NOUA ABONAMENTUL: Io România un an (48 NUMERE). 10 lei M şease luni......6 „ In toate ţ&rile uniunei poştale un an 12 „ ROAVANA POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ tTiVZISITARl "COTE C - !228A iiiVtatar REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Calea Victoriei 60. Pasagiu No. 3 DIRECŢIA Bucureşti, B-dul Ferdinand 55. DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI UN NUMĂR. 25 Bani Se găseşte cu numărul la principalele librării şi la depozitarii de ziare din ţară Preţul anunţurilor pentru o pătrime de pagină 10 lei. No. 1. DUMINICĂ, 31 OCTOMBRIE I91O Voi. IX. SUMARUL NOUTĂŢI: Către cititori.—„Reoiobăgia11 de C. Dobrogeanu-Gherea.— Politica fruntaşilor de sate. — Cronică cu bucluc. CEŞTI UNI ACTUALE: Dr. I. Simionescu. Două jubilee: unul ţinut, altul amânat. CEST IU NI SOCIALE: - N. Ştefănescu-Iacint. Problema economică actuală. faţă cu evoluţia. George V. Haneş. Publicul şi armata. LITERATURĂ: Sudekmann. Păzitorul de gâşte. ŞCOLARE: Tu. D. Speranţia. Raport asupra invăţămân-’ tutui. - ŞTIINŢĂ: Eugen iu Măunescu. Asupra formei pământului, teoria teatraedrică. NOTE ŞI DISCUŢIUNI: G. As lan. Din mişcarea filozofică. NOUTĂŢI Către cititori. Cu începere de la 31 ale tunei se vor introduce in organizarea Nouei Reviste Române mai midie inbunătăţiri. Localul administra(iunei şi redacţinnei se va muta in cen-■ Irul Capitalei, in Pasaginl Soc. Imobiliare Xo. 3. (Intrarea prin Calea Victoriei 60 şi Str. Academiei 19). Cititori şi abonaţi noştri vor putea să-şi procure de la administraţie nu numai nuinerite din revistă, ci şi cărţile şi obiectele cari se vor anunţa pe paginile noastre rezervate anunţurilor. I)e la Xo. viitor se vor adăoga Nonei Reviste Române incă opt pagini, astfel că exemplarele vor fi de aci inainte de câte 24 pagini, in loc de 16 pagini câte au fost pună acum. In aceste opt pagini se vor introduce rubrici noi, cari să ţină pe cititori in curent cu întreaga mişcare culturală a timpului. S’au făcut demersurile necesare pentru ca acei ce împărtăşesc programul revistei să aibă pe viitor un control mai eficace in însăşi administraţia şi redacţia Nouei Reviste Ro-inâne. In acest scop, după o învoială prealabilă făcută între coproprietari, s’a decis în principiu transformarea unei pătrimi cel puţin din capitalul revistei in acţiuni la purtător, care să poată fi cumpărate de către cititori. Condiţinnile de subscriere şi drepturile rezervate sub-scriitorilor se vor face cunoscute prinlrun anunţ special. Caracterul de revistă independentă va fi păstrat şi pe viitor. Vom căuta chiar să accentuăm şi mai mult acest caracter, contra tuturor suspiciunilor, adesea ori rău intenţionate, venite din partea unora. Noua Revistă Română, aşa cum s’a mai spus in programul publicat la 1 Ianuarie 1900 — îşi propune să oglindească mişcarea socială şi literară a timpului, aşa cum această oglindire să poată face într'o conştiinţă înzestrată cu toată critica ştiinţei contimporane Rolul la care ea tinde, este să întărească printr’o activitate bine susţinută, încrederea opiniunei publice in judecata celor competenţi şi liberi de orice prejudiţii; încredere atât de necesară într’un stat democratic şi din nenorocire atât de des ameninţată prin polemicile pătimaşe ale presei zilnice. Direcţiunea. „Neoiobfigia" de C. Dobrogeanu-Ghcrea. Nouă scriere a distinsului nostru publicist este evenimentul cel mai însemnat al zilei. De o claritate remarcabilă, şi cu un fond de mare valoare, „Xeoiobăgia*- este, înainte de toate, o carte venită la vreme. In faţa sentimentalismului falş cu care căutău să ne amăgească naţionaliştii-democraţi şi poporaniştii, să simţea nevoia ca să se audă şi cuvântul unui socialist ştiinţific. Şi acest cuvânt este clar şi la înălţimea reputaţiunei d-lui Gherea. Toate fantaziile ţărănismului dulceag reprezentat de d. Stere, şi toate soluţiile romantico-naţionaliste susţinute de redactorii dela Xeamul Românesc sunt puse în adevărata lor lumină, şi anume sunt arătate ca ultimele încercări, pe cari partizanii vechii iobăgii, unii în mod conştient, alţi în mod inconştient, le opun schimbărilor cerute de cultura europenească. Iată programul practic de acţiune pe care il recomandă d. Gherea: „Suntem o ţară economiceşte înapoiată şi, ca să ajungem ţările civilizate ce ne-au devansat aşa de mult în desvol-larea economică şi culturală, trebue să eşţm în aeeaşi cale şi să mergem pe acelaş drum larg de desvoltarea economică şi culturală pe care au mers ele.“ (pag. 489) 2 NOUA REVISTA ROMANĂ Şi în altă parte: „Dacă e foarte adevărat că viitorul tării româneşti e la sat, este însă tot aşa de adevărat că viitorul satului însuşi e la oraş şi în dcsvoltarea industrială a ţărei. Viitorul ţării întregi e in îndrumarea ei, ca stat şi organism social, către o organizaţie şi o stare asemănătoare cu a statelor occidentale, şi împreună cu acestea, către o organizaţie socială mai înaltă în viitor — societatea socialistă." (pag. 484—485) Afară de ultimele cuvinte, cari afirmă credinţa autorului în societatea socialistă, credinţă pe care noi nu o împărtăşim, programul schiţat de d. Gherea este programul tuturor oamenilor cari doresc binele ţărei. Cititorii noştrii au avut adeseori ocaziunea să-l găsească afirmat în coloanele Xouei Reviste Române. ' Scrierea d-lui Gherea aduce un mare serviciu partidului socialist român, căci ea îl deosebeşte pe acesta, în viitor, de ţărănismul naţionalist şi poporanist. Verax. Politica fruntaşilor de sate. Gazeta Ţăranilor (din Muşăleşti-Argcş) revine asupra politicei pe.care trebue să o ducă fruntaşi satelor. Gazeta este de părere că ţărănimea „de o camdată" să nu aibă preferinţă pentru nici un partid politic existent, fie vechiu, tic nou. „Poporul a cărui voce e vocea lui . D-zeu, nu vrea „moartea nici unui partid, ori cât de rătăcit ar fi, ci numai „să-şi schimbe înclinările cele rele“. Se înţelege însă că aceasta atitudine se va schimba în momentul când se va închega un partid a celor dela sate. „Când se va înfăptui şi închega un partid al celor dela „sate, fruntaşii acestui partid, conducătorii şi reprezentanţii „lui vor şti ce atitudine să ia faţă de acele partide sau „oameni politici care chemaţi a conduce ţara vor nesocoti „interesele ţărănimei". Mai departe Gazeta Ţăranilor condamnă sistemul de două partide, care să alterneze la guvern (după tipul portughez). „Sistemul de guvernământ prin două partide care să se urmeze la cârmă în mod mecanic, unul după altul, şi care au pretenţia că reprezintă toate interesele şi voinţa întregului popor, sistem care în nici o ţară din Europa nu mai există astăzi, cred că ş’a trăit traiul şi în ţara noastră. El nu numai că n’a dat rezultate mulţumitoare pentru bună starea, ţărănimei, ci din potriva i-au înrăutăţit-o, probă răscoalele ţărăneşti din 1888, 1894, 1900 şi 1907. Acestea sânt probe prea pipăite şi destul de nenorocite pentru a mai căuta şi altele. împărţirea conservatorilor în 2 partide, dacă se va menţine, va fi un bine pentru ţară. Deja aceşti doi ani de când ei se află desbinaţi luptele politice au eşit din clişeul prea tocit pe care l'au bătătorit de mai bine de 40 de ani încoa. In alegeri s'a observat că alegătorilor le convine mai bine a da mai mult ajutor partidului nou, decât celor vechi. Apoi la adăpostul luptei politice dintre cele 3 partide încă alte două ş’au pus temelia. Înmulţirea partidelor va face ca luptele politice să aibă ca motiv de combatere programele, ideile şi reformele, ce călăuzesc acele partide şi venirea sau căderea dela cârmă a unui partid se va face după voinţa poporului, care va alege de reprezentanţi pe candidaţii acelui partid, care va avea programul cel mai de folos mulţimci şi va fi alcătuit din oamenii cei mai cinstiţi harnici şi pricepuţi în ale cârmuirei". Şi Gazeta termină astfel: „Astăzi dar, noi fruntaşii satelor n’avem a ne pronunţa nici pentru, nici contra vre-unhia din partidele actuale, ci trebue a ne concentra tot cugetul asupra scopului, de a ne închega în partid, a ne propune candidaţii noştri ţărani în toate judeţele ţării la colegiul 111-lea la viitoarele alegeri şi a face înţelegeri pe judeţe, numai în vederea alegerilor, cu acela din pardidele politice, care ne va garanta reuşita candidaţilor noştri, sprijinindu-ne reciproc dacă se va socoti, să înţelege, de folos în unele judeţe". Aci noi avem o obiecţiune de făcut, aceeaşi pe care am făcut’o şi de data trecută, şi la care nu ni s’a răspuns Iă-~ murit. Pentru noi partidul jărănesc nu se confundă, şi nu trebue să se confunde cu partidul fruntaşilor de sate. Fruntaşii satelor n'au interese identice cu ţăranii, ori cât ar voi Gazeta Ţăranilor să prezinte această identitate ca un lucru dela sine înţeles. Fruntaşii satelor trăcsc din munca ţăranilor, cam cu aceleaşi drepturi, şi cu aceleaşi deprinderi, cum trăesc şi boerii. In această privinţă poale ar folosi redactorilor dela Gazeta citirea scrierii d-lui Dobrogeanu-Gherea Xeoiobăgia. Fruntaşii satelor ar dori, bine înţeles, să aibă pe ţărani de partea lor, în lupta pornită contra celor mai bogaţi ca ei, dar dacă această dorinţă a lor este şi legitimă şi conformă cu interesele generale ale ţărei, este o altă cestiune. Când vom analiza scrierea d-lui Dobrogeanu vom insista asupra acestei cestiuni. A. C. C. Cronică cu bucluc. Când scrii despre Teatru Naţional intri în conflict până şi cu colegii gazetari, în modul cel mai ciudat. Iată ce a păţit subsemnatul de data această. Ziarul Seara după jucarea piesei Xevasta lui Cerceluş, îşi exprimase părerea că aceasta piesă originală românească, a fost jucată aşa de curând, graţie faptului că autorul ei d. Lo-cusleanu, să bucură de favoarea de a fi funcţionar al Teatrului Naţional. Această părere mi s|a părut şi mic verosimilă, liindcă concorda cu alte informaţii pecare le aveam şi eu delaTeatru şi în consecinţa am repetafo. Ei bine ce mi se întâmplă? Tocmai Seara mă pune la „tigheluri" cu întrebarea ironică dacă şi ceilalţi autori dramatici, cărora li se joacă piesele, sunt funcţionari la Teatru ? Iar alt confrate găseşte că mă contrazic afirmând in aceaşi cronică şi că d. P. Locustcanu s’a bucurat de o favoare, şi că piesa sa este o lucrare de merit. Dar, iubite confrate, lucrarea rămâne de merit şi dacă ar li fost să se joace la sfârşitul stagiunei, adică atunci când artişti nu-şi mai învaţă rolurile ! Cronică cu bucluc şi pace. Dacă n'ar fi datoria dea ţine în curent pe cititori cu aceea ce se produce în literatura noastră dramatică, nici prin gând nu mi-ar mai trece să scriu ceva despre Teatru Naţional. D-le Motru, inii cereţi lucruri imposibile. Dispensaţi-mă de cronică. Imprimaţi şi D-voastră notiţele ce se ticluesc în cancelaria teatrului, şi... aşteptaţi timpuri mai bune. Câtă vreme este d. Eliade director, critica nu c permisă. Verax Bibliografii. C. Dobrogeanu-Gherea, Xeoiobăgia. Studiu economico-so-ciologic al problemei noastre agrare. Buc. Socec. Lei 3.50. Nic.. Macliiavelli, Principele, trad. din franţuzeşte după G. Ferarri, de Locot.-Colonel Grigore Handoca Ploeşti. 1910. Lei 1.50. N. Zaharia, Traian Demctrcscu, viaţa, temperamentul, scrierile şi personalitatea sa artistică. Buc. 1910. Preţul 1 leu. Biblioteca „Lumina“ un volum de 128 pagini 30 liani. 1. Emil Gârleanu, Trei vedenii. 2. II. de Balzac, Călăul. . 3. I. Agârbiceanu, Prăpastia. 4. Paul Ileyse, Prizonierii. 5. N. N. Beldiccanu, Un singuratic. , 6. Alfrcd de Musset, Mimi Pinson. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ' 3. CEŞTI UNI ACTUALE DOUĂ JUB1LEE: UNUL TINUT, ALTUL AMÂNAT. > 7 Universitatea din Berlin înfiinţată «pentru ca să înlocuiască prin puteri intelectuale, puterile fizice perdute», a împlinit un veac de viaţă; universitatea din Iaşi a împlinit abia cincizeci de ani. Berlin... Iaşi! Ce apropiere să poate face între reşedinţa regelui Prusiei, împărat al Germaniei şi între fosta capitală a principatului Moldovei ? Cea din urmă, prin împrejurări istorice mai puţin decât prin nepăsarea oamenilor, dă mereu îndărăt, cea dintâi se înalţă ameţitor prin dorinţa şi voinţa unui suveran, susţinut de energia unui popor puternic. Dacă deosebirea între oraşe e ca şi cerul de pământ, se pot însă pune alăturea Universitatea din Berlin şi cea din Iaşi, ca două instituţiuni culturale ce urmăresc acelaş scop: căutarea adevărului înainte de toate, întreţinerea şi răspândirea mijloacelor de cultură în măsura puterilor lor. Păzindu-se proporţiunile după sfera lor de influenţă, după condiţiunile istorice şi geografice în care se găsesc, după importanţa ce li se dă, în legătură cu evoluţia tradiţiunei culturale, pentru mine, ca şi pentru ori care român, cei cincizeci de ani de traiu ai universităţei din Iaşi, într’o ţară care ş’a sărbătorit mai dăunăzi abea jumătate de veac de des-robire politică şi economică, preţuesc tot atât de mult ca şi cei 100 de ani ai instituţiunei germane, înzestrată dela început cu forţe încercate, ademenite din centre cu un traiu cultural străvechiu. Chiar dacă m'aş încumeta să fac o comparaţie între roadele ambelor instituţiuni, aflate în condiţiuni aşa de felurite, cumpăna nu s’ar lăsa prea mult în partea universităţei germane, considerând numai partea de lumină pe care au răspân-dit’o ambele, în graniţele neamului căruia aparţin. Nu e nici căderea mea, nici locul restrâns al unei reviste nu ar îngădui, să arăt partea însemnată ce a luat universitatea din Iaşi, — prin profesorii ei de mai de mult,—la deşteptarea conştiinţei naţionale,—prin profesorii ei de mai târziu, — la întărirea culturei naţionale şi la cunoaşterea avuţiei naturale a ţărei. Oare înfiinţarea Universităţei din Iaşi de către Domnitorul Cuza nu trebue să reprezinte pentru noi gestul săvârşit de regele Friederic Wilhelm IlI-lea, glorificat cu ocazia serbărilor din Berlin, iar străduinţa tenace a lui W. v. ITumboldt nu corespunde cu energica in-tervenire a lui lvogălniceanu? Conta şi Maiorescu de la început, Cobălcescu, Nenopul şi Poni de mai târziu cu activitatea lor de desţelinatori, în condiţiuni atât de neprielnice, trebue să aibă pentru noi aceleaşi pagini de glorie ca şi corifeii universităţii germane, iar numele lor trebue pomenit cu aceiaşi admiraţiune, cu care au fost citate numele profesorilor berlinezi, care au contribuit la înălţarea patriei lor. Totuşi, câtă deosebire între soarta sărbătorirei ambelor instituţiuni, ca semn de deosebire şi între sama ce-şi dau două popoare cu cultură deosebită, de is-voarele ce au contribuit la emanciparea şi înălţarea lor. Centenarul Universităţei din Berlin s’a sărbătorit cu o pompă strălucită, dându-i-se atâta importanţă, în cât n’a fost întunecată întru nimic de două mari evenimente sociale întâmplate cam în aceiaşi vreme: declararea rcpublicei portugheze şi greva personalului de la căile ferate franceze. La data fixată, toată pregătirea a fost gata; nici o piedică — nici chiar holera care a făcut atâtea victime în capitala Germaniei—nu s’a pus în potriva îndeplinirii serbărilor. Din toate părţile ţărei s’au arătat din belşug semnele de stimă, dragoste şi' admiraţiune, meritate pe deplin. S’a înviat trecutul glorios, pentru preamărirea prezentului şi imboldul pentru viitor. împăratul, care ţinea să dea ori când înaltul său sprijin desvoltărei ştiinţelor şi a artei, a luat parte la serbări, contribuind astfel la o reuşită mai strălucită. Obiceiurile studenţeşti, ale căror rădăcini se pot urmări până’n aurora culturală din evul mediu, au avut ca urmare tablourile decorative ale studenţilor învesmîntaţi în costumele de gală. Capitala Germaniei a prilejit defilarea somităţilor europeneşti în noua şi măreaţa Aulă. Dar această strălucire nu poate nici să ne intereseze, nici nu o putem invidia. Ea e legată de condiţiunile imediate, de însămnătatea oraşului şi a ţărei: e un colorit local al unei manifestaţiuni grandioase, la un popor cu o cultură veche, plin de viaţă şi putere, mândru de victoriile câştigate, dornic de progres şi de întâietate în concertul marilor puteri. Dacă ar fi fost numai această podoabă exterioară, trecătoare, serbările din Berlin ar fi avut efectul momentan al unui frumos foc de artificii. Demn de reţinut pentru noi, de invidiat şi de imitat e însă unanimul entusiasm ce le-a întovărăşit, ca urmare a dragostei adevărate, deplinei încrederi şi dorinţei generale de a vedea progresând instituţia berli-neză. Sărbătorindu-se universitatea, s’a sărbătorit poporul, ţara, căci înainte de a fi socotită drept proec-torul de lumină îndepărtată, e considerată drept farul local al naţiunei germane. Măcar cu această ocazie, Impăratul-rege a fost în înţelegere cu toţi supuşii săi, exprimând sentimentul tuturor germanilor. Ştiinţa, a zis el în cuvântarea ţinută, este de sigur bunul întregei omeniri culte şi roadele împrăştiate nu se opresc la hotarele ţărei. Dar după cum fiecare naţiune trebue să-şi păstreze caracterul propriu, dacă ţine să aibă o viaţă de sine stătătoare, tot aşa Alma Mater Berolinensis pururea trebue să nu uite că este o universitate germană. Ca şi până acum, aşa şi de aici încolo, ea trebue să fie sălaşul vieţei germane. Acelaş înţeles l’au avut toate cuvântările rostite, oglindind adevărata stare a spiritului german, ce a înălţat poporul la treapta la care se găseşte. Dar iarăşi, discursurile ţinute ar putea fi luate drept leitmo-tivul ce se repetă în ocaziuni solemne de ori ce natură, dacă vorbele nu ar fi fost întovărăşite de fapte. Precum credincioşii nu ajung înaintea altarului fără 4 NOUA revista romanX a aduce ofrande bisericei, spre a fi în stare să susţină, prin pilde bune preceptele propovăduite, tot aşa şi la sărbătorile din Berlin s’au îngrămădit darurile, care să înlesnească progresul spre adevăr. Exemplul bun a fost dat de împărat, care a anunţat că visul lui Humboldt, de a crea instituţiuni numai de cercetări ştiinţifice, se va realiza în curând. In scurtă vreme s’au adunat peste 11 milioane de franci de la marii bogătaşi berlinezi şi instituţiunile de bancă (Bleich-rbder, Deutsche Bank, Banca Mendelsohn. etc). Acesta e numai sâmburele unui fond, ce va creşte repede. S’au mai anunţat şi alte donaţiuni mai mici, dar nu mai puţin însemnate. Soţia lui E. v. Wildenbruch a dat una sută mii mărci, oraşul Berlin o sumă îndoită, pentru studenţi. Dr. H. Meyer, îndrăsneţul explorator al muntelui Kilimandjaro a donat 150.000 M. pentru o catedră de geografie colonială, altul pentru un institut de fizico-chimie. Mai de mare preţ, arătând trainica legătură între foştii elevi şi universitate, e fondul jubilar al celor ce ş’au trecut Doctoratul la Berlin. S’au strâns peste 20000 fr., la care au contribuit şi câţi-va Români. Şi acum să ne transportăm cu câteva grade de latitudine mai spre sud. Ce schimbare isbitoare! Pentru o universitate, care ş’a făcut datoria vreme de o jumătate de veac, se încearcă să se facă nişte modeste serbări. De nicăeri nici un îndemn, nici un sprijin. De ici o vorbă, de dincolo nişte fărâmături şi atâta tot. Acea universitate are nenorocul să fie într’un oraş, care piere din ce în ce, fără altă vină de cât' că şi-a sacrificat mărirea ce o câştigase din veacuri, pentru binele neamului. Pentru aceasta, e lăsat în părăsire, de multe ori chiar duşmănit. De astă dată măcar soarta i-a fost favorabilă Termenul serbărilor se apropia, fără să se ivească de unde-va semnul vre-unei reuşite meritate. Fantoma cho-lerei e salvatoare. Nu se putea ca din întreaga ţară românească să se găsească alt oraş mai propice pentru cultura microbilor de cât Iaşi. Ajunse, acest oraş urgisit, să fie într’un moment spaima României, căci din el avea să se răspândească flagelul ucigător. Se mai puteau ţinea serbări într’un cimitir ? Fie din cauza măsurilor energice luate, fie din cauza unei ironii a soartei, holera însă şi-a făcut apariţia de o clipă, în alte oraşe mai curate de cât Iaşi. Serbările fură totuşi amânate, spre bucuria multora, dar să sperăm reuşita lor. In luna Mai, când aerul e îmbălsămat de mirosul salcâmilor şi al trandafirilor, când glasul privighetorilor cântă imnul primăverei, când verdele speranţei şi al vieţei încununează dealurile ce dau farmec laşului, visitatorii vor fi răsplătiţi de osteneala lor de deplasare, prin natura binevoitoare şi îngăduitoare. Pe lângă acest decor natural, ce va înlocui ghirlănzile de brad aduse din munţi, se prea poate ca serbările ţinute la Berlin să aibă vre-o influenţă asupra serbărilor amânate de la Iaşi, ca o pildă concretă de chipul cum se serbează o instituţiune, care are o menire atât de însemnată într’o ţară cultă. Chiar în proporţiunile păzite, la Iaşi desigur nu vor fi decorurile din Berlin. laşul nu e nici măcar reşedinţă princiară, cum se cuvenea să fie capitala unui principat, care şi-a sacrificat individualitatea în folosul ţărei întregi. .Cerinţelor drepte, din ce în ce mai slab exprimate, s’a răspuns cu promisiuni, până când palatul Rosnovanu, menit ca locuinţă princiară, multă vreme sălaşul ciorilor şi al cucuveicelor, şi a găsit o întrebuinţare, în găzduirea tribunalelor. In Iaşi nu se vor arăta somităţile europeneşti invitate—o procedare greşită,—pentru că cei mari tot la măriri trag. Singura influenţă ce vor putea avea serbările din Berlin, va fi interesul şi dragostea, manifestate mai energic din partea foştilor elevi ai universităţii, precum şi posibilitatea ivirei vre-unui mărinimos donator dintre bogătaşii moldoveni. Poate vre-unul din urmaşii familiilor vechi, ale căror nume şi glorie sunt legate de viaţa din trecut a oraşului, va ţinea ca în partea ţării «de dincolo de fortificaţii,» ameninţată şi lăsată ca la fie-care conflagra-ţiune serioasă să devie provincie austriacă ori chiar rusească, să existe măcar pentru vremuri de restrişte, uri centru de cultură menit să păstreze nestinsă flacăra iubirei de neam. Dar dacă şi în această parte speranţele pot fi înşelate, dacă somnolenţa Moldovenilor, în ce priveşte interesele Moldovei, este reală, fără nădejde de a fi îndepărtată măcar în asemenea împrejurări ce nu se repetă des, foştii elevi ai universităţii din Iaşi au datoria sfântă de a arăta că şi în ţara noastră există sentimentul dragostei şi al recunoştinţei pentru o instituţiune producătoare de lumină. Elevii universităţii din Iaşi sunt numeroşi, răspândiţi în toate părţile ţărei, ajunşi, unii din ei, la înalte si-tuaţiuni sociale. Câţi-va au fost şi elevi ai Universităţii din Berlin; luând chiar parte la serbările din capitala Germaniei şi subscriind la fondul jubilar al Doctorilor. Ei bine, cred că se vor găsi unii dintre aceştia să arate colegilor lor din ţară, căldura şi entusiasmul ce a domnit la serbările germane şi să deştepte aceleaşi sentimente şi pentru Universitatea din ţară. Nu ar fi aceasta numai îndeplinirea unei datorii fireşti—mai necesară la noi de cât aiurea—ci şi un frumos exemplu, dat tuturora, de solidaritatea şi legătura sufletească ce naşte în oamenii culţi, comunitatea izvorului de cultură. Căci unul din marile neajunsuri ale stărei noastre de azi, pare a fi şi lipsa ori cărui contact sufletesc între fostul elev şi profesor, între cei ce au trecut prin Universitate şi instituţie. Aceasta ar fi cu atât mai dureros cu cât în alte ţări, Universităţile prosperă în bună parte tocmai prin interesul neîntrerupt arătat de cei ce le datoresc viaţa adevărată, acea a gândirei şi a muncei. Ce minunată ocaziune de a se da şi la noi semnalul unei îndreptări pentru viitor. Ce întâmplare fericită a fost ameninţarea holerei, spre a putea imita străinătatea nu numai în superficialităţi ci şi în temeinicele sentimente care strâng la un loc pe cei resleţi, dând trăinicia, soliditatea şi prospe-rarea unei ţări, a unui neam. Asemenea acţiune se impune în deosebi, când e vorba de Universitatea din Iaşi care nu se poate bizui, pentru reuşita serbărilor şi mersul ei normal pe cei ce o duşmănesc sau o privesc NOUA REVISTĂ ROMANĂ 5 cu indiferenţa, ci, în afara, puterilor ei slabe, numai pe dragostea şi interesul acelora, cărora le-a dat mijloacele de existenţă, în afara putinţei de a se bucura de lumina binefăcătoare a culturei. De la foştii ei elevi, Universitatea din Iaşi, aşteaptă sprijinul pentru a putea lupta mai departe contra părăsirei în care e lăsată, contra indiferenţei celor în mijlocul cărora se găseşte, contra atacurilor ce zilnic i se aduc. De viaţa ei, atârnă ultima suflare de independenţă culturală a unei bune părţi din neamul românesc, e legată ultima licărire de veche strălucire a oraşului ce a fost capitala unei jumătăţi de ţară. Cine se cade să o apere şi să-i dea putere, de cât foştii ei elevi ? ■ Dr. I. Simionescu. CEŞTI UNI SOCIALE PROBLEMA ECONOMICĂ ACTUALĂ FAŢĂ CU EVOLUŢIA ’ Marea problemă economică-socială care preocupă occidentul sub raportul revendicărilor muncitoreşti s’a dovedit că nu este susceptibilă nu numai de sistemele imaginate de fabricanţii de reforme sociale, dar nici măcar de marile concepţiuni create de autorităţi necontestate în domeniul ştiinţelor economice şi al filo-sofiei sociale, cum a fost de pildă marea concepţiune a eventualei societăţi socialiste, făurită de Karl Marx. Cauza nu sta însă în faptul că nu s’a găsit încă mintea superioară care să dea adevărata concepţiune, ci în împrejurarea că nimeni nu poate compta pe evoluţiune în privinţa raporturilor dintre factorii de producţiune ai societăţei actuale. In această eroare a căzut însuşi Marx. Astfel în critica ce o face capitalului arată că origina marelui capital actual stă în distrugerea micilor proprietăţi în care muncitorul era proprietarul mijloacelor de producţiune şi al produsului muncei sale şi că această mică proprietate a dispărut treptat-treptat în faţa puterei marelui capital industrial şi agricol. Că asfel micii proprietari, industriaşi, comercianţi, etc, devenind proletari şi în serviciul marelui capital, prin speculaţiunea plus valutei lor, acesta a tot crescut, reducând necontenit mica propietate, mica industrie, şi micul comerţ, şi va continua tot ast-fel să creassă până în ziua când se vor găsi faţă în faţă de o parte masa enormă a proletarilor producători iar de alta un număr restrâns de capitalişti exploatatori, care vor expia prin expropiere întreg procesul creărei capitalului, expropiatorii devenind ast-fel expropiaţi. Sau mai exact: la apogeul acestei evoluţiuni, a capitalului, va urma o revoluţiune care va întrona pe muncitorii expropiaţi în drepturile ce le-au fost încălcate de expropiatorii capitalişti. Fie că această transformare s’ar opera pe baza unei revoluţii sau pe temeiul grevei generale către care tinde sindicalismul, căci în definitiv, grevă generală tot revoluţiune însemnează, este de observat că cu sistemul acestă nu se va ajunge la societatea concepută de Marx în care capitalul privat să fie înlocuit prin capital colectiv, şi anume printr’un mod de producţiune bazat pe posesiunea colectivă a mijloacelor de producţiune de către toţi membrii societăţei, repartiţiunea urmând să se facă după valoarea usagiului social al muncei fie căruia sau după trebuinţele rezonabile, — ci la o alcătuire în care în însuşi felul organizaţiunei actuale muncitorii din industrie, comerţ, agricultură, etc. vor deveni în temeiul expropierei capitaliştilor ei înşişi capitalişti, fiecare colectiv asupra fabricei, fermei, sau întreprinderei comerciale respective, ajungându-se ast-fel nu la sistemul preconizat de socialişti ci la un sistem în care produc-ţiunea şi repartiţiunea vor putea fi colective şi vor îmbunătăţi starea muncitorilor, păstrându-se în totul felul organizaţiunii capitaliste de astă-zi şi rămânând aceiaşi luptă de concurenţă între capitaluri, care între ele şi indiferent de organizaţiunea lăuntrică a pro-ducţiunei, şi repartiţiunei, vor avea tot caractejul privat de astă-zi. Nu voim să discutăm aici posibilitatea, traducerei în fapt a concepţiunei lui Marx, căci aceasta este altă chestiune, cea ce remarcăm însă este că evoluţiunea pe care se întemeiază ea în bună parte, nu va duce la societatea socialistă, care rămâne să fie creată în fapt până în prezent şi chiar în urma revoluţiunii preconcepute, această societate rămânând tot o creaţiune imaginară, pe care o dezice evoluţiunea însăşi. Nu „se poate compta apoi pe evoluţiune şi dintr’un alt punct de vedere şi anume: sunt împrejurări mari care intervin în felul de producţiune şi repartiţiune al bunurilor, împrejurări de natură să dea alt curs evoluţiunei, creând tendinţe şi îndrumări noui. Cea ce a observat foarte bine Schaeffle în • La quintessence du socialisme» (pag. 19). «Modul de producţiune, spune Schaeffle şi de apro-piaţiune capitalistă a fost prima negaţiune a propri-etăţei private fondată pe propria muncă a posesorului său. Acum această negaţiune se neagă ea însăşi, şi Constrânge la restabilirea proprietăţei individuale, dar pe baza de cea ce a realizat era capitalistă, pe baza cooperaţiunei muncitorilor liberi, posedând în comun pământul şi mijloacele de producţiune produse prin munca lor». Intr’adevăr, chiar în timpul pe când Marx punea bazele socialismului revoluţionar, asociaţiunile muncitoreşti încep a lua un avânt tot mai mare, încurajate une-ori chiar de socialişti, precum de Lasalieni, şi de toţi aceia care sperau că cooperativele de producţiune vor da so-luţiunea problemei economice, cu toată opunerea lui Marx care vedea în aceste organizaţiuni o deviaţiune de la socialism !') E fapt că aceste asociaţiuni muncitoreşti nu au adus soluţiunea cliestiunei sociale, cea ce nu poate nimeni însă contesta este că ele au modificat adânc raporturile dintre capital şi muncă, find preferate tocmai prin împrejurarea că au fost în măsură de a îmbună- 1) G. Sorel. La Decomposition du Marxisme pag. 41. 6 NOUA REVISTĂ ROMANĂ tâţi fără multă întârziere starea materială a muncitorilor. . Ast-fel aceste asociaţiuni au prosperat îmulţindu-se considerabil în Statele Unite, Auglia, Franţa, Germania şi Italia, în Statele Unite şi Anglia operându-se o adevărată ascensiune a lucrătorilor la mica burghezie graţie lor şi trade-unionismului. Importanţa socială a acestor asociaţiuni muncitoreşti nu stă numai în faptul acesta ci în împrejurarea că ele au reuşit să indice o nouă cale care să ducă la rezolvarea intereselor muncitorilor, determinând o nouă evoluţiune a acestor interese şi înlăturând revoluţia pe care se întemeiază socialismul şi sindicalismul. Căci e uşor de înţeles că atunci când lucrătorii se vor apropia tot mai mult de situaţiunea burgeziei ei vor ceda cu mult mai greu impulsiunilor revoluţionare. Recunoaştem neapărat imposibilitatea de a prevedea cele ce vor urma cu privire la soluţiunea chestiunei sociale, pe care o va determina numai împrejurările, cea ce însă e posibil de prevăzut este că desvoltarea asociaţiunilor muncitoreşti în aşa chip ca ele să opereze când va o ascensiune la marea burghezie, chiar dacă nu va da soluţiune definitivă, ar aduce totuşi pe lucrători fără revoluţiune în situaţiunea în care eventual s’ar găsi atunci când potrivit teoriilor socialismului revoluţionar ar sosi sfârşitul proprietăţei private capitaliste expropriatorii fiind expropriaţi. Deosebire mai urmând şi în privinţa pregătirei muncitorilor, care în acea eventuală situaţiune îşi vor da bine seama de conrupţia sosialismului, fiind în măsură de a-1 putea pătrunde şi de a voi a-1 apropia. N. Ştefănescu-Iacint. PUBLICUL SI ARMATA Din constatările, care se fac în fiece an, reese că publicul este — în cea mai mare parte — ospitalier faţă de armată. In manevrele, pe cari — în doi ani de zile — elevii şcoalei militare le-au făcut în Oltenia, s’a observat că bunăvoinţa nu lipseşte celor mai mulţi dintre locuitori. S’au întâmplat însă cazuri când cei însărcinaţi cu serviciul de cuartiruire au trebuit să pledeze mult şi bine, ca să obţină un adăpost; câteodată au asistat chiar la scene ciudate: se inventau bolnavi în familie, numai şi numai «să-i lase în pace». De obiceiu se întâmplau asemenea rezistenţe din parte? negustorilor şi persoanelor oficiale. Mi-aduc aminte de un judecător tânăr, din Goij, care recursese la... protecţia unui ofiţer de teamă să nu-i dau—după cum îl anunţasem ;—doi elevii în gazdă. Judecătorul cunoştea legile şi n’ar fi voit să-i aplic articolul, din serviciul in campanie (207): «în fixarea numărului de oameni ce se dă în fiecare casă să ţine scamă de încăperile aflate, ştiind că în orice caz locuitorii nu pot fi daţi afară din camera şi patul unde se culcă obişnuit.?. Mentalitatea negustorilor e adeseori ridiculă. Un exemplu recent va da tăria acestei afirmaţii: un regiment de infanterie bivuacase la marginea unei comune din judeţul Ialomiţa. Intr’una din zile, pe la prânz, un incendiu puternic izbucni la o moară, care se afla în mijlocul satului. Focul ameninţa să se transmită şi la casele din împrejur. Ofiţeri şi trupă — după cum au datoria — au izbutit să-l izoleze. Peste câteva zile, pe o ploaie mare, un soldat fu trimis să anunţe pe un negustor, că un grup -de ofiţeri cer să le pună la dispoziţie odaia prăvălii, ca să ia masa. Soldatul raportează — după ce a executat ordinul — că negustorul nu primeşte. In oraşe cuartiruirea se face cu multă greutate. In Curtea de Argeş — cine ar crede ? — s’a găsit în trecerea şcoalei militare pe acolo, un prilej de opoziţie faţă de guvern; nici un cetăţean, care nu era de a-ceeaş culoare politică cu primarul, nu voia să primească elevii. Umblau agenţii poliţiei, din casă în casă, noi aşteptam la poartă cu raniţa în spate, şi de cele mai multe ori, gardistul ne aducea acelaş răspuns: «nu primeşte». In clipele acelea m’am gândit la Carageale. Dacă am încerca să explicăm aceste constatări n’ar fi tocmai greu: în mintea săteanului s’a păstrat mai accentuat nevoia, pe care — după marşuri şi exerciţii — o simte soldatul pentru un adăpost bun; poate şi firea lui e aplecată mai mult spre omenie. Orăşeanul şi oficialităţile de prin comunele rurale au ştiut să ocolească greutăţile din armată: foarte puţini au făcut manevre — se găsesc atâtea chiţibuşuri când vrei să te scuteşti! In gândul lor nu e loc ca să aprecieze urmările morale, pe cari le-ar aduce trupei numai o vorbă bună şi un locşor modest de adăpost. E, în afară de aceasta, şi o chestiune de educaţie militară, la care foarte puţini vor să se gândească. Mulţi uită când închid uşile unui soldat că şi ei aparţin, de fapt, armatei. Chestiunea aceasta s’a discutat şi în Franţa. Pentru a înlătura sau a mai împuţina asemenea manifestări de... camaraderie, comandantul F. Chapuis, într’o broşură folositoare : le livre du soldat dans ses foyers (Ber-ger-Levrault, 1910, Paris), arată datoriile oricărui cetăţean, care a terminat serviciul militar activ. Cu privire la relaţiunile cu trupele (pag. 65) are îndemnuri frumoase: «Orice om întâlneşte trupe în marş şi în manevră. Chipul cum să le trateze, cum să se poarte cu ele, nu e prevăzut nici de legi, nici de prescripţiuni. E de ajuns să-şi poată duce amintirile către trecut, în timpul când el înşuşi făcea marşuri şi manevre. Ar găsi atunci mijlocul să facă bine soldatului în momente grele, să-l ajute, să-l mângâie şi mai ales să-l încurajeze. Toate acestea fără să aibă urmări rele nici asupra manevrii şi nici a disciplinii. r) «Ar fi vre-un soldat, care să nu-şi aducă aminte de binele ce l’a simţit, când în marş, pe o căldură mare, 1) S'au văzut, şi Ia noi, ţărani —cari în belşug— în loc să dea soldatului să bea apă, ii punea dinainte doniţa cu ţuică. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 7 a găsit în faţa casei din sat, la marginea drumului, o cofă cu apă bună, rece, pusă într’adins de o mână prietenoasă ? «Cât bine i-a făcut această ulcică cu apă în marş! l’a împiedicat poate să cadă în şanţ, l’a însufleţit, l’a încurajat. «Cine nu-şi aminteşte de fata tânără, atât de iubitoare, care cu şorţul plin de poame, le împărţia veselă soldaţilor, când treceau? Ea ştia să facă să se uite oboseala potolind în felul acesta setea. «Bucuria soldatului e şi mai mare în ziua când, în cantonament, găseşte o casă bună, în care e primit cu zâmbetul pe buze, plin de sinceritate şi prietenie pentru sărmanul ostaş. Se simte fericit şi se odihneşte de minune în această casă, care i-a adus aminte de căminul şi familia lui. Deaceia —şi foarte natural— ca un semn de încredere, uită cu dragoste, se adresează stăpânii de îndată ce intră în casă: «mămucă». «Ovaţiunile, pe care publicul le face trupelor în zilele de sărbătoare, de revistă şi de manevră au dat adeseori curaj şi însufleţire... «Să nu fim scumpi cu încurajările faţă de trupele noastre voinice, cari au conştiinţa datorii şi nu ştiu să-şi cruţe greutăţile. «Călăuza conduitei soldatului vechiu (concediat, rezervist) faţă de trupe nu trebuie să se găsească decât în amintiri şi în inima sa patriotică... «A găzdui pe soldatul din armata naţională înseamnă a găzdui pe propriul copil, înseamnă a face servciul pe care l-ai primit şi tu altădată, şi pe care fiii noştrii îl vor primi la rândul lor. «Să dăm armatei naţionale toată încrederea, să o susţinem pretutindeni şi întotdeauna, ea e strâns legată de Franţa, care îi dă toată tinerimea, cu alte cuvinte ce are mai scump, mai generos, mai răsboinic. «Armata, prin aplicaţia sa la muncă, prin studiu, prin instrucţie, prin disciplină, a devenit pentru Republica franceză o garanţie pentru respectul, care i se datoreşte şi pentru pacea pe care vrea să o păstreze, fără ca să primească însă cea mai mică umilire în onoarea naţională». Am putea învăţa şi noi multe din aceste rânduri. George V. Haneş Sublocotenent in Infanterie. LIT E RAT U RA PĂZITORUL DE GÂŞTE > Ii mai bine de o jumătate de oră, prietene, de când te ascult cu mirare. D-ta o ţii morţiş, dacă te-am priceput bine, că în ceia ce priveşte sentimentele, nu-i nici o deosebire între păturile de sus şi cele de jos. Cu toate astea viaţa ’mi dovedeşte zilnic că cu totul altfel stau lucrurile. Nu, prietene, îi o prăpastie între chipul de a simţi al omului nobil şi al fiinţelor clădite ca din topor. Nu vrai să crezi? Dai din cap cu îndoială? Eu, dragă prietene, îţi vorbesc ca om păţit, ca om cari a trecut prin asemenea lucruri. Destul de bine aşi putea să-ţi dovedesc cele ce spun, însă Şi la urma urmei cam de ce nu ţi-aşi povesti? ' * # * Lasă-mă să ’nchid ochii şi ascultă cuminte povestea celei dintâi iubiri a mele.... Iţi închipueşti care a fost cea dintâi iubire a mea? — Un păzitor de gâşte. Nu-şuguiesc de loc, zău, multe lacrimi am vărsat pe urmele acestei iubiri. Când inima mea a început să bată pentru el, eu nu aveam decât opt ani, el zece. Eu eram fata proprietarului moşiei, el băiatul fierarului. Dimineaţa, când eu, mămica şi frăţiorul meu mai mare, luam cafeaua pe verandă, el trecea pe dinaintea castelului mânând dela spate cârdul de gâşte, înainte. La început privea la noi cu mirare şi nici când nu i-ar fi trecut prin minte să-şi scoată pălăria înaintea noastră. Insă fratele meu îi spuse într’o zi că trebue să fie respectuos faţă de stăpânii săi, şi, cu începere din ziua aceia de câte ori ne vedea îşi scotea pălăria zicând: «Bună dimineaţa la toţi». Atunci când se întâmpla ca fratele meu să fie în voie bună, eu căpătăm voie de a răsplăti purtarea frumoasă a băiatului cu o bucată de prăjitură. Să fi privit la el cu câtă lăcomie îmi lua prăjiturile din mână....... Parcă i-ar fi fost frică că am să i-o iau înapoi. Cum era la chip? parcă’l văd: un păr bălai ca paiul de grâu îi cădea pe chipu-i ars de soare; nişte ochii albaştri, luminoşi, însufleţiau obrazu-i micuţ rotund. îşi rădica pantalonii cârpiţi până la genunchi şi în mâna dreaptă necontenit învârtia o nueluşă de trestie. Nuieluşa asta îmi scoase minţele. Cât de urâte îmi păreau de atunci jucăriile mele faţă de minunea asta de nuieluşă! O fâşie albă, săpată în coajă, mergea se învârtea în jurul nuieluşi până la vârf ca un şearpe. Ah! cât de mult aşi fi vrut să fie a mea nuieluşa ceia ! Cât aşi fi vroit să păzesc şi eu gâştele! Şi să merg şi eu cu picioarele goale! Mi s’ar fi părut că sunt în culmea fericirii pământeşti. Şi curios lucru, nuieluşa asta ne apropiă! Intr’una din zile, eram gata să mă duc la masă, când pe drumul din vale văzui pe micul păzitor de gâşte. O dorinţă nebună de a-i vorbi, mă cuprinse. Coborîi scara câte patru trepte deodată şi fuga după băiat. Vă-zându-mă se opri, mirat; însă, îndată ce văzu bucata de prăjitură ce o luasem cu mine, i se luminară ochii. — Vrai să-mi dai nuieluşa ta? îi zisei eu. — Nu, răspunse. De ce să ţi-o dau ? adăogă el. — Fiindcă aşa vreau, îi răspunsei eu apăsat. Şi, puţin după aceia, cu glas mai dulce, adăugai: — Dacă mi-o dai îţi dau şi eu în schimb, prăjitura asta. El trage cu ochiul la prăjitură. Ispita era puternică; în sfârşit, după o clipă îmi spuse : — îmi trebuie nuiaua ca să păzesc gâştele. Insă dacă tu vrai, îţi fac una la fel. — Cum ! Ştii să le lucrezi chiar tu? strigai eu cuprinsă de admiraţie. i 8 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ — Cum să nu ştiu! zise el cu un aer dispreţuitor; ştiu să fac şi fluere şi păpuşi care joacă. Când auzii de asta numai decât îi întinsei prăjitura fără altă vorbă, uimită de cele ce ’mi spusese. El îşi vârâ dinţi în prăjitură şi fără să se mai uite la mine, se duse gonind gâştele înainte. Iar eu cu inima plină de ciudă, îl urmării până departe cu privirea...... . Cât de nedreaptă e soarta oamenilor! îmi ziceam eu. El fericit îşi petrece ziua pe câmpie pe iarba plină de mireasmă îmbătătoare, supt umbra pomilor colo pe marginea apei! în timp ce eu nefericită trebuie să urc scările acuma să mă duc la «Ma’mzella», să spun lecţii şi să învăţ franţuzeşte !.... Seara avusei nuiaua făgăduită, era şi mai frumoasă decât mi-o închipuisem eu. Lungă, subţirică, cu un râuleţ şerpuitor săpat în coajă, mai avea la capătul de jos şi un fel de bumb tot din lemn, pe care nişte linii săpate în toate felurile păreau că vor să înfăţişeze un chip. Cât eram de fericită! Din ziua aceia împărţiam cu el frăţeşte toate prăjiturile, toate bonboanele, toate lucrurile bune în sfârşit, ce mi se dedeau peste măsură, fiind copilul răsfăţat al casei. El, din parte-i îmi aducea mereu câte un alt lucru iscusit făcut de el: ba un fluer, ba o cutiuţă, ba o căsuţă, ba mobile pentru păpuşi şi,-mai- ales, păpuşi din acelea cari joacă, şi cari curând fură o belea curată în casa noastră. întâlnirile noastre aveau loc în dosul coteţului de găini şi acolo ne schimbam darurile. Toată ziulica mă găndiam la ceasul fericit al întâlniri. Cât era de fericit! Puţin câte puţin chipul lui nu se mai despărţi din gândul meu; nu mă mai gândeam decât la el şi chiar începui să simt o ciudată dorinţă de a păzi şi eu gâştele. Ii spusei şi lui dorinţa mea. El se porni a râde şi-’mi zise: — De ce nu vii? Atâta îmi trebuia. Fără să mai stau la îndoială, îi răspunsei: — Mâine viu cu tine! — Nu uita să aduci şi ceva de mâncat, îmi zise prietenul meu. . Ziua doua soarta îmi fu darnică. Cum se făcu că «Ma’mzella» fusese apucată de o grozavă durere de cap, aşa că întreagă ziua era a mea. Tremurând de bucurie, deabia că mă puteam ţine pe scaun în vremea mesii şi adăstam trecerea păzitorului meu de gâşte. Buzunările mele erau doldora de tot ce putusem lua dela bucătăreasă; alături de mine era nuieluşa dăruită, cu cari îmi pusesem în gând să fac minuni în ziua aceia. . __ In sfârşit, îl văzui umblând încet; ca deobicei, ajungând în faţa noastră, strigă «Bună dimineaţa la toţi». Insă chiar în acelaşi moment îmi făcu un semn drăcesc cu ochiul şi eu înfierbântată de privirea aceia mă luai pe urmele lui numai decât ce-mi fu cu putinţă. — Ce-ai adus? mă întreabă el cum mă văzu. Eu îi arătai tot ce adusesem : două pişcoturi, două bucăţi de plăcintă, ciocolată şi o bucată de tort cu coacăză. El părea tare mulţămit şi numai de cât se apucă v să mănânce, învreme ce eu mândră ca o regină, goneam gâştele înainte. îmi păria că inima mi ’i prea plină de fericire şi aproape nu mă puteam opri de a striga de bucurie. Nu mult după aceia ajunserăm la pădure. Eu nu cunoşteam decât marginele ei, pe cari le cunoşteam din preumblările mele ce le făceam cu nesuferita de «Ma’m-zelă», însă niciodată nu cutezasem să intru în adîn-cimile ei umbroase şi pline de mireasmă îmbătătoare. Aşa că acuma îmi păria că am intrat într’o lume fermecată. Poteca mergea printre stufşiurî întunecoase, în cari ramurile se împleticiau deasupra capetelor noastre stăvilindu-ne vederea cerului. La urmă, deodată, ne trezirăm la marginea cealaltă a păduri şi orbită de lumină, mă oprii locului. Câmpia era plină de soare, o câmpie fără de margini se întindea dinainte-ne. Pentru cea dintâia oară, în faţa acestei câmpii de flori şi mărăcini simţii ceeace se chiamă «nemărginitul» La marginea pădurii se găsea un lac, cu apa gălbuie; — raiul gâştelor. Aci poposirăm, lăsarăm gâştele în voie, să se bălăcească în apă şi noi în:cpurăm o goană după fluturi. In cele din urmă veni rf ndul corcoduşelor, după cari obosiţi de atâta alergătură, începurăm să ne jucăm de-a «bărbat şi nevastă». Aleserăm gâscă cea mai b'ândă şi o făcurăm copilul nostru. O îmbrăţişarăm de zeci de ori, însă în urmă gâscă năucită începu să deie din aripi şi noi voirăm să -o pedepsim, şi biata pasăre scapă din mâinele noastre jumătate moartă. După asta începui să pregătesc masa micului meu bărbat. Luai şorţul meu alb şi ’l aşternui pe iarbă în loc de faţă de masă; rămăşiţele merindelor, îl pusei pe el. El se aşeză serios şi eu nu mai puteam de bucurie văzînd cu câtă plăcere făcea să piară cele din urmă bucăţi. Ceasurile treceau ca în vis. Soarele începu să ardă tare şi razele lui cădeau drept deasupra capetelor noastre. Capul mi’l simţiam cam greu, o oboseală uşoară mă cuprindea încetul cu încetul ; foamea începe să se vestească. Insă vai! nu aveam ce mânca, bărbatul meu vârâse în el»totul. Şi pe lângă asta, muream de sete; gâtlejul îmi era uscat şi cercai zadarnic să mă răcoresc puţin lipindu-mi buzele de iarba umedă ce smulgeam de pe jos. Deodată auzii sunetul unui clopot... venea de departe, departe, pe deasupra pădurei. Ah! recunoscui acest semnal-! — era ceasul prânzului la castel. Au să bage de seamă lipsa mea; Ce au să zică ei ? Şi, îngrozită, mă aruncai pe iarbă plângând şi suspinând nebuneşte. Tovarăşul meu se cercă zadarnic să mă facă să tac, mângâindu-mă cu mâna-i aspră pe faţă, pe ceafă... Deodată mă ridicai în sus, şi fără să mă mai uit în-napoi, o luai la goană spre pădure ca şi cum tătarii ar fi fost pe urma mea. Vreme de două ceasuri, cel puţin, rătăcii prin pădure, îngrozită că nu găseam drumul. In cele din urmă, când eram mai desnădăjduită, auzii o voce care mă striga şi o clipă mai târziu eram în braţele fratelui meu. Ziua doua, de dimineaţă, micul păzitor de gâşte trebui să se arate înaintea judecăţii stăpânilor săi. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 9 El nici că cercă să se apere şi primi fără să crân-cească, pedeapsa ce-i dădu fratele meu. Lui i să părea dealtfel foarte natural ca să ispăşească greşeala mea. Avu numai un zâmbet cam amar când îşi frecă spinarea biciuită de stâlpii verandei şi pieri în timp ce eu, plină de desnădejde, stăm trântită jos plângând. Cu începere din ziua aceia îl iubii. Căutam toate prilejurile ca să mă întâlnesc cu el; furam şi îi duceam apoi lui fructul furturilor mele, îl copleşiam de mângâieri spre a’l face să uite loviturile de biciu ce luase din pricina mea. Câteva luni mai târziu ursita ne despărţi. Doctorii povăţuiră pe mama mea, Care pătimea de multă vreme, să meargă într’un ţinut mai cald; ea lăsă proprietatea îri mâinile fratelui meu, şi plecarăm... II Nouă ani trecură până ce avui putinţa să revăd ţara, mea; însă, vai! Ce tristă reîntoarcere. După moartea mamei mele fusesem lăsată la Berlin şi acolo mă îmbolnăvii foarte greu: o boală de tifos era cât pe aci să mă pue în groapă. Când, după câteva săptămâni putui părăsi patul de boală, rămăsesem numai o umbtă. Ca să mai îmi recapăt din puterile pierdute, doctorul mă povăţui să merg la ţară, la aer curat, la miros de brazi, şi în chipul acesta fui adusă la moşia fratelui meu. Când m’am dat jos din trăsură, servitorii cei bătrâni aveau ochii plini de lacrimi: eu trebue să fi avut un chip de moartă. întotdeauna ai un simţământ ciudat când, după ani de zile, ai să revezi locul unde te-ai născut, mai cu seamă dacă în vremea asta ai îndurat multe suferinţi. Inima se înduioşează, ai vrea parcă să ştergi din sufletul tău tot ce ai simţit, tot ce ai suferit aiurea. Răsturnată într’un fotoliu, eu îmi îndreptam încet privirile asupra priveliştii ce se desfăşura înaintea mea, şi în colţul ăsta al familiei, aducerile aminte de odinioară prindeau fiinţă, înaintea mea, una câte una şi în capul lor, se ivia capul blond al micului păzitor de gâşte. Ce se va fi făcut ? II întrebai pe fratele meu şi aflai că era acuma un flăcău voinic şi frumos, cari ajuta cu îndemânare tatălui său la meşteşugul de fierar. Inima începu să-mi bată. Mă întrebai de ce, însă nu fusei în stare să pot răspunde. Mi-era peste putinţă să îndepărtez vechile şi scumpele amintiri, şi mă lăsai în voia unui vis primejdios care îmi înfăţişa în culorile cele mai nebuneşti bucuria revederii. După câte-va zile putui eşi. Fusei dusă într'o trăsură până la marginea pădurei şi acolo mă lăsară pe muş-chiu des şi moale la umbra bogată a copacilor mari. Fratele meu voi să-mi ţie de urât însă îl rugai să se întoarcă la treburile lui. Plecă făgăduindu-mi că se va întoarce peste două ore. Atunci mă scăpai şi de fetiţa lăsată de fratele meu lângă mine—dându-i voie să se ducă să culeagă fragi. Eram singură! In sfârşit,—puteam visa în voie. Culcată supt brazii mari cari tremurau deasupra capului meu, auziam ciocanul dela fierărie,... vedeam şcân- teile sburând de pe nicovală şi din timp în timp o umbră neagră mişcându-se... Nu mă puteam sătura urmărindu-i mişcările, mă minunam de puterea, de îndemânarea lui şi când învârtea cu iuţeală ciocanul cel greu deasupra capului nu mă puteam opri de a fi neliniştită. Timpul trecu şi fratele meu întrerupse visul ce’l făceam cu ochii deschişi. — Ei bine, ţi s’a urât? mă întrebă el şuguind. Eu mişcai capul cu un zâmbet, cercai să mă ridic în sus, însă căzui, lipsită de puteri. — Hm, hm, făcu fratele meu, foarte încurcat, te credeam mai voinică şi am venit singur cu trăsura socotind că te vei putea urca în ea. Insă cum e cam înaltă tare mi-e teamă că nu o să poţi Şi întorcându-se către fetiţă, cari ca prin farmec se găsea acum la locul ei : — Mârioară, dă fuga la fierărie şi spune fierarului— celui tânăr, ştii tu!—spune-i să vină să mă ajute. Simţii că sângele mi se urcă în obraji. II voi revedea dară, şi chiar acuma... Cu mâna pe inimă, ce’mi bătea grăbit, îl adăstam, îl adăstam... — A, iată-1! Dumnezeule cât îi de frumos ! şi voinic ! Chipul lui, cam înegrit de fum de foc, e înconjurat de un păr frumos, blond ; o barbă mică îi împodobeşte bărbia cam puternică. Mă salută cam stângaci, atingând fără să-şi ridice un fel de fes mic de piele, ce-i sta ştrengăreşte în vârful capului. — Sănătos ? voinic ? îl întrebai eu. — Slavă Domnului, sunt zdravăn, îmi răspunse el încurcat. Şi înainte de a lua mâna ce-i întinsesem, îşi şterse cu grije pe a lui în şorţul ce’l purta. — Ajută-mă, te rog, să urcăm pe sora mea în trăsură, îi zise fratele meu. El îşi mai şterse odată mâinile, mă apucă pe subt braţ,—destul de aspru, îţi mărturisesc — în vreme ce fratele meu mă ia de picioare. — Mulţumesc, mulţumesc, îi zisei eu cu un zâmbet şi cu o mişcare prietenească, din cap. El sta în picioare, lângă treapta trăsurii, suceşte şi răsuceşte fesul în mână şi se uită nehotărât la noi. «Are ceva pe inimă» îmi zisei eu. Ce ar putea să fie altceva? Fără îndoială ca la vederea mea amintirile vechi s’au trezit şi în el; ar vrea par’că să’mi amintească acele timpuri fericite când păşteam gâştele împreună, în nevinovăţia vârstei noastre fragede, — însă nu are curaj se vede că unde-i stăpânul lui de faţă... trebue ,să-i vin în ajutor. Privesc la el cu prietenie, îmi cufund privirea în ochii lui. — La ce te gândeşti ? îi zic eu să-l fac să prindă inimă. — Fratele meu care în timpul ăsta se îndeletnicea cu caii, îşi întoarse capul la vorbele mele. . — A, da ! îi adevărat, băiatul adastă im bacşiş spuse el vârând mâna în buzunar. Mie mi se urcă sângele în obraz, ca şi cum aşi fi luat o palmă, să-l bănuiască pe prietenul copilăriei mele de aşa ceva! Ruşinată şoptesc : IO NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ — Max te rog, ce faci! O sudoare rece îmi curge pe frunte. Insă fratele meu nu aude şi întinde fierarului o monedă de argint. Eu, supărată, mă aşteptam ca fierarul să arunce moneda în faţa stăpânului său. Insă ce’mi văd ochii? Nu, nu’i cu putinţă! Şi totuşi sunt deşteaptă, trează, văd bine, văd cu ochii mei. Fierarul ia banii, zise «mulţumesc», salută şi pleacă. Acesta mi-a fost visul! Şi eu ? Eu îl privesc îndepărtându-se şi, pe jumătate leşinată, cad pe-pernele trăsuri. * * * Şi iacă-tă, prietene, cum mi-am,luat adio dela visurile mele din copilărie. Sudermann Bucureşti 1910 (trad. de Const. 1. Qeorgescu) ŞCOLARE RAPORT ASUPRA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI Cine intră în liceu. Liceele nu sunt imediata urmare nici a şcoalei primare elementare, nici a celei primare superioare. Socotim ca în liceu să intre elevii de forţa celor ce au făcut deja 'un an de şcoală primară superioară, dar fiindcă cei dela ţară nu pot să fie de forţa celor de oraş, de aceea credem ca în liceu trebue ori să se primească cu examen — şi pentru ca porţile să fie egal deschise la toţi,—trebue nu să se ceară certificate, ci să se ceară examen după anume programe de examen de admitere, făcute pentru fiecare clasă îndeosebi; ca să se prezinte oricare la orice clasă; ori să se lase liberă intrarea ori cui în orice clasă, pe propriul risc, dând astfel loc liber propriei iniţiative: să se înveţe omul să-şi caute singur, nu să aştepte mereu ca statul să-i dea. In tot cazul intrarea în licee să fie ori prin examen, ori liberă, nici odată însă prin certificate. — Certificatele pot servi numai dela un liceu la alt liceu, ca şi dela o şcoală la alta de acelaş fel. Cred că nu trebue să se primească nici echivalarea certificatelor ori diplomelor — cum se face astăzi de minister prin consiliul permanent. Echivalarea să se facă numai 'prin examen. Objectele cred că ar putea fi; La cursul obligator -. OBJECTELE Clasele I II |lll| IV V (VI Religia 1 1 1 1 L. Română 3 3 3 3 3 3 Latina 1 I 1 1 Franceza 2 2 2 2 2 2 Germana 2 2 2 2 2 2 Drept, const. şi adm. 1 Econ. Politică 1 Filosof, şi Pedagog. I 1 2 Ist. şi (Ist. civil. VI) 2 2 2 1 I 1 .' Exerciţii Geografice 2 2 I 1 1 Matematici 2 2 2 2 2 1 Ştiinţi Naturale 2 2 2 2 2 2 Şt. Fizico-Chimice 2 2 2 2 2 2 Igiena 1 Total .8 18 18 i8| 1» .8 108 ceasuri Desemn Caligrafie Muzică Gimnastică — După prâns — ^ pentru primele clase care n’au ob-g jecte speciale vor fi de la 2 — 4, g pentru celelalte de la 4—5. Orarul acesta va trebui să fie făcut în acord cu celelalte objecte de după prânz.—Pentru unele din ele se va putea acorda şi dispensă dacă va fi cerută de părinţi. Pentru dextirităţi se pot pune şi mai mulţi maeştri, ca să poată împărţi elevii în echipe, şi în ioc de un maistru cu 9 ore, se poate 3 maeştri cu câte 3 ore. Objecte de aprofundat. Elena Latina Franceza Germana Italiana Engleza Matematici Ştiinţi fiz.-chim. Ştiinţi naturale Desemn linear Aceste objecte se vor preda după prânz, cu atâtea ore câte va fi nevoe. In caz când elevii nu s’ar putea grupa, atunci se vor lua doi sau trei profesori de objectul respectiv.—Se înţelege că nu e nevoe ca la toate liceele să fie aceste objecte, se vor pune acele de care va fi nevoe. La începutul anului părinţii elevilor vor arăta la care din aceste objecte îşi înscriu fiii, şi după aceste înscrieri se va face orarul. La aceste cursuri se vor putea înscrie şi elevi străini de liceu şi cei de curs inferior pentru limbi, supunându-se însă la disciplina liceului. Acest liceu alcătueşte un singur tot, adică cuprinde cursuri complete asupra objectelor care se predau fără repeţire de curs inferior şi superior — cum era până acuma. Nu se va face de pildă istorie veche în cursul inferior şi ist. veche apoi şi în cursul superior; ci un curs complet' de istorie, începând dela clasa inferioară de unde se va găsi cu cale şi mergând până în clasa superioară unde va fi nevoe. Liceele pentru fete vor fi tot de acest fel, dar cu objectele de aprofundat trebuitoare şi cu unele modificări la cursul obligator. Cât ar costa liceele viitoare La liceele de azi, trebue să socotim de plată: a) De 19 ori cursul inferior al celor 19 licee. Un curs inferior cuprinde, patru clase cu câte 28 ore pe zi: 28 X 4 = 192 adică 192 ore. 'b) Un total de 41 de secţii şi anume: 7 secţii clasice 15 » reale 19 » moderne Fiecare din secţii având câte patru clase, şi fiecare clasă câte 28 ore pe săptămână avem : 41 X 4 X 28 = 5492 adică 5492 de ore de plată. In total orele de la cursul inferior şi de la superior la un loc : 192 5492 = 5684 ore c) Plata personalului administrativ : Directori, secretari, supraveghetori, etc. d) împărţind numărul orelor la cele 19 licee ne vin: 5684 ; 19 = 300 adică vr’o 300 de ceasuri de fiecare liceu. Liceele viitoare vor avea cu mult mai puţine ore NOUA REVISTĂ ROMANĂ I I pe săptămână ; totuşi presupunând că ar veni cam a-celaş No. de ore de fiecare clasă, ca şi astăzi am avea : şase clase câte 28 ore = 168, adică 168 ore pe săptămână. Diferenţa e foarte mate, căci pe când liceele de azi au 300 oret cel viitor va avea aproape numai pe jumătate : 168 ore, aşa că cu cheltueala de astăzi s’ar putea avea un îndoit No. de licee. Vrea să zică liceul viitor va fi şi mai eftin şi mai bun, adică corespunzător nevoelor noastre. Cred că nu va fi nevoe pe viitor să avem mult mai multe licee, pentru că liceele viitoare ne mai fiind fabrici de certificate, şi ne mai făcând pomană de acest fel de talismane moderne, care dau dreptul ori cel puţin speranţa la slujbe, elevii se Vor duce îo. altă parte unde îi vor împinge nevoea şi aptitudinile. Pe de altă parte, liceele particulare vor veni mult în ajutorul statului., Când lumea, când adică părinţii şi şcolarii nu vor mai alerga după certificate, când adică vor şti că pentru a intra într’o şcoală specială sau în universitate, trebue să treacă un examen serios, adică vor şti că trebue ştiinţă ; atunci vor căuta să-şi însuşească acea ştiinţă. Angajamentul deci pe cari va trebui atunci să şi-l ia şcolile particulare va fi nu de a-i face pe şcolari cu certificate—ca azi—ci a-i face cu ştiinţă. Şi se vor distinge şi vor ajunge renumite, nu şcolile cari vor avea mulţi promovaţi—ca astăzi,—ci acele ai căror şcolari vor reuşi la diferite examene de admitere—în şcoli speciale, ori la universitate, Va trebui neaparat ca universitatea să pună câte-va examene de admitere în pragul fiecării facultăţi, căci fără acest ciur nu numai că vor trece mulţime de studenţi nepregătiţi, mulţime de cerşetori de diplome, dar nici liceele nu vor putea înceta de a fi isvor de pomană de diplome. Şcoalele secundare publice şi particulare Ce raport este între şcoalele secundare şi între diferitele profesiuni? înşirăm pe rând profesiunile după No. copiilor, începând cu No. cel mai mare : 1. Licee I. Fii de funcţionari publici şi comerciali . • 2432 2. ,■ comercianţi . . • 1449 3- v săteni . . . . 1163 4- * profesiuni libere . . 911 5- » propriatari şi moşieri . 826 6. preoţi şi clerici . . 671 7- » orfani . . . • 543 8. » meşteşugari . . ■ 527 9- » militari . . . . 224 IO. ■ industriaşi şi fabricanţi • C55 11. > rentieri . . . • '24 12. » învăţători . . . . 000 2. Gimnazii X • Fir de funcţionari publici şi comerciali . . 1024 2. » comercianţi . . • 81,5 3- » săteni . . . ■ 70 7 4- » profesiuni libere . • 344 5- - preoţi şi clerici . • 326 6. » orfani . . . • 3l8 7- » proprietari şi moşieri • 257 8. » meşteşugari . . . 217 9- » militari . . . . 96 IO. ■i rentieri . . . • 3i 11. » industriaşi şi fabricanţi • 23 12. » învăţători . , , . 000 j. 3. Seminariî trii de preoţi şi clerici . , * . 385 2. 9 săteni ...... 291 3- 9 funcţionari publici şi comerciali . 61 4- 9 comercianţi 38 5- 9 proprietari şi moşieri . . . 7 6. 9 militari . . . ■ . . . 1 7- 9 învăţători 000 1. Fii < 4. Şcoli normale (băeţi) 3e săteni 657 2. » preoţi şi clerici .... 148 3- 9 funcţionari publici şi comerciali . *34 4- 9 orfani ....,, iot 5- 9 comercianţi . ' . . . . 3° 6. 9 învăţători 28 7- 9, profesiuni libere .... 18 8. 9 meşteşugari »5 9- » proprietari şi moşieri . , . 3 IO. 9 militari 2 1. 5. Şcoli comerciale Fii de comercianţi 385 2. 9 funcţionari publici şi comerciali . 308 3- 9 săteni 183 4- 9 profesiuni libere .... 163 5- » orfani 126 6. 9 meşteşugari 109 7- 9 preoţi şi clerici .... 63 8. 9 proprietari şi moşieri ... . 60 9- 9 industriaşi şi fabricanţi . . . «9 IO. 9 rentieri . . . . . . 9 11. 9 militari 6 12. 9 învăţători 000 1. Fii 6. Şcoli de arte şi meserii de săteni 131 2. 9 funcţionari publici şi comercianţi 127 3- 9 preoţi şi clerici . . . . 49 4- 9 meşteşugari 42 5- 9 comercianţi 34 6. 9 proprietari şi moşieri . . . 25 7- 9 profesiuni libere .... 23 8. 9 orfani 19 9- 9 rentieri 12 IO. 9 industriaşi şi fabricanţi . . . 3 11. 9 militari 1 12. 9 învăţători 000 1. Fii 7. Şcoli inferioare de meserii de săteni 386 2. 9 funcţionari publici şi comerciali . 302 3 » meşteşugari 154 4- 9 orfani 88 5- 9 comercianţi ‘ 76 6. 9 profesiune liberă .... 68 7- 9 preoţi şi clerici .... 54 8. ' 9 militari 9 9- 9 industriaşi şi fabricanţi . . . 1 IO. 9 rentieri - . 1 11. 9 învăţători 000 1. Fii 8. Şcoale elementare de meserii de săteni . . . . . . 529 2. 9 funcţionari publici şi comerciali . 49 3- 9 meşteşugari 3 1 4- 9 orfani 31 5- 9 preoţi şi clerici .... 30 12 NOUA REVISTĂ ROMANĂ 6. Fii de comercianţi . . . . . . 23 7- profesiuni libere . . . . . 13 8. proprietari şi moşieri . . . . 11 9- militari .... • • • 3 IO. » industriaşi şi fabricanţi . . . . 2 11. î- învăţători .... . . . 000 12. » rentieri .... . . . 000 Şcoalele care urmează după acestea sunt şi puţine şi puţin populate. Astfel sunt: a) 3 şcoli inferioare de agricultură şi meserii: tina viticolă la Odobeşti, Una inferioară: I. Zosima, Armăşeşti (Ialomiţa). Una inferioară la Nucet (Dâmboviţa). b) Patru şcoli inferioare de agricultură. c) Şeapte şcoale elementare de agricultură. Din datele de mai sus se vede însă că No. cel mai mare de copii care populează şcoalele secundare sunt: I fiii de săteni, II t funcţionari publici şi comerciali, III « comercianţi, IV « profesiuni libere. Sătenii aceştia negreşit că nu sunt săteni propriu-zişi, Ci albăstrime de pe la sate, ori cel puţin Săteni cu dare de mână. Orice-ar fi însă, e de observat că sunt cei mai numeroşi şi prin urmare cei care pot să fie şi vor fi mai numeroşi. Când vor intra în şcoală toţi copiii în vârstă de şcoală, e de aşteptat deci ca fiii de săteni să invadez, şcoalele secundare, şi dacă nu vor fi şcoli primare superioare şi şcoli speciale, atunci vor năzui la licee; şi dacă liceele vor fi tot fabrici de certificate ca astăzi, vor năvăli toţi la licee ; şi când vor ieşi aţâţi vânători de slujbe nu ştiu cine le va sta în cale. Tot din datele de mai sus se vede că sunt vr’o câteva profesiuni ai căror copii mai nu se văd figurând în şcoli ; aşa sunt : industriaşii şi fabricanţii, rentierii şi învăţătorii. Nu ştim câţi industriaşi şi fabricanţi pot fi în ţară, nici câţi rentieri, cu toate acestea tot găsim : In licee 155 fii de industr. şi 124 fii de rent. In gimnazii 23 In şc. comerc. 19 In arte meserii 3 Tn şc. inf. meserii 1 In şc. ele. meserii 2 Total 203 3i 9 12 1 1 177 Fii de învăţători găsim însă numai 28 în şcoalele normale de învăţători. Unde sunt copiii învăţătorilor ? Şi doar avem vr’o : 5400 de învăţători : 4150 bărbaţi şi 1250 femei. Şi învăţătorii sunt oameni care par mai cerebrali ca industriaşii, fabricanţii ori rentierii, oameni cari trebue să-şi împingă copiii la carte. Fiii de învăţătoriii—(precum şi fiicele lor)—sunt în şcoalele particulare. Sătenii îşi dau copiii la şcoalele publice şi îi ţin pe la gazde, iar învăţătorii au mai multă încredere în şcoală, de aceea îi dau în şcoli, în şcoli particulare unde pot fi şi găzduiţi şi pe unde de obiceiu li se face şi înlesnire şi reducere de plată. Probabil că şi mulţi fii de rentieri şi de industriaşi precum şi de militari să fie prin şcoalele particulare. Astfel şcoalele particulare sunt institute care servesc aceste profesiuni. In total însă şcoalele particulare, pe lângă copiii profesiunilor de mai sus, mai cuprind şi altfel de elemente, în care intră şi repetenţii şi eliminaţii din şcoalele statului. Cu toate acestea statistica ne dă : In şcoalele particulare cu programa statului : Din 2489 elevi prezenţi la examen 2115 promovaţi, adicâ din 2489 de prezenţi la examen numai 364 nu reuşesc, pe când la liceele statului din 1278 s’au promovat numai 838. Această cifră arată că şcoalele particulare, aşa cum sunt organizate astăzi, servesc ca instituţii de promovare a repetenţilor şi dotarea lor cu certifcate. Şi dacă astăzi asemenea institute sunt stricătoare cu atât mai mult vor fi în viitor când vor fi mai populate. încă odată deci, nevoe de a reorganiza aceste şcoli care pot să fie de foarte mare ajutor pentru stat. Reorganizarea însă şi îmbunătăţirea lor atârnă de suprimarea valorei certificatelor. De organizarea şcoalelor particulare însă nu e nevoe să se ocupe statul. îndată ce se va tăia valoarea certificatelor, şcoalele particulare secundare se vor organiza singure, după cererea părinţilor sau mai bine după nevoele timpului, şi vor ajunge să fie mai bune chiar de cât ale statului. Aşa sunt şcoalele cele bune* din străinătate. Cu reducerea valoriii certificatelor s’ar scoate în mare parte din şcoală influenţa politică, s’ar scoate tocmai partea care priveşte pe cetăţeni ca părinţi : nu va mai fi loc să alerge cetăţeanul la un om politic de culoarea directorului ori a profesorului ca să-şi promoveze copilul. Reforma învăţământului secundar nu depinde în totul de cea a învăţământului primar. Ori se va reforma ori nu învăţământul primar, cel secundar trebue negreşit să fie reformat; cu atât mai mult dacă se va reforma şi cel primar. ŞCOALELE SPECIALE Cele mai multe şcoale speciale trebue întocmite să dea lucrători şi meşteri, nu profesori: trebue ateliere. Trebue înfiinţate şcoli industriale. ' Trebue înmulţite şcoalele de menaj şi făcute şcoli de menaj şi pentru băeţi. Trebuesc mai ales şcoli comerciale pentru fete. In comerţ femeile par mai apte decât bărbaţii. In comerţ găsim femei în toate ţările şi din timpuri vechi, în occident. Şcoalele normale şi seminariile ar trebui să cuprindă clase mai puţine,şi anume numai clasele superioare în care se face specializarea. E destul să aibă câte trei clase în loc de şeasă ori şeapte. Cursul inferior îl pot face în licee, adică se primesc elevi cu clasele inferioare făcute. Cu examen de admitere. Clasele inferioare la aceste şcoli prezintă pe de-o parte dcsavantajul că se face o cheltuială zadarnică : nu e nevoe ca pentru fiecare fel de mâncare să faci câte un foc, când la un singur foc poţi face mai multe feluri de bucate. Cu cheltuiala ce faci cu clasele inferioare poţi să întreţii mai multe şcoli, ori să măreşti efectivul. Un alt desavantaj al cursului inferior propriu al fiecărei şcoli e crearea spiritului de castă, care e un defect al seminariiior şi al şcoalelor normale de acuma. Şi preoţii şi învăţătorii trebue să nu fie străini de popor. Incheere Acestea sunt în scurt observaţiunile şi părerile mele. Dacă vor folosi vr’odată bine. Eu m’am simţit dator să le spun, pentru că de multă vreme îmi stăpâniau gândul. Am cercetat învăţământul şi în alte ţări din occident : în Austria, Germania, Belgia, Anglia, Franţa şi Elveţia ; dar în cetirea legilor şi a programelor nu- NOtJA REVISTA ROMANA 13 mai, nu găseşte realitatea vie. Cercetările astea mi-au ajutat poate să înţeleg altfel învăţământul nostru de realitătea căruia am putut să mă apropii mai mult, şi rn’au întărit în credinţa că noi avem nevoe nu să imităm, ci să facem şcoli potrivite cu nevoile noastre. Th. D. Speranţia ŞTI 1NŢA ASUPRA FORMEI PĂMÂNTULUI TEORIA TETRAEDRICĂ. * Arătam într’un articol precedent din N. R. R. (No. din 26 Septembrie) sensul în care au evoluat ideile moderne asupra interiorului pământesc, stabilind că acest interior nu poate fi licid, dar că, după toate probabilităţile, ar avea spre centru o densitate, o continuitate moleculară foarte accentuată. Ca o completare a celor scrise atunci, se pot considera rândurile următoare, în care vom încerca a rezuma câteva idei noui asupra formei pământului, care întregesc oare cum teoria clasică a sfericităţei. Vreau să înţeleg teoria tetraedrică a cărei autor a fost, la 1875-Lowthian Green. Iată mai întâi faptele, — constatări făcute cu mult înainte, dar neexplicate—care au sugerat lui L. Green ideia ce a devenit, în urmă, sâmburele nouei teorii. 1) O privire aruncată pe un glob terestru ne arată o remarcablă concentrare a uscatului în emisfera nordică, cu atât mai mare cu cât ne apropiem de cercul polar nordic. America de Nord cu imensa insulă Gro-enland, Europa, Asia şi 2/a din Africa se găsesc la nordul Equatorului. Pentru emisferul austral rămâne America de Sud, 1 a din Africa şi Oceania cu continentul antartic. întinderea uscatului e în cele 2 emisfere nord şi sud în raport de 2,25 la 1. Spre compensare, elementul licid ocupă o întindere imensă în emisferul austral; între paralelele sudice 40° şi 65° nu găseşti uscat de cât extremitatea Americei de Sud şi o parte din Noua Zeelandă. 2) Al doilea punct care atrage atenţia e curioasa formă generală a marelor unităţi geografice. Aproape toate marile întinderi de uscat au o vagă formă triunghiulară, cu baza lată spre Nord şi cu un vârf ascuţit spre sud; cu asemenea terminaţiuni ascuţite se prezintă Americele, Africa—a căror vârfuri sudice sunt vădite— şi Australia al cărei vârf îl formează Tasmania, cu care a fost ea cândva unită. Alte vârfuri sudice mai secundare găsim la India, Industan, Groenlanda etc. O contrară aşezare are loc pentru oceane, care prezintă partea lor lată la Sud, unde înconjoară continentul antartic şi de unde trimit ramuri, care se intercalează între cele 3 continente, adică oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. 3) A treia curioasă constatare: 1° i>5°/o de caşuri, antipodul unui punct de pe uscat e în apă, şi invers. Europa, Asia şi Africa corespund oceanului Pacific; America de Nord are antipodul în oceanul Indian şi Australia în oc. Atlantic. In fine oceanul Artic are de antipod, la polul sud, un mare continent, un uscat cu înălţimi până la 4000 m. cum a dovedit-o, între altele, expediţia Shackleton, care a atins 87°23 latitudine sudică. Aceste curioase fapte, predominarea uscatului în emisfera nordică şi a apei în cea sudică, terminaţiunea sudică în vârfuri a marilor unităţi continentale, dispo-ziţiă antipodală a uscatului şi apei, se constatau de mult dar fie că scăpau din vedere, fie că se considerau ca nişte prea neînsemnate constatări de detaliu, ele rămâneau neexplicate, în teoria simplă a sfericităţei globului. Pentru lămurirea acestor fapte precum şi a altor fenomene relative la suprafaţa globului era chemată teoria tetraedrică. De ce poartă acest nume, adică care îi sunt, în rezumat, afirmaţiunile ? Iată după cum se'ştie, cosmogonia cea mai probabilă ne-o spune, pământul odată creat, a trecut prin fasele intermediare până la faza de solidificare superficială şi a luat prin rotaţiune forma sferică uşor turtită la poli; continuând a se răci. prin radiarea căldurei acumulate, miezul intern s’a contractat iar scoarţa solidă ce-1 învelea a devenit o haină prea largă pe un corp prea mic; a trebuit atunci să se îndoae, să se rupă, să se sprijine din nou pe miezul contractat; în această adoptare a scoarţei la miezul micşorat, ea se ondula, se ridica o parte sub formă de munţi, se scufunda o alta, formând basinurile, azi funduri de mare. Acestea sunt idei cunoscute de mult ; însă, şi aci e noutatea teoriei lui Green, ea susţine că această rupere a scoarţei, această adaptare a ei pe miez, s’a făcut cu tendinţa ca pământul să ia forma unui tetraedru. Să ne explicăm. Tetraedrul e o figură geometrică regulată, formată din patru feţe, toate triunghiuri echilaterale. A spune că pământul ar fi luat o astfel de foi mă, cu muchii şi colţuri, ar însemna a alarma grozav spiritele paşnice obişnuite cu ideia sfericităţei globului, şi ar fi de altfel şi falş ! Teoria spune numai că pământul în răcirea şi contractarea lui, a avut tendinţa uşoară de a lua o formă tetraedrică, că a suferit o slabă deformare în sens tetraedric, deformare aşa de slabă în cât forma reală, sfericitatea globului, nu a putut fi alterată în mod vădit. Dar atunci în ce a constat această deformare tetraedrică, această simplă tendinţă de a lua o formă de tetraedru, dacă adevărata formă sferică n’a fost modificată ? . Această deformare a existat, şi dacă ea a fost atât de slabă, în cât n’a influenţat forma globului, a determinat totuşi dispoziţiunea orogenică a lui, aranjarea uscatului şi a apelor, aşezarea şi direcţiunea munţilor şi numeroase alte fenomene geografice. Curios lucru, vor zice unii. Noi ştim că corpurile cereşti au luat prin rotaţiune forma sferică, forma geometrică cea mai perfectă. Din ce motive însă pământul s’ar fi deformat în sensul unui tetraedru cu muchii şi vârfuri ? Mai întâi nu trebue să considerăm forma tetraedrică aşa de depărtată de cea sferică ; vedeţi ce bine, aproape complet, se înscrie un tetraedru într’o NOUA REVISTĂ ROMÂNA *4 sferă. Apoi considerând o formă derivată hexatetraedrul un tetraedru în care feţele s’ar înlocui prin hexagoane regulate) a cărui muchii şi feţe ar deveni curbe, ne apropiem mult de sferă.... Să admitem deci că pământul în perioada sa de răcire şi contractare a avut tendinţa slabă a unei deformaţiuni tetraedrice care fără a-i modifica forma, i-a determinat orogenia. Naşte întrebarea de ce ? din ce cauza s’a săvârşit această deformare tetraedrică ? Răspunsul pare simplu. Pământul solidificat, luase forma sferică, uşor turtită la poli—e-fectul forţei centrifuge;—continuând a se răci prin învârtire, el se contracta; şi spuneam, că atunci scoarţa devenea prea largă pentru miezul contractat, şi că trebuia să se dea după acest miez, să se sprijine pe el ; trebuia deci ca pentru o suprafaţă dată, (aceia ce o avea sfera), ea să ocupe un volum din ce în ce mai mic. Ori, Lowthian Green a constatat, şi alţii după el au confirmat că pentru o suprafaţă dată, cel mai mic volum ce poate ocupa un corp e acel al tetraedrului. Lowthian Green, Lallemant, Joly etc. au constatat experimental, cu sfere de cauciuc sau de sticlă moale, că prin treptata aspiraţie a aerului din interiorul lor, aceste sfere iau o formă tetraedrică. Lallemant se exprimă astfel, vorbind de această tendinţă a sferelor în răcire, de a lua o uşoară formă tetraedrică: «Mi s’a părut că se poate da acestui fenomen o explicare teoretică foarte simplă. In virtutea principiului acţiunei minime (de la moindre action) scoarţa pământului, în defonnaţiunea ce sufere, pentru a rămânea în contact permanent cu miezul, trebue să tindă, ca şi anvelopa balonului de sticlă sau cauciuc (din experienţele citate) către forma care îi cere cea mai mică contracţiune superficială, adică către forma care îmbrăţişează cel mai mic volum sub o suprafaţă exterioră dată ; ori, această formă e tocmai aceia a tetraedrului.» Odată admisă această idee, să vedem ce putem explica prin ea. — Mai întâi cele trei puncte amintite la început. Dacă, cum spuneam, deformaţia tetraedrică a determinat orogenia globului, atunci e logic că uscatul se va fi dispus în jurul muchelor tetraedrului; vârfurile şi muchile însuşi vor fi reprezentate prin ridicători de teren, prin munţi, iar feţele tetraedrului vor trebui să aibă, în realitate, de corespondent basi-nurile mărilor. Găsim o atare dispoziţie în realitate ? Se pare că da. Oceanul Artic unde exploarările dovedesc lipsa oricărui'teren şi adâncimi de 2500—3500 m., reprezintă bine o faţă a tetraedrului. Celelalte trei feţe sunt reprezentate prin oceanele Pacific, Atlantic şi Indian; alternativ, între aceste feţe, găsim cele 3 grupe continentale : America, Europa şi Africa, Asia şi Australia, câte şi trele terminate cu vârfuri spre sud şi având partea lată la Nord, în jurul oceanului Artic, partea care reprezintă deci cele 3 muchii ale tetraedrului din jurul feţei reprezentate prin însuşi oceanul Artic. Deci tot aci va trebui să găsim reprezentate cele 3 vârfuri care leagă muchiile acestei feţe.; ori, la distanţa de cam 1200 găsim, în jurului oc. Artic, trei masive muntoase care ne reprezintă destul de bine vârfurile căutate; acestea sunt respectiv a) grupele munţilor din nordul Americei boreale (peninsula Hudson); b) munţii din nordul Rusiei şi Scandinavia şi c^) masivul mai puţin accentuat din Siberia orientală. In emisfera nordică, muchiile tetraedrului având o direcţiune Est-West, aceasta va fi şi direcţiunea munţilor; aşa şi e: principalele şiruri din emisfera boreală au tocmai această direcţiune: să cităm Pirineii, Alpii, Carpaţii, Himalaia, iar în emisfera sudică, muchile având direcţia Nord-Sud găsim o identică direcţiune în şirurile munţilor Anzii, osatura africană, munţii Australiei şi Tasmaniei. In fine vârful sudic al închipuitului tetraedru e reprezentat prin continentul antartic a cărui existenţă pare probată şi care ar poseda chiar înălţimi de teren demne de-a reprezenta vârful însuşi. O privire aruncată pe o planisferă poate de altfel foarte bine să lămurească aceste aşezări, a căror înşirare pur teoretic e greoaie. Tot odată observăm că (aşezarea?) dispoziţia «te-traedroformă» ca să zicem aşa, ne explică cum dela un punct de pe uscat corespunde în 95°/0 de cazuri un antipod pe apă: e însuşirea normală a figurei te-raedrice de-a opune feţelor, vârfuri şi muchii... Teoria tetraedrică ar explica deci cele trei curioase constatări făcute şi care rămâneau neexplicate altmintrelea. Ea mai explică însă şi alte puncte şi mai însemnate din geografia globului. O depresiune intracontinentală înconjură pământul în emisfera nordică, dând naştere Mediteranei dintre Europa şi Africa, mărei Antilelor între Americi, apoi mărilor Roşie, Moarta, golfului Persic şi mărei dintre China şi Australia. Explicând capza care a produs această depresiune generală care înconjură pământul de jur împrejur cam la aceeaş latitudine, se va explica şi o curiozitate a teoriei tetraedrice : de ce muchiile tetraedrului care pleacă dela cele trei vârfuri din jurul' mărei polare de nord, cu direcţia spre sud (reprezentate în realitate prin cele 3 grupe continentale citate: Americelc, Europa cu Africa, Asia cu Australia) de ce aceste muchii nu merg paralel cu meridianele, ci de fapt se prezintă toate cu vreo 20° longitudine mai spre West; aşa d. e. «muchea» celor două Americi faţă de «vârful» reprezentat prin masivul dinspre baia Hudson, tot aşa şi celelalte două muchii se găsesc îndărăt, mai spre West, de cât vârfurile corespunzătoare. Care e explicarea depresiunei generale din emisfera nordică şi a acestei deplasări a muchiilor ? Iată. Presupunând globul perfect sferic, în rotaţie, viteza fiecărui punct dela suprafaţă ar fi aceiaş. Dar să consideram globul ce-a suferit o deformaţie tetraedrică. Este uşor de văzut că atunci părţile boreale, «muchiile şi vârfurile» din jurul polului nord sunt mai depărtate de axa de rotaţie decât părţile australe; de aceia ele vor avea o viteză de rotaţie mai mare decât părţile sudice. Şi atunci închipuiţi-vă un solid în care unele părţi ale suprafeţei s’ar învârti mai repede de cât celelalte. Efectul ? Părţile ce au un exces de viteză vor ţine să-l cheltuiască tot, vor căuta să se libereze de legăturile atracţiunei moleculare ce le ţin legate de restul NOUA REVISTĂ ROMANĂ tS corpului, se vor rupe şi vor trece înainte cu viteza lor maximă. . Aşa se va fi petrecut lucrul eu pământul. Din cauza deformaţiunei tetraedrice, părţile boreale având o viteză mai mare, s’au rupt, s’au desfăcut de cele australe, luându-le înainte. Efectul acestei rupturi a fost depresiunea intracontinentală: linia de rupere; şi în rotaţiunea de la West la Est, vârfurile tetrae-drului din emisfera boreală, liberate prin ruptură (depresiunea mediterană) au luat prin excesul lor de viteză o poziţie mai spre Est, în timp ce muchiile corespunzătoare rămâneau cu vreo 20° mai spre West: iată cauza deplasărei muchiilor,—aCeiaş de altfel, care ne explică şi formarea depresiunei intracontinentale. Voiţi un exemplu de astfel de «ruptură», sunt multe; solidul Tache-Petrache e în mişcare; Tache vrea, şi cu o viteză mai mare decât a stăpânului său Petrache, care, mai înţelept, mai reacţionar, merge mai încet; atunci din excesul de viteză a lui Tache se produce... o «ruptură» ! O cunoaşteţi! ...Teoria tetraedrică s'a arătat rodnică; pe baza ei s’a încercat explicarea înclinărei pământului pe axă, fenomen astronomic căruia nu-i s’a dat de rost... s’a încercat explicarea precesiunei echinocţiilor de către col. de Ligondes.. dar zic, s’a încercat numai; ceva definitiv nu este. De altfel însuşi teoria tetraedrică a fost mult luată în râs şi ironizată: multe spirite găseau absurd sau ridicol de a încerca prin o astfel de teorie să explici, cu precisiune matematică, atâtea detalii infime de constituţia globului (direcţiunea munţilor în cele 2 emisfere, tcrminaţiunile în vârfuri a continentelor etc.) Ca cronicar imparţial,'trebue să mai adăogăm că i s’au adus apoi contra argumente care par temeinice; un înfocat adversar al ei căuta d. e. să dovedească că oc. Pacific nu poate reprezenta o faţă a tetraedrului, căci de fapt el nu e un basin de scufundare, ci ar avea mai degrabă rolul unui fost continent, scufundat... Cu toata opoziţia ce i s’a făcut (şi poate tocmai prin ea ?), teoria tetraedrică şi-a făcut drum : simplă, originală, explicând uşor numeroase fapte, numărul adepţilor ei a crescut... Habent sun fata theoriae! Susţinută de Green, Lallemant, Joly, Moreux. Bertrand, Lapparent, marele geologist, ea s’a răspândit şi popular^ zat în Occident. Da noi pare-mi-se că apare acum întâia oară!... De altfel o garanţie mai mult, d. Emile Picard în a sa succintă «Science moderne» i-a dat locul ce-i se cuvine, ca unei idei originale şi rodnice, demnă de reţinut atât timp cât nu avem alta mai bună. Iaşi Septembrie 1910. Ellgeilin MălilieSCll NOTE ŞI DISCUŢIUNI DIN MIŞCAREA FILOZOFICĂ Psihologia adolescenţei era până mai dăunăzi un deziderat, căci afară de o pagină celebră a lui Aristot şi de câteva observaţiuni sumare, rătăcite prin literatură, pedagogie şi-medicină, nu se scrisese nimic asupra sufletului atât de interesant al adolescentului. Cu toate acestea importanţa studiului e foarte mare căci e fapt de observaţie comună că la această vârstă se petrec schimbări înseninate în mentalitatea şi caracterul omului. Pe de altă parte, o pedagogie ştiinţifică a învăţământului secundar are nevoe de cunoaşterea cât mai exactă a psihologiei adolescenţei, fiindcă — mai e nevoe s’o spunem ? — altele vor fi metodele de predare pen- tru copii de 10 — 12 ani şi altele pentru adolescenţi de 15 — 18 ani. O dificultate se întâlneşte dela început. Care e vârsta adolescenţei ? — Hipocrat o socotea dela 14 până la 21 de ani, rezervând tinereţei epoca dela 21 până la 28 de ani. In genere, psihologii socotesc începutul adolescenţei odată cu pubertatea şi începutul tinereţei cu nubilitatea. Astfel se explică în parte divergenţa lor, căci criza puberă oscilează între 12 şi 18 ani, după rasă, indivizi, regim, mediu şi alte împrejurări. Afară de aceasta trebuie să se mai ţină seamă de particularităţile datorite sexului. Poate că în ţările unde se obişnueşte coeducaţia, deosebirea mintală între bă-eţi şi fete nu e aşa de mare ca în ţara noastră; totuşi pentru mai multă preciziune va trebui să se studieze separat psihologia adolescentului şi adolescentei. D. Stanley Hali dă relaţii prea sumare asupra particularităţilor de spirit, care însoţesc pubertatea femenină; analizele d-sale se referă mai mult la băieţi. Lucrul e explicabil, ţinând seama că fetele sunt crescute în genere de femeD Intr’un articol apărut în «Noua Revistă română» din 19 Aprilie 1909 ne-am ocupat de lucrarea d-lut Stanley Hali. Semnalăm acum un nou studiu sintetic «L’Ame de 1’ Adolescent» de d. P. Mendousse, publicat în «Biblioteca de filozofie contimporană» editată de librăria Alean. D. Mendousse justifică caracterul sintetic al studiului d-sale prin faptul că subiectul e încă foarte puţin explorat. O primă sinteză, chiar confuză şi superficială— se întreabă d-sa — nu este indispensabilă progresului viitor al analizei, poate chiar posibilităţei sale? In ce priveşte metoda, conform spiritului naţiunei sale, d. Mendousse dă mai multă importanţă ideilor pe care le sugerează faptele, decât faptelor însăşi. D. Stanley Hali adunase un stoc considerabil de fapte brute, de observaţiuni fie personale, fie mai cu seamă procurate prin «anchetă» de la pedologi, din diferite ţări. Pedagogul francez preferă să studieze de aproape câţiva adolescenţi bine cunoscuţi. N’avem să ne pronunţăm între aceste două metode. Valoarea lor depinde de cel care le întrebuinţează. De altfel nu vedem pentru ce am avea să alegem între metoda subiectivă şi acea obiectivă. Amândouă sunt de folos. Observarea amănunţită şi personală a câtor va adolescenţi ne sugerează ideile, iar ancheta colectivă şi statistica le controlează. Neapărat însă că observaţiile din anchetă nu trebuesc adunate pur şi simplu, şi cântărite după încrederea pe care ne-o inspiră autorii lor. Dovadă necesitatea acestei critici, e ancheta întreprinsă a Ministerului nostru de instrucţie publică în 1906. Cerc viţios — dar inevitabil. Date preţioase, însă iarăşi supuse criticei, ne-ar putea procura însăşi adolescenţii. La seminarul pedagogic universitar din Iaşi, în timpul direcţiunei D-lui profesor Gâvănescul, s’a făcut o astfel de anchetă. «Li s’a cerut elevilor, să se noteze, pe cât posibil, prin exemple, fără nume proprii, dar adevărate, cazurile mai obişnuite de greşeli şi neorândueli întâmplate în viaţa şcolarului dela clasa V în sus fie în şcoală, fie în afară de şcoală». («Cultura română», Noembrie 1907, p. 39). . Mai preţioase ancă ar fi impresiile, observaţiile şi cugetările notate de adolescenţi din propriul lor îndemn. Dar câţi sunt care redactează astfel de confidenţe şi cine ni le-ar procura? Cu toate că d. P. Mendousse s’a servit de isvoare restrânse, totuş pentru moment studiul d-sale constitue o contribuţie reală la cunoaşterea sufletului atât de interesant al adolescentului. G. Aslan •6 NOUA'REVISTĂ ROMÂNĂ Lr— -n3 G. S. BECHEANU & 1. ILIESCU ’ STRADA LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI. — STRADA LIPSCANI, 26 MAG ASIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURA ~ PANZĂRIE Lânuri pentru rochi: Hommesponvon, cheviolle Jerseuri, Flanele, Cache Corsets Tricotate. Cio- gros-cote ele., răpi şi Batiste. Postavuri in toate genurile. - CORSETE MATASAR1E Dantele torehon şi broderii veritabile Cachemir soie, charmense, crepe de chine etc. Taffetas din falnica Bonnet culori şi negre. Rayon special pentru Lingerie şi Trousouri Atelier special pentru rochii şi confecţiuni. gata şi «lupă comandă PREŢURI FIXE ŞI MODERATE - 1G=E SANATORIUL Dr. GEROTfl CONSTRUIT SI MONTAT Special pentru tratamentul boalelor chirurgicale OPER&11UM Şl FACERI Bulevardul Ferdinand-48, Bucureşti TELEFON 1/44 — - -- r\* ■... „ -,J\J VIILE DUÎLIU ZAMFIRESCU 2, STRADA ZORILOR, 2 f iLlittiil Muntelui «ie Pietate TELEFON No. 25 07 Vinuri ii cea mai superioară calitate LOCAL DE CONSUMAŢIE Serviciu la «iomieillu r*n«n«n*i L Angrosiştilor II se aoordă rabat i DC DC Soaiele Intestinului Diareea (la copn şi adulţi), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi toaie isoalele ce provin din I ni ecţ t un el g Intestinal^ SE TRATEAZĂ ADMIRABIL PRIN LAOTOFESMENT (Bulion paralactic) Aprobat de Cons. Sanitar Super. Zilnic preparat proaspăt numai la LABORATORUL Dr. R0B1N . 5, Str. 1. C. Br&tianu 5. — Telefon. Tj Un flacon 2 lei. In provincie contra mandat 2,90 I Cei'eti prospecte gratuite fi) =DG= Qj I 1 W îî1 B I fi Oi i fi Să nu lipsească din nici o casă — Franzbranntwein „Dr. KONYA“ Fricfiune întăritoare pentru musculatură, infailibili contra durerilor rheumatismaie, ia gută, lumbago şi ori-ce răceli. întreţine sănătatea, puterea şi frumuseţea corpului. — Flacon de buzunar 50 bani. Flaconul original LEI 2. ' FraDzbranntwfiin ea Menthol de Dr. Konya se distinge prin puterea sa antiseptică şl răcoritoare. Ca atare este recomandat in spedal contra durerilor nevralgice, durerilor de cap şi contra afecţiunilor catarale. FWon de buzunar 60 bani.—Flaconul original LEI 2.25 -- 8B GĂSEŞTE LA FARMACII ŞI DROGUERII — O feriţi-Yă de imitaţiuniî î2ta£!ulK!S7ţS!!rti l] marca „Fortuna** depusă la Tribunal şl semnătura Dr. | Konya şl fiu pe gătul sticlei. £L5J5iSH3J*ai5fi3JEâl5lSlS/£Ul3/5/Sf5fa/5fâl Ciocolata si Cacao ZatttfirCSCÎI Sunt preferate de cunoscători Al.ltEltT IiAKK, llueurcstl. Str. Niimti-l’omplllii No. 7 ilSrBrBIBJSIHIHfHIHIHISErHia]