NOUA REVISTA o avana. ABONAMENTUL: In RomAnia un an...............io lei ,, şease luni..........6 „ In toate ţările uniunei poştale un an 12 ,, » , M »> şease luni 7 ,, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Fcrdinand, 55. — Bucureşti POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTA UN NUMĂR APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ 2=; Bani DIRECTOR: C. RĂDULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Se găseşte cu numărul la principalele librării şi la depozitari de ziare din ţară Preţul'anunţurilor pe ultima pagină *!• pagină : 10 lei. No. g. DUMINICĂ 7 DECEMBRE 1908 Voi. 5. SUMARUL: NOUTĂŢI: Anuarul Universităţii din Bucureşti.—Originea savantului francez Metschnicoff.—0 carte nouă asupra Statelor-Unite.—Studenţii chinezi în străinătate.—Bibliografie. POLITICĂ: C. I. Băicoianu. Sancţiunea pentru respectarea concesiunilor din viitoarea convenţiune comercială cu Austro-Ungaria. .ŞTIINŢE SOCIALE: C. Rădulescu-Motru. Ce suntem? Şi ce vom mai fi? LITERATURĂ: Fany Emeric. Minunele voinţei. Elena Bacaloglu. Yis şi realitate. Victoria Juga. In taina nopţii. Th. D. Speranţă. La predică. FINANŢE: j Lazăr Iliescu. Germania şi reforma financiară. NOTE ŞI DISCUŢIUNI: N. ŞrEFĂNEseu'-lAcrNT. Lipsa noastră de ideal naţional. Noua scriere a d-lui Virgil Caraivan „Poveşti de pretutindeni. N O UTĂŢI Anuarul Universităţii din Bucureşti Anuarul Universităţii din Bucureşti pe anul şcolar 1907—1908, publicat de Secretariatul Universităţii. (1 voi. în 8 de 112 pag. Bucureşti, 1908. Tip.Carol GobI) arată: cursurile publice, con. ferinţele, seminariile, lucrările practice cari s’au ţinut în anul expirat, lista profesorilor universitari de diferite grade, lista bursierilor şi premiaţilor diferitelor fonduri administrate de Universitate, precum şi numele acelora cari au terminat studiile diferitelor facultăţi. Din tabelele statistice, cari termină volumul, extragem următoarele date interesante: In anul şcolar 1907—1908 au fost înscrişi în Universitate, in diferiţi ani de studii 3884 de studenţi, repartizaţi astfel : La Facultatea de drept: Români din Regat. . . 2088 » » Transilvania, 25 » » Macedonia . 9 Israeliţi....................82 Germani...................... 6 Armeni........................ 4 Francezi , . 2 Bulgari . . 11 Austriaci . 1 Greci . . 5 Sârbi . . 1 Olandezi . 1 Poloni . . 2 Italieni . 1 La Facultatea de litere din numărul de 358, 145 sunt studente. După naţionalitate: Români . 339 Bulgari . . 2 Poloni . 1 Israeliţi . 12 Germani . . 3 Greci . 1 La Facultatea de ştiinţe din numărul de 203, 38 sunt stu denie. După naţionalitate : Români..................193 Austriaci .... 3 Israeliţi .... 6 Poloni...................1 La Facultatea de medicină din numărul de 682 sunt 86 studente, După naţionalitate : Români . 580 Germani . 9 Greci . . 1 Bulgari . 7 Israeliţi . 81 Austriaci . 7 La Fannacie din 145 după naţionalitate sunt: Români......................126 Israeliţi . . . . 14 Germani...................... 4 Austriaci ... 1 Universitatea a eliberat până astăzi următorul număr de' titluri: 371 Licenţiaţi în teologie 3755 » » drept 373 » » ştiinţe ' 515 » » litere 2 Doctori în filosofie 20 Licenţiaţi în medicină (până la 1888) 1028 Doctori în medicină 714 Licenţiaţi în farmacie. . * * * Origina savantului'francez Metschnikoff. Anul acesta, între alţii, a obţinui premiul Nobel şi d-1 Metscli-nikoff, ilustrul microbiolog şi fiziolog dela Institutul Pasteur din Paris. Un redactor dela ziarul «Le Temps» cu acest pri Iej i-a cerut câteva date relative la viaţa sa şi la împrejurările care l-au îndemnat să facă ştiinţă. Metschnikoff a răspuns că tatăl său a fost ofiţer şi că la bătrâneţe se apucase să crească vite în Ukrai'na, la Ivanovska. Acolo prin botanică s’a iniţiat în secretele ştiinţei şi a prins dragoste de ea. Şi dacă această aptitudine ar atribul-o eredităţii atunci ea n’ar veni decât dela un moş al său, evreu, tatăl mamei sale, om cult, şi dela 13° NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ un strămoş după tată, român, care a fost de o înaltă cultură ştiinţifică şi care a învăţat pe Petru cel Mare să scrie şi să citească. Aceasta, adăogăm noi, n’ar trebui să ne mire. Primii învăţători, episcopi şi fondatori de şcoli îr. Rusia au fost Moldoveni. Chiar în Noua Revistă Română, prima serie, d-1 Zamfir Arbore are un articol în care aduce la lumină aceasta. * * * O carte nouă asupra Statelor-Unite Vicontele G. d’Âvenel a publicat in editura lui A. Colin din Paris o carte interesantă asupra Statelor-Unite ale Americiu de Nord: Aux Etats-Unis. Les Champs. Les Affaires. Les Idâes (Paris 1908. 255 pag. în 18°). Partea întâia se ocupă cu agricultura; capitolul întâi este rezumat în modul următor: Agricultura Americei hrăneşte industria ei. Interesantă este însă constatarea, că muncitorii agricoli, adică 35 la sută din populaţiunea întreagă, au vândut lumei în cei din urmă 15 ani, produse în valoare de 62 miliarde lei. Dacă in rezumatul capitolului al 2-lea ne spune : «Procedarea statului nu conţine nimic biurocratic», aceste puţine cuvinte arată marea deosebire care există intre procedarea guvernelor continentului european şi acela al Americei de Nord. Lucrarea conţine un mare număr de observatiuni frumoase. Să dăm câteva exemple. Capitolul al doilea al părţii a treia poarta titlul «Nobleţă muncii» şi se leagă de capitolul precedent «Scăderea populatiunei Jankeene». Se punea urmaşilor Anglo Saxonilor, cari trăiau in 1830 în Statele-Unite în număr de 10 milioane, următorul prognostic: Pieile roşii au pierit din pricina lipsei; Anglo-Saxonii vor pieri de trai bun. Autorul nostru spune : Din potrivă, corpul social american îşi va păstră puterea şi sănătatea din pricină că ştie să respecleze munca. La pag. 193 găsim următoarea notă : Aşa de pildă există la universităţi studenţi săraci cari stau in serviciul celor bogaţi. In Franţa li s’ar părea studenţilor săraci o ruşine din cale afară de mare de a’şi câştigă mijloacele necesare, făcând serviciul de fecior de casă etc.; aceasta ar mai vătămă principiul egalităţei. Nu ni se pare ruşinos ca cineva să-şi continue studiile cu nimic, ca bursier, cu mijloacele altuia. Câştigul dobândit în America fie prin orice muncă, se consideră ca tot aşâ de nobil şi tot aşâ de democratic precum ar fi de a primi sub-venţiuni din fonduri de binefacere. * * * Studenţii chinezi în Străinătate Cei mai mulţi studenţi chinezi se duc în Japonia ca să-şi complecteze studiile. Numărul lor in [această tară e aproximativ de cinfii mii. Guvernul chinez nu prea vede insă cu ochi buni această grămădire in Japonia de oarece studenţii chinezi fiind atât de numeroşi trăesc mereu împreună şi se întorc în ţară cu aceleaşi obiceiuri cu care au plecat. Pe lângă aceasta, ei întâlnesc în Japonia mulţi exilaţi şi revoluţionari chinezi, fapUsare de asemeni nu convine guvernului din Peking. De aceea guvernul a căutat sâ-i indrumeze pe studenţi spre alte ţări. Astfel in America de Nord se găsesc acum 1500 studenţi chinezi. In Europa, ţările preferate de dânşii sunt în primul rând Anglia apoi Rusia, Belgia, Germania şi Franţa. In Italia nu se află aproape nici unul. Cei trimişi de Stat capătă burse anuale de cinci mii de lei şi înainte de a plecă sunt ţinuţi să înveţe bine limba ţării respective şi să treacă un examen echivalent cu bacalaureatul german. BIBLIOGRAFIE POLITICĂ Tribuna administrativă 15 Noembrie 1908. Pagini juridice, revistă de drept. Graiova, 15 Noembrie 1908. LITERARĂ Calendar literar şi artistic. Biblioteca românească Socec. 1908. Al. I. Odobescu. Mincinoasa, carte de vânătoare (Pseudo-Kynegetikos). Biblioteca românească. Socec. Em, Gârleanu. Intr’o noapte de Mai. Editura Socec. 1908. Al. von Huniboldt. Privelişti din natură, traducere de G. Brătcscu (Biblioteca pentru toţi). Alcalay Socrate Georgescu. Concepţiunea filosofică a moralei. Bucureşti, 1908. Edgar Poe. Cărăbuşul de aur. Biblioteca Lumen. Bucureşti. Dunărea de jos, revistă lunară. Galaţi, 15 Noembrie 1908. Românul politic şi literar. 12 Noembrie 1908. Ion Creangă, revistă de limbă, literatură şi artă populară. Bârlad, Decembrie 1908. Gimnasticul român. Bucureşti, Septembrie 1908: * Proprietatea ca funcţiune socială şi dreptul individual In numărul din 12 Decembrie al publicaţiunii: Revue po-litique et litteraire, „Revue Bleue“, cunoscutul academician, profesorul Atfred Fouillee, începe o serie de articole cu privire la funcţiunea socială a proprietăţii. «Proprietatea este o funcţiune socială; ea prepară lucrările generaţiilor viitoare, procurându-le capitalul necesar®. «Puntrucă societatea şi natura au fiecare o anumită parte in proprietate şi pentru că renta socială sau naturală este imposibil să fie cu exactitate determinată, pentru fiecare caz particular, rezultă o dublă consecinţă : 1. Este o datorie generală a societăţii, faţă de indivizii pe cari însăşi condiţiile regimului social, greşelile părinţilor sau necesităţile naturii i-au lăsat lipsiţi de subsistenţă. 2. Această datorie socială, care rămâne în mare parte nedeterminată, nu poate creiâ pentru individ, ca individ, un drept pozitiv de revendicare înaintea legii; ea impune numai Statului iu întregime datoria unui progres necontenit spre con-diţiuni mai bune şi mai egale de muncă şi mulţumire ♦ A apărut RADU D. Rosetti. «Dincolo de hotare». Note de călătorie.—Londra.—Curiosităţi.—Melk.—Semmering.— Berna.— Grota de la Adelsberg.—Niirnberg.—Linz.— Gmunden.—Ischl.—Hallstatt.—Graz. PREFAŢA Lucrarea de faţă n’are pretenţia la mai mult de ce este: o călăuză pitorească. Din ce-am cetit, din ce-am văzut, din ce-am auzit,— uneori şi din ce-am visat, s’a născut cartea aceasta — cum am zis şi în prefaţa celui-lalt volum al meu cu note din călătotie «Din largul lumii». Cititorii vor luâ în seamă că a fost scrisă din fuga trenului sau în sgomotul hotelurilor, zi cu zi, pentru o gazetă populară. Ilustraţiile au fost reproduse din ghidul lui Huard asupra Londrei, şi după cărţi poştale ilustrate. R. D. R Editura Socec, Bucureşti. — Preţul lei 2.50 b. NOUA REVISTA ROMANĂ *3* POLITICA SANCŢIUNEA CE CEREM PENTRU RESPECTAREA CONCESIUNILOR DIN VIITOAREA CONVENŢIUNE COMERCIALĂ CU AUSTRO-UNGARIA Serbia şi România în lumina interesului Austro-Ungar După o neexplicabilă şi regretabilă amânare de câţiva ani, de când am inaugurat noua noastră politică comercială, iată-nc în sfârşit pe cale de a pune ultima verigă a lanţului nostru politico-comercial, menit să statornicească comerţul ţării cu diferitele state europene pentru o perioadă de 12 ani, până la 1917. Tratativele cu Austro-Ungaria, singura ţară cu care raporturile noastre comerciale rămăsese neregulate, s’au început, şi fie-ne îngăduit să credem că ele vor duce în curând la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi In astfel de împrejurări, când oficialitatea de o parte şi de alta, se trudeşte cu înjghebarea unor raporturi comerciale cari să satisfacă nevoile reale ale economici naţionale, reciproce, este de interes — socotesc — să concretizăm opiniei noastre publice, — care precum se constată din presa zilnică ia un interes tot mereu crescând la rczolvirea acestei probleme, — situaţia statistică a intereselor cari sunt în joc şi cari urmează să se rezolve. Raportate cifrele exportului Austro-Ungariei la acelea ale exportului României într’acolo, reese precum se vede din tabloul de faţă, că: Importul total din Austro-Ungaria în România şi din România în Austro-Ungaria. După statistica română. Valori în Lei <0 "*3 *c3 "Ss (Q ’es O 0 0 N 0 eo O O 40 0 O 03 c 0 05 JZ O 05 c 0 05 3 e 05 c O 05 c •5 0 © 0 *X3 © *a © *5 . J3 o"" SCO O 40 -P O Export din Austro- 00 -p O 03 Ol t'- «0 01 <0 C0 09 f- 40 m v-l 113 05 10 10 10 10 03 N 00 03 Ungaria în România 0J 03 03 ■*r 40 05 40 <0 05 00 05 CC 40 10 01 00 05 -P în Austro-Ungaria 01 -p oT ■*p -p' ■«p 05 t'- 0) 10 01 00 03 Austro-Ungaria exportă indoit la noi, decât exportăm noi spre dânsa ; iar dacă raportăm exportul Austro-Ungariei la importul nostru total reese că, Austro-Ungaria ia parte cu 30—35% la importul total al României. Grosul importului Austro-Ungariei îl dă industria ţesăturilor de lână şi bumbac, care acuză un import mediu de 14—18 milioane, industria metalurgică cu un import de 12—14 milioane; confecţiunile de haine şi lingerie cu 4—<; milioane, cai cu o cifră de 3—4 milioane, lemnărie şi cărbuni pentru 2—3 milioane şi o serie de alte multe articole cuprinse; în anexele aci date, cu cifre mai mărunte. La acest export Austro-Ungar în România, partea Ungariei a crescut în chip însemnat în ultimul timp. De unde în 1901 Ungaria participa cu 14 milioane din exportul total al Austro-Ungariei în România de 72 milioane, sau aproximativ 18°/0; în 1905 exportul ei în România se ridică la 22 milioane, sumă care faţă de exportul total Austro-Ungar de 92 milioane în 1905 reprezintă un procent de 21—22°/0. Pe când însă exportul Austro-Ungariei în România se prezintă cu constanţă, tabloul exportului României în Austro-Ungaria, nu ne lasă să constatăm acelaşi lucru. In această privinţă cifrele foarte sugestive ale tabloului ce urmează, sunt pline de învăţăminte. Exportai total al României în 1877 -1906 în raport cu exportul în Austro-Ungaria Exportul total Exportul vitelor Exp.toiaiin * Vite st. o-U.iQcria Cereale Total în A ust ro-Ungaria 1877 . . 141081100 28463000 22636000 67498238 90134238 1878 . . 217041727 19599006 11279000 55993675 67273675 1879 . . 238650006 19859009 14333000 54523825 68856820 1880 . . 218918878 12093000 9896000 73062681 82958681 1885 . . 247968201 6209000 2805000 12075000 81782116 1888 . . 256788000 3447000 1470000 7914000 13545000 1890 . . 275958000 2672000 497000 8411000 1900 . . 280000000 2503000 162710, 15541255 44279880 1906 . . 491360178 859583 205297, 11288949 31878216 In deceniul al optulea piaţa Austro-Ungară prezentă un interes foarte mare pentru noi. Din totalul exportului nostru, 35—45°/0 se desfăceau acolo. Precum vedem din exportul total de 141 mii. în 1877, treceau în Austro-Ungaria 90 de milioane. Cu cât însă mijloacele noastre de comunicaţie gravitară spre drumul Dunărei şi al Mărei, cu atât slăbi şi exportul nostru către Austro-Ungaria, luându-şi drumul spre pieţele de desfacere, care plăteau mai bine. In zilele noastre exportul către Austro-Ungaria abea se mai urcă la media de 40—45 milioane, ceea ce reprezintă 10—120/o din cifra exportului nostru total. Dat fiind caracterul agricol al Ungariei, vecina noastră, s’ar puteâ dispensă poate şi de acest import, dacă amestecul cerealelor noastre cu al lor nu le-ar fi cerut de interese superioare de producţiune industrială (*). * * * Singur pentru vite ar fi putut rămâne Austro-Ungaria un debuşeu cu adevărat preţios pentru noi, dată fiind natura acestui articol de comerţ, care cere pieţe de desfacere apropiate, mai uşor de atins. De unde însă între anii 75—80 exportam vite în medie de 20 milioane din care numai spre Austro-Ungaria treceâ pentru 15—18 milioane în cifră medie, cifrele rezumative de mai sus ne arată o descreştere uimitoare a exportului acestei ramure de producţiune care în zilele noastre a atins ridicula cifră totală de opt sute de mii lei din care spre Austro-Ungaria abea mai trece pentru 200 mii lei deşi elasticitatea pieţei de consumaţiune austriacă este, precum se vede din cifrele tabloului care urmează, destul de însemnată. 1) Vezi Cibianu : Interesele României în viitoarele tratative cu Austro-Ungaria.—Bucureşti. 1905. >32 NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ Tntr’adevăr Austria importă vite şi carne pentru o cifră medie de 30—35 milioane lei. Motivul acestei stări de lucruri este în deobşte cunoscut. Din consideraţiuni de protecţiune a vitelor ungureşti mai cu seamă, s’au invocat motive de natură sanitar-veterinare în sarcina ţărei noastre, decretându-se închiderea graniţei Austro-Ungare pentru vitele noastre, fapt care a avut de efect restrângerea creşterei vitelor, chiar acolo unde cultura cereală care a înlocuit, nu erâ indicată pentru o atare. o CL a. 3 T3 *- CJ C3 — WjE o j- b. (S) J2 3 to c o tQ 15 "ti o CL E CC 0 CC 10 r» ©1 0 IO CM X CD *-»• iO X ca t- CM X CM *«• ©M —* ca cc ca X X ©1 ©1 X ** x ca X 10 d d CM X ©1 X X Ci x -3* io X O 0 ©M — X O ca r- ©M r- X Ci ©M X x ca CM ea" ©i X X X x vr C Cţ) 0 0 ©i f' 0 IO 0 X X O D- CM 00 ca X CM 0 c ca ca X x 0 x CM CC ca ri- CD ca — X e- x CM CC 0 1© Q CM CM X CM X S3 00 X c— IO r- ca ca X CM x O 0 0 X Q. ©j X X *■* X X CM ca ©1 ©i cb ti) ©i CM X ca 0 O ca 1- e ea X X X O ca CC -J* x X e- CM -e ca X CM CM ca *** ca ea *«T tm : X X 0 X X 0 e- cc t- ©1 ca c 0 X p- X X C5 CM CM ©i d ZD ©i CM CM O X __ IO ea e L. X X 0 X X ©J X 0 X ca X 3 ca 0 X e- X ea ea ca 0 O ca o e- ca X N X x <£ ©i ca CM ea x r- ca CM ea e- ca N — ca 0 0 ca c X X f- X CM CM ©M d ea Ol ea *■* -t ca X 0 CD X X X O CM 0 X X p X IO X -- t— X 00 f— 10 P- IO ea CM (C X — X LO ca O Ci ©i X d ©i u «© X •e CM d 00 X ca IO CM CC X X 0 — CM IO CC O ea X 3 10 -t X e- ©i oi X ©1 ca IO d X ©>1 ea 0 T3 t- a c xa tu => w «3 *= « E « •g 7 39 15-67 16.03 18.36 Materii prime . . 6.637.900 6.324.915 7.748.300 7.669.955 15*14 14.IZ 13-31 12.59 Produse fabricate . 29.581.503 31.472.555 41.150.376 42.068.270 67.4/ 70.22 /O.66 69.05 mporni: mai al Homari el 292439000 283345000 269923000 311572000 1 1 1 Dacă pentru a-şi garanta un interes de 25—30 de milioane, Austro-Ungaria a concesionat intrarea vitelor de mai sus, nu este de admis că pentru a nu-şi înstrăina o piaţă atât de elastică ca a României care îi desface astăzi mărfuri industriale de patru ori mai mult ca Serbia, ea nu va înţelege, că nu ne poate refuza o concesiune analoagă cifrată la însemnătatea debuşeului ce îi oferim şi armonizată sub raport tarifar cu o taxă vamală care să facă un export cu adevărat posibil. * * * Dar nu numai aci, nu numai asupra acestei probleme aritmetice, trebueşte să ne concentrăm atenţiunea. Este momentul astăzi după treizeci de ani de politică Sa-nitar-Veterinară, activă, pe care am făcut-o cu sacrificii băneşti însemnate, să cerem ca şi Austro-Ungaria să recunoască sforţările noastre în domeniul veterinar, desfiinţând rescriptele sale din 1882 prin care din motive egoiste i-a plăcut să trateze România ca pe o ţară barbară, veşnic contaminată. Şi aci nu mai poate fi vorba de examinări şi constatări, cum i-ar mai place diplomaţiei austriaco să pună la cale, cu interes vădit de tărăgănire. Organizarea noastră veterinară, dispune astăzi cum a recunoscut-o în Reischrathul austriac D-nul Dr. Licht >), cel puţin de aceleaşi mijloace ca şi acelea ale Austriei. Punând disponibilităţile organizărei noastre veterinare în serviciul cauzei, să cerem şi să ni se deâ toate garanţiile unui export neturburat şi neîmpedicat, fără de care rostul unei convenţiuni cu Austro-Ungaria nu-1 înţelegem. Este recentă în mintea noastră a tuturora, păţania dela 1893, sub ale cărei urmări stăm din nenorocire şi astăzi. Exportul râmătorilor din România în Austro-Ungaria urma să fie liber potrivit dispoziţiunilor acelei *) Annuaire statistique du royaume de Serbie, 1904.— Belgrade 1906. >) Vezi C. I. Băicoianu : Ce înţelegem prin politică comercială ? cum se pune problema ei actuală şi problema conventiunilor noastre veteri. nare. Convenţiunea comercială cu Austro-Ungaria. Bucureşti tipografia Eminescu 1908. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 133 convenţiuni; Austria a găsit însă mijlocul, din interes protecţionist, ca prin decrete şi ordonanţe să limiteze acest export1), iar Ungaria profitând de ivirea unui caz izolat de boală, a retezat-o mai bine, oprind de atunci şi până astăzi importul râmătorilor din România. Cu chipul acesta convenţiunca a rămas proteguitoare pentru interesele Austro-Ungariei în ţara noastră, întru cât am continuat să o aplicăm cu sfinţenie, dar o literă moartă în ce priveşte interesele noastre pe piaţa monarhiei vecine. Inichitatea ce decurge din astfel de situaţie anormală şi neconformă cu spiritul cum şi cu intenţiunea unuia din contractanţi, care a înţeles să-şi sacrifice debuşeul numai în schimbul unui echivalent este evidentă. In lipsa unor garanţii pentru menţinerea neştirbită a concesiunilor ce ni s’a acordat, am fost şi suntem nevoiţi să suportăm această situaţie dezastruoasă pentru una din ramurile cele mai principale ale producţiunei ţărei. Ei bine, tocmai asupra acestei probleme care se impune atenţiunei noastre, voese-să-atrag luarea aminte sferei noastre diriguitoare. O împerechere armonică şi trainică de interese economice între două ţări, nu se poate obţine decât atunci când ambele ţări contractante, înţeleg să-şi aplice cu sinceritate concesiunile reciproce. Şi tocmai din acest interes socotesc că se impune găsirea unei soluţiuni, care să ne garanteze pe viitor contra unor samavolnicii de felul aceleia la care a ţinut să ne supue Au-stro-Ungaria. Evoluţiunea politico-socială pe care au îndeplinit-o toate statele, au făcut cu putinţă ca multe din lucrurile cari păreau utopice altădată, să devină realizabile astăzi. Eără îndoială că una din trăsăturile cele mai caracteristice ale vremei noastre, imprimată de această evolu-ţiunc, este tendinţa generală de a rezolvi pe cale pacinică toate conflictele internaţionale. In această privinţă conferinţa de la Ilaga a făcut mult pentru progresul ome-nirei. Eaţă de acest început îmbucurător, se naşte întrebarea dacă nu s’ar putea găsi o soluţiune pentru rezolvarea conflictelor provenite din aplicarea conven-venţiunilor comerciale, crcindu-se o instituţie de arbi-tragiu internaţional, de aceiaşi natură ca acea a conferinţei dela Ilaga. Dacă o atare instituţiune, pe care am credinţa că un viitor apropiat nc-o va scoate la lumină, ar exista, problema sancţiunei pentru respectarea convcnţiunilor comerciale de către părţile contractante, ar căpăta o rezolvare firească. Neexistând însă o atare instituţiune, nu ne rămâne alt decât să ne punem la adăpostul samavolniciilor celui mai tare. In această privinţă distinsul reprezentant al naţiunii din camera deputaţilor, d. Enăşescu s’a făcut mai zilele trecute interpretul glasului ţărei, printr’un interesant articol publicat în ziarul «Viitorul» prin care cerc, să nu se admită nici o restricţiune care ar putea să facă concesiunea exportului de vite iluzoriu şi să se prevadă în textul convenţiunci, mijlocul de a putea para prin denunţarea ci imediată, orice încercare din partea Austro-Ungariei, de a-şi călca angajamentele luate. !) Vezi, C. I. Băicoianu. Asupra relapunilor noastre comerciale cu Austro-Ungaria. D. Enăşescu concretizează formula sancţiunei pe care ar cere-o Austro-Ungariei pentru respectarea angajamentelor sale în chipul următor: „Când din cauze ordinare sau extraordinare, din împrejurări prevăzute ori neprevăzute, prin măsurile ce ar luă una din ţările contractante, ar împuţina în total ori în parte avantagiile celeillalte, aceasta este în drept a face să înceteze şi avantagiile ce rezultă din convenţie si pentru cealaltă ţarăa. Sătui de rănile cari au provocat economiei noastre naţionale, viclenia diplomaţiei Austro-Ungare, ne place a crede că comisiunea însărcinată cu negocierea acestei convenţiuni va şti, trăgând învăţăminte din trecutul nostru, să fie. şi în această privinţă la înălţimea problemei a cărei rezolvare i-a fost încredinţată. C. I. Băicoianu ŞTIINŢE SOCIALE CE SUNTEM? ŞI CE VOM MAI FI? în frumoasa fantezie, publicată în numărul trecut al revistei, Elena Văcărescu pune această întrebare: Ce suntem? şi ce vom mai fi? Ce suntem noi, Românii, neam risipit pe o suprafaţă mare, dar cu un stat mic ca bază de susţinere; cu o cultură încă nu bine afirmată; cu un trecut glorios, dar aşa de posomorât! Ce ne rezervă viitorul? ce vom mai fi? In jurul nostru astăzi, ca şi altă dată, aceleaşi năzuinţe egoiste din partea celor puternici, aceaşi nesocotire a principiilor de dreptate şi fraternitate! «Aşezaţi în pragul Europei, legănaţi de vijelii, neliniştiţi, nelămuriţi, ce ne mai tre-bueşte pentru ca rădăcinile noastre să nu mai tremure în pământul în care s’au afundat?» 1) Inima poetei rămâne în îndoială asupra răspunsului, şi gândul său repetă chinuitor: ce suntem? şi ce vom mai fi ? Din nenorocire, asemenea întrebări nu sunt din acelea pe care ştiinţa să le poată rezolvi. Ştiinţa, înainte de toate, nu se preocupă de cazurile individuale : şi noi Românii, pentru ştiinţă, constituim o individualitate faţă de individualităţile celor laltc popoare. Ştiinţa se ocupă de general, adică de aceea ce poate fi stabilit prin comparaţiune şi inducţiune. Singurul ajutor ce ni-1 poate dâ ştiinţa este ca să ne facă să întrezărim, prin analogiile scoase din viaţa altor popoare, care va fi calea probabilă, pe care va urma-o şi poporul nostru. De siguranţă nu poate fi vorba, ci numai de probabilitate ! Fără îndoială însă că şi probabilitatea este de mare importanţă. Ce suntem ? şi ce vom mai fi ? Suntem reprezentaţii unui neam, care se găseşte în epoca, în care s’au găsit multe alte neamuri înainte de noi, şi în care se găsesc şi se vor găsi încă multe altele cu noi şi după noi; în epoca de pregătire a unei culturi viitoare. Unde vom ajunge? La o cultură română, dacă împrejurările vor permite; sau, mai bine, dacă c-nergia noastă va permite. Acesta este primul răspuns al ştiinţei. 1) Noua Revistă Rontină, voi. V pag. 117. 134 NOUA REVISTĂ ROMANĂ Vai! cât este de abstract şi de general acest răspuns! pare că el este cu totul străin de întrebările mele, va exclamă Elena Văcărescu. El priveşte prea mult peste toate neamurile, şi nu îndestul asupra neamului nostru | Cu toate acestea, acest prim răspuns al ştiinţei are şi el ceva bun în sine; aducându-ne să privim calea urmată de celelalte popoare, el ne fereşte de ispita de a urmă înclinaţiunilor temperamentului nostru personal, care uneori este prea optimist, alte ori este prea pesimist. Să nu inventăm pentru neamul nostru scăderi sau măriri speciale lui, ci să-l privim obiectiv prin prisma vieţii celorlalte neamuri: iată sfatul ce rezultă din răspunsul de mai sus al ştiinţei. Ne vom convinge îndată cât de cuminte este ac st sfat. Găsindu-se în epoca de pregătire, a unei culturi viitoare, neamul nostru este stăpânit de tendinţele cari au stăpânit şi stăpânesc şi pe celelalte neamuri în cursul acestei epoce. Noi, nu trebue să uităm că suntem în căutarea cunoaşterei de noi înşine, iar nu în desfăşurarea acestei cunoaşteri; noi clădim încă la edificiul culturei noastre şi suntem departe de a fi la isprăvit. Ce au făcut alte neamuri, cari şi-au desăvârşit cultura, aceea vom face şi noi. Şi ce au făcut alte popoare în cursul pregătirci culturei lor, aceea vedem petrecându-se la noi astăzi. Legile generale ale evoluţiunei culturei neamurilor toate se aseamănă; şi ele vor fi şi ale culturei noastre. Care este prima lege a acestei evoluţiuni ? Cultura unui neam se pregăteşte prin mijlocirea oamenilor aleşi, cari sunt inovatorii, şi adaptatorii gândurilor şi deprinderilor noi. Neamul, în care nu răsar asemeni oameni aleşi, nu este primitor de cultură nouă; din fericire, neamul nostru nu este din această categorie. Oamenii aleşi sunt precum am zis, inovatori, sau numai adaptatorii ideilor şi deprinderilor altora; în cazul dintâi cultura este eşită din însăşi sufletul neamului, în cazul al doilea ea este de împrumut Dar şi un caz şi celalt vin foarte rar izolat; aproape de loc. De regulă cultura unui neam este, parte eşită din propriul său suflet, parte de împrumut; proporţia variază numai la fiecare în mod deosebit. Rolul oamenilor aleşi este de a sdruncinâ deprinderile vechi, transformate în rutină şi de a inova deprinderi noi, acelea cari vor constitui baza ordinei sociale de mâine. In aceşti oameni îşi pune natura germenii, de cari are nevoie pentru a produce evoluţiunea viitoare. Ce ne trebueşte dar pentru a pregăti cultura noastră ? Omeni aleşi, cari s’o anticipeze. «Cu toate acestea, «poporul nostru păstrează în inima lui câţiva din acei «sublimi inutili, ce se cheamă poeţi.... Şi câţiva din acei «striviţi, ce se numesc genii... Şi câţiva din acei barbari «stăpânitori ce-şi zic fraţi, fiindcă voesc să libereze pentru «a înlănţui în urmă cu noi lanţuri»... Poporul nostru arc aşa dar câţiva dintre acei nobili anticipatori de timpuri noui. Să-i urmăm, să le imităm gândul şi fapta. Vai! răspunde din nou poeta: nimeni nu-i ascultă; sunt înăbuşiţi; nimeni nu-i cunoaşte!» Să revenim din nou la sfaturile ştiinţei. In epoca de pregătire a unei culturi, rolul oamenilor aleşi nu este acelaş cu acela din epoca culturei bine afirmate. Fiecare epocă îşi are inovatorii săi; adică, fiecare epocă îşi are energia sa potenţială, energie din care se alimentează ideile şi faptele sociale. Un popor din epoca de pregătire a culturei sale nu poate să înţeleagă pe inovatorii, pe cari îi înţelege un popor dintr’o epocă mai înaintată de cultură; şi atunci poporul acesta, chiar de ar avea pe inovatorii din urmă, i-ar avea de prisos. Aceşti inovatori, rămân pentru viaţa neamului, din cari fac parte, ca nişte «sublimi inutili» ai momentului. Contra acestei inerţii nu trebue însă să ne revoltăm, căci ea este o măsură de înaltă prevedere din partea naturei. Ce neregulată ar fi direcţiunea culturei unui popor, dacă orişice inovaţiune, chiar dacă ar fi să socotim numai pe cele bune, ar fi urmată şi imitată-Fiecare la timpul său: prin această lege a naturei ni se asigură drumul liniştit şi sigur.... Poeţii, geniile intelectuale şi utopiştii sociali, — sunt vai! — o spun cu strângere de inimă, fiindcă mă adresez unei poete, — sunt pentru poporul nostru de astăzi nişte «sublimi inutili». Lucrătorul care are mâinile roase de o muncă mecanică şi grea nu poate pipăi, fără să strivească, florile gingaşe de seră. Noi suntem un popor care avem încă mâinile prea roase de munca brută şi mecanică. Nouă ne trebuesc alte exemple de imitat; nouă ne trebue alt gen de inovatori; căci noi avem felul nostru de imitaţie. Popoarele cari se găsesc într’o epocă înaintată de cultură, imitează gânduri şi fapte de acelea cari au un caracter generic social; noi imităm gânduri şi fapte, cari nu ies din domeniul vieţei individuale. Unii călători povestesc că la unele triburi de sălbatici este obiceiul să se imiteze până la cele mai mici gesturi; dacă şeful unui trib cade din întâmplare la pământ, apoi cad toţi membrii tribului după el. Noi nu mergem cu imitaţia aşa de departe; dar suntem cam pe la jumătatea drumului. Noi imităm atâtea din domeniul vieţei individuale, în cât nu ne mai rămâne vreme ca să prindem cu atenţiunea şi inovaţiunile de un caracter mai generic. Energia potenţială, care rezidă în operele poeţilor, geniilor şi utopiştilor, este prea sus pentru noi. Poporul nostru imită deocamdată gesturile corporale, pregătindu-se să imite odată şi atitudinile intelectuale. Va veni şi timpul acesta odată. Fiece lucru la timpul său. Oamenii noştrii mari, sunt mari în raport cu noi, căci totul este relativ în lume. Acela care îşi pregăteşte aripi ca să sboare în spre înălţimile idealului, are curând decepţia să constate că aripele sale nu sunt de natură să poată străbate mediul dintre dânsul şi ideal. El şi-a croit aripi pentru a străbate aerul, şi în realitate se găseşte plutind pe apă....... Sărmanul naiv este silit, cât de curând, să ieasă la mal şi să caute un adăpost pentru ca să se usuce,— în ilaritatea generală! Dar va veni odată şi timpul poeţilor, al geniilor intelectuale, al utopiştilor cu inima generoasă! După ce poporul nostru va fi îmitat până la saturaţie gesturile corporale ale oamenilor săi aleşi, va începe să imite şi deprinderile mai înalte sufleteşti. Şi atunci se va produce şi o mare schimbare în viaţa noastră socială: se va produce minunea, ca mai mulţi oameni mari să poată trăi la o laltă în marginele strâmtului nostru hotar. Astăzi oamenii noştrii mari.......se urăsc de moarte, şi n’au loc unul de altul. Vai! într’o cameră strâmtă nu pot face gesturi largi mai mulţi oameni de IN U Uiî—rcrrVTSJX» itohhut» odată. Dar cân*d obiceiul gesturilor largi va înceta, atunci în aceeaşi cameră strâmtă, vor putea încăpea mai mulţi la o laltă; căci atunci la spaţiul material, vom adăogâ pe cel al culturei, pe cel spiritual... Ce suntem ? Şi ce vom mai fi ? Pithecanthropi ai culturei, astăzi; purtătorii unei culturi, când va veni timpul, mâine. C. Rădulescu-Motru. LITERATURA MINUNELE VOINŢEI (Impresiile unui înstrăinat) Mă întorceam de departe, lipsisem multă Vreme. Eram liniştit, cu sufletul în pace, fericit de a revedea pe cei dragi, oraşul natal. Trenul merse şi se opri... o groază vie şi stranie mă izbi deodată peste inimă: mă cuprinse un fior prin toată şira spinărei. Un fel de concept vag şi întunecos—un instinct—mă aruncă îndărăt, aşi fi fugit de pericolul ce se se ivea ameninţător: soarta învingătoare. Sbârcituri descompun feţele veştede pe care le lăsasem tinere, ferme, elastice; bărbi albe, în valuri, spânzură ca nişte stalactite de ghiaţă de obrajii ce altă dată triumfau cu mustăţi cârlăongite. Ochelari placizi unde fură ochi ageri... orbite moarte, orbite de sticlă. Gârbovite sunt trupurile odinioară mândre. Câinele ce se gudura vesel, astăzi se trage pe trei labe, fără chef. Fetiţele vesele de altă dată cari arătau goale pulpele trandafirii, acum târie după ele, încet şi obosite, coada fustelor lungi şi întunecoase; fete bătrâne. Dragostea din tinereţe, idealul meu la 15 ani, este ea, umbra ei? Copii în juru-i, un bărbat străin tăeturi transversale îi brăzdează faţa—este nefericită.—Iată frumuseţea celebră, cocheta veşnic învingătoare care părea pentru a pururea splendidă şi falnică... cu teamă privirea mi se lasă pe trăsăturile ei umflate, pe părul negru murdărit cu alb; şi ea, desnădăjduită, se lasă în voia soarlei. Toată bucuria mea era stinsă şi glasul mi se făcu grav ca în faţa unui catafalc: florile mirositoare îmi păreau cununi de ţintirim ; felinarele aprinse, făclii de ceară galbenă ce lăcrămează fumegând; pe petrele reci, par’că văd viermi necuraţi, pământ rostogolit cleios şi umed,— miroase a descompunere. Şi cu atât mai mare îmi creşte recunoştinţa pentru bătrânul paralitic, condamnat de mult dar care tot trăieşte încă. Ce energie îl însufleţeşte! Străveziu, mai o umbră; la fiece mişcare se pare că auzi pocnind toate o-sişoarele şi vertebrele, aşa de aparent e scheletul uscat subt pielea galbenă; urechia nu-i mai aude; ochii de abia mai văd; glasul răsună de departe, şi-a ridicat cetate în suflet şi luptă, luptă îndărătnic, nu se lăsa. Voinţa-i încordată, ca o lentilă, aruncă toate atenţia asupra unei singure dorinţi: a trăi încă! Nu vrea să moară, nu vrea să fie învins, nu vrea să fie bătut de marea, de neînlăturabila fatalitate!... Admir şi mă cutremur... oare voinţa să poată ea împietri... şi pentru veşnicie ? Fany Emeric VIS ŞI REALITATE 7°/o 50 — 60.000 °.8°/o 60 — 70.000 » » i°/o 75 — 100.000 $ > 11/ 0/ 1 12 /1 peste 100.000 » *0/ 0 Io Acesta e în trăsături generale impozitul pe succesiune. Ceeace face să fie combătut mult e şi faptul că de dânsul e legat un alt imposit pentru armată. Afară de impozitul arătat, succesiunile acelora care nu au satisfăcut legile recrutărei, sau mai bine zis acelora care nu au făcut serviciul militar, vor fi impuse încă unei taxe de 1,5% drept despăgubire pentru armată. O asemenea dispoziţie nu poate fi decât combătută, căci se vede absolut tendinţa f^ţiş militaristă. Neapărat însă că dacă e vorba de un impozit pe succesiune, trebuesc schimbate cu totul paragrafele din legea privitoare la moştenire. Acestea sunt, pentru a nu mai intra în detaliile impozitelor mai mici, principalele linii ale reformei care se discută în Reichstagul german. E greu să spunem de acum ce rezultat va avea. Dar judecând după modul cum au fost combătute de toate partidele politice afară de conservatori, am fi îndreptăţiţi să credem că şi această încercare de reformă va avea soarta celei de acum câţiva ani şi că d-1 de Sydow, în faţa nereuşitei proectului d-sale, va fi nevoit să demisioneze, pentru a urma exemplul predecesorului său, d-1 de Stengel. Dar să vedem! Lazăr Iliescu NOTE ŞI DISCUŢIUNI LIPSA NOASTRĂ DE IDEAL NAŢIONAL Multe nu avem noi românii, iar multe din câte le avem sunt în aşa fel potrivite cu inima, priceperea şi geniul poporului nostru, că numai influenţa străinătăţei care ni le-a adus ne mai poate face să credem că ni le-am adaptat. Toate inovaţiunile însă, cari privesc forma pretinsă civilizaţiunei aduse, sunt de minimă importanţă, căci ceea-ce rămâne şi foloseşte unui popor ca şi unui individ e numai ceea-ce i se sădeşte în suflet. In această privinţă stăm jos de tot, căci dacă Irebue să recunoaştem că avem intelectuali de valoare şi cari sunt şi ne pot fi de folos, în acelaşi timp trebue să cădem de acord că avem puţine inimi sau mai exact că s’a neglijat cu desăvârşire educaţiunea inimilor şi că în sens naţional, mai ales, nu se face mai nimic în ţara noastră. . Un lucru rămâne hotărât. Cu toate cerinţele mari ale vremilor şi cu toată lupta ce se duce pentru deslegarea marilor probleme economice, probleme cari agită viaţa tutulor popoarelor de astăzi, şi cu toate marile progrese ale civilizaţiunei, în sensul păcci generale şi a binelui universal propovăduit de desvoltarea tutulor ramurilor de activităţi intelectuale, şi cu toată admiraţiunea pentru marile idei înălţate în interesul fericirei comune, un fapt rămâne fapt şi anume că în prezent popoarele civilizate trăesc şi se întemeiază tot pe vechile lor temelii şi aşezăminte, cresc şi se desvoltă tot după acelaşi curs, păstrând aceleaşi aspiraţiuni, sentimente şi vederi. Ele trăesc pentru un moment departe încă de viitorul ideal îndepărtat, iar îndrumarea şi năzuinţele lor sunt comune cu ale fiilor pe cari îi nasc pentru ca să trăiască printr’ânşii. Or, care e îndrumarea poporului nostru faţă de atitudinea altor popoare şi ce îndemnare se dă fiilor săi ca răspuns îndrumărilor generale ? Toate Statele se închiagă şi se formează în zilele noastre pe baze naţionale. Tendinţa este generală. Ea domină aspiraţiunile tuturor popoarelor şi cu toate luptele ce se dau pe tărâm economic şi social-politic pentru o nouă îndrumare a societăţci, fiecare popor se simte dator ca o chestiune de viaţă pentru el, pe lângă să-şi conserve ceea ce are dar să-şi închege ceea ce e tot al său dar afară de fiinţa sa. Şi chiar dacă dorinţa le este platonică şi chiar de le rămâne acesta idealul, înălţarea sufletească e mare şi arată puterea de viaţă şi putinţa de a se menţine. Numai popoarele cultivate sufleteşte şi cu avânturi mari sufleteşti au trăit şi trăesc şi în acest sens idealul naţional e o trebuinţă, c de esenţa vieţei oricărui popor. Ei bine, noi românii cu durere trebue să o spunem, nu avem un ideal naţional sau mai exact nu avem o educaţie şi o îndrumare a sentimentului naţional şi aceasta ne este necesar cu atât mai mult că suntem un Stat tânăr care pentru a fi menţinut şi consolidat arc nevoe de inimi cultivate şi de înălţarea marilorsentimente. A existat la noi o nefericită chestie naţională, acea însă devenise armă politică pentru dărâmarea guver- NOUA REVISTĂ ROMANĂ 143 nelor şi astăzi cei mai mulţi nu se gândesc la dânsa j pentru a nu mai desvălui şi readuce sistemul. A fost cea mai mare rătăcire şi greşală ce au comis-o poli-ticianii noştri şi cred că nu s’ar putea determină un curent naţional curat la noi decât de elemente neînregimentate politiceşte, ca încredere pentru public şi ca demnitate pentru sentimentul însuşi: Ar trebui o acţiune pacinică, curată şi dezinteresată politiceşte pentru câştigarea inimilor tinere şi a acelora cari au mai rămas curate. Ar trebui, căci toate ţările cari ne înconjoară, chiar cele mai înapoiate nouă trăesc sub înrâurirea puternică a curentului naţional care le afirmă vitalitatea şi nu trebue să aşteptăm ca aeeastă afirmaţiune să ne devină defavorabilă. Absorbiţi de luptele noastre politice cari au izbutit să ademenească toate forţele, pe nici un alt tărâm nu se mai încearcă o activitate statornică şi serioasă în sensul unei educaţiuni naţionale, nici măcar pe cei literar. In această direcţiune mai ales se face tot mai puţin pe zi ce merge, Inimile tinere se hrănesc pururi cu lucruri noui şi trăesc cu actualitatea. Or, ce îndrumare oferă această actualitate literară, politică, tinerilor noştrii, care au să-şi cultive inimile numai cu literatura politică ale cărei preocupări sunt de resortul intereselor politice zilnice. Că se ridică aici şi colo câteva glasuri de înălţare stimulate de necesitatea cauzei, atât nu e deajuns, căci ne este necesară o întreagă şcoală socială, un întreg curent care să dea avânt inimilor tinere, care trebuesc să se pătrundă de înălţimea idealului la lumina căruia trăesc încă toate popoarele. N. Şefănescu-Iacint. NOUA SCRIERE A D-lui VIRG1L CARAIVAN «POVEŞTI DE PRETUTINDENI» Volumul acesta va apare peste câteva zile, cu următoarea prefaţă : Din citirile mele în literatura populară a celorlalte popoare, a ieşit cartea aceasta: Poveşti de pretutindeni. E o culegere de traduceri libere, apoi multe din bucăţile de faţă sunt luate după traduceri, aşâ că nu poate fi vorba de o carte pentru studii folkloristice. N’am avut în gând să urmez vre-o clasificare în alegerea poveştilor adunate, ci acelea care mi-au plăcut, care mi s’au părut că prezintă un interes moral şi educativ, şi că interesează prin frumuseţea lor, numai pe acelea le-am tradus. Volumul de faţă este, aşa dar, o carte de literatură beletristică, care se adresează, în deosebi, unei categorii de cetitori de-o anumită vârstă, este o carte pentru tineret. Tineret!... Vorbă frumoasă şi plină de speranţe! Dela el aşteptăm răsăritul unor vremuri noui, care să lumineze întu-nerecul din sufletul poporului, sji încălzească, tămâduind suferinţele, şi să risipească cu desăvârşire atmosfera de viclenie şi nesinceritate, pe care o găseşti la toate răspântiile în acea stă bună şi credulă ţară românească- Idealiştii de azi vor fi luptătorii de mâine pe terenul practic al vieţei, pentru renaşterea şi consolidarea morală a acestei ţări, unde vechea şi legendara omenie a poporului nostru, cinstea pe cuvântul dat şi lipsa de făţărnicie, aproape nu mai există. Trăim într’o vreme cu totul egoistă, in care interesele personale întunecă cu desăvârşire altruismul şi jertfa pentru fapte folositoare şi altora, vieţuim într’un timp când totul se cântăreşte prin balanţa unor interese meschine, care adeseori îmbrobodesc credinţa obştească, având aparenţa abnegărilor de sine şi a jertfirii pentru binele public. Tinerimea, deci, elementul curat românesc ca educaţie şi ca suflet, este chemată să curăţe viaţa noastră socială de această atmosferă viţioasă. falşă, nesinceră, plămădită dintr’un fel de diplomaţie bizantină importată, atât în viaţa politică cât şi în relaţiile personale, şi care nu are nici-o legătură etnică cu frumoasele noastre tradiţii de sinceritate şi bună credinţă de altă dată. Spre această tinerime dar, se îndreaptă cu toată dragostea cartea aceasta. Va ceti o şi va fi mulţumită de sigur, pentru că e o adâncă afinitate între cuprinsui unei poveşti şi felu-de a înţelege şi aprecia lumea, al unui tânăr la vârsta adolescenţei. Apoi poezia şi inspiraţia primitivă a basmelor, interesează şi mângâie într’un chip duios şi cu totul firesc, mintea lesne crezăloare şi inima curată a tineretului. Iar alături de ceata voinicilor cu gheozdanul la subţioară,— adică nu a voinicilor, ci a puiloi de voinici, cu ochii vioi, cu privirea pătrunzătoare, cu înfăţişarea lor de nebiruiţi într’o lume pe care nu o cunosc încă, — vor sta ca nişte porumbiţe sfioase, copilele cu ochii negri, care odată cu firul povestei îşi vor depănă poate propriile lor visuri, bucurându-se sau întris-tându-se, rând pe rând, de bucuriile şi suferinţele suratelor lor din basme. Acolo vor vedea că virtutea este podoaba cea mai scumpă, e cea mai preţioasă cunună ce înfrumuseţează fruntea unei femei ; de asemenea şi devotamentul lor pentru fapte frumoase care le fac adesea să sufere, e nedreptăţit, batjocorit, dar la urmă întotdeauna iese triumfător. Fie-le dar pildă şi poveţe de ţinut minte, învăţăturile ce se desfac din aceasţă carte de poveşti. Poate vor ceti şi oameni mai în vârstă cartea aceasta. Lăsând la o parte grijile vieţii şi găsind câteva clipe de odihnă în timpul sfintelor Sărbători, se vor uită şi vor cercetă cu bună voinţă, cu dragoste cartea, pronunţând c’un fel de nostalgie a vieţei de altă dată: «Iacă o carte de poveşti 1». Şi atunci copilăria întreagă va răsări înaintea fiecăruia, vârsta aceea de aur de care ne aducem aminte cu atâta drag, şi odată cu dânsa va trece pe dinaintea ochilor în ceaţa fumurie a vremurilor uitate : casa părintească, iatacul călduros din timpul iernei, soba veche românească, poveştile amăgitoare ale bunicăi, — în sfârşit, toate întâmplările vieţii de copil, a vieţii sburdalnice şi fără griji pe care am trăit-o cu toţii. Iar după ce vor răsfoi câteva pagini, după ce vor ceti o poveste, două, şi vor vedeâ că frumuseţea, bunătatea, dreptatea şi celelalte podoabe ale sufletului, ies totdeauna la lumină, răsar din luptele aprige, nedrepte şi inegale ce frământă traiul omenesc, pe care povest'torul îl vede altfel de cum se încheagă în viaţa de toate zilele, când vor vedeâ că idealul pe care îl doreşte sufletul omenese îşi află întrupare în întâmplările povestite, vor zice cu o întemeiată neîncredere plină de experienţă: «Asta nu se mai poate în ziua de astăzi, asta-i poveste 1» Şi atunci sgâlţiaţi de realitate, treziţi ca dintr’un vis frumos, vor pune cartea de o parte cu o mişcare înceată, domoală, prietenească;—vor mai privi-o poate încă odată cu aceia nelămurită părere de rău, pe care ni-o provoacă totdeauna redeşteptarea amintirilor scumpe. NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ 16 BIBLIOTECA TINERIME1 VIRGIL CARAIVAN Poveşti de pretutindeni Traduceri din folkloruI lumii —<—i—>— Ilustraţii de Stoica PREŢUL LEI 3 Studii filosofice ÎN SPECIAL: JleVistă pentru Cercetările de psihologie TEORETICE ŞI APLICATE LA: ŞTIINŢA DREPTULUI, PEDAGOGIE Şl SOCIOLOGIE SUB DIRECŢIUNEA D-LUI C. RADULESCU-MOTRU Profesor Ia Universitatea din Bucureşti ■■ ■ REDACŢIA: ===== BUCUREŞTI. — BULEVARDUL FERDINAND, 55. ABONAMENTUL ANUAL LEI 6-Abonamentul anual cumulativ la „Studii Filosofice" şi „Noua Revistă Română", 15 Lei. BOALELE INTESTINULUI Diareea (la copii şi bătrâni), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi toate boalele ce provin din Infecţiunile intestinale se tratează ADMIRABIL PRIN LACTOFERMENT (Bulion paralactic) Aprobat de Cons. Sanit. Super. Zilnic preparat proaspăt numai la LABORATORUL Dr. R0B1N 5, Str. I. C. Brătianu 5. — Telefon. Un flacon 2 lei. In provincie contra mandat 2,70 Cereţi prospecte «i-i-ivtnit. DROGUER1E & PARFUMERIE D. G. DIAMANDI BUCUREŞTI EAU DE COLOGNE Grand Prix Exposiţiunea Internaţion. deHigienă PARIS 1907 „AGRICOLA" Societate Anonimă de Asigurări Generaleîn Bucureşti SEDIUL: STRADA SĂRINDAR, No. 2. Capital Statutar Lei 4.000.000 Prima emisiune Lei 2.500.000. Vărsaţi Lei 2 000000 asigurări in ramurelei Incendiu, Viată, Grindină, --------------- = Transport şi Aceidente Reprezentanţa în Bucnreş’i: STRADA DOAMNEI, No. 11 STABILIMENTUL GRAFIC «ALBFRT BAER* FABRICA DE CARTONAGE.— BUCUREŞTI, STRADA NUMA-P0MPIL1U, 5—9.