ISPAIM - REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ 1-2/2021 12 TI 39 69 78 84 88 97 101 109 116 48 59 REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ SUMAR Publicația este editată de Ministerul Apărării Naționale, prin Institutul pentru Studii Poli- tice de Apărare și Istorie Militară, membru al Consorțiului Acade- miilor de Apărare și Institutelor pentru Studii de Securitate din cadrul Parteneriatului pentru Pace, coordonator național al Proiectului de Istorie Paralelă: NATO - Tratatul de la Varșovia COLEGIUL DE REDACȚIE ♦ Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU, directorul In- stitutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară ♦ Dr. HAROLD E. RAUGH, Jr., USAREUR-AF, vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie Militară • Dr. JORG ECHTERNKAMP, Centrul de Istorie Militară și Științe Sociale, Potsdam, Ger- mania ♦ Dr. RANDY PAPADOPOULOS, United States Department of the Navy • Prof. dr. MIHAIL E. IONESCU, Școala Națională de Studii Poli- tice și Administrative • Col. dr. FLORIN ȘPERLEA, lect. univ., Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu ♦ Colonel (r) dr. PETRE OTU, președinte al Comisiei Române de Istorie Militară ♦ Dr. JAN HOFFENAAR, președintele Comisiei Olandeze de Istorie Militară ♦ Prof. univ. dr. ION ȘIȘCANU, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați ♦ Prof. univ. dr. DENNIS DELETANT, London University ♦ Prof. univ. dr. MIH Al RETEG AN, Universitatea București ♦ Comandor (r) GHEORGHE .VARTIC • Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 - Argument - Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU.................. - DORU LICIU - 100 de ani de la Convenția de alianță româno-polonă din 1921 .................................................... - ANNA KONIECZNA - Friends. Polish-Romanian Alliance Treaties in the Polish Military Press (Zolnierz Polski and Polska Zbrojna).......... - Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU - Drumul către alianță: provocări geopolitice și proiecte regionale................................ - KRZYSZTOFNOWAK - Aliatul român în opinia sferelor militare și diplomatice poloneze.................................................... - SORIN CRISTESCU - Relațiile româno-polone din anii 1919-1932 reflectate în presa și memorialistica românească........................... - ANDRZEJDUBICKI - Marshal Jozef Pilsudski and Romania.................... - MANUEL STĂNESCU - Considerente strategice și geostrategice privind alianța polono-română, 1921-1939........................................... - ADRIAN-BOGDAN CEOBANU - From Honorary Consulate to Legation. The Establishment of the Romanian Diplomatic Mission in Poland (1919)...... - TOMASZ MIEGON - A Venture Which Never Happened. The Projected Delivery of Military Equipment to Poland Using the Polish Navy Services, via the Territory of Romania in 1939....................................... - AGNIESZKA KASTORY - The Problem of Polish-Romanian Cooperation Against Germany in 1939 ................................................... - FLORIN ȘPERLEA - Misterioasa doamnă E.D. Varșovia văzută de o româncă, 1939-1940 ........................................................ - HENRYK WALCZAK - Alianța polono-română în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Evenimentele premergătoare și desfășurarea vizitei ministrului afacerilor străine Grigore Gafencu la Varșovia în martie 1939 .1 - Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă......................................................1 ♦ Recenzii - Daniel Hrenciuc, Alianța militară româno-polonă în geopolitica Europei central-răsăritene (1919-1939), Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2018 - CERASELA MOLDOVEANU.................................................... ♦ Revista este inclusă în baza de date a Consiliului Național al Cercetării Științifice în învățământul Superior, fiind evaluată la categoria „C” ♦ Poziția revistei în lista-catalog a publicațiilor este la numărul 5017 ISSN 1220-5710 CONTENTS ISPAIM - REVIEW OF MILITARY HISTORY 1-2/2021 ♦ Dossier - The Romanian-Polish Alliance, 1918-1939 - Foreword - Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU........................................................ 1 - DORU LICIU - 100 Years Since the Romanian-Polish Convention of Alliance of 1921................ 3 - ANNA KON1ECZNA - Friends. Polish-Romanian Alliance Treaties in the Polish Military Press (Zotnierz Polski and Polska Zbrojna)................................................................. 12 - Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU - The Road to Alliance: Geopolitical Challenges and Regional Initiatives ......................................................................................... 27 - KRZYSZTOF NOWAK - Romanian Ally in the Opinions of the Polish Military and Political Spheres . 39 - SORIN CR1STESCU - Romanian-Polish Relations During 1919-1932, as Reflected in the Romanian Press and Memoirs ................................................................................... 48 - ANDRZEJ DUBICKI - Marshal Jozef Pilsudski and Romania ........................................ 59 - MANUEL STĂNESCU - Strategic and Geostrategic Considerations on the Romanian-Polish Alliance, 1921-1939 ........................................................................................... 69 - ADR1AN-BOGDAN CEOBANU - From Honorary Consulate to Legation. The Establishment of the Romanian Diplomatic Mission in Poland (1919).................................................. 78 - TOMASZ M1EG0N - A Venture Which Never Happened. The Projected Delivery of Military Equipment to Poland Using the Polish Navy Services, via the Territory of Romania in 1939 ...................... 84 - AGN1ESZKA KASTORY- The Problem of Polish-Romanian Cooperation Against Germany in 1939......... 88 - FLORIN ȘPERLEA - The Mysterious Mrs. E.D. Warsaw Seen by a Romanian Woman, 1939-1940 ......... 97 - HENRYK WALCZAK - Polish-Romanian Alliance on the Eve of World War II. Prior Events and the Course of the Visit of the Romanian Minister of Foreign Affairs, Grigore Gafencu, to Warsaw in March 1939 ...................................................................................... 101 - The Convention on Defensive Alliance Between the Kingdom of Romania and the Republic of Poland. 109 ♦ Reviews - Daniel Hrenciuc, Alianța militară româno-polonă în geopolitica Europei central-răsăritene (1919-1939), MEGA Publishing House, Cluj-Napoca, 2018 - CERASELA MOLDOVEANU......................... 116 . Redactor-șef: MANUEL STĂNESCU . ALEXANDRU VOICU - redactor ♦ ION MIHAIU - coperta ♦ ELENA LEMNARU - tehnoredactare computerizată Adresa redacției: strada Constantin Miile nr. 6, cod 010142, București, sector 1, telefon: 0213157827, telefax: 004021-3137955, http://ispaim.mapn.ro/pages/view/88 B 0691/18.02.2021 Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 ARGUMENT Anul acesta, la 3 martie, se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de alianță defensi- vă între România și Polonia, moment istoric de referință care a definit în mod hotărâtor agenda regională de securitate și apărare a celor două țări pe parcursul întregii perioade interbelice. Nevoia unei alianțe a devenit evidentă odată cu încheierea Primului Război Mondial și reașezarea hărții politico-teritoriale a Europei centrale, urmare a deciziilor Conferinței Păcii de la Paris (1919-1920). La finalul războiului, România și Polonia s-au aflat printre statele care și-au realizat marile proiecte naționale - de întregire teritorială, în cazul României, și restaurare a independenței și suveranității, în cazul Poloniei. Prin potențial militar, tradiții istorice, resurse și postură strategică, cele două țări au fost menite să joace un rol central în arhitectura de securitate occidentală postbelică și, implicit, în stabilizarea noii balanțe de putere în centrul și estul Euro- pei. în ciuda așteptărilor optimiste, noile realități regionale apărute după război au generat o configurație marcată de ample turbulențe geopolitice pe fondul accentuării disputelor teritoriale, a intensificării revendicărilor revizioniste din partea statelor învinse și a agendelor expansioniste asumate de către cele două forțe hegemonice continentale, Germania și Rusia bolșevică/URSS. Relația româno-polonă s-a dezvoltat firesc în baza unei agende comune de interese și obiecti- ve de securitate. în perioada imediat următoare încheierii războiului, o prioritate centrală pentru liderii de la Varșovia și București a vizat situația de securitate la granița estică, unde apariția Rusiei bolșevice a schimbat în mod radical harta amenințărilor la adresa securității naționale a celor două state. Confruntate cu amenințarea revoluției bolșevice și cu refuzul noilor lideri de la Moscova de a recunoaște aranjamentele hărții versailleze, Polonia și România au acționat concertat pentru a-și asigura un brâu de apărare în vederea contracarării noii amenințării din direcția estică. Elementul fundamental al alianței defensive semnate între cele două țări la 3 martie 1921 l-a constituit articolul 1, conform căruia cele două țări se angajează „să-și acorde ajutor reciproc în cazul unei agresiuni neprovocate la frontierele orientale actuale”. Importanța acestui document rezidă în faptul că a fost singurul act prin care România și-a asigurat garantarea graniței estice împotriva unei potențiale amenințări din partea URSS. Alianța defensivă dintre România și Polonia, dincolo de relevanța militar-strategică cu totul deosebită, a deschis largi oportunități de extindere a cooperării bilaterale. Vizitele reciproce la cel mai înalt nivel, intensificarea schimburilor economice și culturale, promovarea de valori și aspirații comune au permis construirea unei relații speciale care a proiectat alianța dintre cele două state ca un factor de stabilitate esențial în regiune și un avanpost al Occidentului în con- fruntarea cu forțele hegemonic-revizioniste. Alianța româno-polonă a fost, în final, victima unui eșec sistemic al ordinii liberale post- Versailles care nu a reușit să prevină și să contracareze ambițiile revizioniste de natură hege- monică. Cu alte cuvinte, occidentul nu a înțeles că propria securitate depindea de apărarea securității aliaților săi din spațiul central-est european. La împlinirea centenarului alianței defensive româno-polone, dedicăm un număr special al Revistei de Istorie Militară acestui eveniment care a marcat în mod semnificativ politica de apă- rare a celor două state în perioada dintre cele două războaie mondiale. Contribuțiile incluse în acest număr sunt semnate de istorici din România și Polonia, cărora dorim să le mulțumim pen- tru această colaborare pe care o dorim la fel de fructuoasă și în viitor. ---■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------1 i |--- Ce a însemnat alianța defensivă dintre România și Polonia? Care au fost rațiunile care au determinat agenda de acțiune a liderilor de la București și Varșovia? Care a fost atitudinea aliaților? Cum a evoluat cooperarea militară româno-polonă? Cum a fost reliefată în presa vremii importanța cooperării româno-polone? Care a fost impactul provocat de schimbările internaționale asupra agendei de acțiune a celor două state? în ce mod s-a coagulat cooperarea româno-polonă împotriva Germaniei? Cum a influențat dinamica internațională alianța româ- no-polonă și cum au încercat cele două state aliate să gestioneze starea de nesiguranță strategică de la sfârșitul anilor ’30? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care autorii au încercat să ofere răspunsuri în baza unor interpretări și puncte de vedere inedite și, deopotrivă, valoroase pentru cercetarea istoriografică dedicată acestui subiect. Sperăm ca, prin acest demers științific, să oferim noi per- spective de înțelegere și analiză asupra semnificației momentului 3 martie 1921 - o dată simbo- lică pentru cele două popoare care au reușit de-a lungul istoriei să creeze punți de legătură care le-au permis să construiască un spațiu comun de securitate și o linie de apărare credibilă în fața vremurilor tulburi. în ciuda deznodământului din anii 1938-1939, rațiunile care au stat la baza constituirii alianței defensive bilaterale își păstrează aceeași relevanță și la 100 de ani distanță, cooperarea militară româno-polonă constituind un vector central în consolidarea ansamblului defensiv occidental de-a lungul întregului aliniament de apărare estic. Dr. CARMEN SORINA RÎJ NOVE AMU Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară j 2 |-------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 100 DE ANI DE LA CONVENȚIA DE ALIANȚĂ ROMÂNO-POLONĂ DIN 1921 DORU LICIU* Abstract The Romanian-Polish Convention cf defensive alliance, signed a century ago on March 26, 1921, still represents a poweful symbol for the development cf the excellent relations between Romania and Poland. The Romanian-Polish Convention cf defensive alliance was renewed in 1926 as the Treaty cf Guarantee and Conciliation between the Kingdom cf Romania and the Republic cf Poland, and once more in 1931. Between 1932 and 1936, the bilateral relations deteriorated due to diverging interests, but the treaty was tacitly renewed in 1936. The alliance become obsolete due to the outbreak cf the Second World War, but Romania maintained its al- legiance and cffered its help to Poland. Despite German and Sovietpressure, Romania allowed the transit cf the National Bank cf Poland’s gold reserve and National Treasurers, in addition to about 100.000 Polish rtfugees, among them political leaders and 60,000 military personnel who reorganized and continuedfrom exile thefight against Nazism and later Communism. Keywords: diplomacy, alliance, bilateral relations, Romania, Poland Polonia și-a redobândit independența la 11 noiembrie 1918, după 123 de ani ocupație străină, devenind Republică la sfârșitul Primu- lui Război Mondial. Acest eveniment a fost posibil în contextul internațional favorabil și s-a datorat luptei și eforturilor unei generații remarcabile de patrioți și oameni de stat. La 31 decembrie 1918, Ignacy Jan Paderewski1, președintele Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine al Poloniei, s-a adresat omologului român Ion I. C. Brătianu2, exprimând dorința ca Româ- nia să recunoască statul și guvernul polonez3. Răspunsul Consiliului de Miniștri al României, prin care se saluta restabilirea statalității Polo- niei și se exprima speranța într-o bună colabo- rare a celor două țări, a fost comunicat rapid, la 4 ianuarie 19194, reprezentanțele diplomatice ale celor două state fiind operaționalizate în vara aceluiași an. După întregirea României la 1918, obiecti- vul principal de politică externă al vizionarului om politic și diplomat român Take lonescu5 a fost crearea unui bloc de state aliate, de la Ma- rea Baltică la Marea Neagră, care să constitu- ie astfel o garanție a Sistemului de Pace de la * Director, Arhivele Diplomatice. ■ Revista de istorie militară ■ Versailles și o contrapondere a blocurilor so- vietic la est și germano-maghiar la vest. în vizi- unea lui Take lonescu, Mica înțelegere trebuia să cuprindă cinci state: Polonia; Cehoslovacia; România; Regatul Sârbilor, Croaților și Slove- nilor (Iugoslavia) și Grecia. în fața greutăților de realizare ale unei astfel de alianțe extinse, Take lonescu a trebuit să accepte planul mini- mal, dar mai realist, al ministrului de externe cehoslovac Edvard Benes - o alianță defensivă între Cehoslovacia, România și Iugoslavia, des- tinată să contrabalanseze doar inițiativele re- vizioniste ale Ungariei. Cum însă frontiera de răsărit a României rămânea neacoperită, Take lonescu a adoptat ideea unui tratat separat de alianță cu Polonia. Aceasta abia încheiase ostilitățile cu Rusia sovietică astfel că putea să aprecieze cel mai bine utilitatea unei astfel de alianțe defensive6. Așa cum a arătat istoricul polonez Wladyslaw Stșpniak7, citat de polonistul ro- mân Nicolae Mareș, Take lonescu a acționat deosebit de activ pentru concretizarea alianței româno-polone: acțiuni mult mai active le- gate de situația din Polonia, în condițiile desfășurării războiului cu Rusia Sovietică a întreprins România pe arena internațională. Take lonescu (de la 16 iunie 1920 ministrul afacerilor străine), a adresat la mai puțin de o lună, la 12 iulie 1920, o notă telegrafică la Spa, unde se desfășura conferința internațională consacrată, printre altele, situației tragice din Polonia, legată de apropierea armatelor bolșevice de marginile Varșoviei, pe Vistula, în telegrama sa, noul ministru român de ex- terne remarca: „Fără a-mi face vreo iluzie că opinia mea ar deveni sursa cea mai credibilă pentru Conferință, considerându-mă totuși cel mai apropiat și direct martor al dramei care se desfășoară la fruntariile României, atrag atenția marilor aliați asupra pericolului care amenință Europa, în cazul în care Polonia va ieși învinsă. Interesele Europei impun să se pună capăt imediat luptelor polono-bolșevice, în caz contrar este amenințată toată această parte a lumii de către Soviete (...) Este în inte- resul Europei de a menține un front indestruc- tibil de la Baltica la Marea Neagră, respectiv la Marea Egee. De aceea chestiunea Galiției Es- tice nu poate fi pentru moment obiectul unor noi abordări, fără a fi amenințate cele mai vita- | 4 [ le interese ale Europei. Polonia înconjurată de inelul de fier german și rus pierde existența sa independentă, cât și importanța pentru echili- brul european pe care ar trebui să o aibă, fiind posibil a ne baza pe vecini aliați”8. încheierea alianței cu Polonia reprezenta pentru România asigurarea frontierei estice și un punct important de sprijin în sistemul de alianțe menit a garanta integritatea teritorială a României Mari, așa cum Take lonescu și-a expus concepția cu ocazia turneului său euro- pean din a doua parte a anului 1920, inclusiv în cadrul segmentului vizitei de la Varșovia din 1-3 noiembrie 1920. în plus, ministrul afa- cerilor străine român căuta să se asigure îm- potriva unei eventuale alianțe polono-ungare care ar fi putut afecta interesele României, dat fiind filonul pro-maghiar adânc înrădăcinat în conștiința elitelor poloneze9. Ideea unei alianțe cu România convenea și Poloniei, care avea la rândul său propriile inte- rese strategice și militare, și urmărea ca, prin această alianță, să-și asigure nu doar frontie- rele estice, ci și să influențeze România în ra- porturile cu marile puteri și țările vecine, în special cu Cehoslovacia, percepută ca un com- petitor zonal la Varșovia, și cu Ungaria, date fiind bunele relații istorice polono-maghiare. Din punct de vedere militar, strategii polonezi au estimat foarte corect că alianța cu România asigura un coridor de legătură cu Europa oc- cidentală în cazul unui conflict cu Germania, care ar fi blocat accesul la Marea Baltică10. A urmat o perioadă de tatonări și discuții destul de laborioase, iar la 12 ianuarie 1921 a sosit la București generalul polonez Stanislaw Haller (26 aprilie 1872 - aprilie 1940), fost șef de stat major al tinerei armate poloneze, cu sco- pul de a negocia cu România o alianță politică și militară defensivă. Negocierile confidențiale finale desfășurate în cea mai deplină discreție au fost încununate de succes, ambele părți do- rind încheierea cât mai rapidă a alianței, semn că aceasta corespundea pe deplin intereselor părților semnatare11. în aceste condiții, la 28 fe- bruarie 1921 a urmat vizita oficială la București a prințului Eustachy Kajetan Sapieha (2 august 1881 - 20 februarie 1963), ministrul de externe al Poloniei (23 iunie 1920 - 20 mai 1921)12. Convenția de alianță defensivă între Re- gatul României și Republica Polonă a fost -----------■ Revista de istorie militară ■-- semnată la 3 martie 1921, la București, de că- tre cei doi miniștri de externe, Take lonescu și Eustachy Sapieha, aceștia având deplinele pu- teri și susținerea fermă a Regelui Ferdinand și Mareșalului Jozef Pilsudski13. Cele două părți contractante se obligau să își acorde asistență armată în cazul unui atac neprovocat la frontiera lor de răsărit, Polonia cunoscând acordurile României cu alte state în vederea apărării Tratatelor de Pace de la Paris din 1919-1920, iar România prevederile Tratatului franco-polon. Articolul 6 din do- cumentul semnat în 1921 stipula, totodată, că nici una din cele două părți contractante nu va putea încheia vreo alianță cu o terță parte, fără consimțământul celeilalte părți. Această formulare s-a introdus în document tot la pro- punerea părții române, care a căutat să se asi- gure împotriva unei eventuale alianțe polono- ungare, dat fiind filo-maghiarismul existent în unele cercuri de la Varșovia. Este de menționat clauza secretă introdusă de Take lonescu în Convenția semnată în 1921 și care prevedea o rezervă în favoarea României: până la ratifi- carea Tratatului de la Riga, care fixa granițele polone, România își rezerva dreptul de a apre- cia dacă poate sau nu interveni în cazul unui atac neprovocat asupra Poloniei. Câțiva ani mai târziu, această clauză avea să se întoarcă împotriva României. Cooperarea în plan militar era reglementa- tă într-o convenție militară separată, semnată de generalii Constantin Christescu și Tadeusz Rozwadowski, prin care Statele Majore Ge- nerale ale celor două armate reglementau pu- nerea în aplicare a prevederilor generale ale convenției politice. Documentul detalia mă- surile militare defensive aplicabile în condițiile în care cele două state s-ar fi confruntat cu o agresiune dinspre est, separat sau concomi- tent, fiind prevăzut ca trupele fiecărei armate să acționeze sub comandament național14. Spiritul Convenției de alianță defensivă în- tre Regatul României și Republica Polonă a fost însă surprins pe deplin de prevederile conform cărora părțile hotărau să își sincronizeze efor- turile, inclusiv prin consultarea pe chestiunile externe de interes comun, aceasta fiind filo- sofia politicii externe românești din perioada interbelică. Un rol determinat în dezvoltarea relațiilor româno-polone după semnarea Convenției de ---■ Revista de istorie militară ■---------- alianță l-au avut Regele Ferdinand și Mareșalul Jozef Pilsudski, bunele raporturi fiind reflecta- te și de vizitele la nivel înalt în ambele țări15. Mareșalul Pilsudski a vizitat prima oară Ro- mânia în 1922, iar vizita de răspuns a Rege- lui Ferdinand I și Reginei Maria în Polonia s-a desfășurat între 24-26 iunie 1923, la un moment dat invocându-se posibilitatea unei uniuni dinastice între cele două țări. Ulterior, înaltul oaspete polonez a revenit în România în 1928, 1931 și 1932, confirmând declarația sa făcută cu prilejul primei sale vizite: „alianța inimilor este reprezentată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, de un singur popor cu două drapele...veriga care leagă Polonia de România constă în faptul că ambele țări au renăscut din același chin: ambele sunt o întruchipare vie a victoriei dreptății și echității. Din similitudinea căilor noastre legate de acest trecut comun re- zultă, logic, o cale comună în prezent care va fi continuată, nu mă îndoiesc, și în viitor, pentru că aceasta întruchipează soarta comună a am- belor noastre popoare, legate atât prin nevoile și interesele lor, cât și prin prețuirea identică a libertății, dreptății și păcii”16. Convenția încheiată în 1921 avea o vala- bilitate de 5 ani, expirând în 1926, conform prevederilor. Cu această ocazie, Aleksander Jozef Skrzynski17, prim-ministrul Poloniei și Prințul Dimitrie Ghika, ministrul de externe român, cu înalți oficiali poloni ministrul de externe de la acea dată, fost trimis polon la București între 1919-1922, a ridicat o serie de obiecții, la acea dată urmărind o nor- malizare a relațiilor cu Uniunea Sovietică și temându-se ca reînnoirea alianței cu România să nu afecteze dialogul Varșoviei cu Mosco- va. Partenerul polon își justifica ezitările prin două argumente: a) clauza secretă introdusă de Take lonescu ridica o serie de probleme ju- ridice în noul context internațional; b) reînno- irea convenției era legată de recunoașterea de către România a drepturilor proprietarilor po- lonezi cu proprietăți expropriate în Basarabia. Astfel, din punctul de vedere polon, Trata- tul de la Paris privind recunoașterea interna- țională a unirii Basarabiei cu România din 28 octombrie 1920, nefiind ratificat de două mari puteri semnatare, Italia și Japonia, România se găsea într-o situație asemănătoare cu aceea în care se găsea Polonia în ajunul ratificării Trata- tului de la Riga. Așadar acea clauză introdusă de Take lonescu, atunci în defavoarea Poloniei, juca acum în defavoarea României. Skrzynski propunea deci ca noul text să cuprindă o for- mulă care să lase Poloniei dreptul de a aprecia dacă trebuie sau nu să intervină în apărarea Basarabiei, menajând astfel punctul de vedere sovietic. Informat asupra opiniilor șefului Guver- nului de la Varșovia, Guvernul român s-a gră- bit să declare că o asemenea ciuntire ar face alianța inoperantă și lipsită de orice utilitate pentru România. Acest răspuns energic, ca și presiunile opiniei publice și cercurilor politice poloneze care priveau cu neîncredere o apro- piere de sovietici, poate chiar și rezultatele sub așteptări obținute de Skrzynski în tatonările preliminare cu Moscova, l-au făcut pe aces- ta să renunțe la rezerva menționată mai sus. A propus totuși o altă redactare a tratatului, care să fie conformă cu noul spirit și noua ter- minologie a Pactului de la Locarno (1925) și, mai ales, a cerut schimbarea tratatului, dintr-o alianță defensivă față de sovietici într-un act de garanție generală. Al doilea argument al contelui Skrzynski reprezenta o presiune politică suplimentară asupra executivului român: amenințând că nu reînnoiește alianța cu România, guvernul po- lon spera să obțină despăgubirea proprietari- lor polonezi expropriați în Basarabia în urma | 6 [ aplicării Reformei agrare din 1921, în aceeași măsură în care fuseseră indemnizați proprie- tarii francezi, englezi și italieni, determinând ulterior tergiversarea ratificării Tratatului de garanție româno-polon18. Cu toate acestea, Ion Gh. Duca19, ministru al Afacerilor Străine al României între 19 ia- nuarie 1922 și TI martie 1926, a acceptat no- ile propuneri, Convenția de alianță defensivă, vizând explicit frontierele răsăritene ale celor două țări, transformându-se într-un Tratat de garanție între România și Polonia, un pact general de garanție după modelul Pactului Societății Națiunilor20. Principalele deosebiri dintre Convenția din 1921 și Tratatul din 1926 constau din mo- dificarea titulaturii și obiectivelor principale, dintr-o Convenție de alianță defensivă, cu un scop bine definit, într-un Tratat de garanție, cu un angajament mult mai vag. în documentul din 1921 se menționa explicit: a) acordarea de asistență armată în cazul unui atac neprovo- cat asupra frontierelor orientale ale celor două țări și b) consultarea prealabilă asupra ches- tiunilor de politică externă privind pe vecinii din est. în tratatul din 1926 aceste prevederi erau reformulate și dezvoltate astfel: respect și menținere contra oricărei agresiuni exterioa- re, a integrității teritoriale și a independenței politice prezente, conform articolului 10 din Pactul Societății Națiunilor. Ajutor și asistență în caz de atac neprovocat, conform articolelor 15-17 din Pactul Societății Națiunilor; consul- tarea prealabilă asupra chestiunilor de politică externă care interesează ambele țări; procedu- ră de conciliere și arbitraj. Tratatul a fost în final semnat la București, la 26 martie 1926, de ministrul român de ex- terne I. Gh. Duca și J. Wielowieski, trimisul ex- traordinar și ministru plenipotențiar al Repu- blicii Polone în România, în preziua sfârșitului mandatului ministrului român21. în acest context delicat, lucrurile s-au com- plicat prin schimbarea guvernelor în ambele țări, noul executiv polon declarând că era mai dornic să obțină ratificarea cât mai grabnică a Tratatului, decât să se conexeze o chestiune vi- tală pentru ambele state cu o afacere de ordin secundar, care se referea la interesele materiale ale câtorva proprietari de naționalitate incertă. Cu toată această declarație de principiu, noul -----------■ Revista de istorie militară ■-- ministru polon de externe August Zaleski a cerut o scrisoare de recunoaștere din partea guvernului român privind drepturile proprie- tarilor polonezi expropriați în Basarabia. Noul ministru român de externe, Ion Mitilineu, aflând de la predecesorul său despre promi- siunile verbale în acest sens, s-a mulțumit să reînnoiască aceste promisiuni de principiu partenerilor polonezi, evitând însă să își asu- me un angajament scris și cerând un răgaz pen- tru efectuarea demersurilor tehnice și juridice necesare22. Guvernul polon continua să afirme că nu conexează cele două chestiuni, dar amâna ra- tificarea sub diferite pretexte și a continuat să solicite obținerea unui angajament scris din partea guvernului român, în favoarea marilor latifundiari polonezi expropriați din Basara- bia. în perioada cuprinsă între 26 martie și 25 noiembrie 1926, relațiile româno-polone s-au desfășurat în acest context defavorabil. în final, Seimul Poloniei (camera inferi- oară a Parlamentului) a ratificat Tratatul de garanție româno-polon la 30 septembrie 1926, cu o mare majoritate deși la a treia citire în plen. Mult mai greu s-a obținut ratificarea în Senat, unde mai mulți senatori de marcă erau interesați direct în chestiunea exproprierilor marilor proprietari polonezi din Basarabia, în plus lucrurile fiind agravate de disensiuni- le politice dintre șeful camerei superioare a Parlamentul Poloniei și șeful statului polon, mareșalul Jozef Pilsudski, președintele Senatu- lui dorind să dea o lovitură politică adversaru- lui său prin respingerea tratatului cu România. Cu toate acestea, după dezbateri contradic- torii, Senatul polon a ratificat tratatul, la 25 noiembrie 1926. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a efectuat la Varșovia, la 9 februarie 1927, iar înregistrarea la Societatea Națiunilor, la 7 martie 1927, la Geneva23. în decembrie 1930, în aproprierea noii re- înnoiri, guvernul polon va fi acela care va insis- ta pentru semnarea mai grabnică a Tratatului de garanție dintre România și Polonia. Guvernul român a folosit oportunitatea pentru a propune câteva modificări la textul convenit în 1926: a) în articolul I al Tratatului, care copia formula articolului 10 din Pactul Societății Națiunilor, cuvântul „prezentă” se punea la ---------■ Revista de istorie militară ■---- plural, pentru a marca precis că se referă și la „integritatea teritorială” și la „independența politică” sau se propunea introducerea după cuvintele „integritatea teritorială” a cuvântului „actuală” (această soluție fiind aleasă în cele din urmă). Partea română considera astfel că ambele soluții propuse se aplicau și Basarabiei, ca parte integrantă a României. b) Se suprima articolul 6 al Tratatului din 1926, care prevedea încheierea unei convenții de conciliațiune și arbitraj, articolul devenind perimat, această convenție fiind între timp în- cheiată. c) Durata noului Tratat urma să fie tot de cinci ani, dar spre deosebire de trecut, do- cumentul se putea prelungi tacit dacă nu era denunțat cu un an înainte de expirare. întrucât de această dată nu au mai existat diferențe de opinii, guvernul polon a acceptat propunerile făcute de partea română, noul Tra- tat dintre România și Polonia a fost semnat la Geneva, la 15 ianuarie 1931, de către miniștri de externe român și polon, Gheorghe G. Miro- nescu și August Zaleski. Schimbul instrumen- telor de ratificare s-a făcut la București, la 26 martie 193124. La 30 iunie 1931, la Varșovia, Jozef Beck și generalul Tadeusz Piskor, din partea polonă, și Grigore Bilciurescu cu gene- ralul Nicolae Samsonovici, din partea română, au semnat o nouă convenție militară, care, față de prevederile precedente, stabilea aloca- rea unor resurse sporite în caz de agresiune și punea chestiunea unui comandament unic în cazul unor operațiuni reunite. Aranjamentul tehnic militar adoptat acum avea aceeași vala- bilitate cu tratatul de garanție, prelungindu-se automat după cinci ani dacă nu era denunțat în avans. Inițiativa franceză de la începutul anilor 1930, de a recomanda aliaților est-europeni să își normalizeze relațiile cu Uniunea Sovietică și să încheie pacte de neagresiune cu Moscova a determinat o răcire a raporturilor româno- polone, Polonia și Franța încheind un astfel de pact în 1932, fără să țină seama de interesele României în chestiunea Basarabiei și izolând astfel țara noastră. Noul ministru polon de ex- terne, Jozef Beck, a impus un nou curs politicii externe de la Varșovia, intrând în contradicție cu omologul său român, Nicolae Titulescu, două personalități puternice și incompatibile | 7 [ datorită egoismului și orgoliului feroce. Gra- vele diferențe de vedere dintre aceștia aveau și o bază obiectivă, rațională, datorându-se nu numai poziției polone diferite față de Uniunea Sovietică, ci și atitudinii din ce în ce mai re- vizioniste a Poloniei, marcată prin încheierea unui nou pact de neagresiune cu Germania în ianuarie 1934 și manifestarea deschisă a ostilității față de Societatea Națiunilor, Polonia renunțând unilateral la Tratatul Minorităților în septembrie 1934. în plus, după 1935 s-au adăugat ambiguitatea lui Beck față de proble- ma Transilvaniei, sprijinul acordat pretențiilor germane împotriva Cehoslovaciei și sprijinul independenței Slovaciei25. Atacat vehement de o parte din presa polo- nă și românească pentru presupusul rol jucat în deteriorarea relațiilor bilaterale, ministrul român de externe Nicolae Titulescu avea să noteze în 1937: „Timp de mulți ani m-am considerat un mare prieten al Poloniei și Polonia m-a consi- derat ca atare. Nu pot uita colaborarea cordială pe care am avut-o, în calitate de delegat permanent al României la Geneva, cu ministrul Zaleski, că- ruia îi păstrez o adâncă considerațiune. Nu confund, însă, alți oameni de stat cu po- porul polonez în general, pentru care am senti- mentele cele mai prietenești. Consider alianța dintre România și Polonia ca fiind o necesitate. Este pentru mine un prilej de profundă satisfacție faptul că am fost membru în Ca- binetul mareșalului Averescu - când Take lonescu era ministru al Afacerilor Străine - în momentul în care s-a semnat primul Tratat de alianță între România și Polonia. Totuși, nu există prietenie fără o înțelegere clară. Dar trebuie să mărturisesc că, în calitate de ministru al Afacerilor Străine, nu am fost prea norocos, la început, în relațiile mele cu Polonia... Ceea ce s-a semnat în 1926 nu putea fi schimbat. S-a hotărât totuși atunci să se înche- ie convenții militare cu Polonia numai pentru frontiera răsăriteană, nu și pentru frontiera apuseană, interpretând caracterul general al Tratatului nostru cu Polonia ca o formă de politețe față de Soviete care, în acest fel, nu mai | 8 [ erau indicate în mod expres drept agresorul posibil împotriva căruia formam noi alianțe. La 15 ianuarie 1931, dl Mironescu a re- înnoit Tratatul cu Polonia, îmbunătățind re- dactarea și făcându-1 permanent, în măsura în care urma să fie reînnoit la fiecare cinci ani prin consimțământ tacit, dacă una sau alta din- tre părți nu-1 va denunța. Tratatul semnat de dl Mironescu a intrat în vigoare la 26 martie 1931. La 20 octombrie 1932, eu am devenit ministru al Afacerilor Străine. Mi s-a dat de înțeles că ar fi avantajos să încheiem convenții militare și pentru frontie- ra occidentală. Am răspuns că Tratatul leagă România și Polonia numai în ceea ce privește frontiera răsăriteană. Mai mult, repet că, la 9 octombrie 1933, mareșalul Pilsudski mi-a spus că România este angajată față de Polonia nu- mai împotriva Rusiei și nu împotriva Germa- niei. La 26 martie 1936, în vreme ce eram minis- tru al Afacerilor Străine, Tratatul a fost reîn- noit în mod tacit până în 1941, dar, desigur, cu interpretarea restrictivă care i s-a dat timp de zece ani, adică în sensul că el protejează numai frontierele noastre de Răsărit. Ce convenție nouă se mai putea încheia în- tre România și Polonia?”26. Cu toată această răcire accentuată a relaț- iilor diplomatice bilaterale, pentru că nici România, nici Polonia nu au denunțat Trata- tul încheiat în 1931 până la data de 26 martie 1935, adică cu un preaviz de un an înainte de expirarea lui, acest Tratat a fost prelungit tacit, până la 26 martie 1941. Anul 1937 s-a desfășurat în plan bilateral sub necesitatea reînnoirii prieteniei tradiționale dintre Polonia și România, admițându-se tacit raporturile politice și diplomatice s-au aflat în impas, fiind anul cel mai intens din istoria în- tâlnirilor bilaterale la nivel înalt. La începutul lunii iunie 1937, președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, a vizitat România, iar, la sfârșitul lu- nii, Regele Carol al 11-lea sosea la Varșovia. Cei doi șefi de stat și-au afirmat astfel voința de a relansa și consolida alianța dintre România și Polonia, reconfirmând susținerea reciprocă în caz de atac neprovocat venit dinspre est27. Aceste vizite au impulsionat cooperarea bila- terală, reflectată și prin ridicarea gradului de -----------■ Revista de istorie militară ■----- reprezentare diplomatică din cele două capita- le la nivel de ambasadă, conform Protocolului din 30 iunie 1937 relativ la ridicarea Legațiilor române din Varșovia și polone din București, la rangul de Ambasade, începând cu 1 mai 193828. în luna mai 1938, patriarhul Bisericii Or- todoxe Române Miron Cristea, pe atunci președintele Consiliului de Miniștri, a făcut o vizită la Varșovia, într-o perioadă în care re- gimul dictaturii regale din România căuta să- și consolideze autoritatea în plan intern prin acțiuni represive, copierea unor forme ale fas- cismului italian și măsuri antisemite. Partea română dorea unui sprijin politic mai con- sistent pentru alianța cu România din partea Poloniei, în fața pericolului nazist și sovietic crescând29. în anii 1938-1939, partea polonă a făcut o serie de propuneri de colaborare diplomației române, în sensul susținerii inițiativelor revi- zioniste inițiate de Germania. După ce a spri- jinit poziția Germaniei la Miinchen în 1938, Polonia a ocupat orașul Teschen din Cehoslo- vacia, cu circa 240.000 de locuitori, unii etnici polonezi. România avea o poziție de apărare a ordinii instaurate prin sistemul de pace de la Versailles, dezavuând astfel de inițiative revi- zioniste. începând cu ianuarie 1939, Germania s-a întors împotriva Poloniei, Jozef Beck încercând să reziste acum presiunilor și pretențiilor lui Hitler, în acea primăvară având loc contactele la nivelul miniștrilor de externe ai celor două țări, cu prilejul turului european al ministrului român al afacerilor externe, Grigore Gafen- cu. în cadrul întâlnirilor din primăvara anului 1939, Beck i-a precizat omologului său român că articolul prim al Tratatului de garanție ro- mâno-polon se referea doar la situația din est, precizată și în acordul militar, fiind preocu- pat de agravarea relațiilor polono-germane și nedorind să îl irite și mai mult pe Hitler. Din punctul de vedere polon, orice extindere a alianței reclama o pregătire temeinică deoa- rece exista riscul ca „o lărgire a tratatului n-ar Președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, trece în revistă garda de onoare ■ Revista de istorie militară ■---------------------------------------------- servi decât să provoace supărarea Germaniei, care putea considera această acțiune de încer- cuire, drept o provocare de nesuferit” Ambii miniștri au fost de acord că în condițiile dete- riorării climatului de securitate european ar fi fost mai utilă interpretarea „erga omnes” a prevederilor tratatului bilateral („împotriva tu- turor” în latină), urmând ca la prevederile exis- tente să se poată adăuga oricând altele noi30. Pe parcursul întrevederii, ministrul român de externe a reiterat poziția rezervată a Ro- mâniei față de posibilitatea aderării la pactul de asistență britanico-franco-sovietic menit să contrabalanseze acțiunile naziste, îndelung negociat în 1939 și nefinalizat vreodată. Mi- nistrul de externe român va încerca să obțină și alte garanții concrete, economice și militare, pe lângă declarațiile britanice și franceze pri- vind garantarea integrității teritoriale a Româ- niei din 13 aprilie 1939. Chiar dacă întâlnirile cu aliații au fost caracterizate de cordialitate și onestitate, demnitarul român, iar în țară prim- ministrul Armând Călinescu și Regele Carol al II-lea, cu care se afla permanent în contact, au realizat că țara era expusă și vulnerabilă. Din acest motiv, Grigore Gafencu a arătat că Ro- mânia rămânea în continuare fidelă alianțelor tradiționale, dar era decisă să urmeze atât cât era posibil o politică de neutralitate în cazul unui conflict generalizat31. Ce a urmat este bine-cunoscut, la 1 septem- brie se declanșa al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, eveniment urmat de atacul Uniunii Sovietice, la 17 septembrie 1939. în pofida rezistenței eroice, Polonia a fost silită să înceteze tempo- rar lupta, sub această presiune covârșitoare. Chiar dacă România își declarase neutra- litatea față de acest conflict, a avut totuși o poziție favorabilă Poloniei, în concordanță cu normele de drept internațional și umanitar, precum și în spiritul prieteniei tradiționale și alianței româno-polone. Astfel, în ciuda presi- unilor politico-diplomatice naziste și sovietice, diplomația română a reușit să asigure refugiul și tranzitul prin România pentru circa 100.000 de polonezi, printre care și înalți conducători ai statului polon, precum președintele Ignacy Moscicki și ministrul de externe Jozef Beck. Dintre aceștia, în jur de 60.000 erau militari, care au continuat mai târziu lupta în exil, ----1 10 I------------------------------------- contribuind pe diverse teatre de operațiuni la înfrângerea nazismului, iar apoi au orga- nizat rezistența anticomunistă32. Majoritatea refugiaților polonezi au plecat din România până în toamna anului 1940, dar pentru câteva mii de polonezi țara noastră le-a fost o a doua casă până la sfârșitul războiului. România a asigurat și tranzitul stocului de aur de 70 de tone al Băncii Naționale a Poloniei, precum și păstrarea pe tot parcursul conflictului mondial a 4 tone de aur, adăpostite în secret împreună cu rezerva de aur a Băncii Naționale a Româ- niei, la Mănăstirea Tismana33. Alianța defensivă româno-polonă a re- prezentat axul în jurul căruia s-au dezvoltat relațiile interbelice dintre cele două state. înte- meiată pe rațiuni politico-strategice, convenția de alianță defensivă, încheiată la 3 martie 1921, a fost reînnoită cu noi caracteristici din cinci în cinci ani (1926, 1931 și 1936), apoi transfor- mată în tratat de garanție în 1926 și precedată de Aranjamente tehnice/ Convenții militare, rămânând în vigoare până la împrejurările tragice din toamna anului 1939. în pofida ră- cirii raporturilor politico-diplomatice din anii 1932-1936 și 1938, relațiile bilaterale dintre Polonia și România au avut o evoluție ascen- dentă, manifestându-se pe multiple planuri: politic, militar, cultural și economic. Bogatul fond documentar păstrat de Arhivele Diplo- matice ale Ministerului Afacerilor Externe al României ilustrează detaliat istoria alianței româno-polone din 1921, care reprezintă un reper important pentru istoria relațiilor bila- terale, caracterizate și astăzi de un dinamism deosebit și de o cooperare excelentă, inclusiv în cadrul euro-atlantic, bazată în mod particu- lar pe valori, o istorie și interese comune, Ro- mânia și Republica Polonă fiind parteneri stra- tegici, în spiritul cooperării de acum un veac! NOTE 1 Ignacy Jan Paderewski (18 noiembrie 1860 - 29 iunie 1941), muzician, compozitor și politician polonez, prim ministru al Poloniei (18 ianuarie - 27 noiembrie 1919) și ministru de externe (16 ianuarie - 9 decembrie 1919). 2 Ion I. C. Brătianu (20 august 1864 - 24 noiem- brie 1927), om politic român, prim ministru al Ro- mâniei și ministru de externe de mai multe ori între 1902 și 1927. -----------■ Revista de istorie militară ■----- 3 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al Ro- mâniei (în continuare AMAE), Fond 71/1914/ E 2/ Primul Război Mondial, partea I, voi. 190, ff. 1-3. 4 Ibidem, ff. 4-5. 5 Take lonescu (13/25 octombrie 1858 - 2 iunie 1922), avocat, publicist și om politic român, a înde- plinit funcțiile de ministru de externe (13 iunie 1920 - 16 decembrie 1921) și prim ministru al României (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922). A fost arti- zanul alianțelor regionale cu Polonia, Cehoslovacia și Iugoslavia. 6 AMAE, Fond 71/ 1920-1944/ Polonia, voi. 62, f. 14. 7 Wladyslaw Stșpniak, Dyplomacja polska na Balkanach — 1918-1926 (Diplomația poloneză în Balcani - 1918-1926), Naczelna Dyrekcja Archiwow Paristwowych, Warszawa, 1998, pp. 78-80. 8 Nicolae Mareș, Alianța româno-polonă între destrămare și solidaritate (1938-1939), Editura Bi- blioteca Bucureștilor, București, 2010, pp. 20-21. 9 Daniel Hrenciuc, Cu ochii la răsărit: relațiile româno-polone în perioada interbelică (1919 - 1939), Editura Tipo Moldova, Iași, 2012, p. 165. 10 Wladyslaw Stșpniak, op. cit., p. 79. 11 AMAE, Fond 71/ 1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 50-2, ff. 1-2. 12 AMAE, Fond 71/ 1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 50-4, 36 f. 13 AMAE, Fond Convenții 1876-1944, Bilaterale, Polonia 3. 14 Marian Chiriac Popescu, Relațiile militare ro- mâno-polone în perioada interbelică (1918-1939), Editura Sigma, București, 2001, p. 23. 15 AMAE, Fond71/1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 64-2, 29 f. 16 Apud Ion Constantin, Din istoria Poloniei și a relațiilor româno-polone, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2005, pp. 168-169. 17 Aleksander Jozef Skrzynski (19 Martie 1882 - 25 septembrie 1931), om politic și diplomat, primul trimis polonez în România. A fost și prim minis- tru al Poloniei (1925-1926) și ministru de externe (1922-1923, 1924-1926). 18 AMAE, Fond 71/1920-1944/ Polonia, voi. 52, f. 311. 19 Ion Gheorghe Duca (20 decembrie 1879-30 decembrie 1933), om politic și diplomat român, deținut portofoliile Instrucțiunii Publice și Cultelor (1914-1918), Agriculturii (1919-1920), Afacerilor Externe (1922-1926) și Afacerilor Interne (1927- 1928). A fost prim-ministru al României între 14 no- iembrie și 30 decembrie 1933, căzând victimă unui asasinat terorist al mișcării legionare, organizația fascistă locală din perioada interbelică. 20 AMAE, Fond Convenții 1876-1944, Bilaterale, Polonia 9. 21 AMAE, Fond 71/ 1920-1944/ Polonia, voi. 53, ff. 1-3. 21 Ibidem, f. 23. 22 Ibidem, ff. 55-56. 23 Ibidem, ff. 66-69. 24 AMAE, Fond Convenții 1876-1944, Bilaterale, Polonia 20. 25 AMAE, Fond71/1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 67-2, ff. 38-42, telegramă de la Legația Româ- niei din Varșovia referitoare la audiența șefului de misiune Alexandru Duiliu Zamfirescu cu ministrul polon de externe Jozef Beck, pe parcursul căreia șeful diplomației polone și-a expus pe larg viziunea sa de politică externă și, implicit, importanța rela- tiv redusă pe care o acorda alianței cu România și lipsa de interes pentru a înțelege punctul de vedere românesc. 26 Nicolae Titulescu, Politica externă a României (1937), ediție îngrijită de George G. Potra, Constan- tin I. Turcu, Ion M. Oprea, Fundația Europeană Ti- tulescu, Editura Enciclopedică, București, 1994, pp. 89-91. 27 AMAE, Fond 71/1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 377-3, 114 f. 28 Ibidem. 29 AMAE, Fond71/1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 379-6, f. 7. 30 AMAE, Fond71/1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 344, ff. 130-132, convorbirile fiind prezentate în rezumat în Telegrama circulară din 9 martie 1939 către toate oficiile, semnată de Grigore Gafencu, în legătură cu vizita sa în Polonia și necesitatea păstră- rii și extinderii alianței româno-polone. 31 AMAE, Fond 71/ 1920-1944/ Dosare Speciale, voi. 344, ff. 130-132 32 AMAE, Fond 71/1939-1944/ E 9/ Al Doilea Război Mondial, volumele 69-79. 33 Ibidem, voi. 74. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------1 11 Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 FRIENDS. POLISH-ROMANIAN ALLIANCE TREATIES IN THE POLISH MILITARY PRESS (ZOLNIERZ POLSKI AND POLSKA ZBROJNA) ANNA KONIECZNA * Abstract This articlefocuses on the manner in which the Polish-Romanian military convention was presented by two military journals - Zolnierz Polski and Polska Zbrojna -, both under the control cf the Polish Ministry cf Military Affairs, yet with two d fferenl prcfiles and two d.ffer- ent narratives about the Polish-Romanian treaty. Keywords: Polish-Romanian convention, Zolnierz Polski, Polska Zbrojna How did the Polish military press shape the perception of the Polish-Romanian Alliance in the interwar period? Investigating this issue fills the gap in the historiography of the Polish-Ro- manian relations in the military field. Scholarly literature had extensively documented several aspects of the Polish-Romanian alliance - the history of diplomatic negotiations, the inter- național context, the role of individual actors, and, to some extent, the military cooperation between two countries1. Some of them used the Polish press, including the Polish military press, as a source of Information about the Alliance or Polish-Romanian official visits. However, the agency of the military press in the Polish-Ro- manian relations remains mostly uncovered. This article focuses on two military jour- nals - Zolnierz Polski and Polska Zbrojna. The Polish Ministry of Military Affairs controlled both publications, but both displayed two different profiles and two different narratives about the Polish-Romanian treaty. Zolnierz Polski was a military weekly published by army officers who worked for the Ministry’s Depart- ment of Education. Most of them came into prominence as writers or poets. The journal aimed to document Polish soldiers’ everyday lives and promote a patriotic sentiment in the Polish army. The journal published memoirs of Polish soldiers, patriotic songs and poems, illustrations and drawings, and articles about military history. Polska Zbrojna was a daily and an official organ of the Ministry of Mili- tary Affairs. Its first editor, Lt. Col. Remigiusz Kwiatkowski was the creator and the first di- rector of Ministry’s Department of Informa- tion and Propaganda. As its logo attests, the * Curator in STO/NATO Department at the Central Military Library in Warsaw. ■] 12 [----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ daily specialised in the issues of state defence. A close analysis of the journal also shows that it sought to position itself in the information war in Europe. The daily published news and short analysis of internațional diplomacy, Eu- ropean security, and foreign cultures. To understand the role of Zolnierz Polski and Polska Zbrojna in shaping Romania’s im- age in the military circles, it is enough to ana- lyse shortly resources available in the Central Military Library at that time. A reader who would have visited the library in 1939 short- ly before the war outbreak would have first consult the Komunikat bibliognficzny1. Since 1921, this yearly publication lists and organis- es by themes and by periods all publications or articles on the military matters released in Poland and, to some extent, abroad. The read- er would have found references to six books (about Romanian or broadly foreign armies), two Polish-Romanian dictionaries, and several general or specialised journals. He would have found one hundred and forty-eight articles about Romania written in Polish, Russian, Ro- manian, Czech, Hungarian, and Swedish. Pol- ska Zbrojna published fifty-six of them, Zolni- erz Polski - one. This proportion would have been even more criticai if our reader could not read foreign languages. One hundred and seventeen out of one hundred and forty-eight articles were in Polish. This article focuses specifically on four cornerstone moments of the Polish-Romani- an relations: the conclusions and renewals of the treaties (in 1921, in 1926, in 1931) as well official state visits (the visit of Marshal Jozef Pilsudski, then Poland’s Head of State in Ro- mania in September 1922 and the revisit of Ro- manian King Ferdinand I and Queen Mărie in Poland in June 1923). These two sets of events displayed two different aspects of the Pol- ish-Roman alliance. Negotiations and conclu- sions of treaties participated in the definition or redefinition of security threats, of the role of Alliance in the changing internațional setting and național defence plâns. They were closely followed and commented by the internațional press. Official visits were moments of the pub- lic manifestation of mutual bonds. ----■ Revista de istorie militară ■----------- Polish-Romanian treaty and Poland’s and Europe’s security Following its independence in November 1918, Poland looked for allies in Europe. Po- land initiated close military cooperation with France and deployed diplomatic efforts in the Baltic States, namely Latvia. The inițiative of rapprochement with Romania in the military field came initially from the Maj. Gen. Tade- usz Rozwadowski, then the Chief of General Ștaif and, later, the Polish Army’s Command- er-in-Chief in Eastern Galicia. Rozwadowski was born in 1866 when Poland was still un- der partitions (between Russia, Germany and Austria-Hungary), and his natal town Bah- ice formed part of the Austria-Hungary. As a member of a family with a long military tradi- tion, he initially joined the Austro-Hungarian Army as an officer. In this capacity, he served as an Austrian military attache in Bucharest (1896-1907) and became a personal friend of King Ferdinand I. In October 1918, two weeks before Poland gained independence, Rozwad- owski was nominated the first Chief of Gener- al Staff of the Polish army. In 1919 and 1920, the general was instrumental in promoting the project within the Romanian political circles, with whom he remained in close contact and within Polish diplomacy. In early 1920, after that Poland failed to create an alliance with the Baltic States, the Polish diplomacy intensified its efforts in Bucharest3. The fate of the future Alliance was also strongly correlated with the war outcome in Eastern Europe. In 1919, Poland and Romania came against the West Ukrainian People Re- public to block the Red Army’s progress from Eastern Ukraine to Hungary. Two countries participated in the Dniester line’s defence. In April 1919, the Fourth Division of the Lt. Gen. Lucjan Zeligowski, created initially in Odessa, entered Bessarabia, a region located between the Dniester and the Prut River4. Since 1918, Bessarabia - as the Moldavian Democratic Republic - had formed the Union with the Kingdom of Romania. One month later, in May 1919, the Romanian troops of the general lacob Zadik and the Polish Military Organiza- tion occupied Pokuttya, a region bounded by the Dniestr and the Cheremosh rivers to cre- ate the defensive corridor between Poland and -----------------------------------1 13 |-- Romania. In August 1919, Romania handed the administration of eastern Pokuttya over to Poland, which led to establishing the com- mon border between two countries. Romania declared the neutrality during the Polish-Bol- shevik war while tacitly accepting the transit of the military equipment and arms for the Polish army. Poland’s victory over the Red Army and its close cooperation with France strengthened its prestige in Bucharest. This, and the concen- tration of the Soviet troops on the Romanian border in Bessarabia, encouraged the Romani- an government to look for closer cooperation with its Polish neighbour. Even though Poland refused to join the Little Entente - a region- al alliance project promoted by Czechoslo- vakia and Romania - the latter expressed by late 1920 its interest for a bilateral agreement5. The first alliance treaty was signed on March 3, 1921, and became a part of what was called the French alliance system in Eastern Europe. Based on the French-Polish agreement con- cluded two weeks earlier, the Polish-Romanian alliance treaty included two documents. The first, the treaty on defence alliance aimed at threats on Eastern borders of both countries and defined the framework of mutual assis- tance in the case of an unprovoked attack from Soviet Russia. The second, a secret military convention, determined tactical and opera- țional aspects of the cooperation6. Zotnierz Polski who released its first issue on March 28, 1919, witnessed the birth of the Polish-Romanian rapprochement. On May 31, 1919, one week after the Romanian army en- tered Pokuttya, the journal published a short article, in which it informed its readers about the meeting between King Ferdinand and a Polish diplomatic mission in Bucharest. Two weeks later, on June 11, Zotnierz Polski pub- lished the first article “Pol^czenie z Rumu- nami” [Connection with Romanians]. The ar- ticle was more than a recollection of Dniester campaign. The article aimed to explain the raționale for the future Polish-Romanian Alli- ance. The journal showed that the joint oper- ation in Pokuttya had two crucial implications for Poland’s security. First, the presence of Ro- manian troops in Stanislawow broke Poland’s encirclement and created a channel of supplies ---1 14 |---------------------------------- for the Polish army. Secondly, the operation has shown that Romania was a valuable part- ner in the common front against Soviet Rus- sia’s threat7. While the first article specifically focused on Poland’s geopolitical position, the following one, published two weeks later, moved atten- tion to the future Alliance’s operațional aspect. The article ‘Armja Rumunska” [Romania’s Army] was one of the first analysis of the Ro- manian military organisation released by the Polish military press. The article was in line with the journal’s profile. Its author - nick- name Sewer - explained how Romania sought to build a modern and robust army by adopt- ing Western military organisation models since its independence. Inspiration, the author explained, came from France, Italy, and Aus- tria, while the military leadership and the King supported these reforms. At the same time, however, the author pointed out that Romani- an army’s strength relied on the combativeness of its soldiers who proved their bravery in the numerous unequal battles against Germans during the First World War8. In the next months, Romania regularly fea- tured on the pages of Zotnierz Polski. The jour- nal’s reports highlighted Romanian solidarity with the Polish territorial claims about Eastern Galicia and Polish diplomatic initiatives about the peace agreement with Soviet Russia. It also reported Take lonescu’s efforts to bring Poland into the Little Entente. As the journal pointed out, Romania proved to be attentive to Polish interests. lonescu, then Minister of Foreign Affairs, had previously refused Czechoslovak tacit efforts to turn the Little Entente into an alliance against Poland. He was eager to work closely with Warsaw despite the latter’s reluc- tance to endorse his inițiative. In early 1921, reports about Polish-Roma- nian relations or negotiations appeared next to reports about the French-Polish negotiations on a similar defence agreement. On February 19, 1921, Poland and France signed the politi- cal alliance treaty, followed, two days later, by a secret military convention. The alliance treaty was to provide, among others, for mutual as- sistance in case of an unprovoked attack on one of the signatories and aimed, more specif- ically, at threats from Germany. In the view of ----------■ Revista de istorie militară ■-- Cens egz. 10 gr. Redaktja' I Administrația ț. fUMwW-FntMIHdt 11 tzii. Siodmy dzien boju o Warszawț iiDj»ram le pozbyz «ie ich iele najprțdzej. Rycer- wani w czolgach i samolotach rzucili aic rodu, kiorego Iradycja Halo sic barbarzyft- Dlatego tei sluaznie powiedziat iederi ' MM ■ Armia pomorska i poznahska pol^czyly si; pod Kutnem Wolska aiealackle. zapedzliszy sie siyalbije w anrsza aaprzM I ie sprzțt ich aiszczy kolaaaaai paicorayail iftb Polski, zaalazty siț. A iraz zi sprzțten loch zolnierza de- Bw bardzo dțikln poioieaia. Rliacr chel- ■lecklege, tylke itedy dobry, tdy wszystke siț szybkln posowaoiem. Zapeanlell tylko,Idzie dobrze. pozostaiiala za soba aleaaniszoeo dyilzle lak domoslo iczoraj w aocj radio, eddzla- polskle. Zapeaaloll, ie musza staczat claikle lf pelskle branriwyn atakien odebraly IIm- rxvs /to /l /77x cm A,ak »»k»czyl RiemcOw calkoiride. viKch la. aia ,a< huia- lak z tfch wladiaotcl «idac, wejsc bylo ' "„..oi tataie), alt pomUletnawei o odwrecle. Hau- .Jiu "• zie",e polskie—zginie. lan niaibcana hari naiba. Pod Warszawj ataki sa «Ciaz odpleraae. ala anala ur pr.ad laia^a, aia. Mae z polkiw oienlocklch zoslal calkwicle aaîai'lbndu'otoczoop pnez oddzial» polskie. PeA osleea cieanotd Hleacj ckclell «le P™'14 Pn“ Piertclen oddziatti polsklcb. >le .......... i»—rf T'a'r i~~t Bl>t< ,|, । oJ ,U1 iai,|tlzaleaiecki zalamal Koaiiunikut Xr 2 si’ w ||cf jeszc2,_ 2tezertereiale aa struț Dowâdztwa Obrony Warszawy polska 100 zolnierz* nienueckich. Zslosili siț ubletlel boci I ■ dața dala eddziatt pa- . sz. „Piord, aieprzfj.ci.la z b«zU»r.d.iW . , pnedpela W.rszan. Wf.dzl.ach WP*d.l.- wfdi nleprzfiaciel dokonal silnejo aalota letal- n|em|eccj ale chcț walczjC. czete aa dzlelalcț pRaocaa I ceatraa dasta |W1 w,)em Rzecz„d$Hnt,| Stracono 3 samoloty. zdata Swiotnie swoi efzamia boiowy. Wedlug o- stataich wiadOBOici z Londynu, zadala na po W SPRAWIE W01NY I P0K01U aai" 'IK" aienieckiej I a- H ornanic numi I rURUIU panowj|a Baltyt Trzy knmorpedowce pdțczy opinie Francji i Anglii sq zgodne iy sie z flote aagieisk.. irow CUM».!., wnttui . UM u.. w» a" Wychodzcy polscy za fraaica, a szczeftialo mmumi. . uiq. ,1,1,1 imitau i Uium we Fraicji, gotowi sa slaiyC ojczyiaie. Wiado- au I iMMrnu »..ri aur ■e)»n| rr«|i i «q». moSt o tworzeiiu anali polskie) «e Francii wy " ►»«•> welala ilelkț radest. £ "•‘"t - 250000 uaaa. 1 >frin l>wi|i rhnlU n»Mu |MM< ore.1 " M “*| PA FROICIE ZACH0DH1M WOiSItA FRMCO- siutfMik peArtuii CMMariM «-,«.««. SKIE POSUWAI* SiE STALE NAPRZOD. DO CZE- I WIELKIM ZSEIERWOWAMIEM PRZTZHAJE rn ,T risipi, u nu ■» h mur, >, SIE NAWEI RADIO HIEMIECKIE. an nuuM Hautra «iruui ir* mw | MIE1EOMOKROTNIE ZWTCIESKIE ODDZIAl! ERAU ^.<4. COSKIE SIE‘A POPtOCH W SZEREGACH NIEMIEC ,ltH- OSTAÎMIO PO IRZTOHIOWEI OIIWIE FRAH- GRUPA ZM3Î0RIZ0WARA ZMUSItA 00- UI uium. I ktt u«™i DZIAH RIEMIECKIE 00 UCIECZKI. KIEMCT OCIE 2OENIERZAMI BOW1EM JESTE§MY WSZYSCYIO TYM POUCZYMY NIEM- C6W TAK. BY POPAMIETAU TO ZNOW NA KILKA WIEKOW. Hltler nla czu|. «*•Wiictw paasti sprzyaiierzo.ycb aiszczy dobrxe na fronda •• LțgTprzenyslu «ojeaeego «iemiec. OOsaao Prasa szwedzka ■ korespon dencjach z Ier- t< fau irmiui ■ uwhuo nhu»t unj a» l,Itw zbombardowalo aaiwițksze niemieckie za ■i_j______। mim— lx— -i-_________________i______..... .. bm.x. kladv zbrniininwa fihrvk* Knm Nalt iaz kcjț hoața u hi«li zaeuny b)l pokpie «zale opaicic pienrue Halt bojiwi. Piwodeoi togo byl Iaht, iz saaochtd Hitltra estrzelaay zostd przez polski saaolot ■ytlieski, kaiale ria polska zai opaaoiala tarei, aa ktbryn HI tler chilim dț zaajdraat u ■ uu rniHi kuimi uuuim dragi z kolei lyrzțdzil dbrzyale straty. ’---------------- lak I ■ Polsce, iolnlerz niemiecki ale wy- „Rreaea" pod (lata wloska trzyaiile ■ nalkacb ea ftoncie zachodala ude ». rzeala ea bagnety. Agenda prasm Haeasa de- KU!?*" ..................... ,nsl. iedziala.ia .ojskom fraacesko-a.gielskle Sî4SSi£l‘.,r;'r,j!nSS ±± P"1*1' P"- <■«“ PrayUerah du .w MrJ2 Mtrzeiszej bitwJ Polska Zbrojna in 1939 Polish and French leaders, the alliance treaty was to become the first element of a broader security System in Europe, which would spân from Latvia down to the Black Sea and would encompass several States in Central Europe. Romania was one of the elements of the Sys- tem. As Zolnierz Polski noted on February 23, 1921: “France would see favourably Romania joining the alliance as [Romania] would secure its right-wing”9. This specific perspective also influenced Zolnierz Polski’s reports on the alli- ance treaty with Romania that came into con- clusion one month later. On March 5,1921, the journal reported Polish Minister of Foreign af- fairs Eustachy Sapieha in Bucharest whose aim was to conclude “a military alliance”. The jour- nal explained: “France supports this project as France wishes to create a chain of closely con- nected countries that would secure the peace from the East. Poland, Romania, and Baltic States are the cornerstones of this Alliance”10. Even though Zolnierz Polski proved to be instrumental in promoting the Polish foreign policy’s main lines, it did not share the enthu- siasm of those who saw in the alliance system a perfect guarantee for the Polish security. On February 19, 1921 - the very day when France and Poland signed the political alliance trea- ty - the journal released a long article titled “Przymierza” [Alliances]11. Written by Lt. Jozef Gruszka, then a trainee in the Directorate of Education at the Ministry of Military Affairs, the article aimed to draw its readers’ attention to the role of the army in a country’s security and foreign policymaking. Gruszka explained that the military victory of the Polish army against Bolsheviks made possible Poland’s dip- lomatic victories. France and other potențial allies, he continued, were eager to negotiate with Poland because the country could fight off the Soviet threat. He concluded: “Polish soldiers need to know that Poland will have good friends as long as its army will inspire fear among Bolsheviks”. Zolnierz Polski repeat- ed the main lines of this analysis three weeks after the conclusion of the treaty with Roma- nia in the article “Zolnierzu, Alleluja” [Soldier, Alleluia]. Inspired by the Easter festivities, the article focused on peace in Europe and re- ferred to the alliance treaty with France and Romania. Its author, Szczșsny Stankiewicz, a former chaplain of the Dywizja Ochotnicza [Volunteer fnfantry Division] in the Polish-So- viet War, wrote: “The treaties with France and Romania express those countries profound be- lief in the strength of our state and our army”12. Polska Zbrojna released the first issue in October 1921, seven months after the signa- ture of the first alliance treaty with Romania. Consequently, the journal neither covered the conclusion of negotiations nor discussed the provisions of the treaty. The first mention of Polish-Romanian alliance appeared on Janu- ary 7, 1922, in the article “Rumunja a Sowie- ty” [Romania against Soviets]. Written by Maj. Jan Sokotowski, the article set Polska Zbrojna’s tone further reporting about the Polish-Roma- nian Alliance. Sokotowski took as a starting point Romanian-Soviet disputes over Bessara- bia to highlight the effectiveness of externai security guarantees. He explained how the fear of Soviet attack against its territorial integri- ty and Hungarian territorial claims compelled Romania to search for Western powers’ assis- ■ Revista de istorie militară ■ 15 tance. Ihe Western support outweighed the Soviet calculations and encouraged Romania to look for further security guarantees from its neighbours, including Poland. Sokolowski did not dismiss Zolnierz Polski’s claims about the prevalence of a strong army in the foreign pol- icymaking. In his view, a strong army and ex- ternai security guarantees were equally neces- sary for a country to lead an independent for- eign policy. He argued that Romania was free to turn down Russian demands of negotiations on Bessarabia precisely because its security re- lied on the cooperation with Poland and with the Little Entente. At the same time, he proved to be pragmatic. He warned that Moscow would seize militarily territories it claimed as soon as this country would feel that European security system became weak13. This first article equated security with terri- torial integrity. In the next months, however, in its reports on Romania, Polska Zbrojna adopt- ed the Polish-French political treaty’s rhetoric. The latter document assumed a common for- eign policy, promoting bilateral economic re- lations and mutual assistance against externai STANIStAW LESKO Nigdy nie zdradzitem slow przysițgi WOJNY SWIATOWEJ Wszystkie scenariusze Wrzesnia ’39 wedtug Janusza Odziemkowskiego, Jerzego Kirszaka i Jakuba Polița POLACY, DO BRONI! Polska Zbrojna in the current incarnation (2019) threats as three elements necessary for effec- tive cooperation in the security field. In May 1922, while commenting on the Rapallo trea- ty signed one month earlier, Polska Zbrojna urged the Polish government to strengthen the Polish-Romanian Alliance by supporting Ro- mania’s developmental initiatives. It suggested giving priority to post-war reconstruction pro- jects, which would grant Poland access to Ro- manian fluvial routes14. Romania also featured regularly in Polska Zbrojna highlights. Short chronicles about Romania fell in three catego- ries. The first focused on Romanian diplomat- ic relations and, as much as Zolnierz Polski, pointed out Romanian solidarity with Poland during internațional diplomatic meetings. The second set of articles focused on the econo- my - bilateral trade relations and air-routes system in Bucharest. The final discussed the everyday life of the Romanian royal family. Polish-Romanian treaty and the Polish public opinion While the reports on the alliance treaty re- flected Poland’s internai debates and a broader European setting, the official visits’ coverage aimed more specifically to promote the project of Alliance within the Polish public opinion. In the 1920s, state official visits took place twice. The Marshal Jozef Pilsudski, then Poland’s Head of State, spent three days in Romania, from 14 to September 16 1922, as a Romanian royal family’s guest. The following year, in June 1923, King Ferdinand I and his wife Queen Mărie paid a visit to Poland. In its daily reports, Polska Zbrojna and Zolnierz Polski highlighted three aspects of the Polish-Romanian Alliance: its solidity, rank, and community of Polish-Ro- manian interests. First, the Polish military press saw the Al- liance’s solidity in the continuity of their insti- tutions and the understanding between their leaders. In 1923, for instance, Zolnierz Polski explained the meaning of the Romanian King and Queen’s visit in Poland in the following way: “The visit of their Excellencies - King Ferdinand 1 and the Queen Mărie - is a gesture of utmost significance. [...] The leading heads of state - a king, a president or the first mar- shal - personify the entire state. The fact that the King of Romania paid the visit to Poland ----------■ Revista de istorie militară ■- means that entire Romania - its government, army, population - expressed their friendship and respect towards Poland”15. In line with this statement, the narrative about the Polish-Romanian alliance’s solidi- ty focused more specifically on the historical role of the heads of States in the emergence of modern Poland and Romania. During the vis- it of Jozef Pilsudski in Romania in September 1922, Polska Zbrojna reported three times the Romanian press’s sympathetic reactions who praised Pilsudski’s personality and his role in the military and diplomatic victories of the newly independent Poland16. Polska Zbrojna focused its attention on one article released in the official Romanian organ Independance Roumaine. This Romanian journal described the Polish-Romanian Alliance as a natural con- sequence of both countries history and their joint strive for peace. In conclusion, it linked the Alliance with the person of Jozef Pitsud- ski17. Simultaneously, the Polish journal failed to acknowledge more nuanced or adverse re- actions of the Romanian press. It did not men- tion numerous cartoons published for instance by the left-wing journal Adevărul. These satir- ical comments highlighted Pitsudski’s ideolog- ical evolution from a socialist to an anti-com- munist or even authoritarian head of state. Accordingly, since 1920, the Polish mili- tary press regularly highlighted the Romanian crown’s crucial position in the country’s polit- ical and social life. Both journals were instru- mental in shaping Romanian kings’ image as guarantors of Romanian territorial integrity and as symbols of moderation. In 1923, few articles on Romania’s History in Polska Zbro- jna pictured how the rise to the throne of Hohenzollern dynasty in 1881 had contribut- ed to the internai and externai consolidation of the country. Zotnierz Polski also explained that Romanian couple favoured the Polish-Roma- nian rapprochement. “Both monarchs under- stood the historical role of Poland, and since the dawn of our statehood, they unchangeably support the idea of a rapprochement between our nations and States. [...] Since Poland be- came independent, the King initiates the ef- forts in favour of the political and military rapprochement between Poland and Romania, while both King and the Queen share joys of ----■ Revista de istorie militară ■------- o n<~~>ru-z a 1... Zotnierz Polski in the 1970s our victories and torments in difficult mo- ments”18. Secondly, the Alliance’s rank found its ex- pression in the detailed reports of the visits’ programs. Polska Zbrojna and Zotnierz Polski described every step of the official cortege - meetings, official ceremonies, joint military exercises, receptions, railway stations and Street decorations - as well as the diplomat- ic and military protocol. They also listed the names of all Polish and Romanian officials in- volved in the official program. Ihis focus on the official and visible aspect of visits - the scenery - overshadowed the content and the outcome of bilateral conversations. Finally, the official visits provided Polska Zbrojna and Zotnierz Polski with an oppor- tunity to develop the narrative about the Pol- ish-Romanian community of interests. Articles on Romania’s History and culture featured the elements of shared History, the History of Ro- mania’s state and nation-building, its heroes, its historical provinces (such as Walachia), and some Romanian culture elements. According to journals reports, Romania, as much as Po- land, drew its origins in the early era of Euro- pean History. Its statehood emerged through internai political evolution and foreign powers interventions. It was ultimately the outcome of its army’s heroism and its leaders’ rationality. Romania was one of those countries for whom Poland’s partition created the direct threat for its existence as it brought the presence of an aggressive Russian empire at its borders. In the newly created post-war environment, Romania, as much as Poland, was striving to consolidate its historical borders and was will- ing to take all measures to promote peaceful relations in Europe. The latter aspect appeared regularly in the official speeches and toasts raised by Polish and Romanian officials during the visits, which the Polish military press re- ported extensively. Even though Polska Zbrojna and Zolnierz Polski’s reports displayed several similarities, it is also true that the specific profile of each jour- nal strongly influenced their perception of the historical roots of the Polish-Romanian friend- ship. Polska Zbrojna privileged in its narrative what the First Marshal Jozef Pilsudski called the “community of harms”, that is the common historical experience of externai invasions. In September 1922, Polska Zbrojna released a long article by Jozef Rossowski “Historia Rumunow” [Romanians History]19. One year later, in June 1923, the journal published in several episodes a long article “Co powinnismy wiedziec o Rumunach” [What we should know about Romanians]20. Both articles focused on the History of the Romanian statehood and crown. By contrast, Zolnierz Polski underlined in its reporting the “brotherhood of arms”, that is the shared experience of solidarity of Polish and Romanian soldiers. In 1922, before Jozef Piisudski’s visit to Romania, the journals published two texts in two episodes each. “Z zolnierskiej tulaczki. Wspomnienia z Besara- bii” [A Soldier’s wandering. Recalling from Bessarabia] by Jan Szczepkowski related the experience of Lt. Gen. Lucjan Zeligowski’s sol- diers in Bessarabia (see the Part I of this arti- cle). Even though Romania was not the central point of the narrative, the memoirs recalled the examples of Romanian solidarity and friendship21. The second article - “Pogadan- ka o Rumunji i o wojsku rumuriskim” [About Romania and Romanian army. A talk] - by the 18 author known as M.D. focused on the bravery and combativity of Romanian soldiers22. The “brotherhood of arms” was apparent in fram- ing the photos of Polish and Romanian heads of States by Zolnierz Polski. They showed the First Marshal Jozef Pilsudski with the Romani- an King during the joint military exercises near Predeal or with the Romanian soldiers and the King in Sinaia. Accordingly, in June 1923, Zolnierz Polski highlighted the proximity of the Romanian crown with the army. On the first day of the royal visit in Warsaw, the jour- nal’s cover displayed the King and the Queen’s portraits in the military uniforms23. Zolnierz Polski added to its reporting pictures of mili- tary ceremonies and joint military exercises in Rembertow, with the Queen on the horse. As the journal explained, the Queen paid the “red group” company while the King was a part of the “white group”. The “red group” eventually won the military exercises24. The 1926 Treaty and the Information war in Europe Poland and Romania concluded the second alliance treaty on March 26,1926. The political agreement was signed by Jozef Wielowieyski, the Polish envoy in Bucharest, and Ion Duca, then the Romanian Minister of Foreign Affairs. The secret military convention - arrangements techniques - was signed by the Maj. Gen. Ște- fan Majewski, then a Commander of General Staff, and the general Alexandru Lupescu, then the Romanian Chief of General Staff. The new alliance treaty reflected the evolu- tion of the internațional security setting - the collective security system promoted by the League of Nations and the spirit of Locarno. The political convention differed significantly from the previous document. First, the article 1 altered the treaty’s raționale. While the 1921 document openly defined an unprovoked at- tack on their Eastern border as a casusfoederis, in the new document, Poland and Romania were “to pay each other a mutual respect” and to “protect together their integrity and political independence from any aggression” Secondly, article 2 defined differently mutual commit- ments. In case of an unprovoked attack from a member of the League of Nations, Poland and Romania would follow Article 16 of the -----------■ Revista de istorie militară ■-- League of Nations’ Covenant, which assumed economic sanctions as a first step for the mil- itary response. In the case of an unprovoked attack from a non-member of the League of Nations, such as Soviet Russia, Poland and Romania were to provide each other support and assistance but would not find themselves automatically in a state of war against the ag- gressor. The secret technical protocol defined the practicai terms of cooperation. Romania and Poland committed to caii for mobilisation and act militarily in case of an attack on their Eastern border. In other cases, such as aggres- sion from Germany, Romania and Poland were to grant themselves transit facilities, but they were not to act militarily25. The conclusion of the new alliance treaty occurred against the Progressive German-So- viet rapprochement. On April 26, 1926, Ger- many and Soviet Russia signed the Berlin trea- ty, which confirmed and extended the Rapallo treaty concluded four years earlier. Under the new document, both countries pledged neu- trality in case of an attack on one of them by a third country. The treaty neutralised the col- lective security System and the Locarno line. Both countries committed themselves not to enter any economic or financial boycott decid- ed by third parties against one of them, which indeed impaired the mediation procedure defined by article 16 of the Covenant League of Nations. The first elements of Information about the German-Soviet negotiations that started in October 1925 leaked in early April 1926, shortly after the Polish-Romanian treaty conclusion. As a matter of fact, in their offi- cial communication, Moscow and Berlin used the Polish-Romanian case as an argument to show that their inițiative was a direct response to what they defined as a threat from Warsaw and Bucharest. This eventually altered the cov- erage of the Polish-Romanian treaty by the Polish military newspapers. Initially, Polska Zbrojna aimed to temper the Polish public opinion’s enthusiasm for the new treaty, which appeared shortly after the Ministry of Foreign Affairs published the first abstract of the document. On March 31 and April 1, Polska Zbrojna published two articles providing a detailed analysis of the available Information elements. The journal feigned its ---■ Revista de istorie militară ■--------- disappointment with the interference of di- plomacy in the discussions about security is- sues. Both articles showed how the diplomat- ic correctness and what it called the “virus of Locarno” weakened the security guarantees. The journal pointed out that the inclusion of several articles of the Covenant of the League of Nations was to delay the reaction in the case of war. It pointed out that the Article 2 of the new treaty assumed two steps - “aggression” and “statement of aggression” - and two contradic- tory responses in case of an unprovoked attack - either a long process of mediation at Gene- va or an automatic military response. This, in turn, the journal argued, left the possibility for Poland and Romania to choose between assis- tance and non-assistance. An unclear defini- tion of the casus foederis was another element of concern for Polska Zbrojna. The journal pointed out that from “one of the elements of security in the East” the new treaty became an ineffective tool for protecting all Polish-Roma- nian borders. “The Polish-Romanian friend- ship is stronger than before, but their mutual commitments are much weaker”26. Polska Zbrojna eventually voiced its disap- pointment with the concept of alliances. Start- ing in early April, it referred to an earlier de- bate on the role of externai guarantees for the country’s security. While in the early 1920s, the journal was instrumental in promoting the European security System, now in 1926, it openly backed the opposite side of the debate. On April, 1, Polska Zbrojna concluded its arti- cle about the Polish-Romanian treaty by stat- ing that “the bravery of its citizens” remained the only “worthful guarantee” of Poland’s secu- rity27. Two weeks later, Polska Zbrojna repeat- ed its analysis while reporting about the debate on security taking place in the Polish press. The journal praised specifically the pragmatism of Kurier warszawski - the right-wing newspa- per - which warned its readers about threats from Germany and Soviet Russia. The military journal wrote: “If our Nation were aware of these threats, it would be able to forget about its internai affairs. Our nation would not need any assistance from nearby Sava, Danube or Vltava”28. Since April 9, onwards, however, Polska Zbrojna’s reports about the treaty explicitly aimed to counter Soviet Russia’s and Germa- ny’s propaganda in Europe. The journal’s cov- erage combined three elements of informa- tion. First, Polska Zbrojna consistently stated that the new alliance treaty assumed weaker security guarantees and was less effective. The journal kept alive, for instance, uncertainty about the interpretation of the casus foederis. Initially, according to journal’s reports, the treaty aimed at threats on Poland’s eastern and western borders. On April 13, Romania, given its geographical position, could not pro- tect Poland’s northern border in Pomerania in the journal’s view29. On April 21, the treaty would aim at protecting all borders, includ- ing the one between Romania and Hungary30. Secondly, Polska Zbrojna analysed the treaty’s implications for Poland’s foreign policy, name- ly concerning Soviet Russia. On April, 9, the journal argued that the new - weaker treaty - strengthened the position of Soviet Russia in Eastern Europe. In this new situation, Po- land had every reason to promote peaceful re- lations across its eastern border. However, in the journal’s view, peaceful relations needed to be based on shared values and mutual respect, and later on an economic and cultural inter- connection31. Finally, Polska Zbrojna direct- ly attacked the German-Soviet narrative. On April, 29, for instance, the journal published a lengthy article “Rapallo-Locarno-Berlin”, in which it showed how German-Soviet initia- tives jeopardised the Locarno spirit and the collective security system of the League of Nations. Polska Zbrojna pointed out that, due to the Berlin treaty’s conclusion, the Council and its mediation framework would become impaired in case of a war waged by Germany. This, the journal concluded, rendered the Pol- ish-Romanian treaty even less effective32. Zolnierz Polski did not take part in the debate on the Polish-Romanian treaty. The weekly did not notice its conclusion. Nor did it publish its analysis of the new document. Instead, on April 18, 1926, shortly after the internațional press revealed that negotiations between Berlin and Moscow were taking place, the journal released a two-page article titled “Polska muși miec silne wojsko” [Poland needs a strong army]. Written by an anony- mous author, the article echoed Gruszka’s and ---1 20 |--------------------------------- Starkiewicz’s emphasis on the prevalence of the army in the security system of Poland. The article passed under review Poland’s invest- ments in the protection of its borders. The au- thor emphasised Poland’s challenging security environment: the country shared most of its borders with “difficult” neighbours, and only a few natural borders provided a relief from the security concerns. Still, Poland’s material and human investment in protecting its bor- ders was far behind the efforts made by other countries, such as France or Germany. Fewer soldiers protected one kilometre of the Polish border. Poland’s industry proportionally pro- duced fewer military commodities than oth- er countries. Ihe author mentioned Romania only once: to show that the shared border was too short of securing Poland’s integrity33. 1931 Treaty Poland and Romania renewed the alliance treaty in 1931. Ihe guarantee treaty was signed in Geneva on January 15, 1931, by August Zalewski and Gheorghe Mironescu, respec- tively the Polish and Romanian Ministers of Foreign Affairs. The document was similar to the previous political agreement with one ex- ception. It was to be renewed automatically at the expiration of the five years. However, the conclusion of the secret technical agreement was delayed and occurred only on June 30, 1931, during the visit of the Maj. Gen. Nicolae Samsonovici, then Chief of General Staff, in Warsaw. The delay was due to Romania’s inter- nai situation - the governmental crisis and the reorganisation of the Romanian army. More- over, Romania expressed its apprehensions about Poland’s determination to follow the Alliance. During the negotiations process, Ro- manian side requested that the casus foederis - a direct attack from the Soviet Russia - and terms of the mutual assistance - rapidity of re- sponse, the level of mobilisation, zones of con- centration - be precisely defined in the new technical protocol34. Given the uncertainty surrounding the secret military convention’s conclusion, both Zolnierz Polski and Polska Zbrojna adopted a very cautious position. Zolnierz Polski pub- lished the first report about the Polish-Roma- nian treaty eight days after its conclusion on -----------■ Revista de istorie militară ■--- January 24,1931. A short article titled “Traktat gwarancyjny polsko-rumunski” [Polish-Roma- nian Guarantee treaty] used press agencies re- ports35 Zotnierz Polski refrained from publish- ing its analysis of the treaty. Instead, one week later, on January 31, it printed a letter-alike article “Traktat Polsko-Rumunski” [Polish-Ro- manian Treaty], Written supposedly by sol- diers of Lt. Gen. Lucjan Zeligowski, veterans of the campaign in Bessarabia, the letter referred to the brotherhood of arms and aimed to be read by the Romanian military circles. Despite the delay in the negotiation of the secret mil- itary convention, the “Zeligowski’s soldiers” expressed, in a veiled manner, their under- standing of the treaty. First, they showed that the treaty was directed against Soviet Russia. As the article read, a combination of natural, externai and internai factors provided the trea- ty’s raționale. Geography (common border), a common threat from the East and a shared burden of being a barrier against the expan- sion of communism in Eastern Europe was the basis for the treaty. The peace brought about this element of European security would allow both countries to devote their resources for economic development. Secondly, they also re- ferred, again indirectly, to the 1925 transit con- vention, which formed the basis of assurances in case of war with Germany. They showed that military cooperation was only one of the aspects of bilateral relations. Poland and Ro- mania, they continued, needed to develop their cultural and economic relations. They wrote: “Poland links Romania with the Baltic Sea, Ro- mania - Poland with the Black sea and trade routes in the Middle East”. The Zeligowski’s soldiers concluded their letter by stating their happiness because a “faithful friend” - Roma- nian soldiers would protect their “right-wing” - from Bukovina to the Black Sea36. While Zotnierz Polski underlined the brotherhood of arms with Romania, Polska Zbrojna directed its communication towards the European public opinion. On January 16, 1931, Polska Zbrojna released a press agency telegram about the Polish-Romanian trea- ty’s conclusion.37 The next weeks, Polska Zbrojna followed the same approach. The daily refrained from publishing its analysis of the treaty. Instead, the journal published sev- ---■ Revista de istorie militară ■-------- erai excerpts of public debates or internațional press reports about the treaty. For instance, it reported the speech of August Zalewski, then the Minister of Foreign Affairs, during the debate on Poland’s foreign policy in the Pol- ish Senate38. The minister repeated after oth- er senators that the treaty was a cornerstone of the Polish foreign policy and, through the inclusion of the League of Nations Covenant, it aimed at strengthening the peace of Europe. The press in allied or alike countries such as France or Latvia eventually commented on the minister’s statement39. The French newspaper Le Temps, for instance, dismissed the critics of those who saw in the treaty the expression of Poland’s aggressive foreign policy. The journal called the European public opinion for clos- er scrutiny of the German-Soviet agreement, which was the real cause of Poland and Roma- nia’s concern40. Polska Zbrojna immediately reported the French journals’ opinion. Ten days later, it has also printed the summary of an article written by the Soviet author Aleksandr Sediakin. The Chief Directorate of the Red Army discussed the inevitability of the war in Eastern Europe, which would break out, in his view, due to France’s plâns of aggression against Soviet Russia. He argued that Finland, Latvia, Poland and Romania were to become the executors of the plâns drawn in the French General Staff’s headquarters. Polska Zbrojna called Sediakin’s claims a “fantasy”41. However, on March 13, Polska Zbrojna decided to unveil some Infor- mation about the treaty’s provisions. Unlike Zotnierz Polski, which focused on the future technical protocol, Polska Zbrojna summa- rised the political convention. It argued that the treaty was a defensive one and aimed at threats on all Poland’s and Romania’s borders, and not only on the threat from Soviet Russia. The article eventually highlighted the peaceful character of the treaty42. The Polish military press also very care- fully shaped its communication about Roma- nia’s internai situation. Both Zotnierz Polski and Polska Zbrojna did not comment about the Romanian army’s highest leadership reor- ganisation. While reporting between January and April 1931 on the governmental crisis in Bucharest, Polska Zbrojna drew on its early 1920s rhetoric. Rather than discuss the impli- cations of the crisis for the Polish-Romanian Alliance’s effectiveness, the military daily re- turned to the concept of solidarity between States and highlighted King Charles II’s mod- erating role. The journal showed Charles as a mature political leader eager to mediate be- tween different political factions43. On March 27, 1931, Polska Zbrojna published a lengthy article titled “Rezultat panowania krola Karola Rumunskiego” [The outcome of King Charles II’s reign]. The journal explained how the King’s return to power one year earlier - at the expense of his son Nicolas - restored the coun- try’s highest authority44. Zolnierz Polski added to this perception even though the journal pre- ferred to emphasise Charles II’s empathy for its subjects. As soon as on January 31, 1931, the weekly published a short article “Nowoczesny monarcha” [A modern monarch], in which it described the King’s interactions with inhab- itants of Bucharest. It reported that one day Charles II interrupted official audiences to visit a police station, a municipality and a tax office in Bucharest. The King gathered first-hand In- formation about local officials’ salaries and ex- pectations and Romanian taxpayers’ economic condition. He eventually walked through the town’s streets and made its appearance on the local market. The daily concluded that the King received a warm welcome from his subjects45. In May 1931, both military journals published extensive reports on the Romanian Independ- ence Day, which this time featured Charles II as a military commander at the head of a great and well-organised army. At the eve of Romania’s Independence Day, both military journals intensified their Polish-Romanian relations coverage. Several lengthy articles on Polish-Romanian links in the economic and cultural field outweighed reports about Romanian military missions in Poland. In early May 1931, Polska Zbrojna in- formed its readers about the conclusion of an air convention between Poland and Romania. The new air-route was to link Gdynia with two Polish cities (Warsaw, Lviv) with Romanian cities (Chernivtsi, Bucharest, Galați) and with Sofia and Thessaloniki46. The journal printed eventually three long articles on the touristic destinations in Romania. It also published the ---1 22 |-------------------------------- impressions of captain Fularski from his visit to Romania with the Polish military mission who attended the Independence Day celebra- tions47. Zolnierz Polski echoed this perspective as well. On June 21, 1931, the military weekly published a special issue on the Polish mili- tary and merchant navy. In the article devot- ed to Gdynia port, the journal explained how the expansion of this trading post participat- ed in the redirection of Romanian trade with England and the Baltic countries. The jour- nal illustrated this point with one picture of a railway station and a train linking Gdynia with Constanța. The sign on the picture read “From sea to sea”48. The article and the pic- ture aimed to show that Romania was a part of the Polish broader geopolitical project - the Intermarium project. Conclusion Zolnierz Polski and Polska Zbrojna had two different profiles. Zolnierz Polski aimed at promoting the patriotic feelings in the Pol- ish army. Polska Zbrojna specialised in the issues of state defence and positioned itself in a broader internațional setting. As a con- sequence, these two military journals devel- oped two different narratives about the trea- ties. While the first adopted the Polish army’s perspective, the latter analysed the treaty from the perspective of state interests and Poland’s internațional image. Its reports were strong- ly influenced by changing security context in Europe and internațional rhetoric on peace. At the same time, at the național level, articles published by these two journals entered into a debate on the național defence and exter- nai guarantees’ role in providing security of a country. In 1920-21, Zolnierz Polski and Polska Zbrojna took a different position. While Zolni- erz Polski believed that Poland’s security need- ed to rely on a strong army, Polska Zbrojna argued that a strong army had to be comple- mented by internațional alliances. However, as Poland’s internațional situation changed with the growing rapprochement between Germa- ny and Soviet Russia, Polska Zbrojna aligned its reports about the treaty with the weekly Zolnierz Polski. At the same time, the latter felt compelled to remind its readers about the original raționale for the treaty. ----------■ Revista de istorie militară ■-- In the case of state visits, Polska Zbrojna and Zotnierz Polski came together to promote the project of Alliance within the Polish pub- lic opinion. In its daily reports, both journals developed a standard narrative centred around three themes: the solidity of Alliance based on the solidarity of the heads of States, the rank of Alliance and the community of Polish-Roma- nian interests. Some elements of this narrative also appeared later as we have seen in reporting about the political crisis in Romania in 1931. Despite the seemingly same narrative, their language was in line with their editorial pro- file, which was apparent when they reported the Polish-Romanian Alliance’s origins. While Polska Zbrojna privileged in its narrative what Marshal Jozef Pifsudski called the “community of harms” that is the shared historical expe- rience of externai invasions, Zotnierz Polski underlined the “brotherhood of arms”, that is the shared experience and solidarity between Polish and Romanian soldiers. The case of the Polish military press opens an avenue for further research on the Roma- nian-Polish alliance treaty. It shows that the Polish military press was one of the actors in the Polish-Romanian relations. It partici- pated in the promotion of the treaty and the internațional debate about the treaty. Whether its reports expressed the Polish raison d’Etat, the Ministry of Defence’s views or particular interests of highest military leadership re- mains an open question, which the military ar- chives will unveil. Accordingly, the Polish mili- tary network’s substanțial influence in shaping the treaty’s perception by național and inter- național military networks needs to be uncov- ered. In this case, the Central Military library - named after Marshal Jozef Pilsudski - and its resources are perfect for such research. Reference list Bufhak, Henryk, ed. ‘Dokumenty dotycz^ce wojskowego sojuszu polsko-rumuriskiego (1921- 1931).’ Studia z Dziejow Rosji i Europy Srodkowo -Wschodniej 43 (2008): 145-70. ---------. ‘Konferencja wojskowa polsko-ru- munsko-francuska w Warszawie (7—8 IV 1924 r.). Geneza, przebieg, rezultaty.’ Studia z dziejow ZSRR i Europy Srodkowej, n.d. ----■ Revista de istorie militară ■---------- ---------. ‘Poczatki sojuszu polsko-rumunskiego i przebieg rokowan o konwencje wojskowa w latach 1919-1921'. Dzieje najnowsze N, no. 3 (1973): 21-52. ---------. ‘Proby przeksztalcenia sojuszu wojsko- wego z Rumunia w trojstronne przymierze polsko -rumuriskie w latach 1923-1924.’ Przeglad Histo- rycznyfA, no. 3 (1973): 519-28. ---------. ‘Rozmowy Wojskowe Polsko-Rumunsko -Francuskie w Warszawie (7-8 Kwietna 1924 r.).’ Przeglad Historyczny XXX (1989). Bulhak, Henryk, and Antoni Zieliriski. ‘Pologne et Roumanie. 1918-1939.' Acta Poloniae Historica 41 (1980): 171-201. Dessberg, Frederic. ‘La Roumanie et la Pologne dans la politique sovietique de la France : la difficul- te detablir un « front uni »‘. Revue historique des ar- mees, no. 244 (15 September 2006): 60-72. Fabisz, Dariusz. Generat Lucjan Zeligowski (1865-1947): Dziatalnosc Wojskowa i Polityczna. Warszawa: Wydawnictwo DiG, 2007. Goldyn, Piotr. ‘Wizyty rumuriskich ministrow spraw zagranicznych w Polsce mișdzywojennej w swietle doniesieri prasowych.’ In Ze wspolnej prze- sztosci: studia z dziejow stosunkow polsko-rumun- skich, edited by Aleksander Smoliriski, 97-112. To- ruri: Wydawnictwo Naukowe Uniwersytetu Mikola- ja Kopernika, 2017. lachimovschi, Stanislava, Karina Stempel-Gan- carczyk, Elzbieta Wieruszewska-Calistru, Ilona Czamariska, Henryk Walczak, and Constantin Ge- ambașu, eds. Polska i Rumunia: wspolnie - obok - blisko [Polonia și România: împreună - alături -aproape]. Suceava: Zwi^zek Polakow w Rumunii, 2015. Leczyk, Marian. ‘Z dziejow polsko-rumuriskie- go sojuszu wojskowego 1926-1932.’ Dzieje najnow- sze 26, no. 3 (1994). Lisiak, Henryk. ‘Narodziny dobrego s^siedztwa: Polska i Rumunia przed podpisaniem traktatu so- juszniczego w 1921 r.’ In Ze wspolnej przeszlosci: studia z dziejow stosunkow polsko-rumunskich, edi- ted by Aleksander Smoliriski, 59-76. Toruri: Wy- dawnictwo Naukowe Uniwersytetu Mikotaja Ko- pernika, 2017. Pacula, Przemyslaw. ‘Polsko-rumuriska wspot- praca obronna. Stan obecny i perspektywy.’ Bezpie- czenstwo Narodowe 35, no. 3 (2015): 11-27. Patelski, Mariusz. General Broni Tadeusz Jor- dan Rozwadowski: Zotnierz i Dyplomata. Warsza- wa: Oficyna Wydawnicza Rytm, 2002. Reszczyriski, Lukasz. ‘Umowa o tranzycie woj- skowym pomișdzy Polskq, Rumuniș a Krolestwem SHS z listopada 1925 r.’ In Wielowiekowe bogactwo polsko-rumunskich zwiqzkow historycznych i kultu- rowych [Bogăția multiseculară a legăturilor istorice și culturale polono-române], edited by Henryk Wal- czak, Stanislava lachimovschi, and Elzbieta Wieru- ----------------------------------------1 23 |--- szewska-Calistru, 163-79. Suceava: Zwiqzek Pola- kow w Rumunii, 2014. Samsel, Agata. ‘Rumunia w polskiej polityce za- granicznej w latach 1918-1939.' In Wielowiekowe bo- gactwo polsko-rumunskich zwiqzkdw historycznych i kulturowych [Bogăția multiseculară a legăturilor istorice și culturale polono-române], edited by Hen- ryk Walczak, Stanislava lachimovschi, and Elzbieta Wieruszewska-Calistru, 144-59. Suceava: Zwiqzek Polakow w Rumunii, 2014. Walczak, Henryk. ‘Jozef Pilsudski wobec soju- szu Polski z Rumuniș w okresie mișdzywojennym.’ Przeglqd Zachodniopomorski, 2018, 109-36. ht- tps://doi.org/10.18276/pz.2018.3-06. ----------. ‘Polska a sprawa rumurisko-sowieckie- go paktu o nieagresji w latach 1931-1932 (2).’ Stu- dia z Dziejow Rosji i Europy Srodkowo-Wschodniej 49, no. 2 (31 December 2014): 75-112. https://doi. org/10.12775/SDR.2014.2.04. ----------. ‘Polsko-Rumunskie Konwencje Wojsko- we 1921-1931.’ In Stosunki Polsko-Rumunskie w XX Wieku, edited by Mariusz Patelski and Marek Bialo- kur. Seria ‘Spotkania Toruh : Opole: Wydawnictwo Naukowe Grado ; Polskie Towarzystwo Historyczne Oddzial w Opolu, 2010. ----------. ‘Przedluzenie przymierza Polski i Ru- munii a kwestia rokowan o pakt o nieagresji z ZSRR (1930-1931).’ Studia z Dziejow Rosji i Europy Srod- kowo-Wschodniej 43 (2008): 25-39. ----------. Wizyty Sztfow Panstw w Ramach Wza- jemnych Stosunkow Polski i Rumunii w Dwudzie- stoleciu Mițdzywojennym. Wydanie I. Rozprawy i Studia, t. (1139) 1065. Szczecin: Wydawnictwo Na- ukowe Uniwersytetu Szczeciriskiego, 2019. Zarnowski, Janusz, ed. Pologne - Roumanie - integration europeenne (X'VllIe-XXe siecles): Col- loque de la Commission dHistoriens Polonais et Roumains (Septembre 2003). Warszawa: Instytut Historii PAN, 2004. NOTES 1 Henryk Bulhak, ed., ‘Dokumenty dotyczqce wojskowego sojuszu polsko-rumuriskiego (1921- 1931)1 Studia z Dziejow Rosji i Europy Srodkowo -Wschodniej 43 (2008): 145-70; Henryk Bulhak, ‘Rozmowy Wojskowe Polsko-Rumunsko- Francu- skie w Warszawie (7-8 Kwietna 1924 r.)) Przeglad Historyczny XXX (1989); Henryk Bulhak and An- toni Zielinski, ‘Pologne et Roumanie. 1918-1939) Acta Poloniae Historica 41 (1980): 171-201; Hen- ryk Bulhak, ‘Poczatki sojuszu polsko-rumunskiego i przebieg rokowan o konwencje wojskowa w latach 1919-1921) Dzieje najnowsze V, no. 3 (1973): 21-52; Henryk Bulhak, ‘Proby przeksztalcenia sojuszu wojskowego z Rumuniș w trojstronne przymierze | 24 [ polsko-rumuriskie w latach 1923-1924) Przeglqd Hi- storyczny 64, no. 3 (1973): 519-28; Henryk Bulhak, ‘Konferencja wojskowa polsko-rumunsko-francu- skaw Warszawie (7-8 IV 1924 r.). Geneza, przebieg, rezultaty) Studia z dziejow ZSRR i Europy Srodko- wej, n.d.; Frederic Dessberg, ‘La Roumanie et la Po- logne dans la politique sovietique de la France: la difficulte detablir un «front uni») Revue historique des armees, no. 244 (15 September 2006): 60-72; Piotr Goldyn, ‘Wizyty rumuriskich ministrow spraw zagranicznych w Polsce mișdzywojennej w swietle doniesieri prasowych) in Ze wspolnej przesztosci: studia z dziejow stosunkow polsko-rumunskich, ed. Aleksander Smoliriski (Toruri: Wydawnictwo Na- ukowe Uniwersytetu Mikolaja Kopernika, 2017), 97-112; Stanislava lachimovschi et al., eds., Pol- ska i Rumunia: wspolnie - obok - blisko [Polonia și România: împreună - alături - aproape] (Suce- ava: Zwiqzek Polakow w Rumunii, 2015); Marian Leczyk, ‘Z dziejow polsko-rumuriskiego sojuszu wojskowego 1926-1932) Dzieje najnowsze 26, no. 3 (1994); Henryk Lisiak, ‘Narodziny dobrego sqsiedz- twa: Polska i Rumunia przed podpisaniem traktatu sojuszniczego w 1921 r) in Ze wspolnej przesztosci: studia z dziejow stosunkow polsko-rumunskich, ed. Aleksander Smoliriski (Toruri: Wydawnictwo Na- ukowe Uniwersytetu Mikolaja Kopernika, 2017), 59-76; Przemystaw Pacula, ‘Polsko-rumuriska wspotpraca obronna. Stan obecny i perspektywy) Bezpieczehstwo Narodowe 35, no. 3 (2015): 11-27; Lukasz Reszczyriski, ‘Umowa o tranzycie wojsko- wym pomișdzy Polskq, Rumuniș a Krolestwem SHS z listopada 1925 r) in Wielowiekowe bogactwo polsko-rumunskich zwiqzkow historycznych i kultu- rowych [Bogăția multiseculară a legăturilor istorice și culturale polono-române], ed. Henryk Walczak, Stanislava lachimovschi, and Elzbieta Wieruszew- ska-Calistru (Suceava: Zwișzek Polakow w Ru- munii, 2014), 163-79; Henryk Walczak, ‘Jozef Pit- sudski wobec sojuszu Polski z Rumuniq w okresie mișdzywojennym) Przeglqd Zachodniopomorski, 2018, 109-36, https://doi.org/10.18276/pz.2018.3- 06; Henryk Walczak, ‘Polska a sprawa rumurisko- sowieckiego paktu o nieagresji w latach 1931-1932 (2)) Studia z Dziejow Rosji i Europy Srodkowo -Wschodniej 49, no. 2 (31 December 2014): 75-112, https://doi.Org/10.12775/SDR.2014.2.04; Henryk Walczak, ‘Polsko-Rumuriskie Konwencje Wojsko- we 1921-1931) in Stosunki Polsko-Rumunskie w XX Wieku, ed. Mariusz Patelski and Marek Bialokur, Seria ‘Spotkania’ (Toruri: Opole: Wydawnictwo Naukowe Grado ; Polskie Towarzystwo Historycz- ne Oddzial w Opolu, 2010); Henryk Walczak, ‘Prze- dluzenie przymierza Polski i Rumunii a kwestia ro- kowan o pakt o nieagresji z ZSRR (1930-1931)) Stu- dia z Dziejow Rosji i Europy Srodkowo-Wschodniej 43 (2008): 25-39; Henryk Walczak, Wizyty Szefow ------------■ Revista de istorie militară ■-------- Panstw iv Ramach Wzajemnych Stosunkow Polski i Rumunii w Dwudziestoleciu Mițdzywojennym, Wy- danie I, Rozprawy i Studia, t. (1139) 1065 (Szczecin: Wydawnictwo Naukowe Uniwersytetu Szczecin- skiego, 2019); Walczak, ‘Jozef Pitsudski wobec soju- szu Polski z Rumuniș w okresie mișdzywojennym’; Janusz Zarnowski, ed., Pologne - Roumanie - inte- gration europeenne (XVllIe-XXe siecles): Colloque de la Commission dHistoriens Polonais et Rouma- ins (Septembre 2003) (Warszawa: Instytut Historii PAN, 2004). 2 An enumerative bibliography edited and pu- blished by Central Military Library since 1921 (known as Polska Bibliografia Wojskowa). 3 Mariusz Patelski, Generat Broni Tadeusz Jor- dan Rozwadowski: Zolnierz i Dyplomata (War- szawa: Oficyna Wydawnicza Rytm, 2002), 39-49; 194-96. 4 Dariusz Fabisz, General Lucjan Zeligowski (1865-1947): Dzialalnosc Wojskowa i Polityczna (Warszawa: Wydawnictwo DiG, 2007), 83-99. 5 Agata Samsel, ‘Rumunia w polskiej polityce za- granicznej w latach 1918-19391 in Wielowiekowe bo- gactwo polsko-rumunskich zwiqzkow historycznych i kulturowych [Bogăția multiseculară a legăturilor istorice și culturale polono-române], ed. Henryk Walczak, Stanislava lachimovschi, and Elzbieta Wieruszewska-Calistru (Suceava: Zwi^zek Polakow w Rumunii, 2014), 144-59. 6 Walczak, ‘Polsko-Rumunskie Konwencje Woj- skowe 1921-1931! 7 “Potșczenie z Rumunami”, Zolnierz Polski, June, 11,1919. 8 Sewer, ‘Armja Rumunska” Zolnierz Polski, June, 25,1919. 9 “Uklady polsko-francuskie” Zolnierz Polski, February, 23, 1921. 10 “Na Ukrainie”, Zolnierz Polski, March, 5,1921. 11 Jozef Gruszka, “Przymierza” Zolnierz Polski, February, 19,1920. 12 Szczșsny Stankiewicz, “Zofnierzu, Alleluja" Zolnierz Polski, March, 26,1921. 13 Jan Sokotowski, “Rumunja a Sowieci” Polska Zbrojna, January, 7,1922. 14 “Na wedecie” Polska Zbrojna, May, 1, 1922. 15 “Co oznaczajș odwiedziny Krolestwa Rumunii w Polsce” Zolnierz Polski, July, 1, 1923. 16 “Przyjazd Naczelnika Rzplitej Polskiej” Polska Zbrojna, September, 14, 1922; “Rzșd, Sejm, Polity- ka. Dzien polityczny: Podroz Naczelnika Panstwa", Polska Zbrojna, September, 14,1922. 17 “Rzqd, Sejm, Polityka. Dzien polityczny: Wi- zyta Naczelnika w Rumunii” Polska Zbrojna, Sep- tember, 16,1922. 18 “Para krolewska” Zolnierz Polski, June, 24, 1923. ----■ Revista de istorie militară ■------------- 19 Jozef Rossowski, “Historia Rumunow” Polska Zbrojna, September, 13,1922. 20 “Co powinnismy wiedziec o Rumunach” Pol- ska Zbrojna, June, 24 and 25, 1923. 21 Jan Szczepkowski, “Z zohuerskiej tuiaczki. Wspomnienia z Besarabii” Zolnierz Polski, August, 15,1922 and August, 22, 1922. 22 M.D., “Pogadanka o Rumunji i o wojsku ru- muriskim” Zolnierz Polski, September, 24, 1923 and October, 1, 1922. 23 Zolnierz Polski, June 24 1923. 24 “Krolewska para rumunska na ziemiach pol- ski” Zolnierz Polski, July,l, 1923. 25 Samsel, ‘Rumunia w polskiej polityce zagra- nicznej w latach 1918-1939’; Walczak, ‘Polsko-Ru- munskie Konwencje Wojskowe 1921-1931! 26 “Polska i Rumunia” Polska Zbrojna, March, 31, 1926; “Stosunki na Wschodzie” Polska Zbrojna, April, 1,1926. 27 “Stosunki na Wschodzie”, Polska Zbrojna, April, 1,1926. 28 “Rewia prasy” Polska Zbrojna, April, 13,1926. 29 “Rewia prasy” Polska Zbrojna, April, 13,1926. 30 “Polska i Rumunia” Polska Zbrojna, April, 21, 1926. 31 “Rownowaga na Wschodzie”, Polska Zbrojna, April, 9,1926. 32 “Rapallo-Locarno-Berlin” Polska Zbrojna, April, 29, 1926. 33 “Polska muși miec silne wojsko” Zolnierz Pol- ski, April, 18, 1926. 34 Samsel, ‘Rumunia w polskiej polityce zagra- nicznej w latach 1918-1939’; Walczak, ‘Polsko-Ru- munskie Konwencje Wojskowe 1921-1931! 35 “Traktat gwarancyjny polsko-rumunski” Zol- nierz Polski, January, 24, 1931. 36 “Traktat polsko-rumunski” Zolnierz Polski, January, 31,1931. 37 “Traktat gwarancyjny polsko-rumunski” Pol- ska Zbrojna, January, 16, 1931. 38 “Przemowienie ministra A. Zaleskiego na po- siedzeniu senackiej komisji spraw zagranicznych" Polska Zbrojna, February, 5, 1931. 39 “Organ wojska lotewskiego o polsko-rumun- skim sojuszu wojskowym” Polska Zbrojna, Febru- ary, 8, 1931. “ Le Temps o polskiej polityce zagra- nicznej. Na marginesie expose ministra Zaleskiego", Polska Zbrojna, February, 18, 1931. 40 “Le Temps o polskiej polityce zagranicznej. Na marginesie expose ministra Zaleskiego” Polska Zbrojna, February, 18, 1931. 41 “Bezustanna wizja ‘interwencji zbrojnej’ spș- dza sen z powiek dygnitarzy sowieckich” Polska Zbrojna, February, 28, 1931. 42 “Odnowienie paktu gwarancyjnego polsko -rumunskiego” Polska Zbrojna, March, 13, 1931. ---------------------------------------1 25 |--- 43 “Przed rekonstrukcja gabinetu rumuriskiego” Polska Zbrojna, March 11, 1931; “Dymisja gabine- tu rumuriskiego” Polska Zbrojna, April, 7, 1931; “Mowa krola Karola Il-go na audiencji przywodcow stronnictw” Polska Zbrojna, April, 16, 1931; “Prze- silenie rzgdowe w Rumunii” Polska Zbrojna, April, 17, 1931; “Wybitne osobistosci w nowym rzșdzie rumuriskim. Przemowienie do cztonkow gabine- tu” Polska Zbrojna, April, 20, 1931; “Urzșdowy komunikat o nowym rz^dzie rumuriskim” Polska Zbrojna, April, 20, 1931; “Urzedowy komunikat o nowym rzqdzie rumuriskim” Polska Zbrojna, April, 26, 1931. 44 “Rezultat panowania krola Karola Rumuri- skiego” Polska Zbrojna, March 27, 1931. 45 “Nowoczesny panuj^cy” Zotnierz Polski, Ja- nuary,31, 1931. 46 “Wielka linia lotnicza. Baltyk - Morze Egej- skie. Podpisanie ukladu polsko-rumuriskiego” Pol- ska Zbrojna, May, 4, 1931. 47 Kpt. Dypl. Mieczystaw Fularski, “W Krole- stwie Rumunji. Wrazenia z pobytu delegacji WP na uroczystosciach rumuriskich” Polska Zbrojna, May, 13 and 14,1931. 48 “Rozwoj Gdyni” Zotnierz Polski, June, 21, 1931. ] 26 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 DRUMUL CĂTRE ALIANȚĂ: PROVOCĂRI GEOPOLITICE ȘI PROIECTE REGIONALE Dr. CARMEN SORINA RÎJNOVEANU * Abstract On March 3, 1921, the Convention on Defensive Alliance was signed between the Kingdom cf Romania and the Republic cf Poland. This was to become a key pillar in the overall efforts leading to the establishment cf the first regional defence system in Central-Eastern Europe, which would be further extended by integrating the Little Entente (1921) and the Balkan En- tente (1934). The Romanian-Polish alliance was the result cfa longstanding strategy developed by Bu- charest and Warsaw based on practicai considerations imposed by both common interests and shared security needs, as well as by the growing uncertainty cf the geopolitical order newly emergedat the endcf theFirst World War. The newstrategic mapefEuropeshapedat theParis Peace Cor.ference forced the two States to ident.fy d.fferentforms cf cooperation in thefield cf security and dt fence to tackle the challenges c f the new regionalgeography and secure the post- war territorial status quo. Various regional prcjects developed by Romania and Poland in the cftermath cf the Great Warfacilitated this goal. The main concern was to find a counterweight against the danger cf a revanchist Germany and a rising Bolshevik threat but, also important, to prevent a possible alignment between Germany and Bolshevik/Soviet Russia. Under these circumstances, the Romanian-Polish alliance was presumed to be a central component cf a potențial strategic and military construct imagined by Romania and Poland. Despite the final outcome, the idea cf the bilateral defence alliance demonstrated an ac- curate understanding cf the geopolitical realities that required a close defensive partnership between Romania and Poland as the key factor in ensuring the defence along the Eastern flank. Keywords: Romania, Poland, alliance, defence system, Intermarium, Little Entente La 3 martie 1921 s-a semnat convenția de alianță defensivă dintre Regatul României și Republica a 2-a Polonă. Acest moment avea să constituie un pilon central în eforturile de con- struire a primului sistem regional de apărare în Europa central-estică care va include, în eta- pe succesive, Mica înțelegere (1920-1921) și înțelegerea Balcanică (1934). • Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------ 27 Alianța româno-polonă nu a fost un eve- niment conjunctural, datorat unei acțiuni de moment, ci a fost rezultatul unei strategii în- delung elaborate la București și Varșovia în baza unor considerente practice impuse atât de interesele și nevoile de securitate comune, cât și de incertitudinile ordinii geopolitice nou apărute la sfârșitul Primului Război Mondial. Realitățile geopolitice generate de schimbări- le hărții postbelice au obligat cele două state să identifice diferite formule de cooperare în domeniul securității și apărării. Deși aces- tea au integrat și abordări specifice fiecăruia dintre cei doi actori regionali, alianța româ- no-polonă a fost asumată ca vector central al unui potențial construct strategic și militar imaginat deopotrivă de liderii de la București și Varșovia. Importanța cooperării româno- polone este evidentă dacă analizăm diversele inițiative promovate de cele două țări în peri- oada premergătoare încheierii alianței defensi- ve bilaterale. Harta central-europeană în schimbare Europa anului 1920 era departe de a anunța o perioadă de stabilitate așa cum spe- rau arhitecții păcii versailleze. Inițial, Tratatul de la Paris, dincolo de deficiențele inerente, a generat optimism cu privire la crearea unei noi ordini internaționale având ca fundament principiile securității colective girată sub aus- piciile Ligii Națiunilor ca organism central res- ponsabil de menținerea păcii. A devenit repede evident că ordinea libe- rală versailleză nu a reușit să gestioneze marile dileme geopolitice ale regiunii. în acest sens putem identifica două dinamici cu deosebire importante. în primul rând, retrasarea fronti- erelor intra-regionale a dus la apariția a două categorii de actori regionali: state revizioniste (Ungaria, Bulgaria) și state pro-status-quo de orientare pro-occidentală (Polonia, România, Cehoslovacia și Regatul sârbo-croato-sloven)1. S-au creat linii suprapuse de potențial conflict generând o geografie variabilă a tensiunilor de frontieră cu atât mai grav cu cât apariția unui focar de vulnerabilitate regional era de natură să deschidă Germaniei și Rusiei un spațiu de mișcare cu deosebire periculos, care putea fi exploatat pentru atingerea propriilor obiecti- ----1 28 |------------------------------------ ve de revenire geopolitică. în al doilea rând, proximitatea geografică a celor două forțe he- gemonice, Germania și Rusia, a adâncit faliile de vulnerabilitate strategică. Atât Germania, cât și Rusia, deși înfrânte, și-au păstrat un potențial semnificativ de putere pe care îl pu- teau folosi, separat sau împreună, pentru a-și menține preeminența în jocurile geopolitice regionale. Niciunul dintre statele status-quo nu dispunea de capacitatea de a contracara o eventuală revenire revizionistă a celor două mari puteri vecine. Divizarea fostelor terito- rii habsburgice între șapte state mici și mij- locii, a determinat, inevitabil, apariția unei disproporții de forțe față de Germania. Cu alte cuvinte, noua geografie a hărții în spațiul central-est european a consolidat puterea Germaniei și, în același timp, a sporit vulne- rabilitatea noilor state în fața manevrelor ge- opolitice ale acesteia. Statele succesorale ale Monarhiei Dualiste erau, în fapt, dependente politic, economic, psihologic și strategic de puterile occidentale, care reprezentau prin- cipalii garanți ai securității și integrității lor teritoriale, acționând ca un zid de apărare în fața potențialelor revendicări revizioniste din partea statelor înfrânte2. într-o astfel de ecuație, era imperativă menținerea angajării, inclusiv militare, din par- tea marilor puteri aliate în garantarea apărării aliaților mici din regiune, lucru care nu s-a întâmplat. Nu a ajutat nici faptul că Franța și Anglia, cele două mari puteri victorioase, nu au împărtășit o viziune comună asupra organizării ordinii de putere europene și, mai ales, asupra soluționării problemei germane. Atât Parisul, cât și Londra au acordat prioritate agendelor naționale de interese de securitate în detri- mentul nevoilor de apărare ale aliaților regio- nali, realitate care a devenit evidentă după în- cheierea acordurilor de la Locarno (octombrie 1925). Aceste diferențe de abordare au afectat coeziunea de acțiune a celor doi actori centrali, singurii care puteau compensa slăbiciunea mi- cilor lor aliați în fața puterii Germaniei. Deo- potrivă important, Germania și Rusia au fost excluse din ecuația decizională sistemică, în timp ce SUA s-au reîntors la tradiționala lor politică izolaționistă. S-a creat, astfel, o nouă balanță de putere în Europa central-estică, a cărei funcționare depindea de disponibilitatea ------------■ Revista de istorie militară ■------ occidentului (Franța în primul rând) de a gesti- ona dinamicile regionale deosebit de complica- te, de a modera agendele regionale competitive și de a menține balanța de putere continentală. Ecuația strategică regională a fost, în mod evident, înțeleasă corect în marile capitale oc- cidentale. Franța, cu deosebire, și-a asumat un rol central în eforturile de construire a unei noi geografii regionale prin sprijinirea noilor aliați regionali. Intenția a fost ca, prin consolidarea puterii acestor state, în termeni de teritoriu și resurse, să asigure un „buffer’7 „cordon sani- taire” atât împotriva unei potențiale renașteri a revanșismului din partea statelor înfrânte (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria), cât și împotriva expansionismului Rusiei bolșevice3, în această logică, interesele franceze au coin- cis cu cele ale aliaților regionali, al căror in- teres major de securitate a vizat menținerea și apărarea ordinii versailleze, singura care oferea certitudinea respectării noilor granițe stabilite prin tratatele de pace de la Paris și asigura prezența Franței ca garant al acesteia. Contracararea revizionismului a devenit ma- rea miză care a mobilizat eforturile regionale și acțiunile aliaților occidentali. Elementul de slăbiciune a strategiei franceze a fost dat de menținerea unei atitudini reticente în ceea ce privește asumarea unor angajamente practice pe dimensiunea militară în sprijinul aliaților săi estici pornindu-se de la premisa, de altfel eronată, că sprijinul politic și moral era sufi- cient pentru a descuraja potențialele acțiuni agresive și a garanta securitatea spațiului cen- tral-est european. Mai mult, prioritizarea asi- gurării propriei securități pe direcția Germa- nia a dus, inevitabil, la concesii în detrimentul securizării aliniamentului de apărare estic. Așadar, o privire de ansamblu asupra confi- gurării strategice a spațiului central-european în anii care au urmat semnării tratatelor de la Paris ne indică o realitate deosebit de compli- cată pentru statele pro-status-quo din regiu- ne. Situate între cele două forțe hegemonice, Germania și Rusia, și expuse jocurilor geopo- litice regionale, aceste state s-au văzut obligate să identifice opțiuni de amenajare a propriei securități. în această direcție s-au remarcat cu deosebire acțiunile întreprinse de România și Polonia, țări care s-au aflat încă de la început ----■ Revista de istorie militară ■---------- în epicentrul zonei de expunere strategică a ambițiilor hegemonice ruso-germane. Polonia și România: o ecuație geopolitică comună La încheierea Primului Război Mondi- al, cele două țări, România - prin realiza- rea proiectului de întregire teritorială - și Polonia - prin restaurarea suveranității și independenței statale -, și-au realizat mari- le proiecte naționale. Tratatele de Pace de la Paris au consfințit noua realitate teritorială și politică și au deschis o nouă etapă în evoluția istorică a celor două state. Odată cu reconfi- gurarea hărții regionale, România și Polonia s-au confruntat, însă, cu o realitate geopolitică extrem de complicată pe axa est-vest. La est, vecinătatea Rusiei bolșevice a devenit repede o amenințare reală pe două dimensiuni: spec- trul extinderii revoluției bolșevice instrumen- talizată de Moscova ca vehicul de expansiune mondială, și chestiunea asigurării frontierelor în fața revizionismului rusesc. Rusia nu a parti- cipat la negocierile păcii de la Paris și a refuzat în mod constant să recunoască noile realități teritoriale regionale. Granița polonă-rusă a devenit repede teatru unui conflict deschis pe fondul lansării unei ample ofensive a forțelor bolșevice către Varșovia (obiectivul era de a crea la Varșovia o republică sovietică)4 și a acțiunilor armatei polone în Lituania, Ucraina și Belarus în vederea asigurării unei zone de protecție în fața expansionismului rusesc și stabilizării frontierei în Galiția Orientală5. Cri- za majoră în relațiile dintre Varșovia și Mos- cova a culminat cu războiul polono-bolșevic din 1919-1920. Pericolul extinderii revoluției bolșevice a constituit o preocupare majoră pe agendele politice de la Varșovia și București. Succesul militar polonez în fața Armatei Roșii („Miracolul de pe Vistula”) și intervenția mili- tară a armatei române în Ungaria, care a dus la înlăturarea regimului bolșevic condus de Bela Kun, au reușit să stopeze ofensiva revoluției bolșevice proiectate de Moscova spre Europa Occidentală6. Relațiile ruso-române s-au desfășurat într-o paradigmă similară marcată de tensiu- ne și neîncredere. Rusia a refuzat să accepte recunoașterea actului de unire a Basarabiei, și implicit, noua frontieră ruso-română conform -----------------------------------1 29 |-- hotărârilor de la Paris, afirmându-și în mod deschis pretențiile teritoriale împotriva statu- lui român. Relațiile dintre Rusia și România au devenit cu deosebire încordate pe fondul accelerării acțiunilor revizioniste și agresive rusești, granița estică a României rămânând, pe întreaga perioadă interbelică, o sursă ma- joră de vulnerabilitate, Rusia fiind considera- tă principala amenințare la adresa securității și integrității teritoriale. Axa amenințării era completată de dimensiunea sa vestică pe o du- blă direcție: granița polono-germană și granița româno-ungară, ambele situații generând o amenințare reală la adresa integrității teritori- ale a celor două țări. De altfel, postura strategică a Poloniei, si- tuată între Germania și Rusia, a devenit un coșmar geopolitic care a marcat profund tipo- logia de acțiune a liderilor de la Varșovia. în ceea ce privește România, riscul unui conflict cu Ungaria a constituit o preocupare centrală și constantă pe agenda decidenților politici și militari români în anii dintre cele două războa- ie. A fost evident, atât pentru București, cât și pentru Varșovia, că noua lor postură geopo- litică și matricea amenințărilor de securitate impunea identificarea unor constructe de co- operare care să asigure o strânsă coordonare a acțiunilor în domeniul militar și al apărării. Expresie a acestui interes au fost eforturile întreprinse de ambele părți în vederea stabi- lirii unei granițe comune în cursul negocie- rilor tratativelor de pace de la Paris, element considerat crucial în vederea unei mai bune coordonări a acțiunilor la nivel regional. încă din decembrie 1918, reprezentanții Comite- tului Național Polon, cu sediul la Londra, au contactat Legația română în vederea coordo- nării acțiunilor și adoptării unei poziții comu- ne față de problematica stabilirii unei fronti- ere comune între cele două țări. în viziunea părții polone, prin asigurarea unei conectări teritoriale directe, „cele două state, cu relații economice intime ce vor fi stabilite, își vor asi- gura reciproc un debușeu la Marea Neagră și la Marea Baltică”7. Tot în sprijinul acestei idei, redăm un scurt extras dintr-o analiză din 1923 aparținând istoricului Nicolae lorga, expusă în cadrul unui interviu acordat ziarului „Gazeta Warszawska”: „între România și Polonia există o solidaritate dublă: una politică, care este în- dreptată contra ideii de revanșă a Rusiei, și una economică, care consistă în aceea că Poloniei i se garantează accesul la Marea Neagră prin Harta Europei Centrale după Primul Război Mondial _____________________________________■ Revista de istorie militară ■ gurile Dunării, iar României accesul la Marea Baltică prin Danzig”8. în cadrul sesiunii plenare a Conferinței de Pace din 31 mai 1919, primul ministru român, Ionel I.C. Brătianu, a solicitat în mod categoric ca frontiera din Bucovina să fie stabilită în așa fel încât să asigure o graniță comună între Ro- mânia și Polonia. Imperativul graniței comune româno- polone a fost înțeles corect de decidenții oc- cidentali, De altfel, acesta a fost unul dintre raționamentele care a influențat semnificativ poziția guvernului francez legat de chestiu- nea frontierelor finale. Având la bază strate- gia „cordonului sanitar” pe întreg perimetrul dintre Marea Baltică și Marea Neagră, poziția Franței a fost de a facilita, prin noile delimitări teritoriale, stabilirea de granițe comune între România, Polonia și Cehoslovacia, cele trei sta- te-pivot ale arhitecturii de securitate imagina- tă de Paris pentru amenajarea spațiului central european. Drumul către alianță în geopolitica spațiului central-european la sfârșitul războiului, cele două state, în ciu- da anumitor nuanțări de poziție, au urmărit o agendă similară de interese și obiective având un dublu raționament: pe de o parte, prezer- varea status-quo-ului versaillez, iar pe de altă parte, prevenirea revenirii regiunii în logica jocurilor hegemonice ruso-germane. Acest din urmă obiectiv impunea, cu prioritate, trei direcții majore de acțiune: stabilizarea/securi- zarea granițelor în fața eventualelor tentanții revizioniste; crearea unui construct regional îndeajuns de puternic încât să asigure o plat- formă coerentă de acțiune capabilă să contri- buie la o apărare comună în fața amenințărilor revizioniste; obținerea angajamentului marilor puteri occidentale aliate prin garanții credibile de apărare. Era evident că axa Berlin-Moscova reprezenta marea provocare a cărei gestionare a definit agendele de politică externă a celor două state. în centrul preocupărilor de secu- ritate atât la Varșovia, cât și la București s-a aflat necesitatea găsirii unei contraponderi la pericolul unei Germanii remilitarizate și, chiar mai grav, a alinierii acesteia cu Rusia sovietică. Aceasta era cu atât mai important cu cât jo- curile geopolitice regionale, inclusiv tentațiile ----■ Revista de istorie militară ■----------- Ion I.C. Brătianu (20 august 1864 - 24 noiembrie 1927), om politic român, ministru de externe și prim ministru al României de mai multe ori între 1902 și 1927 revizioniste ale statelor vecine, erau direct influențate de evoluția politicilor germane și rusești. Conform unei analize elaborate de minis- trul polon de externe, Ignacy Paderewski, din aprilie 1919, un posibil scenariu pentru gesti- onarea geopoliticii regionale viza crearea unei axe strategice nord-sud, între Baltica și Marea Neagră, care ar fi inclus, cu prioritate, Româ- nia și Polonia, dar se avea în vedere și parti- ciparea altor state precum Letonia, Estonia, Finlanda, Grecia și chiar Turcia9. Ideea construirii unui ansamblu regional extins care să genereze o sinergie de acțiune de-a lungul întregului aliniament Marea Baltică - Marea Neagră a constituit o preocupare ma- joră pe agenda strategilor români și polonezi, în acest sens, eforturile au fost axate pe identi- ficarea celor mai viabile formule de cooperare care să asigure consolidarea potențialului de apărare regional. Era, deopotrivă, importat să se prevină apariția unei situații de nesiguranță strategică și incertitudine geopolitică care ar fi încurajat statele să caute propriile strate- Ignacy Jan Paderewski (18 noiembrie 1860 - 29 iunie 1941), muzician, compozitor și politician polonez, prim ministru al Poloniei (18 ianuarie - 27 noiembrie 1919) și ministru de externe (16 ianuarie - 9 decembrie 1919) Take lonescu (13/25 octombrie 1858 - 2 iunie 1922), avocat, publicist și om politic ro- mân, a îndeplinit funcțiile de ministru de externe (13 iunie 1920 - 16 decembrie 1921) și prim ministru al României (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922). A fost artizanul alianțelor regionale cu Polonia, Cehoslovacia și Iugoslavia gii de supraviețuire, inclusiv prin negocieri și găsirea compromisului cu puterile revi- zioniste. Soluția a fost crearea unor formu- le de alianțe/mini-alianțe care să acționeze într-o geografie variabilă în baza unității de interese și coerenței direcțiilor strategice. în această configurație, atât la București, cât și la Varșovia, s-a conștientizat în mod clar că alianța dintre cele două țări era cheia de boltă de care depindea eficacitatea oricărei formule/ proiect regional care se putea constitui la nivel regional. Ca poziție geografică, resurse și ar- hitectură a amenințărilor, Polonia și România erau menite să joace un rol central în amenaja- rea hărții geopolitice a Europei central-estice. Inițiative românești încă din vara anului 1920, ministrul de ex- terne Take lonescu a inițiat o serie de demer- suri având ca scop crearea unei mari alianțe în ----1 32 |-------------------------------------- Europa centrală și de est care să includă Româ- nia, Polonia, Cehoslovacia, Serbia și Grecia10. Proiectul avea ca obiectiv central stabilirea unui construct solid de cooperare regională cu participarea statelor care împărtășeau o viziu- ne comună de securitate în baza a trei direcții de acțiune: apărarea status-quo-ului teritorial, prevenirea tendințelor revizioniste ale statelor vecine și susținerea principiilor securității co- lective în spiritul Ligii Națiunilor. După cum arăta Take lonescu, alianța în cinci, cuprinzând statele situate între Baltica și Egee, va constitu- it cel mai puternic sprijin al păcii în zonă, dar și o barieră atât în fața unei Germanii doritoa- re să distrugă tratatul de la Versailles, cât și al unei eventuale alianțe a ei cu Rusia sovietică11, în realizarea unui astfel de proiect regional, era de înțeles că Franța urma să aibă o voce importantă având în vedere atât interesele ei directe în zonă, dar și potențialul de putere -----------■ Revista de istorie militară ■---- și influență asupra jocurilor regionale. Inițial, Franța a abordat o atitudine reticentă, temân- du-se că proiectul propus de partea română putea accentua și mai mult divizarea Europei Centrale prin trasarea unei linii de despărțire între statele considerate revizioniste și cele pro status-quo. Poziția Parisului s-a modificat ulterior, ajungându-se la concluzia că „Franța are și va avea întotdeauna nevoie de un punct de sprijin la răsărit de Germania...Punctul de sprijin trebuie să fie Mica înțelegere pe care trebuie să o întărim și s-o unim cu Polonia și să facem din ea instrumentul politicii franceze în Europa Centrală”12. în cuvintele mareșalului Foch, „Existența statelor din Europa centrală este, în întregime, condiționată de Germa- nia...o Germanie victorioasă în caz de conflict armat, va distruge întreaga organizare nouă în Europa centrală”13. în această direcție, guvernul francez a în- cercat să convingă Polonia să ia în considerare alăturarea la proiectul susținut de România. O dovedește, printre altele, telegrama trimi- să de ministrul de externe francez, Georges Laygues, agenților săi diplomatici: „Vă rog să precizați clar această politică prințului Sapie- ha și să-i spuneți că adeziunea Poloniei la Mica înțelegere, într-un scop pur defensiv, conform sugestiilor d-lui Take lonescu, nu poate fi vă- zută decât favorabil de guvernul francez”14. Realizarea proiectului promovat de Take lonescu a relevat complexitatea hărții nou apărute după război. Litigiile teritoriale dintre Varșovia și Praga s-au dovedit un obstacol greu de trecut afectând dinamica negocierilor avan- sate de partea română. Deși partea poloneză și-a exprimat reticența față de racordarea la o alianță cu Cehoslovacia, ideea stabilirii unui parteneriat româno-polon s-a bucurat de o lar- gă susținere la nivelul cercurilor de conducere de la Varșovia. O alianță între cele două țări era considerată cu deosebire necesară în vederea „garantării eventualelor tratate de pace ce s-ar semna cu Sovietele”15. Relația complicată po- lono-cehoslovacă a impus o ajustare a planu- lui imaginat la București, prin susținerea unui dublu format de alianță: alianța cu Polonia, pe de o parte, și alianța (Mica înțelegere) cu Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven, pe de altă parte. Obiectivul pe termen lung al Bucureștilor a fost de a conecta cele două ----■ Revista de istorie militară ■--------- alianțe prin aderarea Poloniei și asumarea unor angajamente ferme de apărare pe întreg flancul estic. Un document explică Pentru înțelegerea ecuației geopolitice de ansamblu care a definit opțiunile geopolitice la București, vom reda în cele ce urmează o serie de considerații incluse în informarea trans- misă de șeful misiunii militare a României la Varșovia, maior George Rovin. în documentul intitulat Situația politică în Europa Centrală și răsăriteană din punct de vedere românesc, datat iulie 1920, diplomatul român atrăgea atenția asupra existenței unei alianțe germa- no-ruse și pericolul pe care această alianță îl reprezintă pentru pacea generală. Concluzia era că, pentru contrabalansarea puterii ger- mano-ruse, era cu deosebire necesară „crearea unei Ucraine independente aliată de o parte cu Polonia și România, de altă parte cu Franța și Anglia”16. în această configurație, era remar- cată importanța rolului jucat de Polonia avân- du-se în vedere faptul că era singurul stat care putea bloca conexiunea directă între Rusia și Germania și, de asemenea, le putea obliga să lupte pe două fronturi în caz de război17. Pornind de la aceste ipoteze, analiza obser- va cu acuratețe rațiunile care stăteau la baza agendei acționale a Berlinului și Moscovei, care considerau ambele state - Polonia și Ucraina - ca un obstacol pentru proiectele lor. Eșecul Poloniei de a asigura independența Ucrainei este justificată prin faptul că Polonia a ales să acționeze singură, misiune care s-a dovedit imposibil de realizat datorită dezechilibrului major de forțe față de Rusia. Mai mult, se atră- gea atenția că o alianță militară a Poloniei și României și ajutorul pe care acestea și-1 pot da nu pot contrabalansa forța Rusiei. Explicația consta în faptul că geografia separa practic cele două armate și „le atrăgea către două teatre de operații cu totul independente unul de altul”18, într-o astfel de ecuație militară, angajarea forțelor ucrainene ar fi putut modifica dinami- ca militară, obiectivul independenței Ucrainei căpătând, astfel, o relevanță cu totul specială. O concluzie la care ajungea diplomatul român era aceea că chestiunea Ucrainei trebuie redes- chisă și „susținută cu cea mai mare tărie”19. în acest sens, se argumenta că România trebuie -----------------------------------1 33 I-- să facă tot posibilul să determine angajarea aliaților, în special a Angliei și Franței, în vede- rea asigurării independenței Ucrainei, consi- derată factor determinant în stoparea pericole- lor de invadare a Europei Centrale dinspre est. Extinzând cadrul de analiză, documentul atrăgea atenția asupra faptului că România și Polonia nu pot, singure, să facă față forței Rusi- ei ceea ce impunea cu necesitate independența Ucrainei și alianța cu aceasta. Deopotrivă im- portant, se remarca faptul că România trebuia să evalueze cu atenție legăturile și proiectele de cooperare și alianță între Rusia și Germa- nia și de a influența, pe cât posibil, ca această alianță să nu conțină scopuri periculoase Ro- mâniei20. Citirea informării transmisă de maiorul Rovin decelează două aspecte cu deosebire importante: primul, necesitatea consolidării frontierei estice în baza unei alianțe România- Polonia-Ucraina, țările care asigurau zona de siguranță în fața Rusiei; secunda, imperati- vul obținerii sprijinului occidental ca vehicul de contrabalansare a Rusiei în regiune și de creștere a rolului unei potențiale alianțe româ- no-polone-ucrainiene. Intrarea ulterioară a Ucrainei și Belarusu- lui în componența statului sovietic a schim- bat geografia regională generând o presiune suplimentară asupra României și Poloniei de a găsi împreună o soluție pentru stabilizarea zonei de amenințare dinspre est. Documentul transmis de maiorul Rovin este cu deosebire important în sensul că oferă o perspectivă asu- pra situației deosebit de complicate în care se găsea România în perioada imediat următoare încheierii războiului și identifica corect posibi- le opțiuni pentru amenajarea spațiului imediat de securitate. Inițiative poloneze Diplomația polonă a susținut, la rândul ei, o serie de proiecte menite să realizeze o arhi- tectură consolidată de securitate regională. Ideea poloneză a avut la bază necesitatea creă- rii unui al treilea bloc între Germania și Rusia - ideea conceptualizată în formula Interma- rium — prin conectarea statelor localizate între Marea Baltică, Marea Egee și Marea Neagră. Cu alte cuvinte, crearea unui construct re- gional consolidat format din statele aflate în ----1 34 |---------------------------------- zona de ciocnire geopolitică dintre cele două puteri hegemonice, Germania și Rusia, care să graviteze în jurul Poloniei, ca principală putere regională. Implementarea proiectului Intermarium a luat diferite forme și tipolo- gii de organizare. în această direcție s-a în- scris concepția federalistă a mareșalului Jozef Pilsudski, avansată încă din 1918, care avea în vedere o federație de state condusă de Varșovia ca formulă de soluționare a problemelor de se- curitate, autodeterminare și dispute teritori- ale21. Această construcție de state era menită, în viziunea liderului polonez, să descurajeze potențialii vecini beligeranți, în particular Germania, umilită de pierderea Prusiei Ori- entale, și Rusia, aflată în revenire geopolitică22, în cursul tratativelor de la Versailles, viitorul ministru de externe August Zalenski a avut o serie de convorbiri cu reprezentanții Lituaniei și Ucrainei despre posibilitatea formării unei federații, fără ca discuțiile să aibă și o concre- tizare practică23. în 1919-1920, Pilsudski a propus o recon- ceptualizare a ideii unei federații regionale imaginată ca o „Ligă a națiunilor central euro- pene”. Un astfel de proiect presupunea, în vi- ziunea poloneză, câteva etape de construcție: Polonia și Lituania formau un stat federal (pe liniile vechi istorice), Belarus devenea stat autonom, Ucraina și România intrau într-o confederație politică și militară cu Polonia. Finlanda și Țările Baltice formau un „bloc Bal- tic”, în timp ce Azerbaidjan, Georgia și Armenia formau un „Stat Federal al Caucazului”24. Deși realizarea unor astfel de proiecte era iluzorie, mai ales în condițiile revenirii URSS și reinte- grării Ucrainei și Belarusului în componența statului sovietic, ele au demonstrat preocupa- rea decidenților polonezi pentru găsirea unor soluții de gestionare a spațiului geopolitic deo- sebit de complicat din care făceau parte, dar și un nivel de ambiție ridicat al Poloniei, de afir- mare a unui rol de lider regional25. Proiectul imaginat de Polonia a pornit de la asumpția că pentru izolarea Rusiei era nece- sară construcția unui bloc regional extins care să includă deopotrivă statele pro-status-quo și statele revizioniste regionale (Ungaria) în baza unei agende axate cu prioritate pe necesitatea construirii unei „zone tampon” între Germa- nia și Rusia. în conceptualizarea gândirii po- -----------■ Revista de istorie militară ■--- loneze, viabilitatea unei astfel de formule de alianță regională impunea racordarea strânsă a statelor de la periferia vestică a Rusiei, respec- tiv Țările Baltice, Belarus și Ucraina, aceasta din urmă constituind o miză strategică majoră în calculele decidenților de la Varșovia. Tot într-o paradigmă similară s-a înscris inițiativa lui Pilsudski de creare a unui bloc catolic din care urma să facă parte Polonia, Ungaria, Slovacia (separat de Cehia) și Româ- nia26. O astfel de alianță de sorginte catolică, la care era alăturată și România, era considerată o strategie viabilă de contracarare a hegemoni- ei Germaniei și/sau URSS. Un astfel de proiect cuprindea, însă, un neajuns dificil de acceptat de partea română, și anume rolul acordat Un- gariei ca parte a concepției poloneze. O alianță împreună cu Ungaria a constituit o linie roșie pentru conducerea de la București, care a pri- vit cu îngrijorare strângerea relațiilor dintre Varșovia și Budapesta. Relațiile complicate polono-cehoslovace și româno-ungare au impus găsirea unei formule de compromis care să permită avansarea nego- cierilor dintre București și Varșovia în vederea creării unei alianțe de apărare cu deosebire ne- cesară având în vedere provocările cărora cele două țări trebuiau să le facă față pe granița es- tică. De altfel, diferitele proiecte regionale for- mulate de partea română și de cea poloneză în perioada care a urmat încheierii Marelui Răz- boi au fost, în mod evident, preocupate de sta- bilirea unei conectări strânse între Polonia și România ca vector central în crearea unui con- struct de apărare regional capabil să acționeze ca un descurajant în fața potențialelor jocuri geopolitice care ar fi putut amenința status- quo-ul teritorial recunoscut prin tratatele de pace de la Paris27. Tot în această paradigmă, conducerea Bu- cureștilor a urmărit cu interes acțiunile Polo- niei în vederea consolidării flancului baltic, cu deosebire important în sporirea potențialului de apărare pe întreg flancul estic. Obiectivul Poloniei a fost de a racorda pactul defensiv baltic semnat între Estonia și Letonia în no- iembrie 1923 la gruparea defensivă româno- polonă. Din perspectiva României, după cum se remarca într-un raport al Legației române la Riga din 1930, „stabilirea unei conexiuni formale, directe sau indirecte, între cele două ----■ Revista de istorie militară ■----------- pacte defensive burgheze, sau cel puțin pre- gătirea terenului optim pentru o asemenea conexiune, este o operă de o atât de mare importanță pentru siguranța frontului poli- tic de la Marea Baltică la Marea Neagră încât nu cred fără interes a alătura un moment cele două instrumente diplomatice”28. Crearea Alianței Nesiguranța geopolitică, sporită de incer- titudinile generate de dinamica ruso-germană, a grăbit demersurile în vederea creării unui construct puternic de alianță între Româ- nia și Polonia. După încheierea armistițiului polono-bolșevic, la 11 octombrie 1920, ne- gocierile româno-polone s-au intensificat. La începutul lunii noiembrie 1920, ministrul de externe Take lonescu a efectuat o vizită în Polonia prin care s-a încercat o ultimă tenta- tivă de a convinge Polonia să adere la proiec- tul Micii înțelegeri. Demersul a eșuat în urma refuzului ferm al Poloniei. Rezervele Varșoviei au impus regândirea strategiei diplomatice și Regele Ferdinand I al României și Mareșalul Jozef Klemens Pilsudski opțiunea unei alianțe regionale în baza a două constructe: Mica înțelegere și Alianța româ- no-polonă. în această ecuație, România asigu- ra legătura dintre cele două, fiecare fiind gân- dită ca o formulă de securizare a celor două direcții centrale de amenințare. Se impune precizat, în acest cadru de analiză, rolul defi- nitoriu jucat de Franța, care a intermediat în- treg ansamblul de negocieri derulat pe direcția Varșovia-București. De altfel, la 12 decem- brie, ministrul român la Varșovia, Alexandru lakovaki, informa Bucureștii că ambasadorul francez i-a confirmat că generalul Stanislas Haller, șeful Statului Major polonez, va veni la București, înainte de sărbătorile de Anul Nou, pentru a negocia tratatul de alianță militară defensivă între cele două țări29. în acest scop, un consilier de la legația Franței din Varșovia fusese trimis la București pentru a informa cu privire la intenția prințului Sapieha de a se deplasa cât mai curând la București pentru a discuta chestiunea alianței bilaterale30. Având în vedere că elementul central al alianței ro- mâne-polone prevedea garantarea frontierelor estice, condiția Bucureștilor a fost ca Polonia să-și clarifice granița cu Rusia, ceea ce s-a re- alizat prin semnarea Tratatului de la Riga din 18 martie 1921. A existat o amplă activitate diplomatică pe direcția București-Varșovia-Paris pentru găsi- rea celei mai bune și potrivite formule pentru a răspunde intereselor și nevoilor de securitate ale celor două țări. Ampla ofensivă diplomati- că, care a reflectat atât voința celor două țări implicate, dar și rolul activ jucat de Franța, s-a concretizat în prima parte a anului 1921. Vizita echipei de negociatori din Polonia condusă de generalul Stanislaw Haller, șeful Marelui Stat Major polon, la București a permis agrearea termenilor convenției militare bilaterale care a fost parafată la 28 ianuarie 192131. După cum este bine cunoscut, Convenția de alianță defensivă între Republica Polonă și Regatul României s-a semnat la 3 martie 1921 de către miniștrii de externe Take lonescu și Eustachy Sapieha. Conform articolului 1 al documentului, cele două state se angajau să-și acorde asistență în cazul unui atac neprovo- cat la frontierele orientale32. Convenția a fost însoțită de trei protocoale secrete prin care au ----1 36 |----------------------------------- fost detaliate condițiile de aplicare a garanțiilor de ajutor reciproc, precum și alte aspecte ale relației bilaterale33. încheierea alianței cu Ro- mânia dublată de alianța cu Franța semnată la 19 februarie 1921 a constituit principala axă de securitate a Poloniei. România și-a ex- tins, la rândul ei, centura de securitate prin încheierea Micii Alianțe și tratatul cu Franța semnat în 1926. Harta strategică a Europei central-estice la jumătatea anilor ’20 integra, astfel, o rețea extinsă de aranjamente de secu- ritate care acoperea zona de maximă expunere geopolitică între Rusia și Germania. Alianța româno-polonă a reprezentat, în întreaga pe- rioadă interbelică, singurul instrument care a garantat apărarea frontierelor estice ale celor două țări împotriva unei potențiale agresiuni din partea URSS. Dincolo de anumite abordări specifice care au modelat agendele de acțiune ale celor două țări, România și Polonia au rămas cu deosebire interesate să creeze un aliniament consolidat de apărare de-a lungul frontierei estice, care să încurajeze și o prezență extinsă din partea aliaților occidentali (Franța în primul rând) în regiune. Legătura pe culoarul Marea Nea- gră - Marea Baltică a constituit, așadar, cheia de înțelegere a caracterului special al alianței româno-polone. El asigura o matrice de se- curitate bazată pe trei piloni aflați în strânsă corelație: sprijin reciproc în cazul unei agre- siuni din partea Rusiei sovietice; prevenirea unei conectări directe între Germania și Rusia; menținerea angajării aliaților occidentali de natură să contracareze tentațiile revizionis- te regionale. Fundamentul gândirii politice a celor doi aliați consta în apărarea status-quo- ului teritorial regional și descurajarea oricăror încercări de repunere în discuție a tratatelor de pace. Importanța cooperării româno-polone a căpătat un rol sporit în contextul creșterii turbulențelor internaționale, mai ales înce- pând cu jumătatea anilor ’30. în contextul ne- gocierilor din cursul anului 1930 în vederea prelungirii tratatului româno-polon, se specifi- ca că: „este evident că interesele comune între România și Polonia pe granițele lor orientale sunt astăzi atât de mari încât, chiar fără un an- gajament formal, cooperarea lor în cazul unei agresiuni ar fi asigurată în mod spontan”34. -----------■ Revista de istorie militară ■---- Concluzii Alianța dintre România și Polonia a deve- nit un construct reprezentativ de gestionare a amenințărilor și întărire a capacității co- mune de apărare constituind, de altfel, extin- derea aliniamentului occidental de apărare în fața ambițiilor hegemonice ruso-germane și acționând ca o barieră între cele două forțe he- gemonice. Rolul alianței româno-polone în angrenajul geopolitic regional rămâne o constantă impusă de situația strategică și de interesele de secu- ritate ale celor două țări, lucru evident și la un secol de la încheierea documentului cadru de alianță la 3 martie 1921. După cum remarca, în mod elocvent, mareșalul Pilsudski: „Româ- nia și Polonia sunt state mijlocii, cărora soarta le impune sarcinile unor mari puteri. Suntem datori a face față unor răspunderi care ar trebui să incumbe Marilor Puteri dar armonia acesto- ra nu este constantă, cearta dintre ele se ivește des; de aceea trebuie să fim uniți pentru a apăra interesele noastre. Alianța noastră este condiția primordială a apărării acestor interese”35. Persistența unor diferende teritoriale a îm- piedicat coagularea unui front comun extins la nivel regional ceea ce a alimentat, inevitabil, revendicările revizioniste pe fondul afirmă- rii Germaniei și a retragerii occidentale. Mai mult, prevederile Pactului de la Locarno au li- mitat în mod substanțial capacitatea Franței de a interveni în sprijinul aliaților săi estici, în ciu- da tratatelor de garanție existente. Nesiguranța strategică și ambiguitatea politicilor promova- te de puterile occidentale au determinat, inevi- tabil, mișcări centrifuge în rândul statelor mici și mijlocii din Europa central-estică, fiecare încercând să-și găsească propriile strategii de supraviețuire. Alianța româno-polonă a fost, în final, vic- tima unui eșec sistemic al ordinii liberale in- staurate cu mult entuziasm la Paris în 1920 de a organiza pacea după război. A fost un eșec al occidentului care nu a înțeles că propria secu- ritate depinde de apărarea securității aliaților săi din spațiul central-est european. Accele- rarea turbulențelor sistemice sub presiunea revenirii geopolitice a Germaniei și dezechili- brarea balanței de putere urmare a paraliziei puterilor occidentale în fața agendelor revizi- oniste ale contestatarilor sistemici (Germania, ----■ Revista de istorie militară ■---------- Rusia Sovietică) au acționat implacabil asupra întregii arhitecturi de securitate din Europa Centrală. în ciuda deznodământului final, ideea constructului de apărare regional a fost unul valid și a demonstrat o înțelegere corectă a realităților geopolitice și a modului de ges- tionare a marilor provocări de securitate. Cu alte cuvinte, rolul celor două țări în asigurarea aliniamentului de apărare estic rămâne o con- stantă impusă de condițiile strategice și geo- politice care definesc postura de securitate și apărare a celor două țări. NOTE 1 R.J. Crampton, Eastern Europe in the Twen- tieth Century-and After, 2nd edition (London and New York: Routledge, 1997), p. 37. 2 Robert Bideleux, Ian Jeffries, A history cf Eas- tern Europe. Crisis and change, 2"d edition (New York: Routledge, 2007), p. 328. 3 Ibid, pp. 322, 329. 4 Intențiile sovietice relativ Ia Polonia au fost exprimate în mod deschis de Lenin în octombrie 1920: „Dacă Polonia va deveni un stat sovietic [...], pacea de la Versailles va fi desființată și întregul sis- tem internațional obținut prin victoriile împotriva Germaniei se va destrăma” Arhivele Militare Româ- ne (A.M.R.), Fond Ministerul de Război, Cabinetul Ministrului, Dos. 35/1920, f. 10. 5 Norman Davis, Istoria Poloniei. Terenul de joa- că al lui Dumnezeu (București: Polirom, 2014). 6 Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costica Prodan, Campania armatei romane din 1918-1919 (București: Editura Enciclopedică, 1994). 7 Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (A.M.A.E)., Fond 71/1914, voi. 90, f. 14-15. Raport nr. 1945 de la Legația României la Londra către Mi- nisterul român al Afacerilor Străine, 7 decembrie 1918, în Florin Anghel, Construirea sistemului ‘Cor- don sanitaire’. Relațiile româno-polone 1919-1926 (Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2008), p. 48. 8 AMAE, Fond 71/Polonia, voi. 52, Relații cu Ro- mânia, If. 121-124. 9 Florin Anghel, op. cit., pp. 67-68. 10 C. Xeni, Take lonescu, 18S8-1922, (București, 1932), p. 465. 11 Viorica Moisuc, Premisele izolării politice a României 1919-1940 (București: Humanitas, 1991), pp. 108-109. 12 Scrisoare manuscris a atașatului militar fran- cez la Praga, generalul Pele, 20 septembrie 2020, că- 1 37 |------------------------------------ tre directorul Direcției politice de la Quai d'Orsey, Laroche, în Viorica Moisuc, op.cit., p. 108. 13 Viorica Moisuc, op.cit., p. 137. u Ibid, p. 110-111. 15 Eliza Campus, Mica Înțelegere (București: Edi- tura Științifică, 1968) p. 52. La momentul discuțiilor avansate de Take lonescu, Polonia se afla în război cu Rusia bolșevică (războiul polono-bolșevic) față de care România a adoptat o poziție de neutralita- te. Războiul s-a încheiat prin Pacea de la Riga din octombrie 1920 prin care a fost stabilizată granița ruso-polonă. 16 A.M.R., Fond Ministerul de Război, Cabinetul Ministrului, Dos. 7/1920, iulie 1920, f. 962. Ibid, î. 962. ™lbid,t 963. 19 Ibid, f. 963. 20 Ibid, î. 966. 21 Florin Anghel, op.cit., p. 65. 22 Marlene Laruelle and Ellen Rivera, Imagined Geographies cf Central and Eastern Europe: The Concept cf Intermarium, IERES Occasional Papers, Georeg Washington University, March 2019, p. 4. 23 Ibid, p. 5. 24 Ibid. 25 O nouă încercare de realizare a proiectu- lui Intermarium i-a aparținut lui Jozef Beck care a deținut portofoliul ministerului de externe polo- nez între 1932 și 1939. Beck a inițiat acest proiect la instrucțiunile mareșalului Pilsudski, după înche- ierea de către Polonia a pactelor de neagresiune cu Germania și URSS. Ideea a constat în dezvol- tarea unei „politici de echilibru” care să permită distanțarea față de cele două puteri hegemonice vecine și crearea unui al treilea bloc de putere între Germania și Rusia. Se avea în vedere crearea celei „de-a Treia Europe" un proiect care se înscria, mai degrabă, în linia ambițiilor manifestate de Varșovia de a juca rolul de lider regional. 26 Nicolae Mareș, ]6zcf Pilsudski. Monografie (București: ePublishers, 2015). 27 Deopotrivă important, potrivit aprecieri- lor lui Aleksander Skrzynski, diplomația polonă a conștientizat faptul că, fără o alianță cu Româ- nia, „Polonia ar fi o insulă închisă, izolată, o insulă continentală amplasată într-un cadru dușmănos” Nicolae Dascălu, Relații româno-polone în perioada interbelică (1919-1939) (București: Editura Acade- miei Române, 1991) p. 30. 28 AMAE, Fond 71/Polonia, voi. 53, mai 1926- 1930, Raportul Legațiunii noastre din Riga, no. 765 din 9 decembrie 1930, f. 332. 29 AMAE, Fond 71/Polonia, Anul 1920-1926, voi. 52, Relații cu România, Telegramă descifrată de la Legațiunea din Varșovia no. 3087 din 12 decem- brie 1920, f. 3. 30 Ibid., f. 3. 31 Florin Anghel, op.cit., p. 122. 32 Textul convenției de alianță se află la AMAE, Fond Convenții și Tratate, 1876-1944, Bilaterale, Polonia 3, ff. 7-10. 33 AMAE, Fond 71 Polonia, voi. 52 (1920-1944), filele 16-18. 34 AMAE, Fond 71/Polonia, voi. 53, mai 1926- 1930, Raportul Legațiunii noastre din Riga, no. 765 din 9 decembrie 1930, f. 331. 35 AMAE, fond 71/1920-1944 Polonia, voi. 62, f. 47 în Florin Anghel, op.cit., p. 287. ] 38 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 ALIATUL ROMÂN ÎN OPINIA SFERELOR MILITARE SI DIPLOMATICE POLONEZE KRZYSZTOF NOWAK * Abstract Polish foreign policy with Romania during the interwar years, due to the Soviet threat, was based on the military alliance with Romania. As a result, the Polish military and political Services were interested in the Romanian Army and its role in the domestic security situa- tion that permitted the continuity cf this alliance. Generally, Poles did not give good marks to the Romanian Army. In their opinion, Romanians disregarded the danger from the East and the security of Bessarabia, overestimated the Hungarian threat, and had too much con- fidence in France. Poles also pointed to the integration problems cf “Great Romania’,’ which weakened its value as an ally. On the other hand, Polish perceptions always contained consid- erable optimism and emphasized realistically that the situation was improving in many re- spects. Nevertheless, contemporary evidence suggests that Poland needed Romania more than Romania needed Poland. Keywords: Polish-Romanian relations, Polish-Romanian military alliance, interwar Romania in Polish opinions, interwar Romanian army Istoricii polonezi sunt de acord că alianța militară polono-română a fost unul dintre ele- mentele fundamentale ale sistemului de se- curitate din jurul Poloniei creat de Varșovia în anii interbelici1. Desigur, cele două țări au pășit pe drumul comun în primul rând datori- tă existenței unei amenințări comune din par- tea Rusiei Sovietice. Ca fiind temeiul relației noastre cu România, să binevoiți Domnule ministru să considerați, bineînțeles, convenția politică semnată pe 3 martie 1921 la București împreună cu convenția militară, așa îl instruia șeful de atunci al diplomației poloneze Roman Dmowski pe noul ministru plenipotențiar în România Jozef Wielowiejski în decembrie 19232. Deci, unde este ifera acțiunilor noastre? în România! Aceasta este aliatul nostru și veci- na Rusiei. Așadar, vreau ca această alianță să ne ofere beneficiile de care avem nevoie, vreau ca România să se bazeze mai mult pe noi, de- clara mareșalul Jozef Pilsudski în decembrie 1928, un mare susținător al cooperării mai strânse între Varșovia și București3. Nu este de mirare atunci că valoarea aliatului român a fost evaluată și de sferele militare și diploma- tice poloneze în ceea ce privește durabilitatea și eficacitatea acestei alianțe. Deci, merita să analizăm mai atent aceste opinii. • Dr hab., prof. Universitatea din Silezia, Institutul de Istorie, Katowice, Polonia. ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------ Jozef Klemens Pilsudski După martie 1921, polonezii au încercat să consolideze, să extindă și să clarifice coopera- rea cu România, în primul rând în sfera milita- ră, ceea ce în septembrie 1922 a avut ca rezul- tat modificarea convenției din anul precedent, iar mai târziu tratatele de garanție din martie 1926 și ianuarie 19314. Se poate spune că pen- tru partea poloneză cel mai important element de cooperare cu România în cazul amenințării sovietice a fost protejarea generală a flancu- lui sudic al trupelor poloneze și asigurarea de către București a tranzitului materialului de război și prin teritoriul Cehoslovaciei, cu care Polonia - spre deosebire de România - avea relații destul de tensionate5. Din acest motiv, polonezii au început să privească mai atent sta- rea armatei române și a rețelei de comunicații. Trebuie constatat faptul că starea armatei române nu a stârnit entuziasm în rândul polo- nezilor, deși, desigur, și armata poloneză avea slăbiciunile sale. S-a subliniat că această situație a românilor rezultă și din motive politice: sub- estimarea de către București a amenințării din Est și chiar o anumită nonșalanță și indiferență în acest sens, supraestimarea pericolului din | 40 [ partea Ungariei și contarea prea mult pe aju- torul Franței6. Au existat și probleme interne, care, spre deosebire de conflictele politice din Polonia, au avut un impact mai mare asupra condițiilor în care a funcționat armata română. Sentimentele negative ale polonezilor se refereau, printre altele, la starea serviciului de informații românesc în aceea ce privește direcția estică. Deja în februarie anului 1924 raportul maiorului Waclaw Jșdrzejewicz, ofițer al Statului Major General polonez, în- tocmit după o ședință în Marele Stat Major român, elucidează această problemă. Conform acestuia, S-a dovedit că nu numai numărul de ir.formații despre Rusia, existente la Statul Major General român este foarte limitat, ci și domeniul interesului pentru respectivele pro- bleme este foarte restrâns. Multe dintre cele mai importante chestiuni actuale din Rusia, precum, de pildă, regulile serviciului militar, sistemul miliției, industria de război etc. nu au fost deloc lucrate sau chiar irformațiile existente se bazau pe premise false. în aceste condiții munca mea a constat mai degrabă în irformarea reprezentanților statului major ro- ------------■ Revista de istorie militară ■----- mân despre totalul situației ruse, decât în pu- nerea de acord asupra ir,formațiilor deținute. Jedrzejșwicz a subliniat următoarele deficiențe în organizarea serviciului de informații mili- tar român: a) amestecarea competențelor de ir,formații și de evidență, ceea ce se man,festă prin faptul nu toate materialele de ir,formații se află la dispoziția rtferenților care se ocu- pă de un anumit teren, ci sunt stocate într-un centru de ir,formații, unde sunt clasfcate nu corform conținutului, ci corform surselor de obținere a acestora [...]. Referentul unui anu- mit teren lucrează numai pe extrase și conspec- te și, în consecință, este ir,format slab despre totalul situației; b) delimitarea foarte strictă a funcțiilor de ir, formații și contraspionaj care se centralizează abia la șeful Departamentului de Ir,formații, pe când în realitate acestea sunt foarte apropiate în ceea ce privește tehnica de lucru; c) eliminarea din referatele de teren a problemelor politice și și economice și trecerea acestora într-o secțiune separată. Astfel refe- rentul de teren nu are posibilitatea de a pă- trunde mai în adâncime în chestiuni economice și politice și invers, secțiunea politică este rup- tă de lucrările pur militare. [...] Normele foarte mici pentru cfițeri îngreunează munca produc- tivă a Departamentului. Un singur cfițer pen- tru Rusia împreună cu asistent (traducător) nu este în stare să stăpânească și să lucreze situația rusească atât de dficilă. Și, de aceea, rezultatele muncii sunt insuficiente. Statul ma- jor român se descurcă parțial, asifel încât anu- mite segmente ale situației țărilor străine sunt analizate la alte Departamente (operațional, de învățământ, de transport etc.). însă rezul- tatele respectivei colaborări nu sunt prea satis- făcătoare. [...] în general pot să constat că - a recapitulat Jșdrzejewicz - în ceea ce privește serviciul de ir formații, interesul statului major român este foarte slab. Nu am simțit că per- sonalul știe să aprecieze ir,formațiile deținute și să le utilizeze în mod corespunzător. De ace- ea, probabil, rezultă numărul insuficient de angajați ai Departamentului de Ir for mâții și lipsa de fonduri pentru scopuri irformative. în aceste condiții statul major român nu prezintă pentru noi valoare sub aspectul schimbului de irformațiP. Mai multe opinii despre starea armatei române datează din a doua jumătate a anilor ----■ Revista de istorie militară ■-------- Generalul Constantin Christescu, șef al M.St.M român 1920-1923 Generalul Tadeusz Rozwadowski, un promotor al alianței româno-polone 1920, adică din perioada în care echipa lui J. Pilsudski a preluat puterea în Polonia, care, în fața slăbirii Franței, a încercat să extindă cooperarea aliată. Polonezii au încercat să-i influențeze pe români pentru ca aceștia să acorde mai multă atenție amenințării sovieti- ce și ceea ce rezultă din acest fapt necesității modernizării și consolidării armatei. în vara anului 1927, atașatul militar francez, colo- nelul Alfred Thierry, i-a atras atenția lui Jan Szembek, ministrul plenipotențiar polonez de la București, asupra stării precare a ar- mamentului armatei române, constatând că situația armamentului armatei române face ca România să aibă valoarea zero ca aliată8. Această situație a trezit îngrijorarea observa- torilor polonezi, deoarece viza și unitățile mi- litare staționate în Basarabia (a cărei unire cu România nu era recunoscută de Moscova), adi- că cele care erau în linia întâi în cazul primului atac sovietic. într-una din opiniile observatori- lor militari polonezi din anul 1927 s-a afirmat în mod explicit că Bucureștiul din start nu pă- rea să creadă în menținerea liniei de pe Nistru și se aștepta la o retragere rapidă a trupelor sale dincolo de Prut. într-unul dintre rapoar- tele militare s-a afirmat chiar că la București există un plan strict secret privind nerespecta- Jan Szembek, ministrul plenipotențiar polonez la București 1927-1932 rea [...] angajamentelor față de aliați: în cazul unui război între Polonia și sovietici, România urmează să declanșeze o revoluție artificială în Basarabia: sub pretextul unor probleme in- terne, nu își va onora obligațiile. Se presupu- ne că sovieticii știu despre aceste planuri ale României și pentru posibila sa neutralitate ar renunța (dar pentru cât timp?) la pretențiile de restituire a Basarabiei. Astfel de informații, sau de fapt doar presupuneri, sunt dificil de verificat. în opinia consulatului polonez de la Chișinău, granița româno-sovietică era, de asemenea, slab păzită, ceea ce facilita pătrun- derea agenților sovietici, agitatorilor și saboto- rilor9. în noiembrie 1927, generalul Kazimierz Sosnkowski, trimisul mareșalului Pilsudski, convingea autoritățile române să mărească cheltuielile pentru îmbunătățirea armamen- tului armatei. Românii au fost de acord cu el, dar din motive economice, la acea vreme, nu au putut face prea multe în acest sens10. în România, ne așteaptă o muncă destul de grea - așa aprecia mareșalul Pilsudski situația la sfârșitul lunii decembrie 1928 - Trebuie să distrugem atmosfera de satisfacție existentă față de starea actuală a lucrurilor, de sațietatea și credința în tratatele care urmează să apere România împotriva oricărui pericol. întreaga politică externă a acestei țări se bazează pe convingerea că acordurile sau obligațiile scrise sunt o garanție suficientă a păcii și a integrității tuturor frontierelor. Am vorbit cu mulți politi- cieni români aparținând dferitelor partide și am constatat că toți - fără excepție - repetă aceleași vorbe goale. Nu se tem de nimeni, de- cât de Ungaria. întreaga lor viață se concen- trează pe tonul de neîncredere față de vecinii din Occident și pe indiferența față de posibilul pericol dinspre Est. Distribuția armatelor și a armamentului urmează, de asemenea, aceeași linie. Acest lucru va trebui schimbat prin tri- miterea unor oameni în România care, cunos- când bine Rusia de astăzi, pot ridica măcar o umbră de îngrijorare cu privire la Soviete și la a titudinea lor față de România11. Persoana pe care Pilsudski a trimis-o la București a fost colonelul Tadeusz Kobylanski, consilier al legației poloneze, care avea sarcina - con- form cu cele spuse de mareșal - să-i sperie pe români de efectele conduitei lor anterioa- re, pe care polonezii o considerau riscantă. în -----------■ Revista de istorie militară ■----- opinia lui Pilsudski, deși românilor le plăceau polonezii, Polonia, de fapt, nu juca niciun rol în România, așadar în cazul în care scădea influența Franței, iar influența economică și politică a Germaniei și a Italiei începeau să fie vizibile pe Dunăre, această situație ar trebui să se schimbe pentru a-i convinge pe români că alianța cu Polonia i-ar proteja mai eficient împotriva agresiunii sovietice12. Jozef Pilsudski era, de asemenea, interesat de Basarabia mai sus menționată. Personal, mă interesează pro- blema Basarabiei. în acest scop, îl voi trimite pe maiorul Uzdowski [...] Prin urmare, Uzdowski se va convinge cu ochii lui de poziția geogra- fică importantă a Basarabiei. Mi s-a spus că funcționarii de acolo vorbesc doar limba rusă și că lucrează de obicei în această limbă și că în Basarabia vorbesc aproape în exclusivitate rusa. Cfițerii stau cât stau șoarecii pe o cutie. Nu-și aduc familiile și aparatura electrocas- nică, locuiesc în hoteluri și sunt întotdeauna gata să fugă peste Prut13. Situația din Basarabia a fost monitorizată nu numai de maiorul Marian Uzdowski (între anii 1929-1933 con- sul la Chișinău, între anii 1933-1939 consul la Cernăuți), ci și de alți ofițeri ai serviciului de informații și funcționari consulari14. De re- marcat în special este de asemenea raportul mai puțin cunoscut al căpitanului Mieczyslaw Los, atașat militar adjunct la București, care între septembrie și octombrie 1929 a efectuat o deplasare de serviciu prin garnizoanele ba- sarabene. în opinia lui, comandanții militari români nu credeau în menținerea liniei de pe Nistru și nici în întreprinderea unor acțiuni ofensive, iar depozitele erau situate peste Prut, ceea ce dovedea că armata nu era pregătită pentru o apărare mai lungă a acestei provin- cii. După părerea lui Los, exista un moral bun în rândul ofițerilor mai tineri, pe de altă par- te, unii dintre aceștia se aflau în Basarabia ca într-un fel de exil - fuseseră transferați din garnizoanele Regatului ca urmare a conflicte- lor cu superiorii lor. Acești ofițeri, deși majo- ritatea erau căsătoriți cu rusoaice (dar din fa- milii antibolșevice), erau conștienți de perico- lul sovietic și de consecințele lipsei unui plan de acțiuni ofensive pe teritoriul Basarabiei. Cooperarea armatei cu populația civilă era, de asemenea, bună. în opinia lui Los, problema a fost și modul în care forțele de ordine venite ----■ Revista de istorie militară ■------------- din Regat au implementat starea de urgență în provincie15. Păreri similare privitoare la slă- biciunea armatei române din Basarabia ajun- geau la Varșovia și în anii următori, nelăsând polonezilor vreo îndoială cu privire la șansele românilor de a o apăra. Prin urmare, Varșovia a încercat să influențeze Bucureștiul pentru a spori capacitățile defensive ale acestei pro- vincii, fapt înțeles de autoritățile militare ro- mâne, care în timp, au remediat o parte din neglijențele anterioare. Opiniile care prezentau starea groaznică - din punctul de vedere al specialiștilor militari polonezi - a armatei române l-au determinat pe Pilsudski să intensifice presiunea asupra ali- atului pentru a îmbunătăți situația. Problema armamentului menționată mai sus și coor- donarea acțiunilor ambelor țări în acest sens au jucat un rol important în activitățile între- prinse de Varșovia în contextul transformării alianței într-o realitate. în opinia polonezilor, dependența României de furnizarea de materi- ale de război numai din Franța, din motive lo- gistice, era lipsită de sens având în vedere per- spectiva unui război cu Rusia. Echipamentul armatei române trezea îngrijorări în rândul polonezilor. Din anul 1929, despre această problemă Varșovia era informată mai ales de către noul atașat militar la București, maiorul Roman Michalowski. în opinia lui, o parte a cadrelor din Marele Stat Major român era, de asemenea, conștientă de situația cu adevărat catastrcfală în această sferă, în principal da- torită persuasiunilor poloneze. Cu toate aces- tea, în opinia lui Michalowski, aici se încheia deocamdată activitatea autorităților române referitoare la chestiunile materiale, deoarece reformele necesare pentru dotarea armatei au fost împiedicate de lipsa unui curs clar de acțiune și coordonare, diviziunile existente în cadrul Marelui Statul Major în fracțiuni opuse care se combăteau reciproc, o teamă exagera- tă față de Ungaria, confruntările dintre lobby- urile pro-cehe, pro-germane și pro-franceze în ceea ce privește investițiile militare, lipsa unei mâini de fier în corpul generalilor, cu care ofițerii din teren să aibă un contact adecvat. Potrivit lui Michalowski, critica din partea tfe- rei ofițerilor irferiori este mult mai construc- tivă decât cea venită din fiera generalilor. în majoritatea cazurilor, această critică nu este ------------------------------------------1 43 |---- rezultatul interesului personal, ci mai degrabă rezultatul constatării unor lipsuri grave care împiedică munca adecvată. Din acest motiv, Michalowski sfătuia să se acorde atenție aces- tui grup de ofițeri și necesității de a veni cu sugestii poloneze pentru a reconstrui armata dincolo de cercurile militare. Cu atât mai mult cu cât, de ceva timp, problemele conexe mer- geau într-o direcție bună, așa cum sublinia ob- servatorul polonez16. Raportul maiorului Michalowski din de- cembrie 1929 privind „conferința materială” polono-română desfășurată la București cu o lună în urmă era la fel de pesimist. Din aces- ta rezulta că Marele Statul Major român și chiar guvernul român par să nu fie conștienți de conținutul obligațiilor față de Polonia din tratatele pe care le ratificaseră. Astăzi se poa- te spune - scria Michalowski - că Marele Stat Major român a fost atât de surprins de faptul că această corferință a avut loc, încât nici mă- car nu a fost capabil să pregătească programul și, vrând-nevrând, sub forma unei curtoazii, a fost nevoit să accepte programul nostru. Cum trebuie explicată sur priza? Probabil că nu atât prin lipsa de coordonare a punctelor de vedere dintre Statele Majore înainte de corferință, cât mai ales prin lipsa totală a elaborării în acest Stat Major a fondului problemelor care alcătu- iesc programul corferinței. Cfrele colectate ha- otic, fără o împărțire adecvată, fără competențe spec.fice ale celor care urmează să proceseze aceste c.fre și, cel mai grav dintre toate, fără cea mai mică precizare a responsabilității șifului care, în timp de pace, urma să pregă- tească armata pentru război, trebuia să dea un rezultat dezastruos și a forțat delegația româ- nă să umble cu tertipuri, să se scuze prin lip- sa de competență etc. Pentru mine, conferința a fost o confirmare a presupunerilor vagi că nici Statul Major român și nici Ministerul de Război nu au elaborat sau pregătit vreun plan material pentru propria armată, nici pentru timp de pace, nici de război. Faptul că această conferință ne-a dezvăluit slăbiciunile arma- tei române este cunoscut de factorii locali și îi doare tare. [...] Am impresia că sunt foarte conștienți de faptul că începem să fim convinși că până acum ne-au dus de nas. [...] Pentru a explica conduita Statului Major, trebuie preci- zat că aici haosul privind „competențele” este | 44 [ cu adevărat inimaginabil. De facto, nimeni și toți sunt responsabili de pregătirea armatei pentru război. Potrivit autorului raportului, utilizarea metodelor diplomatice în discuțiile cu guvernul local pe această temă nu va aduce niciun rezultat în viitorul apropiat. Discuțiile trebuie să fie ferme, dacă nu chiar irevocabi- le17. Partea poloneză a fost pusă pe gânduri de sugestiile unor generali români, ca polonezii să influențeze guvernul român în ceea ce privește efectuarea modernizării necesare a armatei. Polonezii au avut o impresie mai bună în tim- pul conferinței polono-române a celor două State Majore desfășurată la sfârșitul lunii apri- lie și începutul lui mai 1930 la Varșovia18. în opiniile de mai sus, se poate observa că, atunci când s-au confruntat cu evaluările ne- gative ale atitudinii și acțiunilor autorităților militare române, au existat multe comenta- rii pozitive cu privire la cadrele inferioare de ofițeri. Cu toate acestea, avem și păreri despre soldații obișnuiți, recrutați în principal din clasa țărănească. într-unul dintre rapoartele consulare s-a afirmat că țăranul român are un st. flet de artist, îi place frumusețea, evită bru- talitatea, respectă autoritatea (totuși, nu exis- tă un simț dezvoltat al d.ferenței între puterea exercitată de drept și cea exercitată nedrept), sentimentul invidiei îi este aproape străin, este inteligent, are un sentiment dezvoltat de co- lectivitate și camaraderie, nu este egoist, este rezistent fizic, nu intră în panică. Astfel de tră- sături de caracter trebuiau să facă din țăranul român un material ideal ca soldat, dar care trebuia, totuși, să fie bine comandat, instruit și echipat, însă - în opinia polonezilor - în arma- ta română acestea încă lipseau19. Din punct de vedere militar, polonezii au investigat și problemele de comunicații din zonele de frontieră. în Basarabia, ca și în Polonia, starea drumurilor în unele cazuri de- pindea de condițiile meteorologice existente. Polonezii mai subliniau că linia de cale ferată Chișinău-Tighina se apropia de granița sovie- tică la o distanță de doar 1 km. Alte conexiuni erau locale. în special, nu exista nicio legătură între nordul și sudul provinciei. în Bucovina, un obstacol pentru creșterea posibilităților de tranzit din Polonia către porturile de la Marea Neagră constituia faptul că linia de cale fera- tă de pe tronsonul Stanislau-Zaliscîkî-Grigore ------------■ Revista de istorie militară ■----- Ghica Vodă-Galați era una simplă, cu o singu- ră cale. Cu toate acestea, polonezii erau scep- tici cu privire la planurile româno-cehoslo- vace de extindere a liniilor de cale ferată prin Bucovina spre est20. Cu toate acestea, tranzitul între cele două țări a fost facilitat de punerea în funcțiune în anul 1930 a podului feroviar peste Nistru în Zaliscîkî (reconstruit), și podul ruti- er-feroviar peste Ceremuș în Kuty. Interesante și având multe în comun cu chestiunile alianței militare polono-româ- ne sunt, de asemenea, opiniile observatori- lor polonezi asupra proceselor de integrare a „României Mari”, care în multe privințe se- mănau cu situația din Polonia. O Românie puternică și permanent unită era în interesul Poloniei, prin urmare, polonezii au înțeles necesitatea și importanța românizării și înlo- cuirii cadrelor de funcționari publici în noile provincii. Cunoscând situația din propria țară, au înțeles, de asemenea, inevitabilitatea anu- mitor acțiuni neechivoce ale românilor față de minoritățile naționale constituind 28% (1930) din întreaga populație a țării, dintre care unii, în special maghiarii, nu acceptau schimbările politice de după Marele Război. Cu toate aces- tea, opiniile exprimate de polonezi cu privire la activitățile de integrare ale guvernului cen- tral nu au fost pozitive pentru acesta. Politica Regatului pe acest plan a fost considerată ca o mulgere a noilor provincii, iar atitudinea autorităților față de minoritățile naționale a fost considerată prea dură, disproporționată față de amenințările reale. S-a observat că li- chidarea completă a școlilor publice cu preda- rea într-o limbă străină a afectat și minoritățile poloneze din Basarabia și Bucovina. în opinia polonezilor, nu a existat o tendință genera- lă în politica minorităților în România, prin urmare acțiunile autorităților din acest do- meniu nu au fost consecvente, în special față de maghiari. în opinia poloneză, tendința de unificare a fost, de asemenea, prea radicală și activități precum centralizarea prea rapidă, unificarea administrației, schimbul frecvent de funcționari publici între Regat și noile provin- cii au fost considerate inutile și au dus la for- marea unor separatisme regionale supraetnice și la izbucnirea unor conflicte între populația locală și nou-veniții. Funcționarii publici, care veneau din Regat erau mai predispuși la corupție și, la fel ca militarii profesioniști, ----■ Revista de istorie militară ■----------- își tratau adesea șederea ca pe un exil sau o oportunitate de a se îmbogăți rapid, cu atât mai mult cu cât erau atrași de guvern cu sala- rii mai mari. Observatorii polonezi nu au fost prea surprinși când, după câțiva ani, au apărut sloganurile „Basarabia pentru basarabeni” sau „Bucovina pentru bucovineni”. Polonezii au dat Transilvania ca exemplu, care era mai dezvol- tată economic decât Regatul, unde o politică de centralizare prea rapidă a trezit antagonis- me considerabile. Drept urmare, s-au perpe- tuat și stereotipurile negative despre sistemul corupt și funcționarii publici, care veneau din vechiul Regat. Cu toate acestea, trebuie subli- niat faptul că, indiferent de aceste opinii ne- gative despre unele metode prea dure utilizate de către București în politica de integrare și unificare, polonezii au subliniat în opiniile lor că acest proces era necesar și, în general, mer- gea în direcția corectă. Polonezii au apreciat reforma agrară derulată în noile provincii cu o mare consecvență, datorită căreia guvernul central a câștigat sprijinul multor țărani, inclu- siv maghiari. în opiniile poloneze cu privire la politica minoritară a autorităților române, s-a putut observa că acestea au fost percepute po- zitiv, mai ales în cazul limitării influenței ucrai- nenilor din Bucovina și a rușilor din Basarabia, care, desigur, rezultau din prioritățile politicii externe ale Varșoviei21. Românii mai au ne- voie de mulți ani pentru a se aranja în sta- tul lor mare și relativ neglijat - a rezumat o altă opinie din 1938. Deci ei nu vor războiul, ba chiar se tem de acesta. De asemenea, ei nu urmăresc vreo politică dinamică, ci dtfensivă, dar foarte activă. La evaluarea obiectivelor po- liticii românești nu poate fi ignorat faptul că, așa cum afirmă istoria, românii sunt capabili, practici și au un mare simț al realismului po- litic și o mare flexibilitate de gândire și etică. In istoria diplomației române sunt rar întâlnite cazurile în care aceasta să fie ghidată de consi- derente emoționale. Interesul pentru o anumită formă materială prevalează întotdeauna și nu contează cu cine și cum. Prin urmare, prietenul de astăzi poate fi dușmanul de mâine și invers. In cele din urmă, trebuie subliniat faptul că România crede cu sinceritate că politica abilă, și nu armele, asigură securitatea statului, mai ales atunci când statul nu intră în categoria puterilor22. Polonezii au admirat potențialul general al României în curs de unire ca fiind al ----------------------------------------1 45 |--- unei țări, care în timp ar avea șansa de a deveni un lider economic și politic în Balcani. Și, desi- gur, polonezii își doreau o astfel de țară. Se poate spune că, în lumina aprecierilor și opiniilor observatorilor polonezi, Bucureștiul a fost un aliat dificil pentru Varșovia. Totuși, ar fi o mare simplificare să credem că România s-a comportat în această alianță ca un copil răsfățat și Polonia a jucat rolul unui mentor. Trebuie amintit faptul că în anul 1918 s-au întâlnit nu numai două state noi unul pentru celălalt, ci și viziuni, concepte și priorități ale politicii externe care nu întotdeauna se în- dreptau în aceeași direcție. Atât Polonia, cât și România au avut problemele lor interne legate, în special, de necesitatea integrării teritoriilor, care funcționaseră în state separate de secole și de consecințele aderării zonelor locuite de un număr semnificativ de minorități naționale. Adeseori între Varșovia și București s-au întâl- nit diferite experiențe și tradiții istorice și, în cele din urmă, mentalități diferite. Deși Rusia era o amenințare atât pentru Polonia, cât și pentru România, celălalt potențial adversar al Poloniei, adică Germania, nu era în aceeași mă- sură de periculos pentru români cum era pentru polonezi, iar românii se temeau să nu fie atrași într-un conflict al Poloniei cu Berlinul. Pe de altă parte, inamicul istoric al românilor, adică maghiarii, se bucurau de simpatia tradițională a polonezilor, în timp ce Cehoslovacia, legată prin alianța Micii Antante de România, nu era prietenoasă față de Polonia. Planurile poloneze ca antagonismul româno-ungar să fie atenuat de către Varșovia și cel polono-cehoslovac de către București s-au dovedit a fi o iluzie. Prin urmare, România era prudentă cu privire la planurile poloneze de a construi un bloc po- lono-ungar-român, iar Polonia nu era intere- sată să participe la proiectele politice în care Cehoslovacia juca un rol important și care se distanța de orice activități antisovietice. în opi- nia Varșoviei, statele Micii Antante au supraes- timat amenințarea reprezentată de Ungaria și, de la mijlocul anilor ’20, păreau să nu observe slăbirea Franței și declinul interesului acesteia pentru zona Europei Centrale și de Est. De ase- menea diferită a fost și abordarea României și a Poloniei a problemei ucrainene, pe care polo- nezii o considerau importantă datorită situației din Galiția de Est, în timp ce românii nu doreau să se amestece în aceasta. După cum s-a dove- ---1 46 |----------------------------------- dit, gradul de evaluare a amenințării din partea Sovietelor era diferit la Varșovia și București. Analizând opiniile poloneze cu privire la aliatul român, trebuie de asemenea să ne amin- tim că Polonia nu avea altă alternativă în afara alianței cu România. Deși România se temea de Uniunea Sovietică și s-a decis să încheie o alianță militară cu Polonia, aceasta a fost de fapt foarte prudentă în implementarea aces- teia, deoarece din motive geopolitice, Polonia avea mai multă nevoie de România, decât România de Polonia. Prin urmare, Polonia și nu România a încercat să aprofundeze aceas- tă alianță și în ciuda obstacolelor cu care s-au confruntat, autoritățile poloneze au încercat în mod constant să atragă atenția românilor asu- pra elementelor importante pentru rațiunea de stat poloneză, care, în opinia Varșoviei, trebuiau îmbunătățite sau modificate. Această atitudine nu întotdeauna era înțeleasă la București, deoarece nu întotdeauna rațiunea de stat a României era în concordanță cu cea a Poloniei. Desigur, românii erau conștienți de faptul că Polonia se află în poziția de petiționar și, prin urmare, știau că polonezii nu pot face presiuni prea mari sau șantaja în chestiunile divergente și nu vor condiționa cooperarea de soluționarea unor probleme precum recom- pensarea cetățenilor polonezi din România după realizarea reformei agrare sau lichidarea școlilor publice poloneze. Varșovia a trebuit să accepte acest lucru și nu a putut interveni dur la București în probleme compatrioților din România, așa cum a făcut-o ferm în probleme- le minorității poloneze din Cehoslovacia. Pe de altă parte, trebuie amintit că opiniile poloneze au exprimat întotdeauna o notă de optimism și credință în puterea și capacitățile națiunii române, pe care polonezii le cunoșteau și le înțelegeau din ce în ce mai bine. în ciuda păre- rilor proaste a Varșoviei cu privire la starea ar- matei române, a fost atrasă atenția asupra efor- turilor depuse de autoritățile române pentru a schimba această situație. De asemenea, schim- bările în situația internă a României, care vi- zau consolidarea și întărirea statului, au stârnit admirație și satisfacție în rândul polonezilor, iar în septembrie 1939, când România a adă- postit mii de refugiați polonezi, națiunea po- loneză s-a convins de valoarea reală a națiunii aliate. -----------■ Revista de istorie militară ■--- Izvoare și lucrări I. Documente inedite Archiwum Akt Nowych w Warszawie: - Attaches Wojskowi RP - Sztab Glowny - Biblioteka Zakladu Narodowego im. Osso- liriskich we Wroclawiu: - A. Wysocki: Dzieje mojej sluzby, t. II. II. Documente edite K. Nowak, H. Walczak (ed.), „Jeden narod o dwu sztandarach”. Przymierze polsko-rumunskie (1918) 1919-1926. Dokumenty i materialy. „Un singur po- por cu două drapele”. Alianța polono-română (1918) 1921-1926. Documente și materiale, Warszawa, Varșovia 2021. Zjazdy i korferencje konsulow polskich iv Ru- munii w okresie mișdzywojennym. Protokoly i nfe- raty. Congrese și corferințe ale consulilor polonezi în România în perioada interbelică. Procese ver- bale și referate, ed. H.Chalupczak, E. Kolodziej, M. Willaume, Lublin 2010. III. Lucrări Anghel F. Construirea sistemului „Cordon Sani- taire". Relații româno-polone 1919-1926, Târgoviște, 2008. Nowak K., Polska i Polacy wobec problemow in- tegracyjnych terytorium AVielkiej Rumunii“ (1918- 1939), in: Wspolczesni historycy polscy o Rumuni, ed. T. Dubicki, Toruri 2009. Nowak K., Z polskich opinii o Besarabii (1918- 1939), in: Polacy i Rumuni na drodze do poznania i zrozumienia. Materialy z sympozjum. Polonezi și Români pe drumul cunoașterii reciproce. Mate- rialele simpozionului, ed. S. lachimovschi, E. Wie- ruszewska, Suceava 2002. Walczak H., Sojusz z Rumuniq w polskiej po- lityce zagranicznej w latach 1918-1931, Szczecin 2008. NOTE 1 Cea mai bună publicație științifică poloneză pe acest subiect este în prezent cartea: H. Walczak, Sojusz z Rumuniq w polskiej polityce zagranicznej w latach 1918-1931 [Alianța cu România in politica externă poloneză între ani 1918-1931], Szczecin 2008. 2 K. Nowak, H. Walczak (ed.), „Jeden narod o dwu sztandarach”. Przymierze polsko-rumunskie (1918) 1919-1926. Dokumenty i materialy. „Un singur popor cu două drapele”. Alianța polono-ro- mână (1918) 1921-1926. Documente și materiale, Warszawa, Varșovia 2021, doc. 89. 3 Biblioteka Zakladu Narodowego im. Osso- liriskich we Wroclawiu, (BOW) [Biblioteca Insti- tutului Național Ossoliriski din Wroclaw], sygn. 12477/11, A. Wysocki: Dzieje mojej sluzby [Istoria serviciului meu], t. II, k.44-48. ----■ Revista de istorie militară ■------------ 4 Vezi H. Walczak, Sojusz z Rumunia-, F. Anghel, Construirea sistemului „Cordon Sanitaire”. Relații româno-polone 1919-1926, Târgoviște 2008. 5 H. Walczak, Sojusz z Rumunia, p. 442,469-472. 6 Vezi mai sus, p. 335, 436, 438-443, 471. 7 K.Nowak, H. Walczak (ed.), „Jeden narod o dwu sztandarach”, doc. 94. 8 H.Walczak, Sojusz z Rumuni/}, p. 264-265, 329. 9 Archiwum Akt Nowych w Warszawie (AAN) [Archiva Actelor Noi din Varșovia], Sztab Glowny (SG) [Statul Major General], 616, t. 73: Materialy dotyczqce Bukowiny i Besarabii, 1927-1929 [Ma- teriale pentru Bucovina și Basarabia, 1927-1929], f. 87-88; K. Nowak, Z polskich opinii o Besarabii (1918-1939) [Opinii despre Basarabia în surse po- loneze (1918-1939)], in: Polacy i Rumuni na drodze do poznania i zrozumienia. Materialy z sympozjum. Polonezi și Români pe drumul cunoașterii reciproce. Materialele simpozionului. Red. S. lachimovschi, E.Wieruszewska, Suceava, 2002, p. 85-87. 10 H. Walczak, Sojusz z Rumuniq, p. 329. 11 BOW, A. Wysocki: Dzieje mojej sluzby. 12 H. Walczak, Sojusz z Rumuniq, p. 354-355. 13 BOW, A. Wysocki: Dzieje mojej sluzby. 14 AAN, Attaches Wojskowi RP (AWRP), [Ata- șați militari RP], AII/25, [R. Michalowski], Cha- rakterystyka Rumunii jako sprzymierzenca wojs- kowego na wypadek zatargu z Rosjq [Caracteristicile României ca aliat militar în cazul unui conflict cu Rusia]; H. Walczak, Sojusz z Rumuniq, p. 354-355. 15 AAN, AWRP, A11/26, k. 1081-1087; K. Nowak, Zpolskich opinii o Besarabii (1918-1939), p. 86-87. 16 AAN, AWRP, A 11/25, Raport mjr Mi- chalowskiego [Raportul maiorului Michalowski], 9.09. 1929, f. 663-667. 17 Vezi mai sus, 3.12.1929, f. 163-167. 18 H. Walczak, Sojusz z Rumuniq, p. 414-417. 19 AAN, SG, 616, t. 140: Charakterystyka wies- niaka rumuriskiego [Caracteristicile țăranului ro- mân], f. 397-398. 20 Vezi Zjazdy i korferencje konsulow polskich w Rumunii w okresie mișdzywojennym. Protokoly i nferaty. Congrese și corferințe ale consulilor po- lonezi în România în perioada interbelică. Procese verbale și referate, ed. H.Chalupczak, E. Kolodziej, M. Willaume, Lublin 2010, dok. 16-17. 21 Vezi mai sus, dok. 12-14, 18-22; K. Nowak, Polska i Polacy wobec problemow integracyjnych terytorium AX'ielkicj Rumunii“ (1918-1939) [Po- lonia și polonezii în fața problemelor de integra- re în teritoriul „României Mari" (1918-1939)], în: Wspolczesni historycy polscy o Rumunii [Istorici polonezi contemporani despre România], ed. T. Dubicki, Toruri 2009, p. 99-122. 22 AAN, SG, 616, t. 312: Polityka zagraniczna Rumunii [Politica externă a României], 24.09.1938, f. 260-261; K. Nowak, Z polskich opinii o Besarabii (1918-1939), p. 87. ----------------------------------------1 47 |--- Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 RELAȚIILE ROMÂNO-POLONE DIN ANII 1919-1932 REFLECTATE ÎN PRESA SI MEMORIALISTICA ROMÂNEASCĂ > SORIN CRISTESCU * Abstract Polish-Romanian relations between the worid wars were examined on numerous occasions in multiple studies and plaiforms. This article traces their “echoes” in the Romanian press at the time, and through the sympathetic works cf prominent contemporary personalities, in- cluding Queen Mărie, Nicolae lorga, and Constantin Argetoianu, to better understand the interwar situation. Keywords: Polish-Soviet war, peace treaty, Polish-Romanian alliance Sistemul tratatelor de pace încheiate la Paris în anii 1919 a validat reapariția pe har- ta Europei centrale și de est a statului polonez desființat la 1795 și, de asemenea, a validat ac- tele de unire, liber exprimate de românii din provinciile aflate până la 1918 sub stăpânire străină - Basarabia, Bucovina, Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat - voința acestora de a se uni cu România. Polonia Reînviată și România întregită au devenit entități statale cu drepturi depline în marea familie a națiunilor europene. în condițiile în care sistemul tratatelor de la Paris au fost contestat de la bun început, atât de mari puteri precum Germania învinsă și Rusia Sovietică cât și de țări mai mici din zonă ca Ungaria și Bulgaria, apropierea româno- polonă devenea o opțiune a momentului, iar relațiile româno-polone interbelice aveau să reprezinte unul dintre aspectele definitorii din politica externă a celor două state. Istoriografia românească a consacrat un număr important de lucrări acestui aspect1, iar în ceea ce ne privește ne-am propus să urmărim această problematică la nivelul publicațiilor din presă și a câtorva însemnări memorialistice - Regina Maria, Nicolae lorga și Constantin Argetoianu - de-a lungul unei perioade cuprinsă între momentul stabili- rii relațiilor diplomatice bilaterale în vara lui 1919 și aprilie 1932, momentul ultimei vizite a mareșalului Jozef Pilsudski2 în România. La începutul lui 1919, liderii politici și mi- litari ai Poloniei proclamate oficial între 5 și 14 noiembrie 1918 au hotărât să nu aștepte atacul inevitabil al forțelor sovietice care contestau formarea statului polonez și au luat, la 14 fe- bruarie 1919, inițiativa confruntării cu Arma- * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■ ] 48 [ ta Roșie sovietică3. Era un demers clar care arăta că noul stat nu accepta ca marile puteri să-i traseze ele frontiera de est4 și era hotărât să le impună marelui său vecin prin forța ar- melor. Atacul polonezilor a dus la alungarea bolșevicilor din capitala lituaniană Vilnius la 19 aprilie 1919, iar în vara lui 1919 trupele noii armate poloneze se fixaseră pe o linie care mergea de la râul Dvina în nord până la râul Desna din nordul Ucrainei, la est de Tarnopol și până la frontiera cu România. Cum era evident că guvernul sovietic nu va accepta situația și îndată ce va lichida amenințarea forțelor contrarevoluționare con- duse de generalul Anton Denikin va riposta, liderii polonezi au hotărât să ia inițiativa sta- bilirii de relații diplomatice cu România având apoi în vedere realizarea unei alianțe politico- militare. Acest eveniment a avut loc chiar în zi- lele tensionate premergătoare semnării trata- tului de pace de la Versailles din 28 iunie 1919 și într-un moment când se prefigura acutizarea conflictului dintre Ungaria bolșevică și Româ- nia. Discuțiile politice în acest sens își găsesc ecoul în însemnările reginei Maria scrise cu prilejul primirii primului reprezentat diplo- matic al Poloniei la București, la 22 iunie 1919: „La ora 12 am primit oficial pe primul ministru polonez5 atașat aici. Este un bărbat înalt și dis- tins. Polonezii îmi fac mare curte. Ei vor să fie în strânsă legătură cu România”6. Anul 1920 a dus, cum era de așteptat, la acutizarea conflictului polono-sovietic în condițiile în care polonezii și-au continuat înaintarea spre est, s-au aliat cu ucrainenii conduși de Simon Petliura7 și au ocupat Kievul la 7 mai 1920. Presa românească a urmărit situația con- flictului polono-sovietic, dar pe un ton mai curând neutru, fără a manifesta o simpatie pronunțată pentru Polonia. Acest este contex- tul în care diplomația poloneză inițiază tratati- ve în vederea încheierii unei alianțe cu Franța, respectiv cu România. Din nou reprezentantul Poloniei la București cere să fie primit de regi- na Maria, pe care o socotește o personalitate cu mare influență politică. La 9 decembrie 1920, regina consemnează: „L-am primit pe amba- sadorul polonez, care a încercat să mă convin- gă să încurajez o convenție militară între cele două țări ale noastre ca mijloc de apărare îm- ----■ Revista de istorie militară ■----------- potriva bolșevicilor care ne-ar putea lovi. Lam spus că la prima vedere pare un plan înțelept, dar că eu nu l-am studiat, așa că trebuie să o fac înainte de a-mi spune părerea - am întotdeau- na grijă să nu o exprim ă la legere, pentru că s-a creat legenda că am influență în probleme- le politice, un lucru care este mult exagerat”8. Lucrurile se schimbă însă în condițiile în care presa anunță că la 19 februarie 1921, la Paris, prințul E. Sapieha9, ministrul de externe al Poloniei și omologul său francez, Aristide Briand10, au semnat o alianță politică. Convenția prevedea adoptarea unei politici externe comu- ne, promovarea legăturilor economice bilatera- le și asistență în cazul în care una dintre părți ar fi devenit victima unui atac neprovocat, fiind deci o alianță defensivă. Două zile mai târziu, la 21 februarie, la Paris, a fost semnat un pact mi- litar secret în vederea unor amenințări venite atât din partea Germaniei cât și a Rusiei Sovie- tice. în cazul unui atac asupra Poloniei, Franța trebuia să asigure linii de comunicații libere și să țină Germania în șah, dar nu era obligată să trimită trupe sau să declare război. Atât pactul politic cât și cel militar urmau să intre în vigoa- re numai după ratificarea pactului economic, care va avea loc la 2 august 1923. în primele zile ale lui martie presa anunță apropiata venire în România a ministrului de Externe al Poloniei. Cu acest prilej, regina Maria a scris: „1 martie 1921: Sunt însă tot felul de discuții în jurul acestui tratat polono-român, care este una din invențiile lui Take [lonescu] nesusținută de toți oamenii noștri politici. Am încercat să-l determin pe Nando11 să fie foarte prudent. Au fost, de asemenea, multe discuții în legătură cu participarea mea la ceaiul de joi [3 martie] de la Legația poloneză. în cele din urmă nu a fost aprobată ceea ce va fi o teribilă dezamăgire pentru Schrimsky [Skrzynski]”12. Presa românească consacră reportaje en- tuziaste vizitei ministrului de Externe polonez și reproduce in extenso discursurile oamenilor politici români rostite cu acest prilej: Duiliu Zamfirescu, Nicolae lorga13, Al. Averescu, Gh. Mârzescu. Toți dau glas simpatiei unanime față de Polonia, iar șeful diplomației polone- ze răspunde într-un mod la fel de călduros. în limba franceză, principele Sapieha a răspuns din tribuna în care se găsea cu următoarele cuvinte: -----------------------------------------1 49 |--- „Sunt profund mișcat de primirea atât de prietenoasă și de călduroasă pe care mi-o face parlamentul și guvernul român. Manifestarea de față nu face decât să învedereze vechile le- gături dintre cele două națiuni. Vă declar că de multă vreme simpatia Poloniei pentru Româ- nia este câștigată în mod definitiv. (Aplause prelungite, unanime, ovațiuni)”14. Tratatul de alianță româno-polon s-a sem- nat la 3 martie 1921, iar două săptămâni mai târziu, la 18 martie, s-a semnat tratatul de pace de la Riga ce punea capăt războiului polono- sovietic. Proiectul mareșalului Jozef Pilsudski de a crea o alianță, eventual un stat federal, al națiunilor neruse din Europa Răsăritea- nă (Mișdzymorze) s-a năruit, deoarece Polonia nu a fost în stare să-și îndeplinească îndatoriri- le pe care și le asumase față de ucraineni pen- tru a le sprijini independența. în plus, relațiile cu lituanienii s-au tensionat dramatic odată cu anexarea, de către Polonia, a orașului Vilnius, pe care lituanienii îl considerau drept capitala lor istorică15. Un an și jumătate mai târziu, mareșalul Pilsudski vine în prima sa vizită în România. Presa consacră un spațiu amplu detaliilor vi- zitei și toasturilor rostite cu acest prilej. De asemenea consemnează interviul oferit presei de mareșalul Pilsudski, care a precizat, printre altele: „Sunt mulțumit că mă găsesc între d-voas- tră și constat că mi-am împlinit un vis de de- mult făcând această vizită. [...] Vecinătatea noastră, comunitatea noastră de interese po- litice și până și asemănarea unor anume tră- sături ale caracterului nostru sunt tot atâtea motive puternice cari determină o apropiere a tuturor elementelor și a tuturor sferelor de am- bele părți, atât guvernamentale cât și politice, culturale, științifice, financiare și economice. Sunt fericit să vă arăt cât sunt de mișcat cunos- când farmecul țării d-voastră și cât de sensi- bil sunt față de primirea ce mi se face, primire care confirmă o străveche reputație a d-voastră proverbială. Puteți fi siguri că aceleași cordia- le sentimente de fraternitate sunt nutrite și de cealaltă parte a frontului dv. în Polonia, și sper că mulți dintre dv. au și constatat acest lucru. [...] Să încercăm să facem ca să prindă rădă- cini adânci în conștiințele noastre, să se rami- fice în toate cercurile animând toate energiile naționale pentru că sunt convins că din această prietenie nu poate ieși pentru ambele popoare decât un bine durabil”16. Regele Ferdinand și mareșalul Pilsudski -----------------------------■ Revista de istorie militară ■ Regina Maria consemnează în jurnalul ei, la 14 septembrie 1922, impresia pe care i-o face faimosul lider polonez: „O dimineață frumoasă pentru sosirea lui Pilsudski. El a fost primit cu mare onoare. Nando a coborât să-l întâmpine la gară cu pa- tru cai etc... Eu cu doamnele și cu principesele l-am întâmpinat la castel. Eu și cu fetele mele eram îmbrăcate, ca de obicei, în costumele noastre naționale... Pilsudski îmi place foar- te mult. Este un adevărat soldat. Are o mare energie și niște ochi de farouche [feroce] care te pot privi drept în față. Are un fel incisiv, animat de a vorbi, are maniere alese, dar este simplu. Felul de om cu care mă pot înțelege. Mi-au fost prezentați în marele hol central numeroși polonezi, unul după altul; are cu el suită nesfârșită, în majoritate ofițeri. Arată bine, mulți sunt plăcuți la înfățișare. Ne-am condus oaspetele în apartamentul său și apoi l-am așteptat, la dejun la Pelișor, unde a fost doar un grup mic, în timp ce ceilalți au dejunat în castelul cel mare. A fost o masă animată, plină de bune intenții reciproce și de- loc obositoare. De fapt, eu niciodată nu las să fie ceva oficial și ceremonios, fac în așa fel ca să dau o notă de simplitate și naturalețe chiar și celei mai oficiale întruniri. Spun «eu» pentru că eu dau tonul, iar Nando îi dă curs întocmai. ...Seara, mare dineu de gală cu toate uni- formele noastre de paradă... Nando a ținut un discurs bien tourne și Pilsucker, așa cum îl numește Aii, a răspuns simplu și frumos. Da, îmi place cu adevărat. El este mai mult un gen gaulois, cu mustața mare căzută... A fost plăcut să putem vorbi cu regret și tristețe despre vre- murile trecute. El a iubit Petersburgul cel din timpul înfloritor al țarilor”. Sâmbătă, 16 septembrie 1922, Regina revi- ne cu însemnări referitoare la vizita oaspetelui polonez: „...Prânzul nostru la Stână a decurs bine, acolo era frumos, dar ar fi putut fi mai cald. Eu am mers cu mașina, cu bunul meu Pilsudski, și ne-am simțit mai bine ca oricând, iar el a fost foarte vorbăreț. Noi am ajuns primii și eu Regele Ferdinand și Regina Maria în timpul vizitei din Polonia în 1923 ■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------------1 51 l-am dus pe poieni, în timp de așteptam să ni se anunțe masa. După-amiază el a mai avut o convorbire politică cu Maiestatea Sa și un ceai militar, timp în care eu m-am dus să-l văd pe Barbu, care este mai bine, dar încă slăbit. Cam pe la 7 Pilsudski și suita lui au venit să-și ia ră- mas bun de la mine, și Nando l-a dus, cu tot onorul, la gară. Toți am avut sentimentul că a fost a întâlnire extrem de cordială și plăcută, totul a decurs bine și cred că latura politică a întregii afaceri a fost și ea satisfăcătoare. Cred că el a găsit că suntem cu toții mai drăguți și că este mai ușor să te înțelegi cu noi decât se aștepta. Firește că eu știu cum să dau la o par- te toată morga din recepțiile oficiale. Am fost foarte mișcată că el mi-a dăruit 50.000 lei pen- tru săracii mei”17. între 22-24 iunie 1923 a avut loc vizita re- gelui Ferdinand și a reginei Maria în Polonia, dovadă a bunelor relații dintre cele două state. Presa consacră din nou ample reportaje pe un ton entuziast. Cu acest prilej, ziarul Universul prezintă declarațiile ministrului de Externe polonez privind principiile de bază ale politi- cii externe ale Poloniei. în privința relațiilor cu Germania, el remarcă că „față de Germania nu urmărim nici un scop agresiv, din contra vom continua pertractările începute la Dresda. Nu putem însă admite restrângerea drepturilor recunoscute Poloniei prin tratatul de la Ver- sailles și nici nu vom lăsa să treacă nerelevate calomniile aruncate în public de miniștrii Pru- siei, nici declarațiunile lor teritoriile atribuite Poloniei în baza tratatelor îi aparțin numai vre- melnic. Nu putem iarăși privi cu indiferență la expulzările în masă de Poloni domiciliați în Germania, nici la actele de brutalitate comise în Germania asupra pașnicei populații polone. Ministrul apelează la înțelepciunea poporu- lui ca să nu comită acte nechibzuite și să lase guvernului putința de a o apăra prin mijloace legale”. în privința alianței cu România, minis- trul de externe polonez preciza: „același scop pașnic are alianța noastră cu România baza- tă pe interese comune pozitive (concrete). Această alianță va fi confirmată și glorificată prin vizita de mâine a Suveranilor României în tovărășia miniștrilor români”18. însemnările reginei Maria sunt, de data aceasta, limitate la considerații personale dar ----1 52 |--------------------------------------- în care regina subliniază cât de mult pericli- tează decizia politică un lider „încăpățânat și îndărătnic” precum Pilsudski: „Marți, 26 iunie 1923 Varșovia Pe drumul spre casă, noi am stat din nou împreună cu șefii militari cei mari și Pilsudski care, încurajat de mine, ne-a spus tot felul de snoave și ne-a făcut să râdem tot timpul. El este cu adevărat spiritual, plin de viață și amu- zant, deși ca sănătate este, realmente, un om terminat și absolut «netratabil» ca tempera- ment, cred. Am însă pentru el aproape un sen- timent de afecțiune. Este absolut original, și un caracter puternic. Toți polonezii îl respectă, dar, fiind extrem de încăpățânat și îndărătnic, este dificil de manevrat când nu ești pe deplin stăpân pe situație, ceea ce, în general, se întâm- plă celor care sunt prea intransigenți, așa încât jumătate din calitățile lor reale sunt în cea mai mare parte irosite”19. Un aspect interesant aspect al vizitei suve- ranilor României în Polonia rămâne însă con- semnarea declarațiilor unuia din oamenii poli- tici polonezi care atunci, la 1923, are intuiția că pacea nu se va putea menține decât printr-un acord economic franco-german, așa cum avea să se facă însă abia în 1950 ca act fondator al viitoarei Uniuni Europene: „La un banchet oferit delegațiunei de pre- să română de către oficialitatea din Katovice, la hotelul «Savoya», d. Korfanty20, fost depu- tat în parlamentul german și personaj politic de mâna întâia, a rostit un discurs pe care so- cotesc necesar să-l comunic în linii generale, considerând pe de o parte importanța ideilor exprimate, iar pe de alta situațiunea specială pe care o are vorbitorul. în adevăr, d. Korfanty, unul din adversarii mareșalului Pilsudski, a fost desemnat de eve- nimentele politice din Polonia în două rân- duri ca indicat să formeze guvernul, însă d. Pilsudski s’a opus sistematic. Cărbunele german din Wesfialia și fierul francez ar putea da Europei prosperitatea de altădată; o asemenea înțelegere constituie o condițiune sine qua non a consolidării genera- le. (subl S.C.) De aceea, crede d. Korfanty, nici nu va trece prea multă vreme, și acest lucru se va întâm- pla pentru binele general și pentru orânduirea efectivă a păcii. în încheiere d. Korfanty a citat ------------■ Revista de istorie militară ■---- Vizita mareșalului Pilsudski la București 1928 o serie de cifre, dovedind în mod riguros carac- terul polonez al Sileziei și scoțând în evidență faptul că Poznan, unde 95% din locuitori sunt polonezi, nu poate fi numit altfel decât cel mai polonez dintre toate orașele poloneze”21. Vizita cea mai interesantă din punct de vedere al definirii concepțiilor politice a fost categoric aceea pe care Pilsudski a făcut-o în România în august-octombrie 1928. Din octombrie 1925 situația politică se schimba- se. Acordurile de la Locarno încheiate între Gustav Stresemann22 și Aristide Briand, prin care Germania recunoscuse inviolabilitatea frontierelor ei de vest, dar nu și pe cele din est împărțiseră Europa în două: în țări cu fronti- ere garantate și negarantate (după expresia istoricului Viorica Moisuc). Conciliatorismul Franței și al Marii Britanii în fața ascensiunii Germaniei prevestea eșecul politicii marilor puteri occidentale ca garante ale sistemului de la Versailles. Regina Maria consemnează, ca de obicei, vizita mareșalului: „Joi, 23 august 1928 Sinaia La dejun l-am primit pe bătrânul Pilsudski. Eu mă înțeleg întotdeauna bine cu el, dar nu- ---■ Revista de istorie militară ■---------- mi pot aminti exact ce ne-a făcut să fim pri- eteni. Impetuozitatea sa și conversația ex- trem de amuzantă. Este un tip exploziv. A fost un dejun foarte amuzant, bătrânul domn întreținând conversația, încurajat de mine. El a vorbit și a tot vorbit în franceza lui imposibi- lă, dar încântător de pitorească. A fost atât de exaltat și atât de șugubăț încât soții Szembeck (diplomatul polonez și soția sa) au devenit cam agitați, mai ales ea, fiind jenați de vorbele pe șleau ale mareșalului lor, pe când eu, copiii și Symki firește că ne-am distrat copios. Am avut pentru el același sentiment de simpatie ca și în celelalte două ocazii când l-am mai văzut; îmi pot imagina însă că, ocazi- onal, poate fi ein unbequemer Herr. [un domn incomod] ”23. Discuția cea mai interesantă o are Pilsudski cu Constantin Argetoianu24, cel care între 15 septembrie - 3 noiembrie 1928 a îndeplinit funcția de ministru ad-interim la Afacerile Stră- ine în guvernul liberal condus de Vintilă Brătia- nu. Mareșalul îi explică Ministrului român fap- tul că țările din cordonul sanitar au de ales între o înțelegere cu Germania sau Rusia Sovietică si că în ceea ce privește Polonia opțiunea nu poate fi alta decât Germania și aici concepțiile celor doi oameni politici se întâlnesc, deși Ar- getoianu știe prea bine că în România nimeni nu poate vedea lucrurile astfel: „Venirea lui Pilsudski în România mi-a dat prilejul să încerc o strângere a raporturilor noastre cu Polonia, cu care deși eram aliați, nu prea ne cunoșteam... Am avut două lungi convorbiri cu Pilsudski, una la Târgoviște, alta la București, amândouă între patru ochi. La Târgoviște am vorbit des- pre raporturile României cu Polonia și vice- versa - iar la București de politica externă în general. La Târgoviște am fost de acord că o alianță militară, fie și numai defensivă, nu avea sorți să-și dovedească tot efectul la momen- tul oportun, dacă înainte de a i se cere efortul comun, țările aliate nu ar fi fost obișnuite cu o sinceră și intimă colaborare. Pilsudski mi-a dat dreptate și a convenit că e și Polonia vi- novată de răceala relațiilor dintre popoarele noastre. Am convenit să elaborăm un plan de «penetrație» reciprocă, în care tineretul ambe- lor țări mai ales, să fie pus în măsură să se cu- noască reciproc. Delegații de studenți dintr-o țară în școlile superioare ale celeilalte, invitații de profesori pentru cursuri speciale, colonii de vară, cât de numeroase, emulații sporti- ve, studiul limbilor respective etc. - trebuiau să treacă din domeniul dezideratelor în acela al realităților. Alături de acest plan cultural, trebuia desăvârșit unul economic, pe terenul schimburilor - care, între țările noastre erau aproape nule. Pilsudski a părut supărat că nu făceam un apel mai serios la fabricile polone de armament, «în măsură să concureze, din punct de vedere tehnic cu orice uzină din Europa sau din America.» Am lămurit Mareșalului că în asemenea materie nu aleargă clientul după fabricant ci trebuie să alerge fabricantul după client și să-i bage marfa pe gât. Și mai era și chestiunea finanțării. Noi aveam mare nevo- ie de armament, dar nu prea aveam parale, și ne uitam mai cu drag la cei care pe lângă ar- mament ne puteau face și credit... «Facem și credit!» mi-a replicat Mareșalul...Planuri fru- moase! De ce nu le vor fi dat urmare succesorii noștri? Unele idei s-au realizat, dar o apropi- ere mai intimă între polonezi și noi, nu - nici chiar mai târziu sub Carol al Il-lea care, sedus prin vizita sa la Varșovia, a făcut sforțări seri- ----1 54 |------------------------------------- oase în acest sens. S-a mers până la proiectarea unei «Uniuni personale» între cele două țări, dar nu s-a ajuns la un contact mai intim între cele două popoare. între polonezi și noi sunt prea puține afinități de rasă, de credință și de năzuinți pentru constituirea unui cheag serios - teama de un inamic comun nefiind un im- bold suficient, cât timp acest inamic stă liniștit și nu amenință. în politica externă, Mareșalul Pilsudski avea vederi foarte clare și judeca situația noas- tră în estul Europei cu foarte mult simț. Dânsul socotea că Polonia - și același raționament se putea aplica și României - nu-și putea garanta independența între Rusia și Germania decât sprijinindu-se pe una din aceste mari puteri împotriva celeilalte. Pentru noi, cei din estul și sud-estul Europei, Franța și Anglia constituiau în jocul alianțelor numai rezerve, soarta noas- tră rămânând să fie pentru multă vreme încă hotărâtă prin echilibrul forțelor germano-ru- se. Polonia trebuind să aleagă între Germania și Rusia, nu poate să aleagă decât Germania și a ales-o, și s-a apropiat de dânsa și s-a înțeles cu dânsa. Dacă Franța și Anglia se supără din pricina acestei înțelegeri, e o dovadă mai mult că interesele Poloniei le preocupă foarte puțin, și că în jocul raporturilor internaționale euro- pene ele nu văd decât țintele imediate pe care le urmăresc. «Se va supăra sau nu se va supăra Parisul și Londra, Polonia nu poate conta pe o dezvoltare normală decât cu ajutorul Ger- maniei, care singură îi poate da siguranța pe granița sa de est. E pentru mine o convinge- re pe care nimic nu o va putea schimba, și dvs sunteți în aceeași poziție ca noi, deși mai puțin amenințați de Germania. Și siguranța dvs. și existența dvs. sunt în funcție de echilibrul de forțe dintre Germania și Rusia. Și dvs trebuie să vă apropiați de Germania și să vă sprijiniți pe dânsa împotriva Rusiei...» Mareșalul își dă seama că o asemenea mișcare de apropiere de Germania era foarte anevoioasă de executat într-o țară ca a noastră în care toată lumea era înfeudată politicii an- glo-franceze - într-o țară în care vrăjmășia față de Ungaria nu se stinsese încă și în care senti- mentele cu care intraserăm în război rămăse- seră intacte deși situația după război era cu to- tul alta ca înainte... «Am să vă fac o propunere» - a continuat Mareșalul. «Noi ne vom înțelege ------------■ Revista de istorie militară ■----- cu Italia, și axa Varșovia - Roma va trece prin Budapesta. Veniți cu noi, și în locul unei axe vom avea un triunghi cu vârfurile la Varșovia, la Roma și la București. Indirect vă veți împă- ca și cu ungurii... Iau această împăcare asupra mea! Ce mai vreți de la unguri? Va fi mai greu să-i împac pe ei, căci ei vor mult de la dvs! Dar voi izbuti... Ce zici?» Ce să zic? Eram convins că avea dreptate, că România întregită, consti- tuită cu ajutorul Franței și al Angliei, nu putea fi consolidată și apărată împotriva răsăritului decât cu ajutorul Germaniei, singura Putere de opus Rusiei în cazul în care și-ar pune pu- hoaiele în mișcare. Dar eram tot atât de con- vins că nu sosise încă ceasul evoluției noastre în politica externă: opinia publică românească și cercurile diriguitoare de Ia noi nu erau încă pregătite pentru o nouă îndrumare, iar în Ger- mania situația nu era încă destul de lămurită pentru a inspira încredere celor ce priveau mai mult înapoi decât înainte. Am explicat Mareșalului greutățile pe care o politică ca cea propusă de dânsul ar întâlni-o în România, că ideile sale erau foarte aproape de ale mele și că eu unul eram hotărât să i le susțin - dar că nu credeam că deocamdată s-ar putea obține ceva în direcția propusă. Am încheiat sfătuindu-I să discute aceste probleme cu primul ministru pe care trebuia să-l vadă după mine... Pe Vintilă, care nu se orienta în materie de politică externă decât prin antenele Iui Titu- lescu și pentru care înfeudarea României Ia în- drumările «aliaților» era o dogmă - Pilsudski l-a speriat. La masa care a urmat, m-a luat la o parte și mi-a spus: «închipuiește-ți ce mi-a propus Mareșalul, e nebun de tot!...», și mi-a povestit ce știam deja. Nici n-am încercat să reacționez. în capul lui Vintilă era greu de bă- gat ceva și pentru ce să încerc: Guvernul era pe ducă și nu mai putea fi vorba pentru noi de inaugurarea unei politici noi. ...Pilsudski vedea departe, iar la noi nimeni nu băga în seamă norii ce se adunau Ia ori- zont...”25 Nicolae lorga a consemnat și el întreve- derea sa cu mareșalul: „30 Septembre 1928. Recepție Ia Legația polonă pentru mareșalul Pilsudski. îmi vorbește de portretele și iscălitu- rile Iui Ștefan Bathory26: iscăliturile câștigă tot mai multă amploare și complicații de la Voevo- datul Ardealului la Coroana regală și de acolo ----■ Revista de istorie militară ■---------------- Ia biruința asupra Muscalilor. Necontenit i se aduc în odaie vizitatori. Apare și Stere, mi se pare cu un cordon dat de regele Ferdinand. Mă ridic: «Scuzați-mă, domnule Mareșal», și plec. Așa face și generalul Cihoschi. Explic minis- trului Poloniei27 că nu pot sta alături de cine ar fi trebuit să fie împușcat pentru trădare”28. De interes este vizita pe care o face la București, tot în octombrie 1929, August Zaleski29, ministrul de Externe al Poloniei, care definește în fața presei românești conținutul tratatului de conciliațiune și arbitraj româno- polon și apoi explică pe larg principiile de poli- tică externă ale Poloniei: „Relevând o întrebare ce i s’a pus, d. Zaleski a precizat că politica externă a Poloniei urmărește aceleași scopuri pacifice ca și politi- ca Micii înțelegeri: «Polonia nu poate fi mem- bră a Micii înțelegeri, însă urmărește o politică absolut paralelă cu a acesteia». în ce privește Mareșalul Jozef Pilsudski și Nicolae lorga, 1932 atitudinea față de Ungaria, ministrul de ex- terne al Poloniei a precizat «că pe câtă vreme cu România statul ce reprezintă are acorduri și alianțe temeinice de prietenie, cu Ungaria, Polonia nare niciun fel de legătură politică de- cât doar simpatie de la popor la popor. în orice caz linia de conduită precisă a Poloniei e că se opune cu hotărâre oricărei revizuiri a tratate- lor de pace»”30. în condițiile în care Polonia pregătea tra- tatul de neagresiune cu URSS, mareșalul Pilsudski se ține totuși de cuvânt și vizitează Chișinăul. Presa descrie pe larg evenimentul și se ocupă la fel și de plecarea mareșalului care va trece prin Fălticeni unde i se fac onoruri mi- litare deosebite - primește comanda onorifică a regimentului 16 de infanterie - și apoi prin Cernăuți: „Vizita mareșalului Pilsudski la Chișinău Chișinău, 17 Aprilie 1932 Mareșalul Pilsudski, care a sosit la Chișinău este găzduit la consulul Poloniei. Azi a primit vizita de curtoazie a d-lui general Cănciules- cu, comandantul corpului 3 de armată și la ora 5, a d-lui general Rășcanu, ministrul Basara- biei. Mareșalul s-a interesat de măcelurile de la Nistru exprimându-și toată indignarea. S-a mai interesat de refugiații transnistrieni, de inundații și de mișcarea comunistă”31. Tot atunci, Președinția consiliului de miniștri a primit din partea legațiunii Poloniei următorul comunicat: „Mareșalul Pilsudski, în trecerea sa din Egipt spre Polonia, s’a oprit câ- teva zile în România, unde a fost primit de că- tre M.S. Regele. Excelența Sa s’a dus de aseme- nea la Fălticeni spre a lua comanda regimentu- lui 16 de infanterie, al cărui cap a fost numit. Mareșalul a avut întrevederi cu d. președinte al consiliului, cu ministrul afacerilor străine și cu ministrul finanțelor32. în cursul acestor întrevederi, toate chesti- unile privind politica celor două state au fost examinate și un acord complet a fost constatat în toate domeniile. S’a dovedit o dată mai mult că politica României și a Poloniei, întemeiată pe alianța strânsă care le unește, se dezvoltă în aceeași armonioasă colaborare. Mareșalul Pilsudski a profitat de șederea sa în România spre a vizita orașul Chișinău, unde a rămas trei zile.”33 Așadar alianța româno-polonă s-a contu- rat ca un element firesc în politica externă a ----1 56 |------------------------------------- celor două state, dar nu avea cum să împiedice sfârșitul tragic ale sistemului de la Versailles. Trei ani mai târziu, mareșalul Pilsudski a încetat din viață la câteva zile după prelungirea tratatului de neagresiune cu URSS. A murit la timp ca să nu vadă că politica sa între Germania și URSS a eșuat - cum altfel? - din cauza con- ciliatorismului franco-britanic și a înțelegerii semnate la Moscova, la 23 august 1939, de reprezentații lui Hitler și Stalin: Ribbentrop, respectiv Molotov. Acest eveniment a marcat de fapt eșecul ideii de cordon sanitar format din state de sine stătătoare. în anii 38-40 cor- donul sanitar a fost împărțit între Germania și URSS, din 1945 a trecut în stăpânirea URSS care l-a organizat după chipul și asemănarea ei vreme de 45 de ani, pentru ca la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut și la începutul secolului al XXI-lea respectivele țări să se integreze în sistemul NATO și al Uniunii Europene. NOTE 1 Din bogata bibliografie a problemei cităm câteva din lucrările mai noi și mai vechi la unor prestigioși istorici: Gheorghe Gheorghe, Tratate- le internaționale ale României 1921 - 1939, Edi- tura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, Eliza Campus, Politica externă a României 1913 - 1947, Editura Politică, București, 1980, Viorica Moisuc, Istoria relațiilor internaționale, Editura FRM, București, 2003, Institutul Român de Studii Internaționale, România și politica de alianțe. Isto- rie și actualitate, București, 1995, Ion Calafeteanu, Politică și interes național în România interbelică, Editura Enciclopedică București, 1997 și multe al- tele. Dintre lucrările generale ale unor autori stră- ini vezi Norman Davies Istoria Poloniei de la 1795 până în prezent, Editura Polirom, București, 2014. 2 Jozef Pilsudski (1867-1935) celebru om politic și mareșal al Poloniei (19 martie 1920) a fost con- ducătorul Poloniei (22 noiembrie 1918 - 14 decem- brie 1922). A determinat încheierea unei alianțe cu Franța la 19 februarie 1921 și cu România la 3 mar- tie același an. După o retragere de trei ani din viața politică a țării a inițiat lovitura de stat din zilele de 12-14 mai 1926 care i-a asigurat controlul neoficial asupra politicii interne și externe a statului polonez până la încetarea sa din viață, la 12 mai 1935. Pe plan extern a susținut până în 1932 un proiect de «pro- meteism» - sprijinirea naționalismului și mișcărilor de independență ale celor mai importante popoare neruse, care trăiau între granițele fostului imperiu țarist. Dezamăgit de politica Franței de conciliere ■ Revista de istorie militară ■------------ cu URSS și Germania a decis încheierea unui pact de neagresiune cu URSS, semnat la Moscova, la 25 iulie 1932 (inițial pentru trei ani, iar la 5 mai 1934 a fost extins până la 31 decembrie 1945) și a unui pact de neagresiune cu Germania hitleristă, semnat la Berlin, la 26 ianuarie 1934, pentru o perioadă de zece ani. 3 Din bogata bibliografie a războiului polono-so- vietic vezi lucrarea din 1972 a lui Norman Davies, While Eagle Red Star, de multe ori reeditată, și cea a lui Adam Zamoyski, The Battle for Marchlands, New York, 1981. 4 In decembrie 1919 lordul Curzon, secretar de stat al Afacerilor Externe britanice (23 octombrie 1919 - 22 ianuarie 1924) a trasat frontiera de est a Poloniei pe o linie ce va purta numele autorului și care trecea pe la est de orașele Biaiystok și Liov. 5 Aleksander Skrzynski (1882-1931), diplomat și om politic polonez, ministru plenipotențiar la București (1919-1922); a jucat un rol important în semnarea tratatului de alianță româno-polonă la București, la 3 martie 1921; va fi ministru de Ex- terne (16 decembrie 1922 - 26 mai 1923 și 27 iulie 1924 - 5 mai 1926) și prim-ministru (20 noiembrie 1925 - 5 mai 1926). A decedat în urma unui acci- dent de mașină. 6 Maria, Regina României, Însemnări zilnice 1919, traducere Valentina Costache și Sanda Raco- viceanu. Editura Albatros, București, 1996, p. 221. 7 Simon Vasilovici Petliura (1879-1926) jurna- list și lider politic ucrainian, comandant suprem al statului și armatei ucrainene. învins de bolșevici, la sfârșitul anului 1919, Petliura s-a retras în Polonia, al cărei guvern îl recunoscuse ca șef al guvernului legal al Ucrainei. în martie 1920, ca șef al Republicii Populare Ucrainene, a semnat, la Lublin, o alianță cu guvernul polonez, recunoscând, totodată, râul Zbruci ca linie de demarcație între cele două state și acceptând ocuparea de către Polonia a Lovului și a Galiției, primind, la schimb, ajutor militar și politic în lupta pentru alungarea regimului bolșevicilor. Din 1921 s-a stabilit la Paris, dar a fost asasinat acolo. 8 Regina Maria a României, însemnări zilnice 1920, Editura Historia, București, 2006, traducere V. Costache, S. Racoviceanu, voi. II, pp. 340-341. 9 Eustachy Kajetan Sapieha (1881-1963) nobil polon, diplomat și om politic independent, amba- sador la Londra (iunie 1919 - iunie 1920), a semnat din partea Poloniei Tratatul de la Trianon de la 4 iunie 1920. Ministru de externe (23 iunie 1920 - 20 mai 1921). După invadarea Poloniei în 1939 a fost arestat și întemnițat la închisoarea Lubianka. După acordul Sikorski-Maiski semnat la Londra, la 30 iu- lie 1941, s-a alăturat armatei condusă de generalul Anders, creată de Uniunea Sovietică ce va fi trecută -------■ Revista de istorie militară ■-------------- în Iran și Palestina în martie 1942, ajungând sub co- mandă britanică. în 1941 Sapieha a plecat în Kenya unde va rămâne până la sfârșitul vieții. 10 Aristide Briand (1862-1932) om politic fran- cez, care a ocupat în mai multe rânduri funcția de prim-ministru și ministru de externe în anii 1909- 1929. în 1926 a primit Premiul Nobel pentru Pace împreună cu ministrul de externe german, Gustav Stresemann (1878-1929). 11 Regele Ferdinand I. 12 Regina Maria a României, însemnări zilnice 1921, Editura Historia, București, 2006, traducere S. Racoviceanu, voi. III, pp. 140-141. 13 în Memoriile sale, Nicolae lorga a consem- nat la 1 martie 1921: „Recepție la Academie a prințului Nicolae al Greciei.... Sapieha vine mai târziu. E măgulit de legătura, pe care i-o descopăr, cu Ștefan cel Mare. Vorbește călduros de iubirea sa pentru poporul nostru.” (Nicolae lorga, Memorii, voi. 3, f.a., p. 125). 14 Universul, Anul XXXIX, Nr. 49, Vineri, 4 Mar- tie 1921, pp. 1-3. 15 Vezi pe larg în Norman Davies, op. cit., pp. 268 - 275 și Adam Zamoyski, op. cit., pp. 188-192. 16 Universul, An XL, Nr. 209, Sâmbătă, 16 Sep- tembrie 1922, p. 1-3. 17 Regina Maria a României, însemnări zilnice 1922, voi. IV, trad. Sanda Racoviceanu, Editura His- toria, București, 2006, pp. 277-281. 18 Universul, Anul XLI, Nr. 167, Miercuri, 27 Iu- nie 1923, p. 1-3. 19 Regina Maria a României, însemnări zilnice 1923, voi. V, trad. Sanda Racoviceanu, Editura His- toria, București, 2007, p. 252. 20 Wojcieh Korfanty (1873 - 17 august 1939) om politic economist și lider paramilitar polo- nez, membru în Reichstag-\A german și ulterior în Sejm-uX polonez. Organizator al revoltei din Silezia Superioară (august 1919 - iulie 1921) care a dus la împărțirea zonei între Germania și Polonia (cea din urmă a obținut o treime din teritoriu și jumătate dintre locuitori, 1,95 milioane). Expulzat din Polo- nia în 1935, a trăit în exil în Cehoslovacia. Revenit în august 1939, a fost inițial arestat, apoi eliberat și a încetat din viață la scurtă vreme. Din 1946 orașul Friedland din Silezia Superioară, Frylad în Polonia interbelică, îi poartă numele: Korfantow. 21 Universul, Anul XLI, Nr. 168, Joi, 28 Iunie 1923, p. 1. 22 Gustav Stresemann (1878 - 1929) om politic german, care s-a afirmat în timpul republicii de la Weimar, cancelar (13 august - 30 noiembrie 1923), ministru de externe de la 13 august 1923 până la moartea sa survenită la 3 octombrie 1929. Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1926 împreună cu Aristide Briand. -----------------------------------------1 57 |--- 23 Regina Maria a României, însemnări zilnice 1928, voi. X, trad. Sanda Racoviceanu, Editura Po- lirom, București, 2014, p. 292. 24 Constantin Argetoianu (1871-1955) om poli- tic român, ministru în guvernările dintre anii 1918- 1940, prim-ministru (28 septembrie - 23 noiembrie 1939) celebru pentru memoriile sale. Arestat de re- gimul comunist la 5 mai 1950 a încetat din viață în închisoarea de la Sighet. 25 Constantin Argetoianu, Memorii 1926 - 30, voi. VIII, Editura Machaivelli, București, 1997, p. 215-219. 26 Ștefan Bâthory (1533-1586) unul din cei mai renumiți membri ai familiei Bathory. A fost principe al Transilvaniei între anii 1571-1575 și rege al Polo- niei din 1575 până la moartea sa în 1586. Cu toate greutățile financiare și cu o armată epuizată, Ștefan Bâthory reușește să obțină unele victorii împotriva țarului de la Moscova, victorii nu numai militare, ci și diplomatice prin care reușește să redobândească încrederea Porții Otomane și a Casei de Habsburg. 27 Jan Szembek (1881-1945) diplomat polonez, unul dintre cei mai influenți în anii din urmă ai celei de a doua republici poloneze, colaborator apropi- at al lui Jozef Beck. Ministru plenipotențiar la Bu- dapesta (ianuarie 1919 - 19 septembrie 1924), la Bruxelles (15 septembrie 1924 - 16 februarie 1927) și la București (16 februarie 1927 - 4 noiembrie 1932). După revenirea în Polonia a fost adjunct la Ministerul de Externe până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. După invadarea Poloniei a părăsit țara și a murit în exil la 9 iulie 1945, la Esto- ril, în Portugalia. 28 Nicolae lorga, Memorii, voi. 5, f.a. p. 305. 29 August Zaleski (1883-1972) a fost un om po- litic și diplomat polonez, ministru al Afacerilor Ex- terne (1926-1932), președinte al Republicii Polone- ze în exil din 1947 până la moartea survenită în exil, la Londra, la 7 aprilie 1972. 30 Universul, Anul XLVII, Nr. 249, Duminică, 27 Octombrie 1929, p. 1. 31 Universul, Anul XLIX, Nr. 108, Marți, 19 Aprilie 1932, p. 1. 32 Constantin Argetoianu (1871 - 1955) om po- litic român, ministru de Finanțe în guvernul condus de Nicolae lorga (18 aprilie 1931 - 31 mai 1932). 33 Universul, Anul XLIX, Nr. 113, Duminică, 24 Aprilie 1932, p. 1. 58 I------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 MARSHAL JOZEF PILSUDSKI AND ROMANIA ANDRZEJ DUBICKI * Abstract Romania held a special place in the politics and views cfMarshal Jozef Pilsudski. This was due largely to the geopolitical situation at the time, in which Romania was an important factor in Soviet politics and diplomacy. The close relations established by Pilsudski with the Romani- an royal courtalso served to strengthen mutual support and understanding. Keywords: Romania, Poland, internațional relations, interwar period The first diplomatic contacts between the newly established Republic of Poland and the Kingdom of Romania were recorded at the end of 1918. Initially, they have revolved around the issue of establishing diplomatic relations and the exchange of accredited representatives in both countries, which finally took place in mid-19191. The first permanent Polish repre- sentative in Romania with the rank of envoy was Count Aleksander Skrzynski. On the other hand, Romania was the first to be represented in Poland by Alexandru G. Florescu. The first mutual contacts concerned the demarcation of the border line in Pokuttia2. The matter was resolved relatively quickly with success and without major disputes, which was carefully emphasized in Poland during the period of the struggle for borders and opened up good prospects for cooperation in the near future. The first noticeable effect of the cooperation was the temporary occupation of Pokuttia by Romanian troops, which made it easier for the Polish troops to fight the Ukrainians. In Pol- ish-Romanian relations at that time, important role was also played by the issue of the pos- sible normalization of political relations be- tween Romania and Soviet Russia, which, as it turned out later, would continue with varying intensity until 1934. The lack of an agreement between the RSFSR and Romania undoubted- ly made the position of Romania more flexible with regard to the final agreement with Poland. The advantages of possible cooperation with the Romanian side were noticed by Jozef Pilsudski, who saw Romania as a potentially valuable ally, which culminated in the conclu- sion of a Polish-Romanian military alliance against Soviet Russia on March 3, 1921. This was later extended several times and was a significant instrument in the foreign policy of both countries. Nevertheless, as Florin Anghel noted, the left-wing press was not very en- thusiastic about the agreement, denying any possibility of Romania helping Poland in the " Dr hab., prof. University of Lodz. ■ Revista de istorie militară ■ event of a conflict with Soviet Russia, unfortu- nately in this case the Romanian author over- estimated the possibilities of Pilsudski and his entourage on the left-wing press, describing it as inspired by the surroundings of the Chief of State, whose relationships, and thus the possi- bility of influencing the political views present- ed on this side of the political scene, were rath- er negligible, especially after the Marshal cut his links with the PPS (Polish Socialist Party)3. A visible confirmation of the close relations between the two countries was the visit to Poland on November 4, 1921 by the Minister of Foreign Affairs Take lonescu, during which the mutual political and military obligations resulting from the treaty were clarified. Never- theless, it is worth noting at this point that the Marshal spoke positively about the very idea of cooperation between Poland and Romania4. The significance of the concluded alliance was particularly emphasized by the visit that Marshal Jozef Pilsudski paid to Romania be- tween September 13-18, 1922. It is worth em- phasizing that the Marshal decided to visit his ally after quite long persuasion from Lt. Col Bolestaw Wieniawa Dtugoszowski who, while staying for some time as attache in Bucharest, knew how to easily tighten relations5. It had a historical dimension because it was the second official visit that the head of the Polish state paid to another country after 1918 (firstly, Marshal went to France, with whom Romania and Poland remained in alliance). The warm welcome of the Polish Marshal by the hosts was noted with satisfaction in the Polish press, which emphasized that the Chief of State was greeted in accordance with the protocol in- tended for royal visits. He was also given the highest Romanian decorations. From the anal- ysis of the speeches and toasts delivered then, emerges a picture of mutual respect and recog- nition for the achievements of both countries. The Romanian press emphasized Pilsudski’s warm statements about Romania and the Pol- ish-Romanian alliance. The Marshal himself, in interviews with representatives of the Romani- an press, emphasized the existing commonal- ity of interests between the two countries and expressed the hope that the alliance between the two nations would be further deepened. During the response to the welcome speech ----1 60 |-------------------------------------- given by King Ferdinand, Pilsudski empha- sized the common fate of Poland and Roma- nia, which, thanks to the Great War, had the opportunity to implement their național plan - respectively - to regain independence by Poland and to unify all Romanian lands6. The above was accepted by the Romanians with ap- proval because it meant Poland’s full approv- al of the idea of Greater Romania. Of course, both sides also stressed the peaceful nature of the alliance. Marshal Pilsudski also laid a wreath on the grave one of the architects of the Polish-Ro- manian agreement — Take lonescu, recent- ly deceased. By the way, the Polish press not without satisfaction noticed that thanks to the tightening of the Polish-Romanian alliance, the Little Entente, currently being developed according to the vision of the Czechoslovak Foreign Minister, Edward Benes, was seriously weakened. Culmination of the visit was marked by the decoration by Marshal Pilsudski of King Ferdinand with the Great Cross of the Order of Virtuti Militari. In addition to the king’s, high decorations were also presented to oth- er members of the royal family and members of the government. They received the Order Polonia Restituta. During the visit, the mar- shal himself was honoured with the Cross of the Order of Michael the Brave of all classes and the Grand Cross of the Order of Charles I, the remaining members of the delegation were awarded high civil decorations. The contacts established in this way result- ed in a return visit in 1923. King Ferdinand and Queen Maria were officially received by the President of the Republic of Poland Stanislaw Wojciechowski (elected in December 1922), Marshal Pilsudski was already on the edge of political life as the chairman of the War Coun- cil, which he finally gave up after the visit of the Romanian royal couple (July 3, 1923), mo- tivating it by his disagreement with the state of internai relations at that time. It is commonly believed that Pilsudski held his position in the War Council only because of the visit of the Romanian royal couple. The visit took place between June 24 and 30, 1923 and was widely reported by the Polish and Romanian press. Contrary to Marshal -----------■ Revista de istorie militară ■---- The Romanian royal family and Marshal Pilsudski in 1922 Pilsudski’s visit to Romania, the royal couple visited the main cities of Poland at that time, including Warsaw and Krakow. The main point of the visit, and in fact, the only one officially attended by the Marshal, was the awarding of King Ferdinand the Grand Cross of the Order of Virtuti Militari, i.e. the highest Polish mili- tary decoration. Marshal Pilsudski, in his lau- dation, emphasized the key role that the king played during the war in Romania, firstly as the commander of the army, victorious, for ex- ample, at Mărășești, and also as a great moral authority that enabled the Romanians to sur- vive the hardships of the war. The award of the Romanian king with the highest military deco- ration was a great proof of the recognition and importance attached to the alliance with Ro- mania7. Apart from meeting the king, Marshal Pilsudski also talked to Prime Minister fon 1. C. Brătianu, unfortunately it was confidențial and we do not know the findings and opinions that were exchanged at that time. According to the statements of the then head of the Romanian Ministry of Foreign Af- fairs, fon Duca, the excellently organized vis- it of the royal couple and the government in Poland was proof of the further tightening of the Polish-Romanian alliance, especially that, ---■ Revista de istorie militară ■--------- as it was stated, there was a wide community of interests between the two countries, King Ferdinand himself thanked in a special mes- sage the reception he experienced in Poland. In their comments on the visit, the Polish side emphasized the great value of mutual coopera- tion for both countries, and treated the visit as a kind of “fixer” of the alliance. The marshal’s return to power was very much commented on by the Romanian press, which stated that such a move was necessary on his part because the situation in the country required it, but it was expected that after the attack, Pilsudski would relatively quickly re- store democratic relations in Poland. The edi- torial board of Adevărul claimed that Romania is far from interfering in Poland’s internai af- fairs, but hopes were expressed that the am- biguities would be resolved quickly, due to the still active alliance between the two countries. As time passed, more insightful comments on the current internai situation in Poland began to appear in the Romanian press, especially with the relative normalization of internai re- lations. The necessity to protect the country by Pilsudski from the threat of right-wing forces, which had already compromised in power, e.g. in 1923, was pointed out. As early as in June -----------------------------------1 61 |-- 1926, it was pointed out that Pilsudski could rule as a dictator8. It was also noted that, for example, Great Britain welcomed the events of May in 1926 with satisfaction, it was a deriva- tive of the then very tense relations between the USSR and Great Britain, dating from 1925, i.e. from the Letter cf Zinoviev9. The British re- alized that the new Polish government would certainly not pursue a policy of rapproche- ment with the Soviets. The Romanian side also emphasized the completely opposite attitude to the May coup by the French who were very suspicious of the events in Warsaw10. To sum up, the May coup itself was re- ceived by most of the Romanian press at least with understanding, if not with open sym- pathy. It was emphasized that the previous governments had led to a confusing political situation in the country, a situation which Pilsudski wanted to solve, also with the help of the socialist party. It was emphasized that this situation in Poland was brought about by party governments, which turned out to be ineffective11, it could be argued that such votes appeared in connection with the then situation in Romania, where new electoral rules were introduced, intended to guarantee the emergence of a strong government and to exclude a situation similar to the Polish one12. Nevertheless, it was pointed out, quite rightly, that Pilsudski did not accept the presidency due to his reluctance to ignite further feuds in the country and to deepen what the May coup had brought with it. One could even no- tice a certain nostalgia for a similar statesman in Romanian conditions, who did not exist in this country, the figure of Pilsudski was very clearly contrasted with Tomas Pangalos, who had carried out a similar coup in Greece a little earlier, but was not as effective13. An important event in the relations between both countries was the end of the first period of validity of the alliance treaty in 1926. Talks on its extension were conducted from the beginning of 1926, initially, it was rather expected that the exist- ing arrangements would be extended quickly. Nevertheless, the Polish side began to quick- ly strive for a possible extension of Romani- an obligations according to the erga omnes formula - in this particular case it was more about directing the edge of the alliance against Germany, which the Romanians did not con- sistently agree to, paying attention to the need to provide France with help in this case (this King Ferdinand I and Marshal Pilsudski ________________________________________________■ Revista de istorie militară ■ Marshal Pilsudski in Sinaia, 1931 was, of course, about possible support for Romania by France - as Poland had ensured it under the alliance treaty). This, in turn, could have influenced the USSR’s transition to the “agenda” over the Bessarabia affair, especially as the Soviets had often casually suggested such a possibility to- wards Polish diplomats. This resulted in talks on the conclusion of appropriate agreements, held in parallel by delegates from Poland and the USSR, Romania and the USSR, but while the Polish-Soviet talks finally reached a happy end, they did not go so easily in the Romani- an direction for various reasons. At the same time, in 1931, Jozef Pilsudski once again visited Romania, and on this occasion, under an ap- propriate agreement, he was appointed com- mander-in-chief of the combined Romani- an-Polish army in the event of a possible con- flict between the USSR and the two countries. At the same time, it should be remembered that in 1931 the existing agreement between Romania and Poland was expiring, and there- fore talks on its extension had to be started, which necessarily took place simultaneously with the negotiations with the USSR. However, since there were many misunderstandings be- tween the USSR and Romania during the ne- gotiations, which were understandably related primarily to the status of Bessarabia, the sign- ---■ Revista de istorie militară ■---------- ing of the (initially intended joint) treaty with its eastern neighbour was protracted. Ulti- mately, in order to convince the Romanian side of a more flexible attitude, Marshal Pilsudski, during his visit to Bucharest (April 14, 1932) in a conversation with the then Romanian Minister of Foreign Affairs - Dimitre Ghika, unequivocally stated that in the event of fur- ther prolongation of the negotiations between Romania and the USSR, Poland will sign the contract without waiting for the Romanians, which, importantly, the marshal threatened to do so without taking into account the im- pact of this decision on the condition of the Polish-Romanian alliance14. Nevertheless, more reassuring news reached the daily press, such as the interview given to the Lupta news- paper by J. Beck, in which he assured of close cooperation between the two countries during the negotiations of the pact with the USSR, especially in the context of a possible weaken- ing of contacts between Romania and Poland, which was considered obviously untrue15. Lat- er, Beck explained this matter also in the Sejm, claiming that the lack of a non-aggression pact between Romania and the USSR results from the position of this country, which apparently prefers to regulate its contacts with the USSR through the Briand-Kellog Pact, the Polish-So- viet Pact Beck treated in this particular case as a kind of superstructure over the aforemen- tioned global agreement16. After Pilsudski came to power in 1926, the alliance with Romania continued to be an ax- iom in Polish foreign policy. It was extended and as far as possible adapted to the current internațional situation, although it was nev- er transformed into the erga omnes formula. Maintaining close relations with the Roma- nian state was in line with the pragmatic Vi- sion of mutual relations that Marshal Pilsudski presented with regard to foreign policy, which was next to military matters and the area of the marshal’s interest. Pilsudski attached great im- portance to bilateral relations, not trusting in the doctrine of universal security promoted by the League of Nations, which he made known many times on various occasions17. Pilsudski presented his views on individual neighbours as early as 1919 on the occasion of the inaugu- ration of the work of the Sejm, when he argued that Poland would not interfere in the internai affairs of individual neighbouring countries, but would not allow them to interfere in Polish affairs. In Pilsudski’s mind, Eastern matters were of paramount importance for the Polish issue, especially relations with the USSR, per- ceived as an area in which the Polish side could afford, it should be remembered that the issues related to the USSR were very closely connect- ed with Romania. In Romanian matters, the first very impor- tant element was the case of the Little Entente, which although in the later period of the Mar- shal’s activity seemed to be losing importance, still had to be taken into account, especially in the context of Romanian-Czechoslovak and Romanian-Hungarian relations. This was a serious burden for Polish diplomacy. In Pilsudski’s opinion, Romania itself was treat- ed as the most important object of our pos- sible expansion in the internațional arena. In Pilsudski’s intentions, Bucharest should to a greater extent base and consult its own for- eign policy with Warsaw, actually weaken- ing its contacts with Prague18. Pilsudski saw Czechoslovakia as a country that had virtually no chance of staying longer in the political are- na of Europe, which is why Pilsudski consid- ered this factor to be a serious mistake by Ro- manian politicians. Nevertheless, it should be ---1 64 |---------------------------------- noted that the reality slightly differed from the somewhat idealized vision of the Marshal, who apparently did not notice or even did not want to see the Hungarian threat, or overestimated Poland’s ability to possibly stop Hungary’s revi- sionist intentions towards Romanian matters. The death of King Ferdinand, which took place on July 20, 1927, caused a renewed wave of interest in this country in Poland, also Mar- shal Jozef Pilsudski, who at that time was the prime minister and minister of military af- fairs, sent a special telegram of condolence to Bucharest, in which he remembered the de- ceased as a great friend of Poland and an advo- cate mutual alliance. Marshal Pilsudski’s next visit to Romania began on August 20, 1928 and lasted until Oc- tober 3, 1928, so it was combined with a va- cation. The Marshal was then in Romania as the Minister of Military Affairs. Despite this, the visit was given a much greater significance. The Marshal stayed in Târgoviște and as usu- al, spoke with appreciation about the hosts. A particular show of Romanian attitude towards Pilsudski was the panegyric article published by Pamfil Șeicaru in the Curentul. Ehe final point of the visit was Bucharest, where the Marshal met with the Romanian Regency Council, the government and the generals. During the ex- change of toasts, the permanence and impor- tance of the Polish-Romanian alliance, which was to remain strictly defensive, was again emphasized. Despite the warm welcome by the hosts, Pilsudski was quite sceptical about the possibility of Poland becoming involved in the event of a conflict over Transylvania. Ihis perception of Hungarian-Romanian af- fairs was undoubtedly influenced by the Mar- shal’s long visit to Transylvania in 1928, when Pilsudski personally became acquainted with this province during his holiday stay, giving the impression of its rather superficial ties with Romania19. The warm feelings that the Marshal had for Romania were evidenced by the fact that in 1932, the Marshal again went on holiday to Egypt, also to Romania. A longer stay in Romania and serious political talks took place on the way back. This time, the Romanian side decided to honour the Polish guest by entrust- ing him with the honorary command of the ----------■ Revista de istorie militară ■- 16th Infantry Regiment, the ceremony took place in Fălticeni20. This visit, although short, was aimed at establishing contacts with the new Romanian king and meeting the most im- portant Romanian politicians, including the then prime minister and, at the same time, a great friend of Poland, Professor Nicolae lor- ga. It was the last visit Marshal Pilsudski paid to Romania. However, he did not neglect con- tacts with his Romanian ally, and a regular point of each Romanian diplomatic visit to Poland was a meeting with the Marshal. The visit made in 1932 was also important because at that time both Poland and Romania were fi- nalizing talks with the USSR on the conclusion of a non-aggression treaty, therefore the Mar- shal’s longer stay in Romania was undoubtedly interpreted as a deșire to make an appropriate impression on the Romanians, moreover on this occasion, Pilsudski was supposed to une- quivocally warn the Romanians that the Polish side was very keen on concluding an agree- ment with the Soviets and, if the Romanians delayed the talks, the Poles would conclude an agreement with the USSR without waiting for Romanians’ decisions. He expressed this on April 14, 1932, during a meeting with the Romanian Prime Minister lorga and the then head of the Romanian Ministry of Foreign Af- fairs Ghika, where he initially accused France of having a negative influence on Romania’s conduct in the above-mentioned case, and lat- er admitted bluntly that in the event the treaty was signed by Estonia, Poland would the same without regard to Romania’s conduct in this matter21. It was an important declaration of inde- pendence towards France, which wanted a joint agreement with the USSR by Poland and Romania. It is worth mentioning that the ulti- matum unequivocally put forward by Pilsudski on the Romanian side was understandably kept secret, in the current press comments on the Bucharest visit we only find general state- ments regarding the full consent of the Polish and Romanian sides to the discussed mat- ters22. Pilsudski changed his position on this matter. Initially, in the first phase of talks with the USSR, Polish diplomacy, in agreement with the Marshal, assured the Romanians that Poland would not conclude its own agreement ---■ Revista de istorie militară ■------- without Romanians, but later during the talks this position evolved clearly, especially as the Polish side pressured the Romanian ally to for his part, he relented on certain matters, which, according to the Polish side, were of secondary importance23. The above-mentioned position of Pilsudski was described by the Romani- an side as an error, which was expressed, for example, by Savel Rădulescu, the then depu- ty minister of foreign affairs, who in an in- terview with Tadeusz Kobylanski, the deputy counsellor of the delegation, stated that the above-mentioned Pilsudski ultimatum was beneficial for the Soviets, as it allowed them to delay talks by submitting offers unfavourable for Romania24. On the other hand, Romani- ans realized the real possibility of persuading the Soviets to officially cede Bessarabia. lorga believed that it was virtually impossible, as no Russian government would, in his opinion, do it25. The above-mentioned question of re- lations with the USSR was also joined by an issue, formally of secondary importance, but important in the Romanian reality, the more so as Romania saw it as the aftermath of un- successful talks with the USSR. Already in Oc- tober 1932, the then Polish military attache in Bucharest noted that King Charles II expressed his disappointment by the fact that the Polish side did not respond quickly and adequately to the honours bestowed upon the Marshal dur- ing his April visit. In a particular way, it was not about granting the king the position of the colonel in the Polish Army. Charles II, sensitive to all protocol issues, especially in connection with the awkward situation related to the lack of agreement on the treaty with the USSR, saw it as a deșire to cool down political relations with Romania26. In the reports on the Marshal’s stay in Romania, the (theoretically) private nature of the visit was emphasized27, therefore it was noted that its program, clearly reflected the likes and dislikes of both parties. In this cat- egory, the lack of a meeting between Pilsudski (the minister of military affairs) and the then head of the military department, General Constantin Ștefanescu-Amza28, was perceived as a kind of affront (although it was not a for- mal defect against the private nature of the vis- it). Nevertheless, despite a noticeable cooling 65 down in mutual relations between Romania and Poland, especially during the period of the Nicolae Titulescu ministry, which, apart from mutual claims regarding the agreement with the USSR, was later joined by those related to the Polish-German treaty of 1934 and the subsequent talks on the treaty on non-aggres- sion between Romania and the USSR, which did not correspond to the Polish vision of such an agreement, Jozef Pilsudski in 1934 still unequivocally declared that, despite having agreements with both the USSR and Germany, agreements with France and Romania remain the pillars of Polish foreign policy29. With regard to Romania, the question of the possible direction of the alliance, i.e. the possible extension of its formula to countries other than the USSR, was constantly raised. According to the memoirs of the Romanian minister of foreign affairs, Nicolae Titulescu, during his conversation with him during his visit to Poland in October 1933, Pilsudski clearly defined the exclusively anti-Soviet na- ture of the alliance30. This position seems to be beneficial for the moment for the Polish side, which did not envisage involving Romania in a possible anti-German action, fearing that this would lead to a chain reaction and a Romani- an-Hungarian conflict, which would make it impossible to effectively supply Poland with variously understood participation of the Ro- manian side31. These topics were also taken up in the following year, especially since a new context in mutual relations appeared, i.e. the regulation of Polish-German relations and the subsequent denunciation of the little treaty of Versailles in the fall of 1934, about which Romania, and especially its minister of foreign affairs, N. Titulescu, had serious objections for at least two reasons. Firstly, due to the nega- tion of some of the Versailles arrangements, which were not in line with the priorities of the foreign policy pursued by the Romanian min- ister32; secondly, due to the already visible trăit in mutual relations, a bit paradoxically caused by the rapprochement of the Little Entente with the USSR, or at least Czechoslovakia and Romania33. This situation caused distrust on the Pol- ish side, which in turn influenced the state of mutual relations. Poland’s somewhat allergic ---1 66 |---------------------------------- attitude towards Romanian attempts to reach an understanding with the USSR could also have resulted from the Marshal’s position for- mulated at the end of 1934, confirming the view that the main potențial enemy of Poland is (at least temporarily) the USSR, therefore the main activities of Polish foreign policy should be focused to neutralize this threat. On the other hand, Romanian interests required the opposite action, calculated to regulate relations with the eastern neighbour, in the perspective of a threat from the west, in this particular case from Hungary, and implicit- ly from Germany, because it can be assumed that the state ruled by admirai Miklos Horthy would rather not decide to go to war with Romania without the support of Germany or Italy34. In 1934 Pilsudski, in an interview with the French Minister of Foreign Affairs, Louis Barthou, described relations with Romania as far from satisfying, qui nous donnent beau- coup d’embarras35; nevertheless, the Marshal constantly considered them important and requiring great attention36. It was a significant statement that it was made, although of course unofficially, actually just before J. Beck’s visit to Romania, which took place in May 1934. It is worth remembering that in the Polish-Ro- manian section the situation worsened at the end of 193437, which should be recognized as (though not direct) the results of Poland’s de- nunciation of minority arrangements and of the conciliatory, in Romanian opinion, policy towards Germany. This led to many incidents that ended only with the resignation of Nicolae Titulescu as head of Romanian diplomacy at the end of August 1936. The death of Marshal Jozef Pilsudski on May 12, 1935, echoed widely in Romania, where expressions of sympathy for the Polish nation were widely expressed. An expression of respect for the Marshal’s military achieve- ments was also the composition of the Ro- manian delegation to the funeral, chaired by the hero of World War I, Marshal Constantin Prezan. Professors Grigore Nandriș and Nicolae lorga presented their memories of Pilsudski in printed form. Nandriș devoted a brochure to Pilsudski, which on a little over 30 pages gave the Romanian reader an outline of Pilsudski’s activities38. It is worth mention- ------------■ Revista de istorie militară ■------ ing that the original brochure, written during Pilsudski’s lifetime, had a meaningful title - Pilsudski. Organizatorul și rtformatorul stfle- tului Polon (Pilsudski. Organizer and rtformer cf the Polish spirit)39. This original title seems to show well how the Marshal was perceived in Romania - as the undisputed leader of po- litical life in Poland. On the other hand, lorga published his memory of Pilsudski in his own newspaper, Neamul Românesc, on May 15, 1935, and later included it in the Oameni care au fost collection. The great Romanian scien- tist saw in the person of the deceased Mar- shal above all a great man, a tireless fighter for the Polish cause; what’s more, he compared Pilsudski to the greatest individualities in the history of Poland - kings Kazimierz [the Great - A. D.], Ștefan Batory or Jan Sobieski, and to Kosciuszko and other heroes of the partition era. lorga ended his memory with a short and rhetorical question whether the Poles would be able to find another leader who would be able to bear the Marshal’s legend40. Officially, the Marshal always appreciated the Romanian ally and expressed the convic- tion that these ties of friendship between the two nations and their armed forces would last forever, regardless of the current political sit- uation. Nevertheless, he was aware of certain weaknesses of the Romanian side, which, as he believed, could not weaken Poland’s interna- țional position in any way. He gave the most emphatic example of this during the negotia- tion of the treaty with the USSR, when, aware of the controversial conduct of the Romanian side for Poland, and especially the delaying of the talks, he did not hesitate to make a decision to independently accept the treaty, despite the possible complications of Polish-Romanian re- lations in the future. The Polish-Romanian alliance concluded under the auspices of Jozef Pilsudski and Take lonescu proved successful in 1939, which was tragic for Poland, when the Romanian state granted asylum to many thousands of Polish refugees. NOTES 1 For more information, see: H. Walczak, Sojusz z Rumunia w polskiej polityce zagranicznej 1918- ------■ Revista de istorie militară ■------- 1931, Szczecin 2008, s. 58; A. Dubicki, Dzieje pol- skiej placowki dyplomatycznej w Bukareszcie 1919- 1940, Lodz 2014, s., 65. 21 . Giurcă, Trei luni în Pocuția, București, 2019, passim. 3 F. Anghel, Construirea sistemului „Cordon Sanitaire”. Relații româno-polone 1919-1926, Cluj- Napoca 2003, s. 119. 4 D. Hrenciuc, România și Polonia 1918-1931. Relații politice, diplomatice și militare, Botoșani 2002, s. 6. 5 M. Wolos, Generat dywizji Bolestaw Wienia- wa-Dlugoszowski. Biografia wojskowa, Torun 2000, s. 75. 6 H. Walczak, Maria, Krolowa Rumunii, a przy- mierze z Polski} 1919-1938, Przeglad Zachodni, t. XXVII, 2012, zesz. 2, s. 142. 7 M. Patelski, Krolewskie peregrynacje po Polsce. Prasa o wizytach Ferdynanda I i Karola II w Rzec- zpospolitej Polskiej, [w:] Stosunki polsko-rumunskie w XX wieku, [red:] M. Patelski, M. Bialokur, Torun - Opole 2010, s. 69. 8 Adevărul, 1 VI 1926. 9 Zinowiew’s letter was a document in which G. Zinowiew, then head of the Third International, called on the British Communists to step up their an- ti-government action. It was published in the Daily Mail four days before the elections [25 X 1924] and caused Labour’s defeat. It is suspected to have been a fake produced by MI5 or whites seeking to block a trade agreement between the USSR and the UK. T. Crowdy, Historia szpiegostwa i agentury, Warszawa 2010, p. 322; As for the authorship of Zinowiew’s letter, the Polish element was also scrolled through, indicating the surroundings of General W. Sikorski, which, with knowledge of the Comintern instruc- tions, turned them into an anti-Soviet document. J. Piștek, Przestanki decyzji rzqdu Stanley a Baldwina o zerwaniu stosunkow dyplomatycznych ze Zwiqzk- iem Sowieckim 24 maja 1927 r., Acta Universitatis Lodzensis. Folia Historica, 85, 2010, s. 211. 10 Adevărul, 1 VI 1926. n F. Anghel, op. cit., s. 258. 12 A. Dubicki, System partyjny KrolestwaRumu- nii..., s. 176. 13 Societatea de mâine, 23-30 mai 1926, s. 4. 14 D. Hrenciuc, România și Polonia. Relații politice și diplomatice, Suceava 2005, s. 24. 15 J. Beck, Przemowienia, deklaracje, wywiady 1931 - 1937, Warszawa 1938, s. 35. 16 Ibidem, s. 61. 17 S. Sierpowski, Polityka zagraniczna Marszal- ka Pilsudskiego, s. 4; Kurier Poranny, 19 II 1926. 18 S. Sierpowski, op. cit., s. 12. ---------------------------------------1 67 |--- 19 Anna M. Cienciala, Polska polityka zagranicz- na w latach 1926-1932. Na podstawie tekstow min. ]6ztfa Becka opracowala, Paryz 1990, s. 52. 20 llustrowany Kuryer Codzienny, 18 IV 1932. 21 W.M. Bacon, Behind the secret doors. Secret Papers on the Failure cf Romanian-Soviet Negoti- ations 1931-1932, Stanford 1979, s. 98; co ciekawe uczestnik tego spotkania Nicolae lorga w swych zapiskach w ogole nie wspomina o takim wystșpi- eniu Pilsudskiego. N. lorga, Memorii, voi. VI, București 1939, s. 375. 22 llustrowany Kuryer Codzienny, 24IV 1932. 23 Ibidem. 24 Arhive Istorice Centrale București, Micro- filme Polonia, 58, f. 107. 25 N. lorga, Memorii, voi. VI, s. 375. 26 In his report, Lt. Col. Roman Michalowski suggested that the royal court's suggestion was swift, especially since discussions were almost si- multaneously taking place about the purchase of fighter jets by Romanian aviation, the king’s positive attitude, as it was believed at the time, could have helped to conclude the contract. Polskie Dokumen- ty Dyplomatyczne, 1932, red. K. Kania, Warszawa 2011, dok 215. In the end, the sale of aircraft was a success, and King Charles received the honorary head of the regiment on the occasion of his visit to Poland in 1937. 27 llustrowany Kuryer Codzienny, 15 IV 1932. 28 A. Dubicki, op. cit., s. 63. 29 D. Hrenciuc, România și Polonia 1932..., s. 41. 30 N. Titulescu, Romania’s foreign policy, București 1994, s. 95. 31 First of all, it was feared that, in the event of a hypothetical conflict with Hungary, Romanian transport routes with unsatisfactory and peacetime capacity would be used, understandably, to supply the Romanian army, and that the shipment of war material to Polish would not be treated as a priority. 32 A. Dubicki, Nicolae Htulescu. Portretpolityka i dyplomaty, Lomianki 2010, s. 166. 33 Diariusz i teki Jana Szembeka, t. I, [oprac:] T. Komarnicki, London 1964, s. 147. 34 N. Titulescu, Romania’s..., s. 105. 35 Ibidem, s. 157 36 Ibidem, s. 158. 37 The first such voices are already visible at the end of September 1934. At that time, in unofficial talks, Titulescu was to make it clear that Poland had such intentions. Polskie Dokumenty Dyplomatyczne 1934, [red:] S. Zerko, Warszawa 2014, dok 255, s. 585. 38 Gr. Nandriș, Viața Mareșalului los f Pilsudski, București 1935, ss. 32. 39 Ibidem, s. 5. 40 N. lorga, Oameni cari au fost, voi. 3, București 1936, s. 451. ] 68 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 CONSIDERENTE STRATEGICE ȘI GEOSTRATEGICE PRIVIND ALIANȚA POLONO-ROMÂNĂ, 1921-1939 MANUEL STĂNESCU * Abstract Romanian-Polish relations had an evolving dynamic in the two decades cf the interwar period, ./Romania remained, with small nuances, faitlful to the idea cf preserving the “sta- tus-quo” obtained through the peace treaties at the end cf World War I, the Polish state cf 1938-1939 had evolved dfferently from what it had been in 1920-1921. Keywords: Polish-Romanian alliance, Peace Treaty, Polish-Soviet war, Romania, Poland, Germany, Soviet Union Geopolitica estului Interesul Franței pentru menținerea sta- tu-quo-ului politic postbelic în vederea men- ținerii păcii și securității în Europa coincidea cu interesele statelor reconstituite și întregite după război în zona Europei Centrale și de Est. Fără îndoială, cheia planului francez era Po- lonia. La 19 februarie 1921 a fost semnat un tratat de alianță franco-polon care includea și o convenție militară ce prevedea asistență mu- tuală în cazul unei agresiuni. Locul al doilea ca importanță în aprecierile strategilor francezi pentru asigurarea securității în est era deținut de Cehoslovacia, stat cu care Franța a semnat, tot în februarie 1921, un tratat similar celui cu Polonia (completat, în anul 1925, cu o garanție mutuală în caz de război)1. E limpede că Franța coordona reconstrucția Europei centrale în spirit antigerman și în contextul unei supremații evidente a politi- cii franceze. Se pune însă întrebarea: cât de dispuși erau liderii regionali să satisfacă în permanență interesele Parisului? Un răspuns la această întrebare poate fi găsit în respinge- rea fermă a proiectului confederației danubie- ne, sprijinit de persoane influente din anturajul puterii de la Paris (îndeosebi fostul ambasador la Petrograd, Maurice Paleologue) și care găsea ecou și în anumite birouri de la Londra2. Viziunea franceză asupra tratatelor înche- iate cu țările din Europa Centrală și de Est a fost poate cel mai bine exprimată de premie- rul și ministrul de externe Raymond Poincare, la 6 mai 1924, într-o scrisoare privată către Couget, ministrul Franței la Praga: „Ceea ce am avut noi în vedere, prin acordurile înche- iate deja cu Polonia și Cehoslovacia, precum și prin (acordurile) proiectate cu celelalte țări • Cercetător, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------- 69 ale Micii înțelegeri, este menținerea statutului politic stabilit prin tratatele de pace. Dar a ne lua în această privință angajamentele formale fără a ne rezerva libertatea de examinare [a situației] ar însemna să ne lăsăm antrenați de politica statelor mici cărora încrederea ce le- ar da-o acordul cu noi, le-ar putea anula senti- mentul de prudență: mai mult, termenii unor astfel de angajamente ne-ar lipsi de mijlocul de a le modera elanul și de a împiedica [izbucni- rea] unui conflict sau măcar de a-1 localiza. în astfel de condiții, intervenția noastră ar duce poate la declanșarea unui război general. Nu trebuie, desigur, să rezulte din redactarea tra- tatelor că ne-am abține în mod categoric [de a interveni] dar noi trebuie să ne păstrăm li- bertatea de apreciere și decizie, indispensabi- lă dacă ținem cont de diversitatea pozițiilor și disparitatea intereselor aflate în joc”. Și con- cluziona: „Acordurile despre care este vorba au, de altfel, o valoare morală în sensul că ele arată în mod clar celor ce provoacă tulburări pericolele la care s-ar expune dacă aceste alianțe ar fi aplicate contra lor. Existența lor [a alianțelor] constituie deci o garanție eficace pentru pace”3. Alianța româno-polonă Prima mențiune într-un document oficial privind intenția realizării unei alianțe româ- no-polone a fost inclusă într-o relatare a con- vorbirii dintre delegatul Comitetului național de la Paris la București, S. Kozminski, și rege- le Ferdinand, datată 19 mai 1919. Suveranul României se declara în favoarea unor raporturi strânse româno-polone, întărite de un acord politic și economic4. Au existat însă motive și conjuncturi, de natură obiectivă și subiectivă deopotrivă, care au complicat relațiile româno-polone. în pri- mul rând a fost vorba de războiul polono-so- vietic, care a amânat toate acțiunile concrete de realizare a alianței, guvernul român apre- ciind că încheierea unei alianțe cu Polonia ar fi fost prematură, putând antrena România într-un conflict cu Rusia Sovietică. Situație pe care liderii români au încercat cu orice preț să o evite, refuzând orice ajutor militar pentru mișcarea Albilor. Relațiile de prietenie cu Po- lonia erau afectare de politica Varșoviei ce viza obținerea unei frontiere comune cu Ungaria, ---1 70 |------------------------------- ca și de creare a unui bloc polono-ungaro- român îndreptat împotriva Cehoslovaciei5. Take lonescu a fost cel care s-a opus ve- hement acestei tendințe, fiind adeptul unei înțelegeri în cinci în cadrul Micii înțelegeri - Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia și Grecia. Acest bloc de state care să unească Marea Baltică și Marea Neagră urma să con- stituie o contrapondere blocului sovietic la est și celui germano-maghiar la vest. în cele din urmă, Take lonescu a fost nevoit să accepte planul mai realist al doctorului Benes, care prevedea o alianță tripartită, destinată să ve- gheze doar asupra Ungariei. Cum frontiera de est rămânea neacoperită, a acceptat și formula unui tratat separat cu Polonia6. în opinia ministrului României la Varșovia, guvernul polon nu dorea să adere la Mica înțelegere în baza bunelor relații cu Ungaria și a disputei teritoriale cu Cehoslovacia. Gene- ralul Averescu a avut, la 22 septembrie 1920, o discuție cu contele Skrzynski, ministrul de externe polonez, cu care a abordat problema posibilității unui acord al tuturor statelor din estul european. în opinia șefului guvernului român, chestiunea avea trei aspecte: 1) ana- liza în comun a condițiilor puse de toți cei interesați; 2) stabilirea obligațiilor ce urmau a fi contractate pentru realizarea obiectivului și 3) necesitatea remedierii situațiilor controver- sate. De altfel, generalul Averescu s-a opus în- cheierii unei alianțe bilaterale cu Polonia, dar nu a reușit să-și impună punctul de vedere care nu era acceptat de rege7. în martie 1920, Marele Stat Major român se declara „pregătit” să-l trimită la Varșovia pe locotenent-colonelul fon Antonescu, în vede- rea discutării unei alianțe militare8. După ce Antonescu a discutat, la Varșovia, împreună cu generalul Tadeusz Rozwadowski, situația de la frontierele româno-polone, convenind, în linii mari, asupra măsurilor ce se impuneau pentru a se preveni eventualele rectificări teritoriale9, în vara anului 1920 au fost schițate (în secret) punctele esențiale ale alianței româno-polo- ne cu ocazia vizitei la București a generalului Tadeusz Rozwadowski. S-a propus o vizită la Varșovia a lui Take lonescu, pentru a discuta în ansamblu problema unui tratat și, în egală măsură, pentru a contracara puternica propa- gandă maghiară. Prințul Sapieha, ministrul de -----------■ Revista de istorie militară ■-- externe al Poloniei, considera și el că o vizită a omologului său de la București era de dorit. Din varii motive, călătoria lui Take lonescu la Varșovia nu a mai avut loc. în decembrie 1920, ministrul Franței la Varșovia informa că guvernul polonez are intenția de a-1 trimite la București pe generalul Haller, șeful Marelui Stat Major polonez, pentru a negocia încheie- rea unei alianțe militare10. într-adevăr, în ianuarie 1921 a sosit la București generalul Stanislaw Haller, care a demarat discuțiile bilaterale. La 11 februarie 1921 au fost anunțate legațiile României de la Londra și de la Paris despre proiectata vizită în România a prințului Eustachy Sapieha, șeful diplomației în cadrul celei de a doua republici polone. Câteva zile mai târziu, la 19 februarie, a fost semnat tratatul franco-polon11. Aici apare diferența majoră de abordare a Poloniei și României în raport cu factorul de putere dominant, Franța. Spre deosebire de li- derii de la Varșovia, care au așteptat semnarea acordului cu Franța pentru a parafa înțelegerea cu Bucureștii, liderii români au luat decizia de a accepta înțelegerea înainte de semnarea unui acord cu Parisul. Ceea ce se va dovedi o greșeală, mai ales din perspectiva punctului de vedere al lui Poincare relatat mai sus și care preciza că „noi trebuie să ne păstrăm liberta- tea de apreciere și decizie, indispensabilă dacă ținem cont de diversitatea pozițiilor și dispari- tatea intereselor aflate în joc”. Luni, 1 martie 1921, prințul Eustachy Sapieha a sosit la București, din suita sa fă- când parte și generalul Tadeusz Rozwadowski. El a luat parte la un prânz organizat în cin- stea sa, asistând ulterior la lucrările Camerei Deputaților. în cuvântul său a „elogiat erois- mul Armatei Române de la Mărășești, sublini- ind rolul comun al României și al Poloniei al apărării împotriva comunismului aflat la fron- tierele lor”12. Convenția de alianță defensivă între Re- gatul României și Republica Polonia a fost semnată la 3 martie 1921, la București, de prințul Sapieha și Take lonescu, valabilitatea convenției fiind de cinci ani. Schimbul docu- mentelor de ratificare s-a făcut tot la București, la 26 iulie 192113. Prin articolul 1, cele două state se obligau să-și acorde asistență arma- tă în cazul unui atac neprovocat la frontiera ----■ Revista de istorie militară ■------------ lor de răsărit. Polonia recunoștea acordurile României cu alte state în vederea menținerii tratatelor de la Trianon și Neuilly; în schimb, România recunoștea tratatul franco-polon. Pe lângă aranjamentul tehnic militar, e important de semnalat clauza secretă introdusă în tratat de Take lonescu care prevedea o rezervă în fa- voarea României: până la ratificarea tratatului de la Riga, care fixa granițele Poloniei, Româ- nia își rezerva dreptul de a aprecia dacă poate sau nu interveni în cazul unui atac neprovocat asupra Poloniei. Mai târziu, această clauză se va dovedi o alegere neinspirată pentru intere- sele României14. Ca anexe la Convenție se găseau trei pro- tocoale, primele două fiind esențiale pentru interpretarea documentului. Protocolul A pre- ciza ce se înțelegea prin frontierele orientale existente. Protocolul B este cel amintit, legat de Tratatul de la Riga. Protocolul C asigura Poloniei sprijinul diplomatic al României pen- tru obținerea recunoașterii Galiției Orientale, cuprindea angajamentul de a negocia o modi- ficare a frontierei comune cu scopul de a faci- lita legăturile de cale ferată dintre Bucovina și Maramureș, precum și necesitățile convocării unei comisii economice care să elaboreze o convenție comercială15. Alianța cu Polonia, una care a fost în mod deliberat ascunsă opiniei publice, a găsit nu- meroase voci critice atât la București, cât și la Varșovia. Faptul că tratatul nu a fost supus aprobării Parlamentului a dus la o interpelare a deputatului țărănist M. Vlădescu, la care Take lonescu s-a mulțumit să răspundă trimițând o copie a declarației publicate cu ocazia vizitei prințului Sapieha. în ziua următoare, 9 iulie 1921, Take lonescu a ținut în Cameră un discurs asupra politicii externe a țării, declarând că s-a încheiat un tratat de alianță, încă nepublicat, deoarece în Polonia se cerea aprobarea Parla- mentului pentru ratificare. Conținutul acor- dului a fost doar sumar expus, clauzele secrete nefiind menționate16. Același deputat Vlădescu a criticat încheierea alianței, în ședința din 9 decembrie 1921, declarând că în politica de alianță cu Polonia stă secretul politicii orien- tale greșite a României. Apărarea frontierei de est, susținea deputatul țărănist, nu impunea neapărat semnarea unei convenții formale, ce putea fi înlocuită cu succes printr-o politică de -------------------------------------1 71 |-- colaborare politică și economică cu Polonia. Alianța cu Polonia, preciza Vlădescu, prezenta o serie de dezavantaje care făceau ca politica de alianță formală să fie inoportună, prematură și imprudentă. în realitate, concluziona el, Take lonescu a urmărit, prin semnarea convenției, doar obținerea unui succes personal17. Presa de stânga din Polonia și România a criticat alianța. Ziarul polonez „Robotnik” preciza că „această înțelegere nu-i va folosi Poloniei, întrucât România nu-și va îndepli- ni niciodată angajamentele”. Deputatul N.D. Cocea declara că „granițele Poloniei nu sunt încă definitiv stabilite de către marile puteri, prin urmare, România nu poate să garanteze Poloniei granițele sale de la răsărit”18. în ceea ce privește istoriografia occidenta- lă (cu predilecție cea anglo-saxonă), ea a ana- lizat îndeobște politica externă poloneză prin prisma personalității mareșalului Pilsudski, apreciat mai degrabă ca un dictator decât ca un autocrat, ceea ce a deformat deseori per- spectiva. De fapt, mareșalul a creat politica de „echilibru” între Germania și Uniunea So- vietică, continuată de discipolul său Beck. Po- litica de echilibru, în viziunea lui Pilsudski, a fost exprimată prin cuvintele ministrului de externe polonez, August Zaleski, în mai 1926. Acesta preciza că cei doi stâlpi ai politicii ex- terne a Poloniei sunt „unul, stricta neutralitate între Germania și Rusia, în așa fel încât fiecare dintre ele să aibă certitudinea că Polonia nu va duce o politică agresivă asupra uneia cu ajuto- rul celeilalte și, al doilea, alianțele cu Franța și România ca o garanție a păcii”19. Concepte strategice comune Parte integrantă a convenției politice, Con- venția militară, semnată de generalii Tadeusz Rozwadowski și Constantin Christescu, șefii celor două state majore, specifica ansamblul de măsuri inițiat în condițiile în care teritori- ile celor două state, separat sau concomitent, erau confruntate cu agresiuni în părțile răsări- tene. Era prevăzut, pentru fiecare țară în parte și în raport cu proporțiile agresiunii, cuantu- mul trupelor operative: 14 divizii de infante- rie (cu patru regimente de infanterie și două de artilerie) și două divizii de cavalerie, care trebuiau să fie concentrate în 18-24 de zile de la decretarea mobilizării generale. Exercitarea | 72 [ comandamentului s-a stabilit prin acceptarea punctului de vedere românesc: fiecare armată acționa sub comandament propriu; în cazul în care situația strategică impunea ca unități dintr-o armată să opereze în zona celeilalte, ele erau plasate sub ordinele acestui din urmă co- mandament20. în mod firesc, necesitatea unui contact strâns între cele două state majore s-a materializat printr-o bogată corespondență și conferințe comune ce au avut loc în cele două capitale. Lucrările s-au concretizat într-o serie de studii sau ipoteze, care detaliază proiecția colaborării polono-române în cazul unei agre- siuni de la est21. Trebuie precizat că factorii de decizie de la Paris au fost informați constant asupra evalu- ărilor și proiectelor strategice comune. La 16 iunie 1922 a avut loc o întâlnire între mareșalul Ferdinand Foch și colonelul loan Florescu, subșeful Marelui Stat Major. înaltul ofici- al militar francez era interesat de conținutul Convenției militare româno-polone, precum și de planul de cooperare și concentrare a forțelor române la frontiera orientală. în baza instrucțiunilor primite de la mareșalul Foch, generalul Maxime Weygand, șeful Statului Major francez, a conceput o notă din cuprin- sul căreia reținem cantitatea de forțe aduse de fiecare aliat, tăria acoperirii române la Nistru, durata transporturilor de concentrare (21 de zile), dispunerea și capacitatea căilor ferate pentru o concentrare mai aproape de Prut, în plus, se făceau referiri asupra necesității îmbunătățirii căilor ferate (a cărei stare afecta colaborarea militară româno-polonă) și la ne- cesitatea ca România să-și dezvolte o industrie proprie de armament și muniții22. Cu alte cu- vinte, Franța controla foarte strict concepția militară a alianței, fiind, de altfel, cea care a dat indicații precise cu privire la coordonarea ope- rativă a celor două armate. în studiul nr. 1, întocmit la 21 septem- brie 1922 la București și semnat de generalii Rozwadowski și Christescu, se analizau patru ipoteze: două variante în care grosul trupelor ruse ar fi atacat Polonia la sud sau la nord de Pripet, o variantă în care vizată de agresiune ar fi fost România și, în sfârșit, varianta în care ambele țări erau atacate. Acest studiu a rămas valabil până în 1931, când a fost modificat parțial prin Convenția Militară din 193123. ----------■ Revista de istorie militară ■- în studiul nr. 3, întocmit la 4 aprilie 1923, tot la București, se stabilea, în linii mari, coo- perarea celor două armate în cazul unui atac sovietic contra României „cu o puternică avan- gardă din prima zi de mobilizare a celor două armate aliate”24. în studiul nr. 4, întocmit la 16 aprilie 1924 și semnat de generalii Haller, Lu- pescu și Florescu la Varșovia, s-a stabilit cola- borarea în caz de atac al forțelor rusești contra Poloniei, în ambele ipoteze (la sud sau la nord de Pripet), fiecare direcție secundară de atac fiind analizată separat25. Studiul nr. 5 prevedea coordonarea celor două armate în cazul unui atac pe scară largă îndreptat cu predilecție împotriva României. Erau luate în considerare două ipoteze: un atac în nordul Basarabiei, spre Botoșani, sau spre sudul provinciei, cu un atac de această dată se- cundar spre Botoșani. în cazul primei ipoteze, armata forțele române erau destinate pentru o apărare pe linii succesive, oferind timp tru- pelor poloneze să intervină. Se pare că această primă ipoteză era considerată mai plauzibilă în condițiile unui atac care ar fi avut România drept țintă26. Studiul nr. 6 prevedea, după concentra- rea trupelor române în nordul Basarabiei și al celor poloneze la sud de Pripet, dezvoltarea operațiunilor asupra grupului secundar ina- mic, pe direcții generale, ce urmau să fie adap- tate situației adversarului27. Studiul nr. 7 avea drept obiect analiza condițiilor și principiilor de cooperare ale ar- matelor aliate în ipoteza unui atac demonstra- tiv la nord de Pripet - urmat de un atac prin- cipal rus la sud de Pripet fie contra Poloniei, fie contra României (în nodul Basarabiei), fiind sugerată o „acțiune ofensivă cu scop limitat” contra grupului de la sud28. Această diversitate de situații și de proiecte necesitau o cooperare foarte strânsă între cele două state majore, fapt concretizat printr-un contact direct și permanent între cele două părți. Contactul s-a păstrat prin dese schim- buri de vederi, prin corespondență și mai ales prin conferințele ce au avut loc în cele două capitale. Lucrările delegațiilor militari la aces- te conferințe erau adunate, cel puțin în pri- mii ani, în așa-numitele „studii speciale”, care corespund cu proiectele prezentate mai sus. Primele două studii (Proiectul de operațiuni ----■ Revista de istorie militară ■----------- româno-polon în cazul unui război contra Ru- siei și Funcționarea legăturilor și serviciilor) au fost întocmite la 21 septembrie 192129. în ianuarie 1930, generalul Piskor, șeful Ma- relui Stat Major polonez, ajunge la București însoțit de o delegație de ofițeri superiori, fiind primit de omologul său, generalul Samsono- vici. Cu acest prilej a fost discutată chestiunea reînnoirii convenției militare ce urma să expire în 1931, precum și posibilitățile de interpretare ale articolului nr. 1 din Tratatul de la garanție. De ce a fost nevoie de o asemenea analiză? Partea română era interesată ca alianța mili- tară cu Polonia să vizeze exclusiv o eventua- lă agresiune rusă. Diplomația românească a remarcat, de exemplu, un pasaj din articolul apărut în „Weser Zeitung” din Bremen la 4 februarie 1931, referitor la pactul româno- polon: „România afirmă continuu că pactul în nici un mod nu se îndreaptă contra Germani- ei. Excepțional, se poate da crezământ acestor declarații, deoarece nici o țară nu e atât de de- pendentă azi de Germania ca România și po- litica externă românească se face azi exclusiv cu mintea și nu cu inima. Asta înseamnă că în cazul unui război germano-polon, România va ieși din încurcătură, tocmai după cum altă dată, în războiul mondial, a trecut fără șovăire în tabăra înțelegerii”30. E greu de spus dacă iro- nia din tonul articolului a fost prilej de discuții în cercurile diplomatice românești, dar e lim- pede că, odată cu debutul celui de-al doilea de- ceniu interbelic, România și-a dorit puțin spre deloc să lase senzația că poate intra în formule de alianță ostile Berlinului. într-un context politic în care România s-a arătat, în anumite situații din anii 1929-1933, îngrijorată de existența în rândul diplomației poloneze a unui curent favorabil Ungariei, între 28 aprilie și 2 mai 1930 s-au întâlnit la Varșovia delegații militare din cele două țări, „în scopul de a studia situația aliaților și a ina- micului în zona de joncțiune în cursul primelor zile de mobilizare, ca și acțiunile posibile ale inamicului în cursul aceleiași perioade”. Ulte- rior, spre deosebire de alte întâlniri preceden- te și pe baza ultimelor evoluții internaționale, s-a trecut la elaborarea unui joc de război cu tema „Cazul unei conflagrații generale. Franța și Germania polarizează statele aliate respecti- ve, dând naștere la două mari grupări - Franța, ---------------------------------------1 73 |-- Vizita Principelui Nicolae în Polonia, noiembrie 1933 Polonia, Mica înțelegere și Germania, Rusia, Italia, Ungaria și Bulgaria”. Scopul celei de-a doua tabere era ruperea legăturii între statele Micii înțelegeri și Polonia, asigurarea coope- rării directe între forțele germane-ruse-unga- re-italo-bulgare, ceea ce ar fi atras după sine scoaterea din luptă a României. Se aprecia că până în ziua Z+35 forțele revizioniste ar deține inițiativa datorită avantajului luat prin devan- sarea pregătirilor față de celelalte state, după care inițiativa strategică urma să treacă de par- tea României și a aliaților săi31. Datorită faptului că tratatului de garanție și convenției militare încheiate în 1926 le ex- pira valabilitatea, miniștrii de externe ai Ro- mâniei și Poloniei au semnat, la 15 ianuarie 1931, la Geneva, prelungirea pe încă cinci ani a acordului de garanție. A fost redactată o nouă convenție militară (semnată la Varșovia la 30 iunie 1931), unde textul propus de Ma- rele Stat Major român a fost aproape integral adoptat, cu accent pe „sprijinul și asistența” pe care România și Polonia urmau să le ofere reciproc32. Pe de altă parte, într-un raport pe care ministrul român la Varșovia l-a trimis la București era prezentată opinia cercurilor con- ducătoare poloneze, acestea constatând că „ro- mânii nu merg totdeauna mână în mână cu ei, | 74 [ că se inspiră prea mult din sugestiile aliaților și în special ale Franței, insuficient de cunos- cătoare a problemei rusești. în colaborarea militară, polonii sunt stânjeniți prin tărăgănări ale diferitelor soluții propuse și acceptate, ei zic că la noi chestiunile se rezolvă teoretic, iar soluțiile practice vin tardiv sau niciodată. în rezumat, la Varșovia există sentimentul că nu am înțeles încă nici pericolul care ne amenință nici importanța alianței”33. Declinul cooperării, 1931-1939 Pentru factorii de decizie de la București, lipsa clauzei „erga omnes” din documentele militare româno-polone a dus la nevoia de a consolida Mica înțelegere. în consecință, coor- donarea militară româno-polonă a scăzut mult în intensitate. în iunie 1932, cu prilejul vizitei șefului Marelui Stat Major polonez, a avut loc o conferință operativă, cu caracter mai degra- bă formal. între 1932 și 1935 nu a mai avut loc nici o conferință între cele două state majore, „dat fiindcă Marele Stat Major polon nu a fă- cut demersurile obișnuite”. în 1934, cu prilejul participării a unei delegații militare poloneze la manevrele regale, au existat discuții între șefii secțiilor de operații din cele două sta- te majore „pe chestiuni minore” în februarie -----------■ Revista de istorie militară ■--- 1935, atașatul militar al Poloniei la București a cerut o întâlnire cu generalul Samsonovici, transmițându-i dorința Marelui Stat Major polonez de a relua lucrările întrerupte în 1933 și 1934. Comunicarea atașatului nu a fost însă urmată de o invitație scrisă, formală, din par- tea statului major polonez34. Fără îndoială unul dintre motivele răcirii ac- centuate a relațiilor bilaterale s-a datorat sem- nării de către Polonia a tratatului de neagresi- une cu Uniunea Sovietică, în iulie 1932 (în no- iembrie Franța a semnat cu Moscova un tratat asemănător). Aflând de hotărârea guvernului de la Varșovia de a parafa cu orice preț tratatul de neagresiune, Grigore Gafencu îl însărcina pe Victor Cădere, ministrul român la Varșovia, să transmită, prin intermediul lui Beck, pri- mului ministru sau mareșalului Pilsudski, că guvernul român „are un motiv special și pre- cis pentru a considera semnarea prematură de către Polonia drept un act neprietenos față de România, care nu corespunde nici spiritului și nici textului tratatului nostru de alianță”35. în atare condiții este de înțeles de ce, după 1932, conferințele militare comune deveniseră inoperante, de vreme ce Polonia nu mai pu- tea sări în ajutorul României dacă aceasta era victima unei agresiuni, date fiind prevederile pactului de neagresiune cu Uniunea Sovietică. Putem aprecia că momentul 1932 reprezintă primul pas spre izolarea României, ce avea să atingă punctul culminant în vara anului 1940. Pe de altă parte, la mijlocul anilor ’30 ai seco- lului trecut factorii de decizie de la București au ajuns la concluzia (greșită, cum aveau să constate, dureros, ulterior) că Uniunea So- vietică, angrenată (se spera) într-o politică de apropiere față de democrațiile occidenta- le, nu reprezintă pericolul principal la adresa securității naționale, acestui rol revenind Un- gariei. „Diplomația de suprafață” sovietică s-a dovedit, în acest caz, eficientă. Astfel, Mica înțelegere a devenit instrumentul de securitate primordial pentru București. „Relațiile existente între cele două state s-au restabilit după tensiunile din timpul lui Titulescu”, aprecia, în aprilie 1937, ministrul german la București, Wilhelm Fabricius36, o afirmație parțial adevărată, așa cum am precizat deja. Această răcire a relațiilor româ- no-polone a fost accentuată și de campaniile de presă destul de agresive, motiv pentru care mi- Vizita președintelui polonez Ignacy Moscicki la București, 1937 ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------- 75 nistrul polonez la București a cerut o întâlnire cu șeful Marelui Stat Major român, generalul Samsonovici, care l-a primit la 19 octombrie 1935. Reprezentatul Varșoviei a dezmințit „toa- te zvonurile” care afectau alianța dintre cele două țări și a subliniat „permanența pericolului rus pentru ele”37. Pe de altă parte, propunerea poloneză pentru o întâlnire între șefii de state majore în ianuarie 1936 a fost cu diplomație respinsă de partea română: „îmi iau permisiu- nea de a vă informa că este posibil ca în această perioadă să aibă loc o serie de consfătuiri ale Consiliului nostru superior de război - con- sfătuiri de la care nu voi putea lipsi. De aceea regret mult că nu sunt încă în măsură a vă da un răspuns precis referitor la data conferinței și voi reveni asupra acestui subiect imediat ce vă voi putea anunța data consfătuirii noastre”38. în realitate, partea română dorea să obțină din partea Poloniei un angajament oficial de interpretare a articolului 1 din tratat, în sensul unei angajări a Varșoviei în cazul unui atac un- gar asupra României, așa cum partea poloneză își dorea un angajament identic al Bucureștilor pentru un eventual atac german. în decembrie 1936, la Varșovia, o nouă conferință comună a mai atenuat din animo- zitățile reciproce, realizându-se ceva progrese de ordin „practic” în iulie 1937 a avut loc o nouă conferință, de această dată la București, prilej cu care s-a semnat un protocol general al conferinței împreună cu patru protocoale speciale și o anexă de transmisiuni, discutân- du-se chestiuni în legătură cu operațiunile și fortificațiile din zona de joncțiune a celor două armate pe frontul de Est. în iunie 1938 s-a întrunit la Varșovia ultima conferință a celor două state majore aliate, din nou cu semnarea unui protocol general și a 7 protocoale specia- le, corespunzătoare chestiunilor discutate. în octombrie 1938, colonelul Beck, minis- trul de externe polonez, a avut discuții cu re- gele Carol al II-lea despre posibilitatea creării unui bloc polono-maghiaro-român (eventual și cu Iugoslavia), care să se opună expansiu- nii Germaniei în Europa răsăriteană. Istoricul Anna Cienciala apreciază că nu doar diferen- dul teritorial româno-maghiar a fost obstaco- lul principal în calea acestui proiect, cât și lipsa sprijinului din partea unei mari puteri euro- Vizita Regelui Carol II în Polonia, 1937 j 76 |---------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ pene. Mussolini, care își dorea o expansiune a Italiei în Balcani, era înclinat să sprijine proiec- tul, fapt care nu s-a concretizat39. Conferința din 1939 urma să aibă loc la București. în mai 1939, Marele Stat Major a în- tocmit o notă către primul ministru, cerându-i să aprecieze „dacă această conferință mai este oportună pentru luna iunie ori, dacă trebuie să o amânăm pentru altă dată sau dacă pe mo- ment o trecem sub tăcere”. Armând Călinescu, pe atunci premier, a notat pe document: „se va trece sub tăcere momentan”40. Un final al relațiilor militare bilaterale mult schimbat față de atmosfera din anii 1919-1921. Care au fost motive care au dus la răcirea relației româno-polone în cel de-al doilea de- ceniu interbelic? în primul rând, situația geo- strategică a Poloniei, înconjurată de două mari puteri revizioniste și având două minorități numeroase, puternic susținute din exterior, germanii și ucrainenii, asupra cărora se puteau folosi doar mijloace politice, orice apel la forță riscând să ducă la o intervenție militară a unu- ia dintre cei doi vecini41. Toate aceste chestiuni ieșeau din sfera de aplicabilitate a convenției militare româno-poloneze. în al doilea rând, să remarcăm dinamica di- ferită a celor două țări în perioada interbelică. Dacă România a rămas, cu mici nuanțe, fidelă ideii de păstrare a statu-quo-ului obținut prin tratatele de pace de la sfârșitul primei con- flagrații mondiale, statul polonez din 1938-1939 nu mai era cel din 1920-1921. Pentru factorii de decizie de la București, dorința Varșoviei de a îndrepta alianța atât asupra Uniunii Sovieti- ce, cât și a Germaniei, dar mai ales susținerea cauzei Ungariei și revendicările teritoriale pe seama Cehoslovaciei, un aliat constant al Ro- mâniei, au afectat relația româno-poloneză, în- cepută atât de bine în anii 1919-1921. NOTE 1 Gheorghe Zaharia, Constantin Botoran, Poli- tica de apărare națională a României în contextu- al european interbelic 1919-1939, Editura Militară, București, 1981, p. 94-95. 2 Eliza Campus, Proiecte de uniuni și uniuni zo- nale în perioada 1919-1939, în Probleme de politică externă a României 1918-1940, Culegere de studii, voi. III, Editura Militară, București, 1983, p. 67 și urm. 3 Viorica Moisuc, Premisele izolării politice a României 1919-1940, Humanitas, 1991, p. 250-251. ------■ Revista de istorie militară ■------- 4 Nicolae Dascălu, Relații româno-polone în perioada interbelică, Editura Academiei Române, București 1991, p. 28. 5 Ibidem, p. 28. 6 Arhivele MAE, fond Polonia, voi. V, f. 9. 7 Nicolae Dascălu, op. cit., p. 29. 8 Daniel Hrenciuc, Alianța militară româno-po- lonă în geopolitica Europei central-răsăritene (1919- 1939), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 51. 9 Ibidem, p. 51. 10 Nicolae Dascălu, op. cit., p. 29-30. 11 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 51-52. 12 Nicolae Dascălu, op. cit., p. 32. 13 Arhivele MAE, fond Polonia, voi. V, f. 9. 14 Ibidem, f. 10. 15 Nicolae Dascălu, op. cit., p. 31. 16 Ibidem, p. 32-33. 17 Ibidem, p. 33. 18 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 53-54. 19 Anna M. Cienciala, The foreign policy cf Joztf Pilsudski and JosefBeck, 1926-1939, „The Polish Re- view” 2011, voi. 56, nr. H, p. 114. 20 Colonel (r) dr. Dan Prisăcaru, La granița de est a sistemului de securitate versaillez - repere ale relațiilor politico-diplomatice și militare româno- polone în anii 1919-1932, în „Gândirea militară ro- mânească” nr. 1-2/2018, p. 158. 21 Ibidem, p. 157. 22 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 59-60. 23 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 2. 24 Ibidem, f. 6. 25 Ibidem, f. 8-10. 26 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 20. 27 Ibidem, f. 23. 28 Ibidem, f. 29. 29 Ibidem, f. 268. 30 Ibidem, f. 273. 31 Mihai Retegan, în balanța forțelor. Alianțe militare românești interbelice, Editura Semne, București, 1997, pp. 71-72. 32 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 273. 33 Mihai Retegan, op. cit,, p. 72. 34 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 274. 35 Mihai Retegan, op. cit,, p. 82. 36 Rebecca Haynes, Politica României față de Germania între 1936 și 1940, București, Editura Po- lirom, 2003, p. 18. 37 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 275. 38 Mihai Retegan, op. cit,, pp. 160-161. 39 Anna M. Cienciala, op. cit., pp. 140-141. 40 Arhivele MAE, fond Polonia 1920-1944, voi. 65, f. 275-276. 41 Mihai Retegan, op. cit,, p. 162. | 77 [ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 FROM HONORARY CONSULATE TO LEGATION. THE ESTABLISHMENT OF THE ROMANIAN DIPLOMATIC MISSION IN POLAND (1919) ADRIAN-BOGDAN CEOBANU * Abstract This article examines two important historical moments: the establishment cf a Romani- an honorary consulate in Warsaw in the late 19th century, and the assignment cf a Minister plenipotentiary in the same city at the end cf the First World War. 1fforts to establish a Ro- manian consulate in Warsaw began as early as April 1896 and were completed in 1899. After the First World War, at the beginning cf 1919, Romania had 13 legations abroad. Only one diplomatic mission was founded in 1919, that in Warsaw, led by an experienced diplomat Alexandru G. Florescu. Keywords: honorary consulate, legation, Alexandru G. Florescu, Minister plenipotentiary Introduction In the history of the diplomatic relations between Romania and Poland, most histo- rians1 bring into discussion the moment of the establishment of the two Legations in the summer of 1919. A correct approach - mostly given that Poland became, only after 1918, a topic of internațional relations. Starting from my concerns in what regards the Romani- an-Russian relations in late 19th century and the beginning of the subsequent century, in the following lines, I will focus on other relevant aspects, mostly from the perspective of the Romanian consular and diplomatic network. This paper will consider especially two impor- tant moments: on one hand, the establishment of an honorary consulate in Warsaw in late 19th century, and on the other hand, the act of sending a plenipotentiary minister in the same city, at the end of the First World War. The Honorary Consulate in Warsaw In what regards the consular network of Romania2, it should be stated that it developed after the year 1878, when consulates were gradually constituted in various European cit- ies, mostly in Central and Southeast Europe: Budapest, Chernivtsi, Thessaloniki, Rusciuk, * Assistant Professor PhD at the Faculty of History, ‘ Alexandru loan Cuza” University of Iași. j 78 |----------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■------- Odessa. According to the Supplementary Law on the Romanian legations and consulates, as well as on the central administration cf the Ministry cf Foreign Affairs in February 1879 and to the Consular Regulation cf June 1880, the Romanian consuls abroad had two cate- gories: remunerated/paid consuls and unpaid/ non-remunerated consuls. Concerning the at- tributions of the consuls within the first cat- egory - Romanian citizens - they were of an administrative nature: state registrars and civil and criminal jurisdiction registrars. Not least, they had the duty of “defending the Romanians and their interests in the locality, by exercising all the rights granted through treaties and lo- cal customs”3. The honorary consuls were not paid by the Romanian State; they only received money for letters and seals. Furthermore, in the lack of Romanian citizens, the government had the possibility of appointing foreign citi- zens (they were also non-remunerated consuls and they tackled mainly commercial issues; they were appointed from among the “most in- fluential” persons). In addition, they were not allowed to leave their position or to be absent for more than a month without the consent of the head of the Legation (their superior) or of the minister of Foreign Affairs (where there was no Legation) without delegating a person to replace them”4. The consular network in the Russian Em- pire was formed gradually after 1879. During a first phase, the Saint Petersburg Legation was in charge of the consulate of Odessa, founded on 17th September 1879 (comprising a consul, a viceconsul, and an interpreter) and of the consulate of Ismail, founded on 17th September 1879. The latter had two functioning phases: 1879-1884 and 1892-19 1 85. The consuls had to correspond directly with the head of mission in Petersburg; only in emergency cases, they were allowed to address directly to the minis- ter of Foreign Affairs6. Gradually, throughout the Russian empire, several honorary consu- lates were founded; the consulate of Moscow was founded on 22nd December 1882; the one of Petersburg in 1891, then the one of Warsaw in 1899, followed by those of Rostov on Don (1903), Helsingors (1907), and Riga (1913)7. The endeavours for the establishment of a Romanian consulate in Warsaw began as ---■ Revista de istorie militară ■----------- early as April 1896. The inițiative seems to have pertained to the honorary consul in Petersburg, Poliakov, who in a telegram sent to the Romanian Minister plenipotentiary, Gh. Rosetti-Solescu, mentioned several argu- ments in support of this endeavour. The city was featured as one of the most important commercial and industrial cities in western Russia. For this position, they proposed losif Landau - with a Law degree from the Impe- rial University in Warsaw - who also repre- sented at that point the Persian shah. Several months later, Landau himself sent to Rosetti the list of countries already represented in Warsaw: Germany, Austria-Hungary, Bel- gium, Spain, the US, France, Great Britain, Italy, Persia, Peru, the Netherlands, Portu- gal, Switzerland, Sweden-Norway. Poliakov’s inițiative was not reified initially. Two years later however, in May 1898, he reiterated the inițiative of creating a consulate in Warsaw. He believed that the commercial relations between Romania and Russia had to fur- ther develop, but he highlighted the lack of a consular network to support it8. Following this inițiative, Rosetti conveyed a report to the ministry, supporting the establishment of the consulate and Landau’s appointment. Only in the last part of the year, the Decree of 19th December 1898 approved the estab- lishment of the consulate. In this direction, Rosetti believed that the appointment was in the interest of the Romanian State and that Landau’s official position had to be consul general; otherwise, he may not have accept- ed the dignity in question: “I am doing my best here to set my af- fairs in order, but it is rather hard to do it on my own, though I have to do it; as soon as I finish, I will get to Bucharest for your orders. From my arrival to the country, I re- ceived several letters from Poliakof in which he kept on insisting for the nomination of Josef Landau as Consul General in Warsaw. I believe such a nomination is really useful for our interests and I hereby ask you to give the necessary orders for a decree in this respect. I think Mr. Landau should be appointed as Consul General, because the Kingdom of Po- land has a very separate administration and the foreign Consuls there all have the title of Consul General. Without it, our consul would have a lower position, which would be embar- rassing for our interests, and I even believe that Landau would not accept it. There is already an official note of the Legation in this respect”9. After a telegram exchange between Gheorghe Rosetti-Solescu and the Russian min- ister of Foreign Affairs, Vladimir Lamsdorff, as late as March 1899, they promulgated the ukase through which Landau was acknowl- edged officially. On 26th March 1899, Landau was informed officially by Rosetti concerning his new position; he was invited to Petersburg pin order to be briefed concerning the neces- sary guidelines for the consular. Several months later, in June, the first problems emerged. As he had been gone on a holiday during the sum- mer, Landau requested approval for appoint- ing Adam Bardet as secretary, (he would also sign documents on his behalf). Rosetti was not against the appointment of Bardet; he let Landau know that he could appoint anyone he would see fit as secretary, but in what concerned signing documents, he would have to make a special request to Bucharest for approval. In September 1899, Rosetti received a note ac- cording to which he could manage the “affairs” of the consular office, he could sign various documents, but the reliability pertained to the consul general, namely, Landau. The reports of the last within the subsequent years comprise details on either the mining industry, the com- merce, or industry within the consular district of Warsaw for the year 1899, or the wool fair that occurred in the capital of the Polish prov- inces in the days of 15th-16th June 190010. From the Information we hold so far, the address of the consulate general, most prob- ably for Landau’s residence, was in 1900, 10 Pienkina Street11. After the aforementioned year, the Information on the consulate and on the persons leading it is rather scarce. Whereas in various lists comprising Information on the consular network the name of the Petersburg consulate is featured, there is no note on the holder of the position in question. I have found such cases for the lists of 1902,1903, and 1911. The Foundation of the Legation At the beginning of 1919, Romania had 13 legations abroad (Rome, Brussels, Madrid, 80 London, Belgrade, The Hague, Stockholm, Christiania, Bern, Athens, Washington, Paris, Tokio12) and one diplomatic agency (in Cairo). The Romanian legations were led by experi- enced diplomats, trained in the period before the war, such as Alexandru Em. Lahovari, Nicolae Mișu, Trandafir Djuvara, Carol M. Mitilineu, Nicolae Filodor or Gheorghe Cretzianu13. In 1919, just one diplomatic mission was founded, namely the one in Warsaw, led by another experienced diplomat, Alexandru G. Florescu. Born to an old Romanian family in 1867, with a legal degree obtained in Bucha- rest, he had joined the diplomacy in 1890 as unpaid attache. Less than a month upon him passing the admission exam for the diplomatic career, in April 1890, Alexandru G. Florescu - “young, Orthodox, 23 years of age, clerk, born in Bucharest in 1867 and residing in Bu- charest, str. Dorobanți nr. 20, the son of Mr. Maj. George Florescu, residing in Botoșani, and of Mrs. Zoe Lenș, residing in Paris” - married Miss “Olga Costescu-Comăneanu, young, Orthodox, 20 years of age, working as a maid, born in Bucharest in 1869, resid- ing in Bucharest, str. Cătunul, the daughter of Mr. Constantin, rentier, and of Mrs. Zoe Costescu-Comăneanu”14. The young diplomat was related to Titu Maiorescu, conservative politician, who influenced his career. Regarding the appointment of Florescu in Warsaw, in 1919, an important aspect is worth highlighting here: in March 1913, he had re- signed from diplomacy. He had not activated in diplomacy for six years. So, in July 1919, at the time of his appointment in Poland, he was outside the diplomatic corps. In the memoirs of Alexandru lacovaki, is a possible explana- tion for Florescu’s appointment in the Polish capital. Whereas he had never joined Ion I.C. Brătianu in is political career, the latter “appre- ciated him and his volunteer Services for the country during the war”15. On 16th July 1919, a royal decree enabled the establishment of the Romanian Legation in Warsaw, the first holder of the position being Alexandru G. Florescu. In the summer of 1919, at the time of the establishment of the diplomatic mis- sion, beside the head of the mission, we find Alexandru lacovaki, as second class secretary, -----------■ Revista de istorie militară ■-- Alexandru G. Florescu16 Date and place of birth: 3 August 1867, Bucharest Parents: George and Zoe (born Lenș) Studies: Degree in Law/University of Bucharest Marriage: twice Olga Costescu-Comăneanu and Alexandrina Petrovici Aramis Diplomatic career: • Ministerial Decision No. 6042, of March 20,1890, he was appointed unpaid attache in the central admin- istration of Ministry of Foreign Affairs. • Ministerial Decision No. 7078, of April 11, 1890, he was appointed unpaid attache within the Paris Lega- tion. • Ministerial Decision No. 18293, of October 15, 1890, after the contest, he was recognized as attache of legation (October 15,1890 - February 11,1891). • Royal Decree No. 378, of February 12,1891, appointed attache of legation second class at Paris, remuner- ated with 200 lei/month. • Recalled to the central administration of Ministry of Foreign Affairs on September 13, 1891, he was as- signed to the Political Division. • Ministerial Decision No. 23877, of December 20,1891, he was appointed assistant to the head of the Min- isters Cabinet, beginning December 30, 1891. • Royal Decree No. 1451, of April 21, 1892, he was appointed, beginning May 1, 1892, chancellor of the Consulate of Thessaloniki, remunerated with 400 lei /month. • Ministerial Decision No. 25, of May 1,1892, he was assigned to the central administration of Ministry of Foreign Affairs and charged with helping the head of the Ministers Cabinet. • Royal Decree No. 1089, of March 22, 1893, he was conferred the title of secretary of legation third class legation secretary. • Royal Decree No. 2625, of June 30,1893, he was appointed, beginning June 1,1893, vice-consul and chan- cellor of the Consulate General in Budapest. • Ministerial Decision No. 22, ofJuly 3,1893, continues the service in the central administration of Ministry of Foreign Affairs. • Ministerial Decision No. 37, of September 17, 1893, he was in charge of the “functions” of chief of the minister’s cabinet. • Royal Decree No. 488, of February 9,1894, he was appointed, beginning March 1,1894, second class lega- tion secretary in Berlin, remunerated with 600 lei / month. • Ministerial Decision No. 4, of February 28, 1894, he was to fulfil the “functions” of chief of the minister’s Office. • Royal Decree No. 1401, of March 31,1894, he was appointed, according to the law on the organization of the ministry, as head of the minister’s Office. • Royal Decree No. 3700, of October 1, 1894, he was appointed second class legation secretary in Peters- burg, remunerated with 600 lei / month. • Royal Decree No. 3829, of October 7, 1895, he was put in a “position of availability”. • Royal Decree No. 4149, of November 13,1899, he was appointed, beginning November 15, 1899, general secretary of Ministry of Foreign Affairs, remunerated with 1000 lei/month (November 13, 1899 - February 14, 1901). On February 14, 1901, he resigned. • Royal Decree No. 1252, of April 2,1911, he was appointed extraordinary envoy and plenipotentiary min- ister in Athens. On February 23, 1913, he demanded that his resignation be accepted, beginning March 1,1913. Through Royal Decree No. 1209, of March 18,1913, his resignation was accepted, beginning April 1,1913. • Royal Decree No. 3089, of July 18, 1919, he was appointed special envoy and plenipotentiary minister in Warsaw, newly established legation. • Royal Decree No. 3200, of July 16,1921, he is conferred the rank of Minister Plenipotentiary Class II. • Royal Decree No. 1074, of March 21,1924, he was accredited, beginning April 1,1924, in the same capac- ity to the governments of Latvia and Estonia. • On June 1,1924, he sent a telegram requesting to be put in a “position of availability” beginning September 1, 1924. • Royal Decree No. 2585, of July 24, 1924, he was put in a “position of availability” beginning September 1, 1924. Date of death: 23 September 1925 ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------1 81 [ Alexandru G. Florescu (Narodowe Archiwum Cyfrowe) Dimitrie Mincu, consul, and Alex Bădăles- cu (military attache). The first of them noted about Alexandru Florescu that he was “a very intelligent man, eager to work and gifted by nature with great kindness. His vast culture, especially literary, made him fully adapt to the aristocratic environment in which he was des- tined to defend Romania’s interests”; and he appreciated his colleague Dimitrie Mincu for “his methodical and conscientious spirit”17. Observing the heads of mission of Romania who were in charge of the legations from the States forming the Little Entente, we can notice that Florescu was the only career diplomat. In Czechoslovakia was appointed Constantin Hiott, and in the Serbo-Croatian-Slovenian Kingdom, Theodor Emandi. As pointed out in the historiography of the theme18, Alexandru G. Florescu’s diplomatic mission was not an easy one. The Romanian Plenipotentiary contributed to the creation of the Romanian-Polish alliance in 1921 and to the consolidation of bilateral relations. On one hand, Florescu quickly integrated into the Pol- ish society, being appreciated by the local elite, and on the other hand, he enjoyed the trust of decision-makers in Bucharest during the mission in Poland. In fact, the reports, notes and telegrams sent from Warsaw prove the professionalism of the diplomat and the clarity with which he perceived the Polish-Romanian relations. During the mandate of Alexandru G. Florescu, the number of legation staff in- creased. For example, in 1922, beside the head of mission, we also find: Constantin Laptew (secretary first class), Edmond Ciuntu (secre- tary third class), Gheorghe Elefterscu (secretary third class), Dimitrie Mincu (consul general), Carol Harting (vice-consul), Francisk Gura (in- terpretei-), Mihaela Atanasiu (typist), Corneliu Bălăcescu (first class commercial agent), Alex Bădălescu (military attache). The increase number reflects the stage of Romanian-Polish relations. For comparison, the legations in Por- tugal, the Netherlands, Norway or Japan con- sisted of a maximum of three diplomats19. In the summer of 1924, alleging health problems, Alexandru G. Florescu requested to be recalled from the position he had held for five years. He died in September 1925. I have selected in the following lines excerpts from the Polish press upon the death of the former diplomat. “Kurjer Poranny” for instance, men- tioned him as “one of the most tested friends of Poland among the foreign politicians and the representative for several years of the al- lied Romania in Warsaw. Alexandru Florescu was one of the tireless collaborators in the achievement of the Polish-Romanian alliance and of the beautiful consolidation of this alli- ance”. “Gazeta Warszawska” wrote: “from the first day of his arrival to Warsaw, he worked tirelessly for the public opinion - the people - in his country to get to know Poland as much as possible; to this end, he spared no endeav- ours or expenses, in order to persuade numer- ous Romanian politicians, industry men, and mostly journalists that it was necessary to have closer relations with the Polish decision-mak- ----------■ Revista de istorie militară ■-- ers. The deceased also had remarkable person- al qualities: amazing kindness and excellent manners, reason for which he soon gained the admiration of all the circles within the capital. Ihe receptions at the Romanian Legations - for which he received assistance from his dis- tinguished wife - will be a long-lasting memo- ry for the people of Warsaw”20. Maybe now, after we celebrated 100 years of Romanian-Polish diplomatic relations, the name of Alexandru G. Florescu should be on everyone’s attention. NOTES 1 See for example: Florin Anghel, Nicolae Mareș, Dumitru Preda, România-Polonia. Relații diplo- matice, voi. I, 1918-1939, Editura Univers Enciclo- pedic, București, 2003; Florin Anghel, Construirea sistemului „cordon sanitaire”. Relații româno-polone 1919-1926, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2008; Nicolae Mareș, Diplomați polonezi și români, la Varșovia și București, in Idem, Istorie-Diplomație. Eseuri, voi. II, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014, p. 213-225; Adrian Vițalaru, From Alexandru G. Florescu to Gheorghe Grigorcea. The Chitfs cf Diplo- matic Mission cfRomania inPoland (1919-1939), in „Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” tom LIV, 2017 (Omagiu profesorului Gheorghe Cliveti), p. 141-150. 2 See for example Daniel Cain, Entre politique et education: le reseau consulaire du Vieux Royaume de Roumanie dans lEmpire ottoman (1881-1913) in „ Etudes Balkaniques-Cahiers Pierre Belon” 1/2017, p. 159-187; Adrian-Bogdan Ceobanu, A Romani- an Consul at the Margins cf the Russian Empire: Gheorghe Forescu in Ismail (December 1916 - March 1918) in „Plural. Istorie, cultură și societate” voi. 6, nr. 1/2018, p. 63-76. 3 Ion Mamina, Gheorghe Neacșu, George G. Po- tra (eds.), Organizarea instituțională a Ministerului Afacerilor Externe. Acte și documente, voi. I, 1859- 1919, Fundația Europeană Titulescu, București, 2004, p. 393-398, p. 411-433. 4 Ibidem, p. 414. 5 Adrian-Bogdan Ceobanu, Politică și diploma- ție la fârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor româno-ruse (1878-1899), Editura Universității „Alexandru loan Cuza” Iași, 2017, p. 315-324. 6 Organizarea instituțională a Ministerului A fa- cerilor Externe. Acte și documente..., p. 412. 7 More details in Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), Fond Petrograd, voi. 42-43. -----■ Revista de istorie militară ■------------ 8 Adrian-Bogdan Ceobanu, op. cit., p. 316-317. 9 Gheorghe Rosetti-Solescu Corespondență diplomatică personală și cficială (1895-1911). Petersburg, Rudolf Dinu, Adrian-Bogdan Ceobanu (eds.), Editura Universității „Alexandru loan Cuza” din Iași, 2016, p. 176. 10 Adrian-Bogdan Ceobanu, op. cit., p. 317. 11 AMAE, Fond Constantinopol, Problema 26, unpaged. 12 At the beginning of 1919, the Tokyo Legation had no holder 13 Adrian-Bogdan Ceobanu, New Times, Old Diplomats: Romanian Diplomatic Corps after the First World War (1918-1926), in Romanian Dip- lomatic Corps (1918-1947): Recruitments, Prcfes- sional Ways, Intellectual Prcfiles, Adrian Vițalaru, lonuț Nistor, Adrian-Bogdan Ceobanu (eds.), Har- tung-Gorre Verlag, Konstanz, 2020, p. 74. 14 Adrian-Bogdan Ceobanu, Diplomați în Ve- chiul Regat. Familie, carieră și viață socială în tim- pul lui Carol I (1878-1914), Editura Universității „Alexandru loan Cuza” din Iași, Iași, 2015, p. 208. 15 BAR, Secția Manuscrise [Manuscript sec- tion]. Alexandru lacovachi. Amintiri despre Ionel Brătianu, p. 8-10. 16 His biographical file was published in Adrian-Bogdan Ceobanu, Secretarii generali ai Ministerului Afacerilor Străine (1878-1918). Studii și documente, Editura Universității „Alexandru loan Cuza” Iași, 2019, p. 116-119. 17 BAR, Secția Manuscrise [Manuscript sec- tion]. Alexandru lacovachi. Amintiri, f. 65. 18 Adrian Vițalaru, op.cit., p. 141-150; Florin Anghel, România și Polonia. Farmecul, mirajul și consecvența unui „cordon sanitaire" (1918-1921)/ Rumunia i Polska. Urok, zludzenie i konsekwencja cordon sanitaire (1918-1921), in Renașterea Polo- niei și Unirea României. Despre centenarul stabilirii relațiilor diplomatice româno-polone!Odrodzenie Polski i Zjednoczenie Rumunii. W stulecie naw- iqzania polsko-rumunskich stosunkow dyplomat- ycznych, Warswaza, 2018, p. 101-115. 19 Ministerul A facerilor Străine. Personalul: ad- ministrațiunii centrale; delegațiunii în comisiunile europeană și internațională a Dunării; Societății Națiunilor, la Geneva; serviciului diplomatic; ser- viciului consular; Tribunalului maritim din Galați; Curții Superioare de Prize maritime din București și Tribunalului de Prize Maritime din Galați, Im- primeria Statului, București, 1922, p. 26. 20 AMAE, fund Problema 77, folder F 13 - Alexandru G. Florescu, unpaged. --------------------------------------1 83 I--- Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 A VENTURE WHICH NEVER HAPPENED. THE PROJECTED DELIVERY OF MILITARY EQUIPMENT TO POLAND USING THE POLISH NAVY SERVICES, VIA THE TERRITORY OF ROMANIA IN 1939 TOMASZ MIEGON * Abstract The Polish-Bolshevik war cf 1919-1921 emphasized Poland’s needfor establishing supply routes in case cf another corflict. Given the political situation on the European continent, Romania was chosen to become a transport hub for war material from Great Britain and France. To this end, steps were taken to establish a Polish Transshipment Base in the Romanian port cf Galați. From there, the military equipment delivered on ships was to be transshipped to railroad cars and sent to Poland. Keywords: Poland, Romania, Gdynia, Galați, transshipment base, Germany The experiences of the Polish-Bolshevik war of 1919-1921 highlighted the necessity to create safe - both from the technical and po- litical point of view - routes and infrastructure necessary for the supply of military equipment to Poland in case of another conflict. After re- gaining independence, the Republic of Poland was a poor country, destroyed by the fronts of World War I passing through its territory, by the robber economy of the partitioning States and by the fights of 1919-1920. There was al- most no arms industry. The construction of the port in Gdynia did not solve the problem of providing a sufficient route for possible supplies. In view of the predominance of the Soviet fleet and the weakness - especially in the 1920s - of our Navy, there was a need for alternative Solutions. The shape of the Polish borders was not without significance. Gdynia was connected with the rest of the country by a narrow, and therefore easy to break, area separating East Prussia from the rest of the German state. Although Soviet Russia and then the USSR were considered the main op- ponents in the future war, but given Germa- ny’s unfriendly or even hostile policy, a conflict with its western neighbour was not out of the question. In the face of the Reichswehr’s lim- ited size, however, it was considered unlikely, at least for the time being. Of the remaining * Director on the Naval Museum in Gdynia. ■ Revista de istorie militară ■ countries bordering Poland, only Romania maintained friendly relations with the Repub- lic of Poland throughout the interwar period1. The importance of mutual contacts was very high, creating the possibility to transport to Poland military equipment, ammunition and fuel from the allied France through Romanian sea ports. It is worth mentioning that during the interwar period, Romania was not only a friendly neighbour but also an ally of Poland. Jozef Pilsudski’s visit to Bucharest and his meeting with the King of Romania confirmed the deșire for mutually beneficial cooperation. There were plâns to build roads and bridges to increase transport capacity, as well as at least parțial unification of armaments. As Major Tadeusz Nowiriski, an officer of the Second Branch of the General Staff, wrote in his post- war memoirs, “Our only declared ally was Romania. The only one and, what is more, in- valuable. Lines of communication to the Black Sea ports ran through its territory. Only by this route, in the event of war with Germany, could supplies, raw materials, materiei and possible reinforcements from the West be directed to Poland”2. By the end of the decade of the 1930s, however, the political situation was different. Poland and Romania still maintained friendly relations, but the threat from Germany began to increase rapidly. After coming to power, Adolf Hitler strove to improve relations with the Republic of Poland, which he eventually succeeded in doing. Changes in the direction of German foreign policy were also to the ad- vantage of Polish diplomacy, which was trying to maintain a balance in relations with its two powerful neighbours. Powerful because Soviet totalitarianism had expanded the Red Army to almost monstrous size, regardless of the costs. Partly with German help. On the other hand, German totalitarianism - after Adolf Hitler felt the stability of his position on the International arena - violated Interstate agreements, started armaments forbidden by treaties and remilita- rized the Rhineland. After the occupation of Austria and the partition of Czechoslovakia, the Germans put forward claims against Po- land. One of the demands was for an extra- territorial highway through Polish territory, which would connect East Prussia with the ----■ Revista de istorie militară ■----------- rest of the Third Reich. The situation was be- coming more and more tense. Several meet- ings took place, during which the Polish side categorically rejected the German demands. Since March 1939, the outbreak of war was be- coming more and more real. Already in April 1939, Adolf Hitler unilaterally withdrew from the non-aggression pact, which he had signed with Poland five years earlier. At the same time, however, the Polish Republic managed to strengthen its relations with its tradițional ally, France, by concluding an agreement in April 1939 with France and the United Kingdom for mutual military aid in the event of a German attack. Under the terms of the agreement be- tween the Allies, on August 30, 1939, two days before the German attack on Poland, three de- stroyers of the Polish Navy began the imple- mentation of the Peking Plan. The plan called for the OORP Grom, Blyskawica and Burza ships to leave the Gdynia Naval Base and head to Great Britain as quickly as possible. The plan had been developed several months earlier, in May 1939. Its goal was to lead the core of the Polish surface fleet out of the Baltic Sea, since the German superiority was so enormous that our ships would have no chance to survive. The aim was to save those ships from inevitable de- struction in the Baltic Sea, at the same time giving them a chance to continue fighting the enemy at the side of our ally. A possibility was also considered of the Polish destroyers that evacuated from the Baltic Sea covering con- voys with materiei to Poland. Therefore, even before the war, a decision was made to build a Polish base in the Romanian port of Galați. As Poland’s ally, Romania found itself in a difficult situation. Within just a few years, Ger- many had become a military power, and the Ro- manian state with its oii deposits aroused their growing interest. On the other hand, the Pol- ish authorities were not going to give up their deșire to use Romanian territory to transport war material from Great Britain and France to Poland. Why not directly through Gdynia? As late as July 1939, this was precisely the plan. The obtained credits were used to purchase cannons, tanks, airplanes, ammunition and fuel in France and Great Britain, among oth- er things. A small part of them (among others Renault tanks) arrived in Poland a few weeks -------------------------------------1 85 I-- before the outbreak of war. Meanwhile, in Au- gust 1939 three ships were loaded in Great Britain for the Polish army: 6 units of 152.4 mm calibre naval cannons with ammunition, 24 units of 76 mm calibre anti-aircraft guns (also with a stock of ammunition), 20 units of 533 mm calibre torpedoes for destroyers and submarines, 20 units of 450 mm calibre aerial torpedoes, mine sweeps and mines. However, the transport was stopped after the Poles were informed by the British intelligence about the danger. This is how commander Stanislaw Rymszewicz wrote about it: “Reports of the British Intelligence Service were very alarm- ing as to the German preparations not to let through the Danish Straits those three ships with war equipment for Poland. In connection with this, the German naval authorities are said to have been instructed to devise a plan to attack these ships in the Danish Straits, and not in the manner of open aggression, but in a more sophisticated way, namely, by colli- sion with specially prepared German ships equipped with suitably reinforced bows for ramming”3. Therefore, it was decided to take a safer, al- beit farther route to Poland, which led through the Black Sea and Galați on the Danube, a Ro- manian port capable of handling medium-sized seagoing vessels. While maintaining secrecy so as not to give the Germans a pretext to in- tervene diplomatically against Romania, steps were taken to establish a Polish Transshipment Base there. It was there that military equip- ment delivered on ships was to be transshipped to railroad cars and sent to Poland. The matter was discussed with the Romanian authori- ties, with the participation of the British and French embassies cooperating in Bucharest with Polish diplomacy. Smoothly, it seems, an agreement was reached and in the second half of August 1939, the British established a route for three ships with supplies for Poland through the Mediterranean Sea, the Black Sea, and then to Galați. Already after the German attack on Poland, on September 3, commander Stanislaw Rymszewicz was assigned to “organ- ize transports of war equipment from Roma- nia to the country”4. The Ministry of Military Affairs informed the Polish Embassy in Bu- charest and the relevant military institutions 86 about this fact. Commander Rymszewicz, a graduate of the Russian Mechanical Depart- ment of the Higher Naval Engineering School in Kronstadt, participated in the Balkan War, World War 1 and the Polish-Bolshevik War. He also supervised the construction of Polish submarines and destroyers abroad. Retired commander Ignacy Szaniawski became a dep- uty of commander Rymszewicz. Born in 1884 in the Russian partition, he participated as a young officer in the Battle of Tsushima. During his service in the Polish Navy he was, among other things, a deputy chief of the Supply Of- fice of the Naval Management. At the time of his appointment to the position of the deputy of commander Rymszewicz, he was a civilian contract officer of the Navy. For the purpose of securing the organization and operation of the Transshipment Base in Galați, the military at- tache in Bucharest received the amount of one million zlotys. On September 5, commander Rymszewicz and his deputy went to Romania. Four days later, on September 9, 1939, as commander Rymszewicz recalls, they both reported to the Polish military attache, colonel Zakrzewski, where together with consul general Mikucki they discussed the details of organizing the Pol- ish Transshipment Base5. On the next day they reached Galați. There they met with Apostol Popa, a Romanian Citizen and honorary con- sul of the Republic of Poland. He took his tasks seriously, deservedly earning an excellent rep- utation both in Warsaw and among Polish cit- izens who benefited from his assistance. How- ever, in the new, wartime situation, Popa’s per- son raised concerns. He had his own shipping company, but was also the director of a branch of a German transport company, whose ships often called at Galați. Moreover, a few weeks earlier Popa had joined the Iron Guard, an organization that sympathized with the Ger- mans. Therefore, as Commander Rymszewicz wrote in his memoirs, it was necessary to keep the whole enterprise secret from the honorary consul, or at least try to keep up appearances to him6. For this purpose both commanders were sent to work in the Polish honorary con- sulate in Galați. There they posed as officials who could not return directly to Poland from Great Britain, where they were staying. They ----------■ Revista de istorie militară ■-- both realized that most likely Popa suspected or was even sure of the fictitiousness of such a situation. Probably the Polish woman working there as a clerk was not aware of this. Her main concern was how much they both earn and whether the Polish government or the honor- ary consul himself should pay for their work7. Fortunately, Popa did not let it be known that he suspected or was sure of the falsity of the stories of the two alleged MFA officials. Soon, it also turned out that he was as loyal to Po- land as possible. He proved this by helping the Poles who appeared in Galați after September 17 with his own funds, among other things. Nevertheless, it was necessary to find another shipping company than Popa’s, ready to coop- erate with the Transshipment Base, while do- ing it preferably in secret from the Honorary Consul himself. The situation was awkward. Of course, it had to be a competitor to Popa’s company. It was found, but shortly afterwards its employees informed commander Rymsze- wicz about the German consulate’s interest in the whole affair. The Germans apparently re- alized what was going on. They did not stop there, but began attempts to persuade the Romanian railroad and port workers to sabo- tage the transshipment of Polish war materi- al in Galați. The Germans at that time owned two consular buildings in Galați. One of them belonged to Czechoslovakia until recently. It was one of the Czechs still working there who confirmed in a conversation with commander Rymszewicz Information about the German interest in the Polish activity in Galați and a good understanding of it by the Germans. He also said that the consulate of the Third Reich was preparing a sabotage action using time bombs against the transports going to Poland8. At the same time, on September 18, three ships with supplies for Poland were in the Black Sea and approaching Galați. However, due to the Soviet Union’s attack on the Republic of Po- land and the seizure of the Polish- Romanian border by Soviet troops, they were redirected to Turkey, and the whole project lost its rai- son d’etre. Soon, the military attache at the Polish embassy in Bucharest ordered the liq- uidation of the Transshipment Base. One of ----■ Revista de istorie militară ■------------- its last actions was to pay the transport com- pany, which had already incurred expenses acting on behalf of commander Rymszewicz, the sum of a quarter of a million lei. This cor- responded to approximately 12,500 zlotys, or more or less the annual salary of a commander in the Polish Navy9. The main organizer of the Transshipment Base construction, command- er Stanislaw Rymszewicz, emphasized in his memoirs the kindness of the Romanian au- thorities towards the Polish cause. It was often declared unofficially due to the very difficult political situation in Romania in its relations with the superpower Germany. Although the friendliness of the authorities cooled down af- ter the Soviet attack on Poland, the Romani- ans themselves were friendly from the begin- ning to the end, sometimes loudly declaring their friendliness toward the Polish state. The construction of the transshipment base itself was completed. However, the Polish presence in Galați did not end. It was here that one of the centres for transporting Polish soldiers to France and Great Britain was located. The main protagonists of this enterprise were com- mander Rymszewicz and the consul Popa, who was loyal to Poland and had considerable influ- ence among the army and the police. But that is quite another story... NOTES 1 During the same period, Poland also maintained equally good diplomatic relations with Estonia. 2 Cited from: D. Kores, Tranzyt poludniowy. Problem organizacji kolejowego tranzytu wojennego do Polski przez Rumuniș w latach 1921-1939, “Eu- ropa Orientalis. Studia z dziejow Europy Wschod- niej i Panstw Baltyckich” 2014, No. 5, p. 47. It is worth mentioning here that the typescript of the cited diary is in the collection of the Archive of the Institute of National Remembrance in Warsaw. 3 Archive of the Naval Museum in Gdynia, S. Rymszewicz, Geneza organizacji bazy przeladun- kowej w Galat’zu (mps). 4 Ibid. 5 Ibidem, p. 4. 6 Ibidem, p. 5. 7 Ibidem. 8 Ibidem, p. 7. 9 Ibidem. --------------------------------------1 87 |-- Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 THE PROBLEM OF POLISH-ROMANIAN COOPERATION AGAINST GERMANY IN 1939 AGNIESZKA KASTORY * Abstract A\fter the German occupation cf Czechoslovakia, the United Kingdom proposed that Euro- pean States should demonstrate unity by signing a joint declaration to oppose German expan- sion in Europe. The United Kingdom selected France, the Soviet Union, and Poland as its first partners. It was envisioned that Poland would tjfectively support Romania, which was under German economic pressure, through an alliance between the two countries. The proposed al- liance included defence against an attack on the eastern borders cf both countries, but the United Kingdom and France tried to get both countries to expand their eastern borders against Germany. Poland rejected this concept because it did not believe in the possibility cf German aggression against Romania and preferred not to jeopardize relations with Hungary. For Ro- mania, the proposed expansion cf the alliance was not bentficial either. German-Romanian relations could have deteriorated and led Germany to support the territorial claims cf Hunga- ry and Bulgaria against Romanian territory. As a result, Poland and Romania chose to protect their own interests: Poland accepted British guarantees and then signed a bilateral agreement with the United Kingdom; Romania accepted British and French guarantees while ostensibly maintaining good relations with Germany. Keywords: Poland, Romania, Polish-Romanian alliance, British and French guarantees International situation after the liquidation of Czechoslovakia The liquidation of Czechoslovakia by Ger- many on 16 March 1939 completely changed the internațional situation in Europe. Under pressure from Germany, the Slovak parliament proclaimed the independence of Slovakia, while Hungary, in agreement with Germany, occupied the eastern part of Czechoslovakia, the Carpathian Ukraine. These events caused concern in Romania, which held difficult eco- nomic talks with Germany in March 1939. In Bucharest, it was feared that Germany would use Hungary’s attempts to regain Transylvania as pressure on the Romanian government and push it against Romania. In Bucharest, the de- cision was taken to partially mobilize in Tran- sylvania1. The fate of Czechoslovakia and the brutal treatment of its president Emil Hacha by Ger- man Chancellor Adolf Hitler caused outrage in Great Britain and France. On 17 March, * Jagiellonian University, Krakow. ■ Revista de istorie militară ■ British Prime Minister Neville Chamberlain stigmatized the German Chancellor’s faith- lessness to the Czechoslovakia, who failed to honour the commitments made to Czecho- slovakia at the Munich Conference in 19382. According to Chamberlain, the Third Reich thus revealed the aggressive nature of its poli- cy in the region. This conviction of the British Prime Minister was reinforced by reports of the Romanian Ambassador to London, Viorel Virgil Tilea, who on 17 March 1939 informed the British Foreign Minister, Edward Halifax, about the alleged pressure that Germany was to exert on Romania during the economic negotiations. Tilea claimed that the nature of the German proposals and the way in which they were presented were perceived by the Ro- manian government as ultimative. Gheorghe Tătărescu, Ambassador of Romania to Paris, also informed the French government about the difficult course of these negotiations3. It soon turned out that the Information about the German ultimatum was false, but “widespread through propaganda with a great politicul stubbornness” by Tilea, as the Polish ambassador to London Edward Raczyriski wrote jokingly, confirmed the conviction that the Third Reich was seeking the dependence of more and more countries4. At a meeting on 18th March the British Cabinet decided that the UK could not allow the Germans to liquidate or make dependent any more countries that stood in their way to the Aegean and Mediterranean. It had to show its determination to oppose further German expansion in order to bring together smaller States seeking support and strengthen their willingness to resist. A similar position was taken by France5. Already on 21 March, Edward Halifax pro- posed to the governments of the USSR, France and Poland to sign a joint declaration obliging the signatories to mutually agree on actions in case of a threat to the security and inde- pendence of any state in Europe. The choice of Poland was based on the belief that it had the ability to oppose Germany. It also had an alliance with Romania, although in case of aggression by the USSR, but it could theoret- ically have been extended in case of German aggression. When Edward Halifax presented ----■ Revista de istorie militară ■-------- Ambassador Edward Raczyriski with the draft joint declaration, he immediately inquired about the extent of Poland’s allied obligations towards Romania. Raczyriski assured that Po- land attached great importance to its alliance with Romania, but also that “Poland’s highest concern” was to improve Hungarian-Romani- an relations6. Poland’s position on the proposal for a joint declaration The Minister of Foreign Affairs of Poland Jozef Beck was aware of the fact that Ger- man politics brought the threat of war near- er, and he considered the most threatened to be Hungary, Romania, Lithuania because of Klaipeda and Gdarisk (The Free City of Danzig). He thought that these countries could oppose German expansion if they were certain that they would not be isolated and declared their willingness to involve Poland in creating a system of mutual guarantees7. Jozef Beck Poland was also one of the countries under threat. In October 1938, Germany presented it with a proposal to change the status of the Free City of Danzig and to build an extraterritorial connection between East Prussia and the rest of Germany through Polish Pomerania. At the beginning of 1939, a decision was made among Poland’s top leaders to reject these proposals, even if they were to end in an armed conflict8. Minister Beck, understanding the growing threat, did not believe that Germany had sent an ultimatum to Romania. The Polish ambas- sador to Bucharest, Roger Raczyriski, did not see any problems in the Romanian-German economic talks. Moreover, Romanian Foreign Minister Grigore Gafencu denied that he had authorized the ambassadors in London and Paris to communicate about the alleged ulti- matum. Roger Raczynski suspected that the suggestion in this matter came from the royal palace and that the Romanian representatives in London and Paris carried out the order in accordance with their own discretion and sense of the situation9. Edward Raczynski, on the other hand, who met with Tilea, assumed that the Ger- mans had indeed made difficult demands on Romania, which the Romanian government rejected. However, in Bucharest, there were circles ready to make concessions. According to Raczynski, Tilea’s speech was intended to prevent these “frightened elements” from tak- ing the lead in the negotiations and at the same time to draw the attention of the British and French governments to Romania’s difficult sit- uation. The government in Bucharest, on the other hand, having no absolute certainty about the position of the powers and not wanting to burn the bridges in relations with Germany, denied the Information of its ambassador10. The lack of any signals from Budapest on the operation against Romania also raised doubts about Tilea’s truthfulness. The Ger- mans could only exert pressure on Romania by obtaining Hungary’s permission to march through its territory, or by giving Hungary support for the occupation of Transylvania. Beck, who believed that he still controlled Hungary’s actions and was able to mediate in improving Romanian-Hungarian relations, did not believe that Hungary would go that ---1 90 |--------------------------------- far. On 20 March, after being informed about the mobilization in Romania and Hungary, he proposed to both governments to start talks. At the same time he warned that the Hungari- an-Romanian conflict in the existing situation could end in a European conflict11. He tried to convince the government in Budapest that overly close cooperation with Germany could mean a loss of independence and even sover- eignty for Hungary. In Romania, the Polish proposal to mediate in negotiations with the Hungarian govern- ment was hardly taken seriously. In Bucharest, the prevailing belief was that Hungary was no longer acting on its own and that Germany was doing so for it12. However, the problem of “defending” Hun- gary against German domination was used by Beck to reject the British proposal for a joint declaration. The Polish minister argued that a much better form of help for Romania would be the normalization of Romanian-Hungarian relations, in which he was prepared to medi- ate. He feared that an invitation to the Soviet Union’s cooperation would lead to an acceler- ation of the conflict, due to tense German-So- viet relations13. Beck’s reluctance to make a joint declara- tion also had deeper reasons. The British pro- posal did not provide Poland with any guar- antee of security, and it could have exposed it to a deterioration in relations with Germany. Beck decided to transform the British iniția- tive into a bilateral Polish-British agreement, and on March 23rd he addressed a proposal to Edward Halifax to conclude a bilateral secret agreement in the spirit of the joint declaration proposed by the United Kingdom14. Beck also negatively considered the pro- posal to extend the alliance with Romania against Germany, because Germany could only act against Romania in cooperation with Hun- gary. Beck believed that he was able to influ- ence relations between the two countries. He repeated this on numerous occasions, despite clear reports from Budapest, that Hungary was determined to occupy Transylvania if only Germany agreed to do so. Although the Pol- ish Ambassador to Budapest, Leon Orlowski, while noting the anti-German sentiment of Hungarian society, argued that no Hungarian -----------■ Revista de istorie militară ■-- government could renounce Transylvania or defend Romania. This would mean the end of Hungary. For this reason, they pursued a pol- icy of close cooperation with Germany, which allowed Germany to force Slovakia to conclude an agreement with the Third Reich and achieve the desired economic goals in Romania15. When writing about Germany’s success in Romania, Orlowski had in mind the Romani- an-German economic agreement finally con- cluded on March 23. It enabled Germany to cooperate extensively with Romania, but did not contain any provisions directly threatening Romanian independence16. It became clear that Hitler did not plan to attack Romania because he would not have bothered to make an economic deal with Romania. Romania was therefore not the first on the list of German targets, which meant that Germany did not plan to support the re- visionist aspirations of Hungary or Bulgaria in the near future. In this situation, the United Kingdom and France recognized that Roma- nia had not yet been completely lost and its independence still needed to be strengthened. Romanian Foreign Minister Grigore Gafencu tried to uphold this belief. He assured that the treaty did not violate Romanian independence, while emphasizing that he had not succeed- ed in getting Germany to give up supporting Hungarian claims to Romanian territory17. In the same days, however, the internațion- al situation of Poland was deteriorating. On March 21, Germany renewed its proposal to change the status of the Free City of Danzig and build an extraterritorial route through Pol- ish Pomerania. On 24 March, during a briefing for the employees of the Ministry of Foreign Affairs, Beck described Poland’s situation as serious due to the incalculability of Germany. He thought, however, that Hitler could still re- vise his policy under the influence of Poland’s firm stance: “The powerful were humble to- wards him, and the weak capitulated in ad- vance, even without saving their honour. With the help cfthe9 divisions, the Germans are to- day strolling through Europe, with this strength no one will take Poland”w. On the same day Beck finally rejected the plan of a four-party declaration with the participation of the USSR. ----■ Revista de istorie militară ■___________ British proposition of TI March 1939 In the face of Poland’s refusal and the USSR’s hesitant attitude towards the four-par- ty declaration, on 27 March, the United King- dom and France offered Poland and Romania support in the event of a threat to their sov- ereignty, provided that they showed a willing- ness to resist and a readiness to come to each other’s aid. However, the Polish-Romanian rapprochement would be kept secret. In addi- tion, Poland, as a stronger state and bound by an alliance with France, was to commit itself to help France and the United Kingdom on a reciprocal basis. The USSR planned to con- clude a secret agreement to help Poland or Romania if they found themselves at war with Germany19. The United Kingdom attached great im- portance to Poland’s position, and was deter- mined to support Poland sufficiently to avoid capitulating on German demands. Under the influence of unproven Information from jour- nalist Ian Colvin about the planned German attack against Poland, Neville Chamberlain decided to grant Poland guarantees on 31 March. In this situation, Romania found itself Neville Chamberlain at a disadvantage. Although the United King- dom has upheld the 27 March proposal, it has made the granting of guarantees to Romania condițional on Poland’s involvement in its de- fence and the expansion of the Polish-Romani- an alliance20. However, extending the scope of the alli- ance with Poland was not in Romania’s inter- est, because it would expose Romania to Ger- man anger, which increased the probability of an attack from Hungary or Bulgaria. Gafencu, pressed by the French ambassador on this is- sue, asked whether France would see the pos- sibility of Poland extending its alliance with Romania in case of a Hungarian or Bulgarian attack21. Pressure to expand the alliance was exerted on Beck by British diplomacy during talks in London on the conclusion of a Polish-British agreement (3-7 April 1939). Edward Halifax ex- plained to Beck that the aim of the agreement between Poland, Great Britain and France was to protect Romania from attack or absorption by Germany. He considered the lack of a Pol- ish-Romanian agreement in the event of Hun- garian aggression against Romania a danger- ous mistake22. However, Beck did not intend to negotiate the issue of Romania other than in bilateral talks with it. He also ruled out Polish-Romani- an cooperation against Hungary, believing that Poland had some political capital in Hungary that it should not lose. In his opinion, any alli- ance against Hungary would ultimately throw it into the embrace of Germany23. However, Chamberlain insisted that Poland should declare its readiness to help Romania if Germany not only wanted to take control of its economy but also threatened to bomb Bucharest, for example. Beck refused to take a stand without Consulting the Roma- nian government. He argued that Poland and Romania had no common interests with re- gard to Germany and Hungary. In the event of a German attack on Poland, Romania could do little to help Poland. However, Beck could not have imagined a Hungarian attack on Poland24. The disappointed Chamberlain stated that the British public expected the establishment by Britain, France and Poland of a centre around which other countries would concen- trate, rather than a bilateral agreement pro- tecting only local interests of selfish States. He wanted Poland’s commitments to be not only about a direct attack on Britain, but also about its involvement in the war as a result of de- fending other countries’ right to resist aggres- sion. Beck was ready to make commitments to other countries, but did not want to debate the issue of Romania and Hungary25. Chamberlain and Beck’s views on Hungary were completely different. Chamberlain pre- dicted that Germany would subjugate them and threaten Romania and Yugoslavia. Beck, on the other hand, believed that Hunga- ry would defend its sovereignty and, aware of the importance of the Polish alliance with Romania, would not let itself be used as a tool against Poland. He was determined to main- tain the will to resist the Germans that he be- lieved existed in Budapest. At the same time, he declared his willingness to provide military assistance to Romania if it came under Ger- man pressure, but he expected that other States would provide it with economic assistance26. Beck’s position caused irritation in Paris, where the security of Romania was much more important than in London. France tried to get Romania to negotiate with Poland to expand the alliance against Germany. However, Ro- mania, like Poland, sought to obtain Western guarantees without additional and risky ob- ligations. On 10 April 1939, the Secretary of State at the Romanian Ministry of Foreign Af- fairs, Alexander Cretzianu, went to London to get the British government to grant guarantees to Romania without looking at the position of Poland. However, the Foreign Office was convinced that such a decision would release Romania’s allies: Poland and Turkey from any responsibility for its fate. The British govern- ment wanted to get the countries in the region to cooperate and not make promises to Roma- nia that were difficult to fulfil. From the Brit- ish point of view much more important was Greece, which Prime Minister Chamberlain decided to grant guarantees on 13 April27. Romanian efforts to obtain a guarantee were supported by France, which was in- formed that Hungary had given its consent for German troops to march through its territo- ry. Indeed, on April 12th, Hungary demanded -----------■ Revista de istorie militară ■--- that Romania stop mobilizing in Transylvania, threatening to do the same. Beck warned the Hungarian government that any aggressive ac- tion against Romania could damage not only the overall Polish-Hungarian relations, but also the European peace. Hungarian Foreign Minister Istvân Csâky blamed Romania for the tension, declaring no aggressive intentions to- wards it28. In this situation, France proposed to the United Kingdom to join the guarantee for Greece, in exchange for which the United Kingdom will cover Romania with the guaran- tees. In Paris, it was believed that without this gesture, Poland and Turkey would not help Romania. Chamberlain agreed to accept the French point of view not to reveal the differ- ences between the allies. The guarantees an- nounced on 13 April, proclaimed that if Greece and Romania resisted aggression, Great Britain and France would come to their aid. Romanian Prime Minister Armând Călinescu accepted the guarantees announced in this form29. France’s concerns about Romania’s future were related to Grigore Gafencu’s planned visit to Berlin on 18 April. The atmosphere of uncertainty was heated up by the Romanian military attache in Paris, expressing concern about the purpose of the invitation and the possible attempt to stop Romania from signing the similar agreement that Poland signed with the United Kingdom on 7 April 193930. These circumstances reinforced the French government’s belief that the announcement of the guarantees for Romania should be accom- panied by a strengthening of Polish-Romanian cooperation, of which the Romanian and Pol- ish governments were immediately informed. In this situation, Romania proposed to Poland that both governments extend the interpreta- tion of the political agreement and treat it as a commitment against German aggression, without signing additional agreements. Beck did not rule out such a solution, as he in- formed Gafencu when he crossed Poland on 17 April on his way to Berlin. The Romanian minister did not insist on starting talks on the matter immediately. He was afraid of the course of talks with Hitler and could not rule out unexpected demands on his part. To avoid unpleasant surprises, King Charles II granted ---■ Revista de istorie militară ■-------- Armând Călinescu the Gafencu a two-week vacation to Germany and then other European capitals, and Prime Minister Armând Călinescu took over as For- eign Minister, which was made public31. In Germany, the Gafencu witnessed Hit- ler’s angry speeches against Poland, but did not meet with any new demands on Roma- nia. This was welcomed with relief by Prime Minister Călinescu, who was pleased to note that Germany calmly accepted the granting of French and British guarantees to Romania and focused on implementing the economic agree- ment signed in March. Under these circum- stances, Călinescu saw no need to sign a new agreement with Poland. Rather, he suggested that Poland and Romania develop a “technical commitment” in those areas that had not yet been considered32. Beck thus informed the governments of France and Great Britain that the Polish-Ro- manian agreement of 1931, if a situation other than Soviet aggression arose, could become the basis for developing mutual obligations, with- out the need to change its content. During his visit to London of 23-26 April 1939, Gafencu explained that in the event of a German attack ----------------------------------------1 93 |--- Hitler and Gafencu in Berlin, 1939 Nazi and Soviet troops celebrating the occupation of Poland -----------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ on Poland, Romania would have to concen- trate its forces on the border with Hungary and Bulgaria, which would prevent it from helping Poland. Romania did not want to take action against Germany to the same extent as Poland did not want to take action against Hungary. Gafencu expressed his dissatisfaction that the superpowers wanted to make the execution of the guarantee for Romania dependent on the position of Poland or another state. Prime Minister Călinescu presented a similar stance to the French ambassador on TI April 1939. He argued that the Polish and Romanian staffs could prepare the rules of cooperation within 24 hours, while the Polish-Romanian negotia- tions on the alliance would only annoy Germa- ny33. This finally closed the issue of expanding the Polish-Romanian Alliance. Conclusions The failure of the attempts to expand the Polish-Romanian alliance against Germany was due to the different goals that Poland and Romania on the one hand and France and Great Britain on the other set themselves in March 1939, and the distrust of the govern- ments in Warsaw and Bucharest regarding the effectiveness of British and French aid. The main goal of France and Great Britain was to build a common front against Germany, to demonstrate the unity of European States. Poland and Romania, on the other hand, were primarily concerned with their own security. It was not in their interest to provoke Germany and Romania to provoke Hungary in addition. However, the fact that the lack of unity in Eu- ropean countries allowed Hitler to gradually subjugate almost the whole of Europe cannot be ignored. NOTES 1 Raport R. Raczyriskiego z 21 III 1939 r. Polskie Dokumenty Dyplomatyczne, 1939 styczeri-sier- pieri [R. Raczynski Report of 21 March 1939, Pol- ish Diplomatic Documents, 1939 January-August], Warsaw 2005 (further on PDD), document number, (furtheron no.) 120, p. 191. 2 A. Hitler undertook to guarantee new Czecho- slovakian borders. 3 Raport E. Raczyriskiego z 12 IV 1939 r. [E. Raczynski’s report of 12 April 1939], PDD, nr 192, ------■ Revista de istorie militară ■-------- p. 317; W. Rojek, Historia nowoczesnych stosunkow mițdzynarodowych [History of modern interna- țional relations], Warsaw 2010, s. 227. 4 Raport E. Raczyriskiego z 12 IV 1939 r. [E. Raczynski’s Report of 12 April 1939], PDD, nr 192, p. 318. 5 Raport polityczny E. Raczyriskiego z 12 IV 1939 r. [E. Raczynski’s Report of 12 April 1939], PDD, nr 192, p. 318-320; Raport J. Lukasiewicza z 29 III 1939 r. [J. Lukasiewicz>s Report of 29 March 1939], PDD, nr 152, p.241. 6 Telegram szyfrowy E. Raczyriskiego z 21 III 1939 r. [E. Raczynski’s code telegram of 21 March 193], PDD, nr 116, pp. 186-187. The Polish-Roma- nian alliance, i.e. the Convention on the Defensive Alliance between the Republic of Poland and the Kingdom of Romania was concluded on 3 March 1921. It was accompanied by a military convention. The alliance was then extended on 26 March 1926 and 15 January 1931. It is extensively written on in: H. Walczak, Sojusz z Rumunii} iv polskiej polityce zagranicznej w latach 1918-1031 [Uie Alliance with Romania in Polish Foreign Policy in 1918-1031, Szczecin 2008, pp. 135-141,298, 454. 7 Notatka ministra J. Becka z 20 III 1939 r. [Min- ister J. Beck’s note of 20 March 1939], PDD, no. 113, p. 175. 8 A. Friszke, M. Kornat, R. Stemplowski, Dwie epoki. O celach w polskiej polityce zagranicznej 1918-1939 i 1989-2015 [Two epochs. About the Goals in Polish Foreign Policy 1918-1939 and 1989- 2015], Warsaw 2020, p. 76. 9 Raport R. Raczyriskiego z 21 III 1939 r. [R. Raczynski’s Report of 21 March 1939], PDD, no. 120, p. 193; Raport R. Raczyriskiego z 28 III 1939 r. [R. Raczynski’s Report of 28 March 1939, PDD, no. 149, p. 232. 10 List szyfrowy E. Raczyriskiego z 20 III 1939 r. [E. Raczynski’s code letter of 20 March 1939, PDD, nr 111, p. 112. 11 Telegram szyfrowy J. Becka do ambasadora w Paryzu z 20 III 1939 r. [J. Beck’s code telegram to the Ambassador to Paris of 20 March 1939], PDD, nr 109, p. 171; J. Beck do placowek w Budapeszcie i w Bukareszcie 20 III 1939 r. [J. Beck to the Budapest and Bucharest embassies on 20 March 1939], PDD, nr 110, p. 172; M. Lubieriski do przedstawicieli Pol- ski w Londynie, Paryzu i Rzymie 23 III 1939 r. [M. Lubieriski to Polish representatives in London, Paris and Rome 23 March 1939], PDD, no. 128, p. 200. 12 Raport R. Raczyriskiego z 21 III 1939 r. [R. Raczynski’ s Report of 21 March 1939] PDD, nr 120, p. 191 Poland has repeatedly tried to provide good Services in Romanian-Hungarian relations and work on their normalization, more about it H. Walczak, op. cit., p. 392 ff. 13 Telegram szyfrowy J. Becka do ambasadora w Paryzu z 20 III 1939 r. [J. Beck’s code telegram to the Ambassador to Paris of 20 March 1939], PDD, nr 109, p. 171; Telegram J. Becka do ambasadora w Londynie z 22 III 1939 r. [J. Beck’s telegram to the Ambassador to London of 22 March 1939], PDD, no. 122, p. 194; List dyrektora Gabinetu Ministra Spraw Zagranicznych do ambasadora w Londynie o bryty- jskich propozycjach z 23 III 1939 r. [Letter from the Director of the Cabinet of the Minister of Foreign Affairs to the Ambassador to London about British proposals of 23 March 1939], PDD, no. 127, p. 199. 14 J. Beck do ambasadora w Londynie z 23 III 1939 r. [J. Beck to the Ambassador to London of 23 March 1939], PDD, nr 125, p.196; List dyrektora Gabinetu Ministra Spraw Zagranicznych do amba- sadora w Londynie z 23 III 1939 r. [Letter from the Director of the Cabinet of the Minister of Foreign Affairs to the Ambassador to London, 23 March 1939, PDD, nr 127, p. 199; Raport J. Lukasiewicza z 29 III 1939 r. [J. Lukasiewicz’s Report of 29 March 1939], PDD, no. 150, p. 233-235; A. Friszke, M. Ko- rnat, R. Stemplowski, op. cit., p. 78. 15 Radiotelegram L. Ortowskiego z 23 III 1939 r. [L. Orlowski’s aerogramme of 23 March 1939], PDD, no. 130, p. 203; Radiotelegram L. Ortowskie- go z 24 III 1939 r. [L. Orlowski’s aerogramme of 24 March 1939], PDD, no. 135, p. 208. 16 I. Stawowy-Kawka, Ekipamja gospodarcza Trzeciej Rzeszy w Jugoslawii i Rumunii (1929-1939) [Third Reich economic expansion in Yugoslavia and Romania (1929-1939)], Krakow 1993, p. 79. 17 Raport R. Raczyriskiego z 28 III 1939 r. [R. Raczynski’s report of 28 March 1939, PDD no.149, pp. 231-232. 18 Wyst^pienie J. Becka 24 III 1939 r. w Minis- terstwie Spraw Zagranicznych [Speech by J. Beck on 24 March 1939 in the Ministry of Foreign Affairs], PDD, no.l31,p. 204. 191 wrote about it in a book: Rozbior Rumunii w 1940 r. [The partition of Romania in 1940], Warsaw 2002, p. 74-75. 20 W. Rojek, op. cit., p. 230. 21 A. Kastory, op. cit., p. 77. 22 Zapis rozmowy J. Beckja z E. Halifaxem 4 IV 1939 r. [Record of J. Beckj’s conversation with E. Halifax on 4 April 1939], PDD, no.171, p. 273. 23 Zapis rozmowy J. Becka z E. Halifaxem, 4 IV 1939 r. w Hotelu Savoy [Record of J. Beck’s conversation with E. Halifax, 4 April 1939 at the Savoy Hotel, PDD, nr 171, p. 274; Zapis rozmowy J. Becka z E. Halifaxem 4 IV 1939 r. w Foreign Office [Record of J. Beck’s conversation with E. Halifax on 4 April 1939 in the Foreign Office, PDD, nr 171, p. 267; Zapis rozmowy J. Becka z N. Chamber- lainem 4 IV 1939 r. [Record of J. Beck’s conversa- tion with N. Chamberlain on 4 April 1939], PDD, no. 173, p. 283. 24 Zapis rozmowy J. Becka z n. Chamberlainem 4 IV 1939 r. [Record of J. Beck’s conversation with N. Chamberlain on 4 April 1939] PDD, no. 173, s. 283-284. 25 Zapis rozmowy J. Becka z N. Chamberlainem 4 IV 1939 r. [Record of J. Beck’s conversation with N. Chamberlain on 4 April 1939], PDD, nr 173, p. 286; Rozmowa N. Chamberlaina z J. Beckiem 5 IV 1939 r. [Record of J. Beck’s conversation with N. Chamberlain on 5 April 1939], PDD, no. 180, pp. 293-294. 26 Rozmowa N. Chamberlaina z J. Beckiem 5 IV 1939 r. [Conversation between N. Chamberlain and J. Beck on 5 April 1939], PDD, no. 180, pp. 296-297. 27 A. Kastory, op. cit., pp. 78-79. 28 Radiotelegram J. Lukasiewicza z 12 IV 1939 r. [J. Lukasiewicz’s aerogram of 12 April 1939], PDD, no. 193, p. 325; J. Beck do posta w Budapeszcie 12 IV 1939 r. [J. Beck to the ambassador to Budapest on 12 April 1939], PDD, no. 195, p. 328; Radiotele- gram L. Ortowskiego z Budapesztu z 14 IV 1939 r. [J. Lukasiewicz’s aerogramme from Budapest of 14 April 1939], PDD, no. 197, p. 329. 29 J. B. Duroselle, Histoire diplomatoque de 1919 ă nos jours, Paris 1990, p. 240; A. Kastory, op. cit., p. 80. 30 A. Kastory, op., cit., pp. 77-78. 31 Raport ambasadora w Bukareszcie z 19 IV 1939 r. [Report of the ambassador to Bucharest, 19 April 1939], PDD, nr 211, p. 351G. Gafencu left a description of his journey: The last days of Europe, Warsaw 1984. 32 Raport R. Raczyriskiego z 26 IV 1939 r., [Re- port of the ambassador to Bucharest, 26 April 1939], PDD, nr 229, s. 383-384; Raport ambasadora w Ber- linie z 20 IV 1939 r., [Report of the ambassador to Bucharest, 20 April 1939], PDD, no. 215, p. 356. 33 Telegram J. Becka z 20 IV 1939 r. [J. Beck’s telegram of 20 April 1939], PDD, no. 214, p. 355. 96 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 MISTERIOASA DOAMNĂ E.D. VARȘOVIA VĂZUTĂ DE O ROMÂNCĂ, 1939-1940 FLORIN ȘPERLEA * Abstract Mrs. E.D. arrived in Warsaw just two weeks before the outbreak cf World War 2, on Sep- tember 1, 1939, with a scholarship for historical-literary research. A month after the end cf the German-Polish military hostilities, she managed to return to Romania and to publish in “Universul” newspaper, under the initials E.D., her harrowing experiences in a Poland ravaged by war. Keywords: World War 2, Poland, Romania, Warsaw, Nicolae lorga Cine este doamna E.D.? Doamna E.D. a ajuns la Varșovia cu numai două săptămâni înaintea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, cu o bursă de studii pentru cercetări istori- co-literare pe durata a cinci luni. Declanșarea conflictului o surprinde în Varșovia și reușește, după numai o lună de la deschiderea ostilităților militare germano-poloneze, să se întoarcă în țară și să publice, în serial, sub inițialele E.D., în ziarul „Universul”, peripețiile prin care a tre- cut, captivă fiind într-o țară răvășită de război. Bucurându-se de aprecierea istoricului Ni- colae lorga, ea își adună textele într-un volum pe care îl publică, sub îndrumarea marelui is- toric, la editura acestuia de la Vălenii de Munte (județul Prahova), în 19401, refuzând însă să-și pună pe coperta cărții numele întreg și păs- trând același mister asupra identității sale, pro- babil dintr-o necesară precauție în condițiile în care pare tot mai evidentă îndreptarea regimu- lui de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea spre Germania nazistă. lorga își mărturisește, în cele câteva rânduri scrise drept prefață, sim- patia sa „neschimbată pentru poporul polon, victimă a unei groaznice fatalități, din afară și dinlăuntru”2. Varșovia, stare de război Declanșarea războiului o găsește în Varșo- via, iar bulversarea populației, produsă de ma- sivele bombardamente ale aviației germane, o determină să părăsească după câteva zile Ca- pitala (căminul studențesc în care era găzdui- * Redactor-șef „Observatorul militar” lector dr., Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. ----■ Revista de istorie militară ■----------------------------------------------------1 97 |-- tă urma să devină o infirmerie ad-hoc pentru răniți), refugiindu-se la o prietenă poloneză, undeva în apropierea Varșoviei, socotindu-se la adăpost de bombardamentele Luftwaffe. Se întoarce la Varșovia, după trei săptă- mâni, atunci când i se permite, găsind capitala poloneză în ruine, acoperită de duhoarea in- suportabilă a cadavrelor rămase pe jumătate îngropate în molozul ruinelor. Clădirea Amba- sadei României este pe jumătate distrusă. în cele din urmă, ca cetățean al unei țări neutre, deși guvernul polonez, tezaurul Băn- cii Naționale și resturile armatei poloneze se salvaseră prin România3, obține un permis de trecere („Ausweiss”) spre țară, prin Germania, de îndată ce sunt restabilite liniile ferate din jurul Varșoviei. îndură, ca întreaga populație de altfel, o foamete cumplită, fiind nevoită să stea la cozi nesfârșite, ceasuri întregi, pentru a putea obține o farfurie cu supă. Pâinea lipsește cu desăvârșire. Comerțul cu obiectele furate din casele distruse înflorește, hainele sunt la mare căutare și se vând fără a mai ține seama de prețul exorbitant cerut de negustorii clan- destini. Țigările, spune E.D., „sunt de cinci ori mai scumpe decât înainte de război”4. Varșovia este acoperită de ploi și ninsori, iar casele con- tinuă să se prăbușească din senin pe aceia care trec pe lângă ele, motiv pentru care germanii încep să le dinamiteze. Are șansa să fie luată, împreună cu alte femei, într-un tren diplomatic spre Berlin, de unde, prin grija Legației din capitala Germa- niei, este repatriată, prin Viena și Budapesta. Ajunge să participe la cursul de deschidere al profesorului N. lorga, la Universitatea din București, cel mai probabil la începutul lunii octombrie. E.D. nu e deloc riguroasă în privința crono- logiei - care poate fi presupusă prin raporta- re la alte evenimente (declanșarea războiului, capitularea Varșoviei) - cele relatate se petrec pe durata lunilor august-octombrie 1939. Anul 1940 marchează apariția relatărilor sale în volum, la editura istoricului Nicolae lorga, la Vălenii de Munte. Urgia din cer înainte de toate, deși plutesc în aer norii războiului, intelectualii pe care îi întâlnește 98 E.D., aflându-se într-un mediu universitar, refuză să creadă că va fi război, dar unii, mai precauți, procedau deja la evacuarea familiilor din Varșovia, trimițându-le spre Est, destinație care le apare ca fiind sigură, încă. Alimentele continuă să se găsească, sunt organizate lucrări de apărare pasivă, se distribuie măști de gaze, chiar dacă, uneori, se stă la cozi interminabile pentru a putea intra în posesia lor. Există o ob- sesie a folosirii gazelor de luptă, reminiscențe ale spaimelor din anii Primului Război Mondi- al, transmise. Limba germană, spune E.D., este prohibi- tă. Un finlandez, bursier ca și ea, care încerca să vorbească nemțește, a fost repede oprit, ce- rându-i-se să utilizeze limba rusă, și ca urmare a faptului că mulți dintre cursanți proveneau din țările baltice sau erau slaviști din alte țări. Im- portant de subliniat este că percepția asupra pe- ricolului sovietic este inexistentă, în pofida sem- nării Pactului Ribbentrop-Molotov, ale cărui prevederi secrete, desigur, nu sunt cunoscute. Percepția autoarei asupra războiului este aceea a unei urgii teribile care vine din cer, bombardamentele germane sunt nimicitoa- re și are revelația unei schimbări a chipului războiului, prin contrapunerea, spune ea, a mașinăriilor infernale oamenilor. Efectul psi- hologic al acestora asupra populației este de- zastruos. Știm, disproporția de forțe a existat între beligeranți, în vreme ce Germania dispu- nea de 55 de divizii (din care șase de blindate), 2.400 de tancuri, 3.000 de avioane și 1.500.000 de soldați, Polonia avea numai 40 de divizii (din care numai 24 erau mobilizate încă de la început) și 900 de avioane de calitate inferioa- ră celor germane5. La 20 de zile de la începe- rea războiului, Varșovia era atacată de peste 600 de avioane germane, folosindu-se inclusiv bombe incendiare, lansate de avioane de trans- port Junkers-526. Germanii au organizat, de altminteri, un tur al frontului pentru atașații militari acreditați în capitala Reichului, în perioada 8-9 septembrie 1939, siguri, probabil, de o victorie rapidă îm- potriva Poloniei. Colonelul (la vremea aceea) Titus Gârbea, care era atașatul militar român la Berlin, a îna- intat regelui Carol al Il-lea observațiile sale, la 7 octombrie 1939, și o zi mai târziu Marelui Stat -----------■ Revista de istorie militară ■--- Major al Armatei române, o analiză organizată pe două paliere: unul politic și unul militar. Pe baza acestui raport, Secția a Il-a a Marelui Stat Major al armatei române a editat, în octom- brie 1939, o broșură cu caracter secret, desti- nată exclusiv uzului corpului ofițeresc (Războ- iul germano-polon. Constatări și învățăminte, lucrare editată de Marele Stat Major Secția a Il-a, București, octombrie 1939)7. Partea a doua a raportului privea operațiile militare care au dus la prăbușirea Poloniei și consecințele acestora asupra situației Români- ei. Primul aspect avut în analiză a fost mobili- zarea armatei germane. Titus Gârbea aprecia că aceasta a putut fi făcută cu cea mai mare discreție datorită unei abilități aparte a O.K.W. Fiecare unitate militară avea ordine secre- te și confidențiale prin care indica soldaților mobilizați locul și data la care trebuie să se prezinte la post. Mai mult, fiecare unitate știa și localitățile de pe teritoriul polonez la care trebuiau să ajungă și sconta chiar și pe data la care aceasta se va întâmpla. Mulți militari germani au primit ordinul de prezentare direct în garnizoane pe teritoriul Poloniei, cum a fost cazul orașului Torun, la câteva zile după înce- perea campaniei. Trenurile cu soldați și arsenal militar care circulau în apropierea frontierelor Poloniei aveau vagoane pregătite care urmau să fie aduse direct pe teritoriul polonez oda- tă cu începerea operațiunilor. Mobilizarea s-a făcut în mare liniște sub aparența unor lucrări de fortificare a frontierei în așteptarea unei ofensive a armatei poloneze. Majoritatea celor mobilizați au primit ordine individuale și au fost aduși pentru diferite lucrări de importanță secundară în zonele unde urmau apoi să fie concentrate marile unități operative. în fapt, aceste lucrări erau parte a unei tehnici de into- xicare deoarece fiecare mobilizat avea ordinul pregătit pentru data începerii ofensivei. Ger- manii s-au folosit foarte abil și de criza politică din luna martie pentru a pregăti în liniște ofen- siva. Echipele care s-au ocupat cu decriptarea textelor și ordinelor armatei erau pregătite în acest sens încă din 1938. în aceste condiții, concentrarea trupelor a fost foarte rapidă, con- stând doar în mici marșuri ale unităților spre bazele de asalt, fiecare ofițer știind dinainte când și unde se vor aduna soldații. ----■ Revista de istorie militară ■---------- Chemarea armatei nu s-a mai făcut prin mijloace vechi: decrete și publicații, ci militarii au fost preluați deja odată cu formarea grupu- rilor de armată. De exemplu, soldații chemați în Prusia pentru mobilizare la Konigsberg au fost rapid concentrați în Armata a 3-a. în schimb, folosirea de polonezi a vechilor meto- de de chemare în armată a oferit germanilor justificarea pentru atac care au intoxicat opi- nia publică vorbind de „amenințarea polone- ză” Mai mult, mobilizarea armatei poloneze nu a fost terminată până la 1 septembrie 1939. Această tehnică a fost folosită și de armatele franceză și britanică, ceea ce le-a împiedicat să acorde Poloniei un ajutor eficient. Este de subliniat, de asemenea, că armata germană, deși victorioasă în urma conflictului din Polonia, și-a reconsiderat unitățile moto- rizate și, chiar împotriva lui Hitler, a reevaluat pregătirea ofițerilor din Trupele de Uscat8. Doamna E.D. observă și ea haosul care pare să domnească în mișcarea trupelor poloneze, Varșovia fiind cuprinsă de panică. Zvonuri di- verse se răspândesc cu repeziciune. E.D. este martora unui incident în care un sceptic în privința unui posibil ajutor aliat își exprimă cu voce tare nemulțumirea („Acum s-au trezit? După trei zile de război?”), riscând să fie linșat de populație, care îl târăște, îl înjură și îl bate, socotindu-1 spion9. De asemenea, E.D. observă că efortul de a concentra muniția (obuze și grenade) în Ca- pitală a avut consecințe nefaste, fiindcă toate aceste depozite organizate în diferite puncte ale orașului au făcut cumplite ravagii în jur prin bombardarea lor de aviația germană. Moartea copiilor și a femeilor în aceste îm- prejurări, spune E.D., potrivit zvonurilor care circulă cu rapiditate, fac astfel încât inamicul german să fie și mai detestat. însemnările doamnei E.D. subliniază pro- funda simpatie a autoarei față de cauza Poloni- ei invadată de Germania nazistă. Pentru E.D., acesta pare să rămână doar un conflict militar izolat, bucurându-se, la ajungerea sa în Româ- nia, de statutul de neutralitate al țării sale. O, ijântă neștiutoare hire (fire) omenească!, ar fi exclamat cronicarul. Nici nu bănuia ce avea să urmeze... -------------------------------------1 99 |--- NOTE 1 E.D., Polonia, între viață și moarte, prefață de N lorga, Editura Vălenii de Munte, 1940. Lucrarea conține numeroase ilustrații cu ruinele clădirilor din Varșovia. Fotografiile nu-i aparțin autoarei. 2 Ibidem, p. 1. 3 Vezi, pe larg, Rtfugiații polonezi în România, 1939-1947, partea întâi, voi. 1, sub egida Arhivelor Naționale ale României, ediție bilingvă, Varșovia- București, 2013. 4 E.D., Polonia..., p, 25. 5 B.H. Liddell Hart, Istoria celui de Al Doilea Război Mondial, voi. I, București, Editura Orizon- turi, Lider, p.41-48; James L. Stokesbury, Scurtă is- torie a celui de Al Doilea Război Mondial, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993, p. 57-60. 6 Antony Beevor, Al Doilea Război Mondial, București, Editura RAO, 2015, p. 49. 7 Vezi General Titus Gârbea, Memorial și în- semnări zilnice, voi. I, ed. Silviu Miloiu, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, p. 82-95. Pentru contex- tul mai larg, Radu Florian Bruja, O analiză militară a campaniei Germaniei împotriva Poloniei din sep- tembrie 1939, în volumul bilingv Polonia și Româ- nia. împreună - alături - aproape, Uniunea Polo- nezilor din România, Suceava, 2015, p. 177-186. 8 Vezi, pe larg, Karl-Heinz Frieser, Mitul Blitzkrieg-ului. Campania din Vest a Wehrma- cht-ului, 1940, București, Editura Militară, 2010, p. 44-48. 9 E.D., Polonia..., p. 30. ] 1001------------------------------------------------- Revista de istorie militară ■ Dosar - Alianța româno-polonă, 1918-1939 ALIANȚA POLONOROMÂNĂ ÎN AJUNUL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. EVENIMENTELE PREMERGĂTOARE ȘI DESFĂȘURAREA VIZITEI MINISTRULUI AFACERILOR STRĂINE GRIGORE GAFENCU LA VARȘOVIA ÎN MARTIE 1939 HENRYK WALCZAK * Abstract Romanian Foreign Minister Grigore Gcfencu’s visit to Warsaw in March 1939 showed that both countries wanted to restore național cooperation. A far-reaching convergence cf views on the internațional situation in Central and Eastern Europe became apparent at that time. Gafencu seemed to share Polish Foreign Minister Jozef Beck’s views on the need for a Romani- an-Hungarian agreement and the establishment cf a bloc cf States between the Baltic and the Mediterranean Seas. It could have been assumed that the envisagedPolish-Romanian alliance would have a signflcanl impact on thefurther development cf relations in this part cf Europe. However, the occupation cf the remainder cf Czechoslovakia by the Ihird Reich on March 14, 1939, and the related mediation by Poland concerning the division cf Transcatpathian Ruthenia between Hungary and Romania, not only turned out to be incffective, but also led to far-reaching r.fts between Warsaw and Bucharest. From then on, each ally wouldfollow its own path until the outbreak cf World War II. Keywords: Polish-Romanian alliance, G. Gafencu, J. Beck, 1939 Alianța cu Regatul României, existentă din 1921, constituia pentru Polonia, alături de alianța cu Franța, unul dintre elementele fun- damentale ale securității sale. îi proteja pe am- bii semnatari împotriva amenințării din partea Rusiei Sovietice (Uniunii Sovietice). Scopul alianței dintre Varșovia și Paris era apărarea împotriva agresiunii din partea Germaniei. Până la jumătatea anilor treizeci, în pofida dife- ritelor fluctuații, a fost un factor stabil al politi- cii externe și militare a ambelor țări. Schimba- rea s-a produs când la conducerea diplomației române a venit Nicolae Titulescu. Acesta con- sidera că alianța cu Polonia nu constituie o • Universitatea din Szczecin. ■ Revista de istorie militară ■ apărare eficientă împotriva pericolului repre- zentat de URSS. Așadar, a ales să se apropie de această țară, înscriindu-și acțiunile în sistemul pactelor de asistență mutuală cu participarea Franței, Cehoslovaciei și Uniunii Sovietice. Această linie a fost negativ evaluată de mulți politicieni români și polonezi. Ca urmare a eforturilor lor, la sfârșitul lui august 1936, șeful diplomației regale a fost demisionat1. Lunile următoare au adus o îmbunătățire semnificativă a relațiilor dintre Polonia și România, demonstrând dorința lor de menținere și consolidare a alianței. O dova- dă în acest sens a fost schimbul de vizite ale șefilor de stat în vara anului 1937. însă, din primăvara anului 1938, au apărut tot mai mul- te disonanțe între aliați. Acestea erau legate de criza cehoslovacă provocată de politica de agresiune a Germaniei. Spre deosebire de Varșovia, Bucureștiul era interesat de păstra- rea integrității teritoriale a Cehoslovaciei, de care, alături de Iugoslavia, era legat prin Mica înțelegere. Românii au încercat să-i descura- jeze pe polonezi de la participarea la acțiuni care ar fi dus la împărțirea Cehoslovaciei. Pe de altă parte Varșovia făcea demersuri pe lângă România pentru ca aceasta să nu mai sprijine Praga și să încheie un acord cu Ungaria2. După conferința de la Miinchen, șeful diplomației poloneze, Jozef Beck, anticipând destrămarea celei de-a doua Republici Ceho- slovace, a venit cu inițiativa încheierii unei înțelegeri între România și Ungaria, iar în acest scop în octombrie 1938 a plecat la Galați pentru o întrevedere cu regele Carol al II-lea și ministrul afacerilor străine Nicolae Petrescu- Comnen. Acordul dintre România și Ungaria, din care un element important era împărțirea Ruteniei Subcarpatice între aceste două țări, era pentru ministrul polonez o componentă esențială a construirii în Europa Centrală și Sudică a unui bloc de state format din Polonia, Ungaria, România, Iugoslavia și Italia, care ar fi putut deveni o barieră împotriva expansiunii în creștere a Germaniei în această regiune, dar și ar fi putut să o protejeze de influența Uni- unii Sovietice. Ministru polonez a dezvăluit aceste planuri lui Comnen și Carol al II-lea. însă șeful diplomației române nu împărtășea convingerea lui Beck referitoare la destrăma- rea Cehoslovaciei și nici nu dorea preluarea 102]------------------------------------------- de către Ungaria - chiar dacă și România ar fi beneficiat de aceste schimbări - a majorității Ruteniei Subcarpatice. în schimb a sublini- at că din blocul de state conceput de șeful diplomației poloneze ar trebui să facă parte Cehoslovacia, exprimându-și totodată îngrijo- rarea că Germania și URSS s-ar opune acestui plan. Tocmai din acest motiv, România nu era interesată de acesta3. Planurile lui Beck au eșuat, iar relațiile po- lono-române s-au răcit semnificativ. O schim- bare decisivă în bine a avut loc după preluarea portofoliului de ministru de externe de către Grigore Gafencu. Ambele părți au trimis sem- nale arătându-și disponibilitatea de a reînvia alianța. Acesta era și scopul vizitei la Varșovia a șefului diplomației regale4. Ministrul Gafencu a pornit în călătoria spre capitala Poloniei pe 3 martie la ora 9.22 din Gara de Nord din București, fiind condus de funcționari superiori din Ministerul Afacerilor Externe și angajați ai ambasadei Poloniei. Mi- nistrul era însoțit de soția sa, Esmee, Alexandru Cretzianu - secretarul general al MAE, Roger Raczyriski - ambasadorul Poloniei în Româ- nia, Liviu Cicio-Pop - șeful de cabinet al mi- nistrului, delegația ziariștilor români și alții. Pe 4 martie la ora 10 trenul a ajuns la Varșovia. Printre cei care l-au întâmpinat la Gara de Est au fost ministrul J. Beck cu soția sa, Jadwigș, subsecretarul de stat în MAE Jan Szembek, președintele capitalei Ștefan Starzyriski, pre- fectul Varșoviei, Wlodzimierz Jaroszewicz și alții. La ceremonie a participat și ambasado- rul României, Richard Franasovici, cu soția sa, Mary, fiind înconjurați de reprezentanți ai ambasadei, membri ai Acordului de Presă Polono-Român, Societății Polono-Române și Camerei de Comerț Polono-Române. Pe par- cursul șederii lor soții Gafencu au locuit în apartamentele palatului Blank5. La ora 11 au început vizitele de proto- col, mai întâi ministrul de externe român, însoțit de ambasadorul Franasovici, l-a vi- zitat pe omologul său polonez, apoi a mers la președintele Consiliului de Miniștri, gen. Felicjan Slawoj Skladkowski, apoi împreu- nă cu Beck și ambasadorul român au venit la mareșalul Edward Smigly-Rydz. La ora 13 mi- nistrul Gafencu a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut. Următorul -----------■ Revista de istorie militară ■--- Vizita ministrului de externe român Grigore Gafencu la Varșovia punct al programului a fost primirea la micul dejun a oaspetelui și a soției acestuia de către președintele S. Starzynski în palatul Blank. După amiază, ministrului român i-a fost în- toarsă vizita de către J. Beck și primul-ministru gen. E Slawoj Skladkowski6. Seara ministrul Beck și soția sa i-au invi- tat pe soții Gafencu la un prânz. Din partea românească au fost prezenți și ambasadorul Franasovici cu soția, ministrul Cretzianu, con- silierul ambasadei Nicolae Dimitrescu și secre- tarul ministrului Cicio Pop. Partea poloneză a fost reprezentată de către ministrul cultelor și instrucțiunii publice, Wojciech Swiștoslawski, ministrul industriei și comerțului Antoni Roman, șeful Marelui Stat Major gen. Waclaw Stachiewicz, mareșalul Seimului Waclaw Makowski, viceministrul Jan Szembek și alții7. După prânz ministrul Gafencu a fost găz- duit de către profesorul Waclaw Sierpiriski, președintele Societății Științifice din Varșovia, membru de onoare al Academiei Române și vicepreședinte al Societății Româno-Polone- ze. La recepție au participat cca 100 de per- soane, printre care înalți funcționari ai MAE, reprezentanți ai corpului diplomatic, rectorii ----■ Revista de istorie militară ■---------- universităților din Varșovia și un grup de pro- fesori. întâlnirea cu profesorul Sierpiriski do- rea să demonstreze cât de multă importanță acordă ambele părți relațiilor științifice și culturale8. Pe 5 martie la ora 10.30, în Clubul Rapor- torilor Parlamentari din Seim, a avut loc o ședință festivă a comitetului polonez, Acor- dului de Presă Polono-Român, la care a parti- cipat ministrul Gafencu. Mieczyslaw Wyzel- Sciezyriski - președintele Uniunii Ziariștilor Polonezi - l-a întâmpinat „nu numai ca pe mi- nistrul de externe al unei țări prietene și aliate, dar și ca pe un remarcabil și excelent jurnalist”. Gafencu a mulțumit pentru „această manifes- tare a prieteniei și apropierii polono-române”. Pe parcursul întâlnirii, prof. Olgierd Gorka, fostul atașat militar la București și membru co- respondent al Academiei Române de Științe, a prezentat un referat despre relațiile bilaterale și alianța dintre cele două țări, stârnind aplau- zele celor prezenți, printre care, alături de mi- nistru, se aflau și jurnaliștii români9. în aceeași zi după amiază, șeful diplomației românești și soția sa au luat micul dejun la reședința președintelui Poloniei, care, din ca- --------------------------------------11031--- uza indispoziției, a fost înlocuit de mareșalul Smigly-Rydz. La micul dejun au participat soția șefului statului, Maria Moscicka, viceprim-mi- nistrul Eugeniusz Kwiatkowski, ministrul Beck, ministrul de război gen. Tadeusz Kasprzycki, ministrul Roman, gen. Stachiewicz, vicemi- nistrul Szembek, ambasadorul Raczynski și alții. Din partea românească au fost prezenți printre alții ambasadorul Franasovici, consili- erul ambasadei Dimitrescu și atașatul militar col. Aleksander Pelimon. Ulterior ministrul Gafencu a depus pe treptele Palatului Belve- dere o coroană de flori în culorile naționale ale României, aducând astfel un omagiu me- moriei Mareșalului Jozef Pilsudski. Apoi îm- preună cu jurnaliștii români a vizitat Muzeul Belvedere. Seara, ambasadorul Franasovici și soția sa au oferit un dejun în cinstea minis- trului și a soției acestuia. Alături de diplomații români acreditați la Varșovia au fost prezenți viceprim-ministrul Kwiatkowski, ministrul Beck, ministrul Roman, gen. Stachiewicz, am- basadorul Raczynski și viceministrul Szembek. După dejun, în saloanele ambasadei române a avut loc o recepție10. Vizita ministrului de externe român Grigore Gafencu la Varșovia Pe parcursul acelei zile între orele 11.20 și 12.30 și după ora 18 au avut loc două discuții mai lungi între Beck și Gafencu, referitoare la situația internațională11. La început Beck a de- clarat că din ianuarie 1938 și-a dat seama că Germania va tinde să anexeze Austria și regiu- nea sudetă. în opinia sa, planurile germane de anexare ar fi putut fi direcționate și spre nord- est, până la statele baltice, dacă Polonia nu ar fi reușit să normalizeze relațiile cu Lituania. El considera că Anglia și Franța nu sunt pregă- tite pentru a se opune cu hotărâre planurilor germane. El a anunțat că, în fața atitudinii Oc- cidentului și a problemei cehoslovace încă ne- rezolvate, Polonia intenționează să influențeze activ situația internațională12. în opinia șefului diplomației poloneze, Cehoslovacia după conferința de la Miinchen era o „caricatură a Austriei fără Habsburgi” și se caracteriza prin contradicții și efemeritate. Instabilitatea era vizibilă mai ales pe teritoriul Ruteniei Subcarpatice, unde conducerea ac- tuală nu avea nici autoritate și nici prestigiu, iar de o oarecare influență se bucurau doar ungurii. Tocmai din acest motiv, după păre- rea lui Beck, Budapesta nu trebuia să lipseas- că de la decizia privind soarta Ruteniei Sub- carpatice. Totodată el sublinia că aceasta nu se va face niciodată în detrimentul României aliate. De asemenea a reamintit de propune- rile făcute în timpul întrevederii de la Galați: împărțirea Ruteniei Subcarpatice, din care o mare parte până la granița cu Polonia urma să fie preluată de Ungaria, iar restul, locuit de o populație românească și aflată în vecinătatea Maramureșului, urma să intre sub autorita- tea Bucureștiului. O soluționare satisfăcătoa- re atât pentru Polonia, cât și pentru România și Ungaria ar fi putut constitui un preludiu pentru încheierea unui tratat de prietenie în- tre București și Budapesta. Șeful diplomației poloneze a arătat că propozițiile sale erau o dovadă de loialitate față de aliata sa, Româ- nia. între timp, informații despre desfășurarea discuțiilor au fost transmise presei române de către Petrescu-Comnen, iar prin intermediul acesteia presei internaționale, devenind astfel un prilej de atacuri la politica externă poloneză și principiile pe care se bazează13. Ca răspuns Gafencu a menționat că poziția românească la Galați a fost determinată de trei -----------■ Revista de istorie militară ■--- Vizita ministrului de externe român Grigore Gafencu la Varșovia factori: loialitatea față de aliatul cehoslovac și neparticiparea la împărțirea teritoriului aces- tuia, necesitatea de a menține prin Ucraina Subcarpatică o cale importantă de comunicație care să permită furnizarea echipamentelor mi- litare de la fabricile Skoda; dorința ca drumul care leagă România de Occident să rămână în afara teritoriului maghiar. Ca urmare a primu- lui arbitraj de la Viena situația s-a schimbat. Rutenia Subcarpatică a încetat să mai fie un coridor de tranzit, întrucât singura artera utili- zată de România în zona Ruteniei se afla acum sub controlul Ungariei. De asemenea, el a con- siderat că legătura acestui ținut cu a doua Re- publică Cehoslovacă are cu totul un alt carac- ter decât înainte de Miinchen, astfel încât este dificil de vorbit despre un teritoriu de stat uni- form. Gafencu era gata să accepte propunerea lui Beck de împărțire a Ruteniei, care ar fi luat în considerare interesele Poloniei, României și Ungariei, însă credea că aceste acțiuni trebuie aprobate de puterile participante la primul ar- bitraj de la Viena, mai ales de al fll-lea Reich. La întrebarea șefului diplomației poloneze, dacă România ar fi dispusă să întreprindă ase- ----■ Revista de istorie militară ■----------- menea demersuri la Berlin, oaspetele său a re- fuzat categoric. A motivat refuzul prin faptul că acest lucru ar fi putut îngreuna negocierile economice și politice cu Germania, care erau importante pentru România. La următoarea întrebare a lui Beck, dacă acțiunile bruște ale Poloniei în privința Ruteniei Subcarpatice și punerea României în fața faptului împlinit ar îngrijora Bucureștiul, Gafencu a precizat că nu este adeptul acestora și că ele ar putea pro- voca o reacție periculoasă în Germania și în întreaga zonă și nu ar facilita încheierea unui acord între România și Ungaria. Drept răs- puns, ministrul polonez de externe l-a liniștit afirmând că nu se gândește la astfel de soluții, în schimb, interlocutorul român a menționat că Bucureștiul așteaptă din partea Poloniei să fie informat în prealabil despre planurile sale și și-a exprimat disponibilitatea de a informa Varșovia despre intențiile României14. în opinia ambilor miniștri, „noua formă a statului cehoslovac” avea un caracter provizo- riu. Beck preconiza că slovacii vor tinde spre autonomie sau chiar independență. în această situație, intențiile reale ale Germaniei rămâ- --------------------------------------11051--- neau necunoscute. Șeful diplomației poloneze considera că stabilizarea relațiilor în Europa de Est și bazinul Dunării trebuie realizată prin crearea unui sistem politic care să includă alianțele României cu Polonia și Iugoslavia și acordul româno-maghiar. Acest sistem ar fi fost sprijinit de Italia, care rămânea în relații de prietenie cu România și „mai mult sau mai puțin în alianță cu Ungaria”15. Când Beck l-a informat pe Gafencu că a pri- mit asigurări verbale de la Berlin că Germania nu va încerca să se extindă în Ucraina și nu va interveni în problema statutului orașului Gdarisk fără o înțelegere cu Polonia, acesta a perceput atitudinea omologului său polonez ca fiind progermană. Șeful diplomației polone- ze a subliniat clar că Polonia se opune even- tualelor planuri germane de creare a Ucrainei Mari și apreciază status quo-ul din Gdarisk și prezența acolo a înaltului Comisar al Societății Națiunilor16. Pentru Beck erau evidente intențiile agresi- ve ale celui de-al III-lea Reich față de Uniunea Sovietică, lucru demonstrat de apartenența la Pactul Anticomintern, planurile legate de crearea Marii Ucraine și alte proiecte care de destrămare a URSS. Nu intenționa să sprijine Germania în politica sa antisovietică. Era îm- potriva acestui pact. El sublinia că Polonia se află prea aproape de Uniunea Sovietică pen- tru a avea „o politică în zigzag” față de aceas- ta. Considera că este necesară menținerea relațiilor interstatale politice și economice cu aceasta. însă nu dorea să se implice în chesti- unile Internaționalei a IlI-a. în opinia sa, pro- blema era de competența Ministerului polonez de Justiție sau a Ministerului de Interne. Era convins că propaganda bolșevică trebuie con- tracarată cu ajutorul codului penal și nu al pac- telor diplomatice17. Șeful diplomației poloneze credea că pac- tele de neagresiune sunt mult mai avantajoase în relațiile cu Kremlinul decât acordurile de asistență mutuală. Convingerea sa era că pac- tele de asistență mutuală lansate de puterile occidentale, precum și Pactul Anticomintern Grigore Gafencu împreună cu soția, la un prânz oferit de primarul orașului Varșovia j 1061----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ atrăgeau URSS în chestiunile europene fie ca prieten, fie ca inamic. în schimb, tratatele de neagresiune mențineau URSS în cadrul im- periului său „la o granița apărată de obligația de neagresiune” După părerea sa aceasta era o stare de dorit, întrucât „Moscova nu este și nici nu poate fi un element util pentru Europa”. Beck preciza că Polonia își bazează independența pe echilibru și pe păstrarea echidistanței atât față de Berlin, cât și față de Moscova. în opinia sa menținerea distanței față de orice „ordine ide- ologică” este „politica cea mai sănătoasă atât pentru Polonia, cât și pentru România18. Beck era sceptic în ceea ce privește posibi- litatea Franței de a-și reconstrui rapid poziția puternică pe arena internațională, de a-și soluționa conflictele interne și de a abandona politica de reconciliere față de al III-lea Reich și de a renunța la căutarea sprijinului în Uniunea Sovietică. Șeful diplomației poloneze avea în- doieli dacă Republica a IlI-a, în cazul unui unui atac german, ar fi în stare să se apere cu aceeași energie și eroism ca în 1914. Totuși, a accentuat faptul că obligațiile Poloniei în calitate de alia- tă sunt în continuare în vigoare și în cazul unei agresiuni a Germaniei, Polonia va interveni; după părerea sa nimic nu împiedica dezvolta- rea cooperării interaliate, întrucât problemele dintre Paris și Varșovia fuseseră eliminate. Beck a remarcat dependența politicii franceze de cea a Marii Britanii. Prin urmare și-a anunțat călă- toria la Londra la sfârșitul lui martie a.c., pentru a căuta acolo sprijin pentru politica sa19. Pe 6 martie a apărut comunicatul oficial al ambilor miniștri în care aceștia își expri- mau „acordul deplin de opinii și coordonarea acțiunilor în chestiunile politice și economice de interes pentru ambele țări aliate”20. în aceeași zi, la palatul Blank a avut loc conferința de presă a ministrului Gafencu la care au participat zeci de jurnaliști polonezi și străini acreditați la Varșovia. Ministrul a rezumat vizita și a răspuns la întrebările puse de reprezentanții presei. La ora 15 a plecat împreună cu persoanele care îl însoțeau din Gara de Est spre București, fiind condus de ministrul Beck, gen. Henryk Krok-Paszkowski, comandantul adjunct al Districtului Corpului nr. 1, președintele Starzynski, prefectul Jaros -zewicz și alții. A ajuns la București pe 7 martie la ora 16.30, fiind întâmpinat de înalți ----■ Revista de istorie militară ■---------- funcționari ai MAE român și de membri ai am- basadei Poloniei21. Desfășurarea vizitei lui Gafencu la Varșovia a demonstrat că ambele părți doresc să resta- bilească cooperarea anterioară dintre aliați. A apărut atunci o convergență amplă de opi- nii în privința situației internaționale din Europa Centrală și de Est. Gafencu părea să împărtășească părerile lui Beck despre nece- sitatea unei înțelegeri româno-ungare și con- struire a unui bloc de state între Marea Baltică și Marea Mediterană. Se putea presupune că alianța polono-română va fi un factor impor- tant în evoluția ulterioară a evenimentelor din această parte a Europei. însă ocuparea la 14 martie 1939 de către al III-lea Reich a restului Cehoslovaciei și acțiunea de mediere a Poloniei pentru împărțirea Ruteniei Subcarpatice între Ungaria și România, ineficientă de-altfel, au dus la discrepanțe de anvergură între Varșovia și București. De acum înainte, până la izbucni- rea celui de-al Doilea Război Mondial, fiecare aliat își va urma drumul propriu. NOTE 1 H. Bulhak, Polska a Rumunia 1918-1939, în: Przyjaznie i antagonizmy. Stosunki Polski z panstwami sqsiednimi w latach 1918-1939, red. J.Zarnowski, Warszawa 1977, p. 310 și urm.; H. Walczak, Sojusz z Rumuniq w polskiej polityce za- granicznej 1918-1931, Szczecin 2008, passim; N. Dascălu, Relații româno-polone în perioada inter- belică (1919-1939), București 1991, p. 31 și urm.; F. Anghel, Construirea sistemului „Cordon Sanitaire”. Relații româno-polone, 1919-1926, Cluj-Napoca 2003, passim. 2 H. Walczak, Wizyty szcfow pahstw w ramach wzajemnych stosunkow Polski i Rumunii w dwud- ziestoleciu mițdzywojennym, Szczecin 2019, p. 194-258; D. Hrenciuc, Vizitele regilor României în- tregite în a Doua Republică Poloneză (1923-1937), Cluj-Napoca 2015, p. 51-62. 3 H. Bulhak, A. Zieliriski, Z dziejow stosunkow polsko - rumunskich (sierpien 1936 - wrzesien 1938), „Studia z dziejow ZSRR i Europy Srodkowej” 1980, v. XVI, p. 145-168; M. Kornat, Polityka za- graniczna Polski 1938-1939. Cztery decyzje Jozefa Becka, Gdarisk 2012, p.121-126; N. Mareș, Alian- ța româno-polonă între destrămare și solidaritate (1938-1939), București, 2010, p. 65-98. 4 Raportul lui Poniriski din 27 XII 1938, nr. 52/R/119, Archiwum Akt Nowych, Ministerstwo Spraw Zagranicznych, v. 6368, f. 308-311; telegram 1107 |--------------------------------- lui Poniriski către MAE din 27 XII 1938, nr. 91, Hoo- ver Institution Archives. Polska. Poselstwo (Rumu- nia). Ksișga szyfrow nr 8, cutia 3, f. 2; telegrama lui Beck către ambasada din București din 10 I 1939, nr. 1, Ibidem; telegramele lui Raczynski către MSZ din 11 (nr 3), 25 I (nr 10), 28 I (nr 12) I 1939, nr. 3, Ibidem. 5 Wyjazd ministra Gafencu do Warszawy, „Ga- zeta Polska” 4 III 1939, p. 1; Ministrul afacerilor străine a plecat la Varșovia, „Curentul" 5 III 1939, Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, București (în continuare: AMAE). 71/1920-1944 România, voi. 397, f. 20. 6 Rumunski minister Gafencu przybyt do stolicy Polski, „Polska Zbrojna” 5 III 1939, p. 1; Entuzias- mul general subliniază însemnătatea vizitei, „Tim- pul” 5 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 România, voi. 397, f. 31. 7 Sojusz polsko - rumunski pozytecznym czynni- kiem mițdzynarodowym, „Gazeta Polska” 5 III 1939, p. 1; Dîner de gala en l’honneur de M. Gr. Gafenco, „Le Moment” 5 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 Ro- mânia, voi. 397, f. 38. 8 Wizyta ministra Gafencu w Warszawie, „Gaze- ta Polska” 6 III 1939, p. 2; Trăinicia alianței româ- no-polone, „Universul" 6 III 1939, AMAE, 71/1920- 1944 România, voi. 397, f. 43. 9 Posiedzenie Prasowego Porozumienia Polsko- Rumunskiego, „Gazeta Polska” 6 III 1939, p. 2; în- trunirea comitetului de presă polono-român, „Uni- versul” 6 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 România, voi. 397, k. 43. 10 Minister Gafencu na Zamku Krolewskim, „Polska Zbrojna” 6 III 1939, s. 1; Atitudinea Polo- niei și României față de statele axei Roma-Berlin, chestiunea Europei Centrale și relațiile cu Ungaria, „Timpul” 7 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 Româ- nia, voi. 397, f. 48. 11 Trăinicia alianței româno-polone, „Universul” 6 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 România, voi. 397, k. 43, Atitudinea Poloniei și României față de state- le axei Roma-Berlin, chestiunea Europei Centrale și relațiile cu Ungaria, „Timpul” 7 III 1939 , Ibidem, f. 48. 12 Notă referitoare la vizita oficială în Polonia a ministrului Gr. Gafencu, Varșovia 4-6 marca 1939, în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 467. 13 Notă referitoare la vizita oficială..., în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 467-468; discuția lui Szembek cu Gafencu (din 5 III 1939), în: Diariusz i teki Jana Szembeka (1935-1945). V. 4, Di- ariusz i dokumentacja za rok 1938, diariusz i doku- mentacja za rok 1939, oprac. J. Zaranski, Londyn 1972, p. 513; telegrama ambasadorului A. Thierry către ministrul de externe G. Bonnet din 9 III 1939, nr 203-206, Documents Diplomatiques Franțais, serie 2: 1936-1939, v. 14 (Ier fevrier - 15 marș -------11081------------------------------------ 1939), Paris 1980 (în continuare: DDF, v. 14, 1939), p. 524-525. 14 Notă referitoare la vizita oficială în Polonia a ministrului Gr. Gafencu, Varșovia 4-6 marca 1939, în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 468-469; telegrama ambasadorului L. Noel către ministrul de externe G. Bonnet din 6 III 1939, nr. 303-306, în: W. Zelenski, Niedoszly sojusz Polski z Rumunii} prze- ciw agresji Niemiec i Wi^gier w roku 1939, „Zeszyty Historyczne” Paryz 1981, nr. 56, p. 215; discuția lui Szembek cu Beck din 8 III 1939, în: Diariusz i Teki..., t. IV..., p. 515-516; telegrama ambasadorului A. Thierry către ministrul de externe G. Bonnet din 9 III 1939, nr. 203-206, DDF, v.14,1939, p. 524. 15 Notă referitoare la vizita oficială..., în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 470 (pri- mul citat), 475 (al doilea citat); comp. V. Moisuc, Diplomația României și problema apărării suvera- nității și independenței naționale în perioada mar- tie 1938 - mai 1940, București 1971, p. 96. 16 Notă referitoare la vizita oficială..., în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 470-471,474; telegrama ambasadorului A. Thierry către ministrul afacerilor externe G. Bonnet din 8 III 1939, nr. 192-198, în: W. Zelenski, Niedoszly sojuszPolski..., p. 217. 17 Notă referitoare la vizita oficială..., în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 472-473 (de aici citatul). 18 Ibidem, p. 472-473 (citatele); telegrama amba- sadorului A. Thierry către ministrul de externe G. Bonnet din 8 III 1939, nr 192-198 în: W. Zelenski, Niedoszly sojusz Polski..., p. 218; telegrama amba- sadorului A. Thierry către ministrul de externe G. Bonnet din 9 III 1939, nr. 203-206, DDF, v. 14,1939, p. 525. 19 Notă referitoare la vizita oficială..., în: N. Mareș, Alianța româno-polonă..., p. 467, 475-476; telegrama ambasadorului L. Noel către ministrul de externe G. Bonnet din 6 III 1939, nr. 303-306, în: W. Zelenski, Niedoszly sojusz Polski..., p. 216; tele- grama ambasadorului A. Thierry către ministrul de externe G. Bonnet din 9 III 1939, nr 203-206, DDF, v. 14,1939, p. 525. 20 Zupelna zgodnosc poglqdow mițdzy Polski} i Rumunii}, „Gazeta Polska” 7 III 1939, p. 1; W at- moiferze wielkiej serdecznosci, „Polska Zbrojna” 7 III 1939, p. 1; Vizita d-lui Gafencu la Varșovia. Comunicatul cficial, „Universul” 8 III 1939, AMAE, 71/1920-1944 România, voi. 397, f. 66. 21 Pozegnanie ministra Gafencu na Dwocu Wschodnim, „Polska Zbrojna” 7 III 1939, p. 2; Powrot min. Gafencu, „Polska Zbrojna” 8 III 1939, p. 2; Vizita d-lui Gafencu la Varșovia. Comunica- tul oficial, „Universul” 8 III 1939, AMAE, 71/1920- 1944 România, voi. 397, f. 66. -------------■ Revista de istorie militară ■-------- Dosar - Alianța româno-polonâ, 1918-1939 CONVENȚIA DE ALIANȚĂ DEFENSIVĂ ÎNTRE REGATUL ROMÂNIEI ȘI REPUBLICA POLONĂ 3 martie 1921, București Fermement resolus ă sauvegarder la paix acquise au prix de tant de sacrifices, Sa Majeste le Roi de Roumanie et le Chef d’Etat de la Republique de Pologne se sont mis d’accord pour conclure une convention d’alliance defensive. Dans ce but ils ont nomme pour leurs plenipotentiaires: Sa Majeste le Roi de Roumanie, Monsieur Take lonescu, Son Ministre des Affaires Etran- geres, et Le Chef d’Etat de la Republique de Pologne, le Prince Eustache Sapieha, Son Ministre des Affaires Etrangeres, Lesquels, apres s’etre communique leurs pleins pouvoirs trouves en bonne et due forme, sont convenus des articles suivants: Article 1 La Roumanie et la Pologne s'engagent ă s’aider reciproquement dans le cas ou l’une d’elles serait attaquee, sans provocation de sa part, sur ses frontieres orientales actuelles. En consequence, au cas ou l’une des deux Etats serait attaque sans provocation de sa part, l'autre se considerera en etat de guerre et lui prefera une assistance armee. Article 2 Afin de coordonner leurs efforts pacifiques, Ies deux Gouvernements s’engagent ă se concer- ter sur Ies questions de politique exterieure qui ont trăit ă leurs rapports avec leurs voisins d’Est. Article 3 Une convention militaire fixera la maniere dont Ies deux pays se preteront assistance, le cas echeant. Cette convention sera soumise aux memes conditions que la presente Convention quant ă la duree et â la denonciation eventuelle. Article 4 Si malgre leurs efforts pacifiques Ies deux Etats se trouvaient en etat de guerre defensive conformement ă l’article 1, ils s’egagent ă ne traiter ni conclure l’armistice ni la paix l’un sans l’autre. Article 5 La duree de la presente Convention est de cinq ans ă partir de la signature, mais chacun des deux Gouvernements est libre de la denoncer apres deux ans, en avisant l’autre six mois d’avance. ---■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------------11091--- Article 6 Aucune des Hautes Parties Contractantes ne pourra conclure une alliance avec une tierce puissance sans s’etre concertee au prealable avec l’autre. Sont dispensees de cette condition Ies alliances en vue du maintien des traites deja signes en commun par la Roumanie et par la Pologne. De pareilles alliances devront cependant etre communiquees. Le Gouvernement polonais declare connaître Ies accords de la Roumanie avec d’autres Etats pour le maintien des traites de Trianon et de Neuilly, accords qui pourront etre transformes en traites d’alliance. Le Gouvernement roumain declare connaître Ies accords de la Pologne avec la Republique Franțaise. Article 7 La presente Convention sera communiquee ă la Societe des Nations conformement au Trăite de Versailles. Article 8 La presente Convention sera ratifiee et Ies ratifications en seront echangees ă Bucarest le plus tot possible. En foi de quoi, Ies plenipotentiaires ont signe la presente Convention et y ont appose leur sceau. Fait ă Bucarest, en double exemplaires, la 3 marș 1921. (ss) Take lonescu (ss) Eustachy Sapieha Protocole A Au moment de signer la Convention d’alliance defensive entre Sa Majeste le Roi de Roumanie et le Chef d’Etat de la Republique de Pologne, leurs plenipotentiaires sont convenus Ies disposi- tions suivantes qui font pârtie integrante de ladite Convention: 1. Les frontieres orientales actuelles dont il s’agit dans l’article 1 de la Convention d’alliance defensive de ce jour sont celles qui resultent: pour la Roumanie, de la Convention signee ă Paris la 28 octobre 1920 entre la Roumanie, d’une part, et la France, la Grande-Bretagne, l’Italie et le Japon, d’autre part, et, pour la Pologne, de l’article des preliminaires de paix signes ă Riga, le 11 octobre 1920, entre la Pologne et la Republique des Soviets de Moscou, ou telles qu’elles seront modifiees par le trăite de paix qui suivra. 2. L’article 6 de la Convention est complete par la disposition suivante: aucune des Hauts Parties Contractantes ne pourra, sans la consentement de l’autre, conclure d’alliance avec les puissances qui dans la guerre mondiale ont ete ennemies des Puissances Alliees et Associees. 3. La ratification de la Convention d’alliance defensive entraînera de plein droit la ratifica- tion du present Protocole. En foi de quoi, les plenipotentiaires ont signe le present Protocole et y ont appose leur sceau. Fait ă Bucarest, en double exemplaires, la 3 marș 1921. (ss) Take lonescu (ss) Eustachy Sapieha Protocole B Au moment de signer la Convention d’alliance defensive entre Sa Majeste le Roi de Roumanie et la Chef d’Etat de la Republique de Pologne, leurs plenipotentiaires sont convenus des disposi- tions suivantes qui font pârtie integrante de ladite Convention: 1. La Convention d’alliance defensive de ce jour entre la Roumanie et la Pologne ne sera ratifiee qu’apres la signature du trăite de paix entre la Pologne et la Republique des Soviets. Jusqu’alors elle doit rester secrete. ---1 no|-------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■--- 2. Si avant la signature du trăite de paix entre la Pologne et la Republique des Soviets l’une des Hautes Parties Contractantes venait ă etre attaquee sur ses frontieres orientales, sans pro- vocation de sa part, Ies deux Gouvernements examineront la situation et aviseront aux moyens d’y faire face. En foi de quoi, Ies plenipotentiaires ont signe la present Protocole et y ont appose leur sceau. Fait ă Bucarest, en double exemplaires, le 3 marș 1921. (ss) Take lonescu (ss) Eustachy Sapieha Protocole C Au moment de signer la Convention d’alliance defensive entre Sa Majeste le Roi de Roumanie et le Chef d’Etat de la Republique de Pologne, leurs plenipotentiaires sont convenus des disposi- tions suivantes qui decoulent de ladite Convention: 1. La Roumanie s’engage ă donner ă la Pologne tout son appui diplomatique pour le regle- ment du sort de la Galicie Orientale. 2. Les deux Gouvernements s’engagent ă negocier dans l’esprit le plus favorable un change- ment de frontieres en vue de faciliter les Communications entre la Bucovine et le Maramuresch roumain, ainsi que celles entre Horodenka et Zaleszczyki, sans que les territoires echanges soient necessairement de dimensions egales. 3. En vue de resserrer les rapports d’amitie autre les deux pays, une commission speciale negociera l’etablissement d’un trăite de commerce entre les deux pays, dans le plus bref delai. Ces conventions que les deux Etats s’engagent ă negocier dans l’esprit le plus favorable auront pour but: a) L’etablissement d’un regime entre les deux pays, au moins aussi favorable que celui ac- corde ă la nation la plus favorisee. b) D’assurer ă la Pologne la possibilite de profiter du port de Brăila comme base maritime et commerciale. c) D’etablir une convention de transit permettant le plein developpement du commerce des deux pays. d) De s’entendre sur l’elargissement de la voie ferree Kolomyja-Cernăuți. e) De regler les conditions de navigation sur les rivieres passant par le territoire des deux Etats. 4. Le Gouvernement roumain et le Gouvernement polonais s’engagent a etudier ensemble les moyens par lesquels ils pourraient arriver ă conclure une alliance defensive avec leurs voisins qui ont signe en commun avec eux les traites de paix de Versailles, Saint-Germain, Trianon et Neuilly, ă l’effet de se garantir reciproquement contre toute agression et de s’aider pour le main- tien de ces traites ou de certains d’entre eux. En foi de quoi, les plenipotentiaires ont signe le present Protocole et y ont appose leur sceau. Fait ă Bucarest, en double exemplaires, le 3 marș 1921. (ss) Take lonescu (ss) Eustachy Sapieha Dumitru Preda (coord.), România-Polonia. Relații diplomatice, voi. 1,1918-1939, cuvânt înainte Mircea Dan Geoană, Ministrul Afacerilor Externe al României, București, Editura Univers Enciclopedic, p. 18-22 (doc. nr. 14). ■ Revista de istorie militară ■ 1111|- Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă £ 112]-----------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------[113} £ 114]------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ Recenzii Daniel Hrenciuc, Alianța militară româno-polonă în geopolitica Europei central-răsă- ritene (1919-1939), Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2018 Daniel Hrenciuc Alianța militară româno-polonă în geopolitica Europei central-răsăritene (1919-1939) Apărută în 2018 la Cluj Napoca, lucrarea dr. Daniel Hrenciuc se circumscrie perioadei de aderare a României la sistemul regional de- fensiv de securitate din perioada interbelică. Alianța cu Polonia a fost una dintre cele mai prolifice și mai statornice, pe care le-a avut România, în toată această perioadă. Acest proiect politico-militar a fost inițiat de partea poloneză, prin personalitatea generalului Jozef Pilsudski, în a cărui viziune, statele plasate în- tre Marea Baltică și marea Neagră împărtășeau aceeași opinie privind mediul comun de secu- ritate, presupunând stabilirea unui plan atot- cuprinzător privind obiectivele și mijloacele de colaborare în plan politic și militar. Planul respectiv, denumit în latină „Intermarium” („între mări”) consta în crearea unei federații a țărilor din Europa Centrală și de Est, în a cărui componență ar fi intrat, în primul rând, Polonia și statele baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Finlanda, Belarus, Ucraina, Ungaria, România, Iugoslavia și Cehoslovacia și ar fi avut ca principal obiectiv apărarea împotriva tendințelor de expansiune ale Rusiei sovietice și ale Germaniei naziste. O serie de diferende și neînțelegeri teritoriale între statele vizate, între Polonia și Cehoslo- vacia, percepția Lituaniei și a Ucrainei că le este amenințată independența, relațiile tensionate dintre România și Ungaria, dar și opoziția Rusiei și a statelor occidentale, au împiedicat realiza- rea acestui proiect. La nivel individual, alianța politică și militară româno-polonă a fost statuată de la bun început pe relații de egalitate și reciprocitate care au constituit o bază solidă a relațiilor interbelice, dintre cele două state. Chiar dacă, după anii ’30, după debarcarea generalului Pilsudski de la condu- cerea statului polonez, dinamica relațiilor bilaterale au cunoscut oarecare asperități și tergiver- sări, acestea s-au menținut pe aceleași coordonate pozitive, până la începutul războiului, chiar și după, în contextul ocupării Poloniei de către trupele Axei. ----11161-------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■---- Pornind de la aceste premise generale, autorul, un bun cunoscător, de altfel, al evoluției în timp a relațiilor dintre cele două țări1 dar și al conviețuirii pașnice dintre cele două etnii, pe terito- riul românesc2, a făcut de această dată un interesant recurs la o analiză sintetică a evenimentelor istorice din acea perioadă. Lucrarea are un parcurs de 224 de pagini, și un cuprins format din nouă capitole autonome, o introducere, un număr substanțial de anexe, concluzii, un sumar suc- cint în limba engleză și o bibliografie selectivă. Primele două capitole fac un excurs larg al problematicii, având ca principale subiecte abordate geopolitica ca știință, apariția principalelor școli și întemeietorii acestora, precum și obiectivele și preocupările care au stat la baza fundamentării sale teoretice și doctrinare. Spațiul etnic românesc, cu ale sale repere fundamentale, forma statului, teritoriul și frontierele au făcut obiectul celui de-al doilea capitol, care a constituit, practic, o trecere spre tema propriu-zisă. Autorul a încercat o abordare comprehensivă care aduce în prim plan, în mod evolutiv, cro- nologic, principalele aspecte și momente ale alianței politico-militare dintre cele două state pri- etene. Capitolului trei are ca debut finalul Primului Război Mondial și ilustrează evoluția, în paralel, a României și Poloniei, crearea celor două state prin unirea teritoriilor istorice cu patria- mamă, dar și extinderea și explicitarea conceptului de „a treia Europă” ca spațiu geostrategic și politic de întâlnire a unui mozaic etnic și religios substanțial. în următorul capitol, aflăm, pe larg, premisele geopolitice ale apropierii dintre cele două entități, factorii determinanți care au dus la realizarea acestei alianțe. Numitorul comun a fost politica revizionistă și expansionistă a Rusiei sovietice, care a avut în permanență în centrul pre- ocupărilor sale România și Polonia, fiind direct interesată de Basarabia și de teritoriul Galiției. Acum intervine ideea proiectului de federalizare (Intermarium), gândit de generalul Pilsudski, care nu s-a concretizat. Din nevoia de securizare a teritoriilor lor în fața acțiunilor de răspândire a acțiunilor și ideologiei bolșevice, cele două țări s-au susținut reciproc încă din timpul lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) și au ajuns la o înțelegere pe parcursul anilor 1918- 1920, care s-a materializat prin semnarea Alianței bilaterale politice și militare, din martie 1921. Următoarele două capitole abordează aspectele militare ale convenției, cele legate de ipoteze- le și scenariile strategice și tactice ale celor două armate, dar și conferințele militare bilaterale și extinderea acordurilor politice și militare, după expirarea acestora, (vezi anexe). Capitolul VII tratează principalele probleme ale relațiilor româno-polone la nivelul anilor ’30, în timpul ministeriatelor lui Nicolae Titulescu și al lui J. Beck. Acestea vor fi comentate în contex- tul și în strânsă legătură cu derularea evenimentelor istorice, precum destrămarea Cehoslovaciei, relațiile tensionate polono-cehoslovace sau româno-ungare etc., care au fost percepute diferit de cei doi aliați, imprimând acest curs diferit în politica lor externă. Au fost evocate și vizitele reci- proce la nivel de șefi de stat sau șefi ai statelor majore armate și deciziile luate în urma acestora. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea Poloniei de către trupele sovieto- germane, la 1 septembrie 1939, în urma înțelegerilor stipulate în Pactul Ribbentrop-Molotov, au avut consecințe dramatice asupra ambelor națiuni. Subiectul este dezbătut în cele două capitole finale, dezintegrarea statului polonez a vulnerabilizat mult situația României, care nu și-a putut onora obligațiile impuse de prevederile acordului bilateral, dar a adoptat o atitudine comprehen- sivă, acordând azil și sprijin material refugiaților polonezi, președintelui Republicii a Il-a Polone, membrilor guvernului, șefului Statului Major al armatei polone și altor demnitari și ofițeri polo- nezi (aprox. 100.000 de refugiați). Un an mai târziu, România împărtășea o soartă asemănătoare Poloniei, ce a dus la schimbarea regimului politic și la aderarea României la Axă. Concluziile de final vin firesc și denotă o cunoaștere a problematicii relațiilor româno-polo- ne în perioada interbelică, cu nuanțele și accentele aferente, subliniind caracterul pur defensiv al acestei colaborări, dar temeinic ancorată în realitățile geopolitice și strategice ale perioadei. Alianța dintre cele două a fost constantă, de lungă durată și a funcționat complementar cu Mica ----■ Revista de istorie militară ■-------------------------------------------------11171---- înțelegere, în pofida unor interese divergente sau dezacorduri. Ea a avut ca unic scop menținerea păcii și a statu-quo-ului european și protejarea frontierelor, a integrității celor două state, în spe- cial împotriva dușmanului comun de la răsărit, Rusia sovietică. Un număr consistent de anexe, interesante și variate, îndeosebi din Arhivele Diplomatice, vin să susțină și să întregească întregul demers istoriografie al autorului. Acestea nu au însă trecute, în mod explicit sursa, ele fiind menționate în mod global la bibliografia selectivă. De asemenea, un indice de nume sau localități la final, ar fi completat, în mod util, aparatul critic al cărții. Lucrarea reprezintă o încercare meritorie de analiză a contextului și evoluției cooperării politi- co-militare dintre România și Polonia în perioada interbelică, un reper istoriografie important, cu reale valențe științifice, care merită apreciată la justa sa valoare în mediul universitar și academic. CERASELA MOLDOVEANU * * Cercetător științific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. 1 România și Polonia - 1918-1931: Relații politice, diplomatice și militare, 2003; România și Polonia - 1932-1939: Relații politice, diplomatice și militare, 2005; Polonia între Est și Vest: 1918-2016, 2017. 2 Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina 1774-2008, 2008; Polonezii din România (1918-1980) de la regat la republica socialistă, 2015 etc. ----11181----------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■------