REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. S. ROMÂNIA TIMIȘOARA, septembrie 1969 Anul XX nr. 9 (185} CUPRINSUL - * • Mesajul adresai municipiului Timișoara de către secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu ......... 3 ALEXANDRU DEAL: Jurnal pentru August . . . . , .4 NICOLAE PARVL : Cataractele de nea ....... 7 • • * Timișoara de altădată în conștiința scriitorilor . . . . . S PAVEL BF.LLU: Caligrafic pe cenușii . . . . . . .14 LUCIAN BURERIU: Demnitatea cetății . . . . . . . 19 MARCEL TURCU: Imn nesjîrșii, Candoarea orașului . . . . .19 PAVEL PETROM AN : Stampă timișoreană . . . . . . .21 AUREL ȚINTA: Contribuții la cunoașterea începuturilor Timișoarei . . .23 AUREL COSMA Palanca Mare........................................................32 PETRU SFETCA: De oarbă cu istoricul I. D. Suciu . . . - 36 FLORI AN MOLDOVAN: Istoria Timișoarei oglindită în presă . . . .O ANGHEL DU M BRAVE AM ; Frâne Liebhard...........................................12 FRANZ LIEBHARD; Cu pulsul uremii................................................44 PETRU SFETCA: 20 iulie 1969.....................................................-W DIM. RACHICI: Copacii și mniul . . . . . . . .48 DAN MUTAȘCU; Sentimentală, Coloniile timpului . . . - -49 ANDREI A. L1LL1N: O noua dimensiune a experiențelor umane . ■ .50 AL. POPESCU-NEGURA: Interior . . . . . . .57 AUREL TURCUȘ-, Apa ... ..........................57 DAMiMi URECHE; Tradiție ți inovație în poezia tinerilor . . . - 5® VASILE RANGA ■ Rouă, Clipă.......................................................« CONSTANTIN DUMITRACHE: Cîrdec de înviat puiul de căprioară . .65 AURA MUSAI: Chemare, Regret, Dorință . . . . • - .66 ORIENTĂRI HERTUA PEREZ: Nikolaus Lenau și zădărnicia clipei . . . . . 67 NIKOLAUS LENAU : Autumnala, Cornul poștalionului, Finii na . . . .71 CRONICA LITERARA ȘERRAN FOAR'I I : Alexandrii Lungu: „Timpul oglinzilor" . . . . 7S CORNEL UNGUREANU: O. R. Popescu: J*.................................................7d NICOLAE ȚlRlOl: llie Măduța: „Corabia autohtonă" , , . .Uf) RADU CIODANU: Ion Cocora: „Palimpsest" . . . . , .32 GH. TURMA: Trei cărți de cercetare literară . . . . * . W CAR| I-RE\ ISTE CORNELII' NISTOR: Vera Călin: „Alegoria fi esențele" .... W j4LEA'.4A/)RA 1NDRIEȘ: Aram Frenhian: „înțelesul suferinței umane la EvEH, Holdele și Etiripide . ..... .. 90 ADRIAN MUNȚIU: Emil Vora ..Poarta destinului".......................................SI ELEN I OSTOICI: l . ARinrt, Ion Munieanu, Gh. Radidooici: „Unirea Donatului cu România" SI TU. N. TRAPCEA: Af. Davidesca: ^tonumente medievale din Turna Severin" , . 9ă 5UMATURI CRITICE T. VILCEANU : Recitaluri de poezie .... ... 96 T. VL.: JMo"...................................................................... 96 T. S.: Țintele și piroanele . 91’ $. D.: Jubileul teatrului reșilean mesajul adresat municipiului timișoara de către SECRETARUL GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN, PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE STAT, TOVARĂȘUL NICOLAE CEAUȘESCU Comitetului Municipal dp partid. Consiliului Popular Municipal, locuitorilor Municipiului Timițoara STIMAȚI TOVARĂȘI. (ju prilejul aniversării a 700 de ani de atestare documentar* a existenței municipiului Timișoara, străveche așezare românească, ani deosebita plăcere să vi adresez. in numele Comitelulul Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat, al guvernului ți al meu personal, un lierblnlc salut ți cete mai bune urări de prosperitate ți fericire. împreună cu dumneavoastră, întregul popor la parte cu bucurie la sărbătoarea acestui ora», care s-a allrmat tn decursul veacurilor ca un important focar dc progres tn viața tării noastre țl a marcat in cursul întregii sale istorii o prezent* viguroasă tn lupta poporului nostru pentru independent*, libertate socială ți naționali De numele Iul sini legate pagini glorioase din trecutul de lupta al oamenilor muncii români, germani, maghiari, slrbi țl de alte naționalități împotriva Jugului feudal ți a asmprlrll străine, aici s-au scris Iile lumi- noase ale mișcării tnuncltorețti ți democratice din România, din Istoria revoluției populare țl a construcției socialiste. In anii socialismului, ca rezultat ai politicii partidului nostru comunist, al muncii pline de abnegație depuse de locuitorii săi, liră deosebire de naționa- litate Timișoara a cunoscut o Intensă dezvoltare politică, economică țl social-culturata. devennd un oraș modern, inlloeilor. cu largi perspective de progres. Orașul dumneavoastră realizează astăzi o mare parte din produclta industrială a țării noastre, aduce o Importantă contrtruțle ta dezvoltarea invățăminlulul. științei, culturii ți artei, la formarea cadrelor dc dlferi'e grade, ia tezaurul spiritual al națiunii noisfre socialiste, tml exprim convingere» că ariversarea acestei Importante date Ițtorke va stimula ți mal mult activitatea creatoare, munci însufleții* a locuitorilor hsunlclplulul Timișoara, a cadrelor de partid, de stat »l ecanonice, a organizației de partid ți a consiliului popular pentru înfăptuirea mărețului pro- gram elaborat de Congresul al X-fea al Partidului Comunist Român, peniru a-ți spori con- tribuța la progresul țl prosperitatea României socialiste. Cu prilejul acestui Jubileu, vă felicit din Inimă peniru succesele obținute, Tri dezvol- tarea economlcă.soclal-cultural*. țt edilitară a orașului, țl vă doresc tuturor, muncitori. Inte- lectual. activiști de partid țl dr stat, femei țl bărbați, tineri «I vlrstnicl, sănătate ți viață lungă noi țl fot mal mari succese in munca nobila pentru înflorirea oralului țl a județului, a paliei noastre dragi. NICOLAE CEAUȘESCU, Secretar General a! Partidului Comunist Romă ORIZONT Președintele Consiliului de Socialiste Roi JURNAL PENTRU AUGUST ORIZONT 6 August 1969, România, orele 9. In marea sală a Palatului Republicii Socialiste România, tova- rășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, rostește primele cuvinte de deschidere ale lucrărilor celui de al X4ea Congres al Partidului Comunist Român ... București, România — orele 9. Delegații comuniști și cuvintele lor; In numele muncitorilor din uzină, al comuniștilor... In numele comuniștilor, al tuturor oame- nilor muncii, români, germani, maghiari, sirbi... Asemenea întregu- lui popor... Oamenii și gîndirea, faptele și cuvintele lor. Amplu omagiu adus de fiecare pentru partid. Astăzi, aici, bat douăzeci de milioane de inimi. In ritmul cuvintelor, al crezului acestui pămînt al nostru, în ritmul Partidului Comunist. Acum, cînd scriu aceste cu- vinte, am revelația ciudată că metaforele apar șterse, neconcludente. E ca și cum dorești să evoci culoarea brună a brazdei, albastrul pur al acestui cer al nostru într-un laborator al minții. Da, îți va reuși. Dar numai în parte. Căci de mult, sub pașii țăranului, sub oțelul plu- gului românesc, brazda a fost întoarsă în mari vene aburinde, în mari întinderi de adevăr, Din cer, noi oamenii, am făcut oglindă ca să vedem limpede bunele și relele noastre. Ca să nu ne fie nicicînd rușine de noi înșine; aceasta este marea poruncă pe care o îndeplinim. Mă gîndesc că cel mai dificil lucru al acestor ceasuri este să fii publicist. Pentru că trebuie să tălmăcești, să ridici la adevăratul lui rang de poem, adevărul: să spui și să amplifici în inimi, să ridici sim- plitatea cuvintului la echilibrul și incandescența adevărului. Pe un- deva, oricît ai fi de abil, cuvintele te vor trăda frumos. Și, paradoxal, te vei simți mîndru de această neputință a cuvintelor tale. Cifre și oameni. ...Din raportul Comisiei de Validare: La Congres sini prezenți 1910 delegați. 987 sînt de proveniență muncitori, 301 țărani, 289 in- gineri și tehnicieni, 132 profesori și învățători, 99 oameni de știință, artă și cultură, 25 ofițeri ai Forțelor Armate ale Republicii Socialiste România, 77 din alte categorii de funcționari și intelectuali. La 31 mai 1969, Partidul Comunist Român număra 1.915.232 membri de partid. Cele mai frumoase cuvinte spuse și scrise: Fac parte dintr-un partid care reunește în jurul său 20 de milioane de cetățeni ai țării Adevăratul efectiv, aș adăuga. „Slntem bărbații care .. Istoria au început-o de mult, acei bărbați ai zimbrilor care s-au scurs în pămînt și din cenușa lor ne-au făcut vatră, pentru ca să ne fie dor, oricii de departe am fi de acest pămînt. Sîngele lor s-a făcut apă prea și limpede, ca să ne ardă buzele și să ne fie sete, dacă vom pierde izvoarele. Și oasele lor sună lung, numai pentru auzul nostru, ca să ne țină veșnic treji. Trăim sub un cer al lucidității, pentru crescînda noastră limpe- zime. în fiecare piatră se zbate o temelie, rădăcina se face fruct pîrguit, prin truda soarelui și apei. Tn minereul impur fulgeră precizia mașinilor: totul vine din acest pămînt, prin brațele, și mințile, și cin- stea noastră. Noi, mai scurt, ti spunem Republica Socialistă România. Obiectul comunismului este omul. Omul văzut și realizat prin cea mai complexă lentilă a condiției sale. Este singura lentilă care nu deformează, nu întunecă, nu induce în eroare: detaliile adevărului apar întotdeauna ferme. Tn raportul C.C. al P.C.R. prezentat de tovarășul Nicolae Ceau- șescu de la înalta tribună a Congresului s-au făcut auzite referiri șt sugestii exacte, de nobilă principialitate și utilitate privind pe toți creatorii de valori artistice: „Ceea ce vi se cere, tovarăși, este să pă- trundcți în adîncul existenței poporului, și înțelepînd năzuințele sale, eforturile și lupta sa eroică să înfățișați grandioasa frescă a Româ- niei socialiste*. De aici, incontestabil. începe marea încercare pentru scriitor: cu fiecare lucrare a sa. cititorul va trebui să perceapă noi dimensiuni ale realității pe care o cunoaște. Sub ochiul lucid al conștiinței sale același cititor își va forma acel angrenaj de opinii și negări, de ade- rare și respingere vis-b-vis de literatura pe care o asimiliază. Va fi, necondiționat, momentul, patetic, poate, al unirii cu adevăratele va- lori, cu marile valențe intelectuale, de aderare afectivă și ideologică, la literatura pe care aș numi-o de imediată utilitate. Prin urmare, căr- țile sînt drumuri mai line sau mai vertiginoase, care te duc, neîn- doios, spre un adevăr. Un mare rol îl joacă pasiunea de a accepta și interpreta o realitate, alteia, poate mat mirifică, poate mai exotică. „Partidul nostru este adeptul adevărului obiectiv, nemistificat, parti- zanul înfățișării veridice a realității, atît cu luminile cît și cu umbrele ei. Reda ți prin graiul minunat ai artei freamătul creator al poporului care, transformînd prin munca sa eroică înfățișarea țării, se transfor- mă pe sine însuși. Nu uitați niciodată că menirea artei noastre este de a înnobila omul, de a-1 inspira spre noi fapte mărețe, spre reali- zarea idealurilor socialismului și comunismului*. (Din Raportul C.C. al P.C.R. prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu.) Intr-adevăr, literatura autentică trebuie să pună in mișcare seis- mele, imaginile și, în genere, acel tot care alcătuiește realitatea com- plexă, metamorfoza fă și gindită estetic de către creator, pînă la defi- nire, pentru a ajunge la valoarea de operă literară. ORIZONT Tot ceea ce cade in precar, in singularizare, în analiza amorfa, devitaminizată, fatalmente, va putrezi în marile cimitire ale nonr ca- lității, într-o stare de continua și latenta putrefacție. înainte de orice, scriitorul autentic, progresist, fie el comunist sau nu, ilustrează o mo- ralitate, o gindire politică. Nimeni, nicicind, nu a putut și nu va putea vreodată evita propria sa conștiință. In lumina conștiinței aspectele realității vor apărea la dimensiunile lor adevărate, ne falsificate. Fru- musețea artistică și valoarea mesajului său, se dezvoltă pe trunchiul acestei moralități: pe puterea sa înfăptuitoare, pe capacitatea con- structivă. Conștiinfa scriitorului comunist, puterea sa de înțelegere și no- tație, capacitatea sa selectivă, îl fac imperios necesar epocii. Astfel, se va impune, va deveni o a doua conștiință, care va pulsa pentru totdeauna dincolo de înțelesul imediat al cărților sale. „ ... Spună lumii large steaguri tricolore .. Gindire politică și exigență ideologică: destinul netăgăduit al unei națiuni omogene. Cuvintele se fac semne de piatră, fonetica lor, suprema muzică in crescendo. Silabele simple, îngemănarea lor, ves- tesc un adevăr într-o construcție limpede. Să spunem tuturor că aici, pe acest pămînt românesc, trăim noi, făuritorii erei comuniste, Româ- nia, orele 9. ALEXANDRU DEAL ORIZONT 1 NICOLAE PARVU CATARACTELE DE NEA Q)e-ar ninge ca în Nord la Timișoara, giulgiul alb de nea mi-aș stinge chinul, Pătat de cataractele de nea, ca-ntr-o Niagara, bi infinitele-i vibrări mi-aș încheia destinul. Aș rîcăi pe geam cu unghia mea lungă Și-aș scrie-un nume drag dc neaua înghețată, ba nume ce prin neantul alb mi-alungă Cindurile ca pe-un voal de ceață-ndoliată. Să ningă violent că de uitat am multe. Și doruri uniforme, și fulguiri mărunte, Jn valsul infinit pe sine să se-asculte, Și fulgul ieri născut, și cel pierdut sub munte. amețeală dulce de cognac nipon Pe cerul gurii își întinde aburul și para, Prin cleveteala surdă, fulgii strigă-n unison Că ninge ca in Nord la Timișoara. ORIZONT ■ Timișoara de altădată în conștiința scriitorilor ORIZONT VREDNIC DE DESCRIERE Hhn Brașov iarăși mergtnd la Peșta pe drumul cel mare al paș- tii, este prin Sibii, Sas-Sebeș, Deva, Dobra, unde se trece hotarul Transilvanii de câtră Bănat, Toțed, Coșoua, Făged, Boșur, Lugoș, oraș mic prin care curge gîrla Temeș. Apoi în satul Chitțetău, Recaș și Ternesvar 1), carele este un oraș mic in cetate, dar vrednic de de- scriere pentru frumusețea caselor, ulițiior și a curățenii. Căci toate casele sini mai deopotrivă, iar nu p'între cele mari, mici de tot, care aduc urîciune la vedere,' ulițile destul de late șt toate linie drepte și încrucișate, unde ori la care încrucișare va șădea omul, vede isprăvitul uliții și a linii caselor, pină în marginea orașului. Cum și o mare piață, întru care la zile hotărite, de doao ori pe săptămînă, cîntd muzica os- tășească, ce este în număr de 60 de persoane, și multe alte podoabe. Curge pe aproape gîrla Bega, din care este scos pi canal ce ocolește toată cetatea, și căci pricinuia stricare aerului celui curat, au poprit apa și au făcut acele șanțuri, frumoase grădini (■. ■) Numărul oroșa nilor se urcă pină la 10.000. Semănăturile cele mai multe, și mai peste toate locurile, este porumbul, celelanie mai puține. Așijderea și din pometuri, cele mai multe prunele, întocmai ca și pe la noi. Iar lăcuitorii neaoși Rumâni, fdr’de nici o deosebire și în vorbă și în port atîia numai căci să socotesc cu ai noștri, care sînt în cea mai bună stare ,.. DINICU GOLESCU (însemnare a călătoriei mele, făcu 15 în anul 1824, 1825, 18261. TIMIȘOARA, FORTĂREAȚĂ DE FRUNTE, FOARTE FRUMOASĂ locurile prin cari am trecut, amintesc Sabeșul Caverna, sta țiuite pretoriale a legiuitei confiniară română, unde cîtiva ofițiari di pretoriu făcură curtenire măriei sele lui vodă în paradă și-i dedera gardă de onoare cît comora acolo — Lugoșiul, cetate comîțială, unde am văzut o beserecă românească, cum nu se află nice în București — Temișoara, fortăreață de frunte foarte frumoasă ca un pahar. Acestea toate sînt în Banatul temișan, (ara lui Glad, ducele străvechi român, care foarte-mi plăcu. ION CODRII DRAGUȘAM (Decembrie 1838, Peregrinul Transilvan , 1} Timișoara AMINTIRI DIN TIMIȘOARA cZ/j timpul celor din urmă doi ani petrecuți la Arad am dus-o deci greu, iar la Timișoara am trecut mai mult fără de voia părinților mei, care se temeau că nu vor putea să mă intreție la Timișoara, unde nu puteau să-mi trimită merinde de acasă. Lucrurile au venit însă așa că nici n-atn prea avut nevoie de aju- torul lor. Aflîndu-mă ta Arad in clasa fii, am făcut din intimplare cunoș- tință cu o depărtată rudă prin alianță din partea tatii, soția notarului orășenesc, Urbăay, născută Chirilesctt. Dinsa m-a poftit în zile de sărbători la masă. Singurul ei copt!, un băiat răsfățat și oarecum săl- batic, a prins slăbiciune de mine. Profitind de aceasta, nu numai că am ajuns a-l face să se deie pe brazdă, dar în timp scurt l-am făcut să-l pregătesc pentru examenul in virtutea căruia a fost in a doua clasă primară. Astfel mi s-a făcut reptdațiunea de-mblînzitor de copii. La Timișoara aveam profesor de religiune și de limba română pe rin oarecare Crăciunescu, fostul meu profesor de religiune de la Arad. Om necăsătorit, ei lua masa Ia „Casină", cel mai de frunte dintre restaurantele de atunci ale orașului. Restauratorul avea două fetițe, una de vreo șapte ani, iar alta de vreo nouă ani, amtndouă foarte drăvăiașe, dar și neasfîmpărate, copii crescuți pe genunchii mușteriilor. Părinții lor țineau ca ele să-nvețe limba maghiară și ca să umble mai puțin printre picioarele oamenilor adunați pe la mese. Profesorul Crăciunescu a stăruit să le pună sub purtarea mea de grijă, ceea ce s-a și făcut. Petrecem cite două ceasuri în fiecare zi cu cele două fetițe, fie în- drumlndu-le să scrie și să citească, fie plimblndu-ne prin parcul ce despărțea cetatea de suburbia „Fabric", iar în schimb aveam voie să-mi ian în restaurant și-n cafenea tot ceea ce-mi cerea inima, ba pe deasupra aveam tn apropiere și locuință gratuită. Puțin mai rămînea să mai cer de la părinți. La marginea despre parc a suburbiei se afla o grădină mare, tn care era arena, adecă teatrul de vară, un stabiliment de băi și restau- rantul oarecum obligat. Restauratorul avea un băiețel cam la fel cu i ele două fetițe. In cele din urmă am părăsit fetițele .și am luat sub purtarea mea de grijă băiețelul. Drept răsplata, luam și acolo tot ceea ce-mi cerea inima dintr-ale restaurantului și aveam și locuință tot acolo-n grădină la o doamnă Jurgens, soția unui șelar de la Ciacova, care venise la Timișoara pentru educațiunea copiilor săi, două fete și un băiet mai mic. ORIZONT ORIZONT Trecem de ulei înainte de mai multe ori pe zi prin parc și-mi aduc aminte că de cele mai multe ori mă opream pe podul de la poarta ce- tății și ascultam cîntecele prinzonierilor italieni din cazemate. Îmi mai aduc aminte că l-am văzut pe Cuza-Vodă, care, trecînd prin Timișoara, trăsese la hotelul „Jâgerhorn" din cetate. ION SLAVICI (Amintiri, mai 1924) POPAS DE DESFĂTĂRI Șl HODINĂ timișoara, popas de desfătări și hodină, teatru al dramelor de co- roană, reședință strălucită, adăpost năpăstuit de urgii sângeroase, (...) Timișoara tuturor amintirilor o intUnești dacă ocolești încetișor stră- zile liniștite ce duc de la castelul roșu al lui Huniade prin fața cazăr- milor bănățene, a caselor vechi de piatră, către ruine, către porțile dărîmate ale cetății. Casa unde a găzduit Eugen de Savoya, cel care a smuls din mina turcilor Timișoara, încă o poți vedea. Dar eu nu vreau să ascult poveștile ruinelor astă seară. Bate luna plină pe aleele Begheiului și terasele și grădinile pun salbe de lumini pe’ntuneric. Directoarea internatului, — suris de dinți albi, sclipiri de șuvițe argintii pe trandafirii obrajilor, îmi iese-nainte și colindăm parcurile inoptate, alei nesfirșite de brazi, tufișuri, stafii albe de flori fără nume, biruite de parfumul copleșitor al betuniilor. Statura exotică a gavei, tși întinde umbrele, rătăcită. E’n anul ei de pe urmă cînd înflorește. Din inimă i-a crescut un lujer înalt, mustind, mirositor și ramurile își întind veștede brațele fără putere, și moare privindu-și florile galbene, ca o lebădă ce-și cîntă sfârșitul. Mă'ntorc în școala sărutată de glicine, îmi reiau popasul visător in chilia albă și tăcută, Și luna îneacă iar grădina, și bate zidurile ca o torță palidă, și nucii înalți privesc prin geamuri cu perdele albe și prin vitralii, în clase și în dormitoarele mari, pustii. CORA 1 RIN EV („Scrisori Bănățene" Buc. 1924), CEL MAI DIFERENȚIAT DIALECT AL DACIEI rpoetut Victor Vlad Delamarina e intliul scriitor român care în- drăznește să scrie dialectal: lucru n-ar fi fost cu putință dacă Banatul n-ar fi dat naștere tocmai celui mai diferențiat dialect al Daciei și dacă poetul n-ar fi ieșit din conștiința etnografică a acestei regiuni de-o iz- bitoare mindrie locală. (Dialectul acesta cu consonante muiate în miere e de altfel singurul dialect în care o doamnă de înaltă intelec- tualitate își poate permite să vorbească fără de-ași pierde frumusețea, ceea ce se și întîmplă destul de des și de fermecător la Timișoara sau Lugoj). l.t CI IV ffMCM (Porocul etnografiei românești. rev. Banatul nr. I, 1926) GASCONISMUL Șl REALISMUL BĂNĂȚEAN 3 os7 Popovici vorbea In prefața la poeziile lui Ci. (Urda de gas- conismul bănățeanului. Expresia nu e lipsită de justețe. Românul de aci e poate cel mai volubil și vorbăreț dintre toți frații săi. Vorbirea iui se desfășoară fără nici o sinteză, pe cale asociativă. Din exami- narea a o sumedenie de lucrări de tineri școlari din Timișoara am constatat că punctul era învins de virgulă. Se ințelege. In virtutea asociației orice idee atrage după sine pe alta. Punctul închide proce- sul gindirii, virgula ii lasă deschis. Din acest spirit enumerativ rezultă un realism care se face mai evident în artele plastice. Gasconismul și realismul trebuie pus însă în legătură și cu meridionalismul relativ al provinciei. G. CAUNESCU, (Reo. Banalul, noi*.-dec. 1926 Opinii fugare și libere despre Hanoi), PENTRU ÎNĂLȚAREA TA DE FIECARE CEAS ^ocurile-acestea dornic batu-le, străbatu-le ... Aicia sîntem, Pentru-nălțarea ta de fiecare ceas, de fiecare zi, Vom răbda, vom lupta, vom munci și-ndrămi, părinți și copiii Banattde, Banattde! ARM COTRVȘ sintem. Rev. famatul nr, 6, Timișoara 1927) REÎNĂLȚAREA BANATULUI PRIN ARTĂ Qjorința reînălțării Banatului prin artă, însuflețește noi chemări. Semnele timpului nu. se opresc numai la iviri de reviste literare, cul- tura a ridicat un altar științei înfăptuind o grupare de cărturari în jurul Politehnicei și a institutului de studii sociale... Pe rind bogățiile Banatului înfloresc in muncă, tncepînâ cu ogoare și uzine, și puterile cresc spre desăvîrșirile de înțelepciune și frumusețe. Aceasta e clipa de față, cind simțim nevoia mior manifestări te- meinice pe toate tărimurite, mi din ambiție vană cetind un serios teatru bănățean, un post de emisiune pentru o muzica neaoșe, o edi- ORIZONT ORIZONT — tură regionala, și încă întreg șirul acelor afirmări de adevărată viața pe care avem drept sd Le nădăjduim, dar la a căror dreaptă înfăptuire avem și datoria de a ne urni, ADRIAN MANIU (Luceafărul 1935) PERFORMANȚE ROMÂNEȘTI ta L44O Coroana recunoaște, adresîndu-se șpanilor unguri din Timișoara, că este în aceste părți o întreagă universitas privilegiată a „nobililor și chinezilor districtului Sebeș", din care făceau parte no- bilii de Mutnic, de Măcicaș, de Poganici (Paganch) și de Bizere. Acești nobili de Sebeș țin scaun de judecată. Ei afirmă, supt pecete, că anume drepturi li vin de la „moși și strămoși". Tn același an, la Severin și Gevrin, la Orșova și Mehadia, cu mo- șii dăruite în comitatul Bodrog, se așează Hățeganii frați de la Ini- doara, lancu și loan, Hunyode știi. Alături, de nobilii de Ciorna, de Dănsuș („Dampsos^') și Bizere iau asupra lor, supt regele Albert. cetățile amenințate și primesc pentru aceasta o donație de pămînturi în Banatul occidental (și la Răcășdia). Dar Hunyadi cel mare, Ban de Severin și șpan de Timișoara, adăugindu-și Voevodatul Ardealului și șpănîa Secuilor, se ridică spre regența Ungariei pe care o apără. Supt el, în acest Banat, nobili români stăpînesc la Buchin, Armeniș, Bolvașnița șiVlădești, la Virciorova, Ravna, Slobozia, Slatina și Pleșa. Supt ocrotirea lui Hunyadi se stabilește, în discuția asupra pro- prietății „castelului" Drencova pe Dunăre, o paritate socială asupra drepturilor ce au căpătat de la regele Albert; de o parte Mihai de Ciorna, Ban al Severinului, de alta Nicolae de Bizere. Dar fapta cea mare a acestui român devenit nobil șî catolic, poate șl prin lunga-i activitate în Apusul italian, stă in aceea că el a creat acei „juzi" (iu- dices) ai nobililor celor Șapte Scaune românești „cu Scaunul" in Sebeș, care se văd funcționind întâia oară ia 1452". Și, îndată lingă Ciorna se așează Ban de Severin un Român din Sebeș, Petru Danciul. Tn același timp Români, croitori, olari, fierari, administrează ca juzi și jurați Caransebeșul, unde se îngrămădesc, desfăcîndu-se de iobăgie și alții de neamul lor. Alături, In oraș vedem, la 1484, pe La- zăr de Hălrnaj yi pe Dragul ca fișpani (vice-bani), lângă Andrei de Varalia, judele nobililor, care întărește județelor românești opt la nu- măr, privilegiile lui Sigismund și Ladislas, la 29 August 1457. Regele Matiaș se ocupă personal de toată acest ă lume din neamul său. trimițind pe Gârleșteanu lacob, care-și făcuse casă la Sebeș, toc- mai la laice, capitala cucerită a Bosniei, în calitate de „vice-Ban". El va fi apoi și unul dintre cei doi Bani întregi de Severin. Acolo, fa Severin, în acest timp ajung ca „vice-Bani" domnii români de Hălrnaj și de Plugovița. Dar „boierii" de Armeniș apar ca stăpâni și fa Bu- chin, Poiana și Bolvașnița („Polonicza"). Nobili de aceștia apar pre- tutindeni : la Tincova, la Mutnoc, la Negotești. Cînd găsim un preot la Glimboca, el poate fi catolic. Dacă vedem la 1500 doi nobili, din neamul Cucavița, cari sînt pedepsiți cu confiscarea pentru că an trecut la „condamnabila sectă shismatică a Valahilor sari a Rascienilor", se respecta acel ins valachicale ale trecutului, sau ritus Valachiae, Dar peste dânșii toți regele, așeză, prin 1485, pe unul dintre urmașii de " chenezi, Paul sau, în limba lor, Pau, care e șpan de Timișoara, dar și „suprem căpitan al părților de jos ale regatului". Aceasta e crea- țiunea lui Matiaș. Se știe ce mare ispravă de ostaș a îndeplinit che- nezul acesta, „căpitan suprem", în luptele cu Turcii, mai ales la Cim- pul Pânii: exeperindude brutal, le pomenește și cronica uremii. N. IORGA (Observații fi probleme bănățene, Academia Română, 1940) O ATMOSFERĂ SUPERIOARĂ @hiar dacă orașul acesta nu are măreția peisajului șl prestigiu- lui istoric al [așilor, terenul lui plat are în schimb grădinile și parcu- rile prin care poți străbate tot orașul, are canalul Begăi și numeroase porțiuni de locuri libere, cu pomi și iarbă, ce alternează în jurul fostei cetăți cu noile cartiere rezidențiale. Centrul, cu străzile lui largi și bine ținute, cu clădiri moderne, are cafenele și magazine ca în ringul vie- nez. In ultimii ani, impunătoarea catedrală domină tot orașul, cu stilul ei de gotic moldovenesc, bază bizantină și acoperișuri țuguiate ca la Putna și alte mănăstiri ale lui Ștefan cel Mare, sub a cărui domnie se formează stilul cu particularități românești, ce va trece în Muntenia și va da, sub Brâncooeanu și Stolnicul Cantacuzino, învățatul care a studiat în Italia, de unde probabil a adus gustul pentru ornamentația și arhitectura cu loggii larg deschise și cu coloane înflorate, așa nu- mitul stil brincovenesc. Catedrala de la Timișoara domină cu volumul ei bine așezat tot orașul, iar acoperișurile cu țigle smălțuite lucesc în toate părțile, ade- menind privirile și încîntîndude, ca și vechea ceramică românească sau ca opera contemporană a olarilor de țară. Arhitectul Mincu a luat și aceste podoabe de smalț ale acoperișurilor tot de la stilul iui Ștefan cel Mare, aducîndu-le la București, unde și astăzi le găsim la Bufetul dela Șosea, la Școala Centrală de Fete sau în vecinătatea ei, pe strada Ion Movilă ceramica verde decorînd clădirile lui albe, cînd de mănăs- tire stilizată, cînd de casă de țară, mai ales din regiunea viilor, pivnița apărînd sub coloanele brâncovenești. Chiar dacă i se pot aduce obiecții cu privire la echilibrarea volu- melor și părților laterale, catedrala de la Timișoara înseamnă un mare efort arhitectonic și o fericită alegere de stil, far interiorul ei are din măreția catedralelor occidentale sau rusești. Frescele pictorului Demian sunt tot ce s-a realizat mai personal în materie de pictură bisericească, păstrîndu.-se firește canoanele. Demian, care, în bisericile de la Balcic sau Brașov, nu ajunsese la viziuni prea mărețe și cu simțămînt personal, acum s-a întrecut pe sine, dându-ne câteva viziuni emoționante... Dar la Timișoara te simți într-o atmosferă superioară, nu numai datorită aspectului urbanistic al orașului. Și oamenii sânt acolo oii, eficienți, deosebiți, ca-ntr-un oraș mare... PETRU COMARNESCU, (septembrie 1945) Revista Fundațiilor ORIZONT CALIGRAFIE PE CENUȘĂ ORIZONT Tot ce-a fost — e cenușă... Eu zugrăvesc pe ea nume si întimplliri. Afit. P. B. în amurg, firul discuțiilor fu întrerupt de apariția cu undă de otravă, a gazetarului Grigore Ion. Cîțiva ani mai înainte Grigore ion fusese șeful lui Diodor Mare la cotidianul Evenimentul, al cărui redactor pentru provincia de Vest era. Mai vîrstnic cu aproape trei- zeci de ani, Grigore Ion era produsul universităților vieneze. Redac- tase cu Lucian Blaga și Aron Cotruș revista lunară Banatul. La fi- nețea eseistică a lui Blaga și la ritmul bolovănos la poemelor lui Aron Cotruș, Grigore Ion adăuga un umor sec și o luciditate diabolică. Era economist cu idei tăioase, casante ; un nonconformist incomod, amenințînd latent ca orice liber-cugetător oprit pe muchea cea mai di sus care desparte, la un pas, originalitatea de anarhie ... — A, bon-jour! răspunse el, la salutul lui Diodor. Sc opri un moment și cunoscu pe Gcorg. — Din scris îl știu. Gratulieren! între atîtea mucoziiăți cere- brale. în fine un creier care se vrea copt. — Danke schon! sc rumeni Gcorg. luînd-o jumătate ca înțepă- tură, jumătate ca laudă, dar ferindu-se ca de o viespe. —■ Biete, biete! operă doctorul Ion, cu ton incisiv, parcă ar fi despicat cu briciul. Dar uite că vin și mîzgălicii Timișoarei, acești avortoni ai lui Leonardo și Michelangelo. Și cioplitorii de butuci, și cei cari siluesc hîrtia, — ii enumera el, văzînd silueta așchiată a lui Catul Bogdan, chica de sîrină cenușie a lui Romul Ladea și volumul urioșesc al lui Virgil Birou. Mai lipsește ăla care toacă toată ziua istorie, de amestecă datele ca pătrunjelul în ciorba măsii. Cu el, cei patru evangheliști ai ratării ar fi în păr. Diodor zîinbea ... El știa că îndărătul acestor invective metafo- rice se ascundea simpatia lui Grigore Ion pentru artiștii vizați. Dar expresia lui era caracteristic țepoasă, iar înjurătura îi adăuga un par- fum cinic, caracteristic, Grigore Ion, după acest duel nevăzut, se retrase la masa totdea- una rezervată, urmînd să-și scrie articolul lingă prietenul său Corio- lan Olarii, care-i ținea de urît, pufăind din trabuc și plimbîndu-șî privirea leneșă pe gazetele zilei — cu duh clăpăug, fără tresărire și fără gust, Hans Georg surîdca, privind cu coada ochiului spre masa lui Grigore Ion. Chipul lui devenise subit senin. Scria concentrat, sorbind absent, cînd și cînd din scwartzul aburind de alături. La masa „priculicilor“, conturați ca niște mini — „pogani", din ” trei s-au făcut șase, din șase doisprezece, mîmînd un apostol închi- nat lui Bacchus și virtuților lui eterne. Criticul N. fu investit de colectiv să aducă la masa comună pe Diodor Mare și pe Hans Georg. El își făcu loc printre mese, legănat, cu chipul lui de porumb bălan, surizînd pașnic și binevoitor. Ființa sa parcă foșnea vegetal, fără ostentație, clătinîndu-se reflexiv... — Cei doisprezece consilieri ai paharului vă poftesc în mica îm- părăție a mărci lor destrăbălări ! rosti N„ strîngînd mîinile lui Georg și Diodor. ☆ Bucureștii aveau Capșa, ca Olymp laic. Toate micro și macro- zeitățile cuvîntului scris din Cetatea lui Bucur se întîlneau aci, să-și bea paharul de ambrozie și orgoliu. Lipseau numai cîțiva, ca Arghezi și Sadoveanu, cari își instauraseră Olympuri personale, lîngă seaeți și marmoră, refuzînd tămîia cu vapori de coniac și mierea verde, stoarsă din gîtul șarpelui egoic. în provincie — se pare, de multă vreme — restaurantul cel mai arătos a fost investit cu virtuți academice, intelighenta de toate gene- rațiile se regăsea aci în orice anotimp, schimbind opinii, frămîntînd ceea ideilor și detcrminînd curente social-culturale. Celebră, în acest sens, a rămas „masa poganilor" din Lugoj, unde sub bagheta lui Coriolan Brediccanu s-a predeterminat o jumătate veac de viață culturală. La Timișoara erau două „biserici “ale lui Bacchus : una la Co- coșul de piatră, într-un mediu medievaLvînătoresc, cu sculpturi în lemn, tăvi de tei lustruit, stacana ,.de piatră'* și menu adecvat. Bol- țile ogivale și „stranele" din stejar masiv, creau un sentiment de for- ță, sănătate și certitudine. Amestecurile de carne din toate jivinile și din toate măruntaiele posibile, condimentate după rețete secrete-proprii Cocoșul de piatră — bucurau lăuntrul și însetau limba. Acesta era localul „de lucru", localul de fiecare zi. Cenaclurile mai largi, cu oaspeți oarecum rari ori prezențe mai simandicoase, își aflau localul la IFien. O zi fără cenaclu „de lucru", era „o zi pierdută", o veșnicie ra- tată ... Njucleul cenaclului era, firește, o trinitate : „trifoiul". Adică sculptorul Romul Ladea, romancierul Virgil Birou șî istoricul Ion Stoia-Udrea. Cam de aceeași vîrstă (cu diferențe de doi-trei ani) și din sate învecinate, cei trei copilăriseră împreună, sub aceeași aripă de codru, respirînd același aer cultural. în ambianța ce a urmat pri- mului război mondial, cînd arta cultă românească în provincia de Vest era abia un vis anticipat, ei s-au constituit, aspru și voluntar, pionierii noului duh. Istoricul a preluat spada lui Tincu Velea, apă- rînd meridianele spirituale ale provinciei, legea și pecețile bălrînc. Se spunea despre el, că nu-i om care să știe „minți" mai frumos, z sărind dintr-o fibulă într-o ipoteză cu farmec axiomatic. Sculptorul, g dezvelind potențele sălbatice ale unui primitivism rafinat, și-a alcă- 2 tuit un alfabet estetic din ciopliturile rustice, al căror amestec de fi- $ nețe și vigoare vine din adîncuri cxtratemporale. Nefasonat ca o bu- cată de lemn, oscila între duioșie și sarcasm, îmbinînd gentilețea cu “ violența ... Al treilea era cel mai tînăr. Un uriaș rămas clin vre- mea legendelor. O sensibilitate irascibilă, o inteligență pătrun- zătoare și o forță de ordonare în cuvînt. demnă de colosul întruchipat. Acești trei rafinați primitivi s-au hotărît în Valea Cărașului. la glasul viguros al pămîntului, să ctitorească o nouă cultură provinciei de Vest. Față de aerul doctoral civilizat, al cărturarului Aurel Cosma, cei trei reprezentau o forță primitivă, nonconformistă, cvasi-anarhică. Erau ca pirul care sparge pămintui ca să-și moaie fruntea în lumină, dîrz, nepăsător la secetă și intemperii. Nici o provincie românească nu era mai puțin conformistă, ca Banatul. Logici, respingeau demența „înnoitoare" care „elibera cu- vintele". Preferau să urmeze unui principiu de estetică populară Cuoinlul și gindul. N-au atins profunzimile folclorului milenar, dar se complăceau într-un aer mistralian local, cu adieri universale. Celor trei cari alcătuiau „trifoiul", se adăuga firavul Catul Bog- dan, ardelean de baștină, fecior de mare cărturar. El era antipodul vigoarei „trifoiului". Pictor de peisaje imponderabile și zugrav-iconar de finețe bizantină, Catul Bogdan părea desprins cu unghia de pe o boltă hieratică. Profilul său subțire, de var sfărămicios și de sfială, se clătina lingă cei trei ca un vreasc de argint lîngă un codru. La „acoavele" de vin turnate pe jgheabul ars al trifoiștilor care păreau că beau apă de izvor, mai lucizi cu fiecare stacană, — el răspundea ca o replică palidă: la al doilea gol al cupei ochii îi tremurau în albas- trul lor fumuriu, limba părea urzicată și euforia lui devenea ferme- cător-naivă. Era o asociere prin contrast, a „trifoiului". Tntr-o astfel de atmosferă, stilată aci de local, fu primit Hans Georg și Diodor Mare. — Cc bucurie 1 Ce bucurie, Poezie frumoasă, în mijlocul nostru ! rosti cu surîsul lui larg, imbrățișindu-i. „Decanul" mesei. Romul La- dea. Stați cu noi și ascultați trăncănelile noastre savante, în fond niște tîmpenii cuminți, demne pentru pahar și relaxare. După care, potrivit obiceiului, veți scoate din buzunar un vers ori o schiță și-o veți turna în urechile noastre avide de frumusețe. Noi o să vă lăudăm sincer sau vom tăcea concesiv dacă-s proaste. Dc altfel, Diodor Mare știe obiceiul nostru lupesc, fiindcă și el e lup tînăr. „Lupia", dragă Georg, este emblema noastră spirituală. Și astea find zise, ședeți frumos pe scaune, ca să stea și norocul! Hans Georg fu plăcut surprins de atmosfera de viguroasă boemă, a „lupilor". Temele discuțiilor erau foarte variate, privite cu firesc inedit și urmărite exhaustiv. Cei mai tineri, ca Petru Sfeica, Mircea Șerbănescu și alții nu aveau altă treabă decît să asculte și să zîm- bcască. Greul discuțiilor, luptele dc opinii, erau duse dc lunii bătrîni. Plastica, muzica, poezia, istoria, erau ciocănite, smulse, frâmîntate. Consacrate ori devalorizate. întîmplarea a făcut ca astăseară să fie la masă și compozito- rul Sabin Drăgoi, cu țigările lui tari, puturoase, alături de masivul poet al rafinamentului lexical, C. Miu-Lerca. In centrul discuțiilor, era etnicul !n artă, — Iubite Diodor Mare, matale ești tînăr și-ar fi cuviincios să taci și să asculți grozavele istețimi ale lupilor suri. Dar cum matale ORIZONT ai umblat prin ceva filozofie și te-ai julit de niscai idei ale lui Blaga, — spune -ne frumos și limpede, ea pentru niște capete bețive, cum vede poetul Blaga, prietenul nostru drag, problema etnicului. Să vorbești așa ca să te înțeleagă toți, nu în cimilituri filozofice, de nepătruns. Nu ești medic și deci poți vorbi românește. Numai doctorii pițigă- iesc într-un jargon Iranscontinental, impenetrabil. Eu, încheie Romul Lad,ca punîndu-și mîinile cruce, ie ascult... Diodor Marc porni firav, ca șuvița abia lăcrimată, a unei pietre. El desenă problemei un fel de „cumpăna apelor", menită să despartă zărite lui Blaga de zările lui Kant. Ceea ce în zonele kantiene se rezolvă în cadrul unor categorii raționale, conștiente, — în zonele blagienc soluțiile erau determinate de categoriile inconștientului sau „abisalo-stilistice". Ochiul lui Kant era deschis spre lumină, spre ceea ce „se arată1* — și se oprea la granițele „lucrului în sine" ca un fluture în fața unei plite înroșite. Ochiul lui Blaga în schimb are două vederi: o vedere exterioară care cuprinde datul fenomen și o vedere interioară care explorează realitatea ce se ascunde îndărătul fenomenelor („Cripticul*1, cum îl numește el). Concretele sensibile ar fi, după el, doar niște „semnale" care anunță existența unor mis- tere existențiale și ne invită: să Ic scoatem la lumină, să le „reve- lăm". Lumea ar avea deci un aspect „fanic" (care se arată) și un aspect „criptic" (care se ascunde). Acest „ascuns" constituie abisa- lul, direcția „minus". Inzestrînd lumea „sa" cu două orizonturi : plus-minus sau paradistac-luciferic. Blaga a conceput o conștiință artistică — „amfibie" care atinge, deopotrivă, ambele orizonturi. De- terminante însă, în plăzmuirea operei de artă, ar fi categoriile abi- salo-stilistice, adică ale inconștientului... Ele s-ar constitui ca „fil- tre" și „forje", care structurează conținutul tainelor existențiale în forme artistice, menite să impresioneze simțurile și gindirca. In această ipostaza, ele alcătuiesc așa-zisa matrice stilistică ... — Aicea bunăoară, interveni arbitrar Romul Ladea e o splen- didă adunătură de candidați la nemurire. Ba unii spînzură culori, ba alții chînuie cuvinte, ori stîrnesc melodii. Privind la sacrul lor meș- teșug, ce-s categoriile abisalo-stilistice? Ce se ascunde îndărătul ce- lor trei vorbe ? Dacă nu le scoatem la lumină sîmburele ermetic, facem algebră estetică și te ascultăm de pomană, în loc să ne împăr- tășim din glume mai savuroase. Diodor Mare înghiți de astă dată observația, ca pe un spin. Tre- buia să fie laconic. Abstracțiunile se dovedeau obositoare... — Să ispitim miezul! Bunăoară, filozoful român presupune un dublet subconștient al spațiului, Cînd muzicianul compune, melodia lui parcă ar urma linia plaiului: deal-uale. E un orizont spațial, care „urcă și coboară", Ia nesfîrșit... I s-a spus „orizont mioritic" și ar fi caracteristic românilor. Istoricul, cînd caută să stabilească atitudinea românească de-a lungul timpului, observă că există o ten- dință de „retragere din istoric", o atitudine „catabasică". — Și timpul 2 interveni criticul M. Cum apare „timpul subcon- știent" ? — Infinit. Etern. Ca în basme. Românul nu se grăbește, fiindcă el are intuiția eternității. Timpul e o linie ondulată fără început și ORIZONT ORIZONT “ fără sfîrșit. De aci fereala țăranului de a trage vreo linie „moartă", cu echerul. Linia lui e „vie", ușor vibrîndă, ca o arteră ... — Cum se reflectă în plastică atitudinea aceasta „catabasică" ? se grăbi Catul Bogdan. — Cum știți dumneavoastră : prin culori stinse, sfioase, în con- trast cu violentul colorit al vecinilor. Printr-o pondere geometrică reținută. în raport cu polimorfismul excesiv al vecinilor. Printr-o ati- tudine estetică, parcă fixată în etern... Suavitatea limbajului plastic se îmbină cu energia, iar „formelor" exterioare li se dau adtncimi metafizice. — Noa. fain-frumos! exclamă Ladea. Acuma să vii iar la caprele noastre. Se vorbește insistent de „subiecte naționale", „fond etnic" .., Dar nu orice subiect „național" se pretează creației artistice — și nu orice tendință etnică c universală. Ce spune Lucian Blaga în această problemă ? — Precît știu, etnicismul lui Blaga poartă evident pecetea uni- versalului. Deși categorială, matricea stilistică nu e înrobitoare. X1 mai prin unele categorii, nu toate, creatorul p legat de etnic. Incoi știentul colectiv se reflectă, fără căutări speciale, în individul creator. , Prin alte categorii, „inconștientul colectiv depășește etnicul", adică duce în zone universale. De aici, libertatea artistului de a-și alege subiectele. Creația autentică va fi etnică și universală, în același tiraj . Arta arc, orice s-ar spune, o „patrie spirituală" — și subiectele țin do coeficientul genialității autorului. El și le impune; nu-i sînt im puse. „Humusul național" asigură vigoarea realistă a operei. El pleacă de la date finite, căutînd corespondențe infinite... — în acest caz, interveni Virgil Birou, arta e „pură" sau „impură" ? — Purismul, cum arată Blaga, c o falsă problemă de estetică. In opera de artă circulă toate valorile culturale „transponibile". Există așa-ziselc ,cheaguri flotante” care hrănesc opera și fără care ca .se desubstanțializează și se „ancantizează". Aria, după Blaga, nu poate fi ruptă de „cultură" și nu-șî poate aroga rol hegemonie față de alte discipline. Ea. reflectă, dacă vrem, principiul primus inter pares... — Sper că-i de-ajuns înșcolarea asta ! De altminteri, noi căutăm o justificare teoretică impulsurilor noastre creatoare. Și eu cred, d- mult, că n-are rost să împrumutăm dinafară ceea ce arta noastră populară oferă cu atîta bogăție dinăuntru: o estetică. Concluzia lui Ladea, a fost semnul de întoarcere la pahare. Sabin Drăgoi aminti apoi despre Năpasta și Constantin Brinco- veanu, iar Miu-Lerca, ca să tonifice atmosfera, recită Hopcică, după caro, în ion grav, de bas. Nucul... La inflexiunile lui profunde, două pahare apropiate se ciocniră, vibrînd. Prilejul nu scăpă lui Ion Stoia- Udrea, ca să dezdoaic „o coasă" ... — Măi Miule, mi-am adus aminte de o înlîmplare din copilă- rie... Tata-moș avea un cîine marc, cît iar (respectiv T(e)nisoar), Lectura din original prezintă deci felurite forme de la Nisbu la Tensinova sau Tenisvar, ceea ce impune rezerve în privința transcrierii veridice a toponimicului de către arabiști. Intre manuscrisele cunoscute sint deosebiri, unele au omisiuni; astfel mențio- narea Tensinovei lipsește din traducerea bulgară pe cînd cea franceză a lui A. Jaubert o conține, cu toate că și traducerea orientalistului francez ca și lectura textului e uneori defectuoasă ”). Idrisî și-a terminat opera la curtea regelui normand Roger dc Palermo iar informațiile pe care și le-a procurat de la diferiți negustori și călători arabi sînt confuze și nesigure1*). în privința identificării toponimicului, opiniile arabiștilor sînt diferite și in- suficient argumentate astfel că sînt puțin convingătoare. Lelewe! care citește „Ten- sinou, Tensibu și Tensinova identifică cu Oradea Mare, Jaubert citește Tensinou și Tensinova identificînd cu Kanyzsa. Tomaschcsk citește Tînsînoși identifică cuSzolnok, Miller citește Tesinu, Nisbu, Tensinoua și Tansinu identificînd in primul volum al lucrări sale cu Szolnok iar în cel de al doilea cu Timișoara. Orientalistul finlandez Tunlio (Tallgren) și cel polon T. Lewicki citesc Tamisvar și Temesvar identificînd cu Timișoara ,s), iar cel român M, Guboglu adoptă transcrierea lui Jaubert și Lelewel de Tensinova identificînd cu Timișoara ls), Unii cercetători arabiști care identifică Tensinova cu Timișoara nu au comentat în întregime relatările geografului arab refe- ritor la drumul parcurs de la Caworz (Curlovitz) la frontiera polonă, ci numai fragmente din text. Analizînd întregul text ”) împreună cu regiunea pe unde au trecut informa- torii lui al-Idrisi identificarea Tensinovei cu Timișoara este deosebit de șubredă neco- respunzînd realității geografice, idrîsi arată că pentru a merge dc la Caworz sau Cawoz spre Ungaria te îndrepți spre nord, Identificarea toponimicului de mai sus este făcută cu Carlovitz '•), localitate situată la sudul Dunării, la vest de revărsarea Tisei. Această identificare este însă combătută de către M. Guboglu arătînd că «) Recueil de voyages ct de me-molres. rar la Soclcte de geographie, vot. VI, Paris, IS10, pag. 579-380 (Indicație dalii de M. Guboglu). «) M GUBOGLU. „Rorls Ncdkov. La Bulgarie el ks lerre, avolslnanks au Xll-e alert* «lan la „Geograplilc" d-al Idrisî" (tn „Revue roumnine d'hlstolre. IV, nr. S, 19®. pap. 1024—10111. 7) A. T1NTA. M, BlZERA, AL. RUSU și C. RUDNEANU. Daten fur Enlstenhungigesctiichte Temrarirs, (în „Forsehungen aur Volks-und Landcskuruie", IX, 1966. pag. 115 și urm. Supu- ntnd nnci analize tnlrcftul text care cuprinde calatori a de Ir. Dunăre ia Irontiera Poloniei, autorii renunță Io idcntilica'ea Tensinovei cu Timtțoara). a) A. JAUBERT. Geographle, pag. 375 țl 330. 9) J. LELEWEL. Geographle. lom, 111, pag. 146. 148. 10) W. TOMASCHEK. Ilandrkwrge. pag. 294. II) MILLER. M.A.L 3 pag. 77 : II pag. 141 li) TUNLIO (TALLGREN) Du nowvcau aur Idrisî, pag. 160 (Lectura toponimicului de către arabiști țl identificările la T. Lewicki op. cit.), ÎS) M. GUBOGLU. op. cit. pag. 1025-1036, ■4) Ibldcin. pag. 1030—1031. IS) Transcrierile țl identificările slnt Cuprinse la T. Lewicki op. cil. resp«ctfndu-se orio- gralia autorului. 1») M. GUBOGLU. op. eit. pag. 1091. 17) Utilizăm textul din ediția Iui A. Jaubert I») A. JAUBERT. op. cit. pag. 330. ORIZONT Jaubert a citit „Cavr" și a identificat greșit cu Carlovitz și că în realitate se referă la localitatea Cuvin din Banatul jugoslav ”). Textul lui al-Idrisi în ediția orienta- listului francez însă, arată că „Tisia" se revarsă în Dunăre, „între Caworz (Car- lovitz) și Bansin (Panciova) ceea ce contrazice identificarea toponimicului mențio- nat, cu Cuvin, deoarece între Panciova și Cuvin nu se varsă în Dunăre nici un rîu, Cuvinul fiind situat la est de Panciova. La vest de Panciova se revarsă în Dunăre Timișul și apoi Tisa. Considerăm că identificarea lui Jaubert e mai aproape de ade- văr, corespunzînd realității geografice. Idrisi arată (după ediția Jaubert) că Butent sau Baterii (Mureș) și Tîssa (Tisa) își au izvoarele în munții Kard (Carpați) și curg spre apus, iar la 8 zile depărtare de izvoarele lor se unesc într-un singur rîu care se îndreaptă spre sud, sfîrșind prin a se revărsa în Dunăre. Dacă identificarea toponimicului Tissa sau Tisia cu Tisa este veridică, iden- tificarea Sufenf-ului sau Sufenî-ului cu Mureșul este foarte problematică atît prin faptul că nu corespunde din punct de vedere geografic cît și relatărilor în conti- nuare ale geografului arab care contrazic această identificare. Acesta relatează spre sfîrșlt că, de la localitatea Ztwlaț?) ora? bine populat, situat pe malul nordic al Butent-ului mergînd la Monfiour (Modor ?) oraș mare la frontiera Poloniei se par- curge îndreplîndu-te spre vest un drum de 5 zile10), Este imposibil ca dintr-o loca- litate oricare ar fi ea, așezată pe Mureș, mergînd spre vest vreme de 5 zile (circa 270 km) să ajungi la frontiera cu Polonia, Admițînd însă o informare greșită în sensul că ar ii trebuit să sc spună că mergînd spre nord, tot nu s-ar fi putut parcurge, chiar în linie dreaptă, în acele vremuri distanța pînă la frontiera de atunci a Poloniei în 5 zile, deoarece aceasta e cu mult mai mare, Netemeinicia acestei idem tîficărî reiese și din alte fragmente din textul amintit. Așa, geograful arab relatează că Tisia și Bufent sc unesc la o depărtare de 8 zile tic mers de la izvoarele lor, apoi sc îndreaptă spre sud ; aceasta înseamnă că Butent td trebuie să fie un riu undeva mult mai la nord de Mureș șî chiar de Crîș, după revărsarea căruia, Tisa sc îndreaptă spre sud, și de unde credem că s-ar putea ajunge, mergînd spre nord- vest în 5 zile, la frontiera cu Polonia. Idrisi relatează că de la Camorz (Carlovitz) 'a Chent (Szentz) localitate situată pe malul apusean al rîului (Tisa n. n.) se merge timp de -l zile. Credem că toponimicul Chcni indică localitatea Zenta așezată pe malul drept al Tisei, „De acolo, pe apă in 3 zile de mers se ajunge la Djertgroba, oraș foarte mare și comercial". Djcrt graba este identificat de Jaubert cu Viscgrad, ceea ce nu corespunde realității, Lewicki îl identifică cu Csongrâd, fapt care corespunde din punct de vedere geogra- fic, de la Zenta putîndu-se merge pe apă la Csongrnd în trei zile, distanța fiind mai mică decît cea parcursă anterior în <1 zile. „De la Djcrtgraba 1a Tensinova tot pe apă, 4 zile de mers sau 120 de mile. Tensinova — continuă autorul — este un oraș plăcut, oferind resurse abundente (cu bogății mari) și situat la sud de riul Tisa.” T. Lewicki utilizând parte din text, forțează identificarea Tensinovei (citit de Jaubert și Lelewel) sau Tenisvar (citit de Lewicki șl Tunlio) cu Timișoara, motivind că Idrisi a considerat Mureșul (Butent) ca braț paralel al Tisei afirmind că localitatea se află la sud de Tisa, in realitate aflîndu-se la sud de Mureș. în continuare arabistul polon arată că orașul este la o distanță de circa 220 km de Csongrâd (mergînd pe drum de-a lungul Tisei și Mureșului, apoi îndreptîndu-se spre localitatea Knez’1). Această soluție este convin- gătoare deoarece geograful arab menționează cert că distanța Chent—Djertgraba și Djerigraba—Tensrnoorr se face pe apă („par eau“ la Jaubert)’’); nu excludem insă posibilitatea ca „par eau“ să sc înțeleagă pe drum de-a lungul apei. Fără a recurge la soluția de mai sus, Jaubert identifică Tensinova cu Kant/a, Lelewel cu Oradea-Mare iar tomaschek șî cu Mitler (in voi. I.) cu Sotnoc, ultimele două părînd a fi mai aproape de adevăr, deoarece este prezentată o călătorie spre nord, de la Dunăre la frontiera Poloniei. Dacă Tensinova ar fi Timișoara, înseamnă a te întoarce de la Csongrăd pe același drum pe Tîsa șî pe Mureș spre sud timp de 4 zile, ceea ce ar lungi șî mai mult distanța de parcurs pină la frontiera Poloniei. »•) M. GUBOGLU, op. Cit, pag. tOSO. s") AcMt fracment care contrazice identificarea Tensinovei cu Timișoara, nu a fost utili- ■st de către cercetlitorll care au tacul această IdcnUticare. SI) T. LEWtCKt, op. dt pas. 92 P) A. JAUBERT, op. Cit. pag. 3SO. ORIZONT ORIZONT Informațiile cu care continua geograful arab contrazic insă identificările fă- cute: „Este posibil — relatează acesta — de a merge de la Djertgraba (Csongrâd) la Zanla în 5 zile însă să se știe: de la Djertgraba la gura Tisei o zi bună (de mers). Apoi, urcind iarăși pe Butent (Mureș ?) la Zanla 4 zile,,. De acolo la Tensmona îndrep- tindu-se spre sud, 4 zile bune, Se străbat (on traverse) regiuni cultivate și fertile situate între cele doua rîuri." După cum s-a amintit mai sus, autorul situează Zanla, oraș bine populat j>e malul nordic al Butent-ului, de unde în 4 zile bune mergînd spre sud se ajunge la Tensinova. Deci distanța Csongrâd—Timișoara s-ar parcurge în 4 zile pe apă (1Ș0 mile—circa 220 km) iar de la Zanla (de pe Mureș) la Timișoara în 4 zile bune (peste 220 km) deși distanța între Mureș și Timișoara e de circa 4—5 ori mai mică. Idrisi menționează că Zanla e o localitate de unde mer- gînd spre sud se ajunge la Tensinova deci nu un oraș situat undeva în partea su- perioară :i Ruteniului (Mureș ?) la o distanță de peste 220 km de Tensinova. Deru- tează însă și mai mult mențiunea „de la Djertgraba (Csongrâd) la gura Tisei (a remboucbure de la Theiss) o zi bună" (deci circa 50 km) referindu-se probabil la confluența Tisei cu Butent-ui, apoi pe Butent (Mureș ?) la Zanla 4 zile (circa 220 km) de unde spre sud la Tensinova 4 zile bune (peste 220 km). Mergînd pe Mureș în sus de la confluența cu Tisa se ajunge prin părțile Devei, de unde mer- gînd spre sud 4 zile bune (peste 220 km) se trece peste munți in Oltenia și nu la Timișoara. Ultima relatare din text contrazice însă cu totul identificarea Tensinovei cu Timișoara, Idrisi arată că „de la Zanla la Mvntiour (Modorî) oraș mare la fron- tiera Poloniei mergînd spre vest, 4 zile" (circa 220 km). Dacă Buientul ar fi Mu- reșul nu s-ar putea ajunge mergînd spre vest la frontiera Poloniei care se afla cu mult mai departe spre nord; menținînd identificările Butent cu Mureș și Tensinova cu Timișoara, ar însemna că mergînd spre nord peste 220 km se ajunge la Zanla pe malul drept al Mureșului de unde spre vest circa 220 km (deci o distanță mai mică) se ajunge la frontiera Poloniei, fapt cu mult departe de adevăr. Este posibil ca identificarea Tensinovei cu Oradea făcută vie către geografic polonez Lrlewel să fie cea bună, sub denumirea de Butent ascunzîndu-se un rîu din nordul Transilvaniei, al cărui nume probabil a fost citit greșit. Informatorii lui Idrisi care descriu regiunea străbătută de ei, pornesc de la Dunăre spre nord la frontiera Poloniei, parcurgind timp de II zile o distanță de circa 600 km — ultim । etapă de 120 mile (220 km) îndreptîndu-se probabil pe apă spre est ajungind la Tensinova. De acolo spre nard, la o distanță de circa 220 km se ajunge la un rin (citit Butent) pe al cărui mal nordic se află o localitate bine populată (citit Zanla) de unde mergînd spre vest (e posibil să fie nord-vesi) circa 270 km se ajunge la frontiera Poloniei. Pe lîngă altele, considerentele de ordin geografic reieșite din analiza intre- guluî text care relatează asupra regiunii dintre Dunăre și frontiera Poloniei, .antraeie identificarea Tensinovei cu Timișoara. Fie că informațiile dale sînt con- tradictorii cu realitatea geografică, fie că toponimicele au fost citite greșit (între Xisbu—Tensinova șî Tenisvar e o mare diferență) Identificările făcute pînă acum nu sînt de fel convingătoare, nefiind argumentate și contrazicînd realitatea geogra- fică a acelor timpuri. Ele pot rămîne doar numai ipotetice. în nici un caz însă identificări sigure. O altă mențiune a Timișoarei, se considera a fi cuprinsă într-un act de. danie din 1212 care conține fragmentul „a caslro temesiensi exemlatn" (scos de sub atirnarea cetății Temes),4) bazînd afirmația pe asemănarea de nume între cetatea Temes șl Timișoara. Numai asemănarea de nume nu permite însă dovada unei men- ționări sigure, cum nici documentul de mai sus nu o permite. Se cunosc multe do- cumente care conțin mențiunea Temes fără ca aceasta să se refere la Timișoara ci la alle localități sau moșii, S-a aminlîl anterior că asemănarea de nume a topo- nimelor ..Demes", și „Temes" din documentele din 1138 și 1183 I-a făcut [ie istoricul polon T. Lewîcki să afirme greșit că ele cuprind o menționare a Timișoarei, cînd în realitate privesc teritorii din R. P. Ungaria. Un alt document, din 1222 conține men- z>i I bl dem. M) PESTV FRIGYES, ORTVAY TIVADAP. Oklevdek TemesvdmMflvr ** TetimvArvirn* tortânelFhet, Poisonv 1806. voi. t, pair. 1—2, fi Documente privind istoria României, veacul XI, XII, XIII C. Transilvania voi, 1, <1075—1250) pag. 155-156 țiunea „izvorul apei ce se numește Timiș" 14 care luată separat poate ii considerata că se refera ia timișul bănățean, însă analizată în întrec contextul documentului, arată că privește Timișul din Țara Bîrsei. Pe teritoriul nostru se află multe locali- tăți care se aseamănă cu „Temes" ca : Timișoara, Valea Timișului, Temeșești, Timi- șul de Sus, Timișul de Jos etc., alie localități omonime se află pe teritoriile R,P. Ungaria și pe cel al R.S, Cehoslovacia. Aceasta arată că un fragment din document nu poate fi luat separat ci el se analizează în cuprinsul întregului document pentru a constitui o bază sigura a unei afirmații. Un studiu cuprinzînd și analiza documentului din 1212 *♦) a contestat faptul că acesta conține prima mențiune sigură a Timișoarei, dovedind în același timp Că prima menționare sigură și neeontestabilă a Timișoarei este cuprinsă într-un docu- ment din 1266. Cercetări mai largi, întăresc această opinie Documentul din 1212 privește o donație făcută de regele Ungariei Andrei al H-lea (I2C5—1235) comitelui Sebus. O incursiune în situația politică de atunci aruncă o lumină asupra relațiilor dintre donator și beneficiar cît și asupra scopului donației. Criza politică din Ungaria se desfășura în acea vreme cu mare intensitate Regele se înconjurase de o partidă catolică și de una nobiliară, în mare parte străină, care l-au atras în expedițiile cruciale cit și in necontenite războaie pentru Rusia haliciană. Campaniile erau susținute de masele populare pe umerii cărora erau aruncate impozite mari, ceea ce producea nemulțumiri. Îndelungatele absențe ale regelui din țară au făcut să crească exploatarea și anarhia feudală. Forțele de fărîmițare feudale urmăreau scăderea puterii regale. Puternice facțiuni nobiliare se ridicau împotriva regelui; acestea reușiră în cele din urmă să impună acceptarea cunoscutei Bule de aur (1222) prin care se confirmau privilegiile nobilimii. In această luptă cu puternicele forțe de fărîmițare feudală, regele, a cărui viață era adesea amenințată, își avea credincioșii săi care îl susțineau și care în cazuri de infringere, suportau lovituri grele din partea facțiunilor adverse. La restabilirea si- tuaiiei regele căula să întărească prin danii puterea economicii șî deci, militară a credincioșilor săi, pe care căula să-i aibă cît mai aproape de capitală pentru a in- terveni în caz de pericol. Cornițele Sebus era un susținător al regelui in lupta împotriva forțelor de fă- rimițare feudală; ca răsplată pentru serviciile aduse, devine beneficiarul mai multor acte care privesc donații sau confirmări de moșii. Așa în 1209 cornițele Sebus pri- mește moșia Sengurg (Szentgyorgy) din comitatul Pojon (azi îti R. S. Cehoslo- vacia). Alte donații primește prin documentul din 1212 menționat mai sus, conținînd fragmentul „a castra lemesiensi ecemlam". în acest act de donație regele Andrei al ll-lea arată atitudinea lui Sebus și motivele care I-au determinat să-i facă donațiile cuprinse in act. Regele arată că se simte îndemnat „a răsplăti regește și cu mîriă largă fețele alese care au urmat ne maiestatea noastră în chip vrednic de laudă. Iubitul și credinciosul nostru comite Sebus, distingîndu-se printre familiarii noștri prin marea lui vrednicie și-a cîștigat un loc deosebit in mila noastră exilîndu-se cu noi și risipindu-și multe bunuri pentru noi". Din textul actului reiese că Sebus făcea jțarte dintre familiarii regelui recrutați din rîndurile nobilimii mici și mijlocii. In virlulea acelei „familiaritas” o formă specifică a vasalității din regatul Ungariei, familiarul regal se afla în serviciul per- sonal al regelui de care asculta și față de care răspundea. Ridicînd din rînduril? nobilimii mici șl mijlocii familiari regali, regele căuta să contrabalanseze puterea marii nobilimi. Pentru întărirea puterii centrale Andrei al ll-lea inaugurează sistemul daniilor pe vecie (inre perpetuu) în locul daniilor obișnuite (donatio) sistem prin care regele urmarea să întărească și puterea familiarilor săi. Daniile pe vecie însă au contribuit nu atil la întărirea puterii cenirale, ci mai mult la accentuarea pro- cesului de fărîmițare feudală. Cornițele Sebus, era un familiar regal care a făcut multe servicii regelui cu care s-a exilat și care și-a „risipit" multe bunuri pentru el; nu era deci un fami liar obișnuit. Regele insușî arată aceasta: ,.dislingîndu-se printre familiarii noștri" ceea ce face ca Sebus să fie în atenția deosebită a regelui. Pentru a-I răsplăti serviciile, Andrei al ll-lea ii donează „sibi er sui heredibus iure perpetua posidendas" (tui și moștenitorilor săi cu dreptul de slăpînire pe vecie) ,.pămîntul ROMKtig cam ORIZONT 25) Documente privind istoria României, C, Tranuilvania. voi. [, pj# 1^7 s€) A. TINTA. M, BIZEREA, AL. RUSUr C. RUDNEANU» op. Cit. pagf, 115-117. * de două pluguri, scos de sub stăpînirea cetății Trencin, de asemenea pămîntul Afitejj cam de un plug, aflător în comitatul Pojon, scos de sub stăpînirea cetății noastre Nitra ți pămintui Gtjad cam de patru pluguri, scos de sub stăpînirea cetății Temes (a castro temesiensi exemtam") păminturî împrejmuite ți cu semne de hotar". Tn fostul comitat Nitra. se află localitatea „Temes" 17) menționată documentar in 1332, ceea ce denotă existența ei anterioară ți unde probabil la începuturile ei exista cetatea, in jurul căreia s-a dezvoltat localitatea amintită și in domeniul căreia intra moșia Gyad care este donată lui Sebus. Cetățile Mitra, Trencin și Temes se înve- cinau : regele scoate de sub stăpînirea acestora pamînturile amintite și constituie un domeniu unic. în suprafață cam de 7 pluguri, pentru credinciosul său familiar. Este cunoscut faptul că domeniul care forma un singur corp era mai puternic economic ți militar decît domeniile de aceiași întindere însă dispersate în mai multe nwdi. De aceea în lupta împotriva forțelor de fărîmițare feudală, regii căutau pe cit posibil să împiedice formarea de mari domenii, iar pe cele existente să le fărî- mițeze; nobilii care făceau parte din partida regală față de care își dovediseră cre- dința. erau sprijiniți pentru a-și forma domenii mari nedispersate. Așa considerăm că s-a întîmptat șî în cazul comitelui Sebus care în grele împrejurări își dovedise credința față de rege. Astfel, documentul din 1212 nu conține prima mențiune sigură a Timișoarei ci se referă la localitatea Temes din R. S. Cehoslovacia. Cercetarea documentului în continuare întărește și mai mult această opinie. Pentru punerea în stăpînire asupra pămînttirilor donate este designat „cre- dinciosul nostru comite Nicolae. fratele răposatului arhiepiscop Hugrin". Hugrin fusese arhiepiscop de Pojon, iar fratele său Nicolae deținea demnitatea dc comite de Pojon, dună cum reiese din lista martorilor care semnează actul de danie spre ai cărui sfîrsit după altii semnează „Nicolae Posoniensi comitahis tenentîbus" (deținătorii demnității de comite) încheie actul refer indu-se și la ceilalți comiți semnatari.**) Tn documentele din acea perioadă nu întîlnim în comitatul Timiș vre-un co- mite cu numele de Nicolae; actul însă precizează clar că Nicolae cernitele e fratele lui Hugrin, apărînd șt în lista martorilor. După cum era normnl, punerea benefi- ciarului în stăpînirea unei donații se făcea de către reprezentantul puterii regale din comitatul în cunrinstil căruia se afla pămintui donat, deci de către comite. Deoarece toate pămînttirile donate lui Sebus se aflau in același comitat, în comitatul Pojon. punerea în stăpînire a beneficiarului s-n făcut nrin cornițele Nicolae de Poion, re- prezentantul regelui în comitat. Dacă cetatea Temes ar fi fost în comitatul Timiș atunci în actul de danie s-ar fi specificat că punerea în stăpînire asupra pămîntului Gvad să se facă de cornițele de Timiș care reprezenta puterea regală în comitat. Presununînd că Nicolae din document nu este una și aceeași persoană cu comitete Nicolae de Poion (fapt care e contrazis însă de document) și că acesta era comite de Timiș, ar fi însemnat că după punerea în stăpînire a lui Sebus asupra moșiei Gyad, să plece în comitatul Pojon (unde exista cornițele Nicolae de Pojon semna- tarul documentului cnre reprezenta acolo pe rege) și să-t pună pe Sebus în pose- siunea celorlalte două moșii deși nu avea nici o calitate în acel comitat. Dacă Temes si Gvad din document s-ar fi aflat în comitatul Timiș, în act s-ar fi menționat acest fapt șl nr fi fost încredințat cornițele de Timiș pentru punere în stăpînire asupra donației făcute ; documentul însă nu conține nici una din aceste mențiuni, fapt care denotă că cele trei moșii donate se aflau în același loc, în comitatul Pojon. La cornițele Sebus se referă și alte acte de donație sau confirmări de moșii date în anii următori: în 1214 acestuia i se donează de către rege pămmtul Zeulus (SzEHlos) din comitatul Nitra rt), în 1216 primește pămîntul Costulan *) în același comitat și tot atunci prin alt act i se confirmă stănînirea asupra nămînhiluî Sengurg (Szentgybrgy) primit în 1209 și în sfirșil, în 1217 i se confirmă stăpînirea asupra pămîntutui Zeulus”), Tn perioada cuprinsă între anii 1209 cînd regele reușise pentru moment să-și întărească poziția sa periclitată de forțele potrivnice și, 1217 cînd ia conducerea ORIZONT *7) S. BOROVS2 KY, Nyltra v^fnneiTye, par. 236—238. MJ PEȘTY FRTGYES — Ortvay Tivndar, op. Cit, p. 2, sîj Documente, vot. L C. Transilvania, pag. [Eâ, nr. Documente, voi. T, C. Transilvania 138. nr. b2 fbidem, nr. 93- cruciaței a V-a (1217—1221) cu care pleacă, se emit deci alte 5 acte, in afară de “ cel din 1212, privind danii și confirmări de moșii comitelui Sebus, toate privind po- sesiuni in aceleași părți ale Pojonului și Nitrei. în această perioadă nu se înlîlnește nici un document care să se refere, la donații sau confirmări de pămînturi în Banat date comitelui Sebus sau vreo altă mențiune referitoare la acesta, în părțile bănă- țene. Domeniile comitelui Sebus se aflau prin urmare în acea vreme în părțile Ni- trei și Pojonului. în care familia Sebus a ocupai mai mul le demnități, intre care cea de comandant al cetății Pojon, cea de comite și apoi mare demnitar la curtea regelui. Un fapt care pînă acum a scăpat atenției este legat de denumirea în documen- tele date a cetății și comitatului Timiș spre deosebire de toponimicul Temes (din R. S. Cehoslovacia). în documentul din 1212 este menționat „a castro temesiensi exemtam" ceea ce în traducere română dă „scos de sub stăpânirea cetății Temes". Comparind documentul din 1212 cu documentul din 1266“) care privește indiscu- tabU Timișoara, (cetatea Timiș și comitatul Timiș) aflăm ca acestea apar sub forma „Tymes" și „Tymisiensi (cu v și nu cu e). Aceeași formă se menține în documente hune în care apare comitatul Timiș și cetatea Timiș, și în primele decenii ale seco- lului a! XlV-lea, așa: „terram vacuam Peel uocatam in comitatu Tymis'ensi existen- lem“ (pămîntul pustiu numit Peel aflat în comitatul Timiș), „Nicolaus Comes Tymi- siensis", ..... in comitatu Tymisiensi", „posesio Chawas vocata in Comitatu Thțrmi- siensi existens" (posesiunea numită Chawas aflătoare în comitatul Timiș) „in Corni- tatibus Chanadiensi, Orodiensi, Tjjimistensr, Krassov. et în partibus tranșsilyane" (în comitatele Cenad, Arad, Timiș. Caraș și în părțile transilvane) „in T wnissiensi", „in Comitat ibusT'yrmsiensi el de Kewe". „Thowka Comitîs et Caslellani Tp/n/sfens/s" ”) (Thowka comite și castelan de Timiș). Deosebirea între forma „temesiensi" din do- cumentul din 1212 și cea „Tymisiensi" din documentul din 1266 și din cele urmă- toare care privesc Timișoara este evidentă; prima dă cetatea Temes din părțile Ni- trei. cea de a doua — care se păstrează în documentele următoare redactate în limba latină pînă spre mijlocul secolului al XlV-lea — dă cetatea Timiș din Banat. Aslfel. documentul din 1212 nu conține prima mențiune certă a Timișoarei, ci se referă la localitatea Temes azi pe teritoriul R. S. Cehoslovacia. Pentru stabilirea primei mențiuni sigure și de necontestat a Timișoarei, pe baza izvoarelor cunoscute pînă astăzi, se recurge la documentul din 1266 care, in- discutabil. o conține. Prin actul amintit, Ștefan regele cel tînăr a] Ungariei și duce al Transilvaniei, dăruiește comitelui Parabuch, care din frageda copilărie a Iui Ștefan a servit in casa lui cu credință și vrednicie „în treburi grele", pentru „fantele de credință si vrednicele slujbe"... „pămîntul numit Kuke (iiuke) al celății Caraș și pSmînturile numite \Volter și Belan ale cetății Keue și pămîntul numit Reia al cetății. Timiș (Tymes), apoi pămîntul numit Popth (Bobda) care se află în comitatul Timiș (co- iniratu Tymisiensi)... jumătate din pămîntul Popth a fost pămîntul udvornicilor noștri iar cealaltă jumătate a fost al oamenilor cetății Timiș (Tymes). De asemenea am holărît să întărim... două pămînturi numite Temerken... așezate lingă Mureș în comitatu! Arad și pămîntul Fulgudus din comitatul Cenad precum și trei pămîn- turi numite IForwz care odinioară au fost ale făcătorilor noștri de arcuri din comi- tatul Cenad..." După cum se constată, acest act conține prima mențiune sigură și indiscu- tabilă a Timișoarei; în cuprinsul documentului apar pămînturi situate în comitatele Timiș (comitatu Tymisiensis și nu temesiensis), Arad, Cenad, între care pămînturi se află și Bobda (Popth) localitate existentă și astăzi în apropierea Timișoarei. De asemenea, sînt menționate cetățile bănățene: Caraș, Keue, (Cuvin).^ Timiș, (Tymes și na Temes), întregul document referindu-se la posesiuni așezate în Banat, Toate acestea duc la concluzia că documentul din 1266 și nu altul, conține prima mențiune sigură și de necontestat a Timișoarei. Menționarea documentară a cetății Timiș în 1266 arală că la acea dată ea exista și desigur și așezarea orășenească din jurul ei, respectiv Timișoara. Cuprin- derea In document numai a cetății și comitatului nu și a orașului înseamnă că vreo posesiune de orice natură aparținind orașului sau vreunui orășean nu a făcut în ORIZONT t») PESTY FRtGYES. op. eit. paC. J-«. SS) PESTY FRIGYES, op. dt. pig. 10. II. 2î, «. «. 6S. S7, Ș4. ORIZONT “ acea vreme obiectul unei transmisiuni sub orice formă care să fie confirmat prin act de cancelarie din partea vreunei puteri de stat, și deci să fie menționat în documente Ca transmițălor, beneficiar sau sub alt titlu. Menționarea cetății înseamnă implicit și a orașului. Sînt multe localități care existau secole de-a rindul fără ca acestea să fie menționate în izvoare documentare narative sau de altă natură. Toate loca- litățile medievale sînt anterioare menționării lor documentare. Timișoara este un vechi oraș al patriei noastre; sărăcia izvoarelor nu permit a arăta data cînd ia naștere — pe vechea vatră locuită încă în timpuri străvechi — orașul, care a străbătut documentat de izvoare, istoria a peste șapte secole. Unele afirmații rămîn doar ipoteze, altele, bazate pe informații care te determină să-i de- duci existența, sprijinite pe argumente de ordin logic, primesc forme mai conturate, apropiindu-se de adevăr, care urmează totuși să fie verificat prin cercetări ulterioare folosind izvoare care pină astăzi nu au fost cunoscute de cercetători. O ipoteză care nu poate fi neglijată este aceea că Timișoara ar fi o dezvoltare a străvechii Zurobara, fapt neconfirmat încă de nici un izvor de orice natură, dar nici infirmat de vreunul din ele. Această ipoteză menține atenția deoarece Banatul a fost locuit din timpuri străvechi intr-o neîntreruptă continuitate istorică de stră- moșii noștri care nu transmis din generație în generație străvechile numiri ale Ti- mișului, Mureșului, Tisei sau Dunării, făcind în același timp parte din teritoriul ro- mânesc unitar care a format în primul mileniu al erei noastre leagănul de naștere al poporului român și al limbii române. In ultimele secole ale mileniului I procesul de formare a poporului român și a limbii române se încheia ; în Banat trăia o numeroasă populație băștinașă româ- nească organizată în obști sătești, agricole sau păstorești, în curs de stratificare, <• inscripție de |je un vas din tezaurul de la Sînnicolaul Mare, datat pe le sfîrșilul se- colului al IX-lea, a păstrat numele a doi jupani: Voila și Vataul. Populația își con- tinua străvechile ocupații, dezvoltarea economică fiind confirmată de numeroasele monede bizantine sau tezaure monetare aliate la Sînandrei. Orșova, Gaiu MEc, Delii, conținind monede datate între 8fi7—1025. La începutul mileniului al ILha descape ririte arheologice șl tezaurele monetare dovedesc creșterea Schiăitniriior comerciale >i a circulației monetare; pe lingă localitățile amintite mai sus, în alle 10 localhăti bănățene s-au făcut descoperiri arheologice care atestă dezvoltarea din aceste părți în perioada secolelor X—XIII. In prima jumătate a secolului 41I X-lea sini atestate cetățile Keve (Cuvin) Horom (Palanca Nouă) și Urscia (Orșova). Populația bănățeană înainta pe drumul feudalizării creindu-și instituții social-politice proprii. Voievod in Banal în prima jumătate a secolului al X-lea era Glad care își avea centrul la Keve (Cuvin) fu luptele cu triburile maghiare ce pătrunseseră în Banat, fu învins și supus. Pe la începutul secolului al Xl-lea in Banat voievod era Ahtum, un urmaș al lui Glad. Acesta își întinse stânînirea pină la Cris, și-și avea centrul la urhs Morisena (Cenad). Scrierea hagiografică Legenda sandi Ger/iardi arată o societate stratificată în voie- vodalul bănățean, cu feudali (nobiles) care aveau moșii (allodia), curți (curlae). posedau turme de oi, cirezi de vite și herghelii [le cai îngrijite de păslorî fposforcsj, oameni aserviți acestor feudali*4). In luptele pe care Ahtum le-a avui cu regele Ște- fan I al Ungariei, cu toată rezistența înverșunată, fu învins si ucis, în urma trădării Unei căpetenii din oastea sa. Banatul fu cucerii de regele Ungariei, introducindu-se apoi instituțiile cuceritorilor care se suprapuseră pe cele băștinașe, ce continuară să se mențină însă și în secolele următoare. împrejurările iiolllice de la Dunăre din secolele al Xl-lea și al Xll-iea, con- flictele între statul feudal maghiar șî Imperiul bizantin fac ca importanța politico mitilară a Banalului să crească ceea ce a determinai organizarea ți întărirea unor centre politico-administrative și militare pe fondul vechilor centre (gradutj) existente în Banat anterior cuceririi maghiare sau. pe un fond nou creat de către cuceritori. Deși nu este exclusă posibilii alea existenței unui asemenea vechi centru la Timișoara încă în perioada voievodatului bănățean, lotuși considerăm mai aproape de adevăr posibil lintea ca în această perioadă (sec. X!—XII) să-și aibă începuturile celateo Timiș. Aceste centre au fost nucleele în jurul cărora au luat naștere comitatele; prima mențiune documentară cunoscută pînă acum a comitatului Timiș este Cu- prinsă Intr-un act dat de regele Bela al HLlca in H77, unde alături de alții. în lista a 1 j Ltgefidâ uark-li Gerhardl, cap 8 In ..Scrlplores rertun IIun gat ieunr volum II, |ifig. 489-490. demnitarilor care confirmă actul, apare și Pancratiu comite de Timiș’*). Celelalte două comitate bănățene sînt menționate mai tîfziu: Cenad în 1197”) iar Caras in 1200”). Menționarea documentară a comitatului la 1177, arată că organizarea comi- tatului s-a făcut anterior acestei date. Este posibil ca aceasta organizare să se fi făcut în deceniile ce au urmat cuceririi maghiare deoarece pentru a aduce la ascul- tare și a stăpini populația băștinașă care s-a împotrivit cuceritorilor, era necesară o forță politică și militară, cetăți Ca puncte de sprijin. Poziția geografică a terito riului pe care se află Timișoara, posibilitatea legăturii pe aici între Mureș și Du- năre terenul mlăștinos din preajmă era potrivit pentru construcția unei cetăți, greu accesibilă pentru cei ce ar fi atacat-o. în jurul acesteia este posibil să se fi organizat apoi comitatul, cetatea Timiș din centru militar devenind și centru administrativ. Lipsa izvoarelor informative nu permit a fixa timpul probabil în care a avut loc acest proces înainte de 1266, așa că aceasta urmează a se preciza de alte cercetări pe baza izvoarelor ce vor fi descoperite ulterior dacă acestea există. Centrul administrativ și militar al comitatului, nu putea fi altul decît cetatea Timiș și așezarea care se dezvoltă în jurul ei; logica lucrurilor impune a admite aceasta. Devenind centru militar și administrativ, așezarea incipientă care avea de- sigur un caracter rural se dezvoltă ; creste populația prin așezarea aparatului ad- ministrativ și familiilor acestora, necesitățile de viața duc cu încetul la apariția unei pături de meșteșugari, mulți dintre aceștia fugiți de pe moșiile nobililor, la care se adaugă și una de negustori făcînd ca așezarea să primească și un caracter urban Astfel, centrul militar administrativ devine un oppidum, oraș cu caracter semîagrm în care meșteșugarii și ceilalți locuitori își cultivau loturile de pămînț din afara orașului. Tn această situație e posibil să se îi aflat Timișoara în 1266 cînd e mențio- nată pentru prima oară, in mod cert, cetatea Timiș. Fiind o cetate regală, cetatea Timiș a fost desigur înzestrată cu moșii de către regalitate. Nu sînt cunoscute izvoare care să arate din ce moșii era constituit domeniul cetății la dala menționării documentare a ei. Se cunosc doar moșiile do- nate prin actul din 1266 comitelui Parabuch. luate din domeniul cetății și tot în acel an e menționată moșia Vrman pe Mureș, aparținătoare cetății Timiș”). Dată fiind importanța politico-milifară a cetății este de presupus că ea avea un domeniu întins, cu o bună putere economica, ce asigura întreținerea garnizoanei și a apara- tului administrativ al comitatului. De altfel regele nu ar fi luat pămînlurl din do- meniul cetății să le înstrăineze. Donațiile din 1266 și rolul pe care Timișoara îl arc la începutul secolului al XlV-lea și îl va avea în secolele următoare, întărește această opinie. Cetatea era un senior feudal pentru teritoriile care se aflau în domeniul ei; raporturile feudale, clasele, păturile și categoriile sociale care existau în general pe domeniile altor cetăți regate în perioada secolelor XI—XIII, se aflau desigur și pe domeniul cetății Timiș: unele dintre acestea sînt menționate documentar, ceea ce presupune și existența altora nementionate, însă corespunzătoare raporturilor feu riale de pe domeniile cetăților regale in perioada respectivă, In cetate și oraș existau diferite categorii dc nobili, care intrau în aparatul politico-administraliv și în conducerea militară (familiarcs. servientes, mil'tes). Dată fiind anarhia feudală din acea vreme și sprijinul puterii centrale ne cetățile regale, este de presupus că această nobilime provenea din rîndurile nobilimii mici și mij- locii. pe care se sprijinea puterea regală în lupta împotriva forțelor de fărîmițare feudală. O numeroasă parte dintre aceștia erau nobili români băștinași, căci in Banat ca șî în alte nărți s-a ajuns Ia o colaborare între nobilimea băștinașă și cuceritori, și unii și alții fiind interesați în existența unei puteri de stat feudale care să le asigure dominația dc clasă. Faptul că și în Banat se mențin vechile instituții băștinașe existente încă în vremea voievodatului (obștea cu conducătorii ei. juzîi, cnezii, voievozii, districtele sSi Documente. C. Transilvani voi. î, paft. 6. nr. 12. INdrni, mip, 12—13. tir. 20 t’h Ibîdrm, pap. 19, nr. 33 Ibîdem. voi. II. pap. *1 ORIZONT 55 — unele privilegiate — vechiul drept românesc etc.) alături de noile instituții supra- puse de către cuceritori, explică pe de o parte împotrivirea populației băștinașe și lupta pentru apărarea vechilor ei instituții, dar fi politica regilor de a atrage această populație. In ora? se mai aflau meșteșugari care își practicau îndeletnicirile lor mește- șugărești dar și cele agricole pe loturile din jurul orașului, negustori, calfe și uce- nici, muițî proveniți din iobagi desprinși de pe moșiile feudale, lucrători sau oameni în căutare de lucru, proveniți din satele românești din împrejurimi. Pe domeniul cetății se aflau categorii de țărani tn stare de dependență în di- ferite forme, după sarcinile economice și militare pe care le aveau față de cetate Documentul din 1266 menționează două categorii de țărani dependenți aîtați pe domeniu: udvomldf și oamenii cetății. Udvorniciî (udeornici. condiționares, Stiîaak) proveneau din rîndurile prizonierilor de război, al robilor eliberați, dar mai ales din rîndurile țărănimii sărăcite. Aceștia îndeplineau diferite munci servile la cetate sau pe domeniu: grăjdari, cărăuși, lemnari, brutari, cizmari, pescari etc., nu aveau gospodării proprii fiind întreținuți din veniturile domeniului. Actul din 1266 arată că jumătate din pămîntul Popth (Bobda) aparținea udvomicîlor „noștri" adică a celor care se aflau pe domeniul celății regale. Faptul că în document se arată că jumătate din pămîntul Popth era al udvornicilor, nu trebuie înțeles că aceștia stă- pîneau loturi, ci in sens că veniturile realizate de pe acea jumătate erau destinate întreținerii lor. Oamenii" cetății (casirenses) aveau sesii pe domeniul cetății pe care le cul- tivau, fiind obligați a aproviziona cetatea Cu cele necesare prin dijme din grîne, animale, vin și alte produse, să presteze muncă la cetate, să întrețină drumurile, podurile pe domeniu și să participe la apărarea cetății in timp de război, Parte dintre <-i. după cum menționează documentul amintit, își aveau loturile pe jumătate din pămîntul numit Popth (Bobda). Dezvoltarea Timișoarei sub raport economic și demografic nu țoale fi izolată de regiunea înconjurătoare în care trăia o numeroasă populație românească băști- nașă, care îngroșa rîndurile populației orașului. Astfel, caracterul românesc al ora- șului, din primele secole ale începutului Iul, s-a păstrat de-a lungul veacurilor; deși între timp s-au așezat sau au fost colonizate elemente neromăne. acest caracter inițial nu a putut fi schimbat. Cetatea supraveghea prin garnizoana ei regiunea înconjurătoare, intervenea cu forța armată in caz de nesupunere sau răscoală a țărănimii exploatate de pc dome- niile feudale, organiza apărarea în caz de atac din afară sau, servea ca loc de con- centrare a eventualelor campanii la sudul Dunării. Totodată pentru primii angevini îndeosebi, la începutul secolului al XlV-lea, Timișoara servea ca loc de refugiu al curții regale și forță de lupta împotriva anarhiei nobiliare, contribuind la întărirea puterii centrale. Odată cu apariția pericolului otoman, Timișoara se transformă înlr-un avan- post al luptei împotriva turcilor, și în mânu ochind forțele bănățene, alături de ro- mânii transilvăneni și de popoarele interesate în apărarea teritoriilor lor de turci, au sprijinit strădaniile românilor de peste Carpați de a stăvili pericolul otoman care se ridica tot mai amenințător. ORIZOXT PALANCA MARE Vechiul suburbiu românesc al Timișoarei ------------—-------------------------- ■ Dr. AUREL COSMA • /n lunile din toamna anului 1969 municipiul Timișoara își serbează a șaptea aniversare centenară de la intrarea sa în istoria scrisă. Salturile istorice ale etapelor de dezvoltare au transformat orașul dintr-o cetate înconjurată de o centură de mlaș- tini și de suburbii izolate între ele într-o metropolă modernă, cu parcuri înflorite și construcții majestuoase. Bătrînii de azi, care iți mai aduc aminte dc cartierele unde 2 își trăiseră anii copilăriei, făcînd comparație cu ceea ce văd acum, ar avea impresia că sînt într-o lume de vis, dacă n-ar fi fost martorii șî chiar făuritorii activi ai acestei înfloriri municipale fi de viață nouă. Plimbîndu-ne pe străvechile străzi ale orașului, mai găsim locuri, monumente ți clădiri, care ne evocă momente de strălucire istorică sau reminicențe din roadele strădaniilor de altădată ale unei populații dornice de progres. O călătorie în trecut, pe urmele lăsate de strămoși, ne transpune imaginar în adîncuri de veacuri, care prind viață în gtndul nostru șt străbat negura vremii, înălțindu-se la lumina actuali' tătiî. La prăznuirile de acum sînt prezente alături de generațiile contemporane și toate cele din trecut, care vin să ne facă mărturii despre ceea ce a fost Timișoara de-a lungul anilor. Orașul Timișoara e desigur mult mai vechi de șapte secole, dar comemorarea de acum nu se referă la vîrsta Iul reală, ci numai la cea documentară, de cînd apare numele său înscris sau amintit într-un document sau act de valoare Istorică. După cum se știe, Timișoara și Banatul au stat sub ocupația otomană timp de 164 de ani. La 12 octombrie 1716 garnizoana Timișoarei a capitulat în fața armatei imperiale comandată de Eugen de Savoia. Primarul orașului, cu sediul în Palanca Mare, era pe vremea aceea Nicolae Munteanu, menținut în serviciu și după ocupația militară austriacă. Ca să nt dăm seama ce mare era această suburbie, putem trage concluzia din însemnările istorice care menționează că în timpul asediului au fost distruse în Palanca Mare peste 1.200 de casc, fără a mal socoti cele rămase ori avariate. Guvernator al Banatului a fost numit contele Mercy, care a început o acțiune urbanistică în Timișoara. El a întocmi! și a realizat un plan de sistematizare a orașului, cu străzi drepte și cu clădiri frumoase, zidite din cărămidă. A reconstruit Apoi Palanca Mare și a introdus aici O serie de fabrici și de manufacturi, punînd astfel temelia viitorului oraș industrial. A dispus să fie secate mlaștinile șl în locul lor s-a făcut agricultură și s-au amenajat grădini cu pomi fructiferi și de zarzavaturi. Așa s-a format Palanca mică într-un cartier de grădini, cunoscut sub numele de „Maiere", adică Elisabetinul de azi. Pe lingă industrie, comerțul a luat o dezvoltare rapidă. Palanca Mare a devenit suburbiul „Fabric". Salubritatea publică era cea mai acută problemă a vremii. Aerul orașului con- tinua să fie infectat de mlaștinile înconjurătoare. Era un focar permanent dc boli epidemice, de ciuma și de friguri. Orașul n-avea apă potabilă și nici canalizare. Lipseau cele mai elementare și necesare instalații sanitare. In cetate nu exista decît o singură farmacie, existentă și azi în clădirea „popilor negri" unde azi este Clinica oit.ilmologscă. în 1731 s-a început zidirea edificiului primăriei vechi pe locul unde se aflau în timpul ocupației otomane băile turcești. Astfel, în Timișoara au funcționat două consilii comunala, două primării. Românii șl sîrbii, fiind de religie ortodoxă, au fost evacuați din cetate. Ei au locuit în Palanca Mare, unde își aveau primăria lor. Mai tîrziu, consiliile comunale s-au unificat și a funcționat o singură primărie pentru toți locuitorii orașului, adică primăria din cetate. în actuala piața Libertății, după ce li s a acordat tuturor dreptul de a se stabili oriunde. De această îngăduință au profitat și păturile mai înstărite ale populației din Palanca Mare. Timișoara avea pe la mijlocul secolului al 18-!ea vreo zece mii de locuitori, cea mai mare parte din Palanca Mare, o populație foarte redusă față de cea din trecut, cu o mortalitate mereu crescîndă. Cimitirul creștin, de pe locul unde se află azi parcul central, fost Scudier, a devenit prea mic, și la 1771 a fost amenajat un alt cimitir Care mai există și acum pe lîngă calea Lipovei, Timișoara a continuat să fie un oraș fortificat. Zidurile cetății au fost mereu consolidate. Aici a fost adus spre păstrare tezaurul imperial de la Viana în anii de război cu Napoleon. t- în timpul revoluției din 1848—1849, suburbiile Timișoarei, in special Palanca g Mare, au avut mult de suferit. Cetatea a fost asediată de trupele revoluționare ma- g ghiare o perioadă de 107 zile. Palanca Mare a fost ocupată de revoluționari, făcînd g aici numeroase distrugeri de instalații, printre care și apeductul ce. alimenta cetatea o cu apă potabilă, nefiind cruțate nici casele particulare. Populația din Palanca Mare s-e îngrămădit în cetate, iar tinerii au luptat alături de imperiali pentru apărarea Timișoarei. 55 Așezarea topografică a suburbiului Palanca Mare nu a putut fi determinată exact ca întindere, intrucil în diferitele epoci ea își lărgea suprafața sau îți schimba poziția. Nucleul ei era însă cartierul porpriu-zis al Fabricului, Populația era amestecată. Românii erau peste lot, dar ei formau mase compacte mai ales în partea de răsărit. Din istorisirile locuitorilor bâtrîni ai cartierului mi-am puiul face în anii copi- lăriei o imagine despre viața fi profilul din trecut al suburbiului. Acum reînvie în amintirile mele locurile, cu oamenii și clădirile, care nu mai sînt. Pînă în primul deceniu al acestui secol. Timișoara își mai păstra aspectul ei de altădată, cetatea fiind încă parțial înconjurată de ziduri groase și de brîul de pro- tecție al mlaștinilor acoperite cu stuf și bălării. Dincolo de această încercuire îți trăiau viața lor proprie suburbiile izolate între ele prin întinderi vaste de terenuri virane, folosite ca pămînt arabil pentru agricultură sau grădini. FabricuJ era sub- urbiul cel mai vechi șl cel mai mare, ca întindere și ca număr de locuitori. Crielalte cartiere erau „maierele românești" sau Elisabetinul de azi, cunoscut odinioară sub denumirea de Palanca Mică, precum și „maierile nemțești" sau fosefinul. un loc mai salubru și mai modern, de construcție relativ mai recentă^ unde fuseseră așezați coloniștii germani aduși aici de împăratul losif al ll-lea, al cărui nume il și poartă Străvechea vatră a orașului. Palanca Mare, numită de s'rbi „Vlajca Mala", adică mahalaua românească, s-a dezvoltat necontenit în cursul secolului trecut și a devenit centrul vieții ți al marilor acțiuni culturale românești. Aici a fost sediul protopopiatului, aici s-a format puternica parohie în jurul bisericii Sf. llie, construită în 1826, ți aici au cerut prin memorand înaintat împăratului. Andrei Mocioni, Vicen- țîu Babeș șî alți fruntași ai vieții publice bănățene ca să se incuvințeze înființarea unei episcopii românești. Au vrut atunci să fie reînviată mitropolia românească de pe vremuri a Timișoarei, fie chiar numai la rangul unei episcopii. In acest cartier au locuit ți au activat scriitorii, publiciștii și primii ziariști români: Meletie Dreghici (1814—1891), Pavel Rotariu (1840—1919), George Arde- lean (1837—19C9), Nicolae Coșariu (1812—1903), Traian Lungii (1830-1917), Emfia Lungu-Puhallo (1853—1932), și în cercurile intelectualilor de aici au venit de mul- te ori să activeze șî să trăiască zile de spiritualitate românească, bătrînul cărturar Constantin Șuboniu (1734—1818) și Mihai Roșu (1750—1822), fabulistul Dimitrie Țichlndeal, poeții losif Vulcan și Iulian Grozescu, apoi Vicențiu Babeș și alții, Irans- formînd cari ierul Fabricului într-o citadelă de cultură. Ziaristul Pavel Rotariu, împreună cu socrul său scriitorul Meletie Dreghici, amîndoi avînd domiciliul în Fabric, aici au pus bazele gazetăriei românești prin edi- tarea șî redactarea ziarului „Luminătoriul" (1880—1894). după ce Pavel Roiariu scosese anterior revista umoristică „Priculici" (1874—1875). Sub îndrumarea lor s-a formal talentul literar ai scriitoarei Emilia Lungu, fiica învățătorului român din Fabric. Noua industrie care se dezvolta mereu și numărul crescînd de fabrici sau manufacturi ce luară ființă, au dat naștere la o clasă muncitoare, numeric destul de mare, dar fără o conștiință mai accentuată în sens proletar. Vechile corporalii de meseriași români au format aici o pătură socială cu totul aparte. Erau cojocari, pă- pucari sau pantofari, cizmari, tăbăcari, săpunari, brutari, croitori șî alții. Meseriașii s-au grupat după specificul muncii șl al produselor. Ei lucrau în ateliere proprii, ca patroni, ajutați de calfe și ucenici. Românii din suburbiu au avut o viață socială, culturală ți artistică proprie, desfășurată în multe direcții, cu scopul de a menține în sînul acestei populații un spirit de unitate și de solidaritate. Trupe dț teatru românesc veneau periodic din altă parte, chiar și din România, dar românilor nu Ic-a fost îngăduit să se folosească de scena teatrului comunal din cetate. Diversele reprezentații teatrale, spectacole, concerte, petreceri sau manifestații cultural-artistice aveau loc în localuri improvizate, în săli de restaurante sau în școli confesionale. Viața de club s-a desfășurat in localul casinei române din Fabric, iar corul cartierului era un mijloc de polarizare ți de afir- mare a elementului etnic românesc. Erau vestite apoi „maialurile" de altădată, , organizate de români! Fabricului în cursul lunii mai. cînd se duceau in pădurea de Z la marginea suburbiului să petreacă în cîntece, jocuri și distracții. fi Umblînd pe străzile întortochiate ale vechiului cartier, care și-a schimbat în £ mod radical înfățișarea de cînd a îmbrăcat aspecte de urbanistică modernă, îmi vin O în memorie imaginele de altădată, dinainte de punerea în aplicare a planului de sistematizare. Suburbiul era divizat de diferitele brațe ale Begheiuhii, care se rami- ficau pe tot cuprinsul lui pentru a duce forța curentului de apă la mulțimea morilor * ce puneau în mișcare industriile locale. Aceste canalurl formau între ele insule popu- late. între diversele părți ale Fabricului nu erau artere directe, ci lumea trebuia să S înconjoare mai multe grupări de case și să treacă mai multe poduri peste brațele fiului ce tăiau in repetate rîndurt calea de comunicație. Seara luminăția era slabă. Lămpi nu erau decît pe la morile situate pe lingă podurile de trecere, unde formau puncte de popas și mici centre de animație. Un astfel de loc era și cel numit „Ia mama dracului” de lingă vechea moară de tutun, despre care bătrinii îmi povesteau numeroase legende născute din fantezia și din spaima populației, care trebuia să tra- verseze pe aici podurile ce legau „Vlașca Mala" de centrul nemțesc al cartierului, adică de actuala piața Traian. Cînd s-a introdus tramvaiul cu cai și s-a făcut legătura directă cu cetatea, circulația a devenit mai bună și mai sigură. Begheiul intra în oraș prin partea de răsărit, unde se află acum turbinele, paralel pe două albii, divizate intre ele printr-o fîșie de pămînt, largă de vreo patru metri, care forma o lungă promenadă cu bănci de odihnă pentru locuitorii cartierului. Pe aici se plimba lumea ca un corso, de la locul capului de linie a tramcarului situat la podul din actuala piața Sarmisegetuza, pînă la stația de debarcare a lem- nelor, ce se afla în spatele actualelor băi „Neptun", unde s-au construit recent noile blocuri de locuit Albia din stînga era a Begheiului propriu-zis. iar cea din dreapta servea pentru transportul pe apă al lemnelor din munții Banatului pînă la Timișoara. Primăria municipiului Timișoara hotărîse încă din 1909 ca să pună în aplicare planul de sistematizare al cartierului Fabric și să canalizeze Begheiul, dînd un curs nou curgerii apelor, care se răspîndeau prin brațele laterale pe tot cuprinsul sub- urbiei ca niște canaluri venețiene. Proiectele serviciului tehnic prevedeau diverse lucrări care necesitau schimbarea topografiei unor însemnate părți din cartier, Malu- rile Begheiului urmau să fîe consolidate în piatră, iar nulul să 1 se dea o singură albie în locul celor două scurgeri paralele. Se plănuia tăierea unui drum drept care să lege calea Dorobanților (fosta strada Recașului) cu centrul animat de la fosta cafenea La împăratul turcesc, situat la punctul de întîlnire al actualei străzi Bicaz cu strada Tigrului, ceea ce însemna să fie secată albia brațului de rîu ce pornea de la morile „La cocoșul de aur*', de lîngă biserica Sf. Ilie. și trecea în continuare prin spatele claustrului „Nolre Dame" și de-a lungul străzii Pestalozzi. Albia a fost astu- pată și n-a mai rămas din ea decît un apendice cu apă stătută din paicul Fabricului. Lucrările edilitare s-au efectuat în anii 1910 și următorii. Actuala biserică Sf, Ilie a fost zidită în 1913 pe brațul astupat al fostului rîu, în locul celei demolate, întrucit prin aplicarea planului de sistematizare ea stătea în cale. Tot atunci a fost demolat și podul de lemn numit „Napoleon", precum și morile „La cocoșul de aur", con- struindu-$e podul nou de beton ce leagă calea Dorobanților cu restul orașului. între cetate și suburbii au început construcțiile de clădiri. Abia după unirea cu Romănia a luat orașul o înfățișare nouă. Pînă atunci, ca elevi de liceu făceam exerciții de cercetășîe în bălțile și stufăria ce se întindea între zidurile cetății de la fostul penitenciar (vechea reședință a guvernatorului Mercy) pînă la Industria Unii, precum șl prin stufăria ce cuprindea suprafața actualului cartier „Plopi". In perioada interbelică, noua stăpînirc românească a inițiat marea acțiune de urbanistică, tegînd suburbiile între ele și cu cetatea prin bulevarde și străzi moderne, construind edificii și încurajind zidiri de clădiri particulare. Cine a cunoscut Timișoara de altădată, trecutul ei îl poate descoperi numai imaginar de sub învelișul realităților de acum. Timișoara de azi își are farmecul atit prin frumusețea peisagiilor, prin diver- sitatea aspectelor pitorești, chiar șl prin contrastele pe care le prezintă diferitele colțuri, dar mai ales prin viața ei în care pulsează ritmul unei generații noi, dornică să ridice orașul la nivelul celor mat splendide exteriorizări de urbanistică. Multe ce vezi acum în oraș, te încînlă, dar îndeosebi tot ce simți trăind în această <.mb anță, îți imprimă în gind și în suflet impresii noi, ce se vor transforma miine în fecunde surse de amintiri și de tulburătoare nostalgii. ORIZONT nterviul nostru ORIZONT De vorbă cu istoricul I. D. SUCIU C^niversarea a șapte secole de la prima mențiune documentară despre orașul Timișoara și apariția ediției Eftimie Murga ne-a prile- juit o întîlnire cu 1. D. Suciu, cercetător științific principal ia Institutul de istorie „N. lor ga" ai Academiei R.S.R. Născut la 3 august 1917 în Lugoj, istoricul l. D, Suciu, deși și-a desfășurat activitatea științifică în București, și-a închinat activitatea studierii trecutului cultural și politic al Banatului dindu-ne lucrări fundamentale. Dintre cărțile lui, scrise în perioada tinereții, amintim: Emilia Lungu Puhallo (Timișoara 1939), Monografia co- munei Alioș (București 1940) și acea lucrare de bază, Literatura bă- nățeană dc la început pînă la Unire (1582—1918) o sinteză a contri- buției Banatului la dezvoltarea culturii române. După 23 August 1944, activitatea științifică a lui 1. D. Suciu se intensifică, dindu-ne cărți de maturitate: Nicolae Tincu Velia (1816—1867), teză de doctorat în istorie, apărută în editura Institu- tului de istorie în 1945, iar recent Revoluția dc la 1848—49 în Banat, apărută în 1968 în editura Academiei R.S.R., și ediția monumentală Eftimie Murga, Scrieri, in care marele revoluționar democrat este re- dat culturii noastre. La acestea trebuie să adăugăm o seamă de studii de specialitate apărute în limbile de circulație, prin care f. D. Suciu aduce o se- rioasă contribuție în probleme de istorie română și universală. Astfel studiul său „The Echo in Roumanien of the Civil War" a avut un ecou deosebit în S.U.A., profesorul Vandiver de la Rice Uni- versity mărturisind că „Ecoul războiului Civil în Europa Centrală deși m-a preocupat cîțiva ani, n-am aflat nimic esențial pînă la citirea acestui studiu". Deasemenea studiul cu privire la prezența românilor în războiul mexican a trezit interesul profesorului Manuel Alcală, ambasadorul Mexicului la U.N.E.S.C.O., care afirmă că cunoașterea acestei perioade pasionate a istoriei Mexicului s-a îmbogățit prin studiul Dv". Trebuie să adăugăm apoi studiile privind istoriografia bănățeană ca: „Arhiva Vukovici" (1967), „Aspecte ale colaborării Partidului Național din Transilvania cu mișcarea muncitorească" (1968), .Ma- teria Braniște și Banatul" (1968), „Banatul și Unirea din 1918", „La îutte des Roumains du Banat pour la râalisation de funite de l'etat", „Rumânen und Serben tn der Revoîution des Jahres 1848 in Banat" sînt titluri care arată activitatea intensă în cercetarea trecutului românesc. Ce ne puteți spune despre aniversarea a 700 de ani de la înte- S» meicrea Timișoarei > Are ea la bază elemente documentare ? Aniversarea a 700 de ani de la prima mențiune documentară a Timișoarei reprezintă un act deosebit de important deoarece așează capitala Banatului printre cele mai vechi orașe ale patriei noastre. Să nu uităm că sînt abia ctțiva ani de cînd Bucureștiul a aniversat 500 de ani de la prima mențiune documentară. De fapt. Timișoara e mult mai veche deoarece istoricii sint de comun acord că pe vatra actualului oraș a fost o veche așezare da- cică: Zurobara. Pentru poporul și patria noastră, Timișoara prezintă un interes deosebit. Aici a luat ființă prima filială a Internaționalei tntîia in 1868, iar mișcarea muncitorească din Timișoara a dat dovezi de o deosebită conștiință de clasă prin organizarea a numeroase greve și mitinguri pentru cucerirea drepturilor cetățenești. în timpul revolu- ției de la 1848 aici s-a ținut la 25 iunie congresul românilor din Banat, prin care s-a cerut egala îndreptățire a poporului român, adică ceea ce pretindea și Simion Bărnuțiu prin manifestul de la Sibiu. Tot aici are loc adunarea de protest din 1860 împotriva încorpo- rării Banatului la Ungaria ce fusese decretată de Francisc fosif, iar mai tirziu, in 1869, spre a se combate dualismul habsburgic, aici se organizează Partidul național ai Românilor din Banat și Ungaria. Aici a fost cetatea viteazului loan de Hunedoara care baztndu-se pe cnejii din Banat și Hunedoara, a ținut piept atacurilor otomane, cucerind victorii strălucite cu ecou in toată Europa medievală. După o jumătate de veac de la moartea viteazului, tot în acest oraș are loc un eveniment de răsunet european dar, de data aceasta, mai dureros pentru noi: este înfrîngerea armatei țărănești de sub conducerea lui Gheorghe Doja. Chinurile groaznice la care a fost supus Doja și căpitanii lui au inspdimîntat lumea și generațiile ce s-au succedat au considerat locul supliciului ca un punct de recu- legere, împodobindu-l cu luminări ca prin pîlpiitul lor să constituie un omagiu adus acelor ce înainte cu jumătate de mileniu aproape, au încercat să înlăture nedreptățile sociale, plătind cu viața și sufe- rințele lor. /Im arătat în grabă doar cîteva aspecte ale importanței pe care acest oraș îl are tn istoria poporului nostru. în ultimii ani, Timișoara, pe Ungă faptul că a devenit unul dintre cete mai importante orașe industriale ale patriei noastre este și un mare centru universitar, și acest lucru va avea și repercusiuni în dezvoltarea științelor social- politice și filologice din Banat. Nu există, după opinia dv., un decalaj între studiile privitoare la i .(ri.i [finalului și a celorlalte provincii românești ? Istoria Ba- natului a fost cercetată în mod științific ? Faptul deși e regretabil, trebuie să recunoaștem că dintre toate provinciile românești istoria Banalului a fost studiată cel mai puțin și în mod empiric. Cauza o știm cu toții: între cele două războaie, Timișoara ne uvînd o universitate, studiul trecutului bănățean a ră- ORIZONT OPtZOXT ” mas pe mina diletantilor de buna credință, avocați, învățători, preoți care neavînd pregătirea corespunzătoare, se mulțumeau să publice date compilate, fără discernă mint critic, fără vreo interpretare perso- nală. Cit despre contribuții noi, nici nu se poate vorbi. Arhivele ora- șului erau date pe mina unor oameni necalificați care nu știau să respecte aceste importante mărturii ale trecutului. Pe de altă parte. Universitatea din Cluj, care avea cadre calificate, nu și-a extins cer- cetările asupra trecutului cultural sau politic al Banatului decît foarte iar și chiar atunci în mod destul de fugar. Abia în anii puterii popu- lare s-au organizat arhivele bănățene și tot acum, prin înființarea l 'niversității din Timișoara, se vor forma cadrele științifice necesare dezgropării comorilor culturale și istorice ale Banatului. De ce lucrările dv. de istoric politică și literară sînt orientate în deosebi spre trecutul Banatului ? E bine că ați pus această întrebare deoarece pot lămuri anumite lucruri. Nu mă ocup de istoria Banatului pentru că aș fi regionalist. Azi, regionalismul nu-și mai are nici un rost. Este altceva care mă atrage spre studierea istoriei Banatului: satisfacția pe care o are fie- care om de știință de a aduce lucruri noi, necunoscute, in meseria lui. Or. tocmai faptul că trecutul acestei provincii nu a fost studiat in mod științific, îmi dă posibilitatea de a aduce mereu date noi, ne- cunoscute și a le încadra în istoria generală a poporului român, stabilind, firește, in mod imparțial, contribuția acestei provincii la dezvoltarea istoriei române. Este desigur și o dragoste de pămîntul și oamenii care ne-au alintat dulcii ani ai copilăriei și tinereții. Ce aveți de spus despre apariția recentă a monumentalei ediții EHimie Murgu îngrijită de dv. ? Da fapt, apariția acestei ediții, o datoresc în mare parte vechiu- lui meu prieten, Mihaî Șora, care cunosc! ndu-mi preocupările în le- gătură cu revoluția de la 1848149 în Banat, mi-a dat imboldul de a aduna într-un volum opera marelui revoluționar democrat. /I fost o muncă grea și deosebit de migăloasă deoarece Murgu și-a scris cea mai mare parte a operelor lui in limbi străine. De aceea și din punct de vedere editorial, recenta ediție Murgu a necesitat un mare efort. Dar azi, cînd dificultățile aparțin trecutului, sînt fericit că am reușit a reda culturii noastre opera acestui mare înaintaș. Critica de speci- alitate își va spune cuvîntul asupra felului cum a fost alcătuită această ediție și, eventual, asupra lipsurilor ce le are. Deocamdată cititorii de azi pot lua contact direct cu glodurile și năzuințele aces- tui mare vizionar al unității românești și pentru mine aceasta e sufi- cient. Să nu uităm că tovarășul Nicolae Ceaușescu, vorbind despre Revoluția de la 1848/49 a menționat pe Eftimîe Murgu ca pe al trei- lea mare revoluționar român, după Bălcescu și Avram lancu. Activitatea dv. istorică atît de prolifică de pînă acum, cît și caii- tatea ce o aveți la Institutul de Istoric ,,N. Iorga“ al Academiei R.S.R., ne îndreptățește să vă cunoaștem proiectele ..._________________ Problemele care mă frămîntă sînt numeroase. Unele le văd rea- lizabile într-un viitor mai îndepărtat. Deocamdată, pentru primele luni, pot să vă comunic că am definitivat pentru tipar două lucrări ™ tot în legătură cu problemele bănățene. Prima, intitulată „Formarea și dezvoltarea burgheziei române din Banat11 începe cu procesul de formare al burgheziei de la începutul veacului al XVIIl-tea și urmă- rește acest proces în tot cursul veacului al XIX-lea, pînă la desă- vîrșirea unității statale. Cea de a doua carte este o prezentare a contribuției Banatului la dezvoltarea literaturii române pînă la 1918. Am intitulat-o „Pagini de cultură bănățeană". Punctul de pornire îl constituie cartea mea de sinteză „Literatura Bănățeană de la început pînă la Unire" apă- rută în 1940. Dar să nu se uite că atunci cînd am scris această carte aveam 18 ani, iar acum sînt după o viață întreagă de cercetări în acest domeniu. Sper ca rezultatul acestor cercetări să intereseze pe toți acei ce se ocupă de trecutul culturii românești și să întregească in mod fericit cunoștințele ce le avem despre oamenii și preocupările lor din trecutul bănățean. In cea ce privește viitorul mai îndepărtat am în vedere alte două cărți: a reda culturii române pe cel dinții filozof român cunoscut pină acum. E vorba de Gabriel Ivul din Caransebeș, care înainte de Dimitrie Cantemir, adică încă pe la mijlocul veacului al XVII-lea, a scris In limba latină primul tratat de filozofie alcătuit de un român: „Philosophia Nooella", Vo* utiliza aceeași metodă ca la ediția Murgu, redind originalul și traducerea, pentru ca omul de știință să poată folosi izvorul direct, nu numai prin intermediul traducerii. Cea de a doua carte va fi închinată vieții și activității lui Vin- cențiu Babeș. Babeș este un mare nedreptățit și va trebui restabilit ia mod imparțial rolul pe care l-a avut in istoria noastră modernă. Materialul bibliografic, in mare parte inedit sau puțin cunoscut, este deja adunat și așteaptă doar redactarea și editorul. Sper că sprijinul de care m-arn bucurat în tot timpul cercetărilor mele din partea aca- demicianului Andrei Oțetea și a prof. Dr. Ștefan Ștefânescu, direc- torul adjunct al Institutului nostru, să continue, pentru ca aceste pro- iecte să devină cît mai curînd realizări. Nu găsiți utilă în momentul actual reconsiderarea unor persona- lități politice și culturale din trecutul bănățean > Socotesc ca o cerință imperioasă reconsiderarea unor personalități politice și culturale din trecutul Banatului. Tn primul rînd va trebui re- examinată viața și activitatea doctorului Paul Vasici care este printre primii români ce s-a ocupat de Darwinism. Activitatea pentru reali- zarea unității statale susținută de Damaschin Bojincă încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea încă își așteaptă interpretul competent. Coriolan Brediceanu prin atașamentul față de interesele clasei munci- toare cît și prin colaborarea cu mișcarea socialistă trebuie văzut prin altă prismă decît cea de pînă acum. Va trebui reexaminată și activi- tatea lui Paul Pot ara din Timișoara care a fost o remarcabilă figură de luptător. Aceste nume pol fi continuate cu altele numeroase, care au creat istorie românească în acest colț al patriei noastre dragi. Interviu realizat de PETRU SFETCA ORIZONT ISTORIA TIMIȘOAREI OGLINDITĂ iN PRESĂ (Contribuții la un indice bibliografic alfabetic) ORfZONT Arhiva municipiului Timișoara Documente isto’tce din sec- al XIll-lea. Bu- letinul municipiului Timișoara, nr. II, 1910. p. 214—2 5 Banatul medieval In secolul al XVIH-Iea ți XIX |ca. Dacia Timișoara. 5. nr. 3t>, 17 lebr. 1M3. p. 3 BARDOS, GERTRUDE. „Din viata meseria- șilor Hm ța eni (I756--1779)" In: Studii ai articole de Istorie. 3. București, Socie- tatea de țtiinte istorice ți lilolosice. din R.P.R.. 1'61. 0. I0I—H8 BALCESCU. NICOLAE, Temlțlana sau scm ta Istoric □ Banatului Tîmițian. Magazin istmie pentru Dacia, voi. 6. I&45-I8S7 BIRAESCU, GEORGE, Timișoara de altădată în ; Gemi na / Rev. Muz BSn. I (1933) nr. 4—5 (sept. ort.) p. 61—63 BIRAESCU. TRAIAN. Banatul sub turci- Vestul-Timlșoara. 3. nr. 573, 14 iul c 19 <2 BIRAESCU. TRAIAN, Banatul sub turci. „Vrerea"-Timișoara. nr. 2—3. 1934, p. 1" BIRAESCU. TRAIAN. Tmișwrs de ieri ți azi. Revista In țtutuiri Soc.al — Banat Crițaua, 10. lan.-!ebr. 1942. p. 13—57. BIRAESCU, TRAIAN, Tmt țoara. Urbanitatea șl Interesele naționale. Dacia-Timișoara. I. nr. 63. 5 oct. 1939, p, 3. Se trec in revistă etapele Impo tanie de urbanizare a (Brațului, începute de Mercy BIZEREA, PETRE, Vechimea școlii român ș'i tn Banat. In; rev. Școala bănățeană. 15. 8 scot, uns BOLOCAN. NICOLAE, Extrasul unei scrisori din tabăra de la T-m șoan. 16 august 1716. Ultima Știre deipre ieșirea turcilor din Timișoara. Gemlna-TImișoara. 1 nr. 4—5. sept.-oct. 1923. p, 94—95 BORZA. A: Val-I roman de la Timișoara. Revista Institutului social Banat-Crt- șana. 10. mai-aug. 1942. 3-3—3-6 BUGARIN. GRIGORE. Cullnra româneasca In Banat. Soc. de mîine. 10, 1912, nr. 1—2. p. 15-16 BUGARTU. V: Foi volante (WS-1856) co- municate de... Analele Banatului, 3. nr. 2, lase. 5. apr,-iun. EW. P- 49—51. In do contentele publicare de V. Bpgariu stat cuprinse cele mal Importante cvenlmenlr din acea perioadă, din Timișoara ți din alte localități de pe cuprinsul Banatului. BULAT. T. O., Contribuția românească la orsera de erueiat a lui Ion Hunyadi, Re- vista Istorică, 12, nr. 4—6 apr.-iunie, 1926, p. 57-68; Continuitatea românilor 1n Banatul Timîsan. TrandlvanLv-Sibiu, 27. nr. G, luniedullc 1896, p. 173—182 COSMA. AUREL, Aniversara desrobirii Tl- mițorli. Evocări șl amintiri. „Daria". 1910, nr. 173. 5 august. p. 1813 COSMA, AUREL. Din trecutul românilor ti- mișoreni. Luceafărul. 4, seria Ii, nr 11—12. nov.-dcC. I9B8. p, 1—21 CUCL1, ADAM, Valurile ți drumurile romane In Banat, Analele Banalului, I. nr, 2. ian.-iunie 1929, 41— 52 DAICOVIC1. C.. Banatul șl arheologia. Ana- lele Banalului, 3, nr. 2. lase. 5, aprilie— iunie 1930. p. 13 GIQVIQ. PAOLO, Răscoala țărănească din 1514. condusă de Gheorghe Doja descrisă de Paolo Glovlo. In ; Studii. Revistă de istorie și fllosolie IV (19491 nr. 4 țoct.- dec.) p. 161—157 GOG. OCTAVIAN, Comuna primitivă pe vatra orașului nostru. (Tlm țoara d.-a lungul veacurilor) (I) D-apelul roșu, 15, nr. 5455. 15 Iulie IW2, p. 3 GOG. OCTAVIAN, Cltcva cuvinte despre ori- ginea orașului (Timișoara dc-a lungul veacurilor) 11. Drapelul roșu, 18, nr. 5167. 29 iulie 1962. p. 3 C0G, OCTAVIAN, Primele atestări documen- tare (Timișoara de-a lungul veacurilor) 932 : nr. I 190$ - nr. 2 1933: nr. 3. )țgâ ; nr. 4. 193$; nr. S, 1933; nr. 6 1933 ; nr. 7. 1933; nr. 8, 1903 ; nr. 9. 1933 ; nr- 19. 1933 OSUB, Cetatea Tlmlțcrlt Drapelul roșii, 1968. nr. 4066, 19 iar,., p. 2 OSUB, Unele din vechile monumente ale ora- șului TinVșoara, Drapelul roșu, 1963, nr. 4064, 6 lan., p. 4 PQP, SIMtoN, Ave castrum Temeslensls. Gazeta literară, nr. 39 ( 778} 28 sept, 1957, Ip. t • * ’ Postclnlcu. Q.. Asediul si cucerirea »— Cetății Timișoara In 1716. Banatul, Re- viata ilustrată, I, nr. 3, martie 1926, p. 20-32 POSTELNICII G., Descrierea Timișoarei de Către un călător turc din veacul al XVlI-ka, Analele Banatului, 1, nr, 1, 1938, p, 57—64. Descrierea Timișoarei la anul 1660 de către vestitul călător turc Evlla Celebi. POSTELNICI), GHEORGHE, Bari|iu — Ba- natul — Muzeul bănățean. Note șl în- semnări Istorice. Analele Banatului, nr. 1. 1928. p. 80-84 POSTELNICII. GEORGE, Dlnicu Golescu în Banat. Analele Banatului, 1, nr. 1, 1928, p. 75—79 POSTELNICI). O., Timișoara fu sec. XVIII. Note șl înseninări islorlec. Banatul. Re- vistă Ilustrată 1, nr. 4, aprilie 1926, p. 36-41 POSTELNICU. G„ Originea orașului Timi- șoara, In : Analele Banatului. 1931, fasc. 9, p. 189—194 POSTELNICU. G„ Originea Orașului Timi- șoara. Buletinul Municipiului Timișoara, nr. I, 1941, p. 35-37 SERAFIN, EGUMENUL. Un călător ture prin Banat tn veacul al XVll-k-a. Banatul. Revista culturală socială, economică. 3. nr. 1, Ian. 1928. p. 8—16: nr. 2—3.1928 SILVESTRU. RAFTROIU, Ccrtlrul Civic al Ti- mișoarei. Buletinul Municipiului Timișoa- ra. nr. |, 1941, p. 3O-Î3 I SIMU. TRAIAN, Drumuri șl cetăti române tn Banat, Gemina-Timișoara. I, nr, 4—5. sept.-oct. 1923, p. 63—77 * • • Situația demografică a munlc!plutui Timișoara tn .inul li®, nr. 2. 19-10. p. 29-22. »• • • * Stema municipiului Timișoara, Bu- letinul municipiului Timișoara. 31. I#6, p. 233 STOIA’UDREA, ION. Lista contribuabililor din Timișoara din 1754, In ..Studii si doc. bănățene” 1. 3. 1942. SUCIU. ADRIAN, Castelul Hunlade. Banatul. Revista culturală. 2. nr. 7-6, 1927, p. 46-48 SUCIU, ADRIAN, Trecutul Timișoarei, Țara- Timișoara, 1. nr. I, 23 sept, 1932, p.i $OTROPA, VALERIU, Or. Nicolae Illcșlu î „Monografia Timlșoancl. RevisLi LntfulU' tulud social Banat-Orș-ana. Buletin lato ric. 12, nov,, dec, 1913. p, 435-439 TOPLICEANU, TRATAM. Două documente despre Dîmilrie Sloieheseu Petravld, vi- carul român al Episcopiei ortodoxe din Timișoara la 1848, Luceafărul. 1. nr, I, 1935. p. 181—IBă • • • Timișoara 1n secolul al l6-lea. Dra- pelul roșu, nr. 3670, 7 oct. I9#r p. 2 TOMICIU, NICOLAE, tn easlelul Huntazflor, Lureafărel, 5, seria II, nr. 7, lulie-sept, 19G9. p, 45-58 TOTOIU, I.. Contribuții la problema slăpt- nlrli turcești In Banat Șt Crișană, Studii revistă de Istorie. 13 nr. 1. l<>60, p. 5—36 WOLF. IOAN. Orgsnlia™ scoților bănățene In anii 1770—1800 șt activitatea pedago- gului Teodor I. laneovlct, M p. Bibliografie alcătuită de t LOR IAN MOLDO VAN ORIZONT FRANZ LIEBHARD LA 70 DE ANI ^Distinsul scriitor timișorean de limbă germană, FRANZ LlEBff ARD, a împlinit șapte de- cenii de viață. Sintem deopotrivă fericiți, cititori și colegi ai marelui scrii- tor, să aducem la acest jubileu gindurile și sentimentele noastre de elevată prețuire poetului și omului de aleasă cultură care, timp de peste o jumătate de veac, s-a dăruit cu generozitate omului, marilor sale aspirații, dimensiunilor sale interioare. ORIZONT Sărbătoarea aceasta nu este numai o închinare adusă maestrului Franz Liebhard, ea este, în același timp, o sărbătoare a tuturor literalilor și oamenilor de cultură din orașul nostru, o sărbătoare a literaturii noastre, a culturii noi a României socialiste, pentru că profilul scriitorului septuagenar se distinge, cu conture de lumină și adevăr, pe fundalul înstelat ai valorilor spirituale de seamă ale patriei. Poetul, și scriitorul in general, este, prin natura muncii sale, o ființă discretă. El trece aproape nevăzut printre noi, cu toate că antenele sale sînt orientate mereu și adine în spațiile vaste ale timpului pe care îl trăiește și il cintă. El trece aproape nevăzut printre noi și gîndul i se împlinește in ceasuri de taină, și glasul i se aude, cu reverberații bogate, în conștiința timpului și-n inima însetată de frumusețe și adevăr a omului. El trece tăcut printre noi, cu poverile mereu augmen- tate ale gindirii și ale simțirii sale, iar la răspintiile anilor îl așteaptă cei ce l-au citit și au crezut în slo- vele sale. Printre cei ce-l așteaptă acum, la sărbătoarea muncii sale revelate, ne aflăm și noi, cu o floare de re- cunoștință ruptă din inimă. Franz Liebhard este unul din cei mai mari poeți de limbă germană de la noi și un mare poet român. Autorul „Cronicii șvăbești" este un mare poet contem- poran in adevăratul sens al cuointului, căci poeții cu 2 adevărat mari nu pot exista în afara timpului lor. Franz Liebhard este unul din scriitorii care au. pus piatra unghiulară a scrisului nou de limbă germană în patria noastră. Domnia sa a venit în întîmpinarea uremii noi de după Eliberare cu conștiința scriitorului care își slujește, prin arta și activitatea sa cetățenească, poporul ridicat sub flamura Partidului Comunist Ro- min, să-și Împlinească marele destin. In poezia „Spre gloria ta, Patrie", poetul înalță un imn vibrant patriei noastre noi: „Tu, patrie, ești casa în care locuiesc eu cu ai mei, o casă, obișnuită, ca multe altele..," ... „Tu ești halele de mașini, podurile uriașe și, în mijlocul tăcerii pădurilor tale, tu porți un lac care nu va seca niciodată, tacul argintiu al zilelor acestea splendide, care-lî sînt destinate pe veci, patria mea ! Scriitor antifascist, dăruit, cu inima și harfele sale, patriei noastre noi, timpului însorit pe care-l tră- im, Franz Liebhard a fost și este o pildă de conștiință artistică. Poezia sa este de un lirism grav, cu profunde înțelesuri filozofice, iar arta sa, desăvîrșită prin ani. este de o răscolitoare frumusețe. Remarcabil cunoscă- tor al trecutului mai îndepărtat și mai apropiat al ora- șului și al ținutului nostru, maestrul Franz Liebhard a înfăptuit profunde imagini antitetice, extrăgind, pen- iru cititor, acele înțelesuri revelatoare pentru vremea noastră și acele acorduri inefabile de laudă a timpului și a patriei socialiste. Opera sa lirică se constituie, după expresia scriitorului Andrei 71. Lillin, ca o „vastă scenă a conștiinței11. Este cu totul grăitor, în acest sens, amplul ciclu intitulat Von den grossen Verăn- derunfjen (Despre marile transformări) închinat omu- lui vremii noastre. Pentru scriitorii timișoreni, români, maghiari, ger- mani și sirbi, care muncesc laolaltă, înfrățiți și mistuiți de dorința de a da poporului nostru opere autentice și durabile, această zi are o deosebită semnificație. Sîn- fem minări că scriem și visăm alături de distinsul nostru contemporan, că opera sa se împlinește și se desăoîrșește în această cetate. Activitatea prodigioasă a lui Franz Liebhard este un splendid exemplu pentru generațiile tinere de scriitori. Un exemplu de dăruire cu dragoste și responsabilitate dezvoltării literaturii noastre, un exemplu de muncă, de modestie, de cole- gialitate. Un mare exemplu de artă, ANGHEL DUMBRĂVEANU XNOZiyO CU PULSUL VREMI) ORIZONT Odată ce-at trecut ui rsta de șaptezeci, nu prea e un lucru de mi- rare dacă te uiți in jurul tău căutînd parcă un sprijin, care să dea ținutei mai multă siguranță și înțelepciuni tescuite de oameni uirstnici in amurgul vieții lor, Dibuind astfel, am răsfoit Convorbirile lui Ecker- mann cu Goethe, acest nesecat tezaur al cugetărilor mature. Intr-un toc am găsit această maximă: „Nu trebuie să iei cu tine în bătrînețe greșelile tinereții, fiindcă bătrinețea își aduce propriile sale greșeli." Desigur dv, cunoașteți cu toții acest obicei de proveniență mic burgheză — și oare unde nu ne întîlnim cu obiceiurile mic burgheze ? — de-a mustra tinerii, care dau prima lor luptă cu viața: „hi toc să scrii poezii, mai bine te-ai ocupa de înalta artă a matematicii" Ei bine, dc această greșeală a tinerețelor mele, de-a scrie poezie și de a mă ocupa în general mai mult de literatură, n-am reușit să mă debarasez nici la bătrînețe, în pofida tuturor avertismentelor rostite de Goethe. Acesteia i se mai adaugă și defectele proprii ale uîrstei: în loc să mă las pătruns, așa cum o cere atmosfera unei tihnite despărțiri de la cele lumești, de o mare liniște lăuntrică, port în mine furtuni; o frază frumos și inteligent construită, înzestrată cu epitete potrivite, mă en- tuziasmează priveliștea unui tablou, in care pictorul și-a filtrat parcă sîngele inimii, mă face să simt ciudate fulgerări; demonstrarea unor lucruri fără sens, îmi trezește mintă, le refuz cu toată asprimea. O vîrstă a neliniștii deci așa pe la șaptezeci ? Apoi mai există in structura psihică, in adinculrei cel mai lăuntric un sentiment, despre care în acest moment al aufoexaminării va trebui să vorbesc mai detailat — mai cu seamă pentru că, în contrast cu fe- nomenele enumerate mai înainte care în marea lor majoritate au un caracter individual, acesta e mult mai cuprinzător, nu prin felul său de prezentare exterioară, ci prin esența sa, prin însemnătatea sa mai profundă și adevărată. Sd-l numesc pe șleau, e vorba de o mindrie, firește nu despre o mindrie de factură personală, ci despre o mîndria atașamentului, a apartenenței, a colectivității. E mîndria, s-o poți numi a ta pe această netraductibilă în românește „Heimat", mîndria de-a fi acasă aci, în Timișoara noastră, în Banatul nostru, în România noastră. Să fii legat de oameni, pătrunși de aceeași mindrie, la care poți simți întotdeauna o înaripată pulsare a dragostei și a atașamen- tului, ori de cîte ori aud cuvintele Timișoara, Banat, România, Mindru — de ce oare? Mindru de cei șaptesute de ani ai Timișorii, mindru de zicala întărită în decursul agitatului său trecut și dovedită nu mai S puțin în acest prezent extraordinar de activ: „Banatu-i frunceaI” ; minării în sfîrșit de cea care ne cuprinde pe toți, ne ocrotește pe toți, dindu-ne tuturor rostul vieții, încluzîndu-ne pe toți într-un ritm al vieții animator — România noastră, România noastră socialistă. Permiteți-i unui fiu îmbătrînit — dar care speră să nu se și re- semneze prea cuci rid — al acestui oraș, să vă desfăinuiască, ce îl îeagd indisolubil, în afară actului de naștere, de zidurile lui, de ceea ce a fost, de ceea ce e pe cale să devină, de viața sa, cu destinele sale sumbre sau senine. De cîte ori nu puteai auzi și nu arareori cu un pronunțat ton de dispreț: „Ce, Timișoara! Un oraș fără monumente istorice, un oraș fără un profit spiritual propriul” Cum Ta văzut oare acum 130 de ani „Peregrina! transilvan11 Ion Codru Drăgușami, care într-o scrisoare din Viena adresată unui prieten de-acasă raportează „Timișoara e foarte frumoasă, ca un pahar”, o descrie el, si înalță astfel un monument acestui oraș, căruia ne simțim și astăzi obligați. Această comunitate așa-zisă „fără monumente”, a prezentat-o publicului universal chiar marele Schiller în „Tabăra lui Walfenstein". iar un alt spirit de frunte al aceluiași secol, Voltaire, a demonstrai, folosind numele orașului nostru, ad absurdum pofta războinică a lui Frederic, regele Prusiei. Trebuie să-l mai citez oare ți pe austriacul Grillparzer, care țintuia cu săgețile ironiei sale pe cei conservatori, amintind bătălia Timișoarei, sau poate pe acela atît de actual prin romanul său „Călătoria spre tună”, Jtdes Verne, care scria despre eroul principal al romanului său „Castelul din Carpați” că ar fi frecventat școala normală de renume universal din Timișoara? Și, oare nu e un monument, care te silește de-a dreptul să cugeti, ceea ce Camil Petrescu, care ca tînăr profesor după primul război mondial, s-a apropiat atit de mult de Timișoara, a scris scurt timp înaintea marții sale, animat de vechi amintiri: „Ti- mișoara nu are nevoie să fie prezentată!“ De dragul acestor monu- mente, cu care nu se pot mîndri multe orașe, putem să prețuim Timi- șoara mai mult decît dacă ar fi împodobită cu oricît de multe monu- mente înălțate din bronz sau piatră. Cel mai prețios dintre toate monumentele, atit cele scrise cit și cele cioplite, este frăția tradițională a celor patru limbi, crescută în evoluția istorică șî dezvoltată în mod conștient în epoca noastră: a limbii acelui Muncia, primar român de la Marea Paiancă, care, pri- rnejduindu-și viața, i-a adus prințului Eugen de Savoya vești din ce- tatea asediată, și a limbii primarului Johann Nepomuk Preger, care în 1849 a înfruntat reacțiunea militară, și a limbii poetului Kiss Jozsef, care ani de zile a fost aci in serviciu, și care pe o bancă veche în aleea din fosefin, inspirat de monumentul comemorativ apropiat de locul unde a fost executat conducătorul țăranilor răsctilați, a scris poezia sa despre Doja, și a limbii acelui Dositei Obradovici, care a lucrat în Fabric ca ucenic tăbăcar și care era destinat ca mai tîrziu să devină creatorul limbii literare sirbești. Vreau să mă declar, cu această ocazie, adept al acestui fenomen minunat, al frăției acestor patru limbi, conștient fiind că toți cei care ORIZONT orizont ” tiăitn aci sintern pătrunși de același sintiment. Este o realitate și un mod de viață in care se reflectă relațiile profund prietenești, in tot ce este esențial, dintre oamenii cu limbi diferite din Timișoara și din Banat, Această stare de fapt atit de firească, proprie Banatului, datină din vremi străvechi, se continuă astăzi pe un plan infinit superior și se integrează în mod organic in atmosfera întregii țări de înfrățire dintre români și naționalitățile conlocuitoare. Pentru această realizare de o înaltă însemnătate istorică, politică și culturală prin desăoîrșirea ei, îi mulțumim constructorului prezentului și viitorului nostru, Partidului Comunist Român, al cărui purtător de cuvint, tovarășul Nicolae Ceaușescu a anunțat recent, cu ocazia consfătuirii internaționale a par- tidelor comuniste și muncitorești de ta Moscova, că patria noastră va intra intr-un timp foarte apropiat în rindul țărilor cele mai înaintate din punct de vedere material și cultural. Vd rog să mă credeți; simt o profundă nevoie dictată de rațiune și de suflet, de-a face această mărturisire: pentru cei care scriu cu degetul pe pulsul vremii, nu există în sistemul actual al coordonatelor progresului social, o revoluție tehnică, construcție economică colec- tivă, gîndire umanistă și ideologie dialectică nici un alt fundal decît cel mai sus arătat și nici o altă climă într-adevăr pătrunsă de impul- suri creatoare, decît cea a înfrățirii, a atașamentului tuturor oameni- lor muncii față de această (ară a noastră, mîndră și frumoasă. Chiar dacă folosim dicționare diferite, chiar dacă compunem, de- clinăm și conjugăm în mod diferit cuvintele, asta nu va schimba nici- odată faptul că nimeni și nimic nu ne va putea despărți. Sîntem strîns înfrățiți pe un drum comun care a început undeva în secolul al opt- sprezecelea cu acel Johann Friedel din Timișoara, care, pătruns de spiritul josefinian al iluminismului și al toleranței în „Scrisorile din Viena către un prieten din Berlin11 condamnă aspru subjugarea româ- nilor din Banat de către administrația reacționară împăcălească. Acest drum comun duce de ta Arthur Schott, prietenul lui Lenau, care a tra- dus „Basme valahe" in limba germană, la directorul de teatru Theodor Muller, care acum 140 de ani s-a numit directorul scenelor unite din Timișoara, Sibiu și București, cu optzeci de ani înaintea Unirii celei mari! Trece de fa Vinzenz Fischer, lăcătușul originar din Reșița, un autodidact, mai intii țoiletonist al ziarului „Neue temesvarer Zeitung", care și-a închinat întreaga viața tălmăcirii poeziei românești în limba germană; la acei bărbați de o înaltă spiritualitate care in frunte cu Mangiuca, Broșteanu și Cornelia Diaconovici s-au strîns in jurul publi- cației „Românische Revue“, și pe lingă mult iubita lor limba română maternă au scris într-o germană literară la cel mai înalt nivel al tim- pului respectiv; și la Emilia Lungu-Puhalto, cu manuscrisele ei în limba română și germană. Aceasta este o linie de evoluție, în prezent reprezentată prin activitatea bilingvă a prietenului meu Andrei A Litlin, căruia ti datorez numeroase imbolduri și stimulări, cît și prin cuprinzătoarea operă de traducător a vechiului meu camarad Franyâ Zoltân, de care sînt legat încă de pe timpurile unei revoluții literare apuse și care cu condeiul său de poet activează și astăzi neobosit pentru înțelegerea între popoare. Aceasta ar rămine o încercare fragmentară a definirii domeniilor 5 de interes și înțelegere reciprocă, dacă n-am (ine seama de faptul că această Timișoara, acest Banat reprezintă un adevărat simbol al unei întîlniri literare a patru limbi, care se intersectează și se înfrățesc pentru a se fecunda reciproc, aprofundindu-și fiecare intensitatea. In acest sens, sîntem prieteni, înrudiți prin spirit, noi scriitori români și germani, maghiari și sîrbi, formăm o unitate. Această uni- tate vrem s-o ocrotim și s-o îngrijim ca pe o grădină îmbelșugată a frumosului, credinței optimiste și a solidarității umane. Fructele sale sînt o demonstrație in fața lumii, infățișind marea minune socială și culturală România contemporană o minune aparte, din care glăstdește în auzul tuturor o mărturie care nu se va stinge niciodată! luni* IM». FRANZ LIEBHARD ORIZONT PETRU SFETCA 20 IULIE 1969 Tocate cugetele pe văile de argint ale Orionului! Osană / Șt să rămînă sfint ce e sfint in rana din lumea tainelor. Surprins din lăuntru de virtuțile fertilizate, in limba lui care știe să rostească tăcere, Zeul din noi se desăvîrșețte, ORIZONT DIM. RACII1CI COPACII Șl VÎNTUL @tnd vîntul bate dinspre nord, ei pot să plingă plecarea cocorilor. Cînd viatul bate dispre sud, ei pot spune de primăvară. Cină vîntul tace-n amiază, ei pot săruta tălpile soarelui. Cînd vîntul îi smulge și-i aruncă-n mare, sămînța tor poate umple pămintui... DAN MUTAȘCU_________________ sentimentala (.'Așezi zăpada-n pleoape, de la stingă la dreapta, aproape un cerc, pare simplu, pare tirziu, ți-e sufletul anume foarte jos, ca la o nuntă, cu straie de cuarf alb, pină cînd începe să se prelingă apa de-a lungul pereților, de-a lungul cuvintelor, de-a lungu! somnului. COLONIILE TIMPULUI Câmpul se dilată în fiecare fintînă Și mat ales în pămintul primordial hi care-au fost înveliți morții. La ospăț de sori albaștri Plînsul nostru primitiv Ca un con de lumină fntr-un somn rival de vioare, Simultan să rămină cu timpul Presupus apei într-o apăsare. Cu jumătatea mea de obraz și de gînd Credeam că știu cum se arată Timpul — Atlas Sub sfera lui orală, Spre care obstacole de fum verde AM simțeam ascendent și irecînd Spre atol de zăpadă încinsă. La poalele de gresie consacrate Flăcări înjunghie văzduhul — Timp curb în toate apele neapărate. Coloniile Timpului în oasele marților, Vînătoarea luminii premature a munților. Durere românească împrăștiată-n fluiere. Cinteze sonor ciopîrțite — vorbele răniților, Lărgime egală a sîngelui, Desmierdare iute a furiei Și pretutindeni Timpul Ce se dilată în fiecare fintînă Și mai ales în pămintul primordial In care ne simțim morții. ORIZONT ORIZONT 0 NOUA DIMENSIUNE A EXPERIENȚELOR UMANE Zborurile Apollo 11 șî Luna 15 ■ ANDREI A. L1LL1N „Părăsind Terra, IcaRănul *Sti tradițional, pitrunzlnd tot mai adine în enigmele universului, omul iți lărgește in ■nod Incomensurabil orizontul de gindire și intelesere. Demoiislrind Inllnitalea ți materialllatea lumii, el 1*1 dă seama tot mal bine de caracterul nelimitat al cunoașterii, se simte îndemnat si-șl lumineze tot mai mult mintea, să pășească mai curajos înainte spre descoperiri și adevăruri noi". NICOLAE CEAUȘESCU: «aportul Comitetu- lui Central al Partidului Comunist Roaiîn la Congresul X, ținut in U august tȘ€e. ^/)unind în joc intuiție și gindire, inspirație și judecată, spiritul uman s-a străduit de prin veacuri să pună ordine in fenomenele apa- rent învălmășite ale realității, să le sorteze pe categorii și genuri, să le descrie in formale și noțiuni de la global la amănunt, de ta univer- sal la particular. Realitatea lumii obiective se transformă in felul acesta, treptat-treptat, într-o construcție intelectuală și matematică de uimitoare precizie. Zborul celor două cosmonave, Apollo 11 fi Luna 15 din iulie — prima cu oameni la bord, a doua complet automatizată — ca și a son- delor lansate spre Venus și Marte reprezintă deocamdată încununarea acestor străduințe, iar cele 21 ore, 36 minute și 41 secunde ale Iui Neil Armstrong și Edwin Aldrin pe lună au fost o dovadă vie că ra- țiunea nobilă și clară poate avea întâietate față de pasiunile meschine ale omului, sîngele rece poate folosi la altceva decît la îndeplinirea unor acte redutabile și disciplina de fier a unui grup mare de oameni este posibil a fi aservită în întregime cunoașterii și cuceririi pașnice a progresului. De la început pînă la sfîrșit, misiunea Apollo II a decurs cu pre- cizie aproape absolută după nn orar proiectat și programat cu săptă- mîni și tuni înainte de lansare. Mici dereglări, ce e drept, au avut loc. Astfel, racheta Saturn 5 a fost pusă în acțiune la Kennedy Space Center cu o întîrziere de 724 milisecunde. La prima vedere, amănuntul acesta pare fără importanță. Sîntem totuși siguri că el va fi luat in seamă de o istorie analitică a tehnicii umane, iar pe marginea lui se vor putea schița teorii nu mai puțin interesante decît cete semnate de Lefevre des Noăttes cu privire la cîrma mobilă scandinavă (gouver- nail cf^tambot), fără de care corăbiile tui Columb n-ar fi putut în- frunta largul mării spre a căuta calea cea mai scurtă spre Indiile mult rîvnite de regii prea catolici spanioli. Aselenizarea LEM-ului Eagle a declanșat o febră vie în toate col- țurile lumii și in toate sectoarele vieții contemporane. N-au lipsit nici. unele manifestări tipic pragmatice. Astfel o fabrică de ceasuri diu S Elveția a anunțat imediat a doua zi pe pagini întregi in presa apu- seană că ceasurile fabricate de ea au ajuns primele pe lună. Nu mai puțin întreprinzătoare, o firmă de clipsuri din Paris își propaga cu aceeași risipă de hirtie o medalie ad hoc lansată, reprezentînd relie- ful lunii pe care a fost încastrat un rubin, marcînd aluntzarea LEM- ului. Dar în timp ce asemenea manifestări, tipice pentru disputa sub- terană între cele două tendințe economice opuse în sinul capitalismu- lui contemporan, a lui „profitable perpetuity" și a tui „development trust**, au izbutit doar să tinctureze momentul istoric cu oarecare pi- toresc, pe plan organizatoric al vieții economice imperialiste s-a putut înregistra o creștere in pas grăbit a recrutării cadrelor de informatică de toate gradele. Este fapt dc experiență curentă că mecanica a fost și rămine o știință experimentală ce nu poate fi construită apriori. încă și astăzi, in plină matematizare a fizicii, ea operează cu un cît de fizică pura care ca atare are un caracter pur experimental. Tri condițiile acestea orice reușită de talia zborului Apollo II Luna 15 însemnează și pentru fizicienii spațiului cosmic un avint și o bucurie a înălțării. S-a dovedit în felul acesta în mod definitiv că o trecere vremelnică peste forța gravitațională nu este și nu trebuie să fie neapărat un simbol al morții. Cîte nu decurg astfel de aci pentru toate ramurile științei, pen- tru etică, estetică și arte 2 Deconcertantă, revelația aselenizării omului nu poate fi decît pentru spiritele lașe și leneșe, pe care clipele cu ade- vărat tragice din istoria omenirii din ultima jumătate de veac n-au avut darul să le trezească din dezabuzarea și platitudinea lor evident iremediabile. Dimpotrivă, cei cu cugetul geometric și vertical pot fi mîndri de a fi fost martori în numai un sfert de secol la două din cele mai de seamă cuceriri de la inventarea focului: desintegrarea dirijată a atomului și învingerea gravitației pe plan cosmic. Mai ales că am- bele cuceriri se cer imperios puse în serviciul evoluției pașnice a ome- nirii. Căci dacă e fapt, precum subliniază Salvador Dali în declarația sa după aselenizarea LEM-ului Eagle, că în clipa în care, in istoria omenirii, s-a atins în domeniul relațiilor politice unul din punctele cete mai derutante și umilitoare, s-a atins și punctul cel mai înalt al tehnicii, greșit și steril ar fi să trăim această coincidență ca un argu- ment dezarmant, creator mai degrabă al unui gol interior decît al unui foc lăuntric care să îndrume omenirea spre un viitor mai bun, pentru înfăptuirea căruia sd se angajeze absolut întregul potențial constructiv existent. Sau in formula sinceră și convingătoare a Indicei Ghandi: „Să îndreptăm puterea omului, capabilă să se înalțe fizic piuă la stele, spre întărirea legăturilor de pace și frăție pe pămint“. ☆ Dacă aselenizarea lui Neil Armstrong și Edwia Aldrin înseamnă înfăptuirea unui vechi vis al umanității, literatura — marea depozi- tară a tuturor experiențelor umane înălțate prin intermediul limbii la rang de valoare artistică — a participat din vechime ta conturarea și precizarea acestui vis. Motivul călătoriei în lună este cunoscut omului de prin milenii. Pagini pline de avînt ale imaginației au fost ORIZONT S Lucian de Samosaia și Plutarh, iar mai aproape de noi, de Cyra.no de Bergerac, Fontenelle, Voltaire, Bârger și Jules Verne, spre a limita enumerarea, deocamdată, numai la ei. impresionați din zorile omenirii de astrul palid al nopții, mereu altul, dar cu reveniri ciclice care le-au sugerat un prim sistem de reperuri durabile in timp și spațiu, spiritele cugetătoare au încercat totdeauna o vie curiozitate față de realitatea intimă a astrului, infierbintindu-se în numeroase ipoteze și fabulații care mai de care mai tainice și mai aventuroase. Nu vom încerca aici o excursiune în perioada ginecocraiică a pre- istoriei, cînd astrul palid al nopții a fost asimilat pe meleagurile Mării Mediterane pentru întiiași datei cu ideia Zeiței Fecioare — asimilare din care, după o lungă evoluție, s-a cristalizat chipul plin de grație ai zeiței Diana. Ceea ce interesează aici, este cultul italic al zeiței, atestat pentru crîngurile de la Arida și Come din apropiere de Tusculum, și de pe Aventin, unde populația acelor locuri îi sărbătorea cultul din timpuri străvechi după ritualuri pline de poezie. Astfel, bunăoară, dacă pe marginile lacului de la Arida, supranumit „speculum Dianae" : „oglinda Dianei", se organizau „călătorii" — obicei din care ulterior s-au dezvoltat jocurile în arenă imaginată și ea ca un Iac. Să amintim că și Coliseul din Roma a fost clădit pe locul unui iaz (stagna) din fostele grădini ale împăratului Nero: arena, în formă de elipsă, se află în chiar centrul Romei amice. Nu putem preciza momentul istoric în care practica acestor călătorii a ieșit în stradă, cu carele navale, în jurul cărora mulțimea tălăzuia asemenea valurilor agitate ale mării, știm însă că originea termenului „carnaval" se trage de aici și cu el veselia exuberantă a omului care se află la un început de an nou, ser- bat de popoarele din jurul Mării Mediterane spre sjîrșitul lui Februarie. La Roma, templul zeiței de pe Aventin a devenit cu trecerea anilor și templul sclavilor, fapt pentru care ulterior, după mărturia lui Piu tarh, s-a creat explicația realist-haxlie că Diana, zeița vînătoarei de cerbi, este totodată și patroana sclavilor evadați, „a celeritate cerul" : „de repeziciunea cerbilor". In timpul imperiului, cultul Zeiței Fecioare s-a extins asupra tuturor teritoriilor stăpinite de romani. Intr-o admi- nistrație ordonată cu legi și forme, cultul Dianei a introdus în felul acesta un complex întreg de stări afective a căror fecunditate pentru toate clasele sociale și de pretutindeni unde s-a înălțat biruitoare acvila romană, a fost destul de sesizabilă. Totodată, cultul zeiței a luatiorme din cele mai variate, ea fiind identificată rînd pe rtnd cu o seamă de zeițe locale înrudite, trecindu-se asupra ei reprezentări și atribute noi. Bunăoară, pentru plastica romană a devenit în curînd canonic pentru felul de a-i concepe statuia chipul Artemidel din Ephes. Nu mai mică a fost insă influența cultului zeiței ffeksfe, care de la un moment dat chiar a fost confundată cu ea, sau al zeiței Arduimia din țar 2 Galilor — sincretisme și substituții din care s-au născut numeroase culte popu- lare ce au lăsat urme în credințele și practicile popoarelor pină astăzi. In felul acesta, încă și în zilele noastre, pe Valea Almașului, ea că- lăuzește după verbul îndurerat din melopeele bocitoarelor ca Gia So- mogia (din sttdslav. Diva Samodiva care continuă Diana, zeița prin- cipală a Traciei de vest) pașii călătorului pe drumul cel fără întoarcere. orizont Călătoria în lună, ca motiv literar, cit ne este posibil să stabilim, S este dinamizată nu din dorința omului de a rupe contactul normai cu lumea și care astfel intensifică fenomenul individuației pînă la paro- xism, ci dintr-un sentiment armonic de împlinire naivă, în care ființa umană niciodată nu ajunge la un sentiment al singurătății și al izo- lării. încă la Lucian de Samosata sau la Cyrano de Bergerac motivul se inspiră dintr-o receptivitate generoasă pentru viață, dintr-un elan deschis și primitor pentru seducțiile și pitorescul explorării, iar dacă in condițiile tehnice imaginate de ei călătoria in lună se obiectivează ca o stare de iluzie în care viața își neagă și își transcende antino- miile, faptul nu este mai puțin semnificativ pentru acea stare de en- tuziasm creator, în anticipațiile căruia contradicțiile, ireparabilul, fata- litatea și iremediabilul momentului istoric dispar, făcînd loc unui fel de viețuire sublimată. In tratarea motivului de către Cyrano de Bergerac (1616—1655) ne întîmpină personanța spiritului galic, înclinat spre satiră, nu insă fără ca printre giumbușlucurile fantasmagoriei burlești să nu răzbată cîteva viguroase apeluri la rațiune și progres. După numai jumătate de secol, Bernard le Bovier de Fontenelle (1657—1757) studiază cu conștiinciozitatea omului modern teoriile lui Galilei și Copernic, for- mulind in lucrarea sa Entrctiens sur la pluralitd des mondes (1686), pe baza calculului și reflecției, cîteva din atributele constitutive cu care fizica cerului înstelat a operat în tot decursul secolului luminilor. In condițiile acestea, motivul călătoriei în lună nu mai apare în tălmă- cirea lui Fontenelle ca un element de irealitate și fantezie. Avîntarea spre discreția lumii stelare se naște dintr-o dorință ușor camuflată de cunoaștere prin pătrunderea spiritului critic în regiuni spațiale, rezer- vate pînă atunci exclusiv fideismului celor umili ca și dogmelor sacro- sânte ale bisericii. Dacă în viziunea lui Cyrano de Bergerac intră în calculele călă- toriei în lună pentru intîiași dată puterea de propulsie a rachetelor — „așezate șase cîte șase în mai multe etaje" —, in povestea plină de avînt fantezist a Baronului Minciună, pe care Gottfried August Burger (1747—1794) o publică în 1786, folosindu-se de un model mai vechi în limba engleză a lui Rudolf Erich Raspe, legătura între pămînt și lună dimpotrivă se face mai simplu și anume, cu ajutorul lujerului miraculos al unei fasole turcești. Derogarea aceasta de la caracterul științific cu care motivul a fost investit întrucîtva definitiv de prede- cesorul francez nu este însă nici ea Intimplătoare. In timpul lucrului la cartea sa, Gottfried August Bărger a fost asistat de marele fizician Georg Christoph Lichtenberg (1742—1799), cunoscut pentru causti- citatea cu care combătea cultul entuziast al geniului prin care poeții din mișcarea Sturm und Drang, inspirați de o seamă de teze estetice și sociale formulate în prealabil de I. I. Rousseau, au încercat să în- noiască viața literară germană. In condițiile acestea, fasolea miracu- loasă a baronului Munchhausen, care tot crește pînă ce se agață de cornut lunii, apare investită din partea unui critic al apelului „Retour- nons â la nature!“ cu o valoare simbolică. Și nu mai puțin simbolice sînt și realitățile pe care Baronul Minciună le găsește in lună cu ocazia celei de a doua călătorii cu ajutorul unei corăbii, smulse din valurile 1MO7JMO ORIZONT S /nării de un vini nă praznic: toate în lună sînt supradimensionate in raport cu proporțiile lucrurilor de pe pămint; ființelor de aspect uman le zice „ființe gătitoare" întrudi ele își pregătesc mîncărurile pe vatră dar le consumă ultrarapid, incorporîndu-le dintr-o bucată printr-o des- chizătură in partea stingă a trupului etc. Din prima călătorie a Baro- nului Minciună știm că pe lună totul este de o nuanță uniformă, ar- gintie : determinismul este atit de puternic incit orice ființă cu aspect uman se naște de-a gata cu profesiunea ei; după moarte ele se des- compun spontan intr-un nor de fum care accelerat dispare de tot. Să mai adăugăm, in sfirșit, că aceste ființe realizează tipul aristofanic al androginului perfect care nu cunoaște iubirea nici chinurile iubirii, că ele se pot separa de capul și de ochii lor, plasindu-le tn spațiu ca sonde pentru a cerceta opinia publică etc. — evident, tot atitea motive sim- bolice din arsenalul causticului G. Chr. Lichtenberg care-și expusese concepția despre originia tuturor certitudinilor in filozofie și știință in următorul aforism: „Cine studiază cu adevărat istoria filozofiei și a științelor naturale va găsi in curind că cele mai mari descoperiri au fost efectuate de acei oameni care au luat drept probabile lucrurile pe .care alții le-au declarat drept sigure". Incepind din a doua jumătate a secolului XIX, problema zborului cosmic devine o problemă științifică. In felul acesta și motivul literar al călătoriilor in lună pierde treptat de la Jules Verne la H. G. Wells din fantasticul său originar, prelogic și mitic. S-ar putea vorbi chiar de raționalizarea crescindă a motivului la acești autori, prin confrun- tarea sa treptată cu datele fizicii, biologiei, astronomiei și științelor sociale. In felul acesta, din mit primordial și motiv de basm, călătoria in lună devine o temă de bază a literaturii științifico-fantastice. Sau cu alte cuvinte, cu cit punctul de ajungere se apropie de noi pe cale rațională prin intermediul datelor reale ale interpretării științifice mo- derne a spațiului cosmic, motivul este smuls din curentele regresiunii îndreptate de mentalitatea incomparabil mai naivă a secolelor trecute spre depărtarea inconceptibilă și indefinită a basmului, iar în locul lui Mic rome gas voltairian trece in cel mai inspirat moment selenautul român al lui H. H. Stahl. ☆ Amploarea cercetărilor spațiale întreprinse de U.R.S.S. și S.U.A. a dus nu numai la descoperiri prețioase în legătură cu numeroase fe- nomene ce se petrec in spațiul interplanetar, printre care existența centurilor de radiație din jurul pămintului, interacțiunile dintre fluxu- rile de particule solare și ionosferă, existența gazului interplanetar și a viatului solar etc., ci prin sporul continuu de cunoștințe noi cu pri- vire ta structura spațiului cosmic și al lunii s-au impus și o seamă de corecturi în privința unor fapte și teorii și chiar reabilitări. Astfel ziarul New York Times a publicat recent o erată la un articol apărut în coloa- nele sale la 13 ianuarie 1920. in care fizicianul Robert H. Goddard era luat in derîdere pentru faptul de a fi afirmat că o rachetă ar putea să funcționeze tn vid. „Acest profesor Goddard — S5 susținea in arti- colul de acum 49 de ani — nu are habar despre relația acțiune-reac- țiune. Se pare că îi lipsesc chiar cunoștințele de fizică ale unui licean". După zborul Apollo 11 redacția ziarului tși exprimă regretul de a fi S comis o nedreptate atit de flagrantă. Nu mai puțin semnificative sînt ecourile pe care zborul lui Apollo 11 le-a stirnit printre oamenii de artă și litere. S-a discutat și acum, se vede, inevitabila problemă, dacă prin cucerirea lunii de către om nu se va produce depoetizarea ei. Și, bineînțeles, în ciuda exaltării euforice a omenirii din momentul epocalei aselenizări, unii opinenți susțin că aceasta atrage după sine ireparabilul — magia multimilenară a lunii va avea să înregistreze în viitor in exuberanța activării, o di- minuare tot mai pronunțată. Nu mai puțin s-au făcut auzite și cîteva glasuri ponderate și realiste, capabile să prezinte problema sub un aspect de absolut bun simț. „Personal sînt foarte uimit cum am fost și cu ocazia zborurilor precedente", subliniază Michel Demuth într-un interviu acordat unui redactor al ziarului Combat. „Desigur, ceva mai uimit de data aceasta căci este vorba cu adevărat de o debarcare umană și nu de un zbor numai de robot. Este în sfîrșit primul pas și de acum toate speranțele sînt permise. Această aselenizare nu este bineînțeles un scop în sine. Satelitul nostru în fond nu este altceva decît un fel de cartier măr- ginaș. De totdeauna de altfel, in literatura științifico-fantastică el a fost luat drept un cartier mărginaș arid. Luna n-a fost concepută niciodată ca teatrul unor explorări stranii și nici ca un Ioc prea feeric. Ea i-a făcut pe poeți, ca obiect luminos, martor al îndrăgostit Hor etc., să viseze, dar luna n-a fost niciodată privită ca un nou pămînt ideal, o a doua Amazona sau un al doilea Eldorado. Acest rol, în literatura științifico-fantastică a revenit mai degrabă planetelor Marte și Venus ( ...) In orice caz, de pe urma cuceririi lunii de către om, amatorii de literatură științifico-fantastică nu vor avea de înregistrat nici o decep- ție. Noi am văzut-o totdeauna exact așa cum este ea, adică sub forma unui glob cenușiu, pustiu, fără viață, și ar trebui să ne întoarcem la epoca lui Jules Verne pentru a da de erori grosiere cu privire la po- sibilitățile de ședere ale omului pe satelitul nostru natural". Asemănător, într-un alt interviu luat poetului Alain Jouffroy, acesta spune . „Este ca și cum am cuceri o suburbie. Este prea aproape de noi. Este o imagine și un clișeu foarte cunoscut în literatură. Pe plan poetic, aceasta corespunde primei trepte a imaginației, sau pri- mului nivel de la care pornind gîndirea poate începe să inventeze ceva. Dar din momentul în care apropierea și cucerirea lunii sînt posibile și realizabile, se întrezărește totodată că utopia nu este înafară de po- sibilitățile de realizare tehnică mai mult satt mai puțin apropiată și că există anumite lucruri încă de înfăptuit care ar fî trebuit să fie în- făptuite mai de mult. Din clipa în care Jules Verne a inventat siste- mul care a permis accesul nostru în lună, cucerirea ei a fost pe planul gindirii și înfăptuită, realizată ..Și în încheiere: „Vom vedea luna totdeauna de aceeași manieră. Ea va răminea înscrisă mereu ca un punct deasupra noastră. Acest punct nu se va schimba. Americanii ar putea colora desigur luna în violet, dacă ar avea suficient simț poe- tic pentru aceasta .. După concepția iui Michel Demuth ca și a lui Alain Jouffroy nu ■există, prin urmare, culmi abisale în evoluția cunoașterii universale ORIZONT ORIZONT ” care să transforme o cucerire tehnică într-un dezastru pentru estetică. Mai mult, evitînd să reclame pentru arta contemporană ancorarea într-o regiune transcendentală a spiritului, ambii apreciază sub prispa criteriilor etice cucerirea palidului trabant al planetei noastre ca un imperativ adresat omului spre biruința definitivă a virtuții. Prin aceasta, ei nu se izolează în contemporaneitatea lor vesteuropeană. „Nu cred că putem afirma că cercetările asupra gindirii ar avea asupra umanității efecte mai bune decît cercetarea spațială", susține similar economistul Franșois Perroux, spre a continua: „Dacă am avea de ales pe de o parte să cucerim luna și pe de altă parte de a elimina cancerul, am putea formula o judecată în alternativă. Dar noi trăim intr-un regim al riscului, al ipotezei, al pariului. Este un fapt istoric că ne aflăm în cosmos; nu văd pe ce anume s-ar putea sprijini filo- zofii spre a interzice cercetarea intr-o anumită direcție sub pretextul că evoluția este mai puțin utilă decît în oricare atta“. Și în concluzie, amintind și de contribuția televiziunii: „Mișcarea iscată de cucerirea spațiului cosmic corespunde unei mondiafizări de o factură foarte par- ticulară (...). Fiecare din cei 4 miliarde 400 de milioane de indivizi sînt compatrioții noștri, pot urmări evenimentul, încearcă ceva defi- nibil ca emoție. Căci marele eveniment nu prezintă nimic suprarealist ci se adeverește a fi o întreprindere'umană care dovedește că omul este capabil să transforme mediat în sensul cel mai larg al terme- nului, cuprinzînd și cosmosul, spre a fi om în mai marea putere a cuvîntului. Aceasta este o modalitate foarte eficace a aventurii umane (...). Cosmonautul este tipul libertății perfecte de care vorbește Marcuse; el nu este omul monodimensional ci omul care se dezvoltă pe plan cosmic*. Fără îndoială, momentul dramatic al aselenizării se va dovedi fe- cund și productiv pentru creația artistică de abia în lunile următoare. Jean Cayrol anunță de pe acum un roman „tres iunaire, tres luna- tique" și el adaugă: „cred că oamenii ce-l vor citi vor fi mult și pe lună și, în același timp, și pe pămînt. Cuprind în el toate evenimentele politice care se petrec sub ochii noștri, dar într-o manieră cosmică, spațială". Și cu aere de doctrinar al modalității încercate de el: „Lite- ratura pătrunde de acuma în spațiul cosmic. Timpul fiind abolit pe pămînt, în ale scrisului se manifestă în mod real spațiul cosmic. De aici va rezulta un fel de aerizare extraordinară a literaturii actuale (...). Am avut noul roman ; acum pornim spre o altă literatură. De altfel, termenul literatură este inexact. Ceea ce aș putea numi „un- derground" la fel cum se vorbește și în cinematografie de „under- ground" nu mai este literatură. Există mii de posibilități in literatura actuală. Este latura nostalgică a literaților iu raport cu oamenii de știință, care se simt otrăviți din motivul că nu-i pot întrece, limbajul uman neftind decît un limbaj care își are limitele. In felul acesta, evi- dent, toate inovațiile încercate tind să dea cărții o dimensiune nouă și gigantesca. In fond, acesta este lucrul cel mai important la ora actuală". AL. POPESCU-NEGURA INTERIOR Ceasornicul și-a oprit subit respirația Și privește fix prin geamul aburit.., Orele din piept acum i-au murit. Ca intr-un pahar spart, vibrația. Scaunele au rămas rezemate de părete, Obosite de-atita greutate... Florile stau cu frunțile plecate. Și-ar vrea să strige că i-e sete Aerul începe să fie amar ... Prin nări îți pătrunde miros de chinină !.., Cărțile au început să miroasă a naftalină... Nevăzut, timpul smulge zile din calendar. AUREL TURCUȘ apa U fi er eu mai sus, mereu mai jos și iarăși la-nceput și iar, sub aspru cer, și lunecos, azi deltă, mîine estuar, cu apa alungat de mal, cu malul alungat de apă arunc fritd pe Ittnă-n vai, în cer răsare o sireapă ce paște stele vii și moarte, iar eu slăpînul ei și faur Pe spumă vreau să-i ridic slaur. ORIZONT I TRADIȚIE $1 INOVAȚIE ÎN POEZIA TINERILOR ■ DAMIAN URECHE ORIZONT 1. De la clasic la modern ți mirajul debutului ^?7ocile lirice care se aud astăzi lot mai pregnant in presa noastră literară, ori in volumele de poezii ale unor nume de puțin timp impuse auzului și hârtiei tipă- rite, invită la o deosebită atenție, selecție și obiectivitate din partea criticii literare Acest fenomen complex (abundența de nume sărind zgomotos din anonimat în co- loane impresionante spre poalele OUmpului), trebuie cercetat cu atit mai mult, cu cît se pare că cititorul modern se îndepărtează prudent de un anumit gen de poezie care se scrie azi, sub pretextul oarecum confuz că asemenea producții lirice devin la un moment dat inaccesibile ca formulă, ori laterale unei autentice trăiri. Nu știu dacă pe acest cititor trebuie să-l numim neapărat lector comod ori neavizat, ori dacă n-ar trebui mai acut stabilit procentul de accesibilitate necesar poeziei unor tineri care fără să fi asimilat tot ce are încărcat dc comori tradiția poetică, pornesc dintr-un punct hazardat și ajung la altul similar, ori pornesc din neunde șî ajung nicăieri. Dacă nu de mult au incel.it polemicile și inutilele comentarii cum că poezia trebuie scrisă în formă clasică, ori în vers liber, alb sau pestriț, apare de astă dată o altă falsă problemă, dacă poetul trebuie să opteze în creația sa pentru claritate ori pentru ermetism, dacă cititorul trebuie să urce singur pînă la turnul încărcat de sensuri imperceptibile ale creatorului, ori creatorul trebuie să coboare la nivelul mediu de receptare al cititorului său. Mie mi se pare că poezia e una singură, indiferent dacă e numită, în terminologie critică, existențială, clasică, onirică, orfică, romantică, su- prarealistă, de atmosferă, ori dc idei, baladcscă ori mitică, poezie a violeteței, ori a lirismului pur. Și mi se mai pare că însăși rampa de lansare a criticii literare contemporane funcționează defectuos, căutînd să impună nu știu pe ce criterii sate- liți lirici care deja circulă pe orbita poeziei actuale, fără să ne hucure cu strălucirea pe Care am fi așteptat-o de la ei. Nichita Stăncscu. poetul elegiilor speculative1), sau cel mai mare poet romăn în viață cum îl numea Fănuș Neagu intr-un articol din „Luceafărul" pentru versul: ..Nenăscuții cîini latră pe nenăscuții oameni", spune in „Elegia a șaptea" ; Trăiesc tn numele frunzelor, am nervuri, i Schimb verdele pe galben și / mă las pierit de toamnă. / In numele pietrelor trăiesc și mă las / cubic bătut in drumuri, / cutre- ierate de repezi mașini1}. Iată, așadar, o ipostază a autorului, între multe altele, o integrare a euluî liric în răbdătorul patos vegetal, cum într-un fel operează șî Marin Sorescu (am legat copacii la ochi), un procedeu pe care poetul îl folosește cu multă patimă intelectuală, lăsând rațiunea să se avînle în largi speculații de lexic, în asociații care procură o nedestnințită emoție estetică, dincolo de răceala voită a arhitecturii precis condusă de sonorități și încondeieri de expresii. Parabola urmărită nu e scop în sine, ci abur al materiei poetice pedepsită să cînte: *) Spune, dacă fi-aș săruta talpa piciorului, / Nu-j așa c-ai șchiopăta puțin t De teamă f Să nu-mi strivești sărutul? f I) toci Oarcisu. Prezențe poetice. EPL, 1968, p. 138. i) Nichita Stinescu. II elegii, EPL. 1386 M NlchlU SUncțcu. O viziune a sertimcntelor (Poem), EJ1-. 1963. Dar, poetul care a parcurs, cel mai meticulos, teritoriul tradiției, asimilind 2 în stihuri de perfectă clasicitate zbaterile demiurgului modern, fără salturi spectacu- loase, dar cu o tăcută și triumfătoare răbdare, exemplu pentru generația tinără, este Ștefan Augustin Doinaș. Niciodată, de la Arghezi încoace, balada nu a cunoscut o mai puternică radiație cultă, elegia o mai discretă punere în emoție, versul o mai tulburătoare simetrie melodica de construcție și sens ca-n poezia lui Doinaș. Unii critici l-au acuzat de uscăciune, alții de un prea pronunțat ton trubaduresc, ori de o prea apăsată comentare analitică a ideilor, poetul însă rămîne el însuși neoroman- tic și neoclasic, rămîne Doinaș pînă Ia ultima vibrație a versurilor pe care le sem- nează-n presa literară, ori de la „Cartea mareelor", la volumul selectiv „Ipostaze", apărut în colecția „Albatros". Uneori însă șî pe cimpul pe care noi îl luăm în dez- batere există sinuoase plecări spre un reper luminos, pentru că, dacă interpretăm dintr-un alt unghi fenomenul poetic, întreaga optică se schimbă. Să zicem că tradiția înseamnă ceea ce a fost ieri inovație, sau că inovația e tocmai continuarea modernă a tradiției, ori. mai explicit, inovația de azi e ceea ce se va numi mîine tradiție, atunci însă se simplifică un capăt al problemei iar celălalt se complică, intrînd riscant în umbră. Pe măsură ce analizăm productul liric al acestei generații, argumentația noastră, orîcît ar fi de pregnantă, rămîne oricînd deschisă adăugirilor. Pentru că orice critic, oricit fler șl simț al valorii ar avea, nu se hazardează în a fixa de pe acum ierarhii în-constelația poeziei românești, deoarece fiecare an editorial ne oferă surprize în acest domeniu, elaborînd uneori mituri și consacrări, alteori egalindu-le. Nu încerc aici să deschid pagina unor adevăruri, care și așa se cunosc. Dar iată că sentimentul unei intrări într-un labirint, nu mă părăsește, totuși, contemplînd ceea ce e astăzi poezia la noi. Nu neg faptul că există mari poeți pe acest tărîm al Mioriței, nu neg ceea ce are de pe acum O carte de vizită în ceea ce privește unele nume strălucind pe coperți și-n reviste, poate mai des decît ar trebui. Și tocmai despre inflația lirică aș dori să vorbesc, despre acele semnături care insistă să se mențină ca prezență publicistică, fără acoperire în aurul autenticității, și, mai ales, fără acea diversificare de ton și nuanță care stîrnește razele interesului nostru, gata să apună în descurajare. Celălaltă față a acestui pericol c împământenirea unor nume pe care cu nimic nu le mai poți mișca, chiar dacă de atunci a crescut mai înaltă iarba în turul lor decît gloria cu care-i investise critica ta un moment dat. Nu găsești un articol în care să nu fie citați Nichita Stănescu, llie Constantin. Ana Blandiana, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Ion Gheorghc, Marin Soreșcu. Ion Alexandru, Leonid Dimov, chiar daca unii dintre ei se susțin doar prin paginile ce li se deschid exa- gerat de generos, ori prin prea desele apariții editoriale, în așa fel îneîl să rămînă alintați! ostentativi ai tinerei poezii. Aii văzut vreodată vreun articol dedicai ailor tineri poeți decît cei amintiți, sau vreo pană de critic îndreptată inlimplăfor și Spre zonele lirice din celelalte părți ale țării ? Dacă unii ar răspunde că foarte rar, eu aș zice că asemenea îndeletniciri sînt inexistente. Sc mai ridică în ultimul timp niște voci precum Dan Laurențlu, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, mai palide sau mai luminoase, oricum, critica s-a mulțumii să constate, fără prea multe diferențieri, că se mai simle și alt abur poetic decit cel ce se ridica, împins de Irim- bițe, acum cîțiva ani spre înălțimile definitivei consacrări. Nedumerirea noastră crește cu cit ne îndreptam spre descifrarea modulul cum încearcă să sc afirme cei înzestrați cu această flacără vizibilă ori nu. Chiar dacă tu ultimul timp numărul re- vistelor literare a crescut, păcat că nu șî al editurilor, probabil că într-un viitor nu prea îndepărtat ne putem retrage afirmația, bătăile la poarta publicării rămîn de multe ori zadarnice. E adevărat că unele dintre talenlele autentice triumfă pînă la urmă, dar altele, cu siguranță rămîn asfixiate de timiditate ori de primele sau repe- tatele eșecuri în ceea ce privește afirmarea. Pătrunde însă tot mai des în reviste un soi de poeți bine hrăniți cu toate literaturile, care oricînd sînt gata să scrie poezie sau proză, critică literară sau orice altceva, cu o dexteritate a scriiturii vecină cu „geniul". Dacă-i scuturi însă puțin, observi că nici măcar nu șî-au propus un crez estetic, ci așezați in fața unui examen de conștiință, acești rafinați confrați ai noștri n-ar fi totuși în stare să-și dea viață pentru versul ori poemul pe care-1 scriu. Dă- ruirea în arta lor e de condei, nu de suflet, ei nu se angajează, ei contemplă șî con- stată, cu destul de sfînlă neutralitate, nti se aruncă în lupta deschisă pentru acel „ceva pentru care merită să pierzi o corabie1'*), și ceea ce e mai dureros e că ei numesc toate acestea subtilitate, ori rafinare a limbajului. Inovația de care ei fac paradă, compusă din uscăciune și asociații hazardate de cuvinte, la o privire mai atentă, nu se arata a fî decît pură imitație pe care acești urmași tîrzîi ai lui Andre ORIZONT ORIZONT £ Breton se încă patinează să o cultive încă pe malul Dîmboviței, al Someșului, ori al Begheiului. E de neînțeles ți avîntul criticii către asemenea produse lirice, încadrîn- du-le cu superlative coloralc în nu știu ce curent european de ultima oră, dar de minimă rezistentă în fața timpului1). Alteori însă, dintr-un spirit sufletist exagerat, tot ce poartă etichetă de clasic, de tradițional, primește bilet de liberă trecere spre edituri ți reviste, fără o analiză temeinică a cuantumului de originalitate, ori de epigonism ieftin, care prin anemie verbală a ajuns la saturație. Acestui f'pteon’sm al unei versificări facile dună multiple tipare celebre îi opui cu dragă inimă formule ori creatii lirice moderne chiar dacă mai înciteite ori mai obscure, dar cel pulin mai sigure de existența unei zbateri autentice. Adevărata poezie se află undeva ia mij- locul acestor înclinații, prima fiind cea a împingerii inovației pînă la obscuritate, iar cea de-a doua, baterea comodă a pasului într-un tradiționalism static. Deci dincolo de tradiționalism și 'înainte de modernism se scrie poezia viabilă, problematică și cu sor(î de izbîndă in durabilitate. De obicei acești poeți sînt nuMn luați în consi- derație : ei nu frapează, nu declanșează șocuri spre atenția criticii ori a nubliculu" Ei n» rămîn nici intre cunoscutele maluri clasice, dar nu țrec nici prea departe de sensurile avangărzii. Poezia 1or curge și se continuă firesc în ritm eu evoluția teep- tată a psihologiei poporului, în consonanță ascendentă cu sufletul răbdător al ano- timpurilor care unite abia merită denumirea de timp. Departe de salturile spectacu- loase, versurile lor st adresează prezentului continuu, rm unui viilor abstract țnu trebuie prin aceasta să se înțeleagă că ei sînt lipsiți de spirit vizionar), ei vin CU viata în întîmpinarea artei șî Cu arta în întîmpinarea vieții. Călinescu spunea că : ,,poeții rred că cea mat ieftină furtună e aceea care răstoarnă coarnele cerbilor"’) referindu-se cu acest aforism la furtunile lăuntrice. nu cele verbale, h furtunile care au o funcție în spațiul uman, nu între pereții unui pahar cu apă. Aceasta nu-i decît o metaforă care invită la ardere, la participare. Dacă cuvintele nu sînt ale noaslre. să le facem să devină, eu atît mai greu e să facem și tăcerile expresive, să surprin- dem încomunîcabîlul în zona unde el e gata să se divulge.7) Și se pare că noetii adevărati găsesc resurse plastice pentru zugrăvirea acestui zbucium al culorilor tăcute din sufletul omenesc. Se mai ivesc și alte probleme, de cele mai multe ori consumtnd energii șî pagini, ca în final să se constate zădărnicia comentării lor. Una dintre acestea este conflictul dintre generații.*) Ea pornește din subiectivismul criticii tinere care din dorința de-a epata, ori de-a sllmi pasiuni în jurul unor nume, pentru o extragere senzațională din anonimat, neagă părți apreciabile din ce s-a creat pînă azi. opu- nîndu-le un autor la prima carte, ori volume care n-au alte merite decît acelea ale unei formule ce sar părea că depășește ori le sparge pe tonte cete existente pînă azi. De acT unele afirmatii că abia de-aici începe poezia, că incifrarea sensurilor poetice, „sobrietatea" sonoră a expresiei, modernitatea excesivă sînt singurii sorți de izbîndă ai lirismului actual. Articolele lui St. Aug, Doinaș din ..România literară" despre ..Moda poetică IflfîȘ" sînt repere admirabile pentru clasificarea unor prin- cipii estetice, norme și viziuni, necesare în orientarea poetului tînăr. Alteori însă scepticismul Cu care este privită poezia lînără e de-ndrepiui deprimant. Pențril unele straturi de cititori ori chiar de critici, orice tendință de a inova e privită cu suspi- ciune, eu inaderență, dacă nu chiar cu opacitate. Se mai aud acele suspine lacrl- monarde care decretează gustul definitiv pentru un anumit gen de poezie, regret ind în gura marc că nu se mai scrie poezie ca pe vremea uneia sau alteia dintre marile noastre stele lirice românești. Noi. însă, tinerii poeți, care am fost martori la stin- gerea lui Blaga sau Arghezi, hiî Călinescu sau Vianu. trăim cu sentimentul răspun- derii de a continua marea lor cărare începută, de-a umoie acele goluri în cultura tării ne care ei le-au lăsat odată cu frînperea firului vieții. Vrem să continuăm *), nu să ninem cu tradiția, vrem să adăugăm acele raze necesare soarelui ..întreg ni poeziei care strălucește din ce în ce mai deplin pe pămîntul Mioriței, pămînt î” care nu trebuie numai să se stingă luceferi, ci cel puțin în aceiași măsură trebuie să și răsară. Deci rolul poeziei tinere mi se parc cu atît mai nobil cu cît încearcă să-si asume răspunderi în timp. în întîmpinarea inițiativelor de promovare a poeziei tinere, editurile cit și revistele literare, receptive și optime, se angajează într-o mereu de- <) Anubel Dvmbrăveanu, Oaw de eorlbit. EPL, 1^69. X‘ ’-’fxiln Iii* C'î! Acei re pe Răresc» nu >-nu lăsat Să intre, / Lăsind să intre alfi în țara maicii lor, / Dorm liniștiți în praful beteag din cimitire / In fiii fi-n nepoții trăiți nepăsători. / Desigur, exponentul mișcărilor sufletești ale unei comunități, poetul, trebuie să-și asume si sunetul lacrimei și răsunetul bucuriei, nu are voie să uite, ci să se uite, să participe. Trebuie să vorbească în numele ierbii și al copacilor. să_ simtă, să • doară, si să-și pună întrebări în locul lor: Ne petrecem locul / Aburind hirtia. I Cine știe jocul / De-a statornicia ? / Gindurile ni le f Potrivim deotallă. / Car- dintre zile t Crește mai înaltă ? ■*) Privind analitic structurile lirice ale tinerilor poeți ajungem la geneza forma- ției lor, la rădăcinile din care provin ca nuanță, bineînțeles ramifieînd-o și amplifi- cînd-o apoi după forța talentului fiecăruia dintre ei. E simplu de constatat că Marin Sorescu vine de undeva din Minulescu, Topîrceanu si din latura ironică a lui Arghezi, Nichita Slănescu din Fundoianu. Bărbii, conlinuîndu-i îndeosebi pe planul speculației raționale, și nu puțini tineri poeți vin din Blaga, sau chiar Bacovia, mergînd în- deosebi pe linia care azi poate fi îngroșată cu tonuri moderne, într-o prelungire în timp care de pe acum anunță conturarea unor profiluri ferme. Să recunoaștem că și în cazul liricii feminine, prezentele lirice precum Constanta Buzea, Gabriela Meli- nescu, Doina Sălăjan, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Ioana Diaconescu, Elena Cătălina Prangatî sînt doar prelungiri de glas din Magda Isnnos, Otilîa Cazimir și Maria Banuș, potențîndu-șî resursele creatoare cu modulații contemporane, capabile să exprime stări de spirit ale acestei fluctuații poetice ce tinde spre limpezire. Avem în vedere faptul că dînd drum liber făcliilor spirituale tinere se ajunge la acea bogăție a frontului scriitoricesc din care mîine vom avea nu puține persona- lități distincte, adevărate oglinzi estetice de suflet și inteligență.1*). Se observă, de ORIZONT >4) Edgar Papu, Evoluția ți fuiniek- genului liric. td. lin. 1%8. p. C. | In final — deși se crede salvat prin întoarcerea sa la credință — il atinge g damnațiunea. Faust cade pradă lui Mefisto, deoarece nobila pasiune a cunoașterii au se asociază la el cu creația și-l face ca atare vinovat. După moartea sa prin sinucidere apare Meîisto, care proslăvește puterea răului și-ți serbează Iriumtui: „Du warst von der Versbhnung nie so weit, Als da du wolltest mit der fieberheissen Verzweiflungsflut verlilgen allen Streil, Dich, Welt und Gott, in Eins zusatnmenschweissen Da bist du in dîe Arme mir gesprungen, Nun hab' icli dich und halte dich umsclitungen 1” !) Pîeirea lui Faust, de altfel, revenirea — deși de pe alte poziții — la formula finală tradițională era de la început în intenția autorului. „Pe Faust trebuie să-l înghită iadul și in poezia modernă” — s-a exprimat o dată Lenau, nu fără referire la Goethe, căruia-i obiecta tocmai mintuirea lui Faust în final Trăirea intens subiec- tivă a realității, un anumit egocentrism ți maladiva înclinație spre introspecție privează pe poetul austriac de înțelegere pentru semnificațiile adinei ale umanis- mului ți raționalismului goethean, ți pe eroul său de dorința caracteristică pentru Faust al lui Goethe, de a evada din camera sa de studiu și de a desfășura o acti- vitate creatoare in folosul colectivității. Judecată sub raportul artistic, faust corespunde doar vag sensului clasic al noțiunii de poem dramatic. Alcătuit dintr-o suită de scene de mare frumusețe lirică, opera arc un caracter fragmentar conferii mai cu seamă de lipsa de unitate a viziunii poetului asupra problemelor ce-l preocupau. Dar, dincolo de ce nu aduce poemul lui Lenau — și aici are dreptate Max Koch atunci cînd cere „să nu se compare faust al tui Lenau cu cel ai lui Goethe, așa cum nu e indicată nici comparația între Goethe și Lenau. căci faust al lui Lenau trebuie privit ca o auloconfesiune lărgită a poetului, care oferă o bogăție de bijuterii poetice izolate ți de gînduri importante și nu ca o creație de idei unitară cum e opera Iui Goethe" — opera ne impresionează prin tabloul zbaterilor omului pierdut și străin într-o lume ostilă, și prin tonul inegalabil al unor pasaje, ce rezidă deopotrivă în ritmuri și în virtuțile eufonice ale cuvîniului. foarte personal fiind mai eu seamă modul în care se manifestă in Faust virtuozitatea tta muzician a autorului, în scene de o demonică sălbăticie și ritm'că dezlănțuire’). -Sufletul înnegurat al poetului nu s-a putut menține prea multă vreme pe cul- mile speranței. După respingerea pesimismului în „cea mai îndrăzneață, cea mai mă- reață creație literară” a sa, Die Albigenser, lucrare ce marchează evoluția spre con- vingeri revoluționare, Lenau resimte din nou dureros imposibilitatea realizării exi- genței sale de unitate, ireductibilitatea lumii la un principiu rațional. Figurează acum, scurt timp înaintea prăbușirii sale in neantul demenței, ultima sa lucrare mai amplă, poemul dramatic fragmentar Don Juan (1844), scriere ce concentrează parcă întregul dezgust al autorului, întreaga sa revoltă împotriva lipsei de coeziune rațio- nală a lumii ambiante. Și în acest caz legătura cu viața trădă e ușor de stabilit. Clnd scrie Don Juan, Lenau încearcă să se elibereze de apăsarea distrugătoare a dragostei sale nefericite pentru Sophîe von LbwenthaL Respingind ideea ascetismului, eî pune polemic problema sexuală în lumina concepțiilor hegeliene. Spre deosebire de Molare sau Byron, Lenau lipsește personajul central al poemului său de sensu- rile antiaristocratîce și se mărginește Să urmărească procesul de degradare umană, să zugrăvească vidul existenței umane într-o lume unde idealurile au murit. Sfătuit de prietenii săi să nu reia o temă (ratai > și de alți mari poeți, Lenau răspunde, pre- cizîndu-și intențiile: „Nu mi-a dăunat a Faust marea creație a lui Goethe și n-O *] ..Ața deșarte ilc-mpSeare N-al fost tu n^dodail Dorind xdioblrca di.tperării Sa vi zi' ii :■ n ..-a ia tiw nunche*tâ S« Dumneieu și tumi' ^mpT^irnw^-n unul. Dar brațek-mi te prind și-fi tal* drumul I* (Tr*d. de H. PEREZ) 3) Sc țtie, de pildă, el Liszt j cuaupui celebrul wh Mcllsto Impulsionat de iccna Dan din Faust de Lenau. ORIZONT £ să-mi strice nici cea a lui Byron în cazul lui Don Juan. Fiecare poet este, ca fi fiecare om, un eu specific. Don Juan-td meu nu are voie să fie un temperament aprins aflat în veșnică goană după femei. Este in el dorința de a găsi o femeie care să întruchipeze pentru el feminitatea Ca atare în stare să-l facă să posede prin ea toate femeile (Ie pe pămînt pe care oricum, ca individ, nu le poate avea. Pentru că nu poate găsi o astfel de femeie, îl cuprinde dezgustul și acesta e diavolul ce*! pierde,“ într-o suită de scene fi imagini vag legate intre ele, Lenau înfățișează pe eroul său gonind din plăcere în plăcere; tot mai dezabuzat și mai puțin în stare să suporte povara unei existențe inutile. O dală cu regretul tinereții pierdute. Don .Juan arc tot mai intens viziunea zădărniciei, absurdului și vidului sufletesc : ,,'s ist eitel nlchls, wohin mein Aug' ich hefte ’ Das Leben isl cin vielbesagles Wandern, Ein wllsles Jagen isl’s von dem zum andern, Und unțcrwegs verlieren wir die KrSflt Ja. kdnnle man zum letzlen Erdenziele Noch als der selbe frische Buractie kommen, Wie man den ersten Anlauf hal genommen, So mochte man noch lachen zu dem Spieie. Doch tragi uns cine Macht von Stund' zn Stundc Wie's Krugleir dus am Bruilnenstein, zersprâng L’nd dessen Inhalt slckert aut den Grund, Soweit es ging. den ganzen Weg entlang. Nun ist es leeF; wer mag daraus noch trînken ? Und zu den andern Schcrben muss cs sinken.’' ’) Don Juan devine astfel pentru poet mediul de transmisiune al concepțiilor si sentimentelor ce-l animau in acea perioadă. El se desparte in final de bună voie de viață, expunindu-se armei unui rival cu mult inferior, tocmai din cauza dezamăgirii sale și a golului său sufletesc. Accentul modern al poemului este subliniat și de unele devieri de la tratarea tradițională : la l enau catastrofa este motivată psihologic fi nu sc datorează Intervenției musafirului de piatră, apropierea acestuia făcîndu-se doar simțită — formulare grăitoare — printr-o „ciudată senzație de glacialitate*. Ca și eroii săi, Lenau a stal adesea dezorientat în fața realității opuse aspira- țiilor sale, suferind din pricina neajunsurilor fi viciilor mediului^înconjurător^ pe care, supus unor stări depresive fi crezîndu-se damnat de destim înclina uneori să le considere ca fiind eterne, de ncinlăturat. „Cred că adăpostesc în mine un demon al nenorocului" — spune el prietenilor săi. De «Ici pesimismul, anxietatea, neliniștea sa. Dezolarea scriitorului, totuși, nu este lipsită de elemente combative, mi duce la o acceptare resemnată a răului. Este evident refuzul lui Lenau de a deveni complicele unei lumi a nedreptății pe care o ura din toată inima, refuzul unei fericiri comode și superficiale. Evidentă este fi simpatia sa pentru om, simțul dureros al răspunderii umane care se degajă din opera sa. ORIZONT 4) Versurile mal sus Citate au losl — dimi propria alirmare a autorului — scrise clei pentru Don Juan. Ele au fost înglobate de Mai Koch In poem, llgnrlnd aici ea monolog ni eroului înaintea scenei finale. DSm tn continuare traducerea lut Lazir Ilieseu : „Zădărniciei totul, tml dau seamă I O goanJ-l viata, neînduplecata. Spre țeluri pururi noi, $i vlaga toată. Cu orice pas pe drum nu se destramS. AJunțt la telul cel din urma, daci La fel de sprinten ne mal e piciorul Ca-ntlia oari cînd ne luasem zborul Am mal putea sil rtdem, ea-ntr-o loacA Dar o putere oarbă, ceas cu ceai. Ne poartă-n drum, mereu, ca pr un u*cîor Crăpat. In care apa ee-a rămas Prin fundul spa-t se scurfpc-nceliaoe. Gol setea noastrd n-o mai potolește Si, ea biet Ciob, tn vreun gunoi sflrșefte", nikolaus lenau AUTUMNALĂ Editura Meridiane, Buc.. 1355. ORIZONT n ceramică ți la obiectele găsite, — arme sau unelte de lucru. Concluziile (p. 14—16) privitoare la „Fortificația poli- gonală din colțul de sud-est al castru- lui Drobeta” prezintă deosebit interes, fiind aproape pe dc-a întregul inedite. Cît despre cetatea din Insula Banului, Davidescu, avînd posibilitatea să con- state materialul descoperit prin săpătu- rile făcute la cxcavarea insulei — ope- rație necesară pentru a degaja albia Dunării de un obstacol din fața bara- jului de la Gura Văii — confirmă unele ipoteze, pe care cercetătorii ocazionali le-au emis, despre forma și vechimea cetăților. Lucrarea arheologului M. Davidescu cuprinde însă regretabile erori și lacu- ne, cauzate de insuficienta documentare livrescă. In speranța că ea va fi re- editată, ne propunem în cele ce urmează să semnalăm ceea ce neapărat solicită să fie corectat șî completat. Erorile vor fi semnalate după texlul lucrării, în or- dinea expunerii. „Cetatea medievală a Severinului" (p. 5), spune M. Davidescu, a durat pînă in 1524. Este o aiirmație lipsită de ternei. Distrusă, în parte, in 1524, a su- praviețuit pînă în 1526. Del Burgîo, nunțiul papal, care descrie atacul tur- cesc de la 17. VIII, 1524. precizează: „dacă se pierde Scverinul". Deci se lua numai în considerare eventualitatea pierderii, fără să se arate că aceasta s-a petrecut. De aceea M. Davidescu nu este îndrituit să ia drept realitate ceea ce este o presupunere, o dovadă în plus, că cetatea Severinului n-a fost cucerită de turci este prezenta în cetate încă a doi bani. între anii 1524—1526. (cf. Pestv Frigyes, .4 Szorertyi bânsdg âs Sri'rentj vârmegue t'Menete. Budapesta. 1877. vezi tabelul cu banii Severinului). (dcn'ificarea „Bulgariei de dincolo dc Dunăre*' cu Banatul, identificare făcută de M. Davidescu. este fortată Pentru edificare cf, Aurel Decei, Românii tlin oeacid o* iX-lca pînă in ai XlII-lea în lumina izvoarelor ar menești, (București. 1939, p. 60—61) care expune exhaustiv bibliografia șl opinia sa privind această problemă de istorie medievală a Româ- niei. Șau: N. Bănescu. Vechiul stat bttl- gar si Țările Române în (An. Acad Rom. Mem.Sect, Ist. Seria III lom. XXIX, nr. 7/1947). M. Davidescu pierde din vedere că s-au emis soluții mai plauzibile de- cît cea enunțată în lucrare despre „d»- numirea cetății Severin" (p. 5—6). Dc aceea competența lui Dim. Onciu! nu trebuie ignorată, concluzia sa fiind pînă in prezent valabilă (cf. Aurelian Sacer- doțeanu, Dimitrie Onciu. Scrieri isto- rice. București, 1968, p, 62). La pag. 6, Davidescu se contrazici' afirmînd că Andrei al ll-lea, „tuptind sub zidurile Vidinuhii", organizează Eanatrl de Se- verin, pentru ca apoi, la rîteva rînduri mai jos, să susțină că organizația Ba- natului a luat naștere ca „urmare a războiului dintre principele Beia și loan Asan al ll-lea". In afară ie contradic- ția semnalată atragem atenția asum- faptului că Andrei al fl-lea era aliat cu Borilă, țarul bulgarilor, și-l ajuta să recucerească de la rumâni Vidinul. In asemenea situație este puțin probabil ca aliatul să h trecut la acțiuni dușmă- noase (C. Jirecek, Istoria Srba, pre- veo i dopunio J. Radonic. Beograd, 1952, p. 1/3). Este un adevăr de nc- • contestat, pe care nici istoriografia noas- tră, nici cea străină nu-l combate, și anume că Banatul de Severin a luat ființă înainte de 1233, dală la care e menționat cel dinții ban al cetății Seve- rinului, Nu se știe pe ce bază inedită susține Davidescu „că o stJpînire efec- tivă și organizată ungurească asupra acestui teritoriu (n.n. Banatul de Se- verin) n-a putut avea loc numai după năvălirea tătarilor" (p. 6). Așezarea cavalerilor ioanîțl în Banatul de Seve- rin nu este atestată de nici un fel de mărturie documentară, narativă sau ar- heologică, fapt care l-a făcut pe Hașrteu să afirme (in ..Negru Vodă, București, 1898, p. LXXX) că „donaiîurtea n ră- mas pe hîrtie". Davidescu susține în schimb categoric: „ioanlții nu s-au pu- tut menține multă vreme in cetățile con- struite dc ci" (p. 7). O altă afirmație dc acest gen este următoarea: „nu se cunosc împrejurările în cart Mireea ce! Bătrîn a reintrat în stăpînirea Seve- rinului'*. Evitînd orice comtntar Super- fluu, recomandăm peniru locumentare monografia lui P. P. Pantilescu, Mir- cea cel Bătnn (București, 1945, p, 192— 193). în continuare, Davidescu, urmă- rind refacerile care au ivut loc în diferite epoci în pereții cetății Severi- nului, ajunge la concluzia că unele pot fi puse în legătură cu „refacerea de după 1505" (p. 10), Intr-o asemenea împrejurare se cere zelosului cercetător a! monumentelor istorice oltenești o i- fîrmație mai precisă și bazată pe un argument mai sigur decit nrczenla unei moned" d!n ace^slă nerioadă de timp. Restaurări mai însemnate la cetatea S*verlniilul au avut loc in 1376—1377, în 1421, sub conducerea fio- rentinului Pippo Spaao di Ozora (ci. E. I lurmuzaki-Dcnsu ianu, Documente... I2, p. 531—532) și la 1439. sub îndru- marea lui ianru de Hunedoara itdem. p. 64—«9 ?i 851—652): la l2.iV.I32k Ludovic al ll-lea cerea sibienilor 5.OC0 de florini pentru zidirea cetății Severi- oului, intenție despre care nu $e știe dacă a fost tradusă în faptă, (cf. At. Marienescu, Țara Seoerinului sau Olte‘ nia. în An. Acad. Rom. Mem. Sec). îst. s II, tom. XXXII, 1909—1910, p. 1118), Cetatea Grădețuiui este un capitol important din lucrarea orbeci gului Ha. videseti, Dezgroparea ei ți constatările care au avut loc după acest eveniment aruncă o lumină nouă în privința rolu- lui pe care ba avut această cetate in Banatul Sevcrinulut. Este regretabil însă faptul ci s-au strecurat și unele erori. De pildă: Grădeț. cuvînt de ori- gine sclavă — nu sîrbească, cum susține autorul — înseamnă cetă+uie, nu deal; corespondent în limba sîrbă este gra- dici, nu gradits; iar tui gradu din slava veche îi corespunde grad în limba rusă (cf. Volgograd) sau gorod (cf. Novgorod) — forma din urmă ca re- zultat al fenomenului numit polnoglasie. Pentru a întregi imaginea topografica din jurul Grădețuiui. prin semnificația pe care o au denumirile topice, atra- gem atenția asupra numelui Haiînga, în apropierea cetățuii. care în slava veche înseamnă întăritură de nămînl. De asemenea este regretabil că M. Da- vîdescu n-a consultat bibliografia ne- cesară pentru a se documenta asupra „Cetățuii “-Grădețuiui, căci trecutul ei nu este cu totul necunoscut. Tn raportul pe care Nicolae Rcdwftz, căpetenia or- dinului teutonic, îl face la 21.1.1430, su- periorului său, asupra situației cetăților de la Dunăre, pe care le luase în seama sa, spune: „ken Severin obîr ist eyn huws und ist wuste", ceea ce în- seamnă că „deasupra Severinutui este o casă (cetate) ți este pustie” (cf. Erich laachim, K8ntg Sigismund und der deutzche Ritferorden in Ungartt, 1429—1432, în „Miitheihingen des Insli- tuts fiir osterrcichischen Geschichlsfor- schung”, XXXIII, fasc. 1, p, 87 și a- nexa nr. 2, p. 108). Probabil că acest avanpost nordic al cetății Sevcrinului la dala amintită era abandonat tem- porar. O confirmare în acest sens, des- pre starea lui, se găsește în documentul de la 9524. La această dală, Bați beg, aprig comandant de oști, de origine sîrb, dar islam izat, ataca și distrugea în parte cetatea Severînutui. Tn ajuto- rul garnizoanei de aci era trimis un " detașament de o mie de soldați călări. Comandantul cetății Severinului comise insă greșea la de a-i împărți în trei de- tașamente, slăbind astfel capacitatea tor dc luptă. Pe 200 din ei, spune docu- mentul, î-a așezat într-o fortificație pă- răsită dc lingă Severin; pe aceștia turcii i-au surprins și i-au omortt j» toți (cf. Hurmuzaki. cp. cit. Ifj, p. 383, 389 și 393). Ultimul capitol din lucrarea citată privește „Fortificațiile dîn Ostrovul Ba- nului-Gura-Văli" (p. 32 $qq). Autorul face inventarul materialului arheologic descoperit și descrierea fizionomiei pe care o au ruinele cetor două cetăți, dez- văluite după defrișarea pădurii și înlă- turarea pămîntului care ie acoperea. Tn afară do constatările sale, se pot aduce și următoarele completări. Prima cetate de pe insulă pare să fi fost romană, nu bizantină, cum susține Davidescu. fcf. Gonda Beta, Die Regulierung des Eisernes Thares, Timișoara, 1910), căci Justinian a restaurat mai curînd decît a clădit. Tn toiul iernii anilor 142(1 1427, sultanul Murat cucerea insula și captura în iernaticul de aci toa. te corăbiile ancorate, fcf. N. for- ga, Notes et exfraits... I, p. 435). O ultimă mențiune cunoscută pină în prezent despre Insula Banului (numele este semnificativ) este raportul lui N. Redwitz, de la 24.11.1430. în care se spun" că aci se află o garnizoană com- pusă din 216 arcași. Probabil că aceasta a sucombat starului turcesc d'n acest an, care s-a abătut asunra cetăților de la Severin și pînă la Golubaț și care a fost nimicitor. Mal semnalăm unele erori, care ar putea fi atribuite mai curînd tipografiei, sau, în cel mai rău caz, neglijenței. Este în uz numirea de. asanești, nu asanizl (p. 32); se cere consecvență ia scrie- rea numelor teutoni, ioaniți. adică ini- țiala cu minusculă. Brîneowartu (p. 19) a demolat cetatea Severin idui pentru a întări pe cea a Cladovei, firește din or- dinul turcilor, dar nu sînt ei mitorlf acestei opere. Pentru a se evita con- fuzii, se recomandă, fără alternante, să se scrie lonn Asan, sau Ivan Asan. încheiem! expunerea, reamintim ob- servațiile de la începutul acestei dări de seamă: lucrarea lui M, Davfdescu este meritorie, dar are nevoie de sub- stanțiale completări, de precizări și de concluzii mai curajoase. TTf. N. TRAPCEA ORIZONT H miniaturi critice RECITALURI DE POEZIE Aiodatta Scriitorilor din a W- ganizat, la începutul Itnirl august ic, re- cllatun de poezie In cinstea Congresului al X-tea al P.C.R. La Lugoj, la Billle Hrrcutane, ta Timi- șoara. p«|ll timișoreni au aduc un vibrant omagiu pa tidulul nostru, citind versuri in* chlnate partidului țl patriei, marilor realizări înfăptuite de poporul nostru In cel Î8 de iul care au trevuc de la Eliberate. Au cllt: Franz IJebhard. Endre Karolj, A1. Jebzlcaitu, Angh-I Dâmb-ivea nu Dam iau l'r-rhe. Ion Maxm. Nc-lie Tlrlol, Crlsu Dascltu. Georgc Suni, Lucim Bcereriu, Mar- cel Tu.eu. La Timișoara, 1n sala Operei de stat, țl-au adus contribuția la reușita spectacolu- lui țl actp-i de 1a Teatrul ,.Maici Millo", de ta Teatrul german șl de la Teatral ma- ghiar de slat, precum ți anaarnblul tokio- rit , .Uraițul“. T. VtLCBANU sfîrșit (episodul cu țintele țl piroanele) «Ml# doCM ..proll Frr a'ea obiectelor*, din Enrgla șl proza abwrdl contemporan! ? Sublimi asociere, Superb lur de lurțl al C* aei&tuLul r Șl etnd mi gtndeîc la uasmul cu dmațll din Folclorul malierlan parcS mă ap»! a n-caTul eă nu l-ain cons-icrat o ew- RtzA Intitulai!. „Eugeu fanșKU» «eu«*le «I cîrnatlr. ■Clei basmul suri! ața : Doi bătrlnj doreiu neapă al cl natl $• unul din zeii bllnzl al Tokio ului rnilaei an (sau hindus- tan) se hetArAsle. cu zelascA dimktes ri Ie îndeplineau?! dnrlntas O ploaie torențiali de Cîrnatl copleșește nu*, odaia, llnutd. Ce a-a mal Intmplat pe urmi, n-am mal re- |inu|. Idee* erar luai colosali. Ascultați: DQrrcnm^tt. Iunc^‘11 sî . - dar IntuHlIle lui Petru Popewu *|nt în staie să sflrneasel pa luni de c mparalHt in oricare c&tor de literatură mal aerian ft, blndci, bamby« șan de care mal nimeri . „, T. 5- JUBILEUL TEATRULUI REȘIȚEAN mDELO" tn prestigioasa revista belgrldeană „De* .o" (nr. 4.4MDL este publicat, la rubrica „Din lirica românească contemporani11, un a^plu llorlteg d liric in traducerea portului sdb Adam FudoUc. Sint traduse poeme de A. E. Baconsky, Vacile Nleolesco, Petic Stoica, Angliei Pom- brdveanu, Nlchita SMnpxcu, Nicolae Labil, Marin Sorescu, Adrian Pâunescu, Cezar Ual- Ug, Ana BlandJana șl fon Alexandru, Autorul traducerilor, un pretult ciinoseă- (nr cl | temro- -I n rț e‘ «"'are tM l’mha ttrbi, oieri cititorului iugoslav, prin Acest grupaj de poetne, o privire mai de ansamblu asupra liricii noastre a tua.e, după ce, mal i.ialnlc -■ zeatase * s *nmA n* t-r r-iâl, de la Flltal, Argfiezl st Blaga pini 1a au- lorll «I mai tineri. In reviste ca ..Kniațvne Novinc". ..SavrcmenilT, „KnJItevnoar, „Pul- ja", „Bagdala" ele. T. VL. ȚINTELE Șl PIROANELE ORIZONT Sema&tă în foflonl de pertanBlIlățl ck mane calificare tn mared?, „Crunka fradu- cer lnr"' di n „ Romani a |*tew*lk li prlleju- icș.r HcIrului I p-utl l*1-*t u M»1® Intarsia-îl Intermitente In literatura, unlver- Mikfl. Lineari sub veninul excelentei, Fată Insă ră och" p^tTnl — es'M aw aki’-a cartea Iul Kard CupA, Fabrica de «bsoluL Aproapr doul co-teanț sint destinate șubiK’ lutul cirțll. $1 rapoL txceeia: Cnpek... a pre. iziit HenriI le șocate hmT cul Trxl cam obscur, dar. tic. Apoi : ^Capek deschide pe Fînren Hne^cn din ..Rinocerir n-F pi- DO-ren- mntl d n «.Fizicienii “a II deschide. Re. Bib- liografii o să noteze pe Ine! cImvb care J-a dracii i” pe Ionelei!. șl pe Dilrrcnmalf. Bun, S! Ht&m mal deo^rte r ..Deltenl Indii^HrIilor atăptnile de absolut, care produc la ne- Printr-o Itsflvlltte, o tkpoilțiA rrtrospw- tlvS ți o țTf.n'era jubiliuă („Croitorii CAI tn.rj d:>t Saab.a1' de Alexandru Potreitu), Teatral rcțlțean a marcat cum se cuvine prl- ma sa Importanți ani va: sare s 20 de Ani de la tnEIIntare. Creiti de ragmul »ocl«ll»t. serat «ți- teani este prima instituție artistică de stal illn acest mire ți Tuaem*ia1 centru Industrial al Sa-'a^l'd Tn dmiH. dsc*n|l de rerurmată ostrdle artistici, Teatrul de stat din ResH* a p umoral neaotiut ercalia originală romă- neațcă cea coc I -mpo-ani si cea claiieâ, a oferit spectatorilor sil In bune trarsm.neri sceoke p ese din dramalurgla mondiali. La ST de tal de exlitanfă Thalla rtțl- leanA se poate snlnd l cl e scena nu hiimal a orașului de pe Bînava ci a întregului tlnut din sudul Banatului, pe care trupa ar- tistică il slrlbale. cu o răbdare demnă de stimă tn lusgi turn e oferind premi-tele. la scurtă d stan|4 de dala reprerentlrll lor rețltene, țăranilor cooperatori d n b.ăd.n.ri, Bc lovla sau Socol, cetă(enilar Oravl(-l. Ani- nel sau O|elulul Roșu. Avem la (ndemlnă calciul „20 de ani de aet-vimV'' adtst cu prilejul Jubileului din care d'aprindem t 123 de p-nnere. pe'zenlit* In 5 5M spectacole, tn fata a I S Î.2S5 srectatorl din Reți(ă țl lmprejnrl.nl. D rectorul teatrului. Emil Bejan. oferă țl alte date concludente. .Subliniem numai cifra de &j. esprimind numărul ple- selor românești ca e au vizat lumina scene! In Reșița I- a-e»’ *î t'rrn apt-ri de Emit Vancea, vechiul ți tnsuflelltu! regilor pensa* ner.t ai sce el r. site c unc.l; care di cl* țiva ani a (ost încredințată ți Ioanei Dtlescu, nu onorat m inca teihulul ofrrlndu-șl cola- horarc a repiznrll Șiră Alesandresrn V*1 Mu- gur. Dan Radu Iane,eu, Const Analul, Geo Safaescu. Sorin Gr gorereu, loslr Olla, Du- mitra: Gtieorglilu- AL Micleseu, tscll lurațoc- Gheorghiu țl alțlL La anlvertaee. o tetlcuarc cdldarossl pe care o merită din plin aft cadrele de con- ducere reg io'II cit țl întreagă Irapă acta- rie*ucă. t. ți cei ee 1ae să propățeanci acea*11 harnici scenă românească din Banal. S. Dl J Ol® Redacția ' Timișoara Piața V. Roaiti or. 3 TeJeiou i 20 26 • Admlniatrațla București Șos. Klaala» nr. 10 • Manuscrisele jl orice corespondenți scris» citeț pa o singuri part* a hlrtiei cu indicarea adresei exacte a expedi- torului. se trimit pa adresa redacției Manuscrisele eepublicate nu ae restituie Tiparul executat sub comanda nr. 1629 la întreprinderea Poligrafic* Banat, Bd. L eonii n SAIAjan nr. 7. Timișoara — R. S. România 42907 Ui T.—