ŢI/ y i y NOUA REVISTA R OMÂNA SOCIALĂ, CRITICĂ, ŞTIINŢIFICĂ ŞI LITERARA ==- APARE IN FIECARE DUMINICĂ ===== Director : C. RĂDULESCU-MO TRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI No. 22 Duminică 14 Octombrie 1912 Voi. XII SUMA NOUTĂŢI: Românism, panslavism, bulgărism. . . naţionalism. — Discuţiuni teoretice asupra cauzelor războiului balcanic. ACTUALE ' N. Durnowo: Rusia şi războiul din Balcani. CULTURALE N. Em. Teohari: O nouă sinteză a vieţii. SOCIALE / Ion CosTEsctr: Starea socială a Românilor basarabeni. LITERATURA N. Davidekcu: Bătrânul vagabond (versuri). j R U L: AloTsyus Bertrand: Calul mort (cu un desen de Adrian Maniu). KntUT HaMSUN: Strigoiul (trad. din ruseşte de Lt. Cezar Sfat). CRONICA TEATRALĂ Lazăr Cosma : „Marşul nupţial“ şi „Copil din Flori“ de Henry Bataille. ÎNSEMNĂRI: Antimilitarismul.— Tâlcul unei şezători.— Cercetări noui asupra bătrâneţii. — Estetica nouă. — REVISTA REVISTELOR : Aoiaţiunea. — Revista Generală a Invăţământutui. — Convorbiri politice. MEMENTO EXEMPLARUL: 25 BANI ABONAMENTE : In ţară : pe un an (2 volume sau 48 numere) 10 Lei j In străinătate : pe un an ... . ....,12 Lei „ „ pe şease luni (I volum sau 24 numere) 6 „ ! „ ,, pe şease luni........... 7 „ Abonament de probă : Lei 1.50 pe trei luni. DIRECŢIA: Bucureşti, Bulevardul Ferdinand, 55- Telefon 8 66. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Calea Victoriei, 60 (Pasagiul Imobiliara, 3) - Telefon 30 11. II N.IRJA lîMVISTA ROMÂNĂ La Administraţia revistei: Calea Victoriei 62 (în pasagiu), se găsesc de vânzare pentru cititorii noştri, cu preţ scăzut, următoarele lucrări: (Cumpărătorii din provincie vor mai adăoga la costul ărţilor comandate şi un 10 bani de fiecare leu; aceasta pentru cheltuiala transportului). Colecţiunea volumelor apărute din Noua Revistă Română: Volumele I—IV (Prima serie) cu 5 lei volumul. Volumele V—XI. 1.50 lei volumul legat. Transportul in provincie al acestor volume (V-XI) costă: 00 bani pentru 1 sau 2 voi; 1,10 pentru 3 sau 4, voi. şi 1.60 pentru 5, 6 sau toate 7 volumele. Puterea Sufletească de C. Rădulescu-Motru (scriere premiată de Academia Română), lei 6, Biblioteca Nouei Reviste Române, 15 bani volumul: a No. 1. In zilele noastre de anarhie, de C. Rădulescu-Motru. ■ No. 2. Sufletul neamului nostru, de C. Râ-dulescu-Motru. No. 3. Contractul mancei, de D. Negu-iescu. No. 4. Frica de moarte; Sinuciderile din mizerie de IV. Zaharia. No. 5. Psihologia prostului; Prostul în viaţa socială; Cerşetorii în haine negre, de N. Zaharia. . Cultura română şi politicianismul (ediţia 111-a Socec), de C. Rădulescu-Motru cu 75 bani (în ioc de lei 1,50). Poporanismul politic .şi democraţia conservatoare, de C. Rădulescu-Motru. Preţul 50 bani. Thomas Carlyle, viaţa şi operile lui, de C. Antoniade, 3 lei. Naţionalismul, (cum se înţelege—cum tre-bue să se înţeleagă) de C. Rădulescu-Motru, 30 bani. Psihologia Ciocoismului—Psihologia Industriaşului, de C. Rădulescu Motru, 15bani. STUDII FILOSOFICE Organul Societăţii de Studii Filosofice din Bucureşti Revistă pentru Cercetările de Psihologie teoretice fi aplicate Ia : Ştiinţa dreptului, Pedagogie şi Sociologie Director, C. RĂDULESCU-MOTRU £ Proiesor la Universitatea din Bucureşti £ Din colecţiuoea «Studii filosofice* au apărut până acum: Volumul I, scris tu întregime de d. C. Rădulescu-Motru, cuprinde: Valoarea silogismului. Problemele Psihologiei. Gestiuni de estetică. Valoarea ştiinţei. Organizarea raţionalii a Universităţilor, Psihologia martorului. Psihologia industrialului. Ştiinţă şi energie. Volumul II, cu colnboratiunca D-lor C. Hudulescu-Motru, D. Drăghlctscu, C. Antoniade, G. G. Anlonescu, I. Petrovici,Eugen Porn. L F. Buricescu. I. Ghtbănescu. etc., cuprinde: Psihologiu revoluţionarului. Determinismul social. Filosofiii Iui II. liergson. Critica estetică. Alomisnutl filosofic, Importanţa pedagogică a tmldudiiufi/d/il. etc. Comunicări. Bibliografie. Volumul IU, scris in întregime de d. C. Rădulcscu-votru. cuprinde; A-ftnnurea personalităţii in prinyipulele momente ale culturii. Legea con-srrmtţiunei unităţii sufleteşti. Persoana şi mediu. (Acest volum formează Puterea Sufleteasca, diu Partea I—111). Volumul IV, scris in întregime de \). G. Rădulescu-Motru, cuprinde: Mecanismul actului voluntar. Carncterul Paturile sociale. Cultura. (Acest volum formează Rutei cu Sufletească din Partea IV-V). Volumul V, cu colalioraţiuuea D-lor: I. Petrovici, Marin N. Şiefâncscu, St. Anlim, Marcel T. Djuvara, G. Anlonescu. I. Bucoviueanu. cuprinde: O nouă metodă inductivă. Logica şi problemele metafizice. Substratul economic ut familiei. 7>ortu no(uun7o/\ ete. Volumul VI. cu colaboraţiunea D-lor : Vladimir Ghidionescu, Marin N. Ştcfancscu. G. G, Anlonescu. Xîsipeuiu, cuprinde : Pedagogia ştiinţifică şi noile reforme şcolare. Criza Logtcei. Revista Revistelor, t te. Preţul fiecărui volum, e de 6 lei. Pentru abonaţii „NOUEI REVISTE ROMÂNE** acordă o însemnată re* ducere de preţ. in abonament ..STUDIILE FILOSOFICE** împreună cu „NOUA REVISTA ROMÂNA'* costă ÎS lei anual. Volumul VU din .Studii filosofice* cuprinde: ■ B 1 1 ELEMENTE 1 1 m ¥ 1 1 DE V B METAFIZICA f II 1 Principalele probleme ale Filosofiei 1 Contimporane, pe înţelesul tuturor ■ 1 de » C. RĂDULESCU-MOTRU * t 1 t Profesor U Universitatea din Bucureşti ' Ediţia populară 4 lei. Iată c&teva numai din capitolele cuprinse în această lucrare Introducere. — 1. Definiţia Metafizicei.Ştiinţele speciale şl Metafizica. —2. Importanţa şi utilitatea Metafizicei.--#. Diferenţa dintre Metafizică, Artă şi IteJigîuric,— 4. Metali/ica şi cultura. Partea I.—Conştiinţa oglinda. Critica realismului naiv Capitolul 1. — /xt faţa universului.— O veche iluzie.—Contrastul dintre cor şi puuânl in vechea mitologic.— Existenţa.—Platon şi creştinismul.— Ştiinţa modernă.—Mecanismul universal.—Fenonunc cari nu sc pot exulica r-rin mecanică.—Fenomenele sufleteşti.—Omul vierme. Capitolul II. — Oglinda conştiinţei.— Asemănarea înşelătoare dintre oglinci şi conştiinţă.—Oglinda vrăjită care vede peste tot.—Rătăcirile simţurilor—Soliştii.-Raţiunea tn opoziţie cu simţurile.—Malcrlaliştii şl idealiştii.—tem. Kant.— Romanticii.— liegel. Schimbarea punctului de vedere Uuntiau. - Influenţa hegelisrnului asupra scriitorilor contimporani, înapoi la Knnt! Capitolul HI.— Valoarea şfiînfe/.—Kxageraţiuuilc materialismului.—Relativitatea ştiinţei.— lnţelcgbna mai complectă n conştiinţei duce la con» chuia ea ştiinţa are o valoare relativa.—Până unde merge relativitatea ştiinţei. Capitolul \\f.—Convingerea. . Capitolul V.—Logicii nond.— ' ceea ce este mediul biologic pentru o plantă, este mediul cultural ţicnim ştiinţă. — Ştiinţă şi J»asmu,—Lugieu din punct de vedere genetic şi diu punct de vedere formal.-Cesiunii noi pentru Logică. Capitolul VI.—Adevăr şi minciună —Oamenii pe cnri nu-l Înţelegem fiindcă ne sunt superiori.—Oamenii pe cari nu-i înţelegem muică nc sunt inferiori —Propaganda adevărului şi meşteşugul mluciunel.—Cum sunt minţiţi filbatccii.— Politica şi minciuna,— Reclama necinstită.—Reclama In publicul de jos şi rechima in publicul de sus.—Biruinţa Adevărului. Partea II.—Conştiinţa transcendentală. Critica filosofici kantiana. Capitolul I.—Kant şl continuatorii srtL— Kxaiţeraţiuni încurajate de filosr-li a Ini Kant.—lusulirienţa Ulosolîel lut Ivanl.-Conştiinţa in genere şi conştiinţa Individuală.—Pragmatismul şi raţionalismul intransigent — Biologismul.—lohanncs liller.— Richnru Avenurhis.—Krnest Mach.—Bi- ologismul metafizic. Arlhnr Schopeuhauer. Fricdrich Ntetzscbe. Hem t Bcrgson.—Romantismul. liegel — teoria Sociologică. Emil Durkhcim. Capitolul II.—Spre o mai bună înţelegere a filosofici kanliane.—înrudirea problemei Laotianc cu ţoale marile probleme lllosofice.—Insuficienţa încercărilor făcute dc a complecta pe Kant.—Cum trebne înţeleasă importanţa pe care o are penlrti ştiinţă perspectiva kantiană. Partea III.—Conştiinţa reala. Pertonalitmul energetic. Capitolul I.—Problema eternă.—Antropomorfismul naiv şi buddhismul.— Metafizica raţionnlistâ.— Identitatea intre unitatea din conştiinţa omenească şi umintcn din univers.—Forma sub c re apare Ia Kant soluţiu-nea identităţel.— Direcţiunea iu care trebuc căutata complcctorra flloso-Hei Iui Knnt. Capitolul II.—Monismul. Capitolul III.—Personalismul energetic şi supra-omul lui Fr. Ntetzscbe.— I^cgca exerciţiului. Aletiţiumo. —Dcosebiuu dintre conşliioţ animale* lor şi conştiinţa njnencusc».— Rolul c» nştiinţei In orgauisni—ldealuL— Optimismul.—Vcciţiuiiea. i NOU UN NUMĂR : 25 BANI ABONAMENTUL. In ţară pe un an (2 oalumt tau 48 numit) 10 lei „ » ** jea»t luni...........................0 m In $IrâlnOtale pe un an ... . ... 12 „ ROMANA APARE IN FIECARE DUMINICA Director: C. RADULESCU-MOTRU Profesor la Universitatea din Bucure|ti STA REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA: BucareţN, Calea Victoriei 62, (Pautgiul Na. V Telefon 50/// __ ■j DIRECŢIA : Bulevardul FidtnanJ 35 Telefon 8!66 No. 2 2 DUMINICĂ 14 OCTOMBRIE IQI2 Voi. XII NOUTĂŢI ■ ■ ■ ■ Românism, panslavism, bulgărism... Naţionalism. Războiul ce se desfăşură astăzi în Balcani, este primul mare războiu care se sprijină pe ideea naţionalismului. Războaiele, de până acum, au servit unificării naţionalităţilor, dar ele n'au fost pornite şi susţinute pe ideea naţionalismului. Astăzi, în Balcani, nervul sufletesc al războiului este naţionalismul. Bulgarii, Serbii, Grecii, Muntenegrenii se bat, nu pentru a-şi dobândi un stat naţional unitar, căci pe acesta îl au, ci pentru a servi ideii bulgă-rismului, elenismului, slavismului... In faţa acestor popoare stă îndârjit islamismul; Ia spatele lor, gata să Ie ajute, stă panslavismul; într’o coastă, încă nedumerit ce atitudine să ia, stă românismul... Peste tot, avântul naţionalist domină şi face să tacă toate celelalte interese politice. Dinaintea naţionalismului au dispărut interesele dinastiilor, interesele economice şi chiar cele ale politicianismului. Naţiunile cer sânge, cum cereau altă dată zeii, fără să se îngrijească dacă prin aceasta păgubesc pe regi, pe negustorii de marfă sau pe negustorii de vorbe. Naţiunile vor să se vadă mari; fie care mai mare de cât toate cele lalte. Este timpul gigantismului în aspiraţiuni. O Bulgarie . mare; o Serbie mare; o Grecie mare ; un Muntenegru... mare. Popoarele pe cari, până mai ieri, europeanul cult trebuia să le caute cu lupa pe hărţile geografice, pentru ca să le găsească unde se adăpostesc, astăzi şi-au încălţat cişmele (lin basinu pentru a păşi peste nouă ţări şi peste nouă mări... Pământul începe a fi prea mic şi pentru pitici. Bulgăris-mul, ca să se realizeze, trebue să treacă peste islamism. Elenismul, de asemenea trebue să treacăşi peste islamism şi peste bulgărism. Slavismul trebue să treacă peste românism; iar românismul peste bulgărism. In goana lor după ideal naţiunile trec unele peste altele, fiecare dându-şi dreptate sie-şi şi numai şie-şi. Poate, în definitiv, singura dreptate reală pe lume este aceea pe care şi-o dă fiecare naţiune în parte. Bulgărismul îşi are dreptatea lui şi numai a lui. Dreptatea unui naţionalism în genere nu există. Atunci dece Românismul aşteaptă dreptatea altora?— Verax. Disculiuni leorelice asupra cauzei războiului balcanic Ştiinţa cea nouă a sociologiei, dacă n’a adus cu sine alte rezultate mai pozitive, a făcut să crească însă foarte mult gustul de a teoretiza asupra marelor evenimente politice. In special asupra cauzei războaielor, sociologiaare multe de spus. Războiul este un mijloc de întărire a clasei burgheze, — zic sociologii socialişti! Războiul este opera capitaliştilor... Din actualul războiu balcanic, se vede cât au aceştia dreptate ! Marii capitalişti din Europa şi din peninsula balcanică în special, jubilează de ţi-e mai mare dragul să-i auzi! Până şi în ţară la noi, bucuria capitaliştilor aproape că debordează. La bănci, la cluburi, la târguri, peste tot, capitaliştii îşi freacă mâinile, cu cât văd că se grămădesc oştile în Balcani !... Dacă va ţine războiul acesta mult, au să câştige capitaliştii până într'atât, că au să-i scoată banii din casă ! Din nenorocire, nu toţi sociologii se împacă cu explicarea dată de socialişti. Alţii, mai serioşi, caută cauzele războiului actual în fenomene mai adânci de cum ar fi interesele capitaliştilor. Pi intre aceştia să găseşte şi d. C. Stere, profesorul dela laşi. Pentru d. Stere, războiul actual din Balcani este numai o fază a luptei milenare dintre două feluri de civilizaţiuni: civilizaţiunea europeană din apus, bazată pe marile principii ale revoluţiunii franceze, şi civilizaţiunea mopcovită, fructul întunerecului şl al egoismului. Iată ce scrie dânsul în ultimul număr din Viaţa Românească: «De Chestiunea orientului este legată lupta seculară, nu între două mari puteri europene numai, ci între două sisteme, între două concepţii de viaţă, între două idealuri. Dacă astăzi apar, campioni de prima linie, în lupta aceasta, pe de oparte Monarhia Habsburgică, iar pe de altă parte imperiul Ţarilor, ea însă în realitate ni se prezintă numai ca faza modernă a procesului de mai multe ori milenar, ale cărulepizoade tragice au fost în decursul vremurilor victoria dela Marathon şi căderea Ţarigradului sub puterea Turcilor. «Astăzi, această luptă e colorată de groaznica problemă slavă, în sensul larg al cuvântului, — nu e decât o faţă a acestei probleme. «Astfel rivalitatea celor două imperii ne apare, în lumina acestui conflict ireductibil între forţele progresului din Apus şi forţele reacţiunii din Orient, în adevăr, ca un moment al formidabilei drame mondiale, ca o fază modernă, cum am spus, a necontenitei lupte de atâtea ori milenare între despotismul şi stagnaţiunea Orientului, pe de o parte, şi dorul de viaţă şi toate aspiraţiunile civilizaţiunii apusene pe de altă parte, — între Asia şi Europa. «Dacă din procesul de descompunere a vechiului imperiu Otoman, care se prelungeşte mai bine de un veac, nu s’a putut naşte încă pentru toată raiaua creştină din Balcani o aşezare definitivă a vieţii lor naţionale, aceasta se dato-reşte numai faptului că, printr’un fatal concurs de împrejurări, problema locală s’a incrustat într’o problemă mondială, izvorîtă din ciocnirea năprasnică a acestor mari curente ale istoriei universale*. Iar în ceea ce priveşte atitudinea României, d. Stere scrie: «Intre Rusia despotică şi cotropitoare şi monarhia Habs. burgică, de ale cărei destine este legat viitorul atâtor milioane de Români, nu putem stă indiferenţi şi impasibili Viitorul românismului şi chiar al tuturor statelor balcanice atârnă, în mare parte, de îndrumarea pe care fatal e menită s’o ia dezvoltarea interioară a imperiului Habsburgic şi în această privinţă sunt solidare interesele tuturor ramurilor în care s’a împărţit neamul nostru. Iar din partea Imperiului de nord ne ameninţă veşnic desnaţionalizarea şi desfiinţarea politică. ’ «Dacă e cu putinţă de a coordona desvoltarea noastră naţională, pe de altă parte, cu fiinţa a patru milioane de Români în sânul imperiului Habsburgic, salvarea pentru cele două milioane de Basarab.eni nu poate isvorî decât din stăvilirea avântului panslavist». Cum se vede, sociologia d-lui Stere este o fină ironie la adresa vecinilor noştri Maghiari. — A. C. C. %/ NOUA REVISTA ROMANA 326 ACTUALE RUSIA ŞI RĂSB0IUL DIN BALCANI Opiniunea publică rusească se interesează cât se poate de mult de conduita actuală! a României faţă de răsboiul ce-1 poartă statele balcanice cu Turcia. Interesele României, ca putere creştină şi doritoare de libertate, care nu se mărgineşte cu Turcia, reclamă ca ea să păstreze neutralitatea. Dar aceiaşi Românie, ca Stat liber şi independent, e îndreptăţită să nu lase liberă desvoltarea, la fruntariile sale, a unui Stat puternic bulgar, care ar putea ocupă în viitor Do-brogea şi cu aceasta să lipsească România dela stăpânirea unei 'părţi din ţărmul Mării Negre. Acest fapt e atât de logic şi de natural încât e de prisos să mai vorbim de dânsul. Rusia a creat Bulgaria şi a înzestrat-o prin tratatul dela San Ştefano cu astfel de graniţe, încât a stârnit indignarea Greciei şi Serbiei. Panslavismului bulgăresc i se aduse ca jertfă pământuri populate de greci şi sârbi. Diplomaţia rusească condusă de Prinţul Gorceacoff şi Contele N. P. Ignatief gândea să ajungă printr’o Bulgarie mare la Bosfor şi Dardanele, înfiinţând două Gubernii: de dincolo de Dunăre şi de dincolo de Balcani, iar apoi să pună mâna şi pe o parte din Macedonia sacrificând pe Sârbi Austriei. Dar întrebarea e ce se face cu România? Să facă ea politică românească, rusească, ori austriacă? De sigur, întreagă lumea rusă ar fi fost adânc recunoscătoare României dacă ea ar fi făcut politică rusească, care ar fi fost în acelaş timp şi creştină şi cu adevărat românească. Această politică se rezumă în aceea, ca România liberă să alipească la sine Moldova de peste Prut, Bucovina, Transilvania, Banatul, Aradul şi alte pământuri româneşti cari gem sub jugul maghiar şi să intre în confederaţiunea balcanică chiar şi sub preşedinţia Rusiei. Dar oare poate să dorească aceasta o diplomaţie săracă cu duhul şi perfidă în acţiunile sale criminale, care vinde pe Sâibi, care dă Eoki şi Katorjski din Bosnia şi Herţegovina Austriei, care îşi neagă promisiunea de a, da Insula Creta Greciei, care răpeşte aliatei sale Moldova, apoi României, Moldova de peste Prut, se îndrăgosteşte îndată cu asasinii setoşi de sânge ai creştinilor — Turcii, plecându-se apoi în genunchi dinaintea perfidei Austrii bătută de toată lumea şi salvată de Ruşi în 1849? Impotrivindu-se unirei Românilor şi Sârbilor (a-ccstora din urmă după acordarea Bosniei şi Herţego-vinei Austriei) diplomaţia rusească care lucra pentru crearea unei Bulgarii mari, trimete România peste Dunăre să îndeplinească rolul jandarmului atât de gentil faţă de Austria şi Ungaria. Noi nu ştim ce face ambasada română Ia St. Pe-tersburg şi de ce ea nu vorbeşte niciodată de pro- blemele istorice ale României. România n’a fost niciodată duşmana Rusiei şi nici nu poate fi. Şi apoi însăşi Rusia în persoana diplomaţiei sale şi a panslavismului său ilegal reprezentat prin Sinodul guvernului, împinge pe Români în lagărul duşmanilor României. ' , Prin urmare dacă România intră în alianţă cu Austria, atunci, sigur că o face pentru siguranţa sa proprie şi graţie acelei politici păgubitoare şi des-binătoare de consângeni pe care o duce Rusia în Basarabia, căci Rusia ţine aci 3 arhierei-provocatori cari aţâţă împotriva moldovenilor şi nu dă celor 2 milioane de români dreptul de a-şi avea episcopii lor. Dacă Rusia, nu s’ar fi îndepărtat dela chemarea sa istorică de a libera de sub jugul turcesc4 şi austro-ungar popoarele balcanice înlesnindu-le unirea, atunci de sigur că în Rusia nu e de loc drept să se vorbească de trădarea României. România fără îndoială va deschide teritoriul său pentru armatele ruseşti, cari unindu-se cu armata română şi sârbă ar putea pătrunde în hotarele Ungariei în acelaş timp, când pe Ia Vest, trupele ruseşti ar ocupa Galiţia. Dar pentru aceasta e necesară o înţelegere prealabilă. Rusia să cedeze României Basarabia, mai puţin judeţul Hoti-nului, să se oblige a împărţi Bucovina pe naţionalităţi, lăsând Rusiei populaţiunea rutenească. In modul acesta Rusia pierde cele 2 milioane de locuitori ai Basarabiei, din cari 4/5 sunt Români ; în schimb, prin alipirea la Rusia a Galiţiei şi â Bucovinei ruseşti de peste Carpaţi şi de Vest, ea îşi sporeşte populaţiunea sa cu 5 milioane din carj ruşi sunt până la 4.250.000 suflete. Şi astfel România este gata a înlesni realizarea unirei marelui popor rus şi rămâne pentru deapururea prietena şi aliata lui. Dar şi Rusia în loc să servească intereselor şi hrăpirilor Austriei ar trebui să înlesnească uniunea popoarelor: grec, român, sârb şi bulgar şi apoi şi a celorlalţi slavi din împărăţia Austriacă. . Iată în ce ar trebui să se cuprindă problema istorică, binefăcătoare, cinstită şi măreaţă a Rusiei, iar nu în subjugarea popoarelor, nu în asuprirea lor, nu în prigonirea Moldovenilor. Despre actuala politică rusească în Balcani, condusă de un diplomat nu se poate mai nepriceput, Sazouof, se poate spune numai, că e antirusească. Nu mai departe decât la sfârşitul lui August a. c. Sa-zonof într’o convorbire avută cu un publicist s’a exprimat, că Rusia e slabă, nepregătită, şi că el nu se aşteaptă la nici un eveniment în Balcani, despre care îi prevenea ambasadorul Austriei la St. Petersburg. El, în simplitatea sufletului său, nu ştia, că ambasadorii Austriei la Petersburg n’au alt rol decât acela de a prosti şi de a determina diplomaţia rusească să-şi pună pe cap căciula prostului. Că d-l Sazonof, prin chiar Ministerul de Externe rus, conform tradiţiei, va lucră pentru Austria—nici nu ne mai îndoim. Tot aşa şi Bosnia şi Herţegovina au fost vân- noua revista romana dute în Reichstag de către Gorceacof pentntj a deschide Austriei drumul spre Salonic şi poate chiar şi pentru a planta pe Habsburgi pe tronul Bizanţului şi a restabili Imperiul Roman de Răsărit. In cazul din urmă vorbim de cabinetul Ignatief din St. Petersburg, în care se rezolvă toate afacerile imperiului şi unde, la prea stimata Contesă, la five o'clok-uri, se aleg miniştrii, arhiereii şi alte personaje importante, de puţină distincţiune, cu scopul de a le da posibilitatea să-şi facă o carieră. N. Durnowo Traducere după manuscrisul rus de Lt. Cezar Sfat CULTURALE O NOUA SINTEZĂ A VIEŢII Dacă cercetăm concepţiile de ansamblu în decursul veacurilor, constatăm că ele au oscilat pururea între ceeace se numeşte spirit şi materie. Aceste concepţii fireşte, implică şi problema vieţii, înţelesul vieţii, înţeles pe care-I căutăm totdeauna în vremuri turburi, de nelinişte, când răspunsurile tradiţionale nu mai satisfac cerinţele impuse de progres. De câte ori raţiipiea se încearcă să dea, ea singură, răspunsul, se izbeşte de o dificultate. Inteligenţa cu reflexiunile ei subtile, înclină a se depărta ide lumea exterioară, de datele imediate ale simţurilor, săpând tot mai adânc abisul dintre spirit şi materie, abis care ne pune în neputinţă de a descoperi adevăratul rost al vieţii. Împins a privi în el însuşi, în propriul Iui suflet, omul va căuta aici şi numai aici, tot înţelesul traiului. Acest fel de cercetare micşorează însă vieaţa, care nu trebue şi nu poate fi despărţită de lumea exterioară. Pentru a înţelege lămurit vieaţa, trebue să căutăm a învinge mai întâiu abisul, contrastul dintre lumea exterioară şi suflet, trebue să descoperim un punct central, un punct de perspectivă, de unde să putem privi totalitatea, ansamblul. Epoca noastră nu e lipsită de asemenea încercări, dar pluralitatea încercărilor devine ea însăşi un motiv de complicaţiune. Soluţiile divergează şi se contrazic în aşa chip, că nimic, poate, nu divide mai mult o-nienirea, decât sforţările de a obţine o concepţie de ansamblu asupra vieţii. Cbncepţia 'religioasă de pildă, pune ca principal punct de sprijin al vieţii o lume accesibilă numai spiritului, lumea existenţei imediate fiind accesorie şi cu totul subordonată celei dintâi. Cugetarea modernă dimpotrivă, leagă vieaţa de existenţa sensibilă şi lucrează cu mijloacele ple ca.ni i le pune la îndemână această existenţă ; orice pas 'făcut dincolo de această limită — existenţa sensibilă —, este socotit ca o rătăcire. Aceste chipuri de a vedea împart activitatea ome- nească în două direcţii opuke: tendinţele idealiste urmează o direcţie ; interesele şi munca noastră, alta. Pentru acel ce crede că poate să urmeze una din direcţii cu excluderea celeilalte, lucru este foarte simplu : el este la adăpostul oricărei îndoeli. Pentru oamenii însă cari stau pe culmile civilizaţiei, lucrul nu se prezintă aşa uşor; ei simt că în fiecare credinţă există o parte de adevăr, deşi nu o pot evidehţ'iâ. Scrisoarea lui Pasteur către Sainte-Beuve, eo dovadă: „Filosofia mea e datorită numai inimii, spune el, şi nu raţiunii; m’afund în aceea ce o inspiră : acele sentimente naturale şi veşnice pe cari le înduri la capul copilului ce iubeşti şi pe care-1 vezi că-şi dă ultimul suflu. In acest moment suprem, este ceva în adâncul sufletului care ne spune că toată lumea nu e tocmai un pur ansamblu de fenomene propri echilibrului mecanic, eşit din haosul elementelor prin simplul efect al jocului gradat de forţe materiale. Admir pe toţi marii noştri filosofi; noi avem, ceşti lalţi, experienţa care îndreaptă şi modifică fără încetare ideile noastre, şi adeseori vedem că natura, în cele mai mici ale ei manifestări, este altfel făcută decuin am pre-simţil-o noi*. Până să se ajungă la o conciliare sau unificare, noi oscilăm îndoefnic dela o tendinţă la alta, de unde o nelinişte, o nesiguranţă, care paralizează şi opreşte orice avânt mai larg. Dificultatea vine mai ales de acolo, că nu există măcar o singură stare de lucruri neted determinată, un singur punct care să stea mai sus de orice interpretare, de orice arbitrar. In actualele mişcări se simte totuşi o tendinţă către o vieaţă nouă, a cărei scop îndepărtat nu trebue să ne facă a crede nefolositor, ceeace se săvârşeşte astăzi ca o simplă pregătire. O însemnată străduire de a defini această tendinţă, am întâlnit într’o lucrare a lui Rudolf Eucken, profesor la universitatea din lena, lucrare care a fost tradusă şi în franţuzeşte i). Eucken analizează toate sistemele de unificare din trecut şi din prezent, sisteme cari nu trebue să fie înlăturate ca nişte simple imagini. încercarea lor de a cuprinde întreaga vieaţă, înfăţişează facultăţile omeneşti în dezvoltarea lor caracteristică, arătând totodată şi rezistenţa lucrurilor. De aici pot rezulta experienţe de o netăgăduită valoare, fiindcă acele sisteme cu greu ar fi putut uni atâtea suflete şi însufleţi atât de adânc starea lucrurilor omeneşti, dacă n’ar fi avut un oarecare conţinut de adevăr. Să vedem, după Eucken, care este acel conţinut, partea de realitate adică, care stă deasupra schimbării sistemelor. ' I Idealismul, ca şi religia, pune vieaţa într’o lume invizibilă, având în adâncul ei o (putere creatoare particulară. Idealismul uneşte omul cu universul, dar procurându-i un scop şi o situaţie particulară .In timpurile moderne însă, lumea exterioară capătă o autonomie fără exemplu în trecut, progresul ştiinţelor exacte a gonit din ea orice element psihic, desern- 1 1) Huilolf Fucken, Le Sens et la I aleur de la Vie. (Felix Alean, Paris, 2 fr. 50 voi.). 328 NOUA REVISTA ROMANA nând o sumă de alte energii cari înlănţuesc energia omului. Omenirea pune stăpânire pe realitatea vizibilă, şi aici caută ea înţelesul vieţii. Aici, de asemenea, se întâlnesc şi puncte de sprijin mai numeroase pentru activitatea omului. Starea de lucruri pe care înainte el o primea ca pe un destin inevitabil, începe a se lăsă să fie schimbată prin sforţările lui. Activitatea se desface din ce în ce mai mult de scopurile individuale, pentru a deveni autonomă, centru de vieaţă. Succesiunea timpurilor şi suprapunerea forţelor se unesc într’o acţiune comună, care înaintează şi nu recunoaşte limite definitive, fiindcă contactul acţiunii cu lucrurile produc totdeauna noui posibilităţi. Sistemul naturalist n’a putut lua fiinţă decât după ce elementul psihic a fost alungat din concepţia naturii. Contrar interpretării religioase şi idealiste, principalul scop al cercetărilor sale este ide a înţelege natura mai obiectiv. Orice proprietate interioară, orice sforţare intelectuală sunt îndepărtate din natură ca nişte falşificări, natura nefiind decât un imperiu de masse şi sforţări fără suflet,'al cărui destin se îndeplineşte în forme simple, regulate şi necesare, după legi neschimbătoare, fără a se preocupă de fericirea omenirii. Natura aceasta însă, se amplifică până devine universul care absoarbe şi pe om. Ştiinţele naturale au descoperit noui legături între natură şi esenţa omului, iar teoria evoluţiunii îngădue de a ajunge la o unificare complectă. In vechiul mecanism, sufletul este exclus din natură ; monismul modern îl introduce din nou, spri-jinindu-se însă cu totul pe alte considerente. Dacă omul aparţine de sus şi până jos naturii, existenţa sa nu poate să fie decât conformă cu vieaţa naturii ; ceeace omul are comun cu natura, devine miezul fiinţării şi determină caracterul vieţii Iui. Din această unificare rezultă un aspect nou: acum, pentru prima oară, se ţine socottfală de condiţionarea activităţii psihice de către fizic, de puterea elementară a impulsiunii naturale, de instinctul de conservare, de acţiunea excitantă şi stimulantă a luptei pentru trai, de vasta extensiune a unei activităţi oarbe şi fără scop până în domeniul omului. Pe când toatd acestea se unesc în vederea unei acţiuni comune, se produce un tip de vieaţă particulară, capabilă să imprime urmele sale în activitatea spirituală însăşi. Strânsa înlănţuire a vieţei cu starea de fapt a naturii apare aici ca o orientare către o vieaţă mai sinceră şi mai viguroasă. . • Concepţia monistă totuşi nu ne poate arătă înţelesul şi valoarea vieţii. Ea unifică omul cu natura, dar această unificare o face cu ajutorul unei activităţi spirituale şi, în această activitate, aspectul sub care se prezintă viaţa, forţele ce ea desvoltă, exigenţele ce ridică, sunt incompatibile cu facultăţile unei fiinţări în stare de pură natură. Activitatea spirituală naşte din cugetare, prin ea omul se pune în faţa naturii, o priveşte în ansamblu şi studiază raportul dintre ea şi dânsul: cine face aceasta e superior purei naturi şi nu se poate consideră ca o simplă rotiţă în mecanismul ei. Şi după cum cugetarea părăseşte detaliul pentru a îmbrăţişâ ansamblul, tot aşâ ea pune activitatea intelectuală deasupra impresiunei sensibile, activitate, care tinde să transforme tot ceeace îi vine dinafară. Lumea învăţatului, cu preschimbarea naturii în forţe, raporturi, legi,, nu diferă ea oare esenţial de lumea pe care ne-o relevă simţurile? De aici insuficienţa de a prinde numai prin gândire, întreaga şi adevărata realitate. Naturalismul pur nu primeşte nici o concepţie care depăşeşte experienţa. Dar impresia sensibilă pe de altă parte, nu poate prinde experienţa în general, ansamblul, pentru a extrage o concepţie a lumii,— aceasta stă numai în puterea cugetării. Naturalismul nu are o unitate coherentăi, şi acolo unde lipseşte o astfel de unitate, mărimi de felul celora ca convingeri, stare de spirit, personalitate, caracter devin nişte simple Iiimere. El se întemeiază pe datele ştiinţii pentru a mări precizia conceptului adevăr; dar cum putem noi aveâ o ştiinţă şi un adevăr acolo unde nu există decât o simplă juxtapunere de indivizi independenţi, cu concepţii diferite şi susceptibile de a se schimbă la nesfârşit? Media opiniilor pe care o aduce existenţa în comun poate oare să fie considerată ca adevăr? Naturalismul lasă vieaţa interioară în stagnare. Acolo unde realitatea e redusă la nişte simpli atomi izolaţi, dispare orice comunitate interioară, orice înţelegere dela suflet la suflet, orice adevărată drag'oste. Individul rămâne cu desăvârşire izolat în incomen-surabilitatea universului. Orice acţiune n’are alt rost decât a conservă existenţa fizică şi1 a o face cât mai plăcută posibil. Dacă procesul universal ar tinde ca noi să nu avem alt ţel decât propria noastră conservare fizică, ca şi cea mai primitivă fiinţă organizată, nefiindu-ne dat să aducem nimic deosebit, — atunci întreagă istorie a omenirii, cu producţiunile sale noui şi cu încercarea de a ridică un templu de cultură în faţa naturii, ar deveni o grozavă rătăcire. Să admitem că omul nu este decât o mică fărâmă a naturii, un punct de tranziţie al unui procesus fără suflet, care, ca orice vieaţă planetară superior organizată, este fatal menită să dispară. Mai poate fi atunci vorba de un scop-, tie; o valoare? O clădire, apoi surpare ; o devenire, apoi neant. Naturalismul are meritul de a fi pus în evidenţă valoarea faptelor şi de a, fi arătat strânsa legătură dintre om şi natură. El greşeşte însă şi depăşeşte drepturile sale când impune ca mijloc şi scop vieţii, faptele şi numai faptele, interzicându-i orice sforţare către cevă superior. i n. : , Fiindcă existenţa unui Dumnezeu devine tot mai nesigură pentru om, fiindcă puterea raţiunii universale slăbeşte în ochii săi, fiindcă natura, deşi mai NOUA REVISTA ROMANA ?29 aproape exterior de dânsul, îi este totuşi inaccesibilă lăuntric, el nu poate găsi înţelesul vieţii nici în religie, nici în idealism, nici în materialism. Rămâne să caute o orientare în el însuşi, în propriul său suflet. Acesta e un nou punct de plecare. Până acum omul îşi organiză vieaţa sub influenţa unei lumi invizibile: Dumnezeu sau raţiunea universală,— lume, care-i stăpâneşte existenţa şi-i indică scopul ; de astădată, pentru prima oară, el aparţine existenţei imediate, pe care poate s’o desvolte în toate direcţiile fără mijlocirea unei lumi invizibile. Orientarea trebue căutată în om ; dar în care om? In comunitatea ce implică faptul însuşi al existenţei sociale, în unirea forţelor pentru vieaţa colectivă, sau în indivizi, în izolarea şi nesfârşita lor varietate? Atragerea sau respingerea reciprocă a indivizilor, suma sau diferenţa forţelor, determină' ele caracterul vieţii noastre? Dacă comunitatea este în primul plan, atunci ansamblul trebue să fie superior, să plutească deasupra oricărui arbitrar sau aberaţie fudividuală; individul trebue deci, din punct în punct, să se adapte totalităţii, ansamblului ; trăsăturile ce-1 particularizează trebue să dispară şi să facă loc trăsăturilor generale pe cari le desvoltă colectivitatea, trăsăituri cari urmează a fi sustrase dela valabilitatea indivizilor şi timpului. .1 I i. ! ' Dacă se dă precădere individului, scopul atunci reşede în desvoltarea personalităţii, în eliberarea ei de orice contrazicere, pentru a dobândi o vieaţă cât mai mobilă şi fluidă, nelegată de fixitatea convenţională a lucrurilor. Aici, ori dincolo, stă miezul existenţei omeneşti? în comunitate ori în indivizi? Un examen amănunţit va arătă că adoptarea exclusivă a unuia sau altuia din aceste două tipuri de vieaţă, îngustează cu desăvârşire vieaţa şi-i ridică orice înţeles. Civilizaţia socială ţinteşte în deobştie să asigure existenţa colectivă, prin o organizaţie mai liniştită, lipsită de frământări, uşurând mizeria prin o mai dreaptă repartiţie a bunurilor materiale. Aceasta însă nu e îndestulător, căci proprietatea materială nu face pe om fericit. In vreme ce alungăm un duşman, mizeria, un altul îi ia locul, poate şi mai primejdios: golul şi urâtul, împotriva căreia . civilizaţia nu are nimic de opus. Civilizaţia socială nu perfecţionează interiorul omului, căci, din condiţiile şi limitele ei, face condiţiile şi limitele acţiunii spirituale. Acţiunea spirituală nu poate fi fecundă decât dacă se desfăşoară pentru ea însăşi cu toată abnegaţia. Civilizaţia socială face din ea numai un instrument în vederea bunului trai, supunând-o concepturilor utilitare ; conţinutul ei e considerat ca un simple accesoriu. Comunitatea socială nu cunoaşte un tribunal superior tendinţelor şi opiniunilor sale ; cantitatea ţine locul calităţii, mijlocia- oamenilor se erige în judecător al binelui şi răului. Cu toate îmbunătăţirile exterioare şi de detaliu, ea nu încetează de a apăsă originalitatea şi libera expansiune a personalităţii, punând în opunere vieaţa societăţii cu vieaţa individului şi, prin aceasta, găsindu-se în imposibilitate de a ne da o concepţie de ansamblu asupra vieţii. Înfrângerile vieţii sociale au avut ca urmare desvoltarea individualismului. Civilizaţia individualistă înlătură automatismul şi tot ceeace este o constrângere a psihicului Vieţii. Ea împinge individualitatea pe primul plan şi, la stabilirea raporturilor, stărue mai ales în formarea particularităţii şi diversităţii. De acî rezultă o supra creştere de libertate şi vigoare, o bogăţie de cultură, o mobilitate care pătrun'de în toate ramificaţiile existenţei. Dar tot acest câştig nediscutabil, care contrastează cu conglomeraturile întinse şi nivelările civilizaţiei sociale, nu răspunde Ia întrebarea dacă vieaţa, ca ansamblu, capătă înţeles şi valoare. Civilizaţia individuală tinde să cuprindă vieaţa, dar să o cuprindă în stări izolate, nu în totalitatea ei. Civilizaţia omenească, nici într’un sistem, nici în celălalt, nu poate da un înţeles vieţii. Golul din aceste sisteme este adesea ascuns de lupta neîncetată între cele două tendinţe, cari, după timpuri, au avut pe rând preponderenţa. Din acest flux şi reflux n’a rămas nici un conţinut de adevăr, căci ceeace a fost bun pentru o epocă, s’a dovedit a fi nepotrivit pentru alta. III. Soluţiunile trecute privitoare la scopul şi valoarea vieţii au devenit insuficiente, fiindcă situaţia istorică a spiritului impune exigenţe cari nu se mai pot mulţumi cu răspunsurile tradiţionale. Noi, astăzi, voim să întemeem toate cugetările şi toate acţiunile pe activitatea şi experienţa noastră personală; nevoia însă ide a găsi o unitate care să treacă dincolo de conceputul cel mai general al vieţii, nu o putem înlătură. Această nevoie se desprinde din întreaga mişcare a istoriei universale; ea dăinueşte pe toate culmile sforţării omeneşti. Elenismul, în cea mai desăvârşită desvoltare a lui, a creat o sinteză de vieaţă artistică, pe care o impunea tuturor direcţiunilor vieţii. El trată vieaţa ca o operă plastică stabilind un scop şi un principiu organizator. Soluţia artistică a trebuit să cedeze locul sintezei etico-religioasă a creştinismului, care înfăţişează o altă parte a realităţii. Această sinteză a fost apoi înlocuită cu sinteza dinamică a timpurilor .moderne, în care creşterea nelimitată a forţei, exterior şi interior, desvoltarea tehnică şi cultura intelectuală, progresul pentru progres, a devenit scopul scopurilor. Ea pune toată vieaţa în forţă, dela desvoltarea căreia aşteaptă o complectă desvoltare a sufletului. Din ce în ce însă simţim că lucrul nu e tocmai aşâ simplu, omul nu se absoarbe în'întregime în forţă, în faţa lui se ridică stăruitor însemnata chestie a sensului desvoltărei. De aici purced'e dorinţa unei noui sinteze a vieţii. 330 NOUA REVISTA ROMANA Afirmările şi negările din trecut, epocele de acţiune creatoare şi epocele de critică ne apar ca nişte aspecte diferite ale unei mişcări de ansamblu, care se săvârşeşte In vieaţa spirituală însăşi. Ea îşi caută caracterul şi conţinutul în domeniul omului ; însă, ne găsindu-1 aici pe deplin, face alte încercări, se menţine în afirmare şi negare, desvoltându-se din ce în ce mai mult pentru a produce o realitate. Toate acestea la un loc formează o nouă pozitivitate, dar o poziti-vitate de altă natură decât acea a impresiunii sensibile. Naşte acum întrebarea dacă vieaţa omului se scurge întreagă în interiorul naturii, sau dacă nu cumva ea desvoltă dincolo de natură im caracter particular. Că omul aparţine mai întâi naturii şi lăuntric, nu încape îndoială: ea îl înconjoară nu numai de afară, dar pătrunde şi în vieaţa sa psihică, căci aceasta nu e decât o parte din seria raportuîriloir* reciproce ale elementelor din natură. Un examen mai amănunţit arată însă, că vieaţa psihică tinde să depăşească această serie de raporturi şi că în toate ramificările ei însemnate, cunoştinţă, sentiment, aspiraţii, ea sparge cadrul în care o închide procesul naturii, manifestând faţă de aceasta un caracter particular. l „Dacă omul depinde de natură, spune A. France, şi ea depinde de el. Ea l-a făcut; el o reface. Fără încetare el frământă din nou pe străvechea lui creatoare, şi-i dă un chip pe care ea nu l-a avut înaintea lui“.—Cu ajutorul cugetării, omul poate să s^ impună lumii înconjurătoare şi să-şi dea seamă de raportul ce-1 leagă de ea; aceasta arată că sufletul lui se bucură de o autonomie lăuntrică. In noi se petrece ceva care stă deasupra interesului, deasupra subiectului şi obiceiului, deasupra forţei şi materiei, ceva care contribue la desvoltarea spontană a ansamblului cu tendinţa de a produce conţinuturi şi valori nouă. Acel ceva nu e o acţiune a omului aşa cum ni-1 arată experienţa, căci acţiunea omului pur şi simplu rămâne totdeauna orientată tot către om, către bunul său trai, pe câtă vrem'e-acel ceva, coprinde o impulsie tinzând a ridică omul deasupra sferei pur omeneşti. Orice acţiune în vederea bunului trai apare din cale afară strâmptă faţă de această tendinţă care îndeamnă omul să întreprindă o luptă chiar împotriva felului lui de a fi, să rupă adică cercul său pur omenesc. In domeniul omului se produce astfel o mişcare cu tendinţa de a transformă individul cu totul, pu-nându-1 în conflict cu felul său obişnuit de a fi’, mişcare ce aspiră să despartă vieaţa de fiinţa izolată, pentru a o constitui întEo lume autonomă care să cuprindă şi să îmbrăţişeze tot ceeace o înconjoară. Această lume autonomă — vieaţa — implică necesitatea de a se ridică la o realitate superioară omului, realitate la care el ia parte dar care nu răsare din el însuşi. O astfel de realitate arată că el e introdus într’un proces vital creator, că în vieaţa spiritului există un proces cosmic în care universul se manifestă ca un ansamblu viu şi desăvârşit. Conţinutul vieţii e format deci într’un mod particular, prin faptul că vieaţa nu urmează întocmai calea trasă de natură, nu se clădeşte pe o progresie liniştită, nu este, cu alte cuvinte, o simplă adaptare sau combinare de procesuri psihice individuale, ci ceva esenţial superior, o activitate creatoare având ca origine forţa ansamblului şi mergând spre cucerirea unei realităţi de alt grad. In vreme ce rR)i ne lăsăm 'duşi de existenţa imediată, care se scurge în atingeri izolate cu lumea exterioară, se produce astfel o orientare către concepţia unei lumi, unei vieţi, în care elementul nou e cevâ mai mult decât un simplu plus. Această vieaţă spirituală cu caracter universal, nu este o proprietate a omului pur, e independentă, autonomă, numai aşa poate ea să impună omului o luptă contra caracterului şi naturii omeneşti, îrtipingându-1 dincolo de subiectivitatea sa. ’ ■ ' ! Acest aspect total al realităţii este negreşit enigmatic, şi toate încercările de a-1 exprimă în formule clare n’ar folosi decât să-l întunece şi mai mult. O astfel de greutate însă nu trebue să facă îndoelnică; apariţia nouei vieţi. Nu ceeace este mai simplu este scopul omului, ci ceeace este mai adevărat. A face altfel, înseamnă a face ca naturalistul care ar respinge un grup de fenomene şi l-ar lăsă neobservat, sub cuvânt că nu încape în schema conceptelor şi teoriilor tradiţionale. ! 1 N. Em. Teohari ''l înştiinţăm pe toţi cei doritori de a avea în bibliotecă „Noua Revislă Română“, că am pus din nou în vânzare colecţiile volumelor V, VI, VII, VIII, IX, X şi XI din revistă, legate în scoarţe tari şi demne de a figură în orice bibliotecă, pe preţul excepţional de lei 1,50 fiecare volum (în provincie plus 60 bani porto pentru 1 sau 2 volume; Iei 1.10 pentru 3 sau 4; şi Iei 1.85 pentru 5, 6 sau toate 7 volumele). Un volum cuprinde până la 450 pagini variate şi mereu de actualitate. Tabla Generală de Materii a Revistei, care formează un nepreţuit mijloc de cercetare pentru intelectualii de orice categorie, se află anexată la fiecare, volum. — Pentru cei ce vor să cunoasci dinainte cuprinsul acestor volume, Tabla de Materii se trimite gratuit, la cerere. Comenzile, făcute pe cotorul mandatului cu care se vor trimete sumele de mai sus, vor fi înaintate administraţiei revistei. NOUA REVISTA ROMANA 33t SOCIALE STAREA SOCIALĂ ' A ROMÂNILOR BASARABENI ') Astăzi poporul Moldovenesc de sub dominaţiunea Rusiei cuprinde două pături sociale bine distincte una, de alta prin năzuinţă de cultură şi de vieaţă socială. I : : Una este cea care, adăpându-se la cultura rusească, s’a înstrăinat de noi cu totul, şi, ceea ce-i mai dureros, serveşte acolo drept cel mai docil instrument în conducerea acţiunii de opresiune şi împiedicare a oricărei încercări de cultură naţională românească. A doua pătură a Moldovenilor basarabeni o formează imensa mulţime a poporului Moldovenesc care trăeşte nu numai pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, ci şi dincolo de acest hotar până la Dnipru şi pe malul Mării Negre până în Caucaz şi de acolo mai înainte până la locurile depărtate siberiene şi Man-ciuriene. Ea este aceia care suportă cea mai cumplită opresiune şi totuş de un veac rezistă cu eroism tuturor încercărilor de rusificare. In tot cuprinsul Basarabiei de azi, nu există nici un fel de şcoală românească, laică sau religioasă, de stat sau particulară, nici la sate, nici Ia târguri ca şi în întreaga Rusie pe unde vieţuesc fraţi de ai noştri. Statul rusesc nu îngăduie să se facă nici măcar un curs cât de elementar al limbei române în şcolile primare sau secundare de acolo, pe lângă limba rusească sau celelalte limbi străine ce se propun liber şi acolo ca şi la noi. Mai mult: Neamurile străine din Rusia: Evreii, Tătarii, Finlandezii, Polonii, Cir-cazienii ş. c. 1., au voie pe lângă şcoli, să se închine lui Dumnezeu în limba lor maternă ; numai fraţilor moldoveni le este oprit acest lucru. Numai Ia cimitir, acolo, sub cer liber, la groapa mortului, departe de străşnicia jandarmului oficialităţi şi numai după insistenţa familiei îndoliate, dacă vreodată mai îndrăzneşte preotul ca să zică cu jumătate gură, „Veşnica .pomenire" în româneşte! In sfârşit, nu se tolerează nimic care ar înlesni vreun fel de cultură naţională moldovenească. Nu există nici un ziar cu adevărat românesc, care să contribuie la înălţarea culturii româneşti sau să apere dreptatea cauzei fraţilor noştri. Este adevărat că la Kişinău apare acum o revistă bisericească „Lumină-torul", în moldoveneşte, dar ea este scrisă numai cu litere chirilice şi nu se publică într’însa decât subiecte pur religioase, servind astfel mai mult de momeală pentru moldoveni, ca să-şi dea copiii pe la şcolile ruseşti şi să poată ceti ‘apoi şi revista moldovenească, după ce prin acele şcoli li se vor învenina sufletele cu duhul trădării de neam. Iată câteva din mijloacele pe cari Oficialitatea 1) Comunicare făcută la Congresul Asociaţiunii Române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor, ţinut în Galaţi. Sfintei Rusii le întrebuinţează pentru desnaţionali-zarea fraţilor noştri. Sunt acum vreo patru ani, când se răspândise vestea, de altfel publicată şi prin ziarele ruseşti, că însfârşit împăratul Nicolae II s’ar fi milostivit şi că va da voie să se oficieze româneşte prin bisericile Moldovenilor. Un preot român, dintr’o comună a judeţului Ismail, nu aşteaptă sancţiunea vestii şi s’a-pucă să slujească în biserică româneşte. A doua zi, el dispare din sânul familiei şi nici până în ziua de azi nu se ştie ce s’a făcut cu dânsul, e viu sau mort! Alt fapt: Oficialitatea Sfintei Rusii a târât mii din fraţi de ai noştri în Manciuria, în răsboiul Ruso-Japonez, unde, punându-i mereu în primele rânduri de bătae, au pierit dintre dânşii patrusprezece mii. Numai la Liao-Jang au căzut mai bine de cinci mii, la prima ciocnire! Cei rămaşi în vieaţă, schilodiţi, în cea mai mare parte, întorcându-se în Basarabia pe la vetrele lor, s’au adresat guvernatorului ca să li se înlesnească oarecum traiul. Drept răspuns de mângâiere şi de alinare a suferinţei lor li s’a dat câte o placă patrată ca să o atârne de grumaz, şi care să le dea dreptul de a cerşi ! O altă măsUră: In Dobrogea există mănăstirea „Cocoş" şi la hramul acestei mănăstiri, prin Maiu, în fiecare an veneau unii din basarabeni ca să se închine măcar odată pe an Iui Dumnezeu în graiul părinţilor noştri. In anul acesta li s’a interzis şi acest mijloc de comunicare cu noi. Prea sfinţitul Nifon, Episcopul Dunării de jos, trecând în anul acesta dela Galaţi spre Isaccea, pe timpul oprirîi vaporului lângă Reni, a văzut acolo o mare mulţime înghenunchiată 'pe malul Dunării şi care prin semnul crucii şi alte gesturi ,îi imploră o intervenţiune la autorităţile ruseşti, ca să-i îngăduie libertatea de a merge la hram. Prea Sfinţia Sa a intervenit, dar totul a fost în zadar. Pe când, astfel, în Basarabia fraţii noştrii se află într’o asemenea stare culturală şi socială, pe când acolo se desfăşoară asemenea măsuri, ca din senin s’a produs un eveniment, care ne-a surprins pe toţi cei cari ne aflăm în Organizaţi unea culturală, a Romanilor basarabeni din ţară, şi ne-a umplut sufletele de cea mai legitimă îngrijorare. Cu prilejul aniversărei de 50 de ani de carieră militară a Majestăţii Sale Regelui nostru, Majestatea Sa Ţarul Rusiei I-a trimis telegrama următoare: „Astăzi, cu prilejul aniversării a 50 de ani de serviciu al Maja staţii Voastre Regale, împins de un sentiment de sinceră recunoştinţă pentru serviciile, pe cari Ţara Voastră le-a adus Rusiei în gloriosul an 1877, când\ Majestatea Voastră, în fruntea vitejei Sale armate, a luptat alăturea de ^neuitaţii mei tată şi bunic, pentru aceiaşi cauză atât de scumpă ambelor noastre naţiuni şi recunoscând înaltele calităţi militare ale Majestăţii. Voastre, Ii confer bastonul de mareşal al armafei mele, ca o recunoscătoare amintire a frăţiei de arme dintre popoarele noastre, şi ca semn de adânc respect pentru vechiul nostru aliat". (ss) NICOLAE. 33* NOUA REVISTA ROMANA Cum poate să răsune în sufletele noastre această manifestare atât de neaşteptată faţă de tragedia seculară ce pare că nu mai are sfârşit cu fraţii noştri de pe pământul smuls din trupul Moldovei? Ce raport poate avea această nouă manifestaţiune de dragoste a sfintei Rusii, cu serbările nesăbuite ale potentaţilor Oficialităţii ruse dela Kişinău din 16 Maiu trecut? Prevesteşte ea oare noi nenorociri neamului nostru?... • Din istorie cunoaştem cum sfânta Rusie prin vorbe ne-a arătat totdeauna o mare dragoste şi solicitudine, vorbe cari 'din nefericire niciodată n’au corespuns cu urmarea faptelor. Aşa a fost în 1806, când ea a încălcat teritoriul ţării cu oştile sale, sub pretext de a proteguî creştinii ortodoxi contra jafurilor şi a cruzimilor răs-vrătitului paşă turcesc Pazvantoglu şi a Pazvangiilor săi. In fond însă sfânta Rusie a urmărit altceva: N’a părăsit pământul ţării noastre, până ce în 1812 n’a răpit mai mult de jumătate din teritoriul Moldovei întins între Prut şi Nistru şi .având peste 45.000 kilometri patraţi întindere, pe când restul Moldovei dela Prut până la Carpaţi are numai vreo 38.000 kilometri patraţi. Şi numai cu atât nu se mulţumeşte ci despoaie provincia de orice autonomie şi libertate politică şi culturală, deslănţuind acolo cea mai grozavă teroare. ’ La 1877, Sfânta Rusie îşi trimite iar armatele peste Prut la noi, încheind o convenţiune cu guvernul român, prin care Ţarul Alexandru II se obligja a menţine şi a face ca să se respecte integritatea terito-rului său. Dar după ce oştile ruseşti s‘unt zdrobite de»Osman Paşa, şi după ce oştile noastre, reintrând în luptă, schimbă soarta răsboiului, — care a fost răsplata din partea Sfintei Rusii?... Ni s’au răpit iarăşi cele trei judeţe din sudul Basarabiei! r Iată pentru ce noua manifestaţiune de dragoste a Sfintei Rusii, cu telegrama arătată, ne-a pus pe noi cei dela Organizatiunea culturală a Românilor Basa-rabetii din Ţară în nedumerire şi îngrijorare. Până /Ia aflarea adevăratului înţeles al acestei telegrame, Congresul Asociaţiunei Române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor are însă un minunat prilej de a se manifesta într’o formă oarecare pentru răspândirea culturii româneşti şi printre fraţii noştrii Basarabeni. Manifestarea aceasta ar fi de mare folos, mai cu osebire acum, când şi în Rusia s’a produs un curent favorabil fraţilor noştri, pentru încetarea prigonirilor împotriva culturii româneşti, pentru libertatea fundării de şcoale româneşti, şi pentru învoirea slujbei în biserică, în româneşte, — curent al cărui ecou a pătruns chiar şi prin presa rusească. Manifestarea aceasta s’ar putea face de orice altă Asociaţie Culturală din lume, cu atât mai mult de una român.ească şi de sigur că ea va avea aprobarea întregii lumi civilizate. Ion Costescu Directorul Organizaţituiii Culturale a Romanilor basarabeni LITERATURA Bătrânul vagabond Bătrânul vagabond s’a desfăcut De greul vaporoaselor himere, Şi ’ndeninurile lor de efemere In ininia-i bolnavă au tăcut. Avânturiie-adânci de-odinioară Se ’ntunecă pe nesinifite, ca Un cântec vechi ce s’ar întuneca Pe nişte strune ude de vioară. De-asupra cerul e strălucitor De frigurile verei, şi ’n natură ' Pulsafia vie (ei ei murmură Şi-o proectează ’ntreagă ’n viitor ; El însăi-i obosit şi ’n aşteptarea Odihnei, crede că. vieaţa-i grea, Şi-ar vrea un coif de 'cimitir şi-ar vrea Să poată să-şi plătească ’nmormântarea. N. Davidescu Le fossoţ/eur:—je vons vendrai de l'os poitr fabriquer des boutons. . Le pialey.—je vom vendrai de l'os pour ffamir le tnaneke de vos poiynards. gjjl.a Boutique de l’Aruiurier Maidanul ! şi ’n stânga, în verdeaţa de trifoi şi de fucemă, gropile unui cimintir; în dreapta spânzură-toarea atârnă, şi cerşeşte drumeţilor ca o ciungă. * - Pe ăsta, omorât ieri, l’au sfârtecat lupii şi i’au sfâşiat în făşiuţe atât de lungi 'grumazul, în cât l’ai zice încă împopoţat pentru cavalcadă, cu buchete de panglici roşii. In fiecare noapte, de îndată ce va vineţi luna cerul, hoitul o să-şi ridice sborul, încălecat de o ghicitoare care o să’l împinteneze cu ascuţimea osului dela călcâi, şi adierile au să şuere în văgăuna coastelor ca dintr’o orgă. Şi dacă în tăcerea acelei ore, vreun ochi neadormit ar fi, căscat în vreo groapă din câmpul liniştei. de îndată închide-s’ari fricos, ca să nu vadă un spectru în stele. lată că însăşi chiorenia lunci, care 'şi clipeşte ochiul, nu mai luminează din cadelniţa-i plutitoare, decât pentru câinele sorbit şi vagabond care lepă- eşte apa eleşteului. .. Aloisyus Bertrand în româneşte ÎNSEMNĂRI • ANTIMILITARISMUL — Exislă o originalitate lesnicioasă şi cu aparenţă de marc valoare morală; ea se obţine pretutindeni la fel; Enunţi cu sgomot principii mari şi nobile dealuri — pentru mai târziu — tocmai în clipele când realitatea brutală arată mai bine neputinţa lor actuală; şi neputinţa lor de moment nu e o cantitate neglijabilă, pentrucă reprezintă o sumă de energie negativă sterilă şi o sumă de speranţe slăbite pentru viitor, de oarece sunt nerealizate acum. Aşa sunt manifestaţiile autimilitariste dela noi. Nu-mi închipui că cei ce le pun la cale sunt atât de naivi' în cât să viseze că vor putea să dezarmeze prin ele poporul român, şi nici atât de puţini practici în cât să crează că vom avea vre un folos din această dezarmare în faţa colosului reacţionar dela Nord şi a oligarcbiei asupritoare dela apus. Oamenii inteligenţi cari pun la cale manifestaţii antimili-ţariste, îşi dau seamă de vanitatea vorbelor lor; ei ştiu bine că nu dela noi va pleca cu folos vre-un semn de de. zarmare şi că de aiure va trebui să plece semnalul: dela acele forţe monstruoase care se ţin în echilibru cu pumnii strânşi pentru a lovi, şi în faţa cărora dezarmarea statelor mici n’ar fi decât prilej de cucerire. Antimilitariştii inteligenţi ştiu că apără o cauză frumoasă, în teorie, şi scumpă tuturora, când însăş înfăţişarea societăţii s’ar schimba, dar care acum nu e de cât un joc de fraze şi o probă de întinsa libertate de presă şi cuvânt din ţara regelui Carol I Dar aceşti anlimiliiarişti pot da aceleiaşi cauze o înfăţişare odioasă, când ne îndeamnă să le ascultăm proza atunci când glasul antimilitariştilor de pre tutindeni a amuţit Cine împiedică să ne apărăm ne e duşman şi devine odios în persoana şi credinţele sale. (Să nu se uite că uneori e prea comod şi prea lesne să fii soldatul viitorului, în timp ce e o glorie mai solidă şi mai utilă să fii soldatul înţelegător al vremii tale). Progresele nu se fac în momente când neisbânda lor sigură costă temeliile oricărei posibilităţi de progres. E atât de evident zădarnic antimilitarismul în aceste momente, în cât se pare uri joc de copii întârziaţi—un joc ce răpeşte vreme şi suflet dela alte întrebuinţări mai bune pentru acum. — C. TÂLCUL UNEI ŞEZĂTORI.—Era un timp când mânuitorii noştri de condei nu erau mulţumiţi cu cât se citea şi, din această stare de lucruri, s’a născut ideia şezătorilor literare. Sensul lor era să doboare o nedreptate şi deci avea caracterul de protestare împotriva unei anumite stări de lucruri Un asemenea gest de protestare înseamnă Şezătoarea literară şi teatrală a d-lui Mihail Sorbul. De data asta, însă, protestarea isvorăşte dintr’o anomalie mult mai gravă. Şezătoarea e dată de un autor dramatic care ne prezintă două din lucrările sale şi ni le prezintă aproape în ciuda oficialităţei noastre teatrale. Aici e toată anomalia D. Sorbul e un autor cu talent şi lucrările lui au fost bine primite prin toate cercurile competinte; una din ele s’a jucat cu un frumos şi foarte îndreptăţit succes pe scena teatrului Comoedia, iar scoaterea ei de pe afişe o josnică cestiune de cassă. Sîntem, prin urmare, în faţa unui autor al cărui talent a fost dovedit prin toate mijloacele la îndemâna lui. Mai mult chiar, toate lucrările lui au fost publicate prin reviste cu oarecare trecere. Se cuvenea deci să fie jucat la Tcatiul Naţional, şi faptul că nu e, pledează hotărîtor împotriva conducătorilor primei noastre scene; acolo trebue să fie isvorul de unde pornesc talentele noastre dramatice, — şi e tocmai din potrivă. Toate instituţiile noastre publice lucrează la lumina zilei şi faptele lor pot fi, astfel, controlate de toată lumea; par- lamentul îşi publică desbaterile şi Academia raporturile, bunioară. Teatrele noastre se bucură însă de dreptul celui mai dulce secret pentru asigurarea linişlei conducătorilor lor, ale lăror acte ajung, astfel, jicnitor de arbitrarii. Soarta unei lucrări căzute pe mâna comitetelor, fără bilete de re-ciynandaţie, e haotică. Nimeni nu poate, să ştie ceva din ce se petrece. Când un autor întreabă de director e întâmpinat de portar, şi când vrea să afle de soarta scriselor lui, i se răspunde că sînt date la citire. Acest lucru durează şi câte cinci-şcase luni, până când în sfârşit primeşte inevitabilul răspuns că a fost respins. Cu neputinţă să afle însă pentru ce şi anume de către cine — asta ca să c pete convingerea că măcar a fost citit. In schimb află pe la deosebite premiere că. se primesc lucrări înebunitor de M. Sorbul de Hc, proaste. Faptul c cu atât mai tris', cu cât publicul, pe drept cuvânt, a că. pătat convingerea că fabricanţii noştri de piese oiiginale nu numără printre ei absolut nici un scriitor, cu cât de puţin talent. Lucrările prezentate de scenele noastre naţionale nu mai au alt rost decât să dovedească, cel mult, că conducătorii lor îşi merită autorii. Lucrul acesta se repetă de zeci de ani, fără ca cinevâ) după câte ştim, să fi protestat în vre-un fel. D. Mihail Sorbul face însă o şezătoare literară şi teatrală cu care, trecând peste rosturile teatrelor noastre naţionale, se prezintă singur publicului; e o protestare împotriva bunului plac al celor cari, pe nedrept, au trecut peste el. Gestul e bine venit şi poate da de gândit. Succesul lui, însă, va fi încă o dovadă că drept a vorbit tot în acest loc Caragiale, când a spus că teatrele noastre naţionale trPbuesc desfiinţate.— N. D. CERCETĂRI NOUI ASUPRA BĂTRÂNEŢII. — Lucrările savantului Metchnikoff asupra rostului toxinelor intestinale în îmbătrânire şi în moartea nenaturală, sunt astăzi duse mai departe de acelaş savant în tovărăşia d-rului Wolltnan, cari amândoi au făcut Academiei de ştiinţe din Paris o comunicare pe care o găsim analizată în „ltev. Şt. V’. Adamachi“. Metchnikoff, se ştie, afirmase că viaţa omului ar trebui să aibă o evoluţie mai lentă şi mai lungă ca astăzi, şi că bătrâneţea ca şi moartea ar trebui să ne ajungă ca o urmare naturală, fără suferinţi fizice şi sufleteşti. Sunt, e adevărat, şi cazuri excepţional de fericite ca acestea, de moarte senină—dar nu e mai puţin adevărat, că, în genere, îmbătrânim şi murim înainte dc vreme—şi aceasta datorită în mare parte toxinelor sau otrăvurilor produse de regimul nostru alimentar.—Alimentele de cari ne folosim astăzi formează în intestin, în intestinul gros în special, un mediu prielnic desvoltării unei bogate flore bacteriene care descompune alimentele şi dă astfel naştere toxinelor diverse. Aceste toxine absorbite în sânge, provoacă arterioscleroza, leziunea nervilor, ciroza ficatului şi a rinichilor, precum şi toate celelalte fenomene cari însoţesc bătrâneţea şi moartea înainte dc vreme. — Metchnickoff, cum iarăş se ştie, propusese dela începutul descoperirilor sale drept leac regimul noua revista romana lactic, şi anume tratamentul cu iaurt, ale cărui bacterii lac-tice ar răpune pe cele cari fabrică toxinele ucigătoare. — Acestea ereau cercetările lui Metchnikoff, cunoscute şi popularizate mult în timpul din urmă Astăzi, cercetările sale noui au făcut un pas mai departe în această chestiune, arătând că otrăvurile sau toxinele elaborate de microbii intestinali, sunt de natura substanţelor aromate: Indolul şi fenolul. Acestea sunt aşa dar cauzele îmbătrânirii patologice; căci, într’adevăr, dând unui animal mici cantităţi de indol şi fenol, s’au putut provoca mani-festaţiuni identice cu cele observate la îmbătrânirea nenaturală. In numerosele experienţe făcute de aceşti savanţi asupra şoarecilor, s’a demonstrat că : ouăle (mai ales albuşul), carnea, cartofii şi bananele produc cele mai multe toxine intestinale, brânza albă dă mult mai puţine ca multe vegetale şi cea mai puţină cantitate de toxine o produc alimentele zaharoase ca: sfecla, morcovii, curmalele, etc., căci zahărul lor se descompune în tubul digestiv în acizi nefavorabili desvoltărei microbilor. — La om, însă, absorbţia zahărului se face mult mai repede ca la şoareci, înaintea substanţelor albuminoide, aşa că zahărul nu mai poate ajunge în intestinul gros, împreună cu resturile alimentare nedigerate, pentru a epri descompunerea lor, cum se întâmplă la şoareci. Metchnikoff şi Wollman s’au gândit atunci să producă zahărul chiar în intestinul gros, în mijlocul acelei flore mi-crobiene. Ei au găsit o bacterie, anume Bacteria Amilolitica ce trăeşte în intestinul câinelui, şi care poate produce, introdusă în tubul digestiv la om împreună cu alimentele, zahăr din substanţele amilacee, lăsând albuminoidele intacte. Culturi din acele bacterii, mâncate cu alimentele (cartofii) au dat rezultate favorabile, căci au diminuat enorm cantitatea toxinelor (indol, fonol) şi aceasta în experienţele făcute atât la şoareci cât şi la om. — M. S. ESTETICA NOVĂ. — O estetică care să urmeze pe calea urmată şi de celelalte ştiinţe ale,fenomenelor sufleteşti, psy-chologia şi sociologia, nu numai că este în spiritul vremii, dar mai e o imagină a străduinţelor minţii omeneşti de a introduce metoadele ştiinţelor pozitive şi în domeniile fenomenelor mai complexe şi mai relative. Durkheim în sociologie, Levy-Briihl în morală, pentru a vorbi de tendinţele mai nouă, au fost călăuziţi de metoadele de investigaţie experimentale. In estetică, Fechner, fără a mai vorbi de Taine, în ceea ce priveşte metoda pozitivă, a făcut epocă în ceea ce priveşte estetica experimentală, iar Grosse în privinţa esteticei genetice, a fost îndrumătorul multor cercetări în sensul cercetărilor sale. Aceste au fost însă tendinţe ce n’au prea căutat să explice punctul de vedere strict estetic al lucrărilor lor. In sensul acesta, cartea lui CharlesLalo: „Introduction â „L’esthetîqueu—se prezintă ca un bun îndrumător în ale esteticei şi ca o interesantă lămurire a frumosului în natură şi a frumosului în artă, care, după D-sa, e singurul fru_ mos estetic, celalt fiind sau pseudo-estetic sau chiar anes-tetic când e determinat de sentimentul naturei şi nu de al frumosului în natură. Aceasta pentru că el nu e rezultatul unei valorificări a noastre, frumosul nefiind de cât c astfel de valorificare. Aşa dar, există valorificări estetice, în tocmai cum există valorificări morale, ele. întrebarea e numai dacă ele sunt individuale sau generale. Mai mult, e întrebarea dacă aceste valorificări pot sta izolat, adică dacă poate fi o artă pentru artă, sau dacă aceasta e în legătură cu viaţa. In felul acesta D-nul Lalo aduce contribuţii cu lotul interesante la discuţia noilor metode în estetică şi la punerea clară a problemelor ei. — I. B. REVISTA REVISTELOR ~| A apărut primul număr din LIGA DEŞTEPTAREA foaie săptămânală pentru răspândirea ideilor asociaţiunei cu acelaş nume, care a fost înfiinţată din iniţiativa d-lui Spiru C. Ilaret pe Ia sfârşitul Iunei Martie anul acesta In acest număr găsim : un articol program ; discursul d-lui Spiru C. Haret; articole mal mici scrise de d-nii I. Nădejde, Spiridon Popescu, etc. Liga Deşteptarea dă pe ultima pagină o înştiinţare de cum să se procedeze cu donaţiunile şi cotizaţiunile tnem-• brilor. Această înştiinţare este un adevărat statut de bancă. AVIAŢIUNEA, eleganta «revistă teoretică şi practică de locomoţie aeriană», oficioasa Aerodromului din Chitila—face constatări pesimiste asupra aviaţiunei militare tomâne, la manevrele regale din acest an. Reproducem aceste constatări, pe cari cu greu le-am putea bănui de rea credinţă şi siguri de o elementară conştiinţă şi patriotism la cel care le aşterne cu atâta curaj pe hârtie. «La manevrele din anul trecut au figurat şase aparate (3 Farman şi 3 Bleriot) conduse de cinci ofiţeri-piloţi-români, singurii presupuşi în stare de a face recunoaşteri, şi un civil. «La manevrele din acest an au figurat nouă aparate (4 Farman, 2 Bleriot, 1 Vlaicu, 1 Coandă şi 1 M. Farman). Omi-ţând aparatele conduse de piloţii străini (Malherbe, Pixton şi Tolosan) pe cari nu se poate şi nici trebue socoti în caz de războiu; cum şi pe piloţii civili (Vlaicu) cari nu pot face recunoaşteri şi nu primesc ofiţeri-observatori, rămân în serviciu tot atâtea aparate câte au servit şi la manevrele din anul trecut. '■Deci din punctul de vedere al numărului aparatelor nici un progres. «Anul trecut doi ofiţeri au adus oarecare serviciu, recunoaşterile făcute de ei fusese remarcate de comandantul unităţei la care erau ataşaţi. Anul acesta nici recunoaştere, decât doar rapoartele făcute cu mult fast inspectorului general al armatei, adică tocmai aceluia care nu va avdâ nevoe de ele. «A-ul trecut toate aparatele s’au comportat cât se poate de satisfăcător, mai toate s’au menţinut în stare bună, toate au fost readuse intacte. De dala aceasta cea mai mare parte din aparate au fost imobilizate sau deteriorate, fie din cauza relei întreţineri, fie din a modului greşit de construcţie. 'Din acest punct de vedere vedem deci un regres. «Anul trecut administraţiunea armatei a cheltuit pentru aviaţiunea militară una sută douăzeci de mii de lei. Anul acesta ea a atins cifra de trei sute mii lei, şi nu suntem încă la sfârşitul anului. « Vedeţi dar că în această privinţă e un mare progres. REVISTA GENERALĂ A INVĂ7ĂMÂNTULUI are un articol : Cinematograful ca mijloc de educaţie, interesant nu numai din o privire didactică ci şi din aceea a unei preocupări mai largi. Cinematograful stăpâneşte temeinic gustul contemporan şi nu numai al «masselor»; el a nepădit în teatru — la noi în Teatrul Naţional — caricaturizând arta dramatică. Din încheerea articolului d-lui C. Kiriţescu, relevăm aci rostul binefăcător al cinematografului în şcoală şi în acelaş timp rolul lui demoralizator când e aservit poftelor de speculare a gustului mulţimei: / NOUA RfeVISTA ROMANA 540 Cinematograful, prin plasticitatea imaginilor salt), prin uşurinţa organizării reprezentaţiilor sale, prin interesul pe care-1 deşteaptă, prin varietatea câmpului său de aplicaţie, e propriu să devie un instrument de educare de primul ordin, atât în şcoală cât şi ai'ară din ea. In şcoală a şi început să devie auxiliarul preţios al cursurilor de geografie, ştiinţi naturale, igienă şi chiar istorie şiiniatemateci. «Pentru marele public el este un spectacol uşor, distractiv, care poate să devină şi trebue să devie ~ un spectacol instructiv, educativ. Din nenorocire, tocmai această favoare do care se bucură înaintea maselor, comoditatea şi inodi-citatea lui, a condus la extrema lui comercializare. In loc de organ de educaţie, de semănător al frumosului, de răs-pânditor al culturei, a fost coborât la rolul dejpanoramâ de bâlciu unde se desface marfa imundă a romanului de senzaţie, a melodramei stupide, a apoteozei isprăvilor de bandiţi.. înrâurirea lui e cu atât mai periculoasă, cu cât, prin ieflinătatea sa atrage din ce în ce mai mult publicul, înde-pârtându-1 dela teatru. «Contra acestei înjosiri a cinematografului, contra acestui pericol moral, trebue oiganizată rezistenţa. Pe cale administrativă, poliţienească, s’ar putea interzice numai reprezentaţiile obscenităţilor. Şi încă am văzut că nu se face nimic. Poate presa ? Din nenorocire presa e complicele cel mai de căpetenie al întreprinderilor de speculă. «Şcoala şi autorităţile şcolare trebue să-şi facă datoria, începuturile organizate şi la noi de Casa şcoalelor arată că cu puţină bunăvoinţă, mult se poate face. Dar această instituţie, cu mijloacele ei restrânse şi cu cercul ei njic de acţiune, nu poate obţine rezultatele la care ajung întreprinderile particulare, cu larga lor extensiune, prin influenţa lor permanentă. De aceea soco'esc că tot pe această cale se poate face binele şi îndrepta ceeace strică speculanţii fără scrupule. întreprinderilor dispuse să meargă pe cale cinstită le trebue sprijin atât moral cât şi material. Recomandaţiile şi îndemnurile pe cari noi, profesorii, le putem da, le-ar putea asigura ojclientelă importantă. Autoritatea şcolare ar trebui să le subvenţioneze, — de fi nevoe — aşa cum se subvenţionează teatrul, concertele, cum se ajută materialiceşte orice iniţiativă de natură a răspândi binefacerile culturii, e-ducaţiunii, sub orice formă, în massa celor mulţi, acelor în vârstă fragedă-.— In acelaş No. d. C. Moisil sfârşeşte un articol despre Activitatea extraşcolară a profesorilor secundari. Autorul doreşte ca aceştia să ia iniţiativa înfiinţărei de muzee regionale prin capitalele de judeţ, muzee cari să adune dovezi din cele mai caracteristice asupra stării sociale, economice, geografice, geologice etc., a diferitelor regiunei. Cu chipul acesta s’ar pune şi bazele unui început de descentralizare culturală. ■ CONVORBIRI POLITICE este o revistă politică periodică, care apare aproape de un an, având ca director politic pe d. Corist. V. Obedennu, iar ca girante-proprietar pe d. At. I. Niţeanu. Se pare că, pe când directorul şi proprietarul îşi fac pe deplin datoria, d-nii abonaţi întârziază prea mult cu plata abonamentului, care este de altfel foarte redus. De aceea în ultimul număr al revistei d. Niţeanu să vede constrâns să pună pentru abonaţi un comunicat ce se termină astfel : ‘Epuizându-mi dar toate mijloacele de rugare, m’atn hotărât ca dela acest număr să o iau apostoleşte pe la casa fiecăruia din Capitală şi din provincie şi să le fac vizită din datoria ce am de-a le cere sprijinul Domniei-lor, absolut necesar revistei ce o primesc*. Facem toate urările pentru reuşita d-lui girant-proprietar. MEMENTO —Din ultimele publicaţiuni ale importantei Bibliothiqne de Phi-losophie contemporaine a ediţiuuei Felix Alean din Paris, — relevăm : L'Intuition bergsonienne de J. Segond (2 fr. 50); Essai sur Ies appa-ritions et opuscules divers, tomul VII şi ultimul din Parerga şi Para-tipomena de Arthur Schopenhauer, în primă traducere franceză de August Dietrich. Relevăm din acest volum capitolele: Du bruil et du vacarme, AUegories, Parabotes et fabtes, Remarques de Schopenhauer sur l i-meme, e c. volumul 2 p. 50. — O alegere din operile filosofului englez David Hume (6 fr.); o culegere de păreri asupra Femeii: Situaţia ei reala şi cea ideală (2 fr. 50); un studiu asupra Femeii in teatrul lui Ibsen (4 fr.). Bursa librăriei germane din Leipzig a hotărât crearea unei întreprinderi cu titlul Deutsche Bucherei, care va centraliza toate imprimatele publicate îu Germania şi în streinătate cu începere dela 1 Ianuarie 1913. Va fi, cuin vedem, o Bibliotecă Naţională, cum e cea vestită din Paris. Atâta doar că cărţile va trebui să le cumpere, căci Germania n’are o lege generală asupra obligaţiunii depunării cărţilor in Bibliotecile de Stat. Astfel, în primul an se vor cumpăra cărţi de 85.000 mărci. Cărţi vechi nu va adună, ci numai pe cele ce se vor tipări începând dela data intemeerii Bibliotecii. —-<■ A murit marele editor parizian Alphonse Lemerre. Omul acesta a jucat un rol de samă la începuturile grupării parnasiene, încume-tându-se să editeze primele opere ale poeţilor adunaţi in jurul publicaţiei astăzi istorice l.e Parnasse Contemporaine. Ereau poeţi necunoscuţi pe acea vreme, dar cari s'au înălţat curând la culmile gloriei, târând după ei şi pe editorul curajos care ajunse să se pricopsească şi să devie şi el celebru. Curajul editorului însă venea de acolo că el însuş eră un fin literat, înţelegător al talentelor nouă cari veneau sl-i ceară ospitalitate. Intr’un studiu apărut de curând asupra lui Bernard Shaiv, cunoscutul umorist englez şi autor dramatic,—Augustin Hanton îl so-coate drept un Moliăre al vremii noastre. A apărut un volum cu bucăţi alese din Edouard Rod, care pun în lumină spiritualismul mistic al acestui scriitor. Volumul e intitulat La Pense d’ Edouard Rod. — Razele X s’au pus de curând în serviciul pescuitorilor de perle cari cercetează stridiile cu ajutorul lor. Razele slrâbat uşor moluscă fără ca să mai fie nevoie de a o deschide. ----Inginerul Livingston Riker dut Brooklin, a scris o carte despre Stăpânirea şi canalizarea tui Gulf-Stream. Planul inginerului e să construiască un dig de 200 mile marine pe coasta de est a Ţârii Noui, dig care ar opri curentul de apă îngheţat care vine dinspre Labrador şi care neutralizează astăzi curentul cald al Gulf-Streamului. Acesta, va putea astfel liber să se îndrepte spre pol, ducând căldura Iui binefăcătoare spre pământurile astăzi moarte ale Groenlandei, Siberiei şi cele din jurul Polului, pe cari le va transforma îu noui „Coaste de Azur-. In schimb, curentul rece al labradorului va fi, prin mijlocirea aceluiaş dig, îndreptat spre ţările tropicale cari au atâta nevoe de răcoarea binefăcătoare. — Viaţa pământeană, astfel, va fi revoluţionată prin planul năzdrăvan al inginerului american care nu costă decât un miliard. — Special'ştii engleji comentează planul acesta care nu le pare de loc utopic. — Remy de Gourmont a scos acum a 4-a serie din ale sale Pro-menades litUraires (Edit. Mercure de France, 3,50). Sunt interesante cu deosebire amintirile sale asupra mişcării poetice simboliste în Franţa. ----In aceiaş editură a apărut un studiu curios asupra literaturii chineze, datorit Iui Georges Souiie. împlinirea a două sute cinci zeci de ani dela moartea lui B/aise Pascal (18 August), a trecut aproape neobservată in Franţa. Itt Ger-, ' mania evenimentul a provocat serii de articole şi studii. ~~~ A apărut- un volum nou al minunatului povestitor francez Han Ryner, ales de curând prinţ al povestitorilor francezi. Parabotes Cy-niques, aşa se numeşte volumul, are pagini de-un stil strălucit şi pline de ironie. Din Yasnaja Poliana se comunică că contesa Alexandra Tolstoi, fiica lui Tolstoi şi moştenitoarea lui, a părăsit pentru totdeauna Te-liatinki (proprietatea lui Certkov) şi s’a mutat la mama ei Sofie Andre-evna Tolstoi. Se vorbeşte că între amândouă s’a stabilit acum cea mai desăvârşită armonie şi toate chestiile relative la moştenirea literară a lui Tolstoi au fost tranşate. Pe de altă parte, Certkov vinde Telia-tinki şi pleacă în străinătate unde se va stabili definitiv. Despre acest sectant rus, prieten al lui Tolstoi şi despre disenti-mentele între soţia lui Tolstoi şi fiica acestuia, — s’a scris, în revista noastră, acum câtva timp, un articol de colaboratorul nostru dr, l. Dnscian. Arţicolul acesta Tolstoi şi Certkov a fost retipărit şi în biblioteca „Lumen". III NOUA REVISTĂ ROMÂNA MERCURE DE FRANCE 26, Rue de Condă, Paris Directeur: ALFRED VALLETTE O Litterature, Podsie, Theâtre, Musique, Peinfure, Sculptare, Philosophie, Histoire, Sociologie, Sciences, Ooyages, Bibliophilie, Sciences ocultes, Critiques.Litdrature e'trangere, Reuue internaţionale de la Quinzaine. Le Mercure de France est dans sa vingt et unieme antice. II parait le 1-er et le 16 de cliaque mois et forme tous Ies ans six volumes. Le Mercure de France occupe dans la presse franţaise tine place imique: il participe de la revne el du jurnal. Pour juger de sa diversite, il suffit de parcourir quelques-uns de sts soin-ntaires et la liste des 50 chroniqites que, sous le titre de Revue de la Quinzaine, il pubtie selon un rouleineut melliodique. Cette Revue de la Quinzaine s'aliniente ă l’etranger autant qu'en France ; elle -offre un trcs grand nombre de documents et con-stitue uite sorte d’eucyclopedie au jour le jour dn mouvement universel des idees. II n’est peut-elre pas indifferent de sigtialer qu’il est celui des gramls periodiques franţais qui coute le moins cher, puis-que le prix de son abonnement excede & peinc celui des jour-naux & un sou. V7ENTE AU NUMERO ET ABONNEMENT Les abonnements partent du premier des mois de janvier, arrii, juillet et octobre. France: Le numjro . . . . I fr. 25 Un an . . . . . . 25 fr. Six mois..........14 fr. Trois mois .... 8 fr. Elranger: Le numero . . . . 1 fr. 50 Un an ...... 30 fr. Six mois..........17 fr. Trois mois . . . . 10 fr. ABONNEMENT5 DE TROIS ANS ® France . ■ . 65 fr. j Elranger . . . 80 fr. £ Envoi franco sur demande d’un numâro specimen. =J] BANCA ILFOV SOCIETATE ANONIMA CAPITAL DEPLIN VĂRSAT 3.000.000 LEI :: BUCUREŞTI - No. ltv, Stradti No. 10 Direcţiunea: VICTOR BIBERIA REGULAMENTUL LIVRETELOR DE ECONOMIE .4rf. 1.—,Banca Ilfov* Societate anonimă, primeşte bani spre fructificare cu libret de e-i'onomic, plătind depunătorilor o dobândă de 5 la sută, Art. 2.— Livretul de conl-cu-rent csie personal şi netran** inisibil. In cur. de pierdere, sustragere sau distrugere, proprietarul păgubaş Ne va co formă legei pentru anularea titlurilor ]u purtător. Nimeni uu poate averi mai mult de un livret. Art. .'/.-Livretul nu poate Întrece suma rie rece mii lei. Atăt sumele vărsatec;il şl cele retrase in bara livretului, nu pot li mai mici dc 20 leL Art. 4. — Dobânzile inccp a curge a doua ri după depune-ncre şi sc socotesc până in preziua retragere!. Art. 5,—Retragerile se pot e-fectuâ in orice si de lucru şin-nume pănft ia lei 1000. la cerere fără a vis. Deln 1000-3000 lei după un avis prealabil de 5 rile : deln 3000-5000 lei dună uu avis prealabil de 10 rile: de la âOOO— 10.000 lei «lupă un avis prealabil de 20 rile. Art. 6.—Secretul cel mai strict se păstrează asupra operaţiunl-nilor de depuneri şi retrageri de bani. Mrf. 7. — Banca îşi rezervă dreptul de a modifică când vn crede de cuviinţă orice articol din prezentul regulament, prin* tr uu avis prealabil de 15 sile publicat In .Monitorul Oficial" CONSttJUL DE ADMINISTRAŢIE V: I. I. Niculfico-Dorobtwţ». presed. Emil Labovary, membru l. N. Pillat. M V. Biberii, • N. FHitis, « I. GraiH. * L Sitti«M$(a4tluicnii „ ,* 1 •«•■••••••••••■••■■ censor I. Luea-Ntcaltiea. Gb. Deflin» 0. D. Marin«ersen, Mcillet, Simmel, Ziehen, Cunningham, Wes-termurk, Kidd, Landry, Edgeworth, Bonar, Pareto, Loria, Carver, Fisher, Sombart, Oppenheim^r. Sc ia loja, Ph. Sagnac, Salomon Hei-mic/i, Guignebtrt. Loisy, etc 5ci>n/nl»î«»iA 22-e annie, 19U, par F. P1LL0N laureat da Annee philosopniqne, i inrti,ul. i voi. ;n.g................5 ft. LMliinnonr Sentiment et principes moraux, par E. TERRA1LL0N. docteur es lat' nonneur. tre», profeseur au lycee de Carcassonne. l|vot. In-8 . . • . 5 fr. DcVOir Ct duTCC* EmI de morale'eoelaU. par)J. W1LB0IS, I voLin-8 • . 7 fr, 5# NOUA REVISTA ROMANA IV BANCA G COMERCIALA DIN TURNU SEVERIN CAPITAL 1.000.000 LEI :: REZERVE 220.000 LEI Mifcarea generali a afacerilor pe 1910, lei 63 milioane Face următoarele operaţiuni: PRIMEŞTE ORICE SUME LA ECONOMIE Sumele pot fi retrase în total sau în parte ţ Dobânda se poate ridici fi fără capital din 3 în 3 luni Dobânzile se trec la capete la sfârşitul fiecărui an ÎMPRUMUTA pe poliţe 9 împrumută pe Bonuri, Mandate de ale Statului, Judeţului şi Comunei Plitejte }i scontează cupoane ţi bonuri ejite la sorţi Casă de schimb :: încasări de poliţe Avansuri în cont curent pe gaj de cereale :: Face plăţi în ţară şi străinătate :: Emite scrisori de credit asupra pieţelor importante $ din Europa. € ***. Pr.fcdi.ta, T. COSTESCU Director, 1. GIUREÎCU .................................» • « aai a K SANATORIUL Dr. GEROTA OPERAŢIUNI SI FACERI BUCUREŞTI, BULEVARDUL FERDINAND No. 48 TELEFON 1/44 Cel mai mare şi mai complect Sanatoriu de Chirurgie din ţari Special construit pentru boalele CHIRURGICALE, GEN1TO-URINARE, :: BOALE DE FEMEI, FACERI ŞI VENERIENE :: Cu 2 săli de operaţie, 2 săli de pansamente, Razele Rontgen şi toate aparatele şi instrumentele necesare ope-raţiunelor generale fi speciale. Tratamentul sifilisului prin injecţiuni intravenoase a a di * u medicamentul ERLICH (606) * -m. "■’Ă r LOTERIA PRIVILEGIATA PE CLASE fi IlEOA.XX7t.TJI ROMAN CONSILIUL DC ADMINISTRAŢIE Preşedinte, General l)r. Thootiorl Director, Mavrodi Ftet ministru Plenipotenţiar rX. Xenopol M. Sipsom Membrii: \ Gr. Cantacuzino ţ jf. Ordscif V Adrian Mogheru Delegatul MInUteruluf, I. CEZARESCO / Take Pollcrat CENZORI ^ pnscal Toneeseu Sediu, CALEA VICTORIEI, Vis-â-vis de Biserica Albă NUMEROASE ŞI MARI CÂŞTIGURI Publicat • îndemnat să joace, căci pe lungă lumile şanse de câştig, I J contribneşle la clădiri şi întreţineri de spitale C/ ~\r r1 . ____ ________________ ---------------------------vj t—eC= -J REVUE POUT1QUE ET UTTERAIRE REVUE BLEUE i PRRKISSANT LE SBMEDI ----- F0NDEE EN 18G3 -- PRIX OU NUMERO: 60 CENTIMES - PRiX DE L’ABONNEMENT A la Jlevne Polillque ei LiUcrain (lievue PleueJ seu1». Union Poştale Treia moi» Six moi. J* an t 12 fr 20 Ir. 45 fr. ’ A la Rrpue Polillque et Lifttralre fRevue BletteJ et ă la Revtte Scientiflque (rtunles). , Trolumolt 51x moi> Un an Union Poştale........................ 18 fr. 35 fr. 55 fr. On «’abonne dani Ies Bureaux de Poşte et nux Bureaux de Ia Reoae Politique A* Httiralre (Uevue BIcue) et de la Reoue Scientiflque 41 bis, RUE DE CHÂTEAUDUH — Pari». Ciocolata si Cacao Zaîflfif ti L! t: Sunt preferate de cunoscători