NOUA REVISTA românA POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA --- APARE IN FIECARE DUMINICĂ — Director: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI No. 8 Duminică 3 Iunie 1912 Voi. XII SUMARUL: NOUTĂŢI: Cuvintele M. S. Regelui la statuia lui Cuza-‘Vodă. — Dela Academie. ACTUALE , * . ‘Discursul de recepţie la Academie al D-lui Dr. Gr. Antipa. CULTURALE D. DrĂGHICESCU: Despre Ideal. LITERATURĂ GEORGE Duma : Aeternum *Uale. J. BOTEZ: Pierrot fdupfi Verlainc). N. DavIDESCU : Tfortura prin Speranţă rdin Villicrs de l'Isle-Adam) ŞTIINŢA 1 II N. ElNSCHI.AG: Inspiraţia artistică şi alcoolul. Celebra rea oi nurilor.—Charles Montele! Impulsivitatea provocată de beţie la ftati-, delaire.—Beţia lui Alfred de Muxset*— Cau- zele şi roluf ei in vieaţa şi creaţiunea poetului.— Incheere. DISCUŢII ’ !~| M. ŞtefăNESCU-IacINT : In chestia retrocedării basarabiei. ,/NSEMNĂRI: Pagini din timpul răscoalelor (ărăneşti.— Feminism.—Esenţa Religiunii.—D-l Iorga să vorbeascăl REVISTA REVISTELOR : Convorbiri Literare.—Ţara Nouă.—Lumea.—Revista Studentimii.—Şezătoarea. MEMENŢO ’ UN NUMĂR : 25 BANI ABONAMENTUL : in ţară : pe un an (2 volume sau 48 numere) 10 Lei „ , pe şease luni......................6 ,, In străinătate: pe un an (2 voi. sau 48 num.) 12 Lei , „ pe şease luni...............7 , DIRECŢIA : Bucureşti, Bulevardul Ferdmand. 55 ■ Telefon 8166. * REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA . Bucureşti, Calea Victoriei, 62 (Pasagiu! Imobiliara, 3) ■ Telefon 30ill (Centrala //> II NOUA REVISTA ROMANA La Administraţia revistei: Calea Victoriei 62 (în pasagiu), se găsesc de vân-zare*pentru cititorii noştri, cu preţ scăzut, următoarele lucrări: (Cumpărătorii din provincie vor mai adăoga la eostul cărţilor comandate şi un 10 bani de fiecare leu ; aceasta pentru cheltuiala transportului). . a STUDII FILOSOFICE * Organul Societăţii de Studii Filosofice din Bucure,ti Revistă pentru Cercetările de Psihologie teoretice fi aplicate la t Ştiinţa dreptului, Pedagogie şi Sociologie K ■ t ri st Director, C. RĂDULESCU-MOTRU Profesor I» Universitatea din Bacmiaşti • o Colecţiunea volumelor apărute din Noua Revistă Română: Volumele I—IV (Prima serie) cu 5 lei volumul. e '<* Volumele V—i&fc, '1.50 lei volumul legai. Transportul tn provincie al acestor volume (V-X) costă t 60 bani pentru 1 sau 2 voL; 1.10 pentru S na 4 YOl. fi USO pentru 5 sau toata 6 vota mato, ^ Puterea Sufletească de C. Rădulescu-Motru (scriere premiată de Academia Română), lei 6. Biblioteca Nouei Reviste Române, 15 bani volumul: •.» Din rolecţiunea .Studii filosofice* au apfirut p&nă acum î Volumul 1. *>cris îu întregime de d. C. Rădulescu-Motru, cuprinde: Paloarea «nogismiiJur. Problemele Psihologiei. Gestiuni de estetică. Valoarea Qrjjanizarca raţională a Universităţilor. Psihologia martorului. Psihologia industriaşului, Ştiinţă şi energie. . Volumul II, cu tolubornţiunea D-lor C Hadulescu-Motru, l>. Drftghicesca, 0. Antoniade, G. G. Antoucscu, 1 Pelrovici, Eugen Pom. I. F- Buricescu. 1. Ghit’uncscu, etc.. cuprinde: Psihologia revoluţionarului. Ddenninls-mul .social. Filozofia lui 11. Bergson. Critica estetică. AfomiJniti/ filosofic, !ni)iortantn pedagogică a individualităţii, etc. Comunicări. Bibliografie. Volumul III, scris in întregime de d. (1 Râdulescu-.Niolru, cuprinde; A-fit murea personalităţii in principatele momente ale culturii. Legea con-.sfr. upfmei mn/dp: sufleteşti. Persoană şi mediu. (Puterea Sufletească, Partea l—111). Volumul IV, scris In întregime de D. C. Rădulescu-Motru, cuprinde: Jfe-vuntsrmtf udului voluntar, Caracterul. Puterile sociale. Cultura. (Puterea Sufletească partea IV—V). Volumul V, ca eoabomţiunea D-lor: 1. Pelrovlcl, Marin N. Şlcfănescu, Sl Anlim. Marcel T. Djuvara, G. Antonescu, I. Bucovineană» cuprinde: G notid metodă inductivă. Logica şi problemele metafizice. Substratul eco-itouiic ol.familiei. Teoria noţiunilor, de. Volumul VI, cu eolaboraţlunea D-lor : Vludiniir Ghldionescu, Marin N. Ştcfuncseu, G. G. Antonescu, Nlslpemu, cuprinde : Pedagogia ştiinţifică şi noile reforme şcolare. Criza Logicei. Revista Revistelor, t Ic. Preţul fiecărui volum e de 6 lei. . *• Pentru abonaţii „NOUEI REVISTE ROMÂNE** se a cord A o Însemnară reducere de preţ. la eboa^meut „STUDIILE FU-OSOFICE** împreună cu „NOUA REVISTA ROMANA** costa 15 lei anual. Voi 1. In zilele noastre de anarhie, de C. VolHmu . ■ B Fă c ti ies cu - M o tru. v ’ _ No. 2. Sufletul neamului nostru, de C. Ră- m dulescu-Mofru. No. 3. Contractul muticei, de D. lescu. Vil din* „Sftirfff filosofice* cuprinde: B ELEMENTE I DE I M E T A F I Z I CĂ 4 • . ~ Principalele probleme ale Filosofiel Contimporane, pe înţelesul tuturor de * C. nAlKilESCU-MOTRU Proie&or la L^oiveraîatea ’ din' Bucureşti No. 4. Frica de moarte; Sinuciderile din mizerie' de N. Zaharia. No. 5. Psihologia prostului; Prostul in Ediţia po^ularâ^Jei. lat* cAteva numai din capitolele cuprinse Iu aceasta lucrare introducere. — 1. Definiţia Metafizicei* Ştiinţele speciale şi Metafizica. L Importanţa şi utilitatea Metafizicei.—3. Diferenţa dintre Metafizică, . ilâ şi Religiune.—i. Metafizica şl cultura. Partea 1.—Conştiinţe oglindă. Critica realismului naiv ^ viaţa socială; Cerşetorii in haine negre, de N. Zaharia. * Cultura română şi politicianismul (ediţia II l-a Socec), de C. Rădulescu-Motru cu 75 bani (în loc de lei 1,50). _ Poporanismul politic şi democraţia conservatoare, de C. Rădulescu-Motru. Preţul 50 bani. Thomas Carlyle, viaţa şi operile lui, de C. Anioniade, 3 lei. Eroii, de Thomas Carlyle, traducere din limba engleză, de C. Antoniade, 3 lei. Naţionalismul, (cum se înţelege—cum tre-bue să se înţeleagă) de C. Rădulescu-Motru, 30 bani. Psihologia Ciocoismului—Psihologia Industriaşului, de C. Rădulescu-Motru, 15 bani. Ore de educaţie, de N. Moisescu, 30 bani. Capitolul I. — In fapt tiniverstthu.—O veche Iluzie — Contrastul dintru cai ş: p .mnnl in vechea miiologle.—Existenţa.—Platou şi creştinismul.— ştiinţa moderna.--MecanKmul universal.—Fcnoni'ne cari nu se'pol . explica prin mecanică.—Fenomenele Miflclesth—Omul vierme. Capitolul IL*- Oglinda conştiinţei,—Asemănare» înşelătoare dintre oglindi. . şi.conştiinţa.—Oglinda vrăjită care vede peste tot.—Rătăcirile simţr.i*- for.—Sofiştii.—Raţiunea iu opoziţie cu simţurile.—Materlaliştil şl lden liştii.-lem. Kaui.-Ki*mnnUcU.—Hcgel. Schimbarea punctului de vpd.-r* kantian, — Influenţa hegelianului asupra scriitorilor contimporan: înapoi la bani! . - Capitolul III.— Valoarea ştiinţei,*— Exageraţlunilc materialismului. — Relnti vilaiea ştiinicL—înţelegerea mai complectă a conştiinţei duce lu con-cltizU că ştiinţa are o valoare relallvă.- l\ioâ nade merge relativii»* tea ştiinţei. ' Capitolul lv.—Comuiiflerra. Capitolul V.—Logica noi/d.—Aceea ce este mediul biologie pentru o planta este mediul cultural pentru ştiinţă. — Ştiinţa şi linstmi.-Logica din punct dc vedere genetic şi din punct de vedere formai.-Cesllunl imf pentru Logico. Capitolul VI — Adevăr şi minciună.—Oamenii pe cari nu-i înţelegem fiind* câ ne sunt superiori.—Oamenii pe cari nud injeU-geru Aurică ne sunt inferiori.- Propagaudu adevărului şi meşteşugul minebmei.—Cum suni minţiţi ălboteeiF.—Politica şi mfaduna.—Reclama necinstita.— Reclftmc In publicul dc jos şi reclama în publicul dc sus .—Biruinţa Adevărului P.\rtea 11 —Conştiinţa transcandaatalâ. Critica ffiosofiei kantiana. . Capitolul L—Kant şi continuatorii sdL—E&agcraţiunl încurajate de filosoful lui ICani.—Insuficienţa filosofiel lui Kant-Conşiilnţa in genere şl conştiiuţa Individuala.—Pragmatismul şi raţionalismul intransigent — Biologismul.— Io han nes Vfiller.—Riehnnl Avtnarius,--Emc^t Maen.— iii* $ ologlsmul metafizic. Arthur Schopejibauer. Friedrleh Nietzsche. Henri Hergson.—Romantismul, llcgel —'1 eorln Sociologică. Emil D' rkhdm. Capitolul II.—Spre o mai bună înţelegere a filosofiel kantiane.—Înrudirea protdetm-i kantiane cu toate marile probleme filosofice.—Insuficienţa încercărilor făcute de a complecta pe KanL—Cum trebuc Înţeleasă importanţa pc care o are pentru ştiinţă perspectiva kantiană. „Partea UI.—Conştiinţa reali. Pertonalitmul «nergetic. Capitolul I.—Problema eternft.—Antropomorfismul naiv şi buddhlsmui — Metafizica raţionalislâ.—Identitatea între unitatea din conştiinţa ome* neascâ şi nnitatca din univers.—Forma sub care apare In ICant soluţlu-non identităţei.—Direcţiunea In eare trebue căutată complectarea llloso* .•fiei lui Knnţ. Capitolul 11.—Monismul. Capitolul III.—Personalismul energetic şi supra-omul lui Fr. Nlcl^sche.-• Legea exerciţiului. Atenţiunea.—Deosebii ea dintre conştiluţ.i QDlmate-lor si conşllinţn -omenească.—Rolul eonşiUliţei In organism.—IdealuL— Optimismul.—Vocaţiunea. . NOU ISTA UN NUMĂR : 25 BANI AEONAMENTUL: In ţară pe un an (2 oolume mu 48 numere) 10 lei „ „ M ţease luni................. 6 M In itrâinătaU pe un an . . . • 12 „ ROMANA APARE IN FIECARE DUMINICA Director : C. RADULESCU-MOTRU Profesor la Universitatea din Bucureşti REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA : bucureşti, Calea Victoriei 62. (Patagiul Na. 3) Telefon 30! 11 v DIRECŢIA : Bulrcatdul Ferdinand 35 Telefon 8[66 No. 8 DUMINICĂ, 3 IJNIE 1912 Voi. XII NOUTĂŢI « ■ ■ Cuvintele M. S. Regelui la statuia lui Cuza-Vodă Cu obişnuita adâncime de gândire şi cumpătare în cuvinte, M. S. Regele a pronunţat la desvăluirca statuei lui Cuza-Vodă următoarele : Cu o vie satisfacţiune am venit in iubita Mea a doua capitală spre a da o însemnătate şi mai mare acestei serbări naţionale, menită a dovedi că poporul român ştie a se a-rătâ recunoscător către cei ce l-au sprijinit întru îndeplinirea aspiraţiunilor sale. Cea mai înnaltă, cea mai sfântă dintre aceste aspiraţiuni a fost unirea ţărilor surori, pentru oare au luptat necurmat în împrejurări grele şi chiar primejdioase toţi fruntaşii marei1 generaţiuni dela mijlocul veacului trecut. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut gloria de a legă numele său de acest mare fapt istoric început prin alegerea sa şi adus la deplina înfăptuire prin încordata sa stăruinţă. Sunt însă alte fapte mari, mai personale, cari îndreptăţesc cinstirea ce i se face astăzi, pe lângă unire; acest monument ridicat pentru recunoştinţa obştească mai însemnează desrobirea ţăranilor, secularizarea bunurilor mănăstireşti şi îndrumarea ţârei către neatârnare." Voinţa hotărâiă a lui Vodă Cuza şi pătrunzătoarea înţelepciune a sfetnicilor săi, găsesc în sfârşit dreapta şi frumoasa lor răsplată. Primul Rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către primul Domnitor al ţărilor surori unite, aducând în faţa acestui monument prinosul de cinste ce se cuvine memoriei lui Cuza Vodă, care va rămâne de apururea neştearsă în amintirea poporului. Dela Academie In ziua de 25 Mai a avut loc recepţia oficială a d-lui Dr. Antipa, ca membru al Academiei Române. Cititorii noştri vor găsi în corpul revistei rezumatul discursului d-lui Dr. Antipa, după notele exacte luate de un profesor colaborator al nostru şi care note au fost revăzute apoi de însuşi cuvântătorul. La discursul d-lui Antipa a răspuns d. profesor L. Mra-zec. Reproducem din discursul acestuia liniile de mai jos, în cari se face un binemeritat elogiu al activităţii ştiinţifice a noului academician. (In numărul viitor vom vorbi de recepţia d-lui General Crăiniceanu, care a avut loc la 29 Mai). Studiile tale superioare,—zice d. prof. Mrazec adresându-se d-lui Dr. Antipa,—le-ai făcut în Jena, oraş universitar ideal, unde o universitate mică cuprinde între zidurile sale catedra de zoologie cea mai celebră din lume, ocupată pe acel timp de marele maestru Haeckel, al cărui discipol şi asistent ai avut fericirea de a fi fost. După ce ţi-ai terminat studiile, ai lucrat în laboratoarele maritime dela Helgoland în marea Nordului, la Villefranche pe coastele mărei Ligurice, în cel dela Rergen din fiordurile Norvegiei şi în institutul internaţional de zoologie dela Napoli, înfiinţat de regretatul zoolog Dohrn. După primele tale lucrări asupra Lucernariidelor expe-diţiunei la Spitzbergen şi Ţara Franz Iosef, asupra Meduse-lor aduse de Haeckel din India şi asupra unei forme importante de Stauromedusă descoperită de tine în golful de Napoli, urmă studiul glandei Vymus la peşti. Înapoiat în patrie ai fost însărcinat cu studiul pescăriilor din regiunea Dunării. Pentru a îmbrăţişa bine chestiunea aceasta aşâ de im- portantă, crâ absolut necesar să se cunoască nectonul apelor noastre şi să se stabilească biologia peştilor din ele. Programul acestor lucrări l-ai desfăşurat într’un memoriu mie, apărut în 1895; la care în cursul anilor n’a fost nimic de schimbat în liniile sale generale şi care a putut fi înfăptuit aproape punct cu punct. Din acest punct de vedere sunt fundamentale pentru biologia apelor: monografia asupra Clupeidelor Mării Negre, apărută în Analele Academiei din Viena, studiul asupra Sturionelor şi Fauna iclitiologică a României, operă premiată de Academia Română. Competinţa ta dovedită pe tărâmul biologiei apelor, a făcut ca Congresul internaţional de Pescării din Viena să te însărcineze cu referarea chestiunei migraţiunii sturionelor, cel din Roma cu chestiunea aşâ de însemnată a "raportului între pescării şi rectificarea cursurilor râurilor, iar comitetul celui de al V-lea Congres internaţional de zoologie din Graz te-a Invitat ca în şedinţa sa de deschidere să ţii o conferinţă despre biologia deltei Dunării şi a regi-unei de inundaţie a acestui fluviu. Adâncimea problemelor biologice din Balta şi delta Dunării, te-au condus la studiul geofizic al acestor regiuni şi ţie-ţi datorim prima clasificaţie ştiinţifică a formelor de teren şi definirea, lor, precum şi explicarea formării şi funcţionării lor. Recunoaşterea justă a înlănţuiri cauzale dintre variaţiunile limitei ' între apă şi uscat şi bogăţia vieţii a-quatice, te-a condus la stabilirea şi la lărgirea unor legi naturale, dintre care voiesc să scot în evidenţă numai: Legătura care există între suprafaţa apei revărsate şi abundenţa vieţii, căci massa vieţuitoarelor este în raport direct cu întinderea luciului apei revărsate, în care se găsesc condiţiunile optime de producţiune ; apoi legea vieţii latente, a reviviscenţii, ale cărei probleme atrăgătoare au inspirat deja multora lucrări interesante, dar care—dacă nu mă înşel—până la ţine n’a fost încă niciodată arătată în desfăşurarea ei largă în regimul unui fluviu complex cum este Dunărea. Intr’adevăr, puţine pagini din istoria creaţiunii naturale exercită asupra noastră farmecul pe care-1 au problemele acestea ale vieţii latent.e, ale vieţii care doarme, ai cărei germeni rezistă săptămâni, luni sau chiar ani, până ce bagheta magică a naturii di chiamă la funcţiune prin schimbarea mediului şi prin energia solară. Toate aceste stări de echilibru biologic create prin înţelepciunea naturei, se bazează pe lupta între apă şi uscat, prin care s’au produs se-lecţiuni de rezistenţă şi de adaptaţiune din cele mai interesante în regnul animal şi vegetal. Cum biologia şi problemele ei au eşit înainte de toate din nevoile şi experienţa vieţilde toate zilele, este firesc ca concluziile acestei ştiinţe să convergăspre un rezultat final practic. Sprijinit pe cunoştinţa profundă a legilor biologice şi a echilibrelor create de natură, ai dat ţării două legi economice de mare însemnătate: Legea pescăriilor şi legea pentru a-ineliorarea terenurilor inundabile ale Dunării. Nu mai puţin rodnică este activitatea ta pe tărâmul cultural. Muzăitl de istorie naturală din Bucureşti a devenit prin neobositul tău interes, prin întinsele tale relaţiuni şi prin concepţiunea justă pe care ţi-ai făcut-o despre scopul lui, unul din cele mai bune din genul acesta. Căci ai înţeles din vreme rolul educativ pe care trebue să-l aibă singura noastră instituţiune de acest fel. MIM NOUA REVISTA ROMANA 114 ACTUALE DISCURSUL DE RECEPŢIE AL D-LUI Dr. GR. ANTIPA I.A ACADEMIA ROMÂNĂ Cele dintâiu cuvinte ale oratorului sunt elogii adresate amintirii predecesorului său, P. S. Aarelian, aj cărui loc zice, că va fi greu de: împlinit; activitatea Iui ca om de ştiinţă, organizator, agricultor practic, etc., pusă în serviciul desvoltării economice a ţării a lăsat urme adânci în toate direcţiunile în care a lucrat. Apoi oratorul intră în desvoltarea subiectului ales: Cercetările hidrobiologice în România şi importanta lor ştiinţifică şi economică. El începe prin a arăta că la început ţinta mai tuturor naturaliştilor era îndreptată către cunoaşterea amănunţită a formei diferitelor vietăţi, pentru a putea stabili pe baza asemănării lor, o clasificaţiune naturală şi apoS a se alcătui arborele genealogic al regnului animal şi vegetal. Abia în timpurile din urmă învăţaţii au început să se ocupe şi cu studiul vieţei organismelor—Biologiei—adică cu modul cum trăesc ele, cum se înmulţesc, cum se apără de duşmani, în ce raporturi se găsesc faţă cu mediul înconjurător şi între ele. Aici oratorul insistă asupra problemelor ce şi le propune să le deslege Biologia modernă şi anume: studiul amănunţit al diferitelor medii naturale, apoi cunoaşterea tuturor fenomenelor de adaptaţiune ale organismelor la aceste medii, descrierea tuturor comunităţilor de viaţă ce se întâlnesc şi raporturile lor cu mediul. Dintre diferitele ramuri ale Biologiei oratorul arată că cea mai principală este Hidrobiologia, atât pentru că în apă trăesc un număr foarte mare de vietăţi, şi întâlnim problemele cele mai variate, cât şi pentrucă în apă trăesc animale cari au o mare importanţă economică pentru omenire. După această introducere oratorul arată cari sunt conditiunile naturale ce le prezintă apele României: munţii şerpuiţi de numeroase pârae şi râuri ce se sco-boară repede la vale ajungând in Dunăre; aceasta formează un brâu lat dealungul României, întovărăşii pe margini de numeroase gârle şi bălţi, ducând cu sine toate apele ce curg pe teritoriul nostru până la Mare; aici de-alungul coastei, se găsesc numeroase bazine şi lacuri; în interiorul ţării diferite lacuri, din cari unele sărate, o serie de eleştee naturale sau artificiale, etc. etc., toate prezentând condiţiuni de viaţă mai mult sau mai puţin diferite. Oratorul urmăreşte apoi „diu'pă cursul apei“ modul cum s’a desfăşurat viaţa până la Gurile Dunărei şi Marea Neagră. A) In torenţi apa curge cu iuţeală mare, pe un fund pietros, având o temperatură scăzută şi aproape con- stantă şi o vegetaţie foarte săracă. Animalele ce trăesc aici vor trebui dar să fie adaptate acestor condjiţiuni. In adevăr vedem că foarte multe din ele îşi lipesc corpul de pietre cu un mucus cleios, pentru a nu fi târâte la vale de puterea curentului, altele îşi turtesc corpul dorso-ventral şi capul lor se ascute ca o pană pentru a opune cea mai mică rezistenţă apei ; altele îşi prefac unele organe ale corpului într’un soi de cârlige, cu cari se agaţă de puţinele plante din apă ; altele îşi leagă de corp câte o piatră mai mare, etc. Nu-i nici un inconvenient pentru aceste animale că nu se pot mişcă ca să-şi caute hrana, de oarece ea le vine de-a gata, aţiusă fiind de curentul apei. De asemenea aceste animale din cauza temperaturei constante a apei nu au somnul de iarnă; iar din Cauza sărăciei de hrană multe din ele mănâncă foarte puţin în comparaţie cu rudele lor din apele liniştite. Fireşte că aceste adaptări se observă în genere la animalele mici: larve de insecte, viermi, hidracarini, etc.; animalele mai mari, cum sunt peştii: păstrăvul, lipanul, lostriţa, fiind înotători voinici se pot opune singuri curentului. B) In râuri oratorul arată că din cauza încetinirei apei, animalele torenticole dispar şi sunt înlocuite cu alte vieţuitoare: pe când în torenţi predominau larvele de insecte, în râuri predomină crustaceele. De asemenea se observă aici şi o diferenţiare între animalele ce trăesc la suprafaţa apei—Plankton—şi cele ce trăesc pe lângă maluri—fauna litorală—. ■ C) In Dunăre şi bălţile, ei condiţiunile de trai sunt de asemenea diferite; aici apa curge foarte încet, ducând cu ea foarte mult mâl, având o temperatură variabila şi cuprinzând o vegetaţie foarte bogată, ceeace face că se deschide o luptă pentru existenţă foarte înverşunată între vieţuitoarele de aici. Oratorul arată că fenomenele de adaptare ce se observă la animalele şi plantele de aici au fost descrise de dânsul într’o conferinţă ce a ţinut-o la Congresul de Zoologie din Graz în 1910, de aceea trece acum peste ele. In linii generale arată totuşi ca bălţi îe Dunărei şi cu apa fluviului formează o unitate biologică bine precizată, căci aceste bălţi cu apă mai limpede, cu fundul puţin adânc constitue refugiul animalelor în timpul inundaţiunilor când apa este prea încărcată cu potmol, precum şi locul cel mai potrivit pentru depunerea ouălor şi creşterea puilor, căci aici, din cauză că apa fiind puţin adâncă se încălzeşte uşor şi se desvoltă în ea o microfloră şi microfaună foarte bogată. Această desvoltare este înlesnită de faptul că pământul terenurilor inundabile din jurul bălţilor este şi el infiltrat cu germenii a diferite plante şi animale ce duc acolo o viaţă latentă până ce vine din nou o inundaţie. Oratorul arală apoi observaţiile pe cari le-a făcut asupra pământurilor din terenurile inundabile, unde a găsit pe lângă animalele cunoscute până acum ca putând rezista secetei, şi alte animale superioare despre care nu se ştia acest lucru ca: unele specii de Ostrocode, Hidracarini, Moluşte ca: Planorbis, lini- NOUA REVISTA ROMANA i i»5 tiaea, Anodonta, viermi ca: H ir udo, Clepsine, numeroase larve de Chir o no nius, peşti, etc. etc., toţi fiind adăpostiţi de o pătură compactă de nomol, ce întreţine umiditatea sub ea. In acelaş mod oratorul descrie apoi condiţiunile naturale de viaţă din Delta Dunărei, unde se adaugă imensele suprafeţe de apă acoperite cu Plaur. Trece apoi la lagunele de pe malul Mării Negre despre cari spune că unele din ele au apă sălcie (saimastră) şi cuprind în ele forme de animale marine, cari încetul cu încetul se adaptează la viaţa de apă dulce, ca: Dreissenia, Lithglyphus, Membranipora, Pleuro-nertes flessus (Cambula), Balanus, Syngnathus, Si-phonostoma, etc. ) D) Marea Neagră e atinsă numai în treacăt de orator, de oarece singură' această chestiune ar putea formă obiectul unui discurs. Arată că condiţiunile naturale de trai de pe litoralul de Apus al acestei mări sunt cu totul deosebite de cele de litoralul de Nord sau de Sud. Aici avem o platformă litorală bine desvoltată, unde apa nu este infectată de hidrogen sulfurat şi unde pot deci, să se stabilească animalele ce pătrund prin Bosfor. , * ■ Cum studiile acestea hidrobiologice sunt abia la începutul lor, oratorul a alcătuit şi im program amănunţit de lucrări arătând prin el direcţiunea în care trebue să se întindă în viitor cercetările acestea. Prin aceste studii nu numai că vom putea contribui la deslegarea unor probleme ştiinţifice mari, ca origina formei de apă dulce, care nicăeri, ca aici, la gurile Dunării, nu se pot studia mai bine; dar vom ajunge a ne cunoaşte mai bine ţara noastră şi a pune o bază ştiinţifică desvoltării ei economice. * * * CULTURALE DESPRE IDEA L Idealul este, mai mult decât oricare alt concept, o idee al cărei conţinut exact este greu de definit. Asemenea unui miraj, idealul fuge şi scapă când încerci să te apropii de el; aceasta chiar este caracterul realităţii psihice pe care o exprimă. Nu poţi să-l fixezi în mod aproximativ decât apropiindu-1 de alte concepte, traducându-1, strecurându-i conţinutul în alte noţiuni analoge cu care prezintăoarecare aer de înrudire. Numai aşâ îl putem prinde mai bine, pentru a-i fixa trăsăturile esenţiale şi caracteristice, şi pentru a reconstitui astfel un concept mai precis al idealului. Să vedem mai întâiucum se concepe şi cum se reprezintă de obiceiu idealul? Ce se înţelege şi ce sens i-au dat filozofii care l’au studiat? Vom descoperi astfel conceptele ce i s’au asociat. După d. Millioud, care a exprimat cu stăruinţă acest concept, „Idealul este opusul realităţii, ceeace nu este; e desăvârşirea, definitivul, prin opoziţie cu ceeace se schimbă, cu ceeace nu există decât în germen ; este scopul ultinii şi suprem care se proiectează pe deasupra tuturor dorinţelor noastre deşarte şi viselor efemere".1) Pentru d. Ribot, care vorbeşte mult de conceptul acesta într’una din cărţile sale clasice Vlntagination Crâatrice „idealul este principiul unităţii, centru de atracţiune şi punct de sprijin al oricărei operaţiuni a imaginaţiunei creatoare..."2) „Este un principiu de unitate în mişcare, în evoluţia sa istorică..., idealul nu este, el se face în inventator şi prin dânsul, viaţa sa este o devenire."3) Ca şi d. Ribot, d. Seailles concepe idealul ca: o lege de simplicitate, de unitate, de concentrare, ceva mobil, nemărginit de variat ca şi viaţa... Nu putem să imaginăm fără a idealiza.4) Ce este a idealiza? După d. Seailles, a simplifica realitatea, liberând-o de părţile ei neînsemnate, a concentra toate trăsăturile care o caracterizează, după ce se suprimă tot ce o micşorează sau a şterge, nu este aceasta a idealiza?" Intr’o formulă mai sintetică „idealul, zice d. Seailles, nu este decât mişcarea naturală a gândirii spre viajţa cu totul armonioasă".5) Intr’o conferinţă ţinută de d. Boutroux asupra din-colo-ului interior (Pau delâ interieur) găsim formule şi trăsături care se înrudesc de aproape cu acelea ale idealului. Descripţiunea sa a dincolo-ului interior este o definiţiune aproximativă a conceptului, nostru. D. Boutroux aminteşte exemplul lui Saint Augustin: In zadar că/utară Monime şi fiul ei dinco-lo-ul interior pe pământ şi în cer: fură nevoiţi să meargă şi mai departe, până în adâncul firei lor." Aci, spune St. Augustin, găsirăm sufletele noastre şi le întrecurăm, pentru a ajunge în regiunea fecundităţii indefectibile". Or, după d. Boutroujc, în experienţa religioasă omul percepe în sine însuşi un contact cu o fiinţă mai mare şi mai perfectă ca el, adică un dincolo adevărat." Şi pentru a preciza mai bine, arată că „geniile de tot felul: ştiinţific, artistic, politic, religios, au comunicat în sine cu un dincolo din care au contribuit a face să pătrundă ceva în lumea noastră". Acest dincolo, dacă îl privim mai de aproape, ni se prezintă ca „urmărirea unui ce nu numai altul, dar superior, efortul de a se întrece“. Dincolo-ul este dar, efortul de a crea, puterea de a întrece realul. Pentru d. Boutroux, ca şi pentru Pascal d’altminteri, omul, întru cât priveşte inteligenţa, este „o fiinţă care întrece şi lucrurile şi pe sine însuşi". După d. Paul Gaultier,.într’o carte remarcabilă ce a publicat, „l’Ideal Moderne", idealul ,.apare ca o călăuză, un model şi un criter". Mai precis, idealul moral e conceput de dânsul ca „o devenire perpetuă 1) Revue Philosophique, 1903 p. 104. 2) l’Imagination Creatrice p. 57. 3) op. cit. pag. 68. 4) Le Genie dans l’Art p. 129. 5) loc. cit. NOUA REVISTA ROMANA 116 care se degajează în mod progresiv din acţiune, pentru a o dirija. Prefaţa) a acesteia şi isvorît dintr’însa, idealul este oarecum acţiune deja el însuşi. Cugetare vie, după cum a spus foarte bine Maurice Blondei, sau prospecţiune, el este la egală' depărtare de cunoştinţa empirică şi de cunoştinţa pur raţională.i) Ce ne destăinueşte idealul? La această întrebare, d. Gaultier răspunde astfel: „Din faptul că idealul oglindeşte aspiraţiunile noastre, adică ceeace este mai interior fiinţei noastre, mai intim şi adânc într’însa, el apare, nu ca o construcţie imaginativă, ci ca o deschizătură asupra fondului fiinţei chiar. Este efortul indefinit spre tot mai multă mărime şi armonie". Să vedem în fine, cum descrie şi defineşte d. Ri-cardou acest concept într’o carte intitulată „De l'Idâal“. „Idealul, spune dânsul, este ultimul cuvânt al unui progres continuu al sufletului, care, mărginit şi constrâns de lucruri externe, se concentrează în sine însuşi, se prelungeşte şi se complace în creaţiu-nile sale interne, în visul existenţei mai libere şi mai perfecte".1 2) ■ Intr’altă parte, d. Ricardou va spune că „idealul este gândirea ea însăşi, într’atâta încât prin transfi-guraţiunea imaginilor care o traduc, ea creşte şi tinde spre mai bine... sau, idealul, sub forma sa logică, este spiritul, într’atât încât el aspiră la, mai bine, printr’o armonie tot mai perfectă a ideilor sale".3) Dânsul merge chiar până a identifică idealul cu iubirea, ca „termen superior al inconştientei naturi, legea consimţită a raţiunei, puterea ascunsă care face evoluţiunea socială şi se desprinde din ea". In ce sens merge idealul? „Inteligenţa, spune d. Ricardou, concepe acest ideal concentrându-se şi pre-lungindu-se în direcţiunea în care gradul inferior a fost atins... Această formaţiune neîncetată a idealului moral este un progres constant în realitatea individuală şi socială"4). Pe scurt, pentru d. Ricardou, idealul şi mai binele sunt sinonime. „El este superior realităţii, dar dacă bierge întotdeauna înaintea ei, dacă între ea şi el este o depărtare pe care într’una, o face să renască, întrecând-o, aceasta e pentrucă idealul combină elementele întEun progres pe care îl determină şi-l orientează ideea de Bunătate infinită". El este progresiv, căci esenţa sa; e de a se întrece într’o mişcare fără sfârşit... Substanţa sa este tendinţa către perfecţiune, adică ceeace e superior în umanitate, esenţial şi universal; de altă parte, el exprimă această aspiraţie în diferitele grade ale evoluţiunei noastre". " Să adăugăm în fine ceeace zice E. Fourniere în „Idealisme Social“ adică „idealul este forma gândită a evoluţiunei" şi să oprimi aci acest fel de anchetă filosofică. Această anchetă ne-a dat într’adevăr toate concep- 1) op. cit. pag. 48. 2) p. 156, 3) p. 106. 4) p 133. ‘ tele vecine de acela al idealului, toate acelea care exprimă în mod aproximativ acelaş lucru, sau servesc a-1 explica, a-1 interpretă şi a-1 complectă. Căci, conceptul de ideal, pentru a fi prins în esenţa sa complectă, adâncă şi fugitivă, trebue reintegrat în această serie: armonie, perfecţiune, progres, efort de a se întrece, invenţiune, scop sau fine, model şi criter, scop suprem, prospecţiune sau prevedere, devenires evoluţiune. Fiecare din aceste concepte, dacă încerci să-l priveşti mâi de aproape, să-l analizezi, conţine sau presupune idealul. Ideea de perfecţiune şi de mai bine este pur şi simplu un alt mod de a exprimă idealul. La rândul ei, ideea de progres, n’are sens dacă nu se concepe ca o serie de desvoltări succesive în direcţiunea unui scop preconceput care nu poate fi decât perfecţiunea. Fără noţiunea idealului, a mai binelui, progresul este de neînţeles. Acelaş lucru este cu evoluţiunea. Progres şi evoluţiune se echivalează. Cu această diferenţă însă, că progresul este evoluţiunea văzută în procesul său ascendent, care exclude disoluţiunea. Evoluţiunea, astfel înţeleasă, este reprezentarea tuturor momentelor intermediare ale seriei care se continuă în sensul idealului, acesta constituind termenul, scopul ultim. De altă parte însă, scop şi fine sunt iarăşi doi termeni sinonimi ai idealului ; ei precizează mai cu seamă semnificaţia idealului şi în particular rolul său ca termen de ajungere al evoluţiunei, într’atât încât aceasta e progresivă şi consti-tueşte ca o serie de realizări succesive, prevăzute, postulate în vederea unui scop oarecare. In acest caz, idealul este deasemenea model, criter şi prospecţiune sau prevedere. Pe de altă parte, ideal este şi invenţiune ; căci inven-ţiunea nu este decât actul spiritului în care, şi prin care, idealul, scopul unei activităţi sau a unei evolu-ţiuni, se impune şi se concepe, în mod maî mult ori mai puţin clar: Intr’un cuvânt, idealul este o stare activă a sufletului care conţine, pentrucă Ie rezumă, toate noţiunile acestea. Se pare dar, că toate aceste noţiuni se întrupează şi se complectează numai în conceptul idealului, care este acestea toate împreună. Astfel definit şi determinat, cu mijlocul acestor concepte aproximative, ne este mai uşor acum să descrim .proprietăţile caracteristice ale idealului. Acestea derivă direct din diferitele trăsături şi funcţiuni cel i le dlescoperirăm. Pentrucă idealul reprezintă pro-cesusul ascendent al evoluţiunei, şi constitueşte şi termenul final al acesteia, urmează, că el ni se arată sub două forme absolut diferite. Ne apare, când ca un ideal de perfecţiune imobil şi inaccesibil, când ca un ideal mobil de care ne apropiem adese-ori, dar care dispare când încercăm să-l atingem, pentru a apărea din nou, mai sus, m;ai departe, ca scop de noui eforturi pentru a-1 realiza. Este evident că idealul se prezintă sub aspectul său fix şi inaccesibil ca o stea polară) a acţiunei, de câte ori spiritul nostru ţinteşte evoluţiunea progresivă în scopul său ultim, în termenul său final. Şi, din contra, idealul ne apare mobil şi nălucitor, dispărând când te apropii de el,— NOUA REVISTA ROMANA 11 când considerăm evoluţiunea în fazele sale succesive, în mişcările sale intermediare. Idealul nălucă este viziunea fazelor succesive şi schimbătoare ale evoluţiunei. El este, din contra, model neschimbător, criter definitiv, când avdm intuiţia termenului ultim, a ultimei faze spre care se îndrumează încet evoluţiunea progresivă a realităţei prin etapele sale intermediare. E o fază a evoluţiunei ajunsă, pentrucă ajunsă e deja întrecută şi perimată. Căci în momentul chiar când e ajunsă, încep a se schiţă liniile, contururile fazei ulterioare, care ascund atunci, şi fac săi dispară forma fazei anterioare. Spiritul nostru, fiind prezinte, oglindeşte, pentrucă o percepe prin intuiţie, această muncă de preparare. Prin aceasta, el construeşte în el schiţa acestei noi faze evolutive. Această schiţăf se traduce în sentimentul idealului, care ne apare în depărtare şi pe care ne silim1 să-l ajungem. Eforturile noastre traduc în fapt munca de preparare, de creare ce frământă realitatea, dând naştere unui nou stadiu evolutiv. Şi din cauză că viaţa noastră e prinsă în curentul evoluţiunei progresive, ea ne pare o goană nebună spre ideal, şi spre un ideal când nălupă, când fix şi inaccesibil „dincolo de zadarnicele noastre dorinţi şi de visele noastre deşarte". lată şi de ce idealul, cu toate formele sale multiple nălucitoare sau neschimbătoare, idealul complex, cu toate elementele sale variate, ni se arată ca intuiţia cea mai fidelă, fotografia cea mai exactă( ce o ia spiritul nostru asupra evoluţiunei. Evoluţiunea progresivă, progresul, cu toate că sunt concepte ştiinţifice foarte moderne, nu sunt în realitate decât numiri noi a acestor concepte, vechi ca şi lumea: ideal şi perfecţiune. Tot ce va fi făcut filozofia ştiinţifică, a lui Darwin şi a lui Spencerj, e de a fi botezat cu un cuvânt nou bunul şi vechiul concept al idealului, aducându-i în acelaş timp oarecare preciziuni şi câteva determinări sigure. Sentimentul unui ce nălucitor, asemenea unui miraj, pe care idealul îl lasă în spiritul nostru, traduce mobilitatea perpetuă a evoluţiunei, mobilitatea fazelor sale schimbătoare. In această mobilitate neîncetată şi fără repaus, idealul se desprin'de la fiecare pas evolutiv, ca o imagină perfectă, şi se ridică, se aşează întotdeauna în faţa şi d’asupra realităţii, ca un model pe care să-l ajungă şi să-l întreacă. Din aceaşi cauză, idealul pare că traduce propria noastră tendinţă de a ne întrece pe noi înşi-ne. Cu alte cuvinte, idealul este omul nemulţumit de el însuşi şi de realitate, spiritul nostru luând cunoştinţă de sine, în elanul său de a se întrece, ridicânnno qui en fera la demande â M. Gandon, Secretaire General de l’Association, 8, rue Mon-sieur-le-Prince, Paris. NOUA REVISTA ROMANA 118 L ITERATU RA ______________/ Şi să simţim cum se strecoară Prin lacrimi recele fior... I Aeternum vale Plecatului ce părâsrşte aceste oarbe năzirnfi- împresurat de flori, în pacea visărilor eterne, Dormi! Mulţime, dâ-te la o parte şi dă odihnă celui care Eternizează ’n somn vieaţa întregei lumi... De ce mai plângeţi? Tăceţi, Căci plânsul vostru pare O aiurare de nebuni. O, dormi... O, dormi în armonia psalmodierilor divine. Pe criptă, Trandafiri vor creşte şi crini şi palide sulfine, La umbra plângătoarei sălcii Şi-a plângătorului salcâm. In alb fecioarele ’mbrăcaie Te-or plânge-adeseori cu floarea Ce-aşterne straturi parfumate. Şi faceţi liniştea adâncă, , Tăceţi. In templul trist Să fie tot mai cucernică tăcerea, Să vă cutremure puterea - Vieţei palidului Crist, Ce ’nduioşat de truda voastră, In licăririle de aur ’Şi ’nseamnă gestul de profet. ■ Nici un regret Să nu păteze lumina ochilor aprinşi. Din liră sufletul poet Să cânte imnuri de mărire, Şi-un i'mn divin, Ca ’ntreaga ceată de îngeri şi de Serafimi, Să ’mmărmurească ’n armonia psalmodierilor divine. Copilul lumilor eterne! Vieaţăi fără de sfârşit... Pe fruntea ta senină, albă, Cununa anilor îşi cerne Zăpada gândurilor pale... Cum ne zâmbeşti! Zâmbirei tale Răspunde Crist prin gestu ’n care De mii de veacuri se ascunde, îndurerat: Aeternum vale! Deşteaptă-ţi lira, cântăreţ al suferinţei! Pe piedestalul alb de mire Genunchii vino să-fi ’tidoi, Treze şt e-ţi plânsul, Vino, vino, Cobori în inimi de departe, Să dăm vieaţă din vieaţa Atâtor suflete deşarte, Plecatului ce părăseşte aceste oarbe năzuinţi. ' ) O, vino, să-ţi îndoi genunchii Pe piedestalul alb, cu mine, Tăceţi, . Tăceţi, căci plânsul vostru E-o aiurare de nebuni. Şi faceţi liniştea adâncă, Tăceţi. In templul trist Să fie tot mai cucernică tăcerea, . Să vă cutremure puterea Vieţei palidului Crist, Ce ’nduioşat de truda voastră, In licăririle de aur ’Şi ’nseamnă gestul de profet. Mulţime, dă-te la o parte şi dă odihnă celui care Eternizează ’n somn vieaţa întregei lumi. George Duma Pierrot Paul Verlame Nu mai e visătorul cel bătrânicios Ce desfăta strămoşii cocoţat pe-o poartă. Veselia lui, şi candela-i, e moartă Doar spectru-i ni s’arată slab şi luminos. Şi iată că ’n lumină de fulger fioros, Haina lui cea albă de vifor fluturată Pare un linţoliu; şi gura-i e căscată, Urlând par’că de viermii grozavi care l’au ros. Ca un st oi de păsări de noapte, care trece, Mânecile-i albe fac prin văzduhul rece, Semne stranii, căror doar zările răspund. Ochii, două găuri pline de fosfor Iar făina-i face şi mai îngrozitor Chipul stors de sânge cu nas de muribund. J. Botez i i NOUA REVISTA ROMANA i 19 TORTURA PRIN SPERANŢĂ Venerabilul Pedro Arbuez d’Espila, al şeaselea preot al dominicanilor din Segovia şi al treilea mare inchizitor din Spania, urmat de un călău şi precedat de doi dintre oamenii Sfântului-oficiu, aceştia cu felinare, cobora într’o seară pe sub cavourile monastirei către una din închisorile ascunse. Zăvorul unei uşi masive scârţâî: intrară într’un năbuşitor in-pace unde ziua de suferinţă se strecură pe sus şi lumină, între belciugele zidite în păreţi, un căluş negrit de sânge, un cuptor şi un ulcior. Pe un pat de băligar şedea, cu picioarele legate şi cu gâtul înlănţuit, un om în zdrenţe, buimac şi ajuns îndoelnic ca vârstă. Acest deţinut eră rabbi Aşer Abarbanel, evreu din Aragon care, dovedit că eră cămătar şi că dispre-ţuiă pe cei săraci, fusese, de mai bine de un an„ supus zilnic la tortură. Totuş „orbirea sa fiind tot aşă de tare după cum îi eră şi pielea” nu primise să-şi lepede legea. Bizuit pe o familie veche de câteva mii de ani şi mândru de străvechii lui străbuni, coboră, după talmud, din Othoniel şi, prin urmare, din Ipsiboe, femeea acestui din urmă Judecător al Israelului ; acest lucru îi dăduse curaj în mijlocul celor mai cumplite suplicii. Venerabilul Pedro Arbuez d’Esţpila se apropie de rabin cu ochii în lacrimi şi, gândindu-se că1 acest suflet atât de puternic fugea de lumină, întâmpină pe) deţinut cu următoarele cuvinte: — „Bucură-te, fiul meu, căci necazurile pământeşti se vor sfârşi şi dacă faţă de atâta stăruinţă, a trebuit să las, gemând, să te supună la multe încercări, sarcina mea de frăţească îndrumare are şi ea un sfârşit. Eşti ca un zmochin netrebnic care, găsit de-atâtea ori fără fructe, îşi pricinueşte singur tăe-rea... Dumnezeu singur însă e chemat să-ţi cântărească sufletul. Poate că nesfârşita bunătate să lumineze şi peste tine în ceasul din urmă. Să nădăjduim. Sunt pilde. Amin. Mâine vei intra în Auto-da-fe; adică vei fi expus în quenmdrero, jpratec anunţător al focului de veci, jeratec care, ştii, fiul meu, că nu arde decât dela distanţă, aşa că moartea întârzie cu cel puţin două sau trei ore mulţumită cearceafurilor ude sau îngheţate de pe fruntea şi inima jertfelor. Veţi fi numai patruzeci şi trei. Unde mai pui că, aşezat în primul rând, vei avea timp să rogi pe Dumnezeu şi să-i aduci prinos acest botez de foc pogorît din Duhul sfânt. Nădăjdueşte deci în lumina cea de sus şi dormi”. Sfârşind ceeace avea de spus, dom Arbuez porunci, cu’n semn, să scoată din lanţuri pe acest nenorocit, şi, apoi, îl îmbrăţişă cu căldură. Veni după aceea rândul călăului să-şi ceară ertare pentru că-1 făcuse să sufere în vederea răscumpărărei ; apoi şi ceilalţi doi îl luară de gât şi-l sărutară năbuşit. La urmă deţinutul fu lăsat singur şi zăpăcit în întuneric. Rabbi Aşer Abarbanel, cu gura uscată şi cu faţa îndobitocită de suferinţă, privi mai întâi în neştire către uşa închisă. — „închisă?...” . Acest cuvânt deşteptă în adâncul gândurilor lui nelămurite reverii aduse de vedenia luminei felinarelor printre zidurile uşei. O idee bolnăvicioasă de nădejde, datorită slăbirei creerului său, îi trecu prin suflet şi îl făcu să se târască spre neobişnuita apariţie şi, foarte încet, strecurându-şi un deget cu mare băgare de seamă, trase uşă înăuntru. Doamne, ce minune ! Printr’o întâm'plare fără pereche, omul care închisese, întorsese cheea ceva mai înainte ca uşa să se închidă deplin, aşă că zăvorul ruginit, neintrând în gaura broaştei, făcuse să rămână uşa deschisă. Rabinul aruncă o privire afară. Mulţumită unui fel de obscuritate lividă deosebi mai întâi un semicerc de ziduri pământoase, găurite de trepte încolăcite şi, dominând în faţa lui cinci sau şase trepte de piatră, un fel de poartă neagră ce da într’un coridor vast din ale cărui arcuri nu se puteau zări, de jos, decât cele dintâiu. Se târî până în dreptul unui prag de unde începea un coridor, dar nesfârşit de lung şi luminat de lumina unei zile galbene, un fel de lumină de vis; eandeli agăţate de bolţile tavanului albăstreau din când in când culoarea închisă a aerului. Mai departe, spre fund, nu se mai vedea decât umbră. In această întindere nici o uşe laterală. Printr’o singură parte, din stânga, prin ferestrui cu drugi încrucişaţi şi înfipţi în zid, pătrundea un fel de amurg care, din pricina dungilor roşii ce cădeau la intervale pe podefele de piatră, părea să fie al serei. Tăcere îngrozitoare. Departe, prin adâncul acestei ceţe, poate că, totuş, se deschide o eşire spre libertate. Şovăitoarea nădejde a evreului eră tenace pentrucă! eră şi cea din urmă. Deci fără să mai pregete, porni de-alungul zidului cu ferestrui, căutând în acelaş timp să se contopească cu întunecoasa culoare a zidurilor lungi. înainta încet, târîndu-se pe pântece şi năbuşindu-şi strigătele de durere pricinuite 'de o rană proaspătă. De odată zgomotul unei sandale ce se apropia a* junse, în ecoul acestei alee de piatră, până la el. Un tremur îl scutură, spaima îl năbuşi şi vederea i se întunecă. „S’a sfârşit, fără îndoială!” Se ghemui pe vine într’o gaură şi, pe jumătate mort, aşteptă. Eră un onf de-ai monastirei şi se grăbea ; trecu repede, cu un cleşte de zmuls muşchii în mână, cu capuşonul tras pe faţă, îngrozitor, şi dispăru. Zguduitura suferită de rabin îi opri oarecum funcţiunile vieţei şi îl făcu să rămână pe loc aproape un ceas fără să mai poată face vre-o mişcare. Când se desmetici se gândi, de teama unei torturi şi mai mari în cazul când va fi prins, să se întoarcă în închisoare; vechia minune, înâă, îi şoptea în suflet acel divin poate care întăreşte în dele mai dureroase desnădejdi. O minune se făcuse; nu mai tre- I ?.o NOUA REVISTA ROMANA buia deci să se îndoească, aşa că începu din nou să se târască spre o scăpare cu putinţă. Slăbit de suferinţă şi de foame, şi tremurător de agonie, înainta. O, acest coridor sepulcral, prelungit într’un chip misterios !... El, nemai sfârşind de înaintat, se oprise şi priveâ ţintă, în umbră departe, spre locul unde îşi închipuia că trebue să se deschidă eşirea liberatoare. Oh, oh, iată că din nou se aude răsunet de paşi ; de data asta mai domoli şi mai sumbri. Formele albe şi negre, cu pălării lungi cu marginile îndoite, a doi închizători, se desprinseră din aerul greoi al închi-soarei- Vorbeau încet şi păreau că nu se înţeleg asupra unui punct de căpetenie, căci dădeau din mâini. Rabi Aşer Abarbanel, văzându-i, închise ochii. Inima îi băteâ de moarte, hainele de pe el se îmbibară cu o sudoare rece de agonie şi, zăpăcit, întins de-alungul zidului, rămase astfel nemişcat în lumina unei candeli, rugând pe Dumnezeu şi pe David. In faţa lui, cei doi inchizitori se opriră în razele candelei—fără îndoială din pricina unei întâmplări aduse de discuţia lor. Privirile unuia dintre ei, urmărind pe celălalt, căzură asupra Iui. Sub această privire, a cărei expresie ciudată nu se observă, nenorocitul crezu că simte cleştele cald muşcându-i din nou nenorocita-i carne; simţea că e cât pe-aici să devină iarăşi un plânset şi o rană şi, şovăitor, ne mai putând să respire, tremură cu pleoapele închise Ia atingerea acestei rasse. Lucru ciudat însă, şi natural în acelaş timp, ochii inchizitorului erau ochii unui om adânc preocupat de ceeace trebue să răspundă şi pe de-a ’ntregul stăpânit de ceeace ascultă, aşâ că, ficşi, păreau că privesc pe evreu fără să-l vadă. Intr’adevăr cei doi siniştri vorbitori îşi urmară drumul după câteva minute şi, cu paşii domoli, se îndreptară, discutând încet, în spre răspântia de unde eşise deţinutul ; nu-l văzuseră!... aşâ că, în urma z6u-ciumăroi îngrozitoare a senzaţiilor sale. el îşi simţi rree-rul fulgerat de această idee : „sunt eu oare mort de nu mă mai văd?" O Impresie chinuitoare îl scoase din letargie: privind zidul crezu că vede, în faţa ochilor săi, alţi ochi observându-I cu sălbătecie. Ameţit de emoţie îşi lăsă capul pe spate. Nu eră însă nimic; pipăind cu mâna pietrele ajunse să-şi dea socoteală : reflexul ochilor inchizitorului îi rămăsese încă în luminele ochilor (săi şi o clipă îl reflectase apoi el însuşi pe cele două feţe ale zidului. înainte! Trebuiâ să grăbească în spre ţinta închipuită şi bolnăvicioasă fără îndoială, a scăpărei ; în spre acele umbre de care nu eră mai departe ca treizeci de paşi. începu deci din nou, mai repede, în genunchi, pe pântece, cu ajutorul mâinilor, calea lui dureroasă şi, în curând, intră în partea întunecoasă a acestui coridor îngrozitor. De-odată, nenorocitul simţi pe mâinele-i rezemate de lespezi ceva rece, pricinuit de-un puternic suflu de aer alunecat pe sub o uscioară dela capătul celor două ziduri. r „Ah, Doamne, dacă s’ar deschide!..." întreaga fiinţă a-evadatului acestuia de plâns, fu zguduită de ameţeala nădejdei. Se uită de sus în jos fără să poată deosebi uşa, din pricina întunecimei din prejur. Pipăi : nici zăvoai e, nici broaşte; un singur ivăr! Se ridică, trase şi ivărul cedă sub apăsarea degetului cel mare iar uşa se întoarse tăcută către el. „Aleluia !" murmură rabinul, în picioare pe prag, într’un adânc suspin de mulţumire faţă de vederea deschisă. ' Usa dădea în grădini cu cerul de stele, în primăvară, în libertate şi în vieaţă, spre câmpia vecină ce se întindea către Siera, ale cărei sinuoase linii albastre se profilau în zare; acolo era scăparea. Ah, să fugă ! Va alerga toată noaptea prîn pădurile de portocali, al căror miros îl îmbătâi, şi, ajuns în munţi, va fi scăpat. Respira bunul aer al libertăţei. Vântul îl însufleţea înviorându-i plămânii. In inima lui dilatată auzea un Veni Foras de Lazăr şi, ca să binecuvânteze pe Dumnezeul care îi dăruia această binefacere, îşi întinse braţele înainte ridicându-şi ochii spre cer. f Căzu îr. extaz. Atunci i se păru că vede umbra braţelor sale cum se întoarce asupra Iui însuşi şi cum aceste braţe de umbră îl încolocesc, îl prind şi îl strâng cu dragoste Ia sân. O figură înaltă era lângă lei ; încrezător, el îşi lăsă privirea în spre această înfăţişare şi deveni şovăitor, mohorît şi, înebunit ,simţi că i se umflă figura de spaimă. Era în însăşi braţele marelui închizitor, în ale venerabilului Pedro Arbuez d’Espila care îl priveâ cu ochii plini de lacrămi mari şi cu un aer de bun pastor care îşi găseşte oaea rătăcită. întunecatul preot strângeâ la piept cu un aşâ de divin aer de caritate pe nenorocitul evreu, încât nasturii hainei monahale intrară, pe sub rasă, în pieptul dominicanului ; rabi Aşer Abarbanel, cu ochii umflaţi sub pleoape, gemeâ în agonie în braţele asceticului dom Arbues şi înţelegeâ nelămurit că toate trecerile fatalei seri nu fuseseră decât o tortură pregătită, acea a Speranţei. Marele inchizitor, cu un glas de reproş pătrunzător şi cuo răsuflare arzătoare de posturi, îi şopti la ureche: — „Ei ce, copilul meu, tocmai în ajunul, poate al mântuirei, vrei să ne părăseşti?..." Villiers de l’Isle-Adam în româneşte de N. Davideacu BIBLIOGRAFII: E. C. Decusara, docteur en droit: «Les delits de Presse dans la Iegislation roumaine-, librairie Arthur Rousseau, 14 rue Soufflot, Paris, 1912. Dr. F. Griinfeld : «Călăuza locurilor de băi şi de odihnă din România», Sfetea-Bucureşti, 1912, lei 1.25. Ein. Grigorovitza : «Amintiri», «Schiţe», tip. Socec,’ 2 lei NOUA REVISTA ROMANA I 2 I ŞTIINŢE INSPIRAŢIA ARTISTICĂ ŞI ALCOOLUL1) Celebrarea vinurilor. — Charles Monselet. — Impulsivitatea provocată de beţie la Baudelaire.—Beţia lui Alfred de Musset.—Cauzele şi rolul ei în vieaţa şi creaţiu-nea poetului.—Incheere. ' * ' Vinurile au fost celebrate cu multă demnitate şi talent de către Charles Monselet. Intr’un sonet el a definit în chip admirabil vinul de Bourgogne şi vinul de Bordeaux. Vinul de Bordeaux este femeia, este Ea; cel de Bourgogne e masculin, este El. Prin ce capTiţiu de fantezie poeticăj a ajuns Mpnselet Ia această concluzie?... Tot el ne mai dă o personificarea a vinurilor, cari fraternizează ca înalţi şi nobili demnitari la recepţiuni regale. Diferitele varietăţi de vinuri sunt personagii bine cunoscute, bărbaţi şi femei manierate: „le jeune et rougissant Montrose, la vierge enfrissonee rouge comme un coquelicot Mademoiselle Romaneee, la veuve Cliquot etc., iar pe Clos-Vougeot îl aclamă" şi i se prezintă arma: — Pansez, Monsieur de Ltir- Saiuces, — Aprds vous, mort cher Montrachet. Lt jeune et rougissant Montrose Ayant quitte potir un instant Le bras de son tuteur Larose, . Jette un regard inquietant Et cherche, vierge enfrissotmee Rouge comme un coquelicot, Mademoiselle Romanee Aupris de la veuve Cliquot. Certaine d'etre bien lotie Malgre son air un peu troublant, Dans un coin la Câte Râtie, Sourit â l'Ermitage blanc. Rattzan, decouvre miile charmes Citez Mercurey, ce flit rougeaud ; J'entends le cri de Porlez armes ! • On acciame le Clos- Vougeot. ' * Ch. Baudelaire, a cărui apologie făcută vinului am văzut-o mai sus, făcea acte impulsive; într’o zi a încercat să strângă de gât pe tatăl său vitreg, etc. Mai comitea şi alte isprăvi bizare, aşa, îşi văpsea părul în verde. Părinţii săi, au fost, după spusele sale proprii „idioţi sau nebuni" şi au murit „victime ale unei groaznice nebunii". Pe lângă vin, absint, mai făcea excese de tutun, opiu. Pare a fi fost un olfactiv cu perversiuni sensoriale. Preferă mirosurilor bune, zice Lombroso, mirosurile, cari pentru omul sănătos constitue ceva infect, descompus ; pestilenţa încântă nasul său. Din timp în timp .făcea câte o „plaisante-rie nerveuse". Aşâ în Le Mauvais vitrier ne povesteşte una din isprăvile sale. Sculându-se dimineaţa posomorit, obosit, trist, şi simţind nevoia 1) Se pot urinări şi articolele din no 1, 2, 3, 4 şi 5 al revistei. să facă ceva de samă, «o faptă mare, fără pereche» deschide fereastra şi vede un geamgiu al cărui strigăt ascuţit şi supărător ajungeâ până la dânsul. Fără să ştie pentru ce, e cuprins, faţă de acest biet om’ de o ură subită şi 'despotică. Ii strigă să vie la dânsul şi se gândi „cu oarecare veselie, că oldaia fiind la al şaselea etaj iar. scara foarte strâmtă, geamgiul cu anevoie va puteâ să urce, şi-şi va agăţa, de toate părţile colţurile mărfei sale fragile". In sfârşit, apare geamgiul. „Mă uitai cu deamănuntul la toate geamurile sale şi-i zisei: cum aşâ? n’ai sticle colorate? sticle roze, roşii, albastre, sticle magice? să-ţi fie ruşine! te plimbi prin mahalale sărăcăcioase şi n’ai măcar sticle care să facă să vezi viaţa mai frumoasă ! Şi-i dădui brânci pe scară unidle se ’mpiedică mormăind. M’aîpropiai de balcon şi a-apucai un ghiveciu cu flori şi când geamgiul apăru la cotitura scării, dădui drumul armei mele drept pe cutia din spatele omului pe care îl şi răsturnă sfărâmând sub spinarea lui toată biată averea, lui umblătoare cu un\şgomot asurzitor ca al unui pala,t de cristal crăpat de un fulger. Şi beat de nebunia mea, îi strigai furios: la vie en beau! Iu vie en beau!".-"Baudelaire mărturiseşte că în acele clipe a simţit „infinitul plăcerii"... A murit, după Michaut1), de ramolisment cerebral cu hemiplegie dreaptă şi afasie... Alfred de Musset-), născut Ia 1810, aparţinea ge-neraţiunii care a avut de îndurat urmările materiale şi morale a formidabilei sguduiri produse în întreaga Europă de Revoluţie şi Imperiu: „In timpul răs-boaielor Imperiului, pe când bărbaţii şi fraţii luptau in Germania, mamele neliniştite, dăduseră lumii o generaţie ardentă, palidă şi nervoasă". Intr’adevăr, din cea mai fragedă vârstă găsim la dânsul, semnele unei impresionabilităţi excesive, unită cu o nerăbdare, cu o dispoziţie de a devora timpul. Se cunoaşte anecdota cu pantofii roşii. Alfred avea trei ani, când îi se aduse o pereche de pantofi. Fu îmbrăcat şi nerăbdător de a ieşi mai curân'd încălţat cu pantofii cei noi, a căror coloare îl impresionau mult, pe când mama sa îi pieptăna buclele sale lungi, el băteâ din picioare de nerăbdare. In sfârşit, strigă pe un ton plângător: „Grăbeşte-te mamă, că se învechesc pantofii". (Paul de Alusset: Biographie). In anul 1833, în Mai, când poetul avea 23 de ani, Buloz, fundatorul revistei Revue de deux Mondes, invitase’ pe Alfred de Musset la un banchet pe care-1 oferia redactorilor săi. Cu acest prilej poetul întâlni pentru întâia oare pe femeia care trebuia să-i inspire acea pasiune violentă, cure i-a şi zdrobit viaţa pe George Sand. Musset a început să bea cam după ruptura cu această femeie. Amantă - necredincioasă, spre a se disculpă de rolul pe care-1 jucase în dramatica a- 11. Coniinent est mort Baudelaire în «Cronique Medicale», 1912.— 2) Autheaume et Dromard : Poesie et Folie. 122 NOUA REVISTA ROMANA ventură din Veneţia, ea susţinea că încetase de a-1 mai iubi pentrucă beţia nu putea cu nici un chip să se împace cu amorul. Adevărul însă este că tocmai spre a o uită, spre a goni senzaţia de gol, de inutilitate şi starea de depresiune morală până la completa descurajare, de care suferiâ poetul, s’a dat acesta beţiei, deşi a rămas scrisoarea trimisă de George Sand, doamnei Arnould-Plessy în care îi scrie: «Ah! patima aceasta nenorocită! Rău voitorii—şi ei sunt aşa dc numeroşi!—au voit să arunce asupra mea răspunderea—şi nimic mie mai fals. Alfred do Musset s’a dedat beţiei nu pentrucă a fost părăsit de mine ; ci din potrivă pentrucă am văzut că se apucase de beţie, de aceea am rupt cu dânsul. Nu mi-am dat bine seama do asta, decât in timpul călătoriei noastre în Italia şi am avut o mare decepţie, o mare durere ! Căutam să rup şi nu ştiam cum. De mai înainte încă avusesem de îndurat atâtea capricii inexplica bile ! Indrâsnisem să-i fac pentru multe lucruri dojane, numai pentru asta nu, căci nu voiam să-l umilesc. Lucrurile stăteau aci, când ei singur îmi oferi un pretext. In timp ce ne aflam amândoi în Genua, el deveni amantul unei dansatoare. l aş fi iertat această lovitură de cuţit dată legăturii noastre, dar nu puteam să-i iei t un viţiu care mai pricinuise odată desfacerea căsătoriei mele. Luai pretextul care mi se oferise de către el însuşi, pentru a rupe o legătură în care iubirea era pentru mine cu desăvârşire dispărută, prin repulsitinen, prin desgustul, căruia îi urinase o milă imensă... N’am mai iubit pe Alfred de Musset, pentrucă bea şi nu sunt, din fericire pentru mine, vinovată de a fi contribuit la distrugerea acestui frumos geniu’)* George Sand2) a descris bine una din crisele lui Musset. „Culcat în iarbă pe pajişte, Laurent (Alfred de Musset) auzise ecoul cântând şi acest cântec era un refren obscen. Apoi ridicându-se pe mâini, spre a-şi da samă de fenomen, văzuse trecând pe dinaintea sa un om care alergă palid, cu hainele rupte şi cu părul în vânt. „L’am văzut aşa de bine, zise el, că avui timpul să raţionez şi să-mi zic că eră un drumeţ întârziat surprins şi urmărit de hoţi şi chiar am căutat bastonul meu spre a-i sări îh ajutor; dar bastonul se rătăcise în iarbă şi omul înainta mereu spre mine. Când a ajuns aproape de tot, am văzut că eră beat şi că nu eră urmărit. A trecut aruncându-mi o privire tâmpită, hidoasă, făcându-mi o strâmbătură urîtă de dispreţ şi de ură. Atunci mi-a fost frică şi m’am aruncat cu faţa la, pământ; căci acest om... eram eu". Musset aveâ atunci 23 de ani şi eră la începutul idilei cu Sand. ■ Lefebure*) a studiat suprasensibilitatea-lui Musset. Acesta ar fi prezentat şi fenomene de telapatic. Mai aveâ şi audiţiunea colorată. Intr’o scrisoare către M-me Joubert, îi povesteşte că' a fost foarte necăjit prânzind în familie, căci a fost nevoit să susţină o discuţie spre a dovedi că /. . In ŢARA NOUĂ, d. Miliail Dragomirescu scr;o cuvinte drepte revistei „Viaţa Românească11 din Iaşi, care socotise că trebue să se «indigneze» şi ea—-chiar ea însuşi—în faţa mercantilizării produselor literare diu zilele noastre: «Daai vrea un cuvânt drept «Viaţa Românească», să i-1 spun eu acum : literaţilor de astăzi nu le este foame de glorie,'cât de parale. Iar gustul de parale nu l’am introdus eu în moravurile noastre literare, ci însâ-şi -Viaţa Românească», prima revistă care şi-a făcut renumele că plăteşte munca scriitorilor şi că occidentalizcază prin aceasta producţia literară. «Scriitorii au fost astfel încurajaţi să devină profesionişti, să sc scoboare diu ce în ce mai mult spre gazetăria literară, iar ca să poată izbuti mai uşbr, au trebuii, vrând, nevrând, să ajungă la reclamă. Cine se vinde mai bine pe piaţă ? Cel mai cunoscut Cine e cel mai cunoscut ? Cel ce izbuteşte să şi plaseze portretele în mai multe vitrine şi numele în mai multe gazete de tiraj!..»— Relevăm tot în acest no. articolul d-lui Ilie Eărbulescu despre România şi Aromânii faţă de patriarhie şi Greci, apoi articolul documentat al d-lui T. V. Stefanelli despre Chestiunea bisericească în Bucovina.— D. R. Pascu, care scrie de soarta Românilor în Canada, sfârşeşte cu regretul că nu poate schiţa în termeni mai favorabili starea acestor Români. D-sa scrie dela faţa locului şi articolul a apărut mai întâi tot la faţa locului, şi anume în «Calendarul Naţional» al ziarului românesc de pesto ocean «America».— Rubrica informativă dela sfârşitul revistei, din ce ia co mai plină de viaţă şi interes. LUMEA este iarăşi o revistă nouă Mai complect—titlul ei este: «Lumea critică, literară şi ştiinţifică». Apare lunar, în formatul drăgălaş al „Revue Ilebdomadaire» şi cu preţ de 60 bani (S0 pagini). Ea se anunţă cu colaborarea D-rei Elena Văcărescu şi a d lor: L. Dachelin, Nicalae Ţine, N. G. Rădulescu, Mircea 128 NOUA REVISTA ROMANA Demetriadi, Vladimir Maccdonski,./. Th. Florcscu, X. T. Io-nescu, Florea Simionescii, A. Verea, M. Munteanii, M. Cela-rianu, Dr. Ştefan Crucianu (Paris), Const. Mclinescu (Paris), Manolescu-Sideri, Alexandru Zamfircscu şi Matei Elian. In fruntea primului său număr, «Lumea» publică o îtn-bărbătoare şi virulentă Precuvântare. S’o ascultăm : «Conducătorii revistei , liberi de orice prejudecăţi fie acestea literare ori sociale şi neatârnând de nici un curent, deschide coloanele sale tutulor scriitorilor originali, ale căror produceri se vor manifestă sub o formă îngrijită. «Pe lângă articole de literatură, (nuvele, romane, poezii, etc) şi ştiinţă (filosofie, sociologie, morală) se vor publică şi cronici de politică internă şi externă, iar criticei se va dă o deosebită atenţiune. Toate scrierile apărute vor fi supuse unui examen serios «Astfel se va arată începătorilor greşalele de fond şi formă, pentruca ei însăşi să se îndrumeze înspre adevărata cale a producerei; aşa se va puică crea o mişcare intelectuală serioasă şi folositoare. «Traducerile bune, acelea în care respectul pentru fond va fi cu deosebire păstrat, nu vor fi respinse; mai bine o traducere frumoasă dintr’o bucată frumoasă, decât o bucată originală slabă. «Se va reproduce din vechea literatură românească (Ienă-chiţă Vâcărescu, Ţichindcal, Donici, Cătină şi alţii), precum şi din ăutoriii secolului al XIX lea, aceeace este frumos. . «Toţi cei .însufleţiţi de dorul să lucreze serios şi cinstit şi dornici să săgeteze în toţi zoilii şi samsarii primejdioşi, invidioşi şi guralivi, care de multă vreme exploatează literatura şi firea prea îngăduitoare a publicului, împreună cu conducătorii revistei «Lumea» încep munca cu credinţă şi statornicie în spusele de mai sus». Crineazâ nuvele ded-nii X. G. Răduleseu-Niger şi Mihail Celarian, poezii de d-nii X. Ţine, Mireea Demetriadi, L. Dauş, M. Munteanu ş. a. in. d. ■flupă felu; însă, cum «Lumea» ştie să se ţie la curent cu mişcarea noastră literară, artistică şi teatrală,—ea pare a fi mai mult o revistă anuală decât una lunară. Astfel, în no. acesta care poartă data de 25 Mai 1912, ni se vorbeşte ca după lumea cealaltă de volumul «Dureri înăbuşite» al d-lui Mihail Sadoveanu şi de «Rliea Sylvia», piesa care deschise ,stagiunea anului trecut a Teatrului Naţional.—Sperăm ca pe viitor să fim serviţi mai prompt. REVISTA STUDENŢIMEl arată şi cu cel de al doilea număr al ei, că nu e inutilă, cum s’au arătat atâtea alte încercări similare la Universităţile noastre. Conducerea serioasă, modestă şi cumpănită, pe care o are această publicaţie, a făcut să fie primită cu multă simpatie în toate părţile. In numărul acesta, pe lângă o seamă de inforinaţiuni universitare, cari arată că nu numai publicaţiile studenţeşti s’au îmbunătăţit dar şi activitatea tinerilor noştri a devenit mai bună şi mai cuminte, se mai găsesc traduceri şi articole literare scrise cu rost. Socotim—dacă am avea dreptul şi voia să ne amestecăm în chestiile studenţeşti, mai ales când sunt aşa de cuminţi —ca inutilă discuţia asupra locului unde se va ţine viitorul congres studenţesc. Să se ţie acolo unde s’a hotărât : la Craiova. E mai bine acolo, tocmai „pentrucă congresul nu va putea să aibă strălucii- a pe care a avut-o....“ Tinerilor, lăsaţi-vă şi de pofta acestei «străluciri». Fiţi mereu şi în toate înţelepţi şi serioşi cum vă arătaţi de la o vreme. Din mult meritoasa publicaţiune ŞEZĂTOAREA, a d-lui Artur Gorovei, a apărut acum volumul XII. In cuprinsul acestui volum găsim : datinelc, obiceiurile şi credinţele armenilor din ţările române, de d. Grigore Goilav; scripcarul Şerban, schiţă populară de d. Hristian Ţapu; Pepelea sau tră-dăciuni nâciunare româneşti de T. Stamati; cântece culese de dd. 0. Rădulescu-Codin, Alexe Şelaru, Gh. Tulbure, etc. MEMENTO Articolul d-lui N. Durnowo a provocat, cum eră şi de aşteptat, o mulţime de răspunsuri din partea cititorilor şi a publiciştilor noştri. Vom publică în numerile viitoare, câte-va dintre cele mai importante. In numărul viitor vom da loc unui studiu al d-lyi Octav G Lecca. Academia Română a luat dispoziţia ca pe viitor să nu mai publice rapoartele d-lor academiciani cari conchid la respingerea cărţilor dela premii. Dispoziţia aceasta va întunecă puţin gloria d-lui N'. lorga. Acest ilustru academician a conchis la respingerea unei cărţi de filosofie, pe motivul că dânsul,—el, lorga a tot. ştiutorul,—nu este com-petinte să judece o carte de filosofie! Şi dacă el, lorga, nu este com-petinte, urmează dela sine, că nici un alt academician nu este compe-tinte ! ! La Ministerul de Instrucţie Publică s’a constatat o întinsă fraudă, care se făceă de ntai mulţi ani, cu pubiicaţiunea documentelor istorice, tipărite pe socoteala acestui minister. S’a constatat, că salariaţii însărcinaţi cu aceste publicaţiuni, tipăreau de câte două şi trei ori aceleaşi documente, pentru a incasă astfel diurne îndoi e şi intreite. Descoperirea fraudei a produs mare sensaţie. D-I ministru de instrucţie, ad-interim, C. C. Arion, a confirmat ca Rector al Universităţii din Bucureşti pe d. 1. Bogdan, decanul Facultăţi de filosofie şi litere. Pentru a acoperi cheltuelile pe cari le necesită clădirea căminului studenţilor basarabeni la laşi, ziarul Universul a deschis o subscripţie publică. îndemnăm pe cititorii noştri sa răspundă cu contribuţia lor la apelul acestui ziar. Academia n'a acordat anul acesta premiul Năsturel, din cauză că voturile d-lor academiciani fiind împărţite, nici o scriere n'a putut aveă majoritatea. La acest premiu, d. lorga a susţinut un album «ie fotografii naţionale, care a obţinut un vot, votul d-lui lorga însuşi; D-l I. Bianu a susţinut dicţionarul d-lui Tiktin, care a obţinut două voturi ; iar d. I. Kalinderu a susţinut Elemente de Metafizică a d-lui Ră-dulescu-Motru, care a obţinut şase voturi. Din cauză că d-nii Sp. C. Haret şi A. Saligny n’au voit să ia parte la vot, premiul a fost trecut la economii. Cunoscutul publicist Dr. Gustave Le Bon, a scris o nouă lucrare sub titlul : La revolution franţaise et la psychologie des reyolutions (Paris. E. Flamarion) In no. viitor vom publică un articol de cea mai mare actualitate ştiinţifică, datorit d-lui Dr. C. Parhon. — A murit, de-o moarte năpraznich, poetul Leon Dierx, ales „Prinţ al Poeţilor* in 1898, la moartea lui Stephane Mallarme. — Cartea lui H. Jelinek asupra literaturii cehe contemporane, e interesantă prin faptul că arată cum un popor mic, tare pe conştiinţa sa naţională, şi-a putut intr’un singur veac să-şi reconstitue limba sa scrisă şi să facă să renască o literatură care dispăruse in vălmăşagul luptelor religioase şi politice. Un poet care scrie la „Figaro", d. Florian Parmenthier, a alcătuit o antologie critică a poeţilor francezi contemporani. In această lucrare, care e întitulată Toutes Ies Lyres, găsim şi biografia şi câteva poezii interesante de ale d-lui Marc-A. Jeanjaquet, colaboratorul nostru. —- Joi a avut loc la Paris inaugurarea monumentului gloriosului poet spaniol Camoens, autorul nemuritor al Luisiadelor. A fost o frumoasă manifestare a cugetării internaţionale. Principesa Bibescu, autoarea minunatului volum cu impresii de călătorie din Asia, Les tiuits Paradis, a scos un nou volum la Ha-chette-Paris (legat în piele 5 lei), cu titlul: Alexandre Asiatlque, care e o istorie a iui Alexandru cel Mare, după tradiţiile siriene şi persane conservate in Asia. E o poveste frumoasă scrisă cu ironie şi gravitate totdeodată, povestea fericirii „în înţelesul de reuşită a lucrului dorit". Centenarul naşterii ilustrului istoric Eudoxiu Hurmu^aki a fost celebrat cu o deosebită pompă la Cernăuţi. Festivitatea a fost presi-dată de însuşi mitropolitul Vladimir de Repta. Se împlinesc 400 de ani dela naşterea lui Gerhard Mercator, reformatorul hărţilor geografice. El a demonstrat cel dintâi falsitatea metodei de până atunci de a trage paralelele şi longitudinele în chip rectilin, şi a detern.inat curbura lor. A ridicat astfel pe acea vreme in-depărtală harta Franţei, Germaniei, Italiei şi Greciei. Cea mai de seamă operă a lui, aflată-într’un exemplar unic la Biblioteca Naţională din Paris, e Nona Descripţia, prima hartă marină făcută după proecţiunea căreia i s’a dat numele său. • Nu e mult decând s’a sărbătorit centenarul lui Alexandre Her-zen, scriitor, publicist şi om care avu o influenţă considerabilă asupra desvoltării, in imperiul moscovit, a spiritului revoluţionar. Cu acest prilej a apărut la „Mercure de France" (3 fr. 50) un volum cu pagini alese din cele mai celebre ale operei sale considerabile, unde alături de pamfletarul virulent şi sociologul pasionat, se arată şi povestitorul de samă, dotat cu cele mai alese calităţi literare. Francezii, aceşti maeştri ai Politeţii, s’au gândit să scoată un Petit Memento dela Politesse (elementaire), pentru uzul copiilor ce vor găsi in această carte atrăgătoare sfaturi necesare de cum trebuie să se poarte in lume. A apărut la Armând Colin-Paris (I frs. 50). NOUA REVISTA ROMANA II © 4 v: * ♦« ♦ . *» BANCA ILFOV SOCIETATE ANONIMA CAPITAL DEPLIN VĂRSAT 3.000.000 LEI :: BUCUREŞTI .: No. lâ, Strada Lipscani No, 1» Direcţiunea: VICTOR BIBERIA ■ • ■ ' REGULAMENTUL LIVRETELOR DE ECONOMIE .Irl. i.—.Bancri Ilfov*- Societate anonimii, primeşte hani spre fructWîcure cu libret de e-< ouoinie, plătind depunătorilor o dobândă de 5 la sută. Art. V.—Livretul de conl-cu-rent este personal şi nctrntis-mislhll. In cur. de pierdere, sustragere sau dlstriiRere, proprietarul păgubaş sc va co formă lîgci pentru anularea titlurilor la purtător- Nimeni nu poale avea mui mult de un livrei. Ari. J;—Livretul nu poate întrece suma de rece mii UI. Atât suinele vărsate rât şl cele retrase in buza livretului, nu pot li mai mici de 20 Lei. . Ar/, t. — Dobânzile iucep a curge a doua zi după depune-nere şi se socotesc pâmi in premia retragere!. Art. 5.— Retragerile se pot e-fccitm In orice zi de lucru şi a-unme pnnă la lei 1000> la cerere fără a vis. Delfl 1000—3000 lei dupft un nvis prealabil de 5 zile; clela mo 5000 Ud .dună un a\ls prealabil . ele 10 zile; de la 5U00-10.000 lei dupft. un avfs prealabil de 20 zile. . Ari. 0.— Secretul cel mai strici re /xLtfreat# asupra operaţiuni-niior ite depuneri şl retrageri dc bani. Ari. 7. — Banca Îşi rezervă dreptul tle o modifica când va creuc de cnviiri(& orice articol din prezentul regulament, prîu-Il'un avis pfealtibil dc in zile publicat in .Monitorul Oficial' CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE I. I. NUalescc-Dorobaofo, pt'esed. Emil I sfaovary, niewibn/ -i. N. PiU.t. ff V. BiberiA, . N. Filvtil* . „ l. Gmcff, n L SimuMujro-RtauitccABa „ I. Lcc«*Nicu!«tce. censor Gb. Deştia, -n 0. 0. Mnrincica-Bragadiru, „ M. Kalindera, censor suptatnf L loaeuu, o C. Mujceleatto, „ e * ♦ * * BANCA • *. ♦ ; - ♦ * COMERCIALA DIN TURNU SEVERIN CAPITAL 1.000.000 LEI:: REZERVE 220.000 LEI Mişcarea generala a afacerilor pe 1910, lei 63 milioane « » V:: Face următoarele operaţiuni: primeşte ORICE SUME LA ECONOMIE Sumele pot fi retrase în total sau în parte Rotunda u poşte ridici şi fără capital din 3 în 3 luni Dobânzile se trec la capete la sfârşitul fiecărui an ÎMPRUMUTĂ pe poliţe Împrumută pe Bonuri, Mandate de ale Statului, Judeţului şi Comunei Plăteşte şi scontează cupoane şi bonuri eşite la sorţi Casă de schimb :: încasări de poliţe Avansuri în eoni curent pe gaj de cereale :: Face plăţi în ţară şi străinătate :: Emite scrisori de credit asupra pieţelor importante (9 din Europa. r ( Pt«,«dinte. T. COSTESCU Director, I. GIURESCU ; SOCIETATEA j G0V0RA-CĂLIMĂNEŞTI '. aduce Ia cunoştinţa publicului care ar > ! :: dori să'şi urmeze cura atât Ia băile :: ■ GOVORA, CĂLIMĂNESTI • 9 ; cât şi la î :: CĂCIULATA :: * ' U că pe timpul lunilor IULIE şi AUGUST aproape toate ;; camerele hotelurilor societâţei sunt deja reţinute, totuşi, ; :: parte din ele fiind libere în lunile :: j: MAI, IUNIE şi SEPTEMBRIE 7 * ’ •t~. . j; se pot angaja chiar de acum cu preţuri reduse j a ;; :: de asemenea şi :: 1: JL3&ilo se Onu cu pi-eţuri reduse !*.•**.. po timpul acestor luui *ai«a(isa«i v I I I I •* O g ac SANATORIUL Dr. GEROTA OPERAŢIUNI SI FACERI BUCUREŞTI, BULEVARDUL FERDINAND No. 48 TELEFON 1/44 B Cel mai mare şi mai complect Sanatoriu de Chirurgie din ţară Special construit pentru boalele CHIRURGICALE, GENITO-URINARE, :: BOALE DE FEMEI, FACF^Î ŞI VENERIENE :: Cu 2 săli de operaţie, 2 săli de pansamente, .Razele Rontgen şi toate aparatele şi instrumentele necesare ope-raţiunelor generale şi speciale. Tratamentul sifilisului prin injecţiuni intravenoa.se ® u medicamentul ERLICH (606) f S ■ i (5V 1 o ,-V NOUA REVII i‘A ROMÂNA a I I SYLVÂ (ungă CONSTANTA) Băile Movila (TEKIRGHIOL) Sunt de închiriat pentru sezonul 1912 :: începând dela 1 Iunie :: apartamente şi camere în clădirile :: elegante noi :: VILA ADLON si VILA PUPP Aceste două vile se recomandă ele însăşi publicului prin felul coustrucţiunii lor, având terase italiene cu vedere superbă spre mare şi lac şi fiind aşezate lângă hotelul Movilă, deci la o aproape distanţă de stabilimentul de băi, precum şi de plaja mării. Vilele sunt înzestrate cu tot confortul modern, cu lumină electrică, telefon, serviciu german ales, având in casă: modistă, maseuză, coafor de dame şi de bărbaţi, etc., precum şi posibilitatea de a luă dejunul şi masa chiar in interiorul vilelor. Informaţiuni la hotelul Carol 1, în Constanţa sau direct la proprietarul vilelor ADLON şi PUPP I I 19 REVUE POL1TIQUE ET LITTERAIRE L 1 REVUE BLEUE 1 PARAISSANT LE SAMEDI ( ! LOTERIA PRIVILEGIATĂ PE CLASE \ RBOATULUI BOMAN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE FONDEE EN 1863 — Preşedinte, General Or. Theodori PRIX OU NUME1ÎO: 60 GESTIIKES Director, Mavrodl PRIX DE L’ABONNEMENT | Poft mloistra Plcnlpotenţial A fa Revue Politique et Littefuir• (Revue Pleue) seu*-*. I ţ V. Xenopol } M. .Sipsom Membrii: V Gr. Cantacusfno j jf. Orfiseu v Adrian Siagheru Trois moU Six moi. du an Union Postate 12 fr 20 fr. 45 Ir. A la Reoue Politique et Liltârain (Reoue Bleue) et d la Reoue Delegatul Ministerului. 1. CEZARESCU ■ Seientipque (rAunies). ruvvnm / Take rollcrnl CENZORI ţ Pascal Toncescu Trois mofa Six raois Un an Union Postate 18 fr. 35 fr. 55 fr. Sediu, CALEA VICTORIEI. Vis-ă-vis de Biserica Albă On 8’ahonne dan* Ies Bureaux de Poşte et aux Bureaux de la 1 Revue Politique S: I.iftârâite (Revue Bleue) et de la Reoue Scienttflqae l • 41 bis, RUE- DE CHÂTEAUDUN — Paris. L ' ' i \ \ NCMF.UOA.se ŞI MARI CÂŞTIGURI ' Publicul t Îndrumat să joace, căci pe lângă marile }anse. de căftig. -f eontribuefte Ia clădiri ji întreţineri de spitale v Vg—- ~ -- -■ ■- ■■■- ■ ■ TrrrJ] Ciocolata si Cacao ZftttSSf^C Sunt preferate de cunoscători W ? i.»