tJ
N(> L'A REVISTA
r%Y	a.
$ roa\Ana
ABONAMENTUL
POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI'ARTA UN NUM,AR .
u komftnîa un au.................i to Ici
,, şeasc luni.................6 „
In tnateţftrile uniuucî poştale un an 12 ,,
,,	,	,,	,, şeaselunî 7 ,,
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Ferdinaml, 55. - Bucureşti
APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ
DIRECTOR:
C. RĂDULESCU-MOTRU
PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
^5 Bani
Se găseşte cu numărul la principalele librării .şi la depozitarii cie ziare din ţară
Preţul anunţurilor pe ultima pagină •	‘ta pagină.: 10 ţei.
No.. 5-
DUMINICĂ IO MAI 1909
Voi. 6.
SUMARUL
NOU TĂŢI :
Viitorul eoni/res de socioloi/ie. — Comemorarea
lui Mihail Eminescu.—Fer ista reristelor. ,
CHESTIUNI ACTUALE:
C. I )imii kkscu-Iaşi. Către tinerime.
POLITICA:	.	.
Maximii.ian IIakdkn. Austro-Unţjaria, Germania şi politica Balcanicii.
Emu. Staicu. Asupra crizei industriei de petrol.
ŞTIINŢĂ:
I )h. 1. Simionksc.it. Expediţia ducelui de Abruzzi pe munţii Jiuwenzori din centrul Africei.
LITERATURĂ:
fîABRiKi.E D’Annuxzio. Eroul.
NOTE ŞI DISCUŢI UNI:
- /
A.	Şt. O. Tot despre examenele de capacitate pentru numirea profesoarelor la şcuulele secundare, de fele.
O. Bogdan-Duică. Cărţile de citire oficiale.
NOUTĂŢI___________________________
Viitorul congres de sociologie.
Institutul internaţional de sociologie, asoeiaţiune ştiinţifică creată în 18!)3 şi recunoscută de utilitate publică în Franţa, va ţine al 7-lea congres al său la Universitatea din Berna între 20-24 Iulie acest an.
Desbaterile acestui congres se vor referi la cestiunea solidarităţii poetule. Se vor studia bazele filosofice ale solidarităţii sociale, precum şi principalele sale aplicaţiuni.	.
Biroul Institutului internaţional de sociologie pentru anul 1909, precum şi pentru acest congres este compus din d-nii R.Ga-rofalo (Veneţia) preşedinte ; Leon Bourgeois (Paris), Bela Foeldes (Budapesta), G. S. Loch (Londra) şi Ludwig Stein (Berna) vice-
preşedinţi ; Rene VVorins, directorul Revistei internaţionale de sociologie, secretar general.	.
. . *
• • * *
Comemorarea lui Mihail Eminescu.
Pentru 16 Iunie viilor, a 20-a aniversare a morţii marelui nostru poet, Mihail Eminescu, se anunţă din mai multe părţi ale ţării serbări şi publicaţiuni festive. La Galaţi va apare un volum redactat de câţiva admiratori ai poetului; la Iaşi de asemenea. Ar fi de dorit ca autoritatea şcolară să ia din vreme dispoziţiunea ca cu această ocazie să fie explicată elevilor de liceu opera poetului Eminescu de către conferenţiari pregătiţi înadins pgntru această sarcină.	-
*
* *
Revista revistei or.
Din bogatul sumar al revistei Convorbiri critice, apărută la 25 Aprile, relevăm articolul d-lui Eugen Lovinescu, Cu.lători francezi în Grecia în veacul XIX. Acest articol redă ultimele pagini din scrierea d-lui Lovinescu, Voyageurs frangais en Grece au XlX-e siecle, care se găseşte sub tipar şi va apare în curând. «In veacul XVII şi XVIII, până la Ghateaubriand, «putem afirmă că interesul deşteptat de Grecia eră cu desă-«vârşire retrospectiv... Pentru bumanişti, Grecia rrâ «gloriosul «leagăn al libertăţii şi al artelor». După Fauriel, învăţaţii so-«colfciu de obicei Grecia modernă ca un fel de accident, «căzut nepotrivit, în mijlocul ruineloj- sfinte ale Greciei stră-«vechi pentru a le strică priveliştea şi efectul...»
Ghateaubriand fu cel dintâi călător în Grecia «pitoresc şi «filoelen»; el deveni strămoşul unei întregi literaturi care avea să răsară, ca toporaşii sub [paşii lui. Contele de Marcellus şi Pierre Lebrun îl urmară de aproape, «împletind cununi glorii-«lor străbune, dar şi vărsând lacrămi pentru cumplitele nenorociri ale ceasului de aeum.
«Dacă războiul pentru independenţă n’a fost un rezultat al «acestei literaturi entusîasle, e uşor totuşi de văzut că succesul «lui desăvârşit nu e mai puţin datorit presiunei, pe care opinia «publică, câştigată în partea Grecilor de această literatură, a «săvârşit’o asupra guvernelor la timp potrivit»
«După filelenismul dintre 1820 şi 1830, o reacţiune era de «prevăzut şi am putea numi, în chip general, domnia regelui «Othon I (1833—1863), o periodă de reacţiune mis-elenicu...
«Timpul însă trecii... Dom. ia regelui George corespunde «tocmai acestei nouă faze de liniştire, ce nu păcătuieşte nici «prin prea multă admiraţie, dar nici prinlr’o critică prea «aspră».— lnlr’un interesant articol d. N. Em. Teobari dă o explicare psihologică comicului din scrierile lui Caragiale. — D. A. Spiru-Băcău face încercarea de a prinde într’o formulă
03
66
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
ştiinţifică psihologia d-lui I. A. Brâtescu-Voiueşti.—0 apreciere dreaptă scrisă de directorul revistei, d. M. Dragomirescu, asupra romanului îndreptări a lui Duiliu Zamfirescu —Bucăţile literare sunt semnate de Gincinat Pavelescu, Smolsky, I. Dragoslav, Costopol, N. Davidescu, B. Nemţeanu, etc. şi de un poet nou, pe care direcţia revistei îl recomandă călduros publicului d. Gr. Gregorian.
In Luceafărul (Sibiu) dela 3/16 Mai, poezii şi nuvele datorite d-lor Soricu, Al. Ciura, Victor Eftimiu Ion Adam, Liviu Rebreanu. Revista are şi o apreciere a d-lui G. Mumu despre a Vlll-a expoziţiune a tinerimei artistice din Bucureşti.
Dr. Sever Mureşianu continuă în Junimea literară (Cernăuţi), No. de Mai, studiul său asupra celor trei portrete dela mănăstirea Trei-ierarhi din Iaşi.—Revista mai cuprinde bucăţi literare şi cronici variate.
Vieaţa Nouă, dela 1 Mai, este foarte combativă. Iu două articole îndreptate în contra directorului Convorbirilor literare semnate D. Caracostea şi S. se restabilesc faptele şi se răspunde cu vehemenţă la criticile nedrepte aduse colaboratorilor acestei" reviste de D-l Mehedinţi.—D. Ovid Densuşianu continuă studiul său asupra poetului A. C. Svvinburne.—Poezii semnale de Eu-geniu Speranţă şi Eulampiu (?) Slătineanu.
Ţara noastră (Sibiu), în No. dela 3/16 Mai, precizează rostul elementului mighiar în monarhie
«Interesul Monarhiei habsburgice este să sc sprijine pe toate popoarele deopotrivă, fără preferinţe şi noi vom protestă totdeauna împotriva unei concepţiuni, conform căreia Maghiarii ar fi chemaţi să îndeplinească în această ţară un rol care s’ar deosebi de al nostru sau de al celorlalte neamuri. Austria ai trebui să ţină seamă de aceasta şi să recunoască odată pentru totdeauna că in chestiunile dualiste nu sunt singuri Maghiarii de cari trebue să se apropie, ci că naţionalităţile suut factorii cu cari trebue să meargă alăturea».—In acelaş No. d. Oct. G. Tăslăuanu fece un.apel călduros pentru a se urmă cu îmbogăţirea 'muzeului Asocia ţiuitei din Sibiu "şi dă în acelaş timp câte va sfaturi bune.
In revista săptămânală ce apare la Galaţi, înainte, d. I. Burbea destăinuieşte chipul cum se întreţine ziaristica de provincie. Sunt multe probabilităţi că dânsul, cu tot pesimismul ce arată, să spună totuşi adevărul.
D. Gbeorghe Panu, In Săptămâna de Vineri 1 Mai, începe a studiâproblema economică faţă de scumpirea lucrurilor de hrană.
In Revista israelită, 1 Mai, găsim o constatare, care dacă nu este nouă, este totuşi interesantă, dat fiind autorul ei.
«Ca bun evreu, am urmărit un interes şi iată anume carele:
«Veţi fi auzit şi D-v. câtă vorbă şi cerneală se cheltueşle »pentru a se spune şi a se seri că noi Evreii am fi o stavilă «în mersul înainte al poporului român. In deosebi suntem învi-«nuiţi că am acaparat tot comerţul, toată industria şi toate «slujbele în legătură cu dânsele. Şi iată cum chestia devine: «că nu ne ajută nimeni mai mult întru acapararea tuturora «acestora ca politician» şi legiuitorii români. Ei cari asmuţă «necontenit pe Români împotriva noastră, li depărtează mai «mult de locul unde ne aflăm, li vezi bine cum plâng cu un «ochiu, pe ruinele «-avuţiei naţionale acaparate de străini», pe «când dacă te uiţi la celalt ochiu, 11 vezi strălucind de bucu-«ria ce resimte politicianul şi leguitorul român de a fi putut «găsi o slujbuliţă pentru vreun prieten, rudă sau chiar simplu «cumătru. «Munca e izvorul sănătăţei», «meseria e brăţară de
«aur», zice el in. orele de «beletristică, când ne având ce face «se mai inspiră şi din cuminţenia poporului român: când însă «porneşte la treburi, în viaţa de toate zilele, atunci uită co-«moara proverbelor române cu tot şi merge de bate la uşa «miniştrilor ca să obţină vreo slujbă pentru vreun partizan. «Şi miniştrii, puternicii zilei, sunt oameni şarmanţi ; ei nu pot «refuză cereiea unui «om politic», iar dragostea de neam nu «le îngădue să lase «fără pâine» un fiu al neamului, care alt «fel ar perl de foame in ţara lui, unde tot a încăput pe mâna «străinilor».
Revista generala a învăţământului, pe Mai, cuprinde mai multe articole ale d-lui G. Bogdan-Duică referitoare la abecedare şi la psihokgia cititului şi a scrisului în clasa I. D. Duicâ sc găseşte acum sub impresia care i-a lăsat-o cartea cca nouă a lui Ernest M' umann: Vorlrsungen zur Einfiihrung in die cxperimcntelle Paedagogik und ihrepsychologischen Grundlagm.
2.	voi. 1907. Cartea profesorului E. Meumann este foarte interesantă, de aceea sperăm ca impresia ce ea a lăsat asupra d-lui G B.-D să fie şi durabilă-—Goi.st, Moisil propune ca un nou mijloc de educaţie naţională schimburile de copii şi tineri ce s'ar puteâ face între familiile româneşti culte din România, Ardeal, Bucovina şi Basarabia. D. Moisil este probabil un poet, care n’a auzit încă de existenţă monarhiei auslro-ungare. Mai aproape de realitate sânt propunerile din articolul d-lui Al. G. Demetrescu, tot asupra excursiunilor şcolare
Dr V. Oprescu termină în acest' număr al revistei interesant tul său articol asupra cretinismului considerat ca boală populară în România.	'
La mouvement ăconomique (direclor'N. Xenopol)—1 Aprilie—cuprinde : un articol al d-lui Xenopol asupra bugetului general al stalului pe exerciţiul 11)09-1!) 10; un articol asupra pădurilor tn Serbia de Mii. S. Vasic, şi expunerea de motive la legea pentru exploatarea terenurilor petrolifere de A. Djuvara. ___________________________________________________VKRAX,
Au apărut Studii Filosofice de sub direcţia D-lui C. Ră-dulescu-Motru Voi. II Fase. 5 cu următorul interesant şi bogat sumar:
Ion Petrovici: Alomismu' filosofic.
C. Anloniade: Filosofia lui Henri Bergson II.
I. Ghibănescu: Partea educativă în învăţământul secundar.
Eugen Pom: Psihologia şi Cutremurul din Messina.
Dino Provenzal şi 1 Cutremurul din Messina : Insemnă-
Luigi Parmeggiani ( rilc unor salvaţi.
.	Comunicări	.
Dr. I. Iacobovici: Turburări psihice in urma unei fracturi cu înfundare în regiunea frontoparietală stângă.
Dr. Petre Bernfeld : Clinica psihiatrică a Prof. Krae pelin.
Bibliografii:	........
O ediţ'e franceză a Elicei lui Spinoza (A. Ştefănescu-Galaţi).
Pragmatismus de TI". James (D. R.) L’optimisme de Selio-penhauer^de St. Rzewuski (M Ionescu-Miozin.)
Redacfia Bucureşti Bulev. Ferdinand 65 Preţul L. 1.50. De vânzare Ia principalele librării
Premii pentru abonaţii noştrii
Administraţia ţine la dispoziţia cititorilor revistei câte-va co-lecţium complete a celor cinci volume apărute pe preţul de lei 20.	*
BIBLIOGRAFII
■Antonio Fogazzaro Dragostea unui rege (trad. din italieneşte de O. F. Agripa. Buc. Librăria Nouă Calea Victoriei 78.
C. Ş. Făgeţel Verde şi iar verde (culegeri populare) Craiova 1909 30 bani.
Edgar Allan Poe Povestiri extraordinare (trad. din englezeşte de Iosif Şchiopul Biblioteca pentru toţi).
I. Neagu Flăcări năbuşite (Biblioteca socială) Preţul 1 leu. Editura revistei Ideei.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
*7
CHESTIUNI ACTUALE
CĂTRE TINERIME1)
Onorat auditor,
Ne-am întrunit din nou în acest institut universitar, creaţiune a M. S. Regelui, pentru a sărbători al 13-lea an al fundării.
In gândul M. S. această instituţie a fost menită să desăvârşească un îndoit scop: să fie un focar de muncă intelectuală, dând tinerimei universitare ocazie să folosească biblioteca acestei fundaţiuni şi în acelaş timp să servească ca loc' de întâlnire, de schimb de idei şi de influenţare reciprocă pentru studenţii tutu-lor facultăţilor universităţii noastre.
Un an după zguduirile sociale din Martie 1907, întâlnindu-ne în acest institut de cultură universitară — în momentul când o zare de linişte pare să se reverse peste orizontul vieţii noastre soJale, adânc zdruncinate — cred că o momentul să ne gândim liniştit la rolul social pentru care se prepară tinerimea universitară, precum şi la modul cel mai nemerit în care trebue îndrumată activitatea ei în timpul pregătirii din Universitate.
Onorat auditor, fără îndoială, este o deosebire fundamentală între viaţa de şcoală şi viaţa socială ; deosebire fundamentală şi ca valoare de muncă şi ca valoare de concurenţă şi ca metodă de lucrare.
E o deosebire între goana aprigă şi pasionată din viaţa socială şi munca liniştită din viaţa de şcoală.
In viaţa de şcoală avem asimilarea adevărurilor cucerite de munca veacurilor, cunoştinţa de aproape cu o serie de icoane ideale, produse fericite ale activităţii omeneşti de peste veacuri. Şcoala prezintă tinerimei o selecţiune hrănitoare pentru minte şi inimă din tot ce a făptuit omenirea în decurs de vremuri.
In viaţa socială găsim frământările luptei pentru existenţă deslănţuite cu neîndurata lor intensitate; ciocnirile de idealuri mari şi mărunte, generoase şi egoistice se prezintă toate la olaltă. Aici nu mai e vorba de selecţiune artificială. Fenomenele naturii se desfăşură potrivit legilor fatale şi neîndurate ale naturii.
Deci, cu totul altfel va fi şi metoda de lucru, în fiecare din aceste două mediuri.
In şcoală munca este senină şi liniştită, ierarhia între cei cari muncesc se stabileşte după intensitatea şi calitatea muncii. Erorile ce se pot strecura în această privinţă sunt aşa de puţine în cât pot fi considerate ca nişte cantităţi neglijabile în calcul. Cine munceşte conştiincios, cine e bine înzestrat şi lucrează prin urmare cu oarecare talent, este sigur de cucerirea locului ce i se cuvine, potrivit cantităţii şi calităţii muncii lui.
In viaţa socială tactica de război e nota caracteristică a metodei de a munci. In frământările lupte pentru existenţă se prezintă toate curentele de gân-
1) Discurs rostit Ia a XlII-a aniversare a Fundaţiunli universitare . Carol I.
dire, toate produsele sănătoase şi bqj^ave ale mentalităţii omeneşti, construcţiuni da viaţă socială rezemate pe istorie şi ştiinţă sau construcţiuni fantasmagorice şi utopice. Societatea se împarte în majorităţi şi minorităţi.
In virtutea legilor evoluţiei sociale formele trecutului neputând dispare decât pe încetul, în fiecare stadiu al avoluţiunii sociale întâlnim stafiile trecutului în luptă cu nălucirile generoase de viitor.
In lupta din viaţa socială nu mai este acea obiectivitate de apreciere a valorii cantitative şi calitative a muncii. De regulă victoria este a celui mai dibaci în luptă Cele mai de multe ori trebue să înregistrăm triumful majorităţii neluminate care te zdrobeşte cu puterea numărului. Numai foarte rare ori indivizi şi minorităţi alese au triumful de partea lor; din contra, cele mai dese ori indivizii şi minorităţile cu idei înaintate sunt victimele nevinovate ale unei iubiri prea mari pentru noi formule, îi» urmărirea ,eyo-luţiunii ştiinţei, artelor sau a alcătuirii sociale.
Aceasta e icoana vieţii sociale în deosebire, ca metodă de desfăşurare a muncii, de viaţa din şcoală.
Cele două icoane sociale schiţate contrastează între ele şi prin fond şi prin formă, pentru că într’un caz e vorba de selecţiunea artificială şi în celălalt de se-lecţmnea naturală.
Care e locul pe care îl ocupă tinerimea universitară pe aceste două cercuri de activitate ? Ea este pe fruntaria dintre viaţa de şcoală şi viaţa socială.
Nu mai este studentul universitar, şcolarul în adevăratul înţeles al cuvântului, aceasta o ştim cu toţii. Dar eu adaug: nu e încă nici cetăţean: ■
Când constituţia ţării a fixat majoratul la 21 de ani, prin urmare începutul exercitării dreptului de cetăţean, ea a avut în vedere un principiu general. Constituţia nu putea intra în amănuntele distingerii orizonturilor de activitate a diferitelor grupări sociale, şi mai puţin încă în reglementarea frământărilor cari se desfăşură în activitatea acestor grupări sociale.
Intre viaţa de şcoală şi adevărata viaţă de cetăţean există o scurtă perioadă de pregătire universitară, care formează tranziţia dela un stadiu la celălalt. Dar tocmai pentru că e o perioadă de tranziţie sunt posibile ispitele de alunecare în ambele direcţiuni. .
De sigur studenţii de astăzi sunt bărbaţii de mâine. Dar formula aceasta este înşelătoare prin alunecarea grăbită, spre viitor. Foarte des se întâmplă că tinerimea universitară în grăbirea sa spre viitor să încerce a-şi luâ rolul de mentor faţă cu generaţia formată dejâ, care călăuzeşte destineie unui popor. Pericolul acestei alunecări nu stă atât în tulburarea mersului normal al vieţii sociale, cât mai mult că se -risipeşte în îndrumări anticipate munca ce ar trebui desfăşurată pentru pregătirea solidă şi conştiincioasă a tinerimii universitare, în vederea rolului social ce va trebui să îndeplinească mai târziu.
In scurta perioadă de viaţă universitară, studentul trebue să culeagă toate acele elemente de gândire şi metodă de gândire, cu ajutorul căreia să poată fi adevăratul bărbat de mâine.
68
NO ti A REVISTA romana
V’am schiţat atâţia ani de-a rândul unul din aceste elemente: pregătirea serioasă ştiinţifică. Mai mult decât atât: pregătirea în direcţia ştiinţei cu caracter naţional, căutând ca fiecare părticică din comoara de cunoştinţi să servească la îmbogăţirea comorilor generale ale neamului şi ale statului român.
Astăzi este un alt punct asupra căruia voesc să atrag atenţiunea d-voastră: este chestiunea de metodă de gândire.
In viaţă socială, produs neapărat al trecutului — cu toţi factorii pe cari împrejurările vremurilor i-au alcătuit—luptele se desfăşoară conform pornirilor pătimaşe ale acestor diverşi factori. Gândirea poartă fatal signatura pasională. Urmărirea sinceră a adevărului este adânc întunecată de curentul orb al pasiunii. Pentru ca felul învechit al luptelor să se schimbe trebuesc fără îndoială curente noi de gândire.
Legea progresului cere ca generaţiile noi să aducă alte curente mai sănătoase în vălmăşala luptelor sociale. Din acest punct de vedere pretenţiunea d-voastră de a introduce un curent nou în viaţa noastră socială este în parte îndreptăţită. Bine înţeles, întru cât noul curent pe care îl veţi introduce va fi un curent sănătos, răzemat pe datele ştiinţei pozitive şi îndrumat după metoda obiectivă a gândirii.
Onorat auditor, relativ la metoda de gândire am aci o mică citaţie din Ernest Lavisse, nume care vă este cunoscut. Este vorba de modul cum se discută în Franţa. In această privinţă Ernest Lavisse ne spune următoarele:
• . Je me souviens... qu’un de mes meilleurs amis avertissait qu’il n’aimait pas â etre contredit: ? Prenez garde! Si quelu’un n’est p;is de mon avis, mon premier mouvement est de penser que c’est un imbecile, et le second de croire que c’est une. canaille. Beaucoup de Franţais ressemble â mon ami et ils mettront du temps â se corriger de ce travers. P) Şi eu aşi adăogâ - mulţi Români .	,
Nu e aşa, onorat auditor, că fiecare din D-voastră ar putea să zică în privinţa metodii cn care se discută, precum şi în privinţa ciocnirilor de gândiri din luptele vieţii dela noi, că mulţi români — adese ori prea mulţi,—gândesc în chipul amicului lui Ernest Lavisse. Dacă gândeşti ca el, ai toată aprobarea lui, dacă nu gândeşti, trebue să fii ori un prost ori un şarlatan şi toate atacurile din această legică decurg.
Onorat auditor, rostul tinerimii care se prepşră pe băncile universităţii cu atâtea sacrificii nu poate şi nu trebue să fie de a îngroşâ rangurile acelor cari drept adevăr, nu văd decât părerea lor şi cari ca metodă de convingere m> văd decât insulta pentru cel ce gândeşte altfel de cât dânşii.	*
Trebue să se dea o luptă conştientă cu altă metodă şi cu altă pregătire scientifică; căci alta e metoda şi pregătirea pe care tinerimea o primeşte în 3, 4 sau 6 ani petrecuţi pe băncile universităţii. Aşa fiind, nu trebue să se prezinte chestiunile decât când sunt studiate în toate cotiturile lor. când poţi stâ de vorbă cu
1) Rev. int. de renseigiietnenl 1907 voi. II pg. 197/98.
■ ~ • -
fruntaşii despre ele şi al doilea, şi aceasta este principalul, să ştii că ştiinţa te învaţă să fii tolerant, să fii îngăduitor. Mersul întreg al omenirii către progresul de adevăruri cucerite a fost prin eroare. Dela Al-himia de pe timpuri s’a ajuns la Chimia de azi şi la toate aplicaţiunile ei. Dv. puteţi înmulţi cu sutele exemplele acestea. Prin urmare studiul obiectiv al părerii ce se emite, precum şi al controverselor este nota specială a omului care a cultivat ştiinţa şi care s’a pătruns de metoda obiectivă pe care vrea să o introducă în luptele vieţii. Iată formula curentului pe care trebue să-l introduceţi Dv. In acest sens numai poate eşi acea căldură care răsare numai din o convingere adâncă că chestiunea este pe deplin studiată; şi numai din acesta rezultă apoi acea căldură de propagandă care face ca
0	convingere să isbutească. Când convingerea aceasta lipseşte, când nu eşti sigur că acea ce susţii tu poate să fie tocmai ceea ce trebue în chestia socială, şi prin urmare nu eşti pe terenul adevărului, deplin dovedit, atunci trebue să stai, şi să te abţii dela fapt.
De câţiva ani, onorat auditor, Universitatea a intrat în o viaţă de contact ceva mai apropiată între studenţi între ei şi între studenţi şi profesori. Crearea se-minarilor universitare a produs acest prim rezultat : studenţii s’au deprins şi se deprind a lucra în ogorul ştiinţei sub conducerea unui profesor. Rezultatul dobândit în astă privinţă are o îndoită însemnătate: studentul câştigă încredere în puterea lui de a lucra în domeniul ştiinţei şi în acelaşi timp prin colaborare se stabilesc raporturi mai strânse între studenţi şi profesori. Şi dintr’un punct de vedere şi din celălalt semi-nariile înlesnesc acţiunea educativă a Universităţii.
Un alt punct însemnat sunt societăţile special studenţeşti pe cari le-aţi creat Dv. şi unde aveţi ocazie de a vă înrâuri reciproc, a vă îndemna la lucru şi a lucra fără conducerea profesorului. Aceasta este deosebirea între lucrarea seminarului şi a societăţii speciale. De altminterea, Universitatea încurajează şi pe unele şi1 pe altele. Anul acesta este primul an când prin regulamentul universităţii s’au acordat un număr de premii lucrărilor mai distinse din seminarii, din fondurile Hilel. apoi din fondurile Fundaţiunii Carol 1.
S’a dat mijloacele de tipărire unei părţi din acele lucrări seminariale care s’a putut prezintă sub formă mai selectă.
E un început, mai este mult de făcut; nădăjduim că dl. ministru va luă act de însemnătatea educativă a lucrărilor seminariale şi va da toate mijloacele necesare. pentru a se realiză în întregime înfluenţa educativă a acestui focar de cultură, care e Universitatea.
Onorat auditor, fiindcă suntem în Fundaţiunea Carol
1	avem dreptul să ne întrebăm, dacă nu există încă un al treilea mijloc de educaţie universitară în sensul pregâlirei de metodă, despre care ne ocupăm.
Un al treilea mijloc de educaţie universitară constă în solidarizarea muncii studenţeşti, solidarizarea diferitelor facultăţi. Când aveţi ocazia să lucraţi împreună atunci puteţi să vă influenţaţi reciproc unii pe alţii, grupe pe grupe. Dela cei dela istorie învăţaţi studiarea conştiincioasă a documentelor şi nevoia acestei studieri. Dela cei dela litere dragostea pentru frumosul ideal şi for-
NOUA REVISTĂ ROMANĂ	69
mele cele mai nemerite de exprimare prin grai şi scris. Dela cei dela filosofic învăţaţi însemnătatea puterii de sinteză, avântarea în regiunea formulărilor generale ale gândirii, călăuziţi de metoadele riguroase ale ştiinţei. Dela cei dela ştiinţe sociale, drept, economie politică, învăţaţi a considera faptele sociale ca o serie de momente a unei întregi evoluţiuni, produse pe linia cauzală In orice caz înveţi a cunoaşte viaţa socială nu ca o cristalizare a unui moment determinat, ci ca o serie de transformări. Dela cei dela matematică, rigurozitatea metodii ştiinţifice. Dela cei dela medicină, interesul pentru studiul vieţii, pentru pregătirea de reale energii naţionale. Dela cei dela teologie învăţaţi tăria de credinţă şi rolul pe care îl poate avea în viaţă tăria credinţii. Toţi la o laltă înrâurindu-vă învăţaţi adevărata metodă obiectivă cu care se face ştiinţa. încercări în acest sens s’au făcut cu aşa numitele asociaţii generale ale Dv. şi n’au izbutit.
Singura încercare care stă în picioare şi promite în viitor este Fundaţiunea universitară Carol I, care fiind un focar de muncă pentru toate facultăţile, dă ocazie la aceasta. Menirea acestui institut universitar este să întipărească studenţimii acelaş spirit de metodă de gândire, pregătind astfel curentul social sănătos al viitorului apropiat.
Să încheem această cuvântare anuală zicând: să trăiască. M. S. Regele Intemeetorul acestui institut universitar, să trăiască Dinastia românească!
C. Dimitrescu-Iaşi.
POLITICA
AUSTRO-UNGARIA, GERMANIA
ŞI POLITICA BALCANICĂ
Publicăm în paginile următoare conferinţa ţinută de cunoscutul publicist ,german • Maximilian Harrien, directorul revistei Zukunft în seara de 12 Mai st. n. a. c. în marea sală de concerte din Viena.
Doamnelor .jti Domnilor
Când m'am plimbat azi prin admirabilul D-voastră oraş, care pare şi miroase ca un buchet de primăvară, am observat în mai multe locuri preparaţiuni pentru ceva care se obicinueşte a se numi arcuri de triumf.') Acum un an, gândurile mele nu s’ar fi oprit de sigur nici un minut la aceste preparaţiuni, căci când e cineva obligat prin profesiune mai mult poate decât prin înclinare, să trăiască în capitala Germaniei, va fi văzut sau va fi citit atât de des în timpul ultimelor decenii despre arcuri de triumf. încât n’ar atribui unor asemenea preparaţiuni, nici o importanţă deosebită. Am avut o epocă de recepţiuni solemne de capete încoronate şi persoane însemnate din acest imperiu, încât asemenea sărbătoriri trec deobiceiu fără importanţă. - Aceasta este de altfel foarte natural, iar persoanele cari cred că din asemenea preparaţiuni şi din bucuria care de obiceiu se asociază la ele, s-ar putea conchide că sunt conduse de iubirea şi de asentimentul unei naţiuni, asemenea persoane zic, se înşală şi multe din ele s’au căit în împrejurări grele de această eroare. Eu însumi am văzut, prinţi orientali chiar, cari venind la Berlin au fost primiţi cu mare 1
1) Aluziune In pregătirile pentru primirea kronprinzului german.
bucurie şi pompă. Trebuc însă să spun că astăzi, pre-paraţia ce am văzut m’a mişcat adânc, fiindcă mi-am zis: Dacă în acest oraş fără ocazie exterioară — căci e vorba numai de înapoerea dintr’un voiaj de restabilire — se fac asemenea preparaţiuni, pentru a saluta pe reprezentantul Germaniei, atunci oricine are onoare de a aparţine acestui imperiu este îndreptăţit să se bucure oricari ar fi credinţele sale politice şi în orice conflict ar fi fost poate odată cu anumite ordine sau particularităţi ale acestui reprezentant al imperiului; zic este îndreptăţit să se bucure, căci vede în acest simptom exterior că o instituţie internaţională care părea gata să se sfărâme^şi să se deprecieze, îşi are rădăcinile în adâncul poporului, precum e şi de dorit, iar această instituţie este _unirea ambelor imperii a Austro-Ungariei - şi a Germaniei.
Oratorul face după aceasta istoricul uniunii Germano-Austriace şi explică că prin logica lucrurilor crearea intimităţii între ambele puteri germane, se oferea în mod simplu. Această uniune în cei 30 de ani ai săi de existenţă, n’a avut niciocjatâ de suferit vre-o încercare serioasă şi s’a spus în foarte multe rânduri că tocmai această uniune a împedicat o conflagraţie care împingea la un războiu. 'Totuşi în ultimii ani, credinţa ambelor imperii în puterea şi durabilitatea acestei uniuni a slăbit puţin şi aceasta s’a arătat nu prin părerile unor'poli-ticiani mai mult sau mai puţin radicali, — aici în acest oraş s’a zis întradevăr odată, că tripla alieanţă j ar fi un cântec învechit, şi asemenea expresiuni s’au auzit pe ici, pe colo — ci s’a -arătat în aprecierea intimă a ambelor complexe de interese. Lumea s’a obicinuit a vedea mereu conglomeraţiuni nouă de puteri şi se credea datoare "a spune că această uniune ar fi întru atât de pace, întru cât ea ar fi eficace numai pentru a păstra pacea, şi n’ar fi proprie spre a suportă vre-o încercare. Acest sentiment devenise atât de viu încât în ultimii doi ani toată .politica europeană constă în fenomenalul contrast de interese Anglo-Germane, şi orice om mai mult sau mai puţin deştept trebuia să vadă cum s’a încercat a se împinge din toate părţile către uniunea engleză, puterile cari înainte avuseseră oarecari simpatii faţă de Germania.
Aceasta datează cel puţin din timpul războiului cu Burii şi de la urcarea pe tron a regelui care se numeşte Eduard VII, dar care va fi poate numit primul om în felul lui şi a cărui figură în istorie este încă •întrucâtva nehotărâtă. Sunt mulţi oameni cari spun că la noi el este apreciat prea mult şi că n’ar fi acel om de stat prevăzător, cum se pretinde în genere. Aceasta e posibil. însă oricine trebue să recunoască că afacerile lui politice şi le-a făcut până acum perfect. Eră un tip cu totul nou venit pe tron, un tip de monarh cum nu s’a mai văzut în lunga dezvoltare a acestei instituţiuni, foarte îndepărtat de regele altor timpuri sau de invizibilul rege asiatic, de niciodată vizibilii împărat al Chinei sau de un rege parlamentar burghez de un calibru obicinuit. Regele Angliei şi-a începu-donmia, cu întreaga sobrietate a tradiţiunii engleze, con-tinuând-o într’un mod perfect de înţelept până în ultimul timp. Credinţa în puterea Britanică devenise atât de mare, încât lumea eră .obicinuită să considere ce-
7 o
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
lelalte alianţe de popoare drept cantităţi neglijabile, Aceasta a durat până în momentul când în Europa de sud a început din nou o lichidare, când mişcarea naţională religioasă în ţările rămase încă Turciei, fu atât de mare, în cât toate celelalte state importante, fură forţate de a introduce acest nou factor în calculul lor. Se convenise chiar a se desface o fâşie din coasta imperiului turcesc, se făcuse alianţa—poate universală, poate episodică — a Angliei şi Rusieijdar atunci se văzu că ar fi fost imposibil a se cere Turciei în acest moment o nouă desmembrare. Apeşti juni turci sărbătoriţi în Europa în mod atât de extraordinar, nutriţi de educaţie franceză şi engleză şi susţinuţi de bani franţuzeşti şi englezeşti, au pus pentru prima oară mâna pe domnie şi n-a fost momentul oportun pentru un rege al Marei Britanii şi a Irlandei de a-i îndemna să cedeze o nouă posesiune.
Este de observat aici că Anglia are două puncte la cari ţine printr’o necesitate imperioasă: întâiul este flota, iar al doilea este prihcipiul că Marea Britanie trebue să aibă totdeauna în lumea mahomedană, prestigiul primei şi celei mai tari puteri prietinoase Islamului, de oarece altfel nu poate menţine India, unde un mic pumn de oameni deştepţi vor să stăpânească milioane de asiatici, şi unde această stăpânire a devenit din ce în ce mai oficială.
De această consideraţie a fost dictată în ultimii ani întreaga politică engleză, precum şi tot ce s’a făcut pentru a strica Statului, — în care am onoarea de a vorbi azi, situaţiunea sa de mare putere în vecinătatea mahomedanismului. Austro-Ungaria fu nevoită de a trage consecinţele celor întâmplate în Constan-tinopol şi în Turcia. Ea fu nevoită să prevadă cu o nouă etichetă titlul ei de posesie pe cele două provincii balcanice pe care le stăpâneşte de 30 de ani, creând o situaţie definitivă acolo unde până acum domnea în aparenţă un drept de război. Nici un om cu minte n’a crezut vreo dată că ar putea exista un guvern austro-ungar, care ar fi atât de inconştient de datoria şi interesele lui, în cât să renunţe la două provincii pentru care se cheltuise atâta osteneală, şi atâtea sforţări de civilizare. Această Bosnie şi această Herzegovină le posedă Austro-Ungaria nu numai dela congresul din Berlin; ea le posedă dela con-venţiunea din Reichstadt dela 1877. Atunci Rusia dorind neutralitatea Austro-Ungariei în războiul contra Turciei, a plătit acest preţ şi orice ministru rus ar fi putut să afle din corespondenţa diplomatică a acelui an, că se poartă ca un om de afaceri neleal, dacă pune numai la îndoială titlul de posesie al Austro-Ungariei asupra acestor două provincii.
Aşa dar, în aceste provincii au voit să se aleagă deputaţi pentru parlamentul turc. Nu trebuia dar să se lase nici o posibilitate, de un dubiu asupra suveranităţii. Acum isbucni însă un tumult ne mai pomenit. Pe cât timp acest eveniment s’a petrecut numai în interesanta ţară a regelui Petru, a fost determinat numai de cauze naţionale şi dinastice.
Oratorul descrie agitaţia care a domnit în Serbia după anexarea Bosniei şi Herzegovinei şi uneltirile din diferite părţi ale Serbiei contra monarhiei Habs-
burgilor. In urma anexiunii isbucnind un tumult şi în Anglia, au dispărut dintr’o dată vechea prietenie şi marile simpatii ce existau pentru Austria în timpul lui Gladstone. Iu Anglia se considera ca şi cum s’ar fi petrecut lucruri monstruase, o ruptură a dreptului tuturor popoarelor şi se zicea că o conferinţă ar trebui să reguleze drepturile* de posesie ale casei de Habsburg-Lotharingia. Şi a fost o fericire că în timpul de faţă atât de sărac în personalităţi marcante şi care poate tot din această cauză este înclinat a atribui orice eveniment istoric numai unei determinaţiuni economice, a fost o fericire ziceam că s’a ridicat un om şi a spus cu o înţelepciune mare, sobră şi rece : «Nu voiu fi nici odată de părere ca suveranul meu să fie dus în faţa unui tribunal european, ca naţiunea mea sau dubla monarhie pe care sunt chemat să o reprezint, să cedeze întru ceva dreptul ei unui areopag european». Acest om, baronul de Aerenthal a spus aceasta atât de liniştit şi atât de rece în cât n’a putut să aibă nici un efect şi nici n’a voit aceasta.
In tot momentul s’a simţit până într’atât politician şi om de stat, în cât şi-a zis: ;Sarcina mea nu este să obţin efecte oratorice şi publiciste sau să-mi atrag aplauze, ci sarcina mea este acţiunea şi procedez cât mai bine, dacă moderez energia mea până la un ton extrem de redus». Acest politician este un om căruia nu numai Austro-Ungaria ci şi noi din Imperiul german îi suntem recunoscători, căci a arătat că diplomaţia, care căzuse puţin în discredit poate produce încă rezultate însemnate, punând ambele state în faţa unei necesităţi colosal de instructive şi care trebue să rămâe instructivă.
Oratorul istoriseşte că la Petersburg deja de mulţi ani se avea 9 excelentă părere de acest baron austriac. «Am fost atunci — spuse Harden — pentru puţin timp în Petersburg şi am vorbit cu fostul ministru de finanţe XVitte. Acesta îmi spuse : «Se atribuc în Germania diplomaţilor noştri cele mai teribile planuri. Insă nu e de fel aşa. In tot corpul diplomatic ce se află în Petersburg, nu cunosc decât pe unul de calibru tare şi acesta este consilierul ambasadei aus-tro-ungare, Excelenţa sa baronul de Achrcnthal.
Prin şederea în Petersburg a căpătat acea pătrundere în lucrurile ruseşti care a preparat succesul lui de astăzi. Fiindcă dacă îşi punea întrebarea cari ar fi pericolele de temut, trebuia să ajungă la rezultatul *că nu e nici un pericol în cazul când ambele imperii ar rămâne unite. întrebarea era numai dacă rămân unite, dacă această încercare putea fi suportată.
Oratorul trece să se ocupe de statele balcanice. Sârbii — zice el — şi-au făcut următoarea socoteală : «Rusia ne ajută, forţează cel puţin pe Austro-Ungaria a concentra câteva corpuri de armată la graniţa Rusiei. De asemeni din cauza altor puteri, se vor concentra alte corpuri de armată, aşa că noi, în ţara noastră muntoasă ne putem permite a şicană un moment pe Austro-Ungaria. » Această socoteală s-a arătat însă ca nefundată. Oratorul spune că ar fi nedreaptă susţinerea ministrului de externe Isvolsky, că ar fi fost păcălit de oarece i s’a comunicat dinainte intenţia anexărei Bosniei de către Austria, la
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
7 1
care lucru n’a avut nimic de obiectat. Nici la Vi-ena, nici la Buchlau nu s’au făcut păcăleli ci la Londra într’o clauză secretă a convenţiei comerciale Anglo-Ruse, promiţându-se Rusiei strâmtorile turceşti. Această promisiune nu s’a putut însă îndeplini de oarece în timpul acela s’au ivit în Turcia cunoscutele turburări şi n’a îndrăznit nimeni să ceară dela noii suverani aceste concesii pentru Rusia. Astăzi nu există o putere rusă capabilă de invaziuno. Toate puterile mari pot spune acum cu drept cuvânt, fără a se mândri: Dacă ruşii au nevoe să aibă alianţe, intimităţi şi comunităţi de orice fol, atunci pot să vie să ne expue condiţiile lor. In timpurile cele mai grele ale Rusiei, când Anglia a tolerat slăbirea Rusiei de către Japonia, cele două imperii, Austro-Ungaria şi Germania au menajat atât de mult poziţia rusă şi n’au căutat întru nimic să tragă vre-un profit în cât ar putea să pretindă recunoştinţă. Speranţa sârbilor în ajutorul Rusiei s’a arătat deşartă, fiind-că Rusia nu poate trimete trupe afară din ţară, fără a se expune din nou anarhiei şi revoluţiei.
Nu a rămas dar decât Franţa. In Franţa azi se exagerează puterea ei militară chiar de cei mai serioşi po-liticiani, dar ea nu numai că nu voeşte să facă războiu contra vreunei mari puteri, dar nici nu poate, cu toată vitejia poporului său. Mai o de adăogat că Franţa nu e liberă în hotărârea ei. Ea a împrumutat aproape 18 miliarde Rusiei, Turciei şi diferitelor state din Balcani, şi trebue totdeauna să se gândească cum ar putea să-şi scoată datoria, cum poate menaja aceste ţări ca să poată plăti, căci altfel nu-i se vor plăti cupoanele.
Cât despre Italia, ea nu se poate gândi fără alianţă să ia o parte activă în politică.
Unde era deci teribila primejdie? Primejdia consta numai în aceia că în ultimii ani, preocuparea generală era să se prilejuească primejdii, De repeţite ori se. încercase a se intimida Austro-Ungaria şi mai ales Germania arătându-i-se coaliţiuni posibile, spre a o face să cedeze pe tărâmul politic, ceia ce a şi reuşit de câteva ori. Astfel în chestia marocană, Germania a consimţit la o cedare ne la locul ei şi care i-a compromis întrucâtva prestigiul faţă de Islam. Dar când a fost luată hotărârea ca pe viitor să nu se mai dea înapoi faţă cu asemenea intimidări, se văzu că factorii reali erau cu totul altfel decât se crezuse până acum. Acesta e câştigul cel mare pe care l-am avut în urma acestei campanii şi a acestui an, care va fi foarte important şi pentru dezvoltarea ulterioară a acestor două state, încât s'ar putea zice că dacă ele merg împreună, chiar fără să fie sentimentalitate la mijloc, numai atât vor fi unite cât le porunceşte interesele lor cari merg paralel, şi vor fi de neîntrecut şi de neatacat de Europa; iar această observaţie e de mare valoare.
Cred că e o nesocotinţă fatală, dacă se încearcă azi a se despărţi state şi popoare cari din punctul de vedere economic sunt legate unele de altele, să se facă amputări în domeniul economic, acolo unde astfel de operaţiuni n’ar face decât să slăbească puterea vitală într’un moment în care tendinţa generală a omenirii
e să fundeze state economice.—Când. într’un asemenea moment în care adevăratele mari puteri, Britania, America de Nord, Rusia, au de luptat cn piedici mari, piedici cari după temperamentul fiecărui popor, se ţin ascunse ori se destăinuiesc, dar cari se pot rezuma prin conflictul albului cu coloratul :Rusia-Japonia, Anglo-In dia, Statele-Unite-Japonia, când într’un asemenea moment psihologic—istoric, cele două împărăţii, cari după teritoriul ce stăpânesc nu se pot socoti ca adevărate mari puteri, ne dau mărturie că pot fi aliate şi în zile de grea cumpănă, e o dovadă, un avantaj simţit abia acum, dar un avantaj ce mâine-poimâine se va preface în realitate şi care nu poate fi nesocotit. Ultimele luni au arătat că aşa zisele puteri mari" n’au putut face nimic faţă cu puterile teritoriale unite Austro-Ungaria şi Germania. Puterile mari nu şi-au ajuns scopul, ca în Orient afacerile să se termine după cum se voia în Bucking-ham—Palace, nu şi-au ajuns scopul să umilească împărăţiile. Când e vorba de conferenţă ele nu se mai în. doesc acum că ea ar avea mai mult rolul să înregistreze dar niciodată să judece.
Oratorul povesteşte panica care a domnit în Anglia în ultimele săptămâni din cauza înarmării navale a Germaniei, şi continuă astfel: In nici-o parte a globului nu s’a ajuns la ceva definitiv; de sigur că se va încercă slăbirea alianţei, a cărei putere s’a arătat aşa de bine în acest caz şi cred că în nici una din cele două împărăţii nu trebue lăsat să pătrundă îndoiala că asemenea încercări vor reuşi.
,Se va continua în ambele ţări cu luptele naţionale şi sociale. Acestea sunt însă chestii de .orânduire interioară, chestii cari privesc aranjamentul casei; mai importantă e însă întrebarea dacă fundamentele pe cari e clădită casa, sunt solide. Aceste fundamente ale ambelor imperii sunt tari aşa fel, că cele două state nu numai sunt în stare să-şi păstreze posesiunile moştenite,: dar încă să şi le mărească într’un mod cinstit,, conştiincios, fără lăcomie şi mândrie, dacă se vor decide să rămână aliate, dacă vor să se înţeleagă asupra chestiunilor economice şi politice pe care se bazează alianţa lor şi dacă sunt decise mai presus de toate, .ca să se lupte cu arma în mână pentru menţinerea alianţei dacă e * nevoe. Dacă cei de prin prejur ştiu aceasta, se v.or feri. să provoace acest moment şi dacă în ţară se ştie acest lucru se va zice : Desigur fiecare avem încă mult de luptă la postul nostru, dar nu trebue să purtăm acest fel de luptă, aşa ca statul să sufere şi să se slăbească. Căci azi e unul din momentele în cari se decide asupra destinelor Europei.... şi acelor state cari n-au profitat do asemenea momente, nici eternitatea nu le repară per-derea.	'
ASUPRA CRIZEI INDUSTRIEI DE PETROL
Dacă ne amintim de agitaţia ce se născuse în 1900, când statul român voia să concesioneze terenurile sale' petrolifere unui consorţiu de capitalişti străini, şi comparând-o cu tăcerea şi indiferenţa în care s’a votat actuala lege a guvernului pentru concesionarea' aceloraşi terenuri, s’ar putea crede că opiniunea publică din această' ţară e lipsită de consecvenţă. Atunci, în 1900, scandal
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
şi constituiri de societăţi româneşti cu capital naţional pentru a împedecâ încheiarea afacerii cu străinii, şi acuma în 1909, o desinteresare completă a publicului, aproape-ca şi când prin parlament s’ar-fi trecut o lege de mâna a zecea!
Explicaţia acestei schimbări, de sigur că nu se va putea găsi, cum am spus mai sus, într’o lipsă de consecvenţă, ci în diferenţa de împrejurări în care s’au propus legile. La 1900, statul trecea printr’o mare criză, şi pentru a se face faţă lucrurilor. între altele, se propusese şi concesionarea terenurilor petrolifere. De sigur că amatorii nu au lipsit, dar întreaga ţara sa alarmase, socotindu-se modalitatea acelei concesiuni ca o lovitură adusă intereselor naţionale şi făcându-se chiar o apropriere, deşi exagerată, a situaţiunei de atunci, cu aceia dela 1848 când Trandafiroff, omul uneltirilor ruseşti, ceruse concesionarea tuturor zăcămintelor miniere din ţară, penrtu exploatare.	.
Şi după aceasta, teama guvernelor de a nu se pripi cu rezolvarea chestiunei a fost aşa do mare, că, la diferite alte propuneri ce capitaliştii străini făceau pentru concesionarea terenurilor, se răspundea cu ezitare şi amânare. Astfel, în public se întărea convingerea că nici un guvern, că nici un partid, nu va mai îndrăzni să facă din concesionarea terenurilor o afacere, ca orce afacere particulară, şi că ea nu se va putea face decât ţinând samă, în primul rând, de interesele statului şi ale naţiunei.
in afară de aceasta, la 1900, entusiasmul pentru afacerile de petrol eră cu mult mai mare. Dela 1896 se observase o creştere importantă în producţiune, cea ce dedea cele mai frumoase speranţe pentru viitorul ex-ploataţiunilor în ţară, şi lucrările comisiunei de petrol scosese la lumină aproape cea mai mare parte din liniile petrolifere ale ţărei. Ca urmare a iluziunilor de atunci, s’a început o campanie de acaparare a terenurilor, atât de particulari cât şi de diferite societăţi, şi în vederea mai mărci producţiuni, ce se speră că nu va întârzia, în diferite regiuni petrolifere de mâna întâia s’au clădit uriaşe fabrici pentru rafinarea petrolului, cât şi pentru fabricarea materiilor şi obicei clor necesare industriei lui.
Cum .vedem, pe lângă patriotismul şi amorul propriu naţional, se mai adăugau şi diferite interese particulare, care se opuneau la concesionarea terenurilor petrolifere ale statului, fără să se ţină sama de consideraţiunile amintite mai sus. Ba ceva mai mult: particularii vedeau în concesionarea terenurilor o afacere care i-ar fi pre-judiţiat foarte mult. Ei făceau socoteala că dacă statul va atrage capitalul străin pentru terenurile lui, atunci ei v'or putea interesă mai greu pe bancherii din străinătate, şi astfel prevederile în privinţa plasărei terenurilor concesionate de ei, nu se vor realiză.
Mai sperau ei în rezultatele positive ale congresului de petrol ce s’a ţinut la Bucureşti în 1907, care trebuiă, după ei, să concentreze pe cei mai mari capitalişti din lume, care înspăimântaţi de imensa bogăţie ce zace în solul român, nu ar fi întârziat de a plasă capitalul lor în afacerile din ţară, aducând o adevărată ploaie de aur în pungile diferiţilor concesionari şi samsari.
Dar dela 1907, situaţia începe să_ se schimbe, afacerile cu terenurile deveneau din ce în ce mai puţin
rentabile, capitalul străin, naiv şi generos, aşâ cum îl doreau toţi câţi concesionaseră terenuri, se arătă foarte sgârcit,; regiuni în care se puseseră mari speranţe, aduceau cele mai crude deziluzii, şi producţia nu mai aveă creşterea vertiginoasă care se observase în 1906-jocul de bursă al afacerilor de petrol, eră prin urmare len baisse .
Să auziau fel de fel de exprimări pesimiste, care au ajuns culmea în toamna anului 1908, când marii rafinori au început să se alarmeze că n’au destul petrol că, ei au construit fabrici de capacitate pentru o producţiune mai mare, cerând statului un sprijin în acordarea importului de petrol galiţian. Cei interesaţi, bine înţeles, că au dat semne de îngrijorare, şi secretarul Asociaţiei Petroliştilor, D-l Inginer Osiceanu, cu com-petenţa-i cunoscută, a început o serie de articole în - Viitorul», propunând diferite soluţiuni crizei în care se află industria petrolului. Statul, ca protector al marilor întreprinderi, după urma cărora el cel dintâi trage foloase, trebuiă deci, după logica tuturor, să intervină.
In afară de acestea, m ii sunt şi alte cauze care au slăbit entusiasmul pentru afacerile de petrol. Rând pe rând, s’au văzut societăţi formându-se şi- ruinându-sc, iar societăţile consolidate distribuind dividende prea mici, de cum se poate aşteptă dela o întreprindere minieră, al cărei scop nu e de a rândul un joc monetar cum sunt întreprinderile de bancă, ci de a îmbogăţi şi cât de repede.
E un fapt cunoscut că societăţile pe acţiuni sunt rău administrate la noi în ţară, consiliile de administraţie absorbind aproape tot câştigul, şi fiind lipsite de simţul de răspundere faţă de banul acţionarilor. Astfel se explică de ce unele societăţi s’au prăpădit de cum s’au înfiinţat. Cât despre societăţile, despre care nu se poate spune de cât că trăiesc, ele sunt rezultatul unor nesfârşite speculaţiuni, şi lipsa de înflorire e datorită nu concurenţei ce ar există între ele de a produce cât mai mult petrol, ci aceleia de a acaparâ cât mai mul Le terenuri, îngropând astfel, pentru vecie poate, o mare parte din capitalul ce posedă.
E bine să insist puţin asupra acestor fapte, arătând astfel cetitorilor marile neajunsuri de care suferă tânăra noastră industrie de petrol, neajunsuri cari, în primul rând, vin după urma lipsei de organizaţiune serioasă în rânduirea afacerilor de această natură.
Cele mai mari societăţi pe care le avem, sunt rezultatul unor transformări continue. De pildă, d-l X are terenuri şi găseşte capital, socotindu-şi terenurile ca a-part social pentru o sumă foarte respectabilă, şi astfel face o societate. Acum această societate, după un an, doi, de funcţionare, se transformă într’o alta cu un capital mai mare, aducând în această nouă combinaţie toată averea ci, şi valorând-o pentru o sumă, iarăşi, cât se poate de respectabilă, şi tot aşâ înainte... In chipul acesta, cam pentru un acelaşi potenţial, ca să mă exprim mai bine, de producţiune, capitalul la care trebue dat câştig devine din ce în ce mai marc., divi-dentele tinzând, prin urmare, de a deveni din ce în ce mai mici, spre cea mai mare nemulţumire a acţionarilor. De fapt, din toate aceste şurupării nu câştigă de
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
73
cât promotorii şi protectorii afacerii, precum şi consiliile de administraţie, care se disting printr’o mare capacitate de absorbţiune.
Apoi cu rivalitatea dintre societăţi pentru a concesiona terenuri!! Societăţile în loc să exploateze intensiv terenurile dovedite ca cele mai bune, se întind în toate părţile, până şi în regiuni cu totul lipsite de petrol, numai pentru a se afirma în modul acesta ca mare societate, după unele mentalităţi, şi de a dâ prilej, ca din traficul concesionării terenurilor, câţiva privilegiaţi şi favoriţi ai consiliilor de administraţie să câştige, să câştige... Se pot numi societăţi care au 20—30.000 pogoane de terenuri, cu fel de fel de obligaţiuni, şi dacă exploatează cel mult 200, şi dacă nu şi mai puţin. Şi aceste 200 de pogoane tre-buc ca din producţiunea lor să acopere toate cheltue-lilc şi să dea dividende şi la capitalul plasat în restul de zeci de mii de pogoane. O politică financiară mai lipsită de bun simţ, nici că se poate închipui, numai astfel explicându-se slabul dividend al capitalului învestit în exploataţiunea petrolului dela noi.
Cum se vede, toate cele expuse ap fost de natură de a aduce nemulţumirea şi dezinteresarea marelui public pentru afacerile de petrol, precum şi criza în socotelile societăţilor de producţiune şi rafinare a petrolului. Statul, strâns cu uşa, a intervenit, fără să mai provoace vre-o mişcare printre cetăţeni, ca altă dată, vo-tându-sC o lege de o importanţă considerabilă într’o indiferenţă cu adevărat orientală. Intervenţia lui a căutat să împace toate susceptibilităţile, toate drepturile câştigate şi toate speranţele ce mai există încă în industria petrolului. Terenurile statului, după ncfua lege, se împart în loturi, şi ele subîmpărţite în patru mer-ticiori: unul de rezervă statului, unul capitalului neaoşi românesc, altul societăţilor existente cu un capital mai marc de 500.000 fr., şi altul pus la buuul plac al statului, adică pentru chiverniseala diferiţilor politiciani, care se perindă la putere cu diferitele guverne. In privinţa acestei legi vom vorbi mai pe larg într’un alt articol, făcând acum observaţia că era bine, nu numai să se dea capitalului amator terenuri garantate, dar să se aducă şi o disciplină în organizaţia afacerilor de petrol. E criză, nu fiindcă regiunile noastre nu mai au petrol, cum se trâmbiţează, ci pentru că pe lângă in-tenţiunea de exploataţie minieră, se mai agaţă şi spiritul de speculaţie, jocul de bursă, precum şi nelipsita ignoranţă!	-
Aci e răul!!
' '	Emil Sxaicu
Ş T I 1 N Ţ E ~
EXPEDIŢIA DUCELUI DE ABRUZZl PE MUNŢII RUWENZORI DIN CEN TRUL AFRICEI
Sunt prinţi, a căror viaţă se scurge fără de folos pentru omenire ori ţara lor, într’un dolce far niente ce nu se deosibeşte întru nimic—în afară de mediu— de viaţa napolitanilor care-şi înfundă mâinele în buzunare şi‘privirea în albastrul golfului, trăind Dumnezeu ştie din ce.
Sunt alţi prinţi, cari neavând o educaţie suficientă pentru a crea ceva, se fac totuşi protectorii muncitorilor, încurajând pe artişti, pe savanţi în manifestaţiu-nile lor, dând naştere, indirect, la curente civilizatoare ce fac une ori epocă. Curtea Medicisilor din evul mediu, acea a ducelui de Weimar. de pe vremea lui Goethe, sunt pilde clasice.
Sunt şi prinţi cari nu se mulţumesc numai cu atâta. Simţind goliciunea vieţei ce ar puteâ-o duce, îşi iau un scop de muncă, uşurată mult prin condiţiunile sociale şi materiale, în care se găsesc. Principele de Monaco e un savant încercat în cercetarea adâncurilor oceanelor, un principe de Bavaria e un oculist renumit, ducele de Orleaijs un întreprind explorator ca şi ducele de Abruzzi, de a cărui ultimă călătorie în inima întunecatei Africe, ne dă seamă cartea apărută de curând : Der Ruwenzori ‘) (Lipsea, F. A. Brockhaus 1909).
Ori de câte ori vine vorba de tăinuitele popoare ale Africei lăuntrice, fără voe ese înainte curajul şi cele îndurate de Stanley, unul dintre cei dintâi care a făcut cu putinţă înaintarea armatelor coloniale în părţile din ce în ce mai cunoscute ale continentului întunecat-, Lui Stanley se datoreşte şi redescoperirea unui lanţ de munţi, ale căror vârfuri se ridică mai sus de cât ale muntelui Alb din Alpi, cu creste acoperite de omăt, măcar că numai jumătate de grad îi desparte de brâul pământului. Redescoperire e cuvântul ce se poate întrebuinţa de cele mai multe ori în loc de descoperire, căci foarte adesea fenomenele care produc senzaţie la descoperirea^ lor în timpurile noastre, sunt arătate drept cunoscute, măcar în parte, de cei vechi; vorba poetului toate-s vechi şi nouă-s toate: îşi are şi aici aplicare. A făcut mare vâlvă printre geografi existenţa acestor munţi în centrul Africei, dar meticu-loşii desgropători ai documentelor antice, au arătat îndată, că două mii patru sute de ani înainte se scria despre «Egipetul hrănit de omăt. iar faptul că Nilul îşi datora parte din apele sale Munţilor de argint , nu eră taină pentru Aristot, după cum în Geografia lui Ptolemeu (din întâia jumătate a veacului al doilea după Hristos) se poate citi limpede că la 12° 30' la. titudine sudică şi între 57 şi 67 longitudine se ridică Munţii Lunei, a căror scoarţă de omăt dă apă lacurilor dela obârşia Nilului .
E dreptul că toate aceste afirmări se bazau pe acel se zice neştiinţific, pe povestirile caravanelor ce nu puteau să dea desluşiri mai limpezi, dar nu c mai puţin adevărat, că munţii se presupuneau.
De când Stanley i-a văzut, de când Ruwenzori nu mai puteau fi confundaţi cu Kenia şi Kilimandjaro, cei doi stâlpi de foc din afara regiunei marilor lacuri, sau încercat mulţi să ajungă până la ci. Dar vecinătatea equatqrului, curenţii de aer puşi în vârtej de enormele cantităţi de zăpadă ale vârfurilor, învăluiau mereu aceşti munţi în pânza deasă a negurelorşi norilor. Rar când cortina se rădică, lăsând privirei cea mai măreaţă privelişte alpină răsărită din mijlocul pădurilor nestrăbătute, formate din Acaţii, ericacee şi ferige arborescente. Se stabilise existenţa lor, se ştia că se înalţă
1)	11 Ruwenzori. Milano, lilOt). 15 lire.
74
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
între lacurile ce umplu cea mai însemnată şi lungă depresiune de pe pământ, se cunoştea că în văgăunile vârfurilor lor omătul e îngrămădit şi întărit în gheţari ce rezistă soarelui equatorial, dar nu se ştia în amănunte topografia lor, nu călcase picior de om pe vârful lor cel mai înalt, nu se ştia dacă gheţarii sunt asemenea celor din Alpi, ori nişte simple îngrămădiri de omăt întărit, ce spânzură de coamele prăpăstioase ale muntelui.
Acesta a fost scopul explorărei din 1906 a ducelui de Abruzzi, urmărit cu multă îndârjire şi ajuns în mare parte.
=t=
* *
Câtă deosebire a adus vremea şi civilizaţia în explorările continentului african se poate prinde comparând descrierea călătoriei lui Stanley şi acea a cercetătorilor italieni. In 17 zile făcu expediţia drumul dcla Neapole la Mombaza de pe coasta estică a Africei. In două zile se pot face cei .940 km. ce despart ţărmul-Africei de lacul Victoria, cu drumul de fer construit cu multe sacrificii de către englezi, distanţă ce nu se putea tăia decât în patru luni mai înainte, pe drumuri rele, printre triburi veşnic gata la măceluri sau prin păduri de erburi unde se ascund leii şi leoparzii. Acum e o plăcere să treci nesupărat prin mijlocul pădurilor de banane, «să aibi fericirea să vezi câte un leu cum păşeşte mândru pe câmpia întinsă ori cârdurile de zebre, antilope, gazele, girafe- ce s’au deprins cu pufăitul maşinei ce urcă până la 2347 m. Ajunsă la marginea lacului Victoria, expediţia italiană găseşte şi aici semnul civilizaţii ce înaintează cu paşi repezi peste tot, sub forma unui vapor, ce face curse regulate între diferitele puncte ale ţărmului, aşa încât după 21 de zile dela plecarea ei din Neapole,. se află în inima Africei, lăsând în urmă 4750 mile geografice, deci aproape nouă mii de kilometri.	*
De aici, dela Eutebbe, capitala protectoratului englez Uganda, începe adevărata escursiune. Influenţei politicei engleze în special şi, s’ar putea spune în parte şi civilizaţiunei care domoleşte pornirile rele, se datoreşte buna primire ce au făcut diferitele triburi, în majoritate creştini, expediţiei, formată din peste 300 de persoane, din care 194 purtători ai bagajului împărţit în colete de câte 23 kgr. A urmări povestirea drumului, ar fi prea mult pentru această dare de seamă, de şi tocmai peripeţiile călătoriei şi mai ales pitorescul regiunilor călcate, dau nota originală a călătoriei. Străbat când câmpii rădicate acoperite de «iarba elefantului:- înaltă de şase metri şi deasă ca peria, când păduri cu arbori de 30—40 m, împletiţi cti liane printre care fac- gimnastică numeroase cârduri de momiţe, când plantaţiuni de banani în mijlocul' cărora se văd bordeele joase ale indigenilor, când regiuni pustiite de teribila muscă tsetse.
Cu cât drumul s’afundă mai departe, cu atât devine mai greu, mai obositor, iar mersul e stănjânit de ploile ‘ repezi ce schimbă pământul în noroi. In sfârşit, apare şirul de munţi dorit, cu vârfurile sclipitoare înălţân-du-se până la cer, aducând aminte italienilor de peisajul ce se desfăşoară ochiului din şesul piemontez ori lombardic spre lanţul Alpilor, deşi tabloul e mult mai
serios, mult mai pompos,» Ultimul popas mai lung e făcut în Fort Portal, aşezat la 1535 ni., locul de reşedinţă al unui sub guvernor şi al misionarilor catolici şi protestanţi, avangarda ori cărei înaintări a civilizaţiunei în continentul întunecat. De aici greutăţile cresc, cu panta din ce în ce mai mare, cu lipsa satelor, cu pământul din ce în ce mai stâncos, alte ori mai mocirlos, cu pădurile virgine prin care securea trebue să lărgească cărarea, cu şuroaile de apă repezi şi reci ce trebuesc trecute, cu ploaia rece, deasă şi măruntă ce udă până la piele pe europeni şi face să tremure ca varga indigenii nedeprinşi cu frigul. Din când în când munţii înzăpeziţi să arată în fundul unei văi, mărind curajul şi atrăgând prin taina în care sunt învăluiţi. Pădurile devin mai dese; ericaceele din care sunt formate aproape nu au frunze, învăluite fiecare într’o pânză, de lichenii ce le distrug. «Liniştea mor-ţei domneşte şi lipsa ori cărui semn de animale completează tabloul ce pare a fi din o vreme trecută a pământului, când animalele superioare nu apăruse încă.»
Şi pădurile dispar, făcând loc covoarelor verzi de muşchi şi brădişor, stropite cu cele mai variate culori. Impresia generală nu poate fi redată prin vorbe ; priveliştea e prea deosebită, de acea cu care e deprins europeanul, spre a putea fi descrisă. Peste tot apasă tăcerea adâncă a cimitirelor . Vântul rece dinspre gheţari poate să aducă aminte de orice numai de equa-torul ce. trece prin acea regiune a pământului nu.
Vegetaţia începe să se schimbe şi ea: cu flora africană începe să se amestece floricele alpine, semn că vârfurile înalte nu sunt departe. In sfârşit cu chiu cu vai, expediţia ajunge la ultimul conac, aşezat la 3790 m, de unde încep adevăratele explorări, şi de unde conducătorii încercaţi cu gheţarii Sviţerii au rolul principal. Urcarea spre vârf ar fi fost pentru ei o jucărie, dacă vremea nu le-ar fi pus necontenit piedici. De altfel expediţia a avut mare noroc, De regulă masivul Ruwenzori e învăluit în nori. Neguri dese îl ascund privirelor depărtate, şi tot ele alungau pe toţi acei care au mai încercat să-l urce. De astădată, mirat parcă de îndrăzneala şi perseverenţa celor ce vroiau cu tot dinadinsul să calce pe vârfurile lui, muntele îşi îndepărtă zăbranicul de nori şi se arătă pentru scurt timp privirilor uimite de măreţia ascunsă, aşa în cât aparatele de fotografie transportate cu atâta trudă, putură să fixeze pentru totdauna frumuseţea impunătoare a Jung-frau-ului african. După o grea muncă, nu atât din cauza terenului accidentat, cât din cauza intunerecului nestrăbătut în care îi învăluiau negurele, în sfârşit stin- ’ dartlul verdc-alb-roş, pe care erau cusute de mâna re-ginci-mume cuvintele Arclisci e Spera (aibi curaj şi credinţă), fâlfâiâ pe vârful celui mai înalt munte din Africa, la 5125 m. Parc că spre cinstirea muncei şi a curajului, cortina de nori să dădu înlături Din întunecime ne găsirăm în spaţiul liber plin de lumina cea mai limpede. La picioarele noastre se întindea marea de neguri, Din planul uniform şi mereu în mişcare răsăreau cele două vârfuri mai înalte. Alexandra şi Margareta, două piramide ce străluceau de-ţi luau ochii, la lumina soarelui reflectată de miriadele crişta-lilor de omăt cu care erau acoperite, Pânza de neguri
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
75
separă Africa equatorială, încinsă de foc, de veşnicul omăt al înălţimelor muntoase *.
Bucuria urcărei vârfurilor celor mai înalte, le dădu din nou curaj, pentru cercetarea mai amănunţită a munţilor. Numai aşa, se ştie azi că lanţul Ruwenzori, de forma unui G, se ridică singuratec din marea depresiune africană, «Regele norilor» cum îl numesc unele triburi locale e format din şase grupuri de vârfuri, dela 4000-5135 m, separate de întinse câmpuri de omăt, strânse în văi sub formă de gheţari, a căror topire hrăneşte necontenit lacurile de unde îşi reia drumul Nilul, cătră Marea Mediterană,
Părerea celor vechi, că Nilul îşi trage apele din topirea omătului, tămâne fapt câştigat pentru ştiinţă. Gheţarii azi în descreştere şi alcătuiţi după tipul gheţarilor din Scandinavia, ajungeau cu vârful limbei lor în adâncimea văilor, scoborându-se până la 2000 m. Linia ometelor veşnice e cam la 4500 in, şi coincide vârfurilor inferioare ale gheţarilor. Interesantă e repartizarea vegetaţiunei, care repetă în înălţime, distribuţia orizontală dintr’o emisferă. La înălţimi de peste 3000 m, pădurile dese de Bambus şi encacee, fac loc muşchilor, iar la umbra lor toporaşii, picioru-cucoşolui, umbilife-rele aduc aminte de vegetaţia pădurilor europeneşti. Peste 3500 m muşchii, brădişorul şi lichenii iau locul pădurilor, iar la 5000 m, stâncele sunt goale.
Scopul principal al explorărei s’a ajuns. Ruwenzori nu mai e o enigmă geografică. Munca membrilor ex-pediţiunei a' fost încoronată de succes, iar meritul câştigat prin osteneală de Ducele de Abruzzi e mai trainic şi mai sclipitor de cât laudele ce i s’ar fi adus rangului cu .care soarta l-a învestit fără voia lui.
’	Dr. I. SlMIONfiSCU
Profesor la Universitatea din laşi.
LITERATURA
EROUL
Drapelele mari ale sfântului Gonselvo fuseseră scoase în piaţă şi acum se legănau greoi în văzduh. Le purtau oameni cu înfăţişare uriaşă, cu obrajii împurpuraţi şi cu gâtul plin de putere: ei făceau glume.
După victoria câştigată asupra Radusanilor, oamenii din Mascalico sărbătoriau venirea lui Septembre cu o nouă măreţie. O minunată înflăcărare religioasă stăpânea sufletele. Tot ţinutul aducea jertfă îmbelşugarea rodirii grâului spre slăvirea Patronului sărbătorit. Pe străzi, dela o fereastră la alta femeile întinseseră velinţele de nuntă. Bărbaţii împodobiseră cu ramuri verzi porţile, şi cu flori, pragurile caselor. Cum sufla un vânt uşor, era pe străzi o undoiare nesfârşită şi fermecătoare de parfumuri, ce îmbătau mulţimea.
Dela biserică, procesiunea urma să se întoarcă şi să se înşiruiască pe piaţă. înaintea altarului unde căzuse sfântul Pantaleone, opt oameni, norocoşi, aşteptau clipa când să ridice statuia sfântului Gonselvo ; ei se numiau: Giovanni Curo, Ummalido, Mattalâ, VincenzioGuanno, Rocco di Cenzo, Benedetto Galante, Biagio di Clisei, Giovhînni Senzapaura. Stăteau în tăcere, cuprinşi de demnitatea îndatoririi lor, cu capul cam ameţit.
Păreau destul de puternici, aveau ochiul arzător al fanaticilor; purtau în urechi, ca femeile, două inele de aur. Din când în când îşi pipăiau braţele şi încheietura mânii, ca pentru a le simte puterea, sau îşi zâm-biau cât o sclipire de fulger între ei.
Statuia Patronului era enormă, de bronz, goală înăuntru, - înegrită, cu capul şi cu mânile de argint, înfricoşător de grea.	.
Zise Mattalâ:
—	Avande ')!.
împrejur, poporul se îngrămădia să privească. Ferestrele bisericei răsunau la fie-ce bătae a vântului. Cuprinsul ei fumega de tămâie arsă. Sunetele fanfarei se auziau când şi când. Un fel de friguri religioase cuprindea pe cei opt oameni în mijlocul acelei frământări, întinseseră braţile, gata.
Zise Mattalâ:
—	Una\... Dua! Trea!...
Intr’o unire, oamenii se opintiră să ridice statuia de pe altar. Dar greutatea întrecea puterile lor: statuia se înclină spre stânga. Oamenii nu-şi putură încă bine potrivi mânile în jurul piciorului ei ca s’o prindă. Se îndoiau încercând să se împotrivească. Biagio de Clisei şi Giovanni Curo, mai puţin îndemânatici, o lăsară să alunece. Statuia se aplecă cu totul într’o parte, greoi. Ummalido scoase un ţipăt.
—	Luaţi seama! Luaţi seama! — strigară cei dimprejur, văzând pe Patron în primejdie. Din piaţă venia un sgomot atât de puternic încât acoperia toate glasurile.
Ummalido căzuse în genunchi; mâna lui cea dreaptă rămăsese sub bronz. Astfel, în genunchi, el ţinea ochii aţinţiţi asupra mânii, pe care nu putea s’o scoată, doi ochi mari, plini de groază şi de durere, dar gura-i, strâmbată de suferinţă, nu mai ţipa. Câte-va pete de sânge udau altarul.
Tovarăşii, toţi de-odată, se opintiră încă odată pentru a ridicâ povara. Dar era grea. Ummalido, în spasmuri, îşi muşca buzele. Femeile ce priveau, se înfiorară. In sfârşit statuia fu ridicată; şi Ummalido îşi retrase mâna sdrobită şi însângerată, nemai având nicio formă.
—	Du-te acasă, mă ! Du-te acasă! — îi strigau oamenii împingându-1 către uşa bisericii.
O femee îşi rupse şorţul şi î-1 dădu să se înfăşoare. Ummalido nu primi. Nu vorbia. Privea la un grup de oameni ce făceau gesturi în jurul statuei şi se certau.
—	E rândul mieu!
—	Nu, Nu, E rândul mieu!
—	Nu ! Al mieu !
Cicco Pono, Mattia Scafarola şi Tomaso di Clisei se certau cu glas tare, ca să înlocuiască, fiecare, pe Ummalido, în al optelea loc de purtător.
Acesta se apropie de dânşii. Ţinea mâna cea ruptă în jos şi cu cealaltă îşi făcu drum. Zise cu simplitate.
—	Lu poşte e lu mi.9)
Şi întinse umărul stâng pentru a susţine pe Patron, îşi înăbuşia durerea strângând dinţii, cu o voinţă sălbatică.
—	Tu che vuo’fa' ?3).
El răspunse:
—	Quelle che vo’ sânte Gunzeloc.4)
Şi, împreună cu ceilalţi, începu să meargă. Oamenii îl priviau trecând, uimiţi.
Din când în când, câte unul, văzând rana care sângera şi devenia pământie, îl întreba în treacăt:
—	Ummâ, ce mai ţii ?
El nu răspundea. înainta tăcut şi grav, măsurân-du-şi pasul în ritmul muzicelor, cu mintea înfierbântată, pe sub velinţele mari ce fâlfâiau în vânt, prin mulţimea ce tot creştea.
La colţul unei străzi căzu, deodată. Sfântul se opri o clipă şi se legănă, în mijlocul unei scurte ncorân-dueli, apoi îşi urmă drumul. Mattia Scafarola intră în locul gol. Două rude ridicară pe rănit şi îl duseră în casa cea ma apropiată.	'
1)	In dialect: înainte.
2)	Postul e al meu.
3)	Ce vrei să faci?
4)	Ceia ce vrea sfântul Gonsalo.
76
NOUA REVISTA. ROMANA
Ana di Cenzo, o bătrână încercată în vindecarea rănilor, privi mâna stâlcită şi însângerată, şi apoi clătină din cap:
—	Che ce pozze fa’?')
Nu putea să facă nimic cu tot meşteşugul ci.
Ummalido, care îşi revenise în fire, nu deschise gura. Stând jos, îşi privea rana, liniştit. Mâna atârna, cu oasele sfărâmate, pentru totdeauna pierdută.
. Doi-trei săteni bătrâni, veniră să o privească. Fiecare, cu un gest sau cu o vorbă arătă acelaş gând.
Ummalido întrebă:
—	Chi ha purtate tu sânte P2)
Şi răspunseră:
—	Mattia Scafarola.
El întrebă iar:
—	Acum ce fac ?
Răspunseră:
—	Utrenia în biserică.
Agricultorii îi spuseră rămas bun. Plecară să asculte utrenia. Un mare răsunet de clopote venea dela catedrală.
Una din rude puse lângă rănit o doniţă cu apă rece, zicând:
—	Ori cum pune mâna aici. Ne întoarcem îndată. Mergem să ascultăm utrenia.
Ummâlido rămase singur. Glasul de clopote se întărea mereu. Lumina zilei începea să descrească. Un măslin, bătut de vânt, lovea cu ramurile sale în ie-reastra joasă. Ummâlido, aşezat ca şi mai înainte, începu să’şi scalde mâna în apă, puţin câte puţin. Cum sângele închiegat şi fărâmiturile de oase se desprindeau, pierderea se arăta şi mai mare. . Ummâlido se gândi:	•
—	Orice e de prisos. E pierdută, Sfinte Gunzelve ţi-o jertfesc ţie.
Luă un cuţit, şi eşi. Străzile erau pustii. Toţi credincioşii erau la biserică. Pe deasupra caselor alergau norii vineţi ai unui apus de Septembre, ca nişte turme fugare.
In biserică mulţimea îngrămădită cânta, parcă în cor, la sunetul fanfaiei, respectând măsura. C) căldură înăbuşitoare eşia din corpurile omeneşti şi din lumânările aprinse. Capul de argint al Sfântului Gonselvo scânteia din înălţime ca un far.
Ummâlido intră. In mijlocul uimirii tuturora merse până la 'altar.
Zise. cu glas limpede, ţinând în mâna stângă cuţitul.
—	Sânte Gunzelve, a te le o/fre.3)
Şi începu să taie în jurul încheieturii, în carne vie, privit de norodul ce se înfiora de groază. Mâna sdro-bită, se desprindea câte puţin, într'un val de sânge.
Se leagănă o clipă, atârnând de cele din urmă fibre. Apoi căzu în vasul de aramă, menit să strângă darurile de bani, la picioarele Sfântului.
Atunci Ummalido ridică mâna ciuntă, sângeroasă, şi zise iar cu glas limpede:
Sânte Gunzelve, a te le offre.
Gawriele D'Annunzio
(Tradus clin italieneşte de C. Sp. Ifasnaş)
A APARUT
. THOMAS CARLYLE
DE
G. ANTONI^DE doctor în filosofie — PREŢUL LEI 3 —
De vânzare la principalele librărjj -
1)	Ce pot să fac?
2)	Cine a dus Sfântul ?
3)	Sfinte Gunzelve, ţi-o închin ţie.
NOTE Şl D1SCUŢ1UN1
TOT DESPRE EXAMENELE DE CAPACITATE
PENTRU NUMIREA PROFESOARELOR LA ŞCOALELE SECUNDARE DE FETE
II
Programe — Examene
La observaţiunea făcută în numărul precedent, cu privire lâ condiţiunile de admitere adăogăm încă una referitoare la certificatul de bună purtare care se cere candidatelor.
Dacă cererea unui certificat constatator că s’a audiat un curs de pedagogie şi s’a urmat lecţiunile practice ale unui seminar pedagogic era o condiţiune impusă în lege, depinzând însă de înfiinţarea şcoalei normale superioare, cererea unui certificat de bună purtare nu se bazează pe nici o dispoziţie, nici a legii învăţământului secundar şi superior, nici a regulamentului din 1904 pentru numirda profesoarelor la şcoalele secundare de fete de gradul I şi II.
S’au gândit alcătuitorii publicaţiunii de azi ce serioasă şi neiertată umilire se aduce candidatelor prin obligaţiunea prezintării acestui certificat?
Fata nemăritată, vieţuind în casa părintească, sub autoritatea părinţilor are să ceară mahalagiilor — trei la număr şi delegaţul patru — comisarului secţiei poliţieneşti respective sau prefectului certificat de moralitate, de bună purtare P
Dar femeea măritată, mamă de multe ori, păstrătoarea cinstei şi demnităţii familiei, cui ar putea să ceară acest certificat, fără să sufere o înjosire pentru demnitatea ei de soţie şi mamă?
Dacă autoritatea şcolară de astăzi ar fi căutat să citească şi să înţeleagă textul legii învăţământului secundar şi superior, poate n’ar fi săvârşit această neiertată călcare a bunului simţ.
Legea cere să aibă o bună purtare, şi numai când se dovedeşţe că nu o are (art. 32 din lege, art. 7 din regulamentul pentru numirea profesoarelor şi art 6 din regulamentul pentru numirea profesorilor) prevede ştergerea de pe tabloul de capacitate a candidatelor şi aceasta numai in urma avizului inspectorilor şi a consiliului permanent. (Art. 7 din regulament.)
lată cu ce circumspecţiune bine chibzuită regula-, mentele pentru numirea profesoarelor şi profesorilor veghează la moralitatea şi demnitatea corpului didactic.
Dar să vedem care e programa după care se vor ţine aceste examene şi apoi modul cum se vor ţine.
I. lată programa publicată de minister:
A. Specialitatea: partea literară, fără limbile ' moderne străine
I.	Limba română
Gramatica	'
a) Morfologia. Părţile vorbirii: substantivul; substantive qo-mune şi proprii; genul; numărul , substantive cari au numai singular sau plural cazurile ; exprimarea lor prin forme flexionare si prin prepoziţiuni; declinaţiunea articulată şi nearticulată; împărţirea declinaţiunilor după terminaţiune. Articolul hotărât şi nehotărât, formele lui după gen, număr, caz şi de-clinaţiune. Adjectivul ; împărţirea lui după terminaţiune; gradele de comparaţiune. Pronumele: personale, posesive, demonstrative, relative, interogative şi nedefinite ; declinarea lor. Numeralele: cardinale, ordinale, distributive, multiplicative şi adverbiale. Verbul : verbele auxiliare, transitive, intransitive şi reflexive; conjugările, timpurile şi modurile; formele active şi pasive; verbele aşa zise neregulate. Adverbul ; Împărţirea lui; comparaţiunea. Prepoziţiunile simple şi compuse. Gonjucţiunile, împărţirea lor. Interjecţiunea. l'onnarea cuvintelor.
71
NoUa UMVisi koKiana
b) Sintaxa. Părţile propoziţiunii : subiectul, predicatul, atributul, complimentul, fraza; coordinaiva şi subordinarea ; felurile propoziţiunilor subordinate. Conslrutţiuni eliptice. Sintaxa specială a diferitelor părţi de cuvânt, topica lor.
Istoria limbei	'
Originile şi formaţiunea limbei române: elementul autohton din peninsula balcanică; latina vulgară (deosebirile mai importante dintre ea şi cea clasică): desvoltarea ei in peninsula balcanică până la năvălirea slavilor; influenţa slavă veche: influenţa albaneză, bizantină, bulgară, sârbă şi ungurească ; limba română primitivă, patria ei; despărţirea Iu dialecte (dialectele daco-macedo şi istro român, particularităţile), urmele de limbă anterioare secolului al XVI-lea. Limba română în secolul al XVI-lea (particularităţile fonetice, morfologice, sintactice şi topice pe cari le prezintă în această epocă, explicarea lor); Desvoltarea ei ulterioară Limba-literară; formaţiunea ei, diferitele încercări da reformă-
Scrierea cu ciriliee şi litere latine; sistemele ortografice, ortografia de azi.
Literatura
Genurile literare. Genul istoric şi oratoric, genurile poetice (genul liric, epic, dramatic şi didactic, cu noţiuni de versificaţie); cunoaşterea reprezentanţilor lor mai de seamă din literatura română.
Istona literaturii. Cele mai vechi texte, literatura religioasă din secolul al XVI-lea, (Psaltirile, codicele Voroneţian, tipăriturile lui Coresi, textele Măhăcene); literatura religioasă din secolul al XVll-lea; mitropolitul Vaarlam şi mitropolitul Do softei; traducătorii biblii lui Şerban ; literatura istorică, cele mai vechi cronice, Urechiă, Miron şi Nicolae Costin, Neculcea, Dumitru Cantemir; cronicarii munteni; genul istoric la sfâr-şilul secolului XVIlI-lea ; ultimii cronicari; şcoala latinistă ; iniţiatorii şi continuatorii ei (Mincu,1) Şincai, Maior, Laurian-Cipariu); începuturile poezii lirice (Văcăreşlii, Conaki, Cârlova), Eliad, Asachi Mureşeanu, şcoala inaugurată de Kogălniceanu, Russo, Alexandri, Negruzzi activitatea literară a acestora, Bal-cescu, Gr. Alexandrescu, Donici, Bolintineanu, Odobescu, Creangă, Eminescu.
Caracterizarea diferitelor curente din literatura veacului al XlX-lea.
Literatura populară, scrisă şi nescrisă Fol Kloristii cei mai însemnaţi: Panu şi Ispirescu.
2. Limba latină
Cunoştinţele obişnuite de morfologie şi sintaxă.
Noţiuni elementare de prozodie şi metrică.
Istoria literaturii latine până la Scriptores Historiae guslae; cunoştinţele generale despre diferitele epoci, genuri şi scriitori mai insemnaţi.
‘ Interpretare din autori, şi anume din: Cesar:De bello Gal-lico; Cicero: Catilina, De oficiis; Şalusl; Ovid: Metamorfozele, Virgil: Aeneis; Tit-Liviu.
3.	Istoria generală
Posedarea materiilor prevăzute în programa de liceu, cu o desvoltare mai largă a istoriei moderne şi contimporane, până la răsboiul ruso-turc 1877—78.
Orientare în literatură istorică generală (operele cele mai principale) şi noţiuni asupra isvoarelor istorice.
4.	Istoria românilor
Materia din programa clasei VIII de liceu, cu desvoltare a părţilor mai importante din punct de vedere politic şi cultural.
Cunoştinţe despre isvoarele principale ale istoriei românilor şi despre scrierile mai însemnate asupra ei.
5. Istoria artelor
Istoria pe scurt a artelor, cu specială privire la arhitectura şi sculptura greco-romană; la arhitectura bizantină, gotică şi romană din evul mediu; la arhitectura şi sculptura renaşterii.
Reprezentanţii principali ai şcoalei olandeze şi germane.
Noţiuni de artă bizantină la popoarele din orientul Europei . şi la-români. Cunoaşterea monumentelor arhitecturale mai însemnate din România şi a picturilor murale vechi.
6.	Estetica	.
Definiţiunea esteticei, deosebirea între estetică şi celelalte ştiinţe.
Definiţiunea frumosului şi clasificarea artelor in legătură cu aceasta.
Istoricul pe scurt al diferitelor teoriit' estetice, mai ales a celor moderne. Explicarea termenilor înrebuinţaţi In estetică : geniul artistic, gustul, stilul, etc.
Caracterele distinctive ale fiecărei arte; arhitectura, sculp; tura, pictura şi poezia.
Privire generală asupra desvoltărei fiecăreia, mai ales însă a arhitecturii, picturei şi poeziei.
Noţiuni de critică artistică şi literară.
7.	Noţiuni de economie politică
Posedarea deplină a materiilor prevăzute în programa clasei VIII de liceu.
Istoricul pe scurt al teoriilor de economie politică şi noţiuni elementare asupra literaturii economice contimporane. Chestiunile economice la ordinea zilei în România.
8.	Noţiuni de drept uzual
Materia din programa clasei IV a şeoalelor secundare de fete de gradul II, complectată cu chestiunile de drept constituţional şi administrativ din programa clasei VIII de liceu.
9.	Geografia generală şi a României
Materia din programa de liceu cu desvoltarea moderată a geografiei politice. Formaţiunea teritorială a ţărilor Europei.
Populaţiunea globului, împărţirea ei etnografică şi distri-buţiunea ei geografică Distribuţiunea geografică a limbilor şi a religiunilor.
10.	Psihologia, logica şi pedagogia
•Psichologia şi logica după programa clasei VII şi Vili de liceu.
Pedagogia, după programa clasei IV a şeoalelor secundare de fete gradul II.
B.	Specialitatea: limba franceză
I.	Limba franceză
llunoştinţe desvoltate de gramatică.	'
Noţiuni generale de origina şi desvoltarea limbei franceze. Istoria literaturii franceze, cunoştinţe elementare de literatură din evul mediu; literatura renaşterii, scriitorii mai însemnaţi din secolul XVII şi XVIII-Iea, şcoala romantică, naturalismul, literatura din a doua jumătate a secolului XlX-lea: Traduceri din: Racine, Corni iile, Bossuet, La' Fontaine, Bulion, Rousseau, Chateaubriand, Victor Hugo, Lamarline, Michelet, Taine. Sully Prudhomme.
2.	Pedagogia
, Pedagogia după programa clasei IV a şeoalelor secundare de fete de gradul II.
Faţă de programa după care s’au ţinut primele examene în 1904, aceasta se prezintă cu o nouă grupare de obiecte. S’a făcut din limbile moderne- specialităţi deosebite, lăsându-se ca o specialitate separată partea literară.	•
Observând mai de aproape această programă, partea, literară şi comparându-o cu programele de capacitate pentru profesorii secundari, nu putem decât să fim izbiţi de marea nedreptate ce se face fetelor, prin acest program excesiv de încărcat.
Pe când profesorilor li se cor două materii — una principală şi una secundară—candidatelor pentru partea literară, li se cere nu mai puţin decât 12 materii şi unele cu desvoltări destul de mari. (Limba română în special).	-
Nedreptatea provine tot din neobservarea înlănţuirii dispoziţiunilor legii învăţământului secundar şi superior.
O astfel de programă ar fi avut raţiune în cazul existenţei şcoalei normale superioare. Această şcoală era să aibă două secţiuni: secţiunea literară, în care
1) Pe acest Minai unde l’n găsit ininistci ni ?
7»
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
era să se propună: limbele română, latină, franceză şi germană, istoria literaturilor antice şi moderne, istoria artelor; istoria generală şi istoria Românilor, estetică, noţiuni de economie politică, dreptul uzual şi instrucţiunea civică.
In secţiunea ştiinţifică avea să se propună: mate-maticile cu comptabilitatea, cosmografia, fisica, chimia, fiziologia, zoologia, botanica, mineralogia, higiena.
Geografia generală a României, psychologia, logica şi Pedagogia erau să se predea la ambele secţiuni (art. 95 din legea înv. sec. şi sup.).	.
Precum singură această şcoală normală superioară avea să pregătească corpul didactic pentru şcoalele secundare de fete—şi numai în chip provizoriu, până la eşirea primii serii se admiteau licenţiatele Unversită-ţilor—era firesc,ca examenul de capacitate la care erau supuse absolventele şcoalei, să constea din materiile predate în cei trei ani în secţiunile şcoalei.	.
Astăzi însă, neexitând această şcoală, rămâne ca Universitatea să prepare viitoarele profesoare pentru învăţământul -secundar.
Or, regulamentele facultăţilor de litere şi filosoîie din Bucureşti şi Iaşi arată că învăţământul superior în aceste facultăţi, tinde spre o specializare din ce în ce mai pronunţată.
Facultăţile de litere au eliberat următoarele patru feluri de licenţe :
Licenţa în istorie după audiarea următoarelor cursuri, timp de trei ani: Istoria veche cu epigrafia; istoria medie şi modernă, istoria românilor; arheologie şi antichităţi ; limba paleoslovenică; sociologie şi câte un an cursurile de: Istoria filosof iei vechi sau moderne; limba latină, limba elină sau o limbă modernă; pedagogia.
Licenţa în filologie clasică audiind timp de trei ani:
Limba şi literatura latină; limba şi literatura elină: arheologie şi antichităţi; istoria veche şi epigrafie; istoria filosofiei vechi şi câte un an : Filologia comparată; o limbă neolatină după alegere, Pedagogia.
Licenţa în filosofic audiind timp de trei ani cursurile de: Logică; Psychologie; Estetică; Etică; Pedagogie; Sociologie; Istoria filosofiei vechi şi moderne; Istoria filosofiei contimporane şi doi ani două din următoarele cursuri: Limba latină; limba elină; istoria veche; istoria medie şi modernă; istoria românilor; limba şi literatura română.
Licenţa în filologie medernă audiind trei ani:
Limba română; Literatura română; Filologie romanică ; istoria medie şi modernă ; istoria românilor; estetica ; limba şi literatura franceză sau germană* şi un an cursuri de: Limba latină sau paleoslovenică; Filologie comparată; Istoria filosofiei moderne sau contimporane ; Pedagogia l)
Firesc ar fi ca specialităţile pentru aceste examene de capacitate, să se alcătuiască în legătură cu secţiunile facultăţilor de litere şi filosofie.
Licenţiatele în filologie modernă au audiat 71/a şi anume: Limba şi literatura română; limba latină; istoria medie şi modernă; istoria românilor; geografia,'estetica ; pedagogia.
Dacă adăogăm că la facultatea, de litere fiind unan comun au trebuit toate să audieze un curs de logică şi unul de psychologie, trecând examenele anuale, avem că:
Licenţiatele în istorie sunt pregătite pentru 7 din 12 cursuri cerute
cele în filologie clasică pentru 47a din 12 cele în filologie modernă, «	81/a	«	12
cele în filosofie	«	6	«12
Cele cari ar fi mai favorizate prin această programă ar fi, după cum se vede, licenţiatele în filologie modernă.
Dar să vedem câte ar fi la număr.
Lăsăm la o parte licenţiatele anterioare anului 1904 cari n’au izbutit la primul examen. Vorbim de Universitatea din Bucureşti. Dela 1904 când s’a ţinut primul examen de capacitate şi până în Octombrie 1908 au eşit din facultatea de litere:
17 licenţiate în istorie,
32 în filologie modernă.
2	în filologie clasică.
3	în filozofie l).
Lăsând la o parte licenţiatele în filologie modernă cari ar avea să prepare: istoria artelor, dreptul uzual şi economia politică, celelalte candidate, ne fiind pregătite în Universitate decât pentru 6 materii, în medie, vor avea ca în scurtul timp de 5 luni de zile pe lângă prepararea materiilor studiate deja, să se pregătească pentru 6 materii despre cari de multe ori nu au de cât slabe şi îndepărtate amintiri. Va fi cu neputinţă să aibă o pregătire bine îndrumată, şi se va întâmpla să avem candidate cari să poseadă superficial sau insuficent materia pe care vor fi chemate să o predea.
Menţinerea grupelor de materii, aşa cum sunt publicate, nu numai că estb o revoltătoare nedreptate, după cum am arătat, izvorîtă din necunoşlerea, nici cel puţin în general a organisării învăţământului nostru superior; dar va contribui, să facă din aceste examene o adevărată loterie, după urma căreia vom avea să resimţim efecte neplăcute, în privinţa pregătirii corpulni didactic al şcoalelor de fete.
Singura măsură chibzuită, in raport cu pregătirea candidatelor în Universitate, şi mai cu seamă, pentru recrutarea în condiţiuni mai bune a unui personal didactic mai bine pregătit ar fi orânduirea specialităţilor pe grupe de materii.
Astfel s’ar putea grupa :
Grupa I
Istoria generală Istoria Românilor Geografia Limba latină
’ Comparând materiile cerute de minister pentru examenele de capacitate cu cursurile urmate în facultatea de litere, iată ce găsim :
Licenţiatele în istorie au urmat din cursurile cerute la examenul de capacitate 5 : limba latină; istoria veche cu epigrafia, medie şi modernă—ar fi istoria generală; istoria română, geografia şi pedagogia.
Licenţiatele în filologie clasică au audiat 2 jumătate şi anume: limba şi literatura latină; istoria veche şi pedagogia.
Licenţiatele în filosofie au audiat 4 şi anume:
Psychologia; logica; estetica; pedagogia şi la alegere două din obiectele citate mai sus. Să admitem că ar fi două din publicaţia cursului, ar fi 6 de toate.
In 1900 catedra de Geografie s’a alipit la secţia istorică şi de filolo» gie moderni.
Grupa II
Limba română Estetica Istoria artelor
Grupa III
Psyhologia
Logica
Economia politică Dreptul uzual
Grupa I ar corespunde licenţei în istorie şi întru •câtva licenţei în filologie clasică.	_
A II licenţii în filologie modernă.
A III licenţii în filozofie.
Dar şi in acest caz pentru Istoria artelor, Econo-
1)	Extrase din Anuarile Universităţii din Bucureşti pe anii 1904—1907.
NOUA REVISTA ROMÂNA
79
mia politică, Dreptul usual, candidatele s’ar mărgini la o pregătire proprie, mai mult sau mai jjuţin bine îndrumată, căci în facultatea de litere nu pot audia asemenea cursuri. Dar sunt numai 3 şi nu 12 ca în pu-. blicaţia de azi.	■
Gruparea de obiecte poate să fie făcută şi în altfel. Ceea ce este esenţial şi trebucşte ţinut în seamă sunt : cursurile audiate in diferitele secţiuni speciale a fa-cidtăţilor de litere. Grupele de materii să corespundă cât mai mult posibil cursurilor audiate pentru cele 4 licenţe
II	Examenul la care vor fi supuse candidatele va fi identic cu examenul general prevăzut de art. 97 al. III din lege, publică Ministerul.
lată ce zice acest articol.
Examenul general va consta în probe scrise, cari' sunt eliminatorii, în probe orale, cari sunt extemporale şi în probe de practică pedagogică. Pe lângă acestea elevile secţiunei ştiinţifice vor face şi lucrări experimentale în laboratorii. Elevele ambelor secţiuni vor mai trebui sa fie examinate, oral şi extempore, din pedagogie. Acest examen are de scop să dovedească întru cât elevele sunt familiarizate cu problemele pedagogice mai însemnate, precum şi modul cum se orientează ele în literatura pedagogică».
Aci revine din nou chestia practicei petagogice.
Este foarte firesc şi bine, să se ceară candidatelor probe de practică pedagocică. E vorba, să se vadă dacă pot să propue într’o clasă secundară o lecţiune oare care, în curent cu noile metode.
Dar revine întrebarea pusă în numărul precedent: unde au putut candidatele să capete îndemânarea în aplicarea noilor metode de predare, când ele nu au avut şcoala de aplicaţie prevăzută de lege?
Că vor veni câte-va, cari să facă lecţii bune poate, foarte lăudabil pentru ele. Au avut posibilitatea ca subt o formă sau alta, să experimenteze.
Dar în genere chestiunea practicei pedagogice rămâne pe grija pregătirii personale a candidatelor.
In asemenea condiţiuni se poate vorbi de unificarea metoadelor de învăţământ, în şcoalele secundare de fete? Credem că nu, şi dificultatea va proveni din lipsa sau insuficienta pregătire a candidatelor.
Dar de ce publicaţia, asupra modului cum se vor ţine examenele, nu se referă la strictele şi amănunţitele dispoziţiuni, cuprinse în regulamentul pentru numirea profesoarelor la şcoalele secundare gradul I şi II din 1904? (art. 8 — 52).
Se va fi lucrând la vre-o modificare a regulamentului? In acest caz ar fi de dorit o echitabiiă şi folositoare îndreptare, ţinându-se seamă de observaţiunile aici arătate.
Nu se mai poate îngădui reeditarea memorabilelor examene din 1904 şi recrutarea corpului didactic pentru şcoalele de fete în aceleaşi condiţiuni, fără a atrage învăţământului de fete însemnate consecinţe.
Nu e. vorba să ne grăbim. Este destul timjî> să se revină, să se facă o nouă publicare, mai potrivită pentru satisfacerea trebuinţelor şcoalei.
Mai e nevoe să amintim principiul bătrânului ex-şef al partidului liberal— când va, oare cum mentorul în ale şcoalei al ministrului şcoalelor de azi — erare hu-manum, perseverare diabolicum ?
________________ A. ŞT. G.
CĂRŢILE DE CITIRE OFICIALE
Domnule Director,
Ingăduiţi-mi câteva reflexiuni la articolul din numărul trecut al d-lui Şt. Negulescu.
yna este personală. Autorul nu este numai institu-
tor, cum iscăleşte, ci şi autorul unei cărţi care a circulat în şcoale şi pe care comisia prezidată de mine a scos-o din curs, acordându-i numai premiul al doilea (la cl. IV). Are deci şi d-1 St. Negulescu un motiv o-inenesc de-a fi supărat. Cred că supărarea aceasta îl face să fie bănuitor şi nedrept.	. •
Este nedrept. Şi dacă pot dove.di că noi am examinat temeinic ■ cărţile, dovada aceasta arată şi nedreptatea.
1.	Cărţile de curs primar sunt cărţi de ştiinţe şi literatură. Aprecierea lor nu poate fi deci o medie aritmetică, rece, din nota la ştiinţe naturale, istorie, religie, citiri literare etc., ci o chibzuială multiplă asupra înfăţişării generale a cărţii. Ca să fie cu putinţă, aprecierea unor părţi, mai ales, trebuia s’o facă specialiştii cari văd tot ce-i greşit, dar au simţ şi pentru ce se află dincolo de limitele specialităţii lor. Aşa am făcut noi. Cuvântul cel dintâi l-au avut specialiştii: C. Giu-rescu pentru istorie, dr. Sava Atanasiu pentru ştiinţele naturale. Amândoi sunt cunoscuţi ca specialişti distinşi şi drepţi. Cine nu i-a putut satisface, ca d. e. d-1 Şt. Negulescu, a păţit-o. Faţă de greşelile de ştiinţă, aprecierea religiei cu ale ei subiecte tradiţionale şi a bucăţilor literare cădeau pe al doilea plan, deşi nu sunt fără importanţă. O părere literară putea să îndulcească cel mult aprecierea generala din raportul final, dar nu să... premieze ori să înainteze la tipar cărţi fără temeiuri ştiinţifice tari.
Toţi membrii comisiei am ţinut ca din şcoalele primare să dispară odată definitiv erorile de ştiinţă, toţi am admis severitatea specialiştilor, toţi am «greşit» ori am avut—cum credem noi—meritul de-a rupe eu tradiţia nepăsării sau uşurinţei în domeniul ştiinţei.
2.	Mai departe: Aş putea să vă arăt caiete întregi de notiţe critice relative la f iecare manuscript; aceasta ca dovadă că toate manuscriptele au fost cetite cu con-ştienţă şi că voind deoparte să facem şcoalei un bine, de altă parte, nu doream—cum ni se spune—să facem autorilor nedreptate, ci mult ne feream să nu-i întristăm. Dar adevărul supără, se vede, şi când îi dai formele cele mai colegiale. Am drept să refuz deci cuvântul că am fi fost pentru unii mumă şi ciumă pentru alţii. Am fost deopotrivă cu toţii. Şi astfel trebuia să reuşească cei ce au avut erori mai puţine, deci manuscripte cele mai lesne de îndreptat şi cele cu mai multe însuşiri bune.
3.	N’am ţinut şedinţe multe, am ciţit acasă, pe rând, este drept. Altfel,'citind tot, în şedinţe • plenare, am fi sporit în mod inutil jetoanele de prezenţă. Comisia întâia a costat pe stat foarte mult; noi am ţinut s’o în-trecem şi în privinţa aceasta, de aceea nu am ţinut decât atâtea şedinţe câte au fost de nevoie.
4.	N’am ţinut—adică n’a ţinut ministerul care a publicat concursul—la numele închise supt un «motto», în plicuri. Cine nu cunoaşte fariseismul acestor «motto», şoaptele că supt cutare «motto» este... amicul X? Cărţile principale erau doar cunoscute, fuseseră publicate, le cunoşteam deci: Ce era să mai ascunză un «motto»?!
Termin cu o reflexie generală: Din tot ce citesc de o vreme relativ la şcoală se desface o lipsă de linişte şi de simţ colegial care nu poate fi decât dăunătoare înţelegerii pe care, de altă parte, toţi o declarăm necesară şi priincioasă şcoalei. Fenomenul se datoreşte probabil influenţei mediului politic care-şi întinde me-toadele sale în toate domeniile care au cu el atingeri. Ne lipseşte celor mai mulţi putinţa dea face abstracţie dela preocupări care n’ar trebui să aibă, în chestiuni de şcoală, nici o trecere.
Mărturisesc că faţă de aceste metoade—al căror rost nu-1 înţeleg—eu voi rămâne credincios liotărîrii de-a fi obiectiv şi rece. De ace.ea v’am comunicat, şi în această scrisoare, numai fapte.
G. Bogdan-Duică •
NOtlA REVISTA ROMÂNĂ
Ho
Deschiderea Băilor Movila Techir-Ghiol
— Băi calde de nămol, reci de lac şi Băi de Mare —
Număiul camerilor fiind relativ mic, iar cererile crescânde, se menţine dispoziţiunea încliirierei camerilor pe serii de câte o lună. Prima serie 20 Mai, 20 Iunie; a doua 22 Iunie, 22 Iulie; a treia 24 Iulie, 24 August. Închiderea stagiunei 1 Septembrie.
Închirierile se fac nominal, fără drept de cedare.
Masa. in Hotelul mare, table d’hote 6 lei de persoană zilnic, co-prinzând 'şi cafeaua cu lapte. Copiii până la 10 ani, lei 3. Restaurantul mic table d’hote 5 lei şi 2,60 Se serveşte şi â la carte. Abonamentele la Restaurant nu sunt obligatorii. Cantina cu preţuri foarte moderate.
Vizitarea medicală pentru luarea băilor este obligatorie. Poştă, Telegraf, Farmacie, Infirmerie, Tramcar dela 1 Iunie.
Se observă respectarea strictă a regulamentului Staţiunei.
Angajamentele pentru camere se fac chiar de acum la biuroul vân-zlrei loturilor, în strada Modestiei No. 3, Bucureşti, până la 16 Mai şi delă această dată Ia Staţiunea băilor, prin Constanţa.
Pentru orice informaţiuni a se adresă la biurou.
Studii Filosofi»
ÎN SPECIAL	_
IteVistS pentru Cercetările de psihologie
TEORETICE ŞI API.ICATE LA :
ŞTIINŢA DREPTULUI, .PEDAGOGIE Şl SOCIOLOGIE
SUB DIRECŢIUNEA D-LUI
C.	RADULESCU-MOTRU
Profesor la Universitatea din Bucureşti
REDACŢIA:
BUCUREŞTI. — BULEVARDUL FERDINAND, 55
HBQNHMENTU& BNUHti LEI 6-Abonamentul anual cumulativ la „Studii Filosofice" si „Noua Revistă Română", 15 Lei.
Boalele Intestinului
Diareea (i.a copii şi bătrâni), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi toate
boalele ce provin din lnfBcŢtunil6 intestinale
SE TRATEAZĂ ADMIRABIL PRIN
hACT O FERMENT
(Bulion paralactic)
Aprobat de Cons. Sanit. Super.
Zilnic preparat proaspăt numai la
LABORATORUL Dr. ROB1N
.	5, Str. I. C. Br&ttanu 5.—Tc\eSon.
\Un flacon 2 lei. In provincie contra mandat 2,70 Cereţi prospecte g;rutuitc
Administraţia
Cea mai ingenioasă maşină de scris este
Singura care scrie fără panglici MODEL 10: cu claviatura dublă. MODEL 15: cu scrisul vizibil şi claviatura simplificată.
Cu tabulator pentru tablouri, devize, etc. Cu adaptator pentru scrisul în mai multe culori.
BUCUREŞTI	!
Calea Victoriei TSTo. r»4	TJELErOIvjj
Doctorul N. I. Demelriad f
■m
| SANATORIUL
I Dr. GEROTA
|	CONSTRUIT SI	MONTAT	|
| Speeial pentru traiamtnlul huilelor chirurgicale | I OPERAŢIUNI Şl FACERI g
Bulevardul Ferdinand	48, Bucureşti	g
TELEFON	1/4-1	1
DROGUER1E & PARFUMERIE
D. G. DIAMANDI
BUCUREŞTI
EAU DE COLOGNE
Monitor a) Clinicei de Maladii Genito-Urinare din Paris (Prof. Aibarau)
înstalaţlune modernă pentru tratamentul de Specialitate şt Ginecologie.
Grand Prix Exposifiunealnlernation. deHigienă
i<ţor
DOCTORUL M1RON
Membru al consiliului de Igienă
CALEA MOŞILOR 209
Consuitaţiuni 5—7.—Str. Pitar-Moşu 15.
Consult 3—p. m.
Teleton 12/33.
ST AU1I.IM IZNTU L GRAFIC AI.I1F.RT RAER, FA URI.CA 1)1? CART(INAC,|.. — HUCURP.ŞTI, STRADA NUM A-POM PI MU No. 7