orizont REVISTA A UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMÂNIA 12 Timișoara decembrie 1966 CUPRINSUL 34 Ianuarie Damian Ureche: Țara di” ianuarie............................................3 Troian Dorgoșan: Hora frățească . . . . ......................3 Cornelia Popeți: O nouă sinteză asupra vieții și operei lui Cuza............I Accente Damian Ureche: Factorul durată ............................................ti Daria Furtună: Ah. nu mă mai chemați .......................................9 Mihu Dragomir: Din adine, Cântec pentru Gordon Pym.........................10 Andrei A. Lillin: Note de drum: „Alpbach 1066“.............................12 Anghel Dumbrăveanu; Poduri boreale. Reflux de toamnă......................20 Victor Felea: Viața începe în fiecare zi. Nostalgii . .................21 Șerban Foarță: Mozaic critic 1966 .........................................22 Al. Popesctt-Negură: Străbunii............................................28 Petre Paulescu: Suie-n mine............................................. .28 Mrrcea Șerbănescu: Dialog cu l.ilicoeur .......... 29 Al. Jebeleanu: Poetul asasinat. Plecarea lui Rimbaud.......................33 S, Darva: Ofrandă .........................................................34 Cornel Marandiuc: Jenny și băiatul înalt...................................85 Troian lancu: Baladă pentru hangiu ........................................41 Dini Rochiei: Joc solemn. Sublimele salturi................................43 George Suru: Rădăcini, Ploaie în alb ......................................44 Kuban Endre: Cartierul Plopi .......... .48 Nicolae Dotingi: Cireșele..................................................19 Troian Reu: Copacii........................................................49 Troian Dorgoșan: Pasărea măiastră..........................................3' Horia Gaia: Vise într-o respirație.........................................51 jWrron Chiropol: Cunoaștere ...............................................52 Sabin Opreanti: Caligrafie............................................... 52 Eugen Apoca: Ritul îngenuncherii ..........................................53 Orien td ri Rodica Ciocan-lvânescu: Henryk Sienkicwicz.............................................. 54 Cronica Itt«rar4 Simian Dima: Stil și actualitate în reportaj..............................................80 Comemora r| Partenie Murariu: Antim Ivireanul.........................................................65 Paoel Heliu: Romul Ladea .............................................................. .88 Frâne Liebhard: 150 de ani in serviciul Thaliei...........................................73 carft rentate Theodor X. Trâpcea: Victor Birlădeanu : „De la Dunăre Ia Adriatică* .... 79 Silviu Guga: ?\ugustin Buzura: „De ce zboară vulturul"....................................80 Corneliu Nistor: Ion Pop: ..Propuneri pentru o fîntînă"...................................81 Al. Ruja: Traian Filip: „Desen după natură".............................................82 Iordan Datau: D. Mitu: „George Coțbuc" . ...............................83 Dumitru Dijmiirescu și /an Hulea: Vasile Popeangă: „Presa pedagogică din Transilvania, 1860—1918"................................................................. 84 Orizont: Novi Jivol, la zece ani de ta înființare , ....................86 Cartea atrdlnd Andrei A. Lillin ; Protokolle, 66 .......... . .88 Pero/uca Porumbarii: Fișe............................................................... 89 Miniaturi erftlee ton Maxim; Io Mircca Voievod............................................................ 90 Cezar Apreotesei: Un început bun......................................................• . 91 Oo. F. Olari»: „Avarul" .................................................................91 Lțrgia Chiriță: „Suflete lari" la Teatrul German de Stat..................................92 LE.: O interesantă monografie literară . ..................................,93 A. Turcttf: „Mîndră-i floarea dorului"..................................................93 S. D.: „Prefigurare"................................................................. .93 X. P.: însemnare .......................................................................94 Liviu Jurchescu: O scrisoare a lui Voltaire către Antioh Cantemir ..... 94 A. D.: însemne ,95 O. Metea: Sărbătorirea lui George Enescu în anul 1931.....................................95 AL C.: Literatura despre cai .......................................................... .96 24 ianuarie ȚARA DIN IANUARIE cZ-n divanuri s-au strins cîmpiiie, Vrînd să sece apa dintre ele. Și de sub iarnă se sculau clăcașii Șd măsoare vremile cu pașii, Zdrile-mblnate vedeau mal departe, Pașii nu măsoară vremea Ci o dată, Pașii sorb lumina să se facă horă. Ca pe-ntreaga fire românească, Țara din ianuarie să crească! De la Sarmisegetuza-ncoace, Pașii sînt mai siguri, Pașii sînt mai grei. Talpa fării a-nvăfat să joace. Mai slăptnă pe destinul ei! DAMIAN URECHE hora frățească ■Z^ărbați ș^ncoși din zărite car pate, de-un neam, de-un grai, de-o datină și-o tară, pariind în piept, știuta primăvară ce leagă paruri fratele de frate, români ca numții, drepți, cu fruntea clară, cu braț uirtos și inimă curată, Vrednici nepoți ai Imnului ion Roată, care-ați făcut ca iarba rea să piară, și care astăzi glia-ne străbună o-mpodobiți cu floarea tinereții șl răsădiți tn suflete lumina să crească raze-n faptul dimineții, veniți să-ncingem hora cea frățească pe scumpa-ne ctmpie românească! TRAIAN DORGOȘAN Ur«che : Tara tanutrie I O NOUĂ SINTEZĂ ASUPRA VIEȚII Șl OPEREI LUI CUZA ir e spre viața lui Cuza ți a răstimpului de șapte ani (1859—1866) în care s-a con- stituit statul modern al României, s-a scris mult încă din timpul domniei lui. Dintre lucrările apărute, se remarcă cea scrisă de Dimitrie Bolintilieanu și apărută în 1868 și care nu a fost depășită fot secolul trecut. Lucrarea care se ridică la înălțimea pro- blemei tratate se datorește lui A. D. Xenopol ți apare in 1903. După intrarea în domeniul public a Arhivei lui Cuza, sechestrată timp dc șaizeci și doi de ani ț 1866 1928), pe baza acesteia apar o serie întreagă de publicații documen- tare. articole și monografii. Dintre cei care au adus o importantă contribuție la biblio- grafia vieții și perioadei domniei lui Cuza, amintim pe G. Fotino, I. C. Filitli, P. p. Panaitescu. A. Oțetea și alții. Capitole importante au fost consacrate in lucrările de sinteză apărute. Ne referim la Istoria Romanilor a lui N, lorga, a lui C, C. Giurescu, autorul prezentei monografii, și la Istoria I nirii Românilor de I. Lupaș, Nu putem să nu amintim și pe cercetătorii străini ca W e material scos din arhivele marilor centre europene. După 23 August 19-1-1, s a început a se acorda o atenție mai mare personalităților progresiste din istoria noastră. Apar n serie de studii privind Cuza Vodă cil și Uni- rea Principatelor Astfel, amintim pe cele semnate de M. Ralea, V Oțetea, P. P. Papai- 1esi-u. Ștefan Puseu. Dan Berimlei, \ Macin și alții. Capitole importante ii sini consa- crate și in volumul patru al operei de sinteză. Tratatul de Istoria României Pe temeiul numeroaselor articole, studii șî lucrări de sinteză aiwrme, dar mai ales pe baza unor vaste documentații edite și inedite. Constantin C. Giurescu realizează o nouă sinteză asupra vieții și operei lui Alexandru loan Cuza. Călăuzit de concepția materialismului istoric, autorul apreciază la justa sa valoare personalitatea domnito- rului, care a înțeles chemarea vremii sale și a fost, de aceea, o personalitate reprezen- tativa a poporului din care se ridicase și pe care l-a slujit piuă la moarte. întrunind sufragiul unanim al întregului popor, și constituind un jalon către înfăp- tuirea idealului pentru care militasem mințile cele mai luminate ale veacului trecut unirea intr-o singură țară a tuturor românilor înscăunarea lui Alexandru loan Cuza ca domn al Moldovei, și [arii Românești. a avut un larg ecou pe tot cuprin- bul pămîntului românesc, de ambele părți ale Carpaților cit și (iesle hotare Chiar iu aceeași seară începură să sosească telegrame de felicitare. Printre cele dinii este aceea n administratorului ținutului Pulna care, anunțind pe Cuza ca „frații noștri munteni" l-au ales ca domn al țării, îl felicită în numele ținutului ce va deveni „centrul României". Urmează două telegrame din Bacău prin care Cuza este felicitat pentru alegerea din „țara sora noastră Valaehia", și prin care i se urează ca numele său sâ sleie curind „alăture cu a lui Ștefan cel Mare în biruință și a lui Alexandru ce) Bun în bliadețe și virtute". I’e plan internațional actele constituționale din 5 și 21 ianuarie 1839, care dădeau expresie voinței poporului român de-a Înfăptui unificarea politica fără a ține seama de lîiiitde statornicite prin Convenția de la Paris, au fost |irimite de unele puteri garante cu ostilitate, dc altele cu rezervă și numai puține au înțeles să le sprijine. Corneliu F^pcți ; O ncuâ sinteză asupra vieții si operei iui Cuza Prezentind lupta pentru Unirea Principatelor, victoria din 1859, precum și lupta pentru recunoașterea ei. autorul subliniază contribuția pe care a adus-o și personali- tatea lui Cuza la acestea, personalitate reprezentativă pentru noile idei care frămintau societatea românească din acel timp. Astfel, după ce numi pe cei doi prfmi-mîniștrii in Moldova și Țara Românească — preocuparea sa de căpetenie a fost obținerea recu- noașterii dublei sale alegeri din partea puterilor garante. In cercurile diplomatice s-a recunoscut de la început importanța acestui eveni- ment și influență lui Cuza în desfășurarea evenimentelor internaționale. lăsindu-Se să se întrevadă că singura ieșire din impasul creat prin actul curajos al Principatelor nu pulea li alta decit găsirea unei soluții onorabile pentru modificarea prevederilor din Convenție in sensul recunoașterii lanțului împlinit". Se consideră că victoria poporului român ar putea fi anulată prin mijloace de constringere, situația din Principate indi- cînd că mișcarea internă pentru unificarea politică ar putea deveni periculoasă chiar pentru ordinea internațională. Demersurile și negocierile purtate de trimișii lui Cuza în diferite capitale europene au determinat pe cinci din țările garante — Franța, Rusia, Anglia. Prusia și Sardinia să propună Porții Otomane recunoașterea alegerii lui. Cuza în ambele Principate. Alte negocieri purtate de delegații români, la Istambul, .iu'dus în cele din urmă la obținerea firmanelor de învestitură, adică la recunoașterea juridică a situației politice înfăptuite în țară și de către țară. - Epoca cc a urmat rămasă în memoria poporului ca „vremea lui Cuza" a fost o epocă de progres general. Monografia profesorului C. C. Giurescu se ocupă pe larg de realizările înfăptuite in „vremea lui Cuza". Astfel in economia monografiei un loc important ocupă secu- larizarea averilor mănăstirești, împroprietărirea țăranilor, eliberarea de robie a țigani- lor, introducerea invățămintului primar obligatoriu în întreaga țară, emiterea de legi, pre- cum și reforma elevii milă, menită să dea poporului drepturi mai largi. De asemenea sint prezentate dezvoltarea economiei și culturii, care au cunoscut o mare înflorire in lucrare, în permanență relîefîndu-se prezența lui Cuza, omul epocii sale, care a știut să răspundă imperativelor istorice. Pe plan intern, Cuza se arăta a înțelege necesita- tea de a fi exact informat asupra situației din administrația statului. Tn acest sens, ni s-au păstrat numeroasele rapoarte prezentate de șefii diferitelor instituții. De altfel, rareori in trecutul țării noastre, în fața unei domnii noi se puseseră probleme atit de numeroase și atit de însemnate ca cele ce s-au pus în fața domniei lui Cuza. In fața sa stătea problema unificării administrative, a reorganizării și completării aparatului de stat, a unei noi legi electorale, problema mănăstirilor închinate și mai ales problema agrară de o deosebită însemnătate și gravitate, rămasă nerezolvată la 1848. Din nefe- ricire chiar de la început, Cuza s-a lovit de o serie de piedici determinate de opoziția de interese. Animat insă de o nețărmurită dragoste de patrie și de popor, lucru care străbate ea un fir roșu monografia lui C. C. Giurescu, Cuza, privit în perspectiva isto- rică, a lăsat o operă de mari proporții, una din cele mai mari din întreaga istorie a poporului român, De aceea putem conchide că cel care a întruchipat unirea și și-a înscris numele cu litere de aur in cartea istoriei poporului nostru, alături de numele marilor voievozi și domni ai lui, a fost reprezentativ pentru aspirațiile societății noastre, pentru ceea ee a dorit și a realizat poporul nostru in vremea sa. Toate acestea reprezentate într-o viziune de sinteză de înaltă ținută științifică, fac ca lucrarea profesorului Constantin C. Giurescu să fie ca un omagiu adus Domnului Unirii. CORNEUU POPEȚI Corneli>1 Popeți : O noua sinteza asupra vieții ți operei Iul Cuza 5 accente FACTORUL DURATĂ [S oezia. Iată un gen literar unde nu ajung numai cuvintele. Sini nece- sare și pauzele cu tăceri semnificative, E acel abur crescut din esențe. Poate inefabilul. Vechea și noua dispută, alb sau clasic, nu limpezește versul. Intre clasic și modă, între lirism și calcul, intervine doar factorul durată. întotdeauna vor fi numite poezie rindurile cu și fără rimă care trezesc emoție estetică de gradai suflet. Inteligența e doar barajul care face ca emoția să cadă mai de sus. De la Eminescu la Blaga nu-i decit distanța Ipotești-Lancrăm ... Poezie de notație, poezie de idei, de atmosferă sau intimă iată subdivi- ziuni care, la urma urmei, nu pot declara superioaritatea uneia dintre ele, cum de fapt instrumentul critic nu o dată o categorisește. Melodia din Riazanii lui Esenin înseamnă Rusia. Whitman, fără melodie, avea nevoie de ocean și iarbă, fiindcă acestea sînt țara lui. Arghezi a redus melodia, pentru a o înlocui cu un sunet poate mai aspru, mai de rădăcină de arbore sau de plug trudit. Personalități și personalități. Generații tinere de poeți se mută din ado- lescență în editură. Și acesia-i un semn al revoluției culturale. Un semn luminos. Originalitate, însă I Cu toate acestea, se pare, totuși, că presa literară nu poate scăpa de o anume monotonie; grupaje de poeți diferiți scrise in aceeași culoare, semnături, care, dacă le-ai muta de la o poezie la alta, nu s-ar schimba nimic. Se scrie despre grandoarea epocii, despre zborurile in cosmos, despre hidrocentrale și zăpezi, dar cam cu aceiași timbru de voce poetică. Ori, intre sute de poeți, vrem să auzim tot atîtea strune distincte, personale. Poezia realităților stringente ntt e de mina a doua. Niciodată un arhitect sau un constructor nu se vor gindi să creeze-n laborator un fir de pămint. Dar acest fir poate fi ridicat în mină, pină la soare. Critica poate interpreta, se pot da păreri, dar versul se scrie acolo unde se termină academia teoriei. Fiindcă poezia, sculptura, muzica sînt viață trăită frumos. Toți pot trăi frumos. Dar viața o dau creatorii. In acea- sta constă rolul uriaș al vulcanului care poate fi sesizat, îndrumat, controlat. dar nu izbucnește decit singur. Aceștia sfiit creatorii. Acolo imde se termină 6 Damlan Ureche: Factorul duraUL lucrul obișnuit. Nu cel simplu. Căci simplitatea e chintesența adevăratei va- lori. E radicalul ce exclude inutilul, plusul, balastul. Astfel se stabilește deo- sebirea dintre talent și geniu. Geniul exclude tot, ca să reliefeze tot, talentul adună tot, cantitativ, pentru a localiza in centrul lui germenul geniului, cînd există. Se pare că munca și zbuciumul duc la acel salt calitativ, atribuit deseori nebuniei dar care, în fond, e un nou ce nu poate fi decit aparte, deci ciudat pentru înțelegerea cotidiană. Numai in anumite sfere, compartimente, se poate ajunge aici. Unde sfirșește munca de atelier, începe creația. 4 scrie poezie înseamnă a fi prezent In viitor cînd prezentul e însăși trupul tău. Și așa poeții trec mereu pe lîngă plopi fără a-i putea număra corect pe distanța unei străzi, fată și poezia de dragoste, poezia visului și generatoare de vis. Exemplul marilor clasici care n-au iubit femeile, ci femeia. acel unic mister dintre surîs și lacrimă, femeia dăruirii totale sau cea care pierde totul pentru omul ce-i poate oferi doar luna. Un argint ce nu poate fi concret niciodată. Beatrice, Laur a, Veronica nu sint și azi 2 Unde-i oglinda lirică ce le-ar putea descoperi și spune lumii ? In mod singular, unii autori preferă să localizeze poezia de sentiment în epoca romantismului. E o greșeala. De la primele zolcniri ale inimii, și. atîta timp cît va bate acest clopot secret, poezia va trece mereu din pri- viri spre stele. Marii poeți, alături de teme grave, cu implicații filozofice, au scris, și nu pentru albume, poezii dragi lor și lumii, adevărate biografii ale tristeții și speranței. Ctntarea femeii implică evidențierea valorii ei umane. De ia Florile răului pînă la Luceafărul da a fost regina imperiului de trăiri dimen- sionate între pămîntul fertil și cerul sterp, sensibilizind și sensihilizîndu-se. O adevărată școală a sentimentului unde dascălul drag n-a greșit niciodată. Poezia de dragoste. Poezia tinereții. Și ce poate fi mai tinăr decit viitorul ? îndeosebi cînd începe azi; noi am depășit noțiunea unui mîine abstract. Poezia morbidului, a rîndurilor scrise cu trăiri false sau speculații gra- tuite. a lacrimilor confecționate și a pozelor cu pretenția de a depăși minutul, nu a fost niciodată poezie reprezentativă. Tristețea nu e retrogradată. Ea poate fi o stare, un. punct de unde începe încrederea, optimismul dominant pentru ceea ce numim de la invenția tiparului: viață și oameni. E un merit al gîndirii dialectice cd a explicat inutilul din melancolie. Și inutilitatea n-a fost niciodată atitudinea oamenilor de artă. Gestul sinuciderilor, al eroismu- lui experimental, cu nuanță tragică, e un fapt de ultim moment confuz. certitudinea că Li-Tai-Pe, readus în barcă, ar cătda luna pe cer, privindit-l de astădată cu neîncredere pe Bachus. Totul poate fi transfigurat, deci despre totul se poate scrie. Așa-zisele teme mari, unice, eterne, sînt o iluzie cu pretenții de prezent continuu. Soa- rele t-a născut pe Eknaton; același soare a căzut lîngă puiul de căprioară al lui Labiș. Brăitcttși l-a suit in romburi infinite de lumină și umbră. Trebuia să facă asta, pentru că țăranii gorjeni nu bănuiau că stil pul casei poate să urce mai sus de streașină. Dorul, dorul românesc, are infinite nuanțe de belșug poetic, din care versul se poate hrăni secole de-a riadul. Poporul nostru s-a născut poet I Deplin proverb, și adevărat oarecum, îndeosebi prin structură. Dar iată că-n revistele noastre curg rîuri și rîulețe, Damfsn Ureche: Factorul dur^tâ 7 fluvii și fluoișoare de poezie, cit ai clipi apar genii și ingenii, nume și pro- nume, și iată o adevărată industrie a poeziei/ E un lucru îmbucurător că triumfă poezia. Unde se înmulțesc poeții, scade întunericul. Dar unde este totuși ceea ce numim diversitate de stiluri? Unde sînt munții de autentic pe această nelimitată cîmpie a versului? Pituț seamănă cu Chiropol și cu Dumitra Af4 Ion, pe Sorescu abia-l mai zărești cit o frunză pe oceanul lui Prevert, Tornozei trecut de-al șaptelea volum nu-i încă Tornozei și iată epigonistnul pe bandă rulantă. Poezia, la unii autori uită să mai stea 10 ani în șantier, și (vai f) a doua zi cere lumina tiparului. Așteptăm de la critica tinără aplecarea obiectivă spre problemele strin- gente ale generației de poeți contemporani. E. Simion, N. Ciobanii, Grigurcu, Manolescu, Cotruș, Ungheanu, Balotă — iată pași ai încrederii noastre in critica literară. Cu tipar, sau fără tipar, să fii poet! Ceea ce spui tu să nu fi mai auzit in nici o parte. Cînd dărui tu ceva, să sporească lumina stelelor. Nu absorbiți de modă, ci partizani ai permanenței. Sentimental sau lucid — baza versului să fie durata. Cînd scriem, să audă și trecutul și viitorul acest superb sunet care se numește prezent! DAMIAN URECHE 8 Damian Urtche ; Factorul durat* POSTUME A H, N U MĂ MAI CHEMAȚI C7h, nu mă mai chemați spre vise! Prea mul! le-am fcămin tat cu dor, Ș-acuma, din pricina lor, M?$ țoale drumurile nchise. Plecai spre albele năframe, Spre mierea dulcelui lor stup, — Dar am uitat că am tm trup Muncit de dragoste și foame. A fost intr-adevăr, sau mi se Părea că lumea e a mea ? /bn fost un împărat cîndva .. . .4//. nu mă mai chemati spre vise! Azi, nu mai știu ce sint, anume, Și n'am o cale de urmat. De moartea mea simt vinovat Că nu mai am un rost pe lume. Și'ntorc toți de la mine, fața. Sunt părăsit, — și nu pricep De ce nu pot să reîncep Cu-o nouă tinerețe, viața. La orice poartă ferecată La care bat, — e prea tîrziu ! Alt om pe lume n’am să fiu Nici azi, nici mîine, niciodată! HORIA FURTUNĂ Hoirta Furtuni ; Ah, nu mi mal 9 D I N A D N C (-/ asta plingere auzeam, din adine. Seara, bărcile pescarilor se întorceau, grave, la țărmul încovoiat, ca tiu braț de femeie. Din ani marți, preotul sfințea copii; vor îmbla pe ape, vor iubi marea, se vor logodi cu ea. Cruciș, lopețile tăiau limpezimea st năvoadele scotoceau, neobosite, in sal. femeile se adunau pe prispe și, trăgind basmaua pe cap, priveau în gol, cu miinile în poale. Marea ei a mamă, soră, iubita, moarte, viața. Nimeni nu mai plingea dud bărcile veneau, singure, pe malurile nisipoase. Spuneați: Marea ... C î N T E C PENTRU GORDON P Y M a veni un heruvim sa-ți aducă apă dulce, Gordon Pym, Gordon Pym. aștepți puntea sd se culce. Printre bime grele, joase, unde-i jirul in spre trapa ? Se aude ca o grapa sron de valuri leșinoase. Gordon Pym, Gordon Pym, nu mai e chip sâ fugim ! Pundul calei este spart, trec rechinii pentru qttart, cine știe că murim, Gordon Pym, Gordon Pym ? 10 Mlhn Drasomlr : Din adine cînd șapte zile-n răni foamea ne va-nfrigura, spune vei înjunghia, să bei stngele din căni, vet tntnca inimi de morii, Gordon Pym, trăgînd la sorți? Gordon Pym, se face zi, plouă alb, ielekMi, cataracta se aude. Unde mergem Gordon, unde? A murit femeea goală, ca un tremurat de note, Cine știe ce cabală, peste semnele din grote, îaci Ivește deslegarea. veni un heruvim cind pămintu-o să se culce, să ne-aducă apă dulce? Gordon Pym, Gordon Pym, cine știe că murim ? MIHC DRAGOMIR Mihu Dragomir : Cinice pentru Cordon Pym NOTE DE DRUM: „ALPBACH 1966“ £u siguranță, corelația intre adaptare și reînnoire din timpul unui voiaj în condițiile civilizației contemporane turistice a stîmit de mult interesul psihologilor. Alminteri este fapt dc experiență că orașe, palacc-holeluri, mo- numente istorice, oameni, fluvii, constelații cîștigă o linie în plus ori în minus în trăirea călătorului în raport cu confortul pe care turismul modern i-1 oferă, iar procesul dc mișcare cu febrilitatea, vibrația și agitația sa își găsește apogeul prin adaptare. Și îndată totul ne apare atractiv și frumos : de la obiectele de muzeu la ritmul trepidant al circulației de pc arterele mari ale unui oraș străin în curs dc a fi vizitai. Sensul intelectual al turismului prin urmare nu poate și nu trebuie definit nici în fraze declamatorii și nici în metafore de înduioșare. Totul, pînă și enti&iasmul față de un peisaj copleșitor de frumos în sine, o cate- drală măreață, o plajă veșnic însorită se înfățișează expertului în categorii strict delimitate a căror „idcie-tip“ este confortul. Notele ce urmează .știu și despre accidente. Dar să nu anticipăm ... 1. Acceleratul de Innsbruck înlîrzic încă dc la plecarea sa din Gara dc vest a Vienet. Nu i s-a putui stabili exact ruta. Inundațiile din Tirului de est, surpriza neplăcută din chiar clipa coborîrii noastre din Orient-Expres, promit o călătorie aventuroasă, cu unele ocoluri, pilotări și poate chiar cu trans- bordări. De altfel pînă acuma le-am și datorat o întrerupere dc 24 ore la Viena. Ce e drept, n-am regretat. Cochctînd încă dc acasă cu ideia unui scurt popas în capitala Austriei, cu plimbări prin parcurile Belvedere, pc Opernring și prin grădinile Burgului, am avut tot răgazul să ne împlinim dorința. Ne-a copleșit eleganța vitrinelor de pe Kărntnerstrasse și Graben. Am regăsit în colțul său vestitul Stock im Eisen, prototipul copacilor fero- nați de la Timișoara și Arad, și am vizitat Stefanskirdie la o oră cînd prin clarobscurul ci gotic țîșneau printre coloanele masive cu statui de sfinți foarte populari sub baldachine dantelate razele după amiezii ca niște uriașe săbii apocaliptice. Obosiți dc primele impresii, am luat pe terasa Albertinei — muzeul de stampe din păcate era închis — un cafe glacc al cărui preț la plată a fost și el apocaliptic. Ne-a înviorat în schimb în orele următoare 12 Andrei A. Lillin : Note de drum vizitarea unei expoziții de artă etruscă de Neue Burg cu o profuziune de măști, bijuterii și arme, străjuite dc himere în bronz și piatră, mărețe și ulu- itoare. Acum, pe bancheta de pluș din compartimentul acceleratului dc Innsbruck, ghidul ne-a fost, totuși, la una din celebrele sfinxuri ale terasei superioare din parcul Belvedere : eu trup de leu. bust și cap de femeie, pri- vind cu ochi mari, fără pupile, spre infinit. Se spune că sculptorul a eter- nizat în ea chipul celei mai aprige adversare a Prințului Eugen de Savoia. din ordinul căruia s-a clădit somptuosul Belvedere, o contesă spaniolă care a dominat multă vreme inima și politica împăratului Carol VI. ultimul Habsburg adevărat. Iscusitul Eugen, biruitor în numeroase bătălii contra francezilor și turcilor, cu prețul unor campanii la fel dc istovitoare, a izbutit în cele din urmă s-o înlăture dc la curtea împăratului, însă nu și din curtea sa proprie, tinde o așeză ca memento la capătul promenadei, pe care o făcea obligatoriu pînă la adîncă bătrînețe în fiecare dimineață1) Am însă impresia că această sfinx simbolizează încă și astăzi o trăsătură funda- mentală din specificul austriac : tendința mereu vie de a cuprinde în con- știința sa infinitul lumii, eu toate faptele și rezonanțele sale, dar cu ce scop ? Ei da, asupra acestuia va trebui să ne lămurim de fiecare dată din nou. Astfel și acum, tema generală a Forului european de la Alpbach din Tirol este „Gesellschaft versus Wissenschaft". Las deocamdată netraduși termenii fiindcă printre ei mă intrigă — o spun sincer — adverbul latin. Care îi este înțelesul ? Ce nevoi ideologice sau propagandistice l-au dictat? N-aș putea preciza înainte de a nu fi experimentat prinir-o participare atentă și activă „spiritul" specific care domină din 1945 invariabil întîl* nirile academice din acest sat de munte. Primul lucru care îmi este dat să-l constat in drum spre Tirol este stima dc care întîlnirile de la Alpbach se bucură în cele mai largi pături ale Austriei. împrejurările în care o fac sînt și ele demne dc a fi notate, căci pe lîngă momentele pur anecdotice, dc o savoare deosebită, ele îmi relevă în plus trăsături sociale și istorice interesante. în gara Linz zărim, venind spre vagonul nostru cu o valiză elegantă, tin bărbat de vreo cincizeci de ani, scund, îndesat. în haine de croială impecabilă, cu o coamă leonină și ochelari în ramă de aur. „Un profesor austriac*', conchide Tertulian. „O fi venind cu noi la Alpbach ?“ se întreabă D. R. Popescu. „Profesorul", intre timp, se instalează în comparti- mentul vecin.. Piuă la Brixlcgg. unde trebuie să coborîm spre a lua auto- buzul spre destinație, e cale lungă, iar după Salzburg. cînd ravagiile inun- dațiilor ne atrag spre ferestrele vagonului cînd pe o parte, cînd pe cealaltă, ajungem să-l cunoaștem și pe vecinul nostru : Este frizer ca profesie de bază, altfel cu studii muzicale serioase la Ulm și Miinchen, dirijor al unei fanfare celebre dintr-o localitate dc lîngă Bodensec, unde posedă o mică fabrică de articole de toaletă. încheiase tocmai o călătorie dc afaceri și. aflînd că ne ducem la Alpbach, exclamă cu stimă și admirație: „La Forum ? I Știu 1 Citesc de peste douăzeci de ani aceasta în ziare. Se întîl- nesc acolo oameni de știință și litere din toate părțile lumii. Sc discută chestiuni interesante și sc înfiripă legături trainice. Este un lucru de pret". 1) Oare faptul câ Emincscu Intrcbuințe^zA sfinx cu substantiv feminin nu provine și dc acolo cft. In tinerețea Iui. el a putut vedea sfinxurlle din parcul Belvedere t ii Andrei A, Lillin ; Mole dc drum 13 Iar dacă pînă atunci îmi povestise mai ales despre fapte diverse din viata sa de familie și din întreprinderea sa. în restul călătoriei mă între|îne cu problemele sale de creație muzicală. Sosim la Brixlegg cil urări de succese din partea ,.Profesorului", pe un întuneric prematur de ploioasă seară alpină. Cît ghicești în jur, munți înalți, pieptoși, cu păduri de brazi. O adiere rece de-a lungul văii trădează cursul rapid al fluviului Inn, care-și rostogolește apele tulburi și mult cres- cute în zilele din urmă spre Dunăre. Doi puști veseli, postați în fața ieșirii cu o pancartă ,,Alpbach“, nc primesc surîzători, întinzîndu-ne un dosar: lista completă a tuturor incitaților, și un creion ; nu trebuie decît să te găsești pe ea, indicîndu-le numărul de ordine, ca după un drum de circa douăzeci dc minute într-un microbus condus prin noapte cu admirabilă siguranță pe serpentine îndrăznețe și prin cîteva tunete, să ne aflăm la destinație, în fața unei cabane cu uși mari dc sticlă, unde patru funcționare tinere într-un ritm perfect nc eliberează în timp record actele de cazare. Stau la zece pași, în casa străveche a familiei Lcderer — băcănia lor poartă pe firmă ea an de fondare 1683 — unde mi se deschide o cameră aerată la etaj, cu miros plăcut de rășină și mere. Intr-un hol, cîteva piese vechi de mobilă tiroleză, pictată în roșu și albastru. Baie modernă de faianță, cu apă caldă și rece, canalizare. Masa o iau la Boglerhof, la o sută de metri mai sus, pe aceeași ulicioară. Atmosferă plăcută, dc intimi- tate. servici perfect, mîncarc bogată și gustoasă. O singură ciudățenie: un plic de material plastic cu numele într-un colț îmi cuprinde șervețelul, iar eu de aci înainte voi fi obligat să-1 găsesc în fiecare zi de trei ori pe o masă la intrare, printre sute de alte plicuri asemănătoare — probă de iscusință, la care sînt supuși toți abonații acestui restaurant, indiferent de sex și vîrstă, pe semne ca un fel de tribut adus emulilor lui Brillat-Savarin, care în straie dc un alb impecabil oficiază ritualul lor delicios în jurul cuptoarelor uriașe din bucătăria ce sc întrezărește printre aripile în veșnică mișcare ale ușii de la dresser-room. L'n psiholog, în orice caz, ar putea să facă în preajma acestei mese îndrăcite, observații interesante cu privire la comportamentul oamenilor cari, pindind cu un ochi tocul preferat in sala de mese și grăbiți să nu-1 scape, caută cu celălalt să-și intuiască numele. Astfel din a doua zi. floricele, fluturași ori alte semne suplimen- tare de recunoaștere, în diferite culori și grade dc iscusință grafică, com- pletează pe cei cinci centimetri pairați ai bilețelului. numele, iar cînd cineva însfîrșît va izbuti să-și înșfacc plicul dinir-o ochire, un aer de triumf îi va mări printre ceilalți convivi invariabil strălucirea. încă în seara sosirii mă prezint conducerii Forului, care-și are sediul în Kongresshaus „Paula Preradovic", o clădire modernă pe o coastă de munte, cu o terasă frumoasă, parloar, bufet, bibliotecă, sală de conferință și cîteva cabinete dc lucru, totul creai cu iscusință de arhitectul austriac Fcrdinand Kiit, pentru o cît mai bună desfășurare a lucrărilor. Sînt primit cu tradiționala politețe austriacă și invitat la un drink în cinstea oaspeților sosiți, tineri și bătrîni care, folosindu-se de cele patru limbi oficiale ale congresului: germană, franceză, engleză și italiană, se străduiesc să sta- bilească un prim contact. Intrueît toți purtăm pe piept o minusculă plachetă albastră cu numele, prezentarea nu e uzuală : în schimb, prima întrebare privește invariabil țara participantului. 14 Andrei A. LUlIn ; Mole de drum Discuțiile sînt vii și vesele. Mă statornicesc în grup în jurul unui domn scund, cu ochi inteligenti și barbișon, care vorbește germana cu un puternic accent elvețian. 11 cheamă Hotz, precum glăsuiește placheta din pieptul său, iar eu îi explic fără ocol ce înseamnă numele său pe românește: mo- ment de debordantă veselie. Domeniul în care activează : sondajul opiniei publice. Paracelsus l-ar numi o fire mercurială. Lumea se adună în jurul său în cercuri concentrice, înlăuntrul cărora, cu o prezență neobosită, în timp ce duce o conversație agreabilă, el vede tot și aude tot. Sînt convins că-și conduce team-ul cu autoritate și competență. II întreb de compoziția forului. Tmi oferă datele statistice fără ezitare: austrieci 40%, germani din RFG 20%, francezi 8%, democrații populare 11%, restul statelor europene V5% și alte continente 6%. Apoi, ridicînd indexul dreptei prevestitor — iar în tăcerea scurtă care șe lasă între noi vacarmul babiloniei din jur irumpe puterinc — îmi pune întrebarea : „Știi ce speță a descins de data aceasta aci. Ia Alpbach, din Arca lui Noe ? Nu știi 1 Atunci află că-i zice obsttier; animal consumator de poame în stare lichidă, de la inocentul suc de por- tocală la temerarul whisky'1. Și într-adevăr, după potopul din Tirolul de est, care aproape că ne-a tăiat calea, cantitățile de lichide mai mult sau mai puțin „spirituale" care se consumă în această seară, mai că sfidează abtin- , dența ploilor din ultima săptămină. 2. Sînt trezit de cîteva glasuri tinere și melodioase care, in colțul de stradă de sub fereastra mea, încearcă un început de cîntcc pc trei voci* o suită de terțe, sixte și cuvinte în la-major, cea mai senină dintre gamele uzitare. Alerg la fereastră. Afară — nu-mi cred ochilor — cer albastru, soare. Și un polițai măreț, în uniformă nou-nouță. în mijlocul unui grup de fete și băieți, descinși proaspăt dintr-un autobus uriaș cu însemne ameri- cane : eîntăreții lui Southern California Youth Chorale, care va concerta în scara aceasta. îmi grăbesc toaleta și cobor în stradă. Lume multă care tinde spre Bbglcrhof, unde într-un șir lung pe catarge înalte sînt arborate steagurile tuturor țărilor participante, printre care și tricolorul R. S. România. Aflu în curînd — și interlocutorul meu dc data aceasta este un blond uriaș din Salzburg, doctor în litere și autor dramatic — că din fața lui Boglerhof va porni în sunetul fanfarei locale cortegiul participant] lor spre Alpbacher Hof, unde se ține festivitatea dc deschidere. Sînt invitat să-mi iau micul dejun în liniște: sîntem doar în Austria, unde timpul se măsoară de crîsnic. Deocamdată, judecind după sunetele orgii din biserica romano-catolică de alături, missa n-a trecut de Confiteor. La masa plicurilor dau proba iscusinței laolaltă cu un domn în vîrstă, în pieptul căruia zăresc un nume de reputație mondială : Albin Lesky, marele grecîst vienez, vicepreședintele Academiei de știință din Austria. Ne așezăm la aceeași masă și vorbim — nu despre originea tragediei gre- cești. temă de astfel dragă nouă amîndorura — ci despre culoarea de cleștar a mierii, servită acî în mici borcănașe de material plastic, apoi despre bine- facerile soarelui, la fel de auriu ca mierea, într-o vară atit dc ploioasă ea 15 Andrei A, Ullirt : de drum vara aceasta. Și întînzînd mierea peste stratul de unt de pe jumătățile unei Kaisersemmel proaspete și crocante, ne dorim reciproc poflă bună. Revenim în stradă în sunetele acordurilor finale ale orgii din biserică, străvechi loc de pelerinaj din Tirol, cn o statuie a Sfintei Maria și frcscouri în maniera vizionară a lui Franz Anton Maulbertsch (1724-1796), dinamice, luminoase, festive, cu mult roșu capricios răsfirat peste suprafața compo- ziției, subliniind cu accente de un dramatism puternic mișcarea în spirală baroc contorsionată a grupurilor de sfinți și mucenici apoteozați. Festiv este și portul țăranilor care părăsesc biserica, port de munteni iubitori de pompă și culoare — : bărbații cu pieptare roșu-galbene în dungi transversale, ves- toane de șiac cenușiu și pălării negre cu boruri uriașe și împodobite cu bărbi de capră și pene de cocoș de munte; femeile în tafta neagră și pălării înalte legate cu o fundă lată de mătase pe frunte. Fanfara intonează un cîntec solemn : imnul landului Tirol. Un localnic nc adresează cîteva cu- vinte de bun venit. Apoi cortegiul se formează liber, în frunte pășind, după fanfară, garda civilă a sătenilor, în urma lor conducerea Forului cu Lan- deshauptmann-ul Tirohilui, delegații universităților austriece, reprezentanții corpului diplomatic acreditat în Austria și, apoi, participanții Congresului. Deschiderea festivă a Forului 1966 în sala mare dc la Alpbacher Hor sc distinge prin scurtimea alocuțiunilor. Lingă mine, pe un scaun țărănesc de stejar capitonat cu piele, ia loc un ins ciudat: e înalt, slab, cu un păr zbîrlit, ușor nins; poartă o rubașcă de șaten negru și pantaloni albi. Are niște oclu ageri, neliniștiți, care dau feței sale slabe tic ascet ceva chinuit, I aproape kafkaian. Caut să-i disting numele, dar nu izbutesc din cauza I miopiei mele. Tn cele din urmă, cînd ne sculăm, văd că e cunoscutul dra- maturg iugoslav Aleksandar Popovic. Este întovărășit dc soția sa : o ființă dc o sănătate explozivă. Vorbesc tare, fiind convinși că aici nimenea nu-i în- țelege. Se arată uimiți și nedumeriți dc stihii telegrafic a! cuvântărilor. îl întîlnesc din nou și pe acad. Albin Lesky. De data aceasta c furios. Crede ca în cuvînlarea de deschidere a Forului 19GB prof. Dr. Simon Mosor s-a pronunțat într-un pasaj oarecare împotriva studiului limbilor clasice în șco- lile medii din Austria. „Ce sintem noi fără cultul lor ? Cum ne mai înde- plinim rolul de mediatori între sud și nord, între est și vest ? Acesta, oare, să fie sensul lui Gcscllschaft versus Wissensehaft ?“ Și-mi aruncă o privire de implorare. Aș vrea să-l liniștesc cu un singur cuvînt, dar n-apuc s-o fac, fiindcă în clipa aceasta el se smucește de lingă mine ca un peltust în atac, zărîndu-1 la capătul scării pe prof, Dr. Moser. Am senzația că deasupra capului său sc și întrezărește pentru un moment coiful din blană de vidră al lui Dolon de sub zidurile Troici. Pornesc pe o cărare de munte. După o scurtă văgăună, plină de clipo- citul melodios al unui pîrîu ascuns dc frunzișul verde al unui brădet tînăr, cărarea urcă pieptiș și apoi iese pe un tăpșan scăldat de soare. Mai încolo, o casă uriașă țărănească în stilul tradițional al Alpbaehidui (aflu ulterior ca în urma unei hotărîri a consiliului comunal aci este interzis a se clădi altfel decît după tipicul caselor de bîrnc, care întrunesc sub același acoperiș lat întreaga gospodărie). O bancă lungă cîi fațada casei mă invită 1a odihnă, De aici o perspectivă vastă asupra întregii văi a Alpbachului se deschide în fața mea. Peisagistul austriac Anton Romako (1832-1889) a pictat acuma 1fi Andrei A. LLLIIn : Note muzicale în opera lut Sado- veanu, Metafora „stepei" în două variante etc. Am notat cîteva titluri, tabieturile stilis- tului nu sînt abandonate nici în cazul panegiricului festiv' (v. Omagiu lui Tugor Arghczi). Analizele propriu-zise (e specialitatea și specia de critică pe care o preferă Ș. C.) se remarcă printr-o mare rigoare și probitate. Șerban Cioculescu oferă contemporanilor lui (aviz junilor, sau nu, critici impresioniști) analize exemplare: Ion Creangă artistul, In 23 sȘerban Fc»r|A î Moarte critic marginea lui „Moș Nichifor Coțcariul", „Caragiale și sugestia, Ironia în opera lui Cara- giale ele. Șerban Cfoculescu servește critica literară cu ustensile de bibliofil. de istoric, de edi- tor, cu scrupule de filolog și cu antene de stilist („varietăți critice"), fără ambiții teoretice, cu modestia și onestitatea practicianului, dar și cu fervoarea devotului, care este a citi- toruluide rasă. Savantul prevalează asupra scriitorului, ceea ce face valoarea acestor pagini fiind. In fond, permanentul apel la utilajul și la limbajul de specialitate, de tirtde senzația lectorului că umblă pe solul ferm al lucrului durabil și definitiv. Șerban Cfoculescu inspiră mai ales încredere. Fără un program formulat ca atare, puțin absent in ultimul timp din cimpoi criticii curente, ceea ce intră in dezacord cu vocația tui sigură de cronicar, este Gabriel Dimi- sianu (Schițe dc critică, E L. 1966). El e cronicarul par excellence, reușind să transmită ceva din febra momentului literar; „transparent" — cum ar fi spus Maiorescu —, mereu preocupat de judecata de valoare. (Cili critici nu o evită aprioric, făcmd subtilă broderie d four pe-o canava inexistentă). O scară a valorilor rezultă și din cronologia articolelor prezente în volum, alta decit cea normală. Marin Preda (Moromeții, cronică din iulie ’64 e preferat lui Zaharia Stancu (Pădurea nebună. cronică din septembrie '6.1) și lui Eugen Bărbii (prîncul de duminică, septembrie "62).') Tot fără program explicit, dar cu optică de istoric al literaturii, este Cornel Regman (Confluențe literare, E. L, 1966). Nu puerilul scrupul cronologic îi dictează lui C, Regman să-și dateze cu ostentație studiile și articolele critice, Sînt în acest volum articole si studii din 1955 și chiar din 1952, ceea ce vrea să spună că articolele șl studiile luî Regman au rezistat timpului. Lucru, într-n oarecare măsură, verificabil. Totuși, vagi tente și tentații sociologizante persistă. Criticul infirmă, neinspirat prejudecata unui Caragiale total gratuit prin fraze, de un umor ă la Urmuz, precum acestea: „O. sfinții libertate I Arn putea pentru ca să zicem că nu e ceva mai sfini pe lumeț și putem ca să afirmăm că n-au fost vreodată două picioare mai fericite decit acum picio- rul drept al lui Lache și piciorul sting al amicului său. De fericire ele nu știu ce sâ facă cu degetele lor. parcă ar cinia la clavir" (Im Pașii). „Finalitate critică" ? Lipsă de orizont a vieții mic-burgheze" ? Nu. Comic pur [ Nici parodia caragialescă (articolul e din 1962) nu e scutită de interpretări ulilitarisle. Foarte interesantă e, obserația și de- monstrația — Regman nu lasă nimic nedemonstrat) că parodiile lui Caragiale anticipează diversele viții ale sămănătorismului sfătos, ale idilei roz bonbon, ale tradiționalismului manierat și manierist. De mirare că rîndurile care urinează : „. .. i le-a dat. I te-a dat. Lu Drăgan. Im Drăgan i le-a dat”, nu-i evocă lui C. Regman stilul Desculțului. Nu cred că Neculuță trebuie „reabilitai" (după ce a fost compromis prin nemoEvate supraestimară și titluri) prin Bacovia. Deși artistul (Necutuțu și Racorda), are incontestabile merite aplicative. Curios : Regman il descoperă pe Bacovia și unde nu trebuie in Neculuță („corbii" lui Bacovia sînt „corbii ah, corbii poetului Tradem"" și. mal ales, corbii lui Poe, în com- pania cărora se poate „filozofa" : „O. corb / Ce rost mai are-un suflet orb"..., ori corbul- mesager din The Raoen: „Pe pavilionul muzicii era un corb, 1 L-am întrebat de fine și mt mi-a răspuns nimic". Da — mai puțin „corbii" lui Neculuță 1). Dar refuză liilul de bacovlan urnii vers de-al lui Neculuță („Și cum n-am murit”), evident bacovian (Și tare-i tiniu 1 Și n-am mai murit”), pe care Regman îl vrea „final-pecefe din familia căderilor de cortină eminesciene” (p. 286), Studiul monografic despre Pavel Dan este foarte minu- țios, exact și util. Autorului ii lipsește insă vocația epică, documentele sînt citate tel qucl, și. fatalmente, mama lui Pavel Dan e. nici nu putea altfel, „ătrnă povestitoare", care „i-a transmis scriitorului darul vorbei" (p. 28). Evident, criticul e solid documentat, are multe idei; pagina lui e densă pînă fa congestionate, neafinată, ca un pămint nedesțelenii, respirind greu : „A'u știm rum ar fi arătat Ospățul dracului, „acel mare cint ec a! satului, cu șapte frați în cent ru", proiectat de scriitor, dar judecind prin analogie cu cele mai bune nuvele (ciclul Urcăneștilor Priveghiul", este aproape sigur că această operă ar fi fost un eîntec al momentelor solemne din viața satului, dar și unul al situațiilor teribile, în care își spun cuoîntul pornirile devoratoare trezite ta viată de capitalism. O partitură plină de tensiune, în orice caz, obținută din permanenta înfruntare de contrarii: pe de o parte, nevoia unei confundări in apa vie" a colectivității satului, care-i dă sentimentul — nicăieri atît de puternic trăit ca aici — de plenitudine, de perpetuu contact cu izvorul vieții, și unde chiar melancolia. Împărțită în comun cu fiecare individ-exponent al grupului social, în fața desfotierii vieților, păstrează ceva din măreția unui uriaș gorgan singuratic: pe 24 Șerban Fcarța : Mozaic critic IMS de altă parte, o radiografie exactă și fără iluzii a realității sociale fi morale țărănești, cu limitarea și insuficiențele ei, cu Jntinericul" ei (cum ar fi spus Agirbiceanu), care traducem — in cazul lui Pauel Dan — mai puțin sălbăticia și superstiția ancestralii, cit mai ales jocul frigurilor prădalnice stăpinind în felurite chipuri lumea înfățișată de pro- zator. ca efect al unui morb de dată mai recentă pătrunderea relațiilor capitaliste în fostul sat de iobagi. Dispariția prematură a scriitorului n-a îngăduit acestei viziuni să se închege rrdr-o imagine mai amplă" (p, 45), Cea « e cam mult pentru un simplu proiect de roman. Iată cum exprima aproximativ același lucru N. Manolescu, in cimoscutu i stil sintetic (mulți vor spune : superficial-sintetic) : „Pavel Dan visa să înceapă cu un roman și ar fi plănuit chiar unul intitulat Ospățul dracului („un mare dntee al satului, cu șapte frați în centru"). El ar fi fost după toate semnele excepțional, pentru că autorul gindește totul pe mari planuri și ar fi scris o adevărată epopee" („Lecturi infidele, E L, 1956. p. 171). Au dispărut și .gorganul singuratic" și „apa we" și „izvorul vieții" și „desfotierea vieților" și „pe de o parte — pe ude altă parte", și cu asta e posibil, și cîteva chestiuni de alt ordin. Regman e scrupulos, ca unul care a mers direct la izvoare și se lasă copleșit de ele, analitic, insistent, cu reveniri și bălai ale pasului pe loc, expli- cativ, prolix și metaforic, Manolescu e expeditiv, nonșalant, „exquis". El știe lecția lui Călinescu „de a nu face uz de talent, de a nu înnăbusl opera în propria noastră senti- mentalitate și stilistică". Desigur, Manolescu este un scriitor care poate fi citit pentru el tnsușt Un critic ce și citește nu doar se citează. Manolescu va căuta să-și seducă cititorul, sa șî-1 facă complice, va uza de diverse forme de „captatio benevolentiae" (se știe ce greu captabilă e bunăvoința cititorului de critică : materie (rebarbativă"), exci- tîndu-i curiozitatea. Se va copilări (uneori insuportabil), va pirueta cu grație, sau va tace-o pe misteriosul. Majoritatea criticilor utilizează indicativul verbelor. Manolescu simți lează a avea numai prezumții. Pavel Dan nu a pjănuit, ci „ar fi plănuit" un roman, deși Manolescu știe precis (de la C. Regman, pe care il citează ca editor, „în toate privin- țele util") că a plănuit unul. Mai e necesar să fac inventarul calităților lui Manolescu ? Probabil, de vreme ct entuziasmetor li s-au substituit, recent, criticile nihiliste. E adevărat că mulți entuziaști au realizati aclamindu-și simpatia, performanțe de un comic interplanetar. După cum e la tel de adevărat că nihilișlii au întrecut măsura. Noi nu-i contestăm — falsă concesie — talentatul, au spus ei. Alanolescu insă nu există. Stilul lui Manolescu este stilul lui Călinescu. Ideile Lui Manolescu sint ideile lui Călinescu. Manolescu nu poate citi nimic fără ghid. Existența lui Manolescu ar trebui, deci, dovedită sau inventată, dacă nu ar atestat-o însuși zelul atacanților. Operele inexistente nu se pretează la critică. Manolescu este o operă cu „viața deschisă". Evident, stilul este (șî nu este) al lui Călinescu, plus alintările și răsfățurile discipolului. Ideile sint pre|»nderent călinesciene. Să fie Manolescu atît de candid incit să nu observe, să nul jeneze tirania modelului? Să nu-l intereseze altceva decît reeditarea Ia scară proprie a fenomenului călinescian ? Se pare, totuși, ca N. Manolescu urmărește cu perseverență ceva, un țel, un ideal, deloc neglijabil. El vrea să se impună ca o prezență unică, și-n felul ei, cartea de Lecturi infidele e o apariție singulară (titluri, mottouri, grafie, pseudoposțfață etc). E un volum juvenil, epatant și mai ales „provocator". a) unui care „nu cară nici pietre, nici nisip, nici var, nici apă', nu face adică munci de cercetător, dc documentarist, nu furnizează fișe istoriei literare fiind, critic și nimic mai mult, dar nici mai puțul decit atit". Confrații vor aștepta inutil ca Manolescu să-i citeze. (Unul din motivele animozității lor). Cu toate ca Manolescu nu-i ignoră. Rezenzentului tuturor volumelor de critice ('65—*66) nu i-a fost recenzat de n cîun recenzat propriul volum. InU elleva : - poemele debutului bogzian mărturisesc nu ,,contactul cu filozofia exasperării crea- loare", cit ..un fond masiv de complacere in enorm șl grotesc" (p. ă’l). - „S-a comparat Vltorla Lipan eu un Hamlet feminin ; ea este mai degrabă un Robm- M>n“ n ; Pasfirca mjlasțrfi VISE ÎNTR-O RESPIRAȚIE Pentru O. S, dus o lacrimă la analiză Și-am găsit în ea o femeie, ★ Sărută-mă cu buzele tale De tragediană Ce n-are tinde juca. ★ Miinite mele cad între foame și fruct. * Am vrut să pun mina pe vis Și m-ait răstignit întinderile. Mi-am scris păcatele Pe hîrtie de imprimat cerul. ★ 0 luminare și-a ars aripile La zborul unui fluture. * /1m obosii ca drumul Ce-l bat alifia. Și nti-l mlngiie Nimeni. Zlș vrea să ioc biliard cu stele. Cit o rază de Luceafăr, Și partenerul să fie un om negru. Culoarea soarelui, Ultima lui culoare. * Aș vrea să cad acolo Unde țărmul e mare. ★ 51 HoriB Gu.ia; Vise intr-o respirație Uoi zbura in jos, Cerul meu de totdeauna. Geniu, copil cu foamea mai mare Decit griul. Pădurea — Vn mare pom singur. ★ Un fulger s-a intilnit Cu o floare Si nu s-au rupt petalele. HORfA GUfA c UNOAȘTERE A CP'ub liniștea castă presimt pății tăi goi pe trepte. Atingi cu mina choul meu de argint, atingi lemnul in care dorm. Și vreau să mă trezesc, pldminit respiră din nou fierbinți ierburile care sălbatic imi dăruie gindul de fugă sub lumea prefăcută in apă dea s pur a căreia zbori. Te știu fără moarte, de aici, te știu dumnezeiesc iubită, stăpînă peste seminții. MfROV CHIROPOL c A L 1 G R A F 1 E Simplu cade soarele in rin intărindu-i așezarea pietrelor in mal: năpîrcile mor înnecate in luna trecută șerpii Se încolăcesc in vadul stătut și nimic nu tulbură liniștea plumburie agățată de la o margine la alta a peisajului; — doar plictisiți tn cercuri de tăcere imit urii 52 Horia Guta ; Vist Inif'tj reiplrațle duc numai agonie in pliscul puilor la cuib; s-așcază moleșeala, strălucitoarea moleșeahi în trupul verii adîncit în iulie, — e stoarsă portocala soarelui pină la miez, se-ntunecă pupila zilei; mai încolo un țipăt luna dă din cornul ei de ceară; un pas înainte; departe nemărginirea arborilor de foc și țipetele păsărilor; culoarea devine sunet și invers, așa incit perfecțiunea e tot imposibilă; aceeași depărtare e în femeie sfîntă și necruțătoare despăr(indu-mă de dragoste încet, copilărește spre alte meleaguri ale femeii cutezînd — raza luminii și cîntecul eternității; se usucă noaptea, fericirea oamenilor e lingă mine umbre se adaugă trupului meu muritor fosforescent chemindu-vd spre sfere amețitoare ; SABIN OPREANU RITUL ÎNGENUNCHIERtl f-Sietrele cu inimile lor predestinate de la începutul lumii să ajungă statui știu că întreg universul a fost împreună cu oamenii pentru ca odată, o singură dată, un om (creat anume pentru asta) să le cioplească. Dar ,cu toate că stelele s-au învîrtit pe orbitele tor ca să ajungă în starea de echilibru în care omul să-și înceapă căutarea, Sfinxul e o piatră siluită căci fiecare piatră are o inimă, o singură inimă, (de boți, de femeie, de pasăre,) care nu trebuie să îngenuncheze decît într-un singur piept (de bou, de femeie, de pasăre). Căci toate inimile pietrelor predestinate cioplirii, la fel cu inimile oamenilor, la fel cu inimile apelor, la fel cu inima universului trebuie să îngenuncheze pentru ca viata să poată încăleca pe calul înalt al timpului. EUGEN APOCA Eugen Apoca ; Ritul IngenunctUarti 1 orientări HENRYK SIENKIEWICZ fi I. împlinirea a 120 ani de la nașterea lui Sienkiewicz — 5 mai 1846 — și a unei jumătăți de veac de la moartea lui — 15 noiembrie 1916 — nu trebuie să fie un prilej de inșirare a unor dale seci și lipsite de semnificație, care n-au să spună mult cititorului de astăzi. Căci autorul lui „Quo vadis ?" a avut o existență obișnuită, cu studii începute în domeniul medicinii și încheiate cu filologia, cu o călătorie în America de nord șl alta in Africa, cu un premiu Nobel obținut în 1005, ca recunoaștere pe plan universal a unei acti- vități literare valoroase. Despre ciți scriitori de seamă nu s-ar putea oferi date similare, cu variantele firești ale cronologiei, geografiei și titlurilor de opere ? Evocarea lui Henryk Sienkiewicz nu se poate reduce Ia informații biografice, care se găsesc în orice enciclopedie, ci se cade a fi un prilej de depistare, dc afirmare a ceea ce e proaspăt, puternic și artis- ticește valabil într-o creație de mare popularitate, dar cantonată cumva de către istoricii literari mai pretențioși in sectorul romanelor senzaționale, alături de ale bătrînului Dumas și ale lui Paul Feval. Desigur, istoricii și criticii literari polonezi î-au evidențiat meritele artistice incontestabile, însă munca lor de exegeză a rămas accesibilă numai publicului local. Cititorii din străinătate știu despre Sienkiewicz că e autorul unor romane de aventuri isto- rice, cu răpiri, urmăriri, cavalcade și dueluri spectaculoase, cunoscute din traduceri aproxi- mative și după un film parțial reușit (Cavaleri teutoni): dacă sînt foarte tineri, îl clasează cu entuziasm în categoria inventatorului lui Pardaillan — pe care de altfel Sartre l-a prețuit la vremea lui — iar dacă sînt vîrstnici și cu lecturi exigente, îl plasează in fișierul respectiv al literaturii polone dinainte de primul război mondial, memorează cîteva titluri de cărți și cîteva judecați sumare, socotindu-se cu acestea deplin edificați. Dar Sienkiewicz merită mult mai mult decit admirația juvenială pentru eroii Iui fără teamă și reproș sau decît condescendența adulților, care se consideră perfect avizați în materie de literatură mondială. Bunicii și părinții noștri l-au cunoscut mai îndeaproape și mai serios pe autorul Potopului. Sadoveanu îl va fi citit în traducerea franceză — prescurtată, vai 1 și lipsită de înțelegerea justă a realităților poloneze — va fi reluat lectura trilogiei istorice in traducerea fidelă, dar puțin inspirată a Sofiei Nădejde, efectuată după cea germană — și numeroase ecouri ale impresiilor sienkicwiciene se regăsesc nu numai în Șoimii ți Neamul Șoimfirețtilor, cum a observat G. Căiinescu. dar chiar in l-rafii trieri. Sofia Nădejde tălmăcise Prin joc ți sabie nu pentru isprăvile aventuroase ale lui Skrzetuskiiî, Bohun și Kmicic.ci pentru vigoarea tonică a patriotismului de care sînt pătrunse acele isprăvi, pentru suflul dc nepie- ritoare tinerețe ce străbate oaginile lui Sienkiewicz, cu vajnici cavaleri ai dreptății, cu fete candide, îmbinînd energia și suavitatea. Pe lingă această literatură optimistă, la care nu puteau decît să adere socialiștii romăni de la răspîntia celor două secole, in cercul acestora se Cunoștea și celălalt aspect al creației scriitorului polonez, latura militantă și demasca- toare a nedreptăților societății capitaliste. Din acest motiv s-au tradus și s-au răspîndit în ediții modeste, pentru cititorii,din marea masă a muncitorimii, nuvele realiste și adine umane ca: fn zări ar, Janho muzicantul, Pentru pune. Rolul creației sienkiewîciene și radiația sa în cultura românească constituie o temâ interesanta, care a merita să fie abordată și aprofundată. § 2. Nu aceasta preocupare formează obiectul studiului de față, ci întrebarea: opera lui Henryk Sienkiewicz, independent dc vîna sa patriotică, de bunele sale intenții, egal de 51 OrlenU ri lăudabile sub raport național și social, mal posedă o suficientă „șarjă" artistica și actuală, pentru a se adresa direct cititorului din zilele noastre si a-și oobinai_ un loc bine definit, nu în istoria literaturii, ci printre capodoperele din totdeauna? Va răspunde afir- mativ cine a citit în originalul polonez admirabilele Schițe în cărbune, notații sobre și pline de conținut asupra unor crude realități din al optulea deceniu al secolului trecut, ce per- sistă pe alocuri șî astăzi în lumea exploatării, sau cine a citit Pan Wolodyjowski, ultima parte și cea mai realizată din trilogie (1888), Fără dogmă (1891), roman în care autorul șl-a adus aminte de studiile sale medicale din tinerețe și a înregistrat cu o precizie clinica și o mare economic de mijloace psihologia complexă a lui Leon Ploszowski și a sărmanei Aniela, tipuri reprezentative ale burgheziei desaxate de la sfîrșitul secolului trecut. N. Torga» într-unul din puțin cunoscutele eseuri literare publicate in preajma celtiî de-al, doilea război mondial în Cuget clar, susținea pc bună dreptate că Aniela, e una din figuri le cele mai izbutite, mai complete, din galeria feminina a literaturii secolului al XlX-lea. Insa Fără dogmă, tălmăcit numai în rusă și dndva în germană, a fost în genere ignorat la noi. Familia Potaniecki (1895) tradusă în românește tot prin medierea versiunii franceze, roman de moravuri aparținînd acelorași preocupări de psihologie socială ca și opera precedentă, dar muiat într-un idilism facil, n-a contribuit cu mult la pătrunderea esen- ței autentice a creației sienkiewicîene. O bună tălmăcire în limba română a romanului Rez dogmatn e vădit necesară. Dar noi sîntem nevoiți să convingem pe cititorul român de valoarea, universală a lui Sienkiewicz numai în virtutea contactului stabilit cu scriitorul polonez prin intermediul puținelor lucrări deja traduse. Nu vom insista asupra nuvelei Stăm sluga, inclusă în culegerea de nuvele clasice polone apărută acum CÎțiva ani la ELU. Paginile acestea de debut (1875) conțin pasaje îneîntătoare. însă deformate, cum e firesc, de optica idealizantă a amintirilor din copilărie. Nu ne vom opri nici la Cavalerii teutoni (1900), operă de maturitate, plină de un puternic dramatism : pentru cititorii români, acest titlu se leaga mai curînd de filmul cu același nume, decit de traducerea efectuată cu vreo zece ani in urmă, greoaie și inexactă, cu toate eforturile depuse de consultantul științific, profesorul p p, Panaitescu, de-a o îmbunătăți. Nu in acest text chinuit vom descoperi stilul colorat al lui Sienkiewicz. dialogurile lui dinamice, elanul tic epopee al „Cavalerilor teutoni". Printre cititorii români au circulat insă, de o jumătate de veac, traducerile operelor majore ale romancierului polonez: primele două părți din trilogie și Qwo twf/s ? Nu le socotim majore numai fiindcă s-au tradus în mai toate limbile pămîntului și pentru ca după ultima i s-a decernat autorului premiu! Nobcl, Sînt majore, splendide, incontestabil clasice și deopotrivă actuale, fiindcă au avut o popularitalc imensă, fiindcă în ciuda multor scăderi. în ciuda versiunilor străine cel mai adesea slabe — cu excepția celor rusești — au fost citite de cîteva generații și continuă a fi citite eu același entuziasm de pe vremea bunicilor șî părinților. în românește — cum s-a văzut mai sus — Prin Joc și sabie și Potopul nii fost tălmăcite laborios de către Sofia Nădejde, după versiunea germană. Și cu toate neajunsurile inerente unei traduceri prin mijlocirea alteia, cele șase volume ale epopeii poloneze au circulat intens, umorul inenarabilului Zagloba a înviorat generații de cititori: Jart Skrzetuski, eroul cu panaș. Rohun și Kmicic. eu alura lor de haiduci generoși, superba Helcnka, zglobia Anusia, originala figură a lui Wolodyjowski zis „micul cavaler", și-au dobîndit dreptul de cetățenie printre personajele literaturii universale- Actualmente BPT șî ElU pregătesc noi traduceri,_elaborale judicios și corect, ale romanelor Potopul și Quo vadis ?, și cînd acestea vor apărea în condiții impecabile, se va fi efectuat o adevărată operă de cultură. însă șî pînă acum s-au reluat, s-au împrumutat, s-au adaptat versiunile cele mai fanteziste, publicate pe vremuri de Alcalay sau de alte edituri încă mai puțin preocupate de veracitatea originalelor poloneze. Cel puțin. Solia Nădejde lucrase după conștiincioasa traducere germană, dar între cele două războaie au apărut contrafaceri ale "traducerilor franceze, de-a dreptul crispante pentru cunoscătorii textului original. Insă, după cum dintr-o piesă de Euripide, Shakespeare. Raclne, chiar nedibaci tradusă, chiar slab jucată, dintr-un Don Quijote, tălmăcit fără strălucire, rămîne suflul geniului care dă persona- jelor șî sentimentelor o viață nepieritoare, la fel din acele nefericite versiuni românești ale lui Sienkiewicz s-au desprins totuși vitalitatea și sinceritatea cu care le-a conceput autorul, conferindu-le o netăgăduită valoare artistică și umană. Cînd Sienkiewicz șî-a întreprins epopeea romanescâ, în vremuri crunte pentru patria sa, a afirmat că a făcut-o „ca să întărească sufletele". Ce-ar fi zis dacă ar fi bănuit că in timpul celui de-al doilea război mondial, nu numai în Polonia martirizată, dar în România cititorii își zmulgeau bietele volume tipărite pe hirtie vulgară, cu greșeli de tipar, din OricntArl 55 Prin joc ți sabie, din Potopul, întărindu-se cu credința că binele triumfă și că dreptatea se dobîndeșle cu trudă, așa cum Skrzetuski își salvează patria și-ți recapătă iubita, că nici o jertfa nu e zadarnică, așa cum n-a fost în zadar jertfa din sine a fui Pan Longinus Podbipienla — ți că în orice amărăciune se poate strecura unda irezistibilă de rîs a lui Zagloba ? Căci nu fără temei, Zagloba a fost asemuit cu Falstaff și cu personajele lui Rabelais, deviza lui putînd fi prea bine distihul autorului lui Gargantua : „Mieux vaux de rire que de larmes ecrire, „Pour ce que rire est le propre de t’homme... Dacă Prin joc fi sabie n-ar poseda decît acest optimism robust, această încredere nezdruncinată în forțele bune ale vieții — șî tot ar fi suficient pentru a se considera drept o creație utilă și mare. Insă o lectură atentă în original ne desvăluie și alte valori. Desigur, cele aproape zece volume ale trilogiei integrale au lungimi, deficiențe, neverosimilități. Pe polonezi nu i-a orbit patriotismul și ei au fost primii care să le semnaleze, E bine de știut că inadvertențele de ordin istoric, pasajele de umplutură șî multe alte defecte au fost relevate de doi scriitori polonezi, care nu glumeau atunci cînd era vorba de realism ți probitate literară. Primul a fost Z y g m u n t K a c z k o w s k i, scriitor de merit, bun cunoscă- tor al trecutului Poloniei, autor de romane istorice remarcabile prin acurateța, sobrietate șî spirit critic. Și-a început cariera pe la 1851 cu fiăiaia pentru jupinița stegarului, înche- indu-și-o pe vremea cînd Sienkiewicz scria Familia Polanmki iar Bolestaw Prus Faraonul. Kaczkowski n-a idealizat republica șleahticilor, nu le-a dat acestora aureola de cavaleri, eroi și martiri, departe de așa ceva j culegîndu-și epizoadefe din cronici și izvoade, a înfățișat veridic sfezile, zavistiile, bețiile, înfringerea neroadă, subliniindu-le cu o jxwntă dc zeflemea. Pentru un cititor străin, un roman de Kaczkowskî pe lingă unul al lui Sienkiewicz ar părea, păstrind evident proporțiile, ca „Bouvard el Pecucnei" alături de Sa'ommbo. Și acest iubitor al adevărului neprefăcut, intr-un articol celebru și conținind de altfel obser- vații inteligente. I-a arătat în 1884 lui Sienkiewicz cite erori sînt în Prin foc și sabie, cit de înfrumusețată și înnobilată c în acest roman o clasă socială egoistă și acaparatoare, căreia î s-au atribuit sentimente mult prea înalte. La fel a procedat către 1896 Boleslaw Pruș, cel mai eminent reprezentant al realismului critic în literatura polonă la sfîrșitul veacului. întruna din acidei? sale „cronici sâptămmale", publicate tn Kurjer Codzienny, Prus făcea procesul operii lui Sienkiewicz de pe pozițiile respectării adevărului, releva îngustimea concepției istorice din trilogie, unde nu s-ar fi înțeles nimic din importanța efectivă a mișcării lui Bogdan Chmielnicki și unde e lăudată drept patriotism supunerea lui Skrzctuski. Longinus Podpipienta și Micii al Wolodyjowski față de un voievod aventu- rier și tiran ca Jeremi Wisniowieckî. Aceste critici s-au repetat și s-au accentuat în zilele noastre, aducindu-se alte dovezi ți argumente; noi înșine rehiînd textul trilogiei, am notat unele scăpări, confuzii de perso- naje șl de date, anacronisme de instituții. Dar nu în aceasta constă substanța is'.orîcă-realislă a trilogiei lui Sienkiewicz, căci intenția autorului n-a fost aceea de-a alcătui o monografic știin- țifică despre Polonia secolului al XVfl-lea. Ce e cu adevărat izbutit, e atmosferizarea plină de culoare, e limbajul savuros, arhaizant fără exces, e viziunea fastuoasă și tumui- tuoașă a barocului polonez, unde-și dau mîna luxul otoman, tradiția autohtonă „sarmată" și curente de cultură din apus. Că anumite aspecte ale vieții curente veneau prin filiera românească, e ceea ce sezisează Sienkiewicz in „Potopul", cînd spune undeva : „Doamna kneazului Radziwill, fiind copila voievodului Moldovei, prețuia mai mult luxul oriental.. Și cum această doamnă a lui Janusz Radziwill era fiica mai mare a opulentului Vasile Lupu. cum in Prin joc fi sabie curtea familiei Wisniowiecki e a Mcvileșlilor din a doua generație (kneazul Jeremi — „Jarema" purta numele bunicului său, fostul domn al MoldowiT iată-ne deci pe teren cunoscut. Dacă Sadoveanu ș-a simții atras de lumea epopeii sienkiewicicne, n-a fost numai din pricina cavalcadelor, harfelor, ospețelor uriașe, pitorescului exferior — cum a crezut Câlinescu —, ci fiindcă acel eroism, acel umor sfătos în fața primejdiilor, necurmatele harțe cu tătarii, opririle la rateșuri cu vin vechi și mied în preajma bătăliilor ți multe alte trăsături de moravuri, au fost o realitate pentru poloni șî pentru români, la vremea aceea, au corespuns unor situații efective, unor condiții de viață similare. Sienkiewicz ca și mai tirziu Sadoveanu în Nunta domniței Puxanda, a intuit just rolul lui Chmielnicki în istoria Europei de răsărit: cu mijloace diferite, însă cu aceeași sigură creionare, a sugerat forța de caracter, clarviziunea omului de stat, agerimea diplo- matului care fusese Bogdan Chmielnicki. Nu ne pare justificată nici critica adusă cava- lerilor polonezi pentru a fi combătut mișcarea populară dirijată de hatmanul căzăcimii: eroii lui Sienkîewîcz n-au făcut-o din ascultare oarbă față de exploatatorii feudali din 56 Orientări neamul Wisniowieckilor. Radzîwillilor, Sapieha ; căci Skrzetuski și tovarășii săi de arme erau în primul rînd oșleni, legați prin jurămint față de comandanții lor: să ne amintim prin ce zbucium de conștiință, redat cu cît dramatism, trece Kmicic, eroul „Potopului", conslrîns a-si călca jurămintul de credință dat domnului și binefăcătorului său. Janusz Radziv.ilI. Pozitiviștii de la sfîrșitul secolului trecut judecau lucrurile de pe la după optica vremii lor — și ecoul acestei judecăți s-a reluat cîndva și de critici contem- porani (ca Henryk Markiewicz, de pildă) ; astăzi avem o concepție mai largă o istoriei și putem admite ca verdicte unele situații ale trilogiei sienkiewicîene, deși nu vom trece cu vederea convențiile, artificiile, dulcegăriile care alterează nu o dată un ansamblu in esență de mare forță epică. Cît despre Boliun cazacul, luptătorul neînfricat împotriva feudalilor și tătarilor, deși in roman are rolul ingrat, opus lui Skrzetuski, autorul ni La înfățișat la dimensiuni de paladin — și în memoria noastră rămîne ca simbolul eroic al căzăcimii libere de la Sicz, fără ca această eroizare să-i răpească însușirile omenești, de duioșie și de spontaneitate curat populară. Și in toată această lume frămîntatâ, domnește o ambianță de baladă, cu haiduci, hanuri, codri, conacuri rustice, vînători sălbatice, clocotind in iureșul elementelor dezlănțuite ale firii. Am putea pretinde că adevăratul erou al trilogiei e codrul, e lumea pădureanî, mereu prezentă cu mirezmele agreste, cu tainițele, umbrele și oamenii ei. hi Prin joc și sabie, Helenka Kurcewiczowna e ascunsă intr-o pădure — și o simțim înfrățită cu forțele vii ale naturii. In „Potopul", Kmicic se refugiază — atît din pricina iul Boguslaw Radziwill, cît și de teama ireproșabilei Olenka — tot intr-o sihlă, unde-i întilncștc pe cei trei Kiemlicz, cam pădurari și puțintei lotri după împrejurări, figuri de un comic neîntrecut. Există la începutul Potopului epizodul plimbării cu săniile într-un vîrtej de troiene sub rămurișul unui codru nins, o încântare de vioiciune, de prospețime, de luminozitate, putînd fi — sub raportul tratării artistice — definit ca o „simfonie în alb major". Iar Basia din Pan W olodyjowski e ea însăși o fiică a naturii, a poienilor, a hățișurilor pe care le răzbate cu telegarii ei focoși. Și dacă pentru cititorii romani această lume sienkicwiciana era simpatic-familiară prin colorit, prin personaje tipice, de ia haiducii baladelor la Vidra lui Hasdeu și pînă la Jderii lui Sadoveanu, pentru climatul literar vest-european de către sfințitul veacului trecut, un atare peisaj, o asemenea tonalitate în factura unui roman istoric, erau de un inedit, de o noutate surprinzătoare. Astlel sc explică succesul, popula- ritatea de care au beneficiat mediocrele traduceri franceze din colecția „Rcvuc Blanche", care — oricit de amputate — lăsau încă să se străvadă ceva din Polonia eroică și plină de sevă a trilogiei lui Henryk Sienkiewicz. Căci publicul obișnuit «lin Occident nu știa prea multe despre Polonia și trecutul ei. Spiritele progresiste cunoșteau problemele poloneze pe plan politic și social, slaviștii trudiți le studiau în cadrul specialității lor, începînd cu barzii romantismului. Mieklewicz, Slowacki, Norwid, Krasihski. Dar cititorii din marea masă sau familiarizat Cu natura Poloniei, cu climatul ei moral, cu figurile ei reprezentative grație lui Sienkiew.cz, prin intermediul trilogiei lui — și în fond, prin atări cunoașteri se creează fenomenul de cul- tură și se realizează contactul spiritual între popoare. Astfel, contribuția trilogiei istorice a lui Sienkiewicz ni se pare de netăgăduit pentru dezvoltarea unui întreg sector al bele- tristicii și culturii’ mondiale. Oricit ar fi de convențională intriga propriu-zisă din „Prin foc și sabie", oricît de artificiala convertirea lui Kmicic in „Potopul", oricit dc sălcd personaje ca Olenka Billewiczdwna sau a doua figură lemenină din Pan Wolodyiowsttf, Kryslyna. sora Basiei, aceste neajunsuri nu alterează substanța solidă, saturată de vita- litate și culoare a întregii epopei. Iar prin creația lui Zagloba, închegat cu o vervă și o forță caracterologică de neegalat, Sienkiewicz și-a dobindit, după opinia noastră, un loc binemeritat printre marii umoriști ai literaturii din totdeauna. § 3, Cealaltă mare operă de popularitate a Iul Sienkiewicz, tălmăcită și aceasta în mai toate limbile pămîntului — la noi s-a citit într-o versiune cam prescurtată, dar nu fără merii, a lui llaralamb Lecca — a fost Qrro vădii?. Credem că nu greșim dacă atribuim ideca inițială a cestui roman de antichitate exemplului dat «Ic Prus: „Faraonul" sau, terminat în 18f)5 și tradus imediat in limba rusă, dobîndind apoi o recunoaștere universală, putea stimula imaginația scriitorilor polonezi contemporani. Dacă monumentalul „Faraon" epuizase posibilitățile Egiptului sclavagist, alți romancieri erau nevoiți să recurgă la ale istoriei antice; așa, un Teodor Jeske-Cnoinski abordează prin aceeași ani Roma decadentă, fără a atinge, firește nici pe departe nivelul de gîndirc și de realizare artistică al capodoperei lui Prus. Și atunci Sienkiewicz întreprinde alcătuirea unui roman „neronian", conceput la proporții de frescă, populat de o infinitate de personaje, menite să prezinte apusul Romei Orientări 57 ■sclavagiste-păgînc și geneza noii societăți creștine. înainte de a-și Începe Faraonul său. realistul Prus călătorise in Germania, țara clasică a egiptologiei, cercetase mi material imens spre documentare, apoi tratase — în structura densă, arhitectonică a romanului său — pro- bleme multiple, așa incit opera sa constituie deopotrivă o reconstituire plastică și științi- fică a Egiptului dinastiei a XX-a, o satiră a realităților polonele ale vremii lui și o •generalizare filozofică a unor probleme considerate „sub specie aetemilatis". în zadar am căuta în Qwo oadrs ? asemenea profunzimi, căci intențiile, pregătirea științifică și ■originalitatea de cugetare ale lui Sienkiewicz erau mult mai modeste. însă romanul său păstrează toate calHâțle operelor precedente cu un plus de măestrie: vervă, culoare, nara- țiune plină de vivacitate — aici au dispărut cu totul acele lungimi care ingreuiau capitole întregi din trilogie — un stil elegant, nuanțat, o frazare fluentă, incomparabil cadențată. Prin intuiție artistică șî nu prin erudiție, Sienkiewicz a reușit să prezinte imaginea stră- lucitoare și variată ca un mozaic a Romei cezarilor, utilizind cu pricepere datele esențiale din opera lui Tacit și Saiyricon ai lui Petronius. Evident, povestea de dragoste plasată în cadrul respectivului mozaic nu depășește banalul romanțios și poale îi demontată din toate resorturile ca o jucărie naivă —, ceea ce n-a împiedecat, ba chiar a contribuit la succesul lui „Quo vadls?“ ca rotnan-îoileton : cititorii știu că pentru a se umple cele <300 de pagini, Vinlcius și Ligia trebuie să întîlnească diverse piedici în calea lor, acum se reunesc, acum iarăși sînt despărțiți, intervine apoi spectacolul „suspense" al luptei Ivi Ursus cu taurul, totul se termină bine, iubirea triumfă intr-un liman al fericirii, iar crudul Neron piere neiertat. în treacăt fie zis, încăierarea din circ cu taurul sălbatic e zugrăvită cu mînă de maestru — și nu-i lipsește valoarea de simbol: căci omul, chiar dezarmat și primitiv ca Ursus. totuș£ doboară forța bestială- Atîl era de ajuns pentru ca romanul să fie citit cu pasiune în toate părțile de pe glob, imitat pretutindeni — și să ne fie permis a considera romanele antice ale lui Merejkovki contrafaceri destul de obscure și confuze ale lui Quo oadis?. în fine, elogiul suprem pe care istoricii literaturii cehe Jakubcc și Novâk i-1 aduc lui Atois Jirăsek constă în a-l numi Cesky Sienkiewicz-.. Dar opera roman- cierului polonez mai aduce o notă nouă — sau mai bine zis un tip inedit — în peisajul literar al creației universale, și asupra lui vom stărui un moment. E vorba de Chilon Chilon ides. Personajul aparține integral invenției lui Sienkiewicz, darului său de-a crea oameni vii. Chilon e deștept, e savant, e subtil și e abject. Are toate aceste însușiri bune sau rele, fiindcă e produsul unei societăți unde s-a atins un înalt nivel de intelectualitate, însă tinde contradicțiile nerezolvabile pc cale normală il conslrîng sa și cîștige pîmea furînd, înșelind, la rigoare ucigînd — cu mina altora, E la fel de inteligent ca și Petronius, e incomparabil superior lui Vinîcîus, Tigellinus, Domitius Afcr — și totuși Petronius. după ce-i apreciază dialectica, pune să se parfumeze atriul la plecarea lui Chilon, Iar Vinîcîus 11 bate pînă ta sînge, deși Chilon l-a ajutat. Cc-i rămîne filozofului înjosit, biciuit. îngenunchiat de cei care n-au altă superioritate decât pe a forței brutale? Să pună în slujba răzbunării sale toată inteligența, subtilitatea, ingeniozitatea, farmecul insinuant de care dispune în ciuda bătrinetei și urîțeniei, spre a-i îngenunchia [ie ceilalți la rindul său. Si izbutește, căci e prea dibaci ca să dea greș pe lîngă niște brute stupide ca Neron și Tigellinus; avid de strălucire' — fiind conștient că aceasta i se cuvine pentru spiritul său rafinat — se scaldă în purpură și printre frumuseți. Și cînd a dobîndît totul, aruncă acest lot, ca să se convertească și să moara ca un martir. Sienkiewicz n-a introdus nici o fărîmă de misti- cism în episodul creșterii lui Chilon. Bătrânul grec nu se convertește în urma unei revelații: naivii Ligia, Vinidus și Ursus pot avea viziuni, există în unele capitole scene de misticism colectiv, foarte verosimile în contextul incendiului Romei — dar Chilon rămtne lucid pînă la sfirșit. El a ajuns în vârful scării sociale, a văzul alături liesfialitatea lui Tigellinus, infamia mai mare decît a sa proprie a lui Neron, a lui Domitius, a lui \ atinius, bălăciți în propriile lor dejecțium, a pipăit putreziciunea unei lumi și a preferat s-o reș pingă șî s-o condamne. Cu toate păcatele lut. Chiloti e prea sănătos, e prea întreg din punct de vedere intelectual — și aici se simte suportul raționalismului grecesc —, pentru a accepta o lume dementă, pentru a se vedea încadrat fără rezerve in asemenea lume. Avînd de ales înlr-un moment tragic, alege tortura și moartea, pentru a-și exprima ina- derența totală, ireversibilă, față de o societate stigmatizată. Murind ca martir. Chilon Chilonides c salvat sub raport uman și etic — iar Sienkiewicz,'creîndu-L a plăzinuit o mare figură a literaturii universale, Să nu se creadă că în Qno oadis? se află numai condamnarea lumii romane în scopul exaltării ideii creștine — și că scriitorul slav a ignorat voit măreția Romei, rosturile ei 58 Orlențârl în concepția statală șî juridică a timpului, concretizate prin disciplina ți demnitatea civică a locuitorilor imperiului. Dimpotrivă, Sienkiewicz și-a dat scama de această conștiință, care, preluată de imperiul creștin al Romei răsăritene, a fost transmisă umanismului Renaș- terii : unul dintre momentele cele mai frumoase ale cărții îl constituie scena în care apostolul Paul e interpelat de către un centurion: „Cine ești?', iar el îți afirmă demnitatea dc om prin cuvintele simple: „Un cetățean' roman — Paulus din Tars". Nu vom afirma că romanul e fără cusur sau că la vremea noastră ar mai reprezenta un model de roman istoric. Iubitorii acestui gen. trecuți prin momentul Heinricli Mann, cer o altă structurare, în care o cu totul altă pondere să dobîndeascâ fenomenul istoric, procesul dc prefacere al societății în economia unei narațiuni destinată a reînvia șî judeca trecutul. Totuși, magia paginilor lui Sienkiewicz, rămîne intactă, ca șî optimismul lor tonic și vibrant. Despre personajul său desgustat de trivialitatea burgheziei meschine și plate, Sartre scria_... ii ooulait se persaader tju’il vivad ahleurs, derriere la toile des tableaux, aoec Ies doges du Tintoret, avea Ies braues Florentins de Gozzoli, derriere Ies pages des tivres, avea Fabrice del Doaga ei Jidien Sorel, derriere Ies disques de phono, aoec Ies longues plaintes seches des jazz.“ Cititorul lui Sienkiewicz poate să-și imagineze că dincolo de aceste pagini, eroii autorului trăiesc într-o veșnică tinerețe, că Zagloba și llelenka și Basia șî Michal Wolodyjowski se realizează într-o perpetuă bucurie de-a trăi că în lumea lor mereu triumfă dreptatea și dragostea și frumusețea. Și forța de sugestie a lui Sien- kiewicz, ajunge să afirme că ceea ce s-a petrecut cîndva nu e o melancolică amintire „temporis acti“, ci o previziune a ceea ce va să vie într-o lume palpabilă și reală. Ca atare, Sienkiewicz ar putea fi considerat mai puțin un evocator al trecutului, cît un visă- tor al unei perfecte omeniri viitoare. dimpreună cu Rabelais sau Gorneille. Apropiatul simpozion ce va ii consacrat la Varșovia semicentenarului va elucida fără îndoială multe probleme ale creației sienkiewiciene. Modestele noastre notații de lector, grupate după numeroase reveniri și meditări asupra operei lui Henryk Sienkiewicz, tind să exprime numai o convingere verificată și că valorile ei artistice și umane sînt la nivelul literaturii universale. ROD1CA CIOCAN-IV AN ESCU ■Orientări 59 cronica literara STIL Șl ACTUALITATE ÎN REPORTAJ*) 61) 'espre reportaj se scrie parcă mai puțin, deși se publică relativ mult ți deși publicul păstrează cărții de relatare directă a faptului de piață un interes mereu viu fi mereu în- cărcat de afectivitate. Culegerile de acest fel dispar repede din rafturile librăriilor, mărtu- risind aviditatea cititorului, in fii de toate aviditatea de informare. Dar reportajul, în măsura în care e ți o specie a literaturii, suscită o discutare la obiect și in acest sens, ca să revenim, la afirmația de mai sus, problemele sale sini mai rar prezente in paginile presei literare, dacă nu luăm în scamă cam lapidarele consemnări de după apariția vreunui vo- lum, ori mai vechea și substanțiala serie de articole pe care i a dedicai-b, e drept cam demult, D, Cesereanu. Mai anul trecut, un îndemn al lui loan Grigorcscu în Contemporanul sesitînd abundența culorii roz in paleta reporterilor ți alte cîteva vicii de concepție, a rămas fără ecoul așteptat. Amintim aici această invitație ta discuție, trebuie să adăugăm totuși că nu ne propunem acum decît o trecere in revistă a unor cărți de reportaj ale anului literar 1966, subliniind, de cîte ori se oferă prilejul, problema unor stiluri diverse în această specie (sau modalitate) a prozei, Din acest punct de vedere apariția culegerii REPORTER IN ANCHETA a lui Mihai Stai an are meritul de a reimtoda în publicistica noastră firul miei tradiții cu largi ecouri în presa progresistă din trecut, ilustrată între altele de pana încercată fi temerară a lui Alexandru Sahia și de aceea a lui Geo Hogra. Poate că apariția cărții acesteia n-ar fi stirnit ecoul larg pe care l-a avut dacă ca nu aducea, o dată cu o formulă ce putea apărea măcar generației tinere, insolita, și noi puncte de_ vedere în domeniul investigat. Hazat pe o cunoaștere științifică, obiectivă, a faptului de viață, dar înzestrai și cu o capacitate reală de a emoționa, prin etalarea curajoasă a unei largi problematici umane, Mihai Stoian a sfîrnit discuții, s-a străduit să ofere, nu o dată, polemizînd pertinent, soluții. Fără intenția de a intra în disputa cu privire la problema dacă reportajul e sau nu specie l terară, credem totuși că această formă a anchetei reportericești se situează undeva la interferența metoda științifice cu creația literară. Se operează de pildă in mod curent cu uneltele statisiicii, se Ci- tează frecvent eijre, situații, date demografice ți de altă natură. Intr-un loc, reporterul, ase- meni unui jurist, descoperă afirmații contradictorii Intr-un studiu de drept familial ți le dă la iveală, stîrnind legitime îndoieli fi determinind meditații, operind precis și riguros cu armele logicii. Ce e însă literatura ? fn primul riad, bogăția faptului de viață, relatarea concret-sensibilă ce caracterizează o amplă zonă a cărții, pasiunea permanentă ce-l animă pe anchetator; ți, desigur, în egală măsură, spiritul creator, non-conformist cu care cl pornește la drum. Dacă despre tehnică oa/n mai vorbi, să spunem acum că ceea ce ni se pare valoros în Reporter în ancheta este, mai cu seamă, contribuția .«a la rfafniîr?a profilului moral al unei generații, la alcătuirea unei veritabile monografii spirituale a adolescenței, mi a un act gratuit, ci cu scopul căutării unor mijloace educative și dc comunicare — mai efi- ciente, mai suple, mai apropiate de „dificila virstă". Prin aceasta, cartea se inscriază printre Minai Stoian ; ..Reporter in anclictâ" ; iile Furearu : „Escale spre noi Înșine'1 ; Ion Rnhoveanu : „Intre cetiți ți riuri'* ; V. Nlcorovici : „Cititor pe cinci mii de strAzi". 60 Cronica literari acele scrieri — fiind deci din nou de domeniul literaturii —, care dezbat o asemenea temă de majoră semnificație socială. Să cităm aici doar Simple coincidențe, piesa fui Paul Eoerac, în care, cu mijloace specifice, se emit idei asemănătoare. Dar reportajul trebuie sâ fie întîi de toate bazat pe un suport faptic precis; cititorul dorește să înțeleagă din ce material sînt consiruiți pitonii de susținere. Și pentru aceasta, dincolo de intuițiile sale, reporterul trebuie să aducă fapte. Intr-o epocă in care cultul științei a atins o amploare fără precedent, o asemenea modalitate e desigur modernă, răspun- zînd, fără îndoială, nevoii dc certitudine și încrederii în a tectoru'ui, mai ales a lectorul ftnăr. Deci: citate din ziare ale ador vremuri, statistici (JKF.SCO, tăieturi ți mărturii mai vechi sau mai noi. Și încă (ori în primul rind) ample investigații proprii ades, numărul celor anchetați e de ordinul sutelor, chiar miilor. Au fost vizate, nu rar. cazuri problematice, neacotiud, citul era necesar, nici imoticatiile dureroase: familii des- compuse. consecințele unor greșeli de educație ale părinților. Interesul intrinsec al acestor descoperiri și redarea lor într-un mod obiectiv — științific măresc farmecul acestei cărți autentice, căreia nu trebuie să-i cerem, cum s-a cerut pe undeva, neapărat stil și frază inimoasă, literară. Dacă e vorba de deziderate de natură stăistică, apoi am putea emite cîteva. dar nu pe această linie, a intervențiilor exterioare formulei, a unei literaturizări facile, formulă de pe urma căreia ni s-au cam străpezif dinții ci, pe linia unei mai strinse argumentata; era necesară, deci nu atît o frază cu volute literare, ci o argumentare mai gradată, evitarea atîtor juxtapuneri de razuri și idei lipsite de comentarii, rare nu îsi găsesc loc deplin în tiparul ales și, în egală măsură, evitarea clișeelor gazetărești in ex- presie, Mai ales ultima secțiune a cărții, întinsul reportai dedicat timpului liber, suferă de pc urma faptului că autorul renunță Ia faptul de semnificație moral-socio'og că și literară, dt dragul unor soluții de-a gata, aproape cu caracter de instructaj, oferite lucrătorilor dc la cluburile și casele de cultură ale tineretului. Fantele de interes larg înainte, alunecă acum spre o formulă pe care M- Stoian o persiflează nu rar, aceea a uimi didacticism comod, lipsit de eficiență. Doar singur Spune că sînt de preferat luciditatea și autocontrolul sever, iar „dialoeul cu vîrsta respectivă să se poarte mai inspirat, să fie mai definitiv eliberat de predicile și rețetele care trădează lipsa oricărui efort creator" (p. 1-16). Ii putem pretinde si lui însuși acest efort, într im stil mai suplu, mai deplin mulat pe conturul propriilor idei. Dacă aceasta ni se pare, cu limitele inerente celor ce evită cărările bătătorite, esen- țialul în contribuția sa Ia tehnica reportajului nostru, să adăugam încă una, literară: dovedind că apropierea dc adolescență e posibilă întîi de toate prin înțelegere, cartea e dc un netăgăduit ajutor în mina celor angajați în această pasionantă și dificilă între- prindere. un ajutor în a scăpa de vechi obișnuințe și preiudeciRi, nentru a lărgi recenti- uitai ea la nou a educatorului de azi. Pe de altă parte, concluzia finaf/l ee se poate des- prinde în urma parcurgerii materialului cercetat e tma opt misia: adolescenții audor noștri își croiesc idealul de oiafă în funcție de criterii durabile, în care societatea se răsfrînge stenic, dinamizind conștiințele. Interesul cărții e potențat astfel de isolihd descoperirilor de viață, prin care Mihai Stoian se anunță ca un reporter si un anchetator al unei pro- blematici sociale pe care o dorim cît mai largă. Ceea ce și-a propus Ilie Purcaru. atdortd unei cărți, „ESCALE SPRE NOI ÎNȘINE"),1) culegere care aduce în cadrul colecției Patria noastră o notă distinctă de intelec- tualitate, de eleganță și suplețe a stilului, este să ne ofere o „carte-album", „o nouă oglindă" a țârii; „realizările noastre — spune el, determină, în chip firesc, răsfringeri adinei în conștiința contemporană a lumii". Pe două planuri paralele, ultimul, de subsol, fiind al trecutului, este urmării in detalii concludente procesul de afirmare pe plan mondial a României, în două epoci diferite, pînă la ampla pătrundere în viața internațională la care sîntem martori astăzi. E, de fapt, o reconstituire a dialecticii istoriei noastre contemporane făcută, cînd recurgind la declarații sceptice, neîncrezătoare Infirmate ulterior de fapte, cînd la recunoașterile fără rezerve ale străinilor, prieteni ori neprieteni. Autorul de obicei reținui, își asigură satisfacțiile unei ironii de subtext și, a unei emoții mai rar mărturisită, bazata pe amploarea actelor de recu- noaștere internațională a țării, pornind de Ia sfera de creare a bunurilor materiale, pînă le cele mai subtile domenii ale științei, ariei și literaturii. ') Editura tineretului, litW- 1:4 pag. Cronica literară Subliniem în deosebi aportul de tehnică literar-publicisiicâ al cărții. Cu Escale spre noi înșine ne apropiem simțitor de reportajul — eseu. F. aici o modalitate ingenioasă de a realiza dinir-tin „joc de instantanee", din declaratii și citate comparate viu și abil, o imagine amplă în care nu rar descoperi detalii necunoscute ori puțin cunoscute. Sînt deci contribuții de informație, de cunoaștere, dar și de util experiment. Reporterul recon- stituim, de evocare, ilustrai de pildă de secvența dedicata lui Daimaca, rămîne o prezență relativ redusă și a căpătai un substrat de comentariu, de reflecție asupra condițiilor și posibilităților de afirmare a geniului științific românesc, în nota generală a cărții. Tocmai pentru că multe lucruri s-au spus, relatarea directă ar fi fost neavenită. Citatele, sursele indirecte sînt mai adecvate, asociate cu interviuri succinte, cu comentarii pînă la finalele de capitole pentru care sa ales cîte o „codă" lirică, soluție a cărei stereotipie poate suscită însă îndoieli. Tehnica reportajului cîștigă de pe urma acestor abstrageri de modalități atîi de diferite ale publicisticii, iar interesul unor mărturii crește, mai ales cînd ni se spun realmente lucruri inedite, captate direct de la sursă, de către autor. Numai că un interviu original, ca acela luat fondatorului sonicității, savantul George Constanti nescit, rămîne singular. Nici convenția călătoriei pe glob a unei nave comerciale românești, ele- ment pur compozifional, nu e susținută cu destule detalii expresive. Nu i-o atribui autorului, dar spun totuși: dacă ești și editor al colecției, găsești comentate referințe, ba chiar și citate identice în cărți apărue ta distanță de cîteva luni. (Paul Morarul de pildă inter- vine și în paginile cărții fui Purcaru și in culegerea lui U. Nicorovici, ta care ne vom referi mai departe). Dar cartea își menține interesul, dovedind întîi de toate că a te vedea răsfrînt în oglinda străinătății devine o operație nn de orgoliu, ci de necesară confruntare cu lumea, sursă de cunoaștere și de sentimente stenice. E o prezență ce am dori-o reluată cu date și mijloace diferite, în direcții diferite, operație pentru care „Escalele" de acum oferă o sugestie și înregistrează o reușită. Imitasem să precizăm, la capătul acestor considerații, că editura care ne-a facilitat apariția unei asemenea cărți atit de interesante este aceea a tineretului, precizare care e bine să o facem acum, odată cu recunoașterea meritului că_e singura editură care n-a uitat să se îngrijească de apariția reportajului, atit de producție națională, cit și străină, fie și in paranteză, să adăugăm* că aici au apărut în culegeri ample Egon Ermn Kisch. Witfred Rurchei și poate că tot în colecția ei Tn jurul lumii, atîl de neglijată în ultimul timp, ne va fi dat să citim și pe maeștri ai reportajului mondial. Insă pînă atunci, ceea ce ne oferă prilejuiește unele opinii despre formula reporta- iului din colecția Patria noastră, cu consecințe, cînd e bine scris, atit de profunde in înrîttrirca sentimentului patriotic. Din acest punct de vedere, am salutat apariția unei cule- geri despre o zonă geografică și etnografică mai puțin cunoscută a teritoriului nostru național. E vorba de regiunea Hunedoara, iar cartea care ne-o înfățișează, cu titlul aEt de evocator e INTRE CETAȚI Șl RHJRt de Ion Rahoveanu. Numai că bucuria plătește și textul se urmă- rește greu, chiar după primele pagini: in plus, cu rare excepții — pe care le vom sublinia totuși, n-ai* după lectură impresia autenticității, a mărturiei convingătoare a autorului, deziderat de a cărui împlinire nu se poate lipsi nici această speță a reportajului descriptiv. Cauzele? Am încercai să descifrăm cîteva între care lipsa de suplețe a stilului / conse- cință și ea a unei cunoașteri fugare, de „documentare" în viteză / ni se parc precumpă- nitoare. Din aceasta izvorăște o formulă de prezentare stereotipă, ce face ea tocurile și așezările să n-aibă nota particulară. Totul e nediferențiat, iar procedeul predilect e inven- tarierea tale-quale: ce bogății s-au strîns ta cooperativă, ce preocupări an oamenii, cîți locuitori sînt etc.. de pe urma cărora „reportajul" devine un fel de articol dinir-un dic- ționar enciclopedic. Doar rar, reporterul se apropie de concretul locurilor, pentru a ne oferi și atunci o panoramă aproximativă, în zbor grăbii de mașină, literaturizarea e, în asemenea condiții, paleativul ideal: fiecare secvență despre sate beneficiază de cîteva strofe din folclorul poetic al locuitorilor, prezențe paliile (și discutabile, din punct de vedere al aulenticUăfil), care nu fac decit să sporească impresia de factice. Ilusirativismul aces- tor citate folclorice nu numai că nn aduce efectul scontat, un dram de pitoresc, ci dimpotrivă trădează o destul de sumară viziune despre reportaj, fără a dovedi un efort stilistic cît de cît relevabil. Ceea ce e cenușiu și plat în această carte dc reportaj e posibil să se datorească desigur și lipsei unui exercițiu prealabil. I se adaugă dorința de a cuprinde totul, de a nu pierde nimic, senzația bogăției faptice par a-l fi copleșit pe autor. Selecția na mai funcționat normal, iar editura a închis ochii, dind iotul Ia tipar. La Petrești se descoperă 62 Cronica UtcrarS un tir g ușor prosper, cu oameni ușor infatuați. Se face, după procedeul unei fișe de cadre, biografia unui mecanic. Portretul se vrea tipic: „oameni ca el am înlîlnit fi la pagărui legat de munți . . . ?i la gospodăria de stat fi la școala de mecanici agricoli". Un singur lucru ne rămine străin: cum sînt acești oameni. E și o frază judicioasă: „Se impune o meditație la toate vîrstele aplecate pe dreptunghiurile hirtîei"... date, cu prea- puține diferențieri, cuprinde și „portretul" de un aliniat al unui căruțaș bătrin și altele, și altele. iată însă că, de îndată ce intră intr-un domeniu ce-i este familiar, fon Rahweanu se in- oioreazu relatînd cu fior poetic și exactitate documentară despre Valea Frumoasei și ilus- trul ei cintăreț, Mihail Sadoveanu; Rttdi Cernuta, prototipul unui personaj sadovenian, a! cărui portret îl face, de data aceasta, credibil și personal, povestește simplu ți frumos întîmplâri de altădată.,. întreaga evocare se asamblează bine și place. Evocator e și pasajul dedicat tui Șatra Henția {Sat natal) și acela care comunică atît de interesante mărturii directe despre Lucian Blaga și despre Lancrămtd său natal. 0 undă de emoție înaripează rîndurile, bogăția informației e aici la locul ei și nu stinfeneșie expunerea care curge firesc. Rahoveanu a scris atit de sensibile și, în subtexf, calde rînduri despre „amintirea unui medie anonim", „un cioban din Sebeșel care cunoș- tea empiric secretul unui ser antirabic" (p. 43—44). Portretul, deși „din auzite", curge la izvoarele acelei ancestrale științe medicale populare, ta care ades a urcat cu admirație și Sadoveanu, iar in Ardeal Agirbiceaiut (ima din schițele sale e parcă un ecou din alte vremuri, ale acestui tip de autentic cărturar popular, a curm’ știință se bazează pe pro- funde Intuiții). Sci amintim aici și de aii fapt, nu lipsit de semnificație pe planul istoriei literare și al educării patriotice a tineretului: Rahoveanu identifică gorunul iui Blaga. copacul falnic de la liziera unei păduri din apropierea unui oraș transilvan care i-a inspirat poetului o nemuritoare poezie, sugerînd marcarea unor asemenea monumente ale naturii și a rolului lor în geneza unor opere literare. E o problematică expusă sumar și despr.nsâ poate incomplet dar suficient pentru a dovedi ca în colecția Patria noastră nu a fost tatuț spus. Nu am scris toate acestea ca o compensație pentru „prima parte", critică a artico- lului. N-am udat că același I. Eahoveanu îi dedică 13 rînduri (l) lui Cornel Medrea. că ne copleșește cu amănunte tehnologice, care n-au. ca la colegul său R. Rusan, o patină de poezie. Dar autorul cărții e de ta țară — o și spune altfel — tncadrtndu-se înfr-o simbolică întoarcere în satul natal — fr-f putem pretinde să fi diferențiat totul, măcar toi atît de bine cît a făcut-o scriind despre Sebeșel. Ca unul ce cunoaște locurile de mai de demult, nu dintr-o fugară documentare, ar fi putut desigur opera generalizări mai ample. Satele acelea „dintre cetăți și nuri", n-au fost și nu sînt izolate, iar dacă au dai genii și mari figuri poporului, le-au dat tocmai pentru că poporul însuși e foarte bogat sufletește. Intuim oare de aici această inestimabilă bogăție ? Palid, prea palid. Chiar atunci cînd vorbește despre Medrea, relația artistului cu locul de baștină rămine ascunsa, iar un proto- tip al marelui artist, un rapsod al ariei populare, nu e adus în prim-plan. Afirmații de acest gen, cînd se fac (Miercurea) nu depășesc enunțul genera! fi nu reportericești: nici un fapt nu le susține. Cu cartea următoare, dedicată unui subiect asemănător și încadrată aceleiași co- lecții, intern din nou sub imperiul grabei. Incontestabil, condeiul lui Vasile Nicorwici e mai evoluai, faptele expuse mai diferențiat, deși mereu din goana scuterului cu care a cutreierat, zice el, multe din cele 3000 de străzi ale Capitalei. într-o excursie documentară. E de reținut din culegere acuratețea stilului, molcom și zăbovind la amănunte, m- cercînd diferite forme narative, livresc cînd trebuie și cît trebuie. E prezentă și o preocu- pare pentru firescul situațiilor: o convorbire cu studenții în căminele noi de la Giuleșii e amînată din pricina unui meci internațional de fotbal, transmis la televiziune. , 1/wu se intercalează și mici anchete. Prima. (De ce v-ați înscris la filozofie ?“) cu rezultate destul de palide, a doua însă („De ce călătoriți ia București?") mai consistentă, sec- vențele „Domnișoara Nastasia și Mitică Popescu" apariția aceleiași modalități. Folosirea exclusivă a dialogului („In fine, o bucureșteancă" ) ar fi putut da rezultate mai consi- derabile dacă.,. Exista deci și un dacă ... Poate că există chiar mai mtdți. iată unul unde am citit oare despre tinerii aceștia recalcitranți care, luați sub aripa ocrotitoare o unor maiștri răbdurii și sfătoși, se cumințesc și, ca prin farmec, devin băieți de treabă, ba chiar fruntași în producție ? Unde am mai auzit de fata aceea care a cîștigat, la o întrecere redutabila, faimă de cea mai bună croitoare de piele? Și pe urmă plimbarea asta în Cișmigiu am Cronica literari ba [acut-o și noi. cititorii, înainte ca I. Nicorovici să se fi urcat pe scuterul său, pentru a întreprinde această călătorie cu viteza a Hl-a. Remarce asemănătoare se mai pot face de către un cerc larg dc cititori, pe marginea volumului CALATOR PE. CINCI MII DE STRĂZI. Și nu intîmplător, desigur. Pentru că există fapte care, după o vreme, intră în domeniul notorietății. Lumea citește ziarele, ascultă zilnic emisiunile radioului — și unde n-a pătruns radioul, de cînd cu înmulțirea tranzistoarelor ? — privește, seara, micul ecran al televi- zorului. 4 neglija această realitate, această particularitate a societății moderne (și socia- lismul dezvoltă pe toate căile mijloacele de difuzare a culturii) înseamnă a subestima intr-un fel memoria publică. Cititorul, aricit ar fie el de binevoitor și de dornic a se informa, oa închide cartea nesaiisfăcrd („astea le știam') și va prefera lectura ziarului acestui baedekcr literaturizat, care are sentimentul că-l subestimează, fie el și tinăr. Pentru că din uriașul izvor dc noutate oferii dc Capitala noastră reporterul eu scuter a preferat formula ușoară, a unui ilasiralioism fad, demonstrimi puterea educativă a colectivului industrial printr-un Mitică insubordonat și readus, prin dădăceală, la „făgașul cel bun". Compoziția cărții reflectă limpede acest viciu care e și de fond. 4m spus că modalitățile sini diverse; nu și punctele de vedere. Scuterul e un vehicul și cine descinde n-o face pentru o durată mai lungă, 4 intrat c drept, într-un apartament, dar nu singur, ci după.. . Eugen Barbu, citat din gros, a vizitai un microraion dar fără a revela nimic inedit. Chiar daca dialectica adaptării populației la o formă superioară de viață scoale la iveală și unele conflicte reporterul eludează totul: conflictele și perenitatea unor vechi mentalități sînt repede și evaziv expediate. Nu e vreme, desigur: afară aștepta scuterul, prietenut-ghid o fi claxonai Impacientat; „ce [aci, dragă, pierdem masa" .., Să ne fie iertată această formulare reportericească, într-un articol despre reportaj. Repetăm, rin ne e în intenție dc „a desființa" pe cineva, cartea are meritele ei / cititorul ănăr face cunoștință cu Bmureștiul cultural, științific, studențesc, i se dau date despre trecut și prezent /. Este însă aici o oarecare cantitate de informație literaturizată, nu și lite- ratură, pentru că mai nimic mi îndeamnă la reflecție, cum se intimplă fără floricele dar cu profunde abordări frontale, la Miliar Stoian. Există deci aici o discrepanță mire mijloacele literare și poziția, mulțumită dc sine, sau mai bine zis absență, a reporterului. E de fapt o prelungire a ternar cei ce o facem despre literaturizare. Această plagă ce afectează o parte întinsă a textului provine din aplicarea unor mijloace literare de cat iate la „desco- periri", minore, insignifiante, ori /ti relatări prinse fugitiv, fără adîncime. 3lai c desigur și altceva: în lac să ne ducă ia f 'zmdo „23 August" ori fa Institidid de fizică atomica, ne înfundă Ia fabrica de insigne, medalii și ștampile, cu toate detaliile tehnologice ale acestui sector onorabil dar insignifiant in contextul și la profilul unui oraș care e fi primul centru industrial al țării. Lasă că și dacă mergem intr-altă parte, reporterul tot banalități ne-ar fi. arătat, cum a făcut-o la televiziune, unde din studio ne-a relatat, .. programul zilei f E doar lucrul ce se surprinde de prima dată, ce „Sare-n ocki”: pentru celelalte, pentru a surprinde procese sufletești e nevoie de timp și de eventuale reveniri. Și, w, timpul trece ... Să_ încheiem: o carte caldă, palpitanta și nouă despre Capitala României socialiste sc Iasă încă așteptată, poate chiar in aceeași colecție care e bine că există - și c nece- sară — dar care se cuvine să depună, prin redactorii ei, un efort ce se cere a fi la alti- tudinea menirii cc s-a conferit unei asemenea suite de reportaje adresate tineretului. „Excursia" noastră ar putea cunoaște atunci și popasuri mai consistente, ba chiar și reveniri pe țări muri ale satisfacției estetice ce sîntem în drept sâ Ie pretindem și reportajului, SIMION DIMA 61 Cronica literar* comemorări ANTIM IVIREANUL wc împlinesc douăsute cincizeci de ani de la moartea mitropolitului Andin Ivireanul, țiul adoptiv al Țării Românești, care, prin activitatea sa, a căutat să însuflețească politica lui D. Ganlemir de a salva tarile române de primejdia otomană, s-a străduit să reorgani- zeze activitatea tipografică și arta caligrafică, să îndrume gindirea românească bisericească spre aspectele social-politice ale vremii, să cultive limba literară spre noi posibilități de exprimare. In IS15-I, maestrul Victor Fflimiu. prin versurile sale, subliniază aportul lui A Ivireanul la dezvoltarea limbii românești: „Menindu-l spre amvonul inălfării. Cuulntul ce freamătă-n mulțime l-ai dăruit .balsam și prospețime, Și-ai întrecut pe cronicarii fării". Cu un i legate direct de realitățile contemporane din Țara Românească, ca să mai poată fi vorba de izvoare externe. Ba mai mult, nu se pot face apropieri nici cu cazaniile interne, începînd cu Tîlcul evangheliilor (15G4) al lui Coresi și terminînd cu Cazania lui Varlaam (1643), fiindcă gîndirea mitropolitului Țării Românești s-a smuls de sub apăsă- toarele canoane, fiind mai liberă ți îndrăzneață în formularea adevărurilor despre viața politico-socială. La baza întregii sale opere originale stă concepția religioasă, numai că pe alocuri sînt presărate și ideile filozofilor materialiști greci, și anume că universul, lumea, omul sînt create din elemente reale, de natură materială: vîntul. focul, apa și pămîntul ..Zicem la aceasta cum că slut 4 stihii, dintru carele s-au făcut omul fi toată lumea și iar intru acelea tihii, M să se topească omul, pînă la a dt>oa venire a domnului tlristos, dintre carele iară va să se tnchiiage. Deci stihia cea dinții și mai de treabă taste vîntul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un cias. A dooa stihie fi mai înaltă iaste focul, nu numai cest ce vedem cu ochii, ce și jocul din văzduh. A treia stihie este apa și a patra stihie iaste pămîntul". (Predici, ed. Strempel, p. 137). O altă caracteristică a Didahiilor, care-1 deosebește mult pe autor de înaintași sau contemporani, o constituie masiva pătrundere de clemente laice, reale și contemporane in fiecare predică. Mal ales compasiunea față de cei asupriți, săraci, se fntîlnește pe fiecare pagină. în predica ia dumineca vameșului, cuvint de învățătură, in spirit religios propo- văduiește pacea, dar nu uită că oamenii au „Heoa grele", la care se face și el părtaș: „Incaș poate sâ zică firește cine din voi, în gîndul său; darii noi avem nevoi grele, asupra noastră și nu putem să facem aceste ce zici: ci eu încă zic, că iaste așa și crez. Numai la greul acela sînt și eu părtaș și intr-acel jug ce trageți' voi trag și cu". (Predici, p. 97), sau, în altă parte, ne înlîlniin cu pasaje asemănătoare «lin Așezănunt.... în care imploră dragostea ți milostenia față de cei obijduiți: „Cu milostenia sâ îmbKnzim pe Dumnezeu, dind cu dragoste milă, din agonisitele noastre cele drepte, lipsitilor, săracilor, streinilor. bolnavilor și celor cc sînt intru închisori" (Predici, p. 107). Sub forma invocației cerc de la forțele cerești să-i dea putere domnitorului — desigur lui Constantin Brîncoveanu —. „ea să poată chivernisi cu înțelepciune întreaga turmă ce i s-au încredințat, în mulți ani luminat cu fericită sănătate și să o apere (Predici, p. 90, subl. n.). Este evidențiată aluzia pe care o face la adresa boierilor și a turcilor. întilnită de altfel și în altă predică : „(...) ci alfăm pricini și zicem că na putem să le facem acestea ce ne învață tlristos, că nu ne dă îndemînâ, căci avem case grele șl vremea nu ne slujește, că sîntem supuși supt fagul păgînului și avem nevoi multe și supărări de toate părțile" (Predici, p. 150). Antim Ivireanul, fiind un bun psiholog, cunoaște îndeaproape pe trăsăturile psihice ale reprezentanților clasei dominante, nesinceritatea, fățărnicia, bigotismul acestora: „Unii se ispovedesc de frica vreunor întlmplări, alții pentru un obiceîu, alții de rușinea omenească, alții de frica stăpinului, alții iară au cile doi duftovtiici, unul la țară si altul la oraș; la cel de la țară, ca la un om prost, spune păcatele cele ce socotește el că sini mai mari, iar ta cel de ta oraș spune păcatele cele ce sînt mai mici, neguțăiorind și meșteșugărind taina (spovedaniei" (Predici, p. 163—164). Imoralitatea cetor puternici este aspru judecată de mitropolit: „A nooa poruncă zic șă nu pohtim muierea vecinului nostru, iară noi mijlocim ca să știe și ei de acel lucru, iară sâ nu zică nimic, că apoi nu e bine de el" (Predici, p. 102). Aceste raporturi sociale și familiale sînt Specifice unei societăți cu clase antagoniste. Citatul ne determină să facem apropierea, prin tematică, de povestirea lui M. Sadoveanu „Județ al sărmanilor", a cărei acțiune nu e departe de vremurile lui Antim Ivireanul. Ironia caustică la adresa gastronomilor — desigur reprezentanți ai boieriolr sau ai fețelor bisericești din rangurile de sus — o întilnim într-un alt pasaj de înaltă ținută literară : , ,Mn rușinez a spune de posomorîrca celor mîncăcioși, în ce chip să fînguesc în zile cele de post: cască adese, să culcă puțin și iară se scoală: dorm în sită și silesc sd treacă zilele și să nu le priceapă. Să îngreuiază asupra soarelui, căci zăbovește a Comemorări 67 înopia; momesc zilele postului mai mari decit celilalte; să fac cum că au durere la stomah și amețeli de cap și stricăciune obiceaiutui lor, carete nu sini semte ale postului, ci ale nesațiutui. etc." (Predici, p. 171). Referirile de mai sus nu se fac la țăranii iobagi, fiindcă ei posteau nu numai în iinurnile iile, ci o viață întreagă. Exemplele se pol înmulți pentru a ne convinge de felul in care a știut să reflecte stări și fapte din realitatea vremii sale. Predicile lui Antim Ivireanul au o construcție originală, deosebită de a înaintașilor. La el nu întîlnim respectarea unor canoane, ci uneori începe direct cu textul evanghelic. îi comentează și treptat se depărtează de generalizările biblice și introduce aspecte ale vieții poporului nostru concretizate prin dale actuale specifice timpului său, alteori deschide cu- vintarea cu o afirmație de viață zilnică, apoi treptat strecoară textul evangheliei, Dc exemplu, in predica „Cuvînf de învățătură fa Ârnirneca lăsatului sec de brînză, începutul este următorul: „Fieșiecare amâtoriu iș pălește sculele și etniile meșteșugului său, adecă cel ce prinde păsări zburătoare face lațuri, ciucse și mrejii : iar cel ce mnează luară săl- batece îți face pușcă, cursă de hier, gropi ți altele ca aceștia. Așișderea și păsca'iul îți face undițe, ctrlige, plasă, sac și cîte îl învață meșteșugul său, ca să dobindească și să cișhge ceia ce pohteste". (Predici, p. 166), dă apoi un cita! din Evanghelia lui Matei, pe Care îl întregește în continuare cu referiri fa conlenworaneiiate etc. Comparațiile de natură laică, imaginile metaforice se înlîlnesc aproape in fiecare predică. întîlnim imagini de o grandoare rară, care au fost valorificate de scriitorii noștri clasici: luna este asemuită ca o „std/wm? a nopții", „Ceriul întinde sinttrile sale", iar bă- trinii au singele rece, „iar aibiciunea zăpezii o țin in barbă". Elementele laice cuprinse in predici dau o notă realistă acestora, mai ales prrin comparațiile șl metaforele populare, prin epitete bine alese, iar tonul polemic dă vioiciune, prospețime conținutului, vervă și pasiune soluționării problemelor de ordin etico-$ocia1. „In evoluția literaturii vechi — scrie N. Carlojan — Antim Ivireanul are meritul de a fi stimulat introducerea limbii materne in bisericile din /ara Românească și de a fi fost inițiatorul predicei — o predică vie adoptată nevoilor societății și timpului, de o mare înălțime morală și o reală frumusețe stilistică". Antim Ivireanul, înainte de a ii față bisericească, este un cărturar cu bogate senti- mente umane, un adevărat patriot, un apărător al libertății, și dreptății, caracteristici care au cauzal tragicii-i sfîrșil. PARTEME Ml RARII 68 Comemorai l arta ROMUL LADEA ZmhuI acesta oamenii de arta din Cluj au sărbătorit cei 65 de atu'. împliniți de Romul l.adea, . , , Intr-un elan total, Tribuna i-a încheiat pagini fi a încercat sa descifreze locui lui Ladea în spațiul clllurii românești. Confesiunile, fie datînd dc acum patru decenii și avînd un discret nimb profetic (la Blaga). fie aparținind unor neofiți. cari s-au întilnit re- cent cu poezia in piatră a lui Ludea, vădesc o unanimă apreciere și numele sculptorului din Jitinul Cireșului este alăturat unor lumini, de mult sacre pe firmamentul culturii noastre moderne: Enescu, Sadovcanu, Arghezi. Blaga. Brâncuși.. Desigur, asocierea aceasta ponte părea unora stranie deoarece omul e iaca intre noi. apropiat si cotidian — dar pentru acei cari au trăit uriașa cronică a neamului, expri- mată in bronz, lemn sau pialră, l.adea cotidianul sc abstractizează și rămine doar creatorul. . •M-am ocupat de sculptura lui Ludea ui 1055 (Sieauu) și in 1961 (Scrisul Banăfean). Retrospectiva din 1966 depășește. insă, tot ceea ce a expus l.adea pînă acum, l-am cunoscut opera (de prin 1931—32), fie în creații izolate, fie in expoziții personale periodice, dar nici odată nu am fosl, ea azi. in fața unei refmspectiue-stnteed, in același timp împlinire și revelație. Pareurgind cele trei încăperi ak- Muzeului de Aria din Cluj, am trăit stări ciudate. Printre bronzuri, lemn sau luturi arse, nu am avut nici o clipă sentimentul unei plimbări in vecinătatea un-ir u|>ere „era lui l.adea s-a născut din dramatice armonii interioare și genercazii armonii, de aci lirismul ei grav sau turburătoarea aură tragică, menitii sa impresioneze atit pe poetul neofit, cit și pe cugetătorul nins. Himalaianul Blaga sau vulcanicul Aron Cotrnș au po|visit lingă gindirea de piatră a lui l.adea, ca lingă un mun- te frumos dramatic abrupt și razi mat de seninurl. Fiind trăire totală, opera lui l.adea e deo|wdriva poezie, filozofie, dramă. E un document uman, care saltă viața din cotidian in universal, dind clipei caracter de veșnicie. Am spus in 1955 „Steaua", că l.adea nu sculptează oameni ci epoci, Nici odată epocile nu s-au alăturat mai vizibil ca in retrospectiva 1966, care S-a constituit ca o cronicii bimilenara, iu bronz, a poporului nostru, Tatăl meu Gheorghe, in durerea lui calmă, medita- tivă, poate fi dacul resemnat de la începutul .Mileniului I. /otwn iorgovan este mitul, cu corespondențe mediteraniau — herculiene, care traduce in lemn adineimile extratemporale ale baladescului nostru. El exprimă forță și demnitate. Harta, Cloșca, Bârnufiu constituie o trilogie a resurecției din negura prelungita a Evului .Mediu, — iar Aeram tancu stăruie, încă imperfect, in viziunea sculptorului, ca luptător, avocat și protestatar tn fața destinului Aria 6» tragic. întîia variantă în lut. a lui lancu, nu l-a mulțumii — și Ladea pindește alt ceas de lumină, din care să se închege chipul simbolic. în viziunea lui Ladea, lancu e fără pistoale. El duce mina la inimă șî, intr-o echilibrată și senină extazie, pledează cauza neamului său. De altfel, nici in relieful iovan lorgonan eroul nu poartă arme. Copitele calului admisese capul șarpelui, semn că Ladea acordă priori- tate elementului spiritual. Această înclinație a sculptorului către arma psihică apare și mai evidenta in grupul statuar Cronicarul. Acesta, disimulat, poate fi Creanga (așa cum a apărut in primele variante). Dar educatorul Creangă s-a transfigurat treptat, s-a despuiat de orice particularism și — împodobindu-și creștetul cu lumină — a devenit pur și simplu educatorul. Lșor bizantinizat, el Împrumută atribute eterne, E mai mult decit un scriitor. Este Educa- tor, - iar copilul gol dc alături este sufletul gol. pe care-l educă pana lui. Pană > Nu I O floare I Așa trebuie să fie pana scriitorului: un crin! Așa spune metafora sculptorului. Și, alături de cronicarul etern apare — în reveria lui celestă - Poetul. Mihail Eminescu transpare in lut, încă ușor buimăcit de veșniciile din care descinde (varianta dc la Cluj) sau se traduce In bronz eu demnitatea bărbatului matur (monuinenlu! de la Ora- vița). Astfel, incet-incet, Viața coboară din eternitatea ei. pentru ca -- păstrîndu-și pere- nitatea să redevină contemporană, prin Copil dormind, Fiul meu Ion. Portretul sofiei, Maieu Euufa, sau Țăran din satul meu, tot atitea chipuri cari sporesc semnificația biografică a ojrcrei sculptorului. Lingă această biografie socială, împlinind-o, apar elementele biogra- fiei lui spirituale: un Rebre/mu, prăbușit în farmecul unei lăuntrice reveniri sau un Sadoveunu, meditind pe malul unei ape și numărlnd valurile timpului care se duce ... Din toată opera lui Ladea. viața se desprinde sănătoasă, viguroasă, in forme clare și logice, Și astfel. Lucian Plaga, apare, fina), ca simbol al acestui neo-iluminism româ- nesc, in forme moderne. Ce cronică mal cuprinzătoare, vizind vatra și destinul unui popor, ai putea cere artistului ? Copil de plugari bănățeni, Ladea a crescut în brațele unei naturi edenice, cu vigoare de codrți și reverie lunară. Dascălul său artistic a fost și a rămas arta noastră populară — acest început fără sfîrșit, din care Eminescu a desprins o armonie, Enescu ° notă, iar Brâncuși o farimă... _ De unde vin aceste universale armonii ? - Dacă ar li să-l credem i>e Pindar, tracii dunăreni aduseseră din Delw lumina lui Apolo-hyperboreanul și meditația rațională, sub chipul Dianei. Se parc cri ei au corectat tradiționala viziune a hadesului elin, punind în locul întunericului lumina, in locul pieritorului eternul și in locul războiului veșnic iubirea. Tracii din Nord, colindind cu turmele pe sub toate stelele lumii — sănătoși fizic și viguroși psihic trăind lucid și efectiv Realul, s-au obișnuit să cunoască viața la iwoarele ei, iu formele ei primare. Și astfel, anticipativ, dincolo dc dialectica post-feno- menală, clină, au descoperit o dialectică a armoniilor, bazată pe iubire. La acest nivel al trăirii, apare meditația — extaz, și viața este exclusiv tinerețe și bucurie. E tinerețe fără bătrinețe și viață fără de moarte: lumină, în această ijxwtază, viața sc autodefinește și lumea apare pentru dacii dunăreni șî urmașii lor — ca Lumeți, adică Lumină. De aci se desprinde, ca o constantă spirituală, nota noastră profund apolinică. De aceea, formele și armoniile exterioare sint privite ca un ecou al unor armonii mai profunde, care stau la originea vieții și-i asigură perenitatea, în acest sens, Ladea nu „grecizează", cum bănuia un critic de artă, ci traduce in limbajul plastic românesc propria lui trăire, propria 1u! interpretare în fața Vieții, care rămîne permanentul subiect al operei sale, Iubire, se intitulează relieful in bronz, în care o mamă tinără își lipește de obraz capul copilului. Două miini drepte, alăturate, devin prin stilizare expresia iubirii însăși. Maternitate (lut ars) reia aceeași ternă a mamei tinere, care exprimă chipul etern al femeii. Astfel, in opera lui Ladea, femeia apare in demnitatea ei universala șî Sudurile 28, 27 (părnlnt ars) nu reprezintă decit un elogiu adus frumosului femenin. Iubita devine astfel mamă tinără - și întruchipează adevărul Vieții. Surprinși dc vigoarea și sănătatea etică a sculpturii lui Ladea, unii critici au încercat sa vorbească despre „rusticismul" operei sale, căutindu-i corespondențe cu barocul țarănes din Banat. E bine să precizăm un lucru; viziunea iui l.adea, ca și a lui Brâncuși, este românească prin excelență. Ambii sculptori rezolvă mari teme de trăire umană, uzînd dc mijloacele clasice pe care arta noastră populară |e-a pus la dispoziție. Dar. cită vreme Brâncuși preferă forme primare geometrice urmind acelui spirit de ordine șî simplificare geamtrică, profund caracteristic poporului roman l.adea preferă figuratul îndrăzneț stilizat, intr-o notă apolinică dramatizată. Ambii sculptori sint meditativi. Dar „meditația" lui Brâncuși (Socrate și Cocoșul, Oul începutului, Măiastră) c tot mai abstractă. 70 Art* MAMA piuă cînd devine simbol pur. șî eterii reclamă „explicații" fabulatorii. „Meditația" lui Ladea, deși coboară din adincimi aproape inumane, se exprima in forme „concrete", accesi- bile, directe. Chiar Sărutul lui Brăncuși (Poarta Sărutului) este abstract. Brăncuși se exprimă, fără excepție, pe un singur plan, Ladea, in schimb, are capacitatea de a cuprinde „concretul" și transcendentul, deodată, făcînd din cer și pitminl o singură lume, sintetizind cele două planuri intr-u „expresie" și redindu-i astfel vieții unitatea primara. Se poate vorbi, la Romul Ladea, de un „sortit artistic", care duce la uluitoare sinteze. Plin de semnificații, in acest sens, este relieful Cloșca (bronz nesemnat, nedocta t, purtind pe stingă lateral inscripția Ion Cloșca și pe dreapta mijloc 178J). Piesa a.casta, cu diame- trul simbolic ile O.lll, |Kircă vine din Apocalips. Niciodată sculptorul n-a realizat, din asimetrii, o armonie mai dramatică. Un ochi, dreptul, mai mare, cu pleoapă prăpăsUoasa, semiimhis, privește lăuntric. Al doilea ochi, stlngul, deschis in afara, e mai mic, rotund, viu ca un jăratic. Cloșca privește în două lumi, deodată, Le înțelege deodată. Le exprimă deodată. I. omul întreg, care viețuiește, concomitent, |ie toate planurile existențiale, defi- nindu-se astfel ea sinteza a tuturor ipostazelor. Acesta e ornul universal. Din această pro. funda capacitate de a sintetiza lumea și viața, dind expresiei artistice semnificații majore, se desprinde nota dc universalitate a sculpturii lui Ludea. Există in lume o concepție a „artei joc", de coloratură romantică uzi neo-cubista. Și jxtporul român apreciază „jocul", dar jocul lui e grav, plin de semnificații. El se joatu cu dragostea și se joacă, toi atit de senin, cu moartea fiindcă pentru cl viața biologică nu-i decit o fulgurație a vieții universale. Jocurile noastre, ui arta, silit doar „jocuri" aparente (cu vorbe, cu linii, cu armonii), fiindcă noi, sub u mască Indică, ne jucam in fond viaț , Așa trebuie privit jocul cu formele, al lui Brăncuși, de pilda. Dincolo de copilărescul Cocoșului sau al Păsării măiestre, se ascunde jindul înțelepciunii socratice și nostalgia eternului. Jocurile noastre sînt „jocuri secunde", virtuozități finite vizind corespondențe infinite. Așa se „joacă" |»porul român, care a ridicat mănăstiri cu purități dc rouă, a țesut stoiirle-minune, a conceput cele mai frumoase costume și a readus, recent jie scena lumii sunetele originale de nai, pe care |>eiiiru cileva milenii le-a dăruit grecilor. Reîntoarcerea noastră la un univers apolinic, nu-i decît reîntoarcerea jxi|»riilui român la matca lui spirituală, multimilenară. La izvoare. IX- aceea, cind citim azi despre „brăn- cușismul" lui Henry Moore, suridem cu binevoitoare îngăduință E drept, intr-un (el Brăncuși este un „eliberator" al sculpturii moderne, din formele canon. Dar la Moo.e nu-i spiritul senin al lui Brăncuși; e încrincenarea nordicului și. din mina lui. se străvede un „cancer sutlelesr" care distruge armoniile clasice ale formelor naturale. La Moore, nu-i seninul extaz al bătrânului oltean. E chiar șî crepuscul ; e spiritul unui „Gotter- dammerung" al culturii occidentale, obosite și înecata in forme inutile. Cînd, deci. Petru Comarnescu încearcă să alăture pe II Moore lui Ladea. nu real- zează decît un contrast. Doi oameni vorbesc lumii, din dou.i lumini și despre două idealuri, total diferite. Ladea. urmind spiritul poporului său, este constructiv prin excelența Apolinic. Moore e mi spirit aposat de cețuri nordi e, patogen. Sufletul nostru (deși-l aprecfei i l>e II. Moore ca mare artist) nu se poate armoniza cu umbrele lui, care rod splendoarea luminii apolinice și universul nostru de forme. Poate omul lui Moore, cu capul de șarpe al zeităților telurice, minore, ale Egiptului, sâ suridă ? Rîsul. ca și puterea cuvintului. e un atribut al omului. Dar Menire despoaie omul de acest atribut divin, dindu i o rigiditate cadaverică. Țăranul din banat al lui Ludea in schimb, cald, cioplit în lemn mirositor, e numai humor. El exprimă atita forța și sănătate sufletească, incit devine tipicul reprezentant al unei țâranimi robuste și depline. De altfel, Ladea însuși e un ironist și un izvor de humor. — incisiv și pitoresc, ca și creanga. Nu-i plac decit lucrurile netede și luminoase. Subtexiul și dedesubturile sînt doar Izvor de glumă — șî ele țin de stilul unei vieți de cimilituri și reproș, nu de lucru. Lucrind. artistul e profund serios și sculptorului ii ajunge să fi suns udata sarcastic, in lemn, sub chipul Țăranului din Banat. Astfel, e copleșit de poezia lut de piatra și — trezit pe neașteptate din reverie se manifestă, cu toata Ixinomia lui. Im modul brusc și brutal al celui desprins din lumea cu năluci. Ladea visează și calcă pe de-asupr.t lucrurilor. Dacă Lucia Piso nu ar pune ordine in afacerile lui cotidiene, drâmuiitdu-și timpul intre șevalet și gosjiodărie, Ladea ar rămîne un incorigibil boem, care mănincă ce apuca și cînd apuca, frint de oboseală ca Eminescu. Dacă AViro a spus odaia că scopul lui este „distrugerea picturii", Ladea spune tot dea una că scopul vieții sale este să facă lumea mai frumoasă și mai profundă, sjiorîndu-i armonia cu propriile lui armonii. PALAT. BELII 72 Artă 150 DE ANI ÎN SERVICIUL THALIEI începutul și slîrșitul vechiului teatru din Timișoara (1771 — 1875) ^n paginile următoare vom întreprinde o încercare de-a descrie viața teatrală a acestui oraș, acest capitol atit de important din punct de vedere al istoriei culturale, nu sub perspectiva spectacolelor sau a realizărilor artistice, ci pornind de fa (aptul că orice activitate teatrală are drept condiție obiectivă existența unei clădiri, un edificiu care să ofere actorilor o scenă și este capabil să primească între zidurile sale un număr mai mare dc spectatori. Abia prin aceasta, interpretarea scenică și ecourile publicului se contopesc intr-o unitate. Pornind de la acest punct cardinal, se vor descrie unele relații în dezvol- tarea lor istorică. Marele salt calitativ pj-in care a trecut clădirea „consiliului rascian". construit inițial pentru scopuri administrative, Ininsformîndu-se în a doua jumătate a secolului XVIII intr-un lăcaș al artei teatrale, va interesa desigur cercuri largi de cititori. Doar este vorba despre unul din cele mai vechi teatre din tara noastră. Cușca dc sufler al acestui teatru l-a găzduit in 1868 pe Eminescu, in timpul primului turneu al lui Pascal ly: aici concertau înaintea revoluției din I8-|8—4® Prânz J.iszt și Johann Sirauss-fiul, și peste scena acestui teatru au trecut pînă in clipa demolării sale aproape 13.000 de spectacole. (>a mai veche informație culturală, în ceea ce privește începuturile vieții teatrale .i orașului Timișoara, datează din anul 1753. Dalele conținute in extrasele actelor adminis- trației provinciale bănățene, publicate de Baroll, ne arată condițiile fiscale în care, în anul I7B3, putea să activeze o trupă de teatru in orașul nostru, Pentru consiliu! orășenesc, num t „german" spre a-1 deosebi de celălalt — „pascian", problema teatrului a fost in primul rînd o problemă de impozite, cerindu-se pentru fiecare spectacol doi „Siebenzehner" (monedă de 17 creitari), iar la siîrșitul reprezentațiilor șase galbeni „are care le-a realizat Josef Szabd, pe seama căruia s-a transcris contractul lui Strampfer cu acordul acestuia, i-au dat prilejul de-a majora pe timpul stagiunii 1858—59 costul abonamentelor. Totodată, Szabd pune pentru prima dală la Timișoara problema unor sume de „sustentațiune" (subvenții), care teatrelor ArtA 77 din altă parte le-au [ost deja plătite din partea statului sau de către corporații. In în- cheiere, $e referă ]a faptul că a contractat o trupă care satisface pretențiile estetice si că el a răspuns ți nevoilor de mult simțite in privința unei ornamentații de mai bun gust a sălii de spectacole. Prin punerea problemei de către Szabo a unei „sustentații' a ajuns la ordinea de zi în relațiile între consiliul municipal ți trupa de teatru chestia sub- venționării prin mijloase publice ale ariei teatrale. Acest document poartă data de 26 august 1858. Dar însemnătatea deosebită a anului 1858 constă în faptul că Szabd a introdus pe cont propriu în teatru iluminatul cu gaz aerian. Aceasta a fost o cotitură de mare impor- tanță fn iluminarea teatrului, care a schimbat în mare măsura fi înfățișarea scenei. Szabd vroia să plătească costul conductelor ți instalațiilor din buzunarul său propriu, în timp ce orașul își asuma obligația de a comanda un nou candeiabru marc. Orașul urma apoi să se angajeze de-a dispune renovarea temeinică a clădirii. De iluminatul cu gaz, Szabd iși promitea mult din punct de vedere economic și teatral. Făcind o comparație eu vechea metodă a iluminatului cu lămpi dc ulei, sublinia în adresa lui către consiliul municipal avantajele noului sistem, care în primul rinei consta în curățenie ți o lumină mai stră- lucitoare. Vechiul candeiabru, care a constituit proprietatea comunei, pulea să fie vîndut mai departe de către consiliul municipal. în privința renovărilor necesare clădirii, Szabo a cerut ca acoperișul să fie total refăcut, căci altfel transformările interne ale sălii, scenei și podului de manevrare ar rămîne fără efect. Acoperișul se găsea într-o stare mizerabilă. în ultima iarnă, în timpul topirii zăpezii și al ploilor, apa curgea peste spec- tatorii din loje. Szabd se temea pe bună dreptate că (apelurile și bordurile din lemn po- leit cu aur, pe care urma să le fixeze cu ocazia renovărilor și care erau foarte costisitoare, ar fi mult periclitate. Trebuie pus capăt situației intolerabile, ea frigul și curentul să pătrundă prin tavan și pe scenă și în sala de spectatori. Teatrul renovat, împodobit in interior și luminat cu gaz aerian, urina să ile deschis la 15 septembrie 1858 cu „Lucia de Lammermoor" de Donizctti. Afișele anunțau că ornamentația executată va străluci în toată splendoarea ci în lumina lămpilor de gaz. Cîleva săptămîni mai tirziu a izbucnit o panică ce rezulta probabil din faptei că cu toate avantajele, lumina dc gaz prezenta și un pericol mai mare de foc. Spectatorii cuprinși de spaimă năvăleau afară din sală. Din fericire teatrul nu era plin, iar inci- dentul se dovedea a fi fost o alarmă falsă. S-a putut insă constata că în cazul umil incendiu adevărat spectatorii s-ar ii aflat într-un mare pericol, fiindcă ușile lojclor care se deschideau în afara baricadau complet coridoarele înguste. Cocluzîa finală suna astfel: de cînd folosim iluminatul avantajos cu gaz aerian, trebuie să dublăm atenția. In vechea clădire ultimele reprezentatii au avut loc în primăvara anului 187-1. Apoi un an de zile clădirea a rămas nefolosită. Numai o singură dată ca mai reînvie penlru cîteva zile, cu Ocazia recrutărilor, care aveau loc între zidurile sale. După aceea numai vîntul se plimba prin camerele goale, pînă cînd într-o zi un zgomot inexplicabil răzbatea pînă în stradă, cauzînd multe discuții prin oraș, care pînă la urmă au fost preluate chiar și de către ziarele locale. Astfel sc povestea că în timpul noplil s-ar fi văzut lumini pe scenă, ți că s-ar fi auzit voci ciudate. După părerea celor creduli era vorbă de fantome. Se spvnea că un băiat s-a strecurat în sală, unde a văzut două umbre albe alunecînd peste scenă văitîndu-se. Un ziar nota malițios, că dacă nu cumva fantomele au fost o pereche de îndrăgostiți sau niște elemente dubioase care se ascunseră acolo, atunci pro- babil e vorba de niște cînlăreți răposați care-și căutau pe acolo vocile, pe care o viață întreagă nu le-au putut găsi. Un lacăt zdravăn ar fi în stare să curme în mod prozaic jocul de-a fantomele. în anul următor vechiul teatru cădea sub loviturile tîrnăcoapclor. Cu această ocazie a apărut în foaia umoristică Die Posaune următoarea Ocfă către caso veche: „Casă veche, găunoasă, / Ce destui ne-ai sfinjenit / încă anul ce se scurge / Ka adwce-al rău sfîrșit. / Căci de mult cei din consiliu ! Renunțînd la dialog, ! Pregătesc în unisono / Al tău jalnic necrolog, U în încinta-ți condamnată / Tineretul nostru brav j Va înceta să mai cunoască / Jugul dulcelui nărav. / Miei o blondă decodată / Mu rl va mai ispiti, / Și (ce-i drept, cam regretabil) t Mici actori nu vor mai li. // Astfel tocul desfrînării ! l'a fi luat de-un institut ' Ce narmrmă fiii noștri I Cu-al moralei vrednic seni. /" FRANZ LJF.BHARD 78 Ana cărți-reviste Victor Bîrlâdeanu: vDe la Dunăre la Adriatică“ (Itinerar iugoslav*) In mod obișnuit, luriștiii vilegiaturiștii sau re|x>rterii care vizitează Iugoslavia. sînt atrași de mirajul litoralului Adriaticei. De aceea drumul Beograd-Zagreb-Lubliana-AdriatKa este bătătorit constant ți invariabil, iar impresiile, cu mici deosebiri, sînt aceleași. Autorul lucrării citate este un bun cunoscător al realităților din Iugoslavia în multiple domenii din trecut șî de azi. fapt care l-a determinat să apuce altă cale și șa prezinte in. plus „diorama” Serbiei. Macedoniei, Herțegovltici și Bosniei. Această diorani» este tot atît de bogată și viu colorată de fapte eroice, de opere monumentale și artistice, de realizări economice, ca și a celorlalte regiuni ale Iugoslaviei. Prezentate într-un tablou sinoptic, imaginea Iugoslaviei apare pregnantă, cu tot ce are ea mai reprezentativ ca monument dc artă — religioasă sau laică —, scriitori sau oameni de știință, alături de proporțiile uriașelor înnoiri ale socialismului biruitor. Fiecare moment istoric ește tratat cu competență și documentat, dar mai ales e trecut prin retorta unei sensibilități artistice deosebite, ceea ce imprimă lucrării un stil ile excepțională valoare literară și documentară. Asemenea calități ne îndreptățesc să renunțăm la ideea dc a face o expunere schematicii sau de- tailată a cuprinsului lucrării, fiindcă nu ar fi decit o parafrazare care ar știrbi valoarea acesteia. Fiind mai ilustrativ, preferăm să reproducem cîteva pasagii, De pildă, caracterizînd pictura românului transilvănean Teodor Crăciun, la mănă- stirea de la Cruședo). autorul face următoarele aprecieri; „Tnriurirea acestui genial auto- didact (despre care SC spune că ar fi studiat totuși o vreme la Academia de arte din Viena) este vizibilă și .la Cruședo! în îmbinarea stranie, de un efect emoțional inedit, a tradițiilor de transparentă magică ale picturii medievale bizantine cu senzualitatea tulbure, contorsionată a manierismului italian”. Sau. iată cum este descris un detaliu dc frescă la Moscheea Pictată de la Tetovo: „Picturile de pe fațade reprezintă arabescuri, pure motive geometrice, într-o.succesiune rafinată, ca la unele palate din epoca lui Ludovic al XVdcu, dar transpuse într-o viziune turcească. (In element decorativ de mare efect sînt uriașele vaze, stil Trîanon, care împodobesc porticul. Totul c de o simetrie subtilă și delicata...“ Magică este descrierea unui colț din Postoîna; „Tn această imensitate de ecouri reverberate, vocea umană sună ca orgile a o sută de catedrale. Am avut prilejul să mă conving eu însumi de acest miracol acustic ascultînd aici finalul Simfoniei a IX-a : mi se părea că vocile și orchestra izvorăsc de undeva, din adîncul imens al cupolei, iar fiecare acord lua proporții sonore de chemare cosmică, probabil așa cum a visat. Beelhoven". Simplu și lapidar este descris eroismul poporului iugoslav; ..... n-am întîlnit localitate, oraș, sal, cît de mărunt, unde cîte o casă, o veche fîntînă, o răscruce de drumuri să nu evoce, în austera lor simplitate, faptele de eroism ale partizanilor”. în sfîrșit autorul își încheie lucrarea cu omagiul adus muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor care construiesc ia Porțile de Fier sistemul hidroenergetic și de navigație, viitorca sursă de energie pentru ambele țări prietene P. S. România și R. S, F. Iugoslavia. în lucrarea lui V. Bîrlădeanu s-au strecurat însă cîteva erori regretabile, pe care 'e semnalăm, spre a fi evitate la o nouă ediție. Le indicăm în succesiunea paginației. De pildă: Sfînta, nu sfîntul Petka; se întrebuințează frecvent termenul de Balcani ca sinonim al Peninsulei Balcanice, ceea ce nu-i tot una ; banul Jelacici nu se putea ridica 1) București, IStC. 79 Cârp-rcvlste l,i 1848 Împotriva „stăpîniriî austro-ungare". care daleaza dc la 1867; apoi lelacici, făcînd jocul Curții de la \ iena nu-i apreciat ea o figură pozitivă de către istoriografia marxistă ; cuțovlahii tiu sint situați intre Timoc șî Morava și nu pot fi identificați cu vlahii. Afir- mația potrivit căreia „nu se cunosc amănunte precise despre dala exactă și felul cum a murit haiducul Velico nu corespunde adevărului. In sfîrșit, Cladnvo, orășelul dc vis-a-vis de Tr. Severin, este așezai in întregime pe o terasă aluvionară a Dunării, de aceea niuio clădire nu putea fi „înălțată pe un mic deal pietros". Erorile semnalate nu scad valoarea lucrării. Pe lingă calitățile semnalate, ea poate fi apreciată și ca un ghid indispensabil oricărui excursionist care vizitează Iugoslavia. THEO&OR M TRĂPCEA Au^ustin Buzura : „De ce zboara vullurul** La aparifia celui de al doilea volum, după un interval relativ scurt dc la debut. Augustin Buzuru se anunța a fi un prozator fecund și matur. Critica literară — excep- 1îno ceea ce a apărut in Tribuna, revistă in care A, Bucura a debutat și în care publică frecvent — aproape că a neglijat talentul acestui prozator ce se angajează într-o dezbatere etico-estetică îndrăzneață a problemelor vieții contemixirane Titlul volumului nu-l puteau da decit două din prozele din cuprins: Curcubeul și De ce zboară vulturul?, deși nu numai acestea sini reușite. Ele însă reprezintă mai bine mortulitote,। autorului, aceea de a căuta o semnificație, prin atenta analiză psihologică, in dorințele năvalnice spre un ideal al omului. De re zoairu vulturul? e un titlu metaforic, ales cu multă ingeniozitate. In general, Augustin Buzura apelînd la o modalitate epîw-metaforită, mai bine zis simbolică, încearcă să facă o proză de o reală putere sugestivă, dar care îngăduie o exegeză bogată. Autorul cărții merge mină in mina, pe undeva, cu personajul ei care c plasat în diferite medii și situații, trăiește la sat și ta oraș. în momente istorice diferite, e inginer, medic, muncilor, student, învățător sau fără nici o ocupație, e tmăr sau bătrin. are deci și nume diferite, dar se pare că e mini și acclaș. De altfel, majoritatea prozelor din volum sînt scrise la persoana intii. \u afirmăm insă nici nu tăgăduirii existenta implicațiilor auto- biografice, faptul că iiersoiLajul-sinteză ditl prozele volumului să fie însăși proiecția auto- rului. Acesta, ea și personajul iui, caută sensul existenței umane, umindoi sint implicați într-o luptă deschisă pentru a se realiza. Un medic din nuvela titulară. în anumite condiții care cereau efort și sacrificiu, e nevoii să lupte nu numai penlru a salva un bolnav, căci aceasta. in cele din urmă, e o datorie profesională sau j>c care conștiința te face să o îndeplinești, ci lupta |>enlru a și dovedi că are curajul necesar Spre a se realiza. Aici stă sensul întrebării: .jde ce zhoar'd vulturul ?" Și pacientul găsit eu multă greutate, trebuie vindecat, deci întrebarea vi ca un răspuns. Vulturul e simbolul clasic al curajului. Așa dar de ce trebuie curaj? „iJiSti aftudatn", iși amină răspunsul medicul — el însuși, acum, fiind .jtacieniur |>entru ca. de fapt pînă la urmă, să și-l dea. Răspunsul „se pentru a se afirma permanentizarea luptei, a dorinței de a te realiza în |iermanență, Personajul lui Buzura se vrea în permanentă activ. condițiile naturale vitrege nu constituie pentru el o piedică. Ideea demonstrează șî învățătorul din schița eldorado. în activitatea personajului există însă și o Jinie moartă". în anumite momente, cărora prozatorul 1e-a spus duminici. Personajul, in asemenea situații, devine aproape nefiresc de plictisitor, ceea cc are repercursiuni nedr»rîle in familia lui, care nu-i frămînlă mai mult decit conștienta recunoaștere a existenței mo- mentelor cînd se simte neputincios. Am analizat numai în parte personajul-sinteză deosebit de comnlex al volumului Buzura. chiar dacă nu a reușit să-l realizeze artistic în toată complexitatea lui, se străduiește să o facă cum se străduiește însăși personajul său să se realizeze în planul narativ, Prozele lui Buzura nu se investesc, chiar dacă epicul nu e banal, aresta nu interesează, ci semni- ficațiile ce se desprind sau pe care prozatorul vrea să le transmită. Volumul e inegal din punctul de vedere al împlinirii artistice. Există o anumită unitate in privința tematicii și mijloacelor tic transfigurare, ilar sumarul se putea lipsi de unele pagini care sint sub nivelul artistic generai la care a ajuns autorul. Multe din intențiile sale nu cunosc reali- zarea artistică cuvenită și s-ar putea deci ca unele să nu poată fi receptate de cititor. SO Câm-revlsio De asemenea, in ceea ce privește stilul, intre primul volum și acesta nu se observi prea mari progrese. deși erau cerute chiar din prefața primului volum de către Mircea Zaciu. Augustin Buzura trebuie să-și ia deci o mai marc responsabilitate, pentru că în proza românească contemporană are un cuvînt de spus. Valoarea și semnificația umană a celor mai împlinite narațiuni din acest volum, rezultă din elogiul bucuriei și al setei de viață, pe care Buzura îl tace într-un fel al lui. personal. sn,vru cuca Ion Pop: o^ropuncri pentru o fin ținu4* Aiereu prezent in ultimii ani in paginile revistelor Steaua, Ijiceafiirul, Tribuna, Ion Pop face parte clinice creatorii a căror gindire și sentimente se dezvăluie treptat. Spirit înclinat spre cugetare și receptare sensibilă a frumosului (cf. rindurilor scrise de Ion Pop despre Barie Voronca, publicate in Tribuna, prin cartea care ne reține acum atenția. Ion Pop ne descoperă într-o sinteză unitară O altă fațetă a sensibilității sale creatoare: poezia însăși, izvorită și filtrată prin impresiile poetului despre oameni și univers, In dosul tuturor acestor elemente generate de formația preponderent intelectuală a lui Ion Pop, se face simții fondul nativ optimist, spiritul sănătos ai copilului crescut la țară, al cărui prim contact cu lumea l-a constituit cadrul naturii, difuzat aproape imper- ceptibil în impresiile oferite de universul vast al cărților. Prin liniile generale ale viziunii sale asupra vieții. Ion Pop se încadrează in familia acelor tineri poeți, necaracterizîndu-1 însă temperamentul vulcanic al lui Ion Alexandru, de pildă. Dar.poetul acumulează cel puțin tot atîtea energii necesare confruntării euluî său cu viața clocotitoare din jurul nostru: „Intr-adevăr. manile mi-ai crescut, sînt mai tari, / Pasul mai mare și mai îndepărtai / Și-rt jurul antetului meu mai aprig se-ncolăcește singele..." (Maturizarea). In aceeași poezie din care am citat, care ne amintește prin problematică dc Drum spre oameni a lui Ion Vlasiu, p>elul iși exprimă în mod direct încrederea țn viitor, oferită tocmai dc acei cărora le închină, modest, cîntecul său : Oameni m-așteaptă / Asemeni pădurii, ferindu-mă / De tuni al pustiului". Alături de acest sentiment al încrederii în oameni, tînărul poet își mărturisește adeseori dragostea pentru acest pămînt care l-a generat, pentru această țară în care fiecare om visează necontenit spre „înălțimi". chiar dacă „moartea a trecut adeseori pe aici" (Această țară). Trebuie să menționăm că, deși unele poezii vădesc multă neliniște existentă în viața interioară a poetului, peste toate plutește un mare imperativ: elogiul vieții, un elogiu care se înscrie organic între elementele universului lui Ion Pop : „omul“, ..pămintuT', „străbunii", „lanuri de grîu“, „păduri de brad" și, mai ales, infinitul „cer cu stele'*. Dorința milenară a omului de a cunoaște universul extraterestru e amplificată meta- foric la dimensiunile unei titanice pasiuni a PănuntuFui de a se însoți cu toate stelele și sorii de care s-a despărțit cîndva: „De mii de ani pămîntul așteaptă / împlinirea visu- rilor lai. / II chlnuie un dor de cer albastru / Și-un dor de stele si un dor de sori / O dragoste pe care n-a uitat-o / Din prima zi a despărțirii lor" (Pămîntul așteaptă). Aceleași dimensiuni se transmit și așteptării necurmate a unei „iubite depărtate" care va intra o dată în viața poetului. Se simte în expresie o ușoară și binefăcătoare adiere a poeziei lui Blaga, ceea ce nu face decît să dea consistență versului lui Ion Pop: „51 totuși știu: vei veni, ori veni, / Altfel nu ți-aș simți / Pașii fierbinți cutreierind prin mine, f Altfel nu mi-ai chema, / Ca luna în seara tirzie, / Dorul, tăcuta maree a sufletului". (Idem). Propuneri pentru o jintină vădește înclinația poetului sper poem, spre poezia de largă respirație, în care elementul liric se împletește într-o simbioză organică cu motivul epic șî în care gîndurile poetului se desfășoară în toată plenitudinea expresiei artistice. In poemele sale, concepute într-o manieră specifică poeziei moderne, dobîndesc dimensiuni noi. cu tangențe la actualitatea zilelor noastre, motive tradiționale: Prometeu — prietenul oamenilor (Cînd vulturul nu vine) sau motivul meșterului Manâle (Manolc al Anei), care a găsit aderență la mulți creatori datorită semnificației finalului: sacrificiul uman în slujba tinei construcții grandioase și veșnice. La Ion Pop sentimentul muncii titanice se conjugă caru-revi»te «1 cu cei al ireversibilității timpului. Neliniștea interioară a creatorului conferă poemului atmosfera încărcată de dramatism exteriorizată prin aed laitmotiv ascendent în transformă- rile sale: „,Dar, jârâ tine, ziduri se surpară— „Dar, fără tine, zidul stă să cadă.,; — „Dar fără tine, lucrul e-n zadar..." Expresia lui Ion Pop e sobră, gravă. lipsită de sentimentalisme, deși elementul nos- talgic e adeseori prezent (Bătrinii, fnioarcere), Cel mai adesea, gîndurile se proiectează într-un joc de imagini metaforice cu adinei semnificații privind natura omeneascăȚii în nună o bucată de cretă, I Desenezi un cerc în jurul tău, / Frumos e cercul și tu îi ești rege, / $î lumea spune: iată un om în cerc f" (Cercuri) Fără îndoială că volumul lui Ion Pop e inegal prin însuși caracterul eterogen al culegerii, dar acest debut editorial poate fi un pas important in evoluția tinăruhii |>oet. CORNELI tj NISTOH Traiaii Filip: .Jlesen după natura*) Titlul noii cărți a lui Traian Filip, Desen după natură, sugerează de la bun început intenția autorului de a respecta realitatea și modelele oferite de ea în modul cel mai strict posibil; desfășurarea evenimentelor, acțiunile personajelor să fie redate cit mai normal, cronologic, fără intervenții din partea autorului. O proză scrisă sub semnul unor asemenea intenții, este, însă, pîndîlă de mari primejdii, între care realizarea unor simple notații, descrieri rezultind din copierea materialului” oferit de realitate sînt doar cîteva. Dacă unele părți ale ei sînt ncrealizatc tocmai din acest sens, în ansamblu cartea lui Traian Filip este o confirmare a calităților sate de înzestrat prozator, calități pe care le-a dovedit odată cu apariția romanului Amor. Romanul de debut al tui Traian Filip trata evenimentele petrecute într-un orășel dc provincie, Mălurcni. în perioada premergătoare Eliberării. Noua carte a prozatorului părăsește (nu definitiv) lumea provinciei; cea mai mare parte a faptelor relatate se petrec în Capitală, în anii ce au urmat Eliberării. Urmărită în maniera jurna- lelor de amintiri, acțiunea cărții este povestită de Ovidiu Tomaziu, zis Dkk. Proaspăt student la universitate, transferai peste puțin timp la o școală de ziariști, Dick se trezește într-un mediu pe care înainte nu și-l putea închipui, Metropola îl uimește, viața univer- sitară îl fascinează. La începui stingher. Dick reușește mai’tîrzîu să-și cunoască colegii, să-și de-a seama că fiecare dintre ei este un mic univers, ni gîmluri și preocupări proprii. Dar cartea Iui Traian Filip nu rămine o simplă și banală relatare .1 activității dintr-o școală. Meritul autorului este dc a mi fi rămas la suprafața lucrurilor. Analiza personajelor este făcuta din interior, urmărindu-se resorturile sufletești care declanșează o acțiune sau alta. De fapt, este foarte greu (șl nici nu c necesar) să urmărești ce este adevăr și ce este invenție, unde este fapt real sau creat intuitiv, iar farmecul cărții constă tocmai în această permanentă Întrepătrundere de realitate și ficțiune, de adevăr și fantezie, Reporterul și artistul fusioncază în mod fericit. întilnim în cartea lui Traian Filip diferite profiluri spirituale, oameni cu multiple preferințe literare. Unul din capitolele cărții este intitulat sugestiv Chipuri și caractere din Parnas. Dacă nti toți adoratorii anticei llypocrena au intrat în grația muzelor, nu este mai puțin adevărat că toți și-au încercai puterile creației. Sprijin indu-se pc un solid material de viață, autorul plăsmuiește personaje dinamice, atrăgătoare prin multitudinea de probleme care te fră mintă și le solicită la o intensă activitate intelectuală. Iată cîteva din „chipurile" Pamasului. Mișu Căpățînă este adeptul ratării in literatură a unor Fapte trăite nu cunoscute prin documentație. Iluziile tinereții îl fac pe Marius Febeica să se vadă ca Donatello ori Brunellesclii printre ruinele ce amintesc de civilizații dispărute și de secretele unei arte desăvirșite. Matache Topuz. caporal scăpătat în școală, nu prea are multe contingențe cu scrisul. Mircea Pantazi, platonic. în dragoste e lotuși un om botărît, care nu admite compromisul, mergînd uneori la atitudini extreme. In romanul Desen după natură, Traian Filip realizează o proză dc descripție, de relatare. Sînt date la iveală adevărate pagini de jurnal, notații obiective. Prin aminlirile lui Dick facem cunoștință cu o generație ce a trăit într-o epocă de mari prefaceri. Este ■ ) Roman. ESPL. 1966. 82 CArțl-reviste generația de tineri care in anii postbelici iți puneau problema utilității lor naționale, se întrebau dacă pot sau nu Întîplui fapte eroice. Dacă Dick duce în mare parte cu el ideile ții intențiile autorului, atunci unele din confesiunile acestuia deslăinuiesc mobilul și metodele de creație proprii autorului. Confesiunile lui Dick dintr-o lucrare ce trata despre talent sînt revelatoare în acest sens: „Talentul îmi închipui că presupune dis- persarea vieții în artă. Xu pot face o disociație între aceste două elemente. Afu simt toi timpul într-o stare de veghe, de activitate literară. Ceea ce văd, aud, pipăi, gust, simt cu intră într-un aparat de înregistrare și acolo se produce procesul de prelucrare și sinteză". _ In roman sînt pagini nerealizate de searbădă relatare (cum sînt cele referitoare la discuțiile despre revista școlii). Cartea în ansamblu denotă însă existenta unui prozator cu remarcabile resurse. AL. KUJA B» Mieii: „George Coțbuc" *> Da. n dimensiunile irnuine ale lui Goșbuc au întrunit prețuirea unanimă a contempo- ranilor. explicația acestei admirații fiind omenia structurală, lipsa de infatuare, de morgă - poetul n-a fost scutit de controversele criticii ți istoriei literare, unii critici msfiindu-se chiar să afirme, paradoxal, inactualitatea poeziei coșbuciene, E de prisos să mai spunem că profețiile care anunțau perimarea poeziei lui Coșbuc, s-au dovedit false, opera poetului naiadelor și idticlor, al Firelor de tort și al Cintecelor de vitejie, cîștigînd cu anii în popularitate și mscriindu se ca valoare durabilă în tezaurul culturii noastre. Criticii literari ca Dobrogeanu Gherea. Garabeț Ibrăileanu ți G. Gălinescu au sub- liniat că trăinicia operei lui Coșbuc e conferită de ancorarea ei în realitățile naționale, de slăvirea strălucitelor lupte ale poporului penlru libertate, de zugrăvirea cu mijloace inedite a vieții satului românesc din Ardeal. In linia criticilor amintiți, D. Micu avizat M perspicace lector ți interpret de poezie, calități probate într-un excelent eseu asupra poeziei argheziene — își propune o reevaluare a ei din iierspectîva exigențelor contem- porane din unghiul dc receptare al criticului. Acesta, lipsit de prejudecăți, nederutat de unele decizii critice drastice asupra poeziei lui Coșbuc, respinge ideea că examenul cri- tic al poeziei coșbuciene e o operație facilă, cum s-a crezut de către unii comentatori înșe- lați de clasicitatea, de claritatea cristalină a țxteziei coșbuciene. Ceea ce se respinge ferm e ideea inactualîtății poeziei coșbuciene. Sînt vestejite, rînd pe rînd. unele judecați eronate care făceau din Coșbuc nu un poet ferm personal ci un aed, un rapsod, un cronicar, deci un poet nediferențiat de cîntărețul popular anonim. In economia lucrării sînt discutate toate aspectele creației, toate ciclurile. nelăsindu-sc apreciate anume versificări mai puțin cristalizate artistic. Astfel, primele versificări pub- licate în Muza someșand, deși producții stîngace, sînt apte să întrevadă o vocație. Nici versificărilor după basme și anecdote populate nu le sînt găsite calități deosebite, însă im* portanta lor nu e fixată doar în sfera exercițiilor formale. In ele, pe lîngă stingăcii stilis- tice și elemente de romantism minor, criticul detectează virtualității?, premizele concepției din creația de maturitate. Opera e judecată în funcție de dezideratul poetului de a alcătui o epopee națională. Din proiectul temerar poetul a reușit, afirmă criticul, „o vibrantă monografie lirică a sattdui românesc". Tn cadrul acestei monografii pastelul ocupă un loc _apartc. Pastelurile nu rezistă în mod egal la examenul critic, Vestitorii primăverii, spre exemplu, conține „o doză de căldură artificială". Aprecierea nuanțată face ca pastelul Para, considerat de G, Ibrăî- leanu ca o capodoperă, să-i apară lut D, Micu nerealizat integral, cu versuri insuficient dc expresive, ba chiar tocite, subminate de didacticism. Unele pasteluri, exemplu servind Noaptea de vară, au strofe inegale, dar se salvează la o privire de ansamblu. Printr-o formulare lapidară pastelislul e definit cîntăreț „al splendorii estivale și al iernii zglobii". •1 sncromonogrark-. Editura tineretului, 19S6. Cârti-reviste 83 Analiza poeziei f ata morarului prilejuiește criticului o punere la punct a celor care reproșau poeziei lui Coșbuc factura „prozaică", exprimarea „directă": Intr-adevăr, Coșbuc nu răsucește vorbele intr-un chip neașteptat, nu produce metafore. Dar creează poezie". Poezia socială și de inspirație istorică include, pe lingă realizări ca Pentru libertate, fn opressores, Noi vrem pămint, străbătute de adinei sentimente civice și in ele „temperatura pasională" fiind înlocuită de „însuflețirea făcută". Din noianul versificărilor ultimei părți a creației, D, Micu distinge creații remar- cabile ca Poetul, Pămîntul uitării. Scrisoarea lui Firdusi către șahul Mahmud ș.a. Reliefarea personalității poetului impunea definirea lirismului său particular, un „lirism reprezcnlabd", cum spunea Ci. Căiinescu, un „lirism revelatoriu". cum completează D. Micu, și dezvoltă pătrunzător: „Lirismul său e unul obiectiv, transferat asupra obiec- tului zugrăvit. In loc să-și tălmăcească nostalgia (urmează citate) poetul așază tn fala cititorului, devenit, fură veste, spectator, un imens ecran, pe a cărui pinzi proiectează icoane depozitate in suflet, fermecătoare fi prin ele însele, dar mai cu seamă prin ceea ce evocă, prin starea sufletească pe care o determină. Ca orice lirism, și cel coșlmcian fine de domeniul inefabilului". Pe ecranul amintit poetul a proiectat imagini de pregnant specific românesc. Iu opera sa lirică. Genrge Coșbuc s-a dovedit deopotrivă, „pictor și regizor excelent", „un creator fără rival", un abil cunoscător dc tehnică a versificației, in această direcție dove- dind „inventivitate inepuizabilă". Coșbuc t definit dc autorul micromonografiei, așa cum îl intuise și Ibraileanu, ca un poet Clasic în accepția strictă a termenului, Studiat în școală, poetul va interesa si marele public, care va găsi în opera poetului „un izvor dc primenire sufleteasca" Tn spațiul restrîns al micromonografiei. D. .Micu a reușit să traseze nuanțat liniile niaiore ale creației cosbuciene, să-i releve dimensiunile majore, grave, eliminmd unele in- terpretări vulgarizatoare anterioare. Coșbuc e poetul care „a istovit ut literatura noastrn o vină tematică, a dus la per fee fiu ne o modalitate de creație". Studiul acesta e susceptibil, firește, de unele adăugiri, de admcin. Esențială rmmne aprecierea globală, metodă de interpretare, aderența criticului pentru poezia lui Coșbuc sînt calități care așează micromonografia dedicată dc D, Micu lui ț'7’r?.e ^'-i^ unor contribuții de seamă, remarcabile in detectarea ^perisabilului din opera clasicilor. Examenul critic e străin de hagiografie, dar și de minimalizare IORDAN PATCX’ Vasile Popcangă: «Presa pedagogici din Transilvania* 1860-1918“*) Lucrarea Presa pedagogică din Transilvania. iSdO-HtlK, semnată de profesorul emerit Vasile Popeangă de la Arad, sc înscrie în vasta operă de valorificare a moștenirii cultu- rale a trecutului. Fundamentată pe un bogat material informativ, documentat și de arhiva, studiul se desfășoară după o metodologie riguros științifică și eu un plan minuțios elaborat. Concepută pe baza unei informații și bibliografii serios selectele cu o largă capacitate de sinteză și perspectivă, cu o logică și pătrunderea în esența fenomenului studiat, lucra- rea dă o imagine veridică a frămintărilor de care era animată școala românească și slujitorii ei, O dominantă a lucrării o constituie strădania autorului de a evidenția și cristaliza aportul presei pedagogice din Transilvania la lărgirea orizontului pedagogic și metodic al învățătorilor, în orientarea realist practică □ învățămintului și a rolului activ avut în apărarea unității culturale a poporului nostru, Ga o consecință a acestui fapt autorul pledează în mod serios pentru afirmarea valorii documentar — istorică a presei pedagogice românești din Transilvania. In capitolul 1 se tratează situația scolii țmpulare românești din Transilvania în perioada 1818 pînă la 1918 socoțtndu-se in relief istoria zbuciu- mată a Transilvaniei, plina de frămîntări și aspirații re va dura pînă în 1918, cînd monarhia habsburgică se va prăbuși. „Lupta dc eliberare socială ți națională de sub >) t"dituri> didactici ți pedasoaică, București. ISSS. 84 CArfl-revfMe jugul moșierimii maghiare — al monarhiei austro-ungare — formează trăsătura de căpe- tenie social politică a Transilvaniei după 1867. In cadrul ei rolul principal a revenit națiunii române, care era cea mai numeroasă, l.upta sa formează parte integrantă a luptei pentru realizarea deplinei unități naționale a poporului român". Din Istoria Transilvaniei voi. II, Editura Academiei RPR, 1961, p. 189-citat la pag. 6). Sub influența mișcării muncitorești șl a presei muncitorești. învățătorii încep să se organizeze în reuniunile învățătorești și asociațiile corale la sate și să critice învățămîntul confesional, cît și politica școlară dusă de Viena. Școala populară după 1848 era departe de a corespunde cerințelor vremii. Sinodul de la 1850 constată că școlile „au nevoie pentru organizarea lor temeinică de învățători bine pregătiți, cărți scolastice bine întocmite, casă de școală, cuvenita înzestrare a învățătorilor și a școalelor șl așezarea inspectorilor șco- lari" (pag. 14). Curtea de la Vîena lăsînd întreținerea școlilor pe seama comunităților, aces- tea duceau la o îngreutane a stării maselor populare, apăsate și mai mult din punct de vedere economic după revoluție. Școlile se găseau într-o situație precară, iar învățătorii nu erau plătiți cu anii. Dezvoltarea școlii populare românești din Transilvania, rămîne în continuare dependentă direct de starea grea materială a poporului care era apăsat de urinările „fostei sale grele iobagii" (pag. 17). Politica dualismului austro-ungar a avut consecințe dezastruoase pentru invățămint și în special afirmării caracterului confesional al învățămîntului a fost forma de învățământ dominată în Transilvania. „Confesionalismti! a dezbinat școala populară șl chiar națiunea română din Transilvania, dăunînd eforturilor despre progresul ei cultural" (pag. 23). Conferințele și reuniunile învățătorești. mijloc de perfecționare a cadrelor didactice, au izvorît din tendința de asociere a învățătorilor și prin ele „învățătorii au luptat pentru culturalizarea maselor populare, pentru organizarea "neî snecii calificate, cît și pentru îndeplinirea unor revindeeări materiale" (pag. 48). In 1866 conferințele învățătorești, ca mijloc de |>erfccționare metodică, au fost introduse și în dieceza Caransebeșului, iar în 1870 se Introduc și pentru învățătorii din Confiniu! militar bănățean. „Conferințele învățătorești, aceste frumoase mitinguri pedagogice" erau considerate ca o chezășie de progres în pedagogie și ca un mijloc de a face școala apre- ciată de părinți și de popor" (pag. 56). în plus învățătorul N. Aron din Brad difuzează ideea organizării unor cursuri pedagogice, iar învățătorul Ion Roman propune sâ se con- voce o conferință generală a învățătorilor în care sâ se discute problema organizării conferințelor. In 27-28 decembrie 1867 se ține la Timișoara adunarea de constituire a „.Asociației învățătorilor din Banat", iar cea de a doua adunare a „Asociației învățătorilor din Banat" s-a ținut în 11-12 august 1868 la Jimbolia. în 27 septembrie 1869 în Lugoj a avut loc adunarea generală de constituire a „Reuniunii învățătorilor români gr. ort. de la școlile confesionale din Dieceza Caransebeșului și președinte a fost ales învățătorul Vasile N'icolescu. Tot în septembrie 1869 a fost constituită Reuniunea învățătorilor din inspectoratul J.ipovei. In capitolul II, se vorbește despre apariția și dezvoltarea presei, arătîndu-se câ apariția primelor periodice pedagogice este rezultatul luptei învățătorilor. Trecînd la ana- liza conținutului principalelor gazete și reviste pedagogice transilvănene se scoate în evidență, atît varietatea tematicii pedagogice de/oatute, cît și rolul pe care l-au avut în viața social-politică și în activitatea culturală educativă. începînd cu Amicul școlii (18&f) care este prima revistă pedagogică în Transilvania, apărută la Sibiu sub redacția lui Visanon Roman contînuînd cu Organul pedagogic (1863,) Magazinul pedagogic (1867) Hiserica și școala (1875), Școala și familia (1886), Foaia diecezană (1886), Școala popu- lari (1893). Foaia pedagogică (1897). Pedagogia nouă (1900), Reuniunea învățătorilor români (1904). I oMa școlară (1907). Pedagogia română (1907). Educatorul (1909), și Gazeta învățătorilor (1919), autorul scoate în relief că toate au militat pentru moder- nizarea învățămîntului și organizarea lui pe baze științifice, pentru perfecționarea pedago- gică și metodică a învățătorilor, pentru emanciparea învățătorilor șî asocierea lor într-o organizație unitară, fără caracter confesional, șî că în ele se reflectă tradițiile progresiste ale luptei învățătorilor români din Transilvania. „Revistele școlare din Transilvania au contribuit la difuzarea unor idei pedagogice noi și-au pus în discuție probleme care fră- mîntau pe învățători și profesori" (pag. 253). In capitolul HI, autorul plecînd de la rolul școlii populare în culturalizarea maselor și de la orientarea realist — practică a învățămîntului scoate în evidența rolul presei pedagogice în formarea șî unificarea tehnologiei științifice în domeniul pedagogiei și lăr- girea orizontului pedagogic al învățătorilor, mijloc de îmbunătățire al Calității lui. „Presa pedagogică din Transilvania a avut un rol activ în dezvoltarea învățămîntului popular. Ea a prilejuit o dezvoltare vie a problemelor de bază ale școlii populare, a contribuit la perfec- 85 crM 87 CSrțl — reviste cartea străină Protokolle^ 66 In literatura austriacă se încrucișează astăzi influențe multilaterale. Faptul se dalorește șl tradiției specific locale, întrucît Viena a polarizat în viața sa spirituală totdeauna valorile predominante ale sudului și nordului, orientului și occidentului, cristalizîndu-le într-o sinteză originală. Datorită acestui fapt, multă vreme ea a putut trece drept diapa- zonul Europei, iar caracterul de universalitate al preocupărilor în istoria artelor și istorie literară, filozofie și estetică a fost evident. Aici operele marilor clasici germani au fost rclipărite totdeauna încă în anul apariției în ediții neautorizate, așa zisele Kaubausgaben ; romanticii și-au găsit un lăcaș preferat în anii cei mai tulburi ai istoriei din secolul trecut la Viena, iar dacă. în afară de Grillparzer, Lenau și Stifter, Austria n-a dat poeți și scriitorii de mina întîia, prin intensitatea vieții literare ca a suplinit totdeauna carența creației. La începutul acestui secol, în schimb, cînd în literatura germană s-a putut observa o vădită oboseală a imaginației șî a puterii de creație, Austria, prin R. Al. Rilke, A. Schnitzler, II. von Hofmannsthal, II. Bahr și o pleiadă de autori de importanță mai locală, a adus un mănunchi de tendințe, opere și valori noi pe scena literelor germane. In momentul de îață, creația literară din Austria este dominată de cîteva personalități bine conturate. Nestorul lor este romancierul și eseistul Felix Braun (n. 1885). Atent aplecat asupra societății austriece din primele decenii ale secolului și rivnind înnoirea omului, el sondează, cu un discernămînt fin pentru nuanțe, ramificatele căi ale definirii valorilor unei culturi bazate pe sinceritatea relațiilor, cultul tradiției. Iubire de patrie și iubirea universală a omului. In dramă și poezie lirică, Felix Braun completează peisajul umanist din romanele și eseurile sale, multilateralitatea sa ca artist al cuvînlului verili- cîndu-i posibilitățile creatoare. 1 se alătură ca importanță romancierii ilermann Broch (1886—1951), Albert Paris Giitersloh (n. 1887) și Heimto von Doderer (n. 1896). Nu greșim dacă în fața operei lor de un epic, consistent, bogat nuanțat în privința mijloacelor de sondare a conștiinței și înregistrării fenomenelor, pătrunsa totodată și de un umanism în buna tradiție a clasicismului vienez, susținem că, în clipa de față, țara adevăratei proze literare germane este Austria. în orice caz, în vasta producție epică contemporană germană, nimic nu întrece ca valoare romanele Afoorfea lui Virgihu (1947) de Ilermann Broch, vastă si savantă împletire între datele realității. Istorie și mit. uzmd uneori de o limbă imnică, Soarele si ftma (1962) de A. P. Giitersloh, cu efecte capricioase de grație și profunzime, și Demonii, subintitulat După cronica consilierului de secție Ger/renhoff da H. von Doderer, în care tendința acestuia din urmă „de a recîștiga realitatea^ intrupind-o în scris cu ajutorul unui limbaj lucrat, reflexiv, cu note de baroc, șl*a găsit cea mai desăvîrșită expresie. Publicația protokolle ‘66, subintitulată /buwr vienez pentru literatură, arie plastice fi muzică, scoate în relief într-o prefață valoarea paradigmatică a operei lui II. von Doderer și A. P. Giitersloh pentru recunoașterea lîrzie — fapt istoric verificat multilate- ral — a adevăratelor valori in literatura austriacă. Trăsătura de caracter comună ambilor autori este dîrzenia cu care s-au ferit timp de o viață de orice compromisuri. Și prefa- țatorul continuă: „Generația mai tînără de scriitori, moștenitori cu multe rezerve față de un trecut chezaro-crăiesc, se desfășoară ca realizare palpabilă încet, mult mai încet decit în altă parte șî adesea iritată nu numai de comerțul de la televiziune, radio, literatură și presă”. De aceea în viața literară austriacă în momentul de față se duce o luptă susți- nută atit împotriva provincialismului cît mai ales a literaturii de colportaj. Sumarul publicației protokolte '66 esțe cît se poale de variat și de interesant. în afara unei sinteze întitulate Topografie 1966 de Allred Scf meller, prin care se încearcă o succintă caracterizare a esteticii noi în artele plastice din Austria, de o substanțială analiză a Reliefului de la Mar burg de Frilz Wotruba. semnat de Otlo Breicha și de un as Canea strâmb eseu Lege ți neprevăzut de Ruediger Engerth, în care se sondează receptarea artei austri- ace contemporane în străinătate, revista conține ți un material sintetic memorialistic de Ilans Weigel despre mișcarea de renaștere ți redresare a literaturii austriece din 1945. Se pare că în acele momente hotgrîtoare inițiativa s-a aflat in miinile poetei lise Aichinger (n. 1921), care ulterior a aderat la „Gruparea 47”. în orice caz, materialul lui H. Weigel se întitulează Și a început cu lise Ai chin ger. Alți autori ca Milo Dor, Reinhard Federmann și Ingeborg Bachmann i s-au alăturat, iar lucrările lor au găsii o propagare de succes în rîndurile cititorilor prin casele editoriale din R.F.G. Dar șî în Austria în momentul de față editarea șî propagarea literaturii indigene este bine servită de editurile Paul Zsolnay (Viena) și Otto Mîlller (Saizburg), la care se mai adaugă o seamă de alte firme din capitală și provincie, cu un interes mai local. Printre materialele literare din protokollc ‘66 se remarcă poemele 7 mai de Andreas Okopenko și Viena la înălțimea ochilor de Elfricde Gerstl, nuvelele Chipiul de Thomas Bernhard. Prostul fi moartea de Wolfgang Bauer ți Monigolliera de Milo Dor — piese bine rotunjite ca formă ți mereu interesante, care însă, dată fiind tehnica specific mozai- cardă a romanelor contemporane din Austria, ar putea fi ți capitole de roman — în- senmările: Contribuții austriace la o poezie universală modernă de Ernest Jandl, lapidare, în formă de canon, Aceeași tehnică o folosește și Ilans Car] Artmann în prozele sale întitulate Din cartea visurilor. Dacă încercăm să formulăm o judecată de valoare sintetică asupra publicației protokolle '66, nu vom putea neglija ca indicii seriozitatea ținutei în creația scriitorilor austrieci, mereu sesizabilă chiar și acolo unde ei încearcă căi noi, de avangardă, Se înțelege însă că, într-o literatură în care expresionismul formează un capitol compact, fiind secondat în muzică de curentul dodecafonici inițiat de Schonberg și ilustrat de personalități marcante ca Alban Berg și Anton von Webern, nu orice scamatorie verbală etichetată cu In termen în -ism arc sau poate avea audiență. Inovația, aci, trebuie să prezinte o justificare estetică mal mult decit suficientă. In consecință, atmosfera artistică din protokolle '66 este dinamică, (onificantă, optimistă. ANDREI A. LILLIN Fișe In editura W. W. Norton et Co — New-York s-au retipărit cîteva din studiile lui F. R. Leavis despre poezia engleză. înaintea capitolelor „Versul lui Milton”, „Pope”, „tradiția victoriană”, „Blake, Coleridge, Byron", „Wordsworth”, Shelley" și „Keats", cri- ticul își precizează punctul de vedere; „Trecutul literar e reconsiderat, pentru a studia continuitatea și evoluția poeziei, hotărîtoare fiind... viața contemporană a tradiției. Tra- diția trăiește în prezent, sau nu trăiește de loc, Ea e vie atîta timp cît e vie în noi. Scopul e să definească un soi de memorie ideală și impersonală". Autorul, predind ani de zile fa „Downing Colledgc", actualmente lector ia Cambridge, editor de reviste de-a lungul anilor („Scrutiny"), își elaborează studiile într-un stil cursiv, didactic fără să fie pedant și plicticos. O carte utilă. Iarbă printre pietre (Erbe tra i sassi) se intitulează ultimul volum al Fdvigei Pesce- Gorini. Tema obsesivă a autoarei e, ca și în celelalte două volume anterioare, doliul după soțul pierdut acum două decenii. Un ciclu întreg care se numește „Memoria” se deschide cu versurile: „Absența ta a crescut, s-a copt / ca un arbore / care a chemat alți arbori vecini /, plăsmuind 0 pădure murmurătoare / care mă împresoară, / De pe frunzele crengilor picură sînge". Durerea trece însă treptat în culori mai stinse, nostal- gice, jalea deapănă amintirile dragostei, sunetul se percepe ca ecou: „Peste trista singu- rătate își aruncă umbra absența ta..Dacă înalte culegeri, poate refuza timpul si lu- mina („Respingo il sole" se chema o placheta...), acum ea e din nou, sensibilă ta „floarea rară a liniștii, la melci și fluturi, la păduri și pîraie, la culoare și muzică. Treptat, reînvață realitatea, și, dacă revine la terna morții, o potențează de astădată ca oroare de războaie, și ca îndemn la o memorie vie șî trează a semenilor, VERONICA PORUMBACU 8Q Cartea streină miniaturi critice 10 MIRCEA VOIEVOD Teatrul Matei MHIo fi-a Sn- cepul stagiunea eu drama Isto- rică Io Mlrcea Voievod a lui Pan Tirefiiid. Fu regla Me- riettel Saăava, Figura eentra- id a plecel cate Domnul Tării ISomdnești. t'dzut din perspec- tln sccoiulul nostru, El are „arma ti", nu „oaste", „ordo- ud" nu „poruncește". oorOlnd ■despre infimi sfiu loan, că este „plictisitor", despre regate Po- loniei ed este vinilor „pasio- nal". Pe lingă treburile țării mal are timp țt pentru ati- tudini fiamleftene șl InfreMn metafizice ; „Cc c dincolo dc voi î Cc vn II dincolo dc mi- ne 7“ tProrog). „De ce nc naștem 7 Dc ce murim T De ce sbOAril pAsArlle î" (4. II, T. TJ. In același timp c un stra- teg ți un gfndltor preocupat dc pacea pe care fine eu tot dinadinsul s-o aduci țdrii, Pentru această i>oee luptă. in- trind tu conflict cu sfetnicii care nu-l fn|eleg, pentru a- ceasta pace sprijini pe Mura Celebl să ajungi sultan ț|-ți sacrifici asemenea iul Aga- memnon unica fiică dindu-i-o de nevastă. Votccodul • voluntar ; „Eu vreau sa De pace pe amin- doufi mulurile Dunării. SI va fi" (A.H.T.f.), plin de Încre- dere . „Nu poate sA-mt foca marea una ca asia, mle“ (s. n.J ; „SA-ohMiA dc-l place pe «iți solii regilor ți impfira- "țil-or lumii dar nu pe al meu", fAJJ, are conțiirnld naționa. li IncPegatd : „Izvorâțtl pe pfimlnt roniânexc, curgi Intre maluri românești, le verși In «pa ramfincnscâ" „... Nc asc- msndm noi amîndoi pentru ei stnlcm români" fA. 11I-). poet : „Tu curgi Oltule nou cu" (A.II!.), in cocii inninfn^ șilar ca un preot.- „Tu Basn- ■ml? Voievod ți iu l.lio<—i Voievod, au venit la incorv- .narea mea" f Prologi. fl cbw mă la sfat .- „v-aud p u$ll . .. voi incepAtorl de țari ! Ve- nit) I Domnul țarii vă chea- mă in noaptea aceasii la stal". (A.H.T.B.j. cerlndu-îe sa-1 primească Fn Istorie mi- turi de ci 1 „Prlmiți-ma in istoric alfiturl de voi stră- buni! mei șl de cel care vor veni după mine ți nu s-au născut incA" (Prolog). Are conj Ui nța magică a propriei puteri : „DescIUdctl-vâ porti ale veacului I Munților, da- 11-vA la o parte !" fProiooA e clar viii tor : „împărăția Bl- znnțLild! e pe duci" ele, țA. ff.T.n.ț 5! bine infeles ți el ca și afțl do rânitori Fșl fine filmarea la umbra tronului. O figura complexa deci ca- re Im plătește spiritul medie- val al glirdliorului cu uniu- nea profetului, InfeJepclunea clrmuițorulul cu lirismul poetului. Curtea domnească se prior- ii ditpfi moda apuseana Șl ara moie earaetcrisNcUe unei ma- ri curți in care ccmtradicim Domn-Doamni. Doamni-Ut- toare, Domn-boterl vine «i învioreze dinamismul care pe alocarea șcbloapdid. Doamne Mara e un suflet pitii de tendințe contrarii, demonstrtnd ci nici ca nu prea știe ce crea i o tiu ii l- acuzd pe Mtrcea cd-l io fiul si-l asocieze ta domnie împo- triva augustei sale uotnțe, alta dată ff acuza ei-l este ame- nințat viitorul tron de bastar- dul făcut cu Visa, incit nu pricepi pfnd in cefe de urma ce-t In sufletul ei, Mfndrd șl i' "swa. far) sd rCUțcațci a-l influenta pe domn, /Ura si acționeze împotriva mi deși li mărturisește In repetate Hn- durt ura ți ptni In cele din urmi ll părăsește pierind in Ungarie. Sfetnicii, in frunte cu Sof- ronle. starețul Cariei, nu-t In- feteg deți-i urmeazd. tnwAimli Fierarul e un Infelept cu ve- deri surprlntdloarc ; „Numai câ noi aici nc-sm pomenit de cina nc știm țl-n oltA parte n-avem ce câma- (A.I.). a- pnobind ftoturfrlle ful Vodă : „E bine cum filndește VodA" (AJI.T.jr.J- cit despre Cioba- nul din Epilog, cu uinrele an- taloglce pe care te ioștește It caracieriscazd firi sd fie ne- voie de un calificativ din par- tea noastră . „MAcar CA stn- tem dc peste munți, dar tot români sîntem". Tliroa rea Vița, un personaj complej, prezenta la toate marile acte ale eurtlf, capa- bila ca toate curtezanele din literatură de .sentimente înal- te : o însoțește pe Arinu la Musa Cetei». Din conflicrut ortodaxie-ca- țntlclsm. din drama familiara șl din strădaniile da pace ale domnului, Dan Tarchtld In- clicaga o lunpd piesă, frumos tterisd, plăcu td fa lectură ilar cu mai puține virlu/t scenice. Reota s-a simtfult rd tradu- că In act t'irtuafitaiHe rfra- inațice ale plete!, unind ta- blourile fnfr-c amtosfera de epocă ți aUmlnlnd pe efi a foit posibil staiicismul ci ind- ®cut. Atenția Marfertei Sado- tm s-e Îndreptat citrț ete- mentul pe care 4 încercai să-l scoată in evidentă ,- poporul carc-1 alaiuri de domn și de acțiunile Iul pacifiste sau rdz- bolnlce, dupd cum a fost ea- zul, cstomprnd șt retorismul și lndlt>iduallMț rtc puternice ate persortafelor. Artistul emerit Gheorahe I.ea)iu reatizeaci uit intere- sant șl reușit voievod ; gin, «iilor dar șt afecilt’, voluntar dar și reifnut. Infctepr dar șl Indrdzrief. poale cu prea muf- tii siguranța de sute in tot ceeace giridcșle și face Fără indotald, contemplația șl rdz- t'rdtfrea. melancolia ți cura- jul, lirismul șl dinamica fnic- rlaurd, fac un personaj greu de acoperit. Actorul a pus ac- centul pe contemporaneitate, Mtrcea nefăclnd atice va, după pfirerea dumisale, decit să vebieuteze idei aciuate, ^i da- că acesta a fost țelul, et a fost atins cu prisosință, Elisabeta Jar-retorică in doamna Mara. dsr prea pu- țin conptngătoare din pdcate rn reiirțttie cu Domnul, In con- ftumărUe eu Vișa și-n încer- cări dc a-fi coiteinae fiul să plece, l-am cere actriței, ea- re nu este lipsită de cstlilăU, să-și glndunscâ rolul nu nu- mai să-J rostească, fără acest acord teatrul dc bună calfia- te nefffnd posibil. 40 Mln.aluri critice Janlgg stavarachv la roiul ArineJ, fileu Domnului. copi- lăroasă, plăcută, lirică. gln- gafă, ți plină de poezie. Ștefan Sasu I» roiul ingrat at lui Mfhall. l-am fi dorit mai aproape de eeca ce vindea poetul despre un Voievod („Părea un tlnâr volevoă"). Surprinzăloare Victoria su- chlcl in Vița. Deți a acut de înfruntat un ral dificil, a reu- ylt sd-l nuanfere yi să-l adtn- ceascd. Catdd cu Mireca, blln- dd cu Arina, aprind dar to- tuyl reffnutd In zetafitie cu doamna Mara. împletind gfn- du-l cu gestul ft cu vorba, schlțlnd uneori, dozlndu-yi sentimentele șt toptndu-le in- tr-o atitudine potrivită, dove- dind Infclegerea deplină o ro- tulul. Rxuyit-Vistrlan Hornan in căpitanul vilcu, inventiv yl zbuctumat-MIron vereu in ro- lul iul loan, vărul lut Mircga ; eucernic-Ștcfan lorddnescu, artist emerit. In Sofronie. sta- rețul Mănăstirii Cotia fi per- fid Radu Avram in Franclsc. - Patru roluri remarcabile, demne de subliniat. Au mat contribuit la reu- ylla spectacolului ; Ștefan Ma- rii in Sin, Emil Reus tn Ra- du, RfeAardo Col berii In Ro- man, Vioret Riescu in Vlad. Ovidlu Moldbfan In Călugă- rul. Dimfirie Dirăug in Musa Cctebi. George Lunpocl In Fierarul, Mirau Suvdpdu in ciobanul Cucu, victor Cimbrii In Cdldrefui yi Elena stmlo- neseu-asfstcnt de reyfe. Foarte reușite decorurile realizate de Elena Veakir. Cos- tumele slut Insă prea încer- cate. Ingreunlnd pe alocuri spectacolul. In special pe Mir- cea („Un bătrin atit de slni- plu. după vorba. duptl port-). ION MAXIM UN ÎNCEPUT BUN Cu tripticul începem de lan i.ucu Caragiale, Dactilografii dc Murrau Shtsgal șt Dragos- tea lui Don PerlimpUn de Fe- derico Garda Ixrrca si-a des- chis stagiunea inaugurata cea dc a doua scena a Teatrului ..Matei Mldo" dtn Timișoara - Studio 17!. Alegerea numelui „noului ndscuV in. viafa cutrurată a orașului a fost determinat de caracterul experimental, dc studiu, al punerilor In scenă și de numărul tocurilor din sală (oferită colegial pentru spectacole dc Ansamblul Slrb de etntece fi Jocuri). In grupajul selectat, tnston- ta neut satiric carogiafesc se constituie, prin actualitatea eonflnurulul dc ider, nu nu- mai frt prolog al spectaco- lului, dar yl fnlr-un preludiu programatic at activității de viilor u Studioului. Hxlgenja fafd de calitatea pieselor in- cluse In repertoriu, ridiculi- zarea exageratei ahtierl după modă „de dragul modei”, re- pudierea estetismului doct — sini cerinfe pozitive, sie căror elifec negative le-au conturai, cu tenta îngroșată, yarjind ca- ricatural Miron Suvăgău fti- ndrul autor). Florina Cercel (Doamna) yt Emil Reus (pro- fesorul). In Dactilografii cuplul celor doi tineri yt ralentafi inier- prefi — Dora Chertet (In rolul Silviei Pagton) yi OtUdiu Mol- dovan (Paul Cunnlngham). e- ivluind Intr-un decor tern șt rid. ca golul ccnuflu at exis- tenței personajelor, reconsti- tuie coni'ingaior yl nuanfat, cu minimum de recuzita fi maxima concentrare a mijloa- celor de expresie directa (ges- tica, intonație, mimică, pauze elocvente) etapele fr îngerii elanurilor Juvenile, ale adap- tării resemnate ta anosta ste- reotipic a vieffl de funcționar mărunt, plod la treapta de- primantă a senilității. in dia- logul piesei (adeseori stmpld împletire de monologun; fie- care personaj facilitează celui- lalt autodetuâluirea caracte- rului fi destinului său, per- mlflnd interprefttor să excele- ze in zone diferite ale sensi- bilității : Dorei Chertcs in mo- mentele de acceptare blazata a infringerilor prmtr-un foc refinut, fnterioritat lui OvMIu Moldova n in Dbucntrlle vio- lente yl sterile ale tentativelor de evadare din „lumea cruda fi solitara" falit de generali- zata, Incit am fi dorit-o mai pregnant ..localltatd" In spec- tacol). Atmosfera sumbră, de car- ceră a Dactilografilor con- trastează cu codrul policrom din cin tecul dramatic al lui Federteo Garda Lorca despre nefericita dragoste a cdruntu- iui don Ferilmptin (interpre- tat cu distincție fi lirism de Dlmitrie Eiiang) pentru tină- ra ți nestatornica-t softe Hc- tija (ft roi : Florina Cercel — amestec de candoare și neastlmpdr amintind — atit e- roina ele yf finalul piesei - de ..Zvdpdiata” lui Cehov). Ange- ta Costaehe in roiul epizodtc al slujnicei Marcolfe îmbina, fără stridente, verva comica cu accentele sfiștetoare din ta- bloul tragic al sfiryitulul. Concepția regizorala a tui Vannls VeaJtts a evitat efec- tele exterioare yl extravagan- fele. fmprimlnd spectacolului profunzime, ritm alert șl uni- tate in varietate. fn presd s-a subliniat re- cent (cf. Scinlcia, nr. 71M, flo- ria Lovlnescu, Experimentul artistic) că „studioul laborator — adevăratul studio experi- menlal înzestrat cu mijloace materiale șt cadre calificate, tn care glndlrea artistică, mal cu seamă cea tfndrd, sd fie încercată cu curaj yl clHbzu- tn|d nu reprezintă un lux ci o nevoie imperioasă". Acest de- ziderat a devenii la teatrul tlmtfonran o realitate, marca- tă prlntr-un debut promifătOr, CEZAR AFREOTESEI „WARIL" In munca rckrud rxJsM nu- ru^rouic p4rți bune, /ly fnce- pe cu concretizarea dorinței ți necesare a regizo- rului Dan /Uccsandrcscu de projnot>are o unei opere cla- sice. Hinetenitd e ți intenția — liedusd la capdt insd — de conternporenizare a operei, dc renuraiare ie unele artificii mori^refds Intrate in de$ue- riuflne $1 cerc spectatorului de astdzi r-ar ff pdrut ridicole. Un ah lucru bun ți imbucu- rdfor e«te readucerea fn prim plan, pe scend, a unui actor, V, Varganiri, care s-a ,.spf- ciafizar" in roiuri nehnem- nate. Neajuns urile - pentru cd ți acestea există - pornesc chiar de fa distribuție, cu mici ex- cepții. actorii parca se între- ceau In a nu se evidenția. In a-ți împlini a ..datorie’ pticfleoosd. Cdci străduințele neconcrerizate nu rlnt contHn- gdtoarc. Spuneam ; eu mici excepții, re/ertndu-md fn pri- mul r/nd ta Vasile Varpanlci si. frt parte, fa Mariicna Taraț. Frimuf - dețf, pe alocuri, se resimte de influența unor modele Dine cunoscute — a dovedit indrrptdțttd dWltw- Ircc sa in rolul Marpayun. Me- reu atent pe replică, urmărind cu mfgald frdsdturile psibtee ale personajul ui tju, actorul ne-a dăruit un Harpafjon au- tentic. incd de la intrarea In xcend - exceptlnd primele replici, rostite in graba - n început sd se mițte firesc In rol. Crederea s-a simții xcend de scenei, eulmmFnd cu cele- brele momente ale descoperiri furtului ți regdsfrit galbenilor. Poate, uneori, rlcficd un semn Miniaturi critice 91 de întrebare trecerile prea Oruțte de Ia o stare sufletească la alta, netermlnarea unor gesturi (înfruntările, eu ame- nințări de scaune, bite?, sau antepunerea - clnd nu e cazul — a gestului replicii (lovirea lacheului cu cartea tn cap. apoi urmtnd cuvintele : ,.A»n sd-fl dau ..Neverosimila sau puțin exagerată, ca mișca- re seenlcd, ne-a apărut și cău- tarea insistenta a „hoților" sub scaune, mese. Rezervele exprimate sint da- torate fi unei nedorite colabo- rări a dfreeflei de scenă cu actorul, fn această ordine de idei aș îndrăzni sd cred cd, dacă nu intru totul se poate respecta originalul, atunci — In alunecarea regizorală, une- ori mat departe decit a pindlr dramaturgul — cel puțfn sd nu se adauge replici suplimen- tare sau să se găsească situ- am (dcobieei „eirlige"; „ine- dite1' eare. chipurile, ar poten- ta atmosfera. MarUena Taraf, tn Froslne, a dovedit înțelegerea caracte- rului personajului imprtmlnd degajare, uneori chiar prea multă, sugerlnd, cu pricepere, tipul femeii rafinate care-și Îndreaptă atenua spre afaceri presupus avantajoase. Reufltd fn cele mat multe seene inter- mediare cortdngdtoare, veridi- că. cade, la un moment dat, greșit. Intr-o interpretare ma- halagistd (penibilă scenă cu „domnule.. J. Ilar sd vedem șt celelalte personaje. In rolul lui Votare, îndrăgostitul de Clise, Ion Costco apare destul de artifi- cial . SI leatrailtatea esle alei dictată dc retorismul ți deda- matorismul actorului. A inter- preta un clasic nu înseamnă neapărat că trebuie sd rostim rirede. Ceva similar se intlmplă șl eu Ion Petrache. nesigur aces- ta iși recunoaște un atuu ; vo- cea plăcută, ușor burlEonotă. profundă. Este o calitate, dar cred că are si repercusiuni negative. Mă urmărește. In a- cest caz, impresia cantabilității replicilor. Cantabilitatea ca ți declamatprismut prelungit îm- pinge spre monotonie. Ambi- lor actori le-aț sugera ți un mal atent control at gesticu- lației. fn Elise, Emilia Dlma-Jurcd a avut unele momente reușite. Impresia lăsată nu este însă de adinctre a personajului. Fluid ți totuși greoi ca mișcare. Castel Anatasiu (Ju- plnul Jacgues; izbutește sd placă, fn cumulul bucătar-vi- zitlu Atanastu se descurcă eu usurlnfă. înlruchlplnd ctnd o figură de bonom cînd de tim- pii este unul dintre rolurile care păstrează comicul pe scenă. Transparent fi monocord. St, Neagră u (Anselme) a trans- mis noblețea fi vîrsta perso- najului, dar numai atit. în La FlCche — Mișu Prăgoi, fi co- misarul — Ion Văran — au utilizat același ton, pedalind pe același comic dc efecte mi- nore I „im-urlle" ți „tdem-uri- le“ nenuanfatc. enervante la un moment dat, aspectul ves- timentar, fi alergarea In sce- nă, ținfndu-se de bila lui Harpagon a celui de al doilea, nu spun nimic, sau. poare, vorbesc doar unei miei părți din. public. Decorurile (Fr. Toth) ți cos- tumele (Eva GyDrffy) între- gesc atmosfera piesei. OV. V. Ot.ARIU „SUFLETE TARI“ LA TEATRUL GERMAN DE STAT Teatrul dc eunoafterea mar- cat - cu momentul Cam» Peirescu — o etapă însemnată. In continuarea liniei Strtnd- bcrg-lbsen. El continuă re- alismul axat pe tema lucidi- tății. dar transgresează limitele realismului critic, aduclnd dez- baterea pe tărlmul dramei contemporane. Luciditatea de- vine impuls de ascuțire a conflictului. Iar sursa tragi- cului In neconcardanțd abso- lută Intre idealurile fi reali- tatea burgheză. Regizorul Constantin Anatul a demonstrat o profundă si multilaterali cunoaftere a sen- surilor operei, vaiortflclndu-l chintesența sub forma atmos- ferei care învăluie acțiunea, care-i subliniază șl colorează semnificațiile, Atit timp cit Interpreții au lucrat fn cadrul indicafiilor regizorale - fi n- ceasta s-a simții pregnant — au corespuns sarcinilor sce- nice, Părțile mai puțin reali- zate ale spectacolului au avut aspectul unor breșe tăiate de Interpret tn edificiul viziunii regizorale. Astfel, rolul Andrei Pietraru a fost susținut de Jose! Jochum cu vădite inegalități. Impre- sionat fn actul I, tn care el a oferit cu adevărat persona- jul conceput de autor, mistuit de viața interioară, bolnăvicios de impresionabil, limid, dar pătruns de un lirism cald. eterat, eare-t aureolează, tn actul II insă, ne-a lipsit din personalitatea tul bărbatul pe care dramaturgul In vota ,,cu Izbucniri nipraznlcc". care dc îndată ee-și revine joacd re- zolut ..toiul sau nimic", este „plin de viată" și „are in ținu- tă ceva din neglijența orgo- lioșilor învinși care nu mal Iau seama la amănunte". Ac- torul a rezolvat monoton difi- cila partitură a celui de al doilea act, iar fn scena cheii a fost de-a dreptul ta limita ridicolului, extrem de departe dc „săllsailca nepăsare" pe care o cerea autorul pentru acel gest temerar, Angela Falk a dat pondere personajului Ioana, t-a investii cu valențele intelectuale ne- cesare, a colaborai atent cu regia in conturarea rolului. Dacă a exprimai mai limpede decit — pe alocuri — partenerul el, gama de ginduri care-i unduiau tn minte, a izbutii in- să mal puțin tn gestică. A intenționat să respecte reco- mandarea de a gesticula fără îndepărtarea brațelor de corp, dar - prea crispată — a avut permanent un antebraț rigid, lipsit de grație fi distincție ca- re a diminuat zimților efectul aparițiilor el, Această crispare excesivă a lipsit interpretarea de aerul firesc, degajat, care trebuia să o caracterizeze, de aceea „nervozitatea integralii dc animal dc rasă-. Cu aceste rezerve, remarcăm totuși, că Cele două caractere In plina înfruntare au izbutii să vehiculeze fi să transmită mesajul, chiar dacă chinul re- vela llllor in conștiință e mai mult marcat decit convingă- tor retrăit, chiar dacă dogma- tismul intelectual și afectiv al eroului e mai palid creionat. Excelențl, cu creații de jind cizelare : Rudolf Schatl (Matei) Hadamuth Becher (Kienaj șl Otto Grasul (Bacii). Plin dc vigoare, cu un farmec scenic nedezmințit. Pcter Sehuh (Ne- eulal). Dubla distribuție In rolul Mar la a prilejuit actrițe- lor trmgard Schati (In premi- eră) fl Hetga Sandhof. creații de nolabll nivel, deși de nu- anțe deosebite, Prima, cu pres- tanța și emoție, a redai au- tentic mai ales tumultul de suferință ai femeii dezamăgite, pe dnd cea de a doua a re- trăit nostalgic poezia - cu iz amar de toamnă fanată — a paradisului pierdut, a florii ce se ofilește stingheră intr-o glastră prea strlmbd și prea stridenta, zmulsd din pdmtniut plin dc seve tainice ai răzo- rului el nativ. Scenografia iui Kovacs Prun- cise a fosl InspfroEă, contribu- ind Indubitabil, la succesul spectacolului, reușind o re- flectare vizuală prețioasă a concepției regizorale. Costu- mele In schimb sini doar parțial corespuniătoare. Fru- moase cel al Măriei fi ai 92 Miniaturi critice Ioanei din actul III, In Schimb, supraîncărcarea eu volănafe a primei rochii In care apare Ioana dezamințajcazd persona- jul. iar neatenta croiala a rochiei albe de seară, dezavan- tajează actrifa. In general, dincolo de obiec- ții, apreciem faptul ed la acest spectacol, publicului I f-a dăruit prilejui de a res- pira o dlpd aerul vibrant fi pur al culmilor de arid cuce- rite de pana marelui nostru scriitor. LYGIA CHIRTȚA O INTERESANTA MONO- GRAFIE LITERARA Dintre cdrfUc publicate tic Editura muzicală in ultimul nmp ne refl ne aten|ta in mod deosebit o succinta monogra- fie despre Hugo Wolf, scri- să de autorul timișorean La- dlsiau FuredL Apariția lucră- rii corespunde unei necesită- ți, deoarece creația acestui mare compozitor austriac din perioada paat-romanticd este mat puffn cunoscuta ți culti- vării ta not. Razindu-sc pe surse docu- mentare valoroase, autentice, după cum reiese din biblio- grafia anexat A. autorul fi-a întocmit sistematic materialul. Primele capitole reloteazd despre /emilia fui Hugo Wolf — In care îndeletnicirile mu- zicale aveau o iradifie Inrle- lungald apoi despre prin- cipatele evenimente fi influ- ențe din anii de copilărie fl de tinerele care au contri- bui; la dezvoltarea talentului «iu. Aflăm cd muzica lui Ri- chard Wagner i-a devenii stea cdlduzltoarc In întreaga sa viafd, In activitatea sa de cri- tic muzical ți compozitor. Următoarele capitole cu- prind diferitele etape ale vie- ții ji creatlei Iul Hugo Wolf. Găsim aici analize scurte ale vieții fi crea fief lui Hugo Wolf. Gătim alei analize scur- te ale unor lucrdtt instru- mentale. cum ar fi poemul sim/onlc Penthesllca fi Sere- nada italiana. nelipsind cita- tele muzicale necesare. Desi- gur, accentul cade asupra mi- nunatei creatii dc lieduri ca- re Hu adus compozitorului celebritatea, Astfel, după în- cheierea părților biografice. un intreg capitol al cdrțfi este consacrat liricii vocale a lut Wolf, conțlntnd analize amă- nunțite fi numeroase citate muzicale. Toate acestea pun In relief trasaturile originale, specifice ale muzicii iui Hugo wolf fl marea sa exigența fa- ld de poeziile pc care le-a ales pentru liedurile sale din- tre capodoperele unor genii ca Shahespeare, Goethe, Her- ne, Byron, Michelangelo, din lirica unor poeți germani va- lorofi ea Kichendor/f, MOriice, Scheffei, Cartea bogat ilustra ia vine fn ajutorul studenților fi ele- vilor care se ocupă in mod obligatoriu de Istoria muzici;. oferind totodată o lectura plăcuta fi utila unui public mat (ars, de melomani. Este de așteptat ca In curind m- lerprciii noștri de lieduri Iți vor întregi repertoriul cu tot mal multe creații din lirica vocală a tui Hugo Wolf. I. E, „M1NDRA-I FLOARE \ DORULUI" Merita apreciere preocupa- rea Caselor regionale de crea- ție populari dc a se ocupa toi mal mult In ultimul timp de întocmirea culegerilor de folclor local. Se constata ciî îngrijirea acestor culegeri de- pășește. fn majoritatea cazu- rilor, diletantismul, acordfn- du-se o sporita a ten fie cri- teriilor științifice. Ion Bradu, neobositul culegă- tor de crea/ie populara crt- fdneand. întocmind culegerea de folclor poetic MindrA-1 HCB- rea dorului, a satJsjdcut ce- rințele specifice unei atare în- treprinderi. Subliniem, In pri- mul rind, cd In accostq cu- legere nu gdslm carența falit de mult condamnata) ce con- sta in însumarea unor piese de evidenta nepaternitaie fol- clorici. Ne gtndim mai ales la acele texte ale brigăzilor artistice de amatori, versifi- cări de circumstanța, Culegerea. compartimentată in cinci capitole (Clntece des- pre. ciniec, Cintecc de dra- goste. Ctnlcce de dor. Cintc- ce de nunta. Strigaturi) nc prezintă o parte a creațiilor populare din regiune, reușind sd ne in/ațifeze o marc varie- tate din culorile ..tabloului folcloric" al Țdrii Crlfurilor, cu preponderența liried popu- lara. horilc (cfntece, doine) In aceste locuri s-a dezvoltat — creații eu o mare încăr- cătură afectivă (Clnc-o zis in- ttl doina, f i-a fost arsa Inima-). Dragostea, crițenitor fata de hore e exprimată In creațiile inmănunchlate in capitolul Cintecc despre cintec. ce de- burează eu versurile l „Cui nu l-s dragi horile" („Cui nu i-s dragi horile, / bata-1 supara- tllluI. Cel mai mare spațiu s-a acordat in culegere capitolului Strigaturi. Aceri fapt e expli- cabil, daci ne gîndlm ca stri- gaturile cunosc o foarte largi rdsplndlra In regiune. Une- ori, prin ele. ne manifesta ma- rea vitalitate, fn timpul jocu- lui (,,M-o fAem maica pe lu- na / sft fiu tot cu voie bunii / m-o fAcut maica-ntr-o noapte f sa iubesc fetele toate"). Alte- ori sint pline de ironie ori sarcasm, condcmnlnd slăbi- ciunile din viața salului, („Tot cu ochii la oglinda / fl gunolu pln'la grlndA"). £ emoționantă prospețimea, exaltarea sau discreția din clntecele tic dragoste fi dor. Reproducem in întregime una dintre doinele de dragoste: „Telule, țoale rotunda / lasâ- mA Ia a ta umbra, / sa mb lubese eu-a mea mlndrA* f Eu. bUWL te-aț lAsa / dar țl-1 mlndra tinerea f fl faci pAcate cu ea ! / CA tc-am mai lAsnt o dată I ți mt-o picat frunza toata ! Capitolul Clruece de nunta II considerăm neîmplinit. Pe Ungă faptul cd f s-a rezervat un număr prea restrlns de pagini, credem că nu s-a fă- cut un efort necesar pentru selecționarea celor mai sem- nificative clntece de nunta din regiune lexcepție fac : la- li mlreasA râmas bun, MirC- SuU cu cununa fi. mal ales. MAI coelțl, bAut-atl vin). Ne întrebăm de ce nu s-a dat atenția euveiilld raionului Be- iuf. in care se găsesc cele mal numeroase cfntece de nunti din regiune. Culegerea, in ansamblu. In- să, e susținuta de inedite fi certe valori folclorice. Lectu- ra el ne introduce intr-o vi- ziune artistică populară, fn care ne In timpi nd o împle- tire firească a folclorului tra- dflfonat cu cel nou. A. TURCUȘ „PREFIGURARE" Citim In Gazeta hterarâ nr. 37(714) fn răspunsul lut Al. Sdndulescu la colocviul re- vistei - ..Coșbuc citit astâzi" : „Poetul Baladelor șl Idilelor va fi tentat prea adesea șl dc anecdotica poporali fn ge- nul Th. Spera nfia fud. Ceta- tea Neamțului. Lordul John), domeniu In care fl lipsește u- morul necesar, dar In care Minimuri critice 93 pre/igu reurd pe Victor Vtod Deturna rina, cu ui său ,.A1 mal tare om din lume'. O ..prefigurare' o fl fost pasibilă, nici uorbd, deși a- necdotlcul era ..in nota- poe- zfei uremii. Versurile lui Coș- buc circulau peste iot. In ți- nut urile romdnețtl fi apel au- torul Munții Zamfirei era cu vreo cinci ani mai elrstnlc de- t’li bănățeanul Victor Vlad. Dar In nici un car poeziile citate de Al. Sdndulescu tiu puteau prefigura pe ,,Al mai tare om din lume*. Nu de afla, dar Lordul John a apă- rut fn țSsJ, tar Cetatea Neam- țului In 1903. Delamarina al nostru se stingea, prematur. In mal USS ; iar versurile sale apăruseră in tSM—1SJS. Nu- mai daed n-a fi vorba, de o ..prefigurare* a rebours... S. D. ÎNSEMNARE In vara aceasta a încetat din viață. tn brațul «oeța. ia începutul maturității, du- pă o boală neiertătoare, Clau- dius Mlron tțfan. tn urma lut au rămas o bibliotecă din citeua mii de cărți fi un vo- lum de versuri fn manuscris, care vorbesc despre proble- mele mart are existentei o- menefti. Intr-O scrisoare primită eu ani tn urma de ta Lucian Hlaga, după ce-i cel isc versu- rile, mărețe poet II aprecia nervul poetic ți ii dădea sfa- turi încurajatoare. Pdrdzlndu-ne, Intr-adecdr prea aurind, poetul nu fi-a putut desdvfrți toate tisele fi cfntecele. Euotulnd cu tena- citate in orizontul oarecum limitat al universului adu poe- tic, activitatea sa artistică ofe- rd. totuși aspecte interesante Istoricului literar ce ar în- cerca s-o analizeze. N. P. O SCRISOARE A I.LU VOI.TAI RE CĂTRE ANTlOH CANTEMIR S-ar puica sd ne ințelâm. frt orice caz nu ftlm ca scrisoa- rea aceasta, purtlnd data de 13 martie H3i, sd fi apărut plnd fn prezent In romdnețte. Neaulnd ta țndemfnă orlplna- lu1 francez, o redăm tn ra- mă nețte după traducerea in mapAlard. credem cd foarte bund. a lat Srdvai Wdndor din volumul Voilalre Icvclei {Scri- sorile lui Voita In-), editat dc Aurora din .Bueurețti In JSSX Prințul Aniloti cantcmlr — fiu al Iul Dimltrie Cantemir, domnul Moldovei, cărturarul cu renume european ți aliatul fui Petru cel Marc contra int- eri ului otoman — a primit scri- soarea aceasta pe clnd era ambasador al Rusiei la paris. Trebuie sd admitem eă in volumul susmenționat, prințul Antlob Cantemir se gdseftc In- tr-o bund totulrdjle, dacă re- ținem cd scrisoarea către dtn- sut e Intercalate printre scri- sori adresate unor personali- tdțf ca Ecaterlua a ii-a a Ru- siei, împăratul german Fran- clsc I. Friedrlch al II-tea, regele Prusiei. Chauueljn, mi- nistru de externe al lui Lu- dovic al XVdca. mareșalul Rl- cbelleu, D’Alembert, Malcs- berbes, Diderot, Condorcet, Neiueitus. Turgot, Jean-Ja- cqucs Housscau ete. Spre a putea fi apreciat just limbajul pe carc-l folosește Voftalrc față ds prințul A. Cantemir, dăm un fragment din scrisoarea cu ton dc In- drdcltd muftruluiald. adresa- te marelui Cugetelor francez Jeen-Jaegues Rousseair, ale cd rul scrieri au fost cărți de căpătii ale conducătorilor Re- voluțiel Franceze : ,,Domnul meu*. ,,Am primit noua du. carte scrisa contra genului uman, mutțumindu-rd pentru ca. Va place oamenilor cd le spuneți adeiufrul, dar sd nu credeți cd au fost prezentate fn culori ff veți îndrepta. Nfeiodaid n- mai tari grozdvlde societății omenești. de la care neștiința îl slăbiciunea noastrd spera afli de multd frumusețe 51 bunătate. Niciodată n-a fost risipita atîta forța Intelectua- lii. spre a ne scufunda pc toți in animalitate: cel ce cltețte cartea du., poftește nu- maideclt sa umble In patru labe. Insă deoarece dc mai bi- ne de jalicei de anf m-am dezobișnuit de aceasta, regret cd nu pot s-o iau de la înce- put. renunțind fn favoarea ce- lor care, pentru una ca asta, sini mat demni decit dv, p mine. Oc asemeni vd mărtu- risesc cd nu simt imitația de a porni cu o corabie la săl- băticit din Canada ; imn pen- tru cd soarta m-a năpăstuit cu mal multe beteșuguri din- tre eele pe eare te pot tâmd- dui doar doctorii europeni, In ai doilea rlnd pentru cd răz- boiul s-a extins deja fi asupra acelei țări, rcuflnd pildele eu- ropenilor a-l face si pe cei da acolo, fol atft d< mizerabili pe cit sin tem r.or. O notă puțintel liazlle dd scrisorii lui Vofiace faptul cd eu mijloacele ic informație de atunci, cl na putea sd w>- dd fn Dimitrie ți intlon Can- tcmlr romănt, fi .rede tătari, acuzi ndu-se cd intlat ft con- Bfderasc greci Dar iaid mai Jo: scrisoarea lui Voi tai re, edirt A. Ca nte- mfr ; ..Datorei Altepi Voastre mutrd recunoțiinu. Inii co- municați multe tdrudruri din- tre cele despre ca-e am ftlus pufln îf o faeeii tipar In Olanda, dar nu ti trimit Alte- ței Voastre deci dunei eind pniir-unul din secretarii Ade- lei Voastre pol a fa cd Alteța Voastră este diipisd să con- tribuie la editare. In Istoria Imperiului tlto- man a princljel ul Dinii trie Cantemir, găsesc ccelașl lucru pe care ii văd. cu durere, In orice opera de Istorie : cro- nica crimelor genului uman ; e necesar sd aciau/ cd forma de guuernămtnt tired. o gă- sesc imposibili ți îngrozi- toare. Trebuie si fțlictt curtea Alteței Voastre ce a rupt cu barbarii aceștia, flclnd alian- ță cu Petru cel Mere, care cel puțin s-a străduit sd sttrpeas- cd barbaria ți tper cd, mem- brii trăitori in fana Muscali- lor ai familiei Atuțel Voastre, ostenesc Intru lifurirea arte- lor, pdrlndu-mi-.e cd întreaga curte a Alteței ’/otstre se tn- chfnd artelor ; dedgur cd jl Alteța Voastră tu In mică măsură a contribuit la ridi- carea nivelului jolltefei ce s-a transmis aeestcr popoare șl 94 Miniaturi critice fdrd Indotald ed Alteța Vou- 5frd te-a făcut tor mal mult bine dcdt a primit de la ele. Poate că nu abuzez prea mult de bunătatea Alteței Voastre, dacd |mi iau permisiunea de a pune ctteva Întrebări des- pre acest vast Imperiu, cere Joacd acum un ral atit de Im- portant In Europa șl a edrui Olorte Alteța VonstrM o spo- rește ți in cercurile noastre. ,,Se spune cd acum popula- fia Rusiei e cu cei puțin de treizeci de ori mat rcdued de- cit in urmd cu șaptc-opt se- cole. Mi se mat scrie ed exis- ta acolo, aproximativ. doar cinci sute de mii de nobili șt sece milioane de contribua- bili iobaot. socotiți cu femei, cu iot si copil ; cd tn același timp ar exista vreo surd cinci zeci de mii de preoți ; sl cd tn aceasfd privfnfd Rusia s-ar deosebi de multe alte state europene, tn care sint mai mulțl prcofi decit nobili ; mi se mai spune ed populația de cazaci din Ucraina ți de pe Don, cu tot cu femei si copil, nu depdsesc cifra de opt sute de mii de sul tete ți. In sfirțit ci. In aceste vaste regiuni guvernare de domni- toarea tor autocratd, n-ar exi- sta mai mult de paisprezece milioane de suflete ; consider foarte ciudata dcpopularca aceasta, nefiind verosimil ca pe ruși sd-t fi pustiit războaie- le mai mart dcctr pe francezi, germani *au englezi, In schimb vdd cd, Franfa, slngurd, are nouăsprezece milioane de lo- cuitori, fn orice caz. despro- porțta aceasta, c foarte sur- prinzătoare. Un medic îmi scrie crf accasrd rărire a speței umane se datoreyte borti sfn- O*lol care acolo ar fi a- vlnd mai mutre victime dc- cif In alte țări, scorbutut fdcind-o nevindecabilă, In c- cest eaz locuitorii pdmlnfulul sine tare nefericiți. Deci Rusia trebuie sd se depopuleze fn- tr-atlta, pentru cd. In urmd cu două secole, unui generez i-a trecut prin minte sd desco- Ipere America 7 Mal aflu cd actualul guvern urmează tu tratat ui grindurile mari are țarului Petru ; 31 pen- tru cd unui dintre cete mai mari planuri aia lui, a fost să fie binevoitor cu strdinti, iml permit sd sper ca și Alteța Voastrd, It va urma In aceasta privintd, icrtlrd aceste Intre- bări cu care un strdin a in- drdznlt s-o incomodeze. Exi- sM putini principi de ia care am nutea aștepta o astfel de favoare, iar Alteța Voastră e dtn cercul foarte mic al celor care l| pot Incdta pe semenii lor, oameni. Cu profunda stima, cdmln al Atletei Voastre cel mai ple- cat și supus servitor Voita ire", LIVIU JURCHESCU ISSLWNt Dtn sumarul de poezie al revistei Steaua nr. re- levam prezența iul Aurel Rdu, Veronica Forumbacu șl a unui amplu grupai de tineri poe|i din care se detașeazd cornel Udrea și Nicolae ParaseM- vescu. Dintre poemele semnate de Aurei Rdu, de o elevata vib- rație ni se par Bilet in cir- cuit șl DupA echinox. CiMm din prima ; „Merg sub o nun- ta de clopote prin Bucovina, f Cum as cont remorcat de un z.lmbru nevAzut / DupA ce prlntr-un pas disputat cAla- retil / Mi l-am condus, tot* cu arcuri abia cioplite / (...) și opresc la un rtu ca un loc pentru o mănăstire r Ce vrea viata mea. șl am inimile îm- preunate I Fe-o carte, șl-1 ora dnd turlele prind contur / St-n mare ies peșin sA vadâ luna..." ele. Aurel Rdu se dotwfcfte incd odată un poet denlin stăpln pe mi țt nacele sale de expresie, un poet care ne fasd sd întrevedem noi perspective arc talentului sdu ajuns ta maturitate, Cu Reminiscențe onntlcc Vcronira Porumbacu. fn ore. funolrea versurilor semnate de portă fn nr-ut A a.c, al re- vistei noastre, amplifici aura dc întrebări st nosfatofl his- trlnvc. porta face dmmda rlcrcopcrirti unor acorduri fnc- dftr tn lirica sa, Poemul acesta, de arnvă rezonantă si de fnftextunt meditative au- tentice, ni se pare eu totul remarcabil. A. D. SĂRBĂTORIREA UT GEORGE ENFSCV IN ANUL 1931 Bdnăfenti atli de legali dcj mur ied. au urmdrlt eu pasiu- ne șucceseie maestrului Enex- cu ți au fost fericiți, ori dc clte ori au avut prilejui xd-J albe în mijlocul lor, așcedtln- du-t vrăjiți, aptaudfndu-i ca pe un adevdrat ffenfu al po- porului nostru. 1n cek ce urrtieajd uonr ardea eronuJchffiCp daicte elnd Georgd Eneseu a concertat în nraseîc* Bnnarului. Primul c4>n- tact cu Finescu J-au luat !u- Qfljcnii. la 15 februarie /9i4, clrirf fn drurtr spre Budapesta, unde a dat daud concerte, ia ți Î7 februarie, au avut prilejul «d-l asculte. Dupd primul rdzboi fhou* diai timiforenii au cunoscut arta lui Enetcu în zilele dc 23 ți 2-t mal i92t. efnd a in- terpretat muzica de Warner Rerlioz si BecthniMn, tâ^ind impresii de neuitat. Concertele sate au urmat «pol : fn anul 1922 la 3 de- cembrie ia Lh^oJ. u 5 ți 7 decembrie la Tfmițoara și ta 3 yi 9 decembrie la Arad ; In anul 1K3 la 22 noiembrie la Ara/t. Ia 23 și $4 noiembrie fa Timișoara, ta 2S noiembrie ta Luaof ; tn 4»nul 1927 ia * februnrie la Caransebeș, la 0 februarie ta LvffOj și fa ID. M d it februarie la Timișoara : în anul 1923 ta T$ yf np. fembri? ta Timișoara și ia 23 șt 24 nnienibrf* ța Arad ; «u nnul 1921 Fa 5 noiembrie ta Orc vite, ta tS ți 27 noiem- brie la Timișoara, vrnfncl toc- mai de la tați ti nfrcînd ta nrartpa • In anul fa n. 14 si j5 decembrie la vini- șoara. ici 17 decembrie 1* Arad ; in anul lin la * or- tobrie la Luaoi. >a 9 si »e ■octombrie tn Timițnam «t It offombrie ta Arrd • H *r*ul fa nniembrfa la Timișoara si la nrtfambrt»- la A raft, fn r»T|n! iM" fa ,M nnrFfa la Ara/Ș. fa j-1 mei la Timișoara si la 4 mal la Lu- oni : fn nnu] fa 30 n"r- fie ra Am ti yf fa 3/ mart fa fa T'lmftnrtrna. rv»r reea t-e r^rem sJI ffafajw fn rresfc in^em-^rf C*fa faptul CA țjr ?7 tiOfemhrie jflj’. macwrift rîe^retc ^ne