ISPAIM - REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ 3-4/2021 „Carol I’ REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ Publicația este editată de Minis- terul Apărării Naționale, prin In- stitutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, membru al Consorțiului Academiilor de Apărare și Institutelor pentru Studii de Se- curitate din cadrul Parteneriatului pentru Pace, coordonator național al Proiectului de Istorie Paralelă: NATO - Tratatul de la Varșovia COLEGIUL DE REDACȚIE ♦ Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU, directorul Insti- tutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară ♦ Dr. HAROLD E. RAUGH, Jr., EU- COM, vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie Militară ♦ Dr. JORG ECHTERNKAMP, Cen- trul de Istorie Militară și Științe So- ciale, Potsdam, Germania ♦ Dr. RANDY PAPADOPOULOS, United States Department of the Navy ♦ Prof. dr. MIHAIL E. IONESCU, Școala Națională de Studii Politice și Administrative ♦ Col. dr. FLORIN ȘPERLEA, lect. univ., Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu ♦ Colonel (r) dr. PETRE OTU, președinte al Comisiei Române de Istorie Militară ♦ Dr. JAN HOFFENAAR, președintele Comisiei Olandeze de Istorie Militară ♦ Prof. univ. dr. ION ȘIȘCANU, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați ♦ Prof. univ. dr. DENNIS DELETANT, London University ♦ Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN, Universitatea București ♦ Comandor (r) GHEORGHE VARTIC ♦ Conf. univ. dr. FLORIAN BICHIR, Universitatea Națională de Apărare SUMAR » Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial - Cuvânt înainte - Dr. CARMEN RÎJNOVEANU.............................. 1 - Foreword - Colonel Dr. FRANK HAGEMANN............................... 3 - OTEMAR TRAȘCĂ - Situația Armatei române în viziunea Misiunii Militare Germane în România în perioada premergătoare operațiunii „Barbarossa” (februarie-mai 1941)........................................ 5 - CHR1S HELMECKE - German Occupation in the Soviet Union 1941-1943. The Case of Colonel General Rudolf Schmidt .................. 19 - PETRE OTU - Planificarea strategică românească în perioada septembrie 1940 - iunie 1941 ...................................................... 26 - PEEER L1EB - The Murders of Jews by the 707th Infantry Division in Belarus in 1941/42. The Diary of a Regimental Commander.............. 53 - SORIN CR1STESCU - înainte și după 22 Iunie 1941 în presa și memo- rialistică românească................................................... 60 - ROMAN TOPPEL - “The Enemy Too Fights Heroically and With Dedication.” The Border Battles in the Southern Sector of the Eastern Front, 22 June to 2 July 1941 .......................................... 71 - MANUEL STĂNESCU- O alianță sub semnul circumspecției. Percepții reciproce româno-germane în preajma declanșării operațiunii Barbarossa.. 79 » Recenzii - Colonel Gerhard P. Gross, TheMyth and Reality cf German Watfare: Operațional Thinkingfrom Moltke the Elder to Heusinger, University Press of Kentucky, 2016 - SORIN CRISTESCU................................ 89 » Publicații primite la redacție - Revista de istorie militară (Caietul 1/2021) a Centrului pentru Istorie Militară și Științe Sociale al Bundeswehr-ului (ZMSBw) - SORIN-VASILE NEGOIȚĂ......................................... • Revista este inclusă în baza de date a Consiliului Național al Cercetării Științifice în învățământul Superior, fiind evaluată la categoria „C” ♦ Poziția revistei în lista-catalog a publicațiilor este la numărul 5017 ISSN 1220-5710 CONTENTS IPSDMH - REVIEW OF MILITARY HISTORY 3-4/2021 ♦ Dossier - 80 Years Since Romania’s Entry Into the Second World War - Foreword - Dr CARMENRÎJNOVEANU......................................................... 1 - Foreword - Colonel Dr FRANK HAGEMANN................................................... 3 - OTTMAR TRAȘCĂ - The Situation of the Romanian Army According to the German Military Mission to Romania in the Period Prior to “Operation Barbarossa” (February-May 1941).................. 5 - CHRIS HELMECKE - German Occupation in the Soviet Union 1941-1943. The Case of Colonel General Rudolf Schmidt ...................................................................... 19 - PETRE OTU - Romanian Strategic Planning During the Period September 1940 - June 1941 . 26 - PEPER L1EB - The Murders of Jews by the 707th Infantry Division in Belarus in 1941/42. The Diary of a Regimental Commander.................................................................... 53 - SORIN CR1STESCU - Before and After June 22, 1941, as Reflected in the Romanian Press and Memoirs.................................................................................. 60 - ROMAN TOPPEL - “The Enemy Too Fights Heroically and With Dedication.” The Border Battles in the Southern Sector of the Eastern Front, 22 June to 2 July 1941 ......................... 71 - MANUEL SPĂNESCU - A Wary Alliance. Romanian-German Mutual Perceptions Around the Launch of Operation Barbarossa........................................................... 79 ♦ Reviews - Colonel Gerhard P. Gross, The Myth and Reality cf German Waifare: Operațional Thinkingfrom Moltke the Elder to Heusinger, University Press of Kentucky, 2016 - SORIN CRISTESCU.......... 89 ♦ Publications Received at the Editorial Office - The Review cfMilitary History (Book no. 1/2021) published by the Centre for Military History and Social Sciences of the Bundeswehr (ZMSBw) - SORIN-VASILE NEGOIȚĂ ........................ 92 • Redactor-șef: MANUEL STĂNESCU . ALEXANDRU VOICU - redactor ♦ ION MIHAIU — coperta • ELENA LEMNARU - tehnoredactare computerizată Adresa redacției: strada Constantin Miile nr. 6, cod 010142, București, sector 1, telefon: 0213157827, telefax: 004021-3137955, http://ispaim.niapn.ro/pages/view/88 B 0691/28.06.2021 Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial CUVÂNT ÎNAINTE Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, moment istoric care a marcat în mod profund și dramatic destinul și evoluția viitoare a țării. La 22 iunie 1941, Germania și aliații săi au declanșat cea mai amplă operațiune militară - nume de cod Operațiunea Barbarossa - având ca obiectiv final victoria împotriva Uniunii Sovietice. Se deschidea, astfel, cel mai mare și mai sângeros front din cel de-al Doilea Război Mondial. Angajarea militară a României a vizat, încă de la început, eliberarea teritoriilor istorice - Basarabia și nordul Bucovinei - anexate de Uniunea Sovietică în vara anului 1940, urmare a înțelegerii sovieto-germane din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov). în noaptea de 20 spre 21 iunie, orele 02.00, armata română a trecut Prutul. Cu sprijinul forțelor germane, până la 27 iulie, armata română a eliberat întreg teritoriul istoric din est. Au urmat ani grei de lupte și sacrificii care au adus armata română adânc în teritoriul sovietic, până în Caucaz și Stalingrad, iar, după 1944, alături de Coaliția Națiunilor Unite, până în Ungaria și Cehoslovacia. La împlinirea a 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial conside- răm oportun și binevenit un proiect editorial care să marcheze acest eveniment istoric prin pu- blicarea unui număr special al Revistei de Istorie Militară. Problematica abordată vizează relațiile militare dintre România și Germania, „aliați fără alianță” într-un război sângeros ale cărui urme se resimt până în zilele noastre. Raporturile bilaterale dintre cele două țări constituie un capitol special al istoriei participării României în cea mai mare conflagrație mondială, iar cercetarea acestuia impune deschiderea de noi piste documentare și identificarea de evidențe arhivistice inedite care să ne ofere o înțelegere cât mai completă asupra configurației militare de ansamblu cu care s-a confruntat România și armata română în anii fatidici ai începutului războiului. Proiectul editorial pe care îl propunem este rezultatul cooperării științifice fructuoase și de lungă durată dintre Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și Centrul de Istorie Militară și Științe Sociale din Potsdam, Germania. De-a lungul anilor, cooperarea din- tre instituțiile noastre au generat importante contribuții la cunoașterea istoriei și la dezvoltarea dialogului dintre istorici și cercetătorii români și germani în domeniul istoriei militare. în anul 2019, a fost publicat, împreună cu partenerul german, un alt număr special al Revistei de Istorie Militară, având ca subiect relațiile dintre România și Republica Democrată Germană în cadrul Tratatului de la Varșovia. De ce un număr comun dedicat relațiilor militare româno-germane în timpul celui de-al Doi- lea Război Mondial? în primul rând, cel de-al Doilea Război Mondial reprezintă un eveniment cu semnificații ample la nivel global, a cărui cunoaștere este esențială pentru a înțelege lumea în care trăim, impactul asupra marelui joc global, dar și construcția noastră ca țară în ultimii 80 de ani. Rolul istoricului este de a investiga faptele trecutului, de a pune întrebări, de a asigura acces la cunoaștere și la informații relevante și inedite în baza documentelor și cercetărilor arhivistice. Documentul istoric este cel mai puternic și credibil argument împotriva diverselor narațiuni care se propagă în spațiul public prin care se încearcă denaturarea faptelor sau falsificare adevărului istoric urmărindu-se scopuri tendențioase și propagandistice. Din această perspectivă, coope- rarea cu cercetătorii și istoricii din Germania ne asigură oportunități semnificative de acces la ----■ Revista de istorie militară ■---------------------------------------------------1 i |---- sursele documentare din arhivele germane cu deosebire importante în demersul de cercetare a problematicii participării armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial. Raporturile bilate- rale nu pot fi studiate corect - spunea istoricul Florin Constantiniu - decât pe baza cunoașterii surselor documentare ale celor două părți. Este deopotrivă necesar ca istoriografia românească să fie mai bine conectată la istoriografia europeană, să se adapteze tendințelor și ritmului isto- riografiei occidentale și, în același timp, să ne facem mai cunoscute și accesibile rezultatele cer- cetărilor românești în mediul istoric și academic internațional. Problematica relațiilor militare româno-germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial constituie un dosar definitoriu care oferă un spațiu de cercetare încă nu pe deplin fructificat. Ampla monografie Relațiile po- litice și militare româno-germane septembrie 1940-august 1944, publicată în 2013 de reputatul cercetător Ottmar Trașcă, rezultatul unor cercetări ample și bazată pe o bibliografie impresio- nantă, reprezintă un demers cu totul special care trebuie însă continuat și susținut prin cercetări aplicate documentare și arhivistice. în al doilea rând, împlinirea a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să constituie și un moment de reflecție, de aducere aminte și de comemorare. Avem datoria, ca istorici, să păstrăm vie memoria celor care s-au sacrificat în slujba țării, să contribu- im la educarea tinerei generații în spiritul cinstirii faptelor de arme ale înaintașilor noștri și a respectului față de cei care au înțeles simțul datoriei, al onoarei și al responsabilității, dar și de a cultiva atașamentul față de valorile naționale, patriotismul și devotamentul față de țară. O scurtă radiografie a pierderilor suferite de armata română în timpul războiului ne arată ampla dimensi- une a efortului de război, dar și a tragediei umane cu totul impresionantă. în războiul împotriva URSS, România a pierdut 71.585 de morți, 243.622 răniți și bolnavi și 309.533 de dispăruți, în total 624.740 de militari. în cele opt luni și jumătate de război împotriva Germaniei hitleriste, România a angajat 538.536 militari, dintre care a pierdut 21.035 morți, 90.344 răniți și bolnavi și 58.443 de dispăruți, așadar un total de 169.822 de militari. Avem obligația morală de a cinsti memoria acestor eroi prin sacrificiul cărora ne putem înțelege mai bine trecutul și putem îndrăzni să privim cu mai mare încredere în viitor. La 80 de ani de la începerea amplei operațiunii împotriva Uniunii Sovietice, publicarea unui număr al Re- vistei de Istorie Militară dedicat acestui moment istoric de referință se dorește, așadar, a fi și un omagiu adus militarilor români, ale căror sacrificii rămân o lecție care trebuie însușită și cinstită ca un imperativ al construirii memoriei și identității colective. Numărul de față include șapte studii care abordează o arie largă de subiecte relativ la pro- blematica relațiilor militare româno-germane în preajma declanșării campaniei din est, precum Misiunea Militară Germană în România, rolul și locul armatei române în concepția strategică germană, luptele de frontieră din primele săptămâni de război sau viziunea aliatului din dublă perspectivă, română și germană. Analiza evoluției relațiilor româno-germane în perioada 1940-1944 reprezintă unul dintre cele mai importante capitole ale participării României la ultima conflagrație mondială. Ele se derulează într-un context extrem de complicat, cu modificări substanțiale în spectrul geopolitic, totul pe fondul tragediilor aduse de conflictul care a avut un profund caracter ideologic. Dar rolul istoricului este să aducă în permanență, oricât ar fi de dificil, noi contribuții în câmpul cunoașterii și să deschidă, pe cât posibil, noi perspective de înțelegere și cercetare. Acesta este scopul acestui număr comun al Revistei de istorie militară. Evaluările aparțin, întotdeauna, citi- torilor. Lectură plăcută! Dr. CARMEN-SOR1NA RÎJNOVEANU * * Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■| 2 |--------------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial FOREWORD When the Wehrmacht invaded the Soviet Union on 22 June 1941 (‘Operation Barbarossa’), Romania entered the Second World War on the German side. Between the former enemies of the years 1916 to 1918, an ad hoc brotherhood in arms developed that lasted until 1944. On 23 November 1940, Romania, Hungary and Slovakia had joined the three-power pact Hitler had initiated after the surprise victory over France. However, the German-Romanian alliance was neither based on a formal military agreement nor had there been any prior concrete agreement on common war aims. Nevertheless, Romania, along with Finland, became the main ally of Na- tional Socialist Germany on the Eastern Front. Two Romanian armies with about half a million soldiers fought in a racial war of annihilation that the German leadership had planned against the Red Army and the Soviet population. Marshal Ion Antonescu primarily hoped to win back Bessarabia and Northern Bukovina, which the Soviets had occupied in summer 1940. The Wehrmacht used the Romanian territory as a deployment area for ‘Barbarossa’; Romania was also a coveted economic partner for the German leadership due to the country’s rich oii wells. At a meeting with the Finnish command- er-in-chief Cari Mannerheim in June 1942, Adolf Hitler openly admitted: “Without at least four to five million tons of Romanian oii, we would not be able to fight the war and would have had to leave it.” In order to secure raw materials vital to the war effort and to prepare German operations from the soil of the new ally, the Wehrmacht sent military missions of the army, air force and navy to Romania from autumn 1940. These were joined by a military economic mission and by regular troops for training support. However, Wehrmacht senior leadership did not regard the Romanian army as a partner on an equal footing: “The Romanian army is no good”, remarked the Commander-in-Chief of the Army, Field Marshal Walther von Brauchitsch, in an arrogant tone to German commanders in March 1941. Vice-Admirai Friedrich-Wilhelm Fleischer, head of the German naval mission, complained bitterly about the Romanian army. He blamed the Romanian naval officers for their lack of commitment and considered the training level of the navy extremely low. In this respect, Adolf Hitler and his military elite never left any doubt as to who had the supreme command in this alliance of convenience and thus had the last word in all important decisions. Romania had to serve the interests of German warfare in the East as a compliant tool. This also applied to the genocide of the European Jews. In the course of the great inițial successes of‘Operation Barbarossa,’ Romanian units, in conjunction with 11* German Army, initially suc- ceeded in quickly recapturing the territories occupied by the Red Army in 1940. Thus, Marshal Antonescu soon achieved his primary war aim, but continued to side with the Germans. Partic- ipating further in the German campaign on the Southern section of the Eastern Front, the Ro- manian ally was later heading straight into the catastrophe of Stalingrad; the tide of war shifted against Germany and her allies. The Romanian armed forces suffered heavy losses at Stalingrad and in a series of retreat battles in 1943/44 until the country gradually turned away from the al- liance with Germany. This finally led to the declaration of war on the former ally in August 1944. ---■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------1 3 I This issue commemorates Romania’s entry into the Second World War eighty years ago. The six contributions address the war from the respective perspectives of the allies Romania and Germany between 1941 and 1944. In the sense of a modern military history, this issue covers various aspects of war such as strategic planning, coalition and operațional warfare, war crimes, occupation policy, the perception of the war in the mass media and memorial literature. Such a summary of național research provides important impulses for further investigating and under- standing the Second World War in its transnațional and internațional interconnections as well as a global violent conflict. The issue successfully continues the long-standing fruitful academic cooperation and friendly ties between the Institute for Political Studies of Defence and Military History (Bucharest) and the Centre for Military History and Social Sciences of the Bundeswehr (Potsdam). My thanks goes to the head of ISPAIM, Dr Carmen-Sorina Rîjnoveanu, for the excellent cooperation. Above all, I would also like to thank the authors for their contributions and Dr Manuel Stănescu for preparing and editing the issue. Finally, my thanks also goes to Lieutenant Colonel Dr Christian Stachelbeck and Colonel (ret.) Sorin-Vasile Negoiță for coordinating the work between the two institutes. I wish the issue a good reception in the academic community and, beyond that, numerous interested readers. ColonelDr FRANKHAGEMANN * Acting Commander of the Centre for Military History and Social Sciences of the Bundeswehr, Potsdam. ----1 4 |-------------------------------------------------- Revista de istorie militară ■--- Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial SITUAȚIA ARMATEI ROMÂNE ÎN VIZIUNEA MISIUNII MILITARE GERMANE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA PREMERGĂTOARE OPERAȚIUNII „BARBAROSSA” (FEBRUARIEMAI 1941) OTTMAR TRAȘCĂ * Abstract From October 1940, the activity cf the German Military Mission to Romania had multiple consequences over the Romanian-German relations during the regime cf Ion Antonescu. The presence cfthe German troops marked not only Romania’s irreversible entry into the German sphere cf ir.fluence and the beginning cfthe process cf reaajustment cfthe Romanian army to the requirements cf modern waifare, but also Romania’s involvement in the military plâns cfthe Third Reich. The role cf the German Military Mission as a “transmission belt” between the Wehrmacht and the Romanian army would become apparent during the preparations cfthe operations Mărită" and especially "Barbarossa”. To this end, one cfthe most important tasks cfthe German Military Mission was to evaluate the combat capacity cf the Romanian army in view cfthe projected operations. Keywords: German Military Mission to Romania, Operation Barbarossa, Romanian army Activitatea Misiunii Militare germane în România începând cu luna octombrie a anului 19401 a avut consecințe multiple asupra evoluției relațiilor româno-germane în perioada regimu- lui antonescian. Prezența trupelor germane a marcat nu numai intrarea ireversibilă a Români- ei în sfera de influență germană și începutul pro- cesului de adaptare a armatei române la cerințele războiului modern, ci a însemnat inclusiv impli- carea sa în planurile militare ale celui de-al Ilf-lea Reich. Rolul Misiunii Militare germane de „cu- rea de transmisie” între Wehrmacht și Armata * Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca. ■ ■ Revista de istorie militară ■---------------- română avea să se evidențieze în mod deosebit în contextul pregătirii operațiunilor militare „Marița” și, îndeosebi, „Barbarossa” Astfel, una din cele mai importante sarcini ce a revenit Mi- siunii Militare germane în România după decizia adoptată de conducerea celui de-al III-lea Reich de a ataca URSS în prima jumătate a anului 1941, a fost evaluarea capacității combative a armatei române în vederea operațiunilor proiectate. în acest sens, „Oberkommado des Heeres (OKH) - înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane” și „Oberkommando der Wehrmacht (OKW) - înaltul Comandament al Wehrmach- tului” au dorit să cunoască potențialul armatei române, respectiv stadiul instruirii, înzestrării cu armament, caracterizarea corpului de ofițeri, subofițeri și a trupei etc., urmând ca decizia fi- nală în privința întrebuințării unităților române și a misiunilor operative ce aveau să fie fixate acestora pe teatrul de operațiuni militare din URSS să fie luată după primirea acestor evaluări. Primele planuri operaționale întocmite de OKH preconizau în cadrul operațiunilor Grupului de Armate „Sud” inclusiv un atac înfăptuit de pe teritoriul României de către Armata a 12-a germană. Mai mult, în dezvol- tarea acestui atac, șeful de Stat Major al OKH, general-colonelul Franz Halder, avea în vedere chiar și o cucerire rapidă a orașului Odessa2. în consecință, Grupul de Armate „Sud” a for- mulat la 12 februarie 1941 cerințele sale în privința contribuției trupelor române. Astfel, era prevăzută crearea a trei grupări de forțe românești cu aproximativ 12-16 divizii de in- fanterie, toate unitățile de cavalerie și brigada motorizată. Pe lângă aceste unități, Grupul de Armate „Sud” solicita un număr suficient de unități cu misiuni de ocupație și asigurare a spatelui frontului3. Concepția optimistă a Grupului de Armate „Sud” cu privire la posibi- litatea folosirii masive a diviziilor românești în operațiuni ofensive nu era însă împărtășită de către OKH germane, unde se considera că „de fapt, armata română nici nu poate fi conside- rată armată”4. Prin urmare, OKH a decis informarea șefului de Stat Major al Misiunii Militare Ger- mane, colonelul Arthur Hauffe, cu privire la intențiile și solicitările Grupului de Armate „Sud”, respectiv OKH față de armata româ- nă5. Documentul întocmit în acest scop pen- tru șeful de Stat Major al Misiunii Militare ----1 6 I---------------------------------------- germane în România, colonelul de Stat Major Arthur Hauffe, de către secția operații a OKH prevedea, în esență, următoarele puncte, ce trebuiau să fie clarificate în colaborare cu Mi- siunea Militară germană: a) participarea acti- vă a României prin angajarea diviziilor model în cadrul operațiunilor de atac (aproximativ 3 divizii); angajarea altor forțe cu misiuni de imobilizare a inamicului (aproximativ 3 divi- zii); în cazul avansării operațiunilor punerea la dispoziție a unor forțe cu misiuni de ocupație (aproximativ 4 divizii); preluarea apărării lito- ralului Mării Negre și acoperirea frontierei cu Iugoslavia (aproximativ 5 divizii), urmând ca în interior să rămână disponibile 3 divizii; în total, partea germană preconiza utilizarea a 18 divi- zii; b) realizarea mobilizării și a concentrării unităților participante la operațiunea „Barba- rossa” trebuia să fie încheiată până la 15 aprilie 1941, urmând ca după această dată căile ferate să fie rezervate exclusiv necesităților Wehrma- cht-ului; c) crearea unei atmosfere liniștite în România, prin încheierea unei înțelegeri între generalul Ion Antonescu și Mișcarea Legiona- ră și readucerea legionarilor la putere; măsuri -----------■ Revista de istorie militară ■----- de reformare a armatei române și trimiterea forțelor disponibile din armată în producție, îndeosebi în agricultură. în scopul atingerii acestor obiective, secția operații a OKH con- sidera necesară reducerea și reorganizarea ar- matei, supradimensionată ca număr, înzestra- rea și înarmarea celor 18 divizii, crearea unor unități de etnici germani și legionari, reor- ganizarea corpului de ofițeri și, nu în ultimul rând, „curățarea armatei de fracmasoni, evrei și elementele anglofile”6. Cerințele formulate de Grupul de Armate „Sud” și, parțial, de secția operații a OKH, erau total nerealiste și au fost contracarate de Misiunea Militară germană în România prin intermediul rapoartelor înainta- te OKH în 14 februarie, 4 martie 1941, respec- tiv 30 mai 1941. Raportul din 14 februarie 1941 intitu- lat „Evaluarea armatei române” a fost întoc- mit înainte de solicitările adresate de OKH și constituia o adevărată „radiografie” a arma- tei române, oferind informații cu privire la structura, instruirea și echiparea unităților, corpul de ofițeri, subofițeri și trupă, respec- tiv posibilitățile de utilizare ale diviziilor românești în cadrul operațiunii „Barbarossa”. Corpul de ofițeri era considerat eterogen, cu putere de înțelegere rapidă, cu o instruire te- oretică bună, fără a avea însă tăria și voința de a rezista „până la ultimul om” în privința corpului de subofițeri, raportul releva că nu se pot oferi informații „întrucât nu există aproape deloc subofițeri activi”. De altfel Misiunea Mi- litară ceruse deja părții române soluționarea acestei chestiuni deosebit de importante. în schimb, evaluarea oferită cu privire la milita- rul român este deosebit de interesantă și me- rită a fi citată in extenso. „Soldatul român - se arăta în raport - constituie un material (uman - n.n.) destoinic, dispus să asimileze; el este de regulă docil și dispus să asimileze, în aparență inclusiv rezistent și perseverent; dispune însă, în general, de un grad de pregătire redus. îi lipsesc activitatea și gândirea independente. Relația sa cu superiorii este, corespunzător mentalității românești, bazată mai degrabă pe teama față de pedepse decât pe încredere. Tratamentul soldatului este, în parte, rău, iar condițiile de viață din cazărmi - în conformi- tate cu standardele noastre - sunt primitive. ----■ Revista de istorie militară ■------------ Solda nu corespunde nici măcar necesităților modeste de trai”. Referitor la unitățile prevăzu- te a participa la operațiunea Barbarossa - re- partizate în 3 eșaloane - raportul releva că di- viziile model din primul eșalon (Diviziile 5, 6 și 13 Infanterie) vor putea fi utilizate pentru „mi- siuni defensive cu grad de dificultate mijlocie” restul unităților din primul eșalon fiind potri- vite doar pentru misiuni de pază și siguranță. Raportul conchidea într-o manieră lipsită de echivoc faptul că diviziile române „nu pot fi folosite în nici un caz pentru acțiuni ofensive independente”7. Aprecierile extrem de critice la adresa armatei române - conținute de do- cumentul citat anterior - au fost confirmate și completate de raportul înaintat conducerii mi- litare germane la 4 martie 1941, ce răspundea punctual cerințelor formulate de OKH la 15 februarie 1941. Referitor la participarea activă a trupelor române, documentul reitera con- cluziile raportului din 14 februarie 1941: „o operațiune ofensivă independentă a trupelor române nu intră în discuție”. în urma raportului întocmit de Misiunea Militară germană în România la 14 februarie 1941, precum și a discuțiilor purtate de colo- nelul Arthur Hauffe cu general-colonelul Franz Halder la 18 februarie 19418, OKH a respins so- licitările formulate de Grupul de Armate „Sud” la 12 februarie 1941 cu privire la întrebuințarea diviziilor române în cadrul operațiunilor ofen- sive în flancul sudic al Frontului de Est. Scri- soarea adresată în acest sens de general-co- lonelul Franz Halder comandamentului Gru- pului de Armate „Sud” la 24 februarie 1941 afirma următoarele: „Conform informațiilor Misiunii Militare a Armatei de Uscat germane în România, forțele armate române, în majo- ritatea lor, nu sunt indicate pentru misiuni de luptă independente. Trei divizii de infanterie (divizii de elită) vor putea fi folosite, probabil, pentru misiuni de atac mai ușoare în condiții favorabile. Folosirea Diviziei Motomecanizate în cadrul forțelor germane la flancul stâng pare posibilă pentru misiuni mai ușoare. în afară de aceasta, pentru moment, nu se poate stabili cu precizie pe ce forțe se mai poate conta. Ca efectiv maxim pot fi luate în considerare pen- tru misiuni de apărare 8 divizii de infanterie, 4 brigăzi de munte și 6 brigăzi de cavalerie”9. Corespunzător avizului primit de la OKH, Grupul de Armate „Sud” a modificat la 2 mar- tie 1941 planurile cu privire la utilizarea tru- pelor române în cadrul operațiunii Barbarossa. Astfel, potrivit noii variante, comandamentul Grupului de Armate „Sud” intenționa să an- gajeze diviziile române disponibile în felul ur- mător: 1) un grup de forțe constituit din cele 3 divizii model și Divizia Motomecanizată urma să atace peste Nistru și Prut în cadrul flancului drept al Armatei a 12-a germane; 2) un al doi- lea grup de forțe format din 6 brigăzi de cava- lerie și 2 divizii de infanterie avea să fie utilizat, de asemenea, în flancul drept al Armatei a 12-a germane, dar acestora le reveneau misiuni de- fensive și de ocupație; 3) un grup de forțe de aproximativ 6 divizii de infanterie urma să pre- ia paza și asigurarea teritoriului situat în spa- tele direcției principale de acțiune a Armatei a 12-a; 4) în fine, un grup de forțe, constituit din 4 brigăzi de munte, avea să fie subordonat Diviziei 169 Infanterie germană, având misi- unea de a elibera Bucovina10. Deși mult mai realist conceput, inclusiv acest plan avea să fie ---1 8 I----------------------------------- abandonat datorită rapoartelor primite de la Misiunea Militară germană - extrem de critice la adresa potențialului armatei române - pre- cum și a opoziției manifestate de Adolf Hitler. Ca urmare a opiniei formulate de OKH, dar și a raportului înaintat de Misiunea Mili- tară germană în 4 martie 1941 - ce a confir- mat slăbiciunile evidente ale armatei române semnalate în evaluarea din 14 februarie 1941 - Hitler a decis, la 17 martie 1941, modifica- rea planurilor de atac ale Grupului de Armate „Sud”. întrucât trupele române nu dispuneau de „forță ofensivă” iar râurile Prut și Nistru erau considerate obstacole în măsură a crea dificultăți operațiunilor ofensive, Grupul de Armate „Sud” urma să renunțe la un atac peste Prut. în consecință, Hitler a dispus transfera- rea diviziilor blindate germane din România în Polonia, urmând ca forțele germane rămase pe teritoriul românesc să imobilizeze inami- cul și să treacă la urmărirea acestuia în caz de retragere. Totuși, aceste forțe trebuiau să fie suficient de puternice pentru a putea respinge un eventual atac sovietic îndreptat împotriva regiunii petrolifere de la Ploiești11. în fine, la 30 mai 1941 Misiunea Militară germană în România a înaintat o ultimă eva- luare cuprinzătoare asupra Armatei române. Concluziile acestei evaluări erau aproape iden- tice cu cele din 14 februarie și 4 martie 1941. Chiar dacă în urma activității Misiunii Mili- tare germane situația se îmbunătățise într-o oarecare măsură, totuși „armata română nu era potrivită pentru misiuni ofensive dificile”. Intercalate între trupele germane și consiliate de ofițeri germani, unitățile române puteau fi luate în calcul cel mult pentru „atacuri ușoare”, fiind enumerate în acest sens Diviziile 5, 6, 13 Infanterie, Divizia de Gardă, Brigăzile 5, 6 și 8 Cavalerie, Brigăzile 1, 2 și 4 Munte, respectiv Divizia Motomecanizată12. în cele ce urmează publicăm în premieră textul integral al evaluării realizate de Misiu- nea Militară germană în România la 30.05.1941 cu privire la potențialul combativ al Armatei române, ce a stat la baza sarcinilor operative finale atribuite Armatei române în prima fază a operațiunii „Barbarossa”. -----------■ Revista de istorie militară ■---- ANEXA Deutsche Wehrmachtmission in Rumănien Abt. Ia Br, B. Nr. 176/41.gKdos.Chefsache Geheime Kommandosache H. Qu„ den 30. Mai 1941 4. Auifertigungen. 2 Aufertigung Bezug: OKW/WFSt Abt.L (I Op.) Nr. 44780/41 g.Kdos.Chefs. vom 23.05.1941 Betr.: Rumănien An Oberkommando der Wehrmacht /WFSt Abt. L Nochmaliges zusamrner.fassend.es Urteil uber die Rum. Armee (Stand Ende Mai 1941) I. Allgemeines: Das rum. Heer - die zahlenmăfiig schwache Luftwaffe und Kriegsmarine spielen nur eine untergeordnete Rolle - ist ein Spiegelbild der bisher schwankenden rum. Politik. Fiihrung, Aus- bildung, Bewaffnung und Versorgung waren bei Eintreffen der Deutschen Heeresmission unein- heitlich, zum Teii schlecht und unmodern. Seit der Tătigkeit der deutschen Lehrtruppen (Nov. 40) sowie einer veranlafiten personellen und materiellen Schwerpunktbildung bei den rum. Mol- dau-Divisionen ist eine geringe Besserung des inneren und ăufieren Zustandes des Heeres einge- treten. Nachteilig wirkte sich naturgemăfi der hăufige Wechsel der deutschen Lehrtruppen und ihrer Unterbringung ab Februar dieses Jahres aus. Die am 10.5. vor dem Kbnig und Staatsfiihrer aufgefuhrte Parade von aktiven Truppen zeigte ein sehr gutes militărisches Bild. Die rassischen Grundlagen ăhneln denen des italienischen Heeres. Die Leistungsfăhigkeit der Truppen wird von der oberen Fiihrung manchmal iiberschătzt; die Festigkeit gegentiber Ge- riichten und Panikstimmungen ist nicht allzu grofi und mufi von den deutschen Offizieren dau- ernd gehoben werden. Die Einstellung des rumănischen Heeres zu Deutschland war bis Friihjahr 1941 stark unterschiedlich; Die Tătigkeit unserer Lehrtruppen, unsere Siege in Siidost-Europa sowie der Wille General Antonescu’s ausgesprochen deutschfeindliche Elemente zu entfernen, bringen allmăhlich eine Klărung. Das Cffizierskoips ist intelligent, nationalistisch, empfindlich im Ehrgefuhl und sehr kritisch. Die Auffassung und Haltung im Offizierskorps ist nicht einheitlich. Die ălteren Offizieren, unter denen sich noch im alten bsterr. Heer ausgebildete Offiziere befinden, zeigen zum grofiten Teii Verstăndnis fur die deutsch-rumănische Zusammenarbeit. Die Offiziere der mittleren Dienst- grade haben sich noch nicht vollstăndig von der franzbsischen Beeinflufiung losen kbnnen. Der grbfite Teii der jiingeren Offiziere ist willig, aufnahmebereit und deutschen Anregungen zugănglich. Ein Untercffizierskorps im deutschen Sinne gibt es nicht (1-2 aktive Unteroffiziere je Kom- panie). Eine selbstăndige Gefechtsfiihrung in der untersten Einheiten ist daher unmoglich. Als Riickhalt fur die Kampffiihrung ist eine einigermafien geschlossene Front erforderlich. Der Soldat, meist băuerlicher Herkunft, ist willig, anspruchslos, zăh und ausdauernd. Er wird sich unter guten Fuhrern, besonders in der Verteidigung seines Heimatlandes tapfer schlagen. Der Wille zur Verteidigung der Heimat und die Bereitschaft Blutopfer zu bringen, sind vor aliem bei den Moldau-Divisionen vorhanden. Die Riickgewinnung des verlorenen Bessarabien steht allen Rumânen vor Augen und ist neben der Siebenbiirgen ein allgemein erhofftes Kriegs- ziel-, der Kampfwert der Russen wird hierbei unterschătzt. ---■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------1 9 |--- Die Moldau-Divisionen sind - gestutzt auf deutsche Truppen - fur die Verteidigung bedingt geeignet-, ihre geringen Panzerabwehrmittel miissen beriicksichtigt werden. Ob die Widerstands- kraft fur eine lange und schwere Verteidigung ausreicht, erscheint fraglich. Zu schwierigen An- grffshandlungen ist die rumănische Armee nicht brauchbar. Fur leichte Angr ffe — in Anlehnung an deutsche Krăfte und durch deutsche Offiziere in der Fiihrung beraten und in der Durchfiih- rung iiberpriift - kommen von den Moldau-Divisionen in erster Linie in Betracht: 5., 6., 13. Div. (von deutschen Lehrtruppen angeleitet), Grenzer-, Garde-Div., 5., 6., 8. Kav. Brig., 1., 2., 4., Geb. Brig., mot.mech.Div. (ungefăhr 1 verst. Pz. Rgt.). Die Marschleistungen der Truppe sind ausreichend. Die schwierige Versorgungslage, die Schwerfălligkeit und geringe Reichweite der Versorgungstruppen miissen in Rechnung gestellt werden. Jede weitere Aufstellung neuer Verbănde geht auf Kosten der Kampfkraft sowie Aus- riistung der Moldaudivisionen und ist zu unterbinden. Der MaBstab deutscher Fiihrung und Leistungifăhigkeit kann an rum. Fiihrer und Truppe nicht angelegt werden. Die Munitionsausstattung diirfte einschl. aller Vorrăte in der Heimat und einschl. der Be- stănde bei den Divisionen zweiter Welle fiir einen kurzen Feldzug mit Bewegungscharakter fiir etwa einen Monat ausreichend sein. Die Munitionsaustattung der einzelnen Waffen ist beziiglich der Bevorratung sehr unterschiedlich. Munitionsherstellung ist im Lande auf fast allen Gebieten unzureichend. Der Verpflegungsnachschub kann bei lăngerem Aufenthalt in der Moldau nicht als gesichert angesehen werden. Volle Portionen sind fiir etwa 10 Tage vorhanden, Portionen ohne Fleisch und Fett reichen fiir etwa 20 Tage aus. Es besteht die Neigung, die Truppe auf Verpflegung aus dem Lande anzuweisen und den Nachschub nur als Aushilfe beim Versagen der Beitreibungen zu verwenden. Die an fiir sich in geniigendem Umfang vorhandenen Sanităts- und Veterinărdienste werden im allgemeinen den Anspriichen wegen Mangel an Transportmitteln nicht entsprechen konnen. Eine gewisse Vereinheitlichung des Gerăts bei den Moldaudivisionen ist durchgefiihrt. Un- geniigend ist die Ausstattung mit Pak und Flak. Instandsetzungswerkstătten sind je Armee nur einmal vorhanden. Motorisierung steckt erst in den Anfăngen. Es fehlt insbesondere an Lkw. fiir die Versorgung- struppen. Erste Ausstattung an Betriebsstoff vorhanden. In Marschtanklagern in der Moldau (aufier Nordmoldau) befindet sich Betriebsstoff in Făssern fiir etwa 5 Tage. Anschliefiend Aus- hilfe durch O. Qu. Rumănien vorgesehen. Die Versorgungstruppen geniigen fiir eine Verteidigung. Fiir eine Versorgung beim Angriff reichen sie nur aus, wenn die Verpflegung der rum. Truppen aus dem Lande erfolgen kann und nur ein sehr geringer Munitionsverbrauch gedeckt werden muB. Unter diesen Bedingungen didf- ten die bereits genannten Verbănde bis zum Dnjestr vorgehen konnen. II. Die rumănische Fiihrung: Das rumănische Fuhrerkorps neigt zur Theorie, zum Schema und zur Kleinarbeit. In der Masse ist es zu tatkrăftiger, lebendiger Fiihrung, besonders in schwierigen, rasch wechselnden Lagen nicht făhig. Der Blick fiir das Gelănde fehlt. Die theoretischen Vorarbeiten fiir die Moldauverteidigung werden in den Stăben mit FleiB und Genauigkeit durchgefiihrt. Hierbei wird Erstaunliches geleistet. Der praktische Wert dieser Arbeit erscheint aber deshalb gering, weil die Fiihlung mit Truppe und Gelănge fehlt. Ein Ende April durchgefiihrtes Kriegsspiel des Rum. Generalstabes „Moldauverteidigung” mit den Armeefiihrern, Korps- und Div. Kdren, der in der Moldau eingesetzten Verbănde, unter Anwesenheit der Chefs der Deutschen Wehrmacht-, Luft - und Marinemission und der deut- schen Generalstabsoffiziere, wurde - trotz Improvisation - recht geschickt gestaltet. Die zu Worte kommenden rumănischen Fiihrern entsprachen der Aufgabe „Verteidigung der Moldau” und erkannten das Wesentliche. Die gcfaBtcn Entschliisse und gegebenen Befehle trafen den Kern. Inwieweit die Verwirklichung der Befehle im Ernstfall durchgefiihrt wird, ist schwer zu sagen. Die deutschen Anregungen wurden mit Interesse und ehrlicher Uberzeugung aufgenom- ----1 io |----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■-- men und befolgt. Man muss feststellen, das rum. Fiihrerkorps und der Generalstab ist in seiner Masse aufrichtig bemiiht, sich die deutschen Kampfgrundsătze anzueignen. Die Fiihrerstellen diirften im allgemeinen mit den geeigneten Personlichkeiten besetzt sein. Die Leitung des Oberbtfehls uber die rum. Truppen beabsichtigt im Krieg der Staatsfiihrer General Antonescu personlich zu iibernehmen. Er war im Weltkrieg in der Op. Abteilung des rum. Gr.Hauptquartiers und soli dort der auschlaggebende Faktor gewesen sein. Bei jeder Be- sprechung mit ihm babe ich klare strategische und operative Ansichten getroffen. Es ist daher zu erwarten, daB er mit der ihm eigenen Energie und Urteilskraft sowie fanatischem Verantwor- tungsgefiihl die Operationen straff fuhren wiirde. Nach General Antonescu ragt die Personlichkeit des Verteidigungsministers General lacobici - eines ehemaligen osterr. Generalstabsoffiziers (im Weltkrieg k.u.k. A.O.K) - hervor. Er ist iiberzeugter Anhănger der deutschen Kampfgrundsătze und bemiiht sich seit Jahren, sie dem rum. Generalstab năherzubringen. Der Chtfdes Generalstabes, General loanițiu, nach au Bon hin von betonter Ruhe, diirfte sei- ner Stellung entsprochen. GroBe Arbeitskraft, sehr gewissenhaft, niichtern, klare Tatsachenbe- urteilung. Es fehlt ihm - soweit erkennbar - etwas an Schwung. Besonders befăhigt scheint der Souschtf des Generalstabes, General Tătăranu zu sein. Der Chtf der Operationsabteilung, Oberst Gavrilescu, tritt nicht besonders hervor. Er biirgt jedoch fur gute Zusammenarbeit zwischen der deutschen und rumănischen Armee. Der Oberbtfehlshaber der 4. Armee, General Ciupercă Nicolae, macht einen besonders guten Eindruck, wăhrend der Oberbtfehlshaber der 3. Armee, General Dumitrescu Petre, unbedeuten- der erscheint. Bezeichnend fur ihn ist die Tatsache, dass er sich wăhrend des Legionărputsches Ende Januar 1941 krank meldete, um nach dessen Unterdriickung gesund zur Stelle zu sein. Kdeur. des Kav.Korps, General M. Racoviță, besonders frisch und deutschfreundlich. Ehem. deutscher Kav. Offz. bis zum Weltkrieg. Kdeur. des Geb.Kotps, General Vârtejanu Eugen, wurde wegen seiner Einstellung zur deutsch- rum. Zusammenarbeit vom rum. Generalstab verwarnt. Hat einen ungeeigneten Chef des Gen. Stabes. Kdeur. des U.A.K., General Macici, ist sehr energisch und gewandt. Er diirfte fiir den Schutz des Gebietes Cernavoda-Constanta der richtige Mann sein. Angeblich nicht sehr deutschfreund- lich, Chefs aller Wehrmachtmissionen loben jedoch Zusammenarbeit mit ihm. Kdeur. des 11I.A.K., General Atanasiu Vasile, macht einen sehr guten Eindruck. Kdeur. des IV.A.K., General Sănătescu Constantin, war jetzt 2 Monate in Moskau und kennt die Russen gut. Kdeur. des IV.A.K., General Leventi Gheorghe, deutschfreundlich, friiher in Hermannstadt, ist bei Volksdeutschen und Legionăren gut gelitten. Keine iiberragende Fiihrerpersonlichkeit, aber intelligent und willig zur Zusammenarbeit. Die Divisions - und Brigadenkommandeure sind im allgemeinen ihrer Stellung gewachsen, wenn ihnen auch die Inițiative und der eiserne Wille die Absichten der Fiihrung durchzusetzen fast durchweg fehlen diirfte. Ungeeignet und iiberaltert ist der Kdeur. der 1. Geb.Brig, General Lascăr Mihail. Der Befehlshaber gez. Hansen General der Kavallerie Verteiler: OKW/WFSt Abt. L = 1 (1. Ausfertigung) Ia = 2 (2.-3. Ausfertigung) Nachrichtlich: Oberkdo. D. Truppen des deutschen Heeres in Rumănien = 1 4 ----■ Revista de istorie militară ■--------------------------------------------------1 n |---- Traducere Misiunea Militară a Wehrmachtului în România Abt. Ia Br, B. Nr. 176/41.gKdos.Chefsache Cartierul General, la 30. mai 1941 4. Exemplare. Exemplarul nr. 2 Chestiune secretă de comandament Referință-, OKW/WFSt Abt.L (I Op.) Nr. 44780/41 g.Kdos.Chefs. din 23.05.1941 Referitor: România Către înaltul Comandament al Wehrmachtului/WFSt Abt. L O nouă evaluare succintă cu privire la Armata română (Situația la sfârșitul lunii mai 1941) I. Considerații generale: Armata română - aviația și marina militară slabe din punct de vedere numeric joacă un rol secundar - este o reflexie a politicii oscilante românești din perioada anterioară. La sosirea Mi- siunii Militare Germane, instruirea, înarmarea și aprovizionarea erau eterogene, parțial de slabă calitate și învechite. în urma activității desfășurate de trupele de instrucție germane (din noiem- brie 1940), precum și a concentrării eforturilor personale și materiale asupra diviziilor românești din Moldova a intervenit o ușoară îmbunătățire a situației interne și externe a armatei. înlocuirile frecvente ale trupelor germane de instrucție, precum și a locațiilor lor de încartiruire începând cu februarie a.c. în mod evident s-au răsfrânt negativ. Parada trupelor active desfășurată la 10.5 în fața regelui13 și a Conducătorului statului14 a relevat o foarte bună imagine militară. Fundamentele rasiale sunt similare cu cele ale armatei italiene. Capacitatea combativă a tru- pelor este supraevaluată uneori de către conducerea superioară; fermitatea în fața zvonurilor și a panicii nu este prea mare și trebuie permanent consolidată de către ofițerii germani. Atitudinea armatei române în raport cu Germania a fost până în prima parte a anului 1941 foarte diferi- tă; activitatea trupelor noastre de instrucție, victoriile noastre din sud-estul Europei, precum și voința generalului Antonescu de a îndepărta elementele fățiș antigermane aduc cu sine o clarifi- care graduală în această privință. Corpul de cfițeri este inteligent, naționalist, sensibil la simțul onoarei și foarte critic. Opiniile și atitudinile în cadrul corpului ofițeresc nu sunt unitare. Ofițerii în vârstă, printre care se nu- mără inclusiv ofițerii formați în vechea armată austriacă, arată în mare parte înțelegere față de colaborarea româno-germană. Ofițerii cu grade medii încă nu s-au putut debarasa complet de influența franceză. Cea mai mare parte a ofițerilor tineri este supusă, receptivă și deschisă față de propunerile germane. Un corp desubcfițeri în înțelesul german al cuvântului nu există (1-2 subofițeri activi în fiecare companie). Din acest motiv o coordonare independentă a luptei în cadrul unităților subordonate este imposibilă. Este necesar un front suficient de unitar pentru a susține conducerea ostilităților. Soldatul, în mare parte de proveniență țărănească, este supus, modest, dârz și perseverent. Cu lideri buni el se va bate cu vitejie, îndeosebi în apărarea patriei sale. Voința de a apăra patria și disponibilitatea de a aduce un tribut de sânge în această privință se constată îndeosebi la diviziile din Moldova. Posibilitatea redobândirii Basarabiei pierdute flutură în fața ochilor tuturor românilor și este, alături de Transilvania, obiectiv de război dorit de toți; în această privință capacitatea combativă a rușilor este subestimată. Diviziile din Moldova - sprijinite de trupele germane - sunt doar în parte potrivite pentru apărare-, înzestrarea lor slabă cu mijloace de luptă antitanc trebuie luată în considerare. Este ----1 12 |--------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■---- îndoielnic dacă ele dispun de suficientă capacitate de rezistență în cazul unei defensive lungi și dificile. Armata română nu poate fi utilizată pentru operații ofensive grele. Pentru atacuri ușoare - susținute de forțe germane, consiliate în conducere și verificate în executarea operațiilor de ofițeri germani - sunt luate în considerare în primul rând diviziile din Moldova: Diviziile 5, 6, 13 Infanterie (instruite de trupele de instrucție germane), Divizia 1 Grăniceri, Divizia de Gardă, Brigăzile 5, 6, 8 Cavalerie, Brigăzile 1, 2, 4 Munte, Divizia Motomecanizată (aproximativ un regiment blindat întărit). Etapele de marș ale trupelor sunt suficiente. Situația de aprovizionare dficilă, funcționarea greoaie și raza de acțiune redusă a trupelor de aprovizionare trebuie luate în considerare, înființarea de noi unități se realizează pe seama capacității combative și a înzestrării diviziilor din Moldova și din acest motiv trebuie stopate. Etalonul conducerii și capacității germane nu poate fi aplicat în cazul conducerii militare și a trupelor române. Dotarea cu muniție, incluzând toate stocurile din interior, inclusiv stocurile existente la divi- ziile din al doilea eșalon, ar trebui să fie suficientă pentru un război scurt, de mișcare, cu durata de aproximativ 1 lună. Dotarea cu muniție a diferitelor arme este, în privința aprovizionării, foarte diversă. Producția de muniție din țară este insuficientă aproape în toate domeniile. în cazul unei staționări mai îndelungate în Moldova, aprovizionarea cu hrană nu poate fi con- siderată drept asigurată. Rații întregi de hrană sunt prevăzute pentru aproximativ 10 zile. Rațiile de hrană fără carne și grăsimi ajung pentru aproximativ 20 de zile. Există tendința de a trimite trupele să identifice hrana la sate și de a utiliza aprovizionarea doar ca un înlocuitor în cazul în care rechizițiile eșuează. Serviciile sanitare și veterinare, existente într-o proporție suficientă, nu vor putea satisface în general pretențiile datorită lipsei mijloacelor de transport. în cazul diviziilor din Moldova s-a realizat o anumită unificare a armamentului. Dotarea cu tunuri antitanc și tunuri antiaeriene este insuficientă. Fiecare armată dispune doar de un singur atelier de reparații. Motorizarea se află doar în faza de început. Lipsesc îndeosebi camioanele pentru trupele de aprovizionare. Există un prim stoc de carburanți. în depozitele de campanie din Moldova (cu excepția nordului Moldovei) se află carburanți în butoaie pentru aproximativ 5 zile. Ulterior este prevăzută completarea de către Cartierul General român. Trupele de aprovizionare sunt suficiente pentru o defensivă. Pentru aprovizionarea în ofen- sivă ele sunt suficiente doar în cazul în care aprovizionarea trupelor române poate fi obținută din provincie și trebuie asigurat doar un consum redus de muniții. Sub aceste auspicii, unitățile menționate anterior ar putea acționa până la Nistru. II. Conducerea românească: Corpul de comandă românesc are o înclinație către teorie, schemă și lucrul mărunt. în cea mai mare parte nu este capabil de o conducere energică, vivace, îndeosebi în situațiile dificile, ce se schimbă rapid. Lipsește viziunea pentru teren. Lucrările teoretice pregătitoare pentru apărarea Moldovei sunt executate cu dăruire și exac- titate în cadrul Statelor Majore. în acest sens se realizează chestiuni uimitoare. Dar valoarea practică a acestor lucrări apare drept îndoielnică, tocmai datorită faptului că lipsește legătura cu trupele și terenul. Un joc de război „Apărarea Moldovei” desfășurat la Marele Stat Major român cu comandanții armatelor, corpurilor de armată și diviziilor amplasate în Moldova, în prezența șefilor Misiuni- lor Militare germane în România ale Wehrmacht-ului, Luftwaffe și Marinei a fost - în pofida improvizației - condus foarte abil. Comandanții militari români care au luat cuvântul au cores- puns sarcinii „Apărării Moldovei” și au identificat esențialul. Deciziile adoptate și ordinele emise au fost la obiect. Este greu de precizat în ce măsură vor fi executate ordinele în cazul unei situații reale. Sugestiile germane au fost însușite și urmate cu interes și convingere sinceră. Se poate constata faptul că cea mai mare parte a Marelui Stat Major și a corpului de comandă românesc se străduie cu sinceritate să-și însușească principiile de luptă germane. Posturile de comandă ar trebui ocupate în general de personalitățile corespunzătoare. ----■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------------------1 13 |-- Generalul Antonescu intenționează să preia personal conducerea supremă a trupelor române in caz de război. în Primul Război Mondial a activat în Biroul Operații din Marele Cartier General român, el fiind acolo factorul determinant. în cadrul fiecărei conversații purtate cu el am întâlnit opinii operative și strategice clare. Prin urmare este de așteptat ca el să conducă decis operațiunile, cu energia proprie și judecata, respectiv responsabilitatea fanatică ce-1 caracterizează. După generalul Antonescu se evidențiază personalitatea ministrului Apărării Naționale, ge- neralul facobici15, fost ofițer de Stat Major austriac (în Primul Război Mondial în Comanda- mentul Suprem al Armatei austro-ungare). El este un partizan declarat al principiilor de luptă germane și se străduiește de mulți ani să le facă cunoscute în cadrul Marelui Stat Major român. Șeful Marelui Stat Major, generalul foanițiu16, ce oferă impresia de calm accentuat în exterior, ar trebui să corespundă poziției sale. Mare putere de muncă, foarte conștiincios, lucid, evaluare clară a faptelor. îi lipsește puțin - în măsura în care este vizibil - elanul. Deosebit de capabil pare a fi subștful Marelui Stat Major, generalul Tătăranu17. Șeful Secției Operații, colonelul Gavrilescu18, nu se evidențiază în mod deosebit. Cu toate acestea el este garantul pentru o bună colaborare între armatele germană și română. Comandantul Armatei a 4-a, generalul Nicolae Ciupercă19, face o impresie foarte bună, în timp ce comandantul Armatei a 3-a, generalul Petre Dumitrescu20 apare drept insignifiant. Ca- racteristic pentru el este faptul că în timpul puciului legionar de la sfârșitul lunii ianuarie 1941 s-a declarat bolnav, pentru ca ulterior, după înăbușirea puciului, să revină sănătos la postul său. Comandantul Corpului de Cavalerie, generalul Mihail Racoviță21, deosebit de proaspăt și germanofil. Fost ofițer de cavalerie german până la Primul Război Mondial. Comandantul Corpului de Munte, generalul Eugen Vârtejanu22, a fost avertizat de Marele Stat Major român în urma atitudinii sale față de colaborarea germano-română. Are un șef de Stat Major nepotrivit. Comandantul Corpului II Armată, generalul Nicolae Macici23, este foarte energic și abil. El ar trebui să fie omul potrivit pentru protecția regiunii Cernavodă-Constanța. Aparent nu este foarte germanofil. Totuși, șefii tuturor Misiunilor Militare ale Wehrmachtului elogiază colabo- rarea cu el. Comandantul Corpului 111 Armată, generalul Vasile Atanasiu24, face o impresie foarte bună. Comandantul Corpului IVArmată, generalul Constantin Sănătescu25, a fost de curând 2 luni la Moscova și îi cunoaște bine pe ruși. Comandantul Corpului VArmată, generalul Gheorghe Leventi26, germanofil, anterior în Si- biu, bine văzut de către etnicii germani și legionari. Nu este un lider deosebit, dar este totuși inteligent și dornic de colaborare. Comandanții de divizii și brigăzi corespund în general funcțiilor pe care le ocupă, chiar dacă în general ar putea să le lipsească inițiativa și voința de fier de a implementa intențiile conducerii superioare. Nepotrivit și îmbătrânit este comandantul Brigăzii 1 Vânători de Munte, generalul Mihail Lascăr27. Comandantul ss. Hansen28 General de Cavalerie Distribuire: OKW/WFSt Abt. L = 1 (Exemplarul 1) Ia = 2 (Exemplarele 2-3) Ir.formativ: înaltul Comandament al Trupelor Armatei Germane în România = 1 4 Sursa: BMP, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -/v. 40. ----1 14 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■-- NOTE 1 Vezi pe larg îndeosebi Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane. Septembrie 1940-august 1944, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2013, p. 139 și următoarele. 2 Generaloberst Franz Halder, Kriegstagebuch: tăgliche Atfzeichnungen des Chefs des Generalsta- bes des Heeres 1939-1942, Bând II. Von der geplan- ten Landung in England bis zum Beginn des Ostfeld- zuges (1.7.1940-21.6.1941), bearbeitet von Hans- Adolf Jacobsen, Stuttgart, 1963, p. 272. Eintragung vom 05.02.1941. 3 Bundesarchiv-Militărarchiv Freiburg im Brei- sgau, RH 19-1 - Heeresgruppe „Siid” - /67 b. Hee- resgruppe Siid. Ia Nr. 151/41 vom 12.02.1941 (în continuare se va cita BMF); Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Relați- ile germano-române 1938-1944, București, Editura Humanitas, 1994, p. 125. 4 Generaloberst Franz Halder, Kriegstagebuch: tăgliche Atfzeichnungen des Chtfs des Generalsta- bes des Heeres 1939-1942, Bând II. Von der geplan- ten Landung in England bis zum Beginn des Ost feld- zuges (1.7.1940-21.6.1941), p. 279. Eintragung vom 12.02.1941. 5 Ibidem. 6 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien - /v. 40; Film WF-05/7690, Bl. 264-267. OKH/Generalstab des Heeres/Op. Abt. (I) Chefs. 70/41 g.Kdos. Besprechungspunkte fiir Oberst Art- hur Hauffe vom 15.02.1941. 7 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -/v. 26 (b). „Beurteilung des rumăni- schen Heeres” Bericht der Deutschen Heeresmis- sion Abt. Ia Nr. 104/41 g.Kdos. an den Oberkom- mando des Heeres-Genst. d. H.-(Op. Abt.) vom 14.02.1941, gez. Erik Hansen; Vezi și anexa. 8 Generaloberst Franz Halder, Kriegstagebuch: tăgliche Avfzeichnungen des Chtfs des Generalsta- bes des Heeres 1939-1942, Bând II. Von der geplan- ten Landung in England bis zum Beginn des Ost- feldzuges (1.7.1940-21.6.1941), p. 282. Eintragung vom 15.02.1941; p. 284. Eintragung vom 18.02.1941; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Ma- reșalul Antonescu. Relațiile germano-române 1938- 1944, p. 166. 9 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -/v. 40; Film WF-05/7690, Bl. 300-301. Heeresgruppe A (Siid) Ia (S) Nr. 310/41 g.Kdos. Chefsache vom 02.03.1941, betreffend Mitwirkung rumănischer Krăfte bei Barbarossa, gez. Georg von Sodenstern; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Relațiile germano-române 1938-1944, p. 166. 10 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -/v. 40; Film WF-05/7690, Bl. 300-301. -----■ Revista de istorie militară ■------------ Heeresgruppe A (Siid) Ia (S) Nr. 310/41 g.Kdos. Chefsache vom 02.03.1941, betreffend Mitwirkung rumănischer Krăfte bei Barbarossa, gez. Georg von Sodenstern. 11 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -In. 40; Film WF-05/7690, Bl. 313. Schreiben des Chefs der Operationsabteilung des OKH an Oberst Arthur Hauffe Nr. 468/41 g.Kdos. Chefs. vom 20.03.1941, gez. Adolf Heusinger; BMF, RW 4 - Oberkommando der Wehrmacht/Wehr- machtfiihrungsstab - /575, fol. 36-38. OKW/WFSt/ Abt. L (I. Op) Nr. 44335/41 g.Kdos. Chefs. vom 26.03.1941 betreffend „Barbarossa” Befehl fiir die Verteidigung des rumănischen Erdolgebietes, gez. Wilhelm KeiteL. 12 BMF, RH 31-1 - Deutsche Heeresmission in Rumănien -In. 40; Film WF-05/7690, Bl. 397-403. Deutsche Heeresmission in Rumănien Abt. Ia Br. B Nr. 176/41 gKdos. Chefsache vom 30.05.1941. Nochmaliges zusammenfassendes Urteil liber die Rumănische Armee, gez. Erik Hansen. 13 Mihai I, (1921-2017), rege al României (20.07.1927-08.06.1930, 06.09.1940-30.12.1947). Mihai I a devenit pentru prima dată rege al Ro- mâniai la vârsta de 6 ani, în urma morții bunicului său. Regele Ferdinand I. în 1930 a fost detronat de tatăl să, regele Carol a II-lea, căruia i-a succedat la tron după abdicarea acestuia în septembrie 1940. în perioada 1940-1944, mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul statului român, l-a ținut departe de conducerea statului, regele Mihai I având un rol mai degrabă simbolic. La 23.08.1944 i-a solicitat mareșalului Ion Antonescu încheierea imediată a armistițiului, iar în urma refuzului Conducătorului a dispus arestarea acestuia. în perioada 1945-1947 a încercat să opună rezistență politicii de comuni- zare și sovietizare prmovată de guvernele comu- niste, însă fără succes. A fost constrâns să abdice la 30.12.1947, părăsind țara la începutul anului 1948. Ulterior s-a stabilit în Elveția, la Versoix, revenind în țară abia după 1990. 14 Ion Antonescu (1882-1946), militar de carie- ră și om politic român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie și cavalerie (1902-1904) și al Școlii Superioare de Război (1909-1911). Intră în Armată în 1904, participă la Primul Război Mondi- al. Șef al Marelui Stat Major (1933-1934); ministru al Apărării Naționale (1938); președinte al Consi- liului de Miniștri și Conducător al Statului român (06.09.1940-23.08.1944); comandant al Grupului de Armate „General Antonescu” (22.06-17.07.1941). Arestat la 23 august 1944 pentru refuzul de a în- cheia armistițiul cu Națiunile Unite, este predat autorităților sovietice la începutul lunii septembrie. Deținut și anchetat în URSS (septembrie 1944-apri- lie 1946), este readus în țară, judecat și condamnat la 1 15 I------------------------------------- moarte de așa-zisul „Tribunal al Poporului” Execu- tat la Jilava în data de 01.06.1946. General de Corp de Armată (din 16.09.1940); General de Armată (din 05.02.1941); Mareșal (din 21.08.1941). 15 losif lacobici (1884-1952), militar de carieră român. Absolvent al Școlii Superioare de Război din Viena (1908-1910). Intră în armata austro-un- gară cu gradul de sublocotenent (1903), participă la Primul Război Mondial. Este integrat în arma- ta română în 01.09.1917 cu gradul și vechimea de locotenent-colonel. Ministru al Apărării Naționale (27.01-22.09.1941); comandant al Armatei a 4-a (09.09-08.11.1941); șef al Marelui Stat Major (22.09.1941-17.01.1942). în ianuarie 1942 a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu în ceea ce privește numărul marilor unități ce urmau să fie tri- mise pe frontul de est, fiind nevoit să-și dea demi- sia din fruntea Marelui Stat Major. A fost trecut în rezervă la 15.07.1942. Arestat la 12.08.1948 și con- damnat de autoritățile comuniste în 19.01.1949 la 8 ani temniță grea. Moare în penitenciarul din Aiud. General de Brigadă (din 10.05.1931); General de Di- vizie (din 25.12.1937); General de Corp de Armată (08.06.1940). 16 Alexandru loanițiu (1890-1941), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de artilerie și geniu (1908-1910) și al Școlii Supe- rioare de Război (1918-1921). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1910), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Școlii Superioare de Război (27.02.1939-06.09.1940); șef al Marelui Stat Major (06.09.1940-17.09.1941). A murit în urma unui lovituri de elice de avion. Colonel (din 1933); General de Brigadă (din 1939); General de Divizie post-mortem (din 17.09.1941). 17 Nicolae Tătăranu (1890-1953), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie (1908-1910) și al Școlii Superioare de Război din Paris (1921-1923). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1910), participă la Pri- mul Război Mondial. Subșef al Marelui Stat Major (22.06-09.09.1941); șef de Stat Major al Armatei a 4-a (09.09-30.10.1941); subșef al Marelui Stat Major (01.11.1941-20.07.1942); comandant al Diviziei 20 Infanterie (20.07.1942-14.01.1943); la dispoziția Mi- nisterului de Război (14.01-01.10.1943, 28.09.1944- 23.03.1945); comandant al Corpului de Munte, par- tea sedentară (01.10.1943-23.08.1944); comandant al Corpului 6 Armată (23.08-28.09.1944); trecut în rezervă la 28.03.1945. Colonel (din 15.04.1933); Ge- neral de Brigadă (din 27.02.1939); General de Divi- zie (din 18.07.1942). 18 Alexandru Gavrilescu (1895-1957), mili- tar de carieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de artilerie (1913-1915), al Școlii Spe- ciale de Artilerie (1922) și al Școlii Superioare de -------1 16 |--------------------------------------- Război (1924-1926). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1915), participă la Primul Război Mondial. Șef al Secției a IlI-a Operații din Marele Stat Major (22.09.1940-01.11.1943); comandant al Brigăzii 13 Artilerie (01.11.1943-12.07.1944); șef de Stat Major al Armatei a 4-a (12.07.1944- 01.04.1945); comandant al Artileriei Corpului 6 Armată (01.04.1945-12.06.1946); comandant al Di- viziei 6 Infanterie (12.06.1946-25.07.1947); direc- tor al Direcției Superioare a Instrucției în Armată (25.07.1947-14.01.1948); comandant al Regiunii a l-a Militare (14.01-04.11.1948); detașat la Marele Stat Major (04.11.1948-07.04.1949); comandant al Regiunii a Il-a Militare (07.04.1949-19.02.1953); șef al Direcției Pregătirii de Luptă din Marele Stat Major (19.02.1953-13.12.1955); trecut în rezervă la 13.12.1955. General de Brigadă (din 23.03.1944); General de Divizie (din 23.08.1946); General-Colo- nel (din 20.08.1955). 19 Nicolae Ciupercă (1882-1950), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie și cavalerie (1900-1902) și al Școlii Superioare de Război (1911-1913). Intră în arma- tă cu gradul de sublocotenent (1902), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Armatei a 4-a (03.06.1940-09.09.1941). înlăturat de la coman- dă și trecut în rezervă la 13.10.1941 ca urmare a neînțelegerilor de ordin militar avute cu mareșalul Ion Antonescu. Membru al rezistenței anticomu- niste - în cadrul organizației „Graiul sângelui" (din 1945). Este arestat de autoritățile comuniste la 12.09.1948 și închis la Jilava. Moare în detenție în penitenciarul Văcărești la 25.05.1950. General de Brigadă (din 10.05.1930); General de Divizie (din 16.10.1937); General de Corp de Armată (din 06.06.1940). 20 Petre Dumitrescu (1882-1950), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de artilerie și geniu (1901-1903) și al Școlii Supe- rioare de Război (1911-1913). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1903), participă la Pri- mul Război Mondial. Comandant al Armatei a l-a (24.11.1940-25.03.1941); comandant al Armatei a 3-a (25.03.1941-29.08.1944); pus la dispoziția Mi- nisterului de Război la 29.08.1944; trecut în rezervă pentru limită de vârstă la 01.11.1944. în 1946 Tri- bunalul Poporului l-a acuzat de crime de război, dar Parchetul General al Curții de Apel București l-a absolvit în același an de învinuirile care i-au fost aduse. General de Divizie (din 01.04.1937); General de Corp de Armată (din 01.02.1941); General de Ar- mată (din 18.07.1942). 21 Mihail Racoviță (1889-1954). Absolvent al Școlii militare de ofițeri de cavalerie (1906-1907), al Școlii militare din Hanovra (1907-1908), al Școlii de echitație din Paderborn (1910-1911) și al Școlii ■ Revista de istorie militară ■-------------- Superioare de Război (1919-1921). Intră în arma- tă cu gradul de sublocotenent (1908), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Corpului de Cavalerie (10.01.1941-01.01.1943); la dispoziția Ministerului de Război (01.01-20.03.1943); co- mandant al Comandamentului Militar al Capitalei (20.03-01.11.1943); comandant al Trupelor Mo- tomecanizate (01.11.1943-23.01.1944); coman- dant al Armatei a 4-a (23.01-23.08.1944); ministru de Război (23.08-04.11.1944); inspector general al Cavaleriei (04.11.1944-20.05.1945); coman- dant al Inspectoratului General de Armată nr. 3 (20.05.1945-20.05.1946); comandant al Armatei a l-a (20.05.1946-30.06.1947); la dispoziția Ministe- rului de Război (01.07-01.09.1947); trecut în rezer- vă la 01.09.1947. Arestat de autoritățile comuniste la 02.06.1950, a fost condamnat la 21.05.1952 la muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică pentru crime de război. Moare în detenție, în peni- tenciarul Sighet, la 28.06.1954. General de Divizie (din 08.06.1940); General de Corp de Armată (din 18.07.1942); General de Armată (din 23.08.1946). 22 Eugen Vârtejanu (1889-1975), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie (1906-1908) și al Școlii Superioare de Război (1921-1923). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1908), participă la Primul Răz- boi Mondial. Comandant al Corpului 7 Armată (16.02-08.04.1945). Trecut în rezervă la 30.07.1941, a fost reîncadrat în armată la 01.09.1944, fiind trecut definitiv în rezervă la 23.03.1945. General de Brigadă (din 10.05.1936); General de Divizie (din 08.06.1940); General de Corp de Armată (din 07.10.1944). 23 Nicolae Macici (1886-1950), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie (1905-1907) și al Școlii Superioare de Război (1913-1915). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1907), participă la Primul Răz- boi Mondial. Comandant al Corpului 2 Armată (10.09.1940-08.11.1941); comandant al Armatei a l-a (08.11.1941-12.02.1945); trecut în rezervă la 27.03.1945. A fost delegat în octombrie 1941 cu menținerea ordinii în Odessa, calitate în care a par- ticipat la represaliile inițiate împotriva populației evreiești. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mon- dial a fost arestat, judecat și condamnat la moarte (22.05.1945) de către Tribunalul Poporului pentru „crima de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război” Ulterior pedeapsa i-a fost comutată în mun- că silnică pe viață. Moare la Aiud, după ce trecuse în prealabil prin închisorile din Jilava și Dumbrăveni. General de Brigadă (din 16.10.1935); General de Di- vizie (din 25.10.1939); General de Corp de Armată (din 24.01.1942). 24 Vasile Atanasiu (1886-1964), militar de cari- eră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de -------■ Revista de istorie militară ■-------------- artilerie, geniu și marină (1905-1907) și al Școlii Su- perioare de Război (1919-1920). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1907), participă Ia Primul Război Mondial. Comandant al Corpului 3 Armată (22.06.1941-20.03.1943); inspector și director supe- rior al Artileriei în Subsecretariatul de Stat al Arma- tei de Uscat (20.03.1943-12.02.1945); comandant al Armatei a l-a (13.02.1945-20.05.1946); trecut în re- zervă în 1948. General de Divizie (din 08.06.1940); General de Corp de Armată (din 18.07.1942); Gene- ral de Armată (din 11.04.1945). 25 Constantin Sănătescu (1885-1947), militar de carieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de infanterie și cavalerie (1905-1907) și al Școlii Su- perioare de Război (1919-1920). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1907), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Corpului 4 Arma- tă (01.02.1941-20.03.1943); comandant al Armatei a 4-a (20.03.1943-24.01.1944); șef al Casei Militare Regale (20.03.1943-01.04.1944); mareșal al Palatu- lui (01.04-23.08.1944); președinte al Consiliului de Miniștri (23.08-05.12.1944); ministru ad-interim de Război (04.11-05.12.1944); șef al Marelui Stat Major (11.12.1944-20.06.1945); Inspector Gene- ral de Armată (din 20.06.1945) General de Divizie (din 25.10.1939); General de Corp de Armată (din 24.01.1942); General de Armată (din 06.12.1944). 26 Gheorghe Leventi (1884-1968), militar de ca- rieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de artilerie și geniu (1903-1905) și al Școlii Superioare de Război (1919-1920). Intră în armată cu gradul de sublocotenent (1905), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Corpului 5 Armată (25.03- 07.07.1941). înlocuit de la comandă la 07.07.1941, a fost trecut în rezervă la 31.08.1941. Colonel (din 15.02.1925); General de Brigadă (din 01.04.1935); General de Divizie (din 25.10.1939). 27 Mihail Lascăr (1889-1959), militar de carieră român. Absolvent al Școlii militare de ofițeri de in- fanterie (1908-1910) și al Școlii Superioare de Război (1919-1921). Intră în armată cu gradul de subloco- tenent (1910), participă la Primul Război Mondial. Comandant al Brigăzii 1 Mixte Munte (22.01.1941- 10.02.1942); comandant al Diviziei 6 Infanterie (10.03-22.11.1942); comandant al Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan” (12.04-12.09.1945); comandant al Armatei a 4-a (12.09.1945-30.11.1946); minis- tru de Război (01.12.1946-29.12.1947); Inspector General de Armată (30.12.1047-12.01.1950); tre- cut în rezervă la 12.01.1950. General de Divizie (din 25.10.1942); General de Corp de Armată (din 30.11.1942); General de Armată (din 23.08.1947). 28 Erik Hansen (1889-1967), militar de carieră german. Intră în armata imperială cu gradul de sub- locotenent (1907), participă la Primul Război Mon- dial. După încheierea Primului Război Mondial a fost preluat în cadrul Reichswehr. Ofițer în cadrul 17 Statului Major al Diviziei 1 Cavalerie (1920-1924); comandant de escadron în Regimentul 15 Cava- lerie (1924-1929); profesor la Școala de Cavalerie din Hannover (1929-1931); ofițer în Statul Major al Diviziei 1 Cavalerie (1931-1933); șef de Stat Ma- jor al Diviziei 3 Cavalerie (1933-1934); comandant al Regimentului 39 Infanterie (1934-1936); șef al secției operații din Statul Major al Armatei de Us- cat (06.10.1936-10.11.1938); comandant al Divi- ziei 4 Infanterie/Diviziei 14 Blindate (10.11.1938- 01.10.1940); comandant al Misiunii Wehrmachtului în România (01.10.1940-31.05.1941); comandant al Corpului LIV Armată (01.06.1941-20.01.1943); co- mandant al Misiunii Wehrmachtului în România (20.01.1943-23.08.1944). Luat prizonier în urma evenimentelor din România, a fost predat trupelor sovietice la începutul lunii septembrie 1944. Reîn- tors din captivitatea sovietică în 10.10.1955. Colonel (din 01.05.1934); general-maior (din 01.08.1937), general-locotenent (din 01.08.1939); general de cavalerie (din 31.10.1940). Vezi în acest sens BMF, Pers 6/177; Pers 6/299787 - General der Kavallerie Erik Hansen; N 229 - Nachlafi General der Kaval- lerie Erik Hansen -/l. General der Kavalerie Erik Hansen: Milităr-biographische Angaben, Buch und Presseverbffentlichungen; Wolf Keilig, Die Genera- le des Heeres. Truppencffiziere, Sanitătscffiziere im Generalsrang, Waffencffiziere, Cffiziere der Krcft- fahrparktruppe im Generalsrang, Ingenieur-Cffizie- re im Generalsrang, Wehrmachtsrichter im Gene- ralsrang, Veterinareffiziere im Generalsrang, Fried- berg, 1983, p. 125. 18 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial GERMAN OCCUPATION IN THE SOVIET UNION 1941-1943. THE CASE OF COLONEL GENERAL RUDOLF SCHMIDT CHR1S HELMECKE * Abstract The actions cf Colonel General RudofSchmidt (1886-1957) as commanding general at the Eastern Front in the years 1941 to 1943facilitates a complex view on the German occupation in the Soviet Union. Especially in this uncontained German-Soviet war, Schmidt did not want to break with his personal principles and with International law. With the means available to him he endeavoured to counteract the spiral cf violence. He tried to prevent arbitrary acts cf violence, decidedly opposed the so-called ‘Commissar Order’;prisoners cf war were treated hu- manely in accordance with legal principles. His type cf occupation policy is particularly obvi- ous in the treatment cf the civilian population and infightingpartisans. With thefirst, he tried to make the impact cf the war as bearable as possible. Further, he established an autonomous Russian sef-administration in his area cf responsibility - at the time a unique experiment. With regard to partisans, Schmidt pursued a d.fferent strategy than usual. He wanted not only to fight them but to win them over with psychological wai fiare. Keywords: World War II, occupation policy, Soviet Union, Colonel General Rudo fiSchmidt Spring of 1942: A court-martial sen- tenced two soldiers of 4th Panzer Division, which was attached to Second Panzer Army of Colonel General Rudolf Schmidt, to death for "the murder of a Russian”.1 The division leadership wanted to prevent the execution because from their point of view it was “not quite understandable that two German sol- diers were to lose their lives for a bumped-off Russian”. Schmidt’s opinion, however, differed. He denied any pleas for pardon “because the mind-set expressed through the bestiality of the crime, and the necessity of deterrence re- quired the most severe punishment in order to put a stop to the already ongoing barbarisation of the troops”. Additionally, Schmidt want- ed to make the sentence known among both the Germans and the Soviets.2 This incident * Centre for Military History and Social Sciences of the Bundeswehr, Potsdam. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------ 19 shows that in order to maintain discipline in the force, Schmidt did not shy away from dra- conian punishments against his own soldiers - this was in stark contrast to the intentions of the Kriegsgerichtsbarkeitserlass (Court Marțial Decree), which transformed the conquered territories in the East virtually a lawless space for German soldiers. Only a few commanders administered similar severe punishments to their soldiers to prevent arbitrary escalations of violence.3 Rudolf Schmidt Who was this general who seemingly op- posed the directives of the German war of annihilation in the east? Rudolf Schmidt was born in Schoneberg near Berlin on 12 May 1886. He experienced the First World War as a member of the signal corps in various troop and staff assignments at the Eastern and Western fronts. After the war, he had been a company commander in a signal regiment and afterwards served in the Truppenamt (Troop Office). His subsequent assignments Rudolf Schmidt emphasized his career as an aspiring general staff officer. Since 1928, he had been course director for principal staff assistant training in various division headquarters. In 1931, he was appointed chief of staff of the Inspec- torate of the Signal Corps at the Ministry of the Reichswehr and only a year later, he was appointed Commander of the ‘Officer Train- ing Courses Berlin’ that would later become the Kriegsakademie (War Academy). In 1934, Colonel Schmidt became a regimental com- mander in Ludwigsburg; in 1935, Oberquarti- ermeister 111 (Senior Quartermaster III) at the Army’s General Staff (Transport and Supply); in 1936, he was promoted to Major General. In 1937, he assumed command of Ist Panzer Division in Weimar, which he led in the cam- paign against Poland. This assignment found- ed his reputation as one of the most capable commanders of the Panzertruppe (Armoured Corps) of the Wehrmacht. On 1 February 1940, Schmidt was appointed Commanding General of XXXIX Army Corps (motorized), which he led in the western campaign. Since 1 June he held the rank of a General der Pan- zertruppe (General of the Armoured Corps). He also participated in the war against the Soviet Union with his corps. From November 1941 to mid-January 1942, Schmidt deputized for the commanding general of Second Army and on Christmas 1941, he assumed supreme command of Second Panzer Army. He was promoted to the rank of Colonel General on 16 March 1942.4 War in the East From the outset, the German leadership had conceived the war in the East as a war of conquest and annihilation based on racial ide- ology. The ‘criminal orders’ in particular char- acterized warfare and even more the occupa- tion.5 They gave German soldiers free reign in dealing with the military opponent and the civilian population. At the same time, an in- creasing spiral of violence resulted in a brutali - zation of both opponents. This endangered not only the enemy but also the moral self-concept of the German Army. Schmidt had clearly rec- ognized this: “The longer the war lasts, the less is it possible to prevent a coarsening and bar- -----------■ Revista de istorie militară ■-- barisation of morals. In the interest of combat effectiveness and discipline of the force, it was necessary to contain this trend.”6 The brutali- zation of the war was not just a consequence of the command situation. Ihe combat action at the Eastern Front was of a completely dif- ferent nature than previous campaigns, which Schmidt recognized at an early stage: “This war here cannot be compared to any other, as tough and bloody as it is.”7 The reasons were manifold: the brutality of the fighting, the harsh living conditions at the front, the strong- er political indoctrination of the troops, and there was the fact that their opponents also lived in a totalitarian regime. The conduct of the soldiers, especially in the lowest ranks, was a mixture of political and ideological influenc- es, pragmatism, constraints, and the sheer will to survive. However, between egoism and cruel indifference, there was also humane behaviour, often against the will of superior authorities. Even in this excepțional military situation, Schmidt endeavoured to soften or restrict the ruthless behaviour instructions from higher echelons. On 3 March 1942, he issued a com- prehensive and fundamental army field order for the occupation policy of Second Panzer Army in which he demanded to suppress ha- tred, maintain discipline and not to wage war against the population and captured soldiers.8 After all a piece of paper was not enough to in- fluence the attitude of an entire army or prevent transgressions.9 Again and again, Schmidt was, therefore, required to work towards discipline. Commissars In the first weeks of the Eastern Campaign, Schmidt arranged for the preparation of a memorandum against the so-called Kommis- sarbtfehl (Commissar Order).10 Schmidt had realized that a change of thinking would “with- out a doubt have advantages and save blood among the troops”.11 Yet, he was still cautious with his political statements. In August 1941 he somewhat cryptically said: “Here is not the place to judge the political aspect of the ques- tion which might make the shooting of the commissars necessary.” He suggested to “re- quest the commissars to cease their activities”. Three weeks later, Schmidt had brought him- self to feel more strongly about the issue and ----■ Revista de istorie militară ■------------ demanded in his memorandum: ‘As an im- mediate measure, the Schitfierlass (Shooting Decree) needs to be dropped.”12 Nevertheless, Schmidt was unable to prevent further shoot- ings of commissars.13 However, the decisive factor is that he was one of the first to pro- test - and he was the most vocal by far. In the end, he and the other critics were successful - Hitler rescinded the ‘Commissar Order’ “on a trial basis” on 6 May 1942, and never put it into force again.14 Soviet Prisoners of War A major crime of the war of annihilation in the East was the inhumane treatment of Soviet prisoners of war. More than three million were killed within the Wehrmacht’s area of author- ity.15 Soviet resistance and the escalation of vi- olence can also be explained with the abysmal treatment of the prisoners and the arbitrary shootings of prisoners.16 More and more com- manders deemed a change of thinking in the policy regarding prisoners necessary in par- ticular after the winter crisis of 1941/42. There were several reasons for this: On the one hand, prisoners were a vital labour force, on the oth- er hand, commanders hoped that the changed treatment of prisoners would weaken the re- sistance of the enemy. Other commanders saw the terrible conditions in the POW camps and tried to ease the lot of the Soviet prisoners. Schmidt was one of them.17 In early December 1941, he gave order to treat the POWs well and feed them sufficiently, if necessary even with troop meals.18 In early January 1942, Schmidt issued new guidelines for POW camps in which he called for a strict but just treatment; tormenting and hitting prisoners was forbidden. In addition, he gave orders to ensure that the POWs were assigned suficient food, accommodated in heated rooms and received adequate medical care.19 In his army order of 3 March 1942, Schmidt made himself even more apparent: “Prisoners [...] are to be treated in accordance with In- ternational Law.”20 This is remarkable since in 1941, the German Reich had suspended In- ternational Law for the war against the Soviet Union. | 21 [ Partisan War The partisan war was one of the most brutal features of the Eastern Front.21 ft was not just an orgy of violence against the civilian popu- lation from the German and the Soviet sides, it was also always a military conflict between occupiers and those occupied. This was also true for Second Panzer Army in whose area a stronghold of the partisan movement was located.22 Due to the insufficient number of forces, it was impossible to provide passive se- curity for the entire area of the army; extensive active operations against the partisans were, at first, almost inconceivable.23 Nevertheless - or precisely for that reason - Schmidt wanted a different anti-partisan strategy.24 He wanted to combat them, and this was extraordinary - he tried to fight for ‘hearts and minds.’ To this end, Schmidt relied on strictness. fn March 1942, he gave order to shoot partisans after in- terrogation. However, the order reads on: It is to be refrained from shooting if the prisoner is able to prove “that he had been forced to serve with the partisans and did not have any oppor- tunity to defect.”25 The anti-partisan operations in the area of responsibility of Second Panzer Army showed, however, that local actions at the lowest lev- el took on a life of their own and resulted in disproporționate violent acts. Time and again, Schmidt tried to interfere. His troops were to differentiate in combat. “I expect the troops to be able to differentiate between the parti- sans and the population who live in the parti- san area and are sometimes subject to severe terror [...]. Also in partisan war, we remain soldiers, and we do not fight against wom- en and children.”26 In addition, he demanded that suspected partisans would not be shot but brought to a prison câmp; and he cautioned: “Purposeless shootings drive the population into the hands of the gangs.”27 The killing of hostages was forbidden.28 But in late 1942, Schmidt was repeatedly forced to make him- self clear. He expected “that in the future the pointless destruction of settlements and the shooting of inhabitants who did not belong to any gangs that had unfortunately taken place would completely cease”, and he “forcefully re- minded his personnel of [his] ban on shooting or mistreating hostages”.29 At the same time, he had restricted the authority to carry out retal- | 22 [ iatory actions to a tiny circle of senior officers. Ihe troops were no longer allowed to act inde- pendently at lower levels. This was Schmidt’s attempt to redirect the war into somewhat correct channels - an attempt to counter the spiral of violence. He recognized the incalcula- ble dangers of unchecked violence and wanted to woo the partisans instead of killing them.30 Schmidt’s strategy could have initiated a new course of the Wehrmacht in the partisan war, however, in this he remained largely alone. Civilian Population and Self-Adminis- tration The civilian population suffered the most during the war: They lived between a rock and a hard place because both occupiers and par- tisans threatened their lives. The German oc- cupation was not homogeneous and resulted in “an often uncoordinated, occasionally weird coexistence of ruthless and comparatively con- siderate exercise of power.”31 Schmidt was one of the most forceful rep- resentatives of a distinctly more moderate oc- cupation policy, and soon understood the po- litical significance in the treatment of the civil- ian population.32 He wanted a decidedly good relationship with the civilian population.33 His objective was to win the German-friendly and indilferent parts of the population and not to drive them into the hands of the partisans.34 Accordingly, he disciplined his troops against arbitrary actions.35 The population did not need to be burdened unnecessarily, the sol- diers were to respect local customs, and strict measures were taken against râpe and loot- ing.36 Schmidt also tried to improve the diet of the population. During the famine in the spring of 1942, he even gave an order to the ef- fect that “still available small amounts of food were first to be given to the civilian population as a matter of principie and the remainder to the troops.”37 Schmidt cared for the administration of his rear army area with passion and was able to achieve successes: “Thanks to my organiza- tion, my field army area was the most fertile of all Russia. I have set up the whole economy and administration here [...], put the tax sys- tem in order, opened markets and recirculated the money. [...] I enjoy setting this up. And this only as a secondary function.”38 He took time ----------■ Revista de istorie militară ■-- for invoices and statistics, promoted native culture or inspected the agricultural work of his subordinate divisions.39 What stood out in his administrative policy was the facilitation of an autonomous Russian self-administration in the Lokot Rayon (ad- ministrative district) which was extended to other rayons in the course of time.4® Bronislav Kaminski, a convinced anti-Communist took over the administration although as a “vio- lent and autocratic opportunist” he did not seem suited for the job.41 But success proved Schmidt right. Many civilian institutions like schools, hospitals, factories, a bank or a thea- tre were established there, which did not exist in other field army areas.42 A miliția of volun- teers - the ‘Russian National Liberation Army’ (R.O.N.A.) was to protect the area against par- tisans.43 However, Schmidt’s concept of an autono- mous self-administration was a unique excep- tion in the field of military administration; it met with little interest in politics and the mil- itary. Conclusions In April 1943, Schmidt was suddenly re- lieved of his command after the Gestapo had arrested his brother Hans-Thilo for espionage and found “a whole series of letters from the Colonel General [...] in which he severely crit- icized the Fiihrer”.44 lt was only thanks to the dever tactics of Karl Sack, judge of the gen- eral staff and member of the military resist- ance, that Schmidt was not tried at the Reich Court-Martial. He left the Wehrmacht on 30 September 1943. In 1947, he was taken into Soviet captivity when visiting his old place of activity in Weimar. He did not return home until 1956. On 7 April 1957, Schmidt died of a stroke in Krefeld. Schmidt’s biography offers an interesting insight into the military elite of the Third Re- ich, the contradictions and ambivalences of a military command at army level, and the Ger- man occupation of the Wehrmacht in the East. Schmidt initially regarded the war, even in the Soviet Union, as a purely military conflict. As a result, he soon was opposed to the ideology of annihilation of the National Socialists. This is most obvious in the occupation policy in ----■ Revista de istorie militară ■----------- his field army area which differed from other practices in the East in many ways. Wherever possible, Schmidt counteracted ideology, for instance, in treating prisoners of war and the civilian population. His anti-partisan strate- gy and the establishment of an autonomous self-administration were unique. The case of Schmidt shows that the Wehr- macht did offer a scope of action; however, the reality of the Eastern Campaign set narrow limits. It also makes clear that - despite the unrestricted responsibility - the influence of a commanding general and his directives on the individual soldier was limited. Although in practice Rudolf Schmidt was only slightly able to implement his ideas in practice, he at least appears as a commanding general who had dif- ferent views in the war of annihilation. NOTE 1 On the following case see Christian Hartmann, Wehrmacht im Ostkrieg. Front und militărisches Hinterland 1941/42, Munich 2009, pp. 1-10, the quotations can also be found there. 2 It was only the intervention of the Chief of the Wehrmacht High Command, General Field Mar- shall Wilhelm Keitel, which prevented the death sentence that was eventually commuted to twelve years of penal servitude. 3 Cf. Felix Romer, ‘„Im alten Deutschland wăre solcher Befehl nicht moglich gewesen". Rezeption, Adaption und Umsetzung des Kriegsgerichts- barkeitserlasses im Ostheer 1941/42.’ In: Viertel- jahrshtfte fur Zeitgeschichte, 56 (2008), 1, pp. 53- 100, here p. 86 f. 4 On Schmidt’s biography see his estate at the German Federal Archives, Department Military Archives (BArch, N 823) as well as Klaus-Rainer Woche, Zwischen Iflicht und Gewissen. Gene- raloberst Rudof Schmidt 1886-1957, Potsdam 2002. 5 Among them were inter alia the ,Kriegsge- richtsbarkeitserlass', the J4ommissarbtfehl', as well as ,Richtlinien fur das Verhalten der Truppe in Rufiland'. Cf. Jiirgen Forster, ‘„Verbrecherische Befehle’'.’ In: Kriegsverbrechen im 20. Jahrhundert. Edited by Wolfram Wette and Gerd R. Ueberschăr, Darmstadt 2001, pp. 137-151. 6 Pz.AOK 2, IVb, Seelische Gesundheit:filhrung der Truppe, 14 April 1942, BArch, RH 21-2/926, fol. 6 rs. Cf. Hartmann, Wehrmacht, p. 797 f. 7 Schmidt to his wife, 12 August 1941, BArch, N 823/24, unpag. -----------------------------------------1 23 |--- 8 Cf. Pz.AOK 2, Ic/AO, Armeebtfehl fiir die Be- handlung von Kriegsgtfangenen, Partisanen, Feind- kundschcftern und der Bevdlkerung 3 March 1942, BArch, RH 21-2/867a, fol. 302-304. 9 Cf. Pz.AOK 2, Denkschr.ft des Dolmetschers Artur Doellerdt, Feststellung einer wachsenden Un- z^friedenheit und Unsicherheit der russischen Be- vdlkerung der besetzten Gebiete, deren Griinde, so- wie konkrete Vorschlăge zur Besserung der Situation, 25 March 1942, BArch, RH 21-2/678, fol. 322-325. 10 Cf. Hans Hertel, Generation im Aifbruch. Im Herzen das Vaterland, Preuss. Oldendorf 1977, p. 284. On the ‘Commissar Order’ see Felix Romer, Der Kommissarbtfehl. Wehrmacht und NS-Verbre- chen an der Os front 1941/42, Paderborn et al. 2008. 11 Gruppe Schmidt, Ic, Schreiben an das AOK 16, 29 August 1941, BArch, RH 24-39/182, fol. 63. In- cluding on the following. 12 Gen.Kdo. XXXIX. AK, Denkschrft iiber die Moglichkeiten einer Erschutterung des bolschewis- tischen Widerstandes von Innen her, 18 September 1941, BArch, RH 24-39/186, fol. 43-45, here fol. 44. Cf. Gen.Kdo. XXXIX. AK, KG, Schreiben an AOK 16, 17 September 1941, BArch, RH 24-39/193, fol. 46; Gen.Kdo. XXXIX. AK, Ic, Tătigkeitsbericht, BArch, RH 24-39/181, fol. 76 (17 September 1941). 13 Cf. Romer, Kommissarbtfehl, p. 15, note 21, pieces of evidence on p. 604 f. 14 Kriegstagebuch des Oberkommandos der Wehrmacht (Wehrmachfuhrungsstab). Edited by Percy E. Schramm. Studienausgabe, voi. 3, Bonn [n.d.], p. 341 (6 May 1942). 15 On the German policy with regard to prison- ers of war in the East see inter alia Christian Streit, Keine Kameraden. Die Wehrmacht und die sowje- tischen Kriegsgtfangenen 1941-194S, Stuttgart 1978, Reprint, Bonn 1991; Alfred Streim, Die Behandlung sowjetischer Kriegsgtfangener im „Fall Barbaros- sa". Eine Dokumentation, Heidelberg et al. 1981; Reinhard Otto/Rolf Keller/Jens Nagel, ‘Sowjetische Kriegsgefangene in deutschem Gewahrsam 1941- 1945. Zahlen und Dimensionen.’ In: VfZ, 56 (2008), 4, pp. 557-602. 16 Cf. Felix Romer, ‘„Seid hart und unerbittlich...“. Gefangenenerschiefiungen und Gewalteskalation im deutsch-sowjetischen Krieg 1941/42.’ In: Kriegs- greuel. Die Entgrenzung der Gewalt in kriegerischen Korflikten vom Mittelalter bis ins 20. Jahrhundert. Edited by Sonke Neitzel and Daniel Hohrath, Pa- derborn et al. 2008, pp. 317-335. 17 Cf. ‘Bericht des Vertreters des Auswărti- gen Amtes (VAA) beim AOK 2, Oberregierungs- rat Anton Graf Bossi-Fedrigotti von Ochsenfeld, 9.12.1941.’ In: Akten zur deutschen Auswărtigen -------1 24 |------------------------------------- Politik, Serie E, voi. 1, doc. 122, pp. 221-224, here p. 223 f.; Aufzeichnung des Gesandtschaftsrats Baum, 13.1.1942.' In: ibid., p. 220 f. 18 Cf. AOK 2, OB, 5 December 1941, BArch, RH 20-2/1445, fol. 128; AOK 2, O.Qu./Qu. 2, Tătig- keitsbericht fiir die Zeit vom 30.11.-6.12.1941, ibid., fol. 35; AOK 2, O.Qu./Qu. 2, Freimachung von Soldaten durch vermehrte Einstellung von Kriegs- gtfangenen in die Truppe, 20 December 1941, ibid., fol. 129 f. 19 AOK 2, O.Qu./Qu. 2, Richtlinienfur die Kom- mandanten der Kriegsgtfangenen-Lager, 6 January 1942, BArch, RH 20-2/1453, unpag. 20 Pz.AOK 2, Ic/AO, Armeebtfehl fiir die Be- handlung von Kriegsgtfangenen, Partisanen, Feind- kundschcftern und der Bevdlkerung, 3 March 1942, BArch, RH 21-2/867a, fol. 302 rs. 21 On the partisan war in the East see inter alia Ben Shepherd, War in the Wild East. The German Army and Soviet Partisans, Cambridge, Mass. et al. 2004; Alexander Hill, The War Behind the Eastern Front. The Soviet Partisan Movement in North-West Russia 1941-1944, London et al. 2005; Bogdan Mu- sial, Sowjetische Partisanen 1941-1944. Mythos und Wirklichkeit, Paderborn et al. 2009. 22 Cf. Kurt DeWitt and Wilhelm Moli, ‘The Bry- ansk Area.’ In: Soviet Partisans in World War II. Ed- ited by John A. Armstrong, Madison, Wisc. 1964, pp. 458-516. 23 Cf. Pz.AOK 2, Ia, Kriegstagebuch, BArch, RH 21-2/877, fol. 74 (22 February 1942); Pz.AOK 2, Ia, Kriegstagebuch, BArch, RH 21-2/882, fol. 26 (5 May 1942); Pz.AOK 2, OB, Ia, Schmidt to Kluge, 7 May 1942, BArch, RH 21-2/335, fol. 255. 24 Cf. Hartmann, Wehrmacht, pp. 750-761. 25 Pz.AOK 2, Ic/AO, Armeebtfehl fiir die Be- handlung von Kriegsgtfangenen, Partisanen, Feind- kundschcftern und der Bevdlkerung, 3 March 1942, BArch, RH 21-2/867a, fol. 303. 26 Pz.AOK 2, OB, Verhalten gegen die Zivil- bevolkerung, 19 June 1942, BArch, RH 21-2/338, fol. 131. Cf. Pz.AOK 2, Ia, Kriegstagebuch, BArch, RH 21-2/883, fol. 65 (19 June 1942). 27 Pz.AOK 2, Fernschreiben an Koriick 532, 11 September 1942, BArch, RH 23/26, fol. 100. 28 Pz.AOK 2, Fernschreiben an Koriick 532, 3 December 1942, BArch, RH 21- 2/535, fol. 15; Koriick 532, la/Ic, 13 December 1942, BArch, RH 23/26, fol. 234. 29 Pz.AOK 2, Ia, Kampfanweisung fiir die Bandenbekămpfung im Osten, 24 December 1942, BArch, RH 21-2/489, fol. 2 rs. 30 Cf. Pz.AOK 2, Ia, Eifahrungsbericht iiber den Einsatz von Russeneinheiten gegen Banditen, 30 De- cember 1942, BArch, RH 21-2/904, fol. 2. ------------■ Revista de istorie militară ■------ 31 Bernd Wegner, ‘Der Krieg gegen die Sowjetunion 1942/43.’ In: Das Deutsche Reich und der Zweite Weltkrieg. Voi. 6: Derglobale Krieg. Die Ausweitung zum Weltkrieg und der Wechsel der Inițiative 1941-1943. Edited by Militărgeschichtliches Forschungsamt, Stuttgart 1990, pp. 759-1102, here p. 925. On German occupation in the Soviet Union see inter alia Alexander Dallin, Deutsche Herrschcft in Russland 1941-1945. Eine Studie uber Besatzungspolitik, Diisseldorf 1958; Dieter Pohl, Die Herrschaft der Wehrmacht. Deutsche Militărbesatzung und einheimische Bevblkerung in der Sowjetunion 1941-1944, 2nd Edition, Munich 2009; Klaus Jochen Arnold, Die Wehrmacht und die Besatzungspolitik in den besetzten Gebieten der Sowjetunion. Kriegfuhrung und Radikalisierung im „Unternehmen Barbarossa", Berlin 2005. 32 Cf. Pz.AOK 2, Ic/AO, Merkblattfur Cffiziere. Zur dauernden Unterrichtung aller Wehrmachtan- gehbrigen, 3 December 1942, BArch, RH 21-2/535, fol. TI. 33 Pz.AOK 2, Ic/AO, Armeebtfehl fiir die Be- handlung von Kriegsgtfangenen, Partisanen, Feind- kundschcftern und der Bevblkerung, 3 March 1942, BArch, RH 21-2/867a, fol. 304. 34 Cf. Pz.AOK 2, OB, Verhalten gegen die Zivil- bevblkerung, 19 June 1942, BArch, RH 21-2/338, fol. 131; Pz.AOK 2, Ia, Kriegstagebuch, BArch, RH 21-2/883, fol. 65 (19 June 1942). 35 “The German soldier protects the property of the working and peaceful population, he respects the sense of honour of Russian women and girls, he facilitates reconstruction efforts in the rear areas. He must know that arbitrary acts create antago- nisms, cause agitation and thus endanger the secu- rity of our troops.” Pz.AOK 2, O.Qu./Qu. 2, Ic/AO, Richtlinien fiir die Behandlung der einheimischen Bevblkerung im Osten, 30 May 1942, BArch, RH 21- 2/338, fol. 202. 36 Cf. Pz.AOK 2, Ic/AO, Krmeebtfehlfilr die Be- handlung von Kriegsgtfangenen, Partisanen, Feind- kundschcftern und der Bevblkerung, 3 March 1942, BArch, RH 21-2/867a, foL 304. 37 Wi.Kdo. Orei, Kriegstagebuch, National Ar- chives Washington, T-77, r. 1142, fr. 526 (11 May 1942). Cf. Pohl, Herrschcft, p. 195. 38 Schmidt to his wife, 31 July 1942, BArch, N 823/25, unpag. See also: Pz.AOK 2, la/O.Qu., Ruckwărtiges Armeegebietfur Gruppe Wefi, 12 June 1943, BArch, RH 21-2/540, fol. 103. 39 Cf. for instance photos from Krieg gegen die Sowjetunion 1941-1943, Voi. 4: Mai-Nov. 1942, BArch, N 823/14; Schmidt to his wife, 5 April 1942, BArch, N 823/25, unpag.; Pohl, Herrschcft, p. 133; Woche, Iflicht und Gewissen, p. 151 inel. doc. 10, p. 258. 40 Cf. Alexander Dallin, ‘The Kaminsky Bri- gade. A Case-Study of Soviet Disaffection.’ In: Rev- olution and Politics in Russia. Edited by Alexander and Janet Rabinowitch, Bloomington, Ind. 1973, pp. 243-280; Igor’ Ermolov, Russkoe gosudarstvo v nemeckom tylu. Istonja Lokotskogo samoupravleni- ja. 1941-1943, Moscow 2009. 41 Cf. Hartmann, Wehrmacht, p. 754. 42 Cf. Dallin, Kaminsky Brigade, p. 257 f.; Sven Steenberg, Wlassow. Verrăter oder Patriot? Cologne 1968, p. 84. 43 Russkaja Osvoboditelnaja Narodnaja Arm- ija. Cf. Dallin, Kaminsky Brigade (see fn. 40), pp. 254-256; Hans Werner Neulen, An deutscher Seite. Internationale Freiwillige von Wehrmacht und SS, Munich 1985, pp. 334-338. 44 Die Tagebiicher von Joseph Goebbels. Edited by Elke Frohlich, Munich et al. 1993-2008, part II, voi. 8, p. 266 (10 May 1943). Cf. Tătigkeitsbericht des Chtfs des Heerespersonalamtes General der Irfante- rie Schmundt, fortgifuhrt von General der Irfanterie Wilhelm Burgdoif. 1.10.1942-29.10.1944. Edited by Dermot Bradley and Richard Schulze-Kossens, Osnabriick 1984, p. 80 f. (10 July 1943). The letters remain lost without trace to this day. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------1 25 Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial PLANIFICAREA STRATEGICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN PERIOADA SEPTEMBRIE 1940 - IUNIE 1941 PETRE OTU * Abstract This study presents the organization andfunctioning cf the strategic planningprocess dur- ing between September 1940, when power was seized by General Ion Antonescu, who became the leader cf the Romanian state, temporarily associating himsef with the Legionary Move- ment, and June 22, 1941, when Romania joined Germany in “Operation Barbarossa” with the goal cf liberating Bessarabia and Northern Bukovina, both annexed by the Soviet Union the year btfore. Romania’s most important strategic objective was to dtfend its eastern borders, specfically the region between River Prut and Eastern Carpathians, the Danube mouths and the Romani- an littoral at the Black Sea. In spițe cf the guarantees cjfered by Germany and Italy on August 30, 1940, the Soviet Union maintained an aggressive conduct. Thisfact triggered the deploy- ment to this region cf the most importantforces, the erection cf importantfortfication, such as the Focșam-Nămoloasa-Brăila fortfied line, and the elaboration cf projects aiming to repel a potențial aggressive action. Afier the arrival cf the German Military Mission and Romania becoming a member cf the Tripartite Pact, the plâns cf the General Staff were aajusted in accordance with German needs, represented by the two major operations, “Mărită” and “Barbarossa”. J, in whattheformer was concerned, Romania only had a modest role, in the latter Bucharest had a major interest, Ion Antonescu believing that the reclamation cf the two provinces could only be achieved with Ger- man help. As a consequence, the General Stajf, which was the structure tasked with strategic planning, followed the directives cf the German High Command, taking steps to prepare the Romanian forces for action. Keywords: Romanian strategic planning, Germany, Operation Barbarossa, Bessarabia, Bukovina, Tripartite Pact Destrămarea integrității teritoriale a țării în perioada iunie-septembrie 1940, schim- bările majore de pe scena politică internă in- tervenite la începutul lunii septembrie 1940 (prăbușirea regimului instalat de regele Carol al II-lea în februarie 1938, plecarea acestuia în * Prof. univ. dr., Președinte al Comisiei Române de Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■ ] 26 [ exil, urcarea pe tron a regelui Mihai I, prelua- rea puterii de către generalul Ion Antonescu, devenit „conducător”, ce și-a asociat la guver- nare, din 14 septembrie, mișcarea legionară), intrarea României în sfera de influență a Ger- maniei, concretizată în sosirea în țară a unei Misiuni Militare (12 octombrie 1940) și adera- rea la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940) au avut profunde consecințe asupra potențialului militar, modificând radical poziția geopolitică și geostrategică a statului român. în aceste condiții, se impunea cu necesitate reorganizarea rapidă a organismului militar1 și regândirea din temelii a procesului planificării strategice. în anii interbelici modelul securității naționale se baza pe legăturile tradiționale cu Franța, deși România nu a avut un tratat mi- litar cu ea2, pe alianțele regionale, edificate cu deosebire la începutul deceniului al treilea al secolului al XX-lea - alianța cu Polonia (3 martie 1921)3, Mica înțelegere (1920-1921)4, înțelegerea Balcanică (9 februarie 1934)5. Cum România era potențial amenințată din trei direcții - est, vest și sud -, modelul strate- gic părea viabil. La est, împotriva pericolului sovietic, apreciat drept vital, România bene- ficia de alianța cu Polonia, intrarea Ungariei în acțiune se lovea de blocul Micii înțelegeri, iar o eventuală agresiune bulgară determina aplicarea prevederilor înțelegerii Balcanice. La aceste aranjamente de securitate cu caracter regional se adăuga ajutorul țărilor occidentale, în primul rând al Franței. Evenimentele din anii 1938-1940 au spul- berat această construcție strategică, România ajungând izolată pe plan politic și militar, mai ales după încheierea pactului Ribbentrop- Mo- lotov din 23 august 19396. Restructurarea dispozitivului strategic O prioritate a noii guvernări în plan militar a fost restructurarea dispozitivului strategic, în ședința Consiliului de Miniștri din 18 sep- tembrie 1940, generalul Ion Antonescu aprecia că armata trebuia adusă la posibilitățile statu- lui român din acel moment. „România, declara el, a pierdut 33% din suprafața ei și a pierdut aproape 7 milioane de locuitori. Am rămas cu 13 milioane de locuitori și 33% mai puțin din suprafața dinainte”7. ---■ Revista de istorie militară ■---------- Prin urmare s-a procedat desconcentra- rea și demobilizarea armatei, efectivele sub arme ridicându-se, în acel moment, la 1 014 315 militari, din care la 33 014 ofițeri, 35 279 subofițeri și 946 022 soldați8. Această măsură se impunea datorită diminuării resurselor ma- teriale și financiare ale statului român. Practic, statul român, în conformația politico-teritori- ală de după rapturile teritoriale, nu mai putea susține armata în stare de mobilizare, acest lu- cru afectând evoluția economiei naționale. Ion Antonescu a spus-o răspicat în ședința Consi- liului de Miniștri din 18 septembrie 1940: „Nu putem întreține în tot cursul iernii 800 de mii de soldați. Este o imposibilitate pentru bugetul Statului...”9. De asemenea, odată cu impunerea Dictatu- lui de la Viena din 30 august 1940, Germania și Italia, autoare ale acestui act, au garantat fron- tierele României. Gestul în sine a nemulțumit profund Uniunea Sovietică, aceasta apreciind că garanția era, în fapt, îndreptată împotriva ei. Grigore Gafencu aprecia că gestul Berlinului a provocat prima fisură în acordul germano-so- vietic din 23 august 193910. Reducerea efectivelor s-a făcut treptat în lunile septembrie-noiembrie 1940, ea închein- du-se la 10 decembrie același an. Regimul de efective a fost diferențiat în raport de zona de dislocare a marilor unități. Astfel, pe frontul de Vest, de Sud și în zona interioară, efectivele au fost reduse până la nivelul celor din timp de pace, în timp ce în Moldova unitățile au rămas cu efective de pace întărite. La încheierea de- mobilizării se mai aflau sub arme 377 957 mi- litari11. Ion Antonescu a reorganizat și adminis- trația centrală. El a desființat ministerele Aeru- lui și Marinei și înzestrării Armatei, create în 1936 și 1938 și a revenit la formula unui singur departament de resort - Ministerul Apărării Naționale. A creat, în schimb, patru secretari- ate de stat - al Armatei de Uscat, al Aerului, al Marinei și al înzestrării Armatei, care au funcționat, însă, cu același personal12. Marele Stat Major și-a păstrat, în general, atribuțiile anterioare, respectiv cele de pregăti- re operativ-strategică a armatei și de echipare operativă a teritoriului, întocmind planurile de mobilizare, de operații, de instruire a trupei și de pregătire a corpului ofițeresc, de fortificații | 27 [ etc. Pentru a realiza o unitate de doctrină la nivelul întregii armate s-au creat două state majore, pentru marină și aviație, subordonate șefului Marelui Stat Major. Șefii statelor majo- re ale aviației și marinei erau subșefi ai Marelui Stat Major. în ședința de colaborare a Minis- terului Apărării Naționale din 25 septembrie 1940 s-a hotărât ca Marele Stat Major să fie degrevat de sarcinile administrative și să se ocupe doar de sarcinile specifice. Funcția de șef al Marelui Stat Major, respectiv al Marelui Cartier General, a fost îndeplinită în perioada 6 septembrie 1940 - 17 septembrie 1941 de ge- neralul Alexandru loanițiu13. Marele Stat Major a continuat să aibă în compunere secțiile organizare, informații- contrainformații, operații, dotare, instrucție, transporturi. Venirea în țară a misiunilor mili- tare germane și italiene a impus transformarea Secției 7 învățământ superior în Secția 7 - le- gături armate aliate14. Concomitent s-a procedat la restructurări de comandamente și reorganizări de unități și mari unități. Astfel, la 19 septembrie 1940, a fost desființat Grupul de Armate nr.l, creat cu un an înainte, și care coordona marile unități dispuse în partea de est a țării, între Carpații Orientali și Nistru. Pierderea Basarabiei și a nordului Bucovinei a impus restrângerea dis- pozitivului numai la spațiul dintre Carpații Orientali și râul Prut. Prin urmare, existența lui în toamna anului 1940 nu se mai justifica, cele două armate, 3 și 4, fiind subordonate di- rect Marelui Stat Major, fără să restructureze dispozitivul de apărare. La 25 septembrie 1940, a fost desființat și comandamentul Armatei 2, dispusă în partea de sud a țării, atribuțiile fiind preluate de Armata 1 și de Corpul 2 armată. La sfârșitul lunii octombrie 1940, a fost de- mobilizat și comandamentul Armatei 3, marile unități subordonate fiind preluate de Armata 4, care a primit sarcina să asigure cu forțele la dispoziție ce totalizau 15 mari unități (nouă di- vizii de infanterie, două de cavalerie, două bri- găzi de munte, două brigăzi de fortificații) apă- rarea Moldovei. Totodată, s-au desființat sau demobilizat și alte comandamente și unități15. Apărarea Moldovei Prin decizia funestă din palatul Belvedere din Viena (30 august 1940), Germania și Italia ---1 28 |----------------------------------- au rezolvat diferendul româno-maghiar și au îndepărtat perspectiva unui conflict armat în- tre cele două țări. Cu toate acestea, tensiunile între București și Budapesta au rămas foarte puternice, dar atât timp cât ele se găseau în sfera de influență germană posibilitatea reiz- bucnirii lui era cvasiexclusă16. Ca atare, Ion Antonescu și Marele Stat Major și-au concentrat atenția asupra apă- rării Moldovei, a spațiului dintre râul Prut și Carpații Meridionali și a gurilor Dunării, re- giuni vitale, atât pentru România, cât și pen- tru Germania, aceasta urmă fiind extrem de interesată să protejeze perimetrul petrolifer din sudul țării. De altfel, unul din obiectivele Misiunii Militare, alături de instruirea armatei române, era tocmai asigurarea securității regi- unii petrolifere față de atacul unei terțe puteri sau de distrugere a acesteia17. Cu toată garanția dată de Germania, ma- terializată prin prezența unei Misiuni Mili- tare, ale cărei efective vor crește la începutul anului 1941, apărarea Moldovei a reprezentat o preocupare majoră a autorităților militare române din cauza tensiunilor dintre Germa- nia și Uniunea Sovietică. Moscova a fost foarte nemulțumită de avansul Berlinului, fapt puter- nic evidențiat de vizita lui V. Molotov, minis- trul de externe, în Germania (12-13 noiembrie 1940). Discuțiile au relevat caracterul irecon- ciliabil al intereselor celor două mari puteri, oficial aliate, ceea ce va contura mai pregnant rolul României în planurile germane. Temperatura raporturilor bilaterale so- vieto-germane s-a putut constata și în timpul Conferinței pentru reglementarea navigației pe Dunăre și lichidarea Comisiei Europene a Dunării, desfășurată în două faze - 24 octom- brie-16 noiembrie și 5-20 decembrie și la care au participat Germania, Uniunea Sovietică, Italia și România. Reprezentanții Moscovei au propus înființarea unei administrații mix- te, româno-sovietice, pentru sectorul cuprins între Brăila și Sulina și interzicerea navigației navelor militare, în afara celor ale riveranilor. Delegația română, condusă de Vespasian V. Pella, a respins propunerile sovieticilor, întru- cât o asemenea formulă ar fi afectat grav su- veranitatea statului român, sovieticii obținând controlul deplin asupra navigației pe întregul sector maritim al Dunării. -----------■ Revista de istorie militară ■----- Dispozitivul Corpului 1 armată la 4 octombrie 1940 ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------^29^ în timpul conferinței, Germania a adoptat o conduită conciliantă față de pretențiile sovie- tice, fapt care a generat îngrijorări în cercurile politice și militare de la București. în cele din urmă, conferința a fost amânată sine die , ceea ce a provocat o a doua fisură în raporturile ger- mano-sovietice18. Mai mult, în noaptea de 25/26 octombrie, în preziua deschiderii conferinței, Uniunea So- vietică a trecut la acte de agresiune împotriva României. O companie de infanterie, întărită cu mitraliere, a ocupat, după o scurtă confrun- tare, ostroavele românești Salangic, Dalerul Mare și Dalerul Mic, ocupate de o subunitate de grăniceri, situate pe malul sudic al brațului Chilia19. Marele Stat Major a dispus întărirea dispozitivului militar în Delta Dunării și a în- aintat un raport către Consiliul de Miniștri pentru a stabili conduita din punct de vedere politic. Ministrul de Externe, Mihai Sturdza, a sugerat Marelui Stat Major să ia măsuri pen- tru reocuparea acestor ostroave, ceea ce ar fi putut duce la declanșarea unui conflict mili- tar cu Uniunea Sovietică, fapt care contrave- nea intereselor din acel moment al Berlinu- lui si Bucureștilor. Ion Antonescu a amendat prompt o asemenea intenție, iar legația ger- mană, prin vocea lui W. Fabricius, a cerut prudență maximă20. Realizarea unui dispozitiv defensiv în Mol- dova prezenta dificultăți serioase din cauza conformației terenului. Uniunea Sovietică avea posibilitatea să atace de la nord, din Bu- covina spre sud, punând astfel în primejdie întregul dispozitiv român. De asemenea, din sudul Basarabiei, forțele sovietice puteau ataca orașul Galați, și prin regiunea dintre Dunăre și Carpați aveau posibilitatea să pătrundă în su- dul României, amenințând direct zona petro- liferă. Concomitent, pe direcția est - vest nu exista adâncime operativă, astfel că adversarul avea posibilitatea să realizeze manevre de în- toarcere pe aproape întreaga lungime a cursu- lui râului Prut. în concluzie, zona cea mai sen- sibilă era cea a cursului inferior al râului Prut, care se cerea acoperit cu forțe suficiente. Imediat după preluarea puterii, respectiv la 15 septembrie 1940, Ion Antonescu a exa- minat dispozitivul Grupului de armate nr. 1 și a constatat că acesta era peste tot în cordon, fiind lipsit orice concepție strategică și tactică. Nu se asigurase pe Prutul inferior pivotul ne- cesar unei manevre strategice care să asigure apărarea Moldovei și Munteniei.,, în cazul în care, preciza generalul Antonescu, inamicul ar reuși să pătrundă în Moldova de jos, campania pe frontul de est s-ar încheia cu un dezastru, iar restul teritoriului național ar rămâne des- chis invaziei inamice”21. Două zile mai târziu, Ion Antonescu a re- venit cu directive operative prin care stabilea ca armatele 3 și 4 dislocate pe frontul de est să asigure interzicerea cu orice preț a pătrunderii inamicului prin regiunea Prutului inferior, al cărui centru trebuia să-l asigure orașul Galați. De asemenea, marile unități urmau să împie- dice pătrunderea inamicului prin văile Șiretu- lui și Bârladului. Această misiune se impunea materializată prin construirea de fortificații, prin densitatea forțelor pe direcțiile corespun- zătoare și prin crearea de rezerve puternice dispuse în afara direcțiilor de înaintare ale ina- micului. Flancul drept era asigurat de Corpul 2 armată, dispus în Dobrogea22. Peste o săptămână, respectiv la 24 septem- brie 1940, Marele Stat Major, sub semnătura generalului Alexandru loanițiu, a revenit cu noi instrucțiuni privind modul de organizare a apărării în spațiul dintre râul Prut și Carpații Orientali23. Documentul reitera faptul că ar- mata sovietică va avea superioritatea aeriană și superioritatea mijloacelor mecanizate ( unități și mari unități motorizate sau mecanizate.). Pe această bază, marile unități puteau să atace și să rupă apărarea trupelor române în anumite sectoare, cu scopul exploatării succesului în adâncime cu mijloacele mecanizate. în acest mod, inamicul avea posibilitatea să acționeze cu succes asupra rezervelor și a punctelor vita- le din spatele apărării. Pornind de aici, poziția de rezistență tre- buia aleasă în fața obstacolelor naturale, iar pe direcțiile probabile de atac, apărarea se impunea să fie eșalonată în adâncime dublată de realizarea de baraje antitanc și constituirea rezervelor. Având în vedere experiența acțiunilor mili- tare din Polonia, nordul și vestul continentului, Marele Stat Major a acordat o atenție deosebi- tă apărării împotriva blindatelor. în acest sens au fost emise pentru marile unități dislocate în Moldova, directivele operative nr. 29 din 12 octombrie24 și 29 din 30 octombrie 194025, completate apoi cu o serie documente26. ----■ Revista de istorie militară ■------------ Generalul Alexandru loanițiu Scenariul preconizat de planificatorii mili- tari români, ținând cont de prezența trupelor germane în țară, ce a determinat o reducere a posibilității unui atac prin surprindere a ar- matei sovietice, avea un în vedere, în primul rând, constituirea unui dispozitiv de acoperire suficient de tare care să evite realizarea de că- tre inamic a surprinderii și să permită marilor unități intrarea în scurt timp în dispozitiv de luptă. în acest scop se crea un eșalon de suprave- ghere, ce urma să acționeze în strânsă legătu- ră cu trupele de grăniceri, format din posturi fixe și mobile și unul de rezistență, unitățile ce îl compuneau având misiunea de a ocupa aliniamentul principal, înainte ca elementele eșalonului de supraveghere să fie respinse. O altă măsură pentru respingerea atacului purtat cu motomecanizatele (tancuri și auto- tunuri) a fost constituirea de zone și centre de rezistență. Ele urmau să fie formate din trei mari elemente: mijloace de foc (armament automat, grenade defensive, armament anti- tanc, artilerie de câmp, mijloace antiaeriene); mijloace pasive (șanțuri antitanc, câmpuri de mine, baricade etc.); o rezervă mobilă cu care să reacționeze fie împotriva unor elemente mo- bile ale inamicului, fie împotriva parașutiștilor ce aveau misiunea de a pune stăpânire pe noduri de comunicații, puncte de comandă, puncte obligate de trecere etc. Funcție de dina- mica confruntărilor, unele dintre zonele/cen- trele de rezistență puteau să rămână să lupte la încercuire, întârziind acțiunile inamicului27. Marele Stat Major a stabilit, în documen- tele operative din toamna anului 1940, și prin- cipalele aliniamente defensive prioritare. Pri- mul aliniament era situat pe pantele de nord ale Podișului Central Moldovenesc, reperele cele mai importante fiind: Muntele Bivol-Târ- gu Neamț-Strunga-Mogoșești, sud Țuțora pe Prut. Un al doilea aliniament defensiv, cel mai important de altfel, era delimitat de Munții Vrancei-înălțimile sud Trotuș-vest Adjud-Nă- moloasa-Brăila. El mai era cunoscut și sub nu- mele de poziția fortificată Focșani-Nămoloasa- Brăila, pe care se preconiza oprirea definitivă a ofensivei inamicului. Direcțiile de interzis în spațiul dintre Prut și Carpații Orientali erau cele date de văile râurilor Suceava, Moldova, Șiret, Bârlad. în cazul în care poziția principală de rezistență Focșani-Nămoloasa-Brăila era depășită, se impuneau interzise direcțiile: Focșani-Buzău; Nămoloasa-Râmnicu Sărat; Brăila-Buzău28. Marele Stat Major era preocupat și de po- sibilitatea forțării Prutului, mai ales pe cursul său inferior, cele mai favorabile zone de pă- trundere erau Drânceni-Albița; Fălciu-Mur- geni, Oancea, Tulucești și Galați29. Problema apărării Moldovei a fost exa- minată la 16 noiembrie 1940, împreună cu Misiunea Militară Germană, recent sosi- tă în țară. întrucât apărarea pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa-Galați era defavorabilă din perspectiva protejării regiunii petrolifere, partea germană a cerut ca poziția principală de rezistență să fie mutată cât mai la nord, cu cedarea preconcepută a părții de nord est, din cotul Prutului. Ca urmare poziția principală de rezistență urma să fie mutată de pe aliniamen- tul Focșani-Nămoloasa-Galați pe linia pantele de est ale Carpaților Orientali, Târgu Neamț, Pașcani, Târgu Frumos, nord Iași, Prutul infe- rior până la vărsare. ----1 32 |----------------------------------- Pentru apărarea acestui aliniament, trupele germane interveneau în termen de 16 ore de la declanșarea ofensivei, atât în zona Focșani- Râmnicu Sărat-râul Buzău, cât și din teritoriul românesc cedat Ungariei prin trecătorile din Carpații orientali; Vatra Dornei-Câmpulung; Ghimeș-Făget; Oituz etc30. Marele Stat Major a fost de acord cu această soluție, pe care a in- tegrat-o în documentele operative. întrucât marile unități urmau să intre în dispozitiv de iarnă, Marele Stat Major i-a transmis comandantului Armatei a 4-a, la 20 decembrie 1940, Directiva operativă nr. 3131. Documentul aprecia că forțele sovietice vor urmări cucerirea Moldovei și a Deltei Dunării și vor încerca, eventual, să pătrundă în Mun- tenia și Dobrogea. în operațiile din Moldova, marile unități sovietice, în special cele moto- mecanizate, vor acționa îndeosebi pe direcțiile: Cernăuți-Roman; lași-Vaslui, Bolgrad-Râmni- cu Sărat. în consecință, scopul operațiilor Armatei a 4-a era să apere Moldova și să asigure, prin aceasta, concentrarea în această regiune a forțelor principale în vederea trecerii la con- traofensivă în condiții ce se vor stabili ulterior. Marile sale unități urmau asigure temei- nic apărarea pe cursul inferior al râului Prut și să interzică pătrunderea forțelor inamice pe direcțiile Cernăuți-Roman, lași-Vaslui, Huși- Crasna, Fălciu-Bârlad, Cahul-Bârlad Docu- mentul preconiza trei mari aliniamente de apărare: pantele de est ale Carpaților Orien- tali-Solca-Cacica-Suceava-masivul Hârlău, înălțimile sud lași-Prut; râul Moldova-Târ- gu Neamț-Strunga-Dealul Mare; Focșani- Nămoloasa-Brăila. O atenție deosebită era acordată cursului inferior al Prutului și Deltei Dunării, întrucât inamicul prin ocuparea acestor regiuni avea posibilitatea să întoarcă întregul dispozitiv, să ocupe Dobrogea și să ajungă în sudul României, în Muntenia, amenințând regiunea petroliferă. Pentru îndeplinirea misiunii, Armata a 4-a avea în compunere cinci corpuri de armată (cavalerie, munte, 3, 4, 5), 14 mari unități, două brigăzi de fortificații și primea ca mijloace de întărire, două divizii (6 și 13), brigada moto și alte formațiuni. Corpului 2 armată dislocat în Dobrogea, i-a fost adresată Directiva operativă nr. 3032. -----------■ Revista de istorie militară ■-- Misiunea sa era interzicerea forțării Dunării între gura Prutului și Tulcea, a apăra Delta și a interzice orice debarcare pe litoralul maritim. Cele mai importante direcții de interzis erau Kartal-Hârșova și Ismail-Babadag. Directivele operative din toamna anului 1940 concretizau viziunea strategică a Marelui Stat Major și aveau ca obiectiv major respin- gerea unei eventuale ofensive sovietice asupra României. în cazul când acest lucru nu era po- sibil, se avea în vedere abandonarea Moldovei și apărarea pe regiunea întărită dintre Carpați și Dunăre. Dacă proiecția strategică a fost coeren- tă, nu același lucru se poate spune despre ni- velul de operativitate al marilor unități din compunere, acestea având serioase deficiențe în ceea ce privește dotarea și instruirea. Sur- prinde faptul că documentele și în principal cel din 20 decembrie nu stipulau cooperarea trupelor germane aflate în țară în apărarea Moldovei, deși Misiunea Militară Germană se implicase în procesul de planificare strategică. O explicație ar fi aceea că, la data respectivă, înaltul Comandament German aprobase pla- nul „Marița” de atacare a Greciei, efortul fiind canalizat în această direcție. Autoritățile ro- mâne, așa cum vom vedea, nu au primit de la început informații complete despre intențiile germane. Ulterior, Berlinul a decis ca Divizia f3 infanterie moto, mare unitate destinată in- struirii trupelor române, să sprijine efortul de- fensiv33. în acest caz, Marele Stat Major a decis că apărarea Moldovei continuă să fie un obiec- tiv prioritar pentru armata română, scenariile configurate în toamna anului 3940 rămânând valabile și în primele luni ale anului 1941. Fortificațiile în procesul de planificare strategică. Aliniamentul fortificat Focșani- Nămoloasa-Brăila Deși confruntările de până atunci pe diver- se teatre de operații (Polonia, Finlanda, Belgia, Olanda, Franța) au arătat faptul că fortificațiile nu au avut rolul scontat, fiind fie străpunse („linia Mannerheim”), fie ocolite ( „linia Magi- not”), totuși România le-a dat o atenție destul de mare atât în perioada interbelică, cât și anii războiului mondial. Iată, de exemplu, la mijlocul deceniului al patrulea, pe fondul creșterii tensiunilor în viața ----■ Revista de istorie militară ■----------- internațională, ce accentua pericolul unui nou război mondial, autoritățile politice și militare de la București au decis fortificarea graniței de vest cu Ungaria. Cu eforturi financiare și uma- ne destul de mari s-a construit aliniamentul fortificat, ce a primit numele „regele Carol al II- lea” El a devenit complet inoperant în contextul cedării către Ungaria a regiunii de nord-vest a României, prin decizia din 30 august 1940 a Germaniei și Italiei. Lucrările au fost abando- nate și apoi distruse în lunile ce au urmat34. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mon- dial și agresivitatea în creștere a Uniunii Sovie- tice au determinat reluarea în forță a lucrărilor la aliniamentului Focșani-Nămoloasa-Brăila. Regiunea dintre Cotul Carpaților și Dună- re, cunoscută generic sub numele de „Poarta Focșanilor” a jucat un rol foarte important în is- toria românilor și a sud-estului european. A fost poarta de intrare a popoarelor stepei, a migra- torilor, care au afluit timp de secole în Balcani, în sudul continentului european, vizat fiind Imperiul roman, devenit apoi Imperiul bizan- tin. Conștienți de valoarea strategică a regiunii, romanii, spre exemplu, au construit fortificații importante, cum ar fi castrul de la Bărboși. în timpul regelui Carol I, în contextul ade- rării României (1883) la Puterile Centrale, compuse din Germania, Austro-Ungaria și Italia, s-a construit, în anii 1887-1898, după planurile inițiale al maiorului german Maxi- milian Schumann, „Regiunea întărită Focșani- Nămoloasa-Galați”, cu scopul respingerii unei eventuale agresiuni a Imperiului rus35. Intrarea României în război alături de An- tantă (15/28 august 1916) a făcut inutilizabil aliniamentul fortificat, astfel că armamentul greu a fost demontat și cu el s-a constituit ar- tileria grea. în planurile de operații ale armatei române din perioada interbelică, linia fortificată dintre cotul Carpaților și Dunăre, ce fusese prelungi- tă până la Brăila, reprezenta ultimul și cel mai important obstacol în fața amenințării sovieti- ce. Cu toate acestea, fiind o perioadă de pace, lucrările au stagnat. în contextul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, la 21 octombrie 1939, prin ordinul nr 73110, Marele Stat Major a decis reorganizarea defensivă a frontului Focșani- Nămoloasa-Brăila. Inițial, urmau să se --------------------------------------1 33 |--- construiască fortificații de campanie, cu adă- posturi de lemn, pentru ca apoi să fie comple- tate cu lucrări betonate care să reziste la lovi- turilor artileriei de calibru 150-200 mm. Linia Focșani-Nămoloasa-Brăila a conti- nuat să reprezinte cel mai important obiectiv defensiv al armatei române și după rapturile teritoriale. La 11 septembrie 1940, Direcția de fortificații a Ministerului de Război, structura ce avea în responsabilitate amenajarea defensi- vă a teritoriului național, a hotărât programul de lucru pentru toamnă. S-a decis să se organizeze două poziții de apărare. Prima dintre ele era delimitată de localitățile Cotu Lung-Corbii Vechi-Nănești- Colieni-Suraia-Străjescu-Diochești-Ruginești- Cași. A doua avea traseul Vulturești-Focșani- Jariștea-Baldovinești-Muchea-Crăciuna- Verzea36. Condițiile de timp și anotimp, lipsa efec- tivelor, determinată de demobilizarea arma- tei, tensiunile din viața politică a țării etc. au determinat ca ritmul lucrărilor să nu fie prea ridicat, astfel că, la sfârșitul anului 1940, ele au fost practic sistate. Totuși, în campania de lu- cru din toamna anului 1940 au fost construite 1200 de obiective. în primăvara anului 1941, respectiv la 18 martie, după consultări cu Misiunea Milita- ră Germană, s-a decis reluarea lucrărilor de fortificații. Prima urgență o reprezenta con- tinuarea acestora pe aliniamentul din centrul Moldovei: Târgu-Neamț-Strunga-sud Iași. Pe aliniamentul fortificat Focșani-Nămoloasa- Brăila s-a hotărât finalizarea lucrărilor între Nănești și Buzău și întărirea construcțiilor din jurul Galațiului37. La sfârșitul lunii martie 1941, Marele Stat Major a inspectat stadiul lucrărilor executa- te, concluziile fiind departe de așteptări. Ge- neralul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Stat Major și colonelul Alexandru Gavriles- cu, șeful Secției operații, apreciau că frontul fortificat M-ții Vrancei-Focșani-Brăila nu va putea primi bătălia. între lipsurile constatate, comisia de control menționa: lipsa totală a ca- muflării și a ventilării, aparatele fiind pe cale să sosească din Germania; iluminarea total deficitară a cazematelor în interior; legăturile de transmisiuni erau fie aeriene, fie îngropate în șanțuri de campanie, ceea ce crea pericolul de a fi distruse; nu toate cazematele erau dota- te cu armament antitanc; cazarea trupelor în apropierea cazematelor în condiții improprii; inundarea unor cazemate; inexistența în fața unor poziții a șanțurilor antitanc; alegerea ne- inspirată a unor poziții fortificate; nedefrișarea unor suprafețe împădurite, ceea ce afecta con- siderabil vizibilitatea etc38. Inspecțiile au avut drept consecință inten- sificarea lucrărilor, astfel că până la 22 iunie 1941, pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa- Galați s-au construit 1623 de obiective39. La 18 iunie 1941, prin ordinul nr. 288 786 al Marelui Stat Major, toate lucrările au fost sistate40. La acea dată, dispozitivul româno-german pentru materializarea „planului Barbarosa” era deja încheiat. în ansamblul planificării strategice din toamna anului 1940 și primăvara lui 1941, fortificațiile au avut rolul de întări dispozitivul defensiv românesc. Cel mai important dintre aliniamente a fost Focșani-Nămoloasa-Brăila. Cu toate eforturile el avea serioase lipsuri, care îl făceau inapt pentru a-și îndeplini menirea pentru care a fost construit - acela de a blo- ca o ofensivă sovietică spre sudul României. Lucrările au rămas abandonate circa doi ani și jumătate, ele fiind reluate în primăvara anului 1944, când armata sovietică era deja pe terito- riul românesc. Planificarea strategică în timpul opera- ției „Marița” în primul an al celui de-al Doilea Război Mondial, regiunea balcanică a fost ferită de fla- gelul războiului, dar a fost cuprinsă de el datorită deciziei unilaterale a liderului italian Benito Mus- solini de a ataca Grecia. Nemulțumit de faptul că Hitler nu îl consulta, el a dorit să-și ia revanșa și, la 28 octombrie 1940, a declanșat ofensiva, în pofida avertismentelor generalilor săi. După cum scria Galeazzo Ciano, minis- trul de externe italian, „Ducele” a fost indig- nat trimiterea Misiunii Militare Germane în România, acțiune pe care o considera drept o ocupație. Acest gest al Fiihrer-ului l-a deter- minat să exclame: „Hitler mă pune mereu în fața faptului împlinit. De data aceasta am să-i răspund prin aceeași monedă. O să afle din ziare că am ocupat Grecia. Astfel se va resta- bili un echilibru”41. Armata italiană nu a fost -----------■ Revista de istorie militară ■---- ou situația cazematelor pe sectoare la data de 21 Dec.1940 KSCC CtttUIEBSBCS.BE ■ Sectorul 1 Prevfi sute seeecki Bali zate EEZEIEiXnxnE Execu tata Rămas a ss exemta din cele prevă- zute. Observații 1 Roman i 293 248 162 131 Se adaugă la Prevăzute si BalL zate și cele 14 cazem.dela Rogo- șești. 6 Focșani 1217 1003 706 511 ' 9 Brăila 351 351 164 " '187 - * 1 9 Adjud 338. 334 - 2Q9 129. ■ H 10 TgeOcna 205* 2031 -28- 177 • • 11 P.Neamț 191/ ' 191 150 41 TOTAL 2595 :se essBEBi 2330 1419 1176 /ȘEFUL SECȚIEI TECHNICE / Xaler-ingT -C.?opescu~~ p.ȘEFUL BIROULUI 3 EXECUȚIE Cpt.ing. ---- N.Novacovici Tabel cu situația cazematelor pe sectoare la data de 21 decembrie 1940 ■ Revista de istorie militară ■ 36 ■ Revista de istorie militară ■ capabilă să înfrângă armata greacă, aceasta rezistând cu înverșunare. Mai mult, a trecut la ofensivă, respingând trupele italiene spre Albania. Hitler s-a înfuriat, întrucât Mussolini i-a stricat planurile în Balcani, regiune care re- prezenta grânarul Germaniei, iar regiunea pe- troliferă din Valea Prahovei era singura sursă de petrol, aflată sub controlul Berlinului. în consecință, forțat de aliatul său incomod, el a decis să intervină pentru a-și proteja interesele economice și strategice, fapt care i-a modificat proiectele. Mai trebuie spus că din momentul eșecului ofensivei italiene în Grecia, Mussolini a încetat să mai fie un lider important în război42. Intervenția germană în Balcani a oferit po- sibilitatea Marii Britanii de a reveni pe conti- nent, Londra fiind dispusă să ofere Greciei un important ajutor. Armata britanică a și ocupat insula Creta. în atari condiții mult schimbate au avut loc evenimente importante, vizita lui fon Anto- nescu la Berlin (22-23 noiembrie 1940) și ade- rarea României la Pactul Tripartit (23 noiem- brie 1940), care a fixat cadrul relațiilor bilate- rale româno- germane timp de aproape patru ani, până la 23 august 194443. Problematica discutată a fost largă: per- spectivele războiului în curs, raporturile ger- mano-sovietice; anularea dictatului de la Vie- na, refacerea economică a României, natura și amploarea relațiilor bilaterale, programul de reorganizare a armatei române etc. Ion Antonescu a criticat dur decizia de la Viena și a declarat că țelul guvernării sale vor fi „reîntoarcerea la patria mamă a Basa- rabiei și a regiunilor nordice din Bucovina și Transilvania”44. Problemele militare au fost abordate în în- trevederea cu mareșalul Keitel, Antonescu so- licitând ajutor în privința dotării cu armament și tehnicii de luptă și a instruirii trupelor româ- ne. Antonescu a acceptat venirea în România a unei noi divizii germane, dar a pus condiția suportării de către guvernul german a tuturor cheltuielilor de întreținere. Keitel l-a informat pe conducătorul statului român că primise dispoziție de la Hitler să studieze ce forțe ger- mane ar fi necesare în România și Bulgaria, în eventualitatea că englezii ar obține un cap de pod în Grecia, cerându-i să accepte staționarea ----■ Revista de istorie militară ■------------- și încartiruirea lor. Toate cheltuielile urmau să fie suportate de partea germană45. Ion An- tonescu s-a declarat de acord în principiu cu aceste solicitări, deși Keitel nu i-a dezvăluit pla- nurile germane, aflate în curs de definitivare. Pe baza înțelegerii dintre Antonescu și Keitel, între 13 și 23 decembrie 1940, au so- sit în țară, prin Ungaria, unitățile Diviziei 16 tancuri, comandate de generalul Hans Hube, statul său major fiind afectat Misiunii Mili- tare Germane. Garnizoana principală a fost Sibiul până în martie 1941, când a trecut în Bulgaria împreună cu celelalte trupe destina- te operației „Marița”, ce avea drept scop ocu- parea Greciei. La 13 decembrie 1940, Hitler a semnat Directiva nr. 20, care stabilea concepția operației, iar la 21 decembrie a aprobat și pla- nul calendaristic46. Aceste documente conțineau prevederi și pentru România, dar armata nu avea sar- cini operative în viitoarele confruntări. Deși Antonescu și Marele Stat Major nu au primit informații complete de la început, și-au dat seama de scopul concentrării pe teritoriul ro- mânesc a unor numeroase efective germane. Grupul de forțe, respectiv Armata a 12-a, era comandat de feldmareșalul Wilhelm List, care și-a stabilit reședința la Predeal, nu departe de vila lui Ion Antonescu. începând cu luna ianuarie 1941, pe terito- riul românesc au sosit și alte mari unități ger- mane, numărul militarilor ajungând la 170 639 la sfârșitul lunii ianuarie 1941 și la 367 744 la sfârșitul lunii februarie 1941. Ele au început să treacă pe teritoriul bulgar către sfârșitul lunii februarie, forțele principale traversând fluviul în ziua de 2 martie 1941. în aceeași zi, a avut loc la Giurgiu o ceremonie la care au participat feldmareșalul List și generalii lo- sif lacobici, ministrul Apărării Naționale, și Alexandru loanițiu, șeful Marelui Stat Major, într-o scrisoare ulterioară, care avea ca amin- tire și o fotografie de la întâlnire, List a ținut să mulțumească lui loanițiu pentru „energicul sprijin” dat la construcția podului47. Impre- sionanta construcție inginerească a trezit și interesul mareșalului Constantin Prezan, care a cerut permisiunea lui Antonescu și Marelui Stat Major să-l viziteze. Trecerea trupelor germane în Bulgaria s-a realizat după ce această țară, în urma unor ---------------------------------------1 37 |--- tratative dificile și a unor presiuni, a aderat la Pactul Tripartit (1 martie 1941)48. Dar situația s-a complicat foarte mult datorită evenimen- telor din Iugoslavia. Berlinul a forțat guvernul D. Cvetkovic să adere la Pactul Tripartit la 25 martie 1941, printre stimulente fiind și Saloni- cul, oraș dorit și de italieni și de bulgari49. Două zile mai târziu, a avut loc o lovitură de stat a celor care se împotriveau unei asemenea deci- zii, puterea fiind preluată de generalul Dusan Simovic50. Reacția lui Hitler a fost fulgerătoare, el hotărând pedepsirea drastică a Iugoslaviei, în consecință a modificat proiectul operației „Marița” și, la 6 aprilie 1941, armata germană a început operațiile. Operația „Marița” nu prevedea participa- rea directă a României51, rolul ei fiind acela de a asigura flancul stâng al armatei germane ce opera în Iugoslavia și Grecia. Acest lucru i-a fost adus la cunoștință generalului Alexandru loanițiu de către generalul Erik Hansen, șeful Misiunii Militare Germane pentru armata de uscat. „Interesele Axei - se preciza de către Misiunea Militară Germană - cer ca Româ- nia să ia măsuri de siguranță la Est. Nu sunt indicațiuni materiale că URSS va ataca. Totuși, ea ar putea profita de situația creată în Balcani de Iugoslavia pentru a încerca să pună stăpâni- re pe Moldova și gurile Dunării”52. în consecință, la 9 martie 1941, Marele Stat Major a hotărât ca diviziile din estul țării din Moldova să completeze efectivele, ducându- le la nivelul de „întărite” . Ele urmau să intre în dispozitiv de așteptare de la care să poată trece în maxim 12 ore în dispozitiv operativ. Rechizițiile necesare marilor unități s-ar fi realizat în mod progresiv pentru a nu alarma populația și a nu da motive de suspiciune Uni- unii Sovietice. Totodată, se dispuneau măsuri pentru accelerarea lucrărilor de fortificații pe râul Prut, în special pe cursul lui inferior53. în același timp, Misiunea Militară Ger- mană informa că o divizie germană va fi de- plasată începând chiar din ziua de 9 martie în regiunea Galați-Brăila-Buzău, iar o alta va fi concentrată în nordul Moldovei. în sfârșit, o a treia mare unitate se va menține la vest de Șiret cu posibilități de a intervenție spre nord și spre sud. Prin aceste măsuri, scria generalul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Stat Major, ----1 38 |-------------------------------------- „germanii își afirmă prezența în Moldova și materializează garanția teritorială ce ne-au dat prin arbitrajul de la Viena”54. Importante au fost și măsurile de ordin lo- gistic întreprinse de autoritățile militare româ- nești în cadrul concentrării trupelor germane participante la operația „Marița” între TI fe- bruarie și 4 martie 1941, pe șoselele și căile fe- rate de la sud de Carpații Meridionali circulația a fost oprită în vederea deplasării diviziilor ger- mane, s-a asigurat paza și siguranța transpor- turilor germane, au puse la dispoziție circuitele telefonice interne și internaționale55 etc. Măsurile luate de România în sprijinul ope- rației „Marița” s-au luat într-un context intern foarte tensionat din cauza disputelor dintre Ion Antonescu și Mișcarea legionară, ultima încercând în zilele de 21-23 ianuarie 1941să preia întreaga putere în stat. Evenimentele din Iugoslavia de la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 1941 au ridicat mari probleme diplomației românești și planificării strategice. Ion Antonescu nu dorea să implice țara în războiul împotriva Iugos- laviei, un vecin și un aliat important în peri- oada interbelică. El a cerut ferm lui Hitler ca trupele ungare să nu fie folosite la est de Tisa, amenințând că. dacă Ungaria ocupă Banatul sârbesc, regiune promisă liderilor de la Buda- pesta de către conducerea germană, armata română va interveni. Intervenția fermă a lui Antonescu a modi- ficat planurile germane, preconizata concen- trare a trupelor ungare în regiunea Timișoara fiind anulată. Concomitent, Banatul iugoslav a intrat sub administrație germană. Conducă- torul statului român nu s-a limitat doar la de- mersuri diplomatice și a dispus măsuri militare în consecință. La 18 aprilie 1941, Marele Stat Major a trimis Corpului 6 armată, comandat de generalul Corneliu Dragalina, Instrucțiunea operativă nr. 33, în care i-a fixat drept misiune pregătirea operațiilor „de ocupare a Banatului de sud-vest, cuprins între frontirea fostului stat iugoslav, Tisa și Dunăre”56. Materializarea ordinului urma să facă la dispoziția Marelui Stat Major. La 13 mai 1941, generalul Corneliu Dra- galina a înaintat Marelui Stat Major un studiu privind regiunea Timoc, propunând anexarea acestei regiuni la Banat întrucât din punct de vedere militar se asigura securitatea Porților de Fier57. -----------■ Revista de istorie militară ■---- Desființarea de către Germania, printr-o campanie fulger, a Iugoslaviei și Greciei, țări foste aliate, a modificat situația geostrategică a României. în consecință, Ministerul de Ex- terne român a remis Berlinului, la 23 aprilie 1941, un Memorandum în care se avansau soluții pentru organizarea politico-teritoria- lă a regiunii. România se pronunța împotriva unui imperiu bulgar și a pretențiilor teritoriale ale Ungariei, propunând o Macedonie liberă, un condominiun germano-italian-român asu- pra Timocului etc. Se reafirmau, concomitent, revendicările românești asupra Cadrilateru- lui și Banatului iugoslav. Demersul diploma- tic al Bucureștilor nu a avut nici un rezultat, Germania hotărând amânarea reglementării problemelor teritoriale în Balcani la sfârșitul războiului. Armata română în „planul Barbarossa” La 18 decembrie 1940, Hitler a aprobat Di- rectiva operativă nr 21 (planul „Barbarossa”), de atacare a Uniunii Sovietice în primăvara anului viitor. Raporturile dintre cei doi parte- neri de alianță depășiseră faza de conlucrare, iar contradicțiile s-au adâncit în a doua parte a anului 1940. Anexarea nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică, „arbitrajul” de la Vie- na, garanția teritorială dată României în urma acestuia, trimiterea în țară a Misiunii Milita- re Germane, conferința Dunării, convorbirile dintre V. Molotov și liderii germani din zilele de 12-13 noiembrie 1940, au fost reprezentat majore fisuri în relațiile dintre Berlin și Mos- cova58. Toate acestea l-au convins pe Hitler să ia decizia rezolvării problemei sovietice, prin atacarea aliatului, care îi contesta hegemonia în regiuni vitale. Prețul prieteniei cu Sovietele era prea ridicat, mai ales că Stalin depășise cu mult cadrul înțelegerii din 23 august 1939, iar pretențiile lui se dovedeau a fi foarte mari. La 4 noiembrie 1940 generalul Franz Hal- der nota: „Rusia: Rămâne cea mai mare pute- re europeană. Trebuie să luăm toate măsurile, să fim pregătiți”59. în consecință, operațiunea „Leul de Mare” de ocupare a Angliei a fost amânată, ea urmând a fi materializată într- un moment de „slăbiciune” al adversarului60. Evident că zdrobirea Uniunii Sovietice se subordona obiectivului înfrângerii Imperiului britanic. Numai astfel, Hitler căpăta liberta- ----■ Revista de istorie militară ■---------- te de acțiune și dispunea de imensele resurse ale spațiului sovietic. Liderul german repeta aceeași eroare ca și odinioară Napoleon, care a luat o decizie asemănătoare. Această hotărâre punea Germania în pos- tura de a lupta pe două fronturi, o situație pe care înaltul Comandament German a încercat să o evite și în Primul Război Mondial, adop- tând la începutul ostilităților celebrul „plan Schlieffen”, eșuat de altfel. Dacă în operația „Marița”, România a avut un rol relativ modest, prin excelență defensiv, lucrurile s-au schimbat în cadrul pregătirilor pentru atacul împotriva Uniunii Sovietice. Hitler a luat în calcul de la început implica- rea României și a Finlandei în această uriașă operație, mai ales că și Ion Antonescu arătase foarte clar că recuperarea Basarabiei și a nor- dului Bucovinei, alături de anularea deciziei de la Viena, reprezintă cel mai important obiectiv al guvernării sale. în consecință, Directiva nr 21 prevedea participarea activă a României, misiunea ei constând în a acoperi flancul sudic al dispozi- tivului german și de imobiliza forțele sovietice din Crimeea61. Documentele operative ulteri- oare au detaliat misiunile ce urmau să revină armatei române. Dintre ele se detașa apărarea regiunii petrolifere, fapt ce impunea o înain- tare rapidă a forțelor germane și române din Moldova, pentru a o scoate din raza de acțiune a aviației sovietice și a elimina rapid pericolul unei lovituri a forțelor sovietice. în legătură cu participarea forțelor militare românești la operațiile împotriva Uniunii Sovie- tice, din punctul de vedere al Berlinului se pu- neau cel puțin două probleme. Prima dintre ele era slaba capacitate operativă a armatei româ- ne, evidențiată, între altele, și de retragerea ha- otică din Basarabia și nordul Bucovinei. Hitler și comandanții germani de rang înalt, inclusiv Misiunea Militară din țară, subliniau insuficien- ta dotare și instruire a marilor unități române, deficiențele existente la nivelul corpului de ca- dre, infrastructura deficitară etc. La 12 februarie 1941, generalul Halder nota că „armata română nu poate fi privită ca o armată în adevăratul sens al cuvântului”62. Aceste aprecieri au influențat procesul de planificare strategică, Marele Stat Major conformându-se, așa cum vom arăta, vi- ziunilor și solicitărilor părții germane. ------------------------—--------------1 39 |-- O a doua problemă era aceea că Hitler a dispus ca românii să fie informați cât mai târ- ziu de toate pregătirile subsumate „operației Barbarossa” ceea ce l-a nemulțumit pe gene- ralul Erik Hansen, care aprecia că aceștia își dădeau seama de sensul măsurilor luate în Ro- mânia. De altfel, în mediile militare pregătirile pentru „operația Barbarossa” erau considerate „secretul lui Polichinelle” în memoriile sale generalul de corp de armată Constantin Pan- tazi secretar de stat al Armatei de Uscat și apoi ministru de Război în guvernul fon Antonescu (1942-1944) relata că în decembrie 1940, într- o ședință de colaborare, generalul Alexandru loanițiu, șeful Marelui Stat Major al Arma- tei, a informat că în nordul Moldovei a sosit o formațiune compactă a organizației TODT, cu mașini speciale și personal tehnic, care cere mână de lucru și consimțământul pentru a repara șoselele la nord de linia lași-Pașcani și a întări podurile sau a construi altele care să suporte 25 de tone. „Era, scria Pantazi, primul semn al posibilităților unui război între Rusia și Germania, țări pe care le știam în bună pri- etenie”63. Generalul Antonescu a aprobat ce- rerile germane, întrucât ele aduceau un îndoit profit, îmbunătățirea căilor de comunicații și asigurarea unui venit locuitorilor din regiune care găseau mai greu locuri de muncă. în istoriografia română s-a discutat foarte mult despre momentul în care fon Antonescu și alți lideri militari au fost informați despre „operația Barbarossa”. Oficial, acest lucru s-a întâmplat la 12 iunie 1941, la Miinchen, în ca- drul vizitei pe care Ion Antonescu a făcut-o lui Hitler64. La acea dată, dispozitivul forțelor româno-germane din Moldova în vederea declanșării operației era, în mare parte, realizat. Alte surse arată că generalul Antonescu a fost informat mult mai devreme de intențiile Germaniei față de aliatul său din acel moment. Gheorghe Barbul, interpretul lui Antonescu, sublinia că încă de la prima întâlnire, Hitler i-ar fi prezentat intențiile sale față sovietici65. Erik Hansen, a arătat, după război, că l-a in- format pe generalul Antonescu despre planul de atac împotriva Uniunii Sovietice în decem- brie 194066. Locotenentul-colonel Gheorghe Magherescu, membru al cabinetului militar al Conducătorului statului, susținea și el că Ion Antonescu ar fi primit de la Hitler informații despre intențiile germanilor, dar că nu a fost pus la curent cu detaliile întregii operații67. Informații certe despre planurile Germa- niei au fost oferite lui Ion Antonescu de către Herman Gbring, în cursul întrevederii de la Viena din 5 martie 1941, în cadrul căreia s-au discutat probleme economice68. La rândul său, generalul Ion Gheorghe, atașatul militar român la Berlin, s-a străduit să afle informații despre planurile germane dar nu a reușit. Totuși, deplasările unor mari unități spre est, l-au dus la concluzia că se apropia războiul dintre Germania și Uniunea Sovie- tică. Opinia lui era că Berlinul ar face o mare eroare dacă ar ataca partenerul de alianță, opi- nie împărtășită lui Antonescu în cadrul unei audiențe acordate la vila din Predeal. Fără a-1 contrazice, generalul a zâmbit indulgent. După declanșarea ostilităților, Ion Gheorghe a ajuns la concluzia că Antonescu era informat de pro- iectul german69. Mișcările trupelor germane pe teritoriul românesc și directivele primite de la Misiunea Militară Germană nu lăsau nici o îndoială asu- pra iminenței războiului cu Uniunea Sovietică. Dar, printr-un acord tacit, românii nu puneau întrebări, iar germanii nu erau obligați să dea explicații. Documentația existentă și desfășurarea faptelor permit să se concluzioneze că Ion An- tonescu a fost informat relativ devreme despre planurile germane, astfel că la întrevederea din 12 iunie 1941, el nu a părut surprins de comu- nicarea și solicitările lui Hitler. Cu toate că lua în calcul participarea României, el nu a avut în vedere încheierea unei înțelegeri cu liderii de la București pentru a stabili toate detaliile cola- borării, așa cum ar fi fost normal. Hitler conta pe dorința românilor de a recupera teritoriile anexate de sovietici în iunie-iulie 1940 și pe relațiile de încredere stabilite cu generalul An- tonescu. în plus, îi considera pe români par- teneri de mâna a doua, declarând la 30 martie 1941: „Cu România nu este absolut nimic de făcut. Poate că în spatele unui obstacol foarte puternic, ei vor fi în măsură să asigure securi- tatea acolo unde nu se atacă. Antonescu și-a mărit armata în loc de a o reduce și îmbunătăți. Soarta marilor unități române nu trebuie să fie dependentă de rezistența unităților române”70. ------------■ Revista de istorie militară ■------ La Stalingrad, în noiembrie 1942, germanii îi vor acuza pe români că sunt vinovați pentru grava înfrângere suferită, deși cea mai mare responsabilitate a aparținut lui Hitler și înaltu- lui Comandament German71. în primele luni ale anului 1941, la nivelul înaltului Comandament German au exis- tat dezbateri privind misiunile ce îi vor fi încredințate armatei române în campania îm- potriva Uniunii Sovietice, optându-se pentru o conduită defensivă la începutul operației. Materializarea planurilor germane pentru „operația Barbarossa” a influențat decisiv pro- cesul planificării strategice românești în pri- măvara anului 1941. Deși conducerea politică și militară de la București nu era informată ofi- cial despre aceste pregătiri, Marele Stat Major s-a conformat solicitărilor germane, privind constituirea dispozitivului româno-german pentru viitoarea operație. în contextul atacării Iugoslaviei și Greci- ei, generalul Erik Hansen a cerut României măsuri speciale pentru siguranța la granița de est, comunicându-i generalului Alexandru loanițiu: „Interesele Axei cer ca România să ia măsuri de siguranță la est Nu sunt indicațiuni materiale că URSS va ataca. Totuși, ea ar putea profita de situația creată în Balcani de Iugosla- via pentru a încerca să pună stăpânire pe Mol- dova și gurile Dunării”72. Pe această bază, la 31 martie 1941, prin or- dinul nr. 29 700/A al Secției operații din Ma- rele Stat Major, condusă de colonel Alexandru Gavrilescu, marile unități ale Armate a 4-a au trecut la efective de pace întărite73. începând cu 8 aprilie același an, când ofensiva germană împotriva Iugoslaviei era în toi, s-a decis ca ele să intre în dispozitiv de așteptare, fiind în mă- sură să treacă în dispozitiv operativ în 12 ore (cele din linia 1), iar ce din rezervă să se pună în marș în 6 ore74. La 9 aprilie 1941 au fost emise Instrucțiunile nr. 285 322 privitoare la funcționarea coman- damentelor de armată pe frontul de est, care precizau că, în caz de operații importante, se vor forma două armate: Armata a 3-a cu se- diul la Bacău și Armata a 4-a la Focșani, linia de despărțire între ele fiind Rediu Mitropoliei, Podu Iloaiei, Băcești-Parincea. Ca urmare, Ma- rele Stat Major a remobilizat comandamentul Armatei a 3-a, care a început să funcționeze începând cu 23 aprilie 194175. ----■ Revista de istorie militară ■----------- La 23 aprilie 1941, armatele 3 și 4 au primit Directiva operativă nr. 32, concepția acțiunilor, misiunile și ideea de manevră fiind similare celor din directivele anterioare. S-a dispus o nouă subordonare a marilor unități. Armata a 3-a avea în compunere corpurile de cavalerie, de munte și 4 armată, iar Armata a 4-a corpu- rile 3 și 11 armată. La dispoziția Marelui Stat Major se găseau trei divizii (5, 13 și blindată)76. Concentrarea trupelor germane pentru viitoarea ofensivă s-a accelerat la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai 1941. La 15 mai 1941, șeful de stat major al Misiunii Militare Germane, generalul Arthur Hauffe, îi scria confidențial generalului Alexandru loanițiu, propunându-i ca poziția principa- lă de rezistență în Moldova să fie împinsă pe aliniamentul Dorohoi-Botoșani, motivația fi- ind aceea de a se ceda cât mai puțin teritoriu românesc forțelor sovietice aflate în ofensivă. „Este în interesul armatelor aliate, continua Hauffe, ca, un eventual atac cu mijloace blin- date să eșueze înainte ca acestea (marile unități sovietice - n.n.) să pătrundă în poziția princi- pală de luptă”77. Evident, partea germană avea în vedere constituirea dispozitivului de luptă. De altfel, generalii loanițiu și Hauffe au avut, la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 1941, mai multe convorbiri în care au pus la punct numeroase elemente ale viitoarei ofensive. La începutul lunii mai a fost transferat în România statul major al Armatei a 11-a, care înlocuia Armata a 12-a destinată inițial pentru această misiune și rămasă în Grecia. Coman- dantul acestei armate, generalul Eugen Ritter von Schobert, a sosit și el în țară la 25 mai 1941, întâlnindu-se cu generalul Ion Antonescu două zile mai târziu78. La 27 mai, Misiunea Militară Germană, sub semnătura generalului Hauffe, ce a devenit la 1 iunie 1941 șeful acesteia, generalul Hansen fiind numit comandant al Corpului 54 armată, a trimis Marelui Stat Major un memorandum în care solicita luarea unor noi măsuri pentru pregătirea bazei de operații din Moldova. El solicita ca, în termen de 14 zile, marile unități să fie mobilizate la nivelul efectivelor de răz- boi, iar până la 10 iunie să fie aduse în zonă și rezervele. Misiunea Militară Germană solicita luarea măsurilor ca termenul de „mobilizare” să nu ajungă la public. | 41 [ Divizii germane care vor opera în Moldova. Situația la 31 martie 1941 £ 42 J------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Sl UNSA huita HA GERAaHA în Romlnla C.G.la 15 Vaiu 7 exemplare 2 exemplar Subiectul • Apărarea Moldovei. j -fiMiM» Comandament 941,________________ MARELE STAT MAJOR ?i • i . VAR8LE STAT MAJOR REGAL ROIAU ln-n;îna Damului General loanițiu Șeful M.st^. ^CO^-isiunea Militară Germană are onoarea a comunica Marelui Son''n următoarele; 1/ In ideea, ca atacatorului să i-se cedeze cât mol puțin terttortu românesc, s'a stabtltt, de comun acnrd, că partea de Nord a poztțtet principale de luptă (de rezistență) tn Moldova mptnsă aproximația pe linia Nord Botoșani - Soro^ot, Este nteresul ambelor A rma te jil ta te ca, un eventual atac cu ^ijloois blindate să eșueze înainte ca acesta să pătrundă tn poziția pr 1 n- clpală de luptă (de rezistență). In acest scop Misiunea l'tlltară Germană face următoarea pro- punere: a/ Tunurile antitanc, noi sosite din Germania,dela data de II , JC Aprilie. (_168 piese), șl care nu sunt destinate pentru dlotzig I JrscSt, J^mțitomecanlzaLă, să fie organizate în companie șl batalioane >=l. lS41..t.mâ bile.- ' .... ...—--------------- ----------------------------------- A b/ Mijloacele anticar ale așa numitelor ,livizii roșii flinta chiar acuma să fie puse In stare de o putea acționa șt dease~ fi^^- menea șt aceste companii șt plotoane să fie dislocate tn 'ocnrele /<.n,^j,probabile și puse la dispoziția dtntzitlor din Poldotn. 9^- ' * --------------------------------- £ k H.G. 583/2016 modificat cu H.G. 792/2013 ■ Revista de istorie militară ■ Pe baza observațiilor generalului de divizie Johannes Zukertort, care efectuase o călătorie de recunoaștere în Moldova, se recomanda ca poziția principală de rezistență să fie ocu- pată mai puternic, să se constituie mai multe rezerve tactice și mai puține rezerve operati- ve, să nu se păstreze rezerve de artilerie, ar- tileria la dispoziție urmând a fi întrebuință în prima linie. Misiunea mai cerea trimiterea detașamentelor de legătură române la marile unități germane, iar Directiva operativă de că- tre Marele Stat Major să fie discutată, în prea- labil, cu partea germană79. Pe această bază, la 1 iunie 1941, Marele Stat Major a emis Directiva nr. 34 pentru armatele 3 și 4S0. Scopul operațiilor rămânea defensiv, dar poziția principală de rezistență era împinsă până aproape de granița româno-sovietică, re- spectiv pe aliniamentul Măgura, pârâul Brodi- na, Vicovu de Sus, masivul păduros Călinești, Cuparencu, nord Broscăuți, Dumeni, Vorni- ceni, Bașeul între Negreni și Hănești, Movila Ruptă, Prutul până la vărsare. Limita dinainte a apărării în fâșiile de acțiune ale armatelor era stabilită astfel: pen- tru Armata a 3-a - Cârlibaba-Comarna (in- clusiv), iar pentru Armata a a 4-a - Comarna (exclusiv)-gura Șiretului. Direcțiile principale de interzis erau: Cernăuți-Pașcani; Tarutino-Botoșani; Bălți- lași; Chișinău- Huși- Bârlad; Tarutino-Râmni- cu Sărat. Armata a 3-a dispunea de trei coman- damente de corp de armată cavalerie, munte, 4 armată), zece mari unități (patru divizii de infanterie, trei brigăzi de cavalerie și trei bri- găzi de vânători de munte). Armata a 4-a avea tot trei comandamente de corp de armată (8, 5, 11) cu opt mari unități (cinci divizii de in- fanterie, una de grăniceri și două brigăzi de fortificații). Dispozitivul trebuia finalizat până la 10 iunie 1940, ora 6.00. Pentru prima dată într-un document opera- tiv românesc erau înserate și prevederi privind intervenția marilor unități germane în apărarea Moldovei. Potrivit instrucțiunilor speciale ane- xate directivei81, se lua în calcul declanșarea unui atac rusesc la sfârșitul lunii iunie 1941. Conduita trebuia să fie deosebit de activă ast- fel încât să-i fie anihilată intenția de atac și a-1 nimici din primul moment „printr-o intensă activitate de cercetare și concentrare de foc a armelor”. Trupele germane constituiau rezerva mobi- lă a apărării, având misiunea de a-i imprima un caracter activ și a-1 nimici. Acolo unde situația o cerea, trupele germane puteau să intervină în sprijinul marilor unități germane. Corpul 54 armată, cu sediul la Vaslui, constituia rezer- va frontului defensiv de la Galați la Drânceni, Corpul 30 sprijinea apărarea pe aliniamentul Comarna-Popricani și avea punct de comandă la Strunga, iar Corpul 11 apăra poziția Movila Ruptă-Călinești-Cuparencu, punctul de co- mandă fiind la Botoșani. Rezervele Comandamentului german se găseau dispuse la Hârlău și Suceava pentru a putea apăra, în caz de nevoie, atât frontul de la Prut, de deasupra lașiului, cât și cel din văile Șiretului și Sucevei. Cooperarea cu trupele ro- mâne se realiza prin detașamentele de legătură germane ce funcționau începând de la brigadă și divizie în sus82. Eșalonul înaintat al Marelui Stat Major urma să fie dislocat la Piatra Neamț, iar cel al Comandamentului superior german, inițial la Timișul de sus, ulterior, tot în regiunea Piatra Neamț, dar nu în aceeași localitate83. Ultimul document de acest gen emis înainte de începerea conflictului a fost Directiva ope- rativă nr. 35 din 14 iunie 1941 pentru armatele 3 și 4. Ea era semnată de Ion Antonescu, co- mandant de căpetenie al armatei, și generalul Alexandru loanițiu, șeful Marelui Stat Major84. Se aprecia că desfășurarea forțelor sovietice se apropia de sfârșit, un atac al acestora fiind oricând posibil. Gruparea marilor unități du- cea la concluzia că înaltul comandament so- vietic preconiza un atac în clește al frontului român, pe două direcții principale: o ofensivă pe cursul inferior al râului Prut, combinată cu una de-a lungul văii Șiretului. Concomitent erau de așteptat puternice raiduri aeriene și lansarea de parașutiști. Concepția operației, dispozitivul și misiu- nea armatelor erau aceleași ca și în documentul ----■ Revista de istorie militară ■--------- anterior. Foarte important era articolul opt, care preciza: „Armata germană în România are misiunea, ca în cazul unui război contra Sovietelor, să lupte împreună cu Armata Ro- mână, până la victoria finală” [sublinierea noastră - n.n.]. Cooperarea de comandament româno- germană După informarea lui Ion Antonescu, reali- zată la 12 iunie 1941, pregătirile pentru reali- zarea dispozitivului de luptă româno-german s-au intensificat considerabil, rolul hotărâtor avându-1 partea germană. De altfel, organiza- rea cooperării militare româno-germane avea la bază două principii: controlul absolut al co- mandamentului german asupra proiectării și conducerii operațiilor; păstrarea aparențelor pentru partea română, prin investirea lui An- tonescu în calitate de comandant de căpetenie al armatelor româno-germane ce acționau în spațiul dintre Prut și Carpații Orientali. în scrisoarea din 18 iunie 1941, adresată ge- neralului Ion Antonescu, Adolf Hitler se dove- dea foarte preocupat pe de o parte de conduce- rea unitară a acestei operațiuni grandioase de atac, ea urmând a fi concentrată într-o singu- ră mână, iar „pe de altă parte a ține socoteala ca independența și prestigiul personalităților conducătoare ale aliaților noștri față de po- porul și armata lor, să fie respectate în cel mai înalt grad”85. în consecință s-a creat grupul de armată Ion Antonescu, în compunerea căruia au intrat Armata 11 germană, armatele 3 și 4 române, precum și alte unități și formațiuni de diferite arme. Comandamentul Armatei 11 germane funcționa ca un stat major al grupului de ar- mate, care redacta toate ordinele operative, ce erau trimise marilor unități din subordine, sub semnătura lui Ion Antonescu. Acest cadru a fost a fost apoi materializat în convenția înche- iată între conducătorul statului român și gene- ralul von Schobert, comandantul Armatei 11 germane. Legătura era realizată prin Misiunea Militară Germană din România. începând cu 22 iunie 1941, șeful Misiunii Militare Germa- ne a preluat sarcina de ofițer de legătură între Armata 11 și comandamentul suprem al arma- tei române. Generalul Arthur Hauffe a devenit consilierul lui Antonescu în problemele tactice și operative ale conducerii războiului. -----------------------------------1 45 |-- COMANDAMENTUL ‘RUDELOR QERMARE MS ARMATEI DE USCAT In ROMANIA I-a Eo.00^8/il STRICT SECRET Decret—Op. Șef St.M. Pentru INSTRUCȚIUNI siguranța șt apărarea frontierelor României contra Rusiei . ( Harta 1:20.000 } » o 1-.- SITUAȚIA GENERALA . Jn urna:., concentrărilor de forțe rusești nat puter- nice la frontierele române, este posibil ca, Rusia sa încerce în acest an sa exploateze situația Germaniei , oare se afla angajata în lupta cu Anglia, în scopul de a pune stăpânire -printr'un atac în Mbldova- pe frontiera Carpatică la care râvnește de nalt timp ; Din informațiile prtstte până acu» rezultă ca, un astfel de atac este de prevăzut către sfârșitul lunei Iunie . Credincios angajamentelor luate de Reichul German, Puhrerul șt Comandantul Suprem al Armatei Germane a tri- mis forțe puternice în România . Aceste forțe au ntstoea, oa în carul unut rtlz&otu tnpus Romanței de către Rusia, să lupte cot la cot ou Zntata Română până la victoria definitivă . In calitate de Comandant Superior al trupelor germane din Armata de uscat an răspunderea oa operațiu- nile Arnatelfr aliate să se desfășoare fără lacune , Conandanentul Superior al trupelor Armatei Germane în România va transmite, cererile și măsurile necesare de luat, Comandamentului Armatei Române -întotdeauna- prin Misiunea Militară Germană . . Instrucțiuni pentru siguranța și apărarea frontierelor României contra Rusiei ■ Revista de istorie militară ■ O problemă amplu analizată în istoriogra- fie națională este neîncheierea unei convenții de natură politică și militară dintre cele două țări. Adolf Hitler și colaboratorii săi nu au avut niciodată intenția de a încheia cu România un act oficial care să fixeze cadrul cooperării bi- laterale, inclusiv pe plan operativ. Participarea statului român, ca și a Finlandei, era un fapt fără putință de tăgadă, viitoarea campanie era considerată a fi de scurtă durată, iar valoarea militară a partenerului român era îndoielnică. De cealaltă parte, fon Antonescu și-a pro- pus ca obiectiv fundamental al guvernării sale reîntregirea granițelor țării, care nu putea fi materializat decât cu ajutorul Germaniei. El considera că fidelitatea față de ea, coroborat cu un sprijin consistent în multe domenii, in- clusiv militar, va asigura, la finalul războiului, rezultatul dorit. Pe această bază n-a încercat să propună lui Hitler, șansele oricum erau ca și inexistente, parafarea unei convenții. El considera că angajamentul său de recuperare a Basarabiei și a nordului Bucovinei, ce avea susținerea cvasi unanimă a opiniei publice românești, era suficient pentru viabilitatea co- operării cu Germania. Lipsa unui document oficial care să fixeze obligațiile părților prezenta un avantaj evi- dent. Nelegat de un tratat, Antonescu putea refuza îndeplinirea unor cerințe germane, să se oprească acolo unde dorea, să evite situațiile delicate. Dar și reversul lucrurilor era la fel de valabil. Lipsa unor angajamente precise, a unor limite și criterii clare putea să determine aliatul german să ceară, să pretindă oricât, să angajeze statul român dincolo de legitimitatea revendicărilor sale. Din nefericire, acest lucru s-a și întâmplat. Germania, având la dispoziție rivalitatea româno-maghiară pe care a jucat- o cu abilitate în propriul interes și forțată de puținătatea resurselor în comparație cu ad- versarul, a cerut României o participare din ce mai consistentă. Neputându-se sustrage exigențelor războiului de coaliție, Ion Anto- nescu a acceptat solicitările Berlinului, astfel că armata română a ajuns la Stalingrad, înre- gistrând aici o înfrângere militară de proporții. Preocupare pentru alte direcții Planificarea strategică începând cu luna septembrie 1940 a avut ca obiectiv apărarea ----■ Revista de istorie militară ■--------- Moldovei, respectiv regiunea dintre Prut și Carpații Orientali, și implicit securitatea area- lului petrolifer românesc, vital pentru Germa- nia. Dar, în atenția Marelui Stat Major s-au aflat și alte teatre de acțiuni militare. în vestul țării și la nord de Carpații Meridionali, de-a lungul liniei demarcaționale impusă prin Dictatul de la Viena se afla dispusă Armata 1, cu punctul de comandă la Sibiu, care avea în compunere corpurile 6, cu sediul la Timișoara, 7, cu punc- tul de comandă la Sibiu și, ulterior 1 cavalerie de la Craiova. La 21 septembrie 1941, după finalizarea re- tragerii trupelor din nord-estul Transilvaniei, Marele Stat Major a transmis Armatei 1 Di- rectiva operativă nr. 27. Misiunea încredințată era apărarea frontierei între Orșova și Zagon și interzicerea, în special, a direcțiilor: Szeged- Caransebeș; Valea Mureșului; Valea Crișului Alb; Dej-Sibiu; Târgu Mureș-Sibiu; Odorhei- Brașov; Sfântu Gheorghe-Ploiești. Dispoziti- vul urma să fie realizat până la 6 octombrie86. Având în vedere faptul că un război româno- maghiar era foarte puțin probabil, Armata 1 română n-a mai primit nici o directivă operati- vă până la 22 iunie 1941. La 11 noiembrie 1940 s-a dispus ca unitățile să fie dislocate în garnizoanele de pace și să aibă efective reduse. în atari condiții, Marele Stat Major, prin ordinul nr. 15 248, preciza că misiunea Armatei 1 este de a întări la nevoie paza grănicerilor și de a asigura navigația pe Dunăre între Baziaș și Turnu Severin87. în perioada constituirii dispozitivului ro- mâno-german din Moldova, Armata 1 a pri- mit, prin ordinul nr. 40672 din 5 iunie 1941 al Marelui Stat Major, sarcina ca în ipoteza unor operațiuni pe alt front, să întărească la nevoie paza granițelor, să asigure ordinea internă în Transilvania, Oltenia și județele Argeș și Mus- cel, să distrugă și să captureze forțele inamice ce ar fi aeropurtate în regiunea de responsabi- litate88. Litoralul românesc al Mării Negre a stat în atenția Marelui Stat Major. La 12 noiembrie 1940 s-a transmis Directiva specială nr. 1 pen- tru comandantul marinei. Forțele fluviale tre- buiau să asigure flancul drept al Armatei 4 în perspectiva unui atac inamic pe direcția Reni- Galați, să interzică o debarcare în regiunea | 47 [ Dispozitivul Corpului de Munte la 5 iunie 1941 Galați-Brăila și să se opună împreună cu Cor- pul 2 armată unei pătrunderi în Dobrogea și în Deltă. Forțele maritime urmau să apere litoralul românesc, să împiedice o debarcare inamică și să coopereze cu marile unități ale Corpului 2 armată pentru respingerea inamicului de- barcat89. Aceeași conduită ofensivă și aceleași misiuni se regăsesc și în celelalte documente de planificare elaborate ulterior de Marele Stat Major și Statul Major al Marinei90. Slăbiciunea forțelor navale românești și perspectiva unui desant maritim pe litoralul românesc au determinat ca Berlinul, în con- textul pregătirilor pentru operațiile „Marița” și „Barbarossa”, să trimită, în februarie 1941, o Misiunea Militară Navală care avea atât sarcini de instrucție, cât și misiuni operative. Ea fost comandată de Werner Tillessen91. Concluzii în perioada septembrie 1940-iunie 1941, în procesul planificării strategice, Marele Stat Major, ca principală structură responsabilă, s-a confruntat cu o situație complet nouă față de perioada anterioară. Rapturile teritoriale din lunile iunie-august 1940 au modificat radical ----1 48 |------------------------------------ potențialul militar național și configurația te- ritoriului. . Sosirea Misiunii Militare Germane cu cele trei componente (uscat, aeronautică și nava- lă) și aderarea României la Pactul Tripartit au influențat decisiv elaborarea proiectelor stra- tegice ale armatei române. Ele au fost corelate și adaptate cu interesele germane, respectiv cu planurile „Marița” și „Barbarossa”, precum și cu necesitatea protejării regiunii petrolifere de pe Valea Prahovei. Dacă în ultimele luni ale anului 1940, Ma- rele Stat Major a beneficiat de o anumită auto- nomie în privința planificării strategice, după aprobarea celor două planuri ea a dispărut în mare măsură, rolul hotărâtor revenind înaltu- lui Comandament German, Misiunea Militară fiind organul de legătură cu structurile politi- co-militare românești, în primul rând cu Ion Antonescu. Ca mod de lucru, rezolvarea problemelor de ordin militar, inclusiv în privința planifi- cării strategice, se făcea în cadrul ședințelor de colaborare conduse, de regulă de Ion An- tonescu, la care participau ministrul Apărării Naționale, șeful Marelui Stat Major, șefii celor patru subsecretariate din departamentul de ------------■ Revista de istorie militară ■------ resort, alți oficiali. Liniile directoare și măsu- rile stabilite în urma discuțiilor se regăseau în documente de planificare care erau transmise marilor unități, sub forma directivelor operati- ve, instrucțiunilor operative, ordinelor etc. în toată această perioadă, obiectivul funda- mental al planificării strategice a fost apărarea fațadei estice a României, Uniunea Sovietică, în pofida garanției germane și italiene acordate la 30 august 1940, nerenunțând, într-o primă fază, la ocuparea Moldovei și a Deltei Dună- rii și ulterior, la avansarea în sudul României, atracția principală fiind regiunea petroliferă. în spațiul dintre Prut și Carpații Orien- tali au fost concentrate cele mai importante forțe și au fost executate importante lucrări de fortificații, cu deosebire pe aliniamentele Târgu Neamț-Strunga-Târgu Frumos-sud lași, Focșani-Nămoloasa-Galați și cursul inferior al râului Prut. Documentele de planificare strategică nu menționau participarea unităților germane la apărarea acestei regiuni, în primul rând datori- tă necesității menajării susceptibilităților par- tenerului de alianță și păstrării secretului, dar implicarea lor reprezenta o condiție sine qua non pentru succesul operației defensive. Abia la începutul lunii iunie, pentru realizarea dispozi- tivului prevăzut în „planul Barbarossa” concur- sul marilor unități germane apare explicit. După 22 iunie 1941, trupele române au fost subordonate comandamentelor germane, acestea având rolul conducător în planificarea strategică. Este, de altfel, un aspect definitoriu al războiului de coaliție, ca hegemonul alianței să aibă rolul hotărâtor în pregătirea, condu- cerea și ducerea acestuia. România, partener secund, în această „coaliție de voință”, a fost obligată să se conformeze acestui principiu, cu toate că fon Antonescu s-a bucurat de încrede- rea și aprecierea lui Hitler. NOTE 1 Imediat după preluarea puterii, Ion Antonescu a adoptat un ambițios program de reformă pe plan militar, concretizat în formula „o armată mică, dar puternică" Pentru detalii a se vedea Petre Otu (co- ordonator), Reforma militară și societatea în Româ- nia. Relaționări externe și determinări naționale, Editura Militară, București, 2009, p.191-214. ----■ Revista de istorie militară ■--------- 2 Traian Sandu, La France, la Roumanie et la securite en Europe de 1919 â 1933. Villeneuve d Ascq, Presses universitaires du Septentrion, 2002; Maria Georgescu, România, Franța și securitatea europeană în anii '20. Speranțe și iluzii, Editura Mi- litară, București, 2004, etc. 3 Pentru alianța dintre România și Polonia a se vedea recentul volum Jeden narod a dwoch sztan- darach. Przymierze polsko-rumunskie (1918) 1921- 1926 Dokumenty i materialy / Un singur popor cu două drapele. Alianța polono-română (1918) 1921- 1926. Documente și materiale, Redakcja naukowa / Redactarea științifică Krzysztof Nowak, Henryk Walczak, Warszawa/Varșovia, 2020 (ediție bilin- gvă). 4 Take lonescu, La Petite Entente, București, 1922; Constantin Xeni, Take lonescu, ediția a 2-a, București, 2002; Florin Codrescu, La Petite Entente, tom I, Paris, 1930; Eliza Campus, Mica înțelegere, București, 1968, Editura Politică; Mihai Retegan, în balanța forțelor. Alianțe românești interbelice, Edi- tura Semne, București, 1997 etc. 5 Eliza Campus, înțelegerea Balcanică, Edi- tura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972; Cristian Popișteanu, România și Antanta Balcanică. Momente și semn.ficații, Edi- tura Științifică, București, 1977; Alexandru Oșca, Gheorghe Nicolescu, Tratate, convenții militare și protocoale secrete(1934-1939), Editura Vlasie, 1994 etc. 6 Florin Constantiniu, între Hitler și Stalin. România și pactul Ribbentrop-Molotov, Editura Danubius, București, 1991; Emilian Bold, Ilie Sef- tiuc. Pactul Ribbentrop-Molotov. Antecedente și consecințe, Institutul European, Iași, 1998; Relațiile româno-sovietice. Documente, voi II, 1935-1941, responsabil de volum: Costin lonescu, autori: Vi- talie Văratic, Dumitru Preda, Stelian Obiziuc, Edi- tura Fundației Culturale Române, București, 2003, p. 314-378; Emilian Bold, Răzvan Ovidiu Locovei, Relații româno-sovietice (1918-1941), Casa Edito- rială Demiurg, Iași, 2008, p.259-296; De la Marea Baltică la Marea Neagră, 1939-1940 (Studiu și do- cumente privind negocierea, încheierea și aplicarea Pactului Ribbentrop-Molotov), editori: Ion Șișcanu, Daniela Șișcanu, Chișinău, 2019 etc. 7 Arhivele Naționale ale României, Stenograme- le ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, voi I (septembrie-decembrie 1940), ediție de documente întocmită de Marcel-Dumitru Ciucă, Aurelian Teodorescu, Bogdan Florin Popo- vici. București, 1997, p.19. 8 Ibidem, p. 16. 9 Arhivele Naționale Istorice Centrale (în con- tinuare A.N.I.C.), fond Președinția Consiliului de 1 49 |-------------------------------------- Miniștri. Cabinet militar Ion Antonescu (în conti- nuare P.C.M. Cabinet militar Ion Antonescu), dosar nr.10/1940, f. 16. 10 Grigore Gafencu, Preliminariile războiului din Răsărit. De la Acordul de la Moscova (21 august 1939) și până la ostilitățile din Rusia (22 iunie 1941), Cuvânt-înainte de Teodor Baconschi, traducere din limba franceză de Andrei Niculescu, prefață, note și indice de Laurențiu Constantiniu, Curtea Veche, București, 2011, p. 340-353. Pentru această proble- mă a se vedea și Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Relațiile germano-ro- mâne 1938-1944, ediție și studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe, Humanitas, București, 1994, p. 128- 29; Florin Constantiniu, 1941. Hitler, Stalin și Ro- mânia. România și geneza operațiunii „Barbarossa”. București, Editura Univers Enciclopedic, 2002, p. 27-29; Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane septembrie 1940 - august 1944, Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 104-116. 11 A.N.I.C., fond P.C.M. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr. 242/1940, f.15. General de corp de armată Constantin Pantazi, Cu mareșalul până la moarte. Memoriile ministrului de război al Ro- mâniei în anii 1942-1944, text stabilit, ediție de Alexandru Diță, studiu introductiv și note de Adri- an Pandea,, cuvânt înainte de Dan Pantea,, Editura Publiferom, București, 1999, p. 112-113. 12 Arhivele Militare Naționale Române (în conti- nuare A.M.N. R.), fond 948, Secția 7, dosar nr. 2, f.28 (Decretul Lege nr. 34 888 din 16 octombrie 1940). 13 Șefii Marelui Stat Major Român 1941-1945. Destine la răscruce, coordonator: general-colonel Dumitru Cioflină, Editura Militară, București, 1995, p.47-72. La declanșarea războiului, Marele Stat Major s-a divizat în două componente - Marele Cartier General, ce avea drept misiune conducerea operațiilor, și Marele Stat Major - Partea Sedentară. 14 A.M.N.R, fond 948, Secția 1, dosar nr. 1068, f. 47. 15 Ibidem, dosar nr. 2.154, f. 602. 16 Beni L. Balogh, The Second Vienna Award and the Hungarian-Romanians Relations 1940- 1944, Translated by Andrew Gane Copyedited by Matthew Suff, Social Science Monographs, Boulder, Colorado Atlantic Research and Publications, Inc. Highland Lakes, New Jersey, 2011, p. 265-270. 17 A.N.I.C. fond P.C.M.. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr.28/1940, f.6-11; Andreas Hillgru- ber, op. cit., p. 134-135; Ottmar Trașcă, op. cit. p. 149-159. 18 Grigore Gafencu, op. cit., p. 354-368. 19 A.M.N.R., fond Microfilme, rola 1. 997, cadrul 546. Au fost capturați cinci marinari și un grănicer, aflați pe ostrovul Salangic. La 5 noiembrie 1940 ora -------1 50 I------------------------------------ 10, trupele sovietice au ocupat cu două vedete tor- piloare și o șalupă ostrovul Musura și gura brațului Stări Stambul (Ibidem, cadrul 547). 20 Detalii în Mihail Studza, Amintiri din țara pierdută, Rio de Janeiro-Madrid, 1966, p. 199-200; Ottmar Trașcă, op. cit. p. 197-198. 21 A.M.N.R., fond 948, Secția a IILa, dosar nr. 594, f. 2. 22 Ibidem, f. 5-6. 23 Ibidem, Secția IlI-a, dosar nr. 562, f. 86-88 (Instrucțiuni generale asupra principiilor și proce- deelor tactice de apărare contra atacurilor armatei sovietice). 24 A.M.N.R. , fond 948, Secția a IILa, dosar nr. 1068, f.36-38. 25 Ibidem, dosar 1908, f. 37-42. 26 Instrucțiuni pentru apărarea Moldovei contra motomecanizatelor și contra parașutiștilor (Ibidem, f.99-111); Instrucțiuni complimentare referitoare la măsurile ce trebuiesc luate pentru a face față unui atac prin surprindere (dosar nr. 594, f. 31-32). 27 A.M.N.R., Secția a 3-a, dosar nr. 562, f.178. 28 Ibidem f. 55-56. 29 Ibidem,f. 37-42. 30 A.N.I.C. fond P.C. M. Cabinet militar Ion Antonescu, dosar nr 148/1940, f. 85. 31 A.M.N.R, fond 948, Secția IlI-a, dosar nr. 562 f. 37. 32 Ibidem, dosar nr. 504, f. 126-128. 33 Andreas Hillgruber, op. cit.,p 164. 34 A.M.N.R., fond Microfilme, Rola P. II. 2.2015, cadrele 82-83. 35 Constantin Hârjeu, Istoria armei geniului, LV. Socec, București, 1902, p. 393-429. Cornel Scafeș, Regiunea întărită Focșani-Nămoloasa-Galați (1888- 1916), Editura Alpha MDN, Buzău, 2014. 36 A.M. N. R., fond Microfilme, rola P. II. 2. 2015, cadrul 57. 37 Ibidem, cadrele 89-90 38 A.N.I.C., fond P.C. M. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr. 126/1941 f. 2-15. 39 A.M.N.R., fond Microfilme, rola II. 2. 2015, cadrul 99. 40 Ibidem, cadrul 101. 41 Contele Galeazzo Ciano, Jurnal politic, tra- ducerea: Dragoș Nedelescu, Editura Elit„ f.a, p. 229. 42 Al Doilea Război Mondial, Paul Collier, Alas- tair Finlan, Mark J. Grove, Philips D. Grove, Russel A. Hart, Stephen A. Hart, Robin Havers, David Horner și Geofrey Jukes, cuvânt înainte de Sir Max Hastings, traducere din limba engleză: Cora Raduli- an, Litera, București, 2020, p.154. 43 Pentru aceste evenimente din bogata istori- ografie reținem: Antonescu-Hitler. Corespondență și întâlniri inedite (1940-1944), voi I, ediție alcătu- ■ Revista de istorie militară ■----------- ită de Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Ștefan Lache, Cozia, București, 1991, p. 24-53; Gheorghe Barbul, Memorial Antonescu. Al treilea om al Axei, ediție pregătită pentru tipar de V. E Dobrinescu, traduce- re: George Miclăuș, Editura Pro Historia, București, 2001, p. 19-30; A.N.I.C, fond P.C.M. Cabinet militar Ion Antonescu, doar nr. 167/1940- f. 441-496;. Ott- mar Trașcă, op. cit. p.239-244 etc. 44 Antonescu-Hitler. Corespondență și întâlniri inedite (1940-1944), voi I,.., p.35. 45 Ibidem, p. 43-44. 46 Adolf Hitler, Directive de război, versiunea ro- mânească : Dragoș Nedelescu, Editura Elit, f.a., p. 116-120; Ottmar Trașcă, op. cit. p.245. 47 A.N.I.C., fond P.C.M. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr.39/1940, f. 3. 48 Pentru această problemă a se vedea, între al- tele, Grigore Gafencu, op. cit., p. 402-410. 49 Ceremonia semnării la Raoul Rossy, Jurnal (2 noiembrie 1940 - 9 iulie 1969), prefață de Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, ediție îngrijită de Ion Mamina, Editura En- ciclopedică, București, 2001, p.29-30. 50 în legătură cu lovitura de stat de la Belgrad persistă o serie de controverse. Cu o zi înainte de semnarea Pactului, s-a aflat pe teritoriul iugoslav Bill Donovan, trimisul președintelui F. D. Roose- velt. El a fost primit de regentul Pavle, pe care l-a atenționat asupra consecințelor aderării la Pactul Tripartit, fără a putea să-l determine să renunțe. Donovan s-a întâlnit și Dusan Simovic, șeful de stat major al forțelor aeriene iugoslave. Acesta a cerut un sprijin material consistent pentru a face față unui atac german. Pe marginea acestei vizite s-a acreditat ideea că lovitura de stat ar fi fost opera serviciilor secrete americane și britanice (Winston Churchill, Al doilea Război Mondial, voi. 1, traducere de Any și Virgil Florea, cu un cuvânt înainte de Florin Con- stantiniu, Editura Saeculum, I.O, București, 1996, p. 398-401; Misha Glenny, Balcanii. Naționalism, război și Marile Puteri 1804-2012, traducere din en- gleză de Livia Szasz, Editura Trei, București, 2020, p. 499-500 etc.) în schimb, Pavel Sudoplatov, unul dintre șefii serviciilor secrete sovietice, afirmă că Uniunea Sovietică a fost implicată masiv în organi- zarea loviturii de stat de la Belgrad: „în martie 1941, rezidențele GRU și NKVD, scrie Sudoplatov, au sprijinit activ o lovitură de stat împotriva guvernu- lui progerman de la Belgrad. Molotov și Stalin spe- rau să întărească poziția URSS în Balcani” (Pavel și Anatoli Sudoplatov împreună cu Jerold L. și Leona P. Schechter, Misiuni speciale. Memoriile unui ma- estru al spionajului sovietic, traducere din limba engleză: Corina Hădăreanu, Litera, București, 2013, p.190.) La câteva zile după lovitura de stat, respectiv -------■ Revista de istorie militară ■------------ la 6 aprilie 1941, Iugoslavia și URSS au încheiat un tratat de asistență militară. Grigore Gafencu, minis- trul României în acel moment, aprecia că Moscova nu a avut un rol decisiv în rebeliunea de la Belgrad: „Rebeliunea care a izbucnit în Serbia, scria diplo- matul român, cu o violență și spontaneitate uimi- toare, nu se datora nici unei influențe străine și nici acțiunilor sovietice sau pretinselor mașinațiuni ale Intelligence Service-ului, ci unui sentiment unanim de mândrie națională care determina un popor în- treg să se ridice împotriva promisiunilor cu prețul cărora fusese obligat să renunțe la o parte din suve- ranitatea sa” (Grigore Gafencu, op. cit., 415). 51 Andreas Hiilgruber, op. cit., p.161. 52 A.N.I.C., fond P.C.M. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr 148/1941, f.65-66. 53 Ibidem, p. 26-27. 54 Ibidem, f. 32. 55 A.M.N.R., fond 948, Secția a 3-a. dosar nr. 1908, f. 28-30 [Notă. Sprijinul și înlesnirile acordate trupelor germane din România). 56 A.M.N.R., fond 948, dosar nr 614, f. 125-128. 57 Ibidem, fond Microfilme, rola 1.145, cadrele 800-839. 58 Pentru geneza „operației Barbarossa” există o consistentă bibliografie, din care reținem; Grigore Gafencu, op. cit., 340-395; David E. Murphy, Ce que savait Staline, L’ enigme de l’operation Barbe- rorusse, traduit de l’anglais (Etats-Unis) par Jean- Francois Sene, Stock, Paris, 2006. David M. Glantz,, Barbarossa. Hitler’s Invasion cf Russia 1941, Tem- pus Publishing Ltd, 2011; Christian Hartmann, Operațiunea Barbarosa. Războiul german din răsă- rit, traducere din limba germană de Dragoș Dinu- lescu, AII, 2012 etc. 59 Franz Halder, Jurnal, versiunea românească: Corina George-Pintilie, Editura Elit,, f. a, p. 257. “Ibidem, p.273. 61 Detalii Andreas Hiilgruber, op. cit. p. 165; Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno- germane...., p. 266-272. 62 Franz Halder, op. cit. p.284. Pentru acest as- pect a se vedea Andreas Hiilgruber, op. cit. p. 166- 167; Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare ro- mâno-germane...., p.273-274. 63 General de corp de armată Constantin Pan- tazi, op. cit., p.lll. 64 Raoul Bossy, op. cit., p. 52-54. 65 Gheorghe Barbul, op. cit., p. 40. 66 Andreas Hiilgruber, op. cit. p. 29. 67 Antonescu. Mareșalul României și războaiele de întregire,.... p. 225. 68 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a popo- rului român, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Uni- vers Enciclopedic, București, 2011, p. 388. Goering ar fi cerut lui Antonescu pentru viitoarea campanie 20 de divizii. 69 Ion Gheorghe, Un dictator nefericit. Mareșalul Antonescu (Calea României spre statul satelit), ediție și studiu introductiv de Stelian Neagoe, Edi- tura Machiavelli, București, 1996, p. 180-183. 70 Apud Ottmar Trașcă, op. cit., p. 277-278; An- dreas Hillgruber, op. cit., p. 167. 71 Pentru perspectiva românească asupra con- fruntărilor din regiunea de la Stalingrad a se vedea: Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu, Românii la Sta- lingrad. Viziunea românească asupra tragediei din Cotul Donului și Stepa Calmucă, Editura Militară, București,1992; Mihai Vasile-Ozunu, Petre Otu, Ro- mânii la Stalingrad. Irfrânți și uitați, Editura Ion Cristoiu, București, 1999. 72 A.N.I.C., fond P.C.M. Cabinet militar Ion An- tonescu, dosar nr 148/1941, f. 85. 73 A.M.N.R., fond 948, Secția a 3-a, dosar nr. 1068, f. 52. 74 Ibidem. 75 Ibidem, dosar nr. 594, f. 106. 76 Ibidem, f. 233-234. 77 Ibidem, Secția a 3-a, dosar nr. 1908, f. 7. 78 Apud Ottmar Trașcă, Relațiile politice și mili- tare româno-germane..., p. 280; Andreas Hillgruber, op. cit. p. 168. 79 A.M.N.R., fond 948, Secția a 3-a dosar nr. 1908, f.56-60. 80 Ibidem, dosar nr. 1907-, f. 2-15. 81 Ibidem, dosar nr. 1908, f. 76-84 (Instrucțiuni pentru siguranța și apărarea frontierelor României contra Rusiei). 82 Ibidem, f. 80. 83 Ibidem, f. 84. 84 Ibidem, dosar nr. 594, f. 328-336. 85 Ibidem, dosar 1908, f. 184. 86 Ibidem, fond 1, dosar nr 208, f. 218. 87 Ibidem, f. 256. 88 Ibidem, dosar nr 210, f. 94. 89 Ibidem, fond 948, Secția a 3-a, dosar nr. 581, f. 264-265. 90 Directiva pentru întrebuințarea forțelor fluvi- ale din 23 aprilie 1941; Instrucțiunea operativă nr. 8 din 20 iunie 1941 etc. 91 Ottmar Trașcă, op.cit., p.154-156; Andreas Hillgruber, op. cit., p. 136. 52 -------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial THE MURDERS OF JEWS BY THE 707™ INFANTRY DIVISION IN BELARUS IN 1941/42. THE DIARY OF A REGIMENTAL COMMANDER PETER LIEB ** Abstract The Wehrmacht as institution was involved in the murder cf the Jews during Operation Barbarossa. However, it was very rare that individual units participated directly in the geno- cide. The 707h Ir.fantry was an exception though as approximately over 10,000 Jews were killed under its command in Belarus in 1941/42. The personal diary cf Colonel Cari von Andrian, a regimental commander in this division, gives insight into the mindset cf a perpetrator. Andrian harboured strict anti-semitic views and did not protest when a limited number cf Jews were shot as ‘reprisals’. However, he rejected systematic genocide, particularly the murder cf women and children, andforbade his regiment to participate in these killings. Keywords: Wehrmacht, Holocaust, German occupation cf Belarus, 707h Irfantry Division, Colonel Cari von Andrian Before the invasion of the Soviet Un- ion, Hitler had decided to task four compet- ing institutions with the occupation policy: The Wehrmacht, Hermann Goring’s “Four Year Plan”, Heinrich Himmler’s SS and Alfred Rosenberg’s Reich Ministry for the Occu- pied Eastern Territories. The main task of the Wehrmacht was to “defeat the enemy”1, as a general staff officer in the Army High Com- mand (OKH) put it in a nutshell. According to this, the National Socialists had originally not planned to make the Wehrmacht the ex- ecutive body of their extermination policy towards the Jewish population. In reality, this was different; the military-ideological division of responsibilities between Wehrmacht and SS was often violated. From the late 1970s and in the early 1980s, research exposed the agree- * This article is an abbreviated and updated version of: Peter Lieb, ‘Tăter aus Uberzeugung? Oberst Cari von Andrian und die Judenmorde der 707. Infanteriedivision 1941/42.’ In: Vierteijahrshefte fur Zeit- geschichte 50 (2001), 523-557. ’* Senior Researcher at the Centre for Military History and Social Sciences of the Bundeswehr, Potsdam. ----■ Revista de istorie militară ■--------------------------------------------------------1 53 I--- ment and cooperation of the Wehrmacht with Himmler’s death squads in many ways - be- ginning with the works by Christian Streit and Krausnick/Wilhelm.2 This cooperation extend- ed, for instance, to cordoning detachments of the Wehrmacht for mass shootings or to logis- tic assistance for the Einsatzgruppen. It was, however, a comparatively rare occurrence that Wehrmacht units carried out mass executions of Jews on their own - in particular in view of the size of the organisation. The 707* Infantry Division is a special case in this context; it has gained much attention from researchers so far.3 During its occupa- tion period in Belarus in 1941/42, it was some kind of connecting link between the Wehr- macht and the Einsatzgruppen of the Security Police and the Security Service (SD), and ac- tively participated in the Holocaust with mass shootings. Apart from some units in Serbia, it is the only Wehrmacht formation that has been proven to have organised and carried out “independently and systematically large mas- sacres of Jews with many thousand victims.”4 For that reason alone, the 707* was not an ordinary infantry division of the Wehrmacht. The extent of the unit’s participation in the Holocaust in the rural areas of Belarus in the autumn of 1941, however, continues to remain “largely in the dark”.5 As many orders confirm, its commander, Generalmajor Gustav Freiherr von Mauchen- heim, called von Bechtolsheim, was a radical anti-Semite.6 He bears a high degree of re- sponsibility for this formation’s participation in the mass murders. However, who were the other responsible agents in addition to Bech- tolsheim? In this context, the private diary of a regimental commander of this division is of particular interest; its author was Colo- nel Cari von Andrian, Commander of 747* Infantry Regiment. These personal accounts offer an opportunity to learn more about the disposition of a “perpetrator” and an entire unit.' While Andrian primarily noted military and tactical issues that seem relatively trivial to outsiders and have probably served him as a memory aid, he also plainly describes the crimes of German troops in the Soviet Union with his own share becoming evident, albe- it indirectly. Therefore, the diary of Andrian ---1 54 |---------------------------------- is suitable to answer more than one question regarding the highly controversial topic of Wehrmacht and Holocaust. The 707* Infantry Division came as occu- pation force to Belarus in August 1941; An- drian’s regiment was deployed to the Minsk area. Consisting of only 5,000 service mem- bers, it was a particularly small division with completely overaged personnel. The division was therefore at the very low end in terms of the Wehrmacht’s military effectiveness. It re- mained in Belarus until March 1942 when it was deployed to the Army Group Centre Rear Area to fight partisans. The division had obviously never been giv- en a directive to commit the genocide, neither from the OKH nor from any other authority, which means that the local officials acted on their own inițiative.8 A decisive role fell to Generalmajor Bechtolsheim. As far as his or- ders and directives regarding the Jewish popu- lation are concerned, those were unparalleled among Wehrmacht generals in their frequen- cy and radical nature.9 They all conveyed the same message: he considered the Jews “mortal enemies” of the Germans who had to be anni- hilated. In total, units of the 707* Infantry Di- visions probably killed more than 10,000 Jews just in the autumn of 1941.10 In addition, there were several thousand victims of police units and of the Lithuanian Auxiliary Police that had been temporarily put under the command of 707* Infantry Division in its additional capac- ity as territorial command in White Ruthenia. Bechtolsheim apparently gave his own units some scope of action since no specific order is known detailing how to carry out the “com- plete eradication of this foreign element”11. The example of Andrian gives an idea of the extent of this flexibility. When Andrian arrived in the East in Au- gust 1941, his first descriptions of the “dirty” local towns were accompanied by a subtle mis- trust of the Jews living there.12 When he was given his first briefing in Minsk, the field com- mander, Generalmajor Wilhelm Stubenrauch explained to him the position of the Jews in Belarus. According to him, they had elimi- nated “their opponents and almost the whole intelligentsia” through denunciations and kept “the other population in fear” The Belorussians ------------■ Revista de istorie militară ■------ had continued to be “afraid of the Jews to this day”.13 For Andrian, this must have confirmed his previous ideas as well as the official Nazi propaganda. Therefore, he had no doubt that mainly “the” Jews were to blame for the resist- ance against the Germans.14 He was complete- ly convinced of the contemporary stereotype enemy image that Jew was equal to partisan or partisan supporter.15 Therefore, his diary accounts lack any criticism of Bechtolsheim’s radical anti-Semite orders. After all, the latter had also recommended to immediately “anni- hilate” the local Jews if acts of sabotage were carried out in villages, because this would lead to a “gasp of relief” among the population.16 fn Andrian, these “pacification measures” did not raise any moral concerns about the kill- ings.17 Scornfully, he wrote about a search of a village by members of the Reich Labor Service (RAD) and the Luftwaffe: “They found 2 male [and] 3 female Jews, who made a dismal im- pression. No wonder, if death is imminent.”18 He supported subordinates showing anti-Sem- ite attitudes. For instance, he was full of praise for the commander of his 2nd Company and did not forget to emphasise the latter’s an- ti-Jewish actions: “First Lieutenant Miiller [...] rules diligently, he has created a ghetto, bakes very good bread and is on busy patrol duty.”19 When Andrian’s regiment killed Jews, these were almost exclusively “repressive measures” This also includes the shootings of Jews in the small village of Cieplen on 5 December 1941, incidentally the only massacre of the regi- ment that has so far definitely been proven by research.20 The carnage was caused by as- saults on two patrols of the regiment, in which three people were killed and two wounded.21 Andrian therefore assumed: “Whether it was known that the patrol of the llth Company was attacked in surprise the second time?”22 The “culprits” were soon found in the Jews of Cieplen. It is no longer possible to reconstruct the number of Jews members of 747th Infan- try Regiment shot within the scope of such repressive measures. Several hundred victims are conceivable. It is remarkable, however, that Andrian accepted the shootings of Jews as hostage and repressive measures, whereas he took up a completely different attitude regarding the ----■ Revista de istorie militară ■---------- systematic mass shootings by SS and police personnel.23 Research correctly established the smooth transition from repressive and hostage shootings to systematic shootings of Jews. For Andrian, however, a limit had been reached exactly at this point. For him, it was a great difference whether the Jews were shot as “enemies” of the Germans or “simply drug out in the Street and eliminated without any obvious reason”24. In this case, murder could not be justified in his opinion because there was no causal link to “anti-German” actions. For the anti-Semite Andrian, Jews were a pop- ulation group that was to be used as preferred victims for hostage and repressive shootings, but it was not necessary to kill them per se. Andrian’s attitude was probably rather typical of the Wehrmacht officer corps and the reason for its parțial involvement in, support of, and even participation in the Holocaust. Andrian as regimental commander had not been officially informed in advance of the kill- ing assignment of the Einsatzgruppen. When he learned about systematic shootings of Jews, it was either through reports from his units or as an eyewitness in Minsk himself. He objected to these mass murders for moral but also prag- matic reasons, because otherwise the Germans would lose their most important workforce. “I cannot agree to such things”25, he noted briefly but resolutely in his diary. In the period from mid-September to ear- ly November 1941, he obviously cast aside his concerns; at least he did not seem to have much interest in the bloody proceedings. During this time, the massacres of the Reserve Police Bat- talion 11 and its Lithuanian Auxiliary Police units took place in the Sluck area, i.e. exactly in the security area of Andrian’s regiment. At that time, the police battalion was probably attached to the 707* Infantry Division. How- ever, neither Andrian’s diary nor the post-1945 court proceedings against the commander of the police battalion26, nor any of the preserved files on it27 contain any hint that Andrian had been instructed before the killing assignment of this police unit or was in any way involved in it. Merely the number of 5900 killed Jews is mentioned in his personal notes. He appar- ently learned about this number only after the incidents from a written situation report.28 ----------------------------------1 55 I-- In the end, Andrian was probably glad that the Wehrmacht was kept out of these shoot- ings. Obviously reassured regarding a massa- cre in Sazk, he noted in early October 1941: “The Wehrmacht did not shoot.”29 He also tried to avoid “cordon duties” and wrote with relief about a request from a police unit: “Thank God, the division refuses to provide assistance by the 9th company in cordoning off for the killing of Jews.”30 Whenever he received an ac- cording order from above, however, he carried it out.31 He was obviously more able to recon- cile complicity in murder with his conscience than disobedience to orders. It was only in early November when the first deportations of Jews from Germany ar- rived in Belarus and in late November when 12,000 Belorussian Jews were killed in the “liq- uidation” of the Minsk ghetto that Andrian’s unease reappeared. The genocide had reached a new level, since now Jews from his homeland were affected.32 At this moment at the latest, Andrian no longer wanted to ignore the situ- ation, he steadfastly refused all shootings and referred to them as “a terrible matter”.33 He was not alone in this opinion. ‘ All of us who talked about that were of the same opinion: We con- demned these shootings, they are unworthy of a civilized people that we wanted to be”34 An- drian recounted a talk among him and fellow officers during a dinner night. He explained his misgivings in this respect to the SS and Police Leader in White Ruthenia, SS-Brigadefiihrer (Brigade Leader) Cari Zenner, without being able to achieve much.35 His opposition did not reach beyond these cautious interventions. What consequences did Andrian’s cautious dissociation from the massacres have for the unit subordinate to him? To what extent did his regiment carry out mass shootings, i.e. pro- vided not only personnel for cordoning off or taking Jews “only” as preferred victims of re- pressive measures? Only one explicit entry has been found in Andrian’s diary that proves a di- rect participation of his regiment. It referred to the above-mentioned First Lieutenant Miiller of the 2nd Company who even went be- yond a regimental order with his anti-Semite overeagerness and let his soldiers participate in actions of the security police.36 Tellingly, Andrian gave Miiller only a warning for this ----1 56 |---------------------------------- repeated offence. In addition to the 2nd Com- pany of 747* Infantry Regiment, there are also grounds for suspicion against the 7* Compa- ny - by the way, the only unit of the regiment that was subject to a preliminary investigation after 1945 for its participation in massacres of Jews.37 It can be concluded that there is no evi- dence for the participation of Infantry Reg- iment 747 as entire unit in the systematic “cleansing the countryside” of Jews. Almost all killings of Jews by this unit were apparently carried out within the context of “pacification actions”, which means that these were no sys- tematic massacres like those of the Einsatz- gruppen, whose objective was to execute the entire Jewish population. Andrian, however, decidedly forbade his regiment to take part in “Judenaktionen” (Jew actions).38 It is no longer possible to establish exactly when he gave this order, presumably in November 1941, at the time when he was for the first time confront- ed with the killing of Jews from the German Reich. Therefore, the share of 747* Infantry Reg- iment in the killing of more than 10,000 Jews, which the 707* Infantry Division was accused of, is relatively small; the majority of the victims was definitely caused by 727* Infantry Regi- ment, the other regiment in the division.39 It is remarkable how differently the two regiments acted. The personality of the commanders may explain this difference. fhe commander of 727* Infantry Regiment, Lieutenant Colonel Josef Pausinger obviously played “a particular role” in the killing of the Jews.40 Relatively lit- tle is known of this officer; however, Pausinger had been a member of the Nazi Party from 1 May 1933 (i.e. a so-called Mărzgifallener) and an SA Hauptsturmfiihrer (captain).41 But this alone does not explain his conduct in Belarus. It is striking that the killings of Jews by 727* Infantry Regiment stopped around the turn of 1941/42.42 One of the reasons is undoubtedly that in early November Bechtolsheim had or- dered that the “conduct of major^3 Jew actions [...] was not the task of the units of the division”, while at the same time he did not raise gen- eral concerns about the murders.44 But more important for the cessation of the large-scale killings of Jews by the 707* Infantry Division -----------■ Revista de istorie militară ■------ was probably the change of command of 727th Infantry Regiment. From January 1942, Colo- nel Maximilian Lasalle von Louisenthal took command of this regiment. He had moral scruples “in particular about shooting at wom- en and children”45 and forbade his regiment, as Andrian did, to participate in the massacres.46 This allows for only one conclusion: Each commander had considerable influence on whether and to what extent “his” soldiers par- ticipated in the mass murders or not. This scope of action was used in different ways, even within the same division, such as the 707th. In that respect, Andrian was a rather moderate element and tried to keep his unit out of mas- sacres, as far as it seemed possible to him. In contrast, the commander of 727th Regiment, Lieutenant Colonel Pausinger, obviously had no moral scruples about the murder of Jews. He rather let his subordinates do as they liked so that the individual company commanders became the masters over life and death in re- mote places.47 Many of the ordinary soldiers did not even have to be motivated to commit the murders: “The Jew-baiting at home has born fruit, nobody feels that the Jew is also a human being.”48 This was Andrian’s descrip- tion of the mindset of his troops. Andrian could probably be best described as a “grey zone-perpetrator”.49 In any case, he did not have the character of a cold-blooded mass murderer. Heinrich Himmler said to the Reichsleiters and Gauleiters in 1943: “The sen- tence: The Jews must be exterminated with its few words [...] is easily pronounced. For him who must carry out what is required it is the toughest and most difficult thing there is.”50 During revolution in Germany in 1918, An- drian had “easily pronounced” - albeit in a re- strictive way - exactly this sentence when he wrote in a letter to his wife: “My point of few is actually very intolerant that the Jewish race is an alien body in our people and hence is to be exterminated”.51 In Belarus in the autumn of 1941, he would have had the “opportunity” to personally advance the “extermination of Juda- ism”. But when the time came, he had moral scruples and rejected at least the systematic genocide. Basically, he was one of those people who Himmler utterly despised because they did not have the necessary “stature” to fulfil ----■ Revista de istorie militară ■------------ this “task” The murderous elites of the Ihird Reich knew that they needed to have com- mitted perpetrators in the key positions on the ground. Anti-Semite officers such as An- drian had few concerns about shooting Jews as “repressive measure”, they also reluctantly provided personnel to cordon off areas for the massacres. However, they shrank back from what was pure murder in their eyes. This was a decisive mental difference between Wehr- macht officer Andrian and the leaders of the Einsatzgruppen. NOTES 1 Christian Hartmann, Unternehmen Barbaros- sa. Der deutsche Krieg im Osten 1941-1945, Munich 2011, p. 51 (Romanian edition: Operațiune Bar- barossa. Războiul German din Răsărit, Bukarest 2012). 2 Cf. Christian Streit, Keine Kameraden. Die Wehrmacht und die sowjetischen Kriegsgefangenen 1941-1945, Bonn 1991 (initially Stuttgart 1978). Helmut Krausnick/Hans-Heinrich Wilhelm, Die Truppe des Weltanschauungskrieges. Die Einsatz- gruppen der Sicherheitspolizei und des SD 1938- 1942, Stuttgart 1982. 3 Cf. Hamburger Institut fiir Sozialforschung (ed.), Vernichtungskrieg. Verbrechen der Wehr- macht 1941 bis 1944. Exhibition catalogue, Ham- burg 1996, pp. 102-176. Hamburger Institut fiir Sozialforschung (ed.), Verbrechen der Wehrmacht. Dimensionen des Vernichtungskrieges 1941-1944. Exhibition catalogue, Hamburg 2002, pp. 136-149. Hannes Heer/Klaus Naumann (eds.), Vernichtung- skrieg. Verbrechen der Wehrmacht 1941 bis 1944, Hamburg 81997; Christian Gerlach, Kalkulierte Morde. Die deutsche Wirtschcfts- und Vernichtung- spolitik in We.finfiland 1941 bis 1944, Hamburg 1999. Waitman W. Beorn, Marching into Darkness. The Wehrmacht and the Holocaust in Belarus, Cam- bridge (Mass.) 2014. The theses of Hannes Heer are very controversial among scholars because of their oversimplification. The studies of Gerlach and Beom also tend to make sweeping assumptions. 4 Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 620. On Serbia cf. Walter Manoschek, „Serbien ist juder.frei“. Mil- itărische Besatzungspolitik und Judenvernichtung in Serbien 1941/42, Munich 1993. 5 Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 615. 6 For some of his orders cf. Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 610 ff.; Heer, ‘Killing Fields’: In: Heer./ Naumann eds.), Vernichtungskrieg, p. 64 f. On Bech- tolsheim cf. Hannes Heer, ‘Extreme Normalităt. 1 57 |------------------------------------ Generalmajor Gustav Freiherr von Mauchenheim gen. Bechtolsheim. Umfeld, Motive und Entschlufi- bildung eines Holocaust-Tăters.’ In: Zeitschrft fiir Geschichtswissenschaft, 51 (2003), pp.729 - 753. 7 The papers are kept at Bayerisches Haupt- staatsarchiv, Abteilung IV - Kriegsarchiv (herinaf- ter: BayHStA-KA). For other examples on the use of diaries for “perpetrator research” cf. Johannes Hiirter, Ein deutscher General an der Osifront. Die Briefe und Tagebilcher des Gotthard Heinrici 1941/42, Erfurt 2001; Christian Hartmann, ‘Massensterben oder Massenvernichtung? Sowjetische Kriegsgefangene im Unternehmen „Barbarossa'" in: Vierteijahrshefte fiir Zeitgeschichte 49 (2001), pp. 97-158. 8 Cf. ibid, p. 620. 9 Three examples illustrate this. On 10 Septem- ber 1941 he declared: “The Jewish population is Bolshevist and capable of any anti-German attitude. No guidelines are needed to handle them.” On 16 October he ordered “to ensure that Jews are com- pletely removed from the villages. It is repeatedly confirmed that they are the only supporters that the partisans find. Their annihilation is therefore to be completed without consideration.” And finally, on 19 October 1941 the most radical instruction: “The Jews are our mortal enemies. They are no human beings in the European understanding of culture, however, and from their youth they have been raised as criminals and trained as beasts. But beasts must be annihilated.” Cited in Hannes Heer, ‘Nicht Planer, aber Vollstrecker: Die Mitwirkung der Wehrmacht beim Holocaust.’ In: Stig Forster / Gerhard Hirschfeld (eds.): Genozid in der modernen Geschichte Miinster, 1999, pp. 60-100, here: p. 82. 10 Cf. Gedzch, Kalkulierte Morde, p. 619, referring to the undated so-called “Burkhardt-Bericht” (Report of the Commander of the Security Police Minsk). Cf. also Archiv des Instituts fur Zeitgeschichte/Munich (herinafter: IfZ-Archiv), Fb 104/2. 11 Bundesarchiv (herinafter: BArch), RH 26- 707/2, Kommandant in Weifiruthenien des Wehr- machtbefehlshabers Ostland, Abt. Ia. Minsk, den 10 November 41, Monatsbericht vom 11 October - 10 November 1941. 12 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entries of 8 and 9 August 1941 as well as Entry of 2 October 1941. 13 Ibid, Entry of 23 August 1941. 14 Cf. in general Jiirgen Forster, ‘Das Unterne- hmen „Barbarossa" als Eroberungs- und Vernich- tungskrieg.’ In: Das Deutsche Reich und der Zweite Weltkrieg, voi. 4, edited by Militărgeschichtliches Forschungsamt, Stuttgart 1983, p. 413-447, here p. 427 f (English edition: Germany and the Second -------1 58 |------------------------------------- World War), as well as Heer, ‘Killing FieldsJ in: Heer./Naumann (eds.), Vernichtungskrieg, p. 68 f. 15 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entries of 10 and 12 October 1941. 16 Cf. Situation report by the Commandant of White Ruthenia of 19 October 1941, printed in extracts in: Verbrechen der Wehrmacht, Exhibition catalogue 2002, p. 138. 17 Cf. in particular the relevant entries in Octo- ber 1941 in BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1. 18 Ibid, Entry of 24 October 1941. 19 Ibid, Entry of 1 September 1941. Cf. also ibid, Entries of 26 August and 24 September 1941. 20 Cf. Martin Dean, ‘Jewish property seized in the occupied Soviet Union in 1941 and 1942: The records of the Reichshauptkasse Beutestellel in: Holocaust and Genocide Studies 14 (2000), pp. 83- 101, here p. 88. The number of victims of this mas- sacre is unknown. 21 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entries of 28, 29 and 30 November as well as of 1 and 10 December 1941. 22 Ibid, Entry of 30 November 1941. 23 On this differentiation see also Forster, Sicherung des „Lebensraumes", p. 1044. 24 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entry of 3 September 1941. 25 Ibid, Entries of 3 and 14 September 1941. 26 Hessisches Staatsarchiv Marburg, 274 Kassel Acc. 1996/57, Nr. 65. 27 On the murders of the Reserve Police Battal- ion 11 including the command relationships cf. Ger- lach, Kalkulierte Morde, p. 611-614. Wolfgang Curi- 11a, Die deutsche Ordnungspolizei und der Holocaust im Baltikum und in We.firussland. 1941-1944, 2nd revised edition, Paderborn et al. 2006. 28 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entry of 6 November 1941. The number is identical to the one indicated by the division in the monthly report. Cf. BArch, RH 26-707/2, Kommandant in Weifiru- thenien/Abt. Ic, Anlage 4 zum Monatsbericht vom 11 October -10 November 41, Minsk 10 November 1941. 29 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/1, Entry of 5 October 1941. 30 Ibid, Entry of 7 November 1941. 31 Ibid, Entry of 4 October 1941, as well as Bay- HStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/2, Entry of 4 Feb- ruary 1942. 32 The German Jews in Minsk were mostly killed only in the spring of 1942. Cf. on this in general Ger- lach, Kalkulierte Morde, pp. 747-761. Andrian men- tions a planned execution of 18,000 German Jews by Lithuanian Auxiliary Police forces in Koydanov as early as on 6 November 1941. Cf. BayHStA-KA, ■ Revista de istorie militară ■-------- NL Cari v. Andrian 4/1, Entry of 6 November 1941. 33 Ibid, Entry of 28 November 1941. 34 Ibid, Entry of 29 November 1941. 35 This followed from the entry of 21 February 1942 (BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/2). 36 Ibid, Entry of 3 February 1942. 37 BArch, 202 AR 1407/68. 38 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/2, Entry of 4 February 1942. 39 For the murders of Infantry Regiments 727 cf. Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 617 f.; Heer, Nicht Planer, p. 90. Beorn, Marching, pp. 135-205. This difference within the division was already cautious- ly hinted at. Cf. ibid as well as Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 615 f. However, neither of the two tried to explain this difference. The difference between the two regiments was also proven in the investigations of the German post-war judiciary. The only known case for 747th Regiment is mentioned above, for 727th Regiment eight cases are known. Cf. BArch Ludwigsburg, 202 AR 2134/66, 202 AR-Z 67/60, 202 AR-Z 60/60, 202 AR-Z 94e/59, 202. AR 116/57, 202 AR 2403/65, 202 AR 1837/69, 202 AR-Z 337/67. 40 Cf. Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 616, note 647. 41 BArch, Party service record of Josef Pausinger. Mdrzgtfallene was the term used for persons who entered the Party in March 1933, i.e. a few weeks after the seizure of power of the național socialists; they were often accused of doing so for opportun- istic reasons. 42 The regional commissar of Slonim, Gerhard Erren, noted in his situation report of 25 January 1942 that the “Wehrmacht is no longer ready to carry out actions in the rural countryside [against Jews]“. Slonim was situated in the security area of 727th Infantry Regiment. The report is printed in: Ernst Klee/Willi Drefien/Volker Riefi (eds.), „Schone Zeiten". Judenmord aus der Sicht der Tăter und Gaf- fer, Frankfurt 1988, p. 168. 43 Italics added by the author. 44 Cited after Gerlach, Kalkulierte Morde, p. 618. 45 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 4/2, Entry of 4 February 1942. 46 BArch Ludwigsburg, 202 AR 2134/66, Bl. 34/35. Witness interrogation Kurt K. of 4 April 1967. 47 A good insight into the microcosm of individ- ual companies in 727th Infantry Regiment is provid- ed in Beorn, Marching, pp. 135-205. 48 Ibid, Entry of 24 October 1941. 49 In this context cf. also Christopher Browning, Ordinary Men. Reserve Police Battalion 101 and the Final Solution in Poland, New York 1992. 50 Heinrich Himmler. Geheimreden 1933 bis 1945 und andere Ansprachen, edited by Bradley F. Smith and Agnes F. Peterson, Berlin 1974, p. 169, Speech addressing the Reichs- and Gauleiters in Po- sen on 6 October 1943. 51 BayHStA-KA, NL Cari v. Andrian 3/9, Letter to his wife from 22 November 1918. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------1 59 [ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial ÎNAINTE ȘI DUPĂ 22 IUNIE 1941 ÎN PRESA SI MEMORIALISTICĂ ROMÂNEASCĂ 9 Dr. SORIN CRISTESCU * Abstract After analysing the Romanian press and various memoirs from the spring and summer cf the tragic year cf 1941, it is evident that almost all people realized that a war will likely follow between Germany and Soviet Russia. Under this conditions, General Ion Antonescu tried to adopt a number cf measures destined to gain the sympathy cf the people in general and cf the peasants in particular. Keywords: Soviet Union, rumours, campaign, retaliations Studiul nostru își propune să prezinte mo- dul în care evenimentul crucial al istoriei con- temporane românești - participarea armatei române din primul moment1 la atacul Germa- niei hitleriste asupra URSS - a rămas în me- moria contemporanilor, pe de o parte, și pe de altă partă să releve câteva lucruri mai puțin cu- noscute dintre cele apărute în presa de atunci. Pentru înțelegerea contextului acestui eveniment extraordinar cea mai bună lucra- re rămâne cea a istoricului german Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și mareșalul Antonescu. Relațiile româno-germane 1938- 1944, în care se arată pe larg că Germania și România au dus „un război paralel împotriva URSS”2 și apoi la fel de amplu părerea defa- vorabilă a generalilor germani despre valoa- rea combativă a armatei române în condițiile războiului modern, constatându-se că armata română „nici nu putea fi apreciată ca armată.”3 După lovitura de stat de la Belgrad (27 martie 1941), Hitler a luat hotărârea definitivă de a ataca Uniunea Sovietică; la 30 martie el a explicat comandanților de armate și grupuri de armate sarcinile ce le reveneau. Armata 11 trebuia „să realizeze dispozitivul de acoperire pe trei grupări pentru a da trupelor române sprijinul de care aveau nevoie”. în cadrul aces- tei consfătuiri Hitler a criticat foarte aspru armata română; nimeni să nu-și facă „iluzii asupra aliaților. Cu românii nu se poate face nimic. Poate că, în spatele unui obstacol foarte puternic (fluviu), ei ar putea asigura apărarea acolo unde nu se atacă. Antonescu și-a mă- rit armata, în loc de a o reduce și îmbunătăți. Soarta unor mari unități germane nu trebuie să fie dependentă de rezistența unităților ro- mâne”.4 Decisivă a fost discuția Hitler-Antonescu de la Miinchen, la 12 iunie 1941, în care generalul ’ Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■] 60 |--------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ De la stânga la dreapta: Ion Antonescu, Adolf Hitler și generalul Franz Halder a oferit dictatorului nazist participarea Româ- niei din primul moment la atacarea URSS: „La o remarcă a FwArer-ului, că el se întrea- bă, dacă România ar urma chiar începând din primele zile să colaboreze la acțiunea împo- triva Rusiei sau dacă o rămânere a României în afara conflictului n-ar determina rușii la o anumită reținere față de teritoriul românesc, Antonescu a răspuns că el însuși dorește să lupte alături din prima zi. Rușii vor bombarda zonele petrolifere chiar și în cazul unei neagre- siuni inițiale din partea României și România nu i-ar ierta lui Antonescu niciodată, dacă ar lăsa armata română cu arma la picior, în timp ce trupele germane ar fi în marș prin România împotriva rușilor. De aceea el este de părere că România din prima zi trebuie să participe activ la luptă. La sfârșit s-a abordat problema Comandamentului suprem din Ro- mânia. Fuhrer-u\ i-a explicat lui Antonescu, că el (Fuhrer-uY) intenționează să-l lase să apară în fața poporului român drept comandant su- prem în acest spațiu5. El a explicat metoda prin care și în alte ocazii comandanții supremi ai ---■ Revista de istorie militară ■-------- armatei au procedat potrivit unor linii direc- toare elaborate, în general, la nivel central, dar individual posedau o libertate de acțiune rela- tiv mare.”6 Memorialiștii cercetați de noi consemnea- ză pe larg zvonurile privind atacarea URSS de către Germania răspândite în rândul civililor. Asemenea zvonuri ajung la cunoștința istori- cului foan Hudiță7, secretarul general al Par- tidului Național Țărănesc, care consemnează în jurnalul său surprinzătoarele declarații ale unor cetățeni evrei din Fălticeni: „Miercuri, 26 februarie 1941 La ora două, când am ajuns acasă, mă așteptau bunii mei prieteni din Fălticeni, far- macistul Ghelberg și doctorul Schwarz. I-am reținut la dejun. Mi-au povestit amândoi cum au decurs evenimentele din Fălticeni, Lespezi și Pașcani în cele 3 zile de rebeliune... Trecând la politica externă, aflu de la ei o informație interesantă. Toate scrisorile pe care evreii din Fălticeni le primesc de la rudele și prietenii lor din America sunt unanime în trei puncte: 1) Hitler se pregătește de zor să atace loan Hudiță Sovietele, poate chiar în primăvara aceasta; evreii din Rusia știu acest lucru și spun că So- vietele se pregătesc să reziste, însă nu fac ni- mic pentru a da vreun pretext lui Hitler să le atace; 2) în Statele Unite, nimeni nu pune bază pe asigurările pacifiste ale Japoniei, care se pregătește de război; îndată ce Hitler va ataca Sovietele, va intra în război și Japonia; 3) Nu numai că Anglia și Statele Unite nu vor sta de vorbă cu Hitler și Mussolini, dar de îndată ce izbucnește războiul germano-rus, ele vor în- cheia alianță cu Sovietele, trecând peste orice considerații de ordin ideologic; americanii de- testă pe Hitler și imperialismul japonez. Le-am răspuns evreilor mei că toate aceste informații le găsesc întemeiate, întrucât la fel judec și eu situația internațională.”8 La fel de interesantă este discuția purtată de dr. Lupu9 și loan Hudiță cu generalul An- tonescu la vila generalului de la Predeal, unde generalul și-a expus convingerile și aprecierile pentru viitor: „Sâmbătă, 5 aprilie 1941 D-voastră pretindeți că toate acestea sunt planuri himerice pe care le fac Hitler și Mus- solini, care vor pierde războiul; din păcate azi toate lumea pretinde că se pricepe în chestiuni de război, așa cum faceți d-voastră în frunte cu domnul Maniu. Aș vrea să-mi dați un sin- gur nume de om serios, competent în astfel de probleme și care să susțină în fața mea că Hitler va pierde războiul. De când [e] lumea și cât va mai fi lume nu va mai exista o armată ca cea germană de astăzi, care funcționează ca un ceasornic și care a făcut praf toți adversarii ei, în câteva săptămâni. Vă repet încă o dată convingerea mea adâncă, adevăr matematic, că mergând alături de germani noi mai putem salva din țara noastră; în contra lor, noi dispă- rem de pe hartă; d-voastră contați pe intrarea în război a Statelor Unite, ca și în 1917; de data [aceasta] vă înșelați profund; japonezii sunt destul de puternici pentru a le da de lucru în Pacific, ca să le ardă cheful de a intra în război pentru salvarea Angliei. De altfel, eu sunt con- vins că cercurile oficiale din Washington de- abia așteaptă prăbușirea Imperiului britanic pentru a pune ele mâna pe moștenirea lui; fap- tul că Roosevelt ajută azi Anglia este o simplă abilitate din partea lui pentru a câștiga opinia publică la planul său de înghițire a coloniilor britanice. Desigur eu nu neglijez importanța potențialului industriei americane și a econo- miei ei, însă până când se va pune în mișcare acest colos ca să devină primejdios, Hitler va fi lichidat poate chiar și Sovietele, încât Anglia, izolată, zadarnic ar mai putea fi ajutată pentru a nu capitula.”10 Următoarele însemnări ale lui Hudiță de-a lungul lunilor mai și iunie întăresc zvonurile și arată că cei mai mulți dintre membrii marcanți partidului sunt convinși de dezastrul care va surveni pentru Hitler și Germania în cazul atacării URSS. Oricât ar fi de pasionantă lectu- rarea lor, din motive de spațiu nu putem oferi ample citate11. Totul merge într-un crescendo care culminează cu însemnarea din ziua de sâmbătă, 21 iunie 1941: „Presa noastră publică zilnic tot felul de comunicate referitoare la camuflaj și la modul cum trebuiesc făcute șanțurile și adăposturi- le în contra bombardamentelor aeriene... La 1 trece pe la noi colonelul Mișu Marinescu, însoțit de cumnatul său, Petre Mihăilescu, pentru a-mi încredința «un mare secret: în noaptea aceasta începe atacul germano-ro- mân asupra Sovietelor.» Informația o deține de la Inspectoratul Jandarmeriei și de la Sta- tul Major unde are un prieten. Nu prea iau în serios această informație, întrucât de multe ori el mi-a spus lucruri neadevărate. Totuși, ----------■ Revista de istorie militară ■- preciziunea cu care vorbește mă lasă pe gân- duri. Aș vrea să-i comunic această știre lui Ma- niu, dar n-o pot face prin telefon și nici la el nu mă pot duce. [...] La ora unu noaptea sunt trezit din somn de Lugoșianu12, care vrea să știe unde este Maniu, căci telefonul lui nu răspunde și vrea să-i co- munice ceva foarte important. Lam spus că e plecat de azi-dimineață la Snagov, unde va rămâne până luni dimineață. Lugoșianu îmi spune că la această oră, la tipografia ziarului Universul, sub pază strict militară, se tipărește declarația de război contra Sovietelor13, care va deveni publică în cursul dimineții, printr-o ediție specială. El mă roagă să-l informez eu pe Maniu, întrucât, personal, nu are nicio posibi- litate. N-am mai putut închide ochii tot restul nopții.”14 Nu mai puțin interesante sunt însemnă- rile zilnice din luna iunie ale lui Constantin Argetoianu15, care sunt similare cu cele ale lui Hudiță: „Luni, 2 Iunie 1941 [...] Vorbind cu minis- trul de Finanțe, general Stoenescu16, despre re- coltă, și fiind de acord cu dânsul că recolta de grâu se arată cam slabă, simpaticul general m-a întrerupt: «Poate găsim una mai bună în Basa- rabia...» Er hatte sich Uberschnappt17, dar eu l-am apucat de scurt: «Ce? intram în război?». Stoenescu a priceput că spusese prea mult, și a intrat în reticențe...”18. Să reproducem pasajele cele mai intere- sante: „Duminică, 15 iunie. Situație neschimba- tă... Pe când lumea e în freamăt, augurii tac și ziarele sunt insipide... Din informațiile culese până aseară ar putea să rezulte: 1) că generalul Antonescu s-a înapoiat de la Miinchen nu nu- mai încântat, dar «în al noulea cer», expresia e a lui Mareș19, prietenul lui Antonescu, care a avut prilejul să-1 vadă chiar ieri sau alaltăieri... și, 2) că «acțiunea» împotriva Rusiei ar fi amâ- nată cu 8-10 zile, și ar urma să se declanșeze după 20 curent... întârzierea ar fi datorată fap- tului că nemții nu sunt încă «gata de atac» cel puțin așa pretind oameni din jurul Legației germane, de obicei bine informați...”20 „Marti, 17 iunie. Aflu dintr-un izvor sigur, din anturajul lui Antonescu, știri lămuritoa- re asupra călătoriei generalului la Miinchen și asupra evenimentelor în curs. Deși izvorul ----■ Revista de istorie militară ■------------ Constantin Argetoianu este de așa natură încât nu-mi permite să mă îndoiesc de exactitatea informațiilor, nu-mi vine să le cred... Le însemn totuși aci și vom vedea dacă viitorul le va confirma... Antonescu s-a înapoiat de la Hitler, nu numai cu Bucovina și Basarabia în buzunar, dar și cu tot Ardealul afară de o strâmtă zonă la granița de vest, care ar cuprinde orașele Oradea Mare, Careii Mari, Satu Mare și Sighetul Marmației lăsate unguri- lor... Vom primi, în plus, Torontalul sârbesc, în care se va transfera populația românească din Timoc; apoi Pocuția (dincolo de Nistru) (??) și tot dincolo de Nistru, la sud, o bună porțiune din Ucraina... Scriu, și mă întreb dacă sunt treaz!... Intrarea în acțiune este hotărâtă pentru sfârșitul săptămânii...”21 Merită arătat și modul în care vede situația un om departe de politică, un neinițiat în secretele zeilor. Scriitorul Mihail Sebastian22 nu Mihail Sebastian crede multă vreme în zvonurile legate de iz- bucnirea unui război germano-sovietic, deși toată lumea îl așteaptă cu înfrigurare: „Duminică, 1 iunie [1941] Dar Rusia? E cu putință un război ruso-ger- man? De trei zile toată lumea îl crede iminent. De ieri suntem aici, în București, în atmosfe- ră de mobilizare. Vineri a fost «black-out»23. Ieri s-a ordonat săpare de șanțuri antiaeriene în fiecare curte, trebuind să fie gata în maxi- mum două săptămâni. Astăzi s-au suprimat o serie de trenuri. Se fac probabil noi deplasări de trupe. E un val de concentrări și rechiziții. In plină perioadă de munci agricole, se iau caii și boii oamenilor. în Moldova cei care vin de acolo (G. M. Cantacuzino, de ex.) povestesc că regiunea Prutului este în mod vizibil zonă de război. în tramvaie, pe stradă, în restaurante se vorbește despre război, război, război. Politic judecând, este neprobabil. Dar starea de fapt e incontestabilă. Să fie din nou un mare bluff? Dar punerea în scenă ar fi prea costisitoare și în fond inutilă.”24 „Luni, 2 iunie [1941] Război, război, război... Nu se vorbește decât despre asta. Fiecare om întâlnit are să-ți dea o informație în plus: Armata IV și V sunt mobilizate, administrațiile financiare din Mol- dova sunt refugiate în Oltenia, mobilizarea generală va fi decretată în ziua de 5... Nu știi ce să crezi, cum să verifici, pe cine să întrebi, începe panica și totul scapă de sub controlul judecății moderate... (ce se va întâmpla oare cu noi, evreii? Care va fi situația noastră mili- tară în caz de mobilizare generală?)”25 „Miercuri, 11 iunie [1941] Aseară, la Alice, sună telefonul. Cineva care comunică din partea colonelului Lovinescu că s-a fixat data ofensivei asupra Basarabiei: 20 iunie.”26 „Joi, 12 iunie [1941] ------------■ Revista de istorie militară ■----- Mai mult decât ieri, mai mult decât ori- când, toată lumea crede în război. Aseară am auzit de câteva ori, din câteva locuri: «... astă-noapte expiră ultimatumul». Era lume care aștepta un bombardament pentru noap- tea trecută... Generalul Antonescu e de ieri în Germania. întrevederi cu Ribbentrop și Hitler. S-ar părea că se iau deciziuni ultime. - Tot nu crezi ? tot nu crezi ? - mă întreba azi-dimineață Eugen lonescu27, descompus de panică. Se fac pe stradă arestări de evrei care, se zice - vor fi trimiși în lagăre. Nu știu după ce criteriu. Am văzut și eu pe Lipscani, între baio- nete, o coloană întreagă de oameni de tot soiul, cei mai mulți bine îmbrăcați.”28 „Joi, 19 iunie [1941] Carandino, venind de la Curentul, îmi spu- nea că după toate probabilitățile războiul va izbucni la noapte. [...] Pippidi29, la telefon îmi spune că războiul va începe mâine dimineață, dacă va înceta ploaia. Doctorul Weber știe cu precizie că toa- te ministerele au alcătuit liste de funcționari care urmează să fie numiți în Basarabia. Tot el știe că generalul a decis să intre în Chișinău în ziua de 27 iunie, când se împlinește un an de la pierderea provinciei. Aristide îmi povestește că toate fabricile (inclusiv fabrica lui de hâr- tie - deci informația e sigură și faptul riguros exact) au primit instrucțiuni să-și pregătească rezervele necesare pentru a fi duse și distribu- ite în Basarabia.”30 „Sâmbătă, 21 iunie [1941] Telefoanele particulare blocate. Impresie ciudată de primejdie, de izolare, de asediu. Ți se pare că nu mai poți comunica cu nimeni. Autobuzele nu mai merg. Se zice că au fost transformate în automobile-sanitare. Poate mă înșel, de străzile mi se păreau azi mai pustii decât altădată. Adania31 îmi spune că Teatrul Național a pus în repetiție piese pentru teatrele din Chișinău și Cernăuți.”32 * Luna iunie a anului 1941 a fost o lună fier- binte în presa românească. încă din 2 iunie (ziua de naștere a lui Ion Antonescu pe stilul vechi) ziarul Universul anunța pe prima pagină un comunicat prin care: „Conducătorul Statului e hotărât să stârpească trândăvia”, dar de fapt era o în egală ----■ Revista de istorie militară ■----------- măsură o amenințare cu sancțiuni drastice la adresa refugiaților din Transilvania și Basara- bia care se duceau să primească ajutoare din mai multe locuri: „Toți aceștia, după identifica- rea lor, care este în curs, vor fi pedepsiți după cum merită.”33 Duminică 15 iunie, gazeta Vremea, con- semnează pe un ton laudativ faptul că s-au împlinit 70 de ani de la nașterea savantului Nicolae lorga. Se publicau articole elogioase și se oferea o listă exhaustivă a tuturor cărților publicate de marele istoric34. Toată presa se ocupă pe larg de rezultate- le recensământului din 6 aprilie 1941. Iată ce scrie ziarul Universul la 15 iunie 1941: „Conducerea lucrărilor recensământului efectuat la 6 Aprilie, comunicându-ne date- le provizorii ale rezultatelor preliminarii... a ținut să precizeze că ele rezultă din totalizarea cifrelor, fără verificarea sistematică a materia- lului în curs de efectuare. Populația țării la 6 Aprilie 1941 este, potrivit acestor date, de 13.492.933 suflete. în România întregită aveam aproape 20 milioane locuitori, dar numai pe teritoriul cuprins în fruntariile de azi aveam la 1930,11.895.711 locuitori, deci un spor de 14% datorit vitalității poporului ro- mân și deplasărilor de populație pricinuite mai ales de refugiu... Aproape trei milioane consti- tuie populația orășenească (23%) din care în cele 11 municipii trăiesc 1.876.674 de suflete. Bucureștii au astăzi 999.658 locuitori față de 639.040 câți erau în 1930. [...] Populația țării trăește în 3.202.604 gospo- dării și locuește în 2.700.685 clădiri. Sunt 2.305.708 exploatări agricole din care numai 95.195 lucrează mai mult de 10 ha sau posedă vii, grădini de zarzavat, crescătorii de vite, oi și păsări. Concluziile arată că România devenind o țară suprapopulată în agricultură și lipsită de debușee pentru brațe de lucru în industrie, se impune o intensificare în primul rând a cultu- rii agricole. Ceea ce nu e greu, pentru că noi în dese rânduri, pe baza cifrelor comparative, am arătat ce se face pe acest teren în alte țări. Germania produce 27,4 chintale de grâu la hectar, Anglia 25,6, Franța 18,6, Italia 16,1, Bulgaria 15,4, iar România numai 12,5 chintale la hectar. ------------------------------------1 65 |-- CĂTRE EROII NEAMULUI Cuvântarea M. S. Regelui Mihai I ținută la radio PE FRONTUL BASARABIEI BĂTĂLIA ATLANTICULUI CONSILIU DE MINIȘTRI PREZIDAT Cuvântarea tinută la radio de d. Mihai Antonescu, vice președintele Consiliului și președinte ad-interim In sectorul central « divizie germana a încercuit o Iurtă savietică mult mai mare Constructorul aeronautic Heinkel iți sărbătorește 30 ani de activitate DE D. GENERAL ANTONESCU Două trenuri sovietice distruse de avioane germane Trupele germane au distrus un regiment sovietic L regiunea Kiev Pentru cei de-acasă După o lună de război Sriuhatflr de pi na icnn Ut un>?atuti ioppiriis U- R. 5, S- Ziarul Universul, 23 iulie 1941 ■ț 66 |- ■ Revista de istorie militară ■ România produce 10,4 chintale porumb la hectar, pe când Italia 22,6; Danemarca produce 34,2 chintale de orz la hectar, Germania 25,3, Turcia 12,2, iar România 6,6 chintale la hec- tar...”35 Tot ziarul Universul din 18 iunie 1941 dă publicității un document extraordinar, „Che- marea Generalului Antonescu către săteni”, în esență o chemare la colectivizare avant la lettre: Mai jos de această proclamație ziarul anunță „Camuflarea luminilor pe tot cuprinsul municipiului București și suburbane: De-asea- ră s’a revenit la camuflarea completă a lumini- lor pe întreg cuprinsul Capitalei... Organele de control militare și polițienești ale Capitalei vor sancționa pe loc orice abatere”36. Tot ziarul Curentul anunță la 17 iulie 1941 „Asimilarea cercetașilor din războiul 1916 - 1919 ca ofițeri de rezervă.” în aceeași perioadă e interesantă însemnarea generalului Halder, șeful Marelui Stat Major al Armatei de uscat germane (OKH) din 9 iulie 1941: „The Roma- nians are fighting surprisingly well”37. O relatare cu totul specială atrage atenția la fine lunii iulie: „Festivalul artistic dat de «Corpul luptăto- rilor» în folosul soldaților de pe front Eri după amiază la ora 6, «Corpul luptători- lor» a dat un festival artistic în folosul ostașilor în sala Teatrului «Vasile Alecsandri» (Studio)... După aceste imnuri pe care publicul le-a aplaudat frenetic, manifestând pentru puteri- le Axei, a luat cuvântul d. G. I. Rădulescu, co- mandantul Corpul luptătorilor. Ce este «Corpul luptătorilor»? în cuvântarea sa d. ing. Rădulescu a arătat că actualul «Corp al luptătorilor», care numără 600 de mii de oameni în toată țara, este format din foști combatanți și din urmași ai lor, acei care în răsboiul cel mare au sângerat pentru întregirea patriei. Ei nu au așteptat nimic de la patrie pentru jertfa lor. Și acum când un nou răsboi a început, când hotarele trebuesc din nou întregite și asigurate contra năvălitorilor, foștii luptători, din propriul lor îndemn s’au readunat pentru a se pune la dispoziția țării. Unii luptă pe front, alții la serviciile arma- tei, alții formează armata din interior a țării, în acest corp au venit oameni din toate fostele partide politice, înfrățindu-se acum definitiv ----■ Revista de istorie militară ■------------ sub un singur steag, steagul tricolor al Regelui și al Conducătorului. Dar nu numai bărbați: 12 mii de femei, având ca președintă pe d-na Maria general An- tonescu s’au înrolat în această armată de inte- rior, și fiecare după putință ajută la desrobirea patriei. Prin străduința acestor femei vor lua în curând ființă încă trei spitale, din cele mai mo- derne utilate, în care își vor găsi alinare sute de răniți eroi. Corpul luptătorilor se gândește în primul rând la acei care și-au dat viața pentru patrie, în amintirea lor, pe cara Țara o va cinsti veșnic, publicul, emoționat până la lacrimi, păstrează un moment de reculegere. în încheere d. ing. lonescu (sic!) a urat viață lungă și glorie M. S. Regelui, Conducătorului, marelui Fuehrer al Germaniei, Adolf Hitler, Ducelui Mussolini și armatelor lor. Pentru fie- care publicul a aplaudat frenetic, dând gestului lor caracterul unei adevărate manifestații pa- triotice”38. Această relatare ne face să gândim la faptul că exista o lege internațională a statelor euro- pene adoptată în 1870 la Geneva privitoare la statutul veteranilor de război. Conform acelei legi veteran era orice supraviețuitor al unui război din momentul în care se împlineau 25 de ani de la ziua în care se declarase mobili- zarea. Cercetând presa românească din lunile iulie - august 1938 am constatat că nu a existat nicio referire atunci la faptul că se împlinise- ră 25 de ani de la declararea mobilizării pen- tru participarea armatei române la războiul balcanic din 1913. Dacă reținerile oficiale le putem înțelege prin faptul că la sfârșitul lunii iulie 1938 Bulgaria a fost cooptată ca membru al înțelegerii Balcanice - pentru a beneficia de egalitatea înarmărilor, după cum a consemnat atunci Nicolae lorga - este totuși straniu faptul că nu există nicio referire la acel eveniment ex- traordinar din istoria României în însemnările memorialistice din vara lui 1938 ale lui Nicolae lorga, Constantin Argetoianu, regele Carol al II-lea sau loan Hudiță. La 27 august 1941 se împlineau 25 de ani de la ziua în care, în 1916, România declarase război Austro-Ungariei și intrase în războiul de întregire Națională. Cum nici acest eveni- ment nu se putea consemna în vreun fel de- cât prin comemorarea în zilele de 18-20 iulie a -------------------------------------1 67 |-- decesului Reginei Maria și a regelui Ferdinand, „eroi ai războiului de întregire” înțelegem că formarea acelui „Corp al luptătorilor”, pus sub conducerea unei personalități obscure, era singura modalitate găsită de autoritățile românești de a se referi la cei care ar fi trebuit să primească statutul de veterani ai războiului de întregire. La 2 august ziarele publicau „Decretul lege pentru statutul urmașilor celor morți sau dispăruți în război, invalizilor și accidentaților de război și urmașilor acestora.” evident cu mai multe drepturi decât se prevăzuse celor din războiul de întregire. Tot în acele zile aflăm că justiția și-a rostit în cele din urmă cuvântul în privința celor care s-au făcut vinovați de crimele din vremea re- beliunii legionare de la 21 - 23 ianuarie 1941: „Dela tribunalul militar Tribunalul Militar al Capitalei a judecat - în ședința de la 29 Iulie - 58 de persoane im- plicate în rebeliunea de la 21 - 23 Ianuarie, pronunțând 43 de sentințe de condamnare și 15 achitări.39 La 7 august se publică statutul evreilor ro- mâni apți de serviciu militar: „înscrierea evreilor la Cercul de recrutare în registrele speciale. în conformitate cu Regulamentul asupra Decretului Lege relativ la Statutul Militar al evreilor, publicat în Monitorul Oficial Nr. 164 din 14 Iulie 1941; urmând ca fiecare evreu, în vârstă de 18 - 30 ani să aibă viza Cercului de Recrutare de pe teritoriul unde domiciliază: - Se face cunoscut tuturor evreilor cu do- miciliul în Municipiul București că trebuie să se prezinte la Cercul de Recrutare București în Strada Sf. loan Nou Nr. 45, în zilele arătate mai jos, pentru a fi înscriși în registrele speciale și a li se face vizele prescrise de regulament. în ziua de 7 și 8 August evreii al căror nume de familie începe cu literile A și B;..„ 2 și 3 Oc- tombrie X, Y și Z. Odată cu prezentarea vor aduce și urmă- toarele acte: - Buletinul de înscriere dela Biroul Popu- lației; - Acte relative la starea civilă (act de naștere-căsătorie); - Actul de studii și profesiunea; - Acte militare (Livret, Certificat de dis- pensă, reformă, etc.) - Acte privitoare la averea sa personală și a părinților săi; - Cei care nu vor avea viza de prezentare la Cerc, după data de 8 Octombrie 1941, vor fi arestați de către organele de control ale Co- menduirei și Prefecturei Poliției Capitalei ca infractori și trimiși în judecata instanțelor mi- litare. Evreii care în termenul arătat mai sus sunt la muncă de folos obștesc se vor prezenta la terminarea ei”40. în aceeași perioadă se precizează regimul evreilor din Bucovina care precizează obligația acestora de a purta steaua galbenă, despre care știm însă că nu se va respecta; cel mai impor- tant era însă faptul că liber profesioniștilor (medici, dentiști, avocați, ingineri etc.) nu li se interzicea practicarea profesiilor respective și în plus nu li se aplicau niciun fel de restricții privind cumpărarea de alimente sau spațiile de locuit, având același statut ca al evreilor din restul țării41. în luna august, presa din România a rela- tat despre luptele purtate de armata română la est de Nistru ca despre o continuare firească a eliberării Basarabiei și Bucovinei de nord și anunțând faptul că, la 21 august, generalul Ion Antonescu, la Sinaia, a fost avansat la gradul de mareșal și a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” cl. I. în concluzie, se poate spune că starea de spirit a opiniei publice nu a fost deloc favorabilă deciziei pe care Ion Antonescu a luat-o singur de a angaja România în război alături de Ger- mania împotriva colosului sovietic, iar măsura pe care generalul a încercat să o ia în favoarea țărănimii prin finanțarea obștilor sătești ce ur- mau a se crea nu putea avea rezultate care să schimbe soarta țăranilor. Remarcabil este însă faptul că declanșarea războiului nu a determi- nat adoptarea vreunor măsuri clare de limitare a consumului de alimente sau a spațiilor de lo- cuit nici în ceea ce îi privește pe cetățenii ro- mâni și nici pe evrei. Cu toate acestea nimeni nu putea privi spre viitor cu încredere. NOTE 1 De menționat că în afară de România, niciuna dintre țările aliate Germaniei nu a participat la ata- carea URSS în ziua de 22 iunie 1941. Toate celelalte ■ Revista de istorie militară ■--------- au declarat război URSS și au trecut la operațiuni militare în zilele următoare-. Italia la 23 iunie, Fin- landa la 25 iunie, Ungaria, la 27 iunie. Unitățile mi- litare formate ad-hoc în Spania, Slovacia, Franța, Belgia și Olanda și trimise la luptă împotriva URSS nu au angajat declarații formale de război ale țărilor respective. De asemenea, dintre aliatele Germani- ei, România a angajat cele mai numeroase efective umane: 325.685 militari în prima zi plus 207 avi- oane, în total, în decursul celor trei ani, conform publicațiilor existente, efectivele au atins cifra de 911.193 militari (27.480 ofițeri, 21.824 subofițeri și 861889 trupă), dintre care s-au pierdut 71.585 de morți, 243.622 răniți și bolnavi și 309.533 de dispăruți, în total 624.740 de militari, așadar mai mult decât ceilalți aliați ai Germaniei luați Ia un loc. 2 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și mare- șalul Antonescu. Relațiile româno-germane 1938-1944, Editura Humanitas, București, 1994, pp. 150-151. 3 Vezi textul în Franz Halder, Jurnal 1939 - 1942, Editura Elit, Iași, f. a., pag. 284: „Gehlen ra- portează despre observațiile făcute în urma turului din România... Armata română nu poate fi privită ca o armată în adevăratul sens al cuvântului.” De menționat că pe coperta IV a volumului editorii arată că ceea ce au publicat ei reprezintă o sinteză din însemnările scrise de Halder care sunt mult mai ample. 4 Andreas Hillgruber, op. cit., pp. 164-167. 5 Așadar, Hitler era dispus să treacă sub tăcere faptul că în realitate generalul Antonescu subordo- nase armatele române comandamentului suprem german. 6 Antonescu-Hitler Corespondență și întâlniri inedite. 1940 - 1944, ediție alcătuită de Vasile Ari- mia. Ion Ardeleanu, Ștefan Lache, Editura Cozia, București, 1991, voi. 1, doc. Nr. 15, pag. 102-103. 7 Ion Hudiță (1896-1976) a fost un istoric, pro- fesor universitar și om politic român, membru marcant al Partidului Național Țărănesc, cunoscut pentru amplele sale memorii care cuprind perioada 1938-1947. 8 loan Hudiță, Jurnal politic, voi. III 9 februa- rie - 21 iunie 1941, Institutul European, Iași, 2002, pag. 39. 9 Nicolae Lupu (1876-1947) a fost un politi- cian român, de profesie medic, activ în Partidul Țărănesc, la vremea respectivă ministru de Interne în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod (27 decembrie 1919 - 12 martie 1920). Ulterior mem- bru în conducerea Partidului Național-Țărănesc. S-a separat de PNȚ în două rânduri, constituind mai întâi în 1927 o aripă dizidentă de stânga, iar apoi în 1946 când a creat Partidul Țărănesc Demo- crat, formațiune care s-a coalizat cu Partidul Comu- nist din România. ----■ Revista de istorie militară ■-------------- 10 Ibidem, pp. 90-91. 11 Ibidem, pp. 140-195. 12 Ion Lugoșianu (1890 - 1957), om politic și di- plomat, ministru de mai multe ori în perioada inter- belică, ministru plenipotențiar la Roma (1 iulie 1933 - 15 noiembrie 1937), codirector al ziarului Univer- sul din 1938. Arestat la 16 august 1949, condamnat la muncă silnică pe viață, a decedat în penitenciarul de la Râmnicu Sărat. 13 Declarația de război a Germaniei a fost co- municată la Moscova de ambasadorul Schulen- burg ministrului de Externe, V. M. Molotov, la ora 2 dimineața, iar germanii și românii au declanșat operațiunile militare la ora 3.15. 14 loan Hudiță, Jurnal politic... pag. 197-199. 15 Constantin Argetoianu (1871-1955), om po- litic român, care și-a început cariera în Liga Popo- rului a lui Al. Averescu, fiind ministru în guvernă- rile generalului din anii 1918 și 1920-1921, apoi în partidul Național Român (1925-1926), apoi în Par- tidul Național Liberal (1927-1930), va fi ministru de Finanțe în guvernul condus de Nicolae lorga (aprilie 1931 - mai 1932), și-a înființat un partid propriu, Uniunea Agrară, în iunie 1932; susținător al regi- mului de autoritate monarhică al regelui Carol al II- lea, prim-ministru (28 septembrie - 23 noiembrie 1939). Arestat de regimul comunist în noaptea de 5/6 mai 1950, a încetat din viață în închisoarea de la Sighet. Celebru memorialist. 16 Nicolae Scarlat Stoenescu (n. 21 februarie 1890, Craiova - d. 2 martie 1959, colonia de muncă Culmea) a fost un general român, creatorul primei divizii blindate românești și om politic - ministru de finanțe în guvernul Ion Antonescu (27 ianuarie 1941 - 2 noiembrie 1942). De la 7 iunie 1938 a co- mandat Brigada 4 artilerie. La 27 februarie 1939 a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la 1 iulie 1939 comandantul Brigăzii 1 fortificații. După ce în 1940 a îndeplinit funcția de secretar ge- neral al Ministerului Apărării Naționale, Ia 10 ianu- arie 1941 a fost numit prin înalt Decret comandan- tul diviziei 1 blindate. 17 „îl luase gura pe dinainte” în limba germană. 18 Constantin Argetoianu, însemnări zilnice, ediție îngrijită de Stelian Neagoe, voi. IX, 21 aprilie - 31 decembrie 1941, Editura Machiavelli, București, 2008 pag. 90-91. 19 Nicolae Mareș (1887- ?), inginer, ministru se- cretar de stat la Agricultură în guvernarea lui Ion Antonescu, condamnat Ia 10 ani de detenție la pro- cesul din 1946. 20 Ibidem, pp. 127-128. 21 Ibidem, pp. 140-143. 22 Mihail Sebastian (1907-1945) scriitor, jurnalist și dramaturg roman de origine evreiască, cunoscut pentru piesele sale de teatru care se joacă și astăzi. 23 Exercițiu de camuflare a luminilor. 24 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 339-340. 25 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 340. 26 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 343. 27 Eugen lonescu (1909-1994), celebru scriitor român de limbă franceză, s-a stabilit la Paris inițial ca atașat cultural la legația României din Paris în 1942, prin bunăvoința vice-premierului Mihai An- tonescu de a salva mai mulți intelectuali români, trimițându-i să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește. 28 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 344. 29 Dionisie M. Pippidi (1905-1993), arheolog, epigrafist, istoric al antichității greco-romane, membru titular al Academiei Române. în 1943 s-a căsătorit cu Liliana lorga, una din fiicele lui Nicolae lorga, fiul lor este istoricul Andrei Pippidi. 30 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 348. 31 Alf Adania, scriitor și traducător. 32 Mihail Sebastian, op. cit., pag. 348. 33 Universul, anul 58, nr. 146, Luni, 2 Iunie 1941, pag. 1. 34 Vremea, Anul XIII, No. 605, Duminică 15 Iu- nie 1941. 35 O situație aproape identică în datele de la 1920, așadar transformarea dorită era practic irea- lizabilă. 36 Ibidem. 37 http://militera.lib.rU/db/0/pdf/halder_eng6. pdf, War Journal of Franz Halder, Historical Divisi- on SSUSA, voi. VI, pag. 214. 38 Curentul, Anul XIV No 4831, Marți, 29 Iulie 1941. 39 Curentul, Anul XIV No 4834, Vineri 1 August 1941. 40 Curentul, Anul XIV No 4839, Miercuri 7 Au- gust 1941 pag. 3, 41 Curentul, Anul XIV No 4840, Joi 7 August 1941 pag. 3. ] 70 |-------------------------------- ■ Revista de istorie militară ■ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial "THE ENEMY TOO FIGHTS HEROICALLY AND WITH DEDICATION.” THE BORDER BATTLES IN THE SOUTHERN SECTOR OF THE EASTERN FRONT, 22 JUNE TO 2 JULY 1941 ROMAN TOPPEL * Abstract On 22 June 1941, the Wehrmacht invaded the Soviet Union. Although the most important strategic targets weresituated in the south cfthe USSR, the Army High Command believed that the campaign would be decided by the conquest cf Moscow. Therefore, the focal point cf the German attack was in the central sector cf the Eastern Front. In the Southern sector, however, the Red Army had gathered its strongest forces and cJfered particularly tenacious resistance. Despite heavy losses, the Soviet soldiers were able to considerably delay the cjfensive cfArmy Group South already in the border battles and thus thwart the German operațional plâns already in the first days cfthe campaign. Therefore, the border battles in the Southern sector cf the Eastern Front contributed sign.ficantly to thefailure cf Operation ‘Barbarossa’ and ulti- mately to the German defeat on the Eastern Front. Keywords: Operation Barbarossa, Wehrmacht, Soviet Union, Eastern Front, Army Group South, Border Battles, Red Army, TankBattle, Dubno, Kiev Special Military District On 16 June 1941, six days before the start of Operation ‘Barbarossa’, German Propagan- da Minister Joseph Goebbels wrote in his di- ary about the upeoming campaign against the Soviet Union: “The Fiihrer estimates the ac- tion will take about 4 months, I estimate much less. Bolshevism will collapse like a house of cards.”1 The Chief of the Army General Staff, Colo- nel General Franz Halder, believed that the campaign’s most important strategic objective was the Soviet capital; if Moscow fell, Soviet resistance would also collapse.2 Therefore, with Hitler’s agreement, Halder placed the fo- cal point of Operation ‘Barbarossa’ on the cen- tral sector of the front. " Historian, Munich, Germany. ■ ■ Revista de istorie militară ■ ] 71 [ This was a strânge decision, because 129 years earlier Napoleon Bonaparte had also as- sumed that the conquest of Moscow would end his Russian campaign victoriously, and every general staff officer knew that this had been a fatal miscalculation. Furthermore, the Military Geographical Department of the Army Gener- al Staff had already emphasised on 10 August 1940 that the most valuable part of the Soviet Union was the Ukraine, due to its industrial and agricultural wealth.3 Accordingly, the Red Army had gathered its strongest military forc- es in the Ukraine: The Kiev Special Military District was not only better equipped materi- ally than all other military districts of the Sovi- et Union, it was also considered the elite cadre school of the Red Army.4 Fatal Underestimation The Germans were aware that the Sovi- ets had concentrated their strongest forces in Ukraine.5 But they believed that the formations of their own Army Group South (Field Mar- shal Gerd von Rundstedt) were strong enough to deal with the enemy quickly. About one million soldiers of the Wehrmacht were ready to attack the Soviet Union in the Southern sector of the Eastern Front. They had 12,260 guns and mortars and 960 tanks and self-pro- pelled guns.6 Five panzer divisions belonging to Panzer Group 1 (Colonel General Ewald von Kleist) were chosen to spearhead the attack. The Foreign Armies East Department of the Army General Staff estimated that the Red Army had three tank divisions available in the Kiev Special Military District. However, Army Group South attacked another military dis- trict, namely the southernmost of all military districts near the border: the Odessa Military District. For both Soviet military districts, the Foreign Armies East Department calculated a total of 56 enemy rifle and eleven cavalry di- visions.7 This estimate was significantly high- er than the actual numbers. In reality, the Red Army had assembled only 45 rifle and moun- tain rifle divisions and five cavalry divisions in the Kiev and Odessa Military Districts. With a total of about 1.25 million Red Army soldiers in the Southern border military districts, the Soviets had only relatively small personnel su- periority over Army Group South.8 ----1 72 |----------------------------------- Eastern Front in 1941 The 12,260 guns and mortars of Army Group South were confronting almost twice as many guns and mortars in the two Soviet military districts, namely 23,575.9 With regard to the tank forces, the ratio was even worse. In- stead of the five tank divisions that the Foreign Armies East Department was anticipating, the Red Army had 16 tank divisions in the Kiev Special Military District alone. Four additional divisions were positioned in the Odessa Mili- tary District.10 Including the reserves that the Soviet High Command still had deployed near Kiev, the 960 tanks and self-propelled guns of Army Group South were facing almost 7,550 Soviet tanks.11 But it was not only the almost eightfold numerical superiority of the Soviet tank forc- es that was a nasty surprise for the Germans. The soldiers of the Wehrmacht had no idea that the Red Army now had tank types that were superior to all of the Wehrmacht’s com- bat vehicles in terms of firepower, armour pro- tection and mobility.12 The introduction of the medium tank T-34 and the heavy models KV-1 and KV-2 had remained hidden from German -----------■ Revista de istorie militară ■----- military intelligence.13 The tank units of the Kiev Special Military District alone had 774 T-34s and KVs.14 In addition, the attack sector of Army Group South included parts of the so-called Molotov Line, which were already advanced.15 This Soviet counterpart to the famous French Maginot Line was intended to secure the new Soviet western border. However, in June 1941 it was still under construction and only par- tially operațional.16 Nevertheless, after Cross- ing the border, the Germans were surprised at how well constructed the Soviet bunkers were - and how difficult they were to knock out.17 Waiting at River Pruth Rundstedt’s Army Group South had the task of advancing to the Dnieper as quickly as possible. The main thrust was led by Pan- zer Group Kleist, via Shitomir in the direc- tion of Kiev. It was followed by the 6th Army in the same attack sector to cover it. As soon as Kleist’s tanks reached the Kiev area, they were to advance southeast along the Dniep- er and cut off the Soviet armies withdrawing from Galicia and Western Ukraine west of the Dnieper. At the same time, south of Panzer Group Kleist, the 17th and the llth Armies had to advance into the Donets Basin in order to tie up the Soviet forces head-on and prevent them from rapidly retreating to the Dnieper. The Germans expected strong resistance at the Dnieper only, especially in the Kiev area.18 The attack’s first objective was to break through the Red Army’s border positions and to gain operațional freedom of movement for Panzer Group Kleist. This task initially fell to the infantry divisions of Panzer Group Kleist as well as the 6th and the 17th Armies. The llth Army, on the other hand, which was to advance from Romania into the Ukraine, ini- tially had a merely defensive mission: Roma- nia was extremely important for German war economy because of its oii wells. Of course, the Soviets knew this too. Therefore, the Foreign Armies East Department did not rule out the possibility that the Red Army would launch local counteroffensives at the lower reaches of the Pruth.19 In order to be armed against such offensives and at the same time to tie down the Soviet forces on the Pruth, the llth Army ----■ Revista de istorie militară ■------------ was ordered not to start the offensive until the forces of the Odessa Military District had be- gun retreating to the Dnieper. The same applied to the Romanian armed forces. Romania had mobilised a total of about 686,000 soldiers on the eve of Operation Bar- barossa. Almost 326,000 of them were ready to take part in the campaign against the Sovi- et Union.20 Thus, from all the German Reich’s allies, Romania provided the most troops.21 General Ion Antonescu, the Romanian Lead- er, insisted “that all Romanian troops be de- ployed under German command without any consideration. Incompetent leaders have to be removed. In particular, he asked for the Roma- nian armoured division to be deployed for the attack.”22 However, the Romanian troops were only marginally involved in the border battles. Until the beginning of July, their activity was essen- tially limited to forming bridgeheads across the Pruth together with units of the German llth Army and defending them against Soviet counterattacks.23 Fatal Delay Due to the poor infrastructure in the Soviet Union, there were only a few roads on which a rapid advance of strong armoured and motor- ised forces to the east was possible. For the ad- vance of Panzer Group Kleist, the High Com- mand of Army Group South had earmarked three so-called Panzer Roads. After the tactical breakthrough through the Soviet border posi- tions, each of the three motorised army corps of Panzer Group Kleist was assigned one of these Panzer Roads at its disposal for its un- hindered advance.24 Panzer Road North ran from Vladymyr-Volynskyi, via Lutsk, Rovno and Zhytomyr, to Kiev, and the III Motorised Army Corps was to take it. Panzer Road Cen- tre began at Sokal and led via Dubno, Ostrog and Berditchev, to Belaya Tserkov. It was as- signed to the XXXXVIII Motorised Army Corps. Panzer Road South, which was intend- ed for the XIV Motorised Army Corps, start- ed at Rava-Ruskaya and ran via Tarnopol to Proskurov. The operațional success of Army Group South depended to a large extent on the tactical success of clearing the three Pan- zer Roads as quickly as possible. For on these --------------------------------------1 73 |-- roads the panzer divisions were to inițiate the overtaking pursuit of the enemy. In the early morning of 22 June 1941, it initially looked as if everything would go ac- cording to plan. Admittedly, the Red Army soldiers put up fierce resistance in the bun- kers of the Molotov Line and inflicted quite heavy losses on some of the German infantry divisions.25 But overall, the resistance was less than expected, and three hours after the attack started, the High Command of the 6th Army judged: “The overall picture of the situation in- dicates that the enemy is surprised after all.”26 In the belief that the tactical breakthrough through the border positions had already been achieved, Panzer Group Kleist ordered the panzer divisions of the III and the XXXXVIII Motorised Army Corps to begin their opera- țional advance on the central and northern Panzer Roads in the morning.27 In the after- noon, however, Soviet resistance stiffened at Panzer Road North west of Vladymyr-Volyn- skyi, and the infantry divisions of the III Mo- torised Army Corps were no longer able to advance.28 In addition, Soviet rifle and tank units counterattacked, putting the German 298th Infantry Division in a tight spot.29 The panzer forces of the III Motorised Army Corps therefore had to refrain from their operațional advance to the east and intervene in the defen- sive fighting near Vladymyr-Volynskyi first.30 Crisis at Rava-Ruskaya As in the attack sector of Panzer Group Kleist and the 6th Army, the Red Army seemed to be completely surprised by the Wehr- macht’s attack west and northwest of Lvov on the morning of 22 June 1941. The formations of the German 17th Army initially met hardly any resistance.31 Therefore, the German com- manders hoped that it would already be possi- ble in the afternoon to deploy the tanks of the XIV Motorised Army Corps, which belonged to Panzer Group Kleist, for the operațional ad- vance.32 The point of main effort of the 17th Army’s offensive was the attack sector of the IV Army Corps. The latter had the task of capturing the town of Rava-Ruskaya, which lies about 50 kilometres northwest of Lvov. By seizing the important cornerstone of Rava-Ruskaya, the | 74 [ IV Army Corps was to open at the same time Panzer Road South for the advance of the XIV Motorised Army Corps. A few hours after the attack began, how- ever, the Soviet defenders had overcome the shock of the German assault. The war diary of the 262nd Infantry Division, which advanced along Panzer Road South on Rava-Ruskaya, noted: “The enemy is holding on at all spots reached so far by the division and is offering fierce resistance.”33 In the afternoon, Soviet units counterat- tacked northwest of Rava-Ruskaya with tank support and broke through the lines of the 262nd Infantry Division. The German soldiers panicked and retreated to the north. This cre- ated a wide gap between the 262nd and the neighbouring 24th Infantry Division, which a division previously held in reserve had to close immediately.34 Although the Red Army did not exploit this tactical success further, the IV Army Corps failed to take Rava-Ruskaya that day, as well as to open Panzer Road South. Tank Battle of Dubno By the morning of 23 June, it was already clear that the hoped-for operațional approach of Army Group South had failed. Its forma- tions had not succeeded in quickly breaking through the Soviet border positions and de- ploying the tanks in pursuit of the retreating enemy before the Red Army could concentrate its forces for counterattacks near the bor- der. The war diary of the 6th Army recorded a telephone conversation between the Army Commander-in-Chief, Field Marshal Walter von Reichenau, and the Chief of the General Staff of Army Group South stating: “The ene- my stands fast and counterattacks everywhere. Therefore, the border battle must be fought to an end first, and panzer formations must also be deployed if necessary.”35 On the same day, major German and So- viet armoured units clashed for the first time. At Radekhov, a traffic junction about 30 kilo- metres east of the German-Soviet border, parts of the Soviet lOth Tank Division coun- terattacked and ran into the German llth Panzer Division (XXXXVIII Motorised Army Corps).36 Among the Soviet tanks were several T-34s, against which the German tanks could -----------■ Revista de istorie militară ■-- Panzer III in the Ukraine do little. However, the vanguard of the llth Panzer Division was supported by an anti-air- craft unit with 88 mm guns. Therefore, the Germans were able to repel all Soviet counter- attacks and knock out 46 Soviet tanks in the course of the day.37 While the tank battle at Radekhov was still in progress, someunits ofthe llth Panzer Divi- sion advanced further east and reached Beres- techko, about 30 kilometres east of Radekhov. Thus, on the second day of the attack, on Pan- zer Road Centre the German attacking spear- head stood about 60 kilometres deep in enemy territory. The High Command of Army Group South therefore hoped that the rapid advance to the Dnieper would succeed after all. The Soviet counterattack at Radekhov, however, was only the prelude to a massive tank battle that raged in the following days in the “bloody triangle” of the towns of Lutsk, Rovno and Brody. The fiercest fighting took place near Dubno, which is why the Germans called the tank clashes in the “bloody triangle” the Tank Battle of Dubno. It was not the largest tank battle of the Second World War, as some authors have claimed3S, but with regard to the quantity of tanks deployed, there were indeed few battles that could compete with Dubno. While 808 tanks and self-propelled guns were available on the German side, the Red Army had 3,298 tanks at its disposal.39 Although many of the Soviet combat vehi- cles failed due to technical defects and did not ----■ Revista de istorie militară ■------------ even reach the battlefield, and although the Germans proved to be tactically far superior in the fighting and were able to destroy about 2,000 Soviet tanks without losing more than 100 of their own40, the Soviets scored an im- portant success: the German advance along the central and northern Panzer Roads was held up for several days. When the mecha- nised corps of the Red Army broke off their last counterattacks at Dubno on 2 July and re- treated eastwards in accordance with their or- ders, Panzer Group Kleist had still not gained operațional freedom of movement. No Encirclement at Lvov One of the reasons why the Soviet counter- attacks at Dubno delayed the German advance for so long was the fact that Panzer Group Kleist and the 6th Army had to advance with their Southern flank open. The 17th Army’s IV Army Corps, the right-hand neighbour of Reichenau’s formations, was bogged down for days at Rava-Ruskaya. For the other corps, things initially looked more favourable. The war diary of the 17th Army noted on 24 June: “The army continues to attack on the entire front, with the exception of the far left wing, despite extraordinarily tenacious defence and strong counterattacks. The enemy too fights heroically and with dedication.”41 On the same day, the Soviet defenders west of Lvov received reinforcements from parts of the 4th Mechanised Corps.42 It was command- ed by Major General Andrey Vlasov, who later became famous for raising the so-called Rus- sian Liberation Army in German captivity. On 25 June 1941, however, Vlasov’s corps carried out fierce attacks against the German 17th Army south of Rava-Ruskaya and brought its advance to a halt. The 68th Infantry Division was so exhausted after the strong counterat- tacks on 25 June that it had to be withdrawn from battle.43 On 26 June, the Soviet forces carried out further counterattacks west of Lvov and seemed to make no attempt to withdraw. The High Command of Army Group South there- fore hoped that it would be possible to encircle the Soviet troops in the Lvov area. The same day the order was given in accordance with the Army High Command to turn parts of Panzer Group Kleist to the southeast in the direction of Tarnopol and Proskurov.44 In cooperation with the llth Army, which had to attack north- wards from Romania, Kleist’s panzer units were to encircle the Soviet armies in Galicia. But the very next day, the Red Army threw a spanner in the works of the Germans by gradually withdrawing its units from the Lvov area. Frustrated, the Germans had to acknowl- edge that from their point of view this with- drawal came two to three days too early.45 The llth Army could not begin its offensive before 2 July, and Panzer Group Kleist was tied up at Dubno until then. Conclusion It was not until five weeks later that Army Group South succeeded in cutting off consid- erable Soviet forces at Uman. However, an- other ten days passed before the encirclement battle there was finally over.46 By this time it was already clear that the strategic pendulum would soon swing back. Contrary to Goebbels’ belief, ‘Bolshevism’ had not collapsed like a house of cards. Hitler’s hope of defeating the Soviet Union before the USA could bring its war potențial to bear was also not fulfilled. While the forces of the Ger- man Army melted away on the Eastern Front and the losses could no longer be replaced, the Soviet Union managed to mobilise enormous quantities of men and war material from Sep- tember 1941 onwards.47 Hitler probably knew that his only chance of winning the war was to crush the Soviet Union as quickly and decisively as planned for Operation 'Barbarossa.’ At the very least, the Wehrmacht would have had to conquer the oii wells in the Caucasus as early as 1941 in order to be able to continue the war successfully in the long term.4S But the Germans failed to do so and the plan for the campaign against the Soviet Union had come to nothing by autumn 1941. This was not least due to the dogged re- sistance that the Red Army had put up in the border battles in the Southern sector of the Eastern Front. NOTES 1 Joseph Goebbels, Die Tagebiicher von Joseph Goebbels. Edited by Elke Frdhlich, Part I: Aufzeich- nungen 1923-1941, Voi. 9: Dezember 1940 - Juli 1941, Munich 1998, p. 377. 2 Ernst Klink, The Military Concept of the War against the Soviet Union, Part I: Land Warfare, in: Germany and the Second World War. Edited by the Militărgeschichtliches Forschungsamt (Research Institute for Military History), Potsdam, Germany, Voi. IV: The Attack on the Soviet Union, Oxford 1998, pp. 225-325, here p. 258-9. 3 Ibid., p. 260. 4 Aleksei V. Isaev, Dubno 1941: The Greatest Tank Battle of the Second World War, Solihull 2017, p. 29. 5 Klink, The Military Concept, pp. 323-4. 6 Nigel Askey, Operation Barbarossa: the Com- plete Organisational and Statistical Analysis, and Military Simulation. Voi. I-IILA, Morrisville (NC) 2013-2016, voi. IIIB, s.l. 2020, here voi. IIB, pp. 74- 7, 79. 7 Klink, The Military Concept, p. 323. 8 Askey, Operation Barbarossa, voi. IHA, pp. 603-67. 9 Ibid., pp. 646, 667. 10 Ibid., pp. 474-7. 11 Ibid., voi. IIB, p. 79. 12 On the reaction of German soldiers to the new Soviet tanks, see Rudolf Steiger, Panzertaktik im Spiegel deutscher Kriegstagebiicher 1939 bis 1941, Freiburg im Breisgau 1973, pp. 103-113. 13 However, the technical unreliability and de- sign flaws of the early T-34 and KV models con- siderably limited their combat value. See Robert Michulec/Miroslaw Zientarzewski, T-34: Mythi- cal Weapon, Missisauga (ON) 2007, pp. 5, 126-46; ■ Revista de istorie militară ■------------- Boris Kavalerchik, Once again about the T-34, in: The Journal of Slavic Military Studies 28 (2015), voi. 1, pp. 186-214; idem, The Tanks of Operation Barbarossa: Soviet versus German Armour on the Eastern Front, Barnsley 2018, pp. 106-215. 14 Askey, Operation Barbarossa, voi. IIB, p. 79. 15 Isaev, Dubno 1941, p. 40. 16 Neil Short, The Stalin and Molotov Lines: So- viet Western Defences 1928-41, Oxford/New York 2008, pp. 12-5. 17 General der Pioniere beim Oberkommando der Heeresgruppe Sud, Anlagen zum Tătigkeits- bericht, 22.6.-22.7.1941, NARA, T-311/262/357-61; Ewald Klapdor, Der Ostfeldzug 1941: eine vorpro- grammierte Niederlage? Die Panzergruppe 1 zwis- chen Bug und Don, Siek 1989, pp. 229-30. 18 Klink, The Military Concept, pp. 546-9. 19 Ibid., p. 322. 20 Mark Axworthy, Third Axis, Fourth Ally: Ro- manian Armed Forces in the European War, 1941- 1945, London 1995, p. 45; Rolf-Dieter Miiller, An der Seite der Wehrmacht: Hitlers auslăndische Helfer beim “Kreuzzug gegen den Bolschewismus” 1941-1945, Berlin 2007, p. 59. 21 On the share of other States that participated on the German side in Operation ‘Barbarossa) see for example David Stahel (ed.), Joining Hitler’s Cru- sade: European Nations and the Invasion of the So- viet Union, 1941, Cambridge 2018, pp. 12, 17-189. 22 Armee-Oberkommando 11, Kriegsta- gebuch, Abteilung Ia, 15.5.1941-31.3.1942, T-312 /355/7929108 (entry dated 25 June 1941). 23 Ibid., f. 7929103-23. 24 A map with the marked Panzer Roads can be found in Generalkommando XXXXVIII. Panzer- korps, Anlagen zum Kriegstagebuch, Abteilung Ia, 22.6.-30.6.1941, NARA, T-314/1138/654-5. 25 Ibid., f. 779. 26 Armee-Oberkommando 6, Kriegstagebuch Nr. 6, Abteilung Ia, 14.2.-11.7.1941, Zweitschrift, NARA, T-312/1455/443. 27 Panzerarmee-Oberkommando 1 (bis 5.10. Pz.Gr. 1), Kriegstagebuch Nr. 6, Teii II, Feld- zug in Russland, 22.6.-31.10.1941, NARA, T-313/3/7226385; Isaev, Dubno 1941, p. 53; Klap- dor, Der Ostfeldzug 1941, pp. 231-2. 28 44. Infanterie-Division, Kriegstagebuch Nr. 7, Abteilung Ia, 22.6.-31.12.1941, NARA, T-315/911/1112-3; 298. Infanterie-Division, Krieg- stagebuch Nr. 4, Abteilung Ia, 15.5.-29.8.1941, NARA, T-315/1984/888-90; Craig W. H. Luther, The First Day on the Eastern Front: Germany In- vades the Soviet Union, June 22, 1941, Guilford (CT) 2019, p. 276. ----■ Revista de istorie militară ■------------- 29 Victor J. Kamenir, The Bloody Triangle: The Defeat of Soviet Armour in the Ukraine, June 1941, Minneapolis 2008, p. 79; Isaev, Dubno 1941, p. 52. 30 Heeresgruppe Sud, Kriegstagebuch, Teii II, Bd. 1: 22.6.-15.7.1941, NARA, T-311/260/340-2; Generalkommando III. Armeekorps (mot), Krieg- stagebuch Nr. 6, Abteilung Ia, 22.6.-23.7.1941, NARA, T-314/182/898; 14. Panzer-Division, Krieg- stagebuch Nr. 2, Abteilung Ia, 1.5.-15.12.1941, NARA, T-315/656/19. 31 Armee-Oberkommando 17, Krieg- stagebuch Nr. 1, 15.5.-12.12.1941, NARA, T-312/668/8301921-3. 32 Generalkommando IV. Armeekorps, Kriegstagebuch Nr. 10, 22.6.-18.7.1941, NARA, T-314/223/979-81. 33 262. Infanterie-Division, Kriegstagebuch Nr. 2, Abteilung Ia, 15.5.-27.12.1941, NARA, T-315/1828/25. 34 Generalkommando IV. Armeekorps, Krie- gstagebuch Nr. 10, 22.6.-18.7.1941, NARA, T-314/223/985-93; Luther, The First Day, p. 256. 35 Armee-Oberkommando 6, Kriegstagebuch Nr. 6, Abteilung Ia, 14.2.-11.7.1941, Zweitschrift, NARA, T-312/1455/469. 36 11. Panzer-Division, Entwurf zum Krieg- stagebuch, Abteilung Ia, 1.5.-21.10.1941, NARA, T-315/2320/15-6; Kamenir, The Bloody Triangle, pp. 139, 144; Isaev, Dubno 1941, p. 81. 37 Hans-Joachim von Hopffgarten/Edel-Hein- rich Lingenthal, llth Panzer Division Operations, in: David M. Glantz (ed.), The Inițial Period of War on the Eastern Front: 22 June - August 1941. Pro- ceedings of the Fourth Art of War Symposium, Garmisch, FRG, October 1987, London/Portland (OR) 1993, pp. 318-338, hier p. 337; Robert A. Forczyk, Tank Warfare on the Eastern Front, 1941- 1942: Schwerpunkt, Barnsley 2014, p. 56; Albert H. Ganz, Ghost Division: The llth “Gespenster” Panzer Division and the German Armored Force in World War II, Mechanicsburg (PA) 2016, p. 65. 38 See the criticai remarks in Roman Tbppel, Kursk 1943: The Greatest Battle of the Second World War, Warwick 2018, pp. 179-80. 39 These figures are based on a compilation by the author from various German war diaries and from Jentz, Panzertruppen, p. 206; Askey, Opera- tion Barbarossa, voi. IIA, pp. 386-412, 458-60, 468, 542, 549; Isaev, Dubno 1941, pp. 35-7. 40 From 22 June to 5 July 1941, Panzer Group Kleist had to write off 85 tanks as total losses. In addition, there were five to eight command tanks and possibly a few self-propelled guns destroyed. No exact figures are available for the Soviet side. Panzer Group Kleist reported a total of 2,057 captured Soviet tanks by 11 July 1941. This fig- ure is lower than the estimates of Soviet losses in the literature and therefore fully credible. See Panzerarmee-Oberkommando 1, Abteilung Ia, Anlage 4 zum Kriegstagebuch Nr. 6, Operation- sakten, 27.6.-2.7.1941, NARA, T-313/4/7226313; Panzerarmee-Oberkommando 1, Oberquartier- meisterabteilung, Anlage 1 zum Kriegstagebuch, 28.3.-30.10.1941, NARA, T-313/15/7241967; Isaev, Dubno 1941, p. 191. 41 Armee-Oberkommando 17, Krieg- stagebuch Nr. 1, 15.5.-12.12.1941, NARA, T-312/668/8301937. 42 Isaev, Dubno 1941, pp. 34-5, 58,104-6. 43 Heeresgruppe Siid, Kriegstagebuch, Teii II, Bd. 1: 22.6.-15.7.1941, NARA, T-311/260/371; Armee-Oberkommando 17, Kriegstagebuch Nr. 1, 15.5.-12.12.1941, NARA, T-312/668/8301941-8. 44 Heeresgruppe Siid, Kriegstagebuch, Teii II, Bd. 1: 22.6.-15.7.1941, NARA, T-311/260/ 377-80. 45 Karl Wilhelm Thilo, A Perspective from the Army High Command (OKH), in: Glantz (ed.), The Inițial Period, pp. 290-307, here p. 298. 46 See for example Julius Braun, Enzian und Edelweifi. Die 4. Gebirgs-Division 1940-1945, Bad Nauheim 1955, pp. 17-23; Hans Steets, Gebirgs- jăger bei Uman. Die Korpsschlacht des XXXXIX. Gebirgs-Armeekorps bei Podwysskoje 1941, Hei- delberg 1955, pp. 78-110; Klapdor, Der Ostfeldzug 1941, pp. 309-34. 47 Walter S. Dunn, Stalin’s Key to Victory: The Rebirth of the Red Army, Westpoint (CT)/London 2006, p. 48 Klink, The Military Concept, p. 320. ] 78 |------------------------------------ ■ Revista de istorie militară ■ Dosar - 80 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial O ALIANȚĂ SUB SEMNUL CIRCUMSPECȚIEI. PERCEPȚII RECIPROCE ROMÂNO- GERMANE ÎN PREAJMA DECLANȘĂRII OPERAȚIUNII BARBAROSSA MANUEL STĂNESCU * Abstract During World War II, when propaganda played a key role in the corflict, the negative fea- tures cf the enemy were grotesquely exacerbated, coming to embody absolute evil. Equally, the Romanian soldier was full cf qualities - courage, honour, spirit cf sacrfice, all these noble qualities were found in the Romanian army. The enemy-own forces ratio is doubled, in a coalition war, as was the Second World War for Romania, by the vision about the Allied troops. They must be as close as possible to their own image, and by August 23,1944 the German soldier had to appear in cfficial propaganda in positive colours. Highlighting the aspects that would shape afavourable image was a clear concern cfthe Romanian authorities, who used in extenso some key words: educated, belongs to a superior race, trained with the latest knowledge in thefield cf military art and strategy, unmatchedfighter, respects hierarchies and behave civilized in relations withforeigners. Keywords: Romania in WW2, German-Romanian relations, German-Romanian Alliance during WW2. Propaganda a jucat un rol important în con- flictele și războaiele din zorii epocii moderne - un truism în sensul cel mai clasic al cuvântului. Nu există o definiție ca atare a propagandei. în 1937, Institutul de analiză a propagandei din Statele Unite o definea drept „expresie a opini- ilor sau acțiunilor unor indivizi sau grupuri în scopuri determinate, prin manipulare psiho- logică”. Alți autori sunt excesiv de pragmatici („propaganda este un război dus cu alte mij- loace”). Una dintre definițiile „clasice” identi- fică propaganda drept „o acțiune sistematică exercitată de un grup de oameni, o comunitate sau un guvern pentru impunerea unei repre- zentări asupra lumii și a unei anumite viziuni asupra evenimentelor care le este favorabilă”1. * Cercetător științific, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------------------- 79 în anii celui de-al Doilea Război Mondial, când propaganda a jucat un rol esențial în con- flict, trăsăturile negative ale inamicului au fost exacerbate grotesc, ajungând să întruchipeze răul absolut. în egală măsură, soldatul român era plin de calități - curajul, onoarea, spiritul de sacrificiu, toate aceste însușiri nobile se re- găseau în armata română. Raportul inamic-forțe proprii e dublat, într-un război de coaliție, așa cum a fost și al Doilea Război Mondial pentru România, de modalitatea de raportare la trupele aliaților. Ele trebuie să fie cât mai aproape de imaginea proprie, iar până la 23 august 1944 soldatul german trebuia să apară în propaganda oficială în culori pozitive. Evidențierea aspectelor care să contureze o imagine favorabilă a fost o preo- cupare constată a autorităților române, care au folosit in extenso câteva cuvinte cheie: educat, aparține unei rase superioare, instruit cu cele mai noi cunoștințe din domeniul artei și stra- tegiei militare, luptător neîntrecut, respectă ierarhiile și se comportă civilizat în raporturile cu străinii2. O imagine dificil de conturat de către propa- ganda oficială românească. Memoria Primului Război Mondial, a teutonului însetat de sânge și barbar, adversarul de la Mărăști, Mărășești și Oituz, era încă destul de vie în memoria colec- tivă. Nu trecuseră decât 20 de ani de la apariția lucrării lui Virgiliu Drăghiceanu, 707 zile sub cultura pumnului german, care zugrăvise în culori nu tocmai măgulitoare ocupația din anii Primului Război Mondial3. O notă a Serviciu- lui de Informații român informa conducerea superioară a statului, la 13 februarie 1941, că „armata română ar fi împărțită în două tabere, în ceea ce privește sentimentele față de trupele germane din România (...). O altă parte, mai puțin numeroasă, consideră trupele germane ca o armată inamică, manifestându-și aceste sentimente chiar prin eludarea semnelor exte- rioare de politețe față de ofițerii germani...”4. Starea de lucruri era generală, ministrul Apă- rării Naționale fiind nevoit să interzică, prin- tr-un ordin special, „cu desăvârșire tuturor ostașilor, de a repeta sau colporta de acum înainte glumele de prost gust brodate pe eve- nimente războinice ce au provocat unui aliat faze de un trecător succes”5. Așa cum precizează istoricul Mioa- ra Anton, raporturile de propagandă dintre ----1 80 I------------------------------------- România și Germania au avut la bază o sin- gură constantă: dorința autorităților din cele două țări de a cointeresa un spațiu public os- til. Firește, motivațiile erau diferite. în spațiul german, România era percepută ca o bene- ficiară a Tratatului de la Versailles, în timp ce imaginea Germaniei în cadrul societății românești, deja afectată, cum precizam, de memoria primei conflagrații mondiale, se de- teriorase considerabil în urma evenimentelor din vara anului f940. Un prim pas al colabo- rării în domeniul propagandei a fost semnarea Protocolului adițional secret pe probleme de presă și propagandă odată cu aderarea Româ- niei la Pactul Tripartit, la 23 noiembrie f940, act prin care Germania își asigura controlul asupra mijloacelor de informare. Textul proto- colului a fost semnat de ministrul german la București, Manfred von Killinger, și de către vicepreședintele Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu. Varianta finală a documentului a fost semnată către sfârșitul anului f941, fiind încredințată reprezentantului român la Berlin, Raoul Bossy. Deși protocolul funcționa pe bază de reciprocitate, România continua să ocu- pe un spațiu restrâns în presa din Reich. Prin comparație, presa din România acorda spații largi problemelor care interesau Germania. în bună măsură, această situație se datora lipsei de inițiativă a autorităților române. în martie 1941, Nichifor Crainic arăta că „ei [germanii n.n.] au luat inițiativa de apropiere pe teren cultural de noi. Chiar ei cer să-i introducem în diferite laturi ale vieții noastre românești. [...] Am pus să se scrie o scurtă istorie a românilor, care se traduce în nemțește și va fi folosită de soldații germani în România”6. La 12 octombrie 1940 sosea în gara Mogoșoaia eșalonul superior al Misiunii Mi- litare Germane. în decembrie 1940, efective- le germane pe teritoriul României totalizau la Armata de Uscat 18 629 militari, în timp ce aviația militară însuma 6 3 077. Autoritățile române cu atribuții în domeniul culegerii de informații și propagandei au monitorizat cu atenție relațiile româno-germane prin prisma interacțiunii militarilor germani cu populația civilă și cu membrii minorității germane. într- un raport întocmit de Secția II din Marele Stat Major, referitor la starea de spirit în ar- mată în legătură cu prezența trupelor germa- ne în România în perioada 10 octombrie - 31 ----------■ Revista de istorie militară ■- decembrie 1941, erau evidențiate problemele majore cu care se confruntau autoritățile mi- litare române în relația cu proaspătul aliat, în primul rând, erau accentuate diferențele ce țineau de posibilitățile financiare. „Ostașii germani, primind solda în mărci, au o putere de cumpărare mai mare față de leul nostru pe piață, cu posibilități mai mari de satisfacerea nevoilor de trai. Condițiile civilizate de care se bucură soldații germani, din punct de vede- re: echipament (având ținute speciale pentru corvoadă, instrucție și sport), repaus rațional, cazare confortabilă și igienă, influențează într- o măsură apreciabilă starea de spirit a trupei noastre”8. Militarii români din Divizia 4 infan- terie comentau că „soldații germani au fOOO de lei soldă de lună și familiile lor primesc 8000 de lei ajutor lunar, iar cei români numai 2 lei soldă pe zi”. Nu doar ofițerii, ci și subofițerii și soldații germani frecventau doar restaurantele de lux, ceea ce stârnea comentarii negative din partea soldaților și civililor români9. în privința incidentelor între trupele germa- ne și populație, se evidenția faptul că populația „nu privea cu ochi buni prezența trupelor ger- mane” Autoritățile române erau nemulțumite că „ostașii germani, veniți în țară, posedă în mare parte aparate de fotografiat și iau fotogra- fii curioase, ca: țigani nomazi, copii goi, etc., pe care apoi le multiplică și dacă le trimit în patrie în scop de propagandă, constituie un act nemă- gulitor față de populația română”10. Alte nemulțumiri erau legate de minorita- tea etnică germană, aflată în contact perma- nent cu trupele germane, care „critica armata română și caută a se eschiva de la îndatoririle militare” Scumpirea sau chiar lipsa de pe piață a alimentelor din cauza afluirii trupelor ger- mane favoriza nemulțumirea populației și în- curaja propaganda comunistă. Comportamentul militarilor germani, care „acostează pe stradă doamnele din toate condițiile sociale”, provoca o „stare de spirit nefavorabilă trupelor germane”. La fel se în- tâmpla cu accidentele provocate de automobi- le conduse de militari germani, care se soldau inclusiv cu pierderi de vieți omenești11, șoferii conducând cu viteză și fără respectarea reguli- lor de circulație. O altă nemulțumire o provo- cau scandalurile din localuri, militarii germani fiind, de cele mai multe ori, în stare de ebrieta- te. în unul dintre aceste incidente, subofițerul german implicat încerca să convingă pe toată lumea că „ich bin Adolf Hitler”12. într-o altă informare, venită de la Biro- ul Statistic Militar București, se preciza că „unii soldați germani cumpără țigări ieftine românești pe care le aruncă pe jos, acolo unde întâlnesc grupuri de ostași români. în mo- mentul când soldații noștri se reped să culea- gă țigările de pe jos sunt fotografiați de ostașii germani”. „în urma aderării României la Pactul Tripartit”, se preciza în raport, „e necesar să se adâncească spiritul de camaraderie între sol- datul român și cel german”13. Starea de spirit a populației din regiunea Făgăraș și Sibiu era una „vădit antigermană. Se manifestă convingerea, în special în pătura intelectuală, că războiul va fi câștigat de An- glia”14. O notă contrainformativă venită tot de la Biroul Statistic Militar București aprecia că în cercurile ofițerilor germani, privitor la Graficul cu evidența nemulțumirilor create prin prezența trupelor germane în România de la 1 octombrie 1940 la 1 ianuarie 1941 ■ Revista de istorie militară ■ 81 situația din armata română, „se relevă că sol- datul român este foarte bun, însă rău tratat și lipsit de considerație din partea superiorilor săi”15. în afara organelor de informații ale arma- tei, și Serviciul Special de Informații a elabo- rat numeroase buletine informative care aveau drept subiect activitatea germană în România. Din aceste documente reieșea creșterea și di- versificarea mijloacelor de propagandă utili- zate de oficiile germane, existând un număr impresionant de agenții de informare și propa- gandă. Eugen Cristescu afirma în timpul inte- rogatoriului din 1946 că în România activau în perioada războiului nu mai puțin de 11 servicii secrete germane, dintre care numai două erau recunoscute de statul român, la care se adău- ga și serviciul propriu al ambasadorului von Killinger16. Ca o concluzie a informărilor ela- borate de SSI, la originea curentului antiger- man - extrem de vizibil cel puțin până în iunie 1941 - au stat mai multe cauze: rolul jucat în dezmembrarea României Mari, prezența misi- unii militare germane, care a sporit ostilitatea în sânul armatei, acțiunile autonome ale GEG, abuzurile autorităților germane și ale diferite- lor servicii speciale17. Percepția germanilor referitoare la români reiese foarte limpede dintr-un memoriu al Secției 1 contrainformații externe, datat 29 noiembrie 1940 și intitulat, sugestiv, „Ce este România și ce poate deveni?”. „Carpații împart România în două zone total deosebite”, se pre- ciza în preambulul raportului. „Transilvania și Banatul sunt marcate de influența central-eu- ropeană, Muntenia, Moldova și regiunea Del- tei Dunării sunt, dimpotrivă, oriental-asiatice. Până la arcul Carpaților, de 10 secole, pătrun- de civilizația imperiului. De cealaltă parte a Carpaților nu s-a putut evolua în aceeași ma- nieră, aici începe un spațiu cu forme confuze de existență, fără trăsături specifice, depinzând de maniera colonială exercitată din exterior. Muntenia și Moldova au fost „țara nimănui” a imperiilor german, turc și rus, devenind doar la dorința acestor puteri, temporar, autono- me. Națiunea română, chiar și astăzi, nu este mai mult decât o legendă a consemnărilor is- torice. Până în secolul al XlX-lea a existat în Muntenia, în fapt, nu mai mult decât o viață vegetativă a țăranilor și păstorilor, populația ----1 82 |------------------------------------- abia depășind un milion de persoane, neindi- vidualizându-se în structura acesteia segmente superioare și, cu atât mai puțin, conducătoare, această manieră patriarhală de viețuire fiind destinată împlinirii strictelor nevoi ale indivi- dului. Modul de viață al acestui popor a fost influențat, în secolul 19 și la începutul sec. 20, de apariția sistemului industrial european care a transformat stepa în pământ arabil. Saltul economic înregistrat a dus, ca la toți primitivii, la creșterea populației. A rezultat un mare nu- măr de mari proprietari, o clasă opresoare fără nici o legătură cu pământul sau cu masa lucră- toare, neputându-se vorbi în aceste condiții de un popor, prin urmare nici de națiune”18. Dincolo de analiza în sine, o asemenea viziu- ne influența în mod dramatic o relație în care, în mod evident, conform concepției lui Bis- marck, exista un cal și un călăreț. în privința percepției la nivelul factori- lor de decizie militari de la Berlin, opinia mai degrabă nefavorabilă referitoare la armata ro- mână și la (in)capacitățile ei operative erau o constantă în toate rapoartele elaborate de con- ducerea militară germană. Rapoartele elabora- te de Misiunea militară germană în România în primăvara anului 1941 nu erau deloc opti- miste în privința capacității de luptă a armatei române. în baza raportului generalului Arthur Hauffe, șeful Statului Major al Misiunii Mili- tare Germane din România, generalul Franz Halder, șeful înaltului Comandament al Arma- tei de Uscat a informat, la 24 februarie 1941, Grupul de armate „Sud” (ce urma să acționeze împotriva Uniunii Sovietice plecând de pe teri- toriul României) că „forțele armatei române, în majoritate, nu sunt indicate pentru misiuni de luptă independente. Trei divizii de infanterie (divizii de elită) vor putea fi folosite, probabil, pentru misiuni de atac mai ușoare în condiții favorabile. Folosirea diviziei moto-mecanizate în cadrul forțelor germane în flancul stâng pare posibilă pentru misiuni mai ușoare. în afară de aceasta, pentru moment, nu se poate stabili cu precizie pe ce forțe se mai poate conta”19. La 30 martie, chiar Hitler și-a manifestat neîncrede- rea în capacitatea de luptă a armatei române, declarând: „Cu românii nu se poate face nimic. Poate că, în spatele unui obstacol foarte puter- nic (fluviu) ei ar putea asigura apărarea acolo unde nu se atacă. Antonescu și-a mărit armata, -----------■ Revista de istorie militară ■------ în loc de a o reduce și îmbunătăți. Soarta unor mari unități germane nu trebuie să fie depen- dentă de rezistența unităților române”20. Așa cum subliniază și rapoartele la care am făcut deja referire, Grupul Etnic German a fost o permanentă sursă de iritare pentru autoritățile de la București. El reprezenta un canal important de informare asupra dome- niilor de care Berlinul era interesat: starea de spirit a populației, situația economiei, orienta- rea guvernului, a armatei. Pentru a răspunde nevoilor strategice ale Germaniei, conducerea grupului a fost înlocuită, fiind preferat Andre- as Schmidt, tânăr și fără experiență politică, dar cu relații la nivelul partidului nazist și al SS. Linia politică promovată de noua condu- cere a constituit o altă sursă de tensiuni per- manente în cadrul relațiilor româno-germane. Minoritatea germană a refuzat constant să se supună obligațiilor civice și militare, de mul- te ori printr-o atitudine de sfidare la adresa statului român. Raporturile dintre populația românească și elementul german era de cele mai multe ori delicat, românii manifestându-și nemulțumirea pentru această tendință a ger- manilor de a ieși de sub autoritatea legilor21, în afară de această tendință, fără îndoială în- curajată de contactul cu trupele germane, autoritățile erau deranjate și de multitudinea de zvonuri răspândite de GEG, inclusiv că „Ro- mânia va fi încorporată în Reich și autonomia regiunilor locuite de sași și germani22. Statutul GEG în România în anii 1940- 1944 e un exemplu de schimbare a raportului majoritate-minoritate în favoarea celui din urmă, care deține o putere contextuală. Mi- hai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, se pronunța pentru o intervenție pe lângă autoritățile germane pentru limita- rea „tendințelor speciale ale minorității ger- mane” care „erau de natură să tulbure rapor- turile româno-germane”. Se primeau rapoarte că în școli crucile și icoanele erau înlocuite cu portretele lui Adolf Hitler, iar rugăciunilor de dimineață le erau substituite texte din Mein Kamț.f. Consilierul de legație, Gerhard Stelzer, consemna tendința tot mai pronunțată antire- ligioasă a GEG, fapt care putea să influențeze și populația românească. Potrivit oficialului ger- man, fon Antonescu a atras atenția lui Andre- as Schmidt că „spiritul antireligios, introdus cu ----■ Revista de istorie militară ■--------- forța în grupul etnic german, se putea extinde și asupra populației românești, amplificând pericolul influenței comuniste”23. Declanșarea războiului a nuanțat, mai ales pentru cei aflați pe front, natura relației dintre cele două armate aflate în stare de război îm- potriva unui inamic comun. în linii mari, câtă vreme Germania a fost victorioasă pe frontul de Est, relațiile au fost în general cordiale, pro- blemele apărute nefiind de natură să perturbe relațiile româno-germane. în timpul și după bătălia de la Stalingrad, însă, animozitățile au fost majore și ele aveau să caracterizeze de multe ori relațiile la nivel înalt. Pentru perioada pe care o analizăm, a declanșării operațiunii Barbarossa și a luptelor din primii ani de război, viziunea asupra alia- tului a fost una în general favorabilă, mai ales dacă ne raportăm la consemnările celor aflați în prima linie. Un document interesant îl re- prezintă raportul Detașamentului 2 german de legătură din 25 octombrie 1941, cu alte cuvin- te la scurt timp după intrarea trupelor române în Odessa la 16 octombrie. Acesta consemna că „la prima vedere mare parte a armatei ro- mâne pare să fie improvizată”, în timp ce echi- pamentul precar și lipsa de înzestrare creau „o imagine bizară". „Soldați desculți puteau fi văzuți efectuând marșuri sau călărind, puteau fi văzuți curieri călare fără șa și pătură, calul având în loc de frâu o funie. Chiar și în timpul luptelor s-a întâmplat ca soldații, de exemplu servanții de artilerie, să aibă drept unică armă o baionetă”. Căruțele folosite pentru transport erau „extrem de numeroase și deseori împo- dobite cu tot felul de desene”, caii fiind atașați la „atelaje rudimentare” Pentru camuflare căruțele erau deseori garnisite în întregime cu ramuri mai înalte decât siluetele oamenilor, iar deasupra acestora flutura tricolorul românesc sau uneori „drapelul cu zvastică”24. în ceea ce privește trăsăturile de caracter ale soldatului român, aliatul german se dovedea destul de generos în aprecieri - să ținem cont că eram încă în 1941. Românii erau considerați „inimoși, săritori, veseli, unii - foarte dedicați”. Pentru cei proveniți din medii sociale ceva mai ridicate „se observă deseori o preocupare ex- clusivă pentru câștig care se manifestă vădit, cu toate consecințele care rezultă din acest fapt, prin căutarea profiturilor și a maniei de -----------------------------------1 83 |-- a parveni a unora dintre ei”. Pe de altă parte, printre cei proveniți din rândul țărănimii (adi- că majoritatea) „predomină o înclinație orien- tală spre misticism și pasivitate. Acest mod de a gândi îl face pe omul simplu să fie gata de a recunoaște orice autoritate, spirituală sau la- ică, dar în același timp îl face să fie leneși în gândire și în stare de exagerări, deseori în sens bun, alteori în sens rău, începând de la fanfa- ronadă și până la panică”. Germanii considerau că „extremele - misticismele și goana după câștig - se reunesc, fiind amestecate în mod uimitor și în rândul masei de soldați, după cum, de altfel, peste tot în România contrastele și amalgamurile sunt prezente în toate dome- niile vieții”. „Fără îndoială - concluzionau ra- portorii - în cazul în care poporul ar fi educat sistematic într-un spirit conștient național cu timpul, ar putea să se dezvolte reale talente și calități. Dar, așa cum statul român n-a introdus până în prezent o educație modernă a popo- rului, caracterele și calitățile înnăscute se dez- voltă de-a dreptul la întâmplare și, în parte, în direcția unor carențe pronunțate din punct de vedere militar”25. Feldmareșalul Erich von Manstein Unul dintre liderii militari germani cei mai îndreptățiți să ofere o caracterizare a armatei noastre, feldmareșalul Erich von Manstein, care a comandat cu regularitate pe frontul de est și mari unități românești, a făcut în me- moriile sale o scurtă caracterizare trupelor noastre: „în ceea ce privește armata română, pot spune fără ezitare că avea multe slăbiciuni. Deși soldatul român - care de regulă era la origine țăran - nu cerea prea mult și era un luptător capabil și curajos, posibilitățile de a-1 antrena pentru a deveni un luptător inde- pendent, care să raționeze singur în acțiune, erau mult reduse din cauza nivelului scăzut de educație a populației din România [...] Un alt factor de importanță capitală este faptul că o mare parte din ofițerii români cu grade medii și superioare nu corespundeau din punct de vedere al pregătirii [...] Conducătorii militari ai României, care erau sub influența france- zilor, erau obișnuiți să raționeze în termenii Primului Război Mondial [...] în ciuda tuturor neajunsurilor și factorilor negativi menționați aici, totuși, pot afirma că trupele române și-au făcut datoria cât de bine au putut. Mai presus de orice, românii s-au supus întotdeauna fără obiecțiuni directivelor primite de la comanda- mentul german și, spre deosebire de alți aliați ai noștri, nu au sacrificat interesele militare pentru chestiuni de prestigiu”26. Alți lideri militari germani nu erau atât de generoși cu aprecierile. Cei mai mulți con- siderau că cele patru armate aliate nu au va- loarea nici măcar al unui corp de armată ger- man, împărtășind părerea feldmareșalului von Rundstedt cu privire la această „armată a Societății Națiunilor”, care cuprindea români (ai căror subofițeri și ofițeri erau, după păre- rea lui, „deasupra oricărei descrieri”), italieni („teribili oameni”) și unguri („nu doreau decât să plece mai repede acasă”). Printre excepțiile enumerate de mareșal să găseau slovacii („excelenți, foarte modești”) și trupele române de vânători de munte27. în acest context, al afirmațiilor feldmare- șalului Rundstedt, sunt interesante mărturiile unui ofițer român de vânători de munte, care a experimentat pe front, „la firul ierbii” cola- borarea cu aliatul german. Veteran din Primul Război Mondial și schior de performanță (par- ticipant la Jocurile Olimpice de Iarnă, ediția ------------■ Revista de istorie militară ■------- a 2-a, desfășurate la St. Moritz), maiorul Va- sile Scârneci era ofițer în cadrul Batalionului 3 Vânători Munte, din cadrul Brigăzii 1 Mixtă Munte. Timp de un an, între iulie 1941 și iulie 1942, Vasile Scârneci și Batalionul 3 s-au găsit aproape în permanență în linia întâi, memo- riile sale fiind o sursă inestimabilă referitoa- re la numeroase aspecte legate de efortul de război, inclusiv de relația cu trupele germane, ținând cont de faptul că unitatea s-a aflat în permanență, în acea perioadă, sub comandă operativă germană. Scârneci a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel în timpul cam- paniei din est, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a și cu Crucea de Fier ger- mană clasele II și I. în însemnările făcute în timpul primu- lui an de război, referirile la armata germană sunt numeroase. La 1 august 1941, nota: „se spune că vom fi vizitați de feldmareșalul von Brauchitsch28 și de generalul von Schobert29, comandantul Armatei 11 germane, din care facem și noi parte. Va ploua, desigur, cu decorații. Vestea ne bucură, pentru că genera- lul von Schobert este un bun prieten al româ- nilor. Pe vânătorii de munte îi apreciază în mod deosebit”30. însemnarea din 19 august vine să întărească viziunea multor militari, inclusiv a lui Antonescu, referitoare la justificarea trece- rii Nistrului de către armata română: „Bombă: nu mai mergem în țară, acasă, așa cum eram atât de siguri și făcusem toate pregătirile. Ilu- ziile s-au spulberat. Personal, sincer mărturi- sesc că mă simțeam oarecum jignit, căci prea eram repede dați de o parte de nemți, mai cu seamă când am aflat că ungurii sunt acum la Maiorul Vasile Scârneci pe frontul din Crimeea, 1942 ■ Revista de istorie militară ■ Nikolaev (intrarea Bugului în Marea Neagră). Cu cât vom merge cu germanii mai adânc în URSS, vom putea pretinde Ardealul de Nord, care a fost rupt din trupul patriei noastre. Cred că nu mă înșel”31. La 28 august, dovedindu-se un fin observa- tor al firii umane, notează: „Încet-încet, mora- lul ostașilor scade, cu cât ne depărtăm de țară. Țăranul român, cu toată sărăcia lui de acasă, este totuși legat de glie și de ai lui. Spre deose- bire de nemți, el nu trăiește, nu prinde aven- tura”32. La 17 septembrie, deplânge dispariția generalului von Schobert: „Cu mare durere, primim vestea că generalul von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, din care acum facem și noi parte, a fost ucis. Plecase pe prima linie a frontului să-și vadă fiul, tânăr sublocotenent într-un regiment de infanterie. La aterizare, avionul a trecut peste o mină și a fost distrus. Deplângem adânc moartea bravu- lui nostru comandant. Ne iubea mult. Românii au pierdut un mare prieten”33. Relația de ca- maraderie creată în prima linie e subliniată de însemnarea de la 24 septembrie: „Comandanții mei de plutoane și amicii germani, care au ră- mas o zi cu noi pentru ultimele recomandări și au trăit cu noi înfrățiți o zi de luptă, se pre- gătesc acum de plecare la ai lor. Ne despărțim deci cu emoție și bună prietenie”34. Vasile Scârneci își exprimă nu de puține ori nemulțumirea față de superiori, de obicei în paralel cu sublinierea relațiilor mult mai camaraderești din armata germană: „Ofițerii germani s-au adunat ciopor în jurul șefului lor, care, pentru fiecare, a avut o vorbă bună, o glu- mă. Stima, împletită cu admirație și dragoste, formează tăria armatei germane. La plecare și-a îmbrățișat ofițerii și subofițerii, iar pen- tru noi, călduroasă strângere de mână și bune urări. Șeful nostru nici mâna nu ne-a întins-o, parcă am fi fost leproși”35. Au existat și momente de tensiune, însem- nate ca atare de Scârneci. La 8 noiembrie 1941, el nota: „Nemții, care ocupă o poziție pe un deal deasupra satului, coboară la noi, în Ku- ciuk-Usem, jefuiesc pe capete, trag cu pistoa- lele automate prin ogrăzi, după găini și după porci. Se îmbată tun, se leagă de femei etc. Spun că ei au terminat războiul și li s-a spus că vor pleca acasă. Ce nu face omul de bucurie! [...] Iau legătura cu comandantul lor, un loco- ----1 86 I----------------------------------- tenent-colonel foarte simpatic, care îmi promi- te că va face ordine. Și s-a ținut de cuvânt”36. Pe de altă parte, relația bună cu aliații rămâne o constantă: „Frăția de arme se încheagă, se ma- terializează tot mai mult. Luptăm acum numai cot la cot cu ei [cu germanii n.n.] și se poate spune... numai pentru ei. Ei știu acum aceasta. Ne admiră și ne îndrăgesc. Punem la bătaie tot ce avem ca să fim gazde bune, ospitaliere. Ei sunt în admirația ostașilor și ofițerilor noștri, pe care, acum, îi cunosc bine, știu ce pot. Ne vom bucura și noi dacă această prietenie va fi sinceră și durabilă, până la urmă”37. Vasile Scârneci e deosebit de critic la adresa GEG, într-o însemnare din 11 decembrie 1941: „Am făcut o constatare: din puținii dezertori pe care-i am, cei mai mulți sunt sași. O parte sunt înapoia frontului, pe la diferite servicii, și o bună parte sunt rămași în țară camuflați în serviciul trupelor germane. Acești sași, care au beneficiat de toate bunurile pământului din Țara Bârsei, au în mână industria și comerțul Brașovului. Cu fanfare, în marș cadențat, în uniforme pompoase, făceau pe războinicii. Astăzi ne bârfesc și lingușesc oastea germană poposită în interiorul țării. Se bat cu pumnul în piept și urlă până răgușesc ”Heil Hitler”, în timp ce până și țiganii, ca alde Șerban, Marșavela, Gândac etc. din țigănia Gârcinului, se bat alături de trupele germane în fața cetății Sevastopol. S-au constituit în Grupul Etnic German și sunt stat în stat. Domnilor de la conducerea țării, de ce nu-i luați de urechi, de ce nu-i trimiteți aici pe front să se bată alături de cei cărora le cântă osanale?”38. Și alte mărturii, atât ale militarilor, cât și ale oamenilor simpli prinși în vâltoarea războiu- lui, sunt în general favorabile, ceea ce demon- strează că începutul războiului și victoriile de pe front au ameliorat din imaginea nu tocmai favorabilă din vara și iarna anului 1940. Tama- ra Lungu își amintea de primăvara anului 1944, pe când avea 15 ani: „într-una din zile, când nemții se retrăgeau, mama i-a chemat să mă- nânce pe câțiva soldați germani. Le-a dat mă- măligă cu lapte, brânză, le-a plăcut tare mult, au mulțumit și, înainte de plecare, au vrut să plătească, dar mama nici nu a vrut să audă de așa ceva. Militarii germani au fost foarte drăguți și civilizați”39. Ilie Suciu, din Regimen- tul 82 infanterie, își amintea că germanii „erau ------------■ Revista de istorie militară ■--------- oameni curați, corecți, mi-au lăsat o impresie frumoasă”40, iar Chmara Victoria, o adolescen- tă în vârstă de 16 ani în 1944, mărturisea că „nemții s-au purtat foarte bine cu noi, cât au fost sub acoperișul nostru, mama le-a făcut de mâncare, i-a omenit. [...] Armata germană a cumpărat de la noi cereale (secară, grâu), dar și mulți cartofi, dar a plătit pentru găzduire și mâncarea făcută de mama”41. Lipsa de coeziune între ofițeri și trupă din armata română a fost sesizată de aliatul ger- man și se regăsește în multe rapoarte și memo- rii. Aplicarea pedepsei corporale în armata ro- mână, legiferată la 14 august 1941 de ministrul de război losif lacobici, prin Ordinul General nr. 113, provoca stupoare în rândul germani- lor. Pedeapsa se aplica „pentru lipsa de cinste și greșeli grave față de îndatoririle ostășești” și consta în aplicarea de până la 25 de lovituri la spate, cu cureaua, în urma primirii avizului medicului și în prezența acestuia, în fața „tu- turor ostașilor egali în grad și superiori din unitate”42. Nicolae Frățilă, din regimentul 41 artilerie, lovit de un sergent, mărturisea că „eu la nemți n-am auzit să fi făcut așa ceva”43. Von Manstein considera că „mai mult decât orice, armatei române îi lipsea acea legătură strânsă între ofițeri și trupe care era atât de caracteris- tică pentru armata germană”44. Raportul german al detașamentului de le- gătură deja menționat făcea o descriere exotică ofițerilor români, care purtau „caschete late de 30 cm, pantaloni de călărie croiți îngust și ciz- me, toate amintind de uniformele rusești din perioada țaristă: culoarea uniformelor, croiala vestoanelor, însemnele militare și multe altele, cum ar fi predilecția multor ofițeri de a aborda o anumită comportare indolentă, se aseamănă cu cele franceze”. Educația spirituală și socială era „extrem de diferită”, fapt datorită căruia în corpul ofițerilor se pot întâlni „contraste con- siderabile”, atât „boierul - omul de lume” cât și „tipul de țăran robust, care adesea se compor- tă de-a dreptul primitiv” în privința pregătirii, aceasta era „schematică, comenzile anemice”, iar ofițerii de rezervă erau instruiți „deosebit de precar”45. Atitudinea propagandei oficiale a Germa- niei în ceea ce privește România a avut un trend invers stării de spirit amintite din armată și din opinia publică. Dacă suspiciunile inițiale ----■ Revista de istorie militară ■------------ ale militarilor și civililor români au fost înlocu- ite, cel puțin până la Stalingrad, cu opinii ceva mai nuanțate, datorate în totalitate camarade- riei de arme de pe front, presa și propaganda germană referitoare la România a avut un alt ritm, iar el a diferit de abordarea Ministerului Propagandei Naționale, cel care coordona, în perioada războiului din est, presa din Româ- nia. Analiza principalelor cotidiene naționale sau locale, care apăreau în România în peri- oada Campaniei din Est, arată că, dincolo de diferențele nesemnificative, acestea s-au între- cut în elogii la adresa Germaniei și a trupelor Wehrmacht-ului care luptau pe front. Ziarul „Universul”, în perioada 23 iunie - 30 octom- brie 1941, de exemplu, a publicat 2 693 de arti- cole consacrate societății românești, din care, cu referire directă la războiul antisovietic, 297. Ziarul „Acțiunea”, în aceeași perioadă, a publi- cat 1461 de articole cu caracter general și 234 cu referire la război”. Informații despre arma- ta germană apar însă în 13 articole. în ambe- le ziare, cuvintele cele mai des folosite aveau conotație pozitivă și răspundeau comanda- mentelor politice impuse de cenzura practica- tă de Ministerul Propagandei Naționale: „apă- rători ai civilizației”, „cavalerism”, „disciplinat”, „înfrățire”, „neîntrecut luptător”, „spirit de sa- crificiu”, „salvatorul lumii” și altele46. Propaganda germană fusese, spre compa- rație, în cursul anilor 1940-1941, destul de rezervată față de România. în a doua parte a războiului, în special după capitularea Italiei, știrile despre România și despre participarea acesteia la război au devenit tot mai numeroa- se. Ziarele germane subliniau că mareșalul Ion Antonescu „a pus capăt inexplicabilului proces de dezagregare, spre uimirea străinătății, dând neamului încrederea în sine însuși” La începu- tul anului 1944, campaniile propagandistice germane asupra României s-au intensificat. Von Killinger ținea să-i mulțumească lui Mihai Antonescu, în februarie 1944, pentru atitudi- nea calmă a poporului român, precum și pen- tru „unitatea și liniștea din România”. Germa- nia mulțumea pentru serviciile aduse cauzei comune47. Alianța româno-germană a suferit încă de la început, la nivelul percepției reciproce, de existența unor imagini negative, rezultatul unor prejudecăți, unor psihofixații istorice și ------------------------------------1 87 |-- unor erori reciproce de percepție48, în anumi- te situații. în perioada 1940-1942, alimentată și de evoluția general-favorabilă a războiului, alianța a funcționat, iar imaginea aliatului a fost una pozitivă, cu mici nuanțe. înfrângerea de la Stalingrad a fost un moment de cotitură; intrată mai degrabă într-un mod de „avarie”, relația româno-germană și percepția recipro- că au cunoscut o degradare constantă. Luptele din Crimeea și din nordul Moldovei din pri- măvara anului 1944 au reprezentat noi episoa- de de colaborare militară pe câmpul de luptă, care însă nu puteau salva o relație ce se îndrep- ta inevitabil spre ruptură odată cu certitudinea faptului că înfrângerea Germaniei devenise doar o chestiune de timp. NOTE 1 Călin Hentea, Propaganda și rudele sale. Mic dicționar enciclopedic, Editura Militară, București, 2015, p. 186. 2 Constantin Hlihor, Răsturnarea imaginii ali- at-adversar în mentalul armatei române, în „Docu- ment. Buletinul arhivelor militare române” An VIII, nr. 2-3 (28-29)/2005, p. 38. 3 Virgiliu N. Drăghicescu, 707 zile sub cultura pumnului german, Cartea Românească, București, 1920. 4 Apud Constantin Hlihor, Răsturnarea imagi- nii aliat-adversar în mentalul armatei române, în „Document. Buletinul arhivelor militare române” An VIII, nr. 2-3 (28-29)/2005, p. 38. 5 Idem, p. 39. 6 Mioara Anton, Propagandă și război. Campa- nia din Est 1941-1944, București, Editura Tritonic, 2007, p. 263-264. 7 Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare ro- mâno-germane septembrie 1940-august 1944, Edi- tura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 161. 8 Arhivele Militare Naționale Române, fond 948 - Marele Stat Major, dosar nr. 324, fila 2. 9 Ibidem, fila 6. 10 Ibidem, fila 3. 11 Ibidem, fila 10. 12 Ibidem, fila 12. 13 Ibidem, fila 13. 14 Ibidem, fila 15. 15 Ibidem, fila 16. 16 Mioara Anton, op. cit., p. 312-313. 17 Ibidem, p. 312. 18 Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Pătroiu, Ghe- orghe Nicolescu (coord.). Relații militare româno- germane 1939-1944. Documente, voi. I, Editura Eu- ropa Nova, București, 2000, p. 80 (doc. nr. 49). 19 Alesandru Duțu, între Wehrmancht și Arma- ta Roșie. Relații de comandament româno-germane și româno-sovietice (1941-1945, Editura Enciclope- dică, București, 2000, p. 23. 20 Ibidem, p. 24. 21 Mioara Anton, op. cit., p. 164. 22 Arhivele Militare Naționale Române, fond 948 - Marele Stat Major, dosar nr. 324, fila 17. 23 Mioara Anton, op. cit., p. 165. 24 Manuel Stănescu, Odessa. Gustul amar al vic- toriei (august-septembrie 1941), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2016, p. 118. 25 Ibidem, p. 118-119. 26 Feldmareșal Erich von Manstein, Victorii pier- dute. Memoriile de război ale celui mai strălucit ge- neral al lui Hitler, Iași, Editura Elit, f.a., p. 197-198. 27 Antony Beevor, Stalingrad, Editura RAO, Bu- curești, 2009, p. 342. 28 Walther Heinrich Alfred Hermann von Brau- schitsch (1881-1948), feldmareșal german, coman- dantul Armatei de Uscat (OKH). 29 Eugen Ritter von Schobert (1883-1941), gene- ral-colonel, comandantul Armatei 11 germane care a declanșat operațiunile împotriva Uniunii Sovieti- ce de pe teritoriul României în iulie 1941 și avea în subordine Armate 3 română. 30 Vasile Scârneci, Viața și moartea în linia în- tâi. Jurnal și însemnări de război, 1916-1920, 1941- 1943, Editura Militară, București, 2012, p. 125. 31 Ibidem, p. 132. 32 Ibidem, p. 134. 33 Ibidem, p. 151. 34 Ibidem, p. 156. 35 Ibidem, p. 160. 36 Ibidem, p. 193. 37 Ibidem, p. 209. 38 Ibidem, p. 220. 39 Dan Ramf, Bunicii noștri, eroii noștri, voi. 2, Editura Militară, București, 2018, p. 51. 40 Ibidem, p. 124. 41 Ibidem, p. 216-217. 42 Alesandru Duțu, Mihai Retegan, Război și so- cietate în România 1941-1945. Voi. I. De la Prut în Crimeea 2 iunie - 8 noiembrie 1941, Editura Rao, București, 2000, p. 257. 43 Dan Ramf, Bunicii noștri, eroii noștri, voi. I, Editura Militară, 2017, p. 39. 44 Feldmareșal Erich von Manstein, op. cit., p. 197. 45 Manuel Stănescu, op. cit., p. 123. 46 Constantin Hlihor, op. cit., p. 47 Mioara Anton, op. cit., p. 318. 48 Constantin Hlihor, op. cit., p. 40. ------------■ Revista de istorie militară ■------ Recenzii Colonel Gerhard P. Gross, TheMyth andReality of German Warfare: Operațional Thinkingfrom Moltke the Elder to Heusinger, University Press of Kentucky, 2016 Colonelul Gerhard P. Gross (n. 1958) este istoric militar german cu preocupări legate de Războaiele Mondiale care s-a remarcat în 2007 în calitate de co-editor al unei culegeri de stu- dii intitulate Der Schlitffenplan. Analysen und Dokumente, a cărei traducere în limba engle- ză i-a adus în 2014 The Arthur Goodzeit Book Award. La fel și lucrarea asupra căreia ne aple- căm astăzi Mythos und Wirklichkeit. Geschichte des operativen Denkens im deutschen Heer von Moltke d.Ă. bis Heusinger (2012) a atras ime- diat atenția celor mai importanți istorici mi- litari americani care au tradus-o și au editat-o în 2016 sub titlul anunțat mai sus care în tra- ducerea românească a titlului german ar fi: Mit și realitate. Istoria gândirii operative în armata germană. De la Moltke cel Bătrân la Heusin- ger, editor fiind David T. Zabeki (n. 1947) un reputat istoric militar american autor, editor și translator al unor importante lucrări despre istoria militară a Germaniei în cele două răz- boaie mondiale, precum On the German Art cf War: Trupperfuhrung: German Army Manual for Unit Command in World War II (2001) sau The German 1918 Cjfensives: A Case Study in the Operațional Level cfWar (2006), iar prefațator fiind Robert M. Citino (n. 1958) un reputat istoric militar american la Samuel Zemurray Stone Senior Historian în cadrul celebrului Muzeu Național al celui de-al Doilea Război Mondial din New Orleans, Louisiana, cunoscător al limbii germane și autor al unor ample lucrări despre ultima parte a celui de-al Doilea Război Mondial, precum Death cfthe Wehrmacht (2007), The Wehrmacht’s Retreats (2012) The Wehrmacht’s Last Stand (2017). Pregătirea militară a istoricului Gerhard Gross i-a permis să abordeze o temă mai puțin dis- cutată în cercetarea științifică germană, anume cea a istoriei planificării operațiunilor militare. Teoreticienii militari germani precum Schlieffen sau Seekt, dar și marii comandanți precum Moltke „cel bătrân” sau Manstein au fost de cele mai multe ori abordați în context social și cultural și nu al activității lor propriu-zise. în aceste condiții meritul lui Gross este că a reușit o ----■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------------------1 89 |--- expunere concisă și temeinic argumentată a modului cum au fost planificate și executate cam- paniile armatei germane din anii ’60 ai secolului al XlX-lea până la începutul Războiului Rece. în condițiile în care fiecare din aspectele studiate: războiul cu Austria din 1866, războiul cu Franța din anii 1870-1871, pregătirea militară din anii premergători Marelui Război, plus cele două războaie mondiale sunt în general studiate în volume dedicate special fiecărei probleme, Gross reușește să expună principiile directoare ale gândirii militare germane descoperind și analizând elementele de continuitate de-a lungul a aproape un secol de istorie. Astfel, Gross arată că liderii militari germani au pornit mereu de la două considerente esențiale: cel legat de poziția geostrategică a Germaniei, care o obliga la un război pe două fron- turi, și cel legat de numărul mai redus de efective al armatei germane în comparație cu adversarii din Est și din Vest. Ținând cont - aparent de fapt - de aceste considerente, liderii și teoreticienii germani au apreciat că loviturile rapide executate cu maximum de forțe pot compensa slăbiciu- nile mai sus arătate și pot duce la o victorie rapidă, sau cum spuneau ei o „victorie precum cea re- purtată de Hannibal la Cannae” (în 216 î. d. C.). Care a fost în cele din urmă soarta învingătorului de la Cannae - o chestiune de strategie - nu pare să fi preocupat niciodată pe tacticienii germani. Sigur că lucrarea este și mai interesantă pentru cercetătorul care s-a aplecat mai multă vre- me asupra istoriei germane. Așa de pildă atunci când Gross analizează cele două mari campanii organizate de feldmareșalul Moltke „cel bătrân” în anii 1866 și 1870-71, care au confirmat întru totul așteptările comandamentului german, vedem că autorul arată cât de rapidă a fost campania din vara anului 1866, dar omită să amintească faptul că după marea victorie de la Sadova, sau Kbniggrătz cum îi spun germanii, de la 3 iulie 1886, războiul s-a încheiat imediat grație elemen- tului politic, deoarece cancelarul Bismarck a reușit să-i convingă pe generalii germani să nu intre în Viena umilindu-i pe austrieci și să nu stârnească dorința unei alte mari puteri (Franța) de a intra și ea în luptă. Autorul arată apoi că victoriile rapide din august septembrie 1870 au nimicit armatele celui de-al doilea imperiu francez, dar că războiul de mișcare s-a transformat într-unul de uzură care a durat până la finele lunii februarie 1871. Omite însă din nou să arate că elementul politic a fost decisiv în această evoluție, în sensul că după Sedan francezii au oferit imediat pacea germanilor, dar aflând de pretențiile acestora privind Alsacia și Lorena au hotărât să lupte pentru a nu le da învingătorilor „nicio palmă din pământul nostru, nicio piatră din cetățile noastre.” Analizând celebrul plan Schlieffen, autorul arată considerentele de natură militară care l-au determinat pe autor să aprecieze că o lovitură care să traverseze Belgia ar putea lovi decisiv Franța prin nord, timp în care armata rusească s-ar mobiliza treptat la frontierele ei, așteptând confruntarea cu armata germană adusă la frontieră cu trenul după înfrângerea Franței. Autorul arată că Schlieffen nu a informat niciodată pe miniștrii de război germani despre planurile sale, abia Moltke „cel tânăr” a discutat aceste aspecte cu cel care ar fi trebuit să fie în mod normal șeful său ierarhic. Nu numai că Schlieffen nu s-a gândit să-și pună problema complicațiilor di- plomatice care se vor produce prin invadarea Belgiei, o țară a cărei neutralitate fusese garantată prin tratatul de la Londra, din 19 aprilie 1839, de către patru mari puteri europene, inclusiv de către Prusia, dar planurile germane aveau în vedere doar confruntări în apropierea frontierelor germane și acest lucru își va dovedi lipsurile logisticii germane în confruntările cu Rusia ale cărei armate s-au retras dincolo de ceea de era geografic definit drept Polonia Congresului de la 1815. Atunci când s-a ajuns la aplicarea planului Schlieffen pe teritoriul Belgiei și Franței, în august- septembrie 1914, s-a văzut că infanteria în marș nu avea viteza necesară pentru a realiza obiec- tivele trasate de autorul planului - în cazul în care inamicul nu săvârșea greșeli grave - și acest fapt a dus la eșecul final al germanilor în bătălia de pe Marna (5-14 septembrie 1914). Singura predicție a lui Schlieffen care s-a dovedit valabilă a rămas aceea că Germania nu poate face unui război de lungă durată. Autorul analizează operațiunile de pe frontul rusesc și arată că bătălia de la Tanneberg (26- 30 august 1914) nu a fost o bătălie ofensivă a germanilor, ci una dtfensivă care a avut într-ade- văr un succes răsunător (datorită greșelilor grave săvârșite de comandanții ruși Rennenkampf și Samsonovici care au refuzat să coopereze). Generalii germani au proiectat ample operații de ni- ----1 90 |-----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■--- micire a inamicului precum cea din Galiția din 1915 și România din 1916, dar victoriile obținute nu aveau cum să schimbe soarta Germaniei angajată într-un război de lungă durată. Analizând pregătirile militare ale Germaniei din anii ’30, autorul arată că resursele Wehr- macht-ului au fost considerabil mai reduse decât cele ale Armatei imperiale. Acum însă au- torii planurilor germane, care au păstrat aceleași elemente de continuitate în planurile lor, au considerat că viteza unităților de blindate și mecanizate va compensa deplasarea mai înceată a infanteriei din 1914. Planul a reușit în ocuparea Poloniei în septembrie 1939 și a reușit în mod surprinzător în mai 1940 împotriva Franței, unde generalul Manstein a reușit că convingă la aplicarea unei variante de înaintare deosebite de a lui Schlieffen. Slăbiciunea principală a înain- tării germane, descoperirea flancurilor, nu a fost exploatată de forțele franco-britanice. Autorul arată ceea ce au demonstrat și alți cercetători dinaintea sa, precum Karl-Hans Frieser în Mitul Blitzkrieg-lui. Campania Wehrmacht-lui din Vest (1995), că această noțiune de „război fulger” a apărut post factum și nu a fost vorba inițial de o planificare operativă a rezultatului obținut la finele lui mai 1940. Unde într-adevăr s-a organizat de către germani un Blitzkrieg a fost la invadarea Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941. Această campanie - arată autorul - a vădit și mai mult lipsurile or- ganizatorice ale armatei germane, nu doar slăbiciunea flancurilor coloanelor aflate în rapidă îna- intare, dar a spulberat mitul armatei germane mecanizate și motorizate. De menționat că aici ar fi trebuit să se menționeze ceea ce se publicase în nenumărate statistici interbelice: că în 1929 în Statele Unite exista un automobil la cinci locuitori (va fi un automobil la patru locuitori în 1938), în Marea Britanie era un automobil la 14 locuitori, iar în Franța unul la 18 locuitori. în Germania exista un automobil la 44 de locuitori și atunci afirmația autorului că Wehrmacht-ui se baza mai mult pe tracțiunea cu cai, ca pe vremea lui Napoleon, putea fi mai ușor înțeleasă, la fel și faptul că germanii au ajuns la același rezultat precum cel obținut de primul împărat al francezilor. Intrarea în luptă a Statelor Unite în decembrie 1941 a făcut ca al Doilea Război Mondial să aibă un final previzibil și ineluctabil. Până la urmă războaiele mondiale - considerând războiul drept „ultimul argument al poli- ticii” după expresia atribuită lui Clausewitz - arată că tot omul politic a văzut cel mai clar cum stau lucrurile. Cancelarul Bismarck, cel care fusese ambasador la St. Petersburg între anii 1859 și 1862, a scris în 1887 despre perspectiva unui război cu Rusia: „Această chestiune ar putea fi un subiect de discuție, în cazul în care un asemenea război ar putea duce la distrugerea Rusiei, însă un asemenea rezultat, chiar după cele mai strălucite victorii, este în afară de orice posibili- tate. Chiar cel mai favorabil sfârșit al războiului nu va duce niciodată la descompunerea puterii fundamentale a Rusiei, care se bazează pe milioane de ruși autentici... Aceștia din urmă, chiar dacă vor fi dezmembrați prin tratate internaționale, tot atât de repede se vor uni unii cu alții, ca părticelele unei bucăți de mercur tăiat. Acesta este un stat indestructibil, consolidat prin clima sa, întinderea sa și volumul redus al nevoilor...” Este ceea ce s-a văzut în anii ’20 ai secolului trecut și ai secolului nostru. Dr. SORIN CRISTESCU * * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■--------------------------------------------------------1 91 Publicații primite la redacție Revista de istorie militară (Caietul 1/2021) a Centrului pentru Istorie Militară și Științe Sociale al Bundeswehr^ului (ZMSBw) Revista de istorie militară - Caietul 1/2021 cuprinde următoarele lucrări: Eseuri • Educația militară înainte și în timpul Primului Război Mondial. O istorie extinsă a instituțiilor - Markus Raasch2 Eseul analizează educația militară a tinerilor înainte și în timpul Primului Război Mondial. Perspectiva istorică instituțională prezentată acordă ideilor și aspectelor structurale aceeași importanță ca și modalităților de percepție și contextelor internaționale. Accentul este pus pe situația din Germania și jumătatea austriacă a monarhiei habsburgice. Prin intermediul literaturii contemporane, a educației muzicale relevante, a dosarelor ad- ministrative și mărturiilor personale, se poate clarifica astfel că educația militară forțată - in- clusiv dificultățile și oponenții ei - a fost un fenomen internațional de la începutul secolului al XX-lea. După 1914, germanii și austriecii au încercat să creeze un model special de companii de tineret (Jugendwehren), care se baza pe standarde cuprinzătoare, voluntariat și organizare statală. • Haos și coerență. O constelație de bază a reprezentării luptei și o nouă perspectivă a cercetării. Analiză folosind exemplul Bătăliei de pe Somme - Merten Krdnke? în cercetarea istorică a bătăliilor, abordările istoriei, care se concentrează pe reprezentarea mediatică și simbolică și memoria luptelor, pot fi acum considerate ca fiind ferm stabilite. Cel mai frecvent, reprezentarea bătăliilor, cel puțin atunci când vine vorba de luptele germane din Primul Război Mondial, este analizată în funcție de conținutul lor normativ-politic. în contrast, acest eseu promovează o perspectivă de cercetare diferită, complementară, ce se concentrează pe o tensiune care este fundamentală pentru reprezentarea bătăliei, dar care nu a fost încă investigată: tensiunea haosului și a coerenței. Este sugerată o abordare interdis- ciplinară, care este capabilă să analizeze atât ceea ce este reprezentat, cât și modul de repre- zentare și care conectează între ele istoria și studiile literare. Pentru ca abordarea respectivă să fie veridică, a fost nevoie de o analiză a reprezentărilor textuale ale întrebuințării în luptă a diviziilor de infanterie a 3-a, a 4-a și a 5-a bavareze în bătălia de la Somme din 1916. • Comandorul Hans Langsdorff - «căpitanul care l-a tfidat pe Hitler?» Pentru cons- trucția unui mit - Michael Epkenhans^ Lucrarea prezintă istoria cuirasatului „Amiral Graf Spee” și a comandantului său, coman- dorul Hans Langsdorff. Pe de o parte, este vorba despre propria decizie de scufundare a navei, iar pe de altă parte însă, despre primirea acestui ordin și sinuciderea lui Langsdorff. în același timp, lucrarea examinează și primirea lui Langsdorff în străinătate și în Republica Federală după 1945. Se pune întrebarea de ce a devenit Langsdorff un mit și în ce măsură este necesar ca acesta să fie „deconstruit” în baza unor surse care nu au fost luate în considerare până acum. ---1 92 |-----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■- DE GRUYTER OLDENBOURG 2021 BÂND 80 HEFT1 ISSN 2193-2336 elSSN 2196-6850 MGZ MILITÂRGESCHICHTLICHE ZEITSCHRIFT Markus Raasch MiliUrische Jugenderziehung vor dem und im Ersten Weltkrieg. Eine erweiterte Institutionen geschichte Merten Kroncke Chaos und Kohărenz. Eine Grundkonstellation der Schlachtreprâsentation und eine neue Perspektive der Forschung. Anatysen am Beispiel der Schlacht an der Somme Michaei Epkenhans Kapitan zur See Hans Langsdorff - »țhe Captain who dehed Hitler»? Zur Konstruktion eines Mythos HERAUSGEBER ZMSBw www.degruyter.cQm/mgzs Documentar • «Stimate coleg de partid Lanafried!» Expoziția specială «Fiihrer-ul Adotf Hitler a murit.» la Muzeul de istorie militară și problema autenticității documentelor lui Claus Schenk Graf von Stauffenberg - Magnus PahF și Armin Wagner6 Din iulie până în decembrie 2019, Muzeul de Istorie Militară al Bundeswehr-ului (MHM) din Dresda a prezentat o expoziție cu ocazia aniversării a 75 de ani de la atentatul asupra lui Adolf Hitler și a încercării de lovitură de stat planificată la 20 iulie 1944. După publicarea catalogului, au apărut unele suspiciuni că unele din documentele prezentate ar fi falsificate. Verificările făcute de muzeu, printre altele, cu sprijinul Oficiului de Stat pentru Investigații Criminale din Saxonia, au confirmat parțial aceste suspiciuni. ----■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------------1 93 |-- Astfel, articolul descrie modul în care documentele respective au ajuns la MHM, motivul pentru care au fost considerate autentice și prezentate în expoziție și modul în care falsul a fost recunoscut ulterior. Acesta se încheie cu unele scurte considerații cu privire la ceea ce trebuie urmărit în viitor la achiziționarea de active pentru muzeu. Recenzii de carte - 36 • grupate, în funcție de perioada abordată, astfel: domeniu general (7), antichitate și epoca medievală (2), 1789-1870 (4), 1871-1918 (2), 1919-1945 (12) și după 1945 (9). SOR1N-VAS1LE NEGOIEĂ * NOTE 1 Armata federală germană. 2 Universitatea Johannes Gutenberg, Mainz. 3 Universitatea Georg-August, Gottingen. 4 Ex-director pentru cercetare științifică, ZMSBw, Potsdam. 5 Muzeul de istorie militară al Bundeswehr-ului, Dresda. 6 Muzeul de istorie militară al Bundeswehr-ului, Dresda. ” Cercetător științific, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ] 94 |-------------------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■