SUPLIMENTUL l
LA
NOUA
No. 3.

1 FEBRUARIE 1900
VOI,
I.
Iohn Ruskin
Anglia a perdut pe unul clin cei mal mari scriitori contimporani aî săi! Bătrînul Iolin Ruskin a încetat din viaţă la Brantwood 6oniston, la 9/21 Ianuarie. Această perdere este un mare eveniment literar, căci cu ea îşi ia siîrşit o însemnată eră literară. De cît-va timp măreaţa figură a pustnicului de la Coniston domina singură cea ce se numeşte în Anglia «Era victoriană» a iiteratureî engleze.
Ar fi cu neputinţă ca într’o scurtă notiţă s'ă se spună tot ce ar fi de spus asupra acestui măreţ scriitor, sau de a încerca a se deosebi activitatea sa literară de cea artistică sau socială şi u--manitară. Pentru a se vorbi deplin despre Ruskin, ar trebui să se tacă istoria întreagă a mişcării literare, artistice şi sociale a Angliei în acest veac. Vom da deci numai cîte-va notiţe asupra lui.
Ruskin s’a născut în 1819 în Londra şi şî’a făcut studiile în vestitul Christ Church College de la Oxford.
In urmă începu studiul picturii, dar lasă repede la o parte partea tecnică, atras fiind de critica artistică şi de discuţiunjle asupra principiilor artei.
Cea dintîiu scriere a sa: «Modern Painters» (Pictorii moderni) arătă îndată că un geniu nou apăruse în literatură. Scrierile ce au urmat îndată «The seven lamps of Architecture,» (Cele şapte lămpi ale achitectureî). «Stones of Venice» (Petrile Veneţiei), «Elements of Draxving» (Elemente de Pictură) etc., au dovedit lumii că nu se înşelase în privinţa geniului său.
Ca critic de artă a fost de multe ori contestat şi criticat, poate cu drept cuvînt; la el critica nu era, cea ce se înţelege de obiceiii, adică judecată nepăsătoare şi rece, ci era lauda safi dojana pasionată şi caldă. Şi căldura cu care vor-
bea era atît de mare, şi vorbea o limbă atît de ademenitoare şi încântătoare, în cît, cu toate ex-travanganţele lui, convingea. El convingea prin puterea, credinţei ce se vedea în el. A făcut jertfe personale ca să răspîndească credinţele sale. Şi aşa a ajuns ca în scurtă vreme, ideile lui noi să fie primite de mulţi. «Modern Painters» era menit la început şă arate meritele pictureî pe-isagiilor, şi mal ales meritele pictorului Turner; a devenit însă o scriere în mal multe volume, co-prinzînd întreaga filosofie metafizică şi morală a lui Ruskin. Fireşte, cînd a zis, pentru întîia dataŢ^că unii pictori moderni eraţi în realitate artişti mal mari şi mal apropiaţi de natură de cît vechil maeştri, părerea sa fu întîmpinată cu rîsete şi critica întreagă se uni să combată asemenea păreri. Dar Ruskin nu se dădu îndărăt şi ştiu prin măestria iscusită a stilului său viu şi ademenitor, să biruiască pe toţi. Nu se mal văzuse încă în Anglia un asemenea stil. Mal înainte chiar ca ideile sale să fie biruitoare, el devenise stăpîn pe inimile cititorilor săi, şi ace* cari rezistau la stilul său împodobit şi viu colorat, aQ fost siliţi se admită că sub acest vest-mînt strălucit se gâsia un adevăr puternic şi trainic. "Fireşte că nu lipsesc unele exageraţiunî mal ales cînd vorbeşte de prietenul său Turner; şi bătrînul pictor dc peisage, cu cît se apropia stîrşitul vieţeî sale pline de întîmplărl stranii în sărăcia şi singurătatea lui, se mira el însuşi dese ori şi găsia că prietenul entuziast pune în tablourile sale mult mal mult sentiment de cît s’a gîndit el însuşi vre o-dată să pună.
Ori cum însă caracterul său mistic şi atît de religios dădea criticii sale o frumuseţe şi o pătrundere nemărginită, pînă cînd a început a filozofa. Atunci, acel care vorbise atît de frumos
s
34
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
despre forme şi culori, începu să facă^teoriî asupra legăturilor dintre artă şi morală, dintre filosofîe şi frumuseţa morală, să hotărască că fără virtute nu poate exista putinţa do a zugrăvi bine şi-exact natura, şi alte opiniunl în contra cărora bunul simţ protesta, mal ales faţă cu exageraţiile admiratorilor lui.
De la Milton şi Quincey, Anglia nu a avut un stilist inaî puternic şi mal strălucit, avînd o limbă mal ritmică de cît Ruskin. Scrierile sale dintîiu intrec poate pe cele de mal tîrziu. De la început s’a urcat pe culme, aşa că nu mal avea cum să se urce mal sus.
Paradoxele sale chiar, erau spuse cu atîta farmec, încît nu i se putea resista. Aşa de pildă, este tot ce a scris în potriva industriei şi a căilor ferate în scrierile sale din urmă. Epigramele sale sunt atît de vil şi pline de «humour» în cît ori cine le ieartă şi’l iubeşte!.
In unele din scrierile sale sociale, de pildă ca Unto this last (Pînă la acest din urmă) asupra capitalului şia muncii, el emite teorii atît de înaintate în cît nu s’ar putea aplica de cît într’o comunitate socialistă. Numai măestria stilului său poate să facă în aparenaţă argumentele sale puternice.
Ruskin a tost un poet, cel mal mare poet, însă în prosă. Caracteristica sa a fost iubirea naturii. El o iubia mult şi a descris strălucit magia şi tainele el.
Cu.
De peste munţi.
In anii din urmă s’a ti auzit multe plîngerî, că Românii de peste munţi nu se mişcă, că neînţelegerea dintre fruntaşii lor zădărniceşte ori ce lucrare; şi toluş nici odată nu s’a lucrat aşa de mult şi bine ca în aceşti ani. Conducătorii ardeleni, de cînd sunt certaţi pe terenul politic, sunt uniţi în tendinţa de a lumina poporul, de a-1 ridica buna stare economică. Pausa în luptele politice, cu tot decepţionismul ce 1 a adus, se pare că a fost bine venită acestei tendinţl; se pare că a fost un prilej spre a disciplina masele prin ştiinţă şi avere, cari aduc drepturi de la sine.
Pe terenul financiar ardelenii au progresat mult; cele aproape 100 de bănci au mîntuit şi mîntu-esc poporul de creditori străini; au lucrat şi lucrează după putinţă ca pămîntul românesc să nu ajungă în mînî streine. E drept că pe terenul a-
cesta se lucrează de pe la anul 1872, cînd s’a înfiinţat întîiul institut financiar, Albina din Sibiu; dar cu deosebire în anii din urmă s’a desvoltat o muncă febrilă, care a stîrnit mult necaz între maghiari, în cît zilnic se scrie şi se agită, pin jurnalele lor, în potriva băncilor române, învinuin-du-le de scopuri nepatriotice şi duşmane maghiarilor ardeleni. In anii din urmă institutele financiare nu numai că ati ajuns la numărul, care din partea celor mal buni financiari ardeleni e privit ca maximul, peste care ar fi bine să nu se mal treacă, dar în anii din urmă în organismul institutelor întîlnim ce-va nou: aşa numitele confc-ren\e ale directorilor, prin cari se lucrează reforma băncilor şi consolidarea lor, ca terenul cîştigat să se poată păstra şi apăra de concurenţa duşmană a băncilor maghiare ajutorate din fondurile statului. Se impune această reformă şi consolidare, mal ales acum, cînd guvernul maghiar a plănuit înfiinţarea casei rurale cu uu capital de 63.000.000 cu menirea să nimicească băncile române şi să ajute politica de colonisare a guvernului. Numărul institutelor financiare ale Românilor e aproape 100 şi lucrează cu un capital social de vre-o 5.000.000 fior. Dăm cîte va date din statistica Anuarului băncilor române pe 1.900, apărut în Sibiu: Capital Social are 5.000.000; (1) fond de reservă: 1.397.319,89; fond de pensie: 247.410,81; depuneri: 15.293.044,88, scrisuri fonciare: 2.347.350; lombard 52.500; res compt: 822.224,53; profit: 614.633,42; revirement 156.893.791,80; dividenda a lost între 50/0 şi 19°/0.
Institutele acestea lucrează mult pentru emanciparea financiarăa Românilor ardeleni; dar ele pe de altă parte asigură pîînea multor familii, cari ne-putînd intra în funcţii de ale statului, ar fi silite să-şî iea lumea în cap, să-şî'petreacă viaţa prin străini. Din profitul net în fie-care an se în-part Ia vre o 30.000 11. pentru scopuri culturale şi aceasta e mult, de tot mult pentru un popor sărac, ce nu are parte din budgetul statului.
In vreme ce pe terenul financiar se lucrează de atîta timp (1872) şi cu reuşită aşa do frumoasă, pe terenul economic pentru ţărani, pentru lucrătorii pămîntuluî, dacă vom excepta judeţul Sibiului, putem zice că foarte puţin s’a făcut. Iieuniu-neaagronomică din Sibiu cu anul acesta numără un nou soţ în «Reuniunea economică din Orăştie» care deja are şi organul său Hunul econom, ce
(1) Valorile sunt esprimate în florini.
SUPLIMENTUL I
35
luptă pentru interesele economilor, dîndu-le poveţe de păstrare şi de lucrare a pămînlulul într’un chip mal raţional. De altfel aceasta o fac şi celelalte gazete politice populare, Foaia Populară din Sibiu, numerele pentru popor ale Gazetei Transilvaniei şi ale Tribunii Poporului din Arad, precum şi Ponorul din Pesta. Societăţile aceste agronomice ţin întruniri prin comunele rurale, fac prelegeri poporale despre lucrarea pămîntuluî, pomărit şi stupârit, chiar şi din drept şi higienă, împart membrilor ţărani seminţe gratis sau pe un preţ scăzut, se îngrijesc de procurarea maşinelor agono-mice bune şi eftine. Aranjază chiar şi exposiţil prin care poporul se încurajază şi mai mult. Reuniuni de acestea pînă acum sunt numai două, dar cum în acest moment zelul de a învăţa poporul şi de a l ridica buna stare e atît de pronunţat, se speră că se vor mal înmulţi şi că fruntaşii ardeleni la înfiinţarea lor vor lucra cu aceeaş dragoste de neam ca şi la aceea a institutelor financiare.
Această tendinţă pentru popor e urmărită şi de Asocia(iunca pentru literatura şi cultura poporului român din Sibiu, care de la schimbarea statutelor e pe calea cea bună, şi începe a fi cu adevărat asociaţie pentru cultura poporului. In virtutea statutelor noi să lucrează la crearea a-(jenlurilor, cari vor avea să susţină în fie-care sat cîte-o bibliotecă poporală. Aceste biblioteci se vor compune parte din cărţile poporale apărute pînă acum, parte din prelegerile poporale cari se vor tipări, ca poporul cetinclu-le să şl împrospăteze mercG poveţele fruntaşilor săi. Asociaţi-unca din Sibiu pentru îmbogăţirea bibliotecilor săteşti, pe cari Ie va înfiinţa prin agenturile sale, a hotărît editarea unei biblioteci poporale, ce va cuprinde cărţi, de coprins religios-moral, istoric, economic şi juridic, scrise pe înţelesul şi pentru folosul ţăranilor.
Ast-Iel se lucrează peste munţi pentru luminarea şi înavuţirea ţăranului şi mi se pare, că precum la începutul veacului, învăţaţii Ardelenilor au fost apostolii culturel şi redeşteptării naţionale, tot aşa şi acum asupriţii ardeleni ne arată idea cea firească şi singură adevărată; luminarea poporului şi îmbunătăţirea stării lui materiale-
Şi Ia această direcţie sănătoasă i-au dus prigonirile ce le îndură, luptele politice; acestea îl oţelesc,acestea nu-î Iasă să se moleşască ci-î silesc să lucreze mereu, să se întărească prin
avere şi ştiinţă după exemplul Cehilor şi Croaţilor, cari mulţumită averii şi culturii poporului lor, se luptă cu atîta foc şi reuşită.
Cu tot decepţionismul, ce l’au adus certele dintre truntaşil ardeleni, pausa produsă de ele a fost bine-venită, a dat prilej elementelor moderate să intre şi ele în acţiune. Dacă nu ar fi (ost această pauză, poale nu s’ar fi dat atîta atenţie saQ mal bine zis nu s’ar fi prevăzut noua politică de espansiune a maghiarilor şi nici nu ar fi avut timp, ca mal mult sau mal puţin această politică să-î afle pregătiţi. Cu drept s’a zis, că în tot - răul este şi bine.
* ’
Cestiunei convenţiunilor vamale.
Proiect de petiţiune adresaţii Domnului ministru do (inante.
Domnule Ministru,
Ingrijaţî ca toţi ce sufăr loviturile crizei actuale, am urmărit şi noi cu cea mal mare atenţiune ideile şi proectele guvernului şiam constatat cu bucurie, mal ales din discuţiunile asupra respun. sulul la mesagiu că preocupaţiunea de căpetenie a Domnielor-Voastre va fi starea economică şi financiară a ţării. Şi este bine şi folositor să fie aşa, căci pare că am ajuns la un stadiu de la care nu mal putem să ne mişcăm. A fost de ajuns o singură criză ca acea ce ne bîntue, ca să facă să se cutremure creditul unul stat înfloritor ca al nostru, ear micele bugete particularo să servească numai la plata dobînzilor.
Budgetul ţării creşte conţinu şi cel puţin dacă ar fi ca toate cheltuelile să rămînă în ţară. Dar ştiut este că nu se întîmplă aşa. Mal mult de o treime, ca 92 milioane, constilue interesele datoriei publice a Statului ce trec Ia băncile streine. Pînă acum jumătate din această colosală sumă. se alimenta cu cele 50 de-milioane ce pe fiecare an se lua cu împrumut de către Stat, mal mult în acest scop, tot de la acele bănci unde trebuiau plătite interesele. Dar de acum înainte ce va face Statul nostru, căci guvernul actual, conştient de prăpastia ce din ce în ce mal mult se deschide, a luat angajamentul de-a nu mal contracta noi împrumuturi? Desigur var trebui să se recurgă la o modificare a sistemului nostru financiar şi la sporirea impositelor. Pentru aceasta însă trebue să fie fond imposabil şi cum ziserăm ţara suferă, şi suferă nu numai de criza anului
36
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
acesta, dar şi din laptul că în relaţiunile economice cu cele-alte State suntem nedreptăţiţi. Şi eată unde voiam să ajungem, adică să atragem atenţiunea guvernului asupriuionvenliunilur vamale, despre cari, afară de programul de la Iaşi şi o alusiune în mesagifi, nu se vorbeşte nimic, nici chiar în discuţiunile asupra mesagiuluL
Producţiunile de export ale României pînă în present, afară de lemnele dc construcţie, cele mal principale sunt cerealele şi animalele; cele dintîiu se exportă pentru 180 milioane, ear cele de al doilea pentru vre-o 7 milioane lei. Cum tratează ţările streine aceste mărfuri?
Se ştie de toată lumea că animalele jioastre sunt depreciate, cît despre cereale, Erancia, Germania şi Austro-Ungaria ne aii impus tarife aproape prohibitive, pe cînd în schimb noi ne arătăm de o indulgenţă inexplicabilă relativ la pro ducţiunile lor. Importul acestor State în România este de 200 milioane anual, pe cînd noi de abia dacă introducem la ele pentru vre-o sută de milioane. Este evident că într’un resbel vamal aceste State ar păgubi mal mult ca România. Căci ce am pierde noi ?
Articolele de lux franceze, dar n’ar i fi un rău; produsele talşificate germane şi austriace, dar le-am înlocui cu industria engleză, belgiană şi elveţiană şi chiar japoneză, superioară din toate punctele de vedere.
Dar ca un exemplu mal elocvent de cavalerismul cu care suntem primiţi la fruntariile vamale streine, n’avem de cît să examinăm puţin relaţiunile noastre comerciale cu Austro-Ungaria> şi să începem cu cestiunea exportului de animale ca cea mal tipică.
România ducea în această ţară animale vil: în anul 1876 pentru 24 milioane; în 1882, cînd deja începuseră şicanele ungureşti, pentru 3 milioane şi în 1888, adică după ce şi România declarase resbel vamal, pentru unu şi jumătate. Dar astăzi, în urma încheeriî convenţiunil comerciale din 1891, cu scăderile taxelor din 1893, cum stăm? In loc ca exportul nostru să progreseze cum a progresat al statului vecin, merge mal rău, căci nu se mal exportă vite de loc.
Lucrul a fost meşteşugit de diplomaţia austro-ungară.
Domniele-Voastre cunoaşteţi faimosul raport al d-lul Goluchowsky în urma reducerilor din 1893 de cari beneficiau 30 articole de mărfuri
austro-ungare : «Prin convenţiunea de fală, se zicea în acel raport, riam acordat Ilomânieî nici o reduc-ţiune vamală... cît în privinţa comerciuluî de vite nu ne-am luat absolut nici o îndatorire... In privinţa porcilor şi a oilor (să se observe că sunt tocmai animalele ce am putea exporta în mal mare cantitate) legislaţiunea noastră nu permite importul din străinătate, de cît dacă condi-(iunile sanitare^ sunt bune dc .. .» La fine se dă pe faţă pretextul diplomatic ce s’a exploatat în contra animalelor noastre.
Ştim cu toţii ce s’a întîmplat. A doua zi după încheerea convenţiunil din 1891 importul de vite fu oprit în Ungaria, ear în urmă Ungaria după stăruinţî perseverante, slîrşi prin a forţaşi pe timida Austrie, care mal permitea importul pe piaţa din Viena, prin Iţcanî, să închidă şi această trecătoare. Şi ceea ce va părea şi mal rsvoltă-tor este că şi transitul este oprit! La ce atunci ne mal servesc tratatele? Este oare suficient «protestul de epizootie» invocat de monarhia vecină ca să ne lege mîinele? Cînd ştiut este că din .ultimele dări de seamă sanitare numai vre-o trei sute capete mal sunt în observaţie medicală în România pe cînd în Ungaria peste 1.200, cea-ce' înseamnă că serviciul nostru veterinar este mal îngrijit, mal bine condus de cît în Ungaria, şi nu această ţară ar putea să se teamă de noi.
Cu cerealele tot cam aşa s’au petrecut lucrurile, cu diferenţa că importul lor nu a fost oprit în mod absolut; ah fost lovite însă de taxe loarte grele la cari s’aă mal adăogat de curînd şi taxele nedrepte de pcage sau trecere, de la Porţi le-de Fier.
Din cele ce preced se înţelege că avem motive foarte serioase să ne plîngem şi să cerem cu mare stăruinţă îndreptarea actualei stări de lucruri. Bine înţeles că Austro-Ungaria are interese opuse alor noastre căci de la resbelul vamal, cînd ea importa în ţara noastră numai pentru vre-o 40 milioane anual, astăzi ea ne vinde pentru o sumă aproape întreită, la care Ungaria participă cu un beneficiu de peste 20 de milioane.
Ce voim noi? Denunţarea convenţiunilor cu toate Statele ce ne tac nedreptăţi, ear pînă la încheerea de noi convenţiunl, o protecţiune mal eficace, sau cel puţin reciprocă, acoperindu-ne de taxe urcate sau chiar prohibitive, şi sigur victoria va fi ,în partea noastră, căci din acest nou
SUPLIMENTUL I
37
resbel vamal străinii ar pierde avantagiile însemnate de cari se bucură, ear nouă n’ar putea să ne meargă mal rău cu un tarif autonom.
Suntem cu toţii deprinşi cu ideea că la 1903, data expirării convenţiuniî vamale cu Germania, se vor încbeea noi tratate şi cu cele lalle state europene ; timpul este chiar prea scurt pentru prepararea necesară la o asemenea capitală întreprindere. Germania şi Austria, cu un serviciu statistic mult mal perfecţionat ca al nostru, şi tot au instituit comisiunî speciale cari să adune de cu vreme materialul trebuincios diplomaţilor ce vor alcătui viitoarele aşezăminte.
Cu atît mal mult ni se impune nouă aceste cercetări. Guvernul romîn, pentru a preîntîmpina sarcinele crescînde ale bugetului statului, este hotărît a face să se voteze un complex de pro-ecte financiare de cea mal mare importanţă; eî bine, pentru ca reuşita să fie deplină, ca viitorul să fie asigurat, trebue ca mal înainte să aibă în vedere necesităţile economice pure, să dea statului o bază economică solidă, înconjurată de reformele indispensabile siguranţei desvoltăril şi propăşirii sale materiale.
Acest lucru să’l îndeplinească actualul guvern şi mulţumirile naţiunii îl vor recompensa demuncasa.
Primiţi etc...
C. R. Geblescu.
Reviste streine despre România.
In Ii'evite Politigue ct Parlementaire de la 10 Ianuarie 1900, găsim, sub semnătura Boisrobert, un articol: la Question Roumaine. De şi autorul vrea să aibă aerul a fi nepărtinitor, în fapt se vede că simpatiiie sale sunt pentru Unguri şi socoate mişcarea Românilor din Transilvania ca o mişcare neîntemeiată şi factice, datorită numai înrîurirel Ligeî din Bucureşti.
E curios cum dînsul caută să justifice această părere a sa. D-sa zice că egalitatea tuturor înaintea legilor, lără deosebire de limbă, e proclamată în Ungaria prin legea din 1868. Alte garanţii mal mari s'au dat Romînilor prin o altă lege tot din 1868 care recunoaşte autonomia Bisericel Ro-mîne. In fine legea 44-a se ocupă de întrebuinţarea dileritelor limbi. Dar Românii se plîng, cu drept cuvînt întru cît-va, că unele articole ale el nu se aplică, zice însuşi autorul. Vina după d-sa e a Românilor, cari nu primesc acea lege
fiind-că nu le a dat împărţirea ţăreî pe regiuni de limbă. Şi tot ast fel necontenit vina e a Românilor ori cînd.	’
Mal departe d-sa aprobă legea «foarte cuminte» din 1879, care impunea obligativitatea învăţăturii limbei ungureşti, dar arată, că după excelenta scriere a lui Beksics, legea nu se aplică în Transilvania. De geaba dar se plîng Românii.
Legea electorală, are nevoe, e drept, de schimbări, dar nu i se pare autorului îndreptată contra Românilor, mal mult chiar, e mal lavorabilă Românilor deeît Ungurilor! Tot aşa şi cu unele legi vechi de cari se plîng Românii, grief justific jusqu’ă un certain point. Dar autorul se mîn-găe că cu vremea se vor îndrepta!
De alt-fel statistica ia dovedit că mulţumită naturel prolifice a Ungurilor, eî vor lorma majoritatea în Transilvania. Cine nu ştie cum se lace statistica naţionalităţilor în Ungaria? Dar prin ea, autorul vede resolvarea lesnicioasă a cestiuniî naţionalităţilor cari cu timpul vor remî-nea o neînsemnată minoritate.
Resolvare mal vede şi în faptul că agitaţia a scăzut, din causă, zice d-sa, «că membrii ligă din Bucureşti sunt la putere şi deci aă depus armele». In fine guvernul e în bune relaţiunl cu Rusia şi liga, care se recrutează din membrii oposiţiuneî, ia contrarul politicei guvernului, tinde deci de a se apropia de tripla alianţă!
Cu asemenea consideraţiunl şi afirmaţiunî se răspîndeşte de Unguri în lumea politică cunoştinţa cestiuniî Române. Dacă agitaţiunea Română s’a potolit, ori din ce causă ar fi, vecinii noştril mai harnici şi mal prevăzători, nu lasă să doarmă interesul pentru această cestiune, el nu depun armele! Oare în loc de a-î critica, nu am face mal bine a urma pilda de patriotism ce ne dau, spre a nu justifica învinuirile de felul acelor ce am arătat mai sus?
Cr.
De la Ateneul din T.-Severin
Conferinţa d-luî V. A. Urecliiă. La 21 NoemDrio 1899, d-1 V'. A. Urecliiă a inaugurat seria conferinţelor de la «Ateneul Uouiaii din T.-Severiim finind Însuşi o conferinţă, al cărei titlu a fost- «Tot înaintea.
Dăm aci resumatul:
Picătură lîngă picătură a înjghebat şivoiul, ce înspumat şi guraliv, şi a luat drumul: înainte!
38
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
tot înainte! Şivoae noî s’au întîlnit în vale. for-mînd torentul care, înlăturînd totul în cale-î sau furişindu-se po de lăturT, îşi urmează drumul, mal sprinten, mai semeţ: înainte, tot înainte!
In lumea morală, cultura alungă ignoranţa, curagiul goneşte spaima constituind un şivoi nobil, înălţător: catedra, presa, amvonul, Iată cine stîrneşte curente morale, potolite şi trainice.
Curentele fisice sau morale se împart în: fatule şi artificiale. Un curent fatal a făcut pe Traian să pue piciorul în Severin; şi a judeca cucerirea Daciei, e a ne da seamă de curentul acela, urmare a momentului psihologic, ce domnea în lumea romană de atunci. Curentele morale artificiale, cînd sunt nişte produceri superioare ale unor eminenţi bărbaţi de stat, spre pildă, duc oamenii spre ideal.
Curentele acestea şî-au originea în evenimentele din viaţa unul om sau a unei naţiuni. Curentele din evul mediu sunt o urmare a luptelor politice cari au născut monarhia... Curentele istoriei moderne sunt o urmare a ideilor noi de Stat, traversate de puterea gînditoare a bur ghezimit ce se reazimă pe ştiinţă.
Numai oamenii drepţi, abili şi oneşti pot înjgheba curente sănătoase, şi e de-ajuns unul să facă începutul, pentru ca apoi ceM’alţî să 1 imi-teze. înţelept e bărbatul de stat, care ştie să îndru' meze prin curente po poporul său spre ideal şi lauda ce se cuvine unul atare om e în măsura desinleresăriî sale. Istoricul nu condamnă curentele nefericite, ci lipsa unor năzuinţe de a le combate; el condamnă pe cel ce nu luptă contra romantismului malonest, alimentat de pornografie, şi nici de cum romantismul care, primit la noî în ţară, a început deja să-şî exprime tristele sale manifestări. Rolul ar fi fost aci al literatureî, al teatrului, al presei, al şcoaleî; din tre toate norocul a fost numai în aceasta din urmă.
Lăsa-voiu însă aceste curente; trece-voiu cu vede rea şi peste curentele politicei de azi, care, în locul unul îndemn de mergere înainte către un ideal, îndeamnă mergerea înainte spre sfîntul budget. Voiu trece sub tăcere şi curentole presei şi pe cele din parlament şi chiar pe ale model: în costum ţărănesc şi cucoanele urîte ar deveni frumoase.
Trec peste aceste curente rătăcite şi voiu vorbi
numai de curentul latinist, căci el este care ne-a păstrat în părţile acestea şi, orl-cît ar încerca amicii de la Pesta să falşifice trecutul nostru, Românul ştie una şi bună: «căi venit de la Ilîm», cum scris-au cronicarii noştril.
Cucerirea Daciei aduce imperiului roman o provincie frumoasă şi Traian, aducînd aci coloniile sale, altoeşte elementul roman pe cel a-tît de viguros al Dacilor, şi, cu această altoire, altoeşte însăşi latinitatea în părţile Dunării. Năvălirile barbarilor ne despart şi ne împing în munţi şi e o fericire că în acest timp n’am avut un singur stat: în loc de un cap, barbarii au trebuit să lovească multe şi n’au putut să le pîarză pe toate In tot timpul acesta latinitatea apropie pe Românii noştril şi tot latinismul face ca Românul să fie mîndru de sine. Importanta corespondenţă dintre Papa şi Ioniţă n’a fost oare stîrnită de acelaş sentiment? Dar cronica anonimă, atribuită pe nedrept Spătarului Milescu; dar aserţiunile lui Varlam, Dositei, Ştefan Diaconul? Pretutindeni ideia latinismului călăuzeşte pe oamenii mari, Iar conştiinţa naţională devine din ce în ce mal consistentă. Odată cu prima gramatică românească a lui Samuel Micul (1780), curentul latinist caută să dovedească ştiinţificeşto, prin limbă, că sîntem de origine latină, prin istorie că avem dreptul asupra pămintulul pe care-1 locuim. Gramatica şi Istoria merg mînă în mînă, spre a arăta lume! cît de conştienţi sunt Românii de originea şi de drepturile lor.
Rovoluţiunea de la 1821 nu-I oare o firească afirmare a conşliinţil naţionale? Oare nu ideea latinismului a presidat la săvîrşirea celor mal măreţe acte ale neamului nostru? Asistăm la cele mal mişcătoare episoade, cum sunt cele ce au precedat po 1821, în Oltenia, cînd ideea latinistă nu se poate manifesta în mare; asistăm la revo-luţiuni, cînd ea vrea să se afirme, cum sunt marile revoluţiunî, cărora se datoreşte România de astăzi.
Curentul latinist mişcă guvernul Italiei, cînd delegaţiunea română a orientaliştilor depune o coroană pe Columna divulul Traian. Acest din urmă fapt, nu va fi oare începutul unei noi direcţiuni ?
Ideea latinistă nu va uni oare într’o zi întreaga latinitate?
SUPLIMENTUL I
39
Concertele populare.
Concertele populare sunt o apariţiuna foarte utilă ţărel româneşti.
Iniţiatorul acestor concerte, e talentatul profesor de flaut Georgo Segalla. Ideia d-luT Segalla merită încurajam pentru faptul că interesul e cu desăvîrşiro exclus; numai dragostea pentru ţară i-a sugerat ideia popularizare! muzicel la noi.
Dar la noi, se va zice, nu se face muzică? N’am auzit noi pe Sarassato, pe Adelina Patti, pe Roi-senauer, pe Signorini, pe Ondricek, pe Iluber-înan şi pe cîţl alţii? Nu se cîntă Ia noi Hughenoţii Tannluiueser, Lohengrin, n’ avem noi în fie caro an 6 concerte simfonice grandioase ?
Da, şi tocmai pentru acest motiv, concertele populare trebuesc privite ca eminamente folositoare.
Concertele prin preţurile lor exagerate, sunt gustate exclusiv de oameni bogaţi; artiştii mari ştiu că succesul le va fi cu atît mal mare, cu cît programul va fi mal pedant,—Mozart, Beetlio-ven — el ştiu că afluenţa publicului va fi cu atît mal mare cu cît piesele vor suna mal bizar, mal neînţeles, şi luxul extraordinar se răsfaţă în staluri şi loji — că doar vine regina şi prinţul — ş’apol co-or zice artiştii mari de ţara românenscă, dacă nu vor fi orbiţi de sclipirele briliantelor şi diamantelor !
Să se gîndească un funcţionar, un comerciant, un profesor să viziteze un concert? Absurd !
D-l Ed Wachman, care a croat un cult în jurul concertelor simfonice, n’a adus printr'însele folos mare ţării.
Intr’adevăr, să-l el pe omul, pe care Pa des' fătat pînă mal erl doina, melodia uşoară şi simţitoare şi să-l duci spontaneu la un concert simfonic, e tot atît do ridicul şi desastros ca şi cînd al vrea să adormi un copil, cu Despărţirea lui Wotan de Brunnhilda din Wagner !
Ţara românească a lăcut salturi mari în arta muzicală ca în toate ramurile.
Şi aceste salturi aii omorît gustul pentru muzică.
Trebuia să începem cu muzică uşoară şi tîr-ziu să ajungem la muzică savantă. Simfonia, muzica grandioasă, e chinuitoare pentru o ureche nedeprinsă cu armonia complicată.
Concertele populare aii menirea de a forma o transiţie între doină şi muzică clasică, pentru
marele public. La piesele de bravură, cu tec nică savantă, cari nu sînt de cît reclamă pentru componist şi executant, la Perpetuam mobile de Paganiui de pildă, publicul se plictiseşte îngrozitor de şi e silit de convenienţă să-şl exprime o admiraţie silită.
D.	Segalla ar trebui să apeleze şi la alţi artişti mal cu scamă că unii din cel ce-1 ajută nu sînt tocmai de mîna întîiu . ..
Presa şi publicul are datoria de a ajuta cît mal mult întreprinderea foarte utilă şi inteligentă a concertelor populare.
Viitorul naţiunei polone
O	revistă lunară polonă, Krylyka din Cracovia, a cerut Iul Anatole Leroy-Beaulieu să-şl exprime într’un articol părerea sa asupra viitorului naţiunii polone. Acest articol înainte do a apare în Krylyka a fost dat de autor la Reoae des re-vues.'
O	naţiune, zice savantul economist şi istoric, este o personalitate. A omorî o naţiune înseamnă a mutila omenirea. Destrucţiunea Poloniei este o crimă în contra civilizaţiei.
Eie-care popor îşi are geniul său naţional. De cînd nu mal există ca stat, Polonia îşi manifestă vitalitatea prin arta şi literatura sa. Ţara Iul Mic-kiewicz şi a Iul Matejko n’a avut nici odată o viaţă mal intensă, n’a produs nici odată mal mulţi poeţi artişti şi savanţi, de cît de cînd a fost în-bueătăţită.
Popoarele au viaţa tenace. După mal mult de un secol de suferinţă, naţionalitatea rămîne mereu vie în inima poporului polon şi în geniul scriitorilor săi.
Tendinţa de desnaţionalizare din partea Rusiei şi Germaniei este o barbarie. Dacă nu pot reda Polonezilor independenţa, trebuo să le respecte cel puţin religia, moravurile, limba. Mal cu seamă în această direcţie trebuo să-şl îndrepte acuma revendicările, naţiunea polonă.
Intre- Prusia şi Rusia, primul stat este acela de la caro se poate spera mal puţin. Rusia însă nu poate să nu respecte pe un popor slav din cele mal vechi, ea care se dă ca apărătoare a drepturilor Serbiei şi Bulgariei şi ale altor popoare slave.
Restabilirea Poloniei independente se poate face oare? Acuma, nu. Europa nu e pregătită pentru această mare reparaţiune. O rovoluţie, se
40
NOUA REVISTĂ ROMANA
ştie, n’ar putea de cît să, îngreuezo jugul Polonilor.
Polonii au fost prea idealişti odinioară. Acum au curajul de a fi pozitivi, de a se pune pe te renul laptelor. Aceasta-I în interesul cauzei lor.
Dar oare independenţa Poloniei este o utopie? Da sigur că nu. Statele europene sînt în continuă evoluţie şi himera de azi devine adevărul de mîine.
Cînd-va, pentru a-şî putea menţine puterea în faţa Angliei şi a Statelor-Unite, Europa va fi silită să formeze o mare lederaţiune. Intr’o Europă federală şi democratică, multe visuri se vor putea îndeplini.
Docamdată datoria Polonilor este să întreţie sentimentele de naţionalitate la poporul lor, să ridice nivelul material şi cultural al maselor.
Cît mă priveşte, îmi păstrez credinţa în repara-ţiunile viitorului. Cum ziceam odinioară în Etu-des russes et curopeennes, relativ la Home Hule, promis Irlandei de către Glâdstone: «Sînt în Europa, de la Vosgl pînă la Moldova şi la Vistula multe Irlande. N’ar însemna să desperăm de progres, dacă mal curînd sad mal tîrziu nu li s’ar face dreptate?
Suplimentul I, fiind reservat notiţelor de tot felul asupra culturcî ţărilor locuite de români, rugăm pe persoanele cari poartă un interes «Noii Reviste Române», să ne trimeată spre publicare:
Rezumatul conferinţelor ce se vor ţine la diferitele Athenee.
Statutele şi scurte dări de seamă despre mersul societăţilor de cultură.
Scurte dări de seamă despre concertele şi exposiţiunile artistice,
Rezumatul discursurilor rostite la inaugurări de şcoale sau la alte ocaziuni solemne.
într'un cuvînt, notiţe asupra tot ce are legături cu cultura neamului românesc.
«Noua Revistă Română» îşi va face la rîn-dul său, o datorie, de a susţine ori-ce iniţiativă luată pentru ridicarea instrucţiunii şi educaţiunii poporului român. In coloanele sale, fapjtele lăudabile vor găsi tot-deauna o publicitate încurajătoăre.
L’HUMANITE NOUVELLE
REVUE INTERNATIONALE
SCIENCES, LETTRES ET ARTS
Parait mensuellement en un volume in 8° d'au moins 128 pages de texte et d’itlustrations.
La Revue ne publie que de l’inedit.
Directeur Scientifiqoe : A. IIAMON.— Directeur Littkraire : V.-EMILEOUCIIELET
sl/Humanită Nouvelle est l’organe fibre de la pensee humaine, des tendances Ies plus larges et lep plus indâpendantes en matieres scientifiques et artistiques. C’est ce qui explique le succes ra pido et considerable qu’elle a obtenu. Aucune publication mensuelle de langue frantjaise de cette imjj^ortance ne coute aussi bon marche.
Humauită Nouvelle contient des articles de Sciences sociologiques, biologiques, mathdmatiques ge°graphiques, physiques, chimiques, de pliilosophie, de litterature et d’art, des nouvelles, des vers, des contes, des romans, du theâtre, dus aux meilleurs auteurs de tous Ies pays. Dans chaque numero il y a des chroniques litteraire, artistiques, theâtrale, une revue des revues et des livres de toutes Ies langues et de tous sujets. Aucune Revue ne peut rivaliser avec l'IlumaniU Nouvelle.
Envoi d’un număro spăcimen franco sur demande.
AT?m\’nu?NTt! f Union poştale, un an 15 fr.; 6 mois 8 fr. Le n° 1 fr. 50
1 1 ji *	ţ France et Belgique, un an 12 fr., G mois 7 fr. Le n° 1 fr. 25.
Librairie C. REINWALD. — SCHLE1CHER Frăres, Editeurs Vl-e PARIS—15, rue des Saints-Peres, 15 — PARIS Vl-e