NOUA REVISTA ROMÂNĂ ARON AMF.NTUI.: In România \\\\ an (48 NUMERE), io Iei ,, şease Juni ...... 6 ,, Iu toate ţările uniune) poştale un nn 12 ,, POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA ARARE ÎN FIECARE DUMINICĂ REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢI V Bucureşti,Calea Victoriei fio. Pasagiu No. 3 DIRECŢIA Bucureşti, R-dul Fmlinaml 55. DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA, UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI UN NUM A R . 2^ Bani Re «păşeşte ctt numărul Ia principaVle librării şi la depozitarii de ziare din ţară Preţul anunţărilor pentru o pătrime de pagină 10 lei. No, DUMINICĂ, 7 NOEMP.HIE Igio Voi. IX. S U MARUL NOUTĂŢI : Către cititori. — Optimismul politic in'Româvia.— f Al. ŞtefitlescH.—Ecouri, din lumea politica. CKSTIUNT ACTUALII : Hem. I. Teodorescu. „ .Veoiobăr]iat:. Dr. I. Du ci ,n. Portufjalia şi România. ŞTIINŢE SOCIALE: , V. ( iEORGIîscu Pjaki.ad. Nestatornicia le (ţi lor... LITERATURĂ : (1 uv de Maupassant. Fericirea. Alphonse Pai Di-:r. Moartea lui Dauphin. Nicolae Por a. O vedenie. Râul Cf.lf.rasera. Suflet zbuciumat. ŞCOLARI-: : C. V. IIuŢUREANu. Doctrine pedai/oţ/ice. NOTE SI DISCUŢI UNI: ' ,* » N. Ş eeI'Ănesc.u-Iacint. T7w. conservatorii la putere ... TRIBUNA CITITORILOR: fii chestia evreiasca. T H AT R U-MU ZI CĂ FINANŢE ŞI COMERŢ NOUTĂŢI Culre cititori. Cu începere ile Iu nnnuîrul acesta se introduce in organizarea Numii Reviste Române mai nudle iiibiinălăţiri. Localul administrajinnei şi redacţiiinei se na nuda tn central Capitalei, in 1‘asagiul Soc. Imobiliare No. 3. (Intrarea prin Calea Victoriei 00 şi Str. Academiei 19). Adresa Direc-(ianei rămâne ca şi in trocul: B-d Fcrdinand 55. ■ Cititorii şi abonaţii noştrii vor puica să-şi procure de la administraţie nu numai alinierile din revistă, ci şi cărţile şi obiectele cari se vor anunţu pe paginile noastre rezervate anunţurilor. De la ,Y<>. acesta sc adaogă Xoaci Reviste Romane iacă apt pagini, astfel că exemplarele var fi de aci înainte de '?'i pagini, in Ioc de 10 pagini calc au fost pană acum. in aceste opt pagini s'a introdus rubrici noiii, cari vor ţine pe cititori in curent cu întreaga mişcare culturală a timpului. S’au făcut demersurile necesare pentru ca acei ce împărtăşesc programul revistei să aibă pe viitor un control mai eficace in însăşi administraţia şi redacţia Nouei Reviste Române. In acest scop, după a învoială prealabilă făcută între coproprietari, s'a decis în principiu, transformarea unei pătrimi cel puţin din capitalul revistei in acţiuni tu purtător, care să poală fi cumpărate de către cititori. Condiţiiinile de subscriere şi drepturile rezervate sub-scriilorilor se vor face cunoscute prinlr’un anunţ special. Caracterul de revistă independentă va fi păstrat şi pe viitor. Vom căuta chiar să accentuăm şi mai mult acest caracter, contra tuturor suspiciunilor, adesea ori rău intenţionale, venite din partea unora. Noua Revista Română, aşa cum s'a mai spus in programul publicul la 1 Ianuarie 1900-îşi propune să oglindească mişcarea socială şi literară a timpului, aşa cum această oglindire se poate face într’o conştiinţă înzestrată cu toată critica ştiinţei contimporane. Rolul la care ea tiiule, este să întărească printr'o activitate bine susţinută, încrederea opiniunei publice in judecata celor competenţi şi liberi de orice prejudiţii ; încredere atât de necesară într’un stat democratic şi din nenorocire atât de des ameninţată prin polcmicile pătimaşe ale presei zilnice. Direcţiunea. Optimismul politic în România Un partid practicând sistemul american „mind-cnre~. Tinereţea culturei noastre trebuia să ne ducă la multe asemănări cu viaţa americană ; cu toate acestea nici odată nu nc-am fi gândit că vom ajunge să copiem pe americani aşa de aidoma. 1 Şi încă în acea ce au americanii mai „american", în practica sistemului „mind-cureu ! Judece ei însăşi cititorii. In America există o sectă religioasă foarte numeroasă,--după ultima statistică, ar cuprinde peste un milion de a-depţi,-carc pune în practică terapeutica credinţei. Cine crede se mânlueşte, zice evanghelistul. Cine este bolnav n’are de cât să creadă că este sănătos, şi se va însănătoşi, zice Americanul. Nu crede cea ce vezi, cum face ori şi ce om, ci vezi aceia ce crezi... Crede-le tare şi atunci din slab le faci tare! Fii optimist în credinţă, pentru a fi şi în realitate! Şi aposlolii sectei în ccsliunc fac minuni. Mii şi mii de persoane părăsesc terapeutica medicală, care uzează de mijloace materiale, şi se dedau la practica credinţei, Ia i8 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ mind-cure, cum se numeşte ea acolo în America. „Iniţiatorii sistemului mind-curc, zice William James, cel mai „mare psiholog al Americei contimporane, au avut meritul „de a li descoperit, printr'o intuiţiune profundă, puterea „cea mare pe care o au atitudinile optimiste ale sulletului „în îndepărtarea tuturor relelor1-. Ge inventivi Americani ! Dar neîntrecuţi, nu; căci să privim un moment la aceea ce se petrece în viaţa noastră politică. Secta religioasă din America o regăsim la noi sub forma de partid politic. (La noi politica are importanţa pe care în America o are religiunea). De mai bine de şease luni partidul conservator român practică întocmai ca şi cei mai neaoşi Americani mind-cure. Membrii partidului conservator român cred, nu aceia ce văd, ci văd aceia ce cred. Ei cred că vor veni la.... putere, şi de aceia să şi văd la putere. Ei sunt, de şease luni şi mai bine la putere. In momentele acestea ei guvernează....în gând, adică în atitudine cum ar zice psihologul american. Partidul conservator fund la putere, negreşit că şi presa Iui are atitudinea unei prese care apără un partid la putere.... Ceva mai mult. Partidul conservator începe să se şi eternizeze Ia putere ! Presa lui a simţit, că din cauza venirei la putere, şi eternizării la putere a partidului conservator’ cele Palie două partide, şi in special partidul conservator democrat, din gelozie, a început să devină antidinaslic. (A-lidinasticismul este în România primul simptom serios al protestării opoziţii contra celor ce stau prea mult timp la putere). Şi presa conservatoare îşi face datoria să apere guvernul conservator, şi să denunţe pe antidinastici. Unul dintre aceştia pare să fie şi subsemnatul, modestul scriitor al acestor rânduri, de când cu aproprierea ce a îndrăznit să facă între politicianismul nostru şi cel din Portugalia sub Manuel II. Dacă ar îi fost conservatorii în opoziţie, atunci desigur că apropierea ar li fost bine venită, dar odată ce sunt con-servatoriija putere... lucrul se schimbă! Presa conservatoare veghează. Cine este contra politicianismului esţe contra M. S.! Ce dinastici au devenit redactorii clela răposata Protestarea; Ne aşteptăm că şi articolul, din No. de faţă al D-ruIui Duseian, să fie pus în legătură cu antidinasticismul... celor rămaşi în opoziţie!! Cu atâtea câte le vezi în România îţi trece de dorul de a mai vedea America, şi a te mai iniţia în practica Iui Mind-cure. C. R-M. -J- Alex, Ştefulescu. Săptămâna trecută a fost condus la lăcaşul de veci în T-Jiu un bărbat de mare merit în felul său—institutorul şi scriitorul Al. Ştefulescu,—care s’a făcut cunoscut şi s’a distins nu numai pe terenul şcolar, unde s’a ridicat la demnităţi mai înalte, ci şi pe terenul istoriografiei naţionale, unde a lucrat, cu exemplară stăruinţă şi lăudabilă râvnă, mai bine de un deceniu şi jumătate. Căci de la 1890, când a tipărit prima sa lucrare mai mare, Monografia Tismanii, până câteva zile înainte de moarte, când a apărut ultima sa operă, Monografia Grasnei, — Al. Ştefulescu a publicat, rând pe rând, o serie întreagă, de voluminoase lucrări, cuprinzând unul din cele mai bogate şi mai preţioase materiale istorico-documentare ce s’au tipărit în timpul din urmă la noi. Şi anume: la 1899 Iucercări asupra istoriei T-Jiului, 1903 Mănăstirea Tismana ed. 2-a, la 1904 Gorjul istoric si pitoresc, la 1906 Istoria T-Jiului, Mănăstirea Polo-ovraci şi Mănăstirea Slrâmbu, la 1907 documente slavo-ro-mâne relative la Gorj, la 1909 Mănăstirea Tismana, ed. 3-a şi la 1910 Schitul Craiova. ■ Cum se poate vedea din această enumerare a lucrărilor ’ sale, AI. Ştefulescu a fost preocupat exclusiv de cercetările istorice cu privire lâ trecutul ţinutului său de origine. A fost istoriograful Gorjului, al cărui trecut l-a luminat prin munca sa fără de preget, aşa precum s’ar cuveni să lie toate ţinuturile româneşti. Insă penlr.i aceasta ar trebui lot atâţia cercetători harnici şi pasionaţi ca dânsul, ceia ce e foarte greu, intru cât Al. Ştefulescu, ca istoriograf, a fost unic iu felul său. Opera lui e jertfa unei vieţi. Căci, fără a avea pregătire specială din zilele de linereţă activă şi avântată, numai din propriul său îndemn sullclesc şi cu încurajarea unor entuziaşti prietini, iubitori ai progresului cultural, modestul institutor din T-Jiu, la vârsta matură, când alţii Irăcsc comod, socolindu-şi rostul de muncă încheiat, s’a aşezat serios pe lucru. — Şi-a însuşit foarte bine limba slavonă a vechilor noastre documente şi şi-a câştigat frumoase cu-noşliinţe de limbi clasice şi moderne, spre a se pune în curent cu literatura istorică mai înaltă, pentru ca apoi, cu stăruinţa sa iară, cu grija deosebită ce o avea în lucrări, să caute, să adune, să studieze, să prelucreze şi să publice bogatele sale contribuţiuni documentare la istoria noastră naţională: cărţile de mai sus înşirate, pentru care şi-a câştigat,' la timpul său, cuvântul de laudă şi mulţumire al celor mai distinşi specialişti români şi străini şi a obţinut meritata răsplata din partea Academiei române, care i-a decernai când-va unul din premiile, sale. Lucrările lui Al. Ştefulescu cunoscute în cercuri mai largi sunt monografiile consacrate mănăstirilor gorjene: Tismana, Polovracii, Strâmbu şi Crasna. El a fost între cei dintâi cari au dat acestor slinle lăcaşuri atenţiunea cuvenită, faţă de însemnatul rol ce l-au avut în viaţa religios-culturală a neamului nostru, încbinându-le scrieri speciale întocmite pe baza întregului material documentar cunoscut şi a tuturor mărturiilor epigraliec şi critice rămase. Se. poate zice chiar că de Ia dânsul porneşte, în bună parte, interesul ce azi se manifestă din ce în ce mai mult pentru aceste monumente de veche cultură şi artă românească, — pentru biserici şi mănăstiri. Dar nu numai publicând rezultatul intensei sale activităţi istorice, Al. Ştefulescu şi-a câştigat titluri de laudă şi recu-noştiinţă din parte-ne, ci şi conlucrând, în fructuoasa armonie, cu tovarăşii săi de năzuinţe culturale: răposatul V. Rolu Piekarski, d-1 Iuliu Moisil, inginerul Aurel Diaconovich şi Găpilanul lini. Părăianu. Gări împreună au înfiinţat şi organizat, la 1891, Muzeul Gorjan. unde a adunat o adevărată comoară de rămăşiţe şi mărturii istorice, împreună au fondat şi întreţinut diferite reviste, în cari, ca şi tovarăşii săi .Al. Ştefulescu a publicat o sumă de cercetări şi ţirticolc din domeniul preocupărilor sale şi împreună au pus la cale anumite întreprinderi culturale ce au contribuit să facă, pe vremuri (intre 1890 — 900) din modestul oraş de provincie oltean un centru luminos de activitate culturală naţională... Iată de ce, pentru toate acestea, astăzi, când in ogorul în care a lucrai cu atâta seriozitate, modestie, şi lipsă de închipuire Al. Ştefulescu, pare a se li găsit un teren de lesnicioasă şi pretenţioasă activitate in care frazeologia goală şi compilaţia nemărturisită cată să înlocuiască lipsa de pregătire specială şi aptitudini ştiinţifice, — se cuvine să aducem prinosul nostru de laudă şi de recunoşliinţă la mormântul bărbatului de merit pe a cărui urmă a rămas temeinică şi frumoasă operă ce ne-am crezul datori s’o relevăm în acest necrolog. Cronicar. * 10 La Administraţia rveistei, in Pasagiul Soc. Imobiliare No .3 (Intrarea prin Calea Victoriei 00 ştStr. Academiei 10, se găsesc de vânzare pentru cititorii noştri cu preţ scăzut: Colecţiunea volumelor apărute din Noua Revistă Română: Volumele I—IV (Prima serie) cu 5 lei volumul. Volumul V—VIII, 3 lei volumul. Volumul IX (în curs de apariţie). Abonament anual 10 lei. Din Studii filozof ice voi. I, lei 5. Voi. II—IV, 3 lei fiecare volum. Voi V (în curs de apariţia), lei 6. Puterea Sufletească de C. Rădulescu-Motru (scriere premiată de Academia Română), Lei 6. Biblioteca editată de Noua Revistă Română, 15 bani volumul. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 19 ECOURI DIN LUMEA POLITIC fi. Campania contra fostului prefect de Mehedinţi, d 1 Teodor Costescu. In timpul din urmii s'u vorbii foarte des de activitatea fostului prefect de Mehedinţi, Teodor Costescu. Cauza pentru care s’a vorbii atât de des, din nenorocire, nu este recunoştinţa celor ce au folosit de activitatea fostului prefect, cât răutatea adversarilor săi politici. Aceştia 11'au cruţat nici un mijloc de a pune la îndoială meritele d-lui Cos-lescu. Şi ca să lovească mai drept, după obiceiurile politicianismului, au început prin a pune la îndoială cinstea sa. I). Costescu a răspuns prin o broşură care a fost rezumată de mai multe ziare. Au intervenit de asemenea admiratorii săi conjudeţeni. l'n ecou al acestei campanii se redă în rândurile ce urmează. Din toată campania înverşunată împotriva d-lui T. Costescu, s’a văzut că adversarii nu-1 pol ierta, ti iudeii s’a abătui dela sfânta tradiţie de a nu se lucra nimic în Mehedinţi. Dacii şi dânsul ar li urmat la Tel, desigur că ei i-ar li strâns mâna în semn de fraternitate duioasă, consfinţind rolul omului politic : a se bucura de onoare, fără să-i cunoască şi sarcinile. Fig.—1. Din vechile locuri de şcoală. Dar D. Costescu a păcătuit şi de patru ani nu e chip să se mai liniştească bieţii adversari, cari treime să lic complet surmenaţi astăzi de alâta muncă de scormonire şi -imaginare. Noi le dăm crezămânl şi simţim că desnădejdea lor a fost pricinuită de un mănunchi de fapte, legate strâns de numele d-lui Costescu. lnlr’adevăr, când au venit conservatorii la putere, dala trecută, a găsit 1). Costescu, ca prefect, in tot judeţul Mehedinţi. 1!) şcoale, din cari 11 în stare bună, iar' 8 lăsând câte ceva de dorit. Toate 19 şqoalclc erau fructul unui lung şir de ani, de când se succedaseră alâţia prefecţi. D-sa a clădii peste GO, numai în 2 anT şi 11 zile. Aci slă păcatul, acesla-i punctul ce nu i se iartă şi de aci porneşte campania de a-i întuneca meritul. Dar munca se recunoaşte, căci a terminat vre-o şapte şcoale, găsite începute, a făcut peste (>0, din cari cea mai mare parte sunt complet sfârşite şi funcţionează, a pus la cale adunarea materialului şi a subscripţiilor pentru altele, peste 20, a clădit -I spitale, înzestrate cu toate cele de trebuinţă, a îndemnat şi ajutat la clădiri de biserici şi primării şi a continuat lucreze pentru terminarea şcoalelor şi când nu mai era prefect, mai bine de un an de zile. Fiindcă adversarii nu vor ori nu pot să-şi explice cum a reuşii in timp atât de scurt să ridice atâtea clădiri mult mai ieftine decât cele construite de minister, le vom da noi lămuririle. Fig.—2, Din şcolile GÎădi-te- de~d,-T. Costescu, -în-preţul de 7000 -8000 lei D. Costescu a fost hotărât să lucreze. A concentrat în jurul D-sale pe toţi cărora slujba le impunea să lie activi. Stalul plălia inginer, medic, revizor, primari şi atâţia slujbaşi. Fuseseră ei şi mai inainte în funcţiunile lor, dar lucraseră cât crezuseră pentru judeţ. I). Costescu, făcut pentru muncă, pretinde funcţionarilor să-l urmeze. Sfăluindu-se cu ei, vede lipsurile, Ic discută şi întocmesc un plan de activitate. Kslc nevoe de energii ca acestea să fie duse Ia bun capăt. 1). Costescu ştie să preţuiascăpe cari le găseşte, le indrumează cum crede mai nimerit şi se gândeşte şi la Fig.—3. Şcoala din Vîrciorova clădită de d. Costescu în preţul, de 17,000 lei. alţii, cari ar putea într’un Tel să fie folositori împlinirei planului. Apelează deci să dea fiecare sprijinul de care e în stare: slujbaşii muncă încordată, iar particularii să îmbrăţişeze cu bună-voinţă întreprinderea. Ajunge astfel d. Costescu la o colaborare a factorilor capabili. 20 NOUA REVISTĂ KOMiÎNĂ Prin această procedare se câştigă binele, aşteptat de toată lumea, ca slujbaşii să-şi facă datoria cu multă conştiinţă. In al doilea rând, face d. Costescu un pas mai departe. Cunoscând starea sufletească a populaţiei, deprinsă să aş-ţeple totul de sus, dela Stat, vrea să rupă cu atâta nepăsare şi adună pe săteni cărora le expune gândurile, de cari este călăuzit. întreprinderea fiind grea — simţindu-se nevoie de şcoalc, biserici, spitale, primării, L)-sa arată locuitorilor, că satele vor putea fi înzestrate cu clădirile necesare, dacă şi ei s'ar simţi în stare să eonlribue cu ce Ie iarlă puterile : unii să facă cărături, alţii cărămidă, alţii să dea lemne, ş. a. m. d. Stalul va da pentru fiecare lucrare o parte din banii trebuitori, iar ce nu va Ti deajunssăfie adunat de la ţărani, dând fiecare după puterile lui, începând dela suma de doi Fig.—4. Şcoala neterminatâ cu clădirea de d- Costescu şi netermirată până astăzi!! lei. In felul acesta, după planul fixat, urmează mijloacele de realizarea lui. Apelul făcut de d. Costescu este primit de populaţia judeţului şi astfel fiecare câştigă mândria de a li contribuit cât de puţin la frumoasele şi folositoarele clădiri ce începură să se ridice în Mehedinţi din inilialioa d-lui Costescu, ajutată de colaborarea şi contribui rea atâtor buni Români. Acesta e misterul pe care nu-1 pricep adversarfi, fiindcă se vede că nu sunt în stare să lucreze la fel. Trebue întâi de toate să te bucuri de încrederea oamenilor, cărora le-ai adus vre-un bine, ca să izbuteşti a-i grupa injuru-ţi şi a Ie cere prisos de muncă şi ajutorul necesar. Aşa se explică clădirile făcute cu atâta inllăcărare şi pe preţuri uimitor de ieftine. A'dunându-se material în condiţiile arătate, natural că au fost cheltuiţi bani puţini, ca să ai şcoalc ca cea din Ostrovul-Corbuiui, cu o sală de clasă, vestiar, antreu, cancelarie şi locuinţă pentru învăţător numai cu 2820 de Iei. In acest cătun, aşezat pe o insulă, nu fusese nici pomeneală de şcoală, iar acum cea nouă este frecuentată regulat de 50 de şcolari. .Şi mai poate sta cineva măcar o clipă la îndoială de corectitudinea şi munca fără cruţare a d-lui Cos-lescu! Dar nu-i numai aceasta răutatea adversarilor. Pentru d. r.oslcscu pledează opera, care nici ea nu a scăpat neatinsă de vrăjmăşia adversarilor săi politici din Mehedinţi, nu-i va veni nimănui să creadă până unde a mers înverşunarea lor. „l-'indcă lumea ii slăveşte pe cel ce a muncit, ia să-i arătăm noi că n’a făcut cine ştie ce ispravă d. Costescu." Prin urmare pe lucru, ca să dovedească aceasla. In scopul acesta, au lăsat localurile de şcoală într’o părăsire, care le revoltă. Pe unele nu au voit să Ie termine, ca să se ruineze, cum au făcut la Cozi.a. Apoi, la şcoala din Rălăciţa nu s'au învrednicit să pună cele câteva ţigle, care se stricaseră in timpul iernei, deşi I). Costescu lăsase în podul şcoalei re- zervă de ţigle. Din cauza ploilor li s’a implinit bucuria să crape tavanul şi tot d. Costescu e găsit vinovat ! Deascme-nea în vestiarul unei şcoale, comisiunea de anchetă întocmită de Minister a găsit urmele adăpostim boilor şi vacilor, iar în şcoala veche de alături erau ţinuţi cai. Tot cu gândul de a expune la dărâmare clădirile noui. Revigoratul şcolar din Mehedinţi a cerut şi obţinui desfiinţarea mai tuturor posturilor al U-lca înfiinţate prin stăruinţa d-lui Costescu şi astfel au rămas camerele goale. In schimb, pentru favoriţi, a înfiinţat postul al 11-leala şcoale vechi, cari u’au măcar loc să adăpostească un singur învăţător. Toate acestea le observă cu uşurinţă oricare călătoreşte în judeţ şi se abate să cerceteze şcoalele. Ra îl mai aşteaptă şi alte surprize : şcoale transformate in depozite de sari de făină, de lemne, in adăpost pentru găini sau servind învăţătorului de spălătorie. Câte vestiare şi chiar săli de clasă n'au avut soarta aceasta, cu toate că sule de copii au rămas fără învăţătură, fiind respinşi din lipsă de locuri. Nu-i acesta un sistem, pus la cale de rău voitorii sătenilor, cari fuseseră bine îndemnaţi şi-şi dedeseră silinţa să aibă în comună clădiri pentru sănătatea sufletească şi trupească a copiilor lor ? întemeiaţi pe adevăr, supunem toate acestea cercetării oamenilor corecţi cari au cuvântul precumpănitor in ccstiunile privitoare la propăşirea neamului [nostru. i Fig.—5. Una din şcoalele clădite de d. Costescu, transforniâtă astăzi in magazie de saci!! Dacă nu recompensăm activitatea oamenilor prin recunoştinţa noastră a tuturor, cum inai putem nădăjdui să se găsească suflete, cari să-şi consacre munca pentru inllori-rea oraşelor şi a judeţelor ţării noastre? Pilda cu d. Costescu, departe de a umple de descurajare inimile doritoare de bine, intărească-le în urmărirea cu tenacitate a planurilor bine chibzuite spre folosul tuturor. Un Mehedinţean Vi Oclombre, HUO BIBLIOGRAFI1 : Cornel iu Moldovanu, Cetatea soarelui, Buc. 1910. 2 Ici. Carmen Selva, 1‘rinliil Codrului, trad. de l.ia Hârsu, Librăria .Vouă, Buc. 1910. Danubo“, revistă esperanlistă româno-bulgară, No. 1, 35 bani. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 11 CEST1UN1 ACTUALE NEOIOBĂGIA» — Sludiu economico-sociologic al problemei noastre agrare de C. Dobroycunu-Vherca. Bucureşti, Editura Socec, 1910, pag. 494. — In zilele noastre de luptă pătimaşe, de ciocnire a intereselor personale, de nelămurire socială şi de sbucium fără înţelegere, în această vreme când cele mai grele şi mai de seamă probleme sociale se rezolvă prin învinuiri reciproce, prin aţâţări sălbatice, ori cântându-se. < Deşteaptă-te Române» şi propovădu’ndu-se cruciada copiilor neprihăniţi contra «Cahalului», în astfel de timpuri cartea d-lui Gherea, înţeleaptă şi chibzuită, e binevenită, Rareori un socialist a putut rămâne în sfeţa unei aşa linişti obiective, şi în studiul rece şi minuţios al faptelor, lăsând la o parte orice pornire sentimentală şi gonind din observaţiunile lui orice spirit de răşvrătire, cum face această strălucită şi unică lucrare sociologică. D l Gherea, — cunoscut tutulor de mai bine de un sfert de veac nu numai prin preţuita sa operă literară dar şi prin liniştita sa activitate socială, de o consecvenţă neobijnuită în rândurile «tovarăşilor»,—d. Gherea a pornit la studiul greu al dificilei noastre probleme agrare, credem noi, din două motive. Intâiu, va fi fost — fireşte — datoria sfântă, pe care trebue s’o simtă orice social-democrat înţelegător al lucrurilor, în ţara noastră, aceea de a fi mereu cu ochiul grijei curate la ţăranul nevoiaşi. Al doilea—şi, probabil, tot atât de important pentru d. Gherea,—era motivul provocat de dorinţa de a risipi odată învinuirile, bănuelile şi neîncrederea, pe cari duşmanii şi răii prieteni ai socialismului, le îngrămădiseră în jurul acţiunei şi principiilor conducătoare ale acestei mişcări, aşa de nenorocoasă în ţara românească. Dar, fără îndoială, d-sa a lucrat cu totul neatârnat de aceste consideraţiuni iniţiale şi, prin urmare, independent de ele trebue judecată opera d-lui Gherea. In definitiv, d-sa, studiind problema agrară, e foarte puţin socialist. Soluţiunile actuale, ce le propune autorul, cuprind în ele integrarea stăpânirei burghezo-li-berale, după d-sa «neevitabilă», şi nu lasă socialiştilor decât drumul firesc al evoluţiunei şi o .. nădejde de îmbărbătare. Sprijinul, pe care îl cere d-sa democraţii burgheze, e demn de tot interesul,—când porneşte mai ales de la un aşa respectat socialist. Dar, solida desfăşurare a lucrării d-lui Gherea rămâne mereu susţinută pe metoda pozitivă a desvoltării istorico-sociale, proprie economiei politice socialiste. Dealtfel, autorul nostru nici că a avut alt gând decât aplicarea strictă a metodei marxiste pentru cercetarea vieţii sociale româneşti. Metoda lui Karl Marx, des-preţuită o vreme pentru «materialismul» ei, e astăzi cea mai sigură schemă pentru judecarea dreaptă a fenomenelor istorice. Nimeni dintre sociologii şi istoricii de azi, nu o mai poate despreţul. «Marxismul e în aer», zice, cu drept cuvânt, d. Gherea. Pentru justificarea acestui lucru, autorul rezumă în câteva pagini, «evoluţia societăţilor moderne», fireşte după Marx, arătând etapele acestei desvoltări dela economia familială şi cea sătească, prin feudalism şi monarhism, la capitalismul modern. Faţă de această evoluţie firească a ţărilor occidentale, unde suntem noi ? Şi d. Gherea găseşte că suntem într’o fază care nu are nimic firesc în ea, care e o «monstruozitate istorică». D-sa o numeşte «neoiobâgiaî. Cum e acest regim social? El e caracterizat prin (instituţiile politico-sociale burgheze şi re.aţiile de producere semifeodale» (pag. 68). Cum am ajuns aci? E vechea nepotrivire între fondul nostru social şi forma politică, chestiunea aşa de mult desbătută şi atât de interesat exploatată. Judecata d-lui Gherea, însă, se deosebeşte de a celor cari au studiat aceste transformări înaintea d-sale. Autorul socoate şi dovedeşte că transformarea, ce s’a săvârşit, era necesară, numai cât eră de neapărată trebuinţă să încetăm şi cu regimul agrar feodal. Să nu fi încercat, adică, cu preţul atâtor nevoi grele, să îmbrăcăm vechiul organism social, de origină şi înfăţişare medievală 1 2), cu haina strălucitoare a regimului politic burghez. Prin această observaţie, d. Gherea aduce o notă de originalitate. Criticii istoriei noastre contemporane erau unanimi în a crede că regimul politic liberal a fost introdus, din occident, de capriciile, naive sau interesate, ale «revoluţionarilor» dela 48. Toată autoritatea istorică a d-lui Iorga vine în sprijinul acestei constatări. Dl. C. Rădulescu-Motru, care a studiat problema culturei naţionalea), admiţând în mod mai moderat, metoda pozitivă şi stăruind mai mult în cea psicholo-gico-istorică, crede de asemenea că ceeace s’a făcut la 1848 a fost o grabă şi ceeace s’a continuat pe baza celor săvârşite atunci, a fost o nechibzuinţă. Popora-niştii-naţianalişti trebue să subscrie aceste observaţiuni. D-l Gherea explică, totuşi, împrejurările fatale care impun unui stat anume forme politice. Dar, luând înfăţişarea societăţilor liberale, cum am căutat să trăim economiceşte ?—Ca şi mai nainte, ba— poate—chiar mai rău. Legea de la 64, a împropietăfirei miloase a fost o operă de întemeiere a sistemului neoiobag,—deşi mulţi din autorii ei vor fi avut intenţiile cele mai bune. Cu nimic nu s’a încercat transformarea economică, sau înălţarea relaţiunilor de producţiune la nivelul formelor politice. Legile «protectoare» din 1866, 72 şi 82 au fost fructele cele mai amare ale lăcomiei oligarhice şi ele au consolidat acel regim al mizeriei. Căci, «împroprietărirea» aduce o nouă şi mai puternică încătuşare a ţăranului de pământul, nu al lui ci al boerului. Erâio- 1) IM. Gherea vorbeşte, neapărat, de „feodalism“ într’un sens mai larg, aşa ca să poată cuprinde şi regimul nostru de rclaţiuni eeonomico-sociale, ce părea fi avut Însuşirile lui proprii. 2) C. Rădulescu-Motru: „Cultura română şi politicianismul ", Biblioteca pentru toţi. 22 NOUA REVISTA ROMANA băgia deghizată : ncoiobăgia. Prescripţiunile legilor sus pomenite o dovedesc pe deplin. Aşa socoteşte d. Gherea. Mai mult, situaţia morală, culturală şi economică a ţăranului e şi mai înrăutăţită ca în vremea regimului autentic feodal, căci acum bietul muncitor oropsit are toate nevoile vieţii de iobăgie plus greutăţile capita-ismului, fără să aibă foloasele vr’unuia din ele. De aci: «cultura prădalnică», sila de muncă, demoralizarea, întunerecul din ce în ce mai adânc al minţii, ruina şi mizeria în cea mai grozavă a ei înfăţişare. «A-bizul între starea formală de drept şi starea reală de fapt», provoacă anarhia tiranică a administraţiunei, excită mania de legiferare, face din colegiul ţărănesc o minciună, loveşte în existenţa ţării,—căci toate duc, în mod neevitabil la revoltele ţărăneşti. «Suntem singura ţara europeană, afară de Rusia, care avem tristul privilegiu al revoltelor rurale;» — suntem, cu regimul nostru social, un non sens al istoriei . Aci ne aduc «anomaliile, cari rezultă din dublul regim capitalisto-iobăgist de azi * (pag. 170). Revoltele ţărăneşti au, după d. Gherea,» ceva comuti cu crizele economice din societatea capitalistă, explicate de K. Marx: «ele au aceiaşi periodicitate, isbucncsc cam la distanţa de zece ani şi devin tot mai violente, cu tendinţa, însă, de a scurtă această distanţă,—pentru a deveni cu vremea mai liniştite, dar cronice ■ (pag. 172). E în aceasta o dreaptă observaţie. Dar, cauzele? O! nu sunt - instigaţiunile Rusiei» şi nici opera improvizată a unei asociaţii de anarhişti. Nici mizeria însă-şi ' pentru că ea în sine şi prin sine nu e o cauză activă de producerea revoltelor>, nici amintirile istoriei pomenite de d. Rosetti, nici propaganda poporanistă şi socialistă, — ci «contradicţiile economice, anomaliile sociale, antagonismele grămădite în regimul nostru agrar» (pag. 187). Acestea sunt cauzele. Dar, instigatorii ? D-l Gherea răspunde neted: «da, au fost». Insă, «instigatorul mare şi puternic, cu organism întins în toată ţara, cu ramificaţii în fiecare sat», acest instigator criminala fost statul. Şi, autorul explică lămurit acest paradox politic. Paginile dela 191—201 sunt mărturii elocvente, cari arată înţelegerea adâncă, ce-a dat d-sa rănilor vechi ale vieţii noastre sociale. Ei bine, statul pregăteşte instigatorii prin învăţătură căpătată în armată, prin presă, prin şcoală. Sunt toţi aceea cari merg de întemeiază «burghezia sătească», şi cari, dacă n’au păsuri comune cu ţăranii, au însă interese protivnice cu boerii şi proprietarii. Materialului acesta «acumulat în cantităţi suficiente, îi ajunge o scântee din cele multe produse de luptele şi ciocnirile vieţii sociale, ca să facă explozie». Scânteia dela 1907 a fost mişcarea antisemită, care, după cum să ştie, aprecedat răscoalele. Totuşi, ce-a ieşit dhr această puternică sguduire ? Au ieşit: ncoiobăgia legilor quasisocialiste şi... jandarmul rural. Naivii s’au încrezut.,în ele, interesaţii s’au făcut că le condamnă. Folosul l’au avut regimul economic şi paraziţii lui. Şi, cu aceste convingeri, d. Gherea, nu poate privi «reformele» de cât ca simple «paleative» neeficace. Ce-i cc-au aruncat urgia blestemelor pe «latifundii» au pierdut din vedere că ele sunt mai de grabă efecte decât cauze ale regimului nostru de trai. Deci «reformele» .n’au putut încânta decât pe cei necunoscători şi au scăpat pe cei ce stăpânesc. Şi d. Gherea le ia la rând. Băncile populare sunt o nenorocire pentru ţăran. Ele au transformat camăta fără s’o ’ desfiinţeze, devenind «organe mai savante ale cametei». Dar «casa rurală»? Aceasta eşi mai periculoasă. Cele dintâi poţ avea o influenţă morală indirectă dar «casa rurală” nici atât. Ea «va preface pe micii proprietari în proletari? (pag. 299). Căci ea «devine un proprietar latifundiar, prefăcându-se în cel mai mare latifundiu şi în cea mai mare proprietate de mână moartă? (pag. 302); Numai obştile săteşti -,—cu toate că pot avea şi ele urmările lor rele—, sunt «întreprinderea cea mai simpatică şi mai producătoare de rezultate bune», (pag. 311).—Cât priveşte legiuirea asupra contractului agricol, ea na avut alt rezultat—fiind făcută tot ţie baza regimului neoiobag—de cât să încurce şi mai rău mult încurcata noastră viaţă politică: «conservatorii au devenit liberali-democraţi burghezi, liberalii : socialişti conservatori, iară socialiştii.- democraţi reacţionam (pag. 334). D-sa arată doveditor cum minimul de salar şi maximul de arendă nu pot fi eficace într'o societate cu economia semifeodală, ci întruna capitalistă liberală. Pentru o legislaţie aşă hibridă? ne-a costat mult. D-l Gherea face socoteli. Le ştie toată lumea... Şi atunci, să vedem soluţia. Ea e uşoară şi categorică: «să dăm afară? regimul economic şi, cu el, toate răutăţile. Transformând viaţa noastră agrară neoiobagă într’una cu relaţii de produc-ţiune capitaliste, am îndreptat pe drumul bun desvol-tarea economiei noastre naţionale. Să ridicăm, prin urmare, «starea de fapt? până la înălţimea «stării de drept-. Trebue să devenim o societate burgheză. Neapărat, căci e viitorul naţiei în joc. Transformarea marei proprietăţi, sau o însemnată parte a' ei, în mică proprietate, şi cu aceasta : liberarea muncii şi statornicirea de fapt a micei proprietăţi individuale. Aşâ vom lecui relele vechi. Şi numai atunci, după înfăptuirea reală a liberalismului, vom porni pe drumul ce duce la socie-tateâ socialistă. D-l Gherea se teme să nu fie învinuit ca reacţionar...,—de aceea se apără. Nu ştim dacă avea nevoie. Totuşi, d-sa aminteşte încăodată socialiştilor că trebue să ţie în seamă relativa poziţie socială a ţărilor înapoiate şi înaintate în drumul lor trudnic spre progres...». Prin aceasta, strălucitul representant al socialismului adevărat în ţara noastră, poate da însuşi acea «călăuză sigură pentru socialismul ţărilor înapoiate». Socialiştii noştrii, cari de mult o caută fără s’o găsească, o vor primi-o, de vor voi, din înţeleaptă carte a d-lui Gherea, noua revista Română *3 Problema agrară nu e, fireşte, decât o parte — deşi cea mai importantă—a marei noastre probleme sociale Totuşj, nu trebue să pierdem din vedere, stărueşte autorul nostru, tot coplexul co constitue «problema problemelor'. Acesta se rezumă «în a mări productul nostru naţional». Căci, d. Gherea îl găseşte prea mic, ridicol de neînsemnat. De aceea sfătueşte pe poporanişti să nu mai viseze zadarnic—şi uneori pernicios — după acea societate «patriarhală, pastoralo-rustică, din care lipsesc neliniştea, invidia, frământarea, lupta şi sbuciumul uriaş al societăţilor moderne». Gândul nostru trebue să fie la industrializarea avuţiei naţionale. Căci, aşa ne vom pune în rândul statelor înaintate, îndreptându-ne sigur pe calea sbuciumată dar prosperă a lumei viitoare. * De mulţi nu va fi primită soluţia d-lui Gherea. Anumiţi socialişti vor respinge-o: aceea cari nu văd evoluţia proprietăţii agrare asemănătoare cu cea a avuţiei industriale. Dar, întrebarea ce să pune : e practică această soluţie ? E greu de răspuns, pentrucă nici d-Gherea. neinsistând asupra amănuntelor, n’a stăruit în această explicaţie necesară. De altfel, d-sa nu face de cât să formuleze ştiinţific şi să legitimeze economic, vechi şi, uneori, drepte pretenţiuni. Felul cum prezintă soluţia, în teorie, ea se arată ca cea mai liniştită cale de revoluţionare necesară a vieţii noastre econoniice. E pe cât de uşoară pe atât de eficace. Iu definitiv,—va rămâne o soluţie mai mult. Sunt atâtea !... Ştiinţa socială le înregistrează,—pentru ca să se vadă la urmă... de ce nu s’au aplicat. Dl. Gherea n’o să fie prea îngrijat: nu e cea dintâiu şi nici cea mai grea deziluzie a bătrâneţei d-sale. Şi apoi, marxist în adâncul convingbrei sale drepte, ştie să creadă în evoluţia necesară a societăţii, şi ştie să se împace cu fatalitatea fenomenelor istorice. Căci, metoda aceasta învaţă că nu-i nimic monstruos» într’o anume etapă a des-voltării sociale, cel mult aceasta poate să conţină o nedreptatede oarece sunt legi fatale cari orânduesc totul, chiar şi nedreptatea «mamă a dreptăţii'. Ceeace ce se relevă din această cuprinzătoare şi dreaptă pătrundere a vieţii noastre economice, e felul cum a pus problema. Aci stă valoarea incontestabilă a d-lui Gherea. Meritul său, în această privinţă, e de netăgăduit. Spiritul critic, înţelegerea largă şi iubirea sa liniştită pentru robii muticei», — dau operei sale o însemnătate neobijnuită! Şi apoi, acea cunoştinţă superioară a legilor economiei politice şi priceperea sa clară în judecata fenomenelor sociale, dau lucrării de faţă, în zilele noastre de luptă, o însemnată valoare, ce o va impune spiritului public producând discuţinni folositoare. Dimii. I. Teodorescu PORTUGALIA ŞI ROMÂNIA (Un răspuns întrebărei: Cum se schimbau guvernele în Portugalia ? Jntr’unul din ultimile numere ale Noui Reviste Române, d. Rădulescu-Motru punea această întrebare: «ar fi de dorit ca unul din cetitorii noştri, în curent cu lucrurile din Portugalia, să ne spuie cum se schimbau guvernele în această ţară». Nu sunt în curent, cu treburile din fostul regat, mai mult, de cât ori-care alt cetitor al revistei, dar întâmplarea m’a făcut să citesc cu ocazia evenimentelor din Portugalia, descrierea moravurilor politice cari au dominat sub Manuel al II-a într’un ziar rusesc, care ’şi a trimis un corespondent special la faţa locului. Yoisem de atunci să traduc descrierile corespondentului gazetei No voie Vremea, dar rn’am temut ca să nu fiu singurul care să văd asămânarea colosală între viaţa politică a Portugaliei şi a României. întrebarea d-lui Rădulescu Motru mă îndreptăţeşte să cred că şi d-sa s’a gândit la această asemănare şi m’a hotărât a traduce părţile mai interesante din corespondenţe le trimise din Lisabona ziarului rus. Şi pentru ca să corespund întrebărei, puse de d. Rădulescu Motru, voi traduce mai întâi părţile referitoare la modul cum se schimbau guvernele în Portugalia. «Viaţa politică, scrie corespondentul lui Sovoie Vremea, era o adevărată comedie. Nu exista nici o opinie publică şi partidele nu răspundeau de cât intereselor câtor-va mii de oameni interesaţi în schimbarea guvernelor, căci erau toţi vârâţi în tot felul de combinaţii financiare, economice, sau erau numiţi în slujbe. Fiecare guvern venea cu funcţionarii lui, începând de la uşieri şi până la directorii de cabinet. Alegerile erau o maimuţăreală a voinţei naţionale. Fie care guvern ca să ’şi dea aerul că are şi el opo-siţie, permitea alegerea câtor-va corifei din celel’alte partide — de fapt erau două partide: partidul liberal şi partidul conservator. — Neruşinarea mergea până acolo în cât se făceau adevărate târguri şi tocmeli între şefii ambelor partide în, cea ce priveşte cine trebuia şi cine nu să fie ales din membrii oposiţiei. Când partidul de la putere găsea că a stat destul la putere şi că membrii săi sunt asiguraţi pentru câţi-va ani de oposiţie, se retrăgea de la guvern şi primul ministru indica regelui pe urmaşul său. Partidul care îl urma făcea acelaşi lucru şi astfel se perindau cu o anumită periodicitate unu după altul cele două partide politice de căpetenie din Portugalia. Poporul nici n’avea cum să se manifeste, ignoranţa în care trăcşte, procentul de analfabeţi e ca şi în Rusia de 70 la sută, sărăcia la care a fost redus, nici un drept politic, şi nici o garanţie pentru aşi putea eser-cita în libertate şi acele mici drepturi pe cari le avea. Regele era condus de o Camarilă compusă din oameni politici cari aveau tot interesul ca lucrurile să meargă mereu aşa». Iată cum se schimbau guvernele în Portugalia. Mai departe corespondentul vorbeşte de starea economică şi financiară a ţărei. ‘ 24 NOUA REVISlX ROMÂNA «Oamenii politiei, scrie el, erau şi oamenii finanţei. Toate afacerile erau în mâinile lor, toate instituţiile de banca, de credit, toate întreprinderile industriale, comerciale tot ce se raporta vieţei de negoţ era în puterea lor. Legile cu caracter economic erau făurite pentru întărirea întreprinderilor lor, pentru extinderea afacerilor lor; interesele micilor negustori, a micilor industriaşi, a restului ţărei erau absolut neglijate şi ignorate. Trusturi, carteluri, nu se putea vinde un lucru, nu se putea cumpăra un lucru care să nu fie sau din fabrica vr’unui om politic sau din întreprinderea în care cei mai de seamă acţionari erau oameni politici. In chipul acesta viaţa ajunsese fabulos de scumpă*. Iar în cea ce priveşte politica externă a ţărei iată ce spune corespondentul lui Noi>oii; Vremea. «Politica externă era condusă de rege, de fapt însă de Foreigne Office din Londra. Regele era un sclav al politicei engleze sau mai bine zis al capitalurilor engleze Nimic nu se făcea fără consimţimântul Angliei. Anglia dicta ca la ca acasă şi asta în interesul comerţului ei şi a întreprinderilor ei, cari, graţie lăcomiei oamenilor politici, mai toţi înglodaţi în aceste afaceri ca consilieri, agenţi; etc., avea toată posibilitatea de a se extinde cât mai bine». Aceasta era după descrierea corespondentului rus starea politică şi socială din regatul Portugaliei. Starea aceasta a şi pregătit terenul mişcărei republicane şi a permis noua formaţiune politică a ţărei. S’au găsit câţi-va oameni iubitori ai neamului lor cari să puie mai mult preţ pe ridicarea ţărei lor, de cât pe portofoliul de ministru care se câştiga aşa de uşor şi oamenii aceştia au pornit lupta dreaptă. Era pentru aceasta şi terenul prielnic, ei poate n’au fost de cât instrumentul, urei, revoltei, mizeriei şi suferinţei celor impilaţi şi nenorociţi. Partidul republican din Portugalia n’a fost îndrumătorul poporului ci a fost la un moment dat conducătorul revoltei tuturora. Şi acum dacă ne întoarcem la noi şi privim cum stăm dfn punctul de vedere şi politic şi economic şi chiar al politicei externe, ce vedem, sau mai bine zis ce ar fi văzut corespondentul ziarului rus. Cred că.fie care din cetitorii revistei e convins că nu stăm cu prea mult mai bine de cât Portugalia şi ca corespondentul rus trecând prin Bucureşti şi ar putea retipări scrisorile din Lisabona sub titlu scrisori din Bucureşti, fără să schimbe mult din însemnările culese din Portugalia. Accaşi politică care atârnă de voinţa Regelui, aceaşi păpuşărie politică în care e vorba de voinţa naţională, pe când acei cari o formează această voinţă, n’au drept de vot, nu ştiu ceti, n’au ce mânca, trăesc în bordee ca sălbatecii; aceaşi stare economică: viaţa de o scumpete fabuloasă, pe când câţi-va se lăfăesc în milioane; comerţul, industria, toate întreprinderile în mâinile câtor-va politicieni; băncile, societăţile de credit, până şi societăţile de credit pentru ţărănime, întreprinderi de partid, găşci de procopseala câtor-va indivizi. Politica externă condusă de ministrul de externe german, sau de cel austriac, ţara înglodată în tot felul de datorii, militarizată până în vârful urechilor pentru a servi de paravan drumului spre Sud al Germanici şi a favorisa expansiunea politicei ei în Orient. Toate tratatele comerciale, toate convenţiile făcute cu ţările Germaniei spre pacostea comerţului şi industriei ţărei; ţara tributară Germaniei din punct de vedere economic şi din cel de vedere politic. Aceasta e situaţia şi situaţia aceasta o văd toţi, afară de acei cari sunt la guvern sau cari aşteaptă să vie la guvern. Fiecare negustor, fiecare mic industriaş, fiecare funcţionar, ori ce om care are puţină pricepere a lucrurilor vede că numai e de trăit, că mizeria se ridică din zi în zi mai ameninţătoare. Nu vorbim de ţărănime, ea şi-a spus cuvântul în 1907, vorbim de oraşe. Oare oraşele gândesc, cum gândesc politiciani? Oare oraşele sunt de acord cu politica d-lui Kinderlen-Waechter sau a d-lui de Aerenthal ? Oare interesele micilor negustori, a micilor iudustriaşi a atâtor mii de producători, a atâtor funcţionari sunt aceleaşi ca ale d-lor Costinescu, Brătianu, Cantacuzino, etc.? In toate manifestările- politice, în toate gesturile rare pe cari le face populaţia noastră orăşenească, în orice mişcare pe care o întreprinde se vede nemulţumirea contra stărei sociale. Mai anii trecuţi, câţi-va tineri avocaţi au întreprins o mişcare contra Austriei şi oricine a urmărit nu numai întrunirile dar şi manifestările intime a celor interesaţi — negustori, fabricanţi — a văzut că ţara nu are aceeaşi opinie de convenţiile comerciale cu Germania şi Austria de cum le cred, Costinescu, Djuvara şi alţii. încurajarea care se dă şi s’a dat partidului d-lui Take Ionescu nu e provenită decât tot din aceeaşi nemulţumire contra ordinei existente şi din năzuinţă că în acest partid se va găsi o remediare a răului. Partidul d-lui Take Ionescu dacă nu va fi decât o nouă ediţie revăzută şi îmbunătăţită chiar a partidului d-lui Gh. Cantacuzino nu va satisface decât armata de partizani nu şi doleanţele ţărei. Şi atunci se pune întrebarea, dacă ţara Românească nu se găseşte într’o situaţie mai critică decât Portugalia. Căci dacă în ţara lui Manuel Il-a s’au găsit câţi-va profesori, jurişti, literaţi cari într’un moment dat să rupă cu o politică falşă şi să îmbrăţişeze voinţa poporului, şi să ia răspunderea situaţiei, nu ştim însă cine se va găsi în România într’un moment dat a fi conducătorul acestei voinţi. Căci ori cât de miopi am fi tot trebuie să recunoaştem ca 1907 a fost preludiul, a fost introducerea unei opere care se va juca. Popoarele nu se mişcă când vor oamenii politici, ci când voesc ele, oameni politici trebuie să fie gata în ori ce clipă a le urma. Mizeria, nemulţumirea, revolta e atât de mare în rândurile tuturor în cât anul fatal care trebuia să urmeze lui 1907 poate să bată mai curând de cât o cred cei mai pesimişti. ' Şi atunci ? NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 25 Fără un partid care să iee răspunderea situaţiei —nu cum şi-au luat’o liberalii—fără un partid, vreau să zic care să fie împins de doleanţele poporului de a primi situaţia—oare nu este expusă ţara la acea primejdie de care vorbea d. P. P. Carp unui gazetar ungur în primăvara anului 1907, adică primejdia intervenţiei . unei puteri străine ? Şi oare spre această intervenţie nu ne pregătesc cu multă inteligenţă din partea lor şi cu multă resemnare din partea ţârei, oameni, politici ai Germaniei şi ai Austriei ? Iată ce ar trebui să observe mulţi din acei cari să gândesc mai mult la faptul «.Cine va veni după liberali la putere.» Faptul cine va veni n’arc nici o importanţă, faptul cel mai de seamă e că cine va veni să nu semene politicei partidelor politice de până acum, ci .să caute a răspunde doleanţelor şi necesităţilor ţărei. Şi dacă venirea la putere cu un atare ideal nu este realisabilă, c preferabil rămânerea în opoziţie spre binele acelor mase care ’şi aşteaptă direcţiunea. I)r. I. Duscian. ŞTIINŢE SOCIALE NESTATORNICIA LEGILOR... rI,u loi... u'esl cn somnie quc. .. le privil£gc ile s’cn faire obeir*. TARDE. Oare este bun patriot, ori bun tată de familie, acela care să nu ceară... cel puţin o lege împotriva cămătarilor, de exemplu, cari înşală mai ales tineretul fără de experienţă? Mă mir, că legiuitorul nostru chiabur în legislaţie să nu umple încă golul din ... volumul al 4-a a codului Ilamangiu! . Greşala, legiuitorul ş’o va ispăşi c’o dărnicie legislativă, iar rezultatul se prevede: un mai mare număr de tineri speculaţi, în exemplul nostru. Alături de lege, ori cât de bună şi drastică, se iscodeşte potecuţa, care s’o facă netrebuincioasă. «Conven-tions vainquent lois» spune, cu mult adevăr, I.oysel. Legea tocmelilor agricole, legea cârciumelor, legea trusturilor şi altele legi ţaranofile ne dovedesc că speculaţia vechilor timpuri nu e înmormântată. La legi noi, trucuri noi... . Ce-i de făcut atunci ? Găsim răspunsul în înţeleptele vorbe, ale lui 'Charles Benoist: „Contre la vie, il n'g a pas des principes“. * # * Căci, la croiala legei nu se ţine de loc seamă de cel ce va purta vestmântul, făcut de cele mai multe ori după un «model», fără să se simtă nevoe. Nu se ţine seamă nici de sufletul agentului, care are să facă legea ascultată. Din nefericire pentru civilizaţie, starea sufletească nu este aşa de simplă, cum cred încă fabricanţii de legi, din potrivă aşa de complexă, încât amestecul acesta de ereditate, mediu şi educaţie, nu se poate modifica cu graba, cu care trece legea prin cele câteva secţii de cameră. Un jurist mare francez F. Geny, zice că «Ies rap' ports de la vie, conliennenl en eux-memes, Ies lois (/ui Ies doivent regir». Spune că le conţine, dar cât de greu e să le zmulgi din aceste raporturi, şi ce ochi de vultur trebuc !. . Legea nu modifică nici de loc, sau aproape nici de loc raporturile sociale, viaţa, dacă n’are de credincios, de tovarăş: Moravurile. Şi acesta a spus-o aşa de frumos, acum aproape două mii de ani — spiritul acela fin şi satiric al decadenţei romane, Iioratiu. «Vane proficiunt leges, sine moribus , spune el în una din satirele sale ! — Legile nu profită nimic, dacă nu’s ajutate de moravuri —. Pornind dela cele mai bune gânduri, legiuitorul, întâlneşte în drumul său doi duşmani hotărâţi: cel ce execută legea şi cel ce i se supune legei. Amândoi sunt făcuţi din acelaş aluat ca şi contimporanii lor: ignoranţi, fatalişti, abuzivi, inerţi etc. E cu neputinţă, ca cine-va să-şi aleagă de opotrivă organele de execuţie ca toţi să depună maximum de asiduitate. Întâi şi întâi, nu te lasă meritele prietenilor politici — căci singurii ei, sunt oamenii de merit. Legea, de multe ori circumscrie anumite măsuri. în care trebue să se învârtească ca în cuşcă, agentul de executare, care nu pot fi recomandabile totdeauna. Iată izvorâta nevoie de a se abate, dela lege şi în acelaş timp drum deschis arbitrarului. Spencer spune că şi arbitrarul «dans une certaine mesure, c’est la liberte d’administrer». 1 Chestia este cam cât anume ? Funcţionarul e om de acţiune, el e nervul organului acestuia imert ce se chiamă lege. Intre două măsuri: una legală — dar care nu duce d’adreptul la fapt — şi alta ilegală — şi care dă deadreptul la ţel —, va preferi-o totdeauna pe această din urmă. Nefiind amator de mult dans, va preferi linia dreaptă... Când fură unul o găină, şi păgubaşul o cunoaşte, jandarmul «om de acţiunea şi de lege, o va trimite degrabă la «locul de origină». Calai legea, dar uşurează păgubaşului, calea grea şi costisitoare a judecăţei. Căci nu poţi fi sigur, ce ese şi dela judecată. Dreptatea se câştigă, cu muncă, cu cheltueli şi cade aceluia care cheltueşte mai mult, şi se înarmează mai bine «Le combat, est le travail eternei du droit» spune Ihering. Dar şi legiuitorul din timp în timp îşi zdrobeşte şi el idolul, acordând la intervale, dispense, care ce sunt altceva decât a recunoaşte înaplicabilitatea legei în anumite cazuri. Când însă se întâmplă ca abaterea, contravenirea să fie deferită instanţelor judecătoreşti, atunci s’a... sfârşit cu intenţiile legiuitorului. Cu toate că ar trebui ca rles 26 NOUA REVISTĂ ROMANĂ texles avani Ionidar de câte ori chestia de fapt nu sacrifică, cea de drept! Şi atunci, înşiră-te la complectări: istorice că aceasta a fost părerea legiuitorului când a făcut'legea; ori ipotetice ca aceasta ar fi dacă ai legifera azi, ori recurgi la analogii sau argumente per a contraria. Şi zilnic judecătorul tae din poala hainei legiuitorului Pe ascuns judecătorul se îmbracă şi cu haina de legiuitor. «Judecătorii să urmeze litera legii» o crede numai Montesquieu; câmpiile oare nu sunt mai frumoase, de ce n’ar zburda şi judecătorii pe ele? Ce sunt numai ale lui Don Ouijotte? De aci, curge şi va curge, cu nemiluita jurisprudenţa. Ea adaogă zilnic, norme de interpretare noi, câte odată chiar baroce. Progresul, evoluţia şi civilizaţia, noroc că sprijină ele crearea de jurisprudenţe. _ Ea ţine loc azi în lumea dreptului, a unui suveran dispărut, dar atot putinte în lumea romană; consuelu-dinea. Jurisprudenţa e în drept, ceeace în artă sunt ultimele mode: impresionizmul sau realizmul. Câte odată jurisprudenţa precede opera legiuitorului, opera legiuitorului inspirându-se din jurisprudenţă, în cazul acesta. Progresul, maşinizmul, industrializmul, omoară fixitatea legilor. Tendinţa ce este în aceste ramuri de activitate omenească de a nu se considera nimic ca perfect, ca definitiv,»modifică zilnic spiritele, legile şi schimbarea jurisprudenţei e esplicabilă. Dar ceea ce strică spiritului legilor, e contraritatea lor şi a jurisprudenţelor. Pretorul roman, şi el om de lege ca şi judecătorii noştri, judecă după obicei sau inovă, fără să dea naştere la hotărâri contradictorii.. Lipseau pe atunci inspectorii judecătoreşti... Când a văzut Napoleon, cel întâi comentar al codului civil a strigat: mon code est per du ! Ce ar spune azi ? ! V. Georgescu-Bârlad. LITERATURA FERICIREA Era vremea ceaiului, înainte de-a înopta. — Oraşul domina marea; soarele dispărut lăsase cerul cu totul trandafiriu de trecerea sa, lustruit cu o pulbere de aur: şi Mediterana, fâr’o încreţitură, fără un tremur, netedă-strălucitoare încă sub ziua murindă, părea o tablă de metal lucie şi nemăsurată. Departe, la dreapta, munţii dinţaţi îşi arătau profilul lor negru, pe palida purpură a asfinţitului. Se vorbia de dragoste, se desbătea acest vechi subiect, se repetau lucruri spuse de acu, destul de adesea. — Tristeţa dulce a amurgului domolia vorbele, făcea să plutească o înduioşare în inimi, şi acest cuvânt: «dragoste», care venia înapoi fără încetare, când spus de-o voce puternică, bărbătească, când de o voce fe- meiască cu timbru subţire, părea că umple micul salon, zbura acolo ca o pasăre, plutia ca un spirit. Se poate iubi mai mulţi ani de-arăndul? — Da, susţineau unii. — Nu, afirmau alţi1. ■ Se distingeau întâmplări, se stabileau limite, se dădeau exemple; şi toţi, bărbaţi şi femei, plini de amintiri născânde şi întunecate pc cari nu le puteau cita şi le veneau la buze, păreau mişcaţi, vorbiau de acest lucru banal şi stăpânitor, înţelegerea gingaşă şi tainică a două fiinţî, cu o turburare adâncă şi cu o afecţie, arzătoare. Dar de-odată unul, având ochii aţintiţi în depărtare, strigă: Ah ! priviţi, colo jos ce-i acolo? Pe mare în fundul zării se isca o masă 'cenuşie, uriaşe şi nehotărâtă. Femeile se ridicară şi privieau fără să înţăleagă acest lucru surprinzător, pe care nu-1 mai văzuseră niciodată. Cineva zise: — E Corsica! Se vede astfel de două sau de trei ori pe an în anumite coudiţiuni ale atmosferei deosebite-când aerul de o limpezime desăvârşită n’o ascunde prin acele ceţi de aburi ce întunecă vecinie depărtările. Se vedeau nehotărât vârfurile, se credea a recunoaşte zăpada vârfurilor. — Şi toată lumea rămânea mirată-tremurătoare, aproape îngrozită de această neaşteptată ivire a unei lumi, prin această nălucă eşilă din mare.— Poate au avut astfel de vedenii străine, acei ce-au plecat, ca Columb de-alungul oceanului necercetat. Atunci un domn bătrân, care nu vorbise încă, zise: — Ascultaţi, am cunoscut în această insulă, care se înalţă înaintea noastră, caşi turn spre a răspunde ca însăşi la ceiace discutam noi şi a-mi rechema o amintire ciudată; am cunoscut o pildă minunată de-o iubire statornică, de-o dragoste fericită într’un mod de necrezut. — Iată-o. Am făcut, acum vr’o cinci ani o călătorie în Corsica. — Această insulă sălbatecă e mult mai necunoscută şi mult mai departe de noi decât America, cu toate că o vezi câte odată depe coastele Franţei ca astăzi. Incliipuiţi-vă o lume încă în haos, o vijelie de munţi ce despart râpe drepte uude se rostogolesc şuvaie ; nici o câmpie, dar valuri nemărginite de granit şi un-dulări colosale de pământ acoperit cu mărăcini sau păduri înalte de castani şi de molifţi. — E un pământ nelucrat, necultivat, gol, cu toate că câte odată se zăreşte un sat, asemănător cu un morman de stânci la vârful ipiui munte. — Nici o cultură, nici o industrie, nici o artă. — Nu se întâlneşte niciodată o bucată de lemn lucrat, un crâmpei de piatră sculptată, nici amintirea gustului copilăros sau meşteşugit dela strămoşi pentru lucrurile gingaşe şi frumoase. —Şi tocmai în acesta constă ceiace loveşte mai mult în acea măreaţă şi aspră ţară: nepăsarea moştenită pentru această cântare a formelor ademenitoare ce se chiarnă artă. Italia, unde fiecare palat, plin de capodopere, e o NOUA REVISTA ROMÂNĂ 27 capodoperei el însuşi; unde marmora, lemnul, bronzul, ferul, metalele şi pietrele dovedesc geniul omenesc, unde cele mai mici lucruri vechi care atârnă în vechile casc redeşteaptă acel izvor dumnezeesc al gingăşiei, e pentru noi ca o patriă sfântă cc-o iubim pentrucă ne arată şi ne dovedeşte sforţarea, mărirea, forţa şi izbânda raţiunei plăzmuitoarc. . .Şi în faţa ei, Corsica sălbatecă a rămas ca în cele dintâi zile. — Omul trăeşte în casa sa grosolană, nepăsător la tot ce nu atinge existenţa sa însăşi sau certurile familiei.—Şi el a rămas cu beteşugurile şi însuşirile raselor inculte, violent, pismaş, crud cu Inconştienţă, dar şi primitor, generos, devotat, naiv, deschizând uşa trecătorilor, şi dând prietenia sa credincioasă pentru cea mai mică dovadă de simpatie. Deci de-o lună rătăceam de-alungul acestei insule măreţe, cu impresia că sunt la capătul lumei. Nici hanuri, nici crâşme, nici drumuri. Dai prin potecile de catâri, de acele cătune agăţate de coasta munţilor cari stăpânesc prăpăstiile întortochiatc de unde se aude înălţâtidu-se seara, un zgomot neîncetat, glasul surd şi adânc al şuvoiului. Baţi la uşile caselor cerănd un adăpost peste noapte şi cu ce trăi până ’a doua zi. Şi te aşezi la masa umedă, şi dormi sub umedul acoperişi; şi strângi, dimineaţa, mâna întinsă a gazdei care te conduce până la marginea satului. Aşa dar. într-o scară, după zece ceasuri de mers, eu ajunsei o locuinţă mică, cu totul singuratecă în fundul unei văi drepte care se ducea să se arunce în mare la o leghe mai departe. Cele două povârnişuri repezi al muntelui, acoperit de mărăcini, de stânci năruite şi de copaci mari, închideau ca două ziduri întunecoase o râpă jalnică, tristă. In jurul colibelor, căteva vii, o mică grădină, şi mai departe, căţiva castani mari, în sfărşit ceva de trăit, o fericire pentru aceasta sărmană ţară. Femeia care mă primi era bătrână, aspră şi distinsă prin excepţie. Bărbatul aşezat de un scaun de paie se ridică ca să mă salute, apoi se reaşează l’âră să spue o vorbă. Tovarăşa sa îmi zise: — Scuzaţi-1; e surd acuma... El e de opt zeci şi doi de ani. . — Ea vqrbiu limba Franţei. Eu fui mirat. — l-am spus: Nu sunteţi din Corsica ? — Ea răspunse: Nu, noi suntem continentali. Dar sunt cincisprezece ani de când locuim aici. — O simţire de nelinişte şi de teamă mă cuprinse la gândul acestor cincisprezece ani scurşi în această văgăună întunecoasă, aşa de departe de oraşele unde locuesc oamenii. Un bătrân hangiu reintră şi se puse să mănânce cina formată din o singură farfurie de zeamă deasă unde culesese împreună cartoafe, slănină şi varză. Indatăcc fu sfărsită scurta odihnă, mersei să mă aşez lângă uşa, cu inima strânsă de tristeţea priveliştei posomorâte, strâns de acest chin ce cuprinde câte odată pe călători în unele seri triste, în unele locuri pustiite. Se pare că totul e aproape de sfărşit, existenţa şi lumea. • Zăreşti de-odată grozava nenorocire a vieţei, singurătatea tuturora, nimicniciea şi pustietatea neagră a inimei care se hrăneşte şi se amăgeşte ea însăşi prin visuri pănă la moarte. Bătrâna femeie mă ’ntălni şi cu acea curiozitate care trăeşte vecinie în fundul inimilor celor mai resemnate — Veniţi dar din Franţa, zise ea. ' — Da,călătoresc de plăcere. — Sunteţi din Paris poate? — Nu, sunt din Nancy. — Mi se părea că o agitaţie fâră seamăn o muncia. Cum am văzut sau mai de grabă am simţit aceasta nu ştiu. . Ea răspunse cu o voce uşoară: Sunteţi din Nancy? Apoi după câteva secunde : Atunci cunoaşteţi lumea la Nancy ? — Da, aproape toată lumea. ' — Familie Alaiza? — Da, foarte bine; erau prietenii tatălui meu. — Cum vă numiţi? îmi spusei numele. Ea mă privea ţintă, apoi zise,cu acea voce joasă ce deşteaptă amintiri: — Da, da, îmi aduc bine aminte. Şi Brizemarii ce-au ajuns? — Toţi sunt morţi. * — Ah, şi Sirmonţii îl stieaţi? — Da, cel din urmă e general. Atunci zise ea, tremurând de turburare, de spaimă, de nu ştiu ce simţimînt nehotărât, puternic şi sfânt, de nu ştiu ce nevoe de-a mărturisi, de-a . spune din acele lucruri pe cari ea le ţinuse închise până atuncea în adâncul inimei sale, şi de acei oameni a căror nume zdruncinau sufletul ei; — Da, Henri de Sirmon. II ştiu bine. E fratele meu. Şi eu ridicai ochii spre ca, îngrozit de mPare. Şi de odată amintirea îmi reveni. O întâmplare produsese, odinioară, o mare indignare în nobila Lorenă. O fică tânără, frumoasă şi bogată Suzana de Sirmont, fusese răpită de un subofiţer de husari din regimentul în care comanda tatăl ei. Era un băiat frumos, fiu de ţăran, dar purtând bine tunică albastră, acel soldat sedusese fata colonelului. Ea-1 văzuse, îl deosebi, îl îndrăgi privind cum defilau escadroanele, fără îndoeală. — Dar cum îi vorbise ea, cum s’au putut ei vedea, cum sau putut întâlni ? Cum îndrăznise ea să-l facă să ştie că-1 iubia! Aceasta, nu se ştie de loc. Nimic nu se ghicise, nimic nu se presimţise. — In-tr’o seară, când soldatul sfârşise vremea serviciului său el dispăru împreună cu dânsa. — I-au căutat, dar nu i-au găsit. — Nu se mai primiră veşti dela ea şi fu socotită ca moartă. —Şi eu o găsii astfel în această vale înfiorătoare. Atunci reluai la rându-mi: — Da, îmi amintesc bine. — Sunteţi duduca Suzana. Ea clătină din cap «da» şi lacrimi îi cădeau din o- chi..—Atunci, arătându-mi cu privirea pe bătrânul nemişcat pe scaunul cocioabei sale, ea mi-a zis: — E el. Şi eu pricepui că ea-1 iubea mereu, că-1 mai vedea încă cu ochii ei de înşelată. • 28 NOUA REVISTA ROMANA Eu am întrebat-o: «Aţi fost fericită sau nu ?» — Vai! da, foarte fericită. El m’a făcut foarte fericită. — Eu nu mani căit niciodată Eu o contcmplaî, trist, surprins, minunat de puterea iubirei! Această fiică bogată urmase pe acest om, pe ■acest ţăran. — Ea singură se prefăcu într’o ţărancă. — Ea îşi petrecu viaţa fără vrajă, fără găteală, fără nici un fel de uşurinţă, ea se supuse obiceiurilor lor simple. — Şi ea-J iubea încă — Ea deveni o femeie de ţară, cu bonetă, cu fustă de pânză. — Ea mânca într’o strachină de pământ pe o masă de lemn, aşezat pe un scaun de paie, o mâncare de varză şi cartofi cu s'ă-nină. — Ea dormia pe un mindir de paie în colţul ei. Ea nu gândise niciodată la nimica de cât la el! Ea nu se căia nici de găteli, nici de stofe, nici de podoabe, nici de moliciiyiea scaunului, nici de căldurica parfumată a odăilor acoperite cu covoare, nici de dulceaţa pufului în care împlânta trupul pentru odihnă. — Ea n’avea nevoie decât de el; numai cât el era acolo, ca nu mai dorea nimica. Ea părăsise viaţa, cu totul tânără şi lumea şi pe cei cari au crescut-o, au iubit-o. — Ea venise, singură cu el, în această râpă sălbatecă şi el fusese pentru dânsa, tot ce doreşti, tot ce visezi, tot ce aştepţi fără încetare tot ce nădăjdueşti fără sfârşit. — El umpluse de fericire existenţa sa, dela început şi până la urmă. Ea nu putuse fi mai fericită. Şi toată noaptea, ascultând răsuflarea răguşită a soldatului întins pe patu-i mizerabil, lângă aceia care-1 urmase aşa de departe, eu cugetam la această întâmplare deosebită şi simplă, la fericirea aceasta întreagă, făcută din aşa de puţin. Şi plecai la răsăritul soarelui, dupăce strânsei mâna celor doi soţi bătrâni. Povestitorul se opri, — O femeie zise: — E tot una, ea a avut un ideal foarte uşor, nevoi foarte primitive şi cerinţe foarte simple — Aceasta nu putea fi decât prostie. Altul spuse cu un glas domol: — Ce interesează! ea a fost fericilă ! Şi colo jos în fundul zării, Corsica înfiptă în noapte reintra încet în mare, şterse umbra ivită ca pentru a povesti ea însăşi povestea celor doi îndrăgostiţi smeriţi, ce adăpostiau ţărmul său. Guy p-lomcnt avec Ist ti*st(inotioii fjaii^tiiNO de touM Ies sii’Llclos u' cmaiuls, angialH ot 1-tsil elin* Ellc est ainsi accessible & quiconquc counaît la seule langue franţaise. Prix de Vabonnemenl .• - 25 francs. — 20 mk., — 20 sh. Direction et R£daction : Milan, Via Aurelio Saf’i, 11 Gca mai ingenioasă maşină de scris este Singura care scrie fără panglici MODEL 10: cu claviatura dublă. MODEL 15: cu scrisul vizibil şi claviatura simplificată. Cu tabulator pentru tablouri, devize, etc. Cu adaptator pentru scrisul în mai multe culori. BUCUREŞTI Calea Victoriei No. 64. TELEFON CABINETUL MEDieflb MODERN § PENTRU BOALE DE PIEPT Şl STOMAC HL Di\ I. MITULESCU ^ Fost colaborator la INSTITUTUL KOCH (Berlin) ţl Asistent la l-a clinică medicală a PROF. LEYDEN din Berlin 2 SPECIALIST IN BOALE DE PIEPT Şl STOMAC (ADULŢI Şl COPII) Instalaţie specială pentru examinarea cn „RBZELE R0ENTIN6EN „ „ „ aplicarea ELECTRICITATE! . „ . INHALAŢII, BAI ŞI MH5A61U ELECTRIC Laborator Special pentru analize de URINÂ, SPUTĂ, etc. ---- c Consultaţiuni în toate zilele de II Pentru săraci, bolnavi de piept la 9— ta a. m. şi gratis Marţea şi Sâmbăta de la 4*lt— 7‘/* P* m* precis. 3—4‘/s P* precis. II LA INSTITUTUL de BINE-FACERE § STRADA COVACI, 19 (Etaglul I). — Telefon 19/58 — jfî apăru f: Biblioteca editată de „Noua Revistă Română“ No. 1. în zilele de anarhie de C. Rădulescu-Moiru. „ 2. Sufletul neamului nostru de C. Rădulescu-Motru. „ 3. Contractul de muncă de Dem. Negulescu. ==— PREŢUL UNUI NUMĂR 15 BANI ............................. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 37 TE(\TRU-tnUZ\C& CRONICA TEATRALĂ Teatrul Modern. Compania dramatică Davila. — Fecioara rătăcita, dramă în 1 arte de Ilcnry Kataille. In ultima ei săptămână de activitate în Bucureşti, Compania Davila a reprezentat piesa cea mai nouă a lui Ilcnry Bataille, La Vierge foile. E desigur cea mai bună lucrare din tot repertoriul de până acum şi succesul cel mai marc al companiei. La Paris când s’a jucat anul trecut în Fevruarie, la teatrul Gymnase, La Vierge foile, ca toate piesele lui Bataille, a stârnit mare vâlvă. Părerile au fost şi au rămas împărţite: unii au văzut în noua lucrare a dramaturgului o capodoperă, alţii ceva absurd şi de nesusţinut; unii afirmau că dela Racine încoace nu s’a mai văzut pe teatru un caracter de femee mai complet şi mai profund studiat, alţii găseau că totul e factice, neverosimil, imposibil. Şi de data asta, ca de cele mai multe ori, adevărul trebue căutat între cele două păreri extreme: nu e nici Racine, dar nici o platitudine ori o absurditate. In tot cazul nu e ceva mediocru, nici banal: lucrurile astea nu sunt în stare să suscite discuţiuni atât de aprinse; trec ca şi cum n’ar fi fost; sânt unele cărora aproape nici nu le găseşti cusururi, atât de puţin te opresc în loc. I se pot găsi cusururi piesei acesteia, însă tot rămâne o operă puternică, impresionantă, frumoasă. Nu . cred însă să fie cea mai bună lucrare a lui Bataille. Nu e o operă clară; te lasă cu impresii contradictorii; e . într’însa ceva turbure, o imprecizie penibilă care nu vrea să se lămurească. Cum piesa este impecabil condusă, cum lechnîca teatrală a autorului e desăvârşită, la reprezentaţie eşti furat de desfăşurarea acţiunii şi' nu simţi imediat nici imprecizia unora din caractere, nici vagul temei fundamentale. In urmă piesa dă mult de gândit. ^Fecioara rătăcită» este Diana de Charance, o*fată de i8 ani, fiica ducelui de Charance, din cea mai înaltă şi mai plină de tradiţii aristocraţie franceză. Diana ajunge amanta lui Marcel Armaury, om trecut de 40 ani, advocat mare, el însuşi însurat cu o femee frumoasă şi iubitoare. Cum a ajuns Diana la acest pas nu ni se explică şi nici nu prea pricepem. E ceva patologic, e roacţiunea unui suflet liber împotriva convenţiilor lumii în care e silit să trăiască, or este pur şi simplu amorul năprasnic, — Venim tonte rutiere ~itr7Hi. -== BUCUREŞTI DA COMETA, «1 73QDOOC nc fr. rit 40 NOUA REVISTĂ ROMANĂ LT G. S. BECHEANU & I. ILIESCU STRADA LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI. — STRADA LIPSCANI, 26 MAG ASIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURA Lânuri pentru rochi : Iloinmesponvon, cheviolle gros-cble ele., Postavuri in loale genurile. MATASARIE Caehcmir soie, ehariuense, erepc de chine ele Ta/fetas din fabrica Bonnet culori şi negre. Atelier special pentru rochii şi confecţiuni. ' PANZARIE Jerseuri, Flanele, Cache Corsets Tricotate. Ciorapi. si Batiste. CORSETE Dantele torehon si broderii veritabile Rayon special pentru Lingerie şi Tronsouri gala si după comandă PREŢURI FIXE ŞI MODERATE aO IS SANATORIUL Dr. GEROTfl CONSTRUIT SI MONTAT Special pentru tratamentul boalelor chirurgicale OPERAŢIUNI Şl FACERI- Bulevardul Ferdinand 48, Bucureşti TEUÎFON 1/1 I 2, STRADA ZORILOR, 2 Palatul /Muntelui «lo Pictate TELEFON No. 30 07 Vinuri de cca mai superioară calitate | LOCAL DE CONSUMAŢIE ~ Serviciu la domiciliu r*ii*ii*n*i | Angrosiştilor II se acordă rabat Ci VIILE DUILIU ZAMFIRESCU DC __ DC Boalele Intestinului Diareea (la corn şi Amti/ţr), Dizenteria Colicele, Furunculoza, 1£czema şr toate J | r,oalele ce provin din InîCCjilMClC IllteSllnalG SE TRATEAZĂ ADMIRĂRII. PRIN j LAOTOFERISNT ( (Bulion paralactic) Aprobat de Cons. Sanuar Super. Zilnic preparat proaspăt numai la LABORATORUL Dr. ROBIN 5, Str. I. C. Brătianu 5. — Telefon. Un flacon 2 lei- In provincie contramandat 2,50 Cereţi prospecte gratnlto DC t£J i’îsrsrsfs.isfs.rsrsisisra.rs. srEEreiSiSfSLSJrs d fij ăl ăl ăi ăi Să nu lipsească din nici o casă- Franzbrannlwein „ Or, KONYA ( u Fricţiune întăritoare pentru musculatură, infailibilă contra durerilor rheumatismaie, Ia gută, lumbago şi ori-ce răceli. întreţine sănătatea, puterea şi frumuseţea corpului. — Flacon de buzunar 50 bani. Flaconul original LEI 2. _ * Fpanzbranntwein eo MenthoE [1J do Dr. Konya se distinge prin puterea sa antiseptică şi râ-' coritoare. Ca atare este recomandat în special contra durerilor nevralgice, durerilor de cap şi contra afecţiunilor cataraie. F*»con de buzunar 60 bani.—Flaconul original LEI 2.25 p* ------- SE GĂSEŞTE ea farmacii şi droguerii - S Feriţi-va de imitaţiuni! H] marca „Fortuna» depusă la Tribunal şl semnătura Dr. nj Konya şi fiu pe gâtul sticlei. t^7^i7=ai7=ir7=in=il7=3l7=»l Ciocolata si Cacao Z Sunt preferate de cunoscători ALIIERT UAIî lt, Uueurefctl. Str. Nuiim-Pomplllu IN o. 7