JA REVISTĂ *• , R O MANA abonamentul : POLITICA. LITERATURA, ŞTIINŢA ŞT ARTA In România un an (48 NUMERE). 10 Ici ,, şcase luni..........6 ,, In toate ţările uuiunei poştale un an 12 „ „ ,, ff ,, şease luni 7,, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Eerdinand, 55 — Bucureşti APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI UN NUMĂR. 25 Bani Se găseşte cu numărul la principalele librării şi la depozitarii de ziare din ţară Preţul anunţurilor pe ultima pagiuă */« pagină io lei. No. 21. DUMINICA, 3 OCTOMBRIE 19IO Voi. 8. SUMARUL NOUTĂŢI : Necesitatea înfiinţării unui partid ţărănesc.— Două răspunsuri în cestiuuea evreiască, — Ex libris. GESTIUNI ACTUALE: Emil Isac. Moartea tui Chavez. LITERATURĂ: Maxime Cjorki. Un erou. Vas 1 le Pop. Setea de sacrificiu. Nicolae Pora. Printre morminte. ŞCOLARE: Pană Popescu. Pedaţjoce venea vremea să plece. Cu aceeaşi linişte tragică se ridica, eşea încet, dispărea la un coif stradă. Şi aceasta de-atâtia ani, cu o regularitate cronometrică, încât se părea că însăşi existenta Iui avea o legătură strânsă cu întreg mersul imensului cosmos, ce te uimeşte cu neclintita-i orânduire eternă. Am întrebat pe mulţi, sperând să aflu ceva. Nimeni nu ştia nimic din viafa ^Taciturnului^—cum îl botezase, fiindcă nici numele nu i-1 aflase nimeni. Un văl de taine şi de dureri grele mă ispitea să mă apropriiu de acest om singular simfindu-mă din ce în ce mai stăpânit de setea aceea ce te cuprinde uneori, de a-fi arde sufletul în pojarul altor dureri, ca să-fi nifi de ale tale.... Multă vreme, apoi, nu l’am mai văzut. Credeam că se prăpădise ducând cu el misterul pe care vream să-l pătrund, şi de care eram atras cu putere. Când l’am văzut, în seara aceea de toamnă, în mijlocul parcului ruginit, nu mi-am putut stăpâni o mişcare, am tresărit. S’a oprit şi cu un surâs trist îmi întinse mâna: — Nu-i nevoie să-mi ştii numele, fiindcă prea mă cunoşti. Am băgat de seamă cât de mult te interesam, ca un caz rar ce ispiteşte agerimea unui chirurg dibaci. Şi de-aceea am fugit. Mi-a fost o vreme teamă de scalpelul dumitale. Insă trebuie... Tăcu fără să isprăvească şi, răsucindu-şi o figare, stătu în cumpănă parcă. Iar vântul se repezea năvalnic printre copacii desfrunziţi pe jumătate, vânturând în vârtejuri diabolice volbura frunzelor veştede ce împrăştiau, în pustietatea parcului, un sunet strident de nimicire, asemuitor aceluia al osemintelor aruncate de un gropar într’o hrubă. înfiorat şi el de sgomotul lugubru al toamnei, se uită la mine, îmi citi par’că în suflet şi urmă: — Da, trebuie! Cine ştie cât mai am... Şi de mult simfeani o trebuinţă adâncă să mă destăinucsc cuiva. Nimeni nu ştie când îi vine ceasul şi nu-i bine să duci prea multe, cu tine, în groapă. Dacă averile nu le poţi lua cu tine, de ce fi-ai duce gândurile, patimile? Se opriiarăş, apoi reculegându-se ca cineva nede-prins să vorbească mult, continuă: — Ce poate fi mai rău ca o suferinţă pe care o porţi în tine şi de chinul căreia nu poţi scăpa de cine ştie cât amar de vreme. O porţi în suflet şi te doare, şi te arde, că ai fi în stare s’o spui cerului, pământului, ţie însu-ţi—numai s’o dai la lumină. De aceea credinţa apleacă sufletele spre mărturisirea păcatelor şi de aceea omul bisericei ascultă pe oricare şi află ceeace nu se poate spune nimănui altul. ~ Eu însă nu cred, fiindcă nu mai pot, şi vorbesc numai cu cugetul meu muşcat de mustrări şi multora Ie par nebun, când mă văd vorbind singur. Ce bine ar fi să fiu nebun ! S’ar stinge tot ce mă chinueşte acum, aş fi fericit. Tăcu din ‘nou şi, rostogolind fum după fum, suspină. Apoi hotărându-se: — Am greşit mult.... Ce spun!? Am păcătuit până la hotarele crimei făptuite cu deplină judecată. Nu te minuna! Ascultă.... Eram bolnav, mă văzuse tofi medicii, toate celebrităţile îşi dăduse părerea. Toţi mă condamnase. Spuneau că mai am puţin,—atâta cât să mi se prăpădească şi celălalt plămân. Şi am durat-o multă vreme cu boala în mine şi cu conştiinţa că mă duc, fără să spun nimănui nimic, mereu setos să-mi ştiu singur ale mele, să le ’nchid toate în mine. Mă vedeau acasă pierit, credeau că din cauza muncei şi a nemulţumirei la şcoală. Iar eu eram chinuit de gândul boalei pe care o semănăm în şiruri întregi de şcolari. Şi nu m’am înşelat. întâia victimă a fost unul din şcolarii mei, cel mai sârguitor, care nu-mi eşia din cuvânt niciodată. Mi se frângea inima, când ram văzut întins; nu ştiam ce să fac. Curând, apoi, trebuia să-mi vie şi isbitura pe urma căreia credeam că-mi pierd minţile. Şi nu mi s’a întâmplat nimic. Am dus la groapă şi pe blânda-mi surioară, am plâns-o mult şi am început să mă înfricoşez de mine însu-mi. O ucisesem şi pe ea şi nimeni nu mă putea trage Ia răspundere. Eram sigur. Vream să-mi dau singur pedeapsa, s’o sfârşesc odată ! De câte ori 11’am simţit răceala oţelului, colea lângă ochi... Şi n’am putut.... Ştii, laşitatea bolnavului care vrea să-i pună capăt durerii şi nu e în stare s’o facă! Trebuia să îndur chinul, înnainte, până Ia sfârşit. O, crimele acelea făptuite în adâncul conştiinţei şi cu neputinţa de a fi vre-odată desvăluite... După ce-şi şterse lacrimile ce-1 înnecau suspină şi, trăgând des din ţigare: — Nici buruiana aceasta otrăvitoare nu mi-a putut face nimic. Speram s’o sfârşesc mai repede şi 2q8 NOUA REVISTĂ ROMÂNA agonia nu se mai sfârşeşte. Nici otrava nu-mi mai face nimic. Mi-am luat un concediu nelimitat şi cu ce aveam pus de o parte m’am dus aiurea şi am intrat într’un sanator, neştiut de nimeni. Cinci luni de zile am dus vieaţa aceia de bestie preocupată numai de stomacul ei, de satisfacţia tuturor poftelor ce mistuesc sufletul unui ftisic. In cele din urmă începuse să mă plictisească tot... Nu mai găseam nimic nou nici în pensionarii cosmopoliţi—tovarăşii şi tovarăşele mele la lanţul suferinţei—şi eram gata să plec. Mai ales că medicul mă asigura de vindecare. Atunci am zărit-o întâia oară, i-am făcut cunoştinţa şi am rămas. Biata nevinovată, bietul înger! Era în secţiunea celor abia atinşi, şi medicul mi-a îngăduit să stau de vorbă cu ea, fiind mult mai bine, după cum îmi spusese şi mai înainte. Şi ce nu trebuia să se întâmple, s’a întâmplat. A fost o nebunie, o dragoste de-acelea fatale ce pleacă sufletele în neştire, spre tărâmul fericirei şi al suferinţei. Ce făceam? Cum de uitam ce făptuisem? îmi per-dusem judecata... Patima, numai patima şi setea de crimă! A fost scris, se vede, s’o făptuiesc şi pe aceasta în complicitate cu părinţii bietei mele victime. Mi-au dat-o cu ochii închişi, iar după un an aproape am dat-o şi pe ea pământului acela negru, neîndurat, căruia nu-i putusem smulge nici pe scum-pa-mi surioară! Nenorocitul isbucni în plânsete şi câteva clipe numai suspinele lui şi jelania vântului îmi stăpâniră auzul. Abia putu să sfârşească: — De atunci îmi duc povara crimelor mele pretutindeni şi mă tem de lume, să nu mai fac şi alte victime. Mă închid între păreţii casei mele şi, în singurătatea aceea de ocnaş, mă blestem şi mă urgisesc cu cuvinte grele, ca să n’aud şoaptele acestea aduse noaptea de vânt,—regretele celor pierite înainte de vreme din pricina mea. De aceea rămân singur, mă feresc de toţi şi nu-mi pot afla liniştea decât atunci când m’o cuprinde şi pe mine pământul acesta infam, gâdele meu chinuitor! Plânse apoi mai liniştit, cu capul în mâini, în vreme ce prin pustietatea parcului colindau şoapte stranii, susurări mormântalp, strecurate de vânt printre crengile copacilor desfrunziţi înnainte de vreme. ' Nicolae Pora. ŞCOLARE PEDAGOGIA NOUĂ Chestiunea care preocupă astăzi lumea pedagogilor este cunoaşterea sufletului copilului şi luarea acestei cunoştinţe ca bază pentru organizarea instrucţiu-nei. Această preocupare este a pedagogilor experimentali, care urmăresc chestiunile de educaţie după metodele ştiinţifice ale- psihologiei. Pedagogii aceştia reduc mulţimea chestiunilor care intră în problema educaţiunii, Ia trei principale: 1) Ceea ce se învaţă—programele; 2) Cum se învaţă—metodele ; 3) Cine se învaţă—elevii. Cercetările lor dovedesc în deajuns că până acum problema învăţământului s’a considerat numai din punctul de vedere al programelor şi al metodelor în legătură cu programele şi s’a lăsat cu totul la o parte chestiunea cunoaşterii sufletului elevului. Nu s’a ţinut în seamă că sufletul elevului este elementul fundamental dela care şcoala trebuie să plece cu programele şi metodele. Din cauza aceasta, s’a ajuns la un aşezământ şcolar cu programe care se întind peste tot câmpul cercetărilor şi amănuntelor ştiinţifice unde sufletul copilului nu poate să meargă în deplină cunoştinţă : de aceia formalismul metodelor de predare, cu toate treptele lui pedagogice, a ajuns ca să dea foarte multă instrucţiune şi foarte puţină educaţie; de aceia şcoala nu poate să dea copilului o viaţă intelectuală activă- Faţă cu aceste constatări, pedagogii cei noi lucrează la alcătuirea unui plan de instrucţie, conceput după o metodă educativă ; încep cu deslegarea problemei, de jos în sus. dela elev spre metode şi programe. Fac mai întâi cercetări experimentale pentru stabilirea unor metode de constatare. Cu ele se măsoară gradul de instrucţiune al elevilor spre a cunoaşte starea lor reală şi valoarea metodelor de pedagogie după care s’au instruit elevii. Apoi se constată elevul din punct de vedere fizic şi sufletesc. După datele culese cu aceste metode, se stabileşte o medie în raport cu vârsta şi se cunoaşte uşor câţi, într’o şcoală, sunt, ca desvoltare, la nivelul mediei vârstei, câţi sunt supt nivel şi care anume cauze provoacă întârzierea. După acestea se fac cercetări experimentale pentru stabilirea metodelor de educaţie. In ceea ce priveşte educaţia fizică, se orientează după datele culese prin cercetări medicale, în alcătuirea programelor de jocuri, de exerciţii gimnastice şi într’o distribuire justă a ajutoarelor de asistenţă publică, cantine şcolare, colonii de vacanţă etc. In ceia ce priveşte educaţia sufletească, se fac cercetări experimentale după indicaţiunile date de psihologia experimentală, relativ la mecanismul aşa numitelor facultăţi sufleteşti. Se fac cercetări pentru găsirea şi întrebuinţarea acelor mijloace care pot să pueîn funcţiune de desvoltare acele mecanisme. Astfel s’a luat în considerare că inteligenţa este o facultate de cunoştinţă supusă desvoltării prin ec-serciţii ca orice organ. Legea acestui mecanism se observă în legătura ce se face, în sufletul nostru, între cunoştinţele ce le avem într’un timp şi între noile cunoştinţe ce ni le aduc simţurile dela lumea din afară. In aceasta legătură intră în acţiune patru funcţiuni primordiale: înţelegerea, adică funcţiunea care prinde imaginele aduse de simţuri dela lumea din afară; invenţiunea, funcţiunea care caută asemănările, deosebirile şi diferitele raporturi dintre imagini; direcţiunea funcţiunea de orientare a înţelegerii şi inven-ţiunii ; censura funcţiunea care reţine cele ce trebuie şi înlătură pe cele nefolositoare în legătura dintre idei (Alfred Binet). Pe aceste patru funcţiuni caută să le îmbrăţişeze metodele educaţiunei inteligenţii. In privinţa educaţiunii voinţii se ţine în seamă că puterea caracterului stă în desvoltarea mecanismului actului voluntar. Legea acestui mecanism se observă în legătura ce se face în suflet între ima-ginele de mişcare dobândite din experienţa faptelor săvârşite anterior şi între noile imagini venite prin simţuri (C. Rădulescu-Motru). Se ţine în seamă că sufletul înregistrează imaginele mişcărilor săvârşite de propriul nostru corp şi imaginele venite dela lumea din afară. Se ţine în NOUA REVISTĂ ROMANĂ 299 seamă că noua imagine venită prin inteligenţă ca să se transforme în fapt treime să aibă oare-care puncte de asemănare cu una din imaginele de mişcare anterioare. Altfel ori câte imagini de fapte ne-ar trece prin minte nu foloseşte la nimic. In imaginele faptelor săvârşite 'de noi se găsesc dispoziţinnile şi inclinaţiunile care hotărăsc puterea caracterului nostru. Metodele pedagogiei experimentale caută ca tocmai pe aceste imagini să le cunoască şi să le des-volte. De aceste idei se conduc luând aptitudinele fiecărui copil ca bază a educaţiunei lui integrale. Datele culese de psihologii experimentali dintr’o ţară sunt luate în considerare şi experimentate în alta de către oamenii competenţi. Se împrumută dela unii la alţii nu atât rezultatele, cât procedeurile, metodele după care as făcut cercetări asupra elevilor şi după care au aplicat mijloacele pedagogice spre a le verifica valoarea ştiinţi ică şi spre a vedea dacă cele ce se potrivesc pentru un popor sunt bune şi pentru altul. Şi pentrucă nevoile cer ca aceste cercetări şi îndrumări, multe puţine, câte s’au putut stabili până acum, să treacă din laboratorul omului de ştiinţă în şcoală, se lucrează de către aceşti pedagogi Ia pornirea unei mişcări în sensul de a face ca un profesor să nu fie numai învăţător, ci să fie învăţător şi observator, tot odată, să aibă arta de a pătrunde în sufletul copilului şi a desprinde de acolo aptitudinele fiecăruia şi după măsura lor să potrivească învăţământul ce trebue să li se dea. Ca mijloace, pentru ca profesorii să ajungă Ia o asemenea artă, ei nu propun obişnuitele conferenţe didactice cu discursuri literare şi cu lecţii model pregătite, ca formă, cu o lună două înainte şi după diferite manuale de didactică, ci propun lucrări practice de pedagogie sau psihologie individuală în care profesorii să fie puşi în fata unor oare-care greutăţi; să-i facă să caute caracteristica mentală a unui copil, metodele ce trebuesc aplicate^. Aceste procedeuri le propune noua pedagogie pentru studierea problemei educaţiunei. In occident, cei care deţin puterile publice au început să ia în considerare aceste preocupări ale oamenilor de ştiinţă şi să Ie dea tot concursul pentru verificarea şi introducerea lor în şcoale. La noi este în uz o pedagogie nouă numai după nume, iar ca metode întemeiată tot pe tradiţia celei vechi. La noi se consideră problema instrucţiunei numai din punctul de vedere al programelor în raport cu întinderea cercetărilor ştiinţifice şi din punct de vedere al metodelor în raport cu programele. Chestiunea cunoaşterii sufletului elevilor rămâne cu totul afară de preocupările noastre. Munca de pedagogie experimentală, care ar trebui depusă, în propria noastră şcoală, pentru a cunoaşte cu exactitate sufletul copiilor din şcoalele noastre şi pentru a lua această cunoştinţă ca bază a reformei didacticee şi a organizării învăţământului, este înlocuită de preocupările câtorva teoreticiani care împrumută de aiurea teorii, fără control, le introduce în regulamente, programe şi instrucţiuni metodice şi le impune corpului didactic spre a fi aplicate. Când este vorba despre o comparaţie între procedeurile noastre şi între procedeurile de experimentare şi verificare a metodelor din occident, teore-ticianii noştri pedagogi afirmă cu emfază că ideile noi pe care le experimentează şi le verifică cei din ■occident, sunt chestiuni cu care corpul nostru didactic este de mult familiarizat, întru cât dânşii (pedagogii) au avut grije ca să le comunice corpului didactic în regulamente şi instrucţiuni de programe. Din cauza preponderării acestei direcţiuni de împrumut de idei fără control, nu prinde la noi acea mişcare începută cu scopul de a face din fiecare profesor un pedagog experimental. Probabil că pentru mulţi pedagogi de ai noştri nu dă mult de gândit faptul că în chestiunea cunoaşterii cauzalităţii fenomenelor sufleteşti, ştiinţa nu a ajuns la nivelul cunoaşterii cauzalităţii fenomenelor fizice. De aceia le vine să creadă că este posibil să formăm o inteligenţă sau un caracter în şcoală numai după formele scrise, întocmai cum se poate forma o combinaţie hiinică după o formulă ştiinţifică. ________________ Pană Popescu. RAPORT ASUPRA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI Reorganizarea Şcoala primară elementară cu trei clase Cu să putem da învăţământului o organizare care să fie şi cea mai puţin costisitoare şi în stare de a distribui învăţătura, în mod egal *) tuturor copiilor, trebue mai înainte de toate să ne hotărâm : să fim drepţi. Să fim drepţi, adică să nu dăm unora tot şi altora nimic, ci puţinul să-l împărţirii frăţeşte la toţi. Do pildă, până acum unii copii merg la scoală cu patru clase şi cu patru dascăli, pe când alţ i, n’au nici loc să intre în scoală. De aci înainte, pentru timpul cât va fi nevoe, să dunem ca principiu: Dascălul şi şcoala, adică fiecare dascăl să alcătuească o scoală cu atâtea clase câte sunt în lege. Dacă în lege se prevăd irei clase, dascălul să fii dascăl a trei clase, şi să facă lecţii pe rând cu aceste trei clase, după orarul lip care se va hotăra de autoritatea superioară şcolară şi dela care nu se va putea abate decât în urma unei aut irizaţiuni speciale. Cu acest mijloc vom avea un dascăl în loc de trei. Acest dascăl va face lecţii pe rând cu diferite echipe ori secţii ori clase, ţinând la scoală numai copiii cu care face lecţie şi rămănând ceilalţi acasă la părinţi. Astfel în fiecare zi va face lecţii cu toate echipele, iar la nevoe, unde populaţia va fi prea numeroasă, poate, cu unele echipe — cu cele superioare — să facă lecţii la două zile odată. Se înţelege că acolo unde astăzi este scoală cu patru dascăli ori mai mulţi decât unul, acea scoală se va transforma în atâtea scoli câţi dascălii sunt, cu condiţie ca pentru fiecare dascăl să fie o cameră de clasă, în care să se facă pe rând lecţii cn tea e secţiile, clasele ori echipele. Negreşit că patru dascăli pot face mai mult decât unul; dar nu e drept să lipsim de scoală o jumătate din copii pentru cuvântul că voim să le dăm o s oală de lux pe care n’o avem. Cu o scoală modestă, cu un singur dascăl şi cu copiii împărţiţi în echipe, care vor veni pe rând la scoală se va merge mai încet, dar se va face aproape tot atât, cât se făcea până acum, cnâd dascălul stătea în clasă cu toate secţiile de copii, neputând să lucreze cu unii, din cauza celorlalţi care n’aveau treabă, ori care se chemau că erau ocupaţi indirect. ’) Când zicem: să distritnie învăţătura în mod cţ/al înţelegem că trebue să se pună condiţii egale pentru toţi pentru -ca fiecare să poată profită după putinţă- Inlr'un pahar încape areeaş cantitate de apă, ori vei lua cu el din-tr'o găleată, dela izvor, ori din marea. Prin egalitate înţelegem ca să se lase tuturor posibilitatea de a avea de unde să-şi umplă paharul, nu ca să i-se facă paharul mai mare de cum este, căci el este aşa cum i l-a dat natura ori Dumnezău. 300 NOUA revistă română Ţinerea în scoală câte trei ceasuri a tuturor copiilor, e una din cele mai mari greşeli. Copiii în loc să fo-losască, se zăpăcesc; zăpăcesc şi pe dascăl, -îl face să se enerveze şi să-şi pearză prestigiul; iar copiii pe lângă altele, se învaţă a fi obraznici, necuviincioşi, fără respect pentru scoală, şi pentru muncă. Noi nc-am gândit la sistemul acesta pentru că am văzut că dacă e vorba de pus în şcoală toţi copiii de de^şcoală nu mai e vorba numai de mii şi de sute de mii, ci de milioane de copii. Să vedem dară ce putem face cu sistemul: Dascălul şi şcoala. Şcoala urbană. 1) No. scoalelor urbane în 1907 a fost de 384. împărţind No. copiilor în vârstă de scoală la No. scoalelor: 118.139 : 384 = 307 sau 308 Vin câte 308 copii de scoală. De aci se vede că No. scoalelor existente e prea mic pentru populaţia şcolară, o scoală neputând cuprinde aţâţi copii, ci abia 200 la 2/iO, de aceea poate nici nu se înscriu în scoală toţi cei în vârstă de scoală. 2) No. institutorilor a fost de: 1335. împărţind No. copiilor în vârstă de scoală, dela oraş, la No. institutorilor, avem: . 118.139: 1383 = 85 sau 86. Adică vin câte vr’o 86 de copii de fiecare institutor. Această cifră prea mare ca să alcătuească o singură clasă ori secţie ori echipă este totuşi îngăduitoare, dacă e vorba să aplicăm principiul: Dascălul şi şcoala, şi pentru strâmtoarea în care ne aflăm, căci de altfel tot trebue să cheltuim mai mult decât cheltuim, ca să putem avea mai mult decât avem. Trebue să avem scoli. Graţie scoalelor a ajuns Elveţia, de pildă să-şi facă nu numai casele ci şi pământul pe care sunt casele făcute, pc când noi nu profităm nici de pământul bogat pe care îl avem. Cantonul Genevei, de pildă, în 1904, are în total în budget cheltueli de fr : 10.076.303,0't centimi, dar pentru scoalele Cantonului se chcltms; fr: 't. 109.871 cent. 70. Cantonul dă pentru scoli din bugetul său: fr: 2.513.967) cent. 05, pc lângă care mai dă oraşul Genevei: fr: 1.2^6.5)83 cent. 80 şi con-federaţiunea elveţiană: fr: 2'i9.322 cent. S5. . Ca să plăteşti însă astfel de sume, negreşit trebue mai întâi să le ai şi apoi trebue să te şi obişnuieşti a le plăti; căci (ura slriţjă mereu că poporului ii Irebue lumină dar când e voroa de bani, nu-i dă. Zic că în sistemul: Dascălul şi şcoala cifra de 86 de copii de fiecare dascăl, este îngăduitoare pentrucă pc când cu sistemul de azi, ca să băgăm în scoală toţi copii în vârstă de scoală (la oraş), ne trebue numai pentru plata institutorilor, aproximativ: In anul I: 3.830.400 lei. * H : 9.830.400 lei. III: 15.830.400 lei. Cu sistemul Dascălul si şcoala vom avea: Anul I urban. Prima înscriere totală: 118.139 Promovaţii precedenţi, minus absolvenţii, adică Pronovaţi: 46.831 —absolv .9684 = -j- 37.147 Total 155.286 . Aceşti 155.286 împărţiţi la 1'dlO institutori actuali: 155.286 : 1400 = 110. Vin câte 110 copii de fiecare institutor, adică fiecare institutor va avea câte trei echipe de: a) 40 bj 40 c) 30 Total 11 o Plata totală a institutorilor, pe anul I socoliL câte: 2400 lei de cap, face: 1400X2400 — 3.360.000 lei. Dar aceştia sunt institutorii existenţi şi deci prevăzuţi deja în budget, deci nu ne cer plată nouă. Anul II urban. a II înscriere totală: 118.139 Promovaţii precedenţi minus absovenţii: 155.286 — 9.684 = 145.602 total: 263.741 NB. Socotim ca promovaţi pe toţi cei înscrişi anul trecut. Pentru anul al II adăogim încă 17)0 institutori, împărţind elevii acestui an la 1550 de institutori: 263.741 : 1550= 164 elevi vin câte 164 de elevi de institutor, împărţiţi în 3 echipe de : a) 55 55 (') 54 total: 164 Plata totală a institutorilor pe anul 11 va fi: 1.550 instit. X 2.400 = 3.720.000 lei adică cu 36.000 mai mult ca anul I. Anul III urban. a III înscriere totală: 118.139 Promovaţii precedenţi minus absolvenţii: 263 741 — 9.684 = 254.057 total: 372.196 Pentru anul III adaugim încă 250 institutori, împărţind elevii acestui an la 1800 de institutori: 3.72.196 : 1800 = 205 sau 206 vin câte vr’o 206 elevi de institutor, care pot fi împărţiţi în 4 echipe : v <0 55 b) 5° cj 50 <0 50 total: 205 Flata totală a institutorilor pe anul III va fi: 1.800 X 2.400 = h.320.000 lei adică avem 4.320.000 lei, în loc de: I5.830A00 lei. Suma aceasta de 't.320.000 lei, este de-aci înnainte cifra ordinară a budgetului pentru şcoala urbană, căci de aci înnainte cifra înscrierilor nu va mai fi atât de diferită. Mai vine aci şi întrebarea de unde luăm plusul de 400 de institutori ? Aceasta se poate face şi prin reorganizarea şeoalclor normale şi prin concursuri speciale, mai ales că ar fi timp de vr’o trei ani. Şcoala rurală. 1). No. şeoalclor rurale în 1907 a fost de: 4.079. împărţind No. copiilor în vârstă de şcoală la No. şcolilor: 808.636:4.079=148 ori 149 vin câte 149 de şcolari de fiecare şcoală. NOUA REVISTĂ ROMANĂ S’ar părea că acest No. nu e mare, dar trebue de observat că aceşti 808.636 sunt numai copii dintr’un an şi că în şcoli se găsesc încă copii din anii precedeniţ. Trebue dar să socotim că sunt în şcoală: 1) cei 808.636 2) Promovaţii minus'absolvenţii din anut precedent Promovaţi: 238.848 absolvenţi: 24.897 în şcoală: 213.9,51 Deci: 808.636 -ţ- 2 13.95 1 = 1.0T2.5H7 elevi. . împărţind aceşti: 1.022.587 elevi la No. şcoalelor: 1.022.587 :4 079 =250 găsim că vin câte 250 de şcolari de fiecare şcoală, împărţind însă acest No. la No. învăţătorilor avem: 1.012.587 :5.400 = 189 sau 190 elevi câte 189 sau 190 elevi de fiecare învăţător. Aplicând sistemul Dascălul şi şcoala, am avea atâtea şcoli câţi învăţători, adică o.'iOO şcoli, cuprinzând fiecare câte patru echipe de şcolari = ol)-|- ol) -f-ol) -j- hO. Dar nefiind nevoc pentru primul an să se adauge nimic în budget. Anul I rural. Socotind deci câte 1000 de lei de fiecare învăţător, vom avea în anul I cifra care este deja în budget: 5.400 X 1.000 = 5.400.000 lei adică 5.400.000 lei. Anul II rural. Cuprinde următorii copii. 1) . Noii înscrişi: 808.636. 2) . Promovaţii minus absolvenţii 1.022.587 — 24.897 = 997.690. deci 808.636-1-997.690= 1.806.326 adică în total: 1.806.326 elevi. La aceşti aproape două milioane de elevi ne trebue cel puţin 10.000 de învăţători; şi atunci aplicând sistemul nostru : 1.806.326: 10.000= 180 ne vine de fiecare dascăl câte 180 de şcolari împărţiţi în patru echipe: ^ 5° + 5° f 50 + 30 = 180 iară plata învăţătorilor se va spori cu : 4.600.000 lei, pentru că s’au adaos: 4.600 de învăţători, adică va ajunge în total : i 10.000.000 lei (zece mlioaiiej. . E de observat aci că mai greu e de găsit No. de învăţători decât suma de plată : '1.6OO de învăţători nu e uşor de găsit. Anul III rural. Cuprinde următorii copii: 1) . Noii înscrişi: 808.636. 2) . Promovaţii minus absolvenţii : 1.805.326 — 24.897 = 1.781.429 deci: 808.636 1.781.429 = 2.500.065 elevi, adică total: 2.590.065 elevi. La aceşti două şi jumătate milioane de elevi ne trebue cel puţin: 12.950 de învăţători şi atunci aplicând sistemul nostru avem: 2,590.065 : 12,950 =200 elevi, ne vin de fiecare învăţător câte 200 elevi, împărţiţi în patru echipe: 50 + 50 + 50 + 50 = 200; iar plata loială a învăţătorilor va fi de: I2.bo0.000 lei. Aceasta va fi de aci înnainte cifra budgetară a şcoalei rurale. Greutatea şi aci nu este atât suma de plată; care ar fi peste budgetul actual ridicată cu : 6.55)0.000 lei, adică cu plata a: (>.550 învăţători ; dar este : cum găsim pe cei 6.5)00 de învăţători ? Aci pe lângă organizarea şcoalelor normale, de învăţători cred că s’ar mai putea întrebuinţa şi sistemul suplinitorilor Improvizaţi şi apoi al concursurilor de învăţători, precum s’a făcut şi altă dată. Inchiere. Şcoala elementară, menţinând sistemul de azi, cu i clase la oraş şi 5 la sate, ca să intre în şcoală toţi copiii ar costa: 81.000.000 lei. Cu Irei clase la sate şi la oraşe, ar costa : 33.241.000 lei (învăţătorii) 15.830.400 » (institutorii) total 49.071.400 » (toţi dascălii primari). Cu sistemul nostru : 12.950.000 lei (învăţătorii) 4.320.000 lei (institutorii) total 17.270.000 lei (toţi dascălii primari). In 1907, plata învăţătorilor şi institutorilor eră de : 12.S6'i.!)76, deci; scăzând 17.270.000 12.864.976 hJi05>.02h — diferenţă. Ceeace va ajută însă deslegarea înceată a problemei, este obiceiul poporului de a nu se grăbi să deâ copiii la şcoală. Tli. P. Sperantia. NOTE ŞI DISCUŢIUNI UN STUDIU CARE SURPRINDE In editura „Revista Infanteriei", ca anexă a numărului dublu din Iulie—August („Universala", 1910 Bucureşti), a apărut Tragerile de luptă de colonelul Taffin, traducere de sublocotenentul Nădejde. Autorul, actualmente comandant al 1-iului regiment de infanterie din Cambrai, a fost profesor la şcoala normală de tragere. Cele mai multe din părerile pe cari Ie desvoltă în acest studiu, surprind—şi surprind prin faptul că combat teorii nouă asupra acestei chestiuni, şi despre cari se credea că s’a ajuns la o lămurire deplină. Argumentele de cari se foloseşte sunt de trei feluri: unele, să le numim istorice—citate din diferite lupte, date din rapoartele ataşaţilor militari francezi în cel mai din urmă răsboiu ; altele tehnice—rezultate din experienţele, cari s’au făcut la poligoanele şi şcoalele de tragere din Franţa; a treia categorie— diferite scrieri la cari recurge deseori- Colonelul Taffin discută cu atâta siguranţă încât nu se sfieşte să deducă, din multele exemple, legi, pe cari, ca să le scoată şi mai mult în relief le subliniază singur: „Tragerea este o ştiinţă experimentată ; consideraţiile filosofice, neverificate prin experienţă, n’au ce căuta aci. (pag. 65.) E de ajuns, cred, această deducţie ca să se vadă că pentru autor chestiunile emoţiei, a entuziasmului, a demoralizării—în ceea ce priveşte tragerea—sunt „înăsbâtii". Un rezumat al acestui studiu sper că va mulţumi curiozitatea ori şi cui. 1) Colonelul francez nu pune nici un preţ pe tragerea individuală, sau mai bine zis pe rezultatul unei asemenea trageri. E cu neputinţă să poţi pretinde unui soldat să îndeplinească toate condiţiunile de cari în luptă e strâns legat focul. „Pe soldatul în stare de a-şi conduce singur focul, adică de a-şi alege NOtJA REVISTA ROMANA ţinta cu chibzuinţă, de a aprecia distanţa cu exactitate, de a pune înălţătorul distanţei şi a nu trage decât în cunoştinţă de cauză... toate acestea în mijlocul gloanţelor şi obuzelor... ar trebui să-I avansăm imediat sublocotenent“ (pag. 8). De aci nevoia focului condus şi de aci atenţia tuturor către conducători. „Instruiţi ofiţerii voştri din timp de pace... Conducerea focului depinde numai de sângele lor rece, de îndemânarea lor, de ştiinţa lor“ (pag. 13). De altfel şi experienţa confirmă aceasta: pe câmpul dela Clialons, în 1904, s’a tras de către o secţie cu un efectiv de 50 de oameni, într’un panou cu un front de 50 m., la distanţa de 950 m. Intâiu oamenii au tras individual ; fiecare a pus înălţătorul, pe care l’a crezut—şi mulţi l’au pus cu totul greşit. A doua oară au tras întrunit, sub comanda unui ofiţer, care a apreciat distanţa cu un binoclu-telemetru. In amândouă cazurile s’au tras câte 800 de cartuşe. Rezultatul a fost următorul (pag. 3): Tragerea individuală: 98 cartuşe lovite în ţintă Tragerea întrunită: 201 cartuşe lovite în ţintă. Prin urmare „numai tragerea condusă, tragerea întrunită, va produce efecte reale" (pag. 10). Deci „să acordăm mai multă atenţiune tragerilor întrunite şi mai puţină tragerilor de precizie" (pag. 11). 2) E surprinzătoare insistenţa cu care autorul discută rolul ofiţerilor subalterni—sublocotenentul şi locotenentul—în tragere, şi fiindcă „a conduce focul însemnează a conduce totul", misiunea ofiţerilor tineri în luptă. Până azi ofiţerii cari n’au trei trese se numesc „instructori"—şi cuvântul acesta are un înţeles destul de îngrădit. Studiul colonelului Taffin distruge acest termen, fiindcă—după el—numai de comandanţii de ploton depinde focul: ei au posibilitatea să-l deschidă la timp, „acţiunea directă asupra trupei nu poate aparţine decât lor" (pag. 12). Şi apoi „la fiecare situaţiune nouă trebuie o hotă-rîre corespunzătoare ; cine poate să o ia la momentul oportun, dacă nu cel ce se găseşte în linia întâia, care vede ceeace se petrece..." (pag. 16). In linia l-a sunt ofiţerii subalterni. E, mi se pare, din partea colonelului Tafiin un act de sinceritate, care trebue menţionat, fiindcă accen-tuiază—numai ca să fixeze odată pentru totdeauna ■—importanţa, în luptă, a ofiţerilor tineri în vârstă şi în grad. 3) Sunt pline de interes paginele, în cari se ocupă de vulnerabilitatea formaţiilor. S’au scris o mulţime de volume—şi de ofiţeri distinşi—unde se discută superioritatea unor formaţii asupra altora. „In realitate aceste discuţiuni academice asupra pro-cedeurilor de marş sub focui infanteriei şi artileriei ne face efectul unei discuţiuni asupra sosului ce am prefera să mâncăm" (pag. 23). Şi răsboaiele recente au probat aceasta. Regulamentul englez, de pildă, bazat pe observaţiile din răsboiul cu Burii, prevede categoric că numai la distanţe mari—dincolo de 1400 m.—are rost dispozitivul de înaintare ; de aci înainte „orice trupă suferă pierderi foarte simţitoare" (pag. 22). Colonelul francez nu se mulţumeşte numai cu atât. Recurge la un alt camarad, din care citează o comparaţie foarte nostimă: „împrăştiaţi un pumn de chibrituri pe o masă şi veţi avea o imagină destul de exactă de ceeace este o formaţiune de infanterie în luptă. Fiecare chibrit reprezintă un mic grup, secţie sau ploton (pag. 23). E de sigur şi exageraţie în comparaţia aceasta, dar e foarte nimerită pentru cei cari nu vor să admită că „la răsboiu nu sunt formaţiuni". 4) Părerea că vizibilitatea trupelor pe câmpul de luptă e în foare strânsă legătură cu culoarea uniformei, colonelul Taffin nu şi-o apropie de loc, pe motivul că „joacă un rol cu totul secundar". S’au făcut experienţe, tot pe câmpul dela Clialons, în 1903, al căror rezultat nu poate fi decât că „cel mai bun mijloc de a micşora vizibilitatea oamenilor este mai curând a-i învăţa să întrebuinţeze terenul cu folos, decât a le schimba culoarea uniformei" (pag. 27). 5) Un punct în care iarăşi nu se împacă cu ceeace susţin mulţi din scriitorii militari contemporani este rolul baionetei în luptă. „Lupta modernă este caracterizată prin puterea focului" (pag. 75). Încercările, cari se fac de mulţi, ca să arate că la distanţe mici focul nu se mai poate executa, sunt zadarnice, de oarece de azi în colo pentru distanţe apropiate focul va fi tras de mitralieră „o maşină fără nervi". Cu alte cuvinte „renaşterea baionetei e o legendă" (pag. 71). Studiul acesta, care—după cum se vede dintr’o scrisoare a autorului—a apărut în „Revue d’Infan-terie", probabil în mai multe numere consecutive, n’a putut să facă în Franţa obiectul unor discuţiuni mai întinse. Publicată în întregime, în traducere, de sigur că va isca la noi comentarii felurite —mulţi dintre ofiţerii noştri superiori având cu totul alte păreri. George V. Haneş. Suhlocolincnt in infanterie. UN RĂSPUNS D-LUI IBRĂILEANU A discuta o lucrare literară cere mai puţină responsabilitate ca a face o asemenea lucrare. Aceas-ta-i cauza pentru care criticul dărueşte mai uşor vorbele pe cari scriitorul nu le cere. Din cauza aceasta, uitându-şi puţina sa responsabilitate, criticul nu se gândeşte la aceia a scriitorului şi trece cu vederea că acesta e prins în ghiarele ei. Responsabilitatea e în însăşi conştiinţa omului, şi nu abdică nimeni la conştiinţă. E greu să-ţi dai părerea asupra unei lucrări literare ; ades întâlneşti una gata făcută şi eşti fericit că ai astfel un motiv de şicană ; o primeşti cu ochii închişi. Ceilalţi cărora li se face cadou o asemenea părere, n’au interes s’o discute. Dacă doi, trei observă adevărul, ce-are de-a face? Cum li s’a dat părerea aşa o păstrează, ca orice cetăţean cinstit căruia dacă îi spui că are un franc de plumb preferă să nu te creadă decât să piarză francul. Dar cel ce-a pus părerea în circulaţie? Oh! pe acela îl salutăm! Ce perfect dispreţ de public! La urma urmei modul cum acuză D-l Ibrăileanu, nu-i decât un rezultat al vieţei noastre de luptă neînfrânată. Ne luminează o ambiţie personală sau un interes material, o pornire firească sau un avânt silit. Singura stăpână e nevoia noastră de o clipă, sau dorinţa unui rezultat egoist. Nu se găsesc plagiate pe toate drumurile, vânătorul blastemă aşteptând ; deci cel mai mic foşnet îl face să se repeadă asupra unui lucru care ades nu-i decât o închipuire. Şi ce frumos lucru e să zici altora: uite am doborît un iepure, deşi iepurele e cumpărat dela prăvălie. In sfârşit vânătorul nostru e mulţumit. Un rânjet de satisfacţie, preludiu dulce al unor gânduri pornite spre ceartă, îi cuprinde faţa. lată-1 că intră în acţiune: se miră, îşi simte prejudecăţile atinse, se supără, detestă, insultă, înhaţă şi arată trecătorilor, îngrămădeşte mulţimea şi-ţi face un public de buni duşmani. Nu mai vorbesc de caraghioslâcul contrazicerilor neaşteptate. Dintr’un ceas într’altul părerile NOU a revista Romana 3o3 i se schimbă fără şovăire, după interesul zilei şi al momentului. De câte-ori găseşte ocazia de a întâlni ceva mai puţin banal, se răsbună pe autorul acelui ceva, proclamându-i plagiator, mai ales când goana după plagiat succede unei cereri juste din partea viitorului acuzat. Sunt spirite cari se grăbesc să-şi potolească avântul bun al unei clipite, să-l renege, să insulte ceia ce au lăudat, să scuipe apoi pe modestul nou venit pe care întâi l’a salutat. Oare d-1 Ibrăileanu e de principiul celor cari spun: îţi dau pe aici ca să-ţi iau pe dincolo? D-sa mă acuză în aşa mod încât îmi vine a surâde gândindu-mă nu atât la inconsequenţa D-sale în chestie de principii, cât la sistemul pe care l’a adoptat în etichetarea plagierilor. Sunt etichete ce se lipesc oricum le-ai pune şi pe orice hârtie, sunt altele cari cer multă atenţiune şi multă desinteresare. D-l Ibrăileanu a amestecat etichetele; căci unde s’ar ascunde egoismul ? E oare raţional a condamna o lucrare ca plagiată atunci când din 31 de pagini una şi jumătate are asemănări cu un scriitor, demn de-altmintreli de a fi imitat? Mai mult chiar, autorul Iucrărei (şi al acestor rânduri), declară că n’a avut cunoştinţă de existenţa cărţei în chestiune, „la Mort de Phylae", decât în urma călduroasei recomandaţii a D-lui Ibrăileanu în scrisoarea d-sale din „Viitorul". Am făcut-o aceasta din curiozitate şi am găsit în adevăr multă asemănare. Dar, Doamne, când două persoane văd acelaşi lucru în acelaşi cadru, poate şi cel mai mic să aibă îndrăzneala de a cugeta ca cel mai mare, cu atât mai mult mult cu cât e un fost admirator al lui Pierre Loti. Să-mi spuie acei ce vor ceti lucrarea, afară de d-l Ibrăileanu, dacă ea datoreşte altora mai mult decât datoreşte „un discipol modelelor sale". Şi acesta-i tot plagiatul. D-l Ibrăileanu a uitat că realitatea trebue să fie privită şi din faţă nu numai din profil şi că adevărata infirmitate a omului e că e chior şi nu că e orb. D-l Ibrăileanu voeşte a mă pedepsi ţintuindu-mă pentru veşnicie la stâlpul stilului d-sale şi dându-mă în râsul veacurilor. Căci de sigur că strigătul D-sale de alarmă îşi va repercuta ecoul cât va dura lumea. Cine ştie? Poate că e mai prudent să fac imediat mărturisirea păcatelor în faţa altarului şcoalei d-lui Ibrăileanu. Nu se ştie ce funeste consecinţe pot aduce, sub aparenţele lor uşuratece, denunţurile acestea publice şi ce înseamnă a avea de a face cu un Aristofan. Şi tu, solicitator al unei reputaţiuni, dacă vrei să fii bine primit, sileşte-te să scrii mai cu modestie, ba chiar prost la început; vei avea timpul să te îndrepţi şi să fii crezut. Fii eunuc a! ideii, Demostene mut şi Moliere constipat. Fii prudent şi rezervat, aibi idei vulgare şi pofte mediocre, afundă-te în platitudine şi dacă poţi nu te manifesta în ocjiii celorlalţi. E aşa de frumos să vrei să fii Phaedon şi aşa de urât să nu te lase să fii decât birjar! Supune-te artei aceia ipocrită ce-şi face un merit din neputinţa sa, econoamă fiindcă-i săracă, sobră fiindcă n’are stomac. Fii aşa, şi atunci nu vei mai face inimă rea nimănui şi nici ţie, şi nu-ţi vei vedea numele scris nicăeri, şi nu te vor înăbuşi în propriu-ţi pat şi nu-ţi vor smulge nici măcar un firicel de păr. Vei avea atunci idealul burghezului sculat dela masă: aplauze fără şuerături, venituri fără chcltueli, şi la urmă consideraţiunea aceluiaşi pe care l’ai fi aţâţat făcând contrariul. Şi cu asta am terminat, Domnule Ibrăileanu. Craiova loan Dragu. Bibliografii. Caragiale, Schije nouă. Buc. 1910. Preţul lei 2.E0. N. D. Spincanu, Lumina in istoricul intemeicrii băncilor populare. Turna Severin 11)03 N. 1). Spincanu. Epoca lui Matei Busarab. Studiu istorie T. Severin 1903. (ie n erai II. Bonnal. Psipoloqia militară a lui Napoleon, trad. S. V. Ilâneş, Buc. 1910. Preţul 50 bani. Publicajiunilc recente ale Academiei române: — Memoriiile Secjiunii Istorice.................Lei 14.— Ştiri despre veacul al XYllI-lea în ţerile noastre după corespondenţe diplomatice străine. I, 17001750, de A'. Iorţ/a................................ „ —,50 Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţia rusească de la 1800 -1812 III. Amănunte asupra Moldovei de ia 1808 la 1812, de Radu Bosetti . „ 1,G0 — IV. Amănunte asupra Ţerii-llomâneşti dela 1808 la 1812, de Radu Roselli........................„ 2,— Despre elementele cronologice in documentele româneşti, de A’. Iiocan.............................„ —.50 Partidele politice în Bevoluţia din 1848 în Principatele Române, de A. I). Xenopol...................„ —,60 Studii privitoare la numismatica Ţerii-Bomâneşti. I. Bibliografie şi documente, de’ A'. Docan ... „ 1,20 Ştiri despre veacul al XYllI-lea în ţerile noastre după eorespodenţe diplomatice slrăine.ll, 1750— 1812, de Ar. Iorţ/a............................. „ —.80 Conflictul dintre guvernul Moldovei şi mănăstirea Neamţului. I. înainte de 1 Iunie 1858, de Radu Roselli...........................................„ 1,60 Marele spătar Ilie Ţifescu şi omorirea Iui Miron şi Vclişco Costin, de I. Tanoviccanu............... —,50 Luptele dela Ogrctin şi Teişani din zilele de 13 şi 14 Septemvrie 1602 (7111), de General P. V. Xăs- turel............................................ „ —,50 Conflictul dintre guvernul Moldovei şi mănăstirea Neamţului II. După 1 Iunie 1859, de Radu Roselli „ 1,50 Din amintirea unui boier Moldovean din jumătatea întâi a veacului XIX, Dimitrie Ghiţescu, 1814— 1878, de A. I). Xenopol...........................„ — ,70 „Doamna lui leremia Vodă“, de Ar. Iorţ/a............ n 1.— Sociologia şi socialismul, de A. D. Xenopol .... „ —.20 Despre metoda în ştiinţe şi în istorie, de A. D. Xenopol _ — ,20 Ţara Scverinului sau Oltenia, de I)r Al. M. Marinescu „ — ,50 Francisc Hakoczy al Il-lea, invielorul conştiinţei naţionale ungureşti şi Români, de. N. Iorţ/a . . . „ —,40 Nicolae Păsculcscu, Llieratura populară românească. Buc. 1910 Preţul 6 lei Tudor Pamfile, Industria casnică la Români, Buc. 1910 Preţul 10 lei A apărut: Sludii Filosofice Volumul V, fascicola 2. cu următorul sumar : C. Anloniade . . . Filosolia lui Henri Bergson (sfârşii). Marcel T.Djuuara Metoda inductivă şi rolul ei în ştiinţele explicative ’ I. Pclrovici . . . P'ilosofia piesei „Chantecler". SI. Anlim . . . Substratul economic al familiei (urinare). Preţul Lei 1.50. N. Zaharia. Traian Demelrcscu, viaţa, temperamentul, scrierile şi personalitatea sa artistică. Buc. 1910. Preţul 1 leu. Sumarul numărului de Octombrie din Scientia: K. ttohlin—Wai ist die Milchstrasse ? (Qu'esl-cc (/ne la voie lactee:’). A. Righl - Comete ed elettroni. (Cometes el electronsj. Th. CA o re 11 x—Le St, leii et la prăvisicn des pluies. W. M. Bayiiss—Thefunctions of enzymes in vital proecsaes (Lcs fonclions des en:ţ/mes dans Ies />rocessus vitnu.i'lţ S. Becher—Uber Handlungsreaktionen und ihre Bedcutund. fur dus Verstăndnis der orgamschen Zvveckmăs6igkeit. (Sur Ies reaclions—acles el leur signi/icalion ponr l'inleUi-gcuce de la finalile organii/uej. V. Micei!—Gli e ementi vivi del diritto. (Lcs elements vivanls du droil). E. Rignano 11 socialismo. (Le socialisme). Ch. Guignehert—L'dvolution du christianisme ancien. A. Loisy—La critique des evangiles. Direzione e Bedazione : Milano, Via Aurelio Sa fii, 11. Colecfiunea primelor şoapte volume din Noua Revistă Română se păsesc de vânzare la librăria Eskenasy, Bulevardul Academiei No. 1, pe preţul de 5 lei volumul. 304 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ G. S. BECHEANU & I. ILIESCU STRADA LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI — STRADA LIPSCANI, 26 ----------îjjfcj----- PÂNZĂRIE MAGAZIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURA Lânuri pentru rochii: Hommesponvon, cheviotte gros-cote etc., şi Postavuri în toate genurile. MATASARIE Cachemir soie, charmense, crcpe de chine etc. Taffetas din fabrica Bomiet culori şi negre Atelier special pentru rochi şi confesiuni Jerseuri, Flanele, Cache Corsets tricotate, Ciorapi şi Batiste. CORSETE Dantele torchon şl broderii veritabile Rayon special pentru Lfngerie şiTrousouri gata şi după comandă PREŢURI FIXE ŞI MODERATE § VIILE 1 DUI LI (J ZAMF1RESCU 1 2, STRADA ZORILOR, 2 - Boalele Intestinului Diareea (la copii şi adulţi), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi toate boalele ce provin din Iniecltuneifl Intestinale SE TRATEAZĂ ADMIRABIL PkIN LAOTOFERMENT (Bulion paralactic) Aprobat de Cons. Sanitar Super. Zilnic preparat proaspăt numai la LABORATORUL Dr. ROBIN 5, Str. I. C. Brătianu 5. — Telefon. Un flacon 2 leS. In provincie contra manJat 2,50 Ocroti prospecte rsisrELrsisrsnsisfsrsrsrs. eisisisfsrasjrs 1 Fn.lu.tul Muntelui