NOUA REVISTA
R OMÂNĂ
ABONAMENTUL:
In KoniAm.T un an...................io
,, şcase tuni..................6
Tu tonte ţftrilc uniunei ] oştale tiu an 12 >•	»	,,	•> şcase Iun» 7
lei
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bulevardul Fcrdinand, 55. — Bucureşti
POLITICA, LITERATURA, ŞTIINŢA ŞI ARTĂ
APARE ÎN FIECARE DUMINICĂ
UN NUMĂR:
23 Bani
DIRECTOR:
C. RĂDULESCU-MOTRU
PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Se găseşte cu numărul la principalele librării şi la depozitari de ziare din ţară
.'Preţul anunţurilor pe ultima pagină *!i pagină : 10 lei.
No. 10.
DUMINICĂ 14 DECEMBRE 1908
Voi. 5.
SUMARUL:
NOUTĂŢI:
Congrese de educaţie.— Chestia agrară in Anglia. — Adresa cercului român din Paris către studenţii Universităţii din Roma.—Bibliografie. Vulturul austriac (desemn de N. Mantu).
STIINTE SOCIALE:
* *
Stantslas C'ihoski. Caracterul statisticei moderne.
PEDAGOGIA:
Toma Dicescu. Starea actuală a pedagogiei la Români.
LITERATURĂ:
Au Ca/.aban. Poetul Cozmiţă.
Gabriele d’Axnunzio. Cântecul Privighetorii. Krilov. Tâlharul şi scriitorul.
ETNOGRAFIE:
Emu. Staicu. Sârbii şi Românii.
NOTE SI DISCUTIUNI:
*	j
Nic.oi.ak S. Ionescu. Plagiatul d-lui (1. Mumu.
- NOUŢ Ă_Ti_____________________________
Congrese de educaţie.
Numărul de Noembrie al publicaţiunii franceze Jierue peda-gogique cuprinde două amănunţite dări de seamă asupra ultimelor 2 congrese de educaţie, ţinute la Paris şi la Londra în toamna anului acesta.
La Paris, între 1 şi i O lombrie s’a ţinut Congresul internaţional de educa{ie populară, iar la Londra între 2î> şi 29 Septembrie a avut loc Congresul internaţional de educaţie morală.
1. Congresul internaţional de educaţie populară, organizat de Liga franceză de învăţământ aveâ ca ţel să conlribue la desvollarea, pentru ambele sexe, a unei educaţii populare laice, făcând cunoscute organizările şi rezultatele experienţelor încercate înalte ţări-Chestiunile asupra cărora s’a discutat au fost: societăţi de instrucţiune şi educaţiune populară, universităţi populare, conferinţe, lecturi şi biblioteci populare. Mutualilâţi şcolare şi post şcolare ; edticaţia fenieei in vederea- rolnhii său
I	.
de nienageră şi de mamă ijf familie. învăţământul profesional. Schimb internaţional dş fflpu ; colonii de vacanţă. Călătorii de studii pentru instit^ltffi şi profesori.
Din comunicările prezentate congresului asupra tuturor acestor chestiuni, s’au alcătuit memorii cuprinzând scurte dări de seamă, evilându se discuţiunile .jObntradietorii cari ar fi putut fi oţioase până la un punct, dată fiind varietatea şi complexitatea sistemelor cari se susţineau.
Vom reproduce in scurt câteva din concluziunele puse la unele din cele mai însemnate chestii.
Asupra primei chestii: societăţi de instrucţie şi educaţie populară, d-1 Elienne Jacquin raportorul, rezumând toate variatele comunicării primite în această chestie, conchidea :
«Toate semnalează pericolul de a abandonă sie-şi tinerimea de ambele sexe care ese din şcoală la o vârstă când experienţa lipseşte, fără nici o apărare contra pericolelor străzii, tentaţiunilor vieţii, antrenărilor relelor exemple şi a frecuen-tărilor periculoase. Conştiinţa, deşteptată numai de profesor, nu are încă maturitatea suficientă pentru a pricepe cu uşurinţă datoria şi a judecă folositor asupra tuturor lucrurilor precum tânăra plantă are mult timp nevoe de îngrijiri de aproape, cari o întreţin, o stropesc, o apără contra cotropirilor erburilor rele, până când ajunge un arbore puternic, capabil de a opune o rezistenţă acţiunii temperaturii sau vânturilor contrarii ; tânăra conştiinţă, închisă la şcoală, irebue să fie încă condusă prin o lulelă afectuoasă care să o împedice de a devia şi de a se diformă atâta limp cât n’a câştigat soliditatea care să-i permită a rezista influenţelor străine de ca, susceptibile a o târî in direcţiuni greşite».
-Asupra -felului cum sunt organizate -şcolile -de adulţi iu -Anglia, iată ce se spune:
«Nu e vorba a instrui inculţi,—noţiunile elementare deci sunt excluse ; cursurile sunt şcoli de continuare de studii; învăţământul tehnic pentru comerţ şi industrie face baza ; cursurile trebuesc să fie interesante şi pline de viaţă—de unde titlul lor de recreative. Elevii nu trebue forţaţi să urmeze cursurile; cu simţul văzului, prin lecţiuni asupra lucrurilor (leţons des clioses),experienţe şi imagini se va procedă; educaţia fizică şi materială de folos practic în viaţa de toate zilele nu vor lipsi din program.
Partea morală şi socială nu va fi neglijată: se vor organiză periodic reuniri de elevi cu părinţii şi amicii lor, serbări organizate de elevi; se vor creâ societăţi amicale de toate genurile, săli de lectură, excursii, exerciţii fizice, societăţi de prevedere şi de economie, de ajutor mutual, ele.
Guvernul englez a contribuit la opera «Asociaţiei decursuri recreative» subvenţionând-o cu 20 de bani pe ceas pentru fiecare elev înscris.	'•	.
Congresul s’a terminat prin comunicarea d-lui Ferdinand
140
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
Buisson, cuprinzând un program de reforme de introdus in educaţiunea uvrieră şi rurală a tinerimii.
Educaţiunea post-şcolară, încheie dl Buisson, trebueşte organizată pe următoarele patru principii :
«I, învăţământul elementar să fie obligator, până la 14 an; cu dubla sancţiune de penalităţi pentru familiile neglijente şi ajutor pentru familiile nevoiaşe.
2.	Şcoalei elementare să-i urmeze un învăţământ com-plimentar obligator între 14 şi 18 ani, pentru toţi aceia cari nu continuă studiile în şcoli de un grad superior.
d. Acest învăţământ complimentar să aibă un caracter prac' (ic şi profesional, apropiat trebuinţelor diferitelor categorii de ucenici sau de muncitori tineri, sub dubla sancţiune a unui contract de ucenicie şi a cerfifiratului de ucenicie, cu participa rea corporaţiilor profesionale, patronale şi muncitoreşti.
4.	Acest al doilea grad de învăţământ popular obligator să nu fie lăsat la bunăvoinţa fiecăruia, ci să fie metodic organizai:
In ceea priveşte elevii, nu în cursuri de scară, dar oare cari ore pe săptămână, luate din ziua de muncă.
In ceeace priveşte profesorii, nu în ore luate din timpul de repaus, cu o remuneraţie mică sau derizorie (sau nimic, cum e la. noi) dar prin o serie de cursuri regulatei dând loc Ia onorarii regulate, independent de concursul benevol al societăţilor de educaţie populară şi a tutulor instituţiilor de solidaritate democratică».
II.	Primul conyres internaţional de educaţie morală, organizat de d-1 Sadler, profesor la Universitatea din Manehester, ajutai de Lordul Aveburv, cunoscut sub numele de sir John Lubboek şi d-1 Spiller, a avut un scop cu totul practic.
Ţinta era să se discute «asupra chestiunilor de organizaţie şcolară, metodele proprii pentru formarea profesorilor şi a elevilor, disciplina, instrucţia morală directă şi indirectă, raporturile educaţiei morale cu educaţia religioasă, intelectuală, estetică şi fizică».
Comuuicările de făcut congresului au fost expuse pe scurt (fiecare aveâ dreptul numai la 1200 de vorbe) şi publicate în-tr’un volum „Papers of Moral Education". distribuit congre-siştilor din prima zi.
Titlurile cari alcătuesc subdiviziunile volumului corespund şedinţelor congresului :
1. Principii de educaţie morală, 2) scopul, mijloacele şi limitele diferitelor tipuri de instituţii şcolare (pensionate, eoe-ducaţiune, etc.); 3) Formarea caracterului prin disciplină.
4)	Probleme de instrucţie morală S) Raporturile educaţiuni religioase şi educaţiunii morale 6) Probleme speciale (educaţiunea anormalilor, a tinerilor criminali, a adulţilor, etc.); 7) Instrucţiunea morală sistematică, 8) învăţământul subiectelor morale speciale (patriotizmul, temperanţa, etc,) 9) Raporturile educaţiei morale şi a educaţiei sub alte aspecte (educaţia fizică, educaţia intelectuală şi educaţia socială, cooperaţia şcoalei şi a familiei, etc.). 10) Probleme de educaţie morală după diferite condiţii de vârstă, circumstanţe (Kindergarten, licee de fete, şcoli tehnice, şcoli de perfecţionare). 11) Biologie şi educaţie morală.
Prima chestiune «Principii de educaţiune morală» tratată de d-nii F. Adler, profesor de morală aplicată la Universitatea din New-York, W. Foerster, profesor de astrouomie Ia Universitatea din Berlin şi E. Boutroux, a fost discutată eu un caracter mai mult teoretic.
Vorbindu-se despre organizarea şcolilor s’a regretat că mulţi directori de şcoli se consideră mai mult ca otelieri decât educatori, s’a criticat pensioanele deschise numai copiilor de aristocraţi ; numărul şcolarilor tn clase s’a găsit de mulţi că e mare şi compus din prea diferite elemente cari împedică influenţa morală a profesorilor.
Raporturile educaţiei religioase cu educaţia morală au fost
expuse de doi clerici anglicani, combătuţi între alţii de d-1 F. Buisson.
*
* *
Chestia agrară în Anglia.
Guvernul englez a făgăduit să vie înaintea Camerei Comunelor cu un proecl de lege asupra micilor proprietăţi (small Holdings) şi pe care se pun de pe acum mari speranţe. Anume, va ameliorâ starea populaţiunei rurale, va opri — pe cât va fi cu putinţă, mişcarea de emigrare a-sătenilor la oraşe şi va încerca chiar să readucă la vetrele lor pe sătenii stabiliţi in oraşe,—unde au fost atraşi de salarii mai mari şi de con-diţiuni de trai mai bune.
După cum se ştie, pământul în Anglia e stăpânit de un număr restrâns de mari landlords, care-şi deţin cu grije proprietăţile, refuzând să vândă măcar o parcelă de pământ, cel mult dacă închiriază pe 99 ani.
Valoarea acestor pământuri a crescut mereu şi toate măsurile luate, toate legile făcute pentru crearea micilor propiie-lăţi, n’au răspuns aşteptărilor.
Inlr’un articol din «Les Anualles du Musiie Social» găsim următoarele aprecieri asupra nouei legi: «Noua lege va trebui să lovească adânc în vechile privilegii, cari nu mai au raţiunea de a fi,—alt-fel va rămânea sterilă. Nu-i admisibil ca in zilele noastre un landlord că deţie sute şi mii de hectare, numai pentru satisfacerea plăcerei de a vână, pe când mii de oameni n’au unde locui, având mereu dorinţa de a aveâ fiecare un «borne» al lor, în care ei şi familiile lor să poată trăi in linişte. In afară de înlesnirile de cumpărări de pământ, pe cari noua lege le oferă, va trebui să ne îngrijim a ţine pe ţăran la vatra lui», iar mai departe «şi să nu ne opunem la o revizuire a preţurilor de muncă». Asupra acestor preţuri ni se dau următoarele date culese în 1902, cari însă nu s'au schimbat mult.
Media preţurilor de muncă pe săptămână :
Muncitorii Anglia Ţara Galilor Scofia	Irlanda
^genere-'" 15 S'1-') 3 9- 17 S’1- 3 9- 19 Ş'1- 3 9- 10 Ş*1- H 9-Mrcziuarii 17 ?n- 5 9- 17 şil. 7 p. 19 şil. O p. 10 şil. 9 p.
In unele comitate din Irlanda preţurile de muncă sunt mai scăzute. Aşa în comitetul Mayo se coboară până la 8 şil.—9 p. pe săptămână, când pentru susţinerea unei familii tre-buesc 11 şilingi. Astfel se explică emigrarea crescândă a Irlandezilor.
iî.
BIBLIOGRAFIE	POLITICĂ
Dr. I. Drăgescu, Un glas din popor Craiova 1908.
I)r. B. Markovitsche, Die serbisebe Auffassung der bosnischen Frage Berlin 1908.
Bogdan Ionescu, Un proiect de reformă a carierei profesorale pus în discuţia corpului didactic secundar.
LITERARE
C. Negruzzi, Poezii, cu o notiţă introductivă de Petru V. Haneş (Biblioteca pentru toţi L. Alcalay).
Radu Roselti, Dincolo de hotare. Editura Socec 1908. Convorbiri critice, 1 Decemvrie 1908,
1) 1 şiling = 1.25 lei, 1 penny = 0.10 bani.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
147
VULTURUL AUSTRIAC
Răpesc de atâta vreme şi din atâtea puşcaşi, unul nu m’a nemerit.
Adresa cercului român din Paris către studenţii Unîver-siiăţii din Roma.
Fraţi Romani,
Veştile ce le-ani primit în ultimul timp din toată Italia ne umplu inima de bucurie; bătrâna şi nobila naţiune romană, vede, în fine, că idealurile ei nu se pot împăcâ prin o alianţă cu Germanii şi cu Ungurii.
Rasa slavă ne dă un frumos exemplu de unire şi in aceste momente grele pentru Şerbi. Rusia pune stavilă năvălirei barbare a Austro-Hunilor spre Sud.
Rasa Germană e unită : Berlinul, înarmat până în dinţi dă poruncă—iar Viena zdrobind in cale-i milioane de trupuri sârbeşti înaintează pas cu pas spre Salonic şi Bagdad.
Şi ce face rasa latină, vechea r. gină a lumei ?
Francezii sunt aliaţi cu Slavii şi încurcaţi în Maroc prin intrigile germane, sunt siliţi să-şi lase duşmanii să înainteze liberi spre golful Persan. Italienii, mai de temut pentru idealul nemţesc «Deutschland iiber alles», au fost legaţi de mâini şi de picioare prin orbitoarea alianţă cu cele două împărăţii centrale. Iar insula latină «Daco-Romană» e lăsată in părăsire şi abia liberată de sub jugul turcesc, e destinată a fi împărţită între Ruşi şi Nemţi.
Şi în ochii tuturora monarchia austro-ungară îşi întinde mişeleşte ghiara peste Bosnia şi Heiţ<‘govina ; şi împotriva oricărui simţ de umanitate şi dn plate tiranizează din Tyrol şi până în Istria provincii italiene şi înspre răsărit frumoasa Bucovină românească. Iar Ungurii torturează patru milioane de Români în Transilvania, răpindu-le bisericile, şcolile, limba strămoşilor lor, şi azi — prin ticăloasa lege a lui Andrassv — chiar dreptul la viaţă!
Să fie oare drept, că rasa latină e prea îmbătrânită şi destinată Ia peire ? Noi nu o credem şi nu o vom crede niciodată:
De aceea «Cercul Român din Paris» văzând ameninţătoarea urgie a potopului dela Nord, face un apel călduros către toţi fraţii latini şi în special vouă Romanilor—inima latinităţii — rugându-vâ să propovăduiţi unirea latinilor din toată Europa : o puternică Confederaţiune latină în Apus, la care s’ar alipi
Românii de la Răsărit, ar formă o puternică garanţie pentru pacea Europii. Această Confederaţie va trebui să-şi întrebuinţeze toată enrrgia pentru a rezolvi definitiv chestiunile : italiană, română, sârbă şi albaneză. Adevăratele -frontiere ale unui stat nu pot fi de cât hotarele naţiunei lui. Ea va trebui deci să lupte pentru a completa frumoasa diademă a Italiei, cu perlele care-i lipsesc : Tyrolul cu Triestul şi Istria, pentru a reîntemeiâ marea Dacie cu cele patrusprt zece milioane de Români aruneaţi de Traian între Tisa şi Marea Neagră; pentru a constitui marea Serbie între această Italie şi această Românie şi pentru a dă independenţa poporului albanez.
Intemeerea acestor regate sub garanţia Italiei şi a Frauţel ar distruge cu desăvârşire Austro-Ungaria — acest mozaic de atâtea rase cu intert se opuse —, ar redă rasei latine importanţa ei de altă dată şi ar stăvili pentru totdeauna năvălirile criminale ale Ntmţilor şi Ruşilor spre Sud.
Acesta ar trebui să fie ideaiul rasei latine.
In unire dar să j răm cu toţii, că vom luptă vitejeşte pentru realizarea acestui măreţ ideal.
Trăiască Italia! Trăiască România! Trăiască toată lumea latină şi Roma — leagănul nostru comun !
Cercul Român din Paris.
ŞTIRI TEATRALE
Aseară la Teatrul Liric, Ermete NnvelH a început cu Papa Lebonard, o scrie de zece reprezentaţii. Marele artist italian a fost primit de publicul nostru cu aceeaşi căldură cu care a fost întâmpinat şi în anii trecuţi. Trupa ce-1 înconjoară numără multe elemente de valoare printre care se disting D-nele Gianini şi Liberaţi şi d-1 Botrone.
— La Teatrul Naţional s’a jucat Luni seara pentru întâia oară Rivala piesă în 4 acte de Kistemaeckers şi Delard tradusă de d-1 Brătescu-Voineşti. Piesa a servit de debut d-rei Tina Barbu o tânără absolventă a Conservatorului nostru.	-
Dar despre Rivala şi despre reprezentaţiile lui Ermete Novelli vom vorbi mai pe larg în numărul viitor.
US	NOUA RKVTSTĂ ROMANA
ŞTIINŢE SOCIALE
CA R ACTER U L STAT IST ICEI MODERNE
- i. Statistica face parte din grupul de ştiinţi desemnate în genere sub numele de ştiinţi morale şi politice. Ca la toate ştiinţele din acest grup, domeniul propriu, csclusiv, al cercetărilor statistice nu este delimitat în mod necontestabil. Mai fiecare dintre scriitorii însemnaţi are o concepţiunc personală despre obiectul statisticei şi propune o definiţiune corespunzătoare acelui concept.
In anul 1863 statisticianul Riimelin catalogase 62 definiţiuni ale statisticei şi după ce le critica pe toate, propunea o a 63-a definiţiune, fără să pară convins că şi aceea va rămâne definitivă. Astăzi numărul defini-ţiunilor se ridică la sute.
2.	Etimologia cuvântului statistică nu ne dă nici o indicaţiune serioasă. Statistica derivă din stcitus, cuvânt latin care arc două însemnări: una de stare, condiţiune, mod de a fi,—iar alta de stat ca agrega-ţiune politică. Scriitorii italieni au întrebuinţat cei dân-tâi cuvintele statista (om de stat, scriitor de lucruri relative la stat).şi adjectivul statistico, derivate din stolo (stat). Apoi germanii au întrebuinţat forma latină sta-tisticus şi mai târziu Statistik (statistica, substantiv) şi statistisch (adjectiv). Dar ambiguitatea de înţeles a cuvântului originar latin status ne împiedecă să găsim în etimologia numelui de statistică, determinarea exactă a obiectului acestei ştiinţi. Se poate spune numai, în mod general, că conceptul de statistică corespundea odinioară mai mult cu ideea de status=organizare politică, însă că derivarea dela status=condiţiune corespunde mai bine cu conceptul statisticei de astăzi.
3.	Divergenţile dintre scriitori, asupra obiectului statisticei, se pot clasifica în modul următor:
Unii sunt de părere că statistica nu se poate ocupa decât de studiul condiţiunilor prezente, actuale, ale faptului de examinat; alţii, din contră, cred că faptul statistic trebueşte cercetat cu toate variaţiunilc lui în timp.
Natura faptelor pe care le poate studia statistica, este iarăşi o ccStiune foarte controversată. Unii întind aşa de mult câmpul de activitate al statisticei, încât o transformă într’o ştiinţă universală, «o ştiinţă inons-
truasă», cum zice Riimelin. Alţii îi reduc rolul Ia foarte
• • »
puţin, şi în fine a treia categoric de scriitori contestă chiar că statistica ar avea un obiect de studiu al ci propriu.
J.	E. Portlock şi A. Rosmini-Serbati admit că statistica poate culege şi clasifica date, reductibile, sau nu, la exprcsiunc numerică, privitoare la om şi la întreaga natură; astfel statistica este o formă de expoziţiune aplicabilă la universalitatea cunoştinţelor omeneşti. Aug, Cournot, A. Guillard, G. Caporalc, I. Dolla Bona, F. Faure, deasemeni atribuc statisticei studiul tuturor fenomenelor naturei şi a tuturor faptelor omeneşti, dar numai . întru cât ele se pot reduce la cantităţi numerice. (The Science of counting—ştiinţa numărătoarei, Eowley).
Gel mai mare grup de autori însă, mărgineşte obiectul statisticei la studiul statului, în înţeles de societate
civilă. Dar chiar inăimind acestui domeniu, diferinţele de păreri sunt foarte însemnate. Unii primesc toate faptele sociale exprimabile prin numere (Dufau, Morcau de Jonnes, Placido de Luca, C. A Knies, G. Hain, I’orjaz de Sampayo, T. Garnier, B. von Hermann, W. A. Guy); alţii numai faptele etnografice, şi politice, de preferinţă cele exprimabile prin numere (Omalius d’Hal-. loy); sau numai faptele politice, exprimabile ori nu prin numere (Kobert von Molii); sau faptele sociale şi politice, mai cu seamă când sunt exprimabile prin numere (G. Fallati, I.. von Stein, von Redcn, E. Ionak, 1. Stuart Mill, G. Vanneschi, A. l.egoyt. G. F. Kolb, Iun. Engel, Al. von Oettingen, M. Block, Gabaglio);
; sau faptele sociale şi politice, împreună cu fenomenele teritoriale în relaţiune cu dânselo (G. C. Eewis, 1. Ba-cioppi, 1. Boccardo); sau numai faptele demografice (Bertillon); sau viaţa socială fisică il. Korosi).
Scriitorii moderni cei mai considerabili accentuiază că faptele cari pot fi obiectul statisticei sunt numai acele cari nu se pot examina decât în masse (cantităţi) de elemente omogene (Riimelin, Km. Engel, Al. von Oettingen, Ang. Messedaglia, G. Mayr, \Y. l.exis, Salvatore Del Vccchio, Max 1 laushofer. Ad. Wagner, Ant. Gabaglio, (i. Tammeo, Garlo F. Ferraris, Nap. Colajanni, Benini, etc).
Alt grup neagă statisticei calitatea de ştiinţă autonomă şi o reduce la rolul do metod pentru studiul altor ştiinţe (I. 1. Fox, Riimelin, Cournot, Potlock, M'ug-ner, M, A. Guerry, L. G. Gerstner, Ang. Ocken, \Yy-inard Ilooper. Nicolb I.o Savio, Artlnir I.. Bowley) de subdiviziune a logicei (I. S. Mill, Sigwart. Benini, Con-tento), sau chiar de simplu metod al înregistrării faptelor (P. Geddes).
In fine sunt autori care recunosc statisticei un caracter îndoit: de metodă generală şi de ştiinţă specială (Bertillon, Korbsi, C. Ferrraris, T.ampertico, Messedaglia, Ad. 1 fold, R. lannasch, G. Mayr, \Y. l.exis. M. Block, S. Del Yecehio, 1- Bodio, 1. Conrad, Nap, Colajanni).
4.	Divergenţele expuse mai sus sunt pur doctrinare şi adesea numai aparente, derivând din înţelesul deosebit pe care autorii îl dau unor expresiuni. Altele au fost formulate ca să facă impresiune prin forma lor literară, ca celebra definiţiune a lui Schioser: statistica este istoria în repaos, iar istoria este statistica în mişcare?.
Lucrările autorilor moderni nu se deosibesc între dânsei c atât de mult cât ar părea să rezulte din diversitatea infinită a deliniţiunilor; din contră, dacă examinăm aceste lucrări fără a ne preocupă de punctul de vedere teoretic al fiecărui autor, ci numai după caracterul lucrărilor, vom găsi un număr de caractere comune celei mai mari părţi dintre lucrările de statistică actuale. Din totalul acestor caractere comune vom extrage o definiţiune care va arătă obiectul acestei ştiinţe după conoepţiunca marei majorităţi a statisticianilor contemporani.
Aceste caractere sunt:
a) Primul caracter specific al lucrărilor do natură statistică este că fenomenele studiate de această ştiinţă sunt privite din punctul de vedere al cantităţii.
NOUA KlîVIS
Prin urmare studiul unui fenomen intru în cadrul statisticei numai întru cât diferitele sale stări se pot exprima prin numen' (cifre). Simplele descrieri prin cuvinte, ori cât ar fi de exacte, nu intră în domeniul statisticei; cuvintele servesc numai spre a comentă cifrele.
Cea mai mare parte dintre fenomenele naturei pot fi studiate prin metodul cantitativ, pentrucă însăşi calităţile sc pot rezolvi în cantităţi. Sunetele muzicale se pot exprimă prin numărul vibraţiunilor ce produc. Notele do, mi, sol, care formează acordul perfect major, sunt date de o coardă când facem să vibreze părţi dintrânsa în proporţie cu numerele i, 4I5, 2)3, Tăria vinului se exprimă prin numărul de grade al alcoolului ce conţine. Căldura .şi frigul, prin numărui gradelor înregistrate de termometru. Importanţa comerţului internaţional, prin greutatea şi valoarea mărfurilor, înscrise în registrele vamale.
Ideile abstracte de civilizaţie, moralitate; salubritate. etc., cari nu se pot măsură direct, sunt examinate în incul indirect prin numărătoarea faptelor externe ce pot fi privite' ca consecinţă a stărilor sufleteşti corespunzătoare. .Astfel pentru constatarea stărei de moralitate a unui popor, numărăm crimele, sinuciderile naşterile nelegitime, societăţile de economie şi prevedere, societăţile de ajutor mutual, instituţiile de bine-facere, etc. Datele obţinute se compară cu datele obţinute mai înainte' la acelaş popor şi cu datele' obţinute la alte popoare.
impeertanta parte a statisticei numită statistica morală este- construită pe- baza acestui metod de examinare'.
Traducerea în cifre a unei calităţi o precizează mai bine şi înlătură orice apreciere personală.
b) Statistica se ocupă numai cu fenomenele' netipice.
Se numesc tipice acele fenomene care sunt atât de asemănătoare in toate- elementele ce le compun, încât caracterele între'gului grup se regăsesc in fiecare dintre exi'mplarcle ce-1 compun; aşa, că studiind o singură unitate, suntem îndrituiţi a formula reguli pe-ntru grupul întreg. Astfel aurul este un fenomem tipic, pentrucă în fiecare bucăţică de aur regăsim toate caracterele fizice şi chimice ale aurului in genere.
Se numesc netipice (atipice) fenomenele cari se compun din unităţi asemănătoare în ce pliveşte unele caracteristice generale acelei clase, dar diferite printr’o mulţime de caractere secundare, aşa încât pentru a formula reguli aplicabile întregei clase, suntem nevoiţi a studia toate unităţile din care se compune clasa, sau cel puţin un mare număr. Fenomenul matrimonial (căsătoria) este netipic, pentru că, din circonstanţele unei singure căsătorii, nu putem induce generalizări valabile pentru întregul fenomen, după cum, de altfel, nici legile generale ce Demografia stabileşte relativ la căsătorie în genere, nu ne autoriză a deduce că şi o căsătorie anume, s’ar afla în aceleaşi circumstanţe. Aşa o căsătorie* dată are loc într’o epocă anume' a anului; între vârsta celor doi soţi găsim cutare diforinţă; profesiunea soţilor o notăm; mai notăm starea civilă a soţilor, gradul lor ele rudenie sau nerudenia lor, gradul lor de instrucţie', numărul copiilor e:e> au rezultat
.ta romana	149
din căsătoria aceasta, etc. Datele acestea notate însă nu ne autoriză de zicem că ori ce căsătorie din lume, ori măcar dintr’o epocă şi dintr’o localitate, trebuc să se facă în aceiaşi epocă a anului, soţii să aibă aceiaşi diferenţă do vârstă, acelaş grad de rudenie şi de instrucţie, să nască acelaş număr de copii, etc.. Dacă studiem un foarte mare număr de căsătorii, găsim ca epoca celebrărei căsătoriilor se repartizează pe lunile anului într’un raport care rămâne constant pentru multe serii de ani, cu o regularitate în totul asemănătoare legilor fizice. Toate celelalte circumstanţe ale căsătoriilor de asemeni se grupează în proporţiuni definite şi constante : de exemplu, proporţiunile celibatarilor, văduvilor şi divorţaţilor care se insoară rămân aceleaş faţă cu totalul căsătoriilor; raportul între numărul fetelor şi al băeţilor noi născuţi, rămâne nevariabil cu toată schimbarea populaţiunei; fecunditatea căsătoriilor este într’un raport determinat cu vârsta părinţilor etc. Aceste raporturi, sunt atât de sigure, încât pe baza lor st: pot cu uşurinţă prevede, pentru aceiaşi popula-ţiune şi pentru un timp nu prea depărtat, numărul căsătoriilor ce se vor celebră, repartiţiunea lor după subdiviziunile anului, raporturile" de vârstă dintre soţi, numărul celibatarilor, al văduvilor şi al divorţaţilor ce se vor însura, numărul băeţilor şi al fetelor ce se vor naşte, epocele anului când se vor naşte, etc.
Tipicitatea fenomenelor descreşte cu cât ne ridicăm de la lumea curat fizică, spre manifestările vieţei intelectuale şi mai cu scamă spre acele ale vieţei sociale. Mineralele, plantele, omul privit din punctul de vedere anatomic, sunt fenomene mult mai omogene sau tipice decât agregatul omenesc constituit în societate civilă. Din cauza acestei gradaţiuni, câmpul de investigaţiune al statisticei este mai întins în ştiinţele sociale decât în ştiinţele matematice sau fizice. Se poate zice că pentru studiul fenomenelor sociale, metodul statistic este singurul procedeu ştiinţific. De aci s’a născut eroarea acelor autori cari susţin că obiectul de studiu al statisticei este numai viaţa socială.
c) Statistica studiază fenomenele numai când sc prezintă în grupe numeroase, în masse de cazuri, iar nu ca fenomene izolate. Este o ştiinţă de colectivităţi, care caută legile aplicabile colectivităţii, iar nu unităţilor din care colectivitatea se compune.
Procedeul statistic îngrămădeşte observaţiuni numeroase pentru ci1, să ajungă a judeca despre frequenţa sau importanţa unui fenomen. Inducţiunile sale sunt cu atât mai sigure, cu cât au fost extrase dintr’un număr mai considerabil de observaţiuni.
Reamintim că elementele din care se compune massa sau agregatul studiat, nu trebue să fie omogene (tipice). Înălţimea unui munte se exprimă printr’o cifră care
constitue un grup de metri : 2000, 3000, 5000......... dar
într’această pluralitate toţi metrii ce o compun nc'sunt daţi ca egali; prin urmare totalul lor—înălţimea muntelui — nu este o cifră statistică. Din contra seria de numere care ar reprezenta înălţimile piscurilor dintr’un lanţ de munţi, ar putea constitui o cifră statistică, pentru că înălţimile acelor piscuri pot fi diferite. De asemenea o serie de măsurători ce s’au repetat asupra unui singur pisc pentru a-i găsi înălţimea exactă, formează o serie
15°
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
de cifre statistice, fiind-că, deşi aceste măsurători în teorie ar trebui să fie identice, dar în practică, din cauza imperfecţiunei mijloacelor noastre de măsurătoare, rezultatul măsurătorilor difere mereu, când este împins până în ultima exactitate.
.Agregatele omeneşti, cu diferenţele de sex, vârstă religie, stare civilă.... ce prezintă, constituesc un material eminamente statistic.
5.	Unind într’o singură formulă cele trei caractere specifice pe cari le-am găsit în lucrările de natură statistică, vom obţine definiţiunea acestei discipline speciale şi vom delimita astfel câmpul ei de investigaţiune, încât să nu mai fie confundat cu acel al ştiinţelor similare :
Statistica este studiul cantitativ al fenomenelor netipice, considerate în masse.
6.	Ca orice ştiinţă specială, statistica are procedeurile ei proprii pentru adunarea materialului ce studiază şi pentru prelucrarea lui în scopul de a stabili raporturi constante, legi.
Prima parte a procedeurilor statistice este compusă din întrunirea în scop de doctrină a regulelor valabile pentru orice studiu de natură statistică, independentă de natura materiei la care se aplică. Această parte se numeşte teoria generală a statisticei, sau statistica teoretică. I se mai zice metodologia statistică sau statistica metodologică. Ea constitue un sistem special de observaţiune. In sensul acesta s’a zis că statistica este o parte a logicei.
Este o serie numeroasă de cestiuni, aparţinând de preferinţă vieţii sociale, pentru examinarea cărora metodul statistic a fost şi este aproape exclusiv întrebuinţat. Acest motiv, precum şi circonstanţa că ştiinţele sociale sunt încă în stare născândă şi n’au reuşit a se constitui, cu individualitatea bine determinată a fiecăreia, autoriză pe mulţi savanţi de a le considera în mod global, ca formând o a doua parte a statisticei» anume statistica aplicată sau de expunere.
Natura cestiunilor acestora este foarte diferită.
Unele se raportă la studiul populaţiunei omeneşti şi distribuţiunea ei după sex, state, stare civilă, naţionali- | tate, cultură, sănătate, precum şi la schimbările ce se produc în populaţiune prin naşteri, căsătorii, morţi, emi-graţiune şi imigraţiune (demografia).
Altele studiază agricultura, comerţul, căile de comunicaţie, salariile, renta, distribuţiunea proprietăţii, (statistica economică).
Altele cercetează criminalitatea, originea, instrucţiunea şi condiţiunea socială a delicuenţllor; sinuciderile, naşterile nelegitime; operile pioase şi de binefaceri, de ajutor reciproc şi de economie; instrucţiunea publică şi privată; etc, (statistica morală).
Sunt în fine autori care mai cuprind în statistica aplicată şi alte cestiuni, pe care însă le elimină majoritatea statisticianilor.
8. Materialul ce se atribue statisticei aplicate este studiat şi de alte ştiinţi, ca: antropologia, sociologia, economia politică, geografia, finanţele, dreptul, morala politica.... etc. Deosebirea ce se poate stabili între aceste ştiinţi şi între studiul statistic, când se aplică la examinarea aceluiaşi material,^constă în metodul spe-
cial ce întrebuinţează statistica, căci ea nu cercetează fenomenele decât în mod cantitativ şi numai când sunt considerate în masse, pe când celelalte ştiinţe utilizează pe lângă metodul statistic, şi alte metode de investigaţiune aplicabile subiectului. Identitatea metodului de cercetare statistic, aplicat la materialuri aşâ de diferite, constitue, pentru partizanii statisticei aplicate, un punct de vedere special şi le permite ca să înglobeze rezultatele acestei cercetări într’un grup comun : statistica aplicată.
De altfel caracterul dublu, de ştiinţă teoretică şi de ştiinţă aplicată, pe care îl atribue statisticei partizanii acestui mod de vedere, se găseşte şi la alte ştiinţe. Există o logică teoretică sau formală şi o logică aplicată sau metodologie; o chimie teoretică şi o chimie aplicată care se numeşte agricolă, industrială, tehnologică, etc.
Este probabil că progresul ştiinţelor sociale le va dâ cu timpul independenţa şi le va promite să se consti-tuiască în ştiinţe autonome.
Unele sunt de pe acum constituite definitiv, ca economia politică; altele sunt pe cale de a se constitui, ca demografia.
Statistica accelerează mişcarea lor de constituire, prin metodul preţios de investigaţiune ce le punela îndemână.
Stanislas Ciuoski
Profesor la şcoala superioară tic ştiinţe de stat.
PEDAGOGIA
STAREA ACTUALĂ A PEDAGOGIEI LA ROMÂNI
Intr’un articol frumos şi bine documentat, publicat în numărul 5 din zNoua revistă românăsub titlul: «De ce profesorii noştrii sunt sceptici , şi semnat de d-1
X.	Em. Teohari din Piteşti se desvăluie multe rele din învăţământul nostru secundar.
Laud curajiul şi convingerea cu care scrie colegul nostru. Profesorii trebuie să se arate totdeauna ca adevărate personalităţi, iar nu nişte automaţi, inconştienţi, care să aprobe orbeşte ce nu merită a fi aprobat. Ce e rău trebue să fie înfierat cu fierul roşu, căci numai aşâ putem sperâ la o indreptare a învăţământului nostru.
La rândul meu, care în viaţa mea am văzut multe, viu şi eu a-mi face datoria, şi promit că voi continuă lupta într’un şir de articole pedagogice. în mai multe reviste, cu buna intenţiune de a contribui la prospera-rea şcoalei româneşti.
Tema ce mi-am propus a trată e prea vastă şi prezintă multe dificultăţi; de aceea declar dela început, că în acest articol nu voi trată materia în toată întinderea, ci voi lăsă a completă ulterior ce va mai fi de zis.
Tema aceasta are şi spini mulţi, nu e cu putinţă să o desbatem cu totul inofensiv; căci cel ce vreâ să lucreze în această materie şi se şileşte să-şi împlinească conştiincios datoria, trebuie să aibă un principiu hotărît şi să urmeze o direcţie anumită; trebue să declare lămurit ce consideră el ca bun şi drept, şi prin urmare, vrând nevrând intră în conflict cu alte idei. Cât ne priveşte pe noi, respectăm libertatea judecăţii altuia, şi
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
151
n’avem alt scop decât de a dâ o orientare variatelor opiniuni, sperând că o idee bună a noastră va aduce rodul aşteptat.
Curentul pedagogic care trebuie să învingă la noi, este pedagogia autonomă, care e în luptă cu pedagogia dependentă, sau cu alte cuvinte pedagogia con-vingerei şi pedagogia autoritară.
Nu tăgăduim, că şi între reprezentanţii pedagogiei convingerei sunt oarecari deosibiri, spre exemplu între Plato şi Aristotel, între Francke şi Rousseau; totuşi aceşti bărbaţi s’au unit în părerea, că fiecare să recunoască numai acele idei ca bune şi binefăcătoare, care corespundeau convingerei lor personale. Şi aceasta este adevăratul principiu, ca pedagogul să vorbească, să lucreze şi să trăiască credincios convingerei sale personale. Se înţelege, că procedând astfel nu vom avea totdeauna adevărul absolut; se întâmplă şi în pedagogie cum se întâmplă şi pe terenul altor activităţi intelectuale ale omenirei. Dacă s. e. în ştiinţele naturale sau înştiinţa medicinei se iveşte o dispută cu privire la dogmele specu-laţiunei sau ale tradiţiunei şi a rezultatelor dobândite până acum acercetărilor inductive, nu afirmăm, în cazul când, se aduce omagiu celor din urmă, că prin metoda de cercetare nu vom află mai târziu adevărul absolut, excluzân-du-se din ce în ce orice urmă de erOare. Xu—negreşit însă posibilitatea este dată de a ajunge la concordanţa adevărurilor indiscutabile. Repetăm, întocmai aşa se întâmplă şi pe terenul pedagogiei: regulamentele autori-
•	t	#	i
tăţilor sunt nestatornice, siguranţa o dă numai convingerea personală. Să schiţez acest contrast pe scurt: orice viaţă intelectuală normală, prin urmare şi orice adevărată ştiinţă, precum şi orice artă adevărată, cât ne priveşte pe noi mai direct, şi orice pedagogie adevărată trebueâ să rezulte din teorie şi practică. Şi a rezultat în toate [timpurile din simţul înăscut al omului pentru cele ideale, pentru adevăr, frumos şi bun; şi din devotamentul credincios către aceste ideale ale. o-menirei. Ace;ista este adevărata origină divină a oricărei culturi superioare şi a oricărei umanităţi.
Dacă ştiinţa sau arta se leapădă sau se înstrăinează de această origină; dacă se supun influenţelor străine; dacă primesc adică de a fi hotărî te şi conduse de curentul schimbător al timpurilor, de mânarea momentană a partidelor politice, de eonsideraţiuni de utilitate, de prevederi deosebite, sau de ordine biurocratice, atunci, ele îşi leapădă veştmântul demnităţii lor, se coboară la rutină. Atunci pedagogia devine sclavă, gata de a servi pe oricine, care doreşte un trai îmbelşugat, onoruri, înaintări, şi alte foloase.
Sistemul privilegiat al Statului este că o autoritate se întemeează pe o altă autoritate, şi că cu cât un funcţionar stă pe o treaptă mai ridicată, cu atât mai mărci este şi inteligenţa sa, şi se crede că şi pteţueşte mai mult decât inferiorii săi. Aceasta ar fi bine şi de dorit dacă cu competenţa exterioară sar uni şi cea interioară. La resortul militar aşâ ceva poate să fie legitim, căci acolo de fapt este unită autoritatea exterioară cu cea interioară. Caporalul pricepe din ale miliţiei ceva mai mult | decât soldatul simplu; sergentul îndeobşte e mai priceput decât caporalul, căpitanul şi mai mult decât toţi inferiorii săi, şi aşâ mai departe:. Aer se justifică că
superiorul cere subordonarea absolută, şi oficial trebuie recunoscută superioritatea, Dar aşâ poate merge numai în armată, nu însă şi în învăţământ.
Se întâmplă şi în departamentul nostru ca unii să fie chemaţi în funcţii înalte, şi această chemare n’a rezultat din merite deosebite didactice, ci din conside-raţiuni cu totul străine de şcoală; şi e îndrăzneţ lucru din partea acestora să piarză cu totul modestia şi să se facă judecători aspri ai colegilor pregătiţi cum tre-bue pentru cariera lor. E straniu, dar aşâ se întâmplă; lucrul fiind prea cunoscut, credem de prisos să insistăm acum mai mult asupra acestui punct.
Trecem la alte exemple. Dacă vre un candidat îţi cere un sfat asupra pregătirei la examenul de capacitate, cel mai bun ce poţi a i-1 dâ, e să afle cam după ce manual chestionează cutare sau cutare examinator. Ce lumină aruncă acest sfat asupra situaţiei ? Domnul examinator ia o carte din care îşi formulează chestiunile, şi candidatul să-şi ia tot de acolo răspunsul, spre a mulţumi pe D-l examinator: Nu stă aci însă progresul. Examinatorii să fie stăpâni pe materia lor, şi în toate co-misiunile de orice grad să fie numiţi numai specialişti. Aceşti examinatori să fie în stare oricând a pune întrebări precise din capul lor, şi candidatul să se silească a răspunde tot aşâ, având pregătire suficientă pentru examen. Altfel avem numai o dresare pentru examene, nu însă o pregătire care să folosească şi pentru viaţă.
La noi, repet pentru importanţa lucrului, s’au văzut examinatori sclavi manualelor; exemple avem destule, pe care şi le poate aminti oricine. Aceşti examinatori fiind numiţi după favoruri, nu sunt la înălţimea locului ce-1 ocupă, şi deşi îşi dau aerul de o competenţă minunată, trădează însă numai ignoranţa şi trufia. Aceasta nu mai merge!
I	Un alt rău mare ce s’a împământenit la noi este spiritul încarc se înţeleg problemele însemnate ale pedagogiei, neavându-se în vedere de loc adevăratele cerinţe ale timpului actual. Se repetă maşinaliceştc: şcoala trebue să prepare pentru viaţă! Dar ce va să zică aceasta? Nu cumvâ. că ar trebui să clasificăm pe toţi copiii cari vin la şcoală, punându-le chiar dela început ştampila de ce vor deveni în viitor?! Cultura pentru viaţă nu stă în dresarea pentru poziţiuni momentane, nici în cultura ce erâ bună pentru trecut, ci pentru ce e bun azi. Marele cugetător Kant, vorbind în scrierile sale şi despre educaţie, zice că educaţia să se facă nu pentru starea actuală, ci pentru starea viitoare, cât se poate mai bună, adică în sens progresiv. Cultura penI tru viaţă după principiul lui Kant este pregătirea la
I	îmbunătăţirea progresivă a tuturor situaţiunilor, conform idealului şi a destinaţiei omenirei.
Dacă se cere ca elevii să fie crescuţi pentru cutare sau cutare poziţie în viaţă, ca să-şi câştige traiul prin industrie sau prin altă activitate; să fie îndrumaţi spre a deveni cetăţeni buni, exacţi în împlinirea datoriilor, toate aceste scopuri practice se înţelege că le aprobăm. dar totul să fie într’o măsură potrivită, şi nu u-probăm tendinţa utilitară escesivă în învăţământ.
Cât priveşte călăuza autoritară şi în metoda de predare, în numele pedagogiei, protestăm toţi membrii conştienţi ai corpului didactic. Aş înţelege să plecăm
N0UA REVISTĂ ROMÂNĂ
capul, dacă aşa numitele funcţiuni hotărîtoare ar fi ocupate de specialişti în această ştiinţă.
Nu trebuie să fie lipsit un învăţător român do orice ambiţie profesională şi să primească porunca oficială fără nici o mişcare sufletească de protestare, căci credem că e o greşeală de a impune unui învăţător, cum să predea alfabetul, după ce a trecut prin o şcoală pedagogică, a dat mai multe examene şi a obţinut diploma de capacitate. Şi meseriaşul cel mai simplu, după ce a ajuns maestru, n’ar primi aceasta !
Tot aşa am putea citi exemple pentru toate gradele de învăţământ.
Statul, cu funcţionarii săi, vrea să monopolizeze totul : cugetarea, viaţa intelectuală, ştiinţa, arta, conştiinţa, şi mai mult decât toate pedagogia! Numai aceea este bun şi de preţ ce e prescris de sus. şi nu ce te îndeamnă experienţa ta, simţul tău să faci, după împrejurări, conform individualităţii şcolarilor. Cu timpul, această direcţiune va face imposibilă orice mişcare roditoare pe terenul pedagogiei. Prea se guvernează la noi şi nu se lasă loc şi iniţiativei personale, muticei libere pedagogice. Şi ne mai mirăm că nu c avânt în şcoalele noastre!
Intr'o asemenea grea situaţie nu se pot naşte şi în ţara noastră pedagogi originali, după cum ar fi de dorit şi după cum timpul ar cere !
Ca să devie cineva pedagog productiv, nu sunt necesare numai cugetările, numai ideile mari, care sunt un avut comun al omenirei, dar e necesară şi o atmosferă liberă pentru activitatea practică. Aceasta însă lipseşte la noi; cămaşa de forţă a birocratismului o face imposibilă, şi dacă vom merge tot aşâ, atunci adevărata pedagogie nu va sălăşlui niciodată la noi.
Starea pedagogiei actuale este nesigură, şovăitoare întru cât nu ştim care din multele reforme vor rămânea, şi care e norma pedagogiei noastre ? De unde să pornim şi la ce să năzuim ? Să luăm aceste norme din lucru însuşi, din idealele şi legile proprii ale culturei omenirei ori să ne bazăm numai pe prescripţiuni, pe porunci de sus ?; Aceste sunt chestiunile arzătoare ce agită acum dăscălimea noastră, în haosul nedumerirei în care ne găsim! Şi va trece încă vreme până să dispară această nesiguranţă, ne fiind semne de îndreptare. Acum se crede că e bun sistemul epitropisirei, iar pedagogia liberă să se nimicească!
Dar aceasta e peirea vieţei intelectuale şi moartea plăcerei învăţătoreşti. De unde să pornească înviorarea şi puterea de a învinge oboseala de toate zilele în îndeplinirea datoriilor profesiunei, dacă nu din idealele sfinte ale pedagogiei ? Negreşit, nu din ordonanţe aspre, nu din prescripţiuni cari curg ca ploaia din văzduh, nici din acele cărţi ce se lucrează după şabloane oficiale. Nu din acestea toate tinerii noştrii profesori vor câştigă îndemnul şi forţa vitală necesară carierei ce au îmbrăţişat !
Viitorul, viitorul şcoalei şi al naţiunei noastre nu se va arătă strălucitor decât în libertate. Şi dacă în lumea de azi idealurile sunt batjocorite şi stigmatizate ca fraze goale, va veni un timp, când această stare neprielnică se va schimbă şi când inteligenţele libere vor birul şi vor înlătură toate piedicile. Până atunci noi să fim la
datoria noastră şi să luăm parte la această luptă ce onorează, chiar de nu vom trăi până în timpul acestei biruinţe.
Să rămânem credincioşi idealului nostru şi să ne consolăm cu aceasta, că deşi puţini din contemporani recunosc munca noastră modestă, dar că acei puţi ni sunt cei mai buni, cei mai competenţi. Să vie apoi ce va voi, noi rămânem la postul nostru, şi când ceasul cel din urmă va sună, să putem zice în linişte, cu conştiinţa împăcată: „ Cine a muncit cinstit pentru luminarea alor săi, acela bine a lucrat şi a trăit pentru toate timpurile'*.
190S, Decembrie 5, buzău.
Tom a Dicescu,
LITERATURA
POETUL COZM1ŢÂ
Niciodată în camera Directorului, n’a pătruns un om în halul celui care se înfăţişă acum.
Avea o redingotă uriaşă, roasă şi plină de pete, de sub poala căreia atârnă un capăt din sfoara care, fără îndoială, ţineă loc de curea pentru pantalonii cari cădeau, fără de nici o croială, ascunzând pe jumătate nişte rămăşiţe de ghete. De ceară galbenă păreâ faţa celui care intrase, şi eră atâta amărăciune şi desnădejde zir grăvită într’însa încât directorul tresări în jeţul său de piele. Şi când văzu că neaşteptatul musafir îşi duse mâna spre buzunarul hainei, se ridică şi aruncând o privire plină de încredere spre butonul soneriei, întreabă repezit.
—	Ce vrei d-le ? ..
Drept răspuns necunoscutul îi întinse o scrisoare.
Eră dela un om cu vază care cercă dela director ca tânărul Ion Cozmiţă să fie numit într’o slujbă oarecare.
Directorul, după ce ceti cele câte-va rânduri, recăpă-tându-şi liniştea de mai înainte, îl întrebă pe înfăţi-şitorul scrisoarci dacă are vre-o teşeherea la mână.
Acesta se codi puţin, apoi răspunse repede, fără să răsufle...
—	N’am titluri oficiale, sunt publicist şi am cetit foarte mult aşa că rnă pricep la ori-ce mă veţi pune.
—	Eşti poet ?— îl întrebă directorul zimbind.
—	Da! răspunse poetul, lăsându-şi ochii în pământ.
#
Niciodată portarul unui minister n’a fost silit să salute un funcţionar inai trist îmbrăcat ca funcţionarul de curând numit. Şi nimeni din tot ministerul nu puteâ înţelege cum nenorocitul cela puteâ fi oblăduit de domnul director.
—	Apoi fason de funcţionar are ?. Ia uituţi-vă la el
ce ghete arc în picioare .. . parcă le-a găsit în gu
noi! — spuneâ arhivarul ori de câte-ori veneâ vorba-
dc bietul Cozmită.
»
Intr’o zi l-a găsit cineva mâncând pâine cu brânză in camera odăiaşilor. Altă dată fu surprins cerând de la un servitor câţi-va gologani.
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
—	Cum dela servitori ia bani eu împrumut — se supără subşeful—compromite, d-le, corpul funcţionăresc !
Intr’un rând, tot subşeful întălnindu-1 pe sală şi vă-zându-i in întregime ghctele-i ferfeniţite, nu putu să nu glumească:
—	De unde ai cumpărat, domnule Cozmiţă, strecurătoarele alea din picioare ?... Dă-mi te rog adresa ! ...
Cozmiţă îl privi cu răceală şi nu i răspunse nimic
Chiar şi şeful său se crezu nevoit să-i facă o observaţie :
—	De ce nu te porţi mai îngrijit? ... Ştiu că nu
haina face pe om.......dar ştii, cum să-ţi spui, un om
care are pretenţie că e cult şi că se simte ar trebui să-şi conjormese interiorul cu exteriorul... Ai înţeles ce vreau să zic. .. Te sfătuesc ca la leafă să-ţi faci un rând de haine mai omeneşti... Nu de alta, da e ruşine pentru un funcţionar ca d-ta!
Cozmiţă înghiţea în sec şi trebueâ să-1 asculte, în-cuviinţându-i toate spusele, dar în mintea lui parcă îi răspundea:
«.Las’, vei vedea la leafă dacă ai dreptul să-mi vorbeşti mie aşa ca şi ori cărui copist din biuroul d-tale!...
Numai cu bibliotecarul ministerului parcă se mai înţelegea. Se întâlneau amândoi în sala de lectură, şi acolo începeau vorbă, punând Ia cale pe toţi autorii cari le intrau în mână. Cozmiţă când se aprindea la vorbă, parcă eră altul. .. Obrajii i se îmbujorau iar în ochi avea o strălucire pe care n’o înţelegeau ceilalţi funcţionari. Numai bibliotecarul o înţelegea.
• Da şi el i-a spus odată lui Cozmiţă.
—	Ar trebui să te îmbraci mai bine....... Aşa cere
lumea de azi. ..
Cu buzele strânse, poetul îl măsură de sus până jos apoi îi zise:
—	Şi d-ta eşti un~ funcţionar care se respectă !
De atunci n’a mai călcat în sala de lectură.
Mai în fiecare zi trebueâ să i se întâmple o neplăcere din pricina hainelor sale. Pleca dela slujbă mâhnit, dar uita de toate mizeriile colegilor, de îndată ce i se vedea în colţişorul său dintr'o cafenea orientală din strada Patriei... Acolo îşi avea biroul» său de scris Şi în fumul înecăcios de lulele, în aerul înăcrit de mirosul ce eşeâ din hainele sorbitorilor de ceai cu porţia. Cozmiţă îşi ticluia poemele şi sonetele sale care trebuiau să vadă în curând lumina tiparului.
De pantofii luesoşi ai amantelor perverse, cu ochii de azur sau de safir sau de ametist, de trepiede de argint, de flori de crizanteme sau de yacint, de fiorduri, de mantia regală, de fecioare boticileane, de valuri de mătase şi de şampanie, numai de aceste lucruri rare şi scumpe vorbea poetul în paginele pe care le înegreâ una după alta, cu o încordare uimitoare pentru un om aşâ de rău hrănit.
Şi când îşi recitea versurile, uita pentru o clipă, de mizeria înconjurătoare, uită de praful care îi bufnea din ghete, uita de haina lui cea soioasă, uita chiar că poate în ziua aceia se va culcă fără să mai stea la masă. Se trezea în mijlocul saloanelor luminate de po-lieandre de diamant, îşi simţea coatele tresărind la o atingere mătăsoasă, vedea îndreptaţi asupra lui ochi în
<53
care ardea o nebunie verde de smarald, simţea în vine căldura învioritoare a şampaniei pe care o sorbea din-tr’o cupă de aur sau de argint.
Cu cât numărul foilor înegrite se înmulţeau, cu atât dispreţul poetului pentru lumea din jurul lui, creştea.
Intr’o după amiazi, când trebuia să iasă dela biurou, îşi aminti că n’avea nimic în pungă. Căută să se împrumute, dar nu găsi nimic. Cineva îl sfătui să ceară dela casier un aconto din leafă.
Cozmiţă îi respinse propunerea cu supărare:
—	Nu!... de banii ceia nu mă pot atinge... Au altă întrebuinţare!... .
In ziua aceia a răbdat de foame.
Insfârşit, după multe lipsuri şi umilinţe de tot felul, sosi şi mult aşteptata zi a lefei.
Cu mâna enervată, Cozmiţă apucă cele şapte bilete de bancă.
*
* *
A doua zi veni la slujbă, cu ghetele tot rupte, tot cu aceiaşi haină, dar cu gulerul şi mai murdar.
Şeful îl privi cu compătimire, văzându-1 pentru totdeauna pierdut.
«Nu se simte, d-lor, ce poţi să-i faci!-«
Tntr’o dimineaţă, pe o zi ploioasă, Cozmiţă veni la biurou, cu braţul încărcat de un vraf de cărţi.
—	Ce’i asta ?—îl întrebă şeful când îl văzu intrând.
Fără să-i răspundă, îi întinse o carte, şi se îndreptă
spre masa lui de lucru, lăsând pe podeală urme ude de apa ce-i ţişneâ din spărturile ghetelor.
Şeful luând cartea — o broşură de câteva pagini — o învârti între degete şi dând nedumerit din umeri intră în biuroul său. ’	>
Peste un sfert de oră, Cozmiţă fu. chiemat de superiorul său.
—	Cum îl văzu intrând îl întrebă: Ce eşti poet ?... D-ta ai scris cartea asta?,..
— Eu am scris-o!—răspunse apăsat f poetul, vrând parcă să verse, prin acest răspuns, toată otrava umilinţei 'pe care i-o pusese în suflet colegii lui.
—	Şi ţi-a plătit ceva pentru ea, editorul?
—	Nu, d-le şef, e editura mea proprie !
—	Cum, domnule!—se cruci şeful — Ai plătit d-ta tiparul!... Şi cu ce?...
'— Cu leafa mea!—răspunse poetul privind cu mândrie cartea din mâna superiorului.
Şeful îl privi cu o compătimire neprefăcută, şi în-dulcindu-şi vocea îi zise prieteneşte:
—	Nu crâ mai bine să-ţi cumperi un rând de haine şi o perechcde ghete?!...
'	Ai.. Cazaban.
CÂNTECUL PRIVIGHETORII *)
— lntr’o noapte, atunci, vorbeai în vis. Ce mult îmi plăcea! Ah, ce voce! Tu nu o poţi şti. Oj voce pe care n’ai putut-o auzi nici odată şi pe care o ştiu numai eu şi nimeni altul... Şi o voi auzi hirăşi. Cine ştie ce-mi va spune! Poate ai să mă chemi pe nume Ce dulce e mişcarea gurei tale când rosteşti acel u din
1) Fragment din romanul „L’innocente'
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
C54
numele meu! Par’că ar fi făgăduiala unui sărut. O ştii? Şi-ţi voi suflâ câte-va cuvinte la ureche, ca să mă afund în visul tău. Ţi-aduci aminte, atunci. când ghiceam dimineaţa câte ceva din ce visaseşi ? O! vei vedea sufletul meu; voi fi şi mai mângâios ca atunci. Ai să simţi de câtă iubire sunt în stare să dau dovadă, ca să te vindec. Ţie-ţi trebue atâta iubire, bietul meu suflet...
—	Da,, da — repeta ea întruna, fără să-şi dea seamă de ce spune, întărindu-mi necontenit ultima mea iluzie, mărindu-mi acel fel ciudat de beţie ce mi-1 dâ glasul meu şi credinţa că el e legănat ca de o melodie voluptoasă.
—	Ai auzit ? — o întrebai, ridicându-mă puţin ca să ascult mai bine,
—	Ce ? Vine Frcderic ?
—	Xu. Ascultă.
Ascultarăm amândoi uitându-ne în grădină.
întregul parcerâ în făşurat într’o ceaţă viorie, abia întreruptă într’un loc de strălucirea oţelie a apei din avuz. O dâră de lumină mai întârzia la marginea cerului,—o largă dâră alcătuită din trei nuanţe: roşie ca sângele jos, apoi portocalie şi în fine verde, un verde stins de creangă ofilită. In tăcerea crepusculară răsuna limpede o voce fluidă şi stăpânitoare ca preludiul unui flaut,
Cânta privighetoarea.
—	E în salcie, îmi şopti luliana.
Amândoi ascultam, cătând spre dunga sângerândă, care se stingea sub cenuşa serii.
Sufletul îmi încremenise şi el. ca şi cum ar fi aşteptat pe urma graiului acela o adâncă tălmăcire a iubirii mele.
Ce simţi în clipele acelea bieata ei fiinţă lipită de mine ? Până la ce putere de durere ajunse sărmanu-i suflet ?
Privighetoarea cântă.
In tăi fu o explozie de veselie melodioasă, un torent de triluri uşoare ct: se strecurau prin văzduh cu un sunet de mărgăritare ce cad pe sticlele unei armonice.
Apoi, un răspas de tăcere.
Un piuit se înălţă întraripat, ţinut neînchipuit de mult, ca an fel de încercare a puterii, într’un avânt îndrăsneţ. ca o sfidare aruncată unui duşman necunoscut.
Un alt răstimp de pace.
O temă alcătuită din trei note cu o nuanţă întrebătoare trecu printr’o înlănţuire de variaţii uşoare, repetând mica întrebare de cinci-şease ori, modulând-o ca dintr’un tulnic subţire de cimpoi ciobănesc,
Apoi, iarăşi tăcere.
Cântecul ajunse elegiac, înfăşurându-se într’un ton minor; se îndulci ca un suspin, se îndureră ca un gemăt, exprimă tristeţa unui îndrăgostit singuratic, o dorinţă arzătoare, o aşteptare zadarnică izbucni într’o ultimă chemare, neliniştită, nebună ca un ţipăt de disperare, apoi se stinse.
Iarăşi tăcere, şi mai adâncă.
Atunci răsună un accent nou, ce nu mai părea că ese din acelaş gâtlej, atât eră de umil, de sfiios, şi de slab,—atât de mult semăna cu gunguritul păsăricilor ce abia au deschis ochii, ca piuitul unei păsărele; apoi cu
o uşurinţă minunată, accentul acela nevinovat se schimbă într’un şirag de note din ce în ce mai repezi, ce licăriră în valuri de triluri, apoi se ridicară în piuiri limpezi, mlădiindu-se în treceri înflăcărate, se micşorară şi crescură din nou atingând agilităţi de soprană.
Cântăreaţa se îmbăta de însăşi cântecul ei.
Cu răstimpuri atât de scurte că sunetele nici n’apu-cau bine să se stingă. îşi topea beţia într’o melodie, mereu alta, împătimită şi dulce, supusă şi îndrăzneaţă, uşoară şi adâncă—întretăiată când de suspine descurajate, de implorări dureroase, când de neaşteptate avânturi lirice, de invocări supreme.
Pare-că asculta şi grădina. Şi cerul se aplecase pe arborul melancolic din vârful căruia poetul nevăzut, dâ drumul undelor de poezie. Brazdele de flori împrăştiau în tot cuprinsul o mireazmă adâncă dar stinsă. Şi soarele pieri în dunga asfinţitului, iar privirea aceasta din urmă a zilei erâ tristă, lugubră. Insă o stea sclipi, tremurătoare ca o picătură de rouă. luminoasă.
— Mâine—murmurai, fără să-mi dau seama, răspunzând par’că unei întrebări lăuntrice,—mâine, cuvântul acela ce însemnă pentru mine atâtea făgădueli....
Gabriele d’Annunzio.
(trad. din italieneşte de JV. Pora).
TÂLHARUL SI SCRIITORUL »
• Odată s’au îndreptat înaintea judecăţii Infernului doi păcătoşi: un tâlhar şi un scriitor vestit. Tâlharul furase şi omorâse fără milă la drumuri, iar scriitorul se-mănase imoralitate şi nelegiuire cu cărţile sale. Judecătorii Infernului ştiind toate acestea, judecata lor a fost scurtă şi decisivă: amândoi vinovaţii au fost aruncaţi în nişte căldări mari să fiarbă şi să,se chinuiască.
Sub căldarea tâlharului s’a pus o grămadă de lemne şi foc: el a început să ţipe aşa de tare încât bolţile Infernului au răsunat. Sub căldarea scriitorului focul la început erâ mai moale, dar a început a se înteţi şi fla-cara l-a cuprins, chinurile lui erau grozave, de nesuferit; el a început să ţipe că în Infern nu e dreptate.
Pe mine —strigă el — un scriitor aşa de mare, mă pedepsesc mai aspru de cât pe cel mai mare tâlhar. Şi pentru ce ? pentru unica vină că uneori am scris mai liber:. .
Unul din cei trei paznici ai Infernului revoltat, împotriva scriitorului se repezi înaintea lui să-i reamintea:-scă greşelile sale.
.Nenorocitul! îi zise, şi tu te mâniezi în contra Providenţa? Şi tu vrei să te compari cu tâlharul? Xu ştii că vina lui e nimic pe lângă a ta ? Cu sălbătăcia lui şi cu răutatea lui el a vătămat numai cât a fost în viaţă. Şi tu ?. Oasele tale au putrezit de mult, dar nu trece o zi fără ca soarele să nu vadă nouile tale isprăvi. Veninul cărţilor tale nu numai că n’a slăbit, dar din secol în secol se întăreşte mai mult. Relele şi nenorocirile tale sunt fără de margini. Copiii au ajuns ruşinea şi necin-tea părinţilor lor: cine i-a răzvrătit ? Cine a povăţuit lumea să nu respecte familia, poruncile, autorităţile şi legăturile obşteşti ? Nu eşti tu, cel carele propo-vă,duiai cultul ateismului şi premăreai pasiunile şi viţiul?
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
155
Iată. acum ţara întreagă e plină de omoruri, răpiri, revolte şi turburări, totul din pricina ta. Din cauza ta se varsă atâta sânge şi lacrămi. Şi tot mai cutezi să te superi pe Dumnezeu şi să cârteşti împotriva judecăţii ? Din scrierile tale încă multe rele se vor mai naşte. Tu eşti dator să suferi chinurile, cari ţi s’au orânduit, potrivit faptelor tale».
hVAN Krilov.
Tradus din ruseşte de Stoica Nicolaescu•
ETNOGRAFI E
SÂRBII Şl ROMÂNII
i
D.	Dr. Tihomir Georgevici, profesor la Universitatea din Belgrad, a publicat în unul din numerele Noii Reviste Române o întâmpinare, .în rare după ce arăta legăturile dintre Serbia şi Bosnia, propunea o apropriere mai mare, şi de se va putea o conlucrare pe viitor între România şi Serbia. Mai aminteşte D-sa, că asemenea gânduri le-au mai avut şi alţii mai dinainte*, tuşă, Vladislaw Ivacianski la 1890 în Velilca Serbia, şi cu un an mai în urmă, la 189 f, o delegaţie de studenţi sârbi la congresul studenţilor români, ţinut la T-Severin, au emis ideia unei unităţi de acţiune la cele două state vecine, de care e vorba.
Apropierea dintre poporul sârb şi român, e drept, nu e pe cale de a se face acuma pentru prima-oară. In afară de religiune care c comună, pe timpul întemeiem principatelor române exist.au cuscrenii şi cumetrii între voievezii români şi «Jupânii . principii, diferitelor ţinuturi sârbeşti, cuscrenii şi cumetrii care, trebue să recunoaştem, erau dese-ori turburate prin diferite certuri şi bătălii, rămase până şi acum în cântecele populare.
Şi felul organizaţiei proprietăţei familiari* şi comunale era identic aproape, pentrucă şi acuma în judeţele de munte, *Zadrugu-i sârbesci, corespunde la noi «moşia-, proprietatea indiviză moşnenească.
Nu mai vorbim şi de difuziunea dc simţire şi de gândire, fiind asemănare între legendele sârbeşti şi româneşti, iar unele legende sârbeşti despre eroul sârb Baba-Novac trăesc şi acuma printre ţăranii din Gorj, şi cred că şi Sârbii au multe legende de ale noastre, cel puţin aşa spune d. Picot.
In această privinţă d. August Dozon în L’epopee serbez. între alte cântece populare sârbesci dă şi două balade cu eroi români. Una despre „Lupta dintre banul Strahinia şi Aii Valacul», şi alta despre «Nunta lui Radu Valacul-
Apoi şi noi, ca şi Sârbii, am avut pe acei bandiţi patrioţi «haiducii».
In fine, contactul a fost intim de 'tot, atât de intim în cât în Serbia sunt sate sârbeşti vecine cu cele româneşti, şi sate în cari locuitorii sunt în parte Sârbi şi Români.
Pare a fi aproape sigur astăzi, că între poporul sârb şi român e şi o legătură de sânge, în orce caz cu mult mai mare decât aceia care s’ar presupune că e între
Bulgari şi Sărbi. Sârbii stabilindu-se pe vremea lui He-racleu, la 600 după Crist, în părţile apusene ale peninsulei balcanice, s’au suprapus peste o populaţie Tracică romanizată, cu care s’au amestecat,* slavizând-o în parte O probă despre aceasta sunt numirile din Toponimia, atât a Serbiei cât şi a Bozniei şi Herţegoviniei. Precum în ţările româneşti sunt nume de munţi şi de râuri slave, tot aşii în părţile sârbeşti sunt nume româneşti. D-l Isidor leşan, într’o comunicare făcută la 16 Noem-bre 1904 la Academia Română, spune că în districtele dela apusul Serbiei, ca Brcka, Zvornik, Dolni-Tuzlct, Bjelina, populaţia e curat românească, dar slavizată.
Origina romană a acestor locuitori se trădează prin limba lor, care conţine o mulţime de cuvinte române, şi prin «datinele, poezia tipul, caracterul, vivacitatea inteligenţa şi portul lor,»
tn părţile sârbeşti nume ca Ylasenia, Romanja, Stari-Vlah Stupari, Cremene, Rovine, Foca, Iova Dracul Toder Muntian, dovedesc iarăşi urmele vechei populaţii româneşti din văile munţilor şi dealurilor de pe malul drept al Dunărei.
Din toate acestea vedem că legătura dintre Români şi Sârbi e de un ordin intim, şi că Sârbii poate ascultă de un îndemn sufletesc, de vocea sângelui, când caută alianţă cu noi.
Şi afară de d-l Tihomir Georgevici, şi alţi Sârbi ne fac învitaţii graţioase la o alianţă cu Serbia. Zilele trecute jurnalele anunţaseră că vre-o doi trei profesori universitari sârbi, între cari şi d-l Iovan Radonici, au venit prin Bucureşti pentru a face cercetări la Archivele Statului nostru, şi—adaog eu—pentru a sonda şi a putea orienta întru cât-vâ opinia românească, în ceace priveşte chestiunea alianţei.
Această alianţă, din toate punctele de vedere, noi nu o putem respinge, dar diseutându-se asupra ei, trebue ca noi Românii să ne amintim că în Serbia trăiesc destui Români neslavisaţi încă pentru a nu-i părăsi, fapt de care trebue să ţină socoteală şi prietenii şi fraţii noştri Sârbi. O alianţă cu ei nu poate fi platonică şi dezinteresată. Neapărat că Sârbii dintr’o alianţă cu Românii vor avea midte avantaje, atât de ordin moral cât şi material, dar ea trebue să ne aducă şi nouă folosise echivalente.
E foarte adevărat că între poporul sârb şi român nu există acea tensiune politică, pe care o avem în anumite împrejurări şi timpuri cu Bulgarii, pentru ca să nu avem încredere în buna credinţă a Sârbilor, dar, fără să-i supărăm, să fim sinceri şi să le spunem că
oare-care nemulţumiri tot exită.
»
Dacă am face un inventariu al diferitelor raporturi în vremuri mai noui, am vedea că e foarte înţelepţesc să fim prudenţi, şi să facem oare-cari socoteli negustoreşti. In urma tratatului dela Londra din 1883, se o-rânduise chestiunea Dunărei mijlocii, Austria având un rol privilegiat. Intre altele, obstacolul natural dela Porţile de Fer trebueâ, dacă nu în totul, în parte înlăturat deschizând astfel pe Dunăre, dela guri până în inima Austriei, o cale mare de navigaţie internaţională. Ei bine, modul cum s’a regulat această chestiune, a făcut ca la Porţile de Fer să se perpetuieze greutăţile
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
de navigaţii", e drept nu prin pericolul stâncilor, dar prin taxe impuse de guvernul unguresc.
Austria fiind împuternicită, conform art. 57 din Tratatul din Berlin, a dat mandat Ungariei să efectuieze lucrările, şi cu toate protestele României, Serbia s’a făcut complice la nedreptate, închinând statului ungar o porţiune din teritoriul său, pe care e săpat canalul.
In afară de aceasta, la diferite oferte de produse româneşti, cu mare greutate am putut face ca să se primească pretenţiunile noastre, fireşti de altfel. Am stabilit cu oarecari sforţări exportul de sare, şi acuma de curând, când a fost vorba să se aprobe oferta «Stelei Române , făcută la licitaţia deschisă de statul Sârb pentru aprovizionarea lui cu petrol, având monopol pe acest produs, rezultatul licitaţiei a fost casat, hotărîndu-se o alta, deşi Steaua Română oferise petrol cu preţul cel mai scăzut.
Acestea 11’ar fi nimic însă, pe lângă o chestiune mai importatntă şi mai aproape de viaţa neamului românesc. Sârbii se fac că în ţara lor nici nu trăesc Ro-măni. Şi trebue să se ştie că din populaţia de 2200000 locuitori ai Serbiei, ,500.000 sunt Români, adică sfertul, şi nu Români de origină îndepărtată, ci Olteni de-ai noştrii, cu portul şi cu limba lor, cari au emigrat în Serbia din diferite cauze.
E drept că făcând statistică. Sârbii în numărul locuitorilor pun şi 120.000—r 60.000 români, siliţi de evidenţa faptului, dar adăogând că sunt sârbizaţi şi împră.ş- j tiaţi. Bianconi dă cifra de 120.000 locuitori români şi Borckeyrave 160.000, întrebuinţând date oficiale sârbeşti. Apoi loseph Mallat, în 1905, a publicat o carte La Serbie contemporaine , publicaţie aproape oficială sârbească, şi vorbind despre Români spune că în ceea ce priveşte Români din Serbia se poate spune că punând piciorul pe pământul sârbesc devin Sârbi, şi fără a admite în totul părerea d-lui Picot, cum că familia în. care intră o soţie română nu întârziază a se româniza, nici aceia a d-lui Bcksici, care spune că neamul românesc se întinde în părţile orientale ale Serbiei, se poată afirma însă, că Romănii sunt aceia cari" se sâr-bizează mai uşor, şi că asimilarea aceasta nu se face fără să dea calităţi apreciabile poporului sârb .
Acestea le spun Sârbii, dar ştim că din generalii lor. din bancherii lor, din medicii lor, din miniştrii lor, din profesorii universitari ai lor, sunt mulţi cari în casa lor nu vorbesc decât româneşte. Fie că sunt MacedoRomâni, fie că sunt Olteni din ţinuturile răsăritene ale regatului, ci sunt Români, şi aduc servicii reale şi dau o notă de chibzuială şi seriozitate vieţii sârbeşti. Eu însu-mi cunosc un Român, caro a fost deputat în scup-cina sârbească şi care venise mai acum doi ani prin Bucureşti, propunând d-lui Take Ioncscu o modalitate de a se regulă o viaţă românească pentru poporul român din Serbia, al cărui număr, cum am mai spus, se ridică la cifra de 500.000 locuitori.
Ei toţi locuesc în cinci districte cu 19 plăşi. Aşa în udeţul Kraina sunt 95.302 în judeţut Pojarevătz 187.448, în judeţul Morava 117.856, în judeţul Timoc 74454 şi în judeţul Smedereva 31.908, în total 507.028. Cifră pe cart" Sârbii se fac că nu o cunosc.
Dar sunt Sârbi cari văd şi importanţa populaţiei
româneşti în Serbia. In «La Grande Enciclopedie-. I. Gavrilovici scriind articolul ' Serbie , despre Români spune următoarele: «O mare parte din populaţia sârbească aparţine etnograficeşte Românilor. Ei locuesc Serbia orientală, între Morava şi Timok. Locuitorii frontierei orientale sunt numiţi fiiranişi ceilalţi Ungureni, ceea cearată că unii sunt veniţi din Yalahia şi alţii din Banat. Data aşezării- lor în Serbia nu e bine fixată. In prefaţa cântecilor Românilor din Serbia E. Picot zice ; «Cântecile istorice ce am grupat aparţin toate fie ultimilor ani din secolul XVIII, fie primilor din al XIX, şi ele probează că stabilirea Românilor în Sorbiţi nu datează, cum s’a spus une-ori, din vremea regulamentului organic în Yalahia, dar că face. parte dintr’o epocă mai veche». — Dar nouă ni se pare că această epocă nu poate fi mai veche de cât jumătatea doua a secolului XY III.	'
E drept însă, că stabilindu-se în peninsula balcanică, Sârbii au găsit numeroase colonii de indigeni romanizaţi, cărora le dădeau numele de Vlassi .
D-l Gavrilovici e mai just şi cum vedem el ne dă destulă importanţă.
D-l Ioncscu-Bujor, geolog, amic personal al meu, având de făcut studii oficiale, însărcinat de către guvernul român prin districtul Pojarevăţului, spune că toată lumea vorbeşte româneşte în părţile acelea, şi că fără să cunoască limba sârbă, nu a avut nici o greutate de întâmpinat, întrebuinţând numai limba română.
Dintre străini, d-l Emil Picot, în „Les Public tions de 1’Jicole des langues orieutales vivantes, III serie-volunie VI', vorbind de evaluarea din 1861 a lui Le-jeau, care fixă populaţia românească din Serbia la 104.343 locuitori şi a lui lvanitz, care o ridica la 123.000 suflete, spune că toate aceste evaluări sunt sub adevăr.
D-l Gustav Weigaud, romanistul cunoscut, profesor în Lipsea, vorbind de Românii de peste hotare, făcuse în privinţa Românilor din Serbia observaţia, că în loc să căutăm Români prin inima Macedoniei, mai bine să ne deschidem ochii, căi găsim în coastele României, în Serbia, unde formează sfertul populaţiei sârbeşti. Noi îi păstrăm şi pe cei din Macedonia, şi o să ne îngrijim şi de cei din Serbia. Să dea D-zeu insă, ca să fim mai cuminţi, şi mai chibzuiţi în conducerea propagandelor noastre naţionale.
U11 început de propagandă în Serbia, încercase să-l facă D-l Ionel Grădişteanu, când a fost ministru sub fostul regim conservator. Delegase pe D-l Coculescu, profesor la liceul din T,-Severin, şi pe D-l Dimitrievici, comerciant în Sevcrin, Român din Serbia, să caute câţiva tineri din Serbia, care să fie crescuţi şi instruiţi în internatul liceului din T.-Severin. Sau dus oamenii, şi după multe greutăţi, supăraţi oare cum de nacealnicii judeţelor, au găsit doi flăcăi inteligenţi. Schimbându-se guvernul, din motive de economic, cei doi tineri români s’au părut o sarcină pentru bugetul internatului şi astfel au fost repatricţi. Şi de data asta, vedem că ceuce ne omoară, e lipsa noastră de consecvenţă.
Revenind la chestiunea alianţei cu Serbia o primim cu destulă simpatie, dar prietenii noştrii sârbi să ţie socoteală că în Serbia sunt Români. Să dea biserici şişcoli ■ româneşti, Românilor de acolo, mai ales că ci în Roma-
■frft'itlA RF.vrs
ni;L au deja o,şcoala sârbească, intitulată Slavo-Româtnă, la T-Severin. In schimb noi le oferim mâna, şi poate le vom face înlesniri în privinţa exporturilor şi a regir lărei drumului Transbaloanie prin Serbia.
Dacă Sârbii ar avea un antrepozit la Galaţi, ar rezolva în parte lipsa lor de comunicaţie cu marea, mai ales cum dispun de o Societate regală sârbă de navigaţie cu 6 vapoare şi 30 şlepuri. Dunărea ar fi plămânul comerţului lor exterior. Apoi linia dela Dunăre la Adriatiea, dacă n’ar fi legată cu un pod peste Dunăre cu reţeaua românească, nu ar fi o adevărată linie internaţională, nu ar dâ tot folosul posibil. Şi aceasta nu se va putea face de cât cu concursul României.
Să cugete serios Sârbii la aceste lucruri, şi după aceasta, dacă acum le suntem prieteni, le vom fi poate şi aliaţi, dând altfel o perspectivă nouă pentru propăşirea neamului sârbesc.
Şi dacă au nevoie de postav pentru armată, după cum am cetit, să-l cumpere dela fabricele noastre, până şi-or face şi ci destule, şi dacă le treime, acid sulfuric pentru obuzele lor, să-l ia de la noi, căci o tot aşa do bun ca şi cel din Austria.
Se ştie că acuma alianţele se stabilesc aproape numai pe considcraţiuni de interese, şi D-l Tilionvr Geor-gevici trebueâ să ne vorbească şi de acestea, pe lângă frumoasele pagini ale D-sale despre trecutul şi viaţa poporului sârbesc. Noi îi iubim pe Sârbi, dar fără juste satisfacţii ce ne datorcsc, nu o să-i putem ajuta, atâta precum am dori.
.6 xocmhric. t9rs.	Emil Staku
NOTE Şl DISCUŢI UNI
PLAGIATUL D-U.M G. MURNU
MONUMENTE ANTICE DIN ROMA»
1 Voi. 8\ 37a p. cu Ro ilustraţii.—Cobi 1908.
S'au scurs atâtea secole de când «Cetatea eternă , devenită capitala hunii, adunase între zidurile sale toate comorile artistice ale orientului şi de când ajunsese obiectul de admiraţie prin monumentele sale neîntrecute. De atunci şi până astăzi, în.interval de atâtea veacuri, s’au scris multe asupră-i, însă mai ales în timpii moderni, Roma a fost cercetată mai cu dragoste şi mai cu stăruinţă ca în totdeauna. E drept că nu toate problemele pe care le pune înaintea spiritului acest labirint de uriaşe mini au fost deslcgate, însă cele mai multe din câte au fost luate în desbaterc au ajuns la un rezultat positiv. De aceea văzând apariţia volumului domnului (i. Murim, tratând despre unele Monumente antice din Roma , am crezut că şi compatriotul nostru va fi adus ceva nou în studiul rcastor monumente, pe lângă cele deja ştiute. Cu atât mai mult cu cât singur închec prefaţa sa cu lăudăroasa afirmare că scrierea sa este în mare parte mai cuprinzătoare şi mai deplină decât ori-ce altă asemenea lucrare streină;' p. iz. Deschizând însă lucrarea d-sale, încă dela primele pagini am în-
TA ROMANA	’ M/
cercat o deziluzie, căci d-sa pe lângă că nu aduce absolut nimic nou, dar nici nu tratează chestiunele într’un mod ştiinţific.
Lipsa totală do metodă şi chiar de cunoştinţe arche-ologice rămâne a se discuta ru altă ocazie; de astădată îmi propun a arătă mai întâi procedeele cu totul stranii ale d-lui Murnu.
Afirmarea ce am făcut, că d-l M. nu aduce nimic nou, cred că o vom dovedi cu prisosinţă, căci d-sa nu s’a mulţumit numai a luă din autorii cei mai cunoscuţi ideile în întregime, fără a mai adăiogâ nimic propriu, dar ceva mai mult, s’a făcut vinovat de unul din plagiatele cele mai condemnabile, împrumutând, fără a indică origina, pasagii întregi, pe cari lasă deci a se presupune că sânt ale d-sale.
E natural că nu avem pretenţia ca să se scrie azi ceva despre monumentele din Roma, fără a se ţine seamă de lucrările speciale apărute asupra aceluiaşi subiect. O lucrări' va aveâ din contră cu atât mai marc valoarea cu cât afirmările proprii vor fi mai bine întemeiate pe diferite alte autorităţi. A scrie însă capitole' întregi cari nu sânt de cât o simplă traducere liberă după unul şi acelaşi autor, reduce valoarea acelei scrieri la o simplă traducere.
Acesta e cazul d-lui Murnu. Xemulţumindu-se a împrumuta mai tot din autori străini d-sa se rezumă în cele mai multe cazuri la o traducere pur şi simplu luând părţi întregi din câte un singur autor.pentru câte un capitol anume. Astfel, pentru a preciza mai de aproape, vom dovedi cum pentru Fond Roman a utilizat până la plagiere pe Chr. Hu'sen, pentru Forurile imperiale pe Thedenat, şi pentru Palatin pe Hauguntz.
Departe însă de a aveâ curagiul de a mărturisi pe autorii de cari s’a servit d-sa, caută din contră tot felul de scuze, ca nici să le pomenească numele, fie chiar în introducere. Astfel în nota dela pag. 11 ne spune am exclus cu dinadinsul (??) orice citaţie şi aparat ştiinţific de teamă ca nu cumva lucrarea mea să ia proporţii mai mari şi să devie mai puţin accesibilă publicului ... Yoiu căută într’o ediţie viitoare să complectcz aceste lipsuri >.
Dar în loc de asemenea meşteşugite scuze, cari au scop de a-1 trece drept adevăratul au lor al cărţei, nu ar fi fost mai bine să ne înşire numele învăţaţilor de mai sus, de care s’a folosit în mod aşa de puţin scrupulos ? Cu atât mai mult s’ar fi cuvenit să nî-i pomenească pe aceştia în locul numelor lui Gocthe, Schiller şi Tan-nhăuscrul lui Richard Wagtier (p. 6) cu care nu i-a fost frică ca lucrarea sa să devie «mai puţin accesibilă publicului
Intenţiunca însă de a ascunde pe autorii pe cari i-a plagiat e vădită;—scuza e copilărească.
Ferindu-sc de a indica pe autorii plagiaţi d-l M. a căutat din contră să ne convingă că a făcut operă originală. Astfel ne asigură că numai «studiile urmărite de mine la Roma în iarna anului trecut mi-au dat putinţa să concep şi să scriu pagincle ce urmează (p.	11) pe când, după cum vom vedeâ,
orice elev de liceu ar fi putut traduce foarte bine şi în Ihicurcşti pe autorii pe cari i-a plagiat d-l M. Şi cu toate acestea mai are curajul să adaoge că
158
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
«sarcina nu mi-a fost cu totul uşoară»!! Se mai plânge că «a trebuit să consulte izvoare multe şi deosebite cari nu sânt la îndemâna tuturor», pe când după cum am arătat, D-sa s’a oprit şi a copiat în şir tocmai manualele cele mai uzuale, cele mai cunoscute. îndrăzneala d-lui M. e în adevăr impunătoare. Şi crezându-se în ţara orbilor, d-sa se mai laudă că chiar în consultarea izvoarelor «rolul nu i-a fost pasiv» ci că dinpo-trivă ne-a făcut marele serviciu să descurce iţele în-
t
eâlcite ale labirintului savant şi mai ales să le însufleţească de cele mai multe ori cu impresiile sale proprii precum şi cu lămuriri istorice şi istorico-artistice . O mai mare îndrăzneală nu se putea! După ce i-a plagiat pur şi simplu, se mai laudă că i-a descurcat d-sa pe savanţii străini!
De abia într'un rând ne spune că au mai scris şi alţii despre acclaş subiect şi că unora le este dator «CM câte-ceva* (fără însă a-i numi).
De astădată însă ne asigură că aceşti «înaintaşi (?) nu sânt nici aşa de mulţi şi, mai cu seamă, aşa satisfăcători, cum s’ar crede.» Mai crudă nerecunoştinţa nu se putea arăta faţă de autorii astfel împrumutaţi! Dar d-1 Mur nu a întrecut recordul plagiatului şi ne-recunoştinţei faţă de cei ce l-au servit.
De remarcat mai este că d-sa nu numai că nu pune între semnele citaţiunei şi nu menţionează deloc pe autorii plagiaţi, dar îşi însuşeşte şi dă deci ca ale sale proprii chiar şi citaţiile ce sus numiţii autori fac după alţi autori mai vechi. Cu acest chip d-1 M. se face culpabil de un dublu plagiat, după cum se va vedea. Şi. înainte de a veni la probe, voi mai adăogâ că nu numai în descrieri de temple sau localităţi împrumută d-1 M.. dar că ia chiar reflecţiile proprii ale autorilor străini şi chiar comparaţiile lor. Şi dacă în facerea unei descrieri o potrivire de texte s’ar putea oarecum scuza, de sigur că o asemenea potrivire nu se poate permite în comparaţii sau reminiscenţe istorice, cari sânt personale fiecărui autor.
Pentru a ne da şi mai mult iluzia că d-sa scrie din propria-i imaginaţie, se servă de introduceri cu totul personale, care derutează pe cititor. La începutul Forului lui Trajan, d-sa ne învitâ să închidem ochii şi-l rezidim în mintea noastră (pag. 144). Spre marea noastră decepţiune însă constatăm că, în loc de a închide ochii—după cum pretinde—şi a lucra cu mintea, D-1 Murnu a deschis cartea lui Thedenat din care, după cum se va vedea îndată, traduce pagini întregi fără a pomeni de el. Asemenea procedee, făcute cu vădită premeditare şi dibace încercare de eschivare, sânt desigur din cele mai condamnabile.
O altă dovadă a lipsei totale de originalitate a lu-crărei d-lui M. mai e desăvârşita lipsă a tratării din punct de vedere românesc a monumentelor romane. In această direcţie cel puţin s’ar fi putut aştepta o notă personală a autorului. Sânt monumente cari din punctul nostru de vedere reclamă o altă atenţiune decât din
t
partea Germanilor sau Francezilor. Astfel, vorbind de Columna lui Trajan, care redă luptele Romanilor în ţinuturile noastre, ne-am fi aşteptat la oarecari părţi mai originale. Nimic însă mai mult ca la autorii străini nu aflăm la d. M. D-sa ar mai fi avut ocazie să
discuLe cu acest prilej celălalt monument roman, care o cel mai important alături de Columnă şi care se află în ţara noastră. Ar fi putut să facă un paralel între Trofeul dela Adam-Klissi şi Columnă, şi cu acest prilej să ne deâ o dovadă a cunoştinţelor sale de archeo-logia ţării noastre cel puţin. Nimic, absolut nimic, pentru simplul motiv că nici autorii pe cari îi plagiază d-sa nu spun mai mult. Şi cu toate acestea d. Murnu singur în introducerea sa (p. 11) îşi dă seamă de a-ccastă nevoc de a se trata altfel monumentele Romei pentru noi Românii. D-sa semnalează tocmai la autorii străini că «fiecare din ei tratează lucrurile din punctul său de vedere sau după cerinţele cititorilor către care se adresează, şi care sânt ai patriei sale, în primul rând» (p. 11) având aerul a spune că de aceea nu s’a putut folosi de ei. Şi cu toate acestea vedem că i-a plagiat servil, ferindu-se tocmai a trata şi D-sa subiectul din punctul nostru de vedere.
Uneori plagiatul se trădează chiar prin particularitatea unor cuvinte, a căror întrebuinţare silită nu se explică altfel decât prin influenţa textului străin. Astfel în pasagiul relativ la poarta Curiei Julia, făcută de Diocleţian, D-sa se sileşte să traducă mai servil cuvântul eingemauert pentru care făureşte românescul însidurată» care nu e decât o traducere silită a germanismului, neuzitat sub această formă în limba noastră.
Pentru a dovedi cât de lipsită de orice originalitate c cartea d-lui M. ar trebui să o reproducem toată punând în paralel textele străine pe care D-sa le-a tradus mai mult s’au mai puţin liber, mai mult sau mai puţin meşteşugit. Un asemenea paralelism ar fi însă prea lung. Ne vom reduce la unele exemple luate la întâmplare cari, adăogăm însă, nu sânt izolate, ci fac, parte dintr’un întreg sistem preconizat în întreaga lucrare. Trucul cel mai obicinuit de d. M. este răsturnarea frazelor: începe în genere cu partea finală a propoziţiunilor germane şi de aceea la o primă comparaţie plagiatul nu reese atât de evident. O recitire mai atentă ne dovedeşte însă cât de servil s’a ţinut de textele străine. Isbitoare este mai ales succesiunea identică a ideilor chiar, acolo unde nu e vorba de descriere.
Dar să ajungem la fapte, dând câteva probe numai din procedeul d-lui Murnu.
Astfel din «Forul Roman» partea privitoare la templul lui Saturn:
Murnu pag. 54.
Saturnalele, serbarea dată in cinstea lui Saturn, una din cele mai populare la Romani, moştenită in parte de Crăciunul creştin, a prelungit aşa de mult fiinţa acestui templu.
Hiilsen pag. 69.
Das Stiftungsfest, die Sa-turnalien, ward eines der gross-ten und volkstumlichsten Feste des alten Roms, dessen Erb-schaft in christlicher Zeit das Weinhnachtsfest antrat...
In alt capitol vorbeşte despre palatul Vestalelor şi despre Vestale. De exemplu :
Murnu pag. 60.
Cea care eră vinovată la stingerea focului eră bătută cu vergi de către marele pontifice, pe când ceiace păcătuiâ
Hiilsen pag. 162.
Eine Vestalin die das heilige Feuer erlcischen liess, wurde vom Pontifex mit Rutenstrei-chen geziichtigt; hatte sie gar
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
L59
trupeşte era dusă afară din oraş, Ia campus sceleratus, unde sărbătoreşte eră îngropată de
vie...........................
Celor mai vrednice dintre ele li se ridicau statui ale căror baze purtau inscripţii, care lăudau meritele şi virtuţiile lor.
... era obişnuită la mirese şi avea pentru ele un inţeles simbolic ; in ea vedeau Romanii o bunii prevestire, căci mireasa trebuia să aibă pentru soţul ei, credinţa neşovăită ce avea o preoteasă Vestală ţaţă de \eiţă.
das Gebot derKeutschheit ver-letzt sowurde sieauf dem campus sceleratus lebendig begra-
ben.......................
(Einen besonderen Schmuck des Hofes bildeten) die Sta-tuen der Obervestalinen, mir lnschrilten auf den Postamen-ten, die ihre Tugenden und Verdienste riilimten.
... die iibrigen Romerinnen nur an ilirem Hochzeitstage «des «gulen Omeus wegen, weil die «BratU ibreni Mann ebenso un-«verbruchlicb das Gelubde der «Treuc haben solite, ivie die Prie-«steriu der Gottbeil».
In partea relativă la Palatin, luată din Haugwitz (Der Palatin), d. M. ia o citaţie pe care acesta o face din Sueton, fără să pomenească nici de Haugwitz nici de Sucton.
Murnu pag. 126
Porticul ei, care eră cu trei rănduri de coloane, aveă o lungime de o milă, iar statua colosală a lui Nerone aşezată in vestibulul palatului eră înaltă de o sută două zeci de picioare. La mijloc eră un cămp intreg şi pe el se află un lac asemenea unei mâii, inprejmuit de clădiri in chipul oraşelor; pe cămp se vedeau holde şi vii şi păşuni, precum şi păduri pe care hoinăreau tot felul de animale blănde şi sălbatice. Diferitele părţi ale clădirii erau toate aurite şi incrustate cu pietre scumpe—de unde i-a venit şi numele de palat de aur, domus aurea.
Sufrageriile aveau pe tavan tăbliţe mişcătoare de fildeş, care prin felurite ţevi răspândeau asupra mesenilor mi-rezme şi Hori. Încăperea de căpetenie eră rotundă şi ziua şi noaptea ea se învârtea necontenit imitând mişcarea lumii.
Sueton (din Haugwitz») pag. 62—65.
Das Vestibul war so ge-waltig gross, dass eine 120, liohe Colossalstatue iNeros da-rin stehen konnte, der Um-fang des Baues ein derartiger dass drei Portiken von je 1000 Schritt Umfang, darin Platz landen; es befand sicii ein Teicii darin, der wie ein Meer von Gebăuden umge-ben war, welche Stădte vor-stellten; ausserdeni Lăndereien in denen Saatfelder mit Wein-pllanzungen und Triftcn mit Wăldern absvechselten, mit einer Menge von alierlei zali-men und wilden Thieren. Sonst war alles vergoldet, mit Edelsteinen und Perlmut-ter ausgelegt, die Speisesăle hatten getăfelte Decken mit beweglichen Elfenbeinplatten um Blumen herabwerfen und durch Rohren Wohlgeruche in den Saal hinableiten zu kbnneti. (Der grosste von allen) der Hauptspeise Saal hatte die Gestalt einer Rotunde, dic sich Tag und Naclil fortwăhrend drehte, wie das Weltall.
Am spus mai sus că d-1 M., la forul lui Traian începe cu fraza: «închidem ochii şi-l rezidim în mintea noastră, după care copiază descrierea lui Thedenat luând chiar şi reflecţiunile şi reminiscenţele istorice ale acestuia în aceeaşi ordine. Curioasă coincidenţă! Dăm numai o frază: D-1 M. spune că venind din Forul Iu; August spre cel al lui Trajan;
Murnu pag. 144.
Me vedem intrând pe un grandios arc de triumf, pe care senatul la închinat împăratului in anul morţii sale.
Arcul aceasta poartă un splendid grup de figuri lucrate in bronz : Traian încoronat de o victorie stăincaru-i tras de şease cai cari sânt înconjuraţi de trofee şi ostaşi
Thddenat pag. 198.
Du Forum d’Auguste on en-trait dans celui de Trajan sous un arc vote parle Senat l’annee meme ou mourut cet empe-reur. .
En haut un cliar â six che-vaux, entre des troph£es, des Soldats ou des Victoires, porte l’empereur debout couronnâ par une Victoire.
Din aceste puţine exemple se vede că acest procedeu al d-1 ui M. este un sistem nepermis pentru o lucrare cu pretenţii de originalitate. Întinderea sistemului se poate vedea în broşura ce vom publica în curând şi din care sânt extrase numai aceste exemple.
Decembrie. 1908.	NlCOLAE S. IONESCU.
BIBLIOGRAFIE	POLITICĂ
Economia naţională. Octombrie — Noembrie 1908.
LITERERĂ
Fi Crisiescu, Carte pentru copii,J;Versuri de Goşbuc, Dulfu, Vulovici şi alţii, desemnări de Stoica. Bucureşti 1909.
Mihail Eminescu, Poezii, Ediţie îngrijită după manuscrise de I. Snurlu. Bucureşti 1908.
M. Eminescu, Lai's, comedie antică (Le joueur de fiule,de E. Augier) cu o introducere de I Scurlu. Bucureşti 1908.
Calendarul, Bibliotecei pentru toţi (L. Alcalav Bucureşti 1909 )
Anuarul, gimnaziului loniţă Asan din Caracal pe anul şcolar 1907 — 1908.
Moise X. Pacu, Cuvântări diverse, cu conţinut religioso-moral, didactic şi sncial-naţional. Galaţi 1008.
*
* #
Din Forurile imperiale, luate în întregime din lucrarea lui H. Thedenat «Le Forum Romain et Ies Forums imperiaux» ne vom mărgini numai la 2 exemple. Aşa, la Forul lui Cesar:
H apărut la Librăria Socec şi Ftlcalay din Bucureşti:
Puterea Sufletească
PARTEA ll-A
Mecanismul actului voluntar. Caracterul
DE
C.	RfiDULESCU-MOTRU
PROFESOR LH UNIVERSITATEA DIM BUCUREŞTI Preţul Lei
Murnu pag. 137.
înaintea temptului eră statuia sa proprie comandată de el; eră călare pe vestitul său cal, a cărui copită despicată în chip de degete, s’asemănâ unui picior omenesc, lucru puţin potrivit pentru un gust artistic rafinat, dar de mare însemnătate pentru Cezar, căci calul acesta se ziceâ că asigură stăpânului său domnia peste lume.
Thâdenat pag. 179.
.... lui-mthne y avait d£di6, devant le temple de V6nus, sa propre statue montant le cilâbre cheval dont le sabot, fendu en forme de doigts, avait l’apparence d’un pied nu-main; la possession de ce cheval, d’aprâs Ies haruspices, a-ssurait â son maitre l’empire de l’univers.
i6o
NOUa RlîVlSTA ROMANA
DROGUERIE & PARFUMERIE
D. G. DIA M A N DI
BUCUREŞTI
EAU« DECOLOGNE
Grand Prix Exposijiunealntemafion. de Higiena
PAK1S 1907
Studii Filosofice
lN SPECIAL:
Revistă pentru Cercetările de pşi logic
TEORETICE ŞI APLICATE LA:
ŞTIINŢA DREPTULUI, PEDAGOGIE Şl SOCIO JIE
SUB DIRECŢIUNEA D-LUI
C.	RADULESCU-MOTRU
Profesor la Universitatea din Bucureşti
-- ■ ■■■	REDACŢIA:
BUCUREŞTI. — BULEVARDUL FERDINAND, 55.
ABONAMENTUL HNUHEi LEI 6. Abonamentul anual cumulativ la „Studii Filosofice*1 şi „Noua Revistă Română**, 15 Lei.
„AGRICOLA”
Societate Anonimă de Asigurări Generaleîn Bucureşti
SEDIUL: STRADA SĂRINDAR, No. 2.
Capital Statutar Lei 4.000.000
Prima emisiune Lei 2.500.000. Vărsa)! Lei 2 000000
ASIGURĂRI IN RAMURELEs
Incendiu, Viată, Grindină, • — —	: Transport şi Accidente
Reprezentanta în Bucureşti: STRADA DOAMNEI, No. 11 BOALELE INTESTINULUI
Diareea (la copii şi bătrâni), Dizenteria Colicele, Furunculoza, Eczema şi toate roalei.e cf. provin din Infecţiunile intestinale se?tratează admirabil prin
LACTOFERM E NT
(Bulion paralactic)
Aprobat de Cons. Sanit. Super.
Zilnic preparat proasp.ăt numai la
LABORATORUL Dr. ROBIN
5, Str. I. C. Brâtianu 5.—Telefon.
Un flacon 2 lei. In provincie contra mandat 2,70 Cereţi |»ros|)ecte g’ratuU
CASA DE BANCA
JYIflRJYIORGSeH, BbflWK & Comp.
BUCUREŞTI, STRADA LIPSCANI No. 8
Face tot felul de operaţiuni de bancă
flnficipa)iuni asupra valorilor în ^ ......depozit şi ori ce Iransacjiuni financiare
Emisiuni de scrisori de credit asupra tuturor piefelor ___________din Europa şi America.______
STABILIMENTUL GRAFIC «ALBERT BAER. FABRICA DE CARTONAGE.— BUCUREŞTI, STRADA NUMA-POMPII.IU, 5-9.