiilor bizantine. Jirecek a fost ministru de externe în guvernul Principatului Bulgariei (1879- 1882), cunoscut pentru Istoria bulgarilor (în cehă și germană, 1876), Istoria sârbilor, Principatul Bulga- riei (1891), Călătorii în Bulgaria (în cehă, 1888) etc. A scris, în principal, în limba germană. ----■ Revista de istorie militară ■---------------- — Jovan Radonic (1873-1956), istoric sârb, sla- vist și bizantinist cunoscut pentru Istoria Sârbilor în patru volume (1922-1925). 23 Nicolae lorga, O viață de irm.M 2, pp. 87-91. 24 Comunicare la curs în fața studenților săi a regretatului academician Ștefan Ștefănescu (1929- 2018). 25 Nicolae lorga, Oameni cari au fost, ediție în- grijită de Ion Roman, Editura pentru literatură, București, 1967, pp. 29-30. 26 Vezi pe larg Damian Hurezeanu, Viziune orga- nică la Nicolae lorga, Editura Academiei Române, București, 1997, 64 pag. 27 Nicolae lorga, Materiale pentru o istoriologie umană, Editura Academiei Republicii Socialiste Ro- mânia, București, 1968, 376 pag. 28 Nicolae lorga, O viață de om așa cum a fost, voi. 2, pag. 191. 29 Tratatul de pace încheiat la București, la 10 au- gust 1913, care a pus capăt războaielor balcanice și despre care diplomația austro-ungară - din dorința de a sprijini Bulgaria - spusese că trebuie revizuit. 30 Nicolae lorga, Războiul nostru în note zilnice, f. a., voi. 1, pp. 8-9. 31 Ziua nu era aleasă întâmplător, la 27 ianuarie împăratul Wilhlm al II-lea împlinise 58 de ani. 32 în realitate foametea lovise deja Germania mai mult decât în primele două ierni ale războiului; iarna anilor 1916-1917 a fost cea mai grea, numită de locuitorii orașelor germane „iarna napilor” 33 Profitând de ocuparea Bucureștilor la 6 de- cembrie 1916, prezentată triumfalist ca fiind ani- hilarea României, cancelarul german Bethmann- Holweg a făcut o ofertă de pace Aliaților, formulată în termeni vagi, ofertă respinsă în termeni catego- rici la finele aceluiași an. 34 Nicolae lorga, Războiul nostru în note zilnice, f. a., voi. III (lianuarie - 31 martie 1917), pag. 56. 35 Nicolae lorga, Cugetare și faptă germană, București, 1938, pag. 8. 36 Aluzie la revoluția germană din noiembrie 1918 care a abolit regimul monarhic și a instaurat un regim democratic, numit ulterior Republica de la Weimar. 37 Paul von Hindenburg (1847-1934), feldma- reșal și om politic german, șef al Marelui Stat Major (29 august 1916 - 3 iulie 1919), președinte ales al Germaniei (1925-1932), reales în aprilie 1932, când l-a învins în alegeri pe Adolf Hitler, dar pe care avea să-l numească în funcția de cancelar (prim-minis- tru) la 30 ianuarie 1933, moment care marchează sfârșitul Republicii de la Weimar. 38 Aluzie la recenta masacrare la ordinul lui Hitler a liderilor formațiunii paramilitare SA țStur- mabteilung - detașamentele de asalt, condus de Ernst Rohm, colaborator devotat al partidului nazist în vremea luptelor pentru putere), la 30 iunie 1934, numită în istoriografie „noaptea cuțitelor lungi” 39 Nicolae lorga, Oameni cari au fost, București, 1936, voi. III, pp. 392-393. | 77 [ 40 Volumul al Vll-lea al Memoriilor lui Nicolae lorga cuprinde perioada 6 iunie 1932 - 24 februarie 1938. 41 Nicolae lorga, Memorii, voi. 7, pag. 61. 42 Kurt von Schleicher (1882-1934), general ger- man și ultimul cancelar al Germaniei (3 decembrie 1932 - 28 ianuarie 1933) în epoca Republicii de la Weimar. A avut o contribuție importantă la efortu- rile Armatei Germane de a ocoli restricțiile impuse prin Tratatul de la Versailles, consilier apropiat al președintelui Paul von Hindenburg. Din ordinul lui Hitler a fost asasinat împreună cu soția sa în cadrul așa numitului „puci al lui Rohm” (30 iunie 1934 - noaptea cuțitelor lungi), de fapt operațiunea de li- chidare a conducerii SA cu ajutorul SS. 43 Ernst Rohm (1887-1934) ofițer german, de- corat pentru rănile primite la Verdun, s-a aflat vre- me de un an de zile în conducerea diviziei a 12-a bavareze la Focșani; după război s-a remarcat în formațiunile de luptă anticomuniste Freikorps, ajuns comandant al SA (Sturmabteilungen - bata- lioanele de asalt); ajuns la rivalitate cu Hitler, acesta din urmă a ordonat asasinarea sa și a liderilor SA de către SS-ul condus de Heinrich Himmler în celebra noapte a „cuțitelor lungi” de la 30 iunie 1934. Vezi Memoriile sale, traduse de noi la Editura Corint, București, 2018. 44 Denumirea poliției germane, abreviere de la Schutzpolizei, întemeiată la Berlin în anul 1872. 45 Denumire a armatei germane în vremea repu- blicii de la Weimar. 46 Ibidem, pag. 171. 47 Ernst Gamillscheg (1887-1971), savant ger- mano-austriac specializat în romanistică și lingvis- tică. A fost președinte al Institutului Științific Ger- man din București și, de asemenea, profesor invitat la Universitatea din București (1940-1944). 48 Wilhelm von Pochhammer (1892-1982), di- plomat german, a condus la Harkov reprezentanța diplomatică germană din Rusia Sovietică (1922- 1925), a fost trimis apoi la Calcutta, Ia Tokio, la Co- lombo, în Ceylon, iar din 1934 - an în care a fost primit ca membru NSDAP - consilier de legație la București. Din 1938 consilier de ambasadă la San- tiago de Chile, apoi la Buenos Aires (1942-1945). După doi ani în prizonierat britanic a intrat în servi- ciul ministerului de externe vest-german și în final a fost consul general la Bombay (1953-1957). 49 Georg von Dehn-Schmidt (1876 - 14 iulie 1937), diplomat german în slujba Imperiului, a Re- publicii de la Weimar și a celui de-al Treilea Reich. Din iunie 1923 a condus consulatul general din Du- blin, ridicat la rang de legație în 1930. A cerut primi- rea în NSDAP, ceea ce i s-a refuzat în urma rapoarte- lor trimise de grupul NSDAP - organizația externă - din Dublin. în august 1934 a fost numit ministru plenipotențiar la București și a fost pensionat în fe- bruarie 1935 în urma publicării în ziarul nazist Stilr- mer a unei fotografii în care se vedea cum la plecarea sa din Dublin a sărutat inelul nunțiului apostolic, ar- hiepiscopul Paschal Robinson (1876-1948). 50 Ibidem, pag. 229. 51 Ferdinand Lessing (1882-1961), sinolog ger- man. 52 Ibidem, pag. 273. 53 Vezi în acest sens articolele de ziar și poeziile scrise de Nicolae lorga în ultimele 15 luni de viață reunite într-un volum intitulat Ultimele, îngrijit de Stelian Neagoe, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978, 228 pag. 54 Nicolae lorga, Ultimele, pag. 62. 55 La Dunkerque, în zilele de 27 mai - 4 iu- nie, prin eforturile marinei britanice (operațiunea Dynamo), s-a reușit ca 338.226 de militari să fie transportați peste Canalul Mânecii (dintre care cir- ca 120.000 francezi, belgieni, olandezi și polonezi), dar cu prețul abandonării echipamentului. 56 Nicolae lorga, Ultimele, articolul „Război mo- dern?...” din 26 mai 1940, pag. 116. 57 Anton Graf von Knyphausen (1906-1997), publicist german care a fost mai mulți ani în tim- pul războiului corespondent de presă în România și Finlanda. 58 Comite International des Sciences Historiqu- es (CISH) sau International Committee of Histo- rical Sciences (ICHS), organizație internațională a istoricilor întemeiată la 13 mai 1926 la Geneva, care ține congrese o dată la cinci ani și adunări generale o dată la trei ani. înainte de întemeiere s-au ținut cinci congrese, primul în 1898, la Haga, iar congre- sul al XV-lea a avut loc în 1980 la București. 59 Karl Brandi (1868-1946), istoric german cu lucrări despre epoca Reformei și a Renașterii. La Congresul internațional al istoricilor de Varșovia, din 1933, a fost ales vicepreședinte al Comitetului internațional de istorie. 60 Wilhelm Altman (1862-1951), istoric german preocupat de evul mediu și de istoria muzicii. 61 Nicolae lorga, Ultimele, pag. 144. ] 78 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române 2021 - ANUL N. IORGA MANIFESTĂRI COMEMORATIVE SI ȘTIINȚIFICE > > » PETRE OTU* împlinirea unui secol și jumătate de la nașterea lui N. lorga a fost marcată de o suită de manifestări științifice, expoziționale, editoriale și educative care au reliefat aspecte din bogata și multilaterala sa activitate timp de peste cinci decenii. Toate acestea au urmărit să-l readucă în actualitate pe savant și opera sa de dimensi- uni neobișnuite, să-l reimpună, dacă este per- misă o astfel de exprimare, atenției generațiilor mai tinere pentru care lorga este, eventual, un portret într-un manual de istorie. Academia Română a sărbătorit, la 31 martie, 155 de ani de la crearea sa prin sesiunea oma- gială: „Nicolae lorga - 150 de ani de la nașterea marelui om de cultură". Reuniunea a fost des- chisă de Ion Aurel Pop, președintele înaltului for, care a evocat contribuția excepțională a sa- vantului la viața culturală și politică a Români- ei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Aca- demicienii Victor Spinei și Răzvan Theodores- cu, vicepreședinți ai Academiei, au evidențiat inițiativele sale inovatoare în multe domenii de cercetare a istoriei naționale și universale, pro- iectele instituționale originale și demersurile de promovare în lume a patrimoniului cultural. La rândul Ovidiu Cristea, directorul Insti- tutului de Istorie „N. lorga”, s-a referit la studi- ile de pionierat ale savantului asupra evoluției bazinului pontic și la contribuțiile sale în cer- cetarea sud-estului european. Facultatea de Istorie a Universității din București a organizat, în format on-line, pe data de 24 aprilie, concursul național de is- torie „N. lorga”, prilejuit de aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui istoric. El s-a adresat elevilor din clasele V-XII. Obiectivele concursului au constat în: educarea capacității de comunicare și dialog; dezvoltarea gândirii critice; dezvoltarea spiritului de competiție; menținerea interesului pentru disciplina isto- rie; valorificarea abilităților elevilor pasionați de istorie. Concursul s-a bucurat de o largă audiență, la el participând peste 2000 de elevi din România și Republica Moldova. Biblioteca Academiei Române o onorat evenimentul aniversar printr-o expoziția: „Nicolae lorga - 150 de ani de la naștere”, ver- nisată la 5 iunie. Ea a fost organizată de Ca- binetul de Manuscrise, Carte Rară și de Ca- binetul de Stampe, Fotografie, Hărți. Au fost prezentate publicului pagini de manuscris din studiile elaborate de Nicolae lorga, fragmente de discursuri, corespondența cu personalități culturale și politice ale epocii, pasaje din scri- erile dramatice, articole referitoare la evoluția societății românești, fotografii de grup și de * Președinte al Comisiei Române de Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■---------------- 79 familie, medalii și obiecte personale etc., toate relevând multivalența personalității savantu- lui. Activitatea lui N. lorga a fost evocată de fon Aurel Pop, președintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Acade- miei Române, președinte al Secției de arte, ar- hitectură și audiovizual, Nicolae Noica, direc- torul general al Bibliotecii Academiei Române, membru de onoare al Academiei Române, loan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române și Gabriela Dumitrescu, curatorul expoziției. Rămânând în acest domeniu, evidențiez inițiativa Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” care o organizat la sediul său din strada Mircea Vulcănescu nr. f25-f27, Sector 1, București, expoziția: „Nicolae lorga - f 50 de la naștere (1871-1940)” Au fost prezentate fo- tografii înfățișându-1 pe savant în diferite ipos- taze, scrisori inedite din patrimonial instituției adresate lui lorga de diverse personalități din străinătate, lucrări ilustrând activitatea sa di- dactică în instituții de învățământ militar sau civil etc. Expoziția a rămas deschisă în perioa- da 5 iunie-31 august. Pe 5 iunie, Agerpres, în cadrul rubricii „O personalitate pe zi”, a evocat personalitatea lui N. lorga, punctând principalele repere bi- ografice, științifice, politice și culturale ale personalității sale. Ample activități au avut loc de desfășurare municipiul Botoșani, localitate în care s-a năs- cut savantul avându-i ca părinți pe Nicu lorga, avocat, și Zulnia Arghiropol. Programul din zilele de 3-6 iunie, a avut drept organizator Muzeul Județean de Istorie, care a beneficiat de colaborarea Parohiei „Sf. loan Botezătorul” și Cercului Militar. în ziua de 3 iunie s-au de- pus coroane de flori la bustul istoricului din incinta instituției și s-a desfășurat simpozio- nul „Nicolae lorga - personalitate renascen- tistă”, în cadrul căruia au susținut intervenții: Gheorghe Median, Dan Prodan, Sergiu Balanovici și George Arhip. De asemenea, au fost lansate volumele: Din colecția Casei Memoriale „Nicolae lorga” Botoșani. Catalogul operelor istoricului (1892- 1940) și Nicolae lorga - o bibliografie (1965- 2020), autor fiind George Arhip. în final s-au decernat diplome de excelență la 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Pe 4 iunie, profesorul universitar Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie A.D. Xenopol din Iași, a susținut o conferință în care a evocat uriașa activitate științifică a sa- vantului, și a fost vernisată expoziția „Nicolae lorga - omul și opera” în zile următoare, 5 și 6 iunie, s-a vizitat gratuit Casa Memorială „Nicolae lorga” și au fost organizate audiții ale conferințelor istoricului. Manifestările au continuat pe 18 iunie cu implicarea autorităților locale de specialita- te. în prima parte a zilei, la Casa Memoriala „Nicolae lorga” Botoșani a avut loc vernisajul expoziției „Curiozități bibliofile din patrimo- niul muzeal al casei memoriale”. începând cu ora 17:30, in sala de marmura a Teatrului „Mihai Eminescu” s-a desfășurat Simpozionul național „Locul romanilor in istoria universala cercetat de Nicolae lorga”. în cadrul reuniunii au prezentat comuni- cări, academicianul Alexandru Zub, născut în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani, Andrei Pippidi, membru corespondent al Aca- demiei Române, nepot al savantului și Dan Prodan. în finalul simpozionului a fost lansată car- tea lui Nicolae lorga, „Istoria românilor în chi- puri și icoane”, ediție îngrijită de prof. univ. dr. Andrei Pippidi, prezentată de Alexandru Zub. De la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu din localitate, Andrei Pippi- di a fost distins cu Premiul National de Isto- rie „Nicolae lorga”, ceremonia fiind urmata de spectacolul „Omul care ni trebuie” de Nicolae lorga. Istoric al românității, N. lorga a fost co- memorat și peste Prut, în Republica Moldova. Conferința internațională Istoricul N. lorga ISO de la naștere a avut loc pe 13 iunie 2021, în sistem on-line, organizatori fiind Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie din cadrul Ministerului Educație, Culturii și Cer- cetării (MECC), și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău. La reuniune au participat oameni de știință de la Chișinău (inclusiv membri ai Academiei de Științe a Moldovei), precum și istorici și cer- cetători din centre universitare din Alba lulia, -----------■ Revista de istorie militară ■----- București, Constanța, Iași, Oradea, Suceava, în prima secvență a manifestării, moderată de istoricul Igor Cereteu, au prezentat mesaje de salut reprezentanții instituțiilor organizatoa- re - Gheorghe Cojocaru, dr. habilitat, direc- torul Institutului de Istorie (MECC), Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Ro- mâne, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Victor Moraru, dr. habilitat, nemembru corespondent al Aca- demiei de Științe a Moldovei, coordonatorul Secției Științe Sociale, Economice, Umanisti- ce și Arte a Academiei de Științe a Moldovei, în plen au fost susținute patru comunicări științifice - acad. Andrei Eșanu, dr. Valentina Eșanu (Institutul de Istorie, MECC): Ștefan cel Mare și teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru (între mit și realitate istorică)-, prof. univ. dr. Ștefan Purici (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Nicolae lorga, Bu- covina și bucovinenii: istorie și politică-, prof. univ. dr. Stoica Lascu (membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din Româ- nia), N. lorga - martor și istoric al evoluțiilor din Balcani-, dr. Cristina Gherasim (Institu- tul de Istorie, MECC), Istoria prin prisma mentalităților în concepția lui Nicolae lorga. Au urmat două secțiuni: Societate și poli- tică în opera științfică a lui Nicolae lor- ga; Dimensiunea culturală și izvoristică în scrierile științifice ale lui Nicolae lorga. Prima a fost moderată de dr. habil. Valentin Constantinov și prof. univ. dr. Ștefan Purici. S-au prezentat următoarele comunicări: Ocu- parea Chiliei și Cetății Albe de către otomani (1484) în opera științfică a lui Nicolae lorga (dr. habil. Ion Chirtoagă, Institutul de Istorie, MECC); Jan 111 Sobieski în opera științfică a lui Nicolae lorga (dr. habil. Valentin Constan- tinov, Institutul de Istorie, MECC); Nicolae lorga despre rolul fanarioților în modernizarea timpurie din Țările Române (prof. univ. dr. ha- bilitat, membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova, Demir Dragnev, Institutul de Istorie, MECC); Nicolae lorga și cercetările sale asupra românilor din Transil- vania și Ungaria, până în anul 1914. Studiu de caz: „Neamul românesc din Ardeal și Ungaria” (prof. univ. dr. Sorin Șipoș, Universitatea din Oradea^- O cor.ferință la Atena a marelui is- toric (18 octombrie 1930) (dr. Vlad Mischevca, ----■ Revista de istorie militară ■------------ Institutul de Istorie, MECC); Nicolae lorga și chestiunea Basarabiei în context internațional (1856-1916) (dr. Eugen-Tudor Sclifos, Institu- tul de Istorie, MECC); Nicolae lorga - de la „burghezul cosmopolit” la istoricul util regimu- lui comunist (anii ’60-’70 ai secolului trecut) (prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Universitatea din Oradea, și prof. Livia Bucur, Școala Gim- nazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea); Cer- cetările lui Nicolae lorga privitoare la Biserica Romano-Catolică din Vechiul Regat al Româ- niei (conf. univ. dr. pr. Fabian Doboș, Universi- tatea „Al. I. Cuza” din Iași). în cea de-a două secțiune, ai cărei mode- ratori au fost dr. habilitat Ion Gumenâi și prof. univ. dr. Olimpia Mitric, au susținut comuni- cări: dr. habil. Nicolae Enciu (Institutul de Is- torie, MECC): Nicolae lorga, ctitor al Cursu- rilor de Vară ale Universității Populare de la Vălenii de Munte-, dr. Ana Maria Roman Negoi (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba lulia): Nicolae lorga și Școala Ardeleană. Ghe- orghe Șincai. Reevaluarea unui portret-, dr. ha- bil. Liliana Condraticova (Academia de Științe a Moldovei): Contribuția adusă de Nicolae lorga la studiul artei metalelor în spațiul ro- mânesc-, dr. habil. Ion Gumenâi (Institutul de Istorie, MECC): Nicolae lorga - paleograf și editor de izvoare-, dr. Alina Felea (Institutul de Istorie, MECC): Documente și inscripții publi- cate de Nicolae lorga în cercetarea instituției căsătoriei în Țara Moldovei în sec. al XVII-lea și începutul sec. al XlX-lea-, dr. Silviu-Constan- tin Nedelcu (Biblioteca Academiei Române): Articole și studii cu privire la opera lui Nico- lae lorga, publicate în revista „Biserica Orto- doxă Română”-, prof. univ. dr. Olimpia Mitric (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Sucea- va): „Istoria țării prin cei mici” - 100 de ani; dr. habilitat Igor Cereteu (Institutul de Istorie, MECC): Istoria cărții și a tiparului românesc în preocupările științfice ale lui Nicolae lorga. Manifestarea de la Chișinău a fost, cum s-a putut vedea, una foarte complexă, care a evidențiat, o dată în plus, contribuția deci- sivă a lui N. lorga la progresul istoriografiei românești. Vălenii de Munte au reprezentat, timp de peste patru decenii, locul în care N. lorga a -------------------------------------1 81 I--- locuit, a creat și a răspândit în rândul româ- nilor dragostea față de limba, istoria și valorile naționale. De aceea, în cadrul cursurilor celei de-a LXVIII-a ediții a Universității de Vară „N. lorga”, evocarea personalității savantului la un secol și jumătate de la nașterea sa a reprezentat punctul central al programului foarte dens de altfel. Diplomatul Nicolae Mareș, fost șef al misi- unii diplomatice române la Varșovia, a prezen- tat conferința: Nicolae Iot ga și Polonia, urma- tă apoi de lansarea a două volume din creația savantului: Culegere de aforisme, publicată de Editura Fundației „România de Mâine”, și Cu- getări, apărut la Muzeul Național al Literaturii Române. Referitor la această lucrare, publi- cată în 1911, Tudor Vianu, în revista „Gândi- rea” aprecia că ea „singură ar putea întemeia reputația unui scriitor” ea fiind „una dintre cele mai frumoase și mai nobile ale literaturii noastre!” (Tudor Vianu, Pe marginea „Cugetă- rilor” lui N. lorga, „Gândirea” Anul XI, nr.6-7- 8, p. 248.) Fac precizarea că Nicolae Mareș a publicat în acest an aniversar lucrarea: Nicolae lorga și Polonia, apărută la Editura Fundației „Româ- nia de Mâine”. lonuț Vulpescu, deputat, fost ministru al Culturii, a prezentat conferința: Pericolele fal- s.ficării istoriei și demitizarea puterii. „Discur- surile parlamentare” ale lui Nicolae lorga ca formă a culturii politice. loan Cristescu, directorul Muzeului Li- teraturii Române, a prezentat volumele de „Memorii ale lui N. lorga”, iar Georgeta Filitti, Valeriu Matei și Ion Bocioacă au participat la dezbaterea ocazionată de cei 150 de ani de la nașterea savantului. Anul lorga a fost în bogat manifestări co- memorative diverse, care au readus în actu- alitate unul din piscurile culturii române și universale. 82 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 150 de ani de la nașterea lui Nicolae lorga. Dosar: Nicolae lorga - istoric al armatei române NICOLAE IORGA - ÎNDREPTARE DE OSTAȘI. CONFERINȚĂ ȚINUTĂ OFIȚERILOR DIN ȘCOALA DE LA SIBIU CERASELA MOLDOVEANU* Personalitatea multilaterală a marelui sa- vant, Nicolae lorga, talentul său oratoric dar și bogăția și vastitatea culturii sale istorice și militare au fost reliefate magistral, de-a lungul vremii, prin conferințele și cuvântările sale, pe care le-a ținut în diverse ocazii. Ca participant voluntar la războiul balcanic din 1913 și apoi ca parlamentar, gazetar și om de știință, la începutul Primului Război Mon- dial dar și în perioada interbelică, lorga a avut o activitate intensă pe multiple planuri, istoria militară și armata în ansamblul ei fiind printre preocupările sale esențiale. El a ținut o serie de conferințe adresate corpului ofițeresc și oștirii, în general, multe dintre acestea cunoscând și lumina tiparului: „Adevăratul patriotism” - 8 septembrie 1914, Galați; „Sfaturi și învățături pentru ostașii țării” 1917, „Sufletul românesc - conferințe pentru viitorii ofițeri” 1917, Iași; „Pentru întregirea neamului - cuvântări din războiu 1915-1917”, editate în 1925, „Stări sufletești și războaie” - o suită de conferințe ținute la Școala Superioară de Război etc., prilej cu care a subliniat locul și rolul oștirii române în ansamblul societății, în conștiința neamului românesc. Una dintre conferințele mai puțin cunos- cute cititorului, pe care dorim să o prezentăm integral în paginile revistei, cu denumirea „în- dreptare către ostași”, a fost prezentată de ma- rele istoric corpului ofițeresc de la Școala mili- tară din Sibiu, în anii ’30, în clădirea Teatrului Național. Aceasta s-a dorit a fi o minunată pledoa- rie pentru misiunea deosebită a militarului de carieră și locul său în ansamblul societății, de faptul că armata și slujitorii săi nu pot fi * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------------1 83 [■ detașați de problemele civililor, ci reprezintă un tot unitar. Din perspectiva sa umanistă, ca istoric și filolog, concepția sa despre armată și militarism nu putea fi separată de conceptul de umanitate, de credință și patriotism. Ofițerul nu trebuia să fie doar un robot militarizat, can- tonat în tipare rigide, imuabile, ci, dimpotrivă, să fie permanent pro-activ, să reacționeze și să soluționeze și alte probleme cu care se con- frunta societatea civilă. lorga sublinia faptul că armata repre- zenta mediul cel mai propice de formare a personalității și culturii generale și militare al unui recrut extras din rândurile tineretu- lui țării. Pentru îndeplinirea acestui scop, era necesară disciplina, îndemnul la muncă și înălțare morală și spirituală. în sarcina cor- pului superior de cadre stătea formarea de caractere, modelarea trupească și sufletească a tinerilor, dezvoltarea sentimentului onoarei și al apartenenței de grup și recomanda ca în cei doi ani de armată, aceștia să nu lipsească, chiar motivat, din cadrul colectivului militar formator. Totodată, savantul român, considera că sentimentele de patriotism, de naționalism pozitiv nu se impuneau și nu se învățau prin vorbe, de la o vârstă fragedă, ci doar acope- rite de fapte, la vârsta maturității biologice și psihologice, pentru a fi pe deplin înțelese și asumate. La fel, tot armata era cea care trebuia să formeze spiritul politic și civic al tânărului simplu, din mediul rural, ajuns în armată. Me- diul ostășesc trebuia să fie clădit pe disciplină, solidaritate dar și pe sentimentele de toleranță și empatie față de minorități, pentru a crea pentru viitor cetățeni loiali și responsabili ai societății și ai statului român. Conferința s-a dovedit a fi un frumos și necesar îndemn la crearea unui spirit militar integru, profesionist și ancorat în permanență în realitatea societății civile, pentru că - spu- nea lorga - „misiunea aceasta pe care o aveți, de a fi elemente apărătoare, conservatoare, și impunătoare de disciplină și de solidaritate, misiunea acesta s-o știți păstra în orice mo- ment. în mijlocul turburărilor să aduceți să- nătate, în mijlocul agitațiilor să aduceți liniște [...] Să fiți creatorii noii morale a societății omenești”. NICOLAE IORGA - ÎNDREPTARE DE OSTAȘI CONFERINȚĂ ȚINUTĂ OFIȚERILOR DIN ȘCOALA DE LA SIBIU „DATINA ROMÂNEASCĂ” VĂLENII DE MUNTE - 1936 Iubiți ascultători, Țin de la început să precisez care este rostul acestei conferind. Sala este a Teatrului Național și Teatrul Național îngăduie orice, dar eu trebuie să vă spun că aș fi preferat s-o țin acelor cari m-au invitat, elevii acestei școli, în însăși școala care m-a chemat. Fiindcă vreau să lămuresc că aceasta nu este o conferință publică, și cu atât mai puțin o falsă conferință publică, prin urmare un fel de apel la o conștiință publică care nu este a unei școli și care nu are niciun fel de legătură cu o operă de cultură. Eu am venit, domnilor sublocotenenți și locotenenți, pentru d-voastră și după invitația d-lui colonel, directorul dumneavoastră: pentru aceasta am venit. Nu aveam intenția de a face o conferință publică în vederea nu știu cărui interes de ordin personal: intenția aceasta n-am avut-o, și cu atât mai puțin conferința aceasta poate fi pusă în legătură cu deosebi- tele curente care, din nenorocire, sfarmă unitatea morală a acestui popor, curente pe care nici nu le represint, nici nu înțeleg a le servi. Așa încât, fiindcă am venit pentru scoală, a trebuit să mă gândesc să înfățișez ceva care ar fi în afară de orice scop străin și care să privească această carieră pe care și-au ales-o majoritatea ascultătorilor miei, și să le poată folosi în ce privește continuarea acestei cariere. Atunci eu am socotit că mai bine decât orice ar fi să le arăt rolul social si moral pe care ei îl pot în deplini în societatea românească. Fiindcă, în părerea mea, d-voastră, ofițerii români, nu alcătuiți numai un element al apărării naționale, ci, în același timp, și un element esențial pentru legătura, pentru curățirea și pentru înălțarea societății românești. Și, prin urmare, cred că anumite sfaturi date de un om de vârsta ---1 84 |-------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■- mea și cu rostul pe care mi l-au dat împrejurările nu pot fi cu desăvârșire nefolositoare pentru ceia ce veți însemna d-voastră în viață, pentru ceia ce în viață aveți datoria de a înfăptui, pe lângă împlinirea cea mai plină de iubire si devotament a rostului d-voastră militar. Acum, înainte de a arăta care este rolul, foarte bine determinat si capabil de a fi îndeplinit, care vă revine d-voastră în afară de îndatoririle militare, de care nimeni nu trebuie să caute să vă despartă, înainte de aceasta să-mi dați voie să recurg la experiența mea de istoric pentru a vă arăta câte sensuri a avut în deosebite timpuri noțiunea de armată. Odinioară, lumea care învăța istoria numai în școală, și a avut, ca s-o învețe în școală, anumite manuale ori și anumite cărți mai pretențioase, în care nu este mai multă învățătură decât în manuale, își închipuia că armata, ca atare, trebuie să fie despărțite de cealaltă lume: de o parte civilii, de alta militarii: că o astfel de armată, ca ocupație tehnică și corp deosebit, a existat în toate timpurile. Este o greșeală adâncă să se creadă cel s-a început în desvoltarea omenirii cu o armată, nu cum o concepem astăzi, dar așa cum se concepea de anumite spirite înguste acum câteva dece- nii. De fapt, societățile cele vechi, marile societăți orientale, acelea de la care a plecat și o parte din strălucirea filosofică și artistică a Greciei și o parte din cultura politică a Romei, de la care a plecat inspirația pentru Imperiul roman, regalitățile acelea cu caracter imperial care se întâlnesc în valea Nilului, ca și în valea Tigrului și a Eufratelui, în Mesopotamia, în așa-numitele „State” chaldeian si asirian, care s-au continuat cu cel persan, toate la un loc formând o lume anumită, societățile acestea, zic, n-au cunoscut armata desfăcută de societate. Atunci când Faraonul din Egipt, sau regele din Babilon, sau cel din munții închinați zeului Asur, când aceștia porniau la războiu, ei mobilisau o parte din societatea de acolo și oamenii aceștia, cu totul în afară de funcția militară pe care o îndepliniau în momentul acela, erau mem- brii societății împreună cu ceilalți. Pentru că nu era nicio tehnică desfăcută, nu era nici ceia ce formează astăzi basa strategiei și a tacticei. Expedițiile acestea militare se făceau cu foarte mare zgomot, cu foarte mare strălucire și se terminau cu triumfuri zgomotoase, dar nu exista o armată care să aibă spiritul „militarist”. în această privință trebuie să vă spun ce înțeleg prin acest spirit „militarist”. Am cunoscut în lunga mea viață multe feluri de armată: armata englesă, care nu era o armată, armata francesă, care nu era în tinereța mea ceia ce este acum, și am cunoscut și armata germană, - sânt doctor de la Lipsea1, așa încât am avut vreme să cunosc și această societate germană. Este sigur că mi- litarul german de pe la 1890 era desfăcut din rosturile societății. Altfel de om era el, dator să fie plin de despreț pentru societatea civilă, omul care nu cetește decât anumite lucruri, care ajunge în tendința aceasta a se desface din societate așa de mult, încât își creiază și o limbă deosebită. Limba germană era întrebuințată de ofițeri într-un anume fel, cu care trebuia să te înveți. Unii dintre dânșii parcă s-ar fi născut în mare uniformă. îmi aduc aminte de un cas: eram student, la Berlin, într-o pensiune de familie a unei bătrâne Evreice, una din cele mai interesante făpturi ridicule întâlnite în viața mea, care întreba pe co- legii mei români „dacă nu socot ei că leul are în el ceva maiestos”, „Glauben Sie nicht dass der Lowe etwas majestătisches hat?” sau dacă împăratul Wilhelm l-iu2 a asistat la înmormântarea lui Bleichroeder3, întrebări fără niciun fel de rost. Acolo la masă erau oameni de toate felurile, dar într-un moment a debarcat o splendidă Americană, cu o foarte mare avere, o domnișoară care căuta un soț de mare nume, cu titlu, în Europa. Și era și un ofițer, tipul de ofițer german de pe la 1890, care, îndată ce a văzut Americana, și-a spus: am căpătat zestrea cea mare din America și toate avantagiile pe care le poate aduce o astfel de zestre. Și Americana s-a lăsat curtenită câtăva vreme, dar curtenită într-o formă cât se poate de ridiculă; se pare că nu arăta și fata aceleași senti- mente. într-un rând i-a spus - el era bolnav: venise la Berlin să îngrijească nu știu ce suferință - : „Nu știu de ce, dar aș vrea să te văd pe dumneata” - era din garda imperială - „în marea uniformă a gărzii imperiale” Omul nostru a trimes imediat ordonanța, s-au deschis dulapurile, i s-a adus coiful cu vulturul de argint, platoșa strălucitoare, cizmele până sus de-asupra genunchilor, sabia și, pe urmă, ca la un mare spectacol teatral, - Americana era în odaia de alături, - el a apărut în strălucirea sa de Lohengrin. Americana s-a uitat la dânsul, La privit din cap până în picioare și ----■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------------------1 85 |--- cu: „ce ridicol!”, a plecat. Nu voiu uita niciodată această pedeapsă cuvenită unui om care, legat de o ocupație așa de frumoasă și înaltă, se rupsese cu totul, căzând într-un fel de manie a profesiei sale din viața obișnuită a societății. Tipul ofițerului prusian de la 1890, tip artificial, fals, fără niciun fel de atingere cu mediul unde trăia, n-a existat însă decât într-o anumită epocă din desvoltarea militarismului prusian. în antichitatea aceasta orientală, de care vorbiam, dinpotrivă, ostașul care se lupta în câmpiile Siriei sau în deserturile Nubiei era un Egiptean ca oricare altul. în Grecia n-a existat niciodată ceia ce se poate numi o armată în afară de societate, care să nu-și recunoască o misiune socială. Orice cetățean era dator să alerge întru apărarea cetății supt scutul zeului protector sau al zeiții protectoare; întregul corp social se înfățișa pentru a-și împlini datoria. în zădar s-ar căuta în istoria Atenei pentru a găsi un militar de cutare grad, care, supus altor militari de un grad mai înalt, să fi avut un fel de obligație de a nu se amesteca în altceva. Iar, în ce privește Roma, tăria cea mare a Romei, pe care foarte mulți nu o înțeleg, crezând că Roma a fost o putere agresivă care a dorit totdeauna să ocupe teritorii, să guverneze cu de-a sila o cât mai largă parte a umanității, tăria Romei, pe care n-o înțeleg aceștia, stă în altceva. Orice cetățean avea datoria de ostaș și avea în același timp un rost de magistrat. Cesar4 nu era nici civil, nici militar, ci un Roman întreg, tot așa ca și rivalul său, Pompeiu5, ca și Octavian6 care a devenit împăratul August, - așa erau cu toții. Tăria adevărată a unei societăți stă în faptul că fiecare îndeplinește perfect lucrul la care este chemat, dar fiecare este în stare, în același timp, să îndeplinească lucruri folositoare și în alt domeniu decât acela al unei profesii, care atunci nu exista și care există astăzi. în evul mediu regele făcea apel la credincioși, credincioșii făceau apel la subordonații lor, și în felul acesta se crea de odată, însuflețită de o putere de încredere și de devotament fără păreche, o întreagă societate luptătoare. Iar, după aceia, cel care, din Franța, se luptase la Rin sau care străbătuse Europa întreaun pentru a merge la Locurile Sfinte, întru eliberarea Sfântului Mormânt, se întorcea în societatea contemporană și lua parte la toate ma- nifestările acestei societăți. A fost altfel însă într-un anume moment, - și este bine ca această formă trecătoare a armatei dispare încetul cu încetul și se creiază, în timpurile noastre, un alt tip de armată, pe care ar fi bine să-l avem în măsură cât mai mare la noi: pot și alții să-l aibă, dar de alții mă ocup mai puțin decât de oamenii cari au de îndeplinit la noi funcțiunea prin care se ține o societate omenească. Cândva războaiele au fost ale regilor; ei au avut la îndemână o anumită lume militară plătită în care putea să fie cineva colonel înainte de cincisprezece ani, pentru că un tată voise să asigure fiului său un rost important în societate; acel tată îngrijorat de viitorul odraslei sale îi cumpăra brevetul de colonel. Militarii erau de obiceiu oameni cari, și de la o vârstă fragedă până la una foarte înaintată, îndepliniau un singur rol, care era militar. Armatele acestea nu mai represintau o națiune și nici măcar o datorie, pe care n-o îndepliniau măcar cu seriositate. Știți ce se întâmpla în secolul al XVIII-lea. Două armate stăteau față în față, profesioniști și unii și alții, cu o lecție învățată și de unii și de ceilalți; mai puțină seriositate decât la întrecerile fisice din timpurile noas- tre în care se întoarce cineva și cu coastele rupte și picioarele schiloade. Cineva provoca dintr-o armată pe cei din armata cealaltă ca să înceapă ei cei dintâiu - vestita invitație din războaiele silesice: „începeți d-voastră, întâiu, domnilor Englesi” iar ceilalți răspundeau: „nu, poftiți d-voas- tră, domnilor Francesi” -, și, pe urmă, după toate regulele politeței, începeau bătălia. Aceasta a adus decăderea armatelor, înjosirea războiului, lipsirea societăților din această vreme de ceia ce, ca factor moral, o armată poate aduce mai esențial. A venit pe urmă o altă armată, armata de pe timpul Revoluției francese, având cu totul alt caracter, - și nu este bine ca acest caracter să se întoarcă, și popoare întregi să fie aruncate sălbatec unul asupra altuia. în Franța, Revoluția a cules pe oricine, din fundul oricărui sat, fără nicio pregătire militară, și l-a trimis la graniță, iar de aici a ieșit, - cum știți d-voastră, ofițerii, mai bine decât un bătrân profesor de istorie, - acea biruință a armatelor - de recruți împotriva armatelor de specialiști. Frederic al II-lea7 crease o armată de specialiști, cu toate mijloacele tehnice, și succesorul lui, Frederic-Wilhelm al III-lea8, era foarte sigur că Francesii nu vor putea să resiste nici într-un chip la ciocnirea cu armata ----1 86 |--------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■----- aceasta prusiană, așa de bine pregătită. Știți ce s-a întâmplat: că recruții din Franța au bătut cea mai bună armată din Europa. Iar motivul pentru care au bătut cea mai bună armată din Europa, într-un timp în care nu erau invențiile tehnice întrebuințate astăzi în războiu, este foarte curios: o armată bine pregătită se așteaptă să fie atacată de altă armată bine pregătită într-un anume fel; însă Francesii nu cunoșteau de loc arta militară și s-au aruncat ca niște turbați, așa că au stricat cu desăvârșire toate prevederile adversarilor și i-au dat peste cap. Cum și cel mai formidabil atlet, dacă ar găsi în calea lui un nebun, se poate întâmpla să fie trântit la pământ. Dar acestea nu erau armate, și cu toate că au putut să învingă, nu aveau nici-o funcțiune de îndeplinit în societate. Au apărut pe urmă armatele lui Napoleon. Acestea au fost desfăcute din societatea francesă. Este foarte adevărat că mai târziu se culegeau și tineri de vre-o șaisprezece ani, în timpul din urmă, și erau trimeși în foc, dar armata lui Napoleon, în totalitatea ei, nu ca elemente de acestea care necontenit se strecurau și nu au avut vreme să se deprindă, armata lui Napoleon era un material încărcat prin toate greutățile, un fel de miliție a împăratului care trăia în cultul lui și din cultul lui. A fost ceva cu desăvârșire unic, care nu se poate crea din nou, căci pentru aceasta trebuie o personalitate genială, împrejurări extraordinare, o turburare a lumii întregi; trebuie o atmosferă de eroism care să prindă toată societatea umană; și lucrurile acestea s-au întâmplat atunci și nu se mai pot întâmpla pe urmă. După căderea lui Napoleon l-iu9 s-a revenit, o bucată de vreme, la un rost ca acela al vechilor regalități și dinastii, până ce Germania a creat un tip nou militar, acel tip a cărui ultimă formă ridiculă vi l-am arătat. Prin 1890, în adevăr, soldații erau recrutați din societatea însăși; fiecare avea datoria de a-și servi patria, dar peste soldații aceștia era un corp ofițeresc creat technic și însuflețit de la început de un fel de datorie de a nu fi așa ca și ceilalți membri ai societății. Ofițerii, în afară de îndeplini- rea, - care se făcea de altfel în condiții ce pot servi de model oricării armate -, în afară de înde- plinirea misiunii lor, nu aveau alta. Ei ceteau foarte mult într-un anume domeniu, dar nu ceteau în afară de aceasta; se interesau de unele probleme, dar altele îi lăsau indiferenți, și ei credeau că aceasta e adevărata lor cădere, dincolo de care nu mai vedeau nimic. Aceasta a fost fără îndoială una din căușele înfrângerii germane în Marele Războiu. Pentru că armata era de o parte și socie- tatea de altă parte. Societatea n-a putut să ție o armată, iar armata n-a putut influența societatea în momentul hotărâtor când tocmai ea, societatea, trebuia să deie dovadă că poate să resiste. Și acum, încetul cu încetul, la toate popoarele începe să se simtă datoria de a crea o armată, care să fie una în cel mai deplin înțeles al cuvântului, dar care să fie în același timp și unul din instrumentele de căpetenie pentru disciplinarea, pentru îndemnarea la lucru, pentru înălțarea morală a întregii societăți. Iată introducerea care mi s-a părut cu desăvârșire necesară pentru a trece pe urmă la rostul pe care d-voastră îl puteți avea în această operă de purificare și de ridicare a societății, fără care, trebuie să o spun, o armată nu-și îndeplinește toată datoria, ci desertează de la una dintre cele mai de căpetenie misiuni ale ei. D-voastră aveți în mâna d-voastră o bucată de vreme, - în teorie, doi ani de zile, tot tineretul țerii. în practică mai puțin decât atâta, din nenorocire, cu sistemul concediilor, care este deplo- rabil, și care trimete pe soldați înapoi în sat, ceia ce înseamnă că aceia ce s-a câștigat o bucată de vreme se pierde acolo, așa încât soldatul redevine, ca să zicem așa, recrut. El, ducându-se înapoi la iubita lui, și la nevasta lui, la părinții lui, ocupându-se de rosturile lui agricole, se întoarce mai mult sau mai puțin și la starea sufletească pe care o avea în momentul când a intrat în casarmă. Dar, tocmai pentru că sânt numai doi ani, tocmai fiindcă în acești doi ani pot fi și unele lipsuri, omul care a intrat în casarmă trebuie să rămână toți cei doi ani acolo. Se va zice: „nu ajunge budgetu”. Acela care vorbește este un om care a scăzut pe jumătate budgetul Țării Românești, l-a redus la jumătate și avea intenția să mai reducă încă acest budget. în momentul când am plecat, avea un plan care îi permitea a reduce cu încă un miliard și jumătate budgetul Instrucțiunii Pu- blice, și trebuia să vină ceva asemănător și la celelalte ministere. Pentru mine cea dintâia datorie a fost să verific dacă un post este necesar, dacă un om în acest post îndeplinește în adevăr în- datoririle sale, dacă nu se plătesc inutilități, dacă nu se întrețin părăsiți, și inutilitățile trebuie să ----■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------------------------1 87 |--- dispară, iar parasiții trebuie trimeși la munca socială, în loc să fie întreținuți dintr-un budget atât de greu încercat. Eu cred că Țara Românească, mai ales dacă vor fi toți deprinși să muncească și din munca fiecăruia să curgă in budgetul Statului tot ceia ce trebuie, este în stare să țină soldatul în terminul acela fixat prin lege. Și, atunci, d-voastră timp de doi ani de zile aveți pe acești oameni la îndemână. Și, anume, observați la ce vârstă îi aveți d-voastră. Se face acum un mare zgomot - intențiile sânt foarte bune, așa de bune, încât eu însumi am capitulat puțintel - în jurul unor alcătuiri mai nouă, dar orice lucru se face numai cu zgomot și cu paradă nu se lipsește de sufletul mieu, care toată viața mea am căutat să mă sprijin pe o basă de muncă discretă și cât se poate mai ascunsă. Cu toate însușirile lor, desvelirea pe stradă, marile spectacole, semnele izbitoare n-au pentru mine o prea mare valoare până nu vine și conținutul sufletesc. Când m-am convins că sânt intenții bune, am declarat că retrag măcar în parte criticile aduse. Intențiile acestea bune și realisările privesc însă pe cine? Privesc pe copiii de școală primară de la șapte la unsprezece ani, și aceia continuă printr- un învățământ superior al cărui rost nu l-am înțeles bine niciodată, pentru că nu l-am văzut în realitate. Locuiesc o parte din ani într-o localitate nu prea departe de București și caut să văd pe supraprimarii aceștia unde sânt și ce fac. Pe primari i-am văzut. Să zicem că exisă supraprimari și că în fapt învățământul poate merge pănă la cincisprezece, șaisprezece ani. Dar, în rândul întăiu, vor fi tot cei cari fac numai cele patru clase primare. Ce poți cere însă, în ceia ce privește formarea caracterului, de la niște copii? Răspunsul trebu- ie să fie neapărat: foarte puțin. Pe copil îl poți învăța ca la Zece Maiu să declame frumos înaintea părinților și a publicului, îl poți învăța să se înfășure cu tricolorul și să iasă în stradă, să cânte anumite imnuri, să poarte anumite semne foarte frumoase de care de sigur că el se bucură, dar nu înțelege totdeauna rostul lor. îl poți face ca, atunci când întâlnește pe cineva mai în vârstă, în loc să zică: bună-ziua, să întindă mâna și să zică: „sănătate”. îmi aduc aminte de un medic de undeva care li-a spus: „bine bine, dar, dacă o fi sănătate, eu ce mănânc ?” Vedeți d-voastră, partea exterioară se învață, dar, ce învață cineva pănă la optsprezece ani se uită de obiceiu; ba se uită și lucruri care ar părea mai greu de uitat, d-apoi această strălucire la suprafață, această văcsuire tricoloră se uită foarte răpede! Ofițerul acela cu vulturul de argint și cu coiful, de care v-am vor- bit, îmi mărturisia, într-un rând, la masă, că părinții lui l-au crescut in Franța și că știa perfect franțuzește, dar, în momentul când l-am cunoscut, învăța din nou franțuzește, pentru că tot ceia ce știuse înainte de unsprezece ani se dusese. Este și un învățământ secundar de un caracter național. Noi nu l-am făcut de caracter național pentru altceva decât fiindcă trebuie să răspundem la lecție, să învățăm cântece naționale sau, la istoria Românilor, să spunem că Românii sânt cel dintăiu popor și n-a fost bătălie în care să nu fi învins și că datoria noastră este să luăm toate țerile, după ce vom învinge toate națiunile. Lu- cruri de acestea pe vremea mea nu se făceau: nu era un fel de școală națională sau naționalistă cu formule foarte ușor de învățat care n-au niciun fel de acțiune asupra sufletului. Naționalismul cel adevărat nu se ia din frase, și din frase deșarte, ci din munca pe care ai făcut-o tu pentru țara ta, din primejdia pe care ai înfruntat-o tu pentru țara ta, și se ia din priveliștea durerilor și suferinților neamului tău, și astăzi, și de-a lungul veacurilor. Acesta este un lucru cu mult mai greu decât celălalt. Eu cred că nu este bine ca în clasa l-iu de liceu, ba chiar în clasa IV-a și în cursul superior, să-i impui cuiva sentimente, care, sentimentele acestea, trebuie să vină de la sine și au valoare numai când vin de la sine. în presa noastră am văzut, în timpul din urmă, comentat, cu strigăte de indignare, explicațiile, dacă voiți, răspunsul, evident nespus de obraznic, al unui elev evreu de la un liceu din Galați, căruia i s-a pus întrebarea: „ce simți d-ta când vezi tricolorul?”. Tipul fiind sincer și cum nu urmăria o notă bună la purtare, cu riscul de a fi dat afară din școală a răspuns: „eu sânt jidan și nu simt nimic”. Dar vina nu este a lui, care, el, a fost onest; vina a fost a prostului care a întrebat pe cine nu trebuia să întrebe. Evident aceasta este o altă categorie: prostul care se indignează de un lucru firesc. ----1 88 |----------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■------ Dar eu spuneam să nu bagatelisăm nici tricolorul, nici istoria Românilor, nici sentimentul național, să nu ne înfășurăm continuu în drapel și să nu răspândim în dreapta și în stânga cuvin- tele care trebuiesc spuse mai rar, pentru că sânt cele mai sfinte. îmi aduc aminte de o lozincă francesă de la Paris, când făceam studii de supra-Universi- tate acolo. La o anumită dată din an venia cu drapelul răposatul Deroulede10, un poet foarte mediocru, care avea o mâncărime retorică, groaznică boală de care să ferească Dumnezeu, și, cum el trăia numai pentru a propaga idele naționale francese, ținea câteva discursuri pe zi, până s-a amestecat într-o conspirație prostească și a fost silit să părăsească Franța, unde toată lu- mea l-a uitat apoi. Deroulede venia deci cu buchetul de flori și tricolorul național ca legătură în Piața Concordiei, la statuia Strasbourgului, și acolo, în cântecul musicii, își depunea acel buchet. Franța a recâștigat Alsacia, dar nu cu discursurile lui Deroulede, ci cu sacrificiul atâtora din ti- neretul frances de la 1914, care zace acum în măruntaiele pământului, până și la oameni cu cele mai înalte situații. Altceva decât buchetul cu tricolorul lui Deroulede. Și, atunci, pe la 1890, atâția francesi cuminți au spus o lozincă pe care am reținut-o: „pensons-y toujours, mais n’en parlons jamais”, „să ne gândim întotdeauna la Alsacia și Lorena, dar să nu vorbim de ea niciodată”. Cred că patriotismul sau naționalismul acesta care să se verifice la fiecare tesă, care capătă re- compensă la fiecare examen, care este cu pecetie tricoloră, nu folosește mare lucru. Nu folosește, pe de o parte, pentru că este o impunere din afară, dar și pentru altceva. Oricine se gândește la condițiile de desvoltare ale sufletului omenesc, oricine își aduce aminte de felul cum s-a format sufletul lui însuși, își dă samă de un lucru. Pentru ca anume sentimente să existe, cum este sentimentul de iubire obișnuită, de la un sex la celălalt, sau iubirea, de un ca- racter mai înalt, pentru entități, și iubirea aceasta, superioară, pentru patrie sau națiune, pentru ca ele să existe, pentru ca să curgă dintr-un suflet izvorul acesta de sentiment, pentru așa ceva trebuie să fi trecut cineva dincolo de perioada adolescenței, să fie un om întreg. Gândiți-vă bine la ce s-a întâmplat cu fiecare dintre d-voastră chiar. Eu știu foarte bine ce s-a întâmplat cu mine, care n-am fost nici cel mai puțin destoinic, nici cel mai nepăsător din generația mea. Am cetit pe Eminescu când eram în clasa a V-a și n-am înțeles nimic; l-am cetit din nou în a Vl-a și l-am înțeles cu fiecare fibră din sufletul mieu. Tot așa, mi se vorbise de patriotism, de naționalism, dar, când am aflat că intră în închisoare șefii politici ai poporului românesc din Ardeal pentru mărtu- risirea lor de credință națională, atunci eu am înțeles ceia ce nu mă putea face să înțeleg niciuna din declamațiile, fie oricât de talentate, auzite înainte. Dar d-voastră aveți în samă oamenii la vârsta când ei sânt întregi, când au trecut de perioada adolescenței; recruții aceștia, soldații d-voastră sânt tocmai în momentul când nu este încă prea de vreme, nici prea târziu pentru a forma sufletul lor: D-voastră sânteți singurii cari îi puteți for- ma. Cine vreți să formeze sufletul unui flăcău dintr-un sat? Lelița lui, părinții lui ? Preotul din sat, care poate fi un om foarte bun, dar nu are misiunea de a merge din casă în casă pentru a face acest lucru ? Sau învățătorul? învățătorul, cu lupta aceasta care ne împarte pe noi, în unele case poate să intre, în altele, dacă s-ar înfățișa pe prag, l-ar scoate de acolo pentru că este înscris în alt club decât al proprietarului casei. Cine formează sufletul acestui tineret țerănesc, pentru că ei sânt cei mai mulți, pe umerii cărora se sprijină țara? Vă întreb pe d-voastră. Să-mi răspundă conștiința d-voastră: îi aveți sau nu în mână? Și aveți sau nu mijloacele trebuitoare pentru aceasta? Fără îndoială că da. Prin urmare una din marile misiuni ale d-voastră este aceasta. îmi veți zice: dar mai este la noi și o învățare de regulamente. Toate lucrurile pe lume sânt relative, și, decât să răspundă cineva foarte bine, exact cu cuvintele care se găsesc în manualele pe care li le puneți în mâni, și ei nu înțeleg nimic din ce se ascunde supt aceste cuvinte, de multe ori într-o limbă deosebită decât limba de toate zilele cu care sânt învățați, mai bine, zic, oarecare slăbiciune în ce privește regulamentele, căci mă întreb: la războiu ce importanță poate avea re- gulamentul învățat în casarmă, când totul trebuie să fie energie nouă, inițiativă nouă, inițiativă pentru ceia ce are momentul în el însuși? O arată armata japonesă, care a biruit totdeauna prin reservele inepuisabile pe care oricare suflet de soldat, de subofițer, de ofițer le închide în el însuși. ----■ Revista de istorie militară ■---------------------------------------------------1 89 I-- Dar oricine poate să spună într-un moment de mare greutate a țării, și Dumnezeu știe ce poate să ne aștepte: dacă în armata aceasta, dacă în foștii ostași deveniți muncitori de pământ sau muncitori în fabrică, sau în altă situație socială, nu este ceia ce trebuie să fie, aceasta se datorește și ofițerilor cari i-au putut educa, și nu i-au educat. Eu știu că vă spun lucruri grele și fac să apese asupra viitorului d-voastră o sarcină care nu este ușoară, dar eu sânt un bătrân mărturisitor de adevăruri neplăcute, și nu la vârsta mea mă voiu schimba. Eu nu vă îndulcesc cu frase care leagănă și încântă: pentru aceasta aveți destui; eu am datoria să vă spun lucrurile acelea mari și grele a căror îndeplinire este o garanție de tăria și de desvoltarea unei societăți. Iată prin urmare un rost pe care îl aveți. Eu doresc să nu se mai întâmple ceia ce mi s-a întâmplat altă dată cutreierând satele pentru scopurile mele culturale, odinioară și politice. De când politica este unde este, eu caut să fixez o distanță cât mai largă, să pun o cortină la mijloc între dânsa și între mine, dar pe vremuri mer- geam pe acolo, și mi s-a întâmplat într-un rând să văd, în perioada de alegeri, un sătean îmbrăcat ca toți ceilalți, nici mai curat, nici mai puțin curat, care umbla cu țăpoiul în căruța cu fân și pe care l-am întrebat, potrivit cu scopurile pe care le urmăriam, dacă a fost la alegeri. „Eu nu”. „Dar n-au fost alegeri aici?” „Ba au fost Dumineca trecută, dar le-a făcut jandarmul”. M-am uitat la dânsul: „alegerile le-a făcut jandarmul” „D-ta ești alegător?” „Sânt”. - „Ce guvern este acuma în Țara Românească’?” - „Știu eu? Mi s-a spus că este unul pe care-1 chiamă Piercarp”. Va să zică alegerile le făcuse jandarmul, el nu fusese acolo, era mulțămit că le-a făcut jandarmul, dar știa că în România este un guvern pe care îl presidează cineva pe care îl chiamă Piercarp. - „Dar armată ai făcut?” - „Am făcut”. - „Ce ești d-ta în armată?” - „Sergent” Ce pregătire i s-a dat la regimentul de unde a plecat? Este admisibil ca omul care poate fi chemat mâne să îndeplinească un rost de conducător de trupă să știe despre țara lui, despre patria lui atâta? Și frică mi-e că sânt mii, zeci de mii a căror stare de spirit, după ce au făcut armata, este aceasta. Eu am dorit cândva un lucru pe care l-am și propus ministrului de Războiu din cabinetul mieu - și era pe cale de îndeplinire -, l-am propus generalului Amza11: oricine a căpătat un grad in armată să rămâie în legătură nedespărțită cu regimentul de unde a făcut parte, și regimentul acesta să-l caute oriunde, să-l hrănească sufletește, nu cu miserabila presă de toate zilele din care se desfac abia câteva gazete oneste și de intelectualitate, nu cu gazetele acestea răspânditoare de ură în mijlocul societății, ci regimentul trebuie să hrănească pe omul acesta care a făcut parte dintr-însul cu acea hrană morală prin care el să-și aibă sufletul viu. Și, apoi, în orice sat din Româ- nia să fie o casă în care să se găsească un fost căprar, un fost sergent, un fost ofițer așezat acolo, și pe casa lui să stea un semn oricând: acolo să fie altarul, să zicem, altarul spiritului militar lângă care este cineva gata să slujească în fiecare moment. Dacă s-ar întâmpla ca nebunii de un fel sau de un altul să încerce a turbura această țară bună, atunci să se știe oricând care este omul la care cineva se poate adresa pentru ca printr-însul imediat să se stabilească liniștea care, din sat în sat, din oraș în oraș, dă acel bun neprețuit care este liniștea țerii întregi. Dar nu numai atâta. Dumneavoastră aveți cultul onoarei. Și învățătorii ceilalți au desigur un sentiment de onoare, dar acest sentiment de onoare este al lor individual; al d-voastră este sen- timentul grupului nobil căruia îi aparțineți. Și astfel d-voastră nu aveți voie să alunecați, printr-o minciună, printr-un gest urât, printr-un act de nedreptate, dincolo de ceia ce constituie integri- tatea onoarei clasei d-voastră. Altceva este învățătorul care personal este onest și altceva este acel învățător în uniforma țerii și a regelui care el este chemat să represinte pretutindeni onoarea în ceia ce are mai pur, mai înalt. Dar, și în afară de aceasta, sânt și alte rosturi cu care d-voastră sunteți datori. Noi trăim în momentul de față, ca și toate popoarele din toate Statele, într-o con- tinuă agitație. Anumite legături s-au rupt; legături tot așa de solide care să înlocuiască pe acelea care s-au rupt nu mai sânt: societatea aceasta amenință să se sfarme în bucăți. S-a ajuns acolo, încât nici măcar vechile clase sociale si economice nu mai sânt strâns legate: ajung oamenii să fie exemplare răzlețe ale speciei omenești, fiecare să se gândească la sine și să meargă pe drumul său, așa că să nu-i recunoască altă datorie decât datoria față de cariera și interesele sale. ----1 90 |-------------------------------------- ■ Revista de istorie militară ■-------------- Aceasta este însă moartea societăților omenești. Societățile omenești se țin înainte de toate prin solidaritate și prin disciplină. Dar solidaritatea este la basa armatei. O armată fără solidari- tate nu există moral; o armată fără solidaritate samănă cu anumite bande nenorocite din America de Sud mergând de la un rost la altul după ambițiile șefului, sau samănă cu ceia ce vedeți astăzi în nenorocita Spanie în care ar fi de ajuns un singur gest al armatei pentru ca bisericile să nu mai ardă, pentru ca tesaurele adunate secole întregi sa nu dispară și sângele spaniol să nu se verse pe străzi. Un singur gest din partea armatei ar restabili acolo ordinea care trebuie să fie și fără de care o țară se duce de râpă. Când însă un șef al armatei merge într-o direcție, altul în alta, cum voiți să poată exista acel suprem mijloc de salvare care este „veto” rostit tuturor de orice partid, din orice categorie ? „Veto” de a turbura și a primejdui țara. Dar d-voastră sânteți chemați să dați o lecție societății, să dați o lecție tuturor celorlalte cor- puri sociale. D-voastră cari nu puteți protesta, d-voastră cari răbdați orice: răbdați pentru țară. Și eu nu voiu uita deosebirea care a existat între d-voastră și alții într-un moment de mare greutate financiară, când blăstămul mieu a voit ca eu să fiu în fruntea țerii. Nu voiu uita deosebirea între d-voastră și o altă categorie de oameni cari și ei trebuiau plătiți din vistieria golită pănă în fund a țerii. D-voastră ați știut să faceți ceia ce aceia n-au făcut. Ceilalți mi-au adus învinuiri publice fără a ști că aveam un cupon de plătit, pe lângă tot ce mai era din multele rămășițe ale trecutului în sarcina care cădea întreagă pe umerii noștri; ei nu-și dădeau samă că un contribuabil nu poate fi strâns și stors în afară de orice limită ca să dea imposite pentru a plăti lefile. Acești oameni s-au adunat, au insultat pe ministrul lor, au îndemnat la anarhie o societate întreagă. Eu n-am știut că armata nu este plătită pănă ce câteva cuvinte au ajuns la urechea mea și atunci am declarat că pe mine nu mă chiamă Cherenschi12 și că nu vreau ca societatea românească să moară pe brațele mele, pentru că acele corpuri care sprijină întreaga viață a societății au ajuns să rămână fără hrană. D-voastră, prin răbdarea șefilor d-voastră, cari ei singuri știau cum plătiau hrana regimentelor, ați dat un admirabil exemplu de ce face un corp bine disciplinat într-o societate care niciodată nu trebuie să aibă între dușmanii ei pe înșiși acei chemați s-o servească. D-voastră, peste toate cursele politice, peste toate ispitele care vi s-au întins și vi se întind în fiecare zi - și mâne se vor întinde mai multe decât astăzi -, ați dat dovada unei admirabile discipline. Nimeni n-a putut clinti un element din armata strâns legată în cea mai deplină tovărășie de camarazi și în ascultarea cea mai absolută față de șefi. Misiunea aceasta pe care o aveți, de a fi elemente apărătoare, conservatoare și impunătoare de disciplină și de solidaritate, misiunea aceasta s-o știți păstra în fiecare moment. în mijlocul tulburărilor să aduceți sănătate, în mijlocul agitațiilor să asigurați liniște, în mijlocul stricaților să cultivați acele virtuți fără care o armată nu poate exista. Să fiți creatorii noii morale a societății omenești. Pe lângă această a doua sarcina, mai este o a treia pe care o încredințez tinerețelor d-voastră. România veche avea o imensă majoritate de Români. Ce mai era pe alături de dânșii nu ne preocupa peste măsură; nu era nici-un tratat care să ne impună anumite condiții față de dânșii, și cei cari voiau să între sufletește în societatea românească, cu atât mai bine de dânșii, cei cari nu voiau, stăteau in afară de societatea românească. Când s-a resolvat chestia evreiască după o hotărâre care pornia de la forurile internaționale, când s-au dat Evreilor drepturi electorale, am ridicat cuvântul în Camera Deputaților pentru a li spune: „ceia ce trebuia să facă societatea romăneasă a făcut, prin acest vot ați intrat în corpul politic al acestei societăți; în intimitatea sufletească a poporului românesc, puteți intra însă numai prin ceia ce veți face de aici înainte”. Prin urmare, înainte de războiu nu existau minorități garantate prin tratate, care să vină dintr- un lung trecut istoric, minorități care să fi făcut țara. Aici, în Ardeal, trebuie s-o spun mai mult decât oriunde, sânt minorități care, alături de Români și uneori, în unele domenii, chiar in frun- tea Românilor, au făcut țara. Elementul săsesc are o parte atât de importantă în trecutul acestor locuri, unde și-a îngropat morții, în pământul pe care îl lucrează de pe la 1100. Noi sântem firește cei mai vechi: tocmai cei neținuți în seamă, cei ofensați, cei nedreptățiți sânt cei vechi, și aceasta ----■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------------1 91 I--- pentru că se știe că ei niciodată nu se duc, iar toate privilegiile sânt pentru acei pe cari îi ispitești ca să vie. Dar avem aici oameni cari pot să zică: suntem în țara noastră. Dacă nu funcționarii unguri aduși acum câteva decenii ca să umple câteva orașe care să aibă o majoritate maghiară, dar Secuimea, care a luptat nu numai aici, pentru păstrarea țerii, dar în armata lui Ștefan cel Mare și a lui Mihai Viteazul - și pe Mihai Viteazul l-au plâns Secuii; cari au omorât pe cardinalul Andrei Bâthory13, prințul maghiar al Ardealului. Aceștia sânt oamenii cari au dreptul nu numai de a trăi aici, dar de a fi respectați, și nu numai ca oameni, individual, dar în însuși caracterul lor național. Noi trebuie să trăim împreună cu dânșii, să lucrăm împreună cu dânșii, pentru că nu poți face să plece sute de mii de oameni cari nu-ți convin, și nu se pot face trenuri pentru aceasta. Lucruri de acestea sânt bune pentru capetele prin care bate vântul de la urechea stângă, la ure- chea dreaptă și de la urechea dreaptă la urechea stânga. Dar noi trebuie să luptăm ca să facem din elementele pe care ni le-a dat istoria și ni le-au impus cu caracterul lor național convențiile pe care trebuie să le păstrăm dacă vrem ca și hotarele noastre să fie respectate, ca să facem, zic, dintr-înșii cat se poate mai mult adevărați cetățeni credincioși ai României. Cum s-o facem? Prin școală? Ei au școlile lor, care din fericire există, ba unele s-au înmulțit; Statul le plătește, și bine face că le plătește: dă un exemplu altora cari n-o fac și, în decăderea umanității de azi, sânt, astfel, mult mai jos decât noi. Școlile lor le putem închide, ca să-i mânăm la școala noastră. Dar cine are dreptul asupra mea ca părinte să-mi impună creșterea pe care înțeleg s-o dau copiilor miei? Să impunem anumitor părinți să nu trimeată copiii la anume școli pentru că nu corespund cu caracterul lor național adevărat? Cum putem introduce însă în mintea minorităților ceia ce este necesar și pentru noi și pentru dânșii, și pentru această țară și pentru liniștea lumii pe care o păzim în locurile unde sântem? Să-i prefacem prin școli. Vin la Universitate, este adevărat, și, dacă Universitatea ar îndeplini mai bine chemarea ei, ce lucruri mari nu ar putea să facă. Dintre minoritari s-au ridicat în anii din urmă cultivatori al istoriei românești si ai filologiei române, cari se pot așeza în rândurile d-intăiu ai celor mai aleși fii ai noștri. La Fontenay-aux-Roses găz- duiesc în școala mea pe d-1 Golner, sas din Ardeal, model pentru colegii săi, care a descoperit și continuă să descopere lucruri pentru cunoștința trecutului nostru. Universitatea, dacă toți profesorii ar fi așa ca profesorul de istorie universală al d-lui Golner, ar putea face și mai mult, în școala aceasta mică pe care o am eu la Vălenii-de-Munte pentru învățătoare, ajung să fac pe fetele care vin acolo, să înțeleagă ce bună nație sântem noi. Acum câteva zile, vorbiam cu o elevă a mea maghiară, care știa românește întocmai ca româncele, deși sânt unele care la început nu știu nici-un cuvânt românesc, vorbiam cu dânsa cum să se cânte cu ocasia adunării istoricilor, și am întrebat-o: „știi cânta românește”? Mi-a cântat niște cântece românești, nu numai cu toată precisiunea, dar cu toată căldura. Niciodată un suflet omenesc nu este ofensat în această școală: fiecare cuvânt îl socotim pentru a nu scăpa o cât de mică jignire. Această școală nu este, de altfel, cu cataloage și note, cu tot ceia ce apasă asupra nenorocitei noastre de școli, pe care o visăm cu groază și la treizeci, patruzeci de ani după ce am ieșit dintr-însa. Eu încă mă mai visam scos la lecție. Dar, în acea mare libertate, în acea viață de surori pe care o duc supt îngrijirea unui pro- fesor care este pentru dânsele un părinte, cum sânt eu și față de odraslele din trupul mieu, se vede cum dușmăniile de la o nație la alta dispar, cum prejudecățile cad. Dar este așa de greu să se întemeieze multe școli de felul acesta! Este așa de greu ca Universitatea, pedagogică și științifică, să se prefacă într-o Universitate umană, de care avem nevoie înainte de toate, într-o Universitate a sufletelor deschise, a inimilor calde, bune, înțelegătoare într-o creștere supt raportul patern a tineretului încredințat ei? Dar ce face un profesor strică altul, și ajunge greșala unuia singur ca să dispară și sentimentele cele mai frumoase. D-voastră aveți însă în regimentele d-voastră oameni cari vin din mijlocul poporului româ- nesc și alături de dânșii aveți pe alții pe cari-i trimet minoritățile. Și se poate întâmpla ca, în acești doi ani, d-voastră să faceți, - arătând cât este de mare inteligența și bunătatea d-voastră, cât este de larg sufletul frumos al acestui popor, - d-voastră să faceți din oamenii învrăjbiți înainte de a călca pragul căsărmii adevărați apărători ai acestei țări în toate provinciile și buni frați ai majorității românești ai țării. Gândiți-vă la posibilitatea ca oamenii aceștia, plecând de 92 -----------------------------------■ Revista de istorie militară ■--- la d-voastră, sa facă aceia ce fac fetele când pleacă după un an de zile de la școala mea: se întorc din prag și privesc cu lacrimi în ochi către locul unde au fost uneori mai fericite decât în casa părinților lor. Vă chem pe toți la o mare operă de bunătate și de inteligență. Eu cunosc tineretul nostru peste toate otrăvurile care i se servesc și cunosc acest tineret prin aproape cinzeci de ani de învățământ, ca profesor universitar în cea mai mare parte; eu știu ce se ascunde în sufletele d-voastră. Sufletele d-voastră, le închinați exclusiv celei mai frumoase dintre cariere, pentru că ea presupune posibilitatea de jertfă în fiecare moment, a d-voastră și a familiilor d-voastre, dar închinați-le și acelei mari opere de înțelegere între oameni, de iubire între inimi, de luminare a minților, care poate vor ajunge a se înțelege, prin care veți deveni ctitori ai acestei societăți. Și, când vârsta d voastră va fi vârsta șefilor d-voastră de colo, vă veți uita cu ochii înduioșați la ceia ce ați săvârșit și veți spune, întorcându-vă la bătrânețe în mijlocul societății civile: țara aceasta n-am apărat-o numai, ci am creat-o sufletește. NOTE 1 Lipsea, vechea denumire (care a circulat în Țările Române) a orașului german Leipzig, orașul unde Nicola lorga și-a susținut doctoratul în 1893. 2 Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 - d. 9 martie 1888, Ber- lin) a fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871). 3 Gerson von Bleichroeder (n. 22 decembrie 1822, Berlin - d. 19 februarie 1893), bancher german de origine evreiască. 4 lulius Cezar (n. 13 iulie 100 î.Hr., Roma - d. 15 martie 44 î.Hr., Teatro di Pompeo, Roma), a fost un conducător politic și general roman. 5 Cnaeus Pompeius Magnus (n. 30 septembrie 106 î.Hr., Regio V Picenum, Republica Romană - d. 28 septembrie 48 î.Hr., Pelusium, Bur Sa’id, Egipt), a fost un general și om de stat roman. 6 Octavianus Augustus (n. 63 î.Hr., Roma - d. 19 august 14 d.Hr., Nola, Campania, Italia), cunoscut anterior drept Octavius, a fost primul împărat roman. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr. 7 Frederic al II-lea, cel Mare (n. 24 ianuarie 1712, Berlin - d. 17 august 1786, Potsdam) a fost rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia de Hohenzollern, al 14-lea prinț elector al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Frederic IV (Friedrich IV) de Brandenburg. A devenit cunoscut sub numele de Frederic cel Mare (Friedrich der GnJIe) și a fost poreclit Der Alte Fritz („Bătrânul Fritz”). 8 Frederic Wilhelm al III-lea (n. 3 august 1770 - 7 iunie 1840) a fost rege al Prusiei din 1797 până în 1840. 9 Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XlX-lea. 10 Paul Deroulede (n. 2. septembrie 1846, Paris - d. 30. ianuarie 1914, Montboron bei Nizza), a fost poet, romancier și militant politic francez. 11 Constantin Ștefănescu Amza (n. 23 iulie 1875, Budești - d. 13 februarie 1964, București) a fost un politician și general român. 12 Aleksandr Kerenski (n 22 aprilie/4 mai 1881, Simbirsk, Imperiul Rus - d. 11 iunie 1970, New York City, SUA) a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolșevicii lui Le- nin să cucerească puterea politică (21 iulie 1917 - 7 noiembrie 1917). 13 Andrei Bâthory (n. 1563, Șimleu Silvaniei - d. 3 noiembrie 1599, Sândominic) a fost din 1589 arhiepi- scop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești. ■ Revista de istorie militară ■ 93 Recenzii Alexander Mikaberidze, The Napoleonic Wars. A Global History, Oxford University Press, 2020 Războaiele napoleoniene mai au multe ne- cunoscute, în special în planul istoriei militare în sensul strict al cuvântului, și unele dintre ideile încetățenite necesită o temeinică revi- zuire (așa cum o demonstrează cercetările din ultimele două decenii privitoare la bătălia de la Waterloo, sau demontarea mitului partici- pării românilor transilvăneni la Arcole1). însă imaginea de ansamblu, marile linii ale conflic- tului au fost expuse de nenumărate ori, rolul, motivațiile și acțiunile politice ale marilor ac- tori sunt binecunoscute, consecințele marilor bătălii asupra echilibrului puterilor au fost analizate și reanalizate. De aceea este cu atât mai remarcabilă sinteza lui Alexander Mikabe- ridze: The Napoleonic Wars. A Global History, care reușește să aducă o perspectivă cu totul nouă întro zonă în care părea că totul a fost spus. Alexander Mikaberidze este deja un nume consacrat în domeniul studiilor Napoleonie- ne. Este autor al unor cărți și articole, legate în special de campania franceză în Rusia și de participarea rusă la războaiele napoleoniene, precum și coordonator al unor volume colec- tive (inclusiv „Cambridge History of the Napo- leonic Wars”, în curs de realizare). De aseme- nea este creatorul seriei „Russian Voices of the Napoleonic Wars”, cele cinci volume deja apă- rute punând la dispoziția publicului vorbitor de engleză memorii ale unor militari ruși sau ale unor imigranți în serviciul țarilor. După un doctorat la prestigiosul „Institute on Napoleon and the French Revolution” (Florida State Uni- versity) Mikaberidze urmat o carieră univer- sitară, predând de mai bine de un deceniu la Louisiana State University. Fascinat de Napo- leon, își controlează propria pasiune evitând ALEXANDER MIKABERIDZE THE NAPOLEONIC WARS A GLOBAL HISTORY cele două extreme clasice atât de sugestiv sin- tetizate de Jean Tulard în expresiile „la legende doree” și „la legende noire” oferind una dintre cele mai echilibrate și imparțiale lucrări într- un domeniu istoriografie încă marcat de pasi- uni și partiprisuri. Punctul forte al lucrării îl reprezintă ca- pacitate autorului de a integra întro analiză coerentă probleme ținând de domenii istori- ografice foarte diferite: politică internă, relații internaționale și diplomație, ideologie, război, ------------■ Revista de istorie militară ■------ economie, comerț, fiscalitate, etc. Mikaberidze nu se mulțumește să expună aceste probleme: analiza sa reușește să releve multiplele inter- conexiuni și interdependențe care existau în epocă între aceste domenii. Evidențierea legă- turilor cauzale complexe existente între facto- rii menționați mai sus îi permite să avanseze noi explicații pentru acțiuni, decizii și procese istorice care până acum erau văzute destul de unidimensional. Un rol important este acordat ideilor, motivațiilor, temerilor și așteptărilor diverșilor actori, fie ei indivizi sau grupuri sociale. Aceas- ta permite o cu totul altă înțelegere a dinamici interacțiunilor umane, și mai ales a limitelor posibilului. Prea adesea istoricii a dat verdic- te, au judecat acțiunile trecutului fără să ia în calcul numeroasele limite, și în special cele ținând de modul în care indivizi sau grupuri sociale percepeau lumea din jurul lor și pe ei înșiși, ceea ce i-a făcut să-și imagineze soluții imposibile în lumea de atunci și să condam- ne actorii istoriei pentru că nu s-au ridicat la „înălțimea” unor așteptări fictive și anacroni- ce. Analiza lui Mikaberidze repune acțiunile decidenților vremii în contextul informațiilor, ideilor și cunoștințelor epocii, ceea ce i-a per- mis să arunce o altă lumină asupra lor. Intenția autorului, relevată încă din ti- tlu, a fost să pună în lumină dimensiunea internațională a războaielor revoluționare și napoleoniene, ceea ce reușește magistral. Une- le din consecințele globale erau cunoscute, de exemplu prăbușirea imperiului colonial spani- ol și declanșarea procesului de reconfigurare a Americii Latine, instaurarea hegemoniei abso- lute a Marii Britanii în Asia de sud (de unde îi elimină sau reduce la o poziție insignifiantă nu doar pe francezi, ci și pe olandezii din Ceylon, pe portughezi, danezi, etc.), cumpărarea Lui- sianei de către SUA, ceea ce a accelerat proce- sul de transformare a acestei țări într-o putere continentală, eliminând principalul obstacol în calea expansiunii spre vest, războiul anglo- american din 1812, consecință directă a răz- boiului naval anglo-francez, etc. Alte aspecte, cum ar fi de exemplu jocul diplomatic dintre Iran și marile puteri europene și consecințele acestuia asupra situației din India, erau depar- te de a fi integrate istoriografie în fenomenul războaielor napoleoniene. însă contribuția cea ----■ Revista de istorie militară ■----------- mai importantă a autorului o reprezintă ana- liza relațiilor cauzale care leagă între ele feno- mene diplomatice, economice sau militare din regiuni aparent izolate unele de altele precum și de teatrul european. Alexander Mikaberidze relevă interdependențele dintre aceste spații geografice, și nu doar în sensul clasic al im- pactului unor procese, evenimente sau decizii europene asupra altor spații; o atenție deose- bită este acordată modului în care traiectoriile europene sunt marcate de evoluțiile din afara continentului. Rolul factorilor extraeuropeni capătă o cu totul altă dimensiune în explicarea stării de conflict dintre Anglia și Franța, ceea ce îi permite lui Mikaberidze să reevalueze relațiile dintre cele două țări și acțiunile prin- cipalilor decidenți. Aparent, lucrarea are o structură clasică, ordonată cronologic. în realitate fiecare ca- pitol este dedicat unei probleme, ceea ce face ca firul cronologic al unei narațiuni de factu- ră tradițională să se transforme într-un zigzag temporal. De exemplu la sfârșitul capitolului al 11-lea, « “War Through Other Means”: Europe and the Continental System » este analizat em- bargoul comercial contra Marii Britanii în anii 1810-1811, în timp ce capitolul al 12-lea ne re- întoarce în anul 1807, la începuturile crizei din peninsula Iberică, care la rândul ei este studi- ată până în 1812. La fel, următorul capitol se întoarce mai mulți ani în timp, pentru a trata problemele legate de construcția unui imperiu european. Chiar dacă această structură impu- ne un efort cititorului complet nefamiliarizat cu subiectul, avantajele sunt evidente: trata- rea unitară a problemelor permite autorului să pună accentul pe fenomene și procese, și cititorului să înțeleagă mecanismele societății epocii și să pună întro cu totul altă lumină de- ciziile și acțiunile principalilor actori. O mențiune aparte merit atenția acordată problemelor economice, și în special financi- are: deși constrângerile financiare erau fun- damentale în ducerea războiului încă din se- colele precedente, deși în epocă toți actorii au acordat o atenție excepțională acestei proble- me (vezi de exemplu interminabilele negocieri dintre Marea Britanie și aliați în problema sub- sidiilor), prezența lor în istoriografia războa- ielor napoleoniene este în cel mai bun caz cu totul secundară. Mikaberidze demonstrează --------------------------------------1 95 |-- că rolul jucat de presiunea financiară impune împăratului să poarte războaie scurte, ceea ce impune victorii rapide care nu pot fi obținute decât prin bătălii de anihilare. Presiunea finan- ciară marchează relațiile cu aliații (Spania este practic constrânsă să plătească sume conside- rabile Franței pentru război în 1804, deși este încă neutră), sau cu teritoriile cucerite, care sunt supuse unor contribuții substanțiale în bani și resurse (ceea ce duce la revolte ca cea din Parma din 1806). Istoricii au privilegiat adesea nouta- tea în discursul lor, și perioada războaielor revoluționare și napoleoniene este una care, prin însăși natura ei, te îndeamnă să faci din schimbare subiectul principal. Este meritul lui Alexander Mikaberidze de a nu se fi lăsat sedus de o întreagă tradiție istoriografică. El reușește să readucă în atenție durata lungă, persistența fenomenelor și structurilor, continuitățile cu secolul al 18-lea. Autorul analizează conflicte- le tipice ale vechiului regim, care sunt pentru statele europene adesea mai importante de- cât confruntarea cu Franța (cel puțin până în 1805-1807, dar au continuat să joace și după acest moment un rol semnificativ). Autorul observă cu justețe că marile coaliții antinapo- leoniene din ultimii ani ai perioadei studiate, departe de a fi un fenomen cu totul nou repre- zintă în fapt o continuare a politicii de echili- bru european inaugurată de pacea Westfalică; ele își găsesc asemănări izbitoare în epoca lui Ludovic al XfVlea. Rivalitatea dintre Anglia și Franța este dez- brăcată de discursul ideologic încă mult prea prezent în istoriografie, și repusă în contextul concurenței deja seculare existente între pri- mele două puteri coloniale, economice și co- merciale ale epocii. Magistrală este analiză a rupturii din 1803, unde Mikaberidze reușește să pună în evidență în același timp trenduri- le lungi și contradicțiile fundamentale care împingeau cele două țări spre conflict, cât și rolul de catalizator sau de frână al conjunctu- rii, al evenimentelor și deciziilor momentului. Departe de a fi un act ce poate fi atribuit lui Napoleon (care cel puțin pe termen scurt cau- tă pace cu orice preț), ruptura este consecința acțiunilor Marii Britanii, constrânsă de intere- sele pe termen lung dar și de prevederile unui tratat de pace foarte defavorabil (datorită în ----1 96 |----------------------------------------- special incompetenței diplomaților englezi, net depășiți de omologii lor francezi). Foarte interesantă este și analiza rolului blo- cadei, care pune în evidență interdependența dinte economie, politică și război, pe de o parte, precum și modul în care la 1800 statele europene sunt deja mult prea legate între ele pentru ca orice acțiune semnificativă a unuia dintre ele să nu declanșeze un lanț de repercu- siuni în restul țărilor. Consecințele economice și politice ale celor două blocade desfășurate în paralel de Franța și Marea Britanie au fost foarte importante. De exemplu presiunile en- gleze din baltica duc la constituirea unui bloc antienglez în zonă și fac ca în 1803 Marea Bri- tanie să fie izolată diplomatic, iar pe plan eu- ropean acțiunile ei (cum sunt atacurile asupra Copenhagăi) duc la un nivel ridicat de neîn- credere ceea ce evident sabotează încercările engleze de a construi coaliții. în cealaltă tabără este studiat rolul blocadei în ruperea relațiilor cu Rusia sau în înstrăinarea elitelor urbane din Europa centrală sau din Italia. Pe de altă parte cei doi mari rivali, Franța și Marea Britanie, au în realitate obiective și politici mult mai simi- lare decât era acceptat până acum în istorio- grafie. Numeroase dar persistente idei greșite sunt corectate. Exemplu cel mai grăitor este cel al teoriei conform căreia, după bătălia de la Tra- falgar războiul naval s-a încheiat și supremația navală engleză nu a mai fost contestată pentru o foarte lungă perioadă. Bazându-se inclusiv pe cercetări foarte recente, Alexander Mikabe- ridze demonstrează că dimpotrivă, Trafalgar duce la o serie de reorientări ale politicii navale franceze care pun o presiune tot mai mare pe Royal Navy, modificând lent dar constant ra- portul de forțe existent. Este reevaluat și rolul lui Napoleon, care departe de a fi un ignorant în problemele maritime - cum este prezentat în mod tradițional în istoriografie - dovedește o înțelegere profundă a acestor aspecte și o mare capacitate de a învăța. în privința ideilor false care circulă în isto- riografie, fără îndoială efortul cel mai impor- tant a fost făcut în privința imaginii pe care o are Marea Britanie. în special în literatura de limbă engleză clișeul Angliei campioană al libertății și democrației împotriva dictatu- rii iacobino-bonapartiste este încă mult prea -----------■ Revista de istorie militară ■--- prezent. Și aceasta în condițiile în care Marea Britanie este singura care a susținut revenirea pe tronul francez a dinastiei de Bourbon (me- rită amintit că țarul Rusiei sa opus multă vre- me acestei măsuri pentru că îl considera prea retrograd pe Ludovic al XVIIIlea 1). Imaginea care reiese din carte este cea a unei mari pu- teri foarte puțin preocupate de drepturile altor state. De exemplu acaparează colonii inclusiv de la victime ale lui Napoleon (Mata de la ca- valerii omonimi, colonia capului și Ceylon de la Olanda ocupată de francezi, etc.) atacă alte țări „preventiv”: în două rânduri bombardează Copenhaga, în ciuda eforturilor daneze de a rămâne neutri, și capturează sau distruge flota acestei țări sub pretextul că ar fi putu fi cap- turată de napoleon dacă ataca el Danemarca! Exemplele ar putea continua. Aceeași atitudi- ne o are și față de libertățile individuale: este grăitor modul în care sunt tratați irlandezii sau indienii, faptul că sclavii din coloniile cap- turate de la francezi nu sunt eliberați (cum se întâmplă în coloniile rămase sub autoritatea republicii), precum și încorporarea forțată de marinari de origine engleză de pe navele co- merciale americane, unul dintre motivele care au dus la războiul anglo-american din 1812. Marea Britanie reiese din această sinteză ca o mare putere care își urmărește fără prea multe scrupule doar interesele sale, ignorând dreptu- rile sau necesitățile celorlalți (ceea ce adesea se întoarce împotriva ei). Principalele obiective sunt menținerea și extindere imperiul colo- nial, controlul mărilor și o politică comercia- lă asimetrică, care să asigure preponderența comerțului britanic prin eliminarea obstaco- lelor vamale sau de altă natură în teritoriile și țările pe care nu le controlează, simultan cu eliminarea negustorilor nebritanici din impe- riul colonial propriu. Evident, reușita acestei politici impune neutralizarea Franței principa- lul concurent în plan colonial, maritim și co- mercial. Libertățile și drepturile nu joacă nici un rol în geneza ostilității față de Franța, dar au fost masiv folosite ca justificare și instrument de propagandă, atât în plan intern cât și extern. Evident, o sinteză care încearcă să cuprin- dă unul dintre cele mai complexe și dinami- ce sferturi de secol din istoria Europei nu are cum să nu lase pe dinafară sau să trateze mai sumar anumite aspecte. Aspectele culturale ---■ Revista de istorie militară ■--------- sunt ignorate, deși ele joacă un rol important în „renașterea” spiritului național german spre sfârșitul războaielor, ca și în evoluția senti- mentelor elitei din Italia de nord. Ideologia și propaganda sunt relativ puțin analizate, deși mai ales în ultimii ani ai perioadei toate țările utilizează intens aceste instrumente. însă cel mai puternic se resimte spațiul relativ restrâns acordat fenomenului militar. Relațiile cauzale dintre acesta și alte domenii (politică, econo- mie) sunt amplu analizate, oferind numeroase puncte de vedere noi, dar dinamicile interne ale fenomenului militar sunt lăsate deoparte. Evoluția teoriei și practici militare, a structurii armatelor și a modului de ducere a campani- ilor, analizele operaționale și tactice lipsesc. Este în mod evident o alegere deliberată a autorului, impusă cel mai probabil de nece- sitatea de a pune limite unei lucrări de altfel masive. Mikaberidze a demonstrat în alte lu- crări ale sale că stăpânește acest domeniu, și ne mulțumim să amintim că este autorul unor analize de campanii și bătălii (Borodino, Bere- zina2) ca și al unui dicționar al generalilor ruși din timpul războaielor napoleoniene3. în cele peste 900 de pagini s-au strecurat și unele erori minore sau formulări neferici- te, ne mulțumim să dă un singur exemplu: la pagina 110, în aceeași frază autorul vorbește de împărțirea Poloniei de către Rusia Austria și Prusia, după care afirmă că „toate trei” erau interesate de împărțirea Imperiului Otoman; este evident că Prusia trebuia lăsată în afara celei de a doua probleme. Cartea este foarte bine scrisă, într-un lim- baj clar, atrăgător și fluent (factori importanți într-o lucrare în care textul propriuzis ocupă peste 600 de pagini). Autorul are capacitatea de a crea imagini sugestive: conflictul anglo- francez este denumit „the elephant versus the whale”, imaginea face mai mult decât să trans- mită ideea confruntării a celor două mari pu- teri și să identifice zona pe care fiecare o domi- nă. Puse alături, cele două animale sugerează o incompatibilitate profundă, și mai ales impo- sibilitatea unei confruntări directe, cum știm aceasta a avut numeroase consecințe, de la sis- temul continental al lui Napoleon sau aventura sa Iberică la stipendiile plătite de englezi ce- lorlalte mari puteri și efortul constant al Marii Britanii de a crea coaliții. --------------------------------------1 97 |-- Lucrarea este completată de o amplă bibli- ografie (inevitabil însă selectivă), precum și de hărți realizate special pentru această lucrare și care contribuie la o mai ușoară asimilare a fenomenelor discutate, adesea situate în spații geografice mai puțin familiare. Remarcabila putere de sinteză de care dă dovadă Alexander Mikaberidze ia permis să conceapă o lucrare de referință, care va fi de acu înainte o lectură obligatorie pentru oricine este interesat de această perioadă. Cunoscut până acum în special ca specialist în istoria Ru- siei lui Pavel f și Alexandru 1, lucrarea îl conso- lidează drept unul dintre principalii istorici ai perioadei napoleoniene. S1MION CÂLȚ1A* NOTE 1 Horia Vladimir Șerbănescu: Au luptat grăni- cerii năsăudeni în faimoasa bătălie la Arcole, din 1S-17 noiembrie 1796, împotriva trupelor franceze conduse de Napoleon Bonaparte? în „Muzeul Mili- tar Național "Regele Ferdinand I" - 90 de ani în sluj- ba istoriografiei și muzeografiei militare 1923-2013” p. 7695. 2 Alexander Mikaberidze: The Battle cf Borodi- no. Napoleon Against Kutuzov, Pen & Sword, 2007. Alexander Mikaberidze: The Battle cf the Berezi- na. Napoleon’s great escape, Pen & Sword Military, 2010. 3 Alexander Mikaberidze: The Russian cfficer corps in the Revolutionary and Napoleonic wars 1792 - 181S, Staplehurst, Spellmount, 2005. * Conf. univ. dr., Facultatea de Istorie a Universității din București. ■| 98 |- ■ Revista de istorie militară ■ Recenzii Adrian-Bogdan Ceobanu, Politică și diplomație la sfârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor româno-ruse (1878-1899), Editura Universității „Alexandru loan Cuza” Iași, 2017 Lucrarea Politică și diplomație la țjârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor româno- ruse (1878-1899), a d-lui Adrian-Bogdan Ceo- banu, cadru universitar la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru loan Cuza” din Iași, a primit în decembrie 2019 deplina consacra- re științifică prin acordarea de către Academia Română a premiului „Nicolae lorga”. Apărută cu doi ani mai devreme, în 2017, la editura Universității, cartea d-lui Ceobanu prezintă relațiile României cu Rusia imperială pe un segment limitat de timp, dar important ca secvențialitate istorică. Demersul științific al autorului cultivă seriozitatea și acribia omu- lui de știința cu profesionalismul și spiritul didactic, reușind a scoate la lumină o lucrare laborioasă, întocmită judicios, cu un aparat critic și documentar substanțial. Tematica lucrării, o analiză amănunțită a relațiilor dintre cele două state vecine, are ca punct de pornire conflictul ruso-otoman din 1877-1878, considerat de autor evenimentul de cotitură în istoria relațiilor diplomatice bi- laterale și creștere a influenței Rusiei țariste în Principatele Române. Până atunci, Principate- le Române (România din 1866) au fost obiectul și nu subiectul relațiilor internaționale. Structurată pe șapte capitole, cu un număr apreciabil de subcapitole, un studiu introduc- tiv, concluzii, anexe, fotografii dar și un aparat critic bine întocmit, autorul jalonează cronolo- gic etapele evoluției raporturilor politice, mili- tare și diplomatice dintre cele două țări vecine, în contextul dinamicii relațiilor internaționale europene. ----■ Revista de istorie militară ■---------- Adrian-Bogdan Ceobanu POLITICĂ _/ ȘI DIPLOMAȚIE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI XIX EDITURA UNIVERSITĂȚII „ALEXANDRU I0AN CUZA” IAȘI Din istoria relațiilor româno-ruse (1878-1899) încă din primul capitol, despre raporturile româno-ruse (1774-1878) aflăm că, de la înce- putul confruntărilor armate dintre Imperiul otoman și cel țarist, teritoriul Principatelor a devenit o miză cu o pondere tot mai mare, care a dus, treptat, la insinuarea tot mai profundă a Rusiei în sistemul de guvernare internă al aces- tora. De la hatișerifurile inițiale, emanate de Poartă și garanțiile pe care, treptat, Imperiul --------------------------------------1 99 |--- rus le acorda Principatelor, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIIf-lea, la anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru în 1812 de că- tre ruși, și la adoptarea Regulamentelor Orga- nice ca bază legiuitoare administrativă (1834), influența politicii rusești a devenit tot mai pu- ternică, luând forma unui protectorat stabil și de durată asupra teritoriilor românești. Pe lângă influența tot mai accentuată a Imperiu- lui de la răsărit asupra Principatelor, autorul urmărește și politica dusă de Imperiul rus în Balcani, constituirea sistemelor de alianțe și implicațiile deciziilor Congresului de la Ber- lin pentru independența Principatelor Unite și asupra raporturilor româno-ruse. Al doilea capitol, axat mai mult pe relațiile politico-diplomatice cu Rusia, de pe poziția unei Românii independente, până în 1883, este o perioadă marcată de deciziile Congre- sului de la Berlin. Anii 1866 și 1881 au produs o cotitură în evoluția relațiilor dintre cele două state prin venirea unui principe străin la con- ducerea României, Carol I, și proclamarea Re- gatului, dar și încoronarea țarului Alexandru al III-lea, evenimente care au adus stabilitate internă în cele două țări. Sunt puse în discuție inclusiv indemnizațiile de război pe care Rusia trebuia să le plătească României, în urma coo- perării româno-ruse din perioada 1877-1878 și implicațiile politice și economice ce decurgeau din „chestiunea Dunării”. în secțiunea a treia a lucrării, perioada 1883-1893 este marcată de efectele încheierii Tratatului României cu Austro-Ungaria asupra relațiilor româno-ruse dar și criza instaurată de războiul sârbo-bulgar, încheiat cu Pacea de la București (1886). Sunt aduse în prim-plan diverse secvențe care au tensionat relațiile bilaterale, precum „afacerea facobson” sau „chestiunea iconarilor” etc. Cel de-al patrulea capitol, inedit prin tema- tica sa, referitoare la intrigi și simpatii rusești în societatea românească, în care sunt abor- date încercările a trei pretendenți români la tron, Grigore Mihail Sturdza, George Bibescu și unul din fiii lui Alexandru loan Cuza, de a unelti împotriva casei domnitoare și de a crea un curent filo-rus prin care politica externă a României era îndreptată spre o alianță cu Rusia. Capitolul cinci detaliază motivele nor- malizării relațiilor româno-ruse în perioa- da 1879-1889, rolul avut de alianța Rusiei cu Franța, prin ratificarea Convenției dintre cele două state, cât și începutul relațiilor dinastice, româno-ruse, prin alianța matrimonială, ma- terializate în vizitele frecvente între cele două familii domnitoare. Problematica Basarabiei rămâne, însă, un subiect constant și un indica- tor al calității raporturilor bilaterale dintre cele două state. Ultimele două secțiuni ne introduc în lumea diplomației româno-ruse, prin reconstituirea statutului diplomatului român și a celui rus, or- ganizarea Ministerelor de externe din ambele țări, trecerea de la un statut la altul al misiuni- lor, agențiilor și consulatelor și transformarea lor în instituții cu rang superior, de legație sau ambasadă. Sunt prezentate câteva figuri em- blematice ale diplomației din cele două țări, activitatea acestora la posturi dar și aspecte din viața personală și a carierei lor. Și nu în ultimul rând, colaborarea și raporturile dintre consula- te și legații, pe plan intern și extern. Dimensiunea exhaustivă a documentației bibliografice și valoarea acesteia prin folosi- rea in extenso a izvoarelor edite dar și inedi- te de arhivă românească și rusească, precum și seriozitatea și profesionalismul arătat cu prisosință în alcătuirea și abordarea unei te- matici mai puțin atinsă de istoricii români, definesc pe deplin valoarea intrinsecă a unei lucrări de referință pentru istoriografia ro- mânească, validare dobândită și de premierea ei de către cel mai înalt și mai important for științific românesc - Academia Română. CERASELA MOLDOVEANU* * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. j 1001----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Recenzii Nicoleta Hegediis, Csaba Horvăth, Vlad Popovici (editori), Portrete de ofițeri de origine română din Armata de Honvezi (1868-1918), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020 Volumul editat de cei trei cercetători, din- tre care numai Csaba Horvăth se recomandă ca specialist în istorie militară, este rezul- tatul unui proiect de cercetare focalizat pe interacțiunea dintre ofițerii armatei austro- ungare și societatea civilă, o abordare ancorată prioritar în istoria socială și nu în cea militară. Editorii subliniază faptul că în baza unei analize temeinice au optat pentru formula „ofițeri de origine română” și nu „ofițeri ro- mâni” deoarece doi dintre subiecții lucrării nu cunoșteau limba română și este foarte probabil ca mulți dintre ei să nu se fi considerat „ro- mâni” în pofida originilor etnice la prima sau la a doua generație. Lucrarea este structurată pe patru mari ca- pitole. în primul capitol se prezintă o serie de considerații istoriografice și un așa-numit ate- lier de cercetare, apoi se analizează armata de honvezi, sistemul de recrutare și pregătire a ofițerilor, instituția lor de formare - Acade- mia Ludovika (întemeiată în 1808 și numită așa pentru că era amplasată într-o grădină sau parc numit astfel) și se explică pe larg proce- dura de pregătire a ofițerilor de rezervă. în acest capitol aflăm că după încheierea com- promisului (Ausgleich) din 1867, Ministerul de Război austro-ungar era unul din cele trei ministere comune ale dublei monarhii (alături de cel de externe și cel de finanțe), dar ceea ce se știe mai puțin este că existau și ministere de război proprii ale fiecăruia din cele două state. De asemenea se arată că armata austro-ungară era formată din trei entități: armata comună ----■ Revista de istorie militară ■------------- Portrete de ofițeri de origine română din Armata de Honvezi (1868-1918) Nicoleta Hegedus Csaba Horvăth Vlad Popovici (editori) 5 w S 2 § și două armate teritoriale: armata de honvezi (în Ungaria) și o armată proprie a Austriei (Landwehr). Repartizarea tinerilor recruți în armata comună (unde serviciul militar dura trei ani) sau în una din armatele comune se fă- cea prin împărțirea lor în grupe de 13 persoane care trăgeau la sorți repartizarea. Armata de honvezi a avut inițial efective reduse - 10.000 de persoane până în 1890 și apoi efectivele -------------------------------------11011— au crescut treptat ajungând la circa 30.000 în preajma izbucnirii Marelui Război. De aseme- nea că din 1868 s-a instituit serviciul militar obligatoriu dar numai o treime din tinerii ce formau contingentul anual recrutabil erau declarați apți și înrolați (de exemplu în 1869 au fost înrolați 73.000 din 220.000). Mulți erau prea scunzi (se cerea 155 cm la armata comu- nă și 153 cm la armata de honvezi), prea slabi sau sufereau de diverse boli. în fapt, din cauza situației financiare precare a statului, armata austro-ungară nici nu putea întreține mai mult de 100.000 de recruți, (pp. 23-24). Al doilea capitol reunește portretele a 24 de ofițeri din Armata de Honvezi cu mul- te informații oferite grație sistemului de di- gitizare a presei maghiare din acea epocă și a facilităților deosebite oferite de arhivele maghiare. Al treilea capitol, Tușe ale unui portret colectiv, și-a dorit prezentarea unor statistici referitoare la ofițerii români din armata habs- burgică, arătându-se cât de redus era procen- tul lor - maxim 1% din totalitatea ofițerilor monarhiei și circa 5,7% din ofițerii născuți în Ungaria dualistă - în condițiile în care greco- catolicii și ortodocșii formau împreună 20% din populația monarhiei, dar dădeau doar 2,9% din ofițerii de rezervă și 3,7% din ofițerii activi, (pag. 70) Capitolul al treilea cuprinde cinci șesimi din lucrare reunind documentele - mai precis foile de evaluare ale celor 24 de ofițeri păstra- te la Arhiva Institutului și Muzeului de Istorie Militară din Budapesta - prezentate în limba maghiară și traduse în limba română. Aici ne frapează bogăția de informații cuprinsă într-o astfel de foaie care consemnează în afara da- telor personale și a anilor de serviciu o rubri- că de „Alte merite” și de „Talente speciale”, la aceasta din urmă fiind nu mai puțin de 10 ru- brici: 3. Cunoștințe lingvistice; 4. Trăsături de caracter, capacitate intelectuală, cunoștințe în actualul domeniu de activitate...; 5. Posibilități de utilizare în afara sferei actuale de activita- te. 6. Sârguința în serviciu, rezultate, străda- nia spre perfecționare; 7. Comportamentul în fața inamicului; 8. Comportamentul în servi- ciu; 9. Comportamentul în afara serviciului; 10. Starea de sănătate; 12. Calificarea pentru înaintarea în rang; toate atent completate, fără urme de formalism birocratic. Așa de pildă despre Dragoi Livius (n. 1853) aflăm că „față de armata de honvezi nu are dăruirea și atașamentul necesare”, motiv pentru care „nu este apt pentru avansare se păstrează în servi- ciu” (pag. 213). Un interes deosebit prezintă foaia de eva- luare a lui Liviu Rebreanu (Rebrean Oliver), care a fost ofițer activ până în 1908 despre care aflăm că în afară de maghiară, germană și ro- mână în care „vorbește și scrie perfect”, de ase- menea la franceză „vorbește perfect”, în plus este „bun gimnast, bun scrimeur, călărește bine”. în 1906 se dovedise un „caracter așezat serios, temperament liniștit. Promite să devi- nă în scurt timp un foarte bun ofițer de trupă”, dar în 1907 se constată că „nu are un caracter așezat, este neserios și de aceea nu există de- ocamdată speranță să devină un bun ofițer de trupă”, iar în 1908 se arată că fiind „responsa- bil cu administrarea popotei a fost neglijent cu banii ce îi erau încredințați și nu a putut să-i deconteze. Din 13 octombrie până la sfârșitul anului a fost suspendat din funcție.” (pp. 395- 396) Editorii ne informează că Rebreanu a fost acuzat de delapidarea a 1300 de coroane și a ispășit o condamnare de trei luni de închisoare și că după eliberare a emigrat definitiv în Româ- nia urmând destinul pe care îl cunoaștem, (pag. 63) Ar fi fost interesant să știm care erau soldele ofițerilor de diferite grade. Un indice de persoane face ca lucrarea ce- lor trei cercetători să fie un instrument de lu- cru util celor interesați de imaginea armatei austro-ungare în deceniile premergătoare Ma- relui Război, în analiza realităților sociale din Transilvania. Dr. SORIN CRISTESCU * * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■| 1021--------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Recenzii THE JOURNAL OF MILITARY HISTORY, VOL. 85, NO. 3, JULY 2021 Revista de istorie militară nr. 3 - iulie 2021 - conține următoarele studii: Studii Bătălia de la Fariskur (29 august 1219) și cea de-a cincea Cruciadă: cauze, evoluție și consecințe - Lawrence MZ Marvin1 Despre bătălia de la Fariskur (azi Faraskur în nordul Egiptului) se știe că a fost ultima mare bătălie a celei de-a șaptea cruciade, și s-a desfășurat la 6 aprilie 1250 după ce cruciații au renunțat la asedierea cetății Damietta și au fost învinși de trupele egiptene conduse de sultanul Turanshah din dinastia Ayyubidă; însuși conducătorul cruciadei, regele Franței, Ludovic al IX-lea, a fost luat prizonier și a trebuit să fie răscumpărat cu suma uriașă de 400 de mii de livre (1 livră echivalent a 81 grame argint). Autorul acestui studiu se referă însă la bătălia de la Fariskur din 29 august 1219 din cursul celei de-a cincea cruciade (1217-1221), prea puțin studiată din punct de vedere militar. Autorul prezintă pe scurt desfășurarea campaniei din cele 14 luni de la debarcarea cruciaților la momen- tul confruntării. Aceasta a reprezentat de fapt un atac al cruciaților asupra taberei egiptene de la Fariskur, care a fost cucerită dar cu prețul unor pierderi foarte mari. Egiptenii au acceptat totuși încheierea unui armistițiu până în septembrie ceea ce a permis cruciaților să continue asedierea cetății Damietta care în cele din urmă a capitulat la 5 noiembrie. Modul în care cruciații s-au comportat cu cetatea cucerită plus dificultățile de aprovizionare și inferioritatea lor numerică au dus în cele din urmă la eșecul cruciadei, iar Fariskur a rămas ca punctul cel mai sudic al înaintării în Egipt a cruciaților. Sănătatea sexuală în armata colonială britanică din vestul Africii (1898 - 1960) - limothy J. Stapleton- Studiul cercetătorului britanic se ocupă de problemele medicale cu care s-a confruntat corpul militar britanic de-a lungul celor șase decenii de ocupație a vestului Africii, eforturile și măsurile luate pentru a combate bolile respective dintre care cele cu transmitere sexuală ocupau un loc de frunte. Doar construirea unei infrastructuri medicale puternice după Marele Război a putut ține sub control numărul îmbolnăvirilor. Notre Cher Ami: Mitul rezistenței și memoriei de care ar fi fost capabil un porumbel obișnuit - Frank A. Blazich Jr? Una din povestirile care au captat atenția publicului în timpul Marelui Război a fost cea a unui porumbel voiajor numit Cher Ami care ar fi reușit să mențină legătura cu așa numitul Lost Batalion - o unitate formată din nouă companii (circa 554 oameni) din Divizia 77 infanterie americană, care a fost izolat de forțele germane în cursul confruntărilor din pădurea Argonne, în cursul primelor zile ale lunii octombrie 1918. în final doar 194 de soldați americani au fost ----■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------ 1031----------- salvați în urma intervenției unor puternice forțe de despresurare ale diviziei 77. Autorul studiului a demonstrat în urma unor analize amănunțite că porumbelul respectiv nu a avut nici pe departe posibilitatea de a distribui mesajele care i s-au atribuit ulterior și pentru care a primit mai multe decorații. „Această sclavie degradantă”: Cartierul General al lui MacArthur și prostituția în vre- mea ocupației Japoniei - Brian Walsh* Studiul cercetătorului american se ocupă cu una din problemele controversate care au apărut în cursul ocupației militare americane a Japoniei din anii 1945-1952; este vorba de menținerea bordelurilor militare japoneze care au funcționat ulterior pentru armata ocupanților. Atitudinea liderilor militari americani oscilat între acceptare tacită inițial și condamnare categorică, aceasta din urmă impunându-se în final și datorită atitudinii celor care lucrau în aceste stabilimente. Banii și armele dictatorului dominican în războaiele din Costa Rica din 1948 - Aaron Coy Moulton5 Studiul se bazează pe arhivele cubaneze, dominicane, guatemaleze recent deschise și care de- monstrează modul în care dictatorul dominican Rafael Trujillo (1891-1960) a intervenit în con- flictele care au însângerat Costa Rica în anul 1948. Dacă până acum se considera că intervențiile cele mai importante au fost cele din partea dictatorului nicaraguan Anastasio Somoza (1925- 1980) și a președintelui guatemalez Juan Jose Arevalo (1904-1990), cercetările recente demon- strează că și Rafael Trujillo a fost implicat în cele 44 de zile ale războiul civil din Costa Rica (12 martie - 24 aprilie 1948). Studiul analizează pe larg contextul evenimentelor de atunci prezen- tându-se atitudinea și demersurile luate de liderii țărilor învecinate cu Costa Rica, interesați în combaterea cu orice preț a curentelor comuniste și a militanților lor. Primele lucrări de istorie militară despre cel de-al doilea război din Indochina și teza susținută de Mark Moyar - J P. Harri^ Acest studiu își propune să acopere un capitol mai puțin cercetat de către istoricii occiden- tali, anii de la începutul celui de-al doilea Război din Indochina (1959-1975). Chiar dacă acest conflict a generat o vastă literatură, primii patru ani nu s-au bucurat de aceeași atenție din partea istoricilor. Studiul ia în dezbatere teza susținută de istoricul Mark A. Moyar (n. 1971) cunoscut pentru lucrarea sa din 2006 Triumph Forsaken 1954-1965 (Triumful abandonat). Acesta a ară- tat că președintele Ngo Dinh Diem (1901-1963) a fost un lider eficient și că sprijinirea de către Statele Unite a loviturii de stat a ofițerilor din noiembrie 1963, care l-a înlăturat, a fost o gravă greșeală cu consecințe funeste pentru politica americană, la fel ca și eșecul în tentativa de a în- trerupe rețeaua de transporturi cunoscute sub numele de Ho Chi Min Trail și refuzul american de a mai susține Vietnamul de Sud după acordul de pace de la Paris din 1973. Autorul combate argumentele lui Moyar arătând că elementul principal al succesului Vietnamului de Nord a fost de fapt consolidarea forțelor comuniste care acționau în Vietnamul de Sud, mai bine antrenate și mai bine echipate, care în final au reușit să încline decisiv balanța forțelor. Documentar despre medicina militară în Finlanda 1555-1945 - Jarmo O. KuronenJ Jarmo K. Heikkinens, Aidan Mark Lewis9 Documentarul arată că în Finlanda îngrijirea instituționalizată a sănătății își are originea în demersurile armatei care a angajat primii bărbieri și bărbieri chirurgi la jumătatea secolului al XlV-lea. Primul medic militar a venit în Finlanda la 1555 inaugurând un capitol nou în formarea universitară a medicilor. în secolele al XlX-lea și al XX-lea o treime din medicii din Finlanda au activat ca medici militari în cursul carierei lor. Date în acest sens sunt oferite de faptul că din 1835 până la 1900 toți medicii finlandezi erau înscriși ca membri ai Societății Medicale Suedeze din Finlanda. Până la finele celui de-al Doilea Război Mondial, medicina militară finlandeză s-a 104|-------------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■---- afirmat prin inovații și deschidere către realizările practice ale străinătății. Datele documenta- rului arată că medicina militară a fost la originea actualului sistem de îngrijire a sănătății din Finlanda. Recenzii de carte - 55 grupate, în funcție de perioada abordată, astfel: domeniu general, antichitate și epoca medie- vală (7), 1750-1870 (17), 1871-1918 (6), 1919-1945 (11) și după 1945 (14). Dr. SORIN CRISTESCU* NOTE 1 Profesor de istorie Ia Berry College in Mt. Berry, Georgia, Statele Unite. 2 Profesor de istorie Ia Universitatea Calgary, Canada. 3 Curator, specialist în istorie modernă la Simithsonian Institution’s National Museum of American History. 4 Cercetător principal Ia Research Institute for Indo-Pacific Affairs (RIIPA) in Kobe, Japonia. 5 Profesor asistent de istorie latino-americană la Stephen F. Austin State University, Texas, Statele Unite. 6 Profesor la War Studies Department de la Royal Military Academy Sandhurst, Marea Britanie. 7 Medic și cercetător. 8 Lector Ia universitatea Finlandei de Est. 9 Scriitor, jurnalist și cercetător neafiliat. * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------ ] 105 [ Viața științifică CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ CU TEMA „O NOUĂ EUROPĂ CENTRALĂ - O SUTĂ DE ANI DE LA CREAREA PRIMULUI SISTEM DEFENSIV REGIONAL” 21-23 SEPTEMBRIE 2021, BUZĂU în perioada 21-23 septembrie a. c. s-a desfășurat Conferința internațională cu tema „O nouă Europă Centrală - o sută de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”. Activitatea a fost organizată de Primăria Municipiului Buzău, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din București, Divizia 2 Infanterie „Getica” și Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” din Buzău. Problematica abordată a vizat un moment istoric cu o relevanță deosebită: 100 de ani de la crearea Micii Alianțe, primul sistem regional de alianțe, și tot un secol de la semnarea alianței cu Polonia, momente de referință în istoria României și a Europei Centrale, care au marcat destinul politicii externe a României și aliatelor ei în următoarele două decenii. La conferință au luat parte istorici și reprezentanți ai comunității științifice din România, Austria, Cehia, Franța, Germania, Polonia și Serbia. Dezbaterile și discuțiile din cadrul conferinței au abordat mai multe subiecte precum: operațiunile militare pe frontul de Răsărit; aspecte ale organizării militare comune; contextul și impactul creării Micii înțelegeri și a alianței româno-poloneze și efectele ei în epoca interbelică; atitudinea marilor puteri față de aceste demersuri, dinamica geopolitică ce a definit evoluția și deznodământul sistemului regional de apărare. Conferința a fost structurată pe trei paneluri și o masă rotundă, desfășurată în ultima zi a reuniunii științifice. Primul panel a fost dedicat demersurilor diplomatice ale țărilor din centrul Europei în căuta- rea unui sistem de apărare reciprocă, demersuri începute chiar înainte de semnarea Tratatelor de Pace, și care aveau să se concretizeze în realizarea unei noi formule de alianță în Europa Centrală - Mica înțelegere. în acest context a fost reliefat rolul avut de Franța în construirea sistemului defensiv de securitate estic, prin realizarea alianței româno-polone din martie 1920, a încheierii Micii înțelegeri, dar și a schimbării de abordare față de Rusia, încurajând încheierea de acorduri politice și militare pentru a contracara tendințele agresive ale Germaniei. Reprezentanții Austriei și Germaniei - general de brigadă (r) dr. M. Christian Ortner și, re- spectiv, căpitan (GA) Pierre Kbckert M.A. - au argumentat motivele care au dus la intrarea acestora în alianțe cu obiective clar revizioniste și revanșarde, și au minimalizat importanța Micii înțelegeri în regiune. Al doilea panel a tratat formarea alianței româno-polone, crearea aliniamentului estic de apă- rare, și clivajele politice și diplomatice apărute între cele două state începând cu anii ’30, prin: decizia Poloniei de a încheia un pact de neagresiune cu URSS, presiunile oficialilor polonezi de a-1 demite pe Nicolae Titulescu din funcția de ministru de externe, refuzul Poloniei de a ra- tifica Tratatul de la Trianon și demersurile polonezilor de a profita de pe urma dezmembrării Cehoslovaciei în septembrie-octombrie 1938. ---11061-------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■--- în cadrul panelului, reprezentantul ISPAIM, dr. Manuel Stănescu a prezentat o comunicare referitoare la evaluările geopolitice și militare pe durata alianței româno-polone (1921-1939). Al treilea panel a fost dedicat poziției României în cadrul sistemului regional de securita- te și apărare în perioada interbelică, în care s-a subliniat faptul că toate alianțele României au fost alianțe defensive și nu s-a pus niciodată problema unor scopuri ofensive și s-a dezbătut contribuția adusă de Take lonescu și apoi de Nicolae Titulescu în constituirea alianței și evoluția raporturilor dintre cele două aliate, ce avea ca bază principiul apărării frontierelor de est ale României și Poloniei. S-a prezentat modul în care s-a urmărit aspectul integraționist al alianței, prin realizarea standardizării armamentelor, a sistemelor de transmisiuni și crearea unor căi de comunicație și a unei infrastructuri comune. în felul acesta alianța regională trebuia să devină un proiect integraționist cu o deosebită valoare strategică. în după-amiaza aceleiași zile, a avut loc o masă rotundă cu tema: „Alianțe și aranjamente regionale de securitate în perioada interbelică și învățămintele asumate” în cadrul reuniunii s-a analizat pe larg contextul geopolitic și geostrategic care a făcut necesar constituirea sistemului de alianțe politice și militare din anii 1920-1921, s-au analizat factorii politici și militari - actele succesive de încălcare a prevederilor tratatului de la Versailles de către Germania, agresiunile Italiei în Africa, lipsa de ripostă din partea marilor puteri occidentale - ce au dus la dezagregarea alianțelor regionale de securitate și s-a analizat necesitatea formării unei alianțe balcanice în anii ’30 și politica de compromis față de pretențiile de înarmare ale Bulgariei din vara lui 1938. Reprezentantul ISPAIM, dr. Sorin Cristescu, a analizat principiile și programul de politică externă prezentat de Take lonescu în discursul rostit în fața Adunării Deputaților la 9 iulie 1921, care vădea încrederea în forța alianței nou create. Dezbaterile și discuțiile conferinței au permis noi abordări și analize privind alianțele regio- nale și impactul acestora asupra întregului ansamblu de dinamici militar-politice care au definit modul în care statele din Europa Centrală s-au angajat pe drumul păstrării sistemului creat de ----■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------------------11071--- tratatele de pace și al statu-quo-ului politico-teritorial rezultat în urma Conferinței de pace de la Paris (1919-1920) și a marilor decizii postbelice și s-au conturat direcții noi de colaborare în domeniul cercetării politicii externe din epoca interbelică, atât inter-instituțională cât și la nivel extern. CERASELA MOLDOVEANU9 Cercetător științific gr jjj> lnstitutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. I-------------------------------------------------------- Revista de istorie militară ■