NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ abonamentul :(4R numere POLITICA, LITERAT URA, ŞTIINŢA ŞI ARTA unnumaR: 111 RotnAnm un an ... » . . . io lei ,, 9ea.se luni...........6 ,, In toateţârile uniunei poştale un an 12 ,, tt 1 ». şeaseluni7 ,, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Ferdinand, 55. — Bucureşti APARE IN FIECARE DUMINICA DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI *.0 ----- Segâseştecu numărul la principi librării şi la depozitarii de zis • din ţară >ale iare Preţuţ^inutiţurilor pe ultima pagin Ţ3 ^jjppHgină : 10 lei. No. 23. DUMINICA, 28 MARTIE I91O SUMARUL NOUTĂŢI: Mişcarea pentru autonomia Universităţilor. — -/■ Jean Moreas.—Din Stanţele.' lui Je.an Moreas. —Revista revistelor. STIINTE SOCIALE: * * Dr. I. Duscian. Mişcarea feministă din Bulgaria. Maria C. Buţureanu. Femeia, anglo-saxonă. ŞCOLARE: VTrgii.iu Pofescu. Inrăţământul secundar de stat şi particular. LITERATURĂ: Nicoeae Por a. Tntre riafă şi moarte. PSIHOLOGIE: Dem. I. Theodorescu. Auditiunea colorată: Voi. 7. Actualul ministru al instrucţiunii 1 ISi^fSp. Haret, pentru a-şi mulţumi partizanii politici, dct. de a ajunge profesori universitari, a prezentat parlamentului o lege care să abate deia principuri autonomiei in două puncte esenţiale: 1) Dânsul creiază catedre universitare necerule de Universitate şi 2) introduce in comisiumle cari au să recruteze pe noii profesori persoane străine de Universitate. In contra legii d-lui Haret au protestat profesorii universitari, cari au alcătuit, pentru susţinerea autonomiei, un memoriu pe care l’au prezentat M. S. Regelui, ministrului de instrucţie şi primului ministru. S’a făcut apel şi la opinia publică prin convocare de întruniri publice. Uşurinţa cu care d. ministru Haret a prezentat legea sa din urmă, este regretabilă, de sigur; dar ea a adus după sine şi un bine, căci a dat ocaziune opiniunei publice să se pronunţe în favoarea autonomiei Univi rsităţii. Este cu mult mai profitabil pentru Universitate ca principiul autonomiei să fie înscris şi în conştiinţa publică pe lângă că este înscris în hârtiile cari trec la repezeală pe sub ochii Parlamentului. Legi avem multe bune, dar n’avem şi miniştrii buni, cari să Ie aplice. Numai prin formarea conştiinţei publice se pot forma indirect şi miniştrii buni, cari să-şi înţeleagă datoria. -UN PROFESOR NOTE ŞI DISCUŢI UNI: Dr. I. SiMtoNEscu. Gazul Cum. George I. Stroescu! Politica la sate. NOUTĂŢI Mişcarea pentru autonomia Universităţilor După lupte îndelungate, duse in contra influenţii atât a pu-terei laice cât şi a celei spirituale, Universităţile străine au ajuns să-şi cucerească autonomia lor. Pe baza acestei autonomii, Universităţile străine au devenit focare de lumină şi au folosit in cel mai înalt grad culturei popoarelor. Cu cât des-voltarea ştiinţei se găseşte în condiţiuni mai prielnice de libertate, cu atât şi folosul ei real este mai mare. Principiul autonomiei a fost admis şi în legea învăţământului nostru superior, cum au fost admise, de altmintreli, în celelalte legi ale noastre, toate principiile mari ale culturei apusene. Dar după admiterea principiului nu a urmat şi consecvenţa faptei. Oamenii noştri politici sunt cu idei occidentale, dar cu apucături orientale. Autonomia admisă pe hârtie, a ajuns In curând să fie contrazisă în faptă. ţ Jean Moreas Jean Moreas a murit! Pentru cei mai mulţi: încă un nume rătăcit o singură zi printre telegramele ziarelor cari ne-aduc ştirea cea tristă; — pentru cei mai puţini, un prieten bun care se duce, un prieten a cărui faţă nu i-am cunoscut-o, poate nici odată, a cărui mână nu i-am strâns’o, dar totuşi un prieten ! .. Inchipuiţi-vă figura deja legendară a acestui nou Erou, care pornind din Levant, vine să redeştepte în poezia franceză geniul pur al acestei nobile rase, înmormântat în amintirea unui Ronsard şi al Pleiadei 1 Poet, purtând tn sufletul lui poizia altor vremi, hrănit—cum spunea Anatole France— cu vechile romane cavalereşti, el păru că nu voeşte să cunoască pe zeii anticei Elade decât sub formele rafinate pe cari aceştia le luară pe malurile Senei, pe vremea când strălucea Pleiada». Negreşit însă, că poposit în mijlocul celor cari tocmai plămădeau pe vremea aceea poezia cea nouă in Franţa, poetul acesta nu putu rămâne cu desăvârşire el singur! Iată de ce adesea vom simţi in operile lui, când aroma feminină şi graţia maladivă a poeziilor lui Verlaine, când virulenţa şi imaginaţia satanică din acele Flcurs du Mal, când pesimismul olimpian al lui Leconte de Lisle, sau, — cine ar crede-o ? — idealismul juvenil al Iui Tlrâophile Gautier, cel tânăr! 354 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ In privinţa aceasta opera lui Jean Moreas poartă farmecul capricios al unui suflet deschis spre tot ce e frumos, — fără însă ca din opera aceasta, adesea contradictorie, să lipsească o trăsătură iniţială destul de evidentă la lumina geniului său In primul său volum Les Syrtes (1884) recunoaştem cu prisosinţă formula parnasiană, la care însă poetul ştie să adaoge ceva nou, mai ales în ritm (Paruri les marrounicrs ..-). Nu putem iarăşi uita din acest volum: Que Von jclle c.es li/s.. Cu Les Cantilenes (1886) însă, Moreas se aşează dintr’o-dată, in rândul celor mai cutezători novatori. Operă de avânt, capabilă să renege un trecut, şi nu tocmai îndepărtat, al poetului, şi să pue în acelaş timp un piedestal prim poeziei simboliste. Aci, înlr’adevăr, totul e nou şi surprinde! Versul îşi ia pan ă o vieaţă mai nouă, mai liberă, fără să urmărească cu muzica şi ritmul său sfânt împăcarea doar a unor reguli adesea arbitrare,ci,—alipindu-se, cu graţia unui vestmânt femeesc.de însăşi trupul ideeişi simţirei făuritorului său.Nu lipseşte adnicuntianţa» «indecisul», «imparul», nici însfârşit acel văl misterios pe care estetica simbolista pretindea- poeziei celei nouă Să ne reamintim : Nocturne. Lc Ruffian, Nwer More.. Volumul acesta, urmat de faimosul Manifest apărut în Fiyaro (1886), a avut darul să redea oarecum vieaţă, unei stări sufltteşli de mult apusă : Premiera lui „Hernani". Aceeaşi vâlvă, aceeaşi înflăcărare în jurul noului poet, care preciza în acel manifest principiile nouei şcoale: «DuşmaDă a didacticismului, a declamaţiunii, a sensibilităţii false, a des-cripţiunii obiective, poezia simbolistă caută să îmbrace ideia cu o formă sensibilă care însă să nu fie însăşi ţelul ei, ci servind numai să exprime ideia, să-i rămâe supusă»; ca limbă: limba îmbeJşugjtă şi vioaie cea dinaintea lui Boileau, limba lui Franţois Rabelais şi Villon; ca ritm şi rimă: «vechea metrică înviorată, o neorânduială ordonată în chip savant, rima sclipitoare şi ciocănită ca o pavăză de aur şi aramă, aiături cu rima fluidă, tainică... iată câteva din principiile nouei şcoale poetice. Toate năzuinţele noui ale vremei gravitau în jurul omului nou, toate speranţele şi toate încrederile, când,—iată Le Pb-lerin passione (1891) care aruncă o adevărată desamăgire, cu neaşteptatul unui trăsnet, în mijlocul tuturor nădejdiilor abia înfiripate. O nouă «mască», cum ar spune Râmy de Gourmont, în dosul căreia însă recunoaştem mereu pe Poet! Principiile enunţate şi afirmate atât de temeinic cu câţiva ani numai, în urmă,—sunt iarăşi renegate, şi noui altare vin să înlocuiască pe cele vechi al căror foc încă nu apucase să se stingă! Şcoala romană îşi lua fiinţă. Noua şcoală îşi înţelegea rostul în nevoia unei ÎDtoarceri—a gândului şi a stilului— spre echilibru şi armonie. O socotea necesară aceasta—ne-o spune un discipol al său —după atâtea excese ale decadentismului şi ale simbolismului. Vieaţa mitologică, plină de lumină, a Greciei, spre deosebire de cea sumbră a mitologiei nordice, părăsirea simbolului căutat, şi cultul imaginei simple, naive, aşa cum o găsim la barzii din legende, o întoarcere până şi la metrica tradiţională şi la termenii uitaţi de vrrmuri.—iată calea'pe care poetul şi-o socotise in cele din urmă ca fiindu-i cea adevărată. Şi n’a greşit.—Opera lui din urmă Les Siances (1906), operă de maturitate.şi de sinteză.A geniului său, ne arată preferinţele înnăscute ale acestui poet spre acest neo-ela-şicism, în care de a-hfel vedem eomplăcându-se dela o vreme şi alte spirite, — ca Henri de Regnier, de pildă. Volumul acesta Les Siances e aproape singurul volum, adevărat volum «de căpâlâiu» din zilele noastre. R o artă luminoasă, severă, concentrată, cu care nu ne mai întâlnisem de multă vreme... Fiecare din aceste Siances e o lacrimă cristalizată, s’a spus; lacrimi de durere ca şi de bucurie, cum numai un poet de rasă ca -leau Moreas putea să verse. CONST. BET.niE. ♦ * ■ * Din „Stanţele*1 lui Jean Moreas Când jilnindu-se ca lângă un monnânl Prin văi adânci trecea cu gvon, Trecea, cu fningă care cade, în aurit vestmânt, Îndureratul Aijnilon, Ce-a spus el crengii ce-pi mai leagănă Un fruct, o floare, Şi goi Hor târgii a gilelor de toamnă, Şi inimii. —ce-a spus el oare ? Doar morţii mă ascult. Locuitor mormintelor, Duşman sânt mie însumi. Acei ce nu nCau cunoscut Au gloria-mi, iar hrana-mi dată-i corbilor, Muncind pi semănând eu roadă n'am avut. Dar nu mă plâng. Căci ce-i pasă lui Aijnilon De înfruntări, dispreţ pi ură ! Când de te-atjng, o ! liră a lui Abolon, Câtilarea-ţi e mai măestrilă pi mai pură. Traduceri dc CONST. BELDIE. * * * Revista Revistelor 1907. D. I. Gr. Păucescu, cu ocazia rememorării revoltelor ţărăneşti petrecute acum trei ani: Cei cari au săvârşit jafurile şi cari au făcut ca lot satul să se scoale, au losl acea burghtzime diu sate pe care partidul liberal voeşte s'o sporească şi s’o întărească. Pedeapsa o suferă însă toţi, şi dacă suferă şi cei câţiva caii au ceva pământ, şi graţie situaţiei lor materiale mai bune, sunt astăzi conducători printre ţărani, apoi restul celor mici şi nevoiaşi, cari se mulţumeau să poată trăi pe pământul proprietarilor şi să ducă viaţa cum o apucaseră din părinţi, suferă cumplit. De aceia vine la ceasul ei mişcarea partidului conservator-democrat carex întorcându-se către ţăran cu gând curat şi cu durere de inimă, desigur, vrea să-i scoată din nedumerirea în care se găsesc astăzi, să le arate că această lege, avocâţeşte complicată, nu este ultimul cuvânt al oamenilor noştri de Stat şi al partidelor noastre în chestiunea ţărănească, că este numai o încercare, că recunoaşte că starea ţăranului are nevoie de îndreptăţiri mai fundamentale, că se impun şi remedii politice pe lângă cele sociale, şi că, în sfârşit, raporturile ţăranului cu proprietarul nu pe un regim de limitare poliţiem ască Irtbuie să se aşeze, ci pe un total de raporturi de bună şi dreaptă înţelegere. Până azi, această mişcare abia schiţată, şi căreia îi dorim acea desfăşurare pe care o aşteaptă sufletul ţărănesc, este unica comemorare a evenimentelor din primăvara roşie. ■ Verax NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ ŞTIINŢE SOCIALI: MIŞCARKA KKMINISTA DIN BULGARIA Cu Bulgarii ne-au luat cu mult mai înainte în multe privinţi, nici nu e de discutat. Fenomenul acesta e de altfel explicabil: Bulgaria chemată, la viaţa mare a civilizaţiei nu s’a speriat cum ne-am speriat noi de toate binefacerile acestei civilizaţii şi’şi-azis: cu încetul vom ajunge şi noi acolo, nu e nevoie să primim toate de odată. Până să avem târguşoarele asfaltate şi iluminate cu electricitate, trebuie să luminăm pe cei mai mulţi dintre noi. Şi bugetele Bulgariei s'au încărcat cu chel -tueli mari pentru învăţământul rural. Am văzut dintr’o statistică publicată tot aci, că numărul analfabeţilor Bulgari este de 50 la sută, pe când numărul analfabeţilor noştri atinge frumoasa cifră de 85 şi chiar 90 la sută. Mai mult, ni se spune că în Bulgaria învăţătorul nu e un profesionist ci, un om pătruns de însemnătatea misiunii sale. Faptul acesta trebuie să ne mire şi mai mult decât scăderea numărului analfabeţilor, căci un învăţător rural conştient de datoria sa, valorează mai mult decât cinci universităţi, într’o ţară. Nu facultăţile şi academiile germane au învins la Sedau şi Gravelotte, ci foştii elevi ai acelor învăţători săteşti ai Germaniei, patrioţi sinceri, misionari puternici ai culturii germane la ţară. Dar Bulgarii n’au progresat numai în această direcţie, ei au făcut cuceriri în toate domeniile. Şi asta se înţelege foarte uşor. Când au pornit ei pe calea civilizaţiei, au luat calea dela capătul ei şi merg încet—e drept—dar tot înainte. Noi am căzut la mijlocul drumului civilizaţiei, în urmă ne-au rămas locuri necunoscute, terenuri neexploatate, înainte ne stă un alt necunoscut. Şi trebue mergând înainte să mergem şi înapoi. Şi din acest echilibru—mi se pare că stăm pe loc. Că nu putem traversa stradele de atâtea automobile, că avem un aero-club şi două universităţi, că modele dela Paris se poartă şi la Bucureşti în acelaş sezon —asta nu însemnează că suntem mai avansaţi decât Bulgarii pe calea progresului, deşi aceştia n’au automobile, n’au aero-cluburi, n’au nici măcar o Universitate—ci o simplă Academie—şi deşi femeile lor poartă modele dela Paris cu trei sezoane mai în urmă. In ceeacc priveşte restul civilizaţiei pe care nu l’am parcurs, şi pe mărginile căruia stau satele noastre fără lumină şi credinţă, sărăcia şi suferinţa iloţilor, lipsa de drepturi politice şi sociale ale atâtor şi atâtor—nici nu putem vorbi faţă de o Bulgarie cu vot universal, cu jumătate din populaţia rurală ştiutoare de carte, bogată şi întreprinzătoare. Civilizaţia unui popor nu se măsoară de asemeni după progresul pe care l’au făcut bărbaţii. Ba chiar gradul de civilizaţie al unui neam se poate măsura după înălţimea culturală şi gradul de libertăţi civice pe cari le au femeile. Căci o ţară care are şcolile şi toate instituţiile deschise şi pentru femei ca şi pentru bărbaţi, 335 care aie un cod civil şi comercial egal şi pentru femei şi pentru bărbaţi, însemnează că e o ţară în care femeia e privită ca un individ emancipat şi egal bărbatului Parafrazând vechiul proverb de mai bine de 4000 de ani al indienilor care zicea: Nu sta în casa unde vezi Că c stăpân numai nevasta,— Dar unde e nevasta rob, Fugi mai ales de casa asta. Am putea spune : fugiţi mai ales de ţara aceea în care femeia este roabă. Femeia în Bulgaria c departe de a fi roabă, ea se bucură de aceleaşi drepturi în faţa legilor ca şi bărbaţii. Mai mult, numărul fetelor cari frecuentează şcolile rurale e aproape egal cu al băeţilor, iar în gimnazii şi licee fetele sunt intr’unele oraşe într’o proporţie superioară.,băeţilor. Dorinţa astă de a se cultiva şi libertatea pe care o dau părinţii fetelor de a urma aceleaşi cursuri ca şi băeţii, are o mare însemnătate pentru viitorul ţării acesteia. Nu este factor mai necesar progresului unei ţări de cât o femee cultă, emancipată. De aceea în Bulgaria se observă o mare mişcare feministă. Prin această mişcare nu se înţelege manifestaţiile câtor-va cocoane din lumea mare pentru anumite idei extravagante, sau manifestările câtor-va bas-bleu în lumea artelor şi literaturii, mişcarea feministă bulgară are un substrat economic şi juridic, singurul necesar unei mişcări serioase. D. Conov, într’un studiu pe care îl publică în ultimele numere ale revistei bulgare Gândirea contemporană, despre mişcarea feministă bulgară scrie următoarele: «Stimulul care împinge această mişcare şi cerinţele ei, are drept ţintă, egalizarea situaţiei economice şi juridice a ambelor sexe. Sau vorbind mai simplu, asociaţia femeilor bulgare se luptă ca să capete pentru femeia bulgară aceleaşi drepturi, din care va eşi o viaţă culturală intensă cu toate binefacerile ei.» Substratul economic care a făcut să se nască această mişcare se datoreşte: scăderei numărului de căsătorii, mortalitatea prea mare a bărbaţilor, şi deci mărirea numărului femeilor cari trebucsc singure şi independente să lupte pentru existenţa lor. Dintr’o statistică publicată în 1905, rcese că în Sofia, spre pildă, numărul femeilor e covârşitor faţă de numărul bărbaţilor. Aşa în acest oraş la 100 de bărbaţi sunt 803 femei. De aci rezultă că căsătoriile sunt mult mai rare. «Care este cauza acestui număr prea mare de femei, se întreabă d. Conov? Nu ştim; ceeace putem spune e că e un fapt care nu poate fi desminţit.» Acest fapt e însă hotărâtor în discuţia chestiei fe-menine. Acei cari strigă că femeea este menită a sta la vatra casei, a fi mamă şi soţie, văd că ţifrele sunt aşa de întoarse, în cât e imposibil ca fiecare femee, cu cea mai mare bună voinţă pe care ar avea-o de a fi soţie şi mamă, nu’şi poate îndeplini acest ideal, decât dacă legislaţia bulgară ar permite unui bărbat să aibă 9 neveste. Faptul acfcsta trebue să fie şi la noi, şi inai ales la 356 NOUA REVISTA ROMÂNĂ noi, unde chiar dacă proporţia între bărbaţi şi femei, n'ar fi aşa de mare, numărul căsătoriilor însă e foarte restrâns. Şi aceasta pentru că viaţa în România fiind extrem de scumpă, bărbaţii nu se pot însura decât luând femei bogate, şi cum numărul acestora nu e aşa de mare, căsătoriile sunt foarte puţine în raport cu numărul fetelor cari rămân pe veci ncmăritate. Pe când la noi fetele sărace rămân până la adânci bătrâneţi cu iluzia unui făt frumos care va pica din cer, femeile bulgare au organizat un sindicat—asociaţia femeilor bulgare — cari caută a organiza în aşa chip viaţa femeilor şi fetelor în cât să poată trăi independente de ajutorul bărbatului. Faptul că femeia bulgară se organizează, dovedeşte că s’a pătruns de tendinţele contemporane ale luptelor sociale cari sunt bazate pe cerinţele economice ale societăţii. De aceea primul punct din programul asociaţiei femeilor bulgare este lupta pentru independenţa economică a femeii. Cum însă aceasta independenţă depinde de anumite legi politice şi sociale, mişcarea feministă bulgară îşi are şi un program de acţiune politică. In acest program e printre alte şi cererea dreptului de vot în gospodărie comunală. Cum mişcarea aceasta e făcută de femeile culte din marea şi mica burghezie, ele îşi bazează cererea lor de drepturi politice pe acest argument: — Sunt mii de ţărani cari nu ştiu scrie şi ceti şi se bucură de dreptul de a vota, sunt socotiţi copţi de a face politica, în ce suntem noi—femei culte, pregătite pentru viaţă — mai puţin pregătite pentru viaţa politică? Şi numărul acestor femei, cari trăesc independent de bărbat, cari muncesc singure şi’şi agonisesc viaţa, e colosal în Bulgaria. In 1905 au fost în Bulgaria, după Asociaţia femeilor, 23.235 de femei. In capitala Bulgariei, după statistica din acelaş an sunt la 100 de femei: 52,4 femei nemăritate, 36,8 măritate, 10,2 văduve şi 0,65 divorţate. In treacăt trebuie să relevăm numărul inferior de femei divorţate, aproape nici un divorţ la o sută de femei. Plin urmare, numărul colosal al femeilor nemăritate, obligate a îndeplini funcţiile sociale ale bărbatului, este un argument pentru a se-da acestor femei adel&tşi drepturi cari le au şi bărbaţii. Se poate oare privi toate aceste femei cari îndeplinesc aceleaşi munci ca şi bărbaţi, cari plătesc aceleaşi dări, cari au aceleaşi obligaţii, afară de serviciul militar, ca nişte paraziţi ai societăţii, cari n’au drept de a fi consultaţi în treburile statului? D. Conov spune: «In persoana unei femei nu trebue să privim numai un membru al trupului familiei, dar o persoană cu calităţile ci individuale gata de a da societăţii aceleaşi sacrificii ca şi bărbatul. «Partizan al libertăţii şi egalităţii femeii, autorul vede în mişcarea feministă din Bulgaria o mare putere sociakT pentru ridicarea ţării sale. Din datele pe cari le-am dat relative la mişcarea aceasta, spune d-sa, se poate vedea că din zi în zi asociaţia femeilor bulgare, ia proporţii mai mari în lumea burgheză şi că mişcarea aceasta e bazată pe interese sociale şi economice. Şi acolo, unde o mişcare are ra- ţiunea sa de a fi, are şi viilor. De aceea socot ca a-suciaţia femeilor bulgare, bazate pe ajutorul tuturor acelor cari nu sunt vrăşmaşi acestei mişcări şi cari susţin cerinţele ei, va fi avant-garda multor reforme sociale cari vor fi folositoare tuturor claselor sociale. > Am crezut de cuviinţă să vorbim de această mişcare din Bulgaria, spre a arăta progresul pe care l’a făcut această ţară şi în această direcţie. Femeia bulgară s’a organizat într’o puternică federaţie care cum am văzut, are un număr enorm de aliate şi caută a lupta singure şi fără ajutorul bugetului pentru a trăi şi a’şi câştiga drepturile lor politice şi sociale. Şi când la un popor femeia începe a pricepe luptele economice, începe să se pătrundă de adevărul că viaţa ei în viitor nu se va îmbunătăţi decât prin ca însăşi—însemnează că poporul acela a intrat adânc în evoluţia moravurilor'sociale şi politice, că e un popor civilizat. Şi or cât de neplăcută ar fi pentru noi constatarea această, e mai bine s’o facem decât s’o ascundem. „ Dr. I. Duscian FKMKJA ANG1.0-SAXONĂ Terenul cel mai favorabil femenismului a fost şi este America şi Anglia. Să vedem pentru ce şi-a găsit el mai bine ocrotire în aceste ţări şi nu şi în altele tot aşa de înaintate în civilizaţie, cum e Franţa şi Germania. Populaţia engleza fiind individualistă, uşor s’a sustras dela orice influenţă apăsătoare ce i-ar fi venit din afară cum a fost, spre exemplu, doctrina vechiului drept roman care organiză familia ca pe o armată, cu un şef a tot puternic. Afară de aceasta, titlu de cetăţean s’a dat după proprietate şi contribuţie şi nici de cum după sex. Aşa se explică pentru ce femeile în Anglia sunt iubitoare şi eligibile în consiliile municipale. O altă pricină a fost lăsarea la o parte încă de mult a doctrinei lui St. Pa vel, care praclamă inferioritatea femeii în bifeerică. In America sunt femei păstori mai bine apreciaţi decât pastorii bărbaţi. Mai presus însă de orice, a fost educaţia femeilor engleze, care luară conştiinţă de drepturile şi datoriile lor — după care educaţie, ele cerură şi li se dădu ; bătură şi li se deschise. Deosebirea de concepţie a educaţiei din America şi Europa e foarte mare. Spiritul american e aparte: nea-vând autoritate centrală care să-l influenţeze, el atârnă numai de sentimentele nobile şi generoase ale individului. Aşa că mişcarea femeilor din ţările anglo-saxone modifică opinia publică, obiceiurile şi legislaţia. Sistemul de şcoală s’a format din caracterul religios al Puritanilor, din spiritul lor drept şi din sentimentul lor de datorie. Şi cum ei erau oameni veniţi din toate părţile, educaţia lor trebue să se adapte nevoilor momentului, prezentului, căutând tot ce e mai nou şi mai practic, căci traiul nou nu se mai potrivea cu modelul din trecut. Deci la ei, totul fu original şi conform as- NOUA REVISTĂ ROMANĂ 357 piraţiilor ce urmăreau, adoptând tot ce erâ mai folositor şi mai plăcut. Ei fiind activi, nu se mulţumiră numai'cu abstracţiuni; ci cu experienţe. Iar impulsul pentru instrucţia largă le veni dela Revoluţia franceză. Aşa dar punctul de plecare erâ libertatea şi individualitatea, şi roadele educaţiei nu putură să fie decât bogate. Şcoala în America e numai prepararea pentru viaţă. Şi una din cele mai frumoase legi ale, Americei libere a fost dreptul universal la educarea egală a bărbatului şi a femeii. Bogăţia şi înflorirea fabuloasă a Americei, acestui fapt se datoreşte — coeducaţia e apqoape generală. Ei ii’au făcut două părţi din umanitate — bărbaţi şi femei — pentru a-i creşte în principii diferite, silindu-i prin aceasta ca odată să nu se mai înţeleagă-Americanii unesc sexele şi le desvoltă. Şi în ce priveşte licenţa bărbatului către o femee, se ştie ce înseamnă a făgădui numai, unei fete căsătoria, fără a se ţine de făgăduială. Rasa" engleză e mândră cu şcolile publice ce le are. Aceasta vine dela ambele sexe, dar mai ales dela femee în primul loc. Englezii au plecat dela ideia că în familie copiii sunt crescuţi mai mult de mamă, deci femeia trebuie asociată în tot ce priveşte şi creşterea copiilor mai departe, în şcoală. Direcţia şcolilor e încredinţată femeilor; asemenea şi spitalele şi alte opere de binefacere. Această încredere mai este Insuflată bărbaţilor şi de faptul că acolo femeile strâng bani şi îşi fac şi ele singure instituţiile ce doresc ; dau probe de cum ştiu conduce orice, şi atunci societatea pleacă capul, opinia publică e cu ele. Ele au probat că funcţiile oficiale aparţin celor cari sunt mai capabili să le îndeplinească. Sexul femeesc a luat locul preponderent în şcoală, în serviciile ospitaliere, formându-şi un personal de infirmiere la înălţimea vocaţiei lor, asigurându-şi şi pensii. Progresele ce_fac femeile anglo-saxone sunt uimitoare. Supremaţia Uniunei Americane e datorită sir periorităţii femeilor de aici. Ele au făcut asociaţii pentru a lupta contra viciului, mizeriei şi a ignoranţei, contra apărării stăpânitorilor. . Ele desfăşoară o energie şi o perseverenţă neînchipuită. Apucăturile lor sunt îndrăsneţe şi neobişnuite; au un spirit practic surprinzător, o ţinută corectă şi demnă, o bunătate ce atinge, o graţie şi o veselie ce dispune pe toţi- cei 'cari le văd. Organizaţiunile femenine se pot reduce la 3 tipuri, cu scop altruist: uşurarea'unei mizerii sociale-un bine material sau moral. Prima societate fu antisclavistă, adică salvarea rasei negre, după doctrina libertăţii umane cu caracter naţional în 1836. După aceasta se făcură alte două societăţi: una a misionarilor şi alta a temperanţei. Cea dintâi pentru influenţa religioasă în ţările depărtate; cea de a doua pentru a lupta contra alcoolismului. Lucrând pentru filantropie, femeile se cunoscură pe ele singure, văzând ce le lipseşte şi luptară pentru toţi cei cari sufăr. Dar studiind pe ceilalţi sclavi se văzură pe ele şi mai sclave. Şi în 1848 exprimară aspiraţiunile lor pur femenine. Răsboiul civil le dădu un nou sentiment de capacitatea lor şi de datoriile ce au. In acea criză naţională, ele-şi părăsiră căminul pentru a lucra în afară, eunos-cându-şi singure puterile lor fizice şi intelectuale. După resbel ele nu dădură înapoi ci îşi continuară activitatea ce o începuse. In 1866 se făcu Liga practică pentru instituţiile naţionale, Oficiul liberaţilor cu scop de a proteja pe deţinuţi, Comisiunea sanitară de mare ajutor în timpul răsboiului. După acestea începură a înfiinţa şi societăţi pentru a umplea golurile educaţiei ce aveau ca : societăţi intelectuale, industriale şi politice ; soc. de desvoltare mutuală, de economie socială; club pentru ameliorarea serviciilor municipale ; societăţi pentru pace şi apoi societatea sufragetclor americane în 1898. Fiecare din aceste asociaţii are o parte practică şi o parte sentimentală ideală. Şi fiindcă femeia de acolo recunoscu că separarea sexelor e o piedică desvoltării vieţii sociale, ele făcură cluburi mixte. Eemeile bogate şi fericite sunt cele cari se devotează şi lucrează mai mult. Asociaţiile femeilor au avut grija de a cumpăra locuri în quartierelc curate, unde să se joace copiii, pentru a nu sta în casele şi străzile cu aer rău. Ele fondară aziluri de noapte şi şcoli do seară pentru copiii fără părinţi, adăugând pe lângă acestea şi şcoli industriale, săli de lectură, ateliere de imprimerie, săli de croit, de scris cu maşina, şcoli de spălat albiturile. In 1900, 16.000 de copii beneficiau de aceste aziluri. Mai este o societate pentru caritate Î11 scop de a ajuta pe săraci, dar şi pentru a îndepărta pe săracii falşi — având un birou pentru acest scop. Femeile din America au dat atâtea probe despre simţul practic şi capacitatea lor, în cât nu-i rar ca ele să fie chemate în administrarea afacerilor municipale, Î11-credinţânduli-se însărcinări importante şi delicate. Consiliile şcolare admit pretutindeni femei. In privinţa învăţământului, viitorul e al femeilor; căci s’a dovedit că ele înţeleg mai bine lucrurile de educaţie decât bărbaţii şi sunt în stare a realiza succese mari. Clubul civic al femeilor din Eiladelt'ia a luat iniţiativa dea face clase speciale pentru copiii întârziaţi. In 1894 se făcu o ligă femenină municipală cu scop de a favoriza alegerea la guvern a candidaţilor celor mai bine calificaţi pentru funcţiile administrative, oricare le-ar fi părerile politice. Ele făcură conferinţe în cari discutară chestiile de administraţie publică, inslruind în acelaşi timp şi pe electori. Cetăţeni eminenţi luară cuvântul alături de ele. . Pentru râvna lor la muncă, femeile din America sunt foarte onorate şi orice hotărîre pentru binele comun luată de ele, e admisă de populaţie, neapărat. Multe din ele fac vizită la primărie şi obţin ceea ce exprimă. Tactul lor însă e, ca orice inovaţie s’o facă pe cheltuiala lor şi apoi după încercarea ce au făcut, rezultatele fiind bune, li se acordă tot. Aşa ele au obţinut odată 5.000 lei pentru cumpărarea de locuri în care să organizeze jocuri pentru copii; altădată obţinură punerea de cauciuc la roţile trăsurilor de ambulanţă. Coşurile de pe stradă, în care se aruncă orice hârtie, pentru păstrarea curăţeniei, au fost inventate de o femee. Fiindcă băeţii stricau şi murdăriau un loc cu verdeaţă, ele organizară un club dintre băeţi pentru întreţinerea acelui squar. Mai făcură ca proprietarii locurilor virane, să dea gratis acest pământ pentru cultivarea legumelor — în- NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 3.58 nainte aceste locuri serveau pentru a depune gunoaiele. Oamenii săraci îşi făcură 70 de grădini — instrumentele fiindu-le procurate de către femeile asociate. Aceste femei înfiinţară aziluri pentru soţii bătrâni cari să şi poată petrece viaţa în comun până la sfârşit. Ele obţinură ca la închisorile de femei ale statului să se pue. femei-supraveglietoare. Tot ele plătiră pe un institutor, care să ţie cursuri deţinuţilor. Şi numai după încercarea făcută de ele, statul conveni a-1 lua în sarcina lui. Tot femeile au obţinut ca orice carne, legume şi fructe să nu mai stea expuse în faţa magaziilor. Ele desfiinţară şi tarăbile cu zaharicale de pe la colţurile străzilor. Eemeile organizară «biblioteci călătoare» ce se trimit prin sate pe unde se găsesc cu greu cărţi de citit. La Eiladelfia sunt 28 biblioteci prin birourile de telegraf şi în posturile de pompieri. Şi acum, în faţa atâtor fapte, ce vorbesc aşa de clar, vedem de câtă rea voinţă pentru femee, de câtă neîncredere şi lipsă de iubire trebue să fie cineva animat pentru ea, pentru a continua să i se nege orice influenţă binefăcătoare. Şi mai are cineva dreptul de a nega că fericirea umanităţii dela femee depinde şi că transformarea timpurilor noi numai prin femee vor sosi ? Femeia e elementul care va îndrepta toate relele — ca după aceasta perechea umană uitând toate suferinţele din trecut, împăcată şi fericită, să calce plină de încredere în viată. 1 Maria C. Buţureanu, Institutcare-Iaşi. ŞCOLARE ÎNVĂŢĂMÂNTUL secundar de stat ’ ŞI PARTICULAR Când s’au înfiinţat cele dintâiu şcoale secundare de stat, pe baza legii din 1864, nu ne-am gândit că acestea o să ajungă odată o pacoste pe societatea noastră şi că în loc să conlribue la formarea unui strat cult, o să formeze mai mult postulanţi de slujbe şi oameni nenorociţi cu pretenţii mari, dar cari nu sunt în stare să facă societăţii servicii reale. Ne-am dat osteneala să* împingem cât mai multă lume spre şcoala secundară, am creat sumedenii de burse şi tot felul de subvenţii pentru chemaţi şi nechemaţi la aceste şcoli şi ca să le stricăm şi mult puţinul rost ce’l aveau, am căutat să înlesnim din ce în ce mai mult promovările în ele şi imitând pe nemţi, în aşa poreclita pedagogie nemţească, ne-am lepădat de tot ce mai aveam bun dintru început şi ne-am apucat de am desfiinţat bacalaureatul, numai ca să fim la modă nemţească şi apoi, deşi ne-am convins că această desfiinţare numai la ridicarea nivelului cultural al tinerilor noştri n'a contribuit, ci dimpotrivă lipsa lui face, ca facultăţile să aibă tineri din ce în ce mai rău preparaţi; cu toate acestea de şase ani încoace ne-am mai nemţit încă cu un pas, am tăiat şi esame-nele din învăţământul secundar şi profesional, iar de un an încoace şi din învăţământul primar. Prin această rătăcire, căci înlăturarea bacalaureatului şi mai ales a esamenelor este cea mai mare rătăcire, cea mai straşnică greşeală ce s’a putut face în organizaţia învăţământului nostru, noi toţi, care ne ocupăm cu şcoala, ştim, că nivelul cultural al şcolarilor scade pe zi ce merge — şi eu unul, din experienţa ce am făcul-o în vara trecută ca examinator în comisia de capacitate la liceul unde profesez, m’am speriat şi mărturisesc, că din 40 elevi ce-am examinat, nici 8 nu meritau să fie declaraţi apţi pentru universitate şi unii din ei, ca nivel cultural şi ca cunoştinţe generale, erau aşa de jos, încât e o curată nenorocire, când aceştia o să formeze aşa numitul strat cult al nostru. Profesorii universitari şi mai ales cei dela facultatea de drept, căci acolo se strecoară mai toate ciurucurile liceelor, pot să-şi dea seama şi să constate cât de insuficient sunt pregătiţi tinerii ce le vin, pentru cursurile universitare. Preoţii dela ţară, învăţătorii, cârciumarii, fruntaşii satelor, în loc să caute să dea copiilor lor o direcţie practică şi să-i prepare tot pentru viaţa dela ţară, cum se face în alte ţări, preferă să cheltuiască sume însemnate cu copii lor şi să-i ţie mulţi ani de zile la oraş, pentru ca apoi să se aleagă cu nişte nemulţumiţi, cari pentru ţari nu mai sunt buni, căci au mirosit din viaţa de oraş şi la oraş sunt o pacoste, căci înmulţesc numai numărul proletarilor intelectuali. Ce să mai zicem apoi de marii proprietari, industriaşi şi comercianţi cari în loc să se gândească sâ'şi prepare din fii lor nişte urmaşi destoinici, preferă să’i lase să se încurce pe la drept şi fac din ei toţi numai candidaţi de slujbe. * * * Vin acum la o altă cestiune, la organizaţia actuală a învăţământului secundar pe baza legii din 23 Martie 1898. Până atunci aveam un învăţământ liceal unitar cu 7 clase cu direcţie clasică şi nişte încercări timide de gimnaziu şi liceu cu direcţie reală. De bine de rău se făcea mai multă treabă decât azi în liceu, căci cel ce termină liceul avea cunoştinţe generale în toate direcţiunile şi trebuia în urmă să treacă' la universitate, ca să-şi facă bacalaureatul. Mult a fost criticat acest bacalaureat din cauza abuzurilor ce se întâmplau poate ici colo şi mai ales din cauza multiplelor hatâruri ce se făceau. Dar hatârurile şi abuzurile se puteau înlătură cu vremea şi cu siguranţă s’ar fi înlăturat, căci la universitate corpul profesoral încetul cu încetul s’a premenit şi cu niţică îngrijire din partea Ministerului, ca să se numească în comisie profesori, cari să nu se preteze la hatâruri şi abuzuri, puteam ajunge şi noi ca bacalaureatul să aibă seriositatea pe care o are în Franţa. Acest bacalaureat ţineâ într’o grije continuă pe elevi, cari ştiau că o să vie vremea judecăţii, când aveau să deâ socoteală de ce au învăţat în liceu; ţineau în grije însă şi pe profesorii de liceu, căci după reuşita elevilor, erau judecaţi şi ei. Ce mândri erau d. e. profesorii dela cursul sup. din Ploeşli, când în sesiunea de Iunie 1882 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 359 a reuşit întreaga lor serie de absolvenţi presentaţi la bacalaureat! S’a dus bacalaureatul şi cu el s’a dus şi liceul unitar şi nc-am pomenit, în locul lui, cu liceul trifurcat, un fel de imitaţie a liceului francez mai nou, cu secţiile A, B, C, D. Nouă ni l’au hărăzit cu un curs inferior unitar, tot ca Ia francezi şi cu un curs superior cu trei secţii: clasică cu latinească şi grecească foarte multă, modernă fără grecească, dar cu latinească tot aşa de multă, ca la secţia clasică, şi reală, fără grecească şi fără latineaşcă. . Din aceste trei secţii, biata secţie clasică nici n’a avut vreme să înceapă să trăiască şi şi-a şi dat oful. Pe unde a fost s’a desfinţat s’au s’a redus aproape la nimica. In Bucureşti avem această secţie numai la Sft. Sava şi bieţii profesori de greceşte, cari pe vremuri erau renumiţi de severi, acum s’au făcut mieluşeii lui Dumnezeu şi menajează copii cât pot, ca să nu ’şi piardă clientela şi cu toate acestea, în clasa Vl-a d. e. nu a-vcm decât 4 băieţi şi tot puţini avem şi în celelalte clase. Şi ce slabi sunt aproape toţi aceşti elevi! Lucrul se explică prin faptul, că cei ce vor să se înscrie în clasa, V-a, încearcă de obicei întâi la secţia reală, care este azi mai la modă; dacă nu găsesc loc aci, trec la secţia modernă şi dacă nici secţia modernă nu-i poate primi, atunci îşi au scăparea la aşa poreclita secţie clasică, în care trebue să faci clasicizm cu toţi nevoiaşii şi leneşii. De altmintrelea acea şovăire şi trecere dela o secţie la alta, eea-ce se întâmplă foarte adesea-ori şi în clase mai înaintate, unde se face trecerea prin examene de diferenţă, dovedeşte că trifurcarea dela clasa V-a c curată zăpăceală şi dacă c să existe trebue să se facă mai târziu şi cel puţin primele 6 clase e bine să fie cu program unitar. Când voi face mai jos propuneri pentru schimbarea actualei organizaţii a şcoalelor secundare, voi vorbi din nou de această chestiune. Acum pentru că ne place să ne luăm mereu după nemţi, voiu să arăt cât de practici sunt nemţii în învăţământul secundar, cum au făcut ei ca în acest învăţământ să nu urmeze decât tinerii care îutr’ade.văr sunt meniţi pentru cultura mai înaltă şi cum au căutat ei să împingă o mare parte din tineri, ce poate s’ar fi încurcat, ca la noi, cu acest învăţământ, în alte direcţiuni practice şi au făcut ca la ei diplomaţii universităţilor să fie relativ puţini şi mulţi să fie cei ce şi-au agonisit, fie în şcoală, fie idături de şcoală, cunoştinţe practice şi folositoare şi lor şi societăţii în care trăiesc. Trei lucruri au făcut nemţii ca să stăvilească îmbulzeala spre licee, mai ales în clasele superioare: î ) Au creat dintru început cursul primar superior pe care-de' altmintrelea îl găsim şi la francezi, şi la austriac!, şi la multe alte popoare culte, şi pe acesta l’a făcut gratuit. El este aşa organizat că copilul începe la 6 ani şi până la vârsta de 14 ani, cât ţine obligativitatea învăţământului, să poată termina întreg învăţământul primar de 8 ani, şi atunci să intre bine pregătit în \iaţă. Copilul care a terminat acest învăţământ, ori trece direct-în viaţă ca ucenic la meserii' sau în prăvălii sau ca ajutor la gospodăria părintească, ori găseşte o sumedenie de şcoli practice în care poate intra cu examen de admitere şi unde-şi mai complec-tează cunoştinţele, spre a se putea folosi apoi de ele în viaţă. Sunt şcoli de agricultură, silvicultură, viticultură, pomologie, apoi tot felul de şcoli comerciale şi industriale, şcoli normale, etc. în care în toate poate intră un tânăr, care a terminat cursul primar complet, însă mai la toate se face examen de admitere, pentru că de obicei locurile în şcoală sunt limitate. 2) Alături de şcoala primară, nu suprapusă ei, este şcoala secundară cu diferitele numiri de Gymnasien, Realgymnasien, Ober-Realschulen, Progymnasien, Re-alschulen, Realprogymnasien. Pentru toate aceste şcoale secundare, cari se înfiinţează după trebuinţele ţinutului şi localităţii şi cari nu mai sunt gratuite, ci cu taxe considerabile de 200—300 şi mai multe mărci pe an, nu se cere ca copilul să vie cu învăţământ primar făcut, ci numai să aibă vârsta de 9 ani şi cunoştinţele suficiente de scriere, cetire şi socotire. Clasele sunt în număr de nouă şi poartă numele de Sexta. Quinta, Quarta, Untertertia, Obertertia, Unter-sekunda, Obersekunda, Unterprima, Oberprima. Unele şcoli secundare mai au şi Oktava (câte odată cu subdiviziuni de Unteroktava, Oberoktava) şi Septima. In aceste clase, care sunt preparatoare de liceu, se începe dela 6 ani, cu elementele scrierii, citirii, socotirii. Statul însă în Germania n’are pretenţia că numai el e în stare să facă treabă grozavă, şi ce nu se face de el sau după calapodul stabilit de el, nu poate fi bun de nimic şi de aceia este admis principiul, că un copil poate să prepare materiile ce se cer în gimnaziu si singur în familie sau în institut particular şi de aceea se permite să faci examen de admitere direct pentru orice clasă a învăţământului secundar, până la ultimele două (Unterprima şi Oberprima) şi cu aceasta se dă şi învăţământului particular un câmp larg de activitate. In institutul particular poţi să-ţi prepari elevii cum pofteşti şi după ce programă pofteşti şi numai dacă vrei să faci să termine învăţământul secundar după programa oficială, ai grijă să-l prepari pentru Untersekunda sau Obersekunda şi reuşind la examen, îl laşi să-şi continue, apoi studiile liceale în Unterprima şi Oberprima la o şcoală a statului. La toate şcoalele speciale sunt examene de admitere, prin urmare în institute se pot prepara elevii pentru înscrierea în aceste şcoli după buna chibzuială a conducătorilor institutelor. învăţământul particular este dar un auxiliar foarte preţios atât învăţământului secundar, cât şi celui special. La noi? La noi este numai un învăţământ de cârpeală, de refugiu pentru nevoiaşii fugiţi din şcolile statului, sau cari n’au găsit loc acolo. 3. Serviciul militar de un an. Foarte importante sunL dispoziţiunile nemţilor cu privire la serviciul militar cu termen redus de un an. în loc de 2, 3, 4, 5 şi 6 ani, cum au ei serviciul militar obligatoriu, după diferitele arme. Noi, profesorii dela şcolile statului, şi mai ales cei ce iau, sau au luat parte, în comisiunile de examinare ale elevilor pregătiţi în particular, ştiu, cât de mult suntem NOUA REVIS1Ă ROMÂNA 3A'> asaltaţi cu vecinicul «Bietul băiat, închipuieşte ţi că’l ajunge armata în şcoală şi dacă nu trece la tine, trebue să o facă alăturea cu ceilalţi mitocani, timp de trei ani> (acum în urmă doi ani). Cc-i dacă-i vei da şi tu un punct, că doar nu se va face gaură în cer». Adorabilă este această cerşetorie de puncte! Toată munca elevilor şi toată străduinţa părinţilor şi corespondenţilor se mărgineşte numai la dobândirea punctelor cc-i trebuie fiecărui şcolar la fiecare obiect în parte pentru promovare. A învăţat, n'a învăţat, ştie, nu ştie ceva din obiectul pentru care se face intervenţia, se repetă vecinie acest: Tocmai tu, care zici că mi eşti prietin, să nenoroceşti copilul, pentru un punct!' Şi această cerşetorie, trece şi se repetă dela profesor la profesor şi la urmă te pomeneşti cu -bietul băiat» promovat, şi negreşit pentru că s’a promovat acest «biet băiat» pentru care s’a făcut intervenţia, se strecoară şi o sumedenie de alţi băieţi, tot nuli, pentru cari nu s’a făcut intervenţie, dar simţul tău de dreptate ca-profesor, nu to lasă să-i notezi mai slab, decât pe «bietul băiat», care de obicciu este cel mai nul din clasă. Nu este clasă în care să nu iii câte o asemenea pacoste pe cap, care târăşte după sine pe leneşii şi cretinii clasei, şi din această cauză şi Cei mat buni din clasă, se lasă pe tânjală şi la urmă ai neplăcerea să constaţi, că munca ta de profesor se duce în vânt şi nu dă rezultatele ce ar trebui să dea. Ce deosebire între cum înţelegem noi şcoala, şi cum o înţeleg nemţii şi celelalte popoare culte, pe cari pretindem că le imităm ! I-ar fi trăsnit prin minte vreodată vre-unui părinte neamţ sau francez, să vie la tine şi să'ţi cerşească puncte?.. Vine să se intereseze de mersul copilului, nu ca să cerşească puncte, ci ca să ia la nevoe măsuri de îndreptare. Acum iată măsura ce o au nemţii, cu privire la serviciul militar de mi au. In Wclir- und I lecrordnung > la § 8 se spune: «Tinerii cu cultura cuvenită, care în timpul serviciului militar se îmbracă, se echipează şi se hrănesc singuri şi cari dovedesc cunoştinţele cerute, se concediază şi trec în rezervă, după un serviciu activ militar de un an, făcut în armata permanentă—soco-tindu-sc acest an dela ziua intrării în serviciu -. Şi cine sunt tinerii cu cultura cuvenită?... La § 90 al. 11-lea se stabileşte: Şcolile ale căror certificate se iau în consideraţie pentru serviciul militar de iman, sunt: p-Icnicnl îtvi»<*ln 11*31 ii<»tion rimuifsodrtoiiH l<‘w nrlIclOH siI eiumids, rui(?luls H Ital ens. Klle est ainsi ncccssible A qiitconquc conuaît la scule langiie franţaise. Prix de l'abonnemcnl .• s 25 francs. — 20 mk., — 20 sh. Directlon et R£dactlon : Milan, Via Aurelio Safli, II Ciocolata şj Cacao Zaofirescn Sunt preferate de cunoscători AI.IITjIl'J" ICA.I01L, JiiKMirc^tl feil.r. Niiimt-Complll. 7.