Revistă UNIUNII SCRIITORILOR REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. S. ROMÂNIA TIMIȘOARA, august 1969 Anul XX nr. 8 (184) CUPRINSUL N. D. PARVU: Un sfert de veac de luminoase înfăptuiri , , . . . 3 RARALAtfR/E ȚUGUI: Vocile din August............................6 DAMIAN URECHE: Anotimp fierbinte . . . .........................8 DUȘ AN PETROVICI: Potcoava de noroc, Cintec pentru țară .... 8 VICTOR IANCU : Dezvoltarea literaturii comparate in România după 23 August 1944........................................10 LUCIAN BURERIU: In fiecare om..................... ... \ . 18 ILIE MADUȚA: împlinire . .................................... 18 U 1LLIAM MARIN : Contribuita intelectualității bănățene la lupta antifascistă din România ............ . . 19 GEORGE DRUMUR:Moștenire, Neclintita liniște a lucrurilor, Verticalele zilei....................................... .26 VOLBURA POIANA-NASTURAȘ : Galaxia..............................27 ★ ALEXANDRA INDRIEȘ: fon Maxim : „Frumusețe amarii* . ... 28 ANGHEL DU MBRAV EANU : Damian Ureche : „Viori fără amurg" . . 32 IOSIF MIRESCU : Ion Dumitru Teodorescu : „S-a întors Paternic" ... . 34 ȘERBAN FOARȚA : Marcel Turcu; „Farfuria sălbatică".............37 EUGEN TEODORU : Bariera de fum............................39 GABRIELA 1OAN: Țara.......................................43 RADU SELEJAN: Pămintul acesta ne știe .......... 43 P ACIUA ION TATOMIRESCU ; Virstă de țară..................45 DUMITRU V O RIN DAN : Constructorul de orașe ........ 45 ION DANCEA : Circuitele interioare ale marilor dimensiuni.46 V ALENTIN TUDOR : Basorelief infinit pe Coloana Eliberării, Lege strămoșească................................... 49 HV A POPOVICI. Cintec, în românește de Damian Ureche......50 NICOLAE CABEL ; Amfora de August . . MARIUS TÂRZIU : Dimineață de August N. DANC1U PETNICEANU : locul . . . DIN LIRICA SOVIETICA VLADIMIR SOLOUHIN : Nu vă ascundeți de ploaie, în românește de ion Popa fi Greta Eschenasy ............ 53 ISTORIE LITERARA-DOCUMENTE ION CLOPOȚEL: Corneliu Diaconovici ...........................55 OCT AVI AN METEA: Valeriu Braniște la Timișoara ....... 62 STUDII ELENA VOICULESCU: Ralea și militantismul estetic ...... 65 ANDRE! A. LILLIN; Zoltân Franyo...............................71 y FEL1C1A GIURGIU : Expresia timpului in poezia lui AL Philippide . 76 COMENTARII IORDAN DATCU : Filoane folclorice in poezia lui Ion Bănuță 80 NICOLAE ȚIRIOI: Despre arta tinerilor scriitori timișoreni . ... 83 CARȚTREVISTE 1. D. SUCIU: V. Curticăpeanu „Mișcarea culturală românească pentru Unirea din 1918"....................................55 NICOLAE ȚIRIOI ■ Novalis: „Poezii"..........................86 GH. PAVELESCU : Grigore Sălceanu : „Nopți pontice"..........87 VICTOR CRĂCIUN: loan Grigorescu: „Lupta cu somnul" . . ... 55 D1M. RACHICI: Ion Tudor ; „Seara întilnirilor".............901 GABRIELA IO AN : Andrei Radu ; „înălțimea de-o inimă".......91 D. LAZAR: Felicia Marinca: „Poveste neauzită" ........ 91 GH. JURMA: Ria Ivan : „Un timp cu joben" ......... 921 DUMITRU V O RIN DAN : Marin Porumbescu : „Ucigașul de papagali" . 92\ MINIATURI CRITICE M. ȘERBANESCU ; Sexagenarul Kuban Endre......................941 ION VELICAN; Edward U7. Steichen la Timișoara.................94 I. COSTINAȘ: Cineamatorii in concurs ......................95 LUCIAN BURERIU : Mini........................................96" L.: A unsprezecea glumă P ......... . ........................96 COMITETUL DE REDACȚII- REDACTOR ȘEF; AL. JEBELEANU RED. ȘEF. ADJ.: ANGHEL DUMRRAVEANU NICOLAE CIOBANU, ANDREI A. LILLIN, SORIN TITEL, DAMIAN URECHE UN SFERT DE VEAC DE LUMINOASE ÎNFĂPTUIRI E, a 25-a aniotrsare a ftibeMrli Haminlei de sub fagul fascist, surbulorilb cu entuziasm de către întregul popor, este un bun prilej să aruncăm o privire re- trospectivă asupra succeselor și sj prospectăm sarcinile ce Ie reoin scriitorilor in ■ i anii ce urmează. Sfertul de veac pe care-l încheiem a înregistrat adinei transformări social- politice, împlinirea idealurilor de libertate națională și socială, de bunăstare mate- rială și spirituală a maselor. !n august 1944, Partidul Comunist Român a organizat și a înfăptuit cu succes, împreună cu alte forțe politice, insurecția armată care a dus la eliberarea țării de sub jugul fascist, la ieșirea țării din războiul anlisooietic, la întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste. Luptînd alături de Armata Sooietică, Armata Română a participat la bătălii eroice pentru eliberarea întregului teritoriu al patriei ți, în continuare, pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. Poporul român a adus o importantii contribuție materială și de singe la înfringerea Germaniei fasciste. Î Actul de la 23 August a fost unul din mărețele acte istorice care m r amine pentru totdeauna întipărit în memoria poporului nostru. Actul de Ia 23 August a deschis calea tuturor înfăptuirilor luminoase de Care ne bucurăm astăzi, calea noii orinduiri socialiste. Sub conducerea partidului se realizează cele mai înalte aspirații ale celor pe muncesc. Țara noastră a Înlăturat jugul dominației imperialiste, fi-a dobindit i deplina independență de stat, așa cum n-a avid niciodată. ILuindu-și destinul in propriile sale mîini, poporul nostru isi făurește in liber- tate, în deplină independență, viața nouă, socialistă. Partidul Comunist Român a aplicat cu consecvență învățătura marxist-leninistă. In țara noastră s-a pus capăt pentru totdeauna inegalității sociale ți naționale, s-a pus capăt oricărei asupriri, s-a realizat pentru prima oară principiul egalității în drepturi între toți oamenii muncii, fără deosebire de naționalitate. Congresul al X-Iea al P.C.R. a făcut un strălucit bilanț al înfăptuirilor. Industria — ramură conducătoare a economiei fi-a îmbunătățit structura, înalta tehnicitate și productivitate. In perioada 1966—1968, producția globală a depășit limita superioară prevăzută cu 2 miliarde de teii programul de investiții a pus in funcție, în primii ani ai cincinalului, peste 700 unități de producție, productivitatea muncii a sporit, cheltuielile de producție au scăzut, acumulările bănești au crescut Realizările se oglindesc în dinamica venitului național pi în creșterea sistematică a ! nivelului de trai, Școala de cultură generală, înoățămîntul profesional, tehnic pi cel superior au suferit importante îmbunătățiri în anii din urmă, Este vorba de modernizarea programelor analitice, redactarea de manuale mai bune, utilizarea unor metode de predare care să vizeze dezvoltarea gîndirii copiilor, introducerea unor noțiuni de cibernetică și teorie a informației și de perfecționarea personalului didactic. Cadrele pe care trebuie să le pregătim se vor afirma prin, lumina inteligenței lor, prin spi- O ORIZONT * fitul critic, prin calitățile de cetățeni activi, care participă cu toate puterile la viața sociai-pohtică și culturală a satelor și □ orașelor unde lucrează. Munca depusă pinâ acum, in cei 20 de ani de școală socialista, se Simte in roate sferele de acti- odate. Efectele acestei munci se nor resimți fi mai mult, în viitor, prin modifi- cările aduse dc către noua lege a învățănuntului. Pentru că am ajuns la cultură, să subliniem că inșii tuf iile culturale cite au luai ființă și au funcționat în cei 25 de ani care s-au scurs de la Eliberare sint deosebii de numeroase: cinematografe și teatre, opere și filarmonici, muzee, cămine culturale, reviste literare săptimînale fi lunare. Sînt de amintit nume de scriitori din generații diferite, scriitori care și-au început cariera literară înaintea primului război mondial, intre cele două războaie și o pleiadă de tineri care au început să scrie după 23 August 1944. Am să evit orice încercare de clasificare și valorificare, pentru Că in acest domeniu, mai mult decît in alte activități, timpul își va spune cuvintui. Dintre poeți, au învăpăiat zările și inimile cu cintecele și cu meditațiile tor Tudor ArgheU. Al. A. Philippide, Eugen Jegeleauu, Mihai Beniuc, Maria Banuș, Nina Cassian, Geo Dumitrescu, ton Caraiott, Șt. Aug. Doinaș, Ntchila Stănescu, Petre Stoica, Adrian Păunescu, Dintre scriitorii timișoreni amintim pe -4/. Jebeleanu. Anghel Vumbrăoeanu, C. Miu-Lerca, Gr. Popiți, Damian Ureche, Ion Maxim, Crișu Dascălu, George Suru, Lucian Bttreriu, Dușan Petrooici, inclusiv reprezentanții na- ționalităților conlocuitoare de pe plaiurile bănățene curg țin păsul cu rivnă și strălucire alături de ceilalți cintâreți; Franc Liebhard, Franyo Zolidn, Lndre Far ol y, Vladimir Ciocov și alții. (n proză, Mihail Sadooeanu, Zaharia Stanca, Geo Bogza, Eugen Barbu, Marin Preda, Nicolae Breban, 4L foasiuc, citiți și recitiți în țară fi care au începui să fie traduși peste hotare, iar dintre prozatorii meleagurilor cărășene și ttmișene tre- buie neapărat să-i amintim pe Virgil Birou, Anișoara Odeanu, Mircea Șerbănescu, Sorin Titel, ion Arieșanu, Laurențiu Cerneț, Ion D, Teodorescu, prozatori umaniști, iar cei mai tineri îndrăzneți deschizători de drumuri noi. In teatru, ne-au dai piese valoroase dramaturgii Horia Lovinescu, Paul Everac, Aurel Baranga, Al. Mirodan, Ecaterina (Jproiu, Hans Kehrer, și alții. Lom încheia cu criticii care și-au spus cuoîntul, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streina, Paul Georgescu. Edgar Papu, Eugen Simian, Maici Călinescu, ion Negoi- țetcu. Ouidut Catruț. Nicolae Ciobanu, Andrei Lillin, Eugen Todoran, Victor lancu, Adrian Marino, Cornel Regman, Nicolae ȚiriOi. Cari- din acești critici va reuși să valorifice, cu pricepere și deplină măiestrie, produsele literare ale celor 25 de ani de Ia eliberare este o problemă de viitori Viitorul artei noastre este legat dc sarcinile ce le-a trasat Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român, care a elaborat un mobilizator program de dez- voltare patriei noastre socialiste. Program de construire a zeci și zeci de obiective economice, de modernizare a industriei și agriculturii, de perfecționare a orîtiduirii noastre socialiste, program de dezvoltare a școlii și a Culturii. Rolul conducător pe care partidul îl deține în desâoirșirea noii societăți a fost cucerit printr-o activitate susținută politică și organizatorică, prin ciștigarea maselor de partea partidului, prin promovarea și elaborarea unei politici științifice, prin cunoașterea deplină a realităților și a posibilităților noastre, a legilor obiec- tive ce acționează în societatea noastră, lată de ce această politică a fost ova- ționată de mase, cu prilejul tuturor vizitelor de lucru efectuate de către conducerea de partid, în toate județele țării, cerc etate recent. Poporul s-a conoins că drumul pe care trebuie să meargă pentru fericirea lui este drumul trasai de Partidul Comunist Român, Pornind de la concepția marxistă despre lume și viață, Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român recomandă în problemele artei o aplicare creatoare a acestei concepții. In acest sens, arta trebuie considerată un mijloc social-educativ, un ideal de viață pentru artistul creator. Obiectul artei este universul în totalitatea sa, cu toate aspectele sale, de ia vibrantele chemări ce ni le transmit planetele și meridianele de stele și pinâ la lacrimile ce tremură sub pleoapele salahorului exploa- tat. Modul Cum dozăm și trecem pe primul plan al operei noastre multiplele aspecte ale vieții și ale morții depinde de epoca in care trăim, de obiectivele statului și ale poporului, ce ne-au creat și educai, de concepția noastră despre lume șt artă, de structura noastră bio-psihică personală, de idealurile noastre sociale și artis- tice, de conștiința justă a propriei noastre valori. Acești factori, aceste condiții te- prezintă, de fapt, orizontul libertății noastre, in limitele căruia se mișcă toi ce facem yx scriem. Această libertate, pentru cei se scriu astăzi, presupune o legă- tură firească ctt poporul pentru care trăiesc și gîndesc. Orice scriitor are dreptul și datoria să facă încercări de depășire a formelor vechi de expresie, să întruchipeze în mod original frumusețile viitorului, realizind lucrări care să fie înțelese de cît mai mulți cetățeni, nu numai de el însuși. Frumosul pe care-l exprimăm im lucrările noastre este o realitate subiectiv- obiectivă si nu poate fi redus numai la plăcerea individuală a autorului sau a fiecărui spectator, în parte. Producția artistică trebuie să emoționeze și să educe. Dar dacă în fiecare spectator irezmi alte idei și sentimente, valoarea ei educativă se relativizează, devine problematică. Arta ca produs social reflectă. într-o formă artistică, ideile și concepțiile epocii respective. Dar deși opera de artă poartă amprenta epocii în care a apărut, cind și place mai mult, totuși arta mare îsi depășește cnocn ce i-a dat naștere. EseJul, Shakespeare și Goethe rezistă și astăzi, dramele lor și-au depășii epoca în care au fast create. Arta nu poate fi, deci, o simplă copie, o fotografie a realității, ei o combinare nouă, o .xe-creiere" pentru eă artistul este. într-un fel, un demiurg, în prezentarea tendințelor sociale și politice, artistul trebuie să dea dovadă de multă măiestrie, pentru a nu face din opera de artă un s'mplu discurs, sau un proces-vcrbal fără semnificație si valoare artistică. lată doar citeva din ideile fundamentale ale esteticii martiste care asigură deplină libertate de afirmare creatoare scriitorului și pe care Congresul al X-lea al P.C.R. recomandă să le discutăm și să le aplicăm în oetiv-tatea artistică viitoare. Arta. în general, iar literatura în special dă viață ideilor, le amplifică și le dinamizează, le apropie de sufletul cititorului și face din ele idealuri personale de activitate. De aceea, artiștii cei dintîi sa se ferească .jde a transforma ideile vii ale marxismului în canoane", să repete teze si formule steredipe, să schema- tizeze viața personajelor, pe care te prezintă în opera lor. „De ta înalta tribună a Congresului, a spus tovarășul Nicolae Ccaușescu. vreau să exprim chemarea pe care partidul nostru, masele largi ale iubitorilor de cultură o adresează romancierilor, poeților dramaturgilor, muzicienilor, artiștilor plastici, interpreților, tuturor creatorilor de artă, Ceea ce vi sc cere, tovarăși, este w pâtrundeți în adincul existentei poporului, si, intelegind năzuințele sale, efortu- rile și lupta sa eroică, să înfățișați grandioasa frescă a României socialiste Par- tidul este adeptul adevărului obiectiv nemistificai, partizanul înfățișării veridice a realității, atît cu luminile cit si cu umbrele ei. Rcdați prin graiul mintmaf ol artei freamătului creator al poporului care, transjormind prin munca sa eroică în- fățișarea țării, se transformă pe sine însuși. Nu uitați niciodată că menirea artei noastre este de a înnobila omul, de a-l inspira spre noi fapte mărețe, spre reali- zarea idealurilor socialismului și comunismului". Aplicate cu înțelegere și cu deplin spirit creator, sarcinile trasate de istoricul Congres a! X-lea al Partidului Comunist Român, vor asigura un nou aoînt artei noastre. ” ------- Conf. dr. N. D. PARVU Decanul Facultății de Filologie a Snioersiiățit din Timișoara ORIZONT HARALAMBIE ȚUGUI VOCILE DIN AUGUST ORIZONT orile din August ca niște aripi de flăcări Ilumintnd tăinuitele visuri spre-un viitor Abia descifrat cu pleoapele gindului... Ce înalt mai vibrau Prin aerul scrumit de explozii, prin acele Marșuri istovitoare sub văzduhul de arme! Ce halucinant alergau prin porumbiști și păduri Și cum se ingropau de oii sftrtecate, pretutindeni Pretutindeni pe zările tării, înfășuridu-se Cu cer și brazde ! 01 Vocile, vocile Din acel unic și crucial August românesc, Din acele piepturi pe care o mină Nevăzută scrisese : „Libertate sau moarte!...“ Ploua cu o nebănuită lumină pe frunți Și fara se schimbase, dintr-o dată, la fată Trimițtndu-ne codrii în ajutor. Urcam în legendă cu șesuri și munți Oglindîndu-ne-n respirația lor mai curați, mai frumoși De parcă nu mai eram cei din ajun, de parcă Cerul întreg coborise în noi. Of Vocile, vocile Acelor proiectile aruncate în tancurile cotropitorilor De umerii și brațele noastre-ncordate, De-adincul pâmîntului strămoșesc plin de buze Neogoit buciumînd: „Libertate sau moarte!" Și vuietul codrilor prăvălit in timpane Din albe cascade de oase strigind: „Sintem cosașii Bobîlnei, iobagii lui Doja, morții lui Horia Și ai fancului, veniți după noi I Stntem pandurii lui Tudor, dorobanți De la Plevna ori din Mărășești; Și sîntem ortacii Lupenilor, neînfricafii Griviței; Veniți fără teamă, veniți după noi I.. Toamnă de foc, iarnă de foc, lungi pînăn-n Tatra Vocile noastre aleargă și mătură, mătură Hămesit întuneric. Slobozifori, purtăm tricolorul Cu pline și sare mereu așteptați. Și mereu II aplecăm pe morminte în grabă săpate Și-n grabă acoperite, parcă spre a nu se trezi Cei adormtți fără știre. Ploi și omete și vînturi Aleargă cu noi, cad cu, noi, se năpustesc cu noi Asupra dușmanului. Iar văzduhul se umple De vocile noastre din August venind . In nesfîrșită coloană: „Libertate sau moarte! Libertate sau moarte r j4m pornit să desfacem din lanțuri Primăvara Și să-i dăm drumul în lume ... Dar Iarna pare fără sfirșit. Fără sfirșit trec mereu în coloană Vocile noastre din August, cu aripi fierbinți, încercăm in zadar să ne închipuim Cum ar putea să arate acea primăvară După care alergăm și cădem prin omete Inroșindu-le neîncetat. Cantonăm în păduri De molizi parcă trimiși de-acasă, anume Să ne știm pere dor,.. Uși deschise ne-arată Sufletul satelor ieșite să ne-ntimpine Cu pline și sare, cu lacrimi in pleoape. L-am cuprinde la piept, visindu-ne Măcar pentru o noapte-n căsuța rămasă Prea departe în urmă... Dar o voce de foc Taie mereu și mereu aerul cel striclos: „Pentru asalt, înainte l... Pentru asalt... Pentru asalt.. Și iată din nou soarele, primii muguri, primele florii Și iată ultimul strigăt de luptă, ultimii mor fi! Și iată-ne întrebîndu-ne ca treziți din coșmar, Atiția cîți am mai rămas: „Oare-i într-adevăr Primăvara ?.. Sfert de veac rotunjindu-se ca un măr Pe crengile românescului ev de aur ... Cutezanța și sîngele s-au făcut libertate: Iar libertatea a răscolit putregăitele pietre Ale temeliilor țării, inlocuindude Cu beton nou. înzecit mai înalte și largi. Alte zidiri crescut-am din brațele noastre. Cu ele ne măsurăm demnitatea recîștigată. In ele ne oglindim chipul nou, luminat De-un feciorelnic și tandru elan. Și în ele Ne ascultăm cadențele inimilor, unisonul Mindriei de a-i vorbi lumii întregi cu glas De prosperitate și pace, de caldă iubire. Acum să iasă din străbunul pămint Cosașii Bobilnei, iobagii lui Doja, morții lui Horia Și ai lancului, pandurii lui Tudor, dorobanții din Plevna Și din Mărășești! Acum să-și deschidă ochii in soare I Ortacii Lu penilor, neînfricat ii Grioiței, vlnătorii din Tatra! Ascult în tăcere pămint și văzduh românesc Deslușind pretutindenea, pretutindenea Vocile lor îngemănate pentru vecie Cu vocile noastre din August ca niște aripi de flăcări... ORIZONT DAMIAN URECHE ANOTIMP FIERBINTE ^ingă solstițimacestei sărbători Se coace griul și se-aprind viori. Și viaducte suple tot arcuind spre cer Asimilează vremea la Porțile de fier Acolo unde vara in August te reține Să-l împlinești cu arderea de sine. Azi se scrie cu temple, azi se cîntă arpegii Munții string, in cununi, flori legii. Mai amplă-i încordarea din noi spre viitor. Idei lingă oțel înseamnă zbor. Cind se scrie istoria pe-un pămint fără moarte, Ne-mbrăcăm cu recolte și pornim mai departe! DUȘ AN PETROVICI POTCOAVA DE NOROC ORIZONT Potcoava de noroc în sfertul veacului garoafe roșii intre săbii — am crescut blinzi cu prietenul nostru singe care ne apără aceste ziduri cîntă frumos fiecare durere și rabdă tîrziu cite un trup de femeie căzute odată in genunchi — lebede ale puterii s-au înălțat din nou in straie de sărbătoare. CINTEC PENTRU ȚARA -P oaie verde trei culori, mamă de privighetori, gîndul tău să-t duci departe pînă-n limpezimi de carte — dor pe dor călcând din veci afle-ți pașii pe poteci — in prag de primăvară să cobori, la noi in țară; și din casa ta din nori să cobori cu trei surori: a luminii — libertate și a singelui — dreptate și a treia, să se știe este sora — omenie calcă pașii tăi ușor, primăvară, dor cu dor — țara crește în lumină și-i o tinărd falpină; și e un stejar vin jos din blagoslovitul os: și-i un munte de comori născute în trei culori — foaie verde ziua mare domnul nostru, mindrul soare lumineze peste glie scumpa noastră Românie! ORIZONT Dezvoltarea literaturii comparate în România după 23 August 1944 ■ VICTOR IANCU ORIZONT ** disciplină literară care cîștigă tot mai mult în atenția științelor umaniste este literatura comparată. Constituită în prima jumătate a secolului trecut, mai ales prin strădaniile unor cercuri universitare franceze, dar avînd rădăcini încă în preocupările primilor romantici germani, literatura comparată s-a impus în zilele noastre atît ca o disciplină prestigioasă a studiilor literare, cît și ca o metodă la care recurg mai toate sintezele de istorie literară și pe care n-o poate ignora nici critica literară cu toată tendința ei frecventă dc a se distanța dc ținuta strict științifică a unor cercetări literare. După cum a arătat-o Ăl. Dima în recenta sa carte Principii de literat ură comparată (Edi- tura pentru literatură, 1969), dar și Ion Zamfirescu în comunicarea ținută la Prima consfătuire națională de literatură comparată, ce a avut loc, sub auspiciile Academiei, la București, între 25—29 iunie 1967. comunicare întitulată Comparaiismut in România — Schiță istorică și sistematică și reprodusă în Studii de literatură comparată (Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968), preocupă- rile de literatură comparată sînt și la noi relativ vechi, însă ele au luat un avînt deosebit — adăugăm noi — mai ales după Eliberare, putîndu-se vorbi astăzi despre un adevărat moment al literaturii comparate în cer- cetarea literară românească, după cum în perioada interbelică se putea vorbi despre „un moment estetic", atît în cuprinsul acestor cercetări, cît și în tînăra mișcare filozofică de la noi, concurînd la un moment dat .științele naționale’ dc altădată — istoriografia și filologia. In cartea sa amintită. Al. Dima afirmă răspicat că „literatura comparată s-a dezvoltat și la noi paralel cu cea de peste hotare încă de la sfîrși- tul secolului trecut, că ea cuprinde mai toate tipurile de studii compara- tiste care sînt reprezentate astăzi în domeniul disciplinei, că s-a îm- bogățit cu metodele noi ale explicațiilor genetice și că făgăduiește perspective îmbucurătoare (p. 86). Caracterizarea aceasta, desigur în- temeiată dar globală, necesită oarecare precizări. Fără îndoială, preo- cupările noastre în această direcție sînt destul de vechi, mai ales dacă ținem seama de aplicațiile filologice comparate ale lui llașdeu în cer- cetarea creației românești pe arii mai întinse (Cuvente den bătrini) sau de studiul fenomenului transhumantei in poezia noastră poporană, întreprins d.e Ovid Densusianu, la care trebuie să mai adăugăm și cer- cetările, firește, mai noi ale lui Cartojan despre cărțile populare ro- mânești. Dar se pare câ apariția expresă a literaturii comparate în țara £ noastră cunoaște o dată certă. într-adevăr, în 1898 apărea la Paris celebra teză de doctorat, susținută la Sorbona de Pompiliu Eliade,: De l'influence franțaise sur l'esprit public en Rou/nanie — Les origi- nes — ^iude sur l'etat de la socictâ roumaine ă l'epoque des regnes phanariotes. Lucrarea a avut un puternic răsunet în țară, cit și în străinătate, ceea cc îndreptățea speranța că prin Pompiliu Eliade lite- ratura comparată va cîștiga un reprezentant de seamă. E. Lovinescu afirmă într-un loc că împrejurările au vrut însă ca lucrurile să se pe- treacă altfel: P. Eliade n-a mai publicat nimic deosebit în domeniul literaturii comparate, în schimb a fost unul dintre cei mai reputati directori pc care i-a avut prima noastră scenă, Teatrul Național din București, directori al căror șir l-a inaugurat prestigios Ion Ghica. Lucrurile totuși nu stau astfel. Este adevărat că Pompiliu Eliade și-a închinat cea mai prețioasă parte a timpului conducerii Teatrului Național, unde a dovedit pasiune și pricepere, totuși el a mai publicat încă două lucrări dc literatură comparată, și anume, studiul Les pre- miers Bonjouristes, apărut în buletinul Congresului pentru extensiunea limbii franceze dc la Bruxelles, in 1905, și Roumanie au XlX-e sitele, în 1914, prin care de fapt ducea mai departe cercetările întreprinse în celebra sa teză. Alături de aceste lucrări se cuvine să înserăm și arti- colul său din Revue des Dettx-XIondes din 1904 : Grcgoire Alexan- dresco et ses maîtres fronțăi s. Ceea ce constituia particularitatea studiilor comparatiste ale lui P, Eliade era faptul câ nu s-au limitat la fenomenul literar propriu-zis, cî au căutat să îmbrățișeze întregul .spirit public’, adică toată am- bianța culturală, fapt practicat de altfel în asemenea cercetări, care s-a încetățenit apoi cu deosebire în cercetarea românească. O altă lucrare comparatistă celebră întreprinsă de tm autor român este aceea a lui N. L Apostolescu : L'influence des romantigues fran- țais sur ta po^sie roumaine, toi o teză de doctorat, apărută în 1909. care este trecută și în bibliografia lui Van Tieghem din compendiul său din literatură comparată apărut anul trecut în limba noastră în traducerea lui Al. Dima. Interesant de reținut este faptul că N. L Apostolescu s-a bucurat dc o reputație științifică mai bună în străină- tate, cu deosebire în Franța, decît în țara noastră. Aceasta datorită importanței exagerate pe care a acordat-o. în critica noastră, în dome- niul creației literare, operei lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, fără îndo- ială, una din personalitățile mari ale culturii românești, cu scăpărări geniale, care n-a lăsat însă și o operă mare, ca bunăoară Nicolae lorga, ci doar fragmente ce depun mărturii asupra genialității sale, și care prin inegalitatea ce l-a caracterizat n-a dobîndit un loc conducător în istoria literaturii noastre asemenea lui Titu Maiorescu. Perioada interbelică cunoaște un progres hotărî! în direcția aceasta. Tn 1924 apare lucrarea lui Charles Drouhet. timp îndelungat titularul catedrei de limbă și literatură franceză, la Universitatea din București, despre Vasile Alecsandri și scriitorii francezi. Tot în acest timp se formează o întreagă școală în jurul lui Ramiro Ortiz, titu- larul catedrei de limbă italiană la aceeași universitate, care se dedică studiului relațiilor româno-îtalienc și din mijlocul cărora sc ridica OR1ZO\T ORIZONT — cu deosebire Al. Marcu. Georgc Călinescu, care avea să dea atîtea lucrări de mare însemnătate științei literare românești, debutează tot sub aceste auspicii. Alături de ei trebuie menționat și Al. Popescu- Telega, ispanistul nostru. Nu trebuie să scăpăm din vedere nici con- tribuțiile mai vechi ale lui N. Șerban, care în 1910 a publicat un studiu Leopardi et la France, iar in 1920 Alfred de Vigny et Frederic ÎL Etude cfinfluence literaire. Remarcabilă e și lucrarea lui Al. Cio- rănescu Ariosto en France, des origines ă la fin du XVH-e sticle (1939), autor care a semnat și în românește, cu deosebire în perioada celui de-al doilea război mondial, numeroase studii valoroase de lite- ratură comparată. Desigur că nu putem oferi aici un catalog complet al lucrărilor de literatură universală : ne oprim la cele pe care le considerăm mai semnificative, și astfel am dori să menționăm și lucrarea Ninei Fațon : Benedetto Croce în cultura românească (1939). dar mai ales aportul lui Basil Munteanu, autorul Panoramei litera- turii române contemporane, lucrare scrisă eu mult gust în limba fran- ceză, tradusă apoi și în limba germană, care a avut un puternic ră- sunet în străinătate. Basil Munteanu este și autorul unui volum inti- tulat Permanente franceze — de la Descartes la Girodoux, apărut în 1946 la Fundația pentru literatură și artă, volum care se încheia cu o frumoasă evocare a lui Paul Hazard. Basil Munteanu a funcționat un timp ca succesor al lui Charles Drouhet la catedra dc limbă și litera- tură franceză din București și este actualmente secretarul dc redacție al publicației Revue de litterature comporte. Un alt nume pe care am dori să-l mai cităm este acela ai lui Emil Turdeanu, care printre altele a publicat un studiu documentat cu privire la Literatura bulgară în secolul al XW-lea ți difuziunea ei tn Țările Române (1947) (La litterature bulgare du XlV-e siecte et sa diffusion dans Ies Pays Roumains, Paris 1947), Un remarcabil comparatist a fost și curind decedatul profesor N. Ni Condeescu, autorul unei eminente lucrări despr.c Legenda Ge- noveoei de Brabant ți versiunile sale românești (1938) (La legende de Genevieve de Brabant et ses versions roumaines. Academie Rou- maine. 1938), dar și al unei lapidare însă deosebit de pregnante sin- teze. Concepții apusene despre omul ideal — de la Renaștere ia sfte- șitul veacului al XV HI dea (Brașov, 1943), stăruind asupra modelelor de cultură ale unor epoci ca umanistul Renașterii, apoi il cortegiano — curteanul desăvîrșit, zugrăvit de Baldassare Castiglione, moraliștii generoși, omul onest — „l'honnete homme". filozoful luminilor, și sen- timentalul secolului al XVllI-lea pînă la supraomul lui Nietzsche. Dar, fără îndoială, comparatistul cel mai de scamă al epocii de dinainte de 23 August a fost profesorul Dumitru Popovici — succe- sorul lui Bogdan Duică la catedra d.c literatura română modernă a Universității din Cluj — stins înainte de vreme, în anii *50. Compa- ratismul românesc a cunoscut prin el un exemplar de o uluitoare eru- diție. Lucrarea lui Popovici cea mai de seamă se intitulează, La litterature roumaine ă l'epoque des lumieres: a apărut 1a Sibiu în 1945, reprezentînd o nouă înfățișare și o nouă valorificare a Școlii ardelene și a curentului latinist ca un rezultat direct al influențelor „Luminilor'', depășindu-se astfel prejudecata întipărită de atîtea de- cenii de clișeu! vetust al lui Titu Maiorescu. Moartea timpurie a lui 2 D. Popovici constituie o pierdere ireparabilă a mișcăm comparatiste românești. Dar in acest context trebuie să menționăm că metoda compara* listă s-a afirmat la noi și în scrierea altor sinteze de istorie literară. In privința aceasta trebuie amintit la loc decinste Nicolae lorga, care în Istoria literaturilor romanice — retipărită recent o aplica cu mare succes. Dc altfel, anumite studii din secolul trecut ea Istoria limbei și literaturei române (ed. 1 Iași 1885, ed. H Ia?1 Densușianu. Schiță de istoria literaturii române (București 1885) de V. A. Urechia, Istoria limbei și literaturei române cu probe de limbă, de ortografie și grafie din toate veacurile (lași, 1886) — ambele manuale școlare — Introducere in istoria limbei și literaturei române (1888) dc Al. Philippide, Cescluchte der rumânischen Literatur (1896) de M. Gaster, Istoria literaturii române. Epoca veche (Sibiu, 19^0) dc Sexti! Pușcariu, Histoire de la litterature de 1 ransylvanie des origines ii la fin du XVIIbe siecle de Nicolae Drăgan. apărută în coloanele revistei La Transț/loanie în 1938, au abordat de asemeni metoda comparatistă, dacă nu chiar în accepțiunea ei modernă, in orice caz, în aceea a filologiei comparate. De altfel, în felul lui, com- paratist a fost și I. Bogdan Duică. atît în cursurile sale vestite, cit și în studiul Istoria literaturii române, tntiii poeți români (Cluj. 1923), aceasta, în ciuda factologici sale incontestabile. Aceasta este schița, nu tocmai completă, a activității compara- tiste în cadrul cercetărilor literare românești Rină la Eliberare. Repe- tăm, tabloul nu e pe deplin complet, în primul rînd, pentru că n-am indus nici numele acelora care au participat apoi la organizarea nou mișcări comparatiste la noi, după 23 August (Tudor Vianu, Liviu Rusu etc.). Eliberarea creează condiții noi. mai favorabile acestor cercetări. Reforma învățămîntului superior din 1948 prevede printre altele intro- ducerea unor cursuri de literatură universală, inexistente^ pînă atunci în învățămîntul nostru superior și total necunoscute în Occident. Sarcina principală a organizării acestora i-a revenit regretatului Tudor Vianu, titularul acestui curs la Universitatea din București. Vianu trecea la această catedră într-un moment cind în domeniul este- ticii generale își încheiase opera și în acela al esteticii literare tre- cuse, fie la analize stilistice, fie la cercetări de istorie literară — cum singur o mărturisește în scrierea sa autobiografică Idei trăite. Gom- paratismul îl ispitise încă de mai demult, iar sintezele de istoria litera- turii universale constituiau pentru el acum o necesitate, Omul care crease primul sistem românesc închegat de estetică generală, și care £ într-o operă eseistică de prestigiu popularizase creația atîtor scriitori o români și străini, resimțea acum nevoia sintezelor mai largi. Este g însă printre primii care își dau seama că istoria literaturii universale O fără colaborarea disciplinei literaturii comparate, rămîne undeva un curs suspendat în vid, păstrînd un caracter mult prea didactic, informa* ORIZONT S tiv, fără un spirit științific mai riguros. De aceea el luptă cu succes ca, în programa de invățâmînt, studiul literaturii universale să se îmbine cu acela al literaturii comparate, atît metodic, cît și ca aso- ciere perpetuă de discipline totuși distincte. Și astfel Tudor Vianu pune bazele noii mișcări comparatiste din țara noastră, care în cea mai mare parte e susținută de prietenii și elevii lui, și care tinde tot mai mult să se închege într-o școală. In strădania aceasta din urmă trebuie amintită activitatea profesorului Al. Dima de la Univer- sitatea din București, fost elev și astăzi succesor al lui Tudor Vianu la catedră, care atît prin scrierile sale din ultimii ani cît și prin iniția- tivele sale organizatorice promovează continuu această năzuință. Tudor Vianu publicase încă în 1930, o carte. Poezia lui Eminescu, care era concepută în spirit comparatist și despre care am avut pri- lejul să vorbim mai pe larg Tntr-un studiu al nostru închinat activi- tății sale de germanist (Tudor Vianu, comparatist, în Analele Univer- sității din Timișoara, voi. III, 1965). Era aici analizată toată țesătura tematică a poeziei eminesciene, izvoarele ei filozofice și literare, sem- nificația ei estetică. Ținem să subliniem acest fapt din urma, pentru că el alcătuiește una din notele distincte ale orientării de azi a litera- turii comparate românești. Școala mai veche franceză, în frunte cu Paul Van Tieghem, își manifestă neîncrederea în considerațiile este- tice, pe care le socotește improprii în cadrul cercetărilor comparatiste. Școala românească în frunte cu Tudor Vianu nu poate accepta această teză, pentru că ar însemna să facă abstracție de specificul artei lite- rare, tratînd-o ca pe un oarecare fapt de cultură. Fără a face este- tism, Tudor Vianu și întreg comparatismul românesc dc azi ține sea- ma de caracterul estetic al operei literare, refuzînd s-o situeze în afara sferei ei proprii. De altfel, pentru a arăta consecvența de idei a lui Tudor Vianu în această direcție, este de ajuns să amintim că încă în Estetica sa, apărută în cursul celui de al patrulea deceniu al seco- lului, găsim definite două concepte ale comparatismului; cel des- criptiv-static și cel explicativ, acesta din urmă pe linia unei dinamici sociale. Tot între preocupările sale comparatiste mai vechi trebuie să amintim și „memorialul" Influența lui Hegel in cultura română, pre- miat de Academia Română, care deși nu are în vedere opere bele- tristice, ci se extinde peste un cîmp dc cercetare mai vast, re- prezintă un studiu comparatist cu totul remarcabil. Se urmăresc aici ecourile hegelianismului în opera unui Heliade Rădulescu, a lui M. Kogălniceanu, Radu lonescu — considerat timp îndelungat în mod eronat inițiatorul preocupărilor de estetică în cultura româ- nească — Titu Maiorescu și chiar M. Eminescu. Afară de acestea, o serie de eseuri literare datînd dinainte dc Eliberare, cuprinse în volu- mul Figuri și forme literare, ca și în alte volume, îl indicau pe Tudor Vianu ca pe viitorul șef al școlii românești dc literatură comparată. Studiile sale dc literatură universală și comparată publicate după Eliberare, cu unele completări mai vechi, le-a strîns Vianu într-un volum masiv, a cărui ediție a doua „revăzută și adăugită" a apărut în Editura Academiei Republicii Populare Române în 1963, nu tocmai cu un an înaintea regretabilei sale dispariții timpurii. Noi credem că autorul putea însera în acest volum toate studiile sale despre Goietlie, 2 deci și cele inai vechi, fără să fi suferit prin aceasta unitatea con- ținutului. Din acest volum cuprinzător de peste 600 de pagini se poate reconstitui și teoreticianul literaturii comparate, așa cum este ea practicată de școala lui, de prietenii și elevii săi numeroși. Spre deosebire de unii, care consideră cercetările occidentale doar ca o emanație a științei burgheze cosmopolite, Tudor Vianu recunoaște meritele acestor cercetări, dar cere analizarea lor în spirit marxist. Astfel el nu rămîne la studiul pur al influențelor literare, limitîndu-se doar la aspectul lor formal, ci caută să stabi- lească și cauzele lor mai profunde, condițiile lor social-istorice. Vianu concepe infuențele literare ca toi atîtea alianțe ideologice, active acolo unde Împrejurările interne ale societății făceau necesare aceste „ali- anțe". Astfel Tudor Vianu substituie cauzele de receptare mai adinei influențelor externe. „Este evident — spune Vianu — că cezarismul lui Dante este o manifestare a ghibelismului său, că preferința lui Petrarca pentru Scipio în Trionfi corespunde civismului său republi- can, că platonismul lui Marsilio h'icino este o față a acelei lupte anti- scolastice pe care o începuse Petrarca ... In stadiul actual al cerce- tărilor noastre — continuă Vianu — devine necesar și posibil studiul influențelor antice in Renaștere, apoi în întreaga cultură modernă, din unghiul receptării lor, adică studierea acelor influențe ca eveni- mente ale lumii moderne, adînc întrețesute cu dezvoltarea ei, cu ten- dințele și curentele dc opinie care au străbătut-o". „Simpla identifi- care dc izvoare, alcătuirea de texte nu pot da rezultatele așteptate. Este necesară o înțelegere a influențelor în spiritul istoriei, ca o forță a prezentului" — afirmă cu tărie Tudor Vianu, și aceasta este un punct de vedere marxist pe care-1 aduce creator știința românească prin acest strălucit reprezentant al ei. Mai departe, în concepția lui Tudor Vianu, cercetarea atîtor scrii- tori și fapte literare, în modul de a se înrîuri reciproc, ilustrează uni- tatea valorilor progresiste ale omenirii și contribuie la consolidarea acelui umanism, a acelei comprehensiuni reciproce dintre popoare și culturile lor, in care lumea de azi recunoaște una din marile nevoi morale. In sfirșit, o altă tendință a cercetărilor comparatiste ale regreta- tului Tudor Vianu merge in direcția reconsiderărilor, a transpunerii marilor valori literare în actualitatea vieții socialiste. Un gînd — spune el într-un loc — care a inspirat studiile sale literare, mai ales pe acelea consacrate prezentării monografice a unor mari scriitori, a fost acel al valorificării moștenirii literare lăsată dc ei. „Marii scrii- tori nu sînt — după Tudar Vianu — „stele fixe", ci reputații în de- venire, și asigurarea transmisiunii lor nu este posibilă decît prin lu- crarea de reconsiderare a lor, din unghiul propriu al fiecărui stadiu din dezvoltarea societății și al fiecărei epoci de cultură" (Studii de literatură aniversată și comparată, ed. II-a, p. 6). O altă figură reprezentativă a literaturii comparate românești de azi este Liviu Rusu. Profesor de literatură comparată la Universi- tatea din Cluj, fost titular al catedrei de estetică și critică literară, Liviu Rusu este autorul unor cărți prestigioase ca Essai sur la ORIZONT ORIZONT S cr^ation artistique (Paris, 1935), menționata și în Teoria literaturii de Rene Wellek și Austin Warren. In perioada de după Eliberare, Liviu Rusii a închinat o carte tragicilor greci, concepută în spirit comparatist, și a publicat recent un volum despre Eminescu și Scho- penhauer. într-un studiu al său pe care-l considerăm deosebit de im- portant, intitulat Principiul analogiilor in domeniul literaturii ți artei comparate ilustrat prin raportul dintre Eschit și Beethoven, apărut în Revista de istorie și teorie literară (nr. 1/1966), Liviu Rusu, după cum arată însuși titlul, extinde comparația asupra întregului dome- niu al artelor, lărgind astfel considerabil conceptul comparatismului. Deși tentativa o putem întîlni și aiurea. însă destul de rar, Liviu Rusu se înscrie în rîndurile deschizătorilor noștri de drumuri. După cum am avut prilejul să arătăm și pînă aci, merite cu totul deosebite revin, mai ales în direcția fundamentării sistematice și a organizării disciplinei noastre, profesorului Al, Dima de la Uni- versitatea din București. Nu mai menționăm numeroasele sale studii de literatură universală și comparată, ci ne oprim asupra ultimului volum. Principii de literatură comparată, apărut recent la Editura pentru literatură, volum recenzat de altfel și în Revue de Uttârature comparee de la Paris, eare ia în dezbatere o serie de probleme teo- retice privind justificarea și perspectivele științei noastre. Două sînt cu deosebire capitolele asupra cărora dorim să ne oprim. Unul se re- feră la utilitatea teoretică și practică a literaturii comparate și altul la obiectivele com parat ismului român, despre care de altfel cartea aduce relatări ample. Utilitatea disciplinei se vădește, «lupă opinia autorului, printre altele și prin ..capacitatea de sinteză pe care o poate dezvolta literatura comparată datorită naturii ei proprii, domeniilor și metodelor ei. Depășind preocupările literaturii naționale, nona dis- ciplină — folosind materialele mai multor literaturi — posedă vir- tualitățile sintezelor de tot felul: sintezele privind temele și motivele, ideile și sentimentele, concepțiile, genurile și speciile, școlile și curen- tele literare deopotrivă, dar și vaste sectoare ale literaturii univer- sale. ca de exemplu, istoria literaturii europene. (...) Perspectiva ultimă va fi. desigur, o istorie a literaturii mondiale însăși, întreprin- dere care poate speria la prima vedere, dar care realizată printr-o multiplă colaborare internațională, desfășurată pe o durată mai lun- gă, ar putea duce, pînă la urmă, la rezultate apreciabile". (Principii de literatură comparată, p. 231). în ce privește obiectivele comparatismului român, AL Dima este preocupat și de anumite măsuri organizatorice. „E necesară — spune el — constituirea unui Comitet național de specialitate, care urmează a fi afiliat Asociației internaționale de literatură comparată, întemeierea unei reviste care să reflecte activitatea cercetătorilor ro- mâni, organizarea mai departe a unor consfătuiri periodice între spe- cialiști spre a-și confrunta opiniile și a-și discuta rezultatele cerce- tării lor, in sfîrșit se dovedește utilă extinderea publicării, în volume, a studiilor comparatiste", (lic. cit., p. 234). Numărul celor care participă la această mișcare este destul de mare. Nu vom menționa decît cîteya: pe acela al lui ion Zamfirescu, autorul unei monumentale Istorii universale a teatrului, de fapt, în primul rînd. o istorie a dramaturgiei mondiale, al lui Zoe Dumitrescu- Bușulenga, autoarea unui număr impresionant de studii, al Verei Călin, de asemeni autoarea mai multor lucrări demne de remarcat, dintre care ultima. Alegoria și esențele, reprezintă o carte de sinteze din cele mai interesante. Tustrei funcționează la Universitatea din București; primul este profesor la Institutul pedagogic și cele două din urma sînt conferențiare la catedra de literatură universală și com- parată a Universității însăși. Deocamdată în afara învățămîntuiui activează Edgar Papu, un autor dc marc erudiție, ale cărui ultime cărți, Călătoriile Renașterii și noi structuri literare (1968) și cu deosebire Evoluția fi forrăele ge- nului liric (1968) ni-1 situează printre cei mai remarcabili cercetători literari, de o vastă cultură estetică și înzestrat cu o remarcabilă sensibilitate. La Universitatea din Timișoara literatura universală și compa- rată alcătuiește împreună cu teoria literaturii și folclor o catedră a cărei conducere o are autorul acestor rinduri. Cadrele de la disciplina noastră participă atît la procesul de învățămînt cît și la munca de cer- cetare științifică, și trei din ei — cei mai vîrstnici — lectorii Clio Mănescu și Traian Liviu Birăcscu cu subsemnatul au luat parte activă la consfătuirile și reuniunile pe țară dc pînă acum. Centrul comparatist timișorean — dacă nu e pretențios a se numi astfel — împărtășește mai ales următoarele principii caracteristice compara- tismului românesc : europocentrismul tranzitoriu, aplicarea marxistă a comparatismului formulată de Tudor Vianu și includerea factorului estetic în cercetările comparatiste. ORIZONT LUCIAN BURERIU ÎN FIECARE OM Registrul larg al vremii, in toți desfășurat, II afli-n do majorul de dominanta-albastră Care-n temei de cîntec senin-mindria noastră, O patrie-a gindirii pe turnuri a nălțat. Simt gustul libertății pe buzele sărate. Cum nava cere valul cu fruntea-n fața mării. Sînt cetățeanul cosmic și brațul meu străbate Chiar devansindu-mi firea, orbitele visării. Simt gustul ferm al vieții cum n-am sințit nicicind Și-albastrele dorințe nasc fiii faptei, puri. Răpus nu-s de contrarii, nu obosesc de gînd Și-n zidul nepăsării zidesc adinei spărturi. Mi-e cîntul dat pe viață, n-am la ce să renunf Și-s clopotul ce tace de-i necesar ori tună, Un viitor partinic sini cel care-l anunț Cu neclintirea aspră a ochilor, străbună. Registrul larg al vremii, in toți desfășurat, 11 afli-n fiecare, șoptit ori exclamat; Dar vom avea nevoie de toată clipa, vom Avea mereu nevoie de fiecare om! 1LIE M ADU ȚA ÎMPLINIRE ORIZONT •buciumul îngropat în piatră, iată, a fost înviat: os pur, de aur, rădăcină-a furtunilor albe. In foișorul dorului aprindem trandafirii magnifici, de tunetul cailor albi prin cascadele dure și pînzele soarelui. Cu focul patriei ne răcorim frunțile, singele, iar ochii luminează-n nesfirșirite ploilor rodnice. Contribuția intelectualității bănățene la lupia antifascistă din România (1933-1944) ■ WILLIAM MARIN wine cercetează trecutul zbuciumai al Banatului, diferitele faze ale luptei maselor populare pentru eliberarea lor naționala și socialii, va constata că, iu- totdeauna, in momentele cruciale s-au găsit, alături de ele sau chiar în fru dea lor, cărturari înflăcărați de idei gene- roase. Personalități Ca Vincehtiu Babeș, Bolyai Jănos, Valeriu Braniște, Corio- lan Brediceanti, Polit Desancici, loan Dragalina, Gulifried Feldinger, Kunli Zsiginond, Nicolaus Lenau, Constan- tin Diaconovici Lega. Adam Miillcr- Ciuttenbrunn. Eftimie ,'lurgu, Jobatin Nepomuk Preyer, Pavel Rotariu.Schon- berger Mor, Dîmitrie Țichimlcal, Pa- vel Vâslei'}, evocă fiecare cîte un moment dramatic sau chiar o întreagă perioadă din istoria unor mișcări gene- rat-democratice sau proletare, cîte o fi- lă din cronica luptei pentru progres pi aceste meleaguri. Rolul politic, ccnlr: buția adusă la desfășurarea evenimen- telor de personalitățile mai susamintite nu a fost de aceeași mărime dar fiecare dintre ele a năzuit să slujească intere sele celor mulți și a militat pentru idei avansate pentru epoca respectivă. Intelectualii bănățeni au fost pre- zenți și în rîndurile mișcării antifasciste, conduse de clasa muncitoare în anii deceniului al iV-lea și in prima jumă tata a deceniului următor, o perioadă de aspră confruntare politică între for- țele progresiste și cele mai întunecate torțe generate de capitalismul monopo- list —- fasciștii. Venirea la putere a naziștilor tn Germania In ianuarie 1933, transfor- marea acestuistat intr-o putere militară agresivă a stimulat dezvoltarea mișcă- rilor extremiste de dreapta din întreaga EurOpS, inclusiv Cete din România. Dar l) Lista de «nai sus are desigur numai un caracter Ilustrativ. Numele pcrsotialill- țUif 4 foii dispui In Ordine alfabetica. naziștii germani își vor exercita influ- ența nu numai prin iluziile pe care le-a dat naștere experimentul lor politic și social, propagate de vastul aparat pro- pagandistic condus de iscusitul dema- gog dr- Goebbels. Urmărind vaste po- rniri expansioniste în centrul și răsăritul Europei, precum și în alte regiuni, eî vor căuta să subordoneze pentru scopu- rile lor politice proprii, organizațiile fas- ciste sau ultrareacționare din diferite țări, fie acordîndu-le sistematic subvenții, fie utilizind metoda de cointeresaree.o nomică a unor cercuri influente din ță- rile respective, mai ales prin intermediul relațiilor comerciale. In cazul României, naziștii au utili- zat ambele metode. In ce privește prima metodă, tntr-o carte publicată la Paris, in anul 1935, de un grup de antihitle- riști germani se dezvăluia faptul că pînă în acel moment fasciștii germani reuși- seră să pună sub controlul lor 19 ziare din România. Totodată, naziștii germani au stabilit strinse legături cu organiza- țiile politice de dreapta, aflate sub con- ducerea lui A. C. Cuza, Alexandru Vaida. Octavian Goga, cu Garda de fier, pre- cum și Cu Partidul național socialist creat de Ștefan Tătărescu, fratele pri- mului ministru liberal Gheorghe Tălu- rescu.*) în ce privește a doua metodă, Ger- mania a căutat, începînd cu anul 1933. să ocupe un loc tot mai important prin- tre partenerii comerciali ai României; in urma unui acord semnat la 23 mart:e 1935 a fost sporit considerabil exportul de produse agricole și forestiere.’) An Z) „Des braune Nete, wie Hiiters Aecn- ten in; Auslande «rbolm i-nd dea Kricg VorberalterT, lîdltions du Currrtdur. Paris, 1935, i>. 31. 343-243. A. Nlri : ,,Istoricul unul tratat în- robitor (Tratatul ecoiwmk natiSna-gcrnian din martin I9Ș9) „Editura știligified". Buc. 1965. p, J?, ORIZONT g dc an crește exportul de petrol româ- nesc in Germania, ajungînd ca in 1937 această țară să devină cea mai mare importatoare a acestui produs, •) Ast- fel, unele grupări ale burgheziei și mo- șierimii române au devenit cointeresate în afacerile cu monopolurile germane, ceea ce va avea repercusiuni politice, între altele, hitleriștii vor putea să-șî consolideze „coloana a cincea" în Ro- mânia. Se contura tot mai evident pericolul includerii României în orbita celui de-al treilea Reich si transformarea sa într-un stat vasal, ale cărui resurse economice urinau să fie acaparate de Germania nazistă în scopul realizării telurilor sale expansioniste. Irt aceste împrejurări pentru intelec- tualii români lucizi a devenit clar faptul că întărirea curentelor extremiste de dreapta, subvenționate de hitlcrîști, pu- nea în mare primejdie nu numai liber- tățile ți drepturile democratice cucerite de poporul nostru cu prețul multor sa- crificii ci șî însăși independența națio- nală a țării. Pe drept, remarca Tudor Bugnarîu: „Orice încercare de a intro- duce fascismul în România este o crimă, o crimă contra României, contra po- porului român, contra culturii românești șî a bunului simț,"*) Dezvăluind cu perspicacitate primejdiile pe care le im plică apropierea economică și politică de Germania nazistă, cerută de fasciștii români, gazeta timișoreană de stingă „Țăranul" scria : „Pentru avantajul mo- mentan economic ce s-ar putea avea de la Germania, ni se pregătește călcîiut prusac, al demnității noastre de oameni liberi — de popor pașnic și mîndru", •) Marea majoritate a poporului român se pronunța pentru continuarea politicii tradiționale de alianță cu statele membre ale Micii înțelegeri, cu Franța și Anglia, alături de care luptase și în primul răz- boi mondial, manîfestînd neîncredere în politica Germaniei naziste. Străin de exaltarea mistică și șovină a legionari- lor, poporul își exprima sub diferite for- me dezaprobarea față de violențele aces- tora. Totodată, însă, în prima jumătate a deceniului al IV-lca largi cercuri so- cial-politice manifestau o anumită sub- apreciere a pericolelor pe care le im- plica prezența și activitatea intensă a organizațiilor extremiste de dreapta. Se ORIZONT O „AnțiB* din 28 martie 1107, 5) Citat dopâ Titu Giwrcsci । : „Inte- lectualii antifasciști in publicistica roma- nească, Editura științifica. București. 196". p. Sl. SJ „Țlranul* din 2 Iunie 1931. considera că dat fiind numărul redus al membrilor acestor organizații, ele nu pot constitui un pericol serios pentru viitorul țării. Este meritul istoric al clasei munci- toare, faptul că ea a înțeles necesitatea trecerii la o luptu activă împotriva pe- ricolului fascist. Luptele eroice ale cefe- riștilor și petroliștilor desfășurate sub conducerea Partidului Comunist Român in ianuarie—februarie 1933 au consti- tuit un adevărat semnal de alarmă, tras de muncitori imediat după venirea la putere a lui Hîtlcr în Germania. Ecoul acestei mari bătălii de clasă desfășu- rate de proletariatul român a fost deo- sebit de puternic în toate straturile so- ciale, inclusiv în sîriul intelectualității. In anii de dupii 1933, mulți intelectuali valoroși s-au apropiat de clasa munci- toare și partidul ei de avangardă din- du-și seama că acesta constituie forța politică cea mai intransigentă în lupta împotriva fascismului. Și în Banat, un număr însemnat de intelectuali s-au alăturat în anii 1933— 1934 celui mai revoluționar partid, celei mai clarvăzătoare torțe de conducere și organizare a maselor pentru apărare a drepturilor și libertăților democratice, a independenței, patriei, Partidului Comu- nist Român. Ei au participat la redac- tarea unor gazete ilegale ale partidului ca „Scintcia Banatului" (1563), „Bu- nâti Szikra" (1933), „l.e a terrorral" (1933) sau legate ca „Univerzum" (mai tîrziu „Szclektor", 1932—1964). „A hol- nap" (1933 ) 7). Numeroși intelectuali sprijineau activitatea organizației Aju- torul muncitoresc român care stringea ajutoare p nirn deținuțti politici comu- niști și alți luptători pentru progres social. Printre intelectualii care activau la Timișoara în acea vreme în rîndu- rile partidului sau în cadrul organiza- țiilor de masă conduse de ele, se gă- seau losif Ardeleana. Nicolae Cîmpeanu, Alexandru Elias, Izsâk Lâszlo, Francisc Szatzberger. Teodor Vlad. •) Intelectualii care au intrat în acea vreme pe prima linie a frontului anti- fascist și anume printre înflăcârații lup- tători ai partidului comunist, se bucurau de simpatia și sprijinul unor cercuri largi ale opiniei publice. Aceasta s-a putut constata și cu prilejul procesului O Colecția ateilor publicații se găsește la biblioteca Institutului de studii istorice fi social politice de pe iTugîi C.C. al P-C.R. din București, ») Arhiva C.C. al P.C.R.. fond nr. II dosar nr. 2811, t. 974. dosar nr. 2818 I. 4-6 și 831. înscenai în septembrie 1931 unui număr «le 55 activiști și membri ai P.C.R. din Timișoara. Scontînd să obțină Compromiterea comuniștilor, autoritățile au hoțărît su tină procesul într-o sală cit mai mare și cu o publicitate deosebită. în acest scop a fost amenajată în mod special sala de gimnastică a Liceului Piatisl și au fost invitați numeroși ziariști, in- clusiv corespondenții principalelor coti- diene din capitală. Timp dc citeva săp- lămîni procesul comuniștilor timișoreni a îost urmărit cu mare atenție in în- treaga țară, gazetele din București pu- blicau ample corespondente din metro- pola Banatului. Dar speranțele reacțiunii nu s-au împlinit. Acuzații comuniști și- au apărat cu demnitate convingerile lor politice și au explicat limpede temeiu- I rîle luptei lor drepte, desfășurate în in- teresul celor mulți. Ei au demascat cu curaj metodele inumane folosite de or- ganele de anchetă pentru a smulge declarații celor arestați. Unul dintre principalii acuzați, losif Ardeleanu, a dezvăluit în fața sulelor de oameni care asistau ta proces, modul în care a fost schingiuit în „camera morții" și a de- mascat cu vigoare pe renegatul RI- chard Wurmbrand care devenise o unealtă fără scrupule a siguranței*). Apărarea acuzaților a fost asiguratii de juriști cunoscuți. printre care dr. Stdfan Ntțulescu din București, dr. Adrian Brudariu. dr. Ernesl Burger. Jean Hîohi și alții. Tn, favoarea acuza- ților comuniști au depus mulți martori, printre care și cunoscuțî activiști sindi- cali de diferite convingeri politice.l0) Sub presiunea opiniei publice Consiliu! de război al Diviziei I, care judeca pro- cesul, a trebuit să achite 34 din cei 55 scuzați. Printre cei condamnați la ter- mene mai îndelungate de detențiune au fost și Intelectualii comuniști losif Ar- deleanu și Alexandru Elias. Cu toate eă o parte a comuniștilor implicați în proces au fost condamnați, modul de desfășurare a procesului a constituit o victorie moral-politică a Partidului Co- munist Român. Tn pofida faptului că siguranța smulgea mereu din rîndurile luptătorilor numeroase cadre prîn arestările pe care *) „friminî-ața" din 23, 29 Septembrie, 3-11 ®to5>Tf it 1934. 10} [bldem, vezi ți Arhiva C.C. al P.C.R.. totid nr. II, dosar nr, 2ST7, f. 9—21 țl bro- șura „AnSrnrrs Patriotică cotite» terorii fas- dste. „Editura Comitetului reg. Banat al Apărării Patriotice, Timișoara. IMS. le efectua, munca politică și ideologică 75 a P.C.R. era desfășurată în continuare de cei rămași tn libertate, la care se adăugau mereu noi aderenți. într-un raport al siguranței din 1 februarie 1935 se spune între altele: „Am con- statat însă că activitatea propagandis- ticii prin tipărituri s-a Intensificat per- manent, seinnalîndu se lansări de ma- nifeste și broșuri revoluționare, fapt raportat dc repetate ori dc noi la timp, iar munca de organizare fa comuniști- îor _ n. n.), se duce actualmente în- tr-un ritm viu, ajutată și de emisarii (instructorii regionali de nartid — n, n.) sosiți de curind în localitate pen- tru cîșfiirarea elementelor din întreprin- derile principale." ’*) Rolul însemnat pe care l-a avut Par- tidul Comunist Român în conducerea unor mari lupte muncitorești, cum au fost greva generală a minerilor din Anina ff»bnmr> 19351. grevele munci- torilor de la fabrica de ciorapi „Stan- dafd“ din Timișoara fM'ruarîe-mai. lO'Wi, a muncitorilor texlilîștî ar^ni de la uzinele L T. A. ffebrtiarîe-anrilm iowi ci p muncitorilor de la fabrica de vagoane „Astra" din Arad fiulîe- august 19061 au scos în evidentă ma- ddc activității nolilice și îdcdngtee des făsurate cu participarea unor! valoroși intelectuali comuniști, deseori ei fiind autorii manifestelor liedul? si redactorii nublientiilor periodice aflate sub îndru- marea partidului. Un număr însemnat de intelectual' cti vederi nrogresfstc an activat în acești ani in cadrul redacțiilor unor publicații periodice cu orientare gene rată democratică șî antifascistă. aflate sub îndrumarea sau influenta Partidului Comunist Român sau a Partidului So- cial-Democrat. Astfel, im grup de intelectuali cu vederi de stingă în frunte cu Ion Stoia- LFdrea a redactat In anii 1932—1937 săptăminalul. iar apoi revista „Vrerea”, Această publicație care avea strinse le- pături cu snciaVstu! de stînga Traian Novac, vechi militant al mișcării mun- citorești bănățene, a combătut Cu vi- goare curentele extremiste dc dreapta și a demascat cu curaj primejdia pe care o constituia hitlerîsmul pentru tara noastră. Printre colaboratorii pu- blicației găsim între alții și pe Virgil Birou, Catul Bogdan, Franyd Zoltân, Romulus Ladea, losif N. Măliusz, lu- ORIZONT ni Arhiva CC, ni P.C R, lond nr. II. dosar nr; 3319. f- 224. SI lius Podlipny, I. Servatius, Radu Urlă- țianu ’*), Chiar șî după ce autoritățile au suprimat revista, gruparea „Vrerea* și-a continuat activitatea, editind o serie de lucrări progresiste, unele dintre ele chiar în timpul războiului.14) Mulți dintre colaboratorii publicație! au deve- nit mai tîrziu membrii ai P.C.R. Un alt grup de intelectuali progre- siști cu vederi antihitleriste s-a concen- trat în iurul revistei „Țărănismul bănă- țean", editată la Timișoara în anii 1995—1937 sub conducerea juristului dr- Gheorghe Ciorman. Fiu de țărani săraci din Vărădia fîudețul Ca ras-Sever in) «) țin“rul ju- rist dr. Gheorghe Ciorman. stebilindu s» la Timișoara, a început să se apropie de muncitorii comuniști de la Atelierele C F.R. ea Toan Jurîsc. Constantin Geor- gescu șî altiî. S”b influența acestor muncitori înaintați, dr. Ciorman a sta- bilit în 1935 legături organ-vate cu Par- tidul Comunist Român. Totodată el activa eu aprobarea P.C.R. și în cadru' Partidului National Țărănesc, fiind unu dtn conducătorii aripei de stingă a acestui partid din Banat ’*). în cadrul revistei „Țărănismul bă nătean". dr. Ciorman și colaboratorii săi au propagat ideea necesității alian- ței dintre clasa muncitoare șî țărăni- me1’). necesitatea unirii tuturor forțelor democratice împotriva fascismului. ••) au popularizat realizările primului stat socialist din lume1*), s-n sprijinit or- ganizarea sțudențîmii democratice în liipîa ei împotriva clementelor fnsc's 13) O ncxirîl seric * rcvlstd ,A'xb<«b" a losl vitala In nnH 1915-47. 1<1 In 1940 dr* nl1dH cartea . H.irHnnle 1a Istoria blnSteaM" edllatl dr Ion Sto’*»- Ud-rn avea "n wmriT net snlihiHrti*l Tn » «pîlFllt In cdilnrii „Vrcrc-V rnHi । . I! horii MnNenF" In rar* au vSznf lnniFnji îlpantlltl ntimcroa^r nor^ll Inspirate din vin la rln%ri muncitoare din Banal r>Trum <1 IJ1I- mMctrt din o^rr» oncțll-or prn|Frrt|«i4i .nm rlcnnl Wall WliHman. Langslon Hnm, Clon- de dr îs-» Tot din Car«ț r^le orltfnar 5-1 Ion Sloi^-Ud'ra. iR) Arblrî» Com'Molnl mnnlcin.i1 Tiuit scara al r C R . Fnnd ^r^ctrwnil carnete de nartld. do*ar n*. 21.583. f«f4*73. vcH $i Aurel Bnp.irin Bibliografia Banatului* G. Nalbe Iii. Tinihoârâ. 1W. •». 17. 17) ..TflrSnltmu! MnX(ean" fn I Feb-. IfGfi Mcc^’î'l.ites alianței miinelhircsli-tîlrîb 11^*11 s fot! amplu nrcomcnln! 1 dc d'. Cihrorche CFrirntan *1 tn lucrarea ah tmr^ tlcU; ..Banalul tn vlllonil sfat tvine «<", editaM In Timișoara In *1 publicații rn foileton fn irazetn „Vrsfur din aiiffuM 1936. iBl „Țirinlsmul bănSlcan" «fin I aprilie lina 19) Idem, din 15 oct. 1 șl 15 nov., 1 dec. 19». 1 febr. I scut. 1936 ORIZONT te. ”) Printre colaboratorii acestei re- viste de stingă găsim pe dr. Corîolan Drăgulescu. George Bocscu, Ion Firu, Vladimir Cazacu și alții. Mulți dintre redactorii și colaboratorii acestei publi- cații au avut mai tîrziu sarcini de răs- pundere in cadrul organizațiilor de masă antifasciste, aflate sub Îndrumarea P.C.R.. fiind ulterior primiți și în rîn^ durife partidului. Un ro! însemnat în mobilizarea tu- turor forțelor democratice în lupta an- tifascistă a avut și gazeta „6 Prai uj- sâg“. condusă de scriitorul Franvo Zol- Lirt. editată la Timișoara în anii 1931— 1939, în un te perioade redacția a acti- vat sub directa îndrumare a Comitetului regional Banat al P.C.R. în coloanele gazetei a fosl înfierat atît imperialismul nazist, cî! și Ideologia șî acțiunile sale inumane.11) Gazeta a demascat de ase- menea caracterul reacționar al politicii revizioniste, practicată de regimul hor tvst din Ungaria 7*1, Rcdaefrriî gazete' precum și numeroșii ei colaboratori ex- terni au militat eu înflăcărare rentru o apropiere spirituală între porornl român si naționalitatea maghiară din țară. Totodată ea a făcut cunoscut citfterflor săi cnere de valoare ale scriitorilor ro- mâni **). Ca sî alte publicații periodice de stînpa și ..6 draî ujsăg" a populari- ral realizările economice. sociale, poli- Hce si culturale ale Uniunii Sovietice. Totodată ca a a făcut cunoscut cititori- lor ei lucrări ale marilor scriitori so- vietic! Maxim Gorki șî Vladimir Ma- iakovski. M) Printre redactorii si colaboratorii ga znte: nmlnfon re Sr hn Arr.ăd**), Izsăk Lâszld, I.âzâr IcsT, Kubăo Endre, Szi- monis Henrik. Balogh Edgăr. Nagy Tstvân. dr. TteznM Viktor, DFmfnv Tstvân. Un rol activ în lupta antifascistă au avut șî publicațiile periodice de stîngn în limba germană „Das Frole Worl" (1932—1933) din Reșița și „Ncut Zei- timg1* (1933-19+0) din Timișoara. „Dns Freie Wort”. redactată de so- cialiștii dc stingă Genrg Hromadkn și XII IMdem. din 1 mal W. Îl) „fi îmi idaâg* din fi febr. î' aprilie, IA sept 1539 j.s. Sil Idem, din SI fehr. imn. ș.a. Ibldem. dtn B Tr-br., ÎS anrllk i.) ibldem. r*clc 19S7. V) „D*ș Frele Wort* rfln Si febr.. 1 st 1! mtrlie 1313. rt) Gazeta ..Neiu- Zellune" a dezvăluit rlUlerlIor --Si 1ncî tn enn1 lrSS rrlnwle tn- lioritoare care se comiteau tn UffSrele (Ir concentrare naziste rtln turbau. tlehtcntuirc, Sachienburg ți sitele <26 30 iunie. I, 2. 11 iulie. 1. 9 august 1933). Ml „Neue ZellunR- din 16 decembrie IA34, 28 febr. 1905. 25 martie ți 17 mal 1036. *) Ultimul numBr a1 vazetei „Nene Zeiluns” a apîrut 1a 9 oct. 19*0. rilor lor. contribuind astfel la întărirea ea stării de soirit antihitleriste șl antifas- ciste a unor categorii sociale. Printre publicațiile periodice bănă- țene care au luat atitudine împotriva politicii expansioniste agresive a Germ», nîei naziste și contra ideologiei si acti- vității organizațiilor extremiste de dreap- ta de pe poziții burghezo-democratice, not fi cdate gazetele: ..Țăranul" < 1033—1934) .Țara" (19^3—1934). „Tn frătirea“ (1933—1938L „Observatorul" (1934 — 1936), .Tcmcsvarer Zeitimg" (1 «53—1940). ..Ui Szazad" (1934). ,.Ba nater Bote" (1933-1910) șî altele. Tnlr-o vreme cînd gazetarii reacHo- nari profascist! atacau cu violentă demo- crația. umanismul șl oronagau ura în- tre popoare si naționalități, antisemitis- mul. scriitori si nuNicirii democrat ca Gheorghc 1. Demian, Slmion Dreșer. Markovici Rodion, Endre Kârotv, Radu Uriă’ianu apărau cauza dreantă a M- tîei dintre nonorul român m nattonalilă- Gle conlocuitoare, drenturile s[ libertă- țile cetățenilor. Tn țîmn ce reaethtnea a’aca Cu furie străduințele îuî Ntoohe Titulescu de n aiunge ta o înțelegere trainică cu Uniunea Sovietică, torțele demo- cratice îsi cxnrîmau snriiînul hotărî! oenlru această politică menită să slu- tonică inlerese'e natr'pi si ale năciî si securității în F^tona. Tnfrînoînd rezis- tenta reacționarilor obtuzi, forțele de- mocrntton din Timișoara ?u oMInul îs’ mai 1936 alencrcn lui Nicnlae Til'd-ir» ea cetățean de onoare al municipiului Timișoara al). Răspunzind unei telegra- me primite cu acest prilei, N. Titulescu seria : ..Primesc aici vestea dv. că am fost proclamat cetățean de onoare al municipiului Timișoara și mă umple de mîndric și recunoștință, Sînt mîndru să ștîu că bănățenii mă socotesc suflet din sufletul tor. Sînt recunoscător pentru noul imbold la munră în serviciu! țării pe care gestul dv. îl constituie penlru mine. Vă exprim mulțumirile melc colo mai călduroase șî asigurarea că voi face totul ce depinde de mine la înălțimea marei cinste ce-mi faceți. Urez munici- piului Timișoara și întregului Banat prosperitate prin muncă rodnică șî pace" M). ORIZONT 3i) ..Renașterea* din 25 mal 1936, **) Ibldem. ” Tot în 1936 s-a dezvelit la Timișoara și bustul iui I, G. Duca, prlmul-ministru d“vcnit victimă a banditismului politic legionar.M) Aceste manifestări expri- mau atașamentul majorității cetățenilor din Timișoara pentru cauza democrației apărată de acești doi bărbați de stat cunoscuțî șî pentru vederile lor anti- hitleriste. Qnd în vara anului 1936 s-a produs rebeliunea fasciștilor împotriva Republi- cii Spaniole, mal mulți intelectuali antihitlerist! bănățeni răspunzind che- mării P.C.R. au plecat împreună cu un grup de muncitori să apere cu arma în mină cauza democrației împotriva re- belilor sprijiniți de Hiller și de Musso lini“K Plecarea acestui grup a fost sorijinilă, nrintre alții șl de către dr. Gheorghe Ciorman care a procurat ade- le necesare plecării fn străinătate*). Intelectualii democrati bănățeni au partieînat de asemenea și la lucrările congresului mondial al păcii ținut In 1936 la Bruxelles, Din comitetul pro vizoriu neutru pace din Romănia car se Constituise în iulie 1936 făceau pariu șî intelectualii bănățeni, nrintre care ș cunoscutul militant șî publicist socialîs Ton Clopoțel Printre bănățenii car au participat la congresul de la Brii xetles au fost și dr, Gheorghe Ciorman si dr. Ștefan Grigorovici. După reîn- toarcerea lor în țară, ei au ținut confe- rințe în fala oamenilor muncii din Ti- mișoara și Arad relatind pe larg hotă orile adoptale. Organizarea acestor con ferinte s-a desfășurat sub îndrumarea P.C.R. ")■ Tn anii următori, intelectualii r'emo erați au continuat să la poziție îmoo triva fascismului, deși puterea șî influ- enta Germaniei hitleriste își arunca fot mal mult umbra ei asupra întregului continent, Printre cărțile cu orientare antihitleristă publicate in 19^9 poate fî menționată cea intitulată ..Quo vadis Europa “ semnată do nuhlîcîstul bur ghezo democrat Viktor OrichM), Auto ORIZONT s»i ..Renașterea" din 51 decembrie ls06 34) Arhiva Comitetului municipal Timi- șoara al P.C.R.. fond sectorul carnete de par- tid. dosar nr- CI.SSS. f. 51 șt 67 si broșura ..ApA-ares natriotieS contra teroare! fascist.'" (p. ins-irvn as) IMdem. 86) ..Lupta pentru pare" București- 1936. p. 5—6. V) Arhiva C.C. ’l P.C.». fond nr 1t. dosar nr, 2858 f. 3&S ți Arhiva Couiletutui municipal Timișoara ai P.C.R.. fond sectorul cârpele . I In Volumul cuprinde șapte „schițe": S-a întors Paternic, O, seară ratată, Și cind am intrai în pădurea pe pini..., Dimineață de primăvară cu piroști fierbinți. După zidul cu glicine...., Cofetăria cu tranșperanțe de clorofilă și Compartimentul, ultima fiind o reeditare.’ Personajele, puține la număr, sînt cu bună știință aproape nedi- ferențiate, comunicînd între ele nu atît prin generalitatea denumirii (Femeia, Prie- tenul. Ospătarul, Sofia etc.), cît prin drama ce le macină. Adesea ele se identifică: Prietenul din O seară rotată cu Prietenul din Și cum am intrat în pădurea cu pini. Fe- meia de serviciu din ultima schiță amintită cu aceia din Dimineață de primăvară cu piroști fierbinți sau chiar cu aceia din S-a întors Paternic. Limbajul și problematica sînt aceleași deși personajele ar puica fi diferite. Ele sînt unite însă de aceiași obsesie *) Schite dramatice, F.,p,1„ igea, a unei realizări imposibile, de aceiași nefericita încercare de-a transfigura viața in arta, £ ancorihd pînă în cele din urmă ințr-o dublă iluzie: iluzia vieții șl iluzia artei, în care personajul central, indiferent de numele pe care-J poartă este omul: „Omul, omul de care-ți vorbesc (întinde mina, se apropie) seamănă cu mine, fiindu-ți frate, da' cu o fire imposibil de domesticit,,. șt aici ne-ntrece... .4șa că el — noi doi, adică — e totuși altceva, că mi-e frica să-i și ^îndese așa, cu teama, și teroarea, ți gifiiiul din el, care-l împinge către ceva-ul fără nume, fi pe care el — ca fost Puternic ți ca fost Eflidiie — il mai respinge: căci dincolo de acel ceva către care se îndreaptă, incepe moartea ți neființa fi nimicul, ca ți veșnica lui nemurire,., Eftichie Zău că aveai dreptate să-fi fie frică de el... Omul ăsta nu-i de noi. Paternic (torturat): ...dd nu face, nu încerca nimic să se salveze, nici măcar să privească drumul înapoi... căci ce făcuse altceva o viața întreagă, decit să alerge, ca să a/ungă aici, mereu spre ținta asta, care se indepăta ?/" (p. 13, 14). Este interesantă de urmărit calea aceasta a omului către o țintă care se în- depărtează mereu ți autorul urmărește de fapt fără cruțare destinele frinte, zbo- rurile temerare, trecerea, eterna trecere de la ceea ce este și a dori să fie, să încerce să fie chiar dacă încercarea sc dovedește a fi o amăgire: „Tatii (rnîna cade uf or) zlfa că-n țarcul lui, nimeni nu poate să pătrundă: căci trebuie să fi parcurs tot drumul omului, tot drumul lui lăuntric, tot drumul lui blestemat, dm cap în cap, ca să ftie, Să fie aflai fi să-i mai poală ajuta cu ceva, ăsta, salvatorul de care-ți vorbesc, celuilalt, artistului, sau actorului de care fi-am vorbit, și pe care mă voi feri de-al nunti într-un fel, căci a încetat de-a mai fi ceva: dm clipa în care și-a pus lațul de git, sau fi-a legai un pietroi de git, sau fi-a ales o altă trecere la fel de murdară ca întreaga sa viață — e vorba de aceea pe care i-a văzut-o logodnica; și Femeia aceea de Serviciu care-și zice soția lui și căreia, noi, ii vom găsi totuși un nume, și-i vom spune Silvestra, ca să nu ne mai încurcăm; fi maîcă-sa fi jrafii, fi surorile lui, fi lovarăfii de baracă, fi vecinii de baracă (...) și toți, să-l blesteme și să-l hulească și and nu mai era; o trecere — zic, Iu fel de groaznică, ca întreaga sa viață; și a încetai, prin trecerea de care-ți vorbesc, de-a mai fi ceva, devenind opusul tui, in vecii vecilor altul, și pe care un laș ca mine nu-1 poale adora, și nici diviniza — înțelegi ? — d;>i care pricină il urăște — înțelegi? — fi se mulțumește, ăsta, eu, să-l admire și să se teamă și sa transpire de-o bărbăție care-i de fapt a celuilalt, și care niciodată n-o să fie a mea“. Majoritatea personajelor sint atinse de o frenezie a împlinirii înțeleasă în diverse chipuri, dc o dezlănțuire a stihiilor ți pornirilor telurice dar ți de atitu- dine ți proteste neconlormiste. Alături conformițtii, mărunții, cei ce nu valorează nimic ți nu vor realiza niciodată nimic. Micul inginer (numele il caracterizează, tiuzînd către o tipizare) ți Soția lui „vor să-sl protejeze organismul", „nu le place necunoscutul", înțelegîndu-se foarte bine, înghițiți de propria mediocritate reliefată de atitudinea Prietenului lor: „Mtod inginer; Trebuia mai întii să ie afirmi, sri vadă ăștia că miști ceva. Soția: Șoferi meu ere dreptate, noi ața am fi procedat. Micul inginer: Dar el e artist, draga mea. Soția : IV-o să mă faci să cred că e alcătuit altfel decît noi. Oricine poate fi artist. Micul inginer; Af-am gindit mai demult la asta. Dar ingineria e o meserie mai solidă. Soția: Nu m-aș fi căsătorit cu un artist, în ruptul capului, nu. Meseria asta îmi dă dureri de cap... Nici nu știi de unde s-o iei... Micul inginer: Dar mai ales — unde vrei s-ajungi: cred că asta-i mai important. Prietenul (dîndu-fi seama de inutilitatea pledoariei sale nu se poale totuși abține); Tocmai necunoscuta finalitate e fascinantă. Soția : „Noi ne simțim bine cu noi. Micul inginer: Noi ne ajun gem nouă (apucă^ rnîna soției). Prietenul (își dă seama că a început su devină penibil): Arta mă măsoară- Ne ajungem în goamz noastră fără să ne împlinim vreodată. Cunosc doar colcăiala dorințelor din ea, din piatra aceea, care-ar rămîne așa, prizonieră ei înșiși, exaspe- rată de sine, în sine. Soțul : Deium? obscur, Micul inginer: So-Î lăsăm să ajungă undeva. Prietenul (e o iubire pe care fi-o mărturisește sieși): ...inchizînd țipătul formei neînălțaie în lumină. Și eu, artistul, mă apropii de ea... (palmele frea- măd)... de piatra asta caldă... iubind-o infinit, și ea asemeni iubindu-mă — cea mai loială, statornică: prietenă, și iubită, și amantă,,, (obosit) Restul.,. fgestr njmîcJ''. (p. 50). Puținele sînt personajele acestor schițe care se mulțumesc cu mediocritatea. In multe există dorlnți ce se cer împlinite, o abatere, frămîntarea țl sfișierea deși adesea par să rămînă pentru totdeauna inlr-o virtualitate imposibil de tradus în ORtZOKT 1 ORIZONT Jg act: Prietenul : N-are importanță. Voi creia edificii durabile; spații echilibrate; /in- Uni pi statui veșnica... printre colonade vor trece băirinii venerabili ai cetății... Cite unui, cite doi... îmi oar discuta arhitectura... Voi fi pretutindeni căci pre- tutindeni veți întîtni spațiile mele pentru iubire... echilibrate, durabile, cum am mai spus. Ospătarul bâtrîn: Dumneata, Prietene, ești un visător, ești un artist în definiția. Prietenul; Nu, nu încă, deocamdată doar prezumtiv; deocamdată doar virtual, Voi încerca, totuși. Ospătarul bătrin: Ceea ce orei e imposibil. Prietenul: Vreau imposibilul", țp. 64). Acest ,.imposibil" „pe care îl vor, e greu de realizat dar ceea ce caracterizează structura neconformislului este tocmai intenția de a atinge imposibilul; „{îi eu, eu am cerut imposibilul/ (agitată) Știi, era Ca o beție; și ea o amețeală, era libertatea aceea de după el" (p. 98). E o permanentă pendulare intre realitate și vis: „Mi se pare că ne-am împăcat,., nu te apuca sa-mi spui că am visat. Și asta,../ Poate că totuși... (explică) Știi, de ia o vreme nu-mi dau seama prea clar (tușește) ce e vis și ce nu e“ (p. 9,}, o încercare de a con- verti viața în artă iar pe de altă parte încercarea de a scăpa de trecut: .trebuie că sînt literalmente nebună, de-ți povestesc toate astea I (violență). Dar e și ăsta un fel de a-ți plăti trecutul i“ Tema trecutului revine obsedantă în citeva schițe deși cu toaalilate diferită. Ospătarul din — cînd am intrai în pădurea de pini, îl ascunde; „Prietene, vine o vreme cînd nu-ți mai place să-ți împrăștii aminti- rile"... Șl atunci, mă întreb, cum ți-aț mai putea explica?... Uite Prietene, e ca și cum aț purta în mine o mare bucurie, ca un vas, ca o cupă, ca asia din jața dumitale... Și dacă o datini, mă înțelegi, dacă o datini, Prietenul: înțeleg. Ospătarul bătrîn: E ceea ce mi-a mai rămas dintr-un serviciu complet pentru douăsprezece persoane, Și dacă... Prietenul; înțeleg/ Dar vezi dumneata, cristalul se sparge și singur” țp. 6&). Tn eomportimentui acest trecut este înregistrat pe a bandă de magnetofon aruncată pe fereastră; „Cred că m-am hotărît, (țipă). Uite ce am să fac I (se ridică, deschide geamul, zvirle banda. Imediat țăcănit puternic de roți). Tlnărul: (care ii privise iot timpul încordai- și care acum se destinde): Ați procedat foarte bine. Imi era frică să nu vă răsgîndiți, dar ați făcut exact ceea ce mă așteptam de la dumneata (gest moale), ați zmrlit-o pe fereastră. Bărbatul: Crezi că am procedai bine? Tînărul: Dacă omiten semnificațiile ma- jore ale gestului... Știți, sînt la modă semnificațiile.-Sint oare clar?... Revin; un neinițiai în logica dumneavoastră afectivă ar putea interpreta gestul ca atare: abandan', renunț, lipsă de loialitate în prietenie, etcetera, ceea ce, nu-i așa? e țals — din fericire. Și cred că nu greșesc cind afirm Că banda aceea de magnetofon reprezenta (pedant) exprimarea materială a memoriei dumneavoastră afective" {p- 144). In general piesele ce alcătuiesc volumul se mențin ta o intensitate drama- tică maximă, cu puține slăbiri ale tensiunii așa cum se intîmplă în O seară raialei sau După zidul cu glicine. Ele demonstrează nu numai O bună cunoaștere a lite- raturii dramatice contemporane, in special a teatrului furiei și violenței dîn care autorul a preluat motive și modalități asimliîndu-le totuși, dar și o stăpânire aproape perfectă a mijloacelor dramatice, ca șa nu mai vorbim dc fermitatea frazei, ca- racteristică de altfel și in volumul de debut Fierbintele oîtd cu nisip. Poete uneori contorsionările și Limbajul prea concentrai, obscur aproape, facilitează alunecarea către ambiguitate, o ambiguitate potrivită insă personajelor ir ă mintale pină 1a disperare, atitudinilor radicale șî trăirilor intense. Contradicțiile proprii omului con- temporan, nu pot fi rezolvate linear șl dacă atitudinile îi sînt eoni re versate șl semnificația limbajului rămîne deschisă unor multiple interpretări. Pericolul este insă osetantația cu care ele ni se comunică ca de pildă în 0 dimineață de pri- măvară cu piroși fierbinți, titlu de altfel, după părerea noastră nesemnificativ. O înclinare către senzațional este vădită și în Cofetăria cu transperanie de clorofilă. Sînt unele ușoare alunecări care la un control maî sever din partea autorului ar putea îl, în viitor, eliminate. Vigoarea acțiunii și vigoarea limbajului sin! pe alo- curi subțiate după cum unele vulgarități sini prea îngroșate ca de pildă acelea debitate de Femeia de seroici din pi cînd am intrat In pădurea de pini, una din schițele, altfel, cele mai rotunde ale volumului. Toate acestea sînt inerente înce- putului. Ceea ce reținem este puterea de desfășurare dramatică a unor tensiuni inte- rioare, ciocnirea unor contradicții nu numai dintre personaje .și structuri opuse ei, ceea ce e un merit în plus, în sinul aceleiași conștiințe măcinate de tendințe con- Uariî Personajul Amniia din Dimineața de primăvară este tipic în această privință ta șl F.lpida din Cofetăria cu transperanie de clorofilă. Personajele feminine își con- turează in special profilul temperamental cu mal mullâ pregnantă, poate și dalo- rită unei vitalități este în generat o caracteristică a eroilor acestui volum dar fî a celui, de nuvele, ca l-a precedai. Piesele într-un aci ale Iul Ion Dumitru Teodorescu se înscriu printre reușitele genului, meritind să fie urmărite pe viu. In acest caz calitățile ar putea fi reliefate iar ușoarele lor slăbiciuni eliminate de un regizor priceput fi de actori ce ar putea desfășura un joc sobru interpretind personaje pline de valențe interioare, IOSIF MIRESCU MARCEL TURCII : Farfuria sălbatică" *) ^artea aceasta de debut a lui Marcel Turcu e una cu obsesii și, oarecum, paradoxală. Obsesia obsesiilor poetului nostru pare a fi sinceritatea (Fața e „sincer aburită" copacii sînt „goi și sinceri", aerul are părți „sincere", apele Sunt și ele „sincere", „nici măcar nu ești sincer", „că-i loc destul pentru sinceritate în noi", un craniu e „cinstit", „fotul e o sinceritate în mișcare" și așa mai departe, Jn turul sincerității" puttndu-se „galopa" și gatopîndu-se, de altminteri efectiv...) Para- doxul sincerității acesteia e că se realizează prin măști... sincere 1 O mască sinceră este o mască întru iotul conștientă de faptul că e mască. Marcel Turcu e, cu since- ritate, un autor de măști. Că apelează, uneori la niște măști gata-făcute, la măștile altora (să zicem la ale lui Nichiia Stănescu) la două-trei măști la modă. în sfirșit. este adevărat, după cum nu e mai puțin adeoărat că, alteori, poetului îi place să se admire în posturi avantajoase, compunîndu-și fie o față, fie un profil de scriitor, Ca Velasquez, in ale tui Menine, scriitorul acesta se înfățișează pe sine scriind, de obicei spre seară, noaptea, cu fereastra deschisă, la masa de lucru, Nu s-ar putea spune că modelul autoportretelor acestora nu e flatat... Masca este, acum, nobilă, chiar onorabilă, dar neconoingătoare (artisticește) și banală: „Adevăratele brațe altele, acelea-mi / Pornesc subțiri, din umăr, sfîrșindu-se / fn niște prelungiri nedeslușite, elastice / Care m-ajută — de minune — să-mpletesc apele / sini pornite să le-mpleiesc mereu / Să fac din ape / O plasă — pe cinste — cum se cuvine. / Pentru ca să-mi scape toți peștii / Pe care nu i-am prins niciodată, se știe — / Căci brațele, ca niște litere, din umeri, s-au / Scurs nemijlocit pe hîrtie..." (PSEUDOPESCARUL), Paradoxală, oricum, și banalitatea asta ca fi poncif ele și, uneori, familiaritățile d la Marin Sorescu („De mult e soarele sust nu-i nimic i Putea fi mai sus; și așa / Soarele ăsta suie cît / $i cînd vrea.. (TREBUINȚA DE GEMENI), la un poet obsedai — altă obsesie — de originalitate! Ceea ce păru, de altminteri — în cele șase-șapte stagiuni de cenaclu timișorean In care s a produs poetul nostru, interprefindu-și poeziile intr-o manieră, pentru ORIZONT '} Edituri tineretului. 1969. “ stranie, punctîndu-și cu aplomb conjuncțiile și prepozițiile — snrrcalismul lui Marcel Turcu, nu era decît fuga acestuia de banalitate, plăcerea de a epata, obsesia originalității. Nu-i vorba de nici un proces de intenție. Funciarmente, Marcel Turcn este un egocentric, aproape un „sfint trup și hrană sie-și“, ca Nastratin Hogea la Isartik, iar un poem superb, precum acela al cărui titlu — insolit, ei dai — rea- pare pe coperta cărții îl reprezintă mult mai bine, în furia virginității lui sălbatice, decît orice autoportret de circumstanță, poză de împrumut, postură consesivă: „...In întuneric, / Echilibrai și elastic. / în volute lungi și deschise 1 Htese gra- țios punctate, / In largi potire și înalte, / O farfurie, treptat, dă conturul / Unui gît desăvîrșit și alb. // E farfuria nărăvașă, sălbatică. / Din care nu poate să mânînce niciodată nimeni / Căci în ruperi, zmeniri nemaivăzute / După ce e servită masa, / Adulmecînd aburul ca pe o arie. / Și trupul ar tot tinji să se calce, atunci / Far- furia buclucașă, sălbatică, ! Se ridică frumos, face tumbe, / Irită prea tare aerul ți-mi rtde / Reflex, de acolo, de sus / Cu dantura-i strălucitoare și curbă... ff Far- furia acum nu-mi dă pace: / După ce-am sfirșit masa și mă simt bine f Ea-și suie ironic spirala, / Descriind pronunțat un gît alb și superb f E pe semne, al spiritului, căci t Spiritul meu e un saltimbanc anonim f Ce mă batjocoreșle-n văzul lumii I" Acesta, îmi place sâ cred, este, sau a fost și poate are să fie — „pure vase d'aucun bremage" și zice Mallatmi — poetul nostru... Are im sens toi acest „roman psihologic" ? Da, în măsura în care poezia lui Marcel Turcu ascunde, realmente, o dramă. Ce-i drept, o dramă... literară, dar autentică, dar sinceră, abia acum sinceră și chiar adevărată; aceea a comunicării. 4re *5 se zică nimic nou în toate astea! Firește, nimic nou. Sînt poeți care din comunicarea asia fac însă Jema" poeziei lor, așa cum alții. Lucian Blaga să zicem, din tăcere, ori din cuvinte și (Nichita Sfănescu) din necuvinte.,, Nu este cazul lui Marcel Turcu. Nu ./trama comunicării" este motivul poeziei lui. E însăși motivarea acestei poezii, mobilul ei ascuns, neliniștea care o bîntuie, aerul pe care-l respiră. Poetul care vorbește ca el și trebuie să vorbească așa acest patetic solitar, poate orgolios: Io, Marcel Turcu, are în permanență nostalgia noastră, se vrea solidar eu noi, Cu limbajul nostru. F drama tuturor poeților. Sigur că da I Pe ce temeiuri, însă. (din teamă de singu- rătate, din mimetism, din... calcul!) ajunge Marcel Turcu. uneori, și nu fără eforturi, să ne vorbească limbajul, nu știu... Nu este vorba de o invitație la her- meiism ori la absconzitatea gratuită. Ca pasărea, poetul pe limba lui piere, mi fără speranța de-a fi înțeles, astăzi sau miine, și tocmai aceasta continuă maree, dinspre el înspre noi, înspre el dinspre noi, e sensul poeziei, rostul, adică și direc. ția ei... Stare de permanent dezechilibru, in lipsa căreia nici o comunicare, nici un comerț, abia acum, nu mai este cu putință căci nimeni nu simte nevoia să facă schimb de obiecte identice — care stare înceteacd îri zonele unui limbaj cu totul comun... Ii med rămine poetului acestuia, foarte dăruit, să se regăsească, după ce, din cînd în clnd. In poeziile debutului editorial, s-a pierdut pe sine. ȘERBAN POARTA ORIZONT BARIERA DE FUM ' irul sc concentra dur și continuu asupra lor. ca un ciocan crin- cen, izbind fără întrerupere. Se aruncau asupra șanțurilor tot felul de proiectile, surpîndu-le. Loviturile mușcau din marginile lor și împroș- cări cerul cu arteziene de pămint. Bulgării compacți deveneau schije. O tortură. Nimeni nu mai avea cu adevărat siguranță, nimeni nu mai credea că va mai trăi. „Răbdare", sc auzeau din cînd în cînd îndem- nuri, dar toți își dădeau seama că și răbdarea ajunsese la marginea ei. Trebuia abandonată poziția, se părăginea cu fiecare clipă, cu fiecare nou val de bombe; devenea o gaură haotică amestecată cu viscere omenești. Și toată lumea de acolo aștepta, ca peste acest dezastru să se audă hohotele fasciștilor din periferie, fiindcă rezistența fusese fra- gilă, expugnabilă. Căldura sufoca, tăind respirația întregii companii decimate. Acum, dacă nemților cramponați de marginea orașului le trece prin minte să traverseze cîmpul acela, plin de cratere, ce-i desparte, ei devin o pradă ușoară, iar ordinul primit o iluzie, Rușinea va fi co- pleșitoare ! Și cînd te gîndești, că totid n-a durat decît o oră. Nici o secundă mai mult, de cînd începuse încleștarea. Trebuiau oare, să ac- cepte ideea, că s-au prăbușii, învinși aproape de garnizoana lor, ale cărei siluiete se proiectau la orizont ? Au angajat lupta în suburbii, și apoi s-au repliat, hitleriștii fiind, ca număr, mai mulți, iar aceste cîteva case mărginașe, ultimele, devin cu fiecare minut un bastion german, legat prin drumuri accesibile de șosea și în același timp de orașul pă- răsit. Deci, în unghiul acesta, nu mai poate pătrunde nimeni. Norocul tunicilor verzi au fost AT-urile și brandurile legate de camioane, care le-au oferit superioritatea de foc și acum îi obligă pe ai noștri, ori să se retragă spre liziera crîngului. ori să se lase pisați fără cruțare. Trebuie salvat ceva în ultima clipă! Nucleul companiei cu numai o mitralieră și un tun G1 și 4 și o mînă de oameni sleiți, mutrele înnegrite dc zoile sudorii amestecate cu țarină, buzele opărite dc setea care le frige gura și măruntaiele și potopul neîncetat de explozii, îi împinge către zonele disperării. Căpitanul rezervist Silviu Ghionea, trimis la instrucție în ajun, și surprins de evenimente într-o baracă, aproape de poligon, a așteptat liniștit, pînă a pătruns la el, delegatul diviziei, aflată departe de acest oraș, însoțit de tînărul acesta în pantaloni bej și cămașă vișinie ; slab, lung, descumpănit, șî cu un parabelum în mînă iar încărcătoarele dc rezervă în buzunarele umflate și la cingătoare. Ghionea își instalase linia dc fund a dispozitivului de apărare, aici, pe taluzurile poligonului, în timp ce elementele înaintate, fuseseră trimise, să hărțuiască periferia, înțesată de fasciști. Acolo staționa o ORIZONT ORIZONT 5 coloană mobilă de geniu, care încerca să pună foc orașului, cel puțin asta reieșea din spusele refugialilor, eare părăsind orașul, alergau spre pădure, înspăimîntîndu-se unii pe altii, grăbiti să se ascundă, să nu ardă ca șoarecii, cu copii cu tot. Orașul, se zicea, nu-1 mai recunoști, începînd dc azinoapte, e ciu- ruit și devastat, ca de un taifun. Vitrinele sînt sparte și făcute țăndări, casele jefuite, gardurile dă rimate. S-au plimbat hienele lui Hitler pe străzile principale și au tras dintr-un camion, pînă n-au mai lăsat nimic întreg. Orice bărbat întîlnit pe stradă, în cafenele, birouri, pră- vălii, în curți, l-au răpus împroșeîndu-i creierii pe pereți. Menirea companiei fusese, așadar, covîrșitoare. și o dată terminat ceasul acesta fatal, unitatea era adusă în pragul unei sorți prea crude, pentru ca totuși s-o accepte. Imanenta morții tuturor, îi înspăimînta și nu vroiau s-o conceapă, cum nici ieșirea din acest impas, nu părea posibilă. Ghionea și puștiul cu parabellum, blond bronzat, parcă venit de la plajă și intrat în jocul morții cu voioșie și nepăsare, sigur că va supraviețui, se adăpostiră pentru a hotărî ce mai avea de făcut în aceste împrejurări. Intrară în nișa unui tun de poziție, aflat la capătul poligonului, dar din care lipsea piesa. — Soluția I întrebau buzele roșii încinse și pleoapele prăfuite, bă- tîndu-se peste ochii albaștri ai tînărului, Ghionea, un om gros șî cu o față pătrată, evidențiind tipul băr- batului de patruzeci de ani, nu răspunse de prima dată, ci se încruntă o vreme apoi fața i se destinse, fiindcă în momentul acela i se păru că taifunul artileriei germane s-a oprit. — Soluția pare una singură, băiete, cum zici că te cheamă ? ■— Lințu Adam, trimisul orașului, spuse cu oarecare semeție tinărul. — Așadar, Lințule, vei pleca, împreună cu sergentul Roșea, îl vezi ciucît aici lingă noi, e apropiat de vîrsta ta, așa că o să vă înțelegeți, și veți străbate împreună singura văioagă, singura fîșie nereperată, pînă acum și ajungeți la baracă în partea cealaltă, unde veți vedea că în spate zac depozitate zece butoaie de smoală. Nu se știe cine le-a dus acolo, pesemne vreun ațist tipicar, îngrijorai să le păstreze ne- atinse, pentru repararea acoperișurilor barăcilor în toamna ce vine! lată, izbăvirea, s-a pornit vîntul ăsta fierbinte dinspre fluviu, se îndreaptă chiar către periferii, așa că s-a petrecut de-a dreptul o mi- nune. înțelegi ? Nu trebuie să pierdem ocazia. Veți da foc unul cîte umil butoaielor, să-i înecăm în fum de catran, ca pe draci. Restul mă privește pe mine. Ura 11 ’ "' ** Copilandrul amuți de uluire și pierzînd sentimentul deosebirii de vîrstă (căpitanul i-ar fi putut fi tată), sări să-l îmbrățișeze pe ofițerul cu cișmele prăfuite, cămașa udă leoarcă de sudoare, și pe urmă se prăpădi dc rîs, zvîcnind spre spate, gata să-și lovească ceafa de pere- tele betonat al redutei. — Extraordinar I se entuziasma ; el și vedea scena acestei cețe groase, negre, care va răsturna totul dintr-o mișcare, în favoarea acestui mănunchi dc oameni, aflați la granița pierzaniei. Și sergentul ciucit pe vine izbucnise, într-un rîs extrem de nervos și sonor. Flăcăii alergară apoi, așa cum primiseră ordinul și. în mai puțin S de trei minute, clocotul de fum erupse dens, ca dintr-un vulcan și aco- peri fîșia de teren, cufundînd-o în beznă. Compania se retrase spre liziera crîngului, la adăpostul acestei piele, care astupase și lumina cerului, iar acolo găsiră reftigiații, prin- tre ei bărbații scăpați de vînătoarea fasciștilor, dispuși să înfrunte moar- tea cu arma în mînă și sc rugară de căpitan să-i primească intre ei. „Bătrînur acceptă, fără să stea mult pe gînduri, împărțiră puștile rămase de la cei uciși în poligon, și în sfirșit, hotărîră. să ocune punc- tul cel mai tare a! acestui cîmp, șanțul zidit, care traversa în diagonală marginea cealaltă a poligonului, o adevărată fortificație, de unde se manevrau dc obicei țintele. în timpul executării ședințelor dc tragere cu mitralierele și cu mort icrele. Oamenii erau familiarizați cu locul acela. Era răcoare ca-ntr-un beci. Ar fi putut rezista și o zi întreagă, dar nu se pregătiră numai pentru atît, ci un pluton sc și desprinse și încercă o învăluire, luînd-o dc-a lungul perdelei do fum. și la un moment dat siluietele lor se desprinseră din negură ca niște vedenii, căzînd în spatele coloanei germane. Un timp, ncm|ii se crezură la adăpost. Lupta fu scurtă, transformîndu-se într-un vacarm asurzitor. Focul armelor, a1 butoaie- lor incendiate, căldura, praful, mirosul de pucioasă și fier zdrelit, ur- lete și exploziile motoarelor, toate se asemănau cu iadul, căpătînd cu- lorile lui de văpaie și beznă halucinantă. Nu sc mai înțelegea nimic, doar căpitanul și sergenții lui de la plutoane strigau : „Nu-i lăsati să fugă, nimiciți-î. dacă nu se lasă prinși, dacă nu se predau. Unul să n-ajungă la șosea. Nimiciți-i." .Ordinul țării, se aude ? zbiera trăgind, cînd și cînd din Beretta lui, pe caro și-o încărca dintr-un sac de muniție, atîrnat în față, ca punga unui cangur. „Ordinul țării băieți, ordinul țării 1" și oamenii îl urmau, cu fețele lor negre, încrîncenate, din care nu sc vedeau decît ochii și dinții, erau înveliți de funingine de sus pînă jos. parcă ieșiseră din fundul unei mine, din adîncurilc fără sfirșit ale pămîntului și căutau lumina, și-și croiau drumul prin bezna asta, răpunînd pe cei care adineaori îi ames- tecaseră cu pămîntul. ,,Unde-s bă. strigau glasuri răgușite de praf și căldură, însetate mai mult de răzbunare, decît de apă. „Ordinul țării" sc auzea îndemnul căpitanului printre tunicile ostașilor și cămășilor murdare, sfîșiate ale civililor, care le sărise în ajutor. Un ultim salt, pînă la coloana, care începuse să ardă, dar o armă automată încercă să doboare un flanc descoperit, ținta dispăru totuși repede căci un nou vălătuc salvator de fum poate cel din urmă, astupă trupurile protejîndu-le. Simțind primejdia, se făcură una cu pămintul și scăpară. Asupra acelui camion, pe care civilii îl recunoscură, fiind exact cel care gonise prin oraș, năruind vitrinele și împroșcînd pe ziduri și trotuare creierii bărbaților, începu un tir puternic și susținut, nă- praznic. ORIZONT La acea întrebare mereu iscată în ceata de catran, pe tot timpul alergăturii, se aflase răspunsul: „Aicea sînt, uite-i. Pe ei, tnă“ — răcniră zeci de piepturi indignate, cuprinse de o sălbatecă fericire, și una cîte una grenadele plesniră, hurducăind de cîteva ori camionul, pînă-1 răsturnară cu roțile în sus și pînă ce dintre toți ocupanții, nu mai rămăsese nici unul teafăr. Explozii răzlețe se mai auziră deasupra capelelor, sfîșîind aerul. Cîțiva hitleriști o zbughiră printre tufele prăfuite, spre oborul dc vite și spre abator, crezîndti-se scăpați. Nu-și dădură seama, buimaci cum erau, că în drumul fiecăruia se afla un lanț de trăgători ai aceleași companii, care adineaori părea învinsă, iar acum țipa de fericirea vieții rccîștigate. Un timp se lăsă liniștea, fumul se tîra mai departe, subțiindu-se treptat. Se auzeau, în această tăcere profundă, zgomotele și troznetele focului în vâlvătăile căruia se mistuia coloana germană. Destrămarea ceții veni curînd, soarele domnea pe tronul lui dc văpăi, netulburat, și liniștea ciudată la un moment dat, li se păru ne- firească. Se uitară în stingă și în dreapta și imediat după aceea des- coperiră că Ghionea se zbătea între ei, într-o baltă de sînge, cu că- mașa încă udă de nădușeală, cu brațele răsturnate nefiresc, păreau mai lungi decît genunchii, care se chirciseră sub el. dc parcă s-ar fi căznit din răsputeri să zvîcnească mai departe, strigînd: „Ordinul țării". Pe tipsia cîmpiei. care se limpezea, alerga într-un suflet flăcăul și părea, în acele clipe, că plutește ca un arhanghel deasupra unor nori de furtună trecută. Ajunse pe locul bătăliei, cînd căpitanul își dădu duhul cu fața deschisă în soarele fierbinte și, în clipa cînd îl zări, su- rise trist și închise ochii, să-l facă a pricepe că se retrage între umbre, cu toate că lumina dogorea pămîntul, EUGEN TEODORU ORIZONT GABRIELA IOAN ȚARA Ufl e de bine să fii înfipt în sufletul Pămint ului Ca un copac vrăjit De mirajul adincului. Pămintul meu Se numește fard, fată-i fața brăzdată de neamuri Ce-au rivnit la neprețuitele ei odoare Cîți an rănit-o ! Și-au lăsat cute amare Pe cerul frunții ei, înalt prea albastru .., Cîți au doinit-o Și ochii i-au curs in izvoare... Cine i-a presărat în palme Țări na Și-a binecuvintat Să răsară in căușul lor Floare,.. Plopul vin jos Crescut de români din sămință Are piscul in slăvi Și brațele noastre, toate înlănțuite îi măsoară, și-i apără Puterea seculară a trunchiului, RADU SELEJAN PĂMINTUL ACESTA NE ȘTIE dmîntul acesta ne știe de la nașterea începutului. Din noi, din fiecare, a înfrunzit cîte-un copac, ORIZONT ORIZONT a crescut cite un munte, a izvor it cite un rtu. In inima acestui pămint, stă îngropată credința noastră de-a fi cît veșnicia, jurămîntul celor dinții de a nu muri niciodată. II. O frunză-mi cintă frumusețea ta ; Un tulnic se ingînă cu eroii, cu strigătul de luptă cobortnd pe undele Crițului, Oltului; Un zid învechit de cetate îmi dezvăluie taina ființei, tăriei. Voronețul m-alungă către toate marginile lumii și aburul griului copt mă-ntărește. HI. In tara mea, la fiecare căpătii de drum hotărnicește cite-un voievod. Mușatini, Basarabi, înalți cit munții din seminția tntîiului Nemuritor, înarmați cu duhul acestui pămint au izbit restriștea vremilor de-atunci altoind lumina pe trunchiul mereu tînăr al străbunilor daci. PACHIA IOM TATOMIRESCU VIRSTA DE ȚARA -^31, fierul țării prinde-n aripi girului Și-l poartă-n porți de fluvii, il trece peste piatră Cu buzele, cu ochiul, fierbinte săruiîndu-l. Cu Ana noastră care n-a trădat o vatră. Că dragostea de ziduri este mai adincă: Să dai un suflet pietrei și ochiul unui stei. Să urci lumina-n fructe, la pasăre, și încă Fintîna doar să știe că zece au fost ei. Azi, muntele se-ncrede-n mugurul de sus, Explozia se-așteaptă intr-un azur superb: De-a-nnobila o virstă semințe s-au adus Șt muntele e gata să intre iar in herb. Să-ntinerească zimbrii, și bourii albaștri, Și pasărea solară se-nvîrtejească Un Prin brazii întrupați în solii, în pilaștrii Clădirii muzicale din oameni, din destin. DUMITRU VORINDAN CONSTRUCTORUL DE ORAȘE ■d^cum betonul scînteiază alb intrat in inima vastă a timpului partea lucidă a mișcării coboară în arcada noilor geneze. Un cor de lumină pe cer clntă poziția destinului sensibil din ziduri se înalță sufletul simplu al celui înstelat de veșnica chemare. Decorații pe bluze albastre calm scinteiază-n umbra viitorului valuri de sensuri posibile răsună iar în nobila cetate. ORIZONT Circuitele interioare ale marilor dimensiuni ORIZONT PRIMA DIMENSIUNE — MUNCA Poposind citeva zile in spațiul uriașelor hale ale Uzinei de construcții meta- lice din Bocșa, croind să descifrez oamenii care-i sporesc dimensiunile revărsate ului- tor de repede peste marginile țării, este imposibil să nu fiu cuprins de o senzație de neputință. In permanenta ești obligat să cauți cu înverșunare un echivalent in stare să traducă inteligibil oameni fi fapte. Cineva, da, există întotdeauna un om care să-fi amintească dar mai ales, un om care amintindu-și, să-ți spună într-un țel singular, fără ostentație, m-a întrebat daca știu cumva la ce se reducea pro- ducția [ăbricuței din Bocșa, odinioară. N-am să-mi iert niciodată imprudența fă- cută atunci. I-am răspuns că, da, firește, știu: pe malul acelei ape smolită de trudă omenească și catranul furnalelor din Reșița, se făceau sape, grape și plu- guri, A rămas descumpănit fiindcă eu, probabil, nu l-am înțeles ce a vrut să spună. Era un om în tiîrsfă ce robotea în fața unei grinzi metalice: prioindu-mă, i-am înțeles reproșul, Cum mi-ar fi spus el n-ar fi reușit nimeni să o țacă, fiindcă amin- tirea iui era o prezența vie, era integrată evoluției sale, dar u cunoștințele mele nu făceau altceva decît sd mecanic un fapt istoric. Lăsirutu-I acolo în țața acelei grinzi căreia n-am avut îndrăzneala sau poate curiozitatea să-i aflu destina- ția, încercam să t-o aflu recompunind dimensiunea unei zile mart cit o istorie, îmi plăcea să o cred o grindă metalică deasupra căreia se sprijină acoperișul unei hale peste care, deasemeni se va spri/ni cerul, îmi plăcea să cred că ar putea fi o grindă pe care glisează un pod metalic transportind vise metamorfozate. in oțel, strunguri, camioane... îmi placea să cred că este o grindă destinată să împreuna două maluri și vroiam să fie acolo, peste malurile Dunării.. * Reprezentantul unei firme din R.F.G. recepționa probele de sudură efectuată de către băieții din Bocșa. Cunoscîndu-i limba, I-am rugat să-mi spună citeva cuvinte despre oamenii și comanda pe care ei o execută. Era dm Nici, iar cazo- nele ce se realizau la Bocșa erau destinate construcției unei uzine construită de către firma pe care o reprezenta. Despre oameni se arătă mai zgircit în cuvinte preferind să vorbească despre uzină ca despre un partener deosebit de valoros, Indreptîndu-mă spre ieșire, l-am văzut din nou pe acel bâtrin tucrind in dreptul grinzii lui. I-am simțit privirea îndreptată spre mine Și atunci mi-am dat seama de adevărata dimensiune a greșelii pe Care am făcut-o cu el. In coordonatele Inie- legerii sale semnificația cuvintelor jalonau într-un fel metaforic, distanțele unei istorii a cărei albie începea cu cuvintul sapă și ajunse pînă la „partener valoros". Reporterului care scrie aceste rînduri i-a venii foarte greu să condenseze într-o schemă logică toate impresiile. Mai ales cînd acestor impresii vrei să ie acorzi semnificații umane. 4 deslușit in schimb încă o dată valențele pe care o literatură autentică ți le poate oferi stăruind asupra relației existente între om și dimensiunea sa socială. Ea păstrează ceea ce rămîne etern în permanenta mișcare a resorturilor omenești. Fiindcă acestea sînt, în fond, acelea care dau laolaltă și cîntecul și colosul de la Porțile de Fier. Intre rostul precis calculat al unei vorbe menite să adauge unei fapte un plus de substanță și resortul interior care reușește întotdeauna să o propulseze pe orbita înfăptuirii, am preferat să închipuim o poveste absolut adevărată, tăinuita însă de nevoia frumuseții ce se cefe admirată in singurătate. Oamenii acestor rînduri, ca și faptele lor, sămrealități autentice povestite așa cum ele s-ar fi putut întîmpla. 4 DOUA DIMENSIUNE — OMUL — Nu, tovarășe Anțilă. Puteți trece la șablonarea cazanelor pentru firma din Kiel,,. Poftim... Cum îi zice ? Da, da,... B.A.B. COCK , -. grijă. întotdeauna am avid încredere în voi. Bine, bine, Ud salut. Peste o oră voi fi și eu acolo in secție... Sigur că da, puteți începe trasarea pe panglică. Vă salut. — Dv. sînteți noua secretară ?.., lertaji-mă, dacă nu mâ înșel, sinteți de o săptămînă la noi în uzină și n-am ajuns încă să nc cunoaștem. Sa știți că ați putea să-mii ffi de un real folos, Sînt prea multe iurta care mă încurcă mereu... 5 — D^a, c aici, tovarășe director... Sigur cu da. vi-l dau îndată ... T aoarășe inginer șef, snteți căutat... — Of, nu puteam să rămîn doar un simplu ingineri Eram scutii de tele- foanele astea .. Poftiți... Vo ascult... Cu secretara?... Bine... Sper să mă ajute... iugoslavii ?... du Denii ?.,. ^cv să recepționeze baiardourile ?... Nu?... Vanele cu irchidere și deschidere rapidă nu sini încă gata.^.. Baiardourile, da. Să aștepte.. Spuneți-te ceva... Peste o oră o oră și jumătate, Mi s-a telefo- nai că va urni un ziarist din București... Știți, în povestea cu podul de peste Dunăre de la Giurgeni—Vadul Oii... Poftim... Spuneți-le ceva... Că smt reținut, de pildă.. . Da. știu, sini străini... Nu, nu vii îndemn. să-i... Dar dacă mat așteaptă un ceas nu se rostogolește lumea, Știți doar că un asemenea pod are în el ceva inie în lume... 5000 de tone in întregime sudate... Bine, bine, o să mă seta iu, o să te spun eu ceva. Cred că mă vor înțelege. In bir iul inginerului șef se instala liniștea. Zgomotul uzinei abia de mai răzbatea. Pe.te salurile lui monotone se suprapuneau răbufnitori. de dosare. Ptriit de scaune inse. Acest zgomot de amplitudini egale. deși pare ca trece neobservat, pentru acei .-omeni devenise atît de obișnuit incit daca ar li lipsiți de. el tn existența lor ceva s-ar prăbuși, ar fi victimele unei intraductibile infirmități, cu atît mai dureroasă, cu cit nu ar putea fi mărturisită. — T otarășe inginer, cîți ani aveți ? — £ lucrul cel mai interesant care l-ai găsit la mine? — Nu, din contră, poate cel mai banal. _ — Ce importanță are! Mai ales dacă ți-ai sedisface această curiozitate dm sursă directă. Anii, anii ni-i măsurăm, cel puțin așa îmi place mie să cred, cu alte dimensimi... E o părere de-a mea. Mai bine spune-mi cum te cheamă. — Ce importanță are ! Răspunsul se strecură puțin insinuant.. Numele noastre se pierd într-o terifiantă istorie, pe care, dacă o simți, aproape că îți vine să re- nunți la propria ta identitate. Totuși, fiindcă așa trebuie, cei care mă cunosc îmi zic Nuți. Numele îmi este, de fapt, Elena Rădoi pentru cei care vin și întreabă de inginerul șef însuși acest amănunt, că aproape toți cei care vin aici, și mireaba de dumneavoastră înseamnă ceva. — Dat te întrebă pe dumneata, ceea ce înseamnă că in acest meca- nism, reprezinți ceva. Nu ? Din nou liniște. Privindu-i pe acești doi oameni care dc-abia încep să se cunoască integrmdu-se tot mai mult acelui zgomot monoton, ai senzația pătrunderii într-un spațiu cu dimensiuni noi, cel ai oamenilor rămași cu ei înșiși, gaia oriând să se dezvăluie, iscodind tainice prilejuri pentru mărturisiri. — Ascultă Nuți, ești de-aici, vreau să zic, le-ai născut în orașul acesta ? — abia de O săptămină am ajuns pe aceste meleaguri. N-am fost tncâ niciodată pria aceste locuri. _ . — Atunci se cade să-ți destăinui citeva amănunte. Eu m-am născut aici, I «- rinții — decsemeni. De la ei încolo cărările istoriei sînt cam întunecate. Mi se pare că în toată genealogia mea, începind cu ei, există uri ciudat amestec de le- gendă șl realitate. Gînd voi ieși la pensie, mi-am promis că mă voi ocupa de această chestiune. Trebuie să fie fantastică. Mai ales că pînă atunci mai sini cîțiva ani buni care vor limpezi încă mult apele acestei istorii... Ascultă, Nuți, știi tu un oraș în Țara Românească unde acceleratul oprește de trei ori? Aici, la noi. Știi, acest lucru, de fiecare dată cînd mi-l amintesc, mă face să mă gindesc la istorie, aceea pe care o pooesiest fcdfnnti, nu pe cealaltă pe care o scriu savanții. Pe aceasta n-am timp să o citesc. Pe aici, pe aceste meleaguri au fost zidite primele vetre de jurnal din România. Eu locuiesc in orașul de sus. Nepoțica mea — după cite vezi, am ajuns să am și nepoți — mă întreabă mereu, bunicule. .. Lxcesul nostalgic este ainir-o dată curmai de o aducere aminte din agenda zilnică. — Spuneți-mi, tovarășa secretară, în lipsa mea n-a fost cumva reprezentantul unei firme din Irak privitor la niște poduri rulante cărora urma ca astăzi să le efectuăm probele de rezistență ? — Nu, n-a venit încă. . _ — Ce bine e să ai o secretară. Pînă acum n-am avut niciodată un ase- menea ajutor. întotdeauna mi-l imaginam puțin neserios, așa cum obișnuiesc sâ-l prezinte ziariștii umoriști. — Ați început să-mi spuneți ceva despre nepoțica dumneavoastră. — Da, bunicule... M-a întrebat ea o dată, ce faceți voi acolo la fabrica? Crezi că am putut su-i răspund ceva? Puteam să-i spun că noi facem aici ecluzele II ORIZONT ORIZONT 5 de la barajul Porților de Fier, despre podul de peste Dunăre de la celălalt capăt al țării? Puteam să-i spun că aici se jac boghiuri pentru vagoane care aleargă pe toate drumurile de fier ale lumii, să-i vorbesc despre macaralele turn Sub bra- țul cărora se ridică ei de zi orașele, fabricile, uzinele unei țâri care înainte de a avea toate acestea și-a zămislit basmele, doinele iu care se recunosc clocotele adinei ale apelor și ale sufletului, tn care plaiurile Carpaților au însemnat întot- deauna prețul libertății ? Puteam să-i spun că sub brațul acestor macarale trăiesc și vor trăi, se nasc și se vor naște mereu, oameni care visează in ritmuri în a căror hotare se circumscriu balade ce-și așteaptă rapsozii ?... — 7‘arâ?a secretară, reluă după un timp discuția inginerul. — Poftiți) — Vreau să oă întreb ceva.,. Imi dau seama că este absurd,.. Secre- tara unui șef trebuie să știe iot?... — Ceva rnai mult decît el, bineînțeles... — Da, bineînțelesul acesta al dumitale nu mă interesează. Spune-mi, de ce nu vine ziaristul ? Pentru mine timpul este fărîmițat in clipe, secunde, minute... Orele sînt o veșnicie. CUeodată. Dar cu fiecare din aceste țărime eu mă hrănesc. Pentru mine ele se constituie într-un spațiu al respirației nestingherite. Orele sînt ceva mult... — Ați mai spus-o... — ce dacă ? l eu spune-o de fiecare dată cînd am prilejul. Cu orele e ceva serios. In hotarele tor,,. Ascultă aici Elena, în hotarele lor poți dobindi o stranie luciditate. Vișină poți vedea coloși care ne dau certitudinea noastră, a fiecăruia. Intr-o oră an ochi inteligent șt deprins cu toate luminile poate observa că un fir de iarbă hrănit cu toate tainele universului a crescut cîțiva milimetri. Avem prea puțin timp să ne oprim asupra acestui miracol. Dar imaginează- ți... Dar de ce dracu nu vine ziaristul acela. Sînt așteptat de oameni, de străini, tar eu imi pierd timpul astepiM aiurea. Ba, mai mult, făctnd cortfesii secretarei angajată de o săplămină, pe care eu însă am cunoscut-o abia azi. Te-am mai în- trebai, de ce nu vine ziaristul? — ce-o să-i spuneți, tovarășe inginer, ziaristului? — Poftim ? Ce-o să-i spun ? El 0 să mă întrebe și eu o să-i răspund. — V-ați gîndit dacă o să puteți să-i răspundeți la toate întrebările? — Nu m-am gîndit. In schimb, sint obișnuit cu indiscreția gazetarilor. In general, îmi face impresia ca între noi, inginerii, există o judecată reciprocă defi- nitivă. Noi sintem considerați ca niște spirite insensibile la valorile artei, dimensiu- nea noastră interioară se exprimă in cifre, grafice, tone, saci, mă rog. in iot ce vrei, și în tot ce poate fi transportat. De pildă, despre mine S-a scris după tipicul unei dări de seamă, adică exact cît am reușit sa le spun. Unul în schimb și-a per- mis să viseze în locul meu. Sftngăciile lui, la început m-au amuzat, tn schimb, tocmai această stîngăcie mi-a plăcui, pină la armă, cel mat mult. De atunci nu l-am mai înElnii niciodată... 4 trecut o oră în care, în sfîrșit, pot spune fi eu că am sfat liniștit. N-am fost deranjat de nici un telefon. Simt că acum încep să mă plictisesc. Mi se pare că timpul s-a diluat, mult, mult, de tot, și că acum nu mai am ce face cu el. — Tovarășe inginer, eu am închis telefonul. Vreau sd spun că eu am întrerupt orice legătură cil celelalte telefoane. — Dumneata ? Sînt tentat să spun că mă miră, dar chiar in acest moment îmi dau seama că puteam să bănuiesc... — Puteți încă bănui multe, — Mă inviți să cred că dumneata ai fi chiar ziaristul așteptat. — Nu este neapărat nevoie să fii ziarist, ca să poți întrerupe un contact telejonic, Și apoi confesiilc sini destinate nu numai gazetarilor duhovnici. Eu am avut nevoie să închid acest canal, măcar pentru citeva clipe, cum spuneați dumnea- voastră, să dilat puțin timpul, să mă strecor în intimitatea lut, ascultîndu-vă pe dumneavoastră. Am închis acest mecanism fiindcă și prin el, ca prin atîtea altele, se revarsă energia oamenilor a celor care săvîrșesc cu brațul și cu mintea meta- morfozele acestei lumi. Aceste metamorfoze din care șl noi facem parte și din această cauză, poate, le vedem înlSnțuindu-se uriașe, strălucitoare numai, dar fiindcă sînt în noi, rar ne luam răgazul cuvenit pentru a te cinsti. — Șl ce ai să scrii despre mine, tovarășă secretară? — Nimic, deocamdată. ION DANCEA VALENTIN TUDOR BASORELIEF INFINIT PE COLOANA ELIBERĂRII Sculptăm o nouă columnă In aur, în bronz, In granit Ascendentă pătrundere-n soare Durată prin luptă-n zenit. 1 Pe fundal cu păduri de stejar Baricade și porți de fabrici închise; Un vulcan își revarsă lava de ură Pe sie hoarda cotropitoare fascistă; De pe fețele pale și stoarse de vlagă Se desprinde chemarea: la arme I Românie, rezistă, rezistă, rezistă! 2 Prin neagră furtună în văzduh se-ntretaie Fulgere grele și flăcări nestinse Țintind in poziții dușmane învinse. . Un amplu răspuns la apelul Partidului nostru, părinte. Și iubirea de țară fierbi ide. 3 Lumină, lumină, lumină O carte imensă deschisă O horă întinsă pe toată cimpia 4 Grădini cu flori, livezi în pîrg, Lanuri de griu, hambare pline. Sint rodul muncii zilelor senine, Sînt revărsarea hărniciei in culoare Și bucuria izbînzii depline. 5 Deasupra columnei răsare, In joc de lumini se desprind: INSURECȚIE, VIAȚA și PACE, BIRUINȚA, BELȘUG și TĂRIE, Predomină pînă la marginea zării Columna înălțată eliberării. LNQZiao LEGE STRĂMOȘEASCA c^n față cu dușmanul prin beznă și-au tirit Durerea-n cîmp de luptă sub cerul rnohorît. Tn roșul dimineții sub ploaia de obuze Ii regrupa credința — victoriei pe buzei înaintau în rinduri, noroaie pină-n brîu Frînau înaintarea, dar nu-i țineau in frîu. In față cu dușmanul își reaminteau de hoarde. Nădejdea biruinței simțeau in piept că-i arde. Sub foc de mitralieră găseau un adăpost, Iși reaminteau străbunii in lupte cum au fost: Pe-ntinderea cu moarte nu răminea nimic Din încleștarea vie izbind în inamic. La fiecare palmă pămîntul era singe Nu era timp de-odihnă, nu era timp de-a plinge Căci legea strămoșească a fost orictnd să lași Viața, libertatea și pacea la urmași. JIVA POPOVICI C 1 N T E C ORIZONT Ue veacuri mă desprind de taină Și-o inventez in cerc de dimineți Am o grădină de tristeți sub haină Pe care-o schimb in zbor și-n frumuseți. Alături, piramide vegetale Dau clocot tînăr visului uman In timp ce steaua cu lumini egale Aruncă albatroși peste liman. Lîngă-ntuneric, lingă strălucire, Cu iarba beau dureri și bucurii Că-n inimă o singură trăire îndeamnă noaptea să se facă zi. Iar pașii mei aleargă, și aleargă Spre spațiul care vrea nemărginiri Și nu-i furtună ce-ar putea să șteargă Emoția ce crește din iubirii Tn românește de DAMIAN URECHE NICOLAE GABEL AMFORA DE AUGUST cu sîngele unic dintotdeauna in inimi de pămint profund descifra ploi de cărbune vatra țării descifra pecetea de flăcări in amfora cascadelor lui august ca un ecou dinspre strămoși și fără-de-egal albastru ploaie migratoare țișnea amfora de august cu fruntea pentru anotimpuri în carnea brațelor explodind asemeni izorului din poveste salutat de făt-frumosul purpuriu cîmpia izbea glezna riului rtul înota cu marea spre munți cu o salvă sărată ardea amfora ca un vis in miinile stirnite de august un vis familiar in amfora cumpănită de august. MAR1US TÂRZIU________________________ DIMINEAȚĂ DE AUGUST * este genunchi și umeri și pleoape Dimineața răsare ca o plantă tinără Oriunde poți roti privirea Neobișnuit de bllnd Neobișnuit de cald Pe rugul soarelui Roșie de febră Dimineața urcă speranță Peste genunchi și pleoape și munți. Debut | JOCUL N •’e adunam, pe prund și agățam hainele de tufe de anini ce crescură în apropierea tăului. încercam apa cu un picior, apoi cu celălalt, strîmbam din nas și ne suceam gura prinși de un fior rece ce urca pe șira spinării. Inaitam încet, încet spre inima bălții ca niște surei albi fi fiorul acela creștea, dar nu rie lăsam bătuți și obișnuindu-ne simțeam că (rece prin noi căldura apei stătute... Ea se așeză adunată colac pe stînca cenușie și se perpelea la soare. O împroșcam cu apă, și stropii mari o gidilau și ea chicotea și tropăia de părea 0 iadă. Apoi înțelegînd jocul nostru se prăvălea în tău făcîndu-se una cu apa. Și ne bălăceam așa pînă ce istoviți ieșeam la mal și ne întindeam picioarele in duna de nisip dintre pietrele albe. Ne ciuruiam pe spate și pe umeri, pe brațe și pe glezne nisipul acela ce frigea și gîdila într-un fel plăcut pielea arsă de razele unui soare ce clipea din ochi în spatele unui nor. Urma tufelor creștea și reintram în tău și născoceam acele jocuri ce se potri- veau de minune cu firea apei. Unul dintre ele se chema „Jocul merelor" și trebuia ca cineva să le aducă și se știa de toți că de la baltă încolo se întindea grădina lui Staicu. Trăgeam la sorți. Ea strîngea la spate în pumnii aceia mărunți niște fire de iarbă și cine n-avea darul să ghicească firele era osîndit să aducă merele de joc... Și merele se încrucișau în zbor deasupra apei și se lăsau înghițite de adîncul tăului iar noi țuștî după ele și ne chinuiam să le prindem cu gura. Dinții se stre- pezeau înfingindu-se în coaja verde și searbădă a fructelor necoapte. Tăiam apa în lung și lat pînă ce ne prindea din urmă foamea. O înșelam minând din mere și din jocul lor. Nu ne-am dat seama de ce El. cel mai izbutit dintre noi, se repezea ca o pasăre răpitoare și-i smulgea mărul din mină și mușca cu nesaț din mușcătura ei în care se vedeau parcă niște dinți albi, mărunți și tăioși, își burdușea gura și ridea oarecum de risul ei, iar noi rîdeam in neștire socotind totul o glumă șî un fel de joc... Și iarăși o zbugheam in balta frămîntată de larma noastră și ne împroșcam ochii, gura și risul cristalin, cu apă și ne zbenguiam de parcă toată lumea era a noastră. El propuse un alt ioc, acela de-a prinselea prin apă. Regula jocului cerea să fie desemnat un „osîndit" care să orbecăie pe sub apă vinețindu-se uneori de cioturile de la iaz sau de pietrele crescute în apă și să fugărească pe ceilalți pînă ce prindea pe unul și in acest chip se elibera de povară. Și tot Ea ne așeză în cerc. începea numărătoarea cu un zîmbet abia schițat în colțul gurii, parcă ghicind din vreme pe acela ce va li căznit să umble pe fundul tăului. Număra, atingind pe fiecare cu arătătorul, iar vorbele ieșeau cîntate din ruga ei; „Ala bala-portocala-ieși-Gheorghlță-la-portițâcă-te-așteaptă-un fecior, un- fecior-copil-de domn-cu căruța-Radului-cu-caii-împăratului-IEȘI"! Ne feream de ultimul cuvînt, ce robea, doar El, tainic se bucura și Ea zîmbea cu fața deodată parcă aprinsă de un soare roșu. Jocul reîncepea. „Ieși" se scufunda iar noi ne aruncam într-o parte din calea lui. Și lot așa coseam apa cind intr-o parte tind în alta, iar osînditul sufocat și fără de izbind ă scotea capul și se tot scutura înghițind la apă. O privea într-un anumit fel șî da buzna, scurtîndu-i calea și o apuca de picior, dar El era prefăcut și zicea bîlbiindu-se că măcar n-o atinse și era rob pe mai departe. Și noi mișunam îngroziți prin apă prinși în joc și în rîsul ei și nu știam că jocul era doar al lor... t O țineam așa pînă cind văzindu-l sleit de puteri și cu brațele zdrelite ne Z postam de bunăvoie în drumul lui și-l înșelam lăsîndu-ne prinși de piciore. Și O parcă-i era ciudă că nu mai poate juca rolul osînditului... Nu ne mai săturam de tău șî ne perindam în robie pină ce ne alungau O oamenii călări veniți cu caii să-î scalde. Dar dintre toți numai El se zvîrcolea noaptea pe așternut. Visa piciorul fetei și se trezea buimăcit și parcă avea în podul palmei urma călcîiului. N. DANCI U PETNICEANU ■ din lirica sovietica VLADIMIR SOLOUHIN NU VA ASCUNDEȚI DE PLOAIE! N u vă ascundeți de ploaie I Sau poate Cămașa vă e mai dragă decit prospețimea păminfului? Vă vor îngropa in cămașă. Veți zace destul. Dar strălucirea violentă /I stropilor răcoroși revărsindu-se din cer (din cer I), Licăre limpezi cu fărîme de soare Spălînd praful ierbii Și frunzele Scăldindu-le in dreapta și-n stingă, ?iă vă e dat mult să le vedeți. Să privești ploaia 2 Ce stupiditate I De sute de ori am văzut marea în tablouri Și la ce bun ? Unde-i izul mării 2 Unde-i îmbrățișarea ei catifelată? Și unde-i forța ei, cind valul fluxului Ridică-n slăvi ca-n palme O sută de tone de atbăștrime frentâtindă. Și-o poartă. Și-o aruncă pe țărm Doborî ndu-te-n dantelării de spumă... Unde-i sarea ei? Lăsati așadar tablourile f Lăsați Contemplarea ploii din fereastră I Trebuie să trăiești cu totul. E lamentabil să trăiești privind. Trebuie să trăiești cu epiderma, cu gura și cu fiecare nerv Și cu fiecare celulă incă vie. In stare să mai simtă vlaga mării. Trebuie să trăiești cu tot ui. Și ploaia nu-mi ajunge. Alerg în grădină și pomii firavi — Scorușul, Vișinul, Mălinul înflorit — II scutur peste mine și ploaia o întețesc. ORIZONT S Pomii nu-mi ajung! Pulsind mlădiu. Ba șiroind într-o găleată zornăitoare, Ba duși de vint, stropii dezghețului Mi se rostogolesc peste cap și umeri. Dezgheț, ce mai dezgheț! îmi inundă Ochii, și nasul, și gura. Ochii, și nasul, și gura ... Dar printre stropi eu totuși sorb. Inspir cit pot de afund, Spălat de ploaie, amirosind a mălin Și puțin a tablă ruginită din acoperiș (Stropii cad totuși de pe acoperiș), O gură lacomă De aer pămîntean. In românește de ION POPA și GRETA ESCHENASY ORIZONT ■ istorie literară-documente CORNELIU DIACONOVICI ION CLOPOȚEL fragedă litierele dr. Corneliu Diaconovici s-a consacrat cu întreaga ma- turitate intelectuală dezbaterii vastei, exigentei ți acutei probleme a naționalită- ților. abordînd chestiunea intr-o limbă străină de circulație europeană in două publicații lunare, Numai socialismul dă dezlegare definitivă acestei probleme. Dar cele două publicații conduse de Corneliu Diaconovici au contribuit mult la cunoaș- terea poporului român, la popularizarea realizărilor literaturii române, Diaconovici a luat asupra sa editarea ji direcția revistei flomâru'srfre Reotie Primele numere lunare au început să apară in 1885 avind redacția la Recita, administrația în Bu- dapesta (unde Diaconovici mai era și redactorul gazetei Viitorul iar tiparul la Institutul tipografic din Sibiu (unde se imprima cotidianul Tribuna). loan Slavici, Alexandru Mocioni, Corneliu Diaconovici ți P. Broțteanu se înscriu în falanga luptătorilor pe o nouă baricadă înălțată în văzul lumii întregi. Komănische Revuc nu era o inițiativă individuală, cl un mijloc de luptă de largă anvergură, luptă condusă de Alexandru Mocioni, filozoful progresist, care șl-a dat seama de calitățile corespunzătoare ale lui Diaconovici pentru superioara misiune. Se atestau pregă- tirea politică, seriozitatea împlinirii sarcinii, capacitatea de organizator ți expert într-un domeniu susceptibil de complicații neprevăzute. Diaconovici se situează în acea vreme ca un al treilea combatant de înaltă clasă în chestiunea naționalită- ților prin susținerea ei în limba germană pentru lămurirea opiniei publice univer- sale. Ceilalți doi erau loan Slavici și Eugen Brote cart în ,,memoriile politice" — puse la index de cenzura despotică au tratat cu vast aparat statistic pro- blema în cărți de sute de pagini în limba germană. Voința tenace a lui Diaconovici nu se lasă impresionată și înrrîntă de infinitele mizerii ale tiparului, de neajunsurile administrative ți de șicanele șovine. Tn următorii doi ani 1886—1887 Romănische Revue apare în Reșița, părăsind tipografia sibiană, Diacovonici a cumpărat in mod special pentru ea ți a insta- lat acolo un atelier tipografic propriu atit de hotărit era s-o continue cu orice jertfă. Nu știm încă ce s-a ales de acea tipografie mai tîrziu; după unele versiuni ea ar fi fost vîndută în Sibiu lui Nicolae Bratu, redactorul Foti Poporului vreo 40 ani. în partea literară a revistei s-au publicat traducerile nuvelei Pădureanca de Slavici, piesa Ooid de Alecsandri, Harap alb de Creangă (tradusă de P. Broș- O leanu). în numărul din decembrie Diaconovici la pag. 549—550 confirmă că a — fondat în Reșița tipografie proprie. q Anul III — 1887 aduce detalii asupra importantei conferințe naționale din Sibiu, Alexandru Diaconovici, fratele lui Cornel, traduce din Ispireșcu. Harnicul istoric bănățean Simian Mangiuca se ocupă de documentarea statistică. ORIZONT Anul IV — 1888 publică articolul Conștiința națională de ,,eminentul om po- litic și scriitor al românilor1* Alexandru Mocioni. Savantul N. Tcclu tratează despre chimie, artă șî pictură, Dări de seamă despre procesele de presă intentate ziarelor Tribuna și Gazeta Transilvaniei. Se deschide acțiune și contra publicației Romănische Revue din cauza a două articole, iar redactorul Ștefan Albu este condamnat la un an închisoare ți 500 florini amendă. Anul V — 1889 nu se mai tipărește în Reșița, ci în Viena unde Diaconovici îi transfera gospodăria după un plan strategic mai vechi al Mocionilor cari edi- tează acolo gazeta AJMna. Anul VI — 1890 apare tot în Viena și consacră spațiu întins dezbaterilor conferinței naționale din Sibiu. Istoricul Dimitrie Onciul are un capitol din istoria românilor din Maramureș. Noi știri despre generalul Doda pe banca acuzaților. Direcția analizează starea financiară a băncilor populare. Tot în Viena apare și anul Vil — 1891, Diaconovici — ajuns acum secretar al băncii Albina din Sibiu — își asociază la direcție pe Șt, N, Ciureu, Em. Gri- gorovița traduce satira IV a lui Eminescu. Anul VII! — 1892 c înserat tot în Viena, fără să figureze pe frontispiciu numele directorului. Spațiul este umplut cu multă istorie a românilor, în 1893 Romănische Revue e suprimată dc regimul oligarhic iar în locu i Diaconovici editează Romănische Jahrbiicher (Analele române) în Sibiu. Guvernul anulase debitul poștal pentru „în țările coroanei ungare", însă Diaconovici nu se dă bătut. E afișat ca editor scriitorul dr. W. Rtidow. Romănische Jahrbiicher sînt strămutate în 1891 (anul X al „Romănische Revue" astfel continuate sub titlul nou) în Timișoara sub direcția lui Diaconovici avînd ca redactor responsabil pe dr. Valeriu Branisce atit la acest periodic, cît și la cotidianul Dreptatea din capitala bănățeană, „Romănische Jahrbiicher" dau exten- siune maximă desfășurării istoricului proces memorandisi din 7—25 mai care a osîndit la temniță întregul comitet național de 25 membri. Un deceniu de peregrinări și frămîntărl sc încheie cu un bilanț strălucit. Care au fost secretele înfăptuirilor răsunătoare ale lui Comeliu Diaconovici ? Contemporanii înșiși s-au întrebat fără a-l aprecia îndeajuns de just. Dar nu tre- bîiie să recurgem la ipoteze imaginare pentru a deține un răspuns mulțumitor. Chemările ce i s-au făcut de către mărimile șl autoritățile vremii, in frunte cu losif Galu. Alexandru Mocioni, Partenie Coama, comitetul național și conducerea „Astrei". Sint dovezile elocvente despre excelentele sale pregătiri ideologice. Un buchet de însușiri deosebite îi împodobeau personalitatea unitară și armonioasă. Opiinile despre el concordau cel puțin într-un punct: exaltau calitatea de neîntrecut organizator. Să fie oare aceasta singura trăsătură predominantă a caracterului săti ? După noi. delimitarea la alîta a recunoașterilor este și Insuficientă și nedreaptă. Multora dintre observatorii din afară li se va fi părut că Diaconovici se va fi mișcat pe linii mijlocii doar ca un executant docil al directivelor primite de la cercurile dirigente din vremea sa: ar fi fost doar un mandatar temporar. Deci ar fi fost un slujbaș tn subordine, ale cărui acțiuni și rezultate s-ar răsfrînge cu exclusivitate asupra capilor deținători și răspunzători de situații. E o optică greșită care ar putea deforma adevărata realitate. I s-au încredințat variate și dificile dele- gații. însă este cazul să afirmăm, că el a întrecut nivelul șl concepțiile conducă- torilor, iar realizările sale poartă timbrul unei puternice personalități, tnei inde- pendențe de gîndire și acțiune, unor reliefuri de marcă cc-î aparțin din plin și-1 promovează la rangul de personalitate creatoare de înaltă clasă. Sînt informate rolurile de presupuse subalterîzări. Diaconovici s-a înălțat din treaptă în treaptă pînă la teoretizări de toată splendoarea care au întrunit asentimente unanime: I sînt cazurile fondării celor două publicațiuni în limba germană Romănische Revue șî Romănische Jahrbiicher a creării centralei financiare Solidaritaiea cu organul Revistă economicii, a înfăptuirii Muzeului Național al „Astrei" în palat propriu, cu bibliotecă, a publicării Enciclopediei Române. — Toate au răsărit din vasta, limpedea șî ferma ideologie proprie a lui Diaconovici, ca Athena din capul lui Jupiter sau ca Venus din scoica valurilor mării după celebra pînză a renascentis- tului Botticelli. Traducerea in cîinpul Faptelor materiale e premearsă totdeauna de o teorie 5 conformă, de doctrina potrivită, Cu cît doctrina este închegată din sinteze cu con- ținut abstract mai întins ți smuls din experiențe și cunoașteri de orizont superior, cu atît și puterea de coborî re și materializare în Fapte este mai la îndemînă. Reali- zările vin ca niște ccmsecinți naturale, ca niște chemări firești sub comanda forței creatoare a rațiunii. Viața lui Diaconovici a punctat o diagramă între două extremități. Odraslă a unei familii de surse apreciabile, și-a dat foarte de tînăr o cultură aleasă uni- versitară. a intrat în practica avocațială și publicistică stăpîn pe sine, dispunînd de independență materială și morală. Grație cunoașlînțelor și pasiunii de luptă politică s-a avîntat de timpuriu la larga șî spinoasa tribună a dezbaterii complexei probleme a naționalităților, devenind un specialist, un îndoctrinai. Dotat cu fine antene el se plasează la un post de veghe foarte suplu în apărarea drepturilor poporului roman, ridicîndu-se împotriva feudalismului, despotismului, privilegiilor și prerogativelor aristocrației, își însușise o filozofie înțeleaptă: „să se știe că nu există valoare decît în vir- tuțile proprii și în superioritatea spirituală1'. Condamnînd șovinismul orb al gu- vernelor oligarhice, Diaconovici insistă asupra tăierii răului: sîmburele răului rezidă în necunoașterea și nesocotirea problemei naționalităților. Ca să ai curajul examinării competente a acestei probleme care a zguduit globul, de la înălțimea solicitată intr-o revistă de specialitate într-o limbă străină, trebuie să Fii solid informat, oriental. Format. Contactul cu problemele subtile, frecvența de tînăr cu cei mai ridicați luptători și cercetările de specialitate l-au înzestrat pe Diaconovici cu armura teoretică- principială necesară luptei. Din îndoctrinarea sa serioasă a emanat și capacitatea de organizare a campaniei de presă condusă de el cu multă erudiție șî eficacitate. Dc pildă, care a fost critica incisivă asupra cadrului istoric în care ?i-a des- fășurat activitatea antecesorul său în secretariatul Ax/wf, prestigiosul George Ba- rlțiu ? Un model de definire: „Marele principat al Transilvaniei ca parte integrantă a monarhiei habsburgice își avusese autonomia sa strict aristocratică. înconjurată cu multe privilegii si prerogative feudale prin urmare cu totul despotică pentru imensa majoritate a locuitorilor șî cu atit mai vîrtos pentru poporul românesc și confesiu- nile sale religioase, iar cenzura preventivă pînă în 1818 fusese numai cu puțin mai blîndă decîl cenzura rusească sub împăratul Nicolae I, Sub legi și împrejurări ea acestea își începuse George Barițiu activitatea sa publică înlîi ca profesor apoi și ca publicist". Simțind greaua răspundere a misiunii sale. Diaconovici a adîncit chestiunile cu obișnuita sa metodă clasică de lucru. Personalitatea sa esle în primul rînd rodul elaborărilor proprii de de gîndire, Formulării de principii, așezării pe temeiuri Fundamen- tale doctrinare. Combativitatea sa nu are ascuțișul polemic a! temperamentului Fugos, ci greutatea gîndltorului rațional ist, olimpic, oarecum odihnit, concentrat, rece; argumentația eu atît mai mult cucerește prin obiectivitatea stăpînită șl convingătoare. „Bunul suprem este personalitatea" — punea însuși Goethe un celebru diag- nostic în dezvoltarea progresului. A fi ferit dc anchilozări, a stimula Cunoștințele |recîndu-Ie prin retorta pro- pice a rațiunii a .ivea poziții proprii, a te ridica la independența de judecată, a urma o linie hotărîtă spre ascensiune sînt garanții de emitere a judecăților de valoare, ce rezistă vremilor. Maniera de adîncire a problemelor și urbanitalea modului de a le Irata îl Indică pe Diaconovici spre vîrfuri ce nu se oferă des cuiva. Putem da azi im exemplu clasic a Felului de a pune una dintre cele mal sensibile și mai irezistabîle probleme, aceea a mișcării socialiste în nărțile noaslre. Un exemplu clasic al manierii civilizate cu care doctrinarul Diaconovici în- țelege să pună problemele arzătoare ale timpului, este atitudinea față de mișcarea socialistă a proletariatului industrial și agrar de proporții lot mai impetuoase, însăși Astra a Fost viu impresionată, răscolită, tulburată chiar de „Fenomenul" acesta peste care nu se va mai putea trece fără profunde preocupări Nu toate adunările generale anuale ale centralei șl despărțămintele băirînei asociații culturale s-au scurs neted, solemn, fără valuri și zguduiri mai adîncî. Mai ales în Banat, în teri- toriul domeniilor Reșiței cu mii de muncilor! în exploatări miniere și forestiere proleta- riatul începea sS-fi făurească o conștiință de clasă șt să intervină cu orice prilej oferit în mod prompt cu critica sa asupra orînduîrii sociale nedrepte. Doctrina socialistă dezrobitoare își făcuse vad îti Banat mai ales după ce congresul internațional socia- list de la Paris din 188? își fixase două obiective: decretarea zilei de 1 mal ca zi ORIZONT ,1 1N0ZIM0 S simbolică a solidarității internaționale a clasei muncitoare și s-a pronunțat pentru opt ore de muncă. Prima serbare dc 1 mai a fost organizată in 1890 cu un succes strălucit In 1892—1893 apare gazeta săptămînală Kotoullte („Voința popo- rului" în redacția lui Vilhelm Paul și losif Gabrlel. Cea dintîi adunare generală a Astrei influențată de critica socialista a fost cea din Bocșa-Reșița în 1903. deci chiar în orașul natal al lui Diaconovici. La fel au fost influențate de către proletariatul socialist adunările generale din Zorlențul Mare din Banat și cea din Alejd-Bihor. în cart autoritățile comunale au fost supuse de către muncitori unui curajos rechizitoriu. Surprizele ivite în cadrul „festivităților" .Astrei au provocat vii comentarii și proteste în lumea deprinsă doar cu tămîieri și exces de pompă. Ca secretar al Astrei și director al revistei oficiale Transilvania și Reoisia Economică Diaconovici adoptă o manieră înțeleaptă de a interpreta demonstrația proletară. Sub titlul Socialismul (pag. 228 din 20—26 al revistei Economice din 1904) Diaconovici publică un articol. Tnlr-un al doilea articol de la pag. 235 Diaconovici atrage atenția generală, că socialismul a „făcut servicii științei ară tind defectele doctrinelor dominante și scrutînd mai adine bazele dezvoltării istorice", deci o lumi- noasă declarație de principiu care vădește o inițiere în doctrinele politice și chiar în cea a materialismului istoric. Et n-a stat pasiv și refractar fată de ideile ino- vatoare a studiat cu interes nou! fenomen. Intr-un a! treilea articol din Revista Economică sub același titlu, publicat în pag. 236, e foarte caracteristic finalul: „?o- cialismul va binemerita pentru toate timpurile" din cauză eă mișcarea ideală pornită prin el a condus la scrutarea mai profundă a vieții sociale". Diaconovici se ridică împotriva lăcomiei și egoismului burghez, împotriva vederilor retrograde șî supune opiniei publice românești necesitatea efortului de a lua o atitudine inteligentă față de mișcare. In acest sens, socialismul este o apariție nouă care indică societății ome- nești calea spre avint mai nou". Erau notorii succesele de eminent organizator financiar șî publicist încercat în cea mal sensibilă problemă a timpului — problema naționalităților. Onorurile și chemările în posturile presligioasese succedau de la sine în chip firesc. I s-au deschis și porțile „Astrei" bătrînei institutiuni culturale, a! cărei prim secretar timp dc 28 ani fusese Gheorghe Barîțiu de la întemeiere (1861) pînă în 1888 cînd fu ales președinte al ei pînă la moarte (1893). „Astra" se susținea din surse extrem de modeste. Diaconovici a inaugurat construcțiile Astrei prin antrenarea la muncă șî pu- nerea la contribuție deopotrivă a particularilor ca și a instituțiunîlor existente, eli- ininînd marazmul, imobilismul tradițional și rutina vorbăriei festive anuale, își dădu repede seama de puținătatea surselor necesare construcției.clădirii pentru „insta- larea unui muzeu istoric și etnografic și a bibliotecii „Asociației", de aceea el a în- treprins o dublă mișcare în urmărirea primelor două ținte: palatul și enciclopedia română A depus un strălucit demers. încoronat imediat de succes, pe lingă banca Albina, ca să instituie o minimă și invizibilă încărcare a împrumuturilor ipotecare. Iar pentru enciclopedie a încheiat contract cu editorul Krafft luîndu-și răspunderi și garanții materiale cu propria sa avere. Fără asITel de asigurări materiale pozitive, cele mal grandioase proiecte ar fi fost spulberate în vînt Diaconovici nu era omul hazardului ci al socotelilor exacte. Se așeza pe temeiuri solide, de nezdruncinat. Acestea erau perspectivele fără greș ale ascensiunilor. Prietenia cu Partenie Cosma și cu Knapp directorul filialei băncii auslro-ungare din Sibiu (in consiliul de admi- nistrație al căreia luau loc Diaconovici secretar I și dr. Ilîe Beu secretar II ai „Astrei") a fost plină de consecințe binefăcătoare. Tn revista Transilvania din 1904 se face mențiune despre „zidirile noi ale Asociațiunii pe str. Morii 6 pen- tru locuințe", iar construcția muzeului fusese începută în 1903, „pe acelaș intravilan" Netezirea terenului, dărîmarea vechiului zid al orașului cu cheltuieli publice, acor- darea de o suprafață mai întinsă de teren între edificiul prefecturii șî parc pentru clă- dirile și curțile Asociației, se datorau ingeniozității și trecerii personale ale lui Diacon», vid pe lingă influentele personagii ale orașului, însemnarea din Transilvania de la pp. 41—42 e de un patos îndreptățit: „Palatul ce se ridică de prezent în Sibiu culturii poporului român, va fi ter- minat șl se va prezenta in condițiile cele mai mulțumitoare și va fi o adevărată podoabă, nu numai pentru Sibiu, ci pentru țara întreagă"... Asoclațîunea se consolida văzînd cu ochii în toate compartimentele 5 și dimensiunile. Mijloacele ei financiare se înmulțeau intr-un ritm necunoscut sub bagheta magică a organizatorului Diaconovici. Multe din puternicile surse nu erau de domeniul publicității — cum am văzul. Serbările grandioase ale inaugurării palatului Asociațiunii (proiectul de cons- trucție fusese aprobat prin corcurs, premiu! prim fiind luat de arhitectul Aladar Baranyâi din Zagreb) s-au desfășurat în zilele de 6—15 august 1905. Imensă lume românească a participat din toate părțile, savanți și literați din. vechea țară. Pre- ședintele losif Sterca. Șuluțiu în cuvîntarea de deschidere a adunării generale, a expo- ziției și a inaugurării palatului, a declarat între altele: „Cu deosebire accentuez din acest loc meritele d-lui Diaconovici, care are partea leului în reușita expoziției", „Ia succesul întreprinderii a contribuit cu deosebire pre- zidenta reuniunii femeilor române din Sibiu d-na Maria Cosma care a dezvoltat o extraordinară activitate la primirea, consemnarea, sortarea și aranjarea tuturor obiectelor intrate la expoziție" (rev. Transilvania 1905. p. 108), recunoaște apoi că „primul impuls de a zidi muzeul ni l-a dat d. primsecrefar dr, Diaconovici'". Cum consideră Diaconovici valoarea muzeului ? „Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care îsi apară un popor originea, individualitatea și tot ce a moștenit din trecui", el este „mijlocul cel mai potrivit pentru a se cunoaște reciproc popoarele țării", el desvelește „gradul de cultură al unui popor". Prin munca încordată a lui Diaconovici se realizează această performanță în analele Astrei: instalarea în palat propriu și înzestrat cu numeroase așezăminte în frunte cu muzeul și biblioteca, apoi cu birourile editurilor și sălile dc conferință. în analele „Astrei" Diaconovici a însemnat o culme, o pagină unică. Nici înainte, nici după el. „Astra" n-a mal avut șanse egale. Ce poale ilustra și exemplifica mal fidel modul său de gindire și muncă decît însăși prefața enciclopediei ? Iși dă seama de importanța angajamentului luat „de a face o primă încercare pe un teren pînă azi neumblat al literaturii române". Enciclo- pedia va fi „o oglindă cît mai fidelă a stărilor poporului nostru în toate țările locuite de români fi totodată să-l țină la curent cu progresul culturii omenești". O definiție a ei elocventă și cu totul realistă este: „un inventar cit mai complet al avuțiilor și forțelor noastre naționale", o lucrare de interes arzător și instructiv pentru stimularea ta propășire. Dar Sibiul și celelalte localități transilvane dădeau un contingent extrem de redus de oameni de știință pentru o enciclopedie exigentă. De aceea Diaco- novici apelează la celebritățile contemporane ale științei și literaturii românești, și chiar la străini. Astfel in buchetul colaboratorilor figurează savanți ca dr. V Babeș, Gr. Anlipa, dr. Voinov, dr. Fellx, Onciul. Xenopol, Ovid Densușianu, Candrea, Litzica, Mrazek. Murgoci, Popescu-Voineștl, dr. Minovici, Moișil, Salîgny. Panțu, Tiktin, Zamfir Arbore, Gheorghe Dima. Buranda, Tarnnvschi. Velovan, Andrei Bîr- scatiu. Branîșce, Borcea. Bunea. Soluțin, Titu Maiorescu, Wxarhu Teclu, losif Popovici. Moldovănuț, Partenie Cosma, Bogdan-Duică, Weigand Rudo^ș Urban larnik, și alți oameni de știință și literați în număr de peste 200. Cam 40.000 articole au fost înse- rate în ea. „Niclcînd n-a fost angajat un aparat mai mare șî mal dificil la o între- prindere literară, omenească* notează Diaconovici. La terminarea operei el era în- dreptățit să constate cu satisfacție : „Enciclopedia Română este fără îndoială cea mai oastă și mai complicată dintre toate publicațiile apărute pînă azi în limba română". Și cu cită dreptate afirmă că „publicarea Enciclopediei Române se face la un loc care stă departe de focarele vieții noastre naționale (Sibiu!) și în care cele mai multe ramuri ale științelor și artelor nu au nici un singur reprezentant*. E o critică onestă a acestui intelectual înzestrat cu simțul proporției și realismului. Plănuită în cadru mai îngust. în două volume șl 120 coaie, enciclopedia a depășit dimensiunea și a necesitat întinderea de 3 volume cu 200 coaie de tipar. Fără nici o jertfă materială din partea Asociațiunii. Un record fără egal. Pentru a ocoli orice risc din partea firmei editoare Krafft, secretarul Diaconovici a lansat liste de abonamente. Apăreau fascicole. Editorul cunoștea capacitatea de muncă, probitatea și autoritatea morală a ofertantului. Aslfe! n-a ezitat să-și ia enorma sarcină a tiparului, Diaconovici nu s-a împăunat cu laude și merite, ei cu obișnuita sa modestie a considerat această operă doar ca „un modest început — (Transilvania, 1904. p. 53). Tn fața criticilor și reproșurilor (firești și inevitabile la oricare dicționar). Diaconovici precizează că enciclopedia l-a reclamat o muncă intensă de opt ani. A procedat Ia înfăptuire „cu cea mai mare încordare a puterilor, fuptînd eu nenumă- ORIZONT 5 rate greutăți morale și materiale" (Transilvania, p. 53). In raportul său către comi- tetul „Astrei" despre terminarea publlcațiunii in ședința din 31 martie 1904, a declarat cu fruntea sus că „m-am conformat angajamentelor luate cu toată rigoarea șî cunoștința". Biroul enciclopediei se compunea numai din 6—8 persoane. Au fost necesare 7. reviniiri. Au fost multe scăpări din vedere? Foarte posibil: „cele mai de frunte dicționare enciclopedice conțin nenumărate greșeli cari colecționate ar da o lectură peste măsură de stranie" (Transilvania, p. 60). Nu toți colaboratorii sînt de talia Iu! Humboldt... Și de altfel sînt explicabile lacunele din cauze curente: 1) lipsa de uniformitate a limbii, 2) lipsa de proporție a articolelor, 3) în fiecare an au fost necesare cel puțin 2—3 călătorii fa București Spre a completa șirul colaboratorilor pe calea intervențiunilor personale. 4) lipsa de punctualitate tn trimiterea articolelor, ceea ce provoca pagubă pentru editor... Au fost și autori necompetenți în ramurile respective, de aceea se impun îndreplări într-un volum suplimentar ori într-o nouă ediție — enciclopedia este un „izvor de cunoștințe, iar nicidecum un obiect de studiu și scrutări critice", 5) importanța „diferitelor chestiuni nu a fost cumpănită în foaie direcțiile cu destulă vigoare" (p. 64) : e mai firesc „ca o a doua enciclopedie să apară în Ro- mânia șî nu la noi, dar în regat sînt rău informați asupra stărilor noastre", 6) s-a dat importantă unor figuri fără justificare într-o publicație enciclo- pedică. । I ” I 1 - ♦ Este o autocritică fățișă, cinstită, Mai ales istoria transilvană cu figurile ei de luptă șî monumentele eî culturale ca și cu fresca ei socială, niciodată n-ar fi fost mai amplu și mai obiectiv înfățișată de o publicație din vechea țară- Din acest punct de vedere superioritatea enciclopediei sibiene rămîne definitiv stabilită. Si nu se poate trece cu vederea mărturisirea sa dureroasă de om al impar- țialității și onestității de cugetare-, „m-am ferit cu extremă vigoare de orice consi- derațiuni personale", de aceea „mi-am înstrăinat multă lume..." „Astra" s-a ales cu un imens prestigiu moral prin publicarea sub auspiciile ei a enciclopediei. Prin rezultatul obținut cu strălucire au fost verificate din plin încă odată excepționalele calități ele a prevedea totul, de a proceda cu simțămîntul certitudinii în reușită, călăuzit numai dc interesul public. Diaconovici este prototipul modestiei și sacrificiului personal. El a trecut asupra Astrei toată gloria apariției enciclopediei. Tn disprețul înfăptuirilor de proporții neegalate nici înainte, nici după el, Dia- conovici a gustat și din paharul amărăciunilor pînă la fund, pînă la exces. Chiar In măsura în care afluxul mijloacelor materiale ale Asociafiunii năvălea din toate părțile și se puneau temeliile zidirilor care împodobeau și centrul orașului Sibiu, se stîrneau și invidiile, apetiturile și răutățile unor intelectuali care păreau orbi în fața marilor șantiere deschise in mai multe direcții de Diaconovici, în mod văzut ori în tăcută muncă quasi-anonîmă. Și nu ale unor cîrcotași mărunți de cafenea ori de la colț de stradă Văzîndu-se neînțeles și încolțit cu cerbicie de cîteva condeie de elită, Diaco- novici își dădea demisia aproape în fiecare an din funcția de prim secretar, totde- atîtea ori respinsă de comitetul de conducere al „Astrei". Trei sînt criticele cele mai acerbe șt mai usturătoare. Publicistul Ion Scurtu, trecut mai tîfziu în tară. îndrepta o fulminantă filipică împotriva ..Astrei" șl pri- mului său secretar în două articole de fond din Tribuna (1902, nr. 156 și 157). El acuza Asfra de lipsă de oameni și de paradă cu secțiile științifice, Astra ar fi „o luxoasă instituție" ce vrea să rivalizeze cu Academia Română care are numai trei secții (pe cînd Astra șase). „Numai foarte puțini membri ai Asociației se bu- cură de valoarea unor oameni de știință, ceilalți aplică știința. „Astra" ar fi sfăpînită de spirit birocratic. Acuză „Astra" de planuri mărețe, de excesivă fantezie. Ar fi îngropat în arhive planuri de aur. Regulamentul secțiunilor de la Mchadla ar fi „un document clasic despre duhul de birocratizare care stăpînește activitatea secre- tarului întîi", care „mai multe luni pe an e antreprenor de băi ta Călimănești". Astra se rezumă doar la ședințe festive, la „funcționarea automată a mașinii colo- sale", conducătorii ei „au pietrificat sunetul „Aslrei". Deci atacuri vehemente în general, șî Ia persoana-tui Diaconovici în special. ORIZONT Un proverb de bălrînească înțelepciune spune că nu se aruncă cu praștia 5 decît în pomul încărcat, Este cazul. Ion Scurtu e pripii. Nu așteaptă rezultatele. E pătimaș. Face elogiul trecutului visurilor de aur, care au fost doar visuri. Pe tenia fascicolelor s-a ridicat sarcastic incisiviul critic Ilarie Chendi, învinuind în foiletoane iscălite cu pseudonimul Fidelio. enciclopedia de plastografiere din anume enciclo- pedii străine. Dar se știe că fiecare dicționar nou culege anonim, fără trimiteri, cu- noștințe din cele apărute. E un Consens internațional și o practică fără tapaj. Dia- conovici se declară gata de corecturi, de îndreptări. Dar cel mai usturător dintre rechizitorii este cel al savantului filolog Sextil Pușcariu, ajuns foarte de lînăr profesor la universitatea din Cernăuți, iar irt urmă la Cluj și director al Muzeului limbii române. Tn trei scrisori foarte lungi inserate în revista Luceafărul din Budapesta (1903, pp. 122—128, 200—204 șî 270—275) el nu va face secret in a aspira la funcția de prim secretar al Astrei. Prima scrisoare e reprodusă și în foița Telegrafului Homân (1903. nrejc 35, 36 și 37) sub titlul Cum să scriem. Pușcariu propune ca Astra să devină „o academie poporală", revista Transilvania sa apară nu la două luni, ci de două ori pe lună și sa fie condusă de „un bun stilist din România", să se elimine ardelenismele, să se trimită „bursieri in România" pentru ca „să ne însușim acea limbă frumoasă românească care se vorbește și se scrie dincolo de munți", „văd că și pînă acum secretarul asociației nu-șî dă seama, care e adevărata deosebire, între limba cultă de dincolo și de din- coace de Carpați". Telegraful înserase la finale reproducerii un fel de „cugetare" care nu părea în relație cu articolul Cum sd scriem, însă pe care Sexlil Pușcariu a interpretat-o ca pe o înțepătură ta adresa sa de următorul cuprins: „facerea de bine făcută cu scop ascuns, nu e faptă bună, ci o faptă rea"; „cugetarea" (sau mai de grabă o simplă șarjă) a fost o aluzie personală ? Pușcariu o crede și spune că după demisia din 1902 a lui Diaconovici ar fi mărturisit următoarea reflecție; „iată unui care se cunoaște" și „am apreciat în cercul unor prieteni dorința de a ajunge eu în postul vacant", — a văzut însă că demisia n-a fost decît o „manevră abilă"... Desigur violența unor astfel de critici l-a impresionat pe primul secretar Dia- conovici, nu însă și descurajai. Cu sînge rece și tenacitate prezida realizarea obiec- tivelor îmbrățișate. ORIZONT VALERIU BRANIȘTE LA TIMIȘOARA ■ OCTAVIAN METEA ORIZONT In Istoria românilor din Hanat de- ceniul zece al secolului al XlX-lea, a înscris pagini de lupte glorioase atît prin climatul de efervescență politică creat de Memorand cit și prin activitatea tumultoasă gene- rată de lupta împotriva asupririi naționale și sociale. In acțiunea de trezire a conști- inței și activizșrța maselor populare, presa românească a jucat un rol impor- tant, în pofida măsurilor luate prin cen. zură și. mai ales, prin procesele dc presă, măsuri care au dat un nou avint acestei lupte La Timișoara timp de zece ani, în deceniul al IX-lea. zia- rul Luminătorul condus de Pavel Rotariu, a îndeplinit rolul de pur- tător de cuvînt al bănățenilor, pen- tru ea la sfîrșitui anului 1893, obo- sit, să-și înceteze apariția- In a- ceastă situație, fruntașii partidului și tineretul au convocat o confe- rință, in care au hotărît să înfiin- țeze un nou organ de presă, care în condițiile not, să continue lupta. în fruntea Lui să fie adus un intelectual de prestigiu, profesionist, care să refacă solidaritatea națională și colaborarea cu celelalte naționalități, așa cum se stabilise la 25 ianuarie 1869, cînd s-a înființat Partidul național ro- mân din Banal. Ochii tuturora, dar în special ai tineretului, s-au în- dreptat spre profesorul dr. Valeriu Braniște din Brașov care in pagi- nile Gazetei Transilvaniei și în scurtul timp cît a condus Tribuna din Sibiu, a dovedit că are calități profesionale ți morale care îndrep- tățeau această alegere. Sosit in Ba- nat, Braniște își va lega viața ți activitatea de această provincie, a- jungînd, pe merit, cea mai lumi- noasă personalitate bănățeană în lupta pentru unitatea statală a po- porului român. Din bogata și multi- laterala lui activitate ne vom ocupa numai de anii ,1894-95. strîns legați de ziarul Dreptatea pe care l-a con- dus cu pricepere, curaj și compe- tență, înscriind in istoria presei din Timișoara, un capitol luminos. Tratativele pentru a-l aduce la Timișoara au fost purtate la Sibiu de dr. Ștefan Fetrovlci și dr. Const. Diaconovici care au intervenit pe lîngă Scptimlu Albirii, pe atunci di- rectorul Tribunei să-l dezlege de obligațiile față de acest ziar- Chemarea s-a produs intr-un mo- ment eind Braniște se găsea in „decepții zguduitoare care au spart lumea de legende și idoli în care trăia", — cum scria mai tîrziu. A- junsese în conflict cu conducerea ziarului, deoarece scosese din pagi- nile Tribunei un articol al lui Eugen Brote, considerîndu-1 dăunător cau- zei naționale, iar conducerea parti- dului chemată să arbitreze cazul, nu i-a luat apărarea. Împrejurarea de mai tîrziu că Septimiu Albini și Eugen Brote au fost singurii achi- tați în procesul memorandului, a- rată clar că Braniște nu s-a Înșelat Pe lingă aceasta, o împrejurare de ordin politic îl făcea să ezite în a primi oferta. Cunoscînd poziția bă- nățenilor față de Memorand, el se afla pe poziții „antimocioniste* și tocmai el să colaboreze cu aceste cercuri ? In Memoriile sale, aflate In ar- hiva familiei, descrie aceste fră- mîntări : „Eram intr-o situație de tot ciudată, la început am refuzat ca- tegoric, căci nu aveam nici o încre- dere în vorbele frumoase ce se spu- neau și scriau— Am luat o holărîre disperată — cum ziceam pe atunci — m-am decis a primi invitarea in Banat, cu rezerva mintală de a ur- mări cu ochi de Argus toate cără- ruile ascunse ale „mocionismului" și, la momentul potrivit să dezvă- lui totul pe față". Insă modul prie- tenesc în care a fost primit, încre- derea ce i s-a acordat din prima clipă ți mai ales libertatea de a stabili orientarea ziarului și a-1 conduce după vederile sale, 1-a u ciștigat. „Astăzi — scria el mai tîr- ziu — zîmbesc cu compătimire gin- dindu-mâ la naivitatea mea de a- tunci- Dar așa eram pe acele vremi cu toți. Dovadă că cei mai buni prieteni ai mei se înstrăinaseră de mine, auzind că eu care aveam ca- tedra de profesor la Brașov, am dezertat în „tabăra mocionistă" Primul contact cu Timișoara il descrie astfel : „In decembrie 1893 sosisem în Banat. îndată mi-am căutat prietenii de acolo, pe frun- tașii tinerimei, singurii care mai ți- neau la mine, ca să mă orientez a- supra situației. „In consfătuirea cu fondatorii ziarului, Al. Mocioni î-a încredințat să întocmească și să-i prezinte programul ziarului. A doua zl, Mocioni după ce l-a citit, ia cerut doar să-l completeze cu fraza următoare : „Nu dezbinare desăvirșdă ți nefmpdcarea, ci înțe- legerea bazară pe dreptate ți încre- derea reciprocă a popoarelor*. Era vorba in această frază, să se defi- nească poziția ziarului în proble- mele conviețuirii dintre români și unguri. Cum Braniște tînăr, fără experiență politică era nedumerit, după ce Mocioni i-a explicat pe larg substratul ideologic al acestei poziții, arată in memoriile sale: „Așa pe nesimțite mi-a deschis in cap o întreagă lume de idei la care nu m-am gîndit nici odată ți pe care auzindu-le acum. îmi păreau atît de firești “■ Astfel 6-a inceput o colaborare transformată in prietenie rodnică între filozoful Mocioni și publicis- tul Braniște, care a durat pînă la capătul vieții. Numărul de probă al Dreptății S a apărut la 25 decembrie 1803 — 6 ianuarie 1894, avind ca editor pe dr. Const. Diaconovici sihice. „Din toată gama psihologică nu întrebuințează decît senzații și acestea tncă carte rare, exotice dacă se poate. împerecheri de cîteva culori ți sunete. Pe urmă, stări de suflet complicate, rare, de preferință patologice... încolo, indiferență față de tot ce-i împrejur. Adică un fel de blazare față de tot ce nu e pervers, unic, incom- prehensibil..,"11). Este reflectarea la nivelul psihologiei infantile — observă Ralea. Psihologia omului matur spre deosebire de cea a copilului are elemente in plus, adultul „cu- noaște dragostea șl Cunoaște oamenii și așezările lor și din toate aceste experiențe își construiește rr/j/udirti pentru restul vieții*. Estetica adevărată este numai aceea care reușește să exprime „funcțiile sufletești mature și normale" ale omului serios care „e omul complet. Unilateral nu e decît dementul și copilul întirzîat" '*)- A face abstracție în reflectarea personalității tocmai de facultățile sale specifice creatoare înseamnă înstrăinarea artei de viață, înseamnă îngustarea artificială a sferei de activitate umană. Estetului pur niciunul din capitolele „intr-adevăr teribile ale vieții nu îi e familiar", în acest sens cu un fin simț al umorului Ralea îi numește „clcwnî*. „Așezați in margine de drum și-au întins, pe o zi de primăvară— arșicele și se joacă cu inconștiență și candoare", alături de ei oamenii iubesc, suferă, luptă, mor dar „insensibilitatea lor e definitivă" Estetismul pur, comparat adesea de Ralea cu „focul de copii", dar cu jocul care nu a depășit Încă cutia de cuburi, suferă de o îngustare șî unilateralizare exacerbată. Răcind abstracție de „întreaga personalitate a omului", atît de fațetele întunecate ale inconștientului cit și de cele luminoase ale rațiunii, golind arta tocmai de substanța ei vitală, nu reușește să ne dezvăluie specificul artei. Limitată la „trei sferturi din personalitate", izolată de elementele definitorii, esențiale ale acesteia — lumea socială — „estetica pură" probează o mare doză de puerilitate, de infan- tilism. „Estetica adevărată — estetica ce are în vedere personalitatea în totalitatea aptitudinilor sale este estetica „ce are la bază tot ce e uman... idei, credințe, atitudini, sentimente", este completă, reală, viabilă. Observator șî analist fin al complexului fenomen estetic, Ralea merge cu des- cifrarea „cazului de estetomanie" pînă la dezvăluirea mobilurilor sale adîncî so- ciale. Se impune ca remarcabilă pentru conturarea concepției sale estetice realiste, militante, teza artei ca mentalitate de clasă. în condițiile în care arta în viziunea „autonomistă" se cerea „independentă" de orice influență străină și in primul rînd de cea de clasă în condițiile in care se propovăduia dezinteresul, total față de tot ce se cheamă „viață, luptă, revoluție", concepția raleană asupra rădăcinilor sociale de clasă ale esteticului, ni se impune cu atit mai meritorie. Delicatii puriști, prieteni aî artei „în sine* fără condiții și influențe sociale, vor fi cu atît mai mirați cînd vor afla că „noțiunea modernă de artă... e în hună parte un expedient al luptei de clasă sau cel puțin al singularizării de clasă*1*), vor fi cu atît mai surprinși cînd vor afla că prin întreaga lor poziție de „independență și autonomie" confirmă mai mult decît am reuși nof că ea apare ca expresie a anumitor interese, „Ideen fixă a esteticului pur ne poate servi drept diagnoză pentru un moment istoric și pentru o anumită pătură socială" — arată Ralea în 1927 în paginile „Vieții Românești", Estetomania nu este numai o poziție estetică sau psihologică ci este și o poziție socială bine conturată, este „sfidarea bogatului care nu vrea să depindă de nimeni", Securitatea vieții capitaliste a generat o stare de „blazare și paralizare a elanului de viață". Burghezul îmbuibat își caută „simpatii noi. bizare, neîntîlnite", își for- mează o „suprastructură morală șî estetică separată de creație... claustrată, închisă, independentă, astfel, „autonomia artei", ne apare, conchide Ralea, drept ..concepția îmbogățitului care poate disprețul societatea fiindcă nu are nevoie de ea..." ,4). Atitudinea militantă a criticului M. Ralea capătă determinați! noi prin pole- mica susținută dusă în lupta de idei a vremii interbelice, prin poziția de rezistență față de unghiurile de vedere unilaterale, simplificatoare privind specificul nostru 1>) Opc. eit. pag. 162, l*) op. cit. pag. 163- uf Mlhal P, Raita, Aria ca mentalitate de ctasS — Valori. Fundația pentru literaturi șl artl... București, 1P35. pa«, tî. H) Mlluil O. Raita, Mriitailtalea ci aceasta, motivează criticul român deoarece: „creatorul nu se mărginește la cîteva valori strict personale. înțelese doar de un grun restrîns. de o elită de inițiați. Ori- ginalitatea sa are o accepție mult mai largă. El e artistul întregului popor. Și prin poporul său intră în relație cu toată umanitatea" M) (subl. ns.). Iată apărată cu o rară distincție intelectuală o nouă teză a esteticii materialiste, specificul național în artă, conceperea acesteia ca „cea mai bună diagnoză pentru psihologia etnică a unui popor". Militantismul estetic, prezența activă a intelectualului Ralea în polemica vremii nu reprezintă decît un element caracteristic și esențial, dar numai un element al personalității sale complexe. Eseist de prestigiu a modelat ideile cu o rară măestrîe intelectuală surprinzînd, am putea spune, elementele cruciale ale celor mai însem- nate domenii spirituale. Analiza determinist-raționalistă a sociologului, fina obser- vație obiectivă a psihologului, luciditatea critică a moralistului, puterea de asociere și disociere atit de pregnantă a intelectualului, eleganța exprimării, au dat o consis- tență teoretică deosebită militantismului său estetic. Estet și psiholog, sociolog șî filozof, moralist și pedagog, intelectual șl politician. Ralea a fost în permanență preocupat de un singur crez — ridicarea omului pe treptele cele mai înalte ale civi- lizației. Privind dintr-un anumit unghi de vedere criticul G, Călinescu caracteriza admirativ șl lapidar opera esteticianului Ralea „o mare sindrofie intelectuală", pri- vind-o din mai multe unghiuri de vedere am îndrăzni să adăugam „o distinsă ple- doarie pentru tot ce e uman și pentru tot ce marchează un proces de umanizare". Mihai D. Ralea. Op. cit., pag. 1 G. Căhnescu. Al. Philippide fn „Contemporanul". 1963. din 8 martie. «) Comunicarea a tost publicată sub titlul însemnări despre valoarea poetică tn „Lu- ceafărul”. 1965 dtn 13 februarie. S) Al. Philippide art. cit. ♦) Al. Piru tn Cuvlnt înainte la Al. Philippide. Poezii. F.d. tineret.. 1965, p. 5. serie: ..Ceea ce surprinde In primul rînd la Al. Philippide, unui din prindeam mari poeți romlnl din perioada dintre rele două războaie Mte. in afară de originalitate, egalitatea Cu el însuși. Dc ta tnttlul volum dlri 1922. Aur sterp, pfnă la ultima culegere de Poezii din 1962. AI. Philippide nu sl-a modificat esențial nici substanța. ulei expresia. Inctt citind Sttnd ful- gerate din 1930. Visuri In vuietul vremii din 1939 și ultima producție dintre 1942—1949 al Impresia că parcurgi aceea»! carte". !) VI. Strcinu. Poezia Ini Al. Phlltpide tn „Pagini de critică literară” EPL, 1968. voi. 11, p. 27. ă) Op. Cit, București, 1941, p. 751 Trei imagini ample ale trecutului întîJnîm în poezia sa : trectdul-apă, trecutul- £ ravcw ți trecutul-celaie. Cea mai frecventa din aceste imagini este cea a trecutului- apă, întindere nemișcată, încremenită în afara timpului, lipsită de tălăzuirile neliniș- titor ți amăgirilor: Cu cît te vezi în apa trecutului mai rar Cu-alit amiaza clară mai mult te va cuprinde, Și pină la amurgul suprem ți funerar Cristalul ei pe suflet mereu se va întinde, (Cintec de amiază) Trecutul își întinde albastrele lui stepe învăluite-n negură mereu; Ciudat tărîm de seară ți de toamnă. In care sora Somnului e doamnă, Șî vremea e o apă stătătoare. (La marginea de noapte) Poetul nu evocă evenimentele din trecut ci îl preocupă căutarea timpului în sine, perceput într-o reprezentare a sa însăți ți sondarea a ceea ce timpul a depus și stăruie ca un strat în suflet In această viziune, apa trecutului se confundă cu mărite tăcerii dinlăuntru, scrutate din luntrea somnului, iar țărmul vremii, de pe care este azvirlită n turburi ape, sulfina visului se identifică cu țărmurile vieții zilnice fi treze, pe care poetul se trezește ca naufragiat al somnului. Pe apa vremii zilele sînt luntri fără cîrmă (Popas) și întreaga viață trece dnmoală ca o luntre (Dimineți). fn altă viziune. întoarcerea în trecut îmbracă aspectul intrării într-un vechi cavou: E-atîta timp de cînd nu te-ai întors! Ca niște pietre grele dai clipele-ntr-o parte Dărîmi poeți ruginite și sufli-n visuri moarte, (împăcare) Tn această perspectivă, poetul vorbețte de mumia vieții sale, de euL/nausofcu in care a adunat un vast norod de clipe efemere, de giulgiul de clipe al visărilor ți dorințelor. Revenirea Ia prezent este sugerată în același mod metaforic: Zidești la ioc lăuntricul cavou Și-ngropi iarăși trecutul în giulgiul lui de clipe Și împăcat cu tine te părăsești din nou. (împăcare) Și în imaginea trecut ului-cetate timpul e convertit în spațiu: Dar noi printr-o ascunsă galerie (Un drum odinioară cunoscut) înaintăm cu visul drept făclie Spre inima adincului trecut. (Pomenire) Viziunea marină a trecutului determină frecvența unor imagini ce realizează ideea de adincime, profunzime t Trecutul meu țl alte trecuturi și mai vechi Ca niște continente scufundate Sub suflet stau necercetate Ca urme anonime șî străvechi. (Sîntem făcuți mai mult din noapte) Expresiile figurate și epitetele ce redau această idee revin mereu în poezia Iul Philippide: fund de mări (Sintem făcuți mai mult din noapte), ndîncfme a mă- rii (ib.), negre adlncimi de ocean (Intilnire): mi-e sufletul tn hrube-adinci bolti! (Veghe), mw sufletul adine ca o poveste (Lied). Considerînd că viața sufletească ascultă de determinări lăuntrice obscure, poetul apelează la memorie, depozitară a trecutului dar, deoarece amintirile depășesc virsta umană el sondează și subconștientul „acumulator de potențial cosmic, cu- prin^nd învălmășite energiile tuturor regnurilor, mineral, vegetal fi animat", din I. ORIZONT ORIZONT ” această plămadă obscură torcîndu-se .Jirul conștiinței, al năzuinței omului de a-ți descifra fi de a scurta destinul". ’), Din această cauză, imaginea trecutului este adesea asociată ideii de întu- neric, obscuritate: (Sîntem tăcuți mai mult din noapte) Sau vechea stearpă-ntunecîme ? Comoara unui gînd nemărginit Ce voi găsi in adincime Sînt osîndit să sap necontenit. In marii munți de-ntunecime Șî veșnicul amurg din noi. Să lumineze abisurile toate Prezentul cu scînteia lui nu poate Sititem tăcuți mai mult din noapte Ipostaza preferată din trecut este amurgul: Mi-e sufletul de vechi amurguri plin. (Lied) Suflete, povestește amurgul in păduri. (Odă sihastră) si drojdii de amurguri vechi Pe fundul sufletului se frămîntă. (împăcare) Clipa prezentă este intervalul luminos intre două amurguri — amurgul trecu- tului ți amurgul suprem fi funerar al stăruitului. (In altă perspectivă, moartea este clipa culesului suprem. Adîncire ți marea clipă fără viitor — în vuietul vremii). Cu toate că încercarea poetului de a scăpa de obsesia trecutului îi reușește pentru o clipă el puțind să afirme: pentru mine tot ce nu-i prezent e moarte, mi; rujul smulgerii din prezent il cuprinde din nou: Clipa de-acum bolnavă de-amintire Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut. (Privești cum zboară norii) Termenul prin care este simbolizată ruperea de trecut, renunțarea momentană la retrăirea amintirilor, încețoșarea lor, este negură: Sînt seri păstrate-așa sub gînd Ca niște lacuri de-azur ți de aramă Pe care neguri dese ți grele le ascund. ... Pe vechile amurguri de-aramă ți azur Lași negurile grele din nou să se-nfiripe (împăcare) Alături de ideea de profunzime ți întunecime apare aceea de vechime, un epitet frecvent și caracteristic fiind vechi: răni vechi (Miraj), trecutul vechi (Sîntem tăcuți mai mult din noapte), veche întunecime (ib.) fluviile oechi (La marginea de noapte), vechi izvoare (ib.), vechi furtuni (Un stol dț păsări negre), vechi amurguri (împăcare), vechi juvaeruri (O, cîte lucruri), vechi ideal (Pomenire) etc. Ideea de vechime este sugerată și prin alți termeni, într-o reprezentare spațială a timpului : porți ce n-au fost de mult urnite, ferestre cu mucede perdele, săli cu candelabre ți bolți painfenite, mosc, Unced, lavandă ofilită (Pomenire). Poetul care vorbea de fărătimpul existenței noastre subliniază ideea destră- mării timpului: Acurn marmura vremii s-a isprăvit sub daltă (Spovedanie), a cli- pelor: tactul vid al clipei (ib.), ctăbucii clipelor deacum (Promontoriu), pulberea atîtor clipe moarte (La marginea de noapte). Deslușim în poezie necesitatea imperioasă de a fi stabilită dimensiunea tem- porală a evenimentelor, incertă uneori, fie din cauza perceperii afective a timpului — Trecut-a timp-un veac? un ceas? (Balada vechii spelunci) fie a ieșirii din con- diția umană — T>ar cum pe-acele locuri vreme nu-i / Nu știu, trecut-au clipe sau »> ș. Ciocuiescu. Poeme dc Httlderlln. Novalls, MOrlke țl Rilke Sn ..Aspecte Urlce con- tMapocane", București. 1941 p. 130. milenii, (Qndva la Stix...). Tn ultimul caz. se impune apropierea de o poezie £ a lui Blaga, în care aceleași motive fac imposibil de precizat mărimea temporală : Tu inimă eșlî lin iștliă-acum 1 Mult a trecut De cînd îmi răsfringeaî în pieptul scusd un soare nou in fiece dimineață ți-o suferință veche-n orișice amurg ? O îi ? Sau poate veacuri? (Qînduriie unui mort). Expresia întoarcerii spre trecut este realizată, în primul rînd de verbe: mă-ntorc la fluviile vechi (La marginea de noapte), trec mai departe spre vechile izvoare (ib,), mă urc la vechile izvoare (O, cîte lucruri), înaintăm spre trecut (Po- menire), sco&pr in vreme (Veghe), Să sar din timp (Viața alături), te-ajungi pe tine însuți din urmă (Cintec de amiază), întors in tine însuți (ib.), schimb timpul meu de-acuma cu timpomi de copil (ib.) ele. Smulgerea din durată se petrece fie sub forma întoarcerii în trecut, fie prin viziunea viitorului, poetul aiirmind: Hotarele mele sînt: cel care-am fost / Și cel ce voi fi-hotare pustii. (Schiță). De aceea în poezia sa intîlnim deseori expresii metaforice pentru sugerarea unui viitor foarte îndepărtat: valuri de văzdu- huri viitoare (Privești cum zboară norii), hăurile vremii viitoare (M-atîrn de line poezie), valurile viitorului (ib.), neștiute vremuri viitoare (Peste cite mii de ani), Târîmul viitorului in care nici o amintire nu vibrează se dovedește a fi însă doar o amăgitoare nălucire a unui amar dor de nemurire al umanității: Zadarnic caut să privesc și eu Spre sigure limanuri viiloare In peșterile sufletului meu Torța nădejdii pîlpîie și moare. (M-atîrn de tine poezie) Deși timpul nu poate fi depășit, viitorul poate fi totuși recunoscut în clipa prezentă : Tăcerea-) înțesată de glasuri viitoare Cum timpul tot e-n clipă și lumea după frunte Și viața-i ne-ncepută ca apele de munte. (Popas) Dacă timpul intim, durata personală constituie un subiect de meditație pro- fundă, deseori categoria abstractă a sa este privită cu detașare ironică, poetul acordindu-i epitete descalificatoare: iicd/M meșter sculptor Timpul (Niște siinci), Timpul lenevos fi toni (întimplarc în deșert). Timpul trece încet și fără scop (ib,). Timpul prin noroi pățește strimb (Desen murdar). în poezia lui AL Philippide, motivul timpului se întrepătrunde permanent cu motivul visului. Așa după cum notează Ov. S, Crdimălniceanu, „Philippide cheamă visul să-i potolească sufletul jtămind. la consecință ii celebrează virtuțile alină- toare, puterea de a-l purta cu el într-o realitate superioară, nespusă tiraniei spa- țiului sau timpului și așează sub semnal purităților liliate"i0). Cerebralizorea însă a atitudinii romantice, îndepărtarea a tot ceea ce este dușman ideii, renunțarea la autoiluzionare trezește poetul La o luciditate supe- rioară, dar colorată de amărăciune: Mie sufletul o năruire de statui,., Le-aud cum cad, fărîmă cu fărimă. Vecii de vis în mine se dărîmă Făclii aprinse-n templul Nimănui 1 (Cintecul nimănui) Așa după cum a constatat unul din comentatorii săi, „Ca în ținuturile arctice, a ghețarilor erotici, unde oricare zgomot nepotrivit pricinuiește năruirea munților de zăpadă, zona poetică a lui ĂL Philippide e un turim al șoaptei interioare, a! confesionalului individual, de unde nu străbat nici un gînd impur și nici o expresie necuoenită care să clatine cleștarul personalității grave".11). înviorată permanent de vuitul cel curat venit din Alpii cugetării pure, măr- turisind o neobișnuită pasiune pentru cunoaștere și aplecare spre problemele grave ale existenței, poezia lui AL Philippide conferă creatorului său un loc de frunte în literatura română. 1N0ZIH0 10J Prefsta la Al. Philippide, Poeiii, EPL. 1962, p. XII. 11 ) Ș. Cloculeaeu, Al. Philippide — Visuri in vuietul vremii In ..Aspecte lirice contem- porane”, București, iîuî, p. lîz. ■ comentarii FILOANE FOLCLORICE In poezia lui ion bănuță ORIZONT Ljieratura noastră, prin marii ei reprezentanți Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, Goga, Arghezi, Blaga. Barbu, și-a recunoscut unul din filoanele proteice in te- zaurului lirici șî eposului popular, care redimensionate creator au conferit literaturii culte, in toate marile ei epoci creatoare, o pronunțata aureolă de originalitate în motive și expresie. S-a dovedit astfel de mult caducă ideea că întoarcerea litera- turii spre izvoarele folclorice ar tăce-o anacronică, ar condamna-o la regres. Con- tinuatoare a marilor tradiții creatoare, literatura contemporană menține viu apelul la zonele încă neexplorate îndeajuns ale plăsmuirilor creatorului anonim. Amploarea acestui fenomen face ca un studiu ca acela al prof. univ. AL Dima, Zăcăminte folclorice în poezia noastră contemporană, apărut în 1936, să poată fi îmbogățit, la o eventuală reeditare, cu noi exemple de scriitori remarcabili ca M. R. Parâschi- vescu, Radu Boureanu, M. Beniuc j. a., in opera rărora, aparținînd unui gen sau altuia, zone ale creației populare au cunoscut tratări demne de consemnat. în volumele publicate pînă acum de poetul Ion Bănuță pot fi înlîlnlte cîteva mărturisiri lirice, adevărate arte poetice care facilitează definirea poeziei sale. Dacă în Panorama cîntecului meu intilnim consemnarea unei serii de poeți ca Villon, Paul Valery, Matlarme, Verlnine, /limbând, Baudelnire, Danie, Eminescu, Arghezt, enumerare care credem că are mai mult semnificația unui elogiu adus poeților lectn- rați, fără a nega latura revendicării patronatului unuia sau alutia dintre cei citați, poezia lui fon Bănuță beneficiind de unele experiențe ale romantismului, simbolis- mului șl impresionismului; în schimb, în Panorama teilor înttlnim figuri ale mito- logiei greco-romane față de care poetul schițează gesturi protectoare, traductibile in plan estetic cu asigurarea perenității simbolurilor pe care le încorporează: „Pe zei i-am văzut goi tn grădină, / in răsăritul negrii fi-n apusul galben, / mureau culori de scrum pe trupul lor, / purtindu-măm nămol de vis, j în depărtări ți Docilii. / Zeii mei purtau pe frunte coroane de fel, / de sălcii, de gulii, de lipan, / frunze dc lauri nefiirtd tn grădina tatălui meu. / întorceam din cer rî^nd / de-mbră- câmintea zeilor din raze de anțărț, ți noaptea adunam singurătățile de bozii / să-i învelesc puțin, / să nu moară de răcoare". Poetul ne avertizează, într-o predoslovie la Olimpul diavolului, că Dumnezeu și Demonul sînt deopotrivă creații ale sale în care își relevă trăirile eului de- dublat. își au drept de cetate în Olimpiii său Jupiter, Apolon, Hermes, Pan, Ilefaistos. In poezia lui I. Bănuță este prezentă cu proeminență prețuirea olimpului românesc, a creațiilor strălucite ale sfiosului dar atît de originalului poet anonim, din recuzita căruia preia imagini, expresii, ritm și ton. Influența poeziei populare a fost marcată dc apariția in 1963 a volumului Scrisoare către anul 2000. Comentînd volumul ?î observînd înrudirea poeziei lui Bănuță cu aceea a lui G, Topîrceanu și Ion Piltat, afinitate conferită de pre- luarea de către tustrei poeții a doinei argeșene, Mircea Tomuș spunea: „Atît Ion Pillat cît și Topîrceanu, iar acum, pe urmele lor, poetul nostru, au asimilat uato- rile folclorice care comunicau o viziune proaspătă, sănătoasă, cu tonalități de baladă, aducînd in opera lor o limpezime de gindire clasică", Cronicarul conținu. : „Docd, în mare, cartea .are un plan epic, diferitele momente ale acțiunii sint tratate de- seori Ia modul liric, procedeul fiind propriu fi creațiilor populare" >). Locul proe- minent era ocupat, încă de la începui, dc factorul liric. E de precizat, dc la început, că poetul se ferește, pe cît îi stă în putință, dc căile bătute. Nu apelează astfel la îndelung cercetata poezie păstorească, nici cu exclusivitate la creațiile de taină și mister. Nu se observă nici predilecție spre baladesc, spre epopee. Cele mai multe sugestii par să-i parvină poetului din lirică populară de dor și jale, de haiducie și natură, poezii care impun prin discreta me- lancolie Aceste secțiuni ale literaturii populare corespund celor două dimensiuni ale poeziei lui Ion LJănuță, pe care le-a evidențiat Tudor Arghezi; „O sensibilitate pe cit de gingașă pe atît de bărbătească caracterizează poezia lui Ion Bănuță". „Codrule, descint frumos, / Ți-ai pus frunza toi pe dos, / De-mi oii oara să mu-nchin, j Să mă lepăd de suspin, j De suspin m-oi lepăda / Numai după moartea mea". înrudită cu poezia aceasta este Panorama singurătății, in care sentimentul solitudinii transpare din versuri asemănătoare multor variante populare, dintre care una a fost magistral recreată de Al. Eminescu. „Mestecind Mestecineț / cine să te legine ? / l'in/irl e la schit, / frunza u murit. / Ploaia pUnge-n ea, / rid într-o lalea, / Fată de năut, / unde tc-ai lăut ? / AfcslMcd/i! Mesteacăn I să ne dăm în leagăn f" Citeva versuri ale unui binecunoscut cîntec popular („Omule cu caii buni, / Hai să facem schimb î/i drum / Cd fi caii mei sint buni") sînt preluate într-un catren, în care s-au produs mutații esențiale, de natură a viza anume imponderabile ale poeziei: „Omule cu caii buni, / A/nîmfof sîntem nebuni, / Țu, de dorul unor cai ! Eu, de pini și ciuntafai". Tot în același mod al devierii sensurilor, învestirii lor cu noi valențe, și al păstrării doar a unor versuri semnificative sau scheme, se înscrie și Panoramă din pelin, cu reminiscențe din lirica de haiducie, dar, în final, și cu implicații mai pro- funde vizîtid lumea de vis a poeziei: „Și din verde maghiran / Și din hoț de că- pitan, / Alî-am pus haină de pelin, / Pușcă neagră de amin / Și-am lefii din codru-n drum / Să-mpușc calul meu de fum", în 1963 poetul semna un portret al haiducului Radu Anghe], și apelul la lirica și epica haiducească aven să stea în continuare în atenția poetului: „Din codru iese Radu / cu piept de foc și fier, / cu pasul cît poiana, / cu chica pin' Ia cer, / cu ochii vii, de vultur — / din mari singurătăți / tegînd Carpați și Mare, / căicînd pe sfrtmbăiăți", într-o altă poezie, Panorama glonțului, sînt cumulate atît clemente ale liricii de haiducie cît și procedee ale folclorului magic. Enumerarea amintește astfel de descîntec, în timp ce factura generală c a unui cîntec de haiducie: „In adîncul pădurii / dau de fierul poterii, / dau de om, de neumblat, / de blestem, de împărat, / de Carpați, de Tapolog, / de haiduci, de inorog, / dau de poartă, / dau dc moartă, / și de vin / de pelin — / glonț în cap, / in potcap, / glonț în trup, / glonț in lup, ț glonț în palmă, 1 în sudalmă, / glonț în gură, / în făptură, / glonț în domn de căpitan, / glonț în jale, în lipan... j Codrule, Măria-Ta. / Vinde-mi suflet, catifea I" Tn Panorama împotrivirii in șapte recunoaștem obsesia unei cifre, modalitatea etiumerativă, elemente lexicale și lormule încântătorii ale descîntecului popular și ale jocurilor de copil; dar numai atît, schema în sine neputînd transmite emoție. Exem- plul poate servi pentru diferențierea unej preluări fără fior, exterioare, fală dc una creatoare: „Șapte plopi slabi, / șapte plopi grași, j șapte plopi deasupra. / supte plopi dedesubt. / șapte plopi înlăuniru, ț șapte plopi în afară, / șapte plopi în șapte, / Plopi în unghii, j plopi în dește, / plopi in stomac, / plopi în intestine, / plopi în ochi, f plopi în... fjie-mi de deochi f Cu minime mutații, în aparență, în prima parte a poeziei, e preluat dcscîntecul ți în Panorama pustiului din mine, ca în final perspectiva să capete semnificații noi, schema descintului primind un nou conținut, în care circulă neliniști ale eului poetic, Eondulul oracular ii este substituit unul spectacular: „Pustiul se oprește ț în mfne, ORIZONT i) MJrcca Totau? : Ion Bănuți, Scrisoare către anul 2030, „Ste-nus*. nr. 3, 1964, p. SG—96. Sf în dește, / în carne. în oaie, / în ape nămoloase, / în corp, în trunchi, / in genunchi, / în soare, / în picioare, / în ochi, / în deochi. / în dinți. / in sfinți. / în ginduri, / in scindări, j Gol nebun, / alun, / oracol... / spectacol". Aminteam că baladescul il atrage puțin pe poet, și atunci cind intîlnim ele- mente epice ele sînt expurgate de faptic în favoarea impunerii nucleului lor liric, ca în Panoramă de Brăila, in care sint depistabile și incantații ale floclorului urban : „foaie de sulcină, / Chică, Chiralină / din Brăila, turci / Dunăre și cuci, / unde, und' te duci 1 j — Galbeni am la gd, j jug de vechi urit, / Itțele de chin, / mi le- arunc in vin. ) nuntă n-am sâ am / și-am să mor in geam". De asemenea, folclorul urban este prezent cu imagini și intonații în Panorama Moșilor din Obor. Panoramelor scurte ale poetului — adesea impropriu numite astfel — le con- vine concizia unor versuri populare, preluate aidoma: „Am să-mi jac din lacrimi casă, / f oaie verde de-avrămeasă I" Alteori se apelează șî la sectorul paremiologic. Următoarea poezie se desfă- șoară pe amplificarea unui cunoscut proverb: „Bate fierul cît e cald, / Bate-n marea de smarald. / Bate-n griul din strămoși, j Bate-n ochii ei frumoși. / Batem cer și-n caldarim, / bate-n neștiut târim. / 8ate făurare, -n noi, / bate-n aur și-n noroi'". (Panorama făurarului) Părăsind preluarea unor motive sau sugestii din poezia populară propriu-zisă, poetul face aluzii uneori și Iu unele credințe, cum este aceea in auxiliile aduse de „banul de pomenire": „Foaie verde de aramă, / l intui m-a ajuns in vamă. / Intre teamă și iubire / Mă datt ban de pomenire". Toate aceste reușite ale poeziei de influență folclorică a lui I. Bănuță le-a semnalat poetul Radu Cârneci într-o frumoasă exegeză : „Surprinde (..) înțelegerea profundă a dnfecu/m popular, a bocetului sau descintecidui, preluarea esenței aces- tora și folosirea lor în slujba unor modalități ale poetici moderne, contemporane. In jelui acesta ideea poetică mi se pare că este excelent servită, joarte bine pusă in valoare" ■}. Ce anume il apropie pe Ion Bănuță de poezia populară ? Poate că aici găsește in forme nealterate expresii ale naivității, ale nevoii sale de ingenuitate, ale propen- siunii sale spre mit, chiar acel pitoresc verbal, care caracterizează poezia sa, Cînd acestea toate sînt judicios evaluate avem rezultate notabile. Căci se observă umbra poetului popular chiar acolo unde l-aî crede mai puțin, și anume in «cele poeme simple dar de reală vibrație ca această poezie, pe care o remarcase Perpessicius: „S-a rănit scorușul, / crengile-s de singe. / Prins de vuitul rece, f nici nu știe-a piînge. f S-a rănit scorușul, / firele subțiri / ard ca steaguri roșii / și ca vechi iubiri, f Frunzele de. toamnă / și-au pierdui urcușul, / Pentru împlinire / s-a rănit scorușul". Se poate observa că tratarea poetică a filonului folcloric a cunoscut la Ion Bănuia o evoluție mai ales spre zonele liricului, în vederea realizării acelei luzi uni firește între modelele zăcămîntului folcloric și propria creație a poetului. Poate că se va continuă procesul de detașare, de evitare a preluării unor lormule și imagini iloclorice, de părăsire a mimării în favoarea unor tratări creatoare. Numai astfel creația sa viitoare va li ferită de decorativism folcloric, de folclorizare. Poate că nu vor mai li întilnite poezii cărora să li se găsească ușor modelele populare. Experiența majoră a poeziei noastre culle de inspirație folclorică a relevat că numai surprin- derea mișcării interioare a creației populare conferă dimensiuni noilor creații, Intr-una din reprezentările sale poetul Ion Bănuță se definește a fi un plin de rezonanțe ulcior de lut din Rîm, metaforă a tradiției. E de dorit ca acest receptacul să găsească noi resurse pentru înnoirea poeziei sale. IORDAN DATCU ORIZONT FaJu Cârneci : Ion BinuU, Panorama timpului meu. „Ateneu*. nr. 3 (58), anul VI, martie 1969. p. 2—3. DESPRE ARTA TINERILOR SCRIITORI TIMIȘORENI p »u toate că nu putem vorbi, desigur, despre măiestrie, cînd ne pronunțăm asupra valorii unor scriitori tineri, decît ca un ideal vrednic de atins, în dirza și neobosita luptă cu forma — condiție necesara eficienții mesajului transmis de ei — conștiința perfecționării continui trebuie să se simtă în orice rind scris in litera- tură indiferent de vîrsta creatorului. Există o tendință firească înspre măiestrie și originalitate a artistului tinăr, și numai aceasta ii va ajuta să-și dea seama devreme că nici măiestria nici ta- lentul nu sînt transmisibile, ca gîndirea. ca mesajul său creator, ci ele se însușesc prin trudă personală, prin efort individual, prin multă muncă, travaliu creator. Imitația, influența formală n-au in literatură și artă nici o valoare, oricare ar fi modelul imitat, fie că e folclorul sau clasicul nostru tradițional, fie că e un nume răsunător și mult comentat in literaturile străine. De aceea, tendința spre origina- litate, cucerirea unui stil propriu, caracterul distinct al scrierilor unui tinăr. tonul emotiv, patetismul său care-i conferă un timbru particular, sint semnele cele mal sigure ale drumului creator ce duce spre măiestria literară. Efervescența literară, din ce in ce mai accentuată în Banat, ca o conse- cință inevitabilă în care se dezvoltă azi viața noastră nouă, prezintă un fenomen îmbucurător în scrisul tinerilor poeți și prozatori care se afirmă de cîțiva ani în paginile revistei Orizont și ale presei locale. Putem spune că. în ciuda numărului mare al acestor tineri preocupați de problemele și dc creația literară, publicați sau editați, nu există o asemănare directă în modalitatea exprimării lort și că ei, fie- care, au încă de pe acum o notă stilistică aparte. E posibilă oare distincția aceasta în dorința de a caracteriza scrierile celor ce se manifestă în literatura noastră numai din anii de după Eliberare ? Cred că da, șl voi încerca să arăt, cit de succint, caracterul particular al unor talente lite- rare remarcate nu numai in volume editate, ci și in publicistică sau la numeroasele cenacluri literare existente. Astfel, pe poelul Angliei Dumbrăveanu. autor apreciat al volumelor Fluviile visează oceanul (1961), Pămint ut și fructele (1964), I luminările mării (1967) Oase de corăbii (1968). și Delte (1969), il caracterizează, cred, entuziasmul imagistic al unei trăiri optimiste, adeseori juvenile, precum șl o anumită suavitate a contem- plației. Pe Crișu Dascălu, care a debutai anul trecut in colecția Luceafărul cu volu- mul AfîHie șj mormnru, dimpotrivă, îl individualizează sbuciumul, chinul introvertit al expresiei subtile, chiar ermetice. Damian Ureche, prolif autor de versuri și al volumelor Temperamentul primăverii (1964), Invitație le vis (1967) și Erori fără amurg (1969) are o sensibilitate calmă, necomplicată structural deși extrem de elastică în exprimare, deschisă, în tot cazul, mai ales unor aspecte tehnice și sti- mulatoare de vis. George Suru, autorul volumului Pentru a iubi (1967), se slujește — narativ și alegoric — de o interesantă transpunere senzorială și obsesivă a cu- lorilor și a visului, iar Lucian Bureriu, autor de Afectivități conștiente (1968), impre- sionează prin expresia llvrescă a legăturilor dintre diferitele aspecte ale realității, zugrăvite, cu luciditate, în imagini bogate, uneori excesive, ca și la colegul său Maree! Turcu, proaspăt debutant cu Farfuria sălbatică, grav interpret magie al unor bizare asociații intelectuale. Dintre cei ce își pregătesc volumele de debut, pe lloria Guia îl caracterizează predilecția aforistică a gîndiril poetice, în timp ce pe Nicolae Rolingă preocuparea statornică pentru expresia metodică a versurilor, ca și umanizarea comparațiilor cu elemente familiare. Nume promițătoare, deși încă needitate, mai sînt: Ion Cădăreanu, Traian DorgOșan, Gabriela loan, Dușan Petrovici, Aurel Turcuș, Dragomir Magdin, Ana Maria Potoceanu, Eugen Apoca, Teana Șer- bănescu, Lucian Alexiu, Smaranda Băcanu, fon Rovina și alții ORIZONT I Tn proză, Ion Arieșanu, autorul cărților Anii adolescenței (1962), Trenul albastru (1965). Varo ftrzie (1967) ți al romanului O complicată stare ae fericire (1967), cucerește pe cititor cu Ionul emotiv al narării, cu puterea de a surprinde o atmosferă sufletească adecvată episodului. Stilul său, plin de sugesii plastice, transmite, prin lirism cert, vibrația dragostei de om și a bucuriei de a trăi. Aso- ciația dintre durere și bucurie concentrează acțiunea sa epică asupra unui conținut — paradoxal spun — metaforic, în care personajele se adîncesc într-o trăire intensă, fundamentală structurii lor psihice și etice. Un alt talent incontestabil in proză, Sorin Tilel, autorul volumelor Copacul (1963), Reîntoarcerea posibilă (1966). I alsurl nobile fi sentimentale (1967) și al mini-romanutui Dejunul pe iarbă (1968), în care aderă ia unele procedee ale „noului — roman" francez, scrie o proză de notații menite $ă întipărească aspectele banale ale vieții în secvențe dc ascuțită perspi- cacitate senzorială șî de subtilă vibrație emotivă ce transpune imaginația pe un plan neașteptat de cunoaștere. Puterea de observație, remarcabilă prin realismul și modalitatea de exprimare a dialogului, sugerează de obicei o trăire lirică de scurtă lungime de Undă ce compensează astfel caracterul rapsodic, redus, al desfășu- rării epice. Laurențiu Cerneț, autorul volumelor, Omul de un milion (1966), Experien- țele lui Ionele (1967), al romanului Arșița (1968), al unor piese de teatru șî-al unor povestiri fantastico-anticipative, știe povesti, cu umor, lapte întimplătoare, banale, rareori „esențiale", insă avînd un simț ascuțit al realității ce dovedește cunoașterea oamenilor simpli și a limbajului lui, fiind remarcabil prin economia sa de cuvinte și prin cursivitatea stilului. Dintre ceilalți prozatori tineri. Ion Dumitru Teodorescu, autorul volumelor Fierbintele vini cu nisip (1968) și S-a întors Partenic (1969), prezintă aspectele stranii, adeseori tragice, ale existențelor compromise de singurătate sau de decrepi- tudine fizică și morală, analizind mentalitatea absurdă și comportarea strict rutinară a personajelor; Alexandru Deal, autorul volumului Msip (1968), e preocupat de reacțiunife tinerilor ce afișează o poză de adolescență prelungită; Ion Velican relie- fează comportamentele paradoxale ale purității sufletești disimulate din nevoia de a se apăra; Ion Marin Atmăjan sugerează atmosfera fabuloasă, proprie unor perso- naje pitorești sau neobișnuite; Marian Drumur îmbină observația realistă, nuanțată fin umoristic, de ton flegmatic, cu tehnica desfășurării cinematografice a acțiunii, conturînd personaje neafectate, firești, dar reținute. Proză lirică, de mic suflu epic, dar interesantă prin caracterul experimenta] și stil, mai scriu: losif Lupulescu, Vasile Crețu, Adriana Simlovici, A. Ujică ș.a. De bună seamă nu se pot anticipa judecăți de valoare asupra unor scriitori tineri, numai in parte realizați după exigențele unei arte autentice. Conținutul, tematica și modalitatea de a gîndi creator constituie o problemă esențială pe care viața noastră de azi, umanismul nostru socialist, o pune scriitorilor noștri. Con- ținutul nou. aspectul original în care scriitorul oglindește realitatea in artă, dă naștere in mod cert, acolo unde nu-i pastișă, imitație p manieră, deci la talentele adevărate, unui stil nou, personal, distinct Nu întimplător li se mai impută unora dintre tinerii scriitori bănățeni, atlminterea dotați, neglijențe stilistice și de compo- ziție care depind numai de superficialitate, de unghiul îngust șî de conlormismul cu care ei aleg aspectele de viață pentru a le zugrăvi în lucrările lor. Ispita ima- ginilor gratuite, a jocului de cuvinte fără legătură și ideia lucrării, a procedeelor și modalităților unor scriitori occidentali contemporani, face pe unii tineri condeieri bănățeni, cu experiență de viață puțin mai lărgită artisticește de universul copi- lăriei, să încerce a suplini preocupările expresive ale limbii numai ia tehnica de dozare a compoziției, ceea ce e folositor desigur, însă e insuficient. NICOLAE ȚIRIOI ORIZONT cărți - reviste cărți - reviste cărți - reviste v. curticapeanu : „MIȘCAREA CULTURALA RO- MANEASCA PENTRU UNIREA DIN 1918“ *) V, Curticăpeanu s-a Impus în ulti- mii ani prin abordarea unui domeniu mai puțin studiat, acela al așezăminte- lor culturale românești și al rolului pe care acestea l-au avut în ridicarea ni- velului cultural și politic al poporului român. Rezultatul cercetărilor sale este sintetizat in cartea recent apărută, în care autorul își extinde preocupările de la cele mai mici societăți, de lectură pînă la marile așezăminte de cultură din Transilvania și Banat, tralînd pe larg legăturile dintre acestea și marile societăți culturale din România liberă, care constituiau o îmbinare tn mișcarea de eliberare politică a românilor. Capitolul central al cărții este Aso- ciația Transilvăneană pentru cultura poporului român (Astra) care a polari- zat în jurul ei toată mișcarea culturalii din Monarhie timp de aproape șase de- cenii. Dar încă înainte cu mult de în- ființarea „Astrei" burghezia română simțea nevoia să se constituie și în „reuniuni de lectură și cînl“ în care pe lingă Intelectuali un rol de frunte il aveau meseriașii și comercianlii. Nu e înlîmplător faptul că prima reuniune de acest fel apare încă din 184B în puter- nicul centru al burgheziei române care era Lugojul. Dună o stagnare in timpul absolutismului Reuniunea română de lectură din Lugoj își reia activitatea, strîngînd în jurul eî pe toii intelectualii fruntași din acest oraș ca Valeriu Bra- niște, Coriolan Brediceanu, Constantin Rădutescu, Iulian fanculescu și alții. tn curînd în toate orașele mai im- portante din Banat se înființează ase- menea societăți culturale pe care auto- rul le numește pe bună dreptate „mici fortărețe ale renașterii naționale ro- mânești". Astfel la 1863 se înființează •) București, 1968. Editura ștlin|iiieă 268 p. reuninea de lectură din Caransebeș, la 1872 în Timișoara iar în 1873 la Ora* vita și Reșița. Pa lingă aceste societăți, tot în Banat, studenții de ta pedagogia șt teologia din Caransebeș pun bazele societății de lectură „Ton Ponam" avînd ca organ foaia „Progresul", Si la Arad, studenții de 1a școlile române mfîn* tează încă din 1867 o societate de lec- tură, iar mai tîrziu. în 1872. va edi’a revista „Speranța" rare s-a bucura’ de colaborarea multor fruntași ai scrisului bănățean. Pentru prima dală in istoria culturii noastre se urmărește în mod sistematic activitatea „Asociației naționale ară- dene neutru cu'tură șl convers*rea no- norului român" înfîîntată încă de la 1862 cu ajutorul Mocîo*estilor si a 1"i Vîncentiti Babeș (p. 48—58) Scornii Asociației era promovarea culturii no- onruluî român „iar mai ales !nar'tarea literaturii șî a culturii socialo prin ci- tire sf conversarea cu deiator^rea tu- btrer disputelor politice". Membrii aso- ciației arădene au frumoase nremmărl neutru istorie si unificarea ortopr-fiei tncă înainte de înființa™» Soc'etîtîi î i- lersre din București. Familia Moeionl înființează un premiu de KD de galbeni nentrti scrierea unei istorii a români- lor, iar Vincentlu Babe» încă d'n 1865 intră în legătură cu Astra si Societate» neutru literalii™ si cultura romană nen. tru a se stabili o ortourafin co-nunâ oare să ducă la ..unitatea de hrubă sî literatură" f". 541. Dună 1875 activitatea Asociației din Arad înc*ue «ă scadă oe deonarie dîn cauza înăspririi legilor din Monarhie dar ma! ales nrin f autul că de .wm tn* colo rolvl ei în măriile bănățene «i cri- sene va fi luat de Astra, Trentst-trenta’ Astra îsl extinde activitate» no ’nt teri- toriul locuit de români. reeFztnd î« acest fel unitate» culturală. Tn adunarea generală a Astrei tînută la L"go» î” I8f»6. Alexandru Mocionf. urnii d:ntr'' conducătorii românilor bănăt*"' din aceea vreme, relevă importante ț-dă-* tiiirii unîfătiî culturale: „Prin ac-nsb se dîrimă un zid de desnăriire între f™. tîî de același neam setosl de aceeași cul- tură. Asociațiunea noastră, în aceari" adunare se dezbracă de caracterul ei ORIZONT 1N0ZIMQ £ provincial, și proclamă principiul soli- darității naționale pe terenul cultural... Noi pricepem cu toții că pentru un po- por, lupta mai nobila decît lupta pentru cultura sa proprie nici că s-ar putea închipui". După adunarea dc la Lugoj, Astra va organiza numeroase adunări in Banat, contribuind in acest fel la strîngerea rîndurilor și întărirea vieții românești în această parte a patriei noastre. în 1897 adunarea generală se ține la Mehadia, în 1900 la Băile Her- culane, în 1902 la Oravița și în 1904 la Timișoara. Dintre secretarii Astrei, un ro] de seamă a avut Cornel Daicovici care desfășoară o activitate intensă concre- tizată prin cele două mari opere: Mu- zeul Astrei și prima Enciclopedie Ro- mână, operă uriașă de un real folos și azi, care reprezenta un pas important spre realizarea unității statale. Cind în 1890. Simion Mangiucă, filolog ți jurist bănățean, va deceda, își testează im- portanta bibliotecă Asociațiunei din Sibiu. Dar un rol deosebit de important il au bănățenii în ceea ce privește răspin- direa și prohibirea cărții românești in Monarhie, (p. 163—189). Pe lingă le- gendarul Badea Cârțan a cărui viată și activitate e evocată cu multă căldură, V. Curticăpeanu dă importanța cuve- nită activității lui Emilian Mica care a avut o lungă corespondență cti V. A Urechia și Ion Bianu pentru răspindirea cărții române în Banat și Transilvania. De aceea difuzarea cârtii române era împiedecată de autorități. în Banat se realizează răspindirea cărții nrîntr-un mijloc foarte ingenios: Prelextînd că-și scot în vinzare bibFotecile. atit nreolul Emilian Micu cît și învățătorii Corneliu Nicolescu dinCheciasau Ștefan Gherga din Topolovățul Mare, reușesc să râs- pindească în teritoriile ocupate ultimele noutăți editoriale din România liberii care erau interzise peste Carpați (p. 167-168). Chiar dacă, cercetările ulterioarevo aduce contribuții noi în ceea ce pri- vește societățile culturale din Banat, cartea tui V, Curticăpeanu rămîne ca primul pas serios făcut penlru sinteti- zarea activității societăților culturale. /. D. SUCIU NOVALIS; „POEZII" Traduceri de PETRU SFETCA") Traducător experimentat din lirica italiană și franceză modernă, Petru Sfetca a încercat o transpunere in ro- mânește a poeziei metafizicului corifeu al romantismului german care a fost Novalis. fiind conștient de multiplele dificultăți ce avea să le întîmpine, însă hotărit să salveze caracterul profund liric și etern uman al ..celor mai fru- moase poezii" ale poetului. în „cuvint înainte", traducătorul subliniază trăsă- turile esențiale pe care le găsește vred- nice a fi menționate, alături de o suc- cintă biografie a acestui „poet delicat a! armoniei cosmice, al arderilor mis- tice, al gîndirii aforistice, al aspectelor de miracol ale existenței". Complexi- tatea acestui „suflet frumos" nu se re- velează atît în nevoile speculative des- pre care pomenea Hegel, cît în obser- vația că „bucuria vieții in umbra morții, a cerului fără lacrimi sînt de fapt struc- tura etică și umană care susține toată urzeala emoțională a poeziei sale". De aceea, visul devine un act creator, o autofecundare („Selbstbegattunge"), „o revărsare în viața reală" iar mesajul poeziei lui Novalis constituie „o nouă mitologie care sâ stea în slujba ra- țiunii". Mesajul unui asemenea poet care re- fuză orestigiul luminii — Hymmen an die Nacht scrise între 1797—1799 sînt considerate manifestul poetic ni roman- tismului german — se consemnează ca un contrast in mijloacele de expresie ale unui poet ca Petru Sfetca, întotdeauna atras și extaziat de lumină. Din feri- cire. traducătorul știe că vibrația poeziei autentice pîlpîie ca o flacără uneori nevăzută a comorilor pe lingă noțiuni, lexic și prozodie. Traducînd cîte-un mănunchi din vo- lumele reprezentative ale lui Novalis („Poezii diverse". „Heinrich von Ofter- dingen", „Cîntece duhovnicești" și „Poezii din tinerele"). Petru Sfetca și-a manifestat fără îndoială prediiecțja pen- 1ru unele teme si idei frumoase dînd va- loare metaforică unor gindiri care pier- deau semnificația lor profundă dacă ră- mîneau exprimate prin abstracțiuni, („într-adevăr, sară îți va trece repede, / ca un vis prietenesc. / cînd în dulci convorbiri inima / Celor buni ti se va •) Editura tineretului. 1969. deschid** — „Străinul"). Deși majorita- tea tălmăcirilor sc prezintă in versuri albe, forma aleasă de traducător e dic- tată întotdeauna de considerente ar- tistice : „De azi nu-ti mai aprind. Erato. Tămiie. ca să-mi cinți în strună De poetesă, tu, ingrat»: Cythera-i mura cea mai bună De cind îmi hărăzi pe Luiza. Mi-e rima dulce și ușoară. Ca fluturii ce-ți fac surpriza Gnd rupi un lrandafir-ș[ zboară. Cu riul mă-nleleg tn rime, Natura, dragostea-mi dau viață. Sub mlrți, in visele-mi intime. Cînd cîntecele se răsfață (Cythere) în fapt. Petru Sfetca a încercat să găsească o corespondență cît mai fide- lă în limba noastră a unor versuri greu de tălmăcit și in același timp — un me- rit și mai mare — a căutat să valorifice intr-o expresie modernă ceea ce nu poate fi considerat încă vestejit din lirica lui Novalis. Această duplă transpunere. în- tr-o altă limbă și-ntr-un alt timp, arală vitalitatea poetului german, dar și pere- nitatea vibrației lirice care, dincolo de modalități de expresie șî de alte condiții schimbătoare, rămîne singura și ine- fabila formă de manifestare a adevă- ratei poezii. NICOLAE ȚiRini GRIGORE SALCEANU : „NOPȚI PONTICE" *) Din largul și variatul peisaj al li- ricii noastre dintre cele două războaie, poezia lui Grigore Sălceanu — afirmată cu .10 ani în urmă — aduce o sensibili- tate aparte, o plastică izvorită din cul- tivarea sentimentelor declanșate de tul- burătoarele culori ale mării, într-o ne- contenită mișcare. Pornită din exaltarea romantică legată strins de natura în- tlmă a poetului, poezia mării constituie motivul obsedant, care, reluat sub di- ferite ipostaze picturale, se asociază unor reflecții meditative cu perspective de multe ori nedeslușite: „S-alungă paturile ea o turmă / jf pier și altele răsar din urmă / Clocotitoare, albe de minte, I Pe marea-nviforată și pustie... •) Editura pentru literaturi. I9W. (Singurătate). Există în lirismul poe- țg tului dobrogean o fluiditate lăuntrică ce se dezvăluie treptat într-o succesiune de sonorități, legate în general de teh- nica exprimării versului echilibrat și mai puțin de cea a profunzimii expresive: „Jilțul în flacăra țarului rumenă floare le-arată: / Vea' pe ferestre cum cine de-a valma omare-nspumată: / Fumegă nourii, scinieie negura, apele sună, / Mările tremură, taie pustiile stafii de lună" (Noapte pontică). Preocupat de surprinderea clipelor cu efecte maxime, poelul parcurge un neîntrerupt proces de translație lirică de la simplitatea imaginii vizuale la fluxul de idei pur- tînd în conținutul [or patosul romantic al aclamării: „Vinlul spuiberă-pe-nlin- deri mii de valuri argintii / Rid tn viscol de lumină depărtările pustii t Scînteie nisip de aur și-n adine pripești stin- gher l Cerul oglindit tn valuri, valul aruncat în cer" (Pontică). Aceleași vibrații calme — pornite din simțirea poetului. — cuprins de ne- liniștea metafizică, amplă și răscoli- toare a mării, se desprind șî din poe- zii ea: înserare. Fierbea azi-noapte marea.... Pe mare. Două rindunele. Pes- cărușii, Singurătate. Printre vise. Nava etc. ’ _ Sentimentul mării, însă, nu este sin- gura notă specifică a volumului retro- spectiv de poezii „Nopți pontice", El conține teme variate, caracteristice prin pulsația lor liniștită și tehnică muzi- cală ce amintesc uneori de romanța eminesciană, alteori de sonanțele ver- bale ale lui Goga, dar contînînd pe un- deva și sonorități personale, desprinse din aceleași nostalgii romantice, dublate cîteodată de tente sensualiste ce se mistuie într-un ritual vag conturat: „Mă-nfășură, bratu-i moale și rotund, / Ca din șagă mă cuprinde mai aproape: / Curg miresme din văzduhuri peste ape, / Iară lacul seini ciază pină-n fund" (Țărmul de liliac). Fundalele picturale, au în desfășu- rarea Fricii poetului o funcțiune com- plementară. de întregire, cîteodată și un rol activ, făcind parte din procedeele des folosite: „Mă tulbură cărarea asta plină / De trandaliri sălbatici fi de tună, t -Wâ tulbură ftniîna ce suspină f Noi em mai fost pe-aici cîndva -mpre- ună" (Pe stîncă). Substanța poetică a lui Grigore Săl- ceanu se dezvăluie în dimensiunile ca- dențelor clasice, aproape în aceeași to- nalitate, a unor imagini echilibrate, limpezi, sincere, fără explozii de meta- fore. Simbolul e aproape inexistent, chiar ORIZONT ORIZONT ™ și în poeziile care apelează la medita fie; „Pe nesimțite, pulberea de Stele / S-aprinde iar, tuf fontul tăria, I Si uiți, uitindu-te la ele, / Tu timți din nou cum trece veșnicia" (Singurătate), Mut! mat puternice și mai expresive ni s-nu părul poeziile de inspirație o- rientală, ca o anexă a peisajului dobro- gean. in care poetul a realizat citeva imagini deosebit de vii, emoționante si sugestive: „Departe, zvon pierdut de caravane. / Un nor, o pînză nu-i pe ara- rea lină / Moschee albă. Uliță pustie. ! Pe marmură aprinsele turbane J S-a- pleacă și se-nalță spre tărie ! Cum bat mătănii, parcă se înclină / Un ctmp de maci bătut de-o vijelie" (Orientală), sau acest final surpriză, ce amplifică șl ma{ mult gesticulația sa lirici la o temperatură emotivă sporită. fese uriașe crizanteme ! fn umbra fericirilor supreme / Se rupe din iatacu-mbrdți- fării / Șf din balcon s-azvîrle-n largul mării" (Serei). .Asemenea citate s-ar mai putea înmulți, eie constituind o notă aparte a poeziei sale. Cert e că ne aflăm in fața unui poet de aleasă formație, care a rezervat în discursul său liric, un spațiu însemnat frumuse- ților inedite ale Dobrogei, cîntate eu patosul fierberii și revărsărilor dc culori într-o ambianță de nimb. Sentimentul naturii, sensibilizat de sugestia exaltă- rilor romantice, în conținutul cărora se împletesc insistent pregnante acorduri de trialele, devine, uneori. corolarul poe- ziilor sale, investigațiile poetului sesi- zează semnificații ce decurg nu din in- terior ci din exterior, direct și fără a pătrunde în profunzimea izvoarelor sa- le. De aici acea discretă nostalgie a versurilor ce plutește lin, In tonalități minore, pînă sînt absorbite de surdinele imaginilor. Dacă in perspectiva lirică de acum trei decenii șl mai bine, apelarea la anum:te elemente din inventarul poeziei îsl aven o explicație bine determinată, corespunzînd unor atitudini rit con- șt’infă istorică, astăzi, rolul șl respon- sabilitatea scriitorului s-a înzecit în noile dimensiuni istorice, el devenind coarda dc rezonanță ce amplifică la modul artistic masivele concentrații de fante în pulsațiile înnoirilor din- zilele noastre. De aceea mi s-a părut nesem- nificativ ..Pastel dobrogean" încadrat în ciclul ..Din periodice și inedite", — cu țoală frumusețea versurilor sale, ne» lipsite însă nici ele de o fentă pesi- mîslă, tocmai prin distanța ce-1 senară -de prezent, Poetul Grigorc Sălceanu, poet al mării și al pămînluluL dobrogean, are și această datorie: de a zugrăvi in pro. fii ui liricii s le chipul adevărat al Do- brogii de azi, ta care de altfel îl oblfgă acele admirabile versuri luminoase, pline de un optimism molipsitor, din poezia „Soarele" cu care se încheie deo- sebit de semnificativ volumul său re- trospectiv. Citez: „Soarele, soarele, scrie ogoarele și depărtările, / Scapără Dunărea pînă se strînge în brațe cu mările; t Tara își oîntură aurul holde- lor. sdlnteietoarele, l Si preintindenea rîdc păminittlui, soarele, soarele". Gll. PAVELESCU 1OAN GRIGORESCU: „LUPTA CU SOMNUL" Lupta cu somnul, departe de a ră* mîne simplul titlu al nuvelei care în- cheie volumul, circumscrie problematica tuturor celor șase proze din această carte, Astfel incit, ai impresia de fard că a creași idee este mullinlicală d» ori in sase ipostaze, categoric al- tele si originale dar în fond cu același numitor comun: adevărata personali- tate umană se-configurează atunci cînd sfii ce vrei de In viată si lunți în nu* mel" demnității si adevărului. încă dc la litiu volumul invită la meilitdie gravă si la sugerarea căii de ales. Annl paginile lui nu fac altceva de^'t să accentuez" această meditație, dar nu printr-o inlmspertie căutată anume, d prin punctarea dflem'ÎOT fundamentali'. fti ciocniri adesea tra- pEce. 1ăsîndu-l ne cimnr sa tragă m- vătămtntele necesare. Că-i. unu' din meritele cele mai de seamă ale lui loan Gripcr,'scu este că scriitorul nu mora- llzează nstrntntiv. nu*sl termină nara- fim'île. rotunjindu-le deznodămînh,|. d pur sî simclti nu le slirse^e. Scriitorul 1111.si construiește așadar în nîef-o bn- cMă nuncM culminant, np rezolvă nro- blrmdc ne care I? pune, lăshidtt-1 n" cititor să intuiască nerspectlvd" sub- sumate ideii car" ap trebuie r> dină td- lată t fotul se desfășoară într-o bătuci* nanlă bielă cu inerția Nu întîmplător scrîilnnil "si tD^chidc volumul cu povestirea Orgoliu, Sinuci- derea unui crdeg îl aduce nc Bnnnn". Tonciru-Simeria în nramil dementei si apoi, ușor ca într-o retragere «trate- oîră 1a refacerea interioară a echilibru, lui, loan Grigorescu își întrerupe însă laconic nuvela, fără ca să-și aducă per- sonajul definitiv pe scara de plutire. Se reia aici o problematică mai vecile a literaturii noastre, șî anume aceea a Datoriilor uitate, pentru că Benone lo- nescu. sțăpînit de coșmar, se trezește în căutarea casei natale, undeva în păr- țile Făgărașului, amintîndu-șl că are datorii de îndeplinit fală de balrina sa mamă, rămasă acolo ca să păstreze pu- ritatea sufletului popular, singurul, care Î1 trezește din letargie pe fiul ei. ajuns profesor universitar cu faimă. Demența, coșmarurile, goana cu automobilul sînt amestec de Po? și Kafka, într-o țesă- tură uneori livrescă, alteori analistă, proprie scriitorului român, Soarele ne- gru este un instantaneu. Doi oameni înoată cu dezinvoltură in mare pînă cînd unu! este cotropit de valuri. Isto- vit de căutări, tovarășul său se reîntoarce la mal, ca. spre uriașa-i surprindere, să-l descopere în viată pe cel bănuit a se fî înecat. In loc să-l fi bătut pentru gestul necamaraderesc, îi întinde mîna și îl ajută să-și găsească ochelarii tu- rnurii. Tovarășul său era orb, dar in- tuiția l-a făcut să se poată întoarce — din întinsul anelor — la țărmul spe- ranței și fericirii. Șî viața continuă, și poate că miirte omul va înota din nou cu imaginea unu: soare negru în fată, care poate fi înaînte, re ane, sau îna- mî, spre uscat. Vulturul pleșuv abate tîlcul de la obișnuința înotului Ia aceea a zborului. Mîndrfa grădinii Zoologice, Vulturul pleșuv, temutul vultur pleșuv s-a împrietenit cu fiul unui îngrijitor. Copilul sî pasărea se leagă intr-o prie- tenie unică, asa cum numai puritatea denlînă o poate asigura .Măreția vul- turului sp soulb’^ă în vînt Tn ziua tn care trebuia să ori|ejuiască un impre- sionant cadru de film. Se iau măsuri extraordinare de precauție ca pasărea să nu «nuce calea văzduhului, dar. cînd să se tragă secvențele, vulturul nu se ridică în aer. Și ceea ce oamenii din jur nu înțeleg, conilu! pricepe, apărîn- du-si prietenul: vulturul uitase să zboa- re. Ca tn povestirea anterioară, si aîci, copilul si pasărea pornesc mai departe snre cine știe ce îi mai asțeaptă. Acvariul este ccunalîa unui altfel dc infirm. Atunci cînd n-are mușterii pe care să-î bărbierească, un modest frizer îsî conduce singur căruciorul, pescuind *n mijlocul oropriei case înlr-un acvariu. Fsle unica hii mfngfiere și oare străin de tot ce se îniîmplă în iur, Oamenii nu l-au uitat însă. In blocul care se construiește, alături, e! va primi o lo- cuință, la parter, iar inginerii, în locui treptelor toarnă o margine rotundă, “ pentru ca frizerul să-și poată singur manevra căruciorul de-afară in casă țl din casă afară, în stradă, la lumină și cine știe, poate că la un rîu în care să poală pescui fără a mai avea nevoie dc Accw/u. Tn Ringul se rememorează viața unui boxer ajuns în lagărele mor- ții. Meritul scriitorului este că nu îm- parte stereotip oamenii in buni și răi după locul unde erau așezați: după sîrma ghimpată sau în aparatul de oprimare. Este găsit, acolo unde nu te aștepți, dacă nu un dram de omenie, măcar un anume interes care, fie șl pentru cîteva clipe, oprește bestialitatea, Capacitatea artistică a scriitorului este în dozarea planului real și a celui re- memorativ, ceea ce face din această nuvelă un model a! genului, ca si din cealaltă de altfel, Lupta cu somnul. Căci si în aceasta se rememorează, nu pe un ring de box în cadru! unei partide pe viață dar mai mult pe moarte, ci în condițiile aspre ale unei ierni viforoase, lupta personajului cu moleșea!# som- nului — nu dormise nopți în șir, — s; cu mal crincena moleșeală n trupului care nresimte amețitoarea căldură a în- ghețului. Suprema foUă a personajului este asigurată de atribuțiile sate sociale care echivalează cu rațiunea de a fi. Tn felul acesta se asigură și o evolulîe Inte- rioară a volumului, de la fuga în sine si în propria copilărie, în căutarea oi- roților de sănătate morală — din nrima nuvelă, Orgoliu — la renunțarea Ia sine nentru țelurile înalt" ale oamenilor, in lucia cu somnul. Este calea transfor- mării „orgoliului'' personal în ornoliti social, a modificării de structură a per- sonajelor, de la fuga înanoi, spre viata nrimară. la fuga snre înalnl". cuteză- toare, demnă, aducătoare de idealuri supreme. Recapltuttnd, care sînt oamenii pe care îi aduce scriitorul in scenă î Un mutilat al conștiinței, un alin! cu infirmitatea „Soarelui negru", vul- turul care a uitat să zboare, în a natra povestire un Infirm lipsit dc posibilita- tea de a merge; pe ring, un om care transformă răfuiala proprie în sensuri largi umaniste, în sfîrșit Oprea Dobrîcă, îndnrî«d molMM>la somnului si a inglie- tulul în condițiile unor sarcini pe care le îndeplinea în ilegalitate. Toat» ner- sonajeîe năzuiesc spre ceva, tuntînd cu orooria lor mutilare, infirmitate fizică si morală, inerție. Nu știm de unde vin s| re vor face mai departe, noatc că toate aceste personaje sînt ipostazele ORIZONT 5 unui singur individ, dar, oricum ar fi. ele intră în acțiune slăbite, inconsis- tente, ji pleacă din paginile povestirilor prin bunuri evident cîșlîgate. Sigur că piesele dc rezistență ale volumului sînt Ringul și Lupta cu somnul. La Con- cursul de Rad ioteleviz iune Premiul Italia, unde a fost încununată eu o distincție in 1968, critica de specialitate vorbea despre scenariul alcătuit după Ringul ca despre un veritabil succes al dramaturgiei radiofonice. Faptul csle evident din întregul volum pe care il discutăm. îoan Grigoreseu nu compune nuvele sau povestiri clasice, elaborate după regula celor trei unități ți dozînd armonios expoziția, intriga, punctul cul- minant și deznodămîntul. Scriitorul răs. toarnă orice încorsetare și nu se adre- sează atît cititorilor cît privitorilor, loan Grigoreseu vede acțiuni. Toiul este pus in scenă, dar nu pe scena limitată a unui teatru ci pe marea scenă a lumii. El este tipul scriitorului cinematografic, amprentă sigură și definitivă pe creația literară. Obișnuițî mai inlîi să-l socotim re- porter care subsumează priveliștile de pe maoamond ideii și pasiunii livrești, loan Grigoreseu surprinsese apoi prin zguduitorul volum Obsesia — adevărată vocație de proză dramatică. Acum. în Lupta cu somnul s-au distilat iniiloa- cele artistice, s-a părăsit acumularea livrescă si drama căutată, s-au defi- nitivat căile proprii ale prozatorului mo- dern. S-ăr nutea să nu placă unor citi- tori excesul dc secvențe, accentuarea stărilor obsesive, schimbarea bruscă a planurilor, sincopate în plină acțiune, Hanțele căutate artisticește în Ringul. Dar toate acestea sint modalități ne care scriitorul le cultivă în scopuri de- liberat artistice și care credem că îi asigură, pînă la un punct, originalitatea, Proza densă, cu o plastică naturală excelentă, menită să sublinieze stările psihice, replici care ..vorbesc", tăceri ineîntătoare. sugestia atmosferei adec- vate, dinamismul, ritmica frazei, eli- minarea adjectivului fad. totalizează expresivitatea maximă a autorului. Din aceste caracteristici ca și încă din ceva nrovine ținuta modernă n scrisului său Din capacitatea de a «uger a s'mbolul 1 - Prozele sale includ acțiuni supuse jo- S cuiul metaforic, iar metaforele se sub- y sumează unei idei exprimate simbolic. 2 Scriitorul are oroare de moralismul O expres. El sugerează ieșirea din cir- cumstanțele banale. înțelegerea marilor sensuri ale existenței prin chinlesențe exprimate în parabole. Este ceea ce în fond dă farmec fiecărei proze în parte. Cultivînd narațiunea scurtă de idei, și formtndu-și acest mod particular de exprimare, loan Grigorescu se situează între prozatorii veritabili ai literaturii noastre contemporane, VICTOR CRĂCIUN ION TUDOR: „SEARA INTILNIRILOR14 Obișnuit cu atîtea volume de poezie, din ultima vreme, cu versuri care de care mai contorsionate și mai „dificile", versuri care comunică ceva, sau nu co- munică nimic, primul lucru pe care ești tentai să-l faci după lectura cărții lui Ion Tudor, „Seara întîlnirilor", este să o sui în raftul bibliotecii și să nu mai revii asupra ei prea curind. Dar abia ai așezat-O lîngă celelalte cărți și te trezești murmurînd trăituri de versuri rămase din ea. O iei atunci și o răs- foiești din nou. Cartea (e captează. în primul rind, prin claritatea șî ingenui- tatea ei. Poetul, departe de a fi un no- vator în expresie sau viziune asupra lumii, este sincer în ceea ce scrie, reu- șind să transmită această sinceritate și cititorului. De aici emoția multor ver- suri. Predilecția lui Ion Tudor este pen- tru momentul de amurg al zilei cînd lumina primește tonuri din ce in ce mai întunecate, pînă la dezvoltarea ei în noapte ; pentru acel moment descris în strofa cpșbuciană : „Numai dorul mai colindă / Dorul tînăr și pribeag, /Tai- nic se-ntîlnesc în prag / Dor cu dor să se cuprindă / Drag cu drag'*, cu pei- sajul căruia, de altfel, are unele afini- tăți structurale. Poetul așteaptă acest moment al liniștii și-al creației „să se întilnească" cu sine sau cu iubita, cînd vrea să cutreiere spațiile siderale, pri- vind lumea ,,de sus / Pămintul să-l văd de departe / Rotindu-se nesupus" („Con. stelație"). Dezastrele lumilor cosmice însă, pentru care se aprind luminări pe „cîmpia nevăzută", tiu pol constitui un obstacol în calea iubirii generatoare de noi universuri; iubirea nu se poate. ofi- cia și nu poate ieși biruitoare, decît în singurătate; „Ne-am depărtat de lume, / să nu ne vadă cum ne iubim, / fuind cu noi / liniștea / să ne ție de veghe, I stelele / să ne lumineze / cărările, / și păsările ! să ne cînte / în surdină" („Pustietate”). Alteori peisajul nocturn are in e! un aer sepulcral, ca in poezia „Întune- ric” : „Sînt stinse luminările / în ci- mitir. / Nu ard nici pentru cei morii / Nici pentru noi / căci ceara s-a sfirșit. / Albinele n-au mai adus / polen din flori / de pe mormînt / căci n-au găsit / decît o floare, / și-au vrut ca ca / in zori de zi / să rîdă-n soare". In volum mai întîlnim poezii, din care unele frumoase, despre mare, de- spre prietenie, despre trecerea implaca- bila a timpului etc. Cele mai multe însă păcătuiesc prin unul și același vi- ciu : versurile sînt spuse și prea_ puțin sugerate. Or, poezia mare este in pri- mul rind sugestie. D1M. RAC H ICI ANDREI RADU; „ÎNĂLȚIMEA DE-O INIMA" Un univers cercetat cu migală, un univers cu ape, cu somn, arbori, nopți, statui, majordomi, bufoni, zăpezi, cu nașteri, cu moarte, aceasta este poezia de debut a tînărului Andrei Radu. Se naște fireasca întrebare: nu e prea mult pentru un singur volum ? Atît timp cît poetul spune: „Cît alb s-a risipit pînă la mine / în marginea ajungerii la singe, / cît negru a putut să se -nstrăine / de ce-i pămint, de ce-i uitat de mult!” nu pare să se li rătăcit în acest haos. Poetul ne călăuzește intr-o lume în alb-negru, fără stridente. O lume obiș- nuită prin care trece în deplină cunoș- tință de sine. Dacă această contemplare calmă ii este proprie, rămîne de văzut în dezvoltarea sa viitoare, cert este că acum Andrei Radu se mulțumește cu o lume creată de altcineva în care călătorește ca în vis: „Așa devenim corăbieri peste noapte / așezîndu-nepîn. zele în bătaia viselor, f în dreptul cite unui pod mai scund / ne trezim puțin pînă trecem dincolo!" Un motiv care revine de-a lungul întregului volum este acela al apei: „Așa văd eu năminful: ca o apă / Ce se tot trage înapoi din mine", sau in aceeași poezie: „Ața văd eu pămintul: ca o spumă / A unei ape ce puteam să fiu". Poezia lui Andrei Radu nu este spectaculoasă, nu abundă de frenezii vitale, e constituită parcă din amintiri ale amintirilor. Arareori se lasă fund de elucubrații verbale, în cea mai mare parte insă avem plăcerea să descoperim S un poet stăpin pe cuvinte, lolosindu-le cu inteligență în spiritul ideii. Atent la prefacerile din interiorul său, poetul se imaginează în diferite ipostaze ale som- nului. pînă ajunge la interesanta idee: „Dar treaz să intru-n ruine. Sâ simt că-ncep să dorm / Și tot mai greu de aripi, un fluture enorm, / Să mă-nwre- sor de vise premeditate, ferme, / Cum sc-mpresoară poate-n mătasea lui, un vierme". Poezia lui Andrei Radu trebuie per- cepută intuitiv. Imaginile abstracte sint dirijate spre o exprimare închisă în vers, de cele mai multe ori, clasic: „Gînduri cu cai fără frîuri într-una. / Gînduri cu iuga, pătate cu coame / Voal ca de frică acoperă luna / Voal ca de jar. hergheliei, de foame" Poetul pare mai atent la cuvîntul în sine decit 1a poezie. Emoția este reținută, parcă re- fulată, ceea ce strică în marc măsură. Poezia de dragoste este slab reprezen- tată prin două încercări neizbutite. De altfel poezia „Singur" este cea mai slabă din volum: „Te dezbrac de cer. iubire. / Și rămîi pasăre ; / apoi te dez- brac de aripi și rămîi iarbă". în ciuda neizbînzilor inerente unui început, volumul „înălțimea de-o inimă" este străbătut de un lirism care vizează tragicul propriu poeților cu certă vo- cație. Maturizîndu-se. acest filon de poezie adevărată Î1 poale conduce pe Andrei Radu pe drumul adevăratei poe- zii, ca în cele două frumoase reușite pe care 1e transcriem: ..Nu ne națtcm de- odată, nu ne naștem de-un gînd /Fie- care mamă are de spus cel puțin o sta- tuie / Abia foarte tîrziu spusele mamei se trezesc umblînd / Abia foarte tîrziu umbletul statuilor începe să suie.. GARRIELA fOA\' FELICIA MARINCA: „POVESTE NEAUZITA’1 La un interval, relativ scurt, după apariția volumului de versuri Freamăt, Felicia Marine# se prezintă cititorilor cu o nouă carte (PoDes/e neaua'trf) — de data aceasta în proză. Ceea ce surprin- de în acest volum, ca de altfel și în cel de poezie, este prezența unui lirism emoțional. Felicia Marine# pure a fi în primul rînd prozatoarea destăinuirilor intime pentru care orice clipă a vieții își are semnificația ei aparte. Apare la I, ORIZONT S ea deseori senzația de fapt trăit; pro- zatoarea exaltă iubirea pentru om și pentru roadele pămîntului. în Poveste neauzită, Felicia Marinca cultivă un limbaj voit metaforic ce con- feră prospețime și densitate dorită po- vestirilor. Tn general, în proza Feliciei Marinca lirismul se manifestă în forma sa directă și de aceea povestirile sale curg neted de la un capăt la altul. Volumul Poveste neauzită rămîne un autentic document al sincerității in- trospective, al confruntărilor încărcate întotdeauna de relevații dintre om și artistul in sine. Urmărind drama Floricăi, eroina principală a întregului ciclu de poves- tiri. începînd cu anii copilăriei și pînă la intrarea în liceu, autoarea nu face altceva decît să-și descrie nropriul său destin. Dragostea față de natură și medi- tația pe marginea unor momente impor- tante din viață (copilăria, anii de școa- lă etc.) sînt caracteristici esențiale ale volumului. Dintre povestirile care rețin în mod deosebit atenția cititorului menționăm: Intr-un sat de munte, In arest timp care trecea..., Două vieți. Pădure draeă pădure.... Ia școală, peste Pârău. Ta schit. Un om și Alți „oameni" și pri- mul oas. Fără a trece cu vederea peste unele inadvertențe stilistice, care Un de stîn- năcia începutului, prin profunzimea sen- timentelor șî ideilor, prin realismul fan- telor de viată, creația în proză a Feli- ciei Marinca ne îndreptățește să afir- măm că avem în față un talent auten- tic, care marchează o prezență originală în proza noastră contemporană, iar vo- lumul Poveste neauzită justifică aștep- tarea cu încredere a evoluției viitoare a scriitoarei. D. LAZ.AR niște obiecte: tablouri și flori (Tablou, Hai să zidim o biserică), umbrele (Um- brela etc.) o plimbare sau o discuție (Dulcea ta nebunie. Celălalt fachir). Univers, stări și proiecții ale unei înte- riorizări: „Dintr-un eîntec îmi aduc aminte zilele... $i mal cu seamă cînd plouă, cînd de obicei sînt încătușată, e destul să apăs o clapă". Și astfel mu- zica și un fir de tuberoză transpun au- toarea într-o altă lume, în acel timp de demult cu joben (Timp ca joben) după cum „haina" păunului, îi poate provoca o viziune de coșmar (Frumoasa trenă a păunilor). O undă de tristețe, un lirism străbate ușor mare parte din bucățile volumului. In dosul pozei se dezvăluie o fire bolnăvicioasă (..după o boală ca a mea trebuie să te menajezi" etc.) care are nevoie de natură, veselie, dragoste. Dragostea — element central al cărții — devine o flacără ca femeie (Inco- rigibil, nînM de toamnă) șî rrrt o(s ca umeri si copite. Proiecția în imaginar sau rememora- rea — în alternarea cu prezentul (Con- cert, eu, eu el ori la modul aparent e- pislolșr (Incorigibil, oînlal de toamnă) — sînt frecvente. Tn dorința de concen- trare. autoarea — adeptă a un-or tehnici moderniste — suprapune planurile ur- mărind simultaneitatea de reacții și lucrările diferite; sintaxa e fortată (e drept mai puțin Ca la alții) adesea cu efect ceea ce nu înseamnă întotdeuna. Altfel, o proză fără deosebite profun- zimi. spontană, dar bine scrisă deși u- neori pare făcută. întrebarea pe care Virgil Ardeleana șl-o pune în rîndurile nnânite pe coperta volumașului ,.Va fi Ria fvan o prozatoare ? Va circula nu- mele ei ?" poate primi un eventual răspuns favorabil cu prilejul unor noi volume. OH. JURMA RIA IVAN s „UN TIMP CU JOBEN" *) ORIZONT Un univers închis constituit dinlr-o pereche care este eu și ănărul (Solsti- țiu, Incorigibil, vîntul dc toamnă) sau el și ea, de fapt, cel mai adesea, ei și ea fiind eu și iubitul. (Timp cu joben), *) Editura pentru, literaturi. București, 1969. MARIN PORUMBESCU t „UCIGAȘUL DE PAPAGALI" Marin Porumbescu, In cartea sa de nuvele, schițe și povestiri, pre- zintă teme ți subiecte din viața complicată a scafandrilor, a profe- sorilor de oceanologie, din viață pes- carilor dobrogeni. Intuiția prozato- rului nu pătrunde în stările acute de conștiință ale personajelor, ci se li- mitează la psihologia elementară, la caracterul lor exterior, adeseori in- stlnctual. Rostirea narațiunii de- curge din rememorări și observații ale personajelor, puse în contact in- direct sau direct cu situațiile și fe- nomele în care sint plasate. Deci, s-ar putea vorbi de o proză a re- memorării, a observațiilor, a gestu- rilor care, structurate pe plan epic, reduc narațiunea la dimensiuni mi- nore. Firul logic trece prin cunoaș- terea pasivă a existenței, ceea ce ne Tace să numim, din cele patru nu- vele, trei proze de atmosferă natu- ralistă. In Calul Troian, Inima, Povestiri Bucolice și Ocromanii, străine de structuri ideatice și de conflicte e- xistențiale. narațiunea este impin- zilă de intimplărl și situații facile. Modul de investigare nu oferă acea doză de sugestivitate emoțională ne- cesară comunicării dialecticii inte- rioare secrete a personajelor. Dese- ori, autorul Se distanțează de regu- lile și mijloacele actului epic crea- tor, aluneclnd In sfera reportajului pur, în scheme și observații „obiec- tive" transfigurate, fără miez emo- țional. In comparație cu altele, povesti- rea Corali dc Marea Neagră, dato- rită succesiunilor de situații aglo- merate își pierde din forța dc con- vingere. Nenumărate fragmente sint atașate în contextul ei fără o logică a conținutului și a sensului dialec- tic de revelare a semnificațiilor ma- jore. Un lirism sentimental și ironic străbate textul schițelor Titlu dc o șchioapă. Ora 17, în Blocul turn, Următorul ? Prozatorului îi putem descoperi în genul scurt virtuți rea- le, intuiții subtile și plastice ale cuvintului, care, în dialoguri, pri- mește funcții interesante. Dialogu- S rile sînt mai nervoase, deseori sur- prinzătoare în raport cu acțiunea epică. Diferite pasaje sint încărca- te cu semnificații simbolice. In Titlu dc o șchioapă, tehnica dialogului es- te mânuită într-un ritm debordant, uneori dezordonat, din cauza că povestitorul nu intervine cu expli- cațiile necesare limpezirii sensului dorit. Cea mai substanțială nuvelă. Tau- romahie, se detașează de celelalte, datorită procedeului intuitiv folosit dintr-un unghi central al acțiunii personajelor. Procedeul permite pro- zatorului să pătrundă în ipostazele violente și ironice ale personajelor, rcl!efîndu-le atitudini esențiale. To- tuși, și în această nuvelă se observă treceri sensibile de la comicul di- fuz, interior, conștient la anecdotele de natură artificială. Oricum, proza în discuție se structurează într-un fapt epic de esență superioară. Flu- ența semnificațiilor, precum și nu- anțarea detaliilor caracterologice se organizează într-o reală unitate. Aș fi deci, nesincer dacă aș spu- ne că proza lut Marin Porumbescu m*a entuziasmat în întregime. în- chei aceste considerații cu un citat din povestirea Ultimul apel, citat pe care-l reproduc fără altă ambi- ție decît simpla sugerare a punctu- lui de plecare în evoluția viitoare a prozatorului : „Astfel fiecare operă de artă, flecare fapt semnificativ de- veniseră pentru mine antene sensi- bile prin care am învățat să cunosc mai bine viața, chiar profunzimea morții ei. Și descoperisem ceva nou: frumusețea psihică a corpului ome- nesc". DUMITRU VORIlfDAX ORIZONT miniaturi critice SEXAGENARUL KUBAN ENDRE la rîndu-i un scriitor animal de senil men- iul prieteniei între oameni). Kuban Endre se dedică acestei frumoase idei ; ea transpare șl în povestirile pe care le-a scria in lungul anilor, fie pe teme actuale, fie pe teme Isto- rice. In volumul ,.Epoci șl oameni" (1945), scriitorul evocă dil-rlte pcisanalltăti ale Isto- riei pe aceste meleaguri cu aceeași căldură și diirulre. indiferent de naționalitatea eroilor săi. In ultimii ani el a valorificat o serie de trad.țll culturale, ocupindu-se in cTteva rin- duri și de trecerea prin Timișoara. în anii tntîlul război mondial, a lui Egon Edwin Klss, Principala arie de manifestare lite-aA vr constituie la el. pe parcursul a aproape patru decenii din pos bilitâțik multiple ale reportajului. Preocupat de viața contempo- rană a m unei tort mii și țărănimii, Kuban Endre a realizat o serie ck scrieri vii Inspi- rate din realități observate cu ochiul cald al scriitorului comunist. Ceea ce transcrie el din viată este autentic ți semnificativ, dell- nlndu-l real Halea profesională^ Kuban Endre a împlinit șaizeci de ani ; mi este o virală de senectute, el de mături- tata. De la condeiul său exersat mal artep- tăm mult. Slot aștept Ari îndreptățite, care se vor împlini, fără îndoială, și care ie vor In- mAnunihla cu necesitate En noi șl noi vo- lume valoroase. M. ȘERBANESCU ORIZONT Scrisul mai vechi ■"! lui Kuban Endre stă sub semnul Ideilor progresist* pe cate ml 4 car ea muncitorească a liiMillat-o șl a ln- trețint-o tn rin duri le unei părți însemnate a intelectualității tn perioada grea a lupte- lor d‘ clasă îngemănate cu 1 sociale, acele zone sordue in carc cxplnatnrca omului de către um stri- vrște în proporții de masă destine și cxh- ten|e. Debutul său editorial e eclatant mal cu seamă sub acest raport: „Ardealul necu- fW/Hț* ffOMb rr’kcta tocmai n^| ge^mM Inftbuylt al minerilor, metalurgicilor, al ță- ianilor săraci șl tară pămfnL Kuban Endre, 1 grafi- cian, cultivator cunoscut de flori și director de muzeu, membru In diverse jurii șl critic, autor al unor lucrări de specialitate. In 1963 a deschis expoziția TI ie Family of Man {Fam lia omuluU. care l-a Impus in ochii întregii lumi. Coeficientului de intelec- tualitate ce I se poate atribui manierei Iul Stekben, i se adaugă un coeficient social, multe din fotografii le sale llustrtnd scene din timpul crizei economice din 1^*33 („Femei fără adăpost44), sau tristul peisaj uman — consecință lot a unor realități sociale („Co- pil bătrlnicios"). Aria tematică a lui Strlchen e diversa. Nu lipsesc din expoziție nici uriașele con- strucții — simbol al măreției omului — (zgl* rle norul Empire State, Podul George Wa- shington). nici străzi din New York, nici florile — o mare pasiune a artistului, Fotografiile dl Ii prima parte a activității sale (1&95— IWO) slnt adevărate „picturi fă- cute cu aparatul