NOUA REVISTA R OMÂNÂ ABONAMENTUL: In România lin an (48 NUMERE), ro lei 11 şease luni.....6 ,, In toate ţările unt unei poştale un an 12 „ „ ţ 1 „ „şease luni 7 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Perdînand, 55 — Bucureşti No. 24. POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞT ARTA APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI DUMINICĂ, 24 OCTOMBRIE igio UN NUMĂR. 25 Bani Se găseşte cu numărul la principalele librării şi la depozitarii de ziare din ţară Preţul anunţurilor pe ultima pagină ‘/« pagină to Iei. Voi. 8. SUMARUL NOUTĂŢI: Către cititori. — Cronica teatrală : Teatrul Naţional.—Aniversarea morţii lui Oscar Wilcle.— Reviste noi. . CESTIUNI ACTUALE: C. Rădulescu-Motru. Idealul naţionalist. E. Lovinescu. Procedee literare: I). G. Ibră-ileanu şi alţii... CESTIUNI SOCIALE: S. Lazar. In chestia evreiască: Glasid unui zionist. LITERATURĂ: Ioan Dragu. Pantomine modeme. ŞCOLARE: Th. D. Speranţia. Raport asupra învăţământului. NOTE ŞI DISCUŢIUNI: I. Săndulescu. 0 carte despre Vasile Conta. Tabla de Materie la Volumul VIII. NOUTĂŢI Către cititori Cn începerea de la 31 ale lanei se vor inlroduce in organizarea Nouei Reviste Române mai multe inbunătăţiri. Localul administraliunei şi redacţiunei se va muta in centrul Capitalei, in Pasaginl Soc. Imobiliare No. 3. (Intrarea prin Calea Victoriei 60 şi Str. Academiei 19). Cititori şi abonaţi noştri vor puica să-şi procure de la administraţie nu numai numerile din revistă, ci şi cărţile şi obiectele cari sc vor anunţa pe paginile noastre rezervate anunţurilor. I)e la No. viitor se vor aăăoga Nouei Reviste Române încă opt pagini, astfel că exemplarele vor fi de aci înainte de cale 24 pagini, in loc de 16 pagini calc au fost până acum. In aceslc opl pagini se vor introduce rubrici noi, cari să ţină pe cititori in curent cu inlreaga mişcare culturală a timpului. S’au făcui demersurile necesare pentru ca acei ce împărtăşesc programul revistei să aibă pe viitor un control mai eficace în insăşi administraţia şi redacţia Nouei Revistei Române. In acest scop, după o învoială prealabilă făcută între coproprietari, s-'a decişi» principiu transformarea unei pătrimi cel puţin din capitalul revistei in acţiuni la purtător, care să poată fi cumpărate de către cititori. Condifitinile de subscriere şi drepturile rezervate sub-scriitorilor se vor face cunoscute prinlr'un anunţ special. Caracterul de revistă independentă va fi păstrat şi pe viitor. Vom căuta chiar să accentuăm şi mai invit acasl caracter, contra tuturor suspiciunilor, adesea ori rău intenţionate venite din partea unora. Noua Revistă Română, aşa cum s'a mai spus în programul publicai la 1 Ianuarie 1900 — îşi propune să oglindească mişcarea socială şi literară a timpului, aşa cum această oglindire să poată face într'o conştinţă înzestrată cu toată critica ştiinţei contimporane. Rolul Ia care ea tinde, este să întărească printr’o activitate bine susţinută, încrederea opiniunei publice în judecata celor competenţi şi liberi de ori ce prejudiţii; încredere atât de necesară într'un stat democratic şi din nenorocire atât de des ameninţată prin polemicile pătimaşe ale presei zilnice. Direcţiunea. Cronica teatrală : Teatru Naţional. In săptămâna aceasta a fost reprezentată Ia Teatru Naţional şi o piesă originală românească Nevasta lui Cerceluş de d. P. Locusteanu. Un jurnal de seară ne dă informaţia că reprezentarea acestei piese româneşti să datorează faptului că autorul piesei este şi funcţionar la Teatru Naţional. Informaţia pare verosimilă. Uela numirea d-lui P. Eliade ca director,. în viata Teatrului Naţional nu s’a stabilit încă un curs normal. La început directorul nou a fost foarte combătut şi contestat îi se lăgăduia ori şi ce pricepere. In urmă această luptă in contra lui a încetat, dar în locul ei a rămas un ce, care este tot aşa de dăunător teatrului: a rămas faptul că multe persoane şi-au arogat din drepturile cari se cuvin exclusiv directorului. Aceste persoane cred foarte serios, că numai graţie lor directoratul a fost salvat, şi în consecinţă fac pe epitropi. De vină este şi d. Eliade, desigur, fiindcă s’a mulţumit cu această situaţie de pupil. Gazetari, funcţionari de ai Teatrului, artişti, oameni politici, şi alţi, şi-au distribuit ei singuri roluri de epitropi. D. Eliade „gentil ca totdeauna11 nu protestează. Mai mult chiar, dânsul pare că se simte bine in această situaţie, pe care o mai şi agravează prin veleităţile sale de fin diplomat. Aşa se explică multe din curiosităţile Teatrului Naţional. O piesă străină este dată spre a fi tradusă lui X, care a combătut pentru d. Director la gazetă (sau a insultat pe d. Davila, cea ce revine la acelaş lucru); o piesă românească se joacă după stăruinţe şi necesităţi politice : Caragiale este 338 NOUA REVISTĂ-ROMÂNA lăsat Ia o parte, în schimb se joacă înaintea sălei goale Delavrancea; — dacă nu s’ar juca Delavrancea, s’ar juca desigur pana la saturaţie Garagialc ; un partid de opoziţie trebue satisfăcut „cout cpie colite", căci aşa cerc diplomaţia; distribuţia rolurilor la artişti se face .(lupţi distribuţia puterilor de inlluenţă ; în sfârşit viaţa teatrala întreaga nu-şi mai are atmosfera sa proprie, ci atmosfera ei este aTară, in politicianism. ' Este regretabil, din toate punctele de vedere, şi pentru teatru, şi pentru d. Eliade, dar mai ales pentru teatru. Ar Ii fost de dorit ca viaţa teatrală să rămâie în afară de politică, şi să-şi aşigip’c astfel o continuitate de direcţie. 1). Eliade n'a voit această independenţă, sau dacă a voil’o dânsul, n’au voil'o epitropii d-sale, cea ce este totuna pentru teatru. Cum să se îndrepte lucrurile? Greu, foarte greu. Sfaturile bune nu pot ajunge până la d. Eliade. Această notiţă, bunioară, care este scrisă numai în scopul ca să atragă atenţia d-lui Eliade asupra incompatibilităţii dintre poziţiunea sa ca membru al corpului didactic superior şi poziţiunea sa ca epilropisit la teatru, n’are să ajungă nici odată până la dânsul. I). Eliade este prea ocupat ca să citească atâtea câte să scriu! Dânsul va alia de această notiţă din relaţiile pe care vor bine voi să i le facă gazetarii prieteni. Şi în aceste relaţii nu va ti de Ioc vorba despre ce am constatat noi mai sus, ci despre politica pe care o face iVoua Revistă Românul Apoi vezi bine, cum are să nu critice pe d. Eliade o revistă pusă sub direcţia d-lui R-Motru, care face parte din jilţ partid politie?!?- Şi aşa sub un pretext, sau altul, sfaturile bune, trec pe lângă d. Eliade ca şi cum n’ar fi fost, iar situaţia rămâne aceiaşi. încă odată regretabil. Nevasta lui Cerceluş a d-lui P. Locusteanu este o comedie aproape reuşită. Ea ar fi reuşită pe deplin, dacă autorul ei ar fi fost mai stăpân pe conducerea acţiuuei. Cum este acţiunea redată lasă să se întrevadă prea mult inexperienţa. Nevasta lui Cerqeluş are însă multe calităţi. Dialogul este vioi, presărat de scântei de spirit, şi potrivit mai ajes mediului în care comedia se desfăşoară. Tipurile funcţionarilor mici de prin ministerele noastre sunt bine pripse. D. Locusteanu a debutat frumos. Acest debut ne face să credem ciLstadiul său de dramaturg începător va fi de foarte scurtă durai. Varax Aniversarea mortiilul Oscar Wilde. La 3[f Noembrie să vor împlini zece ani de la moartea unui mare artist al lumci: Oscar Wilde. Zece ani au trebuit să treabă, ca să spele noroiul de pe memoria acestui Crislos moţjen), pe care l-au executai cu atâta beţie şi cu atâta pjă.cece: farisei literaturei. Căci thc heiru/ of I,ife, Oscar Wildp a fost un hedon, care avea altă normă etică ca poeţii moderni: el] erca biperestet, mai clar şi mai fecund ca G re ard de NervaJ şi mai elegant ca Waller Pater. Viaţa lui Oscar Wilde a fost insăşi o tragedie. Sa născut din o familie preoţeasă anglicană, mamă-sa (Lady Speranza) a fost poetă bine apreciată şi tînărul Wilde a câştigat premiul cel mai mare la univerşitatea din Oxford, unde asculta pe John Ruskin; şi în anii 1891 î-1 aflăm în Londra ca pe-un sărbătorit poeta laurealus al aristocraţiei englezeşti, în St. James tbeater i să jucau piesele cu enorm suces şi la 1853 îl aflăm in Paris, Ia Port Saint. Martin cu minunata „Salomea“, pe care o admiră azi lumea întreagă şi din care a creat celebra sa operă Slrauss... Şi în 1895 poetul Wilde este înprocesual, perverri moris causa, dus .în puşcărie din Reading, unde î-1 urmăreşte dispreţul Angliei. In 1898 e ruinat total, e cântăreţ în chor în Berncval, un orăşel al franţei de nord — şi pe urmă moare la 30 Xoembrie 1930 în Paris, în un botei garni uitat de părinţi, uitat de prinţesa Malhilde, în mizeria cea mai mare şi la înmormântarea lui nu-i nimeni. Artistul mare al veţii, Croesusul modern, idealizatul şi tămâialul poet antinomjst, anachorelul apatic al Readinzului a fost înadevăr un arlst al vieţii. Nu, fiindcă era autorul „Prinţului fericit"; şi nu fiindcă el a scris „Tlie Duchess of Padua“ — nu. Şi nu fiindcă el a scris „De profundis" aceasta epislula de vincula, nu. Era artist, căci numai un artist al vieţii a putut avea atât decor în viaţă, cum avuse Oscar Wilde... El a trăit în mijlocul prinţilor şi feerilor şi şi-a bătut joc de oi. Şi când a văzut în puşcăria din Rea-ding pe matrozul judecat la moarte, a plâns cu el în ..Balada de Rcading.“ lira Croesus al simţirii, era mai om ca d'Annunzio şi mai poet ca Maelcriinck. Simţea durerile ş1 bucuriile omului modern de şi era socialist „seif made man" Ere aesthet mai adânc ca Waller Pater, ori ca Taine de şi nu era savant ca ei —era sociolog mai profund ca Max No-rdau, căci sociologia lui era a frumuseţii... Oh, şi omul ăsta marc înadcvăr„ schongeisl" strălucitul gentleman, Dickensul poeziei, artistul ăsta mare a murit pe bina murdară a veţii, a murit ignorat de Anglia, această ţară a domnişoarele bătrâne şi a postavurilor bune. „Ţeara trei insulelor" a insultat aproape zece ani memoria acestui fiu mare al ei şi zece ani a surghiunit din teatrele Iui şi din vitrinele librăriilor lucrările lui Oscar Wilde... Şi zece ani au trebuii să treacă, ca să i se ridice monument în Pere Lachaise... Şi astăzi Wilde iarăşi îşi are renaissance-ul său. Astăzi să vorbeşte, să scrie, să discută despre el, astăzi teatrele Angliei aduc iarăş pe scenă „Bunbury" „The Wende-rmerc's Tan“ şi „Salomea" ajunse chiar până la'opera din Berlin.. Astăzi nu mai protestează lllistrii şi moralişti împotriva lui, şi nu e păcat să se vorbească de hedonismul lui şi poeziile lui le citeşte chiar şi cel mai negru cardinal. Şi in gloria asta, în serbatorirea asta apare înaintea mea figura scuipată şi bătută a’lui Oscar Wilde din puşcăria Readingului, faţa lui e singerală şi mâinile lui sunt sfâşiate de munca grea a ocnei — şi în sutlctul mieu întreabă un glas: lume, de ce-ai făcut din Oscar Wilde — ocnaş?........ Emil Isac Reviste noi Gu venirea toamnei avem următoarele noi reviste: Scena, revistă ilustrată de teatru şi muzică, sub îngrijirea d-lor L. Rebreanuşi M. Sorbul. Revista, dacă va li condusă în mod imparţial, va li de mult folos publicului. România nouă, revistă politică şi socială. Director: C. G. Polichroni-ade. Primul articol apărui în această revistă scris de d. Polichroniade este o entusiastă apologie făcută Domniei lui Guza Vodă : „Este strâns legat numele de România Nouă de începutul domniei acestui mare Domn, şi ţara recunăscătoare trebuie să immortalizeze memoria lui prin câte un monument nu numai în piaţa Unirei din Iaşi, singurul loc pe care trebuie să fie ridicai, dar chiar şi la focşani pe un mare pod de lier peste Milcov şi la Bucureşti, chiar în faţa palatului de unde a fost ridicat noaptea de către conspiratori, spre a Ii o pildă vie de patriotism tuturor gencraţiunilor viitoare ale acestui neam". Revista iluslrajinnilor române, bilunară, sub direcţiunea D-Ior Dem. Teleor şi Emil Andriaşi. Ga o gingaşă rândunică gonită de ger şi în căutarea unui adăpost, revista începe cu următoarele rânduri: „Toamna! şi o senzaţie de frig ne cuprinde la pronunţarea numelui anotimpului în cari majoritatea dintre noi intrăm cu haine străvezii". A. C. C. Cu începere de la 31 Oclombre in viilor, Redacţia şi Administraţia revistei se va muta în Pasagiul Soc. Imobiliare No. 3 (Intrarea prin Calea Victoriei No. 00) NOttA RfiVlS'rX ROMÂNĂ 339 CEŞTI UNI ACTUALE IDEALUL NAŢIONALIST Atâta perfidie şi atâta Ufă răspândesc în jurul lor foile zise naţionaliste, şi cu atâta meschinărie de sentiment conduc ele polemica în cdntra adversarilor, — în Contra îhea nu mai vorbesc; eu sunt: un prost, un jidovit, viii laş, un ticălos, un ingrat, un cerşetor, în sfâtşit un Căndidat la Minister,—căci mai joS nu poate cădea cineva în Ţara Românească! —încât mulţi din cititorii noştri vor fi âjtms Să creadă că vorba de ideal şi vorba de nâţiohâlist riu pfoa merg împreună ! Şi unii ne-âu şi spus-o, repetând în această privinţă do-jefille pe cate ni le-au făcut de curând redactorii de la «Faclă» : Ideal, care să împrăştie în jurul lui atâta ură între oameni, şi cate să-ţi pretindă a te despoiâ de cele rriai elementare obiceiuri de bună cuviinţă faţă de adversar, acela nu este Un ideal, ci este o nebunie de oliv furios; prindeţi pe nebunul naţionalist şi dâţi-i la cap! Nu mai perdeţi vremea cu argumentări! Şi cu toate acestea naţionalismul ard un ideal şi încă unul foarte frumos; printre cele mai frumoase din câte le oferă cultura noastră contimporană. Mai mult chiar: cea mâi mare parte dintre furioşii cari răspândesc naţionalismul prin ură, suttt sufleteşte mai înrudiţi cu noi, adversarii lor, adică cii aceia pe cărei ei nu-i pot pomeni fără să nu-i insdlte, decât sunt cu indiferenţii, pe cari nu-i pomenesc şi de care nu se pfeocupă... Intre fraţi lira cârtd se porneşte este mâi aprigă decât între străini. Sau ou o formulare ştiinţifică: acei ce au între ei puffcte de asemănare, îşi exagerează deosebirile. Naţionâlisfhul propagat prin Neamul Românesc» este izvorât din afcelâş ideal, ca şi cel propagat de noi prin «Noua Revistă Română»; deosebirea este numai, că al rfoSfrU este sănătos, iar riăţionalismul din «Nea-triril Româh’PscV este un frate sârpitură, şi care Ca orice stătpîtută, nu poate' trăi decât prin gălăgie şi răutate. Rudeh’iâ înfsă riu ne-o asCunderri ; suntem fraţi, cătî aş'a a voit Dumnezeu. Pentru du'şîriăriia dintre’ riâţioriafîsmul sănătos şî na-ţiortâlisfriul sfârpitură, riu-î de viriă idealul, este de vină inima oriitritească îri câte idealul încolţeşte. Idealul este totdeauna friiteos, dâr infima pbate fî şî urâtă. < A plecat «săîffâfvăfo’rul să sC'meiVC sămânţa şi una a căzut pe «pământ bun, şî altă pe piatra’ stearpă*, zis’a Mântuitorul ; şî aşa S’a întâtnplât cit naţionalismul la nOi ! Şi po'ate şî atâtea. Noî se ne ocupăm însă de cele1 ce se petrfcc la noî. * * * România de astăzi îşi datorează îri bună parte independenţa să ca Stat, idealului naţionalist ; ideal de care suveranii Europei începuseră să ţină seamă cu cel puţin un secol înainte de’ âparîţiuriea «Nfeafririlui Românesc», de la Vălenii-de-Munte. Acest ideal naţionalist, botezat în lumea diplomaţilor şi a dreptului internaţional cu nu- mele de principiu al naţionalităţilor, nu a fost însă o născocire întâmplătoare, în genul celor produse de creierul atâtor sgârâe-hârtie, ci el s’a produs istoriceşte, şi în mod natural, din mişcarea spre libertate, în care erau târâte toate spiritele mari ale Europei Apusene, înainte de a se înfiripa idealul naţionalist, pe care norocul îl aruncă aşa de bine în cumpăna celor cari des-băteau asupra soartei noastre, a Românilor, a trebuit să fie, şi a fost în adevăr, uri alt ideal ante-mergător, şi graţie acestuia, cel naţionalist a putut găsi adepţi, şi între aceştia, un adept aşa de preţios ca împăratul Napoleon al IlI-lea. Acest ideal ante-mergător este acela al perfecţiunci persoanei omeneşti, care se concretiza pentru individ în dreptul de a se dezvolta liber după însuşirile lui fizice şi morale date de natură'). Numai după ce acest ideal al perfecţiunci fu recunoscut şi sancţionat de practica vieţii politice,—de dogmele creştinismului el era recunoscut şi sancţionat de mult,— numai atunci a putut fi vorba de un ideal naţionalist, căci acest din urmă ideal nu este de cât o determinare mai strânsă, şi deci mai positivă, a aşa numitelor însuşiri fizice şi morale. Vechiul ideal cerea în mod vag ca dezvoltarea liberă a individului să fie făcută în conformitate cu însuşirile date de natură, noul ideal naţionalist precizează tocmai, că dintre însuşirile fizice şi morale, trebuesc în primul rând ţinute în seamă cele ce se leagă de origina naţională a individului. Prin cultivarea acestor însuşiri de origină, zic şi zic cu drept cuvânt propagatorii noului ideal, se poate ajunge mai sigur la dobândirea perfecţiunci persoanei omeneşti, care de atâtea secole este cerută de religie, de morală, de ştiinţă şi artă. Individul care nu este lăsat să facă uz de limba sa maternă, de credinţele şi de deprinderile lui bune, câştigate din moşi strămoşi, acela nu se poate perfecţiona, sau să perfecţionează cu uiare anevoinţă. Daţi prin urmare cetăţenilor mijloacele lor naturale prin care ei să se poată ridica, şi nu-i constrângeţi la mijloace artificiale! Nu le răpiţi insuşirile pe cari natura le-a adăogat la sufletele lor, ca însuşiri de origină naţională. Acest ideal naţionalist a făcut până acum destule minuni bine cuvântate. El vâ mai face încă. Graţie Iui diplomaţia europeană a renunţat în multe cazuri la civilizarea cu de asi/a, şi a înlesnit delimitarea la un loc a celor de aceaşi limbă şi de aceaşi credinţă. Graţie lui, să sperăm, că- şi fraţii noştri din Transilvania vor ajunge la dreptul de a întrebuinţa ca mijloace de perfecţionare, mijloacele lor naturale, adică naţionale, şî nu vor mai fi siliţi a întrebuinţa pe cele artificiale, impuse de Maghiari. Acesta este istoricul idealului naţionalist. Aşa s’a produs el, şi cu «această chemare» vine el înaintea noastră. Tot ce este ideal în el, este cuprins 1 • ’) Ca molln la mult răspândita scriere a lui .1. St. Mill asupra LibcrlăfH figurează următoarele rânduri caracteristice luate din Wilhelm llumboldl : Le graiul principe. Ic principe dominant aiupicl aboulisscnl louslcs arynmenls poscs dans ccs payes, esl l'imporlance essentidle el absolue du dcveioppcmenl Imntain dans sa /dus ridic diocrsilc. 34° NOUA REVISTĂ ROMANĂ de mult în idealul perfecţiunei persoanei omeneşti; epitetul de naţionalist, care s’a adăogat în urmă, nu face decât să determine mijloacele prin care această perfecţiune se poate dobândi. Negreşit, nu este de desconsiderat această determinare, dar în definitiv ea este o simplă determinare de mijloace... In faţa unei conştiinţe absolut suverane—căreia să-i zicem Dumnezeu, —când va fi, ca tu, ori cine ai fi, să răspunzi la o judecată supremă de faptele tale, atunci nu vei putea să scapi arătând numai paşaportul de Român, sau abonamentul la Neamul Românesc, ci va trebui să probezi că ai atins şi perfecţiunea... Aşa cred, cel puţin, creştini care păstrează credinţa canoanelor Biserecei. Aşa cred şi toţi oamenii de ştiinţă serioasă. Aşa cred şi toţi oamenii de bine. Aşa cred toţi cei cu mintea limpede, fiindcă acesta este înţelesul naţionalismului sănătos; adică al aceluia care are ca tată legitim pe marele ideal al perfecţiunei omeneşti. Asemenea naţionalism propagăm şi noi acei dela Noua Revistă Română. N’am avut nici un merit în descoperirea lui. A fost deajuns ca să deschidem scrierile celor mai luminaţi oameni ai veacului pentru ca să-l aflăm. Şi de aceea nici nu am crezut că este de nevoie să insistăm asupra lui, şi să repetăm că suntem naţionalişti! Naţionalismul fiind un simplu mijloc de a ajunge la perfecţiune, întrebarea cea importantă pentru noi este: ce perfecţiune ai dobândit prin acest mijloc ? Ai rămas tot leneş, tot ignorant, tot imoral,—şi îţi zici doară naţionalist,—atunci mulţumim, nu este nici o fală. Ce ai făcut pentru a eşi din lene, din ignoranţă şi imoralitate ? Ce străduinţă ? Ce încordare de voinţă ai pus pentru a te ridica şi perfecţiona ? Simpla preferinţă ce ai arătat însuşirilor naţionale? Aceasta nu i de ajuns. Valoarea unei însuşiri să măsoară după rezultatul ce ai dobândit prin mijlocirea ei. Ai fost "leneş, ignorant şi imoral, şi în dorinţa de a te perfecţiona mai repede ai recurs la însuşirile naţionale, ca fiind cela mai potrivite, atunci meritul tău este mare; n’ai avut nici o dorinţă de a te perfecţiona; n’ai dat cu nici un pas înainte, ci ai făcut numai pe năzurosul în alegerea mijloacelor, atunei nu meriţi nici o laudă. Naţionalism de aşa fel este un lucru ieftin ; nu costă decât vorbe, sau mai bine zis, cerneală şi hârtie! «Naţionalism pentru naţionalism» : este curată vorbă de clacă : «prin naţionalism la perfecţiune», aceasta da, când se pune înainte ca program de muncă, înseamnă ceva: această indică cea mai puternică pârghie sufletească a timpurilor noastre. Aceasta înseamnă că naţionalismul poate fi o virtute, prin mijlocirea căreia poţi năzui la cele mai mari izbânzi. Şi cari să fie aceste isbânzi ? întreabă ştiinţa şi morala timpului! înainte, tot înainte! Spre o mai mare perfecţiune omenească ! Acesta este naţionalismul sănătos ; îl mai numesc uni şi raţional. * * * * Acum să vedem şi pe fratele lui stârpitură: naţio- nalismul gălăgios şi răutăcios, acel care se face prin Neamul Românesc. Acest naţionalism reduce din idealul perfecţiunei tot ce ar necesita muncă şi încordare, adică toată virilitatea... Pentru el idealul este redus la atestarea însuşirilor naţionale: să fim naţionali pur şi simplu ; nu naţionali pentru a ajunge la ceva. Dacă suntem naţionali nu ne mai trebue nimic. Virtuţiile pe care acest naţionalism le recomandă sunt toate de natură negativă: nu te amesteca cu străinii ; nu aduce laude străinilor ; nu cumpăra dela străini; nu face pe placul străinilor ; fe-reşte-te de străini... Inchide-te în ce eşti, şi ce-ai fost; nu încerca să eşi afară, că eşti în primejdie? Te înghit străinii! Că tocmai însuşirile tale naţionale ar fi armele cele mai bune pentru expansiunea ta şi pentru cuceririle tale... nici gând ; la aşa ceva nici măcar că visează naţionaliştii dela Neamul Românesc! Să cucerim noi pe străini prin însuşirile noastre ? Să facem noi ca străini să ne caute pentru însuşirile noastre, precum străinii de odinioară căutau pe' strămoşii noştri Romani pentru însuşirile lor ? Să înălţăm noi mândria de Român până a o face să se contopească cu mândria de a fi «cei mai oameni dintre oameni», aşa cum făceau ei, tot strămoşii noştri Romani, în frumoasa vorbă : civis sum Romanus ?—Auzi D-ta ce blestemăţii ! Aşa ceva numai în presa jidovită să citeşte! Pentru naţionaliştii de la Neamul Românesc virtutea supremă este sterila castitate. Să fim noi Români, cum suntem ai noştri, cum ne-am pomenit ; a noastră este împărăţia cerului ! Poate fi acesta un ideal care să mulţumească pe oameni dornici de muncă şi pe oameni cari au încredere în vlaga neamului lor ? Nu, hotărât nu. Acest ideal este al degeneraţilor, iar nu al oamenilor sănătoşi la suflet. El a fost de altmintreli totdeauna zestrea celor slabi. Un aşa ideal îl găsim în anticitate la profeţii iudeilor, adică la conducătorii unui neam slăbit şi umilit prin nenorocire; iar în timpurile moderne numai la Greci şi la Maghiari. Pentru aceştia din urmă, Neamul Românesc dacă le-ar fi tradus în limba lor, n’ar fi de loc o nouă cunoştinţă, ci din potrivă o cunoştinţă foarte veche. Ce fac doar zurbagii din Atena* când fac gălăgie în numele marei idei, megalomaniei istorice ? Naţionalism â la Neamul Românesc I Ce fac doar şi Kossuthisti de dincoace în Ungaria ? Naţionalism â la Neamul Românesc ! Este o ruşine ca la coada Grecilor şi a Maghiarilor să ne aşezăm noi Români. Naţionalismul aşa cum îl înţeleg aceste două popoare, întrate de mult în de-generescenţă, a putut să ne influenţeze şi este natural să ne fi influenţat, şi pe noi fiindcă în ţara noastră au fost mulţi de origină fanariotă, şi totdeauna am fost vecini cu Maghiari ;—dar aceia ce a fost natural până acum, nu este natural să se continue pe vecie. Să scuturăm această rămăşiţă a influenţei fanariote : naţionalismul gălăgios. Cultura europeană ne pune înainte un ideal naţionalist sănătos şi plin de îndemnuri la muncă. Să-l urmăm pe acesta. C. Rădulescu-Motru. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 341 PROCEDEE LITERARE: • D. Ct. IBRĂILEANU ŞI ALŢII... Domnule Director, Vă. rog să aveţi bunătatea de a publica în coloanele revistei d-v următoarele rânduri privitoare la unele obiceiuri literare ale vremii de faţă : Voi începe cu Viaţa românească, unde scrie critică eminentul meu coleg d. G. Ibrăileanu. Sunt luni de când această revistă îmi face cinstea de a se opri asupra mea, în fiecare număr, fără să mă atace dea-dreptul, cinstit, ci pieziş, cu laude micşorătoare, cu o stăruitoare pornire spre bagatelizare, aşa cum se cuvi-nea faţă de un fost colaborator al acestei reviste... N’am a răspunde la toate aceste aprecieri şi insinuări... Chiar dacă ar fi drepte mi s’ar părea totuşi inoportune. Pentru toţi acei ce sunt în curent cu unele împrejurări, de ordin universitar, această sistematică stăruinţă de a mă lovi cu o mână îmbrăcată de altminteri în mănuşe, ar putea părea binevoitoare. E între noi o chestie, care până la rezolvarea ei, ar trebui să ne impue o oare care discreţie şi suspendare de ostilităţi, dacă voim a fi priviţi ca oameni leali şi cinstiţi. Eu am renunţat de mult de a mai zice despre d. Ibrăileanu, într’ur. fel sau altul, pentru a ridică oricui dreptul de a mă învinui de parţialitate. D-sa însă nu crede că o mai dreaptă'înţelegere a cuviinţii i-ar cere deocamdată jertfă de a amâna pentru altă dată micele hârţueli păgubitoare prestigiului universitar şi o-biectivităţii ştiinţifice. E de regretat, de sigur, dar nu’mi voi îngădui a stărui prea mult asupra unor nuanţe ce ar trebui să se impună de la sine... Mă voi opri totuşi asupra celor din urmă zădărnicii pe care le aduce numărul din Septemvrie al Vieţii Româneşti. Nu mai e vorba de insinuări, de aprecieri slobode oricui, ci e vorba de un nou fel de a deforma scrierile cuiva, răstălmăci ndu-le, păstrând totuşi aparenţele adevărului, întrebuinţând semnele citaţiei, într’un chip cu totul neângăduit, împotriva căruia mă ridic ca dinaintea unei nevrednicii şi a unei necinste literare din cele mai vădite. Iată faptele. In articolul meu din Convorbirile literare (August 1910) punând în discuţie rostul criticei literare, amintesc de învinuirile ce se aduc, şi caut să le răstorn, arătând binefacerile criticii, în mijlocul unei literaturi. Am avut dinaintea mea, desigur, critica, privită în noţiunea ei ideală, ci nu mi-a trecut prin minte că aş putea fi bănuit că mă socotesc ca reprezentantul desăvârşit al acestei critice ideale. N’am fost dovedit nici o dată de megalomanie ca un simplu Nicolescu-Mag-nificenţiu «imperatorul peniţei». Şi în toate astea d. Ibrăileanu îndrăsneşte ca sub titlul € Programul d-lui Lovinescu» să scrie de pildă: «Criticul enumără calităţile personale pe care le po-«sedă: 1) putere de observaţie», 2) fireasca pornire «spre tot ce e frumos» 3) «emotivitate lesne de pus în ■ mişcare» 4) «bun simţ» 5) «talent literar» etc etc... Sunt zece puncte; sunt zece neadevăruri îmbrăcate în semnele citaţiei. Pentru a arăta în chip cât mai viu printr’o pildă, felul acesta necinstit de a cita şi de a răstălmăci scrisul cuiva, voi reproduce un mic fragment din articolul meu: «Pentru un răstimp dat, critica poate dâ o îndrumare fericită unei literaturi, doborând spiritul fals, ea poate tăia un drum nou, întipărind o înfăţişare sănătoasă unei întregi epoce. Nu stă în voinţa mea de a cercetă câteva din aceste momente în adevăr istorice ce se găsesc în desfăşurarea culturală a fiecărui neam, şi care se găsesc şi la noi. Ele sunt rare. Din mijlocul lor a răsărit întotdeauna un bărbat hotărât, cu mintea limpede, ce şi’a ridicat braţul pentru a spune: încoace şi nu încolo».. Din aceste rânduri atât de lesne de înţeles, şi care, în ceia ce ne priveşte pe noi, se raportă numai la rolul cultural al d-lui Maiorescu, iată ce a avut perfidia d. Ibrăileanu de a se face că înţelege, întrebuinţând fireşte semnele citaţiei. «Criticul declară cu f rancheţă că se simte în putere să dea «o îndrumare fericită unei literaturi doborând spiritid falş şi cu această «să taie chiar şi un drum nou, întipărind o înfăţişare sănătoasă unei epoci»... Şi sfârşeşte spunând că are intenţia ?de a tăia largi curente culturale» şi că critica sa «va înfrunta zimţul timpului şi va putea luă şi culoarea veşniciei». O astfel de falsificare, şi cu toată cumpătarea ce mi-aşi impune-o n’o pot numi de cât o nevrednicie, pe care trebuiam s’o fixez. * Trec acum la un alt caz. Intr’unul din ziarele noastre, Acţiunea conservatoare în care a ieşit un şir de articole întitulate «Plagiatul en gros al d-lui Lovinescu» în care să pun pe două coloane 10 sau 15 bucăţi de lectură intuitivă (despre cânepă, despre zidari, despre meşteşugari etc etc.) din manualul meu de limba franceză de clasa II. Articolele sunt semnate Elie Nicolescu, avocat,’ şi n’am a mă ocupa asupra autorului adevărat şi interesat ce se âscunde sub acest nume. Nu voi discuta cu dânsul asupra originalităţi unei cărţi didactice de lectură. E de prisos. întâmplarea a fost ca acest domn să găsească 10—15 bucăţi luate după o carte de lectură franceză, îi voi pune la îndemână alte 30—40 bucăţi de lectură pe care le-am luat pe de-a’ntregul din alte cărţi de lectură franceze sau germane, îi pot pune la îndemână toate bucăţile de lectură din manualele mele de 1. la- • * tină sau română (şi aici am plagiat pe Eminescu, sau pe Creangă, fără neruşinare!) unde n’am pus nici-o bucată originală, îi pot pune la îndemână izvoarele tuturor manualelor româneşti de 1. latină, franceză şi română (singurile cu care m’am ocupat) şi dacă Acţiunea conservatoare are spaţiu va avea materie pentru un an, de s’ar deda la îndeletnicirea celor două coloane şi tot nu va înţelege încă poate originalitatea cărţilor de lectură nu stă în bucăţile de lectură (ce circulă de la un neam la altul), ci în metod şi în economia materialului întrebuinţat într’un manual. Da nu NOUA REVISTĂ ROMANĂ 342 nu voi discuta acest lucru cu d. Elie Nicoleşcu, avocat şi părinte de familie indignat—de oare ce în acea calitate a subscris articolele altcuiva. Faptul pe care vreau să-l fixez e altul: După părerea acelui domn, şi a orcui altuia va voii sunt aşa dar plagiatorul unor bucăţi de lectură intuitivă (cânepă, dulgher, ciobotar, găinărie etcl) dintr’un manual didactic de 1. franceză (eu mai adaog şi altor cinci manuale diferite ce am publicat). Primesc acest titlu pe care îl socotesc prea meritat. Dar articolele Acţiunei nu erau făcute să rămână fără răsunet. Cel dântâi semnal îl dădu revista Facla, care prin pana unui june mai mult agitat de cât agitativ, scrie următoarea notiţă : ' ‘D. Lovinescu a fost dovedit de plagiat literar» şi apoi trage încheerca jignitoare de care nu am însă a mă ocupa. Nicăeri nu pomeneşte că e vorba de o carte didactică, sau de nişte bucăţi de lectură pentru copii şi de oare care caracter tecnic ! Nimic... Un plagiat literar! Cum aş putea numi, domnule director, acest procedeu perfid de cât ca o nevrednicie şi necinste literară ? După Facla iată şi Convorbiri critice, revista în coloanele căreia, până acum câteve luni, figura numele meu în fiecare număr. D. Mihail Dragomirescu, care pentru mine a fost prietenul meu Mihail Dragomirescu şi nu «Mihalache» d M. Dragomirescu, cu care am avut cea mai strânsă prietenie literară, cu care am colaborat trei ani de zile, zi cu zi şi lună cu lună, împărţind multe supărări şi foarte puţine nădejdi, pe care l’am ajutat în chipul cel mai dezinteresat din lume, de care mi-am legat numele deşi aveam a suferi atâtea neplăceri de la duşmanii săi care nu erau şi ai mei, ei bine acest fost prieten literar scrie următoarea notiţă în Convorbiri: «Revista democraţiei române se ocupă de plagiatul regretabil al d-lui Lovinescu—un alt grăbit * şi acesta».! Plagiatul regretabil! Nimic mai mult. Ce omisiune regretabilă şi perfidiă menită a face să se creadă că e vorba de un plagiat literar! Şi cine o scrie aceste: d. Mdiail Dragomirescu, autor de cărţi didactice, pe care îl pot aşterne pe două coloane ori când. Ce regretabil e şi cât s’a grăbit d. M. Dragomirescu, Nu i-a trebuit decât câteva luni de la încetarea colaborărci mele la Convorbiri critice (fără ca de altminteri relaţiile noastre personale să fi suferit vre-o ştirbire) pentru a se grăbi să se adaoge la grosul folicularilor agitaţi.., • Mulţumindu-vă de ospitalitatea îngăduită a acestor rânduri, primiţi, vă rog, domnule Director, expresia înaltelor mele sentimente. E. Lovinescu. Decent Dar nu toţi copiii de casă bună . sunt destul de dotaţi, nici destul de pregătiţi ca să înveţe “''Dar părinţii de casă bună—cari au copii mai puţin dotaţi, ori nu cred că copii lor sunt puţin dotaţi, ori nu vor ca vlăstarii lor să rămână în urmă, şi atunci recurg la mijloace externe, ca intervenţia unor persoane influente, scrisori de rccomandaţie, presiune politică, etc. Acestea vin asupra personalului didactic, directori, profesori, maiştri, şi pân la cel din urmă ajutor de secretar şi pedagog. • In corpul didactic, în mod tacit şi dacă aş putea zice inconştient, s’a stabilit o normă că dacă un elev învaţă ori are notă la celelalte objecte, atunci dă-i şi tu notă ori dă-i drumul, promovează-1. Şi se’nţelege că de la o astfel de normă se poate ajunge la cea mai mare indulgenţă, mai ales că se recurge până şi la influenţa persoanelor celor mai sus puse, şi chiar de pe lângă autoritatea superioară şcolară. Cu această indulgenţă ajung să fie promovaţi şi copiii puţin dotaţi dar de casă bună. Copiii din popor, care nu ştiu să se folosească de această influenţă, se înţelege, rămân repetenţi, adică sunt eliminaţi. Se ’nţelege că elevii cu stăruinţi puternice, dar cu note prea rele—dacă nu s au făcut intervenire în timpul anului—nu pot să fie promovaţi, totuşi este un mijloc de a fi promovat mai pe urmă: e lăsat corigent. Corigenţa este mijlocul de a promova pt elevii nuli. ' Legiuitorii şi-au închipuit că la carte e ca la bancă ori la prăvălie : Dintr’un capital de 100 lei dacă ai plătit 95, când vei plăti încă cinci vei primi chitanţa— vei fi promovat. La carte însă corigenţii de acuma nu plătesc nici 5, nu 95%. a . Astăzi în şcoală se cere nu învăţământ material, să dovedească, de pildă, copilul că şi-a îmbâcsit mintea cu date cu nume proprii etc.: Se cere învăţământ formal, esenţa, rezultatul lecţiilor ce s’au făcut în şcoală : se cere să aibă idee. Dacă însă elevul n’are idee, după un an de zile, în zădar îl laşi corigent, că ce. n’a învăţat într’un an n’o să înveţe într’o vacanţă. Am luat notele a zece elevi care au făcut liceul întreg, de la clasa I-a. La objectele la care aceşti elevi erau slabi au rămas tot slabi pănă la urmă. S’a întâmplat câte odată că vre-unul să capete vr’o notă mare, cercetând însă am găsit că nota mare a fost dată de un suplinitor indulgent. Ş’apoi as.tă-zi corigenţii nici nu se îngrijesc să mai înveţe pentru corijarea notelor, cum nu s’au îngrijit nici în timpul anului, cel puţin să fie atenţi la lecţii. Astăzi doar atâta se cere elevului : să fie atent la lecţie, dar nu este. Şi nu este pentru că a ajuns la convingerea câ principalul este certificatul nu ştiinţa Certificat vor şi copiii şi părinţii, de aceea cu puteri unite luptă pentru certificat. Elevii se instruesc unul de la altul ca puşcăriaşii cum să tragă la fit. Lipsesc de la şcoală şi mint acasă. Părinţii cred, le dau bilete de motivarea absenţelor pe care ei nu le-ar fi motivat, şi intervin pentru căpătarea notelor de trecere; iar dacă în stăruinţa lor se împedecă undeva de vr’un profesor, atunci încep lupta contra profesorului, pun în picioare pe toţi cunoscuţii, pe toţi oamenii puternici de la guvern şi din opoziţie, pe toată presa şi pe autoritatea şcolară, pănă ce pedica să înlătură şi se ajunge la reuşita părintelui, care în şcoală se traduce prin reuşita elevului, sau mai bine zis reuşita elevilor, a tuturor elevilor contra profesorilor, contra regulamentelor, contra legilor, contra şcoalei. In urma acestora profesorul ca şi toate regulamentele n’au nici o valoare. Dacă elevii mai au ceva respect cătră un profesor e numai pentru persoana lui, care poate exercită vr’un ascendent, dar în ce priveşte şcoala nu l ascultă nimeni. Astfel din zi în zi resultatele învăţământului sunt mai slabe şi autoritarea şcolară, ca să curme răul, nu găseşte alta de cât să se transforme în poliţie înmulţind inspectorii şi întinzând controlul asupra notelor, asupra absenţelor etc. Se înţelege că din această învălmăşală perderea cea mare este pentru şcoală, adică perderea este pentru profesor şi aceasta se răsfrânge asupra şcoalei. Şi ce regulat se face acest lucru ! Şcolarii mint către părinţi. Părinţii îi cred şi le iau apararea faţă de autoritatea şcolară. Autoritatea şcolară ia măsuri contra profesorilor şi le pune la spate santinelă ca unor puşcăriaşi. Părinţii şi şcolarii văzându-i cu santinelă îi iau chiar drept puşcăriaşi şi se poartă cu dânşii ca atare, îi despreţuesc şi când pot, vorbesc cu dânşii de sus. Care e pricina răului ? Obligativitatea totală a numeroaselor objecte de studiu. Contra acestei obligativităţi nesocotite, şcolarii şi părinţii au luptat pănă ce au găsit mijloc de a pune mâna pe certificat. Acuma lucrurile stau aci. Mijlocul de a cşi din acest impas este: desfiinţarea valorii cerfictiotului. Şi aceasta se poate face, punând examende admitere în toate locurile unde până acum se cer certificate. Cum sunt examene de întrare la şcoala de poduri, aşa să fie examen la toate şcoalele. In condi- NOUA REVISTĂ ROMANĂ 347 ţiunile de admitere să se pună cunoştinţile sau programa cunoştinţilor de care trebue să fie examinat, dar să nu se ceară nici un fel de certificat. Atunci toată lumea va căuta să aibă cunoştinţi. Elevii vor trebui să-şi dea ostineală, părinţi vor intcrvenipc lângă profesori rugându-i ca să le controleze mai mult pe copii ca să înveţe, iar autoritatea şcolară nu va mai fi alarmată de plângerile disperate ale părinţilor şi va putea să-şi vază în linişte de interesele învăţământului, având pe profesori ca ajutători nu ca vrăjmaşi. In Franţa ca să poată fi înscris un tânăr la examenul de baccalaureat trebuia mai demult să producă certificat de studii că a făcut doi ani de retorică şi fîlosofie, dar probabil din cauza unor împrejurări analoge cu cele de la noi, care făceau ca certificatul să impieteze peste păturile comisiunii de examen,—jDrin decretul din 16 Mai 1849 Ş* aP°> prin art. 63 din legea din 15 Mart 1850, s’a suprimat certificatul de studii şi a rămas ca tânărul să prezinte numai act de naştere legalizat spre a dovedi că are 16 ani cel puţin ; şi as-tă-zi se dă dispensă şi de vârstă. (Jean Rostand, fiul poetului şi-a trecut bacalaureatul la 14 ani). In toate ţările autorităţile şcolare îşi recunosc numai certificatele lor. In Belgia, te prezinţi la orice examen fără nici un certificat, şi cine prezintă certificat ca să fie scutit de examen, primeşte răspunsul: La Direction n’est pas â meme de verificr Ies titres etrangers. La noi facultăţile ar trebui să-şi institue examenele lor de înscriere, ca să poată avea studenţi pregătiţi. Fără desfiinţarea certificatului orice măsuri din partea autorităfii şcolare sunt zadarnice dacă nu ridicole ; sunt ca şi cum sar pune condiţiuni de vamă la o frontieră nepăzită, unde toată lumea poate să treacă pe alăturea. Sunt legi făcute pentru oameni nebuni, căci cine e acela care să se ducă pe poartă pe unde sunt condiţiuni, când poate trece pe alăturea! A fost o vreme când autoritaîea noastră şcolară s’a gândit să aducă o uşurare în şcoală, şi atunci—fiind că obligativitatea totală n’a văzut-o, n’a înţeles-o—a împrumutat din alte ţări secţiuncle: clasic, real, modern, adică în loc de un liceu a făcut trei, care de care mai încărcate şi mai inaccesibile, adică cu obligativitate mai imposibilă. Am zis inaccesibile pentru că samănă cu pretenţia unor cizmari cari ar voi ca oamenii să-şi facă picioare după cizmele lor. Şcolarii se înscriu azi în aceste secţii, nu după ob-jectul pe care vor să-l înveţe în special—pentru că nu vor să înveţe nici unnl, căci umblă după certificate nu după objecte speciale—ci se înscriu la real pentru că fug de cutare profesor de la modern, ori viceversa. , Am zis că cu introducerea secţiilor : clasic, real modern, sau făcut trei licee în loc de unul; pentru-că ce deosebire este între aceste trei secţii ? Secţia clasică are greaca şi latina; secţia reală, matematici ; modernă, latina. Ba la real mai e şi câte două ceasuri de desemn liniar şi italiana ori engleza. Dar pentru atâta lucru, pentru trei objecte să faci trei licee! Inaccesibile şcolarilor! Inaccesibilă până şi secţia modernă pentru că s’a pus în ea latina Zic inaccesibile căci toate trele secţiile sunt ca nişte feluri bune de bucate, în care s’ar fi pus o cantitate enormă de ardei ori de sare, căci aşa li se par, în general, şcolarilor, limbile clasice şi matcmaticile. Că nu le plac aceste objecte, ori că nu simt nevoe de ele, , nu ştiu, dar şcoala trebue să caute mijlocul de a le pune numai la dispoziţie celor ce le caută ori au nevoe, şi să nu lc impună tuturor. Nici şcoala nici statul n’au dreptul de a impune nimănui sarcină de pomană. Câţi tineri nu şi-au putut face cariera din pricina obligativităţii acestor objecte, pentru care au fost eliminaţi din şcoală ori au părăsit şcoala. Care sânt rezultatele, adică ce produc liceele ? Am văzut că numărul absolvenţilor de liceu este pe an de 653, adică jumătate din cei înscrişi. Am spus că absolvenţii de azi—cu. puţine excepţi-uni—sunt de obiceiu slabi, pentru că pe lângă programul încărcat mai e şi timpul şcolarităţii lung, aşa că elevii din ultima clasă—a VlII-a sunt de obiceiu fără nici o activitate. Absolvenţii sânt încă şi mai slabi de cât s’ar putea crede. Să vedem : In statistica din 1907 găsim: Elevi înscrişi în clasa I : 1278 - promovaţi « « 83S « repetenţi * « « 322 « eliminaţi « « 118 Statistica nu ne dă însă No. corigenţilor. Corigenţii sunt însă cel puţin în număr îndoit cât repetenţii. Prin urmare corigenţi în 1906 trebue să fi fost : 322-1-322=644 Aceşti corigenţi au fost, ca de obiceiu, promovaţi, adică trecuţi în numărul promovaţilor. Deci din cei 838 promovaţi scăzând corigenţi 644, găsim numai 194, adică numai a patra parte de adevăraţi promovaţi. Dar dacă din promovaţi numai a patra parte sunt adevaraţi promovaţi, atunci şi din absolvenţi numai a patra parte sunt adevăraţi absolvenţi—adevăraţi adică • promovaţi prin propriele lor puteri. Din 653 absolvenţi a patra parte e 163 sau 164. Deci cele 30 de licee de astăzi nu dau de cât 164 de absolvenţi pe an sau 8 absolvenţi de fiecare liceu, absolvenţi de merit. Rezultatul gimnaziilor. e şi mai slab. Cât costă însă aceşti absolvenţi ? Personalul didactic şi administrativ al celor 19 licee din ţară costă: 2 695.374 No. total anual al absolvenţilor buni şi răi la un loc e de 653. împărţind cheltuiala anuală a liceelor la No. absolvenţilor : 2.695.374 lei : 654 absolv.=4127 lei vine câte 4128 lei, care pe 8 ani face 33016. Adică un absolvent bun ca şi unul prost costă 33.016 lei. împărţind apoi cheltueala liceelor la suma absolvenţilor buni : 2.695.374 : 164=16,435 găsim că un absolvent bun costă pe an 16.435 lei. Iar pe 8 ani, cât a învăţat în şcoală: 131.480 lei. 130 şi mai bine de mii de lei un absolvent, nu e de loc eftin şi n’ar trebui să stăm la gânduri ca să schimbăm sistemul. Iar absolvenţii proşti de şi mai puţin costisitori, totuşi 33 mii de lei. e prea mult să fie cheltuiţi nu pentru un prost ci pentru un om şi falş şi pretenţios. Falş pentru că nu e pregătit pentru ce preiinde; pretenţios, pentru că nu-şi cunoaşte drepturile şi pretinde ce nu se cuvine, alcătuind nenorocita şi periculoasa mulţime a declasaţilor. Costul liceelor vechi Astă-zi liceele de băeţi sânt în număr de 19—fără gimnazii şi costă : 2.695.374 lei, ceea ce face mijlociii câte 141,861 lei de liceu. In această sumă nu întră cheltuiala gimnaziilor, pe care am lasat-o la o parte ca să nu se pară că încărcăm cifra liceelor. Credem că această cifră ar trebui trecută la şcoalelc primare superioare. 34» NOUA REVISTĂ ROMANĂ Am văzut că în licee—clasa-1—se înscriu pe an câte: 1278 elevi, ceia ce face: 1 278 : 19= 67 elevi, câte 67 de elevi de liceu. Această cifră este prea mare pentru o clasă, dar să nu uităm că această cifră reprezintă numai o jumătate din No. absolvenţilor urbani. Ce ar fi dacă ar veni şi cealaltă jumătate ? Ar mai trebui pe atâtea licee? Prin urmare încă odată pe atâtea milioane şi încă odată atâta absolvenţi proşti, ori indivizi declasaţi. Dar dacă ar veni şi din absolvenţii rurali, din cei 808.636 ? Şi de ce n’ar veni ? Curentele moderne străbt mereu până în păturile cele mai adânci ! Dar absolvenţii de la ţară sunt mai mult de vr’o 750 de de ori mai numeroşi de cât cei de la oraş. Cum le vei da licee ?. Cred că trebue schimbat sistemul liceelor şi întregul sistem al învăţământului. Nu poţi face de 759 de ori pe atâtea licee, şi nici macar de 7 ori. Liceul viitor. Putem avea un liceu mai bun ? Eu cred că da. Pentru aceasta trebue mai întăiu să admitem că liceul nu e şcoală de specializare ci şcoală enciclopedică, ori de pregătire generală. O astfel de şcoală trebue să cuprindă numai strictul necesar tuturor, să cuprindă tot şi nu prea mult, şi să facă tot în cel mai scurt timp. Timpul trebue economisit, cum trebue să ne economisim să nu ne încurcăm cu bagaje netrebuitoare. E foarte bine să aibă omul confort: biurou, dormitor, salon şi sofragerie, dar când pleacă la drum nu-şi ia nici salonul nici sufrageria. Aşa trebue făcut şi pentru drumul vieţii. Dacă ne vom încărca prea mult, ne vor trece înainte cei ce au fost cuminţi şi au plecat mai cu sloboda. Mai întăiu cred că întreg cursul liceal, ar trebui redus la 6 ani. Liceul acesta de 6 aui să cuprindă două feluri de cursuri: a) . Un curs liceal propriu zis şi cu o singură secţie, cu obiectele strict necesare-obligatorie şi cu un program cât se poate de descărcat. b) . In loc de secţiile actuale de pregătire mai specială la unele objecte ca matim aticele, greaca, latina, şc. fizice, de pildă, să fie chiar nişte cursuria profundate asupra acestor obiecte şi la aceste cursuri vor urma elevii care vor voi, sau pe care îi vor înscrie părinţii. La ce e nevoe să faci o secţie întreagă, cu atâtea cursuri paralele, cu aţâţi profesori când ăi nevoe numai de două, trei obiecte, de doi, trei profesori! De pildă, la ce serveşte secţia clasică ? Pentru greacă şi latină? Vrea să zică două obiecte? Punem doi profesori, dar nu-i nevoe să punem 20 ca acuma. Secţia reală? Matematici ? Punem un profesor, punem doi, trei, patru, dar nu douăzeci. Secţia modernă? Latina ? Dar latina am pus’o odată, la daslc. Şi pentru ce latina la modern ? Latina la modern e adevărată încurcătură, din cauza ei nu pot elevii să urmeze nici la- celelalte; căci dacă n’o avea note satisfăcătoare la latină îi dai afară: Ca şi cum vrând să te arăţi generos a găti o masă bine garnisită, dar ai zice: cine vrea să mănânce mâncările de-aici trebue să mănânce şi un ardeiu iute foc. Cursurile acestea mai aprofundate s’ar putea pune după prânz, ele ar fi mai ales pentru ultimele trei sau patru clase superioare. Dimineaţa elevii ar face lecţii la obiectele obligatorii, iar după prânz ar merge fiecare la cursurile aprofundate la care s’au înscris, şi la exerciţiile de desemn, muzică, gimnastică etc. Va_urma.* , Th D.jr.Sperantia NOTE Şl DISCUŢIUN1 O CARTE DESPRE VASILE CONTA Fără sfială trebue să ne bucure curentul pornit de câtăva vreme, acela de a se scoate la lumină — viaţa şi operile scriitorilor noştrii de acum câteva decenii.— Oricum ar fi viaţa şi oricare ar fi valoarea scriitorilor, — abstracţie făcând de cei a căror valoare literară e nulă, — clasicii noştrii trebuesc cunoscuţi, ca fiind iniţiatorii numelui cultural de astăzi. — Să sperăm că timpul care scoate totul la iveală, va scoate la lumină pe mulţi dintre aceşti barzi cari zac acum în negura vremilor. In Iaşi a apărut, nu de mult, o lucrare a d-lui Octav Minar, asupra filozofului Conta, pe care cu greu am putut-o obţine, întru cât volumul în chestiune nu se vinde decât subscriitorilor, şi eu nu am avut fericirea să fiu printre aceştia. Am citit cu o deosebită curiozitate lucrarea în chestiune, dorind a cunoaşte cât mai mult despre unicul şi marele filozof, uitat graţie nu ştiu cărei întâmplări fatale de iubitorii noştri de beletristică. Decepţie însă, n’am găsit în lucrarea vieţii filozofului decât tot ceeace ştiam, şi acelaşi lucru va fi cu acei cari au citit biografia d-lui Rosetti Teţcanu asupra lui Conta, publicată în (Convorbiri Literare», anul al XXIX. Nou nu am găsit decât câteva poezii, care puteau foarte lesne lipsi, şi câteva cugetări, «în adevăr geniale». Foiletând volumul, care de altfel începe cu o exclamaţie destul de filozofică, lucru care mă făcea să cred că tot volumul va fi la fel, («Uitare, simbol al eternităţii şi al morţii; prin porticul tău trec sufletele sătule de viaţă, cerând mântuire, cerând nirvanicul ţerm !»), m’arn lovit de multe lucruri, cari se pot numi, fără înconjur, simple banalităţi. Pentru că a susţine cineva că: «Oamenii noştrii sunt de un cosmopolitism, etc. (!) amar sceptic, ba mai mult: au frumosul obiceiu de a iubi orice-i străin, de a urâ (1) tot ce-i românesc, etc.», (pag. 9). înseamnă sau a nu cunoaşte fondul lucrurilor de astăzi, sau că e pătruns de ideia că nu mai suntem, decât nişte nemernici, demni de ştreang. Vezi, d-le Octav, sunt oricari excepţiuni astăzi, şi nu-ţi e permis să pui pe toţi Românii în aceiaşi plasă. Poate se lucrează mult, foarte mult astăzi, pentru o emancipare treptată,şi care nu se poate face în câţiva ani. Citeşte, te rog, istoria Franţei din ultimele două veacuri, şi vei vedea câte frământări, până să ajungă unde a ajuns astăzi. Şi multe lucruri de acestea ne lovesc în lucrarea d-tale, de un scepticism remarcabil, din care pare a eşi o singură soluţie: să ne sinucidem cu toţii. In ce priveşte biografia lui Conta, s’ar fi putut culege multe informaţiuni din Ghindăoani (Neamţ),loculnata al lui Conta. Bătrânii îşi aduc şi acum aminte de Vasile al lui Popa Conta, şi ştiu a spune multe lucruri frumoase despre el, când te dai în vorbă cu dânşii. Din automobil şi înmănuşat nu le poţi afla acestea, pentru că ţăranul nostru are oroare de aşa ceva, şi aceasta îl priveşte şi pe d-1 V. G. Morţun, care s’a interesat odată, NOUA Revistă romană 549 — se crede — despre filozof. Acum nu mai are timp deşi ne-ar putea spune multe. Cele câteva scrisori inedite, prezintă, oarecare interes, mai ales cele către doctorul Fătu, căci în ele se oglindeşte parte din viaţa plină de suferinţi amare, pe care a dus-o Conta, suferinţi cari d-au costat viaţa, şi pe care le-a îndurat fără pic de resignare, numai în dorinţa de a se cultiva. Sunt rânduri în aceste mărturisiri sincerp, care te umplu de compătimire şi indignare în acelaşi timp. Poeziile sunt, cred, de prisos, cu atât mai mult că sunt nule ca valoare literară, afară de una: «Viaţa», cu oare care concepţie literară. S’ar fi putut adăoga ca un post-scriptum, câteva din ele, în care s’ar fi putut vedea oarecare sforţări de versificare a unui sentiment, pe care filozoful l-a simţit din adolescenţă, pentru artista Maria Băluşeseu, ale cărei scrisori puteau de asemeni lipsi, căci ele nu ne spune nimic de seamă. S’ar fi putut spune în treacăt ceva despre relaţiunile lor, ca drept amănunte din viaţa lui Conta. Cât despre analiza opurilor lui V. Conta, mă face să cred că d. O. Minar nici nu le-a citit, de oarece se mărgineşte a reproduce rezumatele apărute cu ocazia apariţiei scriselor, fie în volum fie în revistele la care Conta a scris. Şi mă face a crede aceasta, întru cât lipseşte întru totul sinteza, care era de datoria d-sale s’o facă. A Intru cât era vorba de analiza operilor filozofului, trebuia neapărat să scrie în extenso asupra lor, cu atât mai mult că puţini sunt cari le-au citit şi le-au priceput şi mulţi s’or fimulţumit să rămâie cu cele citite în volumul d-sale. Prea interesant ar fi fost să se reveleze mai multe pasagii din «Discursuri», care se ştie au fost un fenomen însemnat, mai ales acela în - chestiunea art. 7 din Constituţie. Se resimte apoi oarecare lipsă de gust în aranjatul materialului, care în orice caz nu cade în sarcina corectorului. Interes^deosebit prezintă însă, «Cugetările postume», reproduse în volum, cea mai mare parte publicate de altfel fie de Conta, fie de alţii, fie de d-sa în ziare şi reviste. Sunt adevărate perle, şi nu mă "pot opri de a nu re-producejaici câteva, potrivite timpului în care vieţuim : Mediocrităţile sunt întocmai ccCJtăciunii care scot fum, mult, fără să încălzească şi fără să lumineze• * Fundamentul moral a[l\ unui popor e patriotismul ; fără el nu putem concepe o viaţă, dar încă un Stat. Cei ce cred că a fi patriot este un preliminar natural, căci cu toţii trebue să fim patrioţi, — se'înşeală, A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea o conştiinţă curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbi-tragiu filozofic pentru compatrioţii tăi, în fine un criteriu biblic din care să'reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturora, şi că tu nu eşti decât un lup- tător intr'un războiu, care tinde spre fericirea şi gloria ţării tale. « Sărăcia n’are palate ca minciuna şi invidia, ea trăieşte în coliba adevărului, aşteptând cu resignare aureola viitorului * Bacă un popor n’are o tinerime entusiasmată, cultă şi cu dor de ţară, este perdut pentru totdeauna. Aceste vlăstare ale tinereţii ţin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ţinea pământul. * Vanitatea este un călător întârziat ce bate la poarta sufletului omenesc.\Cei slabi, dornici de glorie, in fine indivizii care speră să se ridice in societate fără de muncă, vor primi cu multă dragoste şi alai pe acest strălucit oaspete. însă oamenii de ştiinţă, filozofia şi visătorii timpului, care urmăresc un ideal în viaţă, nu se vor osteni să deschidă măcar o poartă acestui drumeţ, temându se să nu li se tulbure liniştea lor sufletească. * Inimile mari şi generoase, sufletele pline de un patriotism cald şi înălţător, se pot asemăna cu un templu unde pentru eternitate trebue să ardem candela recunoştinţa. De entuziasmul acesta depinde de multe ori fericirea şi gloria unui popor. * De sigur opera întreagă a lui Vasile Conta e un preţios document «poate prea înaintat pentru spiritul vremii în care trăim». Şi opera aceasta trebue tot mai mult cunoscută pentru a ne apropia tot mai mult de acele timpuri care în orice caz nu se pot prelungi la infinit. O ediţie specială a scrierilor sale, revăzută de un om competinte în atare materie, e o necesitate absolută, şi cred că se va găsi în curând cineva s’o facă. Atunci Conta va fi tot mai mult cunoscut şi înţeles. In legătură cu opera va trebui, de sigur, făcută şi o biografie amănunţită asupra filozofului. D. O. Minar are totuşi marele merit de a fi dat prin lucrarea d-sale semnalul, şi care lucrare de sigur e departe de a corespunde cerinţelor.— O putem numi doară o simplă compilaţie, şi aşteptăm ca alţii, sau poate d-sa, să ne dea o ediţie critică asupra «Vieţii şi operei filozofului V. Conta». îi recomandăm mai mult tact şi mai multă pătrundere a lucrurilor. I Săndulescu. BIBLIOGRAFIE: . 1). (iusti, Introducere la cursul de istoria filosofici greceşti, clică şi sociologie. Buc. 1910. G. Murnu, Atena şi cuinile ci. Buc. 1910. G. Murnu, Moi săpături iu cetatea Tropaeum. (1910) Buc. Administraţia şi Redacţia revistei «Studii Filosofice» vor fi pe viitor în acelaş local cu «N. R. R.»: Pasa-giul Soc. Imobiliare No. 3. NOUA revista romÂnX 35<> TABLA DE MATERIE VOLUMUL VIII No. 1. NOUTĂŢI: Constituirea Societăţii autorilor dramatici. — Expoziţia tinerimei artistice.—O legislaţie socială.—Domnişoara Calomeri.— Itevista revistelor.—Bibliografii. ’ POLITICA EXTERNĂ : Dr. ,1. I). Damianoff. Bulgaria constituţională. CESTIUNI SOCIALE : I). Drăghicescu. Ştiinţa şi Democraţia. FOLKLOH : Th. I). Speranlia. Lăutarii şi cuierele bătrâneşti. LITERATURĂ: Lazar Lazarevici. Poporul însutit are să-ţi dec. NOTE ŞI DISCUŢI UNI: A. G. Ionescu-Ioan. Divorţul. No. 2-3. NOUTĂŢI: Expoziţia Tinerimei artistice da LazărCosma. >14 ilustraţiuni după operilc expuse de O. Spaelhe, O. 1). Mirea, A. G. Verona, St. Popescu, Kimon l.oglii, Ip. Strâmbii. N. Yermont, G. Mărculcscu, St. Luchian, G. Pătraşcu, I. Al-Sleriadc, ('.. G. Slorck, Ary Murnu, Al C. Satmary, C. Ari-cescu, L. Basarab, C. Ressu, A. Segal, I. Tcodorescu-Sion, I). Ilarlescu, I. Ioanid, Fr. Stork, C. Bancuşi, Filip Marin, D. I). Mirea. POLITICA: Iiădulescu-Molm. Un pericol naţional: A- postolii llămânzi dela sate. ŞTIINŢE SOCIALE : Dr. I. nusciait. Filozofia şi sociologia romantizmului german. .V. Zaharia. Tipuri sociale: Nihilistul intelectual. ŞCOLARE: G. 1'. Hufureanu. Noutăţi pedagogice: Self-Gouvemrnent. LITERATURĂ: Ion Ghim-Xanov. Mama. No. 4. NOUTĂŢI:-;- Bjocrnstjerne Bjoernson.—Revista Revistelor. POLITICA : C. Rădulescu-Molru. Ziua de 2 Mai. CESTIUNi ACTUALE: A. I). Xcnopol: Oraşul Dorohoi. (Cu prilejul conferinţei inele). G. Adun. Citind .Universul*. LITERATURĂ: Yasile U. liane.?. Poetul Soricu. A'. Pura. „Bocru*. FOLKLOR : Th. I). Sperantia. Boerii şi Ciocoi. NOTE ŞI DISCUŢIUXI : Dr. G. Prelungirea vieţii. .1. G. Ionescn-Ioun. Căsătoria. No. 5. NOUTĂŢI : Campania partidului conservator.—Rooswell în Europa,—Ex-libris.—Revista Revistelor. CESTIUNI ACTUALE: Şlefânescu Iacinl. Câteva conside-raţiuni asupra reformei industriale. Dr. .1. Canto.?. Asupra învăţământului agricol. TEATRU: E. Pom. Sem Benelli: -L’amore dei tre re*. CESTIUNI SOCIALE: C. S. Italian. Sulletul criminalului. Marin Iln(ureann. Pricina desacordului dintre sexe. LITERATURĂ: Yilliers de L’isle-Adam. Amintiri tainice. X. Pura. Tetca. No. 6, NOUTĂŢI: Feminismul vechiu şi feminismul nou. Conferinţă de d-1 C. Rădulescu-Motru.—Miriţă. Poem eroic de Duiliu Zamlirescu. CESTIUNI ACTUALE: G. Murnu. In chesĂia catedrei de arheologic. PSIHOLOGIE: X. Zaharia. Amorul şi Nebunia. LITERATURĂ : L. Karr. Laleaua. ŞTIINŢE FILOLOGICE: U. Vireol. Din graiul popular al judeţului Mehedinţi. No. 7. NOUTĂŢI: Turburările din sânul Bisericii.—D-I X. lorga la Academie. —Din neregularităţile ce se petrec la Ministerul de Instrucţie, Examenele de capacitate de limba franceză.— Ex libris. Statistica generală. Metodologia statistică de d. Stanislas Cihoski. CESTIUNI ACTUALE : DimUrescu-Iaşi. Către tinerimea universitară. Itadu X. Mandrea. Decăderea religiei în România. ŞTIINŢE SOCIALE: I). Drăghicescu. Ştiinţa şi Democraţia. LITERATURĂ: Iau Ghiru-Xauoo. In ajun. Xieolae Para. întârziaţii... ŞCOLARE: G. U. Bufnreunu. Sistemul şcoalei din Mann-heim. NOTE ŞI DISCUŢIUXI: A'. Ştefănescu-Iacinl.Yra în potriva capitalului străin. No. 8. NOUTĂŢI: Situaţia politică a Românilor din Ungaria.— Svonul despre revizuirea Constituţiei.— Revista Revistelor POLITICA : C. Rudidescu-Molm. Începutul crizei bisericeşti. CESTIUNI SOCIALE: X. Em. Tcuhari. Democraţia şi disciplina în şcoală. LITERATURĂ : AT. /. Aposlolcscu. „Veribţia* în poezia românească. NOTE ŞI DISCUŢIUXI. Al. Tzigara-Samurcaş. Iarăşi plagiatul d-lui G. Murnu. S. Mehediufi. O scrisoare. G. Murnu. Răspuns la scrisoarea d-lui Mehedinţi. No 9. . NOUTĂŢI: Exlibris: Constantin (DiniciD Golescu, însemnare a călătoriciei sale făcută in anul 1824, 1825, 1826, tipărită din nou şi însoţită de o introducere de Nerva Ilodoş. CESTIUNI ACTUALE: G. Murnu. Ştiinţa şi morala in polemică. Răspuns d-lui Tzigara-Samurcaş. CESTIUNI SOCIALE : A'. Em. Teohari. Democraţia şi disciplina în şcoală. II. LITERATURĂ: Ilarulumb G. Lecca. Cel mai mare poet. A. G. Ionescn-taan. După bal. FOLKLOH : Th. I). Speranjia. Pluguşorul descântec. NOTE ŞI DISCUŢIUXI: S. Mehedinţi. Un post-scriplum'. No. 10. NOUTĂŢI: O legendă politică.—Un articol de dr. Chr. Ra-kovski asupra Macedoniei.—Politica Balcanică a RorrtâniW. CESTIUNI ACTUALE : C. Rădulescu-Molru. Din neajunsurile învăţământului universitar. Dr. I. Dusciau. Moderanis-mul german : Realismul şi naturalismul. POLITICA SANITARĂ : Dr. loan Jianu. Toţi să luptăm contra tuberculozei. LITERATURĂ : Eugen Pom. Din viaţa lui Calmele D’An-nunzio. CESTIUNI SOCIALE : X. Em. Teohari. Democraţia şi disciplina în şcoală. III. NOTE ŞI DISCUŢIUXI: Al. Tzigara-Samurcaş. Răspuns d-lui G. Murnu. Virgiliu Popescu. Reprezentarea minorităţilor în Franţa. No. 11. NOUTĂŢI: Un nou atentat Ia independenţa învăţătorilor.— Mistificările istorice şi Academia Română.—Ex libris: ,învierea* roman de L. Tolstoi, traducere de Dr. I. Duscian CESTIUNI SOCIALE: X. Em. Teohari. Democraţia şi disciplina în şcoală. IV. (urmare şi sfârşit). G. Aslan. Necesitatea unui ideal în viaţă. LITERATURĂ: X.Zaharia. Din Martirologiâ iubirii. Geol'ge Sand şi Alfred de Musset. ISTORIA: Yasile Y. liane.?. Bucureştii în secolul al XlX-lea. NOtTA REVISTĂ ROMANĂ NOTE ŞI DISCUŢIUNI: F. Mumii. Sfârşitul unei campanii. I. M. Vasilcscu. O vizită la şcoala de poliţie ştinţifică din Roma. No. 12. NOUTĂŢI : Conflictul cu Grecia.—Discuţia asupra originci d-lui N. Iorga.—Ex libris: Contractul de muncă în industrie de d. An. Guşti. GESTIUNI ACTUALE : Rădulescu-Molru. Zapisul păca lelor. Rasm bisericesc. Dr. lliirmuzescu. Cum stăm cu Uni versităţiie noastre? Dr. I. Dusciun. Modernismul german: impresionismul. LITERATURĂ : Cunsl. Dcldie. Un erou : Yillicrs de lTsle Adam. Villicrs de I’Isle-Aduni. Omorâtorul de lebede. ŞCOLARE : L Clineiii. Ce se poale despride din istoricul unei scoli. NOTE ŞI DISCUŢIUNI : Tzigaru-Samurcaş. Un ultim cuvânt în chestia arheologici. No. 13—14. NOUTĂŢI: Din politica maghiară.-Criza bisericească. De unde a plecat, unde a ajuns.— Naţionalismul boeresc al d-lui Aurel C. Popovici. GESTIUNI ACTUALE: Dr. I. Dusciun. Sfârşitul modernismului german. FILOLOGII-; ŞI LITERATURĂ: Hornul S. Mnlin. Din graiul Răuăţenilor. (iidiriele D' Aununzio. Lada. Alphonse Dumici. Sub-prel'eetul. ŞCOLARE; I. Cliiiciu. (ie se poale desprinde din istoricul unei şcoli. NOTE ŞI DISCUŢIUNI: G. Mumii. Epilogul unei polemici. D. Drăgliicescu. O nouă metodă inductivă. No. 13—16. ‘ NOUTĂŢI : Poetul Alexandru T. Stamatiade. ŞTIINŢE SOCIALE: C. Mol eu nu. Considcraţiuni asupra socialismului de catrcdă. G. Asinii. Luxul. PSIHOLOGIE: Dr. Fior c0 o G. S. BECHEANU & 1. ILIESCU STRADA LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI. — STRADA LIPSCANI, 26 MAG ASIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURA ~ PANZÂRIE. Lânuri pentru rochi: Homniesponvon, cheviolle Jerseuri, Flanele, Cache Corsets Tricotate. Cio- gros-cote ele., răpi şi Batiste. Postavuri in toate genurile. CORSETE MATASARIE Dantele torehon şi broderii veritabile Cachemir soie, charmense, crepo de chine etc. Tafţetas din fabrica Bonnet culori şi negre. Rayoti special pentru Lingerie şi Trousouri Atelier special pentru rochii Şi confecţiuni. gata şiidupă comand;! PREŢURI FIXE Şl MODERATE ---------- i i\L- j kj i\! i JAL- yi iHWULi\n i i_ - - ^ [U= — --- ---------------- - ~ :=>n SANATORIUL Dr. GEROTfi CONSTRUIT Şl MONTRT Special pentru tratamentul boalelor chirurgicale OPERAŢIUNI Şl faceri Bulevardul Ferdinand 48, Bucureşti TELEFON 1/44 DC DC Boalele Intestinului | Diareea (la copii şi adulţi), Dizenteria | Colicele, Furunculoza, Eczema şi toate BOALEI.E CE PROVIN DIN 11116^11111618 IllteSlinal6 SE TRATEAZĂ ADMIRABIL PRIN LACTOFEEMENT -i ■ ■ (Bulion paratactic) Aprobat de Cons. Sanitar Super. Zilnic preparat proaspăt numai la LABORATORUL Dr. ROB1N 5, Str. 1. C. Brătianu 5. — Telefon. lin flacon 2 lei. In provincie contramandat 2,50 Cereţi prospecte gratuite ^ • I^MaiiBneMiaiiiaaiailBIBlSlIcaaBalluiur^illiMiunjltâlIBIBlSlieiiasilKiaîai.'CTGrai'KiengliaiBtgl § VIILE j 1 DUILIU ZAMF1RESCU | I —- 2, STRADA ZORILOR, 2 =— i Pnintnl Muntelui »ll • li + u + l Angrosiştilor li se acordă rabat di di di ii) iii Să nu lipsească din nici o casă Fpanzbranntwein „Dr. K0NYA“ Fricţiune întăritoare pentru musculatură, infailibili contra durerilor rheumatismale, la gută, lumbago şi ori-ce răceli. întreţine sănătatea, puterea şi frumuseţea corpului. — Flacon de buzunar 50 bani. Flaconul original LEI 2. Fpanzbranntwein eo Menthol de Dr. Konya se distinge prin puterea sa antiseptică şi răcoritoare. Ca atare este recomandat în special contra durerilor nevralgice, durerilor de cap şi contra afecţiunilor catarale. F>^con de buzunar 60 bani.—Flaconul original LEI 2.25 Ic* - SE GĂSEŞTE LA FARMACII ŞI DROGUBRII - Ferili-va de imitaţiuni! S.T,“ marca „Fortuna11 depusă la Tribunal ţi semnătura Dr. Konya şi fiu pe gâtul sticlei. ^ LSJSJSJSJSTSJSJ cHisJSJsrsrsJisisjsjSJ i Ciocolata ?i Cacao ZamiîfgSCtt Sunt preferate de cunoscători Tă^iarsjsj'