(Revistă A UNIUNII SCRIITORILOR ORIZONT REVISTĂ A UNIUNI! SCRIITORILOR DIN R. S. ROMÂNIA TIMIȘOARA, august 1969 Anul XX nr. 8 (184) CUPRINSUL N. D. PARVU: Un sfert de veac de luminoase înfăptuiri . . . HARALAMBIE ȚUGUI: Vocile din August..................... DAMIAN URECHE: Anotimp fierbinte.......................... DU ȘAN PETROVICl: Potcoava de noroc, Cintec pentru țară . . VICTOR IANCU : Dezvoltarea literaturii comparate în România după 23 August 1944 . ............................... . . LUCI AN BURERIU; In fiecare om...... ILIE MADUȚA: împlinire . ... ............................. WILLIAM MARIN : Contribu(iu intelectualității bănufene la lupta antifascistă din România............ GEORGE DRUMUR:Moștenire, Neclintita liniște a lucrurilor. Verticalele zilei.......................................... VOLBURA POIANA-NASTURAȘ : Galaxia.......................... 3 6 8 8 10 18 18 19 26 27 ALEXANDRA INDRIEȘ: Ion Maxim : „Frumusețe amară“ . . ANGHEL DU MBRAV EANU ; Damian Ureche: tyiori fără amurg* JOSIF MIRESCU ; Ion Dumitru Teodorescu : „S-a întors Paternii ȘERBAN FOARȚA: Marcel Turcu: „Farfuria sălbatică" . . • 28 32 34 37 EUGEN TEODORU : Bariera de fum.................. GABRIELA IO AN : Țara........................... RADU SELEJAN: Pămintul acesta ne știe.......... PACHIA ION TATOMIRESCU ; Virstă de tară......... DUMITRU V O RIN DAN : Constructorul de orașe .... ION DANCEA : Circuitele interioare ale marilor dimensiuni. VALENTIN TUDOR : Basorelief infinit pe Coloana Eliberării Lege strămoșească.............. HV A POPOV ICI: Cintec, in românește de Damian Ureche . NICOLAE CABEL: Amfora de August ........ MARIUS TÂRZIU ; Dimineață de August ..... . N. DANCIU PETNICEANU: Jocul....................= Bibiiotec# Municipali ** ' Thnlsiran 39 43 43 45 45 46 49 50 51 51 52 » —f TIMIȘ DIN LIRICA SOVIETICA VLADIMIR SOLOUH1N: Nu vă oscii ndețt de ploaie, in românește de Ion Popa și Greta Eșchenasy ............ 53 ISTORIE L1TERARA-DOCUMENTE ION CLOPOȚEL: Corneliu Diaconovici ........... 55 OCT AVI AN METEA: Vateriu Braniște la Timișoara ....... 62 STUDII ELENA VOICULESCU : Ralea fi militantismul estetic....65 ANDREI A. LILLIN: Zoltan Franyo ............. 71 FEL1CIA GIURGIU : Expresia timpului in poezia lui Al, Philippide . 76 COMENTARII IORDAN DATCU : Filoane folclorice in poezia lui Ion Bănuță ... 80 NICOLAE ȚIRIOI: Despre arta tinerilor scriitori timișoreni . ... 83 CARȚLREVISTE I. D. SUCIU: V, Curticăpeanu ..Mișcarea culturală românească pentru Unirea din 1918“ .......................85 NICOLAE ȚIRIOI: Noualis : „Poezii" ............ 86 GH, PAVELESCU : Grigore Sălceanu : „Nopți pontice" ..87 VICTOR CRĂCIUN: loan Grigorescu: „Lupta cu somnul" . . . . . 88 DIM. RACHICI: Ion Tudor ; „Seara intilnirHor"........90 GABRIELA 10 AN : Andrei Radu; „înălțimea de-o inimă" . .... 91 D. LAZAR: Felicia Mari nea: „Poveste neauzită" ........ 91 GH. JURMA: Ria Ivan : „Un timp cu joben" ......... 92 DUMITRU V ORI N DAN : Marin Porumbescu : „Ucigașul de papagali" . 92 MINIATURI CRITICE M. ȘF.RBANESCU ; Sexagenarul Kubăn Endre.............94 ION VELICAN : Edward U7. Steichen la Timișoara.......91 I. COST IN AȘ: Cineamatorii în concurs ........... 95 LUCIAN BURERIU : Mini................................96 L.: A unsprezecea glumă 2 .......... ................96 COMITETUL DE REDACȚIE REDACTOR ȘEF; AL. JEBELEANU RED. ȘEF. ADJ.: ANGHEL DUMBRĂVEANU NICOLAE C10BANU, ANDREI A. ULUN. SORIN TB EL, DAM!AN URECHE UN SFERT DE VEAC DE LUMINOASE ÎNFĂPTUIRI ^a a 25-a aniversare a eliberării României de sub jugul fascist, sârbă tor Ud cu entuziasm de către întregul popor, este un bun prilej să aruncăm o privire re- trospectivă asupra succeselor fi să prospectam sarcinile Ce le revin scriitorilor în anii ce urmează. Sfertul de veac pe care-l încheiem a înregistrat adinei transformări social- politice, împlinirea idealurilor de libertate națională fi socială, de bunăstare mate- rială ți spirituală a maselor. In august 1944, Partidul Comunist Român a organizat fi a înfăptuit cu succes. împreună eu alte forțe politice, insurecția armată care a dus la eliberarea țării de sub jugul fascist, la ieșirea țării din războiul aniisooiefic, la întoarcerea armelor contra Germaniei hitlerisie. Luptînd alături de Armata Sovietică, Armata Română a participat la bătălii eroice pentru eliberarea întregului teritoriu al patriei fi, în continuare, pentru eliberarea Ungariei ți Cehoslovaciei. Poporul român a adus o importantă contribuție materială fi de -unge la înfringerea Germaniei fasciste. Actul de la 23 August a fost unul din mărețele acte istorice care oa râmîne pentru totdeauna întipărit în memoria poporului nostru. Actul de la 23 August a deschis calea tuturor înfăptuirilor luminoase de care ne bucurăm astăzi, calea noii orîndulri socialiste. Sub conducerea partidului se realizează cele mai înalte aspirații ale celor ce muncesc. Țara noastră a înlăturat jugul dominației imperialiste, fi-a dobîndit deplina independență de stat, așa cum n-a avut niciodată, Luîndu-și destinul in propriile sale mîtni, poporul nostru iți făurește în liber- tate, în deplină independență, viața nouă, socialistă. Partidul Comunist Român a aplicat cu consecvență învățătura marxist-leninistâ. In țara noastră ș-a pus capăt pentru totdeauna inegalității sociale naționale, s-a pus capăt oricărei asupriri, s-a realizai pentru prima oară principiul egalității în drepturi între toți oamenii muncii, fără deosebire de naționalitate. Congresul a! X-lea al P.C.P. a făcut un strălucit bilanț al înfăptuirilor. Industria — ramură conducătoare a economiei fi-a îmbunătățit Structura, înalta I tehnicitate fi productivitate, fn perioada 1966—1968, producția globală a depășit limita superioară prevăzută cu 2 miliarde de leii programul de investiții a pus in funcție, în primii ani ai cincinalului, peste 700 unități de producție, productivitatea muncii a Sporit, cheltuielile de producție au scăzut, acumulările bănești au crescut Realizările se oglindesc in dinamica veni Eu lui național fî în creșterea sistematică a nivelului de trei. Școala de cultură generală, îrtadfdftitflM profesional, tehnic și cel superior ou suferii importante îmbunătățiri în anii din urmă. Este vorba de modernizarea programelor analitice, redactarea de manuale mai bune, utilizarea unor metode de predare care să vizeze dezvoltarea gîndirii copiilor, introducerea unor națiuni de cibernetică fi teorie a informației și de perfecționarea personalului didactic. Cadrele pe care trebuie să te pregătim se vor afirma prin lumina inteligenței lor, prin spi- ORIZONT ORIZONT • ritul critic, prin, calitățile de cetățeni activi, care participă cu toate poterile ta viața social-politică și culturală a satelor și a orașelor unde lucrează. Munca depusa pină acum, in cei 2(1 de am de școala socialista, se simte in toate sferele de acti- vitate. Efectele acestei munci se vor resimți pi mai mult, in viitor, prin modifi- cările aduse de către noua lege a învățămîntidui. Pentru că am ajuns la cultură, să subliniem că instituțiile culturale cite au luai ființă și au funcționat în cei 25 de ani care s-au scurs de ta Eliberare sint deosebit de numeroase: cinematografe și teatre, opere pi filarmonici, muzee, cămine culturale, reviste literare săptămânale și lunare. Sint de amintit nume de scriitori din generații diferite, scriitori care și-au început cariera literară înaintea primului război mondial, intre cele două războaie și o pleiadă de tineri care au început să scrie după 23 August 1944. Am să evit orice încercare de clasificare și valorificare, pentru că in acest domeniu, mai mult decît în alte activități, timpul își va spune cuvlntul. Dintre poeți, au înoăpăiat zările și inimile cu cintecele și cu meditațiile lor Tudor Arghezi, Al. 4. Philippide, Eugen Jegeleanu, Mihai Beniuc, Maria Banuș, Nina Cassian, Geo Durnitrescu, ton Caraion, ^r. ?lu£, Doinaș, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Adrian Păunescu. Dintre scriitorii timișoreni amintim pe Al. Jebeleanu, Anghel Dumbrăveanu, C, Miu-Lerca, Gr. Popiți, Damian Ureche, Ion Maxim, Crișu Dascălu. George Suru, Lucian Bureriu, Dușan Petrovici, inclusiv reprezentanții na- ționalităților conlocuitoare de pe plaiurile bănățene care țin pasul cu ritma și strălucire alături de ceilalți cîntăreți: Franz Liebhard, Franțfb Zoltan, Endre Karolu, Vladimir Ciacov și alții. In proză, Mihaii Sadooeanu, Zaharia Stanca, Geo Bogza, Eugen Barba, Marin Preda, Nicolae Breban, Al. Ivasiuc, citiți și recitiți în țară și care au început să fie traduși peste hotare, iar dintre prozatorii meleagurilor cârășene și timișene tre- buie neapărat să-i amintim pe Virgil Birou, Anișoara Odeanu, Mircea Șerbăneseu, Sorin Titel, Ion Arieșanu, Laurențiu Cerneț, Ion D. Teodor eseu, prozatori umaniști, iar cei mai tineri îndrăzneți deschizători de drumuri noi. In teatru, ne-au dat piese oaloroase dramaturgii Horia Lovinescu, Paul Everac, Aurel Baranga, Al. Mirodan, Ecaferina Oproiu, Hans Kehrer, și alții. Vom încheia cu criticii care și-au spus cumntul, George Călinescu, Șerban Cioculescu Vladimir Streina, Paul Georgescu, Edgar Papa, Eugen Simian, Maici Călinescu, Ion Nega- (eseu. Ovidiu Cvtruș, Nicolae Ciobanu, Andrei Lillin, Eugen Todoran, Victor lancu. Adrian Marino, Cornel Regman, Nicolae firioi. Care din acești critici va reuși să oalorifice, cu pricepere și deplină măiestrie, produsele literare ale celor 25 de ani de la eliberare este o problemă dc viitori Viitorul artei noastre este legat de sarcinile Ce le-a trasat Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român, care a elaborat un mobilizator program de dez- voltare patriei noastre socialiste. Program de construire a zeci fț zeci de obiective economice, de modernizare a industriei și agriculturii, de perfecționare a orinduirii noastre socialiste, program dc dezvoltare a școlii și a culturii. Rolul conducător pe care partidul îl deține în desăvîrșirea noii societăți a fast cucerit printr-o activitate susținută politică și organizatorică, prin ciștigarea maselor de partea partidului, prin promovarea și elaborarea unei politici științifice, prin cunoașterea deplină a realităților și a posibilităților noastre, a legilor obiec- tive ce acționează in societatea noastră, iată de ce această politică a fost ova- ționată de mase, cu prilejul tuturor vizitelor de lucru efectuate de către conducerea de partid. în toate județele țării, cercetate recent. Poporul s-a conoins că drumul pe care trebuie să meargă pentru fericirea lui este drumul trasat de Partidul Comunist Român. Pornind de la concepția marxistă despre lume și viață, Congresul ai X-lea al Partidului Comunist Român recomandă in problemele artei o aplicare creatoare a acestei concepții. In acest sens, arfa trebuie considerată “n mijloc social-educativ, un ideal de viață pentru artistul creator. Obiectul artei este universul în totalitatea sa. cu toate aspectele sale, de la vibrantele chemări ce ni le transmit planetele și meridianele de stele și pînă ia lacrimile ce tremură sub pleoapele salahorului exploa- tai. Modul cum dozăm jîi trecem pe primul plan al operei noastre multiplele aspecte ale vieții și ale morții depinde de epoca in care trăim, de obiectivele statului și ale poporului, ce ne-au creai fi educat, de concepția noastră despre lume și artă, de structura noastră bio-psihică personală, de idealurile noastre sociale și artis- tice, de conștiința justă a propriei noastre valori. Acești factori, aceste condiții re- prezintă, dc fapt, orizontul libertății noastre, în limitele căruia se mișcă tot ce ** facem ți scriem. Această libertate, pentru cei se scriu astăzi, presupune o legă- tură firească Cu poporul pentru care trăiesc și gtndesc. Orice scriitor arc dreptul si datoria să facă încercări de depășire a formelor vechi de expresie, să întruchipeze în mod original frumusețile viitorului, rmliând lucrări care să fie înțelese de cît mai mut fi cetățeni, nu numai de el însuși. Frumosul pe care-l exprimăm im lucrările noastre este o realitate subieetio- obiectivă și nu poate fi redus numai ta plăcerea individuală o autorului sau a fiecărui spectator, în parte. Producția artistică trebuie să emoționeze ți să educe. Dar dacă în fiecare spectator trez-m alte idei și sentimente, valoarea ei educativă se relativizează, devine problematică. Arta ca produs social reflectă, intr-o formă artistică, ideile și concepțiile epocii respective. Dar deși opera de artă poartă amprenta epocii în care a apărut, cînd ți place mai mult, totuși arta mare îți depășește eooca ce i-a dat naștere. Eschit, Shâkpspeare și Goethe rezistă și astăzi, dramele lor și-au depășit epoca în care au fost create. Arfa nu poate fi, deci, o simplă copie, o fotografie a realității, ei o combinare nouă, o .xe-creiere" pentru că artistul este, intr-un fel, un demiurg, în prezentarea tendințelor sociale ți politice, artistul trebuie să dea dovadă de multă măiestrie, pentru a nu face din opera de artă un s:mplu discurs, sau un proces-verbal fără semnificație si valoare artistică. lată doar citeva din ideile fundamentale ala esteticii martiste care asigură deplină libertate de nfirmare creatoare scriitorului ți pe care Congresul al X-lea dl P.C.R recomandă să te discutăm și să te aplicăm în activitatea artistică viitoare. Aria, în general, iar literatura în specia! dă viață ideilor, te amplifică ți le dinamizează. Ie apropie de sufletul cititorului și face din ele idealuri personale de activitate. De aceea, artiștii cei dintîi să se ferească „de a transforma ideile vii ale marxismului în canoane", să repete teze si formule stereotipc, să schema- tizeze viața personajelor, pe care le prezintă în opera lor. „De la înalta tribună a Congresului, a spus tovarășul Nicolae Ceatișescu, vreau să exprim chemarea pe care partidul nostru, masele largi ale iubitorilor de cultură o adresează romancierilor, poeților dramaturgilor, muzicienilor, artiștilor plastici, inierprețitor. tuturor creatorilor de artă. Ceea ce oi se cere, tovarăși, este să pătrundeti în adîncul existentei poporului, și, înțelegînd năzuințele sale, efortu- rile si lupta ta eroica, să înfățișați grandioasa frescă n României socialiste. Par- tidul este adeptul adevărului obiectiv nemistificat, partizanul înfățișării veridice a realității, atît cu luminile cît si cu umbrele ei. Redali prin graiul minunat al artei freamătului creator a! poporului care, transformînd prin munca sa eroică în- fățișarea țării, se transformă pe sine însuși. Nu uitați niciodată că menirea artei noastre este de a înnobila omul, de a-l inspira spre noi fapte mărețe, spre reali- zarea idealurilor socialismului ți comunismului". Aplicate cu înțelegere și cu deplin spirit creator, sarcinile trasate de Jstoricui Congres al X-lea al Partidului Comunist Român, vor asigura un nou aotnt artei noastre. Conf. dr. N. D. PARVU Decanul Facultății dc Filologie a tfnioersității din Timișoara ORIZONT HARALAMBIE ȚUGUI VOCILE DIN AUGUST ocile din August ca niște aripi de flăcări llum'inînd tăinuitele visuri spre-uti viitor Abia descifrat cu pleoapele gindului... Ce înalt mai vibrau Prin aerul scrumit de explozii, prin acele Marșuri istovitoare sub văzduhul de arme! Ce halucinant alergau prin porumbișii și păduri Și cum se ingropau de vii sftrtecate, pretutindeni Pretutindeni pe zările țării, înfășurîdu-se Cu cer și brazdeI Ol Vocile, vocile Din acel unic și crucial August românesc, Din acele piepturi pe care o mină Nevăzută scrisese: „Libertate sau moarte!...* Ploua cu o nebănuită lumină pe frunți Și țara se schimbase, dintr-o dată, la față Trimițindu-ne codrii în ajutor. Urcam în legendă cu șesuri și munți Oglindindu-ne-n respirația lor mai curați, mai frumoși De parcă nu mai eram cei din ajun, de parcă Cerul întreg coborise în noi. 0 ! Vocile, vocile Acelor proiectile aruncate în tancurile cotropitorilor De umerii și brațele noastre-ncordate, De-adinctd pămîntului strămoșesc plin de buze Neogoit buziumînd: „Libertate sau moarte !“ Și vuietul codrilor prăvălit în timpane Din albe cascade de oase strigînd: „Stntem cosașii Bobilnei, iobagii lut Doja, mortii lui Horia Și ai tancului, veniți după noi! Stntem pandurii lui Tudor, dorobanți De la Pleuna ori din Mărășești; Și stntem ortacii Lupenilor, neînfricata Griviței: Veniți fără teamă, veniți după noi!,," Toamnă de foc, iarnă de foc, lungi pînăn-n Tatra Vocile noastre aleargă și mătură, mătură Hămesit întuneric. Slobozifori, purtăm tricolorul Cu ptine și sare mereu așteptați. Și mereu îl aplecăm pe morminte în grabă săpate £ Și-n grabă acoperite, parcă spre a nu se trezi O Cei adormiți fără știre. Ploi și omete și vînturi Aleargă cu noi, cad cu noi, se năpustesc cu noi O Asupra dușmanului. Iar văzduhul se umple De vocile noastre din August venind In nesftrșită coloană : „Libertate sau moarte ! Libertate sau moarte!“ Am pornit să desfacem din lanțuri Primăvara Și să-i dăm drumul în lume .,. Dar lama pare fără sfirșit. Fără sfirșit trec mereu in coloană Vocile noastre din August, cu aripi fierbinți, încercăm in zadar să ne închipuim Cum ar putea să arate acea primăvară După care alergăm și cădem prin omete Tnroșindu-le neîncetat. Cantonăm în păduri De molizi parcă trimiși de-acasă, anume Să ne stîmpere dor... Uși deschise ne-arată Sufletul satelor ieșite să ne-ntimpine Cu pîine și sare, cu lacrimi in pleoape. L-am cuprinde la piept, visindurne Măcar pentru o noapte-n căsuța rămasă Prea departe în urmă... Dar o voce de foc Taie mereu și mereu aerul cel striclos: „Pentru asalt, înainte!... Pentru asalt... Pentru asalt.. Și iată din nou soarele, primii muguri, primele flori! Și iată ultimul strigăt de luptă, ultimii morți! Și iată-ne întrebîndu-ne ca treziți din coșmar, Alifia dți am mai rămas: „Oare-i intr-adevăr Primăvara ? .. Sfert de veac rotunjindu-se ca un măr Pe crengile românescului ev de aur ... Cutezanța și singele s-au făcut libertate; Iar libertatea a răscolit putregăitele pietre Ale temeliilor țării, înlocuindu-le Cu beton nou. înzecit mai înalte și largi. Alte zidiri crescut-am din brațele noastre. Cu ele ne măsurăm demnitatea recîștigată. In ele ne oglindim chipul nou, luminat De-un feciorelnic și tandru elan. Și In ele Ne ascultăm cadențele inimilor, unisonul Mîndriei de a-i vorbi lumii întregi cu glas De prosperitate și pace, de caldă iubire. Acum să iasă din străbunul pămint Cosașii Bobîtnei, iobagii iui Doja, marții lui Horia Și ai tancului, pandurii lui Tudor, dorobanții din Plevna Și din Mărășești! Acum să-și deschidă ochii in soare Ortacii Lupenilor, neînfricata Griviței, vinătorii din Tatra I Ascult în tăcere pămînt și văzduh românesc Deslușind pretutindenea, prefutindenea Vocile lor îngemănate pentru vecie Cu vocile noastre din August ca niște aripi de flăcări... ORIZONT DAMIAN URECHE ANOTIMP FIERBINTE ^ingă solstițiu-acestei sărbători Se coace griul și se-a prind viori, Si viaducte suple tot arcuind spre cer Asimilează vremea la Por file de fier Acolo unde vara în August te reține Sâ-l împlinești cu arderea de sine. Azi se scrie cu temple, azi se citită arpegii Munții strîng, in cununi, florilegii. Alai amplă-i ‘încordarea din noi spre viitor. Idei lingă oțel înseamnă zbor. Cind se scrie istoria pe-un pămint fără moarte, Ne-mbrăcăm cu recolte și pornim mai departe I DUȘAN PETROVICI POTCOAVA DE NOROC ORIZONT * otcoava de noroc in sfertul veacului garoafe roșii intre săbii — am crescut blinzi cu prietenul nostru singe care ne apără aceste ziduri cintd frumos fiecare durere și rabdă tirziu cile un trup de femeie căzute odată în genunchi — lebede ale puterii s-au înălțat din nou in straie de sărbătoare. CÎNTEC PENTRU ȚARA " oaie verde trei culori, mamă de privighetori, gindul tău să-l duci departe pină-n limpezimi de carte — dor pe dor călcind din veci afle-ți pașii pe poteci — și in prag de primăvară să cobori, la noi in țară; și din casa fa din nori să cobori cu trei surori : a luminii — libertate și a singelui — dreptate și a treia, să se știe este sora — omenie calcă pașii tăi ușor, primăvară, dor cu dor — (ara crește în lumină și-i o tinără tulpină : șt e un stejar vin jos din blagoslovitul os; și-i un munte de comori născute în trei culori — foaie verde ziua mare domnul nostru, mindrul soare lumineze peste glie scumpa noastră Românie! ORIZONT Dezvoltarea literaturii comparate în România după 23 August 1944 ■ VICTOR 1ANCU ORIZONT V disciplină literară care cîștigă iot mai mult în atenția științelor umaniste este literatura comparată. Constituită în prima jumătate a secolului trecut, mai ales prin strădaniile unor cercuri universitare franceze, dar avînd rădăcini încă în preocupările primilor romantici germani, literatura comparată s-a impus în zilele noastre atît ca o disciplină prestigioasă a studiilor literare, cît și ea o metodă la eare recurg mai toate sintezele dc istorie literară și pe care n-o poate ignora nici critica literară cu toată tendința ei frecventă dc a se distanța de ținuta strict științifică a unor cercetări literare. După cum a arătat-o Al. Dima în recenta sa carte Principii de literatură comparată {Edi- tura pentru literatură. 1969), dar și Ion Zamfirescu în comunicarea ținută la Prima consfătuire națională de literatură comparată, ce a avut loc, sub auspiciile Academiei, 1a București, între 25—29 iunie 1967, comunicare întitulată Comparati smul in România •— Schiță istorică și sistematică și reprodusă în Studii de literatură comparată (Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968), preocupă- rile dc literatură comparată sînt și la noi relativ vechi, însă ele au luat un avînt deosebit — adăugăm noi — mai ales după Eliberare, putîndu-se vorbi astăzi despre un adevărat moment al literaturii comparate în cer- cetarea literară românească, după cum în perioada interbelică se putea vorbi despre „un moment estetic*', atît în cuprinsul acestor cercetări, cît și în tinăra mișcare filozofică de la noi, concurînd la un moment dat .științele naționale’ dc altădată — istoriografia și filologia, fn cartea sa amintită. Al. Dima afirmă răspicat că „literatura comparată s-a dezvoltat și la noi paralel eu cea de peste hotare încă de la sfîrși- tul secolului trecut, că ea cuprinde mai toate tipurile de studii compara- tiste care sînt reprezentate astăzi în domeniul disciplinei, că s-a îm- bogățit cu metodele noi ale explicațiilor genetice și că făgăduiește perspective îmbucurătoare (p. 86). Caracterizarea aceasta, desigur în- temeiată dar globală, necesită oarecare precizărî. Fără îndoială, preo- cupările noastre în această direcție sînt destul de vechi, mai ales dacă ținem seama de aplicațiile filologice comparate ale lui Ilașdeu in cer- cetarea creației românești pe arii mai întinse (Cuvente den bătrîni) sau de studiul fenomenului transhumantei in poezia noastră poporană, întreprins de Ovid Densusianu, la care trebuie să mai adăugăm și cer- cetările, firește, mai noi ale lai Carțojan despre cărțile populare ro- mânești. Dar se pare că apariția expresă a literaturii comparate în țara — noastră cunoaște o dată certă. Tntr-adcvăr. în 1898 apărea la Paris celebra teză de doctorat, susținută la Sorbona dc Pompiliu Eliade : De l'influence franțaise sur Cesprit public en Rotunanie —■ Des origi- nes _ Mufa sur i’Mat de la societi roumaine ă l'epoque des rignes phanariotes. Lucrarea a avut un puternic răsunet în țară, cit și în străinătate, ceea ce îndreptățea speranța că prin Pompiliu Eliade lite- ratura comparată va cîștiga un reprezentant de seamă. E. Lovinescu afirmă intr-un loc că împrejurările au vrut însă ca lucrurile să se pe- treacă altfel: P. Eliade n-a mai publicat nimic deosebit în domeniul literaturii comparate, în schimb a fost unul dintre cei mai reputați directori pe care i-a avut prima noastră scenă, Teatrul Național din București, directori al căror șir l-a inaugurat prestigios Ion Ghica. Lucrurile totuși nu stau astfel. Este adevărat că Pompiliu Eliade șî-a închinat cea mai prețioasă parte a timpului conducerii Teatrului Național, unde a dovedit pasiune și pricepere, totuși el a mai publicat încă două lucrări dc literatură comparată, și anume, studiul Les pre- mters Bonjouristes, apărut în buletinul Congresului pentru extensiunea limbii franceze de la Bruxelles, in 1905, și Roumanie au XlX-e Sticle, în 1914, prin care de fapt ducea mai departe cercetările întreprinse în celebra sa teză. Alături de aceste lucrări se cuvine să înserăm și arti- colul său din Revue des Deux-Mondes din 1904 : Gregoire Alexan- dresco et ses maitres francais. Ceea ce constituia particularitatea studiilor comparatiste ale lui P. Eliade era faptul că nu s-au limitat la fenomenul,literar propriu-zis, ci au căutat să îmbrățișeze întregul .spirit public’, adică toată am- bianța culturală, fapt practicat de altfel în asemenea cercetări, care s-a încetățenii apoi cu deosebire în cercetarea românească. O altă lucrare comparatistă celebră întreprinsă dc un autor român este aceea a lui N. I. Apostolcscu : L’fnftuence des romantiques fran* țais sur la poesie roumaine, tot o teză de doctorat, apărută în 1909, care este trecută și în bibliografia lui Van Tiegbem din compendiul său din literatură comparată apărut anul trecut în limba noastră în traducerea lui Al. Dima. Interesant de reținut este faptul că N. 1. Apostolescu s-a bucurat de o reputație științifică mai bună în străină- tate. cu deosebire în Franța, decît în țara noastră. Aceasta datorită importanței exagerate pe care a acordat-o. în critica noastră, în dome- niul creației literare, operei lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, fără îndo- ială, una din personalitățile mari ale culturii românești, cu scăpărări geniale, care n-a lăsat însă și o operă mare, ea bunăoară Nicolae lorga, ci doar fragmente ce depun mărturii asupra genialității sale, și care prin inegalitatea oe 1-a caracterizat n-a dobîndit un loc conducător în istoria literaturii noastre asemenea lui Titu Maiorescu. Perioada interbelică cunoaște un progres hotărît în direcția aceasta. In 1924 apare lucrarea iui Charles Drouhet, timp îndelungat titularul catedrei de limbă și literatură franceză la Universitatea din București, despre Vastfe Alecsandri și scriitorii francezi. Tot în acest timp se formează o întreagă școală în Jurul lui Ramiro Ortiz. titu- larul catedrei de limbă italiană la aceeași universitate, care se dedică studiului relațiilor româno-italicne și din mijlocul cărora se ridică ORIZONT ORIZONT — cu deosebire Al. Marcu. George Călinescu, care avea să dea atîtea lucrări dc mare însemnătate științei literare romanești, debutează tot sub aceste auspicii. Alături de ei trebuie menționat și Al. Popescu- Telega, ispanistul nostru. Nu trebuie să scăpăm din vedere nici con- tribuțiile mai vechi ale lui N. Șerban, care in 1910 a publicat un studiu Leopardi et la France, iar în 1920 Alfred de Vigny ei Frederic If, Etude d'influence literaire. Remarcabilă e și lucrarea lui Al. Cio- rănescu Ariosto en France, des origines â la fin du XVfl-e siecle (1939), autor care a semnat și în românește, cu deosebire în perioad* celui de-al doilea război mondial, numeroase studii valoroase dc lite- ratură comparată. Desigur că nu putem oferi aici un catalog complet al lucrărilor de literatură universală; ne oprim la cele pe care le considerăm mai semnificative, și astfel am dori să menționăm și lucrarea Ninei Fațon : Benedetto Croce în cultura româneasca (1939), dar mai ales aportul lui Basil Munteanu, autorul Panoramei litera- turii române contemporane, lucrare scrisă cu mult gust în limba fran- ceză, tradusă apoi și în limba germană, care a avut un puternic ră- sunet în străinătate. Basil Munteanu este și autorul unui volum inti- tulat Permanente franceze — de la Descartes la Girodoux, apărut în 1946 la Fundația pentru literatură și artă, volum care se încheia cu o frumoasă evocare a lui Paul Hazard. Basil Munteanu a funcționat un timp ca succesor al lui Charles Drouhet la catedra de limbă și litera- tură franceză din București și este actualmente secretarul de redacție al publicației Revue de litterature comparâe. Un alt nume pe care am dori să-l mai cităm este acela al lui Emil Turdeanu, care printre altele a publicat un studiu documentat cu privire la Literatura bulgară în secolul al XfV-lea și difuziunea ei in Țările Române (1947) (La litterature bulgare du XÎV-e siecle et sa diffusion dans Ies Pays Rnumains, Paris 1947). Un remarcabil comparatist a fost și cu rind decedatul profesor N. Nl Condeescu, autorul unei eminente lucrări despre Legenda Ge- nocevei de Brabant și versiunile sate românești (1938) (La legende de Geneviive de Brabant et ses versions roumaines, Academie Roti- maine. 1938), dar și al unei lapidare însă deosebit de pregnante sin- teze, Concep/ii apusene despre omul ideal — de la Renaștere la sffr- șitul veacului al XVfff-lea (Brașov. 1943), stăruind asupra modelelor de cultură ale unor epoci ca umanistul Renașterii, apoi il cortegiano — curteanul desăvîrșit, zugrăvit de Baldassare Castiglione, moraliștii generoși, omul onest — „l'honnete homme“, filozoful luminilor, și sen- timentalul secolului al XVIII-lea pînă la supraomul lui Nietzsche. Dar, fără îndoială, comparatistul cel mai de seamă al epocii dc dinainte de 23 August a fost profesorul Dumitru Popovicî — succe- sorul lui Bogdan Duică la catedra de literatura română modernă a Universității din Cluj — stins înainte de vreme, în anii '50. Compa- ratismul românesc a cunoscut prin el un exemplar de o uluitoare eru- diție. Lucrarea lui Popovici cea mai de seamă se intitulează. Im litterature roumaine a Fepoque des lumieres: a apărut la Sibiu în 1945, reprezentînd o nouă înfățișare și o nouă valorificare a Școlii ardelene și a curentului latinist ea un rezultat direct al influențelor „Luminilor", depășindu-se astfel prejudecata întipărită de atîtea de- cenți de clișeul vetust al lui Titu Maiorescu. Moartea timpurie a lui — D. Popovici constituie o pierdere ireparabilă a mișcării comparatiste românești. Dar în acest context trebuie să menționăm că metoda compara- tistă s-a afirmat la noi și in scrierea altor sinteze de istorie literară. In privința aceasta trebuie amintit la loc de cinste Nicolae lorga, care în Istoria literaturilor romanice — retipărită recent — o aplică cu mare succes. Dc altfel, anumite studii din secolul trecut ca Istoria limbei și literaturei române (cd. I Iași 1885, ed. II lași 1894) de Aron Densușianu, Schiță de istoria literaturii române (București 1885) de V. A. Urechia, Istoria limbei și literaturei române cu probe de limbă, de ortografie și grafie din toate veacurile (Iași, 188Î5) — ambele manuale școlare — introducere în istoria limbei și literaturei române (1888) de AL Philîppide, Geschichte der rumănischen Literatur (189G) de M. Gaster, istoria literaturii române. Epoca veche (Sibiu, 1920) de Sextil Pușcariu, Histoire de la litterature de I ransylvanie des origines « îa fin du XVIIi-e silele de Nicolae Drăgan, apărută în coloanele revistei La Transilvanie în 1938, au abordat de asemeni metoda comparatistă, dacă nu chiar în accepțiunea ei modernă, in orice caz, în aceea a filologici comparate. Dc altfel, în felul lui, com- paratist a fost și 1, Bogdan Duică, atît în cursurile sale vestite, cît și în studiul Istoria literaturii române. Intiii poeți români (Cluj, 1923), aceasta, în ciuda factologici sale incontestabile. ★ Aceasta este schița. nu tocmai completă, a activității compara- tiste în cadrul cercetărilor literare românești pînă la Eliberare. Repe- tăm, tabloul nu e pe deplin complet, în primul rind, pentru că n-ani inclus nici numele acelora care au participat apoi la organizarea noii mișcări comparatiste la noi, după 23 August (Tudor Vianu, Liviu Rusu etc,). Eliberarea creează condiții noi, mai favorabile acestor cercetări. Reforma învăț ămîntu lui superior din 1948 prevede printre altele intro- ducerea unor cursuri de literatură universală, inexistente pînă atunci în învățămîntul nostru superior și total necunoscute în Occident. Sarcina principală a organizării acestora i-a revenit regretatului Tudor Vianu, titularul acestui curs la Universitatea din București. Vianu trecea la această catedră într-un moment cînd în domeniul este- ticii generale își încheiase opera și în acela al esteticii literare tre- cuse, fie la analize stilistice, fie la cercetări dc istorie literară — cum singur o mărturisește în scrierea sa autobiografică Idei trăite. Gom- paratismu! îl ispitise încă de mai demult, iar sintezele de istoria litera- turii universale constituiau pentru ei acum o necesitate. Omul care crease primul sistem românesc închegat dc estetică generală, și șire într-o operă eseistică de prestigiu popularizase creația atîtor scriitori români și străini, resimțea acum nevoia sintezelor mai largi. Este .însă printre primii care își dau seama că istoria literaturii universale fără colaborarea disciplinei literaturii comparate, rămîne undeva un curs suspendat în vid, păstrînd un caracter mult prea didactic, informa- ORIZONT ORIZONT S tiv, fără un spirit științific mai riguros. Dc aceea el luptă cu succes ca, în programa de invățămînt, studiul literaturii universale să se îmbine cu acela al literaturii comparate, alît metodic, cîl și ca aso- ciere perpetuă de discipline totuși distincte. Și astfel Tudor Vianu pune bazele noii mișcări comparatiste din țara noastră, care în cea mai mare parte e susținută de prietenii și elevii lui, și care tinde toi mai mult să se închege într-o școală. In strădania aceasta din urmă trebuie amintită activitatea profesorului Al. Dima de la Univer- sitatea din București, fost elev și astăzi succesor al lui Tudor Vianu la catedră, care atît prin scrierile sale din ultimii ani cît și prin iniția- tivele sale organizatorice promovează continuu această năzuință. Tudor Vianu publicase încă în 1930, o carte, Poezia lui Emitiescu, care era concepută în spirit comparatist și despre care am avut pri- lejul să vorbim mai pe larg Intr-un studiu al nostru închinat activi- tății sale de germanist (Tudor Vianu, comparatist, în Analele Univer- sității din Timișoara, voi. III, 1965). Era aici analizată toată țesătura tematică a poeziei eminesciene, izvoarele ei filozofice și literare, sem- nificația ei estetică. Ținem să subliniem acest fapt din urmă, pentru că el alcătuiește una din notele distincte ale orientării de azi a litera- turii compara ie românești. Școala mai veche franceza, în frunte cu Paul Van Tieghcm, își manifestă neîncrederea in considerațiile este- tice, pe care le socotește improprii în cadrul cercetărilor comparatiste. Școala românească în frunte cu Tudor Vianu nu poate accepta această teză, pentru că ar însemna să Iacă abstracție de specificul arfei lite- rare, iratind-o ca pe un oarecare fapt de cultură. Fără a face este- tism, Tudor Vianu și întreg comparatismul românesc de azi ține sea- ma de caracterul estetic al operei literare, refuzind s-o situeze în afara sferei ei proprii. De altfel, pentru a arăta consecvența de idei a lui Tudor Vianu în această direcție, este dc ajuns să amintim că încă în Estetica sa, apărută in cursul celui dc ai patrulea deceniu al seco- lului, găsim definite două concepte ale comparatismului: cel des- criptiv-static și cel explicativ, acesta din urmă pe linia unei dinamici sociale. Tot între preocupările sale comparatiste mai vechi trebuie să amintim și „memorialul" Influența lui Hegel in cultura română, pre- miat de Academia Română, care deși rin arc în vedere opere bele- tristice, ci se extinde peste un cîmp de cercetare mai vast, re- prezintă un studiu comparatist eu totul remarcabil. Se urmăresc aici ecourile hegelianismului în opera unui lleliade Rădulescu, a lui M. Kogălniceanu, Radu fonescu — considerat timp îndelungat în mod eronat inițiatorul preocupărilor de estetică în cultura româ- nească — Titu Maiorescu și chiar M. Eminescu. Afară de acestea, o serie de eseuri literare datînd dinainte de Eliberare, cuprinse în volu- mul Figuri și forme literare, ca și în alte volume, îl indicau pe Tudor Vianu ca pe viitorul șef al școlii românești dc literatură comparată. Studiile sale de literatură universală și comparată publicate după Eliberare, cu unele completări mai vechi, le-a strîns Vianu intr-un volum masiv, a cărui ediție a doua „revăzută și adăugită" a apărut în Editura Academici Republicii Populare Române în 1963, nu tocmai cu un an înaintea regretabilei sale dispariții (impurii. Noi credem că autorul putea însera în acest volum toate studiile sale despre Goethe, " deci și cele mai vechi, fără să fi suferit prin aceasta unitatea con- ținutului. Din acest volum cuprinzător de peste 600 de pagini se poate reconstitui și teoreticianul literaturii comparate, așa cum este ea practicată de școala lui, de prietenii și elevii săi numeroși. Spre deosebire de unii, care consideră cercetările occidentale doar ca o emanație a științei burgheze cosmopolite, Tudor Vianu recunoaște meritele acestor cercetări, dar cere analizarea lor în spirit marxist. Astfel el nu rămîne la studiul pur al influențelor literare, limitîndu-sc doar la aspectul lor formal, ci caută să stabi- lească și cauzele lor mai profunde, condițiile lor social-istorice. Vianu concepe infuențelc literare ca tot atîtea alianțe ideologice,, active acolo unde împrejurările interne ale societății făceau necesare aceste „ali- anțe". Astfel Tudor Vianu substituie cauzele de receptare mai adinei influențelor externe. „Este evident — spune Vianu — că cezarismul lui Dantc este o manifestare a ghibelismului său, că preferința lui Petrarca pentru Scipio in Trionfi corespunde civismului său republi- can, că platonismul lui Marsilio Ficino este o față a acelei lupte anti- scolastice pe care o începuse Petrarca... In stadiul actual al cerce- tărilor noastre — continuă Vianu — devine necesar și posibil studiul influențelor antice in Renaștere, apoi in întreaga cultură modernă, din unghiul receptării lor, adică studierea acelor influențe ca eveni- mente ale lumii moderne, adînc întrețesute cu dezvoltarea ei, cu ten- dințele și curentele dc opinie care au străbătut-o“. „Simpla identifi- care de izvoare, alcătuirea de texte nu pot da rezultatele așteptate. Este necesară o înțelegere a influențelor în spiritul istoriei, ca o forță a prezentului” — afirmă cu tărie Tudor Vianu, și aceasta este un punct de vedere marxist pe ca^c-1 aduce creator știința românească prin acest strălucit reprezentant al ci. Mai departe, în concepția lui Tudor Vianu, cercetarea aiitor scrii- tori și fapte literare, in modul de a se înriuri reciproc, ilustrează uni- tatea valorilor progresiste ale omenirii șî contribuie la consolidarea acelui umanism, a acelei comprehensiuni reciproce dintre popoare și culturile lor, în care lumea de azi recunoaște una din marile nevoi morale. In sfîrșit, o altă tendință a cercetărilor comparatiste ale regreta- tului Tudor Vianu merge in direcția reconsiderărilor, a transpunerii marilor valori literare în actualitatea vieții socialiste. Un gînd — spune el într-un loc — care a inspirat studiile sale literare, mai ales pe acelea consacrate prezentării monografice a unor mari scriitori, a fost acel al valorificării moștenirii literare lăsată dc ci. „Marii scrii- tori nu sînt — după Tudar Vianu — „stele fixe", ci reputații în de- venire, și asigurarea transmisiunii lor nu este posibilă decît prin lu- crarea dc reconsiderare a lor, din unghiul propriu al fiecărui stadiu din dezvoltarea societății și al fiecărei epoci de cultură" (Studii de literatură universală și comparată, ed. Il-a, p. 6). O altă figură reprezentativă a literaturii comparate românești de azi este Liviu Rusu. Profesor de literatură comparată la Universi- tatea din Cluj, fost titular al catedrei de estetică și critică literară, Liviu Rusu este autorul unor cărți prestigioase ca Essai sur la ORIZONT ORIZONT 5 cr^ation artistigue (Paris, 1935), menționată și in Teoria literaturii de Rene Wellek și Austin Warren. Tn perioada de după Eliberare, Liviu Rusii a închinat o carte tragicilor greci, concepută în spirit comparatist, și a publicat recent un volum despre Eminescu și Scho- penhauer. într-un studiu al său pe care-l considerăm deosebit de im- portant, intitulat Principiul analogiilor in domeniul literaturii și artei comparate ilustrat prin raportul dintre Eschil și Reethoven, apărut în Revista de istorie și teorie literarii (nr. 1/1966), Liviu Rusii, după cum arată însuși titlul, extinde comparația asupra întregului dome- niu al artelor, lărgind astfel considerabil conceptul comparatismului. Deși tentativa o putem întîlni și aiurea, însă destul de rar, Liviu Rusit se înscrie în rîndurile deschizătorilor noștri de drumuri. După cum am avut prilejul să arătăm și pînă aci, merite cu totul deosebite revin, mai ales în direcția fundamentării sistematice și a organizării disciplinei noastre, profesorului AL Dima de la Uni- versitatea din București. Nu mai menționăm numeroasele sate studii de literatură universală și comparată, ci ne oprim asupra ultimului volum, Principii de literatură comparată, apărut recent la Editura pentru literatură, volum recenzat de altfel și în Revue de Litterature comparee dc la Paris, care ia în dezbatere o serie de probleme teo- retice privind justificarea și perspectivele științei noastre. Două sînt cu deosebire capitolele asupra cărora dorim să ne oprim. Unul se re- feră la utilitatea teoretică și practică a literaturii comparate și altul la obiectivele corn parati sinului român, despre care de altfel cartea aduce relatări ample. Utilitatea disciplinei se vădește, după opinia autorului, printre altele și prin „capacitatea de sinteză pe care o poate dezvolta literatura comparată datorită naturii ei proprii, domeniilor și metodelor ei. Depășind preocupările literaturii naționale, noua dis- ciplină — folosind materialele mai multor literaturi — posedă vir- tualitățile sintezelor de toi felul: sintezele privind temele și motivele, ideile și sentimentele, concepțiile, genurile și speciile, școlile și curen- tele literare deopotrivă, dar și vaste sectoare ale literaturii univer- sale, ca de exemplu, istoria literaturii europene. (...) Perspectiva ultimă va fi, desigur, o istoric a literaturii mondiale însăși. întreprin- dere care poate speria la prima vedere, dar care realizată printr-o multiplă colaborare internațională, desfășurată pe o durată mai lun- gă, ar putea duce, pină la urmă, la rezultate apreciabile*'. (Principii de literatură comparată, p. 231). In ce privește obiectivele comparatismului român. Al. Dima este preocupat și de anumite măsuri organizatorice. „E necesară — spune el — constituirea unui Comitet național de specialitate, eare urmează a fi afiliat Asociației internaționale de literatură comparată, întemeierea unei reviste care să reflecte activitatea cercetătorilor ro- mâni, organizarea mai departe a unor consfătuiri periodice între spe- cialiști spre a-și confrunta opiniile și a-și discuta rezultatele cerce- tării lor, în sfîrșit se dovedește utilă extinderea publicării, în volume, a studiilor comparatiste", (lic. cit., p. 234). Numărul celor care participă la această mișcare este destul dc mare. Nu vom menționa decît cîtcya: pe acela al lui fon Zamfirescu, autorul unei monumentale istorii universale a teatrului, de fapt. în primul rînd, o istorie a dramaturgiei mondiale, al lui Zoe Dumitrescu- ± Bușulenga, autoarea unui număr impresionant de studii, al Verei Călin, de asemeni autoarea mai multor lucrări demne de remarcat, dintre care ultima, Alegoria și esențele, reprezintă o carte de sinteze din cele mai interesante. Tustrei funcționează la Universitatea din București; primul este profesor la Institutul pedagogic și cele două din urmă sînt conferențiare la catedra de literatură universală și com- parată a Universității însăși. Deocamdată în afara învățâmîntuhii activează Ed^ar Papu, un autor de marc erudiție, ale cărui ultime cărți, Călătoriile Renașterii și noi structuri literare (1968) și cu deosebire Evoluția și formele ge- nului liric (1968) ni-l situează printre cei mai remarcabili cercetători literari, de o vastă cultură estetică și înzestrat cu o remarcabilă sensibilitate. La Universitatea din Timișoara literatura universală și compa- rată alcătuiește împreună cu teoria literaturii și folclor o catedră a cărei conducere o are autorul acestor rinduri. Cadrele dc la disciplina noastră participă atît la procesul de învățămînt cît și la munca de cer- cetare științifică, și trei din ci — cei mai vîrstnici — lectorii Clio Măncscu și Traian Liviu Birăcscu cu subsemnatul au luat parte activă la consfătuirile și reuniunile pe țară de pînă acum. Centrul comparatist timișorean — dacă nu e pretențios a se numi astfel — împărtășește mai ales următoarele principii caracteristice compara- tismului românesc: europocentrismul tranzitoriu, aplicarea marxistă a comparatismului formulată de Tudor Vianu și includerea factorului estetic in cercetările comparatiste. ORIZONT LUCIAN BURERIU IN FIECARE OM Registrul larg al vremii, in toți desfășurat, II afli-n do majorul de dominanta-albastră Care-n temei de cintec scnin-mindria noastră, O patrie-a gindirii pe turnuri a nălțat. Simt gustul Ubertățil pe buzele sărate, Cum nava cere valul cu fruntea-n fața mării. Sint cetățeanul cosmic și brațul meu străbate Chiar devansindu-mi firea, orbitele visării. Simt gustul ferm al vieții cum n-am sluțit nicicind Și-albastrele dorințe nasc fiii faptei, puri. Răpus nu-s de contrarii, nu obosesc de gînd Și-n zidul nepăsării zidesc adinei spărturi. Mi-e cititul dat pe viață, n-am la ce să renan* Și-s clopotul ce tace de-i necesar ori tună. Un viitor partinic sint cel care-l anunț Cu neclintirea aspră a ochilor, străbună. Registrul larg al vremii, în toți desfășurat, II afli-n fiecare, șoptit ori exclamat; Dar vom avea nevoie de toată clipa, vom Avea mereu nevoie de fiecare omI ILIE MADUȚA ÎMPLINIRE ORIZONT •buciumul îngropat in piatră, iată, a fost înviat: os pur, de aur, rădăcină-a furtunilor albe. In foișorul dorului aprindem trandafirii magnifici, de tunetul cailor albi prin cascadele dure și pinzele soarelui. Cu focul patriei ne răcorim frunțile, stngele, iar ochii luminează-n nesfirșiriie ploilor rodnice. Contribuția intelectualității bănățene la lupta antifascistă din România (1933-1944) ■ WILLIAM MARIN n '“'ine cercetează trecuta! zbuciumai al Banatului, diferitele faze ale luptei maselor populare pentru eliberarea lor națională ți socială, va constata că, în- totdeauna, în momentele cruciate s-au găsit, alături de ele sau chiar in fruntea lor, cărturari înflăcărați de idei gene- roase. Personalități ca VinCcnțiu Babeș, Bolyai Jânos, Valeriu Braniște, Corio- lan Brediceanu. Polit Desancici, loan Dragalina, Gottfried Feldinger. Kunfi Zsîgmond, Nicolaus Lenau, Constan- tin Diaconovici Lori, Aclam Miillcr- Guttenbrunn. Eftimie Murgu. Johann Nepomuk Prcyer, Pavel Rotariu, Schon- berger Mor, Dimitrie Țichtndeal, Pa- vel Vasicî evocă fiecare cite un moment dramatic sau chiar o întreabă perioadă din istoria unor mișcări gene- ral-democratice sau proletare, cile O fi- lă din cronica luptei pentru progres pe aceste meleaguri. Rolul politic, contri buția adusă la desfășurarea evenimen- telor de personalitățile mai susarnintite nu a fost de aceeași mărime dar fiecare dintre ele a năzuit să slujească intere- sele celor mulți și a militat pentru idei avansate pentru epoca respectivă. Intelectualii bănățeni au fost pre- zenți ți în rîndtffile mișcării antifasciste, conduse de clasa muncitoare in anii deceniului al iV-lea ți în prima jumă- tate a deceniului următor, o perioadă de aspră confruntare politică Intre for- țele progresiste și cele mai întunecate forțe generate de capitalismul monep-j- list — fasciștii. Venirea la putere a naziștilor tn Germania în ianuarie 1933, transfor- marea acestui stat Intr-o putere militară agresivă a stimulat dezvolta rea^ mișcă- ruor extremiste de dreapta din întreaga Europă, inclusiv cele din România. Dar 0 Lista de mai sus are desigur numai un caracter ilustrativ. Numele personalită- ților a Lut dispus In Ordine allabeUcâ. naziștii germani îți vor exercita influ- ența nu numai prin iluziile pe care le-a dat naștere experimentul loc politic și social, propagate de vastul aparat pro- pagandistic condus de iscusitul dema- gog dr. Gcebbels, Urmărind vaste pla- nuri expansioniste în centrul și răsăritul Europei, precum și în alte regiuni, ei vor căuta să subordoneze pentru scopu- rile lor politice proprii, organizațiile fas- ciste sau ultrareacționare din diferite țări, fie acordîndu-le sistematic subvenții, fie utilizînd metoda de cointeresare eco- nomică a unor cercuri influente din ță rile respective, mai ales prin intermediul relațiilor comerciale. Tn cazul României, naziștii au utili- zat ambele metode. In ce privește prim» metodă, într-o carte publicată la Paris, in anul 1936. de un grup de antihitle- riști germani se dezvăluia faptul că pină în acel moment fasciștii germani reuși- seră să pună sub controlul lor 19 ziare din România. Totodată, naziștii germani au stabilit strinse legături cu organiza- țiile politice de dreapta, aflate Sub con- ducerea lui A, C.Cuza, Alexandru Vaida. Octavian Goga, cu Garda de fier, pre- cum ți cu Partidul național socialist creat dc Ștefan Tătărescu, fratele pri- mului ministru liberal Gheorghe Tata- rescu. •) Tn ce privește a doua metodă, Ger- mania a căutat, începînd cu anul I983, să ocupe un loc tot mai important prin- tre partenerii comerciali ai României; in urma unui acord semnat la 23 martie I935 a fost sporit considerabil exportul de produse agricole și forestiere.*) An „Das braune Neta, wie Hitkrs Arcu- ten Im Auslande arbellen und din Kri«e Vurb«rcikn", Edltlons du Carrclwr, Paris. 1SM. p. 34. 242-243. >) A. Niri : „Istoricul anul tratat în- robitor (Tratatul economic romlno-jcrman din martie ISMl „Editura științifici", 8w. I965. p. 79. ORIZONT S de an crește exportul de petrol^ româ- nesc în Germania, ajungînd ca în 1937 această țară să devină cea mai marc importatoare a acestui produs. •) Ast- fel, urtele grupări ale burgheziei ți mo- șierimii române au devenit cointeresate în afacerile cu monopolurile germane, ceea ce va avea repercusiuni politice. Intre altele, hitlerișHi vor putea să-și consolideze „coloana a cincea" în Ro- mânia. Se contura lot mai evident pericolul includerii României în orbita celui de-al treilea Reich și transformarea sa intr-un stat vasal, ale cărui resurse economice urmau să fie acaparate de Germania nazistă în scopul realizării țelurilor sale expansioniste. In aceste împrejurări pentru intelec- tualii români lucizi a devenit clar faptul că întărirea curentelor extremiste dc dreapta, subvenționate de hitlerișli, pu- nea în mare primejdie nu numai liber- lațile și drepturile democratice cucerite de poporul nostru cu prețul multor sa- crificii ci șl însăși independența națio- nală a țării, Pe drept, remarca Tudor Bugnariu: „Orice încercare de a intro- duce fascismul in România este o crimă, o crimă contra României, contra po- porului român, contra culturii românești ți a bunului simț."1) Dezvăluind cu perspicacitate primejdiile pe care le im plică apropierea economică și politicii de Germania nazistă, cerută de fasciștii români, gazela timișoreană de stingă „Țăranul" scria : „Pentru avantajul mo- mentan economic ce s-ar putea avea de la Germania, ni se pregătește căiciiul prusac, al demnității noastre de oameni liberi — de popor pașnic și mindru“. s) Marea majoritate a poporului român se pronunța pentru continuarea politicii tradiționale de alianță cu statele membre ale Micii înțelegeri, cu Franța și Anglia, alături de care luptase și în primul răz- boi mondial, manifestînd neîncredere în politica Germaniei naziste. Străin dc exaltarea mistică și șovină a legionari- lor, poporul îți exprima sub diferite for- me dezaprobarea față de violențele aees- fora. Totodată, însă, în prima jumătate a deceniului al IV-lea largi cercuri so- cîal-politice manifestau o anumită sub- apreciere a pericolelor pe care le im- jdica prezența și activitatea intensă a organizațiilor extremiste de dreapta. Se ORIZOXT *) „Arcuș" din 28 martie 1187, S) Citai după Titu Ocoraescu: „Int.- lectualii antifasciști In publicistici romi ncască, Editura științificii, București. 196.'. p. 61. 6) ..Tiranul” din 2 iunie 193*. considera că dat fiind numurul redus al membrilor acestor organizații, ele nu pot constitui un pericol serios pentru viitorul țării. Esle meritul istoric al clasei munci- toare, faptul că ea a Înțeles necesitatea trecerii la o lupta activă împotriva pe- ricolului fascist. Luptele eroice ale cefe, riști lor și petroliștilor desfășurate sub conducerea Partidului Comunist Român in ianuarie—februarie 1933 au consti- tuit un adevărai semnal de alarmă, tras de muncitori imediat după venirea la putere a lui liftier în Germania. Ecoul acestei mari bătălii de clasă desfășu- rate de proletariatul român a fost deo- sebit de puternic in toate straturile so- ciale, inclusiv în sinul intelectualității. In anii de după £933, mulți intelectuali valoroși s-au apropiat de clasa munci- toare și partidul ei dc avangardă din- du-și seama că acesta constituie forța politică cea mai intransigentă în lupta împotriva fascismului, Șî în Banat, un număr însemnat de intelectuali s-au alăturat în. anii 1933— 1934 celui mai revoluționar partid, celei mai clarvăzătoare forțe de conducere și organizare a maselor pentru apărare a drepturilor și libertăților democratice, a independenței, patriei. Partidului Comu- nist Român. Ei au participat la redac- tarea unor gazele ilegale ale partidului ca „Scinteia Banatului*' (1933), „Bă- năti Szîkra." (1933), „Le a terrorral" (1933) sau legale ca „Univerzum" (mai lîrziu „Szelektor" 1932—1934), „A hol- nap" (1933)f), Numeroși intelectuali sprijineau activitatea organizației Aju- torul muncitoresc român care strîngea aiuloare jinlni deținuții politici comu- niști și a Iți luptători pentru progres social. Printre intelectualii care activau la Timișoara în acea vreme în rîndu- rile partidului sau in cadrul organiza- țiilor de masă conduse de ele. se gă- seau losif Ardeleana. Nicolae Cîmpeanu, Alexandru Elîas, Izsâk Lăszlo, Francîsc Szalzberger. Teodor Vlad. ’t Intelectualii care au intrat în acea vreme pe prima linie a frontului anti- fascist și anume printre înflăcărați! lup- tători ai partidului comunist, se bucurau de simpatia și sprijinul unor cercuri largi ale opiniei publice. Aceasta s-a putut constata și Cu prilejul procesului *) Colecția acestor publientii se (țaseșt.- la biblioteca Inslituiulirt d.- Mintii istorice - social polillce de pe Ifngă C.C. al P.CR. din Ihtcilresli. Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. II. dosar nr. 2814. f. S?4. dosar nr. 2818 f. *1 6J1. înscenai în septembrie 1931 unui număr de 55 acliviști și membri ai P.C.R. din Timișoara. Scontind să obțină compromiterea comuniștilor, autoritățile au hotărît să |ină procesul într-o sală cit mai marc și cu o publicitate deosebită. Tn acest scop .1 fost amenajată în mod special sala de gimnastică a Liceului Piarist și nu fost Invitați numeroși ziariști, in- clusiv corespondentii principalelor coti- diene din capitală. Timp de citeva săp- iămîrti procesul comuniștilor timișoreni a fost urmărit cu mare atenție in în- treaga țară, gazetele din București pu- blicau ample corespondențe din metro- , i>o!a Banatului. Dar speranțele reacțiunii nu s-au împlinit. Acuzații comuniști și- au apărat cu demnitate convingerile lor politice și a ti explicat limpede temeiu- rile luptei lor drepte, desfășurate în in- teresul celor mulțî. Ei au demascat cu curaj metodele inumane folosite de or- ganele de anchetă pentru a smulge declarații celor arestați. Unul dîntrf principalii acuzați, losif Ardeteanu, a dezvăluit în fața sutelor de oameni care asistati la proces, modul în care a fost schingiuit în ..camera morții" și a de- mascat cu vigoare pe renegatul Ri- chard Wurmbrand care devenise o unealtă fără scrupule a siguranței»). Apărarea acuzaților a fost asigurată de juriști cunoscuți. printre care dr, Stelian Nițulescu din București, dr. Adrian Brudariu. dr. Ernest Burger, Jcan lliohi și alții, Tn. favoarea acuza- ților comuniști au depus mulți martori, printre care și cunoscuți activiști sind - caii de diferite convingeri politice.>•} Sub presiunea opiniei publice Consiliul de război al Diviziei I. care judeca pro. ccsuk a trebuit să achite 34 din cei 55 leimți. Printre cei condamnați la fer mene mai îndelungate de detențiune au fost șî intelectualii comuniști losif Ar- deleanu și Alexandru Elias. Cu toate că o parte a comuniștilor implicați în proces au fost condamnați, modul de desfășurare a procesului a constituit o victorie moral-politică a Partidului Co- munist Român. In pofida faptului că siguranța smulgea mereu din rîndurile luptătorilor numeroase cadre prin arestările pe care *) „Dimineața" din 28. 29 septembrie. 3—11 octombrie 1934. i») Ibldem. vezi si Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. II. dosar nr. 2817, f. 9—21 si bro- șura „Apărarea PatriotieS contra terorii las- date. „Editura Comitetului r»g. Banat al Apărării Patriotice, Timișoara. IMS. Ic efectua, munca politică și Ideologică a P.CR. era desfășurată in continuare de cei rămași în libertate, la care se adăugau mereu noi aderenți. Intr-un raport al siguranței din I februarie 1905 se spune între altele: „Am con- statat insă că activitatea propagandis- tică prin tipărituri s-a intensificat per- rmment. semnalindu-se lansări de ma- nifeste și broșuri revoluționare, fapt raportat de repetate ori de noi la timp, iar munca de organizare fa comuniști- lor — n. n.). se duce actualmente in- tr-un ritm viu, ajutată șî de emisarii (instructorii regionali de nartid — n.n.) sosiți rit curînd în localitate pen- tru ciștigarea elementelor din întreprin- derile principale," '*) Robii însemnat pe care l-a avut Par ticlui Comunist Român în conducerea unor mari Iunie muncitorești, cum au fost greva generală a minerilor dm Anina februarie 19351. grevele munci- torilor de la fabrica dc ciorapi „Stan- dard" din Timișoara (tehruarle-mab •*Wi, a muncitorilor lexlllișli arădem de la uzinele f. T. A. rfebnnric-anrilic 10361 si n muncitorilor de 1a fabrica de vagoane „Astea” din Arad (iulie- august 19361 an scos în evidentă roa- dele activității golîlkc șl Ideologi^ d*s făsurate cu particinarea unorî valomși intelectuali comuniști, deseori ei fiind autorii manifestelor ileoile și redactorii publicațiilor ncriodîco aflate stih îndru- marea partidului. Un număr însemnat de intelectual' cu vederi nrogresislc au activat în acești ani în cadru! redacțiilor unor publicații periodice cu orientare gene- rală democratiră șî antifascistă. aflate sub îndrumarea sau influența Partidului Comunist Român sau a Partidului So- cia l-Democrat. Astfel, un grup de intelectuali cu vederi dc stingă in frunte cu Ion Stoia- Udrea a redactat in anii 1902-1937 săptămînalul. Far apoi revista „Vrerea”. Această publicație care avea strînse le- gături cu socialistul de stingă Traian Novac, vechi militant a! mișcării mun- citorești bănățene, a combătut cu vi- goare curentele extremiste dc dreapta și a demascat cu curaj primejdia pe care o constituia hitlerismui pentru tara noastră. Printre colaboratorii pu- blicației găsim între alții și pe Virgil Birou, Catul Bogdan, Franyd Zoltăn, Romulus Ladea, fosîf N, Mdliusz. Iu- ORIZONT IÎ) Arhiva C.C. al P.C.R, fond nr. II, dinar nr. 2819. f. 224. S tius Podlipny, I. Servatius, Radu Urlă- jian ti Chiar și după ce autoritățile au suprimat revista, gruparea „Vrerea" și-a continuat activitatea, cditînd o serie de_ lucrări progresiste, unele dintre ele chiar în timpul războiului.1*) Multi dintre colabora lorii publicației nu deve- nit mai tîrziu membrii ai P.C.R, Un alt grup de intelectuali progre- siști cu vederi antihitleriste s-a concen- trat în Jurul revistei ..Țărănismul bănă- țean". editată la Timișoara în anii 1936—1 937 sub conducerea Juristului dr. Gheorghe Ciorman. Fiu de țărani săraci din Vărădia (iudet'il Caraș-Stverin) ”) tînărul Ju- rist dr. Gheorghe Corman, stabflindu-se la Timișoara, a început să se apropie de muncitorii comuniști de la Atelierele C.F.R. ca Tnan Jurjar. Constantin Geor- gescit și alții. S"b influența acestor muncitori înaintați, dr. Ciorman a sta- bilit în 1935 legături organizate cu Par- tld«l Comunist Român. Totodată el activa ru aprobarea P.C.R. și în cadrul Partidului National Țărănesc, fiind unu din conducătoriI aripei de stingă a acestui partid din Banat **). în cadrul revistei ..Țărănismul bă năterm", dr. Ciorman și colaboratorii sSl au propagat Ideea necesității alian- ței dintre clasa muncitoare $1 țărăni- me”), necesitatea unirii tuturor forțelor democratice împotriva fascismului, ••) au popularizat realizările primului stat socialist din lume'*). s-n sprijinit or- ganizarea studențimii democratice în lupta ei împotriva clementelor fascis la) O nmră serie a revistei „Vrerea" a fost edltntS tn anii 1915—47. 14) în tain de n||4S cartea . Marsrlnale In istoria biuSteanS" editată de Inn S1 tld-e.-, «ven -n e^rarUr net nn! IbiIlerlst In UM2 a apărut In editura ..Vrerea" earti-u ,.tl meii MnMmr Io care au vJhnt lumina iiparuhrl numeroase norrll Inspirate din viata clasei muncitoare din B.anal n-ermn s| 131- mSciri din n-era nopților nrotrreslțl! nm-- rlc.ini Walt Whitman. I anRsIon Hupes, Ctait. de MeK»v etc. 15) Toi din Oaraș este oriRtnar ți l Ghcorche Ciorman șt Tn lucrarea sa l-ore H tled : ..Haeatiit 1n viitorul stat fdrjne e" Si edliatS Ia Timlh6 Arpăd **), Izsăk LăszIA, l.âzâr |os:f, Kubâo Fndre, Szî mnnis Hcnrik, Balogh Edgăr. Nagy Istvăn. dr. Dfznnî Viktor, Dimăny Istvăn, Un roi activ în lupto antifascistă nu avui și publicațiile periodice de 'tînga în limba germană „Dus Freie Wort" (193$—1933) din Reșița și „Nene Zei- tung" (1933-1940) din Timișoara. „Das Freie Wort". redactată de so- cialiștii de ștînga Georg Hromadkn și *)) IMdem. din I mat im6 81) ..5 p-ai ujsde" din fi febr. 25 ap'llie, IC seni. 1939 *.n. «) Idem, din 21 hbr. 1939. s.«, ») TNdrm. din 6 febr.. 25 acriile 1'09ț..n W) Ibldetn, din 10 Ianuarie. 6 febr., 7 rn.iTll- 1989 ț a. *5) în 1943 a fnsf rwnortt Ta noUțla dh> Arad fn cursul sehlnKlnlrlIor la care " fost supus, Szabș Arpâd redactase In tlmnn! rilz bolvtui o ptiblirnltc pcrlodfcâ It-KalS anll- tascistș (Arhiva C.€ ni P.C.R, fond nr 11 dosar nr. 2821. f. 212, 143—445. dosar nr, 2848. I. 75). Mareei Flsche', 3 luat poziție în fa- voarea înfăptuirii Frontului unic mun- citoresc *), a demascat cti vigoare hit- lerîsmul care tocmai în acea vreme a ajuns Ia putere în Germania*). Cotidianul proletar timișorean .,Neiie Zeitung" a continuat cu multă energic lupta antihitleriste, dcmascînd fără cru- țare atît fărădelegile naziștilor din Ger- mania hitleristă cit si activitatea fasciș- tilor germani din România.”) Datorită noziției sale ferme antifas- ciste șl a influenței exercitate dc ea în multe centre industriale din Ba nat (mai ales la Timișoara, Reșița. Anina. Lugoj, Caransebeș, Nădrag. Bocșa ele.) gazeta „Nene Zeitunc" a trezit ura naziștilor dîn România. Redactorii gazetei Anton Kf«zter șî Adolf Schwariz nrlmeiu seri- mri de amenințare, iar cititorii ei erau îndemnați prin manifeste șl diverse forme ale presiunii morale să nu mal smirne publicația ”). Dar redactorii și cititorii gazetei nu s-au lăsat intimidați; ei și-nu continuat munca nînî în. mo- mentul Interzicerii publicației de catrei autoritățile fasciste în octombrie t94î\ in urma insistentelor consulatului ger- man din Timișoara **). Printre colabo- ratorii gazetei întîlnim ne L^thar Ră dăceanu. Georc Hromadka. Ferdinand «Hnsch. Rnhert Grabovskv, RsefPuvak loara Rido și altii. O altă categorie de intelectuali, nu bliciști burghezi lucizi, unii membri ai unor partide burgbezo-democratire. altii fără de partid, deși mi s-au ridicat la înțelegerea deplină a pericolului fascist și nici la o conștiință consecvent anti- Iiitlcrîstă. au înțeles totuși într o anu- mită măsură pericolul pe care-1 repre- zintă pentru România politica expan- sionistă a Germaniei naziste. Și-mj dat seama de asemenea într-o anumită măsură și de caracterul nociv at îde« Ingiei fasciste, propagate de organiza tifle extremiste de dreapta din tară nrecum și de pericolul pe care I prezintă intensificarea activității tor nenlru liber tățlle cetățenilor. Alungind la aceste concluzii ei le vor împărtăși și Citito s«} ,,D.1S Frele Wort" ,tln ? Ianuarie UB3. •’1 ..Ras Frcle Wort" din 25 kbr. 4 sl II marile 1583, î»> Gazda ..Neur Zeilune" a dezvăluit cititorilor foc.1 fn anul l”® crimele l„- HorStoare care se comiteau la lagărele de cuneenlrare naziste din Dartsii I.ictitenhUrc, Sachsenbiirff șt altele (26-SO Iunie. 1. 2, II Iulie I. 9 augii'l 19831 7*1 ..Nene Xellunjt" din 16 decembrie |ȘM Î8 febr. UBS, ÎS martie șl 17 mai 1936 X» Ultimul numBr >1 cazelel .Neue Zeltung" a eplnit 1o 9 oet. 19W. rilor lor. contribuind astfel la Întărirea oj stării de srdrît antihitleriste și antifas- ciste a unor categorii sociale. Printre publicațiile periodice bănă- tene care au luat atitudine împotriva politicii expansioniste agresive a Germa- niei naziste și contra ideologiei și acti- vității organizațiilor extremiste de dreap- ta de ne poziții burehezo-democratice. not fi c:tale gazetele; -Țăranul” (1933—1934). .Tara" (1983—1934).„În- frățirea" (1933—1938). ..Observatorul" (1934—1336). .Temesvarer Zeltung" (1 «2—1949). ..Uf Szazad" (1934). „Ba- nator Bote” (1933 --194O) și altele. într-n vreme cînd gazetarii rescifo- nari profascist! atacau cu violență demn, cralia, umanismul șl nrooagau ura în- tre ponoare si naționalități, antisemitis- mul, scriitori si publicist! democrat ca Gheorghe L Demian, Simion Dreșer, Markovlci Rodion, Endre Kăroiv. Radu UriăManu anărau cauza dreantă a fr*- ttoi dintre nonnrul român *i naționalită- țile conlocuitoare, drepturile si libertă- țile cel Stenilor. Tp timn ce roaetiunea atoca eu furie străduitele lui NVohe Tifulescu de a alunge la o tntele'zerp trainică cu Uniunea Sovietică, tortele demo- cratice îsi exorimau snriiinul holărît pentru această politică menită să slu- țească interesele oatrie* ri ale năcîi sî securității în Europa. Tnfrin^lnd rezis- tenta reacționarilor obtuzi, tortele de- mocmtlce din Timișoara pn oMînut în mai 1936 alegerea lui X’icdae Tîtoto'ru ca cetățean de onoare al municipiului Timișoara”). Răspunzînd unei telegra- me primite cu acest prilei, N. Titulescu scria: „Primesc aici vestea dv. că am fost proclamat cetățean de onoare al municipiului Timișoara și mă umple dc .nîndrie și recunoștință, Sînt mîndrti să știu cS bănățenii mă socotesc suflet din sufletul lor, Sînt recunoscător pentru noul imbold 1a muncă în serviciul țării pe care gestul dv. îl constituie pentru mine. Vă cxnrim mulțumirile mele cele mai călduroase și asigurarea că voi face iotul ce depinde de mine la înălțimea marei cinste ce-mi faceți, Urez munici- piului Timișoara și întregului Banat prosperitate prin muncă rodnică și pace" w). ORIZONT *i) . Renașterea" din 25 mal 1936, «I Ibldem. X Tot în 1936 s-a dezvelit la Timișoara ?i bustul lui I. G, Duca, primul-minisfru ctovenit victimâ a banditismului politic legionar.3*) Aceste manifestări expri- mau atașamentul majorității cetățenilor din Timișoara pentru cauza democrației apărată de acești doi bărbați de stat cunoscuți ?i pentru vederile lor anti- hitleriste. Cind în vara anului 1906 s-a produs rebeliunea fasciștilor împotriva Republi- cii Spaniole, mai mulți intelectuali antihitlerist! bănățeni răspunzînd che- mării P.C.R. au plecat împreună cu un grup de muncitori să apere cu arma în mînă cauza democrației împotriva re- belilor sprijiniți de Hitler ți de Musso- liniM). Plecarea acestui grup a fost sprijinită, printre alții și de către dr. Gheorghe Ciorman care a procurat sete- !e necesare plecării în străinătateM). Intelectualii democrați bănățeni au particinat de asemenea și la lucrările congresului mondial al păcii ținut în 1036 1a Bruxelles. Din comitelui pro vizoriu pentru pace din România car se constituise în iulie 1936 făceau partt și intelectualii bănățeni, nrintre care ș cunoscutul militant și publicist socialis ton Clopoțel**!. Printre bănățenii car au participat la congresul de la Bru xelles au fost sî dr. Gheorghe Ciorman si dr- Ștefan Grigorovicî, După reîn- toarcerea lor în tară, ci au ținut confe- rințe în fața oamenilor muncii din Ti- mișoara și Arad rehtînd pe larg hotă rtrîlț adoptate. Organizarea acestor con ferinte s-a desfășurat sub îndrumarea ■ P.C.R»’). Tn anii următori, intelectualii <'emo erați au continuat să ia poziție îmoo triva fascismului, deși puterea șî influ- enta Germaniei hitlcriste Iși arunca tot maî mult umbra ei asupra întregului continent. Printre cărțile Cu orientare antihitleriste publicate în 1939 poate fi menționată cea intitulată „Ouo vad îs Etirooa semnată de publicistul bur gh^zo democrat Vilelor Orîch**). Auto ORIZONT M) .Renașterea" din 24 decembrie- tSW M) Arhiva Om>tetu1u[ munieina! Timi- șoara nl PC.R.. fond sectorul târnele iie par- lid. dosar nr. ÎI.SS3. f. 54 sl 6? »l broșura ..Api-are» natriollcâ Contra ternarei Fasciste* S-a plstrdl un raport de aetlvitale a «realul colectiv din anul t9« (luna Iulie) In Arhiva C.C al P.C.R.. fond nr. II. do- sar nr. 2616, I. 59. «) Arhiva C.C. at P.C.R.. fond nr. II. dosar, nr, 2643, I. 231, dosar nr. 2846 I. 123—15, dsoar nr. 286, f. 1. J. 7. 10—13. 17. 20, 31. 37. 43-41, 63. 70 ți vezi șl bro- sur# .. Anilran-a patriotici contra ternarei fasciste’' Timișoara. 19(5. o 136. 140 141. 4') Arhiva C.C. al P.C.R., fund nr. 72, dosar nr. 286, f. 79 $1, dosar nr. 33. 568. f. W. vezi ți ,J.uptji patrioticii’' din 25 de- cembrie 1941 sl 25 Iunie 1945. tice din învățămînlul mediu și supe- £ rior. scriitori. funcționari. Atembrii aces- tei organizații au participat și la redac- tarea presei ilegale antifasciste. Comi- tetul bănățean al Uniunii Patrioților avea înainte de 23 august 194-4 urmă- toarea componență : dr. Valeriu Novacu (pe atunci șef de lucrări la Facultatea de științe), dr. Coriolan Drăgulescu (pe atunci .șef de lucrări la Facultatea de științe), dr. Gheorghe Ciorman (jurist), Grlgore Popa (pe atunci asistent la Fa- cultatea de științe). Leonida Tamaș (pe atunci funcționar4’), Al Suri dc muncitori, intelectualii an- tifasciei eonsllltiiM unde au fost reprezentate pe 1tnz5 P.C.R., ți o serie dc nrUanizatU pat-lotiec antifascist# ea Uniunea P.itrtoțllor. Anîrarca PatrioltcJ, MAROSZ. Comitetul Antifascist Slav sl alte- le (t-nțitAtcM-nt bînfltean" din 24 august 19161. M) Arhiva C.C. nl P.C R . dosarele nr. 2458 ți 4670 (din fondul nr. II). ORIZONT GEORGE DRUMUR MOȘTENIRE 'Palmele calde, clndva, ale bunicului au devenit clmpiei pergament și scrisoare, pentru cele dinții semințe aruncate In țarina bintuită de ploi și-nnoptare. Curind veniră și prietenele sale, cioclrliile, adunlndu-i glndurilc-n amfore mici de lumină, să le urce, in descîntccele pătimașei zile, spre surdinele azurului invelite-n aură senină. Cu el vorbeau, cu-o uimitoare simplitate ilorilc și grlnele, f întinde Iși destâinuiau răcoarea numai lui; privirile-i adulmecau cînd răsărituri, cînd apusuri, curglnd încet prin salclmii tineri de pe grui. De la el am moștenit cinstirea plinii, și pulsul delicat ai țârii Intli cu el am auzit halind In ritmul sutelor de mii de inimi ale strămoșilor, topite-n brazda care le-a-ncălzil. Aproape doar, dc aromata liniște, cimpia, cînd creștetu-i de spice-n lapte e Impovdrat, degete subțiri de ceață le mîngîie ușoare: e sulletui bunicului, desprins din stemele pămintului veghind copilăria griului — nu4 fie somnul transpirat. NECLINTITA LINIȘTE A LUCRURILOR cX p caia mea o nec/in/iM liniște a lucrurilor, profundă ca reflexele iintinii din havuz, îngroașă sunetele orelor cu platoșe albastre sullind ușor cuvintele spre-un nevăzut auz. ORIZONT Simt navele ei limpezi născindu-sc, pierind, sub greutatea luminii agățată de vlsle, de prore. Atunci pornește vîntul meu cel bun să mute stelele, adunindu-mi visele din îndepărtate aurore. Atunci devin eu însumi: furtună, val și fluviu duclnd pe umerii mei munți ne-atinși, păduri; sînt neasemuit de bun și dur cînd mă deslănțui. înlătur timpul, Înălțimi, (listările. Trecind prin strimte guri deasupra ploilor in luciul marilor zăpezi, cu ddnlui fericit, cu dănlui. VERTICALELE ZILE! ^obor pe verticalele abrubtc ale zilei cu brațele-ncărcate de liniști și de ape, să ic dărui orașului învelit în /unfnginea orelor de noapte, aburindu-i pe pleoape. Pașii mei se desprind lent de pietre și clipe, ca ai înotătorilor subacvatici in plutire lină, să nu abată visele copiilor, suind văzduhuri, cu frunțile transpirate dc goană șl lumină. Schimb așternutul florilor suflîndu-le cenușa tristeții, răsfirată-n pulberi și rugină dc ardezii arzind pripit ca brazii din întinsele păduri sub arși/a ne-ndurătoare a amiezii. Cind respirațiile nopții clatină coloanele de fum, gînduriie se limpezesc, crescind în dimensiuni uriașe. Din geometria mișcătoarelor arhitecturi se nasc idei, iuminînd proiilurîle viitoarelor orașe. VOLBURA POIANA-NASTURAS GALAXIA c^râirn iu galaxia țării noastre Cu doinele, cu apele văpăi, Cu strălucirea coborî tă-n văi Ce-o dă năframa zărilor albastre. E galaxia lanurilor toate Cu spicele covoare în mișcare, Pămint ttl ciută imn de înălțare fn dimineața roadelor bogate. E luna galaxiei pe păduri. Mai jos de ramuri luna dă lumină Izvoarelor cu tremurare lină Șl-a prindem luncă focuri de răsuri, E galaxia roșie de steaguri. Slăvim iu steaguri visuri de eroi, Noi le avem in mina caldă, noi, Cînd peste timpuri te purtăm șiraguri. ORIZONT IOV MAXIM; „Frumusețe amară" *) ORIZONT ^l.duri de cele două volume dc poezii. Interferențe si însemnări pe scut, cît yî de activitatea eseistică desfășurată în ultimii ani, recentul volum de nuvele Fru- musețe amară ne iscă interesul mai ales prin modalitățile de constituire artistică a cunoștinței sensitîve despre tucruri și caractere, adică prin felul în care este captata șî rezolvată prin imagine ambiguitatea realului. Lectura volumului pune deci o seamă de întrebări cu privire la problematica raportului între conștiință, scop si tendință. Pentru elucidarea ei. interesante indicii se găsesc in Logica și Estetica lui Hegel. După Hegel, realitatea este unitatea esenței și a ființei. Axioma aceasta a fost subliniată Cu interes și de Lenin în Caiete filozofice, iar în continuare, .și cea- laltă axiomă hegeliană : ..Existența încă nu este realitate". Aceasta, fiindcă exis- tența este nemijlocită. Realitatea este ființă și existență în sine; ea este mai presus decit ființa și existența. Deci, dacă studiem în creația artistică, raportul intre liber- tate și subiectivitate, conștiință, scop și tendință, trebuie să pornim totdeauna de la problema ambiguității realului. Să comparăm începuturile nuvelelor: „Mașina opri brusc în fața casei._ Așn oprise parcă și-n ziua în care-o cunoscuse, dar în cîndurite lui Icnită Vinătoru ziua aceea nu mai avea loc sau avea unul atit dc întunecat, incit îi tulbura orice aducere aminte. Sări din mașină șl intră grăbit. Bătrîna era, fără îndoială, după cumpărături și putea să se pregătească nestingherii de plecare" (Modelat, p. 7)- ..Ploua mărunt. Bătrînul se opri brusc în fala porții învăhiită-n întuneric mai trist încă. Privi printre ulucile strîmbe și rupte Grădina pustie era dezolantă in acea înserare tomnatică, La o fereastră licărea o lumină slabă, ca de la o lampă cu petrol așezată-ntr-un colț" (Retrospectivă. p. 70), ..Bătrînul îngăîmă cîteva cuvinte neînțelese de nimeni, nici de el chiar. Era nemulțumii, dar ajutorul lui. venit doar de vreo zece zile, necunoscîndu-l, n-avea dc tinde ști". (Copacul, p. 64). „în gra- dina de vară de la o întretăiere a marilor bulevarde, era multă forfotă în acel cald început de toamnă bucureșteană. -Scaunele aproape în întregime ocupate de o lume pestriță. Totuși Ion Gavra și-l găsi cu ușurință pc-al său la masa ascunsă după un boschet. Nu apucă bine să se așeze și-l văzu pe Aurel Mucenicii, căutînd și el. obosit, un loc. Se ridică, fâcîndu-i semn. Surprins prietenul său opri o dină, apoi veni repede la el" (Frumusețe amară, p, 78), ..Ezit să vă scriu, dar in des- cumpănirea în care mă aflu trebuie să îndrăznesc totuși, sperînd să ating odată, cît de tîrziu, țărmul pierdut" (Măscăriciul, p, 157). „Emanoil Graur se așeză la masa de scris. Era ora cînd trebuia să înceapă. Foile î! așteptau imaculate 1a mijlocul biroului încărcat de cărți. Sus, în stingă lor, călimara plată, în dreapta cele peste zece tocuri, dc diferite culori, cu penițe Aluminiu noi, așteptau și ele să le vină rîndul" (CumpăncC p. 188), Observăm că de fiecare dată, paragrafele introductive înfățișează un crîmpei de realitate statornică și generală, dimpreună •) Bditur* pentru literatura. București, 1919. cu reacția personajului principal. Punctul r cind am intrat în pădurea de pini, îl ascunde: „Prietene, vine o vreme cînd nu-ți mai place să-ți imprăștii aminti- rile"... Și atunci, mă întreb, cum ți-aș mai putea explica?... Uite Prietene, e ca și cum aș purta în mine o mare bucurie, ca un vas, ca o cupă, ca asta din fața dumîiale... dacă o datini, mă înțelegi, dacă o datini, Prietenul: Înțeleg, Ospătarul bătrîn : E ceea Ce mi-a mai rămas dinir-un serviciu complet pentru douăsprezece persoane. Și dacă... Prietenul: Înțelegi Dar vezi dumneata, cristalul se sparge și singur" (p, 68), In comportimentui acest trecut este înregistrat pe o bandă de magnetofon aruncată pe fereastră; „Cred că m-am hotărî/, (țipă). Uite ce am să fac/ (se ridică, deschide geamul, zvîrle banda. Imediat țăcănit puternic de roți). Tînărul: (care îl privise tot timpul încordat și care acum se destinde): Ați procedat foarte bine. Îmi era frică să nu oă răsguldlți, dar ați făcut exact ceea ce mă așteptam de la dumneata (gest moale), ați zoîrlit-o pe fereastră. Bărbatul: Crezi că am procedat bine ? Tînăru]; Dacă omiten semnificațiile ma- jore ale gestului,,. Știți, sînt la modă semnificațiileSini oare dar?... Revin: un neinițiat în logica dumneavoastră afectivă ar putea interpreta gestul ca atare* abandon. renunț, lipsă de loialitate în prietenie, etcetera, ceea ce, nu-i așa ? e fals — din fericire. Și cred că nu greșesc cînd afirm că banda aceea de magnetofon reprezenta (pedant) exprimarea materială a memoriei dumneavoastră afective" (P 144). In general piesele ce alcătuiesc volumul se mențin la o intensitate drama- tică maximă, cu puține slăbiri ale tensiunii așa cum se întîmpjă în O seară ratata sau După zidul cu glicine. Ele demonstrează nu numai o bună cunoaștere a lite- raturii dramatice contemporane în special a teatrului furiei ți violenței din care autorul a preluat motive și modalități asimllîndu-le totuși, dar și o stăpînire aproape perfectă a mijloacelor dramatice, ca să nu mai vorbim de fermitatea frazei, ca- racteristică de altfel și în volumul de debut fierbintele omt cu nisip, poate uneori contorsionările și limbajul prea concentrat, obscur aproapt facilitează alunecarea către ambiguitate, o ambiguitate potrivită insă personajelor frămintale pînă la disperare, atitudinilor radicale și trăirilor intense. Contradicțiile proprii omului con- temporan, nu pot fi rezolvate linear și dacă atitudinile îi sînt controversate șE semnificația limbajului rămine deschisă unor multiple interpretări. Pericolul este Insă osetantația cu care ele ni se comunică ea de pildă în O dimineață de pri- măvară cu piroși fierbinți, litiu de altfel, după părerea noastră nesemnificativ, O înclinare către senzațional este vădita și în Cofetăria cu transperante de clorofilă. Sînt unele ușoare alunecări care la un control mai sever din partea autorului ar putea fi, în viitor, eliminate. Vigoarea acțiunii și vigoarea limbajului sînt pe alo- curi subțiate după cum uncie vulgarități sînt prea îngroșate ca de pildă acelea debitate de Femeia de serviri din cînd am intrat în pădurea de pini, una din schițele, altfel, cele mai rotunde ale volumului. Toate acestea sînt inerente înce- putului. Ceea ce reținem este puterea de desfășurare dramatică a unor tensiuni inte- rioare, ciocnirea unor contradicții nu numai dintre personaje și structuri opuse ci, ceea ce e un merit în plus, în sinul aceleiași conștiințe măcinate de tendințe con- trarii. Personajul Amalia din LbmiTicdții de primăvară este tipic în această privință ea și Elpida din Cofetăria cu transperante de clorofilă. Personajele feminine își con- turează în special profilul temperamental cu mai multă pregnan-ă, poate și dato- rită unei vitalități este in general o caracteristică a eroilor acestui volum dar S și a celui, de nuvele, ca l*a precedat. Piesele într-un act ale lui ion Dumitru Teodorescu se înscriu printre reușitele genului, meritind să fie urmările pe viu. în acest ca? calitățile ar putea fi reliefate iar ușoarele lor slăbiciuni eliminate de un regizor priceput și de actori ce ar putea desfășura un joc sobru inlcrprctînd personaje pline de valențe interioare, IOSIF MIRESCU MARCEL TURCU : „Farfuria sălbatică" *) jartea aceasta de debut a lui Mareei Turcu e una cu obsesii și, oarecum, paradoxala. Obsesia obsesiilor poetului nostru pare a fi sinceritatea (Fața e „sincer aburită"1 copacii sâni „goi și sinceri", aerul are părți „sincere", apele sunt și ele „sincere", „nici măcar nu ești sincer", „că-t loc destul pentru sinceritate in noi", un craniu e „cinstii", „iotul e o sinceritate in mișcare" și așa mai departe, Jn turul sincerității" put\ndu-se ..galopa" și gatopîndu-se, de altminteri efectio...) Para- doxul sincerității acesteia e că se realizează prin măști... sincere ț O mască sinceră este o mască întru Mul conștientă de faptul că e mască. Marcel Turcu e, cu since- ritate, un autor de măști. Că apelează, uneori la niște măști gata-făcute, In măștile altora (să zicem la ale lui Nituita Stănescu) la douâ-tret măști la modă, în sfirșit, este adevărat, după cum nu e mai puțin adevărat că. alteori, poetului îi place să se admire în posturi avantajoase, Compunîndu-și fie o față, fie un profil de scriitor. Ca Velasquez, în ale lui Menine, scriitorul acesta se înfățișează pe sine scriind, de obicei spre seară, noaptea, cu fereastra deschisă, la masa de lucru. Nu s-ar putea spune că modelul autoportretelor acestora nu e flatat.., Masca este, acum, nobilă, chiar onorabilă, dar neconoingătoare (artisticește) și banală; „Adevăratele brațe altele, acelea-mî f Pornesc subțiri, din umăr, sfîrșindu-se / In niște prelungiri nedeslușite, elastice / Care m-afirtă — de minune — să-mpletesc apele / Șr sini pornite să le-mpletesc mereu / Să fac din ape f 0 plasă — pe cinste — cum se cuvine. / Pentru ca să-mi scape toți peștii / Pe care nu i-am prins niciodată, se știe — / Căci brațele, ca niște litere, din umeri, s-au ! Scurs nemijlocit pe hîrtie.. (PSEUDOPESCARUL). Paradoxală, oricum, și banalitatea asta ca Și poncifele Și. uneori, familiaritățile 4 la Marin Sorestu („De mult e soarele sus: nu-i nimic I Putea fi mai sus; și așa / Soarele ăsta suie cît / $i cînd orea.. " (TREBUINȚA DE GEMENI), Ia un poet obsedat — altă obsesie — de originalitate! Ceea ce păru, de altminteri — în cele șase-șapte stagiuni de cenaclu timișorean în care s-a produs poetul nostru, interprefindu-și poeziile într-o manieră, pentru ORIZONT •) Editura tineretului, 1969. “ unii, stranie, punctîndu-și ea aplomb conjuncțiile și prepozițiile — surrealismul lui Marcel Turcu, nu era decit fuga acestuia de banalitate, plăcerea de a epata, obsesia originalității. Nu-i vorba de nici un proces de intenție. Funciarmente, Marcel Turcu este un egocentric, aproape un „sfint trup și hrană sie-și", ra Nastrafin Dogea la Isarlîk, iar un poem superb, precum acela al cărui titlu — insolit, ei dat — rea- pare pe coperta cărții îl reprezintă mult mai bine. în furia oirginîtăfii lui sălbatice, decit orice autoportret de circumstanța, poză de împrumut, postură consesinu: „...Tn întuneric. / Echilibrat și elastic. / în volute lungi și deschise ! Elipse gra- țios punctate, / In largi potire ți înalte, j O farfurie, treptat, dă conturul / unui gri desâoîrșit și alb. // E farfuria nărăvașă, sălbatică, f Din care nu poate -sd nrănrncc nictofaM nimeni / Cdeî în ruperi, zuîcniri nemaivăzute / După ce e servită masa, / ctau/ntecîmî aburul ca pe o arie, f Și trupul ar tot tinji să se culce, atunci / Far- furia buclucașă, sălbatica, / Se ridică frumos, face tumbe. / Irită prea tare aerul și-mi rîde / Reflex, de acolo, de sus / Cu dantura-i strălucitoare și curbă... H Far- furia acum nu-mi dă pace: / După ce-am sfirșit masa șt mă simt bine / Ea-și suie ironic spirala, / Descriind pronunțat un gît alb și superb / E pe semne, al spiritului, căci / Spiritul meu e un saltimbanc anonim f Ce mă batfocorește-n văzul lumii t" Acesta, îmi place să cred, este, sau a fost și poate are să fie — „pure vase d’aucun breuoage" și zice Maltarme — poetul nostru... Are. un sens toi acest ,/oman psihologic" ? Da, in măsura în care poezia lui Marcel Turcu ascunde, realmente, o dramă. Ce-i drept, o dramă.,. literară, dar autentică, dar sinceră, abia acum sinceră și chiar adevărată; aceea a comunicării. Are să se zică nimic nou în toate astea I Firește, nimic nou. Sînt poeți Care din comunicarea asia fac însă Jema" poeziei lor, așa cum alții. Lucian Blaga să zicem, din tăcere, ori din cuvinte și (Nichita Stănescu) din necuvinte... Nu este cazul lui Marcel Turcit. Nu „drama comunicării" este motioul poeziei lui. E însăși motiva rea acestei poezii, mobilul ei ascuns, neliniștea care o bîntuie, aerul pe care-l respiră. Poetul care vorbește ca el și trebuie să vorbească aja acest patetic solitar, poate orgolios; lo. Marcel Turcii, are în permanență nostalgia noastră, sc orea solidar cu noi, Cu limbajul nostru. E drama tuturor poeților. Sigur că dai Pe ce temeiuri. însă, (din teamă de singu- rătate, din mimetism, din... calcul!) ajunge Marcel Turcu uneori, și nu fără eforturi, să ne vorbească limbajul, nu știu... Nu este vorba de o invitație la her- metism ori la absconzitatea gratuită. Ca pasărea, poetul pe limba lui piere, nu fără speranța de-a fi înțeles, astăzi sau mîine, și tocmai aceasta continuă maree, dinspre el înspre noi, înspre el dinspre noi, e sensul poeziei, rostul, adică și direc- ția et... Stare de permanent dezechilibru, In h'psa căreia nici o comunicare, nici un comerț, abia acum, nu mai este cu putință — căci nimeni nu simte nevoia să facă schimb de obiecte identice — și care stare încetează în zone/e unui limbaj cu fotul comun... ti mai rămine podului acestuia, foarte dăruit, sâ se regăsească, după ce, din cînd în cînd, în poeziile debutului editorial, sa pierdut pe sine. ȘERBAN FOARȚĂ ORIZOM BARIERA DE FUM I irul se concentra dur și continuu asupra lor, ca un ciocan crîn- cen, izbind fără întrerupere. Se aruncau asupra șanțurilor tot felul dc proiectile, surpîndu-le. Loviturile mușcau din marginile lor și împroș- cau cerul cu arteziene de pămint. Bulgării compacți deveneau schije. O tortură. Nimeni nu mai avea cu adevărat siguranță, nimeni nu mai credea că va mai trăi. „Răbdare", sc auzeau din cînd în cînd îndem- nuri, dar toți își dădeau seama că și răbdarea ajunsese la marginea ci. Trebuia abandonată poziția, se părăginea cu fiecare clipă, cu fiecare nou val de bombe; devenea o gaură haotică amestecată cu viscere omenești. Și toată lumea de acolo aștepta, ca peste acest dezastru să se audă hohotele fasciștilor din periferie, fiindcă rezistența fusese fra- gilă, expugnabilă. Căldura sufoca, tăind respirația întregii companii decimate. Acum, dacă nemților cramponați de marginea orașului le trece prin minte să traverseze cîmpul acela, plin de cratere, ce-i desparte, ei devin o pradă ușoară, iar ordinul primit o iluzie Rușinea va fi co- pleșitoare 1 Și cînd te gîndești, că totul n-a durat decît o oră. Nici o secundă mai mult, de cînd începuse încleștarea. Trebuiau oare, să ac- cepte ideea, că s-au prăbușit, învinși aproape de garnizoana lor, ale cărei siluiete se proiectau la orizont ? Au angajat lupta în suburbii, și apoi s-au repliat, hitleriștii fiind, ca număr, mai mulți, iar aceste citeva case mărginașe, ultimele, devin cu fiecare minut un bastion german, legat prin drumuri accesibile de șosea și în același timp de orașul pă- răsit. Deci, în unghiul acesta, nu mai poate pătrunde nimeni. Norocul tunicilor verzi au fost AT-urile și brandurile legate de camioane, care le-au oferit superioritatea de foc și acum îi obligă pe ai noștri, ori să se retragă spre liziera crîngului. ori să se lase pisați fără cruțare. Trebuie salvat ceva în ultima clipă! Nucleul companiei cu numai o mitralieră și un tun 61 și 4 și o mină de oameni sleiți, mutrele înnegrite de zoile sudorii amestecate cu țărînă, buzele opărite dc setea care le frige gura și măruntaiele și potopul neîncetat de explozii, ii împinge către zonele disperării. Căpitanul rezervist Silviu Ghionea, trimis la instrucție în ajun, și surprins de evenimente într-o baracă, aproape de poligon, a așteptat liniștit, pînă a pătruns la el, delegatul diviziei, aflată departe de acest oraș. însoțit de tînărul acesta în pantaloni bej și cămașă vișinie : slab, lung, descumpănit, și cu un parabelum în mină iar încărcătoarele dc rezervă în buzunarele umflate și la cingătoare. Ghionea își instalase linia dc fund a dispozitivului de apărare, aici, pe taluzurile poligonului, în timp ce elementele înaintate, fuseseră trimise, să hărțuiască periferia, înțesată de fasciști. Acolo staționa o ORIZONT ORIZONT S coloană mobilă de geniu, care încerca să pună foc orașului, cel puțin asta reieșea din spusele refugiaților, care părăsind orașul, alergau spre pădure, înspăimîntîndu-se unii pe alții, grăbiți să se ascundă, să nu ardă ca șoarecii, cu copii cu tot. Orașul, se zicea, nu-1 mai recunoști, începînd de azinoapte, e ciu- ruit și devastat, ca de un taifun. Vitrinele sînt sparte și făcute țăndări, casele jefuite, gardurile dărîmale. S-au plimbat hienele lui Hitler pe străzile principale și au tras dintr-un camion, pînă n-au mai lăsat nimic întreg. Orice bărbat întîlnit pe stradă, în cafenele, birouri, pră- vălii, în curți, 1-au răpus împroșeîndu-i creierii pe pereți. Menirea companiei fusese, așadar, covîrșitoare, și o dată terminat ceasul acesta fatal, unitatea era adusă în pragul unei sorți prea crude, pentru ca totuși s-o accepte. Imanenta morții tuturor, îi înspăimînta și nu vroiau s-o conceapă, cum nici ieșirea din acest impas, nu părea posibilă. Ghionea și puștiul cu parabellum, blond bronzat, parcă venit de 1a plajă și intrat în jocul morții cu voioșie șî nepăsare, sigur că va supraviețui, se adăpostiră pentru a hotărî ce mai avea de făcut în aceste împrejurări. Intrară în nișa unui tun de poziție, aflat la capătul poligonului, dar din care lipsea piesa. — Soluția 1 întrebau buzele roșii încinse și pleoapele prăfuite, bă- tîndu-se peste ochii albaștri ai tînărului. Ghionea, un om gros și cu o față pătrată, evidențiind tipul băr- batului de patruzeci dc ani, nu răspunse de prima dată, ci se încruntă o vreme apoi fața i se destinse, fiindcă în momentul acela i se păru că taifunul artileriei germane s-a oprit, — Soluția pare una singură, băiete, cum zici că te cheamă ? — Lințu Adam, trimisul orașului, spuse cu oarecare semeție tînăru!. — Așadar, Lințule, vei pleca, împreună cu sergentul Roșea, îl vezi ciucit aici lîngă noî, e apropiat de vîrsta ta, așa că o să vă înțelegeți, și veți străbate împreună singura văioagă, singura fîșie nereperată, pînă acum și ajungeți la baracă în partea cealaltă, unde veți vedea că în spate zac depozitate zece butoaie de smoală. Nu se știe cine le-a dus acolo, pesemne vreun ațist tipicar. îngrijorat să le păstreze ne- atinse, pentru repararea acoperișurilor barăcilor în toamna ce vine! Iată, izbăvirea, s-a pornit vîntul ăsta fierbinte dinspre fluviu, se îndreaptă chiar către periferii, așa că s-a petrecut de-a dreptul o mi- nune. înțelegi ? Nu trebuie să pierdem ocazia. Veți da foc unul cîte unul butoaielor, să-i înecăm în fum de catran, ca pe draci. Restul mă privește pe mine. Ura r! Copilandrul amuți de uluire și picrzînd sentimentul deosebirii de virstă (căpitanul i-ar fi putut fi tată), sări să-l îmbrățișeze pe ofițerul cu cișmele prăfuite, cămașa udă leoarcă de sudoare, și pe urmă se prăpădi de rîs, zvîcnind spre spate, gata să-și lovească ceafa de pere- tele betonat al redutei. — Extraordinar I se entuziasmă : cl șî vedea scena acestei cețe groase, negre, care va răsturna totul dintr-o mișcare, în favoarea acestui mănunchi de oameni, aflați la granița pierzaniei. Și sergentul ciucit pe vine izbucnise, într-un rîs extrem dc nervos și sonor. Flăcăii alergară apoi, așa cum primiseră ordinul șt, în mai puțin 2 de trei minute, clocotul de fum erupse dens, ca dintr-un vulcan și aco- peri fîșia dc teren, cufundînd-o în beznă. Compania se retrase spre liziera crîngului, la adăpostul acestei piele, care astupase și lumina cerului, iar acolo găsiră refugiații, prin- tre ei bărbații scăpați dc vînătoarea fasciștilor, dispuși să înfrunte moar- tea cu arma în mînă și se rugară de căpitan să-i primească între ei. „BătrinuT acceptă, fără să stea mult pe gînduri, împărțiră puștile rămase de la cei uciși în poligon, și în sfîrșit. hotărîră, să ocune punc- tul cel mai tare al acestui cimp, șanțul zidit, care traversa în diagonală marginea cealaltă a poligonului, o adevărată fortificație, de unde se manevrau de obicei țintele. în timpul executării ședințelor dc tragere cu mitralierele și cu mortierele. Oamenii erau familiarizați cu locul acela. Era răcoare ca-ntr-un beci. Ar fi putut rezista și o zi întreagă, dar nu se pregătiră numai pentru atît, ci un pluton se și desprinse și încercă o învăluire, luînd-o de-a lungul perdelei dc fum. și la un moment dat siluietele lor se desprinseră din negură ca niște vedenii, căzînd în spatele coloanei germane. Un timp, nemții se crezură la adăpost. Lupta fu scurtă, transformîndu-se într-un vacarm asurzitor. Focul armelor, a! butoaie- lor incendiate, căldura, praful, mirosul de pucioasă și fier zdrelit, ur- lete și exploziile motoarelor, toate se asemănau cu iadul, căpătînd Cu- lorile lui de văpaie și beznă halucinantă. Nu se mai înțelegea nimic, doar căpitanul și sergenții lui de la plutoane strigau : „Nu-i lăsați să fugă, nimicițî-i, dacă nu se lasă prinși, dacă nu se predati. Unul să n-ajungă la șosea. Nimiciți-i." .Ordinul țării, se aude ? zbiera trăgînd, cînd și cînd din Bcretla lui, pe care și-o încărca dintr-un sac de muniție, atîrnat în față, ca punga unui cangur. „Ordinul tării băieți, ordinul tării!“ și oamenii îl urmau, cu fețele lor negre, încrîncenate, din care nu se vedeau decît ochii și dinții, erau înveliți de funingine de sus pînă jos. parcă ieșiseră din fundul unei mine, din adîncurile fără sfîrșit ale pămîntului și căutau lumina, și-și croiau drumul prin bezna asta, răpunînd pc cei care adineaori ii ames- tecaseră cu pămîntul. „Unde-ș bă. strigau glasuri răgușite de praf și căldură, însetate mai mult de răzbunare, decît de apă. „Ordinul țării“ se auzea îndemnul căpitanului printre tunicile ostașilor șî cămășilor murdare, sfîșiate ale civililor, care le sărise în ajutor. Un ultim salt, pînă la coloana, care începuse să ardă, dar o armă automată încercă să doboare un flanc descoperit, ținta dispăru totuși repede căci un nou vălătuc salvator de fum poate cel din urmă, astupă trupurile proiejîndu-le. Simțind primejdia, se făcură una cu pămîntul șî scăpară. Asupra acelui camion, pe care civilii îl recunoscură, fiind exact cel care gonise prin oraș, năruind vitrinele și împroșcînd pe ziduri și trotuare creierii bărbaților, începu un tir puternic și susținut, nă- praznic. ORIZONT La acea întrebare mereu iscată în ceata de catran, pe tot timpul alergăturii, se aflase răspunsul: „Aicea sînt, uite-i. Pe ei, mă" — răcniră zeci de piepturi indignate, cuprinse de o sălbatecă fericire, și una cîtc una grenadele plesniră, hurducăind dc cîtcva ori camionul, pînă-1 răsturnară cu rotile în sus și pînă ce dintre toți ocupanții, nu mai rămăsese nici unul teafăr. Explozii răzlețe se mai auziră deasupra capetelor, sfîșîind aerul. Cîțiva hitleriști o zbughiră printre tufele prăfuite, spre oborul de vite și spre abator, crezîndu-se scăpați. Nu-și dădură seama, buimaci cum erau, că în drumul fiecăruia se afla un lanț de trăgători ai aceleași companii, care adineaori părea învinsă, iar acum țipa de fericirea vieții recîștigate. Un timp se lăsă liniștea, fumul sc tîra mai departe, subțiindu-se treptat. Se auzeau, în această tăcere profundă, zgomotele șî troznetele focului în vîtvătăile căruia se mistuia coloana germană. Destrămarea ceții veni curînd, soarele domnea pc tronul lui de văpăi, netulburat, și liniștea ciudată la un moment dat, li se păru ne- firească- Se uitară in stingă și în dreapta și imediat după aceea des- coperiră că Ghionea se zbatea între ci, într-o baltă dc sînge, cu că- mașa încă udă dc nădușcală, cu brațele răsturnate nefiresc, păreau mai lungi dccît genunchii, care se chirciseră sub el, dc parcă s-ar fi căznit din răsputeri să zvîcnească mai departe, strigînd : ,.Ordinul țării*4. Pe tipsia cîmpiei, care se limpezea, alerga într-un suflet flăcăul și părea, în acele clipe, că plutește ca un arhanghel deasupra unor nori de furtună trecută. Ajunse pe locul bătăliei, cînd căpitanul își dădu duhul cu fața deschisă în soarele fierbinte și, în clipa cînd îl zări, su- rise trist și închise ochii, să-l facă a pricepe că se retrage între umbre, cu toate că lumina dogorea pămîntul. EUGEN TEODORU ORIZONT GABRIELA IOAN ȚARA e de bine să fii înfipt în sufletul Pămintului Ca un copac vrăjit De mirajul adine ului. Pămintul meu Se numește 7 ară. lată-i fața brăzdată de neamuri Ce-au rtonit la neprețuitele ei odoare Ciți au rănit-o! Și-au lăsat cute amare Pe cerul frunții ei, înalt prea albastru ... Ciți au doinit-o Și ochii i-au curs in izvoare ... Cine i-a presărat in palme Țări na Și-a binecuvîntat Să răsară in căușul lor Floare... Plopul vinjos Crescut de români din săinință Are piscul in slăvi Și brațele noastre, toate înlănțuite îi măsoară, și-i apără Puterea seculară a trunchiului. RADU SELEJAX PAMÎNTUL ACESTA NE ȘTIE Pămintul acesta ne știe de la nașterea începutului. Din noi, din fiecare, a înfrunzit cîte-un copac. 1NOZ1MO ORIZONT a crescut cite un munte, a izoorît clte un rtu. în inima acestui pămînt, stă îngropată credința noastră de-a fi cit veșnicia, jurămintul celor dinții de a nu muri niciodată. ir. O frunză-mi cintă frumusețea ta; Un tulnic se îngtnâ cu eroii, cu strigătul de luptă coborînd pe undele Crișului, Oltului; Un zid învechit de cetate îmi dezvăluie taina ființei, tăriei. Voronețul m-alungă către toate marginile lumii și aburul griului copt mă-ntărește. HI. în țara mea, la fiecare că pății de drum hotărnicește cite-un voievod. Mușatini, Basarabi, înalți cît munții din seminția tntHului Nemuritor, înarmați cu duhul acestui pămint au izbit restriștea vremilor de-atunci altoind lumina pe trunchiul mereu tinăr al străbunilor daci. PACHIA IOM TATOMJRESCU VIRSTA DE ȚARA ^zi. fierul țării prinde-n aripi gindul Și-l poartă-n porii de fluvii, îl trece peste piatră Cu buzele, cu ochiul, fierbinte sărutindu-l, Cu Ana noastră care n-a trădat o vatră. Că dragostea de ziduri este mai adincă: Să dai un suflet pietrei ți ochiul unui stei, Să urci lumina-n fructe, la pasăre, și încă Fîntîna doar să știe că zece au fost ei. Azi, muntele se-ncrede-n mugurul de sus, Explozia se-așteaptă într-un azur superb : De-a-nnobila o virstă semințe s-au adus Șt muntele e gata să intre iar în herb. Să-ntinerească zimbrii, și bourii albaștri, Și pasărea solară se-nvirtejească lin Prin brazii întrupați în solii, în pilaștrii Clădirii muzicale din oameni, din destin. DUMITRU VORINDAN_______________________ CONSTRUCTORUL DE ORAȘE si-cum betonul scînteiază alb intrat în inima vastă a timpului partea lucidă a mișcării coboară in arcada noilor geneze. Un cor de lumină pe cer cîntă poziția destinului sensibil din ziduri se înalță sufletul simplu al celui înstelat de veșnica chemare. Decorații pe bluze albastre calm scînteiază-n umbra viitorului valuri de sensuri posibile răsună iar în nobila cetate. ORIZONT Circuitele interioare ale marilor dimensiuni ORIZONT PRIMA DIMENSIUNE — MUNCA P *■ oposmd cdeva iile in spațiul uriașelor hale ale Uzinei de construcții meta- lice din Bocșa, oroind să descifrez oamenii care-i sporesc dimensiunile revărsate ului- tor de repede peste marginile țării, este imposibil să nu fiu cuprins de o senzație de neputință. In permanență ești obligat să cauți cu înverșunare un echivalent în stare să traducă inteligibil oameni și fapte. Cineva, da, există întotdeauna un om care să-și amintească dar mai ales, un om care amintindu-și, să-ți spună înir-un fel singular, fără ostentație, m-a întrebat dacă știu cumva la ce se reducea pro- ducția jăbricuței din Bocșa, odinioară. N-am să-mi iert niciodată imprudența fă- cută atunci. l-am răspuns că, da, firește, știu: pe malul acelei ape smolită de trudă omenească și catranul furnalelor din Reșița, se făceau sape, grape și plu- guri. /I rămas descumpănit fiindcă eu. probabil, nu l-am înțeles ce a vrut să spună. Era un om în mrstă ce robotea în fața unei grinzi metalice; privindu-mă, i-am înțeles reproșul. Cum mi-ar fi spus el n-ar fi reușit nimeni să o facă, fiindcă amin- tirea lui era o prezență vie, era integrată evoluției sale, dar cunoștințele mele nu făceau altceva decit să reproducă mecanic un fapt istoric. Lăsindu-i acolo in fața acelei grinzi căreia n-am avut îndrăzneala sau poate curiozitatea să-i aflu destina- ția, încercam să i-o aflu recompunind dimensiunea unei zile mari cit o istorie. >nu flăcea să o cred o grindă metalică deasupra căreia se sprijină acoperișul unei hale peste care, deasemeni se va sprijni cerul. îmi plăcea să cred că ar putea fi o grindă pe care glisează un pod metalic transportând vise metamorfozate in oțel, strunguri, camioane.., îmi plăcea să cred că este o grindă destinată să impreune două maluri și vroiam să fie acolo, peste malurile Dunării... Reprezentantul unei firme din RE.G. recepționa probele de sudură efectuata de către băieții din Bocșa, Cunosctndu-i limba, l-am rugat să-mi spună citeva cuvinte despre oamenii și comanda pe care ei a execută. Era din Kiel, iar cazu- nele ce se realizau ta Bocșa erau destinate construcției unei urme construită de către firma pe care o reprezenta. Despre oameni se arătă mai zgircit in cuvinte preferind să vorbească despre uzină ca despre un partener deosebit de valoros, Indreptindu-mâ spre ieșire, l-am Văzut din nou pe acel bătrin lucrind în dreptul grinzii tui. I-am simțit privirea îndreptată spre mine și atunci mi-am dat seama de adevărata dimensiune a greșelii pe care am făcut-o cu el. In coordonatele înțe- legerii sale semnificația cuvintelor jalonau intr-un fel metaforic, distanțele unei istorii a cărei albie începea cu cuvîntui sapă și ajunse pînă ta „partener valoros". Reporterului care scrie aceste ritiduri i-a venit foarte greu să condenseze într-o schemă logică toate impresiile. Mai ales cînd acestor impresii vrei să te acorzi semnificații umane, rl deslușit în schimb încă o dată valențele pe care o literatură autentică ți le poate oferi stăruind asupra relației existente intre om și dimensiunea sa socială. Ea păstrează ceea ce rămîne etern în permanenta mișcare a resorturilor omenești. Fiindcă acestea sini, în fond, acelea care dau laolaltă și cînlecul și colosul de la Porțile de Fier. Intre rostul precis calculat ai unei vorbe menite să adauge unei fapte un plus de substanță și resortul interior care reușește întotdeauna să o propulseze pe orbita înfăptuirii, am preferat să închipuim o poveste absolut adevărată, tăinuită însă de nevoia frumuseții ce se cere admirată în singurătate. Oamenii acestor rînduri, ca și faptele lor, diniirealități autentice povestite așa cum ele s-ar fi putui întimpla. .1 DOUA DIMENSIUNE — OMUL — Nu, tovarășe Anțilă. Puteți trece la șablonarea cazanelor pentru firma din Nici... Poftim ,., Cum îi zice ? Da, da,... B.A.B. COCK . ■. Aveți grijă. întotdeauna am avid încredere în voi. Bine, bine. Vă salul. Peste o oră voi fi și eu acolo in secție... Sigur că da, puteți începe trasarea pe panglică. Vă salut. — Du. sinteți noua secretară ?... Iertați-mă, dacă nu mă înșel, sirdeți de o săptămlnă ta noi în uzină și n-am ajuns încă să ne cunoaștem. Să știți că ați putea să-mi fiți de un real folos. Sini prea multe hirtii care mă încurcă mereu... — Da, e aici, tovarășe director,,, Sigur că da, uiă dau îndată .,. I ovarașe inginer șef, sinlefi căutat.., , „ ... . . . — Of, nu puteam să rămtn doar «re simplu inginer f Eram scutit ac teie- foanele astea... Poftiți... Vă ascult... Cu secretara? . Bine... Sper sa mu ajute... Iugoslavii ?... Au oenit ?... Vor să recepționeze batardourile?. . Nu f... Vanele cu închidere și deschidere rapidă nu sini încă gaia,.. Batardounle. aa. Să aștepte... Spuneți-le ceva... Peste o oră, o oră și jumătate. Mi s-a telefo- nai că va veni un ziarist din București... Știți, tn povestea cu podul de peste Dunăre de Ia Giurgeni—Vaăui Oii... Pojtim... Spuneți-ie ceva... Că smt reținut, de pildă... Da, știu, sînt străini... Nu, nu oă îndemn să-I... Dar dacă mai așteaptă un ceas nu se rostogolește lumea, Știți doar că uri asemenea pod ari în el ceva unic în lume... 5000 de tone în întregime. sudate... Bine, bine, o să mă scuz eu, o să le spun eu ceva. Cred că mă vor înțelege. In biroul inginerului șef se instala liniștea. Zgomotul uzinei abia de mai răzbatea. Peste valurile tui monotone se suprapuneau râbufnituri de dosare Pirul de scaune trase. /Vest zgomot de amplitudini egale, deși pare că trece neobservat, pentru acei oameni devenise atît de obișnuit incit dacă ar fi lipsiți de el in existența lor ceva s-ar prăbuși, ar fi victimele unei intraductibile infirmități, cu atît mai dureroasă, cu cit nu ar putea fi mărturisită. — Tovarășe inginer, cîfi ani aveți? — E lucrul cel mai interesant care l-ai găsit la mine? — Nu, din contră, poate cel mai banal. , — Ce importanță are! Mai ales dacă fi-ai sdlisiace aceasta curiozitate am Sursă directă. Anii, unii ni-i mustirăm, cel puțin așa îmi place mie sa cred, cu alte dimensiuni.. s E o părere de-a mea. Alai bine spune-mi cum ie entamuz — Ce importanță are f Răspunsul se strecură puțin insinuant. Numele noastre se pierd intr-o terifiantă istorie, pe care, dacă o simți, aproape că iți vine sa re- nunți la propria ta identitate. Totuși, fiindcă așa trebuie, Cei care mă cunosc uni zic Nuți. Numele îmi este, de fapt. Elena Rado: pentru cei care vin și întreabă ae inginerul șef. însuși acest amănunt, că aproape toți cei care Vin atei, și tmreaoa de dumneavoastră înseamnă ceva. _ _ . — Dar te întrebă pe dumneata, ceea ce înseamnă cu in acest meca- nism, reprezinți ceva. Nu ? Din nou liniște. Privindu-i pe acești doi oameni care de-abia încep să se cunoască integrindu-se tot mai mult acelui zgomot monoton, ai senzația pătrunderii într-un spațiu cu dimensiuni noi, cel al oamenilor rămași cu ei înșiși, gaia oricînd să se dezvăluie, iscodind tainice prilejuri pentru mărturisiri. — Ascultă Nuți ești de-aici, vreau să zic, le-ai născut în orașul acesta? . _ Nu. abia de' o săptâminâ am ajuns pe aceste meleaguri. N am fost încă niciodată prin aceste locuri, — /Ifnnct se cade să-ți destăinui edeva amănunte.. Eu m-am născut aici f a- rinții — deasa meni. De Ia ei încolo cărările istoriei sînt cam întunecate- Mi se pare că in foaitl genealogia mea, incepind cu ei, există un ciudat amestec de le- gendă și realitate. Cînd voi ieși la pensie, mi-am promis că mă voi ocupa ac aceasta chestiune. Trebuie să fie fantastică. Mai ales că pînă atunci mai Sini ctțiva an* buni care vor limpezi încă mult apele acestei istorii... Ascultă Nuți, știi tu un oraș în Țara Românească unde acceleratul oprește dc trei ori? Aicî, la noi. fiu, acest lucru, de fiecare dată cînd mi-l amintesc, mă face să mă gindesc ia istorie, aceea pe care o povestesc bătfinii, nu pe cealaltă pe care o scriu savanțu. Pe aceasta n am timp să o citesc. Pe aici, pe aceste meleaguri au fost zidite prunele vetre de furnal din România. Eu locuiesc în orașul de sus. Nepofica mea — ci te vezi, am ajuns să am și nepoți — mă în/rcaM mereu, bunicule... Excesul nostalgic este dintr-o dată curmat de o aducere aminte din agenda zilnică. — Spuneți-mi, tovarășa secretară, în lipsa mea n-a fost cumva reprezentantul unei firme din Irak privitor la niște poduri rulatue cărora urma ca astăzi să ie efectuăm probele de rezistență ? — Nu, n-a venit încă. , . _________ Ce bine e să ai O secretară. Pmă acum n-am avui metodăia un ase- menea ajutor. întotdeauna mi-l imaginam puțin neserios, așa cum obișnuiesc sa-l prezinte ziariștii umoriști. _ — Ați începui să-mi spuneți ceva despre nepofica dumneavoastră. _________Da, bunicule... M-a întrebat ea o dată, ce faceți voi acolo la fabrica ? Crezi că am putut să-i răspund ceva? Puteam să-l spun că noi facem atei ecluzele ORIZONT ORIZONT 5 de la barajul Porților de Fier, despre podul de peste Dunăre de la celălalt capăt a! fării ? Puteam să-i spun că aici se fac boghiuri pentru uagoan; care alearga pe toate drumurile de fier ale lumii, să-i vorbesc despre macaralele turn sub bra- țul cărora se ridică zi de ei orașele, fabricile, uzinele unei țări cart înainte de a avea toate acestea și-a zămislit basmele, doinele in care se recuiosc clocotele adinei ale apelor ți ale sufletului, in care plaiurile Carpaților au itsemaai întot- deauna prefut libertății? Puteam să-i spun că sub brațul acestor micarale trăiesc și vor trăi, se nasc și se vor naște nu-reu, oameni care visează ir. ritmuri în a căror hotare se circumscriu balade ce-și așteaptă rapsozii ?... — Tovarășa secretară, reluă după un timp discuția inginerul. - Poftiți I — Vreau sâ oă întreb ceva... îmi dau seama că este absurd.., Secre- tara unui șef trebuie să știe tot?... — Ceva mai mult decît el, bineînțeles... — Da, bineinfelesul acesta al dumitaie nu mă interesează. Sțune-mi, de ce /iu uirte eianslul ? Pentru mine timpul este fărimițai in clipe, secunde, minute... Orele sînt o veșnicie. Citeodată, Dar cu fiecare din aceste fărime eu mă hrănesc. Pentru mine ele se constituie intr-un spațiu al respirației nestingherite. Orele sint ceva mult... — A/i mai spus-O... — fii ce dacă? Vot spune-o de fiecare dată cînd am prilejul. Cu orele e ceva serios. In hotarele tor... Asculta aici Elena, în hotarele lor (Oți dobindi o stranie luciditate. Visînd poți vedea coloși care ne dau certitudinea noastră, a fiecăruia. Intr-o oră un ochi inteligent și deprins cu toate luminile poate obseroa că un fir de iarbă hrănit cu toate tainele universului a crescut cîțiva milimetri. Avem prea puțin timp să ne oprim asupra acestui miracol. Dar imaginează- (i... Dar de ce dracu nu vine ziaristul acela. Sint așteptat de oameni, de străini, iar eu imi pierd timpul asteptind aiurea. Ha. mai mult, jăcind confesii secretarei angajată de o săptumînă, pe care eu însă am cunoscut-a abia azi. Te-am mai în- trebat, de ce nu vine ziaristul? — Și ce-o să-i spuneți, tovarășe inginer, ziaristului ? — Poftim ? Ce-o să-i spun ? El o să mă întrebe și eu o sâ-i răspund. — V'-afi gîndit dacă o să puteți să-i răspundeți la toate întrebările? — Nu m-am gîndit, In schimb, sint Obișnuit cu indiscreția gazetarilor. In general, imi face impresia că intre noi, inginerii, există o judecată reciprocă defi- nitivă. Noi sintem considerați ca niște spirite insensibile ia valorile artei, dimensiu- nea noastră inferioară se exprima in cifre, grafice, tone, saci, mă rog, în tot ce orei, și in tot ce poate fi transportat. De pildă, despre mine s-a scris după tipicul unei dări de seamă, adică exact cît am reușit să le spun. Unul în schimb și-a per- mis să viseze în locul meu. Stingăcule lui, la început m-au amuzai. In schimb, tocmai această stîngăcie mi-a plăcut, pină la urmă, cei mai mult. De atunci nu l-am mai înfîlnit niciodată.,. A trecut o oră în care, în sfîrșit, pot spune și eu că am stat liniștit. N-am fost deranjat de nici un telefon. Simt Că acum încep să mă plictisesc. Mi se pare că timpul s-a diluat, mult, mult, de tot, și că acum nu mai am ce face cu el, — Tovarășe inginer, eu am închis telefonul. Vreau să spun că eu am întrerupt orice legătură cu celelalte telefoane. — Dumneata ? Sînt tentai să spun că mă miră, dar chiar în acest moment îmi dau seama că puteam să bănuiesc... — Puteți frică bd/Uă multe. — Mă inviți să cred că dumneata ai fi chiar ziaristul așteptat. — Nu este neapărat nevoie să fii ziarist, ca să poți întrerupe un contact telefonic. Și apoi confesiile sini destinate nu numai gazetarilor duhovnici. Eu am avut nevoie să închid acest Canal, măcar pentru citeva clipe, cum spuneați dumnea- voastră, sa dilat puțin timpul, să mă strecor in intimitatea lui, asculfîndu-vă pe dumneavoastră. Am închis acest mecanism fiindcă și prin el, ca prin aiitea altele, se revarsă energia oamenilor a celor care săvîrșesc cu brațul și cu mintea meta- morfozele acestei lurni. Aceste metamorfoze din care și noi facem parte și din această cauză, poate, le vedem înlănțuindu-se uriașe, strălucitoare numai, dar fiindcă sînt în noi, rar ne luăm răgazul cuvenit pentru a le cinsti. — Și ce ai să scrii despre mine, tovarășă secretară ? — Nimic, deocamdată. ION DANCEA /ALENTIN TUDOR BASORELIEF INFINIT PE COLOANA ELIBERĂRII Sculptăm o nouă columnă In aur, in bronz, în granit Ascendentă pătrundere-n soare Durată prin luptăm zenit. 1 Pe fundal cu păduri de stejar Baricade și porți de fabrici închisei Un vulcan își revarsă lava de ură Peste hoarda cotropitoare fascistă: De pe fețele pale și stoarse de vlagă Se desprinde chemarea : la arme I Românie, rezistă, rezistă, rezistă I 2 Prin neagră furtună in văzduh se-ntretaie Fulgere grele și flăcări nestinse Țintind in poziții dușmane învinse. Un amplu răspuns la apelul Partidului nostru, părinte, Și iubirea de țară fierbinte. 3 Lufnină, lumină, lumină O carte imensă deschisă O horă întinsă pe toată cimpia 4 Grădini cu flori, livezi în pirg, Lanuri de griu, hambare pline. Sint rodul muncii zilelor senine, Sint revărsarea hărniciei în culoare Și bucuria izbinzii depline. • 5 Deasupra columnei răsare, In joc de lumini se desprind: INSURECȚIE, VIAȚA și PACE, BIRUINȚA, BELȘUG și TĂRIE, Predomină pînă la marginea zării Columna înălțată eliberării. ORIZONT LEGE STRĂMOȘEASCA c*n față cu dușmanul prin beznă și-au Urii Durerea-n cîmp de luptă sub cerul mohorît. In roșul dimineții sub ploaia de obuze îi regrupa credința — victoriei pe buze: înaintau in rinduri, noroaie pină-n brîu Frinau înaintarea, dar nu-i țineau in friu, în față cu dușmanul își reaminteau de hoarde, Nădejdea biruinței simțeau în piept că-i arde. Sub foc de mitralieră găseau un adăpost, Iși reaminteau străbunii in lupte cum au fost: Pe-niinderea cu moarte nu răminea nimic Din încleștarea vie izbind in inamic. La fiecare palmă pămintul era singe Nu era timp de-odihnă, nu era timp de-a plinge Căci legea strămoșească a fost orieînd să lași Viața, libertatea și pacea la urmași. J1VA POPOV1C1 CINTEC ORIZONT veacuri mă desprind de taină Și-o inventez in cerc de dimineți Am o grădină de tristeți sub haină Pe care-o schimb în zbor și-n frumuseți. Alături, piramide vegetale Dau clocot tinăr visului uman în timp ce steaua cu lumini egale Aruncă albatroși peste liman. Lingă-ntuneric, lingă strălucire. Cu iarba beau dureri și bucurii Că-n inimă o singură trăire îndeamnă noaptea sd se facă zi. far pașii mei aleargă, și aleargă Spre spațiul care vrea nemărginiri Și nu-i furtună ce-ar putea să șteargă Emoția ce crește din iubiri I în românește de DAMIAN URECHE NICOLAE CABEL AMFORA DE AUGUST cu singele unic, dintotdeauna in inimi de pămint profund descifra ploi de cărbune vatra țării descifra pecetea de flăcări in amfora cascadelor iui august ca un ecou dinspre strămoși și fără-de-egal albastru ploaie migratoare țișnea amfora de august cu fruntea pentru anotimpuri in carnea brațelor explodînd asemeni izorului din poveste salutat de făt-frurnosui purpuriu cimpia izbea glezna rîului rîul inota cu marea spre munți cu o salvă sărată ardea amfora ca un vis in miinile stirnite de august un vis familiar in amfora cumpănită de august. MARIUS TÂRZIU DIMINEAȚĂ DE AUGUST P este genunchi și umeri și pleoape Dimineața răsare ca o plantă ti nară Oriunde poți roti privirea Neobișnuit de blînd Neobișnuit de cald Pe rugul soarelui Roșie de febră Dimineața urcă speranță Peste genunchi și pleoape și munți. ORIZONT Debut JOCUL N . e adunam pe prund și agățam hainele de tufe de anini ce crescură în apropierea Răului. încercam apa cu un picior, apoi cu celălalt, strîmbam din nas și ne suceam gura prinși de un fior rece ce urca pe șira spinării. înaitam încet, încet spre inima bălții ca niște stirci albi și fiorul acela creștea, dar nu ne lăsam bătuți și obișnuindu-ne simțeam că trece prin noi căldura apei stătute... Ea se așeză adunată colac pe st inc a cenușie și se [jerpelea la soare. O împroșcam cu apă, și stropii mari o gidilau și ea chicotea și tropăia de părea o iada. Apoi înțelegînd jocul nostru se prăvălea în tău făcîndu-se una cu apa. Și ne bălăceam așa pînă ce istoviți ieșeam Ia mal și ne întindeam picioarele jn duna de nisip dintre pietrele albe. Ne ciuruiam pe spate și pe umeri, pe brațe și pe glezne nisipul acela ce frigea și gidila într-un fel plăcut pielea arsă de razele unui soare ce clipea din ochi în spatele unui nor, Urma tufelor creștea și reintram te tău și născoceam acele jocuri ce se potri- veau de minune cu firea apei. Unul dintre ele se chema „Jocul merelor" și trebuia ca cineva să le aducă și se știa de toți că de la baltă încolo se întindea grădina lui Staicu. Trăgeam la sorți. Ea strîngea la spate te pumnii aceia mărunți niște fire de iarbă și cine n-avea darul să ghicească firele era osîndit să aducă merele de joc... Și merele se încrucișau în zbor deasupra apei și se lăsau înghițite de adîncul tăului iar noi țuști după ele și ne chinuiam să le prindem cu gura. Dinții se stre- pezeau tefingtedu-se te coaja verde și searbădă a fructelor necoapte, Tăiam apa te lung și lat pînă ce ne prindea din urmă foamea. O înșelam rntecînd din mere și din jocul lor. Nu ne-am dat seama de ce El, cel mai izbutit dintre noi, se repezea ca o pasăre răpitoare și-i smulgea mărul din mină și mușca cu nesaț din mușcătura ei în care se vedeau parcă niște dinți albi, mărunți și tăioși. Iși burdușea gura și ridea oarecum de rîsul ei, iar noi rîdeam în neștire socotind totul o glumă și un fel de joc... Și iarăși o zbugheam te balta frămîntată de larma noastră și ne improșcam ochii, gura șt rîsul cristalin, cu apă și ne zbenguiam de parcă toată lumea era a noastră. El propuse un alt joc, acela de-a prinselea prin apă. Regula jocului cerea $ă fie desemnat un „osîndit" care să orbecăie pe sub apă vinețindu-se uneori de Cioturile de la iaz sau de pietrele crescute în apă și să fugărească pe ceilalți pînă ce prindea pe unul și in acest chip se elibera de povară. Și tot Ea ne așeză te cerc, începea numărătoarea cu un zîmbet abia schițat în colțul gurii, parcă ghicind din vreme pe acela ce va fi căznit să umble pe fundul tăului. Număra, atingind pe fiecare cu arătătorul, iar vorbele ieșeau cînlate din ruga ei: „Ala bala-porlocala-ieși-Gheorghiță-la-portiță-că-te-așteaptă-un fecior, un- iecior-copil-de domn-cu căruța-Radului-cu-caiMmpăratului-JEȘr'I Ne feream de ultimul cuvînt, ce robea, doar El, tainic se bucura și Ea zîmbea cu fața deodată parcă aprinsă de un soare roșu. Jocul reîncepea. „Ieși" se scufunda iar noi ne aruncam într-o parte din calea lui. Șî tot așa coseam apa cînd într-o parte cînd te alta, iar osînditul sufocat și fără de izbîndă scotea capul și se tot scutura înghițind la apă. O privea intr-un anumit fel și da buzna, scurtîndu-i calea șt o apuca de picior, dar El era prefăcut și zicea bilbîindu-se că măcar n-o atinse și era rob pe mai departe. Și noi mișunam îngroziți prin apă prinși în joc și în rîsul ei și nu știam că jocul era doar al lor... O țineam așa pînă cînd văzîndu-l sleit de puteri și cu brațele zdrelite ne Z postam de bunăvoie te drumul lui și-l înșelam lăsîndu-ne prinși de pictore. Și O parcă-i era ciudă că nu mai poate juca rolul osînditului... — Nu ne mai săturam de tău și ne perindam în robie pînă ce ne alungau q oamenii călări veniți cu caii să-i scalde. Dar dintre toți numai El se zvîrcolea noaptea pe așternut. Visa piciorul fetei și se trezea buimăcit și parcă avea te podul palmei urma călcîiuluî. N. DANCIU PETNICEANU ■ din lirica sovietica VLADIMIR SOLOUHIN NU VA ASCUNDEȚI DE PLOAIE! u vă ascunderi de ploaie I Sau poate Cămașa vă e mai dragă decît prospețimea pămîntului ? Vă vor îngropa în cămașă. Veți zace destul. Dar strălucirea violentă /I stropilor rdcoroși revărsindu-se din cer (din ceri). Licăre limpezi cu țărime de soare Spălind praful ierbii Și frunzele Scăldindu-le în dreanta și-n stingă, Nă vă e dat mult să le vedeți. Să privești ploaia ? Ce stupiditate f De sute de ori am văzut marea in tablouri Și la ce bun? Unde-i izul mării ? Unde-i îmbrățișarea ei catifelală? Șl unde-i forța ei, cind valul fluxului Ridică-n slăvi ca-n palme O sută de tone de albăstrime fremătindd. Și-o poartă, Și-o aruncă pe țărm Doborîndu-te-n dantelării de spumă... Unde-i sarea ei? Lăsați așadar tablourile! Lăsați Contemplarea ploii din fereastră! Trebuie să trăiești cu totul. E lamentabil să trăiești privind. Trebuie să trăiești cu epiderma, cu gura șl cu flecare nerv Și cu fiecare celulă încă oie, Tn stare să mai simtă vlaga tnării. Trebuie să trăiești cu totul. Și ploaia nu-mi ajunge. Alerg in grădină și pomii firavi — Scorușul, Vișinul, Mălinul înflorit — Ti scutur peste mine și ploaia o întețesc. ORIZONT S Pomii nu-mi ajungi Pulsînd mlădiu, Ba șiroind intr-o găleată zornăitoare, Ba duși de vini, stropii dezghețului Mi se rostogolesc peste cap și umeri, Dezgheț, ce mai dezgheț! îmi inundă Ochii, și nasul, și gura, Ochii, și nasul, și gura... Dar printre stropi eu totuși sorb, Inspir cît pot de afund, Spălat de ploaie, amirosind a mălin Și puțin a tablă ruginită din acoperiș (Stropii cad totuși de pe acoperiș), O gură lacomă De aer pămîntean. In românește de ION POPA și GRETA ESCHENASY ORIZONT ■ istorie literară-documente CORNELIU DIACONOVICI ION CLOPOȚEL Dln fragedă tinerețe dr. Corneliu Diaconovici s-a consacrat cu întreaga ma- turitate intelectuală dezbaterii vastei, exigentei și acutei probleme a naționalită- ților, abordînd chestiunea intr-o limbă străină de circulație europeană în două publicații lunare. Numai socialismul dă dezlegare definitivă acestei probleme. Dar cele două publicații conduse de Corneliu Diaconovici au contribuit mult la cunoaș- terea poporului român, la popularizarea realizărilor literaturii române. Diaconovici a luat asupra sa editarea și direcția revistei RomâniSche Retw. Primele numere lunare au început să apară in 1885 avînd redacția la Reșița, administrația în Bu- dapesta (unde Diaconovici mai era și redactorul gazetei Viitorul iar tiparul la Institutul tipografic din Sibiu (unde se imprima cotidianul Tribuna). loan Slavici, ?Xlexandru Mocioni, Corneliu Diaconovici și P. Broșteanu se înscriu in falanga luptătorilor pe o nouă baricadă înălțată in văzul lumii întregi. Rontanische Reoue nu era o inițiativă individuală, ci un mijloc de luptă de largă anvergură, luptă condusă de Alexandru Mocioni. filozoful progresist, care și-a dat seama de calitățile corespunzătoare ale lui Diaconovici pentru superioara misiune. Se atestau pregă- tirea politică, seriozitatea împlinirii sarcinii, capacitatea de organizator și expert într-un domeniu susceptibil de complicații neprevăzute. Diaconovici se situează în acea vreme ca un al treilea combatant de înaltă clasă în chestiunea naționalită- ților prin susținerea ei in limba germană pentru lămurirea opiniei publice univer- sale. Ceilalți doi erau loan Slavici șT Eugen Brote cari în „memoriile politice" — puse la index de cenzur a despotică au tratat eu vast aparat statistic pro- blema in cărți de sute de pagini in limba germană. Voința tenace a lui Diaconovici nu se lasă impresionată și tnfrîntă de infinitele mizerii ale tiparului, de neajunsurile administrative și de șicanele șovine. în următorii doi ani 1886—1887 Romaiusche Retine apare in Reșița, părăsind tipografia sibiană. Diacovonici a cumpărat in mod special pentru ea și a insta- lat acolo un atelier tipografic propriu atît de hotărî* era s-o continue cu orice jertfă. Nu știm încă ce s-a ales de acea tipografie mai tlrziu; după unele versiuni ea ar fi fost vîndută în Sibiu lui Nicolae Bratu, redactorul roti Poporului vreo 40 ani. în partea literară a revistei s-au publicat traducerile nuvelei Pădureanca de Slavici, piesa Ouid de Alecsandri. Harap alb de Creangă (tradusă de P. Broș- teanu). în numărul din decembrie Diaconovici ia pag. 549—550 confirmă că a londat în Reșița tipografie proprie. Anui HI — 1887 aduce detalii asupra importantei conferințe naționale din Sibiu. ,\lexandru Diaconovici, fratele lui Cornel, traduce din Ispirescu. Harnicul istoric bănățean Simion Mangiuca se ocupă de documentarea statistică. ORIZONT S Anul IV — 3888 publică articolul Conștiința națională de „eminentul om po litîc și scriitor al românilor" Alexandru jMocioni, Savantul N. Teclu tratează despr chimie, artă și pictură. Dări de seamă despre procesele de presă intentate ziarelo rri&MfM ți Gazeta Transilvaniei, Se deschide acțiune și contra publicației Românise!» Revue din cauza a două articole, iar redactorul Ștefan Albu este condamnat la ui an închisoare și 500 florini amendă. Anul V — 1889 nu se mai tipărește în Reșița, ci în Viena unde Diaconovic îi transferă gospodăria după un plan strategic mai vechi al Mocionilor cari edl tează acolo gazeta Albina. Anul VI — 1890 apare tot în Viena și consacră spațiu întins dezbaterile conferinței naționale din Sibiu. Istoricul Dimitrie Onciul are un capitol din Istorii românilor din Maramureș. Noi știri despre generalul Doda pe banca acuzaților Direcția analizează starea financiară a băncilor populare. Tot în Viena apare și anul VII — 1891, Diaconovici — ajuns acum secretai al băncii Albina din Sibiu — își asociază la direcție pe Șt. N. Ciureu, Em. Ori* gorovița traduce satira IV a Iui Eminescu, Anul VIII — 1892 e înserat tot în Viena, Iară să figureze pe frontispiciu numele directorului. Spațiul este umplut cu multă istorie a românilor. în 1893 Romanische Revue e suprimată de regimul oligarhic iar în locu-l Diaconovici editează Romanische Jahrbucher (Analele române) tn Sibiu. Guvernu anulase debitul poștal pentru „în țările coroanei ungare", însă Diaconovici nu s< dă bătut. E afișat ca editor scriitorul dr. W. Rudow. Romanische Jahrbucher sînt strămutate în 189*1 (anul X al „Romanische Revue" astfel continuate sub titlu! nou) în Timișoara sub direcția lui Diaconovici avînd ca redactor responsabil pe dr. Valeriu Branisce atit la acest periodic, cît șl la cotidianul Dreptatea din capitala bănățeană. „Romanische Jahrbiicher11 dau exten- siune maximă desfășurării istoricului proces memorandist din 7—25 mai care a osindil la temniță întregul comitet național de 25 membri. Un deceniu de peregrinări și frămîntări se încheie cu un bilanț strălucit. Care au fost secretele înfăptuirilor răsunătoare ale lui Corneliu Diaconovici ? Contemporanii înșiși s-au întrebat fără a-1 aprecia îndeajuns de just. Dar nu tre- bhie să recurgem la ipoteze imaginare pentru a deține un răspuns mulțumitor. Chemările ce i s-au făcut de către mărimile și autoritățile vremii, în frunte cu losif Galu. Alexandru Mocioni, Partenie Cosma, comitetul național și conducerea „Aslreî". Sînt dovezile elocvente despre excelentele sale pregătiri ideologice. Un buchet de însușiri deosebite îi împodobeau personalitatea unitară și armonioasă. Opiinile despre el concordau cel puțin într-un punct: exaltau calitatea de neîntrecut organizator. Să fie oare aceasta singura trăsătură predominantă a caracterului său ? După noi, delimitarea la atîta a recunoașterilor este și insuficientă și nedreaptă. Multora dintre observatorii din afară li se va fi părut că Diaconovici se va fî mișcat pe linii mijlocii doar ca un executant docil al directivelor primite de la cercurile dirigente din vremea sa ; ar fi fost doar un mandatar temporar. Deci ar fi fost un slujbaș în subordine, ale cărui acțiuni și rezultate s-ar răsfringe cu exclusivitate asupra capilor deținători și răspunzători de situații. E o optică greșită care ar putea deforma adevărata realitate. I s-au încredințat variate șî dificile dele- gații. însă este cazul să afirmăm, că el a întrecut nivelul și concepțiile conducă- torilor, Iar realizările sale poartă timbrul unei puternice personalități, unei inde- pendențe de gîndire și acțiune, unor reliefuri de marcă ce-1 aparțin din plin și-| promovează la rangul de personalitate creatoare de înaltă clasă.' Sînt informate rolurile de presupuse subalterizări. Diaconovici s-a înălțat din treaptă în treaptă ț- pînă la teoretizări de toată splendoarea care au întrunii asentimente unanime: Z sînt cazurile fondării celor două publicațiuni în limba germană Romanische Recuz y și Romanische Jahrbiicher a creării centralei financiare Solidaritatea cu organul 2 Revista economica, a înfăptuirii Muzeului Național al „Astrei” în p alat propriu O cu bibliotecă, a publicării Enciclopediei Române. — Toate au răsărit din vasta, limpedea șl ferma ideologie proprie a lui Diaconovici, ca Athena din capul Iul Jupiter sau ca Venus din scoica valurilor mării după celebra pînză a renascentis- tului Boltfcelli. Traducerea în cimpul faptelor materiale e premearsă totdeauna de o teorie R conformă, de doctrina potrivită. Cu cil doctrina este închegată din sinteze cu con- ținut abstract mai întins și smuls din experiențe ți cunoașteri de orizont superior, cu atît și puterea de coborîre și materializare în fapte este mai la îndemînă, Reali- zările vin ca niște consecinți naturale, ca niște chemări firești sub comanda forței creatoare a rațiunii. Viața lui Diaconovici a punctat o diagramă între două extremități. Odraslă a unei familii de surse apreciabile, și-a dat toarte de tinăr o cultură aleasă uni- versitară, a intrat în practica avocațială și publicistică stăpîn pe sine, dispunînd de independență materială și morală. Grație cunoaștințelor și pasiunii de luptă politică s-a avîntat de timpuriu la larga și spinoasa tribună a dezbaterii complexei probleme a naționalităților, devenind un specialist, un îndoctrinat. Dotat cu fine antene el se plasează la un post de veghe foarte suplu în apărarea drepturilor poporului român, ridicindu-se împotriva feudalismului, despotismului, privilegiilor și prerogativelor aristocrației, își însușise o filozofie înțeleaptă: „să se știe că nu există valoare decit în vir- tuțile proprii și în superioritatea spirituală", Condamnînd șovinismul orb al gu- vernelor oligarhice, Diaconovici insistă asupra tăierii răului: stmburele răului rezidă în necunoașterea și nesocotirea problemei naționalităților. Ca să ai curajul examinării competente a acestei probleme care a zguduit globul, de la înălțimea solicitată într-o revistă de specialitate intr-o limbă străină, trebuie să fii solid informat, orientat, format. Contactul cu problemele subtile, frecvența de tînăr cu cei mai ridicați luptători și cercetările de specialitate l-au înzestrat pe Diaconovici cu armura teoretică- principială necesară luptei. Din îndoctrinarea sa serioasă a emanat și capacitatea de organizare a campaniei de presă condusă de el cu multă erudiție și eficacitate. De pildă, care a fost critica incisivă asupra cadrului istoric in care și-a des- fășurat activitatea antecesorul său în secretariatul Asfreî, prestigiosul George Ba- rițîu ? 0n model de definire: „Marele principat al Transilvaniei ca parte integrantă a monarhiei habsfrurgice își avusese autonomia sa strict aristocratică. înconjurată cu multe privilegii și prerogative feudale prin urmare cu totul despotică pentru imensa majoritate a locuitorilor și cu atît mai vîrlos pentru poporul românesc și confesiu- nile sale religioase, iar cenzura preventivă pînă în 18+5 fusese numai cu puțin mai blindă decît cenzura rusească sub împăratul Nicolae I. Sub legi și împrejurări ca acestea îți începuse George Barițiu activitatea sa publică întîi ca profesor apoi și ca publicist". Simțind greaua răspundere a misiunii sale, Diaconovici a adîncit chestiunile cu obișnuita sa metodă clasică de lucru. Personalitatea sa este în primul rînd rodul elaborărilor proprii de de gtndire, formulării de principii, așezării pe temeiuri fundamen- tale doctrinare. Combativitatea sa nu are ascuțișul polemic ai temperamentului fugos, ci greutatea gîndilorului raționalist, olimpic, oarecum odihnit, concentrat, rece; argumentația cu atît mai mult cucerește prin obiectivitatea stăpînită și convingătoare. „Bunul suprem este personalitatea" — punea însuși Goethe un celebru diag- nostic in dezvoltarea progresului. A fi ferit de anchilozări, a stimula cunoștințele trectndu-le prin retorta pro- pice a rațiunii a avea poziții proprii, a le ridica la independența de judecată, a urma o linie holărită spre ascensiune sînt garanții de emitere a judecăților de valoare, ce rezistă vremilor. Maniera de adîncire a problemelor și urbanitatea modului de a le trata îl indică pe Diaconovici spre virfuri ce nu se oferă des cuiva. Putem da azi un exemplu clasic a felului de a pune una dintre cele mai sensibile și mai irezislabile probleme, aceea a mișcării socialiste în nărțile noastre. Un exemplu clasic al manierii civilizate cu care doctrinarul Diaconovici în- țelege să pună problemele arzătoare ale timpului, este atitudinea față de mișcarea socialistă a proletariatului industrial și agrar de proporții tot mai impetuoase. însăși Astra a fost viu impresionată, răscolită, tulburată chiar de „fenomenul" acesta peste care nu se va mai putea trece fără profunde preocupări. Nu toate adunările generale anuale ale centralei și despărțămintele bătrîneî asociații culturale s-au scurs neted, solemn, fără valuri șî zguduiri mai adinei. Mai ales în Banat, în teri- toriul domeniilor Reșiței cu mii de muncitori în exploatări miniere șî forestiere proleta- riatul începea să-ți făurească o conștiință de clasă și să intervină cu orice prilej oferit în mod prompt cu critica sa asupra orînduîrii sociale nedrepte. Doctrina socialistă dezrobitoare își făcuse vad în Banat mai ales după ce congresul internațional socia- list de la Paris din 1889 îți fixase două obiective: decretarea zilei de I mai ca zi ORIZONT ORIZONT £ simbolică a solidarității internaționale a clasei muncitoare ți s-a pronunțat pentru opt ore de muncă. Prima serbare de 1 mai a fost organizată în 1890 cu un succes strălucit. Tn 1892—1893 apare gazeta săptămînală Voikswille („Voința popo- rului” în redacția lui Vilhelm Paul și losif Gabrîel. Cea dinții adunare generală a Astrei influențată de critica socialistă a fost cea din Bocșa-Reșița în 1903, deci chiar în orașul natal al lui Diaconovici. La fel au fost influențate de către proletariatul socialist adunările generale din Zorlențul Măre din Banat și cea din Aiejd-Bihor, în cari autoritățile comunale au fost supuse de către muncitori unui curajos rechizitoriu. Surprizele ivite în cadrul „festivităților” Astrei au provocat vii comentarii și proteste in lumea deprinsă doar cu tămîieri și exces de pompă. Ca secretar al Astrei și director al revistei oficiale Transilvania și Revista Economică Diaconovici adoptă o manieră înțeleaptă de a interpreta demonstrația proletară. Sub titlul Socialismul (pag, 228 din 20—26 al revistei Economice din 1904) Diaconovici publică un articol. Intr-un al doilea articol de la pag, 235 Diaconovici atrage atenția generală, că socialismul a Jăaut servicii științei arătînd defectele doctrinelor dominante șî scrutînd mai adine bazele dezvoltării istorice", deci o lumi- noasă declarație de principiu care vădește o inițiere în doctrinele politice și chiar în cea a materialismului istorie. El n-a stal pasiv și refractar față de ideile ino- vatoare a studiat cu interes noul fenomen. într-un al treilea articol din Revista Economică sub același titlu, publicat în pag. 236. e foarte caracteristic finalul: „so- cialismui oa binemerita pentru toate timpurile" din cauză eă mișcarea ideală pornită prin el a condus ta scrutdtga mai profundă a vieții sociale" Diaconovici se ridică împotriva lăcomiei și egoismului burghez. împotriva vederilor retrograde și supune opiniei publice românești necesitatea efortului de a lua o atitudine inteligentă față de mișcare. Tn acest sens, socialismul este o apariție nouă care indică societății ome- nești calea spre avînt mal nou". Erau notorii succesele de eminent organizator financiar și publicist încercat în cea mai sensibilă problemă a timpului — problema naționalităților. Onorurile și chemările în posturile prestigioasese succedau dț la sine în chip firesc. 1 s-au deschis și porțile „Astrei” bătrînei instituțiuni culturale, al cărei prim secretar timp de 28 ani fusese Gheorghe Barfțiu de la întemeiere (1861) pînă în 1888 cînd fu ales președinte al ei pînă la moarte (1893). „Astra" se susținea din surse extrem de modeste. Diaconovici a inaugurat construcțiile Astrei prin antrenarea la muncă și pu- nerea la contribuție deopotrivă a particularilor ca și a inslituțîuniior existente, eli- minind marazmu!, imobilismul tradițional și rutine vorbăriei festive anuale. își dădu repede seama de puținătatea surselor necesare construcției, clădirii pentru „insta- larea unui muzeu istoric și etnografic și a bibliotecii „Asociației", de aceea el a în- treprins o dublă mișcare în urmărirea primelor două ținte: palatul și enciclopedia română A depus un strălucit demers. încoronat imediat de succes, pe lingă banca Albina, ca să instituie o minimă și invizibilă încărcare a împrumuturilor ipotecare. Iar pentru enciclopedie a încheiat contract cu editorul Krafft luîndu-și răspunderi și garanții materiale Cu propria sa avere. Fără asTTel de asigurări materiale pozitive, cele mai grandioase proiecte ar ii fost spulberate in vînt, Diaconovici nu era omul hazardului ci al socotelilor exacte. Se așeza pe temeiuri solide, de nezdruncinat. Acestea erau perspectivele fără greș ale ascensiunilor. Prietenia cu Partenie Cosma , și cu Knapp directorul filialei băncii nustro-ungare din Sibiu (în consiliul de admiy nistrație al căreia luau loc Diaconovici secretar I și dr. Iile Beu secretar ÎI af „Astrei”) a fost plină de consecințe binefăcătoare. Tn revista Transilvania din 1904 se face mențiune despre ..zidirile noi ale Asocia ți unii ine str. Morii 6 pen- tru locuințe", iar construcția muzeului fusese începută in 1003, "e acelaș Intravilan” Netezirea terenului, dărimarea vechiului zid al orașului cu cheltuieli publice, acor- darea de o suprafață mai întinsă de teren între edificiul prefecturii și parc pentru clă- J dirile și curțile Asociației, se datorau ingeniozității și trecerii personale ale lui Diacono- / viei pe lingă influentele personagii ale orașului. însemnarea din Transilvania de la pp. 41—42 e de un patos îndreptățit: „Palatul ce se ridică de prezent în Sibiu culturii poporului român, va fî ter- minat și se va prezentă în condițiile cele mai mulțumitoare și va fi o adevărată podoabă, nu numai pentru Sibiu, ci pentru țara întreagă”... Asocîațiunea se consolida văzînd cu ochii in toate compartimentele S ți dimensiunile. Mijloacele ei financiare se înmulțeau într-un ritm necunoscut sub bagheta magică a organizatorului Diaconovici. Multe din puternicile surse nu erau de domeniul publicității — cum am văzut. Serbările grandioase ale inaugurării palatului Asociațiunii (proiectul de cons- trucție fusese aprobat prin eorcurs, premiul prim fiind luat de arhitectul Aladar Baranyâi din Zagreb) s-au desfășurat în zilele de 6—15 august 1905. Imensă lume românească a participai din toate părțile, savanți și literațl din vechea țară. Pre- ședințele losiî Slerca, Șuluțiu în cuvînlarea de deschidere a adunării generale, a expo- ziției ți a inaugurării palatului, a declarat între altele: „Cu deosebire accentuez din acest loc meritele d-lui Diaconovici, care are partea leului în reușita expoziției", „la succesul întreprinderii a contribuit cu deosebire pre- zidenta reuniunii femeilor române din Sibiu d-na Maria Cosma care a dezvoltat o extraordinară activitate la primirea, consemnarea, sortarea ți aranjarea tuturor obiectelor intrate la expoziție" (rev. Transilvania 1905. p. 168). recunoaște apoi că „primul impuls de a zidi muzeul ni l~a dai d. primsecretar dr. Diaconovici". Cum consideră Diaconovici valoarea muzeului ? „Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care îsi apără un popor originea, individualitatea ți tot ce a moștenit din trecut", el este „mijlocul cel mai potrivit pentru a se cunoaște reciproc popoarele țârii", el desvelețte „gradul de cultură al unui popor". Prin munca încordată a luî Diaconovici se realizează această performanță în analele Astrei: instalarea în palat propriu ți înzestrat cu numeroase așezăminte în frunte cu muzeul ți biblioteca, apoi cu birourile editurilor și sălile de conferință. In analele „Astrei" Diaconovici a însemnat o culme, o pagină unică. Nici înainte, nici după el, „Astra" n-a mai avut șanse egale. Ce poate ilustra ți exemplifica mal fidel modul său de gîndire ți muncă decît însăți prefața enciclopediei ? Iși dă seama de importanța Angajamentului luat „de a face o primă încercare pe un teren pînă azi neumblat al literaturii române". Enciclo- pedia va fi „o oglindă cît mai fidelă a stărilor poporului nostru in toate țările locuite de români și totodată să-l țină la curent cu progresul culturii omenești". O definiție a ei elocventă și cu totul realistă este: „un inventar cît mai complet al avuțiilor și torțelor noastre naționale", o lucrare de interes arzător ți instructiv pentru stimularea ta propășire. Dar Sibiul ți celelalte localități transilvane dădeau un contingent extrem de redus de oameni de știință pentru o- enciclopedie exigentă. De aceea Diaco- novici apelează la celebritățile contemporane ale științei și literaturii românești, ți chiar la străini. Astfel în buchetul colaboratorilor figurează savanți ca dr. V. Babeș, Gr. Anlipa, dr. Voinov, dr. Felix, Onciul, Xenopol, Ovid Densuțianu, Candrea, Litzica, Mrazek. Murgoci, PopescU-Voinești, dr, Minovîci, Moișil, Saligny, Panțu, Tiktin, Zamfir Arbore. Gheorghe Dima, Ruranda, Tarnovschi, Velovan. Andrei Bîr- seanu, Branîșce, Borcea. Bunea. Solutin, Titu Maiorescu, W xarhu Tedu, losiî Popovici. Moldovănuț, Partenie Cosma. Bagdan-Duică, Weigand Rudow. Urban larnik, ți alți oameni de știință și literati în număr de peste 200. Cam 40.000 articole au fost.Inse- rate în ea. „Nicitind n-a fost angajat un aparat mai mare ți mai dificil la o între- prindere literară, Slhenească" notează Diaconovici. La terminarea operei el era în- dreptățit să constate cu satisfacție: „Enciclopedia Română este fără îndoială cea mai vastă și mai complicată dintre țoale publicațiile apărute pîna azi în limba română Și cu cîtă dreptate afirmă că „publicarea Enciclopediei Române se face la un loc care stă departe de focarele vieții noastre naționale (Sibiul) țî în care cele mai * multe ramuri ale științelor și artelor nu au nici un singur reprezentant . E o critică onestă a acestui intelectual înzestrat cu simțul proporției și realismului. Plănuită in cadru mai îngust, în două volume ți 120 coaie, enciclopedia a depășit dimensiunea și a necesitat întinderea de 3 volume cu 200 coaie de tipar. Fără nici o jertfă materială din partea Asociațiunii. Un record fara egal Pentru a ocoli orice risc din partea firmei editoare Krafft, secretarul Diaconovici a lansat liste de abonamente. Apăreau fascicole. Editorul cunoștea capacitatea de muncă, probitatea ți autoritatea morală a ofertantului. Astfel n-a ezitat să-ți ia enorma sarci# a tiparului. Diaconovici nu s-a împăunat cu laude și merite, ci cu obișnuita sa modestie a considerat această operă doar ca ,,un modest început (Tra/isîfoama, 1904. p. 53). In fața’ criticilor ți reproșurilor (firești și inevitabile la oricare dicționar), Diacdnovici precizează că enciclopedia i-a reclamat o munca intensă de opt ani. A procedă laaînfăptuire „cu cea mai mare încordare a puterilor, luptind cu nenuma- ORIZONT S rate greutăți morale și materiale" (Transilvania, p. 53). în raportul său către comi- tetul „Astrei" despre terminarea publicațiunii în ședința din 31 martie 1904, a declarat cu fruntea sus că „m-am conformat angajamentelor luate cu toată rigoarea și cunoștința". Biroul enciclopediei se compunea numai din 6—8 persoane. Au fost necesare 7 revizuiri. Au fost multe scăpări din vedere ? Foarte posibil: „cete mai de frunte dicționare enciclopedice conțin nenumărate greșeli cari colecționate ar da O lectură peste măsură de stranie" (Transilvania, p. 60). Nu toți colaboratorii sini de talia Iui Humboldt... $i de altfel sînt explicabile lacunele din cauze curente: 1) lipsa de uniformitate a limbii, 2) fipsa de proporție a articolelor, 3) în fiecare an au fost necesare cel puțin 2—3 călătorii la București spre a completa șirul colaboratorilor pe calea intervențiunilor personale, 4) lipsa de punctualitate în trimiterea articolelor, ceea ce provoca pagubă pentru editor... Au fost șt autori necompetenți in ramurile respective, de aceea se impun îndreptări într-un volum suplimentar ori într-o noul ediție — enciclopedia este un „izvor de cunoștințe, iar nicidecum un obiect de studiu și scrutări critice", 5) importanța „diferitelor chestiuni nu a fost cumpănită în toate direcțiile cu destulă vigoare" (p. 64); e mai firesc „ca o a doua enciclopedie să apară în Ro- mânia și nu la noi, dar în regal sînt rău informați asupra stărilor noastre", 6) s-a dat importanță unor figuri fără justificare într-o publicație enciclo- pedică. ' 1 I 1 Este o autocritică fățișă, cinstită. Mai ales istoria transilvană cu figurile ci de luptă și monumentele ei culturale ca și cu fresca ei socială, niciodată n-ar fi fost mai amplu șî mai obiectiv înfățișată de o publicație din vechea țară. Din acest punct de vedere superioritatea enciclopediei sibiene rămîne definitiv stabilită. Și nu se poate trece cu vederea mărturisirea sa dureroasă de om al impar- țialității și onestității de cugetare: „m-am ferit cu extremă vigoare de orice eonsi- derafiuni personale", de aceea „mi-am înstrăinat multă lume,.." „Astra" s-a ales cu un imens prestigiu moral prin publicarea sub auspiciile ei a enciclopediei. Prin rezultatul obținut cu strălucire au fost verificate din plin încă odată excepționalele calități de a prevedea totul, de a proceda cu simțămînlul certitudinii în reușită, călăuzit numai de interesul public, Diaconovici este prototipul modestiei și sacrificiului personal. El a trecut asupra Astrei toată gloria apariției enciclopediei. Tn disprețul înfăptuirilor de proporții neegalate nici înainte, nici după el. Dia- conovici a gustat și din paharul amărăciunilor pînă fa fund, pînă la exces. Chiar în măsura în care afluxul mijloacelor materiale ale năvălea din toate părțile și se puneau temeliile zidirilor care împodobeau și centrul orașului Sibiu, se stîrneau și invidiile, apeliturile și răutățile unor intelectuali care păreau orbi în fața marilor șantiere deschise în mai multe direcții de Diaconovici, în mod văzut ori în tăcută muncă quasi-annnimă. $i nu ale unor cîrcotași mărunți de cafenea ori de la colț de stradă. Văzîndu-se neînțeles și încolții cu cerbicie de citeva condeie de elită, Diaco- novici îșî dădea demisia aproape în fiecare an din funcția de prim secretar, totde- atîtea ori respinsă de comitetul de conducere al „Astrei". Trei sînt criticele cele mai acerbe și mai usturătoare. Publicistul Ion Scurtu, trecut mai tîrziu în tară, îndrepta o fulminantă filipică împotriva „Astrei" și pri- mului său secretar în două articole de fond din Tribuna (1902, nr. 156 și 157). El acuza Asini de lipsă de oameni și de paradă cu secțiile științifice. Astra ar fi ..o luxoasă instituție" ce vrea să rivalizeze cu Academie Română care are numai trei secții (pe cînd Astra șase). „Numai foarte puțini membri ai Asociației se bu- cură de valoarea unor oameni de știință, ceilalți aplică știința. „Astra" ar fi stăpânită de spirit birocratic. Acuză „Astra" de planuri mărețe, de excesivă fantezie. Ar fi îngropat în arhive planuri de aur. Regulamentul secțiunilor de la Mehadia ar fi „un document clasic despre duhul de birocratizare care stăpînește activitatea secre- tarului întîi", care „mai multe luni pe an e antreprenor de băl la Călimănești". Astra se rezumă doar la ședințe festive, la „funcționarea automată a mașinii colo- sale", conducătorii ei „au pietrificat sufletul „Astrei". Deci atacuri vehemente în general, și la persoana lui Diaconovici în special. ORIZONT Un proverb de bălrînedscă înțelepciune spune că nu se aruncă cu praștia » decât în pomul încărcat Este cazul. Ion Scurtu e pripit. Nu așteaptă rezultatele. E pătimaș. Face elogiul trecutului visurilor de aur, care au fost doar visuri. Pe tema fascicolelor s-a ridicat sarcastic mcislvlul critic Itarie Chendi, învinuind în foileloane iscălite cu pseudonimul Fidelio, enciclopedia de ptastografîere din anume enciclo- pedii străine, Dar se știe că fiecare dicționar nou culege anonim, fără trimiteri, cu- noștințe din cele apărute. E un consens internațional șl o practică fără tapaj. Dia- conovici se declară gata de corecturi, de îndreptări. Dar cel mat usturător dintre rechizitorii este cei al savantului filolog Sexlil Pușcariu, ajuns foarte de tînăr profesor la universitatea din Cernăuți, Iar în urmă la Cluj și director al Muzeului limbii române. Tn trei scrisori foarte lungi înserate în revista Luceafărul din Budapesta (1903, pp. 122—128, 200—204 și 270—275) el nu va face secret in a aspira la funcția de prim secretar al dstref. Prima scrisoare e reprodusă și în foița Telegrafului Român (1903. nrele 35, 36 și 37) sub titlul Cum să scriem. Pușcariu propune ca Asfra să devină „o academie poporală", revista rransj/tmnui să apară nu la două luni, ci de două ori pe lună și să fie condusă de „un bun stilist din România", să se elimine ardelenismele, să se trimită „bursieri tn România* pentru ca „să ne însușim acea limbă frumoasă românească care se vorbește șl se scrie dincolo de munți", „văd că și pînă acum secretarul asociației nu-și dă seama, care e adevărata deosebire, între limba cultă de dincolo și de din- coace de Carpați". Telegraful înserase la finale reproducerii un fel de „cugetare" care nu părea în relație cu articolul Cum să scriam, însă pe care Sextil Pușcariu a interpretal-o ca pe o înțepătură la adresa sa de următorul cuprins: „facerea de bine făcută cu scop ascuns, nu e faptă bună, ci o faptă rea“; „cugetarea* (sau mai de grabă o simplă șarjă) a fost o aluzie personală ? Pușcariu o crede și spune că după demisia din 1902 a lui Diaconovici ar fi mărturisii următoarea reflecție: „iată unul care se cunoaște* și „am apreciat în cercul unor prieteni dorința de a ajunge eu în postul vacant", — a văzut însă că demisia n-a fost decît o „manevră abilă*... Desigur violența unor astfel de critici l-a impresionat pe primul secretar Dia- conovici, nu însă și descurajat. Cu sînge rece și tenacitate prezida realizarea obiec- tivelor îmbrățișate. 0R1Z0NT VALERIU BRANIȘTE LA TIMIȘOARA ■ OCTAV1AN METEA ORIZONT In Istoria românilor din lianat de- ceniul zece al secolului al XlX-lea, a înscris padini dc lupte «lorjoase atît prin clima iul de efervescență politică creat de Memorand cît ți prin activitatea tumultoasă eenc- rată de lupta împotriva asupririi naționale și soda le. ]n acțiunea de tretire a conști- inței șî activizarea maselor populare, presa" românească a jucat un rol impor- tant, în pofida măsurilor luate prin cen- zură și. mai ales, prin procesele de presă, măsuri cure au dat Un nou avînt acestei lupte. La Timișoara timp dc zece ani, în deceniul al IX-lea, zia- rul Luminătorul -condus de Pavel Rotari u, a îndeplinit rolul de pur- tător dc cuvînl al bănățenilor, pen- tru ca la sfârșitul anului 1853, obo- sit, să-și înceteze apariția- în a- ceastă situație, fruntașii partidului ți tineretul au convocat o confe- rință, in care au hotărît să înfiin- țeze un nou organ de presă, care în condițiile noi, să continue lupta. Tn fruntea lui să fie adus un intelectual dc prestigiu, profesionist, care să refacă solidaritatea națională și colaborarea cu celelalte naționalități, așa cum se stabilise la 29 ianuarie 1869, cînd s-a înființat Partidul național ro- mân din Banat. Ochii tuturora, dar in special ai tineretului, s-au în- dreptat spre profesorul dr, Valenu Braniște din Brașov care în pagi- nile Gazetei Transilvaniei ți în scurtul timp cil a condus Tribuna din Sibiu, a dovedit că are calități profesionale ți morale care îndrep- tățeau această alegere. Sosit în Ba- nat. Braniște îți va h'ga viața și activitatea de această provincie, a- j ungând. pc merit, cea mai lumi- noasă personalitate bănățeană in lupta pentru unitatea statală a po- porului român. Din bogata și multi- laterala lui activitate ne vom ocupa numai de anii 1894-55. strîns legați de ziarul Dreptatea pe care l-a con- dus cu pricepere, curaj și compe- tență, înscriind în istoria presei din Timișoara, un capitol luminos. Tratativele pentru a-1 aduce la Timișoara au fost purtate ia Sibiu de dr. Ștefan Pctrovicî ți dr. Consi. Diaconovici care au intervenit pe lîngă Septimiu Albini, pe alunei di- rectorul Tribunei să-l dezlege de obligațiile față de acest ziar- Chemarea s-a produs intr-un mo- meni cînd Braniște Se găsea în „decepții zguduitoare care au spart lumea de legende și idoii în care trăia", — cum scria mai târziu. A- junsese in conflict ou conducerea ziarului, deoarece scosese din pagi- nile Tribunei un articol al lui Eugen Brote, consideri ndu-1 dăunător cau- zei naționale, iar conducerea parti- dului chemată să arbitreze cazul, nu i-a luat apărarea, împrejurarea de mai tîrziu că Septimiu Albini și Eugen Brote au fost singurii achi- tați în procesul memorandului, a- rată clar ei Braniște nu s-a înșelat. Pe lîngă aceasta, o împrejurare de ordin politic îl făcea să ezite în a primi oferta. Cunoscând poziția bă- nățenilor față de Memorand, el se afla pe poziții „antimocioniste" țl tocmai el să colaboreze cu aceste cercuri ? In Memoriile sale, aflate in ar- hiva familiei, descrie aceste fră- m in țări: „Eram intr-o situație de tot ciudată, la Început am refuzat ca- tegoric, căci nu aveam nici o încre- dere în vorbele frumoase ce se spu- neau și scriau... Am luat o hotărîre disperată — cum ziceam pe atunci — m-am decis a primi invitarea în Banat, eu rezerva mintală de a ur- mări cu ochi de Argus toate cără- ruile ascunse ale „mocionismului"1 șî, la momentul potrivit să dezvă- lui totul pe față", Insă modul prie- tenesc în care a fost primit, Încre- derea ce i s-a acordat din prima clipă și mai ales libertatea de a stabili orientarea ziarului și 5-1 conduce după vederile sale, l-au câștigat- „Astăzi — scria el mai tîr- ziu — zimbesc cu compătimire gin- dindu-mă la naivitatea mea de a- țunci- Dar ața eram pe acele vremi cu toți. Dovadă că cei mai buni prieteni ai mei se înstrăinaseră de mine, aurind că eu care aveam ca- tedra de profesor la Brașov, am dezertat în „tabăra mocioni stă41 Primul contact cu Timișoara il descrie astfel : „In decembrie 1593 sosisem in Banat. îndată mi-am căutat prietenii de acolo, pe frun- tașii tinerimei, singurii care mai ți- neau la mine, ca să mă orientez a- supra situației. ..In consfătuirea cu fondatorii ziarului, Al. Mocioni l-a încredințat să întocmească și at-i prezinte programul ziarului. A doua zi, Mocioni după ce l-a citit, ia cerut doar să-l completeze cu fraza următoare : „Nu dezbinare desăeirșitd fi neimpăcarea. ci Infe- leperea bazată pe dreptate și încre- derea reciprocă a popoarelor". Era vorba în această frază, să se defi- nească poziția ziarului în proble- mele conviețuirii dintre româi^ și unguri. Cum Braniște tinăr, ®Kfă experiență politică era nedumerit, după ce Mocioni i-a explicat pe larg substratul ideologic ai acestei poziții, arată in memoriile sale: „Așa pe nesimțite mi-a deschis în cap o întreagă lume de idei la care nu m-am gîndit ndci odată și pe care auzindu-le acum, îmi păreau atît de firești*- Astfel s-a început o colaborare transformată in prietenie rodnică între filozoful Mocioni și publicis- tul Braniște, care a durat pină la capătul vieții. Numărul dc probă al Dreptății 3 a apărut la 25 decembrie 1893 — 6 ianuarie 1894, avînd ea editor pe dr. Const. Diaconovici (care la 1 no- iembrie 1894 s-a retras) iar ca re- dactor responsabil pe dr. Valeriu Braniște. Cu acest prilej s-a publi- cat programul ziarului. Dreptatea se desfăcea in Banat, Transilvania și România, asigurindu-și corespon- denți în principalele orașe din țară și străinătate- Corespondentul din București anunța că numărul de probă a fost bine primit, ziarul Timpul nota că „este la înălțimea așteptărilor", iar Ion Slavici, luind notă de apariție, promitea să re- vină. O latură importantă a activității desfășurate în fruntea ziarului Dreptatea a fost sprijinirea litera- turii care in lipsa unei reviste li- terare se găsea la începuturile sale. Pe lingă rubrica permanentă Foi- țoara in care se publicau zilnic lu- crări beletristice, sub. titlul Litera- tură, artă, știință cititorii erau in- formați despre noutățile artistice, literare și culturale din România și Transilvania. Dintre materialele pu- blicate remarcăm articolul G, Coj- buc fi criticii săi semnat de I. R. Abrudanul in care se lua poziție împotriva unuia Gr. N, Lazu care într-un ziar din lași, contesta ori- ginalitatea unor poezii din volumul Balade fi idile. De asemenea s-a consemnat tragedia în versuri Saul a poeților Al- Macedonski și Cinci- nal H avei eseu, cane se Juca la Tea- trul Național din București, con- siderind-o „un ciștig pentru litera- tura noastră dramatică*. Cititorii erau informați despre revistele Muza română care apărea la Blaj sub conducerea lui lacob Mureșanu, Revista critică literară condusă de Aron Densușianu la Iași, Vatra lui Vlahuță și Caragiale. Rindunica ele la Sibiu și scurte note privind dezbaterile ședințelor Aca- demiei române. In Foișoara s-au publicat tradu- ceri din literatura universală, dintre care menționăm O enipmă de Bjof’ son, Ciceronele italian dc Mark Twain, Ricordi Rumeni de Roberto Flavia, însemnările de călătorie ale gazetarului italian prin Austro-Un- garia și România. O atenția specială s-a acordat tăi- etorului, în fiecare număr sub titlul ORIZONT Frunze ți frunzulițe s-a publicat dte o poezie culeasă de Vioara Magdu, apoi balada /anca și Lena culeasă de G, Cătană cu note de Braniște ți recenzia cărții Poezii populare din Banat culese de Enea Hodaș, Se remarcă și articolul Jides Ver- ne fi românii de Victor Onișor, pe marginea apariției romanului Cas- telul din Carpați, povestirea Lău- tarii de Șt. Basarabeana, Din tem- nițele Seghedinului de Braniște și altele. Identificindu-se cu realitățile bă- nățene, Valeriu Braniște a dat un sprijin substanțial literaturii origi- nale din această provincie. După ce In citeva articole a analizat parti- cularitățile dialectului bănțean, sub titlul Divan, arăta că unele „expresiuni numai in Banat Sint în circulațiune" și altele care „deși sint cunoscute și în alte părți lo- cuite de români, în părțile bănă- țene au alt înțeles*', reproduce 35 cuvinte, ară tind particularitățile fo- netice ale graiului bănățean și unele abateri morfologice. Grija pentru cultivarea limbii era pentru el o preocupare permanentă. In articolul Limba națională (nr. 219/1894) scria : „Ar trebui să ne deschidem o dată ochii și conștiința. Să vedem peri- colul și să ne dăm seama de negli- jențele noastre. Pe toate terenele. ia tot pasul să susținem dreptul limbii noastre și să nu mai lăsăm din el nici o iotă. Limba mărită na- ție, limba ți drepturile ei". In coloanele ziarului Dreptatea, poetul Victor Vlad Deiamarlna și-a publicat primele poezii în grai bă- nățean și anume: Toaca din Lugoj (nr. 59/1894), Liricul modern (nr. 04/ 1894), Singura’ picat (nr. 69/1894), Țucă-l moșu (nr. 81/1894), AM, Ci- mițe (nr. 97/1894), N-am ghițit-o (nr. 101/1894), Poezie ți proză (nr. 102/1894), Lu'Ana lu'Gică (nr. 111/ 1894), Progresiva și Poeților pro- funzi (nr. 112/1894). Coada vulpii (nr. 114/1894), Pămintu’ (nr. 118/ 1894), Ai mai (are om din. lume (nr. 125/1894), Noi ni-s acasă (nr. 128/ 1894), Papricașul nănașulut (nr- 184/1894), Carce in dăparce (nr. 146/ 1894), D-a baba oarba (nr. 15/1895) și Calu' lu* Doancă (nr. 39/1895). Du- pă moartea prematură a poetului, în anul 1902, din încredințarea As- trei, Braniște a editat volumul Poezii bănățene. De asemenea, sub titlul Marina română, schițe de călătorie cu bri- cul Mircea, Dreptatea a publicat și proza lui Victor Vlad Delamarina (n-rcle 243, 248, 249, 251, 252. 254 și 259/1894) . Braniște are meritul de a fi încurajat literatura bănă- țeană. Pentru a strînge rîndurile tinere- tului, încă la sfirșitui lunii fe- bruarie 1894 a organizat la Timi- șoara o convenire socială la care au participat lugojenii în frunte cu corul lui Ion Vidu, tinerii din Ca- ransebeș, Bocșa, Ora vița, Ciacova. La o șezătoare artistico-litcrară, la care le-a vorbit despre Elementul na- țional în arfă. In studiul Valeria Braniște și Banatul, cercetătorul Ion Dimitrie Suciu scrie despre acest e- venimerit: „Convenirea a avut un mare răsunet în viața bănățenilor ridicindu-le încrederea in forțele lor" (p. 23). In istoria culturală a Timișoarei, Valeriu Braniște își înscrie numele ea un deschizător de drumuri. ©RIZOBT ■ studii RALEA Șl MILITANTISMUL ESTETIC ■ ELENA VOICULESCU „Arta a însemnat oricînd și oriunde o operă de Civilizare ți de umanizare../ (m. Ieslea — Mentalitatea estetică și timpul nostru, voi. „între două lumi ) P womponența esențială a crezurilor sale umaniste, militantismul în estetică defi- nejte ți întregește portretul spiritual al intelectualului M, Ralea. Conținuînd linia materialistă în estetica românească inaugurată de C. Dobtogeatiu Gherea șî relevată apoi de G, Ibrăileanu, Raicu-loncscu Rion, El. Sanielievid, M. Ralea a afirmat intr-o perioadă dominată de principiile autonomiei esteticului, valorile unei estetici militante, apurînd o literatură pătrunsă de idealuri etice ți sociale înaintate. Colaborarea fruc- tuoasă de pesțe cîteva decenii la „Viața Românească”, eseurile și volumele sale Inier- pretori (1927), Comenătirîî £ sugestii (1928), Perspective (1928), Atitudini (1931), Valori (1935), Intre două tutui (1943) ș. a. au avut desigur O substanță principală în deiinirea exhaustivă a fenomenului estetic, a relației sale cu celelălte-corelate spiri- tuale, etice, politice, filozofice etc. Abordarea insistentă a unor probleme ideologice nlc artei ca „Etnic șl estetic”, „Arta ca mentalilatc dc clasă”, ,,Militantismul ideolo- gic ”, „Mentalitatea estetică și timpul nostru", „Expresie individuală și expresie socială în artă" etc., este dovada unei atitudini a cărturarului Ralea față de adepții estetis- mului pur. Partizani ai concepției maioresciene a disociației conceptului estetic de ele- mentul politic, etic și etnic, apărătorii „aulonomismului" au respins orice judecată critică sprijinită pe ideea specificității naționale sau a determinării etice și sociale. Problema raportului dintre artă, în general și năzuințele celor Oprimați — apare în viziunea estetismului pur — drept o chestiune de ordin „etic" și nu un deziderat „tslelic". Frumosul pur, nenilerat de nici o atitudine morală, filozofică, în fața vieții este crezul estetului pur. Scriitorul are comun orice Cu societatea — ideologia de clasă, idealul moral, o anumită concepție despre viați, specificul național — dar valoarea lui, autenticitatea Iul începe acolo unde el se detașează de „social*1, de „idealul moral al clasei", acolo unde el exprimă „ceva” Ireductibil, propriu talentului său. Singularizarea artistului, particularizarea la extrem a talentului acestuia, ruperea conștientă de orice influență a mediului social — ar fi după „delicații puriști" con- diția necesară și esențială pentru crearea marilor valori, Această orientare de auto- nomizare a esteticului a căpătat o replică promptă șl sistematică din partea unor gin- ditori de formație diferită, situați în general pe pozițiile unei ideologii burgheze sau burghezo-democrallce — grupați în mare majoritate în jurul revistei „Viața Româ- nească", Ralea se impune în ceie din urmă in cadrul grupării intelectuale de „stingă", susținînd fervent teza rolului social al ariei, al militantismului estetic, semnificația determinată a expresiei sociale în artă ORIZONT ORIZONT Spirit orientat mai ales spre generalizarea filozofiei decît spre cunoașterea par- ticularului — sublinia Tudor Vianu — Ralea a subordonai ți preocupările salt estetice preocupărilor sale generat filozofice. Exista cu alte cuvinte un liant vizibil între po- ziția sa militantă în domeniul esteticii și poziția sa general democratica, de orientare ilisniniaUL umanistă în toate domeniile vieții sociaf-politice. Pornind dc la teza justă că nu poți trăi într-o societate ți să fii străin de ea, de la înțelegerea în spirit determinist a existenței unei interacțiuni, — a valorilor morale, juridice, estetice, politice, Ralea, aduce argumente teoretice deosebit de subtile în lupta împotriva acestui „caz psihologic interesant de eștetomanle". Viața sociala atît de complexă, cu toate interferențele sale, cu toate diferen- țele calitative șl schimbările imperceptibile în timp nu poate îi cuprinsă de artă care are rolul de a releva ceea ce este ascuns, misterios, mascat de banalitatea cotidiană. „Frumosul e fi el o realitate pămintească, fără atribute divine... în lumea noastră, el este fatal amestecat cu o mulțime dc elemente sociale... fiindcă conviețuiesc îm- preună,..“ Artistul pentru a reda frumosul va trebui sâ-1 reflecte în corelația sa eu celelalte valori sociale, morale, politice, juridice, va trebui să-l surprindă în toată plinătatea sa, or aceasta este tocmai interdependența cu toate valorile sociale. ,JVu putem sâ le disociem cu forța prin abstracție atunci cind Diata istorică le-a legat indisolubil între ele" l). Societatea își pune amprenta asupra creației artistului^ oricît ar susține acesta că poate crea „pentru el însuți fiindcă are ceva de spus", m rea- litate el scrie pentru o societate dată, adică pentru un anumit public. Dacă artistul ar exprima stări exclusiv specii ice lui — observă el — atunci n-ar putea fi înțeles de nimeni". Dacă R. Crace are dreptate cînd remarcă specificitatea artei în expre- sivitatea sa, totuși observă esteticianul român, acestea nu merg decît pînă la jumă- tatea drumului ți nu a înțelege un fapt esențial că „expresivitate, înseamnă comu- nicativitate socială". Creația artistică ca orice creație a omului are o destinație socială precisă, vizează un anumit aspect al realității, care direct sau indirect se leagă de om, „are o direcție sociali". „Omul nu caută în literatură numai talent sau stil, indiferent de conținutul ei. Omul cere literaturii aubstscță, hrană pentru sufletul său, cere să-î vorbești de lume și aspirațiile sale". Pedalarea cu insistență pe ideea militantismului estetic, pe ancorarea ți corelarea esteticului cu socialul, nu a însemnat nicidecum eludarea pro- Mentei specificului artei, a rolului măesiriei și talentului creator. Elocvente și pline de sagacitate ne apar astfel formulele sintetice, inteligente, întâlnite în majoritatea eseurilor sale privind determinarea complexă a procesului de diferențiere ți con- sacrare a valorilor estetice1)- „Mentalitatea estetică e o comportare, o conduită culturală legată de concepția de viață a sec. XIX" — notează Ralea — ea nu apare ca un epifenomen, ca un deziderat spiritual „curios", ci ca un corolar firesc al ce- lorlalte elemente caracteristice, o concluzie a „progresului științei și fatalității ade- vărului", a „prestigiului culturii ți triumfului personalității" etc. Dar sc întreabă esteticianul român, modificarea radicală în sec. XX a condițiilor spirituale, transfor- marea in opusul lor, „inversarea va lori for", trecerea de la teză la antiteză. „triumful mitului și decăderea adevărului", „scăderea prestigiului culturii'1, „golirea persona- lității de atributele sale umane", mai pot ele genera o mentalitate artistică care să se izoleze, să deprecieze socialul, viața ? Produsă ite ambianța culturală a secolului trecui, mentalitatea artistică „se va resimți adine infiuențalâ, deierminaiă de „modifi. carea produsă de timpul nostru" conchide Ralea. Eseul „Mentalilalea estetică ți timpul nostru", constituie un răspuns categoric dat acelor esteți „puri" care repudiau orice imixtiune a socialului în arta. Disocierea esteticului de celelalte învecinate spirituale înseamnă condamnarea Iui, disocierea esteticului de condițiile specifice secolului XX cu tot cortegiul său de valori înseamnă secătuirea acestuia, negarea oricărui con- ținut de idei, înseamnă ipostazierea formei in detrimentul conținutului. Estetismul transformat într-un scop în sine, într-o religie cu neeniți, cu credin- cioși cu rituri a făcui din frumos o religie puristă, o dogmă sterilă, izolată în splen- doarea ei, un fel de zeitate imaculată, servindu-se pe ea singură ferită de orice con- tact impur. O astfel de atiludine de „credincioși'1 contrazice flagrant poziția reală i) MUtui R*ka, „Specific și frumos*» ..Vin In R«ni4ineBs<'.k“ “ fl. J925. paji- 439. î| A s* vedeu In. aer«l -rns, ,,Mml.il li ațe;i r leti A ți l.ikinul j»uairu“ voi, „Inlfe JuuA lumr. Ed. Curtea Romirwawj, Bucuroșii, 1943. Speciile și frumos — voi. Comentarii țl sugMtiî. BucnrcftL C*5« ȘcoalclQFr ..Ml titani Ism id«fotoslcH, voi. Atitudini, Bucurețll, Cast Șsihice. „Din toată gama psihologică nu întrebuințează decît senzații și acestea încă oarle rare, exotice dacă se poate. împerecheri de citeva culori și sunete. Pe urmă, stări de suflet complicate, rare, de preferință patologice,.. încolo, indiferență față de tot ce-i împrejur. Adică un fel de blazare față de tot ce nu e pervers, unic, incom- prehensibil. Este reflectarea la nivelul psihologiei infantile — observă Ralea. Psihologia omului matur spre deosebire de cea a copilului are elemente in plus, adultul „cu- noaște dragostea și cunoaște Oamenii și așezările lor și din toate aceste experiențe își construiește sisteme,., atitudini pentru restul vieții", Estetica adevărată este numai aceea care reușește să exprime „funcțiile sufletești mature și normale" ale omului serios care „e omul complet. Unilateral nu e decît dementul >1 copilul inlîrziat" l>). A face abstracție în reflectarea personalității tocmai de facultățile sale specifice creatoare înseamnă înstrăinarea artei de viață, înseamnă îngustarea artificială a sferei de activitate umană. Estetului pur nîciunul din capitolele „intr-adevăr teribile ale vieții nu îi e familiar”, în acest sens cu un fin simț al umorului Ralea îl numește „clcwni", ..Așezati în margine de drum și-au întins, pe o zi de primăvară... arșicele și se joacă cu inconștiență și candoare", alături de ei oamenii iubesc, suferă, luptă, mor dar „insensibilitatea lor e definitivă" Estetismul pur. comparat adesea de Ralea cu „jocul de copii", dar cu jocul eare nu a depășit încă cutia de cuburi, suferă de o îngustare și unilateralizare exacerbată. Răcind abstracție de „întreaga personalitate a omului", atît de fațetele întunecate ale inconștientului cît și de cele luminoase ale rațiunii, golind arta tocmai de substanța ei vitală, nu reușește să ne dezvăluie specificul artei. Limitată la „trei sferturi din personalitate", izolată de elementele definitorii, esențiale ale acesteia — lumea socială — „estetica pură" probează o mare doză de puerilitate, de infan- tilism. „Estetica adevărată — estetica ce are în vedere personalitatea în totalitatea aptitudinilor sale este estetica „ce are 1a bază tot ce e uman... idei, credințe, atitudini, sentimente", este completă, reală, viabilă. Observator și analist fin al complexului fenomen estetic, Ralea merge cu des- cifrarea „cazului de estetomanie" pînă la dezvăluirea mobilurilor sale adinei, so- ciale. Se impune ca remarcabilă pentru conturarea concepției sale estetice realiste, militante, teza artei ca mentalitate de clasă. în condițiile în care arta în viziunea „autonomistă" se cerea „independentă1' de orice influență străină și în primul rînd de cea de clasă in condițiile în care se propovăduia dezinteresul, total față de tot ce se cheamă „viață, luplă, revoluție", concepția raleană asupra rădăcinilor sociale de clasă ale esteticului, ni se impune cu atît mai meritorie. Delicatii puriști, prieteni ai artei „în sine” fără condiții șî iniluențe sociale, vor fi cu atît mai mirați cînd vor afla că „noțiunea modernă de artă... e in hună parte un expedient al luptei de clasă sau cel puțin a! singularizării de clasă" IS), vor fi cu atît mai surprinși cînd vor afla că prin întreaga lor poziție de „independență și autonomie" confirmă mai mult decît am reuși noi că ea apare ca expresie a anumitor interese. „Ideea fixă a esteticului pur ne poate servi drept diagnoză pentru un moment istoric și pentru o anumită pătură socială” — arată Ralea în liW în paginile „Vieții Românești". Estetomania nu este numai o poziție estetică sau psihologică ci este și o poziție socială bine conturată, este „sfidarea bogatului care nu vrea să depindă de nimeni". Securitatea vieții capitaliste, a generat o stare de „blazare și paralizare a elanului de viață". Burghezul îmbuibat iși caută „simpatii noi, bizare, neîntilnite", își for- mează o „suprastructură morală și estetică separată de creație.,, claustrată, închisă, independentă, astfel, „autonomia artei", ne apare, conchide Ralea. drept „concepția îmbogățitului care poate disprețul societatea fiindcă nu are nevoie de ea. Atitudinea militantă a criticului M. Ralea capătă delerminații noi prin pole- mica susținută dusă în lupta de idei a vremii interbelice, prin poziția de rezistență față de unghiurile de vedere unilaterale, simplificatoare privind specificul nostru II) Opc. elt, pa£- 162. ît) Op. cit- pag. 163 ii) Mihai O. Ralcj, Arta ea mentalitate de dat! — Vjilori. Fundații pentru literaturi $1 . București, 1935. pag. 42. u) Mihal D. Ralea. McnlalHatea ^ftletlcl timpul flOtlru — ud. reviiutl, voi. Scrieri din trecut, ta literaturi, vd, I. Ș.S.P.L.P., pag, 175, ORIZOVT I • național. In condițiile în care opiniile autorizate ale vremii pendulau din extrema „scepticismului minimalist" cu formulele sale clasice „structura noastră etnică este inferioară*. „instituțiile noastre sînt simple maimuțăreli după străinătate", n-avem artă, n-avem 'literatură proprie1' ș. a.. în cealaltă extremă tot atît de exagerată a „grandomaniei" — discernămîntul ți luciditatea esteticianului Ralea în definirea, delimitarea, conturarea „fenomenului românesc" ne apare cu atît măi meritorie. Ceea ce lipsește acestor! orientări, după convingerea raleană, este lipsa unei atitudini critice, a unei înțelegeri bazată pe discernamlnt. ceea ce face ca scepticilor să 1e lipsească „demnitatea și aplicarea cu bunăvoință la realitățile noastre, iar gradomanilor vederea clară, spiritul critic din cauza unui factice sentiment de orgoliu național, de grandomanie șovină" 1î. Insensibilitatea națională și socială, egotismul și lipsa totală de interes caracteristică primilor ca și naționalismul exacerbat propriu celor din urmă, impietează, remarcă el cu o rară finețe intelectuală, exprimarea fidelă realistă în toate creațiile și în speță cele artistice, a specificului național al poporului nostru.. Soluția sigură și singură este ancorarea cît mai adîncă In com- ponentele socialului. In acest sens strădania prezentă în activitatea esteticianului Ralea de a depista caracteristicile etnicului românesc ne apare ca o nouă pistă de cercetare și argumentare a corelației dintre estetic și social. Continuînd și pe această cate tradiția „Vieții Românești", Ralea izbutește totuși să-și modifice unghiul de analiză, etnicul ti apare ca o coordonată sociologică indispensabilă depistării șl afir- mării valorii estetice, Obligat să fie social printr-o multitudine de coordonate, artistul nu poate fi decit național, motivează Ralea, și aceasta deoarece in actualul stadiu de civilizație „cadrul național" este „cadrul natural firesc de existență al popoarelor". Specificul național nu numai că nu Impietează caracterul social al artei dar mai mult este expresia cea mai sintetică a acesteia, nu numai că nu îngrădește, frustează posibilitatea manifestării „specificității artistice" dar este cadrul social „normal” ce permite artistului să realizeze trecerea de la „Concepție", la „expresie" '•). „Opera de artă ne apare ca un compromis necesar între manifestarea specificului și realizarea lui sub presiunea socială într-o societate limitată, adică într-o na- țiune..." ,T). Orice scriitor, oricît de „etern uman" ar fi el nu poate scăna de pecetea caracterului național, mai mult, caracterul său etern uman se leagă, derivă în mod necesar din caracterul său național. Pentru a primi pașaportul de a intra în cultura universală a umanității, în schimbul de valori între națiuni trebuie mai întii să intri să primești viza de a fi „național". Pentru a fi „etern uman", trebuie să fii național — aceasta nu es(e un deziderat al unui critic sau altul îndrăgostit de „specificul național în artă" ci este un element indispensabil artei. ..Etnicitatea. răspundeRalea delicatilor puriști, nu e un caracter auxiliar artei. Intermediar între particularul extrem și generalul vag. ea e presupusă, e oarecum intrinsecă (subl. ns.) însuși momentului realizării artistice" Artistul mare este acela care creează după „stilul național", acesta îi va da pe lingă originalitate și posibilitatea de a intra fn legătură cu în- treaga umanitate. Ignorează oare Ralea problema stilului individual, al talentului șî măestriei artistice atît de necesare pentru a da coloratură specifică artei, așa cum s-a încercat să fie interpretat de unii critici ? Nicidecum 1 Insistînd în mod consec- vent pe ideea că „opera de artă fără talent nu e posibilă", că „nu e de ajuns să fii oufernic național pentru ca să produci artă”*, autorul eseului _ „Etnic și estetic" a îndreptat unghiul criticii împotriva acelora „care nu pricep importanța factorului național în determinarea stilului". Oacă fiecărui individ îi este caracteristică o dublă determinare, una socială și alta individuală, același fenomen îl vom găsi și în cadrul creatorului de artă. „Le style c’est l’homme" cînd artistul se măsoară cu ceilalți ar- tiști ai poporului său, dar „Le style c’est la nation” cînd artistul se compară celor- lalți artiști de alte neamuri"1*). Specificul național apare astfel ca un auxiliar, mai ORIZONT 15) MJhai D. Ralea, Fenomenul românesc, voi. Intre doul lumi... pag. *6 t«j Ralea se referi la orientare care repudia orice Imixtiune a etpleulul m estetic sub masca ei ar altera si sărăci esteticul dc frumusețea sa. Atacurile tnverțunate ale cenac- lului lovtnescian îndreptate direct împotriva articolelor ..Etnic țl estetic". „F.snrcție individuali si expresie socială In arti*. «Tul surprinse In esență in lucrarea 1nl FeUx Aderca „M.lc tratat dc estetică sau lumea viiulă estetic". , . ir) Mitral O. Ralea. ExpreJle Individuală sl expresie socială In arii, voi. ..Intre dottă lumi* ,, . pag. H7. I*) Mihal D. Ralea. Op. cit., pan. Î2S. . . „. „ „ . . is) Mtbai D. Ralea. Etnie țl estetle. voi. „Atitudini București. Ed. Casa Școalelor. IftJI, pag. 102. 'mult un întregilor al talentului, Un scriitor care n-are decît stilul individual (atît de JX scump „puriștilor") nu poate fl decît un scriitor minor. Talentul său este sărac. Artistul hpur“ care se muncește să fie numai individual are în el ceva efeminat, abstract, debil, degenerat, antivital, se consumă repede ..fiindcă nu jnaî are contact cu viața. Suvifa secătuită din care își extrage puterile nu se mai împrospătează și se usucă*. Artistul național are pe lingă stilul individual pe cel social, el e maî bogat deoarece nu va intra în raport cu un cerc~restrîns ci cu întreaga umanitate și aceasta, motivează criticul român deoarece: „creatorul nu se mărginește la cîteva valori strict personale, înțelese doar de un grup restrîns, de o elită de inițiati. Ori- ginalitatea sa are o accepție mult mai largă. El e artistul întregului popor. $i prin poporul său intră în relație cu toată umanitatea" (subl. ns.). Iată apărată cu o rară distincție intelectuală o nouă teză a esteticii materialiste, specificul național în artă, conceperea acesteia ca „cea mai bună diagnoză pentru psihologia etnică a unui popor*. Militantismul estetic, prezența activă a intelectualului Ralea în polemica vremii nu reprezintă decît un element caracteristic și esențial, dar numai un element al personalității sale complexe. Eseist de prestigiu a modela} ideile cu o rară măestrie intelectuală surprinzind, am putea spune, elementele cruciale ale celor mai însem- nate domenii spirituale. Analiza deferminist-raționalistă a sociologului, lina obser- vație obiectivă a psihologului, luciditatea critică a moralistului, puterea de asociere și disociere atît de pregnantă a intelectualului, eleganța exprimării, au dat o consis- tență teoretică deosebită militantismului său estetic. Estet și psiholog, sociolog și filozof, moralist și pedagog, intelectual și politician, Ralea a fost în permanență preocupat de un singur crez — ridicarea omului pe treptele cele mai înalte ale civi- lizației. Privind dintr-un anumit unghi de vedere criticul G. Călinescu caracteriza admirativ și lapidar opera esteticianului Ralea „o mare sindrofie intelectuală", pri- vind-o din mai multe unghiuri de vedere am îndrăzni să adăugăm „o distinsă ple- doarie pentru tot ce e uman și pentru tot ce marchează un proces de umanizare". *>) Mihal O. «alea. Op. cit., pag. 103, ZOLTAN FR A N Y6 ■ ANDREI A. LILLIN ^răim într-o epocă a sigilelor și cifrelor. Năzuim spre sistematizare, forn lă șî expresie. Fierberile și agitațiile lăuntrice de orice natură iși găsesc gradul maxim de obiectivare prin adoptarea unui simbol, descrierea într-un limbaj universal va- labil, în risipirea subiectivității prin interpretări reprezentative, fără teatru și poză. Traducătorul — în vers și proză — are datoria să tălmăcească armoniile ima- nente ale originalelor prin echivalente la fel de pregnante și încărcate de sens. Prin aceasta, munca sa se aseamănă și se înrudește cu aceea a criticului, precum a subliniat-o încă acum patru decenii, într-un eseu, scriitorul maghiar Nemeth Lâszlo. Ambii, aplecați asupra forței atracționafe a operei literare, descifrează structura și sensul ei imanent spre a o tălmăci, poetic sau exegetic, într-un alt limbaj. în sensul acesta, a traduce este un act de selecție aprofundată și de valo- rificare substitutivă șî ca atare, în fond, un act de temerară cutezanță spirituală. ORIZONT ORIZONT Trudind în domeniul traducerii artistice mai mult de șase decenii, poetul și prozatorul Zoltan Franyo a dat la tipar în anii din urma o seamă de volume antologice, printre care atenția noastră se oprește mai ales asupra următoarelor i Lirai oildgtdjak (Continente lirice — traduceri alese, editura Europa, Budapesta, 1967, 504 pagini) șl Rumănische Lyrik (Poezia lirică română — poeme alese, edi- tura Bergland, Viena, 1969, 304 pagini). Totodată, iu editura Academiei de științe din Berlin se pregătește o ediție în patru volume a poeziei lirice grecești, textele originale pe baza ultimelor cercetări în bibliotecile Laurenziana și Vaticana, de prof, dr. Bruno Snell de la Universitatea din Hamburg, și în traducerea germană, tn metru de Zoltan Franyo. Concomitent, o selecție mai restrînsă din aceste patru volume, cuprinzîndu-i pe poeții rnelîenl: — Sappho, Alkaios și Anakreon — se tipărește într-o ediție bibliofilii, în 100 exemplare. îngrijită de prof. Sichowski, de la catedra de arte grafice a Universității hanseatice. Să mai amintim ca încheiere la aceste succinte fișe bibliografice, apariția ediției a cincia a traducerii germane a romanului Desculț, semnata de Zoltân Franyo in colaborare cu poetul german Georg Matirer, ca și a volumelor .4 pokol torndcân (Pe prispa iadului. EPL, Bu- curești, 1969, 535 pagini), subintitulat impropriu cronici și articole din anii 1912— 1968. cuprinzînd o culegere din. bogata sa activitate memorialistică și publicistică. Paginile antologice din Lirai uildgtâjah completează antologia mai veche, în- titulată Eoerredek hărjain (Pe corzile mileniilor, în 3 volume, 1957 și u.), reunind între coperțile sale 225 poeți reprezentativi din toate părțile lumii cu aproximativ 850 de poeme. Recenta antologie in traducere germană Rumânische Lyrilt prezintă 114 poeți, români cu 274 de tiiluri, printre care pe lingă cele mai frumoase creații de T, Arghezî, I. Minutescu, V, Voiculescu, I. Voronca, E. Jebeleanu, M. R. Pa- raschivescu, A. E. Baconsky, G. Naum, N. Stănescu, unele capodopere ale lirismului universal ca Odă tn metru antic. Somnoroase păsărele, Glossă și Luceafărul de Af. Eminescu, Plumb și Pastel de G. Bacovia, Gorunul șî Psalm 151 de- L. Blaga șî Moartea căprioarei de N- Labiș. Poeții bănățeni sint prezenți și ei în acest volum cu Al. Jebeleanu, A. Dumbrăveanu și D. Ureche, Cu cite un poem caracteristic pentru locul lor în poezia noastră contemporană, Ar fi o impietate să lăsăm necomentată această titanică operă de tălmăcire a lirismului universal în limba maghiară și a poeziei românești în cea germană, de un iubitor al versului care, timp de șase decenii, fără speranță într-o altă răs- plată decît aceea a satisfacției estetice, născută din dăruirea omului către frumos, s-a consacrat operei de tălmăcire poetică a celor mai valoroase pagini între mister și exulta (ie din lirica universală, in genere, și din cea română, în speță. Și de ce nu am spune-o? Entuziastul tălmăcitor, în unele pagini de o convergență organică vrednică de admirație, a pășit in felul acesta în mod esențial gra- nițele relativității omenești, născută din îngrădirile firești ale limbilor și eoocilor istorice. inălțînd frumosul liber sub soare fără alt gînd decît al eternității sale. Arta tălmăcitorului de poezie, precum se știe, constituie un capitol aparte al esteticii literare, cu multe necunoscute. Investigații importante, incepînd cu cele datorate lui U. v. Wilamowitz și G. v. \Vartensleben. de la începutul veacului, prin care s-a pregătit terenul pentru aprofundarea problematicei prin contribuțiile ulterioare, tot mai îndrăznețe și fundamentale ale lui W, Benjamin. J. Ortega y Gasset, Th. H, Savorp, A. D. Booth, W. Arowsniith, au dezvăluit în bună parte condițiile organice și spirituale ale traducătorului Ideal. Nu încercăm sen- timentul de a exagera, dacă aci șî cum vom sublinia că pentru o justă intuire a valențelor absolut necesare care definesc firea traducătorului de artă, personalitatea artistică a lui Zoltan Franyo, așa cum ea s-a conturat prin opera sa plurivalentă ca poet, publicist, nuvelist, memorialist și traducător, este și rămine paradigma- tică. Am putea cita în paralelă, cu ușurință, figuri înrudite ca Ștefan Zweig sau Thassilo von Scheffer, cu care compatriotul nostru se înrudește prin capacitatea magică de planare spirituală deasupra culturilor celor mai variate, de zbor ușor și imaterial. înfiorat doar de cite un peisaj nou al lirismului universal ca de pu- ritatea unui vis de primăvară, Transcenderea granițelor lingvistice și de epocă ni se învederează prin comportamentul lor ca o nofă esențială, entuziasmul neo- bosit pentru captarea creatoare a imaginii șî recreerea eî într-o alta limbă decît a originalului condiția sfw qua non a reușitei în opera lor de tălmăcitori. Dincolo însă de aceste calități de suprafață, în zonele interiorizării dureroase și singulare, în care ochiul uman nu ajunge niciodată decît prin receptivitatea sufletului care se oglindește în el. fată de mișcările cele mai fine, de ondulație, ale genezei ver- ” suini, se presupun arderi sublime și vîrtejuri paroxiste, mult asemănătoare cu acelea ale cărnii în continuă înnoire. Și, totuși, opera de tălmăcire artistică ne mai rezervă și alte surprize. Astfel, raportul dialectic intre unitatea de concepție de viață a literaturii noastre contem- porane și varietatea de stiluri, puternic subliniat în poezie prin mesajul ei de înalta umanitate, entuziasmul pentru farmecul vieții și sentimentul viu al evoluției ascen- dente a caracterelor — toate acestea exprimate interesant și dramatic din punct de vedere formal, prin sute și sute de conștiințe creatoare distincte, cu trăiri și experiențe individuale autentice, în cele mai variate rnetre și simetrii metaforice, îl pun pe traducătorul de artă în fața unor probleme tehnice care îi solicită în maximă măsură șl capacitățile intelectuale. Căci nu e de loc ușor să găsești în fiecare caz în limbile maghiară și germană, ambele cu o tradiție poetică bine conturată, echivalente, bunăoară, pentru farmecul naiv și ritmul irațional ale unui vers de Adrian Maniu, fluxul de pură vitalitate dintr-un poem de Al. Philippide, transccnderea negativității lumii fanice din poezia încărcată de sensuri filozofice a Iul Lucian Blaga, flăcările de combustie lăuntrică din psalmii lui Tudor Arghezî sau învolburarea straniu de candidă din metopeele lui Nicolae Labîș. Nu vom stărui in aceste pagini cu prea multe detalii asupra diferențelor dc structură a celor două limbi în care Zoltân Franyd îi tălmăcește cu egală măiestrie, deși acestea complică fără doar și poate munca sa în străduința ce-l caracterizează, dc a atinge mereu și neobosit, cu delicatețe și transfigurare, norma expresivității absolute. O neîncetată primenire a limbajului, o continuă fluiditate a simțului ritmic și o înfiorată iluminare a imaginației îi permit să treacă de fiecare dată peste toate greutățile, ajutat de un inegalabil dar de participare, cu clipe de adîncă frămintare și febrile voluptăți de benedictin, la cele mai variate costnosurî lirice. Fenomenul a fost bine sesizat și caracterizat de poetul Endre Kăroly, autorul di- namicei Prefețe a volumului IJrai oildgtdfat. „Tn opera de tălmăcire artistică pe urmele poemului de tălmăcit instinctul sensibilității este supus unui transfer în sensul celei mai depline conștiințe ca astfel, sub imboldul cutremurului originar să poată fi recreată acea realitate poetică, pe care o cunoaștem în ori- ginal în forma ei definitivă, de care nu ne putem abate și pe care trebuie s-o redăm în întregime- (Lc.p.6). Iar critica literară maghiară, prin cele mai autori- zate condeie, a salutat cu plăcere resursele empatetîce infinite ale lui Zoltan Franyd. simțul său viu al stilurilor, ca șî uriașa sa capacitate verbal-poetică de a emancipa traducerile sale de sub greutatea atracțiilor subterane care se nasc din confruntarea, în laboratorul său de tălmăcitor artistic, al marilor culturi dispa- rate — chineză, arabă, hindusă, egipteană, greacă, latină, veche germană, fran- ceză și engleză, rusă și spaniolă, spre a aminti numai în locul al doilea culturile moderne — din comorile cărora ne dăruiește cîte o nestemată în traducerea sa. 2. Sînlem, totuși, ispitiți de o obîecțiune: Dacă prin traducere intr-o altă limbă poezia care in originalitatea eî poate fi cunoscută numai și numai în ambianta lingvistică, poelică. istorică și culturală a națiunii în limba căreia ea a fost creată, nu este pînă la urmă doar un pretext și un simulacru ? De ce nu, dacă acestea răspund la o necesitate anume, s-ar putea răspunde. In cazul acesta, însă, s-ar autoriza concluzia că traducerile își pot găsi semnificația numai în sine și pentru sine. De altfel, obiecția nu este arbitrară. Toți oamenii văd cerul, pămîntul. arborii, focul, furtuna și înseninarea, cîțî însă simt în ei cu vigoare flăcări, trăznef, vîrtejuri sau armonii ? Cîți se calmează spontan la răsăritul Luceafărului și cîțî sc tulbură de dor ? Cîți se simt săltațî de el spre infinit și cîți dimpotrivă înlănțuiți într-un prezent de finită concesivîtate ? Dar aceia care dinlr-un motiv sau altul nu-l văd răsărind niciodată ? Nu este în felul acesta necesar de a aminti că traducerea, orî- cîtă căldură centrală și fosforescență ar salva ea din poezia originală, dezminte teza unor panleiști estetizan|i care susțin că natura și cu ea arta sînl prcluHndeni aceleași ? Și totuși, partizanii care au investit-o încrezători cu această calitate, cu siguranță n-au făcut-o la înlîmplare. Lumea contemporană își pune încrederea cu (emei în progres. Ea știe din experiență curentă că e;voluția științei și tehnicii a parcurs în deceniile din urmă o cale ascendentă de netăgăduit, volumul de cunoștințe ale omului s-a îmbogățit continuu, simțurile sale s-au ascuțit, năzuințele sale s-au raîinat, iar bunăstarea sa ORIZONT ORIZONT ” fizică și morală nu va avea decît de cîștigat de pe urma acestor fapte. Trăind zi de zi intr-o lume în continuu progres tehnic șî social, gîmlul omului zboară invo- luntar spre un viitor cînd șî ..deosebirile" azi încă vii pe plan poetic, muzica! șî statico-plastic între diferitele etnicuri se vor topi intr-o sinteză superioară, de largă respirație. în contextul acestor gînduri și năzuintj nimic nu este mai natural decît ideea că, pînă în cele din urmă, și diferențele azi încă viu resimțite între diferitele limbi se vor atenua, rezervorul lingvistic al fiecărui individ suferind sub influența mijloacelor tehnice de propagare a artei (radio, televiziune, discuri, reproducții de artă etc.) un spor cantitativ șî calitativ încă nebănuit, de pe urma căruia granițele lingvistice îți vor pierde tot mai mult realitatea. Pe dc altă parte, în anii din urmă, sub influența evoluției tehnice, se impune tot mai mult convingerea că paradoxul lui Talleyrand: Limba a fost inventată spre a ascunde gîndurile omului, nu poate li aplicat nicidecum poeziei. Nici măcar poezia ermetică nu i se supune în fond, întrucîf nu există abrevialura in imagistică antică sau modernă care într-un fel sau altul să nu poată fi investigată, completată și explicată, stabiiindu-se seria de raporturi, simultaneități și coincidențe în care ea apare cu necesitate în creația unui autor. Cu decodificarea metaforei, însă, se impune și certitudinea că arta viitorului va fi o artă progresiv universală, în care și prin care se va realiza visul romanticilor de contopire a imaginației poetice cu știința intelectului, iar pe pianul istoriei sociale, a omenirii într-o uriașă familie armonică, scutită de. neînțelegeri și războaie, întrucit nimeni nu va mai fi înstrăinat de necesitățile subsiste'nței de destinul său creator. Pînă atunci, citești poezia in traducere dintr-o antologie pentru ceea ce o diferen- țiază în lume, pentru unicitatea eî. Dar o citești și pentru măiestria transpunerii. Pentru laboratorul traducătorului Zoltân Franyo nimic nu este mai caracte- ristic decît spiritul științific care domină într-fnsul. Chiar și aspectul fizic al cabi- netului său de lucru îl dovedește: rafturile lungi, cu ediții critice, comentarii și dic- ționare ; cu bogata documentație din domeniul culturilor orientale și antice, cu nu- mărul mare de traduceri de artă în limbile franceză, germană și maghiară cu care își confruntă neobosit propria creație. Franyd Zoltăn, să mai adăugăm, a debutat în literatură într-un timp cînd, plin Hofmannsthal și Rilke la germani. Ady și Babîts la maghiari, cu zorile artei neoromantice, atenția față de nuanță a intrat în focarul creației literare. Publicînd în 1914, în colecția Modern K&nyvtdr (Biblioteca modernă) traducerea poemului dra- matic Moartea lui Tizian de Htigo von Hofmannsthal, și în 1916, într-o editură de la Tîrgu-Mureș, tălmăcirea Ctniecului despre dragostea fii moartea stegarului Cristol Rilke, Zoltăn Franyo s-a bucurat de tînăr de stima și prietenia celor doi mari. Tot atunci, prin prestigiu! de care s-a bucurat colecția Modern Kontjvtdr în lumea scrii- torilor maghiari — în volumașele sale aparent nepretențioase a fost popularizată in Ungaria primelor două decenii ale veacului filozofia lui Bergson. Ostwald șî Boutroux, dramaturgia lui Strindberg, Shaw și Schnitzler și prozele lui Knut Ham- sun, Giovanni Papini și Thomas Mann — Franyo Zoltăn a pătruns și în cele două cercuri literare de mare faimă din jurul lui Adv Endrc și Georg Lukăcs, Ultimul dintre ei și-a publicat studiile reunite sub titlul Cultură estetică la mică distanță de frumoasa tălmăcire a poemului lui Hofmannsthal de către tînărul absolvent al Aca- demiei militare, devenit traducător de artă Dar Zoltân Franyo își cîștigase un re- nume redutabil în publicistică încă în 1912. prin pamfletul său Don Quijof de la Geszt, îndreptat împotriva contelui Tisza Istvan, unul din stîlpii monarhiei bicefale auslro-maghiare. Faptele acestea se cer recapitulate cu atenție șl seriozitate, cind istoricul sau criticul literar dorește să definească climatul spiritual, politic și literar, în care a debutat Zoltăn Franyd, Purtînd în ele germenele celui mai strașnic absolutism nor- mativ. ele explică, totodată, evoluția sa ulterioară : avîntul său neobosit în serviciul poeziei, perpetuarea polemicei în publicistica sa, îndrăznelile sale ca director de teatru, de ziare și reviste literare. Pornind de aici, din chiar substanța interpretativă a carierei literare a lui Zoltân Franyo. nu am putut înțelege cu ce scop recurge Jdzsef Măliusz în Prefața sa Ia volumul Pe prispa iadului la termenul „compensare" în raport cu unele amin- tiri ale autorului din primele două decenii ale veacului (I. c. p. 25 și u ). Bună- oară, amănuntele relatate de Zoltân Franyo din timpul serviciu^ milîlar, 1a care a fost supus Rainer M. Rilke în aniî primului război mondial, sînt ușor verifica- bile prin memoriile mult asemănătoare ale scriitorului Franz Karl Ginzkey. Dar și Christiane Osann, în monografia ei consacrată lui Rainer M. Rilke, stăruie asupra acelorași intîmplări. La fel, evenimentele din ziua morlii Iul Ady Endre stnt atestate “Z și de un al doilea martor: scriitoarea Denes Zsdfia, cu care Zoltân Frany6 este in cele mai bune relații de prietenie șl astăzi. Și așa mai departe. Este adevărat că în acest volum se găsesc și citeva pagini neconfirmate de istorie. Tn general, Zoltăn Franyo a fost nedrept și a rămas nedrept față de scriitorii din gruparea Hclikon (Cluj), și în special față de Bănffy Miklos și Makkai S.indor. Documentele arată limpede că la ședința de alcătuire a grupării el n-a fost omis din lista celor invitați (cf. Kozma Dezso: Az Erdelyi Helikon, in Igaz Szo, nr, 5/ 1969, p. 770 și u.). Bănffy Miklos. atent la talentele mari și mici ale epocii, a căutat să și-l apropie și ulterior. Pe de altă parte, programul grupării a fost foarte larg iar revista, la conducerea căreia s-au perindat poeți și scriitori ca Aprily Lajos, Kuncz Aladăr, Kovăcs Lăszlo, a fost lansată în sensul „libertății conștiinței scriito- rului", după chiar cuvintele lui Kuncz. Bănffy Miklos a publicat, pe lîngă un volum profund realist de memorii, cel mai cuprinzător roman din viața aristocrației ma- ghiare din Ardeal — o lucrare deosebit de valoroasă și din punct de vedere artis- tic, care îl promovează printre cei mai însemnați autori de epopei realist-critice ale veacului, alături de Thomas Mann cu Buddenbrooiis și Zauberberg șl de M. Gorki cu Klim Samghin. Asemănător, Makkai Săndor, autor a două romane istorice de aleasă ținută artistică, a dus ca episcop al bisericii reformate o vie polemică îm- potriva spiritului de coterie din rîndurile clerului, a pseudo-moralel și bigotismului ipocrit (cf. volumul său Az elâtkozatt oridsok — VJrieșii blestemați, Cluj, 1928). Invectivele la adresa celor doi din articolul Az erdelyi regina (Romanul arde- lean. op, c. p. 179) se notifică azi ca deraieri regretabile. Ce e drept, ele sînt ca- racteristice pentru stilul polemic al lut Zoltan Franyd, totodată, ele au efectul pu- ternic al unui flash de epocă, dar istoria nu-i dă dreptate polemistului înflăcărat, iar valoarea morală și artistică a celor dot mari dispăruți este astăzi înafară de orice dublu. Jozsef Meliusz, în amintita prefață, îl caracterizează pe Zoltan Franyo ca ia- cobin. Formula, dincolo de pitorescul ei, îl înscrie pe Zoltan Franyo in continuarea unei linii evolutive în gîndirea revoluționară, cu antecedente strălucite. Să nu uităm, totuși, că Zoltan Franyo, în concepția sa dc artă, este tributar curentului neoroman- tic. în felul acesta, în lupta sa exaltată pentru binele public se amestecă de asemenea elementele unei simbolici a cultului naturist, prin care se accentuiază pînă la paro- xism antinomiile lumii. Subliniem acest amănunt, fiindcă pînă la proba contrară prin el se explică și deraierile sus semnalate ale polemistului. Pentru cultivatorul de frumos, atent aplecat peste valorile lirismului universal, se naște din aceeași adeziune o vădită predilecție pentru poezia marilor contraste. în consecință, în antologiile lui Zoltăn Franyo apar 1a loc de cinste Cintecul de creație din Rig-Veda, Imnul către soare al lui Echnaton. Oda către Postum de Horațiu, Conțesia poetului rătăcitor de Archî- poeta, Sonetele lui Louise Labe, Cintecul duhurilor peste ape de Goethe, Oda către libertate de Pu^kin, iar tnai apropiat de noi : Către Mistral de Nietzsche, împărat și proletar și Luceafărul de Eminescu, Corabia beată de Rimbaud sau Sonata lunii de lannis Rilsos. Se stabilește în felul acesta nu numai o tablă de valori, ci ca într-o dramă specific modernă, cu tălăzuiri melodice stârnite de confruntarea desti- nelor, stările extatice se orînduiesc prin convergență organică, in jurul — de ce nu am spune-o î — unor texte fundamentale ca în jurul unor poli magnetici. Proleic, polimorf, centripet, Zoltan Franyo se înscrie în Istoria literară a vea- cului nostru ca o mare conștiință artistică, vitală și bogată în surprize. ORIZONT Expresia timpului în poezia lui Al. Philippide ■ FELICIA GIURGIU P • oet cerebral, preocupat de marile probleme ale existenței, creator al unei poezii reflexive de profundă gravitate. Al. Philippide rămîne prin modalitatea în care a aspirat spre cunoaștere-vîsul, un poet romantic și, după cum constata unul din comentatorii sâi, „poate ultimul mare poet romantic român, alături de Arghezi și Plaga"'). Lumea literară a lui Al. Philippide consumîndu-se între idealism ca ati- tudine lirică ți intelectualism ca fundal, poezia sa oferă .Imagini reci și străvezii, care transpun eul într-un sistem de atracții siderale si extaze cerebrale" *), Cugetările sale au fost exprimate în versuri de „o limpiditate flautină" ’j. Intr-o comunicare ținută la Academie, poetul, însistînd asupra importanței expresiei în poezie, făcea următoarele considerații: „... în poezie expresia este o cali- tate esențiala, este o calitate de fond. Gindirea poetică nu capătă valoare decit prin expresie... expresia urmează în chip necesar natura adincă a fondului"*). încercarea de față urmărește să surprindă modul în care una din problemele cele mai des abordate în literatură șî una din temele fundamentale ale poetului care afirma ..caut ceea ce durează" și anume — meditația asupra timpului își găsește expresie în poezia sa, chiar dacă timpul intim, cu acele „stări obscure de suflet, adlnciri în ois, căutări cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei" nu se poate exprima, conform părerii poetului, „prin formulări definitioe fi precise, ci numai prin aproximații, prin atingeri, prin sugerări și aprecieri ciudate" *). De- oarece meditația asupra timpului străruie în întreaga creație a lui Al, Philippide, con- stituind una din principalele coordonate ale personalității sale poetice, vom privi opera sa ca pe un lot unitar, negliiînd distincțiile ce se pot face de la un volum ta altul •). Timpul nu constituie pentru Al. Philippide in primul rind o categorie filozofică abstractă, ci reprezintă o realitate interioară simțită ca „axă a conștiinței și factor de personalitate"'). Nu timpul istoric îl preocupă pe poet cu precădere, ci timpul intim, timpul la care poți ajunge pe calea visării și a amintirii. De aceea, trecutul cu întregul său cortegiu de lumini și de umbre, devenit insesizabil prin orice «H mijloc în afară de acela al fanteziei ocupa locul fundamental in meditația poetului, memoria sa depășind, după cum notează G. Călinescu în Istoria literaturii române, șirul ereditar șî atingind „regnul mineral al nucleului solar din care se trag sistemele solare" •). ORIZONT I) Al. Piru Cuvlnt înainte, la Al. Philippide. Poezii, Buc., 1965. SI I. Negoltcscu, Al. Philippide: Floare» din prăpastie In „Scriitori moderni" EPL, iW6, p. as 31 O. ClHnescu, Al. Philippide In ..Conlrrtiporăinul*. 1061, din 8 «narile. •) Comunicarea 8 fost publicată sub titlul însemnări despre valoarea poetică tn „Lu- ceafărul'', 1965 din 13 februarie. S) Al. Philippide art, cit. •) Al. Piru In Cuvint înainta h Al. Philippide, Poezii, Ed. tineret., 1965. p. 5. scrie: ..Ceea ce surprinde tn primul rlnd 1a AL Philippide, unul din principalii mari pocii români din perioada dintre cele două războaie este. In afară de originalitate. egalitatea CU el însuși. De la Intîlul volum din 1922. Aur sterp, ptnă la ultima culegere de Poezii din 1962. Al. Philippide nu șl-a modificat esențial nici substanța, nief expresia, tnctt eltind Stlncl ful- gerate din 1930. Visuri In vuietul vremii din 1939 și ultima producte dintre 1942—1949 ai Impresia el parcurgi aceeași carte”. ’) VI. Strdnu. Poezia Iul Al. Phlllplde In „Pagini de crilkă literară* EPL. 1966, voi. II. p. 27. 4) Op. ciL, București, 1941, p. 75L Trei imagini ample ale trecutului întilnim în poezia sa : trecutul-apă, trecutul- £ cavou și trecut ul-cctaie. Cea mai frecventă din aceste imagini este cea a trecutului- apă, întindere nemișcată, încremenită în afara timpului, lipsită de tălăzuirile neliniș- tilor și amăgirilor: Cu cit te vezi în apa trecutului mai rar Cu-atît amiaza clară mai mult te va cuprinde. ȘI pînă la amurgul suprem și funerar Cristalul ei pe suflet mereu se va întinde. (Cîntec dc amiază) Trecutul își întinde albastrele lui stepe Tnvăluite-n negură mereu; Ciudat tărim de seară și de toamnă. In care sora Somnului e doamnă, Și vremea e o apă stătătoare. (La marginea de noapte) Poetul nu evocă evenimentele din (recut ci îl preocupă căutarea timpului în sine, perceput într-o reprezentare a sa însăși și sondarea a ceea ce timpul a depus și stăruie ca un strat în suflet. In această viziune, apa trecutului se confundă cu mările tăcerii dinlăuntru, scrutate din luntrea somnului, iar țărmul uremii, de pe care este azvîrlită-n turburi ape, Sulfina șișului se identifică cu țărmurile vieții zilnice fi treze, pe care poetul se trezește ca naufragia! al somnului. Pe apa vremii zilele sînt luntri fără cirmă (Popas) și întreaga viață trece domoală ca o luntre (Dimineți). în altă viziune, întoarcerea în trecut îmbracă aspectul intrării într-un vechi cavou : E-atita timp de cînd nu te-ai întors! Ca niște pietre grele dai clipele-ntr-o parte Dărimi porți ruginile și suflî-n visuri moarte, (împăcare) Tn această perspectivă, poetul vorbește de mumia vieții sale, de eul-mausoleu în care a adunat un vast norod de clipe efemere, de giulgiul de clipe al visărilor și dorințelor. Revenirea la prezent este sugerată în același mod metaforic: Zidești la loc lăuntricul cavou Și-ngropi iarăși trecutul în giulgiul lui de clipe Și împăcat cu tine te părăsești din nou. (împăcare) Și în imaginea trecut utui-cetate timpul e convertit în spațiu: Dar noi printr-o ascunsă galerie (Un drum odinioară cunoscut) înaintăm cu visul drept făclie Spre inima adînculul trecut. (Pomenire) Viziunea marină a trecutului determină frecvența unor Imagini ce realizează ideea de adîncime, profunzime : Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi Ca niște continente scufundate Sub suflet stau necercetale Ca urme anonime și străvechi. (Sintem făcuți mai mult din noapte) Expresiile figurate și epitetele ce redau această idee revin mereu în poezia lui Philippide: fund de mări (Sîntem făcuți mai mult din noapte), adincime a mă- rii (ib.), negre adincimi de ocean (Intilnire); mic sufletul tn hrube-adtnci bolta (Veghe), m'-e sufletul adine ca o poveste (Lied), Considerînd că viața sufletească ascultă de determinări lăuntrice obscure, poetul apelează la memorie, depozitară a trecutului dar, deoarece amintirile depășesc virsta umană el sondează și subconștientul „acumulator de potențial cosmic, cu- prinund învălmășite energiile tuturor regnurilor, mineral, vegeta! ți animal", din ORIZONT ORIZONT “ această plămadă obscură torcîndu-se ..firul conștiinței, al năettinței omului de a-și descifra și de a scurta declinul'', •). Din această cauză, imaginea trecutului este adesea asociată ideii de întu- neric, obscuritate: (Sintem făcuți mai mult din noapte) Sau vechea stearpă-ntunecime ? Comoara unui gînd nemărginit Ce voi găsi în adîncime Sînt osindit să sap necontenit. In marii munți de-ntunecime Și veșnicul amurg din noi. Să lumineze abisurile toate Prezentul cu scînteia lui nu poate Sintem făcuți mai mult din noapte Ipostaza preferată din trecut este amurgul: Mie sufletul de vechi amurguri plin. {Lied) Suflete, povestește amurgul iii păduri. (Odă sîhastră) Si drojdii de amurguri vechi Pe fundul sufletului se frămîntă. (împăcare) Clipa prezentă este intervalul luminos înlre două amurguri — amurgul trecu- tului ți amurgul suprem Și funerar al sfirșitului. (Tn altă perspectivă, moartea este clipa culesului suprem. Adincire și marea clipa fără viitor — In vuietul vremii). Cu toate că încercarea poetului de a scăpa de obsesia trecutului îi reușește pentru o clipă el putînd să afirme: pentru mine tot ce nu-i prezent e moarte, mL rajul smulgerii din prezent îl cuprinde din nou: Clipa de-acum bolnavă de-amintire Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut. (Privești cum zboară norii) Termenul prin care este simbolizată ruperea de trecut, renunțarea momentană la retrăirea amintirilor, încețoșarea lor, este negură: Sînt seri păstrate-așa sub gînd Ca niște lacuri dc-azur și de aramă Pe care neguri dese și grele Ie ascund. ...Pe vechile amurguri de-aramă și azur Lași negurile grele din nou să se-nfiripe. (împăcare) Alături de ideea de profunzime și întunecime apare aceea de vechime, un epitet frecvent și caracteristic îiind vechi: răni vechi (Miraj), trecutul vechi (Sintem făcuți mai mult din noapte), veche întunecime tib.) fluviile vechi (La marginea de noapte), vechi izvoare (ib.), vechi furtuni (Un stol dț păsări negre), vechi amurguri (împăcare), vechi jumururi (O, cîte lucruri), vechi ideal (Pomenire) etc. Ideea de vechime este sugerată și prin alți termeni, într-o reprezentare spațială a timpului: porți ce n-au fost de mult urnite, ferestre cu mucede perdele, săli cu Candelabre și bolți painjenite, mosc, linced, lavandă ofilită (Pomenire). Poetul care vorbea de I arăt impui existenței noastre subliniază ideea destră- mării timpului: Acum marmura vremii s-a isprăvit sub daltă (Spovedanie), a cli- pelor: tactul vid al clipei (ib.), clăbucii clipelor deacum (Promontoriu), pulberea afîtor clipe moarte (La marginea de noapte). Deslușim în poezie necesitatea imperioasă de a fi stabilită dimensiunea tem- porală a evenimentelor, incertă uneori, tie din cauza perceperii afective a timpului — Trecuta timp-un veac7 un ceas? (Balada vechii spelunci) fie a ieșirii din con- diția umană — Dar cum pe-acele locuri vreme nu-i / Nu ftiu, trecut-au clipe sau ») Ș, Ctoculescn, Poeme dc HSIderUn. Novell*, Mtlrike ți Rilke tn „Aspecte lirice con- temporane", București. I9«î. p- 130. milenii, (Cindva la Stix...). Tn ultimul caz, se impune apropierea de o poezie • a lui Blaga, în care aceleași motive lac imposibil de precizat margnea temporală : Tu inima ești liniștită-acum 1 Mult a trecut De cînd îmi răsfrîngeai în pieptul scund un soare nou în fiece dimineață ți-o suferință veche-n orișice amurg î O zi? Sau poate veacuri ? (Gîndurile unui mort). Expresia întoarcerii spre trecut este realizată, în primul rînd de verbe: mă-ntorc la fluviile vechi (La marginea de noapte), frec mai departe spre vechile izvoare (ib.), mă urc la vechile izvoare (O, cite lucruri), înaintăm spre trecut (Po- menire), scobor în vreme (Veghe), sd sar din timp (Viața alături), tc-ajungi pe tine însuți din urmă (Cîntec de amiază), întors in tine însuți (ib.), schimb timpul meu de-acuma cu timpu-mi de copil (ib.) etc. Smulgerea din durată se «trece fie sub forma întoarcerii in trecut, fie prin viziunea viitorului, poetul afirmind: Hotarele mele sînt; cel care-am fost / Și cel ce voi fi-hotare pustii. (Schiță), De aceea în poezia sa întîlnim deseori expresii metaforice pentru sugerarea unui viilor foarte îndepărtat: oolwi de văzdu- huri viitoare (Privești cum zboară norii), luturile vremii viitoare (M-atîrn de tine poezie), valurile viitorului (ib), neștiute vremuri viitoare (Peste cite mii de ani). Tărîmuî viitorului în care nici o amintire nu vibrează se dovedește a îi însă doar o amăgitoare nălucire a unui amar dor de nemurire al umanității: Zadarnic caut să privesc ți eu Spre sigure limanuri viitoare în peșterile sufletului meu Torta nădejdii pîlpîie și moare. (M-atîrn de tine poezie) Deși timpul nu poate fi depășit, viitorul poate îi lotuși recunoscut în clipa prezentă: Tăcerea-i înțesată de glasuri viitoare Cum timpul tot e-n clipă ți lumea după frunte Șî viața-i ne-ncepută ca apele de munte. (Popas) Dacă timpul intim, durata personală constituie un subiect de meditație pro- funda, deseori categoria abstractă a sa este privită Cu detașare ironică, poetul acordîndu-i epitete descallficatoare: ticăitul meșter sculptor Timpul (Niște stînci), Timpul lenevos fi tont (întimplare în deșert), Timpul trece încet și fără scop (ib.). Timpul prin noroi pășește strimb (Desen murdar). In poezia lui Ăl. Philippide, motivul timpului se întrepătrunde permanent cu motivul visului. Așa după cum notează Ov. S. Crohmalnicemiu, „Philippide cheamă visul să-i potolească sufletul flâmind. in consecință ii celebrează virtuțile alină- toare. puterea de a-l purta cu el într-o realitate superioară, nespusă tiraniei spa- țiului sau timpului și așează sub semnul purităților liliale" '*), Cerebrali zarea însă a atitudinii romantice, îndepărtarea a lot ceea ce este dușman ideii, renunțarea la autoiluzionare trezește poetul la o luciditate supe- rioară, dar colorată de amărăciune: Mi-e sufletul o năruire de statui... Le-aud cum cad, fărîmă cu fărimă. Vecii de vis în mine se dărîmă Făclii aprinse-n templul Nimănui! (Cîntccul nimănui) Așa după cum a constatat unul din comentatorii săi. „Ca în ținuturile arctice, a ghețarilor erotici, unde oricare zgomot nepotrivit pricinuiește năruirea munților de zăpadă, zona poetică a tui Al. Philippide c un tărim al șoaptei interioare, al confesionalului individual, de unde nu străbat nici un gind impur și nici o expresie necuvenită care să clatine cleștarul personalității grave". 11), înviorată permanent de viatul cel curat venit din Alpii cugetării pure, măr- turisind o neobișnuită pasiune pentru cunoaștere ți aplecare spre problemele grave ale existenței, poezia Iul Al. Philippide conferă creatorului sau un loc de frunte în literatura română. ORIZONT 10» Prelata la Al, Philippide, PoeiU, EPL. 1962. p. XII. II) Ș. Cloculcscu, Al. Philippide — Visuri tn vuietul vremii tn ,.Aspecte lirice content- perene". Bucurțțti. M, p. JîZ. comentarii FILOANE FOLCLORICE ÎN POEZIA LUI ION BĂNUȚĂ ORIZONT “iteralura noastră, prin marii ei reprezentanti Aleesandri, Eminescu, Coșbuc. Goga. Arghezi. Blaga^ Barbu, și-a recunoscut unul din filoanele proteice în te- zaurului lirici și eposului popular, care redimensionate creator au conferit literaturii culte, în toate marile ei epoci creatoare, o pronunțată aureolă de originalitate în motive ți expresie. S-a dovedit astfel de mult caducă ideea că întoarcerea litera- turii spre izvoarele folclorice ar face-o anacronică, ar condamna-o la regres. Con- tinuatoare a marilor tradiții creatoare, literatura contemporană menține viu apelul la zonele încă neexplorate îndeajuns ale plăsmuirilor creatorului anonim. Amploarea acestui fenomen face ca un studiu ca acela al prof. univ. AL Dima, Zăcăminte folclorice în poezia noastră contemporană, apărut in 1036. sa poată fi îmbogății, la o eventuală reeditare, cu noi exemple de scriitori remarcabili ca M. R. Paraschi- vescu, Radu Boureanu, M. Beniuc ș. a., în opera rărora, aparținînd unui gen sau altuia, zone ale creației populare au cunoscut tratări demne de consemnat. Tn volumele publicate pînă acum de poetul Ion Bănuță pot fi întîlnite citeva mărturisiri lirice, adevărate arte poetice care facilitează definirea poeziei sale. Dacă în Panorama dntecului mett întilnim consemnarea unei serii de poeți ca Villon, Paul Valery, Mallarmc, Vertaine, Pimbaitd, Baudelaire^ liante, Eminescu, Argitezi. enumerare care credem că are mai mult semnificația unui etogiu adus poeților leclu- rați, fără a nega latura revendicării patronatului unuia sau alulîa dintre cri citați, poezia lui Ion Bănuță beneficiind de unele experiențe ale romantismului, simbolis- mului și impresionismului: în schimb, în Panorama zeilor întîlnim figuri ale mito- logiei greco-romane față de care poetul schițează gesturi protectoare, traductibile în plan estetic cu asigurarea perenități' simbolurilor pe care le încorjwrează: „Pe zei i-am văzut goi tn grădină, / în răsăritul negru și-n apusul galben, f nutreau culori de scrum pe trupul tor, / pur/Ln/n-md-n nămol de ws, / î/t depărtări și Doc hi i. / Zeii mei purtau pe frunte coroane de tei, / de sălcii, de gulii, de lipan, / frunze de lauri nefiind în gradina tatălui meu. / Mă întorceam din cer rizind / de-mbră- cămintea teilor din raze de anțărț, și noaptea adunam singurătățile de bozii / să-i învelesc puțin, / să nu moară de răcoare". Poetul ne avertizează, într-o predoslovie la Olimpul diavolului, că Dumnezeu și Demonul sînt deopotrivă creații ale sale în care își relevă trăirile eului de- dublat. Tși au drept de cetate tn Olimpiii său Jupiter, Apolon, flermes, Pan, 1tefaistos. In poezia iui I. Bănuță este prezentă cu proeminență prețuirea olimpului românesc, a creațiilor strălucite ale sfiosului dar atit de originalului poet anonim, din recuzita căruia preia imagini, expresii, ritm șl ton. Influența poeziei populare a fost marcată de apariția în 1963 a volumului Scrisoare către anul 2000. Comentînd volumul și observind înrudirea poeziei lui Bănuță cu aceea a lui G. Topîrceanu și Ion Pillat, afinitate conferilă de pre- luafea de către tustrei poeții a doinei argeșene, Mircea Tomuș spunea: „Atît ion Piltai cît fi Topîrceanu, iar acum, pe urmele lor, poetul nostru, au asimilat vato- rile folclorice care comunicau o viziune proaspătă, sănătoasă, cu tonalități dc baladă, aducând în opera lor o limpezime de gîndire clasică". Cronicarul conținu. : „Dacă, în mare, cartea .are un plan epic, diferitele momente ale acțiunii sint tratate de- seori la modul liric, procedeul fiind propriu fi creațiilor populare"1). Locui proe- minent era ocupat, încă dc la început, de factorul liric. E de precizat, de la început. Că poetul se ferește, pe cit îi stă în putință, de căile bătute. Nu apelează astfel la întlelung cercetata poezie păstorească, nici cu exclusivitate la creațiile dc taină și mister. Nu se observă nici predilecție spre baladesc, spre epopee. Cele mai multe sugestii par să-i parvină poetului din lirică populară de dor și jale, de haiducie și natura, poezii care impun prin discreta me- lancolie. Aceste secțiuni ale literaturii populare corespund celor două dimensiuni ale poeziei lui Ion Bănuță, pe care le-a evidențiat Tudor Arghezi: „O sensibilitate pe cit de gingașă pe atit de bărbătească caracterizează poezia iui Ion Bănuță". „Codrule, descint frumos, / [i-ai pus frunza fot pe dos, / De-nri oii oara să mă-nchin, / Să md lepăd de suspin, f De suspin m-oi lepăda / Numai după moartea mea”. înrudită cu poezia aceasta este Panorama singurătății, în care sentimentul solitudinii transpare din versuri asemănătoare multor variante populare, dintre care una a fost magistral recreată de Al. Eminescu. „Mestecine I Mestecine I / cine sd te legine 7 / Violul e la schit, / frunza a murit, f ploaia plinge n ea, / rid în/r-o lalea. / Fată de năut, j unde te-ai lăut? f Mesteacăn! Mesteacăn! să ne dăm în leagăn! Cîteva versuri ale unui binecunoscut cintec popular („Omule cu caii buni, / Hai să facem schimb in drum / Că fi caii mei sint buni") sînt preluate intr-un catren, in care s-au produs mutații esențiale de natură a viza anume imponderabile ale poeziei: „Omule cu caii buni, / Amîndoi sintem nebuni, / Tu, de dorul unor cai 1 Eu, de oînl și ciumafai’. Tot în același mod al devierii sensurilor, învestirii lor cu noi valențe, și al păstrării doar a unor versuri semniEicalive sau scheme, se înscrie și Panoramă din pelin, cu reminiscențe din lirica de haiducie, dar, în final, și cu impKcații mai pro- funde vizînd lumea de vis a poeziei: „Și din verde maghiran / fî din hoț de că- pitan, / Mi-am pus haină de pelin, / Pușcă neagră de amin / Și-am ieșit din codru-n drum f Să-mpușc calul meu de fum". în 1963 poetul semna un p-ortret al haiducului Radu Anghel, șl apelul la lirica șî epica haiducească avea să stea în continuare in atenția poetului; „Din codru iese Radu / cu piept dc foc și fier, / cu pasul cît poiana, / cu chica pin' la cer, / cu ochii oii, de vultur— / din mari singurătăți / legînd Carpați șl Mare, / căteind pe sirimbătățF. | J j Intr-o altă poezie. Panarama glonțului, sînt cumulate atît elemente ale liricii de haiducie cit și procedee ale folclorului magic. Enumerarea amintește astfel de descîntec, în timp ce factura generală e a unui cintec de haiducie: Jn adincul pădurii f dau de fierul poterii, j dau de om, de neumblat, / de blestem, de împărat, / de Carpați, de Topolog, / de haiduci, de inorog, / dau de poartă, / dau de moartă, / și de vin / de pelin — / glonț în cap, / în potcap, / glonț in trup, / glonț în lup, / glonț în palmă, / în sudalmă, / glonț în gură, I în făptură, / glonț in domn de căpitan, / glonț în jale, în lipan... / Codrule, Măria-Ta, / V7nde-n« suflet, catifea!" In Panorama împotrivirii în șapte recunoaștem obsesia unei cifre, modalitatea enumerativă, clemente lexicale și formule încântătorii ale dcscîntecului popular fî ale jocurilor de copii; dar numai atit, schema în sine neputînd transmite emoție. Exem- plul poate servi pentru diferențierea unei preluări fără fior, exterioare, față de una creatoare: „Șapte plopi slabi, / șapte plopi grași, / șapte plopi deasupra. / șapte plopi dedesubt, / șapte plopi tnlăuniru, / șapte plopi în afară, / șapte plopi în șapte. / Plopi în unghii, / plopi în deș/e, / plopi în stomac, / plopi în intestine, j plopi în ochi, / plopi tn... ffie-mt de deochi f" Cu minime mutații, în aparență, în prima parte a poeziei, e preluat descîntecul și în Panorama pustiului din mine, ca în linal perspectiva să capete semnificații noi, schema descîntului primind un nou conținut, în care circulă neliniști ale eului poetic. Fondului oracular îi este substituit unul spectacular: „Pustiul se oprește / în mine, ORIZONT I) Mircea Tomuj : Ion BSnuți, Scrisoare titre anul IW, ,.Steaua", nr. 3. 1964, p. 56-96. 2 in dește, / tn carne, in oase, / in ape nămoloase, / în corp, in trunchi, / în genunchi, / în soare. / în picioare. / in ochi, / in deochi, / în dinți, / în sfinți, / în jfinduri, / in scindări. / Gol nebun, / a/tm, / oracol... / spectacol". Aminteam că baladescul îl atrage puțin pe poet, și atunci cînd întîlnim ele- mente epice ele sînt expurgate de faptic în favoarea impunerii nucleului lor liric, ca în Panoramă de Brăilei, in care sînt depistabile și incantații ale floclorului urban ' „Foaie de Sulcină, / Chirci, Chiralină / din Brăila, turci / Dunăre și cuci, / unde, und' te duci ? f — Gaibent am la git, j fug de vechi urii, / țîțele de chin,' / mi le- arunc în vin, / nuntă n-am să am / și-am să mor in geam". Dc asemenea, folclorul urban este prezent cu imagini și intonații în Panorama Moșilor din Obor. Panoramelor scurte ale poetului — adesea impropriu numite astfel — le con- vine concizia unor versuri populare, preluate aidoma: „Am să-mi fac din lacrimi casă, / Foaie verde de-avrămeasă T Alteori se apelează și la sectorul paremiologic. Următoarea poezie se desfă- șoară pe amplificarea unui cunoscut proverb : „Bale fierul cît e cald, / Bate-n marea de smarald, / Bate-n griul din strămoși, / Bate-n ochii ei frumoși. / Bate-n cer și-n caldarim, / bate-n neștiut tărim. j Baie fâurare, -n noi, / bate-n aur și-n noroi". ( Panorama făurarului) Părăsind preluarea unor motive sau sugestii din poezia populară propriu-zisă, poetul face aluzii uneori și la unele credințe, cum este aceea in auxiliile aduse de „banul de pomenire'"; „Foaie verde de aramă, / I intui m-a ajuns în vamă. / Intre teamă și iubire / Mă dau ban de pomenire". Toate aceste reușite ale poeziei de influență folclorică 3 lui I. Bănuță le-a semnalat poetul Radu Cârneci intr-o frumoasă exegeză : „Surprinde (..) înțelegerea profundă a einfecului popular, a bocetului sau descîntecului, preluarea esenței aces- tora și folosirea lor in slujba unor modalități ale poeziei moderne, contemporane, tn felul acesta ideea poetică mi se pare că este excelent servită, foarte bine pusă în valoare" 1). Ce anume îl apropie pe fon Bănuță de poezia populară ? Poale că aici găsește in forme nealterate expresii ale naivității, ale nevoii sale de ingenuitate, ale propen- siunii sale spre mit, chiar acel pitoresc verbal, care caracterizează poezia sa, Cind acestea toate sînt judicios evaluate avem rezultate notabile. Căci se observă umbra poetului popular chiar acolo unde l-ai crede mai puțin, și anume in acele poeme simple dar de reală vibrație ca această poezie, pe care o remarcase Perpessicius : „S-a rănit scorușul, / crengile-s de singe. / Prins de uintul rece, / nici nu știe-a plinge. / S-a rănit scorușul, / firele subțiri / ard ca steaguri roșii / șî ca vechi iubiri, ț Frunzele de toamnă / și-au pierdut urcușul. / Pentru împlinire / s-a rănit scorușul", Se poate observa că tratarea poetică ar filonului folcloric a cunoscut la Ion Bănuță o evoluție mai ales spre zonele liricului, in vederea realizării acelei fuziuni firește între modelele zăcămîntului folcloric și propria creație a poetului. Poate că se va continua procesul de detașare, de evitare a preluării unor formule și imagini flociorice, de părăsire a mimării în favoarea unor tratări creatoare. Numai astfel creația sa viitoare va fi ferită de decorativism folcloric, de foiclorizare. Poate că nu vor mai fi intîlnite poezii cărora să ii se găsească ușor modelele populare. Experiența majoră a poeziei noastre culte de inspirație folclorică a relevat că numai surprin- derea mișcării interioare a creației populare conferă dimensiuni noilor creații, Inlr-una din reprezentările sale poetul Ion Bănuță se definește a fi un plin de rezonanțe ulcior de lut din Rim, metaforă a tradiției. E de dorit ca acest receptacul să găsească noi resurse pentru înnoirea poeziei sale. IORDAN DATCl ORIZONT t) R*du CSrncci: Ion Bânuța, Panoruna timpului meu, „Ateneu", nr. 3 iS4|, anul VI, merlle 1M9. p. 2—3. I DESPRE^ARTA TINERILOR SCRIITORI TIMIȘORENI cu t^te ci nu putem vorbi, desigur, despre măiestrie, cînd ne pronunțăm asupra valorii unor scriitori tineri, decît ca un ideal vrednic de atins. în dirza și neobosita luptă cu forma — condiție necesara eficienții mesajului transmis de ei — conștiința perfecționării continui trebuie să se simtă în orice rînd scris în litera- tură indiferent de vîrsta creatorului. Există o tendință firească înspre măiestrie și originalitate a artistului tinăr, șî numai aceasta ii va ajuta să-și dea seama devreme că nici măiestria nici ta- lentul nu sînt transmisibile, ca gindirea, ca mesajul său creator, ci ele șe însușesc prin trudă personală, prin efort individual, prin multă muncă, travaliu creator. Imitația, influența formală n-au în literatură șî artă nici o valoare, oricare ar fi modelul imitat, fie că e folclorul sau clasicul nostru tradițional, iie că e un nume răsunător și mult comentat în literaturile străine, De aceea, tendința spre origina- litate, cucerirea unui stil propriu, caracterul distinct al scrierilor unui tînăr. tonul emotiv, patetismul său care-i conferă un timbru particular, sînt semnele cele mai sigure ale drumului creator ce duce spre măiestria literară. Efervescența literară, din ce în ce mai accentuată în Banat, ca o conse- cință inevitabilă in care se dezvoltă azi viața noastră nouă, prezintă un fenomen îmbucurător în scrisul tinerilor poeți și prozatori care se afirmă de cîțiva ani în paginile revistei Orizont și ale presei locale. Putem spune câ, Îji ciuda numărului mare al acestor tineri preocupați de problemele și de creația literară, publicați sau editați, nu există o asemănare directă în modalitatea exprimării lor, și că ei, fie- care, au încă de pe acum o notă stilistică aparte, E posibilă oare distincția aceasta in dorința de a caracteriza scrierile celor ce se manifestă în literatura noastră numai din anii de după Eliberare? Cred că da, și voi încerca să arăt, cît de succint, caracterul particular al unor (atente lite- rare'remarcate nu numai în volume editate, ci și în publicistică sau la numeroasele cenacluri literare existente, Astfel, [ie poetul Anghet Dumbrăveanu, autor apreciat al volumelor Fluviile visează oceanul (1961), Pânuniul și fructele (19641, Iluminările murii (1967} Oase de corăbii (1968), și beție (1969), îl caracterizează, cred, entuziasmul imagistic al unei trăiri optimiste, adeseori juvenile, precum și o anumită suavitate a contem- plației. Pe Crișu Dascălii, care a debutat anul trecut în colecția Luceafărul cu volu- mul Afîmc șî marmură, dimpotrivă, il individualizează sbuciumul. chinul introvertit al expresiei subtile, chiar ermetice. Damian Ureche, proliî autor de versuri și al volumelor Temperamentul primăverii (1964), invitație le vis (1967) și t iori fără amurg (1969) are o sensibilitate calină, necomplicată structural deși extrem de elastică in exprimare, deschisă, in lot cazul, mai ales unor aspecte tehnice și sti- mulatoare de vis, George Suru, autorul volumului Pentru a iubi (1967), se slujește — narativ și alegoric — de o interesantă transpunere senzorială și obsesivă a cu- lorilor și a visului, iar Lucian Bureriu, autor de conștiente (1968). impre- sionează prin expresia livrescă a legăturilor dintre diferitele aspecte ale realității, zugrăvite, cu luciditate, în imagini bogate, uneori excesive, ca și la colegul său Marcel Turcu, proaspăt debutant cu Farfuria sălbatică, grav interpret magic al unor bizare asociații intelectuale. Dintre cei ce își pregătesc volumele de debut, pe Horia Guia îl caracterizează predilecția aforistică a gîndirii poetice, în timp ce pe Nicolae Dolingă preocuparea statornică pcnlru expresia metodică a versurilor, ca și umanizarea comparațiilor cu elemente familiare. Nume promițătoare, deși încă needitate, mai sînt: Ion Cădăreanu, Traian Dorgoșan, Gabriela loan, Dușan Petrovici, Aurel Turcuș, Dragomir Magdin, Ana Maria Poloceanu, Eugen Apoca. Teana Șer- bănescu, Lucian Alexiu, Smaranda Băcanu, Ion Rovina și alții. ORIZONT In proză, Ion Arieșanu, autorul cărților Anii adolescenței (1962), Trenul albastru (1965), Vara firele (1967) ți a] romanului O complicată stare de fericire (1967), cucerește pe cititor cu tonul cmoliv al narării, cu puterea de a surprinde O atmosferă sufletească adecvată episodului. Stilul său, plin de sugcsii plastice, transmite, prin lirism cert, vibrația dragostei de om fi a bucuriei de a trăi, Aso- ciația dintre durere și bucurie concentrează acțiunea sa epică asupra unui conținut — paradoxal spun — metaforic, In care personajele se adîncesc într-0 trăire intensă, fundamentală structurii lor psihice fi elice. Un alt talent incontestabil in proză, Sorin Titel, autorul volumelor Copacul (1963), Reîntoarcerea pasibilă (1966), kaîsurt nobile fi sentimentale (1967) ți al mini-romanului Dejunul pe iarbă (1968). în care aderă la unele procedee" ale „noului — roman" francez, scrie o proză de notații menite să întipărească aspectele banale ale vieții in secvențe de ascuțită perspi- cacitate senzorială și de subtilă vibrație emotivă ce transpune imaginația pe un plan neașteptat de cunoaștere. Puterea de observație, remarcabilă prin realismul și modalitatea de exprimare a dialogului, sugerează de obicei o trăire lirică de scurtă lungime de undă ce compensează astfel caracterul rapsodic, redus, al desfășu- rării epice. Laurențiu Cerneț, autorul volumelor, Omul de un milion (1966), Experien- țele iui Ionele (1967), al romanului Arșița (1968), al unor piese de teatru șî-al unor povestiri fanlastico-anticipativc, știe povesti, cu umor, fapte întîmplătoare, banale, rareori „esențiale*1, însă avînd un simț ascuțit al realității ce dovedește cunoașterea oamenilor simpli și a limbajului lui, fiind remarcabil prin economia sa de cuvinte ți prin cursivitatea stilului. Dintre ceilalți prozatori tineri, Ion Dumitru Teodorescu, autorul volumelor Fierbintele vint cu nisip (1968) fi Sa întors Partenic (1969), prezintă aspectele stranii, adeseori tragice, ale existențelor compromise de singurătate sau de decrepi- tudine fizică și morală, analizînd mentalitatea absurdă ți comportarea strict rutinară a personajelor; Alexandru Deal, autorul volumului Nisip (1968), e preocupat de reacțiunile tinerilor ce afișează o poză de adolescență prelungită; Ion Vellcan relie- fează comportamentele paradoxale ale purității sufletești disimulate din nevoia de a se apăra; Ion Marin Almăjan sugerează atmosfera fabuloasă, proprie unor perso- naje pitorești sau neobișnuite; Marian Drumur îmbină observația realistă, nuanțată fin umoristic, de ton flegmatic, cu tehnica deslășurării_cinematogra[ice a acțiunii, conturînd personaje neafeetate, firești, dar reținute. Proză lirică, de mic suflu epic, dar interesantă prin caracterul experimental și stil, mai scriu: losif Lupulescu, Vasile Crețu, Adriana Simlovici, A. Ujică ș.a. De bună seamă nu se pot anticipa judecăți de valoare asupra unor scriitori tineri, numai în parte realizați după exigențele unei arte autentice. Conținutul, tematica ți modalitatea de a gîndi creator constituie o problemă esențială pe care viața noastră de azi, umanismul nostru socialist, o pune scriitorilor noștri. Con- ținutul nou, aspectul original în care scriitorul oglindește realitatea în artă, dă naștere în mod cert, acolo unde nu-i pastișă, imitație si manieră, deci la talentele adevărate, unui stil nou, personal, distinct. Nu întîmplător li se mai impută unora dintre tinerii scriitori bănățeni, altminterea dotați, neglijențe stilistice și de compo- ziție care depind numai de superficialitate, de unghiul îngust și de conformismul cu care ei aleg aspectele de viață pentru a le zugrăvi în lucrările lor. Ispita ima- ginilor gratuite, a jocului de cuvinte fără legătură și ideia lucrării, a procedeelor și modalităților unor scriitori occidentali contemporani, face pe unii tineri condeieri bănățeni, cu experiență de viață puțin mai lărgită artisticește de universul copi- lăriei, să încerce a suplini preocupările expresive ale limbii numai la tehnica de dozare a compoziției, ceea ce e folositor desigur, însă e insuficient. NICOLAE ȚIRIOI ORIZONT ■ cărți - reviste ■ cărți - reviste ■ cărți - reviste ■ V. CURTICAPEANU : „MIȘCAREA CULTURALA RO- MANEASCA PENTRU UNIREA DIN 1918“ *) V. Curticăpeanu s-a impus în ulti- mii ani prin abordarea unui domeniu mai puțin studiat, acela al așezăminte- lor culturale românești șî al rolului pe care acestea l-au avut în ridicarea ni- velului cultural și politic al poporului român. Rezultatul cercetărilor sale este sintetizat in cartea recent apărută, în care autorul își extinde preocupările de Ia cele mai mici societăți, de lectură pînă la marile așezăminte de cultură din Transilvania și Banat, tratînd pe larg legăturile dintre acestea și marile societăți culturale din România liberă, care constituiau o îmbinare în mixarea de eliberare politică a românilor. Capitolul central al cărții este Aso- ciația Transilvăneană pentru Cultura poporului român (Astm) care a rotarî- zaf în jurul ei toată mișcarea culturală din Monarhie timn de aproape sase de- cenii. Dar încă înainte cu mult de în- ființarea „Astrei" burghezia romăna simțea nevoia să sc constituie șî în ..reuniuni de lectură și cînt" în care pe lingă intelectuali un rol de frunte îl aveau meseriașii și comercianfîî. Nu e întîmplător faptul că prima reuniune dc acest fel apare încă din 1848 în puter- nicul centru al burgheziei române Care era Lugojul Dună o stagnare în timpul absolutismului Reuniunea română de lectură din Lugoj își reia activitatea, stringtnd în jurul ei pe toți intelectualii fruntași din acest oraș ca Valeriu Bra- niște, Coriolan Brediceanu. Constantin Rădulescu, Iulian fanculescu și alții. Tn curînd în toate orașele mai im- portante din Banat se înființează ase- menea societăți culturale pe care auto- rul le numește pe bună dreptate „mici fortărețe ale renașterii naționale ro- mâneați". Astfel la 1863 se înființează •) București. 1968. Editura șmnțilieă 2S8 p. reuninea de lectură din Caransebeș, la 1872 în Timișoara iar în 1873 la Ora- vița și Reșița. Pe lingă aceste societăți, tot în Banat, studenții de la pedagogia și teologia din Caransebeș pun bazele societății de lectură „Ton Ponazu" avînd ca organ foaia „Progresul". Și la Arad, studenții de la școlile române înfiin- țează încă din 1867 o societate de lec- tură. Iar mai târziu, în 1872. va edita revista „Speranța" care s-a bucurat de colaborarea multor fruntași ai scrisului bănățean. Pentru prima dată în istoria culturii noastre sc urmărește în mod sistematic activitatea „Asociației naționale ară- dene nentru cu’turî și convers ■'rea oo. rnrutui român" înființată încă de la 1862 cu ajutorul .Mocio-estîîor «1 a l”i Vîncenftu Rabeș (o. 48—881, 8comd Asociației era eromovarM culturii «o. norului român „Iar mal ales "naUtaren literaturii si a culturii «octal» n-in el- Ure si conversarea cu d^Ut'T'Tea tu- furor disputelor polîFce* Membrii aso- ciației arădene au fru^oas" ereO’Ui'ăr nentru istorie «I imîfîca'e’ n-dn^r-ftei încă înaîn’c de ,nf'inta’-»a So’Vfă*'’ 11- lerir* din București. Famit'-’ Mivton' înființează un premiu de Kr de galbeni neutru scrierea im*i îslorîî ’ români- lor. iar Vțnc*n+lit Babes *nc” dîn 1868 îolră în legătură cu Astra sl 'tocMaUa nentru Flenduri, «; cultura romană nen. tru a se stabili o ortorrrafi" comună oare să ducă l« ..unitatea de l'mbă «t literatură' fn ML Dună 1875 activitatea Asoc'aHel dîn Arad fncro" •# «cadă ne HeonsHe cauza înăspririi legilor din Monarhie dar mai ales nrîn faotul oj de a^'m în- colo rolul e| în oărtiîe bănățene «I cri- sene va fi luat de Astra. TreniM-treptat Astra hi extinde activitatea ne *ot teri- toriul locuit de români. rea|tz?nd în acest fel unitatea culturală. Tn adunarea generală a Astrei ținută la Lugoi în 1896. .Alexandru Mocioni. urni! dintre conducătorii românilor bănățeni d|n aceea vreme, relevă importanta infăo- tulriî unității culturale: „Prin aceasta se dărîmă un zid de despărțire între fra- ții de același neam setoși de aceeași cui- tură. Asociațiunea noastră, în această adunare se dezbracă de caracterul ei ORIZONT ORIZONT S provincial, și proclamă principiul soli' darilâții naționale pe terenul cultural... Noi pricepem cu toții că pentru un po- por, lupta mai nobilă decît lupta pentru cultura sa proprie nici ca s-ar putea închipui". După adunarea de la Lugoj, Astru va organiza numeroase adunări în Banat, contribuind în acest fel la slrîngerea rîndurilor și întărirea vieții românești în această parte a patriei noastre. în 1807 adunarea generală se ține la Mehadia, în 1500 la Băile Iler- culane, în 1902 la Oravița și în 1901 la Timișoara. Dintre secretarii Astrei, un rol de seamă a avut Cornel Daicovici care desfășoară o activitate intensă concre- tizată prin cele două mari opere: Mu- zeul Astrei și prima Enciclopedie Ro- mână, operă uriașă de un rea! folos și azi, care reprezenta un pas important spre realizarea unității statale. Cînd în 1890, Simion Mangîucă. filolog și jurist bănățean, va deceda, își testează im- portanta bibliotecă Asociațiunei din Sibiu. Dar un rol deosebit de important îl au bănățenii în ceea ce privește răspîn- direa ți prohibirea cărții românești în Monarhie, (p. 163—189). Pe lingă le- gendarul Badea Cârțan a cărui viață și activitate e evocată Cu multă Căldură, V. Curțicăpeanti dă importanța cuve- nită activității lui Emilian Micu care a avut o hingă corespondență cu ă . A Urechia și fon Bianu pentru răspîndirea cărții române în Banat și Transilvania. De aceea difuzarea cărții române era împiedecată de autorități, in Banal se realizează răspândirea cărții prîntf-un mijloc foarte ingenios: Pretexlînd cS-și scol în vînzare bibliotecile. atît preotul Emilian Micu cît și învățătorii Corneliu Nieolescu din Checia sau Ștefan Cîherga din Topniovățul Mare, reușesc să răs- pîndească in teritoriile ocupate uliîmele noutăți editoriale din România liberă care erau interzise peste Cârpă ți (p. 167—168). Chiar dacă, cercetările ulterioarevo aduce contributit noi in ceea ce pri- vește societățile culturale din Banat, Cartea lui V. Curtîcăpeanu rămîne ca primul pas serios făcut pentru sinteti- zarea activității societăților culturale. 1. D. SUCII! NOVALISi „POEZII1 Traduceri de PETRU SFETCA*) Traducător experimentat din lirica italiană și franceză modernă. Petru Sîetca a încercat o transpunere tn ro- mânește a poeziei metafizicul ui cori leu a! romantismului german cere a fost Navali», fiind conștient de multiplele dificultăți ce avea să le întimplne, insă hotărî! să salveze caracterul profund liric și etern uman al ..celor mai fru- moase poezii*' ale poetului. în „cuvlnt înainte'*, traducătorul subliniază trăsă- turile esențiale pe care le găsește vred- nice a fi menționate, alături de o suc- cintă biografie a acestui „poet delicat al armoniei cosmice, a] arderilor mis- tice. al gîndirîi aforistice, al aspectelor de miracol ale existenței". Complexi- tatea acestui „suflet frumos" nu se re- velează atît în nevoile speculative des- pre care pomenea Hegel, cil in obser- vația că „bucuria vieții în umbra morții. a cerului fără lacrimi sînt de fapt struc- tura etică șl umană care susține țoală urzeala emoțională a poeziei sale". De aceea, visul devine un act creator, o autofecundare („Selbstbegatfunge"), „o revărsare în viața reală" iar mesajul poeziei lui Novai is constituie „o nouă mitologie care să stea in slujba ra- țiunii". Mesajul unui asemenea poet care re- fuză prestigiul luminii — i lymmen an die Nachl scrise între 1797—1799 sînt considerate manifestul poetic al roman- tismului german — se consemnează ca un contrași in mijloacele de expresie ale unui poet cn Petru Sfetcs. înlotdeauna atras și extaziat de lumină. Din feri- cire. traducătorul șl ie că vibrația poeziei autentice pîlpîie ca o flacără uneori nevăzută a comorilor pe Ungă noțiuni, lexic și prozodie. Tradueînd cîte-un mănunchi din vo- lumele reprezentative ale lui Novalis („Poezii diverse", „Hcinrlch von Qfter- dingen", „Gnlece duhovnicești" șl „Poezii din tinerele"), Pelru Sfetca și-a manifestat fără îndoială predilecția pen- tru unele teme si idei frumoase dînd va- loare metaforică unor gîndlri care pier- deau semnificația lor profundă dacă ră- mîneau exnrimate prin abstracțiuni. („Intr-adevăr, sara îți va trece repede, ' / ca un vis prietenesc, / cînd în dulci convorbiri inima / Celor buni ți se va 'I Editura tinerelului. 13®. deschide — „Străinul"). Deși majorita- tea tălmăcirilor se prezintă în versuri albe, forma aleasă de traducător c dic- tată întotdeauna de considerente ar- tistice : ..De aii nu-ți mai aprind, Erato, Tămîle, ca să-mi cințî în strună De poetesă, tu, ingrate; Cytnera-î muza cea mai bună De cînd îmi hărăzi pe Luiza, Mî-e rima dulce și ușoară. Ca fluturii ce-ți fac surpriza Cînd rupi un trandafir-și zboară. Cu rîul mă-nteleg în rime, Natura, dragostea-mi dau viața. Sub mirți, în visele-mi intime. Cind cintecele s; răsfață (Cythere) Tn fapt. Petru Sfetca a încercat să găsească o corespondență cît mai fide- lă în limba noastră a unor versuri greu de tălmăcit ți în același timp — un me- rit și mai mare — a căutat să valorifice într-0 expresie modernă ceea ce nu poate fi considerat încă vestejit din lirica lui Novalis. Această du^lă transpunere, în- tr-o altă limbă sî-ntr-un alt Ump. arată vitalitatea poetului german, dar ți pere- nitatea vibrației lirice care, dincolo de modalități de expresie și de alte condiții schimbătoare, rămîne singura șl ine- fabila formă de manifestare a adevă- ratei poezii. NlCnLAE ȚIRIOI GRIGORE SALCEANU : „NOPȚI PONTICE" *) Din largul șî variatul peisaj al li- ricii noastre dintre cele două războaie, poezia lui Grîgore Sălceanu — afirmată cu 30 ani în urmă — aduce o sensibili- tate aparte, o plastică izvorilă din cul- tivarea sentimentelor declanșate de tul- burătoarele culori ale mării, într-o ne- contenită mișcare Pornită din exaltarea romantică legată strîns de natura in- timă a po"tului, poezia mării constituie motivul obsedant, care, reluat sub di- ferite ipostaze picturale, se asociază unor reflecții meditative cu perspective de multe ori nedeslușite: „S-alungă valurile ca o turmă / pier fi altele răsar din urmă f Clocotitoare, albe de minte, l Pe marea-nvifarată ți pustie... •) Ediliira pentru literaturi, (Singurătate). Există în lirismul poc- g lului dobrogean o fluiditate lăuntrică ce se dezvăluie treptat înlr-o succesiune dc sonorități, legate în general de teh- nica exprimării versului echilibrat și mai puțin de cea a profunzimii expresive: ..Jilțul in flacăra focului rumenă floare ie-arată: t Vezi pe ferestre cum vine de-a valma o mare-n spumată: J fiwregă nourii, scinteie negura, apele sund, / Măr/fe tremură, taie pustiile stafii de lună" (Noapte pontică). Preocupat de surprinderea clipelor cu_ efecte maxime, poetul parcurge un neîntrerupt proces de translație lirică de la simplitatea imaginii vizuale la fluxul de idei pur- tînd în conținutul lor patosul romantic al aclamării: „Viatul spulberă-pe-ntin- deri mii de valuri argintii / Rid în viscol de lumina depărtările pustii ! Scinteie nisip de aur fi-n adine privești stin- gher t Cerul oglindii tn valuri, valul aruncat în cer" (Pontică). Aceleași vibrații calme — pornite din simțirea poetului, — cuprins de ne- liniștea metafizică, amplă șl răscoli- toare a mării, se desprind și din poe- zii ca: înserare. Fierbea azi-noapîe marea..., Pe mare, Două rîndunele, Pes- cărușii, Singurătate, Printre vise. Nava etc. . \ ‘ Sentimentul mării. însă, nu este sin- gura notă specifică a volumului retro- spectiv de poezii ..Nopți pontice". El conține teme variate, caracteristice prin pulsația lor liniștită și tehnică muzi- cală ce amintesc uneori de romanța eminesciană, alteori de sonanțele ver- bale ale lui Goga. dar continind pe un- deva și sonorități personale, desprinse din aceleași nostalgii romantice, dublate eîteodată de tente sensualiste ce se mistuie într-un ritual vag conturat: „Mă-nfățurS. brațu-i moale Si rotund, I Ca din șagă mă cuprinde mai aproape; t Curg miresme din văzduhuri neste ape, / Iară lacul setnitiază ptnâ-afund" (Țărmul de liliac). Fundalele picturale, au in desfășu- rarea liricii poetului o funcțiune com- plementară, de întregire, eîteodată și un ml activ, făcind oarte din procedeele des folosite: „Afi tulbură cărarea asta viind t De trandafiri sălbatici ți de lună. / Mă tulbură fintina ce suspină / Nai am mai fost pe-atci cindua -mpre- ună“ (Pe slîncă). Substanța poetică a lui Grîgore Săl- ceanu se dezvăluie în dimensiunile ca- dențelor clasice, aproape în aceeași to- nalitate, a unor imagini echilibrate, limpezi, sincere, fără explozii de meta- fore. Simbolul e aproape inexistent, chiar ORIZONT ORIZONT ™ și în noeziile care apelează la medita- ție: ,.Pe nesimțite, pulberea de stele / S-aprinde iar, înflorind tăria, / uiți, uittndu-ie ța ele, / Tu Urnii din nou cum frece veșnicia" (Singurătate). Mult mai puternice și mai expresive ni s-au părut poeziile de inspirație o- rientnlă, ca o anexă a pe'sajt lui dobro- gean, în care poetul a realizat citeva imagini deosebit de vil. emoționante • î sugestive: „Departe, ZtrOn pierdut de caravane. / Un nor, o rinză nu-i pe ma- rea lină / Moschee altă. Uliță pustie, t Pe marmură aprinsele turbane / S-c- pleacă și se-nabă spre tărie l Cum bat mătării, parcă se înclină / Un cîmp de mari bătut de-o vijelie" (Orientală), sau acest final surpriză, ce amplifică și mai mult gest’culațîa sa lirică la o temperatură emotivă sporită. Și fese uriașe crizanteme / fn umbra fericirilor supreme / Se rupe din iaiacumbrăți- țării ! Și din balcon s-azvtrlr-n largul mării" (Serai), Asemenea citate s-ar mai putea înmulți, ele constituind o notă aparte a poeziei sale. Cert e că ne aflăm în fata unui poci de aleasă formație, care a rezervat în discursul său liric, un spațiu însemnat fiumuse- tifor inedite ale Dobrogei. cintate cu patosul fierberii și revărsărilor de culori într-o ambiantă de nimb. Sentimentul naturii, sensibilizat de sugestia exaltă- rilor romantice. în conținutul cărora se împletesc insistent pregnante acorduri de tristele, devine, uneori, corolarul poe- ziilor sale. Investigațiile poetului sesi- zează semnificații ce decurg nu din in- terior ci din exterior, direct și fără a nătrunde în profunzimea izvoarelor sa- le. De aici acea discretă nostalgie a versurilor ce plutește lin, în tonalități minore, pînă sînt absorbite de surdinele imaginilor. Dacă în perspectiva lirică de acum trei decenii și mai bine, apelarea la anumite elemente din inventarul poeziei își avea o explicație bine determinată, corespunzînd unor atitudini de con- știintă istorică, astăzi, rolul și respon- sabilitatea scriitorului s-a înzecit în noile dimensiuni istorice, el devenind coarda de rezonanță ce amplifică la modul artistic masivele concentrații de fante în pulsațiile înnoirilor din zilele noastre. De aceea mi s-a părut nesem- nificativ ..Pastel dobrogean" încadrat în ciclul „Din periodice și inedite", — cu toată frumusețea versurilor sale, ne lipsite însă nici ele de o tentă pesi- mistă. tocmai prin distanța cc-1 separă dc prezent Poetul Grigore Sălceanu. poet al mării și al pămîntului dobrogean, are și această datorie: de a zugrăvi în pro- filul liricii s.de chipul adevărat al Do- brogii dc azi, 1a care de altfel j[ obligă acele admirabile versuri luminoase. pTne de un ontimism molipsitor, din poezia „Soarele" cu care se încheie deo- sebit de semnificativ volumul său re- trospectiv. Citez: „Soarele, soarele, scrie ogoarele si depărtările. ! Scapără Dunărea oină se strînge in brațe cu mărite: f Tara își pictură aurul holde- lor, scîntrirtoarcte, / Și preiutindenea ride păm'ntu1u!, soarele, soarele". GH. PAVELESCU IOAN GRIGORESCU; „LUPTA CU SOMNUL" Lupta cu somnul, denarte de a ră- mine simplu! litiu al nuvelei care în- cheie volumul, circumscrie problematica tuturor celor șase proze din această Carte. Astfel tncît, ai impresia de fant că a creași idee este multiplicată de sase ori în sase ipostaze, categoric al- tele si originale dar în fond cu același numitor comun: adevărata personali- late umană se configurează atunci cind stil ce vrei de 1a viată si hmțl m nu- n ni* demnității si adevărului. încă de I’ titlu, volumul invită ta n—dît.itie gravă -î la sugerarea căii de ales. Anol naglnile Iul nu fac altceva droțț să accentuez' această meditație, dar nu orintr-o introspecție căutată anume, el prin punctarea dilemelor fundamental*. cu ciocniri adesea tra- gice. lăsîndu-1 ne citito* *ă tragă ^n- vătămintel* necesare, Că'i. unui din meritele rele mai de seamă ale Iul Tonn Grigorescu este că scriitorul nti mora- lizează ostentativ, nu-sî termină nara- țiunile, mtunjindu-le deznodămînttd, ci pur abate iîlcul do la obișnuința înotului 1a aceea a zborului. Mîndrîa grădinii Zoologice. Vulturul pleșuv, temutul vultur ple'UV s-n îmorietenit cu fiul unui îngrijitor. Copilul si pasărea se leagă într-o orie tenie unică, asa cum numai puritatea declină o poate asigura. Măreția vul- turului se snulberă în vînt. Tn zîwa tn care trebuia să nr»1ejuîască un impre- sionant cadru de film Se iau măsuri extraordinare de rrecautîe ca pasărea să nu aouce calea văzduhului, dar. cînd s.ă se tragă secvențele, vulturul nu se ridică tn a*r. Șî wa ce oameni' din iur nu înteieg. conilut nricepe, apărîn- du-și prietenul: vulturul uitase să zboa- re. Ca în povestirea anterioară, si aici, copilul si pasărea pornesc mai departe snre cine știe ce îi rnai așteaptă, Aeuarlrtf este neunatîa unui altM de Infirm. Alunei cind n are mușterii ne care să-i bărbierească, un modest frizer îsi conduce slnmir căruciorul re*cu'nd în mijlocul nropTÎPÎ case fntr-un acvariu. Este unica Iul mlngHere si nare străin de tot ce sc înlîmplă în iur. Oamenii nu 1-au uitat însă, Tn blocul care se construiește, alături, el va nrimî o lo- cuință. la paner, iar inginerii, în locul treptelor toarnă o margine rotundă, ™ pentru ca frizerul să-și poată singur manevra căruciorul de-afară în casă șî din casă afară, în stradă, la lumină și cine știe, poate că la un rîu în care să poată pescui fără a mai avea nevoie de zlcoornt Tn Ringul se rememorează viața unui boxer ajuns în lagărele mor- tii. Meritul scriitorului este că nu îm- parte stereotip oamenii în tuni și răi după Jocul unde erau așezați: după sîrma ghimpată sau în aparatul de oprimare. Este găsit, acolo unde nu te aștepți, dacă nu un dram de omenie, măcar un anume interes care, fie și nentru citeva clire. oprește bestialitatea, Capacitatea artistică a scriitorului este în dozarea planului real și a celui re- memorativ. ceea ce face din această nuvelă un rrndel al genului, ca si din cealaltă de altfel. Lupta cu somnul. Căci si în aceasta se rememorează, nu ne un ring de box în cadrul unei partide ne viață dar mai mult pe moarte, cî în condițiile aspre ale unei ierni viforoase, funia personajului cu moleșeala som- nului — nu dormise nopți în șir. — sj cu mal crîncena mole cală a trucului care presimte . mețitoarea căldură a în- gkefuliii. Suprema forță a personajului este asigurați de atribuțiile sale sociale care echivalează cu rațiunea de a fi. în felul acesta se asigură și o evolu’ie inte- rioară a volumului, de la fuga în sine si în propria cocii ărie. tn căutarea uf. volilor de sănătate morală — din crima nuvelă. Orgoliu — Ia renunțarea las|ne nentru țelurile înalte ale oamenilor. in Limfa ru somnul. Este cale* transrnr- mării .orgoliului" personal în orgoliu social, a modificării de structură a per- sonajelor, de 1a fuga înacoi. spre viata nrimară. la fuga sere înaint", culeză- toarc. demnă, aducătoare de idealuri supreme. Recanilultnd. care sînt oamenii pe care îi aduce scriitorul m scenă ? Un mutilat al conștiinței, un altul cu infirmitatea .Soarelui negru", vul- turul care a ui lat să zboare. în a patra novestire un infirm lînsit de posibilita- tea do a merge: ne rîng. un om care transformă răfuiala proprie în sensuri largi umaniste. în sfirșit Oprea Dobrîcă. îmlurr'd molosoala somnului si a înghe- țului în condițiile unor sarcini ne care le îndeplinea în ilegalitate. Toate oer- scmajele năzuiesc snre ceva, luntind cu pronria lor mutilare, infirmitate fizică si morală, inerție. Nu știm dc unde vin si ce vor face mat decarte, noate eă toate aceste personaje sînt ipostazele MIZONT ORIZON! unui singur individ, dar, oricum ar fi, ele intră în acțiune slăbite, inconsis- tente, ți pleacă din paginile povestirilor prin bunuri evident cîștîgate. Sigur că piesele de rezistență ale volumului sînt Ringul și Lupta cu somnul. La Con- cursul de Radioteleviziune Premiul Italia, unde a fost încununată cu o distincție în 1968, critica de specialitate vorbea despre scenariul alcătuit după Ringul ca despre un veritabil succes al dramaturgiei radiofonice. Faptul este evident din întregul volum pe care îl discutăm. loan Grigorescu nu compune nuvele sau povestiri clasice, elaborate după regula celor trei unități șî doztnd armonios expoziția, intriga, punctul cul- minant și deznodămintul, Scriitorul răs- toarnă orice încorsetare și nu se adre- sează atit cititorilor cit privitorilor. loan Grigorescu t>ede acțiuni, Totul este pus în scenă, dar nu pe scena limitată a unui teatru ci pe marea scenă a lumii. El este tipul scriitorului cinematografic, amprentă sigură și definitivă pe creația literară Obișnuiți mai intîi să-l socotim re- porter care subsumează priveliștile de pe mapamond ideii și pasiunii livrești, loan Grigorescu surprinsese apoi prin zguduitorul volum Obsesia — adevărată vocație de proză dramatică. Acum. în Lupta cu somnul s-au distilat mi lina- cele artistice, s-a părăsit acumularea livrescă si drama căutată, s-au defi- nitivat căile proprii ale prozatorului mo. dern. S-ar nutea să nu placă unor citi- tori excesul de secvențe, accentuarea stărilor obsesive, schimbarea bruscă a planurilor, sincopate în plină acțiune, liantele căutate artisticește în Ringul. Dar toate acestea sînt modalități ne care scriitorul le cultivă în scopuri de- liberat artistice și care credem că îi asigură, pînă la un punct, originalii dea. Proza densă, cu o plastică naturală excelentă, menită să sublinieze stările psihice, replici care ..vorbesc*, tăceri încântătoare. sugestia atmosferei adec- vate. dinamismul, ritmica frazei, eli- minarea adjectivului fad. totalizează expresivitatea maximă a autorului, Din aceste caracteristici ca și încă din ceva provine ținuta modernă a scrisului său Din capacitatea de a ‘ugera simbolul Prozele sale includ acțiuni supuse jo- cului metaforic, iar metaforele se sub- sumează unei idei exprimate simbolic Scriitorul are oroare de moralismul expres. El sugerează ieșirea din Cir- cumstanțele banale, înțelegerea marilor sensuri ale existenței prin cbintesențe exprimate în parabole, Este ceea ce în fond dă farmec fiecărei proze în parte. Cultivînd narațiunea scurtă de idei, și formîndu-și acest mod particular de exprimare, foan Grigorescu se situează între prozatorii veritabili ai literaturii noastre contemporane. VICTOR CRĂCIUN ION TUDORs „SEARA 1NTILNIRILOR" Obișnuit cu atîtea volume de poezie, din ulUma vreme, cu versuri care de care mai contorsionate șî mai „dificile", versuri care comunică ceva, sau nu co- munică nimic, primul lucru pe care ești tentat să-l faci după lectura cărții lui Ion Tudor, „Seara întâlnirilor*, este să o sui în raftul bibliotecii și să nu mai revii asupra ei prea curind Dar abia aj așezat-o lingă celelalte cărți și te trezești murmurînd frinturi de versuri rămase dîn ea. O iei atunci și o răs- foiești din nou. Cartea te captează, în primul rînd, prin claritatea și ingenui- tatea ei. Poetul, departe de a fi un no- vator în expresie sau viziune asupra lumii, este sincer în ceea ce scrie, reu- șind să transmită această sinceritate și cititorului. De aici emoția multor ver- suri. Predilecția lui Ion Tudor este pen- tru momentul de amurg al ztlei cînd lumina primește tonuri din re in ce mai întunecate, pînă la dezvoltarea ei în noapte: pentru acel moment descris în strofa coșbueiană: „Numai dorul mai colindă /'Dorul tânăr și nribtag, /Tai- nic se-ntîlnesc in prag / Dor cu dor să se cuprindă / Drag cu drag", cu pei- sajul căruia, de altfel, are unele afini- tăți structurale, Poetul așteaptă acest moment al liniștii șl-al creației „să se întîlnească" cu sine sau cu iubita, cînd vrea să cutreiere spațiile siderale, pri- vind lumea ..de sus / Pămîntul să-l văd dc departe / Rotindu-se nesupus" („Con- stelație"). Dezastrele lumilor cosmice insă, pentru care se aprind luminări pe „cîmpia nevăzută", nu pot constitui un obstacol in calea iubirii generatoare de noi universuri; iubirea nu se poate ofi- cia și nu poate Ieși biruitoare, decît în singurătate: „Ne-am depărtat de lume. / să nu ne vadă cum ne iubim, / luînrî cu noi / liniștea / să ne ție de veghe, / stelele ! să ne lumineze / cărările. / și păsările / să ne cînte / în surdină" („Pustietate"). Alteori peisajul nocturn arc în el un aer sepuicral, ca în poezia „întune- ric" : „Sînt stinse luminările / în ci- mitir. / Nu ard nici pentru cei morti / Nici pentru noi / căci ceara s-a sfîrșit. / Albinele n-au mai adus / polen din flori / dc pe mormînt / căci n-au găsii / decît o floare. / și-au vrut ca ea / in zori de zi / să rîdă-n soare". în volum mai întilnim poezii, din care unele frumoase, despre mare, de- spre prietenie, despre trecerea implaca- bilă a timpului etc. Cele mai multe însă păcătuiesc prin unul șl același vi- ciu : versurile sînt spuse și prea puțin sugerate. Or, poezia mare este în pri- mul rînd sugestie. D1M. RACHICI ANDREI RADU; „ÎNĂLȚIMEA DE-O INIMA” Un univers cercetat cu migală, un univers cu ape, cu somn, arbori, nopți, statui, majordomi, bufoni, zăpezi, cu nașteri, cu moarte, aceasta este poezia de debut a lînăruhii Andrei Radu. Se naște fireasca întrebare: nu e prea mult pentru un singur volum? Atît timp cit poetul spune: „Cit alb s-a risipit pînă la mine / în marginea ajungerii la singe, / cit negru a putut să se -nstrăirie / de ce-i pămînt, de ce-i uitat de mult!“ nu pare să se fi rătăcit în acest haos. Poetul ne călăuzește intr-o lume în alb-negru, fără stridențe. O lume obiș- nuită prin care trece în deplina cunoș- tință de sine. Dacă această contemplare calmă îi este proprie, rămine de văzut în dezvoltarea sa viitoare, cert este că acum Andrei Radu se mulțumește cu o lume creată de altcineva în care călătorește ca în vis: „Așa devenim corăbieri peste noapte / așezîndu-ne pîn- zcle în bătaia viselor. / Tn dreptul cite unui pod mai scund / ne trezim puțin pînă trecem dincolo I" Un motiv care revine de-a lungul întregului volum este acela al apei: „Așa văd eu nămîntu!: ca o apă / Ce se tot trage înapoi din mine", sau în aceeași poezie: „Așa văd eu pămîntul: ca o spumă / A unei ape ce puteam să fiu". Poezia lui Andrei Radu nu este spectaculoasă, nu abundă de frenezii vitale, e constituită parcă din amintiri ale amintirilor. Arareori se lasă furat de elucubrații verbale, în cea mai mare parte însă avem plăcerea să descoperim ~ un poet stăpîn pe cuvinte, folosindu-le cu Inteligență în spiritul ideii. Atent la prefacerile din interiorul său, poetul se imaginează în diferite ipostaze ale som- nului, pînă ajunge la interesanta idee: „Dar treaz să intru-n ruine. Să simt că-ncep să dorm / Și tot mai greu de aripi, un fluture enorm, / Să mă-nwre- sor de vise premeditate, ferme, / Cum se-mpresoara poate-n mătasea lui. un vierme". Poezia lui Andrei Radu trebuie per- cepută intuitiv. Imaginile abstracte sînt dirijate spre o exprimare închisă în vers, de cele mai multe ori. clasic: „Ginduri cu cai fără frîuri într-una, / Ginduri cu fugă, pătate cu coame / Voal ca de frică acoperă luna / Voal ca de jar, hergheliei, de foame" Poetul pare mai atent la cuvîntu! în sine decît la poezie. Emoția este reținută, parcă re- fulată, ceea ce strică în marc măsură. Poezia de dragoste este slab reprezen- tată prin două încercări neizbutite. De allfei poezia „Singur" este cea mai slabă din volum : „Te dezbrac de cer, iubire, / Și rămti pasăre; / apoi te dez- brac de aripi și rămîi iarbă". în ciuda neîzhînzilor inerente unui început, volumul „înălțimea de-o Inimă" este străbătut de un lirism care vizează tragicul propriu poeților cu certă vo- cație. Maturizindu-sc, accsl filon de poezie adevărată îl poate conduce pe Andrei Radu pe drumul adevăratei poe- zii, ca in cete două frumoase reușite pe care le transcriem : „Nu ne naștem de- odată. nu ne nastem de-un gînd /Fie- care mamă are de spus cel puți» o sta- tuie / Abia foarte ttrzîu spusele mimei se trezesc umblînd / Abia foarte tîrziu umbletul statuilor începe să suie.. 6ARRIELA fOAV FELICIA MARINCA t „POVESTE NEAUZITA” La un interval, relativ scurt, după apariția volumului de versuri Freamai, Felicia Marinca se prezintă cititorilor cu o nouă carte (Poveste neauzită) — de data aceasta în proză. Ceea ce surprin- de în acest volum, ca de altfel și. în cel de poezie, este prezența unui lirism emoțional Felicia Marinca pare a fi în primul rînd prozatoarea destăinuirilor intime pentru care orice clipă a vieții își are semnificația ei aparte. Apare la ORIZONT 1 S ea deseori senzația de fapt trăit; pro- zatoarea exaltă iubirea pentru om și pentru roadele pămîntului. fn Poveste neauzită, Felicîa Marinca cultivă un limbaj voit metaforic ce con- feră prospețime și densitate dorită po- vestirilor. în general, in proza Feliciei Marlnca lirismul se manifestă în forma sa directă și de aceea povestirile sale curg neted de la un capăt la altul. Volumul Popește neauzită rămîne un autentic document al sincerității in- trospective, al confruntărilor încărcate întotdeauna de relevații dintre om și artistul in sine. Urmărind drama Floricăi, eroina nrincipali a întregului ciclu de poves- tiri,_ fnceptlnd cu anii copilăriei și pînă la intrarea în liceu, autoarea nu face altceva decît să-șl descrie propriul său destin. Dragostea față de natura și medi- tația pe marginea unor momente impor- tante din viață (copilăria, anii de școa- lă etc.) sînt caracteristici esențiale ale volumului. Dintre povestirile care rețin in mod deosebit atenția cititorului menționăm: tnir-un sat de munte, în acest lima care trecea ... Două vieți. Pădure draed pădure.La scoală. peste Pârău. ~La schit. Un om țl Apt „oameni" țl pri- mul nas. Fără a trece cu vederea neste unele inadvertențe stilistice, care (in de stîn- năcia începutului, prin profunzimea sen- timentelor si ideilor, prin realismul fan- telor de viată, creația în proză a Fe1i- clei Marinca ne îndreptățește să afir- măm că avem în față un talent auten- tic. care marchează o prezență originală în proza noastră contemporană, iar vo- lumul Poveste neauzită justifică aștep- tarea cu încredere a evoluției viitoare a scriitoarei. !’n— 1 ” O. LAZ AR niște obiecte: tablouri și flori (Tablou, Hai sd zidim o biserică), umbrele (Um- brela etc.) o plimbare sau o discuție (Dulcea ta nebunie, Celălalt fachir). Univers, stări și proiecții ale unei inte- riorizări : „Dintr-un cintec îmi aduc aminte zilele... Și mai cu seamă cînd plouă, cînd de obicei sini încătușată, e destul să apăs o clapă“. ȘI astfel mu- zica și un fir de tuberoză transpun au- toarea într-o altă lume, în acel timp de demult cu joben (Timp cu joben) după eum ,.haina” păunului. îi poate provoca o viziune de coșmar (Frumoasa trenă a păunilor), O undă de tristețe, un lirism străbate ușor mare parte din bucățile volumului, în dosul pozei se dezvăluie o fire bolnăvicioasă („după o boală ca a mea trebuie să te menajezi" etc.) care are nevoie de natură, veselie, dragoste. Dragostea — element central al cărții — devine o flacără ca femeie (înco- rigibit, vîntut de toamnă) și un vis cu umeri si copite. Proiecția în imaginar sau rememora- rea — în alternarea cu prezentul (Con- cert, eu. eu eî ori la modul aparent e- pistolar (Incorigibil, viatul de toamnă) — sînt frecvente, în dorința de concen- trare, autoarea — adeptă a unor tehnici moderniste — suprapune planurile ur- mărind simultaneitatea dc reacții și lucrările diferite; sintaxa e forțată (e drept mai puțin ca la alții) adesea cu efect ceea ce nu înseamnă intoldeuna. Altfel, o proză fără deosebite profun- zimi. spontană, dar bine scrisă deși u- neori pare făcută. întrebarea ne care Virgil Arde lea nu și-o pune în rîndurile apărute pe coperta volumașului „Va fi Ria Ivau o prozatoare ? Va circula nu- n>ele ei ?" poate primi un eventual răspuns favorabil cu prilejul unor noi volume. GH. TURMA RIA IVAN s „UN TIMP CU JOBEN" *) . Un univers închis constituit dinlr-o £ pereche care este eu si tînărul (Soisti- O țiu, Incorigibil, o'ntttl de toamnă) sau S el si ea. de fapt, cel mai adesea, el si g ea fiind eu șl iubitul. (Timp cu joben). ') Editura pentru, literaturi, București, 19». MARIN PORUMBESCU; „UCIGAȘUL DE PAPAGALI" Marin Porumbescu, în cartea sa de nuvele, schite și povestiri, pre- zintă teme și subiecte din viata complicată a scafandrilor, a profe- sorilor de oceanologie, din viața pes- carilor dobrogeni. Intuiția prozato- rului nu pătrunde in stările acute de conștiință ale personajelor, cî se li- mitează la psihologia elementară, la caracterul lor exterior, adeseori in- stinctual. Rostirea narațiunii de- curge din rememorări și observații ale personajelor, puse în contact in- direct sau direct cu situațiile și îe* nomele în care sînt plasate. Deci, s-ar putea vorbi de o proză a re- memorării, a observațiilor, a gestu- rilor care, structurate pe plan epic, reduc narațiunea la dimensiuni mi- nore. Firul logic trece prin cunoaș- terea pasivă a existenței, ceea ce ne face să numim, din cele patru nu- vele. trei proze de atmosferă natu- ralistă. In Calul Troian, Inima, Povestiri Bucolice și Ocromanii, străine de structuri ideatice și de conflicte e- xistențiale, narațiunea este împîn- zîtă de întâmplări și situații facile. Modul de investigare nu oferă acea doză de sugestivitate emoțională ne- cesară comunicării dialecticii inte- rioare secrete a personajelor. Dese- ori, autorul se distanțează de regu- lile și mijloacele actului epic crea- tor, alunednd în sfera reportajului pur, în scheme și observații „obiec- tive" transfigurate, fără miez emo- țional. In comparație cu altele, povesti- rea Corali de Marea Neagră, dato- rită succesiunilor de situații aglo- merate își pierde din forța de con- vingere, Nenumărate fragmente sînt atașate In contextul ei fără o logică a conținutului și a sensului dialec- tic de revelare a semnificațiilor ma- jore. Un lirism sentimental și ironic străbate textul schițelor Titlu dc o șchioapă, Ora 17, în Blocul turn. Următorul 7 Prozatorului ii putem descoperi în genul scurt virtuți rea- le, intuiții subtile și plastice ale cuvtntului, care, In dialoguri, pri- mește funcții interesante. Dialogu- S rile sint mai nervoase, deseori sur- prinzătoare în raport cu acțiunea epică. Diferite pasaje sint încărca- te cu semnificații simbolice. In Titlu dc o șchioapă, tehnica dialogului es- te minuită într-un ritm debordant, uneori dezordonat, din cauza că povestitorul nu intervine cu expli- cațiile necesare limpezirii sensului dorit. Cea mai substanțială nuvelă, Tau- romahie. se detașează de celelalte, datorită procedeului intuitiv folosit dintr-un unghi central al acțiunii personajelor. Procedeul permite pro- zatorului să pătrundă In ipostazele violente și ironice ale personajelor, reliefindu-le atitudini esențiale. To- tuși, și în această nuvelă se observă treceri sensibile de la comicul di- fuz, interior, conștient la anecdotele de natură artificială. Oricum, proza in discuție se structurează într-un fapt epic de esență superioară. Flu- ența semnificațiilor, precum și nu- anțarea detaliilor caracterologice se organizează intr-o reală unitate. Aș fi deci, nesincer dacă aș spu- ne că proza lui Marin Porumbescu m-a entuziasmat In Întregime. în- chei aceste considerații cu un citat din povestirea Ultimul apel, citat pe care-l reproduc fără altă ambi- ție decît simpla sugerare a punctu- lui de plecare in evoluția viitoare a prozatorului : „Astfel fiecare operă de artă, fiecare fapt semnificativ de- veniseră pentru mine antene sensi- bile prin care am învățat să cunosc mai bine viața, chiar profunzimea morții ei. Și descoperisem ceva nou: frumusețea psihică a corpului ome- nesc“. DUMITRU VORINDAN ORIZONT ■ miniaturi critice SEXAGENARUL KUBAN ENDRE la rlndu-l un scriitor animat dr senllman- tul prieteniei între aamenl), Kuban Endre se dedică acestei frumoase Idei ; ea transpare ți In povestirile pe care Ie-a scris In lungul anilor, tie pe teme actuale. Ue pe teme lato- rice. In volumul „Epoci și oameni" (IMS), scriitorul evoci diferite personalități sie Isto- riei pe a cm te meleaguri eu aceeași căldură țl dăruire, Indiferent de naționalitatea eroilor sfii. In ultimii ani et a valorificat o serie dc tradiții culturale, ocuptndu-ve fn citeva rin- durl ți de trecerea prin Timișoara, In anii tnttlul război mondial, a Iul Egon Edwln Kiss. Principala arie de manifestare literari se constituie la et, pe parcursul a aproape patru decenii din posibllitățile mulliple ale reportajului. Preocupat de viața contempo- rană a muncitorimii ți țărănimii, Kuban Endre a realizat o serie de serlerl vil inspi- rate din realități observate cu ochiul cald al scriitorului comunist. Ceea ce transcrie el din vlafă este autentic șl semnificativ, defl- nlndu-l realitatea profesionali, Kuban Endre a împlinit șaizeci de ani ; tiu este o virată de senectute, ci de maturi- tate. De la condeiul său exersat mal aștep- tăm mult. Slut așteptări îndreptățite, care ac vor împlini. Ură îndoială, șl care se vor in- mănunchi* cu necesitate in noi și noi vo- lume valoroase. M. ȘERBANESEU ORIZONT Scrisul mai vechi al Iul Kuban Endre stă sub semnul ideilor progresiste pe care mișcarea muncitoreașcd a insuflat *o șl a l>1- lrc|irit-o in rindurite unei părți însemnate a intelectual ilățll In perioada grea a lupte- lor de clasă îngemănate cu opoziția ferma In lai* fascizării tării, Ttnărul scriitor din acea vreme scrutează din realitate, In aceste condiții politice șl sociale, acele zone sordice fn care eiploatarc* omului de către mu stri- vește tn proporții de masă destine și exis- tente. Debutul său editorial e eclatant mal cu seamă sub aeett raport : „Ardealul necu- noscur £19321 relțeclA loemal acnșt geamăt tnăbușlt al minorilor, metalurglștlfor, a! ță- ranilor sărăci și fără pămint. Kuban Endre, ca șl alțl scriitori ai epocii, abordează reportajul literar și cred că nu greșesc cînd spun că el a asimilat tn plus și Influență unui reporter bine cunoscut in- tre cele două războaie In Europa centrală, „reporterul frenetic” cum era denumit. Egou Edwln Klss. Pește ani, el a avui posibilita- tea comparației, peregrinind rind pe ritid pe locurile „Ardealului necunoscut" dincolo de unele clișee pe care le folosește tn reporta- jele contemporane, se simte mărturisirea sinceră șl vibrantă a celui care constată ra- dicalele transformări ale vieții șl realităților s odaie. O Idele care străbate de la un capăt la altul scrisul Iul Kuban Endre esle aceea a înfrățirii ; încă In „Ardealul necunoscut" sentimentul de unitate al oamenilor muncii, Indiferent de naționalitate, este o prezentă vie. Aparțin lud șl familial unul climat dc intelectualitate progresistă (tatăl său hlnd EDWARD W. STEICHEN LA TIMIȘOARA Una din cele mai interesante expoziții dc fotografii artistice deschisă la timișoara in ultima vreme, prin grija Filialei Timișoara a Asociațiilor artiștilor fotografi. este cea a americanului Edward Steichen. Cele 130 de fotografii, selecționate de Muzeul de artă mo- dernă din New York, sintetizează o activi- tate desfășurată pe o perioadă dc mai bine dc o jumătate de secol, llostrlnd nu numai un talent de înaltă ținută. dar și o persona- litate distincta in galeria dc nume sonore a artiștilor fotografi din secolul nostru. Născut la Luxemburg In amil 1879, din- tr-o lamilie de oameni simpli, Edward Sleh chen, se afirmă încă de tlnăr in arta fo- tografiei (pe atunci u noutate), debutfod ta ce! de al doilea Salon fotografic din Phila- delphia- Tn urma succesului repurtat, a par- ticipat cu lucrări proprii la o serie de expoziții naționale șl Inelm alienate, obti- ntnd numeroase premii. De asemenea, a co- laborat la cele mal mari reviste din Ame- rica și Europa. Unele din fotografiile aa1e, prezenta și la actuala expoziție din Timișoara, consti- tuie adevărate documente istorice. Printre personalitățile proeminente cu care a luat contact prin arta sa tl putem aminti pe Bernard Shaw, Rkliard Strauss, Cari Sand- burg. Luigl Plrandello. Eugene O'Nelll, llw mas Muu, W. B, Viat», Sinclair Lewls, Chir- Uf Chaplln. II. Matisse. Rodin, Maurire Che. viilor fl. ca o plăcuta surpriză. pe Con- stantin Brâncuși. Două portrete, devenite cla- sice. ale lui Brăncuțl, un» din ele imortali- zindu l alături de ..Coloana Ură sllrțlt" ți „Pasărea măiastră", *1 o a treia fotografie reprexcntînd „Pâilrile lui Brâncusl*', la* QblKhil multor florii ale vixilatoritor. Au acette fotografii, pe lingă incontestabila va- loare latorko-doiunicntafă. o valoare arh*- tlcl intrinsecă, prin realizarea armonioasă a contrastului, prin faimecul unghiului, «arc trădează nu un simplu meșteșugar, «I un artist autentic. Edward Strichen a fost pictor șl grafi- cian. cultivator cunoscut de flori și director de muzeu, membru în diverse jurii șl crlllc. autor al unor lucrări dc specialitate. tn 1963 a deschis expoziția Hui Family of Min (Familia «mulul), care l-a Impus in ochii Întregii lumi. Coeflclenlului de intdec- lualltulț w I se poate atribui manierei Iul Sleicben, I se adaugă un coeficient social, multe din fotografiile sale llustrtnd scene dm timpul crizei economice din 1933 (,,Femei Uri adăpost"), sau tristul peisaj uman - consecință tot a unor realități sociale („Co- pil bitrlnlcios"). Aria tematică a lui Slelchen e diversă. Nu lipsesc din expoziție "lei uriașele con- strucții — simbol al măreției omului — (zgt- rle norul Emplrc State, Podul Gcmge Wa- shington), nici străzi din New Yori, nkl florile — o marc pasiune a artistului. Fotografiile din prima parte a acUvIUtll sale (1695—19») slut adevărate „picturi fă- cute cu aparatul de fotografiat”, ce Ilus- trează perioada romantică a Impresionis- mului, pe clnd cele de după 1929 clțtigă un plus de abstractizare, de analiză, fină, plus fuga de canon, portretul Iul Georpe Watt (1901) e in gen claeie. pe clnd O'Nelll (1924) sau Teats (1933) Slot portrete care reprezintă o totală degajare, la care fantezia artis- tului Iți aduce contribuția c« o totală de- zinvoltură. Reprezentant de frunte al artei fotogra- fice americane, Edward Stekhen tace dovada unei personalități eu un palmares Impre- sionant. singularii Indu-ve prin măiestrie și atașament deosebit la fenomenul cultural ele- vat al secolului nostru. ION VEL1CAN CINEAMATOR11 IN CONCURS Omul zilelor noastre, chiar cel ce dispune dc o Informație minimă In ale filmului, nu poate II intrutotul străin măcar de o sin- gură Întrecere cinematografică cu rezonante internaționale largi. Sistemul competitiv — na dăm tot mal bine seama — este orga- nic integrat in aproape toate domeniile de activitate ale epocii contemporane. Totodată, credem Că slnt foarte puțini acel care menllnindu-se cit de cit la zi cu mișcarea culturală românească, nu au auzit cel puțin de existența clncduburilor, aceste modeste lărașe de cunoaștere șl creație ajun- se In ulUmil ani 1a un număr de-a dreptul Impresionant dispunlnd de o zestre lllmică pe peliculă de 9 sau IU mm ce merge, după caz. de la ctteva lucrări dr exercițiu pînă la zeci de realizări dintre care unele șl-uu ctștigal deja un binemeritat prestigiu. Pe de altă parte, există la ora actuală g dovezi sigure despre interesul și strădania dc a pătrunde tot mal mult tainele filmu- lui de artă, rin duri le cinefililor autentici fiind in continuă creștere, cu toată ofen- siva regretabilă, dar acceptată, a produc- țiilor comerciale, nu arareori de cea mal joasă factură artistică posibilă. Nu poate II deci vorba, odată eu naște- rea primului festival național al flhnulul de amatori, de o manifestare adusă și ampli- ficată pe un teren viran șl ale cărei rezul- dolelnlce. Convingerea aceasta s-a consoll- talc să para, dc la o anumită distanță, in- dat in marc măsură după vizionarea celor 70 de filme prezentate la faza ca caracter selectiv dc către o serie de clnecluburt din județele Arad, Hunedoara, Timiș, Gorj, Dolj șl Mehedinți. Au fost, fără discuție, diferențieri abso- lute ca urmare firească a unor stadii deo- sebite de dezvoltare sau datorită Inegalității resurselor creatoare Indispensabile tn toate sectoarele care alcătuiesc complicata șl com- plexa artă a Imaginii in mixare, In mare insă, spectatorul atent, rezistent la cele două zile de proiecție, a deosebit fără prea multe dificultăți o primă categorie de filme com- pusă din creații originale, xattslăcăloare din punct de vedere tehnic, Îndeajuns de intere- sante țl riguroase pentru a ne putea re- prezenta in orice dispută mondială a miș- cării de amatori. Există de lapt In ele și prin ele cel din- ții rost pe care ar trebui xă-l aibă cu ade- vărat elnrcluburlle : acela de a constitui avanposturile cinematografici naționale. Rezultatele finale pe tară vor îndreptăți puafe aceasta veche speranță. Apoi, o bună parte din I Imele proiec- tate s-au aflat Intr-o situație, sâ-i zicem . , , delicată, deoarece erau serios deficitare fie sub un aspect fie sub altul. Am avut de-a face aici cu condiția inevi- tabilă a diletantismului șl, de ce n-am măr- turisi-o. cu un tel de amatorism incapabil să se autodepățească dar a vărul soartă nu c greu de întrevăzut prin, organizarea salu- tară a acestui adevărat featlval-competlțle, hi principiu complet nefavorabil celor care bal pasul pe loc. O a treia categorie, din păcate destul de bine reprezentată, au constltult-o „produc- țiile" lipsite de orice virtute cinematografică, lucrate pană la voia tntfmplărll, ajunse tn mod pe deplin nejustlficat In faza interju- dețeană. Evident, aflăm pentru unele dr- cunulanle atenuante, incapabile totuși să justifice încărcarea programului cu întreg stucul dc filme al unor doecluburl tinere, fără o prealabilă selectare pe plan local. Această lipsă de exigență a dus, printre alte- le, ți la alungarea din sală a publicului spectator (țl așa nu prea numeros), obosit și exasperat de scurgerea parcă fără stirșlt a unor imagini insignifiante. O serie de fil- me pur documentare merită o atenție aparte deoarece au reușit să evidențieze cu econo- mie de mijloace sporul Informativ, țl de In- struire care poate II adus tn diferitele ramuri de activitate șl de producție cu ajutorul rea- lizării de dneclub. După faza Interjudețeană a Festivalului național al filmului de amatori, ținută la T,mișoara. putem spune că c»1e mai bune creații ale clneamatocilor slnt filme de Idei care dau certitudinea unei munci pasionante. El au marea șansă de a exprima eu multă concizie o luare de atitudine adevărată tn fața multlpelor probleme etice țl politice ale zilelor pe care le trăim. I, COSTINAȘ ORIZONT S MINI_________ A UNSPREZECEA GLUMA? Era pastilelor a tnceput eu mult tnafnte dc prima □sJerilzsre. Ne ți hrănim coițtllnta cu lucruri scurte, cu minatori de culturi. Șl uneori rec luni produulul ne atinge mal mult decit produsul însuți, E suficient si all Jm despre au autor ci c sentimental sau obtuz ca să clasăm raiul, imediat Jupi lec- tura cronkbetei, Lectura unei cărți implici lucruri compll.ate, cum ar ti încercarea În- țelegerii „universului spiritual" al unui om. Demodat. demodat. In „Luceatărul" din S iu- lie ac. apar, Intr-o colorată paradă a mo- dei, înrămată cu necesara reclami a vo- lumelor viitoare, mini — recenziile. Se poartă rochia foarte scurtă a consi- derației critice (In care un autor e închis In două trei cuvinte) Iar pic lua ele z-elt-- poartă ciorapii trei sferturi al citatelor lungi >1 ..semnificative". Un autor „râm ne" doar prin acești ciorapi, viu colorati. Teenagrr-f. Nu numai debuturi!- sint t ataie astfel cl țl ceilalți. Citatele, mutic li număr, suplinesc orice efort Intelectual d n partea anonim lor care fac lectura cărților In picioare. In libră- rii. Cit dc ușor te descotorosești de obligații. Cred că autorii ar prefera să nici nu Iie luati fn seaml decit să Iie consemnati In acest mod. tn numele cărei „Judecăți a pos- terităjH" clasăm un caz ? Se poate numi asta o maturitate culturală, o adindre a dis- certUbnlnialui nostru? LUCIAN bURERIU De citva timp nu mal >tim exact care este limita dintre eroarea redacțională ți eroarea tipografică. In mai multe reviste □par asemenea erori, pe caro e bine ca din cind In cind să te punem țl sub semnul echității profesionale, liindcă prea adesea volumele de versuri slut citate la capitolul proză ți Invers. Uneori gluma prinde, Ironia redactorului, mascată de fantezia tipografului are o efi- ciență mal mult decit umoristică, gindindu- ne la acele tomuri de poezie, concepute Intr-o manieră care ne amintește dc ■ ■. Ire- zistibila proză. Nu credem insă tn niel un ciz că un volum ca acela intitulat VIORI FARA AMURG de DAMIAN URECHE poate suporta o asemenea glumă, mal ales că ci- tind acest volum înainte chiar, ca ope atlva noastră critică să se li exprimat, observăm că avem de a face cu o carte excelentă de poezie țl care, spre surprinderea noastră. In Contemporanul nr, 2S, din M iunie a-c., tn cadrul rubricii Agenda, figurează sub titlul de proz-L E cumva a unsprezecea glumă din !0 le lui Tudor Muțătescil ? L. ORIZONT Redacția - Țimijoari V. Roaită nr, 3 Tel»Ion I St) 26 Piața Administrația București Șos, Kiseleff nr. IC Manuscrisele ți orice corespondență scrise citeț pe o singură parte a htrtiei cu Indicarea adresei exucle a expedi- torului, se Irimil pe adresa redacției Manuscrisele nepublkale nu se restituie Tiparul execulM •ub comanda nr. 1523 la Întreprinderea Poligrafică Barul. Bd Leonlin Sblâjan nr. 7. Timițoara — R S. Românie USHI? I ei 7