MM» REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ Cuvânt înainte MIHAIL E. IONESCU SUMAR Publicația este editată de Ministerul Apărării Naționale, prin Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, membru al Consorțiului Academiilor de Apărare și In- stitutelor pentru Studii de Se- curitate din cadrul Partene- riatului pentru Pace, coordo- nator național al Proiectului de Istorie Paralelă: NATO - Tratatul de la Varșovia. • KLAUS STORKMANN - Aliați la distanță. Contacte militare româno-est- germane în oglinda relațiilor politice......................................... 3 - Anexe..................................................................... 17 • MANUEL STĂNESCU - Relațiile România - Republica Democrată Germană și viziunea asupra Tratatului de la Varșovia. Aspecte privind întâlnirile oficiale româno-est-germane la nivelul miniștrilor apărării, 1955-1989. TI - Anexe....................................................... 37 • CHRISTOPH NUBEL - între obligațiile în cadrul alianței și propriile interese. RDG, România și manevra „Frăția de arme ’70” .................. 42 - Anexe................................................................. 57 ISPAIM - REVISTA DE ISTORIE MILITARĂ 1-2/2019 COLEGIUL DE REDACȚIE ♦ General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU, directorul Institu- tului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară ♦ Dr. JAN HOFFENAAR, Președintele Comisiei Olandeze de Istorie Militară ♦ Prof. univ. dr. DENNIS DELETANT, London Univer- sity . Colonel (r) dr. PETRE OTU, directorul științific al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară . Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN, Universitatea București ♦ Conferențiar univ. IULIAN FOTA, Academia Națională de Informații . Dr. SERGIU IOSIPESCU, cc. șt., Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară . Prof. univ. dr. ALESANDRU DUȚU, Universitatea „Spiru Haret” ♦ Prof. univ. dr. MARIA GEORGESCU, Universitatea Pitești . Comandor (r) GHEORGHE VARTIC • SOR1N-VAS1LE NEGOITĂ - între loialitatea față de alianță și interesele națio- nale. Participarea Forțelor armate române la exercițiile și aplicațiile comune ale Forțelor Armate Unite în cadrul Tratatului de la Varșovia. - Anexe................................................... • KLAUS STORKMANN -RDG ca jucător în „Războiul rece global”? Angajamentul militar est-german pentru Africa și Orientul Mijlociu și coordonarea acestuia cu conducerea sovietică ........... • SORIN CRISTESCU - Sprijinul militar românesc pentru țările africane. Studiu de caz - Grupul Sirius............................. • RUDIGER WENZKE - Sub semnul politicii de destindere? Armata populară națională a RDG în anii '70............................... Lista contributorilor Responsabili de număr: PETRE OTU și SORIN-VASILE NEGOIȚĂ . ALEXANDRU VOICU - redactor . ION MIHAIU - coperta • ELENA LEMNARU - tehnoredactare computerizată 113 128 136 144 Adresa redacției: strada Constantin Miile nr. 6, cod 010142, București, sector 1, telefon: 0213157827, telefax: 004021-3137955, http://ispaim.mapn.ro/pages/view/88 B 0691/24.02.2020 ♦ Revista este inclusă în baza de date a Consiliului Național al Cercetării Științifice in învățământul Superior, fiind evaluată la categoria „C” ISSN 1220-5710 CUVÂNT ÎNAINTE După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu declanșarea „Războiului Rece”, România și Germania de Est (după de- clararea sa ca stat independent în octombrie 1949) s-au găsit în sfera de influență a Uniu- nii Sovietice și, astfel, relațiile politico-militare ale acestora aveau să fie - dacă nu determina- te complet - influențate considerabil de către Moscova, care a impus modelul comunist, so- cial, politic și economic de evoluție. La data de 14 mai 1955, odată cu înființarea Tratatului de la Varșovia, ca răspuns la crea- rea, în anul 1949, a Alianței Nord-Atlantice (NATO) și integrarea ulterioară a Germaniei de Vest în cadrul acesteia, cele două state co- muniste și-au accentuat dependența de Mos- cova din punct de vedere al politicilor de stat. în comparație cu situația din Germania de Est, unde armata sovietică a avut statutul de „armată de ocupație” până la sfârșitul Războiu- lui Rece, Uniunea Sovietică și-a retras trupele din România în anul 1958, aceasta fiind singu- ra țară ce avea să beneficieze de acest „bonus” până la desființarea Tratatului de la Varșovia. Acest eveniment avea să influențeze vizibil conducerea de la București, care a încercat, în perioada următoare, să alinieze intereselor naționale pe plan internațional, prin stabilirea de relații normale, de cooperare atât cu statele occidentale, dar și cu cele aflate în curs de dez- voltare. Această „naționalizare” a politicii ex- terne a României, devenită și mai consistentă după 1964, odată cu afirmarea publică a unei distanțări de Moscova - în contextului conflic- tului geopolitic al acesteia cu Beijingul -, a cre- at un profil distinct Bucureștiului în ansamblul blocului comunist. Atitudinea, de multe ori ostilă, a conduce- rii de la București față de hegemonia sovietică avea să fie afirmată odată cu venirea la condu- cerea Partidului Comunist Român și a statu- lui a lui Nicolae Ceaușescu, care a pus deseori sub semnul întrebării autoritatea și amestecul conducerii de la Moscova în evoluția istorică a statelor membre ale Alianței Estice. Totul a ----■ Revista de istorie militară ■------------ culminat cu intervenția trupelor celorlalte sta- te ale Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, în august 1968, când Nicolae Ceaușescu a făcut notă discordantă cu celelalte state comuniste europene și a denunțat acest eveniment atât ca pe o violare a legilor internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de bază ale relațiilor între state. Această atitudine singulară în ca- drul Pactului de la Varșovia a constituit un mo- ment de cotitură în definirea poziției României în privința acțiunilor comune în cadrul Alianței și de recalibrare a atitudinii Bucureștilor în ceea ce privește relațiile internaționale. Situa- ția atunci intervenită în orientarea condu- cerii comuniste de la București a cunoscut o evoluție sinuoasă până la sfârșitul Războiului Rece. România a parcurs un drum complex de la statutul de „maverick ally” al Pactului de la Varșovia - denumire lansată de media occi- dentală la începutul anilor ’70 - la cel de stat comunist conservator în contextul politicii de perestroika și glasnost promovate la Moscova de M. S. Gorbaciov din 1985. Valul revoluțiilor anticomuniste din Euro- pa de Est a pus capăt hegemoniei sovietice în acest spațiu continental, a facilitat unificarea celor două state germane și a consemnat lan- sarea României pe calea integrării europene și euro-atlantice. * * * în contextul relațiilor de cooperare bilatera- le în domeniul cercetării istoriei militare exis- tente între Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară al Ministerului Apă- rării Naționale și Centrul pentru istorie mili- tară și studii sociale al Bundeswehr-ului, acest număr al Revistei de istorie militară oferă citi- torilor comunicările prezentate în cadrul unui seminar comun româno-german, desfășurat la București în februarie 2019, referitoare la relațiile de cooperare/colaborare dintre Ar- mata Republicii Socialiste România și Arma- ta populară națională a Republicii Democrate ---------------------------------------1 1 I--- Germane, precum și participarea acestora la o serie de activități desfășurate în cadrul Trata- tului de la Varșovia. Cu toate că au apărut, după 1990, destul de multe lucrări istorice și memorialistice care abordează participarea României la activitățile politico-militare pe timpul apartenenței la Tratatul de la Varșovia, considerăm că subiec- tul este încă departe de a fi epuizat științific. Mai mult decât atât, pe baza documentelor istoriografice și arhivistice existente atât în Ro- mânia, cât și în Germania, autorii comunicări- lor, cercetători științifici / istorici în cadrul ce- lor două instituții militare de cercetare, propun cititorilor o abordare în oglindă, a unor aspecte referitoare la relațiile de cooperare/colaborare care s-au dezvoltat între forțele armate ale ce- lor două țări comuniste în perioada 1955-1989 și participarea acestora la activitățile comune în cadrul Tratatului, dar și pentru sprijinirea în domeniul de referință a unor țări în curs de dezvoltare din Asia și Africa. Comunicările oferă o imagine de ansamblu a prezenței românești și est-germane în cadrul Tratatului de la Varșovia, care s-au dovedit de multe ori a fi pe poziții opuse în ceea ce privește natura relațiilor dintre state și respec- tarea suveranității naționale. Subiectele abordate sunt foarte interesante pentru cunoașterea uneia din perioadele puțin studiate ale istoriei celor două state, și, printr-o documentare mai aprofundată a documentelor istoriografice și arhivistice existente, pe măsură ce acestea vor deveni în totalitate accesibile cer- cetării, acestea pot fi dezvoltate sau pot deschi- de noi orizonturi de cercetare și interpretare. Dr. M1HA1L E. IONESCIT * Director al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. ■] 2 |--------------------------------■ Revista de istorie militară ■ ALIAȚI LA DISTANȚA. CONTACTE MILITARE ROMÂNO-EST-GERMANE ÎN OGLINDA RELAȚIILOR POLITICE > Dr. KLAUS STORKMANN Chiar dacă Organizația Tratatului de la Varșovia a fost denumită pe scurt „Blocul de Est” în ciuda conducerii sale indiscutabile de către Moscova, acesta nu a fost un monolit. Acest lucru a fost deja indicat de publicațiile contemporane din vest. Revista Der Spiegel s-a referit la astfel de „fisuri în monolit”, în aprilie 1964, ca urmare a tensiunilor din tim- pul vizitelor prim-ministrului român, Ion Gheorghe Maurer, și a omologului său bulgar, Todor Jivkov, la Moscova1: „Comportamentul d,ferit al bulgarilor și românilor reprezintă o marjă de independență, care nu permite as- tăzi diplomației occidentale să calfce polo- nezii, cehii, maghiarii și românii drept sateliți sovietici. [...] Fisurile național-comuniste în structura monolitică a Blocului de Est sunt o consecință directă a rupturii sovieto-chineze. Din momentul în care partidele comuniste mai mici ale blocului sovietic au realizat, că marele frate sovietic nu mai este atotputernic, acestea au devenit încrezătoare și nerăbdătoare."- Incă din 1964, Der Spiegel avea dreptate: Guvernele din Budapesta, București sau Praga și-au susținut pe deplin propriile lor interese. Diferențele au fost negociate de cele mai multe ori în spatele ușilor închise, dar, uneori, au fost aduse de asemenea la lumină, în special atunci când tancurile sovietice au trebuit să restabi- lească „vechea” ordine din Budapesta, Praga sau Berlinul de Est. Jurnaliștii occidentali au putut doar să spe- culeze ceea ce era negociat la Moscova sau ceea ce era impus de către conducerea sovietică cu puterea celor mai puternici. Astăzi ne stau la dispoziție sursele oferite de arhivele Guver- nelor din Berlinul de Est, Praga, Varșovia, Budapesta, București și Sofia (din nefericire ----■ Revista de istorie militară ■------------- nu și cele de la Moscova). Prin urmare, este interesant de citit publicațiile științifice referi- toare la relația dintre „țările Blocului Estic” și conducerea Pactului.3 Datorită concentrării ușor de înțeles pe „Moscova”, contactele bilaterale reciproce ale statelor membre ale Pactului de la Varșovia au găsit în mod semnificativ mai puțină atenție în cercetarea istorică contemporană de până acum. în anul 2010, Institutul de Cercetare pentru Istorie Militară din Potsdam de la acel moment a recunoscut acest deziderat și a în- ceput cu o serie de publicații privind relațiile bilaterale ale Forțelor armate est-germane, mai întâi cu Forțele armate ale Poloniei4, urmată, în 2011, de o publicare a relațiilor de cooperare cu Armata Populară Ungară5 și, în 2016, pri- vind cooperarea cu Forțele armate ale Ceho- slovaciei6. Relațiile militare ale RDG cu Româ- nia, precum și cu Bulgaria au fost până acum deziderate și au așteptat cercetările istorice. Numai Riidiger Wenzke, în 2009, a aruncat o primă privire asupra acestei probleme: „Relația cu România s-a dovedit parțial complicată, din cauza atitudinii critice cunoscute a con- ducerii sale asupra unor aspecte ale Pactului de la Varșovia [în comparație cu celelalte state ale Pactului], Contactele de lucru și «relațiile frăției de arme» erau în mod clar mai puțin apropiate față de celelalte armate din cadrul Pactului. Au existat contacte în special în do- meniul economico-militar, în schimb în zona politico-ideologică relația era considerată des- tul de discretă”.7 Prezentul studiu are ca scop să revizuias- că, să susțină și, dacă este necesar, să corecte- ze această primă constatare rapidă folosind o bază largă de izvoare. Relațiile politice dintre ----------------------------------------1 3 I---- RDG și România, precum și contactele lor pe alte domenii, cum ar fi economia, cultura sau știința, au avut până acum puține inte- rese științifice sau jurnalistice. Doar Georg Herbsttritt a prezentat, în 2016, un studiu ex- tins privind cooperarea serviciilor secrete ale ambelor țări.8 Chiar și în diferitele reprezentări generale ale politicii externe a statului est-ger- man, relațiile acestuia cu România au fost doar superficial menționate sau chiar deloc. Accen- tul acestor cercetări, deloc surprinzător, a fost pus pe relațiile Berlinului de Est cu Moscova și cu Bonn.9 Aceste două puncte antagonice au constituit, de asemenea, punctele fixe ale politicii externe a RDG de la vremea respec- tivă, și chiar mai mult: ele erau punctele fixe ale întregii politici a conducerii Berlinului de Est în aproape toate domeniile.10 Atunci când cercetătorii pe politica externă a RDG și-au redirecționat atenția lor de la Moscova spre relațiile din interiorul Pactului de la Varșovia, atunci s-au concentrat, cel mai adesea, pe „tri- unghiul nordic” (Hermann Wentker)11 RDG - Polonia - Cehoslovacia. Concentrarea pe relația Berlinului de Est cu Moscova corespun- dea cu obsesia de la acea vreme a conducerii SED (Partidul unității socialiste din Germa- nia): „Fără Uniunea Sovietică nu există RDG" — uitându-ne înapoi, la această formulă îngus- tă a redus Erich Honecker dependența Berli- nului de Est de Moscova.12 Declarația făcută în 1987, că nu ar exista un stat în Europa de Est, a cărui conducere s-ar baza mai mult pe acordul cu conducerea estică decât RDG, corespunde, de asemenea, stării actuale de cercetare.13 Un conflict de interese mai larg, care se desfășura deschis cu Moscova, ar fi pus în pericol, fără îndoială, fundamentele dominației SED.14 Nu în ultimul rând, datorită interesului elementar, conducerea Berlinului de Est s-a străduit să fie „super aliatul” Moscovei (Hope Harrison)15. Cu totul altfel a reacționat conducerea de la București. Nicolae Ceaușescu a folosit fie- care ocazie, ca și predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a accentua interese- le personale românești și, dacă era posibil, să le scoată în evidență vis-a-vis de Moscova, în alianța condusă de sovietici, ei au căutat libertatea de a merge pe drumul propriu - | 4 [ desigur, fără a risca ruptura cu superputerea și consecințele acesteia.16 De la această stare de cercetare, schițată aici numai pe scurt, a rezultat întrebarea modului cum au cooperat în domeniul militar „super- aliații”, dependenți de sovietici, din Berlinul de Est și conducerea de la București a celui mai recalcitrant stat din blocul estic. Contac- tele militare nu pot fi privite în afara cadru- lui politic general. Astfel, contactele militare est-germano-române nu trebuie luate în con- siderare decât în contextul relațiilor politice dintre RDG și România socialistă în interiorul blocului dominat de Uniunea Sovietică. Acest studiu a fost limitat la contactele militare bila- terale ale ambelor state și ale forțelor armate. Respectiva lor cooperare și încorporarea aces- tora în structurile Organizației Tratatului de la Varșovia poate fi lăsată în afara acestei lucrări, mai ales că aceasta a fost deja studiată. Titlul sugerează întrebarea cheie: erau cele două sta- te nu numai geografic, ci și politic la o distanță apreciabilă una de alta? Traseul special al României Traseul special de politică externă al Româ- niei este în mod obișnuit asociat cu numele lui Nicolae Ceaușescu, care a preluat conducerea partidului în 1965. Cu toate acestea, eforturile României de autonomie a politicii externe au în- ceput mult mai devreme, sub predecesorul său, Gheorghiu-Dej. Acesta a cerut o independență mai mare față de Uniunea Sovietică de la în- ceputul anilor ’60, rămânând, în același timp, fundamental loial față de Alianța condusă de sovietici. Având în vedere acțiunile anterioare ale Moscovei împotriva altor lideri de partid din țările satelit, declanșatorul de schimbare a direcției lui Gheorghiu-Dej a fost preocuparea, că și el ar putea fi îndepărtat peste noapte de către „fratele mai mare” Reacția conducerii so- vietice a fost evaluată ca un factor major de in- certitudine la sediul partidului de la București. Din aceasta, Gheorghiu-Dej a tras concluziile sale. Prin Declarația din aprilie 1964, Parti- dul Muncitoresc Român a evidențiat propria sa poziție politică și economică. Relațiile din- tre statele membre ale Alianței Estice și mai ales pentru conducerea acesteia ar trebui să ----------■ Revista de istorie militară ■- se bazeze pe șase principii: „independența și suveranitatea națională, egalitate în drepturi, avantajul reciproc, neamestecul în treburile interne ale altor state, integritatea teritorială și internaționalismul socialist.”17 Potrivit altor cercetări, conflictul sovieto- chinez a oferit ocazia adoptării Declarației din aprilie. Astfel, Bucureștiul a refuzat să apere Beijingul în disputa dintre Nikita Hrușciov și Mao Zedong și a luat o poziție neutră.18 Anul 1964 „marchează public” voința Bucureștiului de a merge pe căi „naționale speciale”.19 Traseul special al României în cadrul Blo- cului Estic s-a diferențiat în mod semnificativ de aspirațiile de libertate ale guvernelor de la Budapesta din 1956 și de la Praga din 1968. Gheorghiu-Dej și Ceaușescu au fost orice alt- ceva decât reformatori liberali precum fmre Nagy la Budapesta și Alexander Dubcek la Praga. înainte de toate, însă, ei erau dicta- tori, ale căror gânduri și acțiuni se învârteau în jurul păstrării puterii.20 în ciuda distanței de Moscova, dominația Partidului Comunist Muncitoresc bazată pe modelul de dominație sovietic n-a fost pusă în discuție niciodată la București. Succesorul lui Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, a întărit linia de demarcație a pre- decesorului său: Ceaușescu nu s-a rezumat doar la declarații politice, ci nu s-a dat înapoi de la „acte concrete de neascultare”21. Având ferm în minte ca scop, să extindă spațiul de acțiune politic destinat intereselor naționale românești, Ceaușescu s-a plâns de eforturile crescânde ale conducerii sovietice de a conso- lida integrarea economică în cadrul CAER și integrarea politico-militară în cadrul Pactului de la Varșovia.’’21 în pofida tuturor ripostelor publice față de Moscova, România a rămas membră a Organizației Tratatului de la Varșovia și Con- siliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), chiar și în momentele în care a existat cea mai mare distanță. Cu toate acestea, Bucureștiul a obținut drepturi speciale în sectorul militar în cadrul Organizației Tratatului de la Varșovia, pe care niciun alt stat al Blocului estic nu le-a avut: în afara exercițiilor de comandament și stat major, Ceaușescu nu a permis nicio ma- nevră cu trupe a altor armate ale Blocului estic ----■ Revista de istorie militară ■------------ în țara sa și a insistat să păstreze și la război autoritatea de comandă unică a Forțelor arma- te române în război, fără să fie cedată Mosco- vei.23 Pe de altă parte, Ceaușescu a subliniat în 1976, în fața lui Leonid Brejnev, „în caz de răz- boi, noi românii vom lupta de partea Uniunii Sovietice.” România va sta de partea Uniunii Sovietice „așa cum a luptat de partea Rusiei în urmă cu 100 de ani”24. Chiar și serviciile de informații occiden- tale au privit sceptic strategia română și l-au considerat pe Ceaușescu drept un factor de instabilitate. Potrivit CIA, în ochii Moscovei România era considerată, de asemenea, drept „aliatul cel mai puțin de încredere”25. în legă- tură cu aceasta, Ceaușescu însuși și-a cultivat imaginea de critic în tabăra proprie a Mosco- vei. Promovarea bunăvoinței Occidentului a avut succes, așa cum au arătat întregii lumi vizitele la București ale președintelui francez Charles de Gaulle, în 1968, și președintelui american Richard Nixon, în 1969. Pe lângă beneficiile economice așteptate, a fost intere- sul lui Ceaușescu „de natură politică, pentru că o relație privilegiată cu Occidentul trebu- ia să garanteze sprijin internațional extins pentru România și conducerea sa și să gene- reze un statut special, precum și o creștere a credibilității țării pe scena internațională”.16 Pe scurt: Ceaușescu a pretins un „rol special în dialogul Est-Vest”, el dorea să participe la „actul global complex de echilibrare” al mari- lor puteri.27 Moscova a văzut acțiunile lui Ceaușescu cu nemulțumire tot mai mare. După represiunea reformei comuniste de la Praga, din august 1968, în cadrul Statului major general sovietic au fost puse din nou pe masă planuri de a in- vada și România. în cele din urmă, conducerea de la Moscova s-a abținut de la măsuri mili- tare. Riscul politic era prea mare, prejudiciul pentru reputația Moscovei ar fi devenit, în ori- ce caz, chiar mai mare decât în cazul invaziei Cehoslovaciei. în schimb, Moscova a decis să implice permanent România în Alianța Estică. Răbdarea cu riscantul candidat recalcitrant de la București în loc de intervenție militară - aceasta a fost strategia politică a Moscovei pentru două decenii. | 5 [ Atingerea celui mai sensibil punct al conducerii est-germane Pentru prima dată, diferențele dintre liderii de partid din Berlinul de Est și București au de- venit publice prin relatarea ziarului de partid „Noua Germanie” (Neues Deutschland) referi- toare la Declarația din aprilie 1964 menționată și la poziția politică și economică indepen- dentă a României. Mai mult decât calea po- litico-economică independentă a României sau ripostele lui Ceaușescu față de Moscova, conducerea RDG a fost deranjată de apropie- rea Bucureștiului de Bonn. România și Repu- blica Federală au încheiat un acord comercial în 1963, care era valabil și pentru Berlinul de Vest. Berlinul de Est a aflat despre acesta abia după aceea. Includerea Berlinului de Vest în acordul comercial cu Germania de Vest a atins punctul critic al politicii germane și a lovit în punctul sensibil al conducerii RDG. Acordul comercial din 1963 nu a fost o alunecare unică a Bucureștiului, ci primul semn al unei schim- bări de direcție în politica externă: România era „dispusă să construiască, în general, poduri către lumea exterioară”28; ar fi de adăugat: îna- inte de toate poduri peste tranșeele Războiului Rece până la Bonn. în 1967, Bucureștiul a făcut al doilea mare pas spre Bonn și a stabilit relații diplomati- ce complete cu Republica Federală German. Până în acel moment, pretenția exclusivă a Bonn-ului de reprezentare a întregii Germa- nii a blocat relațiile diplomatice cu state care recunoșteau RDG. (Singura excepție a fost Moscova, care era prea importantă, ca să fi privat în sine Bonn-ul, din cauza Berlinului de Est, de relațiile sale cu superputerea estică.) în 1967, un ambasador vest-german și-a prezentat documentele sale de acreditare la București și o ambasadă română s-a deschis pe Rin. Pe prima pagină a ziarului „Noua Germanie”, liderul SED a acuzat România, la începutul lunii februarie 1967, că pune în pericol pacea și securitatea în Europa.29 Conducerea partidului român și-a folosit, de asemenea, organul de partid „Scîn- teia” ca să reproșeze conducerii Berlinului de Est, într-un articol principal, „ignorarea totală a principiilor marxism-leninismului privind relațiile dintre țările socialiste."30 România a acceptat adevărul istoric, că există două sta- te germane și, de aceea, ar trebui să mențină în mod obligatoriu relații normale cu ambele state germane. Astfel, românii ar contribui la destindere în Europa.31 în anii ’70, a continuat înstrăinarea condu- cerii celor două partide. Ministerul Securității de Stat din RDG a analizat politica românească în 1971 după cum urmează: conducerea de la București s-a distanțat de „pozițiile de bază ale țărilor surori”, în special în probleme de politi- că externă. România s-a orientat spre „obiecti- vele antisovietice” ale conducerii chineze.32 în ciuda diferențelor, noul lider al partidului SED, Erich Honecker, s-a deplasat la București în 1972 și a semnat cu Ceaușescu primul tratat de prietenie. Dar chiar și acest tratat era, la pri- ma vedere, doar o expresie a calității relațiilor, iar la o privire mai atentă, un semn al relațiilor proaste. Acesta a fost ultimul tratat, pe care RDG l-a încheiat cu așa-numitele state surori. Pentru a rămâne în imagine: România era sora mai puțin iubită, îndepărtată. Această evaluare se bazează pe o informație de fond, care nu era cunoscută publicului la acel moment. Tratatul de prietenie fusese pregătit pentru semnare încă din 1970, Ceaușescu l-a invitat pe Wal- ter Ulbricht să-l semneze la București în 1970. Ulbricht a anulat călătoria, tratatul a rămas în sertar. Abia doi ani mai târziu, succesorul său la conducerea SED a zburat la București. Cum au afectat aceste tensiuni la cel mai înalt nivel politic și traseul special românesc în cadrul Alianței, relațiile forțelor armate ale ambelor state? Cooperarea în domeniul înzestrării în centrul relațiilor militare Dosarele Ministerului apărării est-german arată că contactele dintre cele două forțe ar- mate nu au fost întrerupte niciodată. Chiar și în momente de tensiuni politice puternice în- tre liderii partidelor, contactele dintre militari au continuat la nivel de lucru. Acest lucru a fost, de asemenea, esențial, deoarece ambele armate aparțineau unei alianțe militare co- mune. Din cauza distanței geografice, totuși, nu există puncte de convergență în ceea ce privește planificarea strategică și operațională -----------■ Revista de istorie militară ■------ între Cartierul general din Strausberg și Statul Major General din București. Statul Major Ge- neral român a lucrat la aceste planuri - deși întotdeauna s-a gândit la autonomia sa - îm- preună cu Uniunea Sovietică, Bulgaria și Un- garia. Problema principală a Forțelor armate ale RDG era dată de forțele armate sovietice staționate în țară. Au existat, de asemenea, planuri operaționale comune cu armatele ve- cine din Polonia și Cehoslovacia. Referitor la contactele reale dintre Statele Majore Gene- rale din România și RDG la nivel operațional se poate vorbi doar pe timpul manevrelor efectuate în cadrul Forțelor Armate Unite ale Organizației Tratatului de la Varșovia.33 Deși nu exista nicio cooperare operațională, sursele arată alte câteva puncte de contact în- tre cele două armate. Cele mai vechi documen- te puse la dispoziție de Ministerul Apărării din RDG oferă date despre programele de schimb de turiști de la sfârșitul anilor '50. în anul 1959, de exemplu, 38 de români (ofițeri și membrii familiilor acestora) și-au făcut concediul în Prora la Marea Baltică și 34 de est-germani în Mamaia la Marea Neagră.34 Cu toate acestea, programele de schimb de turiști nu au con- stituit punctul central al contactelor militare, accentul fiind pus pe cooperarea în domeniul armamentului și pe dezvoltarea noilor tehno- logii militare. O sursă din anul 1972 ar trebui să exemplifice acest lucru (vezi Anexa 1). Ministrul apărării din România (titlul ofi- cial exact era: ministru al Forțelor Armate) a scris omologului său est-german referitor la co- operarea și coordonarea viitoare dintre Forțele armate ale Tratatului de la Varșovia pentru crearea unui sistem automatizat de conduce- re a trupelor din forțele terestre. (Numeroase documente ale Forțelor armate est-germane, precum și vest-germane arată că automatiza- rea conducerii trupelor a fost o temă majoră prevăzută și abordată, în anii ’70, în toate ar- matele.) Ministrul apărării din România era de acord, în principiu, cu viitoarea cooperare și coordonare între Forțele armate ale Tratatului de la Varșovia; trebuia mai întâi să se ocupe de elaborarea unei concepții teoretice.35 ----■ Revista de istorie militară ■---------- Cooperarea în domeniul armamentelor nu a început abia în 1972, ci încă din 1958, cu un acord-cadru pentru următorii cinci ani și un acord concret pentru anul următor. România a furnizat RDG, în 1959, tehnică militară în valoare de 4 milioane ruble transferabile, în timp ce RDG a furnizat României tehnică mi- litară în valoare de 68.000 ruble transferabile.36 Neconcordanța din cifrele financiare nu a fost un caz izolat. Sursele arată, de asemenea, pen- tru următorii ani și decenii, un dezechilibru constant în afaceri: între 1960 și 1965, livrările din România pentru Forțele armate est-germa- ne s-au ridicat la 55 milioane ruble transfera- bile. RDG a furnizat tehnică militară României în valoare de 1,2 milioane ruble transferabile. Industria românească a furnizat, printre alte- le, aruncătoare de grenade antitanc, mitraliere antiaeriane, precum și grenade de exercițiu și de manevră. Din producția RDG au plecat spre Forțele armate române binocluri, periscoape și stații radio.37 Tabel: Valoarea livrărilor de echipamente și tehnică militară convenite între RDG și România (în milioane de ruble tran: ferabile) Perioada Din România în RDG Din RDG în România 1960 - 19653S 55 1,2 1976 - 198039 33 5,2 1981 - 198540 160 13,6 1986 - 199041 190 29 La prima vedere, devine clar că valoarea li- vrărilor a crescut constant de-a lungul anilor, în același timp, disproporționalitatea benefici- ilor cuantificate financiar a rămas constantă și în deceniul al șaptelea. Acordul bilateral pentru perioada 1976-1980 prevedea livrări românești în valoare de 33 milioane ruble transferabile, iar RGD trebuia să livreze României tehnică militară în valoare de 5,2 milioane ruble trans- ferabile.42 Industria românească a furnizat, printre altele, mitraliere și muniția aferentă, precum și grenade de exercițiu și manevră. Din producția RDG au plecat spre România pentru Forțele armate române, printre altele, teleim- primatoare, echipamentele telegrafice, sisteme --------------------------------------1 7 I---- de micro-filme și echipamente de fixare a po- durilor.43 Balanța comercială dezechilibrată a rămas constantă și în anii ’80. Acordul bilateral pentru perioada 1981-1985 prevedea livrări românești în valoare de 160 milioane ruble transferabile, iar RDG urma să livreze Români- ei tehnică militară în valoare de 13,6 milioane ruble transferabile. Lista din România cuprin- dea mitraliere, pistoale, lansatoare de grenade de 120 mm, precum și mitraliere antitanc de 14,5 mm, fiecare cu muniția aferentă. Livrările din RDG au inclus echipamente de fixare a po- durilor și dispozitive de măsurare a distanței, în plus, RDG a oferit servicii de mentenanță pentru motoare.44 Acordul bilateral pentru pe- rioada 1986-1990 a prevăzut livrări românești în valoare de 190 milioane ruble transferabile, iar RDG trebuia să livreze României tehnică militară în valoare de 29 milioane ruble trans- ferabile. Lista din România cuprindea trans- portatorul blindat BTR-70, inclusiv motoare și piese de schimb, lansatoare de grenade, arun- cătoare de foc, mitraliere, precum și mitrali- ere anti-tanc de 14,5 mm, fiecare cuprinzând muniția aferentă. Livrările din RDG includeau echipamente de fixare a podurilor și piese de schimb pentru echipamente electronice ne- specificate și generatoare de energie. în plus, RDG a oferit servicii de mentenanță pentru avioanele de luptă MiG-23 și motoare pentru vapoare.45 în general, contractele anuale de peste 30 de ani indică întotdeauna o gamă similară în comerțul de armamente. Industria românească a furnizat arme de infanterie, inclusiv muniție, iar ocazional vehicule de luptă blindate pen- tru infanterie. Din RDG au plecat spre Româ- nia dispozitive electronice și tehnică radio, în plus, RDG a oferit servicii de mentenanță pentru aeronave și motoare de toate tipurile. Din punct de vedere financiar, livrările din România către RDG, atât an pe an, cât și per total, au fost semnificativ mai mari decât con- tra-oferta RDG. Deoarece livrările au fost cal- culate și facturate în ruble transferabile, RDG a plătit mult mai mult României. Astfel, buge- tul național român a reușit să înregistreze, în fiecare an, un profit net ridicat în tranzacțiile de armament cu Germania de Est. | 8 [ Pe lângă livrările de armamente, contactele militare s-au axat pe vizite reciproce. Astfel, în 1970, ministrul Forțelor Armate din Româ- nia a călătorit în RDG, urmat în 1972 de con- travizita generalului de armată Hoffmann la București. în anul 1976, Hoffmann a zburat din nou oficial la București. Vizita de răspuns a mi- nistrului român planificată pentru anul 1978 a fost anulată de partea română în ultima clipă, în 1980, RDG a reînnoit invitația și, în mai 1981, ministrul român al apărării a călătorit în RDG.46 Diplomația vizitelor arată că, în afară de anularea românească din 1978, relațiile mi- litare la cel mai înalt nivel nu s-au diminuat, chiar și în anii '70. Intensificarea contactelor militare în contextul îmbunătățirii relațiilor politice Relațiile politice moderate de până atunci s-au îmbunătățit încet dar constant în anii ’80. La aceasta a contribuit, așa cum a demon- strat cercetarea, și simpatia reciprocă a celor doi lideri de stat și de partid. Un semn clar al relațiilor intensificate, precum și stima perso- nală a ambilor oameni de stat, au fost vizitele reciproce frecvente în anii '80 (vezi Anexa 2). Nicolae Ceaușescu a vizitat de patru ori Berlinul de Est: 1984, 1985, 1988 și, în cele din urmă, în octombrie 1989. Honecker a vi- zitat Bucureștiul de patru ori: 1972, 1980, 1984 și 1987. în 1984, el a participat ca singu- rul lider de stat și de partid din Blocul estic la festivitățile Zilei Naționale române. Și acesta a fost un semn clar. Fostul ambasador al RDG la București, Siegfried Bock, vorbea, privind în- apoi, chiar de o „prietenie ca între vechi tova- răși” între Honecker și Ceaușescu.47 Să explicăm politica, în primul rând cu simpatii sau antipatii și prin prietenii persona- le ale oamenilor de stat, este însă prea puțin. După remarcile atribuite atât lui Charles de Gaulle, cât și, mai înainte, prim-ministrului britanic John Henry Temple Viscount Palmer- ston, statele nu au prieteni, ci numai interese, în cazul României, interesele acesteia pentru intensificarea relațiilor bilaterale cu RDG au fost parte a apropierii lui Ceaușescu de Mos- cova. De la sfârșitul anului 1984, Ceaușescu a renunțat tot mai mult la traseul său special de politică externă și a urmat din nou principiul ------------■ Revista de istorie militară ■------ loialității aliate. înainte de toate, deteriorarea crescândă a situației economice a României a contribuit la această schimbare. Moscova a stabilit, cu succes, însă în dezavantajul Româ- niei, pârghiile economice. în ciuda sau tocmai datorită acestei noi clasificări în disciplina Blo- cului, a fost în interesul conducerii române să mențină relații strânse cu ceilalți lideri din ca- drul Alianței. Odată cu sfârșitul traseului spe- cial românesc s-au intensificat, de asemenea, relațiile militare. Cea mai evidentă expresie a relațiilor îmbunătățite au fost vizitele recipro- ce ale miniștrilor apărării (vezi Anexa 3). După ani de recesiune, în 1981 s-a revenit la diplomația bazată pe vizitele celor în uni- formă. Șeful Statului Major Principal al NVA, generalul colonel Streletz, a primit, în 1981, o invitație în România. Omologul său, generalul colonel Vasile Milea, era convins că „dialogul prietenesc va conduce la o mai bună cunoaștere și înțelegere reciprocă."'" Departamentul res- ponsabil pentru relațiile internaționale din Statul Major Principal a sugerat să nu fie ac- ceptată invitația la București, cel puțin nu în această etapă timpurie. Inițial, urma să aibă loc vizita ministrului român al apărării în RDG, planificată pentru mai 1981. De asemenea, tre- buia ca prima călătorie oficială în străinătate a generalului Streletz, ca șef al Statului Major Principal, să nu se desfășoare în România, ci mai degrabă în Uniunea Sovietică sau Polonia, recomanda Consiliul ofițerilor.49 (Fritz Streletz a fost, începând cu ianuarie 1979, ministru adjunct al Apărării Naționale și șef al Statului Major Principal și se pare că nu a condus nicio delegație oficială în străinătate până la începu- tul anului 1981). în iunie 1981, ministrul român al apără- rii, generalul-maior Constantin Olteanu, a desfășurat o vizită planificată de ceva timp în Berlinul de Est. Potrivit feedback-ului atașa- tului militar al RDG la București, Olteanu a apreciat foarte mult vizita. Discuțiile ar fi fost „foarte utile, deschise și clare”50. De ase- menea, Departamentul responsabil pentru relațiile internaționale al Ministerului Apă- rării din RDG a evaluat vizita ca „funcțională și fără incidente”: „După un comportament inițial reținut”, ministrul și anturajul său au fost „receptivi”51. Conform notelor, ministrul român a subliniat că țara sa este „membră a ----■ Revista de istorie militară ■------------- Tratatului de la Varșovia și își va îndeplini în- totdeauna obligațiile în mod credibil. Armata populară română este pregătită să apere reali- zările socialiste împotriva oricărui inamic. [...] în cor fermitate cu misiunea strategică, are loc cooperarea militară în primul rând cu Arma- ta sovietică, Armata populară bulgară și cea maghiară"3-. în mai 1982, generalul de armată Hoffmann a efectuat vizita sa de răspuns în România. El a stat o săptămână întreagă.53 în cadrul discuției sale cu Nicolae Ceaușescu, în ciuda tuturor amabilităților diplomatice și a sloganurilor socialiste, diferențele politice au devenit evi- dente. Atunci când ministrul est-german nu [a vrut] să lase necombătute „afirmațiile lui Ceaușescu privind situația geopolitică gene- rală, așa cum s-a spus într-un raport, acesta din urmă a ignorat pur și simplu obiecțiile și observațiile lui Hcffmann’’^. Alte documente ale Ministerului apără- rii din RDG demonstrează, de asemenea, că scepticismul față de politica externă a Româ- niei nu a dispărut. Ceaușescu a depus toate eforturile pentru a-și re-expune, ori de câte ori avea ocazia, poziția proprie, diferită de Mos- cova. Această oportunitate i s-a oferit în 1983 ca urmare a crizei reînarmărilor în Europa. Ceaușescu a declarat la televiziunea română, la 16 februarie 1983, că înarmarea ambelor părți amenințau pacea în Europa. Nu ar trebui să fie staționate rachete americane în Europa de Vest. Dar și rachetele sovietice cu rază me- die de acțiune trebuiau să fie retrase și distruse. Conform evaluării atașatului militar est-ger- man la București, Ceaușescu ar fi „deviat sem- n.ficativ de la pozițiile Organizației Tratatului de la Varșovia". „Poziția specială a RSR [Româ- nia] asupra problemelor privind dezarmarea [a fost] dezvoltată în continuare"33. Pe lângă discuțiile purtate de miniștrii apă- rării, s-au intensificat contactele la nivel de execuție, printre altele la Trupele de frontieră, în 1982, șeful Trupelor române de frontieră, Vasile Petruț, a efectuat o vizită de lucru în RDG, pe care omologul său est-german, ge- neral-locotenent Klaus-Dieter Baumgarten, a returnat-o în anul următor. în 1986, a urmat o vizită a șefului Trupelor de frontieră româ- ne de atunci, general-locotenent Constan- tin Călinoiu, la omologii săi din RDG. Fără | 9 [ îndoială: în domeniul securității frontierei, RDG deținea o mare experiență. Românii erau interesați de experiența est-germană, ei trebu- iau să asigure granița cu Iugoslavia. în centrul contactelor militare nu au stat, însă, Trupele de frontieră. Accentul a fost și a rămas cooperarea tehnică în domeniul arma- mentelor și în dezvoltarea noilor tehnologii. în acest context, comandantul Institutului Teh- nic Militar al NVA a călătorit la București, în 1983, și s-a întâlnit cu șeful înzestrării Armatei României, general-locotenent Victor-Atana- sie Stănculescu. Conform rapoartelor interne ale organismului militar est-german, care, ca de obicei, și-au găsit drumul spre Ministerul Securității de Stat, discuțiile nu au fost doar despre armamente și tehnologie militară. De multe ori, generalul român și-a surprins oas- petele german cu o relatare critică a situației economice catastrofale din România: „Stăncu- lescu a descris situația energetică și aprovizio- narea populației ca fiind catastrcfale. Pe lângă problema energetică, economia este împovăra- tă de o cerință de export pentru alimente, cu care RSR [România] trebuie să ramburseze împrumuturile. în prezent, fiecare proprietar de autoturism din România primește 20 de litri de benzină pe lună. Nu există nicio cale de ieșire din această situație. Chiar dacă în fi- ecare zi s-ar decide ceva, nu s-ar realiza nimic. [...] Dezamăgit, Stănculescu a descris evolu- țiile actuale ale RSR [România] ca fiind foarte îngrijorătoare."56 în ceea ce privește tema pro- priu-zisă a discuției cu generalul est-german, generalul-colonel Stănculescu și-a exprimat interesul pentru o cooperare strânsă în „dez- voltarea de perspectivă a armamentelor”. „El a just.ficat acest lucru, spunând că este de acord și deschis cu noi - chiar și cu dezvoltarea în comun a armamentelor - să lupte împotriva imperialismului" (vezi Anexa 4).57 Că generalul-locotenent Stănculescu putea îndrăzni să critice deschis politicile lui Ceau- șescu încă din 1983 se datora, de asemenea, faptului că el, potrivit rapoartelor către securi- tatea națională, vorbea foarte bine limba ger- mană și putea să renunțe la serviciile unui translator. Cuvintele critice surprinzător de deschise cu privire la politica lui Ceaușescu ----1 10 I------------------------------------ au fost exprimate între patru ochi - dar s-au găsit în dosarul serviciului de informații est- german.58 O imagine exactă a muncii atașatului militar român în Berlinul de Est Pe lângă vizitele reciproce, contactele mi- litare au avut loc în principal prin intermediul birourilor celor doi atașați militari. Atașatul mi- litar român din Berlinul de est a fost acreditat în 1974 și a rămas în RDG până în iunie 1990. Notele interne ale Departamentului pentru co- operare internațională al Ministerului Apărării al RDG au reținut, în mod repetat, în anii ’80, că colonelul Burbulea își anunța întoarcerea imi- nentă acasă. în curând, problemele personale ale acestuia și dorința de revenire iminentă în patrie au fost cel mai important subiect al discuțiilor - cel puțin pentru el. însă, Burbulea a trebuit să stea timp de 16 ani la Ambasada din Berlinul de Est. Notele interne arată frus- trarea sa personală în creștere. Un nou atașat militar tânăr a sosit în Berlinul de Est în mai 1990. Din acel moment, vechiul și noul atașat militar au ținut întâlnirile împreună. După sfârșitul regimului Ceaușescu, colo- nelul român s-a plâns deschis în postul din Ber- linul de Est despre perioada dificilă din timpul vechiului regim. La aceasta Burbulea includea și reducerea locurilor de muncă ale atașaților militari. Potrivit informațiilor sale, în 1989, în afara Berlinului de Est, România avea atașați militari doar la Sofia, Belgrad și Paris. Răspun- derea pentru reducerea riguroasă a posturilor atașaților militari era atribuită de către Burbu- lea soției dictatorului, Elena Ceaușescu (vezi Anexa 5).59 Dincolo de jargonul diplomatic specific ata- șaților militari, colonelul român părea foarte interesat de organizarea sistemului de recreere est-german, după cum reiese dintr-o scrisoa- re din 1985: „Cui sunt subordonate casele de odihnă? Cât de des se pot folosi asifel de case de vacanță într-un an? Cine își asumă costu- rile pentru cazare și cât de mari sunt aceste costuri?”60 La sfârșitul verii și în toamna anului 1989, atașatul militar român în vârstă a fost din nou solicitat - aparent în contextul unei ofensi- ve de propagandă românească în străinătate. -----------■ Revista de istorie militară ■---- Potrivit instrucțiunilor venite de la București, colonelul a mers în cazărmi ale NVA și a ținut acolo prelegeri aparent elaborate în București despre România și forțele sale armate (vezi Anexa 6). Prima prelegere a ținut-o Burbulea în au- gust 1989 în cadrul Departamentului Politic al Ministerului Apărării din Strausberg. No- tele interne ale Administrației pentru legă- turi internaționale a Ministerului Apărării din RDG oferă o perspectivă brutală asupra des- fășurării evenimentului. Pentru a spori impactul prelegerii, Bucureștiul a oferit un nou film: „Pentru independența națională, pace și liber- tate”, o lucrare de propagandă. „Filmul color era complet nou (1989), actual, informativ”, se spunea într-o notă ministerială, „Persoana N. Ceaușescu și soția lui se bucurau de un loc cen- tral în film.”61 Acest film a fost întotdeauna prezentat în cazărmi după prelegerile atașatului militar. MfNV a remarcat negativ, că atașatul militar a respins strict, după discursul său în Depar- tamentul politic al Ministerului apărării din RDG, să accepte întrebări din public: el nu a avut „niciun mandat să facă acest lucru” și „filmul și prelegerea ar fi răspuns la toate în- trebările’.’ în calitate de gazdă, generalul maior Kush a adresat, de asemenea, câteva cuvinte prietenoase de bun venit. Șeful Administrației principale politice, generalul colonel Briinner, ar fi fost deja în România, în 1988, și a adu- nat „impresii plăcute”. România nu ar fi „o țară săracă, acolo erau multe mașini”; România ar fi „unul dintre puținele bastioane reale ale socialismului”62. în opinia ofițerului politic su- perior al NVA, România sub Ceaușescu părea să fie în continuare de încredere din punct de vedere politic, spre deosebire de Polonia, Un- garia și Uniunea Sovietică. Oaspetele român a fost mai puțin interesat de politica sau ideologia mare. Ca de obicei, el se ocupa de problemele personale pe care le avea. Chiar și în fața ofițerilor Ministerului Apărării din RDG, el nu a putut să se abțină să nu facă trimitere la posibila apropiată întoarcere a sa acasă și la pensionare. Nota făcea trimitere la remarcile colonelului cu privire la „locația pa- radisiacă a casei sale” și la „grădina mare de un hectar”. Acest lucru l-a determinat pe genera- lul-maior Kusch să întrebe, „dacă el ar putea să ----■ Revista de istorie militară ■----------- își pună cortul în grădina atașatului militar”63. Dacă acest lucru a exprimat un interes real sau o critică îndrăzneață, rămâne deschis discuției, în următoarele câteva săptămâni, colonelul ro- mân a conferențiat la Colegiul politico-militar din Berlin-Griinau, la Flotila a 6-a Dranske pe Riigen, în Casa Armatei din Erfurt și la Centrul de instruire din Delitzsch - întotdeauna cu film color și fără a accepta întrebări.64 O relansare ulterioară a relațiilor la sfârșitul anilor '80 - și sfârșitul „Prietenia vechilor tovarăși”65 dintre Honecker și Ceaușescu a devenit din ce în ce mai strânsă, cu cât amândoi se îndepărtau de politica lui Gorbaciov. Honecker i-a acordat lui Ceaușescu la a 70-a aniversare, în 1988, Or- dinul Karl-Marx și a recunoscut astfel opoziția sa față de Perestroika sovietică.66 Honecker a participat, de asemenea, la Conferința Comi- tetului Consultativ Politic al statelor partici- pante la Pactul de la Varșovia, din iulie 1989, de la București. Reuniunea liderilor Blocului estic de la București a fost ultima în vechea echipă. Semnele schimbării au stat ca Mene- tekel* pe peretele sălii de conferințe. Honecker și Ceaușescu nu au fost niciodată orbi, au văzut semnele vremurilor - și au vrut să împiedice căderea domniei lor. Astfel, „prietenia vechilor tovarăși” a devenit, în cele din urmă, o legătu- ră politică strânsă. Honecker și Ceaușescu au fost uniți în respingerea schimbărilor inițiate de Mihail Gorbaciov, amândoi criticându-1 pe Gorbaciov deschis. în 1989, Ceaușescu a mers pe o linie de confruntare deschisă împotriva guvernului reformist de la Varșovia. El a cerut celorlalți lideri de partid să împiedice Polonia să „intre în mâinile unor cercuri reacționare”. Chiar și Honecker însuși credea că s-a mers prea depar- te. Ceaușescu a rămas singur împotriva condu- cerii poloneze. Istoricul Hermann Wentker a declarat: „în ciuda tuturor simpatiilor pentru cursul anti-nformă al dictatorului român, conducerea RDG a văzut că formarea frontu- lui propus împotriva Poloniei nu a avut nicio șansă de succes”67. în mod similar, Benno-Eide Siebs a clarificat dilema, care se afla în spatele apropierii lui Honecker de Ceaușescu: „Doar România, la fel de intransigentă, a exprimat poziții similare. Cu toate acestea, acest lucru | 11 [ nu a fost o alianță de renume internațional, ci mai degrabă o povară suplimentară, astfel că nu s-a ajuns la o abordare comună a ambelor state."6* Istoricul Anneli Ute Gabanyi a văzut o „legătură specială a dogmaticilor” în cadrul Blocului estic, care, alături de Honecker și Ceaușescu, îl includea, de asemenea, pe cehul Milos Jakes.69 „Coaliția informală a radicalilor politici”70 de la București și Berlinul de Est a încurajat și relațiile militare. în 1988, ministrul român al apărării a vizitat din nou RDG-ul. Alături de generalul-colonel Vasile Milea a călătorit Ilie Ceaușescu. Fratele șefului de stat și de partid a ocupat, ca general-locotenent, funcția unu- ia din adjuncții ministrului apărării.71 Vizita obligatorie de răspuns nu a fost desfășurată de ministrul apărării din RDG, ci de șeful Administrației principale politice, generalul- colonel Horst Briinner. în iulie 1989, genera- lul-colonel Horst Briinner a călătorit din nou la București pentru discuții, după ce fusese deja oaspete acolo în 1988. Briinner a fost pri- mit, de asemenea, de liderul de stat și de par- tid, Ceaușescu. „Noua Germanie” a relatat în detaliu despre aceasta (vezi Anexa 7).72 Documentele consemnează ultima vizită a militarilor români în RDG la 2 noiembrie 1989. Șeful apărării antiaeriene, generalul-co- lonel Mircea Mocanu, a purtat discuții cu șeful Forțelor aeriene/apărării antiaeriene din RDG. La vremea respectivă, revoluția pașnică din RDG îl îndepărtase deja din funcție pe liderul de stat și de partid Honecker, iar o săptămână mai târziu a căzut Zidul Berlinului. Revoluția din România se lăsa așteptată, regimul lui Ceaușescu menținând puterea încă șapte săp- tămâni sub amenințarea armelor. La 22 decembrie 1989, Ceaușescu a fugit din București împreună cu soția și cu câteva persoane loiale. La 25 decembrie, Ceaușeștii au fost executați după un proces sumar. Mai puțin cunoscut este faptul că, la 28 decembrie, șeful Administrației pentru legături internaționale al Ministerului apărării din RDG a vizitat am- basada română și atașatul militar și-a exprimat „atitudinea sa de solidaritate” și „respectul său pentru Armata României”.73 Este bine cunoscut faptul că, în timpul revoltei populare împotriva regimului Ceaușescu, Forțele armate au schim- | 12 [ bat tabăra și au permis astfel răsturnarea dicta- torului - și l-au executat rapid. Note ale orga- nismului militar est-german descriu un atașat militar „afectat psihic și fizic”, dar cuprins de agitație: „Situația este controlată de armată, viața se normalizează. Există totuși comando- uri străine inamice, grupuri de diversioniști și de teroriști, care provoacă în continuu confrun- tări armate. Armata va zdrobi aceste grupuri cu forța militară, însă vrea să împiedice vărsa- rea de sânge în rândul populației civile”™ Himera presupuselor comandouri străine inamice, grupuri de diversioniști și de teroriști care operează în România, a fost una dintre poveștile cu care forțele armate și persoane- le care au fost loiale fostului regim au vrut să sublinieze indispensabilitatea lor și să își con- solideze poziția lor din perioada revoluționară, în următoarele zile și luni, funcționarii Admi- nistrației pentru legături internaționale s-au informat din nou la ambasadă despre situația din România. Este întotdeauna important să se informeze reciproc despre ultimele evoluții ale proceselor de schimbare a statului și forțelor armate. în 1990, în ambele țări și în forțele lor armate nu a mai rămas efectiv nicio piatră în picioare. Potrivit atașatului militar, în Forțele armate române au fost lăsați la vatră, până în martie 1990, 20 de generali, însă nu a fost in- stalat niciun succesor. în general, președintele Iliescu deținea puțină autoritate, a relatat colo- nelul român.75 Partea română a depus eforturi intense, în aprilie și mai 1990, pentru o vizită a nou- lui ministru al apărării și dezarmării, Rainer Eppelmann, în România, care însă, probabil, nu s-a materializat.76 în timpul scurtului său mandat din 1990, Eppelmann a avut mai întâi de-a face, mai mult decât suficient, cu refor- ma, apoi cu desființarea Forțelor armate ale RDG. Pentru o vizită la București nu a existat timp și cu siguranță nu era în fruntea listei de priorități a lui Eppelmann. Aliati la distantă - atât geografic, cât și politic în concluzie, trebuie reținut faptul că RDG și România au rămas, nominal, timp de pa- tru decenii, aliați în cadrul Blocului estic, dar aliați la distanță. Distanța nu s-a datorat numai -----------■ Revista de istorie militară ■----- depărtării geografice, ci și diferențelor politi- ce. România a mers, sub Nicolae Ceaușescu și chiar sub predecesorul său, pe propriul drum. Traseul special românesc a transformat țara în anii ’60 și ’70 într-un factor incert, care nu a fost luat în calcul de către Est și Vest. în ciuda incertitudinilor politice, contac- tele dintre forțele armate est-germane și cele românești nu au eșuat niciodată, chiar și în momente dificile. Cooperarea militară din- tre „super-aliatul” sovietic și statul cel mai încăpățânat al Blocului estic a continuat, de asemenea, la sfârșitul anilor ’60 și în anii '70. în mod uimitor, întâlnirile bilaterale frecvente ale miniștrilor apărării stau mărturie. în anii ’80, Ceaușescu s-a apropiat din nou de Uniu- nea Sovietică și s-a supus din ce în ce mai mult disciplinei Alianței. Cooperarea dintre forțele armate românești și est-germane a crescut semnificativ, măsurabil datorită creșterii volu- mului financiar al livrărilor bilaterale de arma- mente și prin creșterea vizitelor ofițerilor la ni- vel de execuție. La sfârșitul anilor ’80, relațiile est-germano-române au cunoscut o renaștere, favorizată de „Prietenia vechilor tovarăși” a lui Honecker și Ceaușescu, care au fost uniți în respingerea lui Gorbaciov. Relațiile militare au înregistrat, de asemenea, la sfârșitul anilor ’80, o înflorire târzie. în acest sens, relațiile milita- re, așa cum arată și exemplul est-germano-ro- mân, pot fi înțelese, de asemenea, ca o reflec- tare a imaginii politice. Traducere din limba germană făcută de către Sorin-Vasile Negoiță NOTE * Menetekel [menete:kal] este un avertisment amenințător, un avertisment grav sau un semn de dezastru iminent. Termenul derivă dintr-un joc de cuvinte biblic în limba Akkadiană, despre care se spune că Dumnezeu a transmis mesaj regelui Be- Isazar ca anunț al morții sale iminente și căderii împărăției sale. https://de.wikipedia.org/wiki/Me- netekel accesat la 23.07.2019. 1 Ostblock: Risse im Monolith. în: Revista Der Spiegel, 1.4.1964, p. 83-84. 2 Ibid., p. 83. 3 Spre exemplu Jordan Baev, Bulgarisch-sow- jetische militârische Zusammenarbeit. în: Der -------■ Revista de istorie militară ■------------ Warschauer Pakt. Von der Griindung bis zum Zu- sammenbruch 195S bis 1991. Editată de Torsten Diedrich, Winfried Heinemann și Christian F. Ostermann sub autoritatea MGFA, Berlin 2009 (= Istoria militară a RDG, 16), p. 43-58; Andrzej Pac- zkowski, Die Polnische Volksarmee im Warschau- er Pakt. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 119-132; Wanda Jarzabek, Die Volksrepublik Polen in den politischen Strukturen des Warschauer Vertrags zu Zeiten der Entspannung und der „Ostpolitik”. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 133-148; Imre Okvath, Die Integration der Ungarischen Volksarmee in den Warschauer Pakt. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 175-184; Petre Opris, Armata română și manevrele comune ale Pactului de la Varșovia. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 185-208; Carmen Rîjnoveanu, Ro- mânia și rtforma militarăa Pactului de la Varșovia între 1960 și 1970. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 209-224; Carmen Rîjnoveanu, Corferința pentru securitate și cooperare în Europa - o tribună a po- liticii de securitate românești. în: Geschichte ohne Grenzen? Europăische Dimensionen der Militărges- chichte vom 19. Jahrhundert bis heute. Editată de Jorg Echternkamp și Hans-Hubertus Mack sub au- toritatea Centrului pentru istorie militară și studii sociale (ZMSBw), Berlin 2017, p. 79-88. 4 Die Streitkrăfte der DDR und Polens in der Operationsplanung des Warschauer Paktes. Editat de Riidiger Wenzke sub autoritatea MGFA, Pot- sdam 2010 (= Potsdamer Schriften zur Militărges- chichte, 12). 5 Die NVA und die Ungarische Volksarmee im Warschauer Pakt. Editat de Laszlo Veszpremy și Rii- diger Wenzke sub autoritatea MGFA, Potsdam 2011 (= Potsdamer Schriften zur Militărgeschichte, 15). 6 Zwischen Bundnistreue und staatlichen Eige- ninteressen. Die Streitkrăfte der DDR und der CSSR 1968 bis 1990. Editat de Oliver Bange sub autorita- tea MGFA, Potsdam 2016 (= Potsdamer Schriften zur Militărgeschichte, 26). 7 Riidiger Wenzke, „Sozialistische Wcf 'enhru- der"? Qber die Beziehungen derNationalen Volksar- mee der DDR zu anderen Warschauer-Pakt-Arme- en. în: Warschauer Pakt (Ibid. 3), p. 85-118. 8 Georg Herbsttritt, Entzweite Freunde. Rumă- nien, die Securitate und die DDR-Staatssicherheit 19S0 bis 1989, Gottingen, 2016, p. 134. 9 De exemplu Ingrid Muth, Die DDR-Auflenpo- litik 1949-1972. Inhalte, Strukturen, Mechanismen, Berlin 2000 (=Forschungen zur DDR-Gesellschaft); Hermann Wentker, Alfienpolitik in engen Grenzen. ---------------------------------1 13 |--- Die DDR im internationalen System 1949-1989, Miinchen 2007; Drei Jahrzehnte Aufienpolitik der DDR. Editat de Hans-Adolf Jacobsen, Gert Leptin, Ulrich Scheuner și Eberhard Schulz, Miinchen, Wien 1979; Benno-Eide Siebs, Die Aufienpolitik der DDR 1976-1989. Strategien und Grenzen, Pader- born 1999; Joachim Scholtysek, Die Aufienpolitik der DDR, Miinchen 2003 (= Enciclopedia istoriei germane, 69). 10 Despre desemnarea Moscovei și a Bonn-ului ca „stele fixe” ale politicii externe a RDG încă din 2004, Oliver Bange, Die Aufienpolitik der DDR. Plă- doyer fur ein vernachlăssigtes Forschungsfeld. în: Arhiva pentru istoria socială, 44, 2004, p. 492-500, aici p. 499. 11 Wentker, Aufienpolitik in engen Grenzen (vezi Nota 9). 12 Erich Honecker, Moabiter Notizen, Berlin 1994, p. 55-56. Honecker citează pe secretarul ge- neral al CPUS, Leonid Brejnev, care i-a explicat la Moscova la 28 iulie 1970 că „RDG nu poate exista fără noi, fără Uniunea Sovietică, puterea și tăria ei. [...] Existența RDG corespunde intereselor noastre, intereselor tuturor statelor socialiste.” 13 LudolfHerbst analizează, în 1994, „dependența sau interdependența” dintre cele două state și subli- niază că RDG ar fi fost „mai dispensabil din punct de vedere funcțional pentru interesele URSS, decât Re- publica Federală ar fi fost pentru cele ale SUA” Din perspectiva URSS, consolidarea și perseverența sta- tului RDG aavut„cevavoluntaristic” LudolfHerbst, Abhăngigkeit oder Interdependenz (Kommentar). în: Die DDR als Geschichte. Fragen - Hypothesen - Per- spektiven. Editat de Jiirgen Kocka și Martin Sabrow, Berlin 1994, (= Studii contemporane, 2), p. 186-194, aici p. 188. în 2004, Oliver Bange ajunge la inima problemei când explică „condiționalitatea specială a politicii externe a RDG - ca parte a unei națiuni divizate și dependentă economic, politic și militar de puterea hegemonică a Pactului de la Varșovia”. Potrivit lui Bange, această „condiționalitate” a făcut judecata is- torică și abordarea cercetării, precum și efortul său „neapărat” mai complicat. Bange, Aufienpolitik der DDR, p. 499 (vezi Nota 10). 14 Hans-Joachim Spanger și Lothar Brock, Die beiden deutschen Staaten in der Dritten Welt. Die Entwicklungspolitik der DDR - eine Herautforde- rungfur die Bundesrepublik Deutschland, Opladen, 1987, p. 183. Deja în 1976 Hans Siegfried Lamm și Siegfried Kupper, DDR und Dritte Welt, Miinchen, Viena 1976 (= Politica și economia internațională, 39), p. 41-42. Q4 15 Hope Harisson, Driving the Soviets up the wall, Princeton/USA 2005, p. 143. 16 A se vedea pentru detalii, Opriș, Armata româ- nă și manevrele comune ale Pactului de la Varșovia (Nota 3), Rîjnoveanu, România și nforma militară în Pactul de la Varșovia (Ibid. 3); Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate românești (vezi Nota 3). 17 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate româ- nești (vezi Nota 3), p. 80. 18 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 134. 19 Ibid. și contemporan, așa cum am menționat mai sus, Der Spiegel, 01.04.1964, (vezi Nota 1), p. 83-84. 20 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate româ- nești (vezi Nota 3), p. 80. 21 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate româ- nești (vezi Nota 3), p. 82. 22 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate românești (vezi Nota 3), p. 82. 23 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 142. 24 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 142. 25 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 142. 26 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate româ- nești (vezi Nota 3), p. 82. 27 Rîjnoveanu, Scena politicii de securitate româ- nești (vezi Nota 3), p. 82. 28 Christoph Royen, Osteuropăische Staaten. în: Drei Jahrzehnte Aufienpolitik der DDR. Editată de Hans-Adolf Jacobsen, Gert Leptin, Ulrich Scheuner și Eberhard Schulz, Miinchen, Viena 1979, p. 599- 619, aici p. 615. 29 Europăische Sicherheit e;fordert Verzicht auf Revangepolitik. în: Noua Germanie, 03.02.1967, p. 1. 30 Royen, Osteuropăische Staaten, (vezi Nota 28), p. 615. 31 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 154. 32 MfS, ZAIG, 16.12.1971: Auskurft uber einige Aspekte derlnnen- undAufienpolitikderFilhrungder Rumănischen Kommunistischen Partei (hformații despre unele aspecte ale politicii interne și externe ale conducerii Partidului Comunist Român), BStU, MfS, ZAIG, 5483, citat după: Herbsttritt, Entzweite Freunde, p. 163. 33 Aici în detaliu studiul lui Christoph Niibel în acest volum. 34 Bundesarchiv (Barch), DVW 1/6353, p. 3. -------------■ Revista de istorie militară ■------ 35 Ministrul forțelor armate din România către ministrul apărării al RDG, 13.06.1972, BArch, DVW 1/26962, p. 46-48. 36 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor militare 1959, 27.10.1958, BArch, DVW 1/53029. 37 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor mili- tare intre 1960 și 1965, 18.07.1958, BArch, DVW 1/53030 și 53031. 38 Ibid. 39 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor spe- ciale între 1976 și 1980, 21.11.1975, BArch, DVW 1/53038. 40 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor spe- ciale între 1981 și 1985, 26.11.1981, BArch, DVW 1/53047. 41 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor spe- ciale între 1986 și 1990, 7.11.1985, BArch, DVW 1/53052. 43 Noile tratate înlocuiesc termenul de „echipa- mente militare” de până atunci cu expresia tipică RDG „echipamente speciale”. Acordul dintre Gu- vernele României și al RDG privind livrarea bilate- rală a echipamentelor speciale între 1976 și 1980, 21.11.1975, BArch, DVW 1/53038. 43 Ibid. 44 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor spe- ciale între 1981 și 1985, 26.11.1981, BArch, DVW 1/53047. 45 Acordul dintre Guvernele României și al RDG privind livrarea bilaterală a echipamentelor spe- ciale între 1986 și 1990, 07.11.1985, BArch, DVW 1/53052. 46 Memo-ul către adjunctul ministrului apă- rării al României și șeful Statului Major Principal, 26.03.1981, BArch, DVW 1/167135. 47 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 244. 48 Prim-adjunctul ministrului apărării al Ro- mâniei și șeful Statului major General către ad- junctul ministrului apărării al RDG și șeful Statului Major General al NVA, 26.02.1981, BArch, DVW 1/167135. 49 Memo-ul către adjunctul minsitrului apă- rării al României și șeful Statului Major Principal, 26.03.1981, BArch, DVW 1/167135. 50 MfNV, Șeful Admnistrației pentru cercetare, 12.06.1981, BArch, DVW 1/167135. ----■ Revista de istorie militară ■-------------- 51 MfNV, Șeful Administrației pentru legături internaționale, 09.06.1981, BArch, DVW 1/167135. 52 Ibid. 53 MfNV, Programul pentru vizita unei delegații militare in România între 25.05-29.05.1982, BArch, DVW 1/167135. 34 MfNV, Raportul generalului de armată Ho- ffmann privind ședeerea unei delegații militare oficiale a NVA în România, mai 1982, BArch, AZN 32644, citat după Wenzke, Sozialistische Wcffen- bruder? (vezi Nota 7), p. 106. 55 MfNV, Șeful Admnistrației pentru cercetare, 18.02.1983, BArch, DVW 1/167135. 56 MfS, HA I, 05.01.1984: Informații privind Republica Socialistă România, BStU, MfS, ZAIG, 14072 (atașat ca anexă). Primele indicii despre acest document, Erste Hinweise auf dieses Dokument an- terior în: Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 249. 57 Ibid. 58 MfS, HA I, 05.01.1984: Informații privind Republica Socialistă România, BStU, MfS, ZAIG, 14072, citat după Herbsttritt, Entzweite Freunde (Ibid. 8), p. 249. 59 Memo-urile Administrației pentru legătu- ri internaționale a Ministerului apărării al RDG, 10.04.1990 și 16.05.1990, BArch, DVW 1/42411, p. 37-40. (în mod ciudat, Moscova nu a fost menționată în această serie. într-o altă conversație se vorbea despre cinci atașați militari, al cincilea ar fi putut fi la Moscova.) 80 Atașatul militar al României către șeful Admi- nistrației pentru legături internaționale a Minis- terului apărării al RDG, 14.02.1985, BArch, DVW 1/42411, p. 99. 61 Memo-ul Administrației pentru legături inter- naționale a Ministerului apărării al RDG, 17.08.1989, BArch, DVW 1/42411, p. 132-133. 62 Ibid. 63 Ibid. 64 Ibid., p. 131-137. 65 La fel ca Nota 47. 66 Thomas Kunze, Nicolae Ceaușescu, Berlin, 2009, p. 352. 67 Wentker, Ahfienpolitik in engen Grenzen, (vezi Nota 9), p. 529-530. 68 Siebs, Strategien und Grenzen (vezi Nota 9). p. 352. 69 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 245. -------------------------------------------1 15 |---- 70 Herbsttritt, Entzweite Freunde (vezi Nota 8), p. 247. 71 Scrisoarea ministrului apărării al RDG către ministrul apărării al României, 15.01.1988 scrisoa- rea de răspuns, primită la 23.04.1988, BArch, DVW 1/167135. 72 Nicolae Ceaușescu primește delegația milita- ră a RDG la București, Noua Germanie, 21.07.1989, p. 5. 73 Memo-ul Administrației pentru legături inter- naționale a Ministerului apărării al RDG, 29.12.1989, BArch, DVW 1/42411. 74 Ibid. 75 Memo-ul Administrației pentru legături inter- naționale a Ministerului apărării al RDG, 14.03.1990, BArch, DVW 1/42411. Discuții ulterioare indică sur- sele pentru 30 ianuarie 1990,27 februarie, 13 martie, 9 aprilie, 3 mai, 15 mai, 21 mai și 29 mai 1990. 76 BArch, DVW 1/42411. j 16 |------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ ANEXA 1 25. Jtillpmto REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA MINISTERUL FORJELOR ARMATE MINISTRUL NrMA. 00572 din 75 06.72 .0 8. AUG, 1972 Stellv. Operați* j 46 ITRICT SECRET : ‘i 1. JW 1972 I Exemplar nr.1^ Selretorlat dw MfnMan 19 JUL11972 MINISTRULUI APARARII NAȚIONALE A R,D.GERMANE Tovarășului general de armată HEINZ HOFFMAN Or, BERLIN Stimate tovarășe ministru, In perioada 16-18 februarie a.c, s-a desfășurat la Budapesta consfătuirea reprezentanților cu munci de răspundere din ministerele apărării și ministerele industriale ale state- lor participante la Tratatul de la Varșovia, care a analizat problema utilității și posibilității coordonării eforturilor în crearea mijloacelor unificate ale sistemului automatizat de conducere a trupelor de uscat, în campanie. Potrivit celor arătate de conducătorul delegației For- țelor Armate ale Republicii Socialiste România, în cadrul lucrărilor consfătuirii, punctul nostru de vedere asupra pro- blemelor discutate urma să fie comunicat ulterior tuturor particlpanților, după analizarea lor de către factorii de răs- pundere din țară. In acest sens vă comunic că Ministerul Forțelor Armate este în principiu de acord cu : - concepția teoretică a sistemului automatizat unitar de conducere a trupelor de uscat (divizie-armată-front), elaborată în comun sub conducerea Statului major al Forțelor Armate Unite, cu precizarea că unitatea sistemului se referă numai la organizarea generală pe subsisteme, la procedeele tehnice de prelucrare automată a informațiilor și la princi- palii parametri tehnici ai echipamentelor ; ■ Revista de istorie militară ■ 17 ANEXA 2 Relațiile dintre RDG și România au fost consolidate în continuare Beziehungen DDR-Rumonien wurden weiter gefestigt Politisches Exekutivkomitee des ZK der RKP xum Freundschoftsbesudi Erich Honedrers Da* Polltische Erekutlvkomitee des ZK dw RKP hat sich, wie .Nou» Deutschland" bereit* berichtete, am Mittwoch unter Vortiti »on Nkdae Ceaușescu mit den Ergeb- ntaen d» Freunduhefabeiuchet der DDR-Delegation unter Lei* tung Erich Honedters in Rumănien befaBt Die daruber van der amt- lichen rumânischen Nachrldtten- agentur Agerp™» verdffenttichte Mltteilung nat folgenden Wort- lăut: Des Polltisdie Exekutivkomitee hat eine von Genossen Nicolae Ceaușescu dargelegte Information Uber den offiziellen Freund- schaftsbesuch der Partei- und Staatsdelegation der DDR, gefUhrt vom Genossen Erich Honecker, Generalsekretăr des Zentralkoml- tees der Sozialistischen Einheits- partei Deutschlands und Vorsit- zender des Staatsrates der Deut- schen Demokratischen Republlk, In Rumănien gehdrt. Das Politi- șche Exekutivkomitee hat die Er- gebnlsse der Treffen und Gespră- che zwischen den Genossen Nico- lae Ceaușescu und Erich Honecker elnheitlich gebilligt und boch |e- wQrdigt. Es hat die auflerordeni- llche Bedeutung dieses neuen Dia- loga auf hikhster Ebene zwischen den Ftihrem beider Parteien und Staaten fUr die weitere Festigung der Beziehungen der Freundschaft und der aktiven Zusammenarbeit zwischen der Rumănischen Kom- munistischeri Partei und der Sozialistischen Einheitspartei .Deutschlands, zwischen Rumănien und der DDR, zwischen unseren Vdlkern unterstrichen. Die Geftihle der Achtung und der Freundschaft, von denen un- sere Vdlker erftillt sind, haben wtthrend des Besuchs anlfiDlich der Uberrelchung des Karl-Marx- Ordens, der hdchsten Auszdch- nung der DDR, durch den Genos- sen Erich Honecker an den Ge- noasen Nicolae Ceaușescu eine weitere Bestătigung gefunden. Der Orden wurde aus AnlaD des 80. Geburtstages und des 45. Jah- restages der revolutlonăren Tătig- kett ftir auBerordentllche Ver- dienste im Kampf ftir Frieden und Solidarităt, fiir die Verstăn- digung zwischen den Vălkern und ftir die Entwlcklung kamerad- schaftlicher Beziehungen zwischen Rumănien und der DDR verlie- hen. Die Gesprăche zwischen den Genossen Nicolae Ceaușescu und- Erich Honecker, die in einer Atmosphăre.der Freundschaft und dea gegenseitigen Verstăndnisses verlaufen sind, haben die Ent- schlossenheit unserer Parteien und Lănder ergeben, dle gegen- seitigen Beziehungen der brlider- llchen Freundschaft und der mul- tilateralen Zusammenarbeit auf der Grundlage der Achtung der Prinziplen der Gleichberechti- gung, der Unabhăngigkeit und nationalen Souverănităt, der Nichteinmischung in die inneren Angelegenheiten, des gegenseiti- gen Vortells, der gegenseitigen kameradschaftllchen Hllfe und internationalen Solidarităt Im Interesse unserer Vdlker, der Festigung des Sozialismus, des Friedens und der Entspannung zu entwickeln und auszubauen. Dine Entschlossenheit findet ihren Uberzeugenden Ausdrudc in den beschlossenen Dokumenten sowie In den wăhrend des Be- suches getroffenen Vereinba- rungen. Daa Polltische Exekutivkomitee unterstrelcht dle Bedeutung der von den Genossen Nicolae Ceaușescu und Erich Honecker unterschrlebenen gemeinsamen Erklărung. Es driickt seine Be- friedigung aus Uber die Uberein- kunft hlnslchtllch der Koordinle- rung der nationalen Wirtschafts- plăne im Zeitraum 1981 - 1985, die ein welteres Ausdehnen der wirUchaftlidien, wissenschaft- lich-technischen und kulturellen Zusammenarbeitzwischen unseren Lăndern, ein wesentliches An- wachsen des Warenaustauschs, die Erweiterung der Kooperatlon und der Spezialisierung in der Pro- duktion besonders auf soldien Gebieten wie Werkzeugmaschl- nenbau, meteilurgische und ener- getlsche Ausrdstungen, elektro- teehnische und elektronischc Aus- r list un gen, Redientechnik, Fedn- mechanik und OpUk sowie in der chemischen Industrie, in der Landwirtschaf l und in anderen Volkswirtschaftazwesgen vorsieht PosiUv eingeechăUt wurde das Programm der Hauptziele der Zusammenarbeit auf dem Gebiet von Wlssenschaft und Tedinlk fUr den Zeitraum 1981 - 1985, das eine Intensivlerung der gegensei- tigen Zusammenarbeit bei Fragen der Grundstoff- und Energle- ressourcen, der Industrie und der Landwirtschaft vorsieht. Das Poli- tlsche Exekutivkomitee hat fer- ner die Bedeutung des Beschlus- ses beider Staaten unterstrichen, auf der Basis langfristiger Ver- tr&ge die Zusammenarbeit auf den Gebieten Kultur, Wissen- schaft, Bildungswesen, Gesund- heitswesen, Tourismus und Sport weiter zu entwickeln, Dies wird nach seiner Meinung zur Vertie- fung des gegenseitigen Kennen- lernenș beider Vdlker und zur Entwlcklung der - Freundschaft zwischen ihnen beitragen. Unter- strichen wurde die Bedeutung der Ubereinkunft Uber die weitere Entwlcklung des Erfahrungsaus- tausches auf allen Gebieten des sozialistischen Aufbaus zwischen beiden Parteien und Lăndern. Das Polltische Exekutivkomitee hat den Meinungsaustausch zwi- schen den Genossen Nicolae Ceaușescu und Erich Honecker zu Problemen der gegehwărtigen In- ternationalen Lage und der kom- muiiistischen und Arbeiterbewe- gung hoch eingeschătzt und mit groBer Befrledigung den BeschluO beider Lănder zur Kenntnls ge- nommen, ihne Zusammenarbeit in der Internationalen Arena Im Kampf fUr die Durchsetzung der Politik des Friedens, der Sicher- helt, der Entspannung und der Zusammenarbeit In der Welt noch mehr zu festlgen. Das Polltische ExekuUvkomitee drtlckt seine volle Zustimmung aus gegenilber den SchluOfolge- rungen, zu denen dle belden Flih- rer von Partei und Staat hinsicht- lidi der Haupttendenzen des internationalen Lebens gekom- men sind. Es bekundet seine Zu- atimmung zum Willen unserer bedden Staaten. nodi intensiver zu handeln ftir die Beendigung der Verschlirftmg des internationalen politischen K li mas und dle Ver- hindervng der Politik, die auf Spannung und kalten Krlcg ge- dehtet Ist, fOr die Vertddigung und Fortsetzung des Entspan- nungskurses. ftir dle Beseitigung alles deesen aus den Beziehungen zwischen den Staaten, was diesen Prozefi bremst, der Methoden des Drudcs und des Diktats, der Ver- letzung der Souverănităt, der Ein- mlachung in innere Angelegenhei- ten andercr Staaten. Es wurde dle Bedeutung der Entsdilossenheit beider Parteien betont. ftir die Reduzierung der Militărausgaben, der Stărke der Streitkrăfte und RUatungen, ftir die Auflbsung der fremden Mili- tărstdtzpunkte und den Rtidczug der Truppen von fremden Terri- torien. fllr die Grtindung atom- waffenfreier Zonen und Zonen des Friedens in den verschieden- sten Gebieten der Welt, eln- schlieBlich |n Europe, zu kămpfen. Als Teilnehmerstaaten des Vertei- digungsblindnisses einiger sozlall- stischer Lănder unterstlltzen Rumănien und die DDR die gleichzeitige AuflOsung der NATO und des Warschauer Vertrages und — ala ersten Schrltt — die Aufldsung der Militărorganiaatio- nen beider Gruppierungen, begin- nend mit der beiderseitigen Redu- zierung militărisdier Aktivităten. ( Das. PolRladie Exekutivkomltae hat den Willen Rumăniens und der DW hoțik.gewtlrdlgt. gușa»-, men mit den anderen sozialisti- schen Staaten, mit allen europă- ischen Lăndern zu wlrken fllr die konsequente und vollsUndige Ver- wirklichung der SchluBakte von Helsinki und in diesem Slane fllr dle gute Vorbereltung dea Treffens von Madrid, das in erster Linie zu praktlschen MaDnahmen der mill- tărlschen Entspannung und der Abriistung des Kontinents fUhren solL Bei de Seiten haben die Notwen- digkelt unterstrichen, daB die NATO-Lănder den BeschluB Uber die Produktion und Stationlerung neuer Atomraketen in Europa an- nullieren oder aufschieben und so Bedingungen ftir den Beginrt, von Verhandlungen schaffen. Ea Ist notwendlg, zu einer Uberelnkunft Uber die Beseitigung der Raketen șowohl der «nen als audi der anderen Seite zu gelangen. Rumă- nien und die DDR sind entschlos- sen. zusammen mit den anderen Teilnehmerstaaten des War- schauer Vertrages, mit anderen sozialistischen Lăndern, mit allen friedliebenden Staaten, mit den fortschrittlldien und demokrati- schen Krăften fn der ganzen Welt fiir dle Verwlrklichung der Vor- schlăge zu wlrken. die in den Dokumenten formullert sind, die in Warschau angenommen wur- den. Das Polltische Exekutivkomitee wiirdigt die Bedeutung der Tat- sache, daB sich Rumănien und die DDR fUr die Beseitigung der Ge- wait und der GewaLtandrohung aus dem internationalen Leben, ftir die Achtung der Prinziplen da» Volkerrechts in den zwischen- staatlachen Beziehungen, fUr die Teilnahme aller Staaten am ilnter- nationalen Leben auf der Basis vbUiger Gleichberechtigung, fllr die Losung aller Konfldktherde in Europa, im Nahen Osten, in Afrika und Asien auf friedlichem Wege durch Verhandlungen, fiir MaBnnhmen zur Hquidierung der Unterentwickhmg und zur Schaf- fung einer neuen internationalen WirtschaftBordnung (russprechen. Das Polltische Exekutivkomitee hebt die Bedeutung der emeuten Bestătigung der Entschlossenheit der Rumănischen Kommunisti- schen Partei und der Sozialisti- schen Einheitspartei Deutschlands seitens der Genossen Nicolae Ceaușescu und Erich Honeker her- vor, aktiv beizutragen zur wette- ren Festigung der Emheit und Zu- sammenarbeit zwischen den kocn- munlstischcn und Arbeiterparteien sowie der Zusammenarbeit mit den sozialistischen und sozlal- demokratischen Parteien, mit al- len demokratischen und fort- schrittlichen Parteien, mit allen friedliebenden Krăften fUr Ent- spannung und Abriistung, fQr na- ționale Unabhăngigkeit, sozialen Fortschritt und Frieden. Das Polltische Exekutivkomitee hat die vereinbart«n Dokumente und Ubereinkommen einstimmig getxlligt. Es hat die Regierung und die Miniaterien beeuftr>, mit aller Konsequenz und Entsdilos- seinheit zu handeln ftir dle Ver- wirkldchung dieser Dpkumente und Ubereinkommen, die zur Enl- wickhmg der Freundschaft und Zusammenarbeit zwischen Ru- mănden und der DDR im Inter- esse des Wohlstandes beider Vbl- ker, der allgerndrben Sache des Sozialismus, des Fortschritts und des Friedens in dec Welt beitra- gen. ] 18 [■ ■ Revista de istorie militară ■ Președintele României începe astăzi o vizită de prietenie Nicolae Ceaușescu Generalsekretâr der Rumănischen Kommunistischen Parte! und Prasident der Sozialistischen Republik Rumănien Nicolae Ceoujes- cu, Generalsekretâr, der Rumâniichen Kommunlstlsdien Partei und Prâsident der SoiiaUiliichen Republik Rumănien, wurde om 26. Januar 1918 Im Dorf Scor- nicesti, Bezirk Olt, in einer ormen Bauem- fomilie geboren. Noch AbschluB «einer Grund schul- aujbildung ging er 1929 nadi Bukarest, wo er eine Lehre aulnahm. In den Jahren 1931-1932 beteiligte er sich aktlv an der Ge- werkscha ftsbewe- gung, und 1933 trat er in die Reihen des Kommunistischen Jugendverbandes ein; im selben Johr wucde er Mitglied der Rumâniichen Kommunistischen Portei. Als Reprâsentant der demokratischen Jugend wurde Nico- lae Ceaușescu im Juni 1933 zum Mit- glied des Natlonalen Antifoschisti- sdien Komitees gewâhlt Von 1935 bis 1936 war er Sekretâr der Organisation des Kommunisti- schen Jugendverbandes von Bukarest, spdter orbe! te te er als Sekretflr ver- schiedener regionaler Komitees des KommunistlKhen Jugendverbandes. Im Jahre 1936 wurde er festgenom- men und zu langjâhriger Halt ver- urteilt, die er in dem beruchtlgten Gefângnls von Doftona verbOBte. wo hervorragende Kâmpfer der Kommunistischen Partei und des an- tifaschîstlschen Kampfes eingeker- kert woren. Nach seiner Haftentlasiung setzte er Im Dezember 1938 seine revoluțio- na ren Aktivltaten fort. Er leistete einen entscheldenden Beltrag zur Vorbereitung und zum Verlauf der Natlonalen Konferenz des Kommu- nistischen Jugendverbandes vom Oktober 1939, die Ihn zum Sekretâr des Kommunistischen Jugendverbcn- des wâhlte. Er betelligte sich okHv an der Organlslerung der groBen Demonstration, die om 1. Mal 1939 in Bukarest stattfand, sowle anderer Veranstaltungen, die Ausdrudt fOr die Entschlossenheit der Arbeitor- klasse und der progressîven Krflfte Rumâniens waren, Faschlsmus und Krieg den Weg iu versperren, Demo- krotie. UnobhÂnglgkeit und Souverâ- nltât des Vaterlandes zu verteidlgen. Von den Slcherheitsorganen ver- folgt wurde er In Abwesenheit vom Standgericht zu vier Jahren Haft verurteilt Seit seiner Festnahme im August 1940 wurde er in den be- fângnlssen von Jilava, Caransebeș, Văcărești und im Lager fUr politlsche Hâftlinge von Tlrgu Jui gefangenge- haHen. Zusammen mit anderen verhafte- ten oder sich in Freihelt befInd- ii chen Kommunlsten entfaltete er groBe Aktlvltflten, um oile demokro- tlichen und patrlotluhen Krâhe 1m Kompf fur die Befreiunq des Landes von der faschistischen Herrschoft zu verelnlgen. Nach dem Sleg der sozialen und der notionalen antlfoschlstischen und khte Bangladeshs: irmforderte antiimperialistischen Befreiungsrevo- lution vom August 1944 setzte er sich unermâdlidi dafur ein, daB unter den neuen Bedingungen die Aktivitâ- ten der Parte! und der kommunisti- schen Jugend reorganiiiert werden. Er nohm an allen groBen Klassen- kâmpfen dieser Zeit aktiven Antell, Ihm wurde das Amt des Oeneralse- k re târî des Kommunistischen Jugend- verbandes Obertragen. Im Oktober 1945 wurde er auf der Nationalen Konferenz der Rumânl- schen Kommunistischen Portei zum Mitglied des Zentralkomitees ge- wbhlt Seit dieser Zeit gchort Gc- nosse Nicolae Ceaușescu ununter- brochen den fâhrenden Organen der RKP an. Bel den Parlamentswahlen, die Im November 1946 den Sleg der von der Rumânlschen Kommunlstlsdien Partei gefOhrten demokratischen Krâfte beslegelt haben, wurde er In die Abgeordnetenversammlung ge* wflhlt In den Jahren 1948-1950 Obte er dat Amt des steltvertretenden Land- wlrtschaftsministers aus; er hat so- mh einen maBgeblidian Antell an der Ausarbeitung und Reallslerung des Landwirtschaftsprogramms der Partei. Im Johre 1930 befindet er sich on dar Spitie der Obersten Politlsdien FOhrung der Annee; er bekleidet zuglelch das Amt des stellvertreten- den Ministers der Streltkrâfte, Neben seinen politischen Aktivl- tâten brachte er seine theorelisdie, politlsche und fachlldie Ausbildung zum AbichluB, Er nabm an Speztak lehrgângen der Mllitârakademle teii und absolvlerte die Lehrgânge der Akademie fOf Wlrtschaftutudlen von Bukarest und der Akademie fdr Ge- jellichafti- und Staatswlssenschaf- ten .Ștefan Ghearghlu* belm ZK der RKP. 1952 wurde Nicolae Ceaușescu Mitglied des OrganlsattonsbOros des ZK der RKP und 1954 zum Sekretflr des ZK der RKP gewâhlt. Auf dem VII. Parteitag der RKP, der Im De- zember 1955 stattfand, legte er den Berlcht Ober das neve Partelstatut vor; er wurde zum Mitglied des Po- Mbflros und Sekretâr des ZK der RKP gewâhlt Auf dem VIII. Partei- tag der RKP vom Juni 1960 wurde (Fortsetzung auf Scite 2) Rajiv Gandhi Reise in UdSSR sehr erfolgreich Pressekonferenz nadi Rudckehr Delhi (ADN). Als „sehr erfolg- reldi" hat Indiens Ministerprttsi- dent RaJlv Gandhi die Ergeb- nis.se seiner Reise in die Sowjet- unlon bewerlet, von der er am Sonntag nach Delhi zurtlckkehrle. Auf einer Pressekonferenz unmit- telbar nach seiner Ankunft er- kiârte er, die wtthrend des Be- cuchs unterzeichneten Abkom- men dienten der Vertiefung und Erwelterung der bewahrten Ko- operatlon zwischen beiden Lan- dern und seicn fiir beide Seiten nutzbringend. Seine Gesprăche mit dem Generalsekretâr des ZK der KPdSU, Midlail Gorbatschow, seien sehr freundschaftlich und inhaltsrclch verlaufen. Gandhi bekrăftigte das Nein seiner Regierung zu den Plănen Wa&hlngtons fQr eine Weltraum- rdstung, well dles zu einer neuen, noch geffihrlicheren Dimension des Wcttrtistens filhren wilrde. Er wQrdlgte die sehr positive Hal- tung der Sowjetunlon gegenUber der Bewegung der Niditpaktge- bundenen. Sie sehe in ihr eine wichtige Kraft des Friedens, der Vâlkerverstăndigung und der Zu- sammenarbelt, Als neve Etappe bei der Er- waterung der Zusammenarbeit zwischen indien und der So wjetunion wertete der General- sekretâr des Nationalratcs der Kommunistischen Partei Indiens, Chandra Rajeswara Rao, den UdSSR-Besuch von Rajlv Gandhi. Niederlande: Nein zu Fliigelraketen Volksbafragung angekundigt Amsterdam (ADN). In den Nîe- derlanden durfen keine Cruise MlssfcleB stationiert werden, be- tonte Sdenie Strikwerda, Vorrit- zende vom „Komitee Fliigelrake- ten Nein", das am Wochenende in Utrecht tagte. Auf der Bera- tung des Komitees, In dem nle- derl&vdische Friedeiwbewegun- gen, Linksparteien und der Ge- werkschaftsbund FNV zusam- menarbeiten, verurteilten zahl- retche Teilnehmer die USA- Plâne zur Mititariaerung den Wel trauma. Als biaher grttBte Massen- akticci gegen die Stationierung der USA-Raketen in den Nieder- landen beretei das Komltee fiir den Herbst eine Volkjsbcfrngung vor. Das Kabtnett in Den Haag will Anfang November Ober die Stationierung entscheiden. Schweden gegen „Stemenkrieg" Reichstag lehnt USA-Piâne ab Stockholm (ADN). Die „Sternen- kriegs"-Plăne der USA hat der schwedische Reichstag in einer EntschlieBung verurteilt, Ein sol- ches Projekt kdnne zum Wett- riisten im Weltraum und zur Ent- w1 cklung einer neuen Generatlon von Kemwatfen filhren. Die Re- gierung wurde beouftragt, die Verhandlungen zwischen der UdSSR und den USA in Genf zu verfolgen und danach zu streben, dafi dort ein Abkommen zur Ver- hinderung der Mîlitarisierung des Weltraums getroffen wird. ■ Revista de istorie militară ■ ■| 19 [ Nicolae Ceaușescu (Fortsetzung von Seite 1) er in die glei'chen Funktionen wie- dergewâhlt. Sich fur die Verbesserung der Ak- tivitâten der Parteiorganisationen einsetzend, leistete er einen hervor- ragenden Beitrag zur Erhohung der fâhrenden Rolle der Partei belm Aufbau dei Sozialismus. Zugleich er- fiillte er zahlreiche Aufgaben im Be- reich der Beziehungen der Rumâni- schen Kommunistischen Partei zu an- deren kommunistischen und Arbei- terparteien. In WOrdigung seiner reichen Er- fahrungen und seiner herausragen- den Elgenschaften eines revolutio- nâren kommunistischen Kâmpfers ubertrug ihm das Plenum des ZK der RKP im Mârz 1965 die hochște Verantwortung innerhalb der Par- teifuhrung, nâmlich die des Ersten Sekretârs des Zentralkomitees der Partei. / Auf dem IX. Parteitag im Juli 1965 wurde Nicolae Ceaușescu zum Ge- neralsekretăr des ZK der RKP ge- wâhlt. Durch die Beschlusse, die auf der Grundlage des durch Genossen Ceaușescu vorgelegten Berichts ge- foBt wurden, errrang der IX. Partei- tag historische Bedeutung, leltete er doch einen neuen Kurs in der sozia- listischen Entwlddung Rumăniens ein. Seit Dezember 1967 ist Nicolae Ceaușescu Vorsitzender des Staats- rates der Sozialistischen Republik Rumânien. Der X. Parteitag wâhlte ihn Im August 1969 zum Generalsekretâr der Rumănischen Kommunistischen Partei; In dieser Funktion wurde er vom XI. (1974), XII. (1979) und XIII. (1984) Parteitag wiedergewâhlt. Auf der Festtagung der GroBen Volksversammlung am 28. Mârz 1974 wurde er entsprechend dem einheitlichen Willen der ganzen Nation In die hâchste Funktion des Prâsidenten der Sozialistischen Re- publik Rumânien berufen. In diese Funktion wurde er am 19. Mârz 1975, am 28. Mârz 1980 und am 29. Mârz 1985 wiedergewâhlt. Nicolae Ceaușescu ist Vorsitzen- der der Front der Sozialistischen Demokratie und Einheit seit ihrer Grundung im November 1968. Seit 1973 Ist er ebenfalls Vorsit- zender des Obersten Rates der âko- nomischen und soziolen Entwick- lung und seit 1977 Prâsident des Nationolrates der Werktâtigen. Er ist Oberbefehlshaber der Streitkrâfte des Landes und Vorsit- zender des Verteidigungsrates der Sozialistischen Republik Rumânien. Unter unmittelbarer Fuhrung und entscheidender Beteiligung des Prâsidenten Nicolae Ceaușescu wurde das Progromm der RKP zum Aufbau der allseitig entwickelten sozialistischen Gesellschaft und zum Voronschreiten Rumăniens zum Kommunismus ousgearbeitet, dos Im November 1974 auf dem XI. Par- teitag angenommen wurde. An der Spitze der Partei und des Staates fârdert Nicolae Ceaușescu mit Entschlossenheit eine Politik zur Beschleunigung des okonomischen und soziolen rortschritts Rumănierls, zur intensiven Entwicklung und Mo- dernisierung der Produktivkrâfte, zum Aufschwung von Wissenschait, Bildung und Kultur, zur stetigen Vervollkommnung der Produktions- verhâltnisse, zur Gestaltung und Leltung der Gesellschaft, zur Ver- tiefung der sozialistischen Demo- kratie und zur entschlossenen Ver- wirklichung der Prinzipien der sozia- listischen Ethik und Gerechtigkeit, zur stăndigen Erhohung des mate- riellen und geistigen Lebensniveaus des ganzen Volkes. Als Partei- und Staatschef prâgt er eine im Dienste des Friedens und der Volkerverstăndigung stehende Aufienpolitik Rumăniens und legt dabei besonderen Wert auf die konsequente Fărderung der Prinzl- • pien der Unabhângigkeit und der nationalen Souverânitât, der Gleidi- berechtigung, der Nichteinmischung In die inneren Angelegenheiten und des gegenseitigen Vortells, auf die Entwicklung der Freundschaft und Zusammenarbelt mit allen soziali- stischen Lăndern sowle den Ent- widdungslândern, auf die Erweite- rung der Beziehungen zu onderen Staaten unabhângig von ihrer Ge- sellschaftsordnung, die Stârkung der kâmpferischen Solidarităt mit allen kommunistischen und Arbel- terparteien, mit der progressiven revolutionâren und antiimperialisti- schen Bewegung der ganzen Welt. Prâsident Nicolae Ceaușescu stat- tete za hi reichen Lăndern Europas, Afrlkas, Asiens und Amerikas Be- suche ab. Die Berichte, Reden, Artikel und Interviews des Prâsidenten Nicolae Ceaușescu wurden in Bukarest in 27 Bânden veroffentlicht. Er ist Doktor der Okonomie der Akademie fur ăkonomische Studien von Bukarest und Doktor fur politi- sche Wissenschaften der Akademie .Ștefan Gheorghiu", Nicolae Ceoușescu ist Ehrenprâ- sldent der Akademie fur gesell- schaftliche und politische Wissen- schaften Rumăniens. Ihm wurde der Titel Dr. honorls causa der Univer- sltât Bukarest und vieler ouslondi- scher Universitatea verliehen. Er wurde mit zahlreichen rumâni- schen und auslândischen Orden, Auszeichnungen und Medaillen ge- ehrt. Ihm wurde dreimal der hoehste Titel .Held der Sozialistischen Re- publik Rumânien" verliehen. ---------------■ Revista de istorie militară ■ ANEXA 3 REPUBLICA socialista ROMANIA București,^ s februarie 1981 ministerul apărării naționale •ADJUNCT AL MINISTRULUI APARARIl NAȚIONALE Șt ȘEF AL MARELUI STAT MAIOR c.Cidd 1 3 MW. ÎMI e- //y Din dorința întăririi §i dezvoltării pe mai departe a relațiilor de prietenie dintre armatele noastre, îmi este plăcut să vă adresez invitația ca, împreună cu o delegație mi- litară, să efectuați, în anul 1981, o vizită oficială în Repu- blica Socialistă România. Imi exprim convingerea că vizita Dumneavoastră,con - tactul nemijlocit cu realizările și frumusețile țării noastre, cu unele preocupări ale militarilor români, dialogul priete - nesc pe care-1 vom avea, vor contribui la o mai bună cunoaș - tere și înțelegere reciprocă. In vederea întocmirii unui program cît mai util și plăcut, v-aș fi recunoscător dacă ne veți comunica perioada convenabilă, compunerea delegației, precum și eventualele pre- ferințe privind efectuarea vizitei. Avînd în vedere clima din țara noastră am sugera ca vizita să aibă loc în luna august, perioada cea mai favorabilă pentru organizarea programului Dumneavoastră. Problemele de detaliu urmează să fie puse de acord prin intermediul atașaților noștri militari. ------- Revista de istorie militară ■ ■] 21 |- ANEXA 4 Hauptabteilung I Abteilung MfNV St rausberg, hi-gl 5. 1. 19( 4 BStU 000132 Leiter der Hauptabteilung I Genossen Generalmajor Dietze Info rmation zur Sozialistischen Republik Rumânien Vom 12. bis 14. Dezember 1983 befand sich eine Delegation des Bereiches Technik/Bewaffnung des MfNV unter Leitung des Kommandeurs des Militârtechnischen Institute®, Generalmajor Muller , zur jâhrlichen Koordinie- rungsabsprache mit dem gleichen Bereich der rumănischen Streitkrâfte in Bukarest. Im politisch-operativen Zusamraenwirken mit Generalmajor Muller wurde im Ergebnis dessen folgende Information er- arbeitet. Die rumânische Delegation wurde vom Stellvertreter des Verteidigungsministers und Chef Technik/Bewaffnung, Generaloberst Stanulescu , gefiihrt. Stanulescu spricht flieBend deutsch und suchte das per- sonliche Gesprâch mit Generalmajor Muller, um ihn ohne irgendwelche Zeugen uber die derzeitige Lage in der SRR zu informieren. Dabei entstand der Eindruck, daB Stanu- lescu auf Teilgebieten mit der gegenwartigen politischen Fiihrung und der Entwicklung in der SRR nicht iiberein- stimmt. Stanulescu bezeichnete die Energiesltuation und die Ver- sorgung der Bevdlkerung als katastrophal. Die Wirtschaft wird neben dem Energieproblem'cTurch einen Exportzwang von Nahrungsgutern belastet, womit die SRR Kredite zuriick- zahlen muB. Zur Zeit erhâlt jeder PKW-Besitzer in Rumânien monatlich 20 Liter Benzin. Aub dieser Situation sei kein Ausweg zu sehen. Oeden Tag wurde zwar irgendetwas beschlossan, aber nichts davon wurde realisiert. Stanulescu brachta sein Interesse an einer engen Koope- ration mit den "deutschen Genossen" bei der perspektivischen 22 ■ Revista de istorie militară ■ 2 Waffenentwicklung zum einig und geschlossen Waffenentwicklungen - wollen. Ausdruck. Er begrundete dies damit mit uns - auch mit gemeinsamen gegen den Imperialismus kampfen zu BStU 000133 Ein Bezugspunkt zur Rolle der Sowjetunion und zur Freund- schaft mit ihr wurde von beiden Gesprăchspartnern nicht hergestellt. Enttăuscht bezeichnete Stanulescu die derzeitige Ent- wicklung in der SRR als sehr bitter. Ich bitte um Kenntnisnahme. ■ Revista de istorie militară ■ ] 23 [ AN£X4 5 8OTSCHAFT der SOZIALISTISCHEN REPUBLIK RUMANIEN Berlin, den 14. Februar 1985 Berlin Militar-, Luftwaffen- und Marineattache Eing.: Chef der Verwaltung Internationale Verbindungen des Ministeriums fttr Naționale Verteidigung 0 2 8 +32, VerwaJtuno T^b-Nr. Genossen Generalmajor Heinrich W i n k 1 e r Sehr geehrter Genosse ^eneralmajor ! Das M-ini ateri im fttr Naționale ^erteidigung der Sozialistischen Republik RumSnien, bitte das Ministerium fttr Naționale Vertei- digung der Deutschen Demokratischen Republik, dem in der DDR akkreditierten Militar-, Luftwaffen- und MarineattachS, Oberst Burbulea, eine Konsultation ttberî - ob es in der NVA Erholungsheime fttr die Armeekader gibt? - wem solche Erholungsheime untergeordnet sind ? - Wie viele von solche Erholungsheime es gibt ? - Wie oft und wie lange kann man solche Erholungsheime in einem Jahr benutzen ? - Welche sind die Bedingungen (Unterkunft und Essen) in solche Erholungsheime? - Wer ubernimmt die Kosten fttr die Unterkunft in diesen Erholungs- heimen und wie hoch sind diese Kosten ? zu geben. Nehmen Sie, sehr geehrter Genosse Generalmajor, den Ausdruck meiner vorzttglichsten Hochachtung entgegen. Mit sozialistischem Gruss 1 ■] 24 [ ■ Revista de istorie militară ■ ANEXA 6 Verwaltung Internationale Verbindungen TU O. U„ den 17.-OB. 1989 Aktennotiz iiber: Vortrag des MA der SRR im Politorgan des Hauptstabes des MfNV anlăGlich des .Nationalfeiertages (45. jahrestag der Revolution) Dotum/Zeit: 15. 08. 1989, 13.15 - 17.00 Uhr Ort: MfNV und TAZ Teilnehmer: ■ Oberst B u r b u l e a MA Generalmajor Oberst Oberstleutnant Major Kusch STCHS u. CPO P i 1 z Stellv. f. Pi K 0 h 1 e r t UOffz. PO G a u b e, VIV ?op. Ablauf: (1.) (2.) (3.) (4.) 13.15 14.00 14.30 15.30 Uhr Uhr Uhr Uhr BegriiBung, Vorgesprăch Vortrag MA Fiimvorfuhrung "Fur naționale Frieden und Freiheit" ImbiB und AbschluBgesprach im Unabhangigkeit, TAZ Zu 1. (5.) 17.00 Uhr Verabschiedung - Auf Bitten von GM Kusch, vielleicht doch noch auf einige Fragen der Hohrer einzugehen, einigte man sich, daB der MA kein Mandat dazu habe und mit Film und Vortrag alle Fragen beantwortet seien. - GM Kusch informierte liber die Nutzung einer zentralen AusbildungsmaB- nahme fur Polit-Stellvertreter, in die der Auftritt des MA eingebettet sei und schilderte die angenehmen Eindriicke, die GO 8 r u n n e r von seinem —7 kurzlichen Besuch in der SRR mitgebcacht hat C45 miri. Visite bei Gen. r , / Ceausescu ; kein armes Land, da viele Autos; eine der wenigen echten / Banken des Sozialismus),' ' ----------- * - der MA freue sich schon auf seine Pensioniecung (Rente betrăgt 80 % des jetzigen Verdienstes, paradiesische Lage seines Hauses, 1 ha Garten); uber seinen Nach- folger (ob uberhaupt, Status) sei noch alles offen, ‘ - auf die direkte Anfrage GM K u s c h 1 s , vielleicht mal sein Zeit im Garten des MA's aufstsllen zu durfen, ging er nicht ein. Zu 2. Der Vortrag des MA (in'deutsch gehalten) war flach und ohne besondere Ausstrahlung, z. T. bedingt durch die Sprachbarriece. Inhaltlich wurde kurz angerissen: - historische Aspekte der Revolution von 1944, - Etappen des sozialistischen Aufbaus in der SRR, A9 117 XXVI-«.'1?IS-«B ■ Revista de istorie militară ■ ] 25 [ ANEXA 7 Nicolae Ceaușescu i-a primit astăzi pe oficialii militari ai RDG, Neues Deutschland, 1 iulie 1989 Nmmi DMrtachtand ung etrieb ti cwvwvwHing tgonlag* gusnlsd» PrM- dabal Obor dl* hmf la Minam ntMaaMrika. Ir I* W«rt*diltzung m R*gl«rung tor idu Haltung d*r ozon VolkM dar ruck. Hua^oa- ildizrt* dad Nl- ODR Midi Unf- frauad und var- haban wcrd*. I lud anlkflllch H dar Autnatun* tzlotauagsn zwi- und Nlkaragu* . Dar Elnlsdung ftorz waran un- prlsidaot Ssrgio « Mltdladar dar Iar FSLN Henry rrlon giiolgt >oan*r*t*g harta dont Daalal Or- nsUonol* Bwh- An dar elnwu- luzalollung bo- MO Veriac* aut runtar aut der b estag ns Mr rssch g*nug ftlkb« Haraut- iarta. Di* futan an trfahrun<*n i dl* daratu «e ■aruatan (Mtat- OMan dan Wit ntlndtgung, der w țoala llrtleriien itridaaen. toarta an dat ZK dar PVAP, BaachMa*™ g»- • d*D .Bunden îmommenzrtwit han polltladieti i, *4n»ctill«Blldi ladian Oppoal- * audi Partal- MKii Jikei sgndl ■HYanerAnM Frac (ADN). Dar OaparaltAre* tdr da* ZK dar KPT*d>, Milo* Ja- kat, h*t un Docmorstag In Pr*g dan Vomitzaodon da* Bxakutlv- kranltau dar PiU*tlMn*l*dt*ti BadralunfKCCsMMtlon (PLO). trenr- Aradat, Prtaldant de* StaatM Fullztin* emplan«*n, dar Mi iu elnMn kurzan Arbattaba- •uch In dar CSSR audhlIL MUoi Jakai taft* M dar Un- tarradum lăut CTK, di* CSSR tata* ddi im Intar**** der LA- eunt de* NahoatkonfUkta tdr eine Internationale Konferenz uniat TaUnahme aller IntarwMiar- tan Saitan, alnadiliedUdi der PLO und Israols, tin Yarnor Arafat *rkllrte, die PLO wcrd* audi in Zukunft an Utram flexiblan. docta prlmiplsllsn poll- tladMo Kurs faatbalten. Zlot dl*- •er Polltlk Ml dl* O*wthrMatun< der laditknen Rachte du paUatl- nantlachen Volks*. H*ymm: Fidel Casfro weUrte PolikllBikeii eh Hartan* (ADN). Dțr Satul ir- mu* untendielde «Ich vom Kapt- talltmus durch sein* groBen m*n»chllctien und moraliadien Wcrt* betonte Fidel Caatro. Enter SekreUr de* ZK der KP Kuba* und Voriltzaader da* Staatarata* und de* Mlnlstarratet, bal dar Unwelhung von radu Pollkllnlken und elnem Alten- pQcgebelm In Havana* Nur Im Scaltllamu* *el eine Entwicklung dea Oetundbeltlweaen* to wie In Kuba mOglIch. Caatro wdrdlgte dl* Ertolge in der Geaundhelta- tOrtorge dea Ktrlblklande* und verwlea aul die nladrigc Stug- llnguterblldikelt, die 1M8 ent- mal* unter 11 pro 1000 Izbendge- borene la* Bl* zum Jahreaende •ollen weltere 14 PoUkllnikan Obcrgeben werden. Sprachar dat bulgarisdwn AuBanministariumg: TMei sagle geplaies NpfeUnffM^ Sa0* (ADN). Bulgarian bat mit grofiem Bedauern zur KennlnU genomtnen, daB die Tortei ein tar den ». und M. Jull tu Wien veralnbarte* TreSen zwledicn dam Vceaitaanden de* Staatarata* dar VRB Todcr Shiwkow und dam tdritledun Mlnitterprlaiden- Nicolae Ceaușescu empfing DDR-Militâr in Bukarest B«iiahung*n beidar Partaian und Staatan gawdrdigt Bakareei (ADN). Der General- aakratlr der RKP und Prlaidant der SosiaUatlachen Republik Bu- mlnlan, Nicolae Ceaugeacu, hat In Bukarest dan Stellvertra- tar da* Mlnlzter tdr National* Verteldlgung der DDR und Chat der Politlachen Havptverwaltung der NVA, Generaloberat Hor*t Brdnnar, Mitglied de* ZK der SID, eu elnem treundadialtlichen Oeaprgdi emptangen. Nicolae C«*u*e*cu erwlderte die Obermlt- telten OrOBe dea Oeneralaekre* Un de* ZK der SED und Vonlt- zenden de* Staatarata* der DDR, Erich Honecker, aul da* hen- Udute. Er wilrdlgte die guten Be- zlehungen zwladien beiden Par- telen und Staaten und betonte. deren (Jberelnatlmmun* tm Kampf um die Sktaerung de* Frleden* und zur weltemn SUr- kung de* Sozlallamu*. Nicolae Ceau*e*cu Inlormlerte Ober die groBen Leiitungen de* rumlnl- •dien Volke* unter FOhrung der RKP In Vorbereltung des 4S. Jah- restage* der antltasdiiiUadien. antilmperlallatigdien Revolutlon der nationalen und sozlalen Be- treiung und de* XIV Parteltagea der RKP. Generalobent Brdnner, der eine Delegation von Polit- und Partaiarbaitern der NVA Uitate, beriditate Ober die Vorbereltung der WerkUtlgen der DDR auf den 40. Jahrwtag der OrOndung der DDR und den XII. Parteitag der SED. In den Streitkrtttan aei m Anllegen, auf allen G*blet*n de* politlachen und miUUrladim Le- bena hota* Letetungen zu vollbrtn- gen und einen aktlven Beltrag zur Verwirkllchung der MHIUrdok- trin dar Staaten de* Waradtauer Vertrage* zu lelaten. Am selben Tag war dl* NVA- Delegatlon vom Kandldatan de* Politlachen ExekuUvkomltee* dea ZK der RKP, dem Minister tdr Naționale Verteidlgung der SRR, Generalobent VmII* Mile* zu elnem Geeprgdi empfangen wor- den. Dabei wdrdlgten die Oa- sprgdupartner die tradltlonallen Beziehungen und die festa Wat- tenbrOderidiaft rwlachen den Ar- meen belder Under C*n*r*l- oberst Horst Brdnner Qberbradite h*rzllehe OrOBe dea Mitglied* de* Polltbdroe des ZK der SED und Minister* tdr National* Verteldi- gung der DDR, Heinz KeBl«r. dl* vom SRR-Verteldlgung*mlnl*ter erwldert wurden. Oberstudienrâtin wurde von BRD-Gericht degradiert Proteste enwangen jedodi Aufhebung d«s Berirfsrarboti Llnebut (ADN). Mit elnem Teilerfoig, aber ohne Freiaprudi, endete am epiten Donnerstag- abend vor dem nledenlduUdten IXazipllnarhof bdm Oberverwal- tungsgericht LOnetourg daa Beru- fungaverfahran, daa die OI den- burger Lehrerin Irmelln S (ultima accesare la 06.03.2019). 49 Raportul lui Ceaușescu la PCR, 20.05.1970, în: PHP, Colecții: Romania și Pactul de laVarșovia (Ibid. 20). 50 Raportul MfS, HA A, Markus Wolf, către mi- nistrul Erich Mielke, 26.02.1970, BStU, MfS, SdM nr. 580, p. 161. 51 Bittere Ernte, Revista „Der Spiegel” 1970 nr. 13, p. 143. 52 Raportul MfS, HA A, Markus Wolf, către mi- nistrul Erich Mielke, 26.02.1970, BStU, MfS, SdM nr. 580, p. 161. Presupunerea că, „concesiile tactice” ar fi o cale de scăpare, de asemenea în Memorandumul CIA „Romania: Maverick in trouble?”, 20.05.1970 (Ibid. 48), p. 24. 53 Statutul din 17.03.1969 este publicat în: A Cardboard Castle? (Ibid. 12), Doc. 62. 54 loniță, Raport despre întâlnirea din 03/04. 03.1970 către Ceaușescu, 01.[recte:7].03.1970, în: PHP, Colecții: România și Pactul de la Varșovia (Ibid. 20). 55 Scrieri din 27.12.1968, BArch, DVW 1/24654, p. 238-239. 56 Protocolul ședinței Biroului politic din 28.04. 1970, BArch, DY 30/J IV 2/2/1281, p. 175. 57 09.09.1970, BArch, DVW 1/115667 (fără pa- ginare). -----■ Revista de istorie militară ■---------------- 58 BArch, DVW 1/24654, p. 240-241. 59 Kampfbestandsmeldung Waffenbruderschaft (Raport privind Frăția de arme), Data: 14.10.1970, ora 18.00, BArch, DVW 1/25115, p. 8. 60 MfS, Departamentul Apărare, Informare 6/70 „Frăția de arme’; 5.10.1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 394. 61 Raport de stare nr. 9, 08.10.1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 35. 62 ,Moștenirea de la Satu Mare și Cărei", Arma- ta populară, Ediție specială, octombrie 1970, BStU, MfS, ZAIG, nr. 11854, p. 401. 63 „Făția de arme salută Cottbus". în: Lausitzer Rundschau nr. 242, 12.10.1970, p. 3; „Cuvîntul mili- tarilor" în: „Frăția de arme" nr. 1 (nedatat), octom- brie 1970, BStU, MfS, ZAIG, nr. 11854, p. 381; „A se învăța de la Frații de arme” în: „Frăția de arme” nr. 3 (nedatat), octombrie 1970, BStU, MfS, ZAIG, nr. 11854, p. 391. 64 Referitor la cerințele structurii presei în RDG, Anke Fiedler, Gestionarea mass-mediei în RDG, Koln, Weimar, Wien 2014 (= Studii contemporane, 52). 65 Marek Kriiger, Die militarpolitische Cffent- lichkeitsarbeit der NVA am Beispiel des Mandvers „Wpffenhruderschc.fi" (1970), Lucrarea de diplomă nepublicată, Universitatea Bundeswehr-ului 2004, p. 114. Referitor la structura de conducere a presei exercitată de Administrația politică centrală, Krăft și Dietrich, Die neue Stțfe des militărischen Zusam- menwirkens und der Waffenbruderschaft (Ibid. 1), p. 50-51., p. 88. 66 Hoffmann, Raport final, 09.11.1970, BArch, DVW 1/43713, p. 199. 67 Majoritatea mențiunilor referitoare la Forțele armate române au fost prelucrate ulterior, vezi Con- duecrea Administrației politice a Sectorului militar V, Planul muncii politice, 19.06.1970, BArch, DVH 17/180871. 68 Ibid., p. 37. 69 „ Wcffenbruder eng verbunden”, Lausitzer Run- dschau nr. 242,12.10.1970. A se vedea și Raportarea în noua Germanie, 11.10.1970. 70 Refritor la punerea în scenă a reuniunilor, Christoph Niibel, Herzlichkeit als Handarbeit. Zur Bildgeschichte des Truppenbesuchs von Erich Ho- necker bei der NVA 1984, în: Portalul Militărges- chichte, 2 ianuarie 2017, «http://portal-militaerges- chichte.de/nuebel_honecker» (ultima accesare la 19.02.2019). 71 MfS, Departamentul Apărare, Raport, 17.10. 1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 187. 72 MfS, Departamentul Apărare, Informare 10/70, 09.10.1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 334-335. 73 MfS, Departamentul Apărare, Informare 16/70, 15.10.1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 240. ----------------------------------------1 55 I--- 74 „Frăția de arme” nr. 1, (nedatat), octombrie 1970, BStU, MfS, ZAIG, nr. 11854, p. 383. 75 Riidiger Wenzke, Die NVA als Koalitionsar- mee im Warschauer Pakt unter besonderer Beriick- sichtigung ihrer Beziehungen zur Ungarischen Volksarmee. în: Die NVA und die Ungarische Vo- lksarmee im Warschauer Pakt. Publicat sub auto- ritatea Centrului de cercetare a itoriei militare de Hans-Hubertus Mack, Lâszlo Veszpremy și Riidiger Wenzke, Potsdam 2011 (= Potsdamer Sehr,ften zur Militărgeschichte, 15), p. 31-45, p. 43. 76 MfS, HA I, Raport final asupra manevrei „Frăția de arme", 29.10.1970, BStU, MfS, HA I, Bd. 15504, Partea 1, p. 20; a se vedea Zentrale Auswertungs-und Informationsgruppe, Mitteilungskarte an Minister, 05.06.1970, BStU, MfS, ZAIG 23027, p. 103. 77 Georg Herbstritt, Entzweite Freunde. Rumă- nien, die Securitate und die DDR-Staatssicherheit 1950 bis 1989, Gottingen 2016 (= Analize și docu- mente, 47), p. 207. 78 Stephen Fischer-Galati, Foreign Policy. în: Su- dosteuropa-Handbuch (Ibid. 30), p. 198-231, p. 219, p. 225. 79 MfS, Departamentul apărare, Informare 12/70 „Frăția de arme” 11.10.1970, BStU, MfS, HA I, nr. 14303, p. 302-303. 80 Acest lucru se datorează și faptului că servi- ciile de securitate ale aliaților au clarificat de obicei singure astfel de incidente și au informat MfS numai de la caz la caz. A se vedea Rapoartele în BStU, MfS, HA I, nr. 14303; HA I, nr. 15504, HA I, nr. 19113. 81 Comunicarea RIAS, 14.10.1970, BStU, MfS, ZAIG, nr. 11854, p. 328; Instrucțiuni privind ra- poartele de presă în Kriiger, Activitatea de relații publice politico-militară a NVA (Ibid. 65), p. 66. 82 Wenzke, „Sozialistische Waffenbrilder” (Ibid. 4), p. 107. 83 Raport nedatat, BArch, DVW 1/24659, p. 1714-1715. 84 MfNV, Raport final „Frăția de arme” BArch, DVW 1/24659, p. 1646. 85 Astfel cum e stabilit în Rîjnoveanu, România (Ibid. 19), p. 221. Capacitatea lui Ceaușescu pentru compromis subliniază Kunze, Nicolae Ceaușescu (Ibid. 21), p. 158. 56 I------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■ 1 XUItlratUdi6 Botschaft der DDR Bukarest M. 29a - So TBb‘Nr % l/65 Bukarest 1, 11. 65 . den te— 222 'l Austeri Igun gen J.™ Austertigung Aktenvennerk Nr.: I inhait: Gesprăch mit der rumănischen Hilitardelegation, die an dem Herbstnanover "Oktobersturm'1 in dor DDR teilgononimon hat. otinm/utt 23» 1o. 1965, I4.oo bis 19.00 Uhr Sondermaschine der rumănischen Hilitardelegation Trilnchmcr: Minister Armeegeneral Leontin Salajan, Stellv.d,Ministers u.Chef d, Generalstabes Generalleutnant Ion Gheorghe, Generalleutnant Marin J licolescu, Generalmajor Nicolae C r i ; a n , Generalleutnant E. M a rschenko (Vertreter des Vereinten Oberkommandos bei den rumănischen Streitkrăften) , Oberstleutnant Z a n d e r Text: 1. Ich stellte an den Minister Salajan die Frage, welche Eindrlicke er von seinem Aufenthalt in der DDR mitnehme. Der Minister sagte, daB er und die gesamte Delegation sehr zufrieden Uber den Aufenthalt seien. Die Betreuung und Organisation sei vorbildlich gewesen. Die deutschen Genossen hătten sich sehr um die rumănische Delegation gekummert, Er habe sehr wertvolle Gesprăche mit Gen. Walter Ulbricht, Gen. Hoffmann und anderen Genossen gefiihrt. Ihn verbinde eine feste Freundschaft mit dem Gen. Hoffmann und den anderen deutschen Genossen. Als Freunde waren sie bei Freunden, Er habe sich davon Uberzeugen konnen, wolchen groBen Fortschritt die NVA in den letzten Jahren gemacht habe. Die Armeeange- hbrigen werden gut an den modernsten Waffen ausgebildet. Minister Salajan teilte mir vertraulich mit (die anderen Teilnehmer konnten das nicht horen), daB in nuchster Zeit eine Einladung an den ■ Revista de istorie militară ■ -2- 223 Minister Gen. Armeegeneral Hoffmann ergehe zum Besuch einer Milităr- delegatlon der ilVA unter Leitung des Ministers im 1. Halbjahr 1966 in der SRR. Die Vorabsprachen wăren bereits erfolgt und der Besuch der Hilitărdelegation der 1. tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN PRESEDINTELE REPUBLIC11 SUCI AL ISTE ROMAN IA Supun spre aprobare propunerile ministrului apărării naționale privind tranzitarea și asigurarea deplasării prin țara noastră a unei coloane militare sovietice care, în perioada 26 februarie - 5 martie a.c., va participa la o aplicație de comandament și stat major pe teritoriul Republicii Populare Bulgaria. Aplicația se va desfășura în cadrul planului de activități comune ale Forțelor Armate Unite, cu participarea comandamentului unei divizii, compus din 160 - 174 persoane și 50 - 60 autovehicule. C.E. 3 ex. ■] 106 ț ■ Revista de istorie militară ■ 155 6.O4.6-9- TELEGRAMĂ PRIM ADJUNCTULUI MINISTRULUI PORTELOR ARMATE SI SEP AL MARELUI STAT MAJuK - Tovarășul general-colonel Ion Gheorghe - Oraș București completare) ,4 EXPEDITOR ' Rezohi|U Stimate tovarășe general, In vederea participării la aplicațiile de pe toriul U.R.S.S. ce se vor desfășura în perioada la lo - 2o mai a.c., este necesar ca prin Republica , cialistă România să treacă trei Șumînd 42o de oameni, astfel ■ r eșaloane cu efective . Ța data data jjc - la data de de de 4-5 nai 5-6 mai 5-6 mai a.c. eșalonul nr.55103, a.c. eșalonul nr.551og; a.c. eșalonul nr Aceleași eșaloane se vor înapoia în perioada la 22 - 5° mai a.c. cu nr.5Ș111; 35H2 și 55H3> Cu stimă, 2 ».o-v 7 6 671 OJ. Vă rog a da dispozițiuni privind permisiunea a trece eșaloanele sus-menționate prin Republica So- listă România. Am luat ia îMUL LOCȚIITOR AL MINISTRULUI APARARII .POPULARE EFUL M.St.M. AL ARMATEI POPULARE BULGARE sneral-colonel Semerdoiev dejtnregistrare.199........ ’ata primirii 17•04.69/08. oo lanul, luna, zi tiâ” ori) r.Erecoi Vladimir ■ Revista de istorie militară ■ IH inimi, a se l.u. copii <|c pe ,clrBr|„„a, OFICIAL TA 4 strict-.sf.chet Exemplnr unic /îl telegramă REZOLUȚII DESTINATAR ■**a^*--»*-*<*4 3 c 3^^ 3 4^2- înregistrare ora Lucrată de : Am luat cunoștință de conținut : ■ Revista de istorie militară ■ REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA SECRET Exemplarul nrJ MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE MINISTRUL Nr.M. 03839 din 23.05.1989 Tovarășului NICLLĂE GEAUSESCU SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN PREȘEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Marele Stat Major al Forjelor Armate ale U.R.S.S. a adresat rugămintea de a se aproba tranzitarea teritoriului țării noastre de către 3 grupe operative din armata sovietică - una de armată și două de divizii constituite într-o singură coloană, avînd în com- punere 83 autovehicule cu 240 persoane, care vor participa la o aplicație de comandament și stat major, ce se va desfășura în R.P.Bulgaria, în perioada 4-9 iunie 1989. Tranzitarea urmează a se executa în nopțile de 2/3 iunie la ducere și 10/11 iunie a.c. la înapoiere,pe itinerarul Galați, Brăila, Tăndărei, Hîrșova, Medgidia, Negru Vodă. Vă raportăm că, potrivit aprobării Dumneavoastră, astfel de tranzitări ale teritoriului țării noastre au avut loc și în anii anteriori. Propunem și respectuos Vă rugăm a aproba tranzitarea teri- toriului R.S.România de către grupele operative ale armatei sovie- tice, la datele și pe itinerarul prevăzut în harta anexă. Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul de Interne, va lua măsurile ce se impun pe timpul deplasării coloanei militare sovietice pe teritoriul țării noastre. ■ Revista de istorie militară ■ 109 ^^125^6.1983 Tovarășului , /] NICOLAE CEAUSESCU I /< /J^ETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST 9/f\r £RESEL 1NTELEREP0BL1Cl1 soc1AL,STER0MAN1A ' Zf rSupun spre aprobare propunerea ministrului apărării naționale privind tranzitarea teritoriului țării noastre de către 3 grupe operative din armata sovietică constituite într-o singură coloană, avînd în compunere 83 autovehicule cu 240 persoane, care vor participa Ja o aplicație în R.P. Bulgaria. Tranzitarea urmează a se executa în nopțile de 2/3 iunie_la ducere și 10/11 iunie a.c. la înapoiere. I.Coman, V.Milea H.01383 26 mai 1989 Vă comunicăm că a fost aprobată propunerea Ministerului Apărării Naționale, cuprinsă în raportul M.03839/1989, privind tranzitarea teritoriului R.S.Romania, în prima jumătate a lunii iunie, de către o coloană de autovehicule și militari ai armatei sovietice. CANCELARIA CC AL PCR, SG/OI/3 ex. no ■ Revista de istorie militară ■----- Sursa: Arhivele Naționale ale României, Fondul „Comitetul Politic Executiv al CC al PCR - Secția Cancelarie” - Dosar 1/1974, Fondul „Comitetul Politic Executiv al CC al PCR - Secția Administrativ-Politică” - Dosare nr. 2/1976 și 8/1989 și Fondul „Tratatul de la Varșovia (MApN)” - Dosar nr. 29/1969. ■ Revista de istorie militară ■ ] 111 [ ANEXA 6 Concepția aplicației de comandament și stat major, pe hartă, SOIUZ-73, desfășurată pe teritoriul României în perioada 12-21 februarie 1973 Sursa: Petre Opriș, „Aplicații pe Teatrul de acțiuni militare de Sud-Vest al Organizației Tratatului de la Varșovia (1973-1989)” ianuarie 2019, http://www.contributors.ro/sinteze/aplicatii-pe-teatrul-de-actiuni-militare-de-sud-vest-al- organizatiei-tratatului-de-la-varsovia-1973-1989/, accesată la 15.04.2019. 112} ■ Revista de istorie militară ■ RDG CA JUCĂTOR IN „RĂZBOIUL RECE GLOBAL”? ANGAJAMENTUL MILITAR EST-GERMAN PENTRU AFRICA ȘI ORIENTUL MIJLOCIU ȘI COORDONAREA ACESTUIA CU CONDUCEREA SOVIETICĂ DR. KLAUS STORKMANN Mult timp au circulat doar zvonuri și presu- puneri despre prezența militarilor est-germani în Africa și Orientul Mijlociu. Dacă cineva ia în mână publicațiile presei vest-germane și anglo-americane ale vremii, atunci apare ima- ginea est-germanilor, care erau foarte activi la nivel global cu sistemul lor militar. Revista de știri hamburgheză „Der Spiegel” (Oglinda) a prezentat în prim-plan, în martie 1980, sub titlul „Corpul african al lui Honecker” patru soldați ai NVA (Armata populară națională a RDG) și a comentat ca fiind o formațiune a Wehrmacht-ului. Cu acest titlu impresionant care atrăgea atenția, revista a relatat, în arti- colul său de primă pagină, despre activitățile militare ale Forțelor armate est-germane în lu- mea a treia, în special în Africa.1 Ziarul berli- nez „Tagesspiegel” (Oglinda zilei) a anunțat, în decembrie 1978, citând pe premierul bavarez și președinte al CSU, Franz Josef Strauss, că în Angola erau în total 5.000 de „militari ai Ar- matei RDG”, mai ales „trupe de elită, cum ar fi parașutiștii". 2.000 dintre aceștia ar fi „folosiți în prezent la o cfensivă"2. „Tagesspiegel” a vorbit, de asemenea, în februarie 1979, de noul „Corp African” al RDG-ului și a publicat un repor- taj al unui corespondent referitor la relocarea „mai multor unități est-germane, inclusiv un regiment al marii unități speciale de parașutiști «Willy Sânger», din Etiopia în Angola, unde ar fi fost staționați în total aproape 5.000 de mer- cenari est-germani”3. în februarie 1980, cotidi- anul „Die Welt” (Lumea) a apreciat numărul total de „experți militari ai RDG” în Africa la „aproximativ 30.000” în plus, RDG „a cheltuit ---■ Revista de istorie militară ■--------- anual peste 200 de milioane de mărci pentru materiale de războipentruforțele revoluționare din Africa Subsahariană”'. Ziarul american „Time” a dedicat un articol activităților milita- re ale RDG în lumea a treia, sub titlul distinct „Aici vin cubanezii Europei”5. Ce a oferit efectiv RDG-ul ca sprijin mili- tar, dacă într-adevăr unitățile NVA au acționat efectiv în Africa, ce amploare au avut livrări- le de arme și cât personal militar străin a fost instruit în NVA, a fost cercetat, pentru pri- ma dată, într-un studiu cuprinzător în 2012.6 Relevanța subiectului rezultă și din dezba- terile actuale ale istoricilor privind Războiul rece la nivel mondial. Prioritățile și zonele de manifestare ale acestuia se află în prezent în- tr-o dezbatere controversată. Importanța așa- numitei Lumi a Treia este studiată și discutată mai intens în cadrul cercetării istorice contem- porane, care pune la îndoială reacția aferentă a superputerilor și alianțele acestora. Din ce în ce mai mulți adepți consideră că Europa a fost și a rămas în centrul atenției pentru cele două blocuri, însă zona de acțiune militară a conflic- tului din sistem s-a transferat, din ce în ce mai mult, în așa-numita Lume a Treia. Ambele părți au căutat să își atingă obiec- tivele strategice globale nu numai în Europa, ci și în alte regiuni ale lumii. De la aspirațiile SUA și URSS pentru „dominația globală” nu s-a pu- tut sustrage aproape niciun stat în lume. Con- flictele regionale sau locale au devenit astfel scena luptei superputerilor. în 2007, publicația foarte apreciată a lui Odd Arne Westad a schimbat discursul științific privind conflictul est-vest. Westad a publicat cercetările sale sub titlul succint de „Războiul Rece global” și a fo- losit termenul „crearea Lumii a Treia”.7 Robert J. McMahon subliniază, de asemenea, că, fără Războiul Rece, conceptul de „Lumea a Treia” nu ar exista. Acesta ar fi fost definit ca un loc de confruntare sistemică între Prima și A doua lume (deci, Vest și Est) pentru o guvernare globală.8 Pe rezultatele cercetării lui Westad a surselor se sprijină și Vladimir Shubin, care vorbește despre un „Război Rece fierbinte”. Shubin, el însuși implicat în poziții responsa- bile pentru contactele sovietice cu diferite țări africane, se concentrează pe Angola, Mozam- bic, Zimbabwe și Namibia și oferă, la prima mână, perspective privind activitățile URSS la fața locului, care până în prezent abia au fost explorate.9 în percepția lor privind politica externă, atât Estul, cât și Occidentul erau în mare mă- sură de acord: aproape fiecare conflict regional a fost luat în considerare și evaluat în primul rând prin prisma conflictului Est-Vest. Astfel s-au format sprijinul politic și ajutorul militar acordate părților în conflict. Pierderile părții adverse trebuiau să fie transformate în victorii pentru propria tabără. Angajamentul propriu a fost supus unei analize cost-beneficiu-risc. Chiar și o confruntare militară indirectă cu Statele Unite trebuia evitată. Riscul era prea mare. Prin urmare, statele Blocului estic s-au retras din America Latină. în schimb, ei și-au concentrat activitățile asupra coloniilor portu- gheze din Africa. Aici riscul părea calculabil.10 Cele două superputeri erau prizoniere ale „sin- dromului de credibilitate”11: „A apărea slab și indecis ar putea ridica dubii în rândul propri- ilor aliați și încuraja dușmanii", apreciază Ro- bert McMahon.12 Nikolaus Katzer analizează, în 2009, acțiu- nea Moscovei pe scena internațională între ideologie și pragmatism. Succesele de poli- tică externă ar fi fost văzute ca un „indicator pentru mărime, putere și prestigiu” al Uniunii Sovietice.13 Noua cercetare vede „supraextin- derea imperială” ca o cauză a declinului Uni- unii Sovietice. Vladislav Zubok recunoaște, cu un motiv bun, o „Supraextindere sovietică” la sfârșitul anilor ’70. Nu este o coincidență faptul că el numește analiza sa privind istoria sovietică „Un imperiu eșuat”.14 Zubok nu vede —H14]----------------------------------------- intervenția sovietică în Africa ca o simplă „cru- ciadă condusă ideologic”. Mai degrabă, ar fi fost vorba de aceea că armata sovietică trebuia să- și demonstreze noile posibilități de proiecție a puterii. Aici, URSS a putut să acționeze ca o „putere globală cu drepturi depline” față de SUA.15 Studiul prezent ar trebui să contribuie la această dezbatere privind noile descoperiri referitoare la „războiul rece la scară globală”, în care exemplifică relațiile militare ale RDG. A fost RDG-ul, de asemenea, un actor în Războ- iul rece la nivel mondial? Dacă da, a fost unul dintre cei mari sau mai degrabă mici „jucători” în spațiul mondial? Răspunsul la aceste între- bări se poate baza pe sursele puse la dispoziție de Ministerul apărării est-german din Stra- usberg, de Guvernul și Ministerul de Externe din Berlinul de Est, dar mai ales de conducerea partidul-stat SED, care sunt, în mare măsură, accesibile pentru cercetare de la sfârșitul RDG- ului. Studiul se bazează în principal pe colecții de arhivă ale Departamentului Arhivelor Mi- litare din cadrul Arhivelor federale (BA-MA) din Freiburg im Breisgau, ale Fundației Arhivei partidelor și organizațiilor de masă ale RDG- ului de la Arhivele Federale (SAPMO-BArch), ale Departamentului Arhivelor Federale ale RDG (BArch), ale însărcinatului federal pentru documentele Serviciului securității statului din fosta RDG (BStU) și ale Arhivei politice a Mi- nisterului de Externe (PA-AA), toate în Berlin. Reținerea inițială în privința livrărilor de armamente și revenirea din 1967 De la sfârșitul anilor ’50, Berlinul de Est a primit diverse cereri, din când în când chiar repetate, din partea Africii și a Orientului Mij- lociu pentru furnizarea de arme și ajutoare pentru instruire. Cererea Guineei pentru in- struirea ofițerilor săi în școlile Ministerului de interne (Mdl), Ministerului pentru securitatea statului (MfS) și a poliției de frontieră de atunci a fost respinsă de către Secretariatul Comite- tului Central (ZK) în septembrie 1959. Heinz Hoffmann, pe atunci doar general-locotenent, prim-adjunct al ministrului și șef al Statului Major Principal, a fost mandatat să ia o decizie negativă.16 Solicitări similare pentru pregătire militară și/sau pentru arme și echipamente au ajuns în Berlinul de Est, la începutul și mijlocul anilor ’60, și de la diferite mișcări de eliberare -----------■ Revista de istorie militară ■--- și guverne africane, cum ar fi din Congo-Braz- zaville, și rebelii congolezi din estul Zairului.17 într-un memoriu intern al Comitetului de soli- daritate Afro-asiatic al RDG (AASK), clasificat ca „strict confidențial” din noiembrie 1964, se spune: „Arme sau echipamente militare ne-au fost cerute, în ultimele câteva luni, de către ur- mătoarele mișcări de eliberare, sau pentru că știau că în principiu noi respingeam astfel de livrări, dacă s-a mod.ficat atitudinea noastră”. A urmat lista de cereri a mișcărilor ZAPU din Zimbabwe, Frelimo mozambicană, MPLA an- goleză, PAIGC din Guineea portugheză, ANC sudafricană, precum și din Ecuador pentru diferite mișcări de eliberare latino-americane. ANC, FRELIMO și ZAPU ar fi cerut, de ase- menea, pe lângă arme, pregătirea militară a combatanților lor, ZAPU în plus mijloace de transport. Comparativ cu cererile de arme ale altor grupări, cum ar fi ZANU din Zimbabwe și UDENAMO mozambicană, AASK a „jucat prost, ca și cum nu am fi înțeles despre ce este vorba.”1 La solicitarea Ministerului cubanez al apă- rării, ministrul apărării Heinz Hoffmann a adresat, în 1966, lui Erich Honecker, un ches- tionar privind posibilul sprijin al RDG pentru mișcările de eliberare din America Latină: „Dispune RDG-ul de școli pentru instruirea luptătorilor pentru războiul de partizani sau subversiv? Este RDG-ul în situația, de a furniza arme și echipamente care sunt necesare grupă- rilor partizane? Există vreo posibilitate ca unul sau mai mulți cfițeri cubanezi să studieze aces- te probleme în RDG, respectiv să poată obține o privire de ansamblu, de la fața locului, asupra posibilităților existente?”19 Honecker, pe atunci Secretar pentru probleme de securitate al CC al SED, a notat lângă toate întrebările citate „nu”. Lucrarea ilustrează faptul că, în noiem- brie 1966, conducerea RDG nu era pregătită să susțină „activități partizane” în Lumea a treia. Nu trebuiau nici luptătorii instruiți, nici ar- mele și echipamentul livrate. Deja în ianuarie 1967, o rezoluție a Biroului politic a schimbat abordarea RDG în privința furnizării de arme. Solicitările africane crescânde către RDG au contribuit, cu siguranță, la luarea deciziilor în conducerea SED. La 10 ianuarie 1967, Biroul politic a decis „furnizarea de bunuri non-civile mișcărilor ----■ Revista de istorie militară ■------------- de eliberare națională din Africa” Proiectul de rezoluție poartă semnăturile ministrului securității statului, ministrului apărării, minis- trului de interne și adjunctului ministrului afa- cerilor externe. Această abordare neobișnuită, în comparație cu celelalte observații, poate fi apreciată ca un indiciu al importanței decizi- ei, fapt recunoscut și de factorii de decizie.20 Rezoluția prevedea, în detaliu, că, alături de MfS și Poliția populară, NVA a trebuit, de asemenea, să furnizeze echipamente și arme militare din stocurile sale. Cu coordonarea, transportul și predarea la fața locului au fost însărcinate Ministerul afacerilor externe și MfS. Destinatarii au fost ZAPU din Zimbabwe, FRELIMO din Mozambic, PAIGC din Guine- ea Portugheză și MPLA din Angola. în anexele deciziei se găseau listate, până la cel mai mic detaliu, armele și munițiile care urmau să fie livrate.21 Comparația ilustrează prioritizarea clară a FRELIMO la repartizare. Cele mai multe din- tre armele furnizate erau din stocurile Wehr- macht-ului din cel de-al Doilea război mondial, care se găseau în depozitele NVA, însă, în anii ’60 încă în folosință activă. Armele moderne precum pistolul mitralieră (Mpi) Kalashnikov (poziția 8) au fost livrate doar în număr mic. Ceea ce în formulare părea a fi o decizie indivi- duală, a fost, de fapt, o hotărâre fundamentală direcționată. în anii următori, Biroul politic și Secretariatul s-au implicat în mod repetat în li- vrări de arme și echipamente în Lumea a treia. Livrarea de arme către organizații și guverne a rezultat, nu rareori, din prezența unei delegații a RDG, respectiv SED, în țările respective sau din vizitele grupărilor în Berlinul de est. „Războiul lui Honecker împotriva Isra- elului”? Arme est-germane pentru Egipt și Siria în războiul împotriva Israelului din 1967 Atenția deosebită a lui Erich Honecker a fost acordată sprijinului pentru statele arabe. Egiptul și Siria au fost - ca și Orientul Mijlo- ciu în ansamblu - unul dintre punctele focale ale conflictului est-vest. Cauzele și rădăcinile conflictelor din Orientul Mijlociu sunt mai vechi decât Conflictul Est-Vest și prea comple- xe pentru a fi explicate doar de lupta globală a superputerilor pentru influență. -------------------------------------11151---- Tabel: Lista armelor și munițiilor care urmează să fie furnizate mișcărilor de eliberare africane în conformitate cu Decizia Biroului politic al SED din 10 ianuarie 1967, muniția (Extras)22 Poziția Descriere FRELIMO ZAPU MPLA 1 Carabine 98 K 7,9 mm 4.800 3.200 1.600 2 Mitraliere ușoare 34 7,9 mm 110 75 40 3 Cartușe 7,9 mm pentru Poz. 1 și 2 900.000 470.000 240.000 5 Pușcă cu lunetă 7,62 mm 60 40 20 8 Pistol mitralieră model K. 7,62 mm 80 60 30 9 Cartușe 7,62 mm pentru Poz. 8 76.000 57.000 28.500 10 Pistol mitralieră model 43/44 7,9 mm 80 50 30 13 Mine anti-personal 2.000 1.000 500 Odată cu atacul surprinzător israelian, la 5 iunie 1967, a început cel de-al treilea război din Orientul Mijlociu, cunoscut mai târziu ca „Războiul de șase zile”. Spre surpriza și groa- za lumii arabe și a Blocului estic, războiul s-a încheiat cu înfrângerea aproape completă a Egiptului, Siriei și Iordaniei. înfrângerea rapidă a Forțelor armate egiptene și siriene, înzestrate cu arme sovietice, a tulburat Moscova și Berli- nul de est. Forțele armate ale Egiptului și Siriei, organizate, instruite și antrenate după modelul sovietic au suferit un dezastru extraordinar. Și aici, RDG a intrat pe câmpul de luptă din Ori- entul Mijlociu - nu cu militari, însă cu livrări de arme. La două zile după începerea războiu- lui, conducerea SED a reacționat: biroul poli- tic a decis, pe 7 iunie 1967, să acorde ajutor de urgență, ajutor militar imediat, livrări de arme. O zi mai târziu, Ministerul apărării din RDG a raportat ce ar putea preda Egiptului și Siriei imediat sau în câteva săptămâni sau luni. Distribuția a fost stabilită atât pentru Cai- ro, cât și pentru Damasc. O decizie privind alocarea nu a fost luată de NVA la acest mo- ment timpuriu; probabil că nu se situa la ni- velul deciziei acesteia, ci era la nivel de decizie politică. Președintele Egiptului, Gamal Abdal Nas- ser, a dorit mai mult: Republica Arabă Unită (așa cum se numea atunci oficial Egiptul) a fost „pusă grav la pământ (knocked down)24” și, în mod normal, ar fi trebuit să se predea SUA. în primul rând, țara sa ar fi avut nevoie de avi- oane cu piloți, „indiferent dacă ei ar fi numiți Tabel: Lista Ministerului apărării din RDG din 8 iunie 1967 referitoare la posibilele contribuții în favoarea Egiptului și Siriei (Extras)23 Descriere Număr Termen de livrare posibil Tanc T-34/85 35 imediat Mine anti-personal PMN 150.000 imediat Tun de 82 mm B-10 5 în câteva săptămâni Tun de 107 mm B-ll 5 în câteva săptămâni Aruncător de grenade de 82 mm 6 în câteva săptămâni Aruncător de grenade de 120 mm 6 în câteva săptămâni Avion MiG-17F 30 în 10 zile Avion MiG-17F 20 după reparații, în câteva luni 116 ■ Revista de istorie militară ■ voluntari sau altfel"-3. El a primit deja „tancuri, tunuri și avioane” din URSS, „aceasta nu era însă suficient”26. Republica Arabă Unită (RAU) se considera o „primă linie de apărare pentru lagărul socialist" și ar fi fost gata să renunțe la statutul ei non-pact. Mai exact, Nasser a cerut RDG-ului și avioane de luptă. Gerhard WeiB a răspuns că RDG nu are o industrie proprie constructoare de aeronave. Nasser a prezentat o imagine sumbră a situației. El a rugat URSS să „trimită avioane cu piloți și, de asemenea, să preia controlul aerian al RAU"7. Israelul avea supremația aeriană. Singura modalitate ar fi fost „un pas decisiv pentru Uniunea So- vietică, de a întrerupe superioritatea aeria- nă a israelienilor"-3. într-o evaluare inițială a conversației sale cu Nasser, WeiB a concluzi- onat că Egiptul se așteaptă la un alt atac isra- elian în viitorul apropiat. Insistența lui Nasser pentru consilieri militari sovietici a rezultat nu numai din „incapacitatea” conducerii militare egiptene, ci și din „neîncrederea politică justi- ficată față de corpul superior al ofițerilor” țării sale.29 Paul Markowski și Weifi au promis egip- tenilor ajutoare militare în valoare de f80 de milioane de mărci.30 Potrivit lui Nasser, Egiptul se considera „o primă linie de apărare pentru lagărul socialist" și ar fi fost gata să renunțe la statutul non-pact. Concret, Nasser a cerut RDG-ului mai multe avioane de luptă și piloți est-germani. Ulbricht a refuzat: niciun pilot. Nasser a insistat: în noiembrie 1967, s-a adresat vicepreședintelui Uniunii Socialiste Arabe (ASU) aflate la guver- nare, Aii Sabri, pentru a-1 ruga pe Ulbricht în legătură cu piloți militari ai NVA. Ulbricht a răspuns cu cuvinte clare: „nu ar fi vorba dacă 20 sau 40 de aviatori din RDG vor ajuta RAU, voluntari ar fi găsiți cu siguranță"31. El a respins însă cererea de câteva ori, ca o „demonstrație a unei soluții militare”: „De ce ar trebui să fie bună o demonstrație militară din partea noastră?" De asemenea, din punctul de vede- re al RAU, acest lucru nu i se părea adecvat32. Ulbricht părea să pledeze, în mod implicit, îm- potriva unei noi curse a înarmării și pentru o rezolvare politică a conflictului din Orientul Mijlociu. Aii Sabri l-a asigurat că trimiterea de aviatori nu servea unei rezolvări militare, ci doar pentru restaurarea puterii militare a țării sale. De asemenea, arme grele și aeronave nu ----■ Revista de istorie militară ■--------------- ar putea livra RDG, deoarece acestea nu ar fi produse de ea, susținea Ulbricht, Cairo ar tre- bui să apeleze direct la Moscova.33 Adjunctul lui Nasser a repetat de mai multe ori că proble- ma nu era doar o problemă a armelor, țării sale îi lipseau piloții instruiți. Antrenamentul aces- tora ar dura patru ani. Referirile la antrena- mentele de lungă durată și lipsa acută de piloți de luptă au condus la asigurarea, ad absurdum, că piloții ar fi folosiți doar pentru instruire și nu pentru a lupta. Ulbricht nu a răspuns la această contradicție evidentă, dar a asigurat că are „îndoieli cu privire la faptul că aviatorii ar putea juca un astfel de rol”. Mult mai im- portantă era pentru el o „apărare tficientă a avioanelor care zboară la joasă altitudine cu ajutorul armelor de foc cu cadență mare”. Aii Sabri a ripostat că, în afară de armele de foc, ar fi nevoie de aviatori, care ar putea să inter- cepteze aeronavele atacatoare; RAU îi lipseau acești piloți. în schimb, Ulbricht a avertizat că ar trebui intensificată constituirea organizației de partid a ASU în cadrul forțele armate. Ar trebui „să fie impus rolul conducător al parti- dului în armată" și muncitorii să fie instruiți pentru funcțiile de comandanți: un „[partid] puternic și irfluent în cadrul forțelor armate este mult mai important decât 20 sau 40 de aviatori", i-a predicat el egipteanului. SED ar fi fost gata să ofere ajutor egiptenilor cu struc- tura organizatorică a partidului. Totuși, Aii Sabri a insistat în schimb că, având în vedere amenințarea acută, RAU ar avea nevoie „îna- inte de toate de o apărare aeriană tficientă”. Protocolul transmis demonstrează, că ambii politicieni nu au fost de aceeași părere. Mai de- grabă ei vorbeau unul pe lângă celălalt. Nu-ul ferm pentru „demonstrația unei rezolvări mili- tare” exprimat de Ulbricht, a rămas decisiv. Cu atât mai remarcabilă este schimbarea de opinie a lui Ulbricht doi ani mai târziu. în- tr-o scrisoare către Brejnev, clasificată secret, Ulbricht a declarat, în octombrie 1969, că sprijinul trupelor arabe în „războiul de uzură” împotriva Israelului „de către voluntarii din țările socialiste a fost necesar”3i. Acest lucru „ar necesita însă o pregătire internă aprcfun- dată": „Prin urmare, nu este recomandabil să se vorbească public despre voluntari, înainte ca anumite misiuni să fi fost îndeplinite”33. -----------------------------------------11171---- Controversata propunere a fost coordona- tă de către Ulbricht cu Honecker, cu ministrul securității de stat Erich Mielke și cu ministrul apărării Hoffmann.36 în februarie 1970, Ul- bricht și-a repetat ideea: față de ambasadorul sovietic din Berlinul de Est, el a amintit pro- punerea sa „de a se consulta cu președintele Nasser cu privire la oportunitatea și momen- tul folosirii voluntarilor din țările socialiste"37. Reacția Moscovei sau chiar o decizie privind folosirea militarilor și a piloților „voluntari” în Egipt este necunoscută. Cu toate acestea, pro- punerea neobișnuită a Berlinului de Est trebuie văzută în contextul implicării militare crescân- de a Moscovei în Cairo și Damasc. Următorul război a venit trei ani mai târziu. Arme est-germane pentru Siria în războ- iul împotriva Israelului din 1973 în octombrie 1973, Siria și Egiptul au atacat Israelul. Din nou, Germania de Est era imedi- at la locul potrivit, să furnizeze arme. De data aceasta numai Siria a primit sprijinul deplin. Relația cu Egiptul sub Sadat s-a răcit deja con- siderabil. La 10 octombrie 1973, șeful statului sirian, Hafez al-Assad, a solicitat guvernului RDG din Berlinul de est asistență pentru arme. Honecker a dat ordin la Strausberg, în aceeași zi, să verifice. Trei zile mai târziu, ministrul apărării Heinz Hoffmann a raportat lui Ho- necker, că NVA ar putea da „până la epuizarea tuturor opțiunilor noastre disponibile" urmă- toarele sisteme de arme: 12 interceptoare MiG, 62 tancuri moderne de tip T-54A, inclusiv muniție și aproximativ 75.000 obuze de artile- rie de diferite tipuri și 30.000 mine antitanc.38 încă în timpul acțiunilor de luptă active a așa- numitului război Yom Kippur, în octombrie 1973, NVA a furnizat douăsprezece intercep- toare ale modernului model de atunci MiG- 21, fiecare cu trei unități de foc de muniție și rachete de luptă, precum și echipamentul de sol complet. în plus, RDG a furnizat 62 tan- curi ale, la acel moment, modernului model T-54A, inclusiv 3 unități de foc de muniție. La acestea se adaugă aproximativ 75.000 obuze de artilerie și 30.000 mine antitanc. Potrivit MfNV, valoarea totală a livrării s-a ridicat la 84,3 milioane de mărci. Din această sumă, 82,3 milioane de mărci au fost atribuite valorii esti- mate a materialului la momentul respectiv, 1,3 ----11181-------------------------------------- milioane de mărci pentru costuri de transport și celelalte 0,7 milioane pentru costuri cu ma- teriale nespecificate.39 Doisprezece interceptoare MiG-21 trebu- iau să fie predate Forțelor Aeriene ca ajutor de urgență. Avioanele MiG-21 au fost retrase pentru scurt timp dintr-un escadron de instru- ire a piloților de vânătoare. Acțiunea a început în cel mai mare secret: emblema națională a RDG și toate referințele privind apartenența la NVA au fost îndepărtate, avioanele au fost apoi dezmembrate și, între 18 și 21 octombrie, deci încă în timpul luptelor, au fost încărcate în șase aeronave de transport sovietice de tip Antonov AN-12 și transportate la Alep. Traseul de zbor al MiG-urilor în burta aeronavelor Antonov a dus mai întâi la baza aeriană militară Tbkbl, lângă Budapesta. Din Ungaria s-a trecut peste Iugoslavia până la Marea Adriatică, apoi printre Italia și Grecia peste Marea Mediterană până la aterizare în Alep. Din motive de menținere a secretului și, probabil, pentru protecția îm- potriva atacurilor posibile ale Forțelor aerie- ne israeliene deasupra Mediteranei, avioanele militare sovietice au fost deghizate în culorile companiei aeriene civile „Aeroflot” Pe o bază a forțelor aeriene din apropierea Alep, MiG-urile est-germane au fost reasamblate, modernizate și pictate în culorile Forțelor aeriene siriene. în ciuda intrării în vigoare a încetării fo- cului, la 22 octombrie, pentru frontul sirian, situația a rămas extrem de tensionată. Cu doar o zi înainte de sosirea primului avion NVA, Forțele aeriene israeliene au atacat aeroportul lor de destinație de lângă Alep. Piloți est-germani au pilotat MiG-urile în spațiul aerian sirian. O întâlnire cu avioane de luptă israeliene nu a avut loc în timpul acestor zboruri. Contrar unor presupuneri exprimate până în prezent în presă, nu au fost planificate misiuni de luptă ale piloților NVA. La sfârșitul lunii octombrie 1973, după cum amintesc martorii, cele douăsprezece MiG-uri au fost predate „piloților sirieni, care vorbeau perfect rusește”. Un raport secret al șefului Forțelor aeriene ale RDG menționează transferul către „piloții sovietici”, un indiciu că, în 1973, foarte probabil, personal sovietic în uniforme sirie- ne era implicat în luptă.40 Jurnaliștii au numit reacția șefului de stat și de partid est-german „Războiul lui Honecker împotriva Israelului"'". ------------■ Revista de istorie militară ■------- Fără îndoială: ajutorul militar pentru Siria și alte state arabe a fost o expresie a opoziției RDG-ului față de Israel. Est-germanii au livrat arme dușmanilor Israelului. Pe lângă ajutoa- rele acordate Egiptului și Siriei, „Organizația pentru Eliberarea Palestinei” (OEP), conside- rată o organizație teroristă în Israel și SUA, și alte grupări palestiniene radicale au primit, de asemenea, arme și muniții din Germania de Est. Având la bază istoria germană, în special a responsabilității germane pentru Holocaust, Berlinul de Est s-a mișcat pe o gheață foarte subțire cu livrările sale de arme la inamicii Isra- elului. Ajutorul acordat Siriei însă nu era o ex- presie a ostilității față de Israel ca stat evreu; mai degrabă, acesta face parte din logica conflictului Est-Vest. Liderii SED și NVA au văzut războa- iele dintre Israel și vecinii săi arabi, în primul rând ca parte a confruntării sistemice globale. Fixația unilaterală a condus RDG de partea sta- telor arabe într-o opoziție față de Israel. Livrarea MiG-urilor prin intermediul pilo- ților NVA în Alepul sirian s-a datorat unei directive sovietice. Transportul în sovieticul Antonov este o dovadă clară. O altă dovadă este, conform martorilor de la acea vreme, „un număr imens de avioane militare” din alte țări ale Blocului estic de pe aeroportul din Buda- pesta. Potrivit cercetărilor recente42, Cehoslo- vacia, Republica Populară Poloneză și Ungaria au furnizat fiecare, de asemenea, câte două- sprezece MiG-21. Livrările de arme sovietice către Siria (și Egipt) au fost mult mai extinse și nu sunt pe deplin cunoscute în detaliu până în prezent. Ar fi interesant să știm dacă România a sprijinit Siria și/sau Egiptul cu arme în războ- iul împotriva Israelului, în 1973. Riscuri impredictibile Nu numai președintele Egiptului, Nasser, a îndemnat Berlinul de Est să-și folosească piloții de luptă. în repetate rânduri, alte state arabe, precum și state africane, au solicitat, de asemenea, Berlinului de Est să utilizeze personalul NVA - erau solicitați în special consultanți militari, instructori și piloți de lup- tă. Spre exemplu, președintele Zambiei, Ken- neth Kaunda, și ministrul său al apărării, Gray Zulu, au adresat rugămintea, de mai multe ori, în 1979 și 1980, pentru utilizarea piloților NVA în țara lor. Piloții NVA urmau să folosească ----■ Revista de istorie militară ■------------- aeronavele lor pentru a proteja spațiul aerian al Zambiei. Ministrul apărării Hoffmann a re- fuzat imediat: el „a respins ca nerealizabilă” folosirea piloților și a aeronavelor, a raportat ministrul lui Honecker, în iunie 1979.43 De ase- menea, în 1979, în timpul vizitei sale în RDG, președintele Mișcării de Eliberare din Zim- babwe (ZAPU), Joshua Nkomo, și-a exprimat dorința de a utiliza ofițerii NVA în taberele ZAPU din Zambia. în raportul său adresat lui Honecker, generalul de armată Hoffmann a respins din nou detașarea personalului militar al NVA ca fiind „inacceptabilă din punct de ve- dere politic”. în schimb, el a subliniat posibili- tatea instruirii militare în RDG.44 Dincolo de cazurile individuale din Zambia și Zimbabwe, respingerea utilizării consilieri- lor, instructorilor și a piloților a arătat o linie generală de reținere a Forțelor armate ale RDG. Sursele admit concluzia că RDG-ul a avut o atitudine rezervată, dacă nu de respingere, a tuturor cererilor de trimitere a personalului militar în țări terțe. „Conducerea de partid și de stat” și, mai presus de toate, conducătorii NVA au văzut, pe bună dreptate, pericolul de a fi atrași în conflictele și războaiele locale. O implicare directă a soldaților NVA sau chiar a unităților în operațiunile de luptă ar fi avut, probabil, consecințe profunde - atât politice, cât și militare. Astfel de misiuni externe au re- prezentat în acest fel un risc incalculabil pen- tru RDG. Cu toate acestea, RDG a reacționat con- tradictoriu. Chiar dacă nu a detașat piloți de luptă, mari unități sau nici chiar formațiuni, NVA era încă prezentă în străinătate în cazuri izolate. Până în 1970, potrivit unei notificări a ministrului apărării din RDG către Walter Ulbricht, de exemplu, clasificată confidențial, 15 subofițeri și ofițeri ai marinei populare fu- seseră trimiși în Zanzibar pentru constituirea apărării de coastă. în unele cazuri, de cele mai multe ori limitate la câteva săptămâni, consili- eri și „specialiști” au fost staționați, de exem- plu, în Angola și Irak. O amploare mai mare au avut misiunile ofițerilor și ale avioanelor de transport în Etiopia și Mozambic. în decem- brie 1984, gherilele de opoziție din Mozambic au ucis opt lucrători civili din RDG, alături de alți străini. Ca răspuns, în anul 1985, NVA a trimis, în țară, mai multe grupe de ofițeri ----------------------------------------1H91----- de rang înalt, inclusiv doi generali, pentru a consilia Statul Major General, comandanții, statele majore și unitățile de la fața locului. Pe lângă utilizarea ofițerilor la fața locului, aflată în desfășurare, Guvernul mozambican a abordat în mod repetat RDG-ul, în 1985 și 1986, cu solicitarea de formatori și „instruc- tori” ai NVA. în iunie 1986, generalul de ar- mată Kessler, succesorul lui Hoffmann ca mi- nistru al apărării, a făcut cunoscut secretarului general al SED, Honecker, și lui Egon Krenz, că și el a respins o astfel de misiune. El a apre- ciat utilizarea „instructorilor” în formarea la fața locului, ca fiind „inoportună” din „motive politice”45. Calea ideală? Instruire în RDG în loc de misiuni externe Cu toate acestea, începând cu mijlocul ani- lor ’70, RDG-ul a acceptat solicitări externe de sprijin în instruire, de regulă de bună voie. Berlinul de Est a oferit, totodată, partenerilor selectați de el instruirea personalului militar în cadrul NVA. NVA a instruit circa 3.000 militari din 22 de națiuni, din acestea 19 forțe arma- te regulate și trei ale unor formațiuni armate, respectiv armate de partizani.46 Cel mai mare contingent l-a furnizat R.P. Congo, cu 424 mi- litari, urmat la rândul său de Vietnam (390). Potrivit acestui studiu, Siria a asigurat pentru instruire în RDG 355 militari, Nicaragua 329, Libia 283 și Mozambic 281. Toți ceilalți parte- neri au urmat cu cifre mult mai mici: Yemenul de Sud 138, Cuba 130, Afghanistan 103 Yeme- nul de Nord 97, Etiopia 79, Coreea de Nord 58, Laos 49, Zambia 44, Cambodgia 30, Tanzania 28 și Zimbabwe 15. în 1989, forțele aeriene din RDG au instruit 14 piloți și 34 ingineri irani- eni pe MiG-21. Pentru Irak, au fost instruiți, în 1977, zece ofițeri de sport. Pentru formațiunile armate ale OEP au fost instruiți 90 luptători pentru a deveni ofițeri, pentru aripa militară a partidului libanez al druzilor Walid Jumblatt șase „ofițeri”. în plus, în timpul dictaturii lui Pi- nochet, 21 de „cadre” ale Partidului Comunist din Chile au fost școlite în domeniul militar în cadrul NVA.47 Nu a existat nicio reglementare unitară pentru finanțarea costurilor aferente. Inter- valul a variat de la plata integrală în valută străină de către națiunile trimițătoare, până ----1120|-------------------------------------- la preluarea completă a tuturor costurilor de către RDG. Libia și Siria au plătit pentru in- struirea armatei lor în dolari SUA. Tanzania a plătit, de asemenea, proporțional pentru pregătirea viitorilor lor ofițeri. Pentru celelal- te state și organizații, RDG a preluat costurile pentru instruire, cel mai adesea și pentru bani de buzunar și alte ajutoare. Pentru Afganistan, Laos, Cambodgia și Nicaragua, RDG a preluat, în mare parte, costurile pentru zboruri. Potri- vit unei informații a inspectorului principal al NVA din martie 1990, Guvernul RDG a contri- buit cu 86% din costurile totale de instruire.48 Spațiul de manevră al RDG în relația cu Uniunea Sovietică O analiză a deciziilor luate în Berlinul de Est și Strausberg pentru sau împotriva ajutoarelor militare pentru Africa, Orientul Mijlociu sau alte regiuni ale lumii ar fi incompletă fără a lua în considerare un alt actor: „Moscova”. înainte de a decide asupra livrărilor de arme sau a altor contacte militare cu țări terțe, conducerea din Berlinul de Est și Strausberg a cerut, de regulă, „opiniile” Moscovei. Destinatarii au fost Minis- terul sovietic al apărării, cel mai adesea șeful Statului Major General, și ocazional ministrul. Din punct de vedere politic, deosebit de explo- zive au fost contribuțiile, deja stabilite în altă parte, de tancuri, avioane de luptă și arme către Siria, imediat după încheierea așa-numitului război Yom-Kippur, în 1973. Faptul că livrarea celor 12 interceptoare tip MiG-21, a celor 62 tancuri T-54A și a unei game largi de muniție, prin intermediul RDG, nu a putut avea loc fără participarea și consimțământul conducerii de partid și de stat sovietice, este evident. O do- vadă a unei înțelegeri se găsește în scrisoarea Ministerului Apărării către viceprim-minis- trul Gerhard WciB din noiembrie 1973. „După cum deja vă este cunoscut", se spune aici, „aju- torul de echipament militar acordat" Siriei, în luna octombrie a acestui an, s-a desfășurat „în coordonare cu Armata sovietică"119. Dovezi ale unei înțelegeri dintre Ministerul est-german al apărării și Statul Major General sovietic se găsesc deja în raportul generalului de armată Hoffmann către Honecker, din 13 octombrie 1973. Ministrul apărării a informat cu pri- vire la „consultările” cu șeful Statului Major General al Forțelor armate ale URSS privind -----------■ Revista de istorie militară ■--- ajutoarele pentru Siria și, așa cum era inițial planificat, pentru Egipt. în consecință, au fost discutate detalii ale transportului maritim de la Rostock spre Alexandria și Latakia, precum și conversia sistemului de recunoaștere amic/ inamic a complexelor de rachete antiaeriene „Dwina” de către „specialiștii” sovietici. Edifi- cator este, de asemenea, raportul lui Hoffmann către Honecker, prin care acesta ar fi „[fost] in- format că nu ar fi puse la dispoziție echipaje, respectiv operatori [ai NVA] pentru tehnica de luptă” Forțele armate ale RDG trebuiau să ofe- re „numai personalul însoțitor” pentru trans- porturi.50 Raportul arată că, în f973, Statul Major General sovietic a respins posibila utilizare a soldaților est-germani în Siria ca echipaje pe tancuri și aeronave, precum și ca operatori ai bateriilor de apărare antiaeriană. în același timp, conducerea militară sovietică a cerut personal însoțitor al NVA pentru transferul tancurilor și aeronavelor către Siria. Transferul MiG-urilor cu ajutorul piloților NVA în Alepul sirian s-a bazat, prin urmare, pe instrucțiuni sovietice. Raportul nu indică dacă utilizarea personalului NVA ca echipaje și operatori a fost gândită sau planificată de către arma- ta RDG sau cea sovietică. Fără înțelegere cu Moscova, RDG nu s-ar fi angajat într-o astfel de acțiune controversată. Indicii clare ale unei acțiuni coordonate în cadrul OTV sub condu- cere sovietică oferă, de asemenea, „numărul imens de avioane militare” din alte state mem- bre ale Tratatului de la Varșovia adunate pe ae- roportul din Budapesta.51 Participarea Uniunii Sovietice la decizia privind asistența din Siria, în octombrie 1973, necesită cercetări supli- mentare. Ar fi, de asemenea, interesant de știut dacă, unde și când s-a decis să furnizeze toate materialele NVA, planificate inițial pentru Si- ria și Egipt, exclusiv Siriei. în corespondența dintre MfNV al RDG și Statul Major General sovietic și înaltul Comandament al Forțelor Armate Unite ale statelor membre ale Tratatu- lui de la Varșovia, din anul 1973, nu se găsește niciun indiciu privind ajutoarele pentru Egipt/ Siria, din octombrie 1973.52 Datorită urgenței livrărilor, trebuie presupus că ordinele nu au circulat pe canale militare oficiale de la Mos- cova la Strausberg. Raportul lui Hoffmann către Honecker din 13 octombrie 1973 nu ----■ Revista de istorie militară ■------------- s-a referit clar la un ordin explicit din partea lui Honecker. în loc de formula obișnuită „în corformitate cu instrucțiunile dvs. scri- soarea sa a început cu formularea destul de neobișnuită „în corjormitate cu misiunile care mi-au fost atribuite Aceste „misiuni” ar fi putut veni de asemenea de la Moscova. O contribuție sau inițiativă a conducerii sovieti- ce ar fi putut fi dată, de asemenea, la nivelul liderilor politici ai RDG, probabil lui Honecker personal. Este însă puțin probabil ca Honeck- er, după primirea apelului urgent al lui Assad pentru arme, să nu fi întrebat conducerea de la Moscova. O analiză a deciziilor pro sau contra ajuto- rului militar exclusiv din perspective interne sau proprii ale RDG ar subestima contextul istoric al Războiului Rece. Deosebit de intere- santă, din punct de vedere al cercetării, este, așadar, problema spațiului de acțiune în plan național al RDG. Practic, RDG și-a coordonat activitățile cu leadership-ul Blocului. Solicitări- le Ministerului apărării al RDG pentru „expri- marea părerii” Statului Major General sovietic au fost o formă de subevaluare politicoasă. Opiniile conducerii militare sovietice solicitate au fost nu numai „de mare folos” pentru con- ducerea NVA - așa cum numit-o într-o formu- lare -, dar și decisive pentru acțiunile aceste- ia. Acest lucru era valabil atât pentru ajutorul militar, cât și pentru aproape toate domeniile politicii externe și de securitate a RDG. în mod restrictiv și relativ, nu trebuie ignorată distanța din ce în ce mai mare a conducerii Berlinului de Est față de noua politică sovietică dusă de Michael Gorbaciov la sfârșitul anilor ’80. Nu în toate cazurile este verificabilă o ast- fel de consultare din corespondența arhivată. Cu toate acestea, ar trebui acordată atenție, la ceea ce ministrul apărării Hoffmann i-a expli- cat, în 1978, omologului său sovietic, și ceea ce a confirmat, în mod explicit, vechiul șef al Statului Major Principal, generalul-colonel Fritz Streletz, intervievat ca martor: „Din par- tea MJNV al RDG, toate livrările și serviciile de asistență militară prestate până în prezent pentru țările în curs de dezvoltare au fost coor- donate cu Statul Major General al URSS.”M Streletz, intervievat de autor, a subliniat că contactele militare și asistența militară nu s-ar fi efectuat niciodată de RDG pe cont pro- priu, că toate măsurile ar fi fost coordonate cu Uniunea Sovietică. Mai exact, coordonarea cu Ministerul sovietic al apărării a fost făcută prin schimbul de scrisori ale șefului Statului Major Principal cu șeful Statului Major Ge- neral sovietic. Apoi, rezultatele coordonării au fost prezentate miniștrilor pentru decizie. Streletz a oferit, de asemenea, informații pri- vind delimitarea responsabilităților dintre Statul Major General sovietic și Satul Major al Forțelor Armate Unite ale statelor partici- pante la Tratatul de la Varșovia. Comandantul Suprem al Forțelor Armate Unite era respon- sabil pentru toate aspectele legate de instruire și operațiunile de bază pe timp de pace. Pe de altă parte, pentru problemele operaționale și de planificare a apărării era responsabil doar Statul Major General sovietic, deoarece aces- ta era Statul Major al comandantului suprem al Tratatului de la Varșovia, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). Relațiile militare și asistența militară pentru statele din Lumea a Treia au fost de in- teres pentru politica externă și la nivel strategic global, astfel că Statul Major General sovietic nu a lăsat din mână aceste probleme, a relatat Streletz.55 Potrivit estimării sale, RDG a avut un spațiu de manevră în ceea ce privește im- plementarea asistenței militare, după ce Uniu- nea Sovietică a convenit în principiu: „dacă” se asigura asistența militară se decidea la Mosco- va, „cum” era lăsat la latitudinea RDG sau ce- lorlalte state OTV.56 După amintirile lui Stre- letz, RDG s-a coordonat cu Uniunea Sovietică, însă nu și cu celelalte state ale Tratatului de la Varșovia. în același timp, Streletz a subliniat că nu numai RDG, ci și celelalte state ale OTV și-au coordonat relațiile militare și asistența militară pentru Lumea a Treia cu Uniunea So- vietică. Cu toate acestea, nu exista niciun „plan general” de asistență militară pentru Lumea a Treia și nici un model conform căruia Uniunea Sovietică ar fi împărțit anumite sarcini statelor din cadrul Pactului de la Varșovia.57 în schimb, fiecare decizie individuală a fost luată de co- mun acord cu Uniunea Sovietică. Ideea că fi- ecare stat din Blocul Estic a trebuit să susțină o țară a așa-numitei Lumi a Treia potrivit unei „scheme de distribuție a Moscovei”58 nu poa- te fi încă confirmată de surse și pare destul de puțin probabilă. în marja întâlnirilor regulate ale Comitetu- lui Miniștrilor Apărării, liderii militari sovietici și ai RDG s-au întâlnit în mod regulat pentru consultări bilaterale.59 în decembrie 1979, a apărut în discuție și asistența militară a NVA pentru Lumea a Treia. Hoffmann a afirmat de la început că cooperarea dintre NVA și țările în curs de dezvoltare a fost extinsă la „indicația conducerii de partid și de stat a RDG"', în acest sens, armata RDG s-a pus de acord cu Statul Major General sovietic. Hoffmann i-a mulțumit în mod expres șefului Statului Ma- jor General Nikolai Ogarkov pentru „sprijinul constant și înțelegerea problemelor noastre”. Mulțumirile lui Hoffmann adresate lui Ogar- kov au confirmat că procesul de coordonare se desfășura în principal între șeful Statului Major Principal al NVA și șeful Statului Major Gene- ral sovietic. Solicitările la nivel ministerial s-au axat pe chestiuni speciale legate de politica militară și rapoartele personale ale ministru- lui. Mai exact, Hoffmann a cerut ministrului sovietic al apărării, Dmitri Ustinov, în 1979, să aprobe instruirea ofițerilor și subofițerilor din Mozambic, precum și a combatanților libieni în Marina populară.60 Practica reasigurării la Moscova a fost menținută în anii ’80. Posibila cooperare a NVA cu armata iraniană a fost respinsă clar de Ustinov în 1982: „Conducerea iraniană ia o atitudine extrem de negativă față de tforturile de sprijin ale URSS în Afganistan și folosește pentru aceasta, în cea mai mare parte, credința islamică. Din punctul de vedere al Uniunii So- vietice, ar fi oportun să nu activăm în prezent cooperarea cu armata iraniano-islamică”.a „împiedicați joaca reciprocă”: nevoia de coordonare în cadrul Organizației Tratatu- lui de la Varșovia Deja în anii ’60, s-au înregistrat disonanțe între țările din Blocul Estic în materie de asistență militară. Livrarea de arme a fost de- osebit de controversată. în 1965, ambasadorul României în Birmania (Myanmar) s-a plâns la omologul său sovietic că RDG și Cehoslovacia au avut intenția de a livra arme statului sud- est-asiatic. Birmania utiliza aceste arme pentru a lupta împotriva comuniștilor. Prin urmare, ar fi fost necesar ca „aceste detalii să fie discuta- te în prealabil cu celelalte state socialiste”, a avertizat România.62 ------------■ Revista de istorie militară ■---- în urma negocierilor sale de la Tripoli, ge- neralul-locotenent Helmut Borufka a raportat, în 1978, că nu sunt stabilite prețuri unitare pentru serviciile de instruire între statele so- cialiste. Mai degrabă, a existat un fel de război al prețurilor: Borufka s-a plâns că Bulgaria a permis „reduceri semnificative”63. Procesele de coordonare inadecvate din cadrul OTV au fost cunoscute, de asemenea, de guvernele Lumii a Treia, care au știut cum să le folosească pentru propriile lor scopuri. în mai 1981, o delegație a Ministerului Apărării iranian a vizitat RDG. în războiul de apărare împotriva Irakului, regimul de la Te- heran avea nevoie cu disperare de arme de tot felul. Potrivit informațiilor interne ale șefului achizițiilor de valută al RDG, Alexander Schlack-Golodkowski, armata iraniană a nego- ciat nu numai cu RDG, ci și cu Cehoslovacia, Ungaria, România, Siria și Coreea de Nord.64 Conducerea sovietică a impus o deci- zie. La cea de-a 11-a sesiune a Comitetului Miniștrilor Apărării65, în decembrie 1978, în Berlinul de Est, ministrul adjunct al apărării sovietic, generalul-colonel Sotov, a adus pro- iectul noilor principii și a prezentat temeiurile propunerii. După descrierea situației mondiale și a necesității de „a cferi sprijin total țărilor în curs de dezvoltare prietene”, în conformitate cu principiile și obligațiile „internaționalismului proletar”, Sotov a devenit concret. Până în pre- zent, ar fi primit ajutor militar în special Etio- pia, Vietnamul, Angola, Afganistan, Yemenul de Sud, Siria, Irak, Libia și Algeria. Unele țări ar fi încercat să negocieze, în același timp, aju- toare militare cu mai multe țări socialiste. Ca urmare, au încercat să obțină reduceri de preț pentru armament și tehnologie. în unele cazuri, au fost chemați specialiști din armatele altor state socialiste pentru a remedia tehnica mi- litară provenită din alte țări ale Blocului Estic. Acest lucru a dus la „apariția neîncrederii” și la o concurență „nesănătoasă” între statele soci- aliste. în schimb, unele state membre OTV ar fi încercat să devieze de la livrările din cadrul OTV și să-și extindă exportul de armament și tehnologie către țări terțe, fără a-și asigura nivelul ale echipare al propriilor forțe armate, în plus, ar fi existat cazuri în care tehnologia militară a fost transferată unor terțe părți fără consimțământul țării producătoare. în afară ----■ Revista de istorie militară ■---------- de aceasta, principiile confidențialității au fost încălcate de mai multe ori, au fost transmise date confidențiale și li s-a acordat acces la teh- nologie persoanelor neautorizate. Ca exemple concrete, Sotov a numit în mod repetat Libia, ocazional Irak, Siria și Iran. Generalul sovie- tic a evitat numirea statelor responsabile din Blocul Estic, cel puțin în plen. Per ansamblu, starea actuală de lucruri „ar aduce prejudicii unității și solidarității țărilor comunității so- cialiste". El a văzut principala cauză în coor- donarea insuficientă în cadrul Tratatului de la Varșovia. Prin urmare, stabilirea de principii ar fi esențială. Generalul-colonel Sotov a făcut re- ferire în mod explicit la propunerile ministru- lui apărării ungar și ale ministrului RDG.66 în octombrie 1979, subiectul a fost discutat din nou la consfătuirea de lucru a șefilor de sta- te majore generale din cadrul OTV de la Mos- cova.67 Potrivit informațiilor de la Strausberg, au existat „unele obiecții” din partea României în timpul procesului de coordonare al statelor membre OTV.68 într-o ușoară modificare a pro- iectului, în documentul adoptat ulterior a fost recunoscută prioritatea „în primul rând [aco- perirea] integrală a necesității de coordonare” a forțelor armate ale Alianței. „Consultările” vizate în proiect au fost valorificate într-„MW schimb sistematic de ir.formații și consultări”69. La cea de-a 12-a sesiune a Comitetului Mi- niștrilor Apărării de la Varșovia, din decem- brie 1979, s-a finalizat procesul îndelungat și puternic formalizat de luare a deciziilor și de coordonare. Principiile au fost decise la cel mai înalt nivel militar.70 în comunicatul de presă publicat, cooperarea cu țările în curs de dezvoltare nu a fost menționată.71 Nu au fost luate în considerare obiecțiile românilor, de a nu ține seama de situația militaro-politică și de consultările din țările în curs de dezvoltare respective, precum și de a nu denumi lucra- rea „Principii” ci „Recomandări orientative”.72 în cadrul Comitetului Miniștrilor Apărării, fiecare membru avea același drept de vot. Au existat cazuri izolate, în care reprezentantul român a refuzat să aprobe o decizie. Dar acest lucru nu a afectat caracterul obligatoriu pen- tru celelalte state ale Pactului de la Varșovia.73 în acel moment mai era nevoie de aprobarea formală a șefilor de guvern. Documentul final a fost adoptat la 11 aprilie 1980, după mai mult ------------------------------------------11231---- de doi ani de aranjamente, coordonări, modele și rezoluții introduse și s-au pus imediat în aplicare „principiile de coordonare a acțiunilor statelor membre ale Pactului de la Varșovia pentru realizarea cooperării tehnico-militare cu țările în curs de dezvoltare"™. Rezultatul poate fi sintetizat în patru teze, în primul rând, conducerea RDG a privit cu scepticism solicitările de trimitere a persona- lului militar în Africa și în Orientul Mijlociu. Partidul și conducerea militară au acționat cu prudență: misiunile în străinătate constituiau un risc impredictibil pentru RDG și forțele sale armate, pe care, cu excepția unor mici excepții, nu și l-au asumat. în al doilea rând, se poate reține că NVA a oferit în schimb servicii de instruire în RDG. în al treilea rând, relațiile militare externe ale RDG au fost coordonate în strânsă legătură cu Moscova. în al patrulea rând, RDG și organismul său militar au fost considerați la nivel mondial un mic actor în comparație cu activitățile altor state. Compa- rativ cu slăbiciunile ei economice, RDG s-a angajat însă surprinzător de puternic în sudul mondial, de cele mai multe ori „solidar” ceea ce însemna pe cheltuiala proprie. Documen- tele furnizate arată diferențe și tensiuni indi- viduale între membri ai Blocului și în special cu conducerea Blocului. Guvernele din Buda- pesta, București sau Praga își apărau propriile lor interese. Diferențele în chestiunile legate de contactele militare cu Lumea a Treia ara- tă, la rândul lor, că Organizația Tratatului de la Varșovia nu era un bloc monolitic. Politica externă est-germană s-a deplasat în zona de tensiune a conflictului Est-Vest și a fost ferm atașată politicii superputerii estice. Numai în acest cadru politic pot fi explicate relațiile mili- tare dintre RDG și diferitele țări în curs de dez- voltare din Africa și Orientul Mijlociu. Așa cum a putut fi menționat în acest studiu, RDG nu a reacționat singură la nivel global. în consecință, o evaluare adecvată a angajamen- tului est-german necesită neapărat comparații cu activitățile altor state din ambele blocuri, Republica Federală Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și nu în ultimul rând România. Traducere din limba germană făcută de către Sorin-Vasile Negoiță ----11241------------------------------------- NOTE 1 „Noi v-am trimis arme și pâine". în: Der Spie- gel, 03.03.1980, p. 42-61 și titlul „Corpul african al lui Honecker". Titluri incisive s-au găsit deja anterior în numeroase articole, chiar și în presa americană. Astfel scria „Berliner Morgenpost" la 02.12.1975: „Și militari ai RDG’ luptă în Corpul african roșu”, „Ba- yernkurier” la 17.06.1978: „Corpul african roșu al lui Honecker”, săptămânalul hamburghez „Die Zeit” la 26.05.1978: „Corpul african al lui Hcffmann" și „New York Times” la 18.11.1979: „Corpul african est-german: Forța de a fi luată în considerare. ” 2 Straufi relatează despre 5.000 militari RDG în Angola. în: Der Tagesspiegel, 02.12.1978. 3 Moscova concentrează politica militară în Africa. în: Der Tagesspiegel, 08.02.1979, precum și: RDG pregătește noul corp african, un regiment al marii unități de vânători de munte Willy Sânger re- locat din Etiopia în Angola, 5000 de mercenari est- germani staționați în Angola. în: Der Tagesspiegel, 08.02.1979. 4 Informațiile proveneau, potrivit „Die Welt” de la membrul CDU al Bundestag-ului Jiirgen Todenhofer, care a anunțat aceste „numere pe baza informațiilor furnizate de serviciile de informații occidentale” la o conferință a Konrad-Adenauer- Stiftung. în comparație, Corpul african al lui Ho- necker are 30.000 militari. în: Die Welt, 12.02.1980. 5 Here Come Europe’s Cubans. în: Time, 21.04. 1980, p. 14. 6 Klaus Storkmann, Geheime Solidarităt. Mili- tărbeziehungen und Militărhi.fen der DDR in die Dritte Welt. Editat de Centrul de cercetare pentru istorie militară, Berlin 2012 (= Militărgeschichte der DDR, voi. 21). Pe aceasta se bazează studiul pre- zent. 7 Odd Arne Westad, The Global Cold War. Third World Interventions and the Making cf Our Times, Cambridge 2007, aici în special p. 272-275. 8 Robert J. McMahon, He.fie Kriege im Kalten Krieg. în: He.fie Kriege im Kalten Krieg. Editat de Bernd Greiner, Christian Th. Miiller și Dierk Walter, Hamburg 2006 (= Studii despre Războiul Rece, 1), p. 16-34, aici p. 17-18. 9 Vladimir Shubin, The Hot ‘Cold War’. The USSR in Southern Africa, London 2008. 10 Volker Boge, Militărische und militărisch relevante Aspekte der DDR-Sudpolitik. Problemau- friss, Literaturbericht, Bibliographie, Hamburg 1989 (=Documente de lucru Institutul pentru studii poli- tice, Universitatea Hamburg, 32), p. 3. 11 McMahon, He.fie Kriege (Ibid. 8), p. 24-28, aici p. 24. 12 Ibid. ------------■ Revista de istorie militară ■------ 13 Nikolaus Katzer, Ideologie und Pragmatismus in der sowjetischen Aufienpolitik. în: Aus Politik und Zeitgeschichte, Beilagezur Wochenzeitung„Das Par- lament”, 59 (2009), Caietul 1/2, p. 3-10, aici p. 3. 14 Vladislav M. Zubok, A Failed Empire. The So- viet Union in the Cold War from Stalin to Gorba- chev, Chapel Hill, USA, 2007, aici p. 227. 15 Zubok, Failed Empire, p. 249. Zubok a citat Zbigniew Brezinski, care, în ceea ce privește imix- tiunea sovietică în Cornul Africii, a văzut relaxarea [politică] „îngropată în nisipul Ogadenului” Ibid., p. 228. La fel și evaluarea lui Katzer: Angajamentul sovietic în Lumea a Treia a avut „consecințe destul de precare” și a afectat politica de destindere față de Occident. Katzer, Ideologie und Pragmatismus (Ibid. 13), p. 6. 16 Comitetul central al SED, ședința Secretaria- tului 09.09.1959, TOP 39, SAPMO-BArch, DY 30/J IV 2/3A/673, 674. 17 De exemplu solicitarea „Guvernului Mișcării de eliberare congoleze” în Stanleyville (Zair) 1964. MfAA către Ulbricht, Stoph, Honecker, 14.12.1964, AA-PA/MfAA/A 14593, p. 1-3. 18 Notele AASK 06.11.1964, BArch, DZ 8/31.19 MfNV, Hoffmann, către Honecker, 10.11.1966, pe aceasta observația lui Honecker „EH. 13.11.66” și mai multe note olografe, BArch, VA-01/19230, p. 508-509. 30 Ședința Biroului politic 10.01.1967, TOP 15 și Anexa 5, SAPMO-BArch, DY 30/J IV 2/2/1093 de asemenea în: DY 30/J IV 2/2A/1200; DY 30/4709; BArch, AZN 32605. 31 Toți cei patru destinatari au primit aceleleași echipamente și arme, doar numărul acetora a vari- at. Lista variază de la pături și căști (design sovietic) până la puști cu lunetă și mitraliere ușoare. Ședința Biroului politic 10.01.1967, TOP 15 și Anexa 5, SA- PMO-BArch, DY 30/J IV 2/2A/1093. 33 Livrările către PAIGC din Africa de Vest sunt excluse din această listă din motive de claritate. Ședința Biroului politic 10.01.1967, TOP 15 și Ane- xa 5, SAPMO-BArch, DY 30/J IV 2/2/1093. 33 Stoph către Soliman, 08.06.1967 (original cu semnătura lui Stoph), BArch, DC 20/17264, p. 1-3, Copie și în BArch DC 20/4537, p. 39-40. 34 Nota lui Gerhard Weifi despre discuția cu președintele Nasser, Cairo, 09.07.1967, SAPMO- BArch, NY 4182/1337, p. 95-111. 35 Ibid. 36 Ibid. 37 Ibid. 38 Ibid. 39 Raportul lui Gerhard Weifi despre discuțiile din VAR, 06-11.07.1967, aici p. 115-116, SAPMO- BArch, NY 4182/1337, p. 112-124. 30 în conformitate cu Andrea Timm și alții, o comparație între ofertele mici de tehnologie militară -------■ Revista de istorie militară ■---------- și arme de la RDG cu aprovizionarea extinsă oferi- tă de statele sale socialiste, în primul rând Uniunea Sovietică, aproape marginalizează contribuția est- germană. în: Timm, Hammer, Zirkel, Davidstern, 214; Similar: Troche, Ulbricht und die Dritte Welt, 66. LA rândul său, Troche s-a referit la teza lui Ro- nald Hirschfeld din 1978. în: Hirschfeld, Beziehun- gen, 170. 31 Protocolul discuției Ulbricht - Aii Sabri, Mos- cova, 08.11.1967 (Nota „Strict secret”), SAPMO- BArch, NY 4182/1337, p. 164-176, aici p. 171. 33 Ibid. 33 „RDG însăși nu produce arme, [...] deoarece statele Tratatului de la Varșovia sunt dotate în mod unform cu arme sovietice. [...] Deci nu ar avea ni- ciun sens să furnizăm VAR arme sovietice. Acest lu- cru l-ar putea rezolva mai bine VAR direct din Uni- unea Sovietică." SAPMO-BArch, NY 4182/1337, p. 164-176, aici p. 174. 34 Ulbricht către Honecker, 17.10.1969 și răs- punsul lui Honecker din 24.10.1969, SAPMO-BAr- ch, DY 30/3666, p. 114-115. 35 Ibid. 36 „Te rog să citești scrisoarea către tovarășul Breznev atașată și să comunici cu ceilalți tovarăși din Biroul politic (dar nu permiți să fie duplica- tă pentru circulare), în plus ar trebui s-o citească tovarășii Hcffmann și Mielke” Honecker a răspuns că, atât Biroul politic, cât și Hoffmann și Mielke și-ar fi dat acordul. Ulbricht către Honecker, 17.10.1969 și răspunsul lui Honecker din 24.10.1969, SAPMO- BArch, DY 30/3666, p. 114-115. 37 Ulbricht: „Dacă Biroul politic al Comitetului Central al PCUS consideră că a apărut o asfel de situație, dori să propunem, ca reuniunea primilor secretari să fie convocată la Moscova” Ulbricht către ambasadorul Abrassimov, 03.02.1970 (în germană și rusă), SAPMO-BArch, DY 30/3666, p. 154-155. 38 MfNV, Hoffmann, către Honecker, 13.10.1973, cuNota„EH. De acord, 14.10.83”și contrasemnătu- ra înnoită a lui Hoffmann, BArch, DVW 1/114483, p. 169-172. 39 MfNV, Fleifiner, către Weifi, 26.11.1973, BAr- ch, DC 20/13070, p. 225-226.; Suma totală indicată și la MfNV, Hoffmann, către Axen, 01.11.1973, BAr- ch, DVW 1/114483, p. 190-192. 40 în detaliu: Klaus Storkmann, Geheimopera- tion Aleppo. DDR-Wc,ffen fur Syrien im Krieggegen Israel 1973. în: Istoria militară. Revista pentru for- mare istorică 1/2016, p. 22 - 23. 41 Ștefan Meining, Honeckers Krieg gegen Israel, Emisiunea ARD „Raport din Miinchen ”, 06.10.2008, http://www.br-online.de/das-erste/report-mue- nchen/report-aleppo-israel-ID 12 23 2050378 54. xml; Ștefan Meining, Geheimoperation Aleppo. Die geheime Beteiligung der DDR am Oktober-Krieg 1125|------------------------------------ 1973, Informații de fond pentru Mesaj-TV „Răz- boiul lui Honecker împotriva Israelului", tras- mis în emisiunea ARD „Raport din Miinchen” la 06.10.2008. http://www.br-online.de/content/cms/ Universalseite/2008/01/24/cumulus/BR-online-Pu- blikation-212912-20081007145615.pdf. 42 în detaliu: Storkmann, Geheime Solidatrităt (Ibid. 6). 43 Ședința Biroului politic 12.06.1979, TOP 11, Anexa 10, Raportul delegației militare pentru Zam- bia, Mozambik și Etiopia, SAPMO-BArch, DY 30/J IV 2/2A/2237, aici p. 82, 86; de asemenea în: MfNV, Hoffmann, către Honecker, 07.06.1979, BArch, AZN 32638, p. 135-154, aici p. 146, 153. 44 MfNV, Hoffmann, Notă privind discuția cu J. Nkomo, 18.06.1979, BArch, AZN 32638, p. 163- 165. 45 MfNV, Kefiler, către Honecker, Copie pen- tru Krenz, 19.06.1986, SAPMO-BArch, DY 30/IV 2/2.039/298, p. 280-283; de asemenea în: BArch, AZN 32 649, p. 39-42, pe aceasta aprobarea lui Ho- necker în aceeași zi. 46 în detaliu: Storkmann, Geheime Solidarităt (Ibid. 6). 47 Ibid. 48 MfNV, Inspectorul principal către șeful Sta- tului Major Principal, 20.03.1990, BArch, AZN 32 325. 49 MfNV, general-colonel Fleifiner, către adjunc- tul președintelui Consiliului de miniștri Gerhard Weifi, 26.11.1973, BArch, DC 20/13070, p. 225-226. 50 Ministrul apărării Hoffmann către Honecker, 13.10.1973, cu Nota „EH. De acord, 14.10.83’; BAr- ch, DVW 1/114483, p. 169-172. 51 Dietbert Lang și Materna Horst, Der Flugplatz Neuhardenberg-Marxwalde-Neuhardenberg. Vom geheimen Einsatzhafen des Dritten Reiches zum Re- gierungflughafen der DDR, Berlin 2004, p. 45 și 50. într-adevăr Meining menționează circumstanțele transportului, celelalte avioane din Budapesta și chiar și -posibili-piloți sovietici în uniforme siriene, însă el nu trage concluzia unei inițiative sau coordo- nări sovietice a acțiunii. A se vedea Meining, Gehei- moperation Aleppo (Ibid. 40). 52 BArch, AZN 28054 și AZN 28056. 53 BArch, DVW 1/114483, p. 169-172. 54 MfNV, Hoffmann, către MfV URSS, Ustinov, 21.02.1978, BArch, AZN 30552, p. 14-15. 55 Interviu cu martorul ocular general-colonel (NVA) ret. Fritz Streletz, Strausberg, 12.03.2009. 56 Ibid. 37 Ibid. 58 De exemplu în: Roman Smolorz, Ostmittele- uropa im Kalten Krieg 1945-1989, Raportul Con- ferinței internaționale Europa de Est în Războiul Rece, 1945-1989, Varșovia, 16-18 octombrie 2008, -------1126|------------------------------------- http://hsozkult.geschichte.hu-berlin.de/tagungs- berichte/id=2342&count=2304&recno=105&sort= datum&order=down. 59 Fritz Streletz, Der Naționale Verteidigungsrat der DDR und das Vereinte Kommando des Warscha- uer Vertrages. în: Riihrt euch!Zur Geschichte der Na- tionalen Volksarmee der DDR. Editat de Wolfgang Wiinsche, Berlin 1998, p. 130-173, aici p. 154. 60 Posibile probleme pentru consilierea MfNV al RDG cu MfV al URSS, Varșovia, decembrie 1979; p. 522-523: Contribuția pentru discuția MfNV cu MfV al URSS, probabil elaborat de șeful Statului Major Principal, BArch, DVW 1/71036, p. 351-371. 61 Memorandumul discuției Hoffmann - Usti- nov, nedatat, Mențiunea de aprobare a lui Honecker 07.04.1982, SAPMO-BArch, DY 30/5223, p. 19-28. 62 Consulatul general al RDG în Birmania, Notă, 19.08.1965, Arhiva politică a Ministerului de exter- ne (PA-AA) MfAA/C 127/73, p. 18. 63 MfNV, Hoffmann, către Honecker, 13.04.1978, BArch, AZN 32637, p. 120-123. 64 Alexander Schalck-Golodkowski către Giinter Mittag, 12.05.1981, SAPMO-BArch, DY 30/3177, p. 71-74. 65 în opinia lui Fritz Streletz, Comitetul Mi- niștrilor Apărării, format în 1969, a jucat un rol remarcabil în luarea deciziilor în cadrul OTV. Se întâlnea cel puțin o dată pe an. Pe lângă miniștrii apărării, aparțineau acestuia și comandantul-șef și șeful Statului Major al Forțelor Armate Unite ale OTV. Președinția nu o avea reprezentantul sovietic, ci ministrul țării gazdă. A se vedea Streletz, Na- tionaler Verteidigungsrat der DDR (Ibid. 58), aici p. 154. 66 Protocolul 11. Ședința Comitetului miniș- trilor apărării ai statelor participante la Tratatul de la Varșovia, 04-07.12.1978, Berlinul de Est, TOP 4, aici p. 318-357: Discursul și tezele generalului-colo- nel Sotov, BArch, DVW 1/71035. 67 MfNV, Streletz, Note, 27.11.1979, BArch, DVW 1/71036, aici p. 439-440; Comandantul-șef al Forțelor armate unite ale statelor participante la Tratatul de la Varșovia, Kulikov, către MfNV, Hoffmann, 05.11.1979, BArch, DVW 1/71036, aici p. 466. 68 „Este de așteptat, ca de asemenea la reuniu- ne [în Varșovia] să fie exprimate din nou rețineri." MfNV, Hoffmann, către Honecker, 15.11.1979, BArch, DVW 1/71036, p. 449-459. 69 Proiectul principiilor; BStU, MfS, AGM 580, p. 1-12: Principii ale coordonării acțiunilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia pentru reali- zarea cooperării tehnico-militare cu țările în curs de dezvoltare din 11.04.1980, BArch, DVW 1/71035, aici p. 359-377. 70 Protocolul 12. Ședința Comitetului Miniștrilor Apărării din statele participante la Tratatul de la ■ Revista de istorie militară ■----------- Varșovia, 02-06.12.1979, Varșovia, TOP 5, BArch, DVW 1/71036 și 1/71037. 71 Documente de politică externă ale Republicii Democrate Germane, editate de Institutul pentru relații internaționale de la Academia pentru științe administrative și drept a RDG, Potsdam-Babelsberg în cooperare cu Ministerul pentru afaceri externe al RDG, aici dosarul din 1979 (voi. XXVII), Berlin 1984, p. 170. 72 MfNV, Hoffmann: Raport privind rezultatele importante ale celei de-a 12-a Sesiuni a Comitetului Miniștrilor Apărării 03-06.12.1979, cu Nota „Pen- tru circulare Biroul politic. EH. [Erich Honecker] 09.12.79” BArch, AZN 32639, p. 148-154, aici p. 152. 73 Reinhard Briihl, Im Gtfolge Moskaus? Sonje- tischer Eir.fluss und Eigenstăndigkeit in der Milităr- politik der SED. în: Im Gleichschritt? Zur Geschichte der NVA. Editat de Walter Jablonsky și Wolfgang Wiinsche, Berlin 2001, p. 11-67, aici p. 36. 74 Comandantul-șef al Forțelor armate unite ale statelor participante la Tratatul de la Varșovia, mareșal Kulikov, către MfNV, Hoffmann, 08.05.1980, BStU, MfS, AGM 580, pl. 1-12; Principii ale coordo- nării acțiunilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia pentru realizarea cooperării tehnico-mili- tare cu țările în curs de dezvoltare din 11.04.1980, pentru RDG semnat de Werner Krolikovski în nu- mele lui Stophs, BArch, AZN 30557, p. 106-107. ■ Revista de istorie militară ■-----------------------------------------------1127 SPRIJINUL MILITAR ROMANESC PENTRU ȚĂRILE AFRICANE, STUDIU DE CAZ - GRUPUL SIRIUS Dr. SORIN CRISTESCU Un capitol important al istoriei militare contemporane îl reprezintă sprijinul militar oferit de țările membre ale Tratatului de la Varșovia țărilor africane, recent eliberate de sub jugul colonial, și în mod special acelor țări în care, după proclamarea independenței, pute- rea a fost preluată de regimuri marxiste sau de orientare socialistă. Pentru România socialistă, acordarea de sprijin militar a fost posibilă după ce liderii ei au decis în 1964 să adopte o politi- că externă de orientare proprie și mai cu sea- mă după evenimentele din august 1968, când România, condusă de Nicolae Ceaușescu, nu a luat parte la invazia militară organizată de Mos- cova pentru înăbușirea mișcării reformatoare a liderilor comuniști cehi cunoscută sub numele de „primăvara de la Praga” alături ce celelalte state membre ale pactului varșovian. Materi- alul documentar în acest sens este imens, dar restricțiile legate de declasificarea documente- lor îngreunează enorm cercetarea științifică. începând chiar cu primele luni de guverna- re ale lui Nicolae Ceaușescu, mai precis în au- gust 1965, au loc primele contacte cu caracter militar între România și Republica Guineea, cu prilejul vizitei ministrului Apărării din Gu- ineea, Fodeba Keita (1921 - 1969), la invitația omologului său, generalul de armată Leontin Sălăjan (1913 -1966). în cursul vizitei demnita- rului din Guineea au avut loc câteva întâlniri, atât la Ministerul Forțelor Armate, cât și la Mi- nisterul Afacerilor Interne, iar la 24 august, în- altul oaspete a fost primit în audiență de către președintele Consiliului de Stat, Chivu Stoica (1908 - 1975)1. în aparență scopul vizitei era acela de a obține sprijin militar de la statul ro- mân - materiale și tehnică de luptă - ceea ce s-a și realizat prin livrările care au avut loc la începutul anului următor.2 în septembrie 1968 a avut loc o lovitură de stat în Republica Congo organizată de Marien ----11281------------------------------------ Ngouabi (1938 - 1977), care și-a asumat puteri dictatoriale la 31 decembrie același an. Noul li- der a schimbat numele țării în Republica Popu- lară Congo, nume pe care acest stat l-a păstrat până în 1991. Marien Ngouabi a declarat că țara sa devenea astfel primul stat marxist-le- ninist din Africa, iar partidul de guvernământ, Mișcarea Națională Revoluționară, a fost rede- numit Partidul Congolez al Muncii [Parti Con- golais du Travail}. La începutul anului 1972 a avut loc o apro- piere între România și Republica Popula- ră Congo, ca rezultat al venirii în România a unei delegații a Partidului Congolez al Muncii, condusă de Ange Edouard Poungui (n. 1942), membru al Biroului Politic și ministru de Finanțe al Republicii Populare Congo. Se pare că vizita delegației congoleze a avut și un scop secret, mai precis a urmărit obți- nerea de ajutor militar reprezentat de toate ti- purile de echipament, inclusiv arme, și a cerut trimiterea unor specialiști români în Congo pentru instruirea trupelor congoleze de poliție și de securitate. în acest scop, oficialii congolezi au cerut un ajutor în valoare de 60.808.096 lei, din care sta- tul român le-a oferit 7.962.750 lei. De aseme- nea, partea română a decis trimiterea în Congo a șase sau opt ofițeri din Ministerul Afacerilor Interne, pentru a-i instrui pe militarii congolezi ce urmau a fi încadrați în structurile securității de stat. Totodată, s-a mai sugerat ideea ca mili- tari congolezi să fie invitați în România pentru a discuta toate detaliile tehnice esențiale și s-a cerut ca din delegația românească să facă parte un reprezentant al armatei române care să vi- ziteze mai multe țări din Africa. Cererile exacte ale congolezilor și răspun- sul părții române sunt consemnate în Anexa 153: -----------■ Revista de istorie militară ■---- LISTA ajutoarelor solicitate [de congolezi] și propunerile părții române I. MIJLOACE DE TRANSPORT Cereri 30 autocamioane „Carpați” cu 2 diferențiale 60 autoturisme de teren M-461 10 mașini speciale pentru securitate și poliție 20 motociclete pentru poliție 20 biciclete Propuneri 6 camioane „Carpați” cu 2 diferențiale 10 autoturisme de teren M-461 10 motorete MOBRA 20 biciclete II. ARMAMENT ȘI MUNIȚII 5000 pistoale mitralieră tip AKM și cartușele necesare 600.000 cartușe 1000 pistolete TT-33 5 .000 arme SKS 1000 puști mitraliere 500 mitraliere 50 aruncătoare de grenade 82 mm 6 .000 grenade lacrimogene 1000 pistoale mitralieră AKM III. MATERIALE EXPLOSIVE ȘI ACCESORII 4 tone TNT în calupuri de 200 grame 100 km fitil cu ardere lentă 500 km fitil detonant 15.000 capse pirotehnice 10.000 capse electrice 15.000 aprinzătoare pirotehnice 10.000 mine antitanc 5.000 mine antiinfanterie 300 explozoare 5.000 clești de sertizat 4 tone TNT în calupuri de 200 grame 100 km fitil cu ardere lentă 13.000 capse pirotehnice 10.000 capse electrice 2.000 aprinzătoare pirotehnice 2.000 mine antitanc 1.000 mine antiinfanterie 300 clești de sertizat IV. MATERIALE OPTICE 1.500 busole 500 binocluri 8x30 10 aparate de fotografiat 5 aparate de filmat 4 proiectoare 500 busole 5 aparate de fotografiat 4 epidiascoape Trebuie subliniat faptul că România a în- ceput să acorde mai multă importanță țărilor africane după anii 1971 - 1972 și, printre altele, a stabilit legături strânse cu Congresul Național African, principala forță politică anti apartheid ---■ Revista de istorie militară ■-------- din Africa de Sud4. Crearea unor legături mai strânse cu țările africane era un lucru firesc pentru țările comuniste europene în această pe- rioadă, grație unei abordări politice mai relaxa- te din partea Moscovei după 1971. O telegramă ----------------------------------11291--- de la Moscova (17 februarie 1971) subliniază faptul că într-un comunicat către președintele Asociației Sovietice de Prietenie cu statele co- muniste din Europa, Africa era considerată ca un obiectiv important al politicii externe so- vietice datorită rezervelor de minereuri de pe acest continent, inclusiv petrol. Politica țărilor comuniste față de Africa trebuia coordonată „pentru a se evita concurența și pentru a aco- peri cât mai multe țări africane, chiar întregul continent, dacă era posibil.”5 în consecință, în anii următori, mai multe țări comuniste din Europa de est au decis să-și extindă relațiile cu Africa, unilateral, bilateral sau multilateral.6 Un moment important îl reprezintă anul 1972, când între 11 martie și 6 aprilie a avut loc vizita liderului României socialiste, Nicolae Ceaușescu și a soției acestuia, în opt țări africa- ne: Algeria, Republica Central Africană, Repu- blica Populară Congo, Zair, Zambia, Tanzania, Sudan și Egipt. în Tanzania, Ceaușescu a avut o întâlnire cu o delegație a Congresului Național African (ANC) condusă de Alfred Baphethuxolo Nzo (1925 - 2000), secretarul general al ANC. Am- bii lideri au subliniat solidaritatea lor în lupta împotriva apartheidului și imperialismului. Mai târziu, în noiembrie 1972, o delegație ANC condusă de același Nzo a vizitat Româ- nia. Nzo a informat conducerea Partidului Comunist Român despre decizia Consiliului Revoluționar al ANC „de a ir.filtra țara cu mai multe cadre militare instruite și echipament militar". De asemenea, Nzo a subliniat că: „am decis să intensificăm activitatea noastră și să consolidăm organizațiile ilegale cu cadre în- alt calficate în (fiară, capabile să acționeze cu promptitudine și să formeze o conducere calificată.”7 într-un memorandum semnat de Zola Ngcakani, ANC afirma că au nevo- ie de 164.750 dolari USA pentru anul 1973 și cereau ca România să ofere o parte din această sumă. în plus, cereau să li se furnizeze diferi- te obiecte precum pături, ceasuri, biciclete (15 bucăți) vehicule de teren (3 bucăți) școlarizare pentru studii superioare, tratamente medicale pentru cadrele din conducerea ANC și echipa- ment militar (dar fără să specifice ce anume).8 La sfârșitul vizitei, Nzo s-a întâlnit cu Nicolae Ceaușescu, care i-a promis „întregul nostru sprijin, întreaga noastră solidaritate cu lup- ta dumneavoastră” și a cerut stabilirea unor relații mai apropiate între cele două partide.9 ----11301-------------------------------------- A fost o vizită rodnică pentru ANC care a reprezentat o nouă etapă în relațiile dintre cele două partide. A pregătit drumul vizitei lui Oliver Tambo (1917-1993) în Romania, în aprilie 1973. Tambo și Ceaușescu s-au întâlnit la 25 aprilie 1973. în timpul discuțiilor, liderul sud-african a ridicat problema sprijinului mi- litar cerut României, a precizat ce fel de arme dorește să-i fie procurate și a prezentat o listă de cereri. A cerut de asemenea trimiterea de experți români pentru reorganizarea servicii- lor de propagandă și de relații externe ale ANC și și-a expus ideile privitoare la dezvoltarea ul- terioară a luptei anti-apartheid. în scurtă vreme Bucureștiul a onorat aces- te cereri. Astfel, la 13 februarie 1973, suma de 5.000 dolari USA au fost oferiți ANC la Dar Es Salam și la 21 martie reprezentanții ANC au fost informați că deja cu două săptămâni în urmă nava sub pavilion iugoslav Primrose a plecat de la Rijeka (Iugoslavia) având la bord două vehicule românești de teren.10 Livrarea bunurilor menite să sprijine ANC a fost mai complicată. Exista o anumită in- certitudine privind Somalia ca țară de tran- zit, deoarece oficialii somalezi au întrebat ce conțin încărcăturile de pe nava Primrose. La 31 octombrie 1973, atașatul militar soma- lez de la Moscova a oferit detalii și a cerut ca „transportul să fie adresat Ministerului Apă- rării Naționale al Republicii Somalia.”11 în cele din urmă, în aprilie 1974, o navă românească a plecat din portul Constanța, cu o încărcă- tură pentru Ministerul Apărării somalez. La bordul ei se aflau 136 lăzi (6 tone) și conform planului a ajuns la Mogadishu la 3 mai 1974.12 Bucureștiul a cerut ca un reprezentant ANC să fie prezent la recepția mărfii. O altă încărcătură (33 lăzi cu alimente și un camion de 4 tone) a fost transportată pe nava iugoslavă Murter de la Constanța în Tanzania.13 Chiar dacă aprobarea Moscovei pentru ca România să acorde acest gen de ajutoare militare a existat, ele erau totuși secrete, dar nu s-au putut evita unele incidente, așa cum s-a întâmplat la vizita primului președinte al Mozambicului independent, Samora Moises Machel (n. 1933, președinte între anii 1970 - 1986), la București, care s-a desfășurat între 15 și 21 decembrie 1974. Cu acest prilej, în dis- cursul rostit în fața camerelor de luat vederi, președintele african a mulțumit lui Nicolae și -----------■ Revista de istorie militară ■---- Elenei Ceaușescu pentru armele și munițiile pe care le primise, ceea ce a avut ca efect cererea urgentă de îndepărtare a fragmentului respec- tiv din înregistrarea întâlnirii deși toată lumea auzise cele rostite de liderul african14. Spriji- nul militar acordat de România țărilor africa- ne contrasta cu declarațiile oficiale făcute de Ceaușescu despre „politica românească de promovare a păcii și prieteniei cu toate țările și națiunile din lume, indiferent de orânduirea lor socială’.’ % O operațiune importantă a fost așa numita operațiune Sirius, prima misiune a armatei ro- mâne după cel de-al Doilea Război Mondial15, în care România și-a asumat misiunea de a in- strui piloți militari pentru recent proclamata Republica Populară Angola, numele pe care l-a purtat actuala Republică Angola între anii 1975-1992. Angola era și ea o țară sfâșiată de un răz- boi civil, în care ambele tabere erau susținute din străinătate, dar Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei, un partid marxist care era sprijinit de statul cubanez, s-a proclamat de fado guvern al țării atunci când a avut loc pro- clamarea independenței țării, la 11 noiembrie 1975, iar Agostinho Neto (1922-1979) a de- venit primul președinte al țării (11 noiembrie 1975-10 septembrie 1979). în aceste condiții, noul guvern a dorit să in- struiască un număr de piloți militari și, în ve- derea realizării acestui scop, a solicitat ajutorul URSS, Franței, Portugaliei, Iugoslaviei, Elveției și României; s-a organizat un fel de licitație, in- vitându-se fiecare țară să-și prezinte condițiile. Licitația a fost câștigată de România; se pare că un rol important în acceptarea condițiilor României a fost jucat de locțiitorul ministrului Apărării, care era comandantul aviației din Angola și al apărării teritoriului ei. Numele său era Gato, și studiase la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. Condițiile oferite de România puteau fi re- zumate astfel: - o perioadă de instruire mai scurtă de doi ani; - trei tipuri de avioane, 12 la număr, IAR- 823, o escadrilă de șase avioane bimotoare BN-2 cu motoare „Lycoming” și 6 elicopte- -------■ Revista de istorie militară ■---------- re IAR-316B „Alouette”; toate avioanele erau construite în România și au fost cumpărate de partea angoleză. Valoarea totală a contractului se ridica la suma de 32 milioane dolari USA. Personalul care urma să fie instruit se îm- părțea în mai multe categorii: - personal de zbor; - personal de comandă și de stat major; - personal tehnic; - personal logistic. După luarea deciziei politice, operațiunea a fost transmisă Ministerului Apărării Naționale, condus la vremea aceea de generalul Ion Co- man (n. 1926 - ?). Ministrul i-a încredințat misiunea generalului Zărnescu (1926 - 2009), care fusese comandant al forțelor aeriene, iar acesta, la rândul său, l-a desemnat pe adjunctul său, generalul Dumitru Balaur, pentru a forma nucleul operațiunii. Recrutarea de specialiști din diferite domenii a fost încredințată Insti- tutului Român de Consulting Romconsult, în- ființat în 1971 și condus de un inginer pe nume Cristinel Vâlciu. Acesta era canalul prin care un specialist putea fi trimis peste hotare. Res- ponsabil de misiunea angoleză a fost numit inginerul Titus Orădean, un specialist care petrecuse câțiva ani în Angola în cadrul unei misiuni a Națiunilor Unite. El a fost cel care i-a pregătit pe instructorii români în privința condițiilor din Angola, despre clima țării, des- pre populația ei, despre mentalitățile colective, precum și anumite reguli de comportament. Particularitatea acestei misiuni era dată de faptul că lista posturilor a fost elaborată inclu- zând 150 de persoane (68 de ofițeri, 51 maiștri militari, 4 subofițeri, 27 civili, printre care și zece translatori) și abia după aceasta a fost nu- mit comandantul misiunii. Din punct de vedere managerial această unitate tactică cuprindea structuri specializate care făcea posibilă desfășurarea procesului de instruire în condiții optime: - comandantul grupului; - statul major; - departamentul de instruire; - departamentul de instruire teoretică și departamentul de instruire de zbor care inclu- dea două escadrile: a) prima escadrilă de zbor (faza I) for- mată din 12 avioane IAR-823; --------------------------------------1131|--- b) a doua escadrilă de zbor formată din 6 avioane ușoare de transport BN-2 și 6 elicoptere IAR- 316B. Mai exista un departament medical și un departament logistic, format din serviciul de mentenanță al echipamentului militar. % La finele anului 1978, generalul Dumitru Balaur l-a numit pe comandantul propriu-zis al misiunii, generalul Aurel Niculescu (1924 - 2015), care cu un an înainte îndeplinise timp de șase săptămâni (1 mai - 17 iunie 1977) funcția de comandant al forțelor militare aeri- ene și care la vremea respectivă era adjunctul comandantului Apărării Antiaeriene a Terito- riului. Cel mai important aspect legat de numi- rea acestui general era faptul că vreme de zece ani (1961-1971) fusese comandantul Școlii Mi- litare de Aviație „Aurel Vlaicu” de la Boboc, în apropiere de orașul Buzău. Tot la Buzău a început formarea grupului de instructori de zbor. Deoarece în apropiere de Buzău se află un masiv muntos numit Si- riu, grupul a primit acest nume, dar mai târziu acest nume a fost schimbat în Angola adău- gându-i-se litera «s» și astfel grupul a primit numele celei mai strălucitoare dintre stelele care se pot vedea pe cer cu ochiul liber: Sirius. Un motiv pentru această schimbare a fost evi- tarea oricărei analogii legate de România. în primele zile ale anului 1979, la Școala de Aviație de la Boboc, a început procesul de pre- gătire al instructorilor. Li s-au predat cursuri intensive de limba portugheză și cursuri des- pre toate materiile pe care urmau să le predea ei în Angola: navigație aeriană, motoare, ma- nagement.16 Cursurile erau scrise în românește și traduse apoi în limba portugheză de profe- sori de specialitate, iar instructorii români le studiau în această limbă. La finele anului 1979 și începutul lui 1980 instructorii vorbeau deja fluent limba portugheză și erau capabili să co- munice între ei în această limbă la anumite zboruri, fapt ce a produs îngrijorare în rându- rile controlorilor de zbor care nu fuseseră in- formați despre acest lucru. Tot în 1979, în perioada de formare a in- structorilor, au avut loc două vizite românești în Angola: o primă delegație a fost condusă de generalul Zărnescu, comandantul Aviației Militare, și îi cuprindea pe generalii Dumitru ----1132 |------------------------------------- Balaur și Aurel Niculescu. Aceștia au zburat cu o cursă TAROM până la Roma și de acolo s-au îmbarcat la bordul unei aeronave angole- ze. Scopul misiunii era acela de a verifica dacă locul propus de partea angoleză pentru orga- nizarea viitoarei școli de zbor era potrivit; cu acest prilej a avut loc semnarea contractului, partea română fiind reprezentată de generalul Zărnescu. Locul ales pentru viitoarea școală de aviație de lângă orașul Lobito, aflat pe malul Atlanticului, la 200 km sud de Luanda, capita- la țării, a fost vizitat de delegația românească. Totuși românii au observat că era doar o fâșie de pământ și un turn de control, hangarele și locuințele urmând să fie ridicate mai târziu. Imediat după această vizită, partea română a trimis în Angola o comisie de experți de la Institutul de Medicină Aeronautică condusă de colonelul medic Maurică Stoian, care avea ca sarcină selecționarea medicală a primilor 150 de viitori elevi piloți și a personalului navi- gant, cadre militare, care urmau să încadreze și să asigure comanda școlii.17 Deoarece clădirile care trebuiau să formeze infrastructura școlii nu puteau fi construite de către partea angoleză într-un singur an, și în plus apropierea locului ales de confruntările cu facțiunile rivale, i-a determinat pe angolezi să facă o nouă propunere: aerodromul de la Negage din provincia Uige, unde până în 1975 staționaseră unitățile de zbor portugheze. Acest loc se afla la 120 km nord-vest de Luanda. A fost apoi organizată o a doua vizită a generali- lor Balaur și Niculescu, în care partea română urma să inspecteze noul loc ales. într-adevăr, câteva din clădirile necesare existau la Nega- ge: o fâșie de beton lungă de 1200 de metri, pe culmea unui deal, hangare, popota ofițerilor, dormitoare. Românii au decis să construiască un număr de săli de clasă anexate hangarelor, în total opt asemenea clădiri pentru piloți, na- vigatori, personalul tehnic și logistic și grupul de comandă. Instructorii români urmau să lo- cuiască în orașul Negage într-un fost hotel. O importantă parte în îndeplinirea acestei misi- uni a revenit ambasadorului român de la Lu- anda, Ion Moraru, care era în relații prietenești cu conducerea politică angoleză, mai ales cu cel care preluase puterea după decesul lui Agostin- ho Neto, Jose Eduardo dos Santos (n. 1942), cel care a fost președinte al Angolei din 10 septem- brie 1979 până în 26 septembrie 2017. -----------■ Revista de istorie militară ■----- Participanții la misiunea grupului Sirius trebuiau să respecte un număr de reguli stricte: pe lângă faptul că le era interzis să discute cu străinii, interdicție care exista și în România, asemenea conversații puteau avea loc doar în prezența și prin intermediul unui translator pentru evitarea greșelilor și a interpretărilor eronate. De asemenea, le erau interzise dis- cuțiile atât cu membrii statelor membre ale Tratatului de la Varșovia - fie ei sovietici sau bulgari - cât și cu militarii cubanezi aflați în misiune în Angola. O provocare specială a fost reprezentată de transportul materialelor misiunii: mobilierul și avioanele. Acestea din urmă au fost demontate și împachetate în lăzi impermeabile, din cauza umidității crescute, specifică zonei subecuato- riale, și trimise în Angola la bordul unui car- gou, într-o călătorie care avea să dureze 15 zile. Două camioane de transport ușor au fost îm- barcate și ele. Răspunderea transportului a re- venit colonelului Gheorghe Tănase, inginerul șef al grupului și colonelului Macri, șeful lo- gisticii, care s-au îmbarcat și ei pe nava respec- tivă. Cea mai mare parte a misiunii a zburat în Angola la bordul unei aeronave Boeing 707 a liniilor aeriene angoleze în ziua de 1 februarie 1981. Erau îmbrăcați în haine civile, uniforme- le militare fiind transportate cu cargoul. Gru- pul s-a reunit la Negage. Lăzile în care fuseseră puse avioanele de- montate au fost descărcate în portul Luanda și duse la aeroportul capitalei. Acolo îi aștepta o echipă de tehnicieni, care a reasamblat avioa- nele și elicopterele, cu care au zburat ulterior la Negage. Prima problemă care a trebuit rezolvată la Negage a fost pregătirea barăcilor și locuințe- lor, o activitate care a reprezentat proba cea mai grea a calităților de constructor ale fiecă- ruia dintre membrii grupului. Apoi s-a realizat o uniformă specială de lucru pentru membrii grupului, precum și o insignă proprie cu inți- alele ENAM („Ecole Naționale dAviacao Mili- tar”) și o brasardă în locul însemnelor specifice gradului. Trebuie menționat faptul că spre deo- sebire de militarii sovietici, bulgari și cubanezi din zonă, membrii grupului Sirus nu purtau arme sau muniții. Ulterior relațiile cu sovieticii a făcut posibilă echiparea românilor cu arme ----■ Revista de istorie militară ■------------ AK-47, dar la ordinul primit de acasă prin in- termediul ambasadei, au trebuit să renunțe la aceste arme. Nu a fost acceptată nici formarea unei gărzi angoleze pentru că exista temerea că respectivii militari ar fi putut fi convinși să se alăture forțelor antiguvernamentale. Cursurile de instruire au început la 11 fe- bruarie 1981, printr-o ceremonie la care au participat personalitățile politice marcante din Luanda, cel mai înalt demnitar fiind ministrul angolez al Apărării, Samuel Pedala, și adjunctul său, Gato. Ceremonia a fost urmată de un zbor demonstrativ cu avionul IAR-823, pilotat de generalul Niculescu însuși. Comandantul an- golez al școlii era căpitanul Bonga d Aco, care nu era pilot la vremea respectivă, dar a devenit ulterior. Personalul de comandă și personalul școlii era angolez. Prima promoție de cursanți avea 146 de elevi, dintre care 54 erau elevi piloți, 18 elevi de stat major, 77 tehnicieni de aviație, 13 mete- orologi, iar 7 erau specialiști în logistica aero- dromurilor. Merită de asemenea menționat faptul că nivelul educației anterioare elevilor era cel de gimnaziu, de 7 - 8 clase, ceea ce fă- cea să le fie greu să înțeleagă probleme tehnice precum aerodinamica zborului, motoarele de aviație, navigația aeriană, meteorologia. Urmă- toarea promoție a avut cam același număr de cursanți. După ce au fost rezolvate o serie de probleme organizatorice, printre care și cele legate de punctualitatea elevilor, instruirea a decurs fără probleme deosebite. Trebuie menționat faptul că mâncarea dis- tribuită grupului Sirius era adusă din România și trimisă lună de lună pe calea aerului în Angola. Perioada instruirii exclusive teoretice s-a încheiat la 18 mai 1981 și, după aceea, au început cursurile de zbor. Metodologia școlii românești de aviație cuprindea tururi de pistă, zboruri zonale, regionale, zboruri în formație, apoi acrobație, exerciții de parașutism cu para- șuta românească BG-7, elevii fiind parașutați din elicoptere IAR-316B. începând chiar din primul an s-au făcut exerciții de lupte aeri- ene, la fel ca și de lovire de ținte aflate la sol - simulări de trageri în zona din vecinătatea aerodromului cu avioane IAR-823. în eșalo- nul de comandă s-a organizat un serviciu de permanență cu schimburi, iar spre finele anu- lui s-a introdus un sistem de alarmare, bazat de asemenea pe avioanele IAR-823. Cu toate că nu exista un serviciu de radiolocație, au fost organizate interceptări pe bază de unde radio. La sfârșitul anului de instruire fiecare elev avea la activ 250 de ore de zbor. S-a organizat un zbor demonstrativ cu avioane IAR-823 și eli- coptere IAR-316B. Singurul incident tragic a avut loc la 6 iulie 1981 când s-a prăbușit un avion ce avea la bord pe maiorul Gheorghe Preda și elevul angolez Ruy Nelson Botelho. Ambii oameni au murit pe loc. Pentru ei s-a construit un cenotaP8 din tradiționalele pale de elice. Primul an de instruire s-a încheiat la finele lui noiembrie 1981. Grupul Sirius a revenit în România în grupe mai mici pentru vacanța de iarnă, iar la începutul lui ianuarie 1982 s-a în- tors la Negage. S-a luat hotărârea ca românii să fie consilierii angolezilor pe care i-au instruit, în vreme ce aceștia din urmă urmau să instruiască noua promoție de elevi, întreg procesul forma- tiv fiind însă pus sub îndrumarea românilor. O problemă specială din acest an demnă de a fi menționată a reprezentat-o faptul că în martie 1982, un grup format din cei mai buni 20 de elevi a fost trimis în misiuni de luptă îna- inte de încheierea cursurilor. Au fost trimiși în sudul Angolei, în misiuni de luptă în zonele controlate de facțiunile rivale. Apoi, în septem- brie 1982, la cererea părții angoleze s-a format un echipaj mixt româno-angolez la bordul a două avioane bimotor BN-2, cu misiunea de a transporta câțiva ofițeri est-germani și echipa- ment radio la frontiera de nord a țării. Zburând deasupra norilor, acest avion a ajuns să aterizeze greșit dincolo de frontie- ră, în Zair, țară inamică Angolei. Aviatorii au fost arestați, interogați, dar grație negocierilor diplomatice echipajul și germanii s-au putut întoarce câteva săptămâni mai târziu la Nega- ge, însă avionul a rămas în Zair. Cursurile de zbor s-au încheiat la 1 decem- brie 1982. Promoția anului II de învățământ elevi naviganți a fost brevetată în totalitate, fiecare elev executând în medie 250 ore de zbor. La 18 decembrie 1982 întreaga promoție de anul II a finalizat cursurile școlii, toți elevii fiind avansați la gradul de sublocotenent. Ce- remonia de încheiere a misiunii, care a marcat absolvirea primei promoții de ofițeri de aviație, de diferite specialități militare din Angola in- ----11341-------------------------------------- dependentă, s-a desfășurat în prezența minis- trului Apărării și a altor personalități militare și civile ale țării, demonstrația aeriană execu- tată de ofițerii absolvenți probând încă o dată profesionalismul instructorilor aviatori mili- tari români. în cadrul festivității de absolvire, comandantul român al școlii, generalul Aurel Niculescu a predat comanda efectivă a acesteia și întregul material militar guvernului angolez. Se încheia astfel o misiune de excepție a Școlii de Aviație din România. Pentru generalul Ni- culescu, acesta va fi momentul ultimului zbor, realizat la bordul unui avion IAR-823, mar- când finalul unei cariere îndelungate de 40 de ani și jumătate. întors în România, generalul și-a reluat funcția de adjunct la Comandamen- tul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT) pentru departamentul avioanelor de luptă. Câțiva ani mai târziu a fost trecut în rezervă. Grupul Sirius a revenit în România la 30 de- cembrie 1982. La întoarcere nu li s-a organizat nicio ceremonie și nu s-a făcut nicio mențiune a activității depusă de ei în Angola. * Demn de a fi menționat este faptul că între anii 1982 și 1984 circa 75 militari, membri ai ZANU (Zimbabwe African National Union) și ZAPU (Zimbabwe African People’s Union), au primit instruirea de piloți de luptă la școala ro- mânească de ofițeri de aviație de la Boboc. în cursul anilor ’80, ultimul deceniu al dictaturii comuniste, numărul militarilor din țările sud-africane care au absolvit școli milita- re românești a crescut mult.19 O trecere rapidă în revistă ne arată că de pildă în 1981, 323 elevi din Zimbabwe au urmat cursuri la diverse școli militare20. între anii 1979 și 1982, circa 200 de elevi din Madagascar au absolvit în România cursurile unor școli militare. în august 1984, școala militară de ofițeri de aviație a înscris 23 de piloți din Zimbabwe. La începutul anilor ’80, 259 de elevi trimiși de ZAPU au venit în Ro- mânia pentru cursuri scurte de perfecționare (trei sau patru luni) în diverse domenii de in- struire militară. Este evident faptul că Româ- nia socialistă a instruit mii de militari din țările sud-africane (Madagascar, Zimbabwe, Zair și Zambia) care au devenit ofițeri de comandă la nivel înalt - brigadă sau divizie - în diferite arme și specialități. Numai în intervalul 1977 ------------■ Revista de istorie militară ■----- -1982 circa 2500 de elevi din Zimbabwe au ab- solvit școli militare în România. La fel de semnificativă este menționarea fap- tului că listele de absolvenți ai Academiei Teh- nice Militare din București din perioada 1974 - 1989, cuprind 72 de absolvenți (majoritatea ingineri) din Madagascar, 14 din Republica Democratică Congo (cei mai mulți fiind ofițeri cu funcții de comandă și decizie, precum și in- gineri specializați pentru serviciul radar), 5 din Zimbabwe (ingineri în domeniul aeronautic) și 4 din Zambia (ingineri specializați în tehnica blindatelor). Aproape 100 specialiști militari au urmat programele de studii românești, ceea ce le-a permis să participe la lupta de elibera- re din zonă și să contribuie la evoluția forțelor militare din țările care își dobândiseră recent independența.21 Este evident faptul că o cercetare aprofun- dată va duce la îmbogățirea datelor referitoare la ajutorul militar pe care România socialistă l-a acordat mișcărilor de eliberare din sudul Africii pe parcursul anilor ’80. NOTE 1 Bogdan-Iulian Ranteș, Relațiile României cu state din Africa ecuatorială și de vest (1960 - 1974), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2017, pag. 55. 2 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond Guineea, Problema 211/an 1966/Guineea, dosar 195, f. 22. In continuare se va cita Arhiva MAE. 3 Bogdan-Iulian Ranteș, op.cit., pag, 275. 4 General Mihail E. lonescu, Romania and So- uth African Liberation Movement: The Cold War Relationship, 1969 - 1977, pp. 81 - 86. 5 Arhiva MAE. Direcția V Relații, Dosar 220, 1970-1971, p. 20: ambasadorul român la Moscova sugera că demnitarul sovietic care a prezentat aces- te idei, V.G. Solodovnikov, directorul Institutului African al Academiei de Științe al URSS, să fie invi- tat cât mai repede în România. 6 Ibid., dosar nenumerotat. Telegramă din Varșovia, 20 martie 1973, informează asupra faptu- lui că liderii comuniști polonezi au adoptat un nou obiectiv politic care vizează țările africane „care până acum au fost neglijate”, înștiințau Ministerul Afacerilor Externe din România asupra experienței lor în acest domeniu și își reiterau propunerile pen- tru acțiuni comune. 7 Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale (SANIC), Fond CC al PCR, dosar 138/1972, Steno- grama întâlnirii dintre tov. Ion Dincă, secretar al ------■ Revista de istorie militară ■--------- Comitetului Central al Partidului Comunist Român și o delegație a Congresului Național African din Africa de Sud, la 17 noiembrie 1972, p. 8. 8 Ibidem, pp. 10-12. 9 Ibidem, File 140/1972, stenograma discuțiilor dintre tovarășul Nicolae Ceaușescu și delegația partidului ANC din Africa de Sud, la 21 noiembrie 1972, pp. 4-5. 10 Arhiva MAE, Direcția V Relații externe, dosar 627, p. 17, telegramă din capitala Republicii Zam- bia, Lusaka, a diplomatului român I. Ardeleanu, din 26 martie 1973. Prezintă detalii desppre o întâlnire între diplomatul roman și Tom Nkobi, directorul reprezentanței ANC de la Lusaka. 11 Ibid. p. 18, Telegramă de la Moscova la Bucu- rești, 31 octombrie 1973. 12 Ibid. Problema 220/1975, Africa de Sud, pag- 7. 13 Ibid. pag. 11; vezi și SANIC, Fond CC al PCR, Secția de Relații Externe, dosar 51/1973, passim. 14 Discuție a autorului cu unul dintre craincii TVR din acea vreme, domnul Nicolae Melinescu, autor la rândul său a două lucrări despre relațiile României cu țări din Africa, Vecina mea Africa și înapoi în Africa, publicate în 2018 la Editura Ceta- tea de Scaun din Târgoviște. 15 în egală măsură a fost și ultima din vremea re- gimului comunist. Ea poate fi urmărită în memoriile generalului Aurel Niculescu apărute în două versi- uni: General (r) Aurel Niculescu, Sorin Turturică, Pe aviatori lasă-i să zboare!, Editura Anima, Bucu- rești, 2008, pp. 90-109 și loan Cherecheș, Vulturul își strânge aripile, Editura Semne, București, 2009, pp. 122-140. 16 Comandor Jănel Tanase, Sirius, Prima misiu- ne a armatei române în cfara granițelor naționale după cel de-al Doilea Război Mondial, Cer Senin, Revista Forțelor Aeriene, 10 februarie 2016. 17 Ibidem. 18 Cenotaf (din greacă kbvoc; / kenos = gol, râtpoc; /tafos = mormânt) este un monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate, ale cărei ose- minte se găsesc în alt loc sau au dispărut. De regulă, este un mormânt simbolic, făcut în memoria unei persoane care a murit în altă parte (în război, naufra- giu etc.), https://ro.wikipedia.org/wiki/Cenotaf 19 General Mihail E. lonescu, op. cit., pp. 84-85. 20 Arhivele militare Române - Pitești, Fond Direcția cadre și instruire, dosar 374/1981, f. 98. 21 Ibidem, dosar 374/1981, pp. 87, 98; dosar 380/1981, pp. 12, 23, 183, 260; dosar 338/1982, pp. 5, 186, 256, 260; dosar 337/1983, pp.114, 150- 152; dosar 333/1983, pp. 3, 5, 10-11, 27-33; dosar 334/1984, pp. 50, 173, 186, 202; dosar 333/1984, pp. 5, 137, 262-263. ----------------------------------------mu— SUB SEMNUL POLITICII DE DESTINDERE? ARMATA POPULARĂ NAȚIONALĂ A RDG ÎN ANII ’70 Dr. RUDIGER WENZKE Anii ’70 au început cu un bang pentru RDG. Demiterea îndelungatului șef al Partidului Unității Socialiste (SED), Walter Ulbricht, la 3 mai 1971, și confiscarea puterii controlate de Moscova de către fostul său „prinț al coroanei”, Erich Honecker, trebuiau să deschidă o nouă fază în dezvoltarea statului est-german. Cu toate acestea, schimbarea de putere, semnifica- tivă la prima vedere numai în ceea ce privește politica internă, a arătat destul de devreme și importante implicații politice externe, econo- mice, de securitate și militare.1 înainte de toate, Uniunea Sovietică era astfel interesată să lege RDG de aceasta chiar mai ferm decât înainte și, pe viitor, să nu mai permită inițiative politice ale conducerii SED în stilul lui Walter Ulbricht. Secretarul general al PCUS, Leonid I. Brejnev, i-a transmis fără menajamente succesorului lui Ulbricht, într-o conversație confidențială în 1970, că RDG nu ar fi numai problema est-germanilor, ci și pro- blema URSS. Pentru aceasta a precizat el lite- ralmente: „Noi avem totuși trupe la voi. Erich, îți spun sincer, nu uita niciodată: RDG nu poa- te exista fără noi, fără Uniunea Sovietică, fără puterea și forța ei. Fără noi nu există RDG.’’- Faptul că Erich Honecker a înțeles aceas- tă lecție a fost apoi dezvăluit la cel de-al 8-lea Congres al Partidului SED, desfășurat în peri- oada 15-19 iunie 1971 în Berlinul de Est, care a devenit scena de prezentare a puterii sale. în primul rând, noul lider de partid a confirmat explicit rolul conducător al Uniunii Sovieti- ce și modelul politic și ideologic reprezentat de conducerea sovietică. în al doilea rând, populației i s-a promis o „epocă de aur”. Au fost anunțate creșteri reale ale salariilor și pensiilor, stimularea producției de bunuri de consum și ----11361------------------------------------- soluționarea problemei locative. în al treilea rând, era vorba despre succesele politicii exter- ne, mai ales de recunoașterea internațională a RDG și importanța acesteia pentru stabilitatea situației din Europa. Clarificarea întrebării re- feritoare la Berlin de către puterile victorioase ale celui de-al Doilea Război Mondial în Acor- dul celor patru mari puteri, precum și intrarea în vigoare a Tratatului de la Moscova și a Tra- tatului de la Varșovia au fost repere importan- te. Un moment de cotitură decisiv a fost sem- narea Tratatului de bază la 21 decembrie 1972, care trebuia să reglementeze, în viitor, dezvol- tarea relațiilor de bună vecinătate între RDG și Republica Federală Germană pe baza egalității în drepturi și a însemnat de fapt recunoașterea internațională a RDG. Din punct de vedere eu- ropean, tratatul de bază a avut o importanță deosebită, deoarece era vorba aici de proble- me privind non-violența și de confirmare a frontierelor existente în Europa. După cum se știe, a inclus garanțiile care au deschis calea Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa (CSCE) și discuțiile privind reducerile reciproce de trupe în Europa Centrală.3 Noua orientare strategică a RDG după Con- gresul al 8-lea al Partidului trebuia să fie pusă în aplicare nu numai în politică, economie și cultură, ci și în armată, în conformitate cu voința liderilor sovietici și est-germani. Deoa- rece consolidarea militară a fiecărei țări soci- aliste individuale a fost considerată o sarcină esențială, în special pe fundalul tendințelor de destindere internaționale. „Nu trebuie să (.ferim imperialismului șansa de a schimba echilibrul de forțe în favoarea acestuia, nu vrem să riscăm pacea și securitatea popoarelor noastre. Tocmai de aceea, destinderea nu este ------------■ Revista de istorie militară ■----- posibilă fără asigurarea puterii de apărare a comunității de state socialiste."'1 Prin urmare, nu este surprinzător faptul că SED-ul a acordat o prioritate ridicată „perfecționării” planificate viitoare a apărării naționale în cadrul Alianței. Armata Populară Națională (NVA) era, cu aproximativ 170.000 de oameni, cel mai important organ înarmat al RDG și nucleul „apărării naționale socialiste”.5 Funcția lor a fost orientată în primul rând către apărarea țării dinspre exterior. în ceea ce privește utili- zarea internă a forței, NVA nu a mai nu a mai avut oficial nicio atribuție de la începutul ani- lor ’60.6 De la înființarea sa oficială din 1956, misiunea NVA a fost marcată de statutul ei de aliat și de doctrinele militare sovietice. Opinii militar-doctrinare limitate și idei strategice au existat în forțele armate ale RDG doar într-o măsură limitată. De asemenea, NVA nu ar fi putut acționa în mod independent în caz de război. Forțele sale terestre, cu șase divizii ac- tive și cinci de mobilizare, ar fi fost puse, de asemenea, sub comandă sovietică, precum Marina est-germană a poporului, ca „Flota a 3-a” din Flota Baltică Unită și forțele aeriene și de apărare aeriană din sistemul de apărare aeriană a Pactului. în anii ’70, pentru Armata populară a RDG a început o etapă, care s-a caracterizat în prin- cipal prin consolidarea puterii de luptă, pregă- tirea profesională planificată, precum și prin- tr-o ideologizare sporită. în același timp, era deja sugerată intenția de a folosi armata mai mult ca factor economic. Totuși, în centrul tu- turor eforturilor stătea, ca și înainte, creșterea, respectiv îmbunătățirea pregătirii de luptă per- manente, în baza căreia cel puțin 85 la sută din personal trebuia să fie prezent în cazărmi. în câțiva ani, aproape 14 miliarde de mărci RDG au fost cheltuite pentru noi arme, echi- pamente și infrastructură, ceea ce a contribuit, de asemenea, la îmbunătățirea serviciilor și a condițiilor de viață ale militarilor din Armata populară națională și trupele de frontieră. Pen- tru conducerea NVA și pentru consilierii lor sovietici a fost important ca forțele armate ale RDG să nu piardă legătura cu evoluțiile mo- derne în tehnologia armamentelor și în condu- cerea trupelor.7 ----■ Revista de istorie militară ■------------ Acest lucru a fost cu atât mai necesar cu cât formațiunile operativ-tactice și tactice ale NVA trebuiau să acționeze în cadrul coaliției și, în principal, în strânsă cooperare cu arma- ta sovietică, în special cu trupele staționate în RDG ale Grupării forțelor armate sovietice din Germania (GSSD). Astfel că trebuiau să dispună de echipament, structură, armamen- te și pregătire de luptă, coordonate în mare parte cu „frații de arme”. Aceasta includea o concentrare de elementele definitorii pentru puterea de luptă, cum ar fi sistemele de ra- chete și artilerie, precum și tancurile. Astfel, numărul armamentelor de artilerie („țevi”) a crescut exclusiv în NVA aproximativ de două ori într-un deceniu. Cu tunul obuzier de 152 mm de pe sistemul autopropulsat „Akazia”, ar- tileria a primit pentru prima dată, în 1978/79, o armă capabilă de lovituri nucleare. în cadrul Forțelor Aeriene / Apărare Aeriană (LSK/LV), s-au depus eforturi pentru a crește capacitățile de luptă ale primului escadron al sistemului de apărare aeriană din zona de nord a RDG, prin introducerea complexelor de rachete antiae- riene cu rază lungă de acțiune și moderniza- rea aeronavelor MiG.8 în anul 1971, în cadrul categoriei de forțe armate a NVA s-a format primul escadron de aviație de vânătoare-bom- bardament. Deși organizarea Marinei RDG a poporu- lui, cu cele trei flotile ale sale ca formațiuni relativ autosuficiente și diferențierea orientată spre misiuni a mijloacelor sale de întrebuințare în forțe de impact, forțe de securitate, forțe de debarcare și asigurare a rămas în esență ne- schimbată încă din anii '60, marina a benefici- at, de exemplu, prin infuzia de nave de rachete și de debarcare și de echipamente și armament mai moderne.9 Cooperării operaționale i-au servit între 1970 și 1980 patru manevre majore ale forțelor armate aliate ale Pactului de la Varșovia, cu participarea statelor majore și a trupelor NVA. Două dintre aceste măsuri supradimensionate de instruire și de propagandă au avut loc pe teritoriul RDG-ului. în ansamblu, cooperarea politico-militară, tehnico-militară și militară a fost intensificată în cadrul Alianței. Acest lucru a fost valabil în mod oficial și pentru relațiile NVA cu forțele armate române. în anii ’70, delegații militare ale NVA, sub conducerea ministrului apărării, au vizitat, de două ori, țara soră de la Marea Neagră. La un „miting de prietenie” la Academia Militară București, la 22 aprilie 1972, ministrul est-german al apă- rării, general de armată Heinz Hoffmann, nu a lăsat niciun dubiu, în mod oficial, cu privi- re la conexiunile cu forțele armate române: „Doresc să vă asigur, scumpi frați de arme români, în numele membrilor Armatei popu- lare naționale, că aveți prieteni buni și aliați loiali în Republica Democrată Germană și militarii lor, care pot fi ghidați în gândire și acțiune de principiile patriotismului socialist și ale internaționalismului proletar, ce folosesc întreaga lor putere pentru întărirea susținută și apărarea sigură a socialismului.”10 Relația a rămas, cu toate acestea, în ciuda acestor ex- presii colorate ale manifestării fraternității de arme, mai degrabă rece și, de departe, nu a atins nivelul de cooperare cu celelalte armate ale Pactului.11 în general, se poate reține că politica de destindere internațională nu a prezentat nici un efect limitativ asupra structurii, armamen- telor, echipamentelor și tehnologiei, deși RDG a participat activ la negocierile de la Viena pri- vind reducerea reciprocă a forțelor armate și a armamentelor în Europa Centrală începute la sfârșitul lunii octombrie 1973. De fapt s-a în- tâmplat exact opusul. Anii ’70 au fost mai mult pentru modernizarea cuprinzătoare a tehni- cii de luptă și pentru o consolidare evidentă a puterii de luptă a NVA. Oficial a fost creată propria înarmare cu „strategia globală agresi- vă nediminuată”12 a vestului și a activităților sale aparent îndreptate împotriva socialis- mului. Argumente au furnizat pentru aceasta creșterea substanțială a bugetului înzestrării vest-german între 1969-1973, precum și intro- ducerea unor noi sisteme de armamente, cum ar fi tancul Leopard și avioanele de vânătoare- bombardament „Phantom”, în Bundeswehr.13 în măsura în care NVA, privind spre Occi- dent, a fost dezvoltată și profesionalizată conti- nuu ca armată convențională, a existat, de ase- menea, o intensificare a regimului de frontieră est-german în regiunea sensibilă dintre cele două organizări sociale și pacte militare. Tru- pele de frontieră ale RDG, ca o componentă relativ independentă a NVA, au primit în anul 1970 o nouă structură, care a rămas practic ----11381-------------------------------------- până în 1989. Cu toate acestea, s-a observat în mod deosebit, că întărirea frontierei a fost pa- ralelă cu negocierile interne germane privind îmbunătățirea relațiilor bilaterale dintre RDG și Republica Federală Germană. Astfel, contrar tuturor protestelor pentru destindere, imedi- at după semnarea Tratatului de bază între cele două state germane în decembrie 1972, măsu- rile de securitate la frontiera estică au fost din nou înăsprite. Acest lucru nu era valabil numai pentru o implicare mai puternică a populației de graniță, ci a vizat și faimoasele echipamente cu sisteme de auto-distrugere, sub forma mi- nei SM 70.14 Minele SM-70 erau atașate de gardul din plasă metalică de la graniță, reacționau la atin- gerile firelor de tensiune și declanșau o explozie într-un con de fragmente metalice. La sfârșitul anilor ’70, peste 400 de kilometri ai graniței de vest a RDG erau echipate cu SM-70.15 Cu toate acestea, conducerea RDG a încercat să acopere existența acestor mașini ucigătoare. Dezmem- brarea secretă a trei SM-70 de către Michael Gartenschlăger, un fost prizonier politic din RDG, care locuia de ceva vreme în Republica Federală Germană, a făcut ca conducerea SED să intre în panică. Ea se temea că Occidentul ar putea pune la dispoziția ONU aceste mine, pentru a demonstra caracterul ilegal al acestei arme. Gartenschlăger a fost împușcat mortal la frontieră, în mai 1976, de către angajații Mi- nisterului Securității Statului (MfS). Anterior, Erich Honecker a cerut din nou, personal, în mod expres, „utilizarea fără compromis a ar- mei de foc” în acțiuni împotriva așa-numiților contravenienți ai frontierei.16 Deoarece conducerea RDG a dorit să evite în plus tendințele de destindere și de dezar- mare printr-o modificare de etichetă, redenu- mirea fostelor „trupe de frontieră ale NVA” în „trupele de frontieră ale RDG” din octombrie 1973 a clarificat acest lucru. în timpul nego- cierilor în curs de desfășurare de la Viena pri- vind reducerea forțelor armate convenționale, trupele de frontieră din Berlinul de Est nu mai doreau să fie luate în considerare ca parte a forțelor armate convenționale - la urma urmei era vorba de peste 30.000 de oameni. Trupele de frontieră acum aparent independente erau, desigur, subordonate în continuare ministrului apărării naționale. -----------■ Revista de istorie militară ■---- Anii ’70 în RDG au fost nu numai pentru creșterea permanentă a puterii de luptă și a pregătirii de luptă a forțelor armate și a trupe- lor de frontieră, ci și pentru extinderea altor segmente ale apărării naționale și ale aparatului represiv intern. Semnele vizibile pentru pro- movarea unui „socialism militarizat” în RDG au fost interconectarea instituțiilor paramili- tare și militare cu instituțiile de învățământ, disciplinarea și controlul social al populației în aceste structuri, organizarea diferitelor sectoa- re sociale în conformitate cu principiul militar de comandă și ascultare, îndoctrinarea ideolo- gică politico-militară, precum și întreținerea virtuților și a ritualurilor militare.17 însuși Eri- ch Honecker, cu ocazia unei vizite la trupe în anul 1978, a inventat fraza că nu există o zonă a vieții sociale care nu ar fi fost pătrunsă de in- teresele apărării naționale.18 far în programul SED din 1976, apărarea națională a fost defini- tă ca o „trăsătură esențială a societății socialis- te dezvoltate”19. Doi ani mai târziu, o nouă lege a apărării fixa „apărarea națională socialistă” ca parte integrantă a ordinii sociale a RDG. Aproxima- tiv în același timp, s-a putut finaliza în esență construcția apărării teritoriale, demarată la începutul deceniului. Acest lucru s-a datorat în principal cerințelor misiunilor date de Uni- unea Sovietică pentru pregătirea operațională a teritoriului, cum ar fi crearea comandaturilor de transport militar, înființarea bazelor cen- trale de depozitare și reparații și instituirea unităților speciale de mobilizare în diferite mi- nistere civile. O importanță crescândă în domeniul te- ritorial al apărării naționale au dobândit organizațiile paramilitare, precum și forțele de protecție și securitate. Acestea trebuiau să asigure propriul teritoriu de „agenți, sa- botori și bande înarmate”, precum și să ajute la menținerea protecției populației civile și viabilității țării în caz de urgență. Nemijlocit, în slujba SED, stăteau „grupurile de luptă ale cla- sei muncitoare” ca un organ de miliție înarmat. Pe lângă protecția teritorială a întreprinderilor și instituțiilor publice acum mai puternice, mi- siunile lor includeau sprijinul tactic și logistic pentru NVA și forțele aliate. De asemenea, apă- rarea civilă, provenită din protecția aeriană, a jucat un rol important în sistemul național de ----■ Revista de istorie militară ■------------ apărare și a fost chiar stilizată în cadrul Alianței de la Varșovia, începând cu mijlocul anilor ’70, ca factor de creștere a importanței strategi- ce. Drept urmare, apărarea civilă în RDG, în 1976, a fost subordonată ministrului apărării. Patru ani mai târziu, formațiuni de apărare ci- vilă au fost incluse, pentru prima dată, într-o manevră militară importantă a Pactului de la Varșovia. Responsabilitatea apărării civile pen- tru protecția în caz de catastrofe a fost, așadar, trecută temporar în spatele misiunii orientate spre domeniul militar.20 Deoarece neîncrederea fundamentală a conducerii SED față de populație a rămas in- tactă, în pofida inițiativelor de politică socială și culturală promise și a pregătirii de a participa la politica de destindere, metodele de monitori- zare și opresiune a populației s-au transformat și perfecționat. MfS a acționat în continuare ca instrument principal de monitorizare și repre- siune al SED în interior, „scutul și sabia” par- tidului. Trecerea de la represiunea deschisă la forme de intimidare mai subtile a fost însoțită de o creștere a numărului de angajați, care tre- buia să asigure măsuri preventive pentru secu- ritatea internă. Numărul de angajați a crescut de la 43.000 la aproape 60.000 de bărbați și femei, din 1970 până în 1975.21 Nu în ultimul rând, militarizarea sistemului educațional, în- deosebi, a atins o nouă dimensiune. Mai presus de toate, copii și adolescenți, precum și cetățeni cu obligații militare au fost supuși, din ce în ce mai des, la diverse forme de „educație milita- ră socialistă” sistematică de către partid, stat și organizațiile de masă.22 Normalizarea și politica pentru drepturi- le omului au fost văzute ca un nou „pericol” pentru socialism, în fața cărora se credea că nu trebuie să te aperi doar cu forța militară, fortificații de frontieră și militarizare. „Este evident faptul că imperialismul a devenit un atac ideologic major asupra socialismului și că, în acest fel, speră să obțină breșe decisive în frontul puternic și unit al comunității de state socialiste’’-3, a declarat o recentă publicație a Administrației principale politice a NVA. Pen- tru conducerea armatei, în special pentru apa- ratul său de partid și politic din forțele armate, s-a stabilit misiunea, să urmărească politica de destindere, care a fost văzută ca un mijloc al Occidentului de a destabiliza ideologic statele -------------------------------------------1139|----- socialiste, printr-o delimitare tot mai puterni- că de Republica Federală Germania, printr-o legătură necondiționată la URSS și, mai ales, printr-o luptă mult mai intensă împotriva tu- turor formelor de „ideologii ostile”. Fiecare cetățean al RDG și, prin urmare, fiecare soldat din NVA știa că așa-numitul Tratat estic al Republicii Federale Germania și Acordul celor patru mari puteri de la Berlin au codificat status quo-ul în Europa. Numeroase acorduri ulterioare, cum ar fi Acordul de tran- zit și reluarea traficului telefonic direct între ambele părți ale Berlinului, în 1971, Acordul de transport din 1972 și Convenția poștală din 1976 au dus oficial la îmbunătățiri semnificati- ve ale relațiilor dintre cele două state germane. RDG era membră a Organizației Națiunilor Unite din 1973. Doi ani mai târziu, Honecker a semnat Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki. Despre un „Revanșism și Expansionism” vest-german împotriva Estului, cum îl invoca în mod repetat propaganda RDG în trecut, acum nu mai putea fi vorba. Cel puțin aici în- cepea dilema pentru SED. Pe de o parte, acesta progresase în căutarea recunoașterii interna- ționale a RDG, pe de altă parte se temea de o slăbire internă a conducerii sale de partid, prin prea multă apropiere și libertate de mișcare. Succesele politicii externe și participarea RDG la acordurile internaționale au condus automat, într-un fel, la destabilizarea politi- că internă. Mai presus de toate, Actul final al CSCE din august 1975, co-semnat de RDG, a provocat îngrijorare pentru conducerea SED. Deși acordurile privind renunțarea la violență, integritatea teritorială și inviolabilitatea fron- tierelor, care au fost stabilite aici, au venit, în mare măsură, în întâmpinarea preocupări- lor politicii externe a RDG, totuși problemele umanitare din așa-numitul „Coș 111” al acordu- rilor adoptate conțineau un „explozibil” sem- nificativ. Constante timp de mulți ani, imagi- nile politice, ideologice și militare de străini și inamici au început să se destrame. Drepturile omului nu mai puteau fi ignorate în mod gro- solan de conducerea de partid și de stat. Acum, cetățenii puteau chiar pretinde „facilități uma- ne” pentru ei la solicitarea de călătorii în Vest. De fapt, a crescut rapid numărul cetățenilor din RDG, care, mai presus de toate, solicitau ----11401-------------------------------------- dreptul lor la libera circulație, în contextul aplicării drepturilor omului. Politica de destindere și semnalele care decurg din ea, la fel ca și delimitarea internă a RDG de Republica Federală Germania, impusă de SED, a dus la numeroase discuții și întrebări și în NVA. „Diversiunea ideologică intensifica- tă a adversarului împotriva RDG și NVA, care este asociată cu încheierea tratatelor dintre URSS, Republica Populară Polonia, RDG și RFG își face simțită prezența, într-o măsu- ră crescută, în opinia soldaților, subcfițerilor, angajaților civili și a unor ofițeri"-i, au consta- tat aproape la unison ofițerii politici responsa- bili și funcționarii de partid în toate categoriile de forțe armate și în trupele de frontieră. în special, conceptul de delimitare a SED25 sub sloganul „Totul ne leagă cu Republica noastră Democrată Germană socialistă [...] Nimic, dar nimic nu ne leagă cu imperialismul din RFG" era primit cu scepticism în rândul soldaților și subofițerilor. Breșe în frontul defensiv poli- tic-ideologic împotriva presupuselor influențe ale „social-democrației” și a „dezbaterilor pri- vind drepturile omului”, precum și forme de subestimare a „naturii imperialismului” s-au constatat în armată, mai ales în evaluarea disponibilității potențialei agresivități a „im- perialismului vest-german”. Astfel, „demagogia de pace a guvernului Brandt/Scheel” a dus la o creștere a proporției acelor angajați din ar- mată care credeau că nu există niciun pericol ca Republica Federală Germania să declanșeze un război. Recunoașterea internațională tot mai mare a RDG nu mai era considerată ca o dovadă a puterii crescânde a RDG sau a sis- temului mondial socialist, ci ca o expresie a disponibilității de negociere și pentru pace a statelor occidentale. Politica postulată de SED pentru conviețuire pașnică, ca formă de lup- tă de clasă, și-a găsit, în egală măsură, criticii săi, ca și acele teze, care îi atribuiau, înainte de toate, un caracter agresiv Republicii Federale Germania sau care recunoșteau o superioritate globală a socialismului.26 în plus, pe fondul destinderii politice, so- licitările de a reduce gradul ridicat de pregă- tire în forțele armate au devenit mai puterni- ce. Un plutonier de stat major a fost citat cu cuvintele: „Ar trebui să încetăm să mai vorbim despre o amenințare de război. Pregătirea de -------------■ Revista de istorie militară ■-------- luptă își pierde importanța, iar solicitări- le pentru o pregătire de luptă și mai ridicată ne discreditează."'17 în această privință, unii ofițeri tineri și-au exprimat părerea că ei nu ar mei avea acum nicio perspectivă în Armată, că „Balanța terorii” menține pacea și tratatele încheiate au făcut puțin probabil un conflict armat în Europa.28 De asemenea, puterea eco- nomică și superioritatea militară a statelor din Tratatul de la Varșovia au fost puse încă o dată la îndoială. în acest sens, mulți angajați din armată au crezut că educația pentru ura față de „imperialism și mercenarii săi” este așa de anacronică, încât nu mai are sens în motivarea militară socialistă.29 O problemă semnificativă au văzut coman- danții militari și oficialii responsabili ai partidu- lui în creșterea așa-numitei recepții a stațiilor de transmisie inamice în interiorul și în afara serviciului. Pentru majoritatea cetățenilor „normali” ai RDG, recepția emisiunilor de ra- dio și televiziune occidentale, care promiteau o gamă largă de informații, a oferit posibili- tatea de a-și forma și păstra o opinie politică independentă de propaganda SED. în forțele armate, „influența transmisiilor inamice” a fost considerată ca un canal principal pentru răs- pândirea argumentelor inamice între militari. Prin urmare, „Recepția vestică” a rămas, ca și până atunci, ilegală pentru personalul armatei. Cu toate acestea, a fost constatată nu numai o aparentă acceptare în creștere a recepției emițătorilor occidentali la subordonați de că- tre superiori, dar și o proporție mai mare de subofițeri și ofițeri, care s-au informat de la „izvoarele occidentale”. în sectorul militar Neubrandenburg al forțelor terestre ale NVA au fost identificați, în 1971/72, spre exemplu, un total de 2.333 de „ascultători”, dintre care 1.597 soldați, 709 subofițeri și TI ofițeri.30 în trupele de frontieră s-au înregistrat în aceeași perioadă aproximativ 5.000 de cazuri.31 Deși la începutul anilor ’70 fiecare ofițer și doi din trei subofițeri profesioniști aparțineau practic SED, iar corpul de conducere al NVA era astfel privit ca făcând parte din partid, la ofițeri s-au arătat, de asemenea, influențe ale presupusei „diversiuni ideologice” ale Occi- dentului. în situații izolate, ofițerii au luat poziții, în care au încercat să solicite mai multă democrație și mai multă libertate. Unii au fă- cut trimitere direct la Helsinki.32 ----■ Revista de istorie militară ■----------- De asemenea, contactele interzise ale mi- litarilor din toate categoriile de grade cu per- soane occidentale au atins o nouă dimensiu- ne în contextul politicii de destindere. Ca în orice armată, în NVA existau reglementări pentru protecția secretelor militare. Pe lângă principiile generale, legitime pentru protecția intereselor lor de securitate, aceste dispoziții conțineau, cu toate acestea, și dispoziții pe care mulți angajați ai armatei nu le-au mai conside- rat oportune, mai ales în anii ’70. Angajaților NVA și personalului civil li s-a interzis, în ge- neral, să accepte și să mențină contacte oficiale și neoficiale cu cetățeni și instituții din „țările străine non-socialiste”. în special subofițerii profesioniști, cadeții și ofițerii au fost nevoiți să influențeze și persoanele care locuiau în gospodăria lor, cum ar fi soții/soțiile, concubi- nii și copiii, astfel încât aceștia să respecte, de asemenea, reglementările stricte ale NVA. Cu toate acestea, unii soldați profesioniști au con- siderat legăturile de familie, pacea familială și un sentiment de unitate între rude mai impor- tant decât orice delimitare ideologică a parti- dului. „Contacte vestice” ascunse - adesea pe o perioadă lungă de timp - au fost consecințele. Desigur, aceste relații secrete au scăpat rareori unei supravegheri statale a autorităților de se- curitate ale RDG. în general, presiunea politico-ideologică asupra membrilor armatei s-a accentuat în anii ’70. în practică, aceasta a însemnat, înainte de toate, că orice opinie politică critică care se abătea de la linia oficială a SED a fost imediat stigmatizată, dar și identificată și persecutată ca influență a „inamicului de clasă”. Desigur, SED și conducerea armatei nu au acționat nu- mai printr-o îndoctrinare ideologică sporită, ci și cu măsuri punitive riguroase împotriva criti- cilor și disidenților din armată. Astfel, numărul procedurilor de partid motivate politic a cres- cut considerabil. în funcție de infracțiune, pro- cedurile de partid împotriva membrilor SED în uniformă au atras, de regulă, și consecințe privind serviciu și acțiuni disciplinare. Sunt exemple, că, chiar și recepția celor din vest în epoca Honecker putea duce la pedepse și, în cazuri individuale, la demiterea din NVA. Astfel, un maior NVA a fost exclus din SED și demis din NVA, fără o notificare prealabilă, cu retrogradarea la gradul de soldat. Infracțiunea ----------------------------------------1141|---- sa: ofițerul a ascultat și a văzut, mai mult timp, emisiuni occidentale. Prin urmare, oficialii SED au fost de părere că „opinia de clasă” a ofițerului ar fi fost „afectată”, iar maiorul nu- și mai putea îndeplini funcțiile de membru de partid și comandant.33 în concluzie, trebuie menționat că NVA a fost consolidată sistematic și continuu, în anii ’70, la o armată de coaliție puternică. Acest lu- cru a fost în interesul atât al conducerii Uniunii Sovietice, cât și al conducerii SED, care se gân- dea asupra puterii sale. Politica internațională de destindere mai mult a accelerat acest proces militar decât să-l împiedice. Chiar dacă SED a trebuit și a dorit să țină seama de politica de destindere a marilor puteri, mai ales în ceea ce privește politica externă, nu a tolerat niciun apel pentru acorduri internaționale în politica internă. Expresie în acest sens au fost conso- lidarea regimului de frontieră și îndoctrinarea ideologică crescută a populației și a militarilor. Coexistența „politicii de pace și destindere”, pe de o parte, înarmarea, militarizarea, deli- mitarea externă și represiunea internă, pe de altă parte, au caracterizat RDG de atunci până aproape de sfârșitul acesteia. NOTE 1 Giinther Heydemann, Die Innenpolitik der DDR, Miinchen 2003 (= Enzyklopădie Deutscher Geschichte, 66), p. 27-32; Heiner Brdckermann, Landesverteidigung und Militarisierung. Milităr- und Sicherheitspolitik der DDR in der Ara Honeck- er 1971-1989, Berlin 2011 (= Militărgeschichte der DDR, 20), p. 29-70; Klaus Schroeder, Der SED-Sta- at. Geschichte und Strukturen der DDR 1949-1990, a treia ediție revizuită și adăugită, Berlin 2013, p. 231-232. 2 Citat după o discuție între Leonid. I. Brejnev și Erich Honecker la 28.07.1970. în: Peter Przybylski, Tatort Politburo. Die Akte Honecker, Berlin 1991, p. 281. 3 Oliver Bange, Der KSZE-Prozess und die si- cherheitspolitische Dynamik des Ost-West-Korflikts 1970-1990. în: Wege zur Wiedervereinigung. Die beiden deutschen Staaten in ihren Bundnissen 1970 bis 1990. Publicată în numele Centrului pentru isto- rie militară și științe sociale al Bundeswehr-ului de către Oliver Bange și Bernd Lemke, Miinchen 2013 (= Beitrăge zur Militărgeschichte, 75), p. 87-104. 4 Heinz Hoffmann, Der Imperialismus bleibt ein gtfăhrlicher Gegner. In: Heinz Hcffmann, Sozialistis- ——|1142 |---------------------------------------- che Landesverteidigung. Aus Reden und Arfsătzen 1970 bis Februar 1974, Berlin (Ost) 1974, p.490- 498, aici: p. 490. 5 Riidiger Wenzke, Naționale Volksarmee. Die Geschichte, Miinchen 2013; Riidiger Wenzke, lll- brichts Soldaten. Die Naționale Volksarmee 1956 bis 1971. Publicată de Centrul de cercetare a isto- riei militare, Berlin 2013 (= Militărgeschichte der DDR, 22). 6 Giinther Glaser, Armee gegen das Volk? Zeit- genossische Studie mit Dokumenten zur Einsatz- planung des Militărs im Innern der DDR (1949- 1965/66), Frankfurt pe Main 2009. 7 Wilfried Kopenhagen, Hans Mehl, Knut Schăfer, Die NVA. Land-, Luft- und Seestreitknf- te, Stuttgart 2006; Wenzke, Naționale Volksarmee (Ibid. 5), p. 112-124. 8 Julian-Andre Finke, Hiiter des Luftraumes? Die Luftstreitkrâfte der DDR im Diensthabenden System des Warschauer Paktes, Berlin 2010 (= Militărges- chichte der DDR, 18). 9 Friedrich Elchlepp și alții, Volksmarine der DDR. Deutsche Seestreitkrâfte im Kalten Krieg Hamburg Berlin, Bonn 1999; Fritz Minow, Die NVA und die Volksmarine in den Streitkrâften. Geheim- nisse der Warschauer Vertragsorganisation, Frie- dland 2011, p. 328-353. 10 Heinz Hoffmann, Den Eir,fluss des Sozialismus verstărken. în: Hcffmann, Sozialistische Landesver- teidigung (Ibid. 4), p. 320-322, aici: p. 322. 11 Riidiger Wenzke, „Sozialistische Wcffenbril- der?” Uber die Beziehungen der Nationalen Volk- sarmee der DDR zu anderen Warschauer-Pakt-Ar- meen. în: Der Warschauer Pakt. Von der Griindung bis zum Zusammenbruch 1955 bis 1991. Publicată în numele Centrului de cercetare a istoriei militare de Torsten Diedrich, Winfried Heinemann și Chris- tian F. Ostermann, Berlin 2009 (= Militărgeschichte der DDR, 16), p. 85-118. A se vedea și, în detaliu, contribuția lui Klaus Storkmann „Verbilndete auf Distanz" în acest volum. 12 Erich Honecker, Aus dem Bericht des ZK an den VIII. Parteitag der SED vom 15. Juni 1971. în: Die Militar- und Sicherheitspolitik der SED 1945- 1988. Dokumente und Materialien, Berlin (Ost) 1989, p. 399-402, aici: p. 399. 13 Hoffmann, Der Imperialismus (Ibid. 4), p. 494-495. 14 Hendrik Thofi, Gesichert in den Untergang. Die Geschichte derDDR-Westgrenze, Berlin 2004, p. 158-269; Jochen Maurer, Halt - Staatsgrenze! All- tag Dienst und Innenansichten der Grenztruppen der DDR. Publicat de Centrul pentru istorie militară și științe sociale al Bundeswehr-ului, Berlin 2015 ( = Militărgeschichte der DDR, 15), p. 385-444. 15 Peter Joachim Lapp, Grenzregime der DDR, Aachen 2013, p. 468-474. ------------■ Revista de istorie militară ■-------- 16 Citat după Schroeder, Der SED-Staat (Ibid. 1), p. 249. 17 Heiner Brockermann, Militarisierung der DDR, Erfurt 2018. 18 Erich Honecker, Der Schutz des sozialistischen Vaterlandes liegt in guten Hănden. în: Erich Ho- necker, Dem Frieden unsere Tat. Ausgewăhlte Reden undAufsătze zur Militar- und Sicherheitspolitik der SED (1976-1981), Berlin (Ost) 1982, p. 105-109, aici: p. 109. 19 Programul Partidului Unității Socialiste din Germania. în: Protocolul discuțiilor de la Congresul al IX-lea al Partidului Unității Socialiste din Germa- nia, voi. 2, Berlin (Est) 1976, p. 209-266, aici: p. 220. 20 Clemens Heitmann, Schiitzen und Hejen? Luftschutz und Zivilverteidigung in der DDR 1955 bis 1989/90, Berlin 2006 (= Militărgeschichte der DDR, 12). 21 Jens Giesecke, Die hauptamtlichen Mitar- beiter der Staatssicherheit. Personalstruktur und Lebenswelt 1950-1989/90, Berlin 2000, p. 294. 22 Brockermann, Militarisierung (Ibid. 18). 23 Wissen und Kămțfen. Fiir die politische Schu- lung des Soldaten, Caietul 14, 1970/71, p. 53. 24 Raport de informare al Administrației politice a Sectorului militar Leipzig despre diversiunea ide- ologică a inamicului din 16.12.1972, Arhiva Federa- lă, DVP 1/7576, p. 19. 25 „Linia fundamentală a partidului nostru pre- supune că întregul curs al dezvoltării și consolidării statului nostru socialist conduce, în mod obiectiv, și trebuie să conducă la faptul că contrastul dintre noi și RFG, care merge pe calea capitalistă, se intens,fică și de aceea procesul de delimitare dintre cele două state, în toate domeniile vieții sociale, devine din ce în ce mai prcfund." Erich Honecker, Die Deut- sche Demokratische Republik - fesier Bestandteil der sozialistischen Staatengemeinschcft. în: Erich Honecker, Zuverlăssiger Schutz des Sozialismus. Ausgewăhlte Reden und Schrften zur Militărpo- litik der SED, Berlin (Ost) 1977, p. 166-189, aici: p. 176. 26 Riidiger Wenzke, Zwischen „Prager Fruhling” 1968 und Herbst 1989. Protestverhalten, Verweige- rungsmuster und politische Veifolgung in der NVA der siebziger und achtziger Jahre. în: Staat:feinde in Unform? Widerstăndiges Verhalten und politische Veifolgung in der NVA. Publicat în numele Centru- lui de cercetare a istoriei militare de Riidiger Wen- zke, Berlin 2005 (= Militărgeschichte der DDR, 9), p. 199-428, aici: p. 243-247. 27 Raport al comisiei de control politic a Admi- nistrației politice a LSK/LV despre influențele inami- ce din 15.03.1973, Arhiva Federală, AZN Strausberg P-1262, p. 69. 28 Protocolul Colegiului din 16.07.1973, Anexa 1: Raportul grupei de lucru a Comitetului Central al SED despre eficiența muncii ideologice în NVA, Arhiva Federală, DVW 1/55575, p. 19. 29 Brockermann, Landesverteidigung und Mili- tarisierung (Ibid. 1), p. 398-400. 30 Raport de informare al Administrației politice a Sectorului militar Neubrandenburg despre diver- siunea ideologică a inamicului din 08.12.1972, Arhi- va Federală, DVP 1/7576, p. 35. 31 Raport de informare al Administrației politice a Trupelor de grăniceri despre diversiunea ideolo- gică a inamicului din 19.12.1972, Arhiva Federală, DVP 1/7576, p. 80. 32 Wenzke, Zwischen „Prager Fruhling” (Ibid. 27), p. 251-257. 33 Ordinul nr. 136/82 al ministrului apărării naționale referitor la cadre din 19.01.1983, Arhiva Federală, DVW 1/43824, p. 253 și 262. ■ Revista de istorie militară ■ -------------------------1143 |. LISTA CONTRIBUTORILOR PARTEA GERMANĂ Christoph Nubel, Dr., Consiliul științific, Centrul pentru istorie militară și studii de se- curitate al Bundeswehr-ului, Germania; pro- iect de cercetare: izvoarele bibliografice pri- vind istoria militară germană în RFG și RDG, 1944-1991. Publicații recente: „Herzlichkeit als Han- darbeit. ZurBildgeschichte des Truppenbesu- chs von Erich Honeckerbei der NVA 1984", în: Portalul Militărgeschichte, 2 ianuarie 2017, URL: http://portal-militaergeschichte.de/nu- ebel_honecker; „Modern watfare: camotflage tactics (‘Tarnung) in the German army during the First World War”, în: First World War Stu- dies 6 (2015) 2, p. 113-132; Durchhalten und Uberleben an der West front. Raum und Kor per im Ersten Weltkrieg, Paderborn 2014. Klaus Storkmann, Dr., locotenent-colonel, istoric, Centrul pentru istorie militară și stu- dii de securitate al Bundeswehr-ului, Germa- nia; domeniu de cercetare: istoria germană și mondială în timpul Războiului Rece; proiecte de cercetare: comparații între structurile mili- tare ale celor două Forțe armate germane între 1970 și 1990; militari homosexuali în armatele celor două Germanii după cel de-al doilea Răz- boi Mondial. Publicații recente: ,A Cold War sideshow. West and East German military support to Africa. Case studies cf Cameroon, Guinea- Bissau and Mozambique”, în: World Wars and Colonies in History, Douala, 2018, p. 363-378; „’The poweiful China standsfirmly on our side’. The strong irfluence cf Maoist ideology on the East German armedforces in the late 1950s”, în: World War II and the development cf wa:fare in the twentieth century, Beijing 2017, p. 214- 227; „Moral Execution cf a General’. SHAPE’s General Kitfiling Dismissal Due to False Accu- sations, 1983”, în: International Journal cf Mi- litary History and Historiography, voi. 37, nr. 2, p. 173-200. ----[144 Riidiger Wenzke, Dr, istoric la Centrul de cercetare pentru istoria militară (MGFA) / Cen- trul pentru istorie militară și studii de securi- tate al Bundeswehr-ului, Germania (ZMSBw) din 1990; din 2014 șeful departamentului de cercetare „Istoria militară după 1945”. Dome- nii de cercetare: istoria militară germană pe timpul Războiului Rece, istoria Armatei Popu- lare Naționale (NVA) și Pactul de la Varșovia. Publicații recente: „ Wo stehen unsere Truppen? NVA und Bundeswehr in der CSSR-Krise 1968”, Berlin: Ch. Links, 2018; „Ab nach Schwedt! Die Geschichte des Militărstrcfvollzugs”, 3. ed., Berlin: Ch. Links, 2016; „Damit hatten wir die Inițiative verloren”. Zur Rolle der bewcffneten Krifte in der DDR 1989/90 (Ed.), Ediția a 2-a, Berlin: Ch. Links, 2015; „Naționale Volksar- mee. Die Geschichte", Munich: B. Bucher 2014. PARTEA ROMÂNĂ Mihail E. lonescu, General (r.), Dr., Di- rectorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative; domenii de cercetare: istorie militară, relații internaționale, geopolitică. Publicații recente: Era Trump. Preliminarii la un ciclu istoric de 30 de ani, Editura Milita- ră, 2019; România și revoluția din Rusia (1916- 1919): note pentru o sinteză istoriografică, Editura Militară, 2018; coordonator al seriei de cinci volume Românii în „Marele Război”: documente, impresii, mărturii dedicate anilor 1914, 1915, 1916, 1917 și 1918, Editura Milita- ră, 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019. Sorin Cristescu, Dr., cercetător științific la Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară, Ministerul Apărării Naționale, România. Domenii de cercetare: Istoria mili- tară europeană în secolele XIX-XX; Romania’s diplomatic relations (1866-1945); Romania’s German Kings. -----------■ Revista de istorie militară ■---- Publicații recente: Die Britfe Kdnig Karls I. von Rumanien an seine Familie 1878-1912, 3 voi., București 2013; Regele Carol I în rapoar- tele diplomației austro-ungare 1877-1914, 4 voi., București, 2014-2017; Misiunea contelui Czernin în Romania octombrie 1914 - august 1916, București, 2016; Martori din războiul pentru reîntregirea României: așa cum au fost prezentați regelui Ferdinand, Târgoviște, 2018. Sorin-Vasile Negoiță, colonel (r), cercetă- tor științific la Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară, Ministerul Apă- rării Naționale, România. A absolvit Universitatea Națională de Apă- rare (1994), Academia de conducere a Bun- deswehr-ului (LGAI-2001) și Colegiul Național de Apărare (2009). Aproape 30 de ani a servit, în diferite funcții, de la comandant de pluton (Apărare aeriană) la șef de direcție (Direcția cooperare internațională în domeniul apărării) în cadrul Ministerului Apărării Naționale din România. Din 2018, după trecerea în rezervă (septembrie 2016), este cercetător științific la Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară. Domeniile sale principale de cercetare sunt studiile europene de securitate și apărare. Aces- ta este, de asemenea, responsabil cu coordona- rea relațiilor de cooperare dintre cele două in- stitute de cercetare din România și Germania. A publicat o serie de articole în revista Monitor Strategic și Revista de Istorie militară. Manuel Stănescu, Dr., cercetător științific la Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară, Ministerul Apărării Naționale, România. A absolvit Universitatea București (1998) și a obținut titlul de doctor în istorie la aceeași universitate în anul 2011, cu o teză des- pre Victoria de la Odessa (august - noiembrie 1941). Aproape 9 ani a servit ca expert în cadrul Arhivelor militare române. Domeniile sale prin- cipale de cercetare sunt istoria războaielor mon- diale, teoria războiului, mișcări politice radicale și războaie civile în perioada interbelică. A publicat articole științifice și de populari- zare și este invitat frecvent la programe pe teme istorice. Publicațiile sale includ „Epopeea cui- rasatului Bismarck. Triumf si tragedie" (2015) și „Odessa. Gustul amar al victoriei. August - Octombrie 1941" (2016). ■ Revista de istorie militară ■------------------------------------------------1145 [■ £ 146]------------------------------------------------■ Revista de istorie militară ■