Proletari din toate tdrtte. untft-vB / orizont £ SAPTAMINAL SOCIALPOLITIC Șl LfTERARARTISTIC EDITAT 06 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ItSU Șl COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA $1 EDUCAJIE SOCIALISTA TIMIȘ NR. 27 (1168) 1 IULIE lf»89 • SERIE NOUA, ANUL XL • 8 PAG., 3 LEI Documente de importanță istorică pentru viitorul României Efervescența și dinamica vieții politico-sociale a țării noastre a fost marcată de cu- rînd de Plenara C.C. al Parti- dului Comunist Român în ca- drul căreia un moment de o excepțională însemnătate l-a constituit Hotărîrea ca la cel de al XlV-lea Congres în funcția supremă a partidu- lui să fie reales tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU. A- doptată în unanimitate de plenară, Hotărîrea a fost pri- mită de toți comuniștii, de în- tregul popor, cu deplină și en- tuziastă aprobare, dobîndind semnificația unei opțiuni poli- tice fundamentale, izvorîtă din dorința și voința întregii noastre națiuni de a-șl urma neabătut conducătorul iubit și stimat, strălucit exemplu de muncă și luptă, dedicate pro- pășirii necontenite a patriei și poporului, colaborării și păcii în lume. Chezașe acestui fapt stau mărețele realizări obți- nute sub conducerea înțeleap- tă, clarvăzătoare a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU în cei 24 de ani ce au trecut de ia Congresul al IX-lea al par- tidului, perioadă în care Ro- mânia și-a menținut ritmuri înalte dc dezvoltare economi- co-socială, a lichidat povara datoriilor externe, a luat mă- suri lucide șl eficiente ce au dus la creșterea nivelului de trai material și spiritual al ce- tățenilor săi, evidențiind via- bilitatea socialismului și jus- tețea. trăinicia politicii parti- dului, rolul său de centru vi- tal al întregii națiuni. Pornind de la analiza rea- lizării planului pe anul în curs și pe 1990, la plenară au fost dezbătute și aprobate do- cu -tentele fundamentale pre- gătitoare ale Congresului al XlV-lea, adevărată cheie de boltă în istoria contemporană a patriei. In lumina acestor comandamente strategice au fost supuse dezbaterii de către toate organizațiile de partid, de toți comuniștii, de întregul popor, Proiectul-Directivă cu privire la dezvoltarea econo- mico-socială a țării în cinci- nalul 1991—1995 și orientările de perspectivă pînă în anii 2000—2010, precum și Proiec- tul Tezelor privind dezvolta- rea societății românești, per- fecționarea conducerii econo- mico-sociale, dezvoltarea de- mocrației muncitoreștl-revolu- ționare, creșterea rolului Par- tidului Comunist Român, in- tensificarea activității ideolo- gice, politico-eduoative, ridi- carea nivelului de cunoaștere științifică, de cultură, a con- științei revoluționare, raportul de forțe și caracteristicile fun- damentale ale situației inter- naționale. Dimensionarea, o- rientarea și jalonarea în pers- pectivă a nivelurilor economl- co-sociale prevăzute pentru viitorul cincinal și pînă în primul deceniu al mileniului trei ilustrează consecvența gîndirii profund științifice, vi- zionare a secretarului gene- ral al partidului, forța nova- toare a marilor concepte, idei și teze elaborate de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, ba- zate pe aplicarea legităților generale ale socialismului la „Dcsfayurîndu-sc în anul jubiliar al cclci dc-a 45-a aniversări a victoriei revoluției de eliberare socială și naționala, antifascistă și antiimpcrialistă, Congresul va prilejui o profundă și multilaterală evaluare a drumului parcurs de poporul român în construcția socialista, îndeosebi dc la Congresul al IX-lea al partidului, a activității desfășurate pentru înfăptuirea hotărîrilor Congresului al XIII-lea și ale Conferinței Naționale, va analiza stadiul actual al societății românești și va stabili obiectivele și liniile directoare ale dezvoltării României în perioada 1991—1995 și, în perspectivă, pînă în anii 2000—2010. Prin hotărîrile pc care le va adopta. Congresul se va înscrie în istorie drept congresul marilor victorii socialiste, al triumfului principiilor socialismului ști- ințific în transformarea revoluționară a societății românești, al adevăratei suveranități și a independenței depline, economice și politice, a României". (Din Tezele pentru Congresul al XlV-lea al Partidului Comunist Român) condițiile concrete ale țării noastre. Prin direcțiile de largă perspectivă și amplitudine, ce dinamizează și conferă di- mensiuni profund originale procesului de edificare a so- cietății socialiste românești, Tezele pentru Congresul al XlV-lea și Programul-Di- rectivă — venite în conti- nuarea Tezelor din aprilie 1988 și a expunerilor tovarășu- lui NICOLAE CEAUȘESCU la Plenarele C.C. al P.C.R. din noiembrie 1988 și aprilie 1989. precum șl a magistralei Cu- vîntări de la Plenara din iunie 1989 — imaginea României socialiste de mîine dobîndește limpezime pentru poziția- si drumul ales în lumea comple- xă in care trăim. însăși dez- baterea publică a acestor do- cumente fundamentale repre- zintă o adevărată școală de educație revoluționară, patrio- tică a comuniștilor, a întregu- lui popor, care formează o înaltă conștiință de asumare completă a destinelor istoriei noi a țării în spiritul demo- crației noastre muncitorești- revoluționare. Prezentînd obiectivele fun- damentale ce stau în fața în- tregului nostru popor în vi- itorul cincinal și. în perspec- tivă, care au ca țel trecerea de la o țară socialistă mediu dezvoltată — cum va fl Ro- mânia la finele acestui cinci- nal —, la cea de țară socia- listă dezvoltată multilateral. în deceniul următor, Tezele și Proiectul-Directivă fac o cu- prinzătoare sinteză științifică a tuturor mijloacelor prin care societatea românească va putea atinge cele mai înalte trepte de dezvoltare. Un ac- cent deosebit este pus, în a cest sens, pe dezvoltarea in- tensivă, de perfecționare a or- ganizării și modernizării in- dustriei și celorlalte ramuri pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. In acest context sînt cuprinse, alături de cercetarea științifică și teh- nică, și sistemul de învăță- mînt. precum și relațiile ce s-au statuat între acestea și producție, pentru a contribui într-un mod decisiv la elabo- rarea de soluții noi, capabile să accentueze Independența noastră creativă și să accele- reze participarea competitivă a României la schimbul mon- dial de valori. Un loc important este acor- dat in documente programu- lui de dezvoltare economi- co-socială a țării, de organi- zare și modernizare a tuturor localităților patriei, în consens cu necesitățile reale ce des- cind din însăși ideea de multi- lateralitate, din dorința ridi- cării continue a nivelului de trai material și spiritual al întregului nostru popor. Dez- voltarea multilaterală a Ro- mâniei în viitorul cincinal și în perspectivă implică. într-o directă determinare, ample mutații de ordin social, omo- genizarea societății noastre socialiste. înfăptuirea deplinei egalități in drepturi a tuturor cetățenilor țării. Acestea ca efect al creșterii rolului statu- lui, al organismelor democra- ției muncitorești-revoluționa- re, in scopul înfăptuirii con- secvente a principiului edifi- cării socialismului cu poporul și pentru popor. Pe fondul acestor dinamice mutații structurale ale socie- tății socialiste românești se afirmă cu o și mai maro pro- funzime creșterea rolului con- ducător al Partidului Comu- nist Român, ca rezultat al u- nui proces istoric obiectiv re- cunoscut de întregul popor și consfințit de însăși Constitu- ția țării. Istoricele documente supuse acum dezbaterii tuturor co- muniștilor, întregului popor pun un accent deosebit pe in- tensificarea activității ideolo- gice, politico-eduoative de for- mare a omului nou, de dez- voltare a gradului dc cultură și cunoaștere, de ridicare a nivelului conștiinței socialis- te, revoluționare a întregului popor. Rolul conștiinței, al fac- torilor formativi ai spirituali- tății generațiilor de azi și de mîine este de primă impor- tantă în însăși realizarea con- știentă, devotată a tuturor o- biectivelor soci al-economice ce ne stau în față, in asuma- rea responsabilă a destinului României socialiste, ca țară multilateral dezvoltată. Pe fondul acestui amplu și com- plex ansamblu de obiective, documentele reafirmă consec- venta politicii externe a Ro- mâniei, de pace și colaborare cu țările lumii, de participare activă la soluționarea con- structivă a marilor probleme ce confruntă omenirea în acest timp istoric. Marile realizări din prezent, încrederea într-un viitor lu- minos, pe fondul cărora sînt dezbătute acum, cu cel mai înalt spirit revoluționar, pa- triotic, Tezele și Programul- Directivă pentru Congresul al XlV-lea stau chezășie înde- plinirii integrale a istoricelor hotărîri ce vor fi Luate în a- cest an de către cel mai înalt fer al comuniștilor. ORIZON! ORIZONT 92 9 consemnări Viața lumii Poemele lui Mircea Ciobanu au un suflu epopeic : par, scriam altădată, fragmentele unei epopei pierdute. Reprezintă ce-a rămas dintr-o carte sacră a altei lumi. Miza lor literară e le- gată doar de etajul lor spiritual : e atîta gra- vitate, atîta patos oracular, atîta rostire sapien- țială incît cititorul poate considera pagina ca document al unor vechimi pe care le putem reconstitui doar prin intermediul altor Cărți de demult. In prologul numit Despre călătorie apare, la finele anului (timp sacru) Iubitorul de nu- mere : «El e iubitorul de numere și de semne geometrice, / socotitorul, cel ce n-a pus nici- odată preț pe cuvinte, / măcar că se folosește de ele ori de cîte ori le defaimă". Intre Corbul lui Poe și Mefisto, Iubitorul de numere se în- scrie cu o Încărcătură spirituală nouă. Ceva claudellan se Insinuează In versurile, și de data aceasta, puternice : „Acum, lată, se-apropie di- mineața, iar eu am și început / să aștept bă- taia tn ușă, a ta, pe care o recunosc 7 mal ușor decît a oricărei alte ființe. / Și mă bucur că te voi atinge cu mîinile mele. / Dar asta nu în- seamnă că iarăși va trebui să mă întorc 7 la starea de nepricepere, a mea dintotdeauna, 7 prin care îmi dobîndesc. nu mai puțin decît tine, zilnica încredințare / că sînt șl că voi pieri ?“. Există In poezia lui Mircea Ciobanu un om nou in fața lucrurilor necunoscute care se Încarcă, pe fiecare pagină, cu fiecare vers, cu o energie nouă. Ingenuitatea nu îi este alte- rată de experiență, dimpotrivă : capătă o sar- cină spirituală. Personajul lui Mircea Ciobanu este un om al pămîntulul, in sensul că descoperă și se folo- sește de o lume elementară. Ca profeții de altă- dată, poetul are In grijă o lume pe care o Învie Somn, vedenii, foșnete (sînt titluri de poeme), dar mal ales replicile: între ele, ale lui Faust către Margareta sau ale lui Faust ascultîndu-și numele sînt într-un centru al rostirii magic- cronica literari Criticul și criticii Contrar așteptărilor, susținute, acestea, de umeroasele cărți anterioare ale lui AL Piru, .robind nu doar erudiția, probitatea și acribia academică, dar și o rigoare a sistematicii cel mal adesea exemplară, Critici și metode • nu aspiră să devină o panoramă a criticii de azi și nici a metodelor ei. E, mai degrabă, o „privire din mers", ce urmează și, mai ales, iși asumă riscurile in consecință, mișcarea (luxurilor și refluxurilor determinate de viața cărților. Deși, pe de altă parte, e adevărat că în această pos- tură, care este a criticii de atitudine, comentînd aparițiile «la zi", Al. Piru nu ezită să invoce, fie și în treacăt, lucrările mai vechi sau mai recente ale autorului in cauză, să pună In lu- mină substratul genetic al afirmațiilor și ideilor. Este motivul pentru care, în cîteva locuri, cro- nicile (care sînt cele publicate, majoritatea, în revista „Flacăra") au alura unor portrete ori profiluri, discursul critic suportând presiunea exercitată de istoricul literar. Insă, cum spu- neam, Critici și metode nu intră Ia concurență cu încercările de sistematizare a materialului — nu puține la număr — apărute în ultimii ani. Un argument in plus îl constituie faptul că în volum sînt Incluse și cîteva studii — unele Ine- dite — ce au ca subiect altceva decît critica de azi. Și încă un lucru important : aproximativ jumătate din sumarul cărții este dedicat auto- rilor de ediții și comentării acestora din urmă, împrejurarea iși are semnificația ei, cu atît mai mult cu dt, deși nu se poate spune că. măcar în presa literară, acestora nu li se acordă aten- ția cuvenită, deși dificultatea realizării edițiilor critice se bucură de unanimă recunoaștere, au- torii lor sînt mai puțin Intrați în conștiința publicului. Or, cum lesne se poate constata din comentariile lui Al Piru. în acest moment, li- teratura română se bucură de privilegiul de a avea un consistent .pluton" de specialiști, mulți dintre ei profesionalizați pe un singur autor, care au (re)introdus in circuitul național de valori ediții de o indiscutabilă probitate, atît de incantatorii. Toți comentatorii lui Mircea Cio- banu au observat că sub pagina poemului curge un subtext care ne scapă. Fără îndoială că su- gestia lui e mai importantă decît prezența lui. Știm că sub suprafețele cuvintelor mate există sensuri grave, că există un labirint In care ne rătăcim fără ghid. La suprafață totul e de o tulburătoare concretețe. Nimic sau aproape ni- mic abstract Tehnica extraordinară a poetului e de a așeza Intr-un peisaj arid, printr-o simplă întorsătură de vers, o schelărie alegorică. De a clădi, cu o ușurință rareori egalată, un edificiu .spiritual" : .Gușa aspidei, la capătul verii, 7 nu e maf plină de-otrnvă / nici via de must / decît carnea aceasta de vuietul / înțelepciunii — II ce să mai spun despre vorbele-n dodii, / pe care le cheltuie-n zori, / despre șoapta-n doi peri din amurg ? 7 ce să mai spun despre stri- gătul ei în răspăr 7 cînd se-abate amiaza 7 dacă și sîngele-mi pune pe limbă 7 numai povești mai amare decît 7/ apa bătrînă a mării". Poet al cuvîntulul, al Armoniei, Mircea Cio- banu nu este mal puțin un poet al dezlănțuiri- lor stihiale. al asediului forțelor malefice, al penumbrei. Rostirea inițiatului s ăpînește, do- mină, vocea energică a Poetului deține secretele restabilirii ordinii. Straniile întîmplări, neobiș- nuitele și misterioasele intîmplări nu ies în afara unei înalte ordini. Lumea lui Mircea Cio- banu are o varietate imensă de forme, mate- rialitatea ei irațională are izbucniri imprevizi- bile, de o strălucitoare violență. Vîntul, ploile, furtunile, seceta, arșița domină peisajele aride, miloase, năpăstuite de revărsări. Un preaplin al forțelor pămîntului se revarsă in unele poeme, inclusiv De pe pămînt. capodopera acestui vo- lum, în care vitalitatea ferină se supune înaltei ordini. Trăiește umilința și bucurir trecerii. Intre versurile puternice, de mari energii, își face loc un imprevizibil franciscanism: „Pe pămînt a fost bine — o spunem 7 noi dinii, noi vulpile, noi lupii —, mai bine de-atît nu știm să le fi fost și altora, poate 7 acolo unde nu plouă, nu ninge. 7 rouă nu crește, 7 vînt nu răscoală zadarnic nisip, 7 om vizuină nu sapă". Comei UNGUREANU • Mircea Cioban» — VIAȚA LUMII, Ed. Eminescu. 1989. necesare unei culturi care își respectă propriile întemeieri. Scriind despre „critici și metode". Al. Piru constată, in ultima secțiune a volumului, că nu- mărul tinerilor critici, al celor născuți după 1950, e departe de a fi mare, chiar dacă ii in- cludem în acest număr, alături de cei „foarte activi" prin reviste, pe menționații autori de ediții și pe cercetătorii care și-au încredințat tiparului lucrările de doctorat Faptul nu e, de- sigur, îngrijorător, fiindcă, spre deosebire de poezie ori proză, unde separarea pe „generații" sau „promoții" este, parcă, ceva mai evidentă, In critică se poate vorbi despre un efect de sin- cronizare, intre cele trei contingente — să le numim — de critici neexistînd diferențe preg- nante, altele decît cele individuale. Situația se datorează, argumentează A). Piru, unei mai ra- pide și simultane plieri șl reacții la mutațiile intervenite la nivel metodologic. între critici, „tradiționaliștii* șl „inovatorii* sînt mai greu de separat, modificările intervenite in planul modalităților de abordare, al căilor de acces către universul literar, al conștiinței delimitării textului și chiar al limbajului critic fiind asu- mate fără a face loc unor discrepanțe ce ar putea deosebi net „generațiile" de critici. Ceea ce, firește, nu înseamnă că individualitatea se pierde Intr-o consonanță nicidecum benefică. Dimpotrivă, după toate probabilitățile, tocmai ei I se datorează mișcarea foarte vie în spațiul ideilor critice, dinamica unor virtuale polemici, la acest capitol AL Piru nerămînînd dator: d- teva dintre comentariile sale pe marginea căr- ților „Ia zi* n angajează fără echivoc, criticul împingînd, deopotrivă intransigent și elegant lucrurile pină la marginea pamfletului. Rămîne însă cert că — In cuvintele lui AL Piru — „deocamdată orizontul e senin, nu avem motive de scepticism* : critica Iși urmează dru- mul firesc, mai cu seamă cînd, dincolo de orice prejudecăți, examenul critic urmărește să pună in evidență nu metoda, d opera analizată. Marian ODANGIU • AL Piru. CRITICI Șl .METODE, Editura Cartea Românească. 1989. Noua carte de poezii a lui Iulian Negrila este în primul rînd o evocare nostalgică a copilăriei, temă în directă relație cu titlul ei și care se identifică mai ales in poeziile: Prag de leagăn, Bivuac, Noblețe, Natală, Deschide poarta, mamă I și, desigur. In însemnele natale, in care, paradoxală îmbinare de orgoliu și mo- destie, se poate citi : „In bătătura-aceasta 7 s-a născut nemurirea / purtînd pe frunte / însemnele natale 1* Sensul denotativ al cuvîntulul „însemn", după DE.X, se referă la „semnul distinctiv al unei demni- tăți, al unui rang". Dar în poezia lui Iulian Negrilă cuvîntul acesta e investit cu conotațli menite a ex- prima relația profund afectivă, organică- totodată, a poetului cu oamenii și locurile natale. El se trage din stirpea cu statut de Înaltă noblețe morală și spi- rituală a truditorilor gliei. In ansamblul volumului, nici tema patriotică nu c absentă, dar își distribuie altfel accentele, față de volumul anterior. Noua valorizare estetică a acestei teme tradiționale e dominată de un fel de transfor-, mare a figurativului șl sensibilului în semn al liris- mului pur. Atenuarea valorilor plastice și „de re- prezentare" din imaginea poetică lasă să transpară vibrația sentimentului. Noutatea volumului stă însă în faptul că ne dez- văluie o altă față a eulul liric. Invadat de melancolii, poetul se simte adesea un însingurat Cuvintele din sfera semantică a singurătății revin frecvent în scri- sul său de acum, îneît aproape s-ar putea vorbi de o figură centrală a imaginarului poetic : „Se-ndoaie iar singurâtatea-n ape" (O filă) ; „Mi-a sunat singură- tatea 7 Ia ușă...“ (Pașii). însemnele natale Tema timpului, văzut blagian, sub semnul marii treceri, dezvăluie în Iulian Negrilă un elegiac, jelind o iubire defunctă sau, cel mai adesea, o promisiune de dragoste neîmplinită. Atunci poetul răscolește du- reros amintiri : „Prin mine trece dureros trecutul / Ce-și sapă galerii atît de triste / Iluzii ce-au înfiorat trecutul 7 Sfios dezleg din colțuri de batiste" (Intim-, pină-mă). Alături de asemenea versuri, curgînd melc-, dios, în genul unei lirici tradiționale de cea mal bună calitate, ne întîmpină, tn contrapunct sintactic, altele, nu mai puțin expresive în contorsionarea lor aproape argheziană : „Din ochii lui ce-au învățat a plînge 7 S-apleacă timpul lacrima să-și bea* (Sete). Intensi- tatea trăirii se simte în capacitatea de a eterniza clipa, salvînd-o din efemer: „Inima orei căzută-n as- fințit" se înveșnicește și pulsează vie In ritmul cîte unui vers care sună a bronz: „De dincolo de veșnica tăcere 7 ecouri de nădejde se desfac 7 zefirul vine și ne cere 7 spre asflnțitu-acestul veac" (Au Înflorit tăcerile). Obsedat de trecerea timpului, poetul găsește accente noi vechii teme, confirmînd astfel ideea maio- resciană că temele nu pot fi mereu noi, dar nouă și originală trebuie să fie forma poetică. Iubirea rămîne însă o forță mai tare decît moar- tea : „Tu cheamă-mă oricît de tare l Din amurgul meu și din uitare 1“ Tocmai de aceea iubirea găsește la acest poet cele mai frumoase și mai Intensive ac-, cente : „De-ai fi azi lîngă mine ți-aș împleti cunună căci „Au înflorit salcîmii într-un ungher de lună".' Foarte rar dragostea la acest poet e un Joc grațios, în care figura iubitei, evanescentă, e constituită din fulgurații luminoase : „Prin ferigi ne căutam mereu / Ca-ntr-un joc fără armuri șl cai 7 Ne legam la ochi c-un curcubeu l Parcă tu erai șl nu erai* (Drum în doi). Cel mai ades, erotica sa ocolește tonul Idilic, exuberant. Tonalitatea obișnuită a acestor poezii este elegiacă. Dragostea luminează prin timp, peste o toamnă a Inimii poetului. „Senzația naturii", pe care o comunică în asemenea cazuri poezia Iul Iulian Negrilă și asupra căreia avizează Eugen Todoran, trimite poate că nu atît la o „tăcere a gîndulul", ci la un ecoo, deopotrivă al gindului și al naturii sale sensibile, rănită de cîte un lucîu de lună, de cîte o sdnteierc din ochii iubitei, ori de „culorile zării" care „dor*. Este adevărat că această poezie trăiește mai ales prin Imagini vizuale, dar, ca în orice artă autentică, acestea transfigurează un peisaj sufletesc. Imaginile impun un registru formal, prin excelență deschis, ba- zat pe principiul sugestiei, care face ca acest „poet cu vocație romantică", să pară nu de puține ori un simbolist, dar unul cu gustul modernilor, un post- simbolist, să zicem, cum ni se înfățișează în frumoa- sa Geometrie : „Cînd frunza toamnei se așterne 7 Pe sîngele apusului rănit 7 De nicăieri ecoul cerne / Cuvintele în care ne-am zidit*. Iulian Negrilă încear- că cu succes aventura logosului, spre a se salva din contingenL In această stare privilegiată pare a se re- fugia șj poetul. Un spectacol al trecerii se organizează atunci, schițat în cuvinte puține (poetul evită reto- rica romantică), dar substanțiale, cu bogate sugestii și nuanțe, închipuind un fel de necropolă a timpului: „Coboarâ-n brațele flâmlnde / Clepsidrele adunate-n anotimp 7 Și strigă orele rotunde / Zidindu-se de-a pururi în netîmp". O ușoară inegalitate valorică a volumului nu știrbește cu nimic frumusețea adevărată a poeziilor lui Iulian Negrilă care se dovedește încă o dată o voce lirică autentică. Elisabeta MADA • 5 ORIZONT Intr-un prun timp ai inter- pretării straturilor de semni- ficație ale nuvelei fantastice Sărmanul Dionis (1872), moti- vul selenar are rol generator In apariția motivelor-cheie ale creației — al visului «1 cel al umbrei i „Apari, tu, hmă-n cer, / Și fâ din vis viață, din umbre-adevăr" (Mureșanu). A- ceasta este și perspectiva na- ratorului în definirea Inițială a lui Dionis : „pentru el visul era o viață șl viața un vis”. Identitatea metaforică nevi- zînd Încă sensul filosofic al egalității, ci intensitatea pa- roxistică a trăirii devenite existență și atenția redusă a- cordată prezentului prag- matic Deschidere în cosmic, pei- sajul sideral interferează, frecvent, Interludiul semnifica- tiv, cu desfășurarea narațiu- nii. Intre două revărsări ale fantasticei lumini selenare în bdaia Iul Dionis, într-un de- cor schimbat, se situează mi- Metamorfozele oglinzii in „Sărmanul Dionis” raculoasa Iul aventură, in- cursiune în propriul adine, descătușînd infinite resurse tn explorarea Interioară a celor două fascinatorii „ordini de lucruri": timpul și spațiul. Intre strălucirea vioaie a pîn- zelor de păianjen și cea som- noroasă și mată a mobilelor, albirea podelelor „de păreau unse cu cridă" șl luciul co- voarelor în „smălțuirea diafa- nă", argintarea pereților po- somoriți și poleirea odăii prin aurul lunii, se consumă itine- rarul fantastic al nuvelei și unul din traseele realului. Influxul lunar melancolizea- ză, stimulează Imaginația șl suscită visarea. In lumina misterlos-învăluitoare a lunii își găsește Dionis strania afec- țiune pentru portretul părînd viu ; sub blinda revărsare se- lenară, pe un răvășitor fond muzical, are viziunea premo- nitoriu-retrospectivă a „unei noi OfelU*, n unui lunatec înger. Adîncimea, limpezimea, transparența — fundal pentru fluiditatea argintie a norilor și topitul aur astral — slnt calități esențiale aie celestului, în viziunea lui Dionis, care, visînd, după răsfoirea cărții cerului, contemplă blinda față a lunii. Trei peisaje cosmice dife- rite luminează traseele lui Dan : — o lentă derulare a Inse- rării urmlnd unui apoteotic asfințit, cu reprezentarea Iz- vorîrii și tremurului stelar pe albastrul lan celest și a vo- luptuoasei somnii lunare ilu- minează calea dinspre cîmpla unde personajul „se trezește" parcă dintr-un vis obscur, în- spre venerabilul maestru ; — un cer în defensivă față ide un prezumtiv asalt, în care stelele păzesc tăria. Iar luna e un scut de argint, se arcu- iește deasupra drumului făcut de erou înspre casă, după în- trevederea cu magistrul sa- tanic ; — strălucirea lunii șl auriul clipit sideral nimbează itine- rarul umbrei spre Maria. Un alt motiv esențial, cu roi declanșator tn narațiune, este acela *1 cărții. Vehicol miraculos, cartea este pretu- tindeni prezentă In desfășura- rea evenimentelor aparținlnd ordinii fantasticului. Transgre- sarea barierelor prezentului se efectuează în două direcții — înspre trecut șl înspre viitor, Infr-o abolire a succesiunii și a aparentei orientări tempo- rale, in avantajul unei perpe- tue simultaneități supraindi- viduale. Auzind, la început, șoaptele moșnegilor ce li spuneau po- vești în copilărie și văzînd apoi, încă în devălmășie, vechii voevozi In învechitele lor castele, Dionis, ce aținteș- te liniile semnului astrologie, ce se mișcau cumplit ca «șerpi de jăratic", nu se mai îndoiește că de o mină nevă- zută este tras în trecut. Trăind sub domnia lui Alexandru cel Bun și păstrlnd amintirea obscură a existenței lui ca Dionis, în trezirea din vis, în- tr-o fermecată Inserare cîm- penească, cu cartea astrologi- că în mînă, Dan simte „că a fost tras de-o mină nevăzută in vremi ascunse In viitorul sufletului său". Așadar, într-o coordonare după plac, a șiru- lui de fenomene, simultane în esența lor, consecutive doar prin oglindirea noastră, pen- tru Dionis — trecutul va fi miinc, iar pentru Dan, viito- rul a fost ieri. Deși indivizi generați de a- celașf arheu, Dionis și Dan se eminesciana diferențiază — caracterial și spiritual. Puternica sa încli- nare reflexivă, dublată de o neobișnuită facultate imagina- tivă, făcîndu-l pe Dionis cu totul inapt pentru exigențele cotidianului, îl predispun, în schimb, la Intensive reverii privind problematica timpului — cea mal enigmatică „stare" a firii; dezgustat de natura înșelătoare a lucrurilor lumii, de ipocrizia Istoriei acoperind prin vorbe mari egoismul — „sîmbure negru și rău" al vieții (vocația filosofică a per- sonajului evocă umbrei rosti- rea lui Diogene : „îmi voi aprinde lampa ș-oi căuta oa- meni"), trecut prin experiența viitorului, Dan dorește izola- rea cu mlădioasa Mărie, în- tr-un spațiu pustiu, devenit rai prin puterile modelatoare ale iubirii. Fascinație a timpu- lui la Dionis, miraj al spa- țiului, la Dan — iată obiecti- vele „propensiunii" fantastice, de ordin individual, a perso- najelor. In nuvelă, motlvul-cheie, al umbrei este utilizat, în primul rînd, în complexitatea polise- miei Iu! esențiale. La prima sa reprezentare în cadrul nu- velei, șl portretul tatălui este definit ca o îngerească umbră de om, Invindu-se, sub lumi- na selenară, in decorul deri- zoriu al odăii lu! Dionis, dea- supra cărților dorminde în- tr-un colț. O situare paralelă a umbrelor — cea „înaltă" a eroului șl „cea din părete" a portretului e Implicată în evo- carea dispariției lor simultane, slmbollc-prevestitoare, la as- cunderea lunii într-un nor „spintecat de fulgere roșii", după întoarcerea lui Dionis acasă, puțin înainte de plon- jonul Iul parafizlc, în miracu- loasa aventură, încheiată prin- Ir-o apocaliptică cădere. Trăind într-o solitudine vl- sător-meditativă, agravată de sărăcie șl de un spirit com- plet nepozitiv, cu inima înse- tată de afecțiune, Dionis îșl închipuie ades suava făptură a unei copile — Idol dorit, ca pe o argintie umbră „cu fața albă și păr de aur". Um- bra Măriei contaminează ar- monic murii pe care a trecut, iar chipul el, permanent pro- iectat pe ecranul interior al eroului — umbră pe pinza gindirilor. fascinantă prezență reprezintă singura Iul fericire în lume, mărturisește Dionis, după ce consumînd experiența lăuntrie-cosmică, a ajuns Ia iubire. Și în secvența Dan a- pare reprezentarea umbrei, călugărul, după trezirea din visul viitorului, în drumul spre maestrul venerat, tre- clnd „ca o umbră aspru-zu- grăvită prin lungile și întune- coasele ulițe". In al doilea timp al inter- pretării nuvelei, motivele- cheie rămîn umbră și vis, dar nu în complexitatea polisemiei lor, cît utilizate intr-un sens specific și în Interdependența lor reciprocă, simbolic rever - berînd în determinările mu- tțjale: visul unei umbre șl tunbra unui vis. Și glasul poe- ziei afirmă interdependența celor două motive : .O, eu nu cer norocul, dar ce să mă în- veți, / Ca viața-mi preț să aibă șl moartea-mi s-albă preț, / Să nu zic despre mine, ce despre om s-a zis : / Că-1 visul unei umbre și umbra unui vis" (Mureșanu). Ca o umbră trecuse Dan prin cerdacul cel lung intrînd în chilia lui, înainte de trăi- rea miraculoasei sale transfor- mări. Ca umbră trece el prin tindă, ieșind afară, „pe stra- dele lungi ale orașului", în drumul spre Maria. Distanța dintre cele două exprimări ca o umbră / ca umbră nu este numai retorică, mareînd tre- cerea de ta comparație la me- taforă. ci mal ales semantică. In timpul dialogului lăun- tric, al scindării individualită- ții într-o convorbire a eului cu șinele devenit conștient („el cu sine însuși"). în viziu- nea despărțirii flintei sale In două Ipostaze — una trecătoa- re și cealaltă eternă, de fapt, in separarea umbrei luminoa- se — corp cosmic de trup, transformările succesive ale umbrei — proiecție dependen- tă de lumină „în filfîirea tot mai fantastică a lămpii" șl de modalitățile receptării (la o clipire mal insistentă, um- bra-portret redevine simplă umbră? reprezintă un pian vizual însoțitor, revelator prin sugestie și nu prin reprezen- tare. Imateriala flintă cosmică (care în drumul său spre Ma- ria nu „face umbră") va efec- tua, împreună cu „umbra" Iu- bitei, amețitoarea ascensiune astrală și va dura, in lună, un spațiu fabulos. Ca „vis al umbrei" va rîvni Dan, în lu- mea solară, la suprema cu- noaștere, ca „vis al umbrei" va atinge trufia identificării cu principiul suprem, atins de bănuiala că nu e un simplu receptor al armoniei cosmice, ci ar fi chiar emițătorul el, în jindul său neostoit de a vedea fața divină, filnțînd suprema curiozitate de a nu se desco- peri, cumva, dincolo de pragul interzis, ca Intr-o oglindă, doar pe sine. Viața e vis. Așadar și visul e viață. In această ecuație re- versibilă, e încadrabil. Intr-un al doilea termen al dlsjuncțiel interogative (sau... sau), tn perspectivă fantastică, visul Iul Dionis ca Dan, sau cel al lui Dan ca Dionis, visul Iul Dan ca umbră, visul solar al umbrei (dacă nu Ie Integrăm în perspectiva onirică, în pri- mul termen, în zona lungilor, obscurelor, simple vise fără )ietrc și-n (ărină ■ descoperit. «de in mit, le să mai rămină. Mie dintre ape, n|i-l ginditoarc, Usc va pătrunde ■aloi in floare, latrie prin unde mirositoare. 4 undeva anume, dqrindit In noi le curcubeu ce-n lume «u după ploi. JNȚII E-un gind inalt ce ne-au lăsat părinții. (inindu-se de glia-n f rănii n tare in rădăcinile ființii, ca umbrele copacilor dc soare. In preajma stelelor mal sint in stare să-ntirzic doar munții zărăndani. Noi coborim necontenit prin ani conform orinduirilor stelare. Dc teama coborîril-ntemeiem ascensiuni prin mun|ii din poem. POARTĂ SAU PRIDVOR I din vecii cu munții. ■file de nori. i sub osul frunții In spațiu nu c nici o înnoptare să poată stinge verbul a vedea, eă-n orice ochi sălășluicștc-o stea și-n oase sint nestinse felinare, cu licăriri albastre de fosfor. Vedem, dar prin lumini interioare : o măgură ec bea dintr-un izvor răcoarea apei, murmurul fierbinte. Vedem prin ani cu ochii unul dor, știind că-l dorul poartă sau pridvor, prin care intră patria-n cuvinte. PE CELĂLALT MAL La sfirșitul poemului prăpastia. Pe umbra ei caldă adoarme poetul invătind in somn cuvintele pentru poemul de a doua zi. Ape grele spălind pleoapele fixe vestesc un început tandru. STARE DE FAPT I. A asculta acest sunet plauzibil — o binefacere care doare. II. Ochii sint triști. Bucuria sc complică. Un capriciu. III. Anonim. Metaforic, Abundent. Variante prin care viata ne face curte violent. IV. Și rece și orgolios și romantic (lingă ca) cum in fafa unei cărți cu pagini albe. SFIRȘIT DE POEM hiar astăzi ănd mă inundă o viitoare amintire. ... cum despre cealaltă viață a poetului cca necunoscută și nevăzută prin ocheanul întors al timpului nu pot povesti decît cuvintele pe care nu Ic-a rostit niciodată. ... o influentă directă și lirică dc natură (adică) frumos intactă ca o citire atit de obișnuită ronținînd secretul. ci te vieți dar și cite anotimpuri acum cind nici sunetul nu-și poate revendica o moarte ușoară. Deci fie piinca proaspătă pe masă. Iar lanurile cu belșug mereu. Și să încingă fiecare casă Un briu de bucurii și-un curcubeu, Deci fie lăudată fruntea zării ; Centură dc pădure și dc ploi, Să fie-n vccl la înălțimea tării, Mercurul termometrelor din noi ! ACASĂ Are pămintul boare dc semințe Și-o vechime ce pe răni apasă, Poatc-s infringeri, poate biruințe. Ce sfinte sînt durerile de-acasă ! S-a-mbolnăvit o mamă, tu, ca fiu, A-i mingiia durerea să fii gata. Că pe pridvor cu flori, într-un tirziu, Dc la cosit se va întoarce tata. A-mbătrinit un pom, da-n locul lui Sc-nalfă veșnic tinără livada, Cloșca de aur iarăși scoate pui. Și calde-fl par și vara și zăpada. ÎNTREBARE Se-ntrcabă gindul meu uimit de ce e roșu cerul peste mare în zorii zilei ,ori In asfințit 7 E-o flacără de dor în depărtare, ori este numai un reflex torid al singclui, ce poatc-a curs din soare, in timpul cît a suferit ? O, LUME PURĂ ! Îmi parc-adcs că văd printr-o fereastră, deschisă-n norul de sub empireu, incandescenta-mi aripă de zmeu, alcătuită din hîrtie-albastră să semene cu lucrurile din tărie. Ca orice plod, credeam atunci că poate chiar și un lucru de hîrtie să dobîndcască-n cer eternitate. O, lume pură-a anilor mărun(i, pe care-i văd cum fug, pe-un țărm, desculți, legați cu-o sfoară de o bucurie, stirnită-n lume de albastrul zbor, a cărui umbră-mi cade de sub nor. in cerul fără pată din hirtie. ------------ORIZONT DICȚIONAR LITERAR Nicolae Calomfirescu Prozator. S-a născut la 9 noiembrie 1936 în Drobeta Turnu-Severin. Licen- țiat a) Facultății de Filologie a Univer- sității din București. Profesor. Mem- bru al Uniunii Scriitorilor din R. S. România (1975). Debut în „Steaua" (1967). Prima carte publicată — un ro- man (Drumuri la porțile soarelui, Ed. Dacia, 1974) — a fost, în general, bine primită de critică pentru dozajul echi- librat dintre faptul brut, reportericesc, ii ficțiune: evocă viața șantierului Porțile de Fier (cf. Ulici, 1974). Ur- mează romanele : Cimpui cu maci, Ed. Dacia. 1977 . Meni sălbătici primăvara, Ed. Scrisul Românesc, 1978 ; Septembrie, Ed Dacia, 1982 ; Știucă in vin roșu, Ed. Cartea Românească, 1985 și Octombrie, Ed. Facla, 1988. După un scurt popas in istorie (în Ciinpul cu maci acțiunea este plasată în timpul Războiului de Independență), N. C. se fixează în mediul rural, intelectual, al Mehedințiului. Narațiunii lineare din primele romane îi ia locul în Septembrie o structură mai complexă, des- fășurată pe mai multe planuri, fiecare avînd „alt narator și, im- plicit, alt ton" (Vlad, 1982). „Observator al moravurilor provin- ciale", în special ale celor derivînd din mentalitatea slujitorilor școlii (Mânu, 1983), N. C. se dovedește un bun cunoscător al rea- lității explorate. Sub un titlu „ascuns între propriile pliuri" (Odangiu, 1986), știucă in vin roșu, este „un roman satiric disi- mulat în roman realist și sentimental" (Ulici, 1986). REFERINȚE CRITICE : în volume : Laurențiu Ulici, Prima verba, I, Ed. Albatros, 1975, p. 171—173 ; Florea Firan, Profiluri și structuri literare, Ed Scrisul Românesc, 1986, p. 135—136. în presă: Dan Rebreanu, „Tribuna", 3/1974 ; Laurențiu Ulici, „România literară", 18/1974 ; Romulus Diaconescu, „Săptămîna", 402/1978 ; Lucian Alexlu, „Ori- zont", 44/1982, Tudor Vlad, „Tribuna", 47/1982 ; Emil Mânu, „Con- temporanul", 1/1983 ; Mircea lorgulescu, „România literară", 6/1986 ; Ov. Ghidirmic. „Ramuri", 7/1986 ; Laurențiu Ulici, „Con- temporanul", 13/1986 ; Marian Odangiu, „Orizont", 25/1986 etc. Laurențiu Cernej Pseudonimul literar al lui Laurențiu Mircea Bobleanță. Prozator. S-a născut la 11 mai 1931 în Cerneți (Mehedinți). Membru al Uniunii Scriitorilor din R. S. România (1968). Profesor, redactor la revista „Orizont". Debutează cu po- vestirea Ana („Scrisul bănățean", 8/1958). Debut editorial cu volumul de schițe și povestiri Omul de un milion, EPL., 1966 (Colecția „Luceafărul", pre- față de Valeriu Râpeanu). Critică 1-a situat, la debut, „pe linia umorului duios, compasiv" (Ciobanu, 1967) al unor Brătescu-Voinești, Bassarabescu ori Pătrășcanu, mai ales, pentru interesul dovedit față dc așa-zisa „lume măruntă" : mici funcționari, meseriași modești, tineri ba- nali, femei încorsetate în automatismele diurne. Este însă evidentă, încă de la început, breșa pe care proza lui L. C. o deschide spre „varietatea modalităților literaturii moderne" (Teodorovici, 1966). Următoarea carte, romanul Experiențele lui lonetc, EPL., 1967, confirmă afirmațiile anterioare : deși scriitorul rămîne la aceeași tipologie umană, el Iși modifică optica, adoptînd o viziune mai dinamică, potențată de mijloacele satirei, iar îonete devine, într-un fel, eroul emblematic al scrierilor lui L. C. Autorul pu- blică, în continuare, romane ori proză scurtă, păstrtnd aproximativ același perimetru al cotidianului, al întîmplărllor obișnuite, al oamenilor de fiecare zi, pe care îi scrutează cu spirit de obser- vație, cu un acut simț al ridicolului, cu ironie blîndă și iertă- toare : Arșița, roman, EPL., 1968 ; Cîteva luni dc trăit, roman, Ed. Eminescu, 1971 ; Amintirile unui mincinos, povestiri, Ed. Facla, 1974 ; Draga noastră președintă — Bărbatul la 30 dc ani, romane, Ed. Cartea Românească, 1976 < Un car de suflet, proză scurtă, Ed. Facla, 1977 ; Amintiri inventate, proză scurtă, Ed. Albatros, 1978 ; Iubirea, Chiajna și cu — Mărirea și decăderea lui AHor Sfoiag, povestiri, Ed. Cartea Românească, 1978 (Premiul Asociației Scri- itorilor din Timișoara) ; Mic dicționar dc subiecte comice, proză scurtă, Ed. Facla, 1979 ; Idei-dc-gata, proză scurtă, Ed. Albatros, 1981 ; Moda jurnalelor, proză scurtă, Ed. Cartea Românească, 1982; Primul trimestru, roman, Ed. Facla, 1983 ; Salt în miine, Ed. Al- batros, 1984 ; Iubiri paralele, roman, Ed. Facla, 1988 ; Cartierul sonor. Ed.Albatros, 1989. Accentul cade întotdeauna „pe maniera de a povesti șl mal puțin pe situația sau întîmplarea care, de altfel, sînt din cele mai obișnuite" (Dugneanu, 1978). L. C. este și autorul unei piese de teatru (jucată la Teatrul de Stat din Arad în 1968 : Cireșică șl visele), al unui volum de reportaje (La un pas de centrul pămîntulul, Ed. Eminescu, 1975, în colaborare cu Du- mitru Dem lonașcu), și al unul volum de povestiri pentru copii (Peștișorul Geo șl ceilalți, Ed. Facla, 1986). A fost inclus în cule- gerea Erkundungcn II — 33 rumănischc Erzăhlcn, Berlin, Volk und Welt, 1985. REFERINȚE CRITICE : în volume : Florea Firan, De la Eminescu la Arghezi, Ed. Scrisul Românesc. 1975, p. 105 ; Dicționar cronologic — Literatura română, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986 ; Florea Firan, Pro- filuri și structuri literare, Ed. Scrisul Românesc, 1986, p. 160—163; Slovcnik spisovatelu, Praha, Odeon, 1984, p. 138. în presă : Trai an Liviu Birăescu, „Orizont", 10/1966 ; Lucian Postelnicu, „Ramuri", 10/1966 ; Sergiu Teodorovici, „Viața românească". 10/1966 ; Gheor- ghe Ardeleana, „Familia", 12/1966 ; Constantin Cubleșan, „Tribu- na", 36/1966; Nicolae Manolescu, „Contemporanul", 36/1966 ; Nicolae Ciobanu, „Orizont", 11/1967 ; Sânziana Pop, „Luceafărul", 10/1968 ; Magdalena Popescu, „Gazeta literară", 33/1968 ; Alex. Ștefănescu, „Luceafărul", 52/1971 ; llie Tudor, „Astra". 4/1972 ; Cornel Ungureanu, „Orizont", 43/1974 ; Eugen Dorcescu, „Orizont", 33/1976 ; Dumitru Velea, „Viața românească", 3/1977 ; Paul Dug- neanu, „Luceafărul", 27/1978 ; Virgil Nistor, „Steaua", 8/1978; Sorin Titel. „România literară", 14/1979 ; Marian Odangiu, „Ori- zont", 20/1983 ; Alexandru Ruja, „Qrizont", 20/1985 etc. Olimpia BERCA ORIZONT • 6 O 1N PREMIERA la naționalul timișorean . SFINTUL MITICĂ BLAJINU” de Aurel Baranga Faptul cu piesa lui Aurel Baranga rezistă și azi cu suc-, ces, după aproape un sfert de secol de la debutul el pe sce- nă, e un semn îmbucurător. Tipologiile sale nu și-au stins, prin frecușul timpului, din lu- mina lor, ba, dimpotrivă, se regăsesc, Încă, vii, în clocotul social, Iar nervul dramatic și seva dialogică nu s-au tocit, ci scapără încă șl aduc, între spectatori, vibrațiile secrete ale unei arte autentice. Poate de aici șl interesul pe care t-a acordat Emil Reus acestui text dramatic. Căci directorul de scenă a descoperit, In piesa lui Baranga, satira unor vicii sociale, tipologii pregnante, un umor viguros șl unda de duioșie șl poezie, pro- prii unor dramaturgi precum Sebastian și Clprlan, în con- turarea unul anumit tip de erou cehovian, blînd, nevino- vat șl Învins, pe care numai anume Împrejurări îl revigo- rează țl-1 readuc, gata de luptă, tn prim planul vieții sociale. Emil Reus, cu subtilitatea-i recunoscută șl simțul acut al simbolurilor scenice, a com- pus, prin piesa lui Baranga, un spectacol dinamic, într-un crescendo scenic evident, reu- șind să organizeze o trupă tea- trală pe măsura viziunii sale. Căci, Intre scara care suie spre vlrlul piramidei funcționă- rești șl locul modest unde se desfășoară drama lui Mitică Blajina există o serie de in- termediari. Reus a dat tensiu- ne spectacolului prin contura- rea unor momente scenice- chele, cum slnt cele legate de: apariția directorului, de corul lingușitorilor, de dialogurile lor, ca intre surdo-muțl, de momentul fricii, cînd el se leapădă de obiectele luate din străinătate, de momentul cînd el „descoperă** că Mitică nu e un slint, ci un mare „aventu- rier", de momentul cînd, prinși asupra faptului, ipochi- menii aruncă vina umil pe ce- lălalt etc, etc. Scenele se de- rulează alert, surprinzător de vii, dovedind priceperea sa- vantă a regizorului de-a aler- ta spectacolul, de-a găsi chei regizorale pentru fiecare mo- ment al dramei, dar și încre- derea sa în talentul nedez- mințit al unor buni actori șl buni comici a! Naționalului, verificați, in timp, In specta- cole remarcabile. Ion Haiduc (Mitică Blajinu) face un rol de compoziție care îl scoate total din galeria cu- noscută a personajelor sale. Eroul lui Baranga devine, pe scenă, In interpretarea sa, un funcționar model, inteligent, onest, dar și naiv, sceptic, dar șl abil, harnic, dar șl visător Incoruptibil. Haiduc e grav, uman, bun, parcă trăind „în- tre vis șl viață", și cu o doză de Ironie amară, în care își învăluie eroul ca Intr-o man- tie protectoare. El reprezintă pe omul simplu, muncitor, om al datoriei, al responsabilită- ții, prins tn capcana celor co- rupti. Drama lui e drama omului drept șl harnic lezat de Impostori și cel lipsiți de principiile morale. Apariția lui e tonică și dă greutate spectacolului, ca și cum ai avea certitudinea că el, fiind acolo, totul va fl O.K. Vladl- mir Jurăscu (Ion Crlstea) deși conturează o tipologie cunos- cută de el, din galeria eroilor mazilienl, aid, reușește, sur- prinzător, să fie nou și de o frapantă robustețe caractero- logică. Directorul Iul Jurăscu pendulează între grandomanie Și prostie, între lașitate și a- greslvltatc. Jurăscu Iși fini- sează personajul cu grandoare, dar șl cu o gestică de finețe, care surprinde ridicolul și micimea eroului. Faldurile sate princiare, sub care se ascunde o canalie măruntă, cad, In final, revelator, dezvă- luind ImpostoroL Larisa Stase- Mureșan (Adela Cosîmbescu) actriță complexă, compune o eroină credibilă, umană, func- ționară onestă, gata de jertfă pentru omul iubit, dar și de acțiu-S Momentele ei, din actele doi și trei, dnd ea ne revelează o apariție enigma- tică șl satiric-persiflatoare, sînt admirabile și cuceritoare, dovedind subtilă și notabilă cunoaștere a personajului. Daniel l'etrcscu (Mitrofan) in- carnează un birocrat laș și slugarnic, totodată, gata de trădare a colegului, care s-a nescu P. Anton) se reține cu multă pregnanță. Deși uniți de aceleași „idealuri", ei se disting, totuși, ca tipologii a- parte. Uoria lonescu surprin- de licheaua versată, simpati- că, călătorită In străinătate, cu o cultură pe sponci, mai mult voiajor decît muncitor. Traian Buzoianu compune li- cheaua sumbră, amenințătoa- re, computerizată minuțios, a- parent fără fisuri. Personajul interpretat de Ștefan Sasu se remarcă prin prostla-i agresi- vă, prin găsirea de soluții abe- rante în privința înghesulrii vieții semenilor din subordi- ne in șabloane și formule date. Grupul are o unitate „morală", reprezintă dezuma- nizarea prin nemuncă, șl, tot- od tă, fațetele descompunerii morale ale fiecăruia In parte. Un personaj hilar, un ridicol imbecil, un inconștient și o pramatie nestatornică incar- nează Eugen Moțățcanu. Aiu- reala șl inconștiența lui Va- slle Vasile se rețin. Actorul reușește să închege un tip de Imbecil al cărui ridicol pare enorm, chiar între ceilalți ri- dicoli. O notă bună pentru Margareta Avram (Frosa) ce conturează o femele de servi- ciu plină de culoare, de o vi- vacitate spectaculară, sponta- nă, și percutantă. „Aerele" a- cestel femei simple, dar de bun simț, conving pe scenă, ca șl umorul el suculent, gestica el plină de patosul unor atare eroi „din popor". Tot o notă bună pentru Luminița Stola- novicl (Doina Boboc), o mică secătură colorată, o tinerică — pasăre zburătoare din cuib în cuib, în căutare de trai ușor și huzur. Actrița pune la bă- taie nu numai mișcarea cor- porală, cu părțile cele mai vizlbil-agreabile, dar și debi- tul ei verbal, gestica grațioa- să și vulgaritatea specifică eroinei. Intr-un decor simplu, dar sugestiv, de alb-negru. In care scara ierarhică urcă pînă la cer, iar dulapurile cu actele secrete sînt suspendate dea- supra capetelor, ca o sabie a Iul Damocies, decor realizat de Ion Haiduc și Luda Stase Murcșan într-nn moment din specta col. dovedit cu el generos și cu- lant Daniel Petrcscu știe să compună, ca In Mitrofan, a- ccle canalii surîzătoare, ne- agresive. In care răul se as- cunde chiar la suprafață, prea ușor de descoperit Un tînăr simpatic, pendulînd Intre un realism minor al unei exis- tențe mărunte și atitudini de generozitate, creionează Cris- tian Cornca (Gică Balaban). Eroul său e alert, are vioiciu- nea specifică a unui atare per- sonaj șl priza de simpatie la public. Mal mult chiar, cuplu! compus de el șl Ana lonescu (Geta Tudorlcă) creează o uni- tate de sentiment, o atitudine, intre ceilalți funcționari, cate le conferă o aură specifică. Aici, Ana lonescu e dinamică, acut simțitoare, o fată care își caută omul iubit, cam prea pedestru șl năbădăios. Grupul lingușitorilor, al lichelelor, lașe șl agresive, compus din Horia loneseu (Adrian Ma- teescu), Traian Buzoianu (Flo- rin Calibaș), Ștefan Sasu (lo- excelenta scenografă Emilia Jivanov, Emil Reus și-a pus, încă o dată, pecetea harului său regizoral și asupra acestui spectacol-Baranga. Virtuțile textului, unite cu cele ale u- nei viziuni regizorale și sce- nografice originale, cu virtu- țile indubitabile ale trupei Naționalului, ale unor comici înzestrați, fac din „Sfintul Mitică Blajinu" un spectacol bun, unitar, cu secvențe re- marcabile, conturat de mîna unui maestru al scenei, un spectacol în care tarele socia- le ale unor Indivizi, ca și uzura fizică și morală, slnt puse tn lumină cu virulență, umor și, uneori, cu o tristețe amară, din care spectatorii, îndrăgostiți! de fiecare seară al artei Thallel, pot lua, drept merinde pentru suflet, tot ceea ce el doresc și tot ceea ce el merită să la. Ion ARIF.ȘANU „UNTARE A Pe scenă, brigada! Orașul de pe malurile bătrînului Danubiu, Drobeta Turnu- Severin, a găzduit, la mijlocul lui iunie, una dintre cele mai in- teresante (și Importante I) întreceri din cadrul ediției a Vil-a a marelui festival al muncii șl creației „Cintarea României" și anume, concursul brigăzilor artistice, de satiră și umor și estrade. Județul Timiș a fost reprezentat cu cinste, ca de altfel la toate celelalte genuri artistice, și la acest concurs : într-un spectacol care a durat aproape 200 de minute au evoluat nu mal puțin de șapte brigăzi artistice, cinci colective de satiră și umor, patru interpreți de același gen și o formație de estradă. Adică, peste 450 de artiști amatori din cadrul tuturor așezămintelor culturale din județul Timiș. Adevărat spectacol de sine stătător, programul județului Timiș s-a impus atît în fața juriului, din rindul căruia nu au lipsit Bogdan Căuș, Constantin Stănescu, Sava Stoichlțescu, Vasile Văcaru, Grlgore Buciu și alții, cît și în fața unul numeros și deosebit de oald public mehedințean. Programul a fost deschis, simbolic, de toate brigăzile, reunite, care au oferit o Imagine de mare simțire românească, patriotică: din adîncul Inimilor lor, în același ton și la unison cu sala, sutele de artiști amatori au înălțat un călduros imn de slavă pentru partid, patrie și popor, pentru încercatul său conducător, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU. Aceeași imagine-forță va încheia programul, aproape către mie- zul nopții, oră la care am reușit să stăm de vorbă cu o parte dintre membrii juriului. Ne-au declarat: „Programul dvs. (ju- dețul Timiș — n.n.) s-a caracterizat prin conținut bogat, militant. plin de idei, cu puternic mesaj patriotic. Nu au lipsit laturile sale formativ-cducativc, dacă avem în vedere, mai ales, specificul ge- nului artistic, care prin el însuși trebuie să aducă in scenă ceea ce este pozitiv, dar, deopotrivă, să combată din rădăcini, dacă se poate, ceea cc este învechit, anacronic. în plus, formațiile au dat dovadă dc mult spirit de ordine, de disciplină artistică, ceea ce înseamnă foarte mult in punctajul general. Vă felicităm". Ne-au bucurat aceste aprecieri și încercăm să le argumentăm, fără a avea pretenția unor „clasificări" sau ordini ale premiilor. La bri- găzi, deci. Cele mai multe dintre ele, fie că este vorba de cele din unitățile industriale, sau din cele... rurale s-au dovedit a fi la... înălțime. Firește, avem în vedere în primul rînd tematica lor, și vom menționa, spre exemplificare, colectivul de la între- prinderea de Industrializare a Laptelui din Timișoara (instructor: Ion Olaru). Un text ales, redactat cu grijă, într-o formă exem- plară, a oglindit, prin graiul artiștilor, fapte, rezultate și aspecte din munca oamenilor de aici. Ca să ne oprim la un exemplu din mediul rural, relevantă ni s-a părut și brigada din comuna Ghi- roda. Am mai văzut-o, dar, de data aceasta, într-o asemenea con- fruntare ni s-a părut și ea a fi de excepție. Poate nu întîmplător I s-au transmis felicitări din partea juriului. Programul ei, su- gestiv intitulat, „Umor pe ogor", redactat sub îngrijirea Elvirei Jupunschi, a avut tot ceea ce trebuie și, mal presus de toate, a avut „sare și pi per “. Relevantă, tot din acest punct de vedere, ni s-a părut a fi și brigada de la cooperativa meșteșugărească „Munca", din Lugoj, cu programul Intitulat frumos și sugestiv: „Munca pe scenă". Instructorul Toma Penescu a știut să aducă In fața noastră (dar mai ales a juriului D o sumedenie de aspecte, în alb șl negru, din viața meșteșugarilor. Interpret de satiră și umor, acum soldat, dar, poate mîine, actor, Mario Balint, din formația „Bega" (Ministerul Apărării Naționale), el este fiul cu- noscutului actor Zeno Balint, de la Teatrul de Stat din Reșița și se dovedește (nu prin asta I) un talent autentic de care, se pare, se va vorbi în viitor. I-o dorim I Dintre colectivele de satiră șl umor ne este destul de greu să ne oprim atenția asupra vreunuia dintre ele, dar o facem, In mod excepțional: cel al Centrului de Creație șl Cultură Socialistă „Cîntarea României" al municipiului Timișoara (instructor Gheorghe Roșu). Modalitățile de expresie ale artiștilor amatori, în frunte cu instructorul-inter- pret, ni s-au părut de foarte bun augur. Satira deschisă, directă, „ia obiect", atenția cu care a fost folosită critica, multiplele cali- tăți ale interpreților — lată doar cîteva dintre atributele acestui colectiv de excepție. Cum tot de excepție s-a dovedit a fl aportul Iul Emil Șaln, cunoscut Instructor șl animator a! unor asemenea formații artistice, care a coordonat șl prezentat un spectacol de frumoasă ținută artistică. Nicolae PIRVU N. B. Un cuvînt aparte, bun, firește, pentru aed admirabili oameni ai volanului care sint conducătorii auto de la LT.A. Timiș. Ei au asigurat, de foarte multe ori, deplasarea colectivelor do artiști amatori la șl de ia locurile de concurs. 7 -ORIZONT Un spațiu Văzlnd în elevi propria ei împlinire, profesoara Salomeea Curuțiu, director al Liceului Pedagogic din Timișoara, ră- rnîne omul pentru care viata înseamnă muncă și școală, bucurie. A fi util semenilor tăi este pentru ea un dat na- tiv. într-un colț al inimii, fie- care elev păstrează imaginea ei, brodată cu fir de recunoș- tință și cu lumina care îmbi- nă dascălul și omul. Dascăl al atîtor altor dascăli, lăsîndu-le în suflet urma senină de via- ță exemplară. Pentru astfel de suflete mari, cauți, mereu, un dialog sfios și atent, ca nu cumva să strivești cristalul binefăcător, și îl așezi Intr-un spațiu iluminat de distinsa lor personalitate, un spațiu pentru iubire. Directoarea dragă a fetelor, a viitoarelor învățătoare, edu- catoare, a minunatilor ei co- legi de supremă misie, Salo- meea Curuțiu și-a dobîndit autoritatea morală prin ome- nie, prin satisfacția muncii împlinite, văzînd în fiecare dascăl absolvent un strop din inima ei. Purtînd cu sine far- mecul pur al mlădițelor ce al- tădată, pe băncile școlii, ridi- cau două ramuri în sus, ca semn că și-au însușit lecția de pedagogie, profesoara Salo- meea Curuțiu zîmbește, os- cunzîndu-șl emoțiile despărți- rii de o nouă generație de elevi. pentru iubire Absolvenții ascund sub gene calde cristale de ploaie, căd au simțit-o aproape de sufletul vîrstel lor de aur, pentru că ea a știut, ca ni- meni altul, ce-nseamnă să mo- delezi firea și viața tinerel didactica generații. Nu există cineva care să se supere pe frumos, pe adevăr, pe generozitate, atribute ce întregesc conturul celei ce dezleagă misterul vie- ții copiilor din liceu și pro- blemele complexe ale actuali- tății. Copiii școlii sînt copiii el de-acasă. Ea trăiește prin ei și pentru el, încălzindu-le gîndurile celor interni, care își pot vedea abia «îmbăta părin- ții și împrumutînd, totodată, tinerețe din Jocurile lor, punte spre o nouă lume, aceea a candorii vîrstel. O auzi spu- nînd mereu : „Cine nu știe să prețuiască acest dar el copi- lăriei, nu are niciodată ce să le dăruiască**. între ea și co- pil n-au fost Înălțate bariere niciodată. în procesul de cău- tare și descoperire a adevăru- rilor, de aplicare în practică e cunoștințelor, de transferare a lor, elevii Liceului Pedago- gic își vor aminti, cu drag, de profesorii — sculptorii de lu- mină, în centrul cărora va dăinui imaginea directoarei, care le-a insuflat dragostea față de patrie, față de înalta ei conducere șl le-a inspirat demnitate și respect pentru valorile create de societatea noastră socialistă. Din buche- tul de nume, crescute lingă numele el, se-nalță cu mîndrie o generație de care ea poate fi mulțumită. Cu buchete în mîinl, elevii ei Ii oferă profesoarei întreaga lor recunoștință, în cea mal caldă zl a anului, Iar profe- scana — portret viu în aceste clipe —, le este alături prin cuvintele Izvorlte din adîncul inimii, admirlndu-le bucuria Ia care el au dreptul și pe care o merită pe deplin. Ina CRISTESCU fanion MARADONINO, EREZIARHUL A fost odată ca niciodată, în Argentina, dragii mei visători, un cebollita, adică un băiețel care nu iubea nici poveștile cu zfne, nici nu își lipea năsucul de vitrinele magazinelor cu Jucării de pc Avenida Simon Bolivar, nici nu își petrecea duminicile tn Grande Scuario, la Marea Piață de Păsări de pe Boca del Oro, ci era vrăjit doar de mingea de fotbal. Și don Francisco (Francis) Cornejo l-a văzut primul pe acest băiețel, i-a prezis că va ajunge un mere goleador și asta chiar așa s-a și Intîmplat pentru că cebollita al nostru despre care tocmai vă povestesc se numește Diego Mara- dona. Intrarea lui în arenă, prima intrare în arenă într-un meci oficial de primă divizie este știută cu o precizie și-o grijă ce amintesc de lansarea rachetelor spațiale : miercuri, 17 octombrie 1976, ora 6,00 p.m., în întîlnlrea dintre Argentinos Juniors și Tallers Cordoba. Cei din urmă, oaspeți, conduceau cu 1—0 In urma unui gol înscris în min. 27 de un oarecare Luduena. La pauză, antrenorul gazdelor, Juan Carlos Montes, a decis înlocuirea atacantului cu numărul 10, Ruben Anibal (ante portas !) Glacobetti cu puștiul de 15 ani, Maradonino, pe tricou cu numărul 16. El nu a reușit mare lucru, scorul rămînînd neschimbat. Ceea ce a urmat însă, se știe (timp comprimat) : o carieră eclatantă, încununată, în 1986, cu titlul mondial, cînd el, aproape numai el a făcut totul, chiar și imposibilul, lărgind granițele de exprimare pînă le mînă, gest ce depășește prin îndrăzneală — dacă e să ne gîndim bine — toate ereziile acestui veac Ia un loc. Și cînd realizezi că acest gol înscris cu mîna a fost marcat taman in poarta englezilor, bunii și preasupușii părinți ai Sportului Rege, un fior te cuprinde : co- roana de pe frunte i-a fost clătinată, o clipă, de o mînă ce a cutremurat un imperiu. S-a spus atunci că s-a născut un nou Pel6 (ce cuvînt nimerit pentru clipa în care se naște o stea : Pelerinaj!)- Dar nu un Pelă s-a născut — II Re fiind morfologia cea mal fru- moasă a fotbalului —, ci un iconoclast un ereziarh, o nouă sin- taxă. Iar sintaxa are, după cum știți, vocația, fatalitatea Hbert&ții. Oare ce ar rezulta din sinteza dintre o structură dominant integratoare, Pete, și o alta, esențialmente noncanonică, Maradona. Nu credeți, nu sperați că un Gullit 7 Dacă nu, mă opresc. Marcel TOLCEA top viața asociației Tabăra de documentare șl creație a tinerilor scriitori din cercurile și cenaclurile literare din județul Timiș, orga- nizată de Comitetul județean de Cultură și Educație Socia- listă, Asociația Scriitorilor din Timișoara, Centrul Județean de îndrumare a Creației Populare și a Mișcării artistice de Masă, Comitetul Județean Timiș al U.T.C. și Centrul de Creație și Cultură Socialistă al orașului Deta (3—10 iulie a.c.) este dedicată celei de-a 45-a aniversări a revoluției de eliberare socială șl națională, antifascistă și antiimperialistă din August 1944 și Congresului al XlV-lea al Partidului Co- munist Român. Activitatea taberei a început cu dezbaterea : „Sarcinile cenaclurilor literare io promovarea unei literaturi militante, revoluționare, potrivit documentelor programatice ale Con- gresului al XlV-lea al Partidului Comunist Român“. Au luat cuvîntul Paulina Mateescn, secretar al Comite- tului Orășenesc Deta, al P.C.R., Alexandru Mangu, vicepre- ședinte al Comitetului Județean de Cultură și Educație So- cialistă, poetul Anghel Dumbrăvcanu, secretarul Asociației Scriitorilor din Timișoara, prozatorul Mircea Șerbănescu, coordonatorul taberei, prof. loan lUan, președintele Comi- tetului Orășenesc de Cultură și Educație Socialistă Deta. Tinerii scriitori au făcut, încă din primele zile, vizite de documentare tn întreprinderi din Deta șl în satul apar- ținător Opatița și cîteva animate ședințe de cenaclu. Miercuri, 5 iulie, participanții la tabăra de documentare și creație literară au avut o întîlnire cu poetul Nicolae Dragoș, prim-redactor șef adjunct al ziarului Scînteia. Oaspetele a fost salutat de tov. Scvastian Bălescu, primarul orașului Deta. Poetul Anghel Dumbrăveana a vorbit despre activi- tatea literară șl publicistică a cunoscutului și prețuitului scriitor. în continuare, poetul Nicolae Dragoș a vorbit des- pre exigențele muncii literare, despre angajarea scriitorilor români contemporani In realizarea unor lucrări de ridicată valoare, lucrări inspirate din realitățile socialiste ale patriei. De asemenea, el a împărtășit celor prezenți, într-o amplă și deosebit de interesantă confesiune, din experiența sa literară. Oaspetele a răspuns întrebărilor ce i-au fost puse și, într-o atmosferă de susținut interes, a acordat autografe. La întîlnire au fost prezenți Paulina Mateescn, secretar al Comitetului Orășenesc Deta al P.C.R., Alexandrina Corncan, președinte al Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Timiș, loan lUan, președintele Comitetului de Cul- tură șl Educație Socialistă al orașului Deta, prozatorul Mircea Șerbănescu, poetul Aurel Turcuș, redactor al revistei „Orizont", Veronica Baiaj. instructor al Centrului de îndru- mare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Amatori din Județul Timiș. Th. C. panoramic • In intimpinarea sărbătorii de la 23 August au loc mani- festări diverse (dezbateri, sim- pozioane, vizionări tematice, recitaluri poetice, montaje li- terare) în numeroase așeză- minte culturale, cluburi mun- citorești șl ale tineretului, ci- nematografe, din întregul Ju- deț. • „Luptele pentru apăra- rea Timișoarei împotriva in- vaziei hitleristo-horthystc din august—septembrie 1941 (as- pecte inedite)" se intitulează comunicarea pe care o va susține în cadrul Casei Uni- versitarilor (în data de 11 Iu- lie, ora 18,30) asist univ. Radu Pălușan. • Tot Ia Casa Uni- versitarilor — expunerea în- soțită de diapozitive. ■ cont, univ. dr. ing. Gheorghe Ata- naslu, „Repere pe drumul a- nei Revoluții — bicentenarul aqua-forte • Patria este truda și jertfa tuturor fiilor și apărătorilor ei, cunoscuți și necunoscuti. • Din gura înțeleptului nu iese război. • Ecologia și antipoluarea cer orișiunde fapte și nu vorbe. • Pentru omul de cuvînt promisiunea este lege. • In zodia bună se nasc nu- mai cci harnici și perseve- renti. • Personalitatea copilului trece prin familie, strada co- pilăriei, școala generală și centrul civic al urbei sale. • Cind (l-a dat laptele-n toc. este o dovadă că nu l-ai vegheat aproape de fierbere și nu te-ai apropiat suficient de spumă. • Pe snobi ești nevoit să-i tragi zilnic dc minccă. • La drum greu să pornești cu ruga către Inimă, soare și strămoși. • Mulțumitul este dc regulă omul modest, nepătimaș, in schimb, nemulțumitul e mai întotdeauna viciosul care nu se satură niciodată. • zl fi drept înseamnă a au te excepta nici pe tine însuți dc la nici o lege sau etică gc- nerală. • Cind ai dreptatea de par- tea ta, cit Himalaia, este im- posibil să nu Învingi. Ion N. DAIA A PATRA DIMENSIUNE Cei ce vor avea răbdarea să răsfoiască colecția revistei „Ori- zont", vor găsi în cadrul rubricii Top de acum cîțiva ani „actul de naștere" al unui valoros grup muzical. E vorba de începuturile in care foștii elevi de liceu, acum studenți, mi-au solicitat sprijin In alcătuirea unei formații. Pînă la împlinirile de azi ale grupului ABRA, fiecare din cei trei tineri muricieni amatori au traversat perioadele unor experiențe fructuoase în care sensibilitatea lor căuta cele mai variate moduri de exprimare în aria rock-ului și a cîntecului folk. Le-am urmărit evoluția pas cu pas nu numai dintr-o curiozitate reportericească, ci șl cu simpatia unui împăti- mit într-ale muzicii tinere. „Fleur de Lys“; „Impact,.Met amorf ; tot atîtea căutări, experimente, speranțe... Grupul Abra a luat ființă tn 1986, cînd Adrian Dinu, Christian Podratzky și Vali Potra au constatat că formula de trio corespunde aspirațiilor lor artis- tice. Rezultatele n-au întîrzlat să apară. Un an mai tirziu, for- mația timișoreană se întorcea dc la Croiova cu Premiul II ca după un alt an, la „Primăvara baladelor" din Capitală, ea să obțină Pre- miul pentru tehnică instrumentală și concepție componistică. în primăvara acestui an, Ia Faza pe țară a FACS (Tg. Mureș), Abra obține Premiul 1, Iar Juriul hotărăște să acorde cîte un Premiu 1 individual fiecărui component al grupului timișorean, din cîte cu- noaștem caz unic în competițiile de gen din țara noastră ! For- mația înregistrează în studiourile Radio „Amintire", „Prin nopți tăcute", „La frumusețea ei" frecvent difuzate în emisiunile pentru tineret Piesele grupului, care îmbină Inspirat tehnica de chitară clasică cu elaborate formule ritmlco-melodice poartă amprenta unul lirism eliberat de sub tutela canoanelor formale, repertoriul evidențiind capacitatea creatoare a tinerilor muzicieni apțl de a folosi un limbaj elevat în perimetrul unul gen muzical pe care standardizarea începe a-1 sufoca. Veți înțelege că performanțele grupului presupun talent Inventivitate, muncă, fantezie. Este clar că Ia o asemenea muzică se referea Edmond Nicolau, atunci cind afirma : „Ceea cc numim uneori muzică iînără, sau muzică mo- dernă, va deveni poate muzica clasică a deceniilor următoare, pentru că și întregul nostru mod de viață se schimbă șl o dală cu acesta șl sensibilitatea noastră artistică". Petru UMANSCHI sport Revoluției franceze" (miercuri, 12 iulie). • In aceste zile, pc simezele Sălii Dalies, un re- putat artist plastic timișorean — pictorul Diodor Dure. • In librării — un nou volum sem- nat de prof. dr. doc. Pius Brînzeu : „Regăsirile Iul As- clepios" (Editura Facla) și u- nul de poezii „Cîntece pentru planeta Flavia", (Ed. Litera) al tînărului poet făgețean Ște- fan Marcu Marinconi. INDEX E IULIE .. . ...și, cum se vede și se simte, arde soarele-n toiul cerului, dînd bice caniculare peste șesuri și lanuri ; vara e-n cuptor, tre- saltă bobul în spic, se și aude cum pocnește pleava, de-al zice că se frig semințele de ludale ; nu-ș ce fac iepurii pe căldura asta, unde se ascund, ca șl ciorile, mereu în doliu și bătrîne ; sigur, e treaba lor, cum nici tractoriștii „mei" nu se piîng de-atita sudoare și praf ; privind uriașele combine cum taie grînele șl lasă-n urmă, miriște, eu, om cu sufletu-n nostalgiile satului de-nceput. mă și gîndesc că munca la seceriș e, totuși, cea mai frumoasă, adică are rostul esențial : pîinea, rodul, sporul. Promisei un popas In Cupă șî mă țin de cuvînt; a învins, așadar, Steaua în meciul, ca amical, de la Brașov : era deja va- canță, flăcăii dansau ca pe plajă, dc doru' lelii, parcă erau instru- Iți să nu se calce pe bătăturile din alte bătălii, și nu se gîndenu decît la o bere rece șl-un somn dulce : noroc în Hagî, încă nr. 1 in fotbalul românesc, care, înscriind acel gol demn de anale, a pus și dilema : dacă ar fi Jucat ta Dinamo. n-ar fi fost Mircea Lucescu laureatul anului ?!; înclin să cred că da, așa că avem temei să credem că acest Hagi e între cei mai buni, măcar, „europeni", el fiind argumentul forte inclusiv pentru marea con- fruntare cu zburdalnicii din Danemarca. Pînă atunci, ne arde soarele și patima vacanței. Teodor BULZA ORIZONT © 8 ® A participat Mircea la Bătălia de la Kosovo 1 Majoritatea surselor afirmă Că da, lorga și P. P. Panaitescu, • cu lux de argumente, cred că nu. Pe mo- numentul de la Cosovo, îmi spune un important scriitor, Mircea lipsește. In fond, mă gîndesc, nu-l aceasta bătălia lui Mircea ; bătăliile care l-au înteme- iat legenda sînt altele. Dar cu greu ar putea cercetătorul român, mobilizat de realitatea unității antlotomane, să crea- dă că Mircea nu l-a ajutat pe țar Lazar. Ar fi împotriva unui mit fer- til, ar fi împotriva unei legende ades reiterată: iată, sîntem alături în fața marilor vicisitudini istorice, însuși Eminescu va răspunde cu vio- lență atunci cînd se pune problema unui diferend între românii și slavi! „din sud* : .Astfel, Neue frele Presse. scrie Eminescu, se înșeală cînd admi- te un antagonism real între slavii din suf și români. Avem ca tatii sînge tracic în vinele noastre" (tnss. 2264). Chiar dacă Mircea nu-i confirmat de unii istorici la Cosovo. era în firea Is- torie! să fie acolo. A tradus Eminescu poezie culeasă de Vuk Y Eminescu a scris despre Cosovo în treacăt și relația sa cu Dionisie Mi- roi. l-a legat, fără îndoială, de eposul eroic sîrb. A tradus și împreună eu Dionisie Miron, dar și singur, bănuiește regretata Voislava Stoianovici. De- monstrația, împlinită cu erudiție și ta- lent, se cere dezvoltată. Dar putem să-i imaginăm pe poetul național meditînd asupra momentului Cosovo. tn paradi- sul său „de la 1400", marele poet și-a adunat adesea eroii. Partea întîi a Scrisorii III poate oferi comparatistu- lui, tn acest sens un vast cîmp de acțiune. Documentele relației comâno-sîrbe apar în orice moment și nu ne ră- mîne decît să stăruim prin biblioteci pentru a descoperi rînduri patetice des- pre Cosovo. Sau (și) despre eroismul vecinilor noștri. în 1910, în momente grele pentru poporul slrb, un Ștefan Berechet publică în Solia (numerele 3, 4, 3, T, 8, 9 și 10) și pe urmă în bro- șură Poezia epică populară ea Izvor al vitejiei «1 naționalismului sîrbesc : „Hotar in hotar cu țara noastră, spune autorul, poporul acesta a dus in pă- mîntul lui, o viață pașnică de plugari și de crescători de vite. Puține preten- ții și multă sobrietate. Acestea sînt ca- litățile In clipele de pace. Bineînțele- gător al cuvîntulul «patrie».' Pîraiele de sînge șl călirea trupului prin sufe- rințele de secole i-au ridicat sufletul pînă la virtuțile cele mal Înalte, nea- junse de alt popor. Toate acestea dove- desc cu prisosință trăinicia acestui neam Oricine, dușman sau prieten, se închină astăzi înaintea acestor eroi din COSOVO - 600 basme, înaintea acestor mucenici in trup. Prin puterea neasemuită a iubi- rii de neam, prin focul nestins din vatra inimii, prin încrederea nestră- mutată în destinele țării lor, a dovedit lumii că nu plumbul birulește, ci sufle- tul". De unde această vitejie, se întrea- bă autorul. Cum, cu elte cuvinte, biru- ieștc sufletul ? Poezia populară, crede Ș. Berechet, a educat poporul sîrb. Ar fi trei etape demne de luat în seamă, după părerea lui Ștefan Berechet: Prima, definind poezia epică populară pînă la Cosovo ; a doua, conțimnd poe- zia populară cosoveană ; o a treia, con- ținînd poezia populară de după Cosovo. Nu e pentru prima oară cînd jurna- listica românească se ocupă de epo- sul popular sîrbesc. Dar niciodată re- lația între spiritualitatea sirbă și Co- sovo — și poezia populară legată de Cosovo — nu U formulată atît de direct. Cosovo face parte din definiția spiri- tualității sîrbe — spune autorul, ca să încheie patetic : .Sosi-va rîndul țării din nord să plătească pentru toate ti- căloșiile săvîrșite asupra poporului care șl-a vărsat sîngele său din destul, apărîndu-și viața și libertatea sa. Zeul Soare, Vid cel alb cu sulița sa de ar- gint și platoșa libertății soarelui, va cobori din nou ta neamul său slavon să gonească din case și cîmpii întune- ricul șl ghlața apăsării turco-bulgare- germane. Poporul sîrb. de veacuri edu- cat prin spiritul poeziei sale populare, a întrecut prin vitejie răbdarea sufe- rințelor oricărui neam existent Aceș- tia sînt sîrbil, a căror psihologie popu- lară am arătat-o acum tn cîntecele lor, pe care le-au învățat tn cursul atîtor secole, în mijlocul chinurilor și sufe- rințelor". Șase sute de ani de la încoronarea lui Mircea, două sute de ani de Ia naș- terea lui Vuk Karagld, un veac de la moartea lui Eminescu, șase sute de ani de la Gosovo. Aniversările se între- taie și se iluminează reciproc. Studii ample semnate de Voislava Stoianovici sau Radu Flora pun în valoare relațiile iul Vuk Karagic cu românii. Cel care a adunat baladele despre Cosovo, în- temeind nu doar o direcție a cercetării folclorului, ci însăși limba literară sîr- bă, cel care a adus în literatura scrisă eposul cosovean a avut legături trainice cu românii. Doi cercetători timișoreni — Bugarski și Stepanov — au adus documente noi asupra prezenței lui Vuk la Timișoara. Cărturarul știa ro- mânește și dacă n-a adunat folclor românesc •’ (Radu Flora se împotri- vește cu insistență ideii) nu înseamnă că n-ar fi putut aduna. Dacă n-a fost prieten cu Asachi, nu înseamnă că n-a putut fl în relații cordiale cu scriitorul român. Printre prietenii săi timișoreni se află și cîțiva cărora, oricum le-am ortografia numele, sînt de origine ro- mânească. Vuk a fost iubit de români. Dovezile de dragoste sînt multe, chiar dacă nu întotdeauna la îndemîna noastră. în Istoria bisericească a lui Tlncu Velia (carte citită cu folos de Eminescu la Cernăuți) un subsol e prelungit cu a- ceastă mărturisire! „Bărbatul acesta (Vuk, nm.), cheară cînd scriem aceste rînduri, citirăm că a murit la Viena. Dînsul și-a pus însuși problema vieței a se coborî în puțurile inimei poporu- lui spre a scoate de acolo la lumină odoare care sînt mai prețioase ca aurul și peatra nestemată. Și pentru acesta spiritele cele mai bune ale tuturor na- țiunilor jelesc pre repausatul căci po- poarele sînt solidare tn întrecerile lor cele adevărate șl nu întreabă totdeau- na după limbă... după veșminte din afară ci sc uită mal vîrtos la lumina meritului ce-1 aduce bărbatul sclnțelor sîrbe..." (Nicolau Tincu-Vella, Istoria bisericească.... Sibiu. 1865, p 284). Cosovo — o amintire comună. Cornel UNGUREANU • P. P. PMiaitescu, Miroe« cei Bătrin, Casa Școalelor 11944] pp. 316—233. •’ Vezi șl D. Caracostea, Vn examen de conștiință la 1915, cu subtitlul Im- presionism și literatură populară. Fă- cînd un istoric al „culegerilor de fol- clor“ la noi, D. Caracostea notează că interesul pentru poezia poporană ce urmează după Glasurile popoarelor ... își găsește în Vuk un exponent de sca- mă : „La Viena apare în 1814 prima culegere de poezii poporane a unul po- por sud-est european. Cițlva ani după aceasta se face șl primul contact între acest curent de idei șl un scriitor ro- mân. Asachi petrecea, după 1822, Ia Viena, unde are prilejul să cunoască de aproape pe Vuk Karagld, pe atunci celebru și în legătură cu scriitorii de frunte ai Germaniei. Cîtă înrîurire po- porană a putut însă să prindă Asachi în cel mai prielnic cerc din lume se vede șl din aceea că tocmai în 1853 (după apariția baladelor ]ul Alecsandri) găsește prilejul să ne spule că Vuk îl dăduse poezii poporane române. (...). Putea Karagld să dea luj Asachi mate- rial poporan român ? Lucrul e foarte probabil. Vuk a trăit și în Serbia de nord-est, la Cladova, a făcut parte din sfatul vestitului haiduc Veljko, cel cîn- tat șl în poezia poporană a românilor din Serbia". (D. Caracostea, Scrieri alese, Ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, Ed. Minerva, 1986, p. 107—108). Interesat de sud- estul european D. Caracostea trebuie și el'avut în seamă între cei care depun mărturie despre relațiile româno-sîrbe. UNDEVA SUB PICIOARELE MELE Oricît aș încerca, orlcît m-aș strădui, niciodată nu voi găsi mijlocul de a da lucrurilor un sens nou, de a înnoi în secret o mișcare bine stabilită. O cheie In broască e o cheie în broască. Lumina ce se întinde dreptunghiular în vestibul, cînd des- chid ușa de la Intrare, e lumina ce vine de pe scară. Umbra din colț, care o dată m-a înțepenit de spaimă, e doar cuierul. Reflexul din hol. nu e strălucirea ochiului cuiva, el luciul stins al unei oglinzi. închid ușa și totul devine mai liniștit ca înainte. Aud cum zgomotele se prăbușesc în adîn- cul spațiului, undeva sub picioarele mele. Cînd ridic mîna să aprind lumina, lustra mare șl bătrî- nească în care marea majoritate a becurilor nu luminează, voi auzi vocea lui. îmi va spune să nu aprind lumina. Dă-ți jos pardesiul, va spune. Il voi da jos. întoarce-te. Mă voi întoarce. Vino încet către mine. Mă voi duce. Destul, va spune, opreș- te-te aici. Mă vot opri șl, tn semiîntunericul adînc, dacă pot spune astfel, voi vedea un întuneric dens. E el, lungit pe-o parte, resplrînd fără zgomot, palma dreaptă îi e sub obrazul drept, mîna stîngă la spate. E bătrîn, sau poate e tînăr ? Nu știu numele lui, nu știu cine e, nu știu cu ce se ocupă, dacă în general se ocupă cu ceva. Odată l-am în- trebat doar cum II cheamă : să-mi spună măcar cum îl cheamă, și el a răspuns : Zi-mi Ismail. zi-mi Vladimir. zi-mi cum vrei. MARGINEA Am ajuns chiar pînă la margine, m-am întors și i-am spus ceva : iată, sînt aici, mai departe nu pot. acum e rîndul tău. Ea a clătinat din cap, a ridicat din umeri. A spus că asta, tn general, n-o privește. Bine, am spus, ba nu, n-am spus nimic, am aruncat o privire in adtncuri și am văzut stîncl, ierburi, castraveți de mare, poate chiar și o stea. tn ceea ce o privește, a spus, ea nu mal e aici de mult, ea e undeva în altă parte, ceea ce a rămas e un simplu trup, nu-1 nimic. M-am întors din nou. Departe, tn spatele ei, undeva pe sub pini, un om se apropia în fugă de noi. Poalele paltonului său se ridioau tn aer, lu- mina soarelui se reflecta scăpărînd In pantofii lui, sau erau ochelarii, sau, cine știe, butonii aurii de la manșete. N-avem prea multă vreme, am spus. David Albahari DAVID ALBAHARI, unul din cei mai impor- tanți prozatori tineri iugoslavi, s-a născut în anul 1948. A publicat cinci cărți de proză : Vremea fa- miliei (Porodicno vreme). Povestiri obișnuite (Obii-ne price), Judele DImitrijevie (Sudija Dimi- trijevic). Descrierea mor|ii (Opis smrti), Strcchea-n șopron (Fras u 8upi), din care stnt traduse prozele următoare. Volumul Descrierea morții a fost dis- tins cu premiul „Ivo Andriă". Atunci a răzbit pină la noi vocea omului. Striga și cuvintele se destrămau înainte de a fi desăvîrșite. Nu vreau să privesc, a spus ea. Nu trebuie, am răspuns. Lumina se reflecta totuși din ochelari, acum puteam să văd asta. La fel cum puteam auzi scîr- țîitul pietrișului sub picioarele omului. Atunci ea a pornit. încet, la început, apoi tot mai repede. FAR A SUFLARE Cînd il aud deschizînd ușa de la intrare, eu sînt deja In pat Trebuie că sînt de mult în pat, fiindcă simt cum cămașa de noapte, aspră, mă strînge la git. Dar asta nu trebuie să însemne nimic. El are un mers ușor, neauzit, de parcă l-ar fi exersat îndelung. Adînc în mine, văd cum palma Iui se ridică peste tapetul bălțat în culori nenatu- rale și se oprește la înălțimea întrerupătorului. Oare îl apasă ? mă întreb. Și atunci realizez că el e de mult în cameră, așa cum face cîteodată ca să mă surprindă. Nu deschid ochii, îmi țin răsuflarea, fac tot ce pot ca să nu creadă că sînt trează. Nu-1 aud, dar știu că stă undeva, poate aplecat deasupra patului, știu că-și ține răsuflarea și caută să-și dea seama dacă într-adevăr dorm. Sînt nopți cind vreau să mă întorc brusc, cu ochii larg deschiși, și camera să fie inundată de o lumină puternică, și să-i vorbesc. Ar fl frumos să-l aud vocea. Dar nu mă întorc. Tac. Nu respir. Sper că și asta, ca tot restul, trebuie să aibă un sfirșit. Nu putem rămîne pentru totdeauna astfel : fără cuvinte, fără suflare. CALE DE RETRAGERE Bineînțeles, lui nu i-am spus niciodată tot ce știu, am păstrat întotdeauna ceva doar pentru mine, întotdeauna m-am gîndit: Asta e calea mea de retragere, nu se știe cînd îmi va trebui. El s-a întors într-o seară mai tîrziu ca de obicei, am auzit cum se șterge pe picioare, își ștergea mereu pi- cioarele, indiferent de anotimp, cred, indiferent dacă afară era ud sau uscat, întotdeauna 1 se prindea ceva de tălpi, Iar cînd și le ștergea, lăsa mîna pe clanță și rămînea așa. Am așteptat, hotă- rîtă să-1 privesc drept în ochi în timp ce va intra, dar el n-a intrat. Mi-am întors privirea asupra clanței, m-am gîndit: Cu siguranță privește ceva, deși nu știam ce-ar putea să privească în acel co- ridor întunecos, sau poate s-a întîlnlt cu cineva, dar dacă s-a întîlnlt cu cineva, atunci aș auzi vorbă, de obicei se aude vorbă cînd oamenii dis- cută, iar eu nu auzeam nimic. Apoi m-am gîndit la ceva groaznic de hazliu. M-am gîndit : Se sărută cu cineva. N-am putut ghici cu cine s-ar putea săruta pe scara întunecată. Insă am putut să-mi Imaginez cu cîtă atenție se străduiește să nu apese pe clanță în timp ce se sărută, ca să nu se trădeze că-1 aici, și m-am Întrebat dacă în general e po- sibil să te săruți în timp ce întorci cheia în broască. Apoi am auzit cum se șterge din nou pe picioare, ceea ce însemna că afară e ori potop, ori secetă, acestea sînt cele două extreme care reclamă două ștergeri, șl am văzut cum clanța se lasă încet, o dată șl încă o dată, și ml-am amintit că am încuiat, adică n-am descuiat după ce ml-am făcut duș, fiindcă întotdeauna încui ușa cînd mă duc la baie. Asta e încă o precauție despre care nu se știe niciodată cînd se va dovedi necesară. M-am ridicat, Iar clanța s-a lăsat din nou și a rămas așa, apăsată. M-am așezat. în românește de Adrian COSTEA COLEGIUL DE REDACȚIE: ION ARIEȘANU (redactor șef) ANGHEL DU MBRAVEANU (redactor șef adjunct) ViOREL COIȚESCU NICOLAE PlRVU. GORNEL UNGUREANU REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA i TIMIȘOARA, strada RODNE1 1} Telefoane t 3 33 90 și 3 33 76 (redactor-șef). Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Abonamentele se fac la P.T.T R TIPARUL EXECUTAT LA 1 P BT. Index'. 12 907 Proletari tin toate țJirtte. aniți-vUl orizont» SAPTAMINAL SOClAlPOUTIC Șl LITERAR-ARTISTIC EDITAT OE UNIUNEA SCRIITORILOR PIN R.S.R Șl COMITETUL JUDEȚEAN OE CULTURA $1 EDUCAȚIE SOCIALISTA TIMIȘ NR. 28 (1161) 14 IULIE 1989 • SERIE NOUA, ANUL XL • 8 PAG., 3 LEI Belșug DOCUMENTELE PENTRU CONGRESUL AL XTV-LEA AL PARTIDULUI CONSTRUIREA SOCIALISMULUI CU POPORUL Șl PENTRU POPOR Parcă, intr-adevăr, niciodată vara nu fu mai bogată. Daci ar fi cintat-o în măicstritclc-l versuri, poetul ar fi rostit aceleași cuvinte de laudă aduse rodului, ca in oricare alt anotimp. In vorbe mai simple, s-ar putea scrie acum, in miez de vară, despre bătălia eroică, oră de oră, infrun- tind arșița zilei, pc care o duc mii, zeci de mii de oameni pentru belșugul obștesc. Pe măsura acestei trudnice lucrări, cuvintele stau drept, demn, cu toată ardoarea. Ele se însu- flețesc întîlnindu-se cu alte cuvinte, pline dc patos revolu- ționar. Un an record în agricultura județului nostru — este angajamentul celor ce muncesc pc ogoarele timișene. Un an record în intreaga agricultură a României — este cel mai direct și grăitor răspuns cc poate fi dat in vara lui 1989, anul sărbătorescului August, anul celui dc-al XTV-lea Con- gres al partidului. Și iată răsărind, ca o nouă recoltă, cifrele. Intii, orzul, acum — griul. Intre fruntași, iimișenii. Cooperatorii din Variaș au raportat, într-o telegramă, secretarului general al partidului, încheierea secerișului griului pc intreaga supra- față de 923 hectare și realizarea celei mai mari producții dc pînă acum : 8 183 kg la hectar. Cuvinte șl cifre in stare să mobilizeze un intreg popor în această luptă zilnică pentru belșugul dc azi și dc miinc al României, pentru trăinicia unei vieți drepte și bune. ORIZONT Armonii citadine. Una dintre contribuțiile importante ale tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la dezvoltarea creatoare a teoriei revoluționare a clasei munci- toare este sublinierea legătu- rii indisolubile dintre partid și popor, dintre socialișm și democrație. Relevînd sensuri- le sociale și democratice ale activității politice, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU arăta că „Partidul va fi puternic și își va îndeplini rolul său nu- mai împreună cu masele popu- lare, cu întregul popor. Co- muniștii nu au șl nu pot avea teluri mai mărețe decît de a face totul pentru înfăptuirea neabătută a programului par- tidului “. Partidul comunist, ca deta- șament de avangardă al cla- „Transpunindu-se în viață principiul fun- damental al partidului nostru de făurire a socialismului cu poporul și pentru popor, va căpăta o amploare tot mai mare dialogul cu oamenii muncii, participarea maselor la con- ducerea vieții economico-sociale, se va intensi- fica activitatea tuturor organizațiilor și orga- nismelor democratice înmănuncheate in cadrul Frontului Democrației și Unității Socialiste, care exprimă in mod dialectic unitatea in di- versitate a întregii noastre societăți socialiste". (Din Tezele pentru Congresul al XlV-lea al Partidului Comunist Român) Sonetul rodului bogat • In acest anotimp țara toată-i o grădină. Cu harnici gospodari ctitorind sub soare Pe fluviile patriei cetăți dc lumină Ce cresc din inimile clasei muncitoare. E vremea cu zile senine, roditoare. Nuntite cu trei culori la noi în prag Dc cîntcc, dc iubire și de floare ’ Pe-al Mioriței inalt meleag. Ne înălțăm stejari pc-un plai de mit, Carpații poartă spre zări roșii flamuri Pc care am scris tot ce-am împlinit Și toate-n comunistele idealuri Noi prin PARTID, intregi, le-am luminat in zenit Cu brațele cc urcă spre roadele-nsorile pc ramuri ! Al. Florin TENE sei muncitoare, avînd aproape patru milioane de membri, îi propune să acționeze nu dina- fară, ci „dinăuntrul" structu- rilor și instituțiilor sociale și să devină, astfel, centrul vital al societății. Statul socialist, dc asemenea, nu mai poate fi înțeles ca dictatură a pro- letariatului, deoarece, mai a- les în ultimele două decenii, s-au dezvoltat tot mai mult organismele și funcțiile lui democratice. Forța socială și politică re- zultă din colaborare și unita- te, ori, pentru a se realiza a- ceastă unitate, este necesară acțiunea convergentă a tutu- ror factorilor decizionali și. în primul rînd, a partidului și statului. Un rol decisiv în for- marea și întărirea unității moral-politice a poporului ro- mân în procesul făuririi socie- tății socialiste multilateral dez- voltate îl are concepția tovară- șului NICOLAE CEAUȘESCU privind creșterea rolului con- ducător al partidului și creș- terea rolului statului în con- dițiile afirmării democrației muncitorești-revoluționare. 1944 — AUGUST — 1$89 Democrația și, în legătură cu aceasta, „drepturile omu- lui", implică un sistem de libertăți cetățenești. Ideologii burghezi supralicitează o se- rie de prevederi juridice, de altfel insuficient studiate și fundamentate, în detrimentul dreptului la muncă și la în- vățătură ; chiar și țările ca- pitaliste cele mai dezvoltate nu reușesc să rezolve proble- ma șomajului și analfabetis- mului. Democrația muncitorească revoluționară este un sistem coerent de măsuri politice și sociale vizînd omogenizarea reală a societății : asigurarea unui loc de muncă pentru toți cetățenii, generalizarea învățămîntului de 10 ani și, în curînd, a celui de 12 ani, dreptul la odihnă și sistemul de asigurări sociale, reparti- zarea rațională a forțelor de producție pe întreg teritoriul țării, participarea oamenilor muncii la fondul întreprinde- rii, sistemul audiențelor și al scrisorilor pe oare le adre- sează oamenii muncii orga- nelor de partid și de stat etc. Societatea noastră socialistă își propune conștient să rezol- ve unele dintre cele mal im- portante probleme ale urna-, nismului șl civilizației : dimi- nuarea și apoi chiar lichida* rea unor inegalități social* economice. Prin instituirea U« nui raport echitabil între ret tribuțiile mari și cele mici (în prezent, acest raport este de 4,7 ia 1), prin sistemul de alo? cații pentru copii și al ajutot rului acordat familiilor cu mai mulți copii, controlul so- cial al averilor, alte măsuri de ordin social-economic, tin- dem spre realizarea în fapt a dreptății și echității. Din inițiativa tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU s-a dezvoltat nu numai democra- ția reprezentativă, ci șî de- mocrația directă, au fost in- stituționalizate congrese, con- ferințe și consfătuiri pe do- menii de activitate, cele mal cunoscute fiind : Congresul consiliilor oamenilor muncii din industrie, construcții, transporturi, circulația măr- furilor și finanțe și Congresul consiliilor de conducere ale unităților agricole socialiste, al întregii țărănimi, al consi- liilor oamenilor muncii din industria alimentară, silvicul- tură și gospodărirea apelor.' Sub egida FDUS s-au organ»-' zat Tribune ale Democrației Socialiste, crcîndu-se posibili- tatea dezbaterii într-un cadru organizat a celor mai impor-. tante proiecte de legi și pro- grame. Democrația revoluționară se edifică în primul rînd prin responsabilitate și solicită ati- tudine fermă față de manifes- tările de chiul, corupție, huli- ganism, parazitism etc. Siste- mul de instituții democratice nu duce automat la democra- tizarea societății ; este nece- sară o activitate educativă susținută vizînd formarea de- prinderilor democratice ceea ce impune desigur, în primul rînd, control din partea sta- tului și partidului. Subliniind importanța tezei științifice revoluționare a construirii socialismului cu poporul și pentru popor, tova- rășul NICOLAE CEAUȘESCU preciza cîteva obiective poli- tice practice ale partidului : „Este necesar să întărim con- tinuu formele democratice, să perfecționăm cadrul minunat pe care îl avem, legăturile cu masele de oameni ai muri'- asigurînd participarea activ a tuturor la activitatea •' dezvoltare economico-socia'' la înfăptuirea politicii intern- și externe a patriei noastre Constantin STRUNGA ORIZONT consemnări Epos și rafinare Scund, îndesat, semămnd ia prima vedere cu un halterofil sau luptător de puțini ani re- tras din activitate, cu hainele mereu împinse de pachetele de mușchi ce, acum, își permit o oa- recare relaxare, cu trăsături aspre și o încrun- tare sporită de o mustață pe oală, și ea în ex- pansiune, Slavomir Gvozdenovici trebuie ascul- tat recitindu-și poeziile : abia atunci energiile comprimate se răzbună, se bucură de libertate, explodează în cuvînt. E poet și profet, e tună- tor și patetic, are în seamă o gintă ale cărei porunci le ține In pază. Scriitor profund tradi- țional, cîntăreț al locurilor natale, deci al pă- mintului, al satului, al neamului, al familiei, Slavomir Gvozdenovici e posesorul unui limbaj modern, aerat, trăind ritualurile rostirii lirice cu grație : „în vreme ce dorm păsările / și oa- menii trec prin vise frumoase / ă alerg în Ju- rul grădinii poetului / să-ți înconjor cu o stea umerii / să-ți înalț coliba de piper // tn vreme ce dorm păsările / și oamenii visează pîinea și sarea și apa / să-ți aduc trupu-n colibă / și gura mea să-ți grăiască asemenea ierbii // să-ți închipui o masă bogată / să te Joci de-a poetul / să deschizi ușa luminoasă a mării // pînă ce te izbește valul / pînă ți se destramă coliba" (Pînă la lumină). Firește că Poetul iși are locul lui în acest scenariu realizat cu tehnică fină. Există și o de- finiție a poeziei care n-are nimic din mișcarea greoaie a textelor de acest gen i „se strecoară pe nesimțite-n hoinar / sare sprințară peste poteci iuți / saltă peste prăpăstii și sate / se furișează-n păduri / pînă la păsări pină la tru- puri de fete // trece cu o pălărioară de Iarbă / peste necuprinsul cîmplei cerești / se ferește dibace de cei insistenți / e jăratec fidel la toate porțile zilei / fără milă ne expune la examenul vîntulul la examenul satului / în mare iubire cu paznicii treji al lumii / din pielea noastră din sîngele orbilor din cărți / zămislește Ale- xandrii viitoare" (Poezia). Scriitor român de limbă sîrbă, autor născut într-o zonă de contact etnic. Slavomir Gvozde- cronica literara Spațiul memoriei Fragmentată, Indecisă, retractilă, temătoare, de-o sensibilitate aproape maladivă, solitară, plină de complexe, sfîșiată de contradicții — astfel apare, în După-amiaza de simbătă, ima- ginea Autorului. Nefiind o carte de amintiri — Valeriu Cristea ne avertizează în cîteva rînduri asupra acestui lucru — ea este, totuși, o carte de... memorii. Diferența, chiar dacă insigni- fiantă, există. Amintirile redau, in general, la- tura evenimențială a vieții, fiind mai degrabă un document al exteriorității. în ce le privește, memoriile au ambiția de a sonda mai in adîn- cime. întîmplărilor ca atare li se adaugă preocu- parea de analiză. Mai ambițioase, memoriile vor să reconstituie portretul de adincime al unei personalități. Poate din această cauză, marii memorialiști au fost și mari moraliști. Autorii de amintiri încearcă să tacă din viața lor lite- ratură. Ei caută unicitatea unei biografii, pe cînd memorialiștii vor să descopere elementul etern uman, sîmburele de filosofic al unei exis- tențe anume. Aceste considerații sînt. desigur, valabile mai ales ca puncte de vedere teoretice, în practică, situația se dovedește mult mai com- plicată. Și e de presupus că ea nu s-a schimbat din secolul al XÎX-lea încoace, cînd H. Taine scria această frază plină de adevăr : .Omul cor- poral și vizibil nu este decît un indice prin care studiem omul invizibil și interior". în datele esențiale, rîndurile de mai sus nu contrazic materia propriu-zisă a cărții lui Va- leriu Cristea. Coexistă, aduse la același numitor de un admirabil talent literar, atît dimensiunea exterioară, factologică a biografiei, cît și acel — atit de greu de obținut — portret al interio- rității personajului care se confesează. Un per- sonaj autoconstrulndu-se printr-o necontenită, mereu repetabilă coborîre in spațiul memoriei. Căutarea timpului pierdut, excelența exercițiu- lui anamncstic, reveria alături de imaginile re- cuperate.ale copilăriei (în primele două treimi ale volumului) — iată principalul atu al scriito- rului : „Imediat, imaginația a început să-mi lucreze febril în sensul talentului meu (singurul de care sînt sigur) de a reconstitui trecutul (mă pricep să țes “la loc» pinza destrămată a con- cretului, să recuperez viața risipită, stinsă)". Consecința directă a acestor calități conștienti- zate e o excelentă suită dc portrete ale perso- najelor copilăriei sale. Performanța trebuie sub- liniată, pentru că Valeriu Cristea este un proza- novici știe a se descoperi și prin poezia moder- nă românească, dor și prin lirica actuală sîrbă. Despre asemănarea cu păsările se află la o ase- menea fertilă confluență : „lovan Pavlovici cel Negru / știa să Imite păsările / pe cele domes- tice / și pe cele sălbatice // lesne 11 fermeca pe el cintecul / și atunci se făcea o fîntînă a setei / la care coborau pe furiș noaptea / fe- meile / tetele / tiarele H multă vreme își vor aduce aminte — / închideau ochii și vedeau / totul / și unde-și au popasul voinicii / și de unde vin neguțătorii / cu străvezie mătase / și miresmele florilor / se duceau apoi în grădi- nile lunii / căutînd o umbra pierdută / de Or- feu pe drumul străvechi // ferice de lovan Pav- lovici cel Negru / căruia ziua îi aducea o mi- reasmă din evil primordiali / lui — cel încă- tușat de-ntuneric / Iul — cel asemenea păsărilor / nu și asemenea fiarelor". în fine, există în această carte personajele Cllsurei, eroii locurilor natale. O vocație de cîn- tăreț epic poate fi descoperită in versurile aces- tui poet viguros, nu lipsit (însă) de surprinză- toare rafinamente : „fiecare I-a găzduit / în cea mai frumoasă din camere / respira pe furiș aerul Icoanelor noastre / pădurilor le trimitea scrisori de iubire / iar la tîrguri slobozea din mîini rindunid // acest chip mustăcios // isca ouă de aur în preajma fiicelor noastre / semă- na pe dealuri spini dulci / 'pictorii îl zugrăveau in pînzele lor cele mai albe / păstorițele altoiau cu el pomii livezilor / feciorii li ieșeau în cale pe la răscruci // din guri de balauri scotea fire de aur / stătea cu noaptea la sfat despre visele te miri cui / pe vetrele din Clisură a pus po- doaba celui mai frumos ciucure / a ațipit pu- țin la poalele muntelui Radimna / precum un jăratec mocnind // In cele din urmă s-a prăbu- șit In prăpastia unei roze" (Cimpolertil «lin Radimna). Versiunea românească (excelentă, zic eu) a- parțlnînd Iui Lucian Alexiu, a mal îmblînzit cîte ceva din aerul războinicului, adăugind ici- colea, un spor de finețe poemului. O conlucrare exemplară. Corncl UNGUREANU • Slavomir Gvozdenovici, CERCUL SOARE- LUI ALB. In românește de Lucian Alexiu (Ed. Facla, 1980). tor al obiectelor, unul din cei mai seducători pe care îi are literatura română contemporană, și abia in al doilea rînd unul al ființei umane. Insă impecabila artă a portretisticii e submi- nată, adeseori, de o strategică declinare a com- petenței. Autorul „nu-și mai amintește chipul" celor aduși în fața șevaletului său. înlocuite de imaginația scriitorului, trăsăturile, nesigure, ne- clare, estompate la început, prind un contur luminos, ca de aură, compensind prin strălucire ceea ce pierd in precizie. Tocmai acest joc al ezitărilor ,al dezaburirii treptate a oglinzii me- moriei afective dă tensiune și valoare literară paginii lui Valeriu Cristea. Unele scene par de-a dreptul suprarealiste exact în această direcție — prin obstlnarea eliminării din prim-planul cărții a figurii umane. Cu totul ieșită din comun e „defilarea cravatelor" dintr-o secvență antolo- gică, adevărat contrapunct metonimic ridicat la gradul de simbol al existenței umane : „Cea mal frumoasă duminică a primei mele copilării a fost o duminică a cravatelor: leșiserăm cu toții la plimbare, în centrul orașului (...). Tre- cînd In revistă cu priviri îneîntate și lacome mulțimea oare venea din sens opus pe bule- vardul foarte aglomerat la acea oră, dădeam — sora mea și cu mine — prioritate nu doamnelor elegante, femeilor frumoase ce nu puteau lipsi de la acea paradă sărbătorească spontană, ci bărbaților, In talie, bine dispuși, cu fețe zîmbi- toare. Cauza acestei preferințe o constituiau cravatele : ele ne interesau. Or bărbații, .dom- nii" aveau — față de sexul opus — marele a- vantaj de a ie purta. Ne uitam la ele ca și cum n-am fi văzut in viața noastră cravate, și drept e că așa multe nu mai văzuserăm niciodată și nici nu aveam să mai vedem după aceea. Ni le arătam unul altuia ca pe niște minunate sur- prize, ne bucuram de fiecare descoperire, ca și de faptul că defilarea lor părea inepuizabilă. Era de parcă am fi mers pe lingă o Intermina- bilă și strălucitoare vitrină festiv împodobită cu cravate multicolore, purtate nu de manechine surlzătoare, ci de oameni vii, încă vii.,.". Am putea cita Încă destule asemenea pagini. Ele mărturisesc, fără nici un dublu, vocația de prozator a lui Valeriu Cristea. Posibil punct de cotitură în activitatea sa, După-amiaza de sim- bătă e una din cele mai frumoase cărți despre copilărie scrise în limba română Mircea M1HAIEȘ • Valeriu Cristea. DUPA-AMIAZA DE SlM- BATA, Ed. Cartea Românească. 1989. La rigoare, actul critic poate fi asemănat cu in- cizia unui chirurg. O privire Inlăuntiul operei literare nu poate fi efectuată decît după îndepărtarea stratu- rilor ei de suprafață și pătrunderea în adîncimile ei de sens. Gesturile (purtînd, fiecare, o încărcătură de ritual), mai sînt apropiate șl de caracterul lor deflr nitiv, mai cu seamă în ceea ce privește ireversibili^ tatea verdictului. Sînt gînduri care apar după lectura volumului surprinzător aparținînd medicului Pius Brînzeu.* O carte scrisă, potrivit mărturisirii de credință a auto-, rului, după o experiență de o viață. O experiență cuprinzînd nu doar înțelepciunea cîștigată în urma practicării meseriei de chirurg, ci și pe aceea, îngemănată, de a privi existența ca pe un șir neîntrerupt de fenomene fascinante, ca pe un text, adică. „Dar, cine este acela care a cîștlgat bătălii mai grele și cine se poate mîndri că învinge boala și înfrînge moartea chiar ? Așa este viața de chirurg, o viață de luptă continuă, o viață plină de renunțări, de nopți nedormite, dar și o viață de Imense satis- facții ... In lupta aceasta dramatică, cînd o viață de om este în joc, nimic nu este prea mult pentru el. El dă sănătate din sănătatea Iul și viață lin propria lui viață". Sub semnul acestor cuvinte profetice stă în- tregul volum, menit să ofere meseriei de chirurg va-' lențe pe care rutina cotidianului i le refuza. Artă și chirurgie In ultimă instanță, cartea este o pledoarie pentru om, interesînd nu doar (sau, poate, mai ales, nu nur mai) în stricta specialitate, prezentînd un real interes pentru o sferă largă de cititori. Situarea chirurgiei tntr-o zonă aparținînd mai mult artei decît meseriei este un parcurs Important al cărții, și care vine să îngemăneze păreri autorizate în domeniu, situînd actul definitiv al chirurgului într-o lume înnobilată de dorința de a vindeca dure-, rea. Paul Savy, citat de autor ca o voce autorizată; oferă terapeuticii o definiție care poate acoperi în bună măsură și pe aceea a artei : „Veche precum omenirea, terapeutica a luat naștere într-o seară, în sînul pădurilor primitive, unde se auzeau strigătele foamei, ale temerii și chemările dragostei, sub vitre- gia durerilor și apelul disperat spre forțele binefă- cătoare". Surprinzătoare este lumina pe care Incursiunea volumului o aruncă asupra relației dintre medicină și existența spirituală. Căci numai gîndirea omului modern este aceea care le dichotomizează, împărțind, de altfel, existența sa zilnică într-o sumă de domenii disparate, nivele existențiale diverse, departe de o unitate la care nu încetează să aspire. Astfel, mitologia oferă numeroase exemple și in-- tervenții foarte asemănătoare intervenției chirurgicale.' Mai mult, arheologia descoperă schelete, cranii care au suferit intervenții chirurgicale. Societățile primii tive oferă, prin persoana șamanului, a vraciului; exemplul unor deprinderi de a interveni pe corpul (șl; implicit, în spiritul uman), surprinzătoare pentru ima- ginea pe care ne-o făcusem, îndeobște, despre lumea „primitivă". Toate aceste incursiuni în profunzimile istoriei omului dezvăluie nu doar o dimensiune profund spirit tuală a medicinei, poate chiar cea mal spiritualizată înfățișare a domeniilor atît de riguroase ale științei, ci vine să situeze chirurgia atît într-o zonă temporală străveche, cît și într-una, existențială, aparținînd sa- cralității, ritualului. Poziția celor meniți să aline durerea prin inter- venții chirurgicale, în societățile primitive, nu este in- tîmplătoare. Aura de religiozitate cu care erau învă-? luițl vine tocmai din intuirea perfectă a destinului admirabil și dramatic pe care și-l asumă un medic (și cu atit mai mult un chirurg), apleeîndu-se asupra miracolului.vieții, îndrăznind să vadă și chiar să in- fluențeze curgerea mirabilă a izvorului vieții. Este realizat, astfel, un portret-robot al medi- cului-chirurg, corespunzînd, practic, tuturor celor care s-au dedicat dezvăluirii și înțelegerii misterelor vieții. Un model, mai degrabă, constituit din fapte aUț tentice șl oameni vii, care au făcut din alinarea du-' rerll un crez. Medicina apare astfel, din perspectiva prezentului volum, drept o știință oare, contrar aparențelor, nu s-a îndepărtat de omul obișnuit, chiar dacă dezvoltai rea științei o propulsează la un nivel de maximă left? nicitate. Ea cămine o dimensiune a umanului tocmai io măsura în care se străduiește să asigure, în perma- nență, un echilibru fizic și psihic de care omul mo-’ dern are atita nevoie. Gheorghc SECHEȘAN • Pius Brinzcu. DINCOLO DE BISTURIU IN CHIRURGIE, Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1988. • 3 • - ORIZONT DESPRE RELAȚIILE LUNII Mai puțin prezentă decît steaua (steluța, stelele) ilar, totuși, printre simbolurile la care se tace o feterire continuă, luna apare la Eminescu ta ex- presii cu o Intonație specifică. Este Indusă, în acest fBZ, o notă de disperare, de necuprins asumat, fas- ptaant. cel mal adesea. întotdeauna luna este mai greu de apropiat, de descifrat, mai străină șl în același timp mai relevantă decît îndepărtatele stele, îa cazul acesta, referința este generică, stelele fă- ctad parte dintr-un decor. Poate că este șl un tri- but plătit „modei" romantismului. Sigur că nu in- dudem aici cazurile particulare. In care steaua de- jrine simbol ordonator, enigmatic și penetrant așa cum întîlnîm în cunoscutul exemplu al poeziei La Steaua. Semantica lunii Include un tragism interior po- tențat mereu de eul poetic. Se stabilește, astfel, o interdependență dialectică. Adică, un dialog drama- tic, căci luna este, la Eminescu, oriunde apare, un Simbol ambivalent. Laturile acestei dualități sînt întotdeauna evidente, cum ni se spune în Demo- nism : „Nu credeți cum că luna-i lună. Este / Fe- teastra cărei ziua-i zicem soare". Raportarea la lună și valoarea ei de ființă ce deține supremația, precum și reflectarea chipului său în lume, sînt cu- noscute de poet tacă din primele sale creații. Va fl un motiv mereu folosit în întreaga sa operă. Dialogul dramatic va £1 ordonat pe trei direcții. Un dialog lună — lume, altul lună — eu poetic și ul- timul va fi cel determinat, presupus de cele dina- inte, anume, dialogul cuiul cu sine. în primele poeme, luna este Identificată cu un ideal feminin, cu un ideal al perfecțiunii. Uneori, în existența ei se poate observa o atitudine de neparticipare, dacă nu chiar Indiferență. Relația dramatică va fi cea lună — lume unde : „Să privească Ardealul lunii l-e rușine" și mai jos, în același poem Horia : .Atunci luna lese norilor regină, / Fruntea Iul cea pală roșu o-nsenlnă". Nu întîlnim încă ezitarea șl neîncrederea poetului față de imaginea acestui Ideal. Nu sîntem încă în situația unei puternice problematizări a sinelui. Luna este aici regină pură și curată. Deși oarecum rece șl moi greu tangibilă. Poate de aceea și dialogul nu este dramatic în ade- vărata cuprindere a cuvîntului. Dualismul lunii, ambivalența simbolului pot fi ușor recunoscute într-o mică „bijuterie" din 1869. Este vorba despre poezia Prin nopți tăcute. Aici, dialogul capătă consistență șl precizie. „Din nor ce trece / Din luna rece / Din vînturi rece / Văd un obraz". Odată stabilită relația lunii, funcția ei ordonatoare se face vădită redînd chipul, „obrazul" cum spune Eminescu căci, să nu uităm, fantasma aceasta se naște „Din luna rece". Asistăm, în pri- mul rînd, La o prefacere a „lunii reci" în „lună plină", perspectivă ce deschide cele trei direcții ale dialogului dramatic, cea mai importantă fiind, de- sigur, poziția eului. Pentru frumusețe merită citată întreaga strofă: „Luna senină, / Luna cea plină / Și marea lină / Icoană-1 sînt; / Ochiu-mi o cată / tn lumea lată, / Cu mintea beată / Eu plîng și CÎnt". O desfășurare concretă a funcțiilor lunii este cu- prinsă acut în poemul Memento mori. Aici, primul registru de afirmare este cel al lunii-astru ca ele- ment ordonator al unui anumit univers, cel de al doilea cuprinde existența lunii-zină, adică „Luna, zîna Daciei" și ea „vine la a zeilor serbare". Avem surprinse două imagini specifice. O dată o lună Folclorul ca vocație Un reputat culegător de folclor este Cristea Sandu Timoc, activ de mai bine de jumătate de secol în folcloristică. Prima sa culegere, Poezii populare de la românii din Valea Timocului fixea- ză un spațiu rareori explorat de folcloriștii noștri. Apărută în 1943, cu o prefață semnată de emi- nentul cărturar care a fost N. Cartojan, cartea a devenit imediat referință obligatorie pentru toți cei care s-au interesat de folclorul românesc. O a doua culegere, apărută în 1967, a Iul Cristea Sandu Timoc, Cîntece bătrânești și doine se bucură de prestigioasa recomandare a lui Tudor Arghezi. în Nota asupra ediției care însoțește masiva culegere Povești populare românești, recent tipărită la Edi- tura Minerva, autorul scrie : „Dacă eposul româ- nesc. provenind din sudul Dunării, așa cum s-a putut constata îndeosebi din culegerile lui Giuglea și Vîlsan (din 1913) șl ale mele (din 1943 și 1967), este de o mare bogăție și varietate tematică și de o mare frumusețe artistică, fiind prezente și o sea- mă de tipuri și motive folclorice balcanice, care se explică prin conviețuirea cu popoarele sudslave, epica populară din volumul de față, Povești popu- lare românești exprimînd ... universul imaginar românesc, cunoaște și unele infiltrații tipologice și de artă narativă specifice creației populare meri- dionale". Ar mal trebui să transcriem și această confe- siune a culegătorului : „Am început culegerea na- rațiunilor populare prezente ta această carte în tinerețea mea, în 1933, o dată cu poezia populară, ta primul rînd în mediul familial, al satului natal, Cu timpul lărgind orizontul cercetării la întregul reală, nemetaniorfozată, oeabdidnd de la valoarea ei dc element constructiv, în dialog cu luna-zînă. Prima imagine rămîne legată de lumea fizică, con- tingență. Trecerea în universul zeilor se tace greu. La început, ecourile acesteia sînt mai greu perce- pute : „Ca prin bolțile crăpate, unei gotice ruine, / Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei seni- ne". Aceasta în cazul în care funcția sa primară, de astru al nopții, nu este anulată in totalitate : „Luna sfîntă, stele de-aur, soare alb și zîmbl- tor / Pentru ei necunoscute-s". în celălalt registru, luna și soarele sînt ființe mitologice partlcipînd la un festin zeiesc. Luna — astru ordonator al unui anumit uni- vers, dă locului prin atributele sale (raze și lumi- nă), o înfățișare precisă, creează, de fapt, cadrul în care va apare, va viețui Dochia. Cu mențiunea că aceasta din urmă nu se naște, nu-și începe exis- tența în universul fertilizat de lună, ci va trebui să parcurgă pînă aici un drum. Odată ajunsă la țintă avatarurile sale vor fi validate. Luna, prin caracte- rul ei ordonator, este elementul cuprinderii șl os- mozei. Dar toată activitatea astrului nopții nu poa- [eminesciana te exista fără scop. Această acțiune nu se justifică decît ulterior, în prezența Dochiei. Pe lîngă carac- terul de element ordonator ai unui cadru, acesta însă rece, cu valoare de decor, urmînd a fi popu- lat de o ființă anume, lumea se întregește în alte- ritate, ca dublură a zînei Dochia : luna „o regină jună, blondă și cu brațe de argint". Comparația aceasta nu surprinde, desigur. însă citită cu aten- ție, ea relevă dublul registru de semnificație des- fășurat aici. în relația lună — lume, luna poate fi un sim- plu element pasiv veghind asupra celor pămîn- teștl, fără o participare concretă. Așa se întîmplă în Cind..., unde luna este luată drept punct de reper : „Cînd luna prin nouri pe lume veghează" și „cînd luna aruncă o pală lumină" sau, în Mira- doniz : „Unde în ceruri lin plutește luna". Altă- dată, cum se întîmplă în Feciorul de împărat fără de stea, nici măcar nu mai privește spre lume, fiind un astru inert: „Și galbenă ca gheața din nouri răsare / Luna și trece moartă...". Imaginea va reveni cu o și mai mare putere în Melancolic : „Părea că printre nouri s-a fost des- chis o poartă / Prin care trece albă regina nopții moartă". în cazul acesta asistăm la o formă aparte de dialog unde se pun întrebări fără să se pri- mească răspuns. Sensul dramatic se naște tocmai din imposibilitatea de a dialoga. Mai tîrziu, în epoca de maturitate, dialogul se înfiripă atingînd înălțimi tulburătoare. Luna, dublu al femeii, se substituie acesteia oficiind la mor- mîntul celui îndrăgostit. Acțiunea lunii permite iubitei să-și păstreze inocența. Nimic nu are drep- tul să-i altereze puritatea, nici măcar amintirea. „Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi din liră / S-ar suspina în noapte : o arfă pe mormînt" (O arfă pe mormînt). Lucian-Vasile SZABO spațiu al satelor românești din Valea Timocului, ... continuînd activitatea, în mai multe etape, pînă prin 1980. Dacă unele povești, auzite în copilărie de la unii membrii de familie sau de la bătrinii satului, le-am consemnat mult mai tîrzlu, repoves- tlndu-le cît mai apropiat de autenticitatea folclo- rică șl graiul popular, majoritatea narațiunilor populare le-atn înregistrat direct pe teren...". Remarcabilă, trebuie să subliniem șl noi, este autenticitatea culegerii. Ea pune în valoare bogă- ția spirituală a unei lumi păstrătoare încă a valo- rilor transmise din veac. în primul capitol, Basme fantastice, l’ătru Făt-Frumos, lovan Iorgovan, Po- vestea lui Pip&ruș Pălru ele., pot prilejui confrun- tări, comparații utile, deschizînd căi de înțelegere a folclorului românesc „sudic". Același lucru l-am putea afirma despre următoarele două secțiuni ale cărții, Basme nuvelistice ( și alte basme) și Basme despre animale. Cu totul remarcabilă este secțiu- . nea snoavelor ca și aceea a legendelor. Unele din- tre ele, precum Cralcviciu Marcu și Mircea cel Marc. Marcu Crăișor sau Poveste despre Baba Novac din vremea turcului oferă celor ce studiază relațiile româno-iugoslave un vast clmp de cerce- tare. în anexe autorul mai adaugă povești, snoave, legende, proverbe și zlcători („Mutu știe toate lim- bile", „La un car de oale e dăstul o toica bună", etc., etc.). Scrise într-o limbă românească bogată în valori poetice, proverbele ar merita un studiu aparte. Tot în anexe, Nunta la românii timoceni și o baladă splendidă, Stăncuța sau ursitorilc merită un paragraf aparte. Poezia lui Cristea Sandu Timoc își trage sub- stanța din folclor și, în ceea ce are viabil, valori- fică marile simboluri ale eposului popular. Auto- rul rămîne, însă, unul dintre importanții noștri fol- cloriști, cu merite cu totul deosebite în studiul unei zone (totuși) rar cercetate. Entuziasmul cer- cetătorului. preocupat și în studii erudite de Valea Timocului, decurge din apartenența sa la un spațiu spiritual. Maria-Tereza SOCOL Cristea Sandu Timoc — POVEȘTI POPULARE ROMANEȘTI, Editura Minerva. 1988. LUPTELE PENTRU APĂRAREA TIMIȘOAREI (ii) (AUGUST — SEPTEMBRIE 1944) In Banat activa Corpul 7 Teritorial, cu sediul la Timișoara. însă. în vederea mai bunei coordonări a operației de acoperire, și-a mutat sediul la Radna, unde va rămîne pe toată durata desfășurării luptelor. Dispozitivul de acoperire s-a realizat de către armata română în termen de 48 de ore de la începerea insu- recției. In cadrul acestei operații, armata română a intrat în acțiune încă din noaptea de 23—24 august 1944. Acest lucru s-a întîmplat și la granița de vest, la Jimbolia. unde trupele germane au atacat în aceeași noapte, pichetele de grăniceri. Corpul 7 Teritorial, de la Timișoara, avea, în pri- ma fază a operației, misiunea să asigure acoperirea frontierei între localitățile Gilău și Deta. Pentru în- deplinirea acestei misiuni, corpul dispunea de 4 di- vizii : 1 infanterie-instrucție, 3 munte, 1 cavalerie- instrucție și 9 cavalerie. Cu aceste mari unități trebuia acoperit un front de peste 220 km. Avînd puține forțe la dispoziție, comandantul corpului 7 teritorial hotă- răște că singura modalitate de a rezista era organi- zarea unei apărări pe direcții, pentru a interzice prin- cipalele căi de pătrundere a inamicului. Și aici, ca pe toată frontiera, cxistînd forțe puține, acestea au tre- buit să acționeze grupat, pe direcțiile principale, or- ganizînd poziții succesive, fixîndu-se, în general, îna- poia pichetelor de grăniceri și folosind aliniamentele tari de teren. în unele sectoare s-a organizat o fîșie de asigu- rare, în care au luptat detașamente înaintate, care au reușit să inducă în eroare inamicul, asupra traseului limitei dinainte a apărării, să-l oblige să se desfășoare prematur, să-și descopere propriul dispozitiv de luptă și astfel să poată fi respins sau nimicit cu ușurință. O astfel de fîșie de asigurare s-a organizat în sectorul Armatei l-a, între sudul Oradet și Deta. în cadrul Corpului 7 teritorial, direcțiile princi- pale erau văile rîurilor Criș, Mureș, Bega și Timiș, oare conduceau spre zona Deva—Hunedoara, zonă care trebuia apărată cu orice preț. Luînd în considerare mjsiunea primită, coroborată cu situația din teren, co- mandamentul Corpului 7 teritorial a hotărît organiza- rea următorului dispozitiv de apărare : în eșalonul 1, Divizia 3 Munte, pe văile Crișului Negru și ale Crișu- lui Alb, Divizia I Cavalerie-instrucție, în zona Aradu- lui, pe valea Mureșului, Divizia I Infanterie-instruc- ție, în zona Timișoara, pe direcția rîurilor Bega și Timiș, iar în eșalonul al doilea Divizia 9 Cavalerie, dispusă inițial în zona Lugoj. Marea unitate care era destinată să apere Timi- șoara și partea vestică a județului Timiș-Torontal, era Divizia 1 Infanterie-instrucție, aflată, pînă la 1 sep- tembrie 1944, sub comanda generalului în uezervă, Vasile Chitu. Ea nu era o mare unitate operativă, ci o divizie de dublură sau de instrucție. Astfel, încă în ziua de 24 august 1944, comandantul marii unități dă ordinul de operații prin care se precizează situația existentă, misiunea pe care o avea divizia de înde- plinit și dispozitivul pe care trebuia să-I realizeze. Mai întîi, se preciza că în raporturile cu trupele germane trebuie să înceteze subordonarea față de acestea. Se prevedea că trupele germane să fie lăsate să plece libere din țară, fără să II se facă greutăți, iar în ace- lași timp trupele române se vor opune oricărei încer- cări germane, de a le dezarma și vor împiedica ocu- parea, de către germani, a instituțiilor publice. Mi- siunea Diviziei 1 Infanterie-instrucție era interzicerea pătrunderii trupelor germane sau maghiare, spre Ti- mișoara. Ea avea un sector de apărat, destul de extins, de la nord de Șagul (de lîngă Arad), pînă la Deta și trebuia să reziste mai întîi pe aliniamentul Vinga — Orțișoara — Sînandrei — liziera vest Lugoj — Hono- rici — Recaș, pentru a împiedica pătrunderea inami- cului spre zona Deva — Orăștie — Hațeg. Pentru în- deplinirea acestei misiuni, marea unitate de Instrucție trebuia să realizeze un dispozitiv format din trei deta- șamente de acoperire : tn sectorul de Nord, detașa- mentul colonel Corbu, compus din Centrul de Instruc- ție Jandarmi, 4 companii, Regimentul 1 Artilerie Călă- reață, care acționa pe direcția Orțișoara — Stanciova — Lucareț — Ghizela — Berini — Făget, în sectorul Centru, detașamentul It. col. Giuran. compus din Re- gimentul 5 Vînători-Instrucție, împreună cu Regimen- tul 1 Artilerie-instrucție și cu Batalionul de garnizoa- nă, care să acționeze pe direcția Timișoara — Recaș — Lugoj, iar în sectorul Sud, detașamentul Colonel Cos- tescu, compus din Regimentul 2 Roșiori șl Regimentul 6 Artilerie-Călăreață, care să acționeze pe direcția Pădureni — Otvești — Vucova — Silagiu, Sacoșu Mare — Vișag — Zgribești — Zăgujeni. Rezerva o constituiau Batalionul 5 Instrucție-Auto, la Izvin șl Regimentul 17 Infanterie-instrucție, la Lugoj. Dispo- zitivul trebuia realizat în cursul zilei de 24 august 1944. pînă la orele 19,30, iar unitățile să fie gata de luptă, cu începere de la ora 20. Pentru o mai bună coordonare a operațiilor și în vederea oricărei even- tualități, punctul de comandă al marii unități se mută, din data de 25 august la Recaș. In vederea realizării acestui dispozitiv de apărare, toate cele 3 detașamente trebuiau să coopereze cu grănicerii și cu detașamen- tele înaintate de la Periam și Lovrin, constituite din subunități ale Batalionului 5 Instrucție-Auto. Acum au fost întărite posturile de jandarmi de pe frontieră — de la Grabați, lecea-Mare, Jimbolia și Checea. Cola- borarea cu grănicerii a fost, în general, bună, existînd însă și deosebiri de vederi între comandantul Diviziei 1 Infanterie-instrucție și comandantul Regimentului 9 Grăniceri, oare activa aici, acesta din urmă raportînd eșalonului superior, unele neînțelegeri cu comandantul marii unități din Timișoara. Radu Octavian VLAD ORIZONT ® 4 © Al. Jebeleanu Corina Victoria Sein ■ ■■■ Ionel Bota DIMINEȚILE ȚARII IMN CONSTRUCTORILOR SAT ÎN PRIMĂVARA Dimineața, zorit, parcă renasc ! Venerez săvirșirea c-un ochi curios. Închin împlinirii primul prinos, Meditez sub egida slăvitului veac. Dc-i toamnă — podgorii, Dionisos m-așleaplă ; Dc-i vară — Hclios exultînd mă-nconjoară ; Primăvara năluciri și fluturi imi zboară, Cu poemul înfrunt succesiv cite-o treaptă. Cind iarna coboară dantelind nefiresc Din ținut de colind, din munți de trista] Transcend existența-n miracol de vers. Pe gene-mi ezită argintiu sideral, Metafore se scutură sub cer românesc. Semințe prea albe pe darnicul șes ... ÎN SINGURĂTATEA LUI OVIDIU Fidelă Poezie, tu mă urmezi oriunde In dragoste, pe mare, fn tristele popasuri. Găsești dc pretutindeni și pentru toate glasuri. Ecoul tău cu zeii din necuprins răspunde. Alături petrecurăm, iubita-mi cca mai sfintă, Cînd lauri preferară și fruntea mea obscură Sau cînd năpăstuiri asupra-mi se-abătură Și umbra pribegiei mai tragică mă-nfruntă. Cu tine prăznuicsc, eu hărăzita-mi harpă. Săgețile mă cruță și-ostenitorul drum ; Cu nimfele, cu vinul, zăbava nu mi-e stearpă ! Poemele răzbi-vor, întinerind postum ! Ea, Venus, mi-o transcrie și pe nisipul mării Neînduplecatul vers cu-aripa neuPărIL DIAFANUL EXTAZ In visul tău zburăm nemărginit... Spre ce destin ? Spre cc zvîcnind tărim ? Crescutu-nc-au aripi in loc de mîini Și, dezlegați, suim spre negrăit. Cc păsări sîntem T Cc beții de dor Ne poartă peste clipe pe-amindoi ? Prin destrămări, prin sfere, iluzori. Saharnica tristețe ți-o ignor. Ni-e zborul încă lung și nevăzut. Neosteniți străbatem pagini, spații înverșunați de ritmuri, de tentații... Am risipit și-a umbrelor povară, Iubirea cea mai pură nc-mpresoară Cum fost-a-n ceasul primului sărut. MEDALION INOCENT Nedreptul Timp, desigur, mi te-nseamnă. Și totuși : mai frumoasă te preface ! De-aleargă adumbrind ori se întoarce Cu necredința ta nu-1 iei în seamă. S-ajung realul dur parcă mi-e teamă Deși ursita nerostită-mi zace In floarea palpitîndă și vorace Ce nu cunoaște suprimări de toamnă. Iluzii-ntruchipez țintind in van, Mă-ndcamnă grații, jinduiri cerești. Caisul răsfringîni. nepămîntean ... "ransl'igurată-n dor mă copleșești. Răzbați fără pr!hană-n anotimp Menindu-ml frumusețea fără timp 1 POST-SCRIPTUM In stihul meu simetric te reintrupez, te-adun Cînd îmi măsori răspintli eu-aceeași insistență. Nelimitată, certă în rime, in cadență. Cu săgetări mă-neonjuri ca zborul de lăstun. ,crișnește-o leamă-n mine. Toridă vijelie. Destinul fi-va aspru T Privirea mea-n zadar Căta-va peste lacuri suavul nenufar fn ora șovăindă, blazată și tirzic. Prea lirică prin ani mi te-am închipuit. Tu n-ai fost nici Ofelia nici Laura din vers. Un ncpurccs crepuscul mi te-a învăluit. Oricum ai fi, te chem, te mingii și te iert, in sufletu-mi se curmă romantic univers. Dar n-aș vrea niciodată, iubito, să te pierd ! Cind bărbatul pleacă să cucerească muntele, iși lasă umbra în grija riului de-acasă și-i poruncește mamei copiilor lui să vegheze asupra cimpici, a zilei, a creșterii pruncilor. Odată ajuns in virf dc munte, cl iși potolește setea blnd vin din ugerul fraged al pămintului și caută piatra cu care să înalte baraje să ridice Castel de echilibru. Văzduhul c blînd, arborii doldora de sevă se pleacă parcă vrînd să soarbă muzica tainică revărsată din inima bărbaților ec ne dăruiesc rîuri dc lumină. AROME DE GRÎU Sub aceeași suverană strălucire lăuntrică, opriți o clipă în fața oglinzii. și eu și tu, indestulați de iubire, fără alt motiv — doar că oricum ea trece, am început să visăm prin cețuri. să ridicăm în rang eșecul, să ne învinuim că inima, unul altuia, mai aprindem ... Cu mîna tremurătoare am încercat să ascund un rid. in ochii tăi un rece nor a fulgerat. Am vrut să ies: „Rămii ! izvorul n-a secat...“ Și mi-am plecat pe al tău umăr fruntea, tu ai ridicat in aer o mină, sub degetele talc lungi, pletele-mi curg lin, oglinda limpezind șl ademenindu-ne cu tari arome de grfu. DESPRE VARA Teii au înflorit. Soarele invăpăiază apa riului și nu mă lasă să tnă apropii nici dc izvor, nici dc pădure, nici de munte ... îmi rămîne doar gîndul, dar și el fuge in odaia unde adeseori veghez singură. O mușcată abia sădită imi fură ultimele tale cuvinte dăruindu-mi in schimb casa plină cu stele ... Renaște dorul, mă dor ochii, mă amenință apa. mă liniștesc florile roșii dc mușcată .. i AȘTEPT învelită in lumina dimineții strig : Știu să trăiesc, știu să merg înainte, știu să vindec aripa rănită a păsării imprudente. Spre amiază, acrul obosit dc trandafiri m-a ademenit într-o grădină publică. Aici, sprijinindu-se de un gard viu, un bărbat repeta, pînă la obsesie, strigătul lui. un strigăt dramatic : „Trebuie să Învăț să mor !“ Soare. Furtună. Furtună și timp fărămițatc-n miinilc bărbatului. Aștept odihna palmelor lui din care să mă ridic eu și strigătul meu : „Trăiește chiar și după ce ai învățat să mori !" ȘI TOTUȘI... Am venit. Tu nu-mi zimbești, iubite, cu-n semn mă îndemni să șed. Și taci. Eu sufletul să-mi deschid aș vrea, să mă depărtez de imensul vid dc care-i viața-mi pe Jumătate prinsă... Mimînd o calmă vioiciune iți povestesc, dintr-o pornire, cum o boare, in fiecare zi mă-nconjoară și mă-nsoțește pină-n scară, ocrotitoare, readucindu-mi speranța pe care tu, de-o vreme, mi-ai luat-o. Vai ! în tăcerea ta, iubite, ai tresărit, spre cer ochii fără strălucire îndreptind. și iarna mi se pare prea plină de răceală și noaptea de întuneric, și vintul stirnit sc-adună a furtună ... Un strigăt speriat, un vis fulgerat, inima-mi geloasă a și mușcat din focul sălbatic ce-mi aleargă prin minte șl am plecat... Ne îmbie parcul, tot mai mulți sînt anii, priinăvara-și scrie firmamentul viu peste casa veche scuturind castanii amintiri In care singur mă mai știu trenul mai oferă gărilor dc noapte călătorii vremii coborind din vise numai casa veche se ascunde-n șoapte și-n promisiunea zărilor deschise dar e totul incă o înmiresmate dimineți trecute celuilalt contur să rămînă incă semnul dc-ntrebarc despre zborul vîrstel avîntat și pur PROIECT DE LECȚIE AL PROFESORULUI CONSTANT TONEGARU am urcat pe corabia intimplărilor din ultimul an străzile alunecau de-a lungul orașului dc cîtăva vreme in buzunar cu creionul hb pîndeam descrierea zilei pc o ceașcă de porcelan dar in ochi lacrimile pregăteau martiriul altor poeme. pașii se-aud cînd secundele cad pe același cadran cînd miresmele ploii de vară sfioase coboară în liniștea albă a filei poetul acela tandru plutea pe cerul dc porcelan doar ceașca se răsucise discret salutind zorii zilei. PORTUL DIN VIS au trecut condotierii în imaginea amiezii pe pavele sc aude pasul lor sunînd discret ca o întrebare, alta, cind sc-ncumetă aezii să glorifice tandrețea într-un nesfîrșit verset sc zvonea în port de umbra scriitorului damnat cum debarcă nostalgia din străvechiul manuscris un poem plutca-n derivă cu finalul demodat doar in larg corăbierul se mai înșela cu-n vis învățăturile BATR1NULUI ANTICAR (DE NUMELE FLORII) cum plouă deci ca intr-un vechi spectacol cu fluturii amiezii surprinși intr-un sertar cînd floarea-și răsucise superbul rcceptacol pe fila unde doarme bătrînul anticar lumina la fereastră mai dănțuie in pripă curind va să atîrne-n pervaze licuriciul și doar în turn un clopot sau poate o aripă vor anunța-n bătaia de-o clipă sacrificiul cum plouă deci ca intr-un necontenit festin pe podurile serii închipuind mister sau poate virsta altui înmiresmat destin cînd floarea-și răsucise petalele spre cer PĂDURE, CA UN ADEVAR AL ZILEI nu mai știu lumina zilelor să string ochii prind imagini despre altădată mi-a rămas amiaza risipită-n crîng să visez cum iarba plinge-nrourată să ascult cum plouă peste golful clipei amintirea orei din privirea mea in ferestre dalbe tremurul aripei mai anunță zborul păsării de nea dar tîrziu se-aude sub cenușa verii cum pădurea parcă ar voi să fie cum iși deconspiră ziua corăbierii navigînd pe fluviul din fotografie 5 • ORIZONT , trei nopți plouase neîn- ircă s-ar fi rupt toate ză- lui... încet și sigur, apa In toate cotloanele. Trei irnat cu nemiluita, Vremu tn așternut, asaltat de Adormea cu adevărat cînd lumina oarbă a di- nga visele urîte. Se hotă- în ziua următoare, dacă nua să fie la fel de ur- ca prin minune, tn di- a, văzduhul se limpezi și a cu razele lui puternice al fostului canton. pă atîta ploaie, ar trebui pină la al șaptelea cer", « tare Sagona, în timp ce ălcîiul cizmei cîteva rime căutau adăpost în lutul jătătură... Un stol dc vi dădea tircoale dudului Ogrăzii. Bătrînul zvîrli cu icolo și, pentru cîteva cli- tunccă cerul dimineții... irilor stîrniți îl treziră pe >mn... Dulăul negru, cio- t la umbra zarzărului, sări orțeală, după care se gu- I picioarele stăpînului. mp după război, bătrînul itase aici, în clădirea fos- K Nimeni nu îi știa tre- >t, nimeni nu îl întrebase îc despre acest lucru. Lo- lu, ca de altfel și turiștii, de obiecte ornamentale, noaptea în cap și răsco- căutare de scoici, pietrl- cochilii de melci marini crabi, din care făcea tot n-l: scrumiere, șiraguri și 5 ornate cu nisip de cu- 1 Pe lîngă îndeletnicirea ie sezon estival găzduia, jonvenabil pentru clienti 1 mult, doi turiști, într-o impusă dintr-un pat, o lăpior ... Fereastra odăii oroana bogată a zarzăru- țcunoscuse pe bătrîn în i ce coborîse din tren ... ieron, strigîndu-și marfa ii grăbiti. Cînd l-a între- ! cunoaște pe cineva care fere găzduire cîteVa zile, ispuns că-1 poate primi la rfamiliar în care îi vor- na clipă, îi dăduse lui la că-1 cunoaște pe bătrîn a... oprea, din cînd în cînd, ca și cum le-ar fi arătat lor drumul ; strănuta adulme- cînd petalele îngreunate de stropii de ploaie. Marea era acum destul de liniștită ... Valurile, stîrnite de vîntul ce bătuse necontenit în primele zile, aruncaseră pe țărm mormane de scoici multico- lore... „Măruntaiele mării...", gîndi Vremu, privind puzderia de meduze încîlcite în Iarba de mare, lucind cu vagi reflexe luminoase, ca niște cioburi de gheață în bătaia soarelui... Cîțiva crabi își căutau adăpost printre pietre, cu o iuțeală care pe Vremu îl uimi... Sagona își vîra mîna pînă la cot în IOAN EVU sfîrșit va face plajă 1 Va «tîncile acelea ce-și bulu- a răvășite printre valuri, va perpeli în voie la soa- parte de atmosfera lipsită lă de lirism a ședințelor plan... și surîzînd la a- emu aproape că uită cele le mohorîte... Sărind din larg fereastra șl auzi cum sc cu clinchet muzical de ml... Briza mării pă- în odaie, aducînd miros i iarbă de mare ... »tlnd printre stînci, pe «tivită cu flori de mușe- I le-o luase înainte și se AMINTIRE COLOR CU DELFIN găurile adînci și întunecoase, săpate de ape în stîncă, și scotea cîte doi-trei crabi deodată, vîrîndu-i h- săculețul albastru, de doc, prins cu o sfoară de umărul său ... Cleștii puternici ai cra- bilor îi însîngeraseră degetele, dar el surîdea, cu gîndul la crustele date cu lac incolor, pe care le va vinde turiș- tilor ... 4. După ultimul grup de stînci, începea plaja propriu-zisă a stațiunii... Sagona se pregătea să se întoarcă la canton, mulțumit de recolta din acea dimi- neață, cînd auziră lătratul furios al dulăului... Siluetele stîncilor îi îm- piedicau să vadă ce se petrecea din- colo, dar Vremu zări o mulțime de pescăruși rotindu-se în cercuri con- centrice deasupra țărmului... Se grăbi în direcția aceea, urmat de Sagona. în micul golf, ascuns vederii de pe- retele abrupt al malului, apele săpaseră ciudate dantelării... Țărmul cobora în trepte mărunte, pierzîndu-se apoi în mare... Pe un mormînt de scoici, Vremu zări un delfin... I se păru atît de nevero- similă imaginea aceea, îneît se șterse la ochi, ca și cum s-ar fi trezit brusc din somn și i-ar fi trebuit cîteva clipe să se dezmeticească... La început avu impresia că delfinul e una dintre acele producții de serie, de domeniul kitsch- ului, care împînzeau tarabele plajei... în orice caz, un delfin confecționat din cine știe ce mase plastice, într-atît îi erau de „perfecte" liniile trupului. Lu- ciul pielii avea reflexe aproape me- talice ... „Trăiește !“ îi strigă Sagona peste umăr bătrinului și în glasul lui licări bucuria. Sagona ajunse și el gîfîind ... Cîțiva crabi îi căzuseră din săculeț și dulăul se învîrtea în jurul lor, miro- sindu-i cu teamă... Vremu atinse spinarea delfinului. Acesta se mișcă slab, privindu-1 cu niște ochi ce păreau că cer ajutor... Din cînd în cind, scotea un soi de geamăt subțire, gîtuit, pe care Vremu il asemănă cu țipătul pescărușilor. Descoperiră pe pieptul delfinului o rană adîncă, în jurul că- reia sîngele începuse să se închege... Furtuna îl izbise, desigur, de stînci și valurile îl aruncaseră la țărm. Cine știe de cînd stătea așa, privind cu dis- perare apele, care din pricina refluxu- lui nu mai ajungeau pînă la el... îl rostogoliră încet pe mormanul de scoici, pînă în mare... Era destul de greu și bătrînul se opintea, ștergîndu-și broboanele de sudoare ce i se prelin- geau în ochi... Tn apă, trupul delfi- nului era mai ușor... Sperau că, odată ajunși acolo unde apa era mai adîncă. delfinul își va reveni... Aproape un ceas se chinuiră, fără succes, ținîndu-1 în brațe în bătaia le- neșă a valurilor, dar degeaba ... Del- finul rămînea nemișcat. Vremu își a- minti delfinii pe care ti văzuse la tele- vizor, cum făceau tot felul de tumbe sub bagheta dresorului, sărind prin- tr-un cerc de foc înălțat deasupra ba- zinului, cu o sprinteneală uimitoare. Ținea acum în brațe împreună cu bă- trînul, trupul inert, un revers al ima- ginii întipărite cîndva în memoria lui Vremu... în cele din urmă, renunțară și îl lă- sară acolo, în apă, întoreîndu-se oste- niți pe țărm ... Vremu se așeză re- semnat pe nisip, privind trupul mort de-acum al delfinului, ce apărea și dispărea purtat de voia valurilor... Tîrziu apele îl aruncară din nou pe țărm... 5. ... Vremu nu simți cînd bătrînul Sagona plecă spre canton și nici nu auzi cînd, din spatele stîncilor, sosiră pe plajă primii turiști, fluturind în mîini cearșafuri imaculate și colaci de salvare... Era acolo șl fotograful sta- țiunii ... Le făcea poze în grupuri mici și fiecăruia în parte, în dreptul stînci- lor sau cu spatele la mare... Doi bărbați vînjoși apucară delfinul de aripile din față șl, sprijinindu-1 în coada puternică, rînjiră aparatului de fotografiat, ca doi vînători, mîndri de trofeul lor. Careva își urcă fetița în spatele del- finului, făcîndu-i tot felul de măscări spre a o convinge să rîdă. Țăcănitul obiectivului, declanșat la intervale egale suna ca o carabină în momentul armării, sau cel puțin, așa i se păru lui Vremu ... „Cel mai mare fotograf al vremii, vă oferă o amintire de neuitat de la Mare 11! Ocazie unică, stimate doamne, domnișoare și stimați domni, o amin- tire color cu delfinul românesc, vă oferă cel mai mare fotograf 1“ striga grăsunul îmbrăcat în pantaloni scurți din material supraelastic... ... Spre seară, rătăcind pe țărm fără țintă, Vremu auzi un glas sfîșietor ve- nind din adîncuri, apoi un fel de oftat prelung... Din urmă, un păienjeniș de voci tînguitoare parcă îl strigau pe nume, îneît Vremu se cutremură, cu- prins de friguri... Grăbi pasul spre canton. îl găsi pe Sagona afară, sub zarzăr, așezând cu grijă pe o sfoară crustele crabilor, proaspăt lăcuite... La lumina chioară a lămpii, puzderia de fluturi lăptoși, semăna cu o aureolă așezată pe fruntea bătrinului... remember ită trecută prin soare >je cind locuiam in țara copilăriei, străbătută (care trecea prin zăvoaie de argint, după ce ■De, amețit de mirosurile pădurilor, ale viilor br de pruni și de meri, in vremea aceea, ani re și flori am petrecut spre vis, in cîntcccle fe- lisări. Cînd veneau vînloasele, sau la ceasurile Mii, se putea asculta o lume dc foșnete luind bturi cu glas din basmele ascultate în serile Mnzind imaginația dedată născocirii unui alt । decît cele ce sc-ntîlncau pc drumurile sau pc ui ale anotimpurilor dc la Olt. ■nai întîi mi s-a dat cartea naturii, s-o dcslu- M prin întrebări cărora le răspundeau copacii, i izvoarele, ori norii trecînd peste fața mea apele cerului. Cartea naturii era cartea tuturor Bei și-ale nopții, așadar o carte dc mirări, dc îipaime reverberate și de multă lumină. ■lorii avea capitole pe care le știa numai mama. Hica orice, cu glasul ei cintat și cu suris dc Dacă rareori se întîmpla să r&mîn nelămurit, licelor povești cu flori înalte, care se puteau Io femei tinere și neasemuit dc fragede, atunci Hjinul tatălui meu. la care veneau după un sfat Mri, uneori luptindu-sc cu viscolele nopții și' I noi in casă, degerați și cu țurțuri de gheață leăciuii și pe lungile șube dc dimie. Tata știa, îndoială, absolut totul, deși mai tîrziu, cînd îi Uții mari, i sc întîmpla să facă pe neștiutorul ■Iritul in cele mai simple chestiuni ale acelor Mai era o carte a paremiilor cărora in satul meu li se spune, pină azi, tot proverbe, iar proverbele trăiau intr-o fericită intimitate cu inepuizabilele jerbe de ghicitori. în acest domeniu sc verifica măsura isteților satului, mai mult respectați decît luați in deriderc (ceea ce nu-și putea în- gădui decît alt soi de isteți, care revendicau înzestrare mai bogată și haz mai sclipitor). Noi, ceilalți, gîgilicile cu poale dc in sau dc cinepă, așezați în rîndul doi al acelor impro- vizate amfiteatre dc sub duzi sau salcimi, nu suflam nici un cuvînt, dc teama dc a nu fi luați la întrebări și făcuți dc rîsul acelei lumi de cutezători înțelepți. Mai era cartea cintccelor locului, atit dc necuprinsă incit n-aveai cum să-i dai de capăt, mai ales că fetele cîn- tau, cît era ziua dc mare, pe dealuri, iar mamele tinere ne aduceau somnul prin legănări și melodii cu parfum dc ciudate ccșcuțe dc stînjenci și lalele ; apoi erau albumele vclințclor și-ale infloritclor pajiști, măiestru trecute, prin ac și arnici, pc cinipiilc altițclor, ca să nu mai vorbim de mitologia ritualurilor toamnei, cu nopțile petrecute în po- vești astrale, intre petece de vie, spre a ne mira cum cad stelele de pc cer și cum se colorează ele, pc drumurile spa- țiilor, ca să le găsim dimineața adunate-n ciorchinii chihlim- barii dc Țița-caprei sau în bulgării brumați, cărnoși și mierii, cărora li sc zicea cu numele împăratului Napoleon. Erau, care-va-să-zică, alt fel dc cărți de povești, pentru că, toamna, adunam, fără să știm, tot felul dc nestemate, cum ar fi peruzelele și ametistelc, cărate cu tirna pină la căruța din capătul viei și vărsate în hirdaiele cercetate de viespile anotimpului, pentru ca aceste hirdaie să fie răstur- nate, la curțile anului, in linul îndelung spălat, unde era pregătită o fată să calce strugurii, pentru paharele dc iarnă ale oamenilor mari. Aceștia se mirau îndelung cum dc este vinul atit dc dulce și dc tainic parfumat și cum dc arc el culoare dc fată trecută prin soare. însă acestea erau vechile cărți ale naturii, cu alte în- țelesuri, ncdczlegate și nepricepute deplin prin toate nopțile spațiilor și ale viralelor ce curg peste noi. Anghel DUMBRAVEANU DICȚIONAR LITERAR LIVIUS CIOCÂRLIE Eseist, critic literar, prozator. S-a născut la 7 octombrie 1935 în Timi- șoara. Licențiat al Facultății de Filolo- gie a Universității din București. Doc- tor în științe filologice. Conferențiar de literatură franceză la Universitatea din Timișoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din R. S. România (1980). Debutează cu un eseu în „Orizont", 7/1967. Debut editorial cu Realism și devenire poetică, Ed. Facla, 1974 (Pre- miul de debut al Uniunii Scriitorilor). Urmează volumele de eseuri și critică literară : Negru și alb. De la simbolul romantic Ia textul modern, Ed. Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor) ; Mari corespondențe, Ed. Cartea Românească, 1981 ; Eseuri critice, Ed. Fada, 1983 (Premiul Uniunii Scriitorilor), după care romanele : Un Burgthcater provincia], Ed. Cartea Ro- mânească, 1984 și Clopotul scufundat, Ed. Cartea Românească, 1988. Prima carte a lui L.C. este o lucrare de poetică ce vine dinspre teoriile textului și ale semioticii literare, asumate cu mo- derație și aplicate, într-o manieră personală, asupra unui număr de scriitori francezi (Flaubert, Balzac, Stendhal, Proust, Zota, Jarry, Robbe-Grillet etc.). „Tema" studiilor este „devenirea poe- tică" (Simion, 1984), transformarea, adică, a noțiunii de realism în roman modern, prin apropierea limbajului romanesc de lim- bajul poetic, autoreferențial. Autorul demonstrează însă că natura limbajului .artistic nu este decît o problemă de raport (de dozaj) între semnificația și reflexivitatea textului (cf. Manolescu, 1974), între funcția referențială și cea poetică. Negru și alb continuă același demers „de la simbolul romantic la textul modern". Dru- mul este unul de „progresivă ambiguizare" a discursului (Mihăi- lescu, 1981), de textualizare, urmărit de data aceasta nu numai la scriitorii francezi, ci pe un perimetru mult mai larg în care sînt incluși și Eminescu, Creangă, Macedonski ori Voiculescu. L. C. „rămîne același critic metodic și exact, înzestrat cu o mare capa- citate speculativă, care e o formă de imaginație a ideii" (Mano- lescu, 1979). Vizînd, în principal, metafora textuală, ca mod de manifestare a auto-reflexivității discursului literar modern, L. C. ajunge la o soluție, „expusă Interogativ în finalul cărții" și eare „este ea însăși o metaforă textuală : simbol și text nu se pot în fond despărți, simbolul ascunzîndu-se în „pliurile" textului" (Gheorghiu, 1983). Fie că se referă la Poe, Melville, Rimbaud sau Macedonski, eseurile „propun un număr de ipoteze de lectură și se străduiesc să le justifice prin analize adecvate". Cît privește lectura, ea este „substanțială" și „agreabilă" deoarece „nu blo- chează fantezia critică într-un cod greu accesibil" (Simion, 1984). Mari corespondențe este „un pasionant roman critic" (Budiica, 1981) : sub aparența comentării corespondenței purtate de doispre- zece scriitori (Flaubert, Proust, Gherea, Maiorescu, Balzac, Pom- piliu Constantinesou etc.), autorul creează personaje, „care vorbesc și gîndesc în litera și spiritul propriilor scrisori, dar se mișcă și se manifestă epic în regia criticului" (Ulici, 1981). Semnificativă este voluptatea cu care spiritul critic își asumă „o viață care de- vine sub ochii lui literatură (un eu intim, social ce se transformă într-un eu profund, creator)" ; se întrevede aici „opțiunea poeti- cianului pentru un romanesc al ideilor" (Simion, 1984), pentru o lectură-creație ce știe să extragă din document inepuizabile rezerve epice : Mari corespondențe „a uzurpat primatul teoreticia- nului în favoarea scriitorului" (Popovici, 1985), pregătind apariția romanelor. Un Burgthcater provincial a atras atenția, mai întîi, prin insolitul șl originalitatea structurii : cronici, documente, scri- sori, acte administrative, tăieturi din ziare, fotografii etc., sînt alăturate, prin tehnica montajului, într-un „zumzet" de voci, „de glasuri anonime" ce amintesc, prin manieră, de descriptivismul „gestual" al noului roman (Papahagi, 1985). Se încheagă „un teatru sui generis al textelor", ce degajă, prin asamblare, „același sens, adică o ipoteză asupra literaturii" (Monica Spiridon, 1985). S-au remarcat, de asemenea : refuzul romanescului (al narativu- lui), statutul incert al „autorului-cititor", ce respinge orice impli- care (dar „subminarea prin grațioasă ironie a acestuia — a au- torului posibil — nu-l decît o amuzantă pactizare cu el", Ungu- reanu, 1985). Cît privește Clopotul scufundat arată „fața cealaltă a Burgthcaterului provincial", constituindu-se într-o „originală au- tobiografie spirituală", în care literatura se naște în absența oricărui „operator literar" (Manolescu, 1988). REFERINȚE CRITICE : în volume : Gheorghe Grigurcu, Critici români de azi, Ed. Cartea Românească, 1981, p. 226—229 ; Gheorghe Grigurcu, între critici, Ed. Dacia, 1983, p. 244—247 ; Mihai Dinu Gheorghiu, Re- flexe condiționate, Ed. Cartea Românească, 1983, p. 184—190 ; Eugen Simion, Scriitori români de azi, III, Ed. Cartea Românească, 1984, p. 571—582. Tn presă : Nicolae Manolescu, „România lite- rară", 51/1974 ; C. Stănescu, „Luceafărul", 8/1975 ; Laurențiu Ulici, „România literară", 14/1975 ; Nicolae Manolescu, „România literară", 29/1979 ; Adriana Babeți, „Orizont", 33/1979; Șerban Foarță, „Orizont", 33/1979 ; Mihai Coman, „Luceafărul", 36/1979 ; Laurențiu Ulici, „Contemporanul", 39/1979 ; Liviu Antonesei, „Con- vorbiri literare", 2/1980 ; loan Buduca, „Amfiteatru", 8/1981 ; Nicolae Manolescu, „România literară", 29/1981 ; Dan C. Mihăi- lescu, „Revista de istorie și teorie literară", 3/1981 ; Victor Felea, „Tribuna", 33/1981 ; Mirela Roznoveanu, „România liberă", 3 oc- tombrie 1981 ; Laurențiu Ulici, „Contemporanul", 42/1981 ; Sma- randa Vultur. „Orizont", 6/1982 : Mircea Mihăieș, „Orizont", 17/1983 ; Cristian Moraru, „Tomis", 3/1985 ; Vasile Popovici, „Orizont", 41/1985 ; Marian Papahagi, „Tribuna", 5/1985 ; Cornel Ungureanu, „Orizont", 7/1985 ; Monica Spiridon, „Viața româ- nească", 12/1985 ; Nicolae Manolescu, „România literară", 20/1988; Cornel Ungureanu, „Orizont" 20/1988 etc. Olimpia BERCA ORIZONT • 6 • „Pe-un picior de plai..." Jertfa zidirii ATESTĂRI INEDITE Despre cilul jertfei zidirii și despre creația orală „Meșterul Manole" Oegendă. colindă și, îndeosebi, baladă), atît la ro- mâni, cît șl la alte popoare europene există o bibliografie extrem de bogată, asupra că- reia nu e cazul să insist a- eum. Doresc doar să atrag atenția asupra unor mărturii documentare bănățene, pe a- ceastă temă, care n-au intrat, fână în prezent, în circuitul olcloristicli noastre. 1. In anul 1720, cînd a fost restaurată Biserica Mică din Lugoj „în temelia iconostasu- lui s-a găsit zidit (...) sche- letul unui copilaș" (Petru Oalde, Biserica mică a Lugo- jului, în Analele Banalului, aprilie-decembrie, 1931, Timi- șoara, p. 127). Unii cercetători ai trecutu- lui Istoric bănățean consideră că „biserica mică" din Lugoj B fost inițial o mănăstire, a cărei vechime se adîncește în timp, cam pînă la începutul secolului al XIV-!ea. (Turnul care s-a păstrat — actualmen- te monument istoric — este mai nou, din anul 172G). Dat fiind timpul îndepărtat cînd a fost construită mănăstirea din Lugoj, s-ar putea presupune că, la temelia iconostasului, a avut loc jertfirea unui copil. Potrivit acestei supoziții, acel schelet ar constitui o dovadă arheologică — unică în țara noastră și. din cîte știm, în în căutarea propriei identități Albalulianul Gheorghe Jur- că e la al doilea volum de povestiri. Dacă, în primul, se revela lumea satului de mun- te, prefacerile psihologiilor u- mane sub forța naturii sau a împrejurărilor istorice, în a- cest volum, recent •, universul uman investigat de prozator este acela al umanității cita- dine : muncitori, mici intelec- tuali, făpturi umile, unele de la marginea societății care își caută un rost al identității proprii în noua societate, sînt prinse în derivă în timpul is- toric actual sau cad pradă u- nor drame intime. Un tînăr muncitor Iubește o tînără de o condiție superioară lui. Pus în fața implacabilului, de-a fi tată, el are un moment de slă- biciune, care îi este fatal, căci fata, mîndră, îl părăsește. O bibliotecară, prinsă In plasa singurătății șl a Iernii, este vi- zitată de un tînăr care îi re- aduce speranța în inimă. Trei tineri, surprinși, de anul nou, într-un hotel, toastează fieca- re pentru un ideal personal, pentru o creație sau un posi- bil vis. Un tînăr siderurgist realizează o inovație dar e ac- cidentat puternic. E salvat miraculos șl viața lui. de aci încolo, îi apare, ea însăși, drept un miracol. Etc. Etc. Făpturile umane ale lui Gh. Jurcă se dovedesc, în genere, niște firi Introvertite, tineri, în căutarea unui echilibru lăuntric prin iubire sau prin realizarea unei creații. Și tî- nărul din Agripina, înainte șl după luna mai și cel din Pri- ma ninsoare și cei trei din Toast dc Anul Nou intr-un hotel dc provincie, sau Calul din Ulisc la Marca Baltică sau cel din Ah, voi cai, își moti- vează întreaga lor existență șl întreg sensul vieții prin sensul căutării în iubire, în familie sau în profesie. Niște mutilați sau singuratici, alții marginalizațl sau tarațl, (ca personajul din Jurnalul unui bolnav de astenie), eroii lui Jurcă Iși caută cu obstinație un loc al lor, un rost stabil. partea sud-estică a Europei — privind sacrificările unor (a- numiți) copii, prilejuite de ritul noilor edificii. Etnologii consideră că asemenea prac- tică arhaică ar Ci fost genera- tă de credința că durabilita- tea construcției ar fi asigura- tă de faptul dă, In vechime, copilul eră unul din simbolu- rile dominante privind prin- cipiul vieții. în Europa occidentală sînt numeroase legende despre zi- direa unor copii și, totodată, aici se găsesc și cîteva ates- tări arheologice ale riturilor jertfirii oamenilor, legate de făurirea unor construcții. O conexare interesantă între motivul occidental — al zidi- rii copilului — și cel sud-est european — al zidirii soției — ne întîmpină în balada sîr- bească a cetății Skadar. A- ceasta începe cu episodul cău- tării copiilor, Stoiana și Sto- ian, pentru a fi zidiți în te- melie. întrucît ei nu sînt gă- siți, se ia hotărîrea ca să fie zidită soția meșterului. 2. în Cronica Mehadici și a Băilor Herculane (traducere din limba germană și note de Costin Feneșan. Prefață de Damaschin Mioc). inclusă în volumul Scrieri de Nicolae Stoica de Hațeg, apărut în 1985, la Editura „Facla", pre- zentînd împrejurările Meha- diet, autorul notează : „Aici, pe un mic munte din apro- la masa vieții. Ceea ce impre- sionează in aceste povestiri (deși autorul le vrea nuvele) este extraordinara propensiu- ne a eroilor spre autoanaliză, spre cercetarea propriilor lor fapte, Intîmplări, eșecuri. Deși făpturi simple, nesofisticate, tinerii Iul Gh. Jurcă se defi- nesc tocmai prin această sete de mărturisire, șl nu o măr- turisire oarecare, cl una care le conturează, prin forajul adevărurilor derutante expri- mate, însuși caracterul și per- sonalitatea lor. Introspecția, la niște atari făpturi, simple, pare cu totul ciudată șl Incl- tantă. Și ea vine neașteptat de derutantă. Mal mult decît înainte, registrul epic al pro- zatorului se încarcă de această grea înșurubare analitică, de penetrare tn axul de foc a! acestor vieți, în genere, în de- rivă, cum ziceam, sau puse într-un moment de răscruce. In ciuda eșecurilor la care eroii sînt supuși, a caznelor Intime, a unor căderi și de- primări inerente firilor lor, ei se înalță, în fața noastră, pînă la urmă, miraculos de stenici, de autentici, de vii, tocmai prin această continuă șl fără răgaz putoanaliză a propriilor psihologii făcută cu adîncă sinceritate, ba chiar cruzime față de ei înșiși. Mal există apoi un senti- ment pe care îl degajă aceste proze. Anume, acela al unei neliniști existențiale, proprie eroilor, o neliniște care îi în- carcă, pe fiecare, cu un gen de explozibil interior. Făptu- rile acestea căutătoare sînt marcate, în genere, de drama unei realizări sau nerealizări, cum ziceam, în iubire, în fa- milie, ta locul de muncă. Dar realizarea, visul ei, pretinde efort, sacrificiu, iar, uneori, e piere, se află un turn și o rui- nă de fortăreață, numită tu românește Pergan (...) Ro- manii au înălțat turnul prin meșterul zidar Manolia. Iar acesta, pentru că lucrarea nu-i reușea, ci era mereu dărîmată de furtună, a încastrat în zid umbra soției sale, atunci cînd. Ia prfnz, l-a adus mîncarea de la Mehadia șl l-a găsit la lucru. Ea s-a întors acasă și a murit, el însă și-a încheiat apoi lucrarea fără altă piedi- că. Așa spune legenda" (p. 56). Nicolae Stoica de Hațeg și-a redactat lucrarea în anul 1829. în scrierile românești tipărite, numele legendarului zidar a- pare, prima dată, în anul 1847, în poezia lui Cezar Bolliac, In- titulată „Meșterul Manole" (din volumul „Poezii noue") aceasta fiind o prelucrare a unui text folcloric, constituit din principalele motive ale baladei care va fi publicată, întâia oară, în 1853 („Negru Vodă și Manoli sau Monasti- rea Argeșului") în culegerea de poezii populare alcătuită de Vasile Alecsandri. Din cîte știm, pînă acum, la noi nu a fost atestată nici o variantă a legendei „Meșterul Manole", în care e vorba des- pre zidirea umbrei soției meș- terului, pentru a dăinui cons- trucția. Există o tipologie bo- gată a legendelor în care a- pare substituirea jertfei ființei umane, prin umbra acesteia, care ar merita o prezentare detaliată, dar intenția noastră a fost doar aceea de a arăta că, în istoricul atestărilor fun- damentalei creații populare despre destinul tragic al ma- relui meșter Manole, trebuie să fie cuprinsă și mărturia consemnată de Nicolae Stoica de Hațeg. Aurel TURCUȘ „CÎNTAREAlROMÂNIEI" Săptămini și zile culturale Printre alte manifestări cultural-educatlve șl artistice generate de marele festival al muncii și creației „Cîntarea României", săp- tămînile (sau, în unele locuri, zilele 1) educației și culturii socia- liste ocupă, de aproape două decenii, un loc distinct In județul Timiș. Anul acesta — an, cu semnificații politice, sociale șl istorice cu totul deosebite — aceste manifestări au fost organizate în ca- drul „Lunii culturii in județul Timiș", ediția a II-a, ele caracteri- zîndu-se printr-un conținut de Idei deosebit de bogat și printr-o putere de influențare, dar și formare a conștiințelor, de o nuanță aparte, reprezentativă. Semnalăm, în primul rînd, preocuparea consiliilor locale ale educației politice și culturii socialiste pentru elaborarea, cu sprijinul Comitetului județean de cultură și edu-: cație socialistă, sub directa îndrumare a Secției propagandă a Co- mitetului județean de partid, a unor programe de excepție. Le avem In vedere, mai ales, pe cele din orașele timișene : Buzlaș, Deta, Jimbolia și Sînnicolau Mare, programe care — dată fiind existența unor puternice unități economice, fie industriale, fie agricole — au inclus o problematică ancorată direct în actuali- tatea Imediată. Printr-o largă paletă de acțiuni, între care s-au găsit mesele rotunde, dezbaterile, simpozioanele, expunerile etc., beneficiarilor actului cultural-educativ li s-a vorbit, de la un nivel corespunzător, despre tot ceea ce este mai important șl ac- tual în economie, în așa fel îneît să se realizeze unul dintre prin- cipalele deziderate ale actului de cultură: mobilizarea oamenilor la o exemplară înfăptuire a sarcinilor ce Ie revin din documentele de partid și de stat, din cuvîntările și expunerile tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, secretarul general al partidului nostru. Găsim, In sensul acesta, o multitudine de exemple, dintre care. urmată de eșec. Și nu întot- deauna aceste făpturi rezistă presiunilor interioare sau ex- terioare ale acelui efort sau eșec. Ele cad. Sucombă. Dove- desc slăbiciuni. Sau trăiesc în continuare în derivă, chiar cînd aerul lor este unul comic sau cînd se salvează prin ironie. Calitatea primordială a pro- zelor lui Gh. Jurcă pornește tocmai de la faptul că el redă existențele umane în toată nu- ditatea faptelor lor, indiferent cum vor fi ele clădite. Excesul acesta de adevăr crud, un gen, să-1 zicem, de neorealism au- tohton, care se presimte în aerul degajat al eroilor, în truculenta limbajului lor co- lorat, în actele lor, unele pa- radoxale, dar niciodată săvîr- șite în mod furtiv, ci pe față, conferă acea splendidă aură personajelor, acel sentiment de proză adevărată, petrecută „ca în viață". Este unul din semnele (căci prozatorul alba- iulian mal este încă depozita- rul a încă multe altele) pe- remptorii, că autorul a ajuns la stadiul de unde se poate privi pe sine cu luciditate și înțelepciune, căci se simte la el acasă, iar nu confecționea- ză, după nu știu care rețete străine de aspirațiile prozei contemporane românești. Cu un stil curat, aplicat, pitoresc, la argoul unor eroi, analitic cît se cere, parcimonios In descrieri (cum nu se dovedea Întotdeauna la primul volum) Gh. Jurcă investighează o u- manitate Interesantă, dramati- că, a unor tineri muncitori ce-și caută Identitatea proprie, în magma socială mișcătoare. Acolo unde prozatorul reușeș- te, și el o face în bună parte, și arta scrisului său se înalță la treapta pe care ea bine merită a sta de aci înainte. Ion ARIEȘANU • Gheorghe Jurcă — TOAST DE ANUL NOU ÎNTR-UN HOTEL DF. PROVINCIE, Ed. Dacia, 198». cele pe care le notăm, sînt convingătoare. La principala unitate industrială din Deta, care este U.F.E.T. oamenilor 11 s-a expus tema despre necesitatea ridicării nivelului tehnic și calitativ al produselor, introducerea de noi tehnologii și mijloace de automa- tizare. Și nu este deloc întîmplător faptul că, tot aici, cei mal ta- lentați artiști plastici amatori și-au expus lucrările sub genericul „Muncă și creație". La Sînnicolau Mare, în jurul unei interesante „mese rotunde", care a avut loc la Întreprinderea „Banatex", par- ticipanții (ingineri, maiștri, muncitori etc.) au luat in dezbatere o deosebit de interesantă și actuală Idee economică și anume «Folosirea energiilor neconvenționale în procesele de optimizare a producției». Dat fiind și specificul agrar al acestei așezări din cimpla timișeană s-a organizat, la Școala profesională de mecanici agricoli, o întilnire cu specialiștii, în vederea cunoașterii, de către elevi, a meseriilor complexe din agricultură pentru o cît mai bună pregătire profesională. Nu mai puțin interesante s-au dovedit a fi (sau vor fi !) pro- gramele unor manifestări de același gen care au Ioc în mediul rural. Săptămini sau zile ale educației și culturii socialiste. Să ne oprim, spre exemplu la Lovrln, unde inaugurarea manifestării s-a făcut In prezența unor reprezentanți ai organelor de partid și de stat (nu a absentat Inimosul șt veteranul primar, Petre Milităroiu), a oamenilor muncii din acest puternic centru agro-industrial ti- mișean. Tot aici, într-o sală care poate rivaliza cu saloanele de artă urbane, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă plastică, în cadrul căreia au expus mulți membri ai Filialei Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din RS.R. AJ doilea exemplu: Teremla Mare, unde „Primăvara culturală", cum a fost intitulată mani- festarea, a ajuns la cea de-a a XlII-a sa ediție. Aici a avut loc simpozionul pe tema „Creșterea rolului politic conducător al parti- dului in etapa actuală. Partidul, centrul vital al națiunii noastre socialiste", iar la expoziția permanentă de istorie șl arheologie s-a organizat evocarea Istorică : „Contribuția României la victoria asupra fascismului. Consecințele celui de-al doilea război mon- dial". în ultima zl, a fost organizată expoziția de produse agro- alimentare, s-a derulat o interesantă paradă a cailor și a atelaje- lor, pentru ca sute de oameni din localitate șl din satele din jur să asiste la concursul de călărie, etapa de campionat județean. Și tot despre o paradă, dar de un gen cu totul diferit, a fost vorba la Jimbolia, unde, în deschiderea manifestării, s-a desfă- șurat una dintre cele mai impresionante acțiuni artistice, cu carac- ter etnofolcloric din județ : „Portul șl cîntecul popular". Ea a fost susținută de peste 500 de copii, tineri și vîrstnicl care au adus în fața unul public numeros (circa 2 500 de oameni) aflat în tri- bunele bazei sportive locale, o minunăție de Imagini din trecutul și prezentul portului popular românesc, german și maghiar. în mod fericit, parada a fost completată de o premieră în materie, anume de expoziția Interjudețeană „Agrofllia", organi- zată de Asociația Filateliștilor, Filiala Timiș și Cercul filatelic din localitate. în toate localitățile județului există posibilități certe, reale, de a organiza asemenea săptămini sau zile de educație și cultură socialistă. Dacă amintim numai de Lugoj, Recaș, Gătaia, Ciacova, Cenel, Peclu Nou, Topolovățu Mare, Orțișoara, Banloc o facem pen- tru a impulsiona interesul șl preocuparea organizatorilor culturali locali față de o manifestare care merită toată stima. Nicolae PÎRVU • 7 ® ORIZONT Corăbii ale soarelui Recent, a apărut la Sofia, Jn Editura „Narodna Kultura", o antologie a poeziei române contemporane, intitulată, su- gestiv, Corăbii ale soarelui. Selecția, traducerea și prefața antologiei aparțin cunoscutu- lui și prețuitului poet Nikolai Zidarov. Din bogatul sumar al anto- logiei fac parte : Tudor Ar- ghezi, Octavian Goga, George Bacovia, Ion Minulescu, Va- sile Voiculcscu, Emil Isac, George Topîrceanu, Mihai Cruceanu, Aron Cotruș, A- drian Maniu, Ion Pillat, De- mostene Botez, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ion Vinea, Ale- xandru Philippide, Zaharia Stancu, Radu Boureanu, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Eugen Jebeleanu, Miron Radu Paraschivcscu, Emil Botta, Maria Banuș, Gellu Naum, Magda Isanos, Dimitrie Stelaru, Mihu Drago- mir, Geo Dumitrescu, Andrei Ciurunga, Veronica Porumba- cu. Ștefan Aug. Doinaș, Tralan lancu. Victor Felea, Aurel Gurghianu, A. E. Baconsky, Victor Tulbure, Leonid Dimov, Radu Cârneci, Tudor George, Toma George Maiorescu, Ale- xandru Andrițoiu, Ion Brad, Ion Horea, Vasile Nicolescu, Aurel Rău, Tiberiu Utan, Mir- cea Ivăncscu, Petre Stoica, Anghel Dumbrăveanu, Grigore Hagiu, Nichita Stănescu, Ho- ria Zilicru, Ovidiu Genaru, Ion Gheorghe, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Labiș, Cor- ncliu Sturzu, Nicolae Stoian, Marin Sorescu, Gheorghe To- mozei, Mircea Micu, Tcofil Bălaj, Nicolae Dragoș, Cezar Baltag, Ileana Mălăncioiu, Gheorghe Pituț, Constanța Buzea, Ion Alexandru, Ana Blandiana, Nicolae Prclipcea- nu. Doina Cetea, Adrian Pău- nescu, Marius Robescu, Nicolae Dan Frunteiată, Adrian Po- pescu, Aura Mușat, Ion Mir- cea, Mara Nicoară, Dumitru M. Ion, Daniela Crăsnaru, Ioana Crăciuncscu, Tralan T. Coșovei. însoțită de scurte prezentări biobibliografice ale poeților selectați în această amplă pa- noramă a liricii noastre mo- derne, antologia beneficiază de excelente condiții grafice, constituindu-se ca un remar- cabil eveniment editorial. Th. C. panoramic Telefoanele din filme In „Easy Street** („Charlot polițist**), realizat in anul 1916 de Charlie Chaplin (de la a cărui naștere s-a implinit, de curînd, un veac), apare, montat pc stilpul unui felinar cu gaz aerian, un telefon stradal primitiv. Se putea vorbi, cu el, doar la cel mai apropiat post de poliție. Charlot îl folosește o singură dată. La modul serios. Lui Chaplin-rcgl- zorul nu i-a inspirat vreun gag, nici măcar o mișcare sau o atitudine caraghioasă. Nu i-a găsit o funcționalitate comică, cum, dc altfel, atitor obiecte și aparate le-a găsit, frizind, adeseori, genialitatea. Pesemne, și-a dat scama că, în acea vreme, telefonul, avînd posibilități tehnice atit de limitate, nn însemna (încă) marc lucru pentru omenire. Iar filmele erau mute. Și cel mai mulți din spectatorii care se buluceau la acele filme, fascinați dc imaginile in mișcare, nu văzu- seră și nu puseseră mîna pc un telefon. După ce filmul a devenit vorbitor, încep să apară pe ecran telefoanele din bachclită neagră, masive, sobre, cu arc puternic al discului, din sunetul căruia, în timp ce se forma numărul, unii regizori au scos remarcabile efecte dc tensiune dramatică. Apoi, prin anii '30, aparatul acesta a dobindit, mai ales în producțiile Hollywood, valoare sim- bolică. Telefoanele albe, instalate în interioare luxoase, erau emblematice pentru o anume categorie socială, com- pusă din staruri și starlete ; băieți de bani gata ; milionari; amanți dc profesie din „lumea bună" ; autori dc romane de larg consum ; prinți automoblliști, cîștigători dc raliuri ; Frctl Astairc ; Johny Weissmilllcr etc., etc. După aceea, tele- fonul a redevenit ceea ce fusese tn „Easy Street**: un apa- rat de care te folosești, pur și simplu, cînd ai nevoie. N-au mai ieșit, cinematografic vorbind, dintr-un banal utilitarism nici elegantele telefoane cu taste, de diferite culori și forme, creații ale unor dcsignerl, nici videotelefoanclc (se pot vedea, incă, destul de rar în filme), nici cele la care a fost înlo- cuită soneria clasică cu una specială, atît de specială, incit imită ciripitul păsărelelor. (N-aș putea să precizez ce soi de păsărele, dar sună plăcut, foarte plăcut, vesel, reconfortant). Să vedem, insă, ce Ie scapă din vedere, de obicei, regi- zorilor atunci cind personajele trebuie să aibă, precum sc cerc în scenariu, convorbiri telefonice. Nu țin minte ca vreun personaj să fi format greșit numărul „postului tele- fonic'* al celui căruia dorește să-1 vorbească. Să i se spună, in silă, de la celălalt capăt al firului : „Greșeală“. Sau, a doua oară: „Nu înțelegi, domnule, că e greșeală ?1“. Perso- najele dau întotdeauna impresia că au o memorie prodi- gioasă Nu fac nici cel mai mic efort pentru a-și aminti un număr de telefon. Prin urmare, caută foarte rar în agen- dele de birou, de buzunar, în cărțile de telefoane. Niciodată nu se apelează ia „Informații**. Niciodată nu sc întreabă : „Nu știi ce număr de telefon are, să zicem, Piscupcscu 1“. Nu se produce nici o greșeală din motive tehnice. Apara- tele și centralele funcționează perfect în filme. (Și tonul vine Ia fix). Așa stind lucrurile, bineînțeles că nimeni nu este sunat din greșeală. (Ce dialoguri interesante au Ioc, uneori, mai ales Ia ore tirzii din noapte, cînd ești sunat, de citeva ori, din greșeală !) Oriunde se telefonează — „case particulare**, instituții, întreprinderi, ministere, gări, aero- porturi —, toate „posturile telefonice** nu sînt niciodată ocupate. Nu „sună ocupai** : tin-tin-tin-tin-tin, semnal dato- rită căruia, după cum știm, se consumă atîta energie... nervoasă (Dacă s-ar putea capta și transforma in energie electrică, oh, ce ciștigațl am fi !). O ciudățenie cinemato- grafică e și aceea eă telefoanele publice nu sînt niciodată defecte, nu „înghit** fisele și nu sînt, în nici un caz, pline (cu fise). In fine, ar mai fi de amintit centralistele (a căror muncă foarte solicitantă, in realitate, merită toată conside- rația noastră) : răspund cu o desăvirșită promptitudine, ră- mînînd, continuu, calme și amabile, chiar drăgălașe, am putea zice. Deci, in problema telefoanelor din filme imi permit să afirm că avem dc-a face cu situații ideale. Și am impresia că lucrurile vor merge, și pe mal departe, tot așa. Vom mai înghiți, ca pe niște găluște de cauciuc, idealizările și scăpă- rile din vedere ale cineaștilor. Noi, bunii și blînzii cinefili... losif COSTINAȘ MONTE-CRISTO SE ÎNTOARCE In Aula Magna a Universi- tății timișorene a fost organi- zată ședința de constituire a Filialei locale a Asociației Oa- menilor de Știință din Repu- blica Socialistă România, ce își desfășoară activitatea în cadrul Federației Mondiale a Oamenilor de Știință, sub egi- da Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. în ca- drul aceleiași ședințe a fost desemnată conducerea Filialei din Timișoara: președinte — academician Dan Mateescu; vicepreședinți — prof. univ. dr. Eugen Todoran, prof. univ. dr. Pius Brînzeu ; secretar ști- ințific — prof. univ. dr. ing. Georgeta Nichita. • „Descope- ririle arheologice din sud-ves- tul României — argumente ale continuității noastre pe aceste meleaguri** se Intitulează dez- baterea organizată de Socie- tatea de numismatică la sala Bastion, în data de 16 Iulie, ora 10. • O intilnire cu scri- itorul Vasile Andru, redactor al revistei „Viața Româneas- că** are loc azi, 14 iulie, ora 18, la Casa Universitarilor. Tema dialogului : „Interferen- ța dintre literatura S.F. șl ști- ințele optimizării umane". • Două recente apariții la E- ditura Facla : volumul de ver- suri semnat de Marin Sorescu, „Ecuatorul și polii “, precum și volumul lui Dumitru Daba, „Tn căutarea Iul Brâncuși**. • Recent, s-a desfășurat cea de-a XXII-a sesiune științifică anuală a Centrului de igienă și sănătate publică din Timi- șoara, în cadrul căreia au fost susținute peste 60 de comuni- cări științifice. Știți, desigur, că Olympique Marseille (OM) a cîștigat, anul acesta, campionatul francez. Dacă vreți, puteți nota formula stan- dard : Huard — Thys, Forster, Le Roux, Di Meco, Germain^ Eyraud, Sauz^e, Bernardet, Papin, Allofs. Ulitma oară, această fericire li s-a întîmplat condtadinilor lui Monte-Cristo în 1972, pe cînd în formațiune activa celebrul Skoblar ; era, atunci, al patru-; lea titlu. Seria superlativelor a fost foarte generoasă în acest an cu OM, căpitanul marsiliezilor, Jean-Pierre Papin cucerind și titlul de golgeter, cu 22 de goluri (J.-P. Papin s-a născut în 5 no- iembrie 1963 la Boulogne-sur-Mer, are 1,77 m înălțime și 70 kg). Și, fiindcă tot am pornit-o pe o pantă statistică (puțin obositoare și, de ce să n-o recunosc, cam plictisitoare) să ne grăbim a vă comunica și faptul că Forster se află în fruntea clasamentului jucătorilor străini, cu 139 puncte, urmat fiind de ZI. Vujovic (Cannes), Calderon (Paris SG), Hoddle (Monaco) ș.a.m.d. Singurul jucător din echipă care a mai fost încoronat cu titlul de cam- pion este tot vest-germanul Forster, evenimentul petredndu-se în 1984, cu VfB Stuttgart. In euforia succesului, portarul Gaătan Huard ținea să nu uite, asemeni legendarului Murat, trecutul: „în aceleași zile, anul trecut, abia scăpăm de retrogradare, la Lens, și astăzi, iată, sînt campion. Dar acest titlu este al echipei șl nu vreau să-i uit nici pe Cantona, Pastinelli, Pelă și Banide. care au făcut parte din efectivul acestui an“. Cei mai fericiți au fost, de- sigur Taple și Hidalgo, conducătorii clubului., care, alături de an- trenorul Gili, constituie unul din cele mai agresive triunghiuri ale fotbalului galic. Cum circulau zvonuri insistente în legătură cu înlocuirea lui Gili cu Ivld, Tapie a ținut să se știe clar: „Este absurd. Aș fi preferat să Bu eu însumi întrebat în legătură cu această „știre“. Acum o lună l-am întrebat pe Gărard dacă accep- tă să rămînă în continuare șl nu a știut, nu a putut să-mî dea un răspuns ferm. Am fost dezamăgit. Aștept să se pronunțe*". Și, to- tuși, ce va fi nou la Marsilia î Mai mult ca sigur va veni Safet Susid ; problemele financiare în legătură cu achiziționarea brazi- lianului Josă Carlos Mozer, de 1a Benfica, au fost și ele rezolvate. După 17 ani de tăcere, Monte Cristo s-a întors acasă. !nlr-un Mercedes alb, Michel Hidalgo, nababul, așteaptă calm să treacă prin marea de suporteri veniți să sărbătorească triumful... Din- spre Chateau d’If, înspre țărmuri. Marcel TOLCEA aqua-forte EFECTUL BUMERANG (I) Apărută în 1988, adică la opt ani de la tragica dispariție a „soldatului Păcii**, cartea „The Lives Of John Lennon** este rezul- tatul a șase ani de minuțioasă documentare a autorului ei, Albert Goldman. Volumul completează seria aparițiilor despre Lennon începute cu documentata „Thîs Was John Lennon “ a lui Willtom F. Spencer, carte tradusă în nenumărate limbi, șî care pînă în momentul de față constituie se pare, cea mai veridică reconsti- tuire a imaginii unui mare artist al secolului. Facem această afir- mație bazîndu-ne pe recenziile altor lucrări ca „Living With Lennon (Fred Seaman) ; „The Love You Make" (Peter Browh) ; „Loving John" (May Pang) ; „Dakota Days" (John Green), ce lasă să se întrevadă fără echivoc fragilitatea 'acestora. Din păcate, di- recționată șl ea pe canalele facile ale presei de senzație, cartea Iul Goldman nu face excepție de la regulă, creionînd o contro- versată biografie icorioclastă a artistului, fapt care a determinat-o și pe Yoko Ono s-o clasifice după lectură „Trash" (gunoi). Evitînd cu bună știință repetarea faptelor știute despre personaj, autorul ne oferă în compensație imaginea unui maniac obsedat, ipohondru, narcisist. Ni se relatează, astfel, cu lux de amănunte că John nutrea o mare admirație față de propria-1 persoană, că se spăla de zeci de ori pe zl, fiind obsedat de transferul de microbi, că nu consuma zahăr nici în ruptul capului, că Yoko și fiul lor Sean erau îngrijorați de faptul izolării voluntare a lui John in camera sa, etc. Citind toate acestea, mi-1 imaginez pe autor strecurînd informațiile culese cu o trudă demnă de o cauză mal bună printr-o sită deasă spre a ne oferi, culmea.: ’. balastul ! De ce ? vă veți întreba. Simplu, vă vom răspunde. Săpînd sîrguincios la temelia mitului, autorul vrea să epateze, căci în lumea societății de con- sum se pot pescui bani frumoși și în ape tulburi. Goldman (pre- destinat nume !) privește „opera" sa doar prin prisma strict co- mercială, transformînd-o cu bună știință în marfă vandabilă. „Cartea nu e o lucrare serioasă, declară L. Lakeville de la Massa- chusetts University, ea reușind doar să deruteze cititorii de bună credință, autorul erijîndu-se nemotivat în atoateștiutor". (Va urma) Petru UMANSCHI • Iubim in oameni adorația pentru noi. • Adevărul, de vrei să-I rostești, îți pretinde o grea condiție : sinceritatea deplină. • Cind începi să renunți Ia cîștig, iți dă tîrcoalc înțelep- ciunea. • Poți afla cu ușurință fi- rea omului după atitudinea față de dinele de pe stradă. < Nn poți iubi dccit numai pe egalul tău, pe ceilalți îi stimezi sau îi respecți. « • Cum să fii dulce dacă trăiești în mediu sărat ? • Dacă pretinzi ce nu se poate oferi, te iubești numai pe tine. o S-a prezis dc-atitea ori pieirea Omului și niciodată veșnicia Sa. o Era mai uman un Zeu făurit după gîndul decît după chipul și asemănarea noastră. • Nu te îndoi de tine dacă n-ai obținut victoria căci fuga snre ea a fost adevărata iz- bindă. • Din dragoste, se moare pentru orice. o Toți ne naștem bipezi, dar numai unii devin oameni. Trăilă NICOLA \spon CU FRAM... ... Reykjavik va juca Steaua în primul tur al Cupei Campionilor Europeni la fotbal, ediția ce'vine ; e bine ? — se-ntreabă la ora asta suporterii vrednicei noastre echipe, sultă, în anii din urmă, spre performanțe greu de întrezărit ; e clar : adversara trupei lui lordănescu nu e de calibrul altor campioane, din țări cu fotbal de forță și tradiție (precum, în actuala ediție. Glasgow. Inter, Bayern, Miian), însă cum știm și din acest sport, cit și din hand- bal, islandezii sînt mai iubitori de mișcare, fie că țara lor, veșnic înghețată, e ca un degetar, de mică ; nici că se pune, totuși, pro- blema calificării Stelei, cît ar fi mingea de rotundă. Sorții i-au surîs și vicecampioanei. ciștigătoarea Cupei Româ- niei, Dinamo, avînd „de ales*' intre Învingătoare® meciului preli- minar Cernomoreț Burgas — Dinamo Tirana ; de-or fi albanezii aceia care se vor califica, bănuiesc că Mircea Lucescu nu-i uită pe Nentori 16 și va acționa în consecință ; așa să fie și să ne fie de învățătură de minte 1 Mai jos, în Cupa U.E.F.A.. e greu, e tare greu : Victoria — Valencia și Flacăra — Porto ; se așteaptă nu o minune, cit o maximă mobilizare și, de pe acum, in toiul verii, să se treacă la muncă, pentru ca la mijlocul lui septembrie echipele noastre, și mai bune și mai rele, să fie temeinic pregătite. în vîrf de formă și bocanc ; altfel, păcat ar fi de zarva făcută în campionatul ce abia s-a stins și pe ale cărui cărări plinge publicul unei mul! în- drăgite echipe — Rapid ; și ea e singura încă in competiție, Intertoto, care dă ceva culoare vacanței de vară. Ce face „Poli ‘ ? Se pregătește asiduu — afirmă Costică Rădu- lescu, care, copleșit de griji, nu-și ia nici o zi de repaos. Ba, cîte-un ceas la pescuit... Pe căldura asta .. Teodor BULZA PRIZONT ® 8 • POEME DE VICTOR HUGO URIAȘUL Vlăstar sunt, o, războinici, al galicelor soluri! Străbunii-mi treceau Rinul ea pe un lînced curs ; Scăldat am fost In floarea zăpezii de la poluri De maica mea, Iar tatăl, crescut pe aspre țoluri, Mi-a-mpodobit culcușul cu trei mari pici de urs. Destoinic era tata ! Azi, grclele-i pleoape Cu alb tighel, pe niște ochi tot mal stinși se trag. Bătrîn e, șl nevolnic ; sfirșitu-i e aproape : Abia mal e în stare stejarul să-1 dezgroape Din rădăcini, făcîndu-și-l toiag ! De-acum, is boi și hamuri, și lungă javelină. Și arc dc fier, șl bardă in mina-mi de ciclop Ce poate, către seară, dc sus, dc pc colină Cu tălpile în vale, prin numai boarea lină A gurii lui Să-ndoaie. în depărtări, un plop. Un copilandru incă, prin sihlele alpestre, Mă cățăram pc stoluri, săream din grind in grind ; Opream cu fruntea norii cei fără de căpestre Iar zborul, în rotire, al pajurei rupestre, Cu mîna goală, cind voiam s-o prind. Ținîndu-i piept furtunii, suflarea-mi ca de foaie Stingea cîte uh fulger străluminând la zări; ' Pornind in urmărirea balenelor domoale. Mi sc-așternea oceanul, ca un imaș, la poale Și, mai decît vîntoasa. puteam să tulbur mări. Rechinul in adincuri, eretele în aer li răpuneam mai lesne ca, altii, șerpi tiriși ; Strtngeam în brațe ursul, pînă murea cu vaier Dar fără plagă, — iarna, făcîndu-i, în tncaier, Să-și scuipe dinții.-n mîna mea. pe rîși. Copilărească, joaca aceasta mă adoarme Azi, cind ini-i drag războiul și bărbătescu-i șart : Blesteme ale ginții înlăcrimate, larme De tabără, soldatul ce freamătă sub arme, Voioasa-i deșteptare în zvon dc goarnă, spart. Prin pulbere și singe, cind Valma furibundă Frămintă o oștire prin carc-și taie vad, Zvîcncsc și, nu altminteri dccit in neagra undă In clocot, cormoranul năprasnic se afundă. Asupra gloatei inamice cad. Precum scccrătorul în lan de grine coapte. In holda răvășită calc drept și mă ațin. Pc lîngă ale mele, li-s răcnetele șoapte, Iar pumnul meu, să-mpartă cioeane-n fler, mai apt e Decit o grea măciucă dc noduros arin. Lupt gol, și-mi rid in barbă dc platoșa prea flască A armiilor voastre, cînd dinainte-mi fug ; Cu suliță dc frasin, mă bat, — pe cap, o cască Nu fparte grea, pe care pot lesne s-o tîrască Vreo zece tauri vrednici, puși la jug. Nu cu lungi scări, împresur cetățile avane, Eu care, pe genunche, pot puntea să le-o rup ; Mai largi decît berbecul dc bronz, în muri, fac vrane. Mă iau la trintă dreaptă cu turnurile vane far șanțul lor, cu smulse creneluri îl astup. Cind fi-va, o, războinici, să mă prenumăr printre Uciși, să nu-mi dați leșul la corbii nesătui. Ci faceți ca sub unul din munții mei să intre. Intr-astfel ca străinul să-ntrebe care dintre Aceștia mă cuprindc.-n sînul Iul 1 Martie 1825. LOGODNICA TOBOȘARULUI E dulce moartea,-n clipa cjnd iubești 1 DESPORTES. Sonet. „Stăpinui nostru, domnul Țării Bretone, pentru greu răzbel. Din patru-colțurile zării. Din munți și de pe coasta mării, Iși cheamă fiii sub drapel. „Baroni is, ale căror arme Se văd pe muri încinși cu șanț ; Is veteranii în alarme ; Și-s bicții-ncepători in arme. Din care, unul mi-e fidanț. „Ei a plecat spre Aquitanii Ca toboșar, dar poți să-1 pui In rînd cu ditai căpitanii. Atît de mîndru c, la anii Săi cruzi. în croiul hainei lui ! „Eu, pace nemaiavind pînă Nu-1 văd întors, ii spun dc or Brigittci, sfînta mea stăpînă : — Vezi, maică, să nu-1 scapi din mînă Prc îngeru-i cel păzitor ! — „Vlădicii noastre : — Cuvioase. Te roagă pentru oști ! — i-am spus : Apoi, la racla cea cu oase A sfîntului Gildas, trei groase Și albe luminări, am pus. „Madonei din Loretto.-n. cainic. Aleanul meu fără hotar. Juratu-i-am, pios și tainic. Să-mi prind însemnele dc străinii- Pe feciorelnicul pieptar. „E. nu mi-a scris, cum altor fete Le scriu logodnicii ostași ; Cu dulci scrisori, să se desfete. Vasala n-a avut ștafete. Vasalul n-a avut poștași. ..Ci astăzi, trebuie să intre ’N cetate, cu alai crăiesc : El nu mai este unul dintre Necopții miri ; iar eu, altmintre Sfioasă. — aripi, simt că-mi cresc ! „Stindardul ocrotit de soartă Al ducăi, printre noi e iar; Prin preajmă-i, dragul meu se poartă ; Să-i așteptăm, la vechea poartă, Pc prinț, ca și pc toboșar ! „Dc i-ați vedea, sărbătorește Căpăstruitul bidiviu, Care necheazâ, se oprește Și, scuturind din cap, pornește Impanașat în roșu viu ! „Surori, ce-mi sunteți prea încete La îmbrăcat, de-ați ști și voi Bătaia tobelor lui, — ce te Fac să te simți sub grea pecete. Dacă nu intri în convoi ! „Frumos e,-n faldul scurtei mante Pe care i-am brodat-o eu Cu silitoare miini amante I Veniți ! Bătut în adamante, S-ar zice că-i e coiful greu ! „O mașteră de arăpoaică, Aseară-n umbra unui mur, Im' spuse Ia ureche, vai, că Din oaste (apără-ne. Maică I) Ar cam fi lipsă un tambur. „Atita m-am rugat : «Te-ndură, Mărie !*, -neît n-o cred ; dar nici Nu uit că, arătîndu-mi (sură. Cu ochi șerpești) o sepultură, Mi-a spus : — Pe mîine ! Tot aici I „Ci haidem ! Fără negre ginduri ! Sc-aud tamburii... In privaz. Ies doamnele ; și suie,-n rinduri, Mai-mari pe podina dc seînduri. Sub flori și flamuri in pavoaz. „Alaiul șerpuie pe două Lungi șiruri : sulițașii,-n cap : Apoi, baronii, într-o rouă De pietre scumpe,-n lastră nouă Și toci de catifea, pe cap. „Trec patrafire și sutane ; Și trec, pe armăsarii calzi, — încremeniți ca niște stane. Cu herbul casei suzerane Pictat pc pieptul lor, heralzi. „In daniaschinuri, avangardă A Crucii, — pilcul templier ; Apoi, sub lungă halebardă. Arcașii din helvefa gardă, Cu pici de bivol, braț de fier. „Se-apropie ducele : pe dată,-i Cuprins văzdubu-n steaguri mari ; Suita falnică urmată-i De prapurii învinși... Ah, iată-i. Surorilor, pc toboșari !...“ A zis ; și, după cc mai scurmă Cu ochii tobcle-n tumult, Nedîndu-i dragului de urmă. Ea cade moale,-n oarba turmă ... Tamburii au trecut demult. 18 octombrie 1825. IA AMINTE, magdalinA lubește-mă cît incă ești frumoasă ! RONSARD. Pleacă iarna, Magdaiină, De pc cîmp, dc pe colină : Nu mai curge fum pe horn. Dă-i-tc pădurii dese, Cînd. din ca, alaiu-mi iese, însoțit de glas dc corn. Vin' degrabă, Magdaiină, Primăvara ne alină, — Prin răsuri, trec dulci fiori ; Iar eu bănui că de ochii Tăi, Prier încearcă rochii Tot mai doldora dc flori. Dc-aș fi mielul, Magdaiină, Care-și culcă-n palma-ți lină. Fără teamă, capul său, Cit îi mingii albul caier I.. I Dc-aș fi pasărea ce,-n aer, O îmbii cu trilul tău 1.. î Dc ce nu-s cu, Magdaiină. Schimonahul ce se-nclină Ca să-i susuri, nu mai vechi De o zi, pe nemîncate. Feciorelnice păcate în bătrinele-i urechi !... Dc cc nu pot, Magdaiină, In închisa ta grădină, Ochi dc fluture, să am ; AJi. de ce nu-s pervaneaua Ce te vede prin perdeaua Luminatului tău geam ; Pe cînd pîeptu-(i, Magdaiină, Alb și plin, sc dezgărdină Din șireturi, — și atunci, In sfiala-ți cca dc sine, Haina scoasă de pc tine. Pe oglindă o arunci ! Locuința, Magdaiină, Dc mi-ai cerc-o, ți-ar fi plină De vasali și paji învolți : Paraclisu-ți, în afunde Catifeluri și-ar ascunde Piatra 'naltelor lui bolți ! la aminte, Magdaiină. N-ai purta pc cap tulpină Cu flori albe, dc șovîrf, Ci o ditamai coroană Dc prințesă, dc baroană. Cu mărgăritar in vîrf ! Tc fac doamnă, Magdaiină. — Cere-i-o cu gura plină Comitelui tău, Rogier, Care, iată, nu-ți ascunde : Hai cu mine, — că, de unde Nu. mă fac și eu oier 1 14 septembrie 1825. în românește dc Șerban FOARȚĂ COLEGIUL DE REDACȚIE: ION ARIEȘANU (redactor șef) ANGHEL DU MBRAVEANU (redactor șef adjunct) VIORF.I COIȚESCU NICOI AF. PlRVU GORNEt UNGUREANU » REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA : TIMIȘOARA, strada RODNEI 11 Telefoane : 3 33 90 și 3 33 76 (redactor-șef). Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Abonamentele se fac la P.T.T.R. TIPARUL EXECUTAT LA IPB.T. Index i 42 907 24 DE AN! DE LA CONGRESUL AL IX-LEA AL PARTIDULUI - EVENIMENT DE REVERBERAȚIE ISTORICĂ ÎN DESTINUL ROMÂNIEI Proletari din toate țările, unlft-vă orizont g NR. 29 (1108) 21 IUUE 1989 • SERIE NOUA, ANUL XL • 8 PAG., 3 LEI CONGRESUL IX - EVENIMENT CU AMPLE DESCHIDERI PENTRU ISTORIA ROMÂNIEI STRATEGII ALE CREȘTERII ECONOMICE IN „EPOCA NICOLAE CEAUȘESCU” In acest an. tn care poporul nostru va sărbători cea de-a 45-a aniver- sare a marelui act al revoluției de eliberare socială și națională, anti- fascistă și antiimperialistă din au- gust 1944 și întîmpină cel de-al XIV- lea Congres al partidului cu deosebite rezultate în înfăptuirea programelor partidului, cel 24 de ani ce au trecut de la Congresul al IX-lea ne apar cu mai multă strălucire șl grandoare, iar însemnătatea covîrșitoare a forumului comuniștilor români din anul 1965, care a investit cu cea mai înaltă funcție în conducerea partidului pe eminentul co- munist și patriot înflăcărat, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, capătă noi va- lențe și înzecite semnificații. Prin vas- ta și inestimabila sa activitate teoreti- că șl practică revoluționară, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a imprimat un curs înnoitor, dinamic întregii vieți e- conomlco-sociale din patria noastră, punîndu-și din plin amprenta asupra dezvoltării viguroase, mereu ascenden- te a economiei naționale, a întregii opere de făurire a socialismului în țara noastră cu poporul șl pentru popor. „în cel 40 de ani de construcție socia- listă, șl îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului, în 1965 — arăta tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU Ia recenta plenară a Comitetului Central al partidului — poporul român, sub conducerea gloriosului nostru partid comunist, a străbătut mai multe etape istorice și a ajuns la un asemenea ni- vel de dezvoltare economico-socială, de civilizație generală cum nu s-a reali- zat într-o perioadă de sute de ani și — aș sublinia în mod deosebit — în întreaga perioadă de dezvoltare capi- talistă". Prin deschiderile largi operate de vaste și luminoase orizonturi pe drumul socialismului multilateral dez- voltat, prin modul creator, științific, revoluționar în care au fost soluționate problemele teoretice și practice privind căile de dezvoltare și realizare a socia- lismului, Congresul al IX-lea al parti- dului a eliberat procesul revoluționar din țara noastră din chingile dogma- tismului, ale șablonismului, ale concep- ției după care ar exista un singur „mo- del" de construire a socialismului. Se poate afirma cu deplin temei că importanța Congresului al IX-lea al partidului nostru a fost confirmată în mod strălucit de cele peste două dece- nii de istorie care s-au scurs de la a- cest eveniment istoric, atît prin dimen- siunile cantitative, dar mal ales cali- tative la care a ajuns societatea noas- tră socialistă, cît și de experiența con- strucției socialiste din alte țări, care abia în ultimii ani și-au pus problema regîndlrli căilor de construcție socia- listă. Partidul nostru consideră pe deplin justificată această preocupare, pe care a avut-o el însuși la Congresul al IX- lea și o continuă și astăzi cu perseve- rență. „România — sublinia tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU — a adoptat, încă din anul 1965, după Congresul al IX-lea al partidului, o poziție critică cu privire la căile de dezvoltare și realizare a socialismului. încă cu peste 20 de ani în urmă am înlăturat multe din stările negative privind „modelul unic", dogmatismul, considerînd că so- cialismul trebuie să fie realizat prin aplicarea creatoare a principiilor socia- lismului științific și a legilor obiecti- ve generale corespunzător realităților din fiecare țară". Prof. univ. dr. Teodor POP (Continuare în pag. 2) „Rezultatele strălucite obținute in perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea constituie cea mai con- vingătoare mărturie a justeței politicii generale a parti- dului nostru, a realismului obiectivelor sale fundamen- tale , a uriașei forțe transformatoare a socialismului. Totodată, ele exprimă abnegația cu care întregul popor acționează pentru transpunerea în viață a Programului partidului, ce corespunde pe deplin intereselor și nă- zuințelor sale vitale". (Din Tezele pentru Congresul al XlV-lea al Partidului Comunist Român) Așa cum se subliniază în Expunerea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, din noiembrie 1988, „deși în 1965 s-a încheiat, în linii generale, organizarea pe baze socialiste — a proprietății de stat și cooperatiste — a societății noas- tre, România continua să fie o țară în curs de dezvoltare, în grupa de jos e acestei categorii de țări... ne găseam numai la începutul construcției socia- liste, al dezvoltării puternice economi- co-sociale a României." (p. 26—27). Generației de comuniști de la Congre- sul al IX-lea al partidului îl revine meritul istoric de a fi efectuat o pro- fundă analiză în spirit critic șl auto- critic a activității din prima perioadă a construcției socialiste șî totodată de a fi jalonat coordonatele fundamentale ale dezvoltării economico-sociale în noua etapă, începînd cu anul 1965. Congresul ăl IX-lea al partidului a precizat în mod realist, științific, ra- portul dintre general și particular în edificarea noii orînduiri, a lichidat șablonismul, conservatorismul și atitu- dinea de ploconire față de tot ce este străin, redîndu-se partidului și poporu- lui încrederea în capacitatea lor deose- bită de gîndire și acțiune revoluționa- ră, care a stat la baza obținerii unor remarcabile realizări In toate dome- niile de activitate. Politica de dezvoltare economico- socială s-a axat pe asigurarea unei rate înalte a acumulării — de circa 30% — care să permită atît realizarea cerințelor reproducției lărgite, cît și satisfacerea la un nivel din ce în ce mal ridicat a trebuințelor materiale și spirituale ale întregului popor. S-au alocat, astfel, în perioada 1966—1988 fonduri de investiții în valoare de 3 688 miliarde lei, ceea ce reprezintă un volum de investiții de aproape zece ori mai mare decît cel din perioada 1945—1965. Relevant este faptul că avuția națională acumulată s-a ridicat în anul 1988, la 5 177,5 miliarde lei, din care fondurile fixe reprezintă 3 367,7 miliarde lei, adică de peste nouă ori mai mult decît în anul 1965. în ultimii 24 de ani, au fost construite 180 plat- forme industriale în toate județele țării, concomitent cu dezvoltarea și modernizarea celor existente, înfăp- tuindu-se strategia industrializării so- cialiste — componentă esențială în strategia generală a progresului econo- mico-social al națiunii noastre libere și independente. Pornind de la rolul hotăritor al in- dustriei în propagarea progresului teh- nic în întreaga economic națională, în creșterea productivității muncii socia- le și valorificarea superioară a poten- țialului material și uman, politica de industrializare socialistă a țării a ur- mărit consolidarea poziției industriei, sporirea aportului acesteia la creșterea venitului național, la realizarea repro- ducției de tip intensiv, la amplificarea volumului și sporirea eficienței schim- burilor economice internaționale. Din această perspectivă, în structura in- dustriei românești au avut loc modi- ficări esențiale, accentul deplasîndu-se tot mai mult spre ramurile și sectoa- rele complexe, cu ciad ridicat de teh- licitate și economicitate, care asigură valorificarea superioară a resurselor e- conomice, creînd, astfel, premise certe pentru ralierea industriei noastre na- ționale la exigențele și cerințele revo- luției tehnico-științifice contemporane. Este meritul deosebit al tovarășului Conf. univ. dr. Dumitru ROCHIAN (Continuare in pag. 2) ORIZONT • 2 • CONGRESUL IX - EVENIMENT CU AMPLE STRATEGII ALE CREȘTERII ECONOMICE IN DESCHIDERI PENTRU ISTORIA ROMÂNI „EPOCA NICOLAE CEAUȘESCU” (Urmare din pagina l) Apreciat prin prisma cursului nou, dinamic și complex pe care l-a Impri- mat procesului revoluționar din țara noastră, a marilor realizări obținute în cel 24 de ani de la Istoricul eveniment, dar și din perspectiva receptării de către Ideologia politică revoluționară și democratică contemporană a ideilor și tezelor formulate la congres și In opera sa teoretică ulterioară de către ilustrul gînditor și om politic, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, Congresul al IX-lea ne apare pe scara dezvoltării is- torice ca un moment crucial de maxi- mă Importanță. El a marcat începutul unul drum nou în istoria contemporană a patriei, de o fertilitate șl un dina- mism fără precedent în bimilenara exis- tență a poporului nostru și, de aceea, cu neasemuită mîndrle patriotică, această perioadă poartă numele ctitorului ei, „EPOCA NICOLAE CEAUȘESCUre- cunosdndu-se astfel contribuția hotâri- toare a secretarului general al partidu- lui la elaborarea strategiei de dezvol- tare economlco-socială a țării. Este meritul Inestimabil al Congresului al IX-lea de a fl redat poporului nostru încrederea tn forțele șl capacitatea sa creatoare, i-a fortificat voința de a fl liber șl stăpfn în propria-1 țară, de a-șl Gravură de ARIADNA TACULESCU recîștiga demnitatea și de a-și hotărî de sine-stătător modalitățile și căile progresului social al României. întrucît democrația socialistă permite valorificarea deplină a potențialului creator al maselor, participarea lor conștientă și responsabilă la elaborarea deciziilor, la asigurarea egalității în drepturi a tuturor cetățenilor țării în fiecare sector de activitate, a fost creat un nou sistem de conducere a activită- ții economice și sociale autentic demo- cratic, banat pe principiile autocondu- cerii, autogestiunii și autofinanțării, astfel că astăzi dispunem de consilii ale oamenilor muncii în Industrie, în agri- cultură, în știință și învățămînt. Au luat ființă organisme locale și orga- nisme naționale pe ramuri de activita- te, a fost perfecționată activitatea or- ganismelor de stat șî sistemul electo- ral, precum și sistemul de dezbatere largă cu întreaga națiune a probleme- lor dezvoltării economice și sociale, a întregii politici interne șl externe a patriei. Cu alte cuvinte, după Congre- sul al IX-lea în România s-a consti- tuit o nouă și originală democrație muncitorească, revoluționară, care per- mite participarea largă șl directă a tuturor oamenilor muncii la întreaga elaborare a politicii Interne și externe a țării noastre. Această formă a demo- crației, în oare puterea emană de la în- tregul popor și servește intereselor aces- tuia, a avut un rol hotărîtor în întări- rea unității și coeziunii poporului în ju- rul partidului, al secretarului său gene- ral, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, in realizarea programelor de dezvolta- re a Romăniei socialiste. O strălucită confirmare a acestui fapt se găsește în modernizarea structurilor economice, în dezvoltarea fără precedent a industrie) și agriculturii, a științei, învățămîntu- lui șl eulturl), în ridicarea genera- lă a nivelului de trai material și spiritual al întregului nostru popor. Din Inițiativa tovarășului secretar ge- neral șl sub îndrumarea nemijlocită a tovarășei academician doctor inginer ELENA CEAUȘESCU, după Congresul al IX-lea, printr-o multitudinte de schimbări structurale, funcționale șl de conținut au fost create condițiile integrării tot mal strtnse, organice a Invățămintului cu cercetarea șl pro- ducția în concordanță cu noile cuceriri al ; științei șl tehnicii, ale cunoașterii în general. Orice om de bună credință care vizitează astăzi țara noastră, indi- ferent de părerile sale politice sau fi- lozofice, poate sesiza cu ușurință ma- rile transformări ce au avut loc tn țara noastră, tn viața poporului romăn. puternica dezvoltare economico-socială în anii socialismului și, cu deosebire după Congresul al IX-lea al partidu- lui. Pe coordonatele vieții politice din țara noastră se înscrie și recenta plena- ră a Comitetului Central al partidului din luna iunie, care a hotărît convo- carea celui de a! XlV-lea Congres al partidului, a dezbătut și aprobat pro- iectul Programulul-Directivă și Te- zele pentru Congresul al XlV-lea al P.C.R. Cu nețărmurită mulțumire șl caldă adeziune întregul partid și popor au Îmbrățișat hotărîrea adop- tatei de plenară ca, la cel de ol XlV-lea Congres, în înalta funcție de secretar general al partidului să fie reales cel mai iubit șl stimat fiu al națiunii noastre, strălucitul condu- cător, genialul ctitor de eră nouă, to- varășul NICOLAE CEAUȘESCU. Con- siderăm că această hotărîre dă expre- sie celor mal nobile sentimente de sti- mă șl prețuire, de nețărmurită dragoste și de profundă recunoștință ale fie- cărui comunist, ale fiecărui cetățean al României pentru marele fiu al poporu- lui nostru, însărcinat de Congresul a) IX-lea cu cea mal mare răspundere pentru destinele și viitorul patriei șl națiunii române. (Urmare din pagina I) NICOLAE CEAUȘESCU de a li gîndit și impulsionat trecerea Industrializării socialiste pe coordonate noi, cu precă- dere calitativ-intensive, prin dezvolta- rea prioritară a subramurilor indus- iriale de vîrf, care Incorporează cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii și «sigură realizarea unor produse de înaltă calitate și competitivitate. în In- tervalul de timp 1985—1987 producția Industrială a crescut Intr-un ritm me- diu anual de 9,2n/o, Iar cea a Industriei prelucrătoare într-un ritm mediu a- nual de 9,5%, ritmuri mai rapide înre- gistrîndu-se în industria chimică — 11,5%, tn construcțiile dc mașini — 12,2%, în electrotehnică — 14,0%. în strînsă legătură cu dezvoltarea pe noi coordonate a Industriei, un progres rapid au cunoscut și celelalte ramuri, între care se detașează agricultura — ca a doua ramură de bază a econo- miei naționale. în vederea Intensifică- rii și modernizării agriculturii, a înfăp- tuirii noii revoluții agrare, s-a acordat o atenție deosebită mecanizării com- plexe a tuturor lucrărilor agricole, asi- gurării unei cantități optime de îngră- șăminte chimice ta hectar, extinderii suprafețelor irigate, introducerii în pro- ducție a celor mal productive soluri de plante și rase de animale, sporirii ran- damentelor la hectar, a volumului în- tregii producții agricole. Astfel, în ul- timii ani s-au obținut producții de ce- reale de peste 30 milioane tone și în- tr-o continuă creștere: 30.3 în 1976. 31,7 în 1987 și 32.8 în 1988 Sub flamuri biruitoare Priviți această vatră de eroi Ca pe-nn stindard al păcii planetare, Prin care timpul urcă seve noi Sub flamuri de Partid biruitoare Și veți descrie patria —- grădină. Ca pe-un hrisov al muncii temerare. Luceafăr viu reverberînd lumină Către mileniile viitoare. Această vatră-i vad triumfător Tălăzuind dc grine prin aerul torid Cît țara are-n frunte un brav Conducător Și calea de victorii deschisă de Partid. Sintcin aici cu ființa și cu vrerea Acestei țări in rosturi și euvint; Partidul Comunist ne e puterea. Izblndă și stegar și legămînL Nicolae Roșianu în condițiile in care științe a deve- nit o parte organică a procesului re- producției lărgite de tip intensiv, ale cărei rezultate se materializează rapid în toți factorii de producție, promova- rea largă a progresului știlnțlflco-teh- nlc a devenit o caracteristică esențială a dezvoltării economlco-sodle. .Reali- zarea obiectivelor de dezvoltare inten- sivă a economiei naționale, sublinia tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, im- pune intensificarea muncii de cerce- tare și creșterea rolului științei In per- fecționarea, modernizarea șl dezvolta- rea industriei, agriculturii și celorlalte sectoare de activitate. Va trebui să fa- cem astfel îneît știința românească, cercetarea științifică din toate dome- niile să devină un puternic factor al întregii dezvoltări a forțelor de pro- ducție și a intregii societăți socialiste românești". în anul 1988, de pildă, au fost asimilate tn fabricație 2 885 tipuri noi șl modernizate de mașini, utilaje, aparate șl instalații, 683 noi materiale, 446 noi bunuri de consum și au fost Introduse în producție 1918 noi tehno- logii și sisteme de mecanizare și auto- matizare. Considerind, drept principiu funda- mental, că dezvoltarea industriei, agri- culturii șl a celorlalte ramuri ale pro- ducției materiale nu reprezintă un scop în sine, ci se subordonează țelului su- prem de creștere a bunăstării mate- riale și spirituale a poporului. Partidul Comunist Român, prin planurile șl pro- gramele adoptate, prin acțiunile con- crete realizate în decursul întregii pe- rioade ce a trecut de la Istoricul Con- gres al IX-lea, a urmărit în permanen-, ță realizarea unui raport judicios, di- namic între producție și consum, între dezvoltare și bunăstare. în acest sens, relevant este faptul că, față de anul 1965. fondul total de retribuții a cres- cu- de aproape șase ori. ceea ce a fă- cu să se asigure aproape o dublare a numărului locurilor de muncă și o creș- tere de trei ori a retribuției reale a oa- menilor muncii. Strategia dezvoltării economice a fost validată în primăvara acestui nn de lichidarea completă a datoriei externe — remarcabilă victorie a poporului ro- mân, care a produs uimire șl admirație în întreaga lume, atît în rîndul spe- cialiștilor, cît șl a) maselor largi ale populației. „Pentru prima dată în isto- ria sa îndelungată — proclama pre^ ședințele NICOLAE CEAUȘESCU — România nu mal are nici o datorie externă, nu mai plătește tribut nimă- nul și este cu adevărat independentă economic șl politic". Lichidarea dato- riei externe a presupus un efort susți- nut din partea poporului nostru în perioada 1975—1989 România a plătit circa 21 miliarde dolari, din care do-: bînzile au reprezentat peste 7 miliarde dolari. Un asemenea efort financiar nu putea să nu Influențeze unele laturi ale vieții soclal-economlce din țară noastră, ducînd la unele întîrzieri sau ajustări ale unor obiective stabilite. To- tuși, chiar în aceste condiții, s-â asigurat creșterea fondului de retribui- re, pensiilor șl alocațiilor pentru copii; Lichidarea datoriei externe șl renun- țarea la credite externe prezintă sem- nificații deosebite pentru îmbunătăți-; rea strategiei dezvoltării economico^ sociale, prin stabilirea unui raport ju- dicios intre exportul și importul de mărfuri, în vederea asigurării rezerve- lor de lichidități necesare și creșterii eficienței comerțului exterior, evitîn- du-se scurgerea peste hotare a venitu- lui național. Așa cum se subliniază in Rezoluția Congresului al XHI-lea al Partidului Comunist Român, toate marile realizări obținute de poporul nostru în ultimii 24 de ani sînt .legate indestructi-- bil de activitate prodigioasă, desfășu- rată cu clarviziune și profund spirit creator, cu pasiune revoluționară șl fierbinte patriotism de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretar genei ral al partidului, președ.ntele Româ- niei, ctitorul României moderne, eroul național, care slujește cu nețărmurit devotament interesele supreme ale în- tregului popor". Analizînd proiectele documentelor pentru Congresul a) XlV-lea adoptate în recenta Plenară a C.C. ai P.C.R» aflate acum în dezbaterea întregului popor, nl se relevă dimensiunea com- plexă a evoluției economiei românești în viitor, posibilitățile reale ale Româ- niei să devină, la sfîrșitul cincinalului următor, o țară dezvoltată multilateral, deziderat major al întregii politici • partidului nostru încă de la Congresul al îX-)ea. • 3 C - ORIZONT cronica literară Goga și precursorii lui Citim volumul Precursorii cu senU- mentul că am mai citit aceste pagini, pă am mal stăruit asupra unor portrete, asupra unor idei. Cartea ni se pare cu- noscută, cel puțin într-o seamă din ppțlunlle ei- O carte familiară ca un manual străbătut altădată, demult. Intr-adevăr, șl eseurile despre spi- ritualitatea românească, cele despre Avram lancu, loslf Vulcan, Alecsandri. Eminescu, Caragiale, Coșbuc, Șt. O. losif, llarle Chendi, și cele despre Șa- guna sau Aurel Vlalcu au Intrat, de mai bine de Jumătate de secol, în fon- dul de aur al scrisului românesc. Au devenit manual de literatură. Au con- tribuit la educația celor ce voiau să înțeleagă devenirea culturii românești. Sînt, toate cele numite mai sus, texte pe care orice antologie Goga, fie și res- trînsă, le-a reținut sau le va reține. Căci rareori scrisul românesc a reunit, la o asemenea înălțime, plasticitatea formulării, adevăruri fundamentale, ra- reori impresia de simțire, de trăire eu fost mai puternice decît in propozițiile Iul Goga-eseistul. Poet și profet, Goga nu e numai în poezia sa. Mesianic e Goga și In aceste rînduri, care vor ti mereu citate pentru felul In care degajă ade- vărurile mari, simple, și cit de adinei ale existenței unui popor: .Istoria de Veacuri a Ardealului românesc e isto- ria de lacrimi și umilință a unul popor orfan". Parcă și alții au rostit, înain- tea lu! Goga, cuvinte asemănătoare, dar rareori s-au adunat asemenea de- finiții în pagină : .Horla e revoluțio- narul țăran care întrupează Instinctele de viață ale unul popor prin prisma revendicărilor locale. Drama Iul e un preludiu numai a reînvierii care aș- tepta în umbră. lancu însă, o verigă Intr-un Lanț de evoluțiune universală, se înfățișează de la început într-o ar- mură complexă de luptător pentru soarta integrală a unul neam". Dacă vrem într-adevăr să înțelegem ca în- seamnă mesianism, să recitim aceste rînduri. Ele trebuie ascultate, și, ascul- tate de la tribună, etectul lor va fi fost imens. Unind simplitatea adevărurilor elementare cu imperative care veneau de dincolo, care aduceau în fața citi- torului, deopotrivă, adevărul palpabil, imediat vizibil, și cel sacru, ritualic repetat de tribunii unei mișcări națio- nale, poetul dă o intensitate neobișnui- tă Prezenței. Și dacă un personaj al eseurilor (avem alt cuvînt ?) lui Goga este eroul, un al doilea este mulțimea. Absența și apariția eroului, nașterea sa alcătuiesc un scenariu cvasiinițiatic. Fiecare pagină repetă Istoria sacră „Românii de subt habsburgi s-au găsit in fața evenimentelor epocale de la ju- mătatea veacului trecut orfani de o clasă conducătoare. (...) Școlile de la Blaj singure luminau pe acest fond de părăsire ca o candelă în întuneric. De aceea, a trebuit o răscolire a tuturor instinctelor de viață, ca menirea noa- stră istorică să poată fi îndeplinită, încordarea supremă s-a făcut și o vas- tă eflorescentă de oameni a ră- sărit pentru toate trebuințele. (...) Totul s-a pus în mișcare, toate rezer- vele s-au înșirat pe cîmpul de bătaie în marele examen al neamului. Aceas- tă revărsare de energii trebuia ordo- nată ... Se cerea deci o operă de chib- zuită cerebralitate, se cerea spiritul creator și intuiția de geniu care stă- pînește viitoarea tulbure, se cerea omul excepțional. Rolul acesta l-a avut Andrei Șaguna .. Mulțimea șl Eroul, națiunea și băr- bații ei de seamă. Ghicim că poetul își scrie, în aceste pagini, epopeea, cîntu- rlle sale epice. Că încearcă o biografie colectivă. Firește că In această biogra- fie (autobiografie) un loc central Goga îl acordă literaturii. în celebrul (înce- pe să devină) discurs de la Sînnicolau Mare („Un monument al lui Emines- cu") spunea „O graniță se păzește sau cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legată de inima tuturora". Ideea fusese lansată de Camil Petrescu, care, la începutul deceniului al treilea, propunea Banatului o „frontieră cultu- rală". dar sunetul frazei lui Goga e, parcă, mai plin. Șl mal legat de rolul politic ol literaturii. în discursul despre Gheorghe Coșbuc, rostit la ședința A- cademiei Române la 30 mai 1920, scri- itorul formulase ideea literaturii ca energie precursoare în cuvinte care trebuie transcrise și aici : „S-a zis, cu drept cuvînt, că la începutul oricărei mișcări mari de libertate e o poezie, la începutul tuturor biruințelor mari ale revendicărilor naționale, un mare tri- umf literar. (...) Literatura a fost în- totdeauna o energie precursoare (s.n), in cîmpul ei s-au adunat mai întîi și au cerut cuvînt puterile latente ale u- nui popor... (s.n.)". Conceptele de „e- nergie precursoare" ș| „puterile latente ale unui popor" leagă gindirea lui Goga, pe de o parte, de gîndirea emi- nesciană (stejarul și ghinda din celebra scrisoare către D. Brătianu), dar și de cea a lui Blaga din Spațiul mioritic defi- nind, exemplar, un itinerar al tradi- ționalismului românesc. De o foarte mare forță sînt, în eseurile lui Goga, Imaginile. Rareori în eseul ro- mânesc asistăm la o asemenea valori- zare a Imaginii. In același text, consa- crat lui Coșbuc, Goga evocă momentul in care, prin 1910, după o lungă absen- ță din locurile natale, poetul se Întoar- ce acasă. „Cineva l-a recunoscut, lumea întreagă s-a ridicat în picioare să-1 vadă, să-1 aclame. Deodată un glas de popă tărăgănat a început cîntecul și într-o clipă femei, bărbați, copii s-au asociat, a cîntat toată lumea și cînta și el plîngînd". Se poate descoperi o imagine mai percutantă a întîlnirii Poetului cu Lumea ? O imagine a regăsirii ? Ea nu răsare în scrisul lui Goga din neant, ea a fost forjată în anii în care scriitorul elabora „bocetul coral" Noi. Sau mal demult. Un articol citat cu o oarecare uimire altădată (avea Goga simpatii comu- niste ?) este retrogradul revoluționar. Entuziasmul lui Goga față de revoluție („Rusia de astăzi e un vast atelier al conștiinței omenești. Un neam de o sută opt zeci de milioane, pe o întin- dere nesfîrșilu, frămîntă toate valorile de cugetare a umanității") trebuie a- nalizat în contextul în care poetul, aparținind unul neam oprimat, saluta o Lume Nouă. Scriitorul nu lese în a- fara mesianismului și nici a tradițio- nalismului său. Dar credința sa într-o lume nouă primește, încă o dată, aripi. E, bănuiește el, confirmată de Lumea Nouă care se anunță în Retrogradul- revoluției. Volumul mal publică fragmente din Jurnal politic (1931). Plasticitatea evo- cării, strălucirea portretelor fac din Jurnalul lui Goga un document lite- rar de prim ordin. Dar, constatăm, ma- joritatea portretelor, pe cît de împlinite literar sînt, pe atît sînt de inexacte. Ma- rii oameni politici din Jurnal nu sînt și cei din realitate. Scriitorul are ochi răJ și, bănuim, nu mai înțelegea ceva din necesitățile politice ale de- ceniului al patrulea. O alianță politică aberantă contribuie la sporirea deru- tei. în anii '30 marele scriitor e, în politica românească, un rătăcit. Mijloa- cele sale de odinioară nu-și găsesc nici ecou, nici aderențe în realitățile româ- nești ale Patriei întregite. Dar Goga rămîne, in acest Jurnal, Marele scri- itor, și extraordinara caricatură, plîn- gerile șl blestemele aparțin mîidei poetului, singur într-o lume a pragma- tismului ofensiv : a absenței ideali- tății. * Aici am putea dezvolta o compara- ție pe care am anunțat-o altădată : aceea între Goga și Cioran. Amlndoi sînt mobilizați de o profundă stare de exasperare. O bună parte a eseisticii (memorialisticii) lui Goga se întîlnește cu eseistica lui Cioran, și el fiu al Ră- șinarilor, șl el stimulat de valențele unul spațiu spiritual. Doar înțelegînd relația de continui- tate între cei doi, putem percepe la dreapta el valoare cealaltă linie a tra- diției ardelene : cea a secării flioanelor, a epuizării. Luptătorii au obosit, citim în ultîmile pagini ale lu! Goga. sau putem deduce din ele. Cornel UNGUREANU •Octavian Goga — PRECURSORII. Ediție îngrijită. Studiu introductiv de Ion Dodii Bălan, Ed. Minerva, 1989. Aduse la același numitor tn volumul antologic Jurnal de campanie, poeme- le lui Geo Dumitrescu doblndesc o nuanță confesivă pe care, la întîla pu- blicare, n-o aveau. Așezate sub specia biograficului, ele devin documente ale unei sensibilități, înainte de a fl măr- turii ale unei conștiințe. Obligate la un spectacol al confesiunii, pe oare nu |i l-au însușit fără un dram de reti- cență, poemele recurg la o strategie de oare, inițial, erau străine. între dezvă- luirea necondiționată și încitrare este preferată, mediatoare, tehnica suges- tiei șl a simbolizării de primă Instanță. Vrans(xirente. simplificate, poemele-pa- cabolă vor fl, de fapt, manifeste ale unei sensibilități tentate de tensiunea mărturisirii. Construindu-și discursul tn replică, Geo Dumitrescu mizează pe virtuțile spectaculare ale limbajului. Constvîns la o echilibristică între pro- iectul poetic și realizarea Iul practică, autorul tși delimitează, tn fapt, pro pdul spațiu creator. Aparentele slăbi ei uni ale compoziției stat transformate ir. modalități ale multiplicării inva- riantei tn serii obsesionale succesive. Intre derîdere și exaltare, Intre Inves- tiția rle sentiment șl existența scrisă C doar o cale de câteva versuri. Fina- lul neagă începutul poemului, iar falsa •șteptere a efectului literar deturnea- ză premisele actului creator. S-ar putea spune, poale torțlnd ușor acest scenariu al implicării persoanei autorului, că poezia devine — pe coordonatele con- fesiunii — mai importantă decît poetul. Generația lui Geo Dumitrescu a știut. în ciuda mult Invocatului său pact modernist, sâ profite, cu bune re- zultate, de pe urma unul clasicism poetic ajuns la o fază exponențială. Closiciaarea poeților de la sfîrșitul veacului trecut ore la bază cultivarea ilstematlcă a excesului. Există un Ioc privilegiat ai poeziei ta care roman- tismul se întîlnește eu perfecțiunea formală a clasicismului. Semne clare ale eminescianismului, de pildă, sînt vizibile și în poezia unui Constant To- negaru. După cum anumite particula- rități ale frazării (chiar în cadrul unor formule prozodice mai relaxate) se re- găsesc la aproape toți insurgenții pe- rioadei. Nu trebuie să ne lăsăm înșe- lați de tonul colocvial al poemului. Tenta de frivolitate, vocabularul eclec- tic ascund, ta realitate, o mare dramă. Jurnal de campanie - — — Ciudată e. însă, modalitatea de rapor- tare a poetului la ea. El nu se arată dispus în orice clipă să o descrie. însă cînd se decide, o face cu o vervă care pune între paranteze orice încercare de a stăvili Intruziunea elementului confesiv : „Odată o să-mi ceri prea mult : să-mi vînd versul, / să te las să-mi asculți sîngele cum sună. / sau cine știe ce-al să-ml mai ceri, fecioară nebună ... “. Deschiderea spre poemul social e mereu dublată de un acut sentiment al existenței erotlzate. Rezultatul aces- tei neașteptate conjuncții e o dogmati- că a frumuseții, văzută ca loc geo- metric al neprihănirii și gingășiei. Nu trebuie, însă, exclus efortul de formu- lare contradictorie, atît de caracteris- tic poetului. Imbrădnd, temporar, hai na contradicției, ele sînt, totuși, părți Indivizibile ale unei conștiințe ajunsă într-un moment de criză. Tehnica aste, in asemenea ocazii, oximoronică, și Geo Dumitrescu o pune în evidență, ca la Borges, cu o plăcere aproape fila- telică : „Un pui de panteră am să-ți aduc. / să-1 înveți / neprihănita, le- neșa pîndă felină, / spaimele crude, în- tunecoase, ale pădurii, / să-1 înveți is- cusința de-a ucide cu grație / înde- lung alintîndu-ți prada, fosforescent" Poemul, sumă Indefinibilă de sunet și imagine, descrie, ca tntr-o reiterată abstragere în universul mic, redimeo- sionarea dramei universale. Ajustată după chipul și asemănarea ființei măr- turisitoare, poezia devine o înlănțuire de situații dramatice. Comprimată, re- dusă la. scară, ea păstrează toate ca- racteristicile materiei prime încorpo- rate. Adică obsesia timpului nereversi- bil. a primelor iubiri, a ființei sociale, a inhibițiilor etice. Resplngînd agresivitatea suferinței. neconferindu-1 drept la un tratament privilegiat, poetul Inaugurează, prin In- termediul mărturisirii, un stadiu ironic a! creației. „Transcrilndu-1“ pe Lamar- tine, el creează o epopee burlescă, în gustul tantaștilor și ironiștilor genera- ției '80, în care, însă, Joaca desolemni- zată „de-a Iubirea" păstrează un inevi- tabil aer marțial : Vino ! — l-au spus, găsind-o / după lungi cercetări — / te cheamă Dumnealui, / te aș- teap’ă / ta prag, tînăr în permanență — / o să-ți ceară socoteală / pentru tot ce-ai risipit / din ceea ce era a lui In exclusivitate ...“. Din poemul de implicare socială, Geo Dumitrescu a păstrat tehnica im- pecabilă a introducerii comentariului în discurs. Pentru el, convențiile sînt acte de pură, degradantă servitute. El știe că poezia va fi aservită, veșnic, poeziei, poemele poemelor Cuvintele trăiesc, pe dimensiunea confesiunii, drama de a nu-și putea controla în întregime sensurile. Proli’erînd la ne- sfîrșit aceleași înțelesuri ele își dobîn- desc o Identitate doar prin însumarea de semnificații. Spațiul paginii devine Insuficient pentru retorica debordantă a mărturisirii, constrînsă la neputința de a-și nega sentimentele șt la neajun- sul de a le încredința rostirii : „Aș fl vrut să mărturisesc sincer: ' Sufe- ream ... în fine, mal lipsea cineva / ca să fim doi. Mal ales seara. / cind luna, plutind printre nori. . / (O, mîzga iivrescă. blestemata încremeni- re / a vorbelor, tocite. îndobitocite ta sensuri. Chiar în astfel de poeme, ale retragerii. Gen Dumitrescu rămîne poetul excesului. Marea sa ambiție pare dorința de a recupera ceva din roman- tismul unui cod existențial revolut, însă nu o pură nostalgie trebuie desco- perită aici. Ar trebui, mal degrabă, găsit răspunsul unuia din imperativele majore ale poeziei lui Geo Dumitrescu: Să lucrăm cu cerneală fierbinte ! Im- plicarea biografică, filtrată adeseori, printr-o fină rețea de sensuri contra- dictorii este unul din primele răspun- suri ale poetului. Un răspuns provizo- riu. însă cu atît mai sincer. El consti- tuie premisa întrebărilor viitoare și. desigur, a răspunsurilor viitoare. Asu- mîndu-și, printr-un program al confe- siunii permanente, acest risc, poezia lui Geo Dumitrescu se dovedește aptă de orice confruntare cu timpul. Mircca MIHA1EȘ ORIZONT © 4 © CTITORII ALE „EPOCII 1 Dintr-o țară de cetăți ale luminii Eram la drum, care-va-să-zică, nu moi puțin de cincisprezece oameni ai condeiului, fascinați de dealuri și munți, dornici de a ajunge cit mai repede tn Țara Hațegului, căutînd, tn Munții Reteaat, cetățile noi ale luminii, acel vast șantier de amenajări hidroenergetice de la Rîul Mare. Unii mai fuseseră acolo în cei aproape trei lustri de existență, dacă o luăm de la Începuturile acestui sistem de baraje, canale de aducțiune, lacuri de acumu- lare și mai apoi de centrale electrice, adică paisprezece ani de muncă, de căutări și de tzblnzi ale unui sistem uzinal, dacă mi se îngăduie să numesc așa teatrul operațional care a deviat cursurile unor rîuri, edunîndu-le în marele lac de acumulare ce va avea, în final, 210 milioane de metri cubi de apă, lăsînd privirii o mare de azur întinsă pe 420 ha. Intre trupurile împădurite ale munților și pieptul barajului de anrocamente cu miez de argilă, cel mal mare de acest fel din Europa ; un baraj la care se lucrează încă, urmtnd să însumeze peste 10 milioane de metri cubi de anroca- mente. argilă și balast, un uriaș înalt de 170 m, cu o bază de 600 m. Acum zece ani, cînd am mai trecut pe-aici, într-o fugară dar de neuitat vizită la un coleg înfrățit cu frumusețea și tainele acestor locuri, colonia Brazi, unde-și are sediul central Antrepriza de Construcții Hidroenergetice, nu exista, nici respirația celei de a doua, ca mărime, hidrocentrale de pe rîurile interioare ale țării nu se făcea simțită. Acum aici este o adevărată localitate (con- structorii zic că aici sînt cîteva adevărate orășele: Brădățel, Brazi, Rîușor, Nucșoara, Păclișa, Sîntămăria-Orlea, avînd, .pe amenajare", peste 1 600 apartamente și 770 de garsoniere), cu instituții de învățămînt și sănătate, cu magazine, cantine-restau- rant, cu cămin cultural și cinematograf, cu librărie șl bibliotecă — și enumerarea poate continua, căci colonia e plină de tineri, de copii, de gospodine, de elevi ce trec pe străzile derulate între apele rîului și lumina de ozon a muntelui, sub un cer el însuși visător și tenace, asemenea oamenilor de-aicl, pe umerii cărora se sprijină, în ceasurile sale de intimitate. Dar această însemnare nu poate beneficia de spațiul pe care și l-ar dori, mai ales că, In entuziasmul care ne-a cuprins aici, ne-am propus să revenim la Rîul Mare, dacă nu în fiecare ano- timp, cel puțin în fiecare an. In 1975, aici erau 10—15 oameni, Intre ei fiind șl Inginerul Aurel Dan, care conduce lucrările de împlinire a marelui baraj, de fapt un munte așezat de construc- tori între munți, spre a stăvili și a acumula apele din care .torcătoarele" constelației de centrale electrice vor .zămisli" (dacă putem accepta o imagine de mitologie și civilizație popu- lară, pentru ceea ce face acest colos industrial al anilor noștri) lumina țării de azi și de mîine. Astăzi, aici ostenesc cîteva mii de constructori, iar numărul lor este In creștere. Sufletul dificilei dar inirabilei construcții hidroenergetice este inginerul Viorel Dănilă, directorul Antreprizei. I-a fermecat pe toți colegii mei, astfel îneît, deși îmi propusesem să scriu numai despre el, mă văd obligat, spre a nu ne repeta In această suită de însemnări despre Rîul Mare, să-ml amintesc cum surîde, cu un fel de șiretenie pățită și înțeleaptă, cum se avîntă cînd vorbește despre oamenii cu care lucrează, cum visează, folosind expresii precum «zborul luminii", ceea ce se explică și prin faptul că tră- iește de o viață In compania munților și a apelor, cărora le dez- leagă tainele spre a le schimba destinul, dar se explică și prin faptul că, mai la începutul tinereții, a petrecut un an între spe- ranțele aeromodeliștilor, ca să plece, apoi, la Salva Vișeu, înainte de a prinde rădăcini în Munții Retezat. El ne fascinează, fără să vrea, cu toponimele pe care le pronunță : Rîu dc mori, Clopotiva, Gura Apelor, Rîul Bărbat, Rîul Alb, apoi ne face să înțelegem, în fața unei hărți și a unor proiecte, cum se întinde această con- strucție hidroenergetică pe aproape întreaga Țară a Hațegului. In cele din urmă, ne duce să vedem Castelul de echilibru, la peste 1 000 m altitudine, de unde ne arată cam pe unde sînt așezate, în azurul depărtărilor montane, lacurile de acumulare, canalele de aducțiune, centralele electrice, o lume de cetăți și castele noi ale luminii. Dar gesturile iul înscriu în văzduh și Itinenarli ale măr- turiilor străveche! noastre civilizații, sugerîndu-ne pe unde vine minunea de la Densuș, Castelul cnejilor Cîndea, de la Sîntămăria- Orlea, sau Cetatea de colț, oare nu este altceva decît Castelul din Carpați, vizitat, se presupune, de Jules Verne, vizită care ar ex- plica scrierea romanului cu același nume. Drumul nostru spre cetățile vechi pornește de-aici, de la Castelul de echilibru al cetăților luminii din Retezat. Anghel DUMBRAVEANU RADIOGRAFIA UNEI STĂRI DE PI Sistemul hidroenergetic de pe Rîul Mare - ete SIMION LUCACIU : Industrială. în aparență, nimic deosebit Relațiile mele afective cu univer- sul grandiosului Sistem Hidroener- getic de pe Rîul Mare — Retezat du- rează de peste un deceniu șl sînt ja- lonate de cîteva momente memo- rabile. Primul dintre ele s-a produs în toamna lui 1978, în colonia Brazi, .capitala" constructorilor hidroener- geticieni de aici. Ceea ce in-a sur- prins înainte de toate au fost atri- butele citadine ale așezării : termo- ficare, canalizare, releu propriu de televiziune, grădiniță-cămln, care tocmai fusese distinsă cu locul întîi pe județ, complex comercial, sală de spectacole cu 250 de locuri, terenuri de sport, totul gîndit inteligent, în perspectivă, cu scopul, printre al- tele, de a evita fluctuația forței de muncă Am trăit atunci o zi fastă prin ceea ce am văzut și am cu- noscut, începlnd de la pateticele cu- lori prin care pădurile-și vesteau întomnarea, pînă la oamenii cu to- tul deosebiți oare m-au înconjurat cu ospitalitatea lor. Am avut încă de atunci șansa de a-1 cunoaște pe directorul general al Sistemului, in- ginerul Viorel Dănilă, a cărui prie- tenie mă onorează și azi. E tipul omului de acțiune, dinamic, compe- tent, eficient, fără ifose, cu un foar- te puternic simț al echității și cu u.. adevărat cult al demnității. Bi- roul său e surprinzător de gol : cî- teva hîrtii doar. Iar pe perete două, trei planșe tehnice. Nu-și dorește uși capitonate și e prezent întotdea- una acolo unde e nevoie de el. Om al faptei, știe că nici o zidire nu poate fi durată pe vorbe. Tehnician de elită, multa știință și praxa cea aspră nu i-au întunecat orizontul generos al unei glndlri de esență u- manistă care face dintr-însul un interlocutor realmente captivant. Călăuzindu-mă peste tot, m-a dus și în tunelul, recent început pe a- tuncl, al aducțiunii principale. Am înțeles acolo ce înseamnă să sco- bești — ajutat doar dc tehnicile tra- diționale — kilometri întregi în stînoa dură, neclintită din ere stră- geologice. Inginerul Viorel Dănilă ml-a vorbit acolo, In inima munte- lui, despre un agregat de forat In secțiune plină, pe care îl aștepta la acea dată cu febrilitate, împreună cu întreaga sa familie de mineri și constructori. Un fel de sobol fabulos oare scormonește cu tenacitate stîn- ca. înlocuind munca a patru sute de mineri. In birou apoi, mi-a ară- tat și prospectele fascinante ale agregatului. Dînsul îi zicea „mașina lui Jules Verne" și vorbea despre el cu un amestec dc entuziasm, de pa- siune și tandrețe, ca despre o făp- tură de basm pe care o chemi să te ajute la greu : vino și-mi străpunge muntele ăsta, că și eu ți-oi face odată un bine ... Peste patru ani, în seara de 2 oc- tombrie 1982, am trăit, prin inter- mediul televiziunii, o emoție de o factură cu totul aparte. Imagini de pe Rîul Mare — Retezat. In aparență, nimic deosebit. Și vocea destul de impersonală a reporterului : s-a realizat prima străpungere de pe aducțiunea principală. încă nu sesi- zam unicitatea momentului. Imagi- nea unul tunel înfundat, cu dia- metrul de vreo cinci metri. Și deo- dată peretele din fund începe să se surpe. Iar dintre bolovani și sfărî- mături înaintează acele fantastic»? sape rotitoare. Mașina lui Jules Verne 1 Era, în felul lui, un mo- ment istoric. Vedeam pentru întîia dată ceea ce s-ar putea numi o navă geologică. Iar cel ce cobora din ea în entuziasmul tovarășilor săi de muncă, inginerul Alexandru Duducă, devenea întîiul geonaut român. Am mal revăzut de atunci de cî- teva ori acele locuri, cu prilejul u- nor lansări de cărți ori șezători li- terare. De fiecare dată m-au impre- sionat atenția și receptivitatea cu care oamenii locului urmăreau mi- cile ceremonii culturale. Anul tre- cut, bunăoară, cu ocazia inaugurării festive a «Lunii cărții în întreprin- deri și instituții", standul adus de Centrul de Librării din Deva a des- făcut, în mai puțin de două ore, carte de toate genurile în valoare de peste 12 000 lei. In mica tabără, vestea se răspîndise spontan și veni- seră mulțime, muncitori, tehnicieni, ingineri, cu copiii lor și cu profe- sorii acestor copii. Din aglomerația care se produsese, fatalmente, în fața Ispititorului stand, ieșeau pur- tînd pe chip lumina bucuriei și sub braț cîte un teanc de cărți. După care, cu aceeași expresie radioasă, anticipînd voluptatea lecturii, țineau să ne strîngă mîna nouă, scriitori- lor aflați între ei, ca și cînd noi am fi scris toate acele tomuri. Am trăit un sentiment rar și minunat atunci, strîngînd acele mîinl cinstite și vrednice, aspre, înnobilate de muncă și animate de o căldură sinceră, ca- pabile să transmită încredere și re- cunoștință. In primăvara aceasta, oa oaspete, acum, al colegilor scriitori timișo- reni, am revenit două zile la Rîul Mare, în lumea aparent închisă, în fapt însă atît de ospitalieră, a hidro- energetieienilor constructori. Munca lor aici se apropie de sfîrșit. Aduc- țiunea principală e gata de mult, iar mașina lui Jules Verne a luat drumul altor șantiere. Am regăsit cu bucurie vechi cunoștințe. Printre ele și pe inginerul Viorel Dănilă. Același dintotdeauna : același ten de matelot, același dar de a-ți inspira siguranță și forță, aceeași inteligen- ță, același simț | lunci doar puțin mai dl nt. B mi-am amintit Iii "voi pe care mi le-tlpus, undă de nostali în unsprezece ani:). 197! aici zece suflete, r ntre mărau soția mei, u ca pc șantiere inciți ani și cele două fetiți Trebi meiez o nouă Iulie d lori. Am începui vin a țăruși...". Pe valea care» tot am urcat apoi piă la la cota sa actuaflpart de cea finală, liurisă pieptul muntoluLta să națl cît de cît, «ercaț secțiunea sa traversai pez cu baza martâei 60< țimea de 170 m, d htai din țară. Baraj dl anro sîmbure de arglUcum sîmbure de poeă, zic Adică piatră și h. Și i aduse cu imensetascuk de la 30 de kiloetri. mașină. Ceas dupl ceas an. Cînd ajungensus, b rece, plouă mocăaște, 1: rile negre ale brtUor d se scămoșează Mi. In început să se cunule apele de un vcrdilntun itorului lac. E o liane cîinele, dar pe bM| tnui De fapt, niclodatl n-a Mașini bizare, di căror dează cenușiul di, aște ză argila galbeMȘcată cu centimetru, Ini mp cc șerpult urcă — âlopici alte și alte basculitte ci lor povară de pMă și 1 imagine a tenadtlMl Ir umane I Iți vine d te c în fața marilor nmumc mii. De acum știt că r scăpare : mă vaprmăi aceasta ori de dl» ori un bec. Căci trude și de lung e drumullumin peea celor ce nwdau < fabuloasele istorflole p dintotdeauna. I R* CK • 5 • ORIZONT NICOLAE CEAUȘESCU" Cei mici de la Rîul Mare Respir în tîrziul după amiezii aer de munte. Frunzișurile șirului de plopi din colonia Brazi susură mu- zical, atinse delicat de arcușul ne- văzut mînuit suav de vîntul lin. Pînă mai adineaori ne îmbogățisem cunoștințele cu privire la tipul de baraj menit să zăgăzuiască apele vi- foroase ale Rîulul Mare în coborîșul „în domeniul energetic se vor asigura extinderea amenajărilor hidroenergetice, încheierea realizării și punerea în funcțiune a centralelor nuclearo-electrice, funcționarea la parametrii proiectați a termocentralelor pc cărbune”. (Din proiectul Programului-Dircctivâ al Congresului al XlV-lea al P.C.R. cu privire la dezvoltarea econo- mico-socială a României in cincinalul 1991—1995 și orientările dc perspectivă pînă în anii 2 000—2010) jtoorului. Poate Revăzîndu-1, iwole cuvintele Ins, nu fără o ll In urmă cu lll 1975, am venit ine care sc nu- li care mă aflu Iii anii Bicazulul, , Iwbuia să înte- țit dc construc- «H» a bate niște Slot strîmtează, la baraj, pînă ,toarte apropiată ■ii cu alb pe 6 să vl-1 imagi- tarcați să vedeți Msală : un tra- 'ifOOOm și înăl- iailnal înalt baraj Mtrocamente cu f cum nu fără un e,dc tehnicienii. itȘi una, și alta taeulante. Argila fflltri. Mașină cu ft (tas și an după 10 bate un vînt iar în vîrfu- taSor de pe creste k'l In amonte au C Utileze insidios S-Muneoat ale vi- vwe să nu scoți Hwunca e în toi. Im fost altfel, a dror culori sfi- • iiștcrn și tasea- n«ată centimetru ti tp ce pe drumul hipici gîndaci — aReu ancestrala ti iși lut. Teribilă iț:fi ingeniozității sJte descoperi ca naumente ale lu- lută nu mal am t «nări Imaginea teori voi aprinde ine și neînchipuit 1 uminii, Iar epo- o iau e demnă de i ale pionieratului dțCIOBANU lor zorit spre Hațeg ; acum dispu- nem de răgazul să cunoaștem așe- zarea, pe cît de improvizată la pri- ma vedere, pe atît de temeinică prin viața care-i dă conținut și sens. Ne abate atenția de la realitățile șan- tierului, notate conștiincios în car- netele de reporter, o scenă ca ima- ginată anume pentru noi de un re- gizor mare iubitor al detaliilor de viață : pe sub plopi, parcă la unison cu foșnetele muzicale ale frunzelor, se prelinge ușurel un cărucior pen- tru copii, foarte modern și sclipitor, împins cu gravă mîndrie de o ma- mă tînără, îmbrăcată ca pentru o promenadă pe un mare bulevard ci- tadin. E ceva ce ține de altă ipos- tază a traiului, ceea ce ne îndeam- nă să privim mai cu atenție această Inedită și plină de mișcare fațetă a șantierului. Colonia ordonează în spațiul în- gust dintre poala muntelui și rîu un trup de clădiri cuprinzînd, în afara celor destinate sediului șantierului și magazinelor, o suită de case cu par- ter și etaj destinate a adăposti spa- ții de locuit în slujba constructori- lor de baraje șl de lungi canale în trupuri de munți. Sună cu totul emoționant ceea ce auzim de la in- ginerul Vlorel Dănilă, directorul de șantier și responsabilul unor des- tine omenești : „Una dintre proble- mele de pondere în organizarea noastră ține de asigurarea condiții- lor de locuit și de trai a tuturor sufletelor din cele șapte colonii cîte sînt necesare sectoarelor de muncă de aici. începem, de regulă, cu ca- sele de locuit, ca să putem ataca din plin lucrările propriu-zise ; însă și după aceea, tot timpul, vieții și cerințelor ei îi dăm seamă și aceasta cu omenie, responsabilitate, perspec- tivă". Bărbatul cărunt pe care-1 ascul- tăm cu încordare, cu fața și fruntea scrise adînc cu lerogllfele atîtor îm- pliniri și întîmplărl, cu ochii de un verde-gri deschis, mai mult ca si- gur ceva mai verzi decît acum, vor- bește cu alt glas — mai coborît și mai mult al omului, decît al direc- torului — despre aspectele sociale ale șantierului, tratate printr-o pe- dagogie anume, însușită și perfec- ționată de-a lungul anilor de activi- tate neîntreruptă. Căci, așa cum își contemplă viața la anii perfectului echilibru, Rîul Mare este „a patra mea lucrare însemnată, după Bicaz, Argeș, Someșul-Mare“. Dqspre el, aflăm de la alții, a locuit și locuieș- te în colonie, iar cele două fiice ale sale, astăzi cu rosturi, mature și in- dependente, și-au trăit din plin co- pilăria tocmai în acest cadru ferme- cător sub coame împădurite de munți. în după-amiaza cu pricina, atrac- ția principală este clubul cu sală de cinematograf. Afișul colorat de la intrare anunță că se va juca filmul .Un petec de cer". Cum să nu dai buzna, știind că pelicula aceasta a fost turnată chior aici, pe șantier ? Sala se umple. Locurile sînt ocupate de la cei mai mici copii pînă la cei ce încep să simtă vibrațiile neliniș- titoare ale adolescenței. Aceștia din urmă, de pe ultimele trepte ale co- pilăriei, sînt otenți cu pieptănătu- rile, cu îmbrăcămintea și cu un mod aparte în a fi îndrăzneți, sau numai aparent îndrăzneți, exersînd mai mult sau mai puțin înzestrați cele ce țin de apropiata lor vîrstă tînără. Fetele izbutesc mai natural decît bă- ieții. Le șl stă mal bine. De exemplu, una dintre ele, văzută mal devreme doar oa o fetiță ceva mai răsărită, iși ocupă locul în sala de cinema- tograf cu totul altfel — coafură, ro- chie, pantofi cu tocuri înalte, niște sublinieri nuanțate ale ochilor și obrajilor... Nu mai e mugure. E țjoare. Atrage Iremediabil albinele privirilor. Mircea ȘERBĂNESCU Culoarea unui peisaj montan Cred că visul fiecărui copil este o mică insulă de lumină. Pe această insulă însorită se adună, într-o me- lodie fără început și sfîrșit, izvorîtă din propria ființă, stropi mari de bucurii, amintiri, clipele de sărbă- toare ale sufletului. Am poposit într-o asemenea insulă de vis într-o duminică. împodobită cu păduri, ocrotită de stîncile romantice ale masivului Retezat, natura alintă aici o salbă de lacuri azurii, marcate de baraje pe apa Rîului Mare. Istoria lor, care a început în urmă cu abia paisprezece ani, implică munca su- telor, miilor de oameni, locuitori ai coloniilor cum se numesc vetrele muncitorilor de la hidrocentrală. Viața unei colonii e efemeră : ea se naște odată cu șantierul hidrocen- tralei și dispare cînd intră în func- țiune turbinele. Privesc casele improvizate în care există, totuși, ceva ce tinde spre permanentizare : o anume căldură, aceea a oricărui loc populat de oa- meni. întrebările pe care le pun îmi par aproape fără rost: .Ce va fi aici după plecarea muncitori- lor?"... .Cine pleacă primul, cine ultimul?"... Directorul Vlorel Dă- nilă știe ce urmează și, mai ales, știe cum este s-o lei mereu de la capăt. El, care a pornit pe acest drum incitant îmi răspunde dinlăun- trul meseriei sale devenite mai mult decît o îndeletnicire cotidiană, mai curînd o patimă veche ce se deslu- șește în gesturi și în priviri, se ghi- cește în vorbele aruncate cu apa- rentă ușurință, dar care au o adîn- că acoperire în fapte și în gînd ; el deci, care a trăit Bicazul și Someșul și după Rîul Mare poate că va pleca pc un alt șantier, îmi răspunde că Zicere despre puritate in Retezat toate drumurile plantelor duc spre locul in care zeii s-au acoperit cu blănuri întunecate de stinci la răscrucea înțelepciunii la răscrucea luminii vei intilni acolo bătrini cu bărbi albe care au păstrat sănătatea bivolului albinei și lupului în Retezat după un pahar dc miere dacică chiar dacă cineva ar arunca sulița să-i pui in față tunelul subpămîntcan al ierbii astfel stau păzitorii dc stele în grădinile Retezatului și astfel sc luminează dc ziuă Slavomir GVOZDENOVICI în românește de Lucian ALEXIU aici, în locul coloniei, va rămîne nimic mai mult decît munca depusă de foștii ei locuitori. Atît. A doua zi mi-a fost dat să văd ceea ce atît de rar se poate vedea: cum dăinuiește căldura căminelor muncitorești în vetrele părăsite. în colonia Brădățel, unde ne-a însoțit loan Dumitru, președintele Comite- tului sindical de pe șantier, lucră- rile prevăzute au fost terminate în anul 1987. Mă așteptam deci să văd cu ochii mei acel pustiu care rămî- ne după ce respirația caldă a colo- niei s-a stins. Și lată-ne ajunși acolo în fața unei neașteptate surprize • un „Bine ați venit" ne întîmpină, un mesaj al munților, al pădurilor, al izvoarelor, către copiii din județul Hunedoara : fosta colonie a devenit un popas fericit al pionierilor. Ta- băra, cu o capacitate de 1 000 de locuri, este gata pentru prima va-* canță școlară ! Dormitoare albe, cu- rate, cantină, club, cinematograf, te- renuri de sport — o zestre moșteni- tă de la constructorii hidrocentralei — își așteaptă oaspeții. Am simțit dintr-o dată că încep să se perinde în stoluri clipe, amin- tiri adunate din toate taberele de pionieri în care am poposit cîndva și că aceste frînturi de bucurii re- nasc aici, în mijlocul pădurilor. Aerul limpede, îmbătător, culorile de vis ale unul peisaj montan de vară mă cuprind ocrotitor și, dacă închid pentru o clipă ochii. îi văd venind legănațl în brațele luminii pe cei o mie de copii. Poate că pri- mul lor vis, în prima noapte de ta- bără, îi va purta spre acei minunați constructori care, pe malul apei șl în subteran, în preajma carierelor de piatră și în stîncă, înalță citadele pentru viitor. Maria PONGRACZ-POP Întîlnirea de pe pod Ploaie matinală, rece, măruntă, încruntată. Priveam, de pe podul care, în mijlocul Coloniei Brazi, traversea- ză Rîul Mare, unda apei — aici, neverosimil de calmă —, stîrnită de stropii aproape invizibili în in- finite cercuri concentrice. Un cui- bar rotit de ape ... Conversam puțin deși, refăcînd secvență cu secvență „filmul" zilei precedente, aveam destule subiecte. Replicile se nășteau greu, derapau pe suprafața evenimentelor, tocmai fiindcă, probabil, impresia pe care ele o creaseră era foarte puterni- că. Dar reticența mai avea o explica- ție: văzuserăm atîtea, cunoscuserăm oameni nu dintre cei mai obișnuiți pentru noi — mai familiarizați cu lentoarea cîmpiei —, ascultaserăm întîmplări neverosimile, inventate parcă de o fantezie hiperbolizantă, însă, în paralel, am fost tăcuți să înțelegem că aici nu au ce căuta ouvintele mari. „Muncim, nu e ușor, dimpotrivă, dar pe șantier se cîști- gă bine, oamenii sînt mulțumiți. Atît. Restul nu folosește nimănui. Sînt vorbe, iar noi nu sîntem obiș- nuiți să vorbim mult. Cu dumnea- voastră, scriitorii, e altceva...". Nu într-un singur loc am auzit a- ceste fraze ! în fond, parcimonia dialogului dintre noi, cei care, în dimineața aceea, pe pod, așteptam semnalul de plecare pentru continuarea do- cumentării, se datora acestei împre- jurări paradoxale; ni s-a vorbit despre zeci de kilometri de tunele de aducțiune săpate în inima stîn- cilor, am văzut munți — fără exa- gerare — munți adevărați ridicați, pas cu pas, metru cu metru în ca- lea apelor, am privit, de la înălți- mea Castelului de echilibrare, dan- telăria de lacuri artificiale și cana- le în trepte pe oare, pînă la Hațeg, urmează să funcționeze, în final, nouă hidrocentrale, într-un cuvînt, lucrări ce întrec prin amploare și dimensiuni orice imaginație, șl to- tuși, cuvintele mari ne erau inter- zise. Să fi fost, la mijloc, o inver- sare a raportului dintre realitate și ficțiune ? Nu, categoric nu I Dar realul avea o pregnanță cel puțin egală cu ficțiunea ... Deci realul : S-a apropiat de grupul nostru. îh- soțindu-și pașii cu oarecare sfială. Se numește Marin Bistriccanu, de fel e din județul Neamț, a mai „în- chis" șantierul Măguri, de pe Someș. Are treizeci și opt de ani, o fată căsătorită și o nepoțică de nouă luni. A venit la Rîul Mare în urmă cu patrusprezece ani, cînd s-au bătut primii țăruși. „Podul ăsta nu era. Era numai o punte de seînduri care lega două dmpuri urîte, unde numai vîntul trăgea. La început, am stat cu chirie în Clopotiva, uite colea, că se vede, cam pe ia casele acelea. Apoi s-au • făcut blocuri — ați văzut ce fru- ■ moașe sînt ? — și ne-am mutat în Brazi. Fata aici a crescut, s-a mă- । ritat în Rîu de Mori, că aici nu era primărie, dar de rămas a rămas și ea pe șantier, că i-a plăcut și s-a obișnuit cu viața de aici. De cînd a fost mică am luat-o cu mine pe Telemac. Știți ce-i acela ? O ma- cara, marc, da, mare. Prima dată am lucrat la depozitul central, n-au crezut că pot să o conduc, după aceea la Ostrov și la Păclișa, am pus stavilocoți, să nu se rupă ma- lurile. Sînt frumoși, eu i-am pus ! Acum ne-au scris niște prieteni că se organizează șantier la Borca. O să mergem acolo !“. „Și nu vă spe- rie să o luați din nou de la ca- păt ?“. „De la capăt ? Noi nu o luăm niciodată de la capăt: noi continuăm !“ ... Am urmărit-o îndepărtîndu-se, ureînd cu vioiciune în cabina imensă a Telemac-ului. Ploaia în- cetase și, de peste munți, lumina cobora din piatră în piatră. Marian ODANGIU ORIZONT - • 6 e DICȚIONAR LITERAR Artistul plastic, in oglinda creației dedicate istoriei, tematicii de actualitate (I) VASILE DAN Cunoscuti și apreclați, atît în fără, cît și peste hotare, pentru calitatea artei lor, Lidia Clolac, Xenia Eraclidc Vreme. Petru Jecza, Romul Nuțlu, Leon Vreme — sînt cî- teva dintre personalitățile plastice de primă mărime, ale Filialei U.A.P. Timișoara, artiști prestigioși, în creația cărora se recunosc, de-a lungul timpului, fervoarea participării la actualitatea socială și politică, nevoia de comunicare cu publicul, dorința de a răspunde, întotdeauna cu seriozitate artistică și cu talent, comenzii sociale. Lucrările lor cu te- matică Istorică și-au găsit locul potrivit, în ambianța orașu- lui ; în expozițiile județene ori naționale de grup, mareînd evenimentele sociale și politic^ Importante, contribuția acestor artiști este întotdeauna remarcabilă. Subiectul apro- pierii, prin artă, de exigențele prezentului, văzute In pers- pectiva documentelor de partid ale epocii noastre, se prefi- gurează, In reflexivitatea șl prin realizările acestor artiști, ca Implicare în actualitate, în diversitatea de oferte a reali- tății Imediate, în contextul mal larg al vieții societății noastre șl, desigur, al culturii socialiste. Reprezentativi, pentru valoarea artei românești de azi, șl pentru competi- tivitatea el, Xenia și Leon Vreme, Romul Niițîu, Petru Jecza sau Lidia Clolac, deși atît de deosebiți oa stil, ori mijloace de exprimare plastică, dovedesc o comuniune idea- tică, fertilă șl benefică, sub raportul deschiderii creației lor Către lumea In care trăiesc, ș! căreia sînt chemați să-i re- flecte dinamismul, transformările, progresul ; activitatea ar- tiștilor-cetățenl, cu care am stat de vorbă, dezvăluie o au- tentică aplecare către vastul repertoriu de teme la care vibrează conștiința privitorului contemporan. PETRU JECZA: Artistul Vine în intimpinarea comenzii șocialc eu inițiative personale. — Fișa de creație a unei personalități artistice de va- loarea lui Petru Jecza recu- perează un parcurs exemplar, traduce, cu alte cuvinte, tn limbajul strict, al notațiilor referitoare la expoziții șl pre- mii, un efort al căutării de ■ine, realitatea că mesajele a- cestul drum au fost înțelese de contemporani. Inconfunda- blle, lucrările iul Jecza des- criu un univers al formelor armonioase, pe care lumina se așează, ori le străbate liniștit. .Tensiunea lăuntrică, a bron- zurilor de o șlefuită eleganță, pare să fie termenul secund, „însoțitorul “ ecuației cuprinse In metal. Interesant c acest dialog Intre linia subțire și sigură ce urmărește contururile și „lucrul care se tntimplă" înăuntru. In zona ascunsă primei pri- viri. Văzute a doua oară, for- mele, fără a pierde nimic din luminosul calm ce atrage !re- presibil ochiul, se deconsplrfi „grele" de sens, de întrebări asupra vizibilului: lucrările Iul Jecza sînt decupaje din meditația sculptorului despre hrmonle șl despre dmpul de rezonanță a! acesteia cu uni- versul perceptibil. Astfel, ten- siunile emanate de formă de- >tn calitatea dintâi a sculptu- rilor atît de frumoase. Petru Jecza s-a preocupat, de-a lungul anilor, și de sculptura monumentală (ten- dința de a micșora dimensiu- nii; ap&rînd, la el ca șl la alțl artiști, în ultima vreme, S reflex al dorinței de „• tra", cu lucrările sale, .în casele oamenilor" ; muzeul nu mai e, azi, pentru artist, decît „ur. fel de depozit, mai mare sau mai mic, unde efectul ar- tistic se diminuează, cu cît proporțiile colecției muzeale cresc" ; .visul sculptorului — Să-și vadă lucrările plasate în spațiul potrivit lor" — nu s-a Schimbat, desigur, doar a că- K&tal această nouă deschidere, 1 care e de citit interesul presant al artistului față de felul cum îl e receptată lu- crarea de către consumator, față de posibilitatea ca, intre sculptură șl public, relația de apropiere să se stabilească, prin dialogul de finețe al a- iectivltățli). O serie dc busturi semnate Jecza. șl care răspund «net comenzi explicite, șl-nu găsit locul, iu diverse spații publice, din Timișoara, ori din județul și orașul Covasna. Două reliefuri de mari di- mensiuni ritmează fațada Ca- sei Tineretului ; să amintim insă șl .Primăvara" (primo operă .timișoreană", a artis- tului), ori „Elan" (lucrarea expusă tn curtea Interioară o Facultății de mecanică). Bus- hirile (în marea lor majori- tate mobllind ambianța uni- versitară) sînt figuri impor- tante pentru istoria învăță- mtntulul superior, din această plastică parte de țară, personalități ca matematicianul Dlmltrie Pom- pelu, sau Traian Lalescu (pri- mul rector al Institutului Po- litehnic). Ceea cc declară Petru Jecza, și anume că .ar- tistul lese tn întîmplnarea co- menzii sociale cu Inițiative personale" reprezintă o idee asumată. Atît bustul profeso- rului și cercetătorului emi- nent care a fost Traian La- lescu, cît șl cele două lucrări reprezcntlndu-l pe Traian Vuia (una în sala Senatului Institutului Politehnic, cealal- tă la Facultatea de electro- tehnică) constituie asemenea Inițiative. Un portret al artis- tului Romulus Ladea (profe- sorul Iul Jecza) așteaptă, tn atelier, momentul tntîlnlrll cu spațiul cel mal potrivit. Petru Jecza a propus, mal demult, .o alee a personalităților bă- nățene" și „a pornit să lucre- ze, In acest scop". Credo că .Timișoara, atit de generos construită, ca oraș, cu străzi largi șl parcuri, cheamă, par- că, sculptura, ca puține urbe din Europa". E îndrăgostit de oraș, de posibilitățile pe care lo oferă, șl pe care Je vede" materiallzîndu-se, In propriul lui atelier. (Ideea lui Jecza despre orașul posibilităților începe de aici). Tematica so- cială, politică (Jecza fiind șl autorul unor portrete de per- sonalități politice, legate de Istoria partidului, In perioada Ilegalității, sau a primilor ani. do construcție socialistă), ii dă prilej de afirmare, tn plus, a vigurosului său talent. XENIA ERACLIDE VREME: O graficiană * monument ațe- lor realizări ale epocii, o pci- saghhă a orașelor viitorului. — Artistă sensibilă, cu vo- cație de colorist în tonuri sub- tile, al căror echilibru cores- punde linlaturii lucrărilor, graficiană Xenia Vreme este un creator cu imaginație bo- gată $1 mereu proaspătă, e au- toarea unor viziuni plastice, deopotrivă complexe și preg- nante. Ritmul imaginilor, mu- zicalitatea paletei, se compun și se completează, în benefi- ciul unei rare expresivități. Ochiul precis al artistei știe să urmărească, pînă la detaliu, ideea, tot așa cum poate sur- prinde totalitatea gîndului a- supra căruia se apleacă. Pu- ține imaginări plastice pot da, ca ale Xenlei Vreme, impre- sia .perfectei înțelegeri" Intre creator șl motivele Iul de in- spirație. Senzația e că lucru- rile se filtrează, prin lentila unei feminități înțelepte, și că, tn consecință, ceea ce apare In ramă, constituie substanța epurată a unui astfel de pro- ces spiritual. Poate că nu altfel se explică nobila șl calma bucurie cu care artista însăși „răsfoiește", atunci cînd simte nevoia, pentru lucrările el pe sticlă, .atelierele" vechilor creatori populari, sau genero- zitatea cu care se dăruie co- laborării, de pildă pentru un mare mozaic, proiectat îm- preună cu Leon Vreme, și gîn- dlt să Înfrumusețeze spațiul de muncă de la I.A.E.M. — ,Eu am răspuns întot- deauna comenzii sociale. Bi- neînțeles, precizează, prin mijloacele graficii. In lucră- rile expuse, de-a-lungul ani- lor, Ia expozițiile omagiale, ori la saloanele județene de artă plastică, am tratat teme legate de majoritatea eveni- mentelor social-politlce im- portante. Fiind preocupată de marile transformări ale țării noastre, desigur că o bună parte din activitatea mea e fost consacrată peisajului In- dustrial — un peisaj Imagi- nar — dar care avea la bază cele văzute de mine, și care s-au sedimentat, devenind ceva ce aș numi un fond per- manent de Inspirație. O in- fluență fundamentală asupra peisagisticii de care aminteam, l-a avut Hunedoara, un loc al cărui dinamism a făcut ca In lucrările mele să se simtă mo- numentalitatea realizărilor so- cialismului. In ultimul dece- niu m-a preocupat In mod deosebit urbanistica, «au. mal exact spus, un oraș al viito- rultd — temă ce mi-« oferit posibilitatea să-mi dezvolt imaginația din plin și căreia l-am găsit și o tehnică adecvată (tempera) : aces- tor .orașe din viitor" le datorez Ieșirea dintr-o anu- mită rigiditate, ce mă carac- teriza, mal înainte. Pentru apropiatul jubileu, de ta 33 August, m-am angajat să pre- zint o compoziție figurativă, care să marcheze importanța social-htorlcă și politică a e- venlmentului. Tn prlm-planul multora dintre lucrările mele omagiale, realizate cu ani în urmă, era figura umană. Am întotdeauna nevoie, față în fața cu o temă istorică, de o perioadă de studiu ; consider că, Indiferent de modul de tratare, din punct de vedere tehnic, lucrarea cu tematică trebuie să fie rezultatul alege- rii, dlntr-o sumă de posibili- tăți, a aceleia care să simboli- zeze evenimentul căruia îi e consacrată lucrarea". Ana ALDAN Poet și publicist. S-a născut la B mai 1948 în comuna Chețani (Mureș). Absolvent al Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic din Oradea șl al Facultății de Ziaristică din Bucu- rești. Membru al Uniunii Scriitorilor din R.S. România (1980). Bibliotecar la Biblioteca medicală din Arad. Debutea- ză cu poemul Clopote în .Steaua", H/1967. Primul volum : placheta de ver- suri Priveliștile, Ed. Facla. 1977 (în urma cîștlgărîi Concursului de debut al editurii). Urmează cărțile de poezie: Nori luminați. Ed. Eminescu, 1979; Scara interioară, Ed. Facla, 1980 : Ar- bore genealogic. Ed. Eminescu, 1981 (Premiul Asociației Scriitori- lor din Timișoara) ; Intîmpluri crepusculare și alto poeme, Ed. Eminescu. 1984 Elegie în grădină. Ed. Eminescu. 1987. A mal pu- blicat, în colaborare, culegerea de reportaje literare Orele orașului Arad, Ed. Eminescu, 1978. .Priveliștile" sînt „efectele vizuale, mai mult sau mai puțin conturate, ale unor evenimente interioare" ; ele impun un poet atent la „ținuta discursului său" (Ulici, 1978), cu o dicțiune ceremonioasă și o „simțire naturistă" care „fraterni- zează" cu clementele, cu universul (Felea. 1980). Notațiile, adesea revelatoare prin pregnanța lor, amintesc de Adrian Maniu (cf. Clobanu, 1979). „Nevoia de ritual, de gest semnificativ", corespun- zînd nevoii „de a fixa priveliști, de a le emblematiza", se men- ține și în versurile plachetelor următoare. Treptat, poetul iși cir- cumscrie „un mod propriu de raportare la existență" (Vlghi, 1986) și un sistem de „corespondențe", care, fără să nege „realul Ime- diat", 11 „plasează Intr-o lumină talnlc-sugestivă" (Popescu. 1980). In versurile din Intimplări crepusculare ți alic poeme tendința (proprie, de altfel, mal multor poeți tineri de azi) de „tratare in- telectuală n lirismului" se adîncește: „poetul dă impresia unui programator ce se retrage discret pentru a urmări aventura ver- bului" (Grigurcu, 1986) Medltînd „asupra istoriei" sau vorblndu-ne „despre ethosul existenței", VD. continuă să scrie poeme „despre poeme", ducînd mai departe (in Elegie In grădină) „un demers liric dintru început îndatorat propriei referențialitâți" (Alexiu. 1987). REFERINȚE CRITICE : In volume ; Nicolae Clobanu, însemne ale modernității, 11. Ed. Cartea Românească, 1979. p. 201—203 ; Victor Felea, Aspecte ale poeziei de azi, II, Ed. Dacia, 1980, p. 274—276 ; Cornel Moraru, Textul șl realitatea, Ed. Eminescu, 1984, p. 128—131; Gheorghe Grigurcu, Existența poeziei, Ed. Cartea Românească, 1986, p. 358—361 ; Al. Cistelecan, Poezie și livresc, Ed. Cartea Românească, 1987, p. 127—132. In presă: Laurențiu Ulici, „România literară", 24/1978 ; Adrian Popescu. „Steaua", 3/1980 ; Mariana Lazăr. „Steaua", 11/1984 ; Daniel Vlghi, „Orizont". 43/1986 ; Lucian Alexiu. „Orizont", 23/1997 etc. poetic, Ed. Faci CRISU DASCĂLU Poet și lingvist. S-a născut la 11 mai 1941 în Balinț (Timiș). Absol- vent al Facultății de Filologie a Uni- versității din Timișoara. Doctor în filo- logie. Membru al Uniunii Scriitorilor din R5. România. Cercetător științific principal la Centrul de Științe Sociale al Universității din Timișoara. Debu- tează editorial cu placheta de versuri Minie șl marmoră, E.P.L., 1968 (Colec- ția „Luceafărul"), după care publică un volum de versuri (încercare asupra bucuriei, Ed. Facla, 1978 — Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara) șl o lucrare de poetică (Dialectica lim- i. 1986). Editează (In colaborare cu Doina Bogdan Dascălu) Observații de limbă românească de Paul lorgo- vid (Ed. Fada. 1979). La debutul său, ca poet, s-a remarcat, pe de o parte, maturitatea in stăpînirea mijloacelor artistice („un poet în toată puterea cuvin tulul", Clobanu, 1968), pe de alta, „Imprevizibila Inventivitate imagistică" (Mlcu, 1968). Poet labo- rios, C.D. Iși înscrie programul poetic sub semnul „unei stări de minie generoasă, singura în măsură să-l salveze pe artist dc la uitare și indiferență" (Clobanu, 1968). „Minie și marmoră", em- blema cărții, este sintagma asumată de poetul rare „vrind să biruie puterea zeității, a creației zeu, devine el însuși creație ți statuie" (Arleșaau. 1980». Autodeflnindu-se. tn cel de al doilea volum de versuri, „monstru lexlcofag", C.D. îșl deconspiră, prin- tr-un artificiu figurativ, poetica : el rămîne același poet cerebral, amator de Imagini și de peisaje rezultate din „lecturarea" na- turii șl nu din „copierea" ei (Clobanu, 1979), care construiește poezie mai ales din propria ei substanță. IMaieetica limbajului poetic U recomandă ca poetlcian Interesat să studieze „condițiile de sens, deci pe acelea care fac posibilă producerea sensului, ou alte cuvinte să releve matricea semantică a textului", cum tnsușl declară în prologul volumului. „Foarte repezi analize ne oferă căi noi de înțelegere a unor autori ca Arghezi. Bacovia, Mace- donskl, Nichlta Stănescu, Eugen Jebeieanu" (Ungureanu, 1986). Pariind pe „ipotetica poetlcitate a limbajului ți totodată pe o Ipotetică gramatloalitate a poeziei", cartea urmărește să eviden- țieze „procedeele prin care limba se convertește In limbaj poetic în vederea realizării operei" (Manolescu. 1986» REFERINȚE CRITICE : Tn volume ; Nicolae Clobanu. însemne ale modernității, 11, Ed. Cartea Românească. 1979, p 103—106 ; în presă : Dumitru Micu, „Gazeta literară1, 28/1968 ; Nicolae Clobanu, „Orizont", 9/1968 ; Mircea Popa, „Steaua", 8/1979 ț Ion Arleșaau, „Orizont", 11/1980 ; Nicolae Mocanu, „Steaua", 4/1980 ; Cornel Ungureanu, Orizont", 42/1988 ; Nicolae Manolescu, „România literară", 45/1988 ; Ștefan Găitănaru, „Luceafărul", 30/1987 ; Llvius Ciocâr- lie ; Slmona Constantinovici, „Orizont", 18/1987 ; Liviu Franga. „Viața românească", 2/1987 ; Vasile Popovici, „Orizont", 40/1987 j Anghel Dumbrăveanu, „Orizont", 43/1987 etc. Olimpia BERCA • ? a -------------------------------------------ORIZONT excelsior traduce se-mbracă printre oase uită să pliniră însemnări de scriitor Horia Avram RECREAȚIA MARE împrumută de la țepii «îmbctul •caafa unici de a strica Inocent jucării săruturi a căror goliciune nu rușinează EVENIMENT Albumul Secunda 1, ST — EDE — 03550, reprezintă u cincca apariție discognafică individuală purtând semnătu- ra de marcă a unei înconfun- dabile personalități a muzicii folk — și nu numai atît — de la noi: MIRCEA BANICIU. După apariția pe discul Folk (EDE — 01449 — cu piesa .La seceriș) șl discul personal (45 — EDC — conțlnînd patru compoziții proprii: .Călăto- rie", „Hanul ulciorului nese- cat", „Hai la Joc", „Dacă ai ghici"), urmează primul L.P. Mircea Baniciu (ST — EDE — 01836). „Tristeți provinciale". „As- cultă", .Cu tine In gînd", .Vara la țară" șl celelalte piese ale L.P.-ulul de debut, au reprezentat la data apari- ție! șl reprezintă șl acum, un drum adevărat în muzica folk, un drum necunoscut multora, un drum pe care Mircea Ba- niciu l-a străbătut de multe ori solitar, pavîndu-1 cu noi sensuri muzicale, înfrumuse- țîndu-1 cu căldura vocii sale. Albumul următor, Ploaia, rămîne un ecou nestins ol L.P.-ulul anterior, picurîndu-și egal stropii în atmosfera unei așteptări muzicale liniștite, așteptare ce urma să-și gă- sească pe deplin rezolvarea — încă din „prima secundă" de audiție — in noul album. Se- cunda 1. — mai nou mulțimile sc invață din primele clase — descoperi o lume necunoscută cum trebuia să ti fost vorbind foarte in general am așteptat-o eum pauza mare așteaptă sebimbarca la față VlNTUL mă fură niciodată nu-1 pot prinde vine $1 pleacă DISCOGRAFIC Discul conține nouă melodii compuse și interpretate de M.B., versurile aparținînd lui Dan Verona, după basmul Ti- nerețe fără bătrinețe și viață fără dc moarte, de Petre Ispl- rescu. Din punct de vedere vocal, pe acest disc, Mircea Bani- ciu ne oferă surpriza neaștep- tată a schimbării timbrului vocii sale și Implicit a ambf- tusulul vocal. Ascultînd imprimările, des- coperim o voce mat gravă, ba- ritonală, uneori plină de dra- matism. Ne aflăm, categoric, tn fața unul nou climat vocal, altul decît cel cu care de atî- ția ani ne obișnuise interpre- tul. Alături de partitura vo- cală, M.B. susține cu profesio- nalism și back-ground-urlle de ghitară acustică șl electrică. Unității tematice a textelor, frumuseții liniilor melodice, profunzimii sensurilor muzi- cale, 11 se adaugă o orchestra- ție unitară, modernă, subtilă în unele locuri, discretă în al- tele, sau plină de nerv — cînd dinamica muzicală o cere. Doru Căplescu, autorul a- ranjamentelor Instrumentale, este un muzician de frunte din noua generație. Compozi- tor, orchestrator, interpret vo- cal, excelent mînuitor al cla- viaturilor, un bun cunoscător al sound-urilor moderne și un priceput programator al sec- rătăcitor marionetă m-atinge transpare călător care se plimbă Încet printre stele să nu sc stingă CUVINTE PESTE CUVINTE partea noastră de cer oare ne dă dreptul ■ă scriem numai cu albastru examenelor fiecare lacrimă inalță povestea ei baricade envinte peste cuvinte eălimărilc noastre ospățul tăcerii vențelor ritmice obținute dc Drum-computer, D.C. contri- buie din plin — în ultimele trei Ipostaze — și la interpre- tarea materialului muzical. Deci, doi instrumentiști, printr-o bună stăpînlre și a tehnicii de studio (de supra- imprlmare a instrumentelor), oare reușesc să susțină în to- talitate paleta orchestrală a acestui disc i De la piesa de început („Poveste despre poveste") pî- nă la piesa care închide pri- ma față a discului (.Scorpia și ghionoaia", minunată și prin efectele auditive), ur- mînd apoi „La-nceput de drum" („ce frumoși sîntem la-nceput de drum / Ceru-I tînăr și clar"), „Balada dra- gostei" (în stilul atît de ca- racteristic autorului), „Frun- za" (nostalgia toamnei, amin- tirea Iubitei, „ceas desfrun- zit"), șl în final „Secunda cea fără de bătrînețe și fără de moarte", toate aceste piese se adaugă drumului de care vor- beam la început, un drum pe care Mircea Baniciu îl conti- nuă cu o exemplară dăruire, de adevărat artist. „Atunci lumină mare se desfăcu / Și copilul tăcu și se născu". Așa s-a născut, poate, și acest disc, eveniment dlsco- grafic. Ilic STEPAN IZVOR DE ADEVAR Măsura tuturor lucrurilor e omul, spunea filozoful. Măsu- ra operei de artă, cu siguran- ță, nu este alta. Valoarea de- pinde de forța cu care opera — un poem, un roman, o pic- tură — ne relevă în profunzi- me viața, realitatea; adică statutul omului printre seme- nii săi și în vîrtejul amețitor al universului ; ea ne relevă, de asemenea, mai mult sau mal puțin mediat, pe omul- autor, ipostază individualizată și marcată istoric a umanu- lui. Astfel că opera, putem spune, este, din naștere, de două ori pecetluită cu semnul Omului, acesta fiind blazonul ei de străveche noblețe. într-o formă sau alta, toate curen- tele și stilurile, de la cele mai pedestre pînă la cele mai ex- travagante, se definesc, decla- rat sau nu, prin raportul în care artistul intră, pc traiec- toria de foc a alchimici crea- ției, cu viața, cu omul. Afir- mînd sau negînd, exaltând bucuria sau durerea de a trăi, oferind soluții morale defini- tive sau înclinîndu-se în fața atotputerniciei destinului, toți creatorii adevărați îșl delimi- tează universul fictiv al ope- rei prin afirmarea unui punct de vedere propriu asupra vie- ții reale și a omului real. Preocuparea de a spune cît mal mult — totul — despre adevărul omului în lume ca- pătă la marii creatori pu- terea teribilă, stihlală, a obse- siei ; aici vom găsi probabil numitorul comun între Balzac și Dostoievskl, Cervantes șl Kafka, Tolstoi șl Stendhal. De aici are de învățat prima șl ultima lecție a scrisului fie- care dintre noi : a-ți dărui forțele creatoare, cîte sînt, mai tumultuoase sau mai firave, neostenitei trude de a săpa în adîncimile vieții, în adînciml- le omului, căutînd mereu iz- vorul miraculos al adevărului. Lăsînd la o parte influențe- le, modelele, a existat mereu o tehnică a prozei oare, se poate spune, se modifică de la o generație la alta. în ceea ce mă privește, mi se pare că romanul este zona literară cea mal roditoare, pînă la ea vin nenumărate rîulețe făcînd-o deosebit de propice dezvoltării de situații, astfel că, între limitele spa- țiale și temporale, textul apa- re ca un adevărat cîmp de bătaie. Romancierul scrie cărți pen- tru a fi citite. Și dacă un citi- tor iși permite să-1 plaseze p« scriitor într-o cameră, mlșcîn- du-se odată cu personajele sale, de ce să nu și-1 poată imagina și romancierul pe ci- titor preumblîndu-se în jurul cărților, așezat In singurăta- te, luptîndu-se cu autorul pen- tru a-1 înțelege ? Șl ce-i ofe- ră cititorului un roman 7 Via- ța cotidiană plină de sensul timpului. Autorul gindește un fapt și-1 prezintă după un al- tul ; astfel că trecutul înce- tează de a fi liniar, el se ridi- că precum crestele munților, iar viitorul este prezentat fie ca un nor, fie ca un soare. Romanul include pasiuni ; a- dică bucurii, tristeți, destăi- nuiri intime. Cred că în căr- țile noastre accentul trebuie să cadă pe această latură l naturii umane. Se pare că în viața de zl cu zl nu ne înțe- legem niciodată unul pe celă- lalt îndeajuns, nu există cu- noaștere completă, d doar n- aproximativă, dar ele sînt su- ficiente pentru a susține o co- lectivitate sau chiar Intimi- tatea. Scriitorul scrie, cum spu- neam, pentru oameni cu oa- menii Imaginați de el. Nici o ființă umană nu e simplă; Iată ce ml-am impus să nu uit niciodată : oamenil-perso- naje pe care îi propun Intr-un roman, să fie cît mai adevă- rați, faptele lor să treacă șl dincolo de epoca In care s-au consacrat; în ei, prin el, citi- torul să-și regăsească atît ca- litățile cît și defectele. Și nu-mi doresc deloc să mă transform într-un regizor se- ver sau într-un tiran care controlează gîndul, mișcarea eroilor aleși să-mi fie tova- răși de drum spre inima citi- torului. Să caut,1 ded, izvorul miraculos al adevărului. Corina Victoria SEIN Recent încheiata tabără de documentare și creație litera- ră organizată la Deta, pentru membrii cenaclurilor literare din județul Timiș, despre care am relatat în revista noastră. In numărul 27 (7 Iulie crt.) s-a constituit din reprezen- tanți ai următoarelor cena- cluri literare : .loan Slavid", „Nichita Stănescu", „Victor Eftimiu", „Pavel Dan" din Ti- mișoara, „Luceafărul" al pe- troliștilor din schele Șandra. „Rădăcini" și „Sirius" din Lu- goj, cenaclul „Cami! Petrescu" din orașul gazdă. Au avut loc vizitarea unor întreprinderi industriale din Deta, ca și-ac- tivități specifice agriculturii — seceriș de grîu la C.A.P. Opa- tița, sectorul zootehnic din comuna Banloc etc. Membrii taberei au fost primiți de tovarășul Sevasti-m Bălescu, primarul localității, care a expus pe larg preocu- pări actuale și de perspectivă în dezvoltarea tânărului oraș, în ridicarea tot mai sus a ni- velului său urbanistic și de ci- vilizație socialistă. Primarul a participat și la o ședință de cenaclu, vorbind și cu acest prilej despre sarcinile de în- deplinit în planul sărbătores- cului an al celei de a 45-a a- niversări a Eliberării Patriei și al Congresului al XlV-lea al P.C.R. O intîlnire intere- santă a avut loc la întreprin- derea UFET de placaje, pane- lurl și furnire de tradiție în Deta, cu directorul Petru Ber- naz, participant apoi și la una dintre ședințele de cenaclu. Alte întâlniri : cu Mihai Cișa- ru, organizator C.U.A.S.C. și loan Frunțeanu, primarul co- munei Banloc, cu Ion Despl, președintele șl Inginerul șef al C.A.P. Opatița etc. viața asociației Seară de seară, membrii ta- berei au participat cu însufle- țire la ședințe de cenaclu cu lecturi și dezbateri. La ședințe au asistat și au luat cuvîntul Paula Mateescu, secretar- adjunct a! Comitetului orășe- nesc el P.C.R., Ionel Ilian, președintele Comitetului dc Cultură și Educație Socialistă Deta etc. Au mai participat la unele ședințe : poetul Aurel Turcuș, redactor al revistei „Orizont", Dumitru Oprișor, dit redacția „Drapelul Roșu" etc. , înscrisă sub emblema de aur a Festivalului național „Cintarea României", tabăra l-a răsplătit pe participanții ale căror lucrări și-au cucerit aprecierile, cu un număr de distincții la loc de frunte fiind „Premiul taberei șl al revistei Orizont", atribuit de juriu tâ- nărului poet Pompiliu Preote- soiu. Alte distincții, din partea Comitetului Județean dc Cul- tură și Educație Socialistă, al Centrului Județean de îndru- mare ci creației și mișcării ar- tistice de masă, al Comitetu- lui județean U.T.C., al ziaru- lui „Szabad szo", al Comitetu- lui orășenesc Deta de Cultură șl Educație Socialistă, au pri- mit Olga Dobrescu, Maria Da- lea-Șirovița, Eugen Bucur, Li- dla Fiildp, Mariana Petersel, Dumitru Buțoi-Brădeanu, Ml- hail I. Vlad, Nicolae Toma, Petru Vasile Tomoiaga, Florin Cociorvă, Ecaterina Craiu, Aurel Miul, Bogdan Dumbră- veanu și Corali a-Anemona Hrelea. O seară de teatru nescris au oferit Invitații taberei Cornel Lupu șl Gigi Roșu, actori a- matori, 1 aureați ai Festivalu- lui național „C întărea Româ- niei" de la Centrul de creație și cudură socialistă al muni- cipiului Timișoara. Din partea Centrului jude- țean de îndrumare a creației și mișcării artistice de masă, tabăra a fost coordonată de Veronica Bălaj. Din partea Asociației Scri- itorilor din Timișoara, coor- donarea de specialitate a fost asigurată de Mircea Șerbă- nescu, laureat el Festivalului național „Cîntarea României". (S. M.) top EFECTUL BUMERANG (II) Dacă ne permitem să zăbovim asupra cărții lui Goldman, in duda fâptului că ea reprezintă un rateu, o facem spre a putea demonstra modul în care numele unui artist devine și post mortem un factor comercial, o oarecare marfă vandabilă. „The Show Must Go On“ — spectacolul trebuie să continue, se Intitula un cîntec al lui Leo Sayer, ce-și găsește aplicabilitatea și în afa- cerea mistificatorului Goldman. Eseul „On Popular Muslo" al lui Adorno se referă la estetica receptării muzicale, prezenlîndu-ne totodată tezele de bază ale teoriei sale vis-a-vis de Industria culturală. „Pe lingă succesul in sine, venerat la modul religios, fetișuri sînt și starurile, numele lor exaltate, momentele senzuale ale vocii, ale instrumentului..Că în procesul metamorfozării posibilei opere în marfă, aceasta e supusă unor factori ce-i de- gradează conținutul și forma, e de la sine înțeles. Exemplul edi- ficator nl-1 oferă însuși Goldman, oare se încăpățînează să-1 vadă pe Lennon doar din unghiul intereselor sale meschine. Hiperboli- zarea unor deprinderi și obiceiuri ale starului pc care unui om de rînd autorul le-ar trece precis cu vederea îi folosesc acestuia pentru a-și asigura o lamentabilă popularitate. în vreme ce McCartney intenționa să cumpere întregul tiraj al cărții ■•The Lives Of John Lennon", spre a-1 stoca, din respect pentru me- moria artistului, Goldman devenise deja un om bogat, Incaslnd substanțiale drepturi de autor. Replica ha acest act reprobabil o va constitui filmul de lung metraj „Imagine — John Lennon", finanțat nu de Goldman — doamne ferește 1 — ci de Yoko Ono. Andrcw Salt și Davld Wolper, doi cineaști specializați în filme documentare, au selecționat material audio-vizual din surse tota- llzînd 240 de ore de peliculă de film, benzi video etc. Filmul, ce pune în adevărata lumină un remarcabil artist, constituie, la rîn- dul său, o altă dovadă că în societatea de consum idolul devine un motor al acesteia, o marfă manipulată. Și ce poate fi mai tul- burător decît epilogul vieții lui Lennon : la 8 decembrie 1980, în fața blocului Dakota, un ofițer de poliție urla la urechea muri- bundului : „Mă auzi ? Hai, vorbește ! Știi cine ești Chiar așa, știi cine ești, John Lennon ? Petru UMANSCIfl ORIZONT « 8 • In curind, Kicki și Potocki trebuiau vină împreună cu colonelul. Trăgînd din trabuc, Poniatowski se gînd&a : ce știre nemaipomenită 11 aduce la mine atît de dimineață pe aghiotantul rege- lui Neapolulut ? Lui Murat ii plăcea să doarmă tîrziu dimineața. So vede că sint probleme deosebite, dacă l-au sculat din pat în aori. Cu toate că uneori îl Irita, avea, totuși, o anumită slăbiciune față de •cest om necioplit, îmbrăcat ca un țlown, care iși închipuia că toate pe- nele $i zorzoanele ce te punea pe el II dau înfățișarea unui adevărat rege. Se inttmpla —• a adevărat — să £le uneori curajos și călărea de minune.- Dar nu nutea să uite, în primul rînd, că In acele zile, doar el a fost de par- tea lui. Asemenea lucruri nu le-a uitat niciodată. Din perspectiva anilor, as- tăzi, Iși dădea seama că modul de com- portare da atunci al lui Murat nu era lipsit de un anumit calcul. Bl a rămas Insă totdeauna fidel primei Impresii — șl ca întotdeauna — și-a respectat cu- vîntul dat. Chiar și convingerea că acela, sprljlnindu-l, își urmărea Intere- sele, nu l-a făcut sâ-și piardă simpa- tia pentru acest fiu de hangiu gascon. Un singur gest dovedit de cineva îl făcea să plătească toată viața. Vautrier nu era doar aghiotantul, dar șl omul cel mal apropiat din suita lui Murat Scund, suplu, avea părul frezat tn bucle șl fa vor iți ondulați. Uniforma Inctntă- toare pe caro o purta, trebuia neîndo- ios să reprezinte Înalta demnitate în- credințată tn regatul Neapolului. Po- doabe șl galoane scîntelau pe pieptul colonelului, acoperit de numeroase or- dine șl cruct. Anetka, care-l urmărea eu atenție pe Murat și suita Iul, In pe- rioada cît au fost încartiruiti la Vila- now, spunea că regele și prietenul său petreceau ceasuri întregi și Inventau straie noi. Vautrier a intrat in cameră zornăind din pintenii auriți. — Iertați-mă, înălțimea voastră, că vin așa devreme. Iertați-mă că șl cănit eu vă neliniștesc. Sper Insă să nu fie nimic grav. — O nimica toată, colonele, nu-țl face probleme. Hai și spune-mi, ce vînt te abate pe la mine. — Vă mulțumesc. Ce aduc înălțimii voastre, va fi un adevărat balsam pon- tau rana dumneavoastră. A 45-A ANIVERSARE A ELIBERĂRII POLONIEI Jan Dobraczynski S I N G U R... — Așa să fie oare Y Bei o calea 1! — Cu mare plăcere. — Imediat va fl servită. Și-acum, spune te rog. — încep cu faptul că regele Neapo- lului a discutat toată noaptea cu îm- păratul. Au terminat discuția abia spre dimineață. Și numai ce înălțimea sa regele a terminat convorbirea, înainte de-a se culca, m-a chemat și ml-a spus să mă urc pe cal și să vin la excelența voastră, prințe. De aceea vin atît de dimineață. Regele a dorit ca știrea pe oare v-o dau să fie transmisă de el, înainte de-a fi auzită din alte guri.:: S-a întrerupt și-a făcut cu ochiul pentru a da de înțeles cît de secretă și importantă e chestiunea cu care a venit. Șl-a aruncat privirea și printre ofițerii de față. In cameră .e afla în- tregul comandament al corpului 8 de armatăt generalii Roznicki Rauten- strauch, Kamlenlecki, aghîotanții co- mandantului suprem Kicki, Skor- zewskl, Potocki, Szdlowski. aghiotanții de stat major. Potullcki, Kostowskl, Brodowski, Braun, ofițerul de legătură cu statul major al împăratului, căpita- nul Blechamps. — Te-ascult, colonele — a spus Po- niatowski. — Ml-am permis să-i Invit pe toți domnii de față ca să audă chiar dlr. gura voastră știrea deosebită pe care ne-o aduci. Vorbește, te așteptăm cu nerăbdare. E vorba de vreun succes? Vreo nouă victorie ? Vautrier făcu semn cu capul că nu, păstrînd un zlmbet enigmatic pe buze. — Nu, nu-i vorba de nici o victorie nouă. Victoriile încep, cu siguranță, abia de-acum încolo, de cînd împăratul va prelua comanda frontului de sud. — Atunci ce ne-ai adus, colonele ? Ușile s-au deschis. In cameră a in- trat soția administratorului șl Anna cu cești de cafea. Un miros aromat a um- plut camera. Din prima clipă, privirea colonelului s-a oprit asupra fetei. Cînd a ajuns la el pentru a-1 servi, a încer- cat s-o prindă de mînă. Dar fata s-a retras. I-a șoptit ceva. Ea și-a întors capul. Vautrier a rls. — Văd, înălțimea voastră, că tot- deauna sînteți înconjurat de slujnice drăguțe. — Nu-i slujnică colonele, ci fiica gazdelor noastre. — Cu siguranță nu înțelege franțu- zește. — Probabil. — De frumoasă, o fi cum o fi, da-i tare proaspătă... șl so tot uita după fată. — Permite-mi, colonele, să te întreb încă o dată de vestea adusă. Ponia- towski i-a întrerupt astfel lui Vautrier observațiile. Francezului i-au strălucit ochii și-a zîmblt. Dar, în continuare, el tot ami- na răspunsul. — Sau poate — a întrebat —• ai adus colonele, vreun secret de serviciu nu- mai pentru urechile mele î Spune des- chis. Sînt de față numai colaboratorii mei cel mal apropiațl. 11 cunoști pe toți. Nu-1 nici un străin aici. Ceea ce ei să spui rămîne între noi. Vautrier și-a înălțat sprincenele. — Nu — a apus — nu-1 nici un se- cret. In orice caz, peste cîteva ore nu va mai fi un secret. Regele a dorit să vă transmit vestea personal... A spus : „Mergi degrabă la prințul Po- niatowski și spune-l... Asta • hotărî! împăratul. Fără îndoială împăratul îl va încunoștiința personal. Dar el e prietenul meu și doresc ca despre a- ceastă noutate, primul să-i spun"..! Dacă nu doriți să aveți secrete față de colaboratorii dumneavoastră ... — N-am, și te rog. colonele, să ne spui noutatea. Vautrier a luat o poziție oficială. S-a ridicat, și-a îndreptat ținuta, apoi a lovit din călclle. Gulerul înalt l-a ri- dicat părul, făcîndu-i o dale în cap, sub care aproape că l-a dispărut fața. De sub coamă i se vedeau numai bu- zele groase șl nările umflate. — înălțimea sa, împăratul Napoleon, v-a acordat înaltul titlu de mareșal al Franței... S-a făcut liniște. Cuvintele lui Vautrier au căzut ca un trăsnet. Nu se aștepta la asta după discuția avută la Dresda. Era convins că l-a ofensat atunci pe Napoleon. împăratul mai iz- bucnea uneori, dar deseori Iși ascundea supărarea în inimă — adine șl pentru totdeauna. Luat prin surprindere a mîngîiat cu mlinlle colțul mesei. Co- lonelul a continuat: — Permiteți-mi, excelență, ca în nu- mele regelui meu, cit și In numele meu personal, să vă felicit cu acest prilej deosebit. Ați intrat tn rlndurlle celor aleși, despre care legendele vor grăi..; — A mai lovit încă o dată din căl- cîie, zornăindu-șl pintenii, după care s-a repezit spre prinț șl luîndu-i mina stingă l-a strîns-o de cîteva ori cu foc. tn românește de Nicolae MAREȘ • Fragment de roman URSZULA KOZIOL DISTANȚA apropierea fețelor are trei perechi de ochi roșul nu e culoare este miros dc trandafir iar culoarea se tîrăște și cade din noapte Ciocnirea ochilor precum ciocnirea planetelor Iar distanța este gitul coloană Ritul oblic al dornicei Nemesis iar distanța e setea ei nestinsă ridicată deasupra atingerii deasupra timpului TADEUSZ NOWAK CERCURI In mine stau frinte toate cercurile, pe care voiam să-ml ies împotrivă. Dar fiara se întoarce in pasăre, pasărea in pește. Eu însumi mă retrag din fața mea intr-un leu împăiat. MAREK WAWRZKIEWICZ DUREREA Nu cunosc această durere. Nu o-nțe1cg. Mi-o amintesc ca pe o carte demult citită. Ca pe o galerie închisă, în care cindva am fost Dar știu că ea există și va veni la mine iar. Ca și cum n-ar putea să aleagă pe altcineva. De parcă n-ar putea alege pc unul din aed trecători. LIRICĂ POLONEZĂ CONTEMPORANĂ Mă va găsi, mă va lua. Intr-o după-masă dc primăvară. Intr-o seară de decembrie, undeva în lift. Intre etaje. Intre două înghițituri de ceai. In liniște sau zarvă. Durerea e a mea. Ii sint fidel. Sau poate eu Ii aparțin. Îmi e proprietatea cea mai Intimă Legată indestructibil de inimă. Existență și rațiune. Străzile se golesc. Poteci de pădure se sting In negre tufișuri Durerea vine. Proprietatea mea, Dovada mea și semn de recunoaștere, Blestem și speranță. Simte-te In mine ca la tine acasă. ALEKSANDER NAWROCKI SCHIȚA DE DRAGOSTE Dragoste — pasăre albă pc cer singuratic, Apa dorește să o prindă în brațe rotunde. Dragoste — bărbatul înconjurat de cuvinte marginal* aprofundează unul... Neinchlderea mării I e timpul dragostei. In lectici de aur o poartă prin noroi spre ultima stea Cind în urma ei se cicatrizează aerul, are ochii curați, ca o modă veche. KRZYSZTOF GASIOROWSKI ROI DE ALBINE In goluri ; printre universurile teilor in floare — un roi dc albine ... bizîie — descompus In mii de priviri, ca un elicopter al unei civilizații alungate de pe tărimul ei, sau poate-avem de-a face cu sufletul cuiva — pornit In căutarea dragostei... Traducere din limba polonă de Valcriu BUTULESCU COLEGIUL DE REDACȚIE: ION ARIEȘANU (redactor fef) ANGHEL DU MBRAVEANU (redactor șef adjunct) TIOREL COl.ȚESCU NICOLAE PtRVU CORNEL UNGUREAN^ REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA . TIMIȘOARA, strada RODNE1 ll Telefoane ț 3 33 90 fi 3 33 76 (redactor-șef). Manuscrisele nepublicate nu te înapoiază. Abonamentele se fac la P.T.T R. TIPARUL EXECUTAT LA 1P B.T. Index î 42 907 24 de ani de la Congresul a! IX-lea al Partidului — eveniment de insemnătate cardinală pentru destinul socialist fi comunist al României SAPÎAMlNAL SOCIAL POLITIC SI UTERM ARTISTIC EDITAI OE UNIUNEA SCRIITORILOR DIN R.SR. Șl COMITETUL IUDEȚEAN DE CULTURA Șl EDUCAȚIE SOCIALISTA TIMIȘ NR. 30 (1169) 28 IULIE 1989 • SERIE NOUA, ANUL XL • 16 PAG., 3 LEI Se împlinesc 24 de ani te la Con- gresul al IX-lea al P.C.R., eveniment de importanță hotărîtoare pentru între- gul nostru popor. Marile realizări eco- nomice și sociale obținute In ultimele decenii validează pe deplin le- gitimitatea alegerii tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU In înalta funcție politică de secretar general al partidului ; perioada inaugurată de Congresul al IX-lea este numită, cu îndreptățită mîndrie patriotică. „EPOCA NICOLAE CEAUȘESCU". Intransigent și neînfricat militant co- munist revoluționar, eminent conducă- tor de partid și de stat, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a reușit să mobilizeze întreaga energie creatoare a poporului, permițînd- astfel Româ- niei să înainteze ferm pe calea făuri- rii societății socialiste multilateral dezvoltate. Comuniștii, muncitori, ță- rani intelectuali își manifestă entuzi- aști adeziunea totală față de politica P.C.R., deoarece aceasta exprimă ri- dicarea pe o treaptă calitativ superioa- ră a tradițiilor de luptă ale poporu- lui român pentru libertate națională și socială exprimînd, în același timp, in- teresele fundamentale ale tuturor ca- tegoriilor sociale Acest fapt este confirmat In aceste zile de efervescenta dezbatere publică a documentelor pentru Congresul al XlV-lea, Proiectul programului — Di- rectivă și a Tezelor,' ce au la bază ma- gistrala Cuvîntare a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la recenta Plenară a C.C. al P.C.R. Teoria revoluționară a clasei mun- citoare implică, desigur, anumite con- cepte șl legități generale. Mișcarea muncitorească, lupta comuniștilor a avut Și are ca scop principal edifica- rea unej societăți după principiul pro- prietății socialiste. Sensul dezvoltării noii societăți spre comunism presupu- ne dezvoltarea permanentă a proprie- tății socialiste. Subliniind ițnportanța acestor principii, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU militează hotărît împo- triva oricăror denaturări și abateri de Ia principiile fundamentale: „Nu se poate vorbi de perfecționarea socialis- mului prin așa zisa dezvoltare a micii proprietăți particulare.. Nu se poate vorbi de o perfecționare a socialismu- lui, a principiilor dc dezvoltare eco- nomică socialistă prin întoarcerea la forme capitaliste, mai dezvoltate sau mai puțin dezvoltate". Vigoarea teoriei revoluționare a cla- sei muncitoare rezidă și în capacitatea ei de a deosebi principialitatea de dogmatism. Principialitate înseamnă Vigoarea construcției socialiste CONTRIBUȚIA INESTIMABILA A TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU LA ÎMBOGĂȚIREA TEORIEI ȘI PRACTICII REVOLUȚIONARE să aperi conștient puritatea teoretică a socialismului, să înțelegi rolul pro- prietății socialiste în procesul de edi- ficare a noii societăți, mecanismul prin care proprietatea socialistă poate facilita împlinirea idealurilor uma- nismului de emancipare socială și na- țională. Se poate, de altfel, observa, într-o analiză mai atentă, că dogma- tismul șl schematismul aveau ca efect (mediat subordonarea intereselor națio- nale, prin care ne îndepărtam de fapt dc principiul socialist al egalității în drepturi a tuturor națiunilor, dc reali- zarea idealului comunist: libertatea și afirmarea liberă -a fiecărui om, posi- bilă doar în condițiile asigurării ega- lității în drepturi a tuturor națiunilor, a respectării stricte a independenței și suveranității. "Pe baza studierii aprofundate a si- tuației economice, a raportului dintre diferite ramuri economice (și, in pri- mul rînd, raportul dintre industrie și agricultură), dintre producție și con- sum, import și export, forță de mun- că productivă și neproductivă, factori materiali și factori spirituali etc., to- varășul NICOLAE CEAUȘESCU a e- laborat linia politică a partidului ma- terializată în documentele de partid și în rapoartele prezentate la congrese și la conferințe naționale ale partidu- lui. Analizlnd stadiul actual al trans- formărilor revoluționare care au avut loc în țara noastră, secretarul generai al partidului, in Cuvîntarea sa la Ple- nara Comitetului Central din iunie a.c., a precizat obiectivele - principale ale dezvoltării economico-sociale a Româ- niei în cel de al 9-lea cincinal (1991—1995) și în perspectivă pînă în anul 2010. Experiența revoluției și construcției socialismului în România, precum și din alte țări, evoluția mișcării comu- niste și - muncitorești demonstrează a- tît forța de atracție a principiilor so- cialismului,’ cît și cerința înțelegerii și aplicării lor în mod creator, elabora- rea de generalizări și teze noi. Sinte- tizind această experiență tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a insistai a- supra necesității analizei dialectice a raportului dintre teorie și realitatea concretă formulînd cîteva principii de- osebit de importante. între acestea, de primă importanță este principiul privitor la dreptul fiecărui partid de construire a socialismului în funcție de condițiile concrete, tradi- țiile istorice, particularitățile econo- (Continuare in pag. a 2-a) Profund omagiu genialului ctitor de țară nouă, liberă și independentă, mindră și prosperă Mult iubite și stimate tovarășe NICOLAE CEAUȘESCU. Acum, cînd se împlinesc 24 do ani tncărcali de glorie șl măreție nepieri- toare de la istoricul forum al comuniști- lor români din iulie 1965 — Congresul al IX-lea al partidului —, cu inimile pline de nețărmurită bucurie, intr-o vibrantă unitate de simțire și gindire cu întregul nostru partid și popor, comuniștii. toți locuitorii județului Timiș, Vă aduc cel mai profund șl înflăcărat omagiu pentru tot ceea cc ,ați făcut și faceți, cu genial spirit revoluționar și ardent patriotism, spre binefc șl fericirea națiunii, pentru ca România socialistă aS urce triumfător, liberă, independentă și tot mai prospeiă, 'spre visul luminos al omenirii — comu- nismul. Dînd glas voinței ferme, de nestrămu- tat, a celor aproape 120.000 de comuniști ai Organizației noastre județene dc par- tid, a tuturor celor ce trăiesc și mun- cesc pe aceste milenare, mindre și tot mal înfloritoare meleaguri românești dc a acționa strîns uniti în jurul partidu- lui, al Dumneavoastră, mult iubite șl stimate tovarășe secretar general, pentru înfăptuirea exemplară a politicii interne și externe a partidului șl statului nos- tru, no face.m cea mai profundă datorie de conștiință din a releva, cu adîncă re- cunoștință, și cu acest prilej, titanica Dumneavoastră operă teoretică și practi- că, imensa Dumneavoastră personalitate de strălucit militant șl patriot înflăcărat. Erou între eroii neamului, ctitor al Ro- mâniei moderne, om politic dc geniu al lumii contemporane, luptător neobosit și promotor activ al celor mai nobile idea- luri șl aspirații de pace, progres și li- bertate, de largă șl rodnică colaborare între toate națiunile lumii. COMITETUL JUDEȚEAN TIMIȘ AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN (Continuare In pag. a 2-a/ O2IZON1 ----—------------------------------- • 2 • PROFUND OMAGIU GENIALULUI CTITOR DE TARĂ NOUĂ, LIBERĂ Șl INDEPENDENTĂ, MÎNDRĂ Șl PROSPERĂ (Urmare din pagina 1) Opțiune istorică u poporului nostru, gloriosul Con- gres al LX-len ai partidului a marcat o hotfiritoare cotitură in procesul edificării socialismului In patrin noastră, care, prin descătușarea uriașelor energii creatoare ale națiunii, a stabilit cu fermitate strategia și tactica acestui proces revoluționar fără precedent pe meleagurile românești, valorificînd superior. la cote tot mai (nalte de calitate și eficientă, potenția- lul novator al oamenilor muncii, deschizind luminoa- se orizonturi de afirmare plenară, multilaterală a personalității umane, așczlnd nepieritoare temelii operei de înflorire u României, perioadă care va ră- mine de-a pururi inscrisă cu litere de aur in mile- nara istorie a patriei drept „Epoca NTCOLAE CEAU5ESCU” A fost meritul fundamental al marelui forum al comuniștilor din iulie 1965 de a Vă fi ales, intr-o de- plină și vibrantă unanimitate, in fruntea partidului și a tării pe Dumneavoastră, mult Iubite și stimate tova- rășe Nicolae Ceaușescu. omul dăruit de istoric cu ce- le mai Înalte virtuți ale poporului, cel care. ne. precupețind nici un efort, cu supremă și exempla- ră grijă pentru binele și prosperitatea tării, și-a dă- ruit și Iși dăruiește, cu imensă energie și uriaș pa- tos revoluționar, intreaga muncă și viață înfăptuirii idealurilor și năzuințelor oamenilor restor me- leaguri propășirii neabătute a României socialiste, și care, fundamentînd cu genială înțelepciune și clarviziune științifică, titanica operă de edificare a socialismului și comunismului In patria noastră, mi- litează activ, cu un dinamism de excepție, neobosit, pentru transpunerea hotărîtă in viață a liniei politi. ce a partidului și statului nostru de modernizare continuă a economiei, de repartizare judicioasă, echi- librată. a forțelor de producție pe întreg teritoriul tării, afirmarea cu curaj a noului și înlăturarea cu desăvirșire a tot coca ce este vechi și perimat, de dezvoltare șl consolidare a proprietății socialiste — temelia ridicării nivelului de trai nțpterial și spi- ritual al oamenilor muncii, a gradului de civilizație in toate localitățile patriei. Uriașele transformări pe care Ic cunoaște (ara. operă io caro, prin excepționala Dumneavoastră Kîn- dire și faptă creatoare, sintem integrați ca ctitori ai timpului de aur pe caro fl trăim, au pus u putere fn evidență, ca o supremă recunoaștere, adevărul fun. damental al tezei elaborate de Dumneavoastră, mult stimate tovarășe secretar general, a construirii socia- lismului cu poporul și pentru popor, grandios arc dc boltă. însăși esența sistemului de organizare so- cialistă a patriei, ce așează in centrul acestui proces revoluționar omul, capacitatea sa de muncă și ac- țiune socială, care. în calitate de proprietar, produ- cător și beneficiar, prin exercitarea dreptului său suveran de a decide, in cadrul democrației noastre muncitorești-rcvoluționaro. unică fn lume ca mod de concepție și de înfăptuire, hotărăște demn și con- știent asupra propriilor destine. îndreptate neabătut spre ridicarea României pe noi șl tot mai cute- zătoare trepte de progres și civilizație. Cei 24 de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, puțini la număr dar denși în fapte mărețe, au pus cu limpezime io evidență a- devărul de netăgăduit că partidul și poporul slnt un singur trup și o singură ființă, că numai sub conducerea gloriosului nostru partid comunist, greu Încercat In marile bătălii do clasă, la organizarea și conducerea drora ați participat nemijlocit, inscriin- du-vă in galeria marilor personalități ale istoriei na- ționale poporul nostru iși va putea înfăptui cu pro- priile sale puteri, liber și suveran, prezentul și vii- torul luminos. Este meritul Dumneavoastră de ex- cepție, mult iubite și stimate tovarășe secretar gene- ral. de a ti afirmat partidul ca centru vital al na- țiunii noastre socialista, de la care iradiază căldura și lumina, ce dinamizează eforturile întregului po. por. care conduce neabătut România, urmîndu-vă inaltul exemplu de dăruire patriotică și arderi pa- tos revoluționar, pc drumul edificării socialiste și co- muniste. Ne facem o datorie de conștiință ca și cu acest prilej solemn, să exprimăm cele trai alese sentimente de stimă respect șl recunoștință mult stimatei tova- rășe academician doctor inginer Elena Ceaușescu. e- mlnent om politic, savant de largă recunoaștere In- ternațională. militant de frunte al partidului și statu- lui nostru, care, alături de Dumneavoastră, mult iubi- te și stimate tovarășe secretar general Nicolae Ceaușescu. aduce o contribuție e ențială- la elaborarea și transpunerea In practică a mărețelor programe de edificate socialistă și comunistă a patriei, la perfec- ționarea continuă a organizării și modernizării activi- tății din domeniile științei și tehnicii, la înflorirea în- vățămintului și culturii românești. Asemenea întregii țări, in anii care au trecut dc la Congresul al IX-lea al partidului, județul Timiș a trăit Împliniri fără precedent In toate domeniile. Vă sintem profund recunoscători, mult Iubite și stimate tovarășe Nicolae Ceaușescu. că in această perioadă au fost realizate toate colo 100 miliarde lei fonduri fixe, practic, întreaga bază materială existentă azi in In- dustrie, agricultură, construcții, cercetare, știință, In- vățămînl cultură șl ocrotiri sociale, potențialul eco- nomic al județului fiind acum de 10 ori mai mare ca în 1965. tn anii „Epocii Nîcolae Ceaușescu*. ca urma- re a permanentei griji a partidului și statului nostru, a Dumneavoastră personal, au fost create peste 150.000 de locuri de muncă, au fost construite peste 100.000 de apartamente și case noi. realizări definitorii care con- feră o nouă calitate muncii și vieții oamenilor. Folosim șl acest înălțător prilej pentru a Vă expri- ma. tn numele comuniștilor, oamenilor muncii, al tu- turor locuitorilor județului Timiș. întreaga gratitudine și adînca recunoștință pentru sprijinul concret și a- jutorul generos de care ne-am bucurat în toți acești ani. pentru orientările și Indicațiile deosebit dc pre- țioase date de Dumneavoastră, mult iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu. cu prilejul memorabilelor vizite de lucru efectuate, împreună cu mult stimata tovară- șă Elena Ceaușescu. in jud ' nostru. Purtîndu-Vă o vie recunoștință pentru tot ceea ce s-a realizat in acest răstimp de inegalabile Împliniri comuniștii, toți oamenii muncii din județ slnt ferm hotărfți să răspundă, la Înalte cote de calitate și efi- ciență, prin exemplare fapte de muncă, măreției vre- murilor pe care le trăim, acționînd cu dăruire și Înalt spirit revoluționar pentru transpunerea fn faptă a is- toricelor obiective stabilite de Congresul al XTII-lea șl Conferința Națională ale partidului, a tezelor, idei- lor și orientărilor de excepțională însemnătate teore- tică și practică formulate de Dumneavoastră, mult sti- mate tovarășe secretar general în magistralele expu- neri și cuvîntări programatice din acest an. Convinși că supremul omagiu pe caro Vi-1 aducem Dumneavoastră, cît și aniversării Congresului al IX- lea. II constituie cele mai rodnice fspte de muncă. Vă raportăm că, in condițiile transpunerii hotărî te in viață a măsurilor cuprinse in programele de organi- zare și modernizare a producției acordînd o preocu- pare prioritară creșterii calității produselor și eficien- ței economice, planul producției marfă industrială pe primul semestru al anului a fost realizat, in- tegral inregistrind față de perioada corespunzătoare a anului trecut un ritm de creștere de aproape 7 la sută, ceea ce confirmă voința comuniștilor, a tuturor oamenilor muncii din județul Timi de a Înfăptui e- xemplar sarcinile ce le revin în profil teritorial pe acest an șl în actualul cincinal de a asigura baze te- meinice importantelor creșteri in perspectivă, minu- nat configurate In documentele programatice ale Con- gresului al XIV-lea al partidului. Totodată, cu justificată mlndrie patriotică. Vă ra- portăm că oamenii muncii din agricultură, acțiortind cu fermitate și răspundere au obținut In acest an cele mai bune recolte — de peste 7.600 kg orz și 8.000 kg grîu in medic la hectar. In condițiile valorificării superi- oare a potențialului pămîntulul, aplicării celor mai noi tehnologii întăririi ordinii șl disciplinei în toate sec- toarele do activitate, fn vederea realizării unor pro- ducții agricole, vegetale șl animaliere, la nivelul exi- gențelor noii revoluții agrare. în acest ceas solemn, cînd omagiem gloriosul Con- gres al IX-lea al partidului no facem o datorie de o- noarc să exprimăm incă o dată, din adincul inimilor, totala adeziune șl inflăcărata aprobare față de Hotă- rîrea Plenarei C.C. al P.C.R. din 27-28 iunie a.c. de a propune, la Congresul al XlV-lea al partidului re- alegerea Dumneavoastră, mult iubite și stimate tova- rășe Nicolae Ceaușescu. fn funcția supremă dc secre- tar genera) al partidului, caro constituie pentru în- treaga națiune garanția înfăptuirii cu succes a gran- dioaselor planuri de dezvoltare în perspectivă a pa- triei. de situare a întregului nostru popor pe trepte tot mai înalte de bunăstare și civilizație. Cu acest pri- lej, comuniștii oamenii muncii, toți locuitorii jude- țului Timiș, se angajează solemn să nu precupețească nici un efort in înfăptuirea sarcinilor ce le revin spre a intîmpina cu realizări deosebite marea noastră săr- bătoare națională de la 23 August șl marele forum al comuniștilor români, să-și aducă o contribuție sporită, de gind și faptă creatoare, la înălțarea patriei și Înain- tare a e| spre orizonturile tot mai luminoase alo so- cietății socialiste și comuniste, la împlinirea înalte- lor idealuri dc a trăi liberi șl suverani fntr-o țară a progresului șl civilizației Vigoarea construcției socialiste (Urmare din pagina l) mico-sociale. In Expunerea din noiem- brie 1988, secretarul general al parti- dului arăta, tn acest sens că „Este ne- cesar să se sublinieze, totodată, că tre- cerea pe calea socialistă, tntr-o țară sau alta, trebuie să se realizeze cores- punzător nivelului de dezvoltare și condițiilor din fiecare țară, că nu e- xistă șl nu poate exista un anumit .model" tn această privință". Un alt principiu vizează necesitatea dezbate- rii fn partid și studierii problemelor fundamentale ale socialismului știin- țific, precizarea tot mal clară a prin- cipiilor teoriei revoluționare a clasei muncitoare, formarea capacității de a sesiza noul și de a lupta curajos îm- potriva vechiului. Contribuția originală a secretarului genera] a| partidului la dezvoltarea teoretică a socialismului științific este sintetizată in concepte și idei de lar- gă semnificație socială ?i politică. A fost evidențiat rolul hotârttor al dez- voltării forțelor de producție fn asigu- rarea progresului social, cum și rolul științei șl tehnicii fn modernizarea for- țelor de producție, formulîndu-se ast- fel teza necesității noii revoluții teh- nico-științifice și a noii revoluții agra- re. Relevînd legătura dialectică dintre creșterea rolului conducător al parti- dului și sporirea rolului statului fn parale] cu extinderea activității orga- „Actul politic, de însemnătate cardinală, în consens cu voința întregului partid, a întregii națiuni, al realegerii tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, în funcția supremă de secretar general ai Partidului Comunist Român, reprezintă garanția sigură a continuității procesului de făurire a socie- tății socialiste multilateral dezvoltate — cu poporul și pentru popor". (Din Propunerea Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. privind realegerea, la Congresul al XlV-lea al Partidului a tovarășului Nicolae Ceaușescu în funcția supremă de secretar general al Partidului Comunist Român). nizațiilor de masă și obștești, intre a- firmarea democrației muncitorești-re- voluționare șl accentuarea spiritului de responsabilitate, ordine șl disciplină între rezultatele economice, pregătirea profesională și nivelul de cultură, to- varășul NICOLAE CEAUȘESCU a ela- borat geniala teză a construirii socia- lismului cu poporul și pentru popor, aducînd o contribuție esențială la în- țelegerea modernă, sistematică a pro- cesului de edificare a noii societăți. Relevarea perspectivelor pe care le oferă noua orfnduire socială dezvoltă- rii națiunilor, necesitatea respectării principiului egalității în drepturi a tu- turor cetățenilor în condițiile ridicării continue a nivelului de trai material și spiritual a] întregului popor consti- tuie q altă latură a concepției politice novatoare a secretarului general ai partidului. Pronunțîndu-se permanent pentru generalizarea noilor principii de rela- ții internaționale: egalitatea în drep- turi a tuturor statelor, respectarea in- dependenței. suveranității și Integri- tății teritoriale, renunțarea la forță șl la amenințarea cu forța, P.C.R. a ac-: ționat în același timp consecvent pen- tru întărirea unității țărilor so- cialiste în condițiile respectării au- tonomiei fiecărui partid. Constatînd că situația Internațională se menține deosebit de complexă șl contradictorie, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a formulat și a susținut ideea că cea mai importantă problemă a epocii noastre o constituia, oprirea cursei în- armărilor. trecerea la dezarmare și, în primul rînd, la dezarmarea nucleară. Cuvîntarea secretarului genera) al partidului, la Plenara C.C. a] P.C.R., din Iunie a-.c., cum și proiectul Pro- gramulul-Directivă și Tezele pentru Congresul al XTV-lea al P.C.R.. jalo- nează cu exactitate linia politică a partidului In cincinalul viitor și fn perspectivă, relevînd consecvența prin- cipiilor teoriei și practicii revoluției și construcției socialiste, care au stat la baza întregii dezvoltări a României în- cepînd cu Congresul el IX-lea al par- tidului. Astfel într-o perfectă coerență tezele și Indicațiile secretarului ge- neral a] partidului elaborate fn de- cursu]--celor 24 de ani reprezintă o contribuție inestimabilă la îmbogățirea teoriei’ revoluționare a clasei munci- toare, n socialismului științific, expresie a unui profund umanism, a înaltei răspunderi pentru cauza socialismului și comunismului, neutru viitorul po- porului român Constantin STRUNGA • 3 • ORIZONT Convorbire cu istoricul literar Dimitrie Vatamaniuc — Mult stimate tovarășe Dimitrie Vatamaniuc, sînteți, de mai multi ani. coordona- torul colectivului de cercetă- tori de la Muzeul Literaturii Române din București, care finalizează, in acest an cente- nar, prima ediție critică inte- grală a operei lui Mihai Emi- nescu. S-a scris in presă despre aceasta că reprezintă una dintre cele mai mari iz- binzi ale culturii noastre din acest secoL fn calitatea dum- neavoastră de remarcabil cu- noscător al manuscriselor e- minescienc —* pe care le-ați apreciat că sc prezintă, în primul rînd, ca un „jurnal** al formării intelectuale și al lărgirii orizontului științific al poetului, apoi, ca „labora- tor de creație". Iar in al trei- lea rînd „ca instrument de lucru pe care începe să-l pre- gătească încă In epoca studii- lor universitare" — vă ru- găm să faceți un scurt istoric al volumelor apărute In ca- drul «Ediției Naționale Emi- nescu». — Voi începe prin a subli- nia tocmai ceea ce am arătat și cu prilejul celor două sim- pozioane arădene la care am fost invitat șl unde ne-am intîlnit, respectiv „Valori ale limbii și literaturii române" (din orașul Chișineu Criș) și „Interferențe eminesciene la Șiria** (în comuna Șiria), că prin volumul XVI din Ediția Națională Eminescu se în- cheie, de fapt, o muncă de cercetare de peste cinci de- cenii, o muncă începută de Perpesslcius și continuată apoi, după o pauză de 14 ani, de mai mulți cercetători din cadrul Muzeului Literaturii Române. Primul volum al Ediției Naționale Eminescu, ediție de care Perpesslcius și-a legat (și, într-un anumit fel, și-a jertfit) viața, a apă- rut în anul 1939, la Editura Fundațiilor șl cuprinde Poe- zii tipărite în timpul vieții. Introducere. Note și variante. Anexe. Volumul II al ediției, apărut în anul 1943, Ia ace- eași editură, cuprinde Poezii tipărite tn timpul vieții. Note și variante. De la Povestea codrului la Luceafărul. Volu- mul III, apărut în anul 1944, tot la Editura Fundațiilor, cu- prinde Poezii tipărite în timpul vieții. Note și varian- te. De la Doina la Kama- deva. După cel de al doilea război mondial. In anul 1952 și, apoi, în anul 1958 apar, la Editura Academiei, volu- mele Eminescu, Opere IV și V, cuprinzînd Poezii postume, iar in anul 1963 apare volu- mul VI, care cuprinde Litera- tura populară — fiind, de fapt, ultimul îngrijit de Per- pessicius. Două amănunte din biografia Iul Perpessicius cred că nu sînt lipsite de interes. In primul rînd, el era muti- lat din primul război mon- dial și scria cu mina stîngă. în al doilea rînd, munca foarte grea, dificilă la desci- frarea manuscriselor a avut drept urmare faptul că și-a pierdut vederea. — Cunoaștem că volumul următor. VII, din «Ediția Națională Eminescu- a fost tipărit abia după 14 ani. Care a fost eauza acestei a- minări ? — Inițiativa continuării E- diției Naționale Eminescu a- parține regretatului Alexan- dru Oprea, care l-a urmat pe Perpessicius, după moartea acestuia în 1971, la conduce- rea Muzeului Literaturii Ro- mâne. Alexandru Oprea a pornit la lucru cu un colec- tiv de patru cercetători, printre care mă număram și eu. Volumul următor, Emi- nescu, Opere VII am reușit să-1 publicăm în anul 1977 și el cuprinde Proza literară. în ceea ce privește modalitatea de lucru, doresc să subliniez și cu acest prilej că, în linii mari, am preluat principiile de editare stabilite de Per- pessicius. După apariția aces- tui volum, am accelerat rit- mul de cercetare, angajîndu- ne să terminăm prima ediție integrală a operei lui Mihai Eminescu la centenarul come- morativ. Firește, qaulți erau pesimiști, nu credeau că se va putea realiza acest lucru pînă în anul 1989. De fapt, nici Perpessicius n-a sperat la o asemenea performanță. El era conștient — lucru pe care f-a mărturisit în scris — că „o viață de om nu ajunge ca să cuprindă tota- litatea moștenirii literare a lui Eminescu" ; Intrebîndu-se, în celebra „Scrisoare către editorul eminescian, integral, din anul 2000", că ,I.e va fi dat oare celor din pragul eminesciana veacului XXI să salute ediția în foarte multe volume, in- tegrală șl critică, a operei e- minesciene 7". Iată că acest lucru, la care nu spera Per- pessicius, se împlinește în a- cest an, la centenarul come- morativ Eminescu. — După volumul VII, cc a urmat ? — întrucît volumul VIII, consacrat pieselor originale ale lui Eminescu, precum și pieselor sau fragmentelor de piese traduse de poet, a cerut un efort îndelungat de inves- tigație, s-a trecut la publica- rea celorlalte volume. După volumul IX, consacrat publi- cisticii poetului, volum care a avut un ecou foarte puter- nic atit în țară, cît și peste hotare, și care o apărut in anul 1980, am publicat, în anul 1983, volumul XIV, care conține traducerile filozofice, istorice și științifice. în anul următor, 1984, ne-am întors la publicistica eminesciană, tipărind volumul XI, ca, pe urmă, în anul 1985, să apară volumele XII și XIII. De aici ne-am întors la o restanță, respectiv la volumul VIII, consacrat dramaturgiei poetu- lui. Recent. în acest an cen- tenar, a apărut volumul XVI, care cuprinde corespondența și alte documente ce acoperă perioada 1864—1889. Acest vo- lum. ca și cel consacrat tea- trului, a necesitat o perioadă foarte îndelungată de cerce- tare. în fine, mai amintesc că se află sub tipar volumul X, deci o altă restanță, iar cît privește volumul XV, penultimul în ordinea crono- logică și ultimul în ordinea apariției, a fost predat recent tipografilor. — Care au fost resorturile cele mai intime care v-au de- terminat să continuați cerce- tarea și tipărirea manuscrise- lor eminesciene, incepută cu jumătate de secol in urmă de către Perpessicius ? — Cele mai veghi legături ale mele cu cercetarea operei lui Eminescu datează din anul 1952, cînd am intrat la Institu- tul de istorie literară și folclor din București, de sub condu- cerea academicianului George Călinescu. în acea perioadă, G. Călinescu îșl reelabora re- marcabila lui sinteză Opera lui Eminescu. In acest cadru s-a produs marea mea des- chidere spre universul emi- nescian. De fapt începutul e- laborărli unei sinteze în legă- tură cu Opera lui Eminescu se găsește în lucrarea mea „loan Slavici și lumea prin care a trecut** în care vor- besc, paralel, despre Emines- cu și Slavici, din momentul în care s-au cunoscut în pe- rioada studiilor de la Viena și pînă la trecerea poetului în neființă. Pentru ‘ acest lu- cru, unii critici mi-au repro- șat că am realizat o mono- grafie paralelă Eminescu — Slavici, propunîndu-mi, tot- a) Nu cred că are vreo importanță „cînd“-ul descoperirii unui mare poet, în cazul lui Eminescu această bornă temporală cu chipul nostru desenat pe ea fiind, de fapt, o mască sau un alt mod de a spune pe nume unei certe transformări (sufletești ?). Mai exact zis, descoperirea lui Eminescu se leagă de un „cum" ce absoarbe în el un mod (dinamic) de a înțelege poezia. Nu știu exact ce anume atrage sau face posibil acest proces alhemic pentru că el se construiește, întîi, pe seama lecturilor poeticești, ce atrag, inevitabil, o conștiință lirică nouă, care, la rîndu-i... ș.a.m.d., ș.a.m.d. Am pus sub semnul îndoielii această procesuali- tate, fiindcă, e sigur, nu poate fi vorba despre o secvențialitate de tipul cauză-efect. Dacă mi s-ar permite o etapizare a devenirii despre care vorbeam — etapizare, desigur, aproximativă și didactică — aș zice că, în primă instanță, poezia este înțeleasă ca expresie este- tică (a se citi frumoasă, armonică) a rostirii cotidiene. Cred că acest nivel corespunde majorității cititorilor poeziei eminesciene (și nu numai), el fiind, ca să zicem așa, fatalmente necesar. Can- tonarea prea îndelungată în acest spațiu al înțelegerii, dar, mai ales, sondarea în adîncurile acestei zone a poeticului oferă riscul unei „erezii" deosebit de periculoase ; accentuarea decorativului, a pitorescului, a virtuozității, primatul rostirii frumoase în dauna substanței. Poezia eminesciană este o victimă sigură a unei astfel de interpretări și. fără o adîncă stăpînire a uneltelor stilisticii, a retoricii poetice se va eșua în factologic lingvistică. O atare pers- pectivă mai are dezavantajul că oferă un incomplet model de poetică, iar din teritoriul pe care îl acoperă lipsește unul din principalele atribute ale liricii moderne : non-frumosul cu toți A scrie și a desena lumea odată, să scot din monogra- fie partea legată de Eminescu și să o introduc intr-o altă lucrare consacrată în exclu- sivitate poetului. Evident, nu am acceptat, întrucît nu pu- team să vorbesc despre lu- mea prin care a trecut pro- zatorul șirian fără să-l amin- tesc permanent și pe Emi- nescu, avind în vedere prie- tenia lor statornică de două decenii. Mai mult, trecînd la prezentarea memorialisti- cii lui loan Slavici și Sici am vorbit foarte mult despre Eminescu, după cum era și normal să o fac. — Ce alte lucrări de isto- rie literară, legate de Emi- nescu mai aveți in lucru ? — Sper că în curînd va apărea, la Editura „Dacia" din Cluj-Napoca, volumul Eminescu și Transilvania, in cadrul căruia prezint Tran- silvania așa cufh se oglin- dește ea în biografia și opera lui Mihai Eminescu. Emil ȘIMANDAN sateliții săi — grotescul, artificialul, dizarmonicul etc., etc. Pasul următor, in progresie, radicalizează importanța expre- siei lingvistice nu înspre polul frumuseții, ci înspre cel al poeti- cității. Această perspectivă acordă drept de cetățenie literară oricărui enunț cu tensiune semnificativă, făcînd abstracție de di- mensiunea armonică a rostirii. Ca și în cazul primului nivel de receptare, stupoarea pe care o încercăm în momentul citirii ver- surilor eminesciene este fără margini, mai ales dacă îi vom pune drept fundal poezia din epocă : este de neînțeles cum lirica Poe- tului a ajuns într-un interval de timp atît de scurt la o asemenea perfecțiune formală, este de neînțeles cum, într-un interval atît de scurt, sintaxa ei s-a așezat atît de sigur în tiparele unei limbi nemaiauzite și nemairostite. In fine, cred că ultima etapă a „descoperirii*1 poeziei se re- feră la miza ei existențială, în interiorul teritoriului deja cucerit, cel al limbajului poetic. De acum înainte, nu vom vorbi despre măiestrie, ci despre viziune, nu despre intranzitivltate specifică, ci despre plus-tranzitivitate (iertat fie-mi acest calc blagian). Oare ar mai trebui să citez tulburătorul vers ce se întreabă, peste vreme, ca și cum s-ar fi rătăcit printre noi, din alt regn ? „Nu credeam să învăț a muri vreodată *. Cred că, de aici încolo, uneltele pur literare nu mai au tăișuri, iar (re)descoperirea operei eminesciene se va face, se va petrece sub semnul altor zodii, mai largi. b) O primă revelație : vorbind despre Eminescu, despre con- tinua lui redescoperire, vorbim adesea despre ceva de dincolo de marginile poeziei iar acest'gest aproape reflex nu traduce numai o inadecvare, firească, între caracterul fragmentar șl discursiv al oricărei analize șl opera lui infinit productivă, aflată, încă în stare de implozie. Acest gest mai trădează și situarea lui, fără tăgadă, în centrul ființei noastre culturale, în centrul ființei noastre naționale. Dacă ar fi să aleg doar una din multele certitudini pentru care știu că Eminescu este Cel Ce Ne Scrie Pe Mai Departe, atunci aș formula-o așa : cred că lui 1 s-a dat să scrie — mare parte din tot ce a scris — cu un lucru misterios, adînc, adevărat, veșnic și pururi însuflețit, pe care l-aș numi „cerneala vremii". Această sintagmă, într-o instanță a ei, metaforică nu trebuie în- țeleasă numai ca o „cerneală a veacului" — epistemă, așadar, saeculum —, ci ca atribut, ca manifestare sensibilă a timpului absolut, eon al Principiului. După cum se știe, ea esle întîlnită în poemul didactic Epigonii. într-o binecunoscută strofă despre Negruzzi. In prima ipostază, Negruzzi este scriitorul hăruit, ce accede la esență — „Moaie pana în cerneala unor vremi de mult trecute", pentru ca, numai după un vers, el să fie zugrav, pictor, in ambele „roluri", el scrlind/desenînd pe o liber-mundus. carte- lume, o carte gigantică, vie. Două „detalii" de etimologie arată cum sensul originar al cuvintelor este recuperat de poet, făcut manifest. In limba latină, liber însemne, irtițial, scoarța liberă a copacului pe care se poate scrie, o carte fiind, deci, un lucru viu. în limba elină, găsim că graphein înseamnă atît : „a trasa liniile unui desen", a desena cît și „a trasa liniile literelor", a scrie. Grapheus înseamnă, în același timp, și pictor și scrib. Ver- bul a zugrăvi vine de la „zfia graphein" — a trasa liniile unei vietăți, adică, folosind un cuvînt arghezian, a aviva scriind. (De- taliile de etimologie grecească se pot găsi în Andrei Cornea, Scriere și oralitate in cultura antică, București, Editura Cartea Românească, 1988, pp. 97—98). Cartea-lume este, așadar, scris/desenată pe ambele părți ale filelor cu vieți : „Am pus de mult de-o parte acele roase cărți / Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți". (Mureșanu). Se va înțelege din cele de mai sus că modelul despre care Poetul vorbește i se aplică însăși creației sale, iar „povestea" des- coperirii universului eminescian trece și prin acest moment, cel al revelației creatorului în Ipostaza (hiperstaza) creatorului. Din- colo de ea nu se mal află nimic. Marcel TOLCEA ORIZONT • 4 © ACTUALITATEA CLASICILOR ION CREANGĂ ȘI DRUMURILE INIȚIERII Drumul, ;ișa cum au re- marcat o serie de cercetători ai operei lui Creangă, este unu din metaforele dominan- te ale operei scriitorului, pre- zentă atît în Poveștile sale, cît și în Amintiri din copilă- rie, un roman al Inițierii, pri- mul de acest fel în literatura noastră. Dai- Amintiri din co- pilărie ar fi rămas o scriere biografică orchestrată tn chip romanesc și nu o „epopee e poporului român" (G Ibrăi- leanu), dacă soarta eroului n-ar conține in ea momentele cele mai semnificative ale devenirii Istorice * unui neam întreg. Mircea Vulcănescu desco- perea în opera și în destinul lui Creangă, pe care le con- sidera reprezentative pentru viața românească din a doua parte a secolului al XlX-lea, semnificație „restabilirii co- municațiilor rupte de două veacuri de evoluție divergen- tă (de la fanarloțl) între cul- tura României satelor și cul- । tura orășenească" (Ion Crean- gă văzut de generația actua- lă, „Gîndirea-, 1930, retipă- rit în „Revista de istorie și teorie literară", nr. 4—5, 1986). Crlticul-filozof asimila structura ideatică a Aminti- rilor cu un triptic : „In stin- gă e chipul copilăriei, chipul înrădăcinării. La mijloc e icoana suferințelor, a dezră- dăcinării. a răstignirilor lui Creangă. In dreapta e icoana transfigurării lui, a reinrădă- cinării și rodirii lui în cultu- ră" (p. 135). Dacă primele două părți ale acestui triptic reprezintă osatura evinlmen- țială și compozițională a ro- manului, cea de a treia sec- vență — devenirea scriitori- cească, aparține mal mult unui nivel supratextual, deși unele inserții de autoreflexl- vitate poetică le aflăm și în structura de suprafață a A- mintirilor. De exemplu, la începutul celui de al treilea capitol din „roman" întîlnim celebrul fragment avînd o dublă referință : la Nică („o bucată de humă însuflețită dir. Humulești") șl la scriito- rul Ion Creangă care „asur- zește lumea cu țărănlile sale". Traseul devenirii cărtură- rești, drumul fără bucurii și satisfacții de cucerire a te- ritoriilor „buchiilor" șerifului românesc reprezintă cana- vaua epică a romanului, in care temporalitatea are un caracter liniar. înrădăcina- rea, inițierea copilului in via- ța cosmotică a satuluPtradi- țional, prezintă numeroase rupturi de timp, toate retrăi- rile timpului edenic din sa- tul natal sînt subordonate u- nei memorii afective. Diver- gente șl chiar polare ca sem- nificație și valorizare axiolo- gică, ambele trasee Inițiatice zugrăvite tn Amintiri repetă, în multe privințe, călătoriile arhetipale ale eroului din* basm. Orice drum inițiatic arhe- tipal are un început, un punct de plecare, care consti- tuie, totodată, și un posibil sau obligatoriu loc de reve- nire. Un asemenea centru so- lar de unde pornesc și la care se raportează ambele trasee de Inițiere din Amin- tirile lui Creangă este Vatra casei din Humulești, identifi- cată cu Mama : „Nu știu alții cum sunt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la oasa părintească din Hu- mulești. la stîlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mițele jucîndu-se cu el. Io prichlciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd în- cepusem a merge copăcel.. In toate episoadele cure marchează inițierea lui Nică în viața satului (ieșirea cu plugușorul. furtul cireșelor, capturarea pupezei, fuga de la școală etc.) există o reve- nire Io Vatră și la Mamă, semnificînd punerea sub ocro- tirea spațiului familial. Co- notațiile afective și simboli- ce pe care le are casa ca spa- țiu matern și securlzant sînt textuallzate de Creangă prin intermediul epitetelor șl com- parațiilor încărcate emoțional șl axiologic : „ne-am despăr- țit unul de altul, răbegiți de frig și hămesiți de foame și bai fiecare la casa cui ne are, că mai' bine-i pare" , „și atunci mi s-a părut că mă aflu In sînul lui Dumnezeu" Procesul de inițiere în via- ța și mentalitatea satului se continuă și atunci cînd Ioni- că începe peregrinările sale pe la diferite școli. Cu excep- țla ultimului drum povestit în Amintiri, cel spre Socola din Iași care va fi fără în- toarcere, dacă nu luăm în considerare drumul reconstl- tuirii imaginare, al „reveni- rii la origini" prin actul scrierii Amintirilor. restul plecărilor sînt tot atîtea re- veniri la matca satului natal. Deși oalea dusului și cea a întorsului sînt, sub aspect cantitativ-spațlal diferite. Am- bele drumuri conțin elemen- tele cronotopurilor specifice basmului și mitului de iniție- re, dar prezentarea și seman- tizarea lor sînt diferite. Să amintim insă cttevu din cronotopurile Amintirilor a- vînd prototipie mitică, întîl- nite șl în poveștile scriitoru- lui moldovean, mal ales in basmul „Harap-Alb" Străba- terea unui drum de Inițiere de către erou, cu învingerea diferitelor obstacole tntîlnite în cale, presupune transfor- marea ființei sale, reflectată, printre altele, și in modifi- carea numelui. Nică. fiul lui Ștefan a Petrei, în urma u- nor inițieri din sat și din a- fana Iul, devine, moi întîi. Ionică, apoi Ion, poreclit și Ion Torcălău, că apoi, la școala din Fălticeni să se nu- mească Ștefănescu (după nu- mele tatălui), iar, în cele din urmă, să-și adopte numele de familie din partea mamei (Creangă), mareînd prin a- ceasta izbînda ramurel arde- lene a ascendenților săi ple- cați spre învățătură. Aminti- rile din copilărie, operă laică prin excelență, deși reproduc, in linii mari, osatura basmu- lui, transformă cele mai mul- te componente ale scenariului Inlțiajic în prilej de amuzn- meni' și veselie neprefăcută, coldr!ndu-le cu un umor >â- nătos propriu artei populare carnavalești Întîmplarea cu pupăza din tei este desigur, o variantă burlescă i probei Iul Făt-Frumos de a pune stăpînlre pe fabuloasa Pasăre Măiastră. Locul Cosînzenei es.e luat de Smărândița, fiica popii din Humulești, menită de tată) ei să devină soția lui Ionică drept răsplată pentru eforturile acestuia de a cu- ceri teritoriul slovei biseri- cești : „Că, dă. e păcat să ră- mîi țâră leac de învățătură, zicea părintele ; doar al tre- cut de la bucheludeazlu șl bucherițasdra: ești acum la ceaslov, și mline-poimîlne al să trec) la psaltire, care e cheia tuturor învățăturilor, șl mal știi cum vine vremea, poate te faci popă, aici la bi- serica Sfîntului Nicolai, că eu pentru voi mă străduiesc. Am o singură fată ș-oiu vede eu pe cine mi-oiu alege ginere". Cele trei încercări sau trep- te de inițiere prin care tre- buie sS treacă Nică pentru a ajunge popă (azbucovnicul, ceaslovul, psaltirea) nu depă- șesc triada isprăvilor eroului din basm. Autorul semantl- zează în opera sa și un alt topos numeric al basmelor, încred) nțîndu-ne că toate ne- norocirile ce s-au abătut asu- pra lui se datorează și faptu- lui că el este primul dintre copiii lui Ștefan a Petrei și Smarandei Creangă : „căci tocmai pe mine căzuse păca- tul să fiu mai mare Intre frați" Predestinarea, determinis- mul soartei — de sorginte popular-mitică — însoțesc în- treaga poveste a vieții auto- rului. Trimiterea lui la școa- lă a fost determinată, în bună parte, de configurația celor 41 de bobi din sita balelor din sat și de prezicerile zo- dierilor rurali pe care le con- sultase Smaranda și care au încredlnțat-o că fiul ei va a- iunge „un al doilea Cucuzel". Problematica destinului, la care scriitorul face atîtea re- feriri în paginile romanului său autobiografic, este strîns împletită cu‘categoria timpu- lui. Evenimentele legate de „edenul copilăriei" coincid, în cea mal mare parte, cu sec- vențele timpului „sacru" al sărbătorilor sau cu zilele con- siderate „faste" în calendarul popular, cînd timpul profan este abolit, iar viața devine o continuă petrecere și desfă- tare . „Dragi-mi erau tata și mama, frații și surorile, și bă- ieți; satului, tovarășii mei din copilărie, cu cari, în zile ge- roase de iarnă, mă desfătam p; gheață și la sănluș, iar vara, în zile frumoase de săr- bători, cîntînd și chiuind cu- treieram dumbrăvile...". tn textul Amintirilor există unumiți indici mareînd cono- lațille negative sau pozitive ale unui cronotop. Un aseme- nea exemplu ni-1 oferă de- scrierea scenei dramatice a prinderii cu arcanul a lui bă- dița Vasile, adînc întipărită In memoria afectivă a copi- lului. întîmplarea are loc în ziua lui Sf. Foca (23 iulie) considerat în mitologia ca- lendaristică a poporului un fel de dalmon pirofor, datori- tă unei Inducții etimologice. Ziua lui oamenii satelor o ți- neau ca să fie feriți de trăs- nete și fulgere. Cruzimea sce- nei luării la oaste cu arcanul tulbură viața satului și e pri- vită drept un cataclism piric. Această impresie este sugera- tă de izotopla semantemului L. din imprecațiile și bles- temele femeilor la adresa vornicului care a pus la cale această faptă odioasă : „Afu- risit să fie cînerul de vornic, și cum a ars el inima unei mame, așa să-i ardă inima Sfintul Foca de astăzi, lui și tuturor părtașilor săi ! Blăste- mau femeile din sat, cu la- crimi de foc în toate părțile". Hermeneutica cronotopilor din Amintiri vine în sprijinul afirmației că „deodată cu Eminescu și înaintea lui Sa- doveanu, Creangă a avut un sentiment lucid-tragic al timpului și al raporturilor a- cestuia cu condiția umană" (George Munteanu, Istoria li- teraturii române. Epoca ma- rilor clasici. Ed Didactică și Pedagogică, Buc., 1980, p. 396). Drama ireversibilității timpu- lui, care îl îndepărtează pe erou de vatra părintească și de paradisul copilăriei, înso- țește întregul drum al iniție- rfi în știința cărturărească. Primul care va asocia dru- mul învățăturii sale cu în- străinarea e însuși Creangă. Stînd în căruța lui moș Luca și întors cu privirea spre locurile natale, el spune co- legului său de pribegie : „Ei. el ! măi Zaharle ., de-acum șl munții i-am pierdut din vedere, și înstrăinarea noastră este hotărîtă cine știe pentru cîtă vreme !“. Majoritatea încercărilor prin care va trece catihetul Crean- gă pe drumurile școlirii sale au un semn valoric inversat, căci ele II vor sărăci sufle- tește, indepărtîndu-1 de valo- rile satului tradițional ăsimi- late în chip organic. Dezrădă- cinarea este prezentată de autor în stilul arhetipalului desccnsus ad inferos. Un rol important in interpretarea cronotopilor acestui traseu î) uu clasificatorii „sus-jos", a- soclați in creația mitopoetică populară cu binomul axiolo- gie „blne-rău". Atît geografic, cît și valo- ric, Humulești! reprezintă o „culme", avînd conotația bi- nelui șl frumosului. în timp ce drumurile școlilor, mai ales cel spre Socola din Iași, este o „coborîre", adică o de- gradare a vieții în toate for- mele ei Pentru a dă gîndu- rilor și sentimentelor sale o cît mai mare putere de obiec- tivare și forță de persuasiu- ne, Creangă organizează ast- fel narațiunea, îneît elogiul munților și locurilor natale așezate „sus" și dezavuarea ținuturilor de „jos- să fie fă- cută de unul din consătenii săi : „Așa-i viața cîmpeneas- că, zise moș Luca, cloșmălin- du-se și învîrtindu-se ca pe jăratic, de răul țlnțărimii. Cum treci Șiretul, apa-i rea și lemnele pe sponci. Iar vara te înăduși de căldură și țîn- țarii te chinuiesc amarnic. N-aș trăi la cîmp, Doamne ferește ! Halal de noi ! Ape- le-s dulci, limpezi ca crista- lul și rec) ca gheața; lemne, de-ajuns; vara umbră și ră- coare în toate părțile ; oame- nii, mai sănătoși, mai puter- nici. mai voinici și mai vo- ioși, iar nu ca inșii de la cîmp : sarbezi la față și zbîr- clți, de parcă se hrănesc nu- mai cu ciuperci fripte toată viața lor" Fumul inecăcios de baligă de care se sufocă eroii în timpul popasului, căldura în- năbușltoarc, mulțimea de țîn- țari, ciupercile de care pome- nește moș Luca, paloarea și devftalizarea corporală a lo- cuitorilor sint semne simbo- lice ale „lumii de jos", ale infernului vieții de la oraș pentru care se pregătesc su- fletește tinerii humuleșten Asemănătoare în forma și în actanța lor cu probele ini- țiatice din basm, dar invali- date sub aspect valoric, sînt o serie de probe, descrise de Creangă conform unei poe- tici a „lumii întoarse pe dos". Astfel, tunderea rituală este prezentată ca o mutilare inu- tilă, ca un atentat la integri- tatea corporală șl psihică : „și văzînd profesorul că purtăm plete, a poruncit unuia din- tre școlari să ne tundă. Cînd am auzit noi unu oa asta, am început a plînge cu zece rîn- duri dc lacrimi și a ne ruga de toți dumnezeii să nu ne sluțească. Dar ți-ai găsit! profesorul u stat lîngă noi. pînă ce ne-a tuns chilug". Din textul Amintirilor nu lipsește nicf proba focului, care ia forma „poștelor" puse la picioarele catiheților din Fălticeni în timpul somnului care determină pe mulți din- tre ei să părăsească pentru totdeauna calea învățăturii, întîlnim la Creangă intertex- tualltăți parodice referitoare Ia un alt element al basmu- lui : calul năzdrăvan ce își poartă stăpînul spre izbîndă și spre lumină. Numai că lo- cul bidiviului fabulos il ta „Calul Bălan" al popii din Humulești sau' mîrțoagele lui moș Luca. purtîndu-l pe eroi spre Iași șl provocînd hazul și batjocura trecătorilor. Sosirea la Socola, locul în- vățăturii și luminii cărții, coincide în mod simbolic cu lăsarea întunericului nopții, iar oprirea căruței se face sub un plop mare, copacul asociat în folclorul românesc cu sterilitatea, tristețea și moartea. Prezentînd artistic colea înstrăinării prin îndepărtarea de natură, de viața organică a satului, trăită în copilărie în mod plenar și întreruptă printr-o Instrucție uniformi- zantă șl artificială, Creangă se înscrie în rîndul marilor umaniști șl cugetător) ea Rabelals, Rousseau sau Tol- stoi, care au apărat ființa omului, avertlzînd de perico- lele înstrăinării de esența sa naturală. In romanul său au- tobiografic. marele scriitor moldovean a surprins, poate pentru prima dată în litera- tura română, dramatismul impactului dintre cultura tra- dițională a satului și noua civilizație a orașului, care va constitui una din temele fun- damentale ale cugetării ooe- tlce și filozofice românești. Ivan EVSEEV • 5 • --------------------------------------- 45 DE ANI DE LITERATURA NOUA GEORGE SURU - „UN NUFAr DESCHIS SPRE TĂCERE” or:zont Poetul George Suru a de- butat la optsprezece ani, si- multan în Tribuna și Orizont — cum îi plăcea să precizeze, Timișoara șl Clujul urmînd să devină, pentru viitorul poet, orașele în care avea să-și facă studiile universi- tare it.iurul blond și cu ochii neînchipuit de albaștri a ră- mas toată viața în orașul na- tal, la Caransebeș. Poate că puținele despărțiri de orașul să i au fost, în afară de cele di unii studenției, drumu- rile lui, cu o oarecare frec- vență, lu Timișoara și, spora- dic, la București, cele țesute cu dragoste în constelația a- șezărilor bănățene, apoi o că- lătorie. cu cei doi băieți ai săi, la Marea Neagi'ă, pe care o evoca în scrisorile primite de la el, în perioada aceea, și-n lungile conversații ale întîlnirilor noastre din ultimii săi (ini. la Timișoara, la Băi- le Herculane, la Reșița șl la Caransebeș. Evoca acea va- canță la Mare cu o conta- gioasă bucurie, dacă nu cu. un fel de fericire copilăroasă. La toate acestea se adaugă timpul stagiului său militar printre aviatorii din Cîmpia Română, vreme pe care o re- memora cu un haz inocent și contaminant, ca un om ce rătăcise vremelnic într-o lu- me fascinatorie. Dar să nu fim greșit înțeleși, căci Geor- ge Suru a călătorit (și a fost tradus) și peste hotarele țării. George Suru era, în pofida impresiei pe care o lăsa în- deobște, un Inadaptabil, în multe privințe, între ele fiind și aceea, cît se poate de ex- presivă, a incapacității sale de a se rupe de Tara Copilă- riei și a miracolelor din ado- lescența unei pure și unice frății de jocuri șl vis, cu So- rin Xitel șl cu Gheorghe Ra- dulovicl, lectorul universitar de mai tîrziu, toți trei ple- cați incredibil de repede la vămile tainei. Această defini- tivă fixare în orașul de lîngă anele limpezi și repezi (căci abia coborîte din munte, acolo) ale Timișului îi dădea și o nestare. pentru că, une- ori, își exprima dorința de a evada din acea atmosferă care, sărăcită de prietenii ani- lor de spare, așezați la Bucu- rești și Timișoarș, începuse a-i deveni apăsătoare, dacă nu cumva ostilă. Nu mult după debutul în presă, George Suru a parti- cipat la un colocviu timișo- rean al celor mai tineri slu- jitori ai lirei. Mi-1 amintesc și azi cum. ridieîndu-se în mijlocul sălii și vorbind de acolo, bine înfipt în așezarea sa, cu o încredere pe care numai noii nobili sosiți tn iigora poeziei o pot avea ți- nîndu-și brațele încrucișate pe piept, privlndu-ne curat șl surîzător, anunța, fără nici o ezitare și fără a lăsa im- presia că se află în perime- trul ștrengăriilor, că are de gînd să publice patruzeci de cărți de poezie. Noi am zîm- bit. el a subliniat din nou, aproape sever, mirâbilul său program de lucru care, vai, avea să rămînă o fascinantă iluzie de zbor. Farmecul pre- zenței sale de atunci și aerul tonic, de briză montană, pe oare îl respira, dar mai ales timbrul personal și reverbe- rațiile primelor sale poeme, care anunțau un poet auten- tic, au făcut să-și apropie mulți congeneri, încă din vremea aceea. George Suru era, structural, un tăcut. Intra greu în dis- cuții, rămînînd mai tot timpul laconic. După ani, cînd ne-au aflat momentele de destin- dere și euforie ale unei prie- tenii dintre cele mai profun- de din cîte mi-a dăruit viața, mi-am dat seama că intro- vertitul meu frate de drum avea scăpărătoare momente de entuziasm, de umor, de ju- bilații subjugătoare. Poetul timid, retras și abstras, mai întotdeauna gînditor, intra, tn asemenea momente, în con- troverse literare, argumente pu o logică fermă și, bineîn- țeles, cu puncte de vedere originale care exprimau ela- borări anterioare. îndelung cumpănite. Era un împătimii admirator al lui Lucian Bla- ga, despre care putea vorbi, captivant și convingător, pînă te celălalt capăt al nopții Cu toate că. structural, un tăcut, George Suru se dăruia ea nimeni altul Prieteniei, sentimentul care îl definea exemplar. Suferind de singu- rătate și de tăcere, scria cu bucuria unei regăsiri și a u- nei redefiniri. Premoniția timpului scurt ai marei sale călătorii printre oamenii și fenomenele timpului îi dădea o febrilitate intelectuală, o sete de a adinei înțelesul semnelor moștenite din ma- rile noastre tradiții, cum și sensurile înnoirilor pe care le cunoștea evoluția limbaju- lui poetic, li dădea un fel de neliniște a căutării. îmi tele- fona și-mi scria mai des de- cît o făceam eu, ceea ce tra- ducea faptul că era mai sin- gur ; organiza întîlniri litera- re cărora le împrumuta lumi- na de sărbătoare a inimii lui; a inițiat și a condus un ce- naclu literar, la Caransebeș, descoperind talente pe care le recomanda cu o generoz.- tate ce s-a dovedit, in cele mai multe cazuri, întemeiată pe .ntuiții sigure ; a dat fi In ță unei publicații literare, Jurnal, în care a reușit să, adune surprinzător de mulți scriitori importanți, cei mai mulți bănățeni, rămași în acest spațiu sau duși de în- tîmplările vieții în alte ce- tăți ale țării. El devenise, cu discreție, dar și cu temeini- cie cel care a întreținut și a dezvoltat o viată culturală în orașul lui Mihail Halici, nu- mu ales pentru cenaclul că- ruia știuse să-i dea ceva din strălucirea și noblețea perso- nalității sale. S« poate vorbi de o zbatere continuă care consuma Interior, pîrjolitor, ființa atît de aparent liniști- tă a celui ce n-a ajuns să-si _ tipărească decît patru din cele patruzeci de volume făgădui- te. cărora li se adaugă, pos- tum. acea carte unică, numi- tă. printr-un vers. într-un tril doi visători Mihail și Thor (Facla, 1986), și, acum, inclu- să în sumarul acestei retros- pective lirice, Noaptea semin- țelor. uitată, pînă la absurda sa plecare dintre nof, în Edi- tura Eminescu. „A trebuit să mor de douăzeci și cinci de ori / Și de douăzeci si cinci de ori / Să renasc, altfel de- cît pînă atunci", mărturiseș- te poetul, anticipînd. în cea dintîl carte a sa. Intitulată, atît de neobișnuit si progra- matic. Pentru a iubi. Aseme- nea versuri cu sunet de me- tal rar, răscolind conștiința cititorului, peste ani, pune în evidență frumusețea șl dra- matismul unei existențe lite- rare. iluminată de flacăra u- nui talent mistuitor. Căci, continuă, în același volum de început, poetul al cărui lirism vizionar, ce sula prin șapte Izvoare de legendă, din adîn- cimile gîndirii și artei unui folclor mirific, una din tai- nele existentei ar fi: „Să știi sa treci / Dintr-un drum in altul, / De la drumul focului la drumul cerului, / Dlntr al vîntului la.cel al polenului./ Apoi al sevei și-al firului de iarbă, / Apoi al aripei și așa mal departe / Pînă rătăcești drumul spre moarte". (Poezia) George Suru nu a rătăcit, din păcate, acest drum, iar opera lui. trasată în para- metri impresionanti, nu s-a mal putut împlini așa cum o visase poetul. Cartea Luntre dc cer, de care vorbește C. Ungureanu într-un articol (Orizont, nr. 41/10 oct. 1986) trebuie să fie aceea pe care am amintit-o mal sus, inedi- tă pîuă acum. O viitoare edi- ție completă a poeziei lui George Suru va trebui să cuprindă versurile risipite prin reviste ori ziare de pro- vincie, dar și numeroasele și necunoscutele poeme (multe din ele ne-au fost citite de el însuși. în locuința lui din centrul Caransebeșului, unde a stat în ultimii săi ani, în exclusiva tovărășie a impre- sionantei sale biblioteci, în care așezase, cu mîndrie, la loc de cinste, numeroase edi- ții rare de carte veche sau ediții princeps), poeme ce vor trebui recuperate de la cei ce i-au fost în preajmă sau au ejuns ulterior în posesia lor, spre a fi restituite acelei ima- gini a poetului pe care lirica română contemporană o păs- trează între valorile ei reve- latoare. Autorul Semnului de taină avea conștiința, valorii sale, după cum ne sugerează și a- ceste versuri ale însingurării, versuri care (inedite), ne vin ca- un mesaj de după viață : „Nemișcat eram și nimeni nu-mi spunea, măcar șoptit, / Că eu sînt izvorul". (în noap- tea bîntuită). ^Curcubeu nedeschis" pe deplin în conștiința criticii, George Suru poate oferi exe- getului atent și neminat de prejudecățile zilei argumen- tele așezării acestei poezii în- tre coordonatele perene ale liricii noastre : „Pe creste ne-au cununat oameni de piatră, / Purtau pe piept adîncuri’de mare (...) / Și lată-ne cu veșnicia stelelor la masă". Una din obsesiile acestei lirici o constituie izvorul, cu întregul sistem referențial care presupune valorificarea de profunzime, cu ecouri re- verberante în viziuni ample, uneori terifice, a marilor tra- diții ale neamului, alb poe ziei vechimii, a semnelor în- cărcate de semnificații ce vin dintr-o civilizație a milenii- lor duratei noastre, între munți de piatră, străjuiți de vulturi, și nuri, între florile pămîntului și veșnicia astre- lor, între cîmpiile de cîntec și marea neodihnelor noastre: „Un curcubeu ne așteaptă la rădăcinile neamului / Și al- besc toate pietrele din ape. / Ea ascultă cum cîntă fluierele ramului, / Eu ascult rădăci- nile dulci de aproape, // Se despletesc mari stele în înalt, / Pe pietre de nouri se pîrjo- lesc șoimi de vînătoare, / Pentru toate iubirile oare m-au blestemat / Deschid capcane cu dinții din semin- țe de floare, // Zăpezile s-au retras în trupul femeilor, / O.sărbătoare plutește în jur,/ încep să viseze cărțile uitate ale zeilor / Și frescele ru- pestre dansează în azur". (Un curcubeu ne așteaptă). Acest univers esențialmen- te meditativ, revelat într-un limbai ce ține de cele mai bune tradiții ale poeziei noas- tre șl acordat ta climatul li- ric contemporan un univers în oare piatra, rîul, femeia, pragul. izv<. ui. vulturul și pasărea cintâtoare, drumul și timpul, pămîntail cu germina- țiile sale, lacrima și clopotul, focul și vintul. iarba, aripa, norul sau ceața, o vegetație a frigului (cum însuși poetul se exprimă. Intr-unu) djn surprinzătorii -ăi tropi) și o întreagă orchestrație a sem- nificațiilor seminței, acest u- nivers infinit mai cuprinză- tor decîf am sugerat noi. aici, va trezi în Viitor, nu ne în- doim. 'nteresul criticilor de poezie șl al istoriei literare, cum și bucuria iubitorilor de poezie. Registrul liricii lui Geoi^e Suru este neobișnuil de am- plu și de o diversitate fra- pantă a investigațiilor de artă. Așa cum critica litera- ră a observat, George Suru este deopotrivă și un poet al bucuriei. al unei frenetice trăiri, dar și un reflexiv, uh căutător al adevărurilor tim- pului, al trecerii și al extinc- ției. al devenirii și al valo- rilor eterne. „Izvoarele către izvoare cresc", spune poetul care, uneori, „cu flacăra rece călește cuvintele", în ciuda faptului că este un „poet ce nu poate să moară între crini", un poet atent „să nu George Suru PESTE ACOPERIȘURI ROȘII Peste acoperișuri roșii privirea-mi soarbe Eșuate corăbii de fuin, magnolii de nouri. Stau în dreapta cocoșului de vînt și aud cum Vremea se preschimbă într-un fruct trecut Mai putred decît în ziua de ieri, mal înmiresmat pentru cel care și-a găsit femeia de liman. Mal plin de semințe pentru copilul visat al semănătorului și Mai plin de rugină pentru amintirea cocoșului de vînt... Peste acoperișuri roșii, atît de roșii ca și cînd Toți porumbeii statornici ar fi fost loviți de o lună nebună. Mă strîng și tremur amintind petala, nufărul dc nour W și păpădia, Ca un zmeu de trestie subțire avind sfoara dc raze legată De inima unui porumbe! vestitor. MAMA VISEAZĂ Mama visează cum trec printre flori Ca un mucenic veșnic tînăr și învingător, întimpinat de cele mai frumoase Petale din ochii femeilor. Dar umerii mei curg însîngerați printre spini Și o întâmpin pe mama cu veșnica mea cămașă albă spălată... Viața e o bucurie Continuă. NICICÎND ATÎT DE APROAPE Nicicind atît de aproape de nervurile frunzei Strânsă de păianjenii toamnei, Pe umărul sfințit de zeii toamnei sărutul F.ra o aripă de libelulă smulsă de vini Din riul fără vârtejuri, Nicicind atît de aproape de trecerea frunzei înspre rădăcinile tulburate, Pe umărul însîngerat de guri de secere sărutul Era o pecete pentru a fi recunoscut La întoarcerea nestatornicelor păsări... cadă în cîntec / Vergeaua grea de plumb sau lada oar- bă". Acest poet care mărtu- risește, definindu-se : „Mi-a gura un nufăr deschis spre tăcere" și care are viziunea unui moment „Cînd se ascun- de-n clopote populația lumii" și „Plouă dintr-o lacrimă mare", avertiza : „Dacă mi se va face vreodată urît, f N-am să mai urc în flăcările comorilor, / Nici în seve, nici în coada păunilor... / (...)/ O, dacă mi se va face urît f De mine" Dar George Suru, cel legat cu toate fibrele ființei sale de casa părintească, inchi- nînd celor apropiați poeme emoționante sau memorabile, cel legat de universul copi- lăriei sale, de nucul din curte, de hainele bunicilor, de miracolul miracolelor lui care erau cei doi fii ai săi, ne asigură, peste vămile tim- pului : „Știam / Că mama oprește ceasul, ornicul, clep- sidra, / Și că mă așteaptă să intru în zbor / în casa noas- tră / Fără de praguri, uși șî terestre. / Așa se termina tot- deauna călătoria / în jurul lumii". (Grădina urca). Cartea ce se pregătește să ne lasă în față, vine pe masa cititorului, la zece anî de la plecarea lui George Suru într-o altă călătorie, care rămîne de neînțeles- în deceniul care s-a scurs de la acel zbor, poemele lui, con- fruntate cu exigențele timpu- lui, ne par mai frumoase, mai profunde și mai adevă- rate ; „Cine trece pe pămînt multă dragoste purtind ?“. Drumul cel mare al poetului spre dreapta lui recunoaștere, parcurgînd primul stadiu, abia începe. Anglie! DUMBRAVEANU ORIZONT cronica literară Un cronicar de cursă lungă te coperta a patra a cărții Al doilea suflu, Ovid. S. Crohmălniceanu așează o propoziție a lui Pompiliu Constantinescu despre oboseala cronica- rului, obligat, prin profesiunea sa, să citească mii de pagini anoste. .Această stenahorie — mărturisește autorul — m-a biruit de cîteva ori, delerminîn- du-mă să Întrerup ținerea cronicii literare măcar pentru o vreme. Dacă am revenit, a fost deoarece activitatea critică rămînea pentru mine fără nici un haz". Se putea o mărturie de dragoste mai clară ? îmi dau seama că imptesia (pe care o aveam atunci cînd am întocmit La umbra cărților in floare) ca autorul primului nostru volum de Cronici literare s-a recalificat, privind cu detașare profesorală scrisul publicistic, greu înhămat la numeroase și (prea) imediate exigente fusese falsă. Masivele tomuri de sinteză fuseseră Interludiul, și nu cronica 1 Ceee ce aducg nou in critica lui Ovid S. Crohmâlniceacu .al doilea suflu" este tocmai aerul cordial, de bună conviețuire și de fraternă conlu- crare cu autorii supuși analizelor Activitatea didactică a eliminat tocmai aerul, pedagogic, mai mult sau mai puțin sfătos (citește : sfătuitor) al pagi- nilor' lui Ovid. S. Crohmălniceanu. Lectura e liniștită și înțelegătoare. A dispărut repeziciunea celui ce, de la înălțime* decide Umăr la umăr cu au- torul (.prieten al său") criticul, medială înțelegerea Are. acum, răbdarea de a descifra. Rareori am citit cronici mai apte să descopere sensurile interioare ale scrisului lui D. R. Popescu, Sorin Titel. Bălăiță, Valeriu Cristea, să stră- bată fără pretenții inutile și fără idei primite de-a gata paginile unor Mircea Horia Simionescu sau Costache Olăreanu. Foarte bine se simte criticul intre (mai) tinerii autori. Pedagogia nu e, nici aici, încețoșată de vreo distanță pro- tocolară. Horasangian Cușnarencu, Sorin Preda au parte de o lectură decentă oare nu exagerează meritele, dar care ține parte dreaptă talentului tînăr. noutății. O adevărată explozie de entuziasm ii prilejuiește cartea iul George Arion Atac în bibliotecă : .In sfîrșit. un roman polițist oare nu face de rîs genul !“. Adevărul adevărat e că romanul polițist românesc nu trebuia să aștepte intrarea în scenă a lui George Arion pentru a lua ființă, dar la fel d> adevărat este că Ovid S. Crohmălniceanu face publicitate (tn stilul înalt al cuvintului) unui autor remarcabil. încercat al bătăliilor literare, cunoaște mecanismele lansării și nu se sfiește a arunca superlative grozave în pagină. De altfel, o dată dispărută scorțoșenia. s-a creat loc (citește : sim- patie) pentru genurile discreditate de cronicari. însuși criticul, atît de bine echipat teoretic, a comis — cu succes — literatură s.f Știe a se juca și nu crede că e interzis, în spațiul cronicii, a așeza și cîteva fraze destinse. Școala Indică pare să fi fost pentru Ovid S Crohmălniceanu. însăși activitatea universitară. E explicabil intrutotul de ce, intr-o seamă de cronici, partea cea mai spectaculoasă o formează partitura confesivă. Criticul cunoaște din Interior viața literară și chiar dacă (deocamdată !) e foarte parcimonios cu confesiu- nile. cîte ceva tot mai scapă în pagină. Cronica la cartea lui Petre Solomon despre Paul Celan ar trebui așezată ca addenda la o ediție .a doua a cărții, într atît este de edificatoare asupra anilor bucureșteni ai marelui poet. O coardă nouă vibrează atunci cind criticul scrie despre eroii generației sale, lata-l pe Dinu Pillat : «Ceva încordat, treaz, semnul spiritelor rare, mereu în căutarea absolutului, știind să surîdă superior atunci cînd fantoma lui le-.-i scăpat, străbate romanele Iul Dinu Pillat, ca și paginile iul de critică.". Trebuie să descoperim aici și autoportretul lui Ovid S. Crohmălniceanu. Sau, cei puțin, cîteva linii dintr-o viitoare carte autobiografică. Tot în acest capitol am așeza ultima secțiune a cărții. Fondanianu. Re- lativ întins, e strălucitor prin împletirea de documente Inedite, mereu spec- taculoase, prin confesiunea abia mascată, patosul interpretativ, erudiție, fan- tezie asociativă. După excelenta Introducere In opera lui Fundolanu semnată de Mircea Martin, paginile lui Ovid. S. Crohmălniceanu propun a doua ima- gine a Importantului scriitor. O Imagine pe care, nu mă îndoiesc, criticul o va împlini într-o carte de referință. Cornel UNGUREANU • Ovid. 8. Crohmălniceanu, AL DOILEA SUFLU. Ed. Cartea Româ- nească, 1989. în liniște Liniște, al doilea volum de loan Lăcustă, se cuvine a fi citit, așa cum sugerează insuși titlul (ceea ce el invăluie/dezvăluie), în liniște, dar și cu ochi blînzi O lectură pornind așadar ou doar de la recenta sa carte, cl și de la debutul editorial. Acest fel de a pune problema într-o sumară cronică literara nu sugerează cituși de puțin eschiva ori concesia, menite să sustragă comentariul unei judecăți de valoare tranșante, ci un punct de start pentru două posibile piste de discuție. Ce se intimplă nu atît cu primul volum (debutul individual, deci) al prozatorilor așa-zicind tineri, cît cu cea de-a doua lor carte 7 Ce se intimplă. așadar, după încetarea aplauzelor premierei, după întiiu ieșire ia rampă, impetuoasă, entuziast primită (în majoritatea cazurilor) 7 Al doilea spectacol e, de obicei, jucat și întîmpinat mai firesc, mai in haine de lucru Mai temperat ; fără ardoarea Inițială. Lucru ușor perceptibil atunci cind prozatorii rămîn in același rol. cînd, adică nu schim- bă genul (specia) literară Cînd povestitorii continuă să se încerce în poves- tire. nu în roman. Și ap >i a doua chestiune: cîtă anvergură literară are proza care-și exhibă (cu abilitate beletristică) autor și scriitor deopotrivă ? Ce miză iși stabilește in acest moment o asemenea literatură 7 întrebări, pu- neri sub semnul întrebării Oricum, ambele pot fi adresate și recentei cărți a lui loan Lăcustă. Raportat la volumul prim. Liniște pare, într-adevăr. în ciuda tuturor aparențelor mai .liniștit", fără verva, .viața", vitalitatea, tonusul din Cu ochi blînzi. Afirmația poate părea ce) puțin ciudată, dat fiind vorba de un mănunchi de proze intitulate programatic „povestiri din viața mea". Dife- rența nu constă, totuși, in cantitatea de autentic, de .viață", de real. Trecînd in pagină, loan Lăcustă devine o făptură fictivă, un personaj ca toate per- sonajele (amănunt teoretizat ari practicat pînă la oboseală de critici și pro- zatori), iar „viața" sa — o povestire, o poveste, o ficțiune ca toate celelalte. Nu (numai) aici trebuie căutată acea diferență, acea pierdere de energie, Ea, istoveala. poate să aparțină și cititorului, saturat oarecum la această oră de fragmente care încearcă să recompună realul, aglutinînd aleatoriu amintiri, vise, transcrieri de (alte) texte, senzații disperse etc. Totul, desigur, cu un ferm auto-control teoretic pe tema binecunoscută : viața ca operă scrisă, scrisul ca viață «Ce altceva să exprime literatura decît propriul ei uni- vers 7 (...). Eu sînt dator In primul rînd să vorbesc In numele meu. Tot astfel cum iml trăiesc numai viața mea Cum pot să o duc și pe a necunos- cuților care se uită la mine ca la o curiozitate 7 Cum pot eu să le rezolv problemele de viață, atita timp cit am de luptat cu mine însumi 7 Atita timp cît eu încerc într-una să mă ordonez și să mă construiesc prin scris 7 E scrisul tărim de viață, și toate celelalte vin mult in urma lui sau mult depărtate lui. Eu însumi am ajuns să nu mal pot gîndi altfel, decît împreună cu cuvinteje. Decît mereu in fața unei coli albe pe care sînt gata oricînd s-o umplu cu frînturi din mine". Iar liniștea e chiar acest scris care-1 învăluie în tăcere. E această viață din cuvinte. „Cuvintul e liniște". Prozele care pun atît de explicit problema sînt Insă cel mal puțin inte- resante. părînd a fi impregnate de senzația acelui „dăja vu“ : Scrisori către mașina de scris. Eseu despre mine Însumi (fragmente), acesta din urmă adre- sindu-și un adevăr cît toate zilele : „Se pot umple pagini la nesfîrșit, tot încercînd a scrie despre scris și despre cel care scrie. Deci mal bine să spun (să scriu) că nu mă interesează toate acestea". Iar prozele cele mai intere- sante sînt probabil tocmai acelea în care autorul se tine de cuvînt : AI zece- lea cadru și grupajul Amintiri din Xi'an. Toate povestirile recompun, de fapt, din fragmente, un autoportret. S-ar părea că ne aflăm atunci în fața unul firav „roman" (cu toate ghilimelele puse), coagulat cumva de imaginea autorului despre sine. Un autor viclean, care-și ia toate măsurile de precauție spre a nu fi suspectat eă rîvnește, la o specie literară mal „falnică". Autoportretul e alcătuit după blnectfhoscuta tehnică a scriiturii fragmentare, cu felufite „trucuri" narative (mal numeroa- se decît. în volumul de debut, poate chiar mai Ingenioase, unele, oricum, însă, exterioare materiei propriu-zise) : ordinea aleatorie a alfabetului, de pildă,' în Ieșirea din labirint, care susține toate capetele de frază, sau lunile anului, sau, pur șl simplu, cifre ori alte corpuri de literă. Citit tn liniște, cu ochi blînzi (nu Insă miopi 0, deci în propriul său spațiu, povestirile lui loan Lăcustă trec proba (de foc 7) a celui de-al doilea volum dintr-o carieră de scriitor După care, va urma, cu siguranță, o altă, mai grea încercare : cea de-a treia carte. Adriana BABE71 • loan Lăcustă. LINIȘTE. Editura Cartea Românească. 1989. Multe generații de filologi, absol- venți ui Universității timișorene, ar putea schița un portret al profesoru- lui Traian Liviu Birăescu. Omul scund, aparent șovăielnic lăsa impresia u- nei personalități tiițde Urcat la catedră, devenea i dascăl, de școală veche, cunoscător profund al valorilor clasice greco-latine, dat șl literaturii secolului nostru, ale cărui elanuri com- paratiste și, uneori, polemice, nu pu- teau fi stăvilite decît de scurgerea, mereu grăbită, a orelof de curs. După fiecare curs, chipul său părea umbrit de regretul că ora a trecut prea repe- de, fără a-1 fi lăsat șansa să își epui- zeze argumentele. Ca student, aveam Impresia clară că Traian Liviu Biră- escu se află mereu în criză de timp. Nu doar că îșl privea foarte des cea- sul, oarecum intrigat de scurgerea ne- miloasă a minutelor, dar aerul ușor perplex, de om păgubit, Cu care își sfîrșea, mai totdeauna, cursurile, lăsau această impresie. Nu știu dacă această continuă criză de timp l-a atras pe profesorul timi- șorean spre vasta operă a lui Marcel •Proust. Cert este că eseul Proust, din volumul Condiția romanului (Editura Dacia. 1971), reluat și amplificat în vo- lumul Proust, azi (Editura Facla, 1979) fac din el, măcar la noi. unui dintre cei mai consecvenți exegeți proustlenl. O dovadă în plus a rolului pe care îi joacă noțiunea timp în gîndirea lui Traian Liviu Birăescu, o aduc roma- nele sale (să pomenim pentru semnifi- cația titlului Echinox dc toamnă ți Calea amintirii), în cate timpul este „personajul" în jurul căruia se inădeș- te mai toată intriga. Vocația fundamentală a eseistului Traian Liviu Birăescu râmîne aceea de comparatist Aceasta vocație o întrece (chiar dacă nu o exclude), in ce pri- vește rezultatele, pe cea de sociolog al literaturii, spre care ținteau la un mo- ment dat ămblțiile criticului. In Con- ISPITA MODERNITĂȚII » V diția romanului, carte apăruta in 1971, paginile cele mai rezistente sint cele de comparatistică. tn care cultura (și dezinvoltura dată de conștiința aces- tei culturi) autorului navighează In voie prin istoria romanului, stabilind afinități și filiații sau dezlcîndu-se, cu ironie, de unele încercări ratate, ale confraților. Din păcate, cartea, ca și cea despre Proust, este prea tributară unei metode (sociologice) care îi dă un aer vetust. In plus, autorul este exce- siv de prudent, nu riscă desprinderea, decisivii, de o bibliografie imensă, pre- ferind, în multe locuri, afirmațiilor directe și transmite (pe care autorul ar fi fost, sîntem siguri, tn măsură să ie facă) o selecție, ușor comentată a unor interpretări ilustre. Regretul pe care II lasă acest tip de abordare a su- biectului este cu atit mai mare cu cît fraza limpede unele metafore și com- parații. rătăcite cu parcimonie ici și col», erudiția reală a autorului, des- chiderea pe care o probează, spre pro- blemele modernității romanului, ar fi fost destule premise de bun augur pentru o carte fundamentală. Surprin- zător dar foarte semnificativ pentru îmbătrînirea metodei ce a stat Ia ba- za Condiției romanului este că astăzi, la aproape două decenii de [a apari- ția cărții, cele mai marcat anacronice eseuri nu sînt cele despre Proust. Joy- ce sau reprezentanții „noului roman" (Robbe-Grillet, Sarraute, Butor, Sl- mon). care, chiar dacă, firesc, nu mai pot comunica lucruri noi, rămîn o lec- tură agreabilă și utilă, ci. fapt nepre- văzut, tocmai cele dedicate prozei ro- mânești. Că pana lui Traian Liviu Birăescu este una îndelung exersată, nu încape discuție. Ușurința ți plasticitatea ex- primării. acuratețea ideilor, unele ac- cente ironice îl readuc în discuție pe fostul cronicar de talent. Apare cu a- tit mai surprinzătoare teama, absolut inexplicabilă, a eseistului de a se ru- pe din tutela unor mode șl modele trecătoare, fie ele cît de ilustre la vre- mea respectivă, spre a păși cu toată hotărîrea pe propriul drum. Contradic- ția eseisticii de pină azi a lu| Traian Liviu Birăescu stă în imposibilitatea de a se desface de un anumit mod de a- bordare a fenomenului literar (să-i spunem, didactic, a cărui ambiție su- premă este de a greși cît mai puțin, fără grija de a aduce și ceva nou) și tentația spre modernism pe care inte- ligența și talentul scriitorului î) recla- mă cu stringență. Ca dovadă, capitole- le din Căile eseului. Prima grijă a cr i- ticului este de a-și înnăbuși elanurile moderniste. Prin eseistica sa de pină acum, Tra- ian Liviu Birăescu seamănă cu un țin- taș de elită, care, In loc să tragă în propria țintă se amuză dărlmîndu-le pe ale-vecinilor. La șaizeci și cinci de ani, are în mină toate atu-urile pentru a scrie Cartea pe care aleasa sa erudi- ție ne-o datorează. Tudorel UR1AN • 7 • ORIZONT AUTENTICITATEA ȘI FORȚA EVOCĂRII După două „cărți de vacanță", agrea- bile, microromanele „întoarcerea" (1987) și „Poveste de dragoste" (1988), care s-au bucurat de mare succes de public, prozatorul Romulus Cojocaru revine cu romanul „Părinții" la am- plul, remarcabilul ciclu romanesc dedi- cat satului mehedințean Punghina și oamenilor săi, „Împărații pămîntului". Ciclul tn discuție a debutat tn anul 1984, prin romanul „Rlstea împărat" și a continuat cu „Împărații" (1985) și „Nunta" (1986), cărți care au (nălțat sensibil cota valorică a scrisului lui Romulus Cojocaru. configurtnd un uni- vers uman aparte, cu o complexă Pro- blematică socială și pregnante note de inedit și pitoresc în planul reacțiilor de ordin comportamentist. Ordinea apariției editoriale a roma- nelor din ciclul „Împărații" nu res- pectă cronologia epică a acesteia, ac- țiunea romanului „Părinții", de care ne ocupăm tn rtndurile de față, fiind, de pildă, anterioară acțiunii celorlalte romane citate. Prin romanul „Părinții", prozatorul Romulus Cojocaru extinde dimensiunile temporale ale demersului său epic pînă la eroicele evenimente ale Războiului de cucerire a indepen- denței naționale de la 1877, ambițio- nînd o vastă, reprezentativă frescă a satului Părinților și străbunilor săi. De altfel, una dintre ideile dominante, ce traversează Întregul ciclu „împărații" este aceea că țăranii. „împărații pămîn- tului", sînt entuziaștii, marii făuritori anonimi de istorie. Autorul manifestă o statornică preocupare pentru eviden- țierea, cu mijloacele de expresie spe- cifice prozei de ficțiune a modalităților firești spontane prezidate de un pil- duitor patriotism de implicare a „pă- mîntenllor" în tectonica de un real dra- matism a tuturor evenimentelor cardi- nale din istoria țării. In materializarea epică a acestei generoase idei. Romulus Cojocaru are meritul incontestabil dc a fi evitat clișeele, accentele grandiloc- vente, tonul „Înalt", patetic. optlnd pentru un firesc și o simplitate a ati- tudinii țărănești față de istorie și eve- nimentele ei, din Perspectiva căreia momentul dramatic al plecării la răz- boi, să zicem, trece în rîndul actelor existențiale asumate cu simplitate și convingerea intimă a necesității lor. Altfel spus, pentru țăranii lui Romulus Cojocaru războiul dus In numele inte- reselor majore ale țării este. In optica lor, de o impresionantă sorginte miori- tică. un fel de secerat, de cosit, de pră- șit, o lucrare a pămîntului, pe care tre- buie să o ducă la bun sfîrșit și cît' mai grabnic pentru a se întoarce acasă, „să se ia cu alte treburi". Din unghiul de deschidere către plurale semnifica- ții al acestei viziuni epice. Romulus Cojocaru consacră pagini remarcabile, care pot figura tn orice antologie a literaturii dedicate participării noastre la primul război mondial, mobilizării din 1916, reacțiilor omenești declanșate de „rezbelul al mare" tn satul româ- nesc al epocii. După cum secvențele inspirate de Răscoala de la 1907 se ală- tură color mai reprezentative lucrări literare care au ilustrat acest eveni- ment. prin forța și autenticitatea evo- cării, prin capacitatea de a creea din aglomerări de detalii și reacții compor- tamentiste relevante, o atmosferă densă, acaparatoare Romanul „Părinții" de Romulus' Co- jo aru întregește fericit un amplu, vi- guros demers epic, o frescă socială su- gestivă a satului românesc dintotdeau- na. surprins tn întreaga diversitate a permanențelor spiritualității sale. Victor RUSU • Romulus Cojocaru, PĂRINȚII, Edi- tura Militară, 1989. PEISAJE LIRICE Debutînd la editura Litera cu un volum unitar, de factură tradițională mai mult în formă decît in conținut. Ovidiu Someșan încearcă să susțină, nu fără efort, o formulă poetică pro- prie. în ciuda unei evidente nesincro- nizări ]a temele tinerei generații Poetul ține la cadențele sonetului, ale stampei, valsului sau sonatinei. manifestînd o atracție vădită pentru spațiul simbolist tn largul căruia iși rememorează „distanțele aprinse" tur- nate apoi și răcite în forme monotone sau fixe. Elegiac Incorigibil, el își a- șează vestigiile muzeului imaginar sub semnul impersonal al poveștii neter- minate și al anotimpului prelungit al Întrebărilor: „Iți mai aduci aminte de ploile de vară. / cît de albastre, lim- pezi și de senin veneau, / lovind în anii noștri- ce nu știau să doară /și- apol spre necuprinsurl pe cai de vînt plecau". Cavaler statornic retras în albia tă- rîmuiul natal, poetul își vindecă o ra- nă veche împărțindu-și urî tul cu pă- durea de iarbă or> cu umbrele unei văi reconfortante. Existența simplă es- te surprinsă cu discreție In secvențe scurte și plasată Intr-un spațiu inves- tit cu cît maf multe resorturi ale ima- ginarului. Spațiul pitoresc al Ruteni- lor și umbra unei iubiri trecute ar putea sta alături de blazonul Ar cad iei, către care poetul navighează cu aripi ostenite în lumina difuză a culorilor toamnei și In mirosul îmbătător de crin. Poezia se constituie ca un reflex al sufletului îndurerat care nu-și mal află liniștea nici măcar în legănarea plaiului patriarhal sau idilic de acasă; peste tot, poetul simte ochiul neiertă- tor al unei culpe ce nu Intîrzie să-și arate colții: vaietul de cuțit al depăr- tării, suspinul valului, cicatricea vre- VIATA CĂRȚILOR • . * * mii. Reminiscențele bacoviene sau pil- latiene sînt asimilate lent, ca Și o a- numltă „poză" a bucuriilor simple, au- tohtone, preluate direct de la magis- trul locului, poetul llie Măduță. Secțiiunea a doua a plachetei conți- ne manualul de ucenicie al poetului, ilustrat cu exerciții de stil sau for- m- și rime lustruite la maximum. Ceea ce nu înseamnă că poetul nu ar face eforturi pentru adaptarea și con- vertirea materiei artizanale într-o sensibilitate proprie: „Nu mai fumegă în zare /pana stinșilor cocori /și va ninge cu uitare /în cutia de scrisori./ /Despletită ca o rană /și cu streașină de fum. / iarna stăruie să cearnă / peste, unde, cînd și cum. //Amintirea bate cale / spre oglinzile de ieri / printre sănii cardinale /vătuite dc tă- ceri." (Poveste de iarnă). După cum expresii ca: „a da frumoaselor uium", „a asmuți cărări spre cirreumstanțe de lut" ori „a legăna dcclinu-n top", dez- echilibrează lectura, risipind farmecul unor bucăți nu lipsite de parfum și culoare. Și apoi prea se lasă totul pe seama unei expresivități de circum- stanță. a rimei și cadențelor, ignorin- du-se raportul dintre lumea sensibilă și cea inteligibilă. Un lirism rarefiat dă totuși, viață desenelor în peniță ale peisagistului, amîntnd confruntarea decisivă cu eul existențial. Gesticulația este săracă, iar consumarea distanțelor interioare se face mocnit Numai odată cu arde- rea acestei etape, lipsită de mobilul unei tensiuni catalizante. iui Ovidiu Someșan Ii va fi mai ușor să-și urme- ze calea spre Poezie. Gh. MOCUȚA *) Ovidiu Someșan. ANOTIMPUL ÎNTREBĂRILOR. Ed. Litera. 1989. SUB ARIPA TIMPULUI In romanul lui Dumitru Ignea"), e- roul principal este astfel caracterizat tn cursul narațiunii: „Pentru Caratașu nevoia de a participa la formarea ca- racterelor oamenilor este organică". Adunind sub „aripa timpului" perso- naje și Intîmplări. Dumitru Ignea (în trecut redactor a) reviste) „Viața Ro- mânească" și, apoi, redactor-șef al re- vistei ..lașul literar", autor al unor vo- lume de proză printre care se distinge „Omul cu păru] cărunt") realizează cu maturitatea vîrstei și a experienței li- terare un roman întins pe mai bine de o jumătate de veac românesc, năzuind a releva trăsăturile curate ale unei ge- nerații greu încercate — în război, și apoi angajate în anii de reconstrucție și construcție nouă a țării, ajungînd pe treapta acelor împliniri tn plan gene- ral care-o îndreptățește șl la o ferici- re personală. Narațiunea implică pen- tru cei ce-l cunosc pe autor (sau l-au mai citit) și o scamă de trăsături pro- prii și specifice, cele mai multe de re- găsit în însăși personajul Caratașu, dar și în celelalte personaje. Dezvoltat în două planuri distinct delimitate prin titluri concludente, „Azi" și „Altădată", romanul derulea- ză alert un prezent rezultat dintr-un trecut împovărat, în primul rînd de război, episoadele acestea excelînd printr-o evocare de bună factură lite- rară. Sint ani grei șl întlmplări în care viața e necontenit primejduită, în aceste condiții grupul de personaje, a- vlndu-l în centru pe viitorul inginer Emil Caratașu, se sudează întru prie- tenie de lungă durată, dovedind fru- moasele convingeri morale ale oame- nilor de omenie, amestecați în fapte de istorie foarte diferite. încrezător în sine, integru și drept In toate actele sale, Caratașu stăpînește arta de a-și apropia camarazii de arme (mai tîr- ziu colaboratorii) și de a-i menține lingă sine, continulnd să rămînă îm- preună să se relntîlnească șl peste ani șl ani. Caratașu devine pentru autor un a- devărat mesager al ideilor unui timp, de aceea personajul își pătrerază tine- rețea, mereu încrezător și inspirînd încredere și optimism, necontenit pre- ocupat de omul dc alături (fie el și ano- nimul măturător de noapte al străzilor, pe lîngă care nu trece fără a oferi o țigară și un cuvînt bun). Firea lui îl leagă și prin dragoste de un personaj feminin întru totul asemănător — bio- grafic șl sentimental — Intr-o construc- ție romanescă din care idilismul lip- sește lăslnd întregul spațiu adîncilor trăiri existențiale ale timpului într-a căruia aripă zburăm. Mircea ȘERBĂNESCU •)Dumitru Ignea „SUB ARIPA TIM- PULUI". Ed. „Junimea", 1988. POEZIE ȘI REFLEXIVITATE Volumul de versuri „Solie", apărut nu cu mult timp in urmă, la Editura Eminescu, constituie, fără îndoială, cea mai reprezentativă carte de pînă acum a poetului severinean Victor Ru- su. Autorul practică o poezie de nota- ție contemplativă, de expresie lapida- ră, concentrată, cu o tăietură adesea aforistică, al cărei limbaj aluziv valo- rifică sensibil întinse. bine asimilate lecturi din lirica modernă. Poetul izbutește să fie convingător în poeme cu dimensiuni de hai-ku centrate pe un vers-cheie. în ca- re surprinde cu pregnanță imagisti- că o stare de spirit dominantă, obsesi- vă: „Corolele se închid / Cind îmi simt respirația, / Izvorul se tulbură / Cînd îl privesc, /De mingii culori. /Se sting ca suspinul /Și, totuși, respir, mingii, privesc",.. Sau: „Rănit de privirile tale. /Ochiul meu secretă / Rășini ne- văzute» /In care te cufunzi. / Fără veste. / Ca intr-un chihlimbar / Gîză cu elitre de aur". Mai puternic marcată ca în volume- le de versuri precedente, dimensiunea reflexivă a poeziei lui Victor Rusu circumscrie. în tonalități ușor elegia- ce. accente meditative pe tema curge- rii ireversibile a timpului, resimțită a- cum cu un plus de acuitate: „De-acum nu mă miră /Osînda furnicii, /Bleste- mul melcului /De a-și duce casa în spate.../ /Nu mai întreb /De cc pă- mîntui vorbește privirii /Cu semințe, aripi, culori.../ Abia mă întreb / De ce sînt numai o slovă / Dintr-un ne- sflrșit alfabet". De aceeași factură sînt șl poemele cu valoare de ars poetica, în care au- torul își pune neliniștite, fără de ră»- puns întrebări cu privire la actul de creație sau încearcă definiții lapidar^ percutante în limbajul lor metaforic, ale poeziei: „Poezia — dîra de sînge /Pe care o lasă agonic /Printre urme înstelate, /De pe zăpezi nesfîrșite, / Fiara rănită ce sînt". Tot din unghi meditativ percepe autorul și anumite secvențe de viață, pe care le interpre- tează liric, invesbindu-le cu nebănuite, generoase sugestii: „Simțind aburul laptelui, /Pruncuj a apucat lacom si- nul, / Iscind o clepsidră / Prin care viața se scurge /Dintr-o parte în alta .../ /Și timpul răstoarnă mereu. / Repetîndu-i uimirile". Cîteva poeme („Știi, doamnă, că .u zidit", „De-mi dai dorului de urmă", „Doamna mea. cu domn lălîu". „A Uu- bovului dulceață" și „Să jucăm", doamnă, joc mut"), de o subliniată forță de seducție incantatorie și de o caligrafie rafinată, aparent naivă, cu ecouri ale „cîntecelor de lume", filtra- te prin prozodia Ș» limbajul „Cint ce- lor țigănești" ale lui Miron Radu Pa- raschivescu, configurează; în registru ludic, o posibilă direcție fertilă a poe- ziei lui Victor Rusu. Rondelele incluse In sumar, majori- tatea de inspirație erotică, dincolo de muzicalitatea și prozodia lor perfectă, nu reușesc să evite un anume aer ve- tust, precum și unele note declarative, romanțioase. Cele mai reprezentative poeme din volumul „Solie" de Victor Rusu vali- dează, însă, (în) semnele unui spirit cultivat și sensibil. Laurențiu CERNEȚ •) Victor Rusu. SOLIE. Ed. Emines- cu, 1989. PRIETENII LITERARE Dacă nu mă înșel, Descoperirea pă- sării Sitela e a treia carte de portrete a lui Alexandru Raicu. Coleg generos, cu numeroși prieteni, cu o neostenită aotivitate de cîteva decenii, „poet în fibra sa intimă", cum a spus G. Călinescu, Al. Raicu și-a descoperit o adevărată vocație In conturarea unor profiluri de scriitori alături dc care a vibrat poematic. După propria mărturi- sire din capitolul Pe baricadă, consa- crat lui Tudor Teodorescu-Braniște, „E uimitor cum vremea uneori, nu numai că nu estompează detaliile, dar parcă le adaugă o tngroșare pentru a le im- prima o lumină mai puternică decît cea obișnuită". Asemenea detalii reve- latoare ne apropie figurile de scriitori prezentați în toate episoadele din vo- lum. Am urmărit cu emoție amintirile, dialogurile, scrisorile și alte mărturii documentare din Aproape de strada Zlatust, unde locuia poeta Otilia Ca- zimir. Cu un nobil realism, sensibilul poet Al. Raicu urmărește viața zbuciu- mată a poetel din dulcele tîrg al lașu- lui de care nu s-a despărțit decît pen- tru o scurtă perioadă, cind am cunos- cut-o la noi, in .Banat, îndoliată de năpastele războiului. Cu sentiment co- legial și cu pricepere înșiră fapte sem- nificative, care ne aduc vie în conști- ință figura distinsei poete. Sînt impre- sionante capitolele Lingă umbra luiCoga și O viafă de roman (Hortensia Papa- dat-Bengescu). Pretutindeni, autorul aduce date inedite, întlmplări demne de reținut pentru istoria literară. Subli- niem, In mod deosebit, evocarea Ecoul foșnetului pădurilor bucovinene, în care nl-1 apropie pe poetul și prozato- rul Iulian Vesper, pe nedrept uitat E adevărat că și In viață, mai ales în ul- timii ani. înzestratul poet, descins din frumoasa Bucovină, a trecut pe lingă noi, asemeni bunului său prieten care trăiește la Timișoara, George Drumur, cu o splendidă modestie și discreție. Poeziile lui Iulian Vesper însă, adunate In volumul Peisaj la marginea cerului (îmi pare ultimul pe care l-a mai vă- zu» cît era in viață), tipărit de Cartea Românească, constituie mărturia unei poezii cu sensuri adinei și cu bo- gate sugestii spirituale. Al Raicu are meritul de a nl-l redescoperi cu afec- țiunea ce-l caracterizează. Descoperirea păsării Sitela este o carte a prieteniei, cu multiple oglinzi, în care privim figurile eterne, o carte cu vibrații de lirism pc care numai Al. Raicu ar fi putut s-o scrie. Al. JEBELEANU * Alexandru Raicu, DESCOPERIREA PĂSĂRII SITELA, Ed. Eminescu, 1989. ORIZONT - CTITORII ALE „EPOCII CASTELUL DE ECHILIBRU Vizitatorii nu văd nimic din ce-am făcut, spunea directorul șan- tierului.' Am subliniat afirmația, poate numai fiindcă îmi aducea a- minte de felul cum priveam eu, In tinerețe, grupul oaspeților „de la oraș", trecînd pe lingă baraca in oare locuiam Se întîmpla să-l am pe Zăvolanu alături și să-1 aud rostind fraze asemănătoare celei ce, iată, mă obligă, după atîția ani, să recunosc cît de puțină încredere în perspicacitatea ochiului străin de .punctul nostru de lucru" puteam să am, pe atunci. Nu figuram între angajați! acelui mic obiectiv edili- tar — unde avea să Înceapă, de fapt, capitolul vieții pe șantiere oa- recare, din biografia mea Despre lucrurile trăite alături de construc- tori, și împreună cu ei, mărturi- sesc cîteva dintre povestirile pe care le-am publicat, de-a lungul timpului. Probabil și sentimentul respectului față de omul de rînd. lor 11-1 datorez, în bună măsură. Cineva m-a întrebat, un .vizitator*', desigur, cum de mi-a venit ideea prozelor cu „Zăvolanu" ? . Cred că nu am reușit să organizez coerent explicația ce mi se ceruse, căci interlocutorul a zîmbit conti- nuu, încontinuu, cît timp i-am vor- bit. El vedea altceva, degeaba în- cercasem să-i ofer amănuntele, de pe urma cărora. îmi închipuiam eu. va înțelege că personajul nu este inventat, pe cît e și rămîne una dintre uimirile de proporții ale. lo- tuși, notabilei mele experiențe de șantier Castelul de echilibru, apuneu di- rectorul șantierului din Retezat, arătînd pe o planșă figurarea in tuș a locului unde se retrag, la nevoie, apele Rîului Male. Expre- sia ne-a sensibilizat. Era aparte, în garderoba circumstanței. Nu putea descrie, pentru auzul nostru, decît ceva deosebit, sustras prozaismului de care se încarcă, vrînd-nevrînd. șantierele. Eu cunosc destul de Inexact cum se reglează un curs de rîu, cum poate sta, la o adică, în așteptarea momentului cînd nimeni nu se neliniștește de învolburarea din adînc, care nu se lasă întot- deauna ghicită. Deci „castelul de echilibru" nu reprezenta, nici pen- tru mine, mai mult decît le sugera celorlalți O amintire pe care nu o *ai poate să te cuprindă. Am dorit să vedem ace! „castel". Semăna cu orice altceva decît cu edificiul din imaginația noastră. Era un trunchi de con ridicat pe o culme împîn- zltă de puiet de mesteceni. De sus. de pe buza muntelui, se deschidea o perspectivă infinit mai intere- santă decît. în sine, „supapa" sis- temului de aducțiune, al salbei de centrale hidroenergetice, deasupra cărora ne aflam. Pînza albăstruie, aparentă, a canalelor colectoare tăia frumos peisajul. Nu era nici această Imagine decît suprafața efortului, a „vieții fără duminici", pe care voiam s-o cercetăm îndea- proape. Directorul durilor din Retezai citește, pe colecții, beletristica se- colului douăzeci. Seara, cîtă vreme șantierul pare că și-a echilibrat, rit de cît, tumultuoasa existență. Mi-a spus asta, anume că primește ultimele cărți apărute și că volu- mele nu rămîn nedeschlse. înclin să-1 cred. Nu știu cît de minuțioa- se erau întrebările colegilor mei, privitoare la șantier, dar îm! ima- ginez că se străduiau să descopere fața ascunsă a lucrurilor, șl caste- lul-el-de-echilibru. Expresia ce ne reținuse atenția devenea, cu alte cuvinte, folositoare drumeților care eram, gîndulul prin ocheanul că- ruia aveam să recompunem, ulte- rior, călătoria. Refuzînd să ne «adu- cem aminte ploaia rece și insisten- tă, felurite alte Inconveniente de parcurs Antoaneta C. IORDACHE ÎNSEMNARE LA GURA APELOR Odată cu anii, dincolo de trans- formările pe care le îndură orga- nismul, probabil că se Intimplă ceva și cu sufletul omului. Ce anu- me. nu-mi dau seama, dar mă sur- prind simțind altfel, față de, să zicem, cu mult timp în urmă. Vrind-nevrînd, sint obligat să fac o paralelă între două simțăminte avute la o distanță de treizeci și șapte de ani Mă văd pe șantie- rul primei hidrocentrale românești, năucit de grandoarea peisajului sfîrtecai de mina omului, de munții in care dinamita a mușcat profund, de țăcănit . de vagoneți, pufăit de locomotive, scrîșnet de excavatoa- re — vechile Menck-url —, huruit de buldozere, izbituri de sunete — un vacarm demn de atelierul lui Vulcan ; copleșit de gîndul că. in încleștarea omului cu muntele, eu, omul, eram atît de mic șl de ne- însemnat. Atunci, un miner, cu pl- eamerul său. un artificier, un me- canic de pe Kirov-ul cu alură de tanc, îmi apăreau ca niște ființe aproape supranaturale. Nu îndrăz- neam să mă număr printre ei, dai împrumutam cumva mîndrla de a le fi de ajutor, copleșit, repet cu- vîntul, de conștiința că alăturarea om — munte, deși evidentă, era deasupra înțelegerii mele. După aproape patru decenii, mă aflu la Barajul de la Gura Apelor între doi munți rămași intacți — drumurile de acces par doar niște scrijelituri —, se construiește — dacă nu cumva termenul este im- propriu — un alt munte, din piatră, și argilă. Este ceva mal pe înțe- lesul meu, cu toate că lucrarea nu e mai puțin grandioasă. Munca aici mi se nare casnică. Doar dimensiu- nile ei mă sufocă. Mai mult decît aerul tare al înălțimii. în orice caz. nu mă simt strivit de noua încleș- tare la care asist. Devin sentimen- tal, mă bucur câ natura nu este siluită, ci parcă, înțelegătoare, co- laborează cu omul. Văd cu ochii minții barajul ce va fi terminat nu peste mult timp: un munte, un alt munte, unul nou, dar nu deosebii de cei din jur îmi place să cred că. în zece ani, va arăta ca și cînd ar fi aici de o veșnicie șl pentru veșnicie. Și mă uimesc în fața a- cestor constructori, care se poartă ca mine, ca tine, ca vecinii mei din cartier, cu toate că el fac altceva, ceva mai măreț decît poate își în- chipuie. Pentru a cunoaște tot și a simți fotul, pe deplin, ml-ar trebui cîțiva ani trăițl aici. în mijlocul faptelor De aceea, mă mulțumesc să cuprind in mine cît Încape în două zile, îmi rămîne în dosul retinei și în suflet, ca un memento, qhipul ne- verosimil de tînăr al unul om. Se- nin, deși privirea, la ora cînd îl Întîlnesc, e obosită. Inginerul Gheorghe Grigoraș. Prezent aici de unsprezece ani, aproape de la înce- putul lucrărilor, venit direct din facultate. Visa să lucreze pe un șantier important. Oricum, acesta este primul său șantier Important. Ce să măi înșir celelalte date ? Că e din Tîrgu-Neamț, că s-a căsăto- rit cu o fată din Hațeg, că locuiesc in Colonie, că au o fetiță de șase ani... Că răspunde de anrocamen- tele necesare la baraj.. Că pînă acum s-au cărat acolo șase milioa- ne de metri cubi — cam o sută șapte mii pe lună, cu o sută de mașini pe zi... Că ... Orice aș spu- ne, și tot ar fi puțin. Insuficient. Plec de la Gura Apelor avîndu-1 în gînd pe inginerul Grigoraș, vă- zînd în el pe fiecare dintre oame- nii de acolo, și cu Insatisfacție surdă că nu-s în stare, deocamdată, șă le dedic decît această însemna- re, și nu poemul pe oare-1 merită. Laurențiu CERNET CROCHIU DOPA NATURA Urcăm, urcăm, urcăm pe o fîșie cenușie și îngustă de asfalt spre cota 1030 din Munții Retezat și ploaia măruntă de primăvară se deșiră pe geamul mașinii în linii subțiri, ușor înclinate, precum se aștern din mers literele noastre pe albul hîrtiei ; înaintăm, înaintăm, înaintăm și arar ni se arată-n cale cîte un pîlc de case muncitorești prin verdele dens și umbros și umed al păduri- lor ;i tot mai des albia Rîului Mare în care zac, precum niște biete fire de nisip, țăndări lucioase de stefuri, smulse munților și spulberate la vale de furia oarbă a viiturilor de odinioară și ele tot cresc și cresc șl se întețesc, îneît simpla lor arătare ajung ca să te Infioare: alergăm, alergăm, alergăm cu su- fletul ca să admirăm aievea ceea ce pe retina închipuirii noastre e de-acum întipărit : barajul hidro- centralei, o imensă piramidă cu creștetul retezat întrecînd în dimen- siuni anticele ei surate și nu năs- cută dintr-un van orgoliu, ci din nevoia vitală a acestui sfîrșit de veac și mileniu — de a da țării cît mai multă energie electrică : făcînd meșteșugite opollșuri pe sinuoasele serpentine ca într-un elegant vals, iată-ne ajunși, în sfîr- șit, pe coronamentul stăvilarului așezat de-a curmezișul coastelor a doi munți ; 473 metri lungime ; 1a bază, lățimea, 700 și o înălțime, în final, de 170 ; sînt datele lui teh- nice exacte, așa cum ne-au infor- mat cu acribia lor didactică plan- șele văzute cu o zi înainte, așa cum ne-o confirmă șl șeful de șantier, Inginerul Dan Crlstodorescu, un bărbat care mal are pînă a împlini vîrsta de 40 de ani. dar din care ultimii 14 — Imediat după absol- virea Institutului Politehnic din Ti- mișoara — și l-a trăit aici ; priveliștea ne exaltă, lumea văzu- tă de la o asemenea înălțime ni se arată altfel, sîntem dispuși să ne lăsăm copleșiți de reveria liniiloi unduioase ale acestui tărîm mine- ral, pe cînd el, fără vreo tresărire, cu o uimitoare simplitate, ne relevă cum anrocamentele — șisturi șl roci de granit — sînt bisat • pînă devin gigantice monolite îmbrăcînd un miez de argilă, cum 100 de camioa- ne cu o capacitate între 10 și 40 de tone își deșartă zilnic în acest loc încărcătura, iar cînd brațul său se întinde spre hăul încețoșat al de- părtărilor. acolo unde se va întrupa din 200 de milioane de metri cubi de apă viitorul lac de acumulare, o face precum ne-ar arăta doar alunecarea unei păsări albastre prin văzduh, mîngîindu-i în trece- re, conturul aripilor ; elanul nostru s-ar încinge și mal mult, mai intens, dar hîrtia carne- țelului ni se vălurește în mîini sub stropii care se sparg de ea cu plez- nlturi ușoare, cifrele și literele de- vin aproape ilizibile și pentru a SISTEMUL HD DE PE RÎUL MAF salva de ia desăyfrșita pieire în- semnările anterioare, sîntem nevo- iți să-1 cerem în grabă cîteva nume de mecanici de utilaje, de dulgheri, de mineri destoinici și pentru pri- ma dată se lasă o scurtă tăcere și vedem cum pielea frunții i se con- tractă, cumpănește de parcă ar răs- foi în memorie un catastif. „E greu, e greu de ales cîteva nume din cele 4 000, spune inginerul și, to- tuși. la insistențele noastre glasul său impregnat de o desăvîrșită li- niște, rostește : Vasile Manghiuc, Costache Apopei, Zamfir Zaharia. Dumitru Popa, Nelu Gheorghe, ve- niți. ca și el, pe Valea Rîului Mare din diferite colțuri ale țării pentru a schimba chipul naturii, așa cum se grăbesc flăcările să se înalțe cît mai sus acolo unde-i jardl mai în- cins ; sub rafalele ploii mărunte de primăvară, cu însemnările ascunse sub haină, intrăm zoriți în mașină și coborîm, coborîm, coborîm în timp ce inginerul purtînd o salo- petă și o cască albă de plastic pe creștet devine încet-încet un punct viu, abia vizibil, între cer și piatra piramidei cu piscul retezat intrată — prin tenacitatea și voința aces- tor constructori — într-o dispută pe tema nemuriri cu masivul muntos purtînd același nume. Aurel Gheorghe ARDELEANU Mă chinuie giodil c. este ciudată, cajxxioa: infidelă. Altfel Hș fi fața paginii albaloab depășită de erolaul la Rîul Mare. Mă aflu acum® nu te distanță de Hapul preajma construAlor scris, și am simțkînt mă încnnlnnră. ■ e ACOLO UNDE OAMENII RĂMÎN TINERI înainte de u-i cunoaște pe teme rarii constructori de hidrocentrale, prezența copiilor pb străzile colo- niei de la Rîul Mare m-a făcut să simt măreția peisajului. Am sentimentul că cineva mi-a oferit un pumn din pămîntul esen- țial de la poalele Retezatului, care este roditor și totodată atotcuprin- zător, edificator pentru tot ce se intimplă în timpul nostru Istoric. Cred că sînt mai emoționată de- cît îndrăznesc să mărturisesc. In cele două zile petrecute prin locu- rile ce mustesc de istoria veche și pulsează în ritmuri noi, imaginile sînt mereu altele. Prinsă în mișca- rea lor, faptul că nu știu prea multe despre cum se nație o hidro- centrală nu constituie un obstacol, iar dinamica ședinței operative, la care am fast invitați de către to- varășul director general, inginer Viorel Dănilă, m-a făcut să mă simt angajată, chiar dacă numai prin puterea imaginației, într-o operă de creație durabilă. Pe mă- sură ce mă familiarizez cu terme- nii tehnici : canale de aducțiune, sîmbure sau nucleu de argilă, cas- tel de echilibru. încep să mă întreb dacă ceea ce mi-am propus să scriu va avea destulă claritate. DOI E ziua, la prin E copii joacă fotbal, alț intr-un fel de «Jurs alții fac cumpăniri zine, alții pleacă sre ș tele lor trec, aperam i foarte aproape, ■ ai Apa se rostogolite pi Copacii susură, vnaș tonaj rulează pe dru baraj. Cîțiva oanmi î haine de lucru jirăse Antreprizei, urcă ia mc • 9 ® 0RIZ0N1 NICOLAE CEAUȘESCU" [DțOENERGETIC ARE - RETEZAT ndul ta mintea me:> pr!cioas.i și aproape n-aș fi timorată în e. Poate că mă simt Ismut otu:.;ai!or de > la turnai o nuap timpul petrecu: in ctttțUor, la masa, dc ițM fotul că ei încă Am e bine că. Alții vin Ei și tot ce se Intîm- plă în jur alcătuiesc momentul prezent. Prin ei viitorul, așa simt eu, se așterne peste prezent ca o peliculă transparentă și îl face să freamăte. Sîntem convinși cu toții că prezentul înseamnă cev® și nu avem nevoie să căutăm prea mult elemente și situații pentru ca să al- cătuim zestrea de astăzi și de mîi- ne a țării. La Rîul Mare, tot ce «-a Ml' TULCAN : Structură variabilă. nz itald Cițlvu ■A se întrec MB de ciclism, ăttwrin muga- H&ulă. Silue- : ffisor Undeva. seiM muntele ^Klre pietre. ) tină de mare dinspre Mbrăoațf in K birourile faKin și plea- infăptuit în ultimii cincisprezece ani este măreț, atît de impunător îneît adevărul dă autoritate, obține forme șl intensitate, un tot curățat de Impurități prin muncă, prin dă- ruire. Din nou frunzele freamătă, apa curge năvalnic,-ca și cum le-ar fi cuprins unda de senzații irezistibi- le care-mi străbat ființa. Și am Impresia că timpul trece repede, că n-am să am vreme să observ, să-mi ordonez Impresiile. Cerul își pierde culoarea. Au apărut stelele. Peste tot lumini. Urcăm pînă la punctul din care Tara Hațegului se poate admira în toată splendoarea el. Aici un semn al cuceritorilor : castelul de echi- libru. Și cum nu vreau ca timpul să fluture din aripi pe lîngă mine., iau seama la schimbările operat» de om. Ele sînl evidente și păstrea- ză o anumită ordine : abateri de la cursul natural al apelor, dirijarea prin canale, adunarea în lacuri de acumulare. Sînt o spectatoare, dar și participantă la o procesiune spe- cifică anilor de profunde înnoiri. Și mă gîndesc din nou la cei care con- feră adevărata dimensiune a înfăți- șării acestui colț de munte la con- structorii care sapă tunele, care se luptă cu viiturile sau vorbesc des- pre rîurile Bărbat. Alb, Nucșoara, Rîușor ca șl cum ar vorbi despre uriași ce trebuie îmblînziți. Patru mii de muncitori. O parte dintre ei lucrează în centrala subterană, cei- lalți la suprafață. Muncesc și schimbă înfățișarea locului. Mun- cesc în condiții de izolare, și n-au timp să observe că viața operează și asupra lor o oarecare schimba- re ; trecerea de la tinerețe la ma- turitate. Poate, doar seara. în vreu- na din barăcile coloniei, un fierar beton Ist.- un miner, o femeie elec- trician sau macaragiu, își lasă mîi- nile în poală și îșl zice: uite că sînt aproape să dau gata și șantie- rul ăsta. E al treilea sau al patru- lea ? Și poate că acel moment ră- mîne țintuit cu o săgeată nemaipo- menită. pe care oamenii o slobod doar, tn gînd, atunci cînd își nu- mără anii. Gînd fu^r. Pentru că aici, la Rîul Mare, oamenii rămîn tineri: sini toți un braț puternic, o unire. Deși acum mă aflu la peste trei sute de kilometri depărtare de Rîul Mare, parcă mai văd înșirui- rea de lacuri de unde pleacă lu- mma născută din forța apei menită să înlocuiască strălucirea zilei a- tunci cînd soarele apune, să pună in mișcare o sumedenie de agrega- te, încerc să aleg cuvintele, să le amestec intr-o culoare unică de aripă ca un cerc de curcubeu, oa un ochi de aparat de filmat să pot înfățișa. în toată splendoarea lor. centralele electrice, culmile munți- lor, fascinația apelor. Apoi ies în noapte sub lumina rece a lunii sub care, sînt sigură, stau și cei patru- sprezece mif de locuitori ai colo- niei de la Rîul Mare și vorbesc despre viață, despre muncă. Aș vrea ca semnătura pusă sub aceste rînduri să fie colorată de exprimarea unei seve aparte ; do- rința de a-i asigura pe construc- torii ai căror oaspeți am fost de admirația și respectul nostru. Corina Victoria SEIN UN PRUNC DIN HAȚEG Pentru ca un loc’ să devină o așezare omenească, trebuie ca acolo să se nască prunci. Firește, Hațegul -------------------------------------------------------- l/Zs la Rîul Mare Dc pe zidurile Cetății să privești trufia retezată a Muntelui, să vezi zăpada timpului topindu-se in lacrima dulce a Riului Mare. Aici, la rădăcina brazilor, înalți ca visul neretezat al copiilor, nu dc profunzime duce lipsă piatra. Și, la braț cu poetul, în singurătatea amiezii sale, am pornit să studiez anatomia viratei : la vechea albie, inlăuntrul vanelor sfere, la Gura Apelor, în casa memoriei, la polul opus, intr-un perfect echilibru. Octavian DOCLIN e din străvechimi omenit și româ- nit de nașteri și dc morți. Pe o culme stă șl azi ruina castelului iui Vlad Țepeș, despre care a scris Jules Verne, într-un sat mai dăi- nuie palatul baronului Nipcea, des- pre care a scris Jokai M6r, noi am înnoptat în acela al familiei Gân- dea, luptător de-al lui Matei Cor- vinul, despre care n-a scris — încă — nimeni Dar morții nu ajung spre a face dintr-un spațiu o casă a omului. Și poate nici oamenii vii, cei ce ridică, de pildă, stăvilarele și labirinturile subterane ale siste- mului de hidrocentrale de la Bra- du’. Mare — Hațeg; e nevoie de copii. E nevoie de miracolul naște- rii. Eroina noastră, în vîrstă de două luni și jumătate, s-a născut in maternitatea din Hațeg, dar a fost purtată la sin aici, intr-unui din blpcurlle-baracă ce vor dispă- rea peste cîțiva ani, cînd marea lu- crare va fi fost desăvîrșită. Și to- tuși aici, printre mirificele culmi ale Retezatului, va fi locul de naș- tere și de copilărie al fiicei fami- liei inginerilor Teleanu. Obîrșia ei și sediul primelor amintiri. Locul natal. • Tatăl este secretarul de Partid al locului, este, bineînțeles, tînăr și se topește privindu-și fiica. Mama, și ea inginer, e la rîndu-i fiică de „șanlierisl" ; e învățată din copilă- rie cu atmosfera cu totul aparte a hidrocentralelor ce se durează din pricepere și trudă. Copilul Hațegu- lui își are și bunicii aici, la Bradul Mare. O comunitate ce pare, dina- fară, izolată și stranie, dar în oare, cum mi se spune, „trăim ca într-o familie". Deci, o familie mică într-o familie mare. Tinerii Teleanu s-au ctlnoscut aici, s-au iubit, au înte- meiat un cămin, au un copil. îl cresc, muncesc. întemeiază. înteme- iază nu numai o aducătoare de lu- mină hidrocentrală, ci și un loc natal. Lingă un pîrîu, printre cres- te împădurite — un loc omenesc, un loc românesc. — .Unde te-ai născut ? — La hidrocentrală, va răspunde ea, peste ani. Cine știe dacă nu va deveni Ia rîndu-i șan- tleristă. ca tata și mama, ca bu- nicul. Oricare îi va fi cursul vieții, copila, prin simpla și miraculoasa ei existență, a dat un titlu de no- blețe în plus Riului Mare 1-e prefăcut într-un loc de naștere. Alexandra INDRIEȘ ÎNĂLȚARE DE LUMINI Cîndva, un scriitor care nu cre- dea în destin și-a pus (într-o ima- ginară scrisoare adresată sieși) în- trebarea mult reflexivă, dacă nu cumva ne este dat să ne naștem fără destin. Uneori se întîmplă ca, treptat, să dobîndim unul : el se numește — memorie. Memoria noastră cea de toate zilele. Cînd scriu rîndurile de față mă gîndesc la momentul acela Inexpri- mabil în care, alături de ceilalți colegi, am coborît din microbuzul nostru în „minusculul" (credeam eu atunci) centru a) Coloniei mun- citorești Rîul Mare. Mi-a fost dat, prin generoasa bunăvoință a gaz- delor noastre, să înțeleg însă foarte repede că din acest cu adevărat Centru, pornesc, radial, aidoma u- nor, penetrante și ascuțite raze so- lare, puternicele forțe ale șantie- riștilor (sosiți, cu mic — cu mare, adică împreună cu familiile lor, din te miri ce colț de țară), forțe spun, unite sub semnul aceluiași destin fantastic : de-a ființa lumină dreap- tă și bună. înălțare de lumini. Oa- menii minunați ai acestor locuri numesc acest autentic edificiu al luminii și puterii mult mai pro- zaic, mult mai exact : Șantierul Hi- droenergetic Riul Mare — Retezat. Dar nu despre (deocamdată) ma- rele șantier și despre slujitorii săi doresc să scriu. O vor face mult mai bine colegii mei. Spuneam așadar, de acea cli- pi) inexprimabilă în care am cobo- rît din microbuzul nostru privind o lume aparte, singularizată prin destinul ei ,de excepție. Atunci i-am văzut. întîi și întîi, pe Ei, copiii, pe ei. frumoșii-, alergînd și jucîn- du-se, despovărați de griji, la fel, exact la fel, ca alți copii frumoși de pe această planetă, oare au avut norocul să fie despovărați de griji. De grijile părinților lor. Și atunci mi-am spus că ei sînt memoria vi- itoare și că, absolut sigur, într-o bună zi, mulți dintre ei își vor adu- na forțele într-un centru și puterea lor va pomi radial. asemeni unor penetrante și ascuțite raze solare, luminînd și dăruind putere acestui străvechi pămînt... Alexandru DEAL ORIZONT • 10 ® istorie document_____ DICȚIONAR LITERAR Dr. Aurel Cosma — o personalitate Alexandru Deal marcantă a Banatului Personalitate marcantă a mișcării naționale și vieții politice românești din Banat, dr. Aurel Cosma și-a adus o valoroasă contribuție la lup- ta poporului nostru pentru făurirea statului național u- nitar. Fiu al dascălului Da- maschin Cosma și al Măriei Panaiot. di Aurei Cosma s-a născut in comuna Beregsăul Mare la 13/26 septembrie 1867 Cunoaște incă din copi- lărie consecințele politicii cer- curilor guvernante maghiare asupra slujitorilor școlilor na- ționale românești, în timpul efectuării studiilor, confrun- tîndu-se cu mari dificultăți materiale. După încheierea, cu foarte bune rezultate, a cursurilor Liceului din Timișoara, își continuă studiile la Facultatea de drept din Budapesta, beneficiind de „stipendiile" Fundație] Gojdu, de ajutorul materia] oferit de unii fruntași români (dr. lo- sif Gallu, Dionisie Poenaru, familia Mocioni, Meletie Dre- ghici ș. a.). Animat de o ma- re voință și putere de mun- că. obține (1894) și titlu] de doctor in drept și științe de stat. Lucrează apoj ca stagiar, pînă in mai 1896. in birourile avocațiale ale cunoscuților militanți politici români Pa- ve) Rotariu și Emanuil Ungu- reanu. Va practica avocatura la Timișoara, timp de aproa- pe 35 de ani. pe lîngă alte funcții importante deținute după Marea Unire. Dr. Aure] Cosma s-a anga- jat, încă din tinerețe, în miș- carea națională și participă activ la lupta românilor pen- tru libertate și unitate națio- nală. A luat parte, ca stu- dent, ia activitatea Societății academice „Petru Maior", se comportă ca un adevărat pa- triot In anul 1892, cind auto- ritățile maghiare au depus e- forturi susținute pentru a con- fisca ziaru] „Replica", scos de studenții romini. In cămăru- ța -a modestă a fost depozi- tai un mare număr din e- xemplareie ^Replicii", de un- de au fost apoi distribuite printre români. Se afirmă ca unu] din militanții de frunte ai tinerilor români aflați la studii In capitala Ungariei, fiind ales președinte a| Comi- tetului studenților români, al- cătuit la 16 decembrie 1892 cu scopu] de a iniția și organiza acțiuni cultural-politice me- nite să afirme idealurile li- bertății și unității naționale. Stabilit la Timișoara, depu- ne însemnate strădanii pentru intensificarea mișcării națio- nale din Banat Publică arti- cole nolitni in gazetele româ- nești. colaborează la partea juridică a ..Enciclopediei ro- mâne" pledează in favoarea țăranilor români. încercînd să limitez, măsurile de represiu- ne ale autorităților austro-un- gare sprijină preocupările u- not țărani români de a cum- păra terenuri agricole puse în vinzare eu diferite prilejuri. Va fi orezent la adunările naționale ci unul din condu- cătorii organizației județene Timiș a Partidului Național R >mân Și va sprijini cu mul- tă stăruință activitatea Reu- niunilor cultural-politice ro- mânești. a despărțămintelor ,.Astra“ etc. Poziția adoptată Intr-o se- rie de împrejurări politice. In deplină concordanță cu inte- resele românilor din întreaga monarhie habsburgică. îi con- solidează prestigiul în cadrul mișcării naționale, fiind ales membru în Comitetul Execu- tiv a] P.N.R. ia Conferința națională din ianuarie 1905. Locuința sa din Timișoara a fost adeseori loc de întîlnlre a fruntașilor românilor bă- nățeni, după cum frecventă a fost prezența lui Aurel Cos- ma la acțiunile românilor pentru drepturi social-politice și libertate națională. Parti- ciparea sa la alegerile parla- mentare din 1905 și ma] ales, din anul 1906. în cercul elec- toral al Făgetului, determină impresionante manifestări de solidaritate națională și o a- devărată însuflețire în rindu- rile românilor bănățeni. De altfel, în „Manifestul" adre- sat alegătorilor, dr. Aurel Cosma subliniază clar faptul că masele românești au pă- șit pe calea solidarității și a luptei hotărfte „care singură poate duce la mulțumirea în- tregului neam românesc". Evenimentele revoluționar- naționale din toamna anului 1918 îl află la Timișoara, ho- tărît să contribuie cu toată energia la înfăptuirea mare- lui idea] al unității na- ționale, să contribuie la desăvîrșirea unității poli- tico-statale a poporului ro- mân. In contextul amplului proces revoluționar din Banat și Transilvania. s-a afirmat cu o putere de nezdruncinat voința de unire cu România. La 31 octombrie 1918, ofițerii și soldații români de pe teri- toriul comandamentului mili- tar Timișoara întruniți tn sa- la restaurantului ..Kronprinz". se constituie In adunare na- țională și aleg Consiliul Na- țional Militar Român, avînd ca președinte pe dr. Aurel Cosma. în aceeași zi, frunta- șul român participă la con- sfătuirea din sala Casinei militare din Timișoara, unde va respinge cu hotărîre și demnitate încercările și ma- nevrele unor social-democrați de dreapta, tn frunte cu dr. Ot- to Roth. de proclamare a auto- nomiei Banatului sub forma unei „Republici bănățene", organism politic artificial, tn totală contradicție cu năzuin- ța mării majorități a popula- ției bănățene. „Noi românii — precizează atunci dr. Au- rel Cosma, nu putem primi propunerea d-lul dr. Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale... aceea a făuririi sta- tului național român unitar. Masele românești bănățene vor sprijini cu entuziasm po- ziția energică a Consiliului Militar Național Român și a președintelui acestuia. în seara zilei de 31 octombrie, o grandioasă Întrunire naționa- lă românească se desfășoară In fața primăriei orașului Ti- mișoara. Miile de participanți aclamă îndelung cuvintele: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române", cu care dr. Aure] Cosma deschi- de marea adunare politică a românilor timișoreni, aduna- re ce se va încheia in acor- durile clntecului „Deșteaptă- te române". Credincios convingerii poli- tice care i-a marreat întrea- ga ziață, dr. Aurel osma acționează. în acele zile de maximă încordare, pentru bi- ruința deplină a idealului u- nității național-statale. Va co- labora cu Consiliu] Poporu- lui. condus de dr. Roth, nu- mai In ceea ce privește păs- trarea ordi' i și liniște] pu- blice. în ședința din 2 no- iembrie a acestui organism politic hibrid se ridică îm- potriva proclamării „Repu- blicii bănățene", argumentlnd limpede că românii. marea majoritate a locuitorilor Bă- natului, volesc ca această străveche provincie române- ască să se unească cu Țara liberă-România. în ședința a- cestui ..Consiliu" din 3 no- iembrie, dr. Aure] Cosma. In numele Consiliului Național Militar Român, respinge ca- tegoric încercările unei re- strînse grupări, ruptă de rea- litățile șl de voința covîrși- toarel majorități a populației bănățene, de a’ decide „loia- litatea" față de guvernul ma- ghiar. Aure] Cosma sublinia- ză cu demnitate că românii bănățeni, sprijiniți și de ma- joritatea locuitorilor de alte naționalități. își exprimă ade- ziunea ]a Consiliul Național Român Central, singurul or- ganism politic conducător, re- cunoscut și acceptat. Aceeași poziție hotărîtă o va afirma și la consfătuirea din 13—14 noiembrie 1918 de ]a Arad, unde va particina ca repre- zentant a] românilor bănățeni. Ca delegat titular al cercului electoral Becicherecu] Mic a luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba-IuUa, pronunțîndu-se pentru Unirea necondiționată cu România. Ca o recunoaștere a meri- telor sale tn lupta pentru li- bertate și unitate națională est’ ales membru în Marele Sfat Național Român, Iar la 25 iulie 1919. Consiliul Dlri- gent I] numește în funcția de prefect a] județului Timiș- Torontal. în proclamația pe care n adresează locuitorilor județului. cuprinzător pro- gram de acțiune democratică, trasează coordonatele unri e- voluți] noi. bazată pe progre- sul social-economic și cultu- ral. pe respectarea drepturi- lor și demnității naționalită- ților conlocuitoare Dovedeș- te tact și discemămlnt In de- pășirea greutăților de început ale administrației românești, participă activ la viața poli- tică. Iși aduce contribuția pînă la sfîrșitul vieți] (31 iu- lie 1931) la consolidarea Ma-, rii Uniri, la dezvoltarea și propășirea României întregite. Dr. loan MUNTEANU Prozator. S-a născut la 17 martie 1946 în Arad. Membru al Uniunii Scriitorilor din RS. România. Debu- tează cu micro-romanul Nisip. E.P.L., 1968 (colecția „Luceafărul"). Publică apoi romanele : Lașii, Ed. Cartea Ro- mânească, 1971 (Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara) și Ano- timpul făgăduinței, Ed. Cartea Româ- nească, 1975. Tema celor trei cărți este „integrarea adolescentului în viața so- cială" (Sanda Radian, 1971) ; protago- nistul — tinărul aflat la limita dintre copilărie și maturizare — aduce în text conflictele și psihologia specifice viratei. In planuri variate (ce se întretaie după tehnica strategii- lor contrapunctice) sînt conturate : viața șantierelor, tablouri din mediul rural ori izbutite crochiuri citadine. Pe de altă parte. Al. D. practică un „modernism", vizibil atît în construcția tex- tului, cît și în structura personajului (tînărul, prins în „cursa de a se descoperi, mutîndu-se dintr-un loc în altul, în căutare de sine (...) zmulgîndu-se de cîte ori nisipul obișnuinței zilnice tinde să-1 înghită", Magdalena Popescu, 1968), modernism „mode- rat și mai ales motivat printr-un anumit conținut" (Cristea, 1968). Dincolo însă de „macrostructura" tematică și stilistică unitară a romanelor (Dorcescu, 1977), surprindem o salutară evoluție de la confesiune („o rară sinceritate, o expresie autentică, necontra- făcută, conferă un accent grav, dramatic, acestei confesiuni" t Cristea cu privire la Nisip) la meditație (în Anotimpul făgăduin- ței, alături de conglomeratul de personaje ce populează narațiu- nea, se Insinuează un „alt personaj : timpul", Silvia Udrea, 1975). REFERINȚE CRITICE : Magdalena Popescu, „România literară", 1/1968; Al. Ruja, „Orizont", 9/1968 ; Valeriu Cristea, „Amfiteatru", 34/1968 ; Pseu- donim, „Luceafărul", 41/1968 ; Sanda Radian, „Viața românească", 9/1971 ; Lucian Alexiu, „Orizont", 34/1975; Virginia Burduja, „Cronica", 37/1975 ; Sorin Titel, „România literară", 42/1975 ; Eugen Dorcescu, „Orizont", 1/1977 etc. Simion Dima Prozator, publicist, eseist. S-a năs- cut la 14 noiembrie 1930 în localitatea Comlăuș (comune Sîntana, jud. Arad). Absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București. Publicist comentator la ziarul „Drapelul roșu". Membru al Uniunii Scriitorilor din R.S. România (1978). Debut în „Viața românească", 5/1954. Debut editorial cu volumul de proză scurtă Urmele duc la Nera, Ed. Eminescu, 1975. Au urmat : Mielul negru, roman, Ed. Daeia, 1975 ; Amintiri de astă-vară, povestiri, Ed. Ion Creangă, 1980 ; Puntea însorită, eseistică, evocări, Ed. Albatros, 1988. A îngrijit și a prefațat volumele : Victor-Vlad Delamarina, Al mai tare om din lume, Ed. Facla, 1972 și Camil Petrescu, Trei primăveri, Ed. Facla, 1975. S. D. începe prin a scrie o proză de factură realistă, obiectivă, la care se remarcă „acuitatea observațiilor", o bună prelucrare a notelor furnizate de reporter, precum și „intuiția clară a psihologiilor". Dema- rîndu-și narațiunea de la o „experiență individuală", S. D. știe s-o dirijeze „spre social" (Ruja, 1975). în parte, romanul conso- lidează datele debutului : scriitorul este apt în „a realiza recon- stituiri complexe și vii, adevărate glasuri ale vieții și ale istoriei în desfășurare" (Țugui, 1976). Mielul negru se înscrie în seria romanelor oare au ca temă adolescența, plasată „in atmosfera derutantă, neclarificată de după al doilea război mondial" (Tașcu, 1976). Din această „materie în mișcare", autorul sublimează „punctele de reper ale clarificării, ale organizării sub raport su- fletesc și ideatic". „Dependența cvasi-totală de subiectivitate", de memoria afectivă reprezintă nota dominantă a prozei lui S. D. „împarte materia romanului între fulgurații liricei tincturări Mielul negru se constituie, astfel, „ca un periplu memorial" care „împarte materia romanului între fulgurații lirice, tincturări afective și episoade decis închegate epic" (Alexiu, 1976). „Tehnica rememorării" (Bănescu, 1982) și fervoarea pledoariei morale (Carmen Odangiu, 1982) sînt trăsături pe care le conservă și căr- țile dedicate tineretului. Ecoul munților, culegere de povestiri și nuvele, unele conținînd „miezul epic al unui posibil roman", „propune o nouă decodare a prozatorului": „sîmburele ludic, verva ironiei" (Rachieru, 1989). REFERINȚE CRITICE : In volum : Cornel Ungureanu, Imediata noastră apropiere, Ed. Facla, 1980, p. 45. In presă : Al. Ruja, „Orizont", 37/1975 ; G. Nistor. „Transilvania", 12/1975 ; Simion Dănilă, „Familia", 7/1976 ; Valentin Tașcu, „Steaua", 10/1976 ; Lucian Alexiu. „Ori- zont", 23/1976; Haralambie Țugui, „Cronica", 24/1976; Victor Rusu, „Ramuri", 2/1977; Traian Dorgoșan, „Orizont", 22/1981 ; Florin Bănescu, „Familia", 1/1982 ; Carmen Odangiu, „Orizont", 16/1982 ; Adrian Dinu Rachieru, „Orizont", 10/1989 etc. Olimpia BERCA • 11 ORIZONT Artistul Dlastic. in oglinda creației dedicate istoriei, tematicii de actualitate in» Doi artiști timișoreni la galeria „CĂMINUL ARTEI” LIDIA CIOLAC : Lucrarea tematică Ba poarte amprenta unei simțiri apar- te. - Mereu în căutarea unei coeren- țe particulare, graficiană a „semne- lor" și „morf elogiilor posibile", Lidia Clolac este artistul oare comunică ima- ginației privitorului, capacității lui de a reflecta, lucrările ei fiind „scriere a naturii" adresate unui „lector medi- tativ". Hieroglifele vorbesc despre „evenimentul străvechi", al genezei formelor, recuperează sentimentul veș- nicei prefaceri, al „migrației" eterne, ai ruperii din magma unei secțiuni, pentru o alta, dintr-o următoare struc- tură, nici aceasta închisă, stabilă, de- eît vremelnic. O viziune plastică asu- pra fluidității se povestește pe sine, în imagerie artistei. „Scrierea" apar- ține unui maestru îndrăgostit de jocul cu uneltele sale, lucid în fiața „natu- rii". descifrîndu-i din vîrful peniței mecanismele capricioase și teatrale. — „în primul rînd conținutul, spu- ne Lidia Ciolac, ideea lucrării trebuie să corespundă unor idealuri comune artistului și publicului atît de divers, pentru ca lucrarea să intereseze. De- sigur, nu poți lucra pe gustul fiecă- ruia dintre cei ce formează eventualul public al expozițiilor tale, dar ai da- toria, ca artist, să faci în așa fel îneît ideea să comunice, să fie înțeleasă de societatea în care creezi, de contem- poranii tăi. Ce este arta, de fapt, dacă nu ua mijloc de a stabili legături su- fletești cu oamenii, prin intermediul vizibilului ? Ceea ce rămîne, ca mo- dalitate a acestei comunicări, este sti- lul propriu. Eu mă orientez, Întot- deauna, după un principiu potrivit căruia, înainte de a fi o compoziție cu un anume mesaj, lucrarea trebuie să fie exprimare plastică. Poate de aceea se întîmplă să ajung la idee in- direct, sau mai puțin direct, chiar în lucrările mele cu tematică socială, cum ar fi „Dacă toți oamenii din lume" — o compoziție unde am în- cercat să subliniez necesitatea solida- ■ ri lății umane, în epoca noastră, o temă frecvent abordată de plasticieni, dar care rămîne, cred eu, actuală în con- tinuare. Consider, de altfel, că lucra- rea tematică, de comandă socială, tre- buie să poarte amprenta linei simțiri aparte, a artistului, amprenta unui stil personal. Publicul nostru e mai exi- gent decît altădată și nu mal aprecia- ză compozițiile imitative, sau ilustra- tive, Indiferent de subiectele cărora le sînt consacrate. Revenind la ceea ce îmi este mie propriu, aș dori să spun că mă interesează in cel mai înalt grad cum sînt privite, de către oamenii acestui timp, lucrările mele. Evident, atunci cînd ai în vedere o te- mă socială, nu poți fl nicidecum atît de abscons, îneît să nu înțeleagă ni- meni ce al avut de spus. Starea de optimism, de entuziasm, ori de bucu- rie pe care o degajă lucrarea ponte fl percepută de privitor și poate consti- tui. astfel, o sărbătorire a evenimen- tului social-politic, de către artist". ROMUL NUȚIU : Arta monumenta- lă și ridicarea nivelului de conștiință al oamenilor. — Pictor al marilor suprafețe, des- chizîndu-se către ideea de experiment cu o fervoare de admirat, Romul Nu- țiu izvodește tablouri puternice, unde culoarea pare în plină creștere, în curs de a germina, în mișcare spre înafară. Poate de aceea, pînzele lui Nuțiu atrag, în expoziții, apropierea obiectului, adică dintr-un motiv in- tern, al artei plostlclanului, iar nu atît dintr-o tendință ce înscrie aceste ală- turări sub o denumire oarecare. Di- namismul suprafețelor „invită", cu alte cuvinte, la „dialog", spațiul în- conjurător, în care, prezență parado- xală, plcto-obiectul legitimează și tot- odată respinge extensia picturalului. Dintr-un asemenea unghi, expozițiile semnate Romul Nuțiu vizualizează tensiunea unui circuit de comunicare ; spectacolul nu e lipsit de gravitate, transcrisă în vibrația liberă a culorii. — Ceea ce îl preocupă, referitor la subiectul pus în discuție, Romul Nuțiu denumește „problema durabilității spi- rituale a lucrării". Artistul revede, cu ochiul minții, o seamă de exemple utile pledoariei sale, constatînd că, acolo unde „fenomenul imediat" sub- jugă și încarcă, peste măsură, lucra- rea de artă plastică, se produce un dezechilibru, între „ceea ce se doreș- te" și „ceea ce se realizează". După cîțiva lini, asemenea „opere" se cer în- locuite. Ideea ar fi că o lucrare te- matică, ce conține, desigur, „nota vre- mii" în care a fost realizată, trebuie „să dureze în timp". De aceea, e foar- te importantă „interpretarea temei", de către artist, investiția de gîndire plastică și de efort creator. La cele două panouri decorative, din cimen- turi înnobilate (unul cu tema „Litera- tura și arta", celălalt reprezentînd „Știința"), aflate în spațiul Universi- tății timișorene, s-a lucrat aproape un deceniu. Cînd termina facultatea, Nu- țiu nu se gîndea să abordeze arta mo- numentală. Acum poate vorbi, însă, de o experiență în acest domeniu, le faptul că „arta monumentală e una dintre formele care ajută la ridicarea conștiinței sociale a oamenilor, așa cum se prefigurează chiar în Tezele pentru Congresul al XlV-lea, al parti- dului ; în orice lucrare cu temă socia- lă, problema mijloacelor artistice tre- buie să fie sub auspiciile revitalizării; unde nu se încearcă asta apare obo- seala și, în consecință, lipsa de interes a publicului". Romul Nuțiu nu separă, gîndindu-se la modul cum arata plas- tică intervine în procesul de educare a publicului, esteticul de politic, deoa- rece, în opinia Iul, „fiecare lucrare contemporană are și implicații sociale actuale ; în expoziții, lucrările cu ca- racter mai intim se completează foarte bine cu acelea vizînd expres tematica socială". Autorul „Secțiunilor prin pă- mînt fertil" ar dori ca. în Timișoara, unde „ritmul construcțiilor a luat o mare amploare, partea de decorație să nu rămînă în urmă" ; amintește „bu- nul obicei al concursurilor de artă mo- numentală", admiră calitatea cîtorva lucrări de proporții, existente în oraș, „pentru șansa de meditație pe care o dau privitorului". Artistul nu poate ignora „nivelul general, mai ridicat, al publicului, realitatea că individul con- temporan e integrat în circulația in- ternațională a informației plastice"; creatorul e, deci, dator ca, „bazîndu- se pe cunoștințele adunate și infor- mîndu-se, la rîndu-i, permanent, să ofere soluții artistice noi — fiindcă numai astfel se poate apropia, cu ade- vărat, de sensibilitatea receptărif ac- tuale, de contemporanii săi". LEON VREME : Imaginea marilor voievozi ai neamului românesc — di- mensiunea creatoare a temei Istorice. — Leon Vreme e pictorul unei ire- presibile nostalgii, pe care tablourile încearcă, probabil, să o ascundă, sub vălurile strălucitoare ale culorilor reci. O memorie neliniștită își transgresea- ză mareele pe pînză. Seducția forme- lor, rotite în arhitecturi imaginare — sugerînd realul, dar nu lăsîndu-se co- pleșite de acesta, absorbția lurftinii în volumele ce tind să difuzeze unele în celelalte, ar fi, în rezumat, scenariul parcurs de creator. Așa cum tablou- rile înseși sînt „închidere" a clipei care aleargă, expozițiile semnate de-a lungul timpului de Leon Vreme pot apare „împreună", într-un unic cadru, In limitele căruia se întrevedea oaratul de meditație al demersului dînd di- mensiune întregii opere a artistului, estompînd diferențele dintre etape, re- unindu-i lucrările sub acolada ace- leași viziuni — de o discretă și, tot- odată, vitală modernitate. — Leon Vreme e șl autorul unor fresce tematice („Industrializare" — la Casa de cultură din Cugir, sau „Izvoa- re" — pe cupola gării din Herculane). este pictorul unor proiecte ce își aș- teaptă materializarea. Două variante ale lucrării (gîndite împreună cu Xe- nia Eraclide) destinate să devină un mozaic în piatră naturală, în secția creatorilor de rubine și safire ai I.A.E.M.-ului, există de-acum în ate- lier — șl reprezintă întîlnirea unei mai vechi preocupări a artistului (ten- tația abordării cristalelor posibile) cu interesele întreprinderii comanditare. Leon Vreme are în vedere și „alte modalități", pentru proiectul în cauză: tema e interesantă, îl preocupă, în continuare. „Artistul, spune Leon Vre- (Continuare în pag. 15) Ana ALDAN Plastica timișoreană traversează un moment de vîrf al evoluției creatorilor săi, cînd, după expoziția de grup orga- nizată la Sala Dales, cu cîțiva ani în urmă, unde au participat cu lucrări majoritatea artiștilor de aici tot mai mulți dintre aceștia sînt prezenți acum pe simezele bucureștene cu expoziții personale. Sărbătoarea din iunie a artiștilor plastici Elena și Doru Tulcan — care au deschis o substanțială expoziție la Galeria „Căminul artei" din București s-a transformat, în fapt, tntr-o sărbă- toare a artei, în ceea ce are pa mai pro- fund, fiind primită de prima linie a criticii de specialitate și de numerosul public care a vizitat-o ca un adevărat eveniment cultural. Sinteza realizată la modul cel mai inspirat între lucrările în sticlă șl desenele Elenei Tulcan și serigrafiile, fotografiile ș.a., ale lui Doru Tulcan a reușit să releve nu doar desti- nele artistice duse în paralel, dar și — poate neașteptat pentru unii dintre cu- noscătorii artei celor doi — perfecta interferență a problematicii fundamen- tale, a preocupărilor pe care le-au tra- versat în timp. S-a realizat, pentru perioada expoziției, unitatea dintre un univers convex și unul concav, dintre o mișcare centrifugă șl alta centripetă, reușind să se constituie o unitate sta- bilă, cu o discretă oglindire ascunsă In interior. Astfel, dacă între căutările artistei se detașa, Într-ă brad vine stejarul, simbol al sta- torniciei, al forței și longevității, apoi alunul, plopul, fagul, paltinul etc. tn ipostaze interesante se regăsesc și animalele faunei noastre. Ursul, ce) mai mare și mai puternic dintre toate, est»? respectat, temut și venerat tn același jimP, el este animalul hilar, batjocorit, păcălit, purtat prin tîrguri și pus să joace pe ulițe, spre hazul și bucuria sătenilor Vulpea, animalul roș- covan ce reprezintă perfidia ca produs al instinctului șl luptei oarbe pentru supraviețuire, cerbul și ciuta, prezente în numeroase colinde laice, cucul, vie- zurele. iepurele sînt, de asemenea bine individualizate în valorile noastre cul- turale. Lupul, cel mal feroce dintre ani- malele faimei noastre, a impresionat Profund gîndirea și imaginația popu- lară. De faPt, „Zilele lupului" — vechi sărbători populare, marcau atît miezul iernii, cît și al verii, date în stabilirea cărora se ținea cont chiar de biologia acestui animal în raport cu anotim- purile anului Natura, cu elementele sale floristice și faunistice, este prezentă și sub for- ma unor obiceiuri populare, datini, sărbători Participarea lor, era atît de puternic ancorată în viața oamenilor, îneît azi, cîteva dintre ele, într-o va- riantă nouă, sînt prezente sub forma unor spectacole de amploare cu, marc audiență Astfel, an de an, la Bîrzava se or- ganizează serbarea cimpencască „Sln- zlcncle", manifestare ce evocă, în plan artistic, străvechi datini legate de cul- tul vegetației, Iar colectivul artistic din Zimbru — Gurahonț a prezentat in repetate rînduri pe scenele Festiva- lului național „Cîntarea României" o- blcclul „Pomul sterp". Se Pot aminti, dc asemenea, manifestările artistice : Pomul de mai (Sîntana, Vladimirescu, Zăbrani), Sărbătoarea liliacului (Vinga), Serbarea florilor de mai (Țipai). La Goruni (Birchiș) etc., spectacole care pornesc tot de la motivarea unor obi- ceiuri consacrate naturii. Ele au trecut, însă, din sfera actului folcloric spontan în aceea a unei acțiuni organizate și valorificate. Funcțiile culturale ale naturii sînt deosebit de ample. Chiar dacă in ac- cepția curentă, contemporană, natura este un factor economic important, în același timp, ea e cel mai însemnat element biologic, fără de care nu poate fi menținut spațiul vital favorabil vie- ții și activității în general dar și al creației spirituale. Horia TRUȚA Vara merge la teatru... După trei... episoade, primăvara s-a lăsat alungată din teatru, dispărînd, vaporoasă (pînă la următoarea înflorire a teilor) și făcînd loc carnavalului verii. Unul cu zile leșinate de arșiță și cu nopți preaînstelate, primele priel- nice ivirii fantasmelor pustei, celelalte prilejuind spectaculoase căderi de astre în fîntînlle curților Interioare arădene. Lă granița vesperală dintre acestea, însă, începe adevăratul carnaval. Adie arome de grîne coapte și de măr dulce, stîrnind bucurii pentru acum șl pentru mai tîrziu, bucurii con- tagioase, răspîndindu-se pretutindeni, alungind truda zilei și trezind neastîm- păr întru preumblare Ia mal de ape, spre larg de cîmpie ori în inima orașu- lui. Ajungînd, deci, în lăcașul teatrului care cuprinde orice și orîcît — dacă e slujit după cuviință. Vara buimacă, scuturîndu-și rar poalele de ploaie (dar și cînd o face I) și întreținînd visuri fierbinți, ne-a adus un (alt) foarte bun spectacol. „Come- dia erorilor", născută în junia unul Shakespeare citindu-l pc greci, e recitită, acum, de ION MANZATU, oare „a tras" cortina larg, „invitînd" pe scenă cam tot ce l-a trecut prin imaginația-i fastuoasă. Textul shakespearian (atîta cît nu este plautian) servește doar ca pretext pentru un spectacol în oare contemporanii. . vărului lui Sorescu ar fi intuit un geniu în floare, iar noi, contemporanii vărului lui Shakespeare, putem ghici înflorirea unui talent regizoral excepțional. Din vara arădeană, trecem de-a dreptul într-una efe- siană (care putea fi și una venețiană, bohemiană sau întîmpkită te miri unde) și sîntem absorbiți de un vîrtej carnavalesc rar întîlnlt. Personaje cu și fără mască, dansînd frenetic, păcălindu-se reciproc, iubind pătimaș sau doar cumpărînd iluzia iubirii, spovedindu-se grav ori vînzînd vorbe dc clacă, apărlndu-și onoarea sau negoțînd clopoței, bravînd și cerșind, cîntînd și miorlăindu-se, mai odihnindu-se, cît să-și tragă sufletul, într-o binecunoscută lene orientală, pentru a răbufni iar și a intra în caruselul „erorilor" (nu foarte importante în economia spectacolului), toate, deci, se bucură de o libertate totală în jocul lor, o libertate oferită cu generozitate de către un regizor ingenios. Care, de fapt, controlează (inteligent) jocul dezlănțuit. De la Co- media dell’ Arte și pînă la interpretarea... postmodernistă, n-a fost uitat nimic în pariul regizoral. Miza n fast mare, riscul la fel. Dar și izbînda e pe măsură. înlesnită de „geografia" scenei ; ONISIM COLTA, inspirat ca în- totdeauna (ba și cu un dram în plus, acum), semnează o scenografie demnă de orice scenă (fie ea șl londoneză, că tot e vorba de Shakespeare). Alături de cortegiul carnavalesc al personajelor, avem și unuh al... decorurilor. Care intră în joc, pur și simplu, case apar și dispar ca prin farmec, spațiul scenic se închide brusc cu zidul unei mănăstiri sau, tot așa, se deschide într-o piață orientală (după „regulile" unul dramaturg care popula pădurea engleză cu lei și deșerturile din ... Bpemia cu urși), de la țărinul unei mări necu- prinse te vezi transportat ca-n 1001 dc nopți lîngă jilțul unui duce efesian care bea cafea și răspunde la un nume. latin. înlesnit, iarăși, succesul regizorului, de ascultarea de către actori a Indicațiilor sale privind... insubordonarea la text. Regizorul a „tăiat" discursul filosofic, păstrînd, firesc, doar tiradele negustorului bătrîn din Siracuza, interpretat sobru și demn de ION VAR AN și replicile, de aranjare logică a evenimentelor, rostite de Soiinus, .duce de Efes, în care ION COSTEA face o trecere spectaculoasă de la ținuta majestuoasă și distantă la participarea „partizană" în jocul celor- lalți. VALENTIN VOICILA, în rol dublu, realizează cu vervă și dăruire cele două fețe ale... unei monede bătute după regula teatrului antic, vădindu-și largile posibilități. CONSTANTIN FLOREA, ta fel, îp dublu rol (dificil), face proba talentului său. O apariție surprinzătoare prin ineditul ei, într-un tipic „rol de creație", e aceea a lui DAN ANTOCI — el vinde clopoțel, zîmbete cu subînțelesuri, gesturi grăitoare și cumpără, astfel, aplauze binemeritate. Ex- celent jocul MIOAREI IFRIM, care înstăpînește scena, își gradează gestu- rile, de ta cele resemnate la cele exuberante, avînd și o deosebită știință a rostirii scenice. Plăcută prezența DANEI OLARU, o promisiune, fură îndo- ială ; convingătoare, în ipostaze net opuse, MIHAELA MURGU (cu sobrieta- tea cerută de rol) și MONA ȚÎNA (care dovedește că poate interpreta cam orice fel de rol, cu egală dăruire). CALIN STANCIU, DORU IOSIF, GEORGE ȘOFEI, IOSIF COJIC și DAN COVRIG fac (și ei) de toate, de la pantomimă la roluri „întregi", cu o poftă de joc cum n-am mai văzut pe scena arădeană. Cu toții, în prim plan sau în fundal, ieșind, pe rînd, în evidență sau, dim- potrivă, amesteeîndu-se și formînd o adevărată ^.populație" a scenei, colorată pitoresc, într-o agitație vie. Este remarcabilă trăirea intensă din ncest spec- tacol care pare o înșiruire de „tablouri vivante", grăitoare prin ele insele, dar care, în fond, leagă în final firele intrigii. Așadar, o vară benefică pentru Aradul teatral, anunțîndu-se un nume de regizor, Ion Mânzatu, confirmînd un scenograf, Onisim Colta, și dezvăluind capacitatea de joc a unui colectiv actoricesc ce pare pornit pe drumul perfor- manței. Auzind de carnavalul acesta văratic, se înroșesc strugurii și sc învi- nețesc prunele. De ciudă! S-d- vedem și pe doamna toamnă în teatru!. Florin BĂNESCU Album liric SECERIȘ Este timpul culesului. Strînge-ți, tinere, cămașa la briu. leag-o bine cu șnurul viselor I Bea, dintr-o sorbitură, apă vie din urcior I Schimbă-ți pălăria cu alta împletită din rază de soare ! Snopul gîndurilor tale incinge-I pentru cit mai multă vreme ! Și culege ! Culege ! Radu CAZAN PRIMAVARA noua Ard ciocîrlii in părul tău in primăvara ce vine eu frăgezimea mieilor. Luna atîrnă de-un cireș înflorit. S-a-mpinzit cerul cu (lori ca-ntr-o pictură impresionistă și miinile noastre se caută ! Tu miroși a iarbă crudă a zbor inalt. LINIȘTEA In camera galbenă timpul tace. Culcată, respir pe brațul tău această liniște. Mă acoperă miracolul împlinirii coborit deodată : Pe pereții sufletului s-au prelins orele pînă dincolo dc zimbel. intr-o privire de copil. Monica-Rodica IACOB ONISIM COLTA : Oglindă. ORIZONT ® 14 • PERENITATEA EMINESCIANĂ ; După volumul Despre stiluri (1986), apărut in colecția .Biblioteca Emi- nescu" a editurii care poartă numele poetului nostru național, Edgar Papu publică in aceeași colecție volumul Lumini perene • (1989). Cea mai am- plă parte o cuprinde Poezia lui Emi- nescu, apoi studiile incluse sub gene- ricul Din clasicii noștri și Motive li- terare românești. Intr-o .anexă" (de- lo conjuncturală, Incit putea lipsi ti- tulatura) sînt incluse două interesante articole — Fenomenul Blaga și „Mira- colul" generației Labiș. Erudit, gînditor profund, compara- tist și analist, Edgar Papu este un om de formație renascentistă. în tot ceea ce face, se simte temeinicia faptei și iuțeala gindului. Supus ascezei stu- diului, deprins cu rigoarea argumen- tației, văzînd in literatură un teren al desfășurării spiritului uman la cele mai înalte cote valorice, Edgar Papu este. In ceea ce scrie, un raționalist și un inventiv, un creator și un con- tinuator. A spune că el continuă pe Tudor Vianu este adevărat, dar nu su- ficient pentru a-1 înțelege. Criticul, istoricul literar, esteticianul, omul de cultură șl comentatorul de literatură lasă gîndul să sară dincolo de limitele rigorii, să plutească in fulgerarea in- tuiției scăpărătoare, pentru ca aceasta să fie apoi argumentată, strînsă în exactitatea demonstrației. Opera Iul Edgar Papu, a acestui om de adevă- rată formație universală cum a mai avut cultura românească, țe învață și te îndeamnă să gîndeștl tn afara șa- bloanelor și a schemelor îngrăditoare. Ia atunci cînd ai găsit categorii fun- damentale, care au marcat destinul unei culturi, să le susții prin argu- mente corespunzătoare măsurii sau valorii lor. Poezia lui Eminescu este o exegeză fundamentală. Fiecare capitol tratea- ză o categorie de interes esențial pen- tru interpretarea creației eminesciene — Principiul feminin Ia Eminescu. Trăirea „departeiui", Limbajul „de- parteiui", Nostalgia apropierii — ero- tica, Concentrarea intensivă — „dul- cele" eminescian. Accepții ale dorului, Național și universal. Simfonica emi- nesciană. Structura contrastului in „Luceafărul", Eminescu și ideea Ro- mei. Este seducătoare demonstrația aplicată departeiui la Eminescu, ajun- gînd la concluzia că .autorul Lucea- fărului se relevă a fi cel mai mare poet al depărtării șl unu! din cei mai mari poeți titanici ai omenirii". Pro- blema depărtării, observă Edgar Papu, este o categorie ce reprezintă una din cheile de pătrundere In viziunea și creația eminesciană. Prin folosirea fa- cultății transgresive și a existenței ca natură se imprimă depărtării un ca- racter atît de viu. Incit primește o miraculoasă putere de a-1 absorbi pînă la contopire cu elementele el. Depar- tcle la Eminescu nu rămîne legat de spațiu, de loc, ci primește mai ales valori temporale, legate de îndepărta- rea in timp. Se reface relația cu mitul mioritic (șl în general cu miturile tra- cice), prin infuzia de tanatic în crea- ția eminesciană. Cuplul Amor-Mors, balansul acesta între eros și tanatos, întîlnit în poezia eminesciană exem- plifică, dar și facilitează o îmbrățișare cu natura, o Intrare pe depărtarea spațiului șl timpului. O demon 'rație riguroasă, învăluită într-un stil elegant, cu un periplu savant tn cultura lumii, dacă este ca- zul, dezvăluie coordonatele esențiale ale fiecărei categorii discutate. Pentru a se demonstra erotica drept nostalgie a apropierii, se exemplifică din poezii aparent fără asemănare ca O, rămîi sau Strigoii. Edgar Papu vorbește de dulcele eminescian ca de un fenomen Inefabil de care s-ar lega .apropierea interioară". O relație a dulcelui cu dorul se poate face, și poeziile exem- plifică acest lucru. Studiile lui Edgar Papu despre Eminescu sînt expresia unei gîndirl profunde șl a capacității de a relaționa larg, ambele izvorîte dintr-o trăire în spațiul exemplar al culturii. Alexandru RUJA • Edgar Papu. LUMINI PERENE. Editura Eminescu. 1989. Unul dintre numeroasele mituri re- luate de Aitmatov în „O zi mai lungă decît veacul" este cel al luî Naiman Ana, transformată In pasărea Donen- bal după ce este omorîtă de propriul el fiu. Jolaman, băiatul lui Naiman Ana, căzuse prizonier la juanjuani, în- fricoșătorii inventatori ai unui cum- plit procedeu de a le răpi memoria ostatecilor, în scopul de a-1 transforma în roboți lipsiți de personalitate. Un mankurt, sclavul lipsit de voință și amintiri, era cea mai utilă unealtă a stăpînului său : pentru mîncare și cî- teva zdrențe. îndeplinea orice 1 se ce- rea. Romanul, savant construit, cu ac- țiuni pe mai multe planuri ce se con- trapun de la mari depărtări, conține și o linie științifico-fantastică. Doi cosmonauti al unui program sovieto- american sînt interceptați de ființe ra- ționale dintr-o galaxie îndepărtată. Se dovedește că respectivii extratereștri beneficiază de o civilizație asemănă- „0 zi mai lungă Ion Creangă La o sută de ani de la trecerea în eternitate a celui mai popular scriitor romăn, opera sa, care intră toată într-un singur volum, este tot mal actuală, datorită origi- nalității stilului ce i-a adus nemurirea. Deși majoritatea scrierilor lui Ion Creangă au apărut mal ales în .Convor- biri literare", ele au fost reproduse și în publicațiile tran- silvănene, înlesnindu-se astfel popularizarea operei sale. Și cititorii arădeni au avut posibilitatea să cunoască po- veștile pline de umor ale humuleșteanului, mai ales din paginile .Tribunei poporului", unde au văzut lumina tipa- rului : Ion Roată și Vodă Cuza (nr. 71/1903), Cinci pini (nr. 75/1903), Dănilă Prepeleac (nr. 85/1903). Mai înaintea acestora, încă din timpul vieții scriitorului, îi este repro- dusă povestea Soacra cu trei nurori. în .Gura satului" (nr. 50/1875). Redacția .Tribunei poporului" menține vie amintirea lui Ion Creangă, publicînd o serie de însemnări despre scriitor. Cea mai interesantă este cea semnată de M. Lu- pescu, fost elev al Școlii Normale din Iași, care a făcut fractica pedagogică la școala unde Creangă era institutor, ntîmplarea relatată s-a petrecut la 1883. Era la o lecție despre pronumele personal, la clasa a Il-a. In cadrul fixă- rii lecției, Ion Creangă inițiază următorul dialog cu clasa : Dimitriule, ce face mămuță-ta ? — Mama coase cămeși pentru mine, Domnule. — Spune-mi Dimitriule, care-i persoana I cînd al spus zicerea asta 7 — Eu, Domnule I — Pentru ce ? — Pentru că eu am vorbit. — Care-i persoana a Ii-a 7 — Mata, Domnule. — Pentru ce ? — Pentru că eu cu mata am vorbit. — Și care-i persoana a IlI-a 7 — Mama, Domnule. — Pentru ce 7 — Pentru că despre dînsa am vorbit amîndoi. — Bine, Dimitriule, văd că ai priceput despre ce am vorbit ; ia, întreabă-mă acum pe mine ceva să mă încre- dințez, priceput am fost ? Intreabă-mă așa, cam cum te-am întrebat eu. Băiatul stătu puțin pe gînduri — așa-i învă- țase Creangă, .întîi să gîndească și pe urmă să vorbească" — și apoi puse lui Creangă următoarea întrebare : — Domnule, ce face cucoana matale 7 Ochii lui Creangă se umplură de lacrimi ; cu glasul înecat în plîns spuse băiatului : — Hei... măi țîcă I... Cucoana mea o fi amu un pumn de țernă ... Și nu mal putu vorbi. Cursurile se suspendară, clopoțelul sună... iar noi ne luarăm drumul spre Școala Normală, ducînd în sufletul nostru impresia vie a lacrămilor lui Creangă, izvorîte cu ocazia predării pronumelui". Presa arădeană a continuat să se preocupe de perso- nalitatea lui Ion Creangă, nu numai prin reproducerea unora dintre scrierile sale, ci și prin publicarea unor arti- cole de sinteză. Dintre acestea interesant este portretul pe care i-1 face Al. Sever în .Tribuna", nr. 30/1910, la două decenii de la dispariția sa : „Povestitorului voios și plin de viață senină, I s-a hărăzit o clipă tîrzle de amintire. Uitat de oameni, pierdut în umbra unui țlntirim . acoperit de bălării, sărmanul scriitor fu găsit de acei tineri, care în- țeleg că vremurile apuse trebuiesc pomenite, slăvite și alese călăuze ce nu dau greș, în străbaterea căilor întu- necoase, care se cheamă viitor. Și tinerii aceștia... au prins să-și aducă aminte și de străduințele și faptele omu- lui, care, pornit de la valea sărăcăcioasă, unde-s necazuri și nevoi numai, s-a ridicat ca un sfătuitor, în lumea plină de păcate a orașelor, ce-și uitau limba și neamul. Și, atunci ne-a dat, uitatul sfătuitor, acele povești clasice, în care nu știi ce proslăvești mai mult, graiul fermecător al obi- ditului plugar.... ori fondul minunat, senin și plin de viață, ca un torent de munte... Dar s-a păcătuit cu po- vestitorul cel înțelept...“. Și, dacă atunci s-a .păcătuit", azi, cel mal mare povestitor al românilor, este cinstit șl prețuit Iulian NEGRILA decît veacul” „Teatrul veșnic tînăr” Cind dramaturgul I. D. Sîrbu propunea colectivului de artă dramatică al Centrului de creație și cultură socialistă .Cîntarea României" al sindicatelor Arad numele de .Tea- trul veșnic tînăr", poate nu bănuia prestigiul pe care-1 va dobîndi, în timp, acest colectiv, a cărui activitate meritorie îi îndreptățește numele, vădind eternitatea șl tinerețea din- totdeauna a teatrului. Am mai scris cu diferite prilejuri despre activitatea sa. Am aplaudat piesa Iul Adrian Dohotaru, „Ancheta asupra unui tînăr care n-a făcut nimic", și „Patima roșie" a lui Mihail Sorbul, în interpretarea colectivului dramatic ară- dean. Precum și montajul literar-artistlc „Rapsodie tran- silvană" care, la Festivalul inter județean de teatru „Bis- trița ’88“, a fost apreciat în mod deosebit de către juriu, acesta acordîndu-i trei din cele cinci premii de interpre- tare aflate în concurs. Am aplaudat în repetate rînduri entuziasmul acestui colectiv, dar și calitatea prestației ar- tistice. Atmosfera de autentică emulație creatoare. Strădania de „a umbla" pe căi nebătătorite și de a revigora texte cunoscute printr-o „lectură" modernă, interesantă. încăr- cată de sensibilitate. Așa după cum arăta 1OAN CRISTEA, directorul Centrului de creație și cultură socialistă .Cînta- rea României" al Sindicatelor Arad, colectivul dramatic s-a impus in mișcarea artistică de amatori prin seriozitate și dăruire exemplare, printr-o muncă riguroasă și consecven- tă de-a lungul a zeci și zeci de ore de repetiții. Acești ti- neri. muncitori sau elevi, petrec o bună parte a timpului lor liber în această .casă" a lor, pregătind îndelung spec- tacole, fiind mereu prezenți în viața culturală a urbei. După premiera (din primăvară) cu .Nota zero la purtare", cunoscuta piesă a lui Virgil Stoenescu (spectacol vioi, an- trenant. de real succes la public), colectivul dramatic a onorat Centenarul Eminescu printr-o suită de spectacole : „La steaua". „Dor de Eminescu", „Porni Luceafărul...", susținute pe scena Teatrului de stat, la întreprinderea de Bunuri Metalice sau pe scena Casei de cultură a munici- piului. De fiecare dată, am reținut inițiativa mentorului acestui colectiv, actrița EMILIA DIMA JURCA — un pe- dagog de vocație, cu merite incontestabile în propășirea mișcării artistice de amatori — care le-a inoculat fără ostentație acestor copii-mari bucuria jocului, făcîndu-l să înțeleagă și să simtă că un spectacol înseamnă o sărbă- toare a spiritului, o mare întîlnire în primul rînd cu tine însuți și abia apoi cu publicul. Să-i reținem, deci, pe acești entuziaști tineri : CLAUDIU OBLEA, instructor metodist la centrul de creație în discuție, ROMULUS CAPRARIU, MIHAI COPACI. ZOLTAN LOVAS, ANCA MICULIT, LĂ- CRIMIOARA SZLANKO, DOREL COSTEA, DAN PO- POVICI, ca să dăm doar cîteva nume din trupa profesoa- rei de actorie EMILIA DIMA-JURCA, aceasta onorînd car- tea de vizită a dascălului dintotdeauna. Lizica MIHUȚ toare cu cea a pămîntului, cu deose- birea că se află pe plan tehnic într-o fază mai avansată și, în primul rînd, că au "depășit pe plan moral neînțele- gerile umane. Cei doi cosmonauți, unul sovietic, celălalt american, pleacă din proprie inițiativă pe planeta care ar fi putut deveni primul „aliat" cosmic al Terrel. Dar pămîntenii sînt suspi- cloși, temîndu-se înainte de toate de superioritatea etică a străinilor. Cei doi cosmonauți „nedisciplinați" sînt împiedicați să se întoarcă, noua rea- litate este ținută în cel mai strict secret, Iar dovezile el sînt distruse pentru totdeauna. între mit și (științifico-) fantastic, Aitmatov prezintă și diferite forme de -mankurți din realitatea imediată. Unii aievea, dureros de adevărațî, funcționari cu puteri discreționare, juanjuani ai momentului, alții lăudînd un viitor Ipotetic, în care oamenii să poată fi dirijați de la distanță de in- teresele unor .superiori". Acestea-s avertismentele. Alături se află însă oamenii care, trăind, lucrînd și iubindu-se, își apără cu încăpățîna- te personalitatea. Ei sînt cei mal mulți și, chiar dacă majoritatea cerin- țelor le sînt simple, nedepășind mă- runtul lor trai, necunoscînd încă „pro- blemele globale", cum le numește Aitmatov, reprezintă ei înșiși substan- ța acelor probleme. Nimic strident, nimic moralizator nu se petrece în traiul acestor personaje umile, aflate de cele mai multe ori sub talazul vre- murilor, mal des victime decît învin- gători, însă iubind viața și în cele mai vitrege împrejurări, cu condiția de a putea dispune de puținul ce le-a fost dat. De aceea se și țin minte atît de pregnant eroii lui Aitmatov: ori- zontul lor nu depășește decît arareori întinderile nesfîrșite ale stepei chir- chize, dar ei au reușit să-și constru- iască un univers complex, venit din mituri și din experiență anilor grei pe care l-au trăit. Ei nu resping noul, cosmodromul Sari-Ozekl se află chiar în imediata lor apropiere și cît timp nu le îngrădește prezentul (șl trecu- tul !), totul este în regulă și-1 privesc cu admirație. Cinghiz Aitmatov scrie despre oa- menii pe care-i iubește și cărora le trimite din cînd în cînd pasărea Do- nenbai pentru a le aminti, pentru a nu se lăsa transformați nicicînd în mankurți. Gheorghe SCHWARTZ • 15 • ORIZONT CINTARE, STATORNICIA Ca și la ediția precedentă a marelui festival al muncit și creației, .Cintarea Româ- niei", actuala gală a cineclu- burilor, diaporamelor, dia- șonurilor și diapozitivelor s-a desfășurat, la începutul lunii iulie a.c. !n perla scăldată de anele Cemel — Băile Hercu- lane. Confruntarea i-a reunit pe cei mal buni realizatori ai genului din nu mai puțin de opt județe ale țării : Olt, Gorj, Dolj, Mehedinți, Hune- doara, Caraș-Severin, Arad și, desigur, Timiș, despre re- prezentanții acestuia din ur- mă avînd posibilitatea să scriem, tot la această rubrică, cu cîteva săptămîni în urmă. Ne oprim acum atenția a- supra unui „fllmuleț" de 14 minute, pe care l-a realizat un veteran In materie și a- nume. Ludovic Dama, de la Centrul de Creație și Cultură Socialistă „Cintarea Româ- niei" din orașul Sînnicolau Mare. Titlul documentarulul- ertistic: „Statornicia unei Rasiuni", adică exact ceea ce caracterizează pe L. D., care de peste trei decenii mînuiește aparatul de luat vederi, pe bandă îngustă (dar acum color I) și de care Îmi aduc bine aminte de prin ani’ ’60, adică de pe la începutu- rile acestei mișcări pasionan- te și pasionate din țara noas- tră. Pe atunci, erau puține cinecluburi în țară, cel de la C.F.R. Timișoara, cu neuita- tul Sandu Dragoș se situa, de departe, printre cele mal bune. Erau, apoi, cineclubiș- tii din orașul-uzină Oțelul Roșu, se mai vorbea de cine- amatorli studenților timișo- reni șl despre tînărul de tot Ludovic Dama din orașul- Karajan în 1908, orașul de numai patruzeci de mii de locuitori, Salzburg, îl dădea pe cel mai mare dirijor austriac. Muzica nu curgea aici încă pe toate străzile, abia după marele război Salzburgul devenind capitala europeană a festiva- lurilor, depășind chiar con- fratele german Bayreuth. Ka- najan studiază la Mozarteum în orașu-i natal, apoi la Vie- na, cu celebrul Franz Schalk. Ascensiunea sa continuă 11 duce, după război, la Aachen, Berlin, Viena. Milano (Scala), festivalurile din Salzburg, Bayreuth, Lucerna ; devine unul dintre inițiatorii „Phl- larmoniei" din Londra. Di- rector al filarmonicilor din_ Viena șl Berlin. Atras în mod' egal de filarmonică și operă, rămîne în general un tălmă- citor al muzicii clasice. Ex- centricul interpret, pilotîn- du-și avionul sau motocicleta, este autorul celor mal paro- xistice variante ale simfonii- lor beethovenlene. Lucru) e vizibil în înregistrările făcute de televiziune cu orchestra Berlinului occidental ; totul este nou aici, amplasarea or- chestrei, prezența publicului, pentru senzația imprimării Jive*, dar mai ales tensiunea smulsă instrumentelor, făcînJ ca vechile simfonii să vibreze precum o lamă de oțel inoxi- dabil. Oricît de controversate ar fi aceste variante, purtând totodată stigmatul „seriei" (Inerent tratării în același stil), un adevăr nou răsare, și anume, faptul că paginile beethovenlene oferă din plin baza unei asemenea interpre- tări, că tratarea prudentă și rece ține de mediocritate. N-am ascultat niciodată o „Eroică" mal incandescentă, modernă, tinerească. Și cu tot vălul de mister ce înconjura ROMÂNIEI" UNEI PASIUNI dmpie. De-a lungul anilor am văzut multe dintre filme- le sale șl le-om privit cu căl- dură, cu multă pasiune și dragoste, mai ales pentru cel care se afla și se află în spa- tele peliculei, omul care „nu se vede" dar care „vede" to- tul prin ochiul aparatului său plin de miracole. L-am reîntîlnit acum pe Valea Cer- neî, cu părul mai argintiu, dar tot emoționat ca și la primele confruntări d-» aeum 20 sau 30 de ani. A rămas statornic marii sale pasiuni și maturitatea, experiența de-o viață pot fi „vizionate" pe fiecare dintre secvențele sale realizate (împreună cu colaboratorii săi) !ntr-o mare și înfloritoare comună timi- șeană, Teremla Mare. Aici se desfășoară, în fiecare lună mai, odată cu „Primăvara cul- turală", o mare demonstrație de călărie, după toate regu- lile concursurilor hipice in- ternaționale. Asupra unui ase- menea concurs șl a celor mai pasionați participanti tineri ia el și-a îndreptat atenția realizatorul amator de filme. Surprinde totul, sau aproape totul tn imagini de o frumu- sețe rar întâlnite care pot rivaliza, îndrăznim să spu- nem. cu cele ale unui regizor sau operator profesionist To- tul înseamnă debarcarea cai- lor, pregătirea călăreților, concursul în sine, acordarea premiilor, emoțiile neregizate ale concurentilor șl spectato- rilor. Cam atît despre film, pentru că în 14 minute, fără nici un text, sau subtext. rea- lizatorul spune mult în Ima- gini puține. II ajută doar mu- zica. aleasă cu grijă, care pune în evidentă „punctele repetițiile maestrului, o deloc frapantă gestică nu-1 însoțea în concert. Nu părea a fl omul-spectacol video, ca Ben- zi, Mehta ori ca Inegalabilul praghez Jindrlch Rohan, a cărui gestică strălucitoare am văzut-o șl la Timișoara și în orașul de pe VI tava. Karajan dirija parcă din interior, par- că se dirija pe sine, cu ochii închiși, descriind cu brațele un desen greoi, orchestra pă- rînd a merge de la sine ; maestrul nu „dădea intrări", își. avea trăirea personală, su- biectivă, aceasta părînd a se imprima orchestrei prin flu- xuri ‘electrice, ca pe vremea experimentelor lui Berlioz. Nici nu era un dirijat pro- priu-zls, cum nici la Perlea nu putea fl. De aceea, ne-ar fi interesat mai mult ce se întîmplă la ... repetiții. Ște- fan Zweig iubea și el mal mult repetițiile : acolo se des- fășoară impactul dintre voin- ță și reprezentare. Spectacj- lul e rezultanta prea multor factori externi. Cu ochii în- chiși, Karajan voia parcă să arate că face abstracție de ei, de orice regie, ba chiar de propria-i persoană, lăsîndu-ne pradă unui zid de emoții co- rozjve pe care el însuși nu-1 mai poate stăpîni (In aparen- ță, desigur). Romantismul gu- vernează aceste pagini clasi- ce în care personalitatea pu- ternică a dirijorului oficiază cu forță de decizie. Pentru eternitate s-a imprimat în studiouri cu public (probabil robot) înregistrările avînd a- custlcă firească și caldă. Iar într-un desen satiric, repre- zentîndu-1 pe maestru răs- foind detașat cîteva afișe cu numele său în majuscule și cu cel al compozitorului abia lizibil, 1 se atribuie cuvin- tele : „Drăguț din partea dumneavoastră că ați mențio- nat și numele compozitoru- lui Deveneau unele parti- turi de nerecunoscut ? Se voia Karajan al doilea autor? în orice caz. un asemenea temperament artistic nu ac- tari- ale filmului, subliniind o idee, o imagine care tre- buie susținută sonor. în film nu se vorbește deloc. Dar vorbește el, filmul, imaginile sale care ne aduc în fața ochilor tensiunea marilor confruntări și pasiuni sporti- ve. Am urmărit filmul în sala de proiecții, odată cu juriul, al cărui președinte a fost cu- noscutul critic Călin Căliman, am „simțit" pulsul publicului țintuit în scaune și vrăjit de frumusețea unui film care poate rula cu „casa închisă". Aplauzele au subliniat sfîr- șitul, dar și... începutul unei activități care, atît la Sînni- colau Mare, cît și la Timi- șoara, Ciacova, sau în alte locuri din. județul Timiș cu- noaște o intensificare și o perfecționare pe măsura po- sibilităților și pretențiilor ac- tuale. A dovedit-o și gala de la Băile Herculane, unde județul Timiș s-a prezen- u . bine într-o confruntare „strtnsă", în care cuvîntul decisiv îl va avea juriul na- țional. Indiferent de deciziile sale, va trebui să amintim de acel minunat „Mirai al cîm- piei II “, de la Ciacova, „Pă- durea Verde", film cu inter- preți realizat de Diogene V. Bihoi, sau. de filmele lui Gheorghe Huiban de la „Con- structorul". Nu-i putem uita pe Onuț Danciu cu „Anoni- mii", Mircea Radu cu filmul de animație „3/4", pe Marian Lațcu cu admirabilul său „Portret", Eda și Mihai Voi- nea, de la „Electrometal" cu eseul „Operator". I-am amintit pe toți, pen- tru că pe fiecare în parte îl caracterizează această admi- rabilă statornicie pentru una și aceeași pasiune. Aceeași ca și la Ludovic Dama, vetera- nul, căruia îi mulțumim și-1 așteptăm... Nicolae PÎRVU fanion NEFERICIȚI! CAMPIONI Deși a evoluat excelent in sezonul trecut, cîștigînd titlul cu Inter, Ramon Diuz, argentinianul, nu va rămine la echipă. Se pare că, la începutul anului, conducerea clubului nu prea spera să obțină „scudetto"-ul și, între timp, a intrat în tratative cu vest germanul Klinsmann. Faptul a devenit public și amărăciunea lui Diaz tot așa. Declarațiile acestuia au fost titrate cu litere de-o șchioapă : „Inter se va căi", „Klinsmann nu va putea juca La nivelul meu, Pellegrini o știe". Și Diaz are chiar argumente, „în primul rînd, zice el, după șapte ani de fotbal în Italia, pot să spun că primul an este îngrozitor, mai ales pentru un atacant. "Noi doi avem caracteristici diferite : eu sînt mai fantezist, el mai puternic. Cert e că, împreună cu Serena, am făcut cel mai puternic cuplu din fotbalul italian, poate doar Maradona și Careoa să ne fi egalat. Cuplul Serena-Klinsmann nu cred că va da roade". „Nu vreau să plec din Italia. Fotbalul italian nu mă poate pierde. Cine știe ? Poate chiar Juve sau Roma ar fi intere- sate să mă aibă în echipă. Vreau o mare echipă. Merit o mare echipă. Sigur că aș putea să joc și în Argentina. River Plata m-ar primi cu ochii închiși. Să nu mai vorbim despre națională!". Dacă toate cele de mai sus far putea fi, cel puțin, credibile, ultima afirmație, în legătură cu naționala, e riscantă. Ultima oară cînd Ramon Diaz a îmbrăcat tricoul reprezentativei s-a petrecut în 1982, la întîlnirea Brazilia — Argmuna, 2—1, el semnînd și golul din partea oaspeților. „Tăcerea" ce a urmat s-a datorat, se pare, unor neînțelegeri cu Maradona față de care Bilardo e mal-mult- ca-sensibil. Și, fiindcă tot am pomenit numele lui Maradona, să trecem la o altă vedetă a fotbalului peninsular, De Napoli. Ma- nagerul-naș al său a descoperit că suma ce se împarte jucătorilor se manipulează astfel : întîi 1 se dă grosul lui Maradona iar, din ce rămîne, se împarte celorlalți. Apoi tot nășicul Antonio Nazzaro a descoperit tă suma declarată de club Federației de Fotbal nu corespunde cu cea care se distribuie. De mai multă vreme, De Napoli a amenințat cu plecarea, deși directorul general al clu- bului, Luciano Moggi, a vrut să evite orice conflict. După meciul de la Stuttgart, duminică noaptea, cîțiva tifos! l-au urlat în fața casei sale de pe Via Manzoni : „Du-te I". Iată-1 și pe al doilea nefericit campion I Marcel TOLCEA top DUPĂ 20 DE ANI. . . ționează numai de dragul publicității și controversei. A fost în intenția și putința sa reîntinerirea unor celebre partituri, cărora numai cu prețul plătit de un doctor Faustus le mai poți azi îm- prumuta energia necesară a- tragerii atenției unui public al unul secol care e așa cum este. Un alchimist modern, răscolind conștiințe cu opu- suri pe care sîntem dispuși uneori să le uităm, din care el face o creație proprie, pe un impresionant fundal de risc. Herbert von Karajan a murit. Lucian BURERIU Artistul plastic (Urmare din pag. 11) me, e implicat, inevitabil, in dezvoltarea societății în care trăiește și în care creează". Tema istorică — imaginea marilor figuri, a personalită- ților care au apărat cu sabla teritoriul neamului românesc și spiritualitatea acestui popor — l-a pasionat, i-a dat prilejul să colaboreze ia realizarea u- nei lucrări ce constituia, la momentul inaugurării ei, o premieră pe țară. Este vorba despre mozaicul mat, de mari dimensiuni, din holul Univer- sității timișorene, și care În- cearcă să redea monumenta- litatea figurilor voievodale (Mircea cel Mare, Ștefan cel Mare, loan de Hunedoara, Mi- hai Viteazul, Dimitrie Cante- mir), importanța istorică a acestor mari luptători și cti- tori de cultură românească. Imaginea transmisă de gravu- rile și frescele de epocă a nutrit inspirația plastică — iar modalitatea de realizare a mozaicului mat (riscantă) a devenit calitatea înnoitoare, „premiera pe țară", ocaziona- tă artistului Leon Vreme (și colaboratorului său, specialist în chimie) de comanda socia- lă, de lucrarea tematică. „Niciodată n-am văzut așa ceva ! De sus, din elicopter, totul părea o imensă caracatiță ', declara polițistul rutier cu ecusonul 1023, ștergîndu-și fruntea transpirată cu o batistă albastra. La 15 august 19G9, un cîmp de două sute de hectare acoperit cu lu- cernă intră în istoria muzicii pop. Proprietarul cîmpului Wood- stock, situat în apropiere de White Lake, era un oarecare Max Yasgur care, împreună cu alte trei persoane, a pregătit acțiunea „Trei zile dc pace și muzică". Deși cheltuielile de organizare fu- seseră mari, se miza pe un cîștig, avîndu-se în vedere cei 60 000 de spectatori. In final, numărul acestora a atins o jumătate de milion, alte 750 000 de persoane făcînd cale întoarsă din lipsă de spațiu. Cu cîteva zile înainte, mulți își instalaseră corturi în ve- cinătatea scenei improvizate, străjuită de imense catarge de metal, pe care erau fixate reflectoare șl difuzoare de mare capacitate. Vineri la amiază, mașinile circulau cu zece kilometri în . cinci ore. Motocicliștii se descurcau mai ușor, strecurîndu-se cu agili- tatea lor de „easy riders" printre mașinile abandonate la mare distanță de Woodstock. Poliția rutieră devine incapabilă să diri- jeze fluxul de vehicole. Noaptea — cine putea s-o prevadă — s-a dezlănțuit furtuna, iar terenul mustea de apă. Totuși, evenimen- tul pe care presa americană îl va numi „revoluție culturală', subliniind că „muzica rock a depășit prin însemnătatea sa dome- niul artei", a avut ioc. Pe scenă s-au perindat non-stop cele mai reprezentative grupuri și soliști ai momentului. Sociologii explică fenomenul Woodstock ca fiind apogeul unei stări de fapt din societatea americană a anilor șaizeci. Tineretul își manifesta osti- litatea prin non-conformism față de idealurile prăfuite ale „Visu- lui american", adică față de acea „împlinire" asigurată de o educație ipocrită și de un ipotetic „job“ — „un bun loc de muncă". Expresia „Home, sweet home" nu mai putea incinta decît personajele lui Disney. In Vietnam se desfășura cel mai nepopular război în care se angajaze vreodată America, plătind un tribut prea .mare. Amintiți-vă memorabila piesă „Silent Night", a tandemului Simon and Garfunkel. Pe fondul unui autentic buletin de știri radiofonic difuzat în noaptea de Crăciun, cei doi cîntă tradiționala piesă. Cît de liniștită putea fi noaptea ameri- canului, cînd vocea tot mai amplificată a crainicului anunța pierderile de vieți omenești de pe frontul unui război absurd ? (Va urma) Petru UMANSCHI panoramic Aniversării celor 21 de am ue la isi t i . ui Congres al IX-lea al P.C.R. îi sînt consacrate numeroase acțiuni politico-ideologice și cultural-educative, dintre care amintim expoziție de carte des- chisă ia Biblioteca județeană Timiș, dezbaterile organizate în întreprinderi și instituții, purtînd genericul „Din marile ctitorii ale Epocii Nicolae Ceaușescu", expoziții de artă plastică, expu- neri, concursuri tematice. • în intîmpinarea zilei dc 23 August, în județul Timiș au loc numeroase acțiuni formative cu ajutorul cărții, filmului, al altor forme artistice. Poate fi menționată în acest sens evocarea actului istoric al revoluției de eliberare so- cială și națională, antifascistă și antlimperialistă, evocare însoțită de proiecția unor filme românești tematice, la Timișoara, Lugoj, Deta, Ciacova, Teremia Mare. • „Muzică, etnografie, folclor" se intitulează expoziția filatelică interjudețeană inaugurată recent la Lugoj, în cadrul căreia expun peste 20 de colecționari din opt județe. • Clubul programatorilor al Casei Universitarilor din Ti- mișoara a editat un deosebit de util Buletin. Colectivul de re- dacție al acestui număr, incitant conceput, îi numără pe conf. dr. ing. Crișan Strugaru, șef de lucrări dr. ing. Ștefan Holban. șef de lucrări dr. ing. Ionel Jian, ing. Constantin Cozmiuc. • „Săptă- mina culturală" organizată de Consiliul de educație politică și cultură socialistă al comunei Nădrag a ajuns la cea de-a IX-a ediție, purtînd genericul „Omagiu muncii". Din bogatul său pro- gram, reținem simpozionul „Trainice împliniri, luminoase pers- pective ale înfloririi socialiste", masa rotundă „Creativitate, efi- ciență", expozițiile tematice, brigada științifică, serile culturale, clubul vacantei. ORIZONT • 16 • Odiseea pare una din aventurile pe care ome- nirea le retrăiește periodic. Aventuri, de cele mal multe ori, neștiute, salvate uitării de miracolul cîte unei întllnlri uimitoare pentru Înșiși prota- goniștii săi. A doua rătăcire a Iul Ulise începe ta 1914. la Trieste, și, după un ciclu perfect, de șapte ani, se încheie la Paris. Două hărți suprapuse: harta interioară a cărții lui Joyce aspirind, nebu- nește. să oartografieze spiritul Dublinului. Și, dea- supra el, conținind-o. harta de aer a tref orașe • Trieste, Ziirich. Paris. 1914—1921. O odisee ce și-a avut arheologii timpurii. Tot timpuriu și-l dobindlse pe noul Homer. încă din 1904, după prima operație gravă la ochi, James Joyce începea să intre ta marele rol. In marele model. Urmau a £1 descoperlți și avatarii lui Schliemann, re-inventatorli admirativi ai mitului. Herald entuziast al capodoperei, Ezra Pound stă alături de Joyce pe întreaga perioadă a scrieri! iul Ulise. Manager desăvîrșit, II impune unor editori cărora numele Irlandezului nu le spunea nimic. Scrie ca despre o capodoperă chiar înaintea înche- ierii primei Jumătăți a cărții. Rtndurile au tonul sigur, aproape impersonal și structura unui arti- col de dicționar : „Ulise. încă neterminată ta mo- mentul cind scriu Opera lui cea mal profundă, cea mai grăitoare — Exilati' era un pas alături, un catharsls necesar pentru a^i debarasa spiritul de gîndirea continentală de astljfi Ulise, obscur, obscen chiar, ca viața însăși clteodată, dar și o meditație profundă asupra vieții. Mat bine și mai succint, el a făcut cc-și propusese Flaubert tn Bouvard și P6cuchet. Un rezumat". Un rezumat al Odiseei ? Nu, desigur. Un rezumat al lumii. Un el aleph ta care se concentrează esența acesteia. Esența esenței. Un acid coroziv, care atacă marile teme ale existenței, ale cărții ; „Bloom asupra vieții, a morții, a învierii, a nemuririi*1. Cuvintelor din 1918 li se adaugă altele, in 1922. Doar că acum arheologia se transformă ta contemplarea obiectului perfect. Pound 11 zărește pentru prima oară, așa cum 11 putea zări oricine, ta vitrina bibliotecii Shakespeare and Co. Era o carte mare, albastră, avînd numele autorului și titlul scrise cu alb. Culorile Greciei, culorile care-1 aduceau lui Joyce noroc. Mitul Greciei și mitul Iul Homer îngemănate, mitul Jnsulei albe ivin- du-se din mare" (Rlchard Ellmann). O întreagă bătălie pînă și ta jurul nuanței exacte a albastru- lui, pentru ca. în dimineața lui 2 februarie 1922 (ziua de naștere a lui Joyce) totul să fie gata: unul dintre cele două exemplare trimise de către editoi poposea în vitrina bibliotecii SyMei Beach, celălalt sub scaunul de la restaurant al Iul Joyce. Cu aceasta, a doua reîntoarcere a lui Ulise lua sfirșit începea a doua lui rătăcire. „Toți oamenii ar trebui «să se unească pentru a face elogiul iui Ulise»", scrie, in mai 1922, Ezra Pound. Această Scrisoare din Paris, publicată in iunie la New York de către The Dial, este primul document dintr-o serie a hiperbolelor. Pound bă- nuia că primirea cărții nu va fi deloc ferită de brutalitatea spiritului meschin, mediocru, al con- temporanilor. (In paranteză fie spus, G. B. Shaw răspunde rugăminții de a participa cu o subscrip- ție în vederea tipăririi Iul Ulise cu niște cuvinte prea puțin Impregnate de duh : ar fi o naivitate să-și închipuie cineva că un irlandez de vlrsta lui va da ati(ia bani, fie și pe cartea altui irlandez), în acest context propozițiile Iul Pound își pierd din nuanța hiperbolică. Ele erau mai mult decît o judecată de valoare. .Erau un manifest, un steag așezat pe o redută abia înălțată. In paralel. Pound compune o dăfcnse ct illustration — o artă poetică indirectă, dacă vrem — pornind nu de la o carte, ci de la o stare. împrejurările erau cele știute, prejudecățile previzibile. Ii revenea misiunea de a se autoproclama păzitor al acestui templu. O va face in felul său direct, ofensiv, agresiv : .în- cep prin ceea ce nu poate fi contestat — Joyce a preluat arta scrisului de acolo de unde o lăsase ' Flaubert. In Oamenii din Dublin sl în Portret nu mergea mal departe deeft Trei povestiri sau Edu- cația : în Ulise, reia un proces abia început în Bouvard și Păcuchet și-1 duce la un grad de efi- cacitate șl de concizie superioare. Joyce l-a venit repede de hac Tentației Sfîntulni Anton, care ser- vește azi drept comparație unui singur episod din Ulise. Ulise are mal multă formă decît oricare roman al lui Flaubert". Rînd pe rînd. cad victime acestei tirade projoyceiene Cervantes («Prin for- mulele de condensare?, mult mal spectaculoase, desigur, la Joyce). Wells si — în preajma sacri- legiului — Shakespeare. Insă acestea erau vremu- rile. Cuvintele lui Nietzsche despre răsturnarea tuturor valorilor încă nu-și epuizaseră ecoul. La drept vorbind, diatribele profetului se făceau cu adevărat auzite abia cu această generație a răz- boiului. Așadar, avantajele lui Joyce asupra predece- sorilor sînt indiscutabile. Flaubert, cum s-a văzut, poate fi învinuit pentru lungimile sale. Nici vorbă de așa ceva la Joyce. Irlandezul a inventat o metodă de analiză șl o tehnică a rezumării Infai- libile. In Ulise, orice se poate întîmola în orice clipă. Kata thumon-ul de care suferă Leopold Bloom e o boală a lumii moderne. El e un ade- vărat poluinctls. „o antenă universală". Persona- jele cărții vorbesc nu numai un limbaj propriu, ci și un limbaj care se autogîndeste. Un cerc vi- cios, derapant, cu planuri care se Intersectează, care se întrepătrund. Se neagă și se afirmă reci- proc. Pe scurt, o revoluție a romanului și a lim- bajului romanesc. Capțînd, din necunoscutul lumii, senzația neantului — a nimicului care se neagă pe sine, dobtadlnd, astfel, o valoare pozitivă —. Joyce i-a conferit șansa eutocontemplării. însă ceea ce admiră Pound mai presus de orice este rapiditatea. I-o sesizează foarte bine în ana- liza din articolul citat, dar o observa tacă Intr-o scrisoare din 22 noiembrie 1918 : „M-am uitat din nou săptămîna trecută prin Bouvard șl P^cuchet. Bloom desigur că face tot ce șl-a propus să facă Flaubert și o face Intr-o zecime a spațiului și mal ales că ai toi timpul sentimentul că trebuie CEALALTĂ RĂTĂCIRE ~ A LUI ULISE să se tntîmple ceva, de fapt că s-ar putea întîmplă orice, orlcînd, în timp ce în Bouvard totul rămîne tn noroi și chiar cînd se întîmplă ceva al senti- mentul că nimic nu se poate întîmplă". Un cer- cetător atent ar observa, totuși, că Pound limi- tează noutatea absolută a iul Ulise Ia chestiuni de tehnică. Notează, e adevărat, că, asemeni lui Trist ram Shandy. romanul rămîne inimitabil. Că el închide o epocă. Dar despre deschiderile sale, aproape nimic. Pound se afla prea aproape de ELENA TULCAN : Picătură. munte, pentru a-i putea identifica toate piscurile. El scrie, despre ceea ce e evident. Avocat abil, nu încearcă să-și apere clientul hazardindu-se în ipo- teze. E suficient să dezechilibreze — să preîntîm- pine — argumentele adversarilor. țlestul de- monstrației o va face mai tîrziu. Acum, cind nu visează decît la o sincronizare critică, la un pa- ralelism amoros, se mulțumește să sublinieze evi- dența. (Pe de altă parte, un studiu al corespon- denței și al biografiei celor doi scriitori poate șoca : de la un moment dat Încolo, Pound pare depășit de performanțele lui Joyce. Tot mai multe lucruri ii rămîn obscure, tot mai multe întrebări însoțesc propozițiile, cîndva, exclama- tive. La apariția cărții, însemnările lui Pound nu mai au decît aerul sec al mecanicii admirației). Și totuși : cuvintele lui Pound, primul comen- tator important al lui Ulise, sînt riguros exacte. Pe lîngă ce se va spune ulterior (în rău sau în bine), ele fac figura unor notații de suprafață — un repertoar de locuri comune. Sub pana criticului Pound. avangardistul modernist al anului 1922 Pound ia înfățișarea unul tradiționalist. Dar un tradiționalist convins că se află în fața capodo- perei — adică un polumetis el însuși, impregnat de formula agresivă a noutății. O formulă, de fapt, relativ nouă. Adevărat, romanele zilei sufereau prin comparație. Greoaie, încurcate, prețioase, ele nu rezistă în fața suplețil și a științei lui Joyce de a reda o stare de spirit. La fel de adevărat, n-a reușit să-1 pună în umbră pe un „experirpentalist" de talia Iul Rabelais. El e o stlncă nu numai împotriva timpului său, ci șl a Timpului. Da, ta fața evidenței se înclină pînă și un militant fanatic : „Joyce nu s-« ridicat pînă la această înălțime". Cu atît mai necruțătoare se dovedesc, odată (ne)trecut acest hop, analizele. Vocea frumoasă a lui Henry James sună dogit și fals prin comparație cu limbajul multi-lingv joy- cean. Apoi : „11 citești pe Proust și simți pe unul din cel mai desăvîrșlți scriitori ; îl citești pe H.(enry) J.(ames) și știi că e un scriitor desuvîr- șit; deschizi Uliso șl te gîndești, poate pe bună dreptate, că Joyce e mal puțin desăvîrșit; sau, în orice caz, că nu are aceeași bogăție. Și îți amin- tești cu cit brio «redau»’ atmosfera James și Proust ; totuși, atmosfera episodului Gerty-Nau- sicaa (...) este atît de bine «redată»», cu o ase- menea siguranță și eficacitate. îricîf nici James și nici Proust n-au întrecut-o“. Ezra Pound, tot el, aplică, primul, eticheta care, ulterior, nu va mai putea fi dezlipită : un super-roman. Gen hibrid, mai aproape de epopee decît de proză. Din această perspectivă, Joyce este fiul natural al lui Dante. Nimeni, de Ia di- vinul florentin, nu a mai avut relații atît de ex- traordinare cu Infernul. Personajele sale sînt, desigur, extrase din marea comedie dantescă. înainte de a se observa înrudirea cu Homer, care oferă structura, cadrul, pretextul, trebuie subli- niată medievalitatea gîndirii înseși a lui Joyce. „Echipa odiseeană" (după expresia lui Pound) funcționează oa reper doar în cadrul coresponden- țelor spirituale stabilite de către prozator însă tocmai ele dau marca medievalltății : „un eșafo- daj, un instrument de construcție justificat prin rezultatul final, și justificabil prin el însuși, iar rezultatul e un triumf al formei și ol echilibrului, cu o schemă traversată de un continuu arabesc". Iată, așadar, un conflict al competențelor : Dante sau Homer ? Un făgaș analitic deschis mai degrabă de dragul speculației, decît al adevărului. Insă managerul desăvîrșit trebuie să-i asigure pro- tejatului său cea mai ilustră descendență posibilă. Infeudarea lui Joyce intră tatr-un ritual, în preju- decățile interpretării. S-a subliniat, de altfel, că întregul cifru al cărții se află in titlu. E la mijloc o Istorie mitică șl un. labirint al inițierilor cultu- rale; dincolo de burlesca, strălucitoarea, grotesca istorie dublineză. Dar și o continuă revoltă : re- fuzul supunerii la condiția subalternă — la capă- tul unei culturi și în străfundurile unei țări care-și pierduse identitatea. Epifanla, Iluminarea subită, revelația aproape materială a divinității suferă și ea același tip de degradare. Dumnezeu, spunea Stephen, poate fi orice. Chiar un ceas sunînd în- tr-un birou. Și, cu siguranță, el e „un zgomot ai străzii". Amestecul de „naturalism flaubertian și de neotomism" (după expresia lui Harry Levin) nu contribuie la diminuarea acestei impresii. Con- cepția estetică, îndatorată unei duble origini, în- cearcă să-și creeze propriul spațiu al omogeni- zării — atît tematice, cît și de construcție. Roma- nul începe, la modul tradiționalist, cu un Introit și se încheie cu o Liturghie Neagră. Pe dc altă parte, schema mentală a Odiseei acționează ca un pat al lui Procust: în interiorul jău sînt îngă- duite oricîte mișcări, oricîte abateri de la regulă, cu o singură condiție — să nu se depășească li- mitele prestabilite, modelul. Coerența textului, vi- zibilă pe orizontală, uimește prin structurarea perfectă pe verticală. Poet al nevăzutului (el e, totuși, Homer al secolului douăzeci I), Joyce se alătură scriitorilor metafizici. Invizibilul, inexis- tentul, imaginarul — pe acest itinerarlu se desfă- șoară cealaltă rătăcire a lui Ulise. O triadă a formelor ascunse, Izbucnind la suprafață cu vio- lență. Joyce oferă cititorului său un spectacol complet. De la problemele de enigmistică pînă la reprezentarea sublimată a existenței. Curtea sa nu ocolește nici unul din aparentele tabuuri ale so-. clelății. Parcă spre a preintîmpina Inevitabilul deznodămînt, Pound scrie: „O mare capodoperă literară este făcută pentru spiritele la fel de se- rioase ca și cele cape se dedică științei medicinii". In acest context e rostit încă unul din cuvintele cheie ale receptării Iul Ulise : cenzura. De el se leagă nu numai un tatreg capitol de istorie lite- rară, ci și unul de concepție estetică. Pînă unde se poate merge cu analiza ? Cît de departe i se îngăduie scriitorului să pătrundă ta intimitatea lumii ? Un întreg tratat de Istorie morală. în jurul cîtorva cuvinte, cenzurate sau nu. Pound nu va intra în alte detalii. Ambiția lui a fost să atragă atenția. Să dea semnalul de în- cepere. Să provoace seînteia oare va produce ex- plozia. L-a plasat pe Ulise pe orbită, misiunea lui Istorică a încetat. Ar fi trebuit, desigur, să scrie o carte întreagă. N-a avut răgazul. A pus pe hîr- tie, ta febra primei lecturi, cîteva propoziții. Inu- tile, de altfel, pentru că nu sînt decît detalierea, nuanțarea și aproape negarea — prin improvi- zație — a acelor admirabile vocabule de început: „Toți oamenii ar trebui «să se unească pentru a face elogiul Iui Ulise»". (Fragmente* Mircea MIHĂTEȘ COLEGIUL DE REDACȚIE: ION ARIEȘANU 'redactor sef) ANGHEL DUMBRĂVEANU 'redactor sef adjunct) VIOREL COLȚESCU, NICOt.AE PlRVU CORNEL UNGUREANU REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA : TIMIȘOARA, strada RODNE1 li Telefoane : 3 33 90 si 3 33 76 'redactor-șef) Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Abonamentele se fac ta P.T.T R. TIPARUL EXECUTAT LA l.P B.T. Index j 42 907