ORIZONT REVISTA a uniunii scriitorilor din r. s. românia TIMIȘOARA, septembrie 1969 Anul XX nr. 9 (185) CUPRINSUL • * • Mesajul adresai municipiului Timișoara de către secretarul genera! al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stal, tovarășul Nicotae Ceaușescu ........ ALEXANDRU DEAL: furnal pentru August ..... NICOLAE PARVU: Cataractele de nea ...... • » » Timișoara de altădată în conștiința scriitorilor .... PAVEL BELW; Caligrafie pe cenușă ...... LUCIAN BURERIU: Demnitatea cetății ...... MARCEL TURCU : Imn nesfirșit, Candoarea orașului .... PAVEL PETROMAN: Stampă timișoreană ...... AUREL ȚINTA: Contribuții la cunoașterea începuturilor Timișoarei AUREL COSMA: Palanca Mate .... PETRU SFETCA: De vorbă cu istoricul I. D. Suciti FLORI AN MOLDOVAN: Istoria Timișoarei oglindită în presă ANGHEL DUMBRAVEANU: Frâne Liebhard FRANZ LIEBHARD: Cit pulsul vremii PETRU SFETCA : 20 iulie 1969 .... DIM RACHICI: Copacii și vîntul . DAN MUTAȘCU : Sentimentală, Coloniile timpului ANDREI 4. ULLIN : O nouă dimensiune a experiențelor umane AL. POPESCU-NEGURA: Interior .... AUREL TURCUȘ: Apa................................ DAM! AN URECHE: Tradiție și inovație în poezia tinerilor VASILE RANGA : Rouă. Clipă I lMi$ CONSTANTIN DUM1TRACHE: Cintec de înviat puiul de căpri AURA MUȘAI': Chemare, Regret, Dorință . . 3 . 4 .. '7 . 8 . 14 .^19 . 19 21 . 23 . 32 . 36 . 40 . 42 . 44 . 48 . 48 . 49 57 5 65 66 Municipali 1 ORIENTĂRI HERTMA PEREZ: Nikolaus Lenău și zădărnicia clipei , . . . .67 NIKOLAUS LENAU: A(rfrr»j/wFJ, Contul poștalionului, Fuitlna * , . . 71 CRONICA LITERARA ȘERUAN FOARȚA: Alexandru Lunga: „Timpul oglimilor" „ . , .78 CORNE!. UNGUREANU: D. R. Popescu: „F“ ...........................................71 NiCOLAE Ț1RIO1: Ilie Măduța: „Corabia autohtonă" . . , . .80 RADU C1OBANU: Ion Carora: „Palimpsest" . . . , , . GIF /URMA: Trei cărfi de cercetare literară . . , , . ,85 CÂRTI-REA ISTE CORNELII? NISTOR V't'W Călin : „Alegoria ți esențele" . . . . 89 ALEXANDRA INDRIF.Ș' /Irarn Frenkian: „Înțelesul suferinței umane la Eschil, Soțacte și Euripide ......... 9R ADRIAN MENȚII' t Emil l ora „Poarta destinului" . . . .91 ELENA OST01C1: l . AOtriff, ion Munteann. Gh. Radulmiri: „Unirea Haiudului cu România" ....... 91 TU. V, ȚRAPCF.A : Al. Dauidescu : .Monumente ntedieoalc din Turna Seoerin" , . pj MINIATURI CRITICE T. Vfl.CEANU: Recitaluri de porție . - • ■ • . . jrf> T. E£.. „Deto"................................................ . 96 T. S.Țintele și piroanele . - . . • - . . 96 S. D.: Jubileul teatrului rețifean • ■ . ■ ■ • . , ți6 MESAJUL ADRESAT MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DE CAIRE SECRETARUL GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN. PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE STATf TOVARĂȘUL NICOLAE CEAUȘESCU Comitetului Municipii de partid. Consiliului Popular Municipal, Ijocuiloeilor Municipiului Timișoara STIMAȚI TOVARĂȘI, CJu prilejul aniversării a 7W de ani de atestare documentari a existenței municipiului Timișoara, străveche așezare româneasca, am deosebita plăcere să v* adresei, in numele Comitetului Centrat al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat, al guvernului și al meu personal, un fierbinte salut și cele mal bune urâri dc prosperitate si fericite. tmpreund cu dumneavoastră. întregul popor la parte cu bucurie la sărbătoarea acestui oraș. care s-a afirmat in decursul veacurilor ca un Important locar de progres tu viata târli noastre ți a marcat tn cursul întregii sale Istorii o prezentă viguroasa in lupta poporalul nostru pentru Independent*, libertate sociala si naționali. De numele lui stnt legate pagini glorioase dbl trecutul de lupta al oamenilor muncii români, germani, maghiari, skbl ți de «Ue nationalitâți împotriva jugului feudal șl a asurpriril strilnc. «ici s-au scris fite lumi- noase ale mișcării muncitorești ți democratice din România, din Istoria revoluției populare țl a construcției socialiste, tn anii socialismului, ca rezultat al politici) partidului nostru comunist, al muncii pline de abnegație depuse de locuitorii sil. fir* deosebire de naționa- litate. Tlmtțoara a eunoseut o Intensa dezvoltare politic*, economie* și soeial-culturala, devenind un oraș modern, inllorilor, cu largi perspective de progres. Orașul dumneavoastră realizează aslâzi o mare parte din producția Industriala a Urli noastre, aduce o Important* contribuție la dezvoltarea lnv*t*mtntulul. științei. culturii șl arte), ia formarea cadrelor de diferite grade, la tezaurul spiritual al națiunii noastre socialiste, Iml exprim cosit îngere» cil aniversarea acestei importante date Istorice va stimula șt mai mult activitatea creatoare, munca însufleții* a locuitorilor Inuniclpiulul Timișoara, a cadrelor de partid, dc stat șl economice, a organizației de partid șl a consiliului popular pentru înfăptuirea mărețului pro- gram elaborat de Congresul al X-lea al Partidului Comunist Romăn, pentru a-ș| spurl con- tribuția la progresul șl prosperitatea României socialiste. Cu prilejul acestui jubileu, vi felicit din Inimă pentru succesele obținute, in dezvol- tarea economlcă.iociat-culturată. șl edilitar* a orașului, șl vă doresc tuturor, muncitori, inte- lectuali, activiști de partid șl de stat, temei șl bărbați, tineri și virstnlcl. sănătate și viață lungă, noi șl tot inai mari succese In munca nobil* pentru tnllorirea ora-ului șl a județului, a patriei noastre dragi. NICOLAE CEAUȘESCU. Secretar General al Partidului Comunist Romi» Președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România ORIZONT JURNAL PENTRU AUGUST ORIZONT 6 August 1969. România, orele 9. In marea sală a Palatului Republicii Socialiste România, tova- rășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunii Român, rostește primele cuvinte de deschidere ale lucrărilor celui de al X-lea Congres al Partidului Comunist Român ... București, România — orele 9. Delegatii comuniști și cuvintele lor: In numele muncitorilor din uzină, al comuniștilor... In numele comuniștilor, al tuturor oame- nilor muncii, români, germani, maghiari, strbi... Asemenea întregu- lui popor... Oamenii și gindirea, faptele și cuvintele lor. Amplu omagiu adus de fiecare pentru partid. Astăzi, aici, bat douăzeci de milioane de inimi. In ritmul cuvintelor, al crezului acestui pămint al nostru, în ritmul Partidului Comunist. Acum, tind scriu aceste cu- vinte, am revelația ciudată că metaforele apar șterse, neconcludente. E ca și cum dorești să evoci culoarea brună a brazdei, albastrul pur al acestui cer at nostru într-un laborator al minții. Da, iți va reuși. Dar numai în parte. Căci de mult, sub pașii țăranului, sub oțelul plu- gului românesc, brazda a fost întoarsă in mari vene aburinde, în mari întinderi de adevăr, Din cer, noi oamenii, am făcut oglindă ca să vedem limpede bunele și relele noastre. Ca să nu ne fie nicitind rușine de noi înșine ; aceasta este marea poruncă pe care o îndeplinim. Mă gîndesc că cel mai dificil lucru al acestor ceasuri este să fii publicist. Pentru că trebuie să tălmăcești, să ridici la adevăratul lui rang de poem, adevărul: să spui și să amplifici în inimi, să ridici sim- plitatea cuvîntului la echilibrul și incandescența adevărului. Pe un- deva, orîdt ai fi de abil, cuvintele te vor trăda frumos. Și, paradoxal, te vei simți mîndru de această neputință a cuvintelor tale. Cifre și oameni. ... Din raportul Comisiei de Validare; La Congres sint prezenți 1910 delegați, 987 sînt de proveniență muncitori, 301 țărani, 289 in- gineri și tehnicieni, 132 profesori și învățători, 99 oameni de știință, artă și cultură, 25 ofițeri ai Forțelor Armate ale Republicii Socialiste România, 77 din alte categorii de funcționari și intelectuali. La 31 mai 1969, Partidul Comunist Român număra 1.915.232 membri de partid. Cele mai frumoase cuvinte spuse și scrise: Fac parte dintr-un partid care reunește în jurul său 20 de milioane de cetățeni ai țării Adevăratul efectiv, aș adăuga. „Sîntem bărbații care ., Istoria au început-o de mult, acei bărbați ai zimbrilor care s-au scurs In pămînt și din cenușa lor ne-au făcut vatră, pentru ca să ne fie dor, aricit de departe am fi de acest pămînt. Sîngele lor s-a făcut apă grea și limpede, ca să ne ardă buzele și să ne fie sete, dacă vom pierde izvoarele. Și oasele lor sună lung, numai pentru auzul nostru, ca să ne țină veșnic treji. Trăim sub un cer al lucidității, pentru crescinda noastră limpe- zime. în fiecare piatră se zbate o temelie, rădăcina se face fruct pir guiț, prin truda soarelui și apei. In minereul impur fulgeră precizia mașinilor: totul vine din acest pămînt, prin brațele, și mințile, și cin- stea noastră. Noi, mai scurt, îi spunem Republica Socialistă România. Obiectul comunismului este omul. Omul văzut și realizat prin cea mai complexă lentilă a condiției sale. Este singura lentilă care nu deformează, nu întunecă, nu induce în eroare: detaliile adevărului apar întotdeauna ferme. în raportul C.C. al P.C.R. prezentat de tovarășul Nicolae Ceau- șescu de la înalta tribună a Congresului s-au făcut auzite referiri șl sugestii exacte, de nobilă principialitate și utilitate privind pe toți creatorii de valori artistice: „Ceea ce vi se cere, tovarăși, este să pă- trundeti în adîncul existentei poporului, și înteie^înd năzuințele sale, eforturile și lupta sa eroică să înfățișați grandioasa frescă a Româ- niei socialiste". De aici, incontestabil, începe marea încercare pentru scriitor: cu fiecare lucrare a sa, cititorul va trebui să perceapă noi dimensiuni ale realității pe care o cunoaște. Sub ochiul lucid al conștiinței sale același cititor își va forma acel angrenaj de opinii și negări, de ade- rare și respingere vis-h-vis de literatura pe care o asimiliază. Va fi, necondiționat, momentul, patetic, poate, al uniri: cu adevăratele va- lori, cu marile valențe intelectuale, de aderare afectivă și ideologică, la literatura pe care aș numi-o de imediată utilitate. Prin urmare, căr- țile slnt drumuri mai tine sau mai vertiginoase, care te duc, neîn- doios, spre un adevăr. Un mare rol îl joacă pasiunea de a accepta și interpreta o realitate, alteia, poate mai mirifică, poate mai exotică. „Partidul nostru este adeptul adevărului obiectiv, nemisiificat, parti- zanul înfățișării veridice a realității, atît cu luminile cît și cu umbrele ei. Redațî prin graiul minunat al artei freamătul creator al poporului care, transformînd prin munca sa eroică înfățișarea țării, se transfor- mă pe sine însuși. Mu uitați niciodată că menirea artei noastre este de a înnobila omul, de a-1 inspira spre noi fapte mărețe, spre reali- zarea idealurilor socialismului și comunismului". (Din Raportul C.C. al P.C.R. prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu.) Intr-adevăr, literatura autentică trebuie să pună în mișcare seis- mele, imaginile și, în genere, acel tot care alcătuiește realitatea com- plexă, metamorfozată și gîndită estetic de către creator, pînâ la defi- nire, pentru a ajunge (a valoarea de operă literară. .LNOZIHO 09 Tot ceea ce cade in precar, în singularizare, in analiza amorfă, devitaminizată, fatalmente, va putrezi in marile cimitire ale nonrea- lității, într-o stare de continuă și latentă putrefacție. înainte de orice, scriitorul autentic, progresist, fie el comunist sau nu, ilustrează o mo- ralitate, o gindire politică. Nimeni, nicicind, nu a putut și nu va putea vreodată evita propria sa conștiință. In lumina conștiinței aspectele realității vor apărea la dimensiunile lor adevărate, nefalsificate. Fru- musețea artistică și valoarea mesajului său, se dezvoltă pe trunchiul acestei moralități: pe puterea sa înfăptuitoare, pe capacitatea con- structivă. Conștiința scriitorului comunist, puterea sa de ințelegere și no- tație, capacitatea sa selectivă, îl fac imperios necesar epocii. Astfel, se va impune, va deveni o a doua conștiință, care va pulsa pentru totdeauna dincolo de înțelesul imediat al cărților sale. „ ... Spună lumii large steaguri tricolore .. Gindire politică și exigență ideologică: destinul netăgăduit al unei națiuni omogene. Cuvintele se fac semne de piatră, fonetica lor, suprema muzică in crescendo. Silabele simple, îngemănarea lor, ves- tesc un adevăr într-o construcție limpede. Să spunem tuturor că aici, pe acest pămint românesc, trăim noi, făuritorii erei comuniste, Româ- nia, orele 9. ALEXANDRU DEAL ORizoxr — N1C0LAE PAR\U CATARACTELE DE NEA ' /)e-ar ninge ca în Nord la Timișoara, Tn giulgiul alb de nea tni-aș stinge chinul, Bătut de cataractele de nea, ca-ntr-o Niagara, In infinitele-i vibrări mi-aș încheia destinul. ■b ricdi pe geam cit unghia mea lungă Și-aș scrie-un nume drag pe neaua înghețată, Un nume ce prin neantul alb mi-alungă Gîitdurile ca pc-tm voal de ceață-ndoliată. Să ningă violent că de uitat am multe, Și doruri uniforme, și fulguiri mărunte, In valsul infinit pe sine să se-asculte, Și fulgul ieri născut, și cel pierdut Stih munte. O amețeala dulce de cognac nipon Pe cerul gurii îșl întinde aburul și para, Prin cleveteala surdă, fulgii strigă-n unison Că ninge ca în Nord la Timișoara. ORJZONT ■ Timișoara de altădată în conștiința scriitorilor VREDNIC DE DESCRIERE Q)in Brașov iarăși mergînd ia Peșta pe drumul cel mare al pof- tii, este prin Sibii, Sas-Sebeș, Deva, Dobra, unde se trece hotarul Transilvanii de câtră Bănat, Toțed, Coșova, Făged, Boșur, Lugoș, oraș mic prin care curge gîrla Temeș. Apoi în satul Chittetău, Recaș și Temesuar >), carele este un oraș mic In cetate, dar vrednic de de- scriere pentru frumusețea caselor, uliților și a curățenii. Căci toate casele sînt mai deopotrivă, iar nu p'intre cele mari, mici de tot, care aduc urîciune la vedere; ulițile destul de late și toate linie drepte și încrucișate, unde ori la care încrucișare va șădea omul, vede isprăvitul uliții șl a linii caselor, pînă în marginea orașului. Cum și o mare piață, întru care la zile hotărîte, de doao ori pe săptămînă, cîntă muzica os- tășească, ce este în număr de 60 de persoane, șl multe alte podoabe. Curge pe aproape gîria Bega, din care este scos șl canal ce ocolește toată cetatea, și căci pricinuia stricare aerului celui cuiat, au poprit apa și au făcut acele șanțuri, frumoase grădini ( ...) Numărul oroșa- nilor se urcă pînă la 10.000. Semănăturile cele mai multe, și mai peste toate locurile, este porumbul, celelante mai puține, Așijderea și din pometuri, cele mai multe prunele, întocmai ca și pe la noi. tar lăcuitorii neaoși Rumâni, fdr'de nici o deosebire și în vorbă șl în port atîta numai căci să socotesc cu ai noștri, care sînt In cea mai bună stare ... DINICU GOLESCU (însemnare a călătoriei mele, făcută în anul 1824, 1825, 1826). TIMIȘOARA, FORTĂREAȚĂ DE FRUNTE, FOARTE FRUMOASĂ ORIZONT ^Din locurile prin cari am trecut, amintesc Sabeșul Caveran, sta- țiune pretoriaie a legiunei confiniară română, unde cîțiva ofițiari de pretoriu făcură curtenire măriei sele lui vodă în paradă și-i dedera gardă de onoare cit comora acolo — Lugoșiul, cetate comițială, unde am văzut o beserecă românească, cum nu se află nice în București — Temișoara, fortăreață de frunte foarte frumoasă ca un pahar. Acestea toate sînt în Banatul temișan, țara lui Glad, ducele străvechi român, care foarte-mi plăcu, ION CODRU DRAGUȘANU (Decembrie 1838, Percgrînttl Transilvan) ') Timișoara AMINTIRI DIN TIMIȘOARA c/n timpul celor din urmă doi ani petrecuți ia Arad am dus-o deci greu, iar la Timișoara am trecut mai mult fără de voia părinților mei, care se temeau că nu vor putea să mă întreție la Timișoara, unde nu puteau să-mi trimită merinde de acasă. Lucrurile ati venit Insă așa că nici n-am prea avut nevoie de aju- torul lor. AfUndu-mă la Arad in clasa HI. am făcut din întimplare cunoș- tință cu o depărtată rudă prin alianță din partea tatii, soția notarului orășenesc, Urbâni/, născută Chirilescu. Dînsa m-a poftit în zile de sărbători la masă. Singurul ei copil, un băiat răsfățat și oarecum săl- batic, a prins slăbiciune de mine. Profitînd de aceasta, nu numai că am ajuns a-l face să se deie pe brazdă, dar în timp scurt l-am făcut să-l pregătesc pentru examenul în virtutea căruia a fost în a doua clasă primară. Astfel mi s-a făcut reputațiunca dc-mblînzitor de copii. La Timișoara aveam profesor de religiune și de limba română pe un oarecare Crăciunescu. fostul meu profesor de religiune de la Arad. Om necăsătorit, el lua masa la „Casină", cel mai de frunte dintre • restaurantele de atunci ale orașului. Restauratorul avea două fetițe, una de vreo șapte ani, iar alta de vreo nouă ani, amindouă foarte drăgălașe, dar și neastîmpăcate, copii crescuți pe genunchii mușteriilor. Părinții lor țineau ca ele să-nvețe limba maghiară și ca să umble mai puțin printre picioarele oamenilor adunați pe la mese. Profesorul Crăciunescu a stăruit să le pună sub purtarea mea de grijă, ceea ce s-a și făcut. Petrecem cîte două ceasuri în fiecare zi cu cele două fetițe, fie tn- drumîndu-le să scrie și să citească, fie plimbîndu-ne prin parcul ce despărțea cetatea de suburbia „Fabric"*, iar în schimb aveam voie să-mi iau în restaurant și-n cafenea tot ceea ce-mi cerea inima, ba pe deasupra aveam în apropiere și locuință gratuită. Puțin mai răminea să mai cer de la părinți. La marginea despre parc a suburbiei se afla o grădină mare, în care era arena, adecă teatrul de vară, un stabiliment de băi și restau- rantul oarecum obligat. Restauratorul avea un băiețel cam la fel cu cele două fetițe. în cele din urmă am părăsit fetițele și am luat sub purtarea mea de grijă băiețelul. Drept răsplata, luam și acolo tot ceea ce-mi cerea inima dintr-ale restaurantului și aveam și locuință tot acolo-n grădină la o doamnă Jiirgens, soția unui șelar de la Ciacova. care venise la Timișoara pentru educați unea copiilor săi, două fete și un băiet mai mic. ORIZONT ORIZONT Trecem de aici înainte de mai multe ori pe zi prin parc și-mi aduc aminte că de cele mai multe ori mă opream pe podul de la poarta ce- tății și ascultam cîntecele prinzonierilor italieni din cazemate. îmi mai aduc aminte că l-am văzul pe Cuza-Vodă, care, trecind prin Timișoara, trăsese la hotelul „Jâgerhom* din cetate. ION' SLAVICI (Amintiri, mai 1924) POPAS DE DESFĂTĂRI Șl HODINĂ (timișoara, popas de desfătări și hodină, teatru al dramelor de co- roană, reședință strălucită, adăpost năpăstuit de urgii sângeroase, (...) Timișoara tuturor amintirilor o întUnești dacă ocolești încetișor stră- zile liniștite ce duc de la castelul roșu al lui Huniade prin fața cazăr- milor bănățene, a caselor vechi de piatră, către ruine, către porțile Primate ale cetății. Casa unde a găzduit Eugen de Savoya, cel care a smuls din mina turcilor Timișoara, încă o poți vedea. Dar eu nu vreau să ascult poveștile ruinelor astă seară. Bate tuna plină pe aleele Begheiidui și terasele și grădinile pun salbe de lumini pe'ntuneric. Directoarea internatului, —• surîs de dinți albi, sclipiri de șuvițe argintii pe trandafirii obrajilor, îmi iese-nainte și colindăm parcurile inoptate, ulei nesfirșite de brazi, tufișuri, stafii albe de flori fără nume, biruite de parfumul copleșitor al betuniilor. Statura exotică a gavei, își întinde umbrele, rătăcită. E'n anul ei de pe urmă cind înflorește. Din inimă i-a crescut un lujer înalt, mustind, mirositor și ramurile își întind veștede brațele fără putere, și moare priuindu-și florile galbene, ca o lebădă ce-și clntă sfârșitul. Mă'ntorc in școală sărutată de glicine, îmi reiau popasul visător in chilia albă și tăcută. Și luna îneacă iar grădina, și bate zidurile ca o torță palidă, și nucii inalți privesc prin geamuri cu perdele albe și prin vitralii, în clase și în dormitoarele mari, pustii. COR A 1 RIN EU („Scrisori Bănățene" Buc. 1924). CEL MAI DIFERENȚIAT DIALECT AL DACIEI t[)oetul Victor Viad Delamarina e intîiul scriitor român care in- ii căznește să scrie dialectal: lucru n-ar fi fost cu putință dacă Banatul u-ar fi dat naștere tocmai celui mai diferențiat dialect al Daciei și dacă poetul n-ar fi ieșit din conștiința etnografică a acestei regiuni de-o iz- bitoare mindrie locală. (Dialectul acesta cu consonante muiate în miere e de altfel singurul dialect în care o doamnă de inaltă intelec- tualitate își poate permite să vorbească fără de-ași pierde frumusețea, ceea ce se și întimplă destul de des și de fermecător la Timișoara sau Lugoj). LI CIAN BLAGA (Barocul etnografici românești, rev, Banalul nr. I, I92dț. GASCONISMUL Șl REALISMUL BĂNĂȚEAN U.osif Popovici vorbea în prefața la poeziile lui (î, Girda de gas- conisnud bănățeanului. F.xpresia nu e lipsită de justețe. Românul de aci e poate cel mai volubil și vorbăreț dintre toți frații săi. Vorbirea lui se desfășoară fără nici o sinteză, pe cale asociativă. Din exami- narea a o sumedenie de lucrări de tineri școlari din Timișoara am constatat că punctul era învins de virgulă. Se înțelege. Tn virtutea asociației orice idee atrage după sine pe alta. Punctul închide proce- sul gitidirii, virgula îl lasă deschis. Din acest spirit enumerativ rezultă un realism care se face mai evident în artele plastice. Gasconismul și realismul trebuie pus insă tn legătură și cu jneridionalismul relativ al provinciei. ..... G. CAUNESCU, (Reo. Banalul, nov,-dec. 1926 Opinii fugare și libere despre Banat). PENTRU ÎNĂLȚAREA TA DE FIECARE CEAS ocurde-acestea dornic batu-le, străbatu-le... Aicia slntem, Pentru-nălțarea ta de fiecare ceas, de fiecare zi. Vom răbda, vom lupta, vom munci și-ndrăzni, părinți și copiii Banatide, Banat ale! ARON COTRUȘ (.lifea sbifc/N. fler. Banatul nf. 6, Timișoara 1927) REÎNĂLȚAREA BANATULUI PRIN ARTĂ O)orința reînălțării Banatului prin artă, însuflețește noi chemări. Semnele timpului nu se opresc numai ta iviri de reviste literare, cul- tura a ridicat tui altar științei înfăptuind o grupare de cărturari in jurul Politehnicei și a institutului de studii sociale ... Pe rind bogățiile Banatului înfloresc în muncă, îticepind cu ogoare și uzine, și puterile cresc spre desăvîrșirile de înțelepciune și frumusețe. Aceasta e clipa de față, cind simțim nevoia unor manifestări te- meinice pe toate tărimurile, nu din ambiție vană cerind un serios teatru bănățean, un post de emisiune pentru o muzică neaoșe, o edi- ORIZONT ORIZONT — tură regională, și încă întreg șirul acelor afirmări de adevărată viață pe care avem drept să le nădăjduim, dar la a căror dreaptă înfăptuire avem și datoria de a ne urni. ADR ian MAN1U (Luceafărul 1935) PERFORMANȚE ROMÂNEȘTI ffte la 1440 Coroana recunoaște, adrestndu-se șpanilor unguri din Timișoara, că este în aceste părți o întreagă uniuersitas privilegiată a „nobililor și chinezilor districtului Sebeș", din care făceau parte no- bilii de Mutnic, de Măcicaș, de Poganici (Paganck) și de Bizere. Acești nobili de Sebeș țin scaun de judecată. Ei afirmă, supt pecete, că anume drepturi li vin de la „moși și strămoși". In același an, la Severin și Gevrin, la Orșova și Mehadia, cu mo- șii dăruite în comitatul Bodrog, se așează Hășeganii frați de la Ini- doara, lancu și Joan, Hunyadeștii. Alături, de nobilii de Ciorna, de Dănsuș („Dampsos") și Bizere iau asupra lor, supt regele Albert. cetățile amenințate și primesc pentru aceasta o donație de păminturi în Banatul occidental (și la Răcășdia). Dar Hunyadi cel mare, Ban de Severin și șpan de Timișoara, adăugindu-și Voevodatul Ardealului și șpănia Secuilor, se ridică spre regența Ungariei pe care o apără. Supt el, în acest Banat, nobili români stăptnesc la Buchin, Armeniș. Bolvașnița șiVlădești, laVîrciorova, Ravna, Slobozia, Slatina și Pleșa. Supt ocrotirea lui Hunyadi se stabilește, în discuția asupra pro- prietății „castelului" Drencova pe Dunăre, o paritate socială asupra drepturilor ce au căpătat de la regele Albert; de o parte Mihai de Ciorna, Ban al Severinulul, de alta Nicolae de Bizere. Dar fapta cea mare a acestui român devenit nobil și catolic, poate și prin lunga-i activitate in Apusul italian, stă în aceea că el a creat acei „jtizi" (iu- dices) ai nobililor celor Șapte Scaune românești „cu Scaunul" în Sebeș, care se văd funcționînd întâia oară ia 1452". Și, îndată lingă Ciorna se așează Ban de Severin un Român din Sebeș, Petru Danciul. In același timp Români, croitori, olari, fierari, administrează ca juzi și jurați Caransebeșul, unde se îngrămădesc, desfăcindu-se de iobăgie și alții de neamul tor. Alături, în oraș vedem, la 1484, pe La- zăr de Hălrnaj și pe Dragul ca fișpani (vice-bani), lângă Andrei de Varalia, judele nobililor, care întărește județelor românești opt la nu- măr, privilegiile lui Sigismund și Ladislas, la 29 August 1457. Regele Matiaș se ocupă personal de toată acestă lume din neamul său, trimițînd pe Gârleșteanu lacob, care-și făcuse casă la Sebeș, toc- mai la laice, capitala cucerită a Bosniei, in calitate de „vice-Ban". El va fi apoi și unul dintre cei doi Bani întregi de Severin. Acolo, la Severin, în acest timp ajung ca „vice-Bani" domnii români de Hălrnaj și de Plugovița. Dar „boierii" de Armeniș apar ca stăpâni și în Bu- chin, Poiana și Bolvașnița („Polonicza"). Nobili de aceștia apar pre- tutindeni: la Tincova, la Mutnoc, la Negate ști. Cînd găsim un preot la Glimboca, el poate fi catolic. Dacă vedem la 1500 doi nobili, din neamul Cucavița, cari sînt pedepsiți cu confiscarea pentru că au trecut la „condamnabila sectă shismatică a Valahilor sau a Rascienilor", se respecta acel ius oalachicale ale trecutului, sau ritus Valachiae. Dar peste dânșii toți regele, așeză, prin 1485, pe unul dintre urmașii de — chenezi, Paul sau, in limba lor, Pan, care e șpan de Timișoara, dar și „suprem căpitan al părților de jos ale regalului". Aceasta e crea- țiunea lui Matiaș. Se știe ce mare ispravă de ostaș a îndeplinit che- nezul acesta, „căpitan suprem", în luptele cu Turcii, mai ales la Cim- pul Pânii: exegerîndu-le brutal, le pomenește și cronica vremii. N. 10RGA (Observații și probleme bănățene. Academia Română, 1940) O ATMOSFERA SUPERIOARĂ ^hiar dacă orașul acesta nu are măreția peisajului și prestigiu* lui istoric al lașilor, terenul lui plat are în schimb grădinile și parcu- rile prin care poți străbate tot orașul, are canalul Begăi și numeroase porțiuni de locuri libere, cu pomi și iarbă, ce alternează In jurul fostei cetăți cu noile cartiere rezidențiale. Centrul, cu străzile lui largi și bine ținute, cu clădiri moderne, are cafenele și magazine ca în ringul vie- nez. In ultimii ani, impunătoarea catedrală domină tot orașul, cu stilul ei de gotic moldovenesc, bază bizantină și acoperișuri țuguiate ca la Putna și alte mănăstiri ale lui Ștefan cel Mare, sub a cărui domnie se formează stilul cu particularități românești, ce va trece în Muntenia șt va da, sub Brâncoveanu și Stolnicul Cantacuzino, învățatul care a studiat în Italia, de unde probabil a adus gustul pentru ornamentația șî arhitectura cu loggii larg deschise și cu coloane înflorate, așa nu- mitul stil brîncovenesc. Catedrala de la Timișoara domină cu volumul ei bine așezat tot orașul, iar acoperișurile cu țigle smălțuite lucesc in toate părțile, ade- menind privirile și încîntindu-le, ca și vechea ceramică românească sau ca opera contemporană a olarilor de țară. Arhitectul Mincu a luat și aceste podoabe de smalț ale acoperișurilor tot de la stilul lui Ștefan cel Mare, aducîndu-le la București, unde și astăzi le găsim la Bufetul dela Șosea, la Școala Centrală de Fete sau in vecinătatea ei, pe strada Ion Movilă ceramica verde decorind clădirile lui albe, cînd de mănăs- tire stilizată, cînd de casă de țară, mai ales din regiunea viitor, pivnița opărind sub coloanele brâncovenești. Chiar dacă i se pot aduce obiecții cu privire la echilibrarea volu- melor și părților laterale, catedrala de la Timișoara înseamnă un mare efort arhitectonic și o fericită alegere de stil. Iar interiorul ti are din măreția catedralelor occidentale sau rusești. Frescele pictorului Demian sunt tot ce s-a realizat mai personal in materie de pictură bisericească, păstrindu-se firește canoanele. Demian, care, în bisericile de la Baltic sau Brașov, nu ajunsese la viziuni prea mărețe și cu simțămînt personal, acum s-a întrecut pe sine, dându-ne câteva viziuni emoționante... Dar la Timișoara te simți într-o atmosferă superioară, nu numai datorită aspectului urbanistic al orașului. Și oamenii sânt acolo vii, eficienți, deosebiți, ca-ntr-un oraș mare... PETRU COMARNESCU, (septembrie t91o) Revista Fundațiilor ORIZONT CALIGRAFIE PE CENUȘĂ ORIZONT Tot ce-a fost — e cenușă. •. Eu zugrăvesc pe ea nume și întîmplări. AHt. P. B. In amurg, firul discuțiilor fu întrerupt de apariția cu undă de otravă, a gazetarului Grigore Ion. Cîțiva ani mai înainte Grigore Ion fusese șeful lui Diodor Marc la cotidianul Evenimentul, al cărui redactor pentru provincia de Vest era. Mai vîrstnic cu aproape trei- zeci de ani, Grigore Ion era produsul universităților vieneze. Redac- tase cu Lucian Blaga și Aron Cotruș revista lunară Banatul. La fi- nețea eseistică a lui Blaga și la ritmul bolovănos la poemelor lui Aron Cotruș, Grigore Ion adăuga un umor sec și o luciditate diabolică. Era economist cu idei tăioase, casante; un noneonformist incomod, amcnințînd latent ca orice liber-cugetător oprit pc muchea cea mai de sus care desparte, la un pas, originalitatea de anarhie... —■ A, bon-jour ! răspunse el, la salutul lui Diodor. Sc opri un moment și cunoscu pe Gcorg. — Din scris îl știu. Gratuiieren ! între atîtea mucozități cere- brale, in fine un creier care se vrea copt. — Danke schdn! sc rumeni Gcorg, luînd-o jumătate ca înțepă - tură, jumătate ca laudă, dar ferindu-se ca de o viespe. — Biete, biete! operă doctorul Ion, cu ton incisiv, parcă ar fi despicat cu briciul. Dar uîte că vin și mîzgăiicii Timișoarei, acești avortoni ai lui Leonardo și Michelangelo. Și cioplitorii de butuci, și cei cari siluesc hîrtia, — îi enumera el, văzînd silueta așchiată a lui Catul Bogdan, chica de sîrmă cenușie a lui Romul Ladea și volumul urioșesc al lui Virgil Birou. Mai lipsește ăla care toacă toată ziua istorie, de amestecă dalele ca pătrunjelul în ciorba măsîi. Cu el, cei patru evangheliști ai ratării ar fi în păr. Diodor zîmbea ... El știa că îndărătul acestor invective metafo- rice se ascundea simpatia lui Grigore Ion pentru artiștii vizați. Dar expresia lui era caracteristic țepoasă, iar înjurătura îi adăuga un par- fum cinic, caracteristic, Grigore Ion, după acest duel nevăzut, se retrase la masa totdea- una rezervată, urmînd să-și scrie articolul lîngă prietenul său Corio- lan Olani, care-i ținea dc urît, pufăind din trabuc și plimbîndu-și privirea leneșă pe gazetele zilei — cu duh clăpăug, fără tresărire și fără gust. Hans Georg surîdea, privind eu coada ochiului spre masa lui Grigore fon. Chipul lui devenise subit senin. Scria concentrat, sorbind absent, cînd șî cînd din scwarte-ul aburind de alături. La masa „pricolicilor”, conturați ca niște mini — „pogani", din " trei s-au făcut șase, din șase doisprezece, mimînd un apostol închi- nat lui Bacchus și virtuților lui eterne. Criticul N. fu investit de colectiv să aducă la masa comună pe Diodor Mare și pe Hans Georg. El își făcu loc printre mese, legănat, cu chipul lui de porumb bălan, surîzînd pașnic și binevoitor. Ființa sa parcă foșnea vegetal, fără ostentație, clătinîndu-sc reflexiv... — Cei doisprezece consilieri ai paharului vă poftesc în mica îm- părăție a marei lor destrăbălări! rosti N., strîngînd mîinile lui Georg și Diodor. itr Bucureștii aveau Capșa, ca Otymp laic. Toate micro și macro- zcitățilc cuvîntului scris din Cetatea lui Bucur se întilneau aci, să-și bea paharul de ambrozie și orgoliu. Lipseau numai cîțiva, ca Arghezi șî Sadovcanu, cari își instauraseră Olympuri personale, lingă scacți și marmoră, refuzînd tămîia cu vapori de coniac și mierea verde, stoarsă din gîtul șarpelui egoic. în provincie — se parc, de multă vreme — restaurantul cel mai arătos a fost investit cu virtuți academice, fnlelighenta de toate gene- rațiile sc regăsea aci în orice anotimp, schimbînd opinii, frămîntînd coca ideilor și dctcrminînd curente social-culturale. Celebră, în acest sens, a rămas „masa poganilor" din Lugoj, unde sub bagheta lui Corîolan Brcdiceanu s-a predeterminat o jumătate veac de viață culturală. La Timișoara erau două „biserici “ale lui Bacchus: una la Co- coșul de piatră, într-un mediu medicval-vînătoresc, cu sculpturi în lemn, tăvi de tei lustruit, stacana „de piatră" și menu adecvat. Bol- țile ogivale șî „stranqjc" din stejar masiv, creau un sentiment de for- ță, sănătate și certitudine. Amestecurile de carne din toate jivinile și din toate măruntaiele posibile, condimentate după rețete secrete-proprii Cocoși de piatră — bucurau lăuntrul și însetau limba. Acesta era localul ,,de lucru", localul de fiecare zi. Cenaclurile mai largi, cu oaspeți oarecum rari ori prezențe mai simandicoase. își aflau localul la W7en. O zi fără cenaclu „de lucru", era „o zi pierdută", o veșnicie ra- tată ... Nucleul cenaclului era, firește, o trinitate: „trifoiul". Adică sculptorul Romul Ladea, romancierul Virgil Birou și istoricul Ion Stoia-Udrca. Cam de aceeași vîrslă (cu diferențe de doi-trei ani) și din sate învecinate, cei trei copilăriseră împreună, sub aceeași aripă de codru, respirînd același aer cultural. în ambianța ce a urmat pri- mului război mondial, cînd arta cultă românească în provincia de Vest era abia un vis anticipat, ei s-au constituit, aspru și voluntar, pionierii noului duh. Istoricul a preluat spada lui Tincu Velea, apă- rînd meridianele spirituale ale provinciei, legea și pecețile bătrîne. Se spunea despre el, că nu-i om care să știe „minți” mai frumos, sărind dintr-o fibulâ într-o ipoteză cu farmec axiomatic. Sculptorul, dezvelind potentele sălbatice ale unui primitivism rafinat, și-a alcă- tuit un alfabet estetic din ciopliturile rustice, al căror amestec de fi- nețe și vigoare vine din adîncuri extratemporale. Nefasonat ca o bu- cată de lemn, oscila între duioșie și sarcasm, îmbînînd gentilețea cu ORIZONT — violența ... Al treilea era cel mai tînăr. Un uriaș rămas din vre- mea legendelor. O sensibilitate irascibilă, o inteligență pătrun- zătoare și o forță de ordonare în cuvînt, demnă de colosul întruchipat. Acești trei rafinați primitivi s-au hotărît în Valea Cărașului. la glasul viguros al pămîntului, să ctitorească o nouă cultură provinciei de Vest. Față de aerul doctoral civilizat, al cărturarului .Aurel Cosma, cei trei reprezentau o forță primitivă, nonconformistă, cvasi-anarhică. Erau ca pirul care sparge pămintu! ca să-și moaie fruntea în lumină, dîrz, nepăsător la secetă și intemperii. Nici o provincie românească nu era mai puțin conformistă, ca Banatul. Logici, respingeau demența „înnoitoare" care „elibera cu- vintele". Preferau să urmeze unui principiu de estetică populară Cuvîntul și gîndul, N-au atins profunzimile folclorului milenar, dar se complăceau într-un aer mistralian local, cu adieri universale. Celor trei cari alcătuiau „trifoiul", se adăuga firavul Catul Bog- dan, ardelean de baștină, fecior de mare cărturar, El era antipodul vigoarei „trifoiului". Pictor de peisaje imponderabile și zugrav-iconar de finețe bizantină, Catul Bogdan părea desprins cu unghia de pe o boltă hieratică. Profilul său subțire, de var sfărămicios și de sfială, se clătina lîngă cei trei ca un vreasc de argint lîngl un codru. La „acoavele" de vin turnate pe jgheabul ars al trifoiștilor care păreau ca beau apă de izvor, mai lucizi cu fiecare stacană, — el răspundea ca o replică palidă : la al doilea gol al cupei ochii îi tremurau în albas- trul lor fumuriu, limba părea urzicată și euforia lui devenea ferme- cător-naivă. Era o asociere prin contrast, a „trifoiului". într-o astfel de atmosferă, stilată aci de local, fu primit Hans Georg și Diodor Mare. — Cc bucurie! Ce bucurie. Poezie frumoasă, în mijlocul nostru I rosti cu surîsul lui larg, îmbrățișîndu-i, „Decanul" mesei, Romul La- dea. Stați cu noi și ascultați trăncănelile noastre savante, în fond niște tîmpenii cuminți, demne pentru pahar și relaxare. După care, potrivit obiceiului, veți scoate din buzunar un vers ori o schiță și-o veți turna în urechile noastre avide de frumusețe. Noi o să vă lăudăm sincer sau vom tăcea concesiv dacă-s proaste. Do altfel. Diodor Mare știe obiceiul nostru lupesc, fiindcă și el e lup tînăr. „Lupia", draga Georg, este emblema noastră spirituală. Și astea find zise, ședeți frumos pe scaune, ca să stea și norocul! Hans Georg fu plăcut surprins de atmosfera de viguroasă boemă, a „lupilor". Temele discuțiilor erau foarte variate, privite cu firesc inedit și urmărite exhaustiv. Cei mai tineri, ca Petru Sfetca, Mircea Șerbănescu și alții nu aveau altă treabă decît să asculte și să zîm- bească. Greul discuțiilor, luptele de opinii, erau duse de lupii bătrîni. Plastica, muzica, poezia, istoria, erau ciocănite, smulse, frămîntate. Consacrate ori devalorizate. întîmplarea a făcut ca astăseară să fie la masă și compozito- rul Sabin Drăgoi, cu țigările lui tari, puturoase, alături de masivul poet al rafinamentului lexical, C. Miu-Lerca. în centrul discuțiilor, era etnicul în artâ. — Iubite Diodor Atare, matale ești tînăr și-ar fi cuviincios să taci și să asculți grozavele istețimi a1c lupilor suri. Dar cum matale ORIZONT ai umblat prin ceva filozofie și te-ai Julit de niscai idei ale lui Blaga, - spune-ne frumos și limpede, ca pentru niște capete bețive, cum vede poetul Blaga, prietenul nostru drag, problema etnicului. Să vorbești așa ca să te înțeleagă toți, nu în cimilituri filozofice, de nepătruns. Nu ești medic și deci poți vorbi românește. Numai doctorii pițigă- iesc într-un jargon transcontinental, impenetrabil. Eu, încheie Romul Ladea punînau-și mîinile cruce, te ascult... Diodor Marc porni firav, ca șuvița abia lăcrimată, a unei pietre. El desenă problemei un fel de „cumpăna apelor", menită să despartă zărite lui Blaga de zările lui Kant. Ceea ce în zonele kantiene se rezolvă în cadrul unor categorii raționale, conștiente, — în zonele blagiene soluțiile erau determinate de categoriile inconștientului sau „abisalo-stilîstice". Ochiul lui Kant era deschis spre lumină, spre ceea ce „se arată” — și se oprea la granițele „lucrului în sine" ca un fluture în fața unei plite înroșite. Ochiul 1ui Blaga în schimb are două vederi : o vedere exterioară care cuprinde datul fenomen și o vedere interioară care explorează realitatea ce se ascunde îndărătul fenomenelor („Cripticul'1, cum îl numește el). Concretele sensibile ar fi, după el, doar niște „semnale" care anunță existența unor mis- tere existențiale și ne invită : să le scoatem la lumină, să le „reve- lăm". Lumea ar avea deci un aspect „fanic" (care se arată) și un aspect „criptic" (care se ascunde). Acest „ascuns" constituie aWsu- lui. direcția „minus”. înzestrînd lumea „sa" cu două orizonturi ; plus-minus sau paradisiac-luciferic. Blaga a conceput o conștiință artistică — „amfibic" care atinge, deopotrivă, ambele orizonturi. De- terminante însă, în plăzmuirea operei de artă, ar fi categoriile abi- salo-stilistice, adică ale inconștientului... Ele s-ar constitui ca „fil- tre” și „forje", care structurează conținutul tainelor existențiale în forme artistice, menite să impresioneze simțurile și gîndirea. In această ipostază, ele alcătuiesc așa-zisa matrice stilistică ... — Aicea bunăoară, interveni arbitrar Romul Ladea e o splen- didă adunătură de candidați la nemurire. Ba unii spînzură culori, ba alții chinuie cuvinte, ori stîrnesc melodii. Privind la sacrul lor meș- teșug, ce-s categoriile abisaio-stilistice? Ce sc ascunde îndărătul ce- lor trei vorbe? Dacă nu te scoatem la lumină sîmburele ermetic, facem algebră estetică și te ascultăm de pomană, în loc să ne împăr- tășim din glume mai savuroase. Diodor Mare înghiți de astă dată observația, ca pe un spin. Tre* buia să fie laconic. Abstracțiunile se dovedeau obositoare... — Să ispitim miezul! Bunăoară, filozoful român presupune un dublet subconștient al spațiului, Cînd muzicianul compune, melodia lui parcă ar urma linia plaiului: deal-uaie. E un orizont spațial, care „urcă și coboară", la ncsfîrșit... I s-a spus „orizont mioritic” și ar fi caracteristic românilor. Istoricul, cînd caută să stabilească atitudinea românească de-a lungul timpului, observă că există o ten- dință de „retragere din istorie”, o atitudine „catabasică”. — Și timpul ? interveni criticul M. Cum apare „timpul subcon- știent” ? — Infinit. Etern, Ca în basme. Românul nu se grăbește, fiindcă el arc intuiția eternității. Timpul e o linie ondulată fără început șî ORIZONT ORIZONT S fără sfîrșit. De aci fereala țăranului de a trage vreo linie „moartă", cu echerul. Linia lui e „vie", ușor vibrîndă, ca o arteră... — Cum se reflectă în plastică atitudinea aceasta „ca ta bășică" * se grăbi Catul Bogdan. — Cum știți dumneavoastră: prin culori stinse, sfioase, in con- trast eu violentul colorit al vecinilor. Printr-o pondere geometrică reținută, în raport cu polimorfismul excesiv al vecinilor. Printr-o ati- tudine estetică, parcă fixată în etern... Suavitatea limbajului plastic se îmbină cu energia, iar „formelor" exterioare li se dau adîncimi metafizice. — Noa, fain-frumos! exclamă Ladea. Acuma să vii iar la caprele noastre. Se vorbește insistent de „subiecte naționale", „fond etnic" .. Dar nu orice subiect „național" se pretează creației artistice — și. nu orice tendință etnică e universală. Ce spune Lucian Blaga în această problemă ? — Precît știu, etnicismul lui Blaga poartă evident pecetea uni- versalului. Deși categorială, matricea stilistică nu e înrobitoare. Nu- mai prin unele categorii, nu toate, creatorul £ legat de etnic. Incon- știentul colectiv se reflectă, fără căutări speciale, în individul creator. Prin alte categorii, „inconștientul colectiv depășește etnicul", adică duce în zone universale. De aici, libertatea artistului de a-și alege subiectele. Creația autentică va fi etnică și universală, în același timp. Arta are, orice s-ar spune, o „patrie spirituală" — și subiectele țin de coeficientul genialității autorului. El și le impune; nu-i sînt im puse. „Humusul național" asigură vigoarea realistă a operei. El pleacă de la date finite, căutînd corespondențe infinite •.. — In acest caz, interveni Virgil Birou, arta e „pură" sair „impură" ? — Purismul, cum arată Blaga, e o falsă problemă de estetică. 1n opera de artă circulă toate valorile culturale „transponibile". Există așa-zisele .cheaguri flotante" care hrănesc opera și fără care ea se desttbstanțializează și sc „aneantizează". Arta, după Blaga, nu poate fi ruptă de „cultură" și nu-șî poate aroga rol hegemonie față de alte discipline. Ea, reflectă, dacă vrem, principiul primus inter pares... — Sper că-i de-ajuns înșcolarea asta ! De altminteri, noi căutăm o justificare teoretică impulsurilor noastre creatoare. Și eu cred, dv 4nult, că n-are rost să împrumutăm dinafară ceea ce arta noastră populară oferă cu atîta bogăție dinăuntru : o estetică. Concluzia lui Ladea, a fost semnul de întoarcer,e la pahare. Sabin Drăgoi aminti apoi despre Năpasta și Constantin Br'mco- veanu, iar Miu-Lerca, ca să tonifice atmosfera, recită Hopcicâ, după care, în ton grav, de bas, Nucul... La inflexiunile lui profunde, două pahare apropiate se ciocniră, vibrînd. Prilejul nu scăpă lui Ion Stoia- Udrca, ca să dezdoaie „o coasă"... — Măi Miule, mi-am adus aminte de o întîmplare din copilă- rie ... Tata-moș avea un cîine mare, cît un vițel. Intr-o seară la cină, cum ușa era deschisă, latră așa de pogan, că stinse lampa... — Frumos moment pentru un istoric 1 Să-l sapi în bronz. Și să suspini din mormînt : cave canem! PAVEL BELL& LUCIAN BURER1U DEMNITATEA CETĂȚII cerul mal înalt, boltit pe brațe Metalice, care desăvirșesc. De nud betonul insă pus in pripă, Spre noi răzbate — un abur strămoșesc Cînd se lovesc lopeți de-un zid bătrtn, De blidul zăvorit in smalț etern, Atuncea mă opresc și mă închin, Prezentul și trecutul le discern. Aici cresc eu, cu mari răceli sau patos, De-un sacru umanism arzîud mereu. Aici iubesc aceste străzi cu oameni Ce trec ducînd garoafa unui eu. Nu poți gindi universal decît Din cîte-un țărm cald și matern pornind. Și din odaia mea de cartier. Ce trec ducînd garoafe unui eu. Și din odaia mea de cartier. Cu cosmosul brownian mă prind. Cetatea se rotește-n sine însăși Descoperindu-se pe sine, seculară, Și crește-apoi spiritualizată Demnă de țară, cîntec despre țară. Iar bronzul statuar i se cuvine Ca și statura de adolescent: Vrem să o facem sediul fericirii. Genealogic și arborescent. Nu poți gindi universal decît Din țărmi ce veacurile înmiresmară ■ Și-aceste străzi grăind din ele înseși, Demne-s de țară, cînd sînt despre țară. MARCEL TURGU IMN NESFIRȘIT c\eara se face că dorm. Dimineața Mă trezesc cu vocea ciugulită... Și, trezit, trag in piept aer alb ca o cămașă ! îmi iau șapca de muncitor, bluza și Aiuncitorește plec ca să string mina Arborilor cu care mă-nțeleg,,. ORIZONT AM prind cu brațele de aripile Copiilor și, ridicîndu-mă, nespus Ajung să locuiesc în ferestrele oamenilor. Spre a nu fi obligat să rdmtn îndelung pe Pămînt... Mi-e trupul înalt, mai înalt decît trebuie; Fruntea ogivală, ochii arși — Mă compun din metalul ce-alcătuiește racheta; Am brațul spirală înșurubată-nlăuntru — îmi urcă sîngele deasupra în secol, Atingînd cu vîrful de sus, comunismul, Mi-e trupul înalt, mai înalt decît trebuie! ORIZONT CANDOAREA ORAȘULUI Oraș, înalt, venit de prin istorii Cu oameni lăți, zidiți și optimiști La frunte aprigi, umerii netriști. Cu fîntîni, urcate de prigorii Pînă la... Dar cine-o să-t atingă, Să-l vadă, știe cine. Cerul tău căprui?! Voi știți, dragii mei C-am întîlnit statui Ce mi-au mărturisit C-au învățat să ningă?! Serile de spuză, de penumbră difuză Trec parcurile-n marș, prin oraș; O bucurie de păsări, adesea se plimbă Prin arborii ce-și schimbă astăzi, manuscrisul. Aici, ferestrele sînt, firești, chipuri întotdeauna deschise, în timp ce Pe treptele frunții găsești mereu vise... Act, copii sînt mari și dau sfaturi — Istoria răstoarnă șapte sute de straturi J De triumf.. * f Oraș latin, venit de prin istorie ~ Cu oameni lăți, zidiți și optimiști, Cu balade ce-au in virf doar spic de plavie. Cum știi acum, in iureș, să te miști Spre-aniversarea nașterii contemporane — Oraș latin, ajuns de prin istorie! PAVEL PETROMAN STAMPA TIMIȘOREANĂ (Dise — uși spre ceruri închise, puzderii de gînduri ucise. Amintiri- artificii ia noapte basme îngropate de vii, fără să știi consemnate ici-colo-n tratate ca povestea noastră și-a ta de-odinioară, Timișoară, povestea ta o știe apa șl zarea, pădurea. O știe plopul ce se lamenta cîndua cam așa: „Să mă ducă-n Timișoara să mă facă fus de moară“ Durerea ta o știu ar goții răsculații lui Doja ars de viu și-aruncat fără sicriu în patru orașe ca visul să piară în fașe. O știu strănepoții, cetate, nestemate călcate-n picioare de hoardele tătare, de turci și-atîția năuci ce ți-au robit prunci și te-au umilit cînd te-au pingărit. ORIZONT Istoria ta, Timișoară, nicicind de ocară, na s-a pierduti $i-o știe țara-ntreagă fiindcă-i ești dragă povestea ta nădită-n vremuri de demult e-o melodie ce-ncera s-o fredonez înginat de cioctrlie. Brusc mă opresc: și nu mai cînt, ci ascult un cor un cor atîta tot, un La Mulți ani 1 ORIZONT CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA ÎNCEPUTURILOR TIMIȘOAREI ■ AUREL ȚINTA formarea orașelor feudale ca centre meșteșugărești și comerciale este un pro. ce» istoric de lungă durată care înglobează decenii sau chiar secole. Ele apar fie Că așezări noi în locuri prielnice schimbului, fie în jurul unor «lăți, in jurul unor centre miniere, administrative sau religioase existente. Dată fiind sărăcia izvoarelor din primele secole ale mileniului al if.-lea, este greu de precizat data precisă cînd acestea au luat naștere. De aceea se obișnuiește a se considera acest fapt, momen* tul în care un ora? sau altul este menționat pentru prima oară într-un izvor istoric. Dar, menționarea documentară denotă că așezarea respectivă exista ca atare în acea vreme, desigur începuturile fiind anterioare atestării lor. Este posibil ca unele așe- zări să fie continuarea altora mai vechi din epoca romană sau preromană și, în cazul nostru afirmația făcută în vechea istoriografie că Timișoara ar fi o continuare a vechei Zurobara, fapt neconfirmaf de izvoarele cunoscute pînă în prezent, nu poate fi cu totul neglijată, dat fiind că Banatul se integrează în unitatea teritorială pe care s-a desfășurat procesul de formate a poporului român și a limbii române fiind locuit din timpuri străvechi pînă astăzi înlr-0 continuitate istorică, de stră- moșii noștri. Acest studiu intenționează să supună analizei datele și documentele care au fost considerate în istoriografie eă ar atesta pentru prima oară Timișoara referin- du-se și la certitudinea acestor afirmații, fără a se referi la Zurobara care poate fi considerată ca ipoteză, confirmarea sau infirmarea ei fiind sarcina arheologilor specialiști in acea perioadă; aceștia numai, pot arăta pe baza cercetărilor viitoare, dacă în spațiul geografic pe care se află Timișoara exista în perioada mileniului L o așezare pe care s-a ridicat cetatea șl orașul. Pentru «testarea documentară a Timișoarei istoricul polon Tadeus Lewicki într-o lucrare a sa') afirmă că Timișoara «pare menționată într-un document din 1138 sub numele de „Denie»", adiect Temesiensis, Temfosiensis sau Timisiensis. Acest document, publicat și în traducere în limba română’) se referă la mănăstirea „Dumis" (din R. P. Ungaria) și nu „Demes" (una din transcrieri fiind greșită) și prin urmare nu poate fi vorba de Timișoara. Faptul că acest document apare In- tr-un volum de documente privind istoria României se explică, prin aceea că între semnatarii lui se află șî demnitari transilvăneni. O attă afirmație a aceluiași autor este că Timișoara apare sub denumirea de „Temesterrâ" într-un document’) din 1183 prin care se confirmă o mănăstire de lîngă Pecs „în posesiunea pămintului numit Teme»". Acest pămînt însă, tiu se află pe teritoriul nostru ci, după cum s-a constatat, se află în comitatul Somogy din R.P, Ungară și numai asemănarea de nume nu justifică identificarea lui „Temes" cu Timișoara, existind numeroase localități, posesiuni, riuri etc, omonime4), Reține în mod deosebit atenția cercetărilor, afirmația neargumentată suficient a menționatului istoric* că Timișoara este amintită în opera cunoscutului geograf 1) TADEUS LEWICKI. Pohta I kraje sasiedvlee w swlette «cale ui rogera geograU arataklego z XII w. «1 Idrlsl ego. (Polonia șt țările Vecine In lumina cSrtll— geografului arab din secolul al XI!-lea al Idrlsli). Varșovia, 1954. partea ll.-a, pag, 91 șl urm. *) Documente privind istoria Români»! veacul XI, XII șl XIII. C. Transilvania București, 1951. voi, I, p. 2. nr. 4. 1) Idem pag. 10, nr, 15, ’l Mentlontnd Cele 2 toponimice, autorul folosește documentele publicate In volumele: ^ejer, C.D.H.L. II, pag. 101 : Wenxel C.D.H.I.. pag. 80 șl Kovăes. Index, pag. 680. ORIZONT * șî călător arab Sarif al Idrîsî (1100—1166) terminată în 1154 și întitulată „Cartea desfătărilor pentru omul dornic să cunoască temeinic diversele ținuturi ale lumii"s). Această opinie a fost Însușită de către orientalistul român M. Guboglu*) și pre- luată de la acesta de către autorii unui studiu asupra începuturilor orașului’). Frag- mentul din opera lui al Idrisi, supus unei analize arată că această afirmație este extrem de nesigură. Utilizăm ca și autorii de mai sus, relatările geografului arab transcrise și publicate în traducere franceză de către A. Jaubert. Toponimicul din originalul arab este transcris foarte diferit de către arabiștii care s-au ocupat de el, punctele diacritice fiind așezate diferit. Cercetătorii originalului citesc denumirea — după cum arată T. Le- wicki — în mai multe feluri: așa unii citesc TensirtOu sau Tensinova ®) alții Tensibou, Tensibu, Tensinoua*), Tinstnolt>), Tesinu, Nisbu, Tensinoua, Tansinu"), Tbsybr, Tybsbr™). T. Lewicki, bazindu-se după cum motivează pe considerente geografice, co- rectînd unele litere și schimbînd semnele diacritice, ajunge la transcrierea Tnisbr și cotn- pletînd cu vocale ajunge la forma ipotetică T(a)nisbar (sau T(e)nisbar) care ar trebui să dea — după cum crede autorul — T(a)nisvor (respectiv T(e)nisvar). Lectura din original prezintă deci felurite forme de la Nisbu la Tensinova sau Tenisoar, ceea ce impune rezerve în privința transcrierii veridice a toponimicului de către arabiști. între manuscrisele cunoscute sînt deosebiri, unele au omisiuni; astfel mențio- narea Tensinovei lipsește din traducerea bulgară pe cînd cea franceză a lui A. Jaubert o conține, cu toate că și traducerea orientalistului francez ca și lectura textului e uneori defectuoasă1’). Idrisi și-a terminat opera la curtea regelui normand Roger de Palermo iar informațiile pe care și le-a procurat de la diferiți negustori și călători arabi sînt confuze și nesigure '*). în privința identificării toponimicului, opiniile arablștilor sînt diferite și in- suficient argumentate astfel că sînt puțin convingătoare. Lclewel care citește „Ten- sinou, Tensibu și Tensinova identifică cu Oradea Mare. Jaubert citește Tensinou și Tensinova identificind cu Kanyzsa. Tomaschesk citește Tmsîno și identifică cu Szolnok, Mifțer citește Tesinu, Nisbu, Tensinoua și Tansinu identificind în primul volum al lucrări sale cu Szolnok iar în cel de al doilea cu Timișoara. Orientalistul finlandez Tunlio (Tallgren) și cel polon T. Lewicki citesc Tamisvar și Tcmcsvar identificind cu Timișoara l5), iar cel român M. Guboglu adoptă transcrierea lui Jaubert și Lclewel de Tensinova identificind cu Timișoara ls). Unii cercetători arabiști care identifică Tensinova cu Timișoara nu bu comentat în întregime relatările geografului arab refe- ritor la drumul parcurs de la Caworz (Carlovitz) la frontiera polonă, ci numai fragmente din text, Analizînd întregul text ”) împreună cu regiunea pe unde au trecut informa- torii lui al-ldrisl identificarea Tensinovei cu Timișoara este deosebit de șubredă neco- respunzînd realității geografice. Idrisi arată că pentru a merge de la Caworz sau Cawoz spre Ungaria te îndrepți spre nord, Identificarea toponimicului de mai sus este făcută cu Carlovitz localitate situată la sudul Dunării, la vest de revărsarea Tisei. Această identificare este insă combătută de către M. Guboglu arălînd că ») Recuell de voyage& et de memoires. pubUC por la Societi de geograpliie. voi. VI, Paris, 1840. pag- 3*9—3® (indicație dati de M- Guboglu). «> M GUBOGLU. „Borîs Nrdkov. La Bulgarie el Ies terr« avoMnantcs nu XII-» sticle s«lon la „Geographie" d-al Idrisi" (In ..Revue roumaine d’histolre. IV, nr. 5, 1965, pag, 1024—1011). 1) A. T1NTA M. BIZERA, AL. RUSU ți C. RUDNEANU, Daten aur EntsienhungrgcscblclUe Tenu-svars, (In „Forschuncen zur Volks-und Landeislcunde", IX. 1966, pag, I1S ți urm. Supu- ntnd unei analize întregul text care coprinde cMiltorla de k Dunăre la frontiera Poloniei, autorii renunță la Identifica-ea Tensinovei cu Timișoara), *) A. JAUBERT. Geographle, pag. 375 șl 380, S) J. LELEWEL. Gcograplde, lom, III. pag, 146, US. 10) W. TOMASCHEK. Handdswege, pag, 291. II) MILLER. M A I. î nag, 77; 11 Pag- 144 li) TUNLIO (TALLGREN) Du nouveau sur Jdrlal, pag. 1® (Lectura toponimicului de Cifre arabiști șl Idenlil ieârile la T. Lewicki op. dl.), IS) M. GUBOGLU, op. Cit, pag. 1025 -1026. 14) Ibldcm. pag, 1030—1031. li) Transcrierile ți identificările stnt cuprinse la T, Lewicki op. cit. respecttndu-se orto- gralia autorului. 10) M. GUBOGLU, Op, eit. pag. ICBL t?) UtUizilm textul din ediția l>4 A. Jaubert. la) A. JAUBERT, Op. cit. pag. 380. ORIZONT Jaubert a citit „Cavr" și a identificat greșit cu Carlovitz și că în realitate se referă £ la localitatea Cuvin din Banatul iugoslav '*), Textul lui al-Tdrisi în ediția orienta- listului francez insă, arată că „Tisia" se revarsă in Dunăre, „între Caworz (Car- lovitz) și Bansin (Pancîova) ceea ce contrazice identificarea toponimicului mențio- nat, cu Cuvin, deoarece intre Pancîova și Cuvin nu se varsă în Dunăre nici un rîu, Cuvinul fiind situat la est de Pancîova. La vest de Pancîova se revarsă în Dunăre Timișul și apoi Tisa, Considerăm că identificarea lui Jaubert e mai aproape de ade- văr, corespunzind realității geografice. Idrîsi arată (după ediția Jaubert) că Butent sau Bateai (Mureș) și Tissa (Tisa) își au izvoarele in munții Kard (Carpați) și curg spre apus, iar Ia 8 zile depărtare de izvoarele tor se unesc înlrrun singur rîu care se îndreaptă spre sud, sfîrșlnd prin a se revărsa în Dunăre, Dacă identificarea toponimicului Tîssa sau Tisia cu Tisa este veridică, iden- tificarea fiWenf-ului sau Birfenî-ului cu Mureșul cs1e foarte problematică atît prin faptul că nu corespunde din punct de vedere geografic. Cit și relatărilor în conti- nuare ale geografului arab care contrazic această identificare, Acesta relatează spre sfîrșit că, de la localitatea 7unîaț?) oraș bine populat, situat pe malul nordic al Rutent-uM mergînd la MonfiOur (Modor?) oraș mare la frontiera Poloniei se par- curge îndreplîndu-tc spre vest un drum de 5 zile”). Este imposibil ca dintr-o loca- litate oricare ar fi ea, așezată pe Mureș, mergînd spre vest vreme de 5 zile (circa 270 km) să ajungi la frontiera cu Polonia. Admițînd însă o informare greșită în sensul că ar fi trebuit să se spună că mergînd spre nord, tot nu S-ar fi putut parcurge, chiar în linie dreaptă, în acele vremuri distanța pînă la frontiera de atunci a Poloniei în 5 zile, deoarece aceasta e cu mult mai mare. Netemeinicia acestei iden- tificări reiese și din alte fragmente dîn textul amintit, Așa, geograful arab relatează că Tisia și Butent se tirtgsc la o depărtare de 8 zile de mers de la izvoarele lor, apoi se îndreaptă spre sud ; aceasta înseamnă că Ruteniul trebuie să fie un rîu undeva mult mai la nord de Mureș și chiar de Criș, după revărsarea căruia, Tisa se îndreaptă spre sud. și de unde credem că s-ar putea ajunge, mergînd spre nord- vest în 5 zile, la frontiera cu Polonia. fdrisi relatează că de la Catvorz (Carlovitz) la Client (Szentz) localitate situată pe malul apusean al rîului (Tisa n. n.) se merge t rap de 4 zile. Credem că toponimicul Chent indică localitatea Zenta așezată pe malul drept al Tisei. „De acolo, pe apă în 3 zile de mers se ajunge la Djertgraba, oraș fo.irle mare și comercial”, Djerigraba este identificat de Jaubert cu Visegrad, ceea ce nu corespunde realității, Lewicki îl identifică cu Csongrăd. fapt care corespunde din punct de vedere geogra- fic, de la Zenla putîndu-se merge pe apă la Csongrăd in trei zile, distanța fiind mai mică decît cea parcursă anterior în 4 zile. „De la Djerigraba la Tensinooa tot pe apă, 4 zile de mers sau 120 de mile. Tensinoua — continuă autorul — este un oraș plăcut, oferind resurse abundente (cu bogății mari) și situat la sud de rînl Tisa." T. Lewicki ulilizînd parte din text, forțează identificarea Tensinovei (citit de Jauberi și Lejewef) sau Țcnjsvar (citit de Lewicki și Tunlio) cu Timișoara, motivind că Idrîsi a considerat Mureșul (Bulent) ca braț paralel al Tisei afîrmînd că localitatea se află la sud de Tisa, în realitate aflîndu sc la sud de Mureș. în continuare arabistul polon arată că orașul este la o distanță de circa 220 km de Csongrăd (mergînd pe drum de-a lungul Tisei și Mureșului, apoi îndreptîndu-se spre localitatea Knez*’), Această soluție este convin- gătoare deoarece geograful arab menționează cert că distanta Chcnt—Djertgraba și Vjert graba—Tensinova se face pe apă (..par eau" la Jaubert)**) ; nu excludem însă posibilitatea ca „par eau“ să se înțeleagă pe drum de-a lungul apei. Fără a recurge la soluția de mai sus, Jaubert identifică Tensinova cu Kanija, Lelewel cu Oradea-Mare iar Tomaschek și cu Miller (în voi. I.) cu Solnoc, ultimele două părînd a fi mai aproape de adevăr, deoarece este prezentată o călătorie spre nord, de la Dunăre la frontiera Poloniei. Dacă Tensinova ar ii Timișoara, înseamnă a te întoarce de la Csongrăd pe același drum pe Tisa și pe Mureș spre sud timp de 4 sile, ceea ce ar lungi și mal mult distanța de parcurs pină la frontiera Poloniei. 1*) M. GUBOGLU. O|>. dt, 1CM, t>> Acest tfjcment care contrarie* identificarea Tenstnewel cu Timișoara, nu a fost utili- de eâtrî cercetătorii ea te au fSent uecasti Identificare. ») T. LEWICKf, op. cit. pas. 52. «) A. JAUBERT. op, cil. pag. 3S0, ORIZONT ORIZONT Informațiile cu care continuă geograful arab contrazic însă identificările fă* cule: „Este posibil — relatează acesta — de a merge de la Oferi graba (Csongrăd) la Zanfo in 5 zile însă să se țlle : e rege) și să-l pună pe Sebus în pose- siunea celorlalte două moșii deși nu avea nici o calitate în acel comitat. Dacă Temes și Gyad din document s-ar fi aflat în comitatul Timiș, în act s-ar fi menționat acest fapt și ar ti fost încredințat cornițele de Timiș pentru punere în stăpînire asupra donației făcute; documentul însă nu conține nici una din aceste mențiuni, fapt care denotă că cete trei moșii donate se aflau în același loc, în comitatul Pojon. La comitete Sebus se referă și alte acte de donație sau confirmări de moșii date în anii următori: în 1214 acestuia i se donează de către rege păm'ntul Zeulus (Szdllos) din comitatul Nitra**), în 1216 primește pămîntul Costulan*) în același comitat și tot atunci prin alt act 1 se confirmă stănînirea asupra nămîntului Sengurg (Szentgydrgy) primit in 1209 și în sfirșil, în 1217 î se confirmă stăpânirea asupra pămîntului Zeulus*1). In perioada cuprinsă intre anii 1209 cînd regele reușise pentru moment să-și întărească poziția sa periclitată de forțele potrivnice și, 1217 cînd ia conducerea ORIZONT ir) S. BOROVSZKY, Nyltra virmeeye. pag, 235-238. JB) PKSTY FR1GYES — Ortvay Tivndar. op. cit., p. 2. t») Documente, voi. I. C. Transilvania, pas. 158. nr. 92 sO) Documente, vot. 1, C. Transilvania pag. U8, nr. 52 31) Ibidcm. nr. S8. cruciatei a V-a (1217—1221) cu care pleacă, se emit deci alte 5 acte, in afară de ™ cel din 1212, privind danii fi confirmări de moșii comitelui Sebus, toate privind po- sesiuni in aceleași părți ale Pojonului și Nitrei. în această perioadă nu se întîlncște nici un document care să se refere la donații sau confirmări de pămînturi in Banat date comitelui Sebus sau vreo altă mențiune referitoare la acesta, în părțile bănă- țene. Domeniile comitelui Sebus se aflau prin urmare în acea vreme în părțile Ni- trei și Pojonului. în care familia Sebus a ocupat mai multe demnități, între care cea de comandant ai celății Pojon, cea de comite și apoi mare demnitar la curtea regelui. Un fapt care pînă acum a scăpat atenției este legat de denumirea în documen- tele date a cetății și comitatului Timiș spre deosebire de toponimicul Temes (din R, S. Cehoslovacia). în documentul din 1212 este menționat „a castro temesiensi exemtam" ceea ce în traducere română dă „scos de sub slăpînirea cetății Temes". Comparînd documentul din 1212 eu documentul din 1266“) care privește indiscu- tabr1 Timișoara, (cetatea Timiș și comitatul Timiș) aflăm că acestea apar sub forma „Tymes" și „Tymisiensi (cu y și nu cu e). Aceeași formă- se menține în documente latine in care apare comitatul Timiș și cetatea Timiș, și în primele decenii ale seco- lului al XlV-lea, așa : „terram vacuam Peel uocatam in comitatu Tymisiensi existen- tem" (pămîntul pustiu numit Peel aflat în comitatul Timiș), „Nloolaus Comes Tymi- siensîs". ..... in comitatu Tg/nis/ensT. „posesio Chawas vocala in Comitatu Thymi- siensi exislens* (posesiunea numită Chawas .aflătoare în comitatul Timiș) „in Comi- tatibus Chanadiensi. Orodiensi, Tymisiensi, Krassov, el in parlibus transsilvane" (în comitatele Cenad, Arad, Timiș, Caraș și în părțile transilvane) „in Tumissiensi", „in Comitatibus Tymisiensi et de Kewe“, „Thowka Comitis el Castellani Tymisiensis" (Thowka comite și castelan de Timiș), Deosebirea între forma „temesiensi" din do- cumentul din 1212 și cea „Tymisiensi" din documentul din 1266 și din cete urmă- toare care privesc Timișoara este evidentă; prima dă cetalea Temes din părțile Ni* trei, cea de a doua — care se păstrează in documentele următoare redactate în limba latină pînă spre mijlocul secolului al XlV-tea — dă cetatea Timiș din Banat. Astfel, documentul din 1212 nu conține prima mențiune Certă a Timișoarei, ci se referă Ia localitatea Temes azi pe teritoriul R, S. Cehoslovacia. Pentru stabilirea primei mențiuni sigure și de necontestat a Timișoarei, pe baza izvoarelor cunoscute pînă astăzi, se recurge la documentul din 1266 care, in- discutabil, o conține. Prin actul amintit, Ștefan regele cel lînăr al Ungariei și duce al Transilvaniei, dăruiește comitelui Parabuch, care din frageda copilărie a lui Ștefan a servit in casa lui cu credință și vrednicie „în treburi grele", pentru „faptele de credință și vrednicele slujbe"... „pămîntul numit Kukc (i)uke) al cetății Caraș șî pâminturile numite Wolter și Belatt ale cetății Keue și pămîntul numit Rety al cetății Timiș (Tymes). apoi pămîntul numit Popth (Bobda) care se află în comitatul Timiș (co- mitatu Tymisiensi)... jumătate din pămîntul Poplh a îost pămîntul udvornicilor noștri iar cealaltă jumătate a fost al oamenilor celății Timiș fr^mes). De asemenea am hotârît să întărim... două pămînturi numite Temerkcn... așezate lingă Mureș în comitatul Arad și pămîntul rnlgudus din comitatu] Cenad precum șî trei pămin- turi numite W’onwz care odinioară au fost ale făcătorilor noștri de arcuri din comi- tatul Cenad..." După cum se constată, acest aci conține prima mențiune sigură și indiscu- tabilă a Timișoarei; în cuprinsul documentului apar pămînturi situate în comitatele Timiș (comitatu Tymisiensis fi nu femesiensis), Arad, Cenad, între care pămînturi se află și Bobda (Popth) localitate existentă și astăzi în apropierea Timișoarei. Dc asemenea, sînt menționate cetățile bănățene: Caraș, Keue, (Cuvin), Timiș, (Tymes și nu Temes). întregul document referindu-se la posesiuni așezate în Banat. Toate acestea duc la concluzia că documentul din 1266 șî nu altul, conține prima mențiune sigură ți de necontestat a Timișoarei. Menționarea documentară a cetății Timiș in 1266 arată că la acea dată ea exista și desigur și așezarea orășenească din Jurul ei, respectiv Timișoara. Cuprin- derea în document numai a cetății și comitatului nu și a orașului înseamnă că vreo posesiune de orice natură aparținind orașului sau vreunui orășean nu a făcut tn ORIZONT ») PESTY FRIGYES. *p, cit. pag, S—I. «1 PESTY FRIGYES. op. dl. pag. 10. II, 22, 42. 43. 55. 57, SC ORIZONT S acea vreme obleclul unei transmisiuni sub orice formă care să fie confirmat prin act de cancelarie din partea vreunei puteri de stal, și deci să fie menționat în documente ea Iransmițător, beneficiar sau sub alt titlu. Menționarea Cetății înseamnă implicit și a orașului. Sini multe localități care existau secole dc-a rîndu] fără ca acestea să fie menționate în izvoare documentare, narative sau de altă natură. Toate loca' litățiîe medievale sini anterioare menționării lor documentare, Timișoara este un vechi oraș ai patriei noastre; sărăcia izvoarelor nu permit a arăta dala cînd ia naștere — pe vechea vatră locuită încă în timpuri străvechi — orașul, cure a străbătui documentat de izvoare, istoria a peste șapte secole. Unele afirmații rămîn doar ipoteze, altele, bazate pe informații care te determină să-i de- duci existența, sprijinite pe argument? de ordin logic, primesc forme mai conturate, apropiindu-se de adevăr, care urmează totuși să fie verificat prin cercetări ulterioare folosind izvoare care piuă astăzi nu au fost cunoscute de cercetători. Q ipoteză care nu poate îi neglijată este aceea că Timișoara ar fi o dezvoltare a străvechii Zurobara, fapt neconfirmat încă de nici un izvor de orice natură, dar nici infirmat de vreunul din ele. Această Ipoteză menține atenția deoarece Banalul a fost locuit din timpuri străvechi într e neîntreruptă continuitate istorică de stră- moșii noștri care au transmis din generație în generație străvechile numiri ale Ti- mișului, Mureșului, Tisei sau Dunării, lăcînd în același timp parte din teritoriul ro- mânesc unitar care a format în primul mileniu al erei noastre leagănul de naștere al poporului român și al limbii române. „ în ultimele secole ale mileniului I procesul de formare a poporului român și a limbii române se încheia; în Banat trăia o numeroasă populație băștinașă româ- nească organizată în obști sătești, agricole sau păstorești, în curs de stratificare. O inscripție de pe un vas din tezaurul de la Sînnîcolaul Mare, datat pe le slîrșilul Se- colului ai IX-lea, a păstrat numele a doî jupani: Voila și Vataul, Populația își con- tinua străvechile ocupații, dezvoltarea economică fiind confirmată de numeroasele monțdc bizantine sau tezaure monetare aflate la Sînandrei, Orșova, Gaiu Mic, Deta, oonținînd monede datate între 867—1025. La începutul mileniului al ll-lea descope firile arheologice și tezaurele monetare dovedesc creșterea schimburilor comerciale și a circulației monetare; pe tîngă localitățile amintite mai sus, în alte 19 localități bănățene s-au făcut descoperiri arheologice care atestă dezvoltarea din aceste părți în perioada secolelor X—XIII. In prima jumătate a secolului al X-tea sînl atestate cetățile Keve (Cuvin) Horom (Palanca Nouă) și Urscîa (Orșova). Populația bănățeană înainta pe drumul feudali zării creindu-șî instituții social-politice proprii. Voievod în Banat în prima jumătate a secolului al X-lea era Glad care își avea centrul la Keve (Cuvin) Tu luptele cu triburile maghiare ce pătrunseseră în Banat, fu învins și supus. Pe la începutul secolului al Xl-lea în Banat voievod era Ahlum, un urmaș ai lui Glad. Acesta își întinse stăpînîrea pînă fa Criș. și-și avea centrul la urbs Monseria (Cenad). Scrierea hagiografică Legenda sandi Ger/iardi arată n societate stratific stă în voie- vodalul bănățean, cu leudali (nobiles) care aveau moții (atlodia), curți (curiae), posedau turme de oi, cirezi de vile și herghelii de cai îngrijite de păstori ( pastores). oameni aserviți acestor feudali**). In luptele pe care Ahtum 1e-a avut cu regele Ște- fan I al Ungariei, cu țoală rezistența înverșunată, Iu învins și ucis, în urma trădării unei căpetenii din oastea sa. Banatul fu cucerii de regele Ungariei, imroducîndu-« apoi instituțiile cuceritorii» care se suprapuseră pe cele băștinașe, ce continuată să se mențină însă și in secolele următoare. împrejurările politice de la Dunăre din secolele al XI4ea și ai Xll-lea, con- flictele între stalul feudal maghiar și Imperiul bizantin fac ca importanța politico- militară a Banatului să crească ceea ce a determinat organizarea și întărirea unor centre politico-adminislrative și militare pe fondul vechilor centre (grad uri) existente în Banat anterior cuceririi maghiare sau, pe un fond nou creat de către cuceritori. Deși nu este exclusă posibilitatea existenței unui asemenea vechi centru la Timișoara încă în perioada voievodalului bănățean, lotuși considerăm mai aproape de adevăr posibilitatea ca in această perioadă (sec, XI—XII) să-și aibă începuturile cetatea Timiș. Aceste centre au fost nucleele în jurul cărora au luat naștere comitatele; prima mențiune documentară cunoscută nmă acum a comitatului Timiș este cu- prinsă uilr-im act dat de regele Bela al Tll-Iea în 1177, unde alături de alții. în lista 3+) SBBCtl Gerhardl, cap. 8 in kSrrip1orcs rmirn HLmg;i ricinii" vclitm llr pa?. 489-499'. demnilarilor care confirma actul, apare și Pancrațiu comite de Timiș*5). Celelalte două comitate bănățene sînt menționate mai tirziu: Cenad in !197M) iar Caras in 1200"). Menționarea documentară a comitatului la H77s arată că organizarea corni - latului s-a făcut anterior acestei dale. Este posibil ca această organizare să se fi fătul în deceniile ce au urmat cuceririi maghiare deoarece pentru a «duce fa ascul- tare și a stăpini populația băștinașă care s-a împotrivit cuceritorilor, era necesară o forță politică și militară, cetăți ca puncte de sprijin. Poziția geografică a terito- riului pe cure se află Timișoara, posibilitatea legăturii pe aici între Mureș și Du- năre. terenul mlăștinos din preajmă era potrivit jientru construcția unei cetăți, greu accesibilă pentru cei ce ar fi atacat-o. în Jurul acesteia este posibil să se fi organizat apoi comitatul, cetatea Timiș dîn centru militar devenind și centru administrativ. Lipsa izvoarelor informative nu permit a fixa timpul probabil in care a avut loc acest proces înainte de 1266, așa că aceasta urmează a se preciza de alle cercetări pe baza izvoarelor ce vor fi descoperite ulterior dacă acestea există, Centrul administrativ șl militar ai comitatului, nu putea fi «Hui decît cetatea Timiș și așezarea care se dezvoltă In jurul ei : logica lucrurilor impune a admite aceasta. Devenind cenlru militar ți administrativ, așezarea incipientă care avea de- sigur un caracter rural se dezvoltă; crește populația prin așezarea aparatului ad minisirativ și familiilor acestora, necesitățile de viață duc cu încetul la apariția unei pături de meșteșugari, ni uiți dintre aceștia fugiți de pe moșiile nobililor, In care se adaugă și una de negustori fădnd ca așezarea să primească și un caracter urban Astfel, centrul militar-administrailv devine un oppidum, oraș cu caracter semiagrar In care meșteșugarii și ceilalți locuitori fși cultivau loturile de pămînl din afara orașului, In această situație e posibil să se fi aflat Timișoara în 1266 cînd e mențio- nată pentru prima oară, in mod cert, cetatea Timiș. Fiind o cetate regală, cetatea Timiș a fost desigur înzestrată cu moșii de către regalitate, Nu sînt cunoscute izvoare care să arate din ce moșii era constituit domeniul cetății la data menționării documentare a ei. Se cunosc doar moșiile do- nate prin actul din 1266 comitelui Pardbuch, luate din domeniul cetății și lot în acel an e mcnțîonală moșia Vrman i>e Mureș, aparținătoare cetății Timiș •*). Delii fiind Importanța politico-militară a cetății este de presupus că ea avea un domeniu întins, cu o bună putere economică, ce asigura întreținerea garnizoanei și a apara- tului administrativ al comitatului. De allfet regele nu ar fi luat pămînluri din do- meniu] cetății să Ic înstrăineze. Donațiile din 1266 ți rolul pe care Timișoara îl are la începutul secolului a! XlV-lea și îl va avea în secolele următoare, întărește această opinie. Cetatea era un senior feudal pentru teritoriile care se aflau în domeniul ei ; raporturile feudale, clasele, păturile și categoriile sociale care existau în general pr domeniile altor cetăți regale în perioada secolelor XI—XIII, se aflau desigur și pe domeniul cetății Timiș; unele dintre acestea sini menționate documentar, ceea ce presupune șl existența altora nemenționate, insă corespunzătoare raporturilor feu date de pe domeniile cetăților regale in perioada respsfllvă. Tn cetate șl oraș existau diferite categorii de nobili, care intrau în aparatul politico-administrativ și în conducerea militară (familiarei, servientes, mllitcs). Dată fiind anarhia feudală din acea vreme și sprijinul puterii centrate pe cetățile regate, este de presupus că această nobilime provenea din rindurile nobilimii mici și mij- locii. pe care se sprijinea puterea regală în lupln împotriva forțelor de fărimițare feudală. O numeroasă parte dintre aceștia erau nobili români băștinași, căci în Banat ca și în alte nărțl s-n ajuns la o colaborare intre nobilimea băștinașă și cuceritori, șl unii și alții fiind interesați în existența unei puteri de stat feudale care să te asigure dominația de clasă. Faptul că și în Banat șț mențin vechile instituții băștinașe existente încă în vremea voievodatului (obștea cu conducătorii ei, juzii, cnezii, voievozii, districtele sS) Ducun^tnle. C Transilvania voi, I, «sg. 6. nr, 12 Ml Ibfdem. pag. 13—13. nr. 20 Wl Ibidcni, pne. 19. nr. 33. Ibidem, voi. IT. nai!. HO. ORIZONT 5» — uncie privilegiate — vechiul drept românesc etc.) alături de noile instituții supra- puse de către cuceritori, explică pe de o parte împotrivirea populației băștinașe și lupta pentru apărarea vechilor ei instituții, dar și politica regilor de a atrage această populație. In oraș sc mai aflau meșteșugari care își practicau îndeletnicirile lor mește- șugărești dar și cele agricole pe loturile din jurul orașului, negustori, calfe și uce- nici. mulți proveniți din iobagi desprinși de pe moșiile feudale, lucrători sau oameni în căutare de lucru, proveniți din satele românești din împrejurimi. Pe domeniul cetății se aflau categorii de țărani în stare de dependență în di- ferite forme, după sarcinile economice și militare pe care le aveau față de cetate. Documentul din 1266 menționează două categorii de țărani dependenți allați pe domeniu: udvornîcii și oamenii cetății, Udvornîcii (ttdwnici, condifionares, sulaaA) proveneau din rîndurile prizonierilor de război, al robilor eliberați, dar mai ales din rîndurile țărănimii sărăcite. Aceștia îndeplineau diferite munci servile la cetate sau pe domeniu: grajd ari, cărăuși, lemnari, brutari, cizmari, pescari etc., nu aveau gospodării proprii fiind întreținuți din veniturile domeniului. Actul din 1266 arată că jumătate din pămîntuț Popth (Bobda) aparținea udvornlcilor „noștri" adică a celor care se aflau pe domeniul cetății regale. Faptul că în document se arată că jumătate din pămîntul Popth era al udvornicilor, nu trebuie înțeles că aceștia sfă- pîneau loturi, ci in sens că veniturile realizate de pe acea jumătate erau destinate întreținerii lor. Oamenii' cetății (casirenses) aveau sesii pe domeniul cetății pe care le cul- tivau, fiind obligați a aproviziona cetatea cu cele necesare prin dijme din grine, animale, vin și alte produse, să presteze muncă la cetate, să întrețină drumurile, podurile pc domeniu ți să participe la apărarea cetății în timp de război. Parte dintre ei, după cum menționează documentul amintit, își aveau loturile pc jumătate din pămîntul numit Popth (Bobda). Dezvoltarea Timișoarei sub raport economic și demografic nu poate fi izolată de regiunea înconjurătoare în care trăia o numeroasă populație românească băști- nașă. care ingroșa rîndurile populației orașului. Astfel, caracterul românesc al ora- șului, dîn primele secole ale începutului lui, s-a păstrat de-a lungul veacurilor: deși între timp s-au așezat sau au fost colonizate elemente neromine, acțsț caracter inițial nu a putut fi schimbat. Cetatea supraveghea prin garnizoana ci regiunea înconjurătoare, intervenea cu forța armată in caz de nesupunere sau răscoală a țărănimii exploatate de pe dome- niile feudale, Organiza apărarea în caz de atac din afară sau, servea ca loc de con- centrare a eventualelor campanii la sudul Dunării. Totodată pentru primii angevini îndeosebi, la începutul secolului al XlV-lea, Timișoara servea ca loc de refugiu al curții regale și forță de luptă împotriva anarhiei nobiliare, contribuind la întărirea puterii centrale. Odată cu apariția pericolului otoman. Timișoara sc transformă într-un avan- post al luptei împotriva turcilor, și înmănunchind forțele bănățene, alături de ro- mânii transilvăneni și de popoarele interesate în apărarea teritoriilor lor de turci, au sprijinit strădaniile românilor de peste Carpați de a stăvili pericolul otoman care se ridica tot mal amenințător. ORIZONT PALANCA MARE Vechiul suburbia românesc aî Timișoarei ■ Dr. AUREL COSMA lunile din toamna anului 1969 municipiul Timișoara își serbează a șaptea aniversare centenară de la intrarea sa în istoria scrisă. Salturile istorice ale etapelor de dezvoltare au transformat orașul dintr-o cetate înconjurată de o centură de mlaș- tini și de suburbii izolate între ele într-o metropolă modernii, cu parcuri înflorite și construcții majestuoase. B3trînîi de azi, care își mai aduc aminte de cartierele unde g își trăiseră anii copilăriei, făcînd comparație tu ceea ce văd acum, ar avea impresia că sînt înlr-o lume de vis, dacă n-ar fi Fost martorii și chiar făuritorii activi ai acestei înfloriri municipale ți de viață nouă, Plimbîndu-ne pe străvechile străzi ale orașului, mai găsim locuri, monumente și clădiri, care ne evocă momente de strălucire istorică sau reminicențe din roadele strădaniilor de altădată ale unei populații dornice dc progres, O călătorie tn trecut, pe urmele lăsate de strămoși, ne transpune imaginar în adîncuri de veacuri, Care prind viață în gindui nostru și străbat negura vremii, înălțîndu-se la lumina actuali- tății. La prăznuirile de acum sînt prezente alături de generațiile contemporane ți toate Cele din trecut, care vin să ne facă mărturii despre ceea ce a fost Timișoara de-a lungul anilor. Orașul Timișoara e desigur mult mai vechî de șapte secole, dar comemorarea de acum nu se referă la vîrsla lui reală, ci numai la cea documentară, de ciad apare numele său înscris sau amintit într-un document sau aci de valoare istorică. După cum se știe, Timișoara și Banatul au stat sub ocupația otomană timp de 164 de ani. La 12 octombrie 1716 garnizoana Timișoarei a capilulal în fața armatei imperiale comandată de Eugen de Savoia. Primarul orașului, cu sediul în Palanca Mare, era pe vremea aceea Nicolae Munteanu, menținut în serviciu și după ocupația militară austriacă. Ca să ne dăm seama ce mare era această suburbie, putem trage concluzia din însemnările istorice care menționează ci în timpul asediului au fost distruse in Palanca Mare peste 1.200 de case, fără a mai socolî cele rămase ori avariate. Guvernator al Banatului a fost numit contele Mercy, care a început o acțiune urbanistică in Timișoara. El a întocmit și a realizat un plan de sistematizare a orașului, eu străzi drepte și cu clădiri irumoase, zidite din cărămidă. A reconstruit apoi Palanca Mare și a introdus aici o serie de Fabrici și de manufacturi, puntnd astfel temelia viitorului oraș industrial. A dispus să fie secate mlaștinile și în tocul lor s-a făcut agricultură și s-au amenajat grădini cu pomi Fructiferi și dc zarzavaturi. Așa s-a format Palanca mică intr-un cartier de grădini, cunoscut sub numele de „Maiere". adică Elisabelinul de azi. Pe lîngă industrie, comerțul a luat o dezvoltare rapidă. Palanca Mate a devenit suburbîul „Fabric", Salubritatea publică era cea mai acută problemă a vremii. Aerul orașului con- tinua să fie infectat de mlaștinile înconjurătoare, Era un focar jiermanent de boți epidemice, de ciumă și de friguri. Orașul n-avea apă potabilă și nici canalizare. Lipseau cele mai elementare și necesare instalații sanitare. în cetate nu exista decît o singură farmacie, existentă și azi în clădirea ,,popilor negri" unde azi este Ciinica oilalmologică. In 1731 s-a început zidirea edificiului primăriei vechi pe tocul unde se aflau In limpul ocupației otomane băile turcești. Astfel, în Timișoara au funcționat două consilii comunale, două primării. Românii și strbii, fiind de religie ortodoxă, au fost evacuați din cetate. Ei au locuit în Palanca Mare, unde își aveau primăria lor. Mai tîrziu, consiliile comunale s-au unificat și a funcționat o singură primărie pentru toți locuitorii orașului, adică primăria din cetate, în actuala piața Libertății, după ce li s-a acordat tuturor dreptul de a se stabili oriunde. De această îngăduință au profitat și paturile mai înstărite ale populației din Palanca Mare. Timișoara avea pe la mijlocul secolului al 18-lea vreo zece mii de locuitori, cea mai mare parte din Paîanca Mare, o populație foarte redusă față de cea din trecut, cu o mortalitate mereu crescîndă. Cimitirul creștin, de pe locul unde se află azi parcul central, fost Scudier, a devenit prea mic, și la 1771 a fost amenajat un alt cimitir care mai există și acum pe lîngă calea LipoveL Timișoara a continuat să fie un oraș fortificat. Zidurile cetății au fost mereu consolidate. Aici a fost adus spre păstrare tezaurul imperial de la Viana în anii de război cu Napoleon, Tn timpul revoluției din 1848—1849, suburbiile Timișoarei, în special Palanca Mare, au avut mult de suferit. Cetatea a fost asediată de trupele revoluționare ma- ghiare o perioadă de 107 zile. Palanca Mare a fost ocupată de revoluționari, făcind aici numeroase distrugeri de instalații, printre care și apeductul ce alimenta cetatea cu apă potabilă, nefiind cruțate nici casele particulare. Populația din Palanca Mare s-a îngrămădit în cetate, iar tinerii au luptat alături de imperiali pentru apărarea Timișoarei. ORIZONT Așezarea topografică a suburbiului Palanca Mare nu a putut ii determinată exact ca întindere, întrucit în diferitele epoci ea își lărgea suprafața sau își schimba poziția. Nucleul ei era însă cartierul porpriu-zis al Fabricului. Populația era amestecată. Românii erau peste tot, dar ei formau mase compacte mai ales în partea de răsărit Din istorisirile locuitorilor bâtrînî ai cartierului mi-am puiuț face în anii copi- lăriei o imagine despre viața ți profilul din trecut al suburbiului. Acum reînvie în amintirile mele locurile, cu oamenii și clădirile, care nu mai sînt. Pînă în primul deceniu al acestui secol, Timișoara își mai păstra aspectul ei de altădată, cetatea fiind încă parțial înconjurată de ziduri groase și de brîul de pro- tecție al mlaștinilor acoperite cu stuf și bălării. Dincolo^ de această încercuire își trăiau viața lor proprie suburbiile izolate între ele prin întinderi vaste de terenuri virane, folosite ca pămînt arabil pentru agricultură sau grădini. Fabrlcul era sub- urblul cel mai vechi și ce! mai mare, ca întindere și ca număr de locuitori. Cdelalte cartiere erau „maîerele românești* sau Elisabetinul de azi, cunoscut odinioară sub denumirea de Palanca Mică, precum șl „maierile nemțești* sau losefînul, un loc mai salubru și mai modern, de construcție relativ mai recentă, unde fuseseră așezați coloniștii germani aduși aici de împăratu.* losif al Il-lea, al cărui nume îl și poartă. Străvechea vatră a orașului. Palanca Mare, numită de sirbi „Vlașca Maia , adică mahalaua românească, s-a dezvoltat necontenit în cursul secolului trecut și a devenit centrul vieții și al marilor acțiuni culturale românești. Aici a fost sediul protopopiatului, aici s-a format puternica parohie în jurul bisericii Sf. Ilie, construită in 1826, și aici au cerut prin memorand înaintat împăratului. Andrei Mocioni, Vicen- țiu Babeș și alți fruntași ai vieții publice bănățene ca să se încuyințeze înființarea unei episcopii românești. Au vrut atunci să fie reînviată mitropolia românească de pe vremuri a Timișoarei, fie chiar numai la rangul unei episcopii, în acest cartier au locuit și au activat scriitorii, publiciștii și primii ziariști români: Meletie Drcghîci (1814—1891), Pave| Rotariu (1840—1919), George Arde- lean (1837—1909), Nicolae Coșariu (1842—1903), Traian Lungu (1830—1917), Emilia Lungu-Puhallo (1853—1932), și în cercurile intelectualilor de aici au venit de mul- te ori să activeze și să trăiască zile de spiritualitate românească, bătrînul cărturar Constantin Șuboniu (1734—1818) și Mihai Roșu (1750—1822), fabulistul Dimitrie Țichindeal, poeții losif Vulcan și Iulian Grozescu, apoi Vicențiu Babeș și alții, trans- formînd cartierul Fabricului într-o citadelă de cultură, Ziaristul Pavel Rotariu. împreună cu socrul său scriitorul Meletie Dreghici, amîndoi avînd domiciliul în Fabric, aici au pus bazele gazetăriei românești prin edi- tarea și redactarea ziarului „Luminătoriul* (1880—1894). după ce ^Pavel Rotariu scosese anterior revista umoristică „Priculici" (1874—1875). Sub îndrumarea lor s-a format talentul literar al scriitoarei Emilia Lungu, fiica învățătorului român din Fabric. Noua industrie care sc dezvolta mereu și numărul crescînd de fabrici sau manufacturi ce luară ființă, au dat naștere la o clasă muncitoare, numeric destul de mare, dar fără o conștiință mai accentuată în sens proletar. Vechile corporații de meseriași români au iorm.il aici o pătură socială cu totul aparte. Erau cojocari, pă- pucari sau pantofari, cizmari, tăbăcari, săpunari, brutari, croitori și alții. Meseriașii s-au grupat după specificul muncii și al produselor. Ei lucrau in ateliere proprii, ca patroni, ajutați de calfe și ucenici. Românii din suburbiu au avut o viață socială, culturală șl artistică proprie, desfășurată în multe direcții, cu scopul de a menține în sîmil acestei populații un spirit de unitate și de solidaritate. Trupe de teatru românesc veneau periodic din altă parte, chiar și din România, dar românilor nu le-a fost îngăduit să se folosească de scena teatrului comunal din cetate. Diversele reprezentații teatrale, spectacole, concerte, petreceri sau manifestații cujtural-artistîce aveau Ioc în localuri improvizate în săli de restaurante sau în școli confesionale. Viața de club s-a desfășurat în localul casinei române din Fabric, iar corul cartierului era un mijloc de polarizare și de afir- mare a elementului etnic românesc, Erau vestite apoi „maialurile*^ de altădata. . organizate de românii Fabricului în cursul lunii mai, cînd se duceau în pădurea de £ la marginea suburbiului să petreacă în cîntece, jocuri și distracții. fi Umblind pe străzile întortochiate ale vechiului cartier, care și-a schimbat în K mod radical înfățișarea de cînd a îmbrăcat aspecte de urbanistică modernă, îmi vm O în memorie imaginele de altădată, dinainte de punerea în aplicare a planului de sistematizare. Suburbiul era divizat de diferitele brațe ale Begheiului, care se rami- ficau pe tot cuprinsul lui pentru a duce forța curentului de apă la mulțimea morilor t ce puneau în mișcare industriile locale. Aceste canaluri formau intre ele insule popu- iate. Intre diversele părți ale Fabricului nu erau artere directe, ci lumea trebuia să " înconjoare mai multe grupări de case ți să treacă mal multe poduri peste brațele rîului ce tăiau in repetate rinduri calea de comunicație. Seara luminăția era slabă. Lămpi nu erau decît pe la morile situate pe Ungă podurile de trecere, unde formau puncte de popas și mici centre de animație. Un astfel de loc era și cel numit „la mama dracului" de lingă vechea moară de tutun, despre care bătrânii îmi povesteau numeroase legende născute din fantezia și din spaima populației, care trebuia să tra- verseze pe aici podurile ce legau „Vlașca Mala" de centrul nemțesc al cartierului, adică de actuala piața Traian. Cînd s-a introdus tramvaiul cu cai și s-a făcut legătura directă cu cetatea, circulația a devenit mai bună și mai sigură. Begheiul intra în oraș prin partea de răsărit, unde se află acum turbinele, paralel pe două albii, divizate mtre ele printr-o fîșie de pămînt, largă de vreo patru metri, care forma o lungă promenadă cu bănci de odihna pentru locuitorii cartierului. Pe aici se plimba lumea ca pe un corso, de la locul capului de linie a tramcarului situat la podul din actuala piața Sarmisegetuza, pînă la stația de debarcare a lem- nelor, ce se afla în spatele actualelor băl „Neptun", unde s-au construit recent noile blocuri de locuit. Albia din stînpa era a Begheiului propriu-zis, iar cea din dreapta servea pentru transportul pe apă al lemnelor din munții Banalului pînă la Timișoara. Primăria municipiului Timișoara hotărîse încă din 1909 ca să pună în aplicare planul de sistematizare al cartierului Fabric și să canalizeze Begheiul, dînd un curs nou curgerii apelor, care se răspîndeau prin brațele laterale pe tot cuprinsul sub- urbiei ca niște canaturi venețiene. Proiectele serviciului tehnic preveneau diverse lucrări care necesitau schimbarea topografiei unor însemnate părți din cartier. Malu- rile Begheiului urmau să fie consolidate în piatră, iar rîului să i se dea o singură albie în locul celor două scurgeri paralele. Se plănuia tăierea unui drum drept care să lege calea Dorobanților (fosta strada Recașului) cu centrul animat de la fosta cafenea La împăratul turcesc, situat la punctul de întîlnire al actualei străzi Bicaz cu strada Tigrului, ceea ce însemna să fie secată albia brațului de rîu ce pornea de la morile „La cocoșul de aur", de lîngă biserica Sf. Iile, și trecea în continuare prin spatele claustrului „Notre Dame" și de-a lungul străzii PeslalozzL Albia a fost astu- pată șl n-a mai rămas din ea decît un apendice cu apă stătută din parcul Fabricului. Lucrările edilitare s-au efectuat în anii 1910 și următorii. Aciuata biserică Sf. llie a fost zidită în 1913 pe brațul astupat al fostului rîu, în locul celeî demolate, întrucât prin aplicarea planului de sistematizare ea stătea în cale. Tot alunei a fost demolat și |»du! de lemn numit „Napoleon", precum și morile „La cocoșul de aur", con- struindu.se podul nou de beton ce leagă calea Dorobanților cu restul orașului, între cetate și suburbii au început construcțiile de clădiri. Abia după unirea cu România a luat orașul o înfățișare nouă. Pînă atunci, ca elevi de liceu făceam exerciții de cercetășie în bălțile și stuîăria ce se întindea intre zidurile cetății de la fostul penitenciar (vechea reședință a guvernatorului Mercy) pînă la Industria Linii, precum șl prin stuîăria ce cuprindea suprafața aciuatului cartier „Plopi", în perioada interbelică, noua stăpînire românească a inițiat marea acțiune de urbanistică, legînd suburbiile între ele și cu cetatea prin bulevarde și străzi moderne, construind edilicîi șl încurajînd zidiri de clădiri particulare. Cine a cunoscut Timișoara de altădată, trecutul ei îl poate descoperi numai imaginar de sub învelișul realităților de acum. Timișoara de azi își are farmecul atît prin frumusețea peisagiilor. prin diver- sitatea aspectelor pitorești, chiar șt prin contrastele pe care le prezintă diferitele colțuri, dar mai ales prin viața ei în care pulsează rilmu! unei generații noi, dornică să ridice orașul la nivelul celor mal splendide exteriorizări de urbanistică. Multe ce vezi acum în oraș, te îneîntă, dar îndeosebi tot ce simți trăind în această ambanță, iți imprima în gînd și în suflet Impresii noi, ce se vor transforma miine in fecunde surse de amintiri și de tulburătoare nostalgii. ORIZONT nterviul nostru ORIZONT De vorbă cu istoricul I. D. SUC1U G^niversarea a șapte secole de la prima mențiune documentară despre orașul Timișoara și apariția ediției Eftimie Murgu ne-a prile- juit o întilnire cu I. D. Suciu, cercetător științific principal la Institutul de istorie „N. Iorga“ al Academiei R.S.R. Născut la 3 august 1917 in Lugoj, istoricul I. D. Suciu, deși și-a desfășurat activitatea științifică în București, și-a închinat activitatea studierii trecutului cultural și politic al Banatului dîndu-ne lucrări fundamentale. Dintre cărțile lui, scrise in perioada tinereții, amintim: Emilia Lungu Puhallo (Timișoara 1939), Monografia co- munei Alioș (București 1940) și acea lucrare de bază, Literatura bă- nățeană de la început pînă la Unire (1582—1918) o sinteză a contri- buției Banatului la dezvoltarea culturii române. După 23 August 1944, activitatea științifică a lui I. D. Suciu se intensifică, dindu-ne cărți de maturitate: Nicolae Tineu Velia (1816—1867), teză de doctorat in istorie, apărută în editura Institu- tului de istorie în 1945, iar recent Revoluția de la 1848—49 în Banat, apărută în 1968 în editura Academiei R.S.R., și ediția monumentală hftimie Murgu, Scrieri, in care marele revoluționar democrat este re- dat culturii noastre. La acestea trebuie să adăugăm o seamă de studii de specialitate apărute în limbile de circulație, prin care 1. D. Suciu aduce o se- rioasă contribuție în probleme de istorie română și universală. Astfel studiul său „The Echo in Roumanicn of the Civil War" a avut un ecou deosebit în S.U.A., profesorul Vandiver de la Rice Uni- versity mărturisind că „Ecoul războiului Civil în Europa Centrală deși m-a preocupat cîțiva ani, n-am aflat nimic esențial pînă la citirea acestui studiu". Deasemenea studiul cu privire la prezența românilor în războiul mexican a trezit interesul profesorului Manuel Alcalâ, ambasadorul Mexicului la U.N.E.S.C.O., care afirmă că cunoașterea acestei perioade pasionate a istoriei Mexicului s-a îmbogățit prin studiul Dv”. Trebuie să adăugăm apoi studiile privind istoriografia bănățeană ca: „Arhiva Vukovici" (1967), „Aspecte ale colaborării Partidului Național din Transilvania cu mișcarea muncitorească" (1968), „Va- leriu Braniște și Banatul" (1968), „Banatul și Unirea din 1918“, „La lutte des Rottmains du Banat pour la râalisation de TuniU de l'etat", „Rumănen und Serben in der Revotution des lahres 1848 in Banat" sint titluri care arată activitatea intensă în cercetarea trecutului românesc. Ce ne puteți spune despre aniversarea a 700 de ani de la întc- £ meierea Timișoarei ? Are ea la bază elemente documentare * Aniversarea a 700 de ani de la prima mențiune documentarii a Timișoarei reprezintă un act deosebit de important deoarece așează capitala Banatului printre cele mai vechi orașe ale patriei noastre. Să nu uităm că sînt abia cîțiva ani de cînd Bucureștiul a aniversat 500 de ani de la prima mențiune documentară. De fapt, Timișoara e mult mai veche deoarece istoricii sint de comun acord că pe vatra actualului oraș a fost o veche așezare da- cică : Zurobara. Pentru poporul și patria noastră. Timișoara prezintă un interes deosebit. Aici a luat ființă prima filială a Internaționalei întiia ia 1868, iar mișcarea muncitorească din Timișoara a dat dovezi de o deosebită conștiință de clasă prin organizarea a numeroase greve și mitinguri pentru cucerirea drepturilor cetățenești. Tn timpul revolu- ției de la 1848 aici s-a ținut la 25 iunie congresul românilor din Banat, prin care s-a cerut egala îndreptățire a poporului român, adică ceea ce pretindea și Simian Bărnuțiu prin manifestul de la Sibiu. Tot aici are loc adunarea de protest din 1860 împotriva incorpo- rării Banatului la Ungaria ce fusese decretată de Francisc losif, iar mai tîrziu, in 1869, spre a se combate dualismul habsburgic, aici se organizează Partidul național al Românilor din Banat și Ungaria. Aici a fost cetatea viteazului loan de Hunedoara care bazindu-se pe cnejii din Banat și Hunedoara, a ținut piept atacurilor otomane, cucerind victorii strălucite cu ecou în toată Europa medievală. După o jumătate de veac de la moartea viteazului, tot în acest oraș are loc un eveniment de răsunet european dar, de data aceasta, mai dureros pentru noi: este înfrtngerea armatei țărănești de sub conducerea lui Gheorghe Doja, Chinurile groaznice la care a fost supus Doja și căpitanii lui au înspăimîntat lumea și generațiile ce s-au succedat au considerat locul supliciului ca un punct de recu- legere, împodobindu-l cu luminări ca prin pilpîitul lor să constituie un omagiu adus acelor ce înainte cu jumătate de mileniu aproape, au încercat să înlăture nedreptățile sociale, plătind cu viața și sufe- rințele lor. Am arătat în grabă doar cîteva aspecte ale importanței pe care acest oraș îl are în istoria poporului nostru. Tn ultimii ani, Timișoara, pe Ungă faptul că a devenit unul dintre cele mai importante orașe industriale ale patriei noastre este și un mare centru universitar, și acest lucru va avea și repercusiuni în dezvoltarea științelor social- politice și filologice din Banat. Nu există, după opinia dv., un decalaj între studiile privitoare la istoria Banatului și a celorlalte provincii românești ? Istoria Ba- natului a fost cercetată în mod științific ? Faptt.l deși e regretabil, trebuie să recunoaștem că diatre toate provinciile românești istoria Banatului a fost studiată cel mai puțin și in mod empiric. Cauza o știm cu toții: Intre cele două războaie. Timișoara ne avînd o universitate, studiul, trecutului bănățean a ră- ORIZONT ORIZONT S mas pe mina diletantilor de buna credință, avocat i, învățători, preoți care neavînd pregătirea corespunzătoare, se mulțumeau să publice date compilate, fără discernămint critic, fără vreo interpretare perso- nală. Cit despre contribuții noi, nici nu se poate vorbi. Arhivele ora- șului erau date pe mina unor oameni necalificați care nu știau să respecte aceste importante mărturii ale trecutului. Pe de altă parte, Universitatea din Cluj, care avea cadre calificate, nu și-a extins cer- cetările asupra trecutului cultural sau politic al Banatului decit foarte rar și chiar atunci în mod destul de fugar. Abia în anii puterii popu- lare s-au organizat arhivele bănățene și tot acum, prin înființarea Universității din Timișoara, se vor forma cadrele științifice necesare dezgropării comorilor culturale și istorice ale Banatului. De ce lucrările dv. de istorie politică gi literară sînt orientate în deosebi spre trecutul Banatului ? E bine că ați pus această întrebare deoarece pot lămuri anumite lucruri. Nu mă ocup de istoria Banatului pentru că aș fi regionalist. Azi, regionalismul nu-și mai are nici un rost. Este altceva care mă atrage spre studierea istoriei Banatului; satisfacția pe care o are fie- care om de știință de a aduce lucruri noi, necunoscute, în meseria Iui. Or. tocmai faptul că trecutul acestei provincii nu a fost studiat în mod științific, îmi dă posibilitatea de a aduce mereu date noi, ne- cunoscute și a le încadra în istoria generală a poporului român, stabilind, firește, in mod imparțial, contribuția acestei provincii la dezvoltarea istoriei române. Este desigur și o dragoste de pămîntul și oamenii care ne-au alintat dulcii ani ai copilăriei și tinereții. Ce aveți de spus despre apariția recentă a monumentalei ediții Eftimie Murgu îngrijită de dv. ? Da fapt, apariția acestei ediții, o datoresc în mare parte vechiu- lui meu prieten, Mihai $ora, care cunoscîndu-mi preocupările in le- gătură cu revoluția de la 1848/49 în Banat, mi-a dat imboldul de a aduna intr-un volum opera marelui revoluționar democrat. /I fost o muncă grea și deosebit de migăloasă deoarece Murga și-a scris cea mai mare parte a operelor lui în limbi străine. De aceea și din punct de vedere editorial, recenta ediție Murga a necesitat un mare efort. Dar azi. cînd dificultățile aparțin trecutului, slnt fericit că am reușit a reda culturii noastre opera acestui mare înaintaș. Critica de speci- alitate își va spune cuvîntuî asupra felului cum a fost alcătuită această ediție și, eventual, asupra lipsurilor ce le are. Deocamdată cititorii de azi pot lua contact direct cu gindurile și năzuințele aces- tui mare vizionar al unității românești și pentru mine aceasta e sufi- cient. Să nu uităm că tovarășul Nicolae Ceaușescu. vorbind despre Revoluția de la 1848/49 a menționat pe Eftimie Mwgu ca pe al trei- lea mare revoluționar român, după Bălcescu și Avram iancu. Activitatea dv. istorică atît de prolifică dc pînă acum, cît și cali- tatea ce o aveți la Institutul de istorie „M. lorga" al Academiei R.S.R-, ne îndreptățește să vă cunoaștem proiectele ...______________ Problemele care mă frămintâ slnt numeroase. Unele le văd rea- lizabile intr-un viitor mai îndepărtat. Deocamdată, pentru primele luni, pot să vă comunic că am definitivat pentru tipar două lucrări S tot în legătură cu problemele bănățene. Prima, intitulată „Formarea și dezvoltarea burgheziei române din Banat" începe cu procesul de formare al burgheziei de la începutul veacului al XVHI-lea și urmă- rește acest proces în tot cursul veacului al XlX-lea, pînă la desă- virșirea unității statale. Cea de a doua carte este o prezentare a contribuției Banatului ia dezvoltarea literaturii române pînă Ia 1918. Am intitulat-o „Pagini de cultură bănățeană". Punctul de pornire îl constituie cartea mea de sinteză „Literatura Bănățeană de la început pînă la Unire" apă- 1 rută în 1940. Dar să nu se uite că atunci cînd am scris această carte aveam 18 ani, iar acum sînt după o viață întreagă de cercetări in acest domeniu. Sper ca rezultatul acestor cercetări să intereseze pe toți acei ce se ocupă de trecutul culturii românești și să întregească în mod fericit cunoștințele ce le avem despre oamenii și preocupările lor din trecutul bănățean. In cea ce privește viitorul mai îndepărtat am în vedere alte două cărți: a reda culturii române pe cel dintîi filozof român cunoscut pină acum. E vorba de Gabriel Ivul din Caransebeș, care înainte de Dimitrie Cantemir. adică încă pe la mijlocul veacului al XVH-lea, a scris în limba latină primul tratat de filozofie alcătuit de un român ■ „Philosophia Nnvella", Voi utiliza aceeași metodă ca la ediția Murgu, redînd originalul și traducerea, pentru ca omul de știință să poată folosi izvorul direct, nu numai prin intermediul traducerii. Cea de a doua carte va fi închinată vieții și activității lui Vin- cențiu Babeș. Babeș este un mare nedreptățit și va trebui restabilit ia mod imparțial rolul pe care l-a avut în istoria noastră modernă. Materialul bibliografic. în mare parte inedit sau puțin cunoscut, este deja adunat și așteaptă doar redactarea și editorul. Sper că sprijinul de care m-am bucurat în tot timpul cercetărilor mele din partea aca- demicianului Andrei Oțetea și a prof. Dr, Ștefan Ștefănescu, direc- torul adjunct ai Institutului nostru, să continue, pentru ca aceste pro- iecte să devină cit mai curînd realizări. Nu găsiți utilă în momentul actual reconsiderarea unor persona- lități politice_și culturale din irecutul bănățean? Socotesc ca o cerință imperioasă reconsiderarea unor personalități politice și culturale din trecutul Banatului. In primul rînd ua trebui re- examinată viața și activitatea doctorului Paul Vasici care este printre primii români ce s-a ocupat de Darwinism. Activitatea pentru reali- zarea unității statale susținută de Damaschin Bojincă încă din prima jumătate a veacului al XfX-lea încă își așteaptă interpretul competent. Coriolan Brcdiceanu prin atașamentul față de interesele clasei munci- toare cit și prin colaborarea cu mișcarea socialistă trebuie văzut prin altă prismă decît cea de pină acum. Va trebui reexaminată și activi- tatea lui Paul Rotarii din Timișoara care a fost o remarcabilă figură de luptător. Aceste nume pot fi continuate cu altele numeroase, care au creat istorie românească în acest colț al patriei noastre dragi. Interviu realizat de PETRU SFETCA ORIZONT ISTORIA TIMIȘOAREI OGLINDITĂ IN PRESĂ (Contribuții la un indice bibliografic alfabetic) Arhiva nurnicipuilui Timișoara Documente istorice din sec. al XI 11 -Ița. Bu- letinul municipiului Tinoișoar», n*- ,!1 !" In: Studii Si ardente de istorie. S. București. Soc e- letca de șiilnt« isloriee șl filologic*, din R.P.R.. 1961. P- im—l ® , HALCESCU. NICOLAE, Trmișiana sau sc irH Istoric a Banatului Timișian. Magazin Istm le pentru DaCăa. voi. 5. L845;'1?^, BIRAESCU. GEORGE, Timișoarade al Udai: In : Gemi na / Rev. Muc. Băm 1 t-J—l nr. 4—5 {Mpt. oct-} p. 61-63 BIRAESCU. TRĂIAM. Baiului sub iuțcL VeMiil-TItnișaara, 3. nr. H ,ule *9^2 B1RAESCU TRAIAN. Banalul sub turci, „Vrț1 Ion Oarcfijii, Prezente poetiic, EPL. 1968, p. 158. t) Nkhila Sliiwacu, H elegii, EPI- tf» Al Nichila Stincscu, O viziune s «rtiniMrtelw (PovnU. EJL. 1969. Dar, poetul care a parcurs, cel mai meticulos, teritoriul tradiției, asimilind 2 in stihuri de perfectă clasicitate abaterile demiurgului modern, fără salturi spectacu- loase, dar cu o tăcută și triumfătoare răbdare, exemplu pentru generația tinără, este Ștefan Auguslin Doinaș. Niciodată, de Ia Arghezi încoace, balada nu a cunoscut o mai puternică radiație cultă, elegia o mai discretă punere în emoție, versul o mai tulburătoare simetrie melodică de construcție ți sens ca-n poezia lui Doinaș. Unii critici l-au acuzat de uscăciune, alții de un prea pronunțat ton trubaduresc, ori de o prea apăsată comentare analitică a ideilor, poelu) însă rămîne el însuși neoroman- tic și neoclasic, rămîne Doinaș pină la ultima vibrație a versurilor pe care le sem- nează-n presa literară, ori de la „Cartea mareelor", la volumul selectiv „Ipostaze", apărut în colecția „Albatros". Uneori însă ți pe cîmpul pe Care noi îl luăm în dez- batere există sinuoase plecări spre un reper luminos, pentru că, dacă interpretăm dintr-un alt unghi fenomenul poetic, întreaga optică se schimbă. Să zicem că tradiția înseamnă ceea ce a fosl ieri inovație, sau că inovația e tocmai continuarea modernă a tradiției, ori, mai explicit, inovația de azi e ceea ce se va numi miine tradiție, atunci insă se simplifică un capăt al problemei iar celălalt se complică, intrînd riscant în umbră. Pe măsură ce analizăm productul liric al acestei generații, argumentația noastră, oricîf ar fi de pregnantă, rămîne oricînd deschisă adăugirilor, Pentru că orice critic, oricît fler și simț al valorii ar avea, nu se hazardează in a fixa de pe acum ierarhii în -constelația poeziei românești, deoarece fiecare an editorial ne oferă surprize in acest domeniu, etaborind uneori mituri și consacrări, alteori egalîndu-le. Nu încerc aici să deschid pagina unor adevăruri, care și așa se cunosc. Dar iată că sentimentul unei intrări într-un labirint, nu mă părăsește, totuși, contemplînd ceea ce e astăzi poezia la noi. Nu neg faptul că există mari poeți pe acest tărîm al Mioriței, nu neg ceea ce are de pe acum o carte de vizită în ceea ce privește unele nume strălucind pe coperți și-n revisie, poale mai des decît ar (rebui. Și tocmai despre inflația lirică aș dori să vorbesc, despre acele semnături care insistă să se mențină ca prezență publicistică, fără acoperire în aurul autenticității, și, mai ales, fără acea diversificare de ton ți nuanță care slîrnește razele interesului nostru, gata să apună în descurajare. Celălaltă lață a acestui pericol e împămîntenirea unor nume pe care -u nimic nu le mai poli mișca, chiar dacă de atunci a crescut mai înaltă iarba în jurul lor decît gloria cu care-i investise critica la un moment dai. Nu găsești un articol în care să nu fie citați Nichita Stânescu. Ilie Constantin, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, fon Gheorghe, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Leonid Dimov, chiar daca unii dintre ei se susțin doar prin paginile ce li sc deschid exa- gerat de generos, ori prin prea desele apariții editoriale. în așa fel încîl să rămîn â ulintații ostentativi ai tinerei poezii. Ați văzut vreodată vreun articol dedicat altor tineri poeți decît cei amintiți, sau vreo pană de critic îndreptată intimplător și spre zonelejirice din celelalte părți ale țării? Dacă unii ar răspunde că foarte rar, cu aș zice că asemenea îndeletniciri sînt inexistente. Se mai ridică în ultimul timp niște voci precum Dan Laurențiu, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Mîrcea Ivănescu, mai palide sau mai luminoase, oricum, critica s-a mulțumit să constate, fără prea multe diferențieri, că se mai simte și alt abur poetic decît cel ce se ridica, împins de trîm- bițe, acum dțfva ani spre înălțimile definitivei consacrări. Nedumerirea noastră rește cu cit ne îndreptăm spre descifrarea modului cum încearcă să se afirme cei înzeslrați cu această flacară vizibilă ori nu. Chiar dacă în ultimul timp numărul re- vistelor literare s crescut, păcat că nu și ăl edilurilor. probabil că într-un viitor nu prea îndepărtai ne putem retrage afirmația, bătăile la poarta publicării rămîn de multe ori zadarnice. E adevărat că unele dintre talentele autentice triumfă pînă la urmă, dar altele, cu siguranță rămîn asfixiate de timiditate ori de primele sau repc. latele eșecuri în ceea ce privește afirmarea. Pătrunde insă lot mai des în reviste un •soi de poeți bine hrăniți cu toate literaturile, care oricînd sînt gata să scrie poezie sau proză, critică literară sau orice altceva, cu o dexteritate a scriiturii vecină cu „geniul", Dacă-i scuturi însă puțin, observi că nici măcar nu și-au propus un crez estetic, ci așezați in fața unui examen de conștiință, acești rafinați confrați ai noștri n-ar fi totuși in stare să-și dea viață pentru versul ori poemul pe care-1 scriu. Dă- ruirea în arta lor e de condei, nu de suflet, ei nu se angajează, ei contemplă și con- stată, cu deslul de sfintă neutralitate, nu se aruncă în lupta deschisă pentru acel „ceva pentru care merită sa pierzi o corabie"4), șl ceea ce e mai dureros e că eî numesc toate acestea subtilitate, ori rafinare a limbajului, Inovația de care ei fac paradă, compusă din uscăciune și asociatii hazardate de cuvinte, la o privire mai atentă, nu se arată a fi decîl pură imitație pe care acești urmași lîrzii ai lui And™ ORIZONT S Breton se încăpățîneazâ să o cultive încă pe malul Dîmboviței, al Someșului, ori al Begheîului. E de neînțeles și avîntul criticii către asemenea produse lirice, incadrîn- du-le cu superlative colorate în nu știu ce curent european de ullima oră, dar de minimă rezistență în fața timpului4). Alteori însă, dintr-un spirit sufletist exagerat, toi ce poartă etichetă de clasic, de tradițional, primește bilet de liberă trecere spre edituri șl reviste, fără o analiză temeinică a cuantumului de originalitate, ori de epigonism ieftin, care prin anemie verbală a ajuns la saturație. Acestui epioonism al unei versificări facile după multiple tipare celebre îi opui cu dragă inimă formule ori creatii lirice moderne chiar dacă mai încîlcite ori mai obscure, dar cel puțin mai sigure de existența unei zbateri autentice. Adevărata poezie se află undeva la mij- locul acestor înclinații, prima fiind cea a împingerii inovației pînă la obscuritate, iar cea de-a doua, baterea comodă a pasului într-un tradiționalism static, Deci dincolo de tradiționalism și înainte de modernism se scrie poezia viabilă, problematică si cu sorți de izbîndă în durabilitate. De obicei acești poeli sînt puțin luați în consi- derație; ei nu frapează, nu declanșează șocuri spre atenția criticii ori a publicului. Ei nu rămîn nici între cunoscutele maluri clasice, dar nu (rec nici prea denarte de sensurile avangărzii. Poezia lor curge și se continuă firesc în ritm cu evoluția trep- tată a psihologiei poporului, în consonanță ascendentă cu sufletul răbdător al ano- timpurilor care unite abia merită denumirea de t'mn, Departe de salturile spectacu- loase. versurile lor se adresează prezentului continuu, nu unui viitor abstract (nu trebuie prin aceasta să se înțeleagă că ei sînt lipsiți de spirit vizionar), ei vin cu viața în întîmpinarea artei si cu arta în întîmpinarea vieții. Călinescu spunea că : „poeții cred că cea mai ieftină furtună e aceea care răstoarnă coarnele cerbilor1'*) referindu-se cu arest aforism la furtunile lăuntrice, nu cele verbale, la furtunile care au o funcție în spațiul uman, nu între pereții unui pahar cu apă. Aceasta nu-i decît o metaforă care invită la ardere, la participare. Dacă cuvintele nu sînt ale noastre, să le facem să devină, cu atit mai greu e să facem și tăcerile expresive, să surprin. dem incomunicabilul în zona unde el e gata să se divulge.") Și se parc că metil adevărati găsesc resurse plastice pentru zugrăvirea acestui zbucium al culorilor tăcute din sufletul omenesc. Se mai ivesc și alte probleme, de cele mai multe ori consumind energii și pagini. ea în final să se constate zădărnicia comenlării lor. Una dintre acestea este conflictul dintre generații.*) Ea pornește din subiectivismul criticii tinere care din dorința de-a epata, ori de-a stîmi pasiuni în jurul unor nume, pentru o extragere senzațională din anonimat, neagă părți apreciabile din ce s-a creat pînă azi. opu- nindu-le un autor la prima carie, ori volume care n-au alte merite decît acelea ale unei formule ce s-ar părea că depășește ori le sparge pe toate cele existente pînă azi. De acT unele afirmații că abia de-aici începe poezia, că încifrarea sensurilor poetice, „sobrietatea" sonoră a expresiei, modernitatea excesivă sînt singurii sorți de izbîndă al lirismului actual. Articolele Iui St, Ațin. Doinaș din ..România literară" despre „.Moda poetică 1968" sînt repere admirabile pentru clasificarea unor prin- cipii estetice, norme și viziuni, necesare în orientarea poetului tinăr. Alteori însă scepticismul cu care este privită poezia lînără e de-adrephd deprimant. Pentru unele straturi de cititori ori chiar de critici, orice tendință de a inova e privită cu suspi- ciune, cu inaderență, dacă nu chiar cu opacitate. Se mai aud acele suspine lacri- monarde care decretează gustul definitiv pentru un anumit gen de poezie, regretînd în gura mare că nu se mai scrie poezie ca pe vremea uneia sau alteia dintre marile noastre stele lirice românești, Noi, însă, tinerii poeți, care am fost martori la stin- gerea lui Blaga sau Arghezi, lui Călinescu sau Vîanu, trăim cu sentimentul răspun- derii de a continua marea lor cărare începută, de-a umnle acele goluri în cultura țării oe care ei le-au lăsat odată cu fringerea firului vieții. Vrem să continuăm *), nu să rupem cu tradiția, vrem să adăugăm acele raze necesare soarelui întreg al poeziei care strălucește din ce în ce mai deplin pe pămîntul Mioriței, pămînt în care nu trebuie numai să se stingă luceferi, ci cel puțin în aceiași măsură trebuie să șî răsară. Deci rolul poeziei tinere mi se pare cu atit mai nobil cu cit încearcă să-și asume răspunderi în timp, Tn întîmpinarea inițiativelor de promovare a poeziei tinere, editurile cît și revistele literare, receptive șl optime, se angajează într-o mereu de- ORIZONT <) Andrei Dtirabrăvennu. Oase de «wAWi, EPL, 1969. 5) N. Golanii. dmore "oezia Iul C-isu ^incSUi Orizont nr. Uriașa. *1 G. CMIInȚ-tcn, Cronicile notimistuluL EPL. 1966. i) Mlfiai Dlsconewu. Virtufile tradiliei, Arge», nr. 4, 199". •I Radu Bourcanu. Falsul conflict dintre generalii. V, R. nr. 9/lfKS. pistare de toci care au ceva de spus acestor ani și acestor oameni. Poate că nu e S chiar greșită idcea de a încuraja chiar plutoane întregi de poeți, care numai prin mari ți de durată decantări, scol în lumină valori ce nu ne vor înșela așteptările. Chiar ți acele nume mai șterse, ori mai puțin distincte, contribuie la piramida in vîrîul căreia cred că vor străluci cîteva prezențe poetice demne de încrederea vizio- nară a marilor noștri înaintați.Ifl) Fenomenul liric contemporan, ți ața destul de complex pentru a-l defini din- lr-o singură privire, e permanent supus unor schimbări mai bruște sau mai încele de peisaj, prin dese ți dense apariții de nume ți voci, prin preluări de ștafete care neîndoios trebuie să ducă la acumulări întii de cantitate, apoi de valoare. Și dacă, in ceea cț privește toate artele, conținuînd înseamnă că inovăm11), în poezie avem satisfacția de-a constata, sub aspectul diversității deocamdată, destule premize care ne îndreptățesc să Hm optimiști, Zeci de debulanți se înscriu anual în bilanțurile aparițiilor editoriale, sute de nume prezente prin revistele literare al căror număr crește și el, aduc, cu mai mica sau mai înaltă vigoare, destine ți temperamente, di- verse porniri lirice spre cunoaștere, care mîine Se vor contura, Nume ca Florin Mugur, sau (rh. Tomozei, Anghel Dumbrăveanu sau Doina Sălăjan, Dim, Rachici ori Adrian Păunescu. la care critica literară s-a oprit destul de superficial, ori nu s-a preș oprit, ți înclinăm să credem că aici mocnesc mai adinei comori lirice decît în alte șiruri de nume. Aț înclina să cred în încă alte glasuri cc apar destul de sporadic prin reviste ca Traian Dorgoșan. Nicolae Bădilescu, Horia Guia, Coman Șova, Dragomir Magdin, Ion l.otreanu, Duțan Petrovici, dar ale căror creații rețin cu satisfacție atenția prinlr-o statornicie a sunetului ți potentei creatoare. Vorbeam despre acele firi poetice care n-au consumat spații grafice în reviste și edituri cu excesivilate, și nici critica nu ți-a ostenit auzul apleeîndu-se spre si- nuoasa lor evoluție. în scrisorile către un tînăr poet. Rilke de altfel îndeamnă pe acest luptător cu nemărginirea să nu aștepte prea mult de la glorie, să nu înceapă să scrie decît atunci cînd a cunoscut mulți oameni și multă viață, cînd a început să se cunoască dealul pe sine. E adevărat că mirajul poeziei îi îndeamnă pe autori cam devreme la apariție, unii dintre ej uitînd de Cazul Arghezî, sau invocîndu-l destul de des pe Rimbaud și Labiș. Așa ajungem la memorabila însemnare arghe- ziană din ..Bilet pentru copilandrul care începe sâ caute cuvîntul" ”) : „Copilule incepător de frumuseți, sfiește-te de înfumurare, de orgolii, de trufie, de lăcomie. Tu ai o răspundere sfîniă. Din tine trebuie să iasă făptura nouă, așteptată încă de pe cînd omul dibuia frînt — prin întuneric, să-l caute și să-l scoată din peșteri la curcubeul luminos întins peste lume", 2. Ipostaze către autenticitate Cînd echilibrul dintre tradiție și inovație le servește pc ambele noțiuni, nu răminc decît să găsim puncte de sprijin în creația autorilor tineri cu care să argu- mentăm „mersul ascendent" '*) al poeziei actuale. E de pe acum înțeles faptul Că tratind ideea ce ne-am propus-o, de a îace im excurs la poezia tinără, oricînd putem fi vulnerabili în ceea ce privește preferințele, pentru că multe din prezențele lirice la modă azi, mîine vor păli, iar altele care astăzi tac, abia mîine îți vor dezvălui distinctul sunet în constelația literelor. Important e să constatăm gradul de intelec- tualitate șl de asimilări rapide din stihurile care abia încep să-ți ceară un loc în atenția noastră. Ana Biandiana spune în „Elegie de dimineață": „Și copiii de mici inoăfa-opr să ningă, / Și-o sa-acopere albul slaba voastră tăgadă, / Și infra-va pă- nunlul în rotirea de stele / Ca un astru arztnd de zăpadă" H). Sîînlul elogiu adus candorii și stigmatizarea celor ce-o întinează, iată doar una din temele obsedante ale ») C. CicpraRa, Sensul activ al tradiției, Sctnteia. Î4 aw/lW6. BaloUi. Tradifiic ți originalii a te. Falimifl. nr. 4, 1966 II) Cirigorc Brurjin. Contimtlnd inovam. Tribnra. 39 aug. IBW 'tiștefan BUnulcscu, iile Purcaru. Colocvii. Ed. Un. 1964. p. 111. li) Monica L*zir. Pcrenitatra Iradlțlți. Trlbura, 8 aug. 1968. >i) Riu1. ramul, din poeîia romani eonlemporsnS, El'L, 1967, p. 95. ORIZONT ~ tinerei generații de pocii, care-și dedică cu pregnanță viiturile vîrstți acestor vremi cărora versul ar trebui să le șteargă din crispare șt automatism. Pentru că noi, poeții, nu sintem puternici decît atunci cînd ne ridicăm cu cîteva mite sufletești de-asupra pămînlului, nu ca să uităm de el, et ca $3-1 vedem mai bine, șl, poate să ne vedem și pe noi înșine. „Poetul pleacă, deci, de la o con- figurație a sa interioară, pe care o edifică în afară iot ca totalitate. Bunăoară, o experință a iubirii, a naturii, a societății, a lucrului, a morții etc., se organizează toate ca întrebări în conștiința poetului" lB). A scrie. înseamnă a te elibera de apă- sarea stelelor, a te smulge din condiția ta de țarină care gîndeste. a-f mai adăuga acestui lut anonim o latură în plus: cîntecul. El te smulge de lîngă nărinți și ano- timpuri, tc readuce apoi schimbat și necopii, te încarcă cu abnegație șt culori pentru a le da mi nume cu însusi sînpele care uită, și poate tocmai împotriva uitării tre- buie să folosești cerneala. Și pentru cîntecul acesia al tău ai nevoie de cuvinte : dar cum? Le-au mai folosit și alții, si, poate, cu mai multă strălucire. Nu-țj rămîne alunei decît din aceleași cuvinte, alăturate altfel si într*alt chip trăite, fără să repeii cîtusi de puțin pe cineva, să vii pe lume cu acel fior al literelor cintate care e numai al tău. Din momentul acela munții încetează să mai fie munți, cîmpiîle și ele se al- cătuiesc înlr-o altă punere-n peisaj, bătăile inimii tale trebuie să nu se confunde cu altele, nici ca rezonanță, ntci ca ardere. Numai atunci poți fi tu, cu personalitate lirică, ori ca eu autentic. Purtătorul propriei răspunderi asupra creațiilor ne care le supui audienței publice e tot autorul, în ultimă instanță. Criticul se smtlă Ingenuu pe miini, șt spune că mi e primul care e furat de eroare, editorul și redactorul care te-au lansat nu te pot apăra. Ești singur în fața productului liric căruia din bună conștiință îi dai certificat de intrare în lume.,,e) Și apoi mai există acel puls social din care faci parte, mai există acea conștiință a poporului ne care-l exprimi, șl care trebuie să fie una și aceeași cu năzuința ta spre bine și frumos, O asemenea fire poetică mî se pare a fi Adrian Păunescu IT1 : Stafia tui BălCfSOu colindei btînd prin tară, ! Primarii de județe să știe că c ea. / A'c dă ocol de-at'ta și de aiîta vreme i Șt parcă s-ar întoarce, și parcă ar pleca. ti Arei r* pe pă^ecru nu t-an lăsat să wrfrc, / Lăsînd să intre alți în țara maicii tor, i Dorm liniștiți în praful beteag din cimitire I In fiii șr'-n nepoții t'răiți nepăsători, / Desigur, exiwnenlul mișcărilor sufletești ale unei comunități, poetul, trebuie să-și asume si sunetul lacrimei și răsunetul bucuriei, nu are voie să uite, ci să se uite, să participe. Trebuie să vorbească tn numele ierbii și al copacilor, să simtă, să-l doară, si să-și pună întrebări în locul lor: Ale petrecem tocul t dbr/nnd ăîrffn, / Cine știe jocul / De-a statornicia ? / Gindurile m’ te / Potrivim deotaUă. / Care dintre zile t Crește mai înalfâ 1 nț Privind analitic structurile lirice ale tinerilor poeți ajungem la geneza forma- ției lor, la rădăcinile din care provin ca nuanță, bineînțeles ramifieînd-o și ampliii eînd-0 apoi după forța talentului fiecăruia dintre ei. E simplu de constatat că Marin Sorescu vine de undeva din Mlnulescu, Topîrceanu și din latura ironică a lui Arghezi. Nichita Stănescu din Fundoianu, Barbu, conțin uiudu-i îndeosebi pe planul speculației raționale, și nu puțini tineri poeți vin din Blaga, sau chiar Bacovia, mergînd în* deosebi pe linia care azi poale fi îngroșată cu torturi moderne, într-o prelungire în timp care de pe acum anunță conturarea unor profiluri ferme. Să recunoaștem că șî în cazul liricii feminine, prezentele lirice precum Constanta Buzea, Gabriela Meli- nescu, Doina Sălajan, Ana Blandiana. ileana Mătăncioiu. Ioana Diaconescu, Elen:. Cătălina Prangati sini doar prelungiri de glas din Magdn Isanos, Otilia Cazimir si Marin Bănuț, polențindu-și resursele creatoare cu modulații contemporane, capabile să exprime stări de spirit ale acestei fluctuații poetice ce tinde spre limpezire. Avem în vedere faptul că dînd drum liber făcliilor spirituale tinere se ajunge la acea bogăție a frontului scriitoricesc din care miine vom avea nu puține persona- lități distincte, adevărate oglinzi estetice de suflet și inteligentă,ls). Se observă, de ORIZONT 15) Edgat Papu. Evoluția și formele genului liric, Ed. Un. 1968. P- 6. i<») Paul Georgcscu- Tradiție șl moderni talc. Gazeta ML H iulie hrffe 17) Adrian PilimMCu. Stafia lui BAW*cen. LuctUrul, 3 mal KfW. p. i- 18) Dracomir MagxHn, Orizont, nr- 12, 1968. asemenea, că și în celelalte centre ale țării, în jurul unor reviste sau cenacluri literare g: se dezvoltă o întreagă pleiadă de condeieri care nu numai că înviorează viața cul- turală a ținuturilor respective, ci contribuie nedezmințit la îmbogățirea patrimoniului literar național. Ceea ce i se poate însă reproșa onorabilei noastre critici literare e faptul că, din comoditate ori din alte motive, nu-și obiectivează analizele sau bilan- țurile cu întreaga panoramă poetică a țării, rezumîndu-se la valorile împămîntenite în metropolă. Considerații se pot face îndeosebi în ceea ce privește centrele de cultură cu întinsă tradiție, așa cum ar fi lașul, unde domină umbra și lumina marelui luceafăr ipoteștean. Razele lui nu pot fi încă apuse, dar în întîmpinarea acestor grăitoare umbre ale trecutului se ridică azi tinere vlăstare lirice, care măcar nu lasă să se stingă comorile existente, ori le preamăresc cu un adaos de patos contemporan*0) Horia Zilieru, Florin Mihaî Petrescu, Corneliu Sturzii, Adi Cusin, sînt doar cîteva din aceste promisiuni cu opuri tipărite, cu un prestigiu publicistic deja câștigat, Care ar putea urma exemplul inegalabililor înaintași. Se întîmplă șl aici un paradox; lașul e prea plin de un mare trecut literar, și prezentul parcă se intimidează, așa cum actualul Bacău în fața lui Bacovia, deși aici se pare că vin cîteva voci mai puternice să continuie glasul de orgă bacovian. Radu Cârneci, Ovidiu Genaru, și încă alții mai tineri împlinesc rîndurile noii generații chemate spre cîntecut prezentului. E interesant să mai amintim și alte nume ca Vasile Petre Fati din Constanța, Șina Dănciulescu șî llarie Hinoveanu de la Craiova, Miron Scorobete, Ion Pop, Ion Cocota, Nicolae Prelipceanu de la Cluj, Ia Timișoara Cicorge Sura, Traian Dorgo- șan, Horia Guia, Dragomir Magdin, Lucian Bureriu, Marcel Turcu. Cu aceste sublinieri intrăm în domeniul trecerii acestor tineri poeți spre zorii consacrării, spre dăttuirea profilului lor în constelația poeziei noi. în ciuda faptului că unele din aceste făclii se vor stinge probabil pe drum, multe dintre ele deja de pe acum își arată ciștigut de autenticitate, necesar în aprecierile pe care criticii în- tîmplători le aduc din cînd în cind, chiar dacă pe o suprafață mică de hîrtie tipo- grafică. Oricum, chiar și atunci cînd criticii tac? creația poetică își continuă năvala luminoasă, cu sau fără maluri, cu dorința sau nu de a fi recunoscută. Tnlr-o oarecare măsură pulem semnala însă și aportul pe care La avut critic,, în ceea ce privește familiarizarea revistelor, editurilor, publicului cititor de creația tînără. Nicolae Manolescu, Gh. Grigurcu, D. Micu, Eugen Simîon, Vlad Sorianu, Mihaî Ungheanu au salutat la timp apariția Cile unui debut marcant care avea șanse să uimească chiar41) pe iubitorii de poezie (cazul lui Marin Sorescu) oricum, e destul de dificilă sarcina criticii să prevadă în plăpîndele seîntei de azi, focurile sacre de mîine, să selecteze specificul liric și direcțiile de dezvoltare. Azi, cînd se scrie atît de multă poezie, și e bine că scrie, pentru că au existat și perioade cînd se scrie atît de multă poezie, și e bine că se scrie, pentru că au existat și perioade mai întîl, care-s viori de primă mărime și care ar putea să devină. De aci șl oare- care neîncredere în poezia modernă, peniru că găsim suficiente producții lirice prin reviste care ar putea fi semnate de cel puțin zece nume, fără să se cunoască. Poate aici critica ar trebui să insiste mai mult în depistarea diferențierii de tonalități, în sentimentul că actul creației, talentul, sînt unice și irepetabile. E bine că poeziei de azi i se impune tot mal multă mișcare a ideilor, o cit mai pronunțată Interiorizare filozofică sau problematizare a lirismului. Pentru că întîlnim destule versuri incolore, fără atitudine, ajungîndu-se pînă la inflația poetică ce coboară în umbră Interesul nostru pentru regina artelor. Se spune chiar că ar exista o adevărată industrie a stihurilor, iar minuitorii lor cresc peste noapte ca după niște simbolice ploi ale lui Orfeu. Incifrarea, însă pe care o utilizează nu puțini dintre poeții tineri, e, de obicei, o mască sub care se ascunde absența talen- tului, retrăirea, jonglăria verbală. Și mai ales cînd unii dintre autori răspund nedu- meririi publice că „eu am învățat să scriu, fu trebuie să înveți să citești", durerea noastră sporește, pentru că i se răpește în acest fel poeziei cel mai plastic grad de comunicare de care e capabilă. Poetul adevărat, poetul autentic, nu încifrează, ci descifrează, nu acoperă, ci descoperă adevăruri șl le transmite doar prin acea convenție de abstract necesar care nu e altceva decît forma specifică doar felului său de a procura emoție este- ORIZONT i*) Vtadimir Streînu, între inovație ți tradiție, Sctnlela, 27 aprilie 1966. N, Barbu. Ilustrele șl reflexivitate. Cronica, 17 febr. 1958. D. Micu. N. Mannli^cu, Lilcrtura romană de azt. EPL. 1967, p. 85. 2 tică. ^'j Poetul se Îngrijorează de soarta omenirii ți a naturii, de ploaia care nu vine șE de iarna care vine, de șenilele care încă mai asurzesc pacea pe anumite părți ale globului. Ei e mesagerul unui timp al tuturor, pipăibil pînă la porii care slnt gata să ia atitudine, să prindă grai. Nu e necesar să-i spunem poet sentimental sau poet rațional, nu, el e poet și atit. Epitetele care se adaugă după acest admirabil substantiv dinamic nu sini decît niște dantelării pe care critica 1e folosește să poată deosebi autorii unii de alții, și dacă vreți să-î înzestreze cu citeai etichetă, care, de multe ori, nu prea li se potrivește, ori după o anumită etapă efervescentă a pro- priilor creații trebuie schimbată. Poetul se îngrijorează de cuvintele care nu vin cînd le chemi, ți de cele care pleacă atunci cînd îți sînt mat arzător necesare. El c cel care ziua îți caută nopțile, iar noaptea, zorii! Sensurile autenticității pătrund în receptivitatea noastră după criteriul rezo nanțel pe care o iasă poezia lecturată, după ecoui grav și adine cu care ne încarcă. Se mat vorbește de poezia care se termină odată cu finalul lecturii, ți de poezia care le obsedează mult timp, o duci cu tine ca pe-o eșarfă-n memorie ori în suflet, cu iot combustibilul de taină ți miraj. E necesar să subliniem că în ce privește modul cum poetul își construiește acest lăcaș miraculos a! poeziei pe care ni-l pro- pmne ca unic, noi putem, după un anume gust subiectiv, să-i fim refractari, ori să-l elogiem nepermls de mult. Greșeala se întimplă și intr-un caz, ți în celălalt. Nu ne rămîne decît să-l lăsăm și pe autor, ca înainte de-a ne oferi creația sa, ei însuși, pătruns de simțul necesar al autoexigenței, să se confrunte cu sine ți apoi, după O îndelungă cumpănire a valorii versului ce-i aparține, să-l lanseze spre auzul și privirile noastre. Criticul literar, mereu cu cîntarul într-o mînă și cu tămîie în cealaltă decide lot după gustul său, nicidecum după cel al autorului sau al cititorului. Deci totul depinde de structurile care se înlîlnesc pe țărmul poeziei, de cît poale da ți cît poate primi fiecare. Acest triunghi virtual, autor-crilic-citîtor, e în deplini conso- nanță doar alunei cînd avem in față o veritabilă strună lirică, pe care rugina nu se poate depune ți n-o poate nici măcar lăsa în penumbră. Există însă cazuri cînd ori cititorul, ori criticul nu se pot întilni pe aceeași lungime de undă cu nulorul, ți in această ipostază nu știi cui ii revină vina. Ori criticul sau cititorul nu au pătruns in angrenajul intim al poeziei, ori autorul liric n-a știut, ori n-a reușit să încălzească receptivitatea celor cărora se adresează. Mai e ți o altă latură a problemei, cînd nici criticul, nici cititorul nu l-au intuit pe autor, ți dacă pe acesta din urmă nu-1 dezarmează inaderența celor dinții, el însuși trebuie să decidă și să afle singur in continuare căile care-i sînt prielnice pentru viitoarele sale atingeri dureroase cu insensibila și lotuși primitoarea iilă albă. Intr-a llă ordine de idei, există ți tineri poeți asfixiati de elogii, cărora nu le-a ajuns combustia internă, ori s-au consumat pe seama molipsitoarei îmbuibări a gloriei. Au fost poeți, sau nu au fost? Nimeni nu poale da un răspuns plauzibil. Am arătat pînă aci cîteva din multiplele (ațele ale sinuoasei existențe a tînă- rului creator de poezie. Pe unii dintre ei îi ucid birourile ți funcțiile, pe alții durerea că nu ajung la ele. Mulți nu se nasc din jenă față de marea poezie, pe care, spun ei, de bine crescuți ce sînt, că n-ar putea-o egala sau Întrece niciodată, deți n-au întreprins nici măcar un pas în acest sens. Eu cred în acei poeți tineri care sînt răbdători ți dezinteresați, în cei ce se măsoară cu anii ți cu migala, în cel pe care nu-i ating nici polemicile, nici luptele de culise ori cu voce tare pentru un scaun redacțional ori peniru o lansare editorială mai zgomotoasă și mai rapidă. Cred in acel tînăr poet, chiar neglijat de critici, care nu-i preocupat dedt de găsirea propriei formule cu care să comunice prin vers, decît de idealul confundării cu lot Ce aspiră spre frumos fără tam-lamuri și prezentări spectaculoase. Ti întind mina acelui tînăr poet, ori în ce colț de țară s-ar găsi. Pentru acea fire lirică pledez, peniru cel de- parte de zumzetul premiilor literare, la care nu aspiră, nici măcar atunci cînd îe merită, pledez pentru munca pe manuscrisul care șl ic să aștepte în liniște binemeri- £ tata pecete a afirmării. Inir-o zi, într-un an, sau în zece, stropii de aur ai acestei O izbînzi vor fi cu atit mai durabili, cu cît în ci s-a investit o existență tenace, o pa £3 timă îndelungată, egală poate cu respirația eternă a poeziei adevărate care șlie că ~ e așteptată, și apare în momente! cel mai prielnic, cînd inimile se deschid să o primească mai însetate decît iot ce se numește pe pămînt secetă. Wj Ctiar B*tt«g, Scrm.i1 Inovației tn poezie. Luceafărul. 15 febr. 1963. VAS1LE RANGA ROUĂ frunzele și ierburile îs pudrate sincer de un colb duios, de parcă eu din suflet aș fi rts și risul meu s-a risipit de fos. CLIPA ' C^m mai îmbătrînit cu-o clipă, cu -n gind, cu-n gest, cu un păcat, te-am mai ținut o dată-n brațe cu sufletul în păsări strămutat. Am ars. încă puțin. Deci e iubire în însuși faptul că exist! N'u-mi pare rău de pasul clipei — azi pentru altceva sint trist. CONSTANTIN DUMITRACUE_________________________ CINTEC DE ÎNVIAT PUIUL DE CĂPRIOARA lui N. Labiș ădurea c tot mai blîndă și verde Și doarme in munte ca un sat de pin Fumul coloană cum bate din pinteni Un cioban albastru spre cerul divin I Mamă-cărare pe unde mă duci 2 Am mai fost in somn cu visul de mină... Cînd tot așa de-ncet, tot așa de lin Presărai sub noi umbra de țărină. Hai inimă, vezi, sufletul mi-i cald De ce ți-i frică pentru -ntiia oară Iți amintești genunchii tremurînd, Și lutul împușcat cu plins de căprioară O, lege fără nume cu ispită Apa nu ține ochi în amintire Dar știu c-atunci trăiește în priviri Cînd se afundă sclipire in sclipire. Vintul tremură de-atîta frunză Izvorul rece lacrimă fior Și trec în lume primele povești Spre steaua din coliba unui nor. Iarba, de rouă se clatină feeric ORIZONT Sclipesc doi ochi aprinși în pragul frunții Pui de pădure mit de căprioară Vezi cum ne cheamă undele și munții. împăratul Prună coboară din stincd Numai pentru noi sub ceteni se-nchind Vezi, apa cum te bea, fugind cu tine Făptura mea, cioplită din lumină. E-atlt de-aproape steaua care-o sorbi De parcă ceru-ți curge pe sub bot De ce tresari? Genunea schimbă fețe Și ochii tăi trec lacrimile-nnot! în noaptea asta se descîntă drumul Și noi de-am fi un vis tot am rămine Să ne privim din umbrele albsatre Pină în ochit soarelui de miine! AURA MUȘAT CHEMARE c\ă unim fărîmele de lumină din sufletele noastre! Vom face din ele Milioane de raze Pornite să vestească universului Nașterea unui nou soare, Soarele zilei ce-o vom numi „cea dinții". REGRET czd mori dincolo de soare. Fără să-l fi văzut vreodată Să mori legănat de povestea răsăritului De povestea amiezii ș-asfințitului Ce trist să mori ducînd răsărit urile-n suflet. DORINȚA ^/)>ragul meu, azi vreau să nu ne mai jucăm de-a noi. ORIZONT Azi vreau să fii tu Și vrea să fiu eu Dezbrăcați de purpura fanteziei Goi, cum sintem doar atunci cind în singurătate Cugetul ne pune oglinda în față Să ne spunem că ne iubim Și să ne credem. orientări NIKOLAUS LENAU $1 ZĂDĂRNICIA CLIPEI ■ IIERTHA PEREZ O lume sumbră, salată de neliniști și incertitudini, revoltată împotriva nor- melor ți convențiilor care degradează pe om, o lume ce aleargă ți se zbate într-o continuă tensiune, ezitând înrre îaniezie ți viața, speranță ți dezamăgire, Nalura- fundai e văzută cel mai adesea in aspecte întunecate: peisaje mărețe de pustă în- văluite de ceață sau nori, păduri autumnale agitate de furtună sau lacuri triste cu trestiile care intonează parcă un cor misterios. întreg acest ansamblu îl găsim in opera unuia din cei mai mari poeți pe care i-a avut Austria vreodată : Nikolaus Lenau. Apariție singulară, poetul născut pe meleagurile bănățene, care alături de Byron și Leopard! e considerat cel de-al treilea reprezentant semnificativ al„We!t- schmerz"-ului, stare generată de condițiile specifice ale epocii, a concentrat parcă în ființa sa toate contradicțiile timpului în care a trăit, precum și pe cele ale propriei sale personalități, adăugind peisajului literar european notele structurii sale spe- cifice, Fire suprasensibilă, a pendulat între impulsuri și sentimente contrarii. A fost un spirit chinuit, un om în veșnică luptă cu sine însuți, mereu în căutarea de ori- zonturi ideatice noi. Posedat de voracitatea trăirii depline a vieții, încearcă totodată o continuă insatisfacție, manifestată mai totdeauna prirdr-o radicală opoziție fală de mediul ambiant ale cărui forme de viață îi par înjositoare. Ceea ce l-a dominat Insă, a fost dorința de a învinge sentimentul dualist al dezarmoniel vieții, de a trăi apropiat de lucruri, pătrunzînd în lăuntrul lor. Intuind dureros incapacitatea pro- priei sale inserții în real, aspirînd spre absolut, are mereu revelația imposibilității atingerii tui. Ființă pasionată, a îndurai cu greu îngrădirile și a năzuit, zadarnic, spre o lume a libertății. Cauza ncfericiților patrioți polonezi snu aceea a indienilor ?E, în general, a tuturor asupriților, pentru care și-a intonat cîntecul, pe măsura geniului său, i-a potențat la culme indignarea împotriva știrbirii „drepturilor na- turale", considerată de el o abatere de la adevărul firii. A căutat răspunsuri în știință și s-a văzut și mai adînc scufundat în nedumerire. Unui început de studii juridice îi urmează un an de studii filozofice, apoi de agronomie, abandonate pentru studiul medieînei și acesta în curînd părăsit. Avea obsesia adevărului nelimitat și imposi- bilitatea atingerii lui îl aruncă în disperare: „Ce fel de știință mai e și cea la care mereu se spune: problema aceasta încă nu e elucidată sau aici părerile sînt diver- gente. Mai e aceasta știință, mai e aceasta cunoaștere ? Vreau lumină, vreau clari- tate t“ — exclamă Lenau exasperat de granițele științelor vremii. Contactul cu di- feritele curente de gîndire ale timpului l-a făcut să oscileze între catolicism, spinozism sau ateism, în căutări tragice, pentru el. de nerezolvat. Refugiindu-se în dragoste, gonind „veșnic rătăcitor" prin orașe, țări și continente, supus parcă atracției irezistibile a ceva „îndepărtat" și „străin", nedefinit și inexprimabil, care să-l ajute la desfășurarea deplină a personalității sale, are mereu senzația inutili- tății, a imposibilității realizării ideale, iar căderile pe solul dur al realului ÎI duc în cele din urmă la demență. Oscilațiile șî conlradicțiile operei au prilejuit exegeților lui Lenau să con- cludă diferii, să accentueze o latură sau alia a scrisului său, să ajungă la rezultate finale nu rareori deosebite intre ele. Creația tenauiană a fost astfel înfățișată uneori exclusiv prin prisma ten- dințelor ei revoluționare, alteori neaderența poetului la real, contrastul adînc simțit între idealurile înalte șl formele de viață umilitoare au fost explicate doar prin cauze personale și subiective. Incepînd cu ultimele decenii ale secolului nostru se încearcă încadrarea lui în concepții moderniste, marele poet fiind definit, între altele, ca precursor al literaturii existențialiste. Peter Hărtling, autorul unui roman avînd ORIZONT S ca personaj central pe Lenau (Nîernbscit oder der Stilistand, Slultgart 1964) situ- ează scriitorul, exagerat credem, sub semnul disperării, al vidului și dezagregării, ii arată trăind o existență subminată de senzația absurdității vieții, un SeinzumTode (Heidegger). Scrisul lenauîan se relevă adesea, e drept, ca o imagine a strădaniilor indi- vidului rătăcind în căutarea certitudinii, dar nu și a acceptării resemnate a zădăr- niciei și absurdității. Deosebit de sensibil la lot ce e „împotriva firii", Lenau înre- gistrează „abaterile de la dreptate", semnele dezagregării într-o societate ostilă adevăratelor valori, dominată de mecanisme și prejudecăți, cu scopul evident al opoziției. Una din cele mai frecvente modalități interpretative însă este aceea care-i explică opera din unghiul unei profunde melancolii și neliniști. E linia tradițională de interpretare, pe care o urmează șl exegeze mai recente, între altele, prezentările lui Ermatinger sau Witkop. Scrierile lui Lenau apar simplificate pornind exclusiv de la melancolie cu trăsătură dominantă, pentru că opera sa conține numeroase și diverse elemente care nu pot fi reduse la același numitor. Viziunea întunecată asupra existenței este totuși ceea ce impresionează cel mai puternic fără a epuiza, desigur, sensurile operei atunci cind se încearcă descifrarea variatei lumi de chipuri și situații care evoluează pe ecranul operei sale atît de dominată de subiectivitate îneît peste lot îl regăsim pe poet proiectîndu-și propria dispoziție, propriile-i trăiri. în scrierile sale, intr-adevăr, Lenau s-a înfățișai mereu pe s'ne, Savonarota, călugărul dominican răsculat împotriva dogmelor și ars ca eretic. Johannes Zizka, eroul ceh al războaielor husite, însetat de libertate și chiar sectanții anticatolici francezi (Die Albigenser) răzvrătiți contra ierarhiei calolico-feudale, nu sînt decît lot alitea ipostaze ale lui Lenau, La fel și Paust din poemul cu același nume, purtător al unei concepții de viață individualisl-nihilisie, sau Don Juan, care, năzuind ca și autorul spre satisfacțiile sublime ale dragostei absolute, ajunge în final să respingă viața în numele unui pesimism total și' generalizat, se relevă ca făcînd parte din numeroasele autoportrete ale scriitorului presărate în mai toată opera. Motiv literar de indubitabilă forță de atracție, motivul fauslic a general după 1832, data apariției pârlii a II-a a operei lui Goethe. și pinii la siîrșitul secolului nl XIX-lea, opt alte variante numai în țările de limbă germană, printre care acea a lui Lenau, în ciuda obiecțiilor ce sc pot formula la adresa ei, este cea mai de seamă. Reînviind mitul fauslic într-o formulă proprie, Lenau figurează în poemul său dramatic Fauni (1836) tragedia însingurării, a individualismului și nihilismului inexorabil damnat de istorie. Spre deosebire de Goethe, al cărui erou este mntuit pentru că descoperă ca valoare supremă a vieții activitatea și creația, Lenau valo rifică legenda faustică din unghiul incertitudinilor și îndoielilor care-l stăpîncau. al încercărilor dureroase de a sc salva din noaptea neștiinței și de a împăca, fără suc- ces, dogmele religioase cu libertatea de gîndirc, teisrnul cu spinoeîșmul sau ateismul. Soluționarea conflictului dintre aspirațiile eroului spre adevăr și limitele cunoașterii, dintre personalitate șî societate poartă amprenta pesimismului. Eaust nu mai poale suporta povara unei solitudini glaciale, și, despărțit de natură și divinitate, cade, pradă disperării: Ich habe Gottes midi entschlagen Und der Natur, in stolzem Hassen, Midi in mir selbst wollf ich zusnmmenfassen ; O \Vahn, ich kann es nicht erlragcn. Mein Ich, das hohle, îinstre, karge, Umschauerl mich gleich eîncm Sarge Im Starrkratnpf wilder Eigensuchl Warf mich der Tcufel in die Schlucht."') ORIZONT i) „M-sm Izblvit Dumnezeu Și deal nnlurii chin In inindra urA, SA nu mai sulAr dt-O iluzie pură, SA regăsesc In mine crezul meu. MA-nvIhue asemeni sicriului deodaf Chiar nropriii-ml cu. sârâcAclos ți-ntunecal. M3 zvtrlcn luptă singur. el, sSlbaicc Șl diavolul ml cerc prlpastiel ostalec*. E.L.U., 1989. Camus, lonescu, Beckett și alții, expre- sia unor zguduitoare mărturii privitoare la condiția umană, expresie lot mai mult solicitată de experiențe de natură socială, științifică sau metafizică. Ampla demonstrație cu caracter comparatist-istoric dobîndește prin ex- celență valențe de argument concret prin raportarea ei la capitolul introdu- cere care aduce în prim plan o încer- care de a defini din punct de ve- dere teoretic accepțiunea modernă a alegoriei și relațiile ei cu alte modali- tăți de exprimare a realității în artă — simbolul, arta mimetică etc. în viziu- nea Vereî Călin alegoria, desigur in sensul actual al termenului, devine o entitate extrem de elastică și complexă deoarece se remarcă fenomene de mu- tai iune cum sînt cele de la mit la ale- gorie. specifice epocii elenistice a lite- raturii Greciei antice, sau de la alegorie la simbol, Identificat de cercetătoare mai ales tn literaturile contemporane dar al cărui început poate fi observat încă în romanul Călătoriile lui Gulliver al lui Jonalhan SwifL Astfel, alegoria — „artă arhetipală" în concepția autoarei — va fi urmărită în cartea Alegoria șl esențele, cu toate implicațiile filozofice si estetice, de ța geneza ei prin desprinderea (rentată din mit (în conștiința epocii elenistice pne- mele homerice șî cele hcsîodice sînt in- terpretata și în alte sensuri decît cel religios), ștabilindu-se apoi evoluția ei de-a lungul veacurilor 1a VfrplPu, Danie, John Bunyan, Spenser, John Donne, Swjft, VoJIaire și. după ce se va semnala fenomenul de eclipsă în secolul al XlX-1ea, alegoria se va bu- cura de o îndrăzneață și totodată sub- tilă demonstrație a actualîlătil ci în capitolul al treilea semnificativ întitulat Resurecția alegoriei. Una dintre calitățile fundamentale ale cărții profesoarei Vera CăFn constă în faptul că autoarea nu se limitează la o tradițională expunere istorică a Z periplului alegoriei in literatura univer- O sală, ci operează un excelent act de g literatură comparată atunci cînd fixează q acele tipare alegorice, cu valoare emi- namente structurală — coborîrea în In- fern, tipul Eoeryman ele. —, care de-a g lungul secolelor au dobindit o atit de bogată polivalență de semnificații. Astfel, cea mai recenta carte a Verei Călin dobîndcște valoarea unui amplu ți științific argument în favoarea opi- niei care consideră pe bună dreptate alegoria ca fiind o necesitate a spiritu- lui modern deoarece această modalitate pur literară „se acordă eu tendința tu- turor artelor contemporane apte găsirea unul limbaj esențialieat". I>in această proprietate intrinsecă izvorăște și per- manenta ei ariaalitate. CORNELI! NISTCMi Aram Frenkîan: „ÎNȚELESUL SUFERINȚEI UMANE LA ESCHIL, SOFOCLE Ș| EURIPI0E* ORizom Farmecul ți valoarea studiilor lui Aram Frenkîan provine din rigoarea cercetării textelor. Aria sa de investi- gație este imensă: de ia interpretarea cile unui cuvinl din manuscris pînă la situația socială ți politică a lumii elene, de ia relevarea unui detaliu de tehnică dramatică pînă la cele mai generale aspecte ale gîndirii contemporane au- torilor. de la subtila observație asupra psihologiei personajelor pînă la cuprin- zătoare descrieri a procesului de creație. Un filolog expert se unește mereu cu un filozof înțelept, un istoric avizat cu un literal pertinent, totul dinamizat lă- untric de o mare putere de înțelegere a sufletului omenesc în diversitatea ma- nifestărilor sate. Căutînd să releve cu precizie maximă înțelesul pe care marii tragici îl dan suferinței amâne, regre- tatul învățat circumscrie de ffedare dată textul, laolaltă cu complexa sa condi- țiogare. tJar Aram Prenkian nu glosea- ză, modernîzînd, pe marginea moștenirii etene. WimpotrM. ef insistă asopra ' miri ficați Hor indeniablle pe care o a- umită atitodine, un amrmît gest, o formulă sau O afazie le aveau în rto meniul istoric de afonei pentru cetățe- nii greci ți cu cit expunerea sa este mai exact științifică, mai pătrunsă de probitate Istorică, cu cît reconstituire»! psihologiei creatorilor precum și a per- sonajelor este mai minuțioasă, mat argumentată, cu atit trăsăturile nemari- ’) Editura pentru Litcriiturii Universală. București. 1909. Text Integral, pregătit pentru tipar in IMS toare ale celor trei întemeietori al cău- tării unui sens în Europa pentru sufe- rința omului se degajă mai limpede, făcîndu-ne să regăsim implicate in ele neliniștile, înseninările, nemulțumirile, indignările, speranțele și cutremurele mereu renăscute ale omului în fața des- tinului său. Aram Frenkîan caută, pe baza unei informații vaste, o empatetică întîlnlre cu marii tragici de dincolo de milenii. El încearcă să ne transpună în starea de spirit de acoto și de atonei, averti- zîndu-ne adesea asupra eventualelor ispite ale atribuirii unor complexe etice și afect ice ulterioare dezvoltării antro- pologice. Și totosi, din chiar cinstita circumscriere istorică și filologică re zaltă, mai puternic și mai nuanțat decît din multe lucrări de modernizare fante- zistă, corespondențe adinei cu prezentul. Aslfel, ampele analize pe text a trage- diilor. dramelor și fragmentelor lui Euripide. ni-| învederează convingător drept primul mare inovator conștient, primul mare autor de experimente lite- rare a cărei opera, cel puțin în parte, ne-a rămas. Euripide, așa cum ni-l pre- zintă Aram Frenkîan. a fost un om re punea în discuție ideile gala primite, atît cele religioase cît și cele de tehnică literară. El și-a asumat destinul riscant de a înnoi tragedia, cu elevațiile și prăsirile. cu necuviințele șt girtgăș-'ite, eu iluminările și Vicleniile, cu sftelite. reconcilierile și sfidări te, cu nestema- tele și ci» balastul. CU tot binele s} tot răni ce decurg din temeritatea civică și estetici. Relevtnd tribulațiile atitudinii lui Eurinicte față «ie zei. punînd în lu- mină calitățile și defectele construcțiilor Mie dramatice, caracterul fantezist și aventuros- al muMor subiecte, îndrăzne- lile în tratarea unor vechi mituri, nou- tățile introduse în structura imaginii ar- tistice, dar mai ales descoperirile safe psihologice. Aram Prenkîan realizează tm adevărat portret ai artistului tragk ca om linăr. Intr-adevăr, Euripide ponte fi mai bine caracterizat ca un tînăr :n fața wnor zel bătrînî șî a mior instituții în- vechite. El are chiar ceva de adotes cant, cu temerile, adorările, ironiile, arogantele, tandrețea, oatos*!. nervozi- tatea. exfremismeie, stîngăcKle, exaltă- rile, melancoliile și indignările sale Pentru Eschil. zeii erau tineri, precum subliniază pregnant Aram Frenkian, iar oamenii își luau răspunderile în fața noii ordini, sunerioare. mai echitabile, introduse de zeii cei noi. In Orestia, su- ferința umana arc un înțeles deopotrivă divin și social; theodiceea înscăunează dreptul ți legalitatea printre cetățenii Atenei. Procesul, de fapt, se încheiase mai de mult. Eschil ar li, după crite- riul modern, un autor de piese istorice, pe cînd Sofocle ar fi unul filozofic, iar Euripide, un autor de actualități. Eschil probează dreptatea zeilor care, în ultimă instanță, se dovedește lolisdoare oa- menilor. Sofocle face manifestă torța transcendentă și incomprehensibilă « zeilor, dar și valorile intrinsece ale su- fletului omenesc. Iar Euripide ? Euripide nu mai e sigur de nimic, el rmite ipo- teze și inventează ihtoseit mechanes și sfîrșitul fericit, adevărate happi-ends u- neori, care, dacă nu sînt cumva ironii, alunei sînt speranțe de sorginte popu Iară străveche în triumful miraculos al binelui — șî iată astfel cum Euripide, ca alți inovatori ce i-au urmat, înno- iește prin regăsirea tradiției. Cu egală atenție și simpatie se a- propie Aram Frentrian de toți trei marii tragici greci. Daci aici i-am dat pre- ferință lui Euripide, e numai fiindcă de acesta noi ne ocupăm in general nefi- resc de puțin. Prin creația lui Enescu- Edmond Fleg. prin Gide sau prin alții, dilema oedipiană se repune mereu din nou și astfel Sofocle e o prezență acti- vă în plin secol XX, Totuși, ceea ce astăzi se actualizează nu este înfiorarea religioasă in fața lipsei de înțeles a nenorocirilor pe care zeii le hărăzesc murilor: for. ci ideea nouă întruchipată în Ocdip la Coloana după care omul se mîntuiește prin puritatea sa interioară. Cu Sofocle, omul începe să fie ceva mai mult decît fa plete sate: el devine o conștiință, o subiectivitate, o intenționa, litate pe care zeii ii pot strivi dar nu și pîngărl îl pot sili să comită cele mai abominabile păcate, dar nu și să le dorească: omul are de acum înainte un suflet care decide vinovăția sau ino- cența, valoarea unul individ sopns ero- rilor. La Euripide, conștiința este dra- matic solicitată pe mai multe niveluri, atit raționalitatea cît și afectivitatea slut divizate, contradictorii, Sofocle ■ reează paradoxul unei conduite monstru, oase și a utteî conștiințe curate. Euri- pide descoperă complexitatea făpturii umane și poate că această bogăție lă- untrică îî face geloși pe zei: hybrisu! •uripidian este înflorirea vieții in- terioare. Cartea Iui Aram Frenkian este fru- moasă, fiindcă ne invită să ne gîndim 18 vechii eleni ca Ia niște conștiințe vii. ALEXANDRA INPRtrȘ Emil Vora t „POARTA DESTINULUI" La Emil Vora calmul esle asemenea apei, ascunde un chip nevăzut in adine, un dramatism demn, întrezării în stm nificații: „Ochii tăi, mai ales. îmi vor- besc de-O toamnă mohorită / în care trecătorii aveau figurile verzui ca tacu- rile. / far noi. gmdurile tainice și ne- sfîrșite ca veacurile'. Sentimentul care predomină în pri- ma parte a volumului este tristețea, deprimarea sonică a dezrădăcinării, te- me comune liricii din epocă, tratate uneori nediferențiat de stiluri și modele celebre. Un peisaj sufletesc prea puțin variat se alimentează din trăiri și re- venire la mit, la ideea obsesie, obsesia însingerrArii, obsesia evadării; „Intoar- ce-te, / Din țara viselor cu idoli de pă- mînt; / întoarce-te / Tn ochiul de argint al apelor, / în căminul înzăpezit de tini pla mamelor. / Aprinde-n sufletu-ți lu- mini de slearină / Pentru morții ador- miți lingă focul iernii". Expresie a adevăratei maturități cic- lul „înaltele vînturi' dă osatură lirică volumului. Constiturnd-sc In substanță pe ideea existenței de ironl, ciclul amin- tit face saltul de la faza descriptiv spasmodică a războiului fizic la reflecta- rea lui în conștiință, Evitînd dramati- cul de efect, poezia se mută spre dra- maticul de semnificații. Trecerea 1a o teză poetică mal re- centă a însemnat totodată și trecerea fa tm climat de sublimare sufletească re- confortant șî fn același timp s-a adlncit șl forța incantorle s reflexivității poe- tice : „Și lumină lumina lumină / Peste arsa vatră din plinsu-mi / Și Marele Unu / Niciodată nu se termină / Și poate eu însumi11. ADRIAN MUNȚII' V, Marin, Ion Munteanu, Oh. Radulovici; „UNIREA BANATULUI CU ROMANIA* Lucrarea recent apărută, rezultat al muncii unui colectiv de cercetători timișoreni, constituie o prețioasă contribuție la cunoașterea unor mo- ORIZONT 2 mente importante din viața românilor bănățeni. începând cu o prezentare cri- tică a unor lucrări istorice, apărute în țară sau peste hotare, care conțin fapte legate de mișcarea sociabnalionnlâ a bănățenilor, primul capitol al cărții tre- ce la o succintă prezentare a istorici populației din Banat, din timpuri stră- vechi pînă la sfîrșilul feudalismului, bazindu-sc pe urmele materiale scoase la iveală prin săpăturile arheologice, pe documentele și cronicile evului mediu. Din prezentarea materialului faptic re- zultă intenția autorilor de a sublinia ideia originii comune a poporului ro- mân, a continuității populației daco- române pe teritoriul Banatului, a pre- ponderenței elementului românesc în acest ținut și a permanentelor Irgăluri ce au existat intre români, indiferent de teritoriul ce-l locuiau și care „au adâncit apropierea pe toate planurile vieții sociale, economice, culturale între ținuturile locuite de români, au creat treptat țoale acele elemente de bază necesare afirmării năzuințelor sale de închegare într-un stat unitar" fp, 11), Același capitol al lucrării tratează în- ceputurile mișcării românilor bănățeni pentru libertate socială și națională, re- liefând roiul maselor populare și a unor intelectuali români ridicati „din rându- rile țărănimii, meseriașilor, învățători- lor sau grărrcierîlor români11 și care au militat pentru realizarea năzuințelor „acelora din mijlocul cărora au plecat" (p. 47). Cărturari de scamă ca Dimitrle Țîchîndesi. Constantin DfaConovici Log a ș.3. s-au străduit si ridice nivelul cul- tural al poporului și, prin aceasîa, să mențină mereu trează conștiința națio- nală, lU'-t'nd, totodată, pentru inlrodu- cerea unor reforme ca re să ușureze viața poporului. Capitolul 11 at cărții ne si- lucnză în cadrul evenimentelor din sec. XIX șî începutul sec. XX cînd, datorită unor necesități obiective, bazate pe evo- luția șî grade! de dezvoltare al forțelor șî relațiilor de producție, lupta de eli- berare social-națională întră într-o pe- rioadă de avînt și ideea de unitate de stat din scrierile cărturarilor bănățeni „primește forme de manifestare con- cretă" (p, 55), -Subliniind din nou rolul maselor muncitoare de la orașe și sate în lupta de eliberare socială și națională, autorii relatează aspecte ale mișcării greviste muncitorești, la care pari'eipă munci- torii ramăm, maghiari, germani, sirbl, dovadă a internaționalismului mișcării ORIZONT muncitorești. Se fac referiri și la adân- cirea legăturilor între mișcările munci- torești de pe ambele versante ale Car- paților, cons'derindu-se că acestea ex- primă năzuința muncitorilor spre uni- tate, Intensificarea luptei clasei munci- toare a lost sirius legată de avînlul miș- cării țărănimii și a celei mai mari părți a burgheziei șî intelect ualUă iii româ- nești, care-șî intensifică activitatea pe plan parlamentar și pe plan cultura!. Autorii exemplifică acțunile politice și culturale ale Airgheziei și intelectuali- tății, din care reținem: programei: și acțiunile din timpul revoluției de la 1848—1849 și din 186^ Cînd Curtea de la Viena hotărăște să înglobeze Bana- tul la Ungaria ; programul generalului Traian Doda pentru grănicerii români dîn Banat, redactat în același timp cu Pron unei a meniul de la Blaj; întemeie- rea Partidului național al românilor din Banat și Ungaria (1869) ce adoptă un program, Care ca și cele menț'oimte mai sus, Includ „o serie de revendcări ce coincideau și cu năzuințele maselor populare" (p. 79) : redactarea unor lu- crări prin care cărturarii bănat ni se pronunțau pentru respectarea drepturilor poporului român sau își manifestau în- crederea în posibilitatea desăvirșîrii uni- tății de stat a român;lor; întemeierea a- sociațHor culturale, existente în majorita- tea localităților românești, care „prin întreaga lor activitate, au fost o lungă și neîncelnîâ străduință dea ridica, în pofi- da multor opreliști, pături cît mai largi fa mișcarea de afirmare naținoală" (p. 87) și activitatea depusă de filiala asocia- ției „Astra" din Banat care a răspândit cultura națională In păturile cele mai largi, șî a încercat să stabilească „le- gătură organică și unitară între dife- rite ținuturi locuite de români" (p-W). Autorii subliniază ideea că. Indife- rent de forma ce a îmbrăcat-o *upta pentru libertate și imitate națională,ea nu a fost izolată „împlelindu-se strins cu acțiunile celorlalte naționalități asu- prite din întregul Imperiu austro-ungar, dar și cit forțele progresiste din Ro- mânia" fn. 91), dovadă sprijinul acor- dat de „Liga culturală" luptei pentru unire a românilor din Banal și Tran- silvania, Capitolele Uf șî JV ale cărții înfă- țișează cititorilor lupta românilor bănă- țeni în perioada primului război mon- dial imperialist, stimulată de consecin- țele negative ce le-a avut războiul asu- pra situației maselor, ca și de victoria Marii Revoluții Socialiste din Octom- brie. Anii 1917—I9i8 marchează mo- meniul culminant al luptei social-na- țîonale, a luptei pentru desăvîrșirea unității statale. Lupta antirăzboinică împletită cu lupla antihabsburgică a muncitorilor și a altor categorii sociale de oameni ai muncii de la orașe a dus, în toamna anului 1918, la îngrădirea puterii sau la înlăturarea vechilor auto- rități de stat auslro-ungare, la consti- tuirea de către proletariat a sfaturilor muncitorești ți gărzilor muncitorești, precum și la cucerirea unor libertăți de- mocratîce. în același timp, în satele bănățene se desfășurau lupte țărănești de mari proporții care ..au creat condiții mai fa- vorabile luptei pentru un regim demo' cratlc. croind totodată și nremizele eli- berării naționale a Banatului ți posi- bilitatea unirii sale cu România" (p. 140). în toiul acestor frămîntări revo- luționare, burghezia șî țărănimea se or- ganizează. în consilii naționale. Pe baza documentelor vremii, autorii cărții pre- zintă momentele legate de constituirea și acfivîtntna consiliilor și gărzilor na- țional? românești și fac o analiză apro- fundată a Republicii bănățene, reliefin- iu-î aspectele ntHlîve ți negative. Capitolul V, dedicat adunării națio- nale de In Alba lulea evocă lucrările adunării, entuziasmul participării ma- selor ți hotărirea românilor, exprimată în adunare, privind unirea lor cu Ro- mânia. Actul unirii este considerat drept „rezultatul unui îndelung proces Isto- ric" (p- 171), mer'tul luptei șî jertfelor date de popor, sprijinii ți dc celelalte naționalități. dovadă adunarea evreilor din martie 1919 și cea a șvabilor bănă- țeni din august 1919. Ultimele două capitole ale cărții prezintă perioada ce a urmat actului unirii, Tntîrzierea instaurării adminis- trației românești în Banal și menținerea ocupației militare străine au făcut ca aici $ă continue lupta pentru dcsăvîr- șirea unității statale. Autorii relatează evenimente legate de avînlul mișcării muncitorești din anii 1913—1919 re au grăbit traducerea în viață a twtărîrilor de J.e Alba-lulia. în finalul cărții, autorii fac o tre- cere în revistă a dezvoltării Banalului, parte componentă a României, în pe- rioada dintre cele două războaie mon- diale șî în anii puterii populare. Acest ultim capitol ar Fi putut lipsi cărții, ei ieșind din cadrul problemei anunțate prin titlu și fiind prea rezumativ pentru 2 o prezentare exhaustivă privind dezvol- tarea acestui lînut românesc de la 1919 pînă astăzi. Ne exprimăm speranța că problemele din final vor fi reluate și astfel prezenta lucrare va deschide per- spectiva cercetării și a altor aspecte ale istoriei Banatului, mai puțin studiată de istoricii noștri. Prin lucrarea ale cărei idei am în- cercat să Ic schițăm în paginile de fată autorii ei aduc o importantă contribuție la cunoașterea mai profundă a unui măreț moment din lupta socială șî națională a poporului român. Elucidarea proble- melor prezentate se sprijină pe un apa- rat critic, științific și bibliografic foarte bogat. Ampla documentare, interpretarea problemelor în “lumina materialismului istoric, forma accesibilă de prezentare fac din carte o apariție binevenită, ELENA OSTOICI M. Davidescu: „MONUMENTE MEDIEVALE DIN TURNU SEVERIN"*) Autorul lucrării menționate este cu- noscut publicului cititor după lucrarea sa întitulată „Monumente istorice din Oltenia" (Editura Meridiane. 19<54). De data aceasta, M. Davidescu pu- blica rezultatele ultimelor săpături ar- heologice efectuate în cadru! activității legată de funcția sa de conducător al Muzeului Porțile de Fier Edituri Meridian». Buc,, 19S9. ORIZONT ORIZONT ceramică ți la obiectele găsite, — arme sau unelte de lucru. Concluziile (p. 14—16) privitoare la „Fortificația poli- gonală din colțul de sud-esl al castru- lui Drobeta" prezintă deosebii interes, fiind aproape pe de-a întregul inedite. Cit despre cetatea din Insula Bunului, Davidescu, avind posibilitatea să con- state materialul descoperit prin săpătu- rile făcute la excava rea insulei — ope- rație necesară pentru a degaja albia Dunării de un obstacol din fața bara- jului de la Gura Văii — confirmă unele ipoteze, pe care cercetătorii ocazionali le-au emis, despre forma si vechimea cetăților. Lucrarea arheologului M Davidescu cuprinde însă regretabile erori și lacu- ne, cauzale de insuficiente documentare livresiă. In speranța că ca va li re- editată, ne propunem in cele ce urinează să semnalăm ceea ce neapărat solicită să fjt con-clat și completat. Erorile vor fi semnalate după textul lucrării, înor- dinea expunerii, „Cetatea medievală a Severinului" (p- 5}, spune AL Davidescu, a durat pînă în 1524. Este o afirmație lipsită de temei. Distrusă, tn parte, în 1524, a su- praviețuit pînă in 1526. Del Burgio. nunțiul papal, care descrie atacul tur- cesc de la 17. VIII, 1524, precizează : „dacă se pierde Severinur, Deci se lua numai în considerare eventualitatea pierderii, fără să se arate că aceasta s-a petrecut. De aceea M, Davidescu nu este îndrituit să la drept realitate ceea ra este o presupunere. O dovadă în plus că cetatea Severinului n-a fost cucerită de turci este prezenta în cetate încă a doi bani, între anii 1524—1526. (cf- Pesty Frigyes, X Selirentji Mnsdg ds Sz-nvri; oumieffue iortem-ie, Budapesta. 1677, vezi tabelul cu banii Severinului). Identificarea „Bulgariei de dincolo de Dunăre" cu Banatul, identificare făcută de M. Davidescu, este forțată. Pentru edificare cf. Aurel Decei, Românii din oeacul a’ IX-lea pînă în al XiH-lea în lumina iwaarelor armenești, (București, HW, p, 60—61) care expune exhaustiv bibEografia și opinia sa privind această problemă de istorie medievală a Româ- niei. Sau: N. Bănesru. Vechiul stat but- gar si Țările Române în (An. Acad Rcm. Mem. Sect. Ist. Seria III tom. XXIX, nr. 7/1947). M. Davidescu pierde din vedere că s-mi emis soluții mai plauzibile de- cit cea enunțată în lucrare despre „d*- nuniirea cetății Severin" (p, 5—6). De aceea competența lui Dim. Oncivl nu trebuie ignorată, concluzia sa fiind pînă în prezent valabilă (cf. Aurelian Sacer- doțeanu, Dimitrie Onciu, Scrieri isto- rice. București^ 1966, p, 62). La pag,6, Davidescu se contrazice afirmând că Andrei al li-lea, „lupfîtid sub zidurile Vidinutui", organizează Banatul d - Se verin, pentru ca apoi, la cîteva rinduri mai jos, să susțină că organizația Ba- natului a luat naștere ca „urmare a războiului dintre principele Beta ți loan Asan al Jl-lea". In afară de contradic- ția semnalată atragem nlenți- asuT.i faptului că Andrei at ILlea era aliat cu Borîlă, țarul bulgarilor, și-l ajuta să recucerească de la cumani Vidinu], In asemenea situație este puțin probabil ca al-atul să fi trecut la acțiuni dușmă- noase (C. Jirecek, istoria Srba, pre- veo î dopunio J. Radonic, Beograd, 1962, p. 1/3). Este uu adevăr de ne- contestat. pe care nici istoriografia noas- tră, nici cea străină nud combate, ți anume că Banatul do Severin a luat ființă înainte de 1233^ dată la care c menționai cd dintîi ban al cetății Seve- rinului. Nu se știe pe ce bază inedită susține Davidescu „că o stă pi nire efec- tivă și organizată ungurească asupra acestui teritoriu (n.n, Banatul de Se- verin} n-a potul avea loc numai după năvălirea lătarilor" (p. 6). Așezarea cavalerilor ioaniți in Banalul de Seve- rin nu este atestată de nici un fel de mărturie documentară, narativă sau ar- heologică, fapt care I-a făcut pe Hațdeu să afirme (în „Negru Vodă, București, 1Ș9R, n. LXXX) că „donațlunea a ră- mas pe hirtie". Davidescu susține în schimb categoric: „ioanilii nu s-au pu- tut menține multă vreme în cetățile con- struite de ei" (p, 7). O altă afirmație de acesl gen este următoarea: „nu se cunosc împrejurările în care AUrcea cel Bălrin a reintrat în stăpânirea Scve- rinului". Evilînd orice comentar super- fluu, recomandăm pentru documentare monografia fui P. P. Panaitescu, Mir- cea cel Bătrin (București, 1945, p. 192— 193). Tn continuare, Davidescu, urmă- rind refacerile care au avut loc în diferite epoci în pereții cetății Severi- nului, ajunge 1a concluzia că unele pot fi puse în legătură cu „refacerea de după 1505" (p. 10). Tnlr-n asemenea împrejurare se cere zelosului cercetător al monumentelor istorice oltenești o s- flrmațîe mai precisă ți bazată pe un argument mai sigur decît prezenta unei mnued ■ d!n ace-’Stă oenoadă de limp. Restaurări mai însemnate 1a cetatea Severinului au avut loc iu 1376—1377, în 1424. suh conducerea fio- rentinului Pippo Spatio di Ozora (ci. E. Hurmilzaki-Densușîanu, Documente... Ij, p. 531—532) șt la 1439. sub îndru- marea lui lancu de Hunedoara (idem, p. 64—649 și 651-652) ; la I2.IV.1524, Ludovic al H-lea cerea sibien lor 5X00 de florini pentru zidirea cetății Severi- nulul, intenție despre care rut Se știe dacă a fost tradusă in fantă. (cf. At. Marienescu, Țara Sewinulrti sau Olte- nia. în An, Acad. Rom. Mem. Secț. țst. s. II. tom. XXXII. 1909—1910, p. 1118). Cetatea Grădețulut este un capitol important din lucrarea arheologului Da. videscu. Dezgroparea ei și constatările care au avut loc după acest eveniment aruncă o lumină nouă în privința rolu- lui pe Care l-a avut aceasta cetate în Banatul Sevcrinului, Este regretabil însă faptul că s-au strecurat ți unele erori, De pildă : Grădcț, cuvînt de ori- gine sclavă — nu sîrbească, cum susține mtroru! — înseamnă cetătuie, nu deal; corespondent în limba sirbă este gra- dlci, nu gradits; Iar lui grădu din slava vectie îi corespunde grad în limba rusă (cf. Volgograd) sau gorod (cf, Novgorod) — forma dîn urmă ca re- zultat al fenomenului numit polnoglasie. Pentru a întregi imaginea topografică din jurul Grădețului, prin semnificația pe Care o au denumirile topice, atra- gem atenția asupra numelui Halings. în apropierea cetățuii. care în slava veche înseamnă întărflwă de pămînt. De asemenea este regretabil că M. Da- videscu n-a consultat bibliografia ne- cesară pentru a se documenta asupra „Cetățuii^-Grădețuiui, căci trecutul ei nu este cu totul necunoscut, Tn raportul pe care Nicolae Redwitz. căpetenia or- dinului teutonic, îl Face la 21.1.1430, su- periorului său, asupra situației cetăților de la Dunăre, pe care le luase în seama sa, spune; „ken Sever in obir ist eyn huws und ist wuste", ceea ce în- seamnă că „deasupra Sevcrinului este O casă (cetate) și este pustie" (cf. Erich ioachlm, KSnig Sigfsmund unit der deutsehe Ritierorden in Ungara, 1429—4432, în „Mittheilungen des Insti- tut® fur osterrcichischen Geschichtsfor- schung", XXXIII, fasc, 1, p 87 și a- nexa nr. 2, p, 108), Probabil că acest avanpost nordic al cetății Sevcrinului 1a data amintită era abandonat tem- porar. O confirmare în acest sens, des- pre starea lui, se găsește în documentul de ia 1524. această dată, Bali beg, aprig comandant de oști, de origine sîrb, dar Islamizat. ataca șl distrugea tn parte cetatea Sevcrinului. în ajuto- rul garnizoanei de aci era trimis un g detașament de 0 mie de soldați călări. Comandantul cetății Sevcrinului comise însă greșeala de a-i împărți în trei de- tașamente, slăbind astfel capacitatea lor de luptă. Pe 200 din ei, spune docu- mentul. i-a așezat într-o fortificație pti- răsită de lingă Severin; pe aceștia turcit i-au surprins și i-au omorît |kj toți (cf, Flurmuzaki, op. cit. II3, p. 383, 389 șî 393). Ultimul capitol din lucrarea citată privește ..Fortificațiile din Ostrovul Ba- nului-Gura-Văii" (p. 32 sqq), Autorul face inventarul materialului arheologic descoperit șî descrierea fizionomiei pe care o au ruinele celor două cetăți, dez- văluite după defrișarea pădurii șî înlă- turarea pămîntului care le acoperea. Tn afară de constatările sale, pot aduce și următoarele completări. Prima cetate de pe insulă pare să fî fost romană, nu bizantină, rum suspine Davidescu. (cf. Gotlda Reia, Die Regulterung des Eisornes Tkores, Timișoara, 1910). căci Justînian a restaurat mai curînd decît a clădit. Tn toiul iernii anilor 1426— 1427. sultanul Aiurat cucerea insula și captura în iernaticul de aci tea- te corăbiile ancorate, tel. N. Iw- ga, Notes ei extraits.., I, p. 435). O ultimă mențiune cunoscută pînă în prezent despre Insula Banului (numele este semnificativi este raportul lui X Redwitz. de la 24.ff.1430, în care se spun- că aci se află o garnizoană com- pusă din 216 arcași. Probabil că aceasta a sucombat atacului turcesc dn acest an. care s-a abătut asuors cetăților de la Severin șl pînă ta Gotubaț șî caro a fost nimicitor. Mai semnalăm unele erori, care ar putea fî atribuite mai curînd tipografiei, sau, în cel mai rău caz, neglijenței. Este în uz numirea de nsanțștî, nu asanfzi (p. 32); se cere consecvență la scrie- rea niimelnr teutoni, loanițf, adică ini- țiala cu minusculă. Rrinrovcanu (p, 19) a demolat cetatea Severintiîui pentru a întări pe cea a Cîadovei. firește din or- dinul turcilor, dar nu sînt ei autorii acestei opere. Pentru a se evita con- fuzii. se recomandă, fără alternanțe, să se scrie foan Asan. sau Jvan Asan. încheiem! expunerea, reamintim ob- servațiile de fa începutul acestei dări de seamă t lucrarea lui M. Davidescu este meritorie, dar are nevoie de sub- stanțiale completări, de precizări și de concluzii mai curajoase. Tn, tv. TRAPCE* ORIZONT miniaturi critice RECITALURI DE POEZIE Asociația Scriitorilor din Tlmlș-aa a or- ganizat, la începutul Ionii august a.c„ re- citaluri dc pocale In cinstea Congresului al X-lei ai P.C.R. La Lugoi, la Băile Hercutane, la Timi- șoara. poeții timișoreni au adus un vibrant omagiu pa Udului nostru, citind versuri în- chinate partidului șl patriei, marilor realizări fnlăptulte de poporul nostru tn cel 2S dc ani care au tre.ui de la Eliberare. Au cit t: Franz Liehhard, Endre Karoly, Al. J-b.ieanu, Angh-1 Dumb-accanu Damlan fr-che foi Max m Nt'ln Tlrlnl, Crlșu Dascllu, George Suru, Lucian Burerlu, Mar- cel luicu. La T mișoara, In sala Operei de stat, și-au adus cortrltuțla la reușita spectacolu- lui șl nrfo-l de la Teatrul ..Matei Mltio", dc la Teatral german șl de la Teatrul ma- ghiar de stat, precum șl ansamblul folclo- ric „Timișul". T. VtLCEANU sllrșlt (episodul cu țintele șl piroanele) re este decît „prolllera-ea obiectelor*, din drama- turgia șl proza absurdă conlcmaorană f Sublimă asociere. Superb tur de tortă a! e- selstulul I Și clnd mă gtndeic la basmul cu ctrnalll din folclorul malaezian parcă mă apu ă n-catul că nu l-am consacrat o exe- geză Intitulată. ..Eugen lonescu. scaunele sl efrnații*. Căci basmul sună așa: Doi bătrtni dureau neapă-at cinați Și unul din zeii blinzl al folclo ului malaez'an (sau hindus- tanl se hotărăște, cu Miazei dărnicie, si le îndeplinească dorința, O ploaie torențiali de cirnafl copleșește masa, odaia, ținutul. Ce s-a mal int mplat pe urmi, n-am mal re- ținui. Ideea era. Inși colosală. Ascultați: DGrrcnimlt. [onearu și... dar Intuițiile iul Petru Popescu slnt tn stare si stlrnească pa tuni de comparatist in oricare cititor de literatură malaeztană, hlndu. bambu, sau de eare z-o nul nimeri... T. S. JUBILEUL TEATRULUI REȘIȚEAN „DELO" In prestigioasa revistă belgrădeană „De- ,j“ (nr. S/IW9). este publicat, la rubrica Din lirica romanească contemporană". un arxplu llorilegn lirle In traducerea poelutui sab Adam lu.lojtc. Slut traduse poeme de A. E. Baeonsky. Vacile Nleolescu, Petre Stoica. Anghcl Dum- b-ăveanu. Nichita Stăneseu, Nicolae Lablș, Marin Sorescu. Adrian Păunescu. Cezar Bal- tag, Ana Bta-tdlana șl Ion Alexandru, Autorul traducerilor, un preluil cunoscă- lor si | terore' -I n -z*’ n—s re l’mba ufrbă, oferă cititorului Iugoslav, prin acest grupaj de poeme, o privire mai de ansamblu asupra liricii uoadre a tna.ț. după ce, mal inalnte rentase s-amp ne pe roi I. de la FlUat. Argheil șl Iiltiga pini la au- torii cel mal. tineri. In reviste ca „Knlzevna Novlne*. „Savrcmenlk*. ..Knjlzevnosf, „Pol- Ja“. „Bagdala" etc. T. VU ORIZONT ȚINTELE Șl PIROANELE Semnată in general de personalități de mare caiiticare tn materie, „Cronica tradu- ccr lor" d n „Rominla 1 terară" ii prlleju- leș e tl"ăralui es-m -l pcet Petru Popescu incursluti iu'ermltente In literatura univer- sală. Uneori sub semnul excelentei, lată lesă că ochl: poe'u'm — es lst an a'n<-s oe cartea Iul Karel Capek, Fabrica de absolut. Aproape două coloane sini destinate subiec- tului cărții. SI apoi, exegeza : Capek ... a prevăzut leo-| le sociale h m rlc« I Text cam obscur, dar, Ue. Apoi: „Capek deschide pe Eugen lonescu din „Rinocerii" o'l pe DOrren- matt din FizicIcnii*. II deschide. Fie. Bib- liografii o să noteze pe tncă cineva care „1-a descb " pe tamni, §1 pe Diirrenmalt, Bun, Să cităm mal departes ..Delirai industriilor stăplnile de absolut, care produc la ne- Printr-o festivitate, o expoziție rrtrospeo- tlvi șl o prem cri jubiliară („Croitorii cel maci dn Va’ah la" de Alexandru Popescu), Teatrul reșlțcan a marcul cum se cuvine pri- ma sa Importantă anive. sare : Ml de ani de la Înființare. Crestă dc rcg’mol socialist, scena reși- teană este prima instituție artistică de stat din acest mare șl tnsemnal centru Industrial al Bs-a'ul-u tn donă d-c-nll de necurmată oslrdic artistică, Teatrul de slat din Rețlbt a p omovat neaoliul creația originală roma- nească cea cort-mpo-ană si Cea clazk.i, a oferii spectatorilor săi tn bune transpuneri scenice piese din dramaturgia mondială. La 7) de ani de existență Thalla reșl- țeml se roate mlnd I că e scena nu numai a orașului de pe Blrzava cl a întregului ținut din sudul Banatului, pe care trapa ar- tistică El străbate, cu o răbdare demnă de stimă tn lungi tum e oferind premierele, la scurtă d stanță de data reprezentării lor reștțene, țăranilor cooperatori dn Giadmari, Bc zovia sau Socol, cetățenilor Oravlț-I Anl- ncl sau Oțetului Roșu. Avem la in domin* caietul „20 de ani dc tai cu prilejul jubileului din care deprindem; 134 de punere, pr -rentat- tn 5 ăr® spectacole, tn fața a I 5 3.335 spectatori din Reșița șl împrejurimi. D.reclorul teatrului. Emil Bejan. oferă șl alte date concludente. Subliniem numai cifra de 61. eprimind numărul pie- selor romănești ca-e au văzut lumina scenei 1» Reșița Ir- a-es‘ -ă t mn A| t”r| de Emil Vancca, vechiul șt InsulteiItul regizor perma- ner.t ai ace el rcșlțe e uac.le care d; cl- țiva ani a fost tncrrdlnl.xtă și li Anei Ottescu, au onorat m uica te cii ului ofcrlndu-și cola- borarm replrorll Sică Ale’andrea-'i V-i .Mu- gur. Dara Radu lonescu. Corist Anatol, Geo Salre-cti. Sorin Crgorescu. losll Blta, Du- mitru Chcorghiu. Al. Mlclescu, Nell iurașoc- Gheorghlu șl alții. La aniversara, o fe|k*htre călduroasă pe care o merită din plin «t’t cadrele dc con- r'uc-re reg zorii ctt și întreaga trupă acto- ric.ască, t:țl cel ce fac să propăteasci aceistă harnică scenă românească din Banat. S. D. osii Redacția > Timișoara Piața V. Roaită or. 3 Telalon 120 26 • Administrația Bucurați! Șos. KImIsM nr. 10 • Manuscrisele jl orice corespondenți scrise clic) pe o singură parte a htrtiei cu indicarea adresei exacte a expedi- torului, se trimit pe adresa redacției Manuscrisele nepublicate nu se restituie Tiparul executat •ub comanda nr. 1029 la întreprinderea Poli gr alică Banat, Bd. Leontio Sâlfijan nr. 7. Timișoara — R. S. România