NOUA REVISTA ROWYÂNĂ . fi POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ÂRTA ABONAMENTUL: „ In Romftnia un an (48 NUMEKE.Ţ . lei APARE IN FIECARE DUMINICĂ ,, şcase luni........• ,, In toatcţtlrile uniuuei poştale un atf < ,, I. I ,, ti Şeaseluni 7 tl UN NUMĂR: 25Rani REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Ferdinand, 55. — Bucureşti DIRECTOR : C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI SegSseştecu numărul Ia principale librării şi la depozitarii de ziare din (ară Preţu anunţurilor pe ultima pagină '[• pagină: io lei. No. 18. DUMINICĂ, 12 SEPTEMBRE 1910 Voi. 8. SUMARUL NOUTĂŢI : O alianţă in perspectivă ; alianţa romuno-inrcă.—A 'oile lucrări originale din repertoriul Teatrului Xaţional.—Chestia evreiască după o nouă scriere. CHESTIUNI ACTUALE: C. Şaineanu. Foloasele conferenţilor publice. LITERATURA: A. Davii-a. Ileana Cosinzeana. II. Lecca. Decepţii. N. Fora. lingi Minciună. ŞTIINŢE SOCIALE: D. I. Theodorescu. Individualismul contemporan. CRONICA MEDIC LA Dr. Zaigmer. Dreptul de-a avorla ? NOTE ŞI DISCUŢIUNI G. V. IIaneş. Fdaeal'mnea fizică in anuală. V. Georgescu-Bîklad. România la expoziţia de vânătoare din Viena. _______NOUTĂŢI O alianţă !n perspectivă: alianţa româno-turcă. Vizitele precipitate, cu cari fuserăm onoraţi in cursul vorei din purica marelui vizir şi a studenţilor turci, au făcut să se acrediteze, la început numai posibilitatea, iar acum in urmă pentru presa franceză mai ales, existenţa linei alianţe secrete româno-turcă. Această alianţă ar ii menită se asigure echilibrul in Balcani, echilibru aşa de des ameninţat tic veleităţile diferitelor naţionalităţi. Turcia, sprijinită pe armata română, şi-ar putea menţine alalu (/tio de astăzi, şi ar face faţă tuturor încercărilor de despuiere venite din purica vecinilor sei, şi mai ales a Bulgarilor. Bolul Bomânici ar li dar rolul jandarmului pus ca să asigure pacea.... l’adişalnilui din C.ons-lanlinopole ! Din punctul de vedere al religiunei creştine, este şi a-eesla un rol rrumos,—negreşit,—dar din punctul de vedere al intereselor politice, acest rol nu se prea potriveşte eu năzuinţele unui popor mie in curs de desvollare.De aceia şi diplomaţii cari au plănuit această alianţă, se grăbesc să mai adaoge : ca de pacea Padişahului sânt legate şi câle-va foloase practice pentru România şi anume, Bulgarii sunt ţinuţi pe loc, iar Aromânii din Macedonia capătă privilegii...... Din faptul că Bulgarii sunt ţinuţi pe loc, nu rezultă câtuşi de puţin că Românii vor da înainte ! De asemenea nici din bună-voinţa Padişahului faţă de Aromânii din Macedonia, nu se va asigura progresul acestora, pe câtă vreme Macedonia va rămâne acea ce este acum. Dar atunci alianţa proectată esle fără utilitate? Nu; ea îşi are utilitatea sa, dar nu pentru noi Românii. Ka este utilă Turciei, şi este utilă şi imperiului Austro-Ungar. Inimiciţia între Români şi Bulgari este o ţintă de mult urmărită de Împăratul din Uonslantinopol şi de împăratul din Viena!. In special această inimiciţie este visul de aur al diplomaţiei habsburgice. In loc ca Românii şi Bulgarii să lie uniţi şi să se sprijine reciproc in veleităţile lor unii spre Nord şi alţii spre Sud, ei să se duşmănească şi să lase ca alţi să calce peste ei ! Ce plan mai admirabil pentru împăratul din (’.onstantinopol şi mai ales pentru Împăratul din Viena ? (’.e orbire mai mare pentru Români şi Bulgari ! ’ Dar iţele diplomaţiei nu le ştie oricine da de rost ! Negreşit. negreşit! Cu atât doar să mai acoperă vicleniile Împăraţilor din ziua de astăzi ! Aşa dar: alianţa româno-turcă, îndreptată contra Bulgarilor, care vine să complecleze prietenia auslro-română îndreptată contra Maghiarilor! Cu vecini lor direcţi Români sunt in duşmănie ; in schimb insă ei, sunt in prietenie cu împărăţiile mai îndepărtate ! *■ România, in urma tuturor acestor alianţe, se va găsi prinsă inlr’un cerc de vrăjmăşie. Ungaria de o parte, Bulgaria de cealaltă parte. Acuma ii mai rămâne să facă o alianţă şi cu Japonia, pentru a ţine în loc pe Rusia ! Nu se poate zice, după toate astea că România este lipsită de conducători înţelepţi. " ^ - i " Verax. Noile lucrări originale din repertoriul Teatrului Naţional. Pentru stagiunea viitoare alTcatrului Naţional se anunţă până acum : lieslia de C. Diamandi, dramă socială. Ileana Cosinzeana de Victor Eftimiu, comedie în versuri. Această lucrare s'a şi pus în repetiţie. Pe baza vechii legende, autorul represintă tipuri moderne. Luceafărul de Rarbu Delavraneea, dramă istorică în 5 acte. In această nouă dramă se represintă domnia nenorocită a lui Petru llarcş. Domnul Moldovei şi succesorul la Domnia a lui Ştefăniţă Vodă. Luceafărul încheie seria anilor viforoşi ce venise peste Moldova in urma morţii lui Ştefan cel Mare. j Văr de lup. de C. Radulcscu-Mot.ru, dramă socială în 4 a(,-te. Acţiunea dramei se petrece eu 50 de ani în urmă, şi ea redă conflictul proflus intre represenlanţii a două culturi deosebite pe cari le avem şi azi la noi în ţară. Au mai anunţat lucrări noi d-nii Ilerz şi N. Pandelea. A. 242 NOUA REVISTA ROMÂNA Chestia evreiască, după o nouă scr'ere. Bibliografia chestii evreeşti, asa de bogată la noi, a mai sporit cu o nouă scriere, aceia a d-lui Lupu Dichler, fost prim-redaclor la ziarul Constituţionalul, ziar. ce apărea o-odinioară susţinut de partidul din jurul d-lui P. P. Carp. 1). Lupu Dichler este evreu. In scrierea sa, dânsul îşi propune să aducă noi argumente in sprijinul încetăţenirei evreilor în România. In prefaţă, d. Lupu Dichler stabileşte punctul său de vedere prin următoarele cuvinte : „acei evrei cari vor personal drepturile politice, n'au de cât să lc ceară (lela Corpurile Legiuitoare ; ari. 7 al Constituţiei satisface pe deplin podele lor. Noi avem altă părere în chestiunea evreiască. După noi, evreii au sarcina de a dovedi perfecta lor solidaritate cu cetăţenii români şi a pune în evidenţă că un interes de primul ordin, un interes vital pentru neamul românesc, cere emanciparea lor. Dacă ei pot aduce atari dovezi, se poale sta cu dânşii de vorbă, altfel nu ; liind-că drepturile politice nu trebue să folosească indivizilor ci Statului şi neamului românesc ca atare. Scrierea de faţă tinde a face lumină asupra acestui punct. După ce stabileşte acest punct de vedere, d. Lupu Dichler discută prelinsele caractere ale chestiunii evreeşti şi ajunge la următorul argument capital, care ar putea li invocat de evrei pentru incetăţenire : „Dacă o stare mijlocie nu se creiază prin lupta dusă contra evreilor pe terenul economic, rămâne oare această luptă fără efect ? -Evident că nu. Evreii sărăcesc şi se expatriază, dacă nu se înstrăinează, iar in locul lor vin străini adevăraţi; luc-crul se poate constata cu date statistice. _N’u trebuesă ne înşelăm şi să ne închipuim, că Statul Român stă izolat in Europa sau e incunjurat de un zid chinezesc, pentru ca să ne permitem luxul unei lupte economice şi naţionale lăuntrice fără mari primejdii de din afară. România are încheiate convenţiuni comerciale cu toate statele Europei şi aceste convenţiuni asigură străinilor în România aceleaşi drepturi şi libertăţi cu privire la comerţ şi industrie pe cari le au Românii ; favorizarea şi proiecţia elemenlu, lui naţional in jurul cărora se face un zgomot disproporţionat cu efectele lor, sunt foarte reduse, ceeace dovedeşte că se face multă politică şi foarte puţină economie. Dar în tine, se face rău evreului care se elimincază ; vin însă Românii în locul lui sau rămâne locul gol ? „Nici una, nici alta. C.ăci iată ce se întâmplă. „Din cauza art. 44 din Tratatul de la Berlin, legile noastre nu pot cuprinde dispoziţiuni contra evreilor şi ele se iau contra streinilor. Cum însă prin streini se înţeleg toţi eei cari nu sunt cetăţeni români, orice dispoziţie legală sau administrativă care ar lovi în streini, găseşte imediat opunere din partea Statelor cu cari avem convenţiuni şi ea loveşte numai in evreii supuşi români. Sunt astfel favorizaţi nu numai Românii ci şi streinii cei adevăraţi. Dată fiind apoi împrejurarea că Românii nu prea sunt comercianţi şi meseriaşi, măsurile prolită mai mult adevăraţilor streini. Aceasta se ştie; dar scopul persecutării evreilor este, ca ei să plece, sferele noastre conducătoare nevoind ' să existe evrei supuşi români cari într’o zi vor putea deveni alegători, ele preferă streini adevăraţi cari ţin de statele lor. „Se ştie că în România, şi cu deosebire în Moldova, comercianţii şi meseriaşii erau în majoritatea lor evrei; streini erau foarte puţini. De când a început persecuţia evreilor, numărul streinilor a crescut în proporţie destul de însemnată. Căci pe lângă 10.210 palenUri evrei care plătesc o dare proporţională de 787.500 lei anual, există 11.440 patentări streini cari plătesc o dare proporţională anuală de lei 542,600 pe când 40.150 patentări români plătesc o dare proporţională anuală de 900.000 lei. Aceasta dovedeşte că patentării streini au devenit destul de numeroşi având şi stabilimentele cele mai importante de comerţ şi industrie şi că streinii cei adevăraţi prolită după urma neajunsurilor făcute evreilor. „Elementele streine însă cari prolită mai mult graţie sprijinului pe care'l au, sunt cele germane ; aşa că aceştia tind a se substitui evreilor. Elementul german convine politiceşte mai bine sferelor conducătoare decât cel evreu, li-indeă evreul are pretenţia de a li Român şi a deveni alegător, pe când cel german are pretenţie de a rămâne german şi nici nu visează să devină român, lucru care de altfel i'ar veni greu cu legea actuală de naturalizare. „Socotim că substituirea elementului permuţi, impur sau alt element strein elementului evreu conslitue o adevărată trădare naţională atât pe terenul politic cât şi pe cel economic, o trădare cu atât mai condamnabilă cu cât e conştientă din partea celora cari o comit. „Din nenorocire corpul nostru electoral este slab şi un număr de alegători prolită personal din lupta ce se duce contra evreilor şi contra intereselor economice si politice ale ţărei. Lor nu le convine ca lucrurile să se schimbe14. Lonclusia D-iui Dichler este următoarea: „('.onvingerca noastră este că prosperarea ţărei nu atârnă dc la tăria Suveranului, ci din contră, tăria Suveranului şi a dinastiei depinde de puterea politică a corpului electoral care trebue oricând să fie puternic şi independent. „Cum putem însă face corpul electoral puternic şi independent? „Evreii fiind inprăşliaţi in toate oraşele şi oră.şelile ţărei şi dând in total vr'o 70.000 de alegători în colegiile I şi II de Cameră, ei formează mai pretutindeni minorităţi importante cari vor ingrăşa rândurile alegătorilor coleg. I şi II, de Cameră aliându-se după simpatii cu un partid sau altul cu un candidat sau altul. „Aceşti alegători vor li independenţi. Iiiindeă la slujbe nu se pot aştepta, afaceri nu li se vor da şi de cumpărat nu vor li cumpăraţi. Ca alegători orăşeneşti, ei vor cunoaşte valoarea candidaţilor şi moralitatea lor, aşa că vor da un bun element de întărire a corpului electoral. „Prin intrarea evreilor în corpul electoral, acest corp ar căpăta puterea pe care el trebue să o aibă după dorinţele Românilor şi suveranitatea poporului român va li realitate. „Va deveni o realitate şi responsabilitatea ministerială, şi cu dânsa cinstea in administraţie va li pe deplin întronată. „Administraţiei de jos ii va lipsi o populaţie de ciupit şi corectitudinea se va lăţi peste toată ţara. „Comunele vor putea căpăta consilieri comunali cari să ajute pe cei de azi cu experienţa lor. -Camerile de comerţ vor căpăta elemente pricepute cari vor aduce folos comerţului şi industriei patriei. „Din frăţia dintre evrei şi Români se vor naşte comercianţi şi meseriaşi români, fiindcă va exista încredere reciprocă, ceeace astăzi nu exislă. „Vom li in line o ţară civilizaţii şi.... am uitat principalul : nu ne vom teme de intervenţie streină şi nici.... să spunem cuvântul salvator.... de.......Mianţa Israelilă, acea stalie care înspăimântă la noi mulţii lume în somn44. E R A T Ă In articolul d-lui A. 1). Xenopol: Parlamentarismul la noi, publicat în No. trecut, s'au strecurat mai multe erori, pe care rugăm pe cititori noştri să le îndrepte: Pag. 227, col I : rând 6, să se citească la ci în loc de le şi. „ „ „ rând 14, nevoie în loc de ce invoci. „ „ „ rând 42, fenomenală în loc de personală. „ „ „ rând 51, prefacerile în loc de propunerile. Pag. 227, col II, rând 7-8, să se citească ta noi, şi cu toate că bine înţeles, nu se cuvine. „ „ „ rând 26, deferit în loc de definit. „ „ „ rând 27, adevăr îp loc de a descrie. „ „ „ rând 44, sili în loc de cita Pag. 228, col II rând 16, ţărei în loc de ei. NOUA REVISTA ROMÂNĂ CESTIUNI ACTUALE FOLOASELE CONFERINŢELOR PUBLICE Este în deobşte ştiut că atracţia de căpetenie a Parisului în decursului iernei este teatrul. Teatrul, în-tr’adevăr, este atât de inerent acestui fermecător oraş, că s’ar putea fără greş afirma că el este astăzi unul din factorii săi de vieaţă. Inchipuiţi-vă un Paris, cu toate avantagiile sale, dar fără teatru! Aşa se explică, pe deoparte, numărul cel mare de teatre aflătoare în Paris, iar pe de altă parte produc-ţiunea îmbelşugată de piese noi cari îl alimentează în fiecare an şi cari apoi fac ocolul lumei civilizate1). Cu toată însemnătatea sa, teatrul nu este totuşi singura atracţie ce oferă Oraşul-Lumină. Acesta mai dispune, din fericire, şi de alte atracţii intelectuale, poate chiar mai instructive şi mai folositoare decât teatrul, în tot cazul mai la îndemâna tuturor. Şi anume cursurile publice şi conferinţele. E uimitor avântul cel mare pe care l’au luat dela o vreme încoace în Paris aceste puternice instrumente de cultură a publicului. Intru cât priveşte cursurile publice, în afară de Sorbona şi de College de France, de pe tribunele cărora cei mai iluştri profesori ai Franţei expun rezultatele ştiinţei, literaturei, filozofiei, istoriei, etc.. în faţa unor săli arhipline de o lume dornică de a se instrui, mai sânt zeci de alte aşezăminte culturale în diferite puncte sau cartiere ale oraşului, unde se predau cursuri gratuite—sau aproape gratuite în toate direcţiile activităţii intelectuale. Mi-ar trebui două pagini, numai pentru a înşira numele acestor numeroase instituţii de cultură a publicului. Să mi se permiţă a nu menţiona, în treacăt, decât pe cele mai cunoscute: Ecole des haules etudes sociales, unde se ţin cursuri zilnice de morală, de filozofie, de pedagogie, de artă, de critică, până şi de gazetărie, cursuri predate de profesori universitari sau de personalităţi cu vază ; College libre des Sciences sociales, cu sediul în palatul Societăţilor savante, şi cărei instituţii este ataşată şi o Şcoală socialistă, în care socialişti de seamă, ca Lagardelle bunăoară, fac istoricul doctrinelor şi a mişcării socialiste precum şi cursuri asupra organizaţiei uvriere ; Ecole libre des Sciences politiques, în al 39-!ea 39-lea an al existenţei sale, cu 60 de conferenţiari sub direcţia d-lui Anatole Lerov Beaulieu ; Ecole d'anthropologie, în al 32-lea an ; Ecole de ta Pensee, opera neobositei oratoare d-na Lydie Marţial; Union des Femmes de France, instituţie recunoscută cie utilitate publică încă din 1SS2j şi unde medici iluştri predau cursuri privitoare la toate ramurile Medicinei practice. Toate aceste cursuri sânt adevărate focare de cultură pentru toţi aceia cari vor să se instruiască. Un rol şi mai inportant însă decât chiar aceste cursuri sau prelegeri, îl joacă conferinţele. Aş putea afirma, fără teamă de a fi contrazis, că acest nou gen este astăzi cel mai la modă, şi că a ajuns să constitue atracţia de predilecţie a publicului parizian. Intr’adevăr, nu este zi în care să nu ţină, în diferite cartiere ale oraşului, zeci de conferinţi asupra * 28 1) Parisul numără 21 de teatre mari, 20 de mâna doua sau a treia, 28 de music-lialles cu revistele lor spectaculoase şi _un număr mare de concerturi şi de cabarcuri, literare sau de allă natură, In ce priveşte pro-ducţiunea dramatică, se compune, anual după o statistică recentă, peste 400 de piese noi in toată Pran(a. 443 chestiunilor celor mai vâriate şi celor mai folositoare, fie culturii minţii fie eclucaţiunii inimii. Astăzi când ocupaţiile zilnice nu mai îngăduesc citiri numeroase, decât poate aceea a ziarelor şi rareori a unui articol de revistă ori. a unei cărţi, conferinţa ne oferă avantajul că ne dă deagata, în cursul unei ore, asupra unei chestiuni, cunoştinţi clare şi generale, scutin-du-ne astfel de nevoia de a citi noi-înşine volume întregi, ceeace ar reclama un timp îndelungat de care poate nu dispunem. Avantajul devine şi mai apreciabil, dacă, spre fericirea noastră, conferenţiarul care ne expune rezultatele cercetărilor sale este într’a-devăr o personalitate competentă şi serioasă. Cadrul restrâns al acestui articol nu’mi permite de a vorbi pe larg despre toate instituţiile în care se ţin asemene conferinţe zilnice. Mă voiu mărgini să vorbesc numai de trei din ele, cari sânt şi cele mai frecventate. In primul rând vin Universităţile populare. Fiecare cartier al Parisului posedă câte una, dintre toate însă cea mai renumită este Universitatea din cartierul Saint-Antonine, fondată în 1S98 şi recunoscută de utilitate publică în 1904. A,ci, în schimbul a 50 de bani pe lună, ai dreptul să asişti la 26 de conferinţi şi la 4 reprezentaţii teatrale de Duminecă. Publicul care frecventează conferinţele acestei Universităţi, e alcătuit, în marc parte din lucrători şi lucrătoare, cari, după ce au muncit o zi întreagă, vin să se recreeze intelectual la interesantele şi variatele cunoştinţi ce li se propovăduiesc de către oratori de seamă şi personalităţi marcante din toate domeniile culturei. Iar aceştia din urmă nu găsesc de loc înjositor să vină în de aproape atingere cu nişte elemente aşa de simpliste pentru a le instrui şi educa. Îmi aduc aminte cu câtă emoţiune şi atenţie am ascultat acolo într’o seară pe Doumer, fostul guvernator al Indochinei şi rivalul lui Falliercs la pre-şidenţia Republicei franceze, care venise să între-ţie un public de uvrieri despre politica engleză recentă, lupta dintre conservatori şi liberali în ajunul alegerilor. Rar am auzit o expunere atâta de limpede şi de luminoasă a unei chestiuni de ordine politică. Pentru a da o cât de slabă idee de însemnătatea conferinţelor ce se ţin zilnic în această Universitate populară, voiu cita câteva subiecte tratate în cursul lunei Noemvrie: Comedia â l/iese de Walter (3 Noemvrie), Arta in vieaţa evului mediu de Enlart directorul muzeului Trocadero (4 Noemvrie), Şcoala laică şi libertatea in învăţământ de F. Buisson, de-putut (5 Noemvrie), Poeţii de azi de G. Apollinaire (6 Noemvrie), Antialcoolismul de Dr. Oguse (12 Noemvrie), Statul sindicalist de J. Micouleanu (17 Noemvrie), Femeia in familie şi in societate de Ch. Vollaeys, avocat (19 Noemvrie), etc. etc. In altă lună, în Ianuarie, cunoscutul profesor Lai sânt a ţinut o serie de conferinţi interesante asupra unei noi metoade în direcţia Învăţământului. Cum se vede, toate chestiunile vitale cari preocupă societatea modernă, sânt tratate şi vulgarizate în această Universitate. Personal, am petrecut iarna trecută acolo unele seri foarte instructive, şi trebue să mărturisesc că mulţi din conferenţiari mi-au lăsat o amintire neştearsă prin felul simplu al vorbirii şi prin claritatea expunerii lor. O altă Universitate, dar alminteri organizată şi rezervată înspecial domnişoarelor, este l’Universite des Annales (15, n«e Saint-Georgcs), opera doamnei Yvonne Brisson. S<1 ştie că d-na Brisson este fiica răposatului Sarcey, fostul critic teatral al ziarului 244 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ „Le Temps". Dacă Sarcey a fost ,,1’OncIe" al presei pariziane, fiică-sa a fost şi este „la cousine Yvonne“ pentru toate cititoarele excelentei reviste de familie „Ies Annales litteraires et politiques", cari recurg la luminile ei. Această femeie inimoasă, instruită şi muncitoare a voit să procure fetei din clasa burgheză putinţa de a-şi completa cultura şi de a-şi educa inima. Şi atunci a întemeiat în palatul ziarului său o Universitate pentru fete, care intră anul acesta în al cincilea an al existenţei sale. In fiecare după amiazi, în sala cea mare a palatului, artistic decorată, se ţin câte'două conferinţi, dela 2 la 3 şi dela 5 la 6, la cari, prin o favoare specială), sânt admişi şi bărbaţi. Aşa., lunea e consacrată conferinţelor privitoare la civilizaţia antică greco-romană, marţea subiectelor istorice, miercurea literaturii franceze şi în special femeilor distinse cari au influenţat pe scriitori, joia pedagogiei feminine, vinerea istoriei picturii din vea-cu al XVlIl-lea, sâmbăta vieţei şi operele marilor compozitori, iar duminica concerturilor simfonice. In ce priveşte dimineţile, căci toată ziua se munceşte în această Universitate,—ele sânt consacrate cursurilor practice, ca croitul, modele, stenodactilografia, bucătăria, şi celor artistice ca desenul, piano, cântul, dicţiunea, dansul, arta decorativă şi muzica de ansamblu vocal. Cum se vede, scopul acestei Universităţi nu este numai de a cultiva, prin o cultură sistematică, mintea şi inima tinerei fete, ci şi de a o iniţia în cunoştinţele practice şi casnice, cari vor face dintr’însa mai târziu o gospodină devotată interiorului său. Şi pentru ca învăţătura căpătată să fie cu adevărat trainică, d-na Brisson nu s’a dat în lături dela nici un sacrificiu, angajând ca conferenţiari pe cele mai ilustre personalităţi ale timpului, peste 60 la număr, în mare parte membrii ai Academiei franceze şi ai celorlalte 4 Academii, precum şi literaţi şi avocaţi de frunte, cari au binevoit să primească plăcuta sarcină de a instrui şi educa tinerimea feminină franceză. Până şi cursurile practice au fost încredinţate unor specialişti de seamă. Aşa, între altele, cursul de bucătărie e predat de d-na Mezieres, soţia academicianului cu acelaş nume, şi care şi-a făcut din arta culinară ocupaţia ei favorită. Dar interesul pe care d-na Brisson îl poartă cul-turei domnişoarelor, nu se opreşte numai la cele pariziene. In calitate de „verişoară", ea şi-a dat seama că are o datorie de împlinit faţă de toate verişoarele, atât din Franţa cât şi din alte ţări. Şi atunci a fondat „le Journal de l’Universite des Annales", destinat a pubilca toate conferinţele şi toate cursurile practice ţinute în cursul anului, aşa ca ele să poată fi citite cu folos de toate fetele şi femeile dornice de cultură din lumea întreagă. Mulţumită amabilităţii d-lui Brisson, am putut şi eu asista la peste treizeci de conferinţe din cele ţinute la această Universitate, depărtarea şi ocupaţiu-nile nepermiţându-mi de a asista la toate. Eleganta sală gemea de lume întotdeauna, şi era o plăcere să vezi interesul cel viu cu care ascultau „studentele Universităţii", cari ocupau primele- rânduri, şi să auzi râsetele lor cristaline cari subliniau vorbele de spirit ale conferenţiarului. Ascultarea acelor interesante şi variate conferinţe mi-a folosit mai mult—o recunosc—decât dacă aş fi citit eu insu-mi luni de zile în acele direcţii. Dar această instituţiune culturală nu este singura la Paris de care dispun femeile doritoare de instrucţiune. Mai sunt şi altele, dintre cari cele mai cunoscute sunt: Institut de la Femme contemporainc (27. rue de la Chaussee d’Antin), le Progres feminin (rue Blanche), la Francaise (rue Lafitte), unde se ţin conferinţe zilince după amiazi, cu subiecte privitoare fie la cultura în genere a femeiei, fie la drepturile ei. Succesul repurtat de aceste Instituţii culturale a fost aşa de mare, şi patima de conferinţi a coprins într’atâta publicul, încât s’a simţit nevoia de a se da acestui factor cultural o extensiune şi mai mare. Şi atunci unii directori de teatre au luat iniţiativa de a organiza conferinţe-matineuri. Deocamdată, le-au fixat la o singură dată pe săptămână, ca încercare, dar pentru a nu-şi vătăma unii altora, fiecare şi-a ales o zi anumită sau o oră deosebită. Primul pas în această direcţie l’a făcut teatrul Femina, care şi-a ales vinerea şi marţea, angajând conferenţiari ca Marcel Prevost, noul academician, şi alţi literaţi de frunte cari să ţie o serie de conferinţi asupra femeiei. Apoi au urmat teatrele Renaissauce, Gymnase, Atlienee, unde au vorbit mai cu seamă artişti asupra artei lor. Aşa am auzit, între alţii, pe marea artistă Cecile Sorel vorbind despre „Pariziana în călătorie", pe artistul Sylvain despre „arta comică", pe comicul Dra-nem dela Eldorado, despre „veselie", pe dansatoarea dela Operă Regina Badet despre „dans", pe artista Marthe Regina despre evoluţia modelor, etc. Până şi teatrul naţional Odeon, ale cărei matineuri clasice de joi precedate de conferinţe sunt luate cu asalt, a fost nevoit să anunţe o nouă serie de matineuri teatrale de sâmbătă precedate de conferinţe ' asupra teatrului romantic şi celui realist, pentru cari abonamentele s’au iscălit în câteva ore. Acest avânt pe cari l’au luat conferinţele în Paris e deabia la începutul său. E de prevăzut că el nu se va opri aci, şi că din potrivă va lua în viitor proporţii şi mai mari. Viaţa frământată pe care o duce publicul în genere nu-i mai dă răgaz să citească cât ar vrea. Or, conferinţele vin tocmai să-i procure ceea ce-i lipseşte, căci ele au avantajul că-1 pun la curent, fără nici o osteneală decât aceia a atenţiunii, cu rezultatele cercetărilor celor mai recente în toate direcţiile activităţii intelectuale. Şi Parisul a înţeles această nevoe absolută de vulgarizare şi răspândire a culturei. lată de ce în momentul de faţă el are monopolul conferiţelor, după cum de atâta vreme are monopolul teatrului şi al romanului. Şi acum, o reflecţie înainte de a sfârşi. Avem în toate oraşele ţării un număr oarecare de intelectuali: profesori, avocaţi, doctori, literaţi, etc. Mai avem şi o pătură populară aproape incultă şi o burghezime cu o cultură mărginită, dar cari nu cer amândouă decât putinţa de a se instrui. Acum trei ani, în-tr’un oraş de provincie, o doamnă dornică de cultură, spunea într’o societate unde se aflau şi intelectuali: „Ne reproşaţi că nu citim decât cărţi franceze, că nu vrem să ştim de produsele literare naţionale, pe cari le ignorăm cu totul. Foarte bine, dar a cui e vina? De ce nu veniţi D-voastră, oameni intelectuali, să ne vorbiţi de aceste opere şi, convingându-ne de meritele lor, să deşteptaţi în noi dorinţa de a le citi ?" Doamna în chestiune avea dreptate. Intr’adevăr, de ce intelectualii noştri, în loc de a-şi toci inteligenţa în polemicele sau discuţiile sterpe ale politicei,—în nici o altă ţară nu se face atâta politică,—de ce nu consacră o parte a activităţii lor culturii societăţii şi a maselor? Pe de o parte această sarcină le-ar impune nevoia de a se instrui mereu, iar pe de alta ei s’ar impune, prin prestigiul muticei şi superiorităţii lor, societăţii pe care ar cultiva-o. In sfârşit, de ce doamnele din societate, dacă ţin să se cultive nu iau şi ele iniţiativa creărei de cercuri inte- NOUA REVISTA ROMÂNĂ 245 lectuale, influenţând la rândul lor asupra intelectualilor sau uşurându-le misiunea, după cum odinioară, în veacurile trecute, aristocratele franceze au contribuit prin influenţa lor la afirmarea scriitorilor şi la desvoltarea talentelor? In Bucureşti, această apropiere între intelectuali şi diversele pături sociale există întru câtva. Două instituţiuni urmăresc acest scop: mâi întâiu „Ateneul", care are în vedere cultivarea publicului în genere şi al doilea „Reuniunea femeilor române", instituţiune pentru domnişoare şi doamne, care organizează în fiecare iarnă un ciclu de conferinţe asupra unor chestiuni anume alese şi încredinţate pentru a fi tratate unor oratori de seamă. De ce provincia singură să rămâie, în mare parte, nepăsătoare faţă de acest puternic factor de cultură ? . Constantin Săineanu Piofesor I. 1 T ERA TURA ILEANA COS1NZEANA Compusă cu ocaziunea naşterii A. S. Principesa Ileana la 24 Decembrie 1908. Din (ara blândei Cosinzene Unde vedenii pe la gene Se eern la şezători; Fugise basma ’idrallă parte Ne mai având de gazdă parte Sici de povestitori. Fugise, şi eu el d'avalma Şi Tarlaeol şi Stafii Faima Şi Zmei şi Fe(i-Frumoşi Şi lungul şir de zâne dalbe Şi de'mpărali eu barbe albe, De babe şi de moşi. Cu el pieriseră palaturi Şi cule eu cinei şeasă caturi Adăpostind comori Livezi eu merele de aur Păzite noaptea d'un balaur Hrănit cu jar şi nori • Şi pui de scorpii uriaşe Şi iu(i prestare buestraşe Şi sprinteni năzdrăvani, Şi Pălmaşi eu negre plete Şi Dafini locuifi de fele De mii şi mii de ani, Şi voinicei încinşi cu brâe Cen trântă vrând să se rănu'r Până'n genunchi se’ngrop, Lei paralei cu coame creţe, Şi ursi greoi şi vulpi isteţe Şi iepurilc şchiop, Şi punţi d'aramă, bălţi de lapte liutoac cercuile’n şapte Strângând in doage un zmeu, Pâraie cu limbute valuri .1 căror fermecate maluri Dau înapoi mereu, Şi câte multe! Câte alte ! Cu care ne’nşe[am inculte Necazuri şi nevoi Şi care, milă de la Domnul, Ne legănau cu vise somnul Şi sufletul din noi. Dar dusu-s’au, s'au dus, departe Lăsând in suflete deşarte Un gol, un groaznic gol In cari gândurile rele S’au încuibai cărând cu ele Al lirelor nomol........ D’atunci, in blânda noastră ţară Vedenii crunte se strecoară, Furiş, la şezători ; In toate ura se răsfrânge : Răscoale, chinuri, foc şi sânge, Ruine nu comori. In loc de liniştea senină A sufletului fără vină Cu traiu'i impăcal, E liniştea întunecoasă .1 ocnelor pe eare apasă Trecutul cu păcat ; E liniştea după furtună In care totuşi încă lună Şi fulgeră prin nori Pe când in codri, din tăcere, Un freamăt lung, ca de durere Tresare uneori. E pacea eu zavistii mute In eare sufletul s asmute Pândind prilejuri noi, In care biruitul geme, In care celălalt se teme Şi scrâşnesc amândoi Căci este pacea după. luptă Din eare, vai! ieşita ruptă Unirea dintre fraţi Ş’in urma căreia ogorul, Stăpânul, plugul, muncitorul, Rămân însângeraţi.......... Cui, Doamne, dărui-vei harul Din minte \să ne şleargă-amarul Urgiei cil păcat... Să ne dea liniştea senină 246 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ A sufletului fură vină Cu Iraiu’i imparul......9 Vremea trece, ş'acnm iarna revărsată-'i pe natură Pala focului pe case, cea de sănţ/e pe pământ Giulgiul ei curat le-ascunde, mărturii de oarbă ură > Amorţite gânduri rele vifond de-acwn te fură Pace vouă, cei din viaţă precum celor din mormânt Duhuri crunte ş’amăgite de ispită, pace vouă; In (dare şi'n uitare sufletul vi'l alinaţi; Slingă-se a privirei pară in a mângăerei rouă ; Din urgie pentru Iară, nască-sC nfrălire nouă Cum născulu-s'a'n urgie cel ce a zis la oameni fraji. Dar ascultaţi, ne vine-o veste Ileana noastră din poveste Fugarnică din rai Domnita basmelor, Ileana, Născutu-s’a din Cosinzeana Sus pc-un picior de plai. Cu Ea sosit-a şi moş Ene Acel ce seamănă pe gene In seri de şezători La vatra noastră românească Blândeţe, pace sufletească, Ş'a linişlei comori. D’acum, departe gânduri rele Zavistii, pizme şi cu ele Noianul de amar; in . blânde şi’mpăcale Nădejdea fără de păcate De acum roieşte iar. Şi codrul verde iar doineşte Şi hora iarăşi senvârleşle Din zi păinăin chindii Şi basmul, mită de la Domnul Presare iar cu vise somnul Pe moşi şi pe copii. Domniţă, dulu-Ţi-s'a 'fie Să picuri stropi de poezie P’acesle negre vremi, Şi duhul tării uşurându-l Să-i schimbi pornirile şi gândul Şi'n sinea lui să’l chemi Blagoslovită (ii d’acuma Blagoslovită fie-Ţi muma Pentru că le-a născut, Căci alina-veţi amândouă Cu-a mângâerei dulce rouă Năpraznicut trecut. Şi peste vremi îndelungate De tine pomenind prin sale, Fn basmrş, resfirai Va povesti: .,.1 fost odată, Pe când —mai ştiu eu când 9—o fală, O fată de’mpărat...... ai. Davlla DECEPŢII j Cu ochi-n cearcăne albastre,— Ochi din poveste, visători; Cu buzele, ca două (lori Surori garoafelor din glastre ; Cu păru-n bucle mari, căzute, Sub al obrajilor oval, Pe-un sân alb, virgin, sculptural; Cu daruri încă nevăzute Şi cu privirile—ca-n ruga l’nei Madone lăcrămând,— Aşa le zugrăviam in gând. Când doru'-mi dă spre. line fuga. Iar mai pe urmă,—când o rază A luminat delirul meu Şi când le-am cunoscut,—lot eu. Şi lot in gând, mi-am zis cu groază Că ochi-n cearcăne-azurate Ereau vicleni şi trădători ; Că buzele, ca două flori. De mult fuseseră muşcate ; Că păru-n bucle-ţi sugrumase, Cu tatu-i, orice ideal; Că sinu-ti sterp şi sensual Nici un secret nu nun păstrase, Şi căi-n privirile-ti şirele,— Nu de Madonă lăcrămând,— Simţeai ruşinea picurând Zadarnicele ei regrete. De-alunci, desguslul meu etern Etern şi desperat imi sbiară Că demon e orice fecioară Şi-orice femee e infern. Haralamb G Lccca HAGI-MINCIUNĂ Când se iveşte undeva Hagi-Minciună, toată lumea tace, toţi ciulesc urechile. El se aşează binişor, vesel de nu mai poate când simte că toţi ochii sunt aţintiţi pe el. Ii place să fie înconjurat de multă simpatie, ca să se simtă oarecum la largul lui. Atunci par’că renaşte, îşi uită de toate şi începe. De obicei începe cu un nimica toată, ceva ce face parte întru câtva din domeniul minciunilor publice—întâmpinate cu un zâmbet îngăduitor de toţi. Apoi, pe măsură ce se aprinde, Hagi-Minciună le croeşte din ce Î11 ce mai neaşteptate, mai boacăne, până ce face ochii multora să se deschidă uimiţi, ca în faţa neaşteptatului. El îşi are minciunica potrivită, la îndemână, pentru oricare. Şi când o spune face o mutră serioasă, uitându-se în văzduh, ultra-serios, de mai mai să creadă şi el ce spune. Când vede că vreunu l’a urmărit cu luare aminte şi e înfiorat, începe înfloriturile, peripeţiile. Şi-i extraordinar în brodării de acestea NOUA REVISTĂ ROMANĂ 247 Hagiul! Par’că ar fi scoborîtor din cine ştie ce neam ilustru de mincinoşi, până acolo merge setea lui de a denatura adevărul şi chiar de a clădi ceva nou în vastul domeniu al minciunei. Cum îl întâlneşti, îţi şi toarnă una: — Hei, mon cher, nici nu-ţi închipui ce mi s’a întâmplat... — Ce e?—îi zici îngrijat. — Ştii, cu dusul meu, era s’o paţ cât de bună. Eram patru când am început scoborâşul, cu călăuză cu tot. Şi mergem poate cale de un ceas în linişte, spre piscul celălalt,... am uitat cum îi zice!... Ei, când ajungem acolo, facem un popas lângă vâltoare.... — Care vâltoare? că nu ştiu nici una prin partea locului. — Stai frate ! Când ai fost tu îşi schimbase albia, am aflat eu... şi când acolo, ce să crezi? Păltiniş ni-căiri.... — Cum, ce să făcuse? — Nu ştiu nene, că l’am căutat de ne-am spetit. Nu-i şi nu-i... N’a fost chip să-l aflăm. Călăuza zice: „Poate l’o fi prins vre-o jiganie!“... Ne-a înspăimântat de-am luat-o repede, că te pomeneşti că ne luase jigania urmele. Doamne fereşte! Şi iac’aşa! — Cum frate, l’aţi lăsat în plata Domnului pe bietul om? — Păi ce era să facem ! Am dat de ştire, s’au vestit toţi ciobanii de prin partea locului, nimeni nu l’a văzut... Săracu Păltiniş! Da bine că n’am păţit nimic, că nu s’a luat jigania după noi... Şi Hagi Minciună plânge o toană pe răposatul care se prăpădeşte de râs într’un colţ, pitit la spatele unor prieteni. Când îl vede Hagi-Minciună face feţe-feţe. Nimic nu-1 înspăimântă mai tare ca putinţa controlului. De aceea se scoală bosumflat de hohotele de râs ale tuturor şi iese, supărat peste măsură, când aude pe ţ Păltiniş improvizând un exametru, cu acompaniament de râsete: £ „Minte măi, fir’ar al dracului,' minte de rupe pământul !...“ i De meserie rentier şi moştenitor al mai multor „Castele în Spania", Hagiul îşi plimbă huzurul şi setea-i nestinsă de născociri, din cafenea în cafenea şi din cenaclu în cenaclu. Tuturor i-e drag şi toţi îl sorb din ochi, când îl văd. De altmintreli, băiat drăguţ, cu mustăcioara veşnic în poziţie de atac, şi cu ochiada gata la flancul ochiului, Hagi-Minciună nu-şi cruţă victimele de fel. Cel puţin aşa o spune el. O, e amarnic Hagi-Minciună când se porneşte să-şi înşire conchistele! Lanţul nu se mai sfârşeşte şi toţi în jurul lui sunt numai urechi: — „Când îmi făceam concentrarea în......." Şi una după alta bietele victime ale talentului a-ccsta de cuceritor apar străpunse, care de-un vârf de mustaţă, care de-o ochiadă fulgerătoare—mă rog, toate nenorocite. Câte trec prin faţa terasei toate îi sunt cunoscute, fre- care cu povestea ei. Şi Hagiul toacă înnainte, înduioşat el însu-şi uneori de fantasticele-i născociri şi conchiste. Şi pe aceea în roz, şi pe blonda cu ochii negri, şi pe aceasta şi pe cealaltă—o armie întreagă de nimfe închinate pe altarul acestui Jupiter modern. — Şi pe-asta în negru?—întreabă unu tocmai după ce trecuse o caretă de casă cu lacheul lângă vizitiu. — O, ho! Tu să fii sănătos!... Pe asta am trecut-o de mult în carnetul cuceririlor mele „hailaif!" Ceilalţi isbucnesc în hohote, în vreme ce Hagi-Minciună zâmbeşte încurcat. Unu îl lămureşte: — In călească era... Mitropolitul! Hagiul dispare cât ai bate din palme, în vreme ce râsetele îl petrec o bucată, ca huiduelile pe un câine cu tinicheaua de coadă. „Minte măi, fir’ar al naibii, minte de rupe pa-Kiântul!" ■ * Lui îi trece repede orice supărare. LHtă tot. Numai darul din născare nu-1 poate uita. Nimeni nu l’a putut tămădui de asta şi nici el nu crede că-i cu putinţă să îl încredinţeze cineva că face rău, când toarnă minciunile din chiar senin, cu toptanu. li vine aşa să mintă, cum i-ar veni oricărui altul să cugete. Şi minte cu atâta îndârjire, atât de îndrăgostit de patima asta a lui, încât îţi croeşte ceş mai grozavă năzbâtie cu un sânge rece demn de un mincinos „pur sang". Merge până acolo încât născoceşte minciuni complicate, adevărate labirinturi printr’ale cărui întorto-cheturi s’ar rătăci ori şi ce minte. Iar el liniştit, duce firul până la capăt, având grijă să croiască alte serii de minciuni pe alăturea—o adevărată clădire fantastică în care închipuirea îi e mulţumită, alintată peste măsură. Şi se întâmplă că amestecă date şi împrejurări, de care te poţi isbi, pe care i le poţi cerceta. El, neturburat are în geanta-i fără fund altele şi altele— şiraguri, şiraguri de minciuni ce n’aşteaptă decât să vadă lumina zilei, prin ajutorul forcepsului lui Hagi-Minciună. De aceea memoria prodigioasă a Hagiului ţine loc de căpetenie în viaţa lui. El trebuie să ţie minte ce-a spus ăluia, şi ce ăluilalt, ca să ştie ce răspuns să dea. Şi apoi îi e aşa de uşor să toarne alta ! Cât ai clipi, ţi-a şi trântit-o, alta proaspătă, caldă, neaşteptată! Imperturbabil, cu aceiaşi mutră blajină acoperită de o nuanţă de şiretenie bisericoasă—Tlagi Minciună te lasă uimit, încremenit, neştiind ce să crezi. Dela o vreme până şi biata nevastă-sa, trăită în atmosfera aceea de minciuni nemai pomenite, a ajuns să ducă o vieaţă aparte, prinsă în mrejele fantasiei acestui mincinos fără pereche. Şi ea se miră uneori de ce copilaşii au atâta tragere de inimă să-i spună câte în lună şi în soare, atâtea şi atâtea pozne, născocite de micile lor căpşoare! Iar Hagi-Aâinciună foarte mândru de odraslele lui NOUA kevistX HOMÂN'X 2^8 nu se mai satură să Te ridice în slavă peste tot. Atâta are şi el, al lui, şi cu atâta îşi face fală. — Să-l a.i;i numai pe ăl mic, abia arc cinci ani şi când îi începe guriţa, nu mai tace. Ştii, ca o morişcă, de rămâi cu gura căscată ascultâiulu-l şi eu. Şi spune şi spune, de ţi-i mai mare dragul să-I asculţi.......... Uite, vezi, cât eram cri de sceptic în ce priveşte „teoria eredităţii'*, da de-acum m’am încredinţat: tot, mon cher, cred tot! Auzi dumneata la gângania ceea mică să vezi atâtea însuşiri fireşti moştenite, s’auzi atâtea din guriţa lui—şi Hagiul îşi suceşte mustaţa cu trufie;—e ceva de speriat mon cher! De aceea Hagi-Minciună, cu toate că n’a colindat vreun alt hagialâc, afară de acela al gogoriţelor plăsmuite de imaginaţia-i aprinsă,—de aceea el îşi poartă cu cinste numele pe care i-I vor moşteni şi mititeii lui. Şi de aceea a minţi pentru el a ajuns să însemne a vieţui, a o duce de azi pe mâine. Ţi-o spune minciuna fără nici o jenă, uşor, cu simplitatea aceea fermecătoare cu care ţi-ar spune un om cum se cade „bună dimineaţa !" E mai mult decât o funcţiune această aplecare a Iui spre domeniul neadevărului, e un fel de trebuinţă sufletească, legată, poate, tot pe temeiul eredităţii în care crede şi el, de acele multe şi nesfârşite năsbâtii născocite de neam de neamul lui, tot aşa, dintr’un fel de sete nesăţioasă de a minţi necontenit, de-a lungul veacurilor... Şi ajunge, astfel, că uneori te întreabă de anume amănunte, de anume peripeţii ale minciunilor croite de el, aşteptând un răspuns sigur—până într’atâta vieaţa lui durează în domeniul fantastic al minciunei, al născocirilor neînchipuite! Nîcolae Pora ŞTIINŢE SOCIALE INDIVIDUALISMUL CONTEMPORAN încercările de a rezolvi „antinomia" dintre societate şi individ, n’au avut alt rezultat decât o întărâtare a luptei în domeniul teoriei, şi coborîrea acestei pretinse opoziţiuni în limbajul şi în desfăşurarea vieţii politice. Multă vreme, chestiunea aceasta a rămas în sfera cugetării speculative,—deşi se născu dintr’o instinctivă şi sguduitoare răsvrătire a individului, copleşit sub puterea tiranică a societăţii. Astăzi, ea formează o minunată obârşe îmbelşugată de unde se alimentează partidele politice, din ţările democratice, cu principiile formate de deosebire, cu etichetele pompoase de diferenţiere, cu tot aparatul strălucitor al acestei nouă dialectici sociale, ce să născu odată cu democraţia şi se desvoltă mai înfloritor decât aceasta. „Solidarism", „socialism", „radicalism", „individualism", liberalism", „progresism", şi celelalte specii de democratism contemporan, găsesc, în această pseudo-antinomie, o bogată sursă de împodobire a difereţelor necesare, ce trebuesc să le separe. Facem, negreşit, abstracţiune de grupările efemere, cari se nasc din întărîtarea sălbatecă a instinctelor şi dau naştere la acest convoiu de violenţe, inutile şi obositoare, ce sunt o ruşine a culturei contemporane. Lăsăm la o parte, vasăzică, teoriile „clerica-liste", „naţionaliste" şi celelalte rămăşiţe ale trecutului," pe cari ambiţia unor personalităţi încearcă a le reînvia cu exaltarea inconştientă a instinctelor sau prin exploatarea ignoranţei maselor. Ele neagă sau nu voesc să vadă, că spiritul omenesc a eşit schimbat, dintr’o veche şi îndârjită luptă, îndreptându-se sigur" şi conştient, pe drumul ce duce Ia integraţiu-nea totalii a societăţii omeneşti. Fără ca cineva să fie socialist, dar rămânând în sfera obiectivă a ob-servaţiunilor istorico-sociale, trebue să recunoască, — împreună, de altfel, cu cei mai mari duşmani ai socialismului,— că desvoltarea societăţii aduce mereu cu ea sfărâmarea firească a unor bariere de diferen-ţiare, ce nu se mai înţeleg azi. Deci, nepotrivită cu vremea de azi, cu ideile ei— şi, mai ales, cu-îndrumarea socială de azi— e mişcarea clericalistă, pentru unele ţări, ca şi ,,curentele nafio-naliste" pentru altele. Vom exclude, prin urmare, din vederile studiului nostru aceste aţâţări ambiţioase şi instinctive, şi ne vom ocupă numai de lupta socială, ce se dă în jurul ideilor. In Franţa, se precizează mai lămurit, mai sigur şi mai sincer deosebirea între partidele politice, pe temeiul unor principii de înaltă conduită socială. Şi,neapărat, aceasta se datoreşte, în mare parte, puternicului partid socialist, care—cu toată desbinarea lui,—crescând mereu şi temător, a forţat pe cei cari nu-1 admiteau, să se constitue în fortăreaţă de apărare înverşunată şi, astfel, să opună curentului socialist ideile lor deosebEoare, bine precizate şi pe deplin lămurite. Toţi şi-au luat în grije apărarea persoanei şi ajutorarea fericirii individului. Socialiştii, punând individul ca scop al mişcării lor, se îndârjeau căutând mijlocul, şi îl găseau într’o societate nouă pe bază egalitară. Pentru înfăptuirea acestui mijloc, ei uită scopul şi îşi îndreaptă acţiunea lor numai asupra reconstituirii societăţei celei nouă.. Individualiştii - în conformitate cu teoriile clasice ale celor dintâiu preconizători ai acestei teorii, —cer desvoltarea individului prin individ, găsind legăturile sociale abuzive şi tiranice. Solidariştii—cari se concretizară politiceşte în partidul radical—voesc să-şi precizeze drumul conduitei lor sociale, la mijloc: între cele două mişcări, pe cari ei le privesc duşmane până în fundamentul lor. Lupta se dă în jurul individului. E chestiunea să se lămurească rolul ce are acesta faţă de societate. Fiecare partid se înfăţişează ca reprezentant şi, chiar, ca înfăptuitor al postulatelor ştiinţei. Ştiinţa socială e,—zice-se—îndrumătoarea fiecărui luptător. Psichologia şi sociologia devin, prin urmare, arme de luptă. Dar, dacă în ciocnirea luptătorilor şi în re- NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ zultatele acestui răsboi crâncen, e o manifestare psi-clio-socială,—ele nu sunt, însă, nici psichologie, nici sociologie. Ştiinţa socială rămâne în afară şi deasupra focului viu al luptei. Ea poate fi transformată şi falşificată pentru a fi folosită ca armă de luptă, cum şi ştiinţele naiurei au fost prefăcute şi împiedecate sub puterea întunecată a tiraniei bisericii. Dar însuşi acest fapt de falşificare a ştiinţei psiclio-so-ciale, constitue pentru ea un fenomen, ce va intra în studiul ei rece şi obiectiv. Lupta ce se dă azi, în jurul individului şi a c-mancipă-ii lui depline, e aşa de contraversată, aşa de desbătută şi a-a de ncprcrisă în dialectica societăţilor democratice, că, la prima vedere, poate inspira neîncredere în chiar adevărurile elementare ale ştiinţei sociale. Totuşi, pătrunzând mai adânc în miezul luptei, şi mai ales nepierzând din vedere fazele deosebite ale ei, vom putea distinge, cu uşurinţă, cum se adeveresc cele mai multe observaţiuni ale ştiinţei, ce se întemeiază azi., O omogenizare socială prin căderea hotarelor ce despărţeau tipurile sociale şi o diversificare psicho-individuală prin precizarea însuşirilor individuale, sunt caracterele desvoltării actuale,— cum aşa de strălucit le-a învederat d. Durk-lieim1), împreună cu toată şcoala pozitivă în sociologie, al cărui împuternicit reperzentant e el. Din aceasta reese importanţa, din ce în ce mai covârşitoare, ce are individul în viaţa socială. Importanţă, pe care o ignorează d. Durkheim pentru a se conforma principiilor iniţiale ale filosofici sale sociale, întemeiată pe specificitatea fenomenului social.—dar care e pusă în evidenţă cu multă elocvenţă adeveri-toare, de alţi sociologi ca dd.: Bouglc, Roberty, Dră-ghicescu ş. a. Individualismul, e neapărat,— cum observă Four-niere — un copil al revoluţiunei franceze şi, după acest autor, frate bun cu socialismul. Căci, individualismul veacului XVIII-lea, e sau un individualism metafizic, de pură speculaţiune, cum e cel al şcoalei sensualiste cu Hume şi Locke, sau unul instinctiv şi neraţional- cum fu în Franţa al lui Rousseau şi Diderot. Confuziunea între dreptul individului ca individ şi ca cetăţean, nelămurirea între drepturile societăţii şi ale omului, pe cari le observă Faguet2), provin — credem tocmai din faptul că: individualismul acesta era un reflex al dreptului de viaţă, un act a! instinctului de conservare. Individualismul raţional, ca doctrină socială—ştiinţific pozitivă-apare târziu, în a doua jumătate a veacului XlX-lea, când „selecfiunea" şi „lupta pentru cxisten(ă“, veneau să înlocuească transformismul lui Lamarck şi să îndreptăţească evoluţionismul întrevăzut de Hegel. Darwinismul pătrunde în explicaţiile psiclio-sociale. Cum bine o obsearvă Nowicow 3 4), 1) K. I)urklu‘im „l)e la division du travail sociale, 18915 2) Le liheralisme. 1903. 3) Nowicow „La criliipie du darwinismc sociale", 1910. 249 această doctrină fu un isvor abundent de legitimare şi justificare a tuturor teoriilor,—fie conservatoare, fie revoluţionare. Conservatorii pretindeau că starea socială actuală e un produs firesc al seiecţiunei naturale,—bazaţi pe teoria lui L'arwin. Socialiştii reclamau—întemeiaţi pe această doctrină—sfărâmarea societăţii actuale şi orânduirea ei pentru o adevărată selccţiune. Liberalii şi moderaţii se mângâiaţi luptând „pentru existenţă" şi nădăjduiau într’o mai dreaptă „selecţiune" viitoare. Spcncer întemeie, însă, pe adevărurile fundamentale ale acestei doctrine, teoria lui socială, în care preciză dreptuiile reale ale individului, cari, după el, erau în conflict cu pretcnţiunilc societăţii1)- Şi aşa» societatea fiind o piedică a desvoltărei individuale, el aruncă în luptă pe individ „contra statului", lă-sându-1 să se isbească în libertate de semenii lui în fatala luptă a existenţei. Numai aşa se putea statornici o selecţiune, cu adevărat naturală, în vederea evoluţiunii universale. Mulţi găsiră teoria lui Spencer ca un isvor de anarhie socială şi „distrucţiune administrativă", dar ea constitui temeiul mai tuturor doctrinelor individualiste, ce urmară de atunci cu pretenţiunea unei înfăţişeri ştiinţifice. Spencer fu mai influent, în această privinţă, decât Nietsche,—asupra spiritelor. Individualismul despreţuitor şi egoist al acestuia, constituia mai mult o minunată poezie a unui decepţionat, decât o teorie socială cu imediate şi directe influenţe. Mai mult decât Nietsche, teatrul lui Ibsen putu, în zilele noastre, să dea avânt pornirilor de complectă emancipare şi de deplină realizare a personalităţei omeneşti. Mişcarea individualistă era în floare,— căci ajunsese până la ultimile ei concluziuni în individualismul anarchist al lui Stirner,—când şcoala pozitivistă, în sociologie, veni să precizeze societatea ca o putere de sine stătătoare, cu legile ei şi cu însuşirile ei sui generis. Individul înlănţuit sub puterea fatală a legilor sociale şi morale, nu are alt rost decât să-şi educe voinţa într’o mai conştientă şi bună supunere. Printr’aceasta se reia metoda lui Comte, deşi realitatea socială a şcoalei nouă se înfăţişează mai ştiinţific decât „umanitatea" metafizică a despreţui-torului metafizicii. Socialiştii,—cari, în teoriile lor. admiteau, încă dela Karl Marx, metoda pozitivă în explicarea evoluţiei economice,—nu pot avea însă simpatia sociologilor pozitivi şi, în unire, de astă-dată, cu individualiştii, ei resping această „neosclavie ştiinţifică" a individului. Aşa că, în această nouă încordare a luptei,—aţâţată de sociologia naturalistă,—problema se lămureşte simplificată şi într’o nouă lumină. E chestiunea să se răspundă: ce e societatea şi ce e individul? 4) Spencer : „L’individu contre 1‘elat (trad. francezii). 250 NOUA REVISTĂ ROMANĂ In ce raport se găsesc aceste două înfăţişări ale realităţei conştiinţei omeneşti? Aci adusă problema noastră, ea a îndemnat pe mulţi cugetători şi sociologi să se adâncească în speculaţiuni, din ce în ce mai îndrăzneţe, căutând să statornicească preexistenta unuia din cei doi termeni ai realităţii unice şi indivizibile. Societatea e o creafiune psichologică, posterioară individului,—au zis unii. Alţii au statornicit că individul şi conştiinţa individuală sunt rezultate ale vieţii şi conştiinţii sociale. D-l Drăghicescu—în mult cunoscuta şi apreciata sa lucrare1) — reluând teza susţinută în Germania de Dietzel, a încercat, cu o largă înţelegere şi cu un puternic dar de sinteză, să ridice antinomia dintre cele două noţiuni: individ şi societate,—individualism şi socialism, dintre psicbologie şi sociologie. D-l C. Bougle, simpatizând socialismul şi d. Fourniere, subscriind Ia programul mişcărei socialiste, au încercat, în Franţa: unul să promoveze socialismul, celălalt să-l îndreptăţească, arătând netemeinicia unor anumite pseudo-opoziţiuni,—aşa cum, mult mai ştiinţific dar tot cu atâta dragoste nentru această mişcare, încearcă şi lucrarea d-lui Drăghicescu. Totuşi, aceiaşi nelămurire şi, uneori, aceiaşi contradicţie, se iveşte—fără voie—în silinţele tuturor acestor încercări. D-l Drăghicescu a explicat minunat psichologi-ceşte contradicţiunile înaintaşilor săi, aducând cu ele o probă elocventă tezei admisă de d-sa. Contradicţia venea din aceea că individul şi societatea nu sunt în opoziţie. Admiţând coexistenta lor permanentă şi identificând conştiinţa individuală cu cea socială—al cărei efect e cea dintâi—d. Drăghicescu crede în ridicarea antinomiei, care nu e decât în teorie, şi prevede contopirea celor două ştiinţi: psichologia şi sociologia, azi deosebite. .£ Concepţiunea largă a tezei d-lui Drăghicescu—care® păru îndrăzneaţă unora, dar care nu fu respinsă de,w unul din cele mai echilibrate capete ale sociologiei.^ contemporane: d. Robertv—întrevede, cu mare pă- ' trundere, viitorul ştiinţei sociale. Dar, nici ea nu scapă de o contradicţiune fundamentată,—care se poate explica prin chiar observaţiile cu care d-lui justifică nelămuririle celor dinaintea sa. D-lui susţine că societatea e o sinteză (pag. 129— 131), şi, ca sinteză, urmează să se deosebească de elementele componente, fiind ea însăşi un corp nou cu un quid proprium al ei. Conştiinţa, însă, după d-lui. este un produs, mai mult încă: o copie a vieţii sociale. E, în aceasta, o contradicţie. Când zic, că individul şi conştiinţa lui sunt copii ale conştiinţei sociale, urmează să socotesc pe acesta ca anterioară celor dintâiu. Dar, când, în acelaşi timp, afirm că societatea e o sinteză, urmează să cred că preexistă elementele, cari compun sinteza. Sinteză de ce? Deci, de aci ar rezulta că individul e el anterior societăţii, după cum elementele constitutive sunt înainte- ec-sistente corpului sinteză. Dacă s’ar răspunde la aceasta, că sinteza e biologică şi nu psichologică,— 1) I). Drăghicescu : „l)u role (le l'in iividu dans le delermi-nisme sociale", 11)0-1. ar urma să admitem că viaţa e cauza directă a conştiinţei,—ceeace e contrar părerei iniţiale a filosofici d-lui Drăghicescu. Totuşi, socotim că în aceasta e mai mult o nelămurire provocată de un surplus de afir-maţiune: aceea că societatea ar fi o sinteză. Societatea, în definitiv, poate fi ceva analog sintezei, cu care ar putea-o compara când am voi să facem o figură poetică. Dar, ea nu. conţine mai mult adevăr decât şi aceea că societatea e un organism. Respingând propunerea părintelui sociologiei, care cerea întemeierea unei „fizici sociale”, credem că, nici măcar în terminologie, nu putem admite creearea unei chimii sociale. Societatea e societate. De aceea, încercările de a găsi analogie între ea şi realitatea celorlalte ştiinţe, împrumutându-se metoda lor, 11’au putut reuşi,—cum n’au isbutit nici „Fizica” lui Cornte, nici biologia socială a lui Nowi-cow.—Am insistat asupra părerei d-lui Drăghicescu, pentrucă—după afirmaţia autorizată a multor savanţi—ea deschide drumul cercetărilor viitoare şi schiţează, în linii mari, metodologia ce va admite, în mod firesc, ştiinţa cea nouă. Am pus în evidenţă şi nelămurirea, ce credem că cuprinde această concep-ţiune, pentrucă ea rezultă—cum însuşi savantul nostru autor a constatat-o aşa de pătrunzător, vorbind de contradicţiile ce întâmpina la Espinas, Tarde, Worms ş. a.—din însuşi neprecizarea datelor problemei şi felului neclar cum se prezintă ea. Când se ia apărarea libertăţii individuale dar se statorniceşte conştiinţa ca efect direct al societăţii, să strămută doar detrminismul din afară înăuntru— contopind determinismul social cu cel psichologic,— dar nu se înlătură, cu aceasta, existenţa legilor necesare ale fenomenalităţii psichicc. Prin urmare, credem, că atâta vreme cât se va scăuta să se stabilească legături de cauză la efect .între individ şi societate sau vice-versa,—nu se va > • face decât oneră de speculaţiune metafizică, ce se va : putea aprecia din punct de vedere al artei, al origi-nalitătei sau al îndrăsnelei. Dar, pentru a întemeia o ştiinţă descriptivă- şi e de ajuns atât, pentrucă nu se poate mai mult a fenomenelor vieţii sociale e de neapărată nevoe să purcedem dela ceeace ni se înfăţişează, dela ceeace avem. Contrar, sforţări 11c-rodnice vor rătăci mintea cecetărilor în necunoscutul primelor începuturi, pe cari de-abia ştiinţa naturei le-a putut restabili, după ce însă aceasta se înteme-iase deabinelea. Deci, pornind dela ce e dat, ştiinţa socială poate privi individul şi societatea ca două înfăţişeri deosebite ale aceleiaşi realităţi unitare, şi ca atare poate pretinde stabilirea raporturilor actuale şi a legilor desvoltării lor. Pentru aceasta n’are nevoie decât de ajutoarele preţioase ale istoriei şi statisticei,—şi se poate feri de ademenirile metafizicei, care ar întârzia desvoltarea ei ca ştiinţă descriptivă. Mulţi dintre sociologii actuali, văzând strădania nefolositoare a cercetătorilor dinnaintea lor, au simţit nevoia să se reîntoarcă la Wundt, unde găseau spri- NOUA REVISTĂ ROMANĂ 251 jinul celei mai puternice şi drepte observaţiuni. In adevăr, marele psicholog şi logician fu cel dintâiu care cuprinse problema în toată larga ei complexitate şi o rezolvi limpede stabilind drumul noilor cercetări. După cum Kant ridicase „antinomia” dintre gânditor şi obiectul gândit, aşa şi Wundt—punân-du-se într’un alt punct de vedere—statorniceşte că „individul şi societatea sunt termeni corelativi, cari se supozează reciproc”. Deci, în van sunt rătăcirile în căutarea începutului. Sociologia va trebui să studieze societatea prin indivizi, şi psicliologia să formuleze legile fenomenelor sufleteşti prin ajutorul celei dintâi. Din alăturarea amândorora va trebui să esc „psicliologia propriu zisă”. Cu această temelie de nesdruucinabil adevăr' se poate formula morala şi conduita străduinţelor sociale. Individualismul, având în vedere adevărata situaţie a individului, îşi va mărgini pretenţiunile în limitele fireşti ale sociabilităţei. Aşa, nu se mai poate vorbi nici de un fatalism social,—mai raţional dar tot atât de periculos ca şi cel teologic. Individul, ştiind că trăeşte prin societate şi că aceasta există pentru el—prin el, îşi va avea îndreptată atenţiunea numai asupra desvoltării conştiinţei sale proprii, în marginele vieţii sociale şi cu mijloacele ce i le procură aceasta. O educaţie socială a individului şi o desvoltare individuală a societăţii, sunt cele două fenomene pe cari le observă ştiinţa socială şi pe cari le accelerează, îndreptându-le, morala cea nouă ştiinţifică. Şi, se pare, că mişcarea în statele democratice întăreşte din ce în ce această observaţiune. Doctrina solidarisată, — care, în multe privinţi. n’are nimic de a face cu cceace e „solidarism” în limbajul politicei—doctrina aceasta s’a născut pentru a înfrâna avânturile unui individualism, care fusese aţâţat până în a deveni periculos însăşi individului. Ea nu consideră revendicările individualiste ca o „insurecţiune a individului” contra umanităţii” — Dumnezeu,—cum o numea Comte—ci căutând să cureţe şi să reguleze aceste drepte pretenţiuni, vine să impună „declaratiunea datoriilor sociale”1). Această „declaraţiune” se face pe cale liniştită, aşa cum nu s’au „declarat” drepturile omului. Solidaritatea nu vine, însă, ca o servitute, ci „ca un mijloc de liberare2). Alergând în van după o egalitate socială,—când nu e realizată cea psichoiogică şi avem de abia pe cea fiziologică,—suntem ameninţaţi să pierdem şi libertatea de nu vom ţine seamă că suntem legaţi de societate. Individul se poate mulţumi, deocamdată, ' cu o libertate egală;- şi pe aceasta nu i-o poate garanta decât solidaritatea. Căci, stabilindu-se corelaţiunea indisolubilă dintre individ şi societate, nici o îndreptare nu poate veni în afară de societate. Fericirea individului va veni 1) L-Iinugls „/.<• soli! « Instalaţie specialii pentru examinarea cu „RAZELE R0ENTIN65N x <5 - - aplicarea EbEeTRieiThTEl $ g „ „ „ INJlHbflTll, DOI Şl MHîflSIU ELEETRie ^ Laborator Special pentru analize de URIN3, SPUTĂ, etc $ & . . ------- V) ys Consultaţiuni în tonte zilele de Pentru săraci, bolnavi de piept la 9—12 a. in. şi gratis Marţea şi S&mb&ta de la & >5 4l|r“7ţ/a p. m. precis. 3—41/» P- tu. precis. tJ LA INSTITUTUL de BINE-FACERE ^ STRADA COVACI, 19 (Etagiul 1). — Telefon 19/38 — ^ Cea mai igenioasă maşină de scris este Singura care scrie fără panglici MODEL 10: cu claviatura dublă. MODEL 15: cu scrisul vizibil şi claviatura simplificată. Cu tabulator pentru tablouri, devize, etc. Cu adaptator pentru scrisul în mai multe culori. nuc un eşti Calojv Victoriei No. 54. TELEFON ttOtîA revista romană 2s& -4- G. BECHEANU & I. ILt..oCU Si ♦ LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI — STRADA LIPSCANI, 25 ---------J---------- UTAŢI şi MANUFACTURA \ P Â N Z Ă R I E L MAGAZIN <•' , f Lânuri pen „ chii: Ilommcsponvon, chcviottc ) Jerseuri, Flanele, Cache Corsels tricolalc. Cio-gros-cote etc., şi Postavuri în toate genurile. ^ MATASARIE Cachemir soie, charmense, crcpe de chine etc. _ . . ... . . _ . Taffetas din fabrica Bonnct culori şi negre Rayon special pentru Llngene şi Trousouri Atelier special pentru rochi şi confesiuni ^ gata şi după comandă ------------ PREŢURI FIXE ŞI MODERATE Jerseuri, Flanele, Cache Corsels tricolalc, răpi şi Batiste. CORSETE Dantele (orclion şi broderii veritabile IglâEiKiaiiJMiFiBraiElBlSiciiGraiigiBMiicîiBTOitDlEfăEiraeiaiimaraiiciioTOiiKiariJiE^Tgl VIILE 1 DUILIU ZAMFIRESCU 1 2, STRADA ZORILOR, 2 HFnlntiil Muntelui (le TMetîito TELEFON IVo. 25 U7 | ------------------------------------- 1 Vinuri de cea mai superioară calitate leii •'•(!• • i i LOCUL DE CONSUMAŢIE | Serviciu In. domiciliu 1 Angrosiştilor li se acorda rabat ffl ___________ ,________________,___________ lciiai5llcrâS.IBaiig|.e,ii3r^i||ciiBfalicnoriail5UcnanallCTgiî3llgiori3ilCiiBii3l|giiBn3llcîianallBlBl!3l rs.iHirs.rsjsrs.rs.rsrs.rs rsrs srsrsfsrsrss rs. Bl Bl Bl fll Ifl fo Franzbranntwein ea MeiUhol [U de Dr. Konya se distinge prin puterea sa antiseptică şi răcoritoare. Ca atare este recomandat în special contra durerilor nevralgice, durerilor de cap şi coutta afecţiunilor catarale. Flacon de buzunar 60 bani.—Flaconul original LEI 2.25 --- SE GĂSEŞTE LA FARMACII ŞI DKOGUEKM - — Să nu lipsească din nici o casă------- Franzbrannlwein „lir. KIDYA1* Fricţiune întăritoare pentru musculatură, infailibilă contra durerilor rlieutnatismale, la gută, lumbago şi ori-ce răceli. întreţine sănătatea, puterea şi frumuseţea corpului. — Flacon de buzunar 50 bani. Flaconul original LEI 2. U Editeurs * . & ZANICHELLI de Bologna, ALCAN de ni Raris, ENGELMANN de Leipzig, & WILLIAMS et NORGATE de Londres. S Seriţi-vă dG imltaţiuniî [jj marca „Fortuna" depusă la Tribunal şi semnătura Dr. jjj Konya şi fiu pe gâtul sticlei. ISS.SJ SJSJSJSJSJSJSISlSJSJSJSJSJSlSJSJiS. (U !ll [U (U ai iu fo IU IU IU ifl iu iu ifl 99 SCIENTIA 99 REVUE INTERNATIONALE de SYNTHESE ^ SC1ENTIF1QU E. © Direclion: 6. BRUNI — fl. DIKISl — r. ENRIQUE5 (U fi. GIHRDINfl - E. KI6NHN0 ţ| 4 numeros par an, de 280—300 pages chacun. ,r« On sc plaiut de plus cn plus des etrcls de la splcialisalion â Vţn outrance A laquclle lcs hoimnes des sicnccs sont coiidumn£s. . j Scicnt-a a tUd fomi£c eu vue «le t,«»»M..el>alancer ees fAchcux ef-, jWs erts. Jille publie des article* qui sc rapporleiit aux brancbcsdi- £■££ fevscs de la rvcbcrche thloriquc, depins ies Mat >£matiqucs jtis- Tji qu’ă la Sociologie, et qui tous sont d'un int£ret general : cile IY perinei ainsi h ses leeturcs de se tenir au courant de 1’ens. m-ide du inouvcincut sctcnlifiquc contemporain. Scientia, qui est dans sa quatridmc antice d'exiscucc, a cons-quis du premier coup *a faveur du mondc snvatt, grâce h In TY collaboraiion qu’elîe s'cst assur£c des nutoiittfs scniculifiques le iMs plus tminentes de 1‘Knrope etdc l’Amerique. Ellcapiibliţ, outre Ies arlicles de ses difccteurs : M/A Bruni, Enriques, Dionisi Rig. On nano, des iravaux dc MM. Poincară, Picard, Tannerv Vo, erra, r*f IV fi Boutroux, Borel, Fabry, Zeuthen, Zeemar, Arrhenius, Georges Dar-win, Lowel, Ritz, Seeliger, Soddy, Ostwaid, Wallerant, Lehmann, Schiaparelii, Clamtclan, Raffaele, Foit, M6ber, Gateottl, Ebstetn, Ol Demoor, Asher, Frederlcq, Lugaro, Delage, Caullery, Rabaud, Ddesch, Wiessner, Maberlandt. Bohn, Clap*răde, Janet. Rey, Plkler 38*? Cunningham, Westermarck, Kidd, Landry, Vilfredo Pareto, Achiile Sv* YJ Lorla, Sombart, Carver, Oppenheimer, Meillet. Bortkiewicz, Rlcco- tSj If bono, Philippe Sagnac, Saiomon Reinach, Simmel, Scialoja, etc. Jj (VŢi A partir de Janvier 1909 Scientia joint au texte principal, por- (nJn XS* tant Ies articles dans la languc de leurs auteurs, un is* 'ţSj lomeut av'co la ti*a.iii<'Ltoii Iiuin;ulwe do ţjfl Jţ lous 1 oh m'Llolos ;u aii{fuils ol 1- JŢ ttj) tiit eiiN, Elle est ainsi accessible h quiconque connalt la scule langue franyaise. 1‘rix de l'abonnement .• yJ? ttA 25 francs. — 20 mk., — 20 sh. fcî f-Ă Oircction et Redaction : Milan, Via Aurelio Saffi, II Ciocolata si Cacao Ziifif tlC® Sunt preferate de cunoscători Ai.Jii:UT EAEll, Euoiiieţli. tr>(l-. Nuinu-rompiliu ÎS o. 7