SUPLIMENTUL 1
LA
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
No. 11.
1 IUNIE 1900
VOL.
Societatea teosofică şi scopul ei.
Societatea teosofică c o societate internaţională, înfiinţată la 17 Noembrie 1875 în Ne-w-York.
Basa şi scopul sînt :
1.	De a forma lin simbure, împrejurul căruia sar putea cristalisa ideile uneî iubiri omeneşti şi îmbrăţişări generale, fără deosebire de naţionalitate, de credinţă, de sex, de posiţiune socială sau de culoarea peleî şi de a realisa ast-fel idealurile omenirii.
2.	De a favorisa studiul literaturel Ariilor şi religiile, (ilosofiile şi ştiinţele răsăritului şi de a lace cunoscut însemnătatea unul ast-fel de studiu.
3.	De a cerceta legile necunoscute ale naturii şi puterile omului amorţite şi oculte.
Devisa societăţel este :
Nu e nici o religie mal presus de cît adevărul însuşi.
Membrii secietăţil teoscrfice n’aQ ilusiunea, că vor putea introduce cu una cu două, aşa tain ne sam, epoca de aur pe pămînt. Dar se încearcă să formeze un cerc în care idealurile omenirii se află acum pe cit e posibil rea-lisate şi nu se află nici un cuvint, că un asemenea cerc să nu se poată inlinde din ce în ce mal mult. E numai vorba ca să se facă odată începutul.
(Adecă omul nu se poate apropia mal mult de adevăr, de cît inlrînd el însuşi iu adevăr şi realisîndu-se in el însuşi adevărul.)	.	.
Ştiinţele răsăritului, despre care e aci vorba, nu se referă ca şi ştiinţele apusului, la cunoştinţa întimplăriloresterioare ale naturii, ci se referă la inlîmplările lăuntrice spirituale, ce formează baza tuturor fenomenelor esterioare. in cea ce priveşte esplicarea fenomenelor esterioare, ştiinţa apusului întrece pe aceea a răsăritului ; în schimb insă se află printre popoarele răsăritului mult mal multe persoane, cari prin practicarea de Joga au ajuns pe o treaptă mal înaltă spirituală de conştientă şi în consecinţă posed o perceptibilitate mal înaltă «spirituală». Ştiinţa lor cuprinde o cunoştinţă proprie despre lucruri, dobîndilă prin in-
tuiţie proprie, pe care filosofii europeni, sau n'o cunosc de loc, sau o cunosc numai prin ocolirea speculaţiunil filosofice şi numai aprocsimativ. Fenomene de acestea interioare sînt d. e. proprietatea sau starea constituţiei sufleteşti şi spirituală a universului, cunoştinţa legilor ascunse ale evoluţiei, stările feluritelor elemente omeneşti după mortea corpului etc. Afară de asta nu e vorba ca să crezi şi să maimuţăreşti teorii, ci e vorba numai de a te îndruma să cercetezi tu însuţi.
Legile încă necunoscute ale naturii se referă la acli-vitilăţile şi eficacităţile lege! spiritului in natură, căci In dosul naturel esterioare se mal află ascunsă încă una mal adîncă, puţin cunoscută, Fac parte din aceste leg^ eficacităţile voinţiî şi representăril în natură şi, mal ales toate cestiunile, de care se preocupă filosofii de azi. Puterile oculte amorţite în om sunt diferitele trepte ale conştiinţei, perceptibililăţî lăuntrice, puterea voinţiî proprie conştiente, a credinţei, a speranţei, a dragostei, a stăpă-nireî de sine, a răbdărel etc. a căror calităţi se pot cerceta numai prin acea, că le săvărşeştî tu însuţi în viaţa practică». (Lotusbliltlien. I B. 1893, pag 60)
Academia maghiară.
Averea Academiei maghiaro e de 5.785.224 coroane; în anul 1899 s’a mărit cu 81.021 coroane. Sub administraţia academiei se află şi .diferite fundaţii cu o valoare de aproape o jumătate de milion.
Biblioteca se compune din 61.611 opuri. După conţinut mal numeroase sunt cele de istorie 8692; teologice 4.854; literatură maghiară 4.001, economice 3.539 ; politice 2.365.
In saloanele Academiei s’au perindat 6.163 de cetitori, întrebuinţînd 7.228 de opuri; ear în provincie s’au trimes 1.218 opuri.
Academia a editat 48 de opuri, ear din fun-daţiunile încredinţate el, apar patru lucrări mal mari şi două reviste. Academia maghiară din fondurile sale mal ajută apariţia a 9 reviste, 5 întreprinderi de editare şi 4 lucrări istorice.
î
m
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
Ediţiile Academiei se trimet gratis la 271 de institute de învăţămînt secundar şi superior.
In străinătate ediţiile Academie! se trimet la vre-o 250 de societăţi.
Academia a ţinut 43 de şedinţe. Dintre comunicările ce s’au făcut în aceste şedinţe, pentru no! o maî însemnată cea făcută de d-1 Gabriel Tegloş membru corespondent care a vorbit despre Castrul roman de la Btşnov (lîngă Braşov) şi însemnătatea lui strategică pentru păsurile Bra-nul şi Turnul roş.
Premiile Academiei pe 1899 au fost în sumă de 16.360 florini şi 705 galbeni.
Academia maghiară lucrează mult şi poartă o deosebită grijă pentru traducerea clasicilor vechi şi moderni, dar în ţot cazul atenţia cea mal mare o dă istoriei naţionale.
Cu mult zel lucrează şi comisia însărcinată cu redactarea dicţionarului. Comisia ’şî-a început activitatea la 17 Maî 1898 şi cu finea anului 1899 au fost adunate 21.395 de date.
Spre scopul acesta s’a lucrat şi înainte de instituirea comisiei cînd s’au adunat peste 70.000 de date. Ast-lel pînă acuma pentru noul dicţionar, pentru Magnum eliinologicum maghiar sînt vre-o 100.000 de date.
Alară de acest mare dicţionar academia maghiară lucrează încă la trei dicţionare: dicţionarul provincialismelor, dicţionarul elementelor latine în limba maghiară şi dicţionarul meseriaşilor.
Mişcarea antialcoolistă la noi.
„Antialcoolul," revistă lunară, organul Ligeî antialcoolice, secţiunile Iaşi-Bucureşti, apare cu începere de la Maiu 1900, sub direcţia d-luî Dr. M. Minovicl, profesor la Universitatea din Bucureşti. (Redacţia şi Administraţia Str. Berzei 59, Bucureşti. Abonamentul 3 lei anual)
Ţinta acestei reviste este arătată in primul No. prin următoarele rindurî:
întinderea alcoolismului în ţară la noi se accentuează pe an ce merge intr’un mod înspăimlntător de regulat. Viciul, sad mai bine, maladia aceasta socială c o adevărată calamitate pentru individ căruia îi micşorează moralitatea şi Inteligenţa, sănătătea, puterea de procreare şi Iongivi-tatea; e un flagel pentru specia umanii la care produce aceleaşi efecte amintite maî sus dar inlr’un grad maî intens; e o pacoste pentru familie, provocînd certe, mizerii... In sfirşit alcoolismul o o nenorociro pentru întreaga societate prin mizeria generală şi prin criminalitatea la care dă naştere. Sunt ani de cind în Europa civilizată lumea
a început a fi alarmată de primejdia alcoolismului. Pretutindeni, in Anglia, Norvegia, Franţa, Rusia, elita Ştiinţei, a Invăţămîntuluî, a Clerului, a dat semnalul de alarmă. Mii de adepţi ai abstinenţei au începnt a propovădui cu entuziasm lupta inpotriva alcoolului, a acestei otrăvi, care omoară încet, încet pe individ, naţiunea, aducind degenerarea chiar a speciei.
Ca toate mişcările mari, umanitare, şi această mişcare a dat loc la diferite satirizări. Lumea nu i-a dat atenţia cuvenită pentru că n’a putut fi convinsă aşa lesne de primejdia ingrozitoaro a băuturilor spirtoase. Oamenii n'afl putut crede că un păhărel de rachiu, de cognac, luat zilnic înaintea mesei ca «aperitif», ca «întăritor», aduce cu timpul degenerarea, imbolnăvirea organelor celor mai însemnate ale organismului nostru, predispune pe copiii noştriî la tuberculoză, idioţie, criminalitate.
Fireşte că pe omul, care e deprins a vedea numai superficialitatea fenomenelor, pe acela care nu e deprins să stabilească tot-deauna raporturi intre un efect şi cauza sa cea maî îndepărtată, pe un ast-fel de om e greQ de convins că rachiul, cognacul, ţuica sau vinul ce-1 consumă zilnic, e o cauză însemnată de degenerare, de decădere naţională precum ar fi greu de a-1 convinge de faptul că a consuma otrava alcoolului poate fi socotit ca o crimă in contra neamului, în contra I’atrieî!
Deşi, cînd am pornit lupta în potriva alcoolului am ştiut bine că pricinile nenorocirilor, a mizeriei poporului nostru sunt multiple, totuşi adînca convingere că alcoolismul e una din căuşele cele maî însemnate şi luptînd în potriva lui avem conştiinţă că luptăm pentru înălţarea nivelului material, moral şi intelectual al neamului nostru.
Ţelul nostru este de a face pe oameni să nu bea nici o dată băuturi spirtoase.
Propaganda noastră va avea ca ţintă de a convinge pe oameni de existenţa primejdiei alcoolice, arătindu-le efectele dezastroase ale alcoolului asupra organismului, consecinţele funeste ce le are consumaţia alcoolului — fie această consumaţie cît de moderată—asupra generaţiilor suocesive. asupra neamului întreg.
Lupta in potriva alcoolismului a dat deja roade frumoase în Belgia, în Danemarca, în Suedia, Norvegia, Germania. In Rusia, comitetele de temperanţă instituite dc guvern desfăşură o activitate colosală.
In Ilolanda asistăm la o luptă dintre principiul abstinenţei totale şi acela a abstinenţei parţiale şi e probabil că timpul va fi al celui dinlîia.
Anul trecut am avut fericirea de a vedea apărînd In Austro-Ungaria o mişcare în potriva alcoolului organisată de ciţî-va medici. Imediat majoritatea societăţilor de muncitori au aderat la această mişcare salulind’o ca un mijloc de adevărată emancipare socială.
In Italia liga anti-alcoolică a dobindit aderarea entuziastă a lui Lombroso, Enrico Ferri şi a altor iluştri medici şi antropologi.	'
România, care în privinţa consumaţiei ale joluluî poate fi pusă alăturea cu cele mai alcoolice ţări, posedă şi ea liga sa antialcoolică. Lupta în potriva vrăjmaşului e începută, guvernul în frunte cu actualul Ministru al instrucţiei privesc cu simpatie şi încurajează această mişcare şi nădăjduim că nu va trece mult ca poporul nostru săfietre-
SUPLIMENTUL I
163
zit din întunericul şi amorţeala in care’l ţine flagelul teribil al alcoolismului.
In lupta pe care o întreprindem vom face apel la ajutorul celor însărcinaţi cu creşterea, cu educaţia viitorilor cetăţeni şi a viitoarelor mume române. Ne-am asigurat de pe acum sprijinul atit de puternic al clerului, al corpului profesoral precum şi al corpului medical român.
Cind în toate oraşele din ţară şi ’n majoritatea satelor vom vedea constituite ligi, societăţi anti-alcoolice, cind vom avea fericirea să vedem institutorii şi institutoarele şi mai cu seamă învăţătorii satelor alcătuind societăţi antialcoo-lice printre şcolari, cind vom vedea femeile române deplin conştiento do primejdia alcoolismului, educind copiii in sensul tendinţelor exprimate în această a noastră profesia de credinţă, cind în slîrşit vom avea fericirea de a vedea Statul intervenind printr'o serie de legi, cu deplină mulţumire sufletească vom putea exclama- Ţelul nostru e atins.
Acestor rlndurî urmează o scrisoare adresată către d-1 Prof. Dr. M. Minovicl-din partea d-luî A. D. Xenopol, Rectorul Universităţii Iaşi.
Iubite Domnule Doctor,
Totdauna m’am mirat de un lucru: cum se face că statul care priveghiază vinderea otrăvurilor celor-l’alte, să se de sin-tereseze de aceea a alcoolului care şi el nu este dectt tot o otravă. Luat in doze mici fi in cazurile indicate de ştiinţa medicinei, alcoolul poate să aibă efectele cele mai priincioase asupra organismului, precum o pot avea toate celelalte materii toxice. Eu cred că idealul la care ar trebui să tindă organizarea higienică a statului, ar fi ca alcoolul să se vîndă la farmacii după ordonanţe medicale. In acest sens nu se poate susţine că alcoolul ar fi un ingredient absolut vătămător sănătăţii şi că ar trebui eliminată cu desăvtrşire ori ce a lui întrebuinţare, precum o fac unii abstinenţi exageraţi care nici pe patul marţii nu vreau să ia alcool în gură.
Statul însă în loc de a tinde la idealul schiţat de noi, se bucură, cind vede că veniturile sale din băuturile spirtoase cresc fi deci implicit se sileşte a răspîndi întrebuinţarea lui spre a spori încasările lui. In zadar medicina dovedeşte pustiirile pe care alcoolul le face în organismul omenesc, distrugerea fizică, intelectuală şi morală a individului şi tuturor generaţiilor viitoare, prin transmiterea ereditară a acestor pustiiri. Statul, strîns de găt prin nevoile zilei şi prin sporul de cheltuell pe care nu ştie de unde să le mai întimpine, închide ochii asup>ra tuturor acestor primejdii, şi se mulţumeşte a stoarce cele mai mănoase venituri, din răspîndirea unui viciu care-i omoară poporul ce-l are sub a sa oblăduire, dar pe de altă parte sub presiunea societăţii care vede unde o duce abuzul băuturilor spirtoase, statul e nevoit să ia oare-cari măsuri tn contra răspîndirei abuzului lor, şi ca îngrijitor al sănătăţii publice să se silească a stăvili acest abuz.
Se naşte deci ttn antagonism foarte straniii între stalul fisc şi statul-igienu, unul combătînd pe cel-l’alt. O asemenea contrazicere în funcţionarea organelor aceluiaşi organism nu poate avea alt rezultat decit paralizarea vieţii.
Care ar fi mijlocul de a eşi din această înfundătură? nu văd un altul decît înfiinţarea monopolului alcoolului care pe de o parte ar restrînge consumaţia şi ar tnbunătăţi cali-
tatea, răspunzînd astfel nevoilor igienice, pe de alta ar scumpi productul, mănţinînd şi chiar sporind veniturile statului, răspunzînd astfel trebuinţelor financiare.
Ptnă însă să se poată ajunge acest rezultat, trebue să urmăm mai departe propoganda socială în contra alcoloului, duşmanul neamului omenesc şi mai ales duşmanul civilizaţiei şi Autl-alcoolul ziarul pe care te-ai hotărît a'l scoate, cu jertfele neapărat alipite de ori ce întrepindere neinteresată, va avea un rol însemnat în răspîndirea ideei mintuitoare a combaterei alcoolului pornit pentru prima oară din sinul Ligel antl-nlcooHce din Iaşi.
Primeşte, iubite prietine, o frăţească strîngere de mină.
A. D* Xenopol.
Discursul d-lul D-r. Popovicl în delegaţiunile austriaco.
Energicul luptător bucovinean, deputatul Dr.
G.	Popovicl, a ţinut în delegaţiunile austriaco un remarcabil discurs. D-1 Dr. Popovicl la dis-cuţia'politiceî externe a monarhiei Austro-Ungare, pornind de la tripla alianţă rolul României în această alianţă, a expus chestia naţională cu multă pricepere şi căldură:
Expunerea d-luî Goluchowski — zice d-1 Popo-vicî —e clară şi îmbucurătoare cu privire la existenţa triplei alianţe şi la înţelegerea cu Rusia ; dar se observă tăcerea d-luî ministru de externe, asupra raporturilor cu România. Aceste raporturi sunt de o importanţă mare prin influenţa ce o aG asupra Românilor din Austro-Ungaria.
Popoarele mici de la Dunăre, din vechime au manilestat tendinţa de a se alia împotriva semi-lunel. Tendinţa aceasta există şi azi, nu împotriva semiluneî, ci a colosului de la nord, ce gravitează mereii spre sud. Popoarele de la cursul de jos al Dunării nu se pot opune armatelor ruseşti dar se pot opune batalioanele austriaco.
Scopul Austriei în trecut a fost de a suprima puterea turcească, iar azi pe cea rusească. Şi Românii, atit cel din monarhie cit şi cel de peste hotare tot deauna au fost împrieteniţi cu aceste tendinţe. Românii din Ungaria tot deauna şi-au vărsat sângele pentru patria lor, au fost şi sunt credincioşi patriei ungare. Românii s’au luptat de nenumărate ori şi pentru ideia austriacă. In 48 tot poporul român s’a sculat ca un Bingur om pentru a apăra dinastia, de şi ademenirea mişcărilor panromâne, nici cind n’a fost mal mare şi mal bine potrivită. Tot ast-fel a fost şi ţinuta Românilor din Principate. Mihal-Viteazul a fost aplicat să-şi pună sub suzeranitatea împăratului
NOUA REVISTĂ ROMÂNĂ
164
ţările sale precum şi Ardealul cucerit. De cînd România e independentă, pe lângă toate desilu-ziile ce i le-am pricinuit, ea se alipeşte tot mal mult de monarhia Austro-Ungară. Pentru România, alipirea de tripla alianţă e singurul mijloc de a scăpa de Rusia. O Austrie puternică, pentru România e garanţia existenţei sale. Năzuinţele românilor nu pot fi periculoase pentru Austria, din contra ele coincid cu ale Austriei. O Românie mare e posibilă numai cu şi în Austria.
Politicianil români din Austro-ungaria cred că cheslea naţională se va deslega devenind România o parte, suverană şi dinasticeşte intactă, a unei puternice uniuni de state, cu centrul la Viena.
Politicianil austriacl multă vreme nu au căutat simpatia României şi abia contele Guluchowski a introdus o comunicaţie mal sinceră intre cele două state. Dar aceasta nu e destul, trebue să se înceapă şi o tratare corespunzătoare a Românilor supuşi monarhiei. In privinţa aceasta s’a greşit mult. Soarta Românilor din Ungaria e un adevărat martiriu şi Maghiarii întrebuinţează toate mijloacele pentru a desnaţionaliza pe Români. Ademeniri şi ameninţări, întregul registru al puterii de stat, se pune în serviciul acestei tendinţe, ce primejdueşte însăşi fiinţa de stat.
Cînd slavismul va ajunge la mal mari esten-siunî în orient, atunci vor vedea Maghiarii ce nebuneşte au lucrat persecutînd pe Români. Venirea Ia putere a ministrului Sz^ll se părea că va introduce o eră nouă în viaţa naţionalităţilor din Ungaria; dar speranţele nu s’au împlinit, persecuţiile Românilor sînt tot aceleaşi.
După acestea d-1 D-r PopovicI trece la chestia bucovineană, arătînd că rutenizarea Bucovinei e primejdioasă monarhiei. Rutenizarea Bucovinei e o acţiune pentru Ţar.
Oratorul încheie că dacă Austro-Ungaria ar voi să se facă o dogmă de credinţe din existenţa şi evoluţia culturală şi politică a Românilor, atunci în politica orientală ar putea dispune de batalioanele României ca şi de ale sale. .
Discursul d-lul D-r PopovicI a fost ascultat cu multă atenţie şi a produs mult sînge rău maghiarilor; dar a fost primit cu atît mal mare simpatie do cercurile austriace duşmane Maghiarilor.
0 nouă expediţie a lui Nansen.
In vara asta, celebrul explorator va întreprinde o călătorie pentru a cerceta -din punct de vedere fizic şi biologic marea, între Norvegia, Islanda, Spitzbergen şi Ian Mayen. In acest scop s’a construit un vas special: «Michael Suls».
La congresul internaţional de pescărie şi cercetări marine, s’a propus înfiinţarea unei societăţi de exploratori oferindu-se preşedenţia lui Nansen. Reşedinţa acestei societăţi internaţionale va fi probabil Cristiania.
Reiuoirea Asiei.
Acesta este titlul unei foarte importante scrieri de curînd dată la lumină de Pierre Leroy Beaulieu. Autorul studiază Siberia, China şi Japonia. Arată cum pas cu pas Rusia a transformat Siberia, civilizînd-o, şi s’a apropiat tot mal mult de China. In deosebi cu construirea liniei ferate transiberiane, Rusia a căpătat un mijloc politic de o colosală importanţă pentru a-şî exercita înrîurirea în China.
ChinejiI, observînd că puterea Rusiei se întinde mereu, de cînd Anglia e ocupată cu războiul in Transvaal, ar fi dispusă să recurgă la Japonia, pentru că aceasta să îndeplinească în China opera civilizatorie cerută de vremea noastră, dar Japonejiî nu au destule capitaluri.
Aşa fiind, numai Statele-Unite ar putea ajunge să contrabalanseze cu timpul puterea pe care Rusia o cîştigă din ce în ce mal mult asupra Chinei.
In studiul său asupra Japoniei autorul ajunge la încheierea că civilizaţiunea europeană care la început părea artificială în Japonia — adoptată fiind de o altă rasă — acum este solid întemeiată şi va rămîne pentru tot-deauna.
Cartea e foarte instructivă, prin abundenţa de detalii pe cari le dă asupra ţărilor asiatice, astăzi teatrul unor transformări ce preocupă lumea întreagă.
Ziua de 10 Mai.	-
Cuvîp.lare ţinută Ia serbarea şcolară din 10 Maiu 1900 a Liceului oPetru Rareş# din Piatra-Neamţ.
Delegat de onorabilul corp profesoral al acestui liceu, spre a lua cuvîntul în numele său, mă
SUPLIMENTUL I
165
presint astăzi înaintea d-voastră pentru a vă întreţine cîte-va momente de importanţa zilei, ce o sărbătorim astăzi, a zilei de 10 Mai.
10 Maiu! Zi memorabilă în fastele istoriei noastre, zi demnă de a fi înscrisă în cartea de aur a naţiune! române!
Se împlinesc acum 34 de ani de cînd un principe, atunci străin, astăzi român, puse piciorul pe pămîntul românesc, răspunzînd ast-l'el la chemarea ţărel, sătulă de domniile elemere impuse el din alară şi de turburările interne cari năşteau dîn nestabilitatea domniei. Aceasta se oferea celuicare da mal mult,cînd deTureia cînd deRusia, cari dictaîi în ţările româneşti prin paşalele sau consulii lor, făcînd astfel din tronurile lui Ştefan cel Mare şi al lui Miliaiu Viteazul un obiect de mezat, iar ţara românească considerînd-o ca un paşalîc turcesc sau gubernie rusească, bună de exploatat spre mal marea satisfacere a interese lor lor politice şi economice.
Multe au avut să sufere Românii din partea acestor domni vremelnici, mulţi din eî străini de ţară, atît prin naţionalitate, limbă cît şi prin sentimente, veniţi cea mal mare parte din Fanar şi cari ocupînd tronul prin bani, peşcheşuri date dispensatorilor putere! ţărilor româneşti — • am numit pe Turci — şi cari avînd în vedere scurtimea timpului de guvernare, căutau ca prin toate mijloacele permise şi nepermise să stoarcă cît mal mult ţara spre a se achita către stăpî-niî lor şi a se îmbogăţi pe sineşî şi pe aî lor, sfetnici fanarioţi, căci fie care aducea cu sine în ţară o ceată întreagă de flămînzl, cari se aruncau, ca corbii asupra unul cadavru, asupra corpului însîngerat al sărmanei Românii.
S’au găsit printre el şi cîţî-va domni buni şi cu dor de ţară; dar... cu o floare nu se face primă-vara.
Această stare de lucruri dăinui, cu oare-carî variante de domni români şi iubitori de ţară, pînă la unirea ţărilor surori, a Moldovei şi a Munteniei, în 24 Ianuarie 1859, cînd se sui pe tronul ambelor principate Alexandru Ioan I Cuza, colonel în armata Moldovei, om însufleţit de idei mari şi de sentimente patriotice profunde.
Prin aceasta se împlinea un desiderat al diva-nurilor ad-hoe, instituite de tratatul de Paris din 1856 şi un desiderat al poporului românesc de dincoace şi de dincolo de Milcov, cari erau de mult unite prin origina lor comună, limbă
datine şi simţire şi cari de mult aşteptau acest moment sublim al realizăreî idealului lor mîn-gîiat de secole: unirea de fapt, politicesce, a două ţări surori.
Acest act măreţ so împlini prin alegerea lui Cuza, mal întîiu ca Domn al Moldovei (5 Ian. 1859) şi apoi ca domn al Munteniei de obşteasca adunare a acestei din urmă ţări (24 Ianuarie 1859).
Prin aceasta ţările române creşteau în importanţă, dobîndeau puteri noul, căci după cum a-tît de frumos zice poetul nostru popular, bardul de la MirceştI, Vasile Alexandri, în bora Unireî, compusă cu ocasiunea aceasta:
Unde’î unul, nu’T putere la nevoi şi la durere,
• Unde-s douT, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte.»
Printre cele d’întăî acte mari ale lui Cuza tre-bue să socotim: desfiinţarea clăceî sau iobăgieî, adică emanciparea poporului de jos, a ţăranilor, de sub jugul proprietarilor mari, cari’I considerau şi'I tratai! ca pe vite; secuîarisarca, adică trecerea la Stat, spre a servi la împroprietărirea ţăranilor, a averilor mănăstiresc!, d’impreună cu alungarea călugărilor greci, de prin mănăstiri şi a reîntronărel limbel şi cîntăreî românesclîn locul celei greceşti prin biserici; înzestrarea României cu un codice de legi civile şi penale, luat în mare parte după codurile francese şi belgiano şi numai într’o mică parte după codurile Cali-macli şi Caragea, şi care a fost promulgat .în anul 1865; apoi legea instrucţiunel publice de la 1864, care fu urmată şi aplicată în ţara noastră de toate guvernele pînă mal anii trecuţi cînd a primit importante modificări şi a fost înlocuită în parte cu alte legi propuse de d-nil miniştrii Take Ionescu, Spiru llaret, şi d-r. C. Istrate şi votate de corpurile legiuitoare.
Insă principele Cuza, după lovitura de Stat pe care o făcuse, spre a înzestra ţara cu aceste folositoare instituţiunî, începuse să considere cu totul altfel oamenii şi lucrurile. Sub cuvînt că a dobîndit ceea ce dorise, graţie recunoascereî Statului de puterile garante, începu să devie autoritar. El nu mal voi să ţie seamă nici de miniştri, nici de ţară, ascultînd numai de ceata linguşitorilor, ce se adunase împrejurul Tronului şi cari prin intrigile lor lăcură ca prinţul să sacrifice pe primul său ministru, Mihail Cogâlni-ceanu, promotorul tutulor acestor instituţiunî,
166
NOUA REVISTĂ ROMĂNÂ
concediîndu’l fără măcar să’l fi înştiinţat. Aşa ameţesc fumurile gloriei pe unii oameni.
La 11 Februarie 1866 Alexandru Ioan I fu silit să abdice şi să încredinţeze puterile domniei unei locotenenţe domnescl, compusă din general Go-losou, Lascar Catargiu şi colonel Haralambie.
Era şi timpul ca ţara să intre într’o epocă de linişte, de reculegere, spre a se desăvîrşi opera începută de Cuza cu ajutorul lui Mihail Cogăl-niceanu.— Şi în adevăr, comerţul şi industria cari sunt mal cu deosebire snfi6tul unei naţiuni şi după desvoltarea cărora într’o ţară se poate măsura gradul de civilisaţie al acelei ţări, precum şi căile de comunicaţie cari formează legătura dintre dînsele, apropiind pe consumator de producător, fuseseră lăsate cam în părăsire în această scurtă domnie de 7 ani, erau foarte înapoiate şi aşteptau un om ou o cultură mal europenească, care să le dea imboldul necesar spre a ajunge la prosperitatea pe care o reclamă timpul şi relaţiunile noastre cu occidentul Europei. Instituţiunile de cultură în genere aşteptau şi ele un om cu o educaţie occidentală.
Acest om fu Carol I de Hohenzollern, actualul nostru rege.
Tendinţa către absolutism a Iul Cuza făcu deci să se împlinească mal repede dorinţa exprimată de ţară în divanurile ad-hoc: un principe dintr'o familie domnitoare în Europa şi ereditatea tronului român.
In ziua de 8 Mal 1866, Carol de Hohenzollern a păşit pe pămîntul României însoţit de Ioan Brătianu ; iar în ziua de 10 Mal acelaşi an a fost proclamat domn ereditor al României.
Tot în ziua de 10 Maiu anul 1877, adunările legiuitoare proclamă neatîrnarea desăvârşită a României, care avea să ia parte la răsboiul în care Românii ati cîştigat laurii victoriei, asupra duşmanului lor secular Turcii, în luptele de la Smîrdan, Griviţa şi Plevna, sub conducerea viteazului lor căpitan şi Domn Carol I.
In fine, la 14 Martie 1881, Adunările legiuitoare votară în unanimitate înălţarea României la rangul de Regat; iar la 10 Mal 1881 M. S. Caro! I. fu încoronat Reg‘e al României.
Aşa dar ziua de 10 Maiu ne este nouă scumpă dintr’un întreit punct de vedere. Ea resumează într’însa toate momentele mari ale istoriei noastre naţionale, de la 1866 pînă astă-zl. De aci importanţa^el deosebită.
De aceea noi Românii trebue să o serbăm cu o deosebită pompă şi solemnitate
Domnia iubitului nostru suveran este bogată în multe fapte mari. Principe eminamente liberal, el a stăruit ca adunarea constituantă se dea ţării cît mal neîntîrziat o Constituţiune din cele mal liberale, pe care jură să o respectezo în 29 Iunie 1866.
Lui i se datoreşte ridicarea prestigiului ţăreî în străinătate prin politica înţeleaptă pe care o duce de 34 ani, prin aşezămintele de cultură cu cari a înzestrat ţara, prin bine-facerile civilizaţi-unel ce le-a introdus aci la porţile, nu ale Orientului, după cum se exprima mal deunăzi un ilustru avocat francez, ci ale Occidentului; căci ţara noastră se poate considera mal bine—în gradul de civilizaţiune la care se află astă-zî—continuarea Occidentului de cît începutul Orientului!
Printre aceste bine-facerl ale civilizaţiuniî putem număra:
Instituţiunî de credit, ca Banca Naţională, Creditele funciare, Creditul Agricol, etc. foarte folositoare, căcf creditul e sufletul comerciulul şi al industriei.
Instituţiunî de cultură: o mal bună organisare a Universităţiler existente, întemeiarea a o mulţime de şcoli primare şi secundare, şcoli normale pentru formare de prolesorî şi învăţători, şcoli de meserii, profesionale de fete, de inginerie şi architectură, de medicină veterinară, şcoli militare etc. etc.
Mijloace de comunicaţiune: şosele, căi ferate pentru înlesnirea comunicaţiunilor pe uscat şi transportul mal repede, mal puţin costisitor şi mai sigur al mărfurilor de tot soiul.
O marină comercială şi alta de răsboiu pe Dunăre şi pe Marea neagră.
In fine armata pe care a ştiut s’o puie pe a-celaşl picior cu cele din ţările occidintale atît ca electiv în raport cu numărul populaţiei ţăreî noastre, cît şi ca instrucţiune militară, spirit de disciplină, armament, etc. făcînd dintr’însa una din cele mal bune armate din Europa. Condusă de dînsul .pe cîmpiile Bulgariei, în răsboiul ruso-româno-turc, ea a atras admiraţiunea tutulor statelor Europene, dînd dovezi de vitejie; făcînd ast-fel să se adeverească cuvintele patriotului nostru poet, Vasile Alexandri:
«Astăzi lumea ne cunoaşte»:
«Român zice, viteaz zice!»
SUPLIMENTUL I
167
şi scoţîntl mal cu seamă în relief calităţile răs-boinice speciale ale aceluî corp do armată teritorială intitulat Dorobanţii, cărora li so mal zise şi Curcani, după pana ce o aveaţi la căciulă şi cari, tot după spusa poetului, «au schimbat, lîngţi Balcani, porecla în renume».
Acum prin înrudirea cu casa domnitoare a Engîitereî, graţie căsătoriei A. S. R. Prinţul Fer-dinand cu principesa Maria de Coburg, dinastia noastră a căpătat un nou lustru, iar ţara o mal mare vază şi importanţă în Europa. Toate acestea le dorim iubitului nostru Rege Carol I de IIo-lienzollorn şi iubitei noastro Regine Elisabeta de Wied, a cărei zi onomastică am serbat-o mal deunăzi şi care în toate ocasiunilo a arătat că iubeşte pe poporul său, prin actele sale de ge-nerositate şi de devotament sublim, de care a dat atîtea dovezi mal cu deosebire în timpul rSsboiuiuî din 1877—78, cînd cu mîna sa augustă lega rănile soldaţilor căzuţi pe cîmpul dc bătae sub gloanţele şi ferul duşmanului, avînd în tot dauna pentru dînşil cîte o vorbă de mîn-gîiere şi de încuragiare.
De asemenea sunt o onoare şi o mîndrie pentru noi calităţile sale de literată şi poetă, subt armoniosul nume de Carmen Sylva mînuind limba noastră ca şi limba sa maternă în «Poveştile Peleşulul», «Legendele Carpaţilor» şi cele raite mărgăritare eşito do subt măiastră sa pană, în cari cîntă, cu un sentiment adevărat romă nesc, datinele şi obiceiurile poporului nostru, bucuriile şi durerile sale, frumuseţea ţăreî românesc! şi care ’I compun o aureolă poetică tot aşa de strălucită ca şi coroana pe care o poartă
Cine poate spune faptele mari la cari ne va fi dat să mal asistăm subt domnia gloriosului nostru rege şi a urmaşilor săi?
Pentru moment noi luăm parte la această sărbătorire pacînică a muncel şi geniului omenesc ce se desfăşoară în capitala Franţei, sora noastră mal mare, în capitala lumel, focarul sciinţelor şi artelor şi unde România ocupă un loc de onoare) alături cu marile naţiuni Europene, cari poartă facla civilisaţiunel.
Coincidenţă fericită: La o dată foarte apropiată de 10 Maiă s’a făcut inaugurarea pavilionului Român la Exposiţia Universală din Paris.
Terminînd să zicem cu toţii:
Trăiască Majestăţile Lor Regele şi Regina României!
Trăiască Dinastia creditară română!'
Tă trăiţ şi voi, dragi şcolari spre a putea deveni cetăţeni folositori patriei, caro de la voi aşteaptă propăşirea şi fericirea sa!
Trăiască România!
M. G. Vernescu.
Trotuarele mişcătoare la Expoziţia diu Paris.
Prima încercare de a realiza acest notă şi curios metod de locomoţiune, s’a tăcut la expoziţia din 1893 de la Chicago. De atunci sistemul s’a perfecţionat. Acum la expoziţia din Paris acest trotuar are o întindere de 3500 de metri, cu 9 staţiuni în punctele principale ale expoziţiei.
Acest trotuar e compus din 3 platforme, una fixă şi două mobile. Din aceste două din urmă, una se mişcă cu o iuţeală de 4 chilometri pe oră, e lată de 1 metru şi serveşte mal mult ca mijloc de trecere de pe platforma fixă la cea care propriu zis serveşte pentru locomoţiune. Aceasta e lată de 2 metrii şi se mişcă cu o iuţeală de 8 chilometri pe oră. In sens invers trotuarului, circulă pe acelaşi trajetî un tren electric. Atît trenul cît şi trotuarul sînt puso în mişcare de aceeaşi uzină de electricitate.
Pe trotuarul mobil încap simullanou 14.000 do persoane. In ziua de Paşte, numai după prînz, trotuarul a trasportat 70.000 de persoane, pe cînd cea mal frecventată linie de tranval nu trans-poartă de cît cel mult 40.000.
Trotuarul mobil este una din cole mal atractive curiozităţi ale expoziţiunel.
Din Metafisica Poporului Român.
Credinţe Poporane
1.	Cu întorcătoriu (lemn cu care să învîrteşte sulu) la isprăvenie, să dă dupo ăla care a şezut în scaun, ca să aibă spor (băiatul fuge).
2.	înainte de a slobozi (firşi pînza) nu e bine să treci peste răsbol, e rău de moarte.
3.	Cînd bel d’întîiu din urcior, să stropeşti (verşi) jos, ca să bea morţii.
4 Cînd să lovesc doi inşi în capete, să scuipi jos. Ăl care o scuipa mal pe urmă ’l mor părinţii şi te doare capu.
168
NOUA REVISTĂ ROMÂNA
5.	Dacă să măsoară doî copil, iar să scuipe jos; că dacă n’o scuipa să măsură şarpele cu eî şi moare.
Do la inumn-mea iti/o din Catane.
6.	Fata, nu e bine să pue ciuru în cap că face bube.
7.	Fata, nu e bine să pue pălăria voinicului în cap, că ’I iei îngerii.
8.	Cînd să cunună văduvii înainte, nu să mal cunună ăî cu nunta (tinerii).
9.	Nu e bine, să şezi pe scutecu unul copil, câ-î miroase gura.
10.	E bine să mănîncl ouă de broască ţestoasă, ca să scapi de tusa măgărească.
11.	SîrbilJJ.)—la cununie—cată (2) o para veche de argint curat, o taie în două şi bagă jumătate la ea şi jumătate la el în cismă—să lîe sănătoşi (curaţi ca argintu).
12.	La Iăsatu postului de brînză să nu mal laşi cuibări în tîrnă şi să nu pul cloţă (3) că găseşti şarpele acolo.
Spuse de sor-niea Rina şi Maria.
13. Să nu pul cloţă în luna Corbilor, (4) de al pus şi aî scos puii, să nu-î mănîncl că mori; sînt răi de (oftică) osfică.
14.	Nu o bine să-ţi dea cu ghernu ’n cap, că nu mal creşti.
15.	Nu e bine să tal găinile închedecate, şi să mături noaptea.
Do la muma-mca I.tiţa din Catane.
16.	Joia şi Marţa cin'să laie, lace brîncă.
17.	Pînă nu ridici răsboiu, să arunci apă pe sub el, că aşa e bine.
18.	Dupe ce a scos găina pul, ghiocile de oii le ia şi le înfige pe un surcel, ca să ţie puii toţi după cloţă şir să nu moară.
Spuse de sor-inea Maria.
St. St. Toţesco.
(1)	Din România, ăî stărbliţî — românisaţi.
(2)	Caută.
(3)	Ouăle să le mănincî, să nu le opreşti pentru pus cloţă (cloşcă).
(4)	Ianuarie.
,,Enciclopedia ltoinaiiăK, publicată din însărcinarea şi sub auspiciile «Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român», de D r. C. Diaconowisch, priin-secretarul Asociaţiunii.
A apărut fasc. XX, cuprinzînd numeroase articole între Ioanovici—Keman. Cu acest fascicol se încheie tomul al doilea al acestei valoroase pu-blicaţiunl. In acest fascicol încă aflăm o serie de articole de interes special românesc, dintre cari amintim: Iobagiu (I. St. Şuluţu), Ionescu (biografii), Iorga, Iosif (mitropolit), Ipsilante, lsopescu, Istro-romînil, Juga, Ivaclcovicî, Jianul, Jiul, Jore-ste, Junii, Junimea, Kalinderu; iară dintre celelalte articole remarcăm: Iosif, Irigaţiune, Irlanda, Isabella, Isolarea bolnavilor, Istoria, Isus Chris tos, Isvor, Italia, Italiana, literatura (M. Strajan)-Iupiter, Iancso B., .Japonia, Java, Jertfa, Jhering, Joc, Jokal, Josika, Joubert, Justinian, Kant (Dra-gomirescu), Karnak, Karlliago.
Stăruinţa Redacţiunil şi editureî de a duce această operă la bun slîrşit în butul tuturor greutăţilor, cu cari se luptă, merită recunoscinţa şi sprijinul publicului. Volumele apărute pînă acum (I şi II) pot forma podoaba orî-căreî caso româneşti. Editorul a pregătit şi scoarţe corespunzătoare, cari se pot procura cu preţul de câte 2 coroane de tom.
Abonamentele se fac la IV. Krafft în Sibiu (de-posit general pentru România E. Stor/,-, Bucureşti) şi se primesc numai pentru publicaţiunea întreagă. Preţul de prenumerare pentru un tom broşurat cor. 20.—, legat cor. 23.20 (în România: lei 25.—, resp. 28.50).
Anul I	„REVISTA MARITIMA" No. 3. Maiii 1900.
SUMARUL':
Tactica Navala. Principii, Căpit.-Cotnandor Eustatziu.
O dare de seamă asupra Serviciului Maritim Roinăn (Urinare şi fine) *V
Eficacitatea tirului în mare Capii.-Comandor Eustatziu. Progresele navigaţiuneî sub-imirine. (Urmare), Sub-locot. Eugcniu Botez.
Note asupra teoriei ancorării, Sub-Locot. Ad. Jijio.
Note istorice asupra busolei şi întrebuinţărel cl, LocOt. C. N. Păun. Bătălia (le la Abukir. (Urmare), Căpitan Demctriade Petre. Descrierea şi studiul voiajului împrejurul pămîntulul făcut cu vasul cu pînze francez „La Loire" din 1884—1885, CdpU.-Comandor Eustatziu
Schiţe Marine, Jcan-Bart.
Din Străinătate.
Din ţară.
Starea vaselor Marinei militare în luna Maiii şi diferite Mişcări in personal.
Mişcarea vaselor străine.
----■