NOUA REVISTA ABONAMENTUL: in kmii&nia un an (48 NUMERE). 10 Iei „ şease luni........ 6 ,, In tonte ţ&rilc uniunei poştale un an 12,, ROMANA POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA apare în fiecare DUMINICA * * REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA ---------- Bucureşti,Calea Victoriei62. Pasagiu No. 3 Director: C. RADULESCU-MOTRU DIRECŢIA: Bucureşti, B-dul Ferdinand 55 • . . telefon 8/66 Profesor la universitatea din Bucureşti. UN NUMĂR. 25 Bani -- • Se găseşte cn numărul Ia principaUle librării şi la depozitarii de ziare din ţară Preţul anunţurilor pentru o pătrime de pagină 10 lei. No. 11. DUMINICĂ, 9 IANUARIE 19 Voi. IX NOUTĂŢI Pentru o l’nincrsilate Populară in Bucureşti. Iniţiativa noastră cu Les Fleurs du Mal, Emaiix el Camees, Les Carialides Şi Gamiani... Mai târziu iată însă că scrie Poetnes Salurniens... cari trec totuşi nebăgate în seamă. nându-se în juru-i pe Villiers de l’Isle-Adam, Charles Morice, Jean Moreas, Adolphe Rette, Tailhade şi atâţia alţii. După moartea lui Leconte de l’Isle e proclamat «prinţ al poeţilor şi în cele din urmă, după o viaţă atât de lamentabilă şi glorioasă, moare la 8 Ianuarie 1896, într’o cameră sărăcăcioasă din rue Descartes, înconjurat mai mult de o femee oarecare... Paul Verlaine, geniul său fugărit în vremile viitoare, rămâne un erou» spunea la mormânt Stephane Mallarmc. Figura sa, cea mai mişcătoare şi originală din secolul său, temperamentul său, cel mai inadaptabil condi- c Paul Verlaine pe patul inortei. II vedem apoi alături cu Coppee, I leredia şi Mal-■ larme la Le Parnasse Contemporaiii de-acum legendar. In 1869 dă Les Fetes (ialantes apoi La Botine Chanson... E compromis în mişcarea Comunei şi fuge la Londra. De-abia reîntors, leagă prietenia funestă — şi pentru om şi pentru literat — cu Artlnir Rimbaud, acest vSchakespeare copil» cum îl numise Victor Ilugo. In tovărăşia lui vagabondează prin Franţa, Belgia şi Londra, părăsindu-şi astfel nevastă şi copil. Reîntors acasă, împuşcă «din dragoste^ pe prietenul său fatal şi face optsprezece luni de închisoare la Mons. Aci scrie Ronwnces sans paroles (1874) care eroeşte drumul cel nou în poesie... Mai scrie apoi Sagesse, iarăşi o cale nouă... şi ’n cele din urmă Jad îs el Xaguere (1884). Tinerii poeţi îi proclamă geniul şi vedem adu- ţiunilor burgheze de trai, geniul său, cel mai neprevăzut şi nou, dar nespus de înviorător după o epocă de ameţeală romantică, — toate acestea i-au fost duşmane lui, — i-au sfărîmat bucuria, cea atât de mult proslăvită de el în La Botine Chanson, a dragostei, — i-au alungat în cele patru colţuri ale lumei, iluziile, făcând din el un om rătăcit în viaţă, ocolit adesea de prieteni, despărţit de-apururi de mamă, soţie şi copil, ursit să-şi fie până la sfârşit, călăul lui însuşi, pentru cele câteva volume pe cari avea să le savureze în tihnă, epigonii. De soarta aceasta cl nu s’a plâns niciodată, pe atât şi-o socotea de firească în «inconştienţa» lui sublimă. Să nu-1 plângem dar nici noi, astăzi când îi aniversăm moartea, — să-l sărbătorim! • Const. Beldie 244 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ DISCUŢII DIN CONSTATĂRILE UNUI PREFECT Din raportul D-lui I. C. Athanasiu, cunoscutul prefect al judeţului Tulcca, extragem câte-va constatări pe cari le credem de o deosebită importanţă; Starea economica. — ,Judelui Tulcea este de sigur coiful de pământ unde înfloreşte cea mai îngrozitoare cămătărie. Camăta aici este ceva obicinuit, intrată în moravuri şi gâtuie fără milă şi fără pedeapsă întreaga populaţiune, absorbindu-i aproape în întregime tot ceea ce produce. Şi autorităţile judecătoreşti şi administrative stau îndurerate dar neputincioase în faţa acestui flagel, privind la cumplitul proces de sărăcie a populaţiunei rurale dobrogene. Sancţiune legală în potriva cametei nu există în le-gislaţiunea noastră, dar legea leagă de mâini şi de picioare pe bietul om care intră în mâna cămătarului şi prin mijlocul a-tot puterniciei actelor sub semnătură privată şi autentice, face imposibilă intervenirea în ajutorul său a autorităţilor judecătoreşti şi administrative. Şi operaţiunea se face în modul cel mai simplu din lume. Un locuitor lovit de un an agricol rău, fiind nevoit să se împrumute, dacă are pământ'alienabil, forma împrumutului este una singură în Tulcea : actul de vânzare cu pact de răscumpărare. In schimbul unei modeste sume ce împrumută şi care în genere nu reprezintă nici a zecea parte din valoarea pământului ce posedă, el vinde întreaga sa proprietate împrumutătorului, cu clauza de a putea răscumpăra acel pământ dacă la un termen anume hotărât, va achita suma împrumutată. Dacă însă nu o achită, împrumutătorul rămâne bun stăpân pe pământ. E destul să urmeze un al doilea an rău şi omul să nu poată fi următor la termen cu plata, pentru ca, de la o zi la alta, din om înstărit să ajungă muritor de foame, Şi aceasta pentru o sumă derizorie. Aşa au sărăcit un număr colosal mare de mici proprietari şi aşa s’au îmbogăţit, dela o zi la alta, câţi-va aşa zişi bancheri. Dar dacă omul nu arc pământ alie-nabil, atunci actul ia o altă formă tot aşa de simplă. Datornicul dă in arendă imprumulătorului pe mai mulfi ani pământul ce 7 are dela Stat, in schimbul unei arenele. Pe acest pământ arendat cu contract altuia, el seamănă şi munceşte, cu învoirea împrumutătorului arendaş, iar când să-şi ridice recolta, atunci se prezintă împrumutătorul şi drept plată de dobândă îi ia jumătate din recoltă. Evident că dacă locuitorul protestează, autorităţile intervin, însă spre a garanta ridicarea înlregei recolte de către imprumulător, căci aceasta având contract de arendare este presupus proprietarul recoltei de pe pământul luat în arendă. Dacă omul nu are de fel pământ, ci ia în arendă loturi dela Stat, dacă din cauza nevoei se împrumută cu sămânţă dela un negustor, apoi dobânda curentă este chilă pentru chilă. A luat o chilă trebuie să restituie la toamnă două chile. Dacă ne gândim că locuitorii de aici obişnuesc a cultiva mai ales cereale de primăvară — orz, păring, ovăz — pentru cari iau sămânţă prin lunile Februarie şi Martie şi o restituie dublă în lunile August şi Septembrie, putem judeca ce camătă îngrozitoare plătesc aceşti nenorociţi în cele 6 — 7 luni pentru cari contractează datoria. Dacă se mai întâmplă să vie şi un al doilea an rău — şi am avut acuma trei— omul neputând restitui cele două chile la termen, el e trecut imediat ca dator pe anul viitor cu 4 chile şi aşa mai departe. Şi toate aceste împrumuturi se fac înaintea autorităţilor judecătoreşti prin acte.autentice, cu cele mai stricte forme de lege şi cu tot meşteşugul căpătat prin practicarea acestor acte. () altă plagă a locuitorilor era chipul cum să plă leali datoriile. Până în anul acesta era obiceiul adânc înrădăcinat ca aceste datorii ale sătenilor să fie plătite în natură, adică în cereale recoltate de săteni şi aduse la hambarele creditorilor unde li se socotea marfa adusă şi datoria rămasă. E uşor de înţeles abuzul la care da naştere acest obicei. Cerealele erau socotite pe preţuri derizorii, aşa că locuitorii rămâneau în veci datori cu sume însemnate la care li se adăogau şi dobânzi peste măsura de grele. Văzând această stare de lucruri am luat măsuri ca datoriile să se plătească numai in bani oprind cu lotul achitarea lor prin producte. Starea corpului didactic şi chestia suplinitorilor. — Este de regulă ca toţi institutorii şi învăţătorii cari sunt numiţi aici, sau obţin — prin fel de fel de inter-veniri — detaşarea lor în ţară, punând în loc un supli-ivtor, sau pândesc un loc liber în ţară, ca să ceară imediat mutarea. Aceasta li se acordă cu o uimitoare uşurinţă. Uşurinţa în mutări, se'justifică de Ministerul In-strucţiunei prin dreptul institutorului sau învăţătorului de a obţine un loc vacant care îi convine. Ca şi când Statul nu are şi el dreptul de a pune şi obliga să şadă, pe un funcţionar plătit de el, acolo unde are nevoe de aptitudinile şi capacitatea acelui funefionar. S’ar părea că catedrele şcolare sunt înfiinţate pentru binele şi folosul învăţătorului nu spre binele şi folosul şcoalei. Care este rezultatul acestei neţărmurite bune-voinţe a legei ? Rezultatul e că, în învăţământul nostru — afară de oraşul Tulcea şi de oraşul Măcin în care corpul didactic primar este bine reprezintat şi cei mai puţini buni sunt exccpţiuni — în cele-l’alte oraşe — afară iarăşi de câte-va rare excepţiuni fericite — el este detestabil. In învăţământul rural—afară de câţi-va titulari foarte buni şi cari pot fi daţi de pildă celor mai buni din ţară —'restul, şi care este în număr mai mare lasă foarte mult de dorit. Ha pe unii, i a trimis Ministerul de Instrucţiune în acest judeţ ca pedeapsă. Pedepsit o fi fost sau nu învăţătorul, dar bieţii locuitori de pe aci, au fost foarte rău pedepsiţi iar cultura românească a fost şi mai aspru pedepsită! Dar dacă aşa stau lucrurile cu titularii, apoi cu suplinitorii cazul este încă şi mai grav; Aceştia, pe lângă NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 245 că nu au pregătire necesară misiunei lor, apoi neavând nici o legătură trainică cu satul în care profesează, nu se interesează absolut de nici o chestiune "streină şcoalci. întreaga activitate extra-şcolară, pentru ei, este carte inclusă şi lipită cu şapte pereţi. Trebue recunoscut că st; găsesc şi printre suplinitori unii cu multă tragere de inimă şi dor de muncă ; dar sunt aşa de puţini ! Şi cei mai mulţi învăţători din Dobrogea sunt doar suplinitori.' Clerul.— Din nenorocire, personalul bisericesc de pe aici lasă foarte mult de dorit. Inlr’un judeţ cu o popu- L.ţiune foarte evlavioasă şi care a simţit o adevărată uşurare scăpând de sub asuprirea unui popor de altă religiune; într’un judeţ în care credinţele religioase sunt aşa de disparate că formează un mozaic; într’un judeţ în care slujitorii bisericeşti străini feligiunoi dominante sunt aşa de mulţi — s’ar fi cuvenit să fie trimişi preoţi aleşi, ai o cultură superioară, cu o mare înălţare sufletească si de o moralitate exemplară. Pentru acest sfârşit, Stalul ar fi trebuit să nu se dea indurat absolut de la nici un sacrificiu, spre a face unor aluri preoţi condiţiuni excepţionale. Dar nu a făcut’-o. Şi rezultatul este că preoţii din acest judeţ nu numai că nu*sunt superiori, dar sunt — Î11 majoritatea lor, căci din fericire sunt şi exccpţi-uni — inferiori celor din ţară. • Dar să lăsăm să vorbească în această privinţă chiar reprezentanţi ai autorităţei eclesiastice. Iată cum se exprimă P. C. Protoereu al judeţului Tulcca, Economul G. Niculescu, în raportul făcut pre-fecturci în anul 1904 • Ar trebui să se facă lucrul acesta pentru că în Dobrogea fiind multe confesiuni, contrastul între ţinuta unora din preoţii ortodoxi şi aceia a colegilor lor de alte confesiuni şi religiuni, este mai isbitoare şi mai dăunătoare prestigiului ce trebue să-l aibă Biserica Ortodoxă Autocefală Română-. ... S’au făcut şi se vor mai face biserici, însă ele stau mai mult goale, nu folosesc, căci lipseşte elementul activ, lipseşte magnetul care să atragă; lipseşte preotul şi cântăreţul care să complecteze podoaba bi-sericei cu un serviciu frumos şi cu o predică aleasă. Mai de preferit ar fi să avem biserici mai puţin costisitoare, dar să avem preoţi după potriva timpului în care trăim». In raportul prezintat nouă în anul trecut 1909, acelaşi Prea Cucernic Protoereu spune: «La sate ca şi la oraşe, bisericile stau goale în timpul sărbătorilor». _ ... Drept este că nu toţi preoţii sunt pregătiţi în dolj uns pentru a lucra temeinic în direcţia întărirei mo-ralităţei. Nici cu cuvântul, nici cu fapta, nu sunt la înălţimea vremilor...» In fine, actualul Protoereu al judeţului Tulcea, P. C. Econom Bogatu — deşi de foarte scurtă vreme venit în acest înalt post — a fost isbit imediat de starea tristă a clerului tulcean şi spune în raportul ce ne dresează: „Potrivii cu pregătirea ce au, preoţii Îşi fac datoria, unii pe deplin, alţii însă lasă de dorit; câţi-va ar trebui înlocuiţi, dar după cum am arătat n’avem cu cine?. Şi mai departe : • „La scăderea sentimentului religios moral, conlri-bue mult poate şi nepăsarea unora din preoţi, cari nu pot lucra nici cu cuvântul, nici cu fapta la întărirea mondilăţei şi religiăzilăţei in popor''. ..Trebue un cler sătesc şi orăşenesc (urban) bine situat instruit şi cult, cu o purtare model şi conştiincios de menirea sa inaltă şi ajutai de toţi conducătorii şi aparatul administrativ, in regenerarea morală a oraşelor şi sulelor noastre, dacă voim foloase, reale"-. Acestea sunt constatările a doi prelaţi culţi—ambii sunt licenţiaţi în teologie — şi dornici de îndreptarea unei srări de lucruri pe cari ambii o găsesc nenorocită. I)ar aceste constatări sunt mult îndulcite prin calitatea ambilor prea cucernici protocrci. Realitatea este insă mult mai tristă. In, această privinţă vă rog să citiţi admirabilele pagini scrise de d-nii subprefecţi Nicolau (plasa Tulcea), Dinu A. Stolojan (plasa lsaccea), Al. Lascarov (plasa Istru) şi I. Drăghici (plasa Măcin). Dator sunt însă să mărturisesc şi să constat cu o legitimă mulţumire sufletească că avem în acest judeţ şi unii preoţi Î11 adevăr superiori. Aşi putea număra preoţi cari sunt o adevărată podoabă a clerului nostru atât din punctul de vedere religios, cât şi prin activitatea din afară de biserică. Ei s’au pus în fruntea tuturor mişcărilor mari de înălţare a populaţiunci orăşeneşti şi săteşti, obţinând în totdeauna rezultate frumoase. Aceşti preoţi pot fi daţi ca pildă întregului cler din ţară. Dar în acelaşi timp dator sunt să exprim în numele lor, marea amărăciune ce ei simt când sunt condamnaţi să aibă colegi cari nu fac de loc cinste hainei care-i îmbracă deopotrivă şi numai sufletele lor ştiu jignirea ce simt fiind puşi pe aceiaşi linie cu cei răi. Ba, ceia ce e mai trist, cei buni sunt de multe ori rău văzuţi de autoritatea superioară bisericească pe când cei răi se bucură de toată bunăvoinţa şi sprijinul acelei autorităţi. Şi pricina 7 ~~ Pricina este ingăduiala neiertată a acelor autorităţi superioare către cei nevrednici. Ce îndemn spre bine, ce încurajare spre îndeplinirea datoriei să reiasă atunci când preoţi dovediţi ca răi şi vinovaţi de fapte urâte, sunt apăraţi şi acoperiţi de autorităţile superioare bisericeşti. • In toate ramurile— militară, judecătoreşti, administrative—când un slujitor este rău, e imediat aspru pedepsit. In cler—din motive in a căror examinare nu voim să intrăm—aproape nu există pedeapsă. Şi de aci lot răul". Intr’un număr viitor, vom reveni asapra acestui raport care prezintă un interes foarte mare. R. C. BIBLIOGRAFII: ■ Oct. C. Tăslăoanu : Informaţii literare şi culturale 1903— 1910. Edil. W. Kraflt Sibiu 1910. bei 2.50. Sofocle: Oedip la Colona, traducere din greceşte de Mi-hai| Iorgulescu. Edit. Neamul românesc. — 50, bani. 246 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ NOT£ 51 INFORMA Tll 9 9 Din urmările divorţului.—Instituţia divorţului e isvorâtă din dorinţa de a curma stările intolerabile cari pot exista în unele căsnicii unde nepotrivirea soţilor dă loc la numeroase certuri, scandaluri cari nu se pot perpetua fără serioase influenţe atât pentru soţi cât mai ales pentru copiii născuţi în căsnicie. ' Cu toate obiecţiunile cari s’au adus contra, fie de ordin religios, fie de altă natură, necesitatea socială a fost superioară şi de aceea divorţul s’a menţinut în cele mai multe legislaţii- Eră lucru şi firesc, căci dacă prin căsătorie se înţelege întovărăşirea pentru totdeauna a soţilor, ca împreună să suporte în bună înţelegere lupta grea a vieţii, e foarte drept că atunci când această înţelegere nu poate să existe, mai bine căsătoria să fie desfăcută, decât să lăsăm ca soţii cari orbiţi în furia primelor momente a pasiunii s’au încrezut în vecinicia'legăturei lor, să trăiască într’un continuu răsboi, destul de dăunător şi' familiei şi societăţii. Chestiunea devine însă de o şi mai mare importanţă când ne gândim la situaţia copiilor născuţi în aceste căsnicii. E drept, alcătuitorii codului civil au prevăzut aceste cazuri cari se pot ivi şi le-au regelmentat într’un anumit fel. Pricepe! ea şi prevederea legiuitorilor însă, au fost în dese rânduri întrecute în chip foarte elocvent de numeroasele drame familiare cari au arătat cu o uimitoare claritate, superioară multor invenţiuni teatrale, unde stă punctul slab al chestiuni', unde e marele rău social care trebue înlăturat. Cazul recent al lui Franyois Medaille care a preocupat în ultimul timp opinia publică franceză e nu numai o preţioasă lecţiune pentru multele tovărăşii în cari discordia începe să se ivească, dar şi peutru magistraţii dela cari se cere o cât mai mare chibzuială în aprecierea motivelor divorţului şi desfacerea căsătoriei. Iată în ce împrejurări se petrece puternica dramă a căsniciei lui Franţois Medaille. Muncitor vrednic, ajuns prin sârguinţa şi priceperea lui să agonisească o avere frumoasă, Fr Medaille încearcă să’şi găsească fericirea vieţii, căsătorindu se. Din trei copii pecari i-a avut, i-a rămas o singură fetiţă, Jeana, pe care o iubea foarte mult. Tovarăşei lui Francois, această dragoste prea mare pentru copil nu-i prea plăcea. De aici au început uşoare scene de gelozie, cari în scurt mărindu-se au devenit scandaluri cari nu se mai puteau răbda. Soţii în chibzuiala lor au crezut că e mai bine să se divorţeze. Au cerut şi tribunalul i-a desfăcut. Copila s’a hotărât să stea Ia mamă, iar tatăl va avea dreptul să o vadă de două ori pe săptămână, putând-o lua cu el în luna lui August. In August trecut, Francois care aşteptă cu cea mai mare nerăbdare ziua de a’şi lua cu el mai aproape copilul său adorat, reclamă copila. Mama, care vedea rău afecţiunea aceasta pentru copilă, de teamă că în acest timp de intimi, tate, să nu se alipească copila de părintele ei, se îngenu-iază în diferite feluri spre a nu acorda copila. Mama insistă pe lângă copilă, mai cu blândeţea, mai cu teama animalului care.vede răpindu-i-se prada şi convinge pe copilă să nu meargă cu tatăl său. Franţois Medaille reclamă tribunalului. La audienţă e adusă şi mica Jeana. Toate insistenţele îndrăgostite ale părintelui, ale judecătorului, care părea că înţelege delicateţea şi importanţa ches-tiunei, au fost zadarnice. Copila învăţase prea bine acasă lecţia pe care i-o dase mama sa şi depune contra tatălui. Cu toate lacrimile părintelui, copila afirmă că tatăl se poartă rău cu ea, o maltratează, etc. Tribunalul respinge cererea lui Fr. Medaille. In culmea 'desperărei, după terminarea şedinţei, soţul în- tâlnind în sală pe fosta sa soţie, descarcă asupra ei revolverul şi o ucide. Franţois Medaille e adus înaintea Curţei cu juraţi. Indignaţi de atitudinea revoltătoare a copilei, care continua a acuza pe tatăl său, juraţii achită pe Franţois. Indignarea contra purtărei barbare a copilei e mare în presa Franceză. Sărmana copilă nu e răspunzătoare, afirmă alţii şi credem judecând cu dreptate, că aceasta este părerea justă. Atmosfera greoae în care s’a născut şi a trăit timpul copilăriei, neînţelegerile dese dintre părinţi, certurile, scandalurile, ura şi despreţul care se vedea la fiece moment au lăsat puternice impresii şi se poate zice mai mult au forma-afectivitatea Jeanei. Iubirea care trebuea să înconjoare cu toată căldura şi drăgălăşenia sufletul copilei, servea'de instrument pentru acuzat rea reciprocă a soţilor şi îndepărtarea lor din sufletul copilei. Atmosfera pe care o respiră copii în mediul familial este o chestiune care trebue să stea totdeauna înaintea părinţilor, ca una din cele mai importante pentru formaţiunea indivi. dualităţii copiilor. v Acestei atmosfere nerespi^abile, cu multă dreptate, noile cercetări de psychopathologie infantilă îi atribue multe din perversităţile copiilor. Cazul Jeanei Medaille, trebue să fie o preţioasă lecţiune nu numai pentru părinţii despărţiţi, dar mai ales pentru familiile în cari micile certuri şi neînţelegeri cari se’ petrec în cele mai multe familii, pot avea dezastruoase influenţe asupra sufletului copiilor. Radu Calomfir Mişcarea femenistă în Asia.— Date interesante asupra feme-nismului în Asia citim într’o revistă italiană. Astfel în China femenismul a isbucnit cu violenţă în urma noilor schimbări sociale din anii trecuţi. Femei chineze fondează astăzi şcoli şi pensionate, studiază în Universităţile Japoniei şi ale Europei, se ocupă de sport şi de vânzări de binefacere, redactează ziare. Acest lucru nu se întâmplă numai în China, ci şi în Asia întreagă. In Universităţile indiene femeile întrec pe bărbaţi şi le iau înainte la titlurile universitare. In această ţară văduvia a fost înconjurată de societate cu legi foarte severe; dar a?um asemenea obiceiuri crude se pierd. Văduve tinere nu ezită să se mărite din nou şi Indienele inteligente din clasa de sus sunt cele care dau exemplul. In sfârşit tocmai în India se tipăreşte cel mai important din ziarele conduse şi redactate de femei: Indian Ladies Magazine. In Birmania situaţia femeei este, se poate zice, unică : ea este şeful virtual al familiei, singura stăpână a bunurilor sale, singura tutoare a copiilor săi. Activitatea ei in afaiă de cămin nu are margini. Ea poate să-şi aleagă orice profesie şi să întrebuinţeze cum vrea veniturile sale. Foarte adesea ea întreţine pe bărbatul ei, care-şi petrece timpul în trândăvie, fumându-şi ţigarea.. şi petrecând cu alte femei, care de asemenea îi dau de mâncare şi de fumat. Astăzi Birmanele inteligente cer până şi dreptul de vot. In Birmania, în Persia, în Arabia şi în Egipt emanciparea femeilor a făcut mari progrese, însă în fruntea mişcării fe-meniste stă Japonia. Instrucţia fetelor este acolo absolut gratuită şi obligatorie Femeile fac aceleaşi şcoli ca şi bărbaţii şi se poate spune că cel puţin jumătate din cele şase milioane de elevi ai şcoa-lelop japoneze e constituită de elementul femenin. In 1905 Japonia avea 24.000 femei profesoare şi vreo 41.000 de eleve de şcoli secundare! Sute şi sute de femei se consacră anual studiului medicinii. La Tokio se află o universitate feme- NOtTA REVISTĂ ROMÂNĂ 247 ninii, caro formează baza fcincnismului japonez. Această instituţie, care primeşte dela guvern o subvenţie de IV, milioane franci, are ca program : «să facă soţii bune şi înţelepte mame de familie». Era Goethe bogat sau nu?— U11 excelent critic al lui (îoelhc, Wilhelm Bode, se întrebă într’un studiu recent dacă (îoethe era bogat sau nu şi răspunde in mod negativ. K drept că (loelhe n'a fost sărac ca Schiller şi ca majoritatea poeţilor şi literaţilor germani; el n avut însă toată viaţa nevoc de bani. In două rânduri a trebuit să-şi vândă grădina pe care totuşi o iubea mult. (ioethe moştenise dela lălăi său vre-o 35.000 lei. Leafa sa la Curtea din Wcimar se urca prin 1815 ţa 6000 franci pe an. Abia spre al 65-lea an al vieţei sale (îoethe a cunoscut îndestularea. Ca Ministru al marelui Duce de Weimar percepe aproape 12.000 lei iar venitul scrierilor sale creşte din an în an. I.a moartea sa, lăsă aproape 90.000 lei care pe atunci reprezentau o adevărată avere. Personal, M'olfgang (ioethe era omul cel mai simplu din lume, ca funcţionar însă al Curţei şi ca primul dintre scriitorii timpului său, era nevoit să ducă oare cum o viaţă luxoasă. Adesea ori se plângea c.ă era silit să facă chellueli care pentru el erau nefolositoare. In sfârşit nu trebuie uitat că (ioethe era totdeauna gata să ajutoreze pe alţii şi de fapt multă lume recurgea adesea la punga lui. . Pictura spaniolă de astăzi. — Tendinţa actuală a şcolii spaniole de pictură este să continue pe Velastpiez, (ireco şi (ioya. Deşi se socoale modernistă, de fapt ea tinde spre arhaic. Maeştrii şcoalei sunt Sorolla şi Zuloaga; manierele lor însă până acum Toarte mult admirate, încep să (ie temă de discuţie, pierzând parte din creditul lor. Fără îndoială dovedeşte A. Yague .1. (îoldoni în revista spaniolă Lectura — Sorolla posedă o factură personală; totuşi nimeni nu-1 mai imită deşi a rezolvat în chip splendid problema Iuminei, dedându-se trup şi suflet să cucerească soarele. Pânzele sale redau toată gama coloritului, dar el nu produce decât viziuni cromatice. Ca artist, ca gânditor şi ca reprezentant al sufletului naţional, Sorolla rămâne subl aceia pe cari pretinde să-i inspire. Discipolii săi il compromit fiindcă nu posedă nimic din talentul său şi nu-i reproduc decât banalităţile. Zuloaga e opusul lui Sorolla. K1 ia dela Velascţuez sau mai bine, dela (Iova, întunerecul nopţii; e părintele tenebrelor. Fuge de lumină pentru ase cufunda în obscuritatea cea mai profundă. Subl pretextul că inovează, pastişează. Pictorii tineri purced dela (ireco. Astfel sunt Anselmo Miguel (îiulio şi Romero de Torres, căreia nu-i se poale contesta o anumită frumuseţe de ritm ca în serile Amorului, care sunt o lină expresie psichologică a Andalusiei. REVISTA REVISTELOR \ D-l Ioan Dragu. — care e prea tânăr şi prea modest pentru a-şi menaja talentul şi pentru a nu uita o anumită pre-tenţiune, legitimă şi unui nou venit în viaţa literară,— publică bucăţi minunate chiar în „Ramuri*. „Scrisorile către nepot- sunt o nouă învederare elocventă a bogăţiei talentului acestui tânăr prozator, ca -e ne dă dreptul să nădăjduim că va aduce o notă nouă in proza românească, reprezentată prea multă vreme mimai cu povestiri dulcege de superficială descripţiune sau prin schiţe palide de îngustă înţelegere a lucrurilor şi sulletclor. Cultura largă a d-lui l>ragu4 — evidenţiată printr'o stăpânită şi plăcută calinerie a stilului ; belşugul copleşitor al imaginilor sale vii, uneori prea îndrăsneţe ; armonia susţinută a formei bucăţilor sale, cu pronunţate tendinţi spre un exotism prea căutat; şi, mai ales, o adâncă pricepere a celor ce-i mişcă sulletul, înfăţişată într'o limbă, care deşi 11'are pretenţiunea de a li patriarhală rămâne totuşi destul de frumoasă, toate acestea au atras atenţiunea cititorilor şi au născut nădejdi îmbucurătoare. D-l Dcnsuşianu continuă in „Viaţa Nouă" articolul său asupra „Istoriei literare în învăţământul universitar*. Asupra acestor interesante şi competente observaţiuni am atras atenţiunea cetitorilor noştri, încă de la începutul articolului. Îndrumarea învăţământului literar spre studiul actualităţii artistice, e, pentru d. Dcnsuşianu, nu numai un lucru firesc, dar încă o obligaţiune care se impune în med necesar. „C.um poţi avea pretenţiunea să înţelegi trecutul când sulletul iţi este refractar la înţelegerea timpului tău ?-, întreabă cu dreptate d. Dcnsuşianu. Totuşi, treime să mărturisim că ori cât ne-ar entuziasma... în teorie rellecţiunile, aşa de frumos susţinute ale învăţatului nostru filolog, ne întrebăm cu o spaimă, legitimă pentru noi profanii, ce-ar ajunge catedrele universitare când fiecare profesor, studiind actualitatea literară şi, in mod fatal, dând preferinţă simpatiilor sale omeneşti, ar începe răsboi de exterminare contra celor pe cari nu-i admite? Spaima noastră o provoacă mai mult situaţiunea ce-ar avea-o bieţii asciiltători, tinerii cari vin să asculte glasul limpede al şliinţii, neturburat de preocupările pasionale ale celor cari o propăvăduesc, — e vorba de studenţii, de binele cărora se interesează cu atâta atenţiune d. Dcnsuşianu, nu numai ca profesor dar şi în acest articol. Fi, de s‘ar putea găsi oamenii, pe cari îi doreşte d. Dcnsuşianu, propunerea d-lui n'ar rămâne numai un studiu frumos de pedagogie teoretică ci un plan real de muncă rodnică. Viaţa Socială. în No. 11—12 unul I, se arată credincioasă optimismului socialist şi în ce priveşte literatura publicată in această revistă, căci iată cum, după un an de existenţă, îşi celebrează pomina de-alungul veacurilor: .Dacă Viaţa Socială va însemna ceva in viilor in istoria literaturii noastre e penlrucă intninsă au scris cele d’inlâi pagina: Tudor Arghezi, G. Galaction, V. Demetrius, N. Por-senna şi atâţia alţii...r Iar asupra rostului pe care l-ar avea în această revistă d. Tudor Arghezi, iată ce ne spune redacţia : .Convinşi că pe terenul artelor şi-al lileralurei. numai arta şi fraza care înălţă sufletul şi gândirea omenească, reprezintă — independent de şcoală şi de tendinţi — singura forjă revoluţionară, am incercat o colaborare liberă intre artă şi socializai şt nc-a plăcut gândul să punem idealul nostru so ciul in primul şi in ultimul număr al revistei, sub auspiciile poetului celui mai. revoluţionar al vrentei noastre: Tudor Arghezi* (li). Revista critică de drept, legislaţie şi jurisprudenţă.—Noua revistă juridică-cu un caraclercu totul deosebitdecelelalte tovarăşe existente în ţară la noi, se prezintă cu o înfăţişare serioasă care îi dă dreptul să fie pusă alături cu multele reviste similare din străinătate. Comitetul de redacţie şi seria de 248 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ colaboratori între cari găsim personalităţi cunoscute in ştiinţa juridică, advocaţi şi magistraţi de frunte, ne fac să punem mari aşteptări în rostul apariţiunei ei. In ultimul număr profesorul onorific al Universităţii din Bucureşti, distinsul romanist 1)-1 (1. Danielopol, publică un preţios şi amănunţii studiu ,dc vechi drept românesc. Este vorba de înfierea, iotesia, sau facerea de fii de snjlel in condica C.aragea. Prea puţina cercetare la noi a interesantului şi preţiosului domeniu al vechiului nostru drept, atribuită poate necesităţii acelui vast arsenal de cunoştinţe in diferitele ramuri ale ştiinţei istorice, ne fac să primim cu multă satisfacţie pu-blicaţiuni de însemnătatea articolului de faţă. 1)-1 Anihal Teodorescu, docent de drept, constituţional u-nnlizt'nză toate teoriile propuse asupra actelor de guvernământ şi propune o nouă deliniţiunc. Âcl dc guvernământ este orice act al autorităţii adminislraline a cărei efectuare este lăsată de lege la aprecierea necondiţionată a acestei a-utorităji. Tânărul magistrat, d-1 Prodan, un serios jurist, doctor al universităţii din Paris, continuă interesantul său studiu asupra Teoriei generale a drepturilor reale. Ultimele două părţi ale revistei sunt de mare interes pentru juriştii noştri. E vorba de jurisprudenţele mai de seamă date de tribunalele şi instanţele superioare, curţi de apel, curtea de casaţie, in chestiunile controversate. Ele înlesnesc oamenilor de legi unitatea de interpretare şi aplicare a legii. Dar mai preţioasă găsesc rubrica bibliografică şi renisla revistelor. Am alirmat-0 încă de când apărea licaista judiciară a d-1 ui C. Dumilrescu, redactor acum la Minerva. ‘ Dacă jurisprudenţele înlesnesc advocaţilor câştigarea proceselor, magistraţilor mai uşoara rezolvare a chestiunilor diferite,—dările de seamă despre cărţi şi reviste, când sunt bine făcute, îi ţin în curent cu noile păreri şi cu curentele juridice şi sociale din alte ţări. In ţara noastră unde după afirmaţiile multora, prea rare sunt exemplele de advocaţi ■cari să citească şi in afară de interesul procesului, credem că rubricelc bibliografice a nouei reviste vor aduce serioase servicii corpului nostru juridic. ' A. S G In numărul 38 al revistei llorcntine Le Cronaclie letterarie, Eederico Olivcro ne arată modul cum concepea şi scria Ed-gar Poc, — ilustrând expunerea sa prinlr'o analiză a unei nuvele a scriitorului american. Poc, şi-a expus el însuşi metodele sale estetice intr'o carie intitulata Filosofia (’.om-po:iţici. -Eu prefer — ne spune el — să încep cu consideraţia e-feelului. (îândindu-mă în totdeauna la o temă originală, mă întreb: _l)iu nenumăratele efecte care pot impresiona su-lletul omenesc, pe care îl voiu alege in cazul acesta?" După ce şi-a ales, electul îl ducea Ia maximum de intensitate; apoi elabora restul in chip gradat. Nu scria decât după ce totul era complect gata în mintea lui. Acest fel de a concepe, şt anume legând toate elementele unei bucăţi şi gradându-le pentru obţinerea efectului culminant. dovedesc, cum a arătat Barbey d’Aurevilly că în fond, Poc era Un talent dramatic de mâna întâi. In aeelaş număr un articol despre poetul german Etna-nucl (îeihcl care c prea puţin cunoscut in Italia. Se dau şi câteva reuşite traduceri din liricele sale. „Les Annales- cuprind frumoase articole de evocare pentru memoria lui Henri Begnaull şiSully Prudhome. Pentru cel dintâi vorbeşte Jules Clarelie, pentru cel de al doilea povesteşte amintiri înduioşetoare Henri Eavedan. Şi despre Chopin, care a format obiectul unor diseuţiuni încordate în ultima vreme la Paris, povesteşte bătrânul picior Ziem împrejurările cari au inspirai pe marele compozitor să scrie faimosul „Marş funebru". MEMENTO Pozitivismul aşa cum un Taine l’a înţeles, era socotit oarecum demodat in secolul acesta nou, în care melafiza unui Bergson domină spiritele. lată însă un volum pe care 1 recomandăm adepţilor încă neclintiţ ai marelui critic: Temoignages de Marcel Coulon. (Edit. Mercure de france), care se ocupă de cele trei mari spirite cari stăpânesc, după autor, vremea noastră : Jeau Moreas, Anatole France şi Remy de Gour-mont. Reţinem următorul sfat dat criticilor de azi: „Aplicaţi criticei metoda ştiinţelor naturale". In unul din n-rile trecute am dat o dare de seamă asupra unei broşuri primite de noi: Vera Figner : Les Prisons riisses. Pe zi ce trece apar necontenit broşuri şi volume de acestea cari fac cunoscut lumei . regimul autocraţiei ruseşti. Cităm : Rene de Chavagnes: La Verile sur la Russie (Leon Varîer, Paris); Grigouri Guerchonni: Dans les cachots de Nicolas II, (G. Dujaric, Paris) ; Pierre Kropatkine: La terreur en Russie (Stock, Paris). Cea dintâi protestează cu deosebire în potriva Franţei, care ajută cu banul său ţarismul, în opera sa de reacţiune furioasă. Strigătul acesta nu-i singurul dela o vreme încoace- în publicistica franceză. Pentru a ne da seanţă de răsunetul pe care această acţiune împotriva Rusiei de azi o are asupra lumei civilizate, e destul să spunem că ultimul volum din cele de mai sus s’a desfăcut in 25.000 exemplare în mai puţin de 15 zile în Anglia, unde a apărut pentru întâia oară. Intr’un volum apărut de curând îu limba germană şi datorit botanistului R. France, se susţine cu o căldură plină de poezie, că „planta trebue să aibă organe ale simţurilor". Pornind dela legendele antice cari populau pădurile cu Hamadryade, un soiu de nimfe născute din arbori, apoi pe la legendele ruseşti, scandive, germane, autorul caută să dovedească şi ştiinţificeşte o stare de sensibilitate şi organe ale simţurilor la plante. In special capătul rădăcinei „e supusă greutăţilor, caută apa, evită obiectele fixe şi fuge de lumină". Darwin socotea aceasta ca pe un mic creer şi cu toate astea nimeni nu observă că avem aci de-aface cu organe ale simţurilor. Cartea de mai sus se termină cu un paragraf asupra sufletului plantelor in care se conchide că simţul plantelor e o formă primitivă, cel dintâi rudiment al spiritului omenesc ; sufletul ar fi evoluat de atunci într’un chip continuu. Georges Bohn, recenzentul ştiinţific dela „Mercure de France“ găseşte această teorie dela un punct eronată. —~ Pentru monumentul lui Paul Verlaine, ce se va ridica in curind la Paris, s’au subscris până acum 5486 franci. In sprijinul acestei colecte, editorul poetului A. Messein, a scos un splendid volum Hom-mage ă Verlaine de 320 pag. în 4° couronne, semnat de 66 poeţi şi ornat cu un frumos frontispiciu reprezentând monumentul, datorit sculptorului Niederhausern-Rodo. Volumul se obţine prin subscrieri de minimum 5 franci, adresate editorului : Paris, 19 quai Saint-Michel. ----Ca urmare a scăderei natalităţii in Franţa, efectivul recruţilor a scăzut în răstimpul 1900 — 1910 cu aproape 30.000 de oameni. Dacă aceste condiţiuni se menţin, se prevede pentru anul 1928, faţă de anul 1907, o scădere în efectiv de 86.000 de oameni. Împotriva acestui dezastru, Lt -col. Mangin, într’un volum al său La France Noire (Hachette Paris), dă ca reţetă întrebuinţarea în afara colonii'or a negrilor cari, spune autorut, formează o admirabilă forţă dovedită în atâtea cazuri Revistele străine au început de pe acum, să aşeze pe Tolstoi la locul său, în amintirea veacurilor. Articole definitive găsim în : La Reeue (1-er Dec.), datorit lui Nicolas Segur, un priceput în literaturile străine ; în La Nouvelle Reeue (l D£c.), de Henri Chervet şi în Le Correspondant (25 Nov ), de Eugene Tavernier. Admirabilul roman spaniol, socotit ca unul din cele mai reuşite în acest gen, La Femme et te Pantin al lui Pierre Louys, pus în scenă împreună cu Pierre Frondaie, s’a jucat cu mare succes la Tliea tre Antoine din Paris. — Cunoscuta Universite des Annales şi-a redeschis cursurile. Jean Richepin şi-a urmat conferenţele sale isupra teatrului grec. A vorbit despre Sofocle. Vor mai urma conferinţe de Edmoml Haraucourt, Auguste Ilorchain, Nozere, etc. Toate aceste conferinţe sunt urmate de recitaţiuni, concerte, proecţiuni, la cari dau concursul lor cei mai de seamă artişti şi cântăreţe Universitatea publică un Journal de l’U-niversiti des Annales, ajunsă în anul al V-lea şi’n care găsim pe larg cuprinsul tutulor conferinţelor. Pe când acestea şi la noi ? Iniţiativa luată de revista noastră se prezintă însă sub cele mai bune auspicii.