NOUA REVISTA R O MÂNĂ ABONAMKNTUL: (48 numere) In KoinAtiia un an.........to lei ,, şease luni ....6 In tnHte (Arile nniiinfei poşlale »n an ta ,, i ,» ,t şeaseluni 7 ,, REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Bulevardul Ferdinand, 55. — Bucureşti POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA Şl APARE ÎN FIECARE DUMINICA DIRECTOR: C. RADULESCU-MOTRU HKOPESOK I.A UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI AR TA UN NUMĂR: 25 Bani Se găseştecti numărul la principalele librării şi ia depozitarii de ziare din ţară Preţul anuuţurilor p . .ua pagină '|, r-iRin’ ■' “ .1 A'o. 9 DUMINICA 20 DECEMBRIE 1909 **Ω1 SUMARUL NOUTĂŢI : Reînvierea unor tipuri uitate de profesori şi şcolari. — Noua scriere a d-lui (1. Panu asupra stării ţăranilor.—Iteoista revistelor. GESTIUNI ACTUALE: C. Rădulescu-Motku. In zilele noastre de anar-chie. Scrisori către tineri. I. POLITICA: Profesor N. Basii.escu. Pentru Drept şi Libertate. CRI TICA: Vasii.e V. Haneş. Cum se face criticata «Viaţa Românească». TEATRU: Eugen Porx. Campania Dramatică Duvila : «Puhoiul: de Max Halbe. LITERATURĂ: Luigi Barzini. Miss Crace, American Journal ist. NOTE ŞI DISCUŢI UNI: I. -Ci-TNcro. Replică la răspunsul ’ă-lur T. S. Florii asupra şcoalelor particulare. N O UTĂŢ1 Reînvierea unor tipuri uitate de profesori şi şcolari. Acum vre-o 20 ani în urmă, se găseau prin şcolile noastre de ţoale gradele câle-va tipuri de profesori, unii de veselă şi alţii de tristă amintire, cari îşi îndeplineau misiunea lor de educatori ai tinerimii, înlr'un mod foarte, original. Aceşti profesori veneau in clasă aproape regulat, dar in loc să facă lec-ţiunea, aşa cum o făceau şi ceilalţi profesori ţi cum ar fi fost datoria lor să facă, îşi pt treceau ora glumind sau plângând cu şcolarii, punându-i în curent pe aerştia cu toate intimitîţde vieţii lor de acasă, discutând cancanurile oraşului şi politică, lăudând pe prietini şi ponegrind pe duşmani. Şcolarii ascultau, bine înţeles, cu toţii şi cu plăcere asemenea digresiuni; eâţi-va dintre ei chiar nu se mulţumiau numai cu ascultarea. După ce se' sfârşia ora, aceşti câţiva intovărăşiau pe profesor până la dânsul acasă, se ofereau să-i facă servicii şi astfel să-i mai îndulcească din mizeriile povestite în clasă. Mi-adnp. aminlpj ciim în Cr-aimia, Tm. mai lungă decât pe la Niş, dar pusă la adăpostul oricărei crize sârbeşti. Aceiaşi siguranţă ar fi şi pentru traficul Berlin-Breslau-Salonic ori Constantinopol. Aces. tor interese însă nu corespunde de loc interesul străduinţelor noastre, căci in primul rând chiar portul Constanţa va fi lovit prin sustragerea unei părţi destul de însemnate din traficul său. Această sustragere va fi hotârîtă nu numai prin faptul unei căi mai scurte, dar şi priu aceia că iuţeala este mult mai garantata pe drumurile de uscat decât pe cele de apă. Dacă depărtarea Viena-Constantinopol pe la Constanţa (1738 k'm.) nu va fi de loc mai mare decât aceia pe la Sofia, în schimb insă e cu mult mai înceată, întru cât prin Constanţa la Constantinopol sunt de făcut 348 klm. pe apă. Pe de altă parte mai este întrebarea, de nu care cumva noua cale prin Sofia nu va atrage cu sine spre marea Egee direct I» Salonic însăşi mişcarea comercială a extremităţii vestice din ţara noastră.... «Un pod peste Dunăre în prelungirea liniei Oltului nu poale deci să ne aducă nouă decât numai pagube, dacă în acelaş timp nu vom face toate construcţiile necesare pentru tragerea transitului spre Constanţa: dublarea liniilor principale şi mai ales tăierea ocolului Mărăşeşti-Cernavoda-Constanţa, fie prin construcţia unei linii mai directe spre Făurei (Râmnic-Sărat-Făurei, ori Mărăşeşli-Făurei), fie prin o linie directă Galaţi-Constanţa. O astfel de linie directă Galaţi-Constanţa ar face concurenţă chiar transitului Breslau-Odessa. Fără contramă-suri de acest fel, noul pod peste Dunăre nu are pentru noi nici un avantaj, decât numai în cazul când construcţia Iui este mânată cât mai spre vest. Numai construcţia acestui al doilea pod peste Dunăre cât mai spre Turnu-Severin poate fi in armonie cu întregul nostru sistem de circulaţie: ar fi astfel în prelungirea extremităţii vestice a arcului acestui sistem. Şi nu este de uitat aci noua construcţie a liniei spre Adrialica, către qare ar putea converge întregul nostru sistem de circulaţie tocmai în cazul numai a uuei construcţii de pod peste Dunăre, cât mai spre vist». Neamul Românesc 13 Decembre. Cuprinde ideile dşntr'o ‘conferinţă a d-lui X. lohja despre. Români şi străini. Aceste idei sunt foarte confuze, cum de obiceiu sunt toate ideile naţionaliste ale d-lui Iorga. Cari sunt străinii pe cari îi putem primi şi cari sunt străinii pe care nu-i putem primi în ţara noastră? Nu-i putem primi, zice d. Iorga, pe acei străini «cari nu vin «de dragul ţării, din simpatie pentru oameni, din admiraţie «pentru artă şi cultură. De aceia cari nu muncesc provizoriu (?), «cruţând bogăţiile noastre pentru viitorul nostru. De aceia cari «nu se aşează ca să se confunde cu noi, ci ca să stea dc-o «parte şi să ne domine». Foarte bine, de acord. Asemenea străini nu sunt iubiţi şi doriţi de nimeni. Dar cum se recunosc străinii cari fac parte din această categorie? Unde a găsit d. Iorga in ţara noastră un străin, care să se declare venit pentru a sta de o parte şi a ne domină? Evident n’a găsit nici unul. Alegerea între străini buni şi străini răi, veniţi pentru a ne domină, şi-o rezervă d. Iorga. El singur ştie cari străini trebuesc păstraţi ţării şi cari trebuesc daţi afară. Aci stă ţoală negustoria mişcării naţionaliste a d-lui Iorga. Cine dintre străini este clientul tipografului din Vălenii de Munte este şi bţm străin, cine nu, este rău străin. De unde o fi dobândit d. Iorga atâta pricepere de negiutor ? No. dela IG Decembre. Un sugestiv articol asupra mentalităţii d-lui Iorga: Un rege curios. Ştiţi care ar fi un rege cu-' rios după d. Iorga? Ascultaţi: «Acela care nu poartă bucuros «uniforma, nu se suie în trenuri speciale, aproape n’are o «Casă «civilă şi militară. Nu vânează, căci îi e silă de sânge, nu se «îmbată, nu umblă după femeile oamenilor, nu plăteşte intre-«ţinute din lista civilă, nu cere Statului să i servească plăce-«rile şi viciile. Nu joacă cărţile şi nu danţeazâ. Nu dă tonul «în îmbrăcămintea supuşilor săi celor mai luxoşi. îndrăzneşte «a învăţă, citeşte zilnic, admiră arta dramatică fără fuste scurte, «artele plastice fără diletantism şi vanitate. Respectă ştiinţa şi «orice superioritate a spiritului: preferă un învăţat unui lacheu «ori unui panglicar. Se ocupă de chestii sociale. I-i milă de «suferinţa omenească, o caută, îndrăzneşte a o privi in faţă, «se coboară a o mângâia». Şi acesta ar fi noul rege al Belgiei, Albert I. Fiind-că acesta având asemeni calităţi este un rege curios, se înţelege de sine că toţi ceilalţi rrgi, cari nu sunt curioşi: poartă bucuros uniforma;.se suie în trenuri speciale; se îmbată; umblă după femeile altora; au întreţinute; nu citesc; nu respectă ştiinţa, etc.... Şi acest d. Iorga, este de profesiune istoric, şi trăieşte având de rege al ţării sale pe Garol I de ll dienzollern! Ce fel de rege este, d le Iorga, regele Garol? Un rege curios? Sau un rege obişnuit ? ......... Până a da răspunsul la această întrebare, ascultă ce eşti D-la: un mare îndrăsneţ, când te amesteci in toate celea .. In No. dela 18 Decembre, d. Iorga face pe molanul pocăit şi se plânge de epitetele drastice cu care îl gratifică colegii săi de universitate. Uită insă d. Iorga că totdeauna dânsul a fost acela care a începui. In special d. Rădulescu-Molru a recurs la asemeni epitete faţă de d. Iorga numai după ce timp de doi ani a fost insultat în mod trivial prin Neamul Românesc. In acelaş No., d. Iorga atribue d-lui E. Pom o critică făcută aci, la Revista revistelor, asupra unui articol al său despre «oştirea română». D. Iorga se înşeală. D. E. Porn, colaboratorul noslru pentru cronica teatrală, nu a scris nici un rând vn-odată în contra d-lui Iorga pentru simplul motiv că d. Iorga nu este autor dramatic, şi d. Porn n’a scris până acum în Noua Revistă Română alte articole decât pe acele semnate de dânsul şi care sunt toate rtferiloare la teatru şi la viaţa noastră artistică. Verax, • Noua Revistă ROMÂNĂ iAi CEŞTI UNI ACTUALE IN ZILELE NOASTRE DE ANARCIIIE. scrisori către: TINERI. I. I Iubite tinere, Eşti doritor de lumină... Biserica şi şcoala ţi-au vorbit atât de des de o lumină a minţii, care este mai presus de ori şi ce altă lumină, încât ai ajuns să o doreşti, şi să te trudeşti cu sufletul ca să poţi ajunge până la dânsa. O lumină mai presus de toate,— mai presus şi decât aceea a ochilor, care este totuşi ea însăşi o minune,—este minunea minunilor, este comoara cea mai sfântă, pe care o poate dobândi un om pe pământ. Şi de aceea tu ceri sfatul tuturor; răsfoeşti cărţile învăţaţilor, cari îţi povestesc încercările din trecut; încerci însuţi cărările viitorului. Lumina cea preţioasă însă, este aşa de greu de găsit! Decepţionat, şi cu amărăciunea în suflet, începi să te întrebi: de ce aşa de greu se găseşte ea oare, lumina minţii? Neîncrederea, dacă s’a furişat în sufletul tău, te ademeneşte chiar să întrebi: există ea oare, o asemenea lumină? Tinere, lumina minţii există, dar nu pe drumul pe care o cauţi tu, o poţi găsi. Ea nu este în afară de tine, ci este în tine; şi acel care ţi-o acoperă eşti tu însuţi, nu altul... Să discutăm puţin. Dacă ai fi trăit cu câte-va secole înainte, în timpul de expansiune a credinţelor religioase, ai fi căutat lumina minţii tale pe un alt drum, decât pe drumul pe care o cauţi astăzi. Ai fi crezut că lumina minţii tale nu poate să vină decât din vre-o dogmă a bisericii, care şi ea ar fi venind din înţelepciunea Celui de sus, întocmai cum lumina ochilor vine din raza stelei care îşi are locul sus pe cer. Şi atunci ai fi avut o mare decepţie şi o mare amărăciune. Alături de tine, care primeai lumina minţii din o anumită dogmă bisericească, ai fi văzut că există şi altul, şi alţii, cari primeau lumina din alte dogme bisericeşti. E'iecare dintre voi vedeaţi steaua către care creaţi îndreptaţi şi nu vedeaţi pe aceea către care nu ereaţi îndreptaţi. Şi fiecare, negreşit, aveaţi credinţa că vedeţi steaua cea mai luminoasă. Dacă fiecare v’aţi fi schimbat unghiul de privire, vedeaţi altă stea, şi cu ea altă dogmă dătătoare de lumină... Te-ai convins şi tu, acum, că pe timpul expansiunei credinţelor religioase era greu de găsit drumul spre lumina minţii. In locul povâţuitorilor sinceri, pe timpul acela se găseau magi gata să te conducă spre vreuna din stelele luminoase, crezute de ei magii, mai luminoase. Şi tu, după unghiul tău de privire, ai fi primit lumina ta, şi ai fi fost intolerant pentru lumina altora! Dar a trecut timpul credinţelor religioase. Eşti în timpul modern; în timpul care se laudă cu expansiunea discuţiunilor ştiinţifice şi a metodelor obiective. Să vedem dacă, acum, drumul tău este mai uşor de găsit. In timpul nostru, iubite tinere, nu mai întâlneşti magi, cari să te îndemne a urma orbeşte stelelor de pe cer, ci întâlneşti tovarăşi de convingere şi iubitori de idealuri! Aceştia nu-ţi zic: crede fără a cerceta; ci îţi zic: cercetează pentru a crede împreună cu noi! Şi cu ce bună-voinţă, ei singuri îţi pun la dispoziţie mijloacele prin ajutorul cărora să cercetezi! Cu ce sinceritate nu-ţi deschid ei inima lor, pentru ca să vezi şi tu cum să aseamănă inima lor cu a ta, şi pentru ca şi tu să ajungi la convingerea lor. Ei te lasă să tragi tu singur concluzia pe care o indică cercetările tale! Ce oameni sinceri, vei zice; ce sfătuitori preţioşi I Aşteaptă, iubite tinere, să-i cunoşti mai bine. Ei te cunosc pe tine prea bine, şi tu nu-i cunoşti pe ei de loc ! In sufletul tău este un amestec de bine şi de rău ; de deprinderi bune şi de patimi egoiste; de gânduri ascunse, triviale, şi de gânduri senine, generoase... Către cari din acestea se îndreaptă mijloacele lor de convingere ? Au ci nevoie de sufletul tău cel bun, sau de sufletul tău cel rău ?... Dacă ori şi ce scormonire în suflet ar duce la găsirea gândului senin şi generos atunci n’ar mai fi îndoiala acestor întrebări! Din nenorocire, scormonirea sufletului produce numai arareori gândul cel senin şi generos; de cele mai multe ori ea produce violenţă şi ură! In sufletul tău pe lângă *hom-mo sapiens* care ocupă o mică poşghiţă din scoarţa creierului, este şi un animal egoist care vrea să trăiască, şi să trăiască înaintea celorlalte animale, cu preţul chiar al vieţii acestora. Şi pe lângă animalul egoist, mai există în tine şi omul atavic, — adică puhoiul deprinderilor din trecutul strămoşilor, — care şi el voeşte să trăiască mai departe. «Hommo sapiens» aşezat pe mica poşghiţă a creierului tău are să lupte cu aceşti doi duşmani, de partea cărora se află, din nenorocire, de cele mai multe ori şi amorul tău propriu. Când egoismul nu isbuteşte să te subjuge, vine linguşirea omului atavic.,, şi rezultatul este, că dacă n’ai puterea de stăpânire asupra ta, te depărtezi foarte uşor de «hommo sapiens». Tncă odată dar, te întreb, de care parte a sufletului tău au ei nevoie? Tu nu-i cunoşti pe ei, ei te cunosc însă pe tine prea bine, fiindcă ştiinţa modernă te-a disecat şi te-a arătat aşa cum eşti; ei ştiu cum să procedeze faţă de tine. Te vor bun, fac apel la partea ta cea bună ; te vor rău, fac apel la partea ta cea rea. Tu eşti tot, ca în vremile cele vechi, un instrument, numai că acum tu nu eşti condus după unghiul sub care priveai steaua mântuitoare pe cer, ci după unghiul moral pe care va şti cineva să-l dea voinţei tale... Gândirea ta este tot aşa de neliberă; aparenţele însă sunt altfel. Şi ascultă încă un cuvânt. Aceia cari fac apel la partea cea rea a sufletului tău nu sunt tocmai cei mai periculoşi pentru tine. Sunt alţii cari ajung să te aservească în mod şi mai dibaciu. Aceştia au totdeauna pe buzele lor câte un principiu mare şi generos, dar în inima lor ei au un scop egoist. Tu nu vezi aceea ce este în inima lor, şi crezi în principiile pe cari le auzi I Tinere, aceştia sunt din şcoala lui Ignaz Loyola, je-suitul, pentru care scopul scuză mijloacele! Principiile frumoase, idealurile, sunt utilizate de aceştia numai ca mijloace de ocazie pentru a te face să primeşti scopul,.. NfîUA RMVtsr uomÂm Nu uita că dacă ordinul jesuiţilor a dispărut, şcoala je-suitismului trăieşte şi este chiar în floare... Şi acum, iubite tinere, după ce ţi-am atras atenţiunea asupra rătăcirilor în care poţi cădea, te las să judeci singur cât de greu este să găseşti drumul spre lumina minţii, dacă acest drum îl cauţi în afară de tine ! începe prin a te examina mai întâi pe tine însuţi şi liberează-tc de sub prejudecăţile, deprinderile şi patimile tale proprii, înainte de a te hotărî să ai o gândire liberă. O gândire liberă este o gândire liberată din lanţul egoismului şi al prejudecăţilor! Când acest lanţ va fi sfărâmat, ori şi ce gândire a ta va avea darul să se transforme într’o rază luminoasă a minţii. Dar ce greu este ca lanţul acesta să fie sfărâmat! Câte subterfugii, şi câte ademeniri nu se leagă de dânsul în sufletul tău! Când te crezi mai aproape de momentul de a fi eliberat, atunci te trezeşti că lucrezi mai cu îndârjire ca să-l faci mai puternic peste tine acest lanţ al egoismului şi al prejudecăţilor ! Scrisorile mele,—pe care te rog să le primeşti nu ca sfaturi, ci ca mărturisirile unui prieten care a trecut odată prin aceleaşi stări sufleteşti prin cari treci şi tu astăzi, — îţi vin într’un moment în care, după spusa atâtor oameni cu experienţă, peste ţara noastră bate un vânt de anarhie. Te-ai fi întrebat şi tu poate, de unde acest vânt de ^ anarhie ; cine îl năpusteşte asupra ţării noastre, şi cine, odată năpustit, îl aţâţă? Dacă nu te-ai întrebat încă, este vremea ca să te întrebi acum, fiindcă vântul de anarhie care bate peste ţară, bate şi peste tine. Aşi dorî să căutăm răspunsul împreună. Pentru acest scop să uităm deocamdată bănuielile şi incriminările cari se fac în jurul nostru; să uităm că avem prietini şi vrăjmaşişi să ne ridicăm de-asupra împrejurărilor de moment, fără însă ca să le pierdem din vedere, pentru a le putea în urmă judeca şi înţelege. Ca doi buni prietini să ne ajutăm reciproc la găsirea drumului spre adevăr, spre lumina minţii. Eu voiu aduce din parte-mi experienţa mea, şi experienţa altora,—aceasta câtă o găsesc prin cărţi, fiindcă profesiunea mă face să cunosc cărţile c^re se ocupă cu ştiinţa sufletului omenesc, — tu să aduci din partc-ţi sinceritatea inimei, pentru ca împreună să ajungem până la entuziasmul convingerii. Nu avem nici unintetesde apărat şi nici un interes de condamnat, ci avem numai să judecăm toate interesele sub aceaişi lumină obiectivă. Când adevărul va fi găsit, drumurile noastre se pot separa iarăşi. Eu ţiu să te servesc, iar nu să te aservesc; şi tu să te convingi: atât ne este de ajuns. Cât timp ne vom menţine în acest gând, vom fi pe calea cea bună. In jurul nostru bate dar vântul anarchiei; noi trăim zile de anarchie: ne zic atâţia oameni, cari n’au de loc obiceiul să exagereze. Ce este oare adevărat în această afirmare ? Unde este cauza anarhiei ? Cine sunt vinovaţii ? (Va urma) C. RĂDULESCU-MOTRU. POLITICA PENTRU DREPT ŞI LIBERTATE! LEGEA SUSPECŢILOR! Guvernul a depus Sâmbătă, la 12 Decembrie 1909, pe biuroul Camerei Deputaţilor, un proect de lege în coprinderea următoare. PROIECT DE LEGE Care reglementează dreptul de asoci.iţiune al funcţionarilor, meseriaşilor, muncitorilor Statului, judeţelor, comunelor şi stabilimentelor publice. Art. 1. — Funcţionarii, meseriaşii, muncitorii şi, în fine, orice salariat al Statului, judeţelor, comunelor şi stabilimentelor publice, nu vor putea sub nici un cuvânt face parte din nici un fel de asociaţiuni, fie profesionale, fie de orice altă natură, fără autorizaţiunea ministerului de care administraţiunea ţine. Autorizaţiunea acordată poate oricând fi retrasă. Funcţionarii, meseriaşii şi muncitorii de mai sus, nu se pot pune în grevă. Cel care va contraveni dispoziţiunilor de mai sus va fi destituit şi va pierde toate avantagiile ce avea, ca şi reţinerile ce i s’ar fi făcut, pentru diversele case de ajutor şi pensii, pe bază de legi, regulamente şi contracte. Acei cari în 15 zile de la promulgarea legii de faţă vor declara că se retrag din administraţiunile din cari fac parte, vor primî reţinerile ce li se vor fi făcut, dacă regulamentele acelei admir.istraţiuni îngădue aceasta. Cad sub prevederile acestui articol toţi funcţionarii, meseriaşii şi muncitorii cari se vor găsi în serviciu la expirarea termenului de 15 zile pomenit mai sus. Art. 2. — Oricine, prin violenţă, ameninţări, va provoca sau va face să dureze o încetare parţială sau totală a muncii, pentru a impune, fie muncitorilor, fie antreprenorilor sau patronilor, o micşorare sau ridicare de salariu, sau convenţii diferite de acelea adoptate până atunci, este pedepsit cu închisoare de la o lună până la doi ani. Dacă acei ce s’au făcut culpabili de acest delict nu fac parte din personalul stabilimentului în care s’a produs greva, ei se vor pedepsi cu maximul pedepsei. Aceste infracţiuni se vor judeca de judecătorul de ocol de urgenţă şi fără ca să li se poată aplica circumstanţe uşurătoare. Acestui proect s'a adus în Comitetul Delegaţilor următoarea modificare şi adăogire : Art. 1. — «Funcţionarii, meseriaşii şi în fine orice salariat al Statului, judeţelor, comunelor şi stabilimentelor publice cu caracter economic, comercial şi industrial şi in genere toţi acei cărora le e încredinţată asigurarea unui serviciu public al Statului nu vor putea sub nici un cuvânt face parte din nici un fel de asociaţiune profesională fără autorizaţiunea ministerului de care administraţiunea ţine. Art. 2. — «Libertatea muncci este garantată». Art. 2.— «Judeţele, comunele şi stabilimetele publice NOUA KEVISTĂ ROMANA >33 vor trebui să înfiinţeze, dacă nu au încă, în termen de doui ani dc la promulgarea prezentei legi, case de ajutor şi asigurare contra accidentelor şi bătrâneţei pentru lucrătorii, meseriaşii, şi în genere pentru toţi salariaţii din serviciul lor care intră în categoriile enumerate mai sus . Acest ultim aliniat este pur şi simplu pilula aurită, care se oferă celor 100.000 de cetăţeni ce se pun prin lege azi în lanţuri—ea este o curată amăgire—Vor-spiegelung, — spre a putea face să treacă proectul fără multă zarvă, de orece ea nu are nici o sancţiune, ne-fiind decât o simplă invitaţiune adresată acestor autorităţi publice, care mâine va rămânea literă moartă. Iată de ce nici nu vom vorbi de ea: ea însă denotă uşurinţa şi mentalitatea autorilor acestei stranii legi. România modernă nu a cunoscut până azi decât dificultăţile chcstiunei sociale agrare ; dificultăţi pe cari ea nu a ştiut încă să le rezolve, şi cari rămân' tot deschise, ca un groaznic abiz, sub picioarele ei. Dar iată, că un mic început de industrie se arată, —un număr dc lucrători manuali sunt grupaţi sub acelaşi acoperişiu, lucrează în aceleaşi condiţiuni, au mai acelaşi salariu,—supus leg ei de fer a cererei şi ofertei,—şi împinşi dc interesul comun ei se gândesc în comun, cum l’ar orândui mai bine spre a’şi ameliora trista lor soartă şi a împuţina suferinţele lor şi ale familiei lor. Din acest moment s’a născut în România modernă şi a doua parte a chestiunii sociale: chestiunea muncitorilor industriali. , Avem dar astăzi toate elementele întregei Chestiuni sociale,—ca şi în Occident. Pentru a rezolva chestiunea socială agrară nu am găsit nici un moment în decurs de 43 de ani, de când ea a intrat prin lovitura de Stat din 1.864 în noua sa fază, lovitură care a surpat vechile aşezăminte din temelii, şi am aşteptat ca vulcanul să facă explozie, ca ţara să fie în flăcări şi după ce am înnecat în sânge mişcarea socială ţărănească, ne-am pus în grabă să legiferăm. Soluţiunile pripite ce am cdictat, nu au fost potrivite stării de lucruri ce ele erau chemate să îndrepte, şi toate reformele sociale agrare au dat literalmente faliment,—şi aceasta o zicem cu durere de inimă şi cu o adâncă mâhnire şi regret. Pentru ce ? pentru că nici una nu eşea dintr’o cugetare matură şi coordonată; toate ţâşneau din durerile momentului,—şi ca şi aceste dureri, ele erau spasmodice. Tot asemenea, sunt 22 de ani, de când am promulgat o lege pentru înfiinţarea industriei naţionale,—sunt aproape 30 ani de când am răscumpărat căile ferate, —de când Statul a luat exploataţiunea atelierelor aces-. tora, lc-a mărit, le-a sporit numărul şi personalul, —dc când, pe fiecare zi ateliere noui se deschid: ba la arsenalul armatei, ba la Regia Monopolurilor Statului, ba la Turnu-Scvcrin, Galaţi ori Constanţa pentru Serviciul maritim şi fluvial român, etc., sunt ani de când zeci de fabrici mari, ocupând mii de lucrători, sunt des- chise cu autorizaţiunea şi sprijinul Statului,—şi guvernul nu a găsit un moment de răgaz pentru a studia chestiunea stărei lucrătorilor şi a o rezolva în pace şi cu sânge rece! Şi azi când un atentat odios se comite, când opi-niunea publică este iarăşi surexcitată, când orice măsură este întrecută, azi când nimeni, nici guvern nici parlament nu este stăpân pe sine, — azi guvernul, în-tr’o clipă, improvizează un proect de lege, ’l depune pe biuroul Camerei—şi Camera, în picioare, ’l aclami! iar mâine tot prin aclamaţiune, ea ’l va vota. Nu, aceasta nu se poate! Cupa este plină! De asupra unui guvern şi unei Camere surexcitate, —mai este un arbitru. El a jurat în faţa Naţiunii care ’L-a ales, că va respecta Constituţiunea, Arca sfântă, în care stau înscrise drepturile şi libertăţile poporului român. «Sire, ’l vor zice cei 100.000 de cetăţeni a căror libertate este răpită prin legea de faţă,—precum zisese odinioară Cancelarul Malesherbes lui Ludovic al XV, ţii coroana Ta dela D-zeu,—respectiv azi de la Naţiune,—dar nu ne vei refuza satîsfacţiunea de a crede că datorezi puterea Ta şi supunerei Supuşilor Tăi: există în România modernă, câteva drepturi inviolabile, care aparţin Naţiunei. Miniştrii Majestăţei Voastre nu vor avea îndrăsneala de a le tăgădui şi dacă ar trebui să o probăm nu am avea decât să invocăm mărturisirea Majestăţei Voastre Inşi-Vă. «Nu, Sire, cu toate sforţările lor, ei nu Vă vor convinge de loc că între Naţiunea română,—şi un popor de sclavi nu mai este nici o diferenţă». - Care sunt aceste drepturi ? . Este, mai întâi, dreptul de întrunire, înscris în litere mari şi neşterse, consacrat prin aproape 30 de ani de us, pe care ’l au toţi Românii, fără nici o distinc-ţiutie, de orice categorie, de orice breaslă,—dreptul de a se întruni, în loc închis, pacinic şi fără arme. Este dreptul de asociaţiune, pe care asemenea îl au toţi Românii; dreptul de a se uni între ei cum vor voi şi unde vor voi, în orice scop pacinic ei vor voi. Este dreptul ce taţi Românii au de a se uni, ca cu puteri unite să poată învinge obstacolele vieţii: drept care decurge din cele două dintâiu şi care azi se traduce prin dreptul de grevă. Da, şi dreptul de grevă este tot atât dc natural şi de legitim ca şi dreptul de a trăi, de a cugeta, de a scrie, de a vorbi, etc., este un drept public pe care conştiinţa universală îl recunoaşte şi îl proclamă : este dreptul de conservaţiunc individuală cu puterile colective ale tuturor acelor de o potrivă interesaţi; este, într'un cuvânt, afirmaţiunea şi expresiunea cea mai energică şi cea mai eficace a solidarităţii sociale, în cel mai înalt şi mai sublim sens. de oarece el este legat cu nenumărate jertfe şi nesfârşite suferinţe. I DESFIINŢAREA DREPTULUI DE ÎNTRUNIRE ŞI D1C ASOCIAŢIUNE. Proectul presintat de guvern desfiinţa,scurt şi coprinză-tor, dreptul de asociaţiune şi deci şi de întrunire, pentru toţi funcţionarii, meseriaşii şi muncitorii, şi, în general 34 NOUA REVISTA ROMANĂ pentru toţi acei ce cu un titlu oarecare primesc un salariu dela stat, judeţ sau comună, adică pentru cei 100.000 de funcţionari publici şi pentru alţi poate 100.000 de muncitori şi meseriaşi. Comitetul delegaţilor, speriat de revoluţiunea ce acest proect ar fi urmat să deslănţuiască în toată ţara, a introdus o îndoită modificare: 1. Se restrânge sfera acestei probibiţiuni numai la funcţionarii, meseriaşii şi, în general, salariaţii pre-puşi la un serviciu economic, comercial sau industrial şi în general, la aceia cărora le este încredinţată asigurarea unui serviciu public. In fond dar, ambele redacţiuni sunt echivalente, căci toate serviciile publice sunt încredinţate funcţionarilor publici, şi deci nici un funcţionar public nu mai are dreptul de a se asocia. . Nu este, de exemplu, încredinţată asigurarea, adică regulata funcţionare a învăţământului public profesorilor şi învăţătorilor? acea a cultului, preoţilor? acea aîncasărei veniturilor, statului, perceptorilor, vameşilor, ete. ?. a-cea a . justiţiei, magistraţilor ? acea a pazei publice, prefecţilor şi subalternilor lor? acea a diplomaţiei, agenţilor diplomatici ? etc. etc. Noua redacţiune dar nu a limitat nimic, ca a voit să mascheze, însă, proliibiţiunea generală, ce proectul cuprinde şi în noua sa formă. Dar chiar dacă am înlătura această generalizare şi ne-am menţine numai la prima parte: cu caracter economic, comercial, sau industrial, şi încă legea coprinde totuşi 90°/0 din numărul funcţionarilor statului, comunelor, judeţelor şi stabilimentelor publice, căci afară de magistraţi, profesori şi siguranţa statului mai toate celelalte categorii de funcţionari au un caracter economic, lato sensu. De ex. toţi funcţionarii Ministerului de Domenii, pre-puşi la funcţiuni esenţialemente economice: poduri, bălţi, domenii, vor cădea sub prohibiţiune. Asemenea, toţi funcţionarii Ministerului de Finanţe, căci toţi girează funcţiuni esenţialmente cu caracter economic. Asemenea, toţi funcţionarii Ministerului de Lucrări Publice, inclusiv Ministrul, funcţionarii de căi -ferate, şosele, poduri, drumuri etc., căci toţi îmbracă funcţiuni principalmente economice, comerciale şi industriale, etc. Nu ar rămânea complect afară, decât profesorii şi încă nu aceia din învăţământul profesional,—militarii şi încă cu exclusiunea tutulor acelor ce sunt prepuşi la intendenţă sau la administraţiunea economică a trupelor, cari rămân sub prohibiţiune,—preoţii, episcopii şi magistraţii, diplomaţii, şi în genere funcţiunile politice, prefecţi, etc. Dar aceace va face ca această lege să fie şi să ră-mâie o lege rea, este că ea nu defineşte precis prohi-biţiunca, şi se ştie că primul principiu de drept este ca legile prohibitive să fie riguros determinative: pro-bitiones, strictissimae interpretationis. Cine va zice că cutare funcţiune are nu caracter economic, comercial sau industrial? Va fi o determinare generală, sau pe categorii, sau individuală? Incertitudine şi arbitrariu, adică cele mai mari şi redibitorii viţii ale unei legi. 2. Dar în fine, se va zice, acestor funcţionari, mese- riaşi, etc. li se ridică numai dreptul de a constitui între ei asociaţiuni profesionale, le rămâne deci libertatea absolută de a constitui orice fel de rdte asociaţiuni Aşa dar, acei vizaţi de lege vor putea constitui de ox. asociaţiuni corale, asociaţiuni de gimnastică, asociaţiuni de escursiuni, asociaţiuni mistice şi religioase, chiar politice, socialiste sau anarhiste etc., adică ei pot discuta şi cultiva între ei tot felul de interese anodine, streine de viaţa şi trebuinţele lor morale şi materiale, dar numai pentru propriile lor interese vitale nu se pot consfătui şi pentru ocrotirea lor ei nu se pot asocia! Este inie şi ineficace: este inie pentru că se împiedică tocmai acei ce au mai multă nevoe de a face apel la solidaritatea colegială de a se ajuta unii pe alţii şi este ineficace, căci dacă, într’adevăr, aceştia urmăresc scopuri subversive, proectul le permite să o facă împu-nit. Intr’adevăr, el permite ca chiar aceşti funcţionari, meseriaşi şi muncitori etc.,—cu caracter economic, comercial şi industrial,—să se asocieze între ei pentru a fondâ un club politic, pentru a se înscrie la un club politic existent, de orice nuanţă, chiar anarhica, de ar fi, pentru a constitui societăţi sportive, de canto, de voiaj etc., deci legea nu-i împiedică de a se aduna şi consfătui între ei de lucruri ce nu privesc profesia lor. şi desigur, că la clubul muncitorilor nu se fac conferinţe tecnice muncitorilor dela căile ferate, nu li se predă lecţiuni de mecanică etc., ci se face politică militantă, socialistă sau anarhistă, şi legea de faţă nu poate atinge aceste asociaţiuni ! Efectul acestei legi prohibitive, ca al tuturor legilor de această natură, va fi că toţi funcţionarii atinşi direct sau indirect de prohibiţiune, să caute a constitui între ei asociaţiuni clandestine, sau deghizate sub diverse forme şi denumiri: de boală, de înmormântare, de canto, de baluri şi petreceri ori chiar politice, etc, în care ei tot vor trata şi vor vorbi de interesele lor de clasă, iar nu de celep> ofesionale, care nu sunt şi nu pot fi unicul obiect al preocupaţiunilor lor. Iată dar, cum din oameni pacinici, cetăţeni buni şi onorabili, ci devin conspiratori, carbonari. Dar, ceeace va fi mai grav este că societatea va fi împărţită în două: una de denunţători şi alta de denunţaţi. Spionagiul, delaţiunea vor înflori ca altădată la Veneţia : Bocea di Lione va fi reînfiinţată aci Usum Românorum în plin secolul XX; oameni onorabilii, funcţionari înalţi sau muncitori modeşti vor fi târâţi la bară spre a se apăra de pâra cea nouă: de delictul de asociaţiune prohibită. Procese nesfârşite : dacă asociaţiunea are sau nu un caracter economic, comercial sau industrial; dacă funcţionarului îi este încredinţată, asigurarea unui serviciu publici şi câte alte dificultăţi, câte hotărâri contradictorii, o asociaţiune va fi permisă aici şi interzisă în alt judeţ! Dar cine va judeca aceste delicte, căci ultimul aliniat al art. 2 se referă numai la delictul de grevă? Cine va mişca acţiunea publică? Sau poate că ministrul singur se constitue în acuzator şi judecător ? El singur va chemă la bara sa pe înaltul funcţionar, pe micul meseriaş şi’l va judecă, condamna şi ordonă totodată şi perderea dreptului lui la salariu şi pensiune. NOUA R EV1STĂ ROMANĂ 1 JO Dar cc devin drepturile câştigate ? Ce devin legile de stabilitate ale funcţionarilor publici ? Toate vor cădea înaintea unei denunţări meşteşugite şi a unui ministru mizerabil. Omul cel mai onorabil se va vedea aruncat pe drumuri, pecetluit cu stigmatul de conspirator, Nimeni nu va mai fi sigur pe ziua de mâine. Iată pentru ce am zis că această lege este o adevărată Lege a suspecţilor, în virtutea şi în numele căreia atâtea capete au căzut în timpul marei Revolu-ţiuni franceze şi care va face şi în România atâtea victime nevinovate,—care va arunca neliniştea în familii,— care va ridică şi omului cel mai bun încrederea în sine. Robespierrc ! Robespierre! umbra ta nu lasă să doarmă pe epigonii României moderne! 11 DKSl-'lIN'J'AREA DREPTULUI DK GREVĂ Dar ce să zicem de dreptul de grevă ? . Alai întâi, trebue să ne lămurim odată :■ în ce consistă dreptul de grevă? Dreptul de grevă consistă în facultatea pe care o au lucrătorii dintr’un stabiliment oarecare, sau dintr’o ramură de industrie oarecare, sau chiar din mai multe ramuri, sau clrar din întreaga ţară, mai mult încă, din toate ţările, şi din universul întreg, de este posibil, de n se aduna şi consfătui împreună asupra măsurilor ce ei trebuie să ia spre a’şi îmbunătăţi soarta, şi dacă nici un mijloc altul nu li se pare mai propice, chiar pe acela de a suspenda prin comună înţelegere lucrul parţial sau general; adică de a se pune în grevă numai întru n stabiliment, numai într’o industrie sau în mai multe deodată sau chiar de a face greva generală, ba chiar, dacă vor putea, greva universală. Acest drept născut din vicisitudinile vieţii moderne este relativ nou, a trebuit aproape un secol de luptă până ce el să ajungă la recunoaşterea generală. Marea Revoluţiune franceză, care a sdrobit toate lanţurile sclaviei feodale şi a proclamat libertatea omului, cea mai complectă şi cea mai desăvârşită, nu a menţinut în cătuşe decât o singură libertate: libertatea de asocia-ţiune, şi aceasta de teamă ca nu printr’ânsa să se ajungă din nou la reînfiinţarea corporaţiunilor, jurandclor şi metriselor, atât de mult hulite, înainte de Revoluţiune. încetul cu încetul. însă, patronii se putură asocia spre a delibera asupra intereselor lor comune, şi, cu puteri unite, să se prezinte în faţa proletariatului fărămiţit. Dreptul de coaliţiune şi de grevă, pentru lucrători, fu considerat, în toate ţările, ca un delict şi pedepsit cu amenzi şi închisoare. El nu fu recunoscut în Anglia decât prin legea din 21 Iunie 1824, care fu însă revocată în anul următor, şi definitiv proclamat abia prin legile din 27 Iunie 1871 şi 13 August 1S75; în Franţa, prin cea din 25 Mai 1864; în Germania, prin Gewerbeordnuug, din 1869; în Olanda, prin legea din 1872; în Belgia, prin legea din 31 Iunie 1866; în Austria abia în 1874, etc. etc. Şi azi, nu veţi găsi r.icio ţară în lume, nici chiar în Rusia, Turcia ori 1 ’ersia, în care să se mai pedepsească delictul de coaliţiune şi de grevă. Ar fi pentru o ţară, ce ar mai înscrie azi în legis- laţiunea sa acest delict, cea mai mare şi cea mai ne-ştearsă ruşine. ' Dreptul de grevă este legitim, căci el este exerciţiul unui drept suveran, inalienabil, pe care orice om îl are asupra sa însuşi: de a lucra sau de a nu lucra. Mai mult încă, el este singurul paladiu, singura armă a clasei muncitoare pentru a’şi îmbunătăţi soarta. A-i tăgădui acest drept, a limita ori stânjeni exerciţiul lui, este a condamna la mizerie şi restrişte clasa cea mai numeroasă şi cea mai săracă a populaţiunii, este a o împinge—fără voia ei—la revoluţiune. Dreptul de grevă este supapa de siguranţă a maşi-nei sociale: nu o astupaţi, nu o închideţi, căci întreaga maşină face explozie şi sare în aer! Acest drept nu are decât o limită: să nu aduci atingere libertăţii egale a semenului tău: de a lucra sau de a nu lucra. Dreptul de grevă depinde de liberul arbitru al lucrătorului : el este stăpân să hotărască dacă aderă sau nu la suspendarea colectivă a lucrului ; nimeni nu trebue să’l silească, nici să muncească, nici să nu muncească dacă el aşa voeşte. Violenţa este împedicată şi pedepsită pretutindeni ca orice violenţă, căci ca constitue un atentat la libertatea persoanei altuia. Dincolo, însă, de această limită, dreptul de coaliţiune şi de grevă este general şi absolut. Liberi sunt lucrătorii de a se constitui în asociaţiuni permanente, în sindicate, fie pe bresle, fie pe regiuni; de a se coalisa între ele, la rândul lor aceste sindicate, ba chiar de a forma o Confederaţiune, unică, centrală co-prinzând reprezentanţi din toate breslele şi din toate regiunile unei ţări, ba chiar de a se afilia la alte con-federaţiuni naţionale, şi forma la rândul lor o vastă confederaţiune internaţională, în scop de a’şi ameliora soarta pe căile legale. Dintre toţi muncitorii salariaţi, singurii cari pot, cu drept cuvînt, fi privaţi de exerciţiul dreptului de grevă sunt funcţionarii publici. Organe ale Statului, suspendarea lucrului ar fi din partea lor întreruperea vieţii naţionale, şi deci revoluţinea finală, cataclismul general, ceeace este imposibil. In afară de această excepţiune, însă, dreptul de grevă trebue să rămână întreg : lucrătorii manuali de orice categorie, meşteşugarii, maeştrii şi contramaeştri, fie că ei sunt întrebuinţaţi de un particular într’o industrie privată, sau de Stat în industria sa particulară,—nu publică,—trebue săaibe dreptul deplin de a se întruni, de a se consfătui, de a propune şi vota greva, de a strânge fondurile trebuincioase, de a o realiza prin mijloace pacinice, neântinatc de nici o violenţă materială, fizică, pentru ca cu puteri unite, exercitând o presiune colectivă asupra patronului Stat sau particular, ei să poată obţine, sau o sporire de salariu, sau o diminuare de ore de lucru, sau licenţiarea veri unui şef brutal şi nedrept, sau chiar modificarea regulamentelor interioare, dacă ele sunt vexatorii, şi în genere, orice, schimbări sau concesiuni ce ar putea ameliora starea lor. Proectul de lege face, însă, două serii de restricţii!ni: 1. El interzice în mod absolut şi general dreptul de grevă nu numai funcţionarilor Statului, cari exercită un serviciu public, a cărui perturbaţiune s’ar repercuta a- • 36 noua rkvisiX Romana supra interesului public, dar şi tutulor meşteşugarilor şi lucrătorilor manuali, întrebuinţaţi în servicii particulare, de Stat, judeţ, comune sau orice stabiliment public, sub pedeapsă de a fi destituiţi şi de a perde chiar dreptul la reţinerile ce li s’au făcut asupra salariului lor pentru diversele case de ajutor, pensiuni etc-adică confiscaţiunea unor drepturi câştigate, căci reţinerile sunt proprietatea lor, — şi confiscaţiunea este oprită de art. 17 din Constituţiune, care zice că «nici o lege nu poale înfiinţa pedeapsa confiscaţiitnei». Dar oare, funcţiunile lor, adică locurile de lucrători manuali şi meşteşugari sunt create şi fixate prin lege, cum ar fi de ex. acelea de Mitropoliţi şi Episcopi, de profesori şi judecători ? Dar oare, salariul lor este fixat nominal prin bugetul Statului ? Dar oare, funcţiunea lor depinde de Parlament şi de controlul lui ? Nu,—ci prin buget să fixează. numai o sumă globală pentru plata lucrătorilor, ori care! din cutare atelier, numirea lor nu se face cu nici un decret, nici măcar cu veri un ordin ministerial ci, pur şi simplu, de către şeful de serviciu fără termen, şi concediabil, ă merci. Ei sunt simpli lucrători, ca şi oricare alţii, pentru ce dar atunci când ei nu au dobândit satisfacţiune pe calc pacinicâ, reclamând la superiori lor, să nu aibă, şi ei, dreptul de a recurge la suprema lor armă de apărare, la dreptul de grevă? Argumentul invocat de d. Ministru al Industriei,—că lucrătorilor din serviciul Statului li se garantează pensiuni şi drepturi de retragere, etc. nu este exact de cât în parte şi numai pentru atelierele Căilor ferate, şi încă numai pentru o mică parte de lucrători din aceasta, şi aceasta cu ce condiţiuni ! El nu este, însă, în general adevărat pentru toate celeilalte ateliere depinzând de porturi, şantiere, ocne, tutun, etc. etc., unde condiţiunea lucrătorilor este identică cu acea a lucrătorilor particulari. Iată pentru ce este inie a tăgădui dreptul de grevă muncitorilor manuali, ocupaţi în serviciile particulare ale Statului, judeţelor şi stabilimentelor publice, care’i întrebuinţează ca un simplu patron, în servicii-particu-lare, de ordin pur patrimonial, iar nu de interes public, ei nu sunt prepuşi la exerciţiul unui serviciu public. 2. Dar chiar dacă li s’ar recunoaşte acestor lucrători un drept egal de grevă ca şi la cei-lalţi lucrători întrebuinţaţi în industriile private, dreptul lor ar fi iluzoriu căci, art. 2 din proect, desminţând însuşi titlul legei, în care el este coprins, îl desfiinţează, în fapt, pentru toţi lucrătorii, printr’o a doua seric de restric-ţiuni şi pedepse. Da,— lucrătorii ceilalţi, au dreptul de a se pune în grevă în industria privată, dar ori cine va provoca o grevă merge la puşcărie, dela una lună până la doi ani, şi dacă el este străin stabilimentului în grevă, capătă maximum pedepsei, — doui ani. Cu chipul acesta, ori cine va provoca o întrunire de lucrători, fie ai stabilimentelor unde el lucrează sau şi-a altor stabilimente similare, ori cine va lua cuvântul la întrunire, ori cine va profera un cuvânt mai viu, sau va lovi cu pumnul în masă mai apăsat, ori cine va ameninţa pe trădători sau pe codaci cu ura şi dis- preţul camarazilor lor, va fi considerat că a întrebuinţat violenţe şi ameninţări spre a provocă greva şi deci va trebui meargă la puşcărie. Tot astfel, capii, cari de obiceiu dirig greva şi cari vor stărui a o menţine până ce vor dobândi satisfac, ţiune, îi însoţesc la puşcărie. Căci să se noteze bine, această lege, —unică în felul ei, —nu conţine nici o definiţiune, de ce şe înţelege aici prin violenţe şi ameninţări ? Este vorba numai de ameninţări şi violenţe fizice, pedepsite deja de codul penal,—sau trebue să coprin-dem şi violenţele şi ameninţările morale? După textul general al legei,—da. In cât, în ultima analiză, în România, în plin secolul XX,-dreptul de grevă nu va mai exista—pentru nimeni şi sub nici o formă! mijloacele obicinuite de a prepara şi menţine o grevă sunt suprimate, autorii morali, acei ce se devotă clasei muncitoare, ca cu jertfa lor, să rescumpere pentru ea — şi copii ei — o t îmbunătăţire materială sau morală,—sunt înlăturaţi! Un Jaures, un Bebel, un Guesde, ar merge, în România, direct la Văcăreşti. Dar un lucru se ştie legiuitorul, care crede că cu texte de legi se împiedică grevele şi re-voluţiunile: că atunci când cuţitul va da de os,—când viaţa va fi devenit imposibilă, — când între o viaţă moartă, cum zice poetul, şi speranţa unei vieţi vii, lucrătorul, fie el particular, fie în serviciul Statului, va oscila,—şi când mizeria singură îl va povăţui şi călăuzi, atunci toate aceste şubrede bariere vor fi sdrobite în-tr’o clipă... cum fu în 1907, cele puse muncitorimei rurale,—şi greva, cu toate riscurile şi pericolele ei, se va declara, — şi Parlamentul tot cu aclamaţiune va trece cu buretele peste aceste delicte, iar guvernul va amnistia pe capi şi pe complici, şi-i va ruga pe toţi politicos să’şi reia locurile, acordându-le complectă satisfacţiune,—căci numai cu puşcăria nu se vindecă rănile sociale,— şi mai puţin cu tunul şi baioneta, care deşi tămăduesc pe unii, de viaţă prin moarte,— cum zicea Socrate,—dar ele nu vindecă, însă, şi pe cei ce nu au fericirea să treacă în lumea cealaltă. Şi dacă, în fine, pe unii îi vom ucide, iar pe alţi îi vom vîrî în puşcărie, cine va face lucrul în atelierele şi uzinele Statului, sau acelea ale particularilor ? Precursorul teribilului d-lui Ministru de Comerciu şi Industrie, de azi în România din secolul XX, Henric VIII, al Angliei, nu a spânzurat decât 70,000 de cerşetori, recidivişti, după ce la primele delicte de cerşetorie, el le tăiase nasurile, urechile şi’i pecetluise cu ferul roşu pe mâini şi braţe, şi cu toate acestea el nu a putut împiedica pe oamenii săraci să cerşească, cari nu aveau alt mijloc de a nu peri de foame, şi mănăstirile şi drumurile publice erau veşnic acoperite cu turme de cerşetori. Faceţi legi umane şi bune, Domnule Ministru, ridicaţi prin politica D-voastră economică bogăţia naţională, împrăştiaţi până în ultimul bordei buna stare, şi atunci nu veţi avea nici greve, nici revoluţiuni, căci numai foamea este cea mai rea sfătuitoare: malesuada fames / Dar, ab uno, discent otnnes! Un nebun, un mizera- NOUA RkvisiX romanX •37 bil, un fanatic, un produs al timpului de azi, care frământă şi fierbe atâtea idei, şi bune şi rele, comite un atentat monstruos pe care conştiinţa universală ’l reprobă şi ’l condamnă, şi iată, de îndată, un Ministru, un guvern întreg, un Parlament, care ’şi pierd cumpătul şi sângele rece şi voesc să pedepsească 100,000 de cetăţcai, inocenţi, de fapta unui nebun, ridicându-le, lor, cele mai sacre drepturi: dreptul de întrunire, dreptul de asociaţiune şi dreptul de grevă. Ministrul, care a propus acest proect de lege, şi guvernul care l’a contrasemnat, nu şi-au dat de sigur seama, un moment, de gravitatea şi importanţa principiilor ce ei inconştient agitau, răsturnau şi violau precum am dovedit, principii fundamentale ale dreptului nostru public: 1. Principiul că Toţi Românii sunt egali înaintea legilor, după care nu se poate crnea între ei nici cauze de preferanţă, nici cauze de decădere civică, şi aceasta cu adevărat sub nici un cuvînt. (Art. 10 din constituţie): ........... . . 2. Principiul că toţi Românii, fără distincţiune, au dreptul de a se aduna paşnic şi fără arme, şi în ori ce scop licit şi că pentru aceasta ei nu au nevoe de nici o autorizaţiune prealabilă. (art. 26 din Constituţie). 3. Principiul că toţi Românii au dreptul de a se asocia, într’un scop licit, fără nici o autorizaţiune. (art. 27 al. id.). 4. Principiul că afară de funcţionarii publici, adică de organele Statului prepuse la gestiunea unui serviciu public, toţi muncitorii şi meşteşugarii, fie ocupaţi în serviciile particulare ale Statului, judeţelor, comunelor sau stabilimentelor publice, fie în stabilimentele particulare au dreptul egal de grevă, —şi că acest drept, sacro sanct, de care depinde pâinea şi soarta unei clase sociale întregi,--cea mai săracă şi cea mai numeroasă, nu poate fi nici limitat nici mai puţin încă suprimat, fără a atenta la dreptul sfânt ce orice om şi ori ce clasă socială îl are de a lupta, cu toate puterile lor, individuale sau colective, pe cale pacinică şi cu respectul dreptului egal al celorlalţi oameni şi clase, de a’şi îmbunătăţi soarta. Profesor N. Basilescu ,1 • 3» deşi poate nu tocmai complet sprijinite, au totuşi darul de a pune lucrurile discutate într'o lumină nouă.» (op. cit. p. IX). Cam riscant curaj de a avansa» când singur te în-doeşti de lucrurile pe cari le dai, şi curioasă pregătire filologică când crezi că în această ştiinţă poţi aberâ ori cât în teorii, etimologii şi altele... In faţa acestei cărţi e evident că părerea d-lui Den-susianu ca recunoscut de frunte filolog nu putea să fie decât că nu merita cartea în chestiune să fie prezin-tată ca teză de doctorat, mai ales că D-sa se va fi gândit probabil la cerinţele unui asemenea titlu la Universitatea din Bucureşti (v. recensiunea din Vieaţa nouă igog V. p. 375). In urma acestei recensiuni iată pe d. Pascu, scriind fără niciun scrupul sub bombasticul titlu de «D. Ovid Densusianu plagiază...»—gândindu-se probabil la aceia ce-şi fac anume convingeri numai după titlu — că d. Densusianu a plagiat pe Hasdeu... Voiu restabili faptele obiectiv—evident pentru aceia cari mai au nevoe de lămuriri, căci cine va fi citit articolul d-lui Pascu se va fi convins cu siguranţă de insinuările de cari sunt capabile spiritele mici. In Bausteine sur romanischen Fhilologie, Festgabe fur Adolfo Mussafia (Ilalle, 1905) d. O. Densusianu a publicat un articol asupra sufixului românesc ză (p. 473—4&0), arătând că acest sufix care se găseşte în cuvintele buburuză, coacăză, pupăză, cinteză, spetează, sfârlează, e de origină albaneză, găsindu-se şi în această din urmă limbă. D. Pascu relevă ce-a scris Hasdeu în Etymologicum, voi. III coloana 2495): «.... finalul z.... dela Daci l’au moştenit Românii... păstrându-1 într’un număr de cuvinte, bunăoară: pupăză, coacăză, spetează, cinteză, spânz, mânz.... > Dacă d. Pascu ar fi fost de bună credinţă ar fi trebuit să facă numai decât ca deducţiune constatarea: 1) Hasdeu confundă sufixul ză (coacăză) cu z (spânz), b) Plasdeu admite o origină dacică; pe când d. Densusianu se ocupă numai de sufixul ză şi admite o origine albaneză, pe care din desvoltarea articolului mai sus citat se poate vedea că a evidenţiat-o foarte bine, punând chestiunea cuvintelor daco-române în legătură cu forme ■ analoage din macedo-română (şkurtiză, nikăză, etc), lucru la care nici nu se gândise Hasdeu. De aici reese că nu e de multă importanţă în cazul a-ccsta notiţa lui Ilasdeu şi mai ales nici nu poate fi vorba că fondul celor scrise de d. Densusianu e acelaş cu al lui Plasdeu. Aşa fiind, foarte uşor i-ar fi venit d-lui Densusianu să citeze—ca un element negativ mai mult — pe Hasdeu, dacă într’adevăr ar fi avut cunoştinţă de notiţa acestuia. Cu mai puţină teamă de micşorare a gloriei sale ar fi putut aminti d. Densusianu pe Hasdeu în această privinţă la lista tracismelor pe care le-a dat în Histoire de la l. rom. (I, 32) dacă într’adevăr i-ar fi căzut sub ochi rândurile lui Plasdeu pierdute într’un articol din Etymologicum, cu totul îndepărtat de chestiune. Din acelaş motiv nu a fost citat Ilasdeu nici în România (1904, p. 74) unde d. Densusianu s’a ocupat de forma coacăză. S’ar mai putea obiecta de unde a luat d. Densusianu exemplele privitoare la acest sufix şi asemănătoare cu ale lui Hasdeu. Dar se ştie că formele în-ză sunt reduse în limba română la câteva care nu se putea să nu-i fie cunoscute d-lui Densuşianu tot aşa de bine ca şi lui Plasdeu; D Densusianu aminteşte chiar mai multe forme decât Hasdeu. In ce priveşte în special cinteză—ca să luăm pe cea mai rară — ea e citată de Marian în Ornitologie şi putem aminti că d. Tiktin în Dicţionarul român-german dă şi dânsul aceeaş formă, cu mai multe citate, fără să amintească deloc pe Hasdeu. In chipul acesta e limpede că d. Pascu e un autor de invenţiuni pe cât de periculoase pe atât de înjositoare pentru sine. In cât priveşte etimologia macedo-românului fitaVu «epocă în care fată oile şi caprele», din fetalium (comp-fetalia fetes de la naissances) pe care zice că a pro-pus’o d-sa în Archiva (April. 1907) şi pe care o vede şi în Dicţ. etirn. al d-lor Candrea şi Densusianu, pun d-lui Pascu întrebarea dacă în pregătirea sa pentru filologie- n’a -învăţat —chiar dela dascălul său -7- că. se poate întâmpla să se gândească doi inşi deodată la a-ceeaş etimologie, pentrucă fără îndoială numai la cea scris d. Pascu n’au avut nevoe să recurgă nici d. Densusianu, nici d. Candrea, şi mai ales când erâ vorba de o etimologie aşa de evidentă Pot da exemplul d-lui J. Vi-sing care în Romania (1908, p. 157) derivă pe fr. râoer şi v. fr. desver din deaestuare,reaestuare-, aceeaş etimologie o dăduse d. Densusianu cu trei ani înainte (Bul. soc. fii., 1905, p. 15). A venit însă d. Densusianu să spună că l’a plagiat D. Vising ? D. Pascu mai este şi un om de rea credinţă. D-sa falsifică adevărul când vorbeşte cu atâta uşurinţă despre opera în adevăr clasică a d-lui Densusianu, Hist. de la 1. roumaine, citând părerea d-lui Meyer-Liibke că nu are absolut nimic original». Vorbind numai despre partea privitoare la elementele latine (nu despre întreaga operă) d. Meyer Liibke spune «că e vorba de lucruri în mare parte cunoscute; autorul însă a adus citate nouă pentru cunoaşterea unor forme latine, folosind Corpus glossariorum şi textele publicate în urmă» (Litteraturblatt, 1901, p. 299); şi mai târziu (ibid. 1904, p. 207), tot d-sa vorbeşte de cxplicaţiunca «geistreich» dată > de d. Densusianu persistenţei elementului român şi la nordul Dunării, în cartea pe care singur d. Meyer Liibke o numeşte «tiichtige Leistung. ein treffliches Buch». • Dacă însă se pune chestiunea plagiatelor, apoi am putea să relevăm noi şcoalei din care face parte d. Pascu că a fost şi este stăpânită de acest păcat, dacă n’am avea o educaţie universitară mai aleasă de cum se face aiurea. Ia să cităm, la întâmplare, două pilde: In Zs. f. rom. Phil. (1907, p. 290) d. Philippide se ocupă de forma dialectată agâmba, pe care o citează după dicţionarul lui Viciu şi o explică din lat. gamba. Dar deja Hasdeu se ocupase de această formă în Etymologicum (voi. II, addenda, p. X) făcând şi dânsul o apropiere între cuvântul român şi cel latin. Şi ni se pare că atunci d. Philippide se ocupa tocmai cu dicţionarul limbei române pentru Academie şi a trebuit să fi parcurs cuvânt cu cuvânt dicţionarul lui Hasdeu. De ce nu-1 39 Tot în Zs. /. rom. Phil. (1907) D. Philippide publică la pag. 309 etimologia dărâna cum zic germanii. D-1 Bulandra a reliefat prea bine rolul şi a avut toată vigoarea necesară în scenele culminante. In fratele cel mare, brutalul şi egoistul Petru, d-1 Bulfinsky are un joc sobru dar ar fi putut pune şi mai multă asprime, nu atât în vorbă cât în ţinută şi gesturi, mai ales în scena cu Reinhold şi Renata din actul Il-lea. . D-1 Manolescu a găsit un rol potrivit talentului său, în Enric, şi l-a interpretat cu căldură. D-1 Davila şi-a păstrat rolul bătrânului om al casei Reinhold, simplu la suflet, vesel, care n’are prea multe scrupule şi nu-şi pierde cumpătul niciodată. Şi d-1 Davila a arătat, mai ales în primele două acte cât e de stăpân pe scenă. In special e de admirat în jocul său, bogăţia mijloacelor de expresie. D-sa ştie să folosească toate organele: ochii, mâinile, picioarele şi tocmai această animare a cuvintelor cu toate mijloacele posibile, e caracteristica artiştilor adevăraţi. Eugen Porn. LITERA TURA MISS GRACE, AMERICAN JOURNALIST Dorothea Miriam, dactilografă în birourile societăţii The (fabricantă a vestitului «briciu Triumph»), lucra în ziua aceia cu gândul aiurea. Ca în toate dimineţile, scria la maşină subt dictarea fonografului; dar nu asculta cu luare aminte aparatul ventriloc care- repetă cu gravitate cuvintele şi accesele de tuse pe cari directorul i le încredinţase în ajun. Dorothea greşea literilc, încurcă ortografia şi uită punctuaţia. Se gândea la altceva, ronţăind întruna pastila de gumă cu peppermint care ocupă întotdeauna gura oricărei fete americane. După a douăsprezecea scrisoare, închise brusc aparatul, şi vocea ventrilocă tăcu supusă. Dorothea puse în maşină o foaie albă şi începu să scrie cu o iuţeală pe care ar fi invidiat-o Paderewsky. După ce termină» scoase pagina şi citi: «Scumpă Miss Gracc,— Am un iubit în vârstă de 20 de ani şi 4 luni care câştigă 22 de dolari pe săptămână. Este înalt de 1 m. 62 şi este foarte drăguţ. Mă duce la teatru în toate Sâmbetele, dar nu vrea nici în ruptul capului să mă ducă la matchurile de base-ball, pentru că are oroare de base-ball şi de toate sporturile. Eu însă mă înnebunesc după sporturi şi sunt cu doi centimetri mai înaltă decât el. Crezi că aşi putea KUtjA Rkvisia KOMA.sA i-U fi fericită dacă l-aş lua în căsătorie? Te rog să mi dai un sfat. — A d-tale Dorothea Miriam, în etate de 19 ani şi 3 luni». Puse scrisoarea în plic, scrise adresa: «Miss Grace Burton, la Redacţia lui Eoening Universal Report, Ne\\v-York» --şi se duse să o arunce în cutia pentru corespondenţă. Uşurată de o mare preocupare, făcu doi paşi de sand-dance, fluierând aria Maggie, my little Maggie, îşi privi apoi faţa în geamul deschis al ferestrei, îşi potrivi pieptănătura şi se aplecă spre mulţimea care, jos pe Rroadway, părea un furnicar. Liniştită se întoarse la lucru, ronţăind neisprăvita pastilă de gumă cu peppermint. Glasul directorului, căruia îi dete drumul, începu iarăşi să dicteze. * * * Este lucru foarte greu să iei o h Aărîrc. Eşti plin de îndoială şi neîncredere. Cumpănirea slăbeşte puterea faptelor, munca nu mai dă tot cât putea da, produc-ţiunea este mai mică, şi aceasta are ca urmare o pierdere reală de dolari şi de cents. Tot ce împiedică câştigul trebue să fie cu îngrijire înlăturat. De aceia americanul urăşte din tot sufletul paralizia perplexităţii. Dacă are o fire care poate să ia hotărîri cu iuţeala fulgerului, bine ; le ia. Dacă nu are această putere, se adresează la profesioniştii hotărîrii. Nouăzeci şi cinci de mii de advocaţi, douăzeci de mii de somnambuli, cincisprezece mii de necromanţi, opt mii de magi in-diani, cu o artă căpătată printr’o lungă practică, iau hotărîri pentru clientela din New-York. Fetele cari stau la îndoială se adresează lui Miss Grace Burton, redactoarea paginei feminine (secţia Iubire) din ziarul de seară cel mai răspândit şi mai popular. Ce credeţi că vor căuta în Eoening Universal Report toate funcţionarele, toate vânzătoarele de magazin, toate şcolăriţele, în trenuri, în tramuri, în baruri ? Credeţi că se vor interesa de ultimul elefant răpus de Roosevelt? Nici de cum. Sau poate presupuneţi că vor ceti cel mai nou discurs al lui Taft ? Nici prin gând nu le trece. Sau vă închipuiţi că lc pasionează ultimul scandal de Tammany Hali ? Vă înşelaţi. Toate devorează pagina lui Miss Grace. Este o cetire fascinantă şi instructivă, este un manual al amorului practic scris pentru trebuinţele femeilor. Cuprinde comori de psihologie şi învăţăminte preţioase ; toate nesiguranţele sentimentului găsesc un sfat, toate problemele inimii o deslegare. Din această pagină se învaţă prin întrebări şi răspunsuri secretul fericirii. Este o corc-Sj ondenţă didactică. Miss Grace este un prieten, un profesor şi un judecător. 1 lotărîrile ei umplu două coloane şi sunt fără apel. In fruntea celor două coloane se admiră în fiecare zi portretul .autoarei. Ziarele populare americane publică totdeauna figura colaboratorilor de seamă. Trebuia să recunoască dreptul ce are cititorul de a vedea faţa celui ce scrie, ca să nu mai fie silit să şi-l închipuie şi să facă tot felul de greşeli. Portretul lui Miss Grace nu este mai mare ca o marcă de scrisoare, dar vorbeşte sufletului. Se vede ştiinţa amară a vieţii în ochii aceia mari, gânditori şi trişti, se vede puterea gândirii în fruntea largă; se vede simţirea aleasă în tăietura încântătoare a gurii serioase; se vede eleganţa rafinată în pieptănătură. Toate ziarele populare, din spirit de concurenţă, au introdus pagina consacrată iubirii, cu portretul redactoarei. Dar o a doua Miss Grace nu au găsit. Miss Grace! Ce mister pasionant este femeia aceasta ! Cu câte dureri să fi plătit ea cunoaşterea sufletului o-mencsc pe care o are! Cum a putut să pătrundă aşa de bine acest suflet? Pe cine a iubit? Cum? Cine este ea? De unde vine? Care este romanul vieţii ci? ♦ * * Primul lucru pe care îl făcu Dorothea Miriam a doua zi dimineaţă în trenul subteran care o ducea spre locul ei de muncă, fu să desfacă numărul din Eoening . Universal Report pe care îl cumpărase la gară. Erau ceasurile nouă, dar ziarul de seară purta tipărit cu litere roşii: «Ediţia patra-Amiazi.» In America totul este grăbit, de aceia ziarele mari încep să iasă cu ediţia patra ca să nu mai piardă vremea cu tipărirea celorlalte trei. Punând «amiazi» ca oră a apariţiei, ele bat zilnic un minunat record de repeziciune pe care presa europeană nu poate decât să-l invidieze. Dorothea isbuti în înghesuiala de neînchipuit a vagonului să deschidă şi să întoarcă paginile ziarului cu o îndemânare care nu se capătă decât printr’un lung exerciţiu. Toată lumea în vagon făcea acelaş lucru şi mulţimea aceia părea alcătuită dintr’o sumă de ziare deschise care ar fi avut picioare omeneşti. Pe când trenul alerga urlând pe subt pământ, ca pierdut într’un labirint de coridoare de otel, Dorothea găsi cu o tresărire scrisoarea ci, care tipărită i se păru mai scurtă. In josul ei, ceti aceste cuvinte: «Nu veţi fi fericită. Ii lipseşte mândra admiraţie pentru forţă. Simţirea lui este anti-patriotică, datoria fiecărui cetăţean fiind de a cultivă exerciţiile corpului de care atârnă atât frumuseţea şi energia generaţiilor viitoare cât şi puterea de cucerire a celui mai mare popor din lume, ca şi libertatea şi bogăţia celei mai nobile ţări de pe pământ.» Dorothea rămase uimită că nu-şi dasc seama mai înainte de nişte lucruri aşa de evidente; se simţi numai decât convinsă. Avu o clipă milă de bietul Harry, dar numai o clipă. Când peste zece minute se află în faţa lui, care o aşteptă ca de obicei la colţul lui William Street, nu simţi nicio greutate să deschidă ostilităţile. Răspunse rece la salutul lui, şi voi să-şi urmeze drumul. Ilarry o opri. Ei nu-i plăceau însă discuţiunile inutile, li arătă pagina lui Miss Grace spunându-i : —Citeşte asta. Uite scrisoarea mea, şi uite răspunsul pe care îl găsesc conform cu ideile mele. Adio Ilarry, poor Harry! Şi se depărtă, luată de mulţime, lăsându-1 singur, nemişcat, uluit, cu numărul din Eoening Universal Report în mâini. Ceti, mai ceti odată, fu îmbrâncit de mulţime, primi un ghiont în coaste dela un agent de schimb grăbit, fu somat de două ori să circule de un sergent de stradă, şi în sfârşit, vârând ziarul în buzunar cu un gest furios, porni repede spre Park-Row îmbrâncind şi înghiontând şi el pe cine nemerea. Luase o hotărîre mare. * * * NOUA REVISTA ROMANĂ ATiss Gracc — se gândea Harry urcând pe Broad-way—crezi tu că o să-ţi fac pe plac? Ah nu! Vrei să te amesteci în treburile mele şi cu să tc las să-ţi faci cheful? Ah nu! Te asigur că te înşeli. Ascultă bine. Nu mă speriu eu nici de frumuseţea, nici de activitatea ta. Ai înţeles? Cu ce drept te pui între mine şi iubita mea? Răspunde-mi, te rog, Mă cunoşti? Nu. Ştii cine sunt? Nu. Prin urmare? Dacă eşti de bună credinţă, retractează. Retractează, Miss Grace, te conjur, căci de unde nu... de unde nu...» llarry căuta vorbe convingătoare pentru a face pe Miss Grace să retracteze, şi mergea cu paşi mari absorbit în convorbirea lui. De ce Miss Grace să nu-şi recunoască greşeala ? O să se convingă şi o să îndrep-teze răul. Fără îndoială. Ce, nu simte femeia asta nici o remuşcare? N’are şi ea inimă? Totul este să ştie să-i vorbească, să ştie să o convingă. Şi Harry îşi făcea cuvântarea. La început: «Miss Grace, de d-ta atârnă o viaţă: viaţa mea !... Nu, era mai bine să-i spună : «două vieţi: ale noastre !...» Ajunse în Park Row, strada marilor ziare, în faţa unei case colosale care răspândea prin toate deschizăturile ei un miros de tipografie atât de puternic, încât îţi venea să zici că suferă de o indigestie de hârtie, cerneală şi plumb. Cete de hamali încărcau munţi de pachete în camioane cari se ţineau şir, pe când din alte camioane se rostogoleau pe trotuar cilindre de hârtie cari păreau coloane de marmură destinate unui templu în construcţie. Şi pretutindeni, pe camioane, pe pachete, pe coloane, pe şepcile hamalilor, pe geamurile ferestrelor, pe praguri ca şi deasupra uşilor, se citea: Eoe-ning Universal Report, sau Even. Univ. Report, sau Ev. Un. Rep., sau numai E. U. R. O ceată de news-boys, cu braţele încărcate de ziare, apăru urlând: Ultima ediţie, ultima! Ieşise ediţia opta, aceia dela patru ore după prânz. In sala de jos, publicul se îmbulzea intrând şi ieşind. Acolo se găseau un bar, un chioşc pentru tutun, o masă plină de teancuri de ziare şi cărţi, intrările la ascensoarele cari urcau şi scoborau fără încetare. In ascensorul express care îl ducea în regiunile superioare ale edificiului, 1 larrv, turburat,'întrebă : Birourile lui Report ? — Ce anume secţie ? — îi răspunde servitorul dela ascensor. — Feminină. — Catul al doisprezecelea. # * * Sus se putea respira un aer liniştit. Un uşier îl întrebă: — Ce doriţi ? — Grace Burton. — Sunteţi chemat? — Da, da, ceva... urgent şi personal. — Poftiţi. Harry străbătu un coridor, intră într’o sală în care vre-o zece persoane în cămaşe scriau cu maşina, fumând. Fu dus lângă un birou gol: — Aici lucrează. Va veni îndată. Trebue să fie pe aici. llarry se simţi mulţumit că trebuia să aştepte. In emoţia lui, îşi uitase discursul, şi acum cercă să potrivească iarăşi vorbele risipite prin toate colţurile me- moriei. '-Miss Grace... de d-ta... de d-ta atârnă două vieţi... Sonerii în mişcare, ţăcăneala aparatelor telegrafice din săli îndepărtate ajungeau până la el împreună cu gemătul ascensoarelor. In toate părţile, lămpile electrice erau aprinse deşt eră ziuă. «Două vieţi... două vieţi...» Vorbele nu i se mai întorceau. Un domn în vârstă, cu mustăţile rase, purtând ochelari. se apropie: — Ce poftiţi ? — îl întrebă. Harry nu prinsese de veste de sosirea lui, din cauza preocupării în care se găsea şi, poate, din cauză că domnul purtă pantofi de casă, Noul venit se aşeză la biuroul lui Miss Grace, şi adause; — Am aflat că aveţi de comunicat ceva urgent şi personal. Şi luându-şi pipa, privi pe vizitator cu faţa liniştită şi întrebătoare. — Eu ? Nu ! — exclamă Harry surprins. — Atunci, pe cine voiţi să vedeţi. — Pe Grace, pe Miss Grace Burton. — Aveţi ceva grav ? — Da, da. Este vorba de... viaţa cuiva, de... viaţa a doi oameni. — Ci vorbeşte, omule! Ce este ? zise poruncitor domnul în vârstă. Harry deschise gura, holbă ochii şi zăpăcit privi pe cel care îi vorbea. Apoi, ca un somnambul, scoase ziarul, arătă cu degetul cauza durerii sale, şi cu vocea înceată zise: — Pentru... asta, vreau să-i vorbesc. Domnul îşi aruncă ochii pe articol şi întrebă : — Ei şi? Harry nu pricepea încă raporturile misterioase dintre Miss Grace şi domnul acela, dar nu se mai putea opri. — Urmările... — şopti el cu glasul tremurând, — urmările sunt... pot fi îngrozitoare... Asta este. Ei, doamne! Eu nu ştiu... eri n’am fost la redacţie— şi întorcându-se spre ceilalţi întrebă: — Cine a făcut ieri răspunsurile lui Miss Grace! Un glas puternic de bariton răspunse din fundul sălii: — Eu, domnule Burton. Pentruce? — Nu, nu e nimic! — şi adresându-se lui Harry : — Te rog, spune-mi ce înţelegi"prin urmările acelea îngrozitoare. Harry se învineţi şi tăcu. Domnul zâmbi; — Am înţeles, bine. Ia să vedem, adu încoace ziarul... Ce profesiune ai ? — Pictor... pictor decorator. Domnul în vârstă începu să scrie. Cinci minute în urmă Harry citea în manuscris scrisoarea şi răspunsul următor, care fură publicate a doua zi în pagina feminină (secţia Iubire) al lui Eve-ning Universal Report. «Scumpă Miss Grace. — Sunt curtată de un tânăr pictor foarte drăguţ, dar care nu poate suferi niciun sport. Trebue să-i acord prietenia mea?» Răspuns: «Desigur. Este artist şi arta este sportul inteligenţei. Dacă exerciţiul fizic perfecţionează rasa, arta sin- noua revistă română 14,5 gură îi poate da geniul, fără de care niciuti popor nu poale aspira să cucerească întâietatea pe lume». * * * — Miss Grace e un înger! — exclamă acum Harry când vorbeşte despre ea cu Dorothea. — Un înger! Şi Dorothea răspunde mirată: — Şi când te gândeşti că îmi plăceau jocurile acelea vulgare, cum e bnss balL... Arta, numai arta !... Luigi Barzini. trad. din italieneşte de Z(. A. NOTE Şl DISCUŢ1UNI * i REPLICĂ LA RĂSPUNSUL D-LUI I. S. FLORU ASUPRA ŞCOALELOR PARTICULARE Tot pentru respectul ce port şi eu cititorilor acestei reviste, mă simt obligat a răspunde, în replică, d-lui inspector Floru, ca să nu se creadă că tonul violent şi exagerările, — nedemne de un profesor, necum de un inspector — cu care a căutat să mă terorizeze, dela începutul până la sfârşitul articolului d-sale, m’au făcut să amuţesc. i Mă adresez spiritului imparţial al cititorilor, rugându-i să constate în care articol «se distinge mai mult o mânie care fierbe, decât o inteligenţă care se exprimă». Când la o înţepătură de condeiu răspunzi printr'o lovitură de ciomag — şi acesta ghintuit de alţii — cred că nu arăţi prea multă încredere în forţele tale proprii. D. inspector Floru, învestit cu puterea autorităţii, mă priveşte «du haut de sa grandeur» şi, orbit de situa-ţiunea ce ocupă, îndrâsneşte să mă ameninţe cu judecata, crezând că, în chipul acesta, nu voiu mai avea curajul să-mi exprim convingerile. Deşi acest sistem este foarte puţin cavaleresc, totuşi declar că primesc lupta şi sunt gata a mă prezintă în faţa comisiunii de judecată, spre a dovedi tot ce am susţinut. Autoritarismul despotic al d-lui inspector merge aşa de departe, încât vrea să mă oprească de a lua parte la discuţie, ca unul ce m’am îndesat la ea, fără să fiu ales (do cine ?); prin urmare, dă si se înţeleagă, că, pe viitor, n’are nimeni dreptul să-i discute părerile, ci să le primească orbeşte. Dar, acum, să dovedesc d-lui Floru că nu eu m’am îndesat în discuţiunea asupra şcoalelor particulare, ci am fost ales. In anul trecut, m’a rugat d. Şonţu, administratorul Cercului profesorilor, să ţiu o conferinţă asupra învăţământului privat şi m’am supus. Multe din propunerile mele au fost aprobate de colegi şi chiar de către un domn inspector al învăţământului particular ; iar altele, cum este şi natural, au fost combătute. Fiindcă eu mă ridicam şi atunci în potriva examenelor particulare, şi fiindcă d. Floru le-a susţinut într’un articol, nu eram în consecinţă cu mine însumi să mă îndes la discuţiune, cu rizicul chiar de a nu plăcea d-sale ? Este foarte pretenţios d-1 Floru. Se plânge necontenit că profesorii nu-şi fac datoria, că găseşte caiete ncco-rcctate, că cutare nu face lecţiuni pedagogice, că altul nu pronunţă corect numele proprii englezeşti; pe un profesor de geografie l’a dojenit că n’a spus elevilor cum se numesc în limba indigenă lacurile Victoria Ny-anza şi Albert Nyanza, iar mie mi-a făcut un cap de acuzaţie că am improvizat lecţiunea şi că am numit pe omorîtorul lui Kotzebue, Georges Sand. Mărturisesc sincer că nu-mi aduc aminte de această scăpare, care a rănit adânc sufletul savantului inspector; admiţând, însă, că am spus greşit Georges în loc de Ivarl Sand, merită oare să se dea o proporţie aşâ de mare acestei greşeli ? Numele studentului Sand e o chestiune de detaliu, care, în cele mai multe manuale, nici nu este amintit. In cartea d-lui Iorga, pag. 197 se citeşte : < un student german din vremea aceea căută pe scriitorul german Kotzebue... şi-l omorî . lTistoire contemporaine par Mareclial (2 voi.), pag. 38S. Le 23 Marş 1819, Sand serendit..»—In Harry Brettschneider, pag. 122 : (manual pentru cursul superior) găsim : Der student Lud wigSand \ întrebuinţează deci celălalt nume de botez al lui Sand. Am citat cărţile care mi-au căzut, la întâmplare, în mână, spre a dovedi că este un mic mărunţiş grava eroare remarcată de către d 1 inspector. Din această învinuire exagerată cred că pot cititorii să-şi dea seama de restul criticei d-sale şi să reducă la adevărata valoare aprecierea lecţiunei mele, convingându-se pe deplin care din noi doi are o «judecată mai copilăroasă, o conştiinţă întunecată de supărare; insuficienţe şi uşurinţe necugetate». Astfel stând lucrurile, se explică uşor desele conflicte ce are d-1 Floru pe la diferitele şcoale. D-sa nu povă-ţuieşte, nefiind în stare să povăţuiască, ci batjocoreşte. Intru cât mă priveşte pe mine personal,, susţin că a a căutat să forţeze nota, când şi-a însuşit dreptul de a mă aprecia; eu mai am şi alţi judecători, faţă, de cari pot să motivez improvizarea lecţiunilor mele Păcat că mă găsesc şi în această privinţă în condiţie de inferioritate faţă de d-sa, fiindcă eu nu am posibilitatea a controla, în public, sporul ce face cu şcolarii. Am, cu toate acestea, mângâierea-că ne controlează pe amândoi seriile de elevi, cari au trecut prin mâinile noastre, şi dreapta lor judecată ne aşează pe fiecare la locul ce merităm. Iar, în ceeace priveşte pregătirea elevilor mei particulari, rămâne să se constate la examenele de Iunie— a căror desfiinţare o socotea d-1 Floru în primul articol ca o nenorocire şi în al doilea ca o mare tur-burarc — dacă ei pot, ori nu, suferi comparaţie cu ceilalţi şcolari particulari, fiind personal şi pe deantregul responsabil de reuşita sau de căderea lor. Dacă d. inspector binevoieşte, eu mă punladispoziţiunea d-sale de a asista împreună la toate examenele de istorie, bine înţeles la clasele, la cari predau eu. Aş rămânea îndatoritor chiar, dacă ar primi un concurs între elevii d-sale dela liceul Sf. Sava şi ai mei dela liceul Lazăr, căci numai în acest caz aş putea recunoaşte superioritatea didactică a colegului meu. Iscusinţa pedagogică, disciplina în clasă, putinţa de a stăpâni pe şcolari şi de a-i interesa s’ar putea constata uşor la un examen-concurs. Ceeace mă surprinde şi mai mult, c afirmarea d-lui, inspector că neobservarea condiţiunilor la care tc-ai îndatorat nu se mai chiamă libertate, ci ilegalitate şi 144 K'OUA UfeVlSTĂ ROMANA cel care te chiamă la respectul legii îşi face datoria*. Ori eu sunt cu totul străin de condiţiunile în cari funcţionează şcoala particulară, ori d-1 inspector se în-şală. Eu nu ştiu să existe o lege a învăţământului particular, căci tocmai pentru ea luptăm noi, ştiut fiind că, îndată ce ar exista o asemenea lege, s’ar înlătura multe nemulţumiri şi d-1 inspector, în cazul acesta, ar călca pe un teren mai sigur. Suntem învinovăţiţi că începem cursurile prea târziu şi le întrerupem prea de vreme. Să ne înţelegem. Profesorii institutelor private sunt plătiţi cel puţin pe g luni, localul se închiriază cu anul, iar şcolarilor, din momentul ce sunt internaţi, trebuie să le dai hrană. Ei, atunci, care este profitul directorilor de a scurta perioada cui- ’'•< v In toate se găseşte explicaţie, dacă cineva . bunăvoinţă. Şcoala particulară este mai depT ue părinţi şi elevi decât cea publică. In aceâi„9(i ţin urmă este fixat termenul de înscriere prin regulament, pe când în institutele private elevii se pot înscrie ori când; de aceea şi cursurile încep ceva mai târziu. Şi întreruperea cursurilor mai de vreme decât în şcoala statului, de asemenea se poate explica foarte uşor, dacă trebuie să ţinem seamă de pre-paraţia pentru examene. De altfel, acele zile de pre-paraţie sunt pentru directori mai grele decât cele de curs obişnuit, căci în ele se supraveghiază cu deamă-nuntul elevii de către personalul intern, iar profesorii vin la şcoală să dreseze pe şcolari cu tot felul de întrebări în vederea examinatorilor. De multe ori. programa zilelor de examene se cunoaşte numai în seara începerii examenului, şi bieţii elevi sunt surprinşi cu câte-o materie, la care nu se aşteptau. Dacă s’ar anunţa programa cu câteva zile mai înainte, după cum se practică la şcoalele publice, când aveau şi ele examene. împărţirea zilelor de preparaţie s’ar întocmi mai uşor şi întreruperea cursurilor s’ar face mai târziu. Toate aceste amănunte le pricepe d-1 Floru, totuşi nu încetează de a ne aduce învinuiri. Când analizează propunerea mea, de a se îngădui tinerilor, cari nu continuă studiile universitare, să urmeze un program de şcoală mai uşor, dar în acelaş timp mai practic, d-1 Floru ridică glasul conştiinţei sale de bun patriot, arătând primejdia ce ar urmă de aci: *că ar pierde ideia de patrie, ar pierde armata.» Când îi convine d-lui inspector, aduce exemple din Germania, dar pentru stagiul redus nu vrea să se inspire din pilda ei, ci, dimpotrivă, pentru bogaţii noştri cere un stagiu mai prelungit, nu redus. Din ce motive? Nu ştiu. Mai rămâne de discutat un punct delicat din răş-punsul d lui I. S. Floru, când, fără nici o modestie, lasă să se înţeleagă că vre-o calitate deosebită didactică l’a chemat în administraţie. Dragostea pentru şcoală şi aptitudinile sale pedagogice se pot dovedi, pe deplin şi din avertismentul ce a primit din partea actualei administraţiuni centrale pentru chipul conştiincios al împlinirii de datorie, ca profesor diriginte. Sper că am încheiat definitiv, deşi regret că severul nostru inspector a omis intenţionat tocmai partea cea mai vulnerabilă din care reiese vădita călcare a regulamentului şcolar, fără ca d-sa să caute a luâ măsuri de îndreptare. I. Clinciu G. S. BECHEANU & I. ILIESCU STRADA LIPSCANI, 26 — BUCUREŞTI — STRADA LIPSCANI, 26 -i*î- MAGKZIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURĂ Lânuri pentru rochii: Hommesponvon, .cheviotte gros-cote etc., şi Postavuri în toate genurile. MĂTĂSĂRIE Cachemir soie, charmense, crepe de chine etc. Taffetas din fabrica Bonnet culori şi negre Atelier special pentru rochi şi confesiuni PÂNZĂRIE Jerseuri, Flanele, Cache Corsets tricotate. Ciorapi .şi Batiste. CORSETE Dantele torehon şl broderii veritabile Rayon special pentru Lingerie şi Trousouri gata şi după comandă PREŢURI FIXE Şl MODERATE Ciocolata si Cacao ZatOHreSCO Sunt preferate de cunoscători ALHEH'I’ liAEit. lluuurci^tl Str. r*om plllii 7.