ORIZONT REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. S. ROMÂNIA TIMIȘOARA, octombrie 1969 Anul XX nr. 10 (186) CUPRINSUL AL JEBELEANU : După douăzeci de ani . ZAH ARI A STANCU: Salutul Uniunii Scriitorilor . Acad. VICTOR EFTIMIU: Salut revistei Orizont . AL. DIMA; La aniversare .... MAV DEMETER PEYFUSS: Două decenii Orizont VIRG1L TEODORESCU: Să-ți spun pe nume . MIHAI BENIUC : Steaua nevăzută . LIV IU RUSU; Despre personalitate și impersonalitate in ȘT. AUG. DOINAȘ: Intermezzo . ION CARAION: Circuri .... NINA CASSIAN : Perpetuam VERONICA PORUMBACU: Voronețianâ . poezia lirică BEN. CORLACIU: Maiouri............................... OVIDIU PAPAOIMA: Ful ți comunitatea in lirica noastră de astăzi EUGEN TODORAN. Istorii literare recente SORIN TITEL: Scările.................................. ION NEGOIȚESCU : Nec plus tdira .... VICTOR FELEA: Lui Albert Cama* .... PETRU SFETCA; Alegorie................................ P IPEL BELLU: Fluierul lui Dionisos .... C. MIU-LERCA : Struguri............................... AL. JEBELEANU. Răii zei............................... FRANYO ZOLTAN: Jumătate de veac sub vraja Iui Em FRANZ LIEBHARD: Acuarelă de iarnă . VLADIMIR CIOCOV: Hoțul de soare nescu ANDREI A, LILUN: Spre o reluare a experienței poeziei NICHITA STANESCU: Ciniec pentru ne băutul vin PETRE STOICA: Era afita legănare, atita cristal . ANGHEL DUMBRAVEANU: Echinox ION MAXIM: Pragul........................... RADU CARNECI: Lied.......................... pure GHEORGHE GRIGURCU : Picăturile de lumină te conduceau . DIM. RACHICI: Vidări umplind ...... NICOLAE BALOT 4: Conștiința artistică Ia Gib Mihuescu TRAIAN LIVIU BIRAESCU: Sociologia ada;tării in romanele lui Marin Preda CORNEL UNGU REANU : Discurs la malul ipoteticei poezii .ui'ttscj Uw!i*'1 limWi 3 7 8 a 9 II 11 12 17 18 19 19 20 22 25 29 29 30 30 31 31 32 35 35 35 40 40 41 41 42 42 12 43 16 51 DA.M/.4# URECHE: Efigia lui Eros . . , .. 54 ILfE MĂDUȚA: Citind comoara din insulă . . . . .54 GEORGE SURU: Ceafă...........................................................55 M1RCEA ȘERBANESCU: După-amiază de septembrie . . . .56 ION COCORA: Uînfoî ridică talgere pentru greieri . . , .59 CRJȘU DASCĂLU: Inir-o zi pe o șosea albastră . . . , .59 ION ARIEȘANU: Fotografia.................................... 60 LAURENȚIU CERNEȚ: A fost odată un poet . . . . . . 62 LUCIAN BURERIU: Toamnă în flăcări , . . . , .64 DUȘAN PETROVJCI: Planta victoriei ...............................64 Opinii despre critica literară VICTOR 1ANCU: Rolul și perspectivele criticii literare . . . .65 VOICU BUGAR1U .* Critica — o literaturi a modelelor . . . .66 NICOLAE ȚIRIO1; Critica literară și rosturile ei . . . . . . 67 Din literatura universală APOLLINAIRE: Inscripție pe mormîntul pictorului Henri/ Ronsseau as Vameșul . 70 SUPERVIELLE : x x x . . . .In românește di Vasile Nicotescu 70 LOUIS ARAGON: Richard H patruzeci. Serbări galante, in rom. deTațcu Gheorghiu 71' MILOȘ ȚIRNIANSKI. Poowtp, în românește de Anghel Dumbrăveam și D. Petrooici 72. RICHARD EBERHART. Șoarecele de âmp, în românește de Petri. Sfetca . . 72 Cronica literară SIMION DIMA: Virgil Teodorescu. „Blănurile oceanelor" . . . .74 ȘERBAN FOARȚă: Nina Cassim: „Ambiius" . . . . . 7^ NICOLAE C1OBANU : Panorama critică a unui deceniu literar . * . .61 CONSTANTIN CRfȘAN: Angâel Dumbrăveanu: „Delte" . . . . INDRIEȘ ; Nicolae Pâruu: „Buletin meteorologic" . . . SS Cronica Umbli ȘTEFAN MUNTEANU: Etimologia și limba artistică . . . -52 Cronica dramatic* NICOLAE PARVU: „Primăvară tîrzie" de Horia Laoiruscu . . . . Miniaturi critice CARANDINO-, O supărare a lui E. Looinescu . . . . . . I. PEIANOV; prezențe timișorene în revista fugos/avă Pol/a . . -96 * FLORiAN MOLDOVAN: Colaboratorii revistei Orizont (1949—69) — Indice alfabetic COMITETUL DE REDACȚIE REDACTOR ȘEF: AL. JEBELEANU RED. ȘEF. ,-IDA. ANGHEL DUMBRAVEA^ NICOLAE CIOBANII, ANDREI A. ULLIN, SORIN TJTEL, DAMIAN URECHE DUPĂ DOUĂZECI DE ANI L. —--------- O revistă cart ipare la Timișoara trebuie sd aibă particularitățile 1 destinul ei, nepitînd fi confundată cu nici o altă publicație din d. Revista Oriioil a apărut acum douăzeci de ani ca almanah al alei Timișoara c Uniunii Scriitorilor, proaspăt înființată, cu titlul risut Bănățear.“. Odată cu ea văzură lumina zilei un almanah in ba germană, de&nit mai tîrziu revista Neue Literatur și un alma- ! în limba maghară, în „Cu vîntul înainte", semnat de Comitetul alei, care desÂiiea cele trei publicații, colaboratorii iși propuneau promoveze o Ibeatură legată cu toate fibrele de poporul muncitor, iteraturd angapO, partinică, o literatură care să sprijine politica tidului de infiăire intre poporul român și naționalitățile con- ritoare, । Cu tot entuzasnul începuturilor, în primii ani almanahul se ti- părea rar, neavînc cmdiții pentru o apariție periodică. încă in primele numere adunase n paginile sale pe scriitorii bănățeni activi de pe- atund: Virgil Bir>u Ion Stoia-Udrea, Gr. Popiți. Mircea Șerbdnescu, Ion Bănuță, Georțe Drumur, Pavel Beliu, Aurel Martin Bologa, Ion Frumosu, Gabriei Mmolescu etc. Promovarea ce iții tor scrise de tineri a constituit de la primul nu- țfiăr unul din obitctvele de seamă ale revistei. E adevărat, in decur- ful anilor, au apird in cuprinsul el și stele care s-au stins, după o palidă licărire, der, mai ales, în ultimii ani, o pleiadă valoroasă de linuri scriitori s-a gripat in jurul revistei și se afirmă viguros. Orizont a publicat fCrOtori theri din întreaga țară. vrea să-l Temenesc pe poetul Nicolae Labiș care a semnat lorzii dintre cele nd reprezentative la noi. Dintre tinerii care se află astăzi in primele înduri ale frontului nostru literar menționez numele vriitorilor Nichitc Stănescu, care a rămas un consecvent prieten al Lpts/e/, Petre Stocc. Nicolae Breban, Gheorghe Tomozei, îlie Con- itantin, Ana Blandaia, Adrian Păunescu, Cezar Baltag, Horia Zilieru. în decursul cler douăzeci de ani s-au petrecut profunde trans- formări in toată țtra. E cunoscut avintul economic și cultural al ora- Timișoara, a si al altor localități din țară. Dintr-un oraș cu o școală Politehnică și o bibliotecă, frumosul oraș de pe Bega a devenit In important cedru universitar, s-au înființat mai multe teatre. Opera de stat, filamonica și alte instituții de cultură. Toate acestea du influențai și dezvoltarea revistei, au adus noi colaboratori, noi VUiort, noi preocuă i. g § ORIZONT sublinia, îndeosebi, însemndta'ea deschiderii Universității, De la început s-a stabilit o legătură intre cadrele universitare și revistă. Studii și comentarii de înalt nivel au îmbogățit cuprinsul și calita- tea publicației. In climatul universitar creat la Timișoara s-au asigurat posibi- lități mai întinse de a ridica tineri poeți, prozatori, critici literari. * De-a lungul anilor publicația a trăit toate frămintările și aspi- rațiile scriitorilor din această parte a țârii, oglindindu-le reușitele și eșecurile, căutările înfrigurate și îndoielile. De la almanahul cu apa- riție trimestrială, la cererea insistentă a scriitorilor de aci, publicația devine lunară, schtmbindu-și mai apoi și titlul în „Orizont". „Revista Orizont — se precizează în „Cuvint înainte" — își pro- pune să promoveze o literatură adînc inspirată din viață, să oglin- dească fenomenul literar din toată țara, să dezbată in paginile ei problemele centrale ale literaturii contemporane. Noul titlu vrea să marcheze eforturile colaboratorilor revistei de a-și lărgi orizontul preocupărilor prin ridicarea nivelului calitativ al creației, potrivit exigențelor de azi ale partidului și poporului, asigurind, în același timp, și o mai largă rdspîndire revistei, o legătură mai st rin să cu ci- । titorii. Duclndu-și existența într-o regiune cu un profil economic și cultural complex cum este Banatul, Orizont înțelege, in primul rind, să-și structureze profilul in așa fel, Incit efectiv, contextul variat și bo- gat al literaturii naționale să se îmbogățească cu noi și autentice ima- gini artistice ale vieții contemporane din această parte a țării, cuprin- zînd totodată realitățile construcției socialiste de pe cuprinsul întregii patrii". Nume de scriitori de mare prestigiu au strălucit in cuprinsul re- vistei. Fiind trainic legat prin trecutul său de Banat, Lucian Blaga a colaborat cu consecvență la revista timișoreană cu poezii o'iginale, deosebit de valoroase și cu tălmăciri din lirica universală, începind cu fragmente din magistrala sa traducere „Faust". >1$ mai adăuga, tot aici, numeroasele studii prin care colaboratorii noștri au analizat, multilateral, opera lui Lucian Blaga. De asemenea revista a închinat un întreg număr marelui poet român. In cartea de aur a revistei se înscriu, printre colaboratori, nume de scriitori, azi trecuți dintre cei vii, ca George Bacovia, Tudor Vianu, Adrian Maniu, Ion Agirbiceanu, Otilia Cazimir, Ion Vinea. Devotat prieten al revistei și al scriitorilor din Timișoara, pe care i-a ajutat în diverse ocazii, a fost Eusebiu Camilar, prezent ade- sea in revista noastră cu proză, cu poezii, cu evocării. La acest popas solemn ne plecăm frunțile in fața mormîntului său. ★ Orizont a fost și rămîne, în primul rînd, o tribună de afirmare a scriitorilor din Timișoara, și, in general, din această parte a țării. I Nu avem pretenția că publicăm întotdeauna pagini antologice și I aceasta, firește, spre regretul nostru, insă răsfoind colecția revistei reținem cu emoție fie primele rînduri publicate, fie versurile sau proza n care se cristalizează maturitatea, fie gindurile așezate ale unor personalități conturate. Toți scritorii din Banat care au scris cu talent ti dăruire în acești douăzeci de ani sînt prezenți în cuprinsul revistei, je la octogenarul Frângă Zoltân sau impetuosul poet Constantin Miu-Lerca pînă la tinăr ut Marcel Tur cu. In paginile revistei și-au iubii cat atît lucrările lor de început cit și unele din creațiile lor -.ele mai valoroase: Anghel Dumbrăveanu, Sorin Titel, Ion Arieșanu, jamian Ureche, Laurențiu Cerneț, Ion Dumitru Teodorescu, Dimitrie tachici, Ion Cocora, >1/. Deal, Ilie Măduța, C. Omescu, Lucian Bu- eriu, Dușan Petrovici, Crișu Dascălu, Ion Velican, George Suru, Va- iile Crețu. fost prezenți mai virstnicii Grigore Bugarin, Anișoara Ideanu, Radu Theodoru, Sofia Arcan, Aurel Cosrna, Petru Vintilă, "raion lancu, Do'ian, Grozdan, Ilie lenea, Aurel Buteanu, Petru Sfetca, ^etre Pascu, Octauian Metea, Gh. Atanasiu, Haralambie Țugui, Mircea Banda, Octavian Popa, George Bulic, Ovidiu Șurianu, Romul Fabian, ^aul Tîrbățiu. La apariția volumelor de proză ale unor colaboratori ai revistei ,Orizont“ s-a vorbit, interesant, în unele reviste despre o școală de iroză timișoreană. Cu modestia care ne-a caracterizat, sper întotdea- ina, amintim numai faptul și nu insistăm asupra acestor discuții, cum i-am stăruit nici altădată. Ne-am bucura insă ca la Timișoara să se lezvolle o proză care să se impună tot mai mult in contextul întregii loastre literaturi. Cititorii și scriitorii care citesc volumele de poezii ne mărturisesc iatisfacția cînd constată progresul poeților din Timișoara, urcușul lor ncontestabil și vocea lor clară în corul poeziei românești de azi. Paginile rezervate criticii literare au fost scrise de un mare nu- năr de colaboratori. Răsfoind colecția revistei, recitesc cu plăcere pa- țini semnate de Per pessicius, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu. Iu publicat studii, comentarii, cronici literare: G. Ivănescu, Victor ancu, Eugen Todoran, Andrei Lillin, N. D. Pârvu, Nicolae Ciobănit, 'raian Liviu Birăescu, Gh. I. Tohăneanu, Șt. Munteunu, Ovidiu Cotruș, Modica Ciocan Ivănescu, N. Țirioi, Hertha Perez. Alexandra indrieș, on Iliescu, S. Dima, Clio Mănescu, Simian Mioc, K Șerban, Partenie \turariu, Mihai Cazacu, Wiliam Marin, Maria Nicoară, Cezar Apreo- esei, Șerban Foarță, Cornel Ungureanu, C. Nistor, Ion B. Mweșanu, '. Vintilescn, Desigur nu e intenția noastră să întocmim aci o listă de elaboratori. Fapt pentru care cerem scuze celor pe care nu i-am mintii. De altfel, mulți dintre prietenii și colaboratorii noștri sint trezeați în acest număr festiv. Au fost mereu alături de noi, scriitorii taționalităților conlocuitoare: Endre Kărotif, Franz Liebhard, Vladimir 'iocov, Hans Kehrer, Laza Iiici și alții. Valorificarea în spirit marxist a trecutului cultural bănățean a ost o preocupare constantă a publicației noastre, conștienți că avem tn larg cimp de investigații și putem să aducem o contribuție la cu- loașterea tradițiilor culturale ale Banatului. In această privință am mut colaboratori valoroși ca Ion Dimitrie Suciu, Ion Clopoțel, Vichen- ie Ardeleana, Gabriel Țepelea, N. Th. Trâpcea, Gh. Ciulei, sau re- gretatul scriitor Virgil Birou, un pasionat cunoscător al vieții cultu- ale bănățene. ORIZONT ORIZONT Prin rubricile „.Orientări11 și „Din literatura universală" am rău tal să ținem in permanență cititorii ta curent cu fenomenele actuali din literatura lumii. Am publicat proză și versuri din literatura ță rilor socialiste, organiziad și două schimburi de experiență cu revish din Iugoslavia. Publîclnd cronici dramatice șt muzicale, articole și reproducer din plastica de azi, revista a oglindit unele aspecte din viața cui turală a Timișoarei și ale orașelor Arad, Reșița, Lugoj. La capătul acestor douăzeci de ani, mulțumim tuturor colabora torilor care și-au dat contribuția la dezvoltarea revistei „Orizont" 5 la răspîndirea ei. Mulțumim tuturor cititorilor care ne-au urmărit ir acești ani cu perseverență și înțelegere. Cu sentimentul că avem inel multe neimpliniri, ne gindim ca in viitor să oferim cititorilor o pu- blicație mai apropiată de exigențele și preocupările lor, mai legați de realitățile noastre socialiste, o publicație care să apară la timț și intr-un alt format. Jubileul acesta înseamnă pentru redactori ș, colaboratori și un angajament spre noi strădanii. ★ De o deosebită importanță pentru întreaga noastră presă literari stnt îndrumările și indicațiile date de tovarășul Nicolae Ceaușescu la adunarea festivă consacrată sărbătoririi a 25 de ani de la apariția primul număr legal al „Scînteii". Tovarășul Nicolae Ceaușescu accentuat : „Este necesar, ca, in special în cadrul revistelor și pe- riodicelor de literatură și artă, să crească spiritul de răspundere față de dezvoltarea culturii noastre socialiste, față dc educația cul- turală a poporului nostru. Acestea trebuie să promoveze cu mai multi fermitate principiile estetice ale partidului nostru, să lupte j^entru a cultură realistă, militantă, care să slujească cauza construcției so- cialiste, formării conștiinței omului nou". Publicațiile noastre literare promovează linia politică a partidu- lui nostru „și numai linia politică a partidului nostru comunist", cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu. Și, desigur, fiecare revistă lite- rară din țara noastră ar putea afirma că este o onoare pentru ea de a sluji cu spirit de răspundere și cu devotament politica partidului, politica unui asemenea partid, cum este partidul nostru comunist, cârd se bucură de un prestigiu atit de imens in țara și in străinătate. 4 fi fideli politicii marxișt-leniniste a Partidului Comunist Român, a milita pentru implinirea țelurilor și exigențelor sale, pentru înfăp- tuirea programului Congresului al X-lea al Partidului este o cinste pentru fiecare redacție, pentru fiecare scriitor, este idealul nost rit major. Redacția revistei Orizont, însușindu-și prețioasele recomandări- ale secretarului general al Partidului Comunist Român, înțelege să-și sărbătorească cei douăzeci de ani de activitate cu hoiă- rirea de a depune noi eforturi pentru a corespunde cerințelor partidu- lui și cititorilor, pentru a-și aduce contribuția la opera de construire a socialismului. AL. JEBELEANU SALUTUL UNIUNII SCRIITORILOR Revista „Orizont" împlinește douăzeci de ani de apariție. Editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialista România, revista „Orizont" reprezintă, prin activitatea ei de două decenii, o tribună vie a mișcării noastre literare. Avindu-și sediul la Timișoara, oraș care se numără printre cele mai însemnate centre economice și culturale ale țării, „Orizont" s-a angajat, de la început, în impetuosul cu- rent înnoitor al literelor române, contribuind din plin ta afir- marea talentelor literare din Banat și de pe întreg cuprinsul patriei, la promovarea unei literaturi pătrunse de ideile ge- neroase ale umanismului socialist. Revista „Orizont" are meritul de a fi continuat bogatele tradiții culturale ale Banatului, legindude organic de noile realități din (ara noastră. Publicind in paginile ei materiale diverse și substan- țiale, de înaltă ținută artistică, această revistă a devenit o piezență dinamică In peisajul nostru literar, aducindu-și pre- țiosul aport la înflorirea literaturii noastre. „Orizont" și-a cîștigat prețuirea cititorilor, datorită efortului susținut al redactorilor și colaboratorilor, care și-au dat silința de-a stimula, prin paginile ei, creația literară, prin dezbateri rodnice, articole de exegeză critică, prin valo- rificarea, in sens progresist, a moștenirii noastre literare, prin publicarea de traduceri din literatura aniversată. Revista „Orizont" a dobindit succese incontestabile, în- trunind in paginile ei nume de prestigiu și nume de tineri scriitori de talent, intr-o remarcabilă efervescență creatoare. Ea douăzeci de ani de apariție, Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România transmite revistei „Orizont" călduroase felicitări și-i urează noi succese in nobila sa mi- siune de a contribui la dezvoltarea literaturii române. ORIZONT URARE REVISTEI ORIZONT (Salut călduros colectivul redacțional și toți cola- boratorii revistei „Orizont". Eforturile Dumneavoastră depuse tn douăzeci de ani cu scopul de a contribui la dezvoltarea literaturii socialiste românești, de a da un avlnt nou vieții literare timișorene au dat roade re- marcabile, Vă doresc succese noi, întregii redacții și fiecărui colaborator in parte, cărți, cît mai multe opere reușite care să slujească cu talent România socialistă, Acad. ZAHARIA STANCU, Președintele Uniunii Scriitorilor din R.S. România SALUT REVISTE! ORIZONT ORIZONT c/n frumosul oraș Timișoara — Viena Carpaților cum a fost numită pentru aspectul ei civilizat, peniru viața intensă care palpita in sinul ei — apare de două- zeci de ani, revista lunară ORIZONT cu un bogat ma- terial literar furnizat in mare parte de poeți și proza- tori bănățeni. Cu prilejul acestei aniversări sînt bucuros să aduc omagiul meu de admirație și toate felicitările mele corpului redacțional și colaboratorilor ei, cari fa- t rețin focul sacru al culturii in acest înfloritor colț de țară și să urez „Orizontului" din ce in ce mai multi cititori, viață lungă și prosperitate. Acad. VICTOR EFTIMW A ANIVERSARE aniversarea celor 700 de ani dc la atestarea docu- mentară a ființării Timișoarei se adaugă acum sărbătorirea a două decenii a revistei ce poartă — în ultima vreme — titlul deschizător de zări: „Orizont". Spațiul temporal ce desparte cele două date pare imens, dar dacă ne gîndim că. în genere, pașii culturii sînt mai lenți și totuși mai durabili, mai apăsați — diferența nu trebuie să sperie. Cu excepția unui lustru, aniversarea revistei ar coincide cu cea a elibe- rării care, în fond, o explică și o determină în mod hotărîtor. Intr-adevăr printre binefacerile noului ev pe care-l trăim, se înscrie și eflorescența literară și a organelor ei de expresie. Ele s-au înmulțit în ultimii ani și astfel, prin com- parație cu acestea, „Orizont" a devenit una din cete mai vechi. Lupta de bază a revistelor noastre „din provincie" a rămas cea a depășirii stadiului „de provincie" de ieri și de azi. Nu au lipsit însă nici greșelile, dintre care cităm, în deosebi — fapt explicabil prin reacția exagerată — tendința abstractizării unor periodice prin desprinderea dc re- giunea în care apar. Asistăm astfel la un fenomen de unifor- mizare a revistelor din provincie în sensul circularii acelo- rași nume centrale pretutindeni, în timp ce scriitorii locali trec pe plan secundar, după cum nici realitățile regionale nu sînt satisfăcător reflectate. Urmărind numerele „Orizontului" am constatat, cu plă- cere —- și nu subliniez faptul în chipul unui compliment festiv — că n-a căzut în acest păcat al ignorării, nici măcar parțial, a scriitorilor locali de toate naționalitățile. Poate că ar trebui să oglindească și mai viu, fenomenele regionale, în deosebi creația folclorică și faptele dc istorie culturală și literară, Banatul fiind unul din ținuturile eu cea mai tipică expresivitate spirituală în cadrul patriei noastre socialiste. Urîndu-i, după datină, prosperitate cu prilejul actualei aniversări, îi dorim nu numai cît mai lungă viață, ci un accent și mai viguros pe calitatea creațiilor cc publică pre- cum și pe comentarea critică atît din punct dc vedere înalt regional, fără a fi — se înțelege — regionalist, cît și al mișcării literare a întregii țări. AL. DIMA membru corespondent ai Academiei R.S.R., Directorul institutului de Istorie ?i teorie literară ,,G. Călinescu" ORIZONT DOUĂ DECENII „ORIZONT" Gînduri despre trecut șî viitor '^a cetățean austriac, traducător din literatura română și cercetător a! istoriei sud-estutui european îmi este o reală onoare să-i aduc revistei timișorene cu prilejul sărbătoririi celor două decenii de apariție sem- nele respectului. De ani de zile o citesc în mod regulat și dacă acum arunc o privire înapoi — și o fac nu numai in sens festiv — pot constata că multe din cele publicate in ea (am tradus cite ceva din ele) pre- zintă o reală valoare. Jn felul acesta, in fișierul meu „Orizont" apare destul de des. bineînțeles, in mod deosebit mă bucur de interesul pe care-l manifestă revista față de problemele literaturi austriaca moderne : amintesc aci traducerile bine temperate ale lui Petre Stoica și studiile lui Andrei A. Lillin, N-aș putea însă lăsa nerelevat faptul că în coloa- nele revistei apare în btmă vecinătate și literatura iugoslavă, aducînd prin aceasta o contribuție importantă in domeniul realizării unui cli- mat propice înțelegerii internaționale. De altfel, nu intimplător re- vista se numește „Orizont", pe cînd în banat — 51 asta te învață o singură privire pe harta geografică — orizontul este foarte vast. Și de pe această poziție aș dori să arunc o privire, dacă mi se permite, in deceniul următor : Banatul formează un teritoriu bine în- chegat de-a lungul Dunării cu un centru cultural: Timișoara, Astfel revista „Orizont" va trebui să-și recunoască sarcina să sprijine prin activitatea ei cit mai mult procesul de înțelegere și înfrățire a popoa- relor din jur; să oglindească în paginile sale ca o actualitate mereu vie aspectul unității culturale organice a acestor popoare in manifes- tările sale mereu noi (și de ce nu 2 cîteodată in contribuții în mai multe limbi), iar pe de altă parte, să rămînă mereu deschisă pentru evenimentul literar mondial. Doresc in sensul acesta ca Timișoara să devină o nouă Igienă cu care, de altfel, se împarte și in destinul de a se afla la întîlnirea frontierelor intre trei țări, și ca revista „Orizont" să-și păstreze și pe mai departe stilul specific, condiționat de locul apariției sale, ducin- du-l la noi realizări — in felul acesta îmi concep urările de bine la adresa redactorilor, colaboratorilor și cititorilor revistei. MAX DEMETER PEYFUSS WIEN — MARJA ENZFRSRORF, AUSTRIA ORIZONT VIRG1L TEODORESCU SĂ-ȚI SPUN PE NUME ^)oi boteza deci ochiul copac, copacul scutec, voi boteza iubirea un fluture solar, ți fruntea ta, o grotă de calcar in care mai răsună, stins, un clniec. Voi boteza aceste mlini de lut cu numele izvoarelor termale, țî inocenta ptntecului vale o voi numi în șoaptă : început, Iar gloriosul mers de broderii țesute pe platouri de ninsori, am săd botez de mii ți mit de ori cu boreale nume aurii. Ml HAI BENIUC STEAUA NEVĂZUTĂ fii spiritul și piatram căințe se sufocă, O, vis al expansiunii spre infinit ți nul. Sărutăm zbor și-n treacăt a lumii rece rocă Și soarbe timpi ți spații în pieptu-ți nesătul. Să nu privești în urmă, ca stările pe loc Să nu te schimbe-n stupul de sare legendar; Treci peste frunți 'nălțate spre ceruri stîlp de foc Ori, monstru, taie marea numită inzadar. Num ținta ce aduce durerilor repaos E frumusețea mare a drumului pornit, Cim puntea ce se-ntinde arc luminos prin haos Ori șuieră săgeată spre țelul bănuit. Disprețuiește ca pe o haltă tristă clipa Șl cată după stolul de cormorani ce pier Ca fumul ce-1 înalță veciei slavă pipa Pe care zeul păcii-l împrăștie sub cer. Alege dintre stele pe cea mai nevăzuta Și-nuăluie-om inele de fulgere și mit In coaja căror paște ne-nchipuita ciută De vînători dorită ce nici nu s-au ivit. ORIZONT ORJZONT DESPRE PERSONALITATE Șl IMPERSONALITATE ÎN POEZIA LIRICĂ c/n mod curent poezia lirică este considerată drept expresie a vieții emotive, adică a varietății sentimentelor, Ar fi deci poezia cea mai su- biectivă, cea mai strîns legată de interioritatea vieții sufletești. Este o concepție dusă ta apogeu de romantism și perpetuată pînă astăzi, ha noi a susținut-o mai întîi Titu Maiorescu in Poezia română, spunfnrf că „ideea sau obiectai exprimat prin poezie este totdeauna un simță- mint sau o pasiune11. De la această accentuare a subiectivității în ge- neral s-a ajuns la accentuarea simțirii personale ca substrat și conținut al poeziei lirice. Este tipică părerea lui Ferdinand Brunetidre. autorul celebrei lucrări L’dvolution de la pensie lynqup en France au XIX siccle, care, vorbind despre Th^ophile Gautier, din cauza lipsei simțirii personale, constată că acesta nu ar fi un poet liric cu adevărat. Astăzi însă acest punct de vedere nu mai poate mulțumi, fiindcă, în general, întreaga evoluție a poeziei lirice moderne in mod vădit arată o încli- nare spre obiectivitate. Dacă concepția amintită ar fi valabilă, atunci, în afară de Gautier, poeți ca Edgar Poe, Baudelaire, Mallarme, Paul V alerg, Ștefan George, R. Af. Rilke, iar la noi Arghezi, Blaga, Phiiip- pide, ion Barba și atiția alții, unii în întregime, alții in parte, ar fi excluși din domeniul liric, ceea ce, evident, ar fi o anomalie. Tn felul acesta se ivește problema subiectivității și a obiectivitătii, a personalității și impersonalității în poezie, dar în același timp in orice lei de artă. La noi problema a fost pusă tot de Titu Maiorescu, care, depășind, mai bine zis lărgind concepția inițială, a ajuns să accen- tueze și latura impersonală a creației artistice, stîrnind contestația ca- tegorică a lui Dobrogeanu-G berea, Titu Maiorescu pune problema în studiul său despre comediile lui Caragiale. Accentulnd că „izvorul a tot ce este rău este egoismul11, adică tot ce este mai subiectiv și deci mai personal, el arată că tot ce poate „nimici" egoismul aduce cu sine o înălțare morală. Această „nimicire" a egoismului provoacă „mo- mente de emoțiune impersonală", care este condiția absolută a plăcerii estetice. Dobrogeanu-Gherea îl contrazice s putând că emoțiile nu pot fi decît personale, de vreme ce se petrec într-un organism individual, intr-o persoană. De asemenea remarcă o contradicție: Al a; or eseu in- sași, vorbind despre Alecsandri, a subliniat drept valoare a creației sale „caracterul personal". Tn articolul Contradicții ? Maiorescu arată cum intr-un adevărat poet caracterul impersonal și personal 'se îm- ! bină: Poetul adevărat este impersonal în perceperea lumii, întru- cit în actul perceperii obiectului trebuie să se uite pe sine și să-și concentreze toată privirea în obiect (..Dar o dată perceperea obiec- ' tului dobtndilă, manifestarea ei in o anume formă reproduce caracterul personal al poetului, și o asemenea răsfringere în prisma lui proprie ■ exprimă individualitatea lui esențială". în felul acesta, după Titu Ma- I iorescu, atît lumea subiectivă, cit și lumea obiectivă, joacă un rol ho- î tărîtor în poezie, ceea ce înseamnă că nici chiar lirismul nu poate fi । redus pur și simplu la expresia sentimentului ca reflex numai al su- I biectivității ca atare. Evident, cine ar putea nega importanța sentimentului pentru orice domeniu al artei, necum pentru poezia lirică? Și nimeni nu poate i contesta, că dintre toate genurile literare genul liric este cel mai „su- biectiv", deci cel mai „personal". Problema insă deschide o mare per- spectivă de adîncime. Maiorescu a plecat de la un temei solid pentru a ajunge la intuirea .^moțiunii impersonale", și anume de ia starea de fapt, că orice poet stă în fața lumii obiective, pe care trebuie s-o perceapă cu maximă concentrare, atitudine tn sinul căreia el „se uită pe sine", deci devine impersonal. Trebuie să adăugăm insă că această stare de fapt este numai o pfimă constatare, numai un punct de ple- care pentru o analiză mai adincă. Fiindcă imediat se pune întrebarea ; dacă poetul se concentrează asupra lumii exterioare, oare imboldul nu se datorează tot unei porniri subiective? Acea concentrare, prin care poetul „se uită pe sine", nu este tot un efort „personal" ? Cu alte cu- vinte, nu cumva există chiar în adinei mile interiorității subiective por- niri care vizează îndreptarea spre obiectivitate și spre îmbrățișarea ei, remediind astfel pretinsa discrepanță dintre lumea subiectivă și lumea obiectivă și deci a pretinsei contradicții dintre simțirea personală și impersonală? Fără îndoială. Din capul locului trebuie accentuat, că nu expresia sentimentului ca atare constituie finalitatea poeziei lirice, fiindcă sentimentul însuși nu este o simplă trăire in gol, ci este reflexul a ceva. Rostul poeziei lirice este să sesizeze acel ceva, care la rîndul său apoi provoacă anu- mite sentimente. Prin urmare sîntem obligați să trecem dincolo de sen- timentul ca atare, să descoperim factorul determinant al acestuia, far acest factor nu este altceva decit un anumit sens, sens care se cere a fi exprimat. Poezia lirică nu este altceva decît expresia, sub forma sen- sibilă a limbajului, a unui sens, întrevăzut șî elaborat în inferioritatea eului creator. Acest sens se cristalizează sub formă de idei, însă nu sub formă de idei abstracte, ci sub formă de idei intuitive sau, cum spunea Titu Maiorescu, idei emoționale, ce se pot sesiza nemijlocit ieșind din făgașul gîndirii conceptuale. După cum ne-am exprimat și altădată, avem de a face cu idei poetice, ieșite din imanențele eului, și nu cu idei abstracte rezultate dintr-o elaborare discursivă. Prin ur- mare nucleul originar, focarul care determină sensul intuit este eul, care nu se poate identifica numai cu sentimentele reflectate. Eul este o potențialitate dinamică originară, în care pulsează datele originare ale vieții și care inițiază și susțin varietatea trăirilor sufletești. Resimțindu-și eul, omul își resimte — indiferent că își dă seama sau nu — apartenența la fluxul vieții și existenței. Nu trebuie șă uităm că, după cum se exprimă convingător Engels, „omul însuși este un produs al naturii", că face parte integrantă din. ea și că deci legile făpturii sale, inclusiv cele ale gîndirii, sînt conforme cu legile naturii, idee reluată cu mult accent de Lenin, în privința căreia a avut și alți predecesori iluștri; Aristotel, Goethe, Kant, Hege!. ORIZONT ORIZONT Cînd omul ajunge la conștiința eului săi, cînd constata: „eu exist**, înseamnă că în conștiința sa s-a cristalizat ideea — jZ că deci mai clar sau mai puțin dar își dă seama — că el face parte din exis- tență. Eul său deci nu este altceva decit un nucleu unitar individuali- zat și tradus în conștiință din fluxul vieții și al existenței. Insă el nu-și trădează proveniența, el păstrează însușirea dinamică a fluxului din care s-a cristalizat. De aici derivă însușirea esențială a eului: el însuși este act. Chiar prin origini el are raporturi cu restul existenței și prin tensiunea sa dinamică împinge spre astfel de raporturi. Eul formînd un nucleu dinamic din fluxul existenței, prin însăși inerețele sale vi- zează dincolo de sine, tinde să se depășească, să se manifeste, să se comunice. In felul acesta el din origini este împins spre raporturi cu lumea obiectivă, mai ales cu viața socială. Sociabilitatea are prin ur- mare rădăcini în însuși felul originar de a fi al eului. Pentru aceea despre o subiectivitate absolută, în contrast ireductibil față de lumea obiectivă, nu se poate vorbi. Dar dacă eul se manifestă spre lumea obiectivă, comunicindu-se îndeosebi mediului social, el în aceiași timp înregistrează cele mai variate date din sinul acestora, asimilindu-Ie și elaborindu-le, îmbo- gățind astfel patrimoniul său originar. Problema eului insă nu se reduce numai la cele schițate. Dacă el formează o unitate, in același timp el este departe de a constitui o uni- formitate. Astăzi vorbim din plin despre straturile variate ale lui. stra- iuri de adincime și straturi de suprafață. Ideea iarăși nu este tocmai nouă, originile ei se găsesc de asemenea deja la Aristotel, care sus- ținea că întreaga existență, și în sinul ei omul, reprezintă o continuă trecere de la potențialitate la actualitate, fiind deci în continuă reali- zare, traducînd în fapt inerente adinei și ascunse. Ideea este astăzi mat actuală decît aricind. Evident, eul este încadrat in fluxul existenței prin straturile cele mai adinei și nu prin cele de suprafață, care se pot da- tora unor influențe superficiale. Pentru aceea vorbim despre aspectul autentic sau originar al eului, format din straturile cele mai adinei, spre deosebire de stratul empiric al lui, format din impresii și trăiri de suprafață, sau pe scurt: vorbim despre eu autentic sau originar și eu empiric. Iar dacă mai sus am accentuat că nu expresia sentimen- tului ca atare este specificul poeziei lirice, ci sesizarea unui sens din lumea eului, acum trebuie să adaugăm că acest sens se desprinde din eul autentic, adică din straturile cele mai profunde ale eului, fiindcă adinei mea este caracteristica fundamentală a unei opere de artă au- tentice. Și fiindcă eul prin adîncimile lui este ancorat în fluxul exis- tenței, înseamnă că sensul sesizat este un sens existențial. .-kes'e aspecte ale problematicii eului dau o fundamentare și mai solidă problemei caracterului personal și impersonal al poeziei. Maio- rescu avea perfectă dreptate cînd spunea că poetul adevărat este im- personal în perceperea lumii, uitindu-se pe sine, ta aceasta însă trebuie să adaugăm că mobilul aprofundării în obiect este tocmai eul originar, autentic. Fiindcă, după cum am arătat, eul formînd un nucleu dinamic din fluxul existenței, prin însăși inerentele sale vizează dincolo de sine, tinde să se depășească și vizează spre ceea ce îl depășește. In felul acesta ajunge el in contact cu lumea obiectivă, mai ales cu viața socială. insă eul autentic nu se oprește la sesizarea suprafețelor acestei — lumi. Fiind el însuși un aspect adine al existenței, el tinde ca și in sinul acesteia să sesizeze adincimile esențiale. Adincindu-se în obiect, el descoperă aceste caracteristici esențiale. Datorită acestei „ieșiri din sine" devine poetul „impersonal". Odată aeste trăsături esențiale ale hanii intuite, evident, el poate să le redea și trebuie să le redea cu mijloace absolut personale. In orice caz, cind Maiorescu afirmă că in perceperea obiectului poetul trebuie să se uite pe sine ca persoană, trebuie sd înțelegem o detașare de aspectul empiric a! eului, care este izvorul stărilor personale legate de suprafață, stări care alternează d'ipă capriciul pornirilor momentane. Prin străbaterea pină la substratul autentic și profund al eului, poetul trece dincolo de stările subiective și se ancorează in acel nucleu existențial, in care subiectul și obiectul se contopesc. Din acest motiv adevărata poezie lirică, după cum am spus, nu este simpla expresie a unei acumulări de sentimente. In ea lumea obiectelor are un acces la fel de îndreptățit, fără ca prin aceasta inferioritatea specifică poeziei lirice să se altereze. Poet liric cu adevărat autentic nu este acela care se complace în elucubrația stărilor sale sentimentale ca atare, ci cel care reușește să străbată dincolo de aceste stări într-o lume mai pură și mai unitară, unde prin accente impersonale găsește acordul cu pul- sația lumii obiective. Dar ar fi exagerat dacă din cele spuse s-ar scoate concluzia că nimic din lumea eului empiric, adică din subiectivitatea individuală de suprafață, n-are ce căuta tn poezia lirică. O excludere completă a acesteia este cu neputință. Cerința primordială insă este ca această subiectivitate să nu fie atoldominantă și să nu fie redată de dragul ei. In măsura in care intervin datele eului empiric, ele să formeze un fel de văl, prin care să adie neîntrerupt și cu vigoare straturile cele mai adinei ale eului originar, anțentic. Prin această prismă trebuie să pri- vim și raporturile sale cu frămintările vieții curente. Nu evitarea acestora i se impune poetului, ci, îndemnat fiind de straturile profunde ale eului său, descifrarea din sinul tor a unor năzuințe mari din care să se cristalizeze sensurile primordiale ale vieții. însăși superficiali- lățite și nimicniciile acestei vieți, cu marile nemulțumiri pe care i le provoacă, ii pot determina cele mai aprige reacții indemnindu-l spre scrutarea marilor adincimi și sensuri. 4șa Incit aspectul empiric al eului își are fără îndoială importanța lui, cu condiția insă ca el să nu se substituie eului originar, ci să constituie un ferment pentru năzuința spre descoperirea acestuia. în varietatea sentimentelor exprimate tre- buie să palpite cit mai robust viziunea eului originar, siqgunil factor care dă consistență fluctuației vagi a subiectivității. Dacă deci nu se poate nega rolul important al sentimentului in poezia lirică, trebuie să fim bine precizați asupra sursei acestuia. Dacă prin sentiment înțelegem — cum e firesc — rezonanța provocată de £ varietatea trăirilor noastre, trebuie să accentuăm că rezonanța funda- o mentală și atotstăpinitoare din poezia lirică de profundă valoare este g provocată de eul originar. Poetul liric autentic pe acesta îl exaltă, „ro- o în jurul intenționalităților sale ascunse. Paul Valero spune cu drept cuvînt: „Pendant sa m^ditation, il bourdonne lui-m&me autour de £ son propre point de repere". Aceasta, bine înțeles, îl duce adesea la convulsiuni cumplite care îl consumă. Goethe ii mărturisește lui Ecker- marin: „Mă topesc la propriu-mi jăratic". Iar Eminescu: De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări. Evident, s-ar putea cita șl păreri în aparență contrare. De exemplu Raudelaire, care nu neagă rolul „entuziasmului" in poezie, însă dindu-i un sens mai specific: „enthotrsiasme tont ă fait iude pendant de la passion, qui est l’ivresse du coeur". Iar Verlaine și mai categoric J „Et nous faisons des vers emus tres froidement". însă nu e contra- dicție la mijloc, deoarece „căldura" lui Goethe și a lui Eminescu —I și a atîtor altora — „răceala" lui Verlaine — și a atitor altora — in fond înseamnă același lucru: sînt expresii simbolice ale unui extra- ordinar efort de a cristaliza prin năzuința formativă sensurile care mijesc in vîrtejul lăuntric și de a le găsi expresiile cele mai potrivite — o formidabilă încleștare de voință pentru a capta marile înțelesuri. Nu există poezie lirică adevărată fără această atitudine funda- mentală, care constă din faptul de a scruta ascunzișurile eului după un sens care depășește mărginirile personale și care nu se poate des- prinde din aspectele superficiale ale lumii. Este un fior liric care nu se manifestă ca ceva incidental, ci ca un rost de a fi, ca o formă de viață, ca un destin. Poetul adevărat nu poate altfel. Admirabil exprimă această idee Rainer Maria Rilke în prima sa scrisoare către un tinăr poet: „Mă întrebi dacă versurile dumitale sînt bune. (...) Nimeni nu te poate sfătui și ajuta, nimeni. Există tui singur mijloc. Adîncește-te în dumneata însuți. Caută nevoia adîncă ce te face să scrii; întreabă-te dacă aceasta este înrădăcinată în străfundul inimii dumitale. mărtu- risește-ți sincer dacă ar trebui să mori în cazul că ai fi oprit să scriiJ Aceasta mai ales: întreabă-te în ceasul cel mai tăcui al nopții dumi- tale : trebuie să scriu? Scrutează-ți interiorul după un răspuns adînc. Iar dacă acesta ar fi afirmativ, dacă la această întrebare serioasă poți răspunde cu un puternic și simplu „trebuie", atunci clădeș^e-ți viața după această nevoie". Urmind acest destin al său, adevăratul poei liric intuiește lumea înțelesurilor primare și permanente. Fiecare poe- zia lirică adevărată trebuie să ascundă o seînteie cerească, capabilă să' pună în lumină pentru un moment eu! autentic și prin aceasta ceva din marile sensuri „impersonale" ale ex'stenței. Neîntrecut exprimă această idee Holderlin într-un poem, din care cităm un fragment in traducerea lui Ion Pillat: Dar nouă ni se cade, sttb furtunile Zeului. Noi poeții să rămînem cu cap descoperit.' Trăznetul Tatălui, el însuși, chiar cu dreapta noastră Să-l prindem și în cîntcc învăluit £ Poporului să întindem cerescul dar ... c Dar această captare a marilor înțelesuri nu este posibilă decit prin 2 înfruntarea pornirilor vremelnice, personale, prin care eul empiric O caută să descopere sursele adinei cu sensurile lor impersonale, general- talabile. LIVIU RUSU ȘTEFAN AUG. DOINAȘ_______________________________ INTERMEZZO QLe iubim ca arborii: cu vîntul și ca vrăbiile care trec, ațintind cînd cerul, cînd pămintui, zilnic intre ardere și-nec. Mii de funze-n agonie scumpă singerează luminos in zări, ca un trup ce nu vrea să irumpă, ca un foc strivit de dezmierdări. Stăm pe mal și ne privim in ape. Vintui bate, vămile tresar. Undeva, pe sub pămînt, aproape, trece in galop un armăsar. Ce ninsoare ne-a căzut pe gene? Nezărindu-ne precum sintem, ne iubim, ca arborii-n poiene, doar cu spațiile care gem. La hotarul blestemat, de vrajă, ca doi îngeri scoși din Paradis, strinși in brațe, stăm înalți de strajă unui rai ce pentru noi s-a-nchis. Ne iubim ca arborii. Amurte frunza-n zare, trunchiul în pămînt. Glas prea lung prin verile prea scurte vîntul pentru noi e numai vint... ION CARAION______________________________________ _ CIRCURI (jreCum streini prin clime boreale .. Același circ în orișice oraș : același sin cu miezul uriaș împiedicat in ftendurile sale. Album sumar in care nu mai cred.., Veneau acolo rochii... Citeodată mă re-ntilnesc în cețuri cu, uitată, pierduta mahala a lui Tancred. La zodia cusută mătăsos aduc cenușa nouă a ideii pe rind fugită-n țările de jos ORIZONT din deltele imunde-n panta rei.. . Recad in lojă limpezile crete o falie de sensuri ne incită, retrase peste rochia tocită pe care saltimbancii-o duc la fele. Nu invită nimeni, nu invită în arenă intră (numai seara) acrobații care-și rup țigara în cabina fără vreo iubită. Ne salută lent, cu pălăria Iin să-n lungul borului de-un cal, cei sătul de-alcool și ideal spinzurafi-vă de arbori bucuria. Șp:nzurați-o! Și-au să rîdă tnuhaiele — Vasăzică... Nu că... Lasă... Știm noi rostul... Re golanii, singuri pin-la piele, mingiie-i din staluri, August Prostul l Toamna-n fund tși cheltuie cocorii de metal e strada, aerul — rugină: c a pleca din nou o balerină și-or să moară iarăși scamatorii. Va pleca din uou .,. Aștept năuc (tu leapădă-ți, salcîmule, cerceii!) la-nce putui zilei să v-aduc cenușa nouă-n sînge, a ideii. Căci, cină frigu-o bate-n uși discret, pe la circuri n-or mai trece-atunci decît fetele boinave-ai căror prunci put in mahalaua lui Tancred. 1943 ORIZONT N1NA CASSIAN__________________________ PERPETUUM yh i-am făcut un sentiment din frig amestecat cu piatră liliachie, ttn sentiment solid ca o casă tn care cresc un șoarece pentru ca, din cînd în cînd. să-mi ronțăie sigurătatea — 2 și-a tune i singurătatea mea găurită e un fluier pe care cint melodii atit de acute incit se prăbușește casa, și-atunci îmi fac un sentiment din frig amestecat cu piatră liliachie. VERONICA PORUMB ACU VORONEȚIANĂ Ou m-am născut din coasta psalmi st ului cu cobză. Și printre zugravii de ziduri număram un bătrîn. — Pătimirea e una, spunea, orice nume îi dăruie oamenii. Și el pregetea în ceaune lazur pentru meșteri și ohră de upibră știa să așeze și chinovar și vernickiud fierbea din sămință de in și din neft. — Frumusețea e una, spunea, îndărătul culorilor. Și-un bătrîn dintr-ai mei inflorea cu aur ceaslovuri, și an după an fereca scripturi fără moarte și-ngina versetele psalmilor, ciocănind a'gintul. — Și glasul e unul, spunea, orice grai are cîntecul. Și ore/e-n jur fîlfîian intr-o horă nocturnă și luna-și ținea răsuflarea, pe fereastră intrînd, și din depărtare, din timpul intors îl zăream : — Și inima-i una, spunea, orice nume îi dăruia oamenii. Eu m-am născut din coasta psalmisiului cu cobză. BEN. CORLACILI HALOUR1 CTCtt halouri ochii mei, nebuloase aizînd în jurul acestor sfere albastre, și tu le spui riduri, iubito, pe jumătate glumind, pe jumătate de pe acum despărțită de mine. Halouri, iți spun, de jur-împrejurul rănilor mele pe care clndva te gîndeai să le vindeci, albastre planetele mele din care izvorăște lumea. ORIZONT iunie 1969 EUL Șl COMUNITATEA Tn lirica noastră de astăzi ORIZONT ■ Z/acă răsfoim oricare dicționar enciclopedic sau chiar unul de teorie literară, vom afla ia poezia lirică aproximativ aceeași definiție: „gen cuprinzînd creațiile literare in care accentul cade pe redarea directă de către autor a gîndurilor și sen- timentelor șale." TnIr-adevăr, poezia lirică e — după loate aparențele — cristalizarea unei situații, a unei stări sufletești profund intime, personale. Poezia lirică apare deci ca subiectivă, prin excelență, avînd tn centrul ei prenumele Eu. Așa cred de obicei poeții minori, pfingîndu-șî facil măruniele necazuri pe care ii le produce viața și îndeosebi iubita șl, mai rar, micile bucurii șl satisfacții ale minusculului lor or- goliu. Și așa și este: de foarte multe ori poezia lirică începe cu prenumele Eu, sub- liniat în text sau subînțeles. Dar la o analiză mai profundă ni se revelează faptul că — dacă poezia lirică e cristalizarea unui moment in care viața sufletească a poetului e atit de intensă incit îi provoacă o mișcare de aparentă închidere în sine, în schimb această inten- sitate e tocmai efectul clarificării, prin intuiție sau prin cugetare, a unui aspect al vieții universale și uneori chiar al întregului înțeles al ei. Printr-o îniîmptare per- sonală, inelul liric simte, ișl închipuie și pricepe uluitor de adînc viața și lumea. Prin acest fapt, starea sufletească a poetului devine a tuturor celor care se află in aceeași situație. Modul liric e astfel cel mai violent subiectiv și cel mai general omenesc, totodată. Lirica noastră contemporană, — deși este, cs înlreaga lirica modernă atit de puternic dominată de voința realizării unei originalități cit mai izbitoare pentru fiecare poet în parte — totuși se supune și ea acestui înalt și specific imperativ al genului. Liricii noștri care scriu cu deplină sinceritate, își dau seama de această datorie și o mărturisesc adesea. Fiind glas al întregii umanități, poetul liric poate să se transpună în altă existență, peste meridiane și milenii, așa cum se închipuie Al- Philippide in poezia Pe un papirus: „Sub cel de-al treilea Ptolomev i La curtea din Alexandria, / Mi-am dovedit cîndva și eu / în hexametri măestris., / Și-n vila mea de 1îngă Niî, / Sub ochii stelelor amice, / Am preamărit în nobil stil / Părul reginei Berenice. / Ut retor, însă, sec și șters / Dar în tertipuri meșter mare, / Mă-mpunse cu perfidu-i vers, / Scris prost, dar plin de defăimare." Eul său poetic poate exprima astfel un alt Eu, similar, deoarece situația ome- nească in care se află amîndoi se poate repeta la infinit în viața nu numai a oame- nilor, ci și a naturii. Ion Bănuță mărturisește astfel că simțirea sa nu e decît ecou distilat al vieții unanime a firii: „Mî-e dat $3 sufăr pentru ierbi / și pentru greieri săraci / șî pentru păsări și copaci / șl penlru spaima dintre șerpi. / Mi-e dai să sufăr penlru vint / și pentru omul călător / și pentru fulger, pentru nor / și penlru spaima de Cuvînl" (A«-e dai). In virtutea acestor drepturi și datorii ale sale, pentru poetul liric Tu poate deveni toi una cu Eu, atunci cînd conversează cu propriul său suflet, bunăoară ca Ion Horea — in poezia Plopii — exprîmlnd o altă situație fundamentală : aceea ci in fiecare dintre noi — și cu deosebire în fiecare dintre poeți — copilul de odinioară nu moare cu totul și apare adesea sub forma nostalgici după fericirea lipsită de griji a jocurilor copilăriei: „Să nu-mi spui, suflete. Că nu știi de ce te nalți cu ei H și tremuri / In frunza tot mai argintată, cu cît mai muil i-aduci din vremuri I / Dă țs creanga lor copilăriei, cioplită, pocnitura puștii, / Cum creanga socului o poate, cu dop de cîlți, atît de bine, / — Și creanga ulmului, din arcuri, peste ogrăzile vecine! / De ce te joci din nou cu toate, să nu-mî spui, suflete, că nu știi!" El poate fi de asemenea Eu, fiind unul și același amîndoi, ca în poezia Iul Marin Sorescu intitulată Vibrații, în Care se conturează ideea că poetul liric trăiește în inima lui sentimentele tuturor oamenilor, trăiește însâ și existentele lor. Vorbind despde El, poetul, Marin Sorescu vorbește de fapt despre însuși Eul lui ca poet: „Atit de tare îi bătea inima / încît / Acolo unde era el / Soarele mai vedea un om/ Cu cîțlvn nași mai înainte / Și altul în urmă / Și altul în dreapta / ȘI altul în stingă. / Și fiecare la rîndu-i / Vibra noi ființe ale sale / Din cauza aceleași inimi I Iar el trebuia să trăiască / In același timp / Pe toți acești inși / Pînă la cea din urma f Trăsătură a felii." Spunînd Eu, liricul poate fi altul. — un semen al lui care nu e noet, ci un simplu meșteșugar, cu suflet dc poet. Ștefan Aug. Doinaș în poezie Săpătorul de ftntîni — vorbește astfel în numele vechilor fîntînari, care identificau sursele sub- terane de apă, dăniind-o oamenilor. El dezvolta totodată frumoasa imagine a fin- tînilor, ca ochi albaștri prin care pămintui contempla cerul: „Pămintui n-are ochi destui, i în lutul galben, amărui, / eu dau virtos, izbesc cu sapa, / ca să țîșnească, rece, apa / albastră din privirea lui. / Veniți și beți-o din ulcior! / Eu am sîmțil-o sub picior ! 2bălîndu-se ca turtureaua / Tn colivie-n timp ce steaua / oierilor zbura Ușor". Dacă liricul, spunînd Eu, ar vorbi numai în numele semenilor săi de suflet, i trăitori sub diferite forme în lumea artei, el n-ar fi glasul întregii omeniri. Dar el este totuși, de cele mai multe ori, un astfel de glas, deși vorbește ca un singuratic, în poezia Un stol de păsări negre, de Al. Philippide. glăsuieșle omul însuși, omul de oriunde și din totdeauna, evocînd măreția ființei lui firave, de trestie gîndiloare care cuprinde în măciulia ei întreg universul: „Dar ce-i al meu din ceea ce sînt ? / Nimic aproape I O așchie de plasmă luată cu-mprumut / Pînă mă-nghile iarăși adîncul spațiu mut, / Dar și o (eastă-n care tot cosmosul încape!" Liricul poate astfel convorbi familiar cu cosmosul, ca o făptură care se știe plăsmuită din materia acestuia — precum Tiberiu Utan, în poezia Bocet la rnormintut Măriei Tunase, cîniăreala care a dat alîta din ființa ei cîntecului popular românesc. Tn această poezie, Ea, iarba de pe mormîntul cîntâreței, Eu, poetul, și Tu din dia- logul poetului cu firul de iarbă constituie astfel o singură unitate, o perfectă iden- titate : „Cum treceam printre morminte / A-nceput iarba să cînte. / întrebai iarba: Ce ai ? I De ai prins, fîrule, grai? / Mi-a răspuns: Nu mai călca / Peste rădăcina mea. / Pui sămînță omenească / Și vrei altceva să crească / Decît doină româ- Inească, / Decit doină românească ?" Gramatica poeziei lirice e astfel aceeași ca a limbii românești, dar își are totodată șî legile proprii, impuse de misiunea ei de a fi glas al întregii omeniri, prin fiecare dinlre popoarele ei. CHIUIE PPADIMA - GJîlZONÎ ISTORII LITERARE RECENTE c/n cursul ultimului an două istorii literare au apărut, rcținînd atenția cercetătorilor de specialitate cît și a publicului cititor: Tratatul de Istoria Literat tuli Române voi. II sub egida Institutului de Istoric Literară al Academiei, avînd ca redactor responsabil pe prof. Al. Dima, membru corespondent al Academici, și Istoria literaturii române I de George Ivașcu, la Editura Științifică. Aparițiile nu sini întîmplătoare, datorită interesului, pe dc-o parte, pentru reconsiderarea literaturii ro- mâne în evoluția ei istorică după criteriile studiului științific și, pe dc altă parte, interesului pentru impunerea ei în mișcarea literară uni- versală, într-un moment istoric cînd prestigiul țării noastre crește jx: toate planurile. Evident, în elaborarea unor astfel de lucrări dc mare sinteză, înce- putul discuției ține seama de criteriile după care ele au fost concepute. Tratatul de Istoria literaturii voi. II a ocazionat intervenția unor cer- cetători competenți dar și a unora mai puțin cunoscuți, care contestau calitatea științifică a unora dintre colaboratorii volumului, colegi ai lor, sau își îngăduiau să trateze de sus întreaga muncă dc redacție, în numele unor alte principii ale studiului istoriei literare. Din păcate, în uncie intervenții erau vizibile insinuări străine de adevăratul studiu, în observațiile unor savanți de subsol, sau în ale unor cercetători anonimi, fie tineri ale căror nume poate fi cel mult o promisiune, fie bătrîni cu prestigiul împuținat de ratarea lor profesională. Acestora li sc pot aminti cuvintele eruditului Nicolae lorga, din Introducerea la Istoria literaturii românești: „Bunul simț plătește mai mult decît ori și ce erudiție, cade mai greu în cumpănă decît ori și ce talent". Discuțiile de principiu au abordat însă un aspect fundamental: raportul dintre istoria literară șî critica literară. Redactorii volumului au dat un răspuns, tot dc principiu, și nu c cazul de a relua toate obiecțiile. Reținem aici numai o anumită ascundere a unora din pre- opinenți sub numele lui G. Călinescu, bazați pe ideea foarte greșită că fostul director al Institutului de istorie literară ar fi editat volumul după altă concepție. Redactorii actuali, pentru a grăbi apariția lu- crării. au păstrat plajiul lui G. Călinescu, colaboratorii fixați de el, £ Și au reținut toate articolele prezentate ele ei. In ce privește studiile g lui G. Călinescu, ușor se poate constata că ele erau menite a completa 2 capitolele lucrării lui personale, ce se găsea în pregătire pentru a doua ° ediție — și deci în majoritatea lor imposibil de indus în volumul apă- rut. Că o lipsă de unitate rezulta din această variată contribuție, este evident, deși s-a căutat o potrivire a studiilor în funcție de scopul lu- crării, în condițiile date : o prezentare pînă la zi a cercetărilor, cu S citarea autorilor mai importanți, pentru o informare corectă și com- pletă a celor ce au nevoie de un tratat și nu dc opera unui anumit is- toric, oricît de talentat scriitor ar fi el. Raportul dintre istorie-literară și critică-literară, în ce privește literatură română, nu este denaturat printr-o neînțelegere a fenome- nului artistic, în volumul discutat, în comparație cu valoroasa lucrare a lui G, Călinescu. Dacă bine sc observă. în primul plan al lucrării acestuia stă valoarea literară a expunerii istoricului, dublat în perma- nență dc un critic literar, pentru că altfel nu totdeauna criteriul lui fer sonal măsoară exact proporțiile în mișcarea literară, autorul ră- uindu-se uneori cu scriitorii ca și cu personajele romanelor sale, într-o panoramă nerepetabilă ca studiu dc istorie literară. Redactorii Tratatului voi. II au ținut scama că operele scriitorilor, dacă pot fi comparabile cu niște tablouri într-o expoziție de artă, nu se pot privi decît în succesiunea lor istorică. încadrate in mișcarea ' culturală a diferitelor epoci, tocmai pentru că ideea noastră despre 1 valoarea artisticii nu coincide cu concepția scriitorilor respectivi despre artă, și ceea ce trebuia urmărit, în primul rînd, erau factorii consti- tuirii literaturii noastre ca artă în mișcarea culturală de la Școala Ardeleană încoace. într-o ascensiune istorică dominată politie de re- voluția din 1848. Literatura română, relativ lînără, nu poate fi privită după un criteriu exclusiv estetic pînă în începuturile ei fără riscul de a decreta valori estetice niște forme literare mai mult sau mat puțin valoroase sub raport artistic. Ge istorie literară ar fi aceea care ar începe cu aria cronicarilor, evidentă în cîteva „portrete" influențate dc scriitori străini, cu dialo- gurile stilului oral introdus în cronici greoi scrise, și s-ar continua cu momentul „Țiganiadei", care neftind publicată la timpul ei nici n-a intrat propriu-zis în istoria literară, decît tîrziu, și a se ajunge la pe- rioada de glorie a „întemeierii" liricii cu poeții Văcărești ! Retrospec- tiva diformează perspectiva, fără încadrarea operei scriitorilor în miș- carea culturală a vremii, obligîndu-ne la studiul a ceea ce apărătorii criteriului estetic contestă într-o istorie literară * studiul valorilor mi- nore, încadrate într-o galerie care prezintă puține încăperi eu opere monumentale, mai recent apărute. Perspectiva este falsă pentru că istoria culturală trebuie să se asimileze în istoria literară ca o temelie a unei monumentale construcții, iar separarea lor duce la surparea criteriului valorii întregului monument. Cum ani aprecia, de exemplu, în arta lui Bălcescu, „tehnica basoreliefului", sau cum am include în literatură corespondența aceluiași. într-un gen ce a ajuns la o marc expresie artistică, dacă n-am ține seama de patosul revoluționar al scriitorului > Dar nu numai atît: chiar pentru epocile de afirmare a adevăraților noștri clasici, epoca dintre războaiele mondiale, criteriul cultural nu-și pierde importanța, deși friptele istorice sînt contempo- rane pentru mulți cititori de literatură, Prin operă se înțelege mai bine istoria, și istoria trebuie cunoscută de cei ce vreau să explice opera. Toată discuția raportului dintre istorie-literară și critică-litcrară, pusă în alți termeni, este de fapt o eludare a explicării științifice a valo- rilor estetice în dezvoltarea literaturii ca artă. ORIZONT ORIZONT Obiecții de conținu', desigur, se vor mai putea aduce Tratatului de istorie literară editat de Academie, cum este și normal, dar lucrarea tiu poate fi minimalizată ca valoare științifică. Locul ei adevărat se va fixa deabia după apariția și a celorlalte volume, pe care le așteaptă toți cei interesați în studiul literaturii române. O linie de mijloc intre istoria culturii și istoria literaturii ea artă vrea să păstreze istoria literaturii române, publicată de G. Ivașcu, „Argumentul" introductiv rectifică o greșită interpretare a lucrării lui G. Călincscu prin observația că istoricul literar, deși a tratat succint epoca veche, n-a repudiat conceptul de literatură veche, el fiind nevoit să se limiteze la un spațiu mic în selectarea operelor după criteriul estetic pentru că specialiștii vremii lui ..n-au studiat materialul adecvat", adică n-au găsit prin analizele lor decît fapte exterioare fenomenului literar. Este ceea ce G. Ivașcu încearcă să suplinească, sub raport documentar, pe baza unei bibliografii mai cuprinzătoare, în lumina unor criterii istorice care fac din trecutul nostru nu doar o arhivă prăfuită ci o realitate socială vie: existența poporului român, de la vatra gcto-dacă pînă în zilele noastre, în unitatea lingvistică, spirituală și națională, indiferent de vitregia condițiilor dezvoltării lui. în teritorii diferite. Deci o concepție după care istoria literară este o carte contemporană despre trecutul literaturii române, adică o privire a ei nu atît prin anumite valori artistice realizate la nivelul exigen- țelor noastre estetice, cît printr-o anumită structură spirituală a po- porului nostru, manifestată în formele culturii lui în decursul timpului, în așa fel că o continuitate și o unitate este vizibilă în ca, de la civi- lizația geto-dacă, treeînd prin epoca începuturilor literare, pentru a atinge o culme intr-un moment renascentist al ei, care ne-a făcut „eu- ropeni" încă în epoca de pregătire a spiritului modern. Dacă ideea dc literatură națională este corelată cu fenomenul economic și social bur- ghez. apariția conștiinței naționale a devansat momentul ascensiunii burgheziei, ea fiind generată de împrejurările istorice ale organizării feudale, într-un „umanism" românesc, care, după perioada „luminării" în spiritul emancipării sexuale și naționale susținut de ideologia Școlii Ardelene, va fi reluat în atmosfera „secolului naționalităților" ca o idee politică, apărată dc cultura națională, manifestată în diferitele forme dc artă ce apar ca expresii ale spiritului modern. Autorul lucrării își propune să explice această structură spirituală prin manifestările de cultură ale poporului nostru într-o istorie împăr- țită în epoci ce evită discuțiile interminabile privitoare la periodizarea literaturii : Epoca genezelor (sec. X—XVI), De la o cultură medievală spre o cultură națională. Clasicii literaturii române vechi, Epoca Lu minilor, Constituirea literaturii române moderne. Deci nu numai o in- formare a publicului se urmărește ci și recunoașterea unei tradiții a geniului creator românesc prin descoperirea genezei formelor literare și analogiei cu alte literaturi, ținîndu-se seama de profilul original al creațiilor literare, după o definiție a lui G. Călinescu : tradiție înseamnă înaintare organică după legi proprii. Lucrarea lui G. Ivașcu se bazează pc o bibliografie selectivă, istorii literare, studii speciale; sau monografii, conștiincios citate, într-o sinteză originală realizată prin concepția indicată mai sus privitoare la „creșterea literaturii românești". O ilustrare bogată a textului, cît S și citatele din anumite opere, comentate cu grijă, dau întregului volum un aspect de unitate științifică, la baza căreia stă o metodă numită de autor „biografia literaturii", o dezvoltare organică a fizionomiilor ei succesive, altceva decît biografiile scriitorilor. Discutabilă sub rapor- tul dispensării de datele biografice ale scriitorilor, metoda în ansam- blul ei vrea să mijlocească un contact direct cu realitatea culturală și literară, cu ceea cc autorul consideră că în istoria noastră este conștiința noastră de sine. în valori pc care un popor le cucerește cu fața spre viitor. Cunoașterea lucrării lui G. Ivașcu în toate compartimentele ci este pentru specialiști o problemă de timp, cît și pentru marele public căreia i se adresează. Pînă la apariția obiecțiilor solicitate de autor în introducere:» ci. menționăm apariția’ lucrării ca un important eveniment editorial. Condițiile tipăririi ei sînt impresionante. Și sub acest aspect, omagiul adus de autor creatorului literaturii noastre, geniului poporu- lui român, este cu prisosință meritat. EUGEN TODORAN ROMUL LADEA: Fratele meu, Toma ORIZONT SCĂRILE (I) ORIZONT f>ă urcăm, spuse ea, m-am odihnit destul, o să întîrziem at sa vezi tu, nu putem sta așa nemișcați, vezi fereastra e deschisă și e curent, ți minte anul trecut cînd. Și-acum începem amîndoi, ținîndu-ne de mină, a ei tremură puțin intr-a mea, să urcăm scările, acum cu pașii noștri desculți, treptele alunecoase sub picioarele noastre, scările năclăite. Vezi să nu aluneci, îmi spu^c ea, vezi să nu aluneci și să cazi, tu nu poți să. Știu foarte bine că tu, mai spuse ea, și acum o lumina crudă și neprietenoasă alunecă pe dalele scării, acum putem foarte bine să ne vedem unul pe celălalt, triști, puțin obosiți, și abia acum cu tristețea aceea în jurul ochilor ci, cu acele cearcăne ale oboselii, mi se păru mai frumoasă ca oricînd, abia acum, cu tristețea aceea, sau poate nici nu era tristețe, poate era doar umbra unei întrebări care murise de mult, lacrimi sau zîmbet, abia acum, dar mai bine să evit privirea ei mult prea neliniștitoare pentru mine, mai bine să urc scările cu capul întors într-o parte, in așa fel îneît să nu-i văd privirea, înadins, mai bine să mă mulțumesc a-i simți doar prezența prin tremurul ușor al mîinii, captivă în mina mea, și acum, în timp ce urcăm, auzim cum în spatele nostru ușile se închid cu prudență, acum, în vreme ce urcă înspre noi miresmele calde ale nopții dc vară. Balustrada dc care ne sprijinim e vopsită în roșu, vopseaua nu e încă uscată, ni sj? lipește de mîini, da, avem miinile roșii, însîngerate, noi care n-am comis nici o crimă, noi caro ni le ascundem totuși, mîinile noastre care ne ajută să ne amintim dc marea noastră vinovăție, chiar balustrada, de im roșu aprins, aproape portocaliu, strălucind sub lumina reflectoarelor care sînt toate aprinse, dar mai bine să uităm, nu-i așa, mai bine să continuăm să urcăm cu ochii închiși, să orbecăim prin întuneric îm- piedieîndu-ne din cînd în cînd, mai bine ca, tremurînd de frig, în hai* nete noastre subțiri, era doar vară acolo, jos, cînd am plecat, era încă vară, îți mai amintești draga mea florile de ciuboțica cucului, sau de gura leului, florile acelea cu nume de păsări, sau de animale carni- vore, Să ne împiedecăm prin întunericul pe care ni l-am ales singuri, să alunecăm, să cădem, să ne lovim gura de cimentul rece, să ne ridicăm cu dinții rupți, cu gura sîngerîndă, cu ochii vineți, cu cicatrici pe față, tu pentru mine, eu pentru tine, una pentru mine, una pentru tine, una mie, una... Ți-am spus doar că trebuie să uiți, ți-am spus să nu te mai gîndești, văd doar în ochii tăi cît de mult trăiește el încă în tine, el care era acolo, era doar încă vara, cînd am plecat, nu-i așa, înfloreau magnoliile șî chiparoșii acolo în sud, și oameni blonzi, oa- meni cu părul de aur, roșeați, care umblau desculți pe faleză și marea acolo în sud, oamenii blonzi cu ochii de culoarea mării, marea verzuie, S oamenii blonzi cu ochii de culoarea mării acolo în sud. Mai ales nu ■trebuie să încerci să ic desvinovățești, mî-ar fi greu să te văd cum îți ascunzi privirea de privirile mele, cum faci eforturi să găsești mici min- ciuni, te văd ureînd scările absentă, pierdută, cu gîndurile în altă parte, zîmbind unei amintiri trecătoare, cu părul tău lung lăsat în neo- rînduială, acoperindu-ți ochii, nici un gest de a-1 da la o parte, ești prea obosită acum, prea indiferentă. Sau poate cine știe, cu urechea la pînda, faci eforturi inutile să mai auzi vuietul mării acolo jos nu-i așa, oamenii aceia blonzi, ochii verzi, verdele, verde, de culoarea mării, pri- virile lor. Vopseaua nu s-a uscat încă, mîinite noastre năclăite se sprijină din cînd în cînd dc pereții din dreapta, mari amprente roșii pe pereți albi, urmele trecerii noastre prin aceste locuri. Vezi, sc lucrează încă, pe măsură ce noi urcăm ci continuă să pună cărămidă peste că- rămidă, ei continuă să adauge etaj cu etaj, tîmplarii sînt cei care potrivesc acum în stînga și în dreapta noastră broaștele la uși, auzim chiar cheile întoreîndu-se în broască, auzim cum se nituiesc ferestrele, auzim cum se pun ușile, și uneori chiar sîntem primiți cu entuziasm. Bărbați și femei în pragurile ușilor care ne aplaudă și avem chiar im- presia, dar asta se întîmplă destul de rar, că sîntem un fel de messia pe care și femeile și bărbații, îl așteaptă, călcăm pe florile pe care ni le aruncă și pentru, că sîntem înfometați rupem din pîinea cu sare pe care ei ne-o întind și ne bucurăm că ei nu știu, ne bucurăm că ei n-au de unde să știe că. Poate că cei de lîngă care am plecat ne-au uitat. Pentru ei fiecare dintre noi are micul lui discurs. Intîi o las pe ea să vorbească. Zîmbește mulțimii ca un star de cinema. R întotdeauna ovaționată și i se iau interviuri. La lumina birturilor încearcă să zîm- bească dar zîmbetul nu-i reușește de fiecare dată și cu știu că ca e gata (uneori să plîngă, eu știu că ea. Poate că pînă la urmă o să uite, o să uite marea atît de verde, strălucitor de verde. Niciodată. In curînd poate. Nicicînd. Niciodată. Acolo jos. Verde de sticlă, verde dc geam spart. Și acum în timp ce urcăm, ținîndu-ne de mînă cu balustrada roșie în stingă noastră, vopseaua nu este uscată și ni se lipește dc mîini, treptele de metal ale scării, și noi care sîntem desculți, acum simțim cum ne golim dc toate amintirile care au fost în noi, acum spe- riată ea încearcă să-și smulgă mîna dintr-a mea. și împlcticindu-se încearcă să coboare scările, poate că vuietul verde al mării a fost pentru o clipă mai puternic decît oricînd și o văd alcrgînd, sărind două sau trei trepte deodată, îndcpărtîndu-se, coborînd, coborînd, și o indiferență imensă mă cuprinde, nu simt nici o durere și nici o pă- rere de rău după ea, mă simt din contră cuprins deodată de o imensă indiferență, nu fac nici o mișcare ca să alerg, s-o ajung din urmă, o las să alerge, aud cum pașii ci linăic, lipăie pe scările reci de metal, o aud coborînd și doar mult mai tîrzîu, spaima că n-o iubesc, e ase- menea unei lovituri de trăsnet, mult mai tîrzîu o suferință acută, in- suportabilă aproape, mă cuprinde, ceva căruia eu îi spun totuși dra- goste și atunci știu că sub mine, la a șaptezecișișaptea treaptă ea s-a oprit. Știu că ea așteaptă acolo, mult prea obosită de atîta fugă, știu că tocmai în clipa aceasta ca-și șterge lacrimile cu dosul palmei, apoi ORIZONT « le linge cu limba, ca să simtă gustul lor sărai, care să-i amintească de marea la cane ea n-o să se mai întoarcă niciodată. Lacrimile, gustul sărat al mării. Lingîndu-și mîinile, ude de lacrimi, ca un mic animal rănit, un mic animal care își linge singur rănile. Nu mai plîngem acum, încordată ascultă zgomotul pașilor mei în timp ce m-apropii de ea. Niciodată. Ca un mic animal la pîndă. Niciodată marca. Încă de departe văd cum tremură în rochia ei subțire de culoarea mării. Verde, verdele, verde. M-așez lîngă ea fără să-i spun o vorbă și privim amîn- doi scările cum se întind sub noi pînă departe cu balustrada lor roșie. Ți-e frig, o întreb după o vreme. Ți-o frig, nu-i așa ? La început nu scoate o vorbă și eu îi spun. Nu-i așa că nu vrei să ne întoarcem ? Să nu ne întoarcem spune ea. Marea, spun eu, fluturînd pe dinaintea ochilor ei, plini de sarea lacrimilor, pînza sărată și verzuie a mării. Marea, spunea ca, și cuvintele ei sînt goale dc orice conținut, și. in cli- pele astea ea nu vede marea, în clipele astea ea a uitat marea. Verde, spun cu și ea repetă ca un ecou verde. Culoarea verde stărui eu și ea repetă după mine cuvintele fără să se întristeze sau să se bucure. Soa- rele, spun eu, și ea repetă după mine, căzută în transă soarelc. Verde, verde, verde, strig cu dar ochii ei rămîn goi. incapabili să reflecte nici măcar o secundă culoarea verde a mării. Ea începe să uite îmi spun eu cuprins dc bucurie. Ea uită. Și așa cum un toreador trece pe sub ochii morți ai taurului învins pînza roșie a luptei, flutur și eu pe dinaintea privirii ei pe neașteptate opacă, pînza verde a mării. Dar mă simt de parcă m-aș întoarce de la o înmormîntarc. încep să mă agit fără rost. Să coborîm îmi spun, marea, acolo jos, verde, atît de verde, acolo jos, ci, îi spun eu, să n,e întoarcem. Ea începe să urce din nou, sprijinindu-se la început de balustrada roșie. Trebuie s-o ajung din urmă, trebuie să-mi potrivesc pașii după pașii ei grăbiți, trebuie s-o sprijin uneori să nu cadă, atunci cînd în graba ci de a urca cît mai repede, e gata să alunece, trebuie să-i zîmbesc cu gura larg deschisă, trebuie să-i arăt toți dinții, din cînd în cînd trebuie să-mi apropii gura de părul ei parfumat și cald, din cînd în cînd trebuie să-i dau mici dovezi de dragoste și de încredere, căci totul trebuie să se întîmple în așa tel. îneît ea să simtă cît mai puțin oboseala, acestui urcuș. SORIN T1TEL ORIZONT ION NEGOIȚESCU NEC PLUS ULTRA 1 un înger era pădure de sori cotropita ca o noimă sau ca o pulbere nelegiuită pretutindeni veghea sin gete asemuindud 2 intăinuie-i răsfățul adud pentru cimpoaie precum la scara lumii viscos de beat in ploaie săd umple de-ar putea conturul său de aur 3 era un înger brun poate și totuși fără spasm ferită prietenie de zile somnoroase mărunta lor splendoare se-ntunecă și crește ogarii cînd spre coastă gonesc septentrionul. VICTOR FELEA LUI ALBERT CAMUS c^.lbert Camus, spirit lucid, neliniștit. Coloană dreaptă peste dezastrele veacului tău, Sint trist că nu te-am întilnit Și că te-ai dus prea timpuriu să rătăcești lieversibil printre umbrele posace. Adesea mă gîndesc la tine ... Neliniștea și gindurile tale Sînt parcă propriile-mi aripi Care mă poartă-n larg, in infinit. Cindva am străbătut și eu cumplitul drum Al angoasei tale, am atins hotarele absurdului Pe unde totul se preface-n scrum ; Apoi, un dor puternic de viață M-a readus pe un pămînt mai ferm. Printre eternele vicisitudini omenești. Acum sînt ceea ce se cheamă-un luptător, Răspund de adevăr și de speranțe,. De-un viitor mai bun — și nud ușor. Căci uneori nu știu ced de făcut Jur dacă știu și vreau, devin un Don Quijote Batjocorit de morile de oînt. ORIZONT PETRI1 Si ETCA 0RI20NT ALEGORIE Q)e vaste domenii de simțire apa simplă și neantul din cerul străbunilor. Și invocația care devorează. Și metaforele in triumf care nu pol să epuizeze! Prea multe arhetipuri pe solul hieratic ai inimii! Caldelor categorii, din care se alege insomnia pastorală a privirilor, o geometrie coruptă vă nesocotește.. .. PAVEL BELLL FLUIERUL LUI DIONISOS ^Dorm in somnul inului — veșnicie tăcută Ce ochi mă băntiie in albul neutru ? Sint una cu Nimicul, Nespusul, Nevrutul și unduiesc mult dincolo de lucruri.,. Fericit sînt in nemărginirea mea. Departe foarte, după infinita zăpadă stele galbene încep să cadă și sub eternitatea — vestală aud desfrunzirea universală ,,. Lasă-mă, gol pătimaș! N-am nici un strop de otravă al vreunui Pentru. Sînt conjugat cu propriul centru și el e pretutindeni, și nicăieri, fără hotarul lui mîine sau ieri. Sînt abia un parfum din eternul Acum ... C. MIU-UERCA_______________________________ STRUGURI fj)e sub butucii de viță, -nvechiți, ard sinii tărînii -n ciorchinii-asoriți. O lume de struguri în ii de rugind, horind, din colind-n colină -și-anină mărgelele de chihlimbar — ?:-/i ele tot clocotul trudei și dulce ș-amar. Boabele, blîndele, roabele, așteaptă-mplinirea culesului, îmbrățișările^ strinse, dorite. înlăcrimate, strivite, visa-vor că-nvie in freamătul clipei Cind vinul se-mbie in cupa vieții, adincă și grea — și cînd, scînteind înfocat ca rubinul, va reaprinde în sînge soarele, glia, iar euforia va rîde, va plinge — tot mai setoasă, va bea. AL. JEBELEANU___________________________________________________ RĂII ZEI ^Oincolo sînt zeii. Jucăușe sau hide întruchipări. Dușmanii lui Moi se îi făureau din aur sau bronz, Sini zeii lui Sofocle. Zeii lui Ulise, rătăcitori pe mări. Sînt zeii romani dincolo. Zeii lui Horațiu petrecănoși. Dincolo sînt zeii, pe trepte boreale. După ierarhii. Cerul nu-i ostenește, pămintenii lac cu dispreț, Slujitorii nu-i mai roagă pentru războaie, pentru nutreț. Fumul jertfelor nu se rotește în seri liliachii. Dincolo sînt zeii. Lingă tunete trace. Norii se string sterpe, fastidioase ghemotoace, Olimpiii li se șterse din amintire. Dincolo sînt zeii. Toți i-atn părăsit. Fluturi senzitivi mai cred, naivi, in nemurire. Dincolo sînt zeii. Contopiți în piatră și mit. ORIZONT JUMĂTATE DE VEAC SUB VRAJA LUI EMINESCU ORIZONT Crebuie să sap foarte adine, să aduc la lumină din memoria mea acea trăire de o clipă, cînd — întîlnind pentru întîia oară poezia lui Eminescu — m-a fulgerat gîndul : fac cunoștință cu un nou geniu. In 1910, un profesor roman dc la Arad, loan Costa, mi-a citit cîteva' poezii deosebit dc dragi lui, patru-cînci, aparținînd lui Eminescu, apoi cîte una dc Coșbuc, losif și Goga, Nu mi le-a citit numai, ci, im- provizînd, le-a declamat, le-a explicat și le-a tradus. Azi nu-mi mai aduc aminte de toate, dar n-am uitat, nu voi putea uita niciodată că între poeziile 1ui Eminescu, atunci, am auzit pentru întîia oară O, mamă ... Somnoroase păsărele și Mai am un singur dor. Aceasta s-a 1 înlîmplat la vreun an sau doi după ce tineri scriitori, ziariști pro ' fesori, îmbătați de vraja lui Ady, nici n-au vrut să mai audă de alt poet, eontestînd că vreun alt poet ar fi capabil să scrie poezii cu adevărat valoroase, originale. , Desigur șî acest fapt a făcut să nu pot aprecia imediat întilnirea cu Eminescu la extraordinara ei însemnătate. Dar a mai intervenit și altceva. Deși pe atunci vorbeam destul de bine limba română — o,1 nu și cea literară, ci limba populară din jurul Aradului —, nu mi s-a revelat la prima audiție armonia specifică a asociațiilor de idei, geniul creator dc imagini și muzicalitatea cuceritoare a limbajului lui Emi- nescu, care fac versurile sale să plîngă atit de dureros frumoase, sonor sau în suspinuri, și să respire alert în ritm dc febră. Da, îndată am înțeles că e un poet genial! însă în același timp — poate din lipsa adîncirii necesare — am sesizat și influența filosofici lui Schopen-1 liauer și a tristeții lui Lenau, ba. nu o neg: acestea mi-au ascuns originalitatea lui Eminescu. In același an am ajuns la Budapesta, unde munca nouă de redac*] ție, varietatea activității literare și lupta publicistică dusă cu hotărîre tinerească împotriva politicii reacționare a lui Ștefan Tisza, primul ministru maghiar de atunci, m-au rupt pentru o vreme de poezia lui Eminescu. îndată după aceea, în cei patru ani ai războiului mondial, aruncat de colo pînă colo, în Galiția , ca rănit. în diferite spitale de război, apoi în regiunea Piavei, iarăși n-am mai putut să ajung în contact cu poezia lui Eminescu. Abia cînd căderea Republicii Sfatu- rilor Ungare m-a forțat în emigrație la Viena, și cînd — student al <3 universității dc acolo — am ajuns în relații cu studenții români de la facultatea de filozofie, între care cu Lucian Blaga, mi s-a trezit din pou interesul pentru poezia română și în primul rînd pentru Eminescu. Intr-una din aripile laterale ale Burg-ului vienez era societatea studentilor români, „România Jună*, care avusese, la întemeierea ci, ca cel dinții președinte, pe Ion Slavici, iar ca cel dinții bibliotecar tocmai pc Eminescu. Această tradiție a determinat și caracterul activi- tății culturale a organizației studențești, în ședințele plenare, convo- cate în fiecare sîmbătă, tinerii scriitori țineau conferințe despre litera- tura română și, paralel cu aceasta, vorbeau în simpozioane deosebite despre poezia lui Eminescu. Astfel am avut prilejul să cunosc ceva mai dc aproape viața chinuită și operele principale ale poetului genial. La jubileul de jumătate de veac al „României June", în 1921, am ajuns și cu să țin o conferință despre el, în limba germană, pentru publicul internațional pestriț al clubului cultural universitar, ilustrîn- Jlu-mi textul cu cîteva traduceri dc ale mele în limba germană. Cu puțin timp înainte. Gbmbri Jeno întemeiase excelenta sa re- yistă Tuz (Focul). Alături dc Gaăl Găbor, eram și eu unul din redac- torii revistei, care imediat după apariție a creat contacte cu persona- li tăți eminente ale literaturii progresiste mondiale: Henri Barbusse. Romain Rol land, Heinrich Mann, Ștefan Zweig, H. G. Wells, Upion Sinclair și încă un număr destul de marc dc alți scriitori cu renume mondial, care ridicau nivelul revistei prin scrieri originale. Dintre scriitorii din România colaborau Emil hac. Eugen Relgis, Tabery Geza și Salamon Lâszld. In ediția săptămînală pe rotativă, în numă- rul din 8 octombrie 1922, am publicat cea dinții traducere a mea din Eminescu, sonetul „Trecut-au anii..", la a cărui prelucrare m-a aju- tat Lucian Blaga cu explicațiile sale referitoare la cele mai fine sub- tilități ale stilului. Astfel a început munca pe care am dus-o, cu întreruperi mai mici 5 iu mai mari, timp de 47 de ani, avînd ca rezultat o sută de traduceri din Eminescu în limba maghiară și vre-o șasezeci în limba germană. Si mt numai într-o singură formă ! Sini nenumărate variantele, dife- ritele gradații de traducere, realizările noi și noi, lucrate eu o auto- ciitică tot mai exigentă. Au fost între poezii unele pe care, în decursul deceniilor, le-am transformat fundamental de cîtc patru-cinci ori în limba maghiară, ca în cele din urmă totuși să mă întorc la prima formă, pe care am găsit-o cea mai reușită. Dar au fost și din acelea pe care le-am redat dintru început — potrivit principiilor și practicii mele de traducător — cu riguroasă fidelitate de conținut și de pro- zodie, și abia după aceea, după prima versiune, mi-am dat seama că diferența între cele două limbi cere o altă fidelitate: aceea care sacri- fică potrivirea silabică, potrivirii de atmosferă, noțiune și muzicali- tate a poeziei. Cu cît am cutreerat mai mult în împărăția spirituală a lui Emi- nescu, cu atît am întîlnit mai multe surprize. Am putut descoperi me- reu noi regiuni ale liricii lui, meridiane încă necunoscute, mereu alte originale asociații de gînduri în sistemul lui de imagini. Am privit ORIZONT ’ adînc în acea tragică criză sufletească, pe care i-au pricinuit-o urzi caturile mediului neînțelegător, intrigile politice reacționare și am eu noscut contradicția fatală dintre mizeria suferințelor sale trupești ș apoicoza lui spirituală. Poeziile lui îmi spuneau tot mai mult. Di acum nu numai ceea ce se poate citi din literele lor, cî și ceea c< acestea trec sub tăqere, ceea ce în nenumăratele sale fragmente și în cercări, rămase ca torsuri în schiță, atingînd zece mii de rînduri, de’ pune mărturie despre cutremurele sale sufletești și zbaterile interioan dc veșnice îndoieli, de veșnice insatisfacții, prin care în cele din urmi i s-a consumat organismul în iadul bolii pe atunci încă nevindecabile cabile. Cum am pomenit mai sus. am avut la vîrsia de 23 de ani cei dinții — din păcate limitată la numai cîteva ore — întîlnire cu po eziile lui Eminescu. A trecut mai bine de jumătate de veac de alune șî am cutreerat în acest timp de multe ori toate sistemele stelare ac cesibile mie ale liricii universale, stelele fixe cu foc veșnic și cometele ce se întorc în intervalele schimbărilor de ev cu coamă lucitoare, pla netele învecinate și sateliții mici mai apropiați, străduindu-mă să apuc cîte o rază din lumina lor, pentru ca prin mijlocirea limbii mele pro prii să străluminez calea înfrățirii popoarelor. FRANYO ZOLTAN ORIZONT FRANZ LIEBHARD ACUARELĂ DE IARNA ^Kn alb-albăstrui cu reflexe pure Ca al perlelor somnolente, înzăpezite-ntinderi au sclipiri prea dure Și contururile — toate — sînt absente. O dungă cafenie în golul imens De ea răzimat un stîlp singuratic. De cer atîrnă, strălucind intens. Soarele — în culori de jăratic. Tu românește de GH. PAVELESCU VLADIMIR CIOCOV HOȚUL DE SOARE ^(J orbesc cu mine însumi ca toți să mă audă și-o acuzare gravă-mpotriva mea înalț că n-am înfăptuit nimic de Cînd exist, că nici o faptă n-am desăvîrșit, nici una, nicio-mplinire simplă, necum ceva măreț. Și-mi spun sfios că totuși, totuși ceva am împlinit. De cînd exist, mereu — crezare să nu-mi dați! — eu am fu/at intr-una. Dar cum — mă-ntrebi — să fure poetul? Și, totuși, vă spun, eu am furat intr-una Și ieri am furat, și azi și mîine voi fura, Pînă ce sufletu l mai am, pînă rațiunea mai arde. Cerului î-ant furat soarele incandescent, Norilor le-am răpit irizarea luminii. De la tunet — ramuri de fulger, așchii de soare, ca bezna să piară din orice ungher. Rațiunea să emită lumină, sufletul să se înalțe în zbor. Pentru unii și pentru alții, pentru cei mtdți, pentru mine-am furat soare, soare, soare. ., Dar cum ai putut să cutezi toate acestea ? V ă spun : cu gîndurile mele curate, cu căldura inimii mele și lacrima, cu bucuriile de dimineață pe drumri ușoare, cu puzderia durerilor mele, urcînd pe drumuri aspre; bătînd mereu cărările drepte sau înguste, spinoase și cîteodată cu pumnul ridicat în cer, ca un om deznădăjduit, hotărit să-ți facă dreptate. Asemenea celui flămînd, călăuzit de foamea chinuitoare. Eu am furat soare, soare mereu, Tn românește de ANDREI DUMITREȘTI LNOZIHO SPRE O RELUARE A EXPERIENȚEI POEZIEI PURE c/dagiul de circulație largă de acuma un deceniu ți mai bine, după care poezia pură însemnează treapta cea mai de jos din procesul de dezumanizare a literaturii, a păcătuit mai ales prin faptul că cei ce-1 formulaseră au cunoscut numai vag doc- trinele estetice pe care se bazează conceptul poeziei pure. Să amintim că în 1904, Tancrede de Visan, încereînd în lucrarea sa Paysages introspectifs să formuleze 0 teorie a poeziei lirice, folosește ca rezultat al unor analize susținute pentru întîiași dată termenul. Nu vom reface aci itinerarul său. Vom sublinia numai că, avind la bază intuiționismul bergsonian dîn ies Donnees immediates dc la conscience, Visan nu și-a înscris deducțiile teoretice numaidecîf in marginea unei charle a vieții devole. Precum se știe, H. Bergson înce'pe analiza datelor imediate ale conștiinței cu un capitol întitulat Asupra intensității stărilor de conștiință. !n acesta, el lămu- rește întii conceptele intensiv — extensiv ca apoi, in legătură cu ele, să purceadă la analiza sentimentelor. în înțelesul unei participări de mari ansambluri sufletești în durata actuală a vieții noastre. Din perspectiva adoptată rezultă că varierea calita- tivă a fenomenelor și sentimentelor în genere și a profundului în speță nu este rezul- tatul unei cumulări ci al intensității. Afirmînd in continuare că apercepția imediată a stărilor de conștiință nu este posibilă fără o izolare a conștiinței de tot ce e lume exterioara, Bergson pregătește definiția „duratei pure" ca o succesiune de schimbări calitative ce se topesc una în alta, fără nici o tendință dc a se exterioriza una în raport cu cealaltă. Dacă am voi s-o măsurăm ar însemna să-i substituim spațiul. Este, momentul critic, prin tare teoria bergșoniană a duratei se înrudește cu concepția mai veche a podului Angelus Siiesius (1624—1677) care, pe baza unor observații străvechi ale școlii neoplatonice, a identificat suportul viu al conștiinței cu „neliniștea" din noi, legată de spațiu prin intermediul simțurilor ca „ceasornicul" vieții. Conceptul de măsurabilitate a duratei involvă astfel ideea ca durata să fie considerată drept a patra dimensiune a spațiului, numită timp omogen, și care ar permite mișcărilor pendulli ce măsoară timpul să se juxtapună indefinit ei însăși. Văzut astfel, timpul și mișcarea apar in formație neîncetată, ne dau progresul dinamic, iar acțiunea îndeplinită „răspunde ansamblului sentimentelor noastre, a gîndurilor și aspirațiilor noastre celor mai intime, acelei concepții particulare a vieții care este echivalentul totalității experienței trecute, într-un cuvînt ideii personale de fericire și onoare". Ne vom opri acî, intrucît după această sumară trecere în revistă a principa- lelor teze dîn filozofia bergsoniană despre natura duratei in raport cu lumea exte- rioară ca și cu eul fundamental al omului, nimic nu ne pare mai rodnic pentru lămurirea conceptului de poezie pură decît compararea celor de mai sus cu unele teze înrudite din experiența riguros controlată a unora din cel mai de seamă repre- H zenianți ai spiritualității europene moderne. g întîi un scurt popas în societatea lui Oalileo GalilcI (1564—1642). Paul neiuat n in seamă în genere, marele astronom s-a ocupai și cu critica literară, încercînd înfr-un eseu citeva paralele sugestive între pictură și poezie. „în pictură avem de- semn și colorit, cărora in poezie le corespunde judecată și locuțiune. Mare pictor și mare poet va fi acela care, prin aceste două mijloace, își va înfățișa mai deplin imaginile", subliniază el. ca apoi să-și exprime convingerea că în poezie cuvintele nu sînt decît elementele pentru o realizare unitară din adînc. Sau. precum tălmăcește । el ideea printr-o comparație dibace între poezie ei arhitecturi: „La ce ne-ar sluji ț dacă am culege clemente perfecte din locuri diferite, ca, de pildă, dacă ani lua capi- ■ teluri, coloane sau alte fragmente din diferite edificii și le-am împreuna într-o clă- I dire ? I Toate acestea, producînd un minunat efect la locul lor, așezate in altă parte, I nu fac decît să distrame și să schimonosească întregul". Mai psiholog. Giambattista Vico < 16C8—1744) antedatează in ale sale Principi di una Saeitia nuova unele din ideile de bază ale esteticii moderne, purcezînd la o fericită distincție intre funcția artei și funcția logicii. „Oamenii mai înfii simt, fără să bace de seamă; pe urmă bagă de scamă cu sufletul tulburat și emoționați; însfîrșit reflectează cu mintea pură. Această „degnită" este principiul sentimentelor poetice este șînt alcătuite cu simțuri de pasiuni și afecte, spre deosebire de sentințele filosofice care se alcătuiesc din reflecție cu raționamente; din care cauză acestea din urmă se apropie cu atît mai mult la adevăr, cu cît se înalță mai mult spre universalitate, iar sentințele poetice sînt mai sigure, cu cît se apropie mai mult de particularitate". Bineînțeles, in formulările lor, Galilco Galilei șî Giambattista Vico se află din punct de vedere terminologic încă departe de precizia și meticulozitatea unor „deepesl foundations” corespunzătoare din estetica zilelor noastre, Din cauza aceasta, critica modernă n-a luat în seamă tezele lor decît în cazuri rare și cu totul excep- ționale, deși corelația termenilor creație-interioritale, respectiv mintea pură, din ele este mai mult decît evidentă. Ea n-a lipsit însă nici din gîndirea unor predecesori. Astfel, în concepția tui Nicolaus Cusanus (1401—1464) af/ectus ca elan creator, și figurația ca talent creator, sînt indisolubil legate de puterea vizionară a omuiui-tare ca sisio inielleetualis șf intuitio chezășuiește creația sa pe planul științei și artei. Totodată, înrudirea între puritatea omului și puritatea luminii solare Cusanus o con- cepe ca simboluri ale adevărului absolut, sprijinîndu-se în acest sens pe credințele milenare ale omenirii care au fecundat de totdeauna miturile și poezia popoarelor. Giambattista Vico care reduce „înțelepciunea poetică" a omenirii la puterea ei de simțire și imaginație — facultăți prin care Dante. bunăoară, a ajuns la „poezia ■ sublimă" — își fundează axiomele (degniiâ) pe considerarea psihologică a individului, înscriindu-și numele în fruntea precursorilor esteticii moderne. Postularea unității domeniului artistic în contrast cu acela al științei dominată de logică, primește prin precădere acordată „psihologiei" un caracter principal intim. în sens structural șî valoric. Evoluția ulterioară a gîndirii estetice n justificat pe deplin opțiunea sa. Astfel, aproape simultan cu cl, în ale sale Reftections critiqnes sur la poesie et la peinture. Abatele Jean Baptiste Dubos (1670—1742), una din cele mai sagace minți din timpul regenței, explică originea artei în raport cu starea de plictis, urit sau anosteală, de care omul se poate elibera fie prin trezirea unor senzații vii și variate, lie prin adîncirea sa in meditație. Rolul artei este prin urmare de a trezi omului o , gamă vastă de „pasiuni artificiale" prin imitarea artistică corespunzătoare a acelor obiecte care în realitate ne produc zbuciumul unor „pasiuni veritabile”. Din acest moment, vechea ecuație artă=rațiune nu mai este valabilă în estetica europeană. Arta ca izvor de „pasiuni artificiale" este școala sau mediul înnobilării vieții noastre afective, iar Ierarhia genurilor literare decurge din criteriul „atractivității” mai mari sau mai mici. Negreșit, argumentația filozofică a Abatelui Dubos este prin excelență argu- mentația unui om de gust din timpul lui Philippe d'Orleans. Termenul de estetică îi este încă necunoscut; el va fi inventat abia în 1735, Nu mai puțin, teoria expuși în Reflexions critiques este o încercare de estetică sistematicii avani la lettre, bazată pe prevalenta apetițiilor care, totodată, prin atenția pe care o acordă procesului de purificare și înnobilare a vieții noastre afective, pe de o parte, prin precăderea acor- dată elegiei față de tragedie, pe de altă parte, are un caracter eminament anti- Iradițional. Dună Abatele Dubos geniul este „une fureur", ,.u«i enthousiasme" care, după cum subliniază tot el, are fără îndoială anumite cauze fizice: „une qualită du sang jointe â une heureuse disposition des organes". Și fiindcă explicația aceasta prin realismul ei indiscutabil poate deruta, să amintim că ea a fost elaborată într-un fim । cînd, prin G. \V. Leibniz (1646—1716) se știa numai prea b:ne că „fiece portiun a materiei poate fi ca o grădină plină de plante sau ca un iaz plin de pești (...) Tn felul acesta în univers nu există nimic incult, steril și mort; nimic haotic, nim confuz, decît doar în aparentă" (Monadologie, Paragrafele 67 și u.), t iwlZONT ORIZONT Jț rdtta unei avangărzi în literatură s-a putut alimenta mai ales din acest con- cept al geniului. In mijlocul crizelor sociale din lumea occidentală care, cu a doua jumătate a secolului 18, au luat forme toi mai acute, curentele novatoriste ale pre- romantismufoi și Sturm und Drang-ului au promovat mereu mai mult o poezie a stărilor de îneîntare și extaz, prin care și mijloacele de expresie artistică au ajuns la un rafinament tot mai mare. Procesul acesta de esențializarc crescfodă a artei poetice, de individualizare ți înnobilare a tematicei și limbajului n-a decurs, bine* înțeles, linear si fără contuzii. Putem vorbi totuși de un stil de epocă, invocai și de Im. Kant în Prelata la ediția întîia a Criticii rațiunii pure (1781), dacă în tendințele sale majore avangarda literară a vremii, atît cea preromantică franceză cît și aceea a furtunoasei descătușări germane, cu maturizarea corifeilor lor, a tins deopotrivă spre soluții artistice clasîcizant-neacademlce, închegate în jurul unui înalt ideal de umanitate, străbătut de căldura sufletului. „Tn poezie, spune Goethe, numai ceea ce cu adevărat este mare și pur este și folositor, adică ceea ce se prezintă ca o a doua natură, avînd prin urmare darul fie să ne înalțe la ea, fie să ne refuze cu dispreț-. Poetul, în raport cu acest principiu, este caracterizat printr-o viață afectivă vie și darul de a da expresie trăirilor sale — cu restricția să nu se limiteze la subiectivi- tatea sa. Căci numai acela care își însușește într-una lutnea (die Welt) va fi inepui- zabil și mereu nou. La numai citeva decenii Charles Baudelaire va sublinia aceleași principii într-un poem în proză, din care reținem îndeosebi pasajele: „Poetul se bucură de acest incomparabil privilegiu că poate fi după placul său el însuși și un altul. La fel ca duhurile rătăcitoare care se găsesc în căutarea unui trup, el intra .dacă vrea în orice personaj (■■■) Bl își însușește ca un bun al său toate profesiunile, toate bucuriile și toate suferințele pe care circumstanțele i le prezintă" (Les Pouleș). Prin această ubicvitate latentă el nu este însă plodit de pericolul imprăștierii. căci el po- sedă darul de a fi „hors de soi, et pourtant chez soi". Sau precum i se adre- sează Eros într-un alt poem în proză: „Tu vei cunoaște plăcerea mereu renăscută, de a ieși din tine spre a te uita pe tine în alții" (Les Tenfaiions). In acest sens, scurtă Invocare i „Hypocrite lecteur, — monsemblable, mon frere", pe care Baudelaire o așează în fruntea Florilor răului, este de o profundă semnificație, vizînd acea stare singulară, în care sufletul cititorului, precum o subliniază, de pe urma unei confrun- tări ca între oglinzi, este solicitat pînă la epuizare (tiree de force). Sau în formu- larea următoare, în versuri: „Tăte ă tMe «ambre et limpide (s. n.) Qu'un coeur devenu son miroir Puits de Verite, clair et noir..." (L'lrrimâdiable) Cu o asemenea zestre teoretică, poezia generațiilor următoare nu putea decît să tindă tot mai mult spre acele zone ale conștiinței în care și prin care ui se relevă cu adevărat, după cum o subliniază 11. Bergson, totalitatea experiențelor noastre sub forma ideii de fericire șl onoare. Cifrele individuale diferă de la caz la caz. La R. M- Rilke, de pildă, impresionează mai ales fuziunea poetului cu coti- dianul, cu lucrurile pătrunse dc un omenesc invizibil. Cuvinte ca „unpersdnlich", „Kulisse", „primitiv" etc.. ne revelează o nouă dimensiune a realului, inveslindu-l cu aura fragilității și fugacilățil fenomenelor. „Enorm" din versul „Um den Mund enorm viei Jugend": „In jurul gurii enorm de multă tinerețe", scris pe marginea unui portret, revitalizează motivul uzat al buzelor. Sau dacă într-o altă poezie Rilke recurge la formula atît de nepoetică: „Gebărden von so kleinem Ausschlagwinkel" : „Gesturi de un unghi de deviație atît de mic", ce pare 0 simplă formulă științifică, prin savanta sa încorporare artistică într-un mediu sonor de mare sugestivitate, ea pierde orice caracter provocator, interiorizîndu-se și purifieîndu-se în mod aproape miraculos. Căci, după cum a arătat-o Bergson, relațiile libertate-memorie, libertatc- creație, fiind după sens identice, orice antinomie, datorită cunoașterii prin intuiție care c totdeauna absolută, se înlătură. Sugestive in sensul faptelor urmărite aici, rămîn mai departe opțiunile teore- tice și practice ale lui Paul Claudel. Astfel, pe un chestionar, el înscrie în dreptul întrebării: „Quel est, pour vous, le cambie de la misere ?" ca răspuns : „L’incer- tilude". Șî pare de neînțeles pentru mulți că același Paul Claudel care in adolescență [și găsise prototipul muzical-poetic in opera lui A. RImbaud, ca om matur, invitat la un Festiva! Rimbaud la Charleville. refuză, spunînd : „Arlhur Rimbaud se sîlue pour moi sur un tout autre plan que celui de la llltăralurt". Atitudinea sa este totuși explicabilă, dacă nu chiar Firească. Ce s-a înlîmplat ? Fără îndoială, poetul care în confruntarea cu Mallarm^ ți Valery a învățat să cunoască poezia elevației, nu mai putea să respire în lumea poetică a aceluia care se comportase ca un „ivrogne dans Ies rues noires" (A Rimbaud: Une Saison Enfer). Cu alte cuvinte, ca atitudine cu urmări creatoare imediate, acelui Claudel care de la Afallarme a învățat ca în artă a „întreba just" este totul, nimic nu-i putea pare mai redutabil decît „i'existence enragie" și „la colite dans le san#" (Ebauches dUne Saisatt en Enfer). De altfel, pînă și Verlaine, în timp ce glasurile ironice ale lumii îi pătrundeau țipător in urechi, ți-a luat refugiu) la „înțelepciune" ța optimă condiție de îndreptare și izbăvire. în felul acesta, nimic mai natural decît faptul că Paul Claudel care, tinjind după certi- tudine, a studiat in căutarea ei cu atenție încordată operele lui Eschil, Shakespeare, Racine și Dosloievski, să ajungă în frigurile spaimei ea nu va putea răspunde in »fci un fel la întrebare: „Cine ești tu?" să renege ca o eroare regretabilă idolul artistic al începuturilor. în poezia contemporană din apus, prin letrismul lui I, Isou, ca șî prin poezii vizuală a lui L. Schreyer, Franz Mon, Gomringer și 11. Heissenbiittel se tinde in sensul cel mai adevărat al cuvîntuluî spre un „nici unde". în dosul acestui utopic loc al purității poeziei se ascunde nu mai puțin o acerbă critică istorica și socială. Unele antecedente în literatura germană de la Hofmannsthal, Trakl șl Kaîka care, încă în examinarea universului istoric de la începutul veacului, au postulat «n „din- colo" de îngrădirile timpului fDoamjTn fără umbră, Siebengesimg des Todes, Castelul), ca protest împotriva prezentului, ne lasă să bănuim că și in aria cibernelizanților contemporani, in ciuda formei insolite, se ascunde aceeași dorință imperioasă de a lămuri izvoarele. Și la un examen mai atent, nimic din ceea ce fac ei nu va apare fără putere expresivă autentică, sugerînd adică doar cu mijloace noi, audiovizuala proprii revoluției tehnice contemporane, lumea esențelor. Ștfm, nu este ușor, mai ales dacă privești lucrurile la suprafață, să admiji în prezența radicalizării experimentale spectaculoase a artei contemporane din apus, continuitatea ei cu marea artă a trecutului. Și lotuși, această continuitate există în ciuda insolitului aparent. Credem deci că într-o schemă istorică mai elastici a for- melor decît cea strict raționalizată a compartimentării pe epoci cu durată finită, între descătușarea geniilor din jurul anului 1775 șl mișcarea beai ca opoziție extra- parlamentară există o izbitoare înrudire de ținută, la fel descompunerea dramei din GGtz oon Berlichingen de Goethe se învecinează cu aceea din Vicarul de R. Ilochhutli, invectivele din Pater Bray, dramă satirică de tinerețe a marelui weimarian, cu Ocărirea publicului de P. liandke etc. Asemănător, lupta pentru înnoirea limbii poetice a lui Hdlderlîn, prin eliberarea ei de tiparul weinurian, antedatează scepticismul lingvistic al unor contemporani ca Gustav Sachs. Și inate aceste similitudini do ținută, rîvnă și realizare trec organic în desfășurarea Istorică a evoluției, prin momentele asemănătoare din creația lui Heine și Grabbe, Nietzsche și Spilteler, Holz șl Hauptmann, Jleym șî Dublin, Bt-nn și Brodi etc. Este prin urmare de datoria criticii să nu respingă nimic necontrolat, iar în privința etichetărilor să manifeste un maximum de prudență. andrei a. lii i.ix ORIZONT ORIZONT nichita stanescu___________________________________________ CINTEC PENTRU NEBAUTUL VIN ^[JietâfUe acelea se nășteau in struguri, îi locuiau pe dinlăuntru, mai marele lor avea un tron de sîmburi și i se făcea vint cu o frunză. Vietățile acelea aveau un deget la mină, neînchipuit de lung de suav, de subțire și mă arătau, mă arătau cu el și eu mă logodeam cu ele pe rind. Litera O era verigheta pe care le-o dăruiam șl-apoi, mă întindeam de mulțumire cu timpla pe un țipăt de pasăre. Și nu mai vroiam să plec nicăieri pînă nu îmi creștea din tălpi un drum muzical. PETRE STOICA_______________________________________________ ERA ATÎTA LEGĂNARE ATITA CRISTAL In amintirea poetului Gerhard Fritsch e ce de ce erai frumos in aeroplanele tale platina intre Kirkenes și Rari era atita legănare atita cristal în silabele tale tu bețivule dragule tu mai înțelept decît toți mareșalii lumii la un loc sparte-s cuvintele tale calcă pe cioburi zeițele morții parcele le-au luat să măsori un timp niciodată timp niciodată culoare de flori unde e funia ta s-o desfac în sfinte fire pentru cei din constelația lirei pentru cei cerșind îndurare in patria de oțel a tehnocraților senini spune de ce de ce bețivule dragule spune îți trimit o morișcă sufletul viatului îți trimit un vultur alb să-ți păzească urna iubirile curînd pornesc și eu spre tine dimineața ne întîlnim pe banchiză ascultă-mă vom bea un pahar de uzo amestecat cu lacrimi ca atunci in penumbra lăptoasă bețivule dragule ANGHEL DUMBRWEANU ECHINOX ' /Je ce se-ndoaie totul șî cade in tîrziu $i numai vîntul singur rămine să aleagă, Iar ochii mei care văzură marea De ce se umplu tot mai mult cu noapte ? Nici nu mai știu pe unde-am fost cu tine Să te arăt văzduhului și apei, nici nu știu Unde rămase mersul tău ce amețea copacii. Sint tot mai lungi pustiile prin care umblu Și-aud prin întuneric cum riurile plîng, șt malul cum se surpă în ceață fără rost, Mă-ndepărtez mereu de ziuă, mă așteaptă Cimpiile de teamă, rotite de-un îndemn Pe care nu-l mai aflu. Sînt spații fără somn, Sînt ceruri cu orbite goale, țărmuri Uitate de lumină pe unde numai eu Mai trec acum chemîndu-te în van. De-ar fi Să pot distinge drumul de ieri care suia Unde genunchii tăi visară sub gura mea de foc, far ochii mei care văzură marea De nu s-ar umple tot mai mult cu noapte. JON MAXIM_______________________________ PRAGUL c£m atins pragul cînd nici tristețea și nici bucuria nu-și taie albia printre stlnci. Nu s-au abătut furtuni sau zăpezile nopții. Copacii se înalță la fel în sunetul văzduhului plin Poate in jur, prăpăstii, deșertul sau umbrele zidirii mohorîte. Cerul ars, pămintui, floare pălită de brumă. Nici toamnă, nici primăvară, nici lumină, nici noapte. Un spațiu gol, fără emoții și sentimente sau poate numai cu cenușa lor ți-a gîndttrilor. Sufletul. și-a scuturat demult, toate petalele. ORIZON! RADU CARNECl___________ ________________ LIED Ptntm Dhalia muzica tăcere de altar cu vechi icoane și șoptind de slavă cînd psalmu-și Unde aripa lui gravă între noi doi ispititor hotar. Și însetat sorb dulcea lui otravă in singele-mi; neînduplecat avar, simțind in ea răsufletul amar și carnea ta de-atita dar bolnavă. Să nu se stingă, vai I tăcerea asta cu-ademeniri în melodii prelungi, nu vreau lucirea zorilor, nefaste. Un imn să fie între noi distanța, cădelnițat cu-adincile-ți porunci și-abia în urmă, tainic, cutezanța ... GHEORGHE GRIGURCU_______________________________________________ PICĂTURILE DE LUMINA TE CONDUCEAU ''picăturile de lumină te conduceau dincolo de ploaia pe care-am părăsit-o tn grădină ca o eclipsă. Și degetele unui picior adunau întunericul îl împrăștiau și din nou îl adunau pe eșichier. Apoi fericirea rafina febrele acestui Cer care-și atinsese limita cînd toate lucrurile păreau penitente. Vocea iți răsuna înăuntrul unui mac. ORTZONT DIM. RACHICI______________________________ VIDURI UMPLIND ^tingind căderea stelelor de mai Veneai incert și iar te-ndepărfai. Curgeai ca mierea dulce, somnolînd; maluri surpai din umărul meu sting — Leneșă zbatere de gtnd primar, viduri umplînd — hotar după hotar. CONȘTIINȚA ARTISTICĂ LA GIB MIHĂESCU y^-am nici o dogmă literară și nu mă încumet să-mi dau păreri critice.*' Aceste cuvinte ale lui Gib Mihăescu rostite la voia întîmplării, într-un interviu (cf. I. Valerian, Cu scriitorii prin ueac, p. 118), nu sînt doar expresia modestiei sale funciare. Scriitorul care își manifestă inapetența sa pentru teorie (tn literatură) adopta .o atitudine — to- tuși I — teoretică. Firește, el nu pornise la drum cu prea multe idei preconcepute. N-avca pretenția să aparțină vreunei școli. Nu sc voia înfeudat unei coterii (nici chiar confreriei literare de la Gindirea, unde și-a publicat numeroase lucrări și unde avea prieteni). Considera cu- rentele literare ca „fenomene exterioare de multe ori greșit interpretate" (id. p. 118). Legat de gîndiriștii tradiționaliști, el n-a luat o poziție dogmatică în raportul modcrnism-tradiționalism. „A fi tradiționalist sau modernist sînt chestiuni de perspectivă, care variază după poziția din care contempli obiectul" (id. p. 118). Acest perspectivism relativist este o dovadă dc scepticism în orice crezuri și înainte dc toate, în cre- zurile artistice. Dar aceasta nu-l împiedică pe Gib Mihăescu să creadă în necesitatea talentului (fondul „manifestațiunilor" artistice). Autorul Vedeniei n-ar fi putut aparține niciodată avangardei lite- rare. El persiflează falșii moderni cu goana lor după originalitate. Scriitorul lipsit de principii are, totuși, bine ascunse, unele. Ele sînt mai curînd precepte de meșteșugar, de tehnician ai scrisului. Cind se așază la masa de lucru — îi mărturisește cl lui I. Valerian — nu știe cc aspect, ce formă va lua povestirea sa. „Simt personajele vibrînd pu- ternic în mine, dar numai în fața hîrtiei mișcările lor se limpezesc, as- cultînd de un ritm lăuntric". (I. Valerian, op. cit. p. 118). O dată ter- minată povestirea, scriitorul simte o adevărată beție. Gib Mihăescu face parte din acei scriitori care pentru a lucra au nevoie dc încrederea în sine pe care i-o pot da cei din afară — critici, cititori — acordîndu-le încrederea lor. G. Călinescu a înțeles foarte bine această trăsătură de caracter atunci cînd își amintea, după moar- tea prozatorului, că acesta se întristase auzind că nu i-a plăcut, criti- cului Femeia de ciocolată. „Ii răpisem încrederea pentru o clipă, îi amărîsem cu această răutate critică un suflet de meseriaș optimist'*. (Ulysse, p. 60). In ce privește conștiința sa scriitoricească, Gib Mihă- escu a fost, fără îndoială, unul dintre cei care au știut întotdeauna că au ceva de spus. Un asemenea scriitor — cum, el însuși, prea bine o știa — nu trebuia să fugă după originalitate pentru a fi el însuși. ORIZONT 5 E remarcabil, cît de repede a devenit Gib Mihăescu el însumi. Nu spunea el: „Cred că fiecare scriitor care simte că are ceva de spus nu trebuie să se teamă că nu va avea personalitate" (op. cit. p. 118). Per- sonalitatea sa n-a avut poate timpul să se formeze pe de-a-ntregul. Remarcăm, însă, cu toate eșecurile evidente, progresul aproape con- tinuu al scriitorului de la o lucrare la alta. ■ „Mă interesează foarte mult mediul de provincie". Această decla- rație a lui Gib Atihăescu (făcută lui I. Valerian — cf. op. cit. p. 119) exprimă o realitate și explică aplecarea scriitorului spre experiențele în vas închis. „Provincia" e spațiu! predilect al nuvelistului, provincia cu limitele ei firești, cu îngustimile, meschinăriile ei (La grandillora}, ] cu pasiunile adeseori înăbușite dintr-o firească lipsă a unei sfere mai] largi de desfășurare. Scriitorul a înțeles foarte bine, ceea ce au înțeles, de altfel, înaintea lui, marii nuveliști ai secolului: în provincie sfera de acțiune a oamenilor fiind restrînsă, totul ia un aspect de laborator, faptele se petrec — oarecum — in vitro nu in vivo. „Viața oamenilor se desfășoară mai adevărată. Un bun observator arc material imens de utilizat. în provincie se poate prinde mai ușor un fenomen psihologii în chiar esența lui“ (I. Valerian, op. cit. p. 119). I Cu toată apetența sa spre o „viață adevărată", un dincolo miste- rios îl atrage, fără îndoială, pc scriitorul nostru. Sînt numeroase tenta- tivele sale de evaziune într-o pură ficțiune. Dar Gib Mihăescu n-a întrevăzut niciodată să adopte fantasticul. Adept al unui realism psiho- logist, el rămîne credincios acestei lumi. Nimic absurd nemotivat con- form legilor obștești ale firii. Cînd un erou al nuvelelor sale are halu- cinații, scriitorul se simte obligat să spună despre o halucinație că e o halucinație. El trebuie să arate că evaziunile pe alte tărîmuri ale eroilor săi sînt simple deformări psihice. Monștrii nu există, ei sînt doar proiecții ale unei imaginații dereglate. Nici-o complacere în arbitrar, complicitatea cu absurdul, straniul, enigmaticul, la acest creator al unei lumi imaginare care e, în fond, atît de placentară la lumea sim- țului comun. $i totuși stările paroxistice al căror poet este, tărîmul pre- dilect al explorărilor sale, dau creației sale un aer straniu. Pentru această atmosferă, înainte de toate și nu pentru sursele sale literare se poate vorbi despre expresionismul lui Gib Mihăescu. Unele din viciile acestei proze provin, fără îndoială, din lacunele culturii literare a autorului. Scriitorul prefera să facă avocatură la Drăgășani decît să ducă viața unui om de litere, după cum el însuși i-o mărturisește — în 1927 — lui I. Valerian, Lecturile sale erau sporadice, informația sa restrînsă. N-avea preferințe literare prea nete. Declarațiile pe care Ic face aceluiași Valerian sînt semnificative. „Citesc — spunea el — pe toți scriitorii mari, deopotrivă", li place la fel de mult Sadoveanu, din creația căruia a prins „primele impulsiuni literare", și Dostoievski. Dar îl citește cu pasiune și pe Proust. E inte- g resant de remarcat intuiția justă cu care acest amator al vîrtejurilor o lăuntrice și-a descoperit spiritele congenere: cîțiva scriitori ruși din 2 pleiada marilor povestitori clasici, și, în deosebi, Dostoievski „Consider ° și acum pe Raskolnikov, al lui Dostoievski, ca un summum de artă către care se poate năzui în operele contemporane", (cf. I. Valerian, op. cit, p. 119). Dar scriitorul care, pare să fi avut mai mult chiar decit Dostoievski o înăurirc asupra scriitorului nostru este Leonid Andrecv, 9 amatorul tumulbaselor experiențe interioare. Unele din eroinele sale descind — cel pițin în alura lor — din stirpea „copilelor enigmatice1* ale scriitorului ns. Atunci cîndG. Călinescu afirmă despre autorul Rusoaicei că „nu era un artist și fnuta din scrierile sale e mai degrabă mediocră'' (Ist. lit. rom. Compeidiu, 1968. p. 296) el arc și. in același timp, nu are dreptate. Gib Mhăescu nu este ceea ce se cheamă un stilist, șî me- diocritatea scriitirii sale este evidentă. Dc asemenea — ceea ce c mai grav — el pare >ă fi fost lipsit de o mai exigentă conștiință artistică Pe urmele lui G Călinescu. N. Manolescu acuză „mediocritatea con- științei artistice i scriitorului". Dar. știm prea bine azi. artistul nu este doar omul mei „scriituri artistice". Poate cel mai mare romancier al tuturor timpirilor, Dostoievski, era atît de puțin „artist", în acest sens I De asemerea. sc poate vorbi despre carențele conștiinței artistice a scriitorului do;r dacă înțelegem prin aceasta faptul remarcat de G. Călinescu —că ,Gib Mihăescu nu lucra cu principii estetice" (Ulysse, p. 60). Dar nu jutem nega progresele pe care — în numai cincispre- zece ani de carieră literară — le-a făcut prozatorul. însuși G, Căli- ncscu trebuia sâ recunoască : Gib Mihăescu lucra „cu experiența că- pătată carte cu carte". Meșteșugarul n-a ajuns la desăvîrșire nicio- dată Poate nici la deplina posesiune a uneltelor sale. Dar, un fapt e cert : Gib Mihăescu avea o viguroasă vînă scriitoricească, respirația amplă a povestihrului, imaginația fecundă de obsesii puțin comune. A scrie, pentru el, : o necesitate organică. „Scriu pentru că îmi place și simt o crîncenă curiozitate. Mu să-mi văd proza etajată în grupe de cuvinte și rîndud, dar fiecare aliniat de manuscris ori de carte este pentru mine o mticulație reală a personajului sau a împrejurărilor care mă ispitesc." (cit. de H Oprescu. Scriitori in lumina documen- telor ). NICOLAE BALOTA ORIZONT I SOCIOLOGIA ADAPTĂRII ÎN ROMANELE LUI MARIN PREDA G-xistă motive temeinice care pledează pentru alegerea romanelor lui Maria Preda ca obiect al unei analize de sociologie literară. Cititorul atent a putut, desigur; observa împrejurarea că Moromefii, Risipitorii și Intrusul încearcă să închege o ima- gine de ansamblu asupra societății contemporane. O imagine în care voi. I din Moromeții ar constitui o imagine a vieții rurale din România în perioada dintre cele două războaie mondiale, iar voi. II și celelalte două romane ar reprezenta un tablou al vremurilor noastre. Nu este intîmplător faptul că Marin Preda explorează, in fiecare din cele trei romane, un alt mediu, o altă clasă sau pătură socială, .Morome^l așa cum l-a definit critica literară este o adevărată monografie a satului de ieri și de astăzi din cimpia Dunării. Risipitorii e o frescă a mediului intelectualilor, iar Intrusul ne înfățișează lumea unui mare șantier. Firește că prezentate astfel amin- titele romane, imaginea de ansamblu ar apare trunchiată și simplificată. Accentol se pune, în aceste romane, pe analiza psihologică a personajelor, pe avatarurile lor sufletești. Nici această particularitate nu poate scăpa preocupărilor de sociologie a literaturii. Dihotomia individ-societate e arbitrară și ea a fost repudiată încă de sociologi burghezi de talia unui Durkheim; ea e cu atît mai puțin legitimi, într-o cercetare de sociologie a literaturii marxiste. Personajul literar nu numai că nu trebuie rupt de mediul ambiant, dar acest mediu poate explica, într-o măsuri hotăritoare, trăsături specifice ale personalității, aici ale personajului literar. Este astfel evident că prin imaginea caleidoscopică pe care o încearcă Marin Preda, mediile sociale diverse și personajele literare care aparțin acestor medii ne oferă posibilitatea de a avea o perspectivă de ansamblu asupra societății românești contemporane. Romanul, pentru a întrebuința expresia lui Jean Duvignaud, devine ,,un revelator al experiențelor colective” (Jean Duvignaud : Le roman reuelateur des experiances calectioes în Perspedioes de Ia sociologie contemporaine P.U.F.). Chiar dacă cele trei romane ale lui Marin Preda nu ispitesc comparația cu o trilogie, este evident că între ele există — din perspectiva sociologiei literaturii — O legătură strînsă. Trăsătura de unire ar fi aceea că ele ne dau împreună un tablou al societății românești contemporane. Romanele lui Marin Preda oferă o perspectivi asupra unor puncte nodale, de răscruce, in procesul de transformare, de elevație, a societății românești contemporane. Moromeții, voi, I, încearcă o perspectivă a sătulii românesc în preajma celui de al doilea război mondial; ceea ce, din punctul de vedere al sociologiei literaturii interesează e împrejurarea că scriitorul înfățișează j tocmai seismele sociale care, în cele din urmă, nu numai că zguduie ci sfîrșesc prin a destrăma vechile și tradiționalele structuri ale societății agrare românești. Romanul e axat pe urmărirea procesului de descompunere a proprietății funciare mijlocii, proces care conduce, în cele din urină și în mod inevitabil, la pauperizare» ! țăranului. Să formulăm din acest punct de vedere — si dincolo de inevitabilele deosebiri privind particularitățile artistice și specificul individual al personajelor — Z o paralelă între .Moromete și Ion, Ceea ce încearcă, oricum șî prin ori si ce mijloace § feciorul Glanetașului, e să scape de sărăcie și să se îmbogățească. Întreprinderea g mai este încă relativ posibilă într-o epocă de acalmie, aceea de la începutul seco- 0 luluf. Ea nu mai e posibilă în deceniul al treilea în urma marei crize economie» care zguduie, din temelii, întregul edificiu al economiei capitaliste șl, astfel, și struc- turile agrare ale societății românești. Că aceste structuri agrare sînt pradă unei crize din ce in ce mai grave, criză care va decide, în cele din urmă asupra destinului ■ personajului Moromete, scriitorul ne-o arată, în mod explicit, în primul și ullimu] paragraf din voi. I al romanului. „In cimpia Dunării, cu cîțiva ani înaintea celui I de al doilea război mondial, se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii" (p.7). „In următorii ani gospodăria larănîawă continua să se ruineze. Moromete intră într-o lungă stare depresivă din care n-avea să mai fie scos decît de marile zguduiri care se apropiau. Peste trei ani izbucnea cel de al doilea război mondial; timpul nu mai avea răbdare". (Aforomefi'î, ESPLA, 1955, p. 510). Dacă Moromejii vot. I surprinde momentul de criză care precede transformarea societății românești, trecerea ei din orînduîrea capitalistă în cea pe drumul con* sfrucției socialismului. Moromeții, voi. II, Risipitorii și intrusul sesizează aspecte ho- tăritoare în acest proces de transformare. Marin Preda aplicăf aici, o veche lege a creației artistice — anume aceea a reflectării generalului în particular. Urmărind destinele personajelor sale, capacitatea lor de a se integra în noua societate în curs- de edificare, romanele lui Marin Preda ne pot înfățișa astfel și o grăitoare imagine a acestei societăți. Să observăm, înEi, că toate (personajele de căpetenie ale romanelor lui Marin Preda sint personaje problematice. Aceasta înseamnă, din punct de vedere al socio- logiei literaturii, că adaptarea lor la structurile noii societăți nu se face lin ci cu prețul unor inevitabile suferințe, „crize" de creșlere, de adaptare. Aspectele lor repre- zentative, contemporaneitatea acestor eroi ar rămiuc, fără îndoială, umbrită în afara motivației sociale. Trebuie, de altminteri, subliniată împrejurarea că în domeniul analizei moti- vației sociale a personajelor o sociologie românească a romanului urmează să pă- șească pe cărări noi, nebătătorite. Lucien Goldmann arăta că „... prima problemă- pe care trebuie aS o abordeze sociologia romanului este aceea a relației între forma romanului și aceea a structurii mediului social în interiorul căreia se dezvoltă, adică între roman ca gen literar și societatea individualistă modernă". (Lucien Goldmann: i’our urle sociologie du roman, Gallimard, p. 25) Observația lui Goldmann e, tn esență justăț ceea ce trebuie observat e însă împrejurarea că romanul nu este un gen literar care își poate țărmuri existența la o societate individualista, căci această societate nu e alia decit acea burgheză. Romanul a depășit însă granițele acestei societăți pentru că cl e un gen literar pe care îl regăsim și în societatea socialistă, societate în care relațiile între forma romanului și structura mediului social sînt cu- toiul de ahă natură, decît acelea pe care le putusem constata în literatura orînduirii Capitaliste. Cel mai elocvent exemplu, in această direcție, îl oferă tocmai chestiunea per- sonajului problematic. Lukacs și Goldmann considerau apariția, in literatură, a acestui personaj ca o expresie a Crizei generale a capitalismului. Dar un astfel de- personaj nu este străin nici literaturii socialiste; fără îndoială, că. în acest caz, explicația pe care o dădeau Lukaes și Goldmann crizei personajului nu mai poate îi acceptată. Nu ne aflăm în cadrul unei societăți vechi ale cărei structuri sînt înțepe- nite ci. dimpotrivă, na aflăm în cadrul unei societăți ale cărei structuri sint în for- mare. Și într-un caz, și în alini asistăm la o criză de adaptare la structura societății^ dar această adaptare e deosebită, fundamental, de la societatea capitalista la aceea socialistă astfel că, în mod necesar, tipologia (iersonajului problematic va fi cu totul alta, structurile sociale deosebite determinind tipologii deosebite. în romanele lui Marin Preda personajul problematic va pune, pe rîtid, pro- blema adaptării sale la vechea societate capitalistă și, după 23 august 1944. la societatea nouă. în curs de formare. Moromete apare, astfel, ca reprezentantul unei mentalități arhaice, conserva- toare, care încearcă, de altminteri fără folos, să se împotrivească procesului de inten- sificare a crizei economice, criză care afectează vechile structuri agrare în care, în mod organic, se integra Moromete. O altă perspectivă a solicita problema adaptării personajelor la structura noii societăți care se înfiripă, societatea socialistă. Ceea ce subliniază scriitorul e împre- jurarea că această adaptare nu se tare de la sine, prin firea lucrurilor. Procesul de integrare, de adaptare, nu este lipsit de tensiune, de șoc, de transformări in condi- țiile unor încordări extreme, Marin Preda se deosebește aici fundamental de mi puțini scriitori care s-au lăsat tentați de procedee simpliste ale redării procesului de adaptare. Este evident că o astfel de producție de romane care deforma, în mod l»nibil, datele realității nu poate reține atenția sociologiei literaturii. Nu O poate ORIZONT * reține pentru excelentul motiv că ea se abate de la prima cerință a realismului, imperativul categoric ca opera dc artă să reflecte fidel ți nu deformat realitatea. Altminteri stau, cred, lucrurile cu romanele lui Marin Preda. Romancierul nu reduce conflictele intre personaje numai 1a Ciocniri externe, ciocniri care, oricît de spectaculoase s-ar dovedi, sint departe de a exprima antagonismele multiple, complexe ți diverse ale vieții sociale, Marin Preda se dovedește interesat în aceiași măsură, dacă nu chiar într-una mal mare, de mutațiunile axiologice pe care le suferă perso- najele în procesul devenirii sociale, a transformării societății. Fără îndoială, că un astfel de mod de a reda realitatea zilelor noastre intere- sează, într-o hotărîloare măsură, sociologia literaturii. Procesul de adaptare nu mai este redus la o schemă sociologizantă echivalentă cu lupta între vechi ți nou, luptă concretizată in ciocnirea dintre personaje pozitive ți personaje negative. Strădania de a ne înfățișa procese de conștiință complicate, mai ales în Risipitorii ți în Intrusul, ÎI obligă pe scriitor să dea soluții noi, inedite problemei adaptării. Problema este, de altminteri, una din cele mai dezbătute în literatura română, iar frecvența ei nu mărturisește o preferință a unui scriitor sau a altuia, ci vădește conflictul dintre clase sociale, interese și poziții sociale deosebite. Schema balzaciană, a infrîngerii opreliștilor sociale și a parvenirii, își găsește ecouri inci în Ciocoii vechi ți noi. in Tânase Scatiu, pentru a ajunge la apogeu în romanele lui Cezar Petrescu. Romanele lui Marin Preda înfățișează însă o realitate socială mai complexă. Risipitorii ți Intrusul sînt romane ale zilelor noastre, ele înfățișează realitatea socială contemporanii a României socialiste, o iară în care nu mai există clase sociale anta- goniste. Dacă ar fi redus întreaga problemă a adaptării la efortul rămășițelor fostei clase exploatatoare de a se integra in structura societății noastre contemporane, imaginea de ansamblu a structurilor societății românești de astăzi ar fi fost trun- chiată și neconvîngătoare. Căci prima caracteristică a acestei societăți este aceea a unei societăți dinamice care iți transformă structurile într-un avint continuu. Ori tocmai acest avînt continuu, transformarea, evoluția structurii societății contemporane, impune eforturi de adaptare și aceste eforturi motivează menținerea personajului pro- blematic în cadru! literaturii noastre contemporane, mai precis, în cazul de față, în romanele lui Marin Preda. O paralelă intre explicarea apariției personajului proble- matic in literatura burgheză ți aceea socialistă va fi credem, în aceasfă direcție, edificatoare. Lucicn Gmdmann arată că ceea ce motivează apariția jiersonajului problematic sînt valorile individualismului liberal ; aceste valori sînt. la riadul lor legate de existența pieții libere. Pornind de ta aceste valori s-a dezvoltat „categoria biografiei individuale care este elementul constituiliv al romanului ți ea a luat forma individului problematic*4 (Goldmann : Op. cit. p. d9). Apariția acestui personaj pro- blematic este explicată de Goldmann, pe de o parte; prin experiența personală a unor indivizi ale căror sisteme de valori iui țxd intra în țesătura de valori mercantile ale epocii; pe de altă parte, apariția personajului problematic este determinată de contradicția internă dintre individualism conceput, in societatea burgheză, ca o va- loare universală și imitările penibile pe care această societate Ic aduce, in realitate, ea însăși, posibilităților de dezvoltare ele individului. In ultima analiză deci indi- vidul, personajul problematic, ntt izbutește să se adapteze structurilor unei societăți ale cărui sistem de valori sint într-un antagonism vădit cu acela pe care și le-a edictat el însuși. Imaginai amintite a inndaptărli sociale a personajului problematic, romanele lui Marin Preda ii opun o altă imagine a crizei de adaptare si, pe cate de conse' cință, a individului problematic. Prima caracteristică a acestei noi viziuni asupra personajului problematic este aceea că, îndeobște, nu mai există o cOntradicțe intre idealurile, sistemul său de valori și acela al colectivității: nu mai există deci rapor- turi antagonice între personaj șî societate. Mutațiunea valorică nu este deci in con- tradicție ci este corelată cu idealurile întregii societăți. Tensiunea sufletească care caracterizează personajul problematic nu se datorează opoziției intre acest personaj șl societate, ci greutăților dc adaptare la o structură socială care se modifică cu repe- ziciune. Concluzia care se impune este aceea că fenomenul inadaptărli personajului la structurile sociale noi, este un fenomen temporar ți trecător. în romanul burghez sciziunea, contradicția între individ ți colectivitate era perpetuă, generală, totală, în romanele lui Marin Preda contradicția dintre personaj și socielate este abolită, fiind înlocuită de o criză temporară dc inadaptare. Morontefii formează, în această direcție, o excepție și, de aceea, partea a Il-a a romanului, și, mai cu seamă, fînalulj ORIZONT nu e lipsii de un simbure de tragism. In cazul personajelor din Risipitorii ți dîn Ș Intrusul modalitățile de integrare a personajelor, rezolvarea crizei de inadaplare urmează traiectorii cu totul deosebite de acelea cu care ne obișnuise romanul burghez- Modificnrea raporturilor dintre personaj ți structurile sociale în cadrul cărora el linde să se integreze conduce ți la modificarea unei serii de procedee tipice în construcția unor personaje. Tocmai pentru că vor să sesizeze procesul sinuos de adaptare Ia noi structuri sociale, romanele lui Marin Preda propun o tipologie deosebită de aceea obișnuită a romanelor tradiționale, romane care reflectă poziția personajului problematic in societatea burgheză, Unul din exemplele cele mai grăitoare, în această direcție, ni sc pare modi- ficarea tipologiei arivistului. Reprezentantul acestei tipologii este, in Risipitorii. doc- torul Munteanu. Avatarurile personajului îi prilejuiesc autorului un mic studiu de psihologie morală. Ceea ce se urmărește, aici, este s se evidenția eșecul unui individ care înarmat cu remarcabile calități intelectuale, cu tenacitate ți putere de muncă, cu inteligență, ratează, totuși, pînă la un punct posibilitatea încadrării sale în noile structuri sociale. Eroarea fatală pe care o săvîrșeMe doctorul Munteanu este aceea că el încearcă să se ridice într-o societate nouă uzînd de procedeele clasice de par- venire ale vechi societăți, de manevrele arivistului de totdeauna : greșeala doctorului Munteanu e aceea dc a nu fi sesizai această incompatibilitate, Veleitar ți egocentric el va intra, la un moment dat al evoluției sale pe scara arivismului, in conflict ine- vitabil cu noile structuri sociale care se edifică în România, structuri care impun și o nouă conduită morală la antipodul individualismului evident care caracterizează mentalitatea doctorului Munteanu, Conflictul amintit, între vechi șl nou, în domeniul socialului, ți, pe cale de consecință în domeniul moralei apare asIEel ca inevitabil, chiar dacă, pentru că ne aflăm într-o societate care îți edifică structurile „in mers"1, el este mai anevoios sesizabil. Doctorul Municsnu ni se prezînlă, la început, ca avind perspectiva unei strălucite cariere științifice; cultivă relații utile; e sprijinit, în cer- cetările sale, de Academie; are sarcini importante pe linie de partid; dovedește o principialitate aparentă care merge pini acolo incit sugerează sancțiuni pentru o presupusă lipsă de vigilentă a doctoriței T. considerată ca viitoarea sa soție. Oarde îndată ce personajul apare sub lupa neiertătoare a analizei complexe a activității sate, el îi dezvăluie fondul de arivism. Doctorul Munteanu divorțează de prima sa soție. Constanța, și se căsătorește cu fiica unui demnitar, mariaj care ii prilejuiește o inci- pientă carieră diplomatică, carieră întrerupta intempestiv de îndată ce proptelele care îl sprijiniseră își pierd eficiența. Povirnișui carierei doctorului Munteanu e mult mai rapid ; încercarea sa de a se redresa prin vechile mijloace, prin energii îndrep- tate în direcții egocentrice eșuează in mod lamentabil. Tu pofida acestor date caracterologice ale personajului, ar fi simplist ca să-l încadrăm pe doctorul Munteanu în tipica schemă a arivismului, așa cum o intilnim in romanele lui Bateau țl Stendhal. E semn [Eleati vă, de pildă, împrejurarea că scrii- torul a simțit nevoia să modifice, dacă nu datele esențiale atunci unele aspecte afe psihologiei personajului. în versiunea a doua a romanului, doctorul Munteanu, după excluderea sa dîn partid, va încerca si se sinucidă. In prealabil relatarea unei convorbiri cu doctorul Sîrbu ne retevează aspecte, dacă nu inedite ale personajului, atunci în orice caz lăsate, pină 1n acel moment, într-o estompă plină de semnificație. 1;i pofida Irăsăturitor sale veleitare doctorul Munteanu, e, din puncl de vedere știin- țific. o valoare. Tn această perspectivă romanul oferă o perspectivă de adaptare personajului șl impune o corectură cu țotul inedită tipului obișnuit al veleitarului, al arivistului astfel cum îl creiase Bateac sau StendhaL Este evident că o astfel de viziune artistică, viziune determinată tis rapida transformare a structurilor sociale, conduce către abolirea simetriei între tema arivismului ți aceea a ratării: temă subli- niată de Vera Călin (cE. O temă literarăsociologia și psihologia ratării în Studii de literatură universală, V. 19(53}. Doctorul Munteanu a suferit un eșec lamentabil în încercarea sa de a parveni; a suferit acest eșec pentru că el voia să se adapteze unei societăți noi apelînd la mijloace vechi, pe cale de a cădea în desuetudine ca incompatibile cu morala societății noît în devenire, societatea socialista. Moi complicată este demonstrația artistică în Intrusul. Căci nici Călin Surupă- ceanu nu corespunde schemei Epice care motivează psihologia ratării. El nu e un învins deși înlregul proces de integrare, mai bine zis dc reintegra re în societate, este periclitat de o tragedie personală. Tnlrebarea neliniștitoare pe care o ridică ro- manul este aceea a raportului care există între fericirea individului și posibîlilățite ORIZONT S sale tle a se integra în societate. Și. cu toate acestea. Intrusul nu e romanul unei ratări; mai nimerit ar fi să-l considerăm: „o operă deschisă", în accepțiunea lui Umberto Eco, un roman al cărui final îndreptat spre perspectiva viitorului sugerează posibilitatea de adaptare a lui Călin Surupâceanu Altminteri stau lucrurile în voi. II al romanului Moromefii, Aici există, intr-ade- văr, o criză de adaptare. Ceea ce ne sugerează autorul, prin treptata intrare în conul de umbră a lui llie Moromete este destrămarea vechilor relații sociale ale satului românesc. Moromete e reprezentantul vechiului, un alt reprezentant decit acela al unui vechi antagonic, dar in nu mai mică măsură reprezentantul unei mentalități care se adaptează anevoie sau de loc, la timpurile noi. Din această pricină, lucru semnificativ, e! cedează, in roman, locul de protagonist fiului său Niculae în care îmi place să cred că scriitorul nu a voit să întruchipeze pe altcineva decit pe Moromete ale timpurilor noastre. Deosebit de grăitoare e in această privință, rela- tarea sfințitului, a morții lui llie Moromete. Intuiția artistică a romancierului a determinat, aici, forma relatării indirecte a morții personajului, care nu ni se înfă- țișează ci ni se relatează, indirect, prin mijlocirea altor personaje. Treptata înlocuire, in roman, a personajului, din rolul inițial, de protagonist, îți adîncește, astfel, sem- nificațiile. Problematica adaptării personajelor în romanele lui Marin Preda își eviden- țiază legătura intimă cu motivația psihologică. Destinul personajelor, aparent sin- gular, este determinat, in aceste romane, de esența socială a personajelor, în modul in care ele se integrează, sau nu se integrează, într-o realilale socială a cărei esență este nrocesul de transformare a vechilor structuri ale societății. Mecanismul acestei transformări nu este urmărit din afară; dimpotrivă, el este consubstanțial psihologiei creației. Consecința cea mal importantă a acestei particularități este aceea că, încă odată, în structura intimă a personajelor lui Marin Preda este abolită distincția aproximativă și contradicția aparentă între individual ți social. Dimpotrivă, perso- najele romancierului îți cîșligă un profil' caracterologic ți o individualitate distinctă, pe măsură ce ele întruchipează, cu mai multă pregnanță, un tip social. Cercetările de sociologie a literaturii, cum a fost și această strădanie, au tocmai menirea să sublinieze această împrejurare și unghiul inedit de perspectivă sub care se pot pre- zenta, prin mijlocirea sociologiei literaturii, exegezei literare, personajele, TRAIAN LI VIU BIRAESCU ORIZONT DISCURS LA MALUL IPOTETICEI POEZII 1 „La ce sM-mi întrebuințez aceste mîlnl ?* CLAUDEL 3itr-utia din formele sale constituite, actul poetic caută iluminarea. Ar ii con- diția lui fundamentală, anterioară întrebării ți această iluminare capricioasă ți inegală, descoperă arhitectura unei lumi care îți destăinuie, prin prezenta, umbrele. In plină lumină, în plin întuneric: iată vane eforturi de a teoretiza ceasurile de veghe ale poeților. Stîlpi de marcaj arbitrari pe drumul devenirii poetice, Cuvintele îl nasc pe poet, îl creează; în mijlocul mării lor imense, geneza Iul e aceea a zeiței. Aci, întrebările inițiale î se adresează lui; cl e acela care se fău- rește din spuma acestor valuri, înălțîndu-se deasupra lor, avînd, odată cu nașterea, conștiința naufragiului său. Apoi urmează mitica sa creștere, acești pași pe valurile acestei agitate mări: un drum imens, nestrăbătut, nou, în fața acestei vietăți pro- teice, tandre, obosită de necontenită legănare. întrebarea descătușată e existența Iul a fi, iată primul pas în acest imperiu sortit furtunilor veșnice. Din disperarea însingurării s-au născut toate avangărzile poetice ale secolului al XX-lea. E în ele ceva dc zbor frînt: e tragedia neputinței de a merge pe valuri. Sau, poate că, înainte de toate, ele reprezintă febra răspunsului. Riscul de a răspunde. Riscul de a demonstra dreptul izolării poetului. De a opri această înaintare pe valuri. întrebarea este împinsă în absolut, în ace! absolut din care nu mai putea pătrunde, de fapt, nici un răspuns. Răinîne doar fluxul de cuvinte, fluxul și refluxul cuvintelor, mînate de legile mișcărilor astrale. Iar creatorul se cufundă înapoi în marea aceasta, istovit de gesturi grăbite ți de disperări pasagere: oricum, el oferă spectacolul sublim ai autonimicirii. Poezia îl premerge pe creator, îl transformă, îi mulează pe trup haina existenței poetice: Jaiă-mă, scria un mare poet, imbecil, ignoranți, om rum in fața lucrurilor necunoscute. Este definită aici pre-existența poetică. Starea de început, asemănă- toare haosului din care șe întrupează planetele. Starea umilinței sate, a înaltei sale umilințe. Nu refuzul lumii: ci fascinanta ei bogăție. Miracolul ei. Creînd, poetul se autocreează. Aici începe marele său monolog, justificarea fundamentală a existenței sale. „Lupta sa cu îngerul", e înaintarea sa pe valuri către lume. Șî iluminările, nesfîrșltele iluminări, zăresc, pînă dincolo de valuri, țărmurile. Prin acest joc al valurilor. A da viață cuvintelor, a le da rost poetic: aceasta e șansa ieșirii în lume. Poetul se autocreează, și odată cu el, îți definește rostul său poetic. Iar deasupra acestei agitate mări a cuvintelor, a acestei mări a nașterii și înaintării poetului către lume, a căderii, a risipei sau a victoriei sale, ciclurile lumii și ale soarelui. Care aparțin tuturor oamenilor. - -- ORIZONT II „Apoi, din nw, siulundindn-se-n ocean jj-t' veci Scote hlrf* pierdute ca niyte rrar prin capa- citatea ei de a furniza cuvinte, prin capacitatea eî de a urca în vis. Ș astfel, într-un nesfirșit cortegiu, pătrund în poezie cuvintele. Să fim cxacți: visul se organizează în jurul cuvîntului. și, prin el, adună lumea intr-o ordine vesperală. Mu, nu e vorba de suprarealist, nu despre el discutăm aici, ci despre celălalt vis, cent în fața lui Apollo: logica fabulației (a discursului) e aceea a visului ca răsfrînjere a realității. Dar. aminteam, realitatea este absorbită de cuvinte, care defilează plin fața noastră într-o perfectă egalitate: „Trecem cerile netărând nimic / Semăna ccdaore cmvboiul Dick ! Și m-am frezit tot în vis, de vis / Adus la fînltnă cu pieptil deschis / Să — oază dragonii cum mi se zbate / Inima sidefie de păcate / Mam întors, desigur, O să fiu din nou / Nevăzut. străvezia ți erou f Prezent la bărci, Ia ■căluții, la țintă t cu cozoroc dc vid cumpăra! din incintă / Acolo, la marele circ din striinătate t Cînd de sus de tot plonjau acrobate l Și-mi cădeau tn brațe și le iubam dulce / In văztd tuturor, meșterind turtă-dulce", Sîntem în mijlocul unui haos re acțiune, pro- priu reprezentării onirice (convenția poetică). Intre mit. argument livresc, joc, pa- g rodie, autoparodie exotisme, jonglerii, se trasează semnul egal. Torentul de ,.eveni- inerție*' tirăie cu tine banalități, expresii fixate, prozaisme, metafore surprinzătoare, cuvinte de adîncă rezonanță poetică : asupra lor lumina e aruncată în mod egal. Poezia aceasta, birocă, plină de podoabe pe care mișcarea luminilor nocturne nu ne lasă timp pertru a le contempla ar fi cumva reprezentativă pentru conceptul de trecere, așa cim poezia (determinată drept „neoclasică") reluărilor, a baladei moderne l-ar reprezenta pe acela al statorniciei. Oh. oh, 7 găsește in creația lui Virgil Teodorescu „ici și colo**, „versuri frumoase", intr-o mare imagistică de presupus amorfă. Alte puncte de vedere din anii '50 nu le mai discutăm, căci ele exprimau numai idei preconcepute, intole- rant dogmatice. Dar dacă suprarealismul românesc a fost -o pasageră resurecție epigonică, el n-ar mai fi dăinuit in amintirea nimănui și n-ar fi meri- tat oboseala unor reeditări. Rămîne de văzut, acum cînd ii avem in raft pe Ștefan Roii, Sașa Pană, Gellu Naum și, de curînd, pe Virgil Teodorescu, cu selecții reprezentative, ce a adus nou și ce stăruie încă sub raport poetic din această largă creație, de al cărui rol de ferment literar trebuie ținut seama, dincolo de intrinsecul ei suport valoric: negind vechiul cu violență, adepții lui au descătușat drumuri, deschi- zind versului accesul spre adincul investigației eului, al sufletului uman. Dacă n-au creat totdeauna valori, au fost precursori, ceea ce nu e mai puțin demn de cinstii, contribuind la evoluția generală a for- melor literare și artistice. Dar curentul are in literatura noastră o extindere de neignorat, iar intre numele care l-au ilustrat merită să fie reținut, în orice caz, și cel al lui Virgil Teodorescu. Blănurile oceanelor constituie de altfel o culegere edificatoare în masivitatea sa, iar originalitatea contribuției poetului recunoscută larg, a reținut indată după război chiar atenția lui Breton. Cele peste 600 de pagini ale cărții (EPL, 1969) însumează de altfel aproape 46 de ani de poezie, o traiectorie întinsă in care sint de surprins accente diverse, nu totdeauna ușor de subsumat unei di- . recții unice. Pentru început, cartea lui Virgil Teodorescu [se pare a ilustra pregnant intima relație dintre suprarealism și revoltă. Și nu atit (ori in primul rind) prin versurile daiînd din anii 1932—1933 și publicate mai cu seamă in revista constanțeană de efemeră viață. Liceu; in fond acestea nu sînt decit niște alcătuiri de tinerețe, vădind intenția rimbal- diană de a epata onorabilitățile și găsind in expresia crudă ori scato- logică o modalitate de protest contra imundei condiții de recrut. (Ade- sea ele nu rămin decît ca o colecție de vulgarități și mă îndoiesc de altfel că volumul cîștigă prin republicarea lor). Relația aceasta este | Insă mai substanțială, mai structurală in cărțile de poezie publicate după război, prin 1945—1946, cărți după care poetul vrea să fie jude- cat. Atent la înțelegerea intențiilor sale, Virgil Teodorescu se înfăți- șează publicului cu o discretă dar hotărită armătură programatică, punind in fruntea volumului citeva ample citate. Sint prezenți și „des anc^tres**, Rimbaud și Lautreamont, Novalis și suprarealiști de seamă, precum Eluard. „Poezia e realul absolut. Nimic nu c mai poetic decît tranzițiile întîlnirile eterogene" (Novalis), Motto-ul din Lautrâamont, („Poezia trebuie făcută de toți, nu de unul..e reluat programatic prin colaborarea cu G. Naum la ciclul Spectrul longevității și în Munții din vise intr-un context străbătut de o violentă contestare a lumii in care trăia, dar și de aversiune față de calofilie, manierism, literatu- I rizare: ORIZONT / ORIZONT £ Urăsc tot ce amenință mersul amenințător al omului spre libertate... Urăsc cuvintele care trădează revolta Urăsc îngrozitoarea trădare a poeților Urăsc limitarea dorințelor tumultuoase Poetizarea naturii poetizarea acestui cataclism liniștit Urăsc femeile curate ca un pahar din care nu poți sorbi niciodată Urăsc prudența care falsifică pasul sigur al luptei (...) Urăsc poezia pînă în clipa în care va fi făcută de toți. Pînă în clipa în care poetul va dispare acoperit de lave Și mîinile iui vor fi găsite în cenușă" ... Recolta față de ceea ce e consacrat, „academic", conformist, se recunoaște — mai cu seamă în primele cicluri, Blănurile oceanelor, Butelia de Leyda ș: La provocation, in mutațiile-surpriză, în frecven- tele interferențe dintre regnuri, după o logică aparte, vizibilă mai ales in ceea ce însuși poetul numea „obsesia șl teroarea im a gin Hor-cheie" și comunicind disponibilități pentru adeziuni totale („Sîntem deciși să susținem cu furie. Ce?“), dar mai ales intensitatea senzațiilor și a sentimentelor: Părul tău (...) îmi oferă foc și-mi aprinde gura care arde încet toată noaptea (...) Și piciorul tău să-l las să putrezească în sîngele meu Pînă cînd urma lui va aprinde pămîntul („Cele două ore cu mult deasupra timpului") Alteori transmutațiile materiei amintesc tablourile lui Dali, în care obiectele își schimbă forma: Aș vrea să deschidem dulapurile să curgă din ele rășina din brazi Și obrazul tău curgă odată pentru totdeauna. Cele mai multe însă traduc evident impulsivitatea elanului lăun- tric, sugestia materialității proceselor vitale, a impulsurilor umane. Cred că nu greșesc afirmind că rar s-au scris în poezia noastră poeme atît de intens ardente, atit de viscerale, ca în aceste prime cicluri obse- date, devorate de Eros, în care cuvintele închegate într-un permanent plan subtextual proiectează fiziologic obscurele fși acerbele reacții ale adincurîlor, pulsațiile stngelui, mișcările senzoriale: Pe farfurii eu îți aduc proprii mei ochi între bucăți de gheață Ca să pot privi prin tine cum curge sîngele cînd dormi Să pot privi cum îți deschizi pulpele și cum ai vrea să fii linsă de lupii din aer (Nimeni nu rupe trestii) ,,numele tău începe cu roza vînturilor începe cu o cange în șira spinării ... oricum l-aș răsturna el geme încet ca un solz albastru ca un sac cu oase („In numele tău plouă") Părul tău e lampa acestei spelunci Clătinîndu-se mă lasă în umbră îmi place cînd plouă să vorbesc despre el Pentru câ c o focă întinsă la soare (...) Cenușa e părul tău nedormit Cenușa dc radiu străbătând întreaga trahee O voi risipi în aerul marin Ca crengile aruncate dc sus („Castelana înecată**) (Folosesc acest ultim citat pentru a sublinia cit de frecventă e la Virgil Teodorescu, în tropii poeziei 'sale, marea, permanentă nostalgie a celui născut la țărmul pontic — marea cu adiaturile ei exprîmînd metaforic forma ciudată a abisurilor subconștient^, turburea revelație a necunos- cutului subacvatic). Dar suprarealismul nu e la Virgil Teodorescu, precum la Virgil Carianopol ori la alți poeți, un accident de tinerețe, ce șade bine la vlrsta tuturor inconformismelor, ci un crez de durată, potrivit naturii evanescente, fulgurante a imaginației, dinamismului asoeiațional fer- til și abrupt al poetului, chiar dacă ulterior acestor atribute native li se va alătura o deschidere spre epocă. Și intre Blănurile oceanelor, Butelia dc Leyda, Spectrul longevității — 122 dc cadavre, La provo- cation și ciclurile care le-au urmai (Scriu negru pe alb, 1955, Drepturi și datorii, 1958, Semicerc, 1964, Răscoală 1966) ruptura nu e atît de mare pir cit s-ar părea. Transfigurarea și „clarificarea" n-au fost nici definitive, nici tranșante, deși existența unui hiatus creativ e incontes- tabilă. Numai că de la explorările verticale, atenția liricii e atrasă de zone exterioare, ades epidermice, epicul vine și se instalează durabil, chiar sub forma de neinvidiat a reportajului liric. Poezia însă nu piere (Am scris și osteneală mi-am dat să nu te mint, spune poetul într-un poem din Scriu negru pe alb), amplele sale poeme închinate demascării ororilor fascismului, realității atroce din lagărele de tristă reputație ale nazismului fiind printre cele mai puternice, ca expresie lirică și intensitate a emoției, din cîte s-au scris la noi. Circulă chiar in această perioadă, 'extravertită, parcă pentru a marca o continuitate a preocu- părilor mai vechi, motive din tinerețe, cel din Din guano se poate face aur revenind ca un leitmotiv. Un intermezzo calm, pastelurile pragheze, din ciclul Opalul vînăt, Praga, îmbogățesc lirica sa Cu un grupaj de h miniaturi citadine, sensibile dacă nu totdeauna de elevat desen o spiritual. Și evoluția se împlinește intr-o nouă sinteză în ciclurile finale, o mai ales in Corp comun (1968), In care poetul e din nou pe linia de plutire a acelui tumult sufletesc ce nu cunoaște stavile, ca în tinerețe, ORIZONT “ deși tristețea resorbită, „a luat a amorfei formă". V-am văzut ș* alte poeme vorbesc despre permanența viziunii de coșmar, încrîncenate, de o amploare și desfășurare largă ce trădează disponibilitățile largi ale poetului, chiar dacă ele nu se mai structurează decit rar în acea tur- nură discursiv-naratioă, de vers liric maiakovskian, din ciclurile me- diene, observabil încă în Ea doarme, ori mai recent în Poemul întîlni- rilor sau Oglinda unei clipe. Tn Călătorie, amplu poem de dragoste, apar atîtea vechi motive ale primelor cicluri, desigur nu reluate, ci în variante noi, penlru ca în Să-ncepem o nouă conștiință de sine să se ordoneze clar în suita continuității; Să-ncepem explorarea tăcerilor ce-au fost împiedicate să se desfășoare, să-ncepem schelăria acelui fund de mare care întrece orice preț de cost, Să ne-mpîîntăm casmaua în vertical argint, în șoldul de osînză al tăcerii (...) In babilonul corosiv și orb, în văile unde-au murit pîndarii, să nc-asmuțim spre viziuni ogarii flămînzi și iuți, CU blana neagră corb. Și-n straturile unde carii rod esențele cu lungii lor canini, să ne plimbăm năluca prin ruini cu mers tactilic de miriapod. Prezentă, senectutea blamează suficiența și inconștiența (Munții dc lavă), ori scrutează anii cu luciditatea perspectivei limpezi: Ca-nir-o sudură rece dar care-a fost văpaie se amestecă o vîrstă cu alta într-un chin de marmură subțire cu miros de nelin ți aromeala toamnei plutind pe mușuroaie. Nămolul negru zace la fund, vclință grea de viermi și constelații ce colcăie de-a valma sub străvezia, liliala, calma desfășurare lată de perdea. (Alibi de toamnă) „Poet — spune undeva Virgil Teodorescu — e cel ce diformează cu exactitate"; o formulă care i se poate aplica deplin. Căci el este creatorul unei poezii diverse dar unitare în diversitatea ei, poet al stra-; tarilor submerse, ale preconștiînței, al dragostei incandescente, al ci-; vismtdui nostru socialist, un glas năzuind spre împliniri calme dar durabile, într-o continuitate cu sine însuși din multe puncte de vedere I exemplară. STMION DTMA\ Nina Cassian: „AMBITUS" ^'ici un alt volum de poezii al Ninei Cassian nu. seamănă atît de mult cu neuitatul ei debut din '47, ca AMBlTUS, cu toate că de la VIRSTELE ANULUI încoace, fiecare din volumele acestea era un alt LA SCARA 1/1... Nu mă refer, firește, la faptul că poeta reia în de- plină cunoștință de cauză : Pe o temă veche, cutare motiv din cartea-i de debut: „Ziua decolărindtt-se, noaptea apare, f așa cum noaptea pă- lind, devine zi. / /Ic^asld maree a culorilor e o-niîmplare / din care cineva poate orbi. ! Primejdioase atracții... Nu urca pe verde! I E un ghețar de unde se-alunecă apoi / in roșul păcătos care fierbe I sub fiecare din noi. // Nu zgindări violetul. Lasă / misterul în lucruri. Dar să-ți fie / dor de portocaliul de-acasă, / Intr-un pătrat de copilărie. II Am cunoscut oameni uciși de albe / refuzuri — iar alții, întăritați, / prezentînd la nesfirșit, galbene jalbe / unor defuncți împărați. H Te poți bizui, din ciad în cînd, poate. I pe albastru și pe indigo. H Despre negru nu se vorbește-n cetate / decit cînd nu mai ai încotro". Pentru cine nu și-o amintește, iată și perechea acestei poezii. Vremea culori- lor : „ — E timpul să-nviem, mi-au spus culorile t Ieșite din fabulă, dungi și fîșii. / Ne-au omorit elegantele, florile. I Pozele din cartea de copii. // Pină-aici bine. Dar albastrul ciupit / De-o vehemență prea nevegetală / /1 scuipat și-a înverzit I Galbenul, bolnav încă din altă boală. // Albul, pierzîndu-și candidul reflex, / ,4pJra, acuza și mă lua martor. / Vinețiul neliniștit și complex, / Se zgribulea lingă verdele tartor. H Și roșul și negrul și nuanțele subtile. / Cu sunetul mic la atingere, / Crescură cu sprincene, gureșe, abile. / Și fiecare-avea cite-o plîngere..." Zadarnic, evident, orice demers comparatioistic, de vreme ce poeta asociază în pur hazard... acest hazard, această „libertate" a dopului pe mare, cum zice Valertj, fiind, de altminteri, nota plachetei de debut a Ninei Cassian, cu toată iluzia, pe care-o dă orice poet auten- tic, că ar fi vorba de necesitatea însăși. Dar asta este altceva și ține dc așa-numita „artă a cuvîntului", neimplicind decît foarte puțin ra- porturile dintre eu și non-eu... Fapt e că libertatea de LA SCARA 1/1 era un dat, despre o libertate însușită pe de-a-ntregul neputindu-se vorbi decît acum. AMBITUS n-a apărut prin generație spontanee, și tot ceea ce e aici, abia aici, o realitate, era, acolo, o delicioasă poză : Co- chetărie sau Program, Halucinație intențională sau Ritm de conti- nuat... /Im citat patru din titlurile (voluntare) ale plachetei de debut. Patru slnt — forțînd puțin paralelismele — fi ciclurile ultimului vo- lum, în care, pare-se. Cochetăria a devenit Lamenlo, iar Halucinațiile intenționate. Vrăji (malefice)... O, acea libertate din LA SCARA 1H, acea libertate „de-a gata", pierdută, regăsită, recucerită pas cu pas și care, astăzi, nu mai pare, vai, a fi decit a zădărnicie! îmi amintesc o strofă din VIRSTELE ANULUI, una de tristă anticipație, care sună, aproximativ așa: „Și -cînd a fost și-ntr-adevăr / fi așa avea să ră- mină, / mi-am scos cu o mină bătrînă I floarea din păr..." Iată tra- gismul acestei poezii — monotonă cu toate aparenteie-i schimbări la ORIZONT OfîlZOMT S față, de fapt, aceeași față, niliniștea și-amărăciunea căreia, surtsurile, grimasele, măștile abia le mai pot ascunde. Mobilitatea a devenit ceea ce și era : rigiditate, o, cu vorbele poetei, din alt volum „oprire in de- cembrie"", cel mai „lucid" poet, robul iluziei, fie și al iluziei de a fi fost lucid: libertatea, un oarecare punct de vedere și atita tot: „Eu scriu liber despre toate astea, dar toate astea mă terorizează..." Nu- mite sau nenumite, din punctul de vedere care-mi place, sau dintr-unul obligatoriu, toate astea" — celălalt — există. Ele sunt de dinaintea mea, și cu atît mai mult de dinaintea libertății mele, depășindu-mă cu totul intr-un viitor care nu-mi aparține. Scriind despre ele, despre „toate astea", numindu-le deci, crezind că pot să le-mblînzesc așa, să mi le fac prietene, să mi le-apropii, cind ele rămîneau mereu la fel de departe, de inospitaliere, de ostile, iată că actul meu, demersurile mele zilnice, aceste ambasade fără rezultat, au devenit cu timpul o manie, o obișnuință față de care, vai, nu sînt mai liber decît un corp fără de propria lui viteză: „Scrie, scrie, scrie / scrie, ciocîrlie, / cintă, vulpe blindă, / crapă, crap de apă, / scrie, scrie, scrie... f Ungă partea stingă / un rar cărturar, / peste palimpseste / trece pana-i rece. / Scrie, scrie, scrie... H A-nghițit un chit / (cu-al tui bot, socot), / mitul ne- numit / fi totemul tot. / Cutie pustie. / Scrie, scrie, scrie... H Joc în soliloc. / Calfa scrie alfa. / Teta scrie beta. / Atârne scria gama. / Doi copii scriu pi. // Hîrtie, sicrie... / Scrie, scrie, scrie" Aceasta e o vrajă-n vrajă începută, poate, ca o halucinație intenționată fi conți- nuind ca una făr' de voie, virtutea cea mai sigură a scrisului fiind, pină la urmă, aceea a inerției: „Scrie, scrie, scrie .." și... lasă-te scris. De „toate astea", firește I Și dacă, între „toate astea", dragostea părea a fi, totuși, mai altfel, iat-o acum la fel cu „toate astea", obiect, nu trăire, poncif, nu revelație: „Dacă a trebuit, s-o facem și pe asta..."! Căci — fie-mi iertată intervenția prozaică, dar. exprimat sau nu, ra- portul de cauzalitate există în lucrurile astea atît de relative — așadar, căci: „Nu ne-aparținem, dorule..4 mai vorbi, în cazul ăsta, de arta versului, de stil, de metaforă ori frumusețea rimei, mi se pare zadarnic. Poezia Ninei Cassian a devenit treptat o Lecție de morală, abia, acum, o lecție de morală, una de-o sfîșietoare umanitate, ctt tot jocul poetei, cu toată verva ei și cea mai „sinceră" poez!e a volumului e și cea mai „neartistă", o... înlîmptare: Ieri am văzut fantastica luptă / dintre o femeie care iubea și un bărbat / care n-o mai iubea, și părul ei agitat ! și gura ei, de albul dinților, întreruptă. / Vorftee fi vorbea, și tăcea, ea vorbea agitat, / lovind ctt vorbe-n timpul re- volut. / Nu-i răspundea nici un sunet de acut. / Timpul era total dez- armat. / Ea avea argumente, el nu avea, / el pleca spre o femeie străină; / el era de vină și străina era de vină, / și nevinovată era femeia care iubea, / Vorbele ci aveau o noblețe firească, / noroiul pa- timii lăsase doar aurul cast / El își privea miinile ca să nu o pri- vească / și constata între ele un oarecare contrast. H A fost o fantas- tică luptă nedreaptă, ! Aerul șuiera parcă păstrînd în el / trecerea a o mie de săgeți neajunse la țel. // Totul in jur cădea mai jos cu o tieaptă". ȘERBAN FOARȚA PANORAMA CRITICA A UNUI DECENIU LITERAR QĂ Itima carte a lui /li. Piru — Panorama deceniului literar româ- nesc — 1940—1950 —, dincolo de valoarea ei „științifică", este simpto- matică din cel puțin două puncte de vedere, asupra cărora ni se pare indicat a insista încă de la1 începutul eseului de față. Mai intii, avem in vedere propensiunea din ce în ce mai generalizată a criticii, teoriei și istoriei literare contemporane spre efortul estimativ de structură sintetică, in slujba căruia se face apel la modalități de lucru, la criterii de organizare și clasificare dintre cele mai diferite. Cum vom încerca să arătăm mai încolo, sub acest raport, lucrarea lui Al. Piru se con- stituie ca o tentativă dintre cele mai insolite, care, tocmai din acest motiv, este de natură să atragă atenția închip deosebit și din partea celor dăruiți profesiunii in cauză. Tn al doilea rind, nu mai puțin simptomatică este această lucrare pentru conturarea și definirea personalității autorului însuți. Dacă e să riscăm o definiție, ne simțim îndemnați să afirmăm că Al. Piru este unul dintre cei mai interesanți „monografiști" ai noștri, pasiunea pentru genul respectiv bifureîndu-se în direcția studiului de istorie literară de largă cuprindere a unei epoci literare (Literatura română veche, Literatura română premodernă și prezenta Panoramă...) yZ în aceea consacrată interpretării unui autor (G. Ibrăileanu. Costaehe Negruzzi etc.) sau unei grupe de autori strîns uniți prin elemente co- mune dintre cele mai diferite, cum se intimplă în cazul poeților Văcă- rești. /Ir fi insă extrem de păgubitor să omitem poate cea mai carac- : turistică fațetă a personalității lui Al. Piru: pasiunea pentru foileto- nul polemic. Acesta din urmă este in mod sigur nucleul în jurul că- i uda se coagulează, particularizîndu-se, întreaga gamă de preocupări ce-l solicită pe cercetătorul nostru. Mai mul! decit orice, de aici de- curge acel pasionant și incitant aer de actualitate stringentă, vie, ce străbate fiecare pagină publicată de Al. Piru. Desprins direct din stir- pea marilor ndrăviți ai polemicii, cu care, spre mîndria noastră, cri- tica și istoria literară română au fost înzestrate în chip strălucit. AL Piru ne dă de înțeles la tot pasul că cele două fațete ale aceleiași dis- £ cîpline își 'justifică rațiunea de a exista și își asigură șansa de a dura O «umai cu prețul celei mai deschise afirmări a propriei judecăți critice, g riscind continuu manifestarea idiosincraziilor și adversităților gene- o rate de inerțiile consacrate de spiritul academizant sau de reaua în- țelegere a conceptului de toleranță în cîmpul vieții literare. Dacă S despre Ai. Piru se spune că este un critic și istoric literar „incomod", faptul se datorează tocmai acestei neostoite pasiuni de a risca luări de atltud'ne de maximă franchețe și de a tulbura apele stătut-liniștite, pe suprafața cărora se complac a pluti nu odată mulți dintre confrații noștri. în această ordine de idei, ceea ce se cuvine insă a fi îndată de remarcat este împrejurarea că, in majoritatea covirșitoare a cazurilor, tensiunea polemică a foiletoanelor redactate de AL Pini refuză cu os- tentație notorietatea de redusă respirație, a așa-zisei: „contribuții", fixată adesea pe relevarea detaliului insignifiant, aspirîndu-se, dim- potrivă, la finalități de interes major. De aici decurge, virtual, șansa concentratului articol de gazetă — lecția marelui G. Cdlinescu este perfect învățată în substratul ei creator! — de a se metamorfoza lesne în capitol de studiu sintetic și de a se smulge cu dezinvoltură din plasa existenței efemere a jurnalisticii literare. Acesta este, desi- gur, procesul de elaborare a Panoramei... autorul nu ține de loc să facă un secret din el, prevenindu-ne încă .din primele rinduri explica- tive : „O activitate de cronicar literar la cîteva periodice după război nc-a înlesnit cunoașterea încă de la data apariției a unor cărți azi rare sau cu totul dc negăsit. Am fi putut aduna recenziile noastre de atunci și întocmi un volum cuprinzător" etc. lată însă că, departe de a se complace în comoda soluție a întocmirii unei culegeri, cronicarul se ambiționează, aspirină la mai mult: „Cercctînd eu răbdare și ceea ce, deși s-a scris în deceniul al cincilea, s-a publicat mat tîrziu, cîteodaiă postum, am încercat un tablou al literaturii române dintre 1940—1950, pe cît posibil complet" etc. Sigur, punctul de rezistență al cercetării îl constituie intuițiile cronicarului, căci Panorama, mai mult decit orice, este o descriere pe viu a cărților, descriere întreprinsă din perspectiva plină de prospe- țime a lecturii imediate, și foarte puțin o reconstituire. Procedeul este validat de fascinantele experiențe lovinesciene (de la articole din seria Criticelor la cele două versiuni ale Istoriei literaturii române). 5/ căli- nesciene (de la numeroasele cronici și portrete critice din Adevărul literar și artistic. Gîndirea, Jurnalul literar etc., la cea de a doua ju- mătate din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent),ușa incit prea mult nu este cazul să mai discutăm în această privință. Ca un fapt de interes general, ceea ce s-ar mai cere reținut este impresia de continuitate, marcată de acumulări calitative, pe care o degajă, ca modalitate de alcătuire și mai ales ca geneză, acest studiu al lui Al. Piru, prin raportare la și mai îndepărtatele tradiții ale crticii literare românești. Dacă, spre pildă, foiletoanele critice ale lui Maiorescu și Gherea, prin simpla lor adunare într-o serie de volume, se constituie în semnificative „panorame", .în umbra amintelor experiențe aparți-1 nînd lui G. Călinescu și E. Lovinescu, Al. Piru procedează la un bine- I r- venit act de restructurare; și de data aceasta, autorul se explici pe , § deplin, arătind că, în lucrarea sa, studiul deceniului literar românesc 2 1940—1950 cată a se organiza după criteriile impuse de existența celor o „patru sectoare ale sale, adică al poeziei, prozei, dramaturgiei și cri- ticii*, cu precizarea noastră că in interiorul acestor compartimentări se utilizează ordinea impusă de succesiunea generațiilor. Spirit programatic, animat de rigori pe care, realmente, te satis- g face, Al. Piru ne mai avertizează, in același cuvini lămuritor, că totuși cartea sa nu aspiră ia calitatea de tratat istoric-literar, fiind vorba de „o lucrare în primul rînd critică, de un caracter istoric-literar limitat". Modelul inspirator, intre altele, ar fi Panorama de la nouvelle littâra- ture franțaise, a lui Gaitan Picon, invocată șî ea. Tn sfîrșit, să mai reținem explicația potrivit căreia rațiunea fun- damentală a conceperii lucrării rezidă tn constatarea că perioada lite- rară 1940—1950 merită o atenție specială întrucit ea a fost și mai este încă ignorată, socotindu-se eronat că in acest răstimp nu s-ar fi pro- dus fapte demne de a fi studiate cu toată seriozitatea. Drept care, aspi- rația autorului este în primul rînd „de a documenta asupra unui spațiu In mod greșit socotit alb". Gu alte cuvinte, mai avertizează 4L Piru, „Am vrut să facem cunoscute un număr dc opere ignorate, să recon- siderăm sau să actualizăm cîțiva scriitori". Intr-adevăr, elementul cel mai valoros al Panoramei... aici este de aflat, tn pasiunea conta- gioasă de a restitui și de a reevalua, (a dimensiunea unității compo- nente, fie că este vorba de autori, fie că se au in vedere, pur și simplu, anumite scrieri. Ca atare, lectura, pasionantă, a Panoramei... orientează curiozitatea in primul rînd pe aceste două direcții. Sigur, regretăm extrem de mult absența unei ctt totul necesare introduceri sintetice, în care, dintr-o perspectivă critică globală, să se fi încercat o definire cît mai adecvată a ceea ce s-ar putea numi personalitatea ideologi c-est etică a deceniu- lui 40—50. Aici s-ar fi cuvenit să facem cunoștință cu opiniile auto- rului referitoare la particularitatea liniilor de forță ale fenomenului literar, concretizate în crezurile estetice, în școlile literare ce se con- runtă, în pozițiile deținute de generațiile de scriitori și de varietatea genurilor în acest context ele. Intre toate, reconstituirea climatului lite- rar raportat la dinamica fenomenului revuistic ar fi trebuit, fără in- loială, să beneficieze de o atenție specială. Mergem pină acolo Incit sZt credem că, într-un fel, relevarea atît de eclecticei ideologii literare « perioadei supuse cercetării numai de aici ar fi putui purcede. Al. Piru pare să se fi gindit Ia toate aceste aspecte și a socotit probabil că rezolvarea lor este asigurată de frecventele raportări ale analizelor la imaginea generală a vieții literare respective. P. adevă- rat, lectura avizată și atentă a cărții degajă numeroase posibilități în acest sens, fără ca, totuși, părerea de rău pricinuită de absența capi- tolului despre care vorbeam să Se fi spulberat intru totul. In fapt, peisajul literar pe care îl recrează lucrarea lui Al. Piru este umil de tranziție pe scara istoriei literare, comparabil, în structura sa simptomatică, cu alte citeva care s-au consumat în decursul altor epoci, în literatura română. Avem în vedere, de pildă, perioade cum ar fi aceea de după valul de creativitate patruzecioptist, pină la resurecția marilor clasici sau aceea situată aproximativ intre 1900—1920, această dm urmă perioadă fiind precedată de încheierea ciclului generației marilor clasici sau pe aceea situată aproximativ intre 1900—1920, acea- ștă din urmă perioadă fiind precedată de încheierea ciclului generației inoperant de surprins într-o definiție critică cu valoare arhetipică. INOZJilO ORIZONT S acestor perioade, totuși, nu ti se poate nega o caracteristică precum eclectismul insolit; de aici, bineînțeles, pe de o parte, tendințele os- tentativ centrifugate, iar pe de alta, o extrem de niare labilitate în ceea ce privește fixarea unei reale scări a valorilor. Mozaicul de analize care este Panorama deceniului literar romă' nesc — 1940—1950 dă tocmai măsura adevărată, vie a acestei celei mai recente etape de tranziție din istoria literaturii române. Răminînd în înseși cadrele de organizare a materialului propuse de autor, ni se pare că cel puțin următoarele trei disocieri se impun atenției: prelun- girea traiectoriei destinului literar al unora dintre sc'iitorii care deja își dăduseră măsura talentului în deceniile precedente, prezența unui masiv grup de autori mai mult sau mai puțin tineri care, prinși in caruselul amețitor al vieții literare din acei ani, astăzi se recomandi ca elocvente „cazuri" pentru respectiva perioadă, definind-o cel ma. pregnant din însuși interiorul ei, și, în sfîrșit, să reținem neapărat extrem de semnificativele simptome ce probează prezența unui complex proces de concomitentă dezintegrare și integrare ideologico-estetică a cărui finalitate rezidă in înscrierea întregii literaturi române intri coordonatele umanismului socialist. Sub primul raport, intr-adevăr, cine dorește să se edifice asupri etapei finale, ce încheie cariera literară a strălucitei pleiadi interbelice, află în această Panoramă... lucruri esențiale. Subcapito lele intitulate Generația virstnică pun, astfel, in lumină, aspecte demne de toată atenția, fiind vorba ca să dăm cîteva nume, dintre poeți de Lucian Blaga, Ion Minulescu, G. Bacovia, Ion Pillat și Aror Cotruș, dintre prozatori, de Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, F. Aderca, Damian Stănoiu, dintre dramaturgi, de Victor Eftimiu, G, Ciprian, Ion Lttca, Al. Kirițescu, iar dintre critici, de E. Lovinescu, I). Caracostea, D. Popovici, Pompiliu Constantinescu și alții. Neîndoios, analizele consacrate de Al. Piru acestor veterani a literaturii române moderne degajă o asemenea acuitate critică și prezintă un asemenea interes istoric-literar incit ne gindim că. pornindu-se de aici, s-ar putea purcede la elaborarea unui studiu sintetic dintre cele mai fascinante, pe tema „apusul unei generații". Studiu! respectiv, însă, n-ar puici trece cu vedere fenomenul uimitor al revitalizării extraordinare p care o cunoaște arta unor mari maeștri ai respectivei generații, maeștr ce transced, cu superioară capacitate de restructurare, o etapă crepus cutară aproape fatală, și se circumscriu fluxului celui mai proaspăt mai nou al literaturii române contemporane. Ti avem în vedere, de sigur, în primul rind, pe Arghezi. Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Că linescu și Tudor Vianu. a căror operă este urmărită de către cercetă- tor, în toate meandrele ei, tocmai din perspectiva propensiunii mar- cate spre valorile umaniste ale epocii noastre. Tn altă ordine de idei, surprinde in cel mai inalt g'ad absența din cadrul „generației virstnice" a unor personalități precum fon Agirbi- ccanu, Vasile Voiculescu și fon Vinea; pe de altă parte, ni se pare cei puțin derutantă prezența in același context a unor nume precum 7.a- harta Stanca, fon Călugăru, Marcel Breslaștt și alții, care, fie și făcim' abstracție de criteriul vîrsteî, prin întreg spiritul operei lor, se irite- grează organic așa-zisei generației de mijloc, alături de Mihai Beniuc, £ ! Geo Bogza, M. R. Paraschivescu, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeieanu etc., etc. Ceea ce aparține intrinsec deceniului literar 1940—1950, particu- larizîndu-l in structura sa eclectică și dezintegrară#, ține in primul rind de convulsiile, adesea spectaculare, pe care le generează ultimele recrudescențe ale iconoclasliei avangardiste. Beneficiind de o nemijlo- cită cunoaștere a fenomenului din partea autorului, restituirile din această categorie sînt de o valoare istoric-documenfară inestimabilă. Am putea afirrna, că in urma fermelor disecții făcute, criticul spune lucruri definitive în privința unor nume precum Ștefan Roii, Sașa Pană, Gellu Naum, D. Trost, Paul Păun, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelara, MihaU Cosma, Ben. Corlaciu, Gherasim Luca și mulți alții. Dintre toate, analiza consacrată lui Gherasim Luca ni se pare magistrală, grație minuțioasei și suplei argumentări, aceasta din urmă, la rîndtd ei, dublată de o riguros strunită detașare malițioasă. Dar lectura atentă a analizelor consacrate scriitorilor din gene- rația de mijloc și din cea tînăr#, in finalitatea ei, impune și o altă concluzie generală. Căutările, cînd sterile, cînd fructuoase, duc adesea la nevoia acută a scriitorului de depășire a ambiguității ideologico- estetice ce caracterizează epoca, prin adeziune tot mai deschisă Iu comandamentele social-politice ale istoriei. în acest context de febrile (datări se definește estetica unei literaturi cu adevărat militante, cum se va dovedi literatura română in următoarele decenii pe întreg cu- prinsul ei. Un Geo Bogza, un Mihai Beniuc, un M, R. Paraschivescu, un EuSebiu Camilar, un Geo Dumitrescu, un Eugen Jebeieanu, și atiția alții nu pol fi pe deplin înțeleși in specificitatea lor dacă se escamo- tează experiențele prin care ei trec în perioada ia care se referă lu- crarea lui /1f. Piru. Desigur, cele spuse in acest articol nu epuizează nici pe departe bogăția direcțiilor în care Panorama ... de față documentează cu ma- ximă eficiență chiar și pe cititorii avizați. Căci, să fim sinceri, ce-am știut pind acum despre Ștefania Zaltoviceanu Russu, despre Radu Teculescu, despre Sergt'u Lezea, despre Glementina Voinescti, desp e Dinu Stegărescu și despre atiția dintre „tiitații" acestei perioade ? Sau cine nu este interesat de „dezvăluirile" de o inflexibilă franchețe, fă- cute în marginea unor „păcate" intr-ale poeziei de un Ion Frunzetti, de un Mihnea Gheorghiu și de un fon Negoițescu, în anii primei lor tinereți ? In același timp, insă, este de remarca' că per spcacit ateu criti- cului față de unii scriitori este deficitară, dacă avem in vedere diagnos- ticările mai mult decit discutabile în cazul unor creatori ca fon Marin Sadoueanu, Virgil Teodorescu, Marin Preda, sau nu îndeajuns de pă tninzătoarea înțelegere a lui Geo Bogza: ca să nu mai vorbim de ..execuțiile", vizibil minate de subiectivism, aplicate unui destul (!•■ । mare număr dintre slujitorii criticii și ai esteticii literare. inozuio S Să admitem că toate acestea reprezintă birul pe care o întreprin- dere de anvergura celei marcate de prezenta lucrare trebuie, fatal, să-l plătească pentru însuți actul propriei zămisliri. Se înțelege, disputa în jurul cărții lui Al Piru poate continua, dat fiind faptul că ne aflăm în prezența unui act critic de mare îndrăzneală. Și de data aceasta, Al. Piru dovedește că ceea ce-l pasionează în primul rînd este întocmirea dosarului de bază, în vederea deschiderii unui proces de însemnătate incontestabilă, in cîmpul cercetării literare. NICOLAE C1OBANU Anghel Dumbrâveanu: „D E L T E“ *) ORIZONT y/lulți confrați, care au scris despre Anghel Dumbrâveanu, au ve- hiculat, dacă nu mă-nșel, ideea apartenenței poetului la neoclasicism, la romantism, sau la un romantism sui gcncris. Ne pare rău că nu putem fi de acord cu ei decît poate prin interferența unor noțiuni eterne. /Im urmărit îndeaproape frămintaia prezență a lui Anghel Dumbrâveanu in cercul Poeziei și am remarcat obstinația poetului de a-și rămîne fidel, fidel unui simbolism anume de loc vetust, cu disponi- bilități surprinzătoare pe care, in lipsa altui termen, trebuie să-l numim ncosimbolism. De ce? Afai intîi pentru că, asemenea atitor școli va- riat simboliste, Anghel Dumbrâveanu materializează totul, metaforic vorbind, el încheagă in materie lexicală tot ce-i cade sub mină. De la abstract ta concret se parcurge insă un drum destul de sinuos, asistăm la foarte vibratile prefaceri; căci nu numai cuvintul se metamorfo- zează ci insăși ideea care îl susține, eșafodajul ideatic. Din acesta, din aceasta .se nasc la rîndul lor simbolurile; multe, multe simboluri, lan- țuri întregi. De adăugat însă, majoritatea dintre ele— proaspete, tre- cute prin filtrul ineditului intențional. Căci e grea de presupus că poe- tul ar fi făcut fortuit acest lucru în chiar primul volum („Fluviile visează oceanul", Luceafărul, 1961), în care simbolurile călătoriei exo- tice și ale purității erotice se etalează Ungă acela central, ca un pilaștrii susținător — al mării, al prezenței ei demiurgice. Suavul era atunci, cum este și acum, accentul de vocație aș zice de proclamație al pool tului, numai prozodic neoclasicist. Căci ce ne poate supăra în această’ „Fantezie" de o prozodie aparent vetustă ?: fi voit cu brațul sd te-nfășor ca vintul / ca lumina verii să curg pe șoldu-ți plin, / Sa trec prin păru-ți moale, și-n briză răsfirindu-l, i Să strig din mine cîntul călătorind pe Rhin“ ■) Colecția SiAlbatros*\ E.P.L.» I9G9, ! E momentul, să nu uităm, să facem fi o observație despre struc- « tura „Albatros"-ului lui Anghel Dumbrăveanu: 'poetul, exigent cu el însuși a făcut o selecție reținută, uneori chiar foarte reținută din vo- lumele anterioare anului 1967. Incit, așezind sub unghiul unei lecturi aspre, de judecată dreaptă, întreaga carte, obținem cu satisfacție un creator liric fidel, cum spuneam, stilisticii sale imanente, inițiale. Din I acest punct de vedere ne șochează puțin locul singular pe care-l ocupă Anghel Dumbrăveanu printre congenerii lut. Este el un monocord? Vrea să ne dovedească prin fidelitatea tematic-estetică cu care își îm- brățișează întregul circuit al creației doar obstinație? Pentru că un lucru este evident; țîșnită din mitologia marină, din simbolica apelor, lirica lui ne surprinde prin echilibru, prin dorința de înmatriculare originală la propriile-i surse. Perseverind, Anghel Dumbrăveanu ră- mine un poet puțin concurat al mării, nesaturat în privirile, in ar- cuirile sale prin care investighează bătrinul, mult investigatul domeniu al misterelor grandios acvatice. Poetul și-a expus încă din primul vo- lum o ars poetica marină: „Marea — / Imperiul meu de ape, / De albatroși și soare. “ Un îndrăgostit așadar de spații de lumină, de soare, încît, perseverind, ajunge treptat să-și forjeze un lexic marin, al său: chiar în poezia „pur" erotică aerul este „salin", singurătatea „boreală", trupul femeii, devine un gaj „marinăresc" : „E ceva care-ți jertfește anii, iubirea sau moartea, l Ceva pentru care merită să pierzi o corabie." (s. n.) Limbajul marin inundă poetica lui Dumbrăveanu și, în propria-i odaie, poetul își caută asociații, reverii metaforice ma- rine : „Singur voi naufragia in odăile serii / Unde trupurile noastre se căutară / Cu-o primitivă foame de soare". Poetul și-a ales acest element funciar ai lumii — apa — ca să I construiască, pentru a-i imita limbajul, numai în odăile ei. Numai aici își realizează echilibrul. Iată, un splendid poem ca „Sonată al- pină" ntt este un simplu exercițiu esoteric — oricît amintește de struc- turile lui Tonegaru — căci Dumbrăveanu știe să pună din nou in vibrație corzile simbolurilor sale acvatice: „Iluzionistul recita Ana- basis. Afară ningea (...) Iluzionistul recita Anabasis. Căldura de Asia/ Rugbistul își spuse: îmi place zăpada / Și liniștea Coziei, acum cînd pîralele l vorbesc prin somn ca vulturii." Așadar, nici în acest poem aparent arid, de notație exotic inte- lectuală, fluxul simbolicii de ape nu lipsește; grație lui insă, aș adău- ga, crește temperatura inedită a poemului. Schelăria liricii de dragoste se realizează, de asemenea, printr-un șir de inflexiuni de simboluri marine de o rară densitate. In acest sens, consider „Calipso" — demn de a fi citat în întregime aici — un poem antologic. Spuneam mai înainte că poetului îi este refuzată ieșirea din pa- trimoniul semanticii marine. Ei da, aceasta i-ar putea fi fatală dacă n-ar ști — chiar în poezia filozofică — srf nască vibrații metafizice grație simbolurilor pe care le inoculează tot cuvîntului marin. Iată doar un exemlu: „Presentimentul mării, egale insomnii I Un vint de liniști albe pe țărmul refuzat. / Corăbii lungi de vise curînd vor re- venii, / Dar noi spre polul vremii de mult vom fi plecat" ORIZONT S Lirismul se naște din vehicularea cuvintelor de mare, invocate mereu în alte spații. Intr-un poem (Derivă), Angliei Dumbrăveanu vine parcă să ne invite complementar la o nouă confesiune pe care am fi dispuși s-o interpretăm în sensul nostru, să o aducem aici pentru Sublinierea echilibrului poeziei sale: „Și bărcile se lovesc fără sens, și cineva / îmi repetă mereu că nu sînt decit / Ostaticul unor puteri nelămurite" Este poetul ostaticul definitiv al acestui unic domeniu — marea ? Da și nu. Poate că e mai bine să-și țină și in viitor echilibrul forțelor sale proprii. Cit despre noi, nu putem decît să salutăm un poet ori- ginal pledînd in casa unor frumuseți de loc vetuste — simboluri și neosimboluri angajate pe verticala unui cuceritor echilibru liric. CONSTANTIN CRI ȘAN Nicolae Pârvu: „BULETIN METEOROLOGIC" *} ORIZONT Titlul ne sugerează un volum de schițe umoristice. Dar pe autor il cunoaștem, din ce a publicat anterior, ca specialist in psihologia artelor, cronicar dramatic și critic liierar. Dar îl mai știm și bănățean, om de inimă și de duh. Pe acesta din urmă îl regăsim mai ales tn paginile plachetei Buletin meteorologic. Din primul moment ne-a păcălit cu titlul său hitru : micul volum, îngrijit tipărit, conține versuri. S-ar părea că erudiții, intelectualii rafinați, .obișnuiesc să compună poezie filozofică, ermetică, rece și contorsionată. Dar pentru Nicolae Pârvu, cultura sa impunătoare pare a-i servi spre a-l elibera de prejudecăți și complexe; el n-are ambiția de a-și etala cunoștințele în versuri, căci poate face foarte bine acest lucru la catedra sa universitară și în stu- diile de specialitate. Poezia este, probabil, pentru el un hobby superior ei își permite adesea să fie un „espiegle" bănățean, să facă cu ochiul, să amestece tandrețea cu impertinența, să se salveze de o cutremurare printr-o glumă, să dea cu tifla neliniștilor metafizice, să îmbli nzeased o rebarbativă emoție cu căpăstrul unei ironii, să camufleze pudic sen- timentele in jocuri ghidușe. Poeziile de felul acesta degajă un aer juvenil, spontan, aproape studențesc, deloc profesoral și doct. Așa se tntîmplă în cele mai fermecătoare bucăți incluse în acest volum. Dar nu in toate, Există și citeva banale rimări filozofarde (Frunze, p. 5, Joc în cerc, p. 16), momente de delăsare intr-un sentimentalism cam dulceag (In fata oglinzii, p. 13, Te aștept, p. 82) sau versuri în care influența blagiană este prea ușor detectabilă (Surghiunul dragostei, p. 20). Dar nu acestea dau tonul general al cărții. Nicolae Pârvu practică cu dezinvoltură, fantezie și inteligență, hu- morul negru, variindu-l intre nuanțele românescului haz de necaz și ') EdîlurB pentru literaturi, ESueurcțti. 1969. germanicului humor de sub spinzurătoare. Imaginația macabră sc ® manifestă prin salturi asociative insolite, prtn care presimțirile funeste sînt luate-n răspăr, batjocorite : „Vă veți aduce-aminte după ce-am ple- cat, / Căci am să-nviu in broaștele din lac, / In întrebările unui stu- dent sărac, i In urma îndesată-rt lut t 4 taurului răscolit de rut / Cind vă-nmulțește laptele din sat" (Alor mei, p. 11 și a.). Alteori, cu o sfidare plină de ciudă, bagatelizează tragicul descompunerii, transfor- mînd morbidul in ironie: „Am murit și pace bună: / Cele sfinte zboa- tă-n lună, i Cele strînse tn cearceaf / In pămînt s-or face praf. !(,„) Creierul masiv și greu I O să-l fure dumnezeu, // Să-l ajute la condus,/ Că prea stă cu falca-n sus ! / Lumea asta prăpădită / Lacomă de circ și pită'*. (Succesorii legali, p. 65 și u.). Cantabilă aproape, de o înșelă- toare limpezime, poezia Călător cu degetul pe hartă (p. 9 și u.) ală- tură imagini parcă smulse dintr-un melodramatic și aventuros film mut, dar montate într-un mod quasi-suprarealist, prin care o jale îndoliată este nu exprimată, ci înfruntată, dacă nu chiar exorcizată, prin forța parodieiAcestea citesc de pe-o hartă/ Unde mî-i dege- tu-acuma e apă, / La marginea lui e o lebedă moartă, / O luntre și-n luntre o sapă, ti Se-așteaptă pe calea din stuf / S-adttcă-ntlmplarea o tristă / Femeie cu glasu-n batistă, / Ca-n vremuri legată burduf. H Să plece și luntrea, așa cum se spune / Că singură pleacă cu prada, f Spre locul în care se-apune / Sub ceruri să-și dibuie rada. J Dar dacă pe cale-ai pătruns / Și luntrea o cunoști și pe moartă, ! la-mi degetul mort de pe hartă i Și strigă-mi ușor: am ajuns „Așa cum se spune** Procedeul citatelor, ctt sau fără ghilimele, este pentru Nicolae Păruit un procedeu preferat, și care-i reușește foarte bine, de distanțare, de disimulare, aluzie sau raccourd. „Mă-ntreb cr-ți face iapa ce mi-ai scris ! Că minz ai vrea „să-i fete dumnezeu**?" (Frate Mitre, p. Id și u.). Desigur că psihologul a avut prilej să me- diteze la amestecul de trivial și mistic din expresia țărănească, însă poetul o pune în ghilimele, ceea ce înseamnă că, în același timp, o lasă intactă și o ironizează, se înduioșează, dar nu participă la credința naivă din ea; îi plac vorbele ei, dar ele nu-i aparțin, nu-i pot aparține. Iu altă poezie, două rînduri de ghilimele: un citat face aluzie la o bi- necunoscută anecdotă populară, iar celălalt este q venerabilă expresie latinească. Dar efectele realizate sînt inverse decît cele ce ar putea fi presupuse: gluma poartă încărcătura secretă de tristețe, iar anticele cuvinte provoacă un comic ilariant. Poetul jonglează cu nemulțumirea de sine, transformînd o sinceră melancolie într-o tot atît de sinceră autoironie, care este tot o formă a hazului de necaz: „Zac atitea lu- cruri prin pupitre: / Manuscrise, file rupte și busole, l Gînduri și idei fără elitre, / Mări imaginare și gondole / Ce m-au dus și m-au întors acasă.../ Taina și durerea lor m-apasă ... U Cine-o să le vindă mîine „gratis** ? j Care măcelar o să citească oda / Ce cuprins de farmec „quantum satis“ l Ți-am cintat-o, seara, anapoda? i Cine-a să con- firme c-acest prost / Fost-a mai deștept decît a fost?1* (Testament, p. 40 și u.). Momente de pastel, cu imagini plastice pline de detalii pregnante, sini întrerupte prin obrăznicii licențioase și comparații de un hîtru ORIZONT 8 ORIZONT prozaism: „Păianjeni de zăpadă cresc in porti, / Lungi draperii de cretă-ntinde neaua i De mugurii usc ați, din teii morți / Și-a prins zăvor de marmtird cișmeaua. U Cu mine-alături, înger păzitor — / Vislești prin vint, cu gura arzătoare / Șt rîzi năpraznic de îmbietor / Cînd vin- tu-ți vîră fusta-ntre picioare. II Plesnește vintul ascuțit in firme, I Iar scîrțîitul lor sporește iritarea, / Trist piuie scatii in crengii infirme, i Dar ca un ceai fierbinte arde sărutarea." (Pe viscol, p. 18 și u,). Atmosfera bănățeană: peisaj geografic și spiritual, cu similar amestec heteroclit de civilizație și natură frustă, de tehnicitate înaltă și de superstiție, este foarte bine prinsă in poezia, în același timp ele- gie și șotie, își pune nucul palmele pe geam (p. 30 și u.). Dacă vagul în poezie este generator de sugestie, în schimb precizia exagerată in- tenționat, are efecte comice: „Se lasă seara, duzii in ison / Sf leagănă, foșnind din frunze monoton. I Doctorița prinsă-ntr-un elan / Ciută ceva furtunos la pian“ (Vecernie, p. 38 și u.). Dacă poetul ar fi scris în loc de „doctorița", „o femeie" sau așa ceva, strofa ar fi fost o pla- titudine. Mai departe, versurile: „Dar eu trec pe sub castani, domol, I Admir sinul preotesei gol", n-ar fi fost decit un banal moment de ero- tism, dacă n-ar continua cu o poantă: „Și oprindu-md la geam, din mers, / îl sărut în proximul meu vers". Astfel și imaginea celor șapte- zeci de fete care îl visează pe erou transformat in zmeu se învederează ca o păcăleală încadrată cum este între cele două poze ale doctoriței și preotesei satului. Vestita Ingimfare bănățenească este luată-n deridere, fără a fi însă împuținată in fantasticul fanfaronadei sale: procedeul este al ghilimelelor nescrise, implicate in textura versurilor. Hdnă- țeanul este adesea o farjara, adică, cum ar spune Malraux, un farfelti, dar dublat de un om (ît se poate de chibzuit; el a găsit în humorul său posibilitatea de a armoniza aceste extreme. Și in privința aceasta, Nicolae Păruit exprimă spiritul locurilor sale natale: bunul simț lucid își rîde de exagerările imaginației, dar cu. bunăvoință și chiar cu plă- cere, cu satisfacția de a fi in același timp cu capul în nori și cu pi-\ doarele pe pămînt. Dispoziția schimbătoare între dor și uitare, cu salturi bruște fie intonație poetică de la romanță melancolică și farsă grotescă, cu wdte schimbări de decor: gard, străzi in ceață, crișmă, iviri de lună etc. ue întimpină in Buletin meteorologic (p. 44 și u.). Expresii luate din weJ citabile buletine meteorologice, deci tot procedeul citatelor, au efecte de nuanțată distanțare atit față de momentele de melancolie cît și față de cele de prea facilă consolare: „Situația atmosferică in țară / .'kaM că minime!e-au fost cuprinse ! Intre lacrimile scăpate într-o gară, / Pe and străzile cu becurile stinse ! Amintirea ta in ceață o-ngropară. // Maximele însă-au oscilat / Intre țoiuri mici și patru sferturi / Dintr-un; vm bătrin, învăpăiat / Ce-a iscat învolburări și certuri, / Chiar în | crișma-n care te-am uitat". Amestec de glumă și duioșie, cu ușor us-j pect de cronică rimată, este La Bocșa. Cu neașteptate treceri de la tonul unui cintec de inimă albastră la ambiții megalomane și la înde-1 letniciri din cele mai caraghios prozaice și apoi iar la ardoarea doru-l lui, imaginile sînt combinate ca într-un caleidoscop burlesc m Seri-I soare de la Iară p. 85: „Și timpul trece, nu mă mai iubești, / Statuie încă n-am in nici o piața... / Pe-aici ardeiu-i copt. Tu... lenevești? H Eu tac fi tal la vite sfeclă creață. ti Te mai întreabă vre-un .'poet ni- micuri, / Dacă mai scriu poeme necitite ? I Să-i spui 'că trist, cu brațul, fără stihuri / Sporesc direct producția de vite. H Acuma te salut; la iarnă iar, f Cînd herghelii de nea au să se-ntindă l Aid voi gindi la line, in zadar f Și-am să fac zob paharul in oglindă". Poezia Iubito este un foc lexical, mixtură de glumă și de emoție, de imn fi de pamflet la adresa femeii, în care tonalitățile incantației fi ale parodiei se su- prapun. Cităm începutul: „Zarea nepătrunsă ! Miroasă a frunză, f Frunzele a zare. / Clanța a uitare; / Stau a lămtie / Brazii a tămîie, f Crinul alb uscat / A var parfumat;! Buzelc-a sacîz, / Rozele-a suris In vocabularul său în genere cult și urban, nu lipsit de neolo- gisme, poetul introduce ici colo citeva bănățenisme. Nu știm dacă aceste vorbe dialectale constituie o cochetărie, o improvizație spon- tană, o intenție de pigmentare stilistică sau dacă ele-i vin firesc pe buze din adîncurile copilăriei. Oricum, remarcăm discreția cu care ele sint dozate, precum și faptul că, cel mai adesea, rolul lor nu este pur humoristic, ca la Victor Vlad Delamarina sau Ion Gîrda, ci, dimpo- trivă. din ele emană căldură și suavitate. Iată citeva exemple: „Lu- na-n dud ca o găină / Loc de mas iși cată-ncet, l Colcăind cu gușa plină.1* (La Bocșa). „Xlnr $d presar peste brinduși fi viorele f Cita somn, cita fum, cita pace..." (Nici în cerdac, nici în stele, p. 69 și n.), „Un uintoc a zvirlit peste gard t Amețeli care ard" (Dragoste veche. p. 86 și u.). „Și tot așa, cînd voi credeați că-s vînt f Vaia/n intr-o ulcică de pămînt, ! Cînd cuc m-ați zăvorit in colivie l Cu Pan țucam butucii beți din vie.“ (Hoțul, p. 92 și u.). Poezia poate, deci, sd ztmbească. Autorul iși definește atitu- dinea prin două imagini care se inversează una pe alta: „îmi umplu lacrima de ris (Singurătate, ,p. 75) și „Am plins in glumă ca să rid mai bine" (Hoțul), ironic față de tristețea ca și față de voioșia sa. el și-a făurit indubitabil un timbru personal, in care nuanțele raționale și cele ludice se îmbină in felurite dozaje. Nicolae Pârvu ne oferă cazul reconfortant al unui specialist care știe de glumă și care reușește să ne îmbie și pe noi la un suris de destindere. Buna dispoziție în împrejurările cele mai felurite devine contagioasă prin verva versului său. Insă prin aceasta noi nu ne sus- tragem de ia sentimentele, neliniștile, nemuțumirile sau speranțele noastre. Prin glume, păcăleli și șotii, mucalitul Titu Buhoglindd și is- tețul Păcală au jucat feste pîrgariior și dracilor și s-au dovedit mat puternici decît ei. Prin grația surisului, ne regăsim in fața încercări- lor vieții o prospețime juvenilă: tinerețea își scutură grumazul, refu- ' zind orice fag: chiar și pe acela ai propriei inimi. In felul acesta, de fapt nici psihologul nu se dezminte: el cunoaște necesitatea omului de a se amuza din cînd în cînd, știindu-se capabil a se opune fără în- cruntare și mohoreală, dar și fără a-și pune ochelarii trandafirii, in- temperiilor, ca să ne menținem in termeni meteorologici, de care nici un destin nu este scutit. ORIZONT ALEXANDRA INDRIEȘ ■ cronica limbii ETIMOLOGIA $1 LIMBA ARTISTICĂ ORiZOXT 7fna din tendințele de cart e animat limbajul omenesc. în general «te deter- minată de nevoia de expresivitate. Supusă unui proces continuu de simplificare ți coroziune pe plan gramatical ți semantic, limba suplinește totuși aceste ..pierderi", substitui ndu-le procedee noi și valori inedite care ii refac mijloacele de exprimare, redindu-i forța de expresie reclamată de funcția de comunicare a limbii. Exista un rezervor intern și nelimitat al limbii, alimentat mereu de factorii care generează dinamica ei; printre aceștia cel dinții care trebuie amintit este însăși puterea creatoare a spiritului omenesc, care adaptează instrumentul de comunicare a gindirii la necesitățile pentru care el a fost creat și pe care-l servește. Străbătut de acest curent viu. limbajul uman se sustrage de la inerție și anchilozarea in forme rigide, la care bar condamna o anumită fixitate. Dar, în timp ce limba se dezvoltă diacronic, ea funcționează sincronic, căci actul vorbirii se realizează in actualitate, fiind destinat unui interlocutor contemporan cu stadiul atins de evoluția ei. Aceasta înseamnă că întreaga istorie si cuvîntului este absentă pentru vorbitor, în momentul în care el întrebuințează cuvîntul cu un anumit sens sau cu anumite sensuri, singu- rele existente pentru el pe plan sincronic. Altminteri n-ar fi cu putința înțelegerea interumană, căci limitele semantice ale cuvîntului, deși elastice, nu sînt infinite. Con- diția înțelegerii în procesul comunicării este, cum s-a spus, uitarea etimologiei, adică anularea unei lungi — uneori a unei întregi — clape din istoria cuvîntului. pe care o regăsim doar în dicționare. A pedepsi, de pildă, nu mai are înțelesul de „a (se) instrui" cu care circula in secolul al X\ ll-lea. A înșela înseamnă azi altceva decît la origine; „a pune șeaua pe cal", a se întrema (întrăma) înseamnă de mai multă vreme ,,a se înzdrâveni după boală", cuvîntul părînd să nu aibă decît o vagă legă- tură cu franței „pinză", de unde derivă și de unde și-a luat sensul inițial de „a înnoda, a reface firele unei pînze" (cf. și a destrăma, unde sensul originar este mai evident). Fenomenul este mai complex în limba artistică, unde nu numai conținutul vechi, dar și cel actual este deseori anulat sau suspendat, pentru a face loc sensu- rilor atribuite de scriitor cuvîntului. Caracteristica limbii artistice — dar și riscurile ei decurgind de aici — constă în privilegiul de care se bucură ea de a aboli ceea ce a impus uzul și de a stîrni înțelesuri ce păreau că dormitează în miezul adînc al cuvîntului, sau de a imagina asocieri și raporturi noi, pe care tradiția limbii co- mune părea să nu le autorizeze. Creația lingvistică în urla literară operează, prin urmare, jw planul virtualităților limbii, unde scriitorul descoperă, pe măsura harului său poetic, un teritoriu pe care și-l anexează, transîormindu-l adesea intr-un fel de bun propriu. Așadar. între vorbirea obișnuită — și cu atît mai mult intre limba artistică — și straturile etimologice care se opun înțelesului aduni al cuvîntului există o In- compatibilitate semantică, provocată de stabilirea raporturilor „în praesentin" în actul comunicării. Dar, pentru a compensa uzura cuvintelor, limba literaturii apelează uneori lai un alt remediu pe care-l oferă stilul scriitorilor de formație savantă, umanistă sau chiar „filologică". Rabelais este unul dintre aceștia, Autorul lui Gargantua se amuză să întrebuințeze cuvintele cu sensul lor etimologic, deși aceste sensuri nu mai erau’ transparente pentru cititorul comun al epocii salt, ca de exemplu în aoaler ..a în- ghiți", repus in legătură cu substantivul val „vale". Valery scrie undeva „ruisseau serupuleax" „ptrîu (curgînd) printre pietre", redînd adjectivului scruputeux înțelesul. originar al lat. scrupus „piatra ascuțită". Același poet observă că „irisstînd puțin asupra etimologiilor, s-ar putea spune cu o anumită exactitate că un credincios • contemplă cerul, pe cind omul de știință ii consideră". Primul verb face parte, cum este știut, din terminologia religioasă a limbii latine, el însemnînd locul de unde preoții (augurii) examinau zborul păsărilor (auspiciurn, din anis „pasăre*1 și specia „privesc"*). Tn treacăt fie spus, același substantiv, avis îl găsim și în aucupatio, format din nvis ~c cupium, acesta din urmă provenind de la capete, „a lua. a prinde** (de unde fr. oecupafion, iar de aici rom. ocupație). Aucupatio înseamnă deci la origine „vînătoare de păsări". Evident că ar fi un lucru prea temerar dacă cineva s-ar încumeta să reînvie sensul vechi, spunind că merge la „ocupare dc prepelițe" ceea ce etimologic ar fi totuși foarte „corect". Cel de al doilea verb, a considera, derivă de la lat, sidus „constelație" și în- seamnă în limbajul astrologilor „a privi stelele". Ca și în cazul Iul contemplări înțe- lesul verbului considerare s-a generalizat șl s-a abstractizai, dobindind accepția cu eare îl întrebuințăm astăzi. în literatura noastră, G. Călinescu este unul din scriitorii cu întinsă cultură filologică, la care intîlnim înclinația spre revifîcarea limbii prin întoarcerea la sensu- rile etimologice ale cuvîntului. Iată cîteva exemple de astfel de inovații semantice, într-un capitol din ciclu! Universul poeziei (IX. Alimentele, în „Gazeta literară" din 30. V. 1968), scriitorul notează : „Vinul în accepția lui primordială e lichidul informat de duh. care pune în mișcare materia”. A informa păstrează aici sensul lat informare „a face, a da o anumită formă, a fasona", Mai instructivă este întrebuințarea ver- bului a exprima din fraza pe care o desprindem din aceiași eseu: „Deși c o băutura artificială, exprimată totuși din struguri, din cauza vechimii și spiritualității ei (vinul) a ajuns să însemne un elixir magic". Accepția participiului exprimată nu ni se dez- văluie decît făcînd drumul îndărăt la originea cuvîntului. Lat. exprimere. alcătuit din ex-J-premere, înseamnă „a apăsa, a presa, a extrage" (inițial sucul din fructe). Cuvintul este întrebuințai așadar în perfectă concordanță cu sensul său primar, dis- părut însă de multă vreme. în Scrinul negru (1960), prozatorul vorbește despre „valori lapidare" (p, 243). referindu-se la obiectele de piatră (lat. tapis, -dis) dintr-un muzeu. Altă dată, (p. 434), ni se relatează despre unele „profeții sinistre și satisfăcute'' (lat, satisfacere „a se împlini"). In sfîrșit, să adăugăm că una dintre formațiile călinesciene, în spirit latinizant, es1e adjectivul pe care-l subliniem în fragmentul ce urmează: „— Șî ce-ai acolo ? sc informă distrat foanide, plimbîndu-sc meditabund de-a lungul salonului..." (p. 789). Adjectivul latinesc meditabundus „care meditează, meditind", dobîndește o nuanță stilistică specială, deoarece sufixul -bund se asociază cu alte formații de felul lui furibund, muribund, implicînd ideea de tensiune, de dramatism, pe care n-o are ge- | runziul meditind. Etimologia poale fi deci o sursă lingvistică dc înnoire a stilului artistic, fiind cultivată de erudiția filologică a scriitorilor formali în acest spirit. Limba literară privește astfel de fnpte dintr-un unghi particular, luîndu-șî osteneala tic a le explica. Stilistica își asumă răspunderea de a le cerceta, cmițînd și judecăți de valoare. Și într-un caz și in celălalt, examinarea unor astfel de fapte din perspectiva științei limbii duce la cunoașterea mai îndeaproape a izvoarelor expresivității limbii artistice, precum și ; specificului artei literare a unui scriitor. ORIZONT H cronica dramatică PRIMĂVARĂ TÎRZIE de Horia Lovinescu (la Teatrul Matei Miho din Timișoara) orizont Ultima lucrare dramatică a lui H. Lovinescu se pretează la considerații psiho- legice și politice deosebit de interesante.. .Acțiunea acoperă, în timp, aproximativ 20 de ani de viață, de existență socialistă a orei familii burgheze, cu multiplele ei osci- lații. pe plan de ideologie, de sentimente, de succese și insuccese și reflectă cîteva aspecte deosebit de interesante, din același răstimp, ale activității partidului. Finalul piesei deschide două perspective, una care sugerează că în lanțul gre- șelilor pot ii implicați și unii reprezentanți ai clasei muncitoare, iar a doua că tineretului născut ți crescut în această perioadă i se deschid perspective optimiste și mai clare de dezvoltare. Deși autorul își denumește „în text" lucrarea „melodramă", impresia noastră este că e vorba de o „dramă" veritabilă ușor de sesizat, in special de către cei ce cunosc direct etapele și condițiile în care s-a realizat, la noi, socialismul. Conducerea artistică a spectacolului a evitat să utilizeze pe afiș și-n programul de sală, atît no- tiunea de „melodramă" cit și pe cea de „dramă" si credem că a procedat just. E vorba, mai degrabă, de o satiră tristă care nu poate trezi rezonanțe superficiale în sufletele spectatorilor serioși, ci o stare dc humor tragic, lată cîteva detalii care ilus- trează opinia noastră. Tn familia căpitanului de pompieri Pușcașii, decedat, pătrunsese un intelectual ileg.-lst, căsătorit cu Șina, fiica pompierului și a soției sale /teiafia Deși bacalau- reată. temperamentul Șinei, sensual și romantic, contaminat de mahalagismele mă- micii și de tendința ei exagerată de afirmare, de teama față de comuniști — o smulge, treptat, din vraja dragostei sale pentru Elefterescu. Se îndrăgostește ușor de altul, de pictorul Paul Cristodoru. Urmărit de patrulele germane, hărțuite de către partizani, Elejterescu sc refugiază în casa soției sale, dar cei trei intimidați de consecințele posibile ale unei descinderi care să-i surprindă împreună, îl predau trupelor fasciste. După 23 august, familia aceasta „restructurată'4 sc alătură clasei muncitoare, încercînd să profite de meritele ilegalistului ucis, ocupînd sarcini de conducere în viața socială și de partid. Coordonatele psiho.sociale ale fiecărui personaj, în fond, continuă însă să se dezvolte pe linia conștiinței clasei căreia i-au aparținui: pompă li și emfază, tendință personală exagerată de afirmare, adulter, formalism și dogma- I tism împrumutat de la alții și exagerat la culme. Destrămarea conștiinței sociale per- 1 sonale și a familiei ca unitate constitutivă colectivă, continuă fără oprire. Concluziile acestei evoluții au un caracter dramatic și, în același limp, satiric. Firește, aspectele I satirice exagerate intr-un anumit fel pot „melodramatiza" pe cele tragice, dar regia a evitat această cale, păstrind o linie de mijloc icare potențează valoarea estetică și educa- : tivă a spectacolului. Horia Lovinescu, după cele mai multe șî competente opinii, este dramaturgul cel mai talentat al zilelor noastre. „Primăvară tîrzie" cuprinde însă citeva aspecte ! exagerate, parțial motivele, prin structura subiectului și a personajelor lucrării, Ne f gîndim la destinul /(drei, fiica Șinei Elefierexcu, și a soțului ei, ucis de sddații ger* i mani. Crescută prin internate, izolată, temperament sangvînic șî cu un spirit de I observație deosebii, îndrăgostită de adevăr și dreptate, sinceră — în opoziție cu tot g cec i ce constată că se petrece în familia sa — încercînd să afle adevărul in legă- tură cu moartea tatălui său, lînăra aceasta sc pare că se îndrăgostește de un vechi tovarăș de luptă al acestuia, la o diferență de vtrslă apreciabile. Aluzia făcută de autor, prin replica fratelui lutiei, Andrei: „Ce chestii psihanalitice?" motivează pe plan psihologic faptul, dar nu reușește să înlăture impresia de exagerat, forțat și căutat în prezentarea procesului de destrămare a acestei familii burgheze. Cîteva tăieturi din text ar deschide, mai deplin, căile „întîrziatei primăveri" care, de fapt, începe să se afirme prin cei doi tineri: lulia și Andrei. Spectacolul realizat de o regizoare tînără. Nicoicta Toia, vădește calități artis- tice reale: unitate de concepție în prezentarea acțiunii și a personajelor, lipsă de ostentație în afirmarea concepției regizorale, căutarea unei linii de desfășurare care să nu ducă nici la melodramă și nici la tragedie antică, convingerea că spectacolul depinde de textul autorului și de talentul artiștilor, valorificate la maximum de către regizor. Atrăgătoare și plăcută scenografia Doinei Almășan Popa, în special actele II și III. Ingenioasă și organic legată de amplificarea surprizei și a dramatismului — ideea „podului deschîs al casei" din actul I, unde se refugiază „ilegalistul". Sub raportul interpretării, spectacolul este dominat de jocul actorului Camtî Georgescu, în rolul Iul Paul Crisiodoru. Ca expresie, personajul crește vădit de la scenă la scenă, de la act ta aci cu o sinceritate deosebită și cu un efort firesc, reflec- tate în speeiaf în vibrația vocală corespunzătoare unei rezonanțe interioare, psiho- logice în care trebuința de afirmare se îmbină cu osteneala omului învins de bău- tură. de greșeli și de neprevăzut. Viorica Cernucan-Jurăscu in AnmJfa Pufcasu a exprimat cu măsură, inteli- gență și farmec firesc toate trăsăturile acestei „bunicuțe" prezente de mai mult în literatura dramatică românească, în a cărei structură psihologică se îmbină însușiri |de gospodină mic burgheză, cu aspirații de boeroaică. Prezența actriței în colectivul Artistic al teatrului timișorean este un cîșlig real. Cea mai parte din activitatea acto- "Iccască și-a dcsfășural-o ia Teatrul Național din Cluj, cu o exigență și răspundere personală care au făcut ca interpretările sale să fie menționate. în toate relatările cronicarilor dramatici, ca realizări, constant, peste medie. în „Primăvară tirzie" bu- nica cale prea tînără, ca înfățișare fizionornică, cel puțin în actul întîi. Expresia psihologică, însă, este corespunzătoare In rolul .Vinci Etefiefescu, actrița Viorica Suchîci a realizat o interpretare unitară, firească și echilibrată, pe plan de expresie. Ca tip de actor, interpreta utili- zează atît mijloacele „componistice", raționale — își construiește lucid personajul — cit și pe cele intuitive, spontane. în actul I. personajul este mai spontan și mai sincer, apoi devine mascat și mai chinuit, după intemperiile psiho-sociale prin care Irece. Rolul dificil pe care l-a interpretat reflectă, clar, talentul deosebit a! actriței. Să mai amintim pe actorul Eusebiu Ștefănescu. care a interpretat, cu price- pere. talent și sinceritate pe Mihai Roban, pe actorul Ștefan Sasu — mai bun în Andrei, decît în George Elelteresru — la ultimul personaj textul dramatic sărac ar rebui completat printr-o anumită manieră verbală specifică în expresie și prin ținulă: țest, mers, alură, fermitate etc. frene Flamann. în iuiia, a fost pe linia principalelor coordonate ale persona- jului : introvertită, periodic sangvin ică. de o principialitate neîmpăcată, în continuă căutare și neliniște. Poate aspectele melancolice ale acestui temperament să se în- cerce a fi ceva mai mult accentuate, mai ales dacă se ajunge la concluzia că perso- aajul este un temperament mixt: sangvinic și melancolic, cu predominanța celui dintîl. Și-au interpretat cu artă și circumspecție personajele, asigurînd și menținînd unitatea spectacolului, Eugenia Crețoiu — pe Mârioara, Doina Făgădaru — pe Luchi Monta și Victor Odillo Cimbru — pe A'ico/csctr. Spectacolul este interesant datorită textului plin de probleme, a solu- ;rlor înțelepte găsite de regie și a interpretării actorilor, care nu au căutat să inven- Xze adausuri sarta^de ca să devină atractivi. NICOLAE PARVU ORIZONT 9 Miniaturi critice O supărare a lui E. Lovinescu . . . — fragment dintr-o conferință — ORIZONT Si ne opnm c teva clipe li viata in- tima a lui Emisarii — din care toa'.ă lumea cunoațl?, cu mal mult sau mal putini apro- x|ma|le, Irg.itjrj >u Ve onlca Mkle. Nu ne mini! in ac radi direcție o înclinări» totdeauna reprob, bll 1 de a sccrmoni secretele oame- nilor. f!e <1 sint sau nu scriitori — ci mal ale» durlr.ți de a configura cu mal puii ii aproximație lealitatea psihologică a unei per* " i i i.ițl creatoare. S-a \orblt ți s-a scris îndraluns despre erotismul eminescian. Tot G, Călinescu a t .n aceau.« pr|. im a pag oue cele mai subtile... Dar este necesar poate sĂ I'de?ăr1âm valul nepotrivit de Idealism pe care posteritatea s-a grăbit «14 întindă peste raporturile d ntre «piinlena soție ■ pro- fcsorulu lețran țl adlneul Mlhail Imlnescu. Nu e vorba a* stabilim, după alifia ani, vini sau răspunderi. Dar cercetând izvoarele atit cit orice am d? carte de la noi le-a cercetai, ne-am văzut in situația de a constata cl din nici un punct de v d re ambele valori nu erau t u ai citate. Bineînțeles. io viață afi- nitățile elective sint mai profund? sau mai fiarAdaxa'e decit le poate stabili logica. Un ucru este clar: nu e căzni a aminti nld pe Helofza. nici pe laolda, ți nici măcar pe Manon — cind mediocMatca de suflet nu are nici măcar scuza emoției, VA statutele «1 cilii! In acest steni un 1ct meci tor roman scris de criticul Eugen Lovinescu. roman In- titulat ..Bălăucă'*, și In cane Veronlca Mici? — in ciuda lui Carațlak — mal păstrează o oarecare poezie... Nu mai puțin valoros ca literaturi. fosă complet nepotrivit cu reall- 11 ti psihologice. este romanul următor al aceluiațl, roman intitulat Eugen Lo- vinesțu nț-a împârtațlt la clt-va slptămjnl dup! ce*! apăruse cartea. profunda lui supă- rare lat! dc ceea ce el numea pu tarea Ini I, Tor oui iu Acest cunoscut Istoriograf II erar făcuse să apa ă de cîteva zile jurnalul Intim al Iul Titu Maiorrț’u Din cuprinsul Iul cri- ticul sen'n, olimpic, impasibil — apărea intr^o surpiinzâtoarc țl neașteptată postură. Se bă- nuia pEnă la ac'a dată că Maiorescu avei o afec’la^e deosebiți peni u cumnata lui (Mite). sofia doctorului Krrmnitz, dar nimeni n-ar îl presupus că legătura a fost al t dc srrlossă, atit de durab’lă. 1.-a un mnmcnl dat. țrfwl pa'fldulul conservator, conducA- lorul Junrm'J, m-mbrul AradenTc1 Române, prof*sor ui! verși tar d- Ing'că țl In g*nera1 mnul C'l mal r»tH romantic din elfi se uuleau imagina, judecirdu-l duoâ întâi vatra Iul publică. notexzîl, In furnalul Iul intim, tentativa de a părăsi totul și d? a fugi cu ea in America. ..unde sâ înceapă o noua violă r. Supărarea lui Lovinescu provenea din faptul că Tofoii| u. dețl cunoștea manuscrisul lui Maiorescu, In calitate de editor, dețl «Ha că Lovinescu lucrează la un roman cu pri- vi"* la legătur ic dintre Mile țl Eminescu. nu I-a comunicai Iestele decisive. Din aceasta cauză, psihologia personajelor țl perspectiva evenimentelor din Mite este complet falsă- Fiind â rc-manut nu este un roman cu cheie, cl o biografie romanțați In care personagiii® principale apar cu numele lor leal țl cu ati- tudini țl comportări presupuse reale. Or, lu- crurile In substanța lor s-au pctrecul invers, ața cum ju«nilul Iul Ma'orescu mărturisea cu rmoic reț nută dar cu neîndoielnică ve- rac'tate. N- CARANDINO Prezențe timișorene în revista jugoslavă „POLJA“ (CÎMPII) Numărul dublu (lunir-lde) al revistei ,,PvDa“ este țl de accaslă dată consacrat, tn cea mi! mare parte. poeziei : din celcM de paulii, 13 II sini rezervate In inlreg’me. Se parc că una dn rrlm IpalrL- meiil'1 ale publ'ciți*! este promovarea creației ori- ginile : pe de alta parte, o deosebită atenție 1 precum țl o bună parte din spațiul revistei) II este acordată traducerii din literatura uni- versal 1. Astfel, tacă pe copertă putem eltl o lu- crate dl» 1920 a fui Georg Lukâce — „MW «lunea morala a partidului comunist** ; Mar- gu'rjtc You cenar, autoare mai puțin cunos- cută la noi, este prezentă eu proza filozo- I ctt-poHkă „Fedon sau exaltarea*. După ce In numărul 1M am avui plăcuta surpriză de a intllni in paginile revistei din Novl-Sad un grupai din lirica Iul Anghel Di mbrăveaiw. de dati aceasta ..Foita** ne otevA pjlăcerca de a citi. In traduce ea lui Mivko Almă an, patru pagini d? poezie șl proit apa'llntad seri Hor ilar timișoreni ra'l în Jurul revLtei „Orizont*. Al, Jcbc icanu. Anglie! Dumbrăveanu, Damîau Ureche ■ini prezenti I ecare cu c'te un grupaj d,* cinci poezii. Iar Andrei A. Lillin cu trei poe- z 1. Proza este reprezentata de Sorin iitel, ii Iad ic^rea aceluiași laborios S, Almâjan, al cănii aport la apropierea. In ultimul timp sporită, a hte~alurllnr din cete două Uri prietene, trebuie remarcată. D ntrc autorii fug^lavl care publică Ifl a.est număr, se distinge tan^z Kodjandci leu ciclul de poezii „Despăr'irea de tata**) Radi-tav Trkulja (circ semnează „Schițe pentru un porlrel al timpului" — o p'ozl scurtă, liu-ărcală de simboluri), Boțko Iskw, Radoman Kord’d. In fine, ar trebui amin!II. cel puțin penlt u Ineditul oferit. Branca Andrici, cu a sa , .Introdac-re la bazele hap- pen'ngulul*. frizlnd grotescul, dtnd uneori mrslce de umor negru. I. PEIANO^ Colaboratorii revistei „Orizont11 (1949-1969) I N DICE~A lTFÂBETI C AbAlutl. Constantin : Achite!. Gh : Acsan. Ton : AdăscJlitei, V.: Aderca. F, : Adrian, V. : Agtrblceanu. I.; Akdal: Albu. Florența: Albu. Vaslle ; Atdan — Moise. Iutii: Alexandrescu. Matei : Alexandru, ton : Alexandru, lutia : Alexiu. Lucian: \lmâian, Ion Marin: AlmUJan. Slavko: Amiază, Eugen : Anastaslu. S. : Anavi. Adam : Anca, Gh.: Andrnjoni, Dumitru : Andritolu, Al. : AnshaL D. B. : Anghel, Paul : Anghelln. Viorica : Anton, P.: Antonescu. Nae : Apetroaie, Ion : Arcan. Solia : Apoca. Eugen : Apostu. Gheorghe : Apreotesei, Cezar : Arbore. Grlgore : Ardelean. P. M. : Ardeleanu. I. : Ardeleanu. Romulus: Ardeleanu. Vichentle : A'deleanu. Virgil: Arghezi, Tu dor; Argintescu-Amza. N. : Arlețunu. Ion : A 1. 1960, II. 1960. 7. 1965. II. 12. 1969; 12. 1960; 4. 7, 1961 ; 2. 7, 1961 ; 2. 7. 1962 ; 2, 1963. 12. 1959; 2. 1962; 10. 1961. 3, 1968. 10. 1961. 12. 1956; 2. 1965. 8. 1966 ; I, 2. 7. 8. 10. 1966 : I. S. 6. 7. 9. 10. II. 1967 ; II. 1968 : 4. 1960 II. 1958; I. 9. 1969; 12. 1960 : 2. 12. 1962 ; 8. 12. 1963 ; S. 1969. I. 1949 ; 2. 1950. 3. 1965. 2. 1969. 2, 1965. 10. 1963 ; II. 1965. 3, 1969. 4. 1961 : 4. 1967. 3. 196? ; 4. 1969, 8. 1962 : 2. 4. 1963. 5. 1966, 2. 1950 ; 4. 1965 ; 3. 5. 1916: 5. 10. K69: 3. 1962 : 6. 1963. 10. 1966. 7. 1967. 4. 1968. II. 1958; 2. 4. $. 1939; 8. 1962; I. 8. 1964 ; 4. 1957. 8. 1961. I. 1955. 2. II. 1966 : 3. 1967. II, 1967; 10. (968 12. 1960 ; 3. 4. 8. II. 1961 ; 3. 1962 ; 10. 1967. 12. 1966; 12. 1967 ; 4. II. 12. 1968; 5. 6. Il«>. I. 9. 1966. 8. II. 12. 1960 ; 2. 3. 4. 7. 1961 ; 2. 3. 4. 5. 7. 10. 1962: 4. 6. 7. 12. 1963 : 2. 7. II. 1964 ; 1'2. 1966; 5. 1967; 11, 12. 1968. 3, UN. 3. 4. 1934 ; 6. 1957: II. 1958; 2. 6. 10. I!W ; 4. 7. 10. II. 12. 1961 : 8. 9. 1962; 5, ti®; 12. 1968. 7. >968. 3. 1950 ; 5, 1961 ; 6. 7. 1912; I. 1963. 5. 1967. 2. 1930 ; 5, 1951 ; 2. )9l3 ; 2. 1954 ; 3, 4. 1955 ; 4. 9. 1967 ; 7. 1961 ; 2. 7. 10. 1962 ; 3, 1968. 12. 1960 Arsene. Maria : Arscnescu, Adina : Atanasiu, Gh. : Avram, Mire ea : Avramescu. Mihail: r, 5. 1966; 4. 1967 ; 8. 1968 : 2. 5. 1969. 9. 1950 ; 9. 1962 ; 9, 1965; I. 9. 1967 ; I, 1960, 4. 1933 : T. 2. 3. 1964 ; 2. 3. 4. 196o ; 2. 8. 1961. 3. 1967. ORIZONT ORIZONT B.ieild, Liubontlr : Baron tky. A. E. : Baeevia, G.: BaHnl. I.ad.atau: Viciile • Bslș. Tender ; Bal lac, Ctiar : Baltam*. Camil ■ Bandn, Ml rect : Baivis, Maria : Barbasa, Octavian : Bărbii, Eugen : Bărbii. Gro : Ba rlm, Gtorge ; Bărbii. N. ; Bărbii. Nicolae t Barna. Gloria: Bariu, A. : BJkailll. Sînnrjnda : Rit Ir taci:iiru. George : paralon. Ion: 'iaranfll. Constantin : Darianopol, Virgil: ■ arian. Ion: arsian, Mina : azacu. Alina : iazacu, Mihai : azlmlr. Of la : abolea. Vaslle: bdireanu, Ion: âilman. Ion : alin. Constantin : AlinetCU. Aurel : Slinescu. Matei : Alugirennu. Boris : tpușan. Cornel : II, 1968. 1965. 1963. 5. 1951. 1957. 1965 : 3. 1968 : 8. 1962. 9. 1964. 1957 ; 8. 1964. >0. 1968: I. 1969. 0 6. 6. 7. î. 2. 2. 7. B, 1960: I, 7. 10. 1965. 1956. 1969. 1968. 1961 ; 2. 1965 ; 2. 1968. 1963; 6. 1964; II. 196S. 1969. 1967. 3. 1957; 1960 ; 1. 1955 ; 1. 9. 1969: 11 1960. 2. 5. 12, 1961’: 9. 10. 3. 4. 5. 7. «. 11. 12. 5. 10. 1957: 10. 1966. 966 : 8. 1967 ; 5. 1968. 1967. 1956; 1. 3. II. 1965. 12. 1966. I, 2. 3. 1065. 4. 1955. 9. 1952 ; 12. 1956 2. 3. 4. 1955 : I. 2. 3. S, 7, & 2. 3. 4. 5. 5. 7. «. 10. II. 8. 1968 : 2. 4. 7. 9. 10. 1. 3. 1963 ; 10. 1964 ; 7, 6. 1959 : I. 1061. 10. 12. 1960 : 7. 8. 1961 I. 4. 7. 7963 ; I. 1964 : II. 1966 : 2. 6. 8. 10. 12. 4. 7969. 1960: 2. 6. 7, 10, 1965. 9. 10. 1957 ; 1961 ; : I. 4. 6 ii. 2. 7. 196' : 2. 1967 ; I, 3. 10 1962 ; 5. 8. 1968 ; 4. 1961 ; 2. 4. 1953 ; 6. 1961 ; 10. 1962 ; 4, 1963 4. 1964 ; 5, 10, 1963. 1965. 9. 10. 1962; I, 7. 10, II. 1963 ; 3. 4. 5. 7. 12. 1964 ; 1967 ; 3 6. lî, 6. 3. 1961 ; 1963 1960 ; 1968 6. 6, 2. t, 1968. 1956; I 6. 1961 1965. 1987 1967. 70. II. 1965 : 4. 9. 1966 ; 9. 12, 8, 9. 1968 7. fl»9. 6. 1961. 1968 ; 2. 5. 6. 7. 1969 : 11’. I'« 12. 1962; 3. 7. 1963 ; 1 15. 1964; I. 10. 1965 : 3. 5. 10. 1966 ; 1967 ; 2. 2. 1960. 2, 9, 3. 2. 11 1968. 1965. 1967 ; I9G5 : 1961 ; 194 ; 1066 ; 2.6. 1969 12. 7960 2, 3. 7. 9. 9. 1966 1964 1959. 1966; I, II. rt). 1965; 10. 1963 : I. 6. 1961 ; 6, 12. 1068. 1968. I. 5. 6, 8. 1967 ; 6. 12. 1968. 6. 7|. 12. 1966 : 2. 5. 1966 ; 3. 6, 1967 ; 4. 10. 1968 ; 6.------ 4. 1968 : II. 1967. 1. 1961 ; 1969. 2. 1969. 5, 9. 1964 1966. 1966. 1. 1962. ORIZONT g Urmei. Radu - Oauju. Gh, ; Orbii. M. : Ș. 1961 : 4. 5. IO. 1962 ; 5. 8. 1966 ; 7, 1967; lî, 1968 ; 7, 1569. 6. 7 . 9, 1952; 2, *, 1953. 8, 1956 ; 3. 4, 5, 6. 7. 9. 11', I9S7 : 9. 1958; 2. 10. 12, 1969; l. 1960 : 8. 9. 10. 1961 : S, 1962 : 6. 1963 ; 1, 4. 11. 1964 : 4, 6, 7. 1967 ; Orha. C. : Orna, Radu ! Cernâu|eanu, Natalii : Cerne), Lauren|iu : Chelariu, Traian: Charlea, Aurei : Cbcrteu. Duri i Ghiotan, Constantin : Chipcr-Dinograneea : Chirilâ. loslt: Clilrltă, Ligi a : Chirojwl, Miruri : Chiț. ștor. Itm : Chiuaru, Anuala : Ciobanii, Mim* : Ciobanii. Nie.aișe : Ciobanii, Radu ; Ciocan !vineicu, Rodie* : Cloetrliț. Corman)* 1 Cloclrlle, Llvlus : Clocov, Vladimir : Cioeulescu. Șcrban: Clone*, Nina : Ciulei. Gh. : Ciutei, Miner va ; Claudian, Al. i Cilue, Vitalie : Clopoțel, Iun; Cocor*. Ion : ©RIZOST Codreanu. C. : Cojocarii. Runiiriu* : Cununiei. Areadia Mihai: Comarneieu, Petru : COinSnescu. Surana : Constant, Coinan : Constării, Paul : Constantin, llie : ChnatantlneiHi, Constantin: Constantinescu. Magdalrn* : Coțiieea, An gel a : Corbeanu, N. : COrlaciu. Bnn I Cornavin, Dan : Corne*-Tone wu, Alma ; GOrneanu, D. : Cor nu, p.: Cortacar, lulla : GOtașu. Radu : Cnsna. Aurel: Cwslca. Dilt)ibie : COsteseu. Mariana : 3. 1965. 8. 1958: 8. 1960 ; 6. 7, 10. 1961 : I. 7. 1962 ; 2. 1963 ; 9. 1964 ; 9, 1965 .3. 1966; 2. 10, 196? ; 5. 1966 ; 3, 1969. lî. 1465 ; 9, 1968. 3. IL, 1967 ; 2. 5, 8, 1958. 6. 1908 6. 12, 1999 : 6. 1963. 7. 1967, 7. 1967 : I, 1963, I. 1962 ; 7. 1963 : I, 2, 9, 1961 1 L 7, II, 1969 ; t. 3. 5. 13, 1966 : 2. 1967 9, 1965 1 lî. 1966. 17, 1968. 3. 1969. 8, 1436: 7. 1960. 7. 9. |0. I9S6; 1, 5. 8. 9. 10. fi, 12. 1957; 1, 8, 4, II, 1958; l. 3. 3. 4, 6. 7. 8. 10. II. 12, 1959; 1. î. 4, 8. 9, 12. I9W; 3, 4, 5, 3, 10. 1961 ; 4, 6. 8. |l. 1962 ; 1, 3, 4, 5, 6. 7. 8, 9. 10, 11. lî, 1963 : I. 3, 4. 7, & 9. 10. 1964 : 1. 2. 3. 5, 7, 8. 9, 10. lî, 1263: l, 2, 4. 5. 6. 7, 8. 10, 1966 ; 2. 3. 4, 5. 7. 8. 9. 11. 17, 1967 ; 2. 3, 4. 5. 6, 8. II, 12, 1968; I. 2. 4. 5. 5. 1969. 8, 1958 ; 10, 1900 1 6, 7. 1969. 5. 1961 ; 9. 1969 : 9, 12. IW-6 : 11", 1967 ; 4. 5, 9, lî, 1968 ; I. 19®. 7. 1968. 3. 7, 8, 1967 ; 1. II. 1868. 3. 1950: 2. 3, 1953 ; 8. 12, 14'6; 7. 1957 ; 5 8, IW9 ; 3, 1960; 4. 9. 1961 ; 4, lî. 1062 6, 1963; 10. 1964 ; 9. 1965 : 0, II. 1966; S 1967 ; 13. 1958. 6, 1962. I. 5. 7. 1966 ; l. 3. 4. 5, 8. 9, 19, 1967 ; 3 1968 : 4. 6. 0, 10, 1939 ; B, 1960 : 7. 9, 1962 : 3. 1963 ; 4, 7, 1964 ; I. î. 8. 11. IMS; 6 8. 1968 10. 1999: 6. 9, 10611 3. 1'64; fl, 1967: 7 1063. 2. IMS ; 3, 1957. 4. 19®. If. 1957. î. IMS: 8. 19614. 8. I9M ; 9, 1954; 8, 1960; 1. 8. 1961: 10 1962: L’, 1963: lî. IMM: 2, H«S: I. 6. II 1967 ; 7. 9. 1968. 3. 1960. I. 1963. 6. 1961 6. 9, 11. 1966; 5, 1967 : I. 19®, 3. 1963. 8. 9. 1967. 4, 1961 ; 4, 1957 ; 2. 1961. 4. 7, 9, 1960; fi. 12. 1965 : I, 1066 : I. 10 1967 : II, 1968. 10, 1967 ; 6, 1968. 6, 1968. 7, iw. 11. 1957 ; 1. 3, 9, 1958 ; 2, 7, IC® ; 3. 9. 1961 5. If. 1963 : 4. 8. |l, 1964 ; 5, 1965 ; 2. 1 10. 1068 ; 5. 7, 1969. 3. 11. 1968. 2. 1965 : 3. 1966 ; 2. 1967. 6. iț®. î. 9. 1060 1 12. 1961. 2. 19®, 2. 19®. 11, 11B0 ; 5. 1956. 11. 19® : I. 2, 3, 4, 5. 7. 1960. 7, 9, 1953, 6. 1962 : 6. 1968. Culruș. Ovidiu: C'Mtln. Alexandru : Covaci, Aurel : Cozianu. Theodor : Crainic Adriana, Botez: Cra^oveanu, 0. : Crăciun. Victor : Crăciunescu, Sebastian : Cremene, Mioara : C’eteamu FI-: Crclu, V. : Oișan, Alexandru : Crițan. Constantin : Crișan. Iun : Crîngulcanu. Ion : CrohmMnicranu, Ov, S. : Cnblețan, Constantin : Cucerea nu. Alexandru : Cucii, IIIo Victorian : Curtam. Lucian : 7. 1966 ; 3. 1967 ; 6, 1968. 1. 1953. II. 1«6. 7. 8. 10. 12. 1967. 10, 1963 ; 3, 1965. 3. 8. 1965 ; 3. 4. 7. 1966; II, 1967. II, 1965; 2, 3. 5. 1966; 3, 4. 5. 7. 10,1967. I. 1949. 3. 1968 ; 3. 1963. 8. II. 1957. 1. 12. 1999; 3. 1965 : 4. 1967; 5. 1969. 12. 1962 ; 11. 1966 ; 4. 1968. 5. 1965 ; II. 1966 ; I, 9. 1968. 2. 1961 ; 4. 1962 : 10. 1965. 5. 8. II. 1961 ; 7. 1962 ; 3. 1963. 11. 1965. 4. 1959; 7. 1960 : 3. 1961 ; 4, 1962. 1. 1949 ; 2. 3. 1960, 3. 1967, 7. 1966; 12. 1967. Oaia. Emil : Daieovlci. C. : Damian. Gheorghe : Damian. S. : Dnmșa. Sever : Dan. George : Dan. Savln : Donclu, Dimitrie : Dănciulescu, Șina *. Darva. S. : DnscSIu. Cri^u : Da teu. Iordan : Deal. Alexandru : Dcmetrius, Lucia : Dcmetru. Pan-George : Deznan, V, ; Dlaconeieu. A. : DiJmSrescu. Dumitru : (lima, Simion : 10. 1960 4. 1968. 3. 1950 ; 4. 5. 1951 ; 6. 7. 8. 9. 1962 : I. 2. 3. 4. 1953 : I*. 1964. 7. 1969 ; 12. 1964 ; 7. 8. 1965 : 2, 1966 ; 8. 1967. 4. 1959. II, 1956 ; 7. 1967. I. 1967. 10, 1967. 3. 1968 ; 12. 1960 ; 3. 1962 ; 4, 12. 1964. 12. 1965 ; 5. 10. 12. 1966. 6. 1969; 6. I». 12. 1963: I. 7. 12, 1964; 2, 4. 6. 8. 12. 1965 ; 9, I966 ; 5. 11. 12. 1967 ; I. 2. 3. 10. 1968: II. 1968; 12. 1968. 5. 6. 9. 1964 : 6. 7. 8. lî, 1965 : 3. 6. 8. 12. 1966 ; 8. 10. II, 1967 ; 3. 5. 1968. 5. 1966 ; 3. 9. 1967 ; S. 1968 : 6. 1969. 6. 12. 1956; 3. 7. 1M7 ; 8. 1963 ; I. 1964. 9. 1958 ; 9. 1960 ; 3. 7. 1961. Diina-Coctțiii. Valenti.ia : Dimeny. Ștefan : Dimiiianu. G. : Dlmov, Leontd : Dinei. Dorina : Dinculescti. Fllip : Dinu. Savln : Doinaș, Șt. Aug.: I. 8. 9. 1958 ; 3. 8. 1960: 1. 2, 4, 9. 1961 ; 3. 6. 9. 10. II. 1962 ; 2. 12. 1963 ; 9. 10. 1964 ; 2. 5. 1965 : 2. 6. 9. 12. 1966; 2. 1967. 10. 1960 ; 9. 1964 ; 2. 3, 11. 1965; II. 1966 ; 6. 1969. I. 1949 ; S. 1961 ; 9. 1952. 2. 12. 1950 9. 12. 1967, 8. 1968: 2. 1969. 5. 1957 ; 2, 1958. 7. 1966. Doltngl. Nicolae : Dor an. George : Dorgoșan, Traian : Dorian. Grozdan : Dragomir, Corneltu : Dragomir, Flgcțeanu, Al.: DragnmirevCii, A. " Drago;. Nicolae : Drlgan, Daniel: Drâgan, Ion : Drlgan. Mlhat : Dragomir. Mlhal : DrSgol. Vletoria : Drâgoeaou. Dozei: Drllguta. Slmlon : Dregely, Perene : Drimba, Ovidiu : 6. 8. 9. 10. I9«; 5. 8. |0, 12. 1962; 3. 5. 8. 12. 1963; 4 . 6. 1964: 1, 10. 1965 ; 3. 5. 7, 9. 1966: 1. 2. 1967: 7. fi. 1968. 2. 5. 12. 1961; 4. 5. II. 12. 1962; 1. 2. 4, 12. 1963 : 7. 9. 1964 ; 10. |065 : 4. 8. 12. 1966 ; 7. II. 1967 ; 3. 1968 8. 1958 ; 6. 1969 ; 1. 1961 3 1958: 11. 1961 ; 2. 6. 0. 12. 1965 : 3. 6. 8. 10. 12. 1966 ; 2. 5. |l. 1'67 ; 3. 8. 1968 ; 3. 1969. S. 1967; 3. 1969. 3. 1954 : 4. 1954 ; 2. 1955. 9. 1962; I. 1963. 12. 106? : 12. 1967 ; I. 1969. 7. 1960 ; 10. 12 1960 : 4 8. 9. 1961 : 5. 1963 : 9. 1965; 12. 1965. 2. 1969. 6. 1968 3. 1967. 2. 1950: 5. 1961 ; 2. 3. 1953 ; I. 2. 3. 1964 ; 3. 4. 1956. 4. 1955. ORIZONT ORIZONT Drincu. Șerpia; Drnmaru. D, ; Drnmur. George ; Dnimur, Marian ; Duhcntehi.Qabw. Stelat Dumbrăvi. L. : Dumbrăveanu, Anghel : Dumilrache, Constantini Dumltrasoti, PomplHu : Domltrațll, Andrei : Datailrc^Cii, Geo : Dumitriu, Petru: Dumitra. R, : Dunărei, i-, • Dunlreanti, N, : Duțewu. Mihai: Eflimin. Victor : Elin, Mihai : Kmnndi. Luciani Endre, Kâroly: Enescu. Radu ; Erdely, Itirtlda : Ernyes. Ldsi!6: Evseev, 1. V. : Fablan, Rumul: Fastei. Horst: Fatf. Vasllc. Petre ; Faur. Corneltu : Feld, Karl: Felea, Victor ; Ferencz. Lfrtzld : Fericeam. Sânii, Stela ; Fikar. I.adislau ; Flora, Radu : Florei. Ion : Florei. Rodiră : Fklma-Rarieto, D, : Florei, ii. S'le dae : Florini. 1 Foarlâ. Șerban : Foilor. Florlea : ForeSnu, Agriplna : Fortuneuen, Mdddlina ; Franyd. 7ult.ii> : Frumoșii, Ion : Frunza. Eugen : Frunții. Victor ; Furtun j, Hirta : 3. 5, 7, II, 1964; 3, 4. 8. 7, 12, 1963; 1. 7, l£W; I, 9, 1967 ; 1. 3, L9F« ; 3. 1969. 7. 1956 t. 6, IKT; 3. 1968 : 2. 1960: 8. 9, 1966; I, 1967 ; 3, 9. 11. >968 ; I. 4. 1969, 6. 9. 1966 ; 7, 1968 t 6. 1969. E, JlMhl. 6. 7. 8. 1962 ; 1, 2, 3. 1953 ; l. 2, 4. 1954 ; 1, 2. 3. t. 1966 : 2. 5, 6. 7, B, 9. 12, 1956 ; 2. 3 S. 10. H. 12. 1959: 1, 3, 4. 8. 9. 19, II. 12 4, 5, E, 9, 1957; t. 9, I], Hp3 ; |, 3. 4, 6, 7, 19® ; 2, 3, 4. 6, 8, 9, 10. 1961 ; 2. 3. 4. S 7, 8, 10. 11, 1962; 1, 2, 3, 5. 7, 9, 10, 12 1963 : I, 3. 4. 6. 8. 9, II. 12, 1964 ; 1, 2. 3 4. 6, 8, 9, 10, II, 12. 1965 ; C. 2. 3. 5, 6, 7 8. 9, 10, 12. 1966; 1. 2, 3, 4. 6, 9, II. 12 1967; 1. 3, 4. 6. 8. 9, 10, II, 1968 ; 3. I, 5 7, 19®. S. 1967. 2. 1957 ; 3, I95J. 12. 1961. 7, 1961 ; 16, 1965 ; |, 1966. I. 1W7. ii. irej, 9, 1961 ; 8. 1966, II. 1960 ; 4, 1961. 2. 19®. 1. 6, 7, 1957; 3. 1969 ; I. 2. 1359 ; 3. 1964 10. 1966; 9, 1967. 6. 1968 3. 1866 ; 1. 1566. 4. 1967; 8. 1960; 7. 1963; 7. 1964 ; 2. 1966 ; 3 f 67 ; 11. 1968 ; 3, 1969 ; 3, 1967. 5. 1957. 5. 19®; 1, 10. 1961 t I, II, 1963; 9, 1963 10. 1863 ; 2. 6, 6. 1966 ; I. 2, 3, 4, 1967 11. 1568 2. 19S1. 12. |967. 2. 4, 7, 9, 1957; 10, 196S ; 7. 1066. 8. 1068. 4. 1954 ; I. 1965; 1, 7, 11, 12, 1036 ; 3. 4 1957 ; 3, 1568 ; 8. 1959; 12, 1962; 3. IM S. 1064 ; 1. 1866 10. II. 1064; 12. 1966; 2. 4. 1067; 11. 1864 3. 1931. 3. 1950 ; 6. 7, 1552: 3, 1964. II, 1059. 3. 1967. 5. 19®. II, 10®. I. 8. IW»; 7, IMS. 4. !96t>. 8. 9. 1158 ; 1. 2, 3. 1860; 2, 3. 4, 19® ; 8 1961 : 7. 11. 1962. I. 2, 3, 5. 6, 12. 1963 : 1. 2. 3, 4. 5. 8. 9. 11. 12, 1964 ; I, 2. 4. 6. 7, 8. II, 12. 19® I. 2. 3 . 4 . 5 . 6, 7. 8, 9, 10. 11, 12. 19® 1, 3. 5, 7, 8. 12, 1067; |, 2, 3, 4, 5. g, 9. 9 tO. II. 1968; 2, S, 19091 t. 3. 1956. 12, 1967, II. tWl : 3, 1963 ; 3. 1966. 12. 1962 ; 5. 1961 : 12. 1963 ; 4. 1MB; 10, 1967 3, 19®. I, 1*49 ; 2. 3. 1960: 4. 5. 1951 ; 6, 7. S. 1952 2. 1953 ; I, 1934 ; 2. 8. 1956: 4, 1867 ; 4. 1862 5. 1961 I. Wr il, lr® . 12. 1966, o Ga Ir seu. Constantin : Galctarhi. Mărit : Canea, Horia : Ganca. Vakrta ; Gașpar. Tibor : Gavrillu, l.ccnard : Oenaru. Ovidiu : Georgaseu. G : GcortfcsCu. Oelavian : GeorgcPadeț, Victor : Gheorghc, P.: Ghcorgbe. Vatile: Gheorghiu, Ion . Ghoorgblu, Tafcu: Gherghinescu. Vani* : Ghilea. Sabina : GhiUa, Altcu Ivan : Ghiuriti. Ene* : Giurgiu, Felicit: Goieu. Vas I Ic : Golea. Murit : < njlnpența. Silvia : Gomboșiu, Ștefan : Gorunescu, Valcriu : Got. Petre : Grecii. Anton : Grecii. Viorrl : Grisți.reseu-Bacoi ia, Agattia : G-iRiircu, Gh. : Grozdan. Dorian : I, 1961. S. 7. 10. 12. 1964 : 2. 5. 10. 12. 196S. 3. 1966. II, 1963 ; 3. 4. 6. 7, 9. 10. 11. 12. 1964 ; I. 2. 1966 ; S. 1967 ; 6. 2. 1968; 3. 1969. 4. 1953. 2. 3, 1960 : 6. 7. I9S2; 3. 4. 1963 ; 1. 2. 3. 4. 1964 ; I. 2, 3, 4, 1963 ; 1. 2. 3. 4, S, 6, 7, 8. 9. 10. II. 12. 1956; I. 2. 3. 4. 5. 6. 7. B. 9. 9. 10. II. 12. 1966 ; I. 2. 3. 4. 5, 6, 7. 8, 9, 10. II. 12. 1967; 1. 8. II, 1958: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9, 10. 11. 12. 1969; I. 2. 3. 4. 8. 9. 10. II. 12. 1960 ; I, 2. 3, 4. 5, 6. 7, 8. 9. II. 1961 ; 2. 3. 5. 8. 10. 1962 ; 2. 3. 4. 6. 7. 9. 1963 : 3. 4. 6. 7. 9. 1964 9. 1966 ; 12. 1967 ; 12. >958. I. 1969. 5. 1961 ; 5. 9. 1962. 9. 1965 12, 1966. 6. 1966 4. 1968. 5. 11. 1966 ; 1. 1960, II. 1956; 1'1. 1960 ; 3. 1961; 8. 1963. 2, 1969. 3. 1963 1. 1969. 2. 10. I96S ; 3. 6. 7. 1966; 1, 2, 3. 7. 8. II. 1967 ; 9. It. 1968: 6. 1969. Giiga. Rom ulm: Guri. Silviu : Gula. fiori a : 3, 4. s; 4 9, 9. i. 2. 8. 4. 4. 3. 1965. 1965. 1969. 10. 1967 8. 1967: II. 1966. 1966. 1968. >957 : 3. 1968 1WM ; 4. 8. 1967 ; 2. II. 1968. 1956; 3. 4. 5. 6. 7. I0. I957 6 8. 1959 ; 4, 1960 ; 6. 1969 1960. II. >968 ; 7. 1963 : 4, 6, 7. 12. 1966; 1, 4. 7. 1'67; I, 3, 5, 1968. 3. 5. 1962: I. 9, 1963; 1. 4. 7. 10. 1961 ; 2. 6. 10. 1965; I. 7, 12. 1566: 7. 1967; 3. 12. 1968; 3. 6. 1969. H Hagiu. Grigorc: Hagiu. Nicolae: Ilara Iamb. Ștefan : Hlrtlu. Al. Dan: llehn. tise: Heinrich, Altred : Herberescu. Dlana : Hinoveatiu. Ilaric: Htrțova. S. : Hoidaț. Spini : Holbați, Nicolae : Horea, Ion : Hotnog. Doina: Husar. Al. : 12. 1060. II. 1963. 12, 1962. 7. 1966 ; 5. 1967. 7. 2. 1969. 7. 9. 10, 1962 ; I. 10. I<« : 2. 1964 : 10.1965. 2. 12, 1967 ; 1. 3. 5. 1968. 9. 1959. 9. t969 9. 10, 1961 ; 2. 6. !96l. 6. 1957. I. 1950 ; 3. 1936 lacoban. Mlrcea, Radu : lacobescu. P. : lanrn. Lefter Ion : lăncii, Traian : lăncii. Victor : 12. 1961. I, 1919; 6, 7, 8. 1952; 4. 1953; 4. 3. 1961 ; 7. 8. 1966. 3, 1966. 12. 1066 ; 3. 6 9. IW ; 12. 1932 ; I Idu. V. : lenea. Ilie : Icrcmieiu. Traian ‘ 4. 1967. 3. 1960 5. 1967. 7. 1969. 1967 ; 9 lr68 ; i >'6 I. 8. 1968 ; 4. 1960 : 6. 1963 ; 5. 7. II. I9M : 1954: 2. 1961 ; I. 7, 1965 : ORIZONT * Icnea. Doina : — Ilea. Th. Ion : Ulei, Laur : lllescu. Doina : lli«cu. Matei; lllescu. Ion : Imbri, tosil: Imbrl. Nicolae: Indriej. Alexandra : loan. Gabrleia : Ioana. Nicolae : ton. Dumitru M. ; lonescu. Costel : lonescu. Horia ; lonescu. Veronlca : loniti. Ana : lordache. Aurei : Iorgovan. Ion : totemici. Sallustia : Iova. Gcorge : Irimescu. Petre: Isac. Victor : Isanos, Ellsabeta : II. 1968. I. >2. 1967; 9. IM»; 2. 6. 1989. 2, 1960 ; 8, >962 ; 2, 1963. 2. 1969. 8 I1SH 1963 ; 10. 12. 1364 ; 3. 6. 10. 1965 ; 9. 1937 6. 1968; I. 1969. 7. 1967 ; 4. 1968 ; S. If®. 2. 1950. 7. 8. 9. II. 12. 1962 ; 2. 3. 4. 6. 7. 8. 9. 11 II. 1953; I. 3. 5. 7. 12, 1964; l'. 3. 6. 7. 1 10. II. 1965; I. 2. 3, 4. S. 6. 7. 8. 9. 1966 2. 3. 4. 6. 7. 8. 9. 10. II. 1967; I. 2. 3. < 5. 6. 9. 10. II. 1968; I. 2. 3. 4. 5. 6. 7, 196! 2. 7. 12. 1967 ; S. 1968 : 3. 19®. S. 1967; f. 8. II. 1968; 3. 19®. I, 1968. 6. 8. 1957. 3. 1967. I. 1969 2 . 4. 1953 ; I. 1954. 4. 1963 4. 5. 1951. 10. t962 II. 1968. 12. 196. 8. 1968 hian. Iile: hfan. Claudius Mlron : luca. Ion : lullu. Al. : Ivan. Maria: Ivan. N.: Ivanov. G. N.: Ivasiue, Al. : Ivincscu. G. : tzbâsescu. Gh. : IzsAk, LAszIA : 3, 1965. 1561. 3. I96OT ; II. 1966; 8. >959 ; 8. 1960; 3. II 6. 1968. 4. 1957 ; 10, 1959. 7. 1966; 12. 1967. 3. U968. t II. 1968; 4. 1969. 3. 1956 ; 7. 12. 1956 ; I, 2. 3. 4. 6. II. II 1967 : 1. 3. 8. ir, 1958 9. 966; 2. 1957 1. 1968. 5. 1961 ; 4. 1961; 1. 1966; 12. 1967; 1.1961 6. 1961. 3. 1960. , ’ Jebeieanu. Al.: Jebeieanu, Eugen : Jlanu. Codruta : Jlvan. I.: Jlvcovlcl, Mlrko : Jompan, D. : Jucu Atanaslu. Luda i ORIZONT Juhâsz. Gyula : Jurca. Rovina Ion : Jurchescu. Liviu: Jurescu. Ion : Jurjicâ. Timotei: Jurma, Gh. : Kato. SAndor: Kehrer, Hans : Kernbaeh. Victor: Kiss. Jend : Kivu, Dinu ; I. 1949 ; 2, 3. 1950 ; 4. 5. 1961 ; 6, 7, 9, I9S2 I, 2, 3. 4, 1953 ; t. 2. 3, 4, 1964 ; I, 2. 3, fl I. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 10. II. 12. 1967 ; I. fl 1935; I, 2. 3. 4, 5. 6. 7. 8, 10. 11, 12. I966B 3. 8. 9. 1968; I. 2. 4. 1969; 6. 7. 8. 9. ifl 12. 1909 ; I. 3. 4. 7. 8. 9. II. 1960 ; I. 2. fl 6. 7. 8. 9. 10. 12. 1961 : 2, 4. 5. 6. 8. 10. 1962]; 2, 3. 4. 7. 8. 9. 10. 12. 1963 ; 2. 3. 5. 6. fl 10. 12. 1964 ; I. 2. 3. 4. 5, 7. 8. 9. 10. li, 12, 1965 ; I. 2. 4. 6. 9. 11. 12. 1966 : 3. 8. fl 12. 1967: I. 3. 4, 8. 10. II. 12, 1968; 1. fl 6. 19®. 6. 1956; 12. 1967; II. 1968 ; 8, 1962; 7. fl 1964. I. 1963. 4. 1961': 8, 1952; I, 1963; 12. 1966, 10. 1964. 3. 1965 ; 10. 1967. I. 5. 6. 9. 12. 1967 ; I, 11. 1968 ; 1. 9. ifl 1969 : 4. 1962 ; 3. 4. 10. 1963; 6. 1964 ; fl 1%5 : 7. 1966: 12. 1967 ; 10. 1968 ; I. 190 5. 12. 1966. 7. 1966 : 12. 1967 ; II. 1968 ; 3. 1909: 4.6, 196! 3. 7. 10. 1960 : 12. 1966. 1. 5. 8. 1968. 9. 1961 : 6. 1962 ; 6. 1963; 4. 1964 : 6. 1956. 8. 1968 ; 4. 19®. 3. IW6 3. 1960; 2. 1953 ; I. 19'5 : 4 7. 1957 ; 2. 10. 1959; 9. 1961. 10. 1956; 10. 1961. 4. 1966. 3. 1968. Koeh. Wllli - Kornls. El*e Kubin. Ende : 5. 7. 1962. g 4. 1965. 2 4. 1951; I. 1955; II. 1966; 7. 8. 9. 1969; tl. 1968: 5. 10, 1961; 3, 7, 9, 1965 : 3. II. 1964; I. 7, 8. 12. 1965; 2. 12. 1966 ; 4. 7. 1967 ; 3. 4. 1968. Libcscu. Ion : Labiy. Nicolae: l.alcscu. Traian : UazM. Bilint : LăszM. Magdalena : Lavric. Gh. : Laza, Traian : Lazir, Dumitru : Lazir. Monica : Lazir, Virgil : Lamkeanu. Gh.: LAncrAnjan. Ion : LAzârescu. Claudia : Uzireacu. Petru: Leahii. Gheorghe : Lelboviel, Beatrice S Leon. Aurel : Levin, Sergiu : 12. 1968; 2. 1969. 3. 4. 1965 ; 4. 5. 1956; 12. 1967 10. 1967 : 12. 1900. 7. JL 9. 1. -5, 2. 1956. 9, 1962 : 2. 3. 1963. 1962 : 2. 1953. 12. 1968- 1968: 7. 1960. 1960. 9, 1962 ; I. 1963. 1950. 8. 1964. I. 1963 : 6. 1963. 3. 1960. Liebhard. prânz : Lillin. Andrei: 12. 1960; II. 1961 6. 7. 8. 1962 : 1. 2. 3. 1963: I. 2. 4. 1954 ; 2. 3. 8, 9. 71. 1967 : 8. 1968; 2. 3. 10. 12. 1959; I. 10. 1960; 2. 9. 10. 11. 1962; 4. 7. 1963 ; 6. 1964 ; 3. 7. 1967. 4. 1591 ; I, 1963 : 3. 4. 1964 : 2, 4. 1965; II. 1956 ; 5, 10, 1959 ; 4. 8, 1960 ; 6, 1964 ; 12, Li nu. Gri vor-Adela ■ Llteanu, Ata : Litiu. E.: Loga. Ignea : Loga, Ion : Lotreanu. Ion : Lung, Mariana : Lungu. Alexandru : Lungu, Pavel : Lungu. Vera : Lupulercu. losif : 1966; 10. 1967; 10. IL 1968. 5. 1961; 5. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 1961; I, 2. 3. 4. 5. 8, 9, 10. II. 12. 1962 ; 2. 5. 7. 9. 10. 12. 1963; 7. 8. 11. 12. 1964; I. 2. 3. 6. 6. 7. 8, 9. 10. 12, 1965: I. 2. 3. 4. 6. 7. 8. 9. 10. II. 12. 1966; I, 2. 3. 4. 5, 6. 7. 8. 9. 10. II. 12. 1967 ; I. 2. 3. 4. 6. 7. 8. 9. 11. 12. 1968 ; I. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 1969. 12. 1967. 5. 1961'; 6. 7. 0. 1962; 2, 1953, 1. 4. 1959; 6. 1967 ; 9. 1968. 6. 1961 : 1. 1963. 10. 1961 ; I. 1963 ; 2. 1968 7. 1965; |. 1966; tl. 12, 1967 ; 3. 8. |C«8; 5. 1969. Magdln. Dragomir : Maiorescu. Tom a George : Mandica. GyArgy : Meniu. Adrian : Manolescu, Gabriel; Manolescu, Ion Sofia : Mânu, Emil: Marandluc, Cornel : Mareea. P. : Marclan. Marcel: Marcoviceanu. Ion : Marcu, Olimpia : Marian. Michei : Marian, Mlreea : Marian. Virgil : Marica, Viorica : Marin. Ioni(8 : Marina. Felicia : Marlnca. Felicia : Marino. Adrian: 4, 10. 12. 1968; 6. 1969. 4. 1957 ; 9. 1966; 7, l9ft>; II, 1962. ■ 3. 1962. 1. 1964. 5. 1951 ; 6. 7. 8, 9. 1952; I. 2. 1963 : 1. 3. 1354 : L 2. 3. 1965 ; 9. II. 1967 ; 6. 1962. 11. 1960 ; I. 1962 ; 2. 1965. 3, 1965; 10. 1966; 7. 10. |f. 1967 ; 9, 1958 ; 4, 6. 1969 ; 5. 1965 5. 12. 1966 ; 5. 1967 II. 1968; 3. 1959 • 5. 1969. 3. 1967. 4, 1963. 6. 8, 12, 1965; 2. 5. 10. 1966. 4. 1985. I. 1957 ; f. 2. 3. 8. 1959; 6. 1961. 3. 1957; I, 1958 3. 1964 ; I, 2. 1955: 12. 1961. Martin. Bologa Aurel : 4. 5. 1961; 6. 7. 1962; |, 3. 1953 ; 4. 1954; L 2. 1965; I. 1956; 8. 1958 ; 6. 1968 4, 1966 ; 2. 6, 7. 9. 1956 ; 8. 1958 ; 2. 1960; 12, 1964. ORIZONT g Martinescii. Perlele: 2 MarllnovicL l*.: Materacn Mihai : Manrer. Georg; Mavrig. Mlhall : Maillewii. Virgil : Maxim, Ion : Maximillan, Ion ; MJdii|a. Hie : 3. 7, 2. 2. 7. 8, 1961. 10, 1057 ; 9. 1962 : 7. |W5 ; S. 11166 t 3. 1969. 1967. 3. 7, 1963 ; I. 11, 1964 I, U. 1987 ; 8. 1968 10W, ORIZONT MSinețcn. Tndor : MA11I. Ga vrii : MAiimcu, Clio: Mlrgean'i, Ș colar : Medekanu. Horla : Medc1*|. Florin Dan ' MeltOlO Ton : MrtihMeii, Gabriela : Mellna. Jirael: Mrn'irs Pmrdici ; Merulh. Florie* : Mrtea, Alexandru : Mele». Oetavîan : Mini, Dl : Mim, Ion Gh. : Micii, Mlreca : Micimi. I', ; Mihall. Ion: Mlhaladif. C. N.: MiliaLc, Aurel: MUiSmii, GenrEO : Mlhlllncu, Florin: MHiăltewu, P. - Mlhul. ion : Mlkiivemni, Tețti : Mttoț. Gh. : Mtoc. Inn I. : Mi ic. Shnlnn ; Mii ,11, Livill : MEimellr. Virgil: MUru, D, 7 Min -1 .crea, C. : Milita. Ion : Modeil, Morarii: Moța, Ionel ; Moldrwan. Florlan : Morutan, lorii: Moine, Nicolae : Moț. Tihc-iu ; Mugur, Florin : MiMClan, Ivo ; Muntean, Georire: Munțcano, A, D. : Mnnltanu. Francii* : Mujitmnn. loan P.: MiLu|r*no. lv, ; Munieamr, Ștefan : Mlințim, Adrian : Mwnrhi, lom; Mnrarlu, P.: Murii rații, D. : MurUținu. Teodor ; Murețainl. Marcel : II. 1959. tl. 1968. 6, 7, 8. 9. lî. 1966 ; 1, 2. «. 7. 8. 10. II. 1967 I. 3. 4. 5. 6, 8. 9, 10. 11. 19681 3, 6, 7, 1069 7, 1957 ; 2. 1961. 9. 11. 12. 1966: 1. 2, 3, 4, 5. 6. 7. 8. 9, 10 1967: I. 2, 8. 9. 1968 : 5, 6. 9. 10. II. 1969 I. 4. I960 : 11. 1963 : I. 10. 1961: 4. 5. 6. 12 1965 : 3. 6. 8. 1966 ; 3. 10. 1967 ; 5. 8. 9. LÎC8 7, 1917 ; 3. 1961 ; 8. 1962 ; 6. 1963. I. 1953 ; 3. 1964 ; 1. 4. 1965 : 8. 1967 ; 10, 1962 6, 1961: 6. 1065; 8. 1966 ; 1, 1967. 2. 1936. 1. 198.4 7. 1969. 5. 1957. 3. 1961. 12, 1'962 12. 1952- 10, 1965; S. 1967. 12, 1960; 7, 1961': 5, 1662 ; 1, 5, 1»3. 1. 3. 5. 8. |0. 1936 ; 2. 3. 4. 5, 7. 8. 9. 10 II. 1957; 1, 6. 1958 ; 8. 10. 1969 ; 1. 7. 8, 10 1960; I. 3. 6, 9. lî. 1'961 ; 3. 10. 1962 ; 2, 6 1963; 2, 6. 1065: 1. 3. 8. 12. 1966 ; 2, 8. 9 11, 11957 ; 4. 6. 8. 9, 10, 1958 ; 2. 4. 6, 7. 1969 4. 1^56 : 8. 1958 ; 7, II. 1963 : 4. 1964 ; 5. 1163 3. 1965, 2. IS5S: 3, IIP9 ; 12, 1962 ; 10. 1963; 11.1965 10, 1966, 6. 183. 8. 19'8 ; 8. 1950 ; 4. 1961 ; 9. 1962. 4. 1954 : 1. 5. II. 1962 ; 3, 1963 : 4. 10. 161 2. 3. 5. 8. 1'1. 1963 : 2. 3. 4. 5. 9. II. 1966 6. 12. 1967; 3, S. 1968. 6, !«7. 7. 19’6. 8, 1964. 2. 1969, 3. 1956. 12. 1957 : 7. 1959 ; 5. 1961’. 5. 1956 ; 9, 1956 ; 3. 1969. 1. 1958 : 3, 1962 ; 3. 1583 ; 3. 9. 1967, S, 8. 1'163 ; î. 7. 10. 12. 1964 ; 2, 9. 1965 ; 1 6. |l«6 : I. I. 1967 ; 6. 1969. 2. 1956 : 3, 7, 1956. 2. 1987. 2. 1966. 3, 4. 1934 : 3. 1956 ; I. 3. >956 ; 2. 10. 1967 10. 1966; 9, 1968; 2. 1969. 11, 1968; 4, 1959 ; 7, 1960; 6, 19®. 8. 1O. 1965 ; 2. 5. 1966; 10. 1967 ; 10, 1938. 6. 1957. C 1. 5, 10, l«5 ; 5. 1967 ; 4. 9, IM& 5, HG7; 12, 1959: 7. 1960, 3, 1953. 3. 1921 : 10. 1957. 4, 1950; 6. 1962; 10, 12. 1953 ; 7. 10. 1964 8. 1968. t, 1961 : 7. 1963. 3. 1'68: 6. 19®. 4. 5, 1968. 2. 1966: 4. 1961. 12, 1967 ; 12 >968. 4. 1'68 : 4. 6. 7. 1969. 9, |95î; 8, 11853; 2, 4, p, R, |i, |2, i<®4 ; f 8. 10. II, 12, 1'65 ; ?. 1966. II. ITZ1: 1, 4. I2. 1961: 9. 1962; 4. 1'03; 11. 1966; 12. 1968 : 3. 7. 1960. 3. 1963. 1. 1976; 12, 1957: 3. 1962 ; 5. 9, 1963 : I. 3 12. 1965; 10. 17. 1966; 4. 1968 8. 1964. 8, 12. 1956; 11, 1957 ; 11. 1958; 8. 1908. 4. 1058. Wn . ța:>. Rusalin : Murcțlanu. Ion B.: Murgii, D. ; Pelru : Hutațcu. Dan : Mutiu. 1. : Miille-, Traian : 4. 1951 : «. 7. 8. 1952 : I. 3. 1953; 3. 1961 ; 3. 1965 ; 5. 6, 0. 1966 ; 8. 1939 ; I. 1980; IC. 6. 1961 ; 2. 6. I$I2. 7„ 1968. 3. 1X8: 1. 4. 1959; 1. 1953. 12. 1959; 4. 12. 1960; 6, 1561 ; 4. 1962 : 6. 12, 1963. 10. 1967 ; 2. 1968 ; 1. 1969. II. 1961. 1. 1963 Nancu. C. ; Natim. Gel Iu : Vâtturaț Petre : Neacsu. Iulian: Neamtu. Leonlda : Nedelcti. Eugenia : Ncgoit*. Marin : Negolțeacu. Ion : Negrea. Nicolae: Negru. Ion : Negulescu. Mlhai : Nemoianu, Ana : Neuman. S. K. : Nlchifor. Maria : Nichiia. Alexandru : NIcoarA Maria : Nicolae. C. : Nieoiaescu, T.: N.colacscu. Vaslle : Nicolae. toana : NieolielOiu, Dumitru: Nlcolovlcl. George ; N r-eicu. Alexandru : Nic.iovlcl, C. : Nno oviel. V. : Nistor. Cornellti: Nritur. Virgil : Nltu. Radu : NitukKU, B. : Novac. Ion : Novac. Maria : Novac. Mlhai : Novdceanu. Darie : Novicov, Mlhai : I, 1954 ; 2. 1956 ; 5, 1967. 6. 1964. 9. 1959. 4. 11. 1965 ; 2. 1968. 8. 12. 1960: 6. 1961 ; 1. 1962. 3. 1967. 6. 1968. 10. 1967. 6. 1966: 12. 1063. 5. 7. 1966 ; 12. 1968: 2. 4. 4. 5. I.W. I. 6. 10. 1956; 2, 1957 ; 4. 1959; 12. 1960. 9. 1961 II. 1968. 4. 1953 ; 1. 2. 3. 1964 : I. 1965, 12. 1962. 1. 1950 ; 4. 1966 ; I. 4. 5. 6. 7. 9. 12. 1957; 3. 1958 ; 9. 1959 ; I. 2, 4. 8. 9. 10. 12. 1160 ; 1. 6. 1961 : II. 1962 ; 2. II. 1063 : 1, 3. 6. 1966 : I. 6. 12. 1967 ; 7. 1968 ; 6. |£W. 2. 1064». IV. IW. 1. 1969 ; I. 1962; I. 6. 1964; I. 6. II, 1963; 2. 1966; II. 1968. 2. 1950 ; 5. 1951. 7. 1967 ; 5. 1969. 1, 1919; 3. 1950. II. 1967 ; 1. 1958. 7. 1965 • 1. 12. 1966 ; 6, 10. 1967 ; 2. 6. 8. 9. 10. 12. 1968. 3. 7. 1989. 2. II. 1968. 10. 1967. 6. 10. t957. 7. 1966 ; 8. 12, 1967 ; 1. 5. 1968 ; 1. 1969. 2. 1950; 6. 1961. 2. 1067. 2. 1960. 5. 1969. 6, 1966 ; 5 1961 ; 7, 1963. Oallde, Petre : Oaneea, Urau. G.: Oarcițu. loan : O:avlan. Maria : CHranu. Anijoara ; Olariu. Ov. V. : Otncvcu. Corneliu: Onea, Maria : Oprean. N. : Opreanu. Sabin : 9, 1961 ; 5. 1964; II. 1965 ; 6. 9. 10. 1966; 8. 1967. II. 1967 ; I. 1958. 1. 1956 ; 7. 1963. 5. 1962. 10. 1966; 9. 1967 ; 2. 1989. 6. 12. 1166 12. 1969: 12. 1961 ; 3. 12. 1962 ; 8, 1943; 2, 1964 ; 4 . 9. 1965 ; 9. 1066. 4. 8. 1961. 8. 1962 ; 2. 4. 6. 1966; 6. 7. 1957. 2. 10. 1965 ; 3. 5. 12. 1986. P Pilii. Anton: Pamfll. Eduard : Pinalt. 1. : Pana t*wu. P. P.: Pinii. Constantin : Panâ. Sita : Pancu, Silvia : Pandora. Florian Ion : Pantea. losif; 12. 1967. 4. 1997. 9, 1950. 9. 1968. I. 1961. 9. 1965. 7. >957. 3. 1965. 4. 1963 : 2. 5. 8. 12. 11. 1966 ; 4. 9, 1967 ; ORIZONT 107 1964 ; 1. 5. 7. 1965; 5. 5. 1968. Pnpu, Edttar : Pardiu, Piston: Pas. Ion : Pascu. Constanlln : Pascu, Petre ; 10. 1967. S. II. 19*4; II. 1963 ; 5. 1966 ; 5, |<® PauJescu. Petre : Pavelescu. Oh. : 9. 1967. 1. 4. 5. 9, 10. 196! : II, 19®. 6 8. 10, II. 12. 1966; 1. 3, 5, 7. 8. 9. || |» 1957; I, 8, li. 1958 ; 2. 4. 6. 8. 10. IS60 - 4. 10. 19»; 6. 9. 1961 ; 9. 1962 ; 4, 5, 1963 ■ 2. 5, 8, 10. 12. 1964 ; 1. 4, 5, 1965 ; |, 2 ițim 12. 1966. 2. 19» ; 4. 5. 1961 ; 6. 7. 0, 1952 ; 3. 4. 19'3 ; 2. 3. 4. 1954 ; 4. I96u ; 2. 3. 1966 ; 3, 1967 : 10. 1959 : 8, 1960 ; 9. 1961 ’ ORIZONT Pavelescu. $telan : Patărlu, h'atalla : Pâlrațcu, Hori» : Pdtrațcu, Ion : PAun, Gcor kc ; Paune-icu, Adrian : Pdunoscu. Constantin: Pârvu. N. D, : Perez. Hertha : Periau, Tlberiu: Perpesslcius : Petraehe, Ion : PePe, Vaslle : Petre». Ion : Petrescu. Florin Mihni : Pelrescu .Sorin; Pctroiu, Deliu : Petroman. Pavel: Pelroveanu, Mlhail: Pelrovicl, D.: Peirovlcl. Ol Sa : Picher, Severin : Ple»s. A. : Ploețieanu, Grigore : PiHlIypnl, Ana Maria : Poenaru. Romeo : Poiand. Volburii, Nisturaj : Poieacu. VlrRil : Pop. iulian: Pun. Vasile : Popa. Gcorsc ; Popa, Ion : Popa, Mariana : Popa. Mircea : Popa, Oetavinn : Popa, Victoria. A-: Popescu, Adela : Popescu, Alexandru : Popescu. D. R.: Popescu, Ion Apostol: Popescu. Udam Luci» : Popescu. Lucrctla : Popescu. Petre : Popescu, Tdu : PopeseirNeeurJ, Al.: Popetl, Corne Hu : Popiți, Gr, : Popovlcl, Jl va : Popovlci. Nebolja : Popovlcl, Tltus : Purumbacu. Veronlc» : Poloceanu. Ana Marii : Potopin. Ion : Prehpceanu, Nleolae : Purdelea, Mariad.utt»: II, 1964 ; S. 1969. 12. 1957 ; 4. 1954. 1966 ; 2. 1S65 : 3, 13, 1967; 3. 1966. 5. ». 11. 1963; 1968 : 2. 5. 3. IC65 ; II. 1965 ; 8, 1968. 1966. 19», 1962 6. 1965 ; 2. 19» 1 6. 19®. 1961. 3. 4. 1967 12. 1962 ; 12. 1357, 5, 10. 1968 2. 4. 1969. I. 1964 ; 7, 10, 1965 ; 8, II 19»; 5. î, 3. 2. 8. 1967. 1957 ; 19®; 1966. 1959. 19» ; 11. 1967. S. 3. S. 9. 067. 1960. 1968. 1963 9. 1967 ; 5. 2, 6. 1966 3. 8. 2. 5. 5, 3. 1958 ; 9. 1959 ; 6. 1«2 1969. 1960 ; II. 1961 ; 3. 1963 10. 1964 ; 12. 1965; 11 1968. ; 6, 9. 1907 ; 1. 2, 3. 7. 9, 1969. 1968. 1952. 1949. 1966; 11. 1967. 1969. 1968. 1966 ; | 1968. 6, 1963. I. 1964. 3. 1958 ; 2, 5. 1959 ; 1963 ; I. 2. II 1969, 1961 ; 1961 ; , 1964 II, 1967 ; 5. 1968. S. 5, 1964. 1966; 1'66: 6. 11. 1968 7. 1962. 4. 10. IW2; 3. 4. 10. II. ; 10. 1965 ; 4 . 8. 1966 : 4, 12. 1985 : 3. 1966. 5. 1902 ; 5. 1968. 2. 9. 1966 ; 9. 1967 ; 7. 19®, 4. 1954; I. 19®; 1. 1®6. 12, 1959. 4. 1968. 12. 1960 ; 6. 1968. 1. 0. 19®; I, 4, 8. 1960. 1. t949. 4. 1961 ; 12. 1966 ; 5, 6. 7, 1966. II, 1967. 7. 12. 1966 ; 10, 1968 ; S. 2. 19®. 3. 1165 ; |. 3. 12, 1966 : 4, 5. 1968: I. 3, 19®. 3. 1960 ; 4, 1951 ; 4, 1953 : 2. 4. 1964 ; 1. 1955 ; 2, 3. 4. 5. 6. 11. 1966: 3, 4, 6, 8, 9. 12. 1967 ; 8. 11, 1958; 1. 3. 6, 9. 19» ; |. 2. 3, 4, [0, I9Ș0 ; 6. 12, 1961 ; I, 8. 9, 1962 ; 6, 9, 10, 1965 ; 5, 1967 ; 9, 12. 1968 ; 1. IfW. t. 1983 : 9. 1961 ; 10. 1966; 10. 1968 ; 2, 5. 1969. 6, 1956 : II, 1967 ; I. 1988; 10. 19»; 7, I9®; 7, 1961 ; 3. 5. 7. 12. 19®; 2, 1964 ; 3. 19». 6. 10. 1956 : 8 1957. 6, 1958; 8. 1960; 8. 9. 19® : II. 1963 ; 4. 6. 10, 1961 . 1. 3, 6. 10. 12. 1965 ; I. 2. 3. 4. 7. 9, 12, 1966; 4 , 9. 1967 ; 4. It. 1968; 4. I963: 10, 19®; 7. 19®. 12. 1967. 9. IMS. li Rachlei, Dini-; 3 1055 ; 7. 11S6 1 1. 7. 12. 1957 : 3. & 1938 1 2 1. 5, 7, 8. 1959; 2. a. 9. 10. H. 12. 1960: I. 3. 4. 5. 6. 1961 ; 3. 4, 3. 8. 9. 10. U. 1t»2 ; I. 2. 1, 6. 10. 12. 1963 ; 1. 6, 9. 12. 1901 : I. 4. 7. 9, 13. t965 ; l, 3. 4. 6. 8. 10. 12. l«6 l 2. 1, 5. 9, 12. 1967 : I. 2. I. 7, 8. 11, 1968 ; Rarotă. Tullii : Radu. Hori* : Radii, Zaharia t Ranga. Vasîle : Rahoveanu. ion : RaiknV, Svflomlr : Raku, Al. : Ral cu. Lucian : R*u, Aurel: Răul. Oct. : Rebreanu, Dan : 4, 1968; I, 5. 1969. I. 4. 1959; 9, 13. 1960 : 2. 7. 12, 1961 : 4, 1962 ; |, 2, 3. 5. 1963 ; 2. 1961. 8. I« ; 2. 1960. 10, 1965; 9. 1966; 7, 1967. 7, 1960. 4, 9. 1965 : II. 1968. 9. 12, 1956; I. 1957, 6. 7. 1932; I. 2. 1953 : 8, 9, H, 1956 : II. Rebreann. Fanny Livlu ; Reales. Huria ; Reu. TralBn : Ren*. Viorica Adriana ; Rizac, Marin : Rhnneaniu. Petru : Rlncn, Gmrite : Rlpearui. ValerfiT; Roman. Ileana : Roman. Llvlu : Roșia nn. Dumitru 3 Rotariu, Slmion ; Rotam. Dan : Rozknt. pavel : Rueni, Radu : Ruja. Al. : Ruja. Gh.: Ruiu. Liriu: Rimi. Victor : 1966 : II. 1967. 10. 1954 2, 3. 1977. lî. 1966: 5. 1969. 3. 19W. 2, IMO. 7, 1J® 12. 1957 ; Ș, II, 1938: 7, 12. 1959 : 4. 1960. 3. 1957. I. 6, 1963; 3, |mon. Petre ; 1 Sori an u. VLad : * Speranță. Verile: l Speranjia. Dorin : . Splrldnneanu. N. : * Spinii. Al. : Spoială. Vațllr : j Stahl. Henriettc Yvonm : r Stan. Elena : L S»«n. 1. : Stan. Marin : *• SLinca. Radu : ; Slănescu. Heinz : I, 4. 1060. 3. 1952 10, 1956; 10. 11, 1967 ; 3, 4. 1959 : 3. 1963, 9, 1960 : i. 7, 1961 : 1. 5. 7. 1965. 2, 1959 ; 3. 1960. 1. 1956 ; 2. 9. 19&S : 9. 1965. a, mi. 2. 1957. 11. 1867. 1. 2. 7. 1968, 1. 1953. 12. 19561 I, 4. 1957. 11. 1956; 12. 1964 ; I. 6. 8. 1963 ; 2, 5. 0, 1C, 1966 ; 6. 11. t968 ; I. 19®. 3. 11. 1968: «, 7. o. 1959; 7. 1963 : 6. 1964; 4. 5. 6. 19®. 3. 4, 1955. 11, 1957. 4, 195.4; 4. II. I9W; 8. 1907 8, 1966; 10. 1959, el-, I 3U7; 11. 12. Ir61 : I. 3, 7, 12. 1962; I, 1903, 9. 966 : 7. 10. 1967 : 4. 1968 : 5. H®. 5. 1968. 8. 1961 2. 196b. 3. 1956 ; 9. 1956. II. 1961. 6. 11168. |, 19611, 1. 2. 9. 1958. II. 1»7. ORIZONT Q Stăne*eil. Nichita ; Stelarii, Dimllris ; Stcoan, Mie. : sireinetcu, Al.: Sterpii, Gțorge; Stlno, Aurel George: Stoc, Nicolae ; Ștocnescu, Petre: Stoia-Udres, Ion . Sliaan. Al.: Stoian. Sorin : Slolanov. T. : Slreea. Petre ; II. IM3; 1. 6, IA. 1964 ; 1. 9, tt, 12. l9«; I, 7. 11. IO® ; 2. 4. 7. 1987 ; I. Iți®, tl. 1e, Eugen : Tanase. Tudcr : TAusan, Victorii Ana : Țintii. Nicolae ; Teclu. Mihai: Tetsan. Arcadie; Trlegut Mlreea ; Teleacii. Mihai ; Teodor canu, Ionel : TeoditTMCu. Dumitru Ion; Teodoreacu, VirRil : Ternovicl, Olimpia ; Tiu odurcMii, Cicerone: Theoloc icu. Măriei» : Theodo tăcu. BUh, Ion : Ș II. 1956; 2, 1®7: 9, 12. 1960; 3. II. 1961 ; 9, tl, 1962 ; 7, 1963 ; 1. î. 0. 9. ||, 1904 ; |. 8, 6, 7, 8, II, 1965 ; 8, 7. 1906 ; 5. 7, 8, 1967 ; l. 4, 6. 8. 1968 ; 4. 1969. 2, II, 1967 ; 1. 1968. dl IWU> 10, 1965 ; 1. 3. >966. 12. 19®. 11. 1964 ; 10. 1965, 12. 19®; 5. 10, 1961 ; 3, 5. 0, 10. 11, 1962 ; 2. 3. 4. 7, 9, 12. 1963 ; 1, 3. 7, 8. 11, 1964 ; 2, 3, 7, 8, 10, II. 19® : t. 3, 4. 7. 9, 10, 1906; 3. 10. 12. 1967; 1, 2. 3. 4. 6, 9, 11. 1988; 4, 7. 19®. 2. 1959. 10, 1960. 9. 1975 ; II, 19118. 7. 1966 3. 12. 11'7; lî. lOSO 5. 1959; 10. 1900; ll, 1904. 12. 1W7. 9. 1960; 8. 1961; 6, 1966; 7. 1988; fl. 1985 ; 2. 1966 . 7. 1966 ; 8. 1967 ; 10. 1968. 2. 3. 1950 ; 4. 8, 1991 ; 6, 7. 8, 9. 1952 : 1. 3. 4, 1953 ; 1. 2. 4. 1904; 1. 2, 3. 4. 19» ; I. 2. 4. 5. 6. 7. 8. 8, 10. t2, 1956 ; 3. 4. 5. 8. «. 1957 ; 2, 9, 1958 ; 11. 4. IBM ; 1, 12, 1960; 4, 9. 11. 1960; 2, 5. 6, 9. II. 12. 1961 ; l, 6, 8. 1962: 7. 6. 7, 10. 11. 1965 ; 3. 5. 1968. 8. 960. 10. 1963. 5. 1909, 1. 1966 ; 8. 1960. 10. II. 12. 1963 ; 2. 3. 4. 12, 19® : 5. to, 1967 ; l. 11. 1958: 12. 1959; 7. 1£B’. 10. IMS. 2. 6. 1963. 1. 1961. S. 1168 ; 5. 19®. 6, 1967. 2. I9W. 5, 1904. t(L 1961- 9, 1964; 5, 19®. II. 1967. 1. 7. 1967 ; î. 9, IS®. 3. 1958: 2. 19®. 12. 1963 ; 3, 6. tO. 1964 I. 4. 1966. 7. 1967; 10, 1908. 2 1969. 5, S. 8. II. IMS; 8. 19®. Theodoru. Radu : Thewlory, Sanda : Timoteu, Ton : TIU1, Sorin : Ttmna, Livlu; Tirbitiu, Pau!: Tod*. A. ; Tjdirau. Funcr : TiMneanu, O. I. : Tnmeacii. Viorica : Tomoiei, Gh.; Tomja, l.ieia : | Ttunuț, Mima ; i Tohlneanu, Rodica : Tjpolnila, M. : Trai an, Mihal ; TrApeca, Th. N.: T.-ucan. Viviana: Truia, I.: Tudo". ioan : Tudor. Valentin ; Tulbure. Victor ; Turcii. Marcul; Turcii. Trai an ; Turcii», Aîircl: Tliruc, Hortensia : 3 4, 1063 : 3. 4. 1964 ; 4. 1955; I. 3. 6, 7, S. — li. 12, 1956; l, 2. 6. 9, 10. 12, 1867; 1,1958; 9. II, 1961 1 2, 4. 5, 8. II, 12, 1962 ; 4, 7. 4, 1963 ; 7. 1964 ; S. 7, 1965 1 I. 4, 1966. 3. ISB; 2, !«l, 7. !!&«: 9. 1961 ; 3, 6. 1962; l, 1963 ; t, 2. «. 7, 12, 1«5; 1. 2. 3, 5. 6. 7. 9. 1966; I. 3. 4, 5, 5. 11. 1967 : î. 4, 6, 10. 1968. 3. 4. 1954 1 1,2. 3. 1955; 12, 3. 1956 ; 4, 7. 1967; II. 1958A 8. II, 1959 : 9. 4, 7. 8. 10. 12. 1960 ; 6. B. II, 1961; 3, 1963. 2. 1154 ; 4. 1957. 12. 1960. 3. 12. 1657 1 11. 1958 ; 2. 1960 ; 9. 7, lî, 1961 ; I. 6. 1962 : 3. 3, !î. 1964 ; 9. 1967 ; 9, 1968; 6. IMS. 1. 3. 4. S, 8, 7, 9. 11. 12, 1937: 3. 1938; k 10. II, 12. 1969; I. 10, 1861; 8. II. 12. 1962 ; I. 1962 ; 2. 1968. 2. 3, 1«t0 ; 1. 4. 1953. 4, 1953 : 1. 2, 3, 1966 ; 1. 1956 ; 11, 1960. 6. 1959; 2, 7, 12, 1960; 5. lb, 1961 ; 4. 9, 1962 ; I, 10. 1963 ; 3, 9. 1964 ; î. 4. 1966 : 5. 1967 : 4. 12. 190. 8. 1964. 9, 1056. 3. 1SK. 8. 1967. I. 1958; I. 1969 ; ||, 1964; 2. 7. 9. 12.1966; 6. 6. 9. 10, 12, 1966 ; 3, 4, 11. 1067 ; 7. 1968 ; 7. I9te>, 12. 1965 ; 6. 1966. 5. 1950. S. 6, 1967 ; 5. 1968. 12. 1968 ; S, 1969. 11, 1958 ; 10. 19M ; 3, 1961. 12. 1961; 5, 11, 196’; I. 1963 : 7. 15*4 ; 4. ' I, 1965; 7. 8, 1966 ; I, 1967 ; 3, 19ES. J. 1963; 7, 1964 : 3. 1966 ; 2. 4. 11. 12, 1966 ; 3, 7, 9. 11. W; 10. li«8; 7, 1969. 9. 1952. Tatomtr. Vroiau : TH-wi. Nlenlae : Tcnelea. G F. : T*"—«<» Dumitru : Tlalra, I, : THol. Nfcolaț : To'n, C : Tona. MUtaU : Ttigui, Ha alambic : 7. I'MO; 6. 1964. 3 W6» ■ 6. 9. l'*7 5 ♦> 196,1 15*5 : •«. 19611. j 'b» ;’’. Tr. 8. 10. '1. ’»71 1 3 a ‘ ' i s 4 8, 9. 10. 1960 ; 8. f 10- 15» ÎMiri 1 M 7. ». 9. io, 12. 1*162 1 4. 6. 11*3 ■ 2 S. 8. 9. 10. 12. 1964 ; 2, 4. 6. 7. 9. 11 12 1965: I. 2. 5. 9. 10. 1966: I. 2. 6, 8. 9 1967; 2, 3. 4. 5, 6. 11. t2, 1968; 2, 3. 4. ț. 6. 1969. I. IMS. 9. lo.'^.' 12. I®7; I. 8. H. I86« 1 ț- Z- 31 4, 5. 7. 8. 9. 10. 12. 1959 : 1. 2. 3. 4. ^6. g. 10, 12. 1960 : I. 2. 3. 4, 5. 3. II. 12. 1961 . 1. 3. 4. 5. 7. 8. 9. IO. II. 12- l«>: 2- 5 8 9 11, 12. 1963 : 2. 4, 6. 7. 8. 9 10. IV 1964 ’ I. 3. 4, 5. 6. 7. 9. 10. II. 12. 1965 : 1 ? 4 5, 7. 8. 10. 1966 ; 2. S. 8, 9. 12. 1957 ; 2. 5. 12. 1968 ; 7. 1969. । Udrea. Radu ; UJicJ. Andrei : Uîorcanu. Ion; UnRurcanu, Cornel: I 'neureanu. S. : 4. 161. 5, 1960 6. 10. 19S9. 5. 7, 9. 11. 1962; I. 6. 7, 9. 12. 1963 ; 1, 4. 7, 11, 12. 1564 : I, 2. 3, 4. 6. 7, 11, 1965; 1, 4. 8, 10, II 19»; 2, 4. 5. 6, 7, 9, IS. 1967 ; I. 2. 3, 4, S. 8, 10. |1. 1968 ; 1. 4. 5, 6. 7, 1959. 4. 1935 ; 4. 1936. PPIZOXT Ureche. Ram an : Ursaehe. P- ; Uhu, Nicolae : U-au, Timotei ; Uium Sever ; Ut an. Tiberiu : 9. 193®: 3, 6. 9. 19»; 3. 9, 1960; I. 2. 8. 9. 11. 12. 1961 : 3. 5. 7. 8, 9, 12, 1962; 1. 2. 4. 6, 7. 8. 10, 12, 1963 : 1. 3. 5, 6. 8. 0, 10, 1964 ; I. 3. 6, 7. 10. 12, 1965; 1. 3. 4, 6, 8, 10. 11, 1£ 1966 : 6. 9, 11, 1967 : 1. 2, 3. 4, 7. 8. 9. 10. II. 12. 1968 ; 1. 2. 3. 4. 6. 7. 1968 8. 1961. 7. 1999. 8. Iffifl: 7. 1963. V Vaida, G. : Vaida, Mircea : Valea. Lucian : Vanlm Gheorghiu : Vot Ic4cu. Huria : Vaslliu. G. : Vain maniw. O. ; VMdanu, I. : Velea, Slin : Vclican. ion : Veliohi. Adrian : Vcrea. Icul!; VcselSu. Cornel: Vlinu, Tudor : Vlcol. Dracoj : Vinei, Ion : Vlntllâ, Petru: VlnUloMo, Virgil: Virgil, Ov. M. : Vițin, Constantin : Vttceanii. Tudor ; VtrgDlIct, T. : VI3 dwetMl. Ma rl a n a t Volculeacu. ian: Vorlndan. DumIIrU t Vrtneeanu. Dragoț: Vuia, luliu : Vulpeseu, R. ; 7. 1556; 8. II. 1967, 6. 1965. 3, 4. 1965 ; I. 2. 3. 4. S. 6, 7, 9. 10, 12. 1966; 2. 3. 4. 5. 6, 10. t|, 12. 1957 ; 1. 2. 9. II. 1958; 1. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11. 12, 1959; 2, 9. 10. 1960 : 2. 4. 5. 6. 7. 8, 9, 1961 ; S. 6. 8. 1962; 5, 6, 1964. 8. 1960. 12, 1961 ; 3. II. 1962; S. 19® ; 7. 1966 : 7. 1967. 3. 1961. 9, 1961 1. 1965 : 9. 1961. 8, 1966 ; 4. 6. 8. 2. 1950. 4. 1969. 5, 1966. 6. 12, 1967 ; 5. 1968; 3. 4. S. 19®. 1957. 5. 2. 8, 1999 ; 1957 ; 1064 ; 8. 9, 1965. 1968 2. 4. 3, 1965 ; 5, 6, 1965 : î, 1967. 1968. 10, 1908 4. 1969. 4. 5. 8. 1957 : 3. 9. 1966. 5, 11. 1965. S, 1956; 1, 1957; I, î, 195». II, 1960; I, 2. 4. 1961. IMS ; 5, 9, II. 1959 ; 8, 10, 1968 1969. 8, 1956: 1. 2. 6. 7, 9. 1967 ; 2, 1960 ; 7. 1961 ; 6. 9. 112, 1964 ; 1, 0, 11. 1965 ; î. 6. 1966. 12. 1957 ; 5, 196? ; 4, IO. 19® ; 5, 7. 1999. 3, II. 1963 ; 7. 1965. 2. 1967. IL 1956. Zlharia. Radu : Ziharia. VIatici : Z*1i*, H, : Zamfir. VasHe - Zamfirescu. Violeta: Zblreca. Chcorghe: &dnie, V. : Zeletln, C, P. : Zilieru, Huria : ZIman, Mlhai: 10, tl. 1956 : 2, 4. 7, 11. 1957; 9. ||. 1968; 1. 2, i Ș. 6. 7. 9. 10. 12. 1959; 4. 10. ÎL 1960; 1. 3, 1961. I 8. 1963: 4. 12. 1984; 9, 1965 ; 4, 11. 1966 ; I. 10.1967 ; 10. 1968 ; 3. 1969. 2. 3. 1955 ; 8, 1960 ; 9. 1962, 8, 1965, 8, 1962 ; I, 1953. 3. IWl. 2. 9. 1950; I. 10. 12. 19®: 6. It. 1961 ; 6. lî. 1905 ; 3. 6. 1966 ; S. 1968 ; 5. 19®. 9. IW3: I. î. 7. 9, 1963 ; 6. 12. 1564; 5. 7. 9, 12. 1968 ; 6. 7. 1989. [Numele subliniate aparțin collbor decedati) ORIZONT OH Redicțla i Timișoara Piața V. RmIU M. 3 Telefon 120 26 • Administrați* București Șos. Kiseteff ar. J0 • Manuscrisele țl orie* corespondență acrise citeț pe o alngiirfl part» a htrllel cu Endlcares adresei execle a expedi- torului, se trimit pe adresa redacției Manuscrisele nepublicata nu ie restitui* Tiparul executat sub comanda nr. 1533 la întreprinderi» Poligraficii Banat, Bd. Leoalin SMâjsn nr. 7. Timișoara — R. S. România 4W7 | Ui T —