NOUA
REVISTA
R OMÂNÂ
ABONAMENTUL: (48 numeri-)
In KomAnia un an..............io lei
,,	şcase luni.........6 ,(
IntnateţArile uniune! poştale un an 12 n
,,	,	,,	,, şcase luni 7
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA bulevardul Ferdinand, 55. — bucureşti
BR1Î) POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA
Al'ARE ÎN FIECARE DUMINICĂ
DIRECTOR:
C. RADULESCU-MOTRU
PROFESOR LA UNIVERSITATEA IMN BUCUREŞTI
UN NUMAI?:
25 Hani
Se g&seşte cu numărul la principalele librării şi la depozitarii de ziare din ţară
Preţul anunţurilor pe ultima pagină pagină : 10 lei.
No. 17.
DUMINICĂ 30 AUGUST [909
Voi. 6.
SUMARUL
NOUTĂŢI:
Programul congresului studenţesc dela Iaşi (5—10 Septembrie.)—Revista, revistelor.
POLITICA:
A. D. Xenocol. Turburările politice europene.
N.	Cosăcescu. Profesorii în administraţia centrală.
CEŞTI UNI ACTUALE:
C. Rădulescu-Motru. Hotărîrile congresului studenţesc dela Iaşi.
II.	Chendi. 0 societate a scriitorilor.
LITERATURA:
Stktiiane Maujvrme. Plânset de toamnă.
Ioan Adam. Prin vremuri.
ŞTIINŢE SOCIALE:
Cesake Lombroso. Forme noi de delicte.
NOTE SI DISCUTIUNI:
♦ »
Vasile V. 1 Ianeş. Congresul studenţilor români.
NOU TAŢI
Programul congresului^ studenţesc dela Iaşi (5—10 Septembrie).
După deschiderea congresului se vor aduce in discuţie următoarele :
1. Starea Românilor de pretutindeni sub raportul cultural, economic şi social.
1.	Conferinţa unui student din regat asupra stării culturale a poporului românesc din România liberă.
Se va studiâ fiecare s.rat social, In parte, din acest punct de vedere, şi se vor analiza toate consecinţele ce au decurs din o lipsă de cultură sau din o cultură înstrăinată.
2.	Conferinţa unui student din regat asupra stării economice şi sociale a poporului românesc din România liberă.
Se va sludid fiecare strat social, in parte, şi se va arăta
cum se înfăţişazS, din acest punct de vedere, clasa rurală, clasa de mijloc şi clasa dirigiată.
3.	Conferinţa unui student transilvănean asupra neamului nostru din Ardeal şi Ţara Ungurească.
4.	Conferinţa unui student bucovinean asupra neamului nostru din Bucovina.
5.	Conferinţa unui student basarabean asupra neamului nostru din Basarabia.
6.	Conferinţa unui student macedonean asupra neamului nostru din Macedonia.
II.	Chemarea studenţimei faţă de idealul cultural-naţional.
Conferinţă în care se va arăta :
Activitatea studenţească pentru ajutorarea ridicării culturale, economice şi sociale a poporului român.
Trezirea conştiinţei publice a întregului popor românesc faţă de problemele existenţei naţionale.
Mijloacele prin cari studenţimea va putea coopera la realizarea acestor scopuri.
III.	Organizarea unitară a întregei studenţimi româneşti.
1.	Organizarea studenţimei după centre universitare, lucrând pe baza aceluiaş program elaborat în congres.
Studenţimea din Iaşi şi Bucureşti îşi va alege, fiecare, din sânul ei, la începutul fiecărui an universitar, câte un comitet de 12 delegaţi, cari vor reprezenta interesele studenţeşti.
2.	Organizarea studenţimei pe cercuri judeţene, lucrând pentru aducerea la îndeplinire, fiecare în judeţul său, a aceluiaş program.
In fiecare an se va ţine câte o întrunire de delegaţi ai celor două comitete, din Iaşi şi Bucureşti, succesiv în câte unul din aceste oraşe, la care întrunire vor participa şi delegaţii tuturor celorlalte centre universitare, unde formează un număr mai mare de studenţi români.
Către «cest comitet general ee vor îaaiaUt de flecare cerc judeţian câte un raport amănunţit, asupra activităţii sale a-nualc. Rapoartele aceste vor fi cercetate şi dale publicităţii.
S’au mai propus o serie de chestiuni cari rămân a se discuta şi hotărî în congres:
a) Raporturile dintre studenţime şi Liga Culturală, b) Că-minuri studenţeşti în Bucureşti şi Iaşi. c) Uu semn distinctiv studenţesc, d) 0 sărbătoare a studenţimei. e) înfiinţări de societăţi de excursie, sport şi gimnastică, f) Înfiinţări de societăţi filarmonice studenţeşti, g) Birouri medicale juridice studenţeşti. h) Chestii studenţeşti interne: seminarii, taxe, examene, programe, regulament de disciplină etc. i) Reduceri pe căi e ferate române, j) Apariţia unui organ studenţesc.
Ca înebeere, din punctele discutate şi admise de congres se va întocmi un program general, care va călăuzi activitatea viitoare a studenţilor români de pretutindeni.
*
*
*
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
258
Revista Revistelor
Vieaţa nouă, 15 August—1 Sept. D. O. Densuşianu un articol asupra poetului francez Sluart Merrill. — G. Damia-novici: Din nevoile literaturii noastre. «Studierea literaturii române — mai tânără şi mai săracă — a început abia târziu şi s’a făcut în chip insuficient. Primele lucrări în direcţia istoriei literare erau destinate şcoalei, fusese elaborate sub formă de manuale didactice ; o pregătire ştiinţifică serioasă lipsia ; despre specializare încă nu puteâ fi vorba.
«De aceea s’au văzut apărând lucrări generale asupra literaturii naţionale înainte de a fi fost analizată cu seriozitate în diversele ei elemente. Erau încercări de sintesă pe baza unei analize insuficiente. Dovada: în locul unor monografii serioase, consacrate scriitorilor noştri, apăreau articole de ziar sau de reviste, scrise după nevoe, fie ca panegirice, fie ca necrologuri, în nici un caz însă potrivit cu exigentele obiectivitătii ştiinţifice. Multă vreme acestea au constituit unicul material pentru o viitoare istorie a literaturii Românilor.
«Reactiunea binefăcătoare n’a întârziat prea mult; ea trebuia să vină de acolo de unde eră firesc, dela laboratorul ştiinţei, dela Universitate. Şcoala nouă filologică şi istorică, întemeiată de generaţia tinerilor profesori formaţi în seminariile universităţilor apusene, a pus temelia noului curent ce durează mai bine de un deceniu. Mulţumită acestora s’au pregătit, în special, în rândurile corpului didactic secundar, harnici cercetători ai lileraturei şi istoriei naţionale : au apărut monogafii şi studii bine cumpănite, s’au scos la iveală aulori ignoraţi, deşi de o reală valoare literară şi culturală, s’au elucidat multe echivo-curi, s’a întregit lanţul atât de îmbucătătit al domniilor naţionale, s’a adunat Î11 sfârşit material bio şi bibliografic destul de bogat.
«E de prisos a mai cită nume, fiind suficient a aduce aminte de publicaţiile făcute sub auspiciile Seminarului de literatură şi filologie română şi romanică, cum şi a celui de istorie naţională, dela Facultatea de litere din Bucureşti.
«Pentru moment ne aflăm încă la început; de bună seamă că continuarea nu va lipsi. Se va ivi la urma urmei şi spiritul critic care să facă sinteza mult aşteptată».	.
D. Ovid Densuşianu ne arată că discursul publicat de M. Kogălniceanu în Arhiva românească I. pag. 3i, sub titlu Necrolog al lui Ştefan cel Mare, este o simplă falşificare literară după Flechier, Oraison funebre de M. de Turenne.
Viaţa Românească, Iulie, d. Jean Bart reîncepe frumoasele sa'e schiţe din al doilea jurnal de bord.
G. Ibrăileanu în Partidele noastre politice încearcă o caracterizare a vieţii politice de la noi. Caracterizarea suferă de prea mult subiectivism, deşi intenţiunile autorului par a fi curate. E de remarcat dispreţul cu care vorbeşte d. Ibraileanu despre funcţionărime. Şi cu toate acestea fără funcţionârime, nu ar fi putut exista formele statului modern român, şi prin urmare nu s’ar fi putut împrumută capitalurile străine, care au adus îmbogăţirea burgheziei liberale. Acum, că funcţionarii şi-au făcut datoria, pot fi reduşi la leafă, pentru ca să rămână mai multe sume disponibile d-lor mari industriali! —
Cronica ştiinţifică şi artistică; scrisori din Bucovina, Basarabia, Ardeal. — I. G. Duca în cronica externă vorbeşte de tristele evenimente din Spania, dar fără să releve analogiile pe cari le prezintă viaţa politică în Spania cu via(a politică de la noi.—In miscellanea continuă polemica cu Duiliu Zam-firescu şi N. Iorga.
Neamul Românesc, 21 August. Un articol al d-lui A. C. Cuza asupra congresului studenţesc de la Iaşi. Pentru a nenumărata oară fanaticul profet aminteşte studenţilor crezul său politic s
«Totul va fi fost zadarnic, dintr’un punct de vedere mai înnalt, dacă dezbaterile congresului nu vor fi la înnăltimea a-ceslei lucrări, şi dacă, mai ales, faptele ce vor urmă ml vor veni să ne arăte că un spirit nou însufleţeşte studenţimea noastră,—spiritul sfânt al învierii.
«Să înţeleagă tinerii că totul nu se reduce, pentru dânşii, la râvnirea unei diplome, cu care să ajungă a face carieră. Să înţeleagă că a sosit vremea unei lucrări energice, stăruitoare, răpezi pentru rezolvirea atâtor probleme mari, de la care depinde viitorul neamului întreg.
«Să înţeleagă că un popor nu poate trăi având ca bază o clasă rurală ca a noastră, în stare de suferinţă cronică, provocatoare de revolte periodice, decimată de pelagră, dală pradă celei mai infame exploatări.
«Să înţeleagă că poporul românesc nu-şi poale îndeplini misiunea lui de cultură având o clasă de mijloc jidovească, stăpână pe întreaga activitate economică, pe moşii, pe industrii, pe comerţ, pe meserii, şi că această lacună organică îrebue înlăturată, cât mai curând, prin muncă neadormită, sistematică, însufleţită de ideia naţională a tuturor.
«Să înţeleagă—ei, cari vor fi clasa dirigenlă de mâine—, că reprezentanţii clasei dirigente de astăzi au păcătuit, din acest punct de vedere, prea mult, cu toate bunele intenţii pentru tară, pe cari le vor fi avut,—după cum o dovedf sq rezultatele dureroase, in atâtea privinţî, la care am ajuns».
Buletinul pedagogic, Iulie. D. Gr. Tabacaru face propunerea să sc înfiinţeze clase speciale pentru copii anormali.
«Chiar când educatorul găseşte momentul de a se ocupă de anormali, timpul acesta este sacrificat in dauna celor mulţi şi cari nu au nevoe să asculte întrebări fără nici o importanţă pentru ei. De unde o cauză esenţială a lipsei de disciplină ş;olară sau invers, cei anormali nu înţeleg, nu le corespunde lecţiunile şi atunci rămân în nedis iplină. Dar de multe ori acele zeci de întrebări simple adresate conştiinţei celor anormali, influenţează asupra celorlalţi şcolari, şi preocuparea acestora de lucrări peste cari au trecut, face ca pedagogul să şi altereze sistemul de a predă, făcând un compromis dăunător învăţământului. lai când anormalii predomină, ce sistem se întrebuinţează? Sau alterezi programul, şi-l conformezi tipurilor intelectuale cărora îl predai, sau faci lecţiuni deosebite pentru unii şi altele pentru alţii. Şi într’un caz şi în altul, folosul pentru amândouă seriile de şcolari este în desavantagiu. Rămâne doar o singură soluţiune: să se creeze centre cu clase de perfecţionare pentru anormali, in care să se predea anumite programe şi după anumite norme. Căci programul conformat la amândouă tipurile de şcolari, rste un program fără bază, iar învăţământul, ca literatură pedagogică, teoretică şi practică, capătă o înfăţişare nenaturală, auzindu se adesea că «practica nu se potriveşte cu teoria».
Carmen Syiva, Iulie şi August. Cronica revistei ne prezintă direcţia poporanistă în literatură sub o nouă perspectivă. Spaţiul nu îngăduc să cătăm prea mult. Dăm câte-va rânduri:
«Sub motiv de poporanism s’a dat literaturii o faţă grosolană, pe care talentul scriitorilor,—dacă cumva il au unii dintre dânşii,—or cât ar căuta să o idealizeze tot grosolană rămâne, de oarece pe pereţii unui salon tabloul reprezentând de pildă un precupeţ, cu coşurile pe umeri,—or cât de meşteşugită ar părea pictura,—tot impresia mojicului ti o va da, gata să înjure la fiecare moment şi mirosind ca'e de o poştă a cisme de iuft».
Şi mai urmează lot în acelaş gen.
Verax.
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
259 '
POLITICA
TURBURĂRILE POLITICE EUROPENE
Europa a scăpat, cum se zice pe româneşte, ca prin urechile acului de răsboiul ce era să fie provocat prin anexarea Bozniei şi Ilerzegovinei; dar altul ameninţă acum din partea Cretei, şi conflictul între Spania şi Maroc a luat,. pe de altă parte, proporţiile unui adevărat răsboiu.
Pricina atât a acestor neînţelegeri între popoare, cât şi aceea a tuturor încordărilor fie dintre state, fie dintre aceste din urmă şi poporaţiile pe care le stăpânesc este pretutindeni aceeaşi: dorinţa popoarelor de a trăi după îmboldirile sufletului lor naţional, dorinţe zădărnicite prin statele cari vor să-şi întindă puterea, sau cari tind a nimici naţionalităţile deosebite asupra cărora timpurile trecute le-au făcut stăpâne. Tendinţa la espansiunea economică despre care statele europene dau dovezi în fiecare zi mai mult, le este impusă prin felul lor de viaţă care nu se mai poate mulţumi numai cu mijloacele de traiu lăuntrice şi care caută în colonizare sau în penetraţiunea pacifică (??) a popoarelor mai puţin culte de pe celelalte continente, pieţi de desfacere pentru prisosul mărfurilor sau a poporaţiilor. Aceste popoare însă începând şi ele a se deştepta din amorţeala în care vegetau, o împotrivire care ia pe fiecare zi proporţii tot mai serioase se arată pretutin-denca în ţările anexate, sau cari sunt pe calc de a fi înghiţite, şi conflicte armate sunt urmarea firească a acestei politici care poate fi foarte folositoare pentru Europa, dar fără îndoială, este foarte nedreaptă.
Ştim bine că se va întâmpina, că nimeni 11’are dreptul de a se opune la foloasele luminilor; că popoarele înapoiate care refuză de a intra în legături cu purtătorii faclei civilizaţiei, trebuie să fie silite a o face; că naţiunile europene nu cer altceva decât de a face comerţ în libertate cu toate popoarele pământului şi că, pentru a ajunge la aceasta, ele trebuie să ia toate măsurile trebuitoare pentru a asigura acest comerţ şi multe alte argumente de acelaşi fel. -
Acestora se poate răspunde că pământul nu a fost dat de moştenire unei singure case; că fiecare împărţire a omenirei şi fiecare subîmpărţire, adică fiecare popor, are dreptul să trăiască cum o înţelege el, în ţara pe care o ocupă ; că nimeni nu are dreptul de a-1 sili a primi o stăpânire străină, chiar când această stăpânire s’ar înfăţişa cu steagul alb într’o mână şi cu mărfuri în cealaltă, că în sfârşit nici un popor nu poate fi constrâns a intră în alte legături cu acele ce voesc să-l cerceteze, decât în acele pe care el le îngăduie din libera sa voinţă. Ştim bine că cu această teorie s’ar duce de râpă politica colonială, marea isbândă a veacurilor mai din urmă, politi.ă ce este departe de a se întemeia pe dreptate şi care n’are la temelia ei numai puterea.
Numai că în acest caz să se aştepte cineva că această putere să fie respinsă prin acelaşi element îndată ce lucrul se poate face şi mai ales să nu se mire şi să nu se scandalizeze dacă Indienii, Egiptenii voesc
să scape de sub stăpânirea Angliei; dacă Negrii din Africa resping pe aceea a Germanilor; dacă Marocanii au luptat şi luptă contra puterilor care, pentru a-şi a-părâ interesele în Nordul Africei, nu au dat îndărăt înaintea rolului uricios de a se însărcina cu poliţia acelei nenorocite ţări, adică de a o sili să-şi deschidă graniţile tuturor speculanţilor europeni.
Expansiunea colonială europeană fiind datorită luptei pentru existenţă, trebuie să se învoiască şi ţârilor ameninţate a şi-o apără pe a lor şi într’o asemenea stare de lucruri nu putem face altceva decât a aşteptă să vedem care din doi va încălecă pe celălalt.
In orice caz politica colonială europeană lucrând asupra unor popoare cari nu vor să devie iloţii civilizaţiei, nu este de natură a apără interesele păcei.
In Europa însuşi aceste interese sunt compromise printr’o altă tendinţă care şi ea păcătueşte prin lipsa de respectare a celor mai elementare drepturi ale omenirei. Este vorba despre apărarea naţională născută din dorinţa popoarelor stăpânitoare de a impune felul lor de a fi acelora de altă fire pe care le ocârmuesc, Aşa Anglia exercită această presiune de veacuri acuma asupra Irlandei. Rusia asupra Poloniei şi Finlandei. Prusia asupra fracţiunei din poporul polon pe care a pus mâna la împărţirea ţărei acestuia; Germania întreagă asupra Lorenei; căci dacă reluarea Alsaciei poate fi îndreptăţită prin împrejurarea că această ţară germană fusese şi ea răpită prin putere pe când Franţa dicta în Europa, răpirea Lorenei, ţară franceză, de către Germania biruitoare nu poate găsi nici o apărare. Această anexare este nedreaptă şi nu este decât is-bânda puterei asupra dreptului. Tot aşa apăsare simte şi Creta şi Macedonia sub stăpânirea Turciei. Nu mai puţin şi naţionalităţile slaye şi italiene din Austria sunt nemulţumite cu precumpănirea germană; căci prototipul tuturor statelor apăsătoare este Ungaria, chinuitoarea naţionalităţilor slavă şi română care au avut nenorocirea de a fi atribuite şi când cu întocmirea dualismului Austro-Ungar.
Istoria în lunga dâră de nedreptăţi pe care a tras-o după ea, a întrunit în formaţiile actuale ale statelor, popoare de naţionalităţi deosebite, împcdieându-lc de a se alipi către trunchiurile etnice din cari făceau parte sau. do a se constitui ca state particulare. Această împrejurare însă n’ar da naştere numai decât la neînţelegeri, la rivalităţi, la desbinări cari merg uneori până la ameninţarea revoluţiei şi a sângelui, dacă statele alcătuite în acest chip s’ar mărgini la stăpânirea politică, cum o face bunăoară Elveţia, şi dacă n’ar adăogi nenorocita întreprindere a unificărci naţionale. Iată temeiul măsurilor de germanizare pe care Germanii le urmăresc în Lorena, a legei urâcioase între toate, a exproprierii naţiei polone în Prusia, a măsurilor de rusi-ficare a Poloniei; a celor de maghiarizare a Românilor, Croaţilor, Slovacilor şi Sârbilor cari trăesc sub apăsarea Ungurească. Apoi popoarele cari au început a se emancipa, merg tot înainte şi se silesc a obţine concesiuni etnice tot mai largi şi mai întinse. De aici se explică loviturile pe cari naţionalităţile slavă şi italiană din Austria le dau fără încetare Germanilor cari altă
MOtTA ti EV ISTA ROMANĂ
ibo
dată tindeau să le distrugă. Tot această împrejurare lămureşte şi tendinţa de a scăpa din jugul otoman, a marei insule Creta, care vrea să se unească cu ţara a căreia limbă o vorbeşte—Grecia; nu mai puţin aceea a Macedoniei unde însă amestecul nedescurcat al naţionalităţilor împinge valurile lor în toate părţile deodată, fără scop şi fără deslegare.
Cauza mai adâncă a desbinărilor europene este chestia etnică aceea a naţionalităţilor şi cât timp ea nu va fi resolvilă, revoluţia şi răsboaele vor fi fără încetare la ordinea zilei.
Dar în loc de a înlesni naţionalităţilor un trai potrivit cu condiţiile pe care natura însăşi le-a impus lor, Europa menţine şi consfinţeşte o stare haotică din care nu.pot naşte decât ciocniri şi răsturnări. Statele mai mult sau mai puţin poliglote vor numai decât să absoarbă naţ’onalităţile deosebite cari trăesc sub stăpânirea lor. Aceste de pe urmă se împotrivesc prin toate mijloacele şi acele ce au isbutit a se emancipa din această sdrobitoarc epitropie tind a se întruni cu trunchiurile naţionale din cari fac parte.
Aceste două tendinţi contrazicătoare stăpânesc spiritul public european. Nn este însă greu de văzut de care parte stă dreptatea; dar dreptul intră în luptă cu interesul sprijinit de putere. Se poate oare nădăjdui că liniştea se va întinde vreodată peste o marc sguduită nu numai de vânturi, ci mai adânc încă, de entremn-rile de pământ?
Europa însă ca pentru a desfide îndeplinirea seriei istorice care conduce la emanciparea naţionalităţilor, nu găseşte nimic mai bine de făcut, decât a o hărăţi, a-i creea piedici noui şi a lovi în faţă, în mijlocul secolului al XX-lea dreptul cel sfânt al popoarelor de a trăi fiecare după cum o înţelege. Ea consfinţeşte răpirea Bosniei şi Herzcgovinei de către Austria, atacă Marocul, împedieă Creta de a se uni cu Grecia şi în-gădue asasinatul naţionalităţilor slavă şi română de către Unguri.
Cu toate acestea se tinde a se menţine pacea cu orice preţ când pretutindeni se seamănă războiul; căci pace nu poate fi decât rezultatul predomnirei drep-tăiţei asupra forţei, iar niciodată aceea a forţei asupra celei dintâi.	~
A. D. Xenopol.
PROFESORII IN ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ
Cu prilejul examenelor de sfârşit de an dela şcolile particulare, ministerul a numit ca membrii în comisiile de examen numai pe profesorii partizani şi pe cei cari sunt amici ai partidului. Să ne lămurim : partizani politici sunt cei declaraţi liberali, iar amici ai partidului sunt cei cari, deşi nu sunt partizani politici, totuşi trăesc în tinda partidului şi se bucură, în rangul al doilea, de favorurile binefăcătoare ale puteri. Astfel s’a numit profesori liberali în câte două comisii, s’a numit şi cei ce au dat lecţii la şcoalele particulare, iar alături de ei s’a numit şi profesori amici, de peste tot şi peste tot.
Recunosc că numirile în comisiile de examen nu întâia oară s’au făcut aşa; poate că nu tocmai ca a-
cum, dar de mai mulţi ani şi sub toate partidele se manifesta o tendinţă duşmănoasă în administraţia centrală a ministerului, şi care divide pe membrii învăţământului în tabere clin ce în ce mai înduşmănite. Numirile în comisii nu este singurul fapt; sunt o sumă altele: dese inspecţii, rapoarte defavorabile, numiri şi scoateri din direcţii, prigoniri, dări în judecată, etc.etc. De aceea nu pentru faptul banal al numirilor în comisiile de examen m’am hotărât a seri aceste rânduri, fiindcă noi cei cărora nu ni s’a făcut onoarea a fi numiţi nici într’o comisie, dela venirea liberalilor la putere, n’am fost aşa de afectaţi ca actualii sfetnici ai d-nului Ministru de instrucţie, cari în timpul guvernării conservatoare au făcut jalbă şi interveniri la minister cerând numirea lor, şi stăruind, până au obţinut satisfacţie. Noi nici n’am cerut — şi desigur că nici n’am fi obţinut dacă cercam — nici n’am protestat.
Ceeace mă face a seri aceste rânduri este a constata răul, că dela reorganizarea ministerului, adică de atunci decând s’a hotărît ca şefii de servicii să fie luaţi dintre profesori şi decând în administraţia exterioară de control, s'a înmulţit numărul profesorilor de toate gradele: profesori secundari, institutori şi învăţători, de atunci s’a accentuat această manifestare duşmănoasă. Profesorii intraţi în administraţia centrală şi luaţi în genere din vâltoarea politică au dus cu ei pasiunile şi duşmăniile lor.
Cât timp şefii de servicii erau funcţionari de profesie, oameni cari ştiau că razimul lor este munca şi imparţiala aplicare a legilor, nu se cunoşteau deosebirile de azi în învăţământ şi nici nu existau diviziunile adânci de astăzi, cari împart corpul dăscălesc în tabere vrăjmaşe. Şi cu cât mergem înainte, cu această organizare, cu atât cei ce parvin în fruntea serviciilor sunt cei mai militanţi şi din nenorocire nu şi cei mai pregătiţi sufleteşte pentru înalta şi greaua situaţie de administratori. Funcţiunea dă omului puterea, dar atunci trebuc educaţia care să înfrâneze lirele şi sentimentele personale. Trebue ca individul să aibă acea educaţie care să ţie permanent în el grija că legea n’are nici simpatii nici antipatii; că legea este, ca şi D-zeu, de o potrivă pentru toţi, fără deosebire de starea socială ori de culoarea sa politică.
Din nenorocire, tocmai această lipsă de pregătire sufletească s’a constatat la unii din profesorii, cari în vremea din urmă au ocupat înaltele posturi din administraţia învăţământului. Urile, persecuţiile, dările în judecată, care s’au ţinut lanţ 2 ani şi l/3; toate sunt opera acestora. Tot lor se datoreşte pornirea actualului d. ministru al instrucţiuni: publice, care la venirea în capul departamentului a căutat să desfiinţeze tot ce făcuse predecesorul său, să lovească în toţi cari avusese un rol, o situaţie în guvernul precedent. Era manifestarea lirei şi a invidiei subalternilor săi, cari ajunşi stăpâni pe lege, o aplicau după sentimentul şi educaţia lor. Actualul ministru scria unui profesor: «Am refuzat să aplic altora măsura pe care ei mi-au aplicat o mie şi m’am mulţumit să lovesc fără cruţare pe toţi cei cari fac ruşine şcoalei, fără să mă turbur de loc, nici de strigăte, nici de ameninţări».
In această sinceră mărturisire se vede cât s’a înşelat d-1 ministru, care crezând că loveşte în «cei ce fă-
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
261
ceau ruşine şcoaleh lovea în cei pe care-i desemna ura şi invidia snbalternilor săi. Sentimentul de răzbunare şi dorinţa de a înlătura un adversar ori un concurent, desemna ministrului pe cei vinovaţi, adică pe acei pe cari îi prezenta ca făcând ruşinea învăţământului. D-l Motru ne a arătat în această revistă cazul pedepsirei profesorului dela Severii), d. Vîrcol; noi cunoaştem multe altele. Am asistat ca apărător pe câţiva daţi judecăţei, am ascultat ca amic pe foarte mulţi şi am văzut actele lor, şi am rămas adânc mâhnit de strădaniile ce ’şi dau colegii lor din minister pentru a-i lovi şi a le face rău. Se vor da publicităţii multe din mijloacele şi procedeurile ce s’au întrebuinţat, fiindcă nedreptatea nu trebue să rămâe până în sfârşit. Este şi în interesul învăţământului ca să se împace urile cari sfâşie azi corpul didactic secundar şi primar.
Am credinţa că va trebui să se revie asupra multora din pedepsele date, şi nu mă sfiesc a o spune cu sinceritate că voi stărui cât voi putea pentru aceasta, în dorinţa de a se repara nedreptăţile şi a readuce armonia în corpul didactic. A fost aşa de mare duşmănia că a despărţit pe bărbat de femeie şi copii, trimiţând pe nnul la apus şi pe altul la răsărit.
Răul trebue curmat; şi cum a ajuns în timpul din urmă, toţi vor înţelege că nepregătirea sufletească a celor chemaţi la rolul înalt de conducere, cere modificarea legei. Trebue ca funcţionarii din administraţia centrală să fie stabili, funcţionari de profesie; iar nu funcţionari periodici, pe durata cât stă partidul la putere, neavând alt ideal, decât mulţumirea partizanilor, şi altă teamă decât nemulţumirea acestora.
Va trebui cred o altă alegere pentru agenţii de control : inspectori şi revizori şcolari, cărora se cere o pregătire profesională, pedagogică, şi o experienţă. Aceştia pot fi recrutaţi din învăţământ, dar vor trebui făcuţi inamovibili, şi luaţi din oameni cu experienţa vîrstei şi scoşi cu totul din învăţământ. Acum ştiindu-sc la adăpostul catedrei, ori cât de nepregătiţi sunt, ajunşi odată sus, îşi permit a da curs urei şi invidiei lor.
Nu interesele de partid; ci interesul învăţământului mă fac să scriu aceste rânduri, ca o datorie de conştiinţă*
N. Cosăcescu
BIBLIOGRAFIE
Ştiinţa manei, de I. Colini. 0 tendinţă modernă a speculaţiunci metafizice de a sc pune în concordanţă cu postulatele ştiinţei, a dat naştere expansiuiiei, atât dc manifeste'în Franţa şi aiurea, către aşa numit le ştiinţe oculte. Consolidarea lor formează obiectul de predilecţie a multor spirite mari contimporane. Omul reflirlă lumea in adele int ligenţei sale, aceasta e credinţa veche, care se rezumă zicând că omul este în mic reprezentarea cosmosului. Dacă problemul ar fi privit în sens invers, universul ar fi atunci reflectul omului, iar omul ar fi poate un dominator al unor aparenţe conligente.
Ori cum ar fi, iluziunea peiceperei înţelesurilor multiple ce agită cncrul omului a determinai arta divinaţiunei iar azi cercetările forţelor naturale neînţelese ca şi cercetările pozitive de psicologie experimentată au intrai îutr'o fază oarecum ştiinţifică.
Lucrarea d lui 1. Cohen, făcută inlr'un stil filosofic şi literar, este o dovadă precisă. Introducerile ce se fac din 1 zo-teiism, magnetism, ocultism etc. sânt lucrări de adevărată ştiinţă, iar p'ez'a ce învăluc unele din e rei ţările sale dă lu-erărei, un colorit viu, caie întreţine curiozitatea şi o alimentează nici nu s; puică altfel, pentru că, precum zice autorul, Î11 altă ordine de idei lucrarea sa rste o «inspiraţie vie a realităţilor neatins'', deci îndrumarea spre regiunile alese ale spiritului».
GESTIUNI ACTUALE
HOTĂRÂRILE CONGRESULUI STUDENŢESC DELA IAŞI	’
Itleea congreselor studenţeşti nu întâmpină o aprobare generală. Sunt mulţi cari găsesc că ar fi o incompatibilitate între calitatea de student şi calitatea de organizator de congrese, pentru motivul că studentul nu are interese permanente, de natura acelora care pot să fie desbătute şi * hotărâte, prin congres, ci are interese vremelnice de 3 — 4 ani, adică care ţin cât ţine timpul de şcoală, şi cari n’au nici o nevoe de a fi aduse în congrese. Un student congresist pare chiar multora că ar fi cam acelaşi lucru cu aceea ce ar fi un student care are timp de perdut şi gust de plimbat; un aşa student nu face rău că vede o localitate nouă, dar pe lângă aceasta nu-şi face nici un bine.
Această judecată este absolut greşită. Congresele studenţeşti nu numai că sunt compatibile cu calitatea de student, dar sunt o complectare indispensabilă a educaţi unei dată de şcoală. Acei cari tăgăduesc ori şi ce utilitate congreselor studenţeşti se întemeiază pe o con-cepţiune greşită despre şcoală ; ei îşi închipuesc că studentul bun şcolar este studentul cu rol pasiv, adică acela care îşi limitează activitatea la în a învăţa cartea pe care i-o dă profesorul. Această concepţiune, răspândită odinioară, este condamnată astăzi de toţi educatorii serioşi. Studentul trebue să fie şi activ, adică să vie înaintea cărţii pe care o predă profesorul, cu spontaneitatea sufletului său ; să anticipe chiar din timpul şcoalei rolul său de cetăţean, cu singura rezervă însă ca el să înveţe cum să se corecteze treptat.
Această anticipare a rolului de cetăţean este admisă de către educatorii contimporani în şcolile secundare, necum în Universitate. Americanii şi Englezii numesc această pre-exercitare cetăţenească school-city, şi după dânşii tendinţa este să se lăţească peste tot. In orice caz nimeni nu trebue să ia în nume de rău exercitarea spontană a studenţilor universitari în ocupaţiuni serioase cetăţeneşti. Din o asemenea exercitare isvo-răsc deprinderi folositoare, pe care şcoala rămasă în sistemul cel vechiu, nu le ar putea da niciodată. De aceea, repetăm, departe de a consideră congresele ca incompatibile cu calitatea de student, trebue să ne bucurăm când ele se produc, fiindcă congresele sunt o complectare indispensabilă a Universităţii.
Negreşit însă sunt congrese şi congrese: cuvântul este vag şi poate acoperi bun şi rău.
Congresele studenţeşti sunt bune, dacă sunt congrese curat studenţeşti, adică sunt restrânse la propriile preocupări sufleteşti ale acestora şi sunt conduse efectiv de studenţi; ele sunt rele, însă dacă sunt populate numai de studenţi, dar nu şi efectiv conduse de ci. In cazul acesta congresele studenţeşti sunt mai curând o scădere, decât o complectare adusă Universităţii.
Cum va fi congresul care se va ţine la Iaşi de la 5 —10 Septembre?
Dacă ar fi să credem şoaptelor, ar trebui să fim cu
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
2 62
multă neîncredere. Ni se asigură, că de odată cu programul sunt şi hotărârile congresului de mai nainte ştiute, adică sunt impuse. Se vor citi conferinţe asupra stării politice, economice şi culturale a Românilor de pretutindeni, cari vor conchide, că, în toate privinţele, neamul românesc se află la marginea prăpăstii. Se va trece apoi la al doilea punct al programului şi se va hotărî că studentul are chemarea să agite pentru deşteptarea idealului cultural-naţional în popor, prin mijloacele prin care profeţii naţionalizmului nostru, un Cuza şi un Iorga au agitat până acum. Aceştia, dacă vor asista la congres vor desfăşura ei singuri programul profetismului, pe care studenţii vor avea numai să-l aclame. In sfârşit se vor constitui comitete şi sub comitete, cari vor avea să. îngrijească pentru întreţinerea agitaţiei mai departe, aşa cum de altmintreli au existat şi până acum.
Dacă va fi aşa, va fi trist.
Este câte odată bine ca un popor să aibă în sânul său câte un profet, doi, fiind-că propaganda acestora, ca un fel de memento mori, are în sine ceva ridicol şi tragic în acelaş timp, care excită şi dă de gândit; dar că o generaţiune întreagă a unui popor să plece cu jălanie peste plaiurile şi văile întinsului pământ criticând tot, urând tot şi negând tot; aceasta departe de a fi un bine, este o boală primejdioasă. Ar fi trist ca studenţii noştri să se arate aşa de puţin resistenţi la boala ce-i ameninţă.
Noi însă nu credem în asemenea şoapte. Dacă studenţii vor fi numeroşi, este cu neputinţă ca hotărârile lor să poată fi influenţate de nefastul profetism care ameninţă astăzi să ne discrediteze şi puţina cultură ce avem. Dacă ei vor fi numeroşi, avem încredere că gândul cel bun şi generos va găsi în conştiinţa lor un ecou mai puternic de cât gândul rău şi veninos.
Programul congresului ne vorbeşte de «ajutorarea ridicărei culturale, economice şi sociale a poporului român!», de «trezirea conştiinţei publice;» de «mijloacele prin care studenţimea va putea coopera la realizarea idealului naţional: toate dorinţe frumoase şi care fac onoare celor cari le au pus înainte. Dar toate aceste dorinţe nu sunt nici nouă nici extraordinare în istoria lumei! Studenţi: au auzit de ele de atâtea ori, fiind pe băncile Universităţii. De ce alta le vorbesc profesorii lor de istorie, de morală, de pedagogie, de sociologie, de ştiinţa sufletului, de drept, dacă nu de «ridicare de cultură», de «trezire de conştiinţă;» de «cooperare» pentru realizarea unui ideal! Când au auzit ei însă, de odată cu aceste dorinţe frumoase şi eterne ale omenirii, de îndemnuri la ură şi la distrugere? Cultura se ridică prin iubire şi generositate; conştiinţa se trezeşte prin adevăr şi judecată; cooperaţiunea are ca fundament spiritul de dreptate! Acestea sunt singurele mijloace prin care sau dobândit toate acele bunuri, pe care omenirea de astăzi le admiră şi le sfinţeşte. Şi nu numai omenirea, dar natura întreagă pare că întrebuinţează aceleaşi mijloace. Din această cauză în conştiinţa omului s’a înrădăcinat credinţa că deasupra universului planează o divinitate bună şi dreaptă... Toate acestea studenţii le ştiu, sau ar trebui să le ştie, fiind-că ele con-
stituicsc hrana zilnică a sufletului lor câtă vreme sunt pe băncile Universităţii.	>
Congresul de la Iaşi le cere acum să aplice toate aceste ştiute la viaţa propriului lor neam. Cum vor hotărî dânşii ? Vor hotărî oare, că mijloacele cari au adus fericirea şi mărirea 'altor neamuri sunt fără rost pentru fericirea şi mărirea neamului lor românesc, şi vor alege pentru acesta ura şi zavistia? Colegii lor de aiurea, din Universităţile pe care noi le-am imitat, să stea în fruntea mişcărei pentru solidaritatea şi înfrăţirea claselor sociale, iar studenţii noştri să predice invidia între clasele sociale, xenofobismul, şi răsboiul între fraţi ? Mă îndoiesc că vor putea luâ o asemenea hotărâre, căci ea ar fi prea în contrazicere cu trecutul neamului lor şi cu manifestările în care he-am obişnuit să-i vedem.
Trecutul neamului românesc este plin de lupte şi de războaie grele, dar totdeauna aceste războaie au fost drepte şi leale faţă de duşmanii declaraţi. In trecutul nostru nu găsim aţâţări mişeleşti la războaie civile şi nici prigoniri ascunse faţă de străinii aşezaţi în ţară. Neamul nostru a biruit pe calea cea dreaptă, cu inima deschisă şi cu generositate.
De ce ar fi acum altfel ? Ce blestem a căzut pe neamul nostru acum, pentru ca odraslele sale cele mai alese să pornească cu hotărârea de a-i rătăci mintea şi a-i învenina inima ?
Apoi aceste odrasle, numai cu câţi-va ani înainte, nu porniseră ele oare, şi tot din acelaş oraş, din Iaşi, pe o cale cu totul diferită? Acum câţi-va ani la Iaşi, băteâ vântul socialismului internaţional, al umanitarismului larg şi utopic... Şi acum de odată un vânt contrar ? Dar ce suflete au ele oare aceste odrasle, care se lasă să fie atât de uşor purtate de vânturi contrarii ? Cel dintâi maniac sau fanatic să fie în stare să schimbe direcţia, şi să le facă să abzică de la dreapta lor judecată ?
Ar fi prea dureros să fie aşa, şi de aceea încă o-datâ nu credem în şoaptele ce ni se spun.
Hotărîrile pe cari oamenii iubitori de neam le aşteaptă dela congresişti, sunt acelea cari deschid studenţimei drumul spre o cooperare cu elementele - de ordine ale statului român. Studenţimea nu tre-bue să se rătăcească într’o agitaţie sterpă, alături sau în contra muncei pe cari o depun în serviciul patriei oamenii din clasele dirigente de astăzi,—indiferent de legătura pe care aceştia o au cu politica de partid—ci ea să vie la olaltă cu aceşti oameni; şi, cu deosebire, $ă se pregătească a continua munca acestor oameni. Congresele cari nu sfârşesc cu hotă-rîrea de a voi să se continue munca cinstită şi ordonată a celor ce au muncit înainte, nu merită numele de congrese, ci de comploturi.
Avem prea în deajuns în contra neamului nostru complotul oamenilor politici din Ungaria, pentru a mai dori şi complotul agitatorilor din năuntru.
Studenţii au datoria să se ferească de agitaţiuni periculoase ţării, mai ales în momentele de faţă.
C. Rădulescu-Motru.
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
263
O SOCIETATE A SCRIITORILOR
Merge greu de tot. La anumite intervaluri ideia se reia şi se discută: firile înţelegerei se împreună şi se distramă; iar constituirea societăţii se amână pentru mai târziu. Frământarea asta ţine dela încercarea primă a francmasonilor români, grupaţi în «Societatea filo-soficească» la anul 1794. Tot planuri, programe sunătoare, manifeste prin ziare şi întruniri solemne. Dar numai atât. Şi poate nici nu trebue să pretindem mai mult dela familia firilor iritabile: aşa sunt scriitorii pretutindeni, individualişti exageraţi, pretenţioşi, puternici fiecare în parte, dar incapabili a săvârşi împreună cu alţii o operă comună. Fiecare a citit pe «Faust» şi ştie că: der Starcke ist am măchtigsten, allein! Putere de coliesiune, spirit de înţelegere şi de toleranţă este numai între cei slabi. Societatea în accepţiunea adevărată a cuvântului este un fel de solamen miseris!
Şi iată pentru ce se înfiripă cu atâta anevoinţă mult discutata societate a scriitorilor: numai din motive de orgoliu.
Se pare însă că democratizarea spiritului public are o influenţă şi asupra scriitorilor noştrii, îi apropie unii de alţii, îi face mai buni şi mai îngăduitori. In timpul din urmă ideia unei apropieri între dânşii se propagă cu atâta căldură, încât nu este esclusă surpriza, ca, în potriva nefastelor tradiţii, să vedem totuşi peste câte-va zile o societate literară organizată. S’a ţinut un conciliabul -şi ziarele ne vestesc că la 2 Septemvrie se vor deschide porţile «Teatrului Naţional» spre a primi pe scriitorii români, întruniţi la un Congres de constituire. Reputaţia lor e în joc şi credem că ceva serios e pe cale a se face.
Că e necesară această societate cine va putea tăgădui ? La noi numai Academia ce mai poartă grija lite-raturei în o măsură oarecare. In străinătate sunt numeroase grupări literare cari întregesc năzuinţele Academiilor. In direcţia aceasta o societate de scriitori ar avea la noi un vast program de activitate. Ea ar putea mai întâi să întreţină,—prin editări de opere şi prin ridicări de monumente,—cultul pentru creatorii literaturei noastre. Ea ar putea singură să apere’ interesele profesionale ale scriitorilor, supraveghiând relaţiile, atât de meschine astăzi, cu unii editori. Ar reuşi să se ridice la rolul de factor hotărâtor în mişcarea culturală, cucerind de pildă tribuna Ateneului şi dându-i vechia strălucire din vremea lui Odobescu. Prin o cenzură a bibliotecilor populare, încărcate astăzi de material netrebnic şi de traduceri comerciale, ar putea să controleze educaţia maselor. Prin un fond de rezervă ar câş-tigâ mijloace de a sprijini un şir de scriitori naufragiaţi şi nevolnici, al căror număr va creşte fatal cu gradul de desvoltare al literaturei noastre. Dar, ceea-ce mi se pare mai Important este că, în acest chip, scriitorii vor avea o cetate a lor proprie şi n’ar mai trebui să bată la uşi străine, nici să se înroleze sub steagul ademenitor al nici unuia dintre profesorii noştri universitari doritori de carieră.
Scopurile societăţii sunt deci multe şi frumoase. Numai talent, bună-voinţă şi perseveranţă şi noua institu-ţiune poate luâ fiinţă.
Rămâne însă o ceştiune esenţială de discutat—şi aici se pot naşte oare-cari complicaţiuni,—cine anume sunt chemaţi să alcătuiască societatea ? Când zici «scriitorii , întrebuinţezi un termen foarte vag. In categoria acestora ar intri toţi câţi sunt în presa de astăzi, dela d-1 Maiorcscu, Nestorul publicisticei contimporane, până la cea din urmă codiţă dela «Universul literar». Nimeni însă nu poate avei iluzia, că acest fel de vot universal se poate introduce şi în literatură şi că ar putei duce la vre-un scop să aduni claic-grămadă pe scriitorii de toate vârstele şi de toate nuanţele, pentru a-i contopi în o societate. Selecţiunea deci se impune şi o sclec-ţiune se impune cu o cât se poate de mare băgare de seamă, nu dintre reclamagii, nici dintre neputincioşi, ci dintre cei ce au puterea de a se însufleţi şi a se devota cauzei îmbrăţişate.
Cunoscătorul vieţii' noastre literare de astăzi şi al raporturilor dintre scriitori ştie, că literaţii noştri se pot împărţi în trei categorii. La dreapta extremă avem generaţia lui Eminescu, oameni trecuţi astăzi de vârsta mijlocie, prozatori, poeţi şi autori dramatici cu merite şi veche popularitate. Aceştia îşi au situaţiile lor sociale create, fac şi politică, îşi au presumpţiuriile lor şi trăesc izolaţi de cei-ce-au venit în urma lor. A presupune că ei sunt cei chemaţi a forma o societate cu tendinţe regeneratoare, ar fi o greşală. De-asemenea este peste putinţă ca să se încredinţeze această misiune celor din stânga extremă, adecă proaspeţilor literaţi înzestraţi cu certificate dubioase, obţinute dela directorii de reviste atât de generoşi în lansarea talentelor. Este însă un centru destul de select, compus din cei ce de zece ani încoace au meritul de căpetenie la susţinerea şi lărgirea curentelor literare, scriitori de talent şi de temperament cu multe făgăduinţe încă pentru viitor. Aceştia şi numai aceştia pot să ducă ideia la izbândă.
De altfel prevăd că aşa se va şi întâmplă. Din centrul scriitorilor au pornit şi apelurile la unire. In centru se arată mai mult interes. Dacă se vor găsi printre aceştia vre-o 16 până la 20 de inşi, ca să iscălească un program de acţiune, se va face o societate de scriitori; altfel se va forma cel mult un conglomerat hibrid de o efemeră existenţă.
Îl. Chendi.
BIBLIOGRAFIE
Em. Gârleanu. Bătrânii, Ediţia II. Librăria Socec. Preţul 3 lei.
Ioan Neculce. O seamă de cuvinte şi cronica. Librăria Socec 1909 Preţul 95 bani.
Ion Dragoslav. Fala popei (Bibi. populară Socec).
Gutj de Maupassant. Pe coastele Africci (Bibi. pop. Socec).
Ion Popovici.-Bănăleann. Nuvele voi. 1, (Bibi. pop. Socec).
Ar tur Gorovei. Zmei şi Zâne. (Bibi. pop. Socec).
Matciu I. Dimilriu-Buzău. Rolul ştiinţei şi al religiei 1909 Preţul 20 bani.
Dr. I. G. Sbiera. Conlribuiri pentru o istorie socială, cetăţenească, religionară, bisericească şi culturală literară a Românilor dela originea lor încoace pâuă la Iulie 1504. Volumul I.Cernăuţ, 190G.
Dr. I. G. Sbiera. O pagină din istoria Bucovinei.
264
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
LITERATU RA
PLÂNSET DE TOAMNĂ
— poema in pkosA —
Decând Maria m’a părăsit pentru a sc duce într’altă stea—care, Orion, Altaî'r, sau tu, Venus cea verde ?— mi-a fost întotdeauna scumpă singurătatea. Şi cate zile îndelungate n’arn petrecut eu singur împreună cu motanul meu. Prin singur, înţeleg fără o fiinţă materială, motanul meu însă este un tovarăş mistic, un spirit-Pot aşadară spune că am petrecut zile îndelungate singur împreună cu motanul meu şi, singur, împreună cu unul din cei de pe urmă autori ai decadenţei latine î căci decând făptura aceea albă nu mai este, într’un chip ciudat şi neasămuit am iubit tot ceea ce se cuprinde în cuvântul acesta: cădere. Astfel, din tot timpul anului, îmi sunt mai dragi zilele-din urmă moleşite ale verii, cari vin cu puţin înaintea toamnei iar, în timpul zilei, ceasul în care mă plimb este când soarele se odihneşte înainte de a scăpătâ, cu raze de aramă galbenă pe zidurile cenuşii şi de aramă roşie pe geamuri. Tot asemenea literatura de la care spiritul meu cere o voluptate va fi poezia în agonie a clipelor din urmă ale Romei, şi într’atâta numai, cât nu respiră nici de cum apropierea întineritoare a Barbarilor şi nu gângă-veşte de fel latineasca copilărească a celor d’întâi prose creştine.
Citeam aşadară una din aceste nepreţuite poeme (a căror farduri au mai mult farmec asupra-mi de cât îmbujorarea tinereţii) şi-mi afundam mâna prin blana animalului pur, când o caterincă începu să cânte lân-cezitor şi melancolic pe subt fereastra mea. Cânta prin aleea cea mare a plopilor al căror frunziş îmi pare posomorât chiar în timpul primăverii, decând Maria s’a dus de curând într’acolo, cu lumânări. Instrumentul celor trişti, da, într’adevăr: clavirul licăreşte, vioara dă fibrelor sfâşiate lumină, caterinca însă, în amurgul amintirii, m’a făcut să visez cu desnădejde. Acum când murmura o arie voios de vulgară şi care aduce veselie în inima mahalalelor, o arie demodată, banală: cum se face că riturncla sa mă pătrunse în suflet şi mă făcu să plâng tot ca şi o baladă romantică ? O gustam pe îndelete şi nu aruncai nici un ban pe fereastră, de teamă ca să nu mă turbur şi să nu bag de seamă că instrumentul nu cânta singur.
Stepiiane Mali.arme.
(Traducere de Cotut. Beldie)
BIBLIOGRAFIE
St. Atitim. Fundamentul chestiunei sociale în România.
In prefaţă autorul ne spune :
Fac în studiul de faţă o afirmare ce nu s'a făcut încă la noi; afirm iu el că fundamentul chestiunei sociale in România îl formează lupta dintre capita'ul mobiliar şi cel imobiliar, spre deosebire de cele ce se petrec în Apus, unde lupta sc dă între capital şi muncă.
In paginile ce urinează, cititorul va putea găsi cauza şi urmările acestui râzboiu dintre bunurile mişcătoare şi cele nemişcătoare. Voi încercă să dovedesc că la noi nu există incă luptă intre capital şi muncă. Dovada aceasta o voiu face cu ajutorul câtorva fapte, cari n'au putut intră în corpul studiului, din pricina planului prea ingust al lucrării.
PRIN VREMURI <)
(POVESTEAUNEAMULUI)
Feerie simbolică pentru teatru, In 6 momente
Momentul al cincilea
E într’o poiană largă, dosită dela deal de îmbrăţişarea dealurilor cu pădure. In planul din dreapta e Stejarul ursitoarelor, care se înalţă bătrân şi trufaş, oprind privirile cu îniprăştiarea crengilor lui grele de omăt şi încurcate.
In fund amăgeşte ochii prin întuneric, colţul unei perdele de oi.
Intre stejar şi culise se vede interiorul unei târle ciobăneşti, cu uşa lăsată deschisă, în mijlocul căreia mijeşte încă focul.
Afară, prin întunericul slăbit de zăpada albă, se vede cum se îngână fulgii ce cad agale pe pământul troienit.
Pădurea dinprejur se pleoşteşte şi ea de alintarea domoalâ a ninsorii căzute.
Noaptea tresare de hămăituri resleţe şi de talance scuturate.
SCENA I.
(Ciobanii cu căciuicle în cap şi cu cojoacele desfăcute la piept, stau împrejurul focului. Moş-Onea e aşezat dela deal» mai în vază şi-şi pregăteşte luleaua. Silică, băiatul mai de alături îl fură din ochi cu nerăbdare, abia văzându-se din căciula lui mare).
Moş-Onea,—■ (care-şi bate luleaua în pnlmă) Apoi cu voi nu pot nici să trag din lulea... tot poveşti — poveşti... de unde să le mai scot şi eu?
(Umple luleaua Tu tutun.)
Silică, — (îl mănâncă din ochi) Spune-ne povestea cu Piază rea.
Un cioban,— Că bine zici:— Cine a fost Piază-rea, Moş-Oneo ?
(Bătrânul care şi-a pus cărbunele în lulea, trage din fum şi râde, vorbindu-şi par’că sieşi.
Moş-Onea,— Poi, dă ... vorba din bătrâni vine aşa ... Cum să zic ? ...
La începutul lumei, era numai Adam şi Eva în rai. Perechea asta de oameni, trăia bine acolo ... că n’a-veau nici o grijă...
Pe atunci nici nu se ştia de păcate... Dumnezeule bucurase casa şi c'un băiat, căruia i-a zis din botez: Norocul. Copilul acela avea trei ochi: doi ca toţi oamenii şi unul în creştet. .. (Trage din lulea şi-şi mişcă căciula mai pe ceafă, c’o ridicătură din cap).
Pesemne c’aşa-i când e să nu fie:
Dracul, n’are de lucru, că se dă pe lângă Eva cu uneltiri ... şi-i vâră în cap gărgăuni de mărire... Că i-a zis diavolul: Voi, adică, de ce n’aţi sta în cer şi-aţi
1) Subiectul acestei feerii este un basm alcătuit cu elemente din folclorul nostru. Pe lângă interesul şi partea lui de frumos şi emoţiune, ca dramă proprie, — se întrevede alegoric, momentele prin care a trecut neamul nostru atât de încercat.
Piază-rea care duşmăneşte pe Verde-lmpărat, de ajunge să-i scoată ochii şi să-l coboare în rândul oamenilor de jos, simbolizează împrejurările cele vitregi, cari s’au pus in calea norocului nostru.
Verde-lmpărat simbolizează poporul, neamul nostru cel coborât din volnicia lui.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
265
rămânea pe pământ, la un loc cu toate dobitoacele?
Ceea? — minte de muere şi pace!
Atâta ia trebuit şi de tot, pe capul lui A dam, că să se ducă la Dumnezeu şi să ceară să-i ridice şi pe ei în cer, că li s’a urât pe pământ... Când o aude omul, să uită la ea lung... şi-i zice dând din cap: — Pesemne că ţi s’a urât cu binele, măi femeie!.. Ea nu, că detot...
Bărbatu-su o ţustueşte şi-o ameninţă, mustrând’o: — Să nu te-audă Cel de sus, că-mi feşteleşti obrazul...
Ea a şi sărit atunci cu clanţa: Da de ce ne-a făcut atunci, după chipul şi asemănarea Lui ? — de ce să nu vedem şi noi, cum c la tatăl nostru în casă?
Adam, săracul, — o sfeclise : — Măi nevastă, astâm-pără-te ... — Că nu ... — Ba da ...
Eva atunci de tot pe plâns, că dacă nu se duce el la Dumnezeu, se duce dânsa...
Şi-aşa azi îmbufnată, mâine nu mănâncă, mai cu boala ... Adam, decât să intre în pământ de ruşine... Ce să facă? — S’apropie odată prostu de Dumnezeu, aşa tăcut şi plouat... — Că Doamne ... biata nevastă, cutare şi cutare şi-i spune tot păsul... Dumnezeu se uită întâiu la el lung şi înciudându-se, unde nu mi-i cârpeşte lui Adam o palmă, de ia ţiuit urechea, ca de o descărcare ...
Odată cu ţiuitul însă, s-a văzut ieşind din urechea primului om, aşa ca un sul de dogoare... Răutatea aceea necurată, s’a prefăcut într’o vidmă de femee, care a ajuns Piază-rea a pământului! Vezi că Dumnezeu a vrut s’aleagă din om partea rea şi dacă îi mai dădea o palmă şi cu cealaltă mână, poate-1 curăţi pe Adam şi de zile, nu numai de păcate. ..
Silică, — Vra să zică Piază-rea, e numai jumătate din răutatea omenească.
Moş- Onea, — Las că ce nu dovedeşte Piază-rea cu stricatul, îi ajută oamenii cu vârf şi îndesat...
Vn alt cioban, — Ş’aşa s’a născut Piază-rea, vra să zică?
Moş-Onca, — Cum aţi văzut, — a moşit’o chiar Dumnezeu...
Silică,— (tot mai aprins şi mai curios) Dar cu Njrocul> ce s’a ales ?
Un alt cioban, — Că bine zici,—ce s’a făcut Norocul?
Moş-Onca, — Norocul? (Scutură din cap.) Dacă-a văzut D-zeu că nu-i pentru oameni... i-a luat minţile şi ochii din faţă şi l-a rătăcit pe pământ, aşa liaihui!... De aceea zic oamenii că Norocu-i chior. Umblând el aşa fără nici un căpătâiu, a dat netotul peste Piază-rea şi s’a însurat cu dânsa... Vezi dumneata, (vorbindu-şi ca sieşi) ascliida l-a luat numai pentru ca să-l ţie de nas şi să nu facă bine oamenilor...
(Deodată s’aude venind din inima pădurei un hăuit prelung de lup.—Se simte ca un cutremur de talance lovite în turma de după perdea, iar între câni zarvă şi chelălăit. Ciobanii dau să se scoale, dar Moş-Onca le face semn să stea locului. Sgomotul se linişteşte curând).
Moş-Onea, - Staţi la locui vostru măi băeţi, că lupii sunt depate. Ş’apoi s’apropie miezul nopţii, când totul doarme aici în prejurul nostru, ca sub o pază sfântă...
Silică, —$i d ta, crezi că în stejarul nostru stau Ursitoarele ?
Moş-Onea, — Apoi altfel, de ce i-ar zice Stejarul Ursitoarelor P
Silică, — Da eu de ce n’am văzut niciodată Ursitoarele?
Moş-Onea, — Apoi tu crezi că Ursitoarele s’arată la toţi mucoşii ?—Hai vâră-te în căciulă şi culcă-te, că vine miezul nopţii.
(Moş-Onea îi dă cu palma în fundul căciulei mari, care-i trece peste urechi şi sculându-se, se duce de închide uşa la colibă; pe când închide uşa, ciobanii se lungesc pe lângă foc în cojoace, iar el zice tare.)
Faceţi-vă cruce la culcare, să nu visaţi pe Piază-rea...
(Ninsoarea cade înainte potolită, îngânându-se prin lumina făcută de zăpada de josl E ger şi miezul nopţei s’apropie. După un moment de scenă mută, în care s’aud din târlă sforăiturile ciobanilor adormiţi, vine din fund Piază-rea, care tremură înfrigurată şi huhuc în noapte ca un huhurez rătăcit).
SCENA II.
Piază-rea,— Uhuhu... Uhuhuhuhu.. .
Uf! prin ce-am trecut!... Dar în sfârşit am scăpat... llm... Adecă, ce credea Făt frumos? Ehei, pe unde culege el azi surcele, am tăiat eu lemne!... Şi trebuia să-şi aducă el aminte, că sunt mai multe piei de mioară, de cât de oae bătrână... (Vorbindu-şi sieşi).
Când s’a dus în pădurea Ielelor a crezut că mi-a luat toate blestemele. El nu ştia că ochii lui Verde-împărat sunt înghiţiţi de Griva, iar blestemul robiei e ascuns sub podul neumblat...
Mare lucru 11’a făcut, dac’a-mpăcat pe cele două surori roabe;—şi iar, c’un împărat orb, e ca şi cu fără stăpân...
Uf bine c’am scăpat din capcană!... Auzi, sicriul morţii, mi-a trebuit ?... L’am tras însă pe sfoară pe Făt frumos.—Când să se ducă a doua oară în pădurea Ielelor, m’au luat cu dânşii în spinare, ca să le arăt calea... Vai-vai, prin ce-am trecut!... Pe drum însă Eăt-frumos mă întreabă unde-s ochii lui Verde... Eu mă văităm că mă înăduş şi că nu pot vorbi fără aer. Eăt-frumos mi-a făcut atunci o vrana în cosciug. Când am zărit lumina, am ieşit ca un fum de lumânare afară şi pe-aici ţi-i drumul... (Tremură de frig şi se-nfioară de groază).	.
Şi-acum am alergat într’un suflet aici la copacul Ursitoarelor, ca să le mai stric din menit...
Nu-i vorbă că nici nu era timp de întârziat, după ce-am scăpat din mâna lui Eăt-frumos... El trebue să fi ajuns acum în pădurea Ielelor. De data asta cred însă, că n’are să mai scape. Am dat drumul tuturor patimilor, ca să-i iasă înainte...
Toată nădejdea mi-i mai ales în zavistiea dintre
fraţi... (Se aude din pădure un gemăt monstruos de înfrigurare.)
Piază-rea,- Aha!... Norocul... Uf, că nătărău bărbat mi-am mai ales!...
SCENA III.
Norocul, — (se iveşte dintre copaci şi vine spre târlă.)
Valeu... valeu... hâhâhâ... (Scutură mânile leneş şi mototol şi le duce la gură de suflă în ele. Norocul e înalt, grosolan şi prost. Faţa lui orbită şi puhavă, pare din una, el râde.şi se vaită stupid, încurcându-se în apucături greoae.)
266
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
Piază-rea,— (îi iese înainte) Ei, netotule... m’ai găsit şi aici...
Norocul, — Aha!... Am dat peste tine:., am să te smintesc... (îşi potriveşte pumnii).
Ce mi-ai făcut băiatul ?—Unde-i Ceasul cel bun, copilul meu... (Plânge).
Hâhâhâ... Mi-ai stricat tincrcţele...
Piază-rea,— Mare pricopsală!
Norocul, — Unde mi-i Ceasul cel bun să-l dau oamenilor. .. Ca să aibă şi ei măcar atât.
Piază-rea,— Oamenii nu tc-au pe tine?—Cum e sacul şi peticul, le ajunge...
Norocul, — Unde mă’ntorc, dau numai de Ceasul cel rău şi de scârba cea de fică-ta, Deocliiul... Numai prăpăd fac, par-că nu le-aş fi fost şi eu tată... Sa-mănă cu tine, viespe.. .
Piază-rea, - Taci bobleticule, că-ţi scot şi ochiul din creştet...
Norocul,— (văitându-se) Valeu !... valeu I... unde mi-i băiatul:—sângele meu nestricat. .. ce să mă fac eu singur pe lume, săracul de mine!... (Uitându-se în toate părţile, chiamă plângător). Vin la tata Ceas bun...
Piază-rea, - (cu răutate) Ţi s-a rătăcit odorul în lume... ai pierdut scula... Poate nu l’ai căutat bine... ciute şi-l caută..,
Norocul, — Ha?—nu l’arn căutat destul?—dar îl caut într’una... şi-l strig pe nume... întreb pe oameni.. . Nu mă vede însă nimeni şi nimeni nu m’aude...
Piază-rea,— Cu atât mai bine că nu te vede şi nu te-aude nimeni... Vai de capul oamenilor, să vadă că norocul lor e chior şi prost,—ptiu...
Norocul, — (râde nătâng) Hâhâhâ...	.
Piază-rea,— Plai du-te în lume şi caută-ţi odrasla,— n’aş fi mai avut parte s-o nasc... Caută-ţi Ceasul cel bun... Dă aşa ca un zănatic peste oameni... ridică-i... fă stăpâni şi conducători din găgăuţi...
Norocul, — (priveşte neghiob) Ha?... apoi de ce nu găsesc pe Cias bun ?... Hâ-hâ... eu îl caut... întind mâ-nile ca prin întuneric şi când... (Râde) hăliăhă... Când prind pe câte cineva în braţe... (Mulţumit) îl strâng cu dragoste la piept... căci deodată, mi se pare?că-i chiar el, Cias bun, copilul meu rătăcit!... Hahaha şi-atunci sînt fericit şi-l desmerd şi mă plec... dar nu-1 pot ve-_ dea cu ochii mei morţi din faţă... Şi-atunci îl iau de subsuori... uite aşa. .. (îşi potriveşte manile ca pentru o ridicare de subsuori) îl ridic la început încet... şi mă bucur, când simt că omul tresare de mândria înălţă-rei... mi-i drag să-l simt cum se-ndoae şi tremură de fericire... Eu îl ridic tot mai sus. . până în dreptul creştetului meu, până-n lumina soarelui... Râd de bucurie şi-l privesc prin lacrămile ochiului meu singuratic... Un moment m’amăgesc că-i chiar copilul meu şi-n rătăcirea mea, îl înalţ mai mult, de mai să-l scap în volbura luminei de sus.. . (Intristându-se) Când văd că m’am înşelat, că nu-i Cias bun... mi se tae mânile şi-l scuip, uite aşa, ptiu... şi-i dau drumul din înălţime, ca să cadă... Ce se mai întâmplă cu el jos?—nu ştiu, căci nu văd... Plâng de durerea amăgirei şi mă duc mai departe, ca să caut Ciasul cel bun. ..
Piază-rea,—(muşcătoare) Când plângi tu, încep să râd eu... hahaha... Ce-aştepţ alta?... Dacă n’ai înălţa
tu pe oameni, n’ar fi nici cădere, căci ei nu şi-ar eşi din minţi... Tu însă m’ajuţi la ruină şi pentru asta îmi eşti drag... pentru asta te-am luat de bărbat, — norocul meu nespălat!... Numai tu ai putut să-mi umpli sufletul, după ce-am perdut pe Verde...
Dacă mă măritam cu Verde-împănit, aşi fi otrăvit sămânţa oamenilor chiar din sâmburile ei, căci Verde este seminţa vieţei. Cu tine, (Greoae) ajung tot acolo, pe căi mai întortochiate, numai. ..
Norocul, — (ca dumerit) Aha ... de aceea mi-ai înstrăinat copilul cu vrăjile tale, sgripţuroaico ... şi-ai rămas numai cu Dcochiul lângă tine, şi cu Ceasul cel rău — mamă duşmană... (Plânge) Hâhâhâ... sărmanii oameni, dacă m’au perdut pe mine, ar fi avut cel puţin un ceas bun în viaţa lor... O frântură de noroc, la un început de treabă . ..
Piază-rea, — (cu dispreţ) Haide du-te... du-te şi-ţi cată nătărăul... Impiedccă-te de toţi nebunii şi proştii din drum ... înalţă-i, căci oamenii cuminţi, s’ar feri de o murdărie ca tine ...
Norocul,—Mh! spurcată mai eşti la gură, zavistie afurisită, râvnă veninoasă ... (In coprins se simte o prefacere neaşteptată).
Piază-rea,—(duce degetul la gură) Sssss... ies ursitoarele SCENA IV
(O lumină lainică împânzeşte poiana. Se face cald împrejur şi cad petale de flori şi frunze desprinse. Stejarul Ursitoarelor înverzeşte ea prin farmec. Norocul simţind căldura întinde mânile cu mulţumire şi se retrage mai la deal, ca dinaintea unei lumini. O mnzică nevăzută îngână arii mistice, ca de departe. Copacul miraculos se clatină un timp, ca de o înfiorare şi apoi se desface încet. Apar cele trei ursitoare pe rând. Cea dintâi, c’o pală de lână albă la subsuoară, se coboară scărmănând. A doua vine torcând. Cea de pe urmă deapănă pe un răschitor.
Ursitoarele sunt îmbrăcate în haine albe, în voie. Pe cap poartă bi’oboade slobode, date pe spate. La trup sunt sprintene şi asvârlite. Feţele lor trase şi cuminţi, împrăştie mister şi vrajă. Vin cu toate în mijlocul scenei cântând in cor :
Noi suntem ursitoarele ...
Fecioare de-mpărat Care menim norocul Celor veniţi pe lume...
După prima strofă cântată în cor, Ursitoarele îşi spun cântecul, recitând pe rând strofele următoare. Piază-rea se pune jos, mai la opartc, ţinând blestemele în mână. Norocul doarme din picioare. La reprezentaţie, se poate suprimă povestea, cântându-se numai strofa întâia. (O pun aici întreagă numai pentru cititori.)
Povestea vieţii noastre E jertfa şi iubirea Pentru părinţi şi oameni,
Ca să-i scăpăm de blestem...
In ţara noastră tristă,
Venise un balaur,
Care cerea ca hrană,
Tot trei surori fecioare.
Trei ani eră sorocul Acestui bir de sânge ;
Plângea sărmanul tata,
Plângea şi tot norodul.
Trecuse anii lacomi,
Venise şi vadeaua,
Dar ultima mâncare,
N’aveau cum s’o-nplinească.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
267
Balaurul cel groaznic Cerca cu-ameninţare Ospăţul lui din urmă,
Gătit de drum să plece.
Plângea sărmanul tata,
Plângea şi tot norodul,
Căci nu găseau în ţară,
Trei surori de sânge...
Balaurul, do foame Suflă pe nări văpae,
Pornind s’aprindă ţara Şi dând boală în oameni. ..
Povestea noastră-i jertfa Pentru părinţi şi oameni Căci hrană ne-am dat singure La bestia flămândă.
Par Maica prea curată,
Când ne-a văzut peirea,
In ursitoare sfinte Pe dată nc-a schimbat.
Ursitoarele, — (repetă în cor).
Noi suntem ursitoarele...
Fecioare de-mpărat Care menim norocul Celor ce vin pe lume...
(Ursitoarele stau în mijlocul scenei, una în faţă, două pe delături, lucrându-şi fiecare partea şi menind pe rând).
Ursitoarea I, — (scărmănând lână) Tot naşteri uşoare... Piază-rea, — (cinchită alături, tae în aer cu măturoiul a blestem) Şi-anghină la vreme...
(Norocul clipoceşte de somn mai la deal, bănănăind în picioare, de când să vină în nas, când să dea pe spate).
Ursitoarea II,— (torcând) Viaţa să le fie un vis... Piază-rea, — (cu aceiaşi mişcare) Cât visul, să le ţie fericirea. ..
(Ursitoarele nu încetează din iucru, ci fac numai câte un gest de silă, la blestemele cu care le întrerupe Piază-rea).
Ursitoarea III,—(depănând uşor pe răşchitor) Să aibă bătrâneţe liniştite şi lungi...
Piază-rea,—(urmându-şi jocul) Cu dragoste chioară şi podagră.. .
Ursitoarea 7,— (dojenitoare) De ce atâta răutate? Ursitoarea II, — Te amesteci în tot datul nostru. Ursitoarea III,— Ne strici menitul.
Piază-rea,— Ce proaste sunteţi!.. Se vede c’aţi trăit ca nişte muceniţe, toată viaţa... Dar rău a făcut D-zeu că, v’au ales tocmai pe voi să ursiţi lumea...
Toate, — De ce ?
Piază-rea,— Voi nu cunoaşteţi pe oameni. — Nu vedeţi voi că, şi-aşa, cu toate încercările mele, ei tot îşi fac de cap?., d’apoi dacă ar da de binele pe care li-l meniţi voi?., şi-ar ieşi din fire, ar lua câmpii... Uitaţi-vă la ei... cum dau de bine... nu ştiu pe ce pământ calai...
Ursitoarea /,— Ce putem face noi singure!
Piază-rea, — (batjocoritoare, arătând pe Noroc) Uite. ..a-veti Norocul...
1
(In vremea asta Norocul adormise în picioare şi sforăia la răstimpuri, clătinându-se să cadă. Ursitoarele întorc capul după mâna Piazăi-rele şi văzând Norocul dormind, ridică trist din umere şi-şi fac semne de descurajare. Norocul tresare deodată speriat ca dc-0 trezire bruscă).
Norocul, — (buimac) Hâkâliâ... băiatul meu, Ciasul cel bun... haliâha... (Clipoceşte iar de somn).
Ursitoarea I,—De ce nu ţi-i milă de Verde-Impărat ?
Ursitoarea II, — Nu ţi-ajunge cât l’ai urgisit?
Ursitoarea III,— Până n’a venit Făt-frumos, fetele lui n’au mâncat la o masă, iar el a pribegit orb, ca un cerşetor...
Piază-rea, — (cu ură) Verde?.. Fetele lui?.. Făt-frumos?..
Cum vă mai vine să pomeniţi de ei ?
N’aţi auzit ce mi-au făcut? A râs toată lumea, de batjocura lor... Acum, i-aş erta mai puţin ca ori când! Am să-i aduc eu iar la starea dela început, cu toată dcslcgarea blestemelor, de către Făt-frumos...
Ursitoarea E prea târziu să le mai faci rău, căci surorile s’au recunoscut şi Verde e împărat în locul lui...
Piază-rea,— Un împărat orb şi nişte domniţe roabe... Ilahaha...
Ursitoarea II, — Acum când ele sunt înţelese şi unite, uşor se pot rupe lanţurile, căci undc-s doi puterea creşte...
Piază-rea,— Nu tot aşa de uşor, se pot deschide şi ochii poporului celui mult... Verde împărat, va rămânea veşnic un stăpânitor orb, pe care-1 va înşela oricine...
Ursitoarea III, — E mai nimerit să faci un bine, măcar acum la urmă, pentru ca să acoperi cu el, amintirea stricăciunilor de mai înainte.
Piază-rea,— Eu am să le perd, chiar prin mântuitorul lor, prin Făt-frumos... (Cu venin) Căci nu cred că Făt-frumos are să se poată însura cu amândouă surorile...
Ursitoarea 7,— (cu mustrare) A... vâri râvnă între surori. ..
Ursitoarea 77,—(cu mustrare) Zavistie necurată, până unde ajungi cu perzarea ?
Ursitoarea 777,—(cu mustrare) Ce sentiment îţi mai rămâne atunci să profanezi ?
Piază-rea, — (râzând satanic) Făt-frumos nu mai iese teafăr din pădurea Ielelor, aveţi să vedeţi... Poate până acum să fie mort, nu ştiu, că n’am încă nici o ştire de pe acolo...
Toate, — Vai sărmanii oameni!...	.
Piază-rea,— Nu-i căinaţi degeaba, că nu face, crede-ţi-mă___
Ursitoarea I, — (cu hotărâre) Dacă perzi pe Făt-frumos, ridicăm noi pe altul din fraţii lor.
Piază-rea,— (tot satanic) Intr’un frate, nu poţi vedea niciodată un Făt-frumos...
Ursitoarea II, — Atât cât unelteşti tu, în lume....
Piază-rea,—(surâzând satanic) Nu... o, nu... când e vorba de fraţi, nu mai e nevoe să m’amestec eu, că râvna vine dela sine...
Ursitoarea III, — Cum?... nu crezi nici în frăţie?...
Piază-rea,— (aparte, scrâşnind) Mi-ar fi mai frică de domnia unui străin... (Tare) Fraţilor nu le pasă de înălţarea altora,—din ei numai, să nu cumva să se ridice cine-va . .. (Ursitoarea I tresare şi se ridică în picioare, ca ajunsă de-o presimţire venită de departe. Celelalte Ursitoare se ridică şi ele în picioare şi se uită una la alta trist, dând din cap cu înţeles. După un moment de pătrundere şi tăcere, Ursitoarele îngână prima strofă din cântecul lor:
Noi suntem Ursitoarele...
268
NOUA REVISTA ROMÂNĂ
Ursitoarea I, — (îndurerată, aparte) Sărmanul Făt-fru-mos, i-au pus capăt zilelor...
Piază-rea, — Vă văd schimbate la faţă, ce-aveţi ?
S’ar părea că presimţiţi veşti triste.
Ursitoarea II,— (ajunsă şi ea, aparte) Aşa de tânăr şi de frumos!..
Piază-rea, — Lăsaţi în colo obida, meniţi mai bine, că prea lungiţi facerile din lume şi se chinuesc mamele.
Ursitoarea ///, — (acelaşi gest de durere) Bietul Verde împărat, rămâne tot orb!..
Piază-rea, — (tot mai înăsprită) Daţi drumul copiilor că trece vremea fără necaz între oameni.
Ursitoarea I, - (scărmănând aşa în picioare, rămâne i-inobilă şi învinsă) Pruncii să aibă lapte din ajuns...
Piază-rea,-(obosită şi ea, nu mai tac menitul cu blestemele, ci dormitează) Aici m’ajută doicele şi biberonul...
Ursitoarea II, — S’ajungă soţi vrednici...
Piază-rea, — (cască de somn şi-şi scapă ochii în pleoape, mişcând blestemele) Divorţ... (cască din nou) şi... bur-lăcie...
Ursitoarea III,— Să fie părinţi fericiţi!..
Piază-rea, — (învinsă de somn, ingână ca prin vis) Cu fete de măritat şi băeţi de dat la învăţătură.,.
Ursitoarea I,— (enervată, îi face un semn de vrajă pcla ochi şi-o trânteşte în adormire dusă) Ci închide ochii odată, cobe...
Piază-rea, — (cade într’un somn greu ca trăsnită, pe când Ursitoarele triste, s’apropie strâns între ele).
Ursitorea I, — Ce-a fost să presimţim astăzi!
' Ursitoarea II,— Pe mine m’a ajuns ca o săgetare în ochiul stâng.
Ursitoarea III, — Şi pe mine ca trei picături ferbinţi, în dreptul inimei. (Ursitoarea I care priveşte în spre stânga scenei, se înalţă ca la vederea cuiva)	'
Ursitoarea Ssss... tăceţi, că vine basmul, el tre-bue să ştie totul, să ne spue întâmplarea, cât doarme scorpia asta ...
(Sfârşitul în numărul viitor)	lOAN ADAM.
ŞTINŢE SOaÂLE
FORME NOI DE DELICTE
întocmai ca arta, politica, moda şi criminalitatea s’a transformat cu venirea timpurilor noi. Mă văd astfel silit să adaug la lunga litanie ce am expus nu de mult în cartea mea Delicte vechi şi delicte noi (Torino, Bocea, 1902) încă una, nu mai puţin tristă, nu mai puţin bogată.
*
* *
Caracterul cel mai modern al acestor delicte e acela de a fi adoptat din păcate acelaşi spirit de asociaţie şi de cooperaţiune, căruia se datoresc minunile industriale ale epocei noastre. Astfel, nu de mult, se înfiinţase în Germania o adevărată societate pe acţiuni pentru fabricarea bancnotelor false, societate care numără 120 membri.
S’au găsit procesele-verbale, registrele ei, în ordine; de asemeni listele aderenţilor cu adresa şi ora când puteau fi găsiţi acasă. In primul articol al statutului eră scris că primele câştiguri aveau să servească la cumpărarea unei tipografii pentru a se putea exercită industria în stil mare; în alte articole membrii se obli-
gau să nu aibe nici amante nici soţii; într’un al şeaselea articol erau excluşi din societate evreii, ceeace desigur nu le face lor nici o necinste.
împrejurimile marelor noastre capitale sunt prădate, cu un adevărat plan strategic, de bande de cambrio-leurs care, graţie asocierei de capitaluri, au putut substitui instrumentelor de furt grosolane şi greoaie de altădată, cârlige, cleşte de oţel foarte solide, foarfece ascuţite, putând fi ascunse uşor în buzunar şi permi-ţându-le astfel de a umblă îmbrăcaţi ca cei mai perfecţi gentilomi. Aceste instrumente sunt fabricate în Englitcra, în special la Sheffield de casc speciale cari fac afaceri de aur şi sunt puse în circulaţie de foşti hoţi deveniţi neguţători ambulanţi. Astfel înarmaţi unii operează singuri; sunt aşă zişii idependenţi cari se introduc în casele nelocuite dar adesea sunt prinşi dela primul sau al doilea furt. Cei mai moderni şi cei mai periculoşi însă sunt organizaţi în mari asociaţiuni cari ar puteâ servi ca modele de ordine ierarhică şi de disciplină. Au un inspector, adevăratul lor şef, care studiază lovitura, calculează câştigul şi riscul, inspectează locul teatrului de acţiune şi se împrictineşte la nevoie cu portarul şi cu servitorii. Odată studiile făcute, el dă planul, inginerului. Acesta, techniceanul bandei, prepară instrumentele pentru lovitură, calculează forţele ce trebuie puse în luptă şi, de este necesar, fabrică cheile false. Diviziunea muncei e observată în chip fidel în aceste bande : Nici odată inspectorul nu lucrează cu făptuitorii în momentul loviturei. Doar aceştia şi cu inginerul intră în casă. El, inspectorul rămâne afară, ori în stradă, ori la fereastra unei casc vecine ca să stea de vorbă cu portarul. îşi dă aerul că nu cunoaşte pe subordonaţii săi şi nici nu-i frecuentează vre-odată; locueşte totdeauna într’un alt cartier; se întâlneşte cu inginerul la intervale rare; comunică cu el prin scrisoare ori telefonic întrebuinţând un limbaj secret şi adesea când o bandă e arestată, inspectorul care este casierul şi directorul ei, scapă teafăr.
Escrocheriile trusturilor. Numeroşii miliardari cu cari se mândreşte America de Nord, au creat forme speciale de escrocherii pentru a menţine primatul lor sau a împiedica pe al altora. Justiţia îi loveşte rar pe aceştia — minus cazul lui Rockfeller — fiindcă anumite forme de delicte făcute pe o scară întinsă nu mai par delicte în ochii oamenilor orbiţi de prestigiul aurului, sau îi pedepseşte numai atunci când norocul îi trădează, cum e cazul lui Morse care ştiuse să simuleze, cu concursul mai multor bănci, posedarea unui capital enorm, ce nu erâ decât transitul dela o bancă la alta-
Escrocherii cu asigurările. Desvoltarea din ce în ce mai marc a asigurărilor pe viaţă şi în contra accidentelor a dat loc la o formă nouă de escrocherii, dintre cari unele foarte curioase, ca bunăoară acea postumă a unui oarecare T. care după ce s’a asigurat pentru o supraprimă specială înaintea unei excursii alpine, roagă în timpul excursiei pe călăuză să fixeze cu ocheanul un punct anumit, iar în timpul acesta el se aruncă într’o prăpastie. In chip analog un lucrător la căile ferate se asigură pentru o sumă mare în contra accidentelor şi într’o seară se întinde pe şine unde trenul îi fărâmă membrele inferioare. Agentul compa-
noua ftEvisrX Romană
269
niei descoperă viclenia de abia în urmă, când răspândind în satul lui svonul că vrea să-i plătească datoriile, s'a văzut înconjurat de o mulţime de creditori şi putu să constate că rănitul voise să remedieze în chipul acesta, dezechilibrul bugetului său. Un sicilian câştigase recunoştinţa maffiei ■) din ’ocalitatca sa; aceasta pentru a-1 răsplăti îl asigură cu o primă foarte marc împotriva accidentelor. După puţin timp însă, el îşi tăie degetul cel mare, deget căre i da drept la o marc îndcmnizarc. Tot astfel un altul, asigurându-sc la societatea Internaţionala îşi amputează degetul arătător şi obţine prima; se rcasigurează la o altă societate şi îşi taie un alt deget, şi dacă nu intervenea procurorul, ar fi sacrificat altor societăţi toată mâna.
Prof. C*** ruinându-se la joc, contractează o asigurare contra accidentelor de o sută de mii de lire, apoi cu ajutorul unui servitor îşi tăie osul degetului cel mare spunând că s’a rănit pe când tăia nişte lemne. Societatea deşi miroase escrocheria, totuşi face cu el o tran-sacţie şi îi plăteşte; câtva timp în urmă însă servitorul neprimind dela patronul său partea convenită pentru complicitatea sa, îl denunţă pe acesta autorităţilor care-1 arestează şi-l condamnă la închisoare.
La New-York opt societăţi de asigurare au fost de-fraudate cu mai mult de 5 milioane de câte o bandă de hoţi italieni, condusă de un oarecare Trapani, impresari u de pompe funebre şi de către un bărbier, care făceau numeroase asigurări pe numele unor persoane bătrâne şi infirme cărora le sustrăgean cu bani paşapoartele ş: documentele personale şi prezentau apoi în locul lor la vizita medicală a societăţilor de asigurare, oameni robuşti. Aveau de complici doi medici cari liberau certificate de moarte cu numele persoanelor asigurate. Beneficiind un timp îndelungat de impunitate hoţii aceştia deveniseră atât de îndrăzneţi, încât reuşeau să obţină primele, fără chiar ca titularii să fi murit. Au mers până acolo că au înscenat o înmormântare burlescă cu un mort falş reprezintat de o figură de ceară, pe când acela care după declaraţia medicului ar fi trebuit să se găsească în sicriu, urma convoiul funebru, în ilaritatea complicilor, care au căpătat o sută de mii de frauci dela diverse societăţi. Frauda a fost descoperită în urma asigurării unui italian bogat de 45 ani, care muri subit câteva zile după ce se asigurase; societatea plăti o primă grasă, avu însă bănu-eli şi puse să se deschidă groapa. In locul italianului de 45 ani, se găsi acolo cadavrul unui om decrepit.
Un alt soiu de delicte cu asigurările fu comis câţiva ani dearândul în Anglia de către armatori cari cumpărau cu preţuri mari bastimente avariate, destinate unui naufragiu sigur şi suiau apoi în ele pe cei mai proşti marinari pe cari îi asigurau cu nişte prime c-norme.
Un marinar, Plinipov, scăpat dela moarte din câteva naufragii provocate în chipul acesta, ţinu adunări sgo-motoase spre a denunţa publicului criminalele fraude însă fu arestat în câteva rânduri. In urmă reuşind a fi ales deputat făcu să se voteze o lege după care 1 2
1)	Societate secretă de brigandaj (N. Tr.)
2)	După notele originale ce iui au tost comunicate de cav Giohcrto Luzzntti, unul din conducătorii asigurărilor generale din Veneţia.
orice navă, înainte de a porni în călătorie trebuia să fie vizitată de comisari ai guvernului cari, dacă constatau că e solidă o însemnau cu o dungă albă vizibilă. In chipul. acesta oribila speculaţie încetă pentru a se transforma însă într’una mai rea a unor trişti domni cari pariau sume mari asupra naufragiului unei năvi mai mult sau mai puţin avariate şi cumpărau apoi pe câte un marinar ca să-i facă în ascuns găuri şi să o scufunde. Patru bastimente englezeşti au naufragiat în urma aceste: criminale spcculaţiuni.
Xordamcricanul Holmcs unea la escrocheriile cu asigurările, întrebuinţarea otrăvurilor cu cari stingea şi făcea să dispară în băi de acid sulfuric sau nitric duzini de funcţionari, secretari, pe cari înainte de a-i omorî îi asigura sub sume false la diverse societăţi.
Măşti de cloroform. — In legătură cu uciderile cu mijloace chimice trebue să citez cazul oribil de modern al asasinărei cu masca de cloroform, introdus de criminalii din Londra. Câteva luni de-a rândul se găseau zilnic pe malurile sau în apă Tamisc». dpuă sau trei cadavre, mai ales Sâmbăta. Cadavrele fuseseră jefuite dar nu prezintau nici cea mai mică rană sau echimoză, ci exalau numai miros de cloroform.
Căi ferate. — Calea ferată a devenit un nou instrument şi o nouă ocaziune pentru crime, uşurând furturile pe o scară întinsă şi fuga deliquenţilor. Sunt cunoscute jefuirile unor trenuri întregi în America de Nord. Harry Traccy, condamnat în diferite rânduri la închisoare, în Colorado, evadă de mai multe ori. In una din ulti-mile sale evadări, opri un tren, desfăcu locomotiva şi cu aceasta se depărtă de jandarmi, dar fu din urmă ajuns de o altă locomotivă cu un tren plin de soldaţi care-1 arestară. Fugi din nou, parcurgând peste o mie de chilometri pe uscat şi pe apă.
Hoţi de geamantane. — Un alt mijloc de a profita de r.oile mijloace de locomoţiune este acela de a deveni stăpân pe geamantanele călătorilor în plină zi şi subt ochii lor. Când soseşte un tren, hoţul se amestecă printre călători şi pe când se descarcă bagajele se duce la un hamal şi arătându-i geamantanul ce i se pare mai plin îi spune:
— Acesta e bagajul meu. Mai repede căci sunt grăbit.
In momentul acesta apare un servitor în livrea, complice al hoţului, care se apropie şi el de hamal, îi face semn şi îi ia geamantanul iar amândoi se află deja departe când adevăratul proprietar îşi dă seama de pierderea lui. Dacă cumva hoţul e descoperit pe când se află încă în gară, el se scuză numai decât aruncând vina asupra servitorului care < e intrat de curând în slujba sa şi nu cunoaşte încă bine obiectele casei».
Foarte dese sunt furturile de şi cu biciclete care e în acelaşi timp instrument şi ţintă, scop al delictului. Totuşi astăzi hoţii mai bogaţi încep a se servi de automobile care fiind un instrument costisitor şi întrebuinţat numai de cei cu stare, îndepărtează orice neîncredere şi bănuieli din partea servitorilor, portarilor, paznicilor, etc., uşurează accesul pe lângă oamenii cu situaţie înaltă şi paralizează chiar represiunile poliţieneşti cari în toate ţările din lume sunt mai înclinate a fi mai crude cu cei săraci decât cu cei bogaţi. Criminalii se
270
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
servesc de automobile pentru furturi, cxcrocherii, răpiri de fete, etc.
Iată câteva cazuri: La Paris, fraţii Achenill fură un automobil; la Versailles îşi procură benzină, o plătesc şi pornesc cu viteză mare. La Chatillon poftesc cu ei pe un arendaş pe care-1 jefuesc şi-l aruncă apoi în drum. Puţin mai în urmă la Poitiers cer să li se servească un prânz abundent şi, ca să nu-1 plătească roagă pe patronul birtului să le aducă din pimniţă vinul cel mai bun. Pe când acesta se coboară în pimniţă, ei închid uşa, pun în faţa ei o masă şi fug.
O fată frumoasă opreşte pe un bogat industriaş care trecea prin faţa ei în automobil şi-l roagă să o plimbe puţin. El primeşte pe frumoasa tovarăşe, care însă îl cloroformizează imediat, îi fură două mii de franci şi dispare.
N’au lipsit nici asasinatele prin mijlocul automobilelor. La Budapesta, principele Zoca avea un cliauffenr italian care amorezându-se de principesă şi fiind respins cu dispreţ, porneşte maşina cu cea mai mare iuţeală pentru a o răsturnă în fluviu sau a o lovi de un pom. Principele încearcă să pună mâna pe volant şi începe o luptă teribilă cu el, până ce chauffeur-ul zicând : «Da, voiam să vă pierd; sare şi-şi sfărâmă capul în drum.
Ziarele. Ziarul—mai ales pagina lui a patra,—cu enorma răspândire ce are, a devenit un curios instrument de delicte. Numai vorbesc de acelea prea cunoscute de extorcări şi ultragii la pudoare de care se fac vinovate unele gazete speciale, mai ales ilustrate, ci de acelea obicinuite mai ales în Germania de Nord şi deseori • şi la noi în ziare respectabile, de a servi cu anunţurile înserate la întâlniri mai mult sau mai puţin criminale:
Naeke1) a făcut o colecţie de asemenea anunţuri care e de o evidenţă caracteristică. De exemplu: «Fe-mee bine făcută, de 30 ani, instruită, vese ă, caută raporturi intime, prieteneşti cu damă în egale condiţii. Se primesc scrisori numai dela femei». < Femee tânără de 20 ani, independentă şi bogată, caută o altă damă pentru plimbări comune şi distracţii reciproce la ţară». Acelaş lucru se întâmplă şi cu bărbaţii, ca de exemplu: «Un student în filozofie, tânăr, frumos, amic al teatrului şi al literaturii, caută cunoştinţa unui coleg în vârstă sau a unui alt domn, spre a strânge cu el ra-porLuri amicale. Se cere fotografia care va fi retri-measă», etc.
Pagina a patra a ziarelor răspândite mai este şi un mijloc foarte întrebuinţat pentru excrocheriile matrimoniale, prin care criminalul reuşeşte să combine căsătorii cu femei mai mult sau mai puţin bogate pentru a le jefui, escrocă şi nu rareori, chiar a le ucide. Astfel Miss Fried a dovedit că, I. Marshal o jefuise de toată averea ei şi că el avea peste o sută de soţii în Statele-Unite, victime ca şi dânsa ale paginei a patra a ziarelor.
*
* *
Dar n’aş mai isprăvi dacă aş trebui să rezum toate formele noi de delicte ce urmăresc pas cu pas toate
1) Zeitungsanuoncen von weibliclien I lomosexuellen. Arcliiv fiir Kriinin. Anlhrop. und Kriminalistik 1903 Bd. 10 şi 3.
descoperirile noi, ca bunioară defăimările şi excrocheriile cu ajutorul telefonului, fotografiei, baterea de monede falşe, atacurile contra caselor de bani cu dinamită, cu acetileni, cu oxigenul lichid, atentatele anarhiste cu mine electrice, otrăvirile cu microbi, etc. etc.
Toate acestea se explică fiindcă criminalul este, poate, după omul de geniu singurul partizan fanatic al ori cărei inovaţiuni fie politice, fie technice. Şi astfel pe când omul de ordine, omul normal, misoneist prin excelenţă, se fereşte de orice inovaţie, criminalul o primeşte imediat cu fanatism şi o întoarce spre folosul său. Aceasta este desigur una din cauzele pentru care atâtea reforme, atâtea descoperiri noi introduse pentru a combate delictele—telegraful de alarmă, detectivul, bertilonagiul, antropologia criminală,—n’au reuşit încă să le înlăture ba chiar în ţările mai civilizate, delictele, dacă au slăbit în cruzime şi violenţă au crescut ca întindere. Dar aceasta trebue atribuit prevenirii prea slabe şi represiunii prea blânde ori prea târzii.
Cesare Lo.mbroso
(Tradus din italieneşte)
\( )TI: Şl nisa'ŢII'Ni
CONGRESUL STUDENŢILOR ROMÂNI
Viaţa universitară nu poate fi în nici un chip străină de viaţa poporului. Acolo unde pe sub forma de prelegeri ex catedra, fie sub forma de studii, se ating în orice moment cestiunile privitoare la neam, la popor sau la ţară, şi unde concepţiunile cele mai înalte contribuie la formarea generaţiunilor conducătoare de mâine, cineva nu poate fi străin de ce se face alături, pe diferitele câmpuri de manifestare naţională. Cele mai multe probleme care se studiază în seminarii — ca să ne referim la facultatea de litere—privesc viaţa poporului nostru. Studiul limbei ca şi studiul istoriei sau etnografiei ţării noastre conduc toate la aceeaşi ţintă, o complectă cunoaştere a neamului românesc. Şi primele lucruri pe care le pui la contribuţiune pentru asigurarea progresului neamului tău sunt tocmai aceste cunoştinţe, însuşite serios pe băncile Universităţii; în baza lor vei putea şi vei avea dreptul cândva să aduci ceva în plus la progresul ţării.
Această ideie însă — a legăturii dintre viaţa universitară şi noţiunea de popor — a fost exagerată totdeauna când s’a căutat să se pună în practică. S’a confundat ideia de pregătire în vederea unei activităţi naţionale cu manifestarea însăşi a acestei activităţi, care cere o condiţiune esenţială: vremea.
Dotaţi cu un grad de entusiasm mai accentuat decât la alţii, tinerii studioşi dela Universitate au exagerat menirea lor. A venit pe tapet importanta chestiune a Macedoniei, studsnţii s’au mişcat pentru ea; s’au produs agitaţiile ţărăneşti, au fost paralel agitaţii studenţeşti. Şi cu toate astea n’a venit nici unul cu vre-un studiu cât de mic, cu date ştiinţifice, să adauge ceva la lămurirea problemei agrare. Aceasta se putea face; ar fi pregătirea asupra unor probleme pe care mai târziu şi le pot luă şi asuprăşi, să le rezolve.
Dar chiar dacă am privi lucrurile dintr’un punct de
Noua Revistă romana

vedere mai restrâns, al activităţii specifice a studenţilor noştrii, am vedea aceeaşi exagerare, alteori aceeaşi pretenţie ce nu cadrează de loc nici cu pregătirea, nici cu vârsta. Cine a pătruns la şedinţele societăţilor studenţeşti a fost impresionat de sigur de o exagerare de forme în detrimentul unei seriozităţi de fond, a văzut tineri abordând probleme nu, fireşte, de talia lor, în timp ce alţii rătăceau în cele mai plicticoase banalităţi şi nărozii — o ! Doamne, câte exemple ar fi. ..
Indepărtându-ne însă de trecut şi de preocupări mai străine de viaţa studenţilor noştri, cele zise să ne fie ca punct de plecare pentru felul cum vom înţelege noi marele congres al studenţilor români de pretutindeni ce se va ţine la Iaşi între 5 şi 10 Septembrie curent.
Dela început trebuie să ne exprimăm bucuria că e un prilej să se întâlnească tinerii români de pretutindeni. E un prilej pentru care nu sunt prea mari sacrificiile ce s’ar face de autorităţi pentru primirea şi ospătarea studenţilor români din Transilvania sau Bucovina, din Viena sau din alte părţi. E un prilej când fiecare din noi ascultându-ne reciproc gândirile şi felul de viaţă pe care-1 ducem ne-am putea întări sufletele într’o direcţiune mai unitară. Vom tresări cel puţin câteva nio-mente la gândul că suntem adunaţi Români de pretutindeni. Şi 11’ar fi rău să ţie mai mult acest fior.. . Dar cum ? Departe de discursurile care nu convin unei reale păreri de bine, departe de banchete, să putem vorbi între noi, să ne împrietenim — o prietenie trainică care nu poate naşte decât dintr’o tainică înţelegere. Din aceste convorbiri vor putea eşi gândiri şi simţiri comune şi atunci vom şti, în interesul unei mai strânse comunităţi între studenţii români din regat şi din părţile supuse străinilor, asupra căror părţi să insistăm. Străini de reclama gazetelor să-şi poată zice fiecare :
— Am folosit ceva; am întâlnit colegi cu gânduri mai drepte decât mine, pe alţii cari au mers în cultură mai mult ca mine. E bine sau nu e bine să fac ca ei ?..
Dar fireşte că e bine să punem — tot pentru luminarea noastră — în discuţiune câteva gândiri comune. Atunci vine rândul şedinţelor. Ca primă chestiune va fi unitatea culturală a românilor. Privind starea actuală de lucruri, nu putem năzui la altceva; cel puţin pe aceasta s'o susţinem.
Din manifestările noastre culturale din trecut, în deosebi de pe la începutul secolului al 19-lea şi până azi s’a observat străduinţa Românilor de a se alimenta unii dela alţii de anume elemente ce i-ar duce pe aceiaşi cale, pentruca pregătindu-şi o viaţă sufletească comună să fie la nevoie gata pentru orice surprindere în desfăşurarea faptelor istorice. Gazeta Transilvaniei pe deoparte, gazetele lui Asachi, Eliade şi Kogălni-ceanu de dincoace de Carpaţi păstrează pilde de comunitatea de interes pe care o vedeau fiecare în unirea culturală a tuturor Românilor.
Cercetând legăturile trecutului vom fi mai bine în stare să analizăm partea de contribuţiune pe care o aduc sau nu revistele actuale de peste munţi în serviciul unităţii culturale. Căci trebue să mărturisim, dureros câteodată, că tendinţa în publicaţiunile româneşti
de aiurea e departe de o bună înţelegere bazată pe exigentele artistice când e vorba de literatură sau pe seriozitatea ştiinţifică când c vorba de oamenii noştri de ştiinţă.
Cât folos nu şi-ar aduce lor înşile studenţii pe de o parte, şi îndrumării viitoare a culturii româneşti pe de alta, dacă analizând punct cu punct această importantă chestiune a unităţii culturale a Românilor, şi-ar da seama de fiecare lips precum ar recunoaşte şi adevăratele căi de realizare a progresului în diferitele feluri de manifestare.
Şi dacă s’ar ajunge la lămurirea pentru fiecare a acestei capitale cestiuni de vitalitate românească, şi dacă studenţii români de pretutindeni s’ar lega pentru mai mulţi ani, subsumând acestei legături de simpatie şi ajutorarea celor fără mijloace în continuarea studiilor, ar fi suficient pentru congresul celor 5 sau 6 zile.
Să lăsăm pe seama altora discuţiunea şi rezolvarea stării sociale şi economice a poporului român. E chiar pretenţios şi nepotrivit să vezi pe un studont cîn*.; lipsesc şi pregătirea şi experienţa, debitând cine ştie ce cu privire la siluaţiunca Românilor din punctele de de vedere de mai sus. Ne vom şopti la ureche, sau ne vom spune între noi durerea sau bucuria, strigătul de revoltă în contra nedreptăţilor şi hulelor străinilor, ne vom sădi în suflete cu jurământ hotărârea de a lupta pentru îndreptare... dar toate acestea între noi, fără conferinţe publice sau comunicate cu aparenţa de oficialitate.	.
Şi ultimul gând cu care încheiu aceste câteva cuvinte se îndreaptă spre acel tineret universitar care va da pildă cu prilejul congresului viitor că ştie să discute şi să se manifeste în chestiunile naţionale, ce-1 privesc şi ca vârstă şi ca pregătire, de mai multă seriozitate şi sinceritate decât generaţiunile trecute.
Vasile V. Haneş.
BIBLIOTECA PENTRU TOŢI
A apărut No. 485 din Biblioteca pentru toţi, conţinând Znoave versificate de Victor Bilciurescu, publicist, redactor la Revista Nouă şi la alte reviste literare.
Genul acesta de literatură, totdeauna gustat de massa cititoare, va fi şi în cazul de faţă, credem, primit cu plăcere.
Scrise într’un stil uşor, cu versul curgător şi tratând motive originale, cercetătorii acestor 101 znoave, vor urmări cu crescând interes până la sfârşit, partea de haz ce se desprinde din fiecare din ele.
Cititorul se va încredinţa, răsfoind volumul, că versificatorul a reuşit să prindă, efectele de spirit din glumele românului dela ţară şi dela oraş şi că a redat cu succes nota hazlie caracteristica fiecăruia din eroi znoavelor : ţigan, grec, ovrei, sârb, turc, neamţ, etc.
Cât despre autor, puţin pretenţios cum îl cunoaştem, de nu va fi izbutit să fie la înălţimea gusturilor celor mai rafinate în materie, va rămâne totuşi cu mulţumirea de a fi contribuit să descreţească fruntea pentru câte-va ceasuri, într’o vreme când se râde prea puţin, chipurile posomorâte sub ochii cărora aceste znoave vor cădea.
Preţul 30 bani.
Catalogul complect al acestei *Biblioteci •pentru toţi» ce cuprinde 500 de numere a se cere la Librăria Editoare LEON RLCALRY la Bucureşti.
272
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
INSTITUTUL DE DOMNIŞOARE
„ŞCOALA NOUĂ" NEGOESCU
BUCUREŞTI, STRADA FÂNTÂNEI No. 8
Curs complect de educaţiune pentru fete.
Clase primare, liceu, sceţiune specială pentru limbile străine. Curs de plano după programa Conservatorului.
Profesori dela stat, institutoare franceze, germane, engleze. Educaţiune îngrijită, instalaţiune comfortabilă; grădină vastă.
l51Bjaj|siaiEl[siBiaJISlSJHll51EISJl51Hiail51§JSll!l5ISiaJI5iaiail51BraJISl°iail5Eiail5lBISl
|	VIILE	1
iDUILIU ZAMF1RESCU 1
IM
= 2, STRADA ZORILOR, 2 =
iilntiil jVlimt.elui J.ţ i etate TELKl’ON No. Ur»/S>T
Vinuri de cea mai superioară calitate
LOCAL DE CONSUMAŢIE
Servieiu Iu tlomiciliii
IM
| Angrosiştilor li se acordă rabat |
HiiiBlîaiicîiBliaiLcnBnailcnBn3lli!ilBn3llciiat?ailBlicîiBii3iiisiaiî3iicgBnaiiEiBKaiiKiBn3iicgBri3ilgl5b3i
BANCA COMERCIALA
i»nv
TURNU-SEVERIN.
SOCIETATE ANONIMA PE ACŢIUNI
VIRGILIU POPESCU
- INSTITUT DE BAEŢI -
Bueure^li, Strada ArnuMUMirscă 1
Liceu complet: Şcoală primară, Şcoală Comercială superioară de patru ani j complementară de doi ani şi Cursuri comerciale de seară, pentru fuiicţionari, toate dând dreptul la serviciu de un an in armată.
Toate acestea după programa statului.
Internat pentru şcolile Statului.
Ş.oală specială de contabili cu un singur an pentru pregătirea contabililor şi administratorilor de bănci, moşii, cooperative, stabilimente industriale, etc., întocmită sub auspiciile Casei centrale a Băncilor populare fi cooperativelor săteşti.
Stadiile se fac sub conducerea d-lor inspectori de studii: D I Mih. Dra-gomirescu, profesor de estetică la Universitate, pentru cursurile liceale şt D-l Ulpiu Hodoş, profesor de contabilitate, pentru cursurile cornetciale.
Preparafiuni de examene pentru şcolile statului. înscrierile se fac de pe acum.
DC

Boalele Intestinului
Diaref.a (i-a corii şi adulţi), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi ţoale |(|
boalele ce provin din iniecţtunile intestinale
SE TRATEAZĂ ADMIRABIL PRIN
LACTOFERMENT
(Bulion paralactic)
Aprobat de Cons. Santl. Super.
Zilnic preparat proaspăt numai la
LABORATORUL Dr. ROB1N
5, Str. I. C. Brătianu 5. — Telefon.
Un flacon 2 lei.' ln provincie contra mandat 2,50 Oevcţi prospecto gratuite
Jî) ^-c==Trr<=brF=—v
Cea mai ingenioasă maşină de scris est*
Capital nodal 300.000 Lei
Face cunoscut onor. public că,
PRIMEŞTE ORI-CE SUME LA ECONOMIE SPRE* FRUCTIFICARE,
IN CONDIŢIUNi FOARTE AVANTAGIOASE
pentru Domnii depunători
Cu deosebită stimă:
BANCA COMERCIALĂ DIN T.-SEVERIN SOCIETA1 E ANONIMA	'
Preşedinte, T. Costescu.	Director, J. Oiurescn.
■I
I
1
SANATORIUL .
i Dr. GEROTA j
i CONSTRUIT SI MONTAT |
8 Speeia! pentru tratamentul talelor chirurgicale | I OPERAŢIUNI Şl FACERI | | Bulevardul Ferdinand 48, Bucureşti I
L	TELEFON 1/44	__ I
mniaammuamiamaiiBiMnaH——Tara——w
Singura care scrie fără panglici MODEL 10: cu claviatura dublă. MODEL 15: cu scrisul vizibil şi claviatura simplificată.
Cu tabulator pentru tablouri, devize, etc. Cu adaptator pentru scrisul în mai multe culori.
BUCUREŞTI
Calea Victoriei No. <54,__TELEFON
„AGRICOLA"
Societate Anonimă de Asigurări Generale în Bucureşti
SEDIUL: STRADA SĂRINDAR, No. 2.
Capital Statutar Lei 4.000.000
Prima emisiune bei 2.500.000. Vărsaţi Lei 2 000000
asigurări in ramurelei
lneendio, Viată, Grindină,
Transport şi Accidente
Reprezentanţi în Bucureşti: STRADA DOAMNEI, No-1.
ALHEKT ILVl'tli, Ji u<'ui <‘ţ.t l Htr. JN iiiiiii-l'<>nii>llln 7.