NOUA REVISTA
R OA\ÂNÂ
A BONAMF.NTUL : (4s numere) POl-* HCA, LH ERA I URA, Ş I 11N I A ŞI ARTA ' UNNUMAR:
In Romftnia un au..............io le!
,,	şease luni........6 ,,
jn toateŢările unittnei poştale un an 12 ,,
,,	1	>1 m şease luni 7 ,,
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Bulevardul Ferdinand, 55. — Bucureşti
APARE IN FIECARE DUMINICA
DIRECTOR:
C RADULESCU-MOTRU
PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
2l\ Bani
Se gAsoş^Dvţnjuărul la principalele librâHi^if^k^aepozitani de ziare ^ dtjVţară
Preţul an •nţur»I<5r®pe ultima paginS. p-'rmjî: 10 lei.
No. 6.
DUMINICA 29 NOEMBRIE 1909
Voi. 7.
SUMARUL
NOUTĂŢI :
f Dr. Auc/ustin Bunea.—Sărbătorirea d-lai Titu Maiorescu. — Părerea fostului consiliu sanitar superior asupra proectului lepei sanitare.— Revista revistelor.
CESTIUNI ACTUALE:
C. Dimitrescu-Iaşi. La retragerea clin învăţământ a Profesorului Titu Maiorescu.
(cu 1 ilustraţie)
POLITICA:
C. I. Băicoianu. Defectuozitatea orejanisărei sta-, tisticei noastre.
V. G. Ckistofou. Reforma industrială.
ŞTIINŢA:
Dr. N. Leon. Lamarck, Darivin şi NaecJcel.
GESTIUNI SOCIALE:
N. Em. Teoiiari. Despre plictiseala femeilor măritate.
G. Aslan. Criza familială.
LITERATURĂ:
I. Chiru-Nanov. Tăuijul.
NOUTĂŢI
f Dr. Augustin Bunea.
Moartea neaşteptată a distinsului canonic şi literat, Dr. Au-guslin Bunea, a produs o consternare generală în toate cercurile româneşti.
Defunctul era membru al Academiei Române.
«înainte de toate, Bunea a fost un istoric. Un cercetător fără preget al vieţii de odinioară a neamului nostru şi a bisericii sale. Gel d’intâiu istoric modern, ştiinţific, al Românilor din ţara aceasta.
«înaintea lui, istoricii noştri sunt cronicari--sau, dacă vă mai place, sunt nişte romantici. Lucrările lor au o bună doză de fantezie. Când lipseau documentele, sau când acestea nu erau autentice, lor li se prezinlau conjecturile, ca cel mai adevărat adevăr. Intre doi stâlpi reali se clădea o fantastică
punte, pe care îşi închipuiau, că a trebuit să treacă viaţa poporului nostru.
«Bunea a venit şi a dărâmat multe punţi de acestea, fără să zidească totdeauna altele în locul ]or,-*căci nu se puteau şi nu se pot zidi încă. El a cercetat arhive colbuite, scoţând documente noui,—dar atâta făcuseră şi alţii. Ce nu s’a pomenit însă la noi până la el, a fost critica acestor documente, privirea lor după metoda ştiinţifică, iuteipretarea riguros logică. O muncă, prin urmare, care a dat cele mai neaşteptate şi folositoare roade.
(Lupta)	Ct. eAstaru
♦
* *
Sărbătorirea d-lui Titu Maiorescu.
Cu ocaziunea retragerii d-Iui Titu Maiorescu din învăţământ, din iniţiativa Senatului Universităţii din Bucureşti a avut loc Duminică, 22 Noembrie, o festivitate, în care s’a dat ocaziune foştilor colegi ai d-lui Maiorescu, precum şi foştilor săi elevi, profesori în învăţământul - secundar şi studenţi, să pronunţe câte-va cuvinte de laudă şi de recunoştinţă pentru ilustrul profesor.
Au vorbit: Rectorul Universităţii, d. C. Dimitrescu-Iaşi (a cărui cuvântare o reproducem în corpul revistei); d. I. Bogdan, decanul facultăţii de litere; d. C. Dissescu, decanul facultăţii de drept; d. G. Dragu, profesor la Liceul Lazăr şi G. Lazăr, student.
Cuvântările ţinute n’au avut desigur scopul,—precum a observat unul din vorbitori, d. Dissescu,—să dea o caracterizare a activităţii ştiinţifice a d-lui Titu Maiorescu; această caracterizare nu o poate da decât judecata obiectivă, şi aceasta va veni mai târziu. Cu ocaziunea acestei festivităţi însă, s’a exprimat dragostea şi recunoştinţa, pe care deopotrivă, foştii colegi şi foştii elevi, o au pentru bătrânul magistru. Şi din acest o'unct de vedere festivitatea a fost impunătoare.
Toţi acei cari au vorbit s’au ’nlâlnit apoi în gândul de a ura d-lui Titu Maiorescu mulţi ani de viaţă, pentru ca dânsul să şi poată continua şi de aci nainle munca sa de până acum. Şi vigoarea cu care a răspuns bătrânul magistru la toate cuvântările, a fost pentru toţi cei de faţă o dovadă vie că această urare va fi şi realizată.
Universitatea din Iaşi, unde d. Titu Maiorescu a funcţionat în primii săi ani de profesorat, pregăteşte pentru 29 Noembrie o festivitate analoagă.
Ministerul Instrucţiunii publice n’a fost reprezentat la festivitatea care a avut loc Duminica trecută; Universitatea s’a manifestat de data aceasta, într’o autonomie desăvârşită.
A.
*
* *
84
Notu Revista romană
Părerea fostului consiliu sanitar superior asupra proec-
tului legei sanitare.
Fostul consiliu sanitar superior, constituit din celebrităţi recunoscute în ştiinţa medicinei, a vrut să se pronunţe, acum câte-va luni, asupra legei sanitare, elaborată de direcţia serviciului sanitar şi însuşită în urmă de guvern.
Fostul consiliu s’a pronunţat în contra proiectului direcţiunii şi la rândul său a elaborat un a't proiect, care va li la timp distribuit d-lor deputaţi şi senatori. Acest proiect al fostului consiliu sanitar, pe lângă că este mai raţional şi mai descenlralizator, face şi o economie în bugetul statului de cel puţin patru milioane. Iată râte-va din motivele cari au îndemnat pe fostul consiliu să respingi proiectul actual al guvernului :
«Idealul unei administraţiuni sanitare care ar putea de sigur îndrepta sănătatea publică compromisă, fiind aceasta cel mai mare pericol ce ameninţă astăzi neamul Românesc, ar fi crearea unui minister al sănătăţii publice, ministrul fiind asistat în mod obligator de un consiliu sanitar superior stabil, independent şi înzestrat cu putere de iniţiativă şi control.
Am dat consiliului, care după legea direcţiunii sanitare a fost aproape anihilat, din contră toată stabilitatea, puterea de iniţiativă şi control, pentru ca să poată garanta executarea măsurilor necesare şi întrebuinţarea pentru necesităţile reale a fondurilor sanitare.
Am desfiinţat numărul mare de comisiuni create prin proiectul direcţiunii sanitare, căci crearea acestor comisiuni scumpesc administrjţiunea in dauna sănătăţii publice, slăbesc autoritatea consiliului sanitar şi crează instanţe cari, prin situaţiunea lor izolată, devin instrumente docile ale direcţiunii, pe când după proeclul nostru aceste comisiuni şi funcţiuni făcând parte din consiliul sanitar vor avea prin consiliul sanitar toate garanţiile de independenţă şi de execuţiune.
Consiliul, considerând actuala organizare a administraţiei ţării, a menţinut medicii primari de judeţe cari din cauza dis-poziţiunilor defectuoase din legea actuală, neavând destulă iniţiativă şi independenţă, şi de altă parte nefiind în destul în contact cu direcţiunea şi cu consiliul sanitar, n’au putut îndeplini misiunea lor; după proiectul nostru, vor fi în prima linie inspectori sanitari regionali şi puşi in legătură continuă cu direcţiunea sanitară.
Pe când anteproiectul direcţiunii generale a serviciului sanitar creiază medici legişli a parte, noi obligând pe medicul judeţului să poseadă diploma de medic legist vom face prin aceasta ca medicul legist să rămână medic şi să privească menirea sa nu din punct de vedere exclusiv al justiţiei cl şi din punctul de vedere medical şi umanitar.
Astfel după proiectul nostru, creând un curs universitar de medicină legală propunem ca toţi medicii, posedând diploma de medic legist, să poată fi chemaţi la efectuarea lucrărilor me-dico-bgale, pe când legea direcţiei generale serviciului sanitar nu admite decât 15 medici legişti, cari n’ar fi suficienţi pentru 32 judeţe, şi nu se îngrijeşte de soarta tuturor medicilor cari vor fi luat şi ei diploma de medici legişli.
Am admis pe lângă moaşele cu 2 ani de sludiij pentru timpul până când ţara va avea numărul suficient de moaşe, şi moaşe ţărance cu ştiinţă de carte pentru sate cu un an de pregătire, cu lotui suficiente pentru trebuinţele imperioase actuale. In adevăr moaşele în cele mai multe ţări civilizate n’au pregătire mai lungă şi in Ungaria, graţie creerei repede a moaşelor cu o pregătire de 3 luni, s’a ridicat starea sanitară şi s’a redus mortalitatea în mod extraordinar.
Asemenea disposiţiunile pentru protecţiunea sareinei şi lău-ziei precum şi protecţiunea copiilor mici din proiectul direcţiei generale a serviciului sanitar fiind cu totul insuficiente, conside-
rând că tocmai această parte a legei va trebui să garanteze prima copilărie în care mor la noi cei mai mulţi copii, am introdus în proectul nostru măsurile necesare.
Pe când proectul legei direcţiunii generale a serviciului sanitar prevede multe funcţiuni din cele mai bine retribuite, precum: inspectori generali, lechnici, regionali, şefi de laborator! pentru cari nu cere nici examen, nici concurs, nici condiţiuni de admisibilitate în raport cu importanţa funcţiunei şi lefei, consiliul sanitar s’a înconjurat de garanţii serioase la alegerea aceStor funcţionali.
In ce priveşte inspecţiunile sanitare, consiliul, pe baza unei experienţe îndelungate a apreciat că acestea se vor puteâ face mai bine de persoane cărora li se va garantă prin lege independenţa de autorităţile politice şi cari vor cunoaşte bine regiunea de inspectat, având locuinţa şi cercul lor de activitate constante în regiunea ce le va fi încredinţată, decât de inspectorii numiţi după bunul plac al directorului şi cari poate nu vor cunoaşte nici ţara nici ştiinţele sanitare, şi cari toţi vor locui la Bucureşti.
Am admis în loc de 9 inspectori generali medicali numai 4, cărora le cereir. condiţiuni severe de admisibilitate, rămânând inspecţiunile ordinare pe seama medicilor de judeţe; pentru jnspecţiuni de mare importanţă şi de ştiinţă am admis dreptul consiliului sanitar de a delegi membrii din sânul său. Lipsa acestei dispoziţiuni în proiectul Dir. G. S. S. provine din tendinţa acestei direcţiuni, manifestată în toate împrejurările de a evită controlul serios şi ştiinţific al consiliului sanitar.
Am admis dispoziţiunea proiectului asociaţiunii medicilor, introdurâud în staţiunile balneare un medic sanitar care nu se va ocupă decât de salubritatea staţiunii.
Laboratoarele înfiinţate în mare număr prin proiectul Dir. G. S. S. nu sunt de nici o utilitate, şi reclamă cliellueli foarte mari. Am propus în locul lor declararea Institutului bacteriologic ca institutul cel mii vast, cel mai bine instalat şi cel mai reputat şi în străinătate, ca Institut sanitar însărcinat în prima linie cu cercetările sanitare ştiinţifice, cu prepararea substanţelor specitice pentru diagnosticul şi tratamentul boalelor umane şi pentru instrucţiunea complimentară a corpului sanitar. Această însărcinare nu va cere nici o cheltuială şi cercetările făcute la acest institut vor aveâ o valoare reală pe când lucrările făcute în laboratoarele mici din provincie nu ar prezenta garanţii ştiinţifice suficiente.
Am suprimat crearea unui monopol al direcţiunii în ce priveşte prepararea serurilor, că directorul poate să aibe un interes de a incredinţâ prepararea serului personalului unui laborator fără a ţine seamă de competinţa şi valoarea celor căror li se va incredinţâ prepararea acestor substanţe.
In ce priveşte pedepsele, am admis proiectul asociaţiunii medicilor care garantează mai mult dreptatea judecăţii şi dreptul de apărare al inculpatului decât proiectul Dir. G. S. S.
In cel priveşte combaterea boalelor infecţioase, am complectat măsurile insuficiente pentru combaterea tuberculosei, am introdus dispoziţiunea importantă care lipseşte din proectul direcţiunii generale a serviciului sanitar că numai este permis că in spitale bolnavi cu boale molipsitoare să fie amestecaţi cu bolnavii suferinzi de alte boale, şi am instituit o comisiune pentru examinarea sistematică a vaccinului.
Faţă cu întinderea mare a sifilisului prin comunele rurale, am prevăzut anume medici destinaţi pentru a împedicâ şi trata această boală. Pelagra întinzându se clin ce in ce mai mult, am introdus în proiectul nostru crearea unor comisiuni speciale in judeţele cele mai bântuite cari vor studiâ starea eco nomică şi regimul alimentar al ţăranului în raport cu pelagra, cauzele şi întinderea boalei şi vor propune mijloacele de îndreptare. Am introdus în proiectul nostru ehininizarea sistematică în contra malariei.
Noua Revistă romana
«3
Salubritatea comunelor rurale fiind eu totul insuficientă, admitem crearea unui fond special. In ce priveşte taxele din cari se va alimenta acest fond ne Îndoim însă dacă aceste taxe vor putea 11 admise, căci de o parte se lovesc de condiţiunile comerciale, de alta nu ştim dacă vor puteii fi suportate de contribuabili şi dacă vor fi suficiente. Am propus deci o taxă asupra unor obiecte relativ scumpe şi de puţin folos adecă asupra apelor minerale şi preparaţiunilor farmaceutice străine, bine înţeles numai în cazul dacă convenliunile vor admite atari taxe.
Din proiectul Direcţiunii generale a serviciului sanitar lipsind dispoziţiunile necesare pentru regularea zăgazurilor apelor stătătoare, în afară de comune, garantarea lucrătorilor în regiuni insa'ubre, crearea corpului de ingineri sanitari, le-am introdus în procctul nostru.
Chestiunea drogueriilor şi raportul lor cu farmaciile nu sunt de fel rezolvate prin proiectul Dir. G. S. S. Anume este cu totul greşit a da dreptul de a deschide drogherii farmaciştilor, căci in acest caz abuzul că drogheria să serve ca o farmacie clandestină, va deveni general.
Din contră va trebui interzis ca droghistul să fie şi farmacist şi trebue luate cele mai severe măsuri pentru împedicarea acestui abuz periculos.
Ideea nenorocită din ante-proectul Direcţiunei Gen. a Serv. Sau. de a crea un depozit central de toate medicamentele, a fost suprimată în proiectul Consiliului Sanitar Sup. căci dis-poziţiunea Direcţiunei Gen. a indignat cu drept tot corpul farmaciştilor care după îndemnul tuturor administraţiunilor sanitare anterioare a trimis farmacişti prin comunele rurale pentru ca ţăranul să găsească medicamente eficace şi să se obişnuiască cu îngrijirea medicală. Toţi aceşti farmacişti rurali ar rămâne fără pâine şi ar pierde şi capitalul angajat dacă s’ar admite acest depozit central.
Faţă cu desvoltarea ştiinţelor veterinare, gradul de cultură al veterinarilor şi serviciile aduse ţării, din partea corpului medicilor veterinari, am dat veterinarilor în proiectul nostru o independenţă mai mare decât îi dă ante-procctul Dir. Gener. a serv. sanitar.
Insă toată economia legii precum şi dispoziţiunile ei sprciale sunt alât de impregnate de tendinţe periculoase evilându-se orice control ştiinţific ai sumelor cheltuite, al măsurilor luate şi creându-se tn jurul direcţiunii prin numiri fără garanţii serioase, un cerc ce persoane nepregătite tocmai pentru funcţiunile sanitare cele mai bine retribuite, încât acest proiect eon-stilue un adevărat pericol pentru sănătatea publică care are cea mai mare nevoe de o admimslraţiune tare dar competentă şi de cel mai de aproape control al personalului sanitar a măsurilor luate şi a întrebuinţării fondurilor. Proiectul direcţiunii generale a serviciului sanitar mai conţine multe măsuri cari dovedesc neorientarea acelor ce au intocmit-o. Cons'liul sanitar prin modificările sale, cu toate că era forţat a face aceste modificări în timpul cu totul insuficient de fi zile, fiind din norocire de mult fixat asupra necesităţilor sanitare aie ţării, a căutat să îndrepteze aceste inconveniente şi a face ca această lege să găsească în sine garanţiile necesare pentru a putea contribui la ridicarea sănătăţii publice şi a vitalităţii neamului Românesc.
T)r. G. Severeanu, Dr. Gr. Romniceanu, Dr. V. Babcş, Dr. Leonle, Dr. Tkoma Ionescu, Dr. Mirinescu, Locusicanu, Roşu.
*
j|i	)||
Revista Revistelor.
Revista Culturală, Graiova. Noembrie.— Bătrânul profesor şi preot din Craiova, D. Brănescu, un bine cunoscut iubitor de reforme în cele bisericeşti, trimite redacţiei câte-va rânduri cu privire la noua lege sinodală. Preotul D. Brănescu ceartă foarte violent pe P. S. S. Episcopul de Roman pentru afuri-
senia aruncată asupra celor ce au colaborat la întocmirea nonei legi sinodale, lată câte va din aceste rânduri :
«Nu numai preoţii ci şi orice creştin bun este sfinţit, fiind virtuos, pentru că virtutea ca perfecţiune morală, rădicată la ideal, se numeşte Sanctitate (sfinţenie), şi are dreptul ca membru al Eelesiei, să ia parte la alcătuirea legilor cari au în vedere progresul moral şi cultural al Eelesiei şi splendoarea Bisericilor.
„De ce s'a supărat S. Prelat, dacă a ştiut cele ce preced /..
«Va să zică unui creştin unit cu Gristos prin botez, adumbrit de darurile S. Spirit prin S. mir, indentificat cu lisus Gris-tos prin S. Cuminecătură şi cu titlu de fiu al lui Dumnezeu, înscris în S. Evangelie, nu i-ar sta bine alături cu un spetar în S. Sinod?... Ori pentru că n’are Gamilafcă, barbă mare şi păr lung; nu se lăfăeşle în palate făcute de Eclesie şi n’are leafă de 1500 lei lunar, pentru puţină osteneală?...
«Toţi civilii creştini sunt sfinţiţi preoţi universali, spre deosebire de cei speciali, cari sunt servitorii bisericii, cu con-diţiunea cultului datoriei.
«O modestă profeţie.
«Dacă nu se va alcătui un Sinod din două părţi civili, conform dreptului natural, şi numai a treia parte din clericii de orice categorie, va veni timpul, care bate la uşă, când Ecle-sia sau societatea creştină va chema din membrii ei, oameni, harnici la lucrarea viei: ca. să dea stăpânului, roadele, să nu tinză a se face ei stăpâni, şi să nu omoare pe cei trimişi să le ia socoteala !.,.
«Adevărul este uşa raiului. «Vox populi, vox Dei».
Verax
BIBLIOGRAFIE.
BIBLIOTECA PENTRU TOŢI
O VIATA
Celebra capodoperă a lui Guy de Maupasant, a apărut şi în «Biblioteca pentru toţi» înlr’o nouă traducere datorită d-lui Ilaralamb G. Lecca.
Din toată opera extraordinar de bogată a lui Maupassant, O viaţă este, fără îndoială, aceea care s’a impus mai mult, atât criticei cât şi mai ales publicului cititor. Mâna de maestru a celebrului romancier, a aşternut în paginile acestei cărţi tablouri exprimând viaţa reală cu o fidelitate uimitoare. Caractere întregi, bine determinate, vii, peripeţii mişcătoare, conflicte dureroase provocate în modul cel mai firesc de caracterele personagiilor, toate astea descrise cu stilul fără pereche al lui Maupassant, fac din O viaţă un roman cu adevărat unic.
O viaţă este povestea tragică a unei biete copile blânde şi neştiutoare, căsătorită cu un soţ nedemn, care printr’o purtare ticăloasă îi amărăşte zilele şi o face să guste până în fund cupa suferinţei. Rând pe rând, nenorocirile cele mai cumplite izbesc în nefericita soţie şi mamă, care ajungând la adânci bătrâneţi, nu vedea în urma ei decât un lung şir de chinuri.
Subiectul acesta e tratat într’un mod aşa de desăvârşit de Maupassant, încât, cu toată atmosfera posomorâtă şi dureroasă ce se detaşează din paginile romanului, el captivează pe cititor încă de la început; aşa se şi explică marele lui succes.
Cât despre traducerea d-lui Ilaralamb Lecca, un singur epitet i se poate da, anume acela că e perfectă. In această lucrare, mai mult ca în oricare alta d. Lecca s’a arătat ca ce-mai bun traducător din câţi avem.
Ediţiunea «Biblioteca pentru toţi» e împodobită cu prea frumoase iluslraţiuni şi se vinde cu lei 1.20.
Cererile se fac pe adresa Librăriei editoare, Bucureşti.
84
NOUA REVÎSTÂ ROMÂNA
CESTIUNI ACTUALE
l.A RETRAGEREA DIN ÎNVĂŢĂMÂNT A
PROFESORULUI T1TU MAIORESCU *)
Onorată, adunare,
Vestea despre retragerea domnului Maiorescu dela catedra de filosofie pe care a ilustrat-o în decurs de atâtea decenii a surprins pe toată lumea. Atât de fermecaţi eram de punctualitatea în îndeplinirea datoriilor şi de vigoarea sa de muncă încât uitasem cu toţii şi cei 70 de ani de vîrstă şi legea care impune o limită de vîrstă obligatorie carierii profesorale.
Fără îndoială această lege e bună pentru profesorii obosiţi de 30—40 de ani de muncă, cari simt însă atâta dragoste pentru catedra lor încât ar voi să continue până la deplina consumare. Ei se pot retrage cu conştinţa liniştită că s’au supus legiuirilor ţării.
Dar în cazul de faţă legea e nedreaptă, [aplauze prelungite]
când impune retragerea unui profesor încă în deplină vigoare de muncă, îmbogăţit cu o experienţă de aproape o jumătate de veac şi care trebuia să rămână pentru mult timp încă podoaba învăţămîntului nostru superior [aplauze prelungite].
In Germania, ţira în care Universităţile au păstrat cele mai frumoase tradiţii seculare, profesorii cari au ilustrat catedra lor, sânt păstraţi spre gloria Universităţii până la adânci bătrîneţe. Acolo retragerea la pensie, când profesorul se simte obosit e un drept, nu o datorie impusă prin lege.
Nu voi cita decât două exemple dintre multe.
Pe la 1877, acum 30 şi mai bine de ani ascultam, în Universitatea din Leipzig un curs de logică la profesorul Drobisch, un renumit ITerbartian. S’a întâmplat că acest curs representâ al 100-lea semestru din cariera sa de profesor universitar şi bătrânul profesor la sfârşitul semestrului, la lecţiunca de încheiere a cursului, nu se putu opri să-şi exprime mulţumirea sufletească că vârsta şi starea sănătăţii i-au îngăduit
1) Cuvînt de deschidere, rostit în Aula Universităţii la sărbătorirea retragerei din învăţămînt a profesorului Titu Maiorescu—22/5 Noem-brie 1909.
să isprăvească cel de al 1 oo-lea semestru al carierii sale fără nici o lipsă dela curs.
La 1908, renumitul filosof Wilhelm Wundt sărbătorea împlinirea a 7S de ani de vîrstă şi făcea încă cursuri de filosofie la Universitatea din Leipzig.
Dar întorcându-ne la noi, e locul să spunem : dura lex, sed lex. Profesorul Maiorescu care o viaţă întreagă a dat tinerimei frumosul exemplu de punctualitate în îndeplinirea datoriilor şi respectul legilor ţării n’a vroit să se desmintă nici de data aceasta.
Suntem înaintea unui fapt îndeplinit, o demisie dată şi primită de minister cu o uşoară mulţumire pentru serviciile aduse [aplauze].
De sigur, onorată Adunare, demisia dată şi acceptată nu va fi şi nu poate fi, semnul unei retrageri. Ea
va fi o simplă reculegere. Profesorul care şi-a consacrat aproape o jumătate de veac pentru cultul Filosofici şi care prin claritatea logică şi prin forma atrăgătoare a cursurilor sale a contribuit atât de mult la implântarea gustului pentru studiile filosofice în această ţară—de sigur,— va continua să ne în-părtăşească din fructele meditaţiilor sale filosofice, fie pe calea publicităţii, fie prin lecţiuni publice ţinute, din timp în timp, ca profesor onorar în această Universitate; —dând ocazie tinerimii să soarbă încă din isvorul adâncei gândiri şi a clarităţii convingătoare a maestrului [aplause puternice].
Sântem adunaţi aici pentru a prezenta omagiile Universităţii profesorului care a ilustrat catedra sa atâtea decenii.
Declar şedinţa deschisă şi acord cuvîntul d-lui decan al facultăţii de filosofie şi litere [aplauze],
C. Dimitrescu-Iaşi
Rectorul Universităţii
BIBLIOGRAFIE.	-
Douchane Vassilievilsch, La Bosnie el l'Herzcgovine, Bel-grade, 1909.
Kosta Stojanovitch, Elat economii/uc de la Serbie, Belgrade, 1909.
PompiliuEliade, Teatrul Naţional din Bucureşti în I90S —1909. Raport către d. Ministru al Instrucţiunii publice, Bucureşti, 1909.
Preotul Vasile G. Altxe, Cypriani ad Demelrianum (traducere) Buc., 1909.
Preotul Vasile G. Alexe. Rugăciunea domnească de Sfântul Cyprian. Târgovişle, 1909.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
' 85
POLITICA
1	)EFECTUOZITATEA ORGANIZĂRII STATISTICEI NOASTRE
Statistica este ştiinţa care ne pune în evidenţă toate fenomenele economice sociale, politice sau ori care ar fi ele, cari se manifestă în structura unui organism social.
După cum în conducerea unei gospodării, ţinerea în evidenţă a unei socoteli cât de simple care să înregistreze zi de zi veniturile deoparte şi cheltuelile de altă parte; care să informeze pe gospodar pe calea cifrelor asupra folosului sau pagubei ce îi rezultă din diferitele sale .întreprinderi, constitue baza unei înţelepte şi raţionale organizări gospodăreşti menită să-i lumineze drumul intereselor sale materiale, tot astfel şi în organizarea de stat statistica are de obiect săîn-lcsnească omului de guvernământ cunoaşterea cât mai de aproape a tuturor manifestărilor vieţii sale economice, financiare şi sociale sub raportul situaţiunii sale numerice, deci a intensităţii cu care ele se prezintă, dându-i astfel prin această preciziune numerică cel mai de căpetenie element pentru aprecierea propriilor sale forţe şi nevoi.
In recunoaşterea însemnătăţii statisticei, vedem că toate statele moderne i au dat în organizarea lor un loc de onoare.
Serviciile statistice fac parte integrantă din toate rezorturile chemate la viaţă să servească un interes economic, financiar, cultural sau social, căci nu este creaţiune privitoare la convieţuirea oamenilor la olaltă care să nu’şi pornească activitatea dela cunoaşterea numerică a fenomenelor care li se prezintă.
*
* *
Fără a intra în amănunte istorice cari s’ar urca dacă ar fi să le condensăm aci, dincolo de 1859 Ş' anume dela regulamentul Organic, unde găsim pentru prima oară în legislatura noastră germenul unei preocupări de organizare statistică, trebue să recunoaştem că şi la noi oamenii chemaţi să pună bazele statului modern dela 1859 încoace, n’au scăpat di-n vedere preocuparea unei atare organizări statistice mai serioase, care ’şi-a găsit întruparea în înfiinţarea unui oficiu central de statistică la 1863 sub direcţiunea neuitatului Dionisie Marţian şi în legea de organizare a statisticei din Decembrie 1871.
*	t
Dela moartea lui Marţian, lucrările statistice au lâncezit, iar la 1883, cu înfiinţarea noului departament al economiei naţionale, al Ministerului de Agricultură, Comerţ, Industrie şi Domenii, atribuţiile statisticei au fost trecute la acest Minister.
La 1892 s’a creat o direcţiune a statisticei care n’a durat însă decât 4 ani, iar la 1899 serviciul statisticei dela Domenii a primit o nouă organizare, dar în lipsă de mijloace şi cumpăneală, în loc ca lucrările statistice să fie concentrate, vedem dela 1902 încoace răsărind pe la diferite resorturi şi mari administraţiuni fel de fel de servicii statistice cu atribuţiuni mai mult sau mai
puţin determinate şi a căror utilitate nu s'a pus până acum în vază.
Aşa spre pildă în 1903, pentru a se satisface oarecari interese personale s’a creat cu un lux de fonduri, o direcţiune a statisticei finanţelor, care până acum n’a produs nimic mai important decât producea altădată unicul birou al comerţului exterior ce exista la direcţiunea vămilor.
Tot aşa anul trecut odată cu crearea Ministerului de Industrie şi Comerţ s’a format un nou serviciu de statistică, ale cărei atribuţiuni sunt foarte confuze, ca dovadă este că neavând ce lucra în ramurile sale speciale ce’l privea direct a impietat asupra atribuţiunilor celorlalte servicii de statistică, compilând anuare statistice din lucrările publicate de alte servicii, sau statistica funcţionarilor care n’are nimic aface cu Ministerul de Industrie şi Comerţ.
Aceste două exemple, fără a mai cita o serie şi de altele luate de pe la alte departamente, dovedesc că organizaţiunea noastră statistică deşi costă mult pe stat căci alocaţiile bugetare referitoare la statistică pot să se cifreze până la suma aproximativă de ‘/a mii. anual •), nu corespunde scopului iei, din cauză că sunt împrăştiate fără nici o legătură între dânsele pe la diferitele autorităţi, şi fără garanţii suficiente în ce priveşte metodica şi serioasa lor efectuare.
Această stare haotică a produs chiar în străinătate o impresie detestabilă căci nu se ştie care este organul autorizat şi competinte al statisticei ţării şi nu-şi pot explica contrazicerile variilor lucrări efectuate în dublu.
Dar lipsa de organizare şi de fixare de atribuţiuni a statisticei o avut şi alte inconveniente dăunătoare, atât pentru finanţele statului cât şi pentru interesele sale economice.
Toată lumea ştie că la 1907 în preajma reformelor agrare pe cari ţara le aştepta cu atâta interes după evenimentele petrecute în primăvara acelui an, guvernul a creat în mod factice un serviciu de statistică la Ministerul de Interne pe care l-a însărcinat să culeagă informaţiuni la starea socială a ţărănimei, a rapoiturilor dintre ţărani şi proprietari.
Rezultatele acestei măsuri, care a costat aproape */3 de milion dacă nu mai mult, a fost publicarea unor volume enorme cu un uimitor lux de hârtie, din care au eşit nişte date şi informaţiuni contestate cu multă vigoare de toate părţile interesate.
Şi trebue să recunoaştem cu durere că aceste anchete cari au fost învestite cu un caracter quasi oficial au fost atacate şi criticate până la evidenţă în fundamentele lor nu numai de oameni politici, cari pot fi bănuiţi de patimă în aprecierea lor, dar şi de organele autorizate ide instituţiunilor noastre de înaltă ştiinţă.
Este destul a răsfoi raportul regretatului profesor universitar şi academician Gr. Tocilescu, cu prilejiul acordării marelui premiu din 1909®) pentru a ne con-
1)	Ar fi in ercsant dacii serviciul statisticei generale a- întreprinde o lucrare concentrând aloca(iile bugetare de la diferitele servicii statistice existente ca să cunoaştem cu preciziune această cifră.
2)	Vezi Analele Academiei Române, anul 1909, Seria Ii-a, Tom. 31, pag. 349 şi următoarele.
86
NOUA REVISTA ROMANĂ
vinge de insuficienţa metodică şi de gravele erori ce mişună în materialul adunat în vederea reformelor agrare.
*
* *
Dar nu numai în aceste direcţiuni păcătdeşte organizarea actuală a statisticei noastre. O constatare nu mai puţin regretabilă avem de înregistrat în ce priveşte publicarea lor.
Dacă statisticele se fac din interes practic, pentru a servi să ne cunoaştem nevoile în timp oportun şi să înlesnim operile reformatoare, este evident că publicarea lor cât mai neîntârziat se impune, altcum ea pierde din interesul care i-a determinat efectuarea, rămânând o simplă lucrare de interes teoretic, menită să servească mai mult posterităţii de cât acelora cari au nevoe din interes practic de dânsa.
Dar tocmai de imperiositatea acestei condiţiuni esenţiale a exerciţiului statisticei nu dau dovadă să fie pătrunse serviciile noastre de statistică, cari nu găsesc anormal să publice o statistică la interval de 2—3 ani departe de anul în care ea s’a efectuat.
Un exemplu palpitant în această privinţă ne oferă Ministerul de finanţe, care deşi posedă un aparat biuro-cratic foarte numeros, nici până astăzi, în pragul anului 1910, n’a fost în stare să ne ofere statistica comercială pe anul 190S.
Şi câte nevoi de stat n’au reclamat-o de atunci, câte interese industriale şi comerciale nu se găsesc stânjenite din această pricină!
Convenţia comercială cu Austro-Ungaria s’a încheiat fără ca statistica comercială a anilor 1907 şi 1908 să se fi putut cerceta sub raportul intereselor reciproce. Viaţa de afaceri şi întreprinderi industriale este ţinută pe loc, căci lumea interesată n’are după ce aprecia efectele tarifului vamal în orientările care le fac trebuinţă, iar omului de stat îi lipsesc elementele primordiale pentru a judeca campania de învinuire care se aduce tarifului general în vigoare, care ar conţine exagerări tarifare, adânc jignitoare, nu numai interesului consumatorului ci şi producţiunii agricole a ţării.
Lipsei de personal nu cred să se poată atribui această constatare precară, căci tocmai serviciul statistic de •pe lângă Finanţe dispune, cum am zis, de cel mai numeros personal. Evident este şi aci o defecţiune a orga-zării statisticei noastre provenită din lipsa de răspundere a organelor însărcinate cu efectuarea lor.
Dcr tocmai asupra tuturor acestora ţin să atrag atenţiunea organelor chemate să statornicească temeliile statului român.
Lipsa unei definiri de atribuţiuni, a unei unităţi de metodă în efectuarea statisticelor, lipsa de specialitate înţeleasă în sensul riguros al cuvântului, a celor chemaţi să dirigă atare lucrări, lipsa unei răspunderi în c-fectuarca şi publicarea lor, pentru a le condensa pe toate la o laltă, a determinat o stare haotică ale cărei efecte se resfrâng dăunător asupra intereselor noastre economice, financiare şi sociale.
Necesitatea statisticei fiind intrată astăzi în convingerea tutulor, să nu risipim bani şi muncă fără folos, ci printr’o organizare temeinică să năzuim a recolta foloasele cele mai mari, cunoştinţele cele mai temeinice
întru curăţirea stărei şi nevoilor organismului nostru social.	'
Bazele pe cari o atare organizare se impune nu pot fi altele decât:
1.	Centralizare în acţiune
2.	Unitate în direcţiune.
#
* *
Dar şi dela o atare organizare foloase apreciabile nu se vor putea obţine, decât atunci când cei chemaţi să o înfăptuiască nu vor perde un moment din vedere că funcţiunile de directivă statistică trebuesc încredinţate numai unor oameni cu specialitate şi spirit ştiinţific iar nu unor improvizaţiuni factice cari mai mult pot compromite interesele statistice decât să le slujească.
C. 1. Băicoianu
Fost Secretai General la Ministerul de Domenii
REFORMA INDUSTRIALĂ
— Cu ocaziunea publicării proectului dt lege pentru încurajarea industriei naţionale. —
Este netăgăduit că orice popor care vrea să trăiască o viaţă intensă şi bogată trebue să caute să-şi înmulţească formele de activitate socială. Specializarea popoarelor, ca şi a indivizilor, nu poate să fie decât dăunătoare desvoltării lor materiale şi morale. Aşa că dacă ar fi să privim chiar numai din acest punct de vedere încurajarea industriei naţionale, ea tot ar fi legitimată. Aceasta se legitimează, însă, şi prin nevoia de a valorifica bogăţiile naturale ale ţării şi de a da de lucru braţelor, care pe fiecare zi se înmulţesc. In adevăr, materiile prime îşi măresc cu mult valoarea lor prin transformarea în industrie; unele chiar fără valoare, prin aceasta o dobândesc. Crearea deci a unor industrii în special pentru aceste din urmă este absolut necesară. Cât priveşte braţele, ele sunt nevoite să lucreze pentru fructificarea capitalurilor altora şi cu cât întreprinderile vor fi mai numeroase şi mai variate, cu atât munca lor va fi mai bine apreciată şi deci mai bine plătită; astfel încât din desvoltarea industriei naţionale ele nu au decât de profitat.
'Mijloacele de a încuraja industria ţării sunt multiple şi formează la un loc un sistem întreg de educaţiune industrială. Printre ele trebue socotit desigur instituţi-unile de învăţământ şi mai cu deosebire şcoalele tech-nice, expoziţiunile, împărţircle de premii, perfecţionarea căilor de comunicaţie, brevetele de invenţiuni şi în fine toate legile şi toate instituţiuncle care favorizează industria şi cari înlesnesc şi regulează comerţul interior şi exterior al ţării. O lege deci, prin care se acordă întreprinderilor industriale cari îndeplinesc anume condiţiuni—şi ele stabilite în vederea intereselor particulare ale ţării — anumite înlesniri şi foloase, intră în cadrul de mai sus şi e menită să aducă reale foloase ţării. ’ Noul proect de lege pentru încurajarea industriei naţionale întocmit de d. ministru Al. Djuvara specifică următoarele înlesniri pe cari Statul le poate acorda industriilor înfiinţate sau cari se vor înfiinţa : scutire de orice impozite directe către Stat, judeţ şi comună; dobândirea de terenuri, în marginelc Conslituţiunei, în
NOUA RtVISlĂ ROMÂNĂ
rate sau închirierea lor, cu preţuri egale celor stabilite de către Consiliul superior al agriculturii şi de către Casa rurală; concedarea, pentru toată durată funcţio-nărei industriei, a căderilor de apţi de pe proprietăţile Statului, judeţelor, comunelor, aşezămintelor publice sau de utilitate publică şi de pe domeniile Coroanei; scutire de taxe vamale pentru maşini şi aparate; dobândirea cu preţul comercial şi cu scutire de orice taxă fiscală a sărei din saline; scutire sau reducere de taxe pentru toate materiile prime sau pentru materiile prime în parte transformate, ce nu se vor afla în ţară şi cari vor servi industriei pentru fabricatele sale; scutire de orice fel de plată sau despăgubire către Stat, judeţ, etc. pentru instalarea căilor de comunicaţie trebuincioase stabilimentului industrial; dreptul de a cere şi dobândi autorizaţiunea direcţiunii căilor ferate române de a stabili linii de garaj cu liniile ferate române; reduceri pe căile ferate pentru produse şi pentru maşini şi aparate; admiterea numai a meseriaşilor şi fabricclor din ţară la licitaţiunile pentru întreprinderile şi lucrările Statului, judeţelor etc. şi în fin6 scutirea detaxe pentru clădirile destinate locuinţei lucrătorilor din fabrici şi ateliere.
Dintre aceste avantaje concedarea căderilor de apă va fi unul dintre cele mai însemnate, căci va îndemnă pe mulţi în special diutre acei cari dispun de un capital mai mic, să uzeze de această gratuitate a forţei motrice. Vinderea săreî din saline cu preţul comercial şi cu scutire de orice taxe fiscale, este iarăşi o măsură bună, menită să dea un nou avânt industriilor cari au obiect prepararea pentru conservare a materiilor alimentare şi în deosebi a peştelui. In ce priveşte admiterea la licitaţiunile pentru lucrările Statului, judeţelor ele., n’ar trebui să fie admişi la acestea decât meseriaşii români şi fabricele care ar îndeplini fcondi-ţiunilc de funcţionare prevăzute în proect pentru a se putea folosi de avantajele pe cari le acordă Statul. Scutirea de taxe vamale pentru maşini şi aparate ar fi mai folositoare dacă s’ar acorda nu numai «întrucât ele nu se vor fabrica în ţară» ci chiar şi în acest caz, dat fiind că industriaşul trebuc să le aleagă după calitatea şi eflinătatea lor. In sfârşit, scutirea sau reducerea de taxe şi pentru materiile prime în parte transformate cari nu se vor afla în ţară în loc săîncurajeze industria ţării face ca aceasta să poată fi uşor lipsită de industriile cari au de obiect primele transformări ale acestor materii prime.
Se pot bucura de înlesnirile prevăzute în proect toate industriile existente şi cele ce se vor înfiinţa,— «fie individuale, fie de societăţi pe acţiuni», cum zice textul; «fie individuale, fie de societăţi» cum ar trebui să zică— care se vor conforma dispoziţiunilor legei şi vor avea un capital de cel puţin 25 mii lei, cu un motor de 5 cai putere sau 25 lucrători pe zi» pe timp de cel puţin 6 luni ale anului. Legea din 12 Mai 1887 cerea un capital de cel puţin 50.000 lei. S’a făcut bine că s’a redus cifra aceasta şi vor putea ast-fel beneficia de avanta-gele legii şi industriile mai mici. Tot în acelaş scop s’a admis a se bucura de aceste avantage şi industriile casnice ţărăneşti de ori ce fel; clădirile de case servind de locuinţă lucrătorilor din fabrici şi ateliere ; societă-
87
ţile cooperative de meseriaşi sau cultivatori români, care vor avea un număr de cel puţin 25 lucrători destinaţi a lucra sau participa la producţiuni industriale; atelierele industriale publice funcţionând pe lângă şcoli sau separat şi create pentru desvoltarca industriei mici şi cari vor^ întrebuinţa maşini ; instulaţiunilc producătoare de energie electrică servind în mod exclusiv industriei sau agriculturei şi în fine toate şantierele de construcţiuni navale sau de reparaţiuni, fixe sau flotante.
Condiţiunile cari trcbuc să fie îndeplinite pentru a obţine înlesnirile de mai sus sunt mai multe. Proectul de lege împărţind personalul aşezămintelor industriale în patru categorii: personalul administrativ, personalul tehnic superior, maiştrii împreună cu lucrătorii specialişti şi lucrătorii, cere pentru a putea obţine toate sau numai o parte din înlesnirile acordate de stat ca cel puţin 25 % din totalul apuntamentclor, lefurilor, gratificaţiu-nilor, diurnelor şi salariilor plătite întregului persona-al stabilimentului să fie plătite cetăţenilor români. Pentru anul al 6-lea din cei 7 pe câte se acordă înlesnirile, proporţia trebue să fie de 50 °/0- şi pe lângă aceasta numărul cetăţenilor români trebuc să fie de 25 "/„ în fie-care categorie de personal. Cei ce vor plăti cetăţenilor români ^75 °/0 din totalul lcfurilor, în ultimul an, vor mai putea beneficia de avantagiilc legei încă pe un nou period de 7 ani. Iar cei cari în anul al 12-lea vor plăti personalului român 80 °/0 din lefuri, precum şi 50 °/0 pe fie-care din categorii, vor putea obţine prelungirea beneficiilor legii pentru un al treilea şi ultim period de 7 ani.
Scopul acestor dispoziţiuni se vede clar a fi obligaţiunea pentru acei ce vor să beneficieze de înlesniri de a întrebuinţa în mare parte lucrători români, pentru ca aceştia întâi să găsească ocupaţiune în industrie şi apoi formând o clasă industrială să înlăture o piedică îndemnată pe care capitaliştii o întâlnesc în cale atunci când întreprind o industrie, anume lipsa de lucrători pricepuţi şi experimentaţi.
Insă acest scop îndepărtat nu poate fi atins, căci chiar dacă am admite în general că mijlocul forţat al obligativităţii este folositor şi nu împiedică mersul normal al lucrurilor şi desvoltarca firească a clasei industriale, criteriul după care se judecă dacă scopul legei e îndeplinit, este greşit. Cerându-se o proporţie după lefuri, rezultatele pot fi cu totul contrare celor dorite, căci e destul de ex. ca numai una sau câte-va persoane, reale sau chiar fictive, din cele 3 categorii superioare de personal, bine plătite, să fie români pentru ca litera legii să fie îndeplinită, şi restul, mulţimea lucrătorilor, eftin plătiţi să fie străini.
Mai cuminte, deşi incomplect, prescria legea din 1887, când cerca ca în termen de 6 ani de la înfiinţarea unei fabrici, două treimi din lucrători trebue să fie români. Este mai drept, în adevăr, ca după ce am îndrumat întreprinderea prin mijloacele şi oamenii pe cari i-am crezut eu necesari, să mă obligi să întrebuinţez anume lucrători, cari să fi putut fi instruiţi, de specialişti într’u.n interval mai mic sau mai mare do timp, în care pe lângă înlesnirile acordate de Stat cu am avut şi deplină libertate de acţiune în alegerea acelora cu cari am conlucrat.
88
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
Stabilimentele industriale cari se vor' bucura de foloasele acestei legi sunt datoare a vărsa Ministerului de industrie şi comerţ cu titlu de contribuţiune pentru crearea unui fond anual—«Fond special pentru desvol-tarea învăţământului industrial» — destinat a întreţine în cele mai bune şcoli din străinătate bursţeri români trimeşi pentru a face studii tehnice industriale, o sumă anuală fixată în proporţie cu capitalul întreprinderii.
Pe lângă această obligaţiune dreaptă şi destul de folositoare, stabilimentele industriale cari primesc înlesniri de la Stat sunt datoare să se mai supue şi mai multor dispoziţiuni relative la poliţia muncei în fabrici, prevăzute în art. 16-27 din proect, dispoziţiuni cari ar fi bine să se aplice tuturor stabilimentelor industriale, indiferent dacă sunt sau nu avantajate de Stat, pentru că ele constituesc o protecţiune legală a lucrătorilor, care trebue să fie şi egală. Ast-fel s’ar complecta dis-poziţiunile legii din 1906 asupra muncei minorilor şi femeilor în aşezâmintele industriale şi exploatările miniere şi acele ale legii din 1897 asupra repauzului duminical. ’	.	.
Prin înscrierea unor astfel de dispoziţiuni se rezolvă în parte, şi vom vedea cum, chestiunile mult discutate ale asigurării muncii şi repauzului lucrătorilor, asigurării existenţei lor şi asigurării pentru caz de boală, bătrâneţe sau accidente.
In ce priveşte munca, art. 17 prevede că -durata muncei efective în fabrici sau ateliere nu poate trece de 12 ore întrerupte printr’un repaus de cel puţin o oră.»
In ce priveşte salariul, dacă nu se poate reglementa quantumul lui căci nimeni nu crede în eficacitatea unei reglementări legale a salariilor minime, modul lui de plată trebue, însă, reglementat, căci plata salariilor este de multe ori întovărăşită de obiceiuri abuzive. Truck-systcm-ul, plata salariului în cantine sau cârciumc şi plata la intervale lungi sunt cele mai întrebuinţate din aceste abuzuri. In contra celui întâi proectul prevede în art. 25 că salariile lucrătorilor nu pot fi plătite decât în monedă având curs legal. Orice plată în bonuri, jetoane sau în natură este interzisă > —astfel că lucrătorii sunt apăraţi contra speculei patronilor lacomi, care caută în loc să le plătească salariul să le dea în schimb furnituri de calitate proastă şi cotate mai mult decât preţul lor. In contra celui al doilea abuz proectul cuprinde următoarele dispoziţiuni: Plata nu se poate face decât în birourile fabricei şi în zi de lucru. Orice plată făcută în zi de sărbătoare, în cantine sau în alte localuri de consumaţiune este interzisă. Aceste dispoziţiuni sunt de ordine publică; plăţile de salar făcute contrar acestor dispoziţiuni sunt nule de drept.» In contra celui de al treilea abuz proectul nu prevede nimic şi desigur e o lacună, căci acest sistem are un dublu neajuns, sileşte pe lucrător să recurgă la credit şi în al doilea loc îl face să cheltuiască fără socoteală atunci când primeşte şi are în mână o sumă mai mare de bani. Pe lângă acestea, salariile locrătorilor nu se vor putea ceda nici în total, nici în parte, şi nu se vor putea urmări pentru nici o cauză decât pentru o cincime; din ele de asemenea nu se va putea reţine nici o sumă alta afară de acele prevăzute prin lege.
In ce priveşte repauzul, proectul prevede că nici o fabrică sau atelier nu poate lucra Duminica sau în zilele de sărbătoare prevăzute prin legea specială a repauzului duminical, afară de cele sub foc continuu.
In caz de concediarc, fără o vestire prealabilă de opt zile, lucrătorul are drept la plata salariului cuvenit pe acele opt zile, astfel că existenţa îi este asiguraţi pentru câteva zile până când îşi va găsi alt lucru. La rîn-dul lui el are aceiaş îndatorire, după cum este şi drept. Mai mult, lucrătorul ar trebui să piardă acest drept când a fost concediat din cauză că a lucrat în contra intereselor fabricei.	'
In ce priveşte asigurările, toate fabricile şi atelierele sunt obligate a constitui un fond din reţinerile de 2n/n asupra salariilor lucrătorilor şi dintr’o contribuţiune de îndoită valoare din partea lor, pentru a servi la îngrijirile medicale şi ajutoarele necesare lucrătorilor pe timpul boalei lor precum şi a întâmpina cheltutli de înmormântare ale lucrătorilor decedaţi. Despre asigurarea bătrâneţelor proectul nu vorbeşte nimic cu toate că legitimitatea unei asemenea măsuri este recunoscută de toţi. Astăzi, când salariile lucrătorilor sunt aşa de mici faţă de trebuinţele lor zilnice, când concurenţa este aşa de înverşunată şi când lupta pentru trai devine din ce în ce mai grea, lucrătorului îi este aproape imposibil să facă economii pentru timpul de bătrâneţe, când cu toată bună voinţa lui, el nu poate munci şi devine o povară pentru familie. In vederea accidentelor, stabilimentele industriale sunt obligate să asigure tot personalul pe care-1 întrebuinţează cu de 1000 ori salariul cu care fiecare lucrător e angajat—salariul pe cât timp?—fără a putea face vre-o reţinere pentru a-ccasta din salariul lucrătorului şi fără ca el să poată renunţa la acest drept.
Dacă adăugăm la cele de mai sus dispoziţiunea art. 27 că nici un regulament de atelier nu va putea cuprinde clauze sau dispoziţiuni contrare legii şi că ele nu vor fi valabile decât dacă vor fi vizate de către Ministerul de industrie şi comerţ şi vor fi afişate în mod permanent şi la loc vizibil pentru ca lucrătorii să poată lua cunoştinţă de ele,—dispoziţiune care înlătură discuţiunea asupra cazurilor de obligativitate pentru lucrător a regulamentelor de atelier, am văzut cele mai principale dispoziţiuni ale noului proect de lege pentru încurajarea industriei naţionale.
Acest proect, devenit lege, va constitui desigur un pas înainte spre deslegarea problemei industriale, nu însă şi rezolvirea ei. Pentru aceasta, sfârşind, nu putem dori decât ca acei cari conduc astăzi ministerul industriei şi comerţului şi acei cari le vor urma să se ocupe şi de revizuirea tarifelor vamale spre un protec-ţionism chibzuit şi moderat, de suprimarea primelor de încurajare pentru producţiune, de organizarea creditului industrial—care constitue poate miezul problemei,— de înlăturarea intermediarilor, de organizarea mijloacelor de desfacerea directă a produselor şi în fine de reducerea tiranici cartelurilor şi a trusturilor la adevărata lor funcţiune economică.
V. G. Cristofor
Avocat tu Iaşi
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
89
______________ŞTIINŢA_________________________
LAMARCK, DARWIN SI HAECKEL
Anul acesta s’a serbat de către cercurile ştiinţifice, o sută de ani de la apariţiunea «Philosophici Zoologice;' a lui Lamarck, o sută de ani dela naşterea lui Darwin şi 75 de ani dela naşterea lui Haeclcel.
Lamarck în lucrarea lui monumentală „ Philosophie Zoologiqueu arată pentru întâia oară că asemănările de formă şi structură între grupele de specii a fiinţelor vieţuitoare, provin din faptul că totalitatea lor descind din un mic număr de forme extrem de simple, şi că aceste forme primitive s’au născut prin genera-ţiune spontanee din materia anorganică. Arată apoi, că modificările de perfecţionare pe cari momiţele antropoide le încearcă până la om, ca staţiunea verticală, diferenţiarea picioarelor şi a mânelor, desvoltarea limbagiului articulat şi a formelor superioare ale ra-ţiunei nu sunt de cât rezultatul adaptaţiunei.
Darwin bazat pe observaţiunile şi studiile sale făcute în timpul expediţiei întreprinse de statul englez în scop de a se studia ţărmurile sudice ale Americei — expediţie care a durat cinci ani—scoate în anul 1859 lucrarea sa «Origina speciilor animale şi vegetale explicată prin selecţiunea naturalăt. In această lucrare desvoltă «teoria selecţiunei - prin care resolvă cea mai mare problemă biologică. Arată cum organismul animal sau vegetal, atât de complicat, s’a format pe cale naturală şi în mod inconştient, fără ca o putere supranaturală să fi luat parte la conceperea lui.
In 1866, Haeclcel, în «Morfologia lui generală», după ce face prima încercare a unei expuneri sistematice a teoriei evoluţiunei, clădeşte pe bazele acestei doctrine filosofia * mori istă . Darwin cetind această lucrare monumentală a lui Haeclcel se exprimă ast-fel în introducerea cărţei lui apărută în 1871 «Descendenţa omului» : Dacă acest uvraj ar fi apărut înainte ca încercarea mea să fi fost scrisă, probabil că naş fi terminat-o nici odată. Găsesc că acest naturalist ale cărui cunoştinţi sunt din multe puncte de vedere cu mult mai complecte ca ale mele, a confirmat aproape toate concluziile la cari am ajuns cu».
Tot timpul acesta, mai bine de patruzeci de ani, Haeclcel n’a făcut decât să desvolte, să complecteze şi să confirme convingerile sale moniste, în următoarele sale scrieri: «Istoria Crcaţiunei», «Antropogenia», 'Enigmele universului», «Minunele vieţii», etc., etc. Astăzi, în lumea întreagă sau înfiinţat o sumă de societăţi de «filosofie monistă •> cu organele lor de publicitate, la care numărul aderenţilor sporeşte pe fiecare zi.
Ideile acestor trei fondatori ai teoriei descendenţei au fost anul acesta apoteozate în modul următor: «Muzeul de istorie naturală • din Paris a ridicat cu această oca-ziune, o statue în memoria marelui Lamarck. Genialul Darwin a fost glorificat prin conferind ţinute din partea diferitelor universităţi, academii şi societăţi ştiinţifice; iar a 75-a aniversare a marelui cugetător şi om de ştiinţă Haeclcel s’a sărbătorit, relevându-sc meritele sale prin conferinţe şi broşuri, bătândui-se în acelaş timp o medalie cu efigia chipului său.
Când lumea întreagă sărbătoreşte pe acest geniu al secolului, când ministerul Tnstrucţiunei publice din Paris, adoptează «Enigmele universului» pentru bibliotecile din Franţa; când consiliul municipal din acel oraş, încurajează această lucrare monistă cu o subscripţie, d-1 Cusa dela Iaşi voind a micşora meritele lui Haeclcel mă întreabă prin «Neamul Românesc» dacă cunosc «aventura celor trei clişee» a profesorului meu. De sigur că o cunosc, dar nu aşâ cum o prezintă gazetele clericale ci aşâ cum ne-o dă revistele ştiinţifice.
Monismul fiind în contrazicere cu dogmele bisericeşti şi cu toate credinţele supranaturale şi mistice, este foarte energic combătut de lumea clericală. Catolicii pentru a împedicâ răspândirea monismului, au pus la cale o intrigă contra lui Haeckel, publicând prin revistele şi ziarele lor papistaşe că el ar fi falşificat nişte clişee ca să dovedească origina omului din momiţă. Faptul în sine n’a fost decât c’a şematisat, câteva clişee după cum este obiceiul de a se reconstrui asemenea figuri şi după cum se face în toate cărţile didactice.
Această informaţiune perfidă de origină papistaşă, trâmbiţată la noi în ţară de către d-1 A. C. Cuza voiu spulbera-o prin următoarea declaraţie publicată de revistele şi ziarele 'germane neclericale.
«Subsemnaţii profesori de anatomie şi zoologie, directori ai Institutelor de anatomie şi zoologie, ai muzeelor de istorie naturală etc., declară prin aceasta, că deşi nu aprobă modul de şematizare, întrebuinţat de Haeclcel în unele cazuri, ei totuşi condamnă aspru— în interesul ştiinţei şi a libertăţei învăţământului—lupta • crâncenă dusă în contra lui Haeckel de către Brass şi de «Keplerbund». Ei declară mai departe că ideea evoluţiei, astfel cum ea îşi găseşte expresia în teoria descendenţei, nu poate suferi nicio defecţiune prin câ-te-va gravuri de embrioni rău reproduşi.
D. Barfurth-Rostock.—R. Bonnet-Bonn.—T. Boveri-Wurzburg. — K. Chun-Leipzig. — K. Eckstcin-Ebers-walde. — E. Ehlers-Gottingen — P. Flechsig-Leipzig.— M. Fiirbringer-IIeidelberg—L. Gerlach-Erlangen. - A. Goette-Strassburg.—L. von Graff Graz—K, Grobben-Wien.—I. K Hasse-Breslau.—B. llatschek-Wien.—K. Heider-Insbruck.— R. Hertwig-Munchen.— F. Hochs-teter-Wien.—M. Holl-Graz.—E. Kallius-Greifswald.— Kluzinger-Stuttgart.—G. von Kocli-Darmstadt. —I. Kal-mann-Basel. — E. Rorschelt-Marburg. — K. Kraeplin-Mamburg. — W, Rtikenthal-Breslau. — Arnold Lang-Ztirich,—F. Merkel-Găttingen.—Siegfried Mallier-Mun-chen.—G. Pfeffer-ITamburg.—L. Plate-Iena.—K. Babl-Leipzig.—II. Reichcnbach-Erankfurt a. M. -I.. R. Hann. Mi'mden. — F. ROmer-Fratikfurt a. M. — I. Ruckert-Munchen. — G. Ruge-Ziirich. — II. Sehamusland-Bre-men.—G; Schwalbe-Strassburg.—Franz E. Schulzc-Ber-lin.—P. Stohr-Wurzburg.—K. Toldt-Wien.—W. Wal-deyer-Berlin.—August Weismann-Freiburg.—R. Wie-dershcim-Ereiburg.—Emil Zuckerkandel-Wien.»
Purtătorii acestor nume sunt podoaba ştiinţei germane.
A prezenta reproducerea insuficientă a câtor-va gravuri de embrioni ca un falş, după cum a făcut d-1 A. C. Clisa, înseamnă a înşela opinia publică; falşificând ştiinţa în favoarea credinţelor supranaturale.
Dr. N. Leon
Profesor la Universitatea din Iaşi
9o
NOUA REVISTA ROMANA
CEST!UNI SOCIALE
DESPRE PLICTISEALA
FEMEILOR MĂRITATE
«CAUSEKIE. '
In lume, acasă, la bal, în grădini, la teatru chiar, se aude din ce în ce mai des şi în diferite tonuri, un strigăt: mă plictisesc! Faptul, negreşit, poate avea o sumă de explicaţii, mai mult sau mai puţin fateziste, mai mult sau mai puţin adevărate.
Voi da şi cu câteva, în fugă.
Mai întâiu să limităm chestiunea. Aici nu va fi vorba de plictiseala generală a oamenilor, de acea stare posomorâtă a spiritului pe care o are în vedere filosofia pesimismului. Mulţi oameni trec prin viaţă fără să fi făcut ceva, deşi au voit să facă, numai fiindcă n’au ştiut să se împotrivească la vreme acelei toropeli leneşe, c irc adoarme toate forţele, toate energiile, tot avântul de bine, de frumos, de mare. Alţii, din potrivă, juisori sau Hamleţi, se zbat, aleargă, combină, nereuşind totuşi să întâlnească o umbră de plăcere, de plăcere adevărată, în zbuciumul lor neîntrerupt. Nu»de aceştia ne vom ocupa. A ne avânta pe o asemenea cale, într’o cronică sau «causcric» uşoară, ar însemnă într’adevăr să plictisim lumea fără măcar să aducem vre un serviciu cauzei. Noi ne vom mărgini să spunem câteva cuvinte, numai asupra plictiselei femeilor măritate.
Mă aştept la imputări:
— Plictiseala femeilor?... Dar bine, domnule, d-ta eşti puţin serios!.. de asta ne arde nouă ?
Intr’adevăr, ca să pară cineva serios, e de ajuns să scrie două-trei articole anoste despre măturatul străzilor, despre scumpirea cărnei, despre apă, praf, prefect sau primar şi mai ales despre d. prim-ministru. Un alt mijloc de a părea serios, încă şi mai uşor de pus în practică, este să nu scrii de loc.
Eu voi atinge totuşi chestiunea, pentrucă o găsesc de mare însemnătate. De plictiseala femeii atârnă liniştea sau neliniştea casei, prin urmare şi a bărbatului-a muncii lui, formând astfel un capitol deosebit în complicata problemă socială de azi.	.
Aşa dar, femeile măritate se plictisesc. Natural că sunt şi excepţii. Se va vedea la vale în ce împrejurări.
*
* *
O primă cauză a plictiselei, este deosebirea de temperament.
Iată o pereche luată din dragoste. Fata a refuzat o partidă bogată, tânărul s’a certat cu ai lui şi căsătoria s’a făcut, pentrucă şi unul şi altul se iubeau într’adevăr sincer. Cu toate acestea neînţelegerile nu întârzie să se producă, pentrucă dragostea singură, nu e un element suficient care să hotărască despre temeinicia unei căsătorii, Dacă dragostea se duce sau se răceşte, ce te faci ?
Şi să se noteze că dragostea violentă e mai trecătoare fiindcă e determinntă de legea contrastelor. Natura a pus în noi atracţia necunoscutului, ea ne împinge pururea spre ceeace nu avem şi nu ştim şi de aceea o fiinţă, cu cât este mai deosebită( mai contrară
nouă, cu atât ne atrage mai tare. Dar farmecul contrastelor nu poate să dureze mult timp, şi de aci dezân-cântarea.
Dacă se întâmplă ca cei doi soţi să aibă acclaş temperament, lucrurile se schimbă. Chiar dacă dragostea se răceşte, rămâne totuşi o trăsătură de unire, rămâne obişnuinţa de a conveţui împreună. Intre unul şi altul se şfabileşte o prietenie, o comunitate de vederi şi apucături cari fac traiul suportabil, ba chiar plăcut.
Căsătoriile perfecte sunt rari, pentrucă şi prieteniile sunt rari. Căsătoriile în doi peri se întâlnesc des, pentru că şi dragostea se întâlneşte des.
Şi fiind-că a rămas stabilit că eu sunt un om nu tocmai serios, de oarece mă ocup de asemenea chestiuni, prezentând prin urmare puţine garanţii de a fi crezut pe cuvânt, fac apel la La Bruyere, care, el, cel puţin, nu poate fi bănuit de uşurinţă.
Iată ce spune în una din scrierele sale : II est plus ordinaire de voir un amour extreme qu’une par-faite amitie. adică, pe româneşte: E mai uşor să vezi o iubire mare decât o prietenie desăvârşită.
In sprijinul spuselor mele mai pot aduce următorul fapt, pe care l-am observat într’o vară la Câmpulung şi pe care tocmai acuma mi-1 explic.
La birt, pe bulevard, în grădină, în toate părţile întâlneam regulat un domn şi o doamnă, Erau nedespărţiţi. Ceeace m’a izbit mai mult—căci nedespărţiţi am văzut multe doamne şi domni — ceeace m’a izbit mai mult, era faptul că nu-i vedeam vorbind mai de loc. Şedeau ceasuri întregi unul lângă altul, fără a schimba o vorbă, şi cu toa'.e acestea nu se plictiseau, căci al-minteri boerul ar fi pornit’o într’o parte şi cucoana în alta. Se întâmplase ca amândoi să fie tăcuţi şi de a-celaş temperament.
Am aflat în urmă că perechea era soţul şi soţia, ceeace n’aş fi crezut, şi că amândoi aveau aceeaşi meserie : el institutor şi jumătatea institutoare. Coincidenţa aceasta a contribuit se vede să-i indentifice şi mai mult, încât unul fără altul il’ar mai fi putut trăi. Eu sunt convins că boerul meu ar fi foarte stângaciu cu o altă femee, şi dumneaei de aşişderea cu un alt bărbat.
Iată o pereche fericită, care nu va şti niciodată ce va să zică plictiseala. Armonia aici e desăvârşită; conversaţia lor obişnuită, după toate probabilităţile, şe reduce numai la un simplu schimb de monosilabc.
Asta mă face să cred, că dacă bărbatul şi femeea ar parveni să se înţeleagă prin semne, căsătoria ar fi un rai.
' * *
*
Un alt motiv al plictiselei femeilor măritate, este sociabilitatea lor prea mare. Acest motiv l-a descoperit Faguet.
El pleacă dela ideea că sinuciderile celibatarilor sunt mai numeroase decât ale oamenilor însuraţi. Căsătoria ar fi deci, un fel de asigurare, de prezervativ împotriva sinuciderei. Imunitatea aceasta pe care o aduce omului căsătoria, nu o aduce şi femeii. Dimpotrivă, femeea măritată se sinucide, mai adeseori decât văduva. Ceeace o împinge la sinucidere este plictiseala, dezgustul pe care i-1 aduce singurătatea. Intr’adevăr, femeea mă-
NOUA REVISTA ROMANĂ
91
ritată şi fără copii, e mai solitară de cât celibatara. Fe-meea celibatară, ori trăeşte într’o familie, ceeace se întâmplă foarte des, ori, chiar dacă trăeşte singură, tot nu rămâne solitară, pentrucă mai lesne îşi face prietene, cunoştinţe, legături. Femeea măritată şi fără copii n’arc decât pe bărbatul ci—vorbesc de cele cinstite—pe care. ocupaţiile îl ţin de regulă afară. Bărbatul pe de altă parte, stinghireşte anturagiul femeii. Lui nu-i place, când vine dela ocupaţie, să-şi găsească odaea goală şi nevasta plecată la vecine ; dar nici vecinele să-l tulbure, la dânsul acasă, nu-i place. Această din urmă afirmare nu totdeauna e adevărată, dar dacă Faguet zice că e aşa, hai să zicem şi noi că e aşa. Bărbatul, prin urmare, nu poate fi un bun tovarăş pentru femee, el este un izolator. O notă puţin măgulitoare pentru bărbaţii însuraţi, de sigur.
Eu însă am de făcut câteva obiecţii.
Statistica nu totdeauna e doveditoare, ea dă uneori numai ceeace cauţi, şi n’ar fi greu să opunem lui Faguet o altă statistică, care să ne arate că văduvele se sinucid mai des decât femeile măritate. Afară de asta chestiunea mai poate fi interpretată şi în altfel. Dacă bărbatul nu ştie să facă femeia fericită, câte femei în schimb, sunt capabile să descopere o satisfacţie, o plăcere, în viaţa curată de familie ? Turmentate pururea de nevoi, nu zic de dorinţi, lipsite de preocuparea absorbantă a sufletelor simple, ele nu ştiu că urâtul e în ele însăşi, în sufletul lor, că distracţia îl amoarte dar nu-1 omoară, aceasta fiind un prilej de înnoire numai.
Urâtul e ca acele iubiri nebune, de cari în zadar încerci să te scapi, să le omori prin oboseală. Pleci în călătorii departe, întâlneşti peisagii, soare, verdeaţă, flori, ai un moment senzaţia alinării, dar aceasta trece iute,— peste tot acelaş chip pluteşte, aceeaşi imagine de care fugi, pe care vrei s’o ştergi, s’o uiţi, să n’o mai întrezăreşti. Ea vine însă după tine, te urmăreşte, în casă, afară, dimineaţa şi seara, pe timp frumos şi urât, pretutindeni, totdeauna.
Şi de vină atunci, fireşte, nu e urâtul însuşi, urâtul lor, ci oraşul, cunoştinţele, lumea,—bărbatul! Generalizare pripită şi neîntemeiată. In astfel de lucruri nu e uşor să stabileşti limpede şi odată pentru totdeauna, de partea căruia .este vina cea mai mare, de partea lui, de partea ci, sau de partea lor amândurora.
* *
*
Un prim remediu împotriva plictiselei femeilor măritate ar fi arta. Aceasta, în deosebire de ştiinţă, c cu totul individuală. Ea răspunde nevoici sufleteşti de a ne ridica deasupra preocupărilor materiale, într’o sferă mai senină, mai curată, unde grijile şi supărările de toate zilele, sunt uitate, sau cel puţin amorţite. Ea creează o altă lume, aşa cum am voi noi să fie, întrupând astfel în forma şi cu mijloacele ce-i stau la îndemână, aspiraţiunile noastre, idealul nostru.
Pe acest teren femeea pare a nu fi inferioară bărbatului. In artă se cere înnainte de toate multă simţire, şi femeea are destulă; în artă, pe de altă parte, nu e nevoie de o prea riguroasă logică, — condiţie pe care femeia de asemenea o îndeplineşte şi încă cu prisosinţă.
In capitală, ca şi în provincie, se observă de regulă un lucru: De câte ori se ţine o conferinţă cu caracter literar sau artistic, majoriţatea publicului o formează femeile. In privinţa aceasta am ajuns pe Americani. Se ştie că acolo bărbaţii sunt atât de ocupaţi, încât nu mai au vreme să se informeze despre lucrurile streine afacerilor lor. Ceeace ei ştiu despre artă, despre literatură şi chiar despre teoriile sociale în curs, o ştiu numai dela femei. Acestea citesc mult, se ţin în curent cu mişcarea ideilor şi împărtăşesc vederile lor bărbaţilor, în orele pe cari le petrec împreună. E un fel de diviziune a muncii, impusă de civilizaţie, şi, de sigur, un excelent mijloc de a nu se mai certa... Aşa dar, noi, Românii, judecând după publicul atcneelor, suntem civilizaţi, am adoptat americanismul, cu o deosebire numai: nici bărbaţii nu au prea multe afaceri, nici femeile prea multe de citit.
Nu e bine, însă, să ne facem prea multe iluzii despre ceeace se vede la suprafaţă. Femeia care se plictiseşte în casa ei, se plictiseşte negreşit şi la conferinţe. Ca să poţi într’adevăr gusta literatura, muzica, o conferinţă ori o distracţie cu un caracter estetic, se cere o anumită pregătire. Societatea noastră este încă în prefacere, ea abia a eşit din viaţa patriarhală, din viaţa simplă pe care ne-a liărăzit-o împrejurările istorice prin cari am trecut. Civilizaţia nouă, cu care am venit în contact, ne place şi o înţelegem, dar nu ne-am putut-o asimila încă pe deplin. Aceasta e adevărat de o potrivă pentru toţi, şi pentru bărbaţi şi pentru femei. Dela furcă, gherghef şi împletitul ciorapului, cari au fost, cu puţine excepţii, îndeletnicirile zilnice ale mamelor şi bunicelor noastre, e greu să sai de-odată la Wagner, Mozart, Eminescu şi ceilalţii. Din această pricină, arta, muzica, literatura, conversaţia chiar, nu pot fi un remqdiu decât pentru un foarte restrâns număr de femei.
* *
*
Un alt remediu inofensiv împotriva plictiselei femeilor măritate, este, câte odată, şi jocul de cărţi. Ca să nu fiu învinuit că spun o enormitate, e necesar, cred, să dau câteva desluşiri.
Pentru a putea înţelege unile chestiuni mici, cari au totuşi partea lor însemnată de influenţă, nu trebue să le privim numai decât sub aspectul absolutului, ca în ştiinţă. In ştiinţă, adevărul are un caracter de generalitate ce nu se întâlneşte în alte domeniuri. Dacă în faţă mea am două linii de pildă, una mai mare şi alta mai mică, această deosebire rămâne aceeaşi şi pentru alţii, şi pentru un european şi pentru un asiatic, — aşa a fost în trecut, aşa va rămâne pururea. Când spun însă că linia mică e mai frumoasă decât linia mare, lucrurile se schimbă, afirmarea mea nu mai are caracterul generalităţii. Ceeace mie mi se pare frumos, altuia poate să i-se pară urât, şi viceversa. însuşirea frumosului atârnă deci de gust, de deprinderi, cari variază dela popor la popor, dela om la om.
Gcnerositatea, de sigur, e un sentiment bun. Dacă vecinul meu, om cu avere, dă 100 lei pentru o binefacere, faptul e lăudabil. Dacă un funcţionar cu 200 lei pe lună şi cu casă grea, ar da aceeaşi^sumă şi pentru acelaşi scop, expunând pc ai săi la lipsuri, lăsându-şi copiii
92
NOUA REVIStĂ ROMANĂ
fără haine şi chiria neplătiiă,— actul lui ar fi negreşit o prostie. O acţiune e bună numai atunci, când efectele sale stabilesc un echilibru între sacrificiul făcut şi interesul general. Dacă scap un nenorocit într’o parte, ca în schimb să fac alţi doi, trei, de cealaltă parte, societatea pierde prin acţiunea mea.
Ială dar că acţiunile omeneşti trebuesc apreciate, nu izolat, ci în legătură cu împrejurările ce le însoţesc.
Jocul de cărţi bunioară, e considerat de toţi ca un rău; totuşi, câte odată, şi cu ceva rezerve, el poate fi justificat.
Aşa, în acele lungi după prânzuri de iarnă şi toamnă, între orele 4 şi 7, când se face aşa de curând seară iară afară plouă mărunt cu săptămâncle, când domnii se duc grăbiţi la cluburi, la berării, la cafenele,—nu e drept să aducem o învinuire femeilor, dacă se strâng şi ele în jurul unei mese de maus, poker ori panţarolă, ca să-şi omoare timpul.
Vorbesc, bine înţeles, de acele familii şi clase, unde femeia nu c osândită să stea cu acul în mână, cu capul plecat spre lucru, de dimineaţă până seara, de a-celc desmoştenite ale soartei, cari 11’au nici vreme să se gândească la o plăcere, atât de mult fiind strânse de nevoia, de grija zilei de mâine.
Pentru a învedera că atracţia jocului de cărţi, pentru femei, contrar bărbaţilor, nu stă numai decât în câştig, după cum s’ar crede, voi face o mică digresie care ne va ajuta să prindem şi câteva note din sufletul femeesc.
* *
Am oferit odată unei doamne să citească o carte, atrăgătoare şi instructivă în acclaş timp, după părerea mea. După câteva zile doamna mi-a dat cartea înapoi, mulţumindu-mi şi spuindu-mi sincer că i-a fost imposibil să citească mai mult de 40 de pagini. Cu toată osteneala ce şi-a dat, cele coprinse acolo n’au putut o interesa, deşi dânsa era o femee inteligentă, chiar foarte inteligentă, cu care puteai discuta orice. Iată o parte din discuţia încinsă între noi:
—	Dar bine, doamnă, cartea care v’am dat-o a făcut senzaţie în lumea literară; mă mir că nu v-a putut interesa.
—	Să crezi, domnul meu, că mi am dat toată osteneala să o citesc până la sfârşit, tocmai fiind-că mi-ai recomandat-o d-ta; dar mi-a fost imposibil.
—	Aceasta mă surprinde cu atât mai mult, că ideile coprinse acolo, le înţelegeţi, sunt sigur, ca şi mine, ba poate chiar mai limpede. Unei alte femei nici n’aş fi recomandat cartea.
—	E adevărat că mi-am dat bine seama despre ce este vorba, şi v’aş putea chiar rezuma cele 40 de pagini pe cari le-am citit. Totuşi mărturisesc, spre marea mea confuzie, că n’am putut continua mai departe. Trebuc să ai o rea idee de mine.
—	O, nu, doamnă, dimpotrivă... Dar faptul mă sur-• prinde şi nu ştiu ce explicaţie să-i dau. Cauza adevărată, tot dela d-voastră o pot afla... S’o căutăm împreună.
—	Cu cea mai marc plăcere.
—	Dacă v’aş fi dat un roman, l’aţi fi citit până
la sfârşit?	'
—	Desigur că da. Am citit multe, şi n’aş fi făcut excepţie tocmai pentru acel dat de d-ta.
—	Sunteţi prea bună.
—	Bună, nu ştiu dacă sunt, dar voi să fiu sinceră; dovadă că nu v’am ascuns adevărul, deşi nu e tocmai măgulitor pentru mine.
—	Să credeţi, doamnă, că sinceritatea e o calitate rară, mai ales când vine dela o femee într’o chestiune referitoare la dânsa... Profit dar, şi vă rog să-mi spuneţi fără încunjur, de ce romanul vă place mai mult?
—	Pcntrucă e mai aproape de viaţă. Acolo văd oameni ca d-ta, femei ca mine... văd bucurii, supărări, sentimente şi pasiuni... Văd ceeace aş putea face cu în anume situaţie, situaţie în care de sigur că nu mă voiu găsi nici odată... E un fel de sporire a vieţii pe care noi o ducem în realitate, sporire imaginară, de sigur, dar care totuşi îmi umple unile goluri din suflet...
—	Ertaţi că vă întrerup. Dar aşi dori să ştiu, ce înţelegeţi d-voastră prin «golurile din suflet». Vedeţi, noi bărbaţii, prin «golurile din suflet* înţelegem acea nemulţumire profundă care ne apucă când nu mai credem în nimic, e un fel de deziluzie a traiului şi rolului pe care-1 jucăm în viaţă. E nemulţumirea credinciosului care nu mai crede în D-zeu, nemulţumirea savantului că nu poate pătrunde secretele naturii, nemulţumirea omului politic care nu ajunge unde vrea...
—	înţeleg. Pentru d-voastră, bărbaţii, «golul sufletului . înseamă stingerea unui ideal, sau înfrângerea unei aspiraţii realizabile. La noi motivele sunt de ordin mai puţin înnalt, eu cred că ele se aseamănă cu acelea ale omului politic din provincie. Noi voim să strălucim în cercul nostru, să ni se dea atenţie, să fim anturate, să plăcem...
—	O! mai cu seamă să plăceţi!
—	Ei, da, să plăcem 1... şi te rog să nu' pui prea multe lucruri în cuvintele acestea. Ţinem să plăcem, dar să plăcem în mod cinstit. D-voastră aveţi o mie de mijloace pentru a vă satisface dorinţele, ambiţiunile, capriciurile... o mie de mijloace de a cădea şi a vă ridica, de a căpăta victorii sau înfrângeri... o mie de mijloace în sfârşit prin care puteţi da liber curs pornirilor, aspiraţiilor, speranţelor d-voastră. Viaţa d-voastră e mai largă şi pasiunea se risipeşte; la noi e strâmptă şi de aceea, se vede, pasiunea e mai violentă... Ceeace pierde în extensiune, capătă în adâncime. Se concentrează, se aprinde pentru lucruri de nimic, lucruri pe lângă cari d-voastră treceţi adesea indiferenţi.
—	Dar de ce nu încercaţi a vă apropria ceva mai mult din lumea ideilor. Ideile, dacă nu schimbă pasiunea, o temperează cel puţin şi tot este un câştig.
—	De ce nu ne apropiem ceva maijnult din lumea ideilor?... Dar nu putem. Dovadă că ţi-am dat cartea, necitită, înnapoi. Ideile, logica ne lasă indiferente... Un strigăt, o lacrimă, un zâmbet ne scot din fire, pe câtă vrhme raţionamentul cel mai tare, dacă e numai raţionament, nu ne înduplecă.
*
* +
Dialogul reprodus aici nu este inventat, el a avut realmente loc. Aşa dar, după propria mărturisire a unei femei foarte inteligente, ceeace dominează mai mult în viaţa lor, este sentimentul, pasiunea.
Jocul de cărţi—fiindcă dela el am plecat—prezintă toc-
NOtlA kKVISTÂ ROMÂnX
93
mai un foarte întins câmp pasiunii. Ori cât de modest	CRIZA KAMI LI VI A
ar fi jocul, el este totuşi un simulacru de luptă, cu	______
multe iluzii şi multe deziluzii. Aşteptarea unei cărţi mai bune şi îndeplinirea acestei aşteptări,—iată o speranţă realizată; persistenţa unei cărţi rele, două, trei plătci neaşteptate,—iată atâtea înfrângeri cari ne irită, ne aţâţă şi ne împinge la revanşă.
Jocul de cărţi dar, într’o privinţă, e un stimulent pentru apaticii cari n’au ce face, şi o descărcare pentru temperamentele vii, cari nu ştiu cum şă-şi întrebuinţeze activitatea.
Dar sunt atâtea femei, mi s’ar putea obiecta, cari nu joacă cărţi şi totuşi ele nu ştiu ce va să zică plictiseala. Foarte adevărat. Acesta este un merit pe care eu cel d’întâi îl preţuesc. La asemenea femei sentimentul şi raţiunea trăesc într’un perfect echilibru şi de aceea, se vede, pot să-şi găsească în ele însăşi, în casa lor, multe şi destule satisfacţii.
Dar cele cari nu sunt aşa ? Putem noi cere unei femei să-şi schimbe natura ? Putem noi oare spune unei femei posomorâte să râdă şi alteia prea vesele să stea nemişcată într’un colţ? Eu nu discut ceeace ar trebui să fie, ci ceeace e posibil să se facă.
Jocul de cărţi, deci, poate să fie un remediu împotriva plictiselei femeilor măritate, cu condiţia expresă de a rămâne ceeace a fost el la început: un simplu mijloc de petrecere. E in natura omului de a nu sta neocupat, de a face ceva. Când copilul aleargă, sare, aruncă pietre, se dă de-atumba, o face fără nici un scop serios, ci numai pentru a-şi cheltui prisosul de energie. Acelaş lucru îl îndeplineşte într’o anume privinţă şi biliardul, şahul, tablele, jocul de cărţi. Ha jocul, din punctul de vedere al soţului, dar numai al lui, mai prezintă încă un avantaj, nu tocmai vrednic de neglijat. Jocul, prin fanţii săi de carton, reuşeşte chiar să alunge, uneori, din mintea soţiei, pe ceilalţi, pe cei adevăraţi...
Vor fi existând neapărat şi alte mijloace—mijloace cinstite, bine înţeles—împotriva plictiselei femeilor măritate. Cetitorii n’au decât să ni le indice, şi noi le vom discuta bucuros.
Aşa, judecând după titlul unei cărţi, apărute acum de curând la Paris, cearta ar fi un excelent remediu împotriva plictiselei. Iată titlul cărţii: sL'Art de se Quereller â Tout Propos, â l’usage des epoux qui s’ennuient-. Adică, pe româneşte: Arta de a se certa din toate cetea, pentru trebuinţa soţilor cari se plictisesc». Necunoscând conţinutul acestei scrieri, nu putem nici să discutăm, nici să ne însuşim propunerea.
Un ultim remediu, acesta infailibil, împotriva plictiselei femeilor măritate, ar fi de sigur dragostea,—dragostea extraconjugală, cum s’ar zice. Asemenea rerne-diuri, însă, nu pot intra în cadrul acestei convorbiri care, după cum am mai spus, nu are în vedere decât remodiurile corecte, inofensive, putându-so întrebuinţa cu consimţimântul ambilor soţi.
N. Em Teohari
BIBLIOGRAFIE
Un laic iubitor de cele sfinte. Răspuns la memoriul Episcopului Gherasim al Romanului. Buc., 190!).
G. A. Popescu, Judecătorul unic. Bucureşti, 1909. Preţul 3 lei.
Instituţiunea familiei trece printr’o perioadă critică în multe ţări civPizate, în special în Franţa. Această constatare rezultă din următoarele considcraţiuni sprijinite pe statistică: î) scăderea numărului căsătoriilor; 2) înmulţirea divorţurilor şi 3) micşorarea natalităţii. Aş mai putea adăuga o consideraţiune de valoare problematică însă, anume: mortalitatea infantilă relativ mare, faţă de progresele medicinei şi ale serviciului sanitar. In perioada de la 1896 — 1906 proporţia în care a sporit populaţiunea e următoarea
Germania. . .	'SA	locuitori	la mie pe
Austro-Ungaria	13.2	»	» »
Anglia. . . .	11,8	»	» .'■>
Italia		10,8	»	» »
Franţa. . . .	'.o	»	
Acest spor e mai mic decât în perioadele precedente, cu toate că mortalitatea a scăzut. Cauza e prin urmare scăderea natalităţii. Faţă de anul 1870, în Germania natalitatea a scăzut de la 38 la 33 la mie; în Italia de la 36 la 31 ; în Anglia de la 35 la 26; în Franţa de la 25 la 19.
In ţara noastră de la 1899, de când avem o statistică mai sigură, constatăm o scădere a numărului căsătoriilor, cel puţin la oraşe, căci fluctuaţiunea de la sate e influenţată mai ales de recoltă. Trebue să exceptăm deasemenea pe locuitorii mozaici, cari au din ce în ce mai mult tendinţa de a se căsători.
Pe de altă parte, divorţul e în creştere continuă. In 1908 au fost 2384 divorţuri, aproape 200 mai mult de cât în anul precedent şi peste Soo faţă de media ultimilor 9 ani. Frecvenţa divorţurilor e mult mai mare la oraşe decât la sate.
Contingentul naşterilor la sate e mult mai mare de cât acel al oraşelor, unde tendinţa de a micşora natalitatea se trădează pe fiece an prin cifre. In comunele rurale natalitatea a fost de 42,6%, în 1908, pe când la oraşe a fost numai de 32,6"/00a)
Problema asupra căreia atrag atenţia în acest articol nu are numai o importanţă teoretică, ci trebue să preocupe pe moralişti şi pe oamenii politici. O criză a familiei e o criză morală, şi o criză morală e o cauză de slăbiciune pentru un popor. Pe de altă parte, scăderea natalităţii determină o slăbire a puterei economice, militare şi politice a unui Stat.
In Franţa, chestiunea natalităţii a început să preocupe serios pe oamenii politici. Populaţiunea F'ranţei sporind foarte puţin, deosebirea faţă de populaţiunea Germanici a devenit atât de îngrijitoare, încât dacă starea actuală de lucruri va continua, Franţa nu se va mai putea menţine ca mare putere şi va fi ameninţată, dacă nu în existenţa ei, cel puţin în coloniile sale. Astăzi chiar, pentru a putea ţine piept Germaniei, Statul francez e nevoit să impună dările cele mai mari din Europa şi să ia în serviciul militar tineri cu o talie şi un perimetru ţoracic foarte redus. Norocul Francezilor
1)	Aceste date le iau din articolul d-rului Courmont, Questions d’hygifene, publi at în „Le Monde medical" 25 Avr. ş 5 Mai 1909.
2)	L. Col eseu, Statistica popula{iunii României pe 1908, publicată de Ministerul Domcnilor.
94
NOtJA REVISTA romana
e că au început «să se civilizeze» şi Germanii, răspân-dindn-se şi la dânşii «sistemul cu d >i copii».
Sunt semne că s’a ivit şi în oraşele noastre o criză a familiei, căci concubinajul dela sate nu provine în genere din destrăbălare sau din lipsă de energie morală, ci din ignoranţă şi sărăcie. îndreptarea sar putea face acolo ţinându-se predici de către preoţi şi redu-câncki-se pe cât posibil 'formalităţile căsătoriei civile.
La oraşe, răul s’ar putea deasemenea îndrepta, convingând publicul (prin conferinţe, predici, articole în reviste şi ziare) că viaţa în familie e preferabilă celibatului. Toate măsurile legislative cari s’ar lua spre a favoriza căsătoria şi natalitatea, sunt ineficace, dacă nu chiar păgubitoare.
In Franţa se discută acum felurite mijloace în acest scop: unii cer să se urce impozitul celibatarilor şi să se uşureze familiile cu mai mulţi copii; alţii propun ca Statul să acorde premii în bani acelor cari vor avea mai mult de doi copii; alţii pretind modificarea legii succesiunilor; alţii, însfârşit, cer ca lefurile Statului să varieze după cum funcţionarul e celibatar sau are mai mulţi copii; unii chiar au mers cu zelul patriotic până a cere neadmiterea în funcţiunile publice a celor cari, având vârsta de 25—28 de ani, nu sunt căsătoriţi.
Toate aceste propuneri provin dintr’o credinţă foarte răspândită astăzi în puterea pe care ar avea-o legile ca să schimbe mentalitatea şi moravurile unui popor. Legi pentru favorizarea natalităţii s’au mai făcut însă la Romani, sau făcut chiar şi la Francezi sub Ludovic al XIII, dar au trebuit să fie desfiinţate în urmă, nu fiindcă şi-au atins scopul, ci pentrucă au produs tot felul de abuzuri.
Când e vorba să se modifice credinţele şi deprinderile unui popor, calea cea mai sigură şi mai eficace e propaganda. Prin propagandă, nu prin legiferare, s’au făcut toate schimbările de credinţă şi tot aşa va fi, cât timp va subzista actuala constituţie a spiritului omenesc.
Independent de interesul social, din punctul de vedere al individului, este sau nu căsătoria preferabilă celibatului ?
Familia e un grup natural; ea s’a format în mod spontan, rezultând din necesităţi psiho-fizio-sociologice. Familia e un mediu prielnic sănătăţii şi moralităţii; ea ‘face pe om să ducă o viaţă mai intensă şi mai înaltă, prin urmare o viaţă mai fericită — sau dacă voiţi, o viaţă mai puţin nenorocită.
Căsătoria e o sarcină grea—se zice— şi astăzi când traiul s’a scumpit atât de mult, nu-i bine să mai faci luxul de a creşte copii. Această obiecţiune îmi aduce aminte următoarea anecdotă. Un bătrân, voind să înduplece pe un tânăr să nu mai fumeze, îi demonstrează că economisind banii pe cari îi risipeşte pe tutun, ar putea avea o casă la bătrâneţe.—«Dar casa ta unde-i, replică tânărul, căci spui că n’ai fumat niciodată?»
Tot astfel, cine crede că va economisi bani pe cari ar trebui să-i cheltuească cu familia, se înşeală. Celibatarului îi lipseşte îndemnul de a economisi, aşa în cât se poate spune cu mai mult adevăr: «dacă vrei să-ţi asiguri bătrâneţea, însoară-te». Pe de altă parte, omul căsătorit are mai mult îndemn la lucru şi nu există mulţumire sufletească mai adâncă decât aceea de a
1
lucra pentru copiii săi : egoistul celibatar nu poate gusta niciodată asemenea mulţumire.
In realitate, familia e un sprijin, iar nn o sarcină. Grupul susţine pe individ şi-l face să iubească mai mult viaţa. Când n’ai alt scop în viaţă, decât să-ţi satisfaci poftele egoiste, e greu să fii mulţumit. Apetitu-rile sunt prin natura lor nesăţioase; cu cât le dai nu mult, cu atât devin mai tiranice. Şi apoi cât e de trist să te ştii sinpur pe lume!
Individul e mai tare, când nu-i singur. In caz de tristeţe, membrii familiei îşi strâng legăturile de solidaritate şi descurajare nu se .produce. Bucuria, din contră, fiind împărtăşită în familie, devine mai mare.
Familia satisface două trebuinţe sufleteşti: nevoia de a trăi în altul şi nevoia de a supravieţui în altul. Iubirea conjugală răspunde mai bine ca oricare alt sentiment ncvoiei dea trăi în altul, de a ne ataşa de cineva, de a umple golul existenţei individuale. împărtăşind viaţa cu o fiinţă iubită, simţi că trăeşti şi te bucuri că trăeşti.
Tot din iubirea activă de viaţă naşte dorinţa nemu-rirei, a nemurirei chiar pe acest pământ. Unii o caută în perpeturarea numelui lor: Non omnis nioriar! «Nu voi muri de tot! exclamă Iloraţiu. Dar astfel de nemurire n’o poate ambiţiona toată lumea. Cei mai mulţi trebue să ne mulţumim a renaşte în copiii noştri, căci ei sunt o parte din corpul şi sufletul nostru. Prin organismul pe care îl transmitem, prin exemplul şi sfatul pe care le dăm, copilul perpetuează fiinţa noastră.
Aşa dar, familia, tocmai fiindcă cere un supliment de muncă, dezvoltă fiinţa omului şi cu toate că îi cere în aparenţă sacrificiul egoismului, în realitate îl face să-şi întindă egoismul, să-şi lărgească fiinţa, identifi-cându-se cu soţia şi copiii săi.
Căsătoria e unirea bărbatului cu femeia în scop de a împărtăşi viaţa: Forbetter, forworse, cum zice preotul anglican— «pentru zilele rele ca şi pentru cele bune». O astfel de asociaţie, nu este prin însăşi natura ei, o condiţie favorabilă dezvoltării individului ? Nimeni în afară de greutăţile familiei nu poate trăi o viaţă completă. Căsătoria ajută şi complectcază educaţia prin sine.
Viiţa fără de nici un scop e insuportabilă pentru o fiinţă inteligentă. Se poate concepe ceva mai trist decât sentimentul inutilităţii sforţărilor sale? întrebarea «la ce bun ?» se pune însă numai când omul trăeşte pentru sine. Trăind în familie, el are de ce să se ataşeze, are un îndemn să trăiască. Şi omul e fericit, în măsura în care ţine la viaţă.
In rezumat, familia clă omului un motiv de viaţă şi-l face să trăiască o viaţă mai superioară. Statistica ne arată că mortalitatea e mai mare şi sinuciderea e mai răspândită printre celibatari decât printre cei căsătoriţi. După cifrele pe cari le găsesc în studiul d-lui Durkheim '), constat că proporţia sinuciderilor e de trei ori mai mare la celibatari decât la eăsătoriţi şi de trei ori mai mare la cei căsătoriţi, dar fără copii, decât la cei cari au copii.
In genere, numărul sinuciderilor e direct proporţional cu intensitatea şi întinderea dezorganizării morale.	G. Aslan.
\) Le Saicide, Etude sociologiqiie. (F. Alean, editor).
Noua Revistă romană
95
LITERATURA
T Ă U G U L1)
Era primăvara, pe la pusul porumbului, când a venit cu el din dărăt vătăşclul de la primărie. II trimesese prefectul pentru prăsilă în sat, zicea câ-i de departe şi de neam bun! Altfel era şi voinic! Nalt, gâtul gros, ceafa răsfrântă, capul sus, ţanţoş; ochii mari tiviţi pe la coadă cu negru şi vioi; coarnele lungi şi încovoiate puţin nainte. Pe frunte îi atârnă inele, inele, iar părul îi eră bălan ! Deasupra botului câteva stropituri negre, părea că-s nişte tăuni,—şi copiii, de unde şi până unde i-au zis Tăugu şi aşâ i-a rămas numele! Şi eră tânăr taurul, mergea pe doui viţei! La început îl închideau noaptea în oborul primăriei, iar ziua îl priponea după aria boerului. Şi păştea singurel^acolo, toată ziulica, până seara, când venea vătăşelul şi-l aducea la primărie. Câte odată ca să-i mai treacă de urât vătăşelulu' se juca cu Tângui! îl mângâia între coarne, îl trăgea de scârlionţi, ori îşi punea capul lui în fruntea taurului şi împingea şi unul şi altul, ca şi cum s’ar fi luat la luptă! Apoi vătăşelul se dă îndărăt şi întindea podul palmei, iar Tăugul se năpustea cu capul!
După vre-o lună aşâ, după ce s’a mai învăţat, l-a dat şi pe el în văcăria satului. Când trecea pe uliţă cu pasul măsurat, făcut bine la trup şi legănând încet capul, oamenii se uitau lung după el: «Măi nene Miule, doi dăştea să am eu şi aş trece douăsprezece clăi, prin vadul Vistiresei, cu mâinele în şolduri!...» Şi taurul se ducea cu văcăria la Tufar. Cât stă cu vacile, când îi venea cheful se juca cu văcarul! El îi întindea băţul înaintea coarnelor, fugea înprejurul lui, se pitea pe după câte un tufan, iar Tăugu se năpustea cu capul în trunchiul copacului! Seara când se întorcea văcăria, îi ieşea în cale vătăşelul ş;-l aducea la primărie! Taurul însă iar avea chef de joacă şi nu-i da pace până nu-1 luă niţel de coarne şi nu se luptau amândoi! Şi sărea, dă cu capul se năpustea, până îl, închidea vătăşclul în obor, atunci se culcă, mai aruncând când şi când ochii spre poartă!...
Şi azi joacă-se, mâine joacă-sc a prins nărav şi s’a învăţat Tăugul să împungă. Şi pe cine întâlnea : femei copii, se năpustea în ei şi-i dă jos! La început din joacă, dar mai pe urmă să fi văzut împuns! Goneâ omul până cădeâ jos şi îi dă cu capul până nu mai mişcă, până îl sfâşia cu coarnele!
Del a o vreme taurul numai stă în văcărie! Umbla singur prin pădure, prin grâu, prin porumburi; păştcâ unde-i plăcea, mâncâ ce vreâ! De intră în bucate nimeni nu cuteză să-l deâ afară, ba căută să se ascundă bietul om! Intr’o zi l-a gonit pe pândar călare până l’a lăsat de urât! Copiii nu se mai duceau prin pădure să-i pici cu ceară ! Odată au stat doi băeţi o jumătate de zi într’un păr pădureţ, iar Tăugu se învârteâ pe la rădăcină, se uită în sus şi aruncă din picioarele din dărăt. Şi poate că toată ziua ar fi răbdat copiii de foame, călări pe crăcile părului, dacă nu l’ar fi răsbit pe taur setea şi nu s’ar fi dus la gârlă!
Altă dată coborâ pe coastă un biet creştin cu căruţa, cu doi juncani; taurul iese cât colo din porumb, ridică capul în sus şi începe să arunce din picioare! Omul înlemneşte! Tăugul mai svârle încă odată din picioare şi se năpusteşte în căruţă. Răstoarnă carul, varsă maţele la un bou, iar omul abia scapă în porumb şi se face broască pe răriţătură! Altă zi un cioban treceâ gârla călare pe măgar, s’a repezit taurul şi l’a luat în coarne, când l-a aruncat jos a roşit apa !	.
Ajunsese Tăugu spaima satului, ba încă se dusese pomina şi prin împrejurimi; băgase groază în toată lumea! Ori unde se întâlneau două femei, nu eră vorba decât de taur! Ba că a omorât un om din cutare sat; ba că în porumbu cutăruia s’a găsit un bătrân cu maţile vărsate, ori în Tular a spintecat o femeie! O babă spunea într’o zi la vecine că stămâna trecută a umblat tauru toată ziulica cu un copil în coarne! Unii oameni numai îşi dădeau nici vitele la văcărie, le era frică să nu le spargă tauru boii! Din zi în zi Tăugu se făcea şi mai sălbatec, numai venea nici la primărie, să se culce noaptea în obor! Şi, şi mai mari grozăvenii vorbii lumea! Copiii, cum scăpăti soarele nu mai cutezau să iasă afară din casă.
.*
Intr’o zi s’a adunat tot satul la primărie şi a trimis hârtie la prefect ca să le ia tauru, că omoară lumea ! Iar de nu, o să-l împuşte oamenii! A trecut o lună şi n’a venit răspuns nici aşa, nici aşa!
Pe la culesu porumbului, într’o Duminică, au încăli-cat şase oameni din sat pe cai, au luat câte o frânghie groasă şi doi au luat şi puştile! S’au dus deasupra Tufarului şi s’au ascuns în pădure. N’a trecut cât te-ai gândi şi Tăugu numai iese din porumb şi apucă pe coastă spre gârlă! Oamenii îl înconjoară din şase părţi şi întind frânghiile! Taurul încruntă capul, se uită în toate părţile şi începe să arunce din picioare! Funiile stau întinse! Se mai învârteşte încă odată Tăugu sfârâind din picioarele din dărăt. apoi se năpusteşte; călăreţul se dă înapoi, dar coarnele au şi sfâşiat burta calului; năchiază murgul şi cade cât colo şi el şi omul! Din cea laltă parte răsună două detunături de puşcă,... taurul mugi înăbuşit, se împletici şi căzu în genuchi! Oamenii se deteră îndărăt: «Lăsaţi-1 mă, că intrăm în belea cu stăpânirea!»...
A doua zi Tăugu era în oborul primăriei, se târâse noaptea până acolo! Ii mai mustea sânge din pulpa piciorului stâng dinnapoi, iar sub gât avea o racilă cât vrana butoiului! Sta culcat şi sufla greu! I-a aruncat peste gard, cineva din ai primăriei, o mână de coceni, taurul i-a mirosit, dar n’a mâncat. Copiii vin şi-l îmboldesc cu beţile printre gard. Tăugul mişcă încet capul, iar ei fug îndărăt! Apoi asvârlă de departe cu pietre, cu lemne în el, taurul pune botul în pământ şi răsuflă înăbuşit !...
A slăbit, a rămas numai oasele de el! I se văd şoldurile mari şi coastele i le numeri! Botul parcă c mai lung acum şi pe nări îi tot picură apă! Nu se mai ridică de jos! Ălâna de coceni e tot lângă el, neatinsă ! Copiii îl trag de co-dă, dau cu bicele în el, îi înbol-desc cu coderia rana dela pulpă, taurul îşi tremură spinarea, crapă ochii şi pufue pe nări! Apoi iau câte un bolovan şi i-1 sparg între coarne. Tăugul strânge mai mult ochii, un şir de lacrămi i se scurge pe sub ploapele mari şi lipeşte gâtul pe pământul rece!!
Pe toamnă, când a dat bruma, într’o dimineaţă, copiii se duceau la şcoală şi se abăteau şi pe la oborul primăriei, ca în fiecare zi, de când zăcea taurul acolo! Unul ajunsese mai nainte şi le face cu mâna la cei lalţi.
— Alergaţi mă vere că a murit Tăugu!...
Stau toţi cât colo şi sbârcesc din nas !...	■
I. Ciiiru-Nanov
I) Din volumul „Păcate Vechi" ce e sub tipar în editura Alcalay.
NOtîA UEVISTĂ ROMÂNĂ
96
G. S. BECHEANU & I. ILIESCU
STRADA LIPSCANI, 26
BUCUREŞTI — STRADA LIPSCANI, 26
------------------
MAGAZIN de NOUTĂŢI şi MANUFACTURĂ	P Â N Z Ă R I E
Lânuri pentru rochii: ITommesponvon, cheviotte ) Jerseuri, Flanele, Cache Corsets tricotate, Cio-gros-cote etc., şi	J răpi şi Batiste.
Postavuri în toate genurile.	j	CORSETE
MĂTĂSĂRIE	1	Dantele torchon şl broderii veritabile
Cachemir soie, charmense, crepe de chine etc. /	_	. .	~	. .	.	. _	.
Taffetas din fabrica Bonnet culori şi negre | Rayon special pentru Lingerie şi Trousouri
Atelier special pentru rochi şi confecţiuni ^	gata şi după comandă
------------- PREŢURI FIXE ŞI MODERATE -----------------------


| Analizează complect urine |
Cea mal ingenioasă maşină de scris este
z>
w sânge, lapte, spute, secrrţiuni, suc gastric, fecale, paradi ziţi, tumori, apă, vin, ceară, miere, slofp, etc.
<5
$
| Laboratorul D-rului G. RoBin g
L singurul Dr, în medicină specialist cu o prac- £ »	tică de Laborator de 15 ani.
$ De 11 ani Şef de Laborator al Spitalelor Civile
$	Str. 1. C. Brătianu (Telefon 13/69)
----- Cel mai mare laborator particular de - «
ţ	W
$ Bacteriologic, Microscopie şi Chimie $
$	----.---------. . . . I
Vase pentru slrîns urină, etc. şi instrucţiuni sc tri-^ mit la cerere.	^
rEiBmnRioiăllS15151iEiaraiiEiaraiiEiaraiicnarail51iKiBranCTerai[BJBI5irgiDikillcieî51lcnBlgl
1	VIILE	1
DU1L1U ZAMFIRESCU 1
-	■■ 2, STRADA ZORILOR, 2 = 1
Singura care scrie fără panglici MODEL 10: cu claviatura dublă. MODEL 15: cu scrisul vizibil şi claviatura simplificată.
Cu tabulator pentru tablouri, devize, etc. Cu adaptator pentru scrisul în mai multe culori.
BUCUREŞTI
Caleu Victoriei No. 54,	TELEFOM
Fa.ljvt.ul Munteliii de Fietate TELEFON No. S5'97
A
Vinuri de cca mai superioară calitate
LOCAL DE CONSUMAŢIE
Serviciu la domicilia
I	Angrosiştilor ii se acordă rabat |
liffiHiia^BliafaBftdlBriBiTailCTBnaliCTBiraiHliniBnauGnBinillGiiciriailCTBrKiiiciiBBaiiBiBiiailBIqlEl
SI
iihuninrfiiiBgtcwnniBiitk-iMiiincHiiaffiinirc
| SANATORIUL
| Dr. GEROTA
| CONSTRUIT SI MONTAT
Special pentru tratamentul bonelor chirurgicale
OPERAŢIUNI Şl FACERI
Bulevardul Ferdinand 48. Bucureşti
L'rrcxdEr-'o.-v 1 i i
Ciocolata si Cacao 2a
Sunt preferate de cunoscători
AL1JEKT lIAEIt, Itueureiiitl Htr. Niimu-FonipUiu 7.