SUPLIMENTUL 1
NOUA REVISTA
No. 2.	'	15 IANUARIE 1900
ROMÂNĂ
VOL. I.
„Liga română"
Revista cu acest nume, săptămînală, pentru unitatea culturală a tuturor Românilor şi care apărea in fie care Duminecă, a încetat cu 1 Ianuarie 1900. Cauza? Redactori! e! înseşi s’au decis a ne o tace cunoscută. «NQ cititori! lipseau..., ci abonaţi! conştienţi, car! să aibă sentimentul de datorie că o revistă, ma! ales naţională, pe care o primesc lp.nl şi an! de a mulul, trebue susţinută prin plata abonamentelor».
Sînt convins însă că încetarea revistei, cu toată afirmarea că nu lipseau cititor!, era să treacă neluată în seamă de public, dacă interese, car! nu au nimic de a face cu Liga, nu ar fi tîrît’o în polemica ziarelor.
Publicul cel mare nu se interesa de Liga română în viaţă cît a lost ea, ne cum acum la moarte’!. Ce! car! ar (I prins de veste că ea a încetat, ar fi fost ace! puţin! car! a& luat parte la înfiinţarea eî şi car! au urmărit’o în tot tim pul cu o iubire de părinţi. Dintre aceştia, de sigur, aă fost şi uni! car! la vestea dispariţeî s’au întristat eu de abinelea.	’
Căc! afi fost şi de această revistă legate cîte-va ilusiun! sincere.
O revistă a Ligeil Sînt vr’o patru an! deatuncî, cînd se propuse pentru întîia oară într’un cerc restrîns, restrîns, de ligiştl, ea produse — ca simplă propunere numai — o adfncă impresiune. Dintre ce! presenţ!, uni! chiar d’abia puteau să şî stăpînească emoţiunea. Dacă aşa ceva s’ar putea realisa! Dacă Liga ’şi-ar avea organul său de publicitate! O! atunci cestiunea naţională ar lua un nou avînt. Numai de s’ar putea realisa!........
Spre mirarea şi bucuria noastră propunerea se realiză. Organul de publicitate Liga română, apăru ma! uşor de cît ne-am 11 putut închipui.
E adevărat că ’bu din fondurile vre-unuî editor ci din fondurile Ligei însăşi. Un editor ar fi cerut garanţii sau o perspectivă măcar, că ajun-gînd cine-va ministru sâ-î înlesnească furnituri de la stat... Şi redactorii Ligii române nu voiau în această privinţă să concureze pe uni confraţi. Se decise dar a se lua din fondurile strînse prin cotisaţiun!. Ceea ce era înorl-cecaz moral.
Liga română apăru dintru întîiu în formatul obişnuit de jurnal, o-dată pe săptămînă, cu un articol de fond, de ordinar un apel, cu informa-ţiunî, corespondenţe şi un foileton literar. Aşa dură cîte-va luni. Se vorbea puţintel de dînsa, erau uni! car! o citeau regulat şi uni! chiar car! o aşteptau cu nerăbdare.
Cu începutul anului 1897 însă, se ivi povaţa unora, ca ea să-ş! schimbe formatul şi să ia pe acel de revistă. Se pretindea că ast-fel ea îşi va lua o înfăţişare ma! serioasă. Alţi!, e drept, ’povăţuiau contrariu şi pînă a se lua o decisiune, cîte discuţii şi cumpăniri de argumente. Multe nopţ! se perdură la Capşa, discutînd şi iar dis-cutînd: «Dacă o faceţi revistă, domnilor, nu veţi fi citiţi. Românul nu citeşte cînd vede coala de
hîrtie îndoită, lui trebue să-I da! jurnal»... Iar
alţi! ripostau: «Publicul, care se ocupă de cestiunea naţională e serios, el şti<| să distingă între jurnal şi revistă..»	•
In sfîrşit dintre aceste două păreri, redactorii Ligii adoptară pe cea din urmă, iar publicul, natural, pe cea dinţii.
Dar şi ca jurnal ar fi continuat ea oare să fie citită? Iată un lucru ce nu l’aş putea afirma.
încă de la început, fie din neexperienţă, fie din prea mult entusiasm, redactori! Ligii şi-au înstrăinat cel mal puternic element de succes, curio-sitatea publicului. Doritor! de a răspîndi (oaia cît mal mult, el să grăbiră să colecţioneze adrese
18
NOUA REVISTA ROMANA
de persoane şi să înceapă pe numele acestora expediţia. In inexperienţa lor el ati luat adresele drept cititori. Ast-tel revista ajunse în multe case unde nu trebuia să fie şi ca urmare, iu dis: preţuită. Căci de obiceiQ o publicaţiune pe care o primeşti, fără să o fi cerut, nu o citeşti. AI de la început o aversiune în contră-I. Bănueştî că nu este în interesul tăii, ci în interesul aceluia care o trimete.
Şi aşa a fost judecată şi Liga română. Trimeasă la toţi ligiştiî, ea decăzu încetul cu încetul la valoarea pe care au avut’o tot-d’a una apelurile nedorite dar veşnic trimese de comitetul central ...
Peirea eî începu din momentul ce ligiştiî simţiră că, le este impusă. Popularitatea gratuită a degradat’o şi a sfîrşit prin a o ucide.
Şi pe lingă acestea, se mal adaogă şl următoarea cauză.
Organul Ligii se născuse prea anemic pentru a lupta cu indilerenţa publicului.
In genere publicul nu se convinge ci se învinge. Şi pentru aceasta redactorii Ligii nu erau destul de pregătiţi. Eî încercau a convinge publicul să devie naţional, să simpatiseze cu fraţii de peste munţi... Şi se înţelege, n’au putut ajunge la nimic. Calea izbînziî era cu totul alta. Publicul se cîştigâ la o ideie, deşteptîndu-i se în suflet ura pentru idea contrară; trebue ca pe public să-l aduci a urî pe duşmani dacă vrei ca indirect să-şi iubească naţionalitatea.
E o tactică pe care n’aCi înţeles’o vechil redactori al Ligă române. Ei nu erau născuţi pentru epoca noastră de naţionalism a outrance, de antisemitism, jingoism şi barbarism ... Presenţa lor era pur si simplu un anachronism.
De acea bine că au încetat.
Alţii cari înţeleg mai bine timpul nostru, vor veni să le ia locul.
Iar pînă atunci, Colecţia de patru ani a revistei Liga română va rămîne un preţios document din perioada metafisică a mişcărel noastre naţionale. Cine va avea nevoie pe viitor să-şî compună vr’un discurs, poate răsfoi colecţia cu folos. Va găsi întrînsa puţine fapte înregistrate, dar în schimb va găsi vorbe, vorbe, cu prisos.
C.	R. M.
Problema pămîntului maghiar
Beksics Gusztâv şi cu el o mulţime depoliti-cianl maghiari aă ajuns la credinţa că naţionalităţile din Ungaria pot fi învinse numai prin mijloace economice. Prin scrieri şi întruniri propagă principiul că al cui e ţămînlul al aceluia e şi patria. Ţinta acestei noi teorii de expresiune a e-lementuluî maghiare Ardealul şi în specie Câmpia din mijlocul Ardealului. Spre scopul acesta unii propuneau că în Cluj să se înfiinţeze o «Bancă ardeleană de rentă» care să cumpere moşiile Ma ghiarilor scăpătaţi, şi să le împartă la ţăranii maghiari iar aceştia să le plătească prin amortiza^.
Beksics propune ca să se cumpere toate mo şiile din Ardeal şi să se color.iseze cu maghiari din Secuime sau din dreapta Dunărei.
Banii necesari stt se cîştige prin vinderea moşiilor mari din Ungaria, a averilor comunale şi acelea ale statului.
Averile cumpărate să se împartă la maghiari în parcele mici, iar când nu se vor afla cumpărători maghiari, atunci moşiile acestea să se arendeze naţionalităţilor (românilor, slovacilor, sîrbilor, etc.), ca ast-fel să-I facă atîrnaţî în privinţa socială şi politică de proprietarii mari. Beksics în cartea sa spune că naţionalităţile şi în specie românii să fie readuşi la vechea iobăgie; el crede că naţionalităţile numai prin această robie economică se pot învinge; el crede chiar că maghiarii în 50 de ani pe calea aceasta se vor ridica la 72 % din 40—50% cît sunt acum.
Teoria aceasta a espansiunel maghiarilor prin mijloace economice, după cum scrie Revista economică din Sibiu, e susţinută pe un ton jalnic şi de revista maghiară din Cluj Erdâlgi Gazda. Această revistă sub titlul Problema pămîntului maghiar spune naţiune!• maghiare că nu e timpul să facă şcoli, azile, societăţi, ci să adurie bani, milioane multe, cu cari să recîştige pămîntul ocupat de- români prin băncile lor. Îndeamnă la ’ agitaţie presa, nobilimea, preoţimea ; bogat şi sărac, toţi să lucreze în această direcţie ; dator e şi statul să-I ajute nu numai cu vorba ci şi cu banul. Chiar şi guvernul ţine samă de aceste păreri căci pe 18 Ianuarie st. n. ministrul de agricultură a convocat o anchetă economică în vederea colonizărilor, care anchetă va avea să studieze noul proiect de colonizare, despre c^ire
SUPLIMENTUL I
19
ee vede că va face mari servicii statului maghiar.
Nu e de ajuns în Ungaria lupta politică, mal începe şi cea economică; aceasta numai bine nu va aduce locuitorilor. E datoria statului să ajute economia, dar nu să părtinească o naţiune în dauna alteia. Guvernul maghiar trebue să ştie că averea se cîştigă prin hărnicie şi că protec-ţiunea celor slabi în cele mal multe cazuri duce la demoralizare, iar în caşul de laţă la duşmănie
«Pentru memoria lui Avram Iancu»
E o mică broşură, cuprinzînd Apelul lui Dr. Amos Frăncu în cauza fondului Iancu, către ministrul Perczel în 1 August 1895. Acest apel e un adevărat studiu politic, istoric şi juridic, şi sub puterea concluziunilor sale însuşi ministrul Perczel a trebuit să’şl plece capul, să achite pe Domnii Albini şi Moţa şi să elibereze banii adunaţi.
Sentinţa aceasta în faza a doua a procesului a fost nesocotită.
< Venitul net al acestei broşuri e destinat pentru înfrumuseţarea cimitirului din Tebea unde se află mormîntul lui Avram Iancu». Se poate procura de la Tipografia din Sibiu — preţul 2 lei.
Femeia in noul cod civil german.
La 1 Ianuarie 1900 a intrat în vigoare un noii cod civil pentru toată Germania, în locul codurilor deosebite pentru fie-care stat, cari erau pînă la această dată.
In acest nou cod, femeea este mult mal favorizată de cît în cele de mai înainte.
Aşa să comparăm noul cod cu codul prusian.
După codul prusian, bărbatul devine independent la majorat, femea însă poate scăpa de autoritatea părintească numai prin voinţa expresă a părintelui.
După noul cod german, atît bărbatul cît şi femea, devin independenţi la majorat.
Tot după acest cod, în deosebire de celălalt, femea nu trebue să se supună hotărîriî băr-băţului cînd această hotărîre constitue un abuz al drepturilor lui.
De asemenea temea măritată poate facea ang-jamente fără învoirea bărbatului.
Averea cîştigată de femee prin munca el, este
a bărbatului după vechiul cod, aparţine femeii după codul nou.
O	altă îmbunătăţire este că bărbatul pentru a atinge zestrea femeii, are nevoe de consimţă-mîntul el.
In caz de adulter, femeia n’avea drept să ceară divorţul din cauza infidelităţii bărbatului, dacă şi dînsa s’a tăcut vinovată de adulter, bărbatul însă, da. După noul cod cel doi soţi au în această privinţă drepturi egale.
După codul prusian, femeia n’avea drept să administreze averea copiilor după moartea soţului, ci această sarcină venea unul tutor—nedreptate care s’a şters în noul cod.
Cum vedem o sumă de îmbunătăţiri serioase pentru situaţiunea femeii—şi totuşi femenislele în Germania nu sînt mulţumite, şi totuşi au făcut o agitaţie straşnică pînă la punere în vigoare a noului cod civil, sperînd drepturi şi mal mari.
Reviste streine despre România.
In două reviste francese, răspîndite în lumea politică din străinătate, găsim dări de seamă asupra situaţiunel politice din România. Amîndouă sunt făcute cu îngrijire şi cu nepărtinire, lucru pentru care aducem laudele noastre scriitorilor acestor articole. De şi în tot-dauna ar trebui ca în asemenea cronici politice, făcute pentru pu-. blicaţiunile streine, se nu se înşele redacţiunea acelor publicaţiunî, dîndu-li-se drept adevăr, amărăciunea şi nemulţumirile personale ale scriitorului, totuşi nutot-deauna «cronicarii» s’au ţinut de această regulă.
In Revue du Droit public et de la Science pohtique din Paris (No. 5 din 1899), D-na S. Bilcesco-Ali-măneştiano, rezumă în cîte-va pagini, mişcarea noastră politică de la 1897 la 1899, ca urmare la expunerea ce lăcuse în No. 3 din 1897, al aceleaşi reviste. Nici unul din faptele de căpetenie ale vieţel noastre politice nu a fost uitat de d-sa, şi, de şi se pare că simpatiile sale ar li «aurelianiste», sau, astăzi mal potrivit zis, «dra-peliste», nu găsim în articolul d-sale, nici o vorbă sau învinuire rea voitoare pentru cele-l’alte partide. Singurul cuvînt mal viu ce găsim în articolul d-sale, este acel întrebuinţat cînd tălmăceşte căuşele neîmpăcărel din grupurile liberale în aniil trecut, atribuite în mare parte faptului
20
NOUA REVISTĂ ROMANĂ
că Sturdza, în o cuvîntare ţinută la Craiova, a atacat pe drapel işti insolemment.
In Revue poliUque et parlementaire, din Paris (Decembre 1899)^ d. P. G. Cantili expune maîamă nunţit mişcarea noastră politică de la Maiu 1899 încoace, cînd dăduse încă o cronică în aceeaşi revistă. După ce arată marea perdere, din punctul de vedere politic, ce a avut ţara şi partidul conservator, prin moartea bătrînulul Lascar Catargi, d-sa explică pentru ce avem, atît partidul liberal cît şi cel conservator, împărţit, fie-care, în două grupuri. D-l Cantili nădăjdueşte că neînţelegerile personale şi în privinţa programului politic, din partidul conservator vor dispare şi arată via sa părere de răă, vezând că partidul liberal trece prin o crisâ gravă care a dat naş cere disidenţei d-luî Aurelian şi a amicilor săi. Cronica fiind scrisă, probabil, cu vr’o lună mal înainte, d-sa, ca să caracteriseze mal temeinic gravitatea acestei crise, citează unile cuvinte aspre ale d-lul Aurelian asupra «inrîurireî ce au apucăturile tiranice a acelor cari tind a mono-polisa în folosul lor direcţiunea partidului, în potriva tradiţiunilor partidului liberal» în care, cum zicea d-l V. Lascar la Cameră în 1898, niminea nu are dreptul a comanda, nici prin drept de naştere, nici prin drept de biruinţă. D 1 Cantili nc va arăta, altă dată neapărat ce înrîurire a avut schimbarea cunoscută ce a a. vut loc în conducerea grupărel drapeliste, prin renunţarea la desidenţă a capului el.
Această cronică interesantă ar cîştiga mult dacă limba ar fi mal îngrijită. Aşa, ca să dăm un singur exemplu, ce voeşte a zice autorul cînd spune că d-l Cantacuzino e urmaşul uneia din cele mal vechi familii «qui ont empnoiti au pays des princes regnants» ?
Ca.
Criza şi pădurile
Exploatarea sistematică şi în mare, a pădurilor ţării în general şi ale Stalului în particular, ar fi putut atenua întru cît-va efectele crizei actuale.
Căci, în adevăr, dacă mari centre de asemenea exploatări ar fi fost deschise şi instalate în punctele cele mal împădurite ale ţării, s’ar fi putut obţine avantagil economice incalculabile; avan-tagiî cari şi-ar II resfrînt beneficiile lor nu nu-
mai asupra numerariuluî dar şi asupra vieţii săteanului nostru de munte, atît de îngreuiat în viaţa lui, prin faptul că dînsul nu profită ca cel de cîmp, de avantagiile agriculturel.
Şi-n adevăr :	.
Statul nostru posedă o supralaţă împădurită de peste 900 mii hectare.
Particularii posedă în munţi şi dealuri peste 900 mii hectare păduri în cari cresc lemne de construcţie, tot aşa de bine ca şi în pădurile statului.	_
In totul am avea deci păduri exploatabile, 1.800.000 hectare.
Dacă am admite că acestor păduri ar trebui să li se aplice o rotaţiune de exploatare de 60 ani, am putea să exploatăm anual 30.000 hectare pădure.	'
Preţul brut în mediu al unul hectar ficsîndu-1 minimum la 700 lei, am avea un venit anual de 21.000.000 de lei.
Acest venit, ar intra jumătate în casa Statului şi jumătate în a proprietăţilor particulare.
Aceasta este însă valoarea brută a pădure!; valoare ce ar putea o plăti proprietarilor respectivi un antrepenor.
Antreprenorul însă care vine cu un capital întreit ori împătrit cil plata brută a pădure!, începe tăerea şi lasonarea materialului pentru comerţ, angajînd în plată de lucrători, maeştri de transport, de abataj al arborilor, de taxe către stat, întreţinerea uzinelor, de întreţinerea personalului administraţiei, de achitarea do-bînzilor datorite pentru capitalul angajat, de instalarea de reţele de drumuri, acolo unde e nevoe, încă cel puţin 1.000—2.000 lei de hectar. Aşa că prin asemenea exploatări, s’ar pune în mişcare un capital rulant de 60 — 70 milioane de lei pe an.
Din acest capital o parte de 21 milioane ar intra în casa proprietarilor, iar restul de 40—45 milioane lei, în punga lucrătorilor de tot felul, a fiscului şi a deţinătorilor de venituri de exploatare.
Pentru 30.000 hectare de pădure ce' s’ar exploata prin mijlocul antrepriselor, ar trebui anual să se întrebuinţeze :
n) 300.000 lucrători de tot felul cu braţele, cîte 10 la fie-care hectar, a un leu pe zi; pentru 200 zile, ar li să li să plătească 6.000.000 lei.
b) 3.000.000 căruţe pentru transportul, a 3 mi
SUPLIMENTUL I
21
lioane metri cubl material format; dacă am admite că un hectar n’ar da de cit 100 m. c. lemn (această cifră în pădurile bune merge pînă la îndoit) a 2 lei în media pentru metrul cub, ar fi: 6.000.000 lei.
Adică din capitalul total ca de 60—70 milioane lei, angajat anual la exploatare de păduri, ar intra cel puţin 12 milioane lei, în punga lucrătorilor, prin urmare a sătenilor munteni.
Rezultatele obţinute.
1). Materialul produs, nu s'ar consuma de cît a treia parte în ţară, iar două părţi ar trebui exportat, cu alte cuvinte s’ar exporta produsul a
20.000	hectare, a 100 m. c. la hectar adică 2 milioane metri cubl de lemn de lucru. In Marsilia, Alexandria etc. porturi unde pe lîngă altele se desface lemnăria noastră, şi se vinde în mediu 100—120 lelm. c. de lemn de stejar şi brad, valoarea materialului exportat ar representa suma neta de 200.000.000 de lei.
Plătindu-se taxe de transport, vămi etc. adică 20 milioane lei, ar reveni în ţară 180 milioane lei. Din această sumă s'ar îndestula toţi factorii economiei silvice al ţârei: capitalişti, antreprenori, stat, lucrători, etc.
Iată în trăsături generale, ce influenţă ar putea să aibă asupra finanţelor ţăreî, îngrijirea şi exploatarea raţională a pădurilor.
De sigur, că dacă ast-fel s’ar presenla lucrurile, am suferi mal puţin de crizele financiare, de cît suferim azi, cînd singura sursă de aducerea banilor în ţară este numai agricultura.
Cultura pădurilor, ne va pune la adăpost de asemenea crize, şi prin faptul că seceta de unul saă mal mulţi ani, n'are o influenţă dezastroasă asupra creşterel arborilor.	■
Cum stăm astă-zi cu industria lemnoasă.
Astăzi nu numai că prin producţiunea pădurilor noastre nu putem exporta, dar nici chiar nu putem satisface cerinţele ţăreî în materie lemnoasă. De aceea dacă deschidem Anuarul de importaţiune vedem, că introducem în ţară în fie-care an, din Austro-Ungaria, lemnărie brută şi lucrată de cîte-va milioane de lei. Acest lucru nu s’ar mal petrece, dacă ne-am ocupa serios de pădurile noastre.	-
Societatea de exploatare de păduri din Galaţi, Ghoetz şi Comp., întrebuinţează lemnul de con-
strucţie luat din Bucovina, transportîndu-1 pe apa Bistriţa, îl păstrează în atelierele societăţeî din Galaţi, şi apoi îl exportează pentru Alexandria şi alte porturi mari ale lumel.
II	dă mîna acestei societăţi să aducă mal lesne lemnele de peste hotare, de cît să şi le furni-seze din ţară, din pricină că pădurile noastre nu sînt încă puse în valoare, adică nu ah drumuri, canalurî, etc. pentru înlesnirea transportului lemnelor.
Societatea anonimă Grodel şi Comp. care exploatează pădurile din munţii Vrancel şi Buzăului, transportă lemnele prin Ungaria, şi apoi le introduce în ţară pe la Predeal.
Aceasta tot din lipsa căilor de comunicaţiune.
Trebue deci să dăm toată atenţiunea creării de drumuri la pădurile noastre, dacă voim să ne rezemăm pe venitul lor, viitorul nostru economic.
Actualmente, în pădurile statului, se află o cantitate extraordinar de mare de lemnărie de lucru; dacă am fi avut o organizaţiune silvică serioasă, guvernul ar fi putut să dea în exploatare părţi din această lemnărie; şi foarte uşor ar fi putut încasa 15—20 milioane de lei numai anul acesta.	.
Cum însă stăm cît se poate de prost, ca administraţia acestei ramure a bogăţiei naţionale, suntem constrînşî de a nu putea face acest lucru, şi a ne mulţumi cu 4—5 milioane de lei ce se încasează anual din întinsele domenii forestiere ale Statului.
Iar cea mai mare parte din lemnăria deja exploatabilă de mal multe decenii putrezeşte pe loc în pădure.
Dkm. jonescd-Zane.
Conferinţele de la Ateneu.
Eră o vreme cînd se ţineaţi la Ateneh conferinţe serioase şi interesante, de către oamenii talentaţi din toate ramurile culturel. Doctori şi profesori de la facultatea de medicină, popularizau cele mal noi şi mal interesante descoperiri din domeniul ştiinţei medicale; profesori de istorie ne vorbiaii de istoria universală şi mal cu seamă de istoria românească; avocaţii dis-cutaQ chestii juridice şi criticii chestiuni de estetică ; literaţii ne citeau bucăţi literare de va-
22
NOUA REVISTA ROMANĂ
loare şi ziariştii agitaii chestiuni generale de actualitate; pînă şi oamenii politici dezvoltau programe teoretice.
Pe atunci Ateneul eră luat în serios, lumea făcea queue la intrare şi ziarele făceau dări de seamă.
Mai tîrziu, vulgarizările inteligente şi instructive, lucrările originale de valoare, au făcut loc cu încetul declamaţiunilor goale: ţăranul romîn, talpa ţării, chestia naţională etc. Toate acestea sînt lucruri frumoase, dar tocmai de aceea sînt mal vinovaţi cel ce le banalisează. Oratorul îşi compunea conferinţa din fraze aproape independente una de alta, dar menite fie-care să producă un timp de aplause—reţetă după care se fabrică şi discursurile politice.
Am auzit atunci profesori universitari, demni de tot respectul, vorbind cu batjocură de Ateneu nu ca de una din instituţiunile culturale ale ţării, ci ca de un local unde se face demagogie searbădă, unde se flatează plebea cu fraze sforăitoare.
Aveau ei dreptate? Cam aveaă.
Astă-zî Ateneul a ajuns şi mai rău. Nici măcar conferinţe senzaţionale nu mal avem, publicul nul mal frecuentă cu atîta zel, oamenii necunoscuţi şi cari pe lîngă lipsă de fond mal sufer şi de lipsă de talent oratoric, plictisesc publicul, care pleacă înainte de sfîrşit.
Cine să fie vinovat de această stare de lucruri?
Publicul acuză pe conferinţiarî, fiind-câ cel buni nu se mal arată, şi cel răi nu interesează.
Conferenţiarii acuză Jpublieul care accetuînd prin frecvenţa şi aplausele lui verbiagiul şi de clamaţiunea goală în paguba dizertaţiunilor serioase şi instructive, a lăcut ca oamenii cari se respectă—vorbim în general, se înţelege că ex-cepţiunile nu strică regula — să se retragă de la Ateneu.
Noi credem că tot conferenţiarii sînt de vină. Dacă oamenii serioşi ar fi nepăsători la lavoa rea sgomotos manifestată a publicului, dacă nu s’ar fi lăsat tîrîţl pe terenul declamaţiunil, dacă în ori ce oaz nu s’ar fi retras de la Ateneu, chiar fiind rece primiţi de ascultători, publicul ar fi fost educat cu încetul să deosibească Vor du dinquant, şi pe de altă parte, s’ar fi făcut o selecţiune chiar în acest public, înlocu-indu-se mereu elementele inferioare cu altele mal bune...
Acum de la cine putem spera o înbunătăţire? In primul loc de la comitetul Ateneului, dacă-şi va da osteneală, apoi de la presă dacă nu va ignora cu desăvîrşire această instituţiune şi în fine de la conferenţiari dacă vor binevoi să se apropie iarăşi unul cîte unul de tribuna odinioară aşa de apreciată a Ateneului romîn.
„Satele noastre.11
Asociaţiunea naţională aradiană după exemplul «Astrebi din Sibiu a hotărît şi ea să înceapă o lucrare de mare preţ. La propunerea D-luî Man-gra a hotărît ca sub numele «Satele noastre», să editeze monografiile comunelor din judeţele Aradului, Cianadulul, Bichişuluî şi Bihorului. Lucrarea aceasta va ţinea ani; pe anul 1900 vor apărea 2 volume de câte 200 de pagini. Fie-care volum va cuprinde diferite ilustraţii din comunele ce tratează. In compunerea monografiilor se va pune mare grijă pe istoricul înfiinţării a cestor comune, şi a legendelor ce se păstrează în popor despre ruinele destul de numeroase în acele părţi. De interes va fi această lucrare şi din punctul de vedere al limbel care în aceste părţi e aşa de mult influenţată de cea maghiară, germană şi sârbă. Elementul romîn în aceste părţi e mal ameninţat de cât ori şi unde cu pe-irea; deja în multe comune şi oraşe românii şi-au perdut aproape cu totul limba. Odată această lucrare va mărturisi poate, până unde s’a estins elementul romîn spre apus la începutul veacului al XX-lea.
Congresul internaţional de filozofie (2—7 August 1900).
Direcţiunea publicaţiunel franceze Revue de metaphisique eUde morale, a luat iniţiativa de a pregăti pentru exposiţia universală din 1900, un congres internaţional de filozofie. Ea şi-a asigurat concursul mal tuturor filozofilor şi savanţilor francezi, şi a căpătat în acelaşi timp învestitura oficială. Preşedintele comisiunil de organizare este E. Boutroux, membru al academiei, profesor de istorie şi filosofie modernă la Sorbona.
Un comitet internaţional de patronaj este pe cale de a se forma. Acest comitet va fi compus din reprezentanţii cel mal autorizaţi al filozofiei, din toate ţările. Programul provizor al chestiunilor cari se vor desbate la congres este împărţit în patru părţi, după numărul secţiunilor con-
SUPLIMENTUL I
23
greşului: 1) Filosofie generală şi metafisică, 2) Moralul, 3) Logică şi istoria ştiinţelor, 4) Istoria filozofiei. Vom cita cîte-va din chestiunile mal principale:
Filosofie. generală şi metafisică.
Ştiinţele se pot reduce la unitate ?
Natura faptului psihic fundamental.
Unitatea şi identitatea Euluî.
Incognoscibilul.
Diferitele forme ale idealismului contimporan.
Putinţa unei terminologii comune pentru toţi filosofii.
Morală.
Se poate constitui o doctrină morală în afară de orî-ce metafizică ?
Educaţia morală poate fi suficientă pentru masa poporului fără ajutorul credinţelor religioase? .
Raportul moralei cx-eştine cu conştiinţa contimporană.
O	sancţiune moi'ală este posibilă, este necesară?
Scopurile civilizaţiei.
Războiul şi pacea; se poate desfiinţa răsboiul?
Fericirea individului şi interesul social.
Cosmopolitismul.
In ce măsură chestiunea socială este o chestiune morală.
Logică şi istoria ştiinţelor.
Algebra logicei.
Ipoteza chimiei; constituţia materiei. — Teoria atomică; stereochimie.
Problema original vieţii.
Istoria filozofiei.
Progresul în istoria filosofie!.
Sofistica în filosofia greacă.
Hegelianismul în filosofia actuală.
Direcţiunile principale ale filosofie! contemporane	'
Congresul internaţional de învăţămînt superior de la 1900.
Acest congres ee va ţine în zilele de 30 Iulie -—-4 August 1900 la Paris. Preşedintele comisiunil de organisare este Brouardel, membru al Institutului) decan al facultăţii de medicină.
Iată cîte-va din chestiunile mal principale cari se vor discuta în acest congres:
Extensiunea universitară.
Creaţiunea de societăţi caritabile, în favoarea studenţilor; mijloace de a evita isolarea lor, in-stituţiunl deja existente în Franţa şi în străinătate.
Rolul universităţilor în educaţia agricolă, industrială, comercială, colonială.
Despre o uniune internaţională a membrilor învăţămîntuluî superior.
Cotizaţia aderenţilor la'acest congrese fixată la 10 lei. Adeziunile, cotizaţiile, comunicările şi cererile de informaţii să se adreseze d-lui Lar-naude, secretar general al comisiunil de organizare a congresului învăţămîntuluî superior la Sorbona.
In timpul congresului, membrii vor visita institutele, laboratoarele, bibliotecile etc.
Congresul e deschis la toţi membrii universităţilor, facultăţilor şi şcoalelor de învăţămînt superior, liceelor, colegiilor şi la toţi amicii în-văţămîntulul superior.
Suplimentul I, fiind reservat notiţelor de tot felul asupra culturei ţărilor locuite de români, -rugăm pe persoanele cari poartă un interes «Noii Reviste Române», să ne trimeată spre publicare:
Rezumatul conferinţelor ce se vor ţine la diferitele Athenee.
, Sta,tutele şi scurte dări de seamă despre mersul societăţilor de cultură.
Scurte dări de seamă despre concertele şi exposiţiunile artistice,
Rezumatul discursurilor rostite la inaugurări de şcoale sau la alte ocaziuni solemne.
într' un cuvînl, notiţe asupra tot ce are legături cu cultura neamului românesc.
«Noua Revistă Română» îşi va face la rîn-dul său, o datorie, de a susţine ori-ce iniţiativă luată pentru ridicarea instrucţiunii şi educaţiunii poporului român. In coloanele sale, faptele lăudabile vor găsi tot-deauna o publicitate încurajătoare.
24
NOUA REVISTA ROMANĂ
L’HUMANITE NOUVELLE
REVUE INTERNATIONALE	•
SCIENCES, LETTRES ET ARTS
Parkît mensuellement en un volume in-8° d'au moins 128 pages de texte et d'illustratioos.
La Revue ne publie que de l’inedit.
Directedr Scientifique : A. IIAMON. — Directeur Litteraire : Y.-EMILE-MICHELET
I/Humanite Nouvelle est l’organe libre de la pensee humaine, des tendances Ies plus larges et Ies plus independantes en matieres scientifiques et artistiques. C’est ce qui explique le succes rapide et considerable qu’elle a obtenu. Aucune publication mensuelle de langue frangaise de cette imporlance ne coute aussi bon marchâ-
L’Humanită Nouvelle conlient des articles de Sciences sociologiques, biologiques, mathematiques geographiques, physiques, chimiques, de philosophie, de litterature et d’art, des nouvelles, des vers, des contes, des romans, du theâtre, dus aux meilleurs auteurs de tous Ies pays. Dans chaque numdro il y a des chroniques litteraire, artistiques, theâtrale,. une revue des revues et des livres de toutes Ies langues et de tous sujets. Aucune Revue ne petit rivaliser avec VHumanite Nouvelle.
Envoi d’un num6ro specimen franco sur demande.
ARnNNI.WNTA / Uni°n Postale» un an 15 fr- 6 mois 8 fr‘ Le u° 1 fr- 60
( France et Belgique, un an 12 fr., 6 mois 7 fr. Le n» 1 fr. 25.
Librairie C. BEINWALD.,— SCHLEICHER Frâres, Editeurs Vl-e PARIS 15, rue des Saints Peres, 15 — PARIS Vl-e
flBONNENIENT fl Li A „REVUE DES REVUES“
'	Tar an	Par Semestre
Paris et la France .  ...................... 20 fr.	12 fr.
Etranger (Union postale).................... 24 fr.	15 Ir.
Le prix du nurnero separe: en France, 1 fr. ; â l’Etranger, 1 fr. 30
Numero xpicimen sur demande. - - On s’abonnc le premier de chaque mois.
P. S. — Ajouter pour la Grande Revue de l'Exposition, pour Ies lrais de poşte: 1 fr. pour la France et 2 fr. 50 pour l’Etranger.
INSTITUTUL De EDITURĂ
RALIAN SI IGNAT SAMITCA
CRAIOVA
Li-t B.
Biblioteca romanelor celebre, volumul.....................................................1,25
Cărţile copiilor, volumul..............................................................—,60
Traian Demetrescu, Cum iubim (roman) ....	..................................2,50
Dumitru Toleor, Realiste................................................................. 1,50
Ion L. Caragiale, Fausses accusations.....................................................1,50
V. N. Cişmait, Din anii tineri . •........ ............................................1,50
Sofia Nădejde, Fie-care la rîndul său (novele).........................................2
C. I. A. Nottara Suflete obosite (roman)...............................................2,50
Mi li. N. llclador Istoria teatrului romîn ...............................................2,50