SUPLIMENTUL I
LA
A	W
NOUA REVISTA ROMANA
No. 7.
1 APRILIE 1900
VOL.
Scrisori de peste munţi.
«Românul ţîne minte!» zice un vechiii proverb român.
Nu ştiu unde l’am auzit mal întîiu, dar mi l’am însemnat, căci mi-a plăcut mult, cum peste tot îmi plac proverbele române! îmi plac mal ales pentru imparţialitatea şi sinceritatea lor, două calităţi de nepreţuit, azi cînd la noi fie care suflare românească e inficiată de spiritul de clică...
Azi, la noi numai proverbele nu fac politică, numai ele nu Iac chestii de confesie.
Proverbul român zice pur şi simplu: «românul ţine minte». Dacă ar fi puţin atîrnător, mal interesat în oare care privinţă, ar zice românul «gr. cat.» sau «gr. or.» — sau poate românul «tribunist noii,» «telegrafist,» «tribunist vechiii»... şi cîte şi mal cîte...
Proverbul român însă stă mal pre sus de aceste vederi înguste, el zice simplu: «românul ţine minte» şi are drept...
Sîntem doară strănepoţii divulul popor roman atît de bine caracterizat prin cunoscuta zicală: «Populus romanus injuriantm et beneficiorum memor esse solet»...
Poate dela el am păstrat datina să ţinem minte...
Cum am ajuns însă numai la acest proverb?
EI da! citind ziarele noastre de aici.
Acum să împlinesc 50 de ani dela zilele faptelor măreţe săvîrşite de Iancu al nostru şi — «Românul ţine minte»! — de luni de zile coloanele lor sînt pline de reamintiri din anii renaşterii noastre, cu reamintiri dureroase din o epocă de mărime tragică... căci tragică e soarta eroului care învingînd în lupte cade jertfă intrigilor meschine.
Dar proverbele noastre aii yn cusur! Zic numai o parte a unul adevăr latent... Odată, cînd
nu voi avea ce lucra — poate pe cînd voi fi academician — am să mă pun şi să fac o colecţie de proverbe române — întregindu-le înţelesul. Bună oara cunoscuta zicală: «Românul e talentat dela fire» — e numai un iragment, şi întregit sună: «Românul e talentat dela fire,— dar prost»!
Logica? E prost, căci nu se ştie folosi de talentele sale... Fragment e însă şi proverbul amintit la început, căci întregit sună: «Românul ţine minte — de toate greşelile sale, dar numai ca să le comită la prilejul dat din nou...»
Dovada? Politica noastră de un jumătate de veac.
EI, dar nu despre politică voiam să scriu aici dacă noi Românii peste tot sîntem în stare să facem politică... Prea lucrăm cu bună intenţie, prea cu gînd curat, decît să nu fim traşi pe sfoară... căci la urma urmelor politica nu-I alta decît arta de a se trage reciproc pe sloară...
Noi intrăm în luptă orbiş, dînd crezămînt vorbelor şi promisiilor amăgitoare, noi ,nicî închipui nu ne putem, că cel pentru care ne jertfim o să fie în stare să ne dee pradă duşmanului, îndată ce ei şi-ah ajuns scopul.
Noi Românii de dincoace sîntem un popor ciudat, peste măsură de ciudat. Pentru noi nici că se potriveşte vorba lui Creangă: «E greu Românului pînă începe, căci de lăsat uşor se lasă...» Noi din contră uşor începem şi greu lăsăm — înţeleg greşelile! De cînd am început a ne mişca — începînd dela Iioria şi pînă azi — noi n’am făcut alta decît am reîmprospătat din vreme în vreme greşelile noastre vecinice, tot politică tradiţională am tăcut, în loc să facem odată politică naţională.
Dar încă odată! Nu despre politică am să vorbesc şi scriu. O să ajung odată să fac şi poli -
7
98
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
tică,atunci cînd istovit de anî, bătrîn şi fără putere osă-mî vină pofta să duc încă ceva rol... el, şi pînă atunci voiii să fiu vesel, voiii să-mi petrec, să rîd, să beau, să cînt!
Adecă drept mărturisindu-vă nu voiii să cînt căci nu ştiii cînta, saii mai bine zis ştiii cînta dar celor mal mulţi nu le place cum cînt şi de aceea nici nu voiii să cînt!
De ce am înşirat dară şi cîntarea între lucrurile cari voiii să le tac? Ştiţi, îac’aşa din esa-gerare, dor de sensaţie, mal ştiii şi eu...
O nu! Am să mă veselesc, să-mî petrec, să rîd, să beau, dar n’am să cînt, n'am ajuns doară încă să nu-mi pot petrece fără să cînt.
O spun asta, fiind-că ştiu atîţia oameni cari nu’s în stare să goliască un chil — aici zicem «on liter» — de vin fără să nu cînte cel puţin de două ori «Deşteaptăte române», — cu toate că eii nu înţeleg în ce raport poate să stea imnul nostru naţional cu vinul, deşi trebuie să stea în ceva raport — misterios poate, dar real.
La noi o jumătate a mişcării naţionale se începe lîngă vin cu «Deşteaptăte române» şi cea 1-altă se sfîrşeşte tot lîngă vin, tot cu «Deşteaptăte române».
Dar iată-mă iarăşi la politică. Vedeţi Dv. aşa sîntem noi ceşti de dincoace, nici trei şire nu putem scrie fără să nu ne ocupăm de politică. Politica pentru noi o un circulus vitiosus — Dumnezeii ştie la adecă ce-î acest cerc, dar am nădejde că asemănarea e nimerită. La urma ur. melor însă mă măngîiâ cu idea, că ori cît de slabă să-mî fie asemănarea, cu greii va fi mal slabă de cît politica noastră.— Repet dară, că politica pentru noi e ca un circulus vitiosus, ori de ce ne am apuca, la urmă am stîrşi cu politica.
Dar la adecă ce înseamnă la noi a face politică? A face politică la noi înseamnă — a bea un chil de vin şi a cînta de doue ori «Deşteaptăte române», — înseamnă a protesta solemn şi cu tărie în contra volniciilor ce trebue să le îndurăm şi a le suferi cu supunere, — înseamnă a te erige în apărător al intereselor poporului, a-i apăra averea în contra apucăturilor străine, ca să al tu din ce apuca, — înseamnă a prinde condeiul în mînă şi a împlea cîte va file de hîrtie cu nişte meseniene asupra sorţii acestui pămînt «scăldat în sîngele străbunilor noştri glorioşi» şi a neglija studiile de şcoală, — înseamnă a...
Dar acum pentru ultima oară nu voiu să mă
ocup cu politica! Sînt încă tînăr, voiu să mă veselesc, să-mî petrec, să rîd, să beau şi cînd n’o să mă vadă nime — să plîng.
Oradea-Mare.
I. IOSIF SCEOPUL.
lin Basarabia
(Fragment dintr'o scrisoare particulară).
.. .La noi se bucură de multe simpatii în popor şcolile confesionale; sub conducerea inteligentă a preoţilor, ele fac progrese îmbucurătoare. Deja nu e o raritate să vezi pe la sate coruri şi chiar orhestre bune; mal cu seamă acolo, unde marii proprietari ajută pe profesorii săteşti. Ast-fel în satul «Resteu» din ţinutul Ilotinuluî, e un cor esce-lent, aproape tot aşa de bun ca şi cel de la Ca-thedrala din Chişineu. In satul OniţcanI din ţinutul Benderuluî (pe malul Nistrului, propietatea lui Za-gura) de asemenea e un cor minunat. Păcat numai că învăţătura se predă în limba rusă, pe care moldoveanul nostru nu o înţelege, ast-fel că instrucţiunea merge foarte anevoios şi copilaşii nu se aleg aproape cu nimic din şcoală. Dar ce e şi mal trist e că după ce ese din şcoală nu au ce citi: cărţile rusesc! le sînt inaccesibile, de oare ce nu le înţeleg, ear cărţi moldovenesci nu sînt. Acele cari au fost s’au epuisat, ear altele nu se mal tipăresc. Nici chiar cărţi bisericescl nu mal avem de unde cumpăra; căci ele se tipăresc acum în România cu litere latine şi acest alfabet la noi nu se întrebuinţează. în anul 1897 consiliul profesoral al seminarului a făcut o propunere adunărel parochiale a preoţilor ca pe viitor cărţile şcolare şi monitorul parochial să se tipărească jumătate în limba rusă şi jumătate în cea moldovenească. însă clerul nostru nu s’a învoit la aceasta do oare ce nu dispune de mijloace. Ear după alte versiuni acest proect nu a trecut din motive politice şi în darea de seamă a desbaterilor nici nu a fost trecut.
In orl-ce caz lucrurile stau rău de tot; s’a scăpat ocaziuneade a se umple un gol însemnat în învăţămîntul moldovenilor basarabenl. Acum apare în România o escelentă revistă populară: «Albina». Dacă voiu reuşi s’o răspîndesc în Basarabia, atunci vom fi cîştigat un bogat şi folositor material pentru lecturile de Duminică. Pînă acuma însă primesc această revistă numai eii
SUPLIMENTUL I
99
şi încă un alt popă din Basarabia. Asemenea ar fi bine clacă la fie-care biserică sar afla colecţi-unî de cîntece româneşti puse pe note după cum e în Oniţcanî şi alte locuri. Acolo corurile cîntă slujba bisericească româneşte şi ruseşte. La diferite sărbători corurile pe lîngă cîntece rusesc! cîntă şi de cele româneşti, pe aceste din urmă le cîntă la început cu oare care frică şi sfială ear pe urmă cu toată însulleţirea.
Cărţile bisericesc! ce le mal avem în iimba moldovenească ne vor maî ajunge pentru 10—20 ani. Dar pe urmă va trebui să intervenim pe lîngă guvernul rus şi să-l rugăm să ne permită retipărirea lor; saii, dacă ce! din România s’ar hotărî să le retipărească cu chirilice, am putea să ni-le procurăm de acolo.
No! n’avem nici o carte românească de citire şi nu le putem procura din alt loc de cît din România, însă trebue să ne procurăm cărţile pe cît se poate pe calea legală şi aceasta pentru binele poporului ear nu din politicianism care nu numai că nu e folsitor, dar e chiar dăunător.
Păcat numai că preoţi! noştri sînt greoi şi lipsiţi de iniţiativă; afară de aceasta e! nu cunosc literatura şi ştiinţa românească; pe deasupra mal sînt şi foarte sgărciţî. De acea trebue să le oferim cărţi bune, folositoare şi pe un preţ el'tin. Şi trebue să-i îndemni, să-î silesc! să-le cumpere. Ear pentru ca ei să şi-le poată procura uşor trebue să le aibă la îndemînă în orî-ce librărie şi pînă acuma nici o librărie din Chişineu nu are de vînzare cărţi româneşti.
La nu! s’ar căuta: colecţiunile de conferinţe pentru popor şi chiar pentru pătura inteligentă, însă aceste conferinţe trebue să fie bune şi scrise într’o limbă românească curată şi cît se poate de populară; ne-ar trebui colecţiunî de cîntece bisericesc! puse pe note pentru 4 vocî şi pentru una sigură; nuvele de tot felul dar ma! ales cu subiecte luate din viaţa poporului; cărţi relative la gospodăria casnică; calendare ilustrate, colecţiun! de poesiî populare etc.
însă, cum am spus, toate trebue să fie scrise într’o limbă curată, să nu fie un amestec de franţuzească cu latinească cum se întîmplă adesea.
Eu nu înţeleg de ce sînt aşa mulţ! desertori român! în Basarabia. La fie care curte boerească se află cîte 2—3. Dînşi! spun că aii fugit din pricina purtăre! neomenoase a superiorilor; că
pentru greşala unuia, ofiţerii arf! bătînd ocăprărie întreagă.
Şi nu ştiu de unde şi pînă unde eî consideră guvernul rus ca pe un guvern bun şi uman. Eî declară că toţi soldaţi! de rînd (din Moldova maî ales) ar f! înclinînd spre Rusia şi că nu aşteaptă de cît ca Rusia să vie şi să-I cucerească, alt-fel vor trece eî în gloată la Ruşî. Deşi mulţi din eî observînd că ţăranul rus trăeşte mal prost ca cel român încep a se căi şi oftează că dacă nu ar fi fost purtarea sălbatecă a ofiţerilor eî nu ar fi fugit.
Sînt adevărate toate aceste şi nu s’ar putea face ceva ca soldaţi! să fie maî mulţumiţi? Doar moldoveni! nu sînt un popor sălbatec, prin caracterul lor sînt inteligenţi şi capabil!. Şi sînt mal curînd dispuşi a asculta de un cuvînt bun de cît de ciomag. Acest fapt strică mult bunului renume al Românie! maî cu seamă lâ no! în Basarabia.
De pe b!cu.
Casa naţională din Sibiu
Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român din Ungaria, în adunarea generală a anului 1897 ţinută în Mediaş, a hotărît ridicarea uneî Case Naţionale în Sibiu. Această casă naţională va cuprinde:
1)	Un museii istoric al Românilor din Ungaria, împreunat cu colecţiun! archeologice şi numismatice, şi cu o arhivă de păstrare a documentelor de interes pentru istoria română.
2)	Un museii etnografic, întocmit în deosebi pentru păstrarea motivelor naţionale în port şi industria casnică.
3)	Biblioteca Asociaţiuniî.
4)	Birourile Asociaţiunel.
5)	O sală mare, care să poată servi pentru conferinţe, concerte, representaţiunî teatrale şi reuniri sociale.
6)	Localuri pentru societăţile române din Sibiu.
Sumele necesare pentru ridicarea aceste! case
naţionale se vor acoperi:
a)	Din fondurile Asociaţiunel.
b)	Din colecte şi donaţiun! speciale.
c)	Din venitul unei lotări! de bani.
Deja fruntaşii ardeleni şi unele societăţi financiare s’afi înscris între fondatori! acestei case naţionale plătind taxa de 2.000 de franci. Ear acuma Asociaţiunea pe baza concesiune! mini-
100
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
sterului Ungar şi a autorizării Consiliului de miniştri al României — aranjază pentru acelaşi scop o lotărie de efecte cu 219 cîştigurî în valoare de 25.000 franci.
Tragerea la sorţi se va face în Sibiu la 31 Mai fi 1900 st. n. în prezenţa unul notar public şi a unul comisar politic. Preţul unul bilet de lotărie e 1 leu. In Bucureşti se găsesc la D-l
C.	Steriu & Co. str. Lipscani No. 19.
Cîntarea Bisericească.
Biserica de răsărit, de la întemeerea eî, s’a servit la înfrumuseţarea serviciului divin numai de monodie. Credincioşii aQ psalmodiat rugăciunile sub formă de simplă melodie, făiă nici un alt auxiliar. Forma aceasta de cintare monodică, adică într'o singură voce, s’a păstrat şi la noi Români! pînă în ziua de astăzi. Aceasta este vechia şi adevărata chitare bisericească, psaitichia.
In biserica romano-catolică găsim aceiaşi formă de simplă melodie, purtind insă diferite numiri, după epoce: cînt ambrosian, melodie gregoriană şi cînt plan. Prin secoliî XII şi XIII arta musicală dă peste un noQ element: armonia sau polifonia, adică ştiinţa care ne arată cum trebuesc combinate mal multe melodii spre a se cînta toate de-o dată. Acest preţios element, producător de emoţiunî puternice, deschide musicei un orizont nou. Cum toţi maeştrii de pe atunci erau servitori aî Bisericeî, elementul acesta nou musical influenţează melodia religioasă, im-brăcind’o cu forma armonică, şi in secolele ’ XV, pină la XVII-lea, avem în occidentul Europei o musică armonică corală eşită din vechile melodii, bisericesc!, potrivită cu cerinţele bisericeî, unde s’a desvoltat. Acesta este epoca înfloritoare a stilului polifonic, care poartă numele celebrului compositor Palestrina. După această epocă musica religioasă decade, se poate zice că de mal bine de un secol occidentalilor nu le mal rămine altă musică in biserică de cît vechea lor psalmodie: ciutul plan. Sunt insăvr’o 40 de ani de cînd a început o nouă mişcare, in scop de a reveni la vechia lor melodie gregoriană, de a reda musicei paleslreniene locul de'onoare şi de a îndepărta orchestra din biserică.
Pe de altă parte, Protestanţii, într’un timp cind cîntarea în armonie era deja inventată, au luat melodiile păstrate prin tradiţiune, le-au alcătuit pe mal multe voci, cu alte cuvinte le-aQ armonizat, şi aQ ajuns la forma de cintare cunoscută sub numele de coral, care se execută de către mulţimea întreagă adunată in templu.
Avem dar, la început monodia adică cîntarea pe o singură voce. Din această cîntare tradiţională-occidentală is-voresc mal tirziu două eflorescenţe artistice de musică eclesiastică: una la popoarele de rasă latină, musica pa-lestriniană, şi alta, product al rasei germane, Coralul bisericeî reformate.
In biserica de răsărit, la începutul secolului XIX, Ruşii cel d’intil fac încercarea de a introduce musica corală in biserică. Trimit tineri musicanţl in Italia ca să înveţe stu-
diul armoniei şi al composiţiunel şi aduc maeştrii din străinătate ca să răspîndească cîntarea corală in masa poporului. Această cintare armonică s’a desvoltat foarte mult la dinşiî, însă nu s’a ţinut seamă do căutarea cu care poporul s’a îndeletnicit pină la această epocă, aşa că azi în Rusia, afară de mici excepţii, se găseşte o musică corectă, bine compusă, după toate rcgulele artei, insă fără originalitate fi adese-ori străină de firea fi de simţirea poporului. Aceasta o mărturisesc diferiţi musicologl de seamă, atît Ruşi cit şi străini.
La noi, Românii în epoca de renaştere culturală, preocupaţi de dorinţa de a introduce cit mal repede civilisaţia occidentală, aQ făcut în diferite rindurî încercări de musică armonică-corală. Aşa, sub domnia lui Alex. Ghica avem în Bucureşti o şcoală de musică armonică, încredinţată arhimandritului rus Visarion, iar în Moldova, sub domnia lui Mihail Sturdza, Serdarul Alex. Petri no formează corul vocal la Seminarul de la Socola. In sfirşit la 1865 se decretează musica armonică ca oficială, se crează o catedră specială la Conservatorul din Bucurescî, in scop de a forma mici coruri pe la diferite biserici din Capitală. Intenţiunea era de a îndepărta chiar, cu timpul, vechea cîntare, psaitichia, considerată ca grecească, şi de a o înlocui cu musica occidentală armonică. De atunci, de şi psaitichia nu mal e încurajată şi musicei armonice i se dă tot concursul, totuşi resultatul a fost, contrariQ aşteptării multora, că nici psaitichia n’a dispărut şi nici cântarea armonică n’a ajuns departe.
Prin introducerea corurilor, unitatea cîntăreî dispare din Biserica noastră. Preotul şi strana zic rugăciunea plini de umilinţă, cu piositate şi cu multă luare aminte şi respect pentru sfintul locaş pe care il servesc, dar corul le răspunde pe un ton care nu e la locul lui, care nu se potriveşte nici cu firea poporului nostru, nici cu tradiţiunea bisericească, nici nu poate fi expresiunea stăreî de rugăciune. Un singur exemplu. Diaconul zice: «Cu pace Domnului să ne rugăm!» iar corul respunde pe un glas nu tocmai pacînic, nici rugător şi apoi nici potrivit pentru a inspira milă Domnului, căruia îl cerem iertare de păcatele şi de greşelile noastre. Nu mal vorbesc de trunchierea textului leturgic, nici de nepotrivirea cintărel noastre corale cu sîm-ţimintul cerut de rugăciune şi de împrejurările in cari se lace rugăciunea. Partea a doua din heruvic: «Cel ce pre împăratul tuturor voim să primim» şi «Sfint, sfint, sfint e Domnul «Sabaot» cu ce inimă curată şi ce frumos aQ fost concepute de psalţiî noştri cari aveau credinţa operiî lor. Oare expresiunea dramatică şi lumească dată de corurile noastre acestor sfinte rugăciuni, fi-va la locul el? Din nenorocire, generaţiile tinere, prin deprindere, încep a tolera acest fel de musică.
Cind am voit să introducem în biserica noastră acest nou element de expresiune, cîntarea pe mal multe voci, n’am fost destul de pregătiţi in această direcţiune. Negreşit nu vom renunţa la patrimoniul nostru naţional, acela care represintă o îndelungă tradiţiune religioasă, şi nu ne vom putea despărţi nici odată de musica noastră, acea care este simţirea şi emoţia atitor generaţii cari ne-aQ precedat şi cari ne-au făcut aşa cum sintem noi, pentru-câ ne este peste putinţă să ne despărţim de cea ce este al nostru, şi ncavind cu ce’l înlocui, ce e străin tot străin va răminea.
SUPLIMENTUL I
101
Dar vom continua şi vom îmbunătăţi musica aceea care s'a desvoltat in biserica noastră, aceea care s’a întrupat cu locul pentru care a fost creată; şi in ceia ce priveşte musica armonică-corală religioasă (căci numai de aceasta a fost vorba in audiţiunea de Duminică), vom căuta să o apropiem de musica vechie şi cu chipul acesta să unificăm cîntarea in biserica noastră.
In loc de a scrie composiţiunile corale numai în cele două moduri majore şi minore, moduri cari n’aQ de a-face cu biserica, vom scrie coruri înlr’unul din cele opt glasuri ale psaltihieî; vom păstra mişcarea stihiraricâ, iermologică şi papadică, caracteristice musiceî orientale; vom face uz de 'facerile», adică de formulele[melodice propriicîntului bisericesc, in oposiţie cu cintul lumesc, şi in sfirşit vom întrebuinţa tot ceea ce poate contribui a da culoarea locală acestei cîntărî: modul de execuţie, ornamentaţia, isonul, endofonul, etc. Numai în aşa fel, inspirindu-ne din cin-larea pe care o avem, o pricepem şi o putem simţi, înveşmin-lind-o cu forma artei moderne, vom putea forma un repertoriu coral-religios propriu al nostru. Numai aşa, preotul şi corul se vor putea înţelege, exprimînd rugăciunea intr’unul şi acelaşi limbagiu musical. Şi-apoî folosul va fi mare. Noi, cei de astăzi, -vom găsi inlr’o asemenea producţiune melodia cu care suntem obicinuiţi, elemenul tradiţional, iar generaţiile viitoare se vor bucura şi de arta polifonică ajunsă la gradul de desvoltare al epoceî in care trăesc.
In alt-fel, ori-şi ce vom introduce de-a gata străin de noi, nu va putea trăi. Experienţa este deja făcută. De 30 de ani şi mai bine, atît composiţiunile corale religioase aduse de la Ruşi, cit şi cele făurite la noi după procedeuri srăine, n'au putut prinde, şi masa poporului nu s’a alipit de dinsele. De o cam dată va trebui să facem şi noi acea ce l’alestrina şi alţi coraposilorî renumiţi din occidentul Europei afi lăcut pentru Biserica lor. Vom armoniza melodiile existente scrise pe psaltichie, ori ne vom inspira de dinsele, atunci cind vom voi să înfrumuseţăm serviciul divin cu musica corală. Astăzi polifonia (elementul modern prin excelenţă) este dusă foarte departe, şi ori şi ce melodie, in ori-care din glasuri ar fi ea (căci ştim că glasurile musicel orientale diferă de modurile celei occidentale), astăzi ori şi ce melodie poate fi primitoare de armonie, adică poate fi aranjată pentru a fi cintată de mai multe voci diferite de o dată. Unde trebue să pună multă băgare de seamă artistul, este in păstrarea glasurilor, cari represintă elementul tradiţional şi caracteristic. Nu e vorba aci de a reîncepe toate încercările de armonizare a melodiei orientale făcute încă de pe la începutul secolului present. încercările acestea au fost neîndestulătoare şi nefolositoare, pentru că s’a c-ăutat să se aplice unor melodii vechi o armonizare ce nu era potrivită de cit pentru o musică modernă. Şi acum, dacă de exemplu, melodia dată spre a fi armonioasă era concepută în glasul al 2-lea, melodiile adăogate spre a fi cîntate împreună eraţi scrise pe alte glasuri, — I-iul ori al 5-lea bunăoară.
Negreşit că nişte combinaţiuni de felul acesta suprimau tot caracterul expresiv, particular al acestor glasuri, cari n’aă echivalent în musica modernă, şi melodia principală nici că se mai recunoştea.
Ţinind seama de marele avlnt ce a luat studiul armoniei
şi de cercetările speciale făcute de oamenii competenţi din Germania,. Franţa şi alte ţări asupra cintăreî orientale şi melodiei populare în genere, avem putinţa de a inveştminta ori şi ce melodie cu haina armonică. Trebue insă ca vocile cari se vor adăoga la melodia principală, să fie alcătuite in acelaşi stil ca şi dinsa.
Pin cele expuse se întrezăreşte calea pe care va trebui să mergem pentru a impăca tradiţiunea, adino înrădăcinată in trecutul nostru, cu progresul atît de dorit de generaţiile actuale. Călăuzit pe de o parte de ideia aceasta, apoi văzind marele interes ce se dă astăzi musiceî orientale ca un nod izvor de bogăţie melodică, şi foarte doritor de a unifica stilul in serviciul divin, d-1 Kiriac ne-a presintat cite-va bucăţi din modesta sa încercare de armonizare a melodiilor bisericeşti. Din întreaga Liturghie armonizată pentru serviciul duminical, s'ar fi putut auzi Duminică 6, din cele 8 glasuri cunoscute. Executiunea fiind făcută de şcolari, cari n’au încă vocile formate, poate nu a satisfăcut pe deplin. Totuşi, avindu-se in vedere timpul prea scurt in care s'ati studiat, trebue a recunoaşte, împreună cu înalţii şi distinşii auditori, intre cari II. PP. SS. LL. Mitropoliei Primat şi al Moldovei, d-1 Ministru al Cultelor, toţi Mpmbrii 8f-luî Sinod şi alto persoane de inteligenţă, reuşita de plină a acestei încercări, menite a fornuŢpun-ctul de plecare al adevăratei cîntărî bisericeşti naţionale. Toţi s’aQ convins pedeplin că aceasta este musica ce convine bisericeî noastre, ortodoxă şi românească, prin care s’ar putea face şi educaţi unea artislică-religioasă apoporuluî nostru.
A. PODOLEANCJ.
Da la „Societatea de ştiinţe, Bucureşti'1
Apa din Pucioasa şi comportarea n la încălzire prin diferite mijloace este o comunicare făcută Societăţi! de ştiinţe din Bucurescî, de către d-1 Pfeilîer, şef de lucrări la laboratorul şcoalei de Poduri şi Şosele.
Este o lucrare importantă, atît dintr’un punct de vedere ştiinţific cît şi practic, de oare-ce indică sistemul de încălzire cel mai propriu al apelor sulfuroase de la Pucioasa şi ea ya folosi tuturor acelora, cari se interesează de viitorul acestei staţiuni balneare.
D-1 Pleifler începe comunicarea sa, prin studiul asupra variaţiunilor de concentraţiune ale apelor sulfuroase care se observă în sezonul băilor. La Pucioasa sunt pînă acum numai două puţuri cu apă minerală şi cu un debit relativ mic faţă cu numărul băilor ce se fac; de aceea pentru a se satisface cererile clienţilor, se aşteaptă pînă noaptea tîrziu, ca puţurile să se umple din noii cu apă, care apoi se distribue diferitelor stabilimente.
S’a observat, că această apă proaspătă are un
102
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
grad mal mic de concentraţiune de cît aceea, care a stat r:ît-va timp în puţ, n’a venit la nivelul obicinuit, cu toate-că ar trebui să fie alt-fel, de oare-ce apa stătută îşi perde din concentraţiune prin faptul evaporării hidrogenului suhurat. Mal întîiu s’a aruncat vina pe cărăuşii, cari aduceau apa în butoaie, că ar fi amestecînd apa sulfuroasă cu apă ordinară pentru a se aduna cît mal multă apă pentru băl, dar d-1 Pfeiffer, în urma unor analize şi a unor determinări de nivel făcute de d-1 inginer Petrorian, a aflat cauza acestei varia-ţiunl de concentraţiune.
Cele două puţuri sunt pe malul drept al rîu-lul Ialomiţa, au o adîncime de 2 metri 50 şi fundul lor e sub nivelul rîuluî cu 95 c. m, iar nivelul apel cînd ele sînt pline, este cu 10 c. m. d'asupra nivelului dinrîu;în acest cas înălţimea totală a apel minerale ode 1 m.—lm. 5. Apa sulfuroasă, care isvorăşte conţinu, sc scurge probabil prin aceleaşi crepăturl prin care se infiltrează şi apa din rîfi, a cărei cantitate devine cu atît mal mare, cu cît puţurile sînt mal deşerte.
Dovedind prin aceste diferinţe de nivel cauza va. riaţiunil de concentraţiune, D 1 Pfeiffer trece la o altă ordine de idei, arătînd composiţia chimică a apelor din Pucioasa. La început această apă, care miroase a hidrogen sulfurat, e limpede, dar după cît-va timp devine opalescentă din cauza descompunerii parţiale a hidrogenului sulfurat în sulf.
Apa din Pucioasa e una din cele mal puţin mineralizate, pentru-că un litru conţine de abia 1 gr. 367 substanţe solide determinate în urma unei încălziri la o temperatură de 180° Celsius.
Cred că e bine a arăta şi cititorilor noştri analisa lăcută de d 1 Pfeiffer, pentru-că or-cine va putea să facă o comparaţie între composiţia acestei ape şi a altora similare. Aşa la un litru
de apă avem:
Sulfat de calciîi...............0 gr. 901
Tiosulfate..........................urme
Sulfure alcaline................nu există
Carbonat de calciu..............0, g. 216
«	« magneziu................0,	042
Clorură de sodju....................0,	097
Siliciu.............................0,	010
Materii organice....................0,	060
Materii nedosate şi perderî .... 0, 041
Hidrogen sulfurat liber ...... 0, 0635
Anhidridă carbonică semi-combinată 0, 117 «	« liberă................0, 068
Apa nu conţine sulfure şi polisulfure alcaline, cari sînt compuşi cari dau apelor sulfuroase o calitate şi o eficacitate mal mare.
Această analisă a fost începută la 1894 la Pucioasa, apoi restul operaţiunilor a fost terminat în laboratorul de chimie al şcoalel de Poduri şi Şosele.
Tocmai lipsa sulfurelor alcaline, face pe d-1 Pfeiffer să recomande ca mijloc de încălzire a apel din Pucioasa, pe acela cu bolovani încălziţi, după dînsul, pînă la o temperatură aproximativă de 800°, pentru că sullul, care se află în suspen-siune şi care provine din descompunerea parţială a hidrogenului sulfurat, se combină cu pota-siul şi cu alte metale alcaline aflate în cenuşa de după bolovani sau pe suprafaţa lor, dînd astfel sulfure alcaline. Cum vedem, prin acest sistem de-incălzire, de şi primitiv, putem da apel într’un mod indirect cea-ce-î lipseşte, făcînd-o ast-fel de o calitate mal superioară.
Acest fenomen se poate observa nu numai prin analisă, ci şi direct, de oare-ce apa care înainte era lăptoasă, după încălzire a devenit limpede, cu o culoare galbenă-verzue.
Domnul Pfeiffer mal arată şi desavantajul ce există cînd apele de la Pucioasa se încălzesc în cazane de aramă.
Există în localitate un stabiliment unde apa se încălzeşte într’un mare cazan de aramă, din care e repartizată la cele patru cabine prin ţevi tot de aramă. Apa provenită din acest stabiliment are după încălzire o culoare neagră şi clienţii se plîng mereu de mîncărime de pele. D-1. Pfeiffer a găsit şi cauza acestui inconvenient, dovedind că în timpul încălzire! se formează în apa sulfuroasă sulfură de cupru, care dă acea culoare neagră şi care prin oxidaţiune în pelea clienţilor se transformă în sulfat de cupru, ujr< compus care produce acele mîncăriml de pele.
Afarăde aceste avantaje, obţinute prin sistemul de încălzire cu bolovan! înfierbîntaţl şi arupcaţl în chiar putina de înbăiat, mal există încă unul şi anume acela că hidrogenul sulfurat are minimul său de deperdiţiune.
Se poate stabili o comparaţiune între perde-rile ce se fac prin încălzirea cu diferite sisteme; spre exemplu, apa fiind încălzită cu vapori de apă la 100°, s’a observat o perdere de 40%; iar direct le face o perdere de 25%; cu bolovani nu numai că perderea e neînsemnată, dar după cum
SUPLIMENTUL I
103
am văzut se mal formează şi alţi compuşi pre-ţioşl.
După ce d-1 Pfeif'fer a terminat comunicarea sa, d-1 Decan Grigore Ştefănescu spune că ar fi bine să se arate direcţiei serviciului sanitar, precum şi proprietarilor de stabilimente din Pucioasa, resultatul observaţiunilor d-lul Pheiffer, pentru-ca sus-zişil să ştie cum trebuesc menajate apele minerale, pentru a fi folositoare publicului.....
In fine lucrarea d-lul Pfeiffer are o îndoită importanţă: e şi sciinţifică şi utilă, mal ales că la noi se lac puţine lucrări de felul acesta, cu toate că solul şi bogăţiile naturale ale României, presintă o ocaziune nimerită de a face studii şi observaţiunl importante.
Emil Staicu.
Ateneul din Slatina
In ziua de 10 Februarie s’aă pus bazele unui Ateneu în Slatina. Iniţiatorii au fost D. D-r Me-ţulescu şi D-1 N. Em. Teoliari, directorul gim-nasiulul. In comitet au fost alese următoarele persoane: Locot-Colonel Şenclrea, N. Em. Teohari, maior P. Velicu, A. Crainic. Dr. Aur. Metzulescu, Econ. G. Pascal, G. Micescu, S. II. Pop., G. Po-boran.
Prima serie de conferinţe este următoarea:
13 Febr. Candidaţii la tuberculoză. Dr. Aur. Meţuleseu.	■
20 Febr. Vlăhuţă şi romanul «Dam. N. Em. Teohari.
27 Febr. Foezia populară şi Anton Pann. G. Poboran.
5 Martie. Alcoolismul (cu experienţe). Andr. Lă-zărescu.
12 Martie. Religia şi teoriile contrare ei. Econ. G. Pascal.
17 Martie. Armata şi Naţiunea. Maior P. Velicu.
25 Martie. Serată literară-artistică. Programul se va anunţa la timp.
*
* *
D.	Dr. Meţuleseu, înainte de a intra în materie, a făcut o frumoasă introducere în care arată importanţa societăţilor culturale şi roagă publicul să încurajeze şi să dea tot concursul Ateneului din Slatina.
După ce arată diferitele cauze şi manifestări
ale tuberculozei, ajunge la concluzia optimistă că tuberculoza poate fi vindecată, dacă nu în toate cazurile, cel puţin la începutul el. Atrage în deosebi atenţia publicului asupra modulul de a se feri; şi imploră oare cum pe cel atinşi de de a lua el înşişi toate precauţiile ca să ferească pe cel din jurul lor.
* *
*
D-1 N. Em. Teohari, într’o vorbire loarte corectă şi elegantă, lace o analiză admirabilă a romanului «Dan» şi arată în urmă caracterele literare ale D-lul Vlăhuţă. Face o paralelă între romanul lui Tolstoi Sonate ă Kreutzer şi Dan. Romanul rus îţi dă impresia de mînie şi revoltă; Dan, de o plîngere; Sonate ă Kreutzer te apasă, Dan te întristează. D 1 Teohari esplică această deosebire prin firea autorului. Vlăhuţă este o natură rezervată, ducînd o viaţă mal mult in-terioarăi o inimă iubitoare, dar totdeauna neliniştită Şi tristă. Poetul nostru este în fie-care moment lovit de contrastele vieţel şi la el totul îmbracă o haină de melancolie. După aceia trece la analiza stilului comparîndu-1 cu acela al lui Curageali şi Delavrancea, arată caracterele lui. Carageali îţi aruncă realitatea în faţă avînd tot deauna aerul de a glumi, în fraze scurte, vil şi repezi. Delavrancea, dacă ar compune în muzică, ar excela în a face variaţii briliante pe temele cele mal simple. Vlăhuţă are fraza armonioasă şi liniştită, ea curge ca undele încete ale unul fluviu adînc. Nu pot reţine în minte toate nuanţările subtilo ale conferenţiarului, care a fost ascultat cu o atenţiune şi o curiozitate neobicinuită din partea publicului.
Dionisie O UNESCO
profesor
Din Botoşani.
D. Dr. Căhănescu, invitat fiind de un cerc de tineri culţi din localitate, a ţinut în sala teatrului, la 13 Februarie, o conferinţă intitulată Civilisa-ţiune şi nervositate.
D-sa arată cum neurastenia, aproape necunoscută acum treî-zecl de ani, bîntue azi cu mare furie atît prin clasele de sus ale societăţii cît şi prin cele de jos. Trece apoi în revistă toţi factorii cari au născut şi întreţin această boală.
104
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
Religiunea prin speranţa unei răsplate după moarte, prin ceremoniile cultului şi deprinderile patriarhale, dădea odinioară mîngîere sufletului omenesc, îl sugera oare-cum echilibru, linişte şi armonie. Astăzi religiunea e din nenorocire pe cale să dispară chiar în clasele inculte, fără a fi înlocuită cu un ideal mal înalt.
Educaţiunea răii făcută astăzi, producătoare de surmenaj intelectual, este şi ea o pricină a neurasteniei.
Oratorul analisează şi alţi factori cari causează boala de nervi, şi insistă mal cu seamă asupra luptei pentru existenţă care devine din zi în zi mal acerbă. încheie cu speranţa că secolul care vine aducînd idealuri morale noi omenire! civilizate, va înblînzi lupta pentru cîştig, pentru satisfacerea trebuinţelor crescânde ale oamenilor.
Tabloul pictorului G. Popovici
«Executarea lui Horia» tabloul din urmă al cunoscutului pictor G. Popovici se află expus cu începere de la 1 Martie cor. în sala do onoare a Universităţii din Iaşi. Tabloul are o mărime
de 3 m. pe 6, şi este admirat de publicul vi-sitator.
Sumele ce vor resulta din intrări (este pusă taxa de 1 leii de intrare) sunt destinate Societăţii culturale din laşi.
Iniţiatorul şi patronul acestei exposiţiunî este Rectorul Universităţii, d-1 A. D. Xenopol,
Suplimentul I, fiind reservcit notiţelor de tot felul asupra cultureî ţărilor locuite de români, rugăm pe persoanele cari poartă un interes «Noii Reviste Române», să ne trimeată spre publicare notiţe asupra tot ce are legături cu cultura neamului românesc.
«Noua Revistă Română» îşi va face la rîn-dul său, o datorie, de a susţine ori-ce iniţiativă luată pentru ridicarea instrucţiunii şi educaţiuniî poporului român. In coloanele sale, faj)tele lăudabile vor găsi tot-deauna o publicitate încurajătoare.
L’HUMANITE NOUVELLE
REVUE INTERNATIONALE
SCIENCES, LETTRES ET ARTS
Paraît mensuellement en un volume in-8° d'au moins 128 pages de texte et d’illustrations.
La Revue ne publie que de l’inedit.
Directecr SciENTifiQOE : A. IIAMON.— Directeur Litteraire: V.-EJIILE-MICIIELET
L’Humauite Nouvelle est l’organe- libre de la pens6e humaine, des tenclances Ies plus larges et es plus independantes en matieres scientifiques et artistiques. C’est ce qui explique le succes apide et considerable qu’elle a obtenu. Aucune publication mensuelle de langue frangaise de cette importance ne coute aussi bon marche.
L’Humanitd Nouvelle conlient des articles de Sciences sociologiques, biologiques, mathematiques geographiques, physiques, chimiques, de philosophie, de litterature et d’art, des nouvelles, des vers, des contes, des romans, du theâtre, dus aux meilleurs auteurs de tous Ies pays. Dans chaque num6ro il y a des chroniques litteraire, artistiques, theâtrale, une revue des revues et des livres de toutes Ies langues et de tous sujets. Aucune Revue ne peut rivaliser avec YHuinanitâ Nouvelle.
Envoi d’un num6ro specimen franco sur demande.
ABONNEMENTS
Union poştale, un an 15 fr.; 6 mois 8 fr. Le n° 1 fr. 50 France et Belgique, un an 12 fr., 6 mois 7 fr. Le n° 1 fr. 25.
Librairie C. REINWALD. — SCHLEICHER Frbres, Editeurs
Vl-e PARIS—15, rue des Saints-Peres, 15 — PARIS Vl-e