NATURA REVISTĂ DE POPULARIZARE EA D-LOR ŞTI IN G. ŢIŢEICA şi G. G. LONGINESGU VOLUMUL VII OCTOMVRIE 1911—IULIE 1912 BUCUREŞTI Tipografia G<‘TENBERG Joseph Gobl S-sori 20. — Strada Doamnei. — 20. 1911. www.dacoromanicajx) www.dacoromanica.ro AUTOR VOL^ N*... J. POPfiSCU-BAJPABU IMPORTANŢA ECONOMICA A RÂULUI IALOMIŢA >) înainte de a intră în chestiunea care face obiectul acestei conferinţe, ţin să spun câteva cuvinte din care să reiasă că asemenea chestiuni, nu numai că se pot aduce, dar că trebuesc aduse în congresele Asociaţiunii pentru. înaintarea şt răspândirea ştiinţelor. Şi este necesar să fac acest lucru, deoarece sunt unii care se întreabă, că întrucât ar putea folosi cunoaşterea importanţei economice a unui râu din România pentru ca ştiinţa să inainteze şi să se răspândească ? Ştiinţa este universală, zic dânşii, ea trebue să se ocupe numai cu chestiuni abstracte, sau care interesează lumea întreagă, iar nu cu chestiuni care preocupă pe locuitorii depe marginea unui râu! Aşa ar stă lucrurile, în adevăr, dacă ştiinţa ar fi şi azi ceea ce eră in vechime, adică numai o podoabă a spiritului omenesc. Astăzi lucrurile s’au schimbat mult: puterea aburului nu se mai arată pe jucăria numită vârtejul sau eolipglul lui Fjeron, ci se vede la trenurile şi transatlanticele care duc pe om peste ţări şi mări cu iuţeala vântului; plimbarea * 23 1) Conferinţă ţinută la deschiderea Congresului al VII lea al flso-ciaţiunii Române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor în ziua de 23 Septemvrie 1911 la Târgovişte. www.dacoromanica.ro 4 NATURA omului prin văzduh) nu este numai în imaginaţia acelora care au scris basmele din o mie şi una de nopţi? ci o vedem in realitate. Rstăzi omenirea s’a înmulţit şi pământul cu mijloacele lui naturale nu o mai poate întreţine, şi de aceia oamenii cer dela ştiinţă să le aducă uşurarea traiului, şi să le pue la dispoziţie forţele naturei, pentru trebuinţele lor. Şi cum nevoile diferitelor naţiuni nu sunt aceleaşi, iar ţările nu dispun toate de aceleaşi bogăţii şi de aceleaşi forţe, reese că ştiinţa trebue să aibă şi părţi naţionale, speciale fiecărei ţări, după condiţiunile lor geografice, tecnice, economice şi sociale. Mai mult încă, când este vorba de aplicaţiuni, ştiinţa devine chiar locală- Rsociaţiunile pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor işi au origina tocmai in necesitatea de a desvoltâ ştiinţa naţională, iar Congresele lor in diferite oraşe au tocmai de scop de a pune in curent pe oamenii de ştiinţă cu unele chestiuni de ştiinţă locală, şi pe orăşenii lor in curent cu foloasele pe care le-ar avea din rezolvarea unor anumite chestiuni de ştiinţă aplicată. Chestiunile de ştiinţă abstractă, de ştiinţă generală, se tratează de multe ori in zilele noastre in Congrese internaţionale, sau flsociaţiuni internaţionale, căci rezoluţiunile ce se iau acolo se pot aplică in toată lumea. Numai graţie unor înţelegeri internaţionale avem astăzi un sistem uniform de unităţi in electricitate, pe când, cu tot timpul trecut de un secol şi mai bine, şi cu toate sforţările făcute, sistemul metric nu a fost adoptat de toată lumea. Cum insă Congresele internaţionale se ţin la intervale mai mari, şi cum la dânsele nu se pot duce decât un număr restrâns de persoane, este bine şi necesar, ca in fiecare Congres naţional să se aducă şi chestiuni de ştiinţă pură şi aplicată, pentru ca să se arate www.dacoromamca.ro IMPORTANŢA ECONOMICA A RTC’LUI IALOMIŢA 5 că o naţiune contribue necontenit la progresul general al ştiinţei, şi că se achită cu demnitate de împrumuturile pe care dânsa le-a făcut naţiunilor streine în această direcţiune; căci, D-nelor şi D-lor, după cum am spus in apelul nostru dela 15 Maiu, prin care s’a anunţat ţinerea acestui congres, „este o datorie de onoare că dacă împrumutăm metode ştiinţifice moderne pentru trebuinţele ştiinţifice, tecnice şi economice, să căutăm să dăm şi noi la rândul nostru, alte metode în schimb". Dar din acest punct de vedere se iveşte o dificultate, căci chestiunile noi nu pot aşteptă ca să fie date la lumină in Congrese prea depărtate, cum sunt de exemplu ale noastre, din doi in doi ani, şi aceasta din cauza marei activităţi ştiinţifice moderne. Dacă cinevâ ar aşteptă prea mult cu darea la lumină a unei descoperiri ştiinţifice, pe care a făcut-o, riscă să vadă acelaş lucru descoperit şi publicat de altul înaintea lui, in altă ţară, cu dreptul de prioritate câştigat. De aci necesitatea unor Societăţi ştiinţifice sau locale, sau de reviste ştiinţifice permanente, care să aducă la cunoştinţa lumei lucrările, pe măsură ce ele se produc, şi de aci reese şi numărul mai mic al lucrărilor ştiinţifice care se prezintă la Congrese ca acesta, precum şi sporirea neîncetată a chestiunilor de ştiinţă naţională sau chiar locală la dânsele şi uneori chiar la Congresele internaţionale, ftstfel la Congresul Matematicianilor de la Roma, s’au făcut şi conferinţe sau comunicări care interesau mai mult pe Italieni decât pe reprezentanţii celorlalte naţiuni, cu toate că matematica este o ştiinţă abstractă, gdnerală şi universală. După cum am spus, chestiunile de ştiinţă naţională au dus la crearea Rsociaţiunilor pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor. Primul exemplu l’a dat Elveţia in 1815, ţară care peste 4 ani va serba centenarul primului său Congres ştiinţific; a www.dacaromamca.ro 6 NATURA venit apoi Germania in 1822, Anglia in 1831, Italia in 1833, America în 1853, Franţa in 1871, după răsboiul cu Germania, iar de curând, in urma noastră, s’au făcut in Spania şi in Colonia Capului. Peste tot se aduc in discuţiune chestiuni naţionale şi locale, şi nu numai lucrări desăvârşite şi complect studiate, ci se atrage şi atenţiunea asupra unor chestiuni care interesează ţara şi localitatea şi care aşteaptă o solu-ţiune mai curând sau mai târziu. Cu modul acesta se face să se intereseze mai multă lume de acele chestiuni şi să se grăbească astfel găsirea soluţiunilor pentru aducerea lor la îndeplinire. Astfel in Congresul Asociaţiunii Italiane din 1907 s’a propus crearea unui canal intre Po şi Parma. * * * In această ordine de idei intră şi chestiunea pe care o voiu aduce acum înaintea D-voastră, chestiune cu care m’am ocupat acum vre-o 9 ani, din ordinul Direcţiunii Serviciului hidraulic, şi la care m’am mai gândit de atunci din când in când, fără insă a mă putea ocupă in special de dânsa. E vorba de utilizarea Ialomiţei pentru facerea de transporturi pe dânsa. Chestiunea aceasta nu este nouă şi cred că nu greşesc dacă voiu spune că acum 100 şi mai bine de ani s’au gândit mulţi la dânsa, de oarece mai târziu ea se vede tratată in Regulamentul organic al Munteniei. Iată in adevăr ce spune articolul 165 din acel Regulament - „Pentru marile folosuri ce putem dobândi din plutirea pe acele cinci mari gârle care trec de a curmezişul Valachiei, în lărgimea ei, adică Jiul, Oltul> Argeşul, Dâmboviţa şi Ialomiţar Domnul împreună cu Obşteasca Adunare va îngriji a trimete Ingineri meşteri, ca să găsească mijloace spre a curăfi matca lor şi după planul ce va hotărî, lucrarea lor va merge neîncetat www.dacoromamca.ro IMPORTANŢA ECONOMICA A RIULUI IALOMIŢA 7 după mijloacele ce va fi în putinţa Statului, pană când aceste gârle vor fi în stare de a fi primitoare de plutire". Pe baza acestui din urmă articol, Obşteasca Hdunare din 1834—35 a făcut o legiuire întărită de înalta Stăpânire, al cărui art. 6 sună astfel: ,, Totdeodată, în curgere de 6 luni se vor trimite inginerii trebuincioşi aleşi din cei cu adevărată ştiinţă pentm asemenea lucrare şi care ar aveă dovezi de o cercare netăgăduită, şi aceştia, cunoscând prin vedere saci cercare firea şi puterea acestor râuri şi a lor nivelaţie, vor aduce ştiinţele următoare: a) Care din aceste gârle ar găsi mai lesne de a se face plutitoare, ca dela aceea să înceapă şi lucrarea. b) Dacă se poate pune în lucrare dela începerea fiecărei gârle pânăla a sa vărsare in Dunăre, sau numai dela un punct şi care anume, precum şi ce cheltuială trebueşte, pe ce şi pe ce anume“ etc. Se cerea apoi să se studieze ce este de făcut cu morile, iazurile, stăvilarele care se aflau pe acele râuri, se ordonă să nu se mai facă altele noui, se fixau taxele de navigaţiune pe Olt, şi se cerea să se deschidă gura Borcei „spre a putea vărsa apa din Dunăre într'însa cu mai mare iuţeală". Hu trecut de atunci 76 ani, adică peste 150 ori câte 6 luni, şi inginerii meşteri nu au fost trimeşi să vadă ce s’ar puteâ răspunde la întrebările puse de Obşteasca Hdunare din 1834-1835 1 Cauza este că pe la început nu erau ingineri care să facă t asemenea studii; când au fost, ei au avut să se ocupe cu alte lucrări, ca de exemplu drumurile de fier; iar când nu au avut să se ocupe de lucrări ce trebuiau executate numai decât, au fost puşi in disponibilitate, in loc de a-i trimete să studieze marile chestiuni tecnice care mai curând sau mai târziu vor trebui să fie aduse la îndeplinire. www.dacaromanica.ro 8 NATORA Un inceput de studiu al râurilor noastre s’a făcut in 1893 pe Şiret şi Olt, începând dela gură, încolo nu se ştie nimic in această privinţă, pe când in alte ţări, ca Elveţia, se cunoaşte regimul tuturor râurilor şi râuleţelor, şi se ştie in diferite puncte ale lor care este puterea de cădere de care ar dispune o industrie care s’ar instala acolo. Această catagraţîare a forţelor disponibile şi-a avut efectul, de oarece in 15 ani numai, puterea câştigată din căderile de apă s’a ridicat dela 0,02 cai vapori de locuitor, la 0,08 cai vapori, adică s’a împătrit. La noi partea de sus a râurilor ar putea produce puteri importante pentru industrie, insă nimeni nu ştie de cât se poate dispune in diferitele timpuri ale anului. Dar această neştiinţă nu trebue să ne surprindă, de oarece, după cum am spus, in Elveţia se ţin Congrese ştiinţifice de aproape 100 ani încoace, pe când la noi de abia de 10 ani! Partea de jos a râurilor noastre poate fi utilizată pentru navigaţiune, insă nici aci nu putem spune ce ar fi de făcut, până unde s’ar putea naviga, cât ar costă lucrările şi in cât •timp s’ar putea realiză. Ceeace putem spune este că, nu numai că nu se lucrează in această direcţiune, dar că se fac unele lucrări care sunt contrare acelui scop, ca de exemplu iazuri şi stăvilare la voia întâmplării, poduri cu deschidere prea mică pentru o eventuală plutire şi altele. * * * Până acum am vorbit numai generalităţi; să expun acum şi câtevâ fapte precise. In anul 1902 D-l Anghel Saligny, pe atunci Directorul Serviciului Qidraulic, m’a trimes să fac o recunoaştere pe Jiu şi pe Ialomiţa, in vederea unor deschideri a acestor ape pentru naviga june. Veţi zice : „iată un început de executare al hotărîrei Obşteştei www.dacoromaoica.ro IMPORTANŢA ECONOMICA A RTUTUI IALOMIŢA 9 Adunări din 1834.“. Nu, D-nelor şi D-lor, deoarece nici D-sa nici eu, nu ştiam de acea hotărâre pe atunci. Motivul eră de a desvoltă Navigaţiunea noastră fluvială, asigurându-i câtevâ debuşeuri interioare, de oarece patrioţii noştri de pe Dunăre preferau să transporte mărfurile lor cu vase austriace, ungare, ruseşti, greceşti, turceşti, etc. In primăvara acelui an, am dus in căruţă o barcă dela Becţjet la Bucovăţ lângă Craiova şi am plecat cu ea pe Jiu la vale, ajungând după două zile la Becţjet. Rpele erau crescute şi repezi. Recunoaşterea aceasta a arătat că până mai sus de Gângiova s’ar putea face lucrări de regulare a râului, iar de acolo in sus ar trebui un canal paralel cu Jiu şi alimentat de apele lui, pentru a putea inzestrâ Craiova cu un port. In toamna aceluiaş an,— mâine sunt 9 ani de atuncea — am plecat pe Ialomiţa dela Fierbinţi, din judeţul Ilfov, până la gură, drum care s’a făcut in 5 zile. Barca metalică cu care se făcuse recunoaşterea fusese adusă din Călăraşi pe Borcea, pe Dunăre şi Ialomiţa in 11 zile. La stăvilare ea se scoteâ pe mal şi se ţâră pe uscat cu 3 perechi de boi, până când se dedeâ din nou la apă. Intr’însa am mers eu cu două ajutoare pentru facerea sondajelor şi profilelor necesare şi patru lopătari, dintre care doi trăgeau câte o oră şi doi se odihneau. Cu modul acesta distanţa de 241 km. dela Fierbinţi la Gura Ialomiţei s’a făcut in 29 ore de mers, cu o iuţeală de aproape 8 km pe oră. Barca, deşi de metal şi încărcată cu 7 oameni, nu se scufundă in apă decât cu 30 cm. aşâ că ea a putut trece chiar pe Ia cele mai mari întinsuri ale Ialo-miţei şi peste nisipurile care se întâlneau la schimbări de coturi, când apa trece din o parte in alta a malului. Pe mal mergeâ o căruţă care duceâ bagajele, proviziunile şi care să www.dacoromamca.ro 10 NATURA aducă eventual oameni de ajutor in caz de accident. In tot timpul mersului se măsurau adâncimile, iar din distanţă in distanţă se ridicau profilele pe lăţimea apei, cu adâncimile din metru in metru; se măsură iuţeala şi cantitatea de apă care se scurge pe secundă pe acolo, adică debitul râului. S’au comparat apoi rezultatele obţinute in timpul recunoaşterii cu ţ)ărţi mai veclji şi mai noi ale Ialomiţei. Iată un rezumat al acestor cercetări. S’a găsit că in multe părţi Ialomiţa are o albie foarte variabilă, care ar trebui fixată in cazul regulării râului. Rşâ de exemplu, am văzut sate care erau inainte la malul Ialo-miţei, iar acum au rămas la 1 km. distanţă; că unele sate au fost cu totul distruse; că altele au fost mutate până la 3 Va km. distanţă pentru a scăpă de inundaţiile râului, care se întind uneori pe lăţimi de 6 km. La Fundul Crasanilor, biserica satului eră atunci jumătate căzută in apă, iar la Rndrăşeşti malul Ialomiţei se prezintă ca o tăetură verticală prin craniile, prin oasele şi prin cosciugele din vechiul cimitir al satului! Coturile Ialomiţei sunt foarte numeroase şi mari; ele se modifică, se accentuiază până ce apa le rupe la rădăcină şi lasă in locul lor privaluri care au apă numai la viiturile Ialo-miţei. Lăţimea Ialomiţei este de 15—30 metri mai sus de confluenţa cu Praţjova; de 50—70 m. mai jos, iar aproape de gură este cam de 40 m. Un braţ al Ialomiţei, rupt de câţiva ani, şi care se uneşte cu pârâul Sărata la Urziceni, are numai 10—20 m. lăţime. Rdâncimile obişnuite variau intre 50 cm. şi 1.00 m. până la Praţjova; 1.00—2.00 mai la vale şi peste 2 metri pe vreo 3 km. aproape de gură, din cauza revărsării apelor Dunării în Ialomiţa. Pe la întinsuri insă se gă- www.dacaramanica.ro IMPORTANŢA ECONOMICA A BIUI.UI IALOMIŢA 11 sesc şi 35 cm. de apă numai, iar la unele coturi pronunţate, cu vârtejuri şi anaforuri puternice, adâncimile se sco-boară până la 7 metri. Panta mijlocie, dela Urziceni până la Dunăre, este cam de 1/4 mm. pe metru, astfel că această porţiune, de aproape 200 km. lungime, este susceptibilă de regulare. Dela tlrzi-ceni in sus până la Fierbinţi, pe 50 km. lungime, panta este 1/3 mm. pe metru; de aci, pe alţi 50 km., până la Crivina, panta este de 3ji mm. pe metru; şi in fine de acolo până la Cârgovişte, pe vreo 80 km. lungime, panta se ridică la 2 mm. pe metru. In sus panta creşte foarte repede, astfel că de aci până la Pucioasa este cam de 6 mm. pe metru, pe 20 km. lungime. Dela Cârgovişte până la Crivina, Ialomiţa are o cădere de 160 metri, pe când de aci şi până la Dunăre ea nu se scoboară decât cu 110 metri, pe cei 300 km. de parcurs al ei. Coturile numeroase din partea de jos con-tribuesc mult la acest lucru şi înlesnesc mult lucrările necesare regulării Ialomiţei pentru navigaţiune. Cot graţie numeroaselor coturi s’ar putea regulă şi Prutul până aproape de judeţul Botoşani, cu mijloace destul de reduse, de către Co-misiunea mixtă a Prutului. In sus de Crivina va trebui făcut un canal lateral cu ecluse până să ajungă la Cârgovişte, iar de aci înainte, lucrările ar fi cu totul disproporţionate ca cheltuială, faţă de utilitatea lor. Iuţeala apei a variat intre 0,50 şi 1,00 m'sec ; iar in apropiere de gură, iuţeala este mai mică şi cam de 0,35 m.,sec. La apele mici, din timpul recunoaşterii, s’a găsit un debit pentru Ialomiţa de 20 m1 pe secundă, după confluenţa ei cu Prahova. De altfel, D. Inginer V. Roşu, in o lucrare a sa premiată de Academia Română, ajunge prin calcule comparative cu râuri din alte ţări, şi pe baza întinderii bazinului www.dacoromamca.ro 12 NATURA Ialomiţei, la un debit minimim de 18 m3/sec. Cu acest debit se poate face un canal dela Urziceni in jos care să aibă totdeauna cel puţin 1.50 m. de apă, ceiace nu este puţin, dacă ne gândim că anul acesta au fost zile când pe Dunăre, in unele puncte, nu se puteâ trece cu mai mult de 1,80 m. Este evident că in cursul anului, apele vor fi mai ridicate. Rşâ de exemplu in anul 1902 apele Ialomiţei la Coşăreni lângă Urziceni, au stat cu 1,00—1,50 m. mai sus ca nivelul apelor mici timp de 152 zile, iar in 3 zile din anul acela, au avut şi 3,50 m. peste nivelul apelor mici. Cu aceste elemente ce am adunat atunci, cu ceiace am mai putut vedeâ şi află mai in urmă, pot să dau răspunsul la prima chestiune pusă de Obşteasca Rdunare din 1834—1835 şi anume: „Ialomiţa este răul cu a cănii regulare ar trebui să se înceapă în România crearea de căi navigabile inter io ard ‘. * * * Importanţa economică a acestei lucrări este mai mare decât pentru oricare alt râu dela noi, după cum voi căută să arăt pe scurt in cele ce urmează. Ialomiţa străbate părţile cele mai populate şi mai bogate din nordul judeţelor Ialomiţa şi Ilfov şi din Sud-Estul judeţului Dâmboviţa. In special in Ialomiţa, satele de pe malul acestui râu s’au întins şi s’au unit unele cu altele, incât une ori s’a ajuns la sate continue pe aproape 8 km. lungime. Locuitorii care cultivă nordul judeţului stau mai toţi in satele de pe malul râului sau in apropierea lui. Prin regularea Ialomiţei s’ar evită inundaţiunile dese şi dezastruase ale acelor sate. Hpe'e s’ar puteâ utilizâ mai uşor pentru industrii, gră-dinării, irigaţiuni şi transporturi de cereale, care se fac acum de multe ori pe drumuri rele şi impracticabile. Rstăzi pe Borcea sunt proprietari care au la malul apei câte 2 sau cljiar www.dacaromamca.ro IMPORTANŢA KCONOMICX A RtOLUI IALOMIŢA 13 3 maşini dc trccrat, iar la 40—50 metri de ele pe apă un şlep în care duc direct grâul dela batoză. Cât folos nu ar avea agricultura dacă asemenea lucru s’ar putea face pe cel 380 km. ai Ialomiţei dela Cârgovişte la Dunăre şi câte terenuri neutilizabile nu s’ar redă agriculturei! Câtă economie de braţe şi de căruţe nu ar reeşi de aci şi care s’ar puteâ întrebuinţa cu folos in altă parte! Cu cât nu s’ar reduce lipsa de vagoane in timpul verii! Dar, ceeace e mai însemnat, este uşurarea şi eftenirea transporturilor materialelor grele ca cărbunii necesari industriilor, piatra, cărămida şi varul necesare construcţiilor, pietrişul şi piatra spartă necesară şoselelor, etc. Rzi piatra spartă pentru întreţinerea şoselelor din jurul Bucureştilor revine uneori la 20 lei de m3 dusă la faţa locului, din cauză că se aduce din Dobrogea pe apă până la Giurgiu, se descarcă acolo şi se încarcă în vagoane, se duce cu calea ferată la Filaret şi de aci cu carele pânăla locul de întrebuinţare. Costul transportului unor asemenea materiale pe apă este de zece ori mai mic ca pe calea ferată, aşâ că aceeaş sumă care permite să aducem un vagon de 10 tone, ajunge să aducem un şlep de 100 tone pe aceiaş distanţă. Dar o importanţă şi mai mare a canalizărei Ialomiţei constă în faptul că această cana izare nu ar rămâne izolată. Ea s’ar puteâ legă prin un canal cu oraşul Buzău, care ar plecă de la Urziceni; cu Ploeşti şi cljiar cu Câmpina prin Prahova şi afluenţii săi şi în fine cu Capitala ţării prin un canal care ar plecă dela Fierbinţi şi s’ar termină în apa Co’entinei, pela lacul Teilor din nordul Bucureştilor. Importanţa unui port pentru Capitala ţării este considerabilă. Hşâ de exemplu in Franţa portul cel mai important nu e nici Marsilia, nici Fjavre, nici ori care alt port dela mare sau dela www.dacoromamca.ro 14 NATURA Ocean; mişcarea cea mai mare o are portul Paris. In 1906 de exemplu, pe cei 25 km. de cţjeuri ale lui, s’au mişcat peste 10.500.000 tone mar.'ă, pe când in acelaş an mişcarea portului Marsilia nu a fost decât de 6.750.000 tone. Pe cei 16.000 km. de canale şi căi navigabile interioare ale Franţei s’au mişcat, între cele 646 porturi fluviale, peste 35.000.000 tone, din care 33°/0 materiale de construcţiuni şi 31 °/0 combustibili. Rceste cifre sunt suficiente pentru ca să se poată vedea cât suferă Capitala noastră din pricina lipsei unui port şi ţara întreagă din cauza lipsei de căi navigabile interioare. In special cât profit nu ar avea judeţele Ialomiţa, Buzău, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa şi cţjiar partea de Sud a judeţului Brăila din re-gularea Ialomiţei pentru navigaţiune 1 Regularea Dâmboviţei şi a Rrgeşului pentru crearea unui port al Capitalei, deşi ar costă mai puţin, ar fi numai de un interes local, iar nu de un interes general atât de mare ca a Ialomiţei. Dacă îşi aruncă cineva octjii pe o ţjartă a României şi pe alta a Europei vede că Ialomiţa este pentru noi, ceeace Dunărea este pentru comerţul Europei, căci pe ea se vor mişca mărfuri in un sens şi in altul prin regiuni bogate, prin, ori pe lângă centre populate sau industriale. Iată de ce am spus că Ialomiţa este râul cu care ar trebui să se înceapă crearea ce linii de navigaţiune interioară. Lucrarea ar costă bine înţeles o sumă însemnată, pe care nu o pot fixă din cauza lipsei de studii serioase pe teren; insă, cum asemenea lucrări nu se pot face deodată sacrificiile anuale nu ar fi prea mari. Pe de altăparte lucrarea incepându-se dela Dunăre in sus, fiecare porţiune făcută va puteă folosi pentru plutire. Comparând însă acest râu cu altele similare din străinătate, se poate spune că porţiunea Dunăre- www.dacaromamca.ro IMPORTANŢA ECONOMICA A RIULUI IALOMIŢA 15 Fierbinţi împreună cu canalul până la Bucureşti şi portul Capitalei ar costă vreo 30 milioane de lei. Procentele ar p îndeajuns compensate prin câştiguri de terenuri irigabile pentru agricultură şi ridicarea valorilor celorlalte. Pentru continuare până la Târgovişte şi legătura cu Buzăul, Ploeşti şi Câmpina, îmi lipsesc cu totul elementele pentru a putea indică un cost aproximativ. Lucrarea este posibilă şi am convingerea că se va face într’un timp, nu prea îndepărtat şi la această concluziune mă duce un fenomen economic actual şi anume: cererile imperioase pentru eftenirea traiului. Cât timp nu vom aduce zarzavaturi şi alte produse alimentare de pe câmpii ce se pot irigă uşor şi cu un cost de transport mic, ci le vom aduce din Curcia cu vapoare de pasageri şi cu trenuri de persoane nu se poate vorbi de reducerea costului tjranei la cei săraci; cât timp cărbunii se vor aduce d'n Cardiff şi tUestfalia cu vapoare peste mări şi ocean iar nu de pe la unele mine din ţară ca Mărgineanca şi altele in şlepuri trase la edec de câte un cal, nu vom avea încălzitul eftin ; cât timp, piatra, lemnul, cărămida, varul nu le vom putea duce in centrele populate cu cţjeltueli mici, de acolo unde se găsesc sau se pot fabrică cu uşurinţă, până atunci cu greu se vor puteâ reduce chiriile; şi in fine, cât timp nu vom puteâ transportă uşor şi eftin pietrişul şi piatra spartă, nu vom puteâ avea şosele bune şi durabile prin câmpiile noastre, in număr îndestulător. Este dar timpul ca chestiuni de natura celor cu care s’a ocupat Obşteasca Adunare din 1834 să pe readuse la ordinea zilei. Oraşele noastre care se plâng de lipsa de viaţă trebue să se ocupe de găsirea mijloacelor prin care ar puteâ mări mişcarea economică intr’însele, căci azi, cu toate palatele, şcolile, teatrele, lumina electrică şi altele, nu se poate obţine www.dacoromamca.ro 16 NATURA. viaţă in ele fără de o asemenea mişcare. Ştiinţa a scos azi pe om de sub tirania naturii şi din dependinţa locului lui de naştere, şi l’a făcut să depindă de oameni, prin relaţiuni economice. Sporirea unor asemenea relaţiuni măreşte viaţa şi o uşurează. Pentru oraşul acesta, utilizarea cursului de sus al Ialo-miţei prin căderi de apă, şi a cursului de jos pentru iriga-ţiuni şi navigaţiune i-ar da viaţa pe care i-o doresc tinerii lui fii; căci, am avut ocaziunea să constat că unii din aceştia nu sunt mulţumiţi cu starea de vitalitate a oraşului lor natal. In o lucrare pe care am dat-o elevilor Şcoalei de Poduri şi Şosele anul trecut, unul din aceştia, născut şi crescut aci, găseşte ocaziunea să-şi exprime in acea lucrare o asemenea nemulţumire, scriind următoarele: „De altfel Târgoviţtea a fost Capitala ţării în vechime din cauza poziţiunii ei strategice -şi de când numai este o vedem luând scăderi foarte mari, devenind cum s'ar zice „un oraş mort“. Ei bine, D-nelor şi D-lor, incljei această cuvântare, prin a spune următoarele unor asemenea tineri: „Munciţi ţi căutaţi să pătrundeţi ţi să posedaţi cat mai mult ţi mai solid diferitele ramuri ale ţtiinţelor, pentru ca să vă puteţi da bine seama de ce puteţi aplică în oraţul ţi Î11 judeţul vostru în scopul de a le spori neîncetat viaţa ţi prosperitatea. Munciţi cu nădejde, căci ţtiinţa vă rezervă mari ţi frumoase aplicaţiuni. Adunaţi avuţiile ţi energiile disponibile ţi faceţi-le să circule. Şi atunci veţi puteh fi cu adevărat mulţumiţi} căci, după cum strămoţii voţtri v au lăsat un frumos nume istoric acestui oraţ, tot aţă veţi puteă ţi voi la rândul vostru să lăsaţi strănepoţilor voţtri un mare renume economic!“ I. IONESCU Inginer Şef. Preşedintele Congresului. ---------------&B&--------------- www.dacoromamca.ro OAMENII DE ŞTIINŢA ŞI AMATORII DE ŞTIINŢA 17 OAMENII DE ŞTIINŢĂ ŞI AMATORII DE ŞTIINŢĂ Cine se duce cu gândul, în timpuri îndepărtate şi în ţări pe care le socotim astăzi ca foarte înaintate în civilizaţie, nu va găsi pomenire de congrese ştiinţifice, ca cel de faţă. Nu erau acolo pe vremea aceia aţâţi oameni care să se ocupe de ştiinţă, câţi sunt acum într’o ţară mică cum e a noastră. Dar mai ales erau foarte puţini, aproape de loc, amatori, oameni care să se intereseze de ştiinţă, care să urmărească ideile ştiinţifice şi în măsura puterilor lor intelectuale sau materiale să ajute la înaintarea şi răspândirea acestor idei. Pe când astăzi publicul mare cere să i se deâ, cţ)iar în gazete, vederi generale asupra câte unei părţi a ştiinţei. Din punctul acesta de vedere toţi aceia care, cu toată inima sau mai şovăitori, au luat parte la acest Congres, tre-buesc salutaţi ca părtaşi la opera Asociaţiei noastre. In cuvântarea ce am cinstea s'o ţin acum înaintea D-voa-stră, mi-am propus să vă dovedesc că nu numai omul de ştiinţă propriu zis poate face lucru folositor, dar că şi amatorul de ştiinţă, acela care se interesează cu dragoste şi numai în răstimp de un colţişor al ştiinţei, poate fi şi el de folos. E adevărat că în artă, în pictură bunăoară, artistul-amator e tratat nu cu prea mult respect de către artistul-profesio-nist, care şi-a făcut regulat studiile academice şi are numărul regulamentar de medalii şi diplome. Totuşi şi aci lucrurile se împacă, dacă amatorul se mărgineşte să cumpere cu preţ bun, pentru saloanele sale, producţiile artiştilor profesionişti. 1) Conferinţă ţinută Ia Târgovişte în ziua de 25 Septembre în şedinţa de închidere a Congresului flsociaţiunii române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor. „Natura“ An VII, No. 1. 2 www.dacoFomanica.ro 18 NATURA In ştiinţă, unde ctjestia de târgueală nu are ce căută, •amatorul care strânge fluturi sau gândaci, care se ocupă cu creşterea şi încrucişarea unui anumit fel de animale sau plante, — de găini sau cai, orcljidee sau cljrisanteme de exemplu — poate p de cel mai mare folos. Numeroasele lui observări făcute cu pasiune, izvorâte uneori dintr’o fericită manie, mai bună decât a căişorilor şi a jocului de cărţi, pot fi de cel mai mare preţ pentru oamenii de ştiinţă. Cunoaşteţi de sigur cazul învăţătorului Fabre din sudul Franţei, care a fost serbătorit anul trecut, pentrucă timp de 60 ani a observat fără încetare viaţa şi obiceiurile insectelor, pe care le-a descris în zece volume. Negreşit că nu pentru medalia de aur ce i s’a oferit acum la vârsta de 80 de ani, a muncit cu râvnă acest amator pasionat. * * * Dar, se va putea zice, ce valoare pot aveâ observările şi încercările unui amator care nu cunoaşte nimic din me-toada şi tecnica ştiinţifică ? Ideile lui conducătoare nu pot p decât rătăciri, care-1 vor face să piardă în zadar vremea, munca şi averea! Neapărat că nu oricine poate întreprinde cercetări ştiin-ţipce serioase. Rdevăratul om de ştiinţă are pregătire şi însuşiri speciale. El cunoaşte drumul pe care l’au urmat înaintaşii săi ca să creeze specialitatea în care vrea să lucreze, şi ştie astfel care sunt problemele mari şi însemnate la rezolvarea cărora ar putea luă şi el parte. !Mai cunoaşte încă metoa-dele sigure, căpătate de pe urma străduinţii a atâtor oameni de ştiinţă şi are câştigate îndemânarea şi dibăcia tecnică a mâinilor, a văzului şi a auzului, ca să poată observă cu uşurinţă un fenomen sau face o experienţă. Dar mai e încă ceva. Omul de ştiinţă are şi o minte spe- www.dacaromamca.ro OAMRNir r>E stttntâ sr amatorii nu1 stjint* 19 -cială. Acolo unde profanul vede un fenomen deosebit şi independent, el vede un inel dintr’un lanţ general. El caută să vadă lumea într’o legătură simplă exprimată prin legi cât mai simple. Sub mulţimea şi varietatea înfăţişerilor şi a pri-veliştelor, omul de ştiinţă vede o unitate vastă, fără margini, in care fiecare fenomen nou vine şi se îmbină la locul său lângă alte fenomene cunoscute mai dinainte. Toate acestea însă nu se pot câştigă decât prin studii şi meditaţiuni îndelungate, făcute cu toată stăruinţa şi in acelaş timp cu toată dragostea şi începute sub o bună şi pricepută conducere. E prin urmare prese lucru ca în general amatorul de -ştiinţă să pe departe de a avea atâtea însuşiri câte se cer unui om de ştiinţă şi de a stăpâni pe deaîntregul ramura -ştiinţipcă pentru care simte înclinare. * * * Totuşi deosebirea dintre amator şi omul de ştiinţă nu -este aşâ de mare precum pare la prima vedere, şi nu rare ori se întâmplă ca amatorul să câştige drept de cetăţenie în ştiinţă. Celebrul Foucault, care a arătat rotaţia pământului cu ajutorul unui pendul şi a măsurat iuţeala luminii pe pământ, eră amator, dar amator de geniu. Experienţele sale admirabile iscodite cu mult meşteşug nu erau conduse de idei teoretice prea adânci, ci de o intuiţiune puternică, ajutată de o isteţime rară. Renumitul Joule, care a găsit prin experienţe delicate legătura precisă dintre căldură şi lucru mecanic, eră berar la Mancpester. Renumele berei lui n’a trăit de sigur decât în mintea contimporanilor săi, dar experienţele lui i-au înscris pe veci numele în analele ştiinţei. Unul din cei mai geniali fiziciani ai secolului trecut, Fa- www.dacaromanica.io 20 NATURA radaij, a început ca legător de cărţi. Nimeni nu mai admiră astăzi vre-o carte legată de dânsul, dar acela care ştie cât de puţină Fizică, îşi dă seama că lumina electrică, tramwayul electric, precum şi toate dinamurile din uzinele de electricitate n’ar există, dacă Faraday nu schimbă atelierul de legă-torie cu laboratorul de fizică şi ctjimie. Astronomul Herschel (1738—1822) a fost multă vreme profesor de muzică, organist, conducător de cor la biserică. Cu toate acestea el întrebuinţa pecare oră liberă a zilei şi o bună parte a nopţei ca să inventeze şi să construească teles-coape din ce în ce mai bune şi ca să observe stelele. Tocmai un an după ce a descoperit planeta Urau (1781), la vârsta de 44 ani, a căpătat titlul oficial de astronom şi a părăsi ocupaţiile muzicale. In calculele şi observările sale el a fost ajutat de o soră a sa, Carolina Herschel, care numai din devotament pentru fratele său şi-a câştigat nume şi consideraţie printre astronomii de atunci. Aşa dar şi amatoarele pot juca un rol cât de modest, în înaintarea ştiinţei. * * * Şi cu cât lunecăm îndărăt pe prul trecutului deosebirea dintre amator şi om de ştiinţă e mai greu de făcut. Filosoful Leibnitz eră şi amator de ştiinţă, dar un amator care a pus bazele calculului inpnitezimal. Adâncul cugetător Pascal eră şi el amator de ştiinţă, în care a lăsat însă urme neşterse. Teorema lui Pascal şi principiul lui Pascal sunt pomenite astăzi de toţi cei care fac geometrie sau pzică. Tot aşa cu plosoful Descartes, care a imaginat geometria analitică, cu magistratul Fermat care a găsit teoreme ce dau de lucru şi matematicianilor de astăzi, şi câţi alţii cu nume mai puţin cunoscute, dar care au adus pecare partea de contribuţie pe altarul ştiinţei. www.dacaromamca.ro OAMENII DE ŞTIINŢĂ ŞI AMATORII DE ŞTIINŢĂ 21 Poate că e potrivit să amintesc aici cu această împrejurare numele unui mare amator de ştiinţă, acum de actualitate, al lui Leonardo da Vinci. Rutorul Giocondci eră nu numai pictor mare, artist pasionat de frumuseţile eterne, ci şi amator de ştiinţă, iubitor de adevărurile vecinice. Nimic din ce se petrecea sub ocinii săi, nici o idee care frământă pe oamenii de ştiinţă de pe vremea lui nu-1 lăsau rece. El a dat în manuscrisele sale o mulţime de explicări pentru fenomene numeroase, a închipuit şi a construit fel de fel de aparate, între care şi unul de sburat, şi s’a preocupat de toate problemele mari ale timpului. Cu toate că multe din descoperirile de mai târziu erau cuprinse în germene printre ideile şi încercările lui Leonardo da Vinci, totuşi el poate fi socotit numai ca un amator de geniu, care n’a avut împrejurarea potrivită să-şi desvolte ideile ştiinţifice. fltât amatorii cât şi oamenii de ştiinţă din timpurile trecute nu stăpâneau metoadele sigure, riguroase pe care le avem noi astăzi şi care ne fac munca cercetării mai uşoară. Archimcde nu cunoşteâ calculul algebric, calculul diferenţial şi calculul integral, pe care le socotim acum de neapărată trebuinţă oricărui matematician şi fizician. De asemenea ei nu aveau instrumentele de preciziune pe care orice laborator le are acum, aşâ Galileu măsură timpul cu ajutorul pulsului sau prin curgerea apei dintr’un vas. Şi cu toate acestea pe dibuite, conduşi uneori de idei extravagante, ei ne-au lăsat monumente neperitoare. Când citim astăzi mersul greoi al judecăţii lor întorto-cfiiate, al mijloacelor lor primitive de a face experienţe, rămânem uimiţi că au putut ajunge astfel pe această cale la rezultatele pe care le admirăm şi care servesc ca temelie neclintită ştiinţei actuale. De sigur oamenii aceştia aveau mai întâi, toate însuşirile www.dacoromamca.ro 22 NATURA care caracterizează şi astăzi pe gânditorii mari, anume utp instinct deosebit, o intuiţiune şi o vedere limpede a lucrurilor, unite cu o putere mare de abstracţie, aşa încât să creeze-repede un principiu general, o problemă însemnată dintr’un caz particular şi dintr’un fenomen neînsemnat. Ştiţi că se povesteşte despre Newton că din căderea-unui măr a scos principiul gravitaţiunii universale. Dar mai presus de aceste calităţi ei aveau poate mai mult decât avem noi astăzi focul sacru, pasiunea pentru ştiinţă, sinceritatea şi dragostea neţărmurită de adevăr. Hceastă dragoste şi pasiune îi susţineă în munca lor uriaşă, îi făcea să uite greutăţile vieţii şi le dă puterea să înlăture toate piedicile care le stăteau în cale. Trăind în mijlocul oamenilor din timpul lor, amatorii şi oamenii de ştiinţă aveau neapărat ideile superstiţioase, mistice sau religioase de atunci. Punctele lor de plecare se găsesc de multe ori cl)iar în aceste idei, fără ca rezultatele ştiinţifice să-şi* piardă valoarea, după cum piatra preţioasă se găseşte prinsă în stânca unde a luat naştere. Hşâ de exemplu Kepler, ale cărui legi nemuritoare guvernează planetele în mişcarea lor împrejurul soarelui, eră nu numai astronom, dar şi astrolog. El eră convins că pământul are suflet şi că asupra lui are înrâurire puternică aşezarea pe cer a stelelor şi a planetelor. Rnurnite aşezări, credea el,, turbură sufletul pământului şi acesta începe să transpire. Rstfel se produc norii şi deci ploaia, zăpada. Rşâ dar, vremea bună şi vremea rea sunt legate de mersul stelelor şi de sigur de acest mers depinde şi soarta omului pe pământ. Dela idei cevâ mai ortodoxe a pornit Kepler ca să ajungă la renumitele lui legi. Şi deoarece oamenii de ştiinţă de pe acele vremuri — ne găsim la începutul sec. XVII — aveau, bunul obicei să povestească cu deamănuntul şi cu sinceri- www.dacoromanica.io OAMENII DE ŞTIINŢĂ ŞI AMATORII DE ŞTIINŢĂ 2T- tate tot cc făceau, ce idei îi conduceau, în cc ctjip căutau să traducă în fapt acele idei, precum şi toate încercările nereuşite până să nimerească pe cea bună, de aceia putem şi noi urmări acum judecata lui Kepler. El gândea că Dumnezeu când a făcut lumea a avut un plan, cum arc arctjitectul care face o clădire. Planul acesta-trebue să se poată citi cu uşurinţă în crcaţiunca lui D-zeu,, care nu poate p decât armonică, în linii şi numere perfecte.. De aceea, credea el, bolta cerească c o sferă, fiindcă sfera e figura cea mai perfectă şi pcntrucă suprafaţa ci, cu centrul şi cu interiorul ci înfăţişează sfânta treime. Apoi, dintre corpurile care au legătură cu sfera, poliedrele regulate înscrise sau circumscrise ci, tctracdrul, cubul, octaedrul, dode-caedrul şi icosacdrul, sunt cele mai estetice. Prin urmare aşezarea celor şase planete, cunoscute atunci, - Mercur, Venera, Pământul, Marte, Jupiter şi Saturn trebue să aibă neapărat vreo legătură cu cele cinci poliedre regulate. Planul acesta închipuit dinainte în mintea lui, Kepler nu l’a constatat şi în realitate; însă din munca lui au izvorât cele trei legi fundamentale ale astronomiei moderne. Cu această împrejurare a dat Kepler dovadă de minte aleasă. Cugetătorul mare îşi făureşte totdeauna în minte o* armonie ideală pe care caută s’o constate în fenomenele naturale ; însă el nu pune mâna la oepi, ci îşi sctjimbă la nevoe idealul, adaptându-1 şi potrivindu-1 realităţii. Dar, o altă încheiere se impune din desfăşurarea de până aci a cuvântării mele. Amatorul de ştiinţă poate să nu aibă. nici o teamă. Crecutul e dovadă că cu mijloace tecnice oricât de rudimentare şi cu idei oricât de ciudate, dar cu dragoste» cu râvnă şi cu sinceritate, el poate găsi rezultate însemnate. Mai mult încă, dacă are norocul ca in mintea lui să lică" www.dacoromamca.ro 24 NATURA rcască sdjinteia divină care a strălucit în toate minţile mari, el poate aduce şi îndrumări noi în ştiinţă. Hmatorul care priveşte natura drept în faţă, fără o anumită sistemă de gândire, cum o au în general oamenii de ştiinţă, fără inerţia care se întâmplă uneori să-i ţină în loc pe aceştia, şi numai cu ajutorul unei intuiţiuni geniale, poate găsi căi noi, nebătute încă, de unde ştiinţa să culeagă recolte bogate. Hşâ s’a descoperit principiul general al conservării cner giei, de către un doctor în medicină, Robert Meyer şi din observarea sângelui mai roşu la oameni când se duc în ţările calde. In medicină nu se cunoaşte numele lui Meyer, dar în fizică, în chimie şi cf)iar în ştiinţele biologice străluceşte de o jumătate de veac ca un far luminos principiul conservării energiei. Cam la fel s’a descoperit în ştiinţele naturale evolulja sau transformarea, speciilor. Până acum vreo 50 de ani eră admis în ştiinţă că speciile de animale şi de plante nu se schimbă, au fost create aşa cum trăesc şi astăzi şi că în diferitele epoce geologice au trăit alte specii distruse de câte o catastrofă. Danuin a reuşit să răstoarne această teorie. Dintr’o călătorie împrejurul pământului făcută ca medic pe un vapor, el s’a întors cu o bogăţie enormă de observaţiuni făcute asupra animalelor şi plantelor din toate ţinuturile străbătute. Fără să fie naturalist în adevăratul înţeles al cuvântului, dar înzestrat cu o minte filosofică pătrunzătoare şi originală şi cu o iscusinţă rară, el reuşi să pună în evidenţă transformarea speciilor, lege care a dus ştiinţele biologice la rezultate admirabile. Observările lui sunt de multeori superficiale, explicările date de el sunt uneori forţate şi nu pot fi primite, totuşi gândirea lui de amator pasionat a servit de cârmă www.dacaromamca.ro OAMENII DB ŞTIINŢĂ Şl AMATORII, DE ŞTIINŢĂ 25 bună pentru o îndreptare fericită a ştiinţei pe oceanul necunoscutului. Evident că sunt şi amatori mai modeşti, precum sunt şi oameni de ştiinţă mai mărunţi. Fiecare poate ajută în felul său la clădirea armonioasă a ştiinţei. Cf)iar acela care se mărgineşte să deâ mijloacele necesare pentru realizarea unei idei ştiinţifice merită numele de amator. Un aşâ amator a clădit şi înzestrat Observatorul astronomic de lângă Nizza. Tot un aşâ amator a dat mijloacele materiale ca să se instaleze un laborator sistematic pentru experienţele de aviaţie la Paris. Şi câţi amatori de felul acesta se găsesc în Statele-Unite. Din toate aceste feluri de amatori am putea avea şi noi. Unii ar putea strânge ierburile sau insectele particulare localităţii unde trăesc, alţii ar putea însemnă cu îngrijire fenomenele mai ciudate, astronomice sau meteorologice, ce se petrec acolo. O pasiune nobilă i-ar putea însufleţi pentru câte o parte a ştiinţei. Şi astfel din mulţimea mare de amatori ce s’ar formă cu încetul, s’ar puteă de sigur ridică şi din ţara noastră un geniu mare al omenirei, care să-şi înscrie pentru totdeauna numele în ştiinţă şi să resfrângă asupra patriei cel puţin o parte din gloria lui. Asociaţia Româna pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor cu Congresele ei în diferitele părţi ale ţării, cu fundatorii, conducătorii şi sprijinitorii ei entuziaşti, va contribui, sunt convins, să realizeze acest ideal, să atragă în câmpul larg al activităţii ştiinţifice numeroasele minţi agere care se găsesc în ţara noastră şi să formeze astfel şi la noi o legiune puternică de amatori şi de oameni de ştiinţă. G. TITEICR ----------------------------- www.dacaromamca.ro 2(5 NATURA SA ÎNTREBUINŢAM PETROLUL CUM S’A NĂSCUT, CUM GĂSIM, CUM SCOATEM ŞI CUM FOLOSIM PETROLUL. Să ne folosim de forţele ce avem. — «Din nimic nu se poate face ceva», e o zicătoare pe care şi ştiinţa aprobat-o de mult, dar pe care din nenorocire în viaţă o probăm la fiecare pas. De aceia, cine se vaită că «Dumnezeu, tot bogatului ii da, iar săracului ii ia şi ceace aren, nu are dreptate. Bogatul având multe la indemână, poate orândui ceea ce are in tot felul, ca să tragă cât mai multe foloase din ele; săracul dacă n’are nimic, n’are ce orândui. E trist insă, când cineva având toate la indemână, nu ştie să orân-duească ca să folosească. Ştiinţa vine astăzi în ajutorul oamenilor aşezaţi şi muncitori şi le arată cum trebuie să lucreze, folosindu-se de ce au, ca să-şi îndeplinească nevoile vieţei cât mai bine, atât in prezent, cât şi in viitor ; să nu asvârle nimic, să nu piardă nimic din ceea ce pământul, apa şi aerul le poate dă. De aceia astăzi popoarele cuminţi nu pierd vremea să se plângă că le e ţara săracă, sau să se laude că e bogată, ci se aşează la lucru întrebuinţând bine forţele şi materialele pe care natura le pune la dispoziţia lor. * * * Natura nu se luptă cu omul, căci omul e copilul ei; din contră, îi pune la indemână toate substanţele şi tot felul de forţe, dacă el ştie să le găsească şi să le întrebuinţeze. Trebue să le caute omul; şi in munca cu rezultate stă farmecul vieţei, căci nimic nu produce mai multă mulţumire in viaţă, decât ajungerea scopului urmărit cu multă râvnă! Nu peste tot pe pământ viaţa se petrece in aceleaş im- www.dacoromamca.ro SĂ ÎNTREBUINŢĂM PETROLUL 27 prejurări, nu peste tot pământul este la fel; din această variaţie a manifestărei Naturei pe pământ, reese frumuseţea vieţei pământeşti, căci pretutindeni omul pe pământ poate să’şi aducă la îndeplinire năzuinţi, care' unora le-ar părea fapte de poveşti. Ce ar fi făcut omul, cu slaba lui putere, socotită la % din aceia a unui cal, dacă nu s’ar fi priceput la nimic alt, decât să’şi întrebuinţeze munca braţelor lui? Desigur, că a comandă, şi a munci cât sute de mii de cai, fără a te simţi câtuşi de puţin obosit, ar fi rămas şi astăzi numai in putinţa forţelor unui Ercule sau Atlas. Noroc că astăzi fiecare muritor, dacă nu un Atlas, cel puţin un Samson poate uşor să devină, fără a-şi lăsa plete lungi, sau să se facă frate de cruce cu dracul, ci cerând ajutorul forţelor naturei, cu care trebuie să caute să se împrietenească ! Pe aceste forţe insă nu peste tot putem pune stăpânire la fel. In unele ţinuturi s’au găsit forţe naturale sub o formă uşor de întrebuinţat: cărbunii. In alte părţi, căderile de apă au dat şi mai de mult, in mică parte, ajutorul lor omului, din ce in ce mai „setos după putere". In goana lui după forţă, omul a opus vântului mori, cu ajutorul cărora işi macină grâul, işi seacă bălţile din arătură, işi poate aduce apa sau electricitatea in casă : ca un setilă din poveşti a deschis gura largă căderilor de apă, trudin-du-se să nu piardă nici o picătură din apa ce curge, şi s’o întrebuinţeze cu cât mai mult folos (sunt astăzi turbine ce dau până la 82% înapoi, din forţa ce primesc), ba incă face căderi artificiale; işi munceşte mintea zi şi noapte să-şi facă şi norii prieteni şi să-i cedeze apa şi electricitatea lor, ori când el are nevoie; a găsit „platforma" de împăcare şi cu valurile mărei, ca din vrăşmaşe cum îi erau, să-i dea şi ele www.dacoromamca.ro 28 NATURA ceva ajutor; până şi pe mândrul soare, din rege al cerului pământesc, vrea să-l coboare, imbrăcându-i ljaina albastră de focar al maşinilor, cărora el să le comande dela nasturii unei maşini de scris. Nu s’a mărginit omul să caute ajutoare numai la suprafaţa pământului, ci a intrat şi in el scor-monindu-1 ca un sobol in toate părţile, până ce a dat de izvoare de putere: fie solide, fie lichide, fie gazoase. Cărbunii au format muşchii nenumăraţilor Erculi moderni, iar acum a inceput să curgă prin vinele lor petrol, ţiţei, metan sau alte gaze, in loc de sângele roşu ca al oamenilor, după cum ne spune mitologia, că zeii aveau, flfară de toate astea, cine nu ar vrea să poată împrumută lumina zilei, ca să o aibă in timpul nopţei? flr fi «strânge bani albi pentru zile negre». flşă dar incă odată: să nu dispreţuim ajutoarele pe care natura ni le dă, la indeplinirea treburilor noastre. * * * Petrolul este forţă condensată. — Mă intrebaţi desigur, cum întrebuinţează omul apa, aerul, norii, căldura şi lumina soarelui, cărbunii, petrolul, gazele, etc. ca forţe ? Omul in viaţă are nevoie de materie (substanţă) sub diferite forme. Ca să transforme substanţele de care se foloseşte, unele in altele, pentru nevoile ce are, îi trebue «energie» (putinţa de a munci), şi anume această energie îi trebue lui, sub trei forme: de lumina, de căldură şi de mişcare. Ştiinţa i-a arătat omului pe rând, şi mijloacele ca să capete din o formă de energie o altă formă, dar până acum omul tot nu a aflat secretul ca din o formă de energie, să aibă deodată sau nu, orice formă ar vreâ el. Spre pildă, toată lumea ştie, că din căldură se poate face lumina; iată un caz foarte simplu: www.dacaromamca.ro SĂ ÎNTREBUINŢĂM PETROLUL 29 roşiţi un fier in foc, şi veţi vedea că luminează in o cameră întunecoasă. Asemenea şi din mişcare se poate face lumina, dar indirect, căci mai intâi se produce căldură ; un exemplu : sălbaticii şi acum aprind focul frecând intre ele două bucăţi de lemn uscate. Nu mai vorbesc de mijloacele moderne de transformare ale energiei, mai ales prin mijlocirea energiei electrice. Dar cum facem din lumină, căldură, sau din lumină, mişcare? Iată că aici trebuie să mai aşteptăm ştiinţa. După cum vedem dar, cel mai bun lucru, e să avem la îndemână energie calorică (căldură) sau energie cinetica (mişcare), căci din ele ştim să scoatem şi celelalte forme, dacă avem nevoie. Agenţii naturali de care am vorbit mai sus, şi la ajutorul cărora recurge omul, ne dă energia sub una din formele de mai sus, pe care apoi, cu fel de fel ds aparate de tortură (mai ales a minţei omului) ii dăm forma care vrem. * * * Petrolul e un produs natural, care ne dă energia foarte uşor sub formă de energic calorică şi sub formă de energie luminoasă: ultima formă insă, după ce a trecut prin prima. Exemplu: când se ciocnesc două vagoane de petrol noaptea avem o iluminaţie a giorno, dar şi un pârjol, de nu se mai încearcă nimenea să stingă focul, ci numai să-l „localizeze". Ca să ne putem dă seamă, cam cât lucru putem căpătă dela petrol, să ne alegem o vnitale de măsură care să ne deâ putinţa să ştim câtimile de lucru in orice împrejurare, adică oridecâteori lucrăm cu o forţă oarecare. Cea mai bună unitate de măsură a lucrului pentru nevoile practice, s’a găsit că este kilogram-metrul, care e tocmai munca ce facem când luăm un kilogram şi il mutăm cu un metru www.dacaromamca.ro 30 N ATfTR 4 mai sus decât locul unde el se află. Hceste lucruri fiind ştiute putem inţelege acum tabloul următor, care ne arată ce va să zică un kilogram de petrol: Omul lucrând fără maşină dă cel mult 345.000 kgrm. „ „ la pompă „ „ „ 158.400 „ „ roata puţului ,, „ „ 230.400 „ „ vâsle „ „ „ 181.400 „ trăgând la t)am „ „ „ 207-300 „ Calul liber poate dă 2.160.000 kgrm., deci aproximativ cât 6 oameni lucrând liberi. Calul la t)am poate dă 1.166.400 kgrm. 1 Kgr. cărbuni de juimâul (hjuilă) de bună calitate, poate dă 3.400.000 kgrm. 1 Kgr. metan (CIIJ poate da 5.100.000 kgrm. 1 Kgr. petrol obişnuit poate da 4.250.000 kgrm. Din acest tablou rezultă rapoartele următoare intre cantităţile de lucru ce putem avea: 1 Kgr. petrol = 0,83 Kgr. metan = 1,25 Kgr. cărbuni = 4 cai = 20 oameni Când ne gândim că lucrul ce pot dă 20 oameni este închis in 0,8 litri, că costul acestei munci nu e decât câţiva bani (15 — 20 bani) — cât ne-ar costă dacă am pretinde la 20 oameni să ne muncească până işi sleiesc toate forţele ?— că in fine, ori unde foarte uşor putem avea acest lucru la dispoziţie; nu vedem oare, că petrolul e un izvor de putere, un ajutor nepreţuit la orice treabă, e cartuşul mic de dinamită care asvârle greutăţi uriaşe in aer? * * * Cum poate petrolul să lucreze atât de mult ? — Hm spus că petrolul ne dă lucrul sub forma de căldură. Hceastă •căldură o putem transformă prin un mijloc oarecare — unele le ştiţi desigur şi D-voastră — in mişcare, deci in lucru, căo www.dacoromanica.ro Si ÎNTREBUINŢAM petrolul 31 cine stă, nu lucrează. Acum, cum dă petrolul căldura ? Prin ardere. Ştiţi că orice ardere produce căldură. Ce este arderea ? In general, o ardere este combinaţia unui corp cu oxigenul'). Cum se combină atunci petrolul cu oxigenul ? Pentru a se inţelege, să dau câteva lămuriri. In natură corpurile se combină cu oxigenul — se oxigenează — in diferite moduri: unele se oxigenează fiind in stare solidă, de pildă fierul când rugineşte ; altele fiind in stare lictjidă, cum sunt multe corpuri, care se posomorăsc când dau de aer; altele, cum e şi petrolul, se oxigenează bine in stare de vapori. Dacă in timpul de oxigenare, dăm vaporilor de petrol destul oxigen, atunci căpătăm şi o căldură grozavă de 10.000 calorii. (Se zice că o căldură e mare cât o calorie, când ea este in stare să ridice temperatura cu un grad Celsius la 1 Kgr. de apă). Arderea unui corp in stare de vapori produce in general flacără. In vorbirea obişnuită se inţelege prin cuvântul ardere fenomenele produse cu flacără, dar după cum vedeţi sunt şi arderi fără flacără. Coate arderile cu flacără se produc numai la corpurile, care prin încălzire, se transformă in gaze. învăţatul Dunsen a arătat foarte bine ce este flacăra, şi cum se produce arderea cu flacără. Cu aceste lămuriri, să revenim la petrol. Petrolul arde cu flacără pentrucă la început, fiind încălzit cam până pe la 80°, începe să lase gaze — gazele uşoare ale petrolului. Aceste gaze se aprind imediat şi dau căldură: petrolul care a mai rămas licljid ia o parte din această căldură, se înfierbântă mai mult, şi alte corpuri 1) fim spus „în general" pentrucă sunt şi arderi, unde combinaţiile corpurilor nu se fac cu oxigenul, ci cu alte gaze. In chimie avem multe exemple de corpuri, aşâ zise rumburcuUe. www.dacaromanica.ro 32 NATURA mai greoaie ale petrolului devin gaze, şi ard la rândul lor. Creaba se repetă până ce tot petrolul arde, cu o condiţie insă: să se găsească pe lângă petrol oxigen destul, ca tot petrolul să se oxigeneze. Să nu trecem repede peste aceste învăţături, căci ele ne folosesc şi in practică. Hnume, ne arată că nu trebuie să ţinem petrolul la locuri prea calde şi nici pe lângă depozitul de petrol să nu umblăm cu ob:ecte prea fierbinţi: lămpi aprinse, ţigări, pare roşite, etc.; ne mai arată incă, ce trebuie să facem la caz de petrolul a luat foc şi vrem să-l stingem. Dacă ne gândim, vedem că două lucruri avem de făcut: ori răcim mult petrolul, ca să nu se mai poată transformă in gaze, şi pentru aceasta trebuie apă multă de tot, căci petrolul dă multă căldură, ori nu dăm sau luăm oxigenul din jurul petrolului. Dacă cantitatea de petrol e mică, lucrul acesta e uşor de făcut, asvârlind repede peste foc un ţol care să nu ardă prea uşor, de exemplu de lână, şi focul se inăbuşeşte. La focuri mai mari se întrebuinţează aparate speciale, care se bazează pe aceleaş principii de mai sus. O să mă întrebaţi acum, ce gaze sunt acelea, care es din petrol, şi ard aşa de bine ? Ştiinţipceşte această întrebare s’ar pune astfel: care e natura chimică a petrolului? Petrolul e o unire foarte încâlcită de o mulţime de corpuri, din care unele gaze, altele lichide, la temperatura obişnuită a camerei. Coate aceste corpuri insă, după cum am spus, pot deveni gaze — poate că de aci i se trage fără de rost petrolului, numele de gaz. — Aceste corpuri, care laolaltă formează petrolul, se înrudesc intre ele, căci toate fac parte din familia grozav de numeroasă a hidrocarburilor. Nu le mai zic pe nume la fiecare, căci sunt multe, şi de ce să vă mai încurc limba cu titlurile lor de nobleţe ? Unele din aceste www.dacaromamca.ro SA INTREBUINTÂM PETROLUL 33 hidrocarburi poartă o „coroană" dc forma Cn H3n, altele una de forma Cn H2n+2. Afară de aceste hidrocarbure care nu au oxigen in ele, petrolul mai conţine şi alte hidrocarbure care cuprind oxigen; rar petroluri care să nu aibă şi de acestea, şi chiar azot. In general analizele petrolului dau cantitativ: 80% hidrocarbure uşoare; 10,6°/0 hidrocarbure grele; 8% hidrogen liber şi 1,4% azot. (Va urma) CINCINAT I. SFINŢESCU Inginer -------------2&K»------------ DELA NOI Două mari manifestări în legătură strânsă cu scopul revistei noastre s’au petrecut în toamna acestui an: Congresul Asociaţiei române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor, şi serbările jubilare ale universităţii din Iaşi. 1. Congresul Asociaţiei, care a avut loc la Cârgovişte între 23 şi 26 Septembrie a răspuns în totul scopului său. A strâns împreună pe mulţi din cei care se interesează de diferitele ramuri ale ştiinţei, la care s’au adăugat ştiinţele economice şi sociale, învăţământul şi pedagogia, arheologia şi cultul. A pus în mişcare intelectuală populaţia din localitate prin conferinţele ţinute, prin cuvântările ocazionale, prin comunicările făcute în şedinţele Congresului, în fine prin expoziţia regională organizafă cu împrejurarea acestui congres. De altfel, la reuşita congresului — căci a avut un succes deplin — au contribuit, direct sau indirect, toţi factorii însemnaţi ai judeţului Dâmboviţa, administrativi, intelectuali sau sociali. Ţin să menţionez în special cuvântările de bună primire şi de deschidere a expoziţiei ţinute de d-1 prefect Baranga, precum şi conferinţa foarte interesantă a d-lui Brutescu-Voineşti, intitulată „Pe marginea cărţilor11. Congresul s'a deschis de fapt prin conferinţa d-lui inginer-şef I. Ionescu, preşedintele Asociaţiunii, cunoscutul şi mult preţuitul nostru colaborator „Despre importanţa economica a răului Ialomiţa“, care pe lângă forma frumoasă şi lucrurile interesante în general, prezintă „Natura" An. VII, No. l. 3 www.dacoromamca.ro NATURA 34 un interes economic special pentru localnici. In aceiaşi zi — Vineri 23 Septembrie — s’a descbis expoziţia regională, foarte bogată în lucrări ale şcoalelor profesionale şi de ţesătorie, ale şcoalelor de meserii şi de agricultură, ale serviciului tecnic, ale societăţii pentru îngrijirea monumentelor, şi ale tuturor persoanelor particulare, care au expus produsele solului, fabricelor lor, precum şi animalele căpătate prin îngrijirea lor. In ziua următoare — Sâmbătă 24 Septembrie — au avut loc comunicările speciale pe secţiuni, iar seara două conferinţi, a d-lui Scraba despre «Strat şi substrat economic», şi a Pr. Econ. D. Geor-yescu «Despre necredinţă şi cauzele ei». Duminecă 25 Septembrie, pele-rinagiu la mănăstirea Viforâta şi la mănăstirea Dealului şi după amiazi şedinţa de închidere a congresului. Cu această împrejurare şi în legătură cu conferinţa subsemnatului, d-1 dr. Ist răii, secretarul general al asociaţiei, a rostit o cuvântare foarte instructivă şi înălţătoare despre autodidacţii români şi despre legătura dintre ştiinţă şi credinţă. Luni 26 Septembrie, excursiune până la Pietroşiţa, cu oprire la pulberăria Lăculeţe şi la ţesătoria dela Brăneşti. Congresul al VlII-lea va avea loc la GalaU în toamna anului viitor. 2. Serbările dela Iaşi au avut un alt caracter. Ele comemorau un trecut de 50 ani, de când a luat pinţă învăţământul nostru superior. Nu eră vorba prin urmare de comunicări ştiinţifice sau literare, ci eră vorba să se evoace un trecut în care s’au plămădit toate instituţiile noastre de astăzi, eră vorba să "se compare punctul de plecare al universităţii din Iaşi cu punctul unde se apă acuma, pentru ca să se lămurească şi mai bine drumul ce are să-l urmeze de aci înainte. Serbările au avut tot succesul. încurajate prin prezenţa Curţii Regale, a reprezintanţilor universităţilor streine, ele au deşteptat interesul tuturor pentru învăţământul nostru universitar. S’au ţinut cuvântări numeroase în care s’a povestit trecutul, s’au rostit discursuri în care s’au făcut urări pentru viitor, dar mai presus de toate ţinem să însemnăm aici, cu respectul cuvenit, frumoasa, înălţătoarea şi plina de înţelepciune cuvântare a M. S. Regelui. In ea s’a prins cu măestrie şi cu adâncime de cugetare tot rostul serbărilor dela Iaşi. www.dacoromamca.ro NOTIŢE 35 NOTIŢE SPRE STIINTH.—Reproducerea acestor notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natură“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s’ar crede,luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Sterilizarea apel de băut cu clorură de var.— La mijloacele întrebuinţate azi pentru sterilizarea apei se mai adaogă acum încă unul, care este foarte simplu şi ieftin. Americanii au început să întrebuinţeze acest mijloc de sterilizare şi ei au constatat că numai trei miligrame de clorură de var sunt de ajuns pentru un kilogram de apă. 0 câtime aşa de mică de clorură de var desvoltă puţin clor aşa că nu mai e nevoie- să se mai gonească din apă după sterilizare clorură de var şi nici gustul sau mirosul apei nu se face neplăcut prin această câtime aşa de mică. Pe lângă aceasta nu e nevoie de instalaţie costisitoare şi clorură de var e destul de ieftină. (Dr. T. Promelheus—21 Mai 1911) O lampă nouă cu argint viu, care dă lumină albă. — In şedinţa academiei de ştiinţe din Paris dela Ianuarie 1911 TJrbain, Scol şi Fe ţumiţi; puţini de tot trec peste această exactitate; cu toţii, şi cei mai vestiţi, s’au oprit la apa mare, pe care nimeni nu o poate trece. Sir William Ramsay a sărit-o cel dintâiu şi a găsit pe malul celalt balanţa minunată care cântăreşte o milionime de miligrame. www.dacaromamca.ro CUM PUTEM CÂNTĂRI O MILIONIME UE MIMGRAM 55 In 1895, Sir William Ramsay a studiat cu deamănuntul cele 4 corpuri simple amintite mai sus. Aceste corpuri se ■găsesc într’o proporţie foarte mică în atmosferă, pentru care cuvânt se şi numesc gaze rari, şi nu se combină până •azi cu nici un corp, pentru care cuvânt ele se mai numesc, mai ales în Germania, gaze nobile fiindcă se aseamănă oarecum în această privinţă cu aurul şi celelalte metale nobile. Să spun, în treacăt, ce înseamnă numele acestor patru corpuri. Argon înseamnă fără acţiune, neactiv. Crvpton înseamnă ascuns, xenon înseamnă străin. Asupra lui Neon, Ramsay a povestit următoarele în conferinţa ţinută la Academia din Viena. Studiam într'o zi acest corp, când băeţelul meu de vre-o şapte ani mă întrebă ce corp e acesta. Eu îi răspunsei că-i un corp nou. Atunci, zise el, să-i zicem novum. Ideia nu-i rea, îi răspunsei eu, dar trebue să-i zicem nou pe greceşte. Şi aşâ l’am botezat pe •acest corp nou neon. Cantităţile în care aceste gaze se găsesc în atmosferă sunt următoarele: Argon . în volume 0,94 Ia 100 aer; în greut. 1,3 Ia 100 aer Neon . „ „ 1 „40 000 „ „ „ — „ Kripton „ „ 1 „ 20,000.000 „ „ „ 1 „ 7,000.000 „ Xenon. „ „ 1 „ 170 000.000 „ „ „ 1 „40,000.000,, Cantitatea de Xenon e aşâ de mică, încât Ramsay, cu drept cuvânt spune: Se găseşte mai puţin Xenon în atmosferă, decât aur în apa mărei. Aceste elemente, după cum am spus, nu se combină cu .nici un alt corp simplu sau compus. Ctjimiştii zic că ele n’au valenţă şi le numesc zerovalente. Ele sunt oare-cum nulităţile din lumea elementelor. Cât sunt de puţine şi cât sunt ■de modeste faţă cu acelea ce trăesc printre oameni 1 De o www.dacoromanica.ro 56 N4TIHU sută şi atâţia ani, numai dela Lavoisier încoace, ele au trăit retrase în lumea lor de gânduri, neştiute de nimeni, departe-de onoruri, împlinind pe tăcute o menire anumită pe care nu o cunoaştem. Eră vorba să se cântărească un volum anumit din fiecare gaz şi să se afle astfel greutatea lor moleculară. Dela Victor Regnault fizicianul francez neîntrecut în luxul de îngrijiri pe care le luă la facerea măsurătorilor ştiinţifice,— el eră însoţit de numeroase ajutoare, brigada lui Regnault,— dela acest mare învăţat al cărui centenar a fost sărbătorit pe la începutul acestui an, cântărirea gazelor se făceâ în baloane de sticlă de câte 2 litri cel puţin. Câţiva fiziciani au isbutit să capete rezultate bune numai cu baloane de 1 litru şi cfyar cu Va de litru. In primele cercetări asupra argonului, Ramsay face cel dintâiu pas spre o preciziune mai mare, cântărind numai 160 cmc. şi căpătând totuşi rezultate exacte. Puţin mai în urmă, după ce a pus mâna şi pe ceilalţi trei tovarăşi ai Argonului, neon, cripton, xenon, care se ascundeau de o sută de ani în atmosferă şi nu puteau fi văzuţi de cljimişti ca şi cum ar fi avut tichia lui Hgljiuţă, după ce a pus mâna pe ei Ramsay a devenit, după cum spune el singur, şi mai îndrăsneţ. El a cântărit, ceea ce n’ar fi crezut nimenea, 32 cmc. de neon găsind greutatea 0,011 miligrame ; pentru cripton şi xenon a avut la îndemână numai 7 cmc. In toate aceste cazuri greşala nu eră mai mare de una la o mie. Cot atunci, Sir William Ramsay a mai făcut o vitejie,, a căutat să afle volumul specific pentru cripton şi xenon >n stare lichidă şi a isbutit să lucreze în tuburi capilare, anume făcute, numai cu 6 mmc. Greutăţile acestea sunt floare la ureche pe lângă acelea întâlnite de Ramsay în studiul radiului. www.dacaromanica.ro CUM PUTEM CÂNTĂRI O MILIONIME DE MILIGRAM 57 Se ştie că acest corp se găseşte foarte rar în natură şi că cţjimiştii se servesc în cercetările lor de greutăţi nespus de mici de preparate cu radiu. Ramsay este poate singurul chimist din lume, care are la îndemână cantitatea nespus de mare de jumătate de gram de bromura de radiu, dăruită lui de Academia din Viena. Se ştie că o combinaţiune de radiu desvoltă un corp gazos cu proprietăţi ciudate1). Rut-kerford şi Soddy l’au botezat încă de mult emanaţie, iar Ramsay îl botează acum a doua oară cu numele niton ca să arate prin terminaţiunea on, că e frate cu ceilalţi patru'de care am pomenit mai sus şi prin vorba latinească nit că licăreşte ca un licurici. împreună cu Whytlaw-Gray, Sir William Ramsay a isbutit să cântărească un volum de niton care nu întrecea a zecea parte dintr’un milimetru cub. Cum a preparat, cum a prins şi cum a curăţit aceşti învăţaţi volumul acesta nespus de mic de niton, dacă vrea cititorul să ştie, atuncea să citească în întregime conferinţa lui Sir William Ramsay ţinută de el însuşi în Paris, sub auspiciile Societaţei franceze de fizică, în 20 Aprilie 1911, publicată în Revue Scien-tifique din 1 Iulie 1911, după care am luat şi eu amănuntele tectonice. Iată-1 aşă dar pe Sir William Ramsay înaintea apei mari un simplu strop de gaz pe care trebuia să-l cântărească cu exactitatea cea mai mare. * * * Balanţa de care s’a servit Sir William Ramsay aduce întru câtva cu o balanţă de laborator. Ea are braţele de cuarţ, foarte subţiri, foarte uşoare şi care se mişcă în jurul unui vârf de cuarţ. La un capăt are un cârlig de care se atârnă 1) Vezi Natura, Volumul HI, 1907, pg. 7, Surprizele radiului. www.dacaromamca.ro 58 NATURA corpul de cântărit. La celalt capăt ea are ... un taler, ve î spune cititorule, pe care se pun greutăţile. Ei bine, nu-i aşa* şi, încă odată, nu te supără. Balanţa nu are taler, fiindcă nu avem ce pune pe el. In adevăr, balanţa trebuind să cântărească o milionime de miligram, te întreb, sau mai bine zis. întreabă-te singur, de se pot face greutăţi aşa de mici şi de le-ar putea luă şi pune cineva pe taler fie şi cu un instru- Fig. 1 baroscopul cipiu, adu-ţi aminte, cititorule, dacă îţi face plăcere, de vremurile când învăţai, pe băncile gimnaziului sau ale liceului, experienţa cu baroscopul. După cum vezi în fig. 1 baroscopul e o balanţă mititică; la un capăt ea are o minge de alamă, iar la celalt capăt o ghiulea tot de alamă, mult mai mică, dar tot aşa de grea ca mingea cea mare. Când baroscopul e în aer, mingea şi ghiuleaua se cumpănesc perfect şi arătătorul balanţei stă tocmai la mijloc. Când punem baroscopul pe masa unei maşini pneumatice, când îl acoperim cu un clopot de sticlă, şi când sugem ment cât de perfect. Balanţa lui Ramsag cântăreşte milionimi de miligram, darie cântăreşte fără greutăţi, de care are ne-voe o balanţă obişnuită. Iată-ne ajunşi la principiul cu totul nou pe care se sprijină această balanţă. Ea cântăreşte cu ajutorul aerului, dar, trebue să spun, nu cu bucăţele de aer, care ar trage mai greu sau mai uşor. Ca să înţelegi acest prin- www.dacaromamca.ro OHM PUT KM CÂNTURI O MII.IDNUfK PR MTUGRAM 59 aerul de sub clopot cu maşina pneumatică, mingea de alamă se lasă mai jos, după cum se vede pe fig. 1. Se întâmplă ceva la fel ca şi cum mingea de alamă ar fi fost ţinută mai înainte de o proptea nevăzută. Când lăsăm să intre din nou aer sub clopotul de sticlă, mingea se ridică din ce în ce, caşi cum acea proptea o tot împinge în sus. Când clopotul de sticlă e plin cu aer, mingea şi ghiuleaua se cumpănesc din nou, iar arătătorul balanţei vine iar la mijloc. Fig. 2 Baianţa Aceste două experienţe dovedesc că un corp care stă în aer e împins de acesta în sus cu o putere oarecare. Acest rezultat e tocmai principiul lui Archimede, care spune că orice corp care e cufundat într’un lichid sau într’un gaz, e împins în sus cu o putere egală cu greutatea lichidului sau a gazului pe care ccjrpul îl deslocueşte. Balanţa Iui ,Sir William Ramsaţj e la urma urmelor un fel de bnvoscop. Ea se înclină sau se ridică, cu partea de care e atârnat corpul de cântărit, după cum e aer mai mult sau mai puţin, în cutia în care balanţa e închisă bine de tot. Fig. 2 arată cam cum e făcută această balanţă. Forma pâr- www.dacaromanica.io 60 NATURA gt)iei a fost calculată, ca să aibă cea mai mare tărie, de profesorul de mecanică, colegul lui Ramsaij la Universitatea din Londra. Toată balanţa e făcută din cuarţ, pe care fabricanţii îl pot topi astăzi cu înlesnire şi-l pot trage în firişoare, aşa cum lucrează orice chimist sticla în laborator. Firele de cuarţ sunt uşoare ca şi sticla, dar sunt mult mai resistente, nu se lungesc la căldură şi nu se scurtează la răceală, însuşiri de cea mai mare importanţă pentru o balanţă foarte simţitoare. Cântărirea se face astfel. Se atârnă corpul de cântărit de cârligul din dreapta, sub o umflătură de sticlă care e în a-cest caz mingea de alamă de la baroscop. Experimentatorul introduce apoi aer până ce mingea de sticlă e împinsă în sus, aşa în cât balanţa să se cumpănească. Cu ajutorul unui manometru se ştie care-i presiunea aerului introdus şi de aici se socoteşte care-i greutatea căutată în milionimi de miligram. Se înţelege lesne că balanţa are o mie şi o sută de cf)i-cljiţe şi că nici vorbă nu e să le arăt pe toate. Gândul meu a fost să stăruesc asupra principiului aşa de simplu şi aşa de elegant de a întrebuinţa aerul la cântăriri nespus de precise. Sir William Ramsay luând aiarul acestei balanţe a găsit că teoreticeşţe ea poate cântări până'la a zecea milioana parte dintr’un miligram. Practic, rezultatele sunt exacte până la două sau trei milionimi de miligram. E ceva şi asta, nu-i aşa cetitorule ? Cu această balanţă, Sir William Ramsay împlineşte o lipsă de mult simţită, aceia de a cântări cantităţi foarte mici de materie. Balanţa rămăsese cu mult prea în urma spectroscopului, microscopului şi electroscopului. Analiza spectrală poate arătă milionimi de miligram de materie gazoasă, electroscopul poate dovedi a zecea mia parte dintr’o milionime de miligram de corp radioactiv, iar bolo-metrul lui Langley este în stare să măsoare a miliona parte www.dacaromanica.ro S întrebuinţam petrolul 61 dintr’un grad centigrad de temperatură şi poate simţi căldura unei lumânări aprinse, la o depărtare de doi kilometri ’)• Cât de felurite sunt năzuinţele omeneşti! Unii aleargă după milioane şi mii de milioane, alţi muncesc pentru milionimi şi miimi de milionimi 1 G- G- LONGINESCU. ------------------------------- SA ÎNTREBUINŢAM PETROLUL1 2) CUM S'A NĂSCUT, CUM GĂSIM, CUM SCOATEM ŞI CUM FOLOSIM PETROLUL. Cum s’a născut petrolul. De sigur că acum, după ce ştiţi ce este petrolul, cât de folositor este el, e natural să vă întrebaţi: cum se face că acest lictjid minunat se găseşte în fundul pământului, din ce se trage el, sau cu vorbe din cărţi, care e geneza petrolului “? Intr’adevăr este curios, ca un licţ)id care este încă mai uşor ca apa, să fie închis între pături de nisip, pietrişuri sau alte pietre grele, în fundul pământului. Chestia nu este numai curioasă, dar şi grea de dovedit, căci ctjiar mulţi învăţaţi au apucat drumuri greşite în cercetările lor. Dacă admitem teoria lui Laplace asupra formărei globului pământesc, — adică coaja pământului s’a format la început din condensarea masei gazoase animate de o mişcare de învârtire şi de una mereu înainte (de translaţie), şi că aceste materii în condensarea lor s’au aşezat în coaje în ordinea greutăţilor lor, — atunci nu e înlăturată bănuiala ca petrolul să se fi născut în acele timpuri, de oarece compoziţia petrolului şi locul unde el se găseşte nu ne dovedeşte mare 1) Vezi Natura Volumul II, 1906, pg. 83, Lumea dincolo ele simţurile noastre. 2) Vezi «Natura» anul VII No. 1. www.dacaromamca.ro 62 NATURA lucru. In adevăr fyidrocarbure se găsesc şi în rocile eruptive (care isbucnesc din miezul pământului), şi în rocile sedimentare (care s'au aşezat apoi în straturi prin diferite fenomene, dar cu materiale dela suprafaţa pământului); pe lângă aceasta s'a mai dovedit şi migraţia petrolului, adică petrolul poate să fugă din un loc în altul, să-şi schimbe zăcământul. Faptul că petrolul se găseşte printre păturile care au o vârstă mai ,tânără (epoca terţiară şi secundara), adică în acele straturi care s’au format în timpurile când ct)iar viaţa apăruse pe pământ, ne-ar convinge că petrolul s'a născut în timpurile istorice ale vieţei pământului, de când ne-au rămas ceva «pergamente». Rceste «pergamente geologice» sunt fosilele şi mineralele. Vedem dar că din acestea nu ne putem lămuri nici când s'a născut, nici cum s’a născut petrolul, ci trebue să intrăm în laborator şi să analizăm. Problema genezei petrolului a muncit pe mulţi învăţaţi şi până astăzi peste o mie de teorii, asupra naşterii în general atjidrocarburelor, s'au scos la iveală; când ştim cum s’au născut tpdrocarburele, ştim cum s’a născut şi petrolul. Rceste multe teorii au însă baze comune şi de aceia le putem împărţi în două mari grupe: teoria originei cosmice şi teoria originei terestre. Teoria originei cosmice cuprinde părerile învăţaţilor care susţin că petrolul e o substanţă venită de-a gata de pe alte corpuri cereşti. Cum a venit, explică învăţaţii în diferite feluri. Unii ziceau acum vreo 20 ani, că ar fi venit sub forma unei ploi de pe alte tărâmuri. Ei îşi sprijineau aceste explicaţii pe cercetările făcute cu ajutorul spectroscopului (analiza spectrala) asupra constituţiei diferitelor corpuri cereşti. www.dacaromamca.ro SA ÎNTREBUINŢAM petrolul 63 Aceste cercetări au arătat că şi pe alte corpuri cereşti se găsesc tjidrocarbure. Deci cele care sunt pe pământ, au plouat dintr’acolo. Alţii, acum 10—15 ani ziceau că petrolul nu a venit sub formă de ploaie lichidă, ci sub formă de meteo-rite. Aceştia din urmă se bazau pe observaţiile ce s’au făcut că unele meteorite sunt bogate în hidrocarburi şi pe constatările ce s’au făcut că pământul în parte e format din meteorite. Teoria originei terestre ne prezintă petrolul ca format în pământ şi din materiale aflate pe pământ. Modul însă cum s’a format pe pământ, iarăş nu-1 ştim precis, căci cercetătorii nici aici nu au aceiaş părere; relativ la această întrebare, am putea împărţi teoriile originei terestre în alte subgrupe: teoria neorganică si teoria organică, care la rândul lor se divid mai departe. Ca să nu iau prea mult loc în cljcstia originei petrolului, care a dat loc la lucrări şi cercetări de vieţi întregi, voi trece repede în revistă câteva teorii, care sunt mai bine susţinute. Dintre teoriile neorganice, trei sunt mai cunoscute. Teoria emanatiunilor interioare demonstrată chiar în laborator de Mendelejeff şi Lobi după formula: 2FeC +■ 3H20 = Fe303 + C2H0 arată petrolul ca rezultat al unei reacţii între vaporii de apă şi carburile metalice, ce se petrece în sâmburile incandescent al globului; cu o mică schimbare, e teoria lui Gharicicoff', sau teoriile lui Sabatier şi St. Venant. Celebrul chimist Berthollet- atribue petrolul emanaţiunilor vulcanice de C02 în prezenţa metalelor alcaline şi apei. Alţii ca Fuchs, Sarasin şi Cobălcescu au considerat petroful ca erupţie vulcanică, iar Cobălcescu a adăogat că şi sarea e tot de aceiaş origină, bazat pe faptul că sarea cu petrolul se găseşte foarte www.dacaromamca.ro u NATURA des împreună. Această teorie a fost susţinută de Cobâlcescu în anul 1887 înaintea Academiei Române. Dintre teoriile organice, unele susţin origina animalică, altele pe cea vegetala; altele înfine, pe amândouă împreună. Teoriile organice sunt cele mai multe, căci felul cum se găseşte petrolul, îndreptăţeşte aceste teorii. In adevăr, se găsesc cărbuni parapnoşi (parafina se extrage din petrol), se găsesc pungi de petrol printre stratele de cărbuni, de exemplu la St. Etienne, în fine, peste tot aproape, pe unde se găsesc cărbuni se găseşte şi cevă petrol. Astfel se naşte teoria originei vegetale. Felul cum s’au transformat vegetalele în petrol unii îl explică prin fenomene de putrefacţie a plantelor în felul cum şi astăzi avem ocazia să vedem, alţi prin fenomene de distilare şi putrefacţie simultane. Teoria originei animalice se sprijine în mare parte pe lucruri nedovedite, multe ipoteze nu sunt bazate pe observaţii şi din această cauză neavând temelie solidă, s’au dărâmat. Acum vre-o 100 de ani, s’a emis epiar ipoteza că petrolul ar fi rezultatul urinei balenelor. Alte teorii mai noi, prezintă petrolul ca rezultat al peştilor (bitumenul Ichtyol), bazându-se pe faptul că se găsesc deseori urme de peşti la un loc cu petrolul. Şi astăzi această teorie a originei animalice de apă dulce mai e susţinută de mulţi. Aceştia ca să explice unele mari cantităţi de petrol ce se găsesc la un loc, admit că au avut loc fenomene geologice într’un timp foarte scurt, de exemplu, spun că s’au format repede nişte depresiuni în locurile cu apă dulce, iar pe aceste depresiuni au năvălit apele sărate ale mărilor dimprejur şi au omorât întreaga faună de apă dulce. O teorie care a prins rădăcini este aceia a originei ve-getalo-animalicâ sau a microorganismelor de origină animalică şi vegetală. Ceoria se bazează pe cercetările făcute www.dacaromamca.ro SA ÎNTREBUINŢAM PETROEUB fio- la microscop, care au arătat că în apele sărate, mai ales cele stătătoare, sunt cantităţi colosale de animale şi alge bitumi-nizate. Reprezentantul acestei teorii este chimistul german Engler,l) care mai susţine şi că petrolul a rămas în locul unde s’a născut, in zăcământul 'primar. In această privinţă teoria e greşită, căci sunt şi locuri, şi încă foarte multe, unde petrolul nu se găseşte în zăcământul primar, în roca muma, ci a plecat, prin diferite fenomene de dislocaţie a straturilor în alte terenuri unde se găseşte ca venetic. Rcest fenomen, de migraţiune a petrolului, e demonstrat cu mult succes de d-1 Profesor Mruzec. După cum vedem dar, până acum învăţaţii au părerile împărţite asupra originei petrolului. Fiecare teorie însă, are mai mult sau mai puţin câte un bob de adevăr. Se poate ca toate să fie pe deantregul adevărate şi ca toate acele fenomene să fi lucrat împreună la formarea petrolului. * * * Un lucru însă ne isbeşte: dece aţâţi învăţaţi se străduesc mereu să afle cum s’a născut petrolul ? S’a găsit petrolul, e bun de întrebuinţat, de ce nu’l ardem, fără să ne mai batem capul să ştim de unde provine? La această întrebare puteţi de sigur să vă daţi singuri răspunsul. Insă, ca să vă scutesc orcare timp, voi încercă eu aici să arăt rostul acestor cercetări, cât mai lămurit. Ori de câte-ori se găseşte un produs natural de o importanţă economică, şi mai ales aşâ de mare ca a petrolului, a şti de unde acel produs vine, cum s’a născut, e de mare folos, din multe motive: 1) din interes ştiinţific ; 2) din ihteres tectjnic ; 3) din interes economic. 1) Vezi articolul D-lui H. Severin asupra originei petrolului din Natura, anul VI p. 170. www.dacoromamca.ro 66 NATURA Interesul ştiinţei e acela de a i se putea pune cât mai puţin întrebări, la care să nu poată răspunde. Ştiinţa e ca şcolarul silitor. Interesul tecnic şi cel economic, mai ales în ce priveşte petrolul, îl veţi putea mai bine înţelege din cele ce urmează. * * * Cum ştim unde se află petrolul. — Cine a fost prin o regiune petroliferă, şi a văzut acele turnuri de lemn, asvârlite de cele mai multe ori pe pajiştele înverzite ale culmilor dealurilor, nu s’a întrebat, cum poate cineva să ştie ce este în fundul pământului, la 400—500 metri, ca tocmai în locul potrivit să aşeze sonda şi să facă o găurice ca prin pereţii unei căldări cu aburi, pentru ca petrolul şi alte gaze, să ţîş-nească apoi cu putere până la zeci de metri deasupra pământului ! Nu numai experienţa ne vine în ajutor, dar şi învăţaţii cu ştiinţa lor numită geologia, snu mai precis cu părţile din geologia generală, numite tectonica şi geologia petrolului care ca şi psihologia feţei omului, care ne învaţă să ştim ce se petrece în sufletul unei persoane, numai privind faţa şi mişcările ei, ne dă putinţa ca privind cu atenţie formele pământului unde căutăm petrolul să ştim dacă vom da sau nu de petrol. Dar după cum de multe ori omul arată pe faţă cu totul alte sentimente decât cele ce le are pe suflet şi pentru a nu ne înşela, trebue să-l supunem şi la alte probe, tot aşa, numai formele de pe dinafara pământului nu sunt de ajuns pentru a ne convinge de existenţa petrolului într’un loc, ci recurgem la probe — sondajele de experienţă, de cercetare. In toate aceste cercetări pentru a găsi petrolul, teoriile originei petrolului ne sunt de mare folos, căci toate aceste teorii ne înlocuesc foarte des practica altora, din care învăţaţii au scos teoriile lor. www.dacaromamca.ro sAîntrebuinţam petrolul 67 Prin urmare ca să ştim unde să căutăm petrolul, trebuie să cunoaştem care sunt semnele exterioare şi care sunt semnele interioare ale coajei globului, care îi trădează existenţa. Semnele exterioare variază după ţinuturi : în unele părţi nimic nu trădează prezenţa petrolului; în alte părţi cum e la noi în ţară, regiunea petroliferă se recunoaşte prin faptul că e puternic dislocată şi aici petrolul s’a strâns în zăcăminte prin migratiune, după cum voi explica mai la vale ; în alte regiuni ale globului, ţinutul petrolifer e ondulat regulat, formând cute. Nu mă opresc prea mult asupra formelor exterioare căci ar trebui să fac adevărată geologie ; mai bine trec la semnele interioare. Semnele interioare ne sunt date de sondagii (găuriri). Aceste semne sunt chestiuni de «stratificatie 'paleontologie, petrografie, toate subdiviziuni ale geologiei; adică avem semne de existenţa petrolului pe care ni le dau stratele şi poziţia lor, fosilele de care dăm în diferitele straturi străbătute prin sondage, în fine constituţia stratelor, ce fel de roce cuprind. Pe lângă aceşti arătători, mai vin sarea şi apa sărată, mai ales apa sărată, care la noi în ţară foarte des arată că vom da de petrol. Semnul cel mai sigur este însă mirosul de petrol. Când sondăm într'un loc unde se găseşte petrol, pământul pe care îl scoatem din săpătură începe încă din vreme să miroase a petrol, de multe ori cţ)iar cu sute de metri înainte de a ajunge la adâncimea unde se găseşte petrolul exploatabil. Pentrucă am pronunţat cuvintele de zăcământ rocă-mumă, migraţiune a petrolului, înainte de a numi localităţile petrolifere de pe pământ, să lămurim aceste cuvinte. (Va urma) . CINCINAT I. SFINŢESCU Inginer -------------------CS-U-rv---------------- www.dacoromamca.ro 68 NATURA DE LA NOI 1. Deschiderea cursurilor facultăţii de ştiinţe din Bucureşti s’a făcut anul acesta cu o solemnitate deosebită. D-I Dr. Istrati, Decanul făcui-ţaţei, a ţinut în faţa profesorilor şi a studenţilor o cuvântare în acelaşi timp caldă şi interesantă, în care a povestit cu deamănuntul evenimentele care interesau facultatea, a arătat lucrările făcute de profesori şi studenţi în cursul anului trecut, a exprimat deziderate pentru îmbunătăţirea facultaţei şi pentru obţinerea de rezultate mai bune, şi a îndemnat pe toţi la lucru. Acesta e un început de adevărată viaţă universitară. 2. Retragerea D-lui Pani. Cu împrejurarea ieşirei la pensie, din cauza limitei de vârstă, a D-lui Poni, profesorii universitaţei din Iaşi i-au oferit un banchet. Sentimentele duioase, amintirile plăcute ale unui trecut strălucit de muncă spornică, destăinuite la această masă, nu pot acoperi pierderea grea pe care o încearcă facultatea de ştiinţe din Iaşi. G. Ţ. -------------«8»------------ NOTIŢE SPRE STIINTH.—Reproducerea acestor notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Stingerea petrolului aprins şi a altor lichide la fel nu poate fi făcută cu apă, din cauză că aceasta cade la fund. Nu e de altfel nici un lichid care să stea deasupra petrolului, care să-l acopere şi să-l despartă astfel de aerul care întreţine arderea. Acesta e cuvântul pentru care butoaele cu petrol aprins ard până la sfârşit. Experienţe foarte interesante au fost făcute la Hamburg cu o spuma care pluteşte de asupra petrolului aprins şi-l stinge foarte repede. Se amestecă bine un litru de leşie de sodă caustică cu un litru de soluţie de piatră acra. Se capătă 15 litri de spuma cu densitatea 0.14, care pluteşte multa vreme pe petrol sau pe alte esenţe la fel fără să se strice des-părţindu-1 dz aer. Sa umplut cu petrol o cadă de 4 metri cubi până la jumătate metru înălţime, s'a aprins petrolul şi s’a turnat cam 80 litruri de spumă. Focul a fost stins în mai puţin de un minut. O casă germana exploatează acest sistem de stingere şi construeşte aparate mai mari sau mai mici în care spuma e făcută repede şi ţâşnită cu tulumbe speciale. (La Nature 1 Iulie 1911) www.dacarotnanica.ro DESPRE NUMERE 69 DESPRE NUMERE Vremea când omul a căpătat noţiunea de număr, când l'a exprimat în cuvinte şi când a creat sistemul pentru a socoti numere tot mai mari — este învelită în ceaţa veacurilor. Construcţiile monumentale ale Egiptului făcute cu trei mii de ani înaintea lui Hristos sunt probe de cunoştinţi ma-tematico-arţ)itectonice foarte vaste. Ce lungă şi bogată des-voltare a artei de a socoti a trebuit să le precedeze! Unde trebue să punem începuturile, dacă două tăbliţe de pământ din Babilon de aceeaş vârstă ca piramidele — aşâ numite tăbliţele din Senkeref) — conţin socoteli cu fracţiuni sexa-gesimale (fracţiuni ai căror numitori sunt puteri de 60)! E natural că formarea cuvintelor pentru numere s’a făcut încetul cu încetul. Popoarele puţin talentate s’au mărginit numai la puţine unităţi, altele mai dotate s’au ridicat până la sisteme de numere. Treptat-treptat s'a simţit nevoia de a mări şirul numerelor; numărul zece, care eră mereu sub octji, a servit pentru a face ordine în acest şir. Aproape toate popoarele din lume au sistemul zecimal. Sunt cunoscute numai două cazuri a sistemului douăzecimal — la Mexicanii antici şi la Celţi. In Noua Zelanda se găsesc urmele unui sistem unspre-zecimal. In Babilon a existat un sistem doisprezecimal format artificial de către savanţi. Acest sistem a avut partizanii lui şi în timpurile mai noi graţie faptului că 12 are mai mulţi divizori. Nevoia de a mări şirul numerelor vine cu desvoltarea ştiinţei pe de o parte, comerţului şi industriei pe de altă parte. E interesant cum Arţjimede (287—212) a format numere foarte mari vroind să arate că şirul lor este fără margine. In „Natura“ An. VII, No. 3. 0 www.dacaromanica.ro 70 NATURA IIi|ja|.i[j,m'|?“ (calculul nisipului) el socoteşte numărul grăunţelor de nisip care ar umpleă o sferă cu raza egală cu depărtarea până la o stea fixă. Pentru aceasta el adună toate numerele până la IO8 într’o octadă; ia IO8 ca unitate pentru octada a doua, această octadă conţine toate numerele între IO8 şi 101G; de la 10lfl până la IO82 se întinde octada a treia etc. Hrţjimede formează IO8 octade şi numeşte toate numerele până la octada de ordinul IO8 perioada întâi; după ea urmează perioada a doua, etc. Numărul trebuincios al grăunţelor este socotit egal cu o mie de octade a opta din perioada întâi. Continuarea aceasta infinită a numerelor eră intreprinsă numai de savanţi, creşterea numerelor întrebuinţate în viaţa zilnică se făcea din contra foarte încet. Când credeţi că s’a format cuvântul milion? El apare în cărţile franţuzeşti şi italieneşti numai în secolul al XV. R trecut o bucată considerabilă de timp, până când milionul a devenit un membru fix al numeraţiei. In anul 1585, când în Franţa erau de mult întrebuinţate cuvintele bilion, trilion, etc. un matematician olandez cunoscut, S. Stevin, citea numărul 75687130789276 in felul următor: septante cincq miile miile miile miile, six cents Ijuictante sept miile miile miile, cent trente miile miile, sept cents Ijuictante neuf miile, deux cents septante six. Cuvântul miliard însemnă în aritmetica lui Peletier (1552) milion de milioane şi după câtva timp se transformă într’o mie de milioane. In Franţa miliardul a devenit popular la începutul secolului al XIX, în Germania însă lumea a cunoscut bine sensul cuvântului acesta numai după războiul din 1870 când a primit miliardele franţuzeşti. In timpurile noastre, nu ştim dacă miliardul, dar în tot cazul miliardarul american este destul de popular. www.dacoromamca.ro DESPRE NUMERE 71 Cât despre cuvântul zero, are şi el istoria lui destul de lungă. Origina lui e indiano-arabă. Cuvântul indian pentru nul, «sunya» (literalmente «gol»), a fost tradus de arabi «aş şifr». Vestitul Leonardo Pisano (1180—1250), despre care va fi vorba mai târziu, l’a tradus în latineşte prin «zepţ)irum», în timp ce un savant monat) german Jordanus Nemorarius a introdus cuvântul «cifra». Astfel s’au ivit două nume pentru nulă: zero şi cifră. In secolul al XV apare în Italia şi Franţa cuvântul «nulă». Cuvântul cifră a căpătat cu timpul sensul lui de azi, deşi în multe cărţi din secolul al XVII şi ct)iar în operele latineşti ale lui Euler din secolul al XVIII cifra înseamnă încă zero. Dacă originele calculului oral nu sunt cunoscute, numera-ţia scrisă din contra este relativ tânără. Sistemul grecilor de a exprima numerele prin literile alfabetului nu eră un sistem bazat pe poziţie şi, deşi bine des-voltat, eră foarte incomod pentru socoteală, Acelaş cusur aveâ şi sistemul de cifre romane. Din cauza aceasta Grecii şi Romanii socoteau pe degete, în minte şi pentru numere mai mari cu ajutorul unei maşini de socotit numită «abacus». Abacus eră o tablă de metal, pe care erau săpate coloane, în care se puteau mişcă nişte nasturi de metal sau pietricele (calculi). In total erau 7 coloane lungi şi deasupra lor 7 scurte. Coloanele lungi împreună cu cele scurte corespunzătoare erau însemnate pe rând cu I, X, C, M, etc. Fiecare coloană lungă conţinea 4 nasturi, care reprezentau unităţi de ordinul scris, iar o coloană scurtă aveâ numai un nasture reprezentând 5 unităţi de acelaş fel. Astfel în pecare linie verticală se găseau 9 unităţi. E evident cum se însemnă un număr pe abacus şi cum se făceâ adunarea şi scăderea. www.dacaromamca.ro 72 NATURA Socotelile cu ajutorul coloanelor au fost mult întrebuinţate încă şi în evul mediu. Sistemul nostru de numeraţie scrisă, numit poziţional, a fost inventat de indieni. In comparaţie cu sistemul grecesc şi roman, ce simplu şi ingenios este sistemul acesta, care ne scuteşte de maşini de socotit! Invenţia aceasta este carac-, teristică pentru spiritul matematic practic al indianului extraordinar de talentat pentru calcul, în opunere cu spiritul teoretic grec înclinat spre demonstraţiuni logice. Nu se ştie precis când s’a inventat în India sistemul scris zecimal; în anul 500 după Fjristos aritmetica aceasta eră bine desvoltată, deşi încă tânără şi nerăspândită în popor. Cam în epoca aceasta s’au format regulele celor patru operaţiuni, care erau foarte variate; iată de ex. cum se făcea înmulţirea 1913X825=753225 cu metoda „fulger". 9 1 3 In Europa sistemul zecimal a ajuns prin intermediul arabilor, din care cauză şi cifrele noastre se numesc arabice. Forma lor s’a schimbat în drumul dela răsărit spre apus. Pe tabela din pag. 73 sunt date cifrele întrebuinţate de arabi în Rsia şi aşâ numitele cifre de praf răspândite la arabii de apus. Numele acesta curios provine dela obiceiul de a socoti pe table acoperite cu nisip. 753225 www.dacoramamca.ro DESPRE NUMERE 73 Cifrele indiene în sec. II d. Hr. / Z 5 V u >î * Cifrele arabilor din răsărit. f y M l V A. 7 * Cifrele de praf. f l * 6 7 X 9 O Cifrele în sec. XIV * 3 0 4, 8 0 Cifrele în sec. XVI 1 z 3 4- 5 € A 3 9 0 In secolul al X variante a acestor cifre au apărut în Europa apuseană, fără ca sistemul poziţional să fie şi el introdus. Savantul Gerbert, ajuns in urmă papa Silvestru II, a construit un abacus după descripţia făcută de Boetfiius, cel din urmă savant roman (sec. VI). In acest abacus erau întrebuinţate în locul pietrelor nişte mărci cu cifre arabice de praf. Silvestru şi-a dat multă osteneală să răspândească acest instrument şi a fondat cfiiar o şcoală cunoscută sub numele „a abaciştilor“. Numeroase traduceri din limba arabă făcute în secolul al XII, mai ales în Spania, au făcut cunoscut europenilor în fine sistemul indo-arab, care a fost adoptat de şcoala „algoritmicilor". Numele acesta provine din cartea de aritmetică răspândită egal la arabii din est şi vest şi scrisă de Mofiamed ibn Musa Rlafiwarizmi. Rcest matematician celebru a trăit în Persia arabă în secolul al IX şi a rămas nemuritor prin cartea lui de algebră; numele lui transformat cu timpul în cuvântul «algoritm» e acum mereu întrebuinţat în matematică. Intre abacişti şi algoritmici a început o ceartă despre superioritatea metoadelor. Cearta aceasta pare la prima vedere www.dacoramamca.ro 74 NATURA de nepriceput, căci de fapt amândouă metoadele au la bază aceeaşi ideie principală. Privit mai aproape lucrul se explică^ Rfară de faptul că în sine înmulţirea şi împărţirea sunt greu de socotit cu o maşină, abaciştii ca adevăraţi savanţi din evul mediu simţeau o deosebită plăcere de a întunecă lucrurile şi de a îngrămădi dificultăţi inutile. Invităm pe cititori a descurcă împărţirea lui 5069 cu 4 făcută după „regula de per“. (Pentru a nu nedreptăţi pe abacişti trebue să spunem că există şi o regulă mai scurtă, numită de aur). Rbaciştii au dominat cam între anii 1000-1200, când au fost nevoiţi a cedă locul algoritmicilor, a căror parte eră susţinută între alţii şi de marele matematician Leonardo din Pisa numit altfel Fibo-nacci. Reforma însă a fost acceptată numai de lumea savantă, la mănăstiri. In Italia calculele noi s’au M C X I 6 | | 4 5 6 9 3 1 8 6 1 4 6 1 6 3 6 1 8 6 2 6 1 2 6 1 4 6 1 6 3 6 1 8 6 2 9 1 2 6 1 7 6 1 3 6 600-1-800 = 1400 600 + 400 = 1000 60,80 + 60+ 60 = 260 60+ 20+ 60 = 140 60 + 40 = 100 6+8+6 + 9 = 29 6+2+9=17 6 + 7 = 13 (6 | 3 = 9) — 2.4 = 1 -Ll 2 10 6 5 (0)+2(:4) = 1267 răspândit destul de repede graţie comercianţilor care au priceput comoditatea lor. In Germania însă cifrele arabice au fost general acceptate numai spre sfârşitul secolului al XV, iar operaţiile cu www.dacaromanica.ro EXPERIENŢE CU AERUL LICHID 75 ele s’au liberat numai foarte încet de influenţa abacistă. flşâ nu e de mirat, că Melancţjton invitând pe studenţii de la Universitatea din Wittenberg să urmeze cursul de aritmetică a trebuit să-i momească cu promisiunea, că «cljiar împărţirea, cu ceva stăruinţă, va fi de înţeles». VERfl MYLLER Doctor in Matematici, Docenţă şi Conferenţiară la Universitatea din Iaşi ----------------------------------------- DIN M1NUNELE ŞTIINŢEI EXPERIENŢE CU AERUL LICHID Conferinţă ţinută la Cassa şcoaielor, In seara de 19 Noembrie 1911 Donmule Administrator, Doamnelor şi Domnilor, Iubiţi Colegi, Vă presint un erou învins în luptă cu ştiinţa. E un Os-man-Paşa făcut prizonier. E aerul lichid. Zeci de ani de a rândul s’a răsboit cu învăţaţii şi zeci de ani de a rândul a fost biruitor. El cu alţi patru tovarăşi au fost multă vreme singurele gaze nelicljefăcute. învăţaţii îşi luaseră nădejdea; ei le şi numiseră gaze permanente. In 1877, Raoul Pictet în Geneva şi Cailletet în Paris isbutesc cei dintâi să facă oxigen lichid, azot lichid şi alte gaze. Dar cum şi cât? Cu multă anevoinţă şi nici măcar o picătură; o simplă ceaţă a căreia viaţă eră şi ea numai de câteva clipe. Hlţi învăţaţi, îmbunătăţind mijloacele de cercetare, isbutesc în urmă să capete câteva picături din aceste corpuri şi să le dea o viaţă, nespus de lungă pentru acele vremuri, de câtevâ ore. www.dacoromamca.ro 76 NATURA Hbia în 1893, învăţatul german Linele, folosindu-se de un principiu cu totul simplu, fără gtjiaţă şi fără nici un alt amestec răcitor, isbuti să fabrice aer lichid, să facă adică mai mulţi litri de aer lictjid pe fiecare ceas. O maşină de a lui Linde l-a fabricat şi pe al nostru, aici in Bucureşti, în str. Măgurele, unde e fabrica pentru producerea oxigenului şi acetilenei. Până azi, la cinci după masă, acest aer eră liber şi cu-treeră văzduhul, când şăgalnic ca zefirul, când ciudos ca o furtună. Şi, acuma îl vedeţi: şeade la închisoare, geme de durere şi tremură de frig. Şeade la închisoare. Ca şi Ucigaşul lai Grigore Alcxan-drescu, el ar puteâ spune: „O temniţă îngustă îmi e locuinţa, Prin negre, prin dese zăbrele de fier, O rază de soare îmi spune fiinţa Cerescului astru, seninului cer". Geme de durere, căci durerea lui e mare. Neam de neamul lui n’a stat legat în lanţuri. De mii şi mii de ani, din neam în neam, a fost stăpân el singur pe văzduhul fără margini. Cu ajutorul lui omul a făcut descoperiri mari şi a scris în Cartea Mare a lumii multe fapte mari. El a umflat pânzele ce duceau pe Cristofor Columb în spre o lume nouă. El a fâlfâit falnic, în grindina de gloanţe, steagul românesc. El va mâna mâine maşinile puternice care vor produce eftin electricitate, lumină, căldură, muncă, avuţie. El va aduce pacea în lume şi înfrăţirea neamurilor. Şi azi, în faţa aerului, şi numai a lui, toţi suntem egali; aer are ori cine atât cât îi trebue. De când ne naştem şi până ce închidem ocţjii pentru totdeauna, el ne ajută, el ne însoţeşte www.dacaramanica.ro EXPERIENŢE (UJ AERUL LICHIP ca cel mai bun tovarăş. Cea dintâi telegramă, şi încă fără sârmă, prin care ne vestim intrarea noastră nella cită dollente, el o înmânează sub forma acelor ţipete argintii care înveselesc pe cei ce ne aşteaptă. Fără aer nu putem trăi. El ne dă viaţă, el ne înviorează, el ne răcoreşte fruntea înfierbântată de multele necazuri ce vin pe capul nostru. Fără aer nu ne putem înţelege prin viu graiu. Fără el, ar trebui să facem semne cu mâna sau cu ochiul, sau cu coada ochiului, nu vă mai spun ca cine. Tremură de frig. Nici prin gând nu vă trece cât de cumplit e gerul din temniţa aceasta. Nu-1 asămuiţi cu gerul Bobotezei, care e floare la ureche pentru aerul lichid. Să nu credeţi că sunt patru-zeci şi nu ştiu câte grade de frig, când plesnesc termometrele şi ouăle de corb. Să nu credeţi, că sunt şease-zeci până la şeapte-zeci grade de frig, ca cele întâlnite în iernele polare. Nu vă gândiţi nici la 100 de grade, nici la o sută două-zeci, nici la o sută-patru-zeci, nici la o sută-şease-zeci. Opriţi-vă între 185 şi 190 grade sub zero şi daţi-vă seama cu gândul cât de cumplit e acest ger. Şi, iarăşi, să nu credeţi că acesta e cel mai mare. Cu maşini anumite, care se aseamănă în principiu cu aceea a lui Linde, se fabrică astăzi hidrogen lichid. Temperatura acestui hidrogen e de 252 grade sub zero. Qn pahar de sticlă cu hidrogen lichid, ţinut în atmosferă, se acoperă cu o ceaţă deasă de aer lichid, care se preface la urma urmelor într’o ghiaţâ de aer solid. Şi nici temperatura hidrogenului lichid nu-i cea mai joasă din câte se cunosc. Profesorul Kamerling Onnes, din Leyden, a atins temperatura cea mai joasă de —270 de grade, în cercetările sale privitoare la lichefacerea heliului, cel din urmă corp gazos care a fost lichefăcut. www.dacaramanica.ro 78 NATURA Azi numai e nici un corp gazos care să nu fi luat starea lichidă. Mai sunt numai trei grade până la zero absolut, minus 273 de grade, temperatură la care materia trebue să fie moartă. Nu se ştie când vor ajunge învăţaţii şi la această temperatură de zero absolut. Se poate ca mâne cljiar vre-una din marile reviste ştiinţifice să ne aducă vestea că zero absolut a fost atins, şi atins cu siguranţă. Se poate însă tot aşa de bine ca să mai treacă ani şi zeci de ani până ce zero absolut să cadă prins în mâinile învăţaţilor. Ori când se va întâmpla aceasta, descoperirea va fi de o însemnătate pe care de abia o putem prinde astăzi cu mintea noastră. * * * Să vă prezint acum pe erou în persoană. După simpatia caldă ce i-o arătaţi, arde de dorinţa să vă facă cunoştiinţă. Zmeii din poveşti îşi închideau Cosânzenele furate în palate de cleştar acoperite cu argint. Eroul nostru stă şi el închis într’un palat la fel. E un balon de sticlă, din cel mai bun cleştar ce se fabrică astăzi. Balonul e cu doi păreţi şi păreţii sunt suflaţi cu argint. Vă arăt aici un balon de acesta cu păreţii neargintaţi. Observaţi, că sunt două baloane vârâte unul în altul, fără să se atingă, şi lipite numai la partea de sus cu buzele lor. Acest moţ de jos a fost întâiu deschis; pe aici s’a scos aerul dintre cele două baloane şi s’a scos aşâ în cât să nu rămâe nici cea mai mică de urmă de aer. In urmă tubul de. sticlă s’a topit la lampă până ce s’a încţ)is bine de tot. Iată de ce se fac astfel baloanele şi toate vasele în care păstrăm sau facem experienţe cu aerul lichid. E de neapărată nevoe ca aerul din baloane sau cel turnat în pahare să nu se încălzească sau, mai bine zis să se încălzească cât mai încet www.dacoromamca.ro EXPERIENŢE CU AERUL LICHID 7» Sticla, după cum ştiţi, lasă foarte greu să treacă căldura prin ea. Locul fără aer opreşte şi mai mult trecerea căldurei. Când balonul e argintat, cum e acesta, în care avem aer lichid încălzirea lui se face şi mai anevoe. Putem păstră astfel o săptămână întreagă doi litri de aer licljid, care în vase obicinuite s’ar evapora numai în câteva minute. Amintim în treacăt că aceste vase pot păstra foarte multă vreme şi un lichid ferbinte fără să se răcească. Vasele din comerţ, cunoscute sub numele de Termos, sunt construite la fel. Ele sunt foarte practice în călătorii putând avea la drum ceai, cafea neagră ferbinte, şi ori ce altă băutură caldă sau rece. In timpul din urmă se fac şî servicii de adus mâncarea de la restaurant acasă sau de luat la un drum mai lung- Iată un balon de acestea care poartă o rană glorioasă a luptei ce a dus-o cu vandalii de la noi. E un balon cu gâtul spart. Acum patru ani, doream din tot sufletul să fac la Ateneu experienţe cu aerul lictjid. Am intrat în vorbă cu o fabrică din Berlin, care îmi dăduse nădejdea că 'mi poate trimite aer lictjid în lada aceasta. întâia încercare a fost fără noroc. Drumul dela Berlin la Bucureşti trebuia să ţie numai trei zile. El a ţinut şase zile de la Berlin la Predeal şi lot şease zile de la Predeal la Bucureşti. A doua încercare a fost şi mai . . . ruşinoasă pentru noi. De la Berlin la Burdujeni, drumul a ţinut numai trei zile, iar dela Burdujeni la Bucureşti expresul cu care a fost trimes a venit tocmai în unsprezece zile. Am făcut atunci o întâmpinare foarte politicoasă d-lui director al Căilor Ferate, am primit în urmă în laborator vizita unui d-n funcţionar care a anchetat cazul, am dat cu bună credinţă toate actele doveditoare acestei bătăi de joc, am căpătat asigurarea că se vor pedepsi vinovaţii şi că voi fi despăgubit. Azi după www.dacaromamca.ro 80 NATURA atâţia ani, vă pot spune că am rămas numai cu acest balon rănit în bătae ... de joc şi numai cu făgăduiala d-lui funcţionar. Să-l lăsăm să iasă în libertatea după care oftează! Rpăsăm încetişor pe aceste foaie de gumă. Vârâm prin ele înlăuntrul balonului puţin aer cald de afară. Herul licţjid împins de cel cald, se ridică pe această ţavă, încet încet, dar gâfâind de gerul care-1 amorţise. Vedeţi o ceaţă deasă. E apa din atmosferă care îngheaţă ... de frică. Vedeţi cum începe să curgă aer lichid, în acest paţjar făcut la fel ca şi balonul dar lăsat neargintat ca să vedem printr’însul pe scumpul nostru erou. E limpede şi albăstrui ca seninul cerului. S’a liniştit. Stă cuminte în paţjar. încet — încet se tot desmorţeşte, îşi întinde aripele şi se avântă în văzduhul din care a fost smuls. E rece, rece de o sută optzeci şi cinci de grade sub zero. De această răceală ne folosim ca să facem câteva experienţe. De nu vom da greş nu vă va părea rău c’aţi venit aici. Sunt cele mai frumoase experienţe din câte se fac în laboratoare. Veţi vedeâ prefaceri adânci şi neaşteptate pe care le încearcă diferite corpuri când sunt ţinute într’un frig aşâ de mare. * * * Vă facem o rugăminte nu ni-1 deocheaţi şi ca să fim mai siguri daţi-ne voe să-i stângem de diocţji. In acest patjar cu apă, lăsăm să cadă câteva picături de aer lictjid. Sfârâe ca şi cum am pune în apă o frigare înroşită în foc. Se formează deasupra paharului o ceaţă deasă şi catifelată. Picăturile de aer se lasă şi se sue în apa din patjar arătând că au o densitate cam tot aşâ de mare ca ş apa însăşi. www.dacarotnanica.ro EXPERIENŢE CU AERUL LICHID 8t Iată un tub de gumă. Se lungeşte când îl îndoim, se în-doaie, nu se rupe, e elastic. Să-l punem cu un capăt într’un patjar cu aer licţjid, să-l ţinem câtvâ timp în această bae atât de rece, şi să-l scoatem iar afară. Nu se mai întinde nu se mai îndoaie, se rupe pare c’ar fi de sticlă, bătut cu ciocanul se face praf. Iată o prefacere Ia care nu ne aşteptam. Să pisăm gumă ! Iată o minge, semnul copilăriei şi al jocurilor ei. Să a punem şi pe ea în aer lictjid şi să o ţinem câtvâ timp. O luăm, o aruncăm în sus; mingea se sparge ca şi cum ar fi de sticlă; am putea-o pisa cât vrem de mărunt. Iată o floare, nevinovată ca o floare, dar osândită la o grea pedeapsă. I-a fost scris să moară în gerul cumplit al aerului lichid. O muem în paharul cu aer lichid. Frigul rău o strânge, trupuşoru-i frânge. O scoatem afară şi o strângem între degete. Foile ei plăpânde se sfărâmă uşor ca şi cum ar fi de sticlă subţire de tot. Iată o felie de şuncă, e tăeată subţire de tot pentrucă e de Praga. E de la Mercur, unde sunt acţionar cu 75 lei, capital deplin vărsat. Ii cunoaşteţi gustul, şi ştiţi cât e de moale. In aer lichid se face tare ca fierul, dar se sparge lesne cu ciocanul, sau se frânge când o îndoim ca şi cum ar fi de sticlă. Iată şi pe argintul viu. E zglobiu şi aleargă pe masa pe care lăsăm să cadă câteva picături. îngheţarea lui se obiş-nueşte să se arate sub forma unui ciocan făcut din argint viu. Ciocanul e semnul industriei şi noi nu suntem încă o ţară industrială. Să dea Dumnezeu să fim. Să nu vă supăraţi de vorbă urâtă. Mie mi se pare că până azi ne purtăm cu comorile pământului nostiu cam la fel cu negrul din Rfrica care dă diamantul dir. mână pe un cercel de atârnat în nas. www.dacaromamca.ro 82 NATURA Strămoşii noştri mânuiau buzduganul. Vom face o ghioagă de argint viu. In acest balonaş mititel am pus argint viu şi un băţ de lemn. Cufundăm totul în aer licţjid şi-l ţinem acolo câtevâ minute. Hrgintul viu îngheaţă, îngheaţă tun şi se face tare ca fierul. Spargem sticla. Iată ghioaga ghintuită cu argint viu. E de două ori mai grea de cât una de fier de aceiaşi mărime. Să ne folosim pe dată de ea, până ce argintul viu nu se desmorţeşte. Să batem câtevâ cuie. Vedeţi cât e de tare, pare c’ar fi de oţel. De obicei zicem bate fierul cât e cald. Herul lichid ne schimbă şi zicătoarea noastră silindu-ne să zicem bate cuiul cât argintul viu e rece. Iată un sirop. Să facem îngheţată, dar să facem îngheţată încălzind-o pe foc. Punem siropul în acest vas, turnăm cevâ aer lichid şi aşezăm vasul pe nişte pirostrii sub care arde o lampă cu spirt. Siropul îngheaţă şi se face îngheţata napolitană. In vremea aceasta, vasul se acoperă pe din afară cu o ghiaţă groasă de apă şi bioxid de carbon îngheţat. Gheaţă şi îngheţată făcută pe foc! îngheţata de cafea e gata. Puteţi gusta cu încredere, siropul a fost curat. Iată şi câtevâ păhărele şi forme de hârtie. Turnăm sirop în fiecare. Le stropim pe toate cu aer lichid. Cafe â la glace e gata! Să ne ertaţi de cremă; ni s’a isprăvit chiar acuma. Iată şi vişine îngheţate în aerul lichid. Sunt adevărate mărgele de sticlă. Vedeţi cum se sparg când le aruncăm jos. Iată o minge de alamă atârnată de un lanţ. O punem în aerul lichid şi o răcim. O scoatem şi o ţinem în flacăra acestei lămpi. Mingea de alamă se înveleşte cu o brumă de ghiaţă şi bioxid de carbon solid ; apa şi bioxidul de car- www.dacoromanica.ro EXPERIENŢE CU AERUL LICHID 83 bon sunt formate în flacără în timpul arderei gazului. Iarăşi gt)iaţa pe foc ! Iată o sticlă cu vin, iată vinul pe care, cum zice Vasile Lupu în pravila sa, văzându-1 limpede şi frumos la faţă şi moale şi dulce la gustare, de-ar fi şi înţelept neştire, tot se amăgeşte, părându i că nu se va îmbăta». Umplem un păhărel cu vin şi turnăm în el ceva aer lichid. Vinul îngheaţă şi poate p scos în bucăţi. Iată o experienţă la care iarăşi nu vă aşteptaţi. Ea nu e însă aşa de nouă cum aţi puteă crede. Cu două mii de ani înainte de noi, nefericitul Ovidiu care-şi ispăşia la Tomis nu ştiu ce păcate, a apucat geruri cumplite pe care, în prea frumoasa traducere a lui Hâjdău, o arată cam astfel: «De necrezut şi totuşi In vas îngheaţă vinul, De-1 scoţi în bolovane, Păstrând pgura oalei, Şi în loc de a-i soarbe spuma Mănânci bucăţi de vin“. La fel şi tot aşâ de uşor îngheaţă ţuica, licpeurul şi romul. Iată bucăţi de ţuică, licpeur şi rom. Mult mai neaşteptate sunt pentru toţi îngheţarea alcoolului curat şi a eterului curat, două lichide, care perb aşa de lesne, dar care îngheaţă atât de greu. Multă vreme, cărţile de şcoală spuneau că alcoolul şi eterul nu se pot soli-dipcâ. îlitaţi-vă, vedeţi alcool solid şi eter solid. Alcoolul se face mai întâiu gros ca undelemnul şi apoi îngheaţă. Cât de scumpi trebue să pm, când vorbim în numele ştiinţei, cu vorba nu se poate. Ce nu se poate azi se va puteă mâine, şi se va puteă lesne de tot. Şi acum o experienţă cu totul neaşteptată, după cele ce www.dacoromamca.ro 84 NATURA aţi văzut. Să punem un deget în aer lichid. Vă aşteptaţi să-l scoatem ca sticla. Vă înşelaţi. Oitaţi-vă, e viu ca şi mai în-nainte. Mai mult încă. Să turnăm puţin aer lichid pe o mână sau chiar pe amândouă. Nu simţim nici măcar răceală. Pare c’ar fi cel mult o adiere de zefir. Ce ziceţi de această experienţă ? Spuneţi drept. Nu-i aşâ c’aţi vrea să spuneţi, subţire piele mai aveţi Dv.! Spuneţi că nu ne supărăm. Pielea de pe mâinele chimistului trebue să fie cam tot atât de groasă ca acea din obrazul unor oameni. Hceasta e adevărat, dar nu-i de ajuns ca să explice experienţa ce aţi văzut. Ca să înţelegeţi înţelesul adânc al acestei experienţe să zicem că degetul sau mâna ar fi într’o mănuşe. E la mintea omului că în acest caz nici degetul nici mâna nu simt răceală fiindcă sunt învălite în ceva care le apără. Ei bine, e ceva care le apără, dar nu mânuşa, ceva nevăzut apără degetul şi mâna să nu simţească frigul. In jurul degetului ce stă în aerul lichid se formează o mânuşă de aer gazos. Hcest aer ne apără de frig şi în acest caz, după cum ne apără tot corpul. Dv. credeţi că hainele de pe noi ne ţin cald. Ei bine nu-i aşâ. Cald ne ţine cămaşa de aer dintre cea de pânză şi trupul nostru, vesta de aer dintre cea de stofă şi cămaşa de pânză, haina de aer dintre cea de stofă şi vesta de stofă şi, acuma iarna, paltonul de aer de sub cel de stofă. In aceste experienţe v’am tras puţin pe sfoară. Hm vârât degetul în aer dar l’am scos repede afară. De l’am fi ţinut prea mult, cămaşa de aer gazos s’ar fi rupt şi degetul ar fi încercat aceleaşi prefaceri ca cele văzute mai sus. Hm putea face astfel praf de deget, ne mai văzut încă nicăeri. Putem încercă, e lesne de tot. Her lichid avem, ciocan avem, iar www.dacarcmamca.ro EXPERIENŢE CU AERUL LICHID 85 degete are destule fiecare, unii mai scurte, alţii mai lungi, alţii... lungi de tot, pe la casierii. Cine dă un deget ? Nimeni. Nu vrea să facă nimeni pe Scae'vola modern. Iată o ţeavă de sticlă răsucită în jurul altei ţevi. O muem în aer lichid şi suflăm în acest timp printr’însa aerul din plămâni. O scoatem afară. Observaţi în acest ba-lonaş, o zăpadă groasă. E apa şi bioxidul de carbon care au eşit cu aerul din plămâni şi care au îngheţat în aerul lichid. Intr’un aparat la fel lăsăm să treacă gazul de luminat. Gazul aprins arde cu flacără luminoasă cât timp aparatul stă în aer. Să-l cufundăm în paharul cu aer lichid. Flacăra îşi tot perde din lumina ei şi se face în acest timp albăstrue.» In aparat se- adună în stare lichidă tjidrocarburele din gazul d e luminat, hidrogenul scapă singur în stare gazoasă şi arde. Pe această experienţă se sprijină metoda cea mai nouă pentru fabricat hidrogen eftin cu care se umflă baloanele cu cârmă. In ţevi anumite se încălzesc cărbuni şi se trec prin ele vapori de apă. Se formează astfel un amestec gazos de oxid de carbon şi hidrogen. Prin trecerea acestui amestec prin ţevi răcite cu aer lichid, oxidul de carbon se condensează iar hidrogenul singur trece mai departe unde poate fi prins. S’a ajuns astfel ca preţul unui metru cub de hidrogen să fie numai de vre-o 15 bani în loc de un leu şi mai bine cât eră mai înainte. Să ne oprim puţin asupra acestor experienţe pe care le-aţi văzut singuri, de care aţi fi auzit şi de care n’aţi fi crezut că sunt atât de simple şi atât de neaşteptate. In toate, dela tubul de gumă, dela mingea de joc, până la ghioaga de argint viu şi la alcool solid, în toate, prefacerile materiei sunt numai trecătoare şi corpurile îşi reca- Natura, an. VI, No. 3 7 www.dacoromamca.ro 86 NATURA pătă însuşirile dela început de îndată ce se încălzesc. Experienţele făcute ne arată felurite fenomene fizice. Să vă arătăm acum câteva fenomene chimice, mai bine zis, câteva arderi în oxigen. Zic oxigen şi nu aer licljid, fiindcă în vremea de când l-am cumpărat şi de când sunteţi de faţă la aceste experienţe, aerul a încercat o schimbare adâncă în natura lui. flerul lictjid, ca şi cel gazos, e un amestec de oxigen şi azot. Azotul lictjid se desmorţeşte mai repede decât oxigenul lictjid şi fuge în atmosferă înaintea acestuia. In balon şi în paţjare rămâne un lictjid mai bogat în oxigen, In fabrica din strada Măgurele sunt maşini anume care scot din aerul lictjid numai oxigen lictjid curat. Cu acest oxigen lictjid se face oxigen gazos, pe care îl vinde în industria noastră. E locul să arătăm aici care este temperatura adevărată a aerului lictjid. Teoreticeşte această temperatură este —193°,5, temperatura de ferbere a azotului licljid. Această temperatură o are aerul licljid numai în timpul când iese din maşină. In urmă, azotul evaporându-se din ce în ce, temperatura amestecului rămas creşte mereu, făcându-se — 190, —188, —185, şi sfârşind —182°, 5, când rămâne numai oxigenul licljid. Ştiţi cu toţii cât de frumos ard corpurile în oxigen gazos. Aceste arderi sunt şi mai frumoase în oxigen licljid. Iată o ţigară de foi. .0 aprindem şi tragem din ea câteva fumuri. O apropiem cu capătul aprins de oxigenul licljid. Ţigara arde şi mai frumos, ba se mai acopere şi cu o brumă groasă produsă prin îngţjeţarea apei şi bioxidului de carbon formate în timpul arderei. Iată o peniţă. E tot ce e mai bun şi ce e mai rău în lume. www.dacoromanica.ro EXPERIENŢE CU AERUr. MCHID 87 Ea aşterne pe ţjârtia răbdătoare şi bun şi rău. In vârful peniţei punem, o bucăţică de plută, tăiată dintr’un dop. Aprindem pluta şi în vreme ce arde o apropiem de oxigenul licljid. Oţelul din peniţă se aprinde şi arde împrăştiind o ploae de stele pe care, de sigur, o vedeţi întâia oară. Iată o bucăţică de vată. O mUem birfe în oxigen licljid şi o aşezăm pe această măsuţă de asbest. Apropiem o lumânare aprinsă de această vată. Ea se aprinde şi arde cu o flacără mare într’o singură clipă; abia am numărat una şi ea a ars în întregime. E bogăţia mare de oxigen faţă de carbonul şi hidrogenul din vată care o fac să ardă aşâ de frumos. E un bumbac explosibil, un fel de dinamită cu oxigen licljid. Dacă am fi pus vata muiată într’un tub de fier, ar fi luat foc dela lumânare cu o pocnitură neaşteptată, faţă de liniştea cu care a ars în aer liber. S’a şi încercat să se umple cartuşe cu aer licljid şi să se sfărâme, prin aprinderea lor, stâncele de piatră. Ne oprim aici cu aceste experienţe. Ar trebui să trecem cu mult peste un ceas, cât ne este îngăduit, dacă am sta să vă arătăm nenumăratele experienţe ce se mai pot face cu aerul licljid. * * * Descoperirea aerului licljid e una din minunele mari ale ştiinţei. Aţi văzut câte încercări grele şi zadarnice au făcut învăţaţii ca să capete cea dintâi picătură de aer licljid. Ceeace nu s’a putut ieri se poate foarte bine azi. In aerul licljid se ating două extremităţi, o temperatură foarte joasă, produsă prin evaporarea lui, şi o temperatură foarte înaltă, produsă prin arderea diferitelor corpuri în oxigen licljid. Ştiinţa şi industria au tras foloase mari din proprietăţile aerului licljid. www.dacaromanica.ro 88 NATURA Fabrica din strada Măgurele produce oxigen gazon, din cel lichid, şi acetilenă din carbura de calciu. Ea vinde aceste gaze în cilindri de oţel anume făcuţi. In lămpi speciale, în care acetilena arde în oxigen, se produce o flacără de trei mii şi cinci sute de grade. In această flacără, atât de caldă, ferul se topeşte tot aşâ de lesne ca şi ceara la căldura unei lumânări aprinse. Nenumărate sunt întrebuinţările acestei flăcări la lucratul şi lipitul perului şi lucrurilor de per. Spărgătorii de case de bani au recunoscut printre cei dintâiu foloasele mari ce această Pacără le poate aduce. Fără sgomot, aşâ cum le place lor să-şi facă meseria, repede şi lesne, ei au izbutit în câtevâ rânduri să desfacă broasca oţelită ce le închidea calea spre pungile cu galbeni. Vă mulţumesc, Doamnelor şi Domnilor, pentru bunătatea de a p venit pe o vreme aşâ de rea şi pentru răbdarea cu care aţi urmărit aceste experienţe. Cu toţii împreună să mulţumim Domnului Doctor Teodorescu, D-lui Alexe Crungaru şi D-lui Valerie, întreg personalul laboratorului de cpimie neorganică, pentru truda ce şi-au dat-o să nu deâ greş la aceste experienţe. Câte-şi patru am fost o săptămână întreagă neliniştiţi, neştiind de vom avea azi ce trebuea s’avem, aer lichid destul. Se puteau întâmplă atâtea şi atâtea ! Putea să îngpeţe maşina lui Linde tocmai azi. Putea să crape vre-unul din aceste baloane tocmai pe drum sau cpiar tocmai aici. Hm fost norocoşi şi am scăpat de toate neajunsurile. îmi pare bine de şi nu mi-ar fi părut rău să nu p eşit dintr’o dată cutare sau cutare experienţă, sau să p. plesnit vre-un paljar tocmai când n’am p vrut să facă aceasta Hţi p învăţat atunci, ceeace n'aţi învăţat acum, că a www.dacaromamca.ro sa întrebuinţam petrolul 89 face experienţă înseamnă a stă la cheremul atâtor şi atâtor împrejurări pe tare nu le stăpâneşti niciodată în deajuns. Vă mulţumesc în numele revistei Natura, chemată a doua oară la marea onoare să răspândească ştiinţa într’o adunare atât de aleasă. Knul trecut, v’a vorbit Domnul Ţiţeica despre Popularizarea ştiinţei, flnul acesta, m’am încercat cu să dau câteva lămuriri la experienţele văzute. Nu uit, că aceste experienţe au fost făcute la Cassa Şcoalelor. Mulţumesc Domnului Administrator, care conduce această instituţie cu atâta pricepere şi atâta cinste şi care de atâtea ori a înlesnit răspândirea ştiinţei în şcoală şi în afară de şcoală. G. G. LONGINESCU ---------<*3»----------- SĂ ÎNTREBUINŢĂM PETROLUL C'JM S’A NĂSCUT, CUM GĂSIM, CUM SCOATEM ŞI CUM FOLOSIM PETROLUL. Zicem că am dat de un zăcământ de petrol, atunci când îl găsim în cantităţi exploatabile, adică să obţinem din vânzarea lui capitalul întrebuinţat în exploatare, şi în plus bune dobânzi. Zăcământul de petrol poate fi sau în roca muma sau poate să fie un zăcământ de migraţiune, adică un zăcământ format din adunarea petrolului fugit din alte părţi — din roca mumă. Rocile mume ale petrolului sunt cele sedimentare, argi-loase, silicioase, calcaro-bituminoase. In aceste roci sarea se găseşte alături de petrol. Nu voi 1) Vezi «Natura» anul VII No. 1 şi 2. www.dacoromamca.ro 90 NATURA mai înşiră teoriile corniştilor germani care explică rolul sării în formarea petrolului. E destul însă să observăm că în rocile mume silicioase (în silex de exemplu), petrolul se găseşte totdauna în cantităţi mai mici ca în cele argiloase, şi în treacăt să spunem că petrolul în rocile calcaro-bituminoase născut tot supt influenţa sărei, provine din curioasele insule ale celenteratelor, aşâ că nenumăratele corpuri de coralieri — ştiţi ce solidari sunt — t)rănesc astăzi maşinile aviatorilor n oştri dela Cliitila. Sunt sigur că o să vă puneţi şi următoarea întrebare: petrolul e un lichid ce de mii de ani poate, stă între straturi permeabile, aşteptându-şi exploatarea; cum se face de nu s’a scurs prin aceste straturi ? E foarte ad evărat că prin unele locuri petrolul a rămas pe loc, dar numai acolo unde stratul de deasupra şi dedesuptul zăcământul ui — acoperişul şi patul zăcământului — erau destul de puternice şi relativ impermeabile, iar terenul nu a fost prea mult frământat, ca de exemplu în unele regiuni ale Americei de Nord. Din contră, cele mai multe zăcăminte de petrol au fugit din locurile unde s’au născut, prin crăpături, prin permeabilitatea straturilor, sau au venit ape de au înecat zăcământul. Dar dacă se produc încreţituri sau răsturnări în coaja pământului, petrolul fuge ca argintul viu, fuge unde e presat mai puţin, şi dacă împrejurările îl ajută, se adună în unele locu ri în cantităţi enorme, în zăcăminte de migraliune. Aceste locuri sunt mai ales aşâ numitele creste ale anticlinalelor. Se întâmplă câteodată ca să surprindem petrolul tocmai în timpul când el vrea să migreze, şi atunci dăm de cunoscutele tabace, care e veste bună pentru puţari. ) Găsim zăcăminte de migraţiune fie în straturi, fie în pungi, goluri sau crăpături. Aşâ de exemplu la noi în ţară la Mo- www.dacoramamca.ro SĂ ÎNTREBUINŢĂM PETROLUL 91 reni şi Buştenari, petrolul e migrat şi se găseşte în straturi paralele şi în acest caz se poate mai dinainte socoti cam cât petrol se poate scoate. Lp Moreni s’a socotit cam 70—80 mii de tone pe fiecare tjectar, iar la Buştenari 1200-2000 tone pe tjectar. In pungi petrolul se găseşte mai mult în cutele diopire — geologia vă explică ce sunt acesta. La Bâicoi, la Ţintea, Moreni, se găsesc pungi de petrol. In pungi de petrol, găsim uneori cantităţi colosale, pe când în goluri sau crăpături, petrolul se găseşte mai rar. In Galitia petrolul se exploata la început numai din crăpături, iar în Ilanovra (Germania) pare că se exploatează petrolul tot din crăpături. Răspândirea zăcămintelor de petrol pe suprafaţa pământului. Petrolul se găseşte în foarte multe regiuni ale pământului: aţi auzit desigur de petrol rusesc, galiţian, canadian, pensilvanic etc., iar locurile de exploatare sunt şi mai multe ca numirile. Să luăm t)arta globului şi să purtăm un creion prin ţinuturile petrolifere. începând cu Canada, petrolul se află aici în regiuni puţin dislocate, el migrează foarte încet, împins numai de presiunea interioară gazelor lui; dăm de ţinuturile Statelor Unite cu zăcăminte în M-ţii Apalaşti, în statele Illinois, Pensilvania, New-York, Virginia, Ohio, Texas, apoi în California şi Mexic care zăcăminte au rocile mume foarte vecţji, Petrolul e de calitate superioară, căci arde complect, nu produce fum mult, e bun petrol lampant. In America de sud nu e în cantităţi exploatabile, deşi sunt urme. Trecem în insulele Oceaniei, prin Filipine, Bovneo, Sumatra, Java, din care unele cu bogate zăcăminte petrolifere, toate însă în regiuni puternic dislocate. In Asia se găseşte iarăşi petrol: prin lndiile engleze numai pe alocuri www.dacaromanica.ro NATURA exploatabil, iar în China exploatările sunt încă rudimentarei; în ţinutul Fecioarei şi M-ţii Uralului e puţin exploatabil, dar e de bună calitate, se apropie de cel american. In Africa s’au găsit asemenea urme de petrol prin Algeria, Camerun şi cţ)iar în Africa de sud, dar nu e în cantităţi exploatabile. In Europa se găsesc zăcăminte bogate de petrol, dar în regiuni dislocate ca în Caucaz, în regiunea Carpatică a României şi Galiţiei, apoi în Germania prin Hanovra şi Alsacia şi regiunea alpinică a Italiei. Petrolul dar, nu e numai pentru'noi de o mare importanţă ; e un producător mondial de energie, care interesează aproape toate ţările. Să vedem acum cum îl scoatem, şi cum îl întrebuinţăm. Cum scoatem petrolul. Ca şi cea dintâi busolă ori cele dintâi poduri suspendate, ca şi pulberea de puşcă, cele dintâi sondage tot chinezii le-au avut: nu pentru petrol însă, ci căutând ape sărate. Chinezii executau sondajele cu nişte dălţi atârnate fie la capătul unor prăjini lungi şi înnădite, fie de o funie solidă. Tocmai târziu de tot, le-a venit şi Europenilor în cap ideia să facă sondagii, tot pentru apă: fiecare lucru se născoceşte la vremea lui, adică, unde şi când se simte nevoie. Prima sondare s’a făcut în Europa în provincia Artois din Franţa, de unde a rămas numele de «puţuri arteziene». Atâta vreme s’a scurs de când tot se sondează; dar ce credeţi că s’au făcut mari progrese, s’au inventat metode aşa de înaintate faţă de începuturi, cum ar fi de exemplu aeroplanul faţă de transportul prin târâre ? Nu, afară de procedeul cu apă — şi metoda nu e bună în toate cazurile — tot la dalta şi la funia chinezească cerem şi astăzi ajutor 1 De ce aşa ? Am putea răspunde, că pentru acelaş motiv pentru www.dacaromamca.ro SĂ întrebuinţam petrolul 93 care şi astăzi când avem de tăiat cevă, tot la cuţitul lui Avram alergăm. S’au găsit fel de fel de mijloace ca să scurtăm timpul cât sondăm până ce dăm de petrol, — cu alte cuvinte să mergem mai repede şi mai cu folos, — să ocolim accidentele sau să eşim din încurcătura în care ele ne-ar vârî; dar cu toate acestea, o sondă e departe de a răsări ca palatul lui Făt-frumos, numai aruncând o perie. Şi astăzi trebue să scoatem luni de zile din o gaură verticală îngustă, câte o linguriţă de pământ de la sute de metri adâncime, până să începem să zicem «Doamne ajută» sau «o fi sau nu o fiy>! Şi dacă ne gândim că ajungem câteodată să săpăm peste 1000 metri adâncime, (cea mai mare adâncime atinsă este 2000 m. în Silezia, iar la noi cam 1200 m.) fără ca să dăm de ce căutăm, te-oi întrista şi tu cititorule, alături cu cei ce lucrează la sondă, căci fă socoteala câţi bani sunt pierduţi dacă punem laolaltă cam 50 lei de fiecare metru adâncime! întreprinzătorul însă, trebue să aibă curaj, iar Dumneavoastră, nu vi-1 pierdeţi numai din ceeace auziţi: exploatările de petrol au răsplătit totdeauna cu «generozitate» munca şi curajul. Ţăranii noştrii din ţinuturile petrolifere şi-au bătut singuri capul şi au găsit şi ei mijloace, simple ce e drept, dar suficiente pentru nevoile şi mijloacele lor, şi tot scoteau destule boloboace.... de petrol sau păcură, ca în şiruri de căruţe trase de boi să-şi ducă produsul moşioarei lor la târg. Nu se scoteau rîuri şi fluvii de petrol ca astăzi, ca să umple corăbii ce plutesc până peste 9 mări, spre ţări depărtate, dar tot se găsea în ţară destulă păcură pentru unsul scârţie-torilor carelor, sau destul petrol să se ardă în rarele felinare ale Bucureştilor, care pe la 1857 erau mândria Capitalei! Ce www.dacoromamca.ro 94 NATUR\ bine ar fi dacă în toate ramurile de activitate, România ar creşte ca un eucalipt: pe la 1857 se scotea din ţară pe an numai câtevâ sute de tone, azi peste 1 milion de tone, să zicem o producţie cam de 500 ori mai mare! Dar pentru aceasta a trebuit ca să se înmulţească capitalurile de exploatare, puţurile au fost aproape înlocuite cu păduri de sonde, boloboacele s’au înlocuit cu trenuri şi conducte, alambicul cu «rafinării-labirinte», şi totul se trage din «atragerea atenţiei» mulţimei «lucrătoare» asupra bogăţiilor ţărei. * * * Ca să ne dăm şi mai bine seama de progresele făcute, să vedem cum scoteau înainte vreme — şi mai scot şi astăzi mai ales în Moldova1) — ţăranii petrolul, cu munca braţelor lor şi cu ajutorul micilor lor capitaluri, şi cum îl scot astăzi inginerii, înrămând maşinile şi averi de sate întregi, dar muncă şi bani mai bine răsplătiţi ca greaua străduinţă omenească în fundul unei gropi de sute de metri: «averea tot la bogat se duce» şi ecoul răspunde: «dobânzile la capitalul mânuit cu ordine şi pricepere vin». Ţăranii încep lucrarea, săpând un puţ în patru colţuri, cam de 1 metru lăture, cel mult 1,20 m., pe locul unde «sunt semne» că se va găsi petrol. Ei sapă puţul pe măsură ce îl ghizduesc cu gard de nuele sau scânduri de fag. Oamenii — puţarii — sunt lăsaţi şi scoşi din puţ cu o funie de cânepă, numită şufă ce se înfăşoară pe un sul cu ajutorul unui fel de macara numită crivac. Crivacul e de lemn, şi se reazemă la gura puţului pe doi stâlpi tot de lemn între care se reazemă şi fusul pentru înfăşuratul şufei. Puţarul se lasă în puţ îmbrăcat numai în cămaşe, iar pe 1) A se vedea şi articolul Exploatarea petrolului prin puţuri al D-lui N. Poenaru-Iatan, din Natura, anul I, pag. 280. www.dacaromamca.ro SĂ ÎNTREBUINŢĂM PETROr.l'L 95 cap poartă o pălărie de tinicpea, ce-1 fereşte de apă şi pământul ce ar curge din partea de sus a puţului. In fundul puţului pe 1 metru pătrat, abia are loc să lucreze; de aceia toate uneltele lui sunt cu cozi foarte scurte. O sapă scurtă, o daltă tot scurtă numită ţiu, nişte gpiulele de fier cărora le zice boambe, o lopată iarăş scurtă, nişte baroase de per ascuţite, cam astea le sunt uneltele, pe care le iau în puţ după nevoie. Când puţarul crede că s’a apropiat de petrol — ceace se întâmplă cam pe la 100—150 m., — el sapă în colţurile şi mijlocul fundului puţului câte o gaură cam de 1 m. adâncime, — îsvoarelc de petroi. Dar în adâncimile puţului, lucrătorul nu poate trăi în gazele înăbuşitoare ce puţul expală. Puţarul are nevoie de aer proaspăt, care se trimite prin tuburi de tablă de per, cu 2-3 ore mai înainte ca lucrătorul să se scoboare la săpat, ca puţul să pe bine aerisit. Dacă puţul e mai adânc ca 150 m., de obicei nu mai învârtesc oamenii la crivac, ci se pune un cal. Calul face ace-laş lucru ca şi omul, pe timp ce dă o col unui fus, care prin un mecanism numit hetrie însulă şufa şi cu aceasta scoate din puţ lucrătorul sau pământul săpat, unelte, materiale, etc. Dacă puţul însă e peste 180 m. adânc, se pun 2 petrii, una pentru oameni, şi una pentru materiale. Omul din puţ n’are de cât să sguduie şufa, că pe dată e tras afară. Cum cunosc puţarii că se apropie de petrol? Cunosc după felul pământului în care sapă: când dau de un fel de argilă solzoasă căreia ei îi zic brânză, ori peste un pământ galben—carnea calului—, ori în pne peste tabacele sau turtele ce miros a petrol, puţarii sapă cu nădejde! Petrolul e aproape. Când s’a ajuns zăcământul, puţarii ies afară, şi a doua www.dacoromanica.ro 90 NATURA operaţie — operaţia roditoare — începe. Se zice că s’a început «lăcăritul sfârlacului». Cu puţurile de mână, ce descrisei, nu âe poate scoate mult petrol: cel mult 1 vagon pe zi, iar dacă din nenoroc se dă de apă, nu mai e nimic de făcut, puţul se părăseşte. Şi poate ceva mai adânc este petrol! Un astfel de puţ costă cam 10000 lei. La Breaza s’a ajuns cu adâncimea cea mai mare, cam 320 m. * * * Când s’a văzut mai târziu, ce bogăţie reprezintă zăcămintele de petrol, alături de «muncitorii cu palma» s’au aşezat în rând şi lucrătorii ştiinţei şi tecnicei, şi dacă nu s’au făcut minuni, s’a trecut cel puţin apa adâncă: s’au adus sisteme noi de sondat, fie inventându-se noi sisteme, fie aplicând pe cele cunoscute la alte lucrări (de exemplu cele întrebuinţate pentru scoaterea apei), in scop de a se scoate petrolul. Numai cu razele X ale geologilor s’a putut vedeâ fără a săpa, ceeace se află în coaja pământului; numai cu ajutorul reflectoarelor tecnicianilor s’a putut lumină îndestul căile întunecoase şi necunoscute, ca să se meargă cu încredere şi siguranţă! Capitalurile s’au grămădit şi cu ele şi braţele, ca furnicele lucrătoare, iar păduri de sonde au răsărit-pe locurile pe unde numai ciobanul îşi trăia viaţa de visuri. înainte de a arătă şi clasifică sistemele de sondare — şi sunt multe — pe care le-au născocit tecnicianii, să vedem ce au ele comun. Coate sondele au părţi ce se văd deasupra pământului şi altele care sunt vârâte în pământ. Dedeparte încă vedem acele turnuri de lemn, numite şi pe la noi tot derick, înalte cam de 20—30 metrii. Fiecare gaură de sondă trebuie să aibă un derick (nu dric, căci are alt scop, te-I voi arătă mai la vale); www.dacaromamca.ro SA INTRRBUINŢ IM PETROLUL 97 cel puţin eu până acum, n’am auzit de sondă fără derick. Dăm ocol turnului, şi de vrem, vedem: roţi pentru funii de cânepă sau metal, maşini-motoare ce înlocuesc munca braţelor, frâne şi erele, în fine tot felul de unelte de săpat ori reparat, dar toate adăpostite de un fel de şopron întreg de lemn, îmbrăcat sau nu cu scânduri pentru a se adăposti mai bine lucrătorii de ploi şi ninsoare. In depnitiv o magazie afumată şî unsuroasă ca painele unui coşar. Dar ce sunt şanţurile şi gropile din jurul sondei ? Sunt, ce-a fost capul Bunei speranţe pentru Magelan, speranţa că va veni ziua când valurile de petrol vor curge să umple toate rezervoarele şi să se mai ducă şi pe coastă în vale; dar sunt şi şanţurile cetăţei: dacă sonda ar luă foc, focul să nu se poată uşor întinde şi la sonda vecină, poate numai la câteva zeci de metri. Ce are sonda supt pământ, nevăzut? O gaură ce se’n-tinde drept ca un fir de aţă la capătul căreia atârnă o greutate, pe mai multe sute de metri, şi de o palmă, două diametru. Mă prind că o să mă «apostrofezi», cititor curios: Bine Domnule, ce treabă o să faceţi cu gaura asta în care nici un om nu poate cădeâ ? Să-ţi răspund scurt, că «aşa se face», nu veţi p mulţumit, şi aveţi dreptate. Atunci pţi bun şiaju-taţi-mă: luaţi nişte ocpelari buni, căci atunci veţi auzi ce vorbeşte în limba ei transcendentală formula: «Dacă o fi să fie petrol, cam tot atâta scoatem fie ca vom face gaura de un metru diametru, fie că o facem de zece metrii». Eu vă rog să-i iertaţi această vorbire hyper-bolicâ silită (nu geometrică), căci şi matematicianii recunosc că cuvintele nu le pot exprimă atât de precis formulele lor, www.dacoromamca.ro 98 NATURA după cum şi poeţii se plâng că limba în care scriu, nu le poate exprimă sentimentele lor! Rtunci inginerul, care este, — şi trebue să pe — foarte sgârcit (deşi în general nu lucrează cu banii lui), căci caută să cheltuiască cât mai puţin, şi să scoată cât mai mult, reduce diametrul gaurei sondei la cât mai mic posibil: 20,30, 40 ori 50 centimetri, după adâncimea la care crede că va dă de petrol. N e-am înţeles ? Să mergem mai departe: ce mai este în sondă. Foarte des, pereţii sondei trebuiesc susţinuţi să nu se dărâme, mai ales dacă pământul e fărâmicios ori nisip; câte odată dăm de ape ce trebuiesc închise; toate acestea se fac cu tuburi de oţel, care e bine să se lase în sondă în mod telescopic». Se porneşte la început cu un tub de diametru mai mare, care se continuă mai la adânc cu un alt tub de diametru mai mic, dar care începe tot de la gura sondei, intrând in cel de diametru mai mare; şi aşâ mai departe. In gaura astfel subată, se plimbă pe rând dalta şi linţ/ura, atârnate de o funie solidă de cânepă, mai des de pre de oţel, ori de o coloană de prăjini înădite (pecare prăjină cam de 6 m. lungă). Modul de sondare îl vom vedea. (Va urma) CINCINflT I. SFINŢESCtl Inginer -----------------3SE----------------- NOTIŢE SPRE ST1INTA.—Reproducerea acestor notiţe este Îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Un mijloc cu totul nou pentru găuritul zidurilor. Intr’o biserică din Neustadt a. W. s a introdus de curând lumina electrică. Pentru sârmele ce trebuiau să meargă la candelabru eră nevoe să se facă mai multe găuri. Bolta înaltă de 15 metri arc o pictură scumpă, care www.dacoromamca.ro NOTIŢE 99 s ar fi stricat desigur prea mult de ar fi fost găurită cu mijloace obicinuite. Schelele ar fi fost de asemenea prea înalte, prea costisitoare şi nu îndestul de sigure pentru viaţa lucrătorilor. Inginerul Kassner a avut ideea minunată şi cu totul neaşteptată să împuşte zidul. După ce a ales punctele de trebuinţă, el a tras la ţintă cu o puşcă de vânătoare încărcată cu gloanţe cu vârful de oţel. Găurile făcute sunt aşă de mici, pe unde au intrat gloanţele, în cât aproape nu se văd, la eşire ele sunt cât pumnul. Puterea de pătrundere a gloanţelor a fost aşă de mare în cât au găurit zidul de cărămizi gros de 35 centimetri. S a făcut astfel în câteva minute un lucru care ar fi ţinut altfel mai multe zile. Iată o nelegiuire, să tragi cu puşca în biserică cu voea ei. (Promotheus — 2 Septembrie 1911) * * * Celuloid care nu arde. Coată lumea cunoaşte ce este celuloidul, din care se face pepteni, gulere şi diferite lucruri de Paris imitând fildeşul. In afară de mirosul mai mult sau mai puţin neplăcut de camfor, acest celuloid ia foc şi arde foarte lesne, făcând astfel ca şi lucrurile făcute cu el să pe foarte primejdioase. De multă vreme s’a căutat să se înlăture acest neajuns. Astăzi cpi-miştii au isbutit pe deplin să facă un celuloid care nu iea foc de loc, care poate p încălzit până să se topească şi cu toate acestea să nu se aprindă. La drept vorbind această materie plastică şi transparentă nu e celuloid. In adevăr, celuloidul e făcut cu nitrocelulosă sau mai bine zis azotat de celulosâ, un corp care face parte din neamul ce-luloselor explosive, cu care se face praful de puşcă fără fum. Celuloidul cel nou e făcut cu aatat de celulosâ, materie care nu iea foc. Trebuia să se găsească mijloace care să facă din acest corp o materie eftină şi cu proprietăţile celuloidului. Cljimiştii şi fabricanţii au isbutit să găsească acele mijloace. Renumitele plme rathe din Paris şi Actien Gesellschaft fur Anilin fabricotion din Berlin au fabrice de Aceto-celulosă cu o producere foarte mare. Prin această descoperire se dă Japoniei o lovitură însemnată, întru cât nu mai e nevoe de camfor, care eră adus până azi numai din Insula Formosa şi întru cât cel mai mare consumator de camfor eră tocmai fabricantul de celuloid. (La Nature 20 April 1911) www.dacoromamca.ro 100 NATURA Hidrogen eftin pentru baloane. Baloanele cu cârmă au, orice s'ar zice, pe lângă neajunsurile lor, şi multe părţi bune. Armata, cu deosebire, se va folosi mult de ele. Cel mai mare cusur al baloanelor eră şi mai este încă scumpetea hidrogenului cu care sunt umpate; o singură umpare trece uneori de 12 mii de lei. Nenumărate sunt mijloacele încercate pentru a produce hidrogen cât mai eftin şi mai lesne. In unele încercări hidrogenul poate p produs pe loc la umplerea balonului şi ne scuteşte de acei cilindri grei de oţel în care e comprimat de obiceiu. Câştigul ce-1 avem însă din această parte e întrecut de scumpetea materialului întrebuinţat ca hidrupa de Calciu propusă de Joubert. Un mijloc nou a fost perfecţionat de curând la Berlin. Se trece abur; de apă peste cărbune înroşit in foc. Se capătă astfel gaz de apă, adică un amestec de hidrogen şi oxid de Carbon. Se trece acest amestec prin ţevi răcite cu aer lichid. Oxidul de Carbon se licbeface, pindcă ferbe la — 195° C, iar hidrogenul trece mai departe în stare gazoasă pindcă ferbe numai la — 253° C, răcire pe care nu o poate produce aerul lichid. Bioxidul de Carbon cu care e amestecat gazul de apă, e îndepărtat de la început prin trecerea acestuia prin leşie cu hidrat de Sodiu. Se capătă astfel hidrogen 97,5 la sută, prin curăţire anumită se capătă hidrogen, aproape curat 99,5 la sută. Societatea Berlin-An-haltische-Maschinenbau A. G. exploatează acest sistem şi vinde hidrogen 97 la sută cu 12 bani metru cub, iar de cel bun de tot cu 13 până la 16 bani metru cub. (La Nature 17 Iunie 1911) «affiK-- Erata. Din nebăgare de seamă Fig. 2 dela pag. 59 a N-lui precedent s’a aşezat greşit. Partea de jos vine sus şi invers. Cititorii noştri au observat de sigur acest lucru. www.dacaromamca.ro HIDRAULICA ŞI HIDRAULICIANII 101 HIDRAULICA ŞI HIDRAULICIANII Mulţi şi-au pus chestiunea ce este hidraulica? Este ea o ştiinţă curat abstractă, o ştiinţă curat practică, sau şi una şi alta ? Progresele făcute în hidraulică, se datoresc ele ma-tematicianilor, teoreticianilor, sau observatorilor şi experimentatorilor? In al doilea rând ne vom pune întrebarea, de care izvoare ne-am putea servi în aplicaţiunile de toate zilele; de învăţămintele, de multe ori neînţelese şi nepătrunse de unii teoreticiani sau de sfaturile profesioniştilor, care prin experienţele de toate zilele, pot arătă că cutare formule aplicate au condus la rezultate rele? Pentru a răspunde la aceste întrebări, ne propunem a intră în oarecare amănunte. Părţile mecanicei raţionale care se ocupă cu echilibrul şi mişcarea lichidelor se chiamă Hidrostatica şi Hidrodinamica. Ştiinţa care se ocupă cu aplicarea acelor două părţi ale mecanicei raţionale se chiamă Hidraulica. Doi factori contribuesc la desvoltarea şi perfecţionarea acestor ramuri ale ştiinţei: teoria şi experienţa. Aceşti factori sunt deopotrivă de necesari spune Poincarc. R lăsă pe unul pentru altul, ar fi un nonsens. Izolată, teoria ar fi prea goală, iar experienţa prea mioapă. Despărţite ar fi inutile şi fără de interes. Când suntem chemaţi să cumpănim, să alegem între aceşti doi termeni, trebue oare şi este permis să ne conducem de un simplu capriciu, or trebue să fim conduşi de utilitate, de trebuinţele noastre practice ? Dacă este astfel şi aşa trebue să pe, de la cine altul se poate trage maximul de folos, nNaiura“ An. VII, No. 4. S www.dacaromanica.ro 102 NATURA dacă nu dela ţjidraulicianul care va fi putut controla, va fi putut coordona datele teoretice cu rezultatele obţinute pe anumite ape, acolo unde va fi fost chemat să lucreze ? Dar, să urmărim puţin desvoltarea acestei ştiinţe dela începutul ei şi vom vedea că principiile fundamentale pe care s’a clădit dânsa se datoresc experienţelor şi observaţiunilor, iar teoria mecanică a venit de a confirmat faptele. Rşa a fost în trecut, aşa va fi şi în viitor. Hidraulicianul observă, experimentează, constată fenomenele, le îmbracă apoi în tjaina teoretică, servindu-se de principiile mecanice pentru a le da forma definitivă ştiinţifică. Nu va putea face lucrare folositoare acela care va propovădui o teorie luată din cine ştie ce tratat, fără ca să fi avut ocaziunea să o aplice la cursuri de apă, unde va fi fost chemat să lucreze. * * * In 1628 un urmaş al lui Galileu anume Castelli a publicat cel dintâi tratat asupra râurilor, când s’a introdus pentru întâia oară iuţeala ca element în socotirea debitelor râurilor. Hcesta a fost începutul hidraulicei cursurilor de apă. Câţiva ani mai târziu, la 1643, Toricelli a descoperit că, fă-cându-se abstracţie de unele rezistenţe, iuţeala unei vine de apă care curge liber printr’o deschizătură mică a unui re-zervoriu, este egală cu iuţeala unui corp greu care ar cădea în vid de la o înălţime egală cu adâncimea deschizăturii dela suprafaţa apei. De aci deduce el teorema fundamentală care devine baza hidraulicei, că, făcând abstracţie de rezis-.tenţe, iuţelile apelor în mişcare, sunt între ele ca rădăcinile pătrate ale presiunilor. Rceste rezultate nu au putut fi aplicate cu succes la www.dacoromamca.ro HIDRA CLIC A ŞI HIHR A GLICIANII m râuri. In 1665 un congres ştiinţific numit după cererea guvernelor din Roma şi Florenţa pentru a găsi cel mai bun mijloc de a regulă cursul râului Chiana, după mai multe încercări teoretice, nu ajunse la nici un rezultat mulţumitor. In 1684 celebrul Mariotte publică un tratat asupra mişcării apelor, în care arată prin numeroase experienţe adevărata metodă ce trebue urmată pentru a face să progreseze teoria. Către sfârşitul secolului XVII-lea iese la iveală şcoala italiană cu învăţatul Guglielmini care adoptând teoria lui Toricelli perfecţionează teoria parabolică a râurilor, numită aşa pentrucă iuţeala cu care fiecare moleculă de apă tinde •să se mişte e dată prin ordonata unei parabole. Consecinţele scoase din această teorie sunt cu toiul con~ trare observaljunei şi cu toate acestea atâţia autori eminenţi au adoptat-o. De unde vine aceasta, dacă nu din faptul că în acea epocă ştiinţa era străină spiritului de observare? Newton, care era unul din cei mai mari teoreticiani ai timpului, a studiat şi dânsul frecările lichidelor asupra solidelor şi debitul deschizăturilor în rezervorii, în cartea sa întitulată «Principii», însă unele din concluziuni au fost recunoscute ca greşite, modificându-se în ediţia din 1714, fără ca să poată ajunge la rezultate conforme cu observa-ţiunile. In 1718 şi 1725 apărură două lucrări: una bazată mai mult pe experienţe, alta pe teorie pură. Cea dintâi datorită marchizului Poieni descopere că debitul printr’o deschizătură făcută într'un perete subţire, creşte prin adăogarea unei ţevi cilindrice. R doua datorită matematicianului Varignon, care traduse în formule algebrice teoria lui Guglielmini, nu folosi nimic ştiinţei hidraulice. www.dacoromamca.ro NATORA 10 4 Intre anii 1730 şi 1788, inginerul Pitot contribui la progresarea ştiinţei hidraulice prin numeroasele sale experienţe făcute cu tubul care şi azi ’i poartă numele, asupra iuţelelor la diferite adâncimi probând prin mai multe memorii prezentate Academiei de ştiinţe din Paris, falşitatea teoriei parabolice a curgerii apelor. Cam tot în acelaş timp apar lucrările de hidrodinamică ale fraţilor Daniel şi Jean Bernoulli, precum şi operile de mecanică ale lui D’Alembert care introduc principiul forţelor vii în mişcarea fluidelor şi pun bază hidraulicei teoretice. Intre anii 1768—1771, apar în memoriile academiei din Petersburg, profundele lucrări teoretice ale lui Euler asupra mişcărei fluidelor. Ele sunt însă mai mult de domeniul filozofiei matematice, întru cât autorul a luat ca bază în cercetările sale, ţnpoteza unei fluidităţi matematice. * * * Vedem că până la această epocă ştiinţa nu prea a înaintat din cauză că autorii care s’au ocupat de dânsa, au privit-o mai mult din punctul de vedere abstract. Abia în 1764 profesorul din Turin Michelotti şi abatele Bossul din Paris, inaugurară adevărata eră a hidraulicei stabilind că formulele trebuesc deduse din experienţă, iar nu din raţionamentul abstract. Aceşti învăţaţi, unul sub patronagiul regelui Sardiniei, altul sub auspiciile guvernului francez, făcură numeroase experienţe care fură publicate între anii 1771 şi 1778. De la această epocă datează origina şcoalei noi a hidraulicei moderne, toate scrierile anterioare neavând de cât un interes istoric. In 1786 apăru o lucrare foarte importantă, rezultat a 10 www.dacoromamca.ro HIDRAULICA ŞI HtPRAULICIANII 105 ani de muncă a colonelului Du Buat, care a plecat dela faptul că în mişcarea uniformă a apei într’un canal oare •care, forţele care menţin mişcarea egalează suma rezistenţelor, astfel în cât dânsul arată că adevărata metodă pentru a deduce o formulă care să exprime legile mişcărei uniforme a apei, ar p ca să se găsească prin experienţă, expresiuni algebrice pentru aceste două forţe egale şi contrare şi apoi să se egaleze. De acum în colo, odată bazele stabilite, ştiinţa hidraulicei merse repede spre progres prin numeroasele experienţe care se făcură. Rr p prea lung să continuăm enumerarea importantelor lucrări ce s’au publicat până azi, vom observa numai că în cei din urmă 10 ani această ştiinţă a eşit din domeniul abstract, intrând cu totul în domeniul aplicativ. In această direcţiune lucrările ce s’au făcut atât în Franţa, Germania, Italia, Hnglia, Hmerica etc. sunt foarte numeroase, baza hidraulicei teoretice însă şi a principiilor stabilite în perioada de la 1860—1890 a rămas neschimbată. Hcele ţări au progresat mai mult în domeniul hidraulicei, care au avut de executat cât mai multe lucrări de asemenea natură, căci s’a probat îndestul că pecare râu, pecare apă ’şi are regimul său special, şi cu cât s’au făcut studii pe mai multe ape, cu atât s’au putut obţine rezultate speciale care adunate la un loc a putut constitui, ca să zic astfel, hidraulica proprie a pecărei ţări. Dacă urmărim cu atenţiune seria lucrărilor în această ramură rămânem încredinţaţi, că numai atunci s’a putut stabili bine o teorie, când a venit practicianul care aplicând-o a putut să vadă dacă şi cum dânsa se poate aplica anume la cursul de apă pe care dânsul a fost chemat să lucreze. www.dacaramamca.ro 106 NATURA Dar verificarea acestei teorii, nu este o operă de o zi sau de un an, dânsa necesitează zecimi de ani de studii şl observaţiuni de o viaţă întreagă. Coordonarea tutulor acestor observaţiuni, înlănţuirea va-riaţiunilor observate faţă de teoriile emise, îndrumarea către alte cercetări rămase neverificate, şi alcătuirea formulelor proprii râurilor unei ţări, constitue maximum de efect util ce se poate trage în domeniul acestei ştiinţe din partea observatorului, experimentatorului, a inginerului care a avut ocaziune să verifice şi să pună în aplicaţiune în mod continuu teoriile abstracte emise în această direcţiune. Iată cum putem răspunde acum întrebărilor care ni le-am pus la începutul acestui articol? Ştiinţa hidraulică a încetat de a fi o ştiinţă teoretică propriu zisă, dânsa este azi o ştiinţă aplicată şi în astfel de mod în cât fiecare râu, fiecare apă, fiecare ţară ’şi are hidraulica sa proprie. R se susţine azi, că se mai poate trage vre un folos depe urma vre unui teoretician care nu a lucrat nimic în direcţiunea aplicată a acestei ştiinţe, este o utopie, căci dânsul nu va putea de cât să enumere principiile vechi teoretice, stabilite pe baza experienţelor din alte ţări şi în alte con-diţiuni de cât ale locului unde urmează să se lucreze şi să producă astfel confuziuni învăluite în noianul teoriilor neaplicabile. GF). POPESCCI Inginer-Şef. www.dacoromanica.ro INFECŢIA MÂRII NEGRE 107 INFECŢIA MARII NEGRE Câţi din cetitorii acestei reviste n’au călătorit pe marea Neagră sau cel puţin nu s’au plimbat pe malurile ei ? Puţini însă ştiu că această mare e una din cele mai curioase, e unică în felul ei, căci e singura mare ale cărei adâncimi sunt infectate cu diferite substanţe de putrefacţie. In Siria este cunoscută marea Moartă, în care nu există nici o viaţă, de oarece apele ei sunt prea sărate; în Europa este asemenea o mare moartă, e marea Neagră ale cărei adâncimi sunt lipsite de orice viaţă, de oarece apele sunt stricate, infectei improprii pentru vieţuitoare. Dar să vedem mai deaproape fenomenele din apele mării Negre. Cam pe la începutul erei quaternare s’au format strâm-torile Bosfor şi Dardanele şi astfel s’a şi stabilit comunicaţia între marea Egeică şi Marea Neagră. Cum nivelul mării Negre era mai jos ca al mării Egeice, de aceia apele mării Egeice au început să se verse în marea Neagră. Insă ce s’a întâmplat? Rpele mării Negre erau salmastre, iar apele Mediteranei (adică acele care veneau din marea Egeică) sărate, mai sărate cljiar ca apele oceanului. De aceia amestecul apelor noi cu cele vechi nu s’a putut face, diferenţa de densitate fiind prea mare. Şi atunci apele noi venite sau aşezat la fund. S’a întâmplat deci acelaş lucru care ’l observăm noi destul de des când bem ceai : înainte de a amesteca cu linguriţa, vedem la fund legănându-se un strat de ceai „greu", de oarece are în dizoluţie zahăr, iar deasupra un ceai „uşor", chinezesc ’) de oarece n’are zahăr. 1) Chinezii beau ceaiul fără zahăr. www.dacarotnamca.ro 108 NATURA Deşi încălzirea apelor de la suprafaţă şi răcirea lor a făcut să se stabilească curenţi verticali de apă, analogi curenţilor de apă dintr’o oală cu apă pusă la foc, însă aceşti curenţi n'au avut puterea să pătrundă şi în stratul inferior de apă grea. In modul acesta pe fundul mării Negre s’a adunat tot mai mult apă grea, mediterană; nivelul acestei ape grele de la fund s'a tot urcat până ce lucrurile au ajuns acolo, că ele au început să dea afară din marea Neagră apele ei vect)i, salmastre. Scurgerea apelor salmastre se făcea tot prin Bosfor, în spre marea Egeică, şi pe deasupra curentului, ce venea din Egeica spre marea Neagră. Astfel în Bosfor s’au stabilit 2 curente: unul inferior, care aduce apă mediterană în marea Neagră şi altul superior, care scoate apele salmastre ale mării Negre în spre marea Egeică. Curentul inferior are o apă de 14° C, iar cel superior are temperatură ce variază după anotimpuri. Consecinţele acestui fenomen au fost din cele mai curioase-Iacă ce s’a întâmplat: Apele sărate, care au venit în marea Neagră şi-au pierdut repede oxigenul care-1 aveau în dizoluţie. Acest oxigen a fost consumat de vieţuitoare. Alt oxigen ele n’au avut de unde să-l ia, de oarece în adâncimi nu se găseşte oxigen liber, iar la suprafaţă apele nu pot ieşi, fiind grele. Astfel s’a întâmplat că apele din adâncimi pierzând oxigenul în dizoluţie, n’au mai putut să servească drept mediu pentru vieţuitoare; în ele nu mai poate trăi nici o vieţuitoare. In cât rezultatul a fost că apele din adâncimi au devenit moarte, lipsite de orce viaţă. In ele nu pot trăi de cât microbii, şi anume acei care pentru viaţă n’au nevoe de oxigen. Aşa sunt sulfatobacteriile, care iau oxigenul de care au nevoe de la sulfaţi, descompunându-i şi reducându-i la hidrogen sulfurat. De aceia apele din adâncimile mărei Negre sunt in- www.dacoromanica.ro NFECŢIA MĂRII NEGRE 109 fectate cu acest gaz şi au mirosul urât de ouă stricate. Infecţia apelor mării Negre a ajuns la un grad mare; de la adâncimea de 200 m. şi până la adâncimile cele mai mari, adică până la 2.240 m. apele sunt infectate cu acest gaz. Infecţia creşte spre fund de 20 ori, în cât la 1 litru de apă, cantitatea de hidrogen sulfurat ajunge de la 0,33 cm3 cât e la 200 m. adâncime, la 6,55 cm.3 cât e la fundul mării. Va fi oare întotdeauna aşa ? Nu. flpa sărată vine într’una în marea Neagră, deci nivelul apelor sărate din adâncimile mării creşte continuu; suprafaţa acestor ape se apropie mereu de suprafaţa însăşi a mării. Rzi suprafaţa apelor sărate e tocmai la adâncimea de 200 m., adică la adâncimea de unde se începe infecţia apelor cu hidrogen sulfurat. Se poate prevedea că nu e departe momentul când suprafaţa apelor sărate se va urca până sus, până la suprafaţa mării; dacă basinul mării s’a umplut pe o adâncime de 2000 m. cu apă sărată, a rămas puţin ca să se umple cu totul cu această apă. Când se va umple tot ba-•sinul mării cu apă sărată, atunci se vor stabili curenţii ver-icali, adică va începe apa mării să circule de la suprafaţă spre fund. Incărcându-se la suprafaţă cu oxigen, aceste ape vor duce oxigenul spre fund şi atunci hidrogenul sulfurat, precum şi toate substanţele de putrefacţie se vor oxida, vor dispare; apele se vor limpezi, peştii, moluşti şi alte animale aquatice vor putea să trăiască până la fund, iar nu ca acuma numai până la 200 m. adâncime; va fi atunci o adevărată mare, iar nu o băltoacă colosală, a cărei infecţie este mascată de un strat superficial de apă limpede şi plină de viaţă. Până acuma toate sunt bune; dar veţi întrebă: de ce hidrogenul sulfurat nu iese în aer? Dacă el se produce încontinuu, cum de nu infectează şi aerul de deasupra mării, aşa www.dacaromamca.ro 110 NATURA ca să nu ne mai putem plimbă pe la Mamaia sau până la Constantinopol ? Cevâ mai mult; din cele spuse mai sus reese că marea prezi ntă un izvor gigantic de hidrogen sulfurat şi după cum în laboratoare un mic aparat, nutnit al lui I\ipp este suficient ca să infecteze întreaga clădire, prin analogie se poate deduce, că ar p trebuit să pe infectată toată atmosfera ţărilor dinprejurul mării Negre: a României, Bulgariei, Turciei, Rusiei de sud. Incpipuiţi-vă un aparat Kipp, care produce hidrogen sulfurat şi care are mărimea mării Negre! Ce împiedecă pe hidrogenul sulfurat să iasă în atmosferă ? Lucrul acesta nu se va întâmplă niciodată, de oarece şi hidrogenul sulfurat este mâncat de nişte vieţuitoare, după cum sulfaţii sunt mâncaţi de sulfatobacterii. Hceste vieţuitoare le-am numit svlfobaclerii, de oarece ele au nevoe de sulf, pe care-1 iau din hidrogenul sulfurat. Sulful arde în corpul sulfobacteriilor, după cum carbonul arde în corpul nostru ; din această ardere a sulfului rezultă acid sulfuric, după cum la animale din arderea carbonului rezultă acid carbonic. In marea Neagră s’au îmulţit enorm sulfobacteriile, în cât avem în marea Neagră 2 fenomene paralele: 1) producerea hidrogenului sulfurat de către sulfatobacterii şi distrugerea hidrogenului sulfurat de către sulfobacterii. Hcestea din urmă ar fi distrus şi tot hidrogenul sulfurat din mare, dacă ar p avut destul oxigen liber, adică oxigen dizolvat în apa mării. Insă în apa mării Negre oxigen de acesta se apă numai în stratul superpcial (care are 200 m. grosime), iar mai adânc nu se găseşte nici o moleculă de oxigen liber, de oarece acolo sunt apele grele, venite prin Bosfor. Hstfel s’a întâmplat că sulfobacteriile s’au oprit la adâncimea de 200 m., unde au pe de o parte oxigen din apa de deasupra şi hidrogen sulfurat din apa de dedesupt. Peste toată întinderea mării s’au întins sul- www.dacaramanica.ro INFECŢIA MĂRII NEGRE 111 fobacteriile la adâncimea de 200 m., şi trăesc aşa de des că parcă formează un fel de pânză, care acopere apele infecte din adâncimi; ele nu lasă nici o moleculă de hidrogen sulfurat să se ridice în sus. Subt această pânză, în adâncimile întunecoase ale apelor infecte mişună miliardele de sulfato-bacterii, care însă ar muri dacă n’arfi sulfobacteriile. De ce? Fiindcă sulfatobacteriile au nevoe de sulfaţi şi aceşti sulfaţi ele le capătă dela sulfobacterii, căci, după cum aţi văzut mai sus, sulfobacteriile dau acid sulfuric, iar acidul sulfuric atacă unele săruri metalice şi dă sulfaţi. Rşâ s'a întâmplat că sulfatobacteriile şi sulfobacteriile se servesc reciproc, ljrănin-du-se unele pe altele. Pânza acea enormă de sulfobacterii, care acopere apele grele din adâncimi, se ridică încetul cu încetul odată cu nivelul apelor grele şi ridicarea aceasta se va face până acolo, unde se simte influenţa valurilor, unde apa este în mişcare din pricina furtunilor, încălzirei şi răcirei. Htunci pânza acea de sulfobacterii se va rupe întâi, apoi va dispare, căci apa infectată de dedesuptul pânzei se va amestecă cu cea salma-stră de deasupra; apele oxigenate de deasupra se vor duce mai adânc, iar cu ele şi sulfobacteriile, care treptat vor consumă hidrogenul sulfurat, până ce vor ajunge la fund. In mâlul fundului se vor refugia sulfatobacteriile, iar alături de ele se vor aşeză sulfobacteriile, hrănindu-se cu hidrogenu sulfurat dat de cele dintâi. Hpa mării Negre va fi atunci limpede pe toată adâncimea şi nu o apă clocită ca acuma. Fenomenul, descris mai sus, anume producerea hidrogenului sulfurat de către sulfatobacterii şi consumarea lui de către sulfobacterii se produce peste toată suprafaţa pământului ; în oceane, mări, lacuri, băltoace, lacuri, rîuri, izvoare. De obiceiu însă nu se observă, fiindcă hidrogenul sulfurat www.dacoromamca.ro 112 NATURA ■este imediat consumat. In mâlurile de pe fundul basinurilor consumarea hidrogenului sulfurat se face ceva mai greu, încât puţin hidrogen sulfurat rămâne liber; în acest caz el dă, cu •oxizii de fer, sulfura de fer, care e neagră ; de aceia şi mâlul se face negru. Deci culoarea neagră a mâlului ne arată prezenţa sulfatobacteriilor. Mâlul mării Negre chiar şi este negru C. PORUCIC Licenţiat în ştiinţe. --------------------------------------- INTRE - 27O1 ŞI + 3700° învăţaţii în liniştea laboratoarelor, se silesc fără preget să capete spre folosul industriei, pe de o parte temperaturi din ce în ce mai scăzute, iar pe de altă parte din ce în ce mai ridicate. Fierberea precum şi îngheţarea apei, ar fi un nimic faţă de cele + 1000° C. dela care încep astăzi temperaturile ridicate, precum şi — 38° C. dela care incep temperaturile scăzute. In cuptoarele pentru topit ferul (-(-1800°), s’ar părea că este atâta căldură, în cât ar putea topi orice corp şi totuşi ea nu ajunge să topească platina şi încă este departe de a înmuia măcar varul nestins ori cremenea. Iată astfel s’ar părea că evaporarea multor corpuri cunoscute din Chimie precum amoniacul (—38°), bioxidul de sulf (—68°), anhidrida carbonică (—78°), etc., ar putea prin frigul produs, să solidifice orice corp, de şi sunt departe de a solidifica orice corp, de şi sunt departe de a solidifica măcar spirtul. R) In anul I, No. 10, al revistei Natura, arătam cum JVArsonval prin anumite mijloace putuse obţine un frig www.dacaromamca.ro ÎNTRE — 270 şi + 3700 II? de — J04" timp de o oră prin ajutorul acetonei şi aerului licljid. Faţă de un astfel de frig, multe corpuri înconjurătoare deveneau foarte sfărâmicioase, iar spirtul se face tare ca piatra. De curând învăţaţii Jeames Dewar şi Olszewski în dorinţa lor dea Yicfyefiahelium, au atins un frig de — 271° (exact — 270°). flu supus Fjelium la o presiune de 180 de atmosfere, urmată de o detentă bruscă in zăpadă de Fjidrogen-Dânşii de şi au atins un frig aşa de mare, totuşi n’au putut licfjefia Fjelium. In 10 Iulie 1908 însă, după doi ani şi ceva, Helium a font lichefiat de către d. Kammerliagh-Onnes, numit cu drept cuvânt maestrul temperaturilor joase. Lucrările pentru licljefiarea Heliului, au urmat astfel: a) Helium a fost scos din JYVonazita şi curăţit de gazele streine. S’a căpătat astfel 200 L. de 5dium curat (avea abia 1 10000 corpuri streine). hj De altă parte avea la îndemână 75 L. aer lichid şi 20 L. Fjidrogen licţjid. Helium apăsat la 100 atmosfere (prin sistemul Cailletet),. a fost lăsat să se destindă într’o eprubetă ce sta în Hidrogen lichid ferbinte sub presiune de 6cra de mercur. Hidrogenul lichid ferbea în timpul experienţei la temperatura de 15' absolute (adică la 2735— 15 = 258’ de frig). Fjidrogenul era la rându-i apărat de un strat de aer lichid. In aceste condiţiuni Helium se lichefia la — 270° insa nu se solidifica. c) Crebue să ţinem seamă că Fjelium este singurul gaz cunoscut şi care a rezistat până în 1908 tuturor încercărilor spre a fi lictyefăcut, iar frigul de 3’ absolute, adică — 270' centigrade, este cel mai mare frig atins de învăţaţi până azi, adică mai trebue trei unităţi pentru a se ajunge www.dacaromanica.ro 114 NATUBA la zero absolut (—273'), care ne arată moartea materiei. Lichefierea Fjeliului este una din lucrările ştiinţifice cele mai de seamă din timpul nostru şi a trebuit ca tot personalul laboratorului Cryogene din Leyda (Olanda), să lucreze fără încetare dela 5 ore de dimineaţă şi până la ora 9 seara, spre a putea obţine Fjelium lichid. B) Faptele de mai sus însă, ne îndreptăţesc şi întrebarea: care este şi cea mai mare căldură atinsă de învăţaţi? Marele chimist Henri Sainte Claire JJeville, a putut încă de demult să producă o căldură de 4- 2000°, arzând deodată oxigenul şi hidrogenul într’un aparat întocmit de dânsul şi numit suflător şi a cărei descriere o găsim în cărţile elementare de chimie. Căldura produsă de arderea acestor două gaze atinge + 200CP şi poate topi platina spre a fi apoi lucrată ca şi ferul, iară argintul şi aurul la această temperatură se prefac în vapori albaştri şi care dacă dau de aer se prefac într’un fum gros, iar cremenea cea mai curată se topeşte şi se întinde ca sticla. Ajungând la -1- 2000°, cea dintâi dorinţă a învăţaţilor a fost să facă în laboratoare toate corpurile din sânul pământului. Prima încercare a fost facerea pietrelor preţiose, începând cu rubinul roşu. S’a pus într’un creuzet oxid de Aluminiu amestecat cu oxid de crom şi care va da frumoasa culoare roşie. Prin ajutorul suflătorului timp de 3 ore, după topirea corpurilor s’a căpătat o pietricică de rubin (de 2—3 grame sau 10 — 15 carate). Rubinul astfel capătat, avea intru iotul însuşirile rubinului natural şi-l întrecea chiar în limpezime şi curăţenie. încercări peste încercări au îndrumat pe învăţaţ şi la www.dacoromamca.ro Îvtrk — 270 şr + 3700 m facerea diamantului. Primul învăţat care a încercat aceasta a fost marele chimist Henri Moissan ’), numit cu drept cuvânt «maestrul temperaturilor înalte». ftcum câţiva ani, găsindu-se întâmplător un meteorit în ţara Rrizona din Statele Gnite ale Rmericei de Nord, se trimise şi lui Moissan o bucată de vre-o 153 Kgr. şi în care se găsi diamant negru şi incolor, fapt care-1 ljotărî să reproducă şi dânsul împrejurările naturale în care s’au născut acel diamant. Ii trebuia însă un isvor de căldură foarte mare. Cele +2000' nu’i erau îndestulătoare şi de aceea Moissan fu nevoit să caute alte isvoare de căldură, cum ar fi cele de origină fizică, precum puterea electricităţei, pe care apoi s’o prefacă prin ajutorul unui cuptor, — cuptorul electric,— în căldură. Cuptorul a fost înşgljebat în 1892 şi cu el s’a ajuns la călduri uriaşe de+ 3000’, -r 35001 şi + 37001. Cuptorul este făcut din cretă, în care se scobeşte o groapă şi în care se introduce corpul pentru a fi topit, iar d’asupra scobitoarei se aşează întocmai ca la o lampă electrică cu arc voltaic doi cărbuni groşi ca braţul, iar totul era acoperit cu o altă bucată de cretă şi care se îmbuca perfect cu cea d’întâiu. Crecând curentul electric prin cei doi cărbuni, din arcul voltaic isbucneau în toate părţile flăcări lungi şi orbitoare şi tot aşa de scânteietoare ca razele soarelui. Pentru a nu orbi, lucrătorii purtau ochelari negri. In acest cuptor electric se desvoltă o căldură de + 3000°, datorită unui curent electric egal în putere cu 150 cai-vapori şi care trec într’o secundă prin cărbunii din cuptor, pentru ca la vârful lor să se prefacă într'o căldură de + 3000° şi aceasta abia într’un spaţiu de câţiva cm'. 1) Despre Henri Moissan vezi articolul d-Iui G. Longinescu, din Natura, finul 11-lea (1907), No. 6. www.dacoromamca.ro 1H3 NATURA In astfel de împrejurări ne-am aştepta ca lucrătorii să sufere foarte mult de căldură. Mare ne-ar fi însă mirarea, dacă putând fi martori, am afla că poţi apropia mâna de cuptor, fără teamă de a te arde, că poţi apropia de cuptor un sloi de gljiaţă şi cţ)iar să-l aşezi pe cuptor şi de unde te-ai aştepta să se topească într’o clipă, abia se preface în apă după un timp îndelungat. S’ar părea lucru vrăjit, când ştim că înăuntru cuptorului se produce o căldură de + 3000°. Insă lămurirea stă în faptul, că creta din care este făcut cuptorul lui Moissan nu conduce mai de loc căldura. Cele 3000° rămân aşa dar închise în cuptor, fără a trece în afară şi fără a putea măcar încălzi o odae, de şi pentru această căldură se ctjeltueşte o cantitate foarte mare de electricitate şi care costă 4 lei pe minut, 240 lei pe oră sau 2880 lei pe zi. La această temperatură, toate metalele cunoscute nouă şi ct)iar platina, se prefac în aburi, nisipul fierbe ca apa dintr’o oală, iar aburii de nisip se aşează ca făina pe pereţii unui clopot de sticlă, ţinut puţin timp d’asupra cuptorului, întocmai ca aburul de apă, care în timpul ernei se aşează în flori de chiciură pe geam. In stăpânirea unui isvor de căldură aşa de mare, Moissan a încercat să facă şi diamant. Cărbunele, pentru-ca să cristalizeze, trebuia topitîn fontă întocmai ca zahărul în apă. Pentru aceasta dânsul topi in cuptorul electric ferul care împreună cu cărbunele dela cei doi cărbuni groşi din cuptor, formează o fontă cenuşie foarte bogată în cărbune şi pe care o răci deodată aruncând-o într’un vas cu apă. Moissan mărturiseşte, că mare ’i-a fost frica când a aruncat fonta topită în apă, crezând că se va întâmpla o mare ex- www.dacoromanica.io ÎNTRE — 270 Şt + 3700 117 plozie. Din fericire nu s’a ales de cât cu frica. — Fonta aruncată în apă sfârâia cu şuerături înspăimântătoare şi svârlea flăcări şi scântei atât de strălucitoare, că te ardeau. — Mai în urmă, Moissan întrebuinţă pentru a răci fonta, o bae de plumb. Faptul ar părea prea ciudat, însă trebue să ştim că plumbul se topeşte la -j-335°, căldură foarte mică faţă de cele -f- 3000') ale fontei şi mai mult încă, plumbul topit răceşte fonta mult mai bine ca apa rece, de oarece se prinde mai temeinic pe zgura fontei. Rstfel răcită, fonta se solidifica. — Solidificându-se trebue să-şi mărească volumul.— La suprafaţă însă, îi pune piedică o coajă foarte tare, ce s’a format mai întâiu, aşa că fonta neputându-şi mări volumul, mijlocul ei sufere nişte apăsări foarte mari. Rezultă dar, că fonta supusă deodată şi unei răceli mari şi unei presiuni mari, lasă să cristalizeze cărbunele din sânul său, formând diamantul. Disol-vând fonta prin ajutorul acidului clorpidric, Moissan a putut căpăta grăunţe mici de diamant negru şi cpiar incolor, având întru totul proprietăţile diamantului natural. Faptul a fost adus la cunoştinţa Hcademiei de ştiinţe din Franţa la 6 Februarie 1893. De şi unii învăţaţi nu prea cad la învoială, că cristalele obţinute ar fi diamant, totuşi rămâne pentru omenire din partea lui Moissan, o mare şi folositoare descoperire, acea a cuptorului electric, în care se poate produce o căldură peste F 3500° şi cu care se pot face cercetări ştiinţifice de seamă, pindcă a ajuns la îndemâna oricărui industriaş. Prin ajutorul cuptorului electric, Moissan a putut prepara iute şi cu înlesnire metale foarte folositoare industriei ; man-ganul, cromul foarte folositoare industriei oţelului şi din care, acum câţiva ani, cpimiştii abia putuseră prin mijloace „Natura", An. VH, No. 4. g www.dacoromamca.ro NATURA H<5 greoaie şi îndelungate, să obţină câteva grame : vanadiul ; tungstenul; molibdenul, uraniu; siliciure; borure; carbure. In cuptorul electric, Moissan a isbutit să fiarbă metale ca osmiu, ruteniu, apoi titarţul care i-a dat mult de lucru, dovedind astfel că pe pământ nu e nici un corp care să nu se prefacă în vapori, iar ca încheere a lucrărilor sale asupra temperaturilor înalte, Moissan credea că temperaţura Soarelui ar fi coprinsă între -f- 3500° şi -f- 6500° cel mult De asemeni prin ajutorul cuptorului electric şi graţie lucrărilor d-lor Minet, Fjeroult şi Fjall, se capătă aluminiu în cantitate aşa de mare, că de unde în 1857, prin metoda lui Saint-Claire-Deville un kgr. costa 300 lei, astăzi costă numai 2,60 lei kgr. De curând marea cădere de apă Niagara aduce foloase nenumărate pentru a produce electricitate şi prin urmare ajută şi la înmulţirea cuptoarelor electrice. Astfel o mare societate „Niagara-falls-power-compang" întreţine mai cu seamă cuptoare electrice pentru a fabrica siliciura de carbon cristalizat sau Carborundum care se obţine din siliciu, coks, alumina, clorura de calciu şi care a fost preparat de către E. G. Acheson. Dânsul a putut obţine în cuptorul său o căldură de -f 3700’. Tot prin ajutorul cuptorului electric se fabrică astăzi fosforul pentru chibrituri; sulfura de carbon pentru industria cauciucului; iar în curând va aduce foloase în industria sticlei. Până la ce grad de frig şi căldură vor ajunge învăţaţii nu putem prooroci, rămâne însă hotărât faptul, că omenirea a avut până acum mari foloase depe urma lor. ANDREI LAZARESCÎI Profesor la liceul Sfântu Sava ----------------------------------------- www.dacoromamca.ro SĂ ÎNTREBUINŢĂM petrolul 119 SA ÎNTREBUINŢAM PETROLUL ') CUM S’A NĂSCUT, CUM GĂSIM, CUM SCOATEM ŞI CUM FOLOSIM PETROLUL. IV. încerc acum să fac o clasipcare a sistemelor de sondare, tcate urmărind o eftinire a metrului de adâncime a sondei. Sondarea se poate executa: «cu groapa uscată» sau »cu groapa plină cu apă». Sunt şi procedee cu aer comprimat, dar acestea sunt pentru pomparea petrolului (cu aer cam sub 5 atmosfere). In uscat se poate sonda pe prin lovire (sistemul Pensil-vanic, Canadian, Galiţia?i, Matter şi Plat, etc.), pe prin scolive cu învârtire (Sistemul Galiţian, Canadian etc.), pe în pne, prin ajutorul explozibilelor (de ex. cu nitroglicerină) care se întrebuinţează mai rar. In sistemul cu apă, imaginat pentru prima oară de inginerul Fauvelle în Alsacia (1845), se sondează în general tot prin lovire şi învârtire (sistemele Fauck, Isler, Racke, Olaf Terp, K'obrich, Thumann, Tranzl, Wolsky). Rpa circulă în sondă şi iese afară încărcată cu noroi. Cum iese şi pe unde iese apa, dispozitivele diferă. Cu sistemul K'obrich s’a sondat în Silezia cea mai mare adâncime de sondă : 2002 m. în localitatea numită Paru~ schowits. Sondarea a durat 399 zile, deşi s’au intrebuinţat şi dălţi cu diamante. In timpul expoziţiei jubilare din Bucureşti din 1906, s’a sondat pe dealul Filaretului până la 1800 m. adâncime, cu 1) Vezi „Natura” anul VII No. 1 2 şi 3. www.dacaromamca.ro 120 NATURA sistemul Tranzl. Cu această ocazie s’au cunoscut straturile geologice şi poziţia lor, stabilindu-se bine natura câmpiei Dunărene (Câmpia Română). Nu este aici locul să descriu toate sistemele din fiecare clasă, căci în loc de a vă lămuri, mai mult v'aş încurca. O chestie însă apare: ce ne face să alegem la sondare un sistem sau altul ? Ca şi creaţiunile natu rei, şi creaţiunile omului au defecte, şi fiecare sistem are şi el avantajele şi inconvenientele lui; fiecare din ele se potrivesc mai bine în unele împrejurări de cât în altele. Sunt straturile, ce vom străbate cu sonda, prea înclinate — geologia ne învaţă să ştim mai dinainte aceasta,— e mai bine să întrebuinţăm prăjini de cât cabluri; şi din contra, sunt moi şi mai puţin înclinate, mergem mai repede cu lucrarea, dacă întrebuinţăm funii de cânepă sau de fire de oţel, pentru atârnarea uneltelor de găurit. Totdeauna însă gaura sondei trebuie să meargă drept şi vertical. Dar, cititor iubitor de ştiinţă, ne-am plimbat pe la toate sondele, şi tot nu văzurăm cum se sondează. Să mergem la una de sistem pensilvanic, care e tipul sondelor, şi e sistemul cel mai simplu. Cum se sondează. Să .ne uităm cu băgare de seamă la fig. 1, care reprezintă o sondă de tip ceva mai modern. Hvem şi aci un derick (D), cam de 25 m. înalt, şi in care ne putem sui până în vârf pe o scară fixată de unul din cei patru pereţi ai turnului. In vârful derickului e o căruţă— care poate să şi lipsească — acoperind nişte rotile şenţuite, pe care se plimbă funiile sau cablurile de oţel, purtând diferite unelte, care vizitează pe rând fundul sondei. Funiile se întrebuinţează mai ales dacă greutăţile ce atârnă de ea nu sunt prea mari; in caz contrar, e mai bine să întrebuinţăm cabluri formate din fire de oţel răsucite in şurubiţe, www.dacaromamca.ro SA ÎNTREBUINŢAM PETROr.n, 121 care la rândul lor, se răsucesc după anumite reguli, formând funia. Purtându-ne ocfjii de alungul acestor funii, ele ne vor duce la nişte suluri (S), pe care se înşiră, căci ele trebue să fie tot aşa de lungi ca şi adâncimea la care ajunge sonda, Cu sulurile sunt împreunate nişte roţi puse in mişcare prin ajutorul curelelor sau prin ajutorul aburilor direct, uneori, de către o maşină cu aburi (M) sau un motor oarecare cu explozie. In fig. 1, roata R se vede că e mişcată prin ajutorul curelei ce o leagă cu volantul (V) al maşinei ce produce forţa, iar roata r e învârtită prin ajutorul aburului ce vine tot de la motorul (M) prin tubul €• www.dacaromamca.ro 122 NATuRA De cablul C care se învârteşte pe sulul S, poate atârna când lingura, când alte instrumente speciale, când tot grupul de unelte, cu care se sapă groapa, in cazul când trebue scos sau lăsat in sondă. In timpul când se lucrează cu grupul de unelte, el atârnă prin ajutorul cablului la extremitatea a a balanţarului B, care joacă ca o cumpănă de puţ pe capul tinuia sau a doi stâlpi bine proptiţi. In sistemul pensilvanic balanţarul e susţinut numai de un stâlp, numit stâlpul lui Samson, bine proptit şi el, ca numai un Samson să-l poată dărâma. Balanţarul e legat la cellalt capăt cu o bielă b care are o mişcare de du-te vino,—fiind legată la rândul ei de extremitatea unei manivele fixată de axul roţei R. Aleargă cureaua înfăşurată pe roata R, se învârteşte roata şi cu ea axul ei şi manivela; biela aleargă înainte şi înapoi, balanţarul joacă, grupul de unelte ciocăneşte fundul sondei. Cu cât manivela va fi mai lungă, cu atât mai vârtos balanţarul va juca, [iar uneltele mai de sus vor cădea, şi invers. Vreţi să vă încredinţaţi de acest joc, puteţi găsi aşa ceva la o maşină cu aburi. V’am promis să vă descriu sistemul pensilvanic. Să nu credeţi însă că acesta e, dar nici departe de el nu ne găsim. In sistemul pensilvanic avem trei funii la fel cu C, fiecare cu roata ei spânzurată în turn, fiecare cu sulul şi roata lui şi frâna de comandă. In sistemul pensilvanic de exemplu, sulul S serveşte numai pentru unelte, iar roţile r corespunzătoare, numite şi roţile taurului, sunt învârtite prin ajutorul curelelor, nu prin aburi ce vin prin tub. Pentru lingură avem altă funie, alt sul, alte roţi; şi mai găsim încă o funie cu toate ale ei, care serveşte numai pentru lăsatul tubului ce căptuşeşte sonda. Toate funiile sunt manevrate prin ajutorul unor piedici cu pârghie, ce stau www.dacaromamca.ro SA ÎNTREBUINŢAM petrolul 12R la îndemâna sondorului de lângă balanţar. Ca curiozitate pot să mai spun că în faţa stâlpului lui Samson şi dedesuptul balanţarului, e înţepenit un alt stâlp numit stâlpul cu durere de cap, care-şi are rostul lui: îşi are rostul în cazul când se desprinde balanţarul de bielă, pentru a nu-1 durea capul pe lucrătorul de la gura sondei când balanţarul ar vrea să se rezeme pe coloana lui vertebrală în loc pe aceia a stâlpului lui Samson. Funia lingurei e manevrată prin aşa zisa roată cu frecătură, care are forma unui trunchi de con. flpăsăm această roată pe o anumită curea,—care aleargă continuu,— din causa frecărei va p şi ea învârtită, iar funia lingurei se va înşira pe sulul fixat de această roată. Lingura e scoasă afară din sondă. In coborâre funia se desulă din causa greutăţei lingurei care nu e tocmai uşoară: mă prind că n’o puteţi ridica. In sistemul pensilvanic toate roţile, stâlpii, bielele, manivelele, fundamentul şi altele, sunt făcute din bucăţi de lemn, fixate prin pene sau cue de lemn. Scopul e să coste eftin şi să transportăm uşor sonda cu noi în caz dacă am căutat în zadar petrol. Crecem la uneltele de sondare, care atârnă la capul balanţarului. Coate uneltele se fac de oţel sau per. In pg. 2 se poate vedea grupul de unelte cu care se găureşte sonda; să nu vă închipuiţi că acestea sunt toate, dar acestea sunt principalele. Să începem să descriem grupul uneltelor de jos în sus. In capul grupului de unelte ia loc dalta (d), care fărâmă pământul sau stânca prin loviturile ce le dă. Lungimea tăişului dălţei depinde de diametrul găurei ce voim să obţinem : foarte obicinuite sunt cele cu tăişul lung de 8 ţoii') 1) Un ţol englezesc e egal 2,54 cm. La instrumentele de sondaj nici până azi nu s’a introdus sistemul metric. www.dacaromanica.ro 12i NATURA « K*l« f>jZ. (aprox. 20 cm. şi cu lungimea totală a dălţei cu coada e cam de 1 m. Dalta e de oţel şi poate cântări cljiar peste 108 kgr. Foarte des, după daltă urmează coada ei despărţită (c) şi poartă numele de coada dălţei, după care vine unelta numită foarfecă (f). Foarfecă, pe lângă foarfecă, e şi cljeia sondajului numit sondaj prin a. jutorn/foarfecci. Această uneltă se compune din două părţi: o parte inferioară (i) şi o parte superioară (s) care joacă între ele pe o distanţă cam de 30 cm. tocmai ca zalele "unui lanţ. Partea inferioară a foarfecei e fixată de coada dălţei, şi împreună cu dalta formează prima parte a grupului de unelte. Partea superioară e înşurupată la bara ce vine mai sus, numită bara grea (care poate să lipsească ca în cazul figurei) şi care împreună cu cornetul (K) formează partea a doua a grupului de unelte. Această a doua parte a grupului are rolul să uşureze desprinderea dălţei din pereţii găurei sondei, dacă ea s’ar înţepeni. Cornetul e gol în interior, iar funia F intră în cornet şi se înoadă bine la cap, aşa ca să nu poată scăpa din el. Acesta e şi rolul cornetului. Coate a-ceste unelte la un loc pot avea o lun- www.dacoromamca.io sA întrebuinţam petrolul 125 gime până la 18 m. şi o greutate până la 1000 kilograme. De la cornet până aproape de balanţar se întinde funia ce poartă uneltele, după ce a trecut prin gtjiarele aşa numitului şurup moderator, mai bine zis regulator (m) care atârnă de capul balanţarului. Ce regulează acest şurup, vom vedea în curând. * * * Voiţi să vedeţi, vorba vine, să aflaţi cum funcţionează sonda ? Dăm drumul aburilor la săltarul maşinei (A\), pistonul va alerga în cilindrul ei, volantul începe să se învârtească, curelele aleargă, sondorul şi ajutorul lui sunt la posturi : unul la frâne, altul la şurupul regulator. Balanţarul zgâlţie funia bine încleştată de şurupul regulator, cam de 30 60 ori pe minut şi făcând sărituri cam de 50 cm. Ce se întâmplă cu grupul de unelte ? E limpede, că dacă n’ar fi foarfecă la mijloc, dalta ca şi balanţarul ar juca şi ele tot cu 50 cm. mereu, ceea ce ar însemna „a bate apa în piuă*, căci n’am înainta de loc în săpătură, ori numai atunci când mai desfacem de la şurupul regulator. Aceasta însă ar fi pierdere de vreme, şi la son-dagii mai ales, n’avem vreme de pierdut. S’a născocit atunci foarfecă. Graţie jocului (de ex. de 30 cm.) foarfecei se face posibilă şi o înaintare automatică şi dălţei, până la 30 cm., când jocul se anulează. Când se anulează jocul foarfecei, dalta începe iar să bată pe loc, şi pentru a se împiedica aceasta, sondorul mai deşurupează din şurupul regulator, până ce gţjiarele şurupului se lasă în jos cu incă un joc de 30 cm. Operaţia se continuă la fel până ce şurupul regulator s’a deşurupat aproape de tot. Atunci se desfac gţjiarele şurupului lăsându-se funia să alunece printre ele, iar şurupul se înşurupează din nou până sus. Se zice că www.dacaromanica.ro 12(i NATI1R» am executat „«« şurup'1. Sondorul ştie când s’a terminat jocul foarfecei, după „pulsul" funiei şi atunci„răsuceşte şu-rupul“. Ne-am luminat ce e cu foarfecă şi cu şurupul regulator. Ce las acum iubite cititor să-ţi lămureşti singur ce se întâmplă dacă balanţarul joacă cu 50 cm., iar foarfecei i se păstrează mereu jocul de 30 c. m. Să nu credeţi însă că foarfecă e idealul, şi că a monopolizat sondajul, căci sunt cazuri când ea nu ne prea aduce bune foloase. S’a inventat atunci aparatul numit cu cădere liberă, care o înlocueşte cu succes, făcând ca isbiturile dălţei atârnate de el să fie de 5 ori mai cu folos decât în cazul când dalta ar fi atârnată de foarfecă. De ajuns atât. Să vedem mai departe mersul sondărei. După ce am săpat cu dalta ca un metru până la un metru jumătate, se trece funia pe sulul roţei taurului şi se pune această roată în mişcare dând drumul piedicei. Funia uneltelor se insulă şi uneltele sunt scoase afară atârnând de vârful derickului. Când a eşit şi dalta, se observă dacă e tocită, în care caz se dă la ascuţit în micul atelier adăpostit de şopronul sondei. In unele straturi, mai la fiecare „şurup" trebue ascuţită dalta. Când toate uneltele sunt scoase din sondă, se desface biela de manivelă, balanţarul se dă peste cap, gura sondei e liberă. Vine rândul lingurei ca să scoată afară săpătura. Sondorul apasă atunci pe o pârgtjie, roata frccătoare se liberează şi lingura se coboară repede în sondă, unde se umple cu pământul fărâmat de daltă. Vrem să scoatem lingura afară, n’avem decât să apăsăm axa roţei frecătoare şi pe dată aceasta atinge cureaua ce www.dacoromanica.ro «X tVTR*BPfVT\Y PETROr.l’T, 127 aleargă cu volantul maşinei, iar funia lingurei se insulă şi cu ea lingura încărcată apare la lumină. In general, lingura se coboară la fiecare şurup. Astfel înaintează săparea, pe fiecare zi cu câţiva metri, astfel ne apropiem mai mult de petrol, trecând prin straturi de pietriş sau nisip, când prin argile sau gresii, când înţe-penindu-se unele în pereţii sondei şi câte odată cl)iar rupân-du-se şi rămânând acolo, dând atunci multă osteneală şi multă pierdere de vreme sondorilor pentru a le scoate şi a continua lucru,—când în fine, ceeace e mai grav, dând de straturi de ape subterane, care pe dată trebuesc închise, căci altfel ne inundă sonda. închiderea apelor se face mai des prin aşa numitele colace (packer), care se pun de obicei în straturile impermeabile—de exemplu în stratul de argil—ce se găsesc imediat d’asupra şi dedesuptul stratului aquifer. Aceste colace sunt simple tuburi de cauciuc, fixate cu capetele între două tuburi de oţel, care căptuşesc pereţii sondei. Tuburile de oţel se împing unul în altul apropiindu-se cât mai mult, şi strângând între ele tubul de cauciuc, care se umflă şi apasă în pereţii sondei. Cu acest mod, apa nu mai poate să treacă în sus sau în jos de colacul de cauciuc astfel format. Lucrează sondorul mereu, făcând luni de zile aceiaş manevră, ajungând să numere câteva sute de metri adâncime, şi—după vecini judecând începe să spere că petrolul e aproape; pământul începe să miroase, lucrează din ce în ce mai atent... iată că se degaje gaze, şi încă gaze multe. Să lăsăm gazele să se piardă? Dacă gazele sunt în cantităţi mari şi sub presiune, ele pot fi întrebuinţate ca să dea forţa motrice necesară sondărei. Atunci să le prindem, şi aceasta o putem face lăsând www.dacoromamca.ro 128 NATURA în sondă,— pe lungimea stratului, din care ies gazele, ■— un tub găurit, deasupra şi dedesuptul căruia se pune câte un colac, şi atunci gazele sunt silite să intre în tubul găurit şi de acolo să vie până la gura sondei, de unde se conduc la motor. Uneltele sapă însă mai departe..... * * * O vână de nisip amestecat cu bucăţi de pământ, isbuc- neşte pe gura sondei până la zeci de metri înălţime........... In fine iată-ne ajunşi, sonda erupe! Stingeţi lămpile, drum liber la rezervoare..... Dar păcăleală! De odată vâna de nisip încetează, sonda reintră iar în linişte, şi în loc de bogăţie de petrol, rămânem cu sonda plină cu..... nisip ! Ce e de făcut? Să ne strângem bagajele şi să ne mutăm sonda în altă parte, mai cu noroc ? Nu, să destupăm sonda de nisip şi n’avem nevoie să săpăm mai departe, căci avem alt mijloc mai uşor şi mai bun. Fiecare ştim încă depecând eram de vârsta jocului în grămada de nisip şi făceam tot felul de construcţii, — imitând cl)iar piramidele lui Reops — că nu ne luam nici odată materialul dela suprafaţa grămezei, ci tot mai din adânc căutam să-l scoatem. Cel dela suprafaţă nu era bun de nimic, — curgea, — şi ar fi trebuit să ne aducem găleţi cu apă ca să-l facem bun de construit ; pe când cel mai din adânc, ferit de razele soarelui, era umed şi eşea la tipar de minune, «adăposturile blindate» erau aşâ de trainice că numai bateriile — picioarele prietenului de joc invidios — le puteâ strică. Pe acest principiu pe care-1 cunoaştem de atunci, se bazează şi procedeul aplicat la sonde. Petrolul şi hidrocarburile gazoase sunt subt presiune, dedesuptul unui strat de nisip uscat. Săpând în acest strat, el nu mai poate rezistă la împingerile gazelor şi e asvârlit cu forţă afară www.dacoramamca.ro NOTIŢB 129 împreună cu bucăţi de pământ. Petrolul aleargă şi el către gura sondei, dar dă de nisip... şi se înnămoleşte cu el, căci pe dată ce nisipul începe să se umezească, devine «bun de tipărit», şi închide gaura sondei cu un dop ca pe o sticlă cu... şampanie. Ca să scăpăm de acest dop, iată cum «frapăm» : nu întrebuinţăm nici apă rece, nici gljiaţă — căci apa nu e bună nici... pentru petrol — ci turnăm în sondă... petrol curat! Dopul de nisip se îmbată atât de rău, încât se înmoaie, şi nisipul curge... ca şi cum ar fi uscat! Rcum să ne ţinem, că petrolul va răbuşni mai rău ca apa din furtunurile pompierilor, va curge şi va umple rezervoarele, va curge înainte... umple văile şi râurile din împrejurimi şi cu ele şi sute de vagoane pe zi, pe care D-l X le vinde cam cu 300 lei unul. Să ne bucurăm şi noi cu el. Ce poate face cumpărătorul cu acest petrol, vom vedea. CINCINflT I. SF1NŢESCU Inginer ----------- --------------------------- NOTIŢE SPRE STIINTH.—Reproducerea acestor notiţe este ingăduitâ numai cu arătarea numărului din nNatura“ din care se vor luă. Hceste notiţe nu sunt, cum s'ar crede.luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Edward Whymper, marele alpinist englez, a murit pe neaşteptate, în Cbamonix, la 16 Septembrie 1911, în vârstă de 72 de ani. El a fost acum 50 de ani, unul din organizatorii şi pionierii alpinismului. In 1861 s’a urcat pe Pelvoux. In 1864 s’a urcat cel dintâi pe Barre des Ecrins (4.100 m.), cel mai înalt vârf al fllpilor francezi, după Mont Blanc. In 1865 s’a urcat pe vestitul Cervin, scăpând de pe creasta lui groaznică numai cu două călăuze, şi fiind faţă la moartea celorlalţi trei tovarăşi lord Douglas, Hadow Hadson şi călăuza Michel Croz. Cartea Iui, Mas escalades dans Ies Alpes, a ajuns clasică. www.dacaromamca.ro NATURA 130 In Natura, anul II, pag. 289, A. S. * a publicat descrierea amănunţită şi foarte interesantă făcută de fflbymper asupra urcării lui pz'Cervin. (La Naiure, 21 Octombrie 1911). Industria filmelor cinematografice a ajuns astăzi la o desvoltare pe care puţini o bănuesc. După Clement şi llivierre, consumarea anuală în lumea întreagă se urcă la 90 milioane de metri de filme, ceace face vre-o 40 de milioane de lei. Cele două fabrici mai mari din lume sunt: Compania Eastman Kodak (Rocipester-New-York) şi Aktien Geselschaft fur Anilin Fabricalion (Berlin). Cea dintâi fabrică filmele din celuloid, iar cea de a doua fabrică filme care nu ard din acetat de celulosă, de care am vorbit într’o notiţă din numărul trecut al Naturei. Acetatul de celulosă se fabrică frământând 1 parte de bumbac cu 4 părţi acid acetic, cu 4 părţi anhidridă acetica, şi cu o parte acid sulfuric care serveşte să pornească reacţiunea. (La Nature, 11 Noemvrie 1911). De ce vedem din sbor pământul concav. — Cred că sunt îndreptăţit să pun acest titlu, căci şi noi, oamenii, am devenit sburători: cu aeroplane, zeppeli nuri şi poate în viitor şi cu alte maşini. E vorba însă că nu numai de pe pământ, dar şi din aer vedem unele lucruri pe dos: în loc să vedem pământul ca un mare glob, îl vedem din contră, concav. D-l Br. Charles Forbes dela Universitatea Columbia a dat în numărul din Octombrie a revistei Scientific American Supplement explicaţia acestei iluziuni optice, care e analoagă cu aceia a fenomenului mirajului din ţările nisipoase şi calde, sau de exemplu a faptului că vedem stelele şi alte corpuri cereşti totdeauna mai sus la orizont decât sunt în realitate. Anume ştim : 1. Că lumina se refractă când străbate straturi transparente de densităţi diferite, şi raza luminoasă se apropie cu atât mai mult de normală la stratul străbătut, cu cât densitatea stratului e mai mare; 2. Că un obiect luminat îl vedem în direcţia prelungirei direcţiei razei luminoase ce o primeşte octjiul şi în prelungirea razei luminoase ce vine dela obiect I Poziţia lui va fi dar fixată de intersecţia acestor două direcţii. Acum o uşoară figură geometrică ne explică iluziunea optică. Luaţi un arc de cerc şi un punct exterior convexităţei lui, din care duceţi raze în toate direcţiile, care merg însă curb spre arcul de cerc, până ce-1 întâlneşte aproape normal. www.dacaromanica.ro NOTITE 131 Ducând tangentele extreme la toate aceste raze de lumină curbe, căpătăm o serie de puncte de intersecţie a lor, care unite ne dă forma iluzionară a pământului văzut din văzduh- (Ing. C. S.). Irigarea Sudanului Egiptean. — Egiptul era îndestulător în timpurile când era grânarul imperiului roman, şi mai ales al poporului Romei ce trăia în „dolce farniente" pe supt portice, dar lumea s'a înmulţit şi locul necultivat e pagubă. Sudanul Egiptean, dincolo de Nilul Albastru e nepopulat, eataractele Nilului sunt încă în lenevie sălbatecă, iar câte odată în vremuri de secetă cbiar Egiptul de sus e bântuit de foamete. Iată că inginerii englezi vor să puie capăt acestei stări, dar mai ales pagubei ce se socoteşte la 10 milioane lei anual, ceeace ar fi dobânda de 4 °/n la un capital de 250 milioane lei. Ei vor să Iacă diguri, ecluze, să utilizeze vre-o 3 cataracte dela Abu-Hamid şi astfel să facă un nou Egipt productiv, dela Alabara până la Nilul Albastru, adică o suprafaţă arabilă de 800.000 5a. cu o valoare de peste 1250 lei hectarul, deci de o valoare totală de peste 1 miliard lei. Lucrările ar costa cam 1 4 miliard lei, dar cu ele sar împiedica şi foametele viitoare şi inundaţiile. Ţara s’ar popula lesne, căci devine productivă. (fug. C. S. ciupii Himtnel und Erele 10 Oct. 1011). Lemnele nobile ale Australiei. — Australia nu e numai lânarul Angliei, dar e şi furnizorul de lemne de construcţie nu de mult timp— al lumei întregi. înainte vreme, lemne bune de construcţie pentru corăbii, era lemnul de Teak indian, ITick din Statele-Unite, dar acestea s'au scumpit şi se scumpesc pe zi ce trece. In scl)imb s’a deschis alt isvor: familia Eucalipţilor din Australia, cu trunchiuri ce pot fi lungi de peste 150 m. şi cu peste 160 de specii. Sunt unele genuri însă (Mijrtaceele) care sunt ceva mai mari ca stejarul. In tăierea colosalelor păduri Australiene (numai în Noul Wales de Sud sunt peste 8 milioane de Akri = 320.000 Fja. pădure) nu se procedează barbar, ci se replantează sistematic, deşi aceşti arbori cresc uimitor de repede. Aşâ albastrul arbore de gumr< creşte cu câte 2 metri în înălţime pe fiecare an. Rădăcinile acestui pom merg adânc în pă- www.dacaromamca.ro 132 NATURA mânt şi distrug prin puterea lor de absorbţiune mlaştinile şi cu ele şi ţinuturile nesănătoase bogate în onofele. De aceea în ţinuturile mai calde se întrebuinţează la plantaţii; aşâ în Riviera italiană şi franceză cu o temperatură medie de 15°,3, încă de acum 40 ani s’au făcut plantaţii de Eucalipt. Afară de lichidul antiseptic pe care Eucaliptul îl dă, trunchiul lui, ce poate avea o circonferinţă până la 8 metri, dă un lemn care aduce şi mai mult folos, căci e tare, dar şi elastic. Un lemn de construcţie e cu atât mai bun, cu cât e mai dens. Lemnul Eucaliptului are o greutate de 1,05 1.17, deci greu. Hlte varietăţi de arbori sunt mai uşori, şi de aceia se pot uşor transporta pe apă, de exemplu lemnul Jarrah, ce are o coloare mai deschisă, flitul e roşu închis şi mai greu, şi se lucrează frumos, e Mahagonul. In tehnică, aceste lemne au numele de „lemne tariu şi se întrebuinţau la început mai mult în construcţiile în apă: baraje (stăvilare), erlnze (porţi în apă), căci nu putrezesc uşor, iar de viermi nu prea sunt atacate. flzi se întrebuinţează toarte mult şi în construcţiile podurilor de lemn, de case, la pavarea străzilor, interioruri de case şi chiar mobile căci se pot frumos lustrui. In pavarea străzilor aceste lemne, au găsit o mare întrebuinţare, şi se războieşte cu asfaltul, pe care nu-1 bate de cât atunci când strada e prea înclinată. Asfaltul atunci ar fi prea alunecos. Lemnul nu dă miros ca asfaltul, nu radiază atâta căldură vara ca asfaltul şi nu se moaie, iar experienţa a arătat că pavajul de lemn e şi solid: după 13 ani de întrebuinţare pavajul de lemn australian al unei străzi s’a tocit numai cu 1 cm. Lemnele de pavaj au diferite numiri: Jarrah (Euca-liptus marginala), Blackbutt, (Eucal. pilularis) Talolwwoocl (Eucalip-l us microcorys). După cum am spus, asfaltul se ţine însă şfel bine. (Ruj. C. R. după Himmel und Erde Oct. 1911.) -esJBS- www.dacaromanica.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BUCUREŞTI 133 CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BUCUREŞTI') Vom face împreună cursul de chimie neorganică. In mintea d-voastră a incolţit de sigur întrebarea, ce e chimia şi mai ales ce e chimia neorganică. Vă aşteptaţi să încep deodată cu o definiţie a chimiei, pe cât de lungă şi plicticoasă, pe atât de neînţeleasă. Vă aşteptaţi să vă vorbesc din capul locului ca şi cum aţi fi chimişti şi nu începători în ale chimiei. V'aţi înşelat. Eu fac un curs metodic. Veţi vedea mai târziu ce trebue să înţelegeţi printr’un curs metodic. Nu uit, c’aţi învăţat chimia în liceu. Sunt dintre aceia care cred că învăţarea chimiei în liceu n’are de scop să dea cunoştinţe multe. Chimia se învaţă în liceu ca să desvolte în elev simţul de observaţie şi dragostea pentru ştiinţă. Pentru mine, cunoştinţele d-voastră sunt numai amintiri nesigure ; eu nu le ţin atât de temeinice ca să slujească drept temelie unui curs universitar. In cursul meu vom stabili treptat treptat, sprijiniţi pe experienţe, toate noţiunile şi nu vom vorbi despre nici una în mod cateljetic. Nu sunt de părerea acelora care pun vina rezultatelor nemulţumitoare la Universitate pe seama liceului care nu v’ar pregăti îndeajuns. In unele cazuri, foarte puţine, învinuirea poate să aibă în parte oarecare temei; în cele mai multe cazuri ea este neîntemeiată. Şi, eu cel dintâi mă ridic cu furie în contra unei asemenea învinuiri. Am fost zece 1) Lecţia de deschidere a cursului de chimie neorganică, la 31 Octombrie 1911. „Natura“ An. VII, No. 5. 10 www.dacoromanica.ro 134 NATURA ani de zile profesor secundar şi ştiu că mi-am făcut în conştiinţă datoria. Poate că greşesc crezând aceasta despre mine. Nu greşesc de fel când spun, c’avem profesori secundari cu totul distinşi, cărora nu trebue să li se arunce cu atâta uşurinţă, învinuirea aşa de mare că nu-şi fac datoria. Atâţia şi atâţia, în Capitală şi în provincie, îşi împlinesc datoria cu toată priceperea şi se jertfesc cu lucrările de laborator. Răul stă aiurea. Suntem prea pretenţioşi şi vă cerem, sau mai bine zis vă cer unii, mai mult de cât se poate. Nu tăgăduesc, că în oarecare măsură, 'sunt şi unii elevi slabi şi unii studenţi care nu muncesc cu tragere de inimă. Vina cea mare sunt programele nespus de încărcate dela Universitate şi ideea cu totul greşită că studentul trebue să fie îndopat cu cursuri de tot felul, fără rost şi fără legătură. Voi vorbi indată despre acest rău. Eu mă mulţumesc cu amintirile nesigure cu care veniţi din liceu. Nici nu vreau şi nici nu vă las să-mi vorbiţi, de la început, de atomi şi molecule, de formule şi ecuaţii. Dacă nu vă pot da de la început o definiţie a chimiei, care să intre pe o urecţje şi să iasă pe cealaltă, vă pot arăta în scţjimb o privelişte generală a chimiei in natură, in laboratoare şi in cărţi, care să ne arate in linii mari frumuseţea şi însemnătatea acestei ştiinţe. * * * Ctjimia e vecţje de când lumea, de la începutul începuturilor. Ea e in cer şi pe pământ, in cele văzute şi in cele nevăzute. Soarele e un cazan uriaş, in care clocotesc de milioane şi milioane de ani, tot felul de materii, in care valuri de foc se rostogolesc, se întâlnesc, se ciocnesc şi se aruncă in văpăi de mii şi răsmii de kilometri. Căldura şi lumina care www.dacoromanica.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BUCUREŞTI 135 ne încălzesc şi luminează sunt produsul chimiei care lucrează in soare ; această ctjimie a lucrat în vremurile depărtate ale epocelor geologice şi tot ea va mai lucra in vremurile ce va să vie. Din ctjimia soarelui învăţaţii au tras dovada cea mai puternică pentru adevărul: «Nimic nu seperde nimic nu se creiază in lume».* Dacă ar fi fost altfel, soarele ar fi scăzut sau s’ar fi mărit, planetele ar fi fost atrase când mai puţin, când mai mult şi mişcarea lor in sistemul planetar n’ar fi rămas aceeaşi. In stelele de mii şi mii de ori mai mari de cât soarele cţjimia ferbe materia din ele in tot atâtea cazane uriaşe. Cţjimia e puterea vrăjită care împodobeşte bolta cerească cu milioane de petre scumpe şi ne-o luminează, în nopţile senine, cu o lumină adevărat cerească. Luna, regina nopţii, e poate singurul corp ceresc in care ctjimia şi-a stins cuptoarele. Pământul, de când s’a desfăcut din acel cocoloş uriaş de la începutul începuturilor, a trecut prin nenumărate prefaceri, in care cţjimia a fost neobosită. Forme de materii tot mai deosebite se iveau pe măsură ce el se tot răcea. Pe o rază de soare s’a coborât pe pământ, după unii învăţaţi ') şi de pe nu ştim ce planetă, cea dintâi sămânţă purtătoare de viaţă. Pe un firicel de praf ceresc a încăput atuncea mai multă ctjimie de cât e cuprinsă astăzi in toate laboratoarele şi bibliotecele noastre. Sămânţa mititică, să nu o vezi nici cu ocţ)i nici cu octjeane, a încolţit şi a crescut încălzită de cel ce o adusese şi tjrănită de puterile ctjimiei. Urmaşii ei, urcând, din zeci in zeci de veacuri, câte o treaptă din scara mare a vieţei, au împodobit pământul cu nenu- 1) Natura, anul VI p. 282 www.dacoramamca.ro 136 NATURA mărate vieţuitoare. Amintirea lumilor cereşti din care a fost smulsă cea dintâi sămânţă trăeşte şi astăzi in tot ce are viaţă. In spre soare şi in spre cer ne îndreptăm cu drag privirea şi de acolo aşteptăm ajutorul ce-1 dorim. Nu numai regii, ci tot ce trăeşte este după această ipoteză din neam ceresc De la piatra care pare că nu trăeşte, de la firicelul de iarbă, de la plantele mai mari până la animale, până la om, cel mai bun şi cel mai rău dintre vieţuitoare, ctjimia lucrează pe tăcute sau pe faţă, fără osteneală şi fără întrerupere. Ctjimia face şi desface şi preface in mii şi mii de feluri materia din lume. Viaţa toată e datorită chimiei. Parfumul şi colorile din flori, zatjărul din sfeclă şi trestia de zatjăr, făina din seminţe, tjrănirea fiinţelor, naşterea, creşterea şi moartea lor, toate, toate sunt opera ctjimiei care lucrează in natură. De mult, foarte de mult'), omul a observat prefaceri in materia ce-1 înconjură. Pregătirea pânei, a vinului, a oleurilor e urmarea firească a unui spirit de observare foarte desvoltat. Adevărate industrii chimice au fost întemeiate de cei vectji. Multe metale, multe din întrebuinţările lor, tot felul de corpuri le făceau cei vectji aproape ca şi noi. încercări de explicare a nenumăratelor prefaceri întâlnim din cele mai veclji timpuri. Vieţi întregi de oameni au fost cheltuite cu aceste încercări. Incet-încet, se arată tot mai vădit caracterul ştiinţific al cljimiei. In laboratoare, învăţaţii încearcă să pătrundă in tainele chimiei din natură. Multe 1) Natura anul IV, p. 26 până la anul VI, p. 157. www.dacoramamca.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BUCUREŞTI 137 secrete au isbutit oamenii să afle din natură, dar şi mai multe au rămas necunoscute. E mare de tot numărul chimiştilor de frunte şi mai mare incă al celor mai mărunţi. Un Lavoisier (1743—1794) va trăi vecinie în amintirea învăţaţilor şi a tuturor oamenilor. El a aruncat o lumină de geniu peste întunecimile ce ascundeau minunile naturei. Rmintirea lui e preamărită şi de nimbul martirului, căruia revoluţia franceză i-a tăiat capul, fără nici o vină. Cu drept cuvânt Lagrange a spus : le-a fost destul o clipă ca să doboare un cap ca al lui şi lumei nu-i va fi de ajuns un veac ca să mai aibă altul la fel». Un Scheele (1742—1786), in Suedia; un Berthollet (1748—1822), un Sainte Clair Dev/7/e (1818—1882), un Wiirtz (1817—1884), un Berthelot (1827—1907 ’) in Franţa; un Ca-vendisch (1731-1815), un Dalton (1766-1844), un Sir Humhry Davy (1778 — 1829), in Anglia; un Şoffmann (1818-1892) un Bunsen (1811 1899), în Germania; un Mendelejeff (1834—1907 1 2) în Rusia atâţia şi atâţia, tot atât de mari, au mărit cu cercetările lor câmpul cunoscutului şi au scris pagini sublime in cartea chimiei. Patru busturi împodobesc această sală cu chipurile lui, Berzelius, Humbold, Liebig şi Davila. Berzelius (1779—1848) chimist suedez a lucrat nespus de mult in chimie, a găsit corpuri nouă, a făcut nenumărate analize, a făcut teorii şi clasificări şi a fost în fruntea tuturor chimiştilor din vremea lui. Societatea medicilor şi naturaliştilor din Iaşi il alesese, acum 50 de ani membru de onoare; scrisoarea lui de mulţumire se păstrează şi azi. Alexandru Humbold (1769—1859, 1) Natura, anul Il-a, p. 193 2) Natura, anul Il-a, p. 257. www.dacoromamca.ro 138 NATURA care a fost mai mult naturalist şi geograf, a făcut şi chimie cu Gay-Lussac prin 1805. Gay-Lussac(1778—1850) eră unul din cei mai mari experimentatori din timpul său. La şcoala lui s’au format printre alţii şi lustus von Liebig (1802—1873 ') Humbold recomandase lui Gay-Lussac, cu toată căldura, pe compatriotul său german. Liebig a ajuns în urmă unul din cei mai mari cţjimişti ai lumii. Lui Liebig datoreşte Germania starea de înflorire pe care a luat-o chimia din timpul său. Luin Liebig şi elevilor săi se datoresc miile de fabrici care îmbogăţesc Germania cu miliarde pe fiecare an. Carol Davila (1828—1884) a fost pentru noi un Liebig, care a adus la noi chimia franceză. El a fost profesor de chimie la universitatea noastră şi a avut ca cel mai strălucit elev pe d-1 Doctor Istrati. D-l Petru Poni, sărbătorit de ună-zi, pentru marea sa cinste şi marea sa ştiinţă, a făcut lucrări neperitoare asupra compoziţiei petrolului român şi asupra mineralelor din ţara noastră. D-l Doctor Istrati stă printre noi, voinic şi falnic, «precum printre dealuri, verzi şi numai flori, stă bătrânul munte albit de ninsori». Cu orizontul său larg, el vede departe, în trecut şi viitor. Din când în când, câte o ceaţă deasă în-vălue fruntea bătrânului munte. Privirea lui ageră nu mai zăreşte atunci pe oamenii din vale, ce-i par atât de mici. Şi, ceaţa deasă se ridică şi de pe apa limpede a isvo-rului de munte, şi de pe suprafaţa verde a bălţilor şi băltoacelor cu apa otrăvită. Incet-incet, ceaţa deasă se risipeşte bătrânul munte îşi arată din nou fruntea lui boltită şi oamenii din vale se uită din nou cu drag la marele lor prieten 1) Natura, anul 111, p. 204. www.dacaromanica.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINTI DIN BUCUREŞTI 139 şi marea lor podoabă. Cu aceste din urmă cuvinte, izvorâte din două sentimente cu totul opuse, de sinceră admiraţie şi adâncă revoltă, trec la partea a doua a lecţiei de azi» cpimia la facultatea de ştiinţi din Bucureşti. * * * V’aţi înscris la facultatea de ştiinţi de bună-voie, împinşi numai de imboldul prese de a învăţă o ştiinţă către care vă simţiţi chemaţi. Veniţi cu tot focul tinereţei D-voastră şi cu gândul curat să vă împodobiţi mintea cu comori de cunoştinţe. Aveţi o menire mare in ţara noastră. D-voastră veţi p şi purtătorii de lumină şi oamenii de ştiinţă. Veţi p profesori în învăţământ. Veţi p epimişti în fabricele noastre care trebue să pe tot mai multe, tot mai mari şi tot mai româneşti. Vă urez reuşită bună pe calea care aţi apucat-o. Veţi avea să muncip mult, căci numai cu muncă multă se câştigă adevărul. Mă doare inima, dar trebue să vă spun că veţi munci şi de prisos. Programele noastre, după cum vă spuneam, sunt prea încărcate şi încărcate fără rost. Nu veţi găsi nici o universitate in lume, în care să pe îngrămădite atâtea cursuri, cursuri care cad pe spinarea aceluiaş student. In Germania, în numeroasele ei universităţi, studentul îşi alege o specialitate principală şi două secundare. Cursurile, puţine la număr, nu sunt din cale afară de dezvoltate. In Franţa, în ţara examenelor multe, s’a introdus şi acolo sistemul cursurilor pe ales şi al certificatelor. Pentru licenţă, studentul trebue să aibă trei certipcate. Examenul aşa de încărcat al licenţei noastre nu se mai dă. Nicăeri, nu e obligator pentru student să urmeze un curs de epimie agricolă sau epimie industrială. La noi, e o puzderie de cursuri pe care trebue să le ur-map. După programul nou, veţi ascultă un profesor de ma- www.dacoromanica.ro 140 NATURA tematică, trei profesori de fizică, patru profesori de chimie şi unul de mineralogie. Chimia agricolă şi cpimia industrială şunt obligatoare amândouă pentru orice student, pe când nici una din ele nu este obligatoare în străinătate. Numărul examenelor e spăimântător; greutatea lor o veţi simţi şi resimţi ani întregi după luarea licenţei; folosul lor nu-1 veţi vedeâ niciodată. Veţi cădea rupţi de oboseală, când vă veţi întoarce seara dela cursurile urmate peste zi. Nu ştiu când veţi mai putea citi, căci nu ştiu, dacă vă mai rămân câtevâ ceasuri libere pe zi. Nu pot intră în toate amănuntele acestei organizări nouă. Nu le cunosc nici eu. Nu puteam luă parte pe vremea aceea, la şedinţele care au avut loc. Aveam suplinitor şi şef de lucrări. Nu li s’a spus nimic şi n’am aflat nimic. Am făcut o întâmpinare la consiliul facultăţii, atunci când am aflat, dar mi s’a spus că-i prea târziu, fiindcă aflasem prea târziu. In consiliu cpiar, s’a atras atenţia asupra unor neajunsuri, dar programul a trecut, căci trebuia să treacă. Cu toată tăria glasului meu, mă ridic, dela această catedră în contra acestui program atât de încărcat, atât de nepotrivit şi făcut cu atâta nesinceritate. Părerea mea eră să se facă o anchetă cât mai întinsă printre oamenii specialişti dela noi, printre corniştii veniţi de aiurea, printre licenţiaţii şi absolvenţii noştri. Părerea mea eră să se ţie seamă de toate plângerile şi să se lucreze cât mai pe faţă. Organizarea învăţământului chimiei în străinătate nu trebue să pe nesocotită. Eu ceream lucrări multe de laborator, cursuri puţine, întrebuinţarea muncei d-v. cu folos, timp liber pentru citit reviste în şezători. S’a crezut că e bine să mi se puie câte ore de curs trebue să fac şi câte ceasuri de laborator trebue să lucraţi. S’a pus o jumătate de zi pe săptămână pentru analiza www.dacoromamca.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞT1INŢI DIN BUCUREŞTI 141 cantitativă de-abia în anul al treilea. Ce însemnează aceasta nu puteţi înţelege deadreptul. O jumătate de zi pe săptămână pentru analiza cantitativă poate să însemne o jumătate de zi pe an, căci o analiză începută cu greu mai poate fi sfârşită bine tocmai după o săptămână. Şi s’a pus această jumătate de zi tocmai in anul al treilea când studentul trebuie să facă lucrări speciale de analize industriale şi agricole. S’a îndreptat, în parte, acest rău punându-se cljimia analitică şi în anul al doilea. Cu aceasta nu s’a făcut însă ce trebuia să se facă. Cu două jumătăţi de zi mai mult nu se învaţă analiza cantitativă. Cine nu ştie însă chimia neorganică şi cea analitică, cine n’a lucrat temeinic în laboratorul de chimie neorganică, acela va puteâ să înveţe oricâte sute de fapte şi sinteze, dar nu va ajunge niciodată un chimist. Pe chimia neorganică se sprijină toate specialităţile chimiei. Cocmai chimia neorganică a fost nesocotită la facerea programului. Hcum nu mai folosesc nimic toate plângerile mele. Programul e la consiliul permanent. D-voastră veţi suferi urmările lui. Va veni o vreme când vor vedea mulţi prăpastia mare în care a fost împins învăţământul chimiei la facultatea de ştiinţi din Bucureşti. Se va vedeâ atunci câtă dreptate a' avut acela care a ridicat glasul în contra acestei organizări. Nu din deşertăciune ridic glasul meu în contra acestui program. Şi nu din capul meu aduc învinuirile de care am vorbit. E o literatură didactică întreagă în ţările apusului. învăţaţi mari se ocupă cu pricepere cu problema aceasta mare. In toate părţile se ridică glasul in contra sco-asticii care a mai rămas încuibată în şcolile de azi. In toate părţile se caută ca munca studentului să nu-1 istovească, pretutindeni se pune tot mai mult temeiu pe lucrările de laborator şi se împuţinează tot mai mult examenele istovitoare. www.dacoramamca.ro 142 NATURA Vi s’a părut poate că sunt prea aspru în judecata mea. Veţi vedeâ îndată că mult 'mai aspru se pronunţă unul din cei mai mari ctjimişti şi cugetători de azi, Sir William Ramsay '). Marele profesor dela universitatea din Londra, şi-a arătat părerile sale privitoare la această chestiune în studiul său 1 Educaţia Chimiştilor. Acest studiu a fost tradus pe vremuri, în limba germană de un alt mare chimist, profesorul W. Ostwald. Din traducerea românească publicată de mine în Revista de Filosofîe şi Pedagogie, fascicula II şi III, 1906, p. 150, vă citesc numai rândurile următoare: . . . «Conferinţa următoare a fost ţinută în Septembrie 1904, în adunarea anuală la Society of Chemical Industry din New-York, şi a stârnit cel mai viu interes, mai întâi în cercurile restrânse pentru care a fost menită. Un interes la fel trebue să deştepte şi în cercuri mai largi şi mai depărtate de chimie, comunicările unui om care ca profesor stă tot aşa de sus ca omul de ştiinţă. După cum se va vedeâ îndată, e vorba aici de cestiunile generale ale învăţământului ştiinţific ; observaţiunile făcute cu privire la chimie, se pot aplică, cu foarte puţine schimbări, şi la domeniile cele mai deosebite. Fie ca aceste observaţii să fie citite cu încredere că e vorba de experienţele unuia din cei mai distinşi savanţi şi căpătate într’o activitate de profesor timp de treizeci ani. Cele arătate aici capătă o valoare deosebită şi prin împrejurarea că autorul lor a trebuit să ducă o luptă grea şi lungă ca să le puie in practică; ele au fost supuse în acestTtimp unei alegeri şi curăţiri care a păstrat numai ce a fost găsit practic şi bun» .. . . . . «Educaţia chimistului (acest cuvânt arată şi pe clji- 1) Natura, anul VII, p. 51. www.dacaromamca.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BUCUREŞTI 148 mistui ştiinţific şi pe cel tecţjnic) trebue sa pe înţăleasă in aşa sens ca să producă în prima linie o anumită îndrumare a spiritului şi numai în al doilea rând să mijlocească o câştigare de cunoştinţe» ... .... „Pe scurt trebue să se devolte putinţa de inven-ţiune“. . . ... „întrebarea nu e, ce ştie ? ci cât poate!“... ... „Mai întâi de toate nu trebue să se deâ prea multă învăţătură. Partea esenţială a progresului ştiinţific se sprijină pe drumul vecpiu de tot, cu încercări şi cu nereuşită".. . ... „Ce învaţă studentul din aceasta ? Să se supue ? Aceasta ar p putut să înveţe şi acasă. îndemânare ? îndemânare înseamnă să facă ce-i trebue şi nu să primească ce-i dă altul deagata. Aşi privi mai bucuros când studentul ar învăţă Eneida pe de rost decât să facă operaţii de acestea care răpesc timp şi ucid mintea" . .. ... „Şi, acum, vreau să discut chestiunea, care, pe cât ştiu, nu pricinueşte în America nici o greutate mai însemnată, dar care în Anglia a vătămat în mare măsură progresului ştiinţei şi al cercetărilor. Mă gândesc la examene. Am văzut adesea oameni, care prin împrejurări, caracter sau anumite hotărâri, au fost împedecaţi dela luarea titlului şi care cu toate acestea sunt savanţi distinşi şi profesori entuziaşti. Poate şi mai des am venit în contact cu titraţi al căror singur merit consistă într’un talent de papagal ca să repetească ce li s’a spus, sau într’o îndemânare de a ghici particularităţile examinatorului. De ce îmbătrânesc, de aceea cred mai puţin în titlul universitar, ca o dovadă de aptitudini. Poate că motivul acestei păreri stă în chipul cum se capătă în Anglia titlul acesta; el e rezultatul unuia sau cel mult a două examene făcute de oameni care cunosc pe candidaţi numai după www.dacoromanica.ro NATURA 144 număr şi care prin examinare înţeleg adesea a trânti pe candidaţi în loc să stabilească ce pot ei produce. Rici se iveşte din nou chestiunea de mai sus: examenul este o instituţie care stabileşte ce ştie candidatul pe dinafară şi nu ce poate el în realitate. • • • • ................................* . . . . Studentul care lucrează sub ochii profesorului şi azisten-ţilor e supus zilnic la examinare . .. Calităţile care sunt stabilite de examene, aşa cum s’a obişnuit în Hnglia, în cei din urmă patru-zeci de ani, sunt de acelea pe care le dorim cât mai puţin unui tânăr al ştiinţei, exercitarea memoriei până la perderea judecăţei proprii, îndemânarea de a-şi etala cunoştinţele şi a le da un lustru ştiinţific, în loc de însuşirea de a le legă între ele şi de a le mări astfel valoarea lor, şi în fine, dibăcia de a ghici cunoştinţele şi înclinările examinatorului, în loc de a deşteptă entuziasm in alţii. Pentru un avocat aceste calităţi sunt ideale, fiindcă ’i sunt folositoare în activitatea lui; pentru ştiinţă ele sunt otravă. O judecată sănătoasă, chiar şi inceată, statornicie in lupta contra piedicilor; cunoaşterea izvoarelor unde să caute lămuriri şi cum să le întrebuinţeze când le-a găsit; iscusinţa de a inventa, acestea sunt calităţile de care avem nevoe; prezenţa lor la cineva poate fi constatată numai printr’o observare necontenită". .. ... „Răspunsul meu ar fi deocamdată că studenţii sunt prea îndopaţi cu cursuri. Scopul lecţiunilor e mai mult să prepare calea studiului, arătând studentului ce să citească şi nu să-i dea o anumită învăţătură" .. . ... „S’a dovedit, în adevăr, că studenţii fac mai mult progres cu cititul şi cu discuţiile, decât pe o cale mai mult formală" . .. www.dacoromamca.ro CHIMIA LA FACULTATEA DE ŞTIINŢI DIN BDCUREŞTI 145 .. .«Indjeiu cu următoarea învăţătură din Regule pentru conduita publică, scrise acum trei-spre-zece veacuri pentru poporul japonez : Datoria cea mai mare a fiecărui om este să puie mai pre jos interesele lui proprii decât acelea ale binelui public. Egoismul împedică cooperarea şi fără cooperare nu se poate îndeplini nici un progres mare“. Incţjeiu şi eu cu această încheiere. Egoismul împedică cooperarea şi fără cooperare nu vom dă învăţământului chimiei îndrumarea sănătoasă, de care şi ţara noastră are nevoie. G. G. LONG1NESCU ----------------------------------- hprinzAtorile cu piatra piroforicA In şirul veacurilor omul s’a folosit de mijloace felurite, ca să-şi aprindă focul, când dorea să se încălzească şi să-şi facă lumină când eră întuneric. In vremea din urmă când fosforul a început să servească la facerea chibriturilor, s’a creat o industrie nouă, care şi-a luat un avânt destul de însemnat Chibriturile au ajuns în mâna fie căruia pe preţ destul de mic, pentru ca şi cel mai nevoiaş să poată dărui prietenului său câteva beţe, ca să-şi aprindă ţigara. îndată ce acest material s’a făcut de neapărată trebuinţă, guvernele au început să vadă în el un mijloc de a mări veniturile ţărilor fie prin monopol, fie prin taxe puse pe chibrituri. Lumea a trebuit să plătească de 3 şi de 5 ori mai mult un chibrit dar în acelaş timp mulţi au început să se gândească la înlocuirea lor, ca şi când statul n’ar stă şi el la pândă* Nu ştiu până la ce punct scumpirea chibriturilor a înlesnit răspândirea aprinzătorilor cu piatra piroforică, dar e lucru sigur, că în Germania o dată cu taxa pusă pe chibrituri, www.dacoromamca.ro 146 matura aprinzătoarele s’au ieftenit şi în anul trecut ele au făcut o mare concurenţă chibriturilor fiind poate mai întrebuinţate de cât acestea. Din socoteala ce facem mai la vale se vede că cel puţin în Germania aprinzătoarele au trecut înaintea chibriturilor. * * * La orice aprinzătoare automată deosebim trei părţi, ca şi la cutia cu chibrituri: 1) Piatra care produce scânteia, ce înlocueşte gămălia chibritului, 2) rotiţa care se freacă de piatră ori de câte ori ne folosim de aprinzătoare şi care înlocueşte nisipul de pe cutia pe care frecăm gămălia cţ)i" britului şi în sfârşit 3) o lampă mică cu benzină care inlo-cueşte beţişorul de lemn al chibritului. După cum la chibrituri întrebuinţarea fosforului are rostul să producă aprinderea mai uşor la 60° sau chiar la 45° prin ajutorul unui corp oxidant ca cloratul de potasiu, tot astfel şi la aprinzători trebue o piatră care să dea lesne scântei destul de calde pentru ca să aprindă benzina. In prepararea acestor pietre, metalul ceriu a câştigat foarte mare însemnătate şi aliagiul piroforic de ceriu a ajuns neînlăturabil din industria aprinzătorilor automate şi a lămpilor. La început acest aliaj se măcinâ foarte lesne des-compunându-se prin influenţa aerului. Rceasta a fost chiar una din cauzele pentru care aprinzătoarele erau prea puţin întrebuinţate, căci piatra de aprindere se strica fără să fie întrebuinţată. In urmă Auer a căpătat un patent după care se fabrică astăzi aliajul, piroforic de ceriu. Din acest aliaj se fac pietre bune care nu se mai macină când nu ne folosim de ele. Cu toate astea se poate întâmplă, ca pietre foarte bune să se macine după câteva zile, după ce le-am aşezat în aprinzătoare. In acest caz tre- www.dacoromamca.ro APRINZĂTORILE CU PIATRA PIROFORICA 147 bue să se ştie, că vina este a fabricantului de aprinzători şi nu a aliagiului din care s’a făcut peatra. In adevăr dacă a-aprinzătoarea a fost nichelată după ce fitilul de vată a fost vârât în lampă, atunci vata se înmoae şi ea în soluţiunea sărei de nictjel. Restul rămas în vată din soluţiunea acidă este adevărata cauză pentru care piatra aşezată în urmă în aprinzătoare se macină după câteva zile, căci sărurile în soluţiune şi ctjiar apa descompune aliajul de ceriu. Mecanismul de aprindere e format dintr’o rotiţă cu dinţi sau dintr’o pilă care se freacă de piatră atunci când ne foi losim de aprinzătoare. Deosebirea între numeroasele feluri de aprinzători ce se vând în comerţ este tocmai la acest mecanism, făcut într’un fel sau altul. Fabricanţii s’au luat la întrecere şi astăzi găsim atâtea şi atâtea aprinzătoare bune şi eftine. Ieftenirea lor a dat fiecăruia putinţa de a-şi purtă în buzunar aprinzătoarea lui. Lampa cu benzină este o lampă mică aşezată îrmăuntru aprinzătoarei. Ca la orice lampă, benzina se ridică in fitil din cauza capilarităţei acestuia. Flacăra aprinsă la capătul fitilului produce distilarea benzinei şi aburii produşi ard şi întreţin flacăra. Această flacără este dar o flacără de gaz, pe care-1 fabricăm pe măsură ce avem trebuinţă de el. Ca să ne dăm seamă de însemnătatea, pe care aprinzătoarele cu piatra piroforicâ au căpătat’o să ne folosim de câteva date pe care le găsim în revista Prometheus din 18 Noembrie 1911 într’un articol scris de Dr. Irig. Heinrich Kellermann. Numărul aprinzătorilor fabricate numai în cursul anului 1911 se ridică la 10 până la 15 mii. Acest număr e scos din cantitatea de aliaj pir of orie de 8 mii până la 10 mii de kilograme, care a fost întrebuinţat numai pentru facerea www.dacoramamca.ro 148 NATURA pietrelor de aprins dela aceste aprinzătoare. S’a ţinut seamă în această socoteală că dintr’un kilogram de aliaj se pot scoate 3 mii până la 4 mii de pietre şi că mai mult de cât jumătate din aceste pietre au folosit la înlocuirea pietrelor de la aprinzătoarele vechi. E vorba, bine înţeles, numai de aprinzătoarele fabricate în Germania. Atunci mai putem face şi socoteala următoare : După cât se ştie, cantitatea de chibrituri în Germania se urcă la vre-o 90 de miliarde pe fiecare an, fabricate in vre-o 100 de fabrici. Dacă ne gândim că fiecare piatră de aprins foloseşte după mărimea ei la 2000 până la 6000 de aprinderi urmează că pietrele fabricate in anul 1911 au folosit la 48 până la 240 de miliarde de aprinderi. Urmează de aici, că dacă în anul trecut aprinzătoarele automate nu au folosit mai mult, ele au folosit în tot cazul tot atât de mult ca şi chibriturile în Germania. Se înţelege atunci foarte bine pentru ce aceste aprinzătoare au fost oprite la noi, iar in Germania unde nu există monopolul chibriturilor de abia au scăpat până acum de taxa la care sunt impuse chibriturile. ** * In Germania sunt multe fabrici, unde se fac fel de fel de aprinzătoare cu piatră piroforicâ. Aşâ în fabrica I. Kel-lermann din Berlin se fac următoarele tipuri: Cel mai vechi fel de aprinzătoare, numite şi aprinzătoare la vânt, care sunt cu totul la fel cu amnarul şi cremenea, de care se foloseau bătrânii noştri. Aceste aprinzătoare, au un jitii muiat în salpetru, care este vârât într’un tubuşor. De vârful capacului acestui tubuşor este fixată piatra, pe care o frecăm de căpătâiul tubuşorului, pe unde iese fitilul. Prin această frecare se produc scântei care aprind fitilul. www.dacoromamca.ro APRINZĂTORILE CU PUTRÎ PIROFORICĂ 149 Aprinzătoarele automate sunt cele mai răspândite azi. Capacul acestor aprinzători se deschide când apăsăm pe un nasture. Odată cu deschiderea capacului piatra e apăsată de un arc pe o rotiţă, care se mişcă repede. Scânteele care se produc atunci aprind lampa cu benzină aşezată de desuptul rotiţei. Şi aceste aprinzătoare, ca toate de altfel, amintesc amnarul şi cremenea. La unele aprinzători de acestea lampa e înlocuită numai cu un fitil, care arde fără flacără, pentru ca ele să folosească pe timp de vânt. La aprinzătorile în formă de ceasornic mecanismul e acelaş, atât numai că forma cutiei în care e aşezată e ca un ceasornic. Aprinzătorile cu verigă de întors au o verigă în loc de nasturele care serveşte la deschiderea capacului. Odată cu deschiderea capacului se mişcă pe lângă piatră o pilă aşezată orizontal. Scânteile produse aprind lampa cu benzină. De curând aceeaşi fabrică a început să facă aprinzători formate dintr’un tub în formă de creion, ce se vâră într’o teacă paralelipipedică unde se pune vată îmbibată cu benzină-tina din feţele înguste ale tecei serveşte ca pilă. Cubul în formă de creion cuprinde în el piatra piroforică înconjurată de asbest. Când totul este pus in teacă, asbestul dinprejurul pietrei se îmbibă şi el cu benzină. Dacă scoatem acest tub din teacă şi frecăm vârful pietrei pe marginea in formă de pilă, benzina din asbest se aprinde şi arde ca o făclie mică. Aceste aprinzători se atârnă de perete sau se aşează pe masă. In sfârşit fabrica Kellermann mai face aprinzători în formă de lumânare aşezată în sfeşnic. La capătul de sus e fixat mecanismul de aprindere format dintr’o roată care se freacă de piatra piroforică, îndată ce învârtim un şurub. Scânteile nNaturau An. VII, No. 5. ll www.dacoromanica.ro 150 NATim produse aprind benzina, ce se ridică în fitilul al cărui capăt e în apropierea mecanismului de aprindere. Fabrica Frieman & Wolf din Zwickaun face deasemenea nişte aprinzători de stat pe masă. * * * Cea mai mare parte din aliajul piroforic se întrebuinţează la facerea pietrelor pentru aprinzătorile de buzunar. întrebuinţarea lui nu s’a oprit însă aici; fabricanţii au început să facă şi aprinzători pentru lămpile cu gaz pe care le vând destul de ieftin. Hşa firma Kellermann vinde nişte aprinzători în formă de cleşte. Când apropiem cele două braţe ale cleştelui sau când le lăsăm să vină la loc, o pilă de oţel se freacă de piatra piroforică şi produce scântei care aprind gazul ce iese dintr’o lampă. Fabrica Oberrheinischen Metallwerke din Mannheim face aprinzători în formă de pistol pentrn aprinderea lămpilor cu gaz. La apăsarea cocoşului o vergea din năuntrul ţevei pistolului apasă pe un arc de care e legată o pilă. Lăsând apoi cocoşul să vie la loc arcul se întinde, trage cu el şi pila care se freacă de piatra piroforică şi produce scântei. Piatra e apăsată spre pilă de un şurub cu arc. In afară de aceste feluri de aprinzători pentru lămpile cu gaz se mai fac şi altele care se fixează chiar de lămpi şi înlocuesc asbestul platinat. Fabrica Baer & Co. din Berlin face astfel de aprinzători. Ele se fixează jos între lămpi şi tubul pe unde vine gazul. După deschiderea robinetului de gaz se apasă o roată cu dinţi în spre lampă şi se învârteşte spre dreapta un şurub care învârteşte roata. Prin apăsare se deschide un ventil şi gazul ese printr’un tubuşor subţire cu gura aproape de piatra piroforică. Gazul se aprinde îndată ce învârtim roata cu dinţi care se freacă de piatră. www.dacoromamca.ro aprinzAtorile cu piatră piroforicâ 151 Flacăra mică dela capătul tubuşorului aprinde lampa. Roata cu dinţi se întoarce apoi singură la locul ei, închide ventilul şi atunci se stinge şi flacăra mică dela capătul tubuşorului. Cot aceste aprinzători servesc şi pentru lămpile cu gaz in care sita atârnă în jos. Ele se fixează atunci d’asupra lămpei între aceasta şi tubul de gaz, aşa încât flacăra cea mică se aprinde d’asupra coşului lămpei. * * * Cele dintâi aprinzători cu aliaj piroforic pentru aprinderea lămpilor întrebuinţate în mine, au fost cu totul oprite. Se spunea, că scânteile trec prin pânza de siguranţă şi dau naştere la exploziuni. Pe lângă aceasta părticelele de aliaj de ceriu şi fier nearse, asvârlite în năuntru lămpei, se lipesc de coşul de sârmă încălzit, se aprind în urmă şi pot să-l găurească. Lăsând la o parte aceste cusururi, aliajul piroforic trece mult înaintea mijloacelor bbişnuite de aprins, fiind practic şi ieftin totdeodată. Din această cauză fabricanţii s’au silit să înlăture cusururile observate la început. Fabricantul C. Koch a înlocuit aliajul de ceriu şi fier prin metalul Kunheim, care produce scântei fără părticele nearse. Pe lângă aceasta el face mecanismul de aprindere în aşa fel, că snopul de scântei e asvârlit de-a dreptul pe fitil; o tăbliţă aşezată d’asupra pietrei împiedică aruncarea în sus a scânteilor sau a părti-celilor nearse, care sunt abătute spre fitil. Pila de frecare e foarte fină, ca să nu roadă bucăţi prea multe şi prea mari de piatră. Piatra piroforică e acoperită în întregime de un înveliş de alamă care se roade odată cu piatră. Acest înveliş opreşte piatra de a se măcina, când nu ne folosim de ea şi împiedică ruperea colţurilor ei. Snopul de scântei aprinde fitilul îmbibat cu benzină. www.dacaromamca.ro 152 NATURA Fabrica Friemann & Wolf din Zwickau a reuşit să facă şi ea un mecanism de aprins care împlineşte toate condiţiile trebuincioase pentru o lampă de mine. Această fabrică întrebuinţează un aliaj de ceriu special care se aprinde numai la 380°. Din această cauză, părticelele rămase nearse nu se mai pot aprinde în urmă dela pânza de sârmă încălzită a lămpei. Pe lângă aceasta mecanismul de aprindere e aşa făcut că snopul de scântei e prins şi abătut asupra fitilului fără ca părticelele de piatră să se poată împrăştiâ în lampă. Aliagiul de ceriu e foarte întrebuinţat şi in industria acestor lămpi; numai firma C. Koch a vândut în anul 1911 peste 20 de mii de lămpi de acestea. * * * Aliajul de ceriu se mai întrebuinţează şi la aprinderea felinarelor cu acetilenă dela biciclete şi automobile. Fabrica Oberrheinischen Metallwerke din Mannheim a construit o aprinzătoare foarte practică, care se aşează înăuntrul felinarului. Aktien-Gesellschaft fur Anilin-Fabrikation din Berlin a construit un aparat mic, foarte căutat de amatorii fotografi pentru aprins praful de magneziu. Cred că cele spuse dovedesc în deajuns însemnătatea pe care aliajul pir of orie de ceriu a căpătat-o. Nu ştiu dacă Auer von Welsbach s’a gândit la început, că resturile dela fabricarea sitelor incandescente pentru luminatul cu gaz au să ajungă aşa de căutate, dar e sigur că un lucru neînsemnat se face foarte preţios in mâna aceluia care ştie să se folosească de el. Dr. G. TEODORESCU Şef de lucrări la laboratorul de chimie neorganică. --------------------------------------- www.dacoromamca.ro SĂ întrebuinţăm petrolul 153 SA ÎNTREBUINŢAM PETROLUL1) CUM S’A NĂSCUT, CUM GĂSIM, CUM SCOATEM ŞI CUM FOLOSIM PETROLUL Transportul'petrolului şi înmagazinarea lui. — Despre transportul aerian al petrolului nu spun nimic, căci ar p să fac profeţii... făcute de alţii înaintea mea. In starea actuală maşinile sburătoare nu transportă decât.. bombe pentru Arabii din Tripolis, iar zeppelinurile germane, prinţi, duci, conţi, etc. Petrolul însă trebuie transportat serios: pe uscat sau pe apă. Pe uscat se transportă pe incpis în butoaie de lemn, la fel cu cele pentru vin, pe încpis în cutii de tinicpea, cilindrice ori paralelipedice, cu un conpnut cam de 20 litri — sistem utilizat odinioară şi mai mult la noi, azi mai mult în ţările unde transportul se face cu greu, ca în Orient, Africa, America centrală şi de sud pe în aşâ zisele vagoane de petrol — din care aţi văzut atâtea, mai ales pe liniile Pre-deal-Constanţa — pe în pne, să dăm drumul petrolului să curgă ca apa în o conductă, pipe lines, cum le zic americanii—până la punctul unde-i scpimbăm destinaţia. Mă opresc puţin asupra vagoanelor de petrol (cu căldări) şi asupra conductelor de petrol Vagoanele-căldări (de petrol) au fost pentru prima oară introduse in America, dar la început osiile purtau butoaie de lemn. Astăzi, vagoanele de petrol cu căldări de fer sunt răspândite peste tot globul, şi numai România avea în 1906 1500 vagoane de petrol, pecare cu câte una sau trei căldări şi cu un conpnut cam de 15 m1. In America sunt vagoane 1) Vezi «Natura" anul VII, No. 1, 2, 3 şi 4. www.dacaromamca.ro 154 natura de petrol mult mai mari ca cele ce le vedem pe la noi unele au până la 60 ml conţinut, şi câte patru osii. Vagoanele au robinete speciale de încărcarea şi descărcarea petrolului, şi o mulţime de alte mărunţişuri — toate cu rost — bineinţeles patentate. Cam la fel cu aceste vagoane, se întrebuinţează mai ales pentru petrolul lampant (petrol rapnat) nişte trăsuri cu căldări metalice, care imaga-zinează petrolul. Ele aduc cu sacalele primăriei, de stropit străzile. Conductele sunt cele mai potrivite pentru transportul petrolului, dar trebuie să îndeplinească trei condiţii de căpetenie : cât mai impermeabile, cât mai rezistente la apăsările interioare sau exterioare, (uneori ele se probează până la 130 atmosfere apăsare) şi să ţie petrolul la adăpost de foc. Petrolul curge prin aceste pipe-lines, pe prin cădere naturală, (gravitaţie), pe impins de pompe. Prin astfel de conducte curge mai ales petrolul brut, care deseori conţine parapnă - mai ales la noi — şi chiar materiale în suspensiune; aceste două din urmă, cu plăcere voesc să se odihnească pe pereţii conductelor, adunându-se, până gâtuesc cu totul drumul de scurgere. Vine însă cu biciul din urmă un «scraper» — să-i zicem zgârietor — care curăţă cu braţele lui pereţii conductei, făcând atâta gălăgie, în mersul lui cu curentul prin conductă, incât cine se plimbă pe lângă pipe-line il aude cum ocărăşte. In ţară la noi, încă din 1907 existau cam 528 km. de pipe-lines, cu diametre ce variau dela 5—15 cm. Coate con- ductele erau de fer sau oţel turnat Siemens-Martin şi fabricat de Mannesmann (în Germania, nu in Maroc). In anul 1905—1906 s’a transportat numai prin conductele din România peste 600.000 tone de petrol brut. www.dacaramamca.ro SĂ întrebuinţăm petrolul 165 Dar, cele mai mari conducte de petrol tot în Statele Unite sunt Unele din ele ajung până la 32 cm. diametru. Pană la 1907 se găseau acolo pipe-lines cu o lungime totală de peste 75.000 mile engleze (120.000 km.), şi s’au transportat în acel an, peste 153 milioane «barrelo» (25 miliarde de litri). In America costă un astfel de transport cam 15 bani pe tonă şi km., pe când la noi, cam 10 bani de tonă şi km. Pe apă petrolul se transportă astăzi cu vapoarele numite tancuri de petrol, invenţie ce a suferit—ca orice noutate—şi ea metamorfoza ei. Să nu credeţi că un tanc de petrol e un simplu rezervor de petrol, purtat pe valurile mărei de ma-şinele ce învârtesc elicea 1 flr fi o mare greşală de ar fi aşa, şi nimeni n’ar îndrăzni să pornească la drum cu un asemenea vapor. Pentru o bună echilibrare a tancului, cţ)iar pe timp de mare agitată, rezervorul de petrol e împărţit în camere, care comunică între ele prin conducte având robinete, ce le manevrăm la poruncă. Fiecare cameră are şi răsunători în aerul atmosferei, pentru a lăsă să iasă afară gazele ce se produc mereu din petrol şi ridică presiunea în cameră. Alte camere aşezate la locuri potrivite servesc pentru cuprinderea balastului tancului. Balastul este apa, care poate fi pompată din mare în camere, cu ajutorul unor pompe anume aduse. Alte pompe servesc pentru descărcarea petrolului de pe tanc. Luminatul se face cu electricitate (contra focului), iar maşinile e bine să fie prevăzute cu dispozitive, ca să poată merge şi cu cărbuni şi cu petrol. Mare siguranţă trebuie să aibă arzătorii maşinilor. Un tanc când intră în port, pentru a încărca petrol, trebuie să stingă focul la maşină; iar la cţ)eu e tras de aşa numitele cabestane (bine înţeles numai unde această instalaţie există) prin ajutorul electricităţii. In port fiind cantităţi enorme www.dacoromamca.ro 166 NATURA de petrol, fiecare scânteie e extrem de periculoasă. Cu acest sistem, siguranţa e mai mare. In portul Constanţa ') se află o astfel de instalaţie. Pe Dunăre circulă asemenea multe tancuri de petrol, care transportă energia pământului ţărei noastre ducând-o până pe la Regensburg. Sunt însă şi tancuri care plutesc cu ajutorul pânzelor. Volga şi Marea Caspică in jurul oraşului Ba cu e plină de asemenea tancuri pentru petrol. * * * Exportul nostru de petrol—pe apă şi pe uscat—a trecut în anul 1909 de suma de 36 milioane lei, iar în 1910 de 39 milioane lei. Deci exportul creşte mereu. Bine ar fi să crească mereu producţia, dar să lucrăm pentru a face să descrească exportul, mai ales de petrol brut! Ştii, iubite cititor, ce înseamnă un astfel de export? înseamnă că cele 1.129.000 tone de petrol ce s’au scos în 1907 din pământul ţărei, cele 11290 miliarde de calorii 1 2), ori cele 506 bilioane de kgr.metri, înseamnă că munca reprezentată de aceste cifre şi de petrolul exportat, intrece munca din un an a 46 milioane de oameni lucrând, lucrând în pline forţe din zorii zilei şi până in amurg! Iubite cititor, iată-ne de 7 ori câte 7 milioane de români la muncă, ct)iar dacă facem suspinătoarea presupunere... pe care o puteţi deduce din aceste calcule 1 * * * 1) R se vedea «Natura anul I, pag. 151, Portul Constanţa, de M. Saligny. 2) In calculul ce fac, m’am servit de cifrele date în prima parte a articolului (Natura No. 1, 1911) şi că omul— la noi în ţară ar lucră 10 ore pe zi, şi 300 zile pe an. www.dacoromanica.ro si întrebuinţăm petrolul 157 Dar să trecem la celalt punct: imagazinarea petrolului Modul cel mai primitiv este a se imagazină in gropi săpate în pământ, uneori căptuşite şi cu scânduri. Astfel de rezervoare se fac adeseaori in apropierea sondei, mai ales dacă sonda „promite“. Rezervoarele subterane cu caracter mai definitiv, se căptuşesc cu ziduri de cărămidă sau de beton de ciment Foarte bune sunt rezervoarele pentru petrol construite din per, numite tot tancuri, sau rezervoare de petrol. Ele au mai totdeauna forma circulară, cum ap văzut desigur atâtea pe la Câmpina, Ploeşti, Giurgiu, şi foarte mari la Constanţa (bazinul de petrol), adică: pe la origina de exploatare, pe la un punct de încărcare, pe la un punct de întrebuinţare. Nu prea de mult a început să se construească rezervoare pentru petrol şi din beton armat. Nu voiu intră în detaliile de construcţie a unor astfel de rezervoare, dar vă amintesc iarăşi iubiţi cititori, că trebue să ne păzim de foc! In acest cop răcorim rezervorul—cel de fer mai ales—cu un curent de apă ce curge necontenit pe acoperişul rezervorului şi se prelinge pe pereţii lui laterali, însă în aşa fel ca să n’avem grije de îngheţul ernei. Alteori se apără rezervorul de petrol contra focului, împrejmuind de toate părţile rezervorul cu un zid de beton armat, cum sunt unele construite la Bacu (Caucaz). Preţurile unor astfel de tancuri de fer, variază pe metru cub de conţinut, descrescând cu mărimea rezervoarelor dela 35 până la 10 lei de pecare m3 de conţinut Nu rareori vedem rezervoare ce au până la 10.000 metrii cubi de petrol. Dacă petrolul ca lichid prezintă mari avantagii în transport—pind foarte uşor încărcabil şi descărcabil prin ajutorul conductelor, în curăţenie şi cu preţ mic—are tot în transport www.dacoromamca.ro 158 NATURA şi imagazinare şi desavantajul, marele neajuns,—ca şi celuloidul—că e inflamabil, şi nu numai atât, e şi neastâmpărat, face explozie. De aceia, chestiunea astâmpărării lui prin un mijloc oarecare, fără a-i schimbă proprietăţile folositoare ') 1) Găsesc aici locul nemerit a aduce la cunoştinţa celor ce nu au avut încă prilejul să afle, că pentru alcool chestiunea este de mai multă vreme rezolvată în parte, şi nu de mult, de pe acum doi ani invenţia nu s’a comercializat încă în măsura în care merită. D-l Dr. med. Roş-culeţ din Iaşi, a avut fericita idee ca să se ocupe cu această chestiune relativ la benzină chestiune tot aşa de importantă ca şi aceia a petrolului având în vedere că benzina e şi mai boclucaşe ca petrolul şi că în ultimul deceniu, mai ales la motoarele cu explozie mult întrebuinţate în ateliere, automobile, aviaţie (a se vedea Natura No. 10 „Motoarele de aviaţie" 1911), benzina are o întrebuinţare pe o scară enormă, faţă de trecut D-l dr. Roşculeţ a reuşit, folosindu-se de proprietăţile acidului stearic să rezolve această chestiune, şi îl felicităm călduros, că a dat un procedeu nu numai sigur, dar şi economic. In adevăr, benzina e potolită, căci acidul stearic o soarbe ca un burete, formând un fel de săpun, şi benzina abia mai poate respiră, şi dacă dăm aburului de benzină foc, arde blând... ca o candelă de icoană. Lucru curios încă, consumaţia procentuală de acid stearic pentru fabricaţia acestui Săpun de benzină e foarte mică (câteva procente din greutatea săpunului), la ardere nu avem mai nici o cenuşe şi încă pe deasupra, benzina saponificată are o greutate mai mare, adică sub volume egale — înainte şi după — nu au greutăţi egale, ci săpunul e mai greu, chiar de ţinem cont şi de acidul stearic introdus 1 Ce urmează de aici? încă un profit, şi anume că în acelaş spaţiu disponibil, luând săpun de benzină, luăm cu noi mai multă putere! Cred că sunt în plăcerea Dumneavoastră, dacă vă voi anunţă că invenţia nu a rămas fără răsunet în ţările unde se folosesc forţele, mai ales în Anglia. In Anglia se proectează exploatarea în masă a invenţiei, mai ales că d-l Inginer Gogu Constantinescu, fost elev al şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, a inventat şi un aparat pentru carburarea uşoară şi economică — mai ales la automobile — a acestei impropriu numite, benzină solidă. www.dacoromamca.ro SĂ întrebuinţau petrolul 159 este de o importanţă practică izbitoare, şi persoana care ar născoci sau găsi „bagheta magică“, ar p mai norocoasă decât... Scproder! Nu uit însă că trebuie să trec odată şi la ultima parte care concentrează cele' mai multe voinţi şi inteligenţi : folosul, care sunt foloasele petrolului? * * întrebuinţările petrolului. Cred că la începutul şi în cursul expunerei mele, am insistat destul asupra calităţilor de producător de energie cinetică, ce petrolul în deajuns are. Dar nu numai ca producător de energie—ce o putem scpimba subt toate formele ce energia poate luă — ne poate p folositor petrolul, dar ne vine în ajutor şi în o mulţime de alte nevoi. La noi în ţară de exemplu, pe vremurile când prea puţini cunoşteau «minele de aur» ce aveam ascunse sub pământul care ne tjrăneâ, petrolul nu eră de preţ, aducea prea puţine foloase: dar ce era petrolul vinovat, dacă i se luă numai păcura (ţiţeiul) pentru a se unge osiile (adică uleiurile grele ale petrolului), iar restul (uleiurile uşoare), se aruncau în gropi şi se da foc, să nu mai încurce locul? (Nu facem cam la fel şi astăzi, cu pădurile, apele, grânele şi alte multe mari şi mici ?) Prin 1857, negustorul de zatjăr, Theodor Me-hedinţeanul, fu primul care începu să distileze petrolul brut, pentru a obţine un bun petrol de luminat. De atunci începură «lămpile cu gaz» să ia locul opaiţilor cu seu. După câteva decenii veniră şi în România rafinăriile de petrol, dar nu destul de perfecţionate Astăzi însă avem o «industrie a petrolului» (care se ocupă numai cu scoaterea tuturor materialelor folositoare din petrolul brut) cu rafinării cât se poate de modern instalate. Nu trebuie însă să uităm că şi www.dacaromamca.ro 160 NATURA capitalul strein în această industrie s’a înmulţit enorm la noi ajungând aproape 160 milioane de lei în 1907, iar din cele 1.129.000 tone petrol brut scos, s’au extras în acel an : 261684 tone petrol pentru luminat. 27.5°/0), 57337 tone producte minerale (6fi0l0), 146.263 tone benzină (15,4°/n), 452.685 tone reziduuri (47,3°/n), cantităţi trecute prin 72 rafinării. Actualmente tot petrolul care se scoate din sonde, trece prin rafinării, unde se distilează şi rafinează fracţionat, obţi-nându-se după voie, o întreagă serie de producte. Cea mai simplă distilaţie ar fi să despărţim petrolul în două: petrol de încălzit (pentru procurat energie) şi petrol de uns (uleiuri grele). * * * Nu mă voiu ocupa de numeroasele procedee prin care se produce distilarea petrolului (prin căldură), ori rafinarea lui (prin procedee chimice), nici a descrie nesfârşitul număr de aparate întrebuinţate în aceste scopuri, ci mă voiu mărgini să dau numai un tablou clar al mersului extragerei bunătăţilor : R. Operaţii prealabile distilaţiei. B. Distilaţia fracţionată a petrolului brut, pentru a se obţine : 1) Gaze ; 2) Benzină brută ; 3) Petrol de iluminat;4) Uleiuri medii; 5) Reziduuri brute. C. Distilarea mai departe a fiecărei grupe de sub B, şi anume : 1) Rectificarea şi rafinarea benzinei (B. 2) precum şi separarea reziduurilor dela benzina brută■ 2) Curăţirea chimică a petrolului de luminat (B. 3) sau curăţirea acestui petrol, fiind amestecat cu reziduurile dela benzină (C. 1), pentru a se obţine petrolul rafinat şi uleiuri medii distilate. www.dacaromamca.ro SĂ întrebuinţam petrolul 161 Fracţionarea mai departe a uleiurilor medii (B. 4) pentru a se obţine uleiul solar, uleiul neutral, pyronaftul, uleiul albastru, uleiul verde, uleiul parafinos, uleiul vasilinos şi alte multe uleiuri; după această fracţionare urmează rafinarea fiecăror din aceste producte, înainte sau după extragerea parafinei (ceeace se face prin un mijloc mecanic). 4) Cratarea reziduurilor (B. 5) cu diferite substanţe, pentru a se subţia şi apoi rapna din nou. De aici se poate scoate iarăş prin o serie de operaţii, produse din cele mai sus enunţate—bineînţeles î i cantităţi mai mici—şi anume, uleiuri de uns, reziduuri solide şi vaselină. Nu trebuie uitat, că din uleiurile medii distilate, după ce s’a scos parapna se pot rapnâ mai departe o serie de uleiuri foarte bune de întrebuinţat în fabrici ca unsori, precum: unsori pentru fusuri, ulei de uns cilindrele, ulei de uns maşi-nele. Dacă nu scoatem parapna din reziduurile uleiurilor medii, putem scoate gudron sau asfalt, care ştim ce întrebuin ţâre întinsă a luat în pavarea stradelor, mai ales în ultimul timp. Gazele rezultate din distilare, după curăţire, pot p întrebuinţate la încălzit sau la motoare, cpiar în rapnărie. Ştiţi întrebuinţările parapnei, vasilinei, care pătrund în orice casă. Dar nici reziduurile, care s’ar crede că nu’s bune de nimic, nu sunt asvârlite, căci putem scoate din ele diferite uleiuri de calitate inferioară, săruri, leşii şi cpiar săpun. In pne cpiar pentru cele mai sărace reziduuri, tot s’a găsit mijlocul pentru a p întrebuinţate la focarele locomotivelor, vapoarelor, sau altor căldări ale maşinelor cu vapori 1 De ce nu am face să pe întrebuinţate şi la încălzitul camerelor? Nu este aşa că suntem departe, departe de tot, faţă de www.dacaromamca.ro 162 NATUKA întrebuinţările ţiţeiului şi arderea petrolului uşor în gropi ? Mâneam cojile şi svârleam miezul. * * * Mie îmi pare rău—şi ca mine sunt mulţi—că încă până astăzi nu am ajuns să apreciăm adevăratul miez al muncei, căci din cele 3 coji şi un miez ce ea are, ne mulţumim încă cu primele două coji dela suprafaţă! îmi pare rău când văd că satele noastre—ct)iar din cele apropiate de pădurile de sonde—rămân des lipsite de petrol şi pat ruşinea de a fi nevoite să-l cumpere de peste graniţă,—care l’au cumpărat de la noi cu preţ mai ieftin decât cel cu care se vinde în ţară—necum să le văd că profită de binefacerile ştiinţei, care le dă posibilitatea să fie tot aşa de bine luminate ca şi cu electricitate; îmi pare rău când văd cum trenurile şi vapoarele pleacă încărcate cu puterea pământului nostru, luată pe mai nimic dela noi, ca să avem în scţ)imb.. . cercei de atârnat de nas, cum bine spunea cine spunea ; îmi pare rău când văd că se lasă să se soarbă cu sete nestinsă combustibilul nostru preţios, pe când Rnglia şi Germania se pune streajă la exploatarea minelor de cărbuni, deşi mai au pentru sute de ani; îmi pare rău când imi aduc aminte cum se tremură la noi iarna de frig, cum toate băile sunt luate în general numai vara pentru răco-reală, cum gătitul în bucătării la noi se face şi azi pretutindeni suflându-ţi plămânii ’n vatră şi cenuşa ’n ocţ)i—deşi cu ajutorul petrolului am ajunge la acelaş rezultat mult mai uşor, mai curat, mai economic şi ocupând un spaţiu mai mic ‘). Ce să mai zic, îmi pare iarăşi rău şi când aud mereu că suntem puţini şi nu putem face multă treabă! 1) Cine nu crede, să întrebe pe subsemnatul. www.dacaromamca.ro SA ÎNTREBUINŢAM petrolul 163 De ce nu întrebuinţăm forţele omeneşti şi naturale pe care le avem, cu pricepere şi sârguinţă, căci am deveni de zece orj pe atât de puternici! întrebuinţarea forţelor poporului şi ale pământului ţării, în acord şi nepizmuire, să, ne fie idealul societăţei româneşti! CINCINAT I. SFINŢESCU >) Inginer diplomat al Şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Bursier al Academiei române pentru Studiul Edilităţii publice din Europa. -------------------CSfiRi----------------- NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. — Reproducerea acestor Notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura" din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci suut prefaceri după articole cu mult mai întinse. O alimentare cu apă uriaşe. R\i ghicit... e vorba de o lucrare americană I De data asta însă nu mai este o lucrare poruncită de capriciul unui miliardar, ci de nevoile celui mai îndrăsneţ oraş din lume : New-Yorkul şi împrejurimile lui: Brooklyn, Mannhattan, Bronx, New-Jersey. Să nu credeţi că până acum aceste oraşe nu au avut instalaţii pentru procurarea apei. flu avut mai multe, dar pe rând au devenit insu-pciente, căci oraşele acestea cresc ca ciupercile ! Fabricile sorb la apă ca gurile mărilor, iar cetăţenii din împrejurimi se vaită că oraşul însetoşat le usucă ţarinile, şi o lege specială le-a dat dreptate, interzicând ori ce nouă captare de apă din regiunile ce ei cultivă. Iată dar oraşele serios ameninţate de sete, cu toate că fluviul Hudson le scaldă în linişte. Dar tocmai că prea le scaldă; şi ca ele pe multe altele, i-am putea cânta ca şi Dâmboviţei noastre: Ijudson, fjud-son apă dulce, cine te-or bea, trec să se culce. 1) Erata.—Rm observat strecurate cam multe greşeli şi desigur dumneavoastră, iubiţi cititori, şi mai multe ca mine. Unele greşeli sunt de ortogrape ori punctuaţie, altele de vorbire, altele ct)iar de socoteală, provenite pe direct dela condeiul meu, pe dela tipar, căci «rătăcind în ţări străine» nu am putut revedea corectura, ceeace ar mai p înlăturat parte din ele. Cred că ne veţi ertâ, aducându-vă aminte că „errare humanum estu. C. S. www.dacoromamca.ro 164 NATURA Dar să nu ne facem de ruşine: sunt mijloace să facem apele Fjudsonu-lui inofensive — le cunosc prea bine americanii — dar dacă e mai eftin alt-f el ? Iată dar, că încă din 1906 s'au hotărât să facă o lucrare mai scumpă, dar odată pentru totdeauna, şi anume, să aducă apă tocmai de prin munţii Catstall, de prin valea lui Esop şi alte văi, căci numai aşa a putut potoli setea, cu peste 3 miliarde de litri de apă zilnic 1 S'au construit stăvilare de peste 57 m. înălţime ca să aducă apele ploilor şi zăpezilor, conducte de beton şi fer de te plimbi cu carul prin ele, şi o lucrare de tot interesul: trecerea unui tunel pe sub fluviul Hudson pentru a se trece apa de pe un mal al fluviului pe celalt, la o adâncime de 330 metri sub nivelul apei fluviului. Iată dar apa adusă de la o distanţă de peste 200 km., şi răspândită în New- York prin adevărate tunele, ce ajung uneori la o adâncime de 200 m., sub oraş, pentru că apa apasă atât de mult în conducte apa trebuind ase urca până în al 25-lea etaj al „sgârie norilor“ americani — în cât de s ar întâmpla să se spargă şi n'or fi conducte destul la siguranţă — sub stâncă şi la mare adâncime — am vedea New-York-ul devenind Veneţia. Şi un mare avantaj: locul unde se adună apa, e la un nivel mult mai ridicat ca New-York-ul şi celelalte oraşe, în cât apa curge prin propria-i greutate prin conducte şi deci toate pompele şi maşinile, cljeltueli cu personal, cu mersul maşinilor, s'au redus din un condei! Lucrarea este în adevăr gigantică, dar ce aţi zice de voiu spune că ea e evaluată ca până la 1945 — când vor fi toate lucrările terminate — să coste peste 800 milioane leii Staţi, că nu e o risipă, ci o foarte bună negustorie, o minunată afacere, care împacă şi pe negustor şi pe cumpărător : negustorul (uniunea comunelor ce face construcţia) vor scoate zilnic bune sume din vânzarea apei, care până la 1945 vor amortiza cu totul cele 800 milioane lei, cu dobânzi cu tot, aşa că după 1945 se vor bucura — numai New-York-ul de un venit net de 50 milioane lei anual (frumos venit nu e aşa ?). Să vedem cumpărătorul: lasă că bea apă bună şi numai duce grije de sete, şi are apă eftină ^cam 8 bani/m.s), dar face şi economie, faţă de ce cljeltueşte astăzi cu apa—cam de 10 milioane de lei anual 1 Mai rar. Ing. -J. S. (După Kosmos. Dec. 1911). ------------------------------------ www.dacarcmanica.ro PASTEUR 165 PASTEUR1) I Un geniu artistic creează frumuseţi neperitoare ; un savant de geniu este şi dânsul creator, dar creaţiile sale nu satisfac numai cerinţele ideale ale sufletului, ci răspund şi unor tre-buinţi practice. Deosebirea aceasta nu e singura care există între un artist şi un om de ştiinţă genial; artistul este numai creator, savantul de geniu este in totdeauna şi un cuceritor. Opera lui de cucerire dă omenirii făşii nouă din imensa împărăţie a necunoscutului şi-i pune la îndămână bogăţii şi puteri, peste care îi asigură stăpânirea de veci. Admirabile cuceriri, câştigate fără alte dureri decât acelea ale însuşi îndrăzneţului cuceritor 1 Despre un puternic «conquistador» de acest fel mi-am propus să vorbesc, când am ales ca subiect al lecturei de astăseară viaţa lui L. Pasteur. * * * Descoperirile acestui învăţat, «mare printre cei mari> cum i s’a zis, nu sunt numai lumini nouă, ale căror raze îngădue Ştiinţei să păşească mai departe în domeniul fenomenelor obscure sau neexplicate. Descoperirile lui Pasteur nu sunt numai explicări; meritul lor cel mai însemnat este că răspândind lumină au putut să fie în acelaş timp cuceriri şi rodnice şi binefăcătoare. Lucrările de cristalografie ale lui Pasteur, lucrări atât de bogate în rezultate neprevăzute, duceau după cum s’a văzut mai târziu, la întemeiarea unei 1) Conferinţă ţinută la Casa Scoalelor în seara de Sâmbătă 25 Februarie 1912. Natura Rn. VII, No. 6 12 www.dacaromamca.ro 166 NATURA ştiinţi nouă: stereochimia, constituită definitiv de Le Bel şi Vant’hof. Crecând dela aceste lucrări la studiul fiinţelor microscopice, privite ca agenţi de fermentaţii şi de boale, Pasteur ni-se arată un numai ca un antemergător, ci ca însuşi întemeietorul altei ştiinţi nouă: microbiologia, căreia i-se datoresc numeroase progrese în industrie, în medicină şi tjirurgie ca şi în igienă. Procedeele de pasteurisare a vinurilor, perfecţionarea mijloacelor de fabricaţie a oţetului şi a berei, prevenirea celor două boale mai răspândite care compromit cultura gândacilor de mătasă, însfârşit procedeele de vaccinare împotriva t>olerei găinilor, a dalacului, a brâncei porcilor şi a turbărei constitue rodul îmbelşugat al activi-tăţei lui Pasteur în domeniul microbiologici. Pe lângă aceste aplicaţii şi urmări directe ale descoperirilor marelui francez, trebue să nu uităm aplicaţiile suggerate indirect şi care au ajuns să revoluţioneze medicina. Metodele de asepsie şi antisepsie cu care Lister — mort acum de curând—şi Alphonse Guerin au înzestrat terapeutica t)irurgicală, deosebitele procedeuri de filtrare şi sterilizare a apei de băut, descoperirea atâtor microbi specifici care produc boalele infec-ţioase, vaccinările împotriva acestora, însăşi seroterapia precum şi numeroasele mijloace de profilaxie a boalelor molipsitoare, sunt progrese care pornesc ca nişte ramure tinere din unul şi acelaşi truncţ)iu comun : descoperirile lui Pasteur. fltât de viguros s’a ridicat acest truncţpu, şi atât de departe i-se întind ramurile, încât fără exagerare se poate spune că nu-i nimeni dintre noi, precum nu este nicăeri om civilizat, care să nu fi simţit binefacerile ştiinţei întemeiate de Pasteur. Dar descoperirile acestui geniu trebuesc privite şi din alt punct de vedere, de cât acela al foloaselor ce au adus, cu toată preferinţa multora şi însăşi a lui Pasteur pentru des- www.dacaromanica.ro PASTEUR ţ67 coperirile de folos practic imediat. «Nimic nu-i mai plăcut pentru oamenii devotaţi carierei ştiinţelor, zicea Pasteur la sfârşitul unei conferinţe (1867), de cât să sporească numărul descoperirilor; dar când folosul practic al observaţiilor lor este imediat, bucuria lor este la culme». Cu toate acestea, Pasteur recunoaşte că ştiinţele teoretice, prin urmare cercetările şi descoperirile care au acest caracter, sunt izvoarele tuturor aplicaţiilor posibile. Indiferent de folosul ei practic, orice descoperire este o lectură nouă în operile naturei, sau constitue un pas nou, fie cât de mic, dar indispensabil, fără de care progresele ulterioare nu ar fi cu putinţă. Ca şi copilul care se naşte, zicea altă dată Pasteur (1854), «descoperirea teoretică are pentru dânsa numai meritul exis-tenţei. Ea deşteaptă speranţa şi atâta tot. Dar lăsaţi-o să crească şi veţi vedea ce devine». Rşa descoperirea fizicianului Oersted, care la 1822 a observat că o sârmă străbătută de un curent electric face să devieze din poziţia sa un ac magnetisat, părea făr’de valoare, dar ea a servit ca punct de plecare unei aplicaţii din cele mai impunătoare: telegrafia electrică, născocită cu 20 de ani mai târziu. Se cuvine dar ca opera măreaţă a lui Pasteur să fie privită şi preţuită nu numai din punct de vedere utilitar, pentru binefacerile ce răspândeşte, ci şi din punct de vedere curat ştiinţific, pentru lumina ce proectează asupra atâtor chestiuni, privitoare mai ales la vieaţa microbilor şi la acţiunea acestora asupra materiei moarte ca şi asupra omului sau animalelor. In acest domeniu, în care domnea haosul şi întunerecul, descoperirile lui Pasteur au făcut să se distingă specii bine ţjotărâte de microorganisme, uneori folositoare — ca agenţi de fermentaţie şi de simplificare a substanţelor organice alteori vătămătoare, — ca agenţi de boale —, dar în tot cazul repre- www.dacaramamca.ro 1GS NATURA zentând forţe pe care industria le întrebuinţa câteodată, dar asupra cărora nimeni nu era încă stăpân. Cucerirea deplină a acestor forţe începe odată cu studiile lui Pasteur asupra fermentaţiilor şi fiecare descoperire a marelui învăţat însemnează câte un nou pas, şi pas de uriaş, spre cunoaşterea mai exactă şi supunerea lumei infiniţilor mici. In drumul său stăteau multe piedici, pe care trebue să le cunoaştem ca să admirăm cum se cuvine toată puterea geniului lui Pasteur; ca să le învingă el a trebuit să lupte, şi aceste lupte, ca şi triumfurile sale ştiinţifice, sunt însăşi vieaţa omului de geniu care este Louis Pasteur. Să încercăm a-1 urmări în strălucita sa carieră ştiinţifică de aproape patruzeci de ani, pe cât e cu putinţă aceasta într’o expunere de un ceas 1). * * * Izbânzile şcolare ale lui Pasteur nu lasă să se întrevadă savantul genial de mai târziu ; mediocru la cţjimie, când îşi trece bacalaureatul în ştiinţele matematice, Pasteur este clasificat al 7-lea la licenţă, iar la concursul de agregaţie pentru ştiinţe fizice reuşeşte al treilea. Teza de chimie şi cea de fizică, susţinute când Pasteur avea 25 de ani, sunt notate cu o bilă albă şi 2 roşii. Cu toate acestea tânărul se arată înzestrat cu calităţi puţin comune, entuziast şi muncitor, «de pe atunci grav şi de o maturitate excepţională», energic şi doritor de a se distinge prin ştiinţă. Foarte curând cercetările sale asupra tartraţilor se isprăvesc cu o descoperire capitală: Pasteur demonstrează că între forma cristalină, compoziţia chimică şi sensul puterei rotatoare există relaţii determinate; această demonstraţie 1) Pentru amănunte a se vedea «La vie de Pasteur parii. Vallery-Radot. www.dacaromamca.ro PASTEUR 169 „deschidea ştiinţei o mare cale nouă şi neprevăzută", iar pentru tânărul chimist perspectiva unui viitor plin de fă-gădueli- «De ce nu eşti tu profesor de fizică sau de chimie,— scria Pasteur, prietenului său Ctjappuis — am lucra împreună, şi in 10 ani am revoluţiona chimia. Sunt minuni ascunse subt cristalizare şi printr’insa constituţia intimă a corpurilor va fi descoperită într’o zi».... «Intru cât priveşte viitorul, tot ceea ce pot să spun e că, afară de o schimbare desăvârşită în gusturile mele, mă voiu consacra cercetărilor chimice (1849, scrisoarea către Laurent, viitorul socru). Subt impresia primelor descoperiri, chimistul îşi propunea să rămâe chimist. Împrejurările însă tjotărâră altfel. Dela lucrările de cristalografie şi de ctjimie pură, Pasteur trece la cercetări şi descoperiri de cţjimie biologică, de fiziologie şi medicină, începând dela 1856 cu studiul fermentaţiilor şi al generaţiei spontanee şi isprăvind peste aproape 30 de ani cu vaccinarea împotriva turburărei. Unele procedee de fermentaţie ca: dospirea aluatului sau fierberea mustului, erau cunoscute încă din vremea legendelor şi a miturilor religioase, dar fenomenele care se petrec în cursul unei fermentaţii erau cu totul obscure cţ)iar pe la jumătatea întâia a secolului trecut. însuşi Pasteur având să trateze despre fermentaţie într’o lecţie a sa la facultatea din Lille,—unde trecuse ca profesor şi decan, — îşi însemnează să vorbească despre «caracterul misterios al acestui fenomen». Intervenţia unui ferment era admisă, dar învăţaţii erau www.dacoromamca.ro 170 NATURA departe de a cunoaşte cu siguranţă cum lucrează acest ferment, şi mai ales subt ce formă, sau cu ce însuşiri se prezintă el. Pentru unii, fermentul care desface zahărul în acid carbonic şi alcool, era un fel de gluten, sau o substanţă ani-malo-vegetală, adică azotoasă sau albuminoasă. Alţi observatori, servindu-se de microp, recunoşteau ca şi Leuwenhoek pe la 1680, că drojdia care se depune în cursul fermentaţiei alcoolice, este formată de globule sau celule v/7. Vegetaţia sau viaţa acestor celule de drojdie, sau de levură, cum li se zice, ar fi constituind cauza fermentaţiei, după Cagniard de Latour, Turpin, Bouchardat ş. a. din Franţa, ca şi după Schwann, Kiitzing, Schroder ş. a. din Germania. Partizan al acestei teorii vitaliste, Pasteur nu se mulţumeşte cu cercetările predecesorilor săi, ci prin ingenioase experienţe personale adună fapte nouă care întăresc şi completează teoria vitalistă, sau mai exact teoria fiziologică a fermentaţiilor. Studiile lui Pasteur în această direcţie se impuneau ca o nevoe a timpului, cu atât mai mult cu cât ct)imişti de talia lui Berzelius şi a lui Liebig combăteau explicările vitaliştilor. Astfel Berzelius trata drept «reverie» poetico-ştiinţifică ideea că drojdiea de bere este formată de celule vii; cât despre Liebig, acest mare chimist, înainte de lucrările lui Pasteur afirma că nu vieaţa levurei, ci descompunerea ei, ca şi în general a tuturor materiilor animale şi vegetale, este cauza fermentaţiei; elementele acestor materii în descompunere se găsesc în mişcare şi această mişcare se transmite elementelor corpurilor fermentescibile cu care se găsesc în contact. împotriva acestor ipoteze Pasteur reuşeşte să demonstreze că «actul chimic al fermentaţiei este in esenţă un fenomen corelativ al unui act vital, începând şi oprindu-se cu acest www.dacaromamca.ro PASTEUR 171 din urmă». Intru cât priveşte în special fermentaţia alcoolică Pasteur conchide că nu există niciodată fermentaţie alcoolică fără ca să nu fie in acelaşi timp organizaţie, des-voltare, imulţire a globulelor sau viaţă continuată, urmată mai departe a globulelor deja formate“. Fiecare din fermentaţiile studiate de Pasteur, cea lactică şi cea alcoolică, fermentaţie acetică şi cea butirică, etc., i-se arătară ca produse de un ferment viu deosebit; levura alcoolică nu produce acid lactic, nici vibrionul butiric nu dă alcool ordinar când se desvoltă într’un lichid zaharat; cu alte cuvinte fermenţii vii sunt specifici. Descoperind şi demonstrând acest caracter de specificitate Pasteur îmbogăţeşte ştiinţa cu o cucerire, pe care abia o întrezăriseră unii dintre predecesorii săi. Cot asemenea spiritul de inovaţie, cu care era înzestrat Pasteur, îl face să imagineze o experienţă decisivă, spre a dovedi rolul celulelor vii de levură in transformarea zahărului. Această experienţă este în scurt următoarea: o soluţie de zahăr, care în afară de zahăr nu conţine de cât puţine săruri minerale, permite levurei să se desvolte şi să producă alcool, pe măsură ce drojdia se înmulţeşte. Constatând cu balanţa creşterea în greutate a levurei Pasteur dovedea în chipul cel mai strălucit şi mai neîndoios că transformarea zahărului nu atârnă, cum presupunea Liebig, de descompunerea fermentului, ci din contra de creşterea acestuia. In acelaş timp experienţa lui Pasteur inaugura o metodă de cercetare din cele mai rodnice: cultura artificială a microorganismelor in mediuri potrivite după trebuinţele fiecăruia. In sfârşit cu prilejul studiilor sale asupra fermentaţiilor, Pasteur ajunge la o altă descoperire de biologie şi anume la descoperirea neaşteptată că există fiinţe care nu au nevoe de aer www.dacoromamca.ro 172 NATURA ca să trăească, pe când sc credea că aerul este indispensabil pentru toate vietăţile. întâiul organism microscopic anaerob pe care l’a descoperit Pasteur este vibrionul butiric; descoperirea acestui grup de microorganizme a îngăduit să se afle mai târziu diferiţi agenţi patogeni, între care se găseşte şi barilul tetanosului, cu un rol din cele mai însemnate în istoria patologiei, ca şi a seroterapiei antitoxice. * * * Studiul fermentaţiilor aduce pe Pasteur să-şi pue o problemă, în aparenţă insolubilă: care este origina ferm'enţilor, şi-l face să atace şi să doboare pentru totdeauna venerabila doctrină a generaţiei spontanee, de mai multe ori seculară. Cl)iar de la începutul anului 1860 Pasteur îşi anunţă astfel noile sale cercetări, într’o scrisoare către un prieten (Cljappuis): „Urmăresc cât pot mai bine aceste studii de fermentaţie care au un mare interes prin legătura lor cu nepătrunsa taină a vieţii şi a morţei. Nădăjduesc să fac in curând un pas hotărâtor, deslegănd fără cea mai mică confuzie, chestiunea celebră a generaţiei spontanee. Deja aşi putea să interviu, dar vreau să-mi mai urmez experienţele. Este atâta patimă şi sunt atâtea obscurităţi de o parte şi de alta, in cât o să trebuiască limpezimea unui raţionament de aritmetică, spre a convinge pe adversarii concluziilor mele. Am pretenţia să ajung aici». Remarcaţi energia expresiilor este tonul omului convins, pasionat de adevăr! După aproape 20 de ani de lupte şi de lucrări hotărâtoare, Pasteur a rămas biruitor şi astăzi nu se mai găseşte nici un om de ştiinţă care să susţie că fiinţele microscopice, fermenţi, bacterii şi infuzorii, se nasc de sine, spontaneu, fără părinţi, prin simpla putere de organizare a unei substanţe chimice www.dacaramamca.ro PASTEUR 173 particulare. înainte de Pasteur însă doctrina generaţiei spontanei avea apărători zeloşi; chiar pe la 1858 directorul Mu-seului de istorie naturală de la Rouen, Pouchet, publică la Academia de Ştiinţe o notă asupra «protoorganismelor vegetale şi animale născute spontaneu în aerul artificial şi în gazul oxigen», fără intervenţia vreunui germen de fiinţe organizate. Pasteur, ca şi cu prilejul fermentaţiilor, variază experienţele predecesorilor săi şi ajunge la rezultate nu numai mai complete, ci şi pedeplin convingătoare. Astfel el filtrează aerul printr’un dop de fulmicoton, topeşte acest dop într’un amestec de eter şi alcool, şi arată cu microscopul că lichidul rămas conţine forme regulate, rotunde sau ovoide, care au toată înfăţişarea fiinţelor microscopice. Aceste forme reprezintă germenii din aer, care când cad într’un lichid hrănitor potrivit, încep să se hrănească şi să se înmulţească. Atunci când distrugem aceşti germeni prin căldură, ca şi a-tunci când îi împiedicăm în mod mecanic de a ajunge într’o infuzie organică,—bulion de carne, decoct de drojdie sau infuzie de fân,—aceste lichide nu se alterează şi nu se populează cu fiinţe rriicroscopice, de oarece le-am făcut să nu conţie germenii sau semânţă de vieaţă, şi vieaţa se naşte numai din germeni1). Creaţiunea vieţei numai din unele materii chimice, fără intervenţiea unui germen preexistent, este o minune care nu se mai întâmplă în zilele noastre. Intâea comunicare a lui Pasteur asupra generaţiei spontanee datează din Februarie 1860; in 1877 discuţiile erau a-proape încheiate. Unul dintre cei din urmă adversari ai doctrinei germenilor era Dr. Bastian, căruia Pasteur îi explica astfel lupta sa în potriva generaţiei spontanei: 1) «La vie deşt le germe et le germe destja vie», zicea Pasteur. www.dacoromamca.ro 174 NATURA «Ştiţi de ce ţin atât de mult să vă combat şi să vă înving? fiindcă sînteţi unul din principalii adepţi ai unei doctrine medicale, după mine funestă pentru progresul artei de a vindeca, doctrina spotaneităţei tuturor boalelor.... Totul ar fi spontaneu în patologie. Iată greşeala vătămătoare, o repet, pentru progresul medical. Din punct de vedere profilactic, ca şi din punct de vedere terapeutic, este un abiz pentru medic şi Ijirurg, după cum iau drept călăuză una sau alta din cele două doctrine».... De altfel dela începutul studiilor sale asupra germenilor din aer, şi cţ)iar în cea dintâi comunicaţie asupra acestui subiect, Pasteur se arată preocupat de origina deosebitelor boale, la cunoştinţa căreia s’ar putea ajunge ducând destul de departe cercetările asupra germenilor. In întrevederea cu Napoleon al III-lea Pasteur asigură pe împărat că „toată ambiţia sa este să poată ajunge la cunoştinţa cauzelor boalelor putride şi molipsitoare». Până la descoperirea acestor cauze medicina, şi cu deosebire tjirurgia, nu întârziează să profite de lucrările lui Pasteur. Celebrul Ijirurg din Edimburg Joseph Lister— mort de curând—care încă din 1865 introduce în serviciul său metoda antiseptică, adresează lui Pasteur «cele mai cordiale mulţumiri pentru că prin cercetările sale strălucite i-a demonstrat adevărul teoriei germenilor de putrefacţie şi fiindcă astfel Pasteur i-a dat singurul principiu care putea să ducă la bun sfârşit sistemul antiseptic». Şi Lister adăoga: «Dacă aţi veni vreodată la Edimburg, ar fi, cred, o adevărată recompensă pentru d-v. să vedeţi la spitalul nostru în ce largă măsură a profitat neamul omenesc de lucrările d-voastre». In Franţa Alphonse Guerin introducând pansamentul cu www.dacoramamca.ro PASTEUR 17 vată, recunoaşte asemenea că s’a inspirat din cercetările lui Pasteur asupra germenilor din aer. Intru cât priveşte studiul cauzelor care produc boalele molipsitoare se constată că în 1863 Davaine revine la cercetările sale experimentale asupra dalacului, îndemnat de descoperirile lui Pasteur, şi cam totîn acelaşi timp (1865-1869) Villemin dovedeşte că tuberculoza este inoculabilă la animale şi specifică „putându-se reproduce numai din ea însăşi", ca un germen oarecare numai dintr’un germen identic. Pasteur însuşi se apropie tot mai mult de studiul boalelor microbiene ale omului şi animalelor, perfecţionându-şi mijloacele de cercetare şi exercitându-şi sagacitatea cu prilejul lucrărilor sale asupra boalelor vinului, gândacilor de mătase şi ale berei. Arătând care fermenţi de boală fac vinul amar sau acru, aţos sau turbure, şi în acelaii timp demonstrând că o încălzire repede la 50—551 şi la adăpost de aer, fereşte vinul de alteraţii, fără a-i schimba gustul, Pasteur aduce servicii însemnate industriei. Asemenea face şi cu studiile sale asupra berei, prin care dovedeşte importanţa unei drojdii pure pentru prepararea acestei băuturi, fixând condiţiunile unei fabricaţii corecte. Pentru ştiinţă aceste lucrări aduc nu numai unele progrese de natură tecpnică, ci întăresc şi mai mult convingerea despre specipcitatea sau autonomia speciilor, cum zicea Pasteur, ca şi despre rolul microbilor în fermentaţii şi în unele din aberaţiile amintite, care au cea mai mare asemănare cu boalele propriu zise ale animalelor. Tot aşa cei şase ani (1865—1870) consacraţi cercetărilor asupra viermilor de mătase, fac pe Pasteur să studieze două boale molipsitoare, dintre care una — pebrina sau boala corpusculelor — este în acelaşi timp şi ereditară. In cursul www.dacaromanica.ro 176 NATURA acestor cercetări Pasteur ajunge la o metodă practică de selecţionare a seminţei, metodă cu care se înlătură pagubele produse de pebrină şi în acelaş timp indică măsuri pentru prevenirea celei de a doua boale — «flacheria» — care decimează uneori gândacii de mătasă. In 1871 guvernul austriac acordă lui Pasteur premiul de 10.000 florini, destinat aceluia care ar descoperi „un remediu curativ sau preventiv contra pebrinei". Pe lângă această descoperire, campania asupra pebrinei aduce şi altele, privitoare la unele probleme de patologie experimentală, cu care Pasteur avea să se întâlnească mai târziu, când se hotărî în sfârşit să treacă peste hotarele artificiale ale ştiinţelor, şi el, chimistul, să pătrundă în domeniul medicinei şi să studieze cauzele boalelor molipsitoare. (Sfârşitul în numărul viitor). Dr. G. PROCfl Profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti -------------<*!&> ŞTIINŢELE POZITIVE IN RUSIA Cultivarea ştiinţelor pozitive în Rusia s’a început încă del a epoca împărătesei Ecaterina a Il-a, despre care în publicul european s’a întărit părerea falşă de mesalină. înainte de Ecaterina doua, Petru cel Mare încercase să cultive ştiinţei e pozitive în Rusia, însă n’a putut, de oarece energia sa col osală el a fost nevoit s’o cheltuiască în luptele cu obiceiurile veclji ale societăţii ruse; în politica sa el se conducea după sfaturile marelui filosof şi matematician Leibnitz, care’l asigura pe Petru că la urma urmei Rusia va deveni un centru de cultură universală. Doi împăraţi şi trei împără- www.dacaromanica.ro ŞTIINŢF.LE POZITIVE IN ROŞIA 177 ţese, care au domnit dela Petru până la Ecaterina doua, se ocupau numai cu intrigi. Ecaterina doua însă, deşi nu se ocupa personal cu ştiinţele pozitive, pricepea totuşi marele rol al lor şi dădea tot concursul său tuturor mişcărilor, care aveau de scop dezvoltarea ştiinţelor pozitive. Filosofia en-ciclopediştilor francezi a adaptat'o ca bază a politicei sale interne şi externe; matematicianul d’fllembert, filosofii pozitivişti Voltaire, Diderot şi J. J. Rousseau erau sfetnicii ei intimi în toate ocaziile; pe Diderot l’a şi invitat cţjiar în Pe-tersburg, unde împreună cu el Ecaterina a pus la cale mai multe reforme. Cu domnia Ecaterinei s'a început o eră de protecţiune a transplantării ştiinţelor pozitive pe teritoriul statului rus. Savanţii şi tecnicianii Europei prin tot felul de momeli erau chemaţi în Rusia şi într’o vreme în Europa exista cţ)iar temerea că toţi oamenii de valoare se vor duce în Rusia. Rceastă momire se începuse încă de Petru cel mare dar pe timpul Ecaterinei a ajuns la apogeul său. Odată început acest curent de migraţiune a savanţilor Europei spre Rusia, el apoi prin inerţie a continuat încă multă vreme. Iată de ce vedem pe mulţi savanţi mari ai Europei luând parte activă la viaţa statului rus. Rşa au fost: matematicianii Euler.şi Bernoulli, astronomii Delisle, Struwe şi Schubert, mari naturalişti Pallas şi Humboldt, tatăl mineralogiei Her-man, statisticianul Herman, botaniştii Ruprecht şi Ledebourr fizicianii Iacobi, Lenz, Kupfer, meteorologii Wild şi Baer, geologul Abich, fondatorul termoctjimiei Hess şi o sumedenie enormă de alţi savanţi ca Fischer von Waldheim, Pander şi alţii. După Ecaterina a domnit câţiva ani capriciosul Pavel, apoi Alexandru /, care deşi o bună parte a vieţei sale a dus-o în războae teribile cu Napoleon, nu uita însă să pro- www.dacaromamca.ro 178 NATURA tejeze ştiinţele; el a fondat 4 universităţi şi 3 societăţi ştiinţifice, a susţinut câteva expediţiuni geografice celebre. Dela epoca lui Alexandru I s’a început în Rusia era marilor explorări geografice în Asia şi oceanul Glacial; aceste explorări au dat cunoştinţe asupra colosalului teritoriu al Rusiei actuale, a peninsulei Aleasca, Chinei de Nord, Tibetului, Per-siei, Anatoliei şi parte a peninsulei Balcanice. Rezultatele a-cestor expediţiuni au servit mult savanţilor din occidentul Europei, care au ştiut să se folosească de aceste cercetări spre â-şi creia poziţiuni frumoase; iar numele întemeietorilor cunoştinţelor asupra teritoriilor susnumite a rămas numai prin arhive şi azi abea se dau la iveală pe încetul. De altfel savanţii ruşi au şi acuma atâta de lucru că nu le mai rămâne timp ca sâ-şi facă reclamă. A murit într’un mod misterios la gurile Donului Alexandru I şi lui i-a succedat la tron fratele său Nicolae I. Acesta a.fost spaima guvernelor Europei şi a mişcărilor constituţionale, dar a fost şi amicul ştiinţelor pozitive. El a fondat celebrul observator din Pulcova, care şi azi e încă unul din cele mai bine înzestrate din toată lumea; a fondat o universitate, a încurajat expediţiuni importante pe oceanul Glacial, în Urali, Altai, Siberia, Asia Centrală. Sub domnia lui au lucrat în Rusia humboldt, Roze, Erenberg, Murchisson, Midendorf, Litke, Iacobi, Cebâşev, Ostogradski, Vrangel, Baer, Lenz, Zinin, Lobacevski, Nordman, Ruprecht, Ledebour etc. Silinţele puse de guvernul rus (în special sub domnia lui Nicolae I) pentru înrădăcinarea ştiinţelor în Rusia au dat roade strălucite, căci vedem de pe la mijlocul veacului trecut o sumedenie de savanţi ruşi, ca Mendeleev, Kovalevski, Secenov, Botkin, Bredihin, Butlerov, Marcovnicov, Muşketov, Docuceaev, Vinogradski, Chvolson tatăl şi fiul, Mecinicov, www.dacocDmanica.io ŞTIINŢELE POZITIVE IN RUSIA 179 Timireazev, Pavlov şi o mulţime de alţi savanţi de mare valoare. Sub domnia actualului împărat regenerarea politică a Rusiei preocupă toată pătura cultă din Rusia, încât se pare că de vre-o 10 ani încoace ştiinţele pozitive nu fac progrese însemnate în Rusia. Aceasta însă numai în aparenţă; în fond toţi acolo lucrează pe terenul ştiinţelor pozitive; savanţii ruşi au atât de lucru că încă multă vreme ei vor fi ocupaţi numai cu studiul teritoriului rusesc. Aşa sânt lucrările pentru studiul topografic, geologic, botanic, magnetic, zoologic, meteorologic, agrogeologic etc. Mai este încă studiul antropologic, istoric şi sociologic al popoarelor din vastul imperiu, în care au intrat atâtea regate vect)i, unde găseşti ruinele celor mai variate civilizaţii vect)i; numai studiul Cau-cazului şi al regiunilor mării Negre—şi aceste regiuni nu sânt altceva decât leagănul civilizaţiei europene—vor ocupa încă multă vreme toată energia învăţaţilor ruşi. Azi în Rusia există un adevărat cult ale ştiinţelor pozitive ; studiul lor se face în toate colţurile imperiului şi în toate păturile sociale. Foarte des se întâmplă că popii îşi leapădă rasele numai pentru ca să se înscrie la universitate, pentru studiul ştiinţelor. Azi în Rusia există pentru bărbaţi 11 universităţi, 8 politehnice, 5 şcoli superioare de mine şi de căi de comunicaţie şi o mulţime de alte şcoli superioare; iar pentru femei sunt vre-o 10 universităţi. Toate aceste şcoli au un contingent de 40.000 studenţi şi studente. Vre-o 400 de societăţi ştiinţifice, şi 600 reviste speciale de ştiinţă, precum şi o sumedenie de reviste de popularizare cu tiragiu de sute şi sute de mii de exemplare, arată intensitatea pulsului ştiinţific din Rusia. www.dacoromanica.ro 180 NATURA In această mişcare spre cultivarea ştiinţelor pozitive a luat parte şi femeia rusă şi într’un aşa grad, cum n’a avut loc nicăeri în alte ţări. Foarte des se publică în Rusia descoperiri şi cercetări făcute de femei. Hşa de pildă A. F-Petruşevscaia a găsit că enzimele se distrug reciproc. T. I. Gro-mova şi O. S. Grigorieva au arătat că fermenţii fermenta-ţiunii alcoolice sunt în strânsă legătură cu fermentul proteo-litic a cărui acţiune poate fi oprită de chinină şi stimulată de azotat de potasiu şi clorură de calciu. Gromova a arătat că acetona deşi omoară drojdiile, nu distruge însă şi fermenţii din drojdii. M. P. Corsacova a dovedit că selenitul de sodiu, ct)iar în cantităţi minimale opreşte acţiunea zimazei, din drojdiile omorâte, dar nu opreşte de loc acţiunea drojdiilor vii, cţjiar dacă selenitul de sodiu este luat în cantităţi mari. Cine n’a auzit de celebra varşoviană Scladovscaia măritată cu Curie şi care a descoperit radiul. Dar nu numai în ctjimie s’a distins femeia rusă. Iată un distins oceanograf şi agrogeolog D-na Adelaida Maşkevici care a arătat că delta Dunărei nu e de tipul limanurilor, ci, ca şi golful Lionului, e de un tip special — riasic. Ana V Potanina a luat parte la toate expediţiunile ştiinţifice ale soţului său şi a parcurs cu el Mongolia, Cibetul şi Turcljes-tanul făcând şi studiul regiunilor parcurse. Pentru cercetările sale ea a fost decorată personal de către împăratul Rusiei. Maria Borodatova a făcut însemnate ridicări topografice în Hsia şi a fost decorată de către Societatea geografică din Petersburg. Doamnele Fedcenco, Golovnina, Pavlova şi Per-ţova sunt cunoscute prin călătoriile lor prin Hsia centrală şi prin alte părţi; aceste călătorii cereau mult curaj, pentru care nu e capabil orice bărbat. D-na Fedcenco împreună cu soţul său a cercetat Hsia, vizitând cele mai selbatice colţuri ale www.dacoromamca.ro ŞTIINŢELE POZITIVE IN RUSIA 18 1 Asiei centrale şi luând cea mai activă parte la toate lucrările ştiinţifice ale soţului său. Perţova asemenea împreună cu soţul său, a cercetat o bună parte a Cijinei. lulia D. Go-lovnina a cutreerat călare înfricoşatul platou al Pamirului, iar M. V. Pavlova, care e un geolog cu reputaţie europeană a însoţit pe bărbatul său în toate călătoriile din Asia centrală şi din regiunile polare. Toate aceste călătorii se făceau în condiţiuni cu totul defavorabile şi cereau nu numai curaj dar şi multă abnegaţie şi cunoştinţe adânci. Femeile din Rusia sunt cunoscute şi ca alpiniste de mare curaj. Aşa D-na Neruda (măritată cu D-nul Normann) a devenit celebră prin curajul său la urcarea piscurilor alpine; ea nu şi-a perdut curajul nici în faţa morţei soţului său, care s’a întâmplat ctjiar în timpul urcării piscului Funffingerspitze care e piscul cel mai greu de urcat. D-na Cenci, măritată cu Fikner a fost cea dintâi, care a urcat câteva piscuri din Caucaz. D-na Vallot de origină rusoaică, a urcat toate piscurile înalte din Alpi. Contesa Masalscaia cunoscută în literatură sub numele de Dora d’îstria, a fost cea dintâi, care a urcat vârful Moncţ) (4.105 m.) din Alpi încă în 1855. Şi în geologie femeile ruse s’au distins. E cunoscută Maria Pavlova ca geolog specialist nu numai în Rusia, dar şi în Europa ; la ultimul congres al naturaliştilor din Rusia dânsa a prezidat Secţia paleontologică. Nesterenco Maria a dat la iveală un studiu important asupra periodicităţii epocelor glaciale. Domraceva Elizabeta s’a ocupat mult cu studiul fosforiţilor din gubernia Reazan, iar Lidia Tiheeva s’a ocupat cu geologia aceluiaşi guvernământ. D-ra Minke-vici Lidia (din Cţjişinău) a dovedit că întinderea stepelor pe suprafaţa pământului este strâns legată de minimile baro-metrice anuale. «Natura», Rn. VII, No. 6. is www.dacaromamca.ro 182 NATURA In domeniul medicinei femeia rusă de mult a ocupat locul de frunte. E interesant, că savantele ruse neputând adesea să-şi facă drum în Rusia, se instalează în streinătate, unde ajung profesoare pe la universităţi. Ca exemplu avem pe D-na Curie, pe Sofia Covalevscaia, care a fost profesoară de matematici la universitatea din Stockţiolm, şi altele. La universităţile din Elveţia sunt 3 profesoare rusoaice. E de amintit că pe timpul Ecaterinei a 2-a contesa Daşcova a fost preşedintele Academiei de ştiinţe din Petersburg; când Daşcova, după ce s’a certat cu Ecaterina, a plecat din Rusia, ea a uimit pe savanţii Europei prin erudiţia sa. Cât de mult se interesează femeile ruse de ştiinţele pozitive se poate vedea din faptul că la ultimul congres al na-turaliştilor din Rusia au luat parte ca membri aproape o mie de femei. Cât de mult se devotează femeile ruse pentru ştiinţă se poate vedea din exemplul D-nei Pereiaslavţeva, care a fondat o staţiune zoologică maritimă în Sebastopol şi a condus această staţiune timp de 25 ani îndurând tot felul de mizerii; ea n’a renunţat la staţiunea sa nici cţ)iar când i se ofereau slujbe bine plătite. £. PORUCIC Licenţiat In ştiinţe -----------«3&r------------ DINTR’O EXCURSIUNE Cine n’a făcut în viaţa lui o excursiune ? Câte amintiri plăcute pline de poezie nu deşteaptă o escursiune în Alpi, la lacul Maggiore, în Ceahlău! Excursia mea nu-i nici pe munte, nici la mare, ci-i prozaică de tot. După multă poezie puţină proză nu strică, mai ales în secolul nostru, când www.dacaromamca.ro HTNTR’O FXCURSIUNE 183 ne-am cam deprins şi cu doze mai mari; cei cu prea imaginativă divinizează şi cele mai prozaice tablouri. Excursia mea e într’o fabrică, sau mai bine zis în trei, care formează un grup cu un izvor comun. Cam la 1 klm. departe de staţia de drum de fer, în mijlocul unei câmpii, câţiva oameni săpau la o groapă de vr’un metru adâncime şi zece lărgime ; pământul ce’l scoteau era compus din două soiuri de pături: unele brun închise, altele mai gălbui, în multe părţi recunoscându-se scheletul arborilor gigantici de acum mii de ani — aici se află un fel de cărbuni de pământ, ce joacă un rol de frunte în industria modernă. Păturile deschise sunt preţuite pentru produsele ce se scot din ele, cele închise pentru căldura ce o dau. Să urmărim soarta acestor cărbuni, desgropaţi din odihna de veacuri şi să vedem transformările ce le sufăr. Fiecare săpător avea lângă el un vagonet pe care’l umplea ; la un semn dat vagonetul era ridicat de un ascensor electric la 10 m. înălţime şi lăsat să alunece pe un cablu în rândul de sus al primei fabrici unde era primit de un alt lucrător. Cărbunii erau răsturnaţi într’un basin, iar vagonetul trimes pe o altă sârmă înapoi la locul de exploatare. 3eci de vagonete alunecau astfel încoace şi încolo pe cele două sârme dealungul câmpiei. In fabrica întâia se făceau brichetele. Cărbunii ajunşi în rândul de sus erau trecuţi printr’o moară şi sfărâmaţi, în bucăţi cam ca pumnul de mari; din moară, astfel măcinaţi cădeau pe o bandă fără capete ce se învârteşte necontenit şi vărsaţi într’un coş ce dă într’un cilindru mare aşezat în rândul de mijloc. Cilindrul acesta făcut din fer, înalt de 7 m. şi cu un diametru de 2m.jum., avea în mijloc o axă pe care erau fixate 25 grătare cu găuri diu ce în ce mai mici spre baza cilindrului şi cu dinţi de www.dacaromanica.ro 184 NATURA fer la partea de desubt. Cărbunii căzuţi erau din ce în ce-mai mic sfărâmaţi de dinţii grătarelor ce se învârteau prim învârtirea axei. In acelaşi timp cărbunii erau şi uscaţi de curentul de aer cald ce sufla în cilindru. încetul cu încetul bulgării de cărbuni se făceau tot mai mici până ajungeau ca un praf brun la baza cilindrului. Pulberea aceasta cădea la rândul ei într’un cuptor unde era stropită cu păcură şî împinsă într’o presă ; bucăţile mari presate erau apoi tăiate de un mecanism alipit la presă în bucăţi mici cum se văd în comerţ, stampilate şi împinse treptat treptat de pistonul presei pe un uluc într’o magazie. <■ Cărbunii cei bruni şi grosolani din rândul de sus ajungeau jos în bucăţele mici, regulat tăiate, negre şi lustruite», mai să nu-i cunoşti, mai ales că şi-au schimbat şi numele-Şapte cilindre şi şase prese erau în fabrică, şi toate lucrau zi şi noapte dând mii de brichete în 24 ore. Tot mecanismul era mânat cu motori electrici. Cei câţiva lucrători aveau puţin de lucru, ^trebuind să observe numai mersul regulat al maşinelor. Sunt multe fabrici de felul acesta şi toate fac un comerţ destul de întins. Să trecem la a doua fabrică. Şi ea primea cărbunii căraţi la fel din locul de scoatere; aci ei vor p supuşi la altă prelucrare. In clădirea întâia se face destilarea cărbunilor: flduşK cu vagonetele în rândul de sus, cărbunii erau vărsaţi prim nişte găuri intr’un cazan mare şi încălziţi. Kcest cazan ocupă-tot rândul de mijloc al clădirei şi-i format în afară, dintr’un înveliş de şamotă, iar înăuntru, la o distanţă de perete, sunt aşezate o serie de inele mari de fer, care învârtindu-se în’ jurul axei produce o încălzire egală în masa de cărbunL www.dacoromamca.ro TUNTR’O EXf’nRSTPNR' 135 încălzirea se face în vid până la temperaturi destul de înalte, gazele desvoltate sunt trecute printr’un serpentin, luate de up curent de apă rece şi transportate prin tuburi într’o altă clădire spre prelucrare. In cazan mai rămâne cocsul care e întrebuinţat în parte în fabrică, unde e ars în cuptoarele in o singură noapte. Tot aşa de brusc se fac trecerile dela frig la căldură, când curentul de nord-est e înlocuit prin un curent sudic. Influenţa curenţilor asupra temperaturii e cunoscută de mult, dar ea n’a fost luată în considerare la exiplicarea fenomenelor de care vorbim, presupunându-se că curenţii se repartizează la fel peste tot anul, deci ljazardul lor se eli-minează când calculăm temperatura medie a zilelor din un număr mai mare de ani. Greşala însă e acolo, că deosebiţii curenţi nu pot fi repartizaţi la fel peste tot anul, şi sunt împrejurări, care din contră ne conduc la legea, că dela solstiţiul de iarnă până la cel de vară precumpănesc curenţii atmosferici nordici (reci), pe când dela solstiţiul de vară până la cel de iarnă precumpănesc curenţii sudici (calzi). Se ştie, că in decursul iernii aerul dela un pol, din cauza frigului, se contractează, îşi micşorează volumul, iar spaţiul astfel golit e umplut de aerul, ce năvăleşte acolo dela celalt pol, unde are loc cl)iar contrarul, dilatarea, mărirea volumului aerului (fiind acolo vară). S’a socotit, că cantităţi colosale de aer emigrează astfel cu anotimpurile dela un pol la altul. Când iarna noastră după solstiţiul de iarnă începe a se retrage cu încetul spre polul nordic, pe când iarna polului. www.dacoramamca.ro TEMPERATURA MAXIMA PE PAMANT 1^9 sudic începe a coborî pe încetul spre ecuator, aerul de pe emisfera nordică începe a se dilata, pe când pe cea sudică începe a se contracta şi deci emigrarea aerului dela polul nordic spre cel sudic începe şi se va continua — din cauza inerţiei (a mişcării primite) — chiar până după solstiţiul de vară. De aceea, în afară de hazardul curenţilor cauzaţi de schimbarea şi direcţiunea depresiunilor atmosferice locale J vor precumpăni în acest timp curenţii reci nordici, atât de evidenţi în decursul primăverii, când suflă vântul zile şi nopţi întregi fără întrerupere. Hici trebue căutată în rândul întâiu cauza temperaturii aşa de joasă a primăverii şi împingerea maximului temperaturii cu o lună după solstiţiul de vară. Hcum echilibrul atmosferic intre cele două emisfere s’a ajuns, dar iarna începe acum a cobori dela polul nordic şi a se retrage dincolo spre polul sudic. Contracţiunea aerului spre polul nordic şi dilatarea celui sudic are ca urmare migrarea aerului în sens contrar dela polul sudic spre cel nordic şi aceasta se va continua pănă după solstiţiul de iarnă. In acest timp vor precumpăni deci curenţii calzi sudici, care vor modifica considerabil temperatura anotimpurilor, în deosebire de raportul puterii emisive şi absorbante a pământului. Crebue notat, că curenţii sudici nu vor fi totdeauna aşa evidenţi ca cei nordici (de primăvară), căci curenţii de aer cald, fiind mai uşori, vor trece spre noi în păturile superioare ale atmosferei, dar vor influenţa totuş temperatura păturilor inferioare, ridicând-o, mai ales că păturile de jos, în cazul acesta, sunt liniştite, deci nu sunt înlocuite mereu cu alte masse reci dela nord—fiindcă e vorba numai de trecerea unui prisos de volum de aer dela un pol la altul, fără să-i corespundă un curent contrar in acelaş timp www.dacoromamca.ro 190 NATURA Deci cţjiar dacă datele meteorologice n’ar constata pre-cumpănirea curenţilor, după cum s’a dedus mai sus, nu urmează că explicarea dată n’ar fi corectă, cu atât mai vârtos, că emigrarea aerului dela un pol la altul, cu anotimpurile, e mai presus de orice indoeală. De sine se înţelege, că curenţii despre care e vorba aici nu pot fi continui. întrerupţi uneori prin curenţii mai puternici cauzaţi de depresiunile atmosferice parţiale, ei se vor porni cu atât mai vehemenţi, dupăce vor fi dispărut piedicele, sau se vor revărsa spe celelalte părţi libere de piedici. Bistriţa (Cransilvania) I. CORBtl -CHS»------------- ASTRONOMIE I. Ce se poate vedea pe cer în Martie Soarele.—începutul Primăverei.—Primăvara astronomică începe în momentul când soarele trece equatorul ceresc, adică părăseşte emisfera sudică şi intră în cea de nord Acest moment are loc la 8 Martie ora 1 şi 30 minute dimineaţa. Durata primăverei este de 93 zile, 18 ore 5 minute şi e mai lungă ca a emei şi a toamnei. Momentul începutului acestui anotimp se numeşte equinocţiul de primăvară şi punctul unde se găseşte soarele atunci, punct vernal sau equinocţial. 3iua începe să crească mai repede in cursul acestei luni şi anume creşte cu 1 oră şi 37 minute de la 29 Februarie până la 31 Martie, pentru latitudinea Bucureştiului') Luna.—In timpul lui Martie luna va fi la cea mai mare înălţime deasupra orizontului în ziua de 13 şi anume va fi la 73J 58’ în epoca primului pătrar; iar cea mai mică înălţime o va avea la 28 Martie în epoca ultimului pătrar. In primele zile ale lui Martie luna răsare spre dimineaţa; 1) Pentru mai multe detalii vezi „Natura", flnul al VI, No. 6. www.dacoromamca.ro ASTRONOMIE 191 în ziua de 5 răsare odată cu soarele. Dela 7 Martie este vizibilă seara la apus. La 18 străluceşte toată noaptea, iarla 25 răsare la miezul nopţii, în zilele următoare răsare tot mai târziu, iar la 31 răsare iarăşi odată cu soarele. Fazele lunei sunt la datele următoare. Lună nouă la 6 Martie, primul pătrar la 13, lună plină la 20 şi ultimul pătrar la 27 Martie. Satelitul nostru se va găsi la cea mai mare apropiere de pământ la 15 Martie; va fi cel mai departe la 28. In ce priveşte apropierele lunei de planete, ele se prezintă ast-fel; ea va fi mai aproape de tiran la 1 Martie şi la 28, de Venera la 3, de Mercur la 7, de Marte la 12, de Neptun la 14, de Saturn la 19 şi de Jupiter la 24 Martie. Eclipsă de lună. — La 19 Martie va avea loc o eclipsă parţială de lună vizibilă la Bucureşti. Nu este însă interesantă prin faptul că este de o parte parţială, de alta foarte mică : numai 0188 din discul lunei va intra în conul de umbră al pământului. In momentul eclipsei luna va fi la 4T' 56' deasupra orizoniului Bucureştiului. Fazele principale ale acestei eclipse sunt: 19 Martie: Primul contact cu penumbra la 915 34m 36s seara. „ Primul contact cu umbra la li15 25m 45s seara. „ Mijlocul eclipsei la 12b 2m 47s seara. 20 Martie: Ultimul contact cu umbra la lb 2m 42s dim. „ „ „ „ „ penumbra la 2b 34m 0S „ Primul contact va avea loc la 183’ de punctul nord, mergând spre est şi ultimul la 235J în acelaşi sens. Planetele.—Mercur se poate vedea la vest puţin după apusul soarelui. Venera străluceşte înainte de răsăritul soarelui la est. Marte se observă in constelaţia Taurului în prima parte a nopţii. Jupiter răsare la miezul nopţei şi se găseşte în constelaţia Scorpion. Saturn trece din constelaţia Berbec în a Taurului şi este vizibil seara spre apus. www.dacaromamca.ro 192 NATURA Uran apare spre dimineaţă în Capricon. Neptun se găseşte seara in Gemenii. II. Eclipsa totală de soare din 4|l7 Aprilie 1912. In ziua de 4 Aprilie 1912 va avea loc unul din cele mai interesante fenomene cereşti şi anume o eclipsă de soare. Cu toate că avem cel puţin două eclipse de soare pe an, totuşi, din faptul că acest fenomen nu este vizibil decât din o porţiune limitată a pământului şi ct)iar atunci, timp numai de câte-va secunde, cel mult minute; pentru anumite localităţi foarte rar se poate vedea şi o astfel de eclipsă. Aşa în anul 1910 pentru a observa o eclipsă de soare totală, ar fi trebuit să ne transportăm tocmai la sudul Tasmaniei. De astă dată eclipsa de soare se va vedea ca parţială din toate continentele şi in toată Europa. Se va observa în cele două Americi, în nordul Africei în partea occidentală a Asiei şi în regiunile arctice. Eclipsa nu va fi totală de cât pentru o fâşie foarte îngustă şi care ar trece prin regiunile următoare; începe din Venezuela, trece prin Guyana engleză, traversează Oceanul Atlantic şi atinge Europa la coasta Portugaliei. Trece prin Golful Gasconiei şi Nord-vestul Franţei, apropiindu-se până la câţiva kilometri la nord de Paris, intră în Germania, ese prin Hamburg, trece Baltica, St. Petersburg şi se termină în Rusia Asiatică. Cnm în timpul producerei eclipsei diametrul aparent al soarelui şi al lunei au aproape aceaşi valoare (3T. 27“.6 şi 31’ 5l“.0) diferenţa intre ele fiind numai de 24“.41, este greu de precizat dacă eclipsa va fi ctjiar totală sau numai inelară. Considerând datele din Connaissance des Temps eclipsa ar fi totală in Spania timp de 6 secunde şi în Franţa numai 2 secunde. După datele din Nautical Almanac însă eclipsa nu va fi de loc totală ci numai inelară in toată Europa, şi de o durată mai lungă, şi anume de 6 secunde în Belgia. Insă cum s’a observat că durata de totalitate in realitate e mai mică decât cea calculată cu 3 5 secunde ne putem www.dacaromamca.ro ASTRONOMIE t.'O aştepta la o durată de totalitate foarte mică, 1 2 secunde. Interesul ce presintă această eclipsă nu este studiul fizic al soarelui (coroană cromosferă) ca altă dată, ci determinarea cât mai exactă a diametrului lunei. Mărimea fazei maxime şi începutul şi sfârşitul eclipsei de soare de la 17 Hprilie 1912, vizibilă parţial in diferitele regiuni ale României. Dau aci după Nautical Almanac în timp Greenwich (2 ore diferenţă faţă de ale nostru) diferitele faze ale acestui fenomen Long Lat Inc. eclipsei g le 815 54m3 încep, eclip. centr. 10 1.2 Eclipsa centrală 12 3.8 Sfârş. eclip. centr. 13 7. 7 Sfârş. eclip. g-le. 14 14.6 . pen. loc. 42 26 occ. n n „ 61° 20 „ a 1° 2 a „ 89’ 35 or. a 67° 9 . 6° 45 austr. 5° 6 bor. 46° 58’. 57° 20 . 45" 54 , www.dacoramamca.ro 194 NATURL Punctele extreme sudice de simplu contact sunt: Long. Lat. 50° 43 27° 48' $ 78 30 25 6 N. In România eclipsa va fi parţială şi numai partea de nord www.dacoramamca.ro N0T1TE 195 a discului solar va p întunecată. In calculele făcute la Observatorul Astronomic şi Metereologic s’au determinat mo, mentele începutului şi sfârşitului acestei fenomen pentru 4 localităţi din ţară, trăgându-se şi curbele de contact şi de-terminându-se şi mărimea fazei maxime. După parta alăturată se poate avea uşor aceste date pentru orice localitate din ţară. Dau aci momentele acestea pentru Bucureşti, Craiova, Botoşani, şi Galaţi în timp oficial ^ Bucureşti, precum şi mărimea fazelor maxime şi unghiurile la pol şi la zenit. începutul pr. c. Faza maximă: Ultimul contact Mărimea fazei Maxime : Unghiul la pol: Primul contact II-lea contact Craiova Bucureşti Botoşani Galaţi 131) 20m 30 131) 24m 36s13t) 25m 36* 13b 28m 6s 14 39 24 14 42 42 14 44 12 14 45 24 15 54 O 15 56 12 15 58 24 15 58 30 0. 65 0. 63 0. 72 0. 64 256° 256» 251° 256* 37» 36» 43» 38» Cum se vede uşor din cele de mai sus momentul primului contact întârzie cu cât longitudinea locului creşte. Desenul alăturat dă pentru Bucureşti deformele succesive ce le va prezintă discul solar in cele câteva momente ale eclipsei. MflRIfl Cfj. CEObflR Observatorul astronomic NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. — Reproducerea acestor Notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura" din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci suut prefaceri după articole cu mult mai întinse. Circulaţia apei în natură. — flpa face neîncetat acelaş drum în natură. Ea se ridică în atmosferă prin evaporarea de pe suprafaţa mn. rilor şi râurilor, cade apoi din nou sub formă de ploaie şi e adusă de râuri în marea din care s‘a evaporat. Iată socotelile pe care le face 1) Cimpul oficial român adoptat în calculele Observatorului este timp mijlociu astron. local+15m 37s şi se consideră dela Ob (miezul nopţeij până la 24 b, aşa că orele mai mari de 12 sunt cele de seară. www.dacoromamca.ro 1 96 NATURA profesorul Meinardus in ce priveşte circularea apei în natură, Apa din toate mările şi oceanele ocupă un volum de 1330 de milioane de kilometri cubici. Pe fiecare an se evaporă dela suprafaţa mărilor şi o-ceanelor 384000 de kilometri cubici, adică o pătură groasă de 106 centimetri. In această socoteală se ţine seamă că suprafaţa mărilor şi oceanelor este de 361 de miloane de cbilometri pătraţi. Ploile aduc din nou în mări 353360 kilometri cubici de apă în fiecare an, adică o pătură groasă numai de c8 centimetri. Restul de 30640 de kilometri cubici de apă, cade pe uscat şi e adusă iar în mări de râurile, cari se varsă în ele. Pe uscat se evaporă într'un an 81360 kilometri cubici de apă, adică un strat gros de 55 centimetri. Această apă împreună cu cei 30640 de kilometri cubici din cantitatea de apă evaporată la suprafaţa mărilor face tocmai 112000 de kilometri cubici de apă adusă de ploi pe uscat în fiecare an. Ploaia aduce dar pe uscat un strat gros de 75 cm. de apă pe an. Meinardus mai face şi alte socoteli în ce priveşte timpul cât o părticică de apă şade în mare, în aer sau pe pământ. După socoteala de mai sus din cei 1330 de milioane de ki-ometri cubici de apă cuprinsă în oceane şi mări, se evaporă numai a 3490-a parte în timp de un an. Trebuesc atunci 3460 ani pentru ca fiecare părticică de apă de mare să ajungă în aer. Acest număr este bine înţeles un număr mijlociu pentru că apa dela suprafaţa mărei se evaporă cu mult mai repede decât cea din fundul ei, care rămâne a-coio zeci de mii de ani. In atmosferă în scbimb, apa stă un timp foarte scurt. In adevăr atmosfera cuprinde numai 12300 kilometri cubici de apă adică de 37.7 ori mai puţin decât cantitatea de 465000 de cbilometri cubici de apă cât cade în timp de un an pe uscat şi pe mare sub formă de ploaie. Urmează de aici că o părticică de apă nu şade în atmosferă decât timp de a 37-a parte dintr’un an adică cam 9-10 zile. Timpul cât o părticică de apă şade pe uscat nu se poate socoti pentrucă iuţeala de curgere a râurilor e foarte deosebită, aceia a a-peior de sub pământ e aproape necunoscută şi cantitatea însăşi de apă de pe tot uscatul este ea însăşi necunoscută. (Prometheus, 24 Februarie 1912) --------------«aîSss-------------- www.dacaromamca.ro PASTEUR 197 PASTEUR1) II Dalacul eră de mult timp în studiul experimentatorilor şi până la 1876, când şi-a început Pasteur cercetările asupra acestei boale, se adunaseră multe fapte care dovedeau că febra cărbunoasă sau dalacul, este o boală microbiană. Microbul, descoperit încă de pe la 1850, şi uşor de văzut cu microscopul subt formă de firişoare în sângele animalelor bolnave ori moarte de dalac, nu fusese cultivat. încercările lui Robert Koch, care reuşise să înmulţească microbul dalacului în lichidul apos scos din ocl)i de bou sau de epuri, dădeau mai mult diluaţiuni decât adevărate culturi, de oarece cantităţile de licţjid apos infectate erau totdeauna mici; de altfel Koch ajunsese cu acest mijloc de cultură numai până la a 8-a trecere sau diluaţie a sângelui infectat cu microbi de dalac, şi când un epure sau un purcel de India inoculat cu o picătură din o cultură a lui Koch murea de dalac, se putea presupune că nu bacilul, ci un virus necunoscut, insuficient diluat, rămânea activ în picăturile de cultură şi cauză moartea animalelor inoculate. Unii autori din Franţa, şi între ei fizio-logistul Paul Bert, arătau chiar că un sânge, în care nu se găsesc sau nu ar putea trăi microbii dalacului, este capabil să transmită boala la animale. Lucrările lui Pasteur au înlăturat deocamdată îndoelile ce mai existau asupra rolului bacteridiei sau al bacilului febrei cărbunoase. In colaboraţie cu Joubert, iar mai târziu cu Roux 1) Conferinţă ţinută la Casa Scoalelor in seara de Sâmbătă 25 Februarie 1912. — Vezi „Natura” No. 6, Martie 1912. *Natura», fln. VII, No. 7. IA www.dacaromamca.ro NATURA 199 şi Chamberland, Pasteur cultivă în adevăratul înţeles al cuvântului bacilul dalacului. » Inoculând animale cu astfel de culturi de bacteridii şi constatând că anumite doze din a 10-a cultură de pildă, sunt tot atât de active ca aceleaşi doze din întâia cultură, Pasteur şi colaboratorii săi au demonstrat că bacilul cultivat din sângele animalelor pierite de dalac este în adevăr agentul acestei boale. Cât despre cazurile în care sângele se dovedea infec-ţios fără să conţie bacteridii, Pasteur a descoperit că acest sânge nu produce febra cărbunoasă, ci o altă boală mortală, fiindcă în locul bacăului de dalac conţinea un alt microb, şi anume un vibrion anaerob. Ca şi fermentul butiric, acest vibrion, numit de Pasteur vibrionul septic, creşte fără aer şi produce spori rezistenţi. In intestinele animalelor se găsesc totdeauna aceşti vibrioni care după moarte invadează încetul cu încetul sângele şi organele, aşâ încât nu e de mirare ca un animal pierit de dalac să aibă după câtva timp şi vibrioni septici în sânge, tln asemenea sânge inoculat subt piele produce o septicemie fulgerătoare, care numai pe departe seamănă cu dalacul. Inoculările la diferite specii de animale au făcut pe Pasteur să constate că găina, în stare normală, rezistă injecţiilor de bacili; presupunând că această rezistenţă ar atârna de temperatura ridicată a corpului, care este de 42 ’ C., Pasteur a inoculat cu culturi de dalac găini răcite, — ţinute în apă rece, până ce ajungeau să aibă numai 38’ C., — şi a constatat că în aceste condiţii găinile încetează de a fi rezistente; bacilii dalacului se înmulţesc în sânge şi găinile mor de dalac, ca şi epurii de casă, sau mamiferele în general. Cu prilejul cercetărilor asupra dalacului (încep din 1876), Pasteur face una din cele mai însemnate descoperiri, cu care www.dacaramamca.ro PASTFUR 1J9 se începe o nouă eră în medicină; aceasta este descoperirea că bacilul dalacului, ca şi alţi microbi obţinuţi în culturi artificiale, poate să fie transformat în vaccin, prin atenuarea culturilor. Primul caz de atenuare spontanee a unei culturi a fost observat de Pasteur cu prilejul studiilor sale asupra polerei găinilor. O cultură uitată în laborator la începutul unei vacanţe, s’a arătat după vacanţă inofensivă pentru găini, de unde înainte eră extrem de virulentă. Această întâmplare a îndemnat pe Pasteur să studieze atenuarea microbilor şi să constate că bacilul ljolerei găinilor îşi pierde virulenţa cu atât mai mult, cu cât culturile sale stau mai mult timp în contact cu aerul. Slăbirea virulenţei sau atenuarea este aşâ zicând ereditară; o cultură atenuată dă culturi atenuate, în mediu-rile nouă. Asemenea culturi slăbite provoacă numai o boală uşoară, trecătoare, în urma căreia animalele rămân vaccinate, putând rezistă unei inoculaţii de microbi virulenţi. Pentru bacilii dalacului Pasteur a obţinut culturi de virulenţă atenuată supunându-le la acţiunea combinată a oxigenului din aer şi a căldurei. La temperatura de 42—43° C. şi în prezenţa aerului bacilii din culturi nu fac spori şi slăbesc treptat, zi cu zi. „După 10 zile o cultură care la origină omora 10 oi din 10, omoară numai 4 sau 5; după alte 10 sau 12 zile nu mai omoară de loc; ea comunică numai animalelor o boală benignă care le apără pe urmă de boala mortală". Atenuarea se moşteneşte. «Bacteriile odată atenuate pot să pe cultivate la o temperatură de 30—35° C., şi la această temperatură dau spori având aceiaşi virulenţă ca şi filamentele ce i-au format» (Cpamberland). In comunicarea sa din 28 Februarie 1881 Pasteur anunţă www.dacoromanica.ro 200 NATURA că a descoperit vaccinul dalacului, că a încercat cu mare succes vaccinarea oilor şi că aşteaptă timp potrivit ca să aplice procedeul său pe o scară întinsă. Societatea de agricultură din Melun se oferi să înlesnească experienţele care aveau să stabilească valoarea metodei de vaccinare anti-car-bonoasă, privită cu neîncredere din multe părţi. încercarea s’a făcut la ferma Pouilly-le-Fort, de lângă Melun. După programul întocmit de Pasteur 25 de oi şi 6 vaci aveau să fie vaccinate cu câte 2 inoculări de culturi atenuate şi la interval de 12—15 zile. Peste câteva zile animalele vaccinate împreună cu 25 oi şi 4 vaci netratate aveau să pe infectate cu bacili foarte virulenţi. «Animalele nevaccinate vor pieri toate, aprmâ Pasteur; cele vaccinate vor rezistă». Rezultatul eră aşteptat cu mare emoţie. La 5 Iunie 1881 experienţele se isprăviseră şi Pasteur scria picei sale: «Succesul e dobândit pe deplin. Animalele vaccinate sunt mereu admirabil de bine. Proba e completă» Iar în comunicarea sa dela Academia de Ştiinţe (13 Iunie 1881) conchide astfel: «Posedăm acum virusuri-vaccinuri ale dalacului, capabile să apere de boala mortală, vaccinuri vii, cultivabile după voe, transportabile oriunde fără alteraţie, preparate în sfârşit după o metodă pe care o putem crede capabilă de generalizare.. După caracterele ce enumăr aici, şi privind lucru- rile numai din punct de vedere ştiinţipc, descoperirea vaccinurilor carbonoase constitue uu progres sensibil asupra vaccinului jennerian, de oarece acest din urmă nu a fost obţinut vreodată experimental». Prevederile lui Pasteur nu l'au înşelat; metoda de vaccinare cu culturi atenuate, sau cu vaccinuri vii s’a generalizat în adevăr şi tratamentul ca şi proplaxia multor boale se face www.dacoromamca.ro PASTEUR 201 cu ajutorul direct sau indirect al vaccinurilor vii. Emoţionat adânc de orizonturile nouă ce vedea înainte-i, Pasteur mărturisea că «nu s'ar fi consolat dacă această descoperire nu ar fi fost o descoperire franceză». După ce marele învăţat studiază «le mal rouge» sau brânca porcilor şi găseşte şi în acest caz mijlocul de a vaccina animalele prin metoda fecundă, de care se servise împotriva dalacului, Pasteur îşi încpee strălucita sa carieră cu o altă descoperire admirabilă : vaccinarea antirabică- * * * Microbul turbărei este şi azi necunoscut; Pasteur n'a reuşit să-l cultive, nici să-l vadă cu microscopul, şi cu toate acestea el a ajuns să dea o metodă de vaccinare sigură în-potriva acestei boale spăimântătoare. împreună cu colaboratorii săi Pasteur a descoperit deocamdată că virusul necunoscut al turbărei, care se găseşte nu numai în salivă, ci şi în centrii nervoşi, mai ales în măduva spinărei, produce turbarea la câini mai repede şi mai sigur, când se inoculează prin trepanaţie, la suprafaţa creerului- Trecerea virusului rabic dela maimuţă la maimuţă, prin inoculări succesive îl atenuează; din potrivă trecând dela epure la epure virusul devine mai activ, până ce dobândeşte o virulenţă maximă, care rămâne statornică, omorând epurii în 6 zile. Virusul astfel întărit, sau cu numele său tehnic virusul fix poate să pe atenuat în afară de corpul animalului, ca o cultură microbiană, prin uscare în contact cu aerul la o temperatură potrivită; după numărul zilelor de uscare se obţin grade deosebite de atenuare ; virusul de 14 zile nu mai produce turbarea. Câinii cărora li se injectează zilnic emulsii de măduvă www.dacoromamca.ro 202 NATURA rabică atenuată, dela cea mai slabă de 14 zile, până la măduva de o zi, sunt vaccinaţi împotriva turbărei şi nu mai capătă boala când li-se injectează virusul cel mai activ. Coate aceste fapte noi erau dejă bine dovedite de Pas-teur şi colaboratorit săi în 1884; pe la sfârşitul lui Mai din acest an o comisie numită de Ministerul de Instrucţie, după cererea lui Pasteur, urmăreşte experienţele asupra vaccină-rei antirabice şi preşedintele comisiei, entuziastul Bouley, înaintează în August un raport «asuora acestor măreţe rezultate care onorează într’un grad atât de înalt ştiinţa franceză şi îi constitue un nou titlu la recunoştinţa omenirei». Peste puţin, când Pasteur comunică în adunare generală la congresul internaţional de medicină din Copentjaga experienţele sale asupra turbărei, cei o mie de asistenţi au is-bucnit în aclamaţii entuziaste. Cu toate aceste succese Pasteur nu îndrăznea încă să trateze oameni muşcaţi. Anul următor însă cercetările înaintează şi Pasteur poate demonstra că un câine muşcat de un animal turbat nu se îmbolnăveşte, dacă în perioada de incubaţie, care urmează după muşcătură, câinele este vaccinat cu măduve atenuate. Nouile experienţe încurajează pe Pasteur care scrie unui amic (28 Mart 1885): ...«N’am îndrăznit încă să tratez oameni după muşcătură de câini turbaţi. Dar momentul nu-i poate îndepărtat şi am mare poftă să încep cu mine, adică să-mi inoculez turbarea, ca să-i opresc apoi efectele, tant je commence ă m’aguerrir et â etre sur de mes resultats». In sfârşit în Iulie 1885 tratamentul antirabic este aplicat la om. Primul inoculat este micul alsacian Iosepl) Meister, care n’avea mai puţin de 14 răni făcute de un câine turbat. După trei luni şi 3 săptămâni Pasteur comunică Academiei www.dacaromamca.ro PASTEUR 203 de Ştiinţe tratamentul urmat de copilul Meister şi succesul obţinut. Atunci Vulpian se ridică şi după ce îşi exprimă «sentimentele de admiraţie pe care i le inspiră comunicarea lui Pasteur propune să se organizeze un serviciu de tratament al turbărei după metoda lui Pasteur... Crebue ca orice persoană muşcată de un câine turbat să poată benepciâ de această mare descoperire, care pecetlueşte gloria ilustrului nostru confrate şi care va aruncă cea mai vie strălucire asupra ţărei noastre». Până la 1 Mart 1886 urmează tratamentul 350 persoane muşcate; mijloacele laboratorului lui Pasteur nu mai ajung pentru vaccinarea muşcaţilor. Academia de Ştiinţe propune sa se creeze un institut de tratament antirabic, sub numele de «•Institutul Pasteur». O subscripţie internaţională face să se strângă pentru acest scop 2.586.000 franci şi la 14 Noem-brie 1888 se inaugurează noul Institut Pasteur care aveâ să pe «un dispensar pentru tratamentul turbărei, un institut de cercetări asupra boalelor infecţioase şi un centru de învăţământ». Inaugurarea s’a făcut în prezenţa lui Pasteur încărcat de glorie, dar şi împovărat de ani, «învins de timp», după pro-pria-i expresie, plină de melancolie. Peste 7 ani amurgul acestei vieţi strălucite face loc nopţei; când Pasteur a încpis ocpii pentru totdeauna eră într’o după amiazi de toamnă, Sâmbătă 28 Septembre, 1895. Gloriosul luptător dispăreâ, resemnat, dar cuceririle şi biruinţele sale sunt de acelea care rămân de-apururea, rodnice şi luminoase. * * * Alături cu isbânzile sale ştiinţipce Pasteur a cucerit admiraţia şi recunoştinţa contimporanilor, savanţi şi profani. www.dacoromamca.ro 204 NATURA Premiuri, distincţiuni şi onoruri, recompensă naţională, sărbători de apoteoza re, donaţii pentru cercetări ştiinţifice, Pas-teur nu le-a căutat, dar le-a primit ca un omagiu datorit muncei şi pătrunderei geniului său. Dar oricâtă înrâurire au putut să aibă ajutoarele şi stimulentele din afară, nu acestea au făcut pe Pasteur să ia calea descoperirilor şi să înainteze .din biruinţă în biruinţă. Mijloacele cu care a început Pasteur studiul germenilor ca agenţi de fermentaţie erau din cele mai reduse; laboratorul său din acest timp eră o mansardă, de unde vara trebuia să plece repede din cauza căldurei de 36’ C. care îl înăbuşea acolo. Şi totuşi Pasteur urmărea şi dezlega probleme cu aceiaşi măestrie, cu care a făcut minunatele sale descoperiri de mai târziu. Calităţile spiritului 1'au ajutat totdeauna să învingă greutăţile, cu care avea să lupte. Rceste calităţi, care constitue puterea omului de geniu, merită să ne reţie atenţia, fiindcă uneori le Întâlnim fără să le preţuim, ori fără să căutăm a le cultivă cum se cuvine. E adevărat că nici un fel de educaţie, şi nici o şcoală nu . sunt capabile să formeze genii. Fără anumite dispoziţii organice, născute cu omul, nimeni nu ajunge artist de geniu, nici savant sau creator genial. înfăţişarea materială a acestor dispoziţii, structura particulară a centrilor nervoşi, desvoltarea excepţională a unor teritorii din creer, sau alte asemenea însuşiri care ar constitui baza anatomică a spiritelor extraordinare cum era Pasteur, nu sunt cunoscute, dar creaţiunile unui om, de geniu ne îngădue să vedem resorturile ascunse ale puterei sale, cel puţin subt aspectul lor psictjic, ca însuşiri sau energii sufleteşti. Din acest punct de vedere biografia şi însăşi operile lui Pasteur ni-1 arată ca observator riguros şi pătrunzător,în acelaşi timp înzestrat cu o imaginaţie arzătoare, care îi suggerează www.dacoromamca.ro PASTEUR 205 totdeauna probleme şi experienţe nouă. Dar numai puterea de observaţie şi imaginaţia creatoare nu fac pe cineva geniu; oricât de ageră ar fi una, şi oricât de bogată în combinaţii ar fi cealaltă, împreună ele nu realizează descoperiri, ci dau naştere numai unor viziuni, umbre sau fantome imateriale, fără viaţă în afară de mintea noastră. Spre a preface asemenea viziuni în descoperiri care au un corp şi o existenţă proprie in afară e nevoe de o nouă putere, puterea de muncă, sau, după cum îi zicea Pasteur, puterea de a stărui „dans Ies longs efforts“. Rolul acestei însuşiri este atât de covârşitor, în cât s’a zis ctjiar că geniul este o răbdare lungă. începutul unei lucrări de descoperire este totdeauna uşor; presupunerea ipoteza sau viziunea dela care pornim se naşte adesea de sine, fără nici o osteneală, dar ca să isprăvim lucrarea se cere o muncă grea, munca de control sau de verificare. Pasteur, care vorbea în cunoştinţă de cauză, arată marea însemnătate şi greutatea acestei munci de verificare, în discursul citit la inaugurarea noului Institut; cuvintele sale parcă ni-ar face să asistăm la silinţele ce-a trebuit să-şi dea el însuşi spre a ajunge la atâtea descoperiri strălucite. Pasteur zicea: «ftveţi cultul spiritului critic. Redus la sine singur, el nu este nici un deşteptător de idei, nici un stimulant de lucrurj mari. Fără dânsul totul este efemer. El are totdeauna cuvântul din urmă. Ceea ce vă cer prin asta, este ceea ce-i mai greu inventatorului». «Să crezi că ai găsit un fapt ştiinţific important, să ai frigurile de a-1 vesti, şi să te constrângi zile, săptămâni, uneori ani, ca să te combaţi tu însuţi, ca să te sileşti a ruina pro-priele tate experienţe, şi să nu proclami descoperirea de cât după ce ai sleit toate ipotezele contrare, da, asta-i o sarcină foarte grea». www.dacaromamca.ro 206 natura «Dar când, după atâtea silinţi, ai ajuns însfârşit la siguranţă, încerci una din cele mai mari bucurii, pe care poate să le simţă sufletul omenesc şi gândul că vei contribui la cinstea ţârei tale face această bucurie şi mai adâncă».... Orice lucrare de descoperire implică munca, şi o muncă din cele mai grele, fiindcă în lupta cu necunoscutul este vorba şi de o luptă cu noi înşine, în potriva iluziilor şi a tendinţei de a crede lesne ceea ce ne închipuim că-i adevărat. In această luptă omul de geniu ar cădea repede dacă nu ar fi susţinut de un puternic îmbold interior, o voinţă ţiotărîtă, intensă şi durabilă, cum sunt adevăratele pasiuni. Voinţa—pasiune nu i-a lipsit lui Pasteur. «Ştiinţa a fost pasiunea stăpână a vieţei mele», zice el odată; în alte rânduri vorbeşte de dragostea lui de ştiinţă şi de glorie, sau de iubirea lui de muncă şi ca înbold la muncă, de dragostea de ţară. Dar iubire de ţară, de glorie sau de ştiinţă, această iubire s’a arătat în adevăr «maîtresse de sa vie», ca o pasiune care îl absorbea cu totul !). 1) Biografia sa e plină de documente care arată cât de mare era pasiunea şi puterea de muncă a lui Pasteur. Vom cita numai unul : Fiind la Strasburg în 1851 Pasteur scria lui Cljappuis : «Nopţile îmi par prea lungi. Cu toate acestea nu mă plâng. îmi prepar lecţiile uşor şi am cinci zile întregi de consacrat pe săptămână laboratorului. Adesea sunt certat de d-na Pasteur pe care o consolez spunându-i că o duc la posteritate». In 1884 în timpul cercetărilor asupra turbării D-na Pasteur scriea copiilor săi : «Tatăl vostru, mereu foarte preocupat, îmi vorbeşte puţin, doarme puţin, se scoală din zori, într’un cuvânt urmează viaţa pe care am început-o cu el sunt treizeci şi cinci de ani astăzi». Se vede că fără jertfe nu poate să existe nici o pasiune, cljiar când e vorba de patima ştiinţei. www.dacaromamca.ro P4STRUR 207 Mulţămită acestei pasiuni fiul modestului tăbăcar din Dole a ajuns să ocupe un loc de frunte între geniurile mari ale omenirei. Puterei de observaţie, imaginaţiei creatoare şi voinţei bine orientate şi pasionate cu care era înzestrat Pasteur se datoresc strălucitele sale descoperiri. Plătind tributul nostru de admiraţie şi recunoştinţă geniului lui Pasteur să acordăm admiraţia noastră şi acestor energii sufleteşti. Dr. G. PROCfl Profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti ----------------------------- ANIMAL ORI PLANTĂ ? La baza vieţii organice este celula. Vegetală ori animală ? O şcoală întreagă al cărei cel mai de seamă fruntaş este marele învăţat Haeckel ), o socoteşte vegetală; plantele s’au format la început şi dintr’ânsele s’au născut mai pe urmă celulele animale. Asupra acestei chestiuni se discută de multă vreme şi se va mai discută fără îndoială încă mult, până se va putea ajunge la vreo înţelegere definitivă. Un lucru este însă sigur: în starea de azi a cunoştinţelor noastre, nu este posibil ca scoborându-ne pe scara biologică, să determinăm exact punctul comun dela care pornesc cele două ramuri ale vieţii. De asemenea nu este cu putinţă de a aşeză cu siguranţă fie între plante, fie printre animale, fiinţe care trăesc şi se reproduc şi sunt înzestrate cu însuşiri uneori binefăcă- 1) Haeckel E. H. biologist german, născut la Potsdam în 1838, fost profesor de zoologie la lena. El poate p considerat ca cel mai îndrăzneţ apostol al transformismului. flre numeroase lucrări asupra organismelor marine inferioare şi mai ales asupra Morfologiei şi Embrio-logiei fiinţelor superioare. www.dacoromamca.ro 208 NATURA toare, cele mai de multe ori însă dăunătoare organismelor superioare. In faţa lor omul de ştiinţă se opreşte, cercetează, însă răspuns hotărâtor nu poate dă. Naturaliştii îşi reprezintă în mod obişnuit regnul animal şi cel vegetal, ca doi copaci ale căror vârfuri se depărtează, dar ale căror rădăcini se ating, şi se amestecă până când se încâlcesc. Dacă cu toate metoadele şi instrumentele perfecţionate de care dispune tecljnica ştiinţifică modernă, multe probleme de felul acesteia rămân nedeslegate, apoi de sigur că organizaţia fiinţelor inferioare mai are încă multe lucruri ascunse. Bcum un secol nu aveam nici obişnuinţa, nici mijloacele de cercetare de care dispunem astăzi, pentru a observă în amănunţime şi cu toată rigoarea ştiinţifică. Greşelile erau numeroase şi destul de mari. Iacă şi un exemplu: Printre rămăşiţele organice pe care orice Maree (flux şi reflux) le lasă pe coastele mării se găsesc cantităţi mari de Coralline şi de Flustre. Lamarck') şi Cuvier1 2) luau Corallinele drept 1) Lamarck (J. B. P. A. de Monet ctjevalier de) celebru naturalist francez, membru al Institutului, născut la Barentin (Picardia) in 1744, mort la 1829 în Paris. Ijotărât la început a se face preot, intră în armată după moartea tatălui său; în urma unui accident însă părăseşte armata si se dedă cu totul studiului Ştiinţelor Naturale. Botanist la început, trece în urmă ca profesor la Muzeum. Această schimbare este foarte fericită în rezultate căci de pe urma ei ne-a lăsat o faimoasă lucrare asupra Animalelor Nevertebrate în care pune bazele transfor-mismului, teorie pe care o schiţase in Filosofia zoologică (1809). 2) Cuvier (G. L. CI). F. D i mare naturalist francez, născut la Mont-beliard în 1769, mort la Paris în 1832. Inteligenţă superioară; nu sa putut sustrage politicei. Secretar al Academiei de Ştiinţe, sub Napoleon I, obţinu toate demnităţile cunoscute; sub Ludovic al 18-lea i-a creat altele noi, iar Ludovic Filip îl ridică la rangul de *pair de France». Câtvâ timp în urmă moare de holeră. Lucrările lui nu se mai numără şi în diferite direcţiuni. Una din cele www.dacaromanica.ro ANIMAL ORI PLANTĂ 209 Polipi, deci animale, pe când în realitate ele sunt Alge, deci plante, nişte alge foarte delicate şi acoperite de o ţeastă văroasă albă ori roşioară ; iar Flustrele erau socotite drept Alge pe când în realitate, sunt Bryozoari (animale). Dacă cţ)iar Savanţii se înşeală, apoi profanului i se iartă când deschizând un atlas de Botanică criptogamică ar crede un moment că s’au amestecat (din greşală) şi figuri din zoologie. Incolţirea unei Marsilee, (Trifoi de apă cu patru foi) o plantă acuatică foa:te frumoasă, ne face impresia unei larve târându-se pe labele sale ovale. Gura (peristomul) unui Muscineu din neamul Fontinalis, se aseamănă cu o ulcică a cărei margine este garnisită cu nişte şerpişori cu corpul prins pe jumătale în lanţuri. O bucată de Sargassum ne aminteşte ramificările sistemului arterial, şi totuşi Sargassum aparţine marelui grup de Alge din care cunoaştem nu mai puţin de 15 mii de specii în viaţă. Această plantă este una din cele mai voluminoase forme ale regnului vegetal, dacă nu şi cel mai distins, căci un singur individ poate să ajungă până la 300 m; lungime, deci un gigant! Cot în grupul Algelor întâlnim însă mai de seamă este Unitatea de compoziţiune organică, care înseamnă o eră nouă pentru ştiinţa modernă. Adversar al doctrinei transformiste inaugurată de Lamarck şi Geoffroy St. Şilaire, se scăpă de ei trecând pe cel dintâiu drept nebun, iar pe cel de al doilea strivindu-1 în numele principiului autorităţii şi disciplinei religioase Prin legi e balansării organelor şi subordonării lor, el dădea cel mai puternic sprijin noilor teorii. Anatomie, psiologie, zoologie şi paleontologie, le cunoştea cu o deosebită superioritate. Reconstituirile sale de animale dispărute sunt capo-d'operă de logică, refllexiune şi intuiţie. Puterea sa de muncă a fost considerabilă şi a ştiut să formeze în jurul lui o elită de colaboratori care au fondat ştiinţa franceză. www.dacaromamca.ro 210 NATURA şi pitici. In adevăr ne trebue ajutorul microscopului pentru a descoperi ornamentarea delicată a Diatomeelor, ele însăşi aproape invizibile şi totuşi Berlinului toate împrejurimile lui, este zidit pe depozite de Diatomee de apă dulce. Tot Alge sunt şi Bacteriile, cărora Omenirea le plăteşte însemnate dăjdii: tifos, angină, dalac, tetanos, ciumă, oftică, ţjoleră şi alte multe de aceiaşi valoare. Toate plante! Cu multă dreptate însă ar merită să pe socotite printre parele sălbatice, cele mai sălbatice ct)iar, căci netăgăduit sunt cu mult mai periculoase decât cuprinsul întregei Menagerii Mondiale, format din top lupii, tigrii, leii, şerpii şi vulturii exi-stenp. Şi cu ce ocpi răi sunt privite, adică vorba vine, căci sunt cu totut invizibile pentru ocpiul liber! Mai pupn compromisă este reputapa Ciupercilor, cu toate că pe socoteala lor circulă sgomote care nu sunt totdeauna calomnii. De Muşclp (vegetaţiuni) şi de Licpeni nu se prea vorbeşte nici cljiar între vecini când se ocărăsc. Totuşi ei nu merită acest exces de indiferenţă. Ei sunt vrednici de simpatie şi interes. Ei nu fac decât bine, dar nu-1 trâmbiţează; tăcuţi din prea lor, nu turbură simţurile nici prin culoarea lor vie, nici prin mirosul lor parfumat. Mulţimea trece pe lângă sau peste ei fără să-i bage în seamă, şi totuşi.... Ar p de prisos poate, a spune cititorilor «Naturei», ce este un Licpen; amintim pentru unii, de sigur foarte puţini, că el este format din tovărăşia nedespărţită a unei ciuperci cu o algă. Liceenii cresc în pământurile cele uscate, neproductive, pietre, stânci, copaci, ziduri, acoperişuri de case vecpi, formând un fel de covoraşe ţepoase, ori plăci divers colorate : cenuşii, galbene, portocalii, etc. www.dacaromanica.ro ANIMAL ORI PLANTĂ 211 In Biblie ei ocupă o pagină destul de interesantă. Ebreii plecaţi din Egipt şi străbătând deşertul Arabiei fură gata să piară de foame din cauza lipsei de tjrană. Deodată însă — minune Dumnezeiască — suprafaţa pământului se acopere de un fel de corpuşoare mici rotunde, ca o grindină. Ei au numit-o Mană (a nu se confunda cu mana siroposă şi purgativă ce este secretată de câteva specii de Frasin). Eră un lictjen mic, albicios, Parmelia esculenta, pe care adeseori vânturile îl aduce şi îl depune în mare cantitate din Crimea, din Asia Mică şi cu cari în lipsă de altceva, se ^rănesc şi oamenii şi turmele lor. Se ştie că un alt lictjen, comun în regiunile temperate dar mai ales în cele reci, formează exclusiv ţjrana de iarnă a Renilor. S’a zis ctjiar şi cu multă dreptate că fără licţjenul renilor (Cladonia vangiferina) Laponia ar p condamnată la cea mai spăimântătoare singurătate. Folosul altor specii de Lictjeni este destul de apreciat în Văpsitorii şi Medicină. Importanţa lor cea mare reese din felul de viaţă; în adevăr ei trăesc, se desvoltă şi prosperă în condiţiunile în care ori cărui alt vegetal ’i-ar p imposibil de trăit. Rămăşiţele lor se îngrămădesc, şi prepară în felul acesta stratul de humus în care alte plante vor putea vieţui. Dela ei şi prin ei începe stabilirea vieţei vegetale pe oricare punct al pământului: câţiva spori de ciupercă şi algă au fost de ajuns la început ca să dea rezultate aşâ de minunate. Sus deci Liceenii! • * * * Dar nici Musctjii nu sunt mai cunoscuţi şi totuşi sunt şi ei folositori. Fără îndoială că pe ici şi colo mai înăbuşe câte o graminee din câmpiile şi poenile înverzite; păcatul acesta este răscumpărat prin însemnatele servici ce ne aduce: Sal- www.dacoromanica.ro 212 NATURA tele eftine, mături, pămătufuri, ba cţ)iar din cauză că sunt rău conducători de căldură, sunt întrebuinţaţi la căptuşitul zidurilor de lemn al locuinţelor din ţările nordice şi la facerea păreţilor gheţăriilor, excelente pentru păstrarea gheţei mult mai multă vreme decât chiar dacă ar fi făcute din piatră. In horticultură se întrebuinţează pentru culturile în sere calde. Ca şi Lichenii servesc şi ei la formarea humusului. In locuri secetoase şi lacome cum sunt de apă, reţinând mari cantităţi, ei sunt câte oda'ă în munţi moderatori ai inundaţiilor, iar în păduri regulatori de scurgere preţioşi, pentru alimentarea isvoarelor. Multe din muscinee desvălue celui ce ştie să observe graţii necunoscute de cel ce n’a văzut la microscop ţesătura minunată a unei frunze. Şi ce curioase şi amănunţite îngrijiri n’a luat natura ca să le ferească de căldură prea mare, de ger tare şi a le asigura înmulţirea! Priviţi cu o lupă bună capsula unui muşchi copt: un urcior adesea ori foarte elegant, format dintr’un strat ori mai multe de celule tari şi ’n care se adăpostesc sporii; câte odată urciorul este închis cu un capac a cărui margine este dinţată şi pe deasupra un fel de scufie lustruită ca mătasea ori moale şi presărată cu peri lungi şi galbeni ca o pâslă. La maturitate scufia şi capacul cad, dinţii se deschid şi se închid prin mişcări ritmice înlesnind răspândirea sporilor. Plante sau animale? Că sunt plante nu se mai îndoeşte azi nimeni. Lotuşi ceidântăi cercetători obervând cu mirare iuţeala cu care se mişcă în toate direcţiile în rouă dimineţii anterozoizii (organele de reproducere bărbăteşti ale muşchilor) cu cilii lor vibratili, au crezut cum se credea în vremuri www.dacaromamca.ro ANIMAL ORI PLANTĂ 213 despre câteva ftlge înzestrate de mişcare, că aceşti minunaţi acrobaţi ai naturii erau animale. Se vede dar că toate fiinţele sunt din aceiaşi familie, aceleaşi Legi care au ordonat creaţiunea Universală, aceleaşi legi cari domnesc, aceleaşi forţe le susţin: toţi copiii Naturei sunt fraţi, toţi sunt uniţi prin aceleaşi legături. Dela plantă la animal prin trepte nesimţite, anumite însuşiri aparţin şi unora şi altora vegetal şi animal formează unitatea cea mai perfectă. Studiul minunăţiilor vegetale oferă mare atracţiune celor ce li se dedau cu stăruinţă; însă nu este din cele mai uşoare. Dificultăţile nu descurajează însă decât pe slabi, întăreşte şi stimulează pe ceilalţi. Natura nu ’şi desvălue minunatele ei secrete decât acelora ce o iubesc şi au meşteşug să o roage x). VICCOR HNHSCHSIO Profesor la liceul Lazăr --------«ar.------------- CUM DORESC SA-MI vAd ORAŞUL I Privire generală şi istoric. Printre multele preocupări ce avem, ne aducem din când în când aminte de soarta oraşului sau satului nostru: Ese luna dintr’un nor Şi-mi aduce ’n suflet dor: Dor de câmpul înverzit, Dor de satu-mi părăsit. Unii îşi aduc aminte cu dor, alţii cu dor şi tristeţe, căci R. de Vitry. Le Journal 12 Martie 1912. «Natura» Hn. VII, No. 7 15 www.dacoromanica.ro 214 NATURA ar voi poate şi nu pot, să-şi îndrepte oraşul în care au trăit sau trăesc, să-l facă după cum tot acelaş cântec zice: Ca al meu frumos, bogat, N’o mai fi ’mprejuralt sat Vatra cuib de vesel trai, Satul colţişor de rai. Da, fiecare dorim să ne prefacem locul unde ni se deşiră firul vieţei într’un colţişor de rai, fiecare voim să adăogăm zâmbetului pe care natura l’a arătat comunei noastre, rezultatele muncei noastre, priceperei noastre, pentru a cultiva ceace natura ne-a dat. Dar câte oraşe ale noastre pot procura, măcar pe cărţi poştale ilustrate, un „colţ de paradis" îngrijit cu multă dragoste de locuitorii lor, câte oraşe au un colţişor, «mândria» locuitorilor lor ? De ce, măcar oraşele care nu se pot mândri cu chipul lor din cunoscuta lucrare «Drumuri şi oraşe», nu dau ceace li se poate pretinde ? Răspunsul e pe buzele tuturor, şi de aceia trec mai departe. C gestiunea «ameliorării condiţiunilor unui oraş», adică a transformării lui conform cerinţelor timpului, ori chiar crearea unui oraş, este de fapt, nu o lucrare „administrativo-politico-socială-artistico-ţ)ipocampelef....» — cum se obişnueşte a se numi mai toate chestiunile ce ar trebui studiate la locul lor competent — ci să-mi daţi voe, vă rog, să afirm: e o chestiune tecnică şi cere pricepere, continuitate în vederi, prevederea viitorului. Nu e mai puţin adevărat că, punerea în lucrare a «ameliorărilor» depinde mult şi de starea financiară a oraşelor; dar cu bunăvoinţă şi cu puţin se poate ceva, şi chiar mult! www.dacaromanica.ro crai doresc sâ-mi vâd oraşul 215 Eu ştiu un lucru: chestiunea modernizării, în general, a îmbunătăţirii condiţiunilor l)igienice a oraşelor, a devenit ■o ramură bine dezvoltată a ştiinţei aplicate, şi astăzi, nu fiecare poate pretinde — n'avem ce face, să ne resemnăm — că şi la "treaba asta se pricepe! Specialiştii cunosc structura acestei ramuri în deplină dezvoltare, în toate amănuntele ei, şi totuşi o studiază continuu, căci continuu se dezvoltă, se scljimbă — -se face şi reface — dar pe aceleaş principii. Aceste principii •doresc să se generalizeze cât mai mult, şi iată de ce : cu tot •cultul specialiştilor pentru această ramură înmugurită, în nici om caz ea nu va putea da un altoi sănătos în un oraş, dacă publicul nu va îngriji altoiul, nu va hrăni planta. Bunăvoinţă ştim că avem. Cum să procedăm ? Aşa dar, •cum aş vrea eu să-mi văd oraşul, cum doriţi d-voastră să "vedeţi oraşul ? * * Cântecul zice: Vatra cuib de vesel trai, Satul colţişor de rai, •şi ne arată ce legătură naturală există între condiţiunile casei ■şi ale oraşului. Ca să mergem dela simplu la compus, care ■ne sunt dorinţele pentru căsuţa noastră ? Dela sine înţeles că ne vom uita: 1. Să fie higienică: •soare — ştiţi vorba veche „unde nu intră soarele...", — bine ■aerisită, liniştită, curată şi uşor de curăţit, călduroasă iarna şi răcoroasă vara, singuri în casă şi în curte (condiţii higie-nice şi sociale), etc.; 2. Să ne dea ce ne trebuie, atât în prezent cât şi în viitor: gaz, apă, canal — chiar lumină electrică, — odăile să fie dispuse după nevoile familiei şi traiul telegrafierei fără fir in mine. Aceasta va reduce evident primejdiile muncei sub pământ. Dacă ţinem seamă că există azi un aparat care, bazat pe spectroscopie, indică necontenit cantitatea de gaz explosibil conţinut in aerul unei mine de cărbuni şi că vestea primejdiei poate fi telegrafiată fără fir, putem nădăjdui că exploziile in aceste mine se vor im-puţinâ cât de curând. Gottingen N. BOTEZ NOTIŢE SPRE ŞTIINŢH. — Reproducerea acestor Notiţe este Îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura* din care se vor luă. Hceste notiţe nu sunt cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai Întinse. Composiţia atmosferei la înălţimi mari. Atmosfera noastră e cunoscută, cu oarecare siguranţă, până la o înălţime de 30 klm. Baloanele Sondă ne-au arătat că până pe la 3 klm. aerul e într'o necontenită mişcare din causa apropierei lui de pământ; ele ne-au mai arătat că zona nourilor se întinde până pe la 10 klm., şi că aerul se răreşte din ce în ce pe măsură ce înălţimea creşte, temperatura scade şi ea până la o inălţime de 10 sau 12 klm. Această înălţime este zona isotermă de unde temperatura pare că nu mai scade. Composiţia atmosferei se scljimbă şi ea cu înălţimea. La suprafaţa pământului aerul e făcut din 71,8 la sută, azot 20 9 Oxigen, 0 937 Argon şi urme de helium, hidrogen şi alte gaze. La înălţimea de 20 klm. proporţia de azot se ridică la 85 ’/n, în vreme ce oxigenul scade la 15’/o. După Wegener la 40 klm. aerul ar fi făcut din 88n o azot, 10’/n oxigen, şi 1 ’/o hidrogen, azotul dând loc hidrogenului. La 60 klm., acesta din urmă ar ajunge 12 %, faţă cu 77'/o azot şi 6’/o oxigen şi V/0 heliu. Intre £0 şi 220 klm. s'ar întinde zona hidrogenului. La 100 klm. azotul a dispărut aproape fiind numai P/o faţă cu 4'/o heliu şi 55% hidrogen. La 100 klm., se mai află în proporţia de 29'/u un corP care se găseşte numai în soare numit coroniu, şi www.dacoromamca.ro NOTITE 227 pe care Wegener îl numeşte geocoroniu. La 200 klm. hidrogena şi coroniu şi-ar împărţi frăţeşte împărăţia aerului. Dincolo de această înălţime geocoroniu să întinde din ce în ce mai mult până pe la 500 klm Presiunea atmosferică scade şi ea cu înălţimea după cum oricine ştie prea bine. La 60 klm ea este numai de 0 mm. 104. La 80 klm. ea este de 0 mm. 0192, la 140 klm. e de 0 mm. 009, la 300 klm. e de 0 mm. J0329, şi la 500 klm. e de 0 mm. 00162. (La Nature 28 Octomvrie 1911). Instinct, sau inteligenţă ? In una din zilele geroase ale lui Ianuarie c. câinele nostru (rasă de oi) ieşise din culcuşul situat la umbră şi se sorea în razele soarelui. Mai alerga încoace şi încolo şi revenea iar la locul favorit. Se vedea, că s ar fi culcat bucuros acolo, la soare, dar rămânea în picioare, căci jos eră omăt îngheţat (călcat). După câtăva vreme însă se duce la culcuş, scoate de acolo una din cârpele, ce'i serveau de aşternut şi o duce şi o aşterne pe locul sorit. Aduce apoi a doua, apoi a treia cârpă şi aşternându-le pe omăt, la urmă se culcă frumuşel pe ele. Cine ar putea să aprme că aici e vorba numai de instinct ? (I. CORBÎI) Gazul de iluminat împlineşte 100 de ani de când e întrebuinţat în Germania. Cel dintâi oraş luminat cu gaz a fost Freiberg, prin stăruinţa profesorului Lampadius dela şcoala de mine de acolo. Introducerea, acestui fel de a lumina străzile a întâmpinat în celelalte oraşe ale Germaniei câ şi în toată Europa greutăţi mari. Aşa de pildă, se aduceau în KSlnische Zeitung dela 28 Martie 1819 următoarele argumente în contra iluminatului cu gaz : 1. Teologic: iluminatul cu gaz va strica alcătuirea universului care prevede întunericul nopţei; 2. Juridic: iluminatul cu gaz trebue combătut din motive publice, de oarece sunt puşi la contribuţie pentru el şi cei care nu doresc acest iluminat; 3. Medical: emanaţiile gazului trebue să facă rău; pe lângă asta. lumina în timpul serii are să ademenească lumea să stea pe stradă şi se vor înmulţi astfel bolile de răceală; www.dacoramamca.ro 228 NOTIŢE 4. Moral: frica de întuneric, care ferea pe mulţi de păcate, are să dispară şi beţiile şi chefurile au să se înmulţească; 5. Poliţienesc: caii au să se facă sperioşi şi boţii îndrăsneţi; 6. Economic: sume mari de bani au să treacă peste graniţă; 7. Naţional; Iluminaţiile în zilele de serbători naţionale au să-şi piardă efectul din cauza acestor quasi-iluminaţii zilnice. (Din Himmel und Erde, Aprilie 1912). O nicovală de trei sute mii kilograme turnată dintr’o bucată. In Steiermark, într’o turnătorie, era nevoe de o nicovală ca aceasta pentru un ciocan de 15 mii kilograme. Din cauza greutăţilor de cărat o nicovală aşa de grea, ea a fost turnată pe loc in Fabrică. Temelia ei e aşezată pe ţăruşi înfipţi până la doi metri şi jumătate în pământ. Pe această temelie s’a zidit forma nicovalei, formă strânsă pe dinafară în table groase de fier. Nicovala e înaltă de trei metri, tot aşa de lată şi lungă de cinci metri şi jumătate. Curnarea unui bloc aşa de mare de fier a fost făcută cu multă greutate. Ferul a fost topit în două cuptoare de câte zece mii kilograme, şi încă într’un cuptor mai mic. Fierul licbid curgea în formă într'un jgbeab lung de 57 metri şi aplecat cât eră de nevoe. Turnarea a ţinut 47 ceasuri, golindu-se câte un cuptor cam la fiecare jumătate de ceas, fără ca în această vreme fierul licbid să se fi răcit. Prin adăugire de termit s’a ţinut şi mai lesne fierul în stare lichidă. După ce forma a fost umplută cu fier topit, a fost acoperită cu greutăţi mari de fer. După trei zile, s’a mai turnat fier topit că să se umple golurile rămase. După 14 zile, nicovala mai era încă atât de caldă în cât nu putea fi atinsă cu mâna. Abia după 48 de zile, ferul s’a răcit îndestul şi forma de zid a fost desprinsă. In urmă nicovala a fost întoarsă cu fundul în sus şi aşezată pe temelia ei (Prometheus, 2 Decembrie 1911) -Oi-£s> www.dacaromanica.ro CAUZELE NENOROCIRILOR PE MARE 229 CRUZELE NENOROCIRILOR PE MRRE Ori jurnal ştiinţefic se esprimă în acest raport în modul următor: O corabie bine făcută şi bine întreţinută care umblă pe regiunile cunoscute ale mărei şi bine cârmuită prin oameni de ştiinţe şi esperiinţe, nu poate acum să se pearză în mare. Dar o mulţime de corăbii care se perd, se perd de bună voie; adică întocmai cum se întâmplă cu unii oameni răi care au casele lor asigurate în contra focului, Ie aprind însuşi ca să priimească de la societatea d'asigurare o sumă mai mare de cât făcea casa lor; asemenea se întâmplă, că unii căpitani de corabie perd dinadins corăbiile lor asigurate în contra tutulor nenorocirilor pe mare, numai ca să priimească de Ia casa d’asigurare o sumă mai mare de cât făcea corabia lor. Spre acestea, fac şi mişelii, trec în condicile corăbiei, că corabia a fost încărcată cu felurimi de mărfuri scumpe şi când corabia s’a înecat, pretind să îi se plătească toate aceste mărfuri care n'au esistat. Gn loc favorabil pentru asemenea speculaţiune este strâmtoarea mărei din Florida. După o statistică esactă s'a perdut în acest Ioc în trei ani de Ia 1854—1856 nu mai puţin de cât 189 corăbii şi casa d'asigurare a plătit pentru aceste perderi suma imensă de 298 milioane franci. Multe corăbii se înecă şi se perd din greşala căpitanilor în privinţa poziţiunei lor în care se aflu ; mai cu seamă fac mişcările apelor mărei numite „Golfstroem“ o confuziune mare în calculele căpitanilor. In zilele noastre, Guvernul Rnglez a luat o măsură raţionabilă spre a cunoaşte şi a studia bine aceste mişcări ale apei Oceanului, adică a ordonat «Natura , Rn VII, No 8. 1(3 www.dacoromanica.ro 230 NATURA ca toată corabia marină umblând pe mare, trebue să arunce din ce in ce în mare o sticlă bine pecetluită în care se află o t)ârtie unde este scris numărul corăbiei, asemenea şi locul, ziua şi ora când s’a aruncat sticla ; dintre o mie de asemenea sticle aruncate, abia una se găseşte, însă aceasta e destul a da o desluşire despre mişcarea apei Golftrem când se face o comparaţiune între locul în care s’a aruncat sticla şi locul unde s’a găsit. Această metodă se numeşte metoda tjartei mărei prin sticlă. Un alt pericol care ameninţă corabia care trece marea Atlantică mergând de la Europa la America, provine din gtjeţoi mari care se rupe primăvara de la munţii din Groen-land şi Spiţbergen, cad acolo în mare şi sunt portaţi către sud c’o repeziciune estraordinară (căci în adâncimea mărei până unde ajunge picioru gfjepilor, apa merge totdeauna de la nord ca să se încălzească). Asemenea gţjeţoi se pogoară şi până la gradul 45 al lăţimei nordice şi acolo lângă Golfstroem se adună aceşti vagabonzi ai mărei şi fac aceste locuri foarte periculoase. Căci dacă o corabie are nenorocire că dă pe drum într’o noapte nebuloasă pe unul din aceste gtjeţoae monstre, este perdută într’un moment astfel că nu rămâne nimic de pe urma ei. In astfel de caz se vede că era vaporul mare numit „President“ care s’a perdut înainte cu câţiva ani cu patru sute de oameni astfel că nici acum nu se ştie ce a devenit. Multe alte vapoare s’a făcut asemenea nevăzute pe oceanul Atlantic fără să ştie cineva nimic despre soarta lor. Este dar o precauţiune mare pentru corabia care merge pe marea Atlantică între Europa şi America, ca să ţie totdeauna mai către sud dar nu către nord, ca să nu întâlnească gljeţoae periculoase ; dar fiindcă drumul nordului e mai www.dacaromanica.ro CAUZELE NENOROCIRILOR PE MARE 231 aproape, de aceia unii căpitani de corabie îl prefere şi iată că espune corabia lor unui mare pericol. Dar dacă în regiunile nordice marea este periculoasă corăbiilor din cauza gljeţoaielor, în regiunile meridionale sunt alte pericole pentru corăbii, adică fortuni mari cu tunete şi fulgere. Mai cu seamă marea Karaibică este vestită în raportul acesta. De la 1809 până la 1815, s’a ars acolo 40 de corăbii de linie Angleze, 20 fregate şi 10 şalupe tot d’aceste marine, dar în cei după urmă 50 ani, s’a ars în acest loc trăsnite prin fulgere, 280 corăbii de război din marina rigală Angleză. La întâmplarea unui trăsnet corabia îndată începe să arză în mai multe locuri, atunci nu e scăpare pentru nimenea care se află acolo. Dar în zilele noastre au introdus în marina angleză pe toată corabia un paratoner (un instrument apărător în contra trăsnetului). Acest paratoner inventat de către Sir Villian Snov Iparris, s’a arătat foarte puternic în contra trăznetului şi d’atunci încoace nu se mai aude de nenorocire pe mare produse de trăznete. Alte întâmplări nenorocite se întâmplă pe o corabie pe mare dacă n’are o busolă bună, atunci căpitanul este rătăcit in mijlocul mărei în tocmai ca un vizitiu care a per-dut drumu. Busolele fabricate acum în Anglia pentru corăbii cari merg pe ocean, sunt foarte esacte şi foarte pre-cioase, dar cer o mare pază şi atenţiune ; căci cea mai mică greşală în observaţiune, sau cea mai mică neglijenţă, le strică. Aşa s’a întâmplat că în epoca bătăliei de la Cri-meia, o corabie de resbel s’a rătăcit pe mare fiindcă prin neglijenţă a bătut cineva un cui de fer lângă locul unde se afla busole, căci cuiul atrage pe magnetul busolei din direcţiunea sa şi face o mare confuziune. Asemenea o altă www.dacoromamca.ro 232 NATURA corabie încărcată cu arme s’a rătăcit ; aici marfa corăbiei (arma) a confuziat busola sa. De aceia în vapoarele noi Htlantice busola se află pusă pe o tablă transperintă pe vârful catartului cel mare ca să nu se sufere nici o influinfă streină. In timpul nostru când s'a înpuţinat cazurile de necăciunea corăbiilor, s’a înmulţit pe d'altă parte nenorociri prin coali-ţiunea (loviri) vaporilor pe mare unul cu altul sau cu alte vase. Hşa s. e. s’a întâmplat în anul 1857, 1143 cazuri de; lovirea corăbiilor cu perderea lor. S’a şi observat că această nenorocire creşte pe an cu proporţiuni de 9 la sută. Spre a depărta din viitorul acest pericol care devine din zi în zi mai ameninţător, fiindcă din zi în zi se măreşte numărul corăbiilor şi vapoarele care umblă pe mare; s’a propus acum în ftnglia ca să se întocmească între naţiunile navigatoare, că vapoarele cari merg de la Europa la Hmerica, să meargă pe un alt drum de cât acela care se întorc de la Rmerica la Europa şi să lase loc în mijloc ca să umble acolo vase ordinare. Rstfel pericolul de loviri va înceta. Pe lângă aceste pericole obicinuite, se întâmplă câte o-dată pericolile neobişnuite pe mare. Rşa s’a întâmplat că a a placat de la oraşul Hamburg astă toamnă frumosul vapor de fer numit «Rustria» purtând 500 de oameni de la Europa la Rmerica. Rcest vapor grandios cu 130 de oameni destinaţi numai pentru serviciul său, plin d’o societate elegantă şi veselă; după ce a trecut jumătatea drumului ieată că în ziua de 13 Septembrie, căpitanul a ordonat să se cureţe vaporul prin fumul de păcură, căci este obiceiu a se-curăţa prin miros de păcură odăile şi celulele corăbiilor,, care umblă multe zile pe ocean umplute de oameni ; fără aceste fumegaţiuni ar produce felurimi de boale contagioase- www.dacoromamca.ro CAUZELE NENOROCIRILOR PE MARE 233 Este obiceiu ca la astfel de fumegaţiune, să ia un fer roşit în foc şi-l pună într’un vas nu prea plin de păcură, atunci păcura se încălzeşte şi scoate fumul cerut. Astfel s’a şi urmat de către doi servitori ai vaporului «Austria» în numita zi în prezenţa unui ofiţer al vaporului, locotenentul căpitanului. Dar, spre nenorocire, sau că vasul era prea plin de păcură, sau că vre-o altă împrejurare neprevăzută a contribuit că îndată după ce s’a pus ferul roşu în vas toată păcura s’a aprins ; în minutul acesta s’a răsturnat vasul vărsând râuri de păcură aprinsă prin odăile vaporului. In curs de cincisprezece minute numai tot vaporul era prada focului şi mai toţi pasagerii, adică 450 de oameni veseli, plini de viaţă şi de speranţe înainte un cuart de oră, erau acum cadaveri or pârliţi în foc, ori morţi pe valurile mărei unde s’au aruncat spre a scăpa de focul infernal al vaporului care a fost până acum asilul lor pacific şi plăcut. Câte odată se întâmplă pe mare nişte evenimente neno-răcite, cu totul neprăvăzute. Eată spre esemplu una d’ase-menea. In anul 1817 era în portul de marine Angleză anume Spetîjead, un vas de război anume Royal-George. Aceste fragete majestoase care poartă până la 80 de tunuri se întorcea d’o călătorie mare de la India unde a zăbovit mai mulţi ani. Ofiţerii fregatei, au vrut să celebreze întoarcerea lor printr’un bal strălucit care au ţjotărât să-l dea pentru locuitorii oraşului Spettjead. La ziua hotărâtă, vasul prezenta o sală de bal de cea mai mare curiozitate şi magnificenţă. Covoarele cele mai scumpe care abia se vede în palaturile rigale, au acoperit pereţii vasului ; dar pe masa mare erau întinse fructele cele mai delicate şi cele mai rare care le produce ţara feerică numită India Orientală. Dar şi Societatea www.dacoromamca.ro 234 NATURA de cavaleri şi de dame invitate la acest bal marin, era cea mai elegantă şi nobilă care s’a găsit în numitul oraş. La ora hotărâtă, societatea s’a aflat pe vasul danţând felurime de danţe după acoardele armonice de două bande de muzică militare, alţii s’au delectat cu gustarea obiectelor delicioase răspândite pe acest bufet cupios. Timpul era senin, nici o* murmuire de vânt nu s’a auzit în aer. O mulţime de spectatori erau adunaţi pe mal privind la acest bal grandios. Dar eată un eveniment teribil neprevăzut! Intr’un moment spectatorii au observat că vasul Royal-George se aplică la o parte, în momentul al doilea s’aplică cu forţă la partea a doua şi în momentul al treilea vasul cu toată societatea sa, s’a făcut nevăzut cufundându-se sub mare. Intr’o clipă, sala de bal umplută de convivi veseli s'au făcut un cimitir plin de cadaveri de oameni înecaţi. Cauza acestei nenorociri neauzite, era că, vrând a câştiga sus pe pod (ponte) loc de joc, a scos tunurile din locurile lor şi le-a pus grămadă în mijloc; însă neglijând a le lega bine acolo unul cu altul ; apoi la mica mişcare prin danţul jucătorilor tunurile fiind rotunde au inceput a rola şi a se da tot la oparte. Printr’această greutate imensă de 80 de ţunuri vasul a perdut echilibru şi într’un moment s’a inecat. Eată că arabul zice bine : ori cum e mai sigur pe uscat de cât pe mare. IULIUS BHRflSf) Din Isis sau Natura, Jurnal pentru răspândirea ştiinţelor naturale şi exacte, în toate clasele, redijat de Profesor Doctor Iulius Baraşi),, flnul IV No. 2 pag. 15, No. 4 pag. 32, 1859. ----------33»---------- www.dacaromanica.ro GHEŢURILE MARII, ICFHRRG-URILE ŞI PERICOLELE LOR 235 GHEŢURILE MARII, ICEBERG-URILE Şi PERICOLELE LOR PENCRU NAVIGAŢIE Ceribila catastrofă a „Citanicului" este un exemplu de brutalele manifestări ale naturii, care vrea să dovedească omului că este încă departe de a-i pătrunde tainele şi de a o stăpâni, cu toate sforţările pe care geniul lui le face pentru a-i înfrâna capriciile. Citanicul cuprindea tot ce mintea şi îndelungata experienţă a omului au putut concepe, pentru a sfida orice sălbatică înverşunare a mării şi a lupta cu uriaşele ei valuri; totuşi i-a lipsit o mare calitate care dispare totdauna din sufletul omului, atunci când se rrede puternic şi bizuitor: nu a fost prudent, deşi era bine înarmat, iar marea era calmă şi timpul splendid pentru a observa unul din cei mai de temut inamici ai navigaţiei: iceberg-urile. Puţină prudenţă, cu fericitele ei urmări, şi gheţurile mării şi iceberg-urile ei, nu ne-ar fi preocupat atâta timp. Să vedem ce sunt gheţurile acestea, după d-1 Alphonse Berget, doctor în ştiinţe, profesor la institutul oceanografie din Paris. Cu toţii ştim că apa mării este sărată, conţinând diferite cloruri, bromuri, ioduri etc. de sodiu, de potassiu, de magneziu etc. în disoluţie. Crei sferturi din aceste săruri le formează sarea obişnuită. Această sare face ca apa mării să fie mai densă decât apa dulce şi de aceea orice corp pluteşte mai bine în apă de mare, fiind mai bine susţinut decât în apa dulce. Apoi apa de mare îngheaţă mai greu ca apa dulce, la două grade şi jumătate sub zero. Dacă îngheaţă, solidificarea www.dacaromamca.ro 236 NATURA începe dealungul coastelor, în contact cu pământul, care ştim că se răceşte mai repede ca apa. Această solidificare începe în diferite locuri, apoi se împreună şi astfel continuă spre largul mării, formând un strat de gheaţă din apă de mare-Grosimea la care ajunge nu este prea mare, poate ajunge însă până la zece metri. Asemenea straturi de gheaţă se găsesc în regiunile polare. Când temperatura începe să scadă mai mult, gheaţa formată încă de pela începutul iernei, se contractează mai mult şi se rupe; apa pătrunzând între crăpături, îngheaţă şi ea. Când însă temperatura se ridică puţin, gfyiaţa se dilată şi ridicături transversale apar, asfel că stratul de gljeaţă, ne-tez't la început, este accidentat acuma, prevăzut cu munţi-şori de gheaţă. Când frigul se slăbeşte simţitor, începe perioada desgţjeţului; stratul de gheaţă se dislocljează şi bucăţi din el, groase de câţiva metri, plutesc pe suprafaţa mării. Aceste gheţuri plutitoare au dimensiuni ca 20 metri lungime, cam tot aşa ca lăţime şi vreo 8 metri grosime; ele sunt aduse de curenţi mariţimi din regiunile reci în cele calde din oceanul Atlantic şi constitue un mare pericol pentru navigaţia din părţile acelea. Totuşi nu sunt aşa de temut ca iceberg-urile, uriaşii „munţi de gţjeaţă" ce se întâlnesc în Atlanticul de nord şi care sunt deosebiţi ca origină şi aspect de cei de sus. Gtjeţoii plutitori, de care am vorbit, sunt formaţi din gt)iaţă de mare: topiţi, ei dau apă sărată. Ce sunt iceberg-urile? Iceberg-urile sunt enorme mase de gfyiaţă de apă dulce, având o origină terestră: provin din gheţarii pământurilor arctice, în special din Groenland, unde temperatura este extrem de joasă. Pământul acesta este acoperit cu un strat de gţ)iaţă, provenit din zăpezile ce se îngrămădesc acolo şi care nu se topesc decât în timpul verei. Sub presiunea www.dacoromamca.ro GHEŢURILE M\RII, IOEBBRG-ITRILE ŞI PERICOLELE LOR 237 straturilor superioare, zăpada devine glrjiaţă compactă ; cum această zăpadă a provenit din precipitarea apei atmosferice, această glrjiaţă topită ne dă apă dulce. Cum vedem, pământul Groenland-ei este acoperit, este poleit mai bine, cu gljiaţă care are şi câte 1000 metri grosime. Acest imens gheţar, alunecă încetişor, după înclina-fiunea pământului pe care se găseşte, spre mare, sub presiunea straturilor deasupra lui. Să vedem ce se întâmplă când •capătul gheţarului a ajuns în mare. Ştim că ghiaţa este mai uşoară ca apa : are o densitate care este ceva mai mult ca 9|10 din aceea a apei dulci; când este curată, această densitate este de 0,93. Apa de mare este mai grea, luând un volum egal, ca apa dulce; densitatea ei este de 1,028, în mediu, adică un litru de apă de mare cântăreşte 28 gr. mai mult ca un litru de apă dulce. Când capătul gheţarului a pătruns adânc în mare, aceasta exercitează o presiune hidrostatică pe ghiaţa cufundată; dacă partea din gheţar, cufundată acuma, este destul de voluminoasă, această presiune va p destul de mare şi face ca ghiaţa cufundată să se rupă, în apropierea coastei, de restul din ghctar> care a rămas pe coastă. Odată desprinsă, această frântură de gheţar, de câteva sute de metri grosime, se plimbă pe ocean, la voia curenţilor, a căror acţiune combinată cu a vânturilor îi duc pe suprafaţa mărilor. Aceste enorme blocuri de gljiaţă, de origină terestră, formează iceberg-urile, adevăraţi «munţi de gljiaţă». Unii au dimensiuni colosale: sunt lungi ca la un kilometru şi de 60 sau 80 metri înălţime, dela nivelul apei socotită, adică ce vedem noi. Cum însă diferenţa între densitatea gtjeţei şi aceea a apei de mare nu este enormă, cum am văzut, rezultă că 9/10 aproape din blocul de gljiaţă sunt www.dacoromamca.ro natura 2-38 cufundate în apă; a zecea parte din înălţimea lui se vede, ş ca aceasta să fie de 60 m. acest munte de gţ)iaţă trebue să fie cufundat de 558 m. ca să poată pluti. Ne putem închipui ce rezultă diu ciocnirea unui bloc de gheaţă de 200 mii. tone greutate cu un vapor. Să facem o mică socoteală. Presupunem că un vapor de talia „Otanicului“ în loc să meargă cu 21 noduri pe oră (38 klm.) ar merge-cu o viteză de 3 m. pe secundă (11 klm. pe oră) şi dacă are o greutate de zeci de mii de tone, este capabil să lovească cu o putere înspăimântătoare, ţinând seamă de teribila formulă j mv2 unde m este greutatea şi v viteza pe secundă. De aci se vede că dezastrul „Citanicului" nu ar fi fost mai mic, chiar dacă viteza lui ar fi fost redusă la 1 metru pe secundă; dacă sta pe loc şi gheţarul era dus de curenţi cu o viteză oarecare, aplicând aceiaşi formulă, dezastrul nu era mai mic. — Dar acuma să luăm căzut când amândouă şi gheţarul şi vaporul au viteze de sens contrar: dezastrul era inevitabil. — In astfel de condiţii s’a prăbuşit «Citanicul». Aceşti monştrii marini, iceberg-urile, mai prezintă un pericol de altă natură,^anume: Partea din gheţar, cufundată în apă începe să se topească cu încetul, apa răcindu-se mai greu ca aerul; el se deformează deci şi cum partea superioară, expusă aerului, nu-şi schimbă forma, greutatea acesteia devine preponderantă şi uriaşul bloc de gheaţă Ia un moment dat se rostogoleşte. Este uşor de văzut pericolul pentru un vapor care s’ar găsi în apropiere. Cum se putea evita catastrofa ? Se putea desigur alege un drum mai la sud de regiunea aceasta periculoasă a gheţarilor. Dar totuşi dacă o străbatem, ne vine în ajutor oceanografia, mai ales dacă domneşte o ceaţă groasă pe mare. — Aceasta nu este o ştiinţă de laborator : are aplicaţiuni www.dacaromamca.ro circulaţia si lfului In natură 239 de o utilitate şi importanţă deosebită, fişa, apa este răcită în jurul gheţarilor şi luând cu atenţiune şi precizie temperatura ei, cât de des, pe măsură ce aceasta descreşte ne apropiem de gheţari. In faţa unei catastrofe ca a «Titanicului», înţelegem cât de important este studiul mării, cu gheţurile şi curenţii care o străbat. LELIfl LOCOT. POPESCU Liege. Mai, 1912 Licenţiată în Matematici ------------------------- CIRCULAŢIA SULFULUI IN NACURA Lavoisier a formulat legea conservării materiei: «nimic nu se pierde, nimic nu se crează in natură» şi că totul se transformă. Ca chimist el a înţeles prin aceasta, că elementele chimice dintr’un corp trec într’alt corp cu alte proprietăţi, care nu se mai aseamănă cu ale celui dîntâiu. De exemplu, hidrogenul şi Oxigenul intră în compoziţia apei. iar aceasta intră în compoziţia făinei prin mijlocirea clorofilei şi a luminei. Făina are proprietăţi cu totul altele decât ale apei. Din făină se pregăteşte pâinea noastră cea de toate zilele, care se preface de către sucurile intestinului în glu-coză şi aceasta se arde în muşchi şi se elimină iarăş în stare minerală sub formă de acid carbonic şi vapori de apă prin actul respiraţiei. Crecerea materiei minerale—a apei—în materie organică— făină—şi a acesteia iarăş în materie minerală, este ceeace se numeşte circulaţia materiei în natură. E o circulaţie, căci are drumul unui cerc, revenind la starea dela care a plecat. Un asemenea circuit descrie şi sulful în natură. www.dacoromamca.ro "240 NATURA Sulful este un element mineral, care face parte integrantă din compoziţia materiilor proteice din organismele animale şi vegetale. In lacul Amara am observat multe plante mici, microscopice, unele colorate în verde, altele albăstriu, altele cafeniu numite alge, altele incolore numite bacterii. Intre acestea din urmă unele sunt firişoare drepte, altele formează spirale lungi (Spirocljaete), toate sunt vii, mobile, căci să-rătura acestui lac nu le opreşte desvoltarea. Intre firişoarele drepte, lungi şi incolore se observă unele care au in celulele lor bobiţe rotunde şi lucitoare. Aceste firişoare se numesc Beggiatoa alba, iar bobiţele sunt formate din sulf. Fig. 1. s. Această plantă împreună cu altele câteva care conţin de asemenea în celulele lor sulf, poartă numele de sulfo-bacterii. Caracteristica şi ciudăţenia vieţei acestor plante este că în loc „să conţină în interiorul protoplasmei lor corpuri figurate verzi — •cloroplaste — ca celelalte plante verzi, conţin numeroase granule de sulf. Plantele cu cloroplaste sunt în stare să fabrice din apă şi acid carbonic o materie organică — amidon—şi să se ^rănească astfel, ca şi noi, cu amidon. Fig. 1.-Beggiatoa alba. Beggialoa are culoarea albă, deci nu poate să fabrice amidon. Ea trăeşte atunci ca şi celelalte plante albe — ciu- www.dacarcmamca.ro CIRCULAŢIA SUIFULUI ÎN NATURĂ 241 perei şi bacterii — cu materii organice luate din alte plante sau. animale. Totuş Beggiatoa nu trăeşte în contact direct cu materiile organice, nici nu se hrăneşte cu materii organice, dar iarăş nu poate trăi într’o apă din care ar lipsi materiile organice. Lacul Amara, cu toată sărătura sa, e plin de vietăţi. Cu un sac de pânză sau mătase deasă se culege de la suprafaţa apei o mare cantitate de raci mărunţi, de alge şi de insecte, recoltă pe care zoologiştii moderni o numesc plancton, Cu deosebire îţi atrage atenţiunea o insectă Corj'za, care aleargă fără preget de la fund la suprafaţă ca să ia aer, ce se lipeşte de abdomenul ei sub forma unei băşicuţe argintii. Toate aceste fiinţe cu timpul mor şi corpurile lor cai pe fundul lacului. Corpurile lor putrezesc şi substanţele organice prin putrezire se descompun în corpuri minerale între care apa, amoniacul şi hidrogenul sulfurat sunt cele mai obişnuite. Hcest hidrogen sulfurat ar eşi din apă şi s’ar degaja în aer dacă n’ar fi fixat de Beggiatea, care stă la suprafaţa apei- Beggiatoa oxidează hidrogenul sulfurat (H2 S j- O) şi din această oxidaţie rezultă apă şi sulf mineral (H2 S + O = H2 O S) care se depune în celulă sub formă de bobiţe lucitoare. Ca să poată planta să oxideze hiorogenul sulfurat, ea are nevoie deoxien, de aceea trăeşte în stratul superficial al apei lacului şi fiiindcă Beggiatoa e o formă mobilă, ea caută stratul de apă care are oxigenul necesar ei, adică concen-traţiunea optimă a oxigenului. Dar sulful din celule se oxidează şi ia naştere bioxidul de sulf (SO2), care ese din celule şi trece în apa din prejur, www.dacoramanica.ro 24 2 NATURA In apă sg combină cu carbonatai de calciu formând depozite de sulfat de calciu — gips — şi degajând acidul carbonic, care serveşte la nutrirea plantelor verzi (SO2 +CO2 OCa =S02 0Ca + C02). Acest proces de oxidafie al sulfului e necesar viefei bacteriei Beggiatoa, căci oxidafiunea g un proces în care sg desvoltă energie (căldură). Acesta e un proces identic cu acela care se desvoltă în corpul animal prin arderea carbonului sub formă de bioxid de carbon (CCh.,)- Bcggiatoa nu întrebuinţează carbonul, căci pe acesta i-1 procură materiile organice din apa lacului în prea mică cantitate. Când sulfobacteriile mor şi cad la fundul lacului, atunci sulful din ele, rămas neoxidat, se depune în grămezi şi de acea uneori alături cu nomolul se scot şi grunji de sulf. In acest circuit al sulfului, el se întâlneşte aci în materia organică a animalelor din lac din care trece ca mineral (H2 S) în corpul bacteriei Bcggiatoa luând parte activă la întreţinerea vieţei ei, pentru ca să treacă şi de aci după puţin timp ca mineral fără viaţă în depozitele de sulf şi de gips depe fundul lacului. Dar acolo iarăş n’are oditjnă, căci sulfatul de calciu formează tjrana plantelor verzi din lac: alge, Zannicţjelia, Ruppia, Potamogeton, ctc. care la rândul lor întreţin viaţa animalelor. N. MOISESCU Profesor la Seminarul pedagogic universitar ->&*• www.dacaromanica.ro CUM DORESC SA-MI VAD ORAŞUL 2 n CUM DORESC SA-MI VĂD ORAŞUL1) II. PROBLEMA LOCUINŢELOR în ce constă p:oblema. - E bine însă, să deschid aici o parenteză — pe cât voiu putea mai restrânsă - asupra problemei mult discutată şi de laici şi de specialişti; şi în congrese, reviste, parlamente, şi în jurnalele zilnice: problema locuinţelor. Rceastă problemă de economie politică — nu de politică — este în strânsă legătură cu subiectul ce mi-am propus să dezvolt, şi nu trebue să trec cu vederea această problemă, căci vom vedea că făcând un plan de îmbunătăţire ori de clădire dela început al unui oraş, trebue să ne hotărâm: locuinţe pentru o familie, ori cazărmi de închiriat? Cine vrea să facă ceva bun, să ştie dela început ce vrea. Insă nu totdeauna ceeace voim este şi bun, şi pe la noi, am avut ocazia să văd cum mulţi întrebându-se, ce să construiască, casă pentru o familie ori bloc, s’au hotărât prin ... tragere la sorţi! Dezlegarea cea bună a problemei se cunoaşte, dar mijloacele nu prea sunt stabile, şi adevăratele sunt aşa greu de găsit! Nu promit aici, nici deslegarea problemei, nici găsirea mijloacelor pentru dezlegare, ci numai un scurt şi general studiu al chestiunii. Cum studiem problema.— In primul rând, problema locuinţelor cere: să se găsească totdeauna un surplus de case, care să ia creşterea de populaţie a unui oraş, şi să permită chiriaşilor să fie sub ocrotirea legei economice a «(ererei şi ofertei». In al doilea rând, pun întrebarea: când trebue să 1) Vezi Natura No. 7, Aprilie 1912. www.dacoromanica.ro 244 NATURA cerem locuinţe separate pentru fiecare familie, şi când trebue să ne mulţumim şi cu «cazărmile de închiriat», care au mai multe locuinţe în acelaş bloc de clădire. Să începem cu partea I-a, deşi ea este în strânsă legătură cu partea II-a a problemei. Problema aceasta de economie politică se studiază urmărind cererea şi oferta, flci însă, observăm dela început că, oferta, in primul rând se regulează după cerere. Să nu-mi aduceţi ca contraprobă, «maniacii care construesc case», căci aceasta nu provine decât din dorinţa de a câştigă din case, şi cine nu ar pierde gustul de a construi când ar şti sigur că îi vor rămâne casele goale ? Hşâ dar, aici putem in linişte scrie ecuaţia, nereversibilă: oferta = funcţiune de cerere. Problema locuinţelor in prima sa parte, cere insă forma: , , , cererea oferta = cererea -f- a — ^ -• Cât de mare să fie a? Vă rog să mă ertaţi dacă nu-I voi putea fixa şi iată de ce: in un oraş numai de proprietari, ori numai de funcţionari — stabili, trebue să adaug — mai că se poate, reduce a la zero, pe când din contră, in un oraş cu multă viaţă, industrială ori comercială, populaţia creşte şi-şi „rafinează" gusturile necontenit, deci o trebuie să crească. Cât ? Ca să dau un răspuns, pot spune că a e bine să fie totdeauna cuprins intre 2 şi 5. Iată dar prima parte a problemei reducându-se la studiul variaţiei „parametrului" a. Pentru chiriaş şi edilitatea publică, e bine ca a să fie cât mai mare, căci pretenţiile chiriaşilor sunt in raport direct cu a: este a mic, ne mulţumim cu ce găsim şi chiriaşii trebuie să deschidă mai mult punga, chiriile s’au scumpit; este a mare, plătesc mai puţin, ori cel puţin, caut şi-mi-aleg casă pe plac şi sănătoasă. Bine www.dacoromamca.ro CUM DORESC Si-MI VÂD ORAŞUL 2Î5 înţeles că proprietarii vor avea toată grija şi se vor feri ca a să depăşească orice limită, insă, ca să se facă să ră-mâie a aproape constant, este in interesul general. Cum insă ? Această literă a este foarte greu de studiat şi mai ales de regulat; e o funcţie de o serie de variabile mai mititele, fiecare le-am putea reuni in una mai mare, in scopul unui studiu mai uşor: rentabilitatea unei case pentru proprietarul ei. Rentează casele, eu, Dumneata, bineînţeles dacă putem— vom construi case, deci a va creşte: nu rentează, ne vom feri să facem aşa ceva. Când rentează insă casele? Când chiriile sunt scumpe, când sunt eftine? Nu. Când terenul şi construcţia au preţuri in concordanţă cu veniturile chiriaşilor cărora ne adresăm. Aşa dar, vreau să crească a, să micşorăm costul terenului de construcţie, să micşorăm costul clădirii. Prima este mai uşor de făcut, a doua cu mult mai greu. Dar tocmai acolo unde a e mic şi e mare nevoie să fie mărit, e speculaţie mare! Să studiem dar puţin şi speculaţia terenurilor de construcţie. Specula cu terenurile şi casele de închiriat. Foarte mulţi dau toată vina scumpirei chiriilor pe seama speculei terenurilor de construcţie ori pe aceea a caselor. E clar că o speculă a caselor nu e posibilă decât atunci când a a ajuns deja in o stare cu totul anormală. Se poate ca,— după cum se spune,—in Bucureşti specula cu casele de închiriat să fie in floare, acest lucru insă nu este decât o stare acută a boalei locuinţelor şi nu-şi poate avea origina decât tot in chestia terenurilor ori a condiţiilor de construcţie. Deci ma ocup numai de specula terenurilor. Mulţi economişti sunt de părere, şi încearcă să dovedească că specula cu terenurile de construcţie, dacă nu eftenesc chiriile, cel puţin nici nu le scumpesc. Cum argumentează? «Natura», fln VII, No. 8. 17 www.dacoromamca.ro 2iG NATURA Speculantul are interesul să aibă un câştig cât mai sigur la capitalul pe care îl bagă în un teren. Dacă aşteaptă şi nu clădeşte, pierde dobânzi însemnate la capitalul necirculant, şi pierderile sunt cu atât mai mari, cu cât întârzie mai mult. El atunci trebuie să-şi mărească pretenţiile de vânzare, cal-culându-şi capitalul cu dobânzi compuse, şi şansele de vânzare descresc. Ce face atunci? Ori vinde mai departe, ori clădeşte. Dacă clădeşte, se eftenesc chiriile; dacă vinde, se scumpesc ? Hm zice că da. Dar cumpărătorul, e gata să dea numai decât cât pretinde vânzătorul? Dă cât terenul valorează. Htunci dacă terenul se cumpără şi se vinde, după valoarea lui, întrucât această trecere a terenurilor din mână în mână, această speculă, se face pe socoteala chiriaşului? Când se clădeşte terenul ? Când proprietarul face socoteala că câştigă mai muit clădind, de cât vânzând, cu un cuvânt, când terenul a devenit copt pentru a fi clădit. D-l Profesor D-r Pohte ne convinge dar, aproape, cu această argumentare că specula nu poate urca forţat chiriile. îmi iau permisiunea, bazat tot pe o afirmaţie a D-sale, să demonstrez că concluzia nu c adevărată în toate cazurile. Speculantul, înainte de „coacerea terenului“ vinde mereu, dar nu vinde terenul supt valoarea actuală, ci supt cea viitoare, deci pe dos ca la scomptatul poliţelor. Se „coace11 dar repede terenul! Mai departe : se accelerează scumpirea terenurilor. Este adevărat că pretutindeni când oraşul creşte, terenurile se scumpesc, dar dacă accelerez scumpirea faţă de progresele oraşului, şi deci a veniturilor locuitorilor, nu coc terenul pentru clădire, ci, — găsesc potrivit să zic, — îl răscoc, căci i se poate ridica artificial valoarea atât de sus, în cât nici să-l vând nu mai pot, nici să clădesc nu mai entează. (Cred că în Bucureşti sunt multe terenuri pentru www.dacaromamca.ro CUM DORKSC SX-MI VÂD ORAŞUL 247 locuinţele de o singură familie, în miezul oraşului, deja răscoapte). Ce rezultă: ori a descreşte, deci chiria creşte ; or se clădeşte, a rămâne aproape pe loc deci, şi atunci chiria tot trebuie să crească, căci terenul e răscopt. In acest caz nu mai pot drege lucrul, decât în un singur mod: mă urc în înălţime cu construcţia - ceeace vom studia in partea doua a problemei. Nu păgubeşte dar chiriaşul ? Dar d 1 Pohle ia în consideraţie caşul când speculanţii nu se mărginesc numai cu vânzare, ci cumpără teren „crudu şi-l aptează, adică: îl nivelează, îl canalizează, aduce apă, deschide străzi, luminat, deci îl ia crud şi-l vinde copt. Da, în acest caz, câtă vreme aici se reduce la câştigul ce revine de la o lucrare în folosul construcţiei, deci a chiriaşului, vedem această speculă ca un mijloc de scoborâre a chiriei. Dar dacă şi aici terenul iar se plimbă din mână in mâ nă, şi nu trece direct în mâna constructorului de case, avantajul iar se schimbă în dezavantaj pentru chiriaş. Iată dar că specula poate fi şi în defavoarea parametrului a, şi in favoarea lui, după caz. * * * Cu terenurile de la marginea oraşelor se poate face iarăş speculă, şi această speculă poate deveni mult mai dăunătoare coeficientului a, dacă administraţia nu veghează ’) Aceste terenuri, care de obicei sunt, sau pot trece uşor in posesia comunei, in mare parte, pot servi ca cel mai bun regulator al surplusului de locuinţe, a. Acest regulator este cu atât mai bun, cu cât oraşul e mai descentralizat şi oraşul posedă mai bune mijloace de comunicaţie. Comuna insă are interese care se ciocnesc cu intrebuin- 11 Pentru a se vedea condiţiile oraşului Bucureşti recomand articolul „Locuinţe eftine“ din Buletinul Societăţei Politecnice No. 1, voi. XXVIII, de D-l Inginer-şef A. loachimescu, Dir. Societ. pentru locuinţe eftine, www.dacaromamca.ro 248 natura ţarea acestui regulator ; bugetul ei o sileşte să strângă populaţia in cercuri de fier. Iată dar speculaţia liberă. In caşul insă când speculantul aptează terenul, comuna trebuie să favorizeze această speculă, să o reglementeze, şi să nu lase-să se dezvolte specula uşoară, iarba rea. Mă opresc aici cu studiul primei părţi. Crec la partea doua. * * * Casă mică, ori cazarmă? Că e mai bine cu casa separată, nu mai încape îndoială. Mă rog, cine nu doreşte să-şi aibă casa lui, cu grădina şi curtea lui? Dar să vedem lucrul merge totdauna, ori dacă se poate astăzi, se va mai putea mâine ? Ori, nu e mai bine să renunţăm in unele cazuri la avantagiile locuinţei separate, pentru a a, ea alte locuinţe în schimb, pe care locuinţa separată, uneori, nu ni le poate da? Să facem un studiu comparativ in trăsături generale. Hm arătat că terenul de construcţie, — cu sau fără spe-culaţiuni —, creşte in valoare pe măsură ce oraşul progresează, iar constructorul de case, va construi casa cea mai rentabilă. Presupunem că construcţia caselor nu se va efteni deodată colosal, ce fel de case va construi? Cele ce permit o închiriere mai eftină, natural. Freudenberg, care a studiat practic această chestiune a scos următoarele rezultate ) pentru chirii p e an: Costul teren. ETAJE ŞI C 5 I R I I Iei, m- 1 2 3 4 5 1 25 430 290 260 245 235 6 25 465 310 270 255 245 12 50 515 345 285 265 255 31,00 660 4 5 335 300 280 l 330 62,00 — ‘2 ' 415 360 94,0 1 — 640 495 435 380 1 125 00 — — 575 480 430 1) In condiţiile oraşelor de mâna doua ale Germaniei. Sumele sunt lransţormate şi rotunjite în monedă română. www.dacoromanica.ro CUM DORESC Si-MI YĂD ORAŞUL 249 6 peritorul gravitaţiunei. La anul 1716, fisicianul englez fjalley, coborându-se, cu scafandrul, la o adâncime considerabilă în mare, observă că mânele lui păreau roşi pe faţa lor superioară, iar verzi pe cea inferioară. Hceasta dete de gândit. Newton căută să explice acest fenomen admiţând că apa este un corp care lasă să treacă printr'însul, dintre cele şapte culori care compun lumina albă a soarelui, numai pe cea roşie şi respinge pe cea verde. Hceastă teorie ar explica pentru ce unele ape sunt colorate în verde nu însă şi pentruce altele se văd albastre. Cu toate acestea, ea fu admisă până la începutul secolului nostru, când celebrul chimist german Bunsen demonstră că apa curată nu e incoloră, ci că are o coloare proprie albastră. Pentru aceasta el se servi de o ţeavă de sticlă, lungă de doi metri, pe ai cărei pereţi îi inegri, pentru a-i face netransparenţi. In fundul ţevei aşeză câte-va bucăţele de porţelan alb ş'apoi umplu ţeava cu apă distilată. Privite prin stratul de apă, care se află d'asupra lor, acestea păreau albastre. El observă, însă, că atunci când adăugă apei o cantitate de nisip sau de alt corp strein, bucăţelele de porţelan, din fundul ţevei, nu se mai vedeau albastre, ci luau o altă coloraţiune. Mai târziu un alt învăţat, belgianul Soret, ocupându-se de aceeaşi chestiune, luă două ţevi de sticlă, lungi fiecare de câte 5 metri şi le umplu, pe una cu apă distilată pură, iar pe cealaltă cu o soluţiune slabă de sublimat corosiv în apă distilată. Lichidul din ambele ţevi avea, in ziua când începu experienţa, o coloare albastră; după câte-va zile, însă, apa distilată pură se înverzise, iar soluţiunea de sublimat îşi păstrase coloraţiunea albastră. El explică acest fenomen admiţând: 1°) că apa curată are o coloare albastră proprie (teoria lui Bunsen), 2°) că apa care www.dacoramamca.ro COLORATICNEA APELOR o; conţine animalcule precum şi diferite substanţe de natură animală şi vegetală, care servă acestora de ljrană, se colorează in verde; intensitatea acestei din urmă colori variind in ra-pori direct cu cantitatea de substanţe organice conţinute în apă. In experienţa de mai sus, apa, care umplea ţevile, era de tot lipsită, deocamdată, de fiinţe vii şi de alte materii organice ; ele se desvoltară însă uşor şi repede în prima ţeavă (care era umplută cu apă distilată) de unde şi înverzirea ei, nu însă şi în a doua în care se afla soluţiunea de sublimat, substanţă eminamente otrăvitoare şi în care nu poate trăi nici o fiinţă organizată. Cercetări şi mai recente au dovedit că apa curată are coloraţiunea albastră, despre care am vorbit până acum, pentru că ea lasă să treacă printr’însa razele roşii şi pe cele galbene ale luminei solare şi le respinge pe cele albastre, graţie unor părticele mici de diferite substanţe neorganice, pe care le ţine în suspensiune şi care nu lipsesc din nici o apă. Cu cât aceste părticele sunt mai puţin numeroase, însă, cu atât apa are o coloare mai intensă, de oarece, în acest caz, razele albastre sunt respinse dela o adâncime mai mare şi numai după ce mai toate razele galbene şi roşii au fost deja absorbite. Astfel se explică pentruce unele ape prezintă diferite colori sau diferite nuanţe ale aceleaşi colori, după cum o privim la margine sau în centru. Nu toate substanţele neorganice însă, resping numai razele albastre; unele, precum e carbonatul de calciu, resping pe cele verzi, ceeace face ca cu cât o apă ţine o mai mare cantitate din această din urmă substanţă în suspensiune, cu atât ea e mai verde. Nu tot astfel se petrec lucrurile şi cu apele care pe lângă www.dacaramamca.ro ■558 NATURA carbonat de calciu mai conţin şi o cantitate însemnată de anidridă carbonică. In acest caz şi mulţumită anidridei carbonice, carbonatul de calciu e disolvat în apă şi apa ’şi păstrează coloraţiunea sa primitivă albastră. Afară de cauzele enumerate mai sus, mai exercită o influenţă asupra coloraţiunea apei şi temperatura. Intr’o ţeavă de sticlă plină cu apă, atunci când pereţii cât şi apa au aceeaşi temperatură, apa se vede transparentă. Când, însă, există o deosebire mare de temperatură între ţeavă şi apa care o umple, apa din ţeavă se vede opacă şi nu-’şi recapătă transparenţa decât atunci când s’a restabilit echilibrul între temperatura ţevei şi acea a apei dintr’însa. Cufundându-se o placă albă în lacul de Geneva, aceasta •era vizibilă dela suprafaţa apei în lunile de iarnă, când temperatura diferitelor straturi de apă era aceeaşi, chiar atunci ■când se afla la o adâncime 'de 14—15 metri. In lunile de vară, însă, când straturile superficiale ale apei erau mai calde decât cele profunde şi când, din causa acestei neegalităţi de temperatură, se năşteau curenţi în apă, placa nu se mai vedea nici la o adâncime de 5 metri. Astfel se explică pentruce una şi aceeaşi apă prezintă deosebiri de coloraţiune în diferitele anotimpuri, pentru ce are altă culoare când bate soarele, decât când cerul e înorat şi pentru ce’şi schimbă coloarea după temperatura vântului •care suflă peste ea. Dr. ERMINfl KflMINSKI Profesoară la Externatul de gradul al IMea «î: www.dacoromamca.ro NOTIŢE 239 NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. — Reproducerea acestor Notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura" din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt cum s'ar crede luate deadreplul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Radium Institut este palatul ridicat la Londra pentru studiul radiu-Jui şi întrebuinţării lui la vindecarea boalelor. Până se va deschide în Paris Institutul radiologie, radium-institut este astăzi singurul în lume în acest fel. El a fost creat din îndemnul regelui Eduard al VII şi cu ajutorul bănesc al vicontelui Iveagh şi al lui Sir E. Casset. El e aşezat în o clădire mare, anume făcută, şi e înzestrat cu toate uneltele de trebuinţă şi mai ales cu foarte mult radiu; el are, ce n are nimeni până azi, 1 gram de preparat cu radiu în valoare de 575 mii Iei. Institutul cuprinde săli pentru cercetări şi săli în care pot fi îngrijiţi 50 de bolnavi deodată. Laboratoarele sunt înzestrate cu instrumentele de tot felul, dintre cele mai perfecţionate şi cele mai delicate. Amintim balanţa care cântăreşte o milionime de miligram şi microtomul care poate tăiâ în 8 părţi egale un globul din sânge. Modul de întrebuinţare al radiului este nespus de simplu. Preparatul cu radiul este ţinut în tubu.oare închise ermetic de sticlă de aluminiu sau de aur, care sunt vârâte deadreptul în locurile unde trebue să lucreze. Preparatul de radiu mai este lipit cu anumite substanţe pe pânză sau pe foi metalice care se aşează deadreptul pe partea bolnavă. S au încercat şi injecţii cu săruri insolubile de radiu. Din încercările făcute până azi se poate spune că radiul poate vindecă în întregime sau îmbunătăţi în mod simţitor un mare număr de boli. Aşa, eczema cronică, rebelă la orce tratament, cedează cu o uşurinţă nespusă la o aplicare de scurtă durată a aparatelor radifere puternice. Bube rele, carne rea care creşte în neştire, răni făcute după operaţii se vindecă mai repede sau mai încet, dureri de reumatism nevralgii şi mâncărimi de piele dispar uneori ca prin farmec, în vreme ce alteori nici nu vor să ştie de acţiunea radiului. Cancerul, ţinut multă vreme ca fără leac, dă înapoi de foarte multe- www.dacoromamca.ro 260 NATURA ori în faţa radiului. Cancerul de piele cu deosebire poate fi foarte lesne tratat în acest fel. Pentru cancerul faţă de care chirurgul să declară fără putere, mijlocirea radiului e de neapărată nevoe. Radiul poate produce în acest caz sau o vindecare, sau o schimbare a ţăsuturilor de aşa natură încât ele să poată fi operate. Cpiar şi în cancerul în cea din urmă perioadă, radiul poate să gonească durerile înspăimântătoare ale bolnavului, şi să împedice scurgerile şi mirosurile urâte care fac aşa de grea viaţa unui canceros. (La Nature, 21 Octombrie 1911). Safire cameleonice.-Mimetismul animalelor e explicat prin teoria darwinistă a conservărei speciilor; dar mineralelor, în special celor transparente, de ce Ie e frică de radiu ? Lucru constatat, un întreg şir de minerale, în special safirele şi bulgării cristalini de sare, îşi schimbă coloarea, trecător, sau mai mult ori mai puţin permanent, dacă sunt expuse radioactivităţei. Dr. A. Miethe citează safirele ca pietrele preţioase care îşi schimbă cel mai uşor coloarea sub acţiunea radiului. Safirele iau colori deosebite, după locul lor de origină Saprele de Ceylon de exemplu, care sunt de ordinar incolore, galben deschis, ori albastre deschis, se îngălbenesc sub acţiunea radiului, pe când cele de Australia sunt în stare naturală de coloarea închisă a albastrului de Prusia, vânătă ori albastru-verde, şi la radiu se schimbă cu încetul, trecând în violet, apoi în verde şi in urmă in un verde murdar. La fel safirele aziatice de Kaşmir şi Birma. Sunt unele safire de Ceylon, care vor să treacă drept australiene, dar radiul le dă de gol, căci nu le schimbă coloarea, sau prea puţin de observat, în violet, iar dacă se încălzesc la 200pierd şi această transformare mică, redevenind cum erau. Observaţiuni analoage servesc şi pentru distingerea safirelor artip-ciale de cele naturale. Saprele artificiale iau alte coloraţiuni, expuse pind radului, şi le pierd în alte condiţiuni. Iată dar, cum vrăjitorul radium, serveşte şi ca «să dea arama pe-faţă la pietrele preţioase» care vor să-şi ascundă origina. Ing. C. S. (Din Prometeus, 20. IV. 912). ------------------—XI —>------------------- www.dacaromamca.ro KSCUKSlILK 261 ESCURSII LE Te bucuri, tinere, de sfârşitul anului de clasă. Ai asvârlit Iliada cât colo, de Tacit ori Cicero nici nu vrei să mai ştii, iar fizica, chimia ori algebra se odihnesc în rafturile vreunui anticar, până la toamnă, când, un altul ca tine, se va căzni să-şi sucească fulgii ce încep să umbrească buza de sus, căutând să înţeleagă formulele chimice ori deslegarea unei ecuaţiuni. Şi tu..., acum te bucuri. Im faci impresia mieluşelului care sburdă, fără nici o grijă, în baia soarelui de primăvară. Două luni de linişte, două luni ale tale, vreme în care şi părinţii tăi te lasă ’n pace, pentru ca să te odihneşti de marea trudă de peste an! Ai scăpat de profesorii care te struneau într’una, ai scăpa de poveţele scoase din fabule, din precepte plosopce şi când te credeai liniştit, de odată îţi răsar şi eu înainte, spunân-du-ţi: nu te bucura de linişte; dacă odihna strict necesară îndepărtează moartea stabilind echilibrul normal în organism, odihna mai îndelungată oglindeşte moartea, căci viaţa e o veşnică mişcare. In viaţa internă, individuală, ca şi în cea externă, socială, odihna arată boală, arată condiţiuni neprielnice, o stare anormală. Iţi vine în minte întrebarea care am auzit’o de atâtea ori dela alţii ca şi tine. Dar... ce să fac ? Voiu lua cărţi, voiu ceti şi timpul va trece folositor. Să-mi permiţi să-ţi dau un sfat. E dreptul că-mi lipseşte spaima catalogului şi ameninţarea de a te lăsa corigent ori chiar repetent dacă nu-1 vei urma, dar tocmai pentru că sfatul vine din depărtare, dela un necunoscut care-ţi doreşte binele, sper că nu vei trece aşa de uşor peste el. Nici nu-ţi •Natura*, Rn VII, No. 9- ÎS www.dacaromamca.ro 262 NATIIHA ccr să-l asculţi orbeşte, ci să judeci singur dacă îndeplinirea lui ar avea asupră-ţi vre-un folos. Cetitul, pentru tine, nu e totul. E mult, dar nu e îndeajuns spre a pregăti pe cineva pentru viaţa de azi, în care energia individuală joacă rolul principal. Prin cetit, în adevăr, de multe ori dai la o parte perdeluţa dela fereastra muncitorului şi priveşti la munca lui, dar nu cunoşti deplina valoare a acesteia. R ceti însamnă a asculta gândul altuia, a afla ce a văzut altul, a câştiga uşor roadele muncei altuia. Hltul îţi dă deagata şi de multe ori tu uiţi aceasta şi crezi că sămânţa a încolţit în ogorul tău, pe când în realitate e numai un răsad. Prin cetit, educaţia ta nu e complectă, după cum nu e complectă nici numai prin cunoştinţele căpătate în şcoală. Principalul e să te deprimi a vedea, a observa cât mai amănunţit, a cerne cât mai des, iar prin comparare a scoate unele din acele generalităţi, care te atrag atât de mult la cetit, dar pe care sau nu le poţi înţelege în întregime sau încă nu eşti în stare să judeci valoarea lor. R şti să observi e a căpăta o armă, de folosit în viaţă, ori care ar fi drumul apucat. Ca toate calităţile omeneşti, simţul de observare trebueşte educat, trebue să te obişnueşti cu el, plecând dela fenomene simple—un fluture pe o floare— până la cele mai subtile manifestaţiuni ale celor mai adânci stări sufleteşti. E o mare greşeală a crede că observarea e necesară numai naturalistului şi de aice uşoara deducere că ea e indiferentă pentru alte îndeletniciri omeneşti. Observarea e prima treaptă a acelei scări care te urcă până la enunţarea gândirilor celor mai abstracte, principiilor celor mai largi, ori care ar fi forma sub care le ai îmbrăca. Liniştea vacanţei, de care te bucuri, te poate duce tocmai www.dacoromamca.ro ESCCRSUI.E 263 Ia exercitarea plăcută a acestei însuşiri; indispensabile ori cărei activităţi omeneşti. In vacanţă, prin o fericită îmbinare, poţi complecta, fără profesor, educaţia ta, adăogând sau mai bine servindu-te de cunoştinţele căpătate spre a încheia laturile figurei geometrice, care ar reprezintă cultura ta întreagă. Mijlocul prin care poţi ajunge la acest rezultat, e la îndemâna ori cui, sărac, bogat, orăşean ori sătean. Natura poate să-ţi slujească de carte, de profesor, de povăţuitor. Ea te îndeamnă, ea te ctjiamă, ea îţi procură cu mici mijloace, tot ceiace vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această mare carte plină de învăţături înţelepte, nu o neglija pentru celelalte cărţi în care se cuprind numai strofe din cântarea întreagă ce-ţi stă înaintea ta. * * * Escursiile sunt drumurile pe care te poţi introduce în vălmăşagul de mai târziu al vieţei; ele te conduc încetul cu încetul la cunoaşterea firei cu tot complexul ci; ele îţi pun în suflet arma de care mai târziu te poţi servi în lupta grea ce vei duce-o odată. La noi nu sunt folosite, nici nu sunt căutate, de unde şi îdeia greşită că nu pot fi săvârşite decât în anumite condiţii prielnice. Nu se cere însă decât un lucru: să ai deodată voinţa să rupi cu momeala obişnuitului. Se zăreşte în cadrul oraşului tău, profilul trăgănat al unui deal. Nu te mulţumi cu contemplarea lui îndepărtată; aibi curajul, odată, o singură dată, aî urcă. Osteneala îţi va fi răsplătită, iar gustul deşteptat. El te va cţjemâ într’una, iar gesturi ademenitoare îţi vor face şi pâlcul de pădure ce-1 încununează ca şi turnul bisericii din satul care e aşezat pe coasta lui umbrită. Primul pas care il vei face in afara drumului obişnuit, îţi va aduce www.dacoromamca.ro 284 NATURA înainte atât de frumoase privelişti — frumoase ct)iar în lipsa lor de ceva deosebit — încât o nălucă te va ademeni mereu r tot înainte, tot înainte. Uiţi ceasul când ai plecat, uiţi obişnuitul în care dormitai, necunoscutul te atrage şi-ţi deşteaptă gustul de a-1 cunoaşte. Primul pas a adus roadele la care nu te aşteptai. Greul a fost încins ; plăcerea de a tot vedea, a te bucura mereu de alte decoruri nu te lasă în pace. Eşti prins în capcană. Dară ... vezi cum răsar şi aceşti dar ... , natura e imensă cljiar în mica poeniţă din petecul de pădure de pe-coasta dâmbului vizitat. Trebue să ştii la ce să te uiţi şi mai ales trebue să foloseşti ceiace vezi. Escursie nu înseamnă goană! Nu e folosul în a străbate-cât mai mulţi kilometri în timp cât mai scurt. Escursie nu înseamnă numai decât un drum la munte, ori în depărtări mari de locul unde stai. Escursia aduce tot acelaş folos când e făcută în şesul acoperit de aurul lanurilor cu grâu, pătat cu roşul de sânge al macului, cu pâlcurile sinelii ale albăstrelelor, deasupra căruia ciocârlia se înalţă în rotocoale din ce în ce mai înguste până ce nu se mai zăreşte. Escursia e şi în stufărişul iazului din capul satului ori în rediul de pe-coastă. Principalul nu e numai cât vezi, ci cum şi ce vezi. In a-ceasta stă educarea observărei. Cel mai neînsemnat şi banat fenomen îţi relevă o taină pe care o poţi urmări până la om.. Ceasuri întregi poţi sta lângă un moşuroi de furnici; la urma urmei uiţi că ai face cu nişte mici gânjulii, darnice,., prevăzătoare, veşnic cu grija progeniturei ei şi ţi se pare că trăeşti într’un furnicar omenesc, în care nu se ştie ce-e odiljna*. în care fiinţa trăeşte dintr’o continuă mişcare. Nimic nu e; www.dacoromamca.ro EsnURSiir.E 2(55 ■de lăsat. La toate trebue căutată o explicare, nemişcându-se Tiici un firicel de iarbă fără o anumită cauză. Decât iarăşi, faptul observat se perde, rămânând numai darul de a băga în samă. Lotuşi pentru ca impresiunea momentană, de multe ori cea mai curată şi intensă, să nu fie perdută, e bine să ai totdauna drept tovarăş de escursiune, 4in creion şi un carnet de buzunar. Ce-ai observat, însemni. Prin însemnare eşti ţinut să-ţi aţinteşti privirea mai adânc •asupra celor ce ai înainte, căci scrisul cere, pentru a fi cum trebue, oare care preciziune. Cauţi cuvântul, dar în căutarea lui oclrjiul se întoarnă îndărăt la obiectul observat; un caracter mic, scăpat din vedere, de o dată îţi aduce aminte cuvântul •căutat, care să precizeze mai exact fenomenul general. Cfiiar cuvintele asvârlite în carnet fără şir, fără înţeles, •devin mai târziu, când revezi ce ai scris, în liniştea odăiţei, puncte luminoase din care poţi trage dunga limpede şi înţeleasă. Tovarăşul tău, care nu trebue să te părăsească, creionul şi carnetul, te pot îmbia şi la desvoltarea gustului de a schiţă ceia ce vezi. Ce minunată exercitare! Ce leac slăvit contra plictiselei de mai târziu! Ce mijloc măestrit de a da o parte din tine, prin originalitatea schiţării, pitorescului ce-1 ai înainte. Eşti în faţa unui stejar bătrân, cu frunzele rare ca şi părul pe un cap pleş, cu ramurile noduroase, ciuntite, strâmbate fel de fel. Te uiţi la el; îţi vin în minte secolii de îndărătnică împotrivire contra furtunelor, evoci vremea de mândră desfăşurare a cununei sale. Amintirea lui însă încet încet e alungată de alte fapte observate; nu ai încă darul de a însemna imediat pe carnet viaţa trecută a bătrânului erou; dacă însă te pui lângă el şi-l schiţezi, scoţi în relief www.dacoromamca.ro 266 NATURA tocmai acele particularităţi, care ţi-l’au rădicat în mintea ta la rangul de erou şi amintirea lui rămâne cât va dura şt schiţarea pe pârtie. Şi iată cum, dragul meu, poţi să te foloseşti de răgazul ce ţi-1 dă vacanţa, pentru ca să devii tu singur profesorul tău, răsfoind în cartea mare a naturei, dar care îţi rămâne veşnic închisă în cazul când vei căuta să afli adevărul numai din cărţile scrise de oameni, în umbra răcoroasă a odăiţei cu liniştea chiliei. De o parte îţi încordezi creerul, încă neajuns la faza de rezistenţă îndelungă; cauţi să dai de rostul vorbelor scrise de un om care era în deplina lui maturitate de gândire, ca şi un copil care s’ar căsni să-şi deie samă de rostul stelelor pe cer; stai la umbră, la semi-întunerecul dăunător, izolat, fără mişcare. De altă parte cartea naturei e ilustrată cu tablourile cele mai variate, prin care ea te pune pe cale de a pricepe singur, de a te întreba veşnic, de a căuta să dai răspunsul. Ea nu te oboseşte, ci din contră te întremează; prin mişcările ce trebue să le faci ca să întorci foile, plămânul tău absoarbe din belşug oxigenul. Sorbi viaţa odată cu înţelepciunea; te simţi vioi şi stăpân pe tine; învăţând multe, pui temelia trainică vieţei tale de mai târziu şi ori unde te vor duce valurile zilelor de maturitate, vei găsi în totdauna sprijin dacă nu în cele învăţate în câmpul luminei, al culorilor şi al simfoniei naturei, dar măcar în amintirea acelor vremuri de înţeleaptă folosinţă a ceasurilor libere. Nu le vei regreta nici a dată, cljiar când nu-ţi vor fi de mare ajutor, de şi aceasta nu se poate de loc întâmpla. * * * Ţi-am spus că o escursiune se poate face şi în vatra satului tău, în împrejurimile oraşului, ca şi la mari depărtări. www.dacoromamca.ro ES'UKSIII.E 267 Pe când cele dintâiu sunt la îndemâna oricui, ori unde i-ar fi locuinţa, cele din urmă sunt legate cu mai multe greutăţi. Trebue învinsă îndepărtarea, cu alte cuvinte doza de voinţă cerută, e ceva mai mare. Greutăţile materiale le poţi înlătura singur, rezultând o mai mare satisfacere şi o mai deplină experienţă. Să mă explic. Trăind într’un oraş ca Botoşani, Dorotjoi, ori Călăraşi, năzueşti să cunoşti munţii înalţi, cu apele răcoritoare, cu văile umbrite. Greul e să te vezi până la Paşcani ori Câmpulung. Pe vremea verei preţurile drumului de fier sunt scăzute. Htâta ţi-e necesar: banii ca să plăteşti biletul de clasa IlI-a până la una din staţiunile cele mai apropiate de locul visat de tine. Mai încolo eşti scăpat, cu o condiţiune: să te înveţi a fi om. Cu toiagul în mână, cu sacul de escursiune în spinare, cu creionul şi carnetul nedeslipit de tine, începe viaţa de pribegie. Se înţelege că este mai uşor să mergi drum lung, având cele ce trebue pentru cheltuit. E mai plăcut a te şti la adăpost, având de la părinţi banii trebuin-cioşi, nerămânându-ţi decât să urci munţii, observând şi însemnând cele văzute. Dar .... nici cel sărac nu moare de foame. Ori unde ajunge va putea găsi o ocupaţie de o zi-două, din care poate să-şi scoată bani de cheltuială pentru alte două-trei zile de drum. Escursia în acest soiu e mai complectă. Cunoşti natura, dar te deprinzi a cunoaşte şi pe oameni, greul muncei lor, preţul sudorei. De aici apropierea între tine, orăşan, şi el «talpa ţărei», de aicea dragostea adevărată ce capeţi pentru cel cu mâinile noduroase, cu bătături, cu pieptul ars de soare, cu mijlocul îndoit de îndelunga încovoire. Ce urme adânci ar lăsă în sufletul tău asemenea zile trăite împreună cu tovarăşii tăi de o zi. Câtă râvnă la muncă îţi vor da mai târziu zilele de grea trudă trăite îm- www.dacoramamca.io 268 NATDBA prcună! Şi iată cum escursiunea ta dc o lună, tc face om întreg pentru toată viaţa. Prinzi farmecul veşnicei schimbări a naturei, te încântă, cu urme adânci, simfonia pădurei, a pârâului sălbatec, a tunetului, a corului păsărilor, dela care şi marele Beetljoven fură câte-ceva în preumblările sale prin câmp; carnetul tău se umple cu variate, atât de variate! observări care ţi se impun la fiecare pas într’un drum aşa de felurit de acel obişnuit ţie; caetul tău de schiţe cuprinde atâtea colţuri din natură, care ţi-au oprit octjii: ici un brad falnic, dincolo o stâncă gata să se prevale, mai încolo un buctjet de digitale care se înclină spre surorile ei mai mici campanulele albastre etc. etc. Iar în sufletul tău ai sădit pentru veşnicie respectul ori dragostea de munca celor mulţi, cu care ai trăit o clipă. După o asemenea escursiune te întorci cu trupul întărit de exerciţiu şi respirarea adâncă, cu sufletul înălţat spre cel mai nobil ideal omenesc — dragostea de aproapele tău,—iar mintea a învăţat din laboratorul naturei lucruri pentru care ţi-ar fi trebuit înzecit timp spre a le întrezări numai din cetitul cărţilor tale, în umbra perdeluţelor trase şi a aerului incljis. Nu mai vorbesc de surpriza plăcută pe care o poţi face la începutul anului, profesorului tău de Şt. Naturale, îmbogăţind muzeul şcolar cu un cristal frumos, ori cu nişte insecte interesante, ori cu câte-va plante rari, presate, ori cljiar cu schiţele desemnurilor tale. Exemplul tău, va fi urmat de alţi colegi, gustul pentru observare îl vei trece şi altora, fă-cându-le lor un bine, făcând şi ţărei întregi un bine. Da! da! Ţărei întregi. Pentru că atunci când pribegiile tuturor celor din care se aleg conducătorii ţărei şi administratorii ei, ar fi obişnuinţă, nevoile celor mulţi ar fi mai bine cunoscute, realitatea de toţi ştiută, dragostea reciprocă mai www.dacaromamca.ro KSCURSIILE 26» des ţesută şi se înţelege că rostul treburilor în genere ar merge mai bine. * * * Iată sfatul meu, iubite tinere, care te bucuri de venirea vacanţei pentru a te odihni. Rzi vremea e scumpă. Trebue să te foloseşti de ea şi trebue să nu o laşi să se scurgă fără să te ducă şi pe tine măcar cu un pas mai departe de unde erai. Şi iarăşi nu cunoşti viitorul; o cortină deasă de desparte de el. Nu ştii ce se ascunde după ea, după cum nu poţi nimic prevedea. Trebue să pi pregătit la ori ce şi deci trebue de mic să cauţi a te înarma cu tot ce ţi-ar putea fi folositor. Rtunci când vei p în plină luptă, vei perfecţiona unele arme, altele le vei lăsa la o parte, de rezervă. Ei bine, escursia e şcoala armelor pentru viitor. Ori ce vei ajunge, ai nevoe de un trup pe deplin sănătos : escursia dă elasticitate, muşcpii devin vânjoşi, corpul se deprinde cu variaţii de climă. Ori ce ocupaţie vei avea, voinţa e un factor principal de luptă : escursia deşteaptă voinţa, o exercitează, o întăreşte; la pe-care pas poţi găsi stavile care-ţi cer o repede potărâre, o sigură observare, o energie relativă, care trebue să o desfăşori imediat, căci după o clipă e prea târziu. In viaţă, ori ce vei p, ai nevoe de o seninătate a minţei, a su-Petului: escursia ţi-le procură căci le împrumuţi dela natura măreaţă, variată, veselă, întremătoare. Iată ce-ţi dau escur-siunile ca dar pentru fondul indispensabil vieţei, indiferent de «ce vei p». Unde mai pui numeroasele cunoştinţi căpătate prin tine însuţi, mai trainice, mai temeinice, asupra fenomenelor naturale de ori ce soiu, asupra ţărei tale mici dar scumpe, asupra locuitorilor ei, mai ales a celor de pe urma căror trăim. Nu lăsa să treacă vremea în lenevirea ademenitoare! www.dacoromamca.ro 270 NATURA Dacă ai un mijloc plăcut dc a-ţi fi ţie însuţi de folos, nu-i da cu piciorul. Mai târziu nu te mai întâlneşti cu vioiciunea tinereţei, lipsită de griji multiple, când ostenelele nu se prea simt îndată, când . . . «tot ce sboară, se mănâncă». Şi apoi, fă o încercare şi pune în practică sfatul meu. O singură dată numai. Vei simţi vre-un bine, îl vei repetă, mulţumin-du-mi. Nu vei adăogâ nimic firei tale,... mă vei certa că ţi-am stricat o vacanţă. I. Simionescu Profesor la Universitatea din laţi ------------------------ TRANSATLANTICUL. Oceanul Atlantic a devenit astăzi în faţa inginerului, financiarului şi negustorului, pentru legăturile economice dintre Europa şi America, un câmp de luptă năsdrăvană. Ce mai vor cei trei factori sociali de mai sus, faţă de progresele economice realizate în ultimii zece ani, între cele două continente ? Ce va mai aduce ziua de mâine ? Acestea sunt întrebările pe care ni le punem în faţa marei nenorociri întâmplate acum câteva săptămâni, celui mai mare transatlantic Titanicul şi peirea într’oclipăa 1500 de oameni. Faptul e cu atât mai întristător cu cât Citanicul era opera celor din urmă frământări ştiinţifice ale timpurilor noastre şi idealul la care ajunsese omenirea în arta plutirei pe mări şi oceane. In vremurile vecţ)i şi mijlocii ale omenirii, popoarele din jurul Mediterane, au fost cele mai de seamă în negoţul şi plutirea pe mări şi pe oceane, întocmai cum sunt astăzi cele din jurul oceanului Atlantic ce udă Europa şi Ameiica de Nord. www.dacoromamca.ro TKANSxTMXTIi'IT. 271 1. In timpurile mijlocii datorită cruciadelor şi ligei Hanseatice, plutirea şi negoţul pe mări şi oceane luă un mai mare avânt. întinsul negoţ ce se face azi pe Atlantic, a început de când cu descoperirea Americei şi crescu neîncetat până în timpurile noastre. In secolul al XVIII-lea începu marele progres în plutire şi mai cu seamă se întemeiară mari societăţi de navigaţiune. Corăbiile cu pânze fură mult timp singurele la îndemâna negoţului. Progresul vapoarelor şi tăerea istmului de Suez, deteră o mare lovitură corăbiilor cu pânze, care la rându-le căutară pe toate căile să’şi îmbunătăţească soarta şi să ţie pept vapoarelor şi până azi ca eftinătate. După numeroase încercări şi progrese timp de 112 ani, din 1707 până în 1819 şi în care timp minţile agere, munca neobosită şi curajul neînvins al lui Denis Papin, Jouffroy, Fulton şi Bell, oceanul Atlantic fu străbătut în 1819 pentru prima oară în timp de 26 de zile de la New-York la Liverpool de către vaporul Savannah, care însă întrebuinţa în o parte din călătorie şi pânzele. Cum mulţi se îndoiau încă de a binele, că oceanul poate fi străbătut de o corabie mânată numai de puterea aburului, iată că deodată în 8 Aprilie 1838 vaporul Great Western, plecă din Bristol la New-York, numai cu 7 călători (singurii îndrăzneţi care înfruntau o moarte sigură) şi ajunseră numai prin puterea aburului la 23 Aprilie adică după 15 zile. Astăzi după 74 de ani, omenirea tinde a străbate oceanul Atlantic în 4 zile, de oare-ce i se pare mult vre-o 20 de ore ce le mai perde încă cel mai mare transatlantic în călătoria sa din Europa în America. După asigurarea străbaterei oceanului numai prin puterea aburului, se înjghebară în 1840 cele dintâiu societăţi de www.dacoromamca.ro 272 NATURA navigaţiune, iar în 1848 numai marina comercială engleză număra 1100 vapoare. In legătură cu progresul aburului s’a desvoltat şi perfecţionat construirea, dimensiunile, tonagiul şi iuţeala vapoarelor ; s’au perfecţionat porturile înzestrându-se cu tot materialul trebuincios spre a primi marile transatlantice. 2. Marile transatlantice, supranumite cu drept cuvânt uriaşii mărilor, au mai toate acelaş plan, asemuindu-se în forma exterioară şi deosebindu-se doar prin dimensiuni şi maşinării. Construcţiunea unui astfel de uriaş, nu este alt de cât rezultatul progreselor neîntrerupte realizate de vre-o zece ani. De fapt orice transatlantic se compune din aceleaşi părţi mai de seamă ca şi un vapor ordinar, decât ca deosebire că totul este în mare şi în mult. Fără a intra în amănunte, pe care de altfel ni le dă orice dicţionar ştiinţific, putem spune că astăzi ştiinţa îşi dă toate silinţele spre a perfecţiona şi a pune în legătură cu cerinţele industriei şi comerţului, precum şi cu înjghebările tehnice la care au ajuns porturile mari din timpurile noastre, părţile cele mai de seamă care formează în fapt fiinţa unui transatlantic: scheletul din oţel, fier şi lemn ; maşinăriile sau inima transatlanticului şi care împreună cu alte unelte de al 2-lea rang, îi vor asigura mersul, iuţeala şi siguranţa. Fiecare transatlantic este împărţit în mai multe părţi despărţite prin pereţi în care nu pătrunde apa, şi care înarmează vasul contra scufundării. Se numără 21 de pereţi şi care împart vasul în lungime în 22 de părţi. In fiecare perete sunt făcute porţi, astfel în cât se pot deschide şi închide de pe puntea de sus a vasului după porunca co- www.dacaromanica.ro TRANSATLANTICI'!, 27:i mandantului şi care ordonă închiderea şi deschiderea la 24 de ore, spre a se încredinţa dacă sistemul funcţionează regulat. Sufletul unui transatlantic şi care dă viaţă întregului organism, sunt cele 21 de căldări colosale, fiecare având 5m, 20 de diametru şi în care se fac aburii trebuincioşi spre a mişca cele două puternice maşini, fiecare având o putere de câte 15000 cai vapori. Fumul din cuptoare bufneşte prin nişte coşuri de câte 30m înălţime şi 4m 70 diametru. Iuţeala cu care merge în mijlociu un transatlantic este de 22 noduri pe oră (1 nod = 1852m). Qn transatlantic poate primi în mijlociu vre-o 2000 de călători împărţiţi ast-fel : 450 călători în clasa I-a, 200 în clasa 11-a, 900 în clasa 111-a şi 450 de oameni pentru mânuit vasul. Pentru mânuitul unui transatlantic trebuesc: 8 ofiţeri de comandă, 15 ofiţeri mecanici, 210 maşinişti, focljişti, ajutoare etc-, 55 marinari, 156 bucătari, chelneri, ajutoare etc. adică numărul de mai sus. Hrana acestei mulţimi în timpul unei treceri de 6 zile abia ar încăpea într’o ladă cam de mărimea Rteneului din Bucureşti. Hrana ar fi astfel : 15 boi, 13 oi, 5 vaci, 700 diverse bucăţi de carne (rinichi, limbi, pulpe de berbec etc),. vre-o 3000 de pasări, 100 de epuri, 1500 de bucăţi de felurite vânaturi, 3000 kgr. de peşte, 20000 kgr. legume, 2500 kgr. de felurite paste (macaroane, fidea, etc.), 4000 cutii cu conserve şi vre-o 25000 de ouă. Rpoi mai multe mii de fructe, 4000 litri de lapte şi 4000 kgr. de zahăr, iar cafeaua gata de băut ar încăpea în 27 de butoae de lm lărgime pe lm 50 înălţime. In pimniţe stau: 45000 de sticle de felurite mărimi coprinzând cele mai felurite băuturi. O călătorie dus şi întors al unui transatlantic costă a- www.dacoromanica.ro 274 NATURA proape 500000 Ici, din care cea mai mare parte se cijeltuc-şte pentru cărbuni, unsori şi personal. A sc întrece în dimensiuni este visul societăţilor de na-vigaţiune, vis însă ce stă în legătură cu îmbunătăţirile cc sc pot aduce marilor porturi de către arta inginerească. Lungimea transatlanticelor este în mijlociu între 180—250m. Insă schimbarea cea mai de scamă ce s’a adus transatlanticelor, stă în înlocuirea maşinelor ordinare cu aburi prin motoare cu turbină. Această schimbare s’a făcut pentru prima dată în Ianuarie 1906, la transatlanticul englez Carmania, al soc. de navigaţie Cunard. El este înzestrat cu trei turbine şi care au 1.115.000 de aripioare, care stau înfipte în coroanele metalice ale osiilor. După socotelile inginerilor, vasul trebuca să meargă cu 19 noduri pe oră, chiar pe timp de furtună. In prima călătorie Carmania a străbătut oceanul în 7 zile, 9 ore şi 31 de minute, plecând din Queenstown spre New-York în ziua de 2 Decembrie 1905. Preţul unui transatlantic se ridică la peste zeci de milioane şi diferă de la vas la vas după perfecţionările aduse. Cin transatlantic se ridică la peste 10-15 milioane lei. Astăzi marile ţări comerciale caută să’şi facă corăbii din ce în ce mai mari şi care să meargă din ce în ce mai iute. Aşa Englezii, în dorinţa de a întrece pe Francezi şi Germani, au făcut acum câţiva ani doi uriaşi transatlantici Lusitania şi Mauritania, iar de curând Titanicul al cărui sfârşit tragic a întristat omenirea. De asemeni Germanii au trei mari transatlantice: Kron-princessin Cecilie, Kaiser Wilhlem II şi Deutschland, iar Francezii au Provence, Lorraine şi Savoie-Astăzi, după nenorocita întâmplare a Citanicului, cel mai www.dacoromamca.ro TRANSVTLtNTIOUr, 275 mare uriaş al oceanului este transatlanticul Lusitania ') al soc. Cunard. Este lung de 254m, larg de 26m, 40, are maşinării de 65000 cai vapori, în care cele 4 turbine motrice au 3 milioane de aripioare. In timp de răsboiu poate primi 20000 de soldaţi. De şi la început ca iuţeală nu întrecuse pe Deutsct)-land, totuş cu timpul ajunse să-l întreacă, aşa că în 1908 la 6 Octombrie, plecând din Queenstown la ora 1 p. m., a ajuns cu bine la New-York cu cei 1994 de călători, la 11 Octombrie, la ora 9 a. m., străbătând Oceanul în 4 zile, 19 ore şi 5 minute, aşa că în acea dată englezii au câştigat întâetatea în iuţeală. 5. Marile societăţi de navigaţiune. încă din 1838—1843, vaporul de mărfuri şi călători Great-Western făcea curse regulate între Anglia şi America. Acest fapt încurajă pe negustorul Cunard, care făcu patru vapoare (1840), întemeind astfel prima societate de navigaţiune. In acelaşi an se întemeia Peninsular a. Oriental Co., şi apoi în urmă se întemeiară foarte multe societăţi. Dăm mai jos numele unora din cele mai mari societăţi de navigaţiune din ultimii zece ani. Anglia. Cunard Steamsţ)ip Co., Liverpool; Ismay, Iurie Co. (conducând Oceanic Steam navig. Co. şi WI)ite Star), Liverpool şi New-York; Peninsular a. Oriental Co.; Britisch a. North Atlantic Co., Liverpool; Anchor Line, Londra, Glas-cow, Liverpool; Harissons Line, Liverpool. Germania. Hamburg-Amerika Linie, Hamburg; Ham-burg-Sudamerikanische Gesellschaft, Hamburg ; Australische Dampfschiffs Ges., Hamburg; Norddeutscher Lloţjd, Brema- Franţa. Messageries Maritimes, Marsilia şi Bordo ; Cornii Ziarele ne aduc vestea că Germania a înzestrat marina sa cu cel mai mare vapor din lume, numit Imperator. R se vedea la notiţe www.dacaramamca.ro 270 NATURA pagnie generale transatlantique, Havre, Marsilia ; Chargeurs reunis, Havre; Cyprien Fabre et Cie., Marsilia; Transports Maritimes ă vapeur, Marsilia; Fraissinet et Cie, Marsilia. Statele Unite ale Americei de Nord. United Staates Government din Filadelfia. Celelalte ţări europene şi extraeuropene, mai pecare şi-au înjghebat societăp de navigaţiune, care însă nu se pot compara ca număr şi putere de vase cu cele citate. Marile linii de navigaţiune străbătute de vapoarele societăţilor de navigaţiune sunt desemnate pe hărţi ca un adevărat bulevard foarte bine hotărât şi urmat între apusul Europei şi răsăritul Americei de Nord. 6. Până la ce grad de concurenţă pot ajunge Englezii, Francezii, Germanii şi Americanii cu înjghebările acestor mari uriaşi ? Mărind dimensiunile vor trebui mărite şi porturile, apoi mărind iuţeala, se vor cheltui cărbuni din ce în ce mai mulţi. De sigur căfpentru viitor cele patru mari puteri economice din timpurile noastre vor căuta să construiască uriaşi din ce în ce mai mari. Vor să construiască un transatlantic de 300m lung. şi care să meargă cu o iuţeală de 30 de noduri pe oră ? Va trebui să aibă o lărgime de 33m, 50. Va putea să primească o încărcătură de 80000 de tone. Va consuma 3000 de tone de cărbuni în 24 de ore. Va costa 100 mii. lei. Pentru o singură călătorie îi va trebui 15000 tone cărbuni sau vre-o 3000 de vagoane încărcate cu câte 5000 kgr. de cărbuni. Un ast-fel de transatlantic ar străbate oceanul Atlantic dintre apusul şi răsăritul Americei de Nord în 4 zile. Pentru viaţa economică a omenirei, o astfel de luptă ar www.dacoromanica.ro TRANSATLANTICUL 277 fi o vanitate, un lux şi o paradă ? Nu, de oare-ce pe măsură ce călătoria din Europa şi America, ar deveni din ce în ce mai lesnicioasă atunci pe aceiaş măsură legăturile între cele două continente ar fi mai numeroase (călători, schimb de mărfuri), iar omenirea va profita mult din acest progres al transatlanticului, care apropie zi pe zi mai cu înlesnire marile naţiuni. A. LĂZĂRESCU. N. PROFESOR LH LICEUL SF SflVH ----------<2-------------- CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL1) m. ORAŞUL DE MUNTE. Trăsături caracteristice. întemeietorii principatelor noastre, voevozii Negru şi Dragoş, n’au descălecat tocmai în câmpiile Dunării, ci la poalele munţilor şi-au ales reşedinţele. Munţii apără mai bine de cât câmpiile, în vremuri de restrişte ; şi când, după liniştirea barbarilor, românii au eşit din fortăreţele lor, şi-au stabilit mai întâi la poalele Carpa-ţilor oraşele. De aceia, oraşele de munte sunt cele mai veclji oraşe româneşti. Condiţiile de siguranţă au predominat totdeuna la alegerea şi stabilirea unui oraş, nu numai la noi, dar şi aiurea. Aşa Hamburgul, dacă este aşezat la o foarte favorabilă poziţie, între gura Elbei şi marea Nordului, întemeietorii lui nu s’au gândit, nici la bună situaţie comercială, nici la un bun teren de construcţie ori cultură, ci mai vârtos la siguranţa lor faţă de invaziunile barbarilor, siguranţă ce o oferea 1) Vezi Natura No. 7 şi 8, Aprilie şi Mai 1912. «Natura», Hn VII, No. 9. 5) www.dacaromamca.ro 278 NATURA apa adâncă care înconjura o bună parte din oraş. Veneţia, în timpurile de decadenţă a imperiului roman de apus, nu era atât de împrăştiată pe lagune. Hordele lui Atila\a\x îngrozit populaţia de pe malurile golfului Veneţian, şi locuitorii s’au refugiat pe numeroasele insuleţe din faţă, unde, mai adăpostiţi de barbari, s’au desvoltat bine, ocupându-se cu comerţul. Cu timpul băştinaşii s’au împrietenit şi amestecat cu Longobarzii, care ocupaseră ţărmurile. Şi câte alte exemple! In vremurile vecţ)i, oraşul de munte se clădea cam pe dos de cum se procedează astăzi. Rnume, se construia întâi cetăţuia, la loc bun de apărare, pe vârful muntelui, şi pe lângă ea, mai ales în ea, se construiau apoi şi celelalte lo-cuinţi şi drumuri. Cu cât timpurile se mai linişteau, cu atât drumurile ce duceau în vale se înmulţeau, casele se lăsau timid spre poale. Cine a vizitat Râşnovul de lângă Braşov, şi s’a suit acolo sus pe cetăţuie, a putut, de sigur, privind frumoasa câmpie ce se desfăşoară ochilor, vedea acest caracter de dezvoltare al oraşelor vecţ». Rstăzi lumea este mai aşezată, mai puţin războinică, dar mult mai regustoroasă, căci „lupta" se dă astăzi urmând „strategia economică". Rstăzi «locul bun» este cel la drumul mare, şi e de prisos să mai spun că numai artiştii... cu parale îşi caută ogradă pe creasta dealului, ori, cine vine mai târziu, ia loc mai în spate, se sue la galerie. Oraşele de munte rar ocupă o suprafaţă mare, căci munţii le strâng ca un cleşte. Ele iau forma văilor şi câte odată se înşiră dealungul unui râu. Cu cât valea e mai largă, cu atât un oraş de al nostru de munte, se poate dezvolta mai bine în industrie, care cere să aibă loc şi totul la îndemână. Industria va progresă şi mai bine, dacă un www.dacoromamca.ro CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 279 curs de apă navigabil este în preajmă, căci greutăţile de transport—mai accentuate la munte—sunt cu mult înlăturate. Aceste condiţiuni nu sunt îndeplinite la noi pretutindeni, dar e invederat lucru că, industria acolo progresează, unde braţele, energia şi materialul pentru lucrare sunt eftine, iar transporturile nu prea grele. Oraşele noastre de munte ar p cpemate pentru aşa ceva, căci s’ar putea procura energia hidraulică nu prea scumpă, iar dacă aceasta e imposibil, petrolul nu e la mare distanţă de extracţiune şi uşor pot p aprovizionate motoarele *Diesel» cu petrol ale fabricilor care s’ar stabili acolo. Politica oraşelor de munte. Ce să sfătuesc pe consilierii oraşelor noastre de munte ? Natural, cum să-şi facă oraşul sănătos, bogat, să-l mărească, să-l înfrumuseţeze. Bogăţia însă se face, sănă.atea se păstrează, iar pentru a se atinge acest scop, trebuieşte studiu şi lucru. Industriile şi comerţul unui oraş, aduc şi fac bogăţia acelui oraş. Oraşele de munte dar, să caute să atragă industriile. Industriile cer însă capital, şi capitalul siguranţă ; iar dacă oraşul vrea să le atragă, administraţia comunală trebue să aducă la cunoştinţă, să publice cât mai mult, ce anume industrii se pot dezvolta în oraşul lor, ce locuri se pot pune la dispoziţia industriilor şi supt ce condiţii, ce mijloace de transport posedă oraşul, ce fel de populaţie posedă oraşul, şi mai ales cifre sigure nu vorbe ! Pentru o astfel de acpune, oraşele cer însă adevăraţi părinţi care să le conducă, nu de cei provizorii. Mi-aduc a-minte de ce citeam odată într’o carte, frumos şi cu inimă scrisă, şi mai citesc încă odată acum : «La ora 9 de dimineaţă, primarul şi cele 12 ajutoare sunt la primărie, la lucru. Primarul are 32.000 lei leafă anu- www.dacoromamca.ro 2S0 NATURA ală, primul ajutor 15000, ceilalţi câte 12000 lei. Aceşti oameni trebuie să merite banii pe care îi primesc, şi de aceia» o neîncetată întrecere este între ei. Zelul administraţiei municipale crează prosperitatea acestui oraş ? Ori, din contră» prosperitatea oraşului târăşte cu sine sârguinţa acestor 13 neobosiţi oameni ? In orice caz, eu cred că ei o ajută mult.»-„Am întrebat pe un consilier, de ce este, el, cel mai mândru în oraşul său. După un moment de gândire, îmi răspunse: sunt mândru, mai ales, că sunt cetăţean al Coloniei ')...“ Şi în aceiaş legătură de idei, adaog rândurile 1 2) : „...Nu m’am putut opri, fără ca să observ aici, dealtfel ca aproape în toate oraşele pe care le-am vizitat, silinţa şî activitatea dezvoltată de primar şi ajutoarele lui“... «...Cauza este că, funcţiunile de primar şi ajutoare, sunt plătite cum trebuie, iar persoanele se aleg dintre cetăţenii capabili, care au dat probe de aceasta...» «...Autoritatea sa (a primarului) este respectată şi părerea sa ascultată cu smerenie ; el are aproape poziţia unui prefect în consiliul judeţean, dar mai amestecat în acţiune, mai interesat de bunul mers al lucrărei, şi mai stabil. Căci, numit3}. la început pe o perioadă de 12 ani, el devine primar pe viaţă, dacă e ales a doua oară. Şi, dacă după 12 ani, nu e menţinut, el are dreptul la o pensiune egală cu jumătate din leafa lui. La fel şi ajutoarele lui.» Condiţiunile higienice ale oraşului, le voi expune aici repede, căci oraşele noastre de munte sunt în condiţiile cele 1) Rhiti et Westphalie de Jules Huret, pag. 152 2) flceaş scriere, pag 28, unde se vorbeşte de oraşul Mayenţa. 3) de către consiliul comunal şi aprobat de guvern în urma cercetări— jor titlurilor şi capacităţii canditaţilor. www.dacaromamca.ro CUM DORESC ŞĂ-MI VĂD ORAŞUL 281 "mai ^igienice, în raport cu celelalte, ori este mai puţin de lucrat de cât în oraşele noastre de câmpie, de exemplu. La „oraşul de câmpie", voi cită şi părţile ce vor lipsi aici. Cu cât oraşul se măreşte şi populaţia se îndeseşte, con-diţiunile pigienice sunt mai periclitate, şi dacă pigiena şi medicina nu ar p făcut progrese enorme în ultimile două secole, să fim siguri, poate că viaţa atât de intensivă a oralelor de astăzi, nici nu ar fi posibilă, ori calamităţile ar fi permanente, «ca o sabie a lui Damocles ar atârna» deasupra ■oraşului. Să ne folosim de aceste progrese ca să prevenim nenorocirile, să luăm măsuri de pază pentru curăţenia oralului : a stradelor şi pământului lui, a apelor lui, a aerului lui. * * * Terenul oraşului de munte este mai totdeauna tjigienic pentru a fi construit; dealtfel, în stabilirea oraşelor, văzurăm •că, foarte des, cu totul alte condiţii s’au avut în vedere. Nu -este mai puţin adevărat, că şi în veepime, unele oraşe au ^vut căutare, şi au şi astăzi căutare, prin condiţiile şi clima lor sănătoasă. Cetatea eternă a Romei, clădită de nepoţii lui .Numitore, a fost repede populată de locuitorii Laţiului, ţinut mlăştinos şi deci nesănătos, unde traiul nu era tocmai uşor. Înălţimile celor 7 coline, de pe malurile Tibrului, erau un teren mult mai bun şi mai sănătos, şi nu rareori Titu Liviu şi Tacit au lăudat în scierile lor, Roma, ca fiind foarte sănătoasă ')• Când construim, căutăm mai ales ca terenul să pe uscat; -altfel, casele sănătoase se construesc mai scump. In stabilirea oraşelor noi, mai căutăm ca apă bună şi îndestulătoare să 1) Die hygienischen Vorbedingungen fur die Ortsansiedelungen de H. Salomon, Prof. bonorar. www.dacaromamca.ro 282 NATURA pe în apropiere ; să avem posibilitatea de a îndepărta uşor şi repede gunoaele şi apele murdare. Acestea ar p condiţi-unile ^igienice, pe lângă climă şi calitatea terenului. Canalizarea oraşului vine şi în ajutorul îmbunătăţirii terenului de construcţie, căci prin o canalizare sistematică se poate usca, se poate scoborî nivelul apelor subterane. Dealtfel se recomandă totdeauna ca terenurile nesănătoase sau expuse inundaţiilor, să pe destinate parcului ori grădinilor oraşuluL Canalizarea este cpemată însă în primul rând, să îmbunătăţească condiţiunile pigienice ale unui oraş, nu numai prin faptul că îndepărtează uşor şi repede apele murdare din locuinţi şi de pe străzi, ori apele ploilor, care staţionând devin cu totul nepigienice, ori împiedică circulaţia, dar ajută mult şi la buna stare ^igienică a corpului orăşenilor, căci prin prezenţa ei, înlesneşte instalarea de băi publice şi private ; înlesneşte buna întrepnere a locuinţelor, a stabilimentelor, a stradelor şi pieţelor. Un oraş fără canalizare,, nu mai merită astăzi să poarte numele de oraş. Apele canalelor nu totdeauna trebuesc lăsate să se verse în râul ce scaldă oraşul, sau care trece prin apropierea lui* căci, dacă oraşul e mare şi râul e mic, pericolul, pot zice* nu’l înlăturăm, ci îl micşorăm ceva, ca să-l mutăm. Râul devine în loc de binefacere, un pericol pentru coriverani* iar oraşele din vale sunt cu adevărat persecutate. De aceia în condiţii de acestea, nefavorabile, apele trebuesc, în o măsură oarecare, clarificate, înainte de a fi vărsate din canal în râu. Şi sunt atâtea mijloace bune de curăţire, că nici nu trebuie să ne îngrijim, cum ! Ce credeţi de exemplu» că ar fi devenit râul Ruhr din Westfalia, dacă s’ar fi lăsat ca, — să citez numai Ruhrort-ul, Duisburg-ul, Essen-ul, Bochum-ul şi atâtea alte orăşele — să-şi verse apele cana- www.dacoramamca.ro CUM DORKSC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 2Ş3 lelor lor direct în acest râu, dacă s’ar fi lăsat ca furnicarul de fabrici, ale căror coşuri, veşnic fumegânde, fac aspectul unei păduri, să-şi verse tot felul de ape, cu tot felul de funingini, uleiuri, otrăvuri, colori fel şi fel, varuri, cenuşi şi ce nu vă gândiţi ? Şi să ne mai amintim, că numai din apele care trebuie să vie în râu, se beau încă în 1901, peste 180 milioane de m. cubi, din care 120 mii. m. cubi nu s’au mai reîntors în Ruhr. Hceastă apă se lua prin 82 de staţiuni de pompare şi peste 18 stăvilare din care 16 erau pentru alimentare cu apă, deci numai două pentru alte scopuri. Şi la fel cu râurile vecine, Emscher şi Wupper. In momentul acesta mă gândesc la râuleţul Azuga, pe care, ct)iar vara, l’am văzut de atâtea ori colorat mai bine de cât cerneala cu care scriu aceste rânduri... Curăţenia apei de băut, ca şi canalizarea, împiedică răspândirea şi isbucnirea multor boale epidemice, în special a tifosului, desinteriei, holerei. De aceia, în fie-ce oraş, apa filtrată cum trebue, trebue să curgă în conductele fiecărei case, şi nu numai atât: este încă un secret pentru mulţi, cum se face că apa din conducte, destul de curată, tot se infectează aşa de des de pe la canale. Hstfel de instalaţii nu trebuie să le facă ori-cine, căci sunt anumite lucruri ce trebuesc cu multă grije şi pricepere construite ; altfel, de, nu vom şti ce bem. Păcat că nu am aici un tablou care să desvăluie misterul : a se face, şi a nu se face. Destul atât. Higiena recomandă o specializare a cartierelor unui oraş, şi e bine ca oraşele care se dezvoltă, să prevadă precis, ce va deveni fiecare regiune, cu ce fel de locuinţe va fi clădit, cum va fi clădit. Centrul oraşului e determinat de multe circumstanţe să rămâie cartier comercial, aproape totdeauna. Partea industrială se va stabili acolo, unde terenul este în- www.dacoromamca.ro 284 NATURA destulător pentru întinderea fabricilor şi depozitelor, unde drumurile de comunicaţie naturale şi calea ferată sunt aproape. Se va avea încă în vedere şi direcţia vânturilor dominante, ca să ferim oraşul de fumul şi mirosul fabricilor. Partea oraşului cu locuinţe de lucrători va p lângă partea industrială, iar cea de locuinţe de incpiriat, pe „cazărmi de închiriat", pe lângă cea comercială. Cartierul de locuinţe se aşează la adăpost şi linişte, iar sfertul cu „colonia de vile“, în partea cea mai sănătoasă şi artistică. Hcest sfert se poate uşor dezvolta ca un „oraş în parc“. Oraşele noastre de munte se pot uşor dezvolta ca un oraş risipit în un mare parc, şi Sinaia este un exemplu. Pădurile şi vegetaţia nu trebuiesc distruse cu totul de pe terenul oraşului, ci locul de construcţie trebuie bine ales, în raport cu vegetaţia existentă. Alegerea stradelor trebuie să o facem ţinând bună seamă şi de ţjigiena locuinţelor. Trebuie să evităm expunerea locuinţelor prea mult la vânturi, vârtejuri; iar de soare, lumină, să nu fugim, şi pentru aceasta, lărgimea străzei în raport cu înălţimea caselor nu e „fără importanţă". Pavarea stradelor ajută mult ljigiena, pe lângă comunicaţie, iar oraşele de munte au piatra eftină şi aproape. Pot cel puţin gudrona unele străzi îngrijit şoseluite, iar trotoarele pavate cu piatră spartă, aşezată în mozaic, sunt şi curate, şi practice. Parcurile şi aleele unui oraş joacă şi ele un mare rol tjigienic, cu cât oraşul e mai mare, ori mai des populaţi căci ajută mult la îmbunătăţirea aerului — oxigenarea lui, ştim cum — procură răcoare vara, adăpost iarna, procură desfătare ochiului şi sufletului, iar în zilele de sărbătoare şi orele libere, cetăţenii se pot recrea şi prin sporturi îşi pot www.dacoromamca.ro CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 285 păstra buna stare a corpului. Dar în chestia aceasta voiu mai reveni. Condiţii de confort şi circulaţie. Pe mulţi îi atrage oraşul, nu numai interesele, ci şi confortul pe care oraşul le oferă — nu mă gândesc la oraşele noastre — şi câţi nu zic : „în oraş se trăeşte bine“. Aceste condiţii ar fi, pe lângă apa, canalul, luminatul cu gaz ori electricitate, fie ctjiar încălzitul „dela robinet", procurarea materiilor necesare — de alimentare ori îmbrăcăminte — şi, mai ales, distracţiile, instituţiile culturale, mijloacele de transport; despre aceste ultime voiu spune câte-va cuvinte. Astăzi nu se mai permite unui oraş să nu aibă măcar o sală de conferinţe, adunări ori teatru, un... cinematograf care ar trebui să fie mai cultural decât este astăzi *) —, un ţjotel acceptabil, băi publice. Parcul oraşului trebuie să prevadă şi o mică grădină botanică sistematică, un despărţemânt pentru zoologie şi mineralogie; dacă oraşul e industrial, şi un muzeu tecnic. Tot în parc e bine să se aşeze neapărat un muzeu ţ)igienic şi unul istoric al oraşului, şi un local pentru diferite expoziţii regionale ori ale oraşului. Oraşul trebuie să aibă şcoli potrivite lui şi regiunii, o bibliotecă populară, cercuri culturale şi muzicale. In viaţa de oraş, jocurile şi sporturile nu mai trebuesc privite ca «lux», ci ca necesităţi. De aceea, tot în parcul oraşului ar avea locul un bazin de înnotat acoperit, care 1) In anumite oraşe ale Prusiei, autorităţile de învăţământ, văzând panta pe care cinematografele au alunecat, au interzis elevilor vizitarea anumitor cinematografe. Iar artiştii din Berlin s’au cartelat contra acestei arte uşoare. Iată cum invenţii bune sunt utilizate rău. www.dacaramanica.ro 286 NATURA vara şi iarna să fie plin cu apă, zilnic reînoită, la temperatura de 20—22°'). Locuri de jocuri pentru adulţi şi copii, tot în parcuri să se prevadă şi adapteze; oraşele noastre nu trebuie să se mulţumească numai cu jocurile .... din nelipsitele şi ţ)igienicele cafenele ! Căile de comunicaţie nu constituesc numai un confort pentru oraş -- căci ne permit, zi şi noapte, cu uşurinţă şi plăcere, să ne transportăm în orice punct al oraşului — dar pot spune, că de alegerea reţelei de străzi, de forma lor, depinde foarte mult dezvoltarea armonică şi normală a tuturor părţilor oraşului. In un oraş de munte, traseul unei străzi îl indică foarte mult accidentarea terenului, iar reţeaua de ales, forma văei in care se desfăşură oraşul. Nu vom uita, că străzile cele de mai jos, din vale, vor fi cele mai circulate, căci valea este destinată să devie centrul oraşului, pe când cele mai de pe coaste vor fi mai liniştite. * * * Condiţiile estetice. Oraşele de munte sunt cel mai mult chemate să armonizeze frumuseţile naturei, cu acele ce pot eşi din mâna omului. Dacă din întâmplare, un lac, „adânc, limpede şi liniştit ca ocţ)ii unei madone", ori marea „sa-firie, in care razele soarelui se pierd în mii de irizaţii şi luna îşi scaldă faţa" se adaogă tabloului, formând tot ceeace natura poate uni mai frumos, oraşul poate deveni, aici, un adevărat paradis pământesc. Ce păcat, când nu înţelegem acest 1) In Cbarlottenburg. ca mai în toate oraşele Germaniei, este un astfel de bazin, pentru înnotători şi neînnotători, alăturat băilor populare. Dimensiile lui sunt 20x30 metri, şi un al doilea se simte nevoia a se construi, acesta ne mai fiind suficient. www.dacoromamca.ro CUM DORRSC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 287 paradis! Nisa, Lugano, Como, Lausanne, câştigă foaite mult prin prezenţa mărei sau lacului. Oraşele noastre de munte nu au lacuri, iar ca să se creeze lacuri artificiale, nu e totdeauna recomandabil, mai Oraşele noastre de munte trebuie să cultive artistic văile râurilor care le scaldă; străzile şi casele trebuiesc artistic construite, fără însă a se pierde din vedere nevoile tecnice, căci, mai înainte de toate, oraşul se caracterizează prin viaţa şi activitatea pronunţată, ce se găsesc in el. Voiu da aici un exemplu >) de cum trebuie să unim, in un oraş de munte, utilul cu frumosul, căci „felix qui miscuit utile dulci". Să luăm—dacă putem — o vale cu râul ei, ca in figură : in dreapta şi in stânga, poalele munţilor — să ne uităm in spaţiu prin ocl)ianul liniilor ce să văd, numite „curbe de nivel" şi care nu trebuie să ne încurce. Dreapta: cum ar trage străzile un prea mare iubitor de privelişti; stânga: cum 1) împrumut figura din Kanalization und Stădtebau de Prof. Brix. ales că este şi foarte costisitor. -----canal.' _____curbe Je nivel. Fig.i www.dacoromamca.ro 288 NATURA le-ar duce un altul, care se gândeşte şi la util. Să lămuresc şi mai mult: râul curge în fundul văii, iar deoparte şi de alta tragem două frumoase bulevarde. Călătorule „du-ţi visurile cu undele cristaline ale râuleţului, care curge neîncetat, murmurând printre stâncile acoperite cu muşchi şi flori...", sau cum ar zice Goethe: „Du Băcţjlein silberţjell und klar...“. Şi după cum „toate drumurile duc la Roma", in un oraş de munte, toate străzile duc la râu, in vale. Ca un frumos amfiteatru s’ar ridica oraşul in dreapta, dar, dacă ne vom gândi şi la soarta canalizărei şi la circulaţie — căci multe din străzile transversale vor trebui să pe adevărate scări — vom suspină, şi va trebui să ne mulţumim şi cu înfăţişarea ma puţin „poetică" din stânga, dar mai pigienică, mai eftină, mai practică. Frumuseţea oraşului de munte o mai mărim şi prin arhitectura construcţiilor şi pieţelor, şi am observat, desigur, că construcţiile de pe înălţimi impresionează mai mult, ele dau „silueta" oraşului. Nu se'recomandă ca construcţiile de pe înălţimi să pe unite în blocuri; vilele trebue să pe acolo singuratice şi falnice. In căutarea impresiei ce voim să obţinem, să observăm legile contrastului. Priveliştea acestor construcţii trebue să rămâie cu totul deschisă, mai ales spre punctul principal de observaţie, şi de aceea se recomandă ca străzile, sus pe coastă, să nu pe clădite decât pe o parte a lor. In vale, construcţia poate p mult mai deasă, chiar în blocuri continue, fără ca aspectul artistic să piardă. In acest mod se capătă o siluetă a oraşului de munte, pe piramidală, de exemplu Mont St. Michel; pe amfiteatrală, de exemplu Genua; pe mai des, combinaţii de piramide şi amfiteatre. Să nu se creadă că arta este ceva de „gustibus non est..." www.dacaromamca.ro CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 289 Bineînţeles, mă voi feri să arăt eu, aici, ce este arta, când lui Taine îi trebue volume pentru aceasta. Dar, ca să explic rostul în această revistă a „condiţiilor estetice", mă întreb : este arta o ştiinţă, ori ştiinţa o artă ? Este sigur, că în multe părţi se confundă între ele. flşâ unii zic „arta inginerului", alţii „ştiinţa inginerului". Coţi sunt de acord, că şi arta are legile ei generale. Ştiinţa, nu se caracterizează tocmai prin faptul că are legi ? Leonardo de Vinci nu a fost numai artist genial, dar şi om de ştiinţă genial. Pentru o pânză a lui, el făcea prealabil adevărate studii ştiinţifice. Şi ca el, toţi artiştii mari. Dar şi pentru a se înţelege arta, cinevâ trebuie să-i cunoască cel puţin legile; numai atunci poate zice că a prins frumuseţile unui subiect de artă: de muzică, de pictură, de sculptură, arhitectură, etc. Nu e la fel ca în ştiinţă ? * “ * Oraşele italiene în special, cele franceze, spaniole, posedă atâtea bogăţii de artă; de artă în construcţia oraşelor. S’a crezut că aceasta se datoreşte numai simţului artistic al popoarelor ; şi atunci, când germanii au căutat să facă artă în construcţia oraşelor lor, conduşi pind numai de simţ, au obţinut, vai... regrete eterne! S’au întors, dar, în oraşele italiene, şi au studiat, amănunţit şi îndelungat, secretele artiştilor. Şi le-au descoperit... cheile, regulele, ce conduc la artă, reguli care, le-au mai arătat şi alte greşeli, pe care înainte nu le vedeau! Şi arta cere studiu. Frumuseţea unei străzi sau pieţe, are mare asemănare cu frumuseţea unei încăperi '): frumuseţea pereţilor şi formei odăei, adică estetica în volum şi suprafaţă şi frumuseţea l) Die Ausstattung von Strassen und Plătze de Prof. F. Genzmer. www.dacoromamca.ro 290 NATURA mobilierului şi a aranjamentului lui în odaie. La fel şi cu străzile ori pieţele: estetica faţadelor, formelor generale şi a încadrărei; frumuseţea mobilierului ar fi procurată de monumentele, grădinile, fântânele, chioşcurile, plantaţiile, de pe stradă sau piaţă. Voi face aici câtevâ observaţii, care se referă mai mult la oraşul de munte. In astfel de oraşe, să nu astupăm niciodată cu construcţiile noastre, priveliştile frumoase ale naturei; din contră, ele să formeze o încadrare armonioasă cu construcţia ce voim să ridicăm. Un munte, sau frumos deal, cţ)iar îndepărtat, poate procură un fond pitoresc în o stradă, piaţă, sau chiar la o construcţie separată. Să dăm drumul liber ochiului nostru, să se desfete în înălţimile depărtate. .. Frumoase motive procură încă, în oraşele de munte, apele aduse în mod artificial, care ţişnesc feeric: ne amintim frumosul tablou al fântânei din parcul Sinaei, din dosul hotelului Caraiman. Din fericita armonie ce s’a scos, întrebuin-ţându-se fântânele ţâşnitoare, vila Aldobrandini din Frascati îşi trage vestea ei. Este un monument de arhitectură, care se respră la poalele unui munte — un pitoresc fond— şi e scăldat în stropii curcubeiaţi ai ţâşnitorilor, împărţite cu mult gust printre bolţi, a căror apă se scurge furtunos prin conducte, din înălţimile muntelui !). Doresc ca oraşele noastre de munte să pe simbolul sănătăţii, muncei şi pitorescului, care se găsesc în ţara noastră, după cum în trecut munţii au fost isvorul şi regeneratorul românismului! CINCINRT SFINŢESOI ------------alfsc*----------- 1) De condiţiunile financiare voi vorbi la «oraşul de câmp». www.dacaromamca.ro NOTIŢE 291 NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. — Reproducerea acestor Notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura* din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt cum s'ar crede luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Alpii ucigaşi. Ca în fiecare an, d. prof. Staub a publicat de curând numărul ascensioniştilor care şi-au găsit moartea în masivul Alpin în primăvara şi vara anului .1911.'Acest număr e de 118 persoane, ceiace face ca numărul celor morţi in timpul celor din nrmă 10 ani să pe de 1004. Recordul trist îl ţine anul 1909 cu 144 morţi. Naţionalităţile care intră în această listă sunt: Germanii, Austriacii, Elveţienii şi Francezii. Englezii au avut să plângă numai 2 morţi în 1911 şi 4 în 1912. Aceştia din urmă sunt, după cum arată d. Staub, foarte prevăzători şi urcă munţii numai cu călăuze, de care Germanii cred că n'au nevoe. (La Nature, 18 Noemvrie 1911). Descoperitorul porţelanului în Europa. Descoperitorul porţelanului în Europa este naturalistul şi plosoful Ehrenfried Walter von Tschirnhaus şi nu alchimistul A. Bd'ttger cum s’a crezut mult timp.. Studiile lui Hermann Peters au dovedit aceasta. Tschirnhaus s’a născut Ia 1651 şi a murit la 11 Octombrie 1708 în Dresda. El a observat intre altele, că silicaţiî de aluminiu şi magneziu se prefac într’o masă por-ţelanoasă, dacă se pisează mărunt ca făina şi se încălzesc la căldură mare de tot. Tot el a mai observat că adăogarea de pământ sili-cios şi cretă la substanţele greu fuzibile înlesneşte prefacerea în masă porţelanoasă şi că anumite substanţe pot să coloreze porţelanul la temperatură înaltă. Regele August cel puternic a însărcinat pe Tschirnhaus cu fabricarea porţelanului. Tot Tschirnhaus a construit cel d intâi cuptor pentru fabricarea porţelanului. Profesorul Dr. Curt Reinhardt a stabilit că la 1704 Tschirnhaus a luat cunoştinţă de lucrările alcpimistice ale lui Bdttger. Apoi din aceste lucrări şi din altele ca acelea ale medicului Bartolomăi scoase în 1706 facerea porţelanului. El este de aceiaşi părere cu Peters, Bdttger nu a fabricat vase mari de porţelan decât după moartea lui Tschirnhaus. www.dacoramamca.ro 292 NOTIŢE Lucrările lui Bottger prezintă sfârşitul operei începute şi îmbunătăţirea descoperirei lui Tschirnhaus. Se poate spune dar cu drept cuvânt că Ehrenfried von Tschirnhaus este descoperitorul porţelanului în Europa. (Dr. G. T., Chemiker Zeitung). I Otrăvirea cu Vanadiu. Vanadiu este un metal. La lucrătorii care se ocupă cu scoaterea mineralelor de Vanadiu şi prelucrarea acestora cum şi la aceia care lucrează cu Vanadiu şi săruri de ale Iui, ca în industria textilă, facerea oţelului, etc., s'au observat fenomene de otrăvire. După un raport din Journal of the American Medical Association. Vanadiul şi sărurile lui produce îmbolnăvirea plămânilor, rinichilor şi a organelor aparatului digestiv. Hdesea s'a observat producerea anemiei şi emoragiilor pulmonare, care duc la tuberculoză. S’au mai observat iarăşi turburări gastrice şi aprinderea rinichilor. Pe lângă acestea s’au mai văzut uneori şi turburări nervoase şi chiar turburări cerebrale. încercările făcute pe animale au dovedit că Vanadiul şi sărurile sale sunt un pericol pentru lucrătorii care lucrează cu ele. (Dr. G. C., Prometheus, 25 Mai 1912). Cel mai mare vapor din lume se numeşte «lmperator , şi a fost botezat în Şamburg, de către împăratul Germaniei, Wilhelm II, în ziua de 10 Mai s. n., anul acesta, flre o capacitate de 141.500 metri cubi, şi poate încărca 50.000 tone. Vaporul se execută de uzinele Vulcan! actualmente se lucrează în interior, fiind început în Iunie 1910. La înzestrarea vaporului iau parte tot felul de fabrici germane : de turnătorie, de maşini, de mobile, de postav, etc., căci e vorba să cuprindă loc pentru peste 5000 de persoane, din care 1100 echipajul vaporului, şi 4000 călători. Lux grozav pe acest vapor, ca şi pe Titanic, căci nu voia să se lase mai pe jos: restaurant enorm, în două etaje, unde au loc la mese peste 800 persoane; sere, chioşcuri, basen de înnotat, băi, săli de masagiu şi gimnastică, etc. Desigur că de data asta nu se vor mai neglija mijloacele de salvare. Faţă de natură însă nu e nimeni, nici zeu, nici împărat! Mai 1912. Ing. C. Sf. --------------------------------- www.dacaromamca.ro SĂRBĂTORIREA LUI FLAMMARION 293 SĂRBĂTORIREA lui flhmmhrion. Cine n’a citit măcar una din cărţile minunate ale astronomului-poet Flammarion ! Călătoriile acelea printre stele, prin spaţiile fără sfârşit, descrise cu o meşteşugire de imagini fără pereclje. au făcut mai mulţi astronomi-amatori de cât toate cărţile serioase de astronomie. Unul din eroii lui Flammarion, celebrul Lumen, care pleacă de pe pământ cu o iuţeală mai mare decât a luminii, l’a condus pe sărbătoritul de acum la nişte icoane ale trecutului, pline de o adevărată f.umuseţe şi gândire filosofică. La împlinirea a 70 ani de viaţă a lui Flammarion şi pentru 25 ani dela înfiinţarea Societăţii astronomice din Franţa de către dânsul, un comitet, sub preşidenţia lui Poincarâ, marele şi universalul matematic, a organizat la 26 Februarie din anul acesta o sărbătoare impunătoare, cu care împrejurare s’a oferit sărbătoritului o medalie de amintire. ^ Cred că cel mai bun lucru pentru cititorii noştri e să le dau în traducere liberă discursul ţinut atunci de D-l Poincare. Să pe oare adevărat că astronomia e o ştiinţă de care nu te poţi apropia, învestmântată cu integrale îngrozitoare, un pustiu unde ocpiul nu poate descoperi de loc verdeaţă ? Să pe oare adevărat că munca astronomului e grea şi istovitoare, că munca asta se reduce numai să mişti un pr învârtind un şurub încetinel, încetinel, să citeşti o cifră pe o scară, s’o înscrii pe un carnet, şi apoi să reîncepi aceiaşi operaţie de mii şi mii de ori fără să te mai opreşti? Să pe oare om pe lume care să creadă aşa ceva ? Nu, dacă ar p, ar însemna că nu cunoaşte pe Camille Flammarion, şi asta nu e de crezut. Pentru el astronomia e cu totul altceva ; el ştie că astronomul trebue să facă măsurări şi că măsurările acestea cer răbdare multă ; el ştie că astronomul trebue să facă numeroase calcule, care de multe ori sunt foarte grele; dar mai ştie că munca asta va p răsplătită însutit şi că prive- ,Natura“, fln. VII, No. 10 20 www.dacoromanica.ro 294 NATURA liştea cerului nemărginit şi strălucitor, plin de armonie şi de viaţă, ne va da aceiaşi mulţumire ca alpinistului, care ajuns în vârful muntelui şi admirând icoana sublimă a gheţarilor de veci, nu-şi mai aduce aminte de ostenelile urcării. Şi nu numai ştie toate astea, dar mai ştie să ni le spună în aşa fel ca să le pricepem. De sigur, şi ceilalţi astronomi simt mai mult sau mai puţin lucrurile acestea ; altfel, de ce s’ar constrânge ei la o muncă grea şi plicticoasă, la vegheri lungi şi în condiţiuni cu totul nepriincioase. Şi doar nu-i atrage vre-o leafă mare ; cine îşi înctjipueşte aşa ceva, n’a deschis se vede niciodată bugetul Ministerului de Instrucţie publică. Nu, ei muncesc fără să se plângă, fiindcă ştiu că iau parte la o operă măreaţă care trebue să înalţe sufletul omenesc, să-l apropie de Dumnezeu şi în acelaşi timp să-l facă mai mândru de-el însuşi, şi, cu toate că nu le e dat să vadă adesea de cât un colţ al cerului, ei se simt totuşi înălţaţi. Aceasta le e răsplata pentru o muncă neîncetată. Dar de cele mai multe ori aceste sentimente ale sufletului lor sunt ca un fel de instinct nehotărât pe care nu sunt în stare să-l exprime ; mulţi simt frumuseţea unui peisagiu, numai pictorul o poate fixa pe pânză, numai poetul o poate pune în versuri. Ne-a fost dat s’avem un poet care a avut darul să prindă în scris tainele cerului, să le facă cunoscute şi iubite de cei care nu le cunoşteau sau de cei care nu ştiau să le pătrundă ; acest poet e Camille Flammarion. El cântă, şi singurătăţile cerului se însufleţesc; stelele nu mai sunt puncte matematice care verifică fără ştirea lor ecuaţiuni diferenţiale, ci sunt lumi împodobite în culori atrăgătoare, unde e mişcare, viaţă şi dragoste. întinderea fără sfârşit a spaţiului nu mai e o monotonie măreaţă şi impunătoare, ci e o felurime www.dacoramamca.ro StRBATORIREA LUI FLAMMARION 295 bogată şi neaşteptată unde fiecare pas ne aduce o surprindere nouă. împrejurul Soarelui ocolesc planetele care seamănă cu pământul în unele privinţe, dar care se deosebesc în multe altele. Să ne transportăm în ele cu gândul şi cerul ni se va arătă cu înfăţişeri nouă, cu împrejurări fizice, cu clime şi anotimpuri adânc schimbate; urmează de aci încljeerea că viaţa e acolo cu neputinţă ? Să ne aducem aminte că acum -30 de ani se demonstra negru pe alb că în abisurile mărilor tiu putea fi decât moarte sau tăcere. Nu, e mai bine să credem că viaţa e pretutindeni şi că e totdeauna felurită. Şi dacă, încă o bătaie de aripă ne ridică mai sus de sistemul solar, vom întâlni sisteme nouă, nu toate la fel, căci unele sunt luminate de mai mulţi sori, altele de un corp central a cărui lumină pare că se stinge şi se aprinde rând pe rând, la intervale regulate. Şi aceste stele trăesc, căci îmbătrânesc şi mor; ce zic ? câte odată le vedem născând sub ocl)ii noştri. Şi toate astea se mişcă armonios, fără ciocniri şi fără catastrofe, şi îndărătul lor lucesc nebuloasele tainice cu o lumină potolită. De sigur, aceste minuni nu sunt create de poet, nici nu le-a văzut el cel dintâiu, dar el nu le uită nici odată şi nu ne dă răgaz să le uităm nici noi. Şi pe dată poetul devine apostol; glasul lui puternic mişcă mulţimea şi o scutură din nepăsare. El a silit să se îndrepteze spre cer mulţi ochi care nu priviseră decât pământul. Chiar profanii se înflăcărează; doamnele din societate se interesează şi ele, entuziasmul se ia dela unul la altul; nu numai banchetele încălzesc lumea, flacăra pe care o aprinde •dragostea de frumos, dragostea de adevăr, cuvântarea zisă •cu măestrie a unui vorbitor priceput şi convins încălzesc tot www.dacaromanica.ro 296 NATURA aşa de bine sufletele. De aceea părtaşii se îngrămădesc, toţî vor să-l citească, toţi vor să-l asculte, şi după ce l’au ascultat, toţi vor să călătorească cu el înspre regiunile a căror splendoare au întrevăzut-o. Dar mă opresc, căci dacă m’aşi lăsă să fiu cuprins al rândul meu de această înflăcărare, ar puteâ lumea să creadă că Flammarion a fost un astronom pentru saloane şi cocoane. De loc; el n’a putut stă multă vreme la Observatorul din Paris şi ne-a spus pentru ce; dar a fundat Observatorul din Juvisy, şi acolo vă garantez că se face treabă bună. Lucrul acesta se ştie şi în streinătate: acum câtevâ zile am primit o scrisoare dela d-1 Max Wolf din Heidelberg, celebrul descoperitor de planete mici, în care m’anunţă că a dat planetei 605, însemnată prin înclinarea ei mare, numele de Juvisia, «pentru ca să recunoască, zicea el. meritele mari ale astronomului dela Juvisy». Iubite Flammarion, eu, din nenorocire, nu-ţi pot da din partea mea nici o planetă, dar sunt fericit că pot aduce omagiu, savantului care e în acelaş timp poet, şi poetului care e în acelaş timp savant. G. ŢIŢEICA SFHRŞITUL LUMII Mare turburare! Două eclipse într’o lună').... Ce să fie? Război, zic unii! Sfârşitul lumii zic alţii! Şi în adevăr a fost şi este încă război în Tripolitania, ba mai sunt şi învăţaţi care din când în când prevestesc sfârşitul lumii. Prevestirile lor pornesc dela o intenţiune lăudabilă căreia 1) La 1 Aprilie 1912 eclipsă parţială de Lună. La 17 Aprilie 1912 eclipsă inelară şi totală de Soare şi vor mai fi încă 2 eclipse, una de Lună la 26 Septembrie st. n. şi alta de Soare la 10 Octombrie. www.daCoromanica.ro SFÂRŞITUL LUMII 297 irebue să ne închinăm. Căci un om prevenit face cât doi, zice proverbul francez. R preveni deci omenirea de apropriatul ei sfârşit, înseamnă a o dubla dintr’odată ; tur de forţă în faţa căruia cei mai semeţi propovăduitori prin faptă a înmulţirii popoarelor, ca şi cei mai mari duşmani ai împuţinării lor, s’ar da înapoi. Să lăsăm însă consideraţiunile sentimentale şi să vedem ce se va întâmplă cu lumea. Este logic, nu însă şi plăcut lucru, ca să ne gândim că lumea trebue să aibă un sfârşit, căci cu vremea se sfârşesc toate; cu câtă amărăciune nu ne gândim la sfârşitul vieţii; şi câte combinaţiuni, câteodată chiar negustoreşti, nu născocim pentru a-1 depărta cât mai mult. La câte influenţe răufăcătoare nu vor fi supuse generaţiile viitoare! Le putem da un sfat, să nu se grăbească a părăsi o planetă a cărei locuire este deocamdată destul de confortabilă. Fericită va fi generaţia dela sfârşitul lumii! Salutăm de pe acum plecarea voastră! Căci pe când generaţiile noastre n’au cunoscut decât supărări, concentrări vremelnice pentru exerciţii, manevre şi războaie între semeni, trecere in rezerve, miliţii şi chiar eşirea la pensie ! Vouă, viitori legionari, vă este rezervată mobilizarea generală, ridicarea în grămadă pentru...........volatilizarea finală! * * * Sfârşitul Lumii va fi ştiinţific, ori nu va fi. In adevăr, pământul năclăit, scârţiind din toate încheieturile sale veclji, ar desgusta astrele vecine, începând cu cea mai apropiată de noi, cu eleganta şi prea graţioasa Venus. Cataclismul este deci preferabil! dar care ? O explozie vulcanică datorită focului central, este puţin probabilă şi poate chiar demodată. Vulcanii de azi fac mai puţin zgomot 3i fum decât uzinele metalurgice de mâna întâiu. Ei servesc www.dacoromanica.ro 298 NATURA mai mult drept reclamă câtorva regiuni, pentru a atrage escursioniştii. Vulcanii-reclamă nu ne vor face nici odată să credem că vor p în stare a turbura în mod serios regulata funcţionare a maşinii pământeşti. Htunci ce ne rămâne pentru a sfârşi? Potopul? Istoricii şi Magii de diferite feluri din vechime,, ne povestesc despre potoape; dar totdeauna de potoape parţiale, după toate datele, nişte inundaţii mai mari. Dacă ne-am închipui toate râurile canalizate, cursurile fluviilor îndreptate,, toate apele de pe uscaturi stăpânite de zăgazuri şi de le-am da drumul deodată la toate, ce-ar p ? Or cât de însemnate-ar p pagubele făcute, totuşi un astfel de potop s’ar reduce-la nişte fapte diverse, de mică importanţă pentru restul lumii Cataclismele gheţarilor, produse prin deplasarea axei polilor, nu sunt nici ele de temut şi ca dovadă putem lua Mamutul : un fel de elefant colos pe care-1 găsim înomolit în malurile Senei şi al cărui corp este îmbrăcat cu o blană lungă şi groasă. Ce caută el aici? Nu prea este greu de găsit explicarea. Mamuţii au murit de moarte bună, în locurile unde-i găsim, ca nişte animale de lux ce erau, striviţi de sigur de vre-o dărâmătură de mal în cursul vre-unei plimbări, dărâmătură provocată de vre-un cutremur, care i-ar p surprins. Generaţiile viitoare răscolind pământul ar găsi desigur, automobilişti, ori aviatori îmbrăcaţi cu frumoasele lor măntăli îmblănite, îngropaţi de vii, ar admira desigur monştrii aceştia; naivi ai generaţiei viitoare! ei ar crede că au fost surprinşi şi îngheţaţi în urma vre-unei catastrofe produse de gheţari; în realitate însă nenorocitele victime vor jr dispărut desigur în mijlocul unor călduri de Iulie şi încă ce căldură! luând parte la cine ştie ce curse celebre, căutând a bate cine ştie ce record de iuţeală, fond ori înălţime. www.dacaromamca.ro SFÂRŞITUL LUMII 29» Cc ne-ar rămâne dar pentru sfârşitul lumii? Dacă nici prin foc, nici prin potoape, nici prin gpeţari, va piei i poate prin puterea electrochimică, şi iacă cum: flerul, aerul atmosferic (mai mult ori mai puţin bun de respirat) să compune din oxigen şi azot; (cei ce nu ştiu că sunt 21 părţi oxigen şi 79 azot în acest amestec, şi au isprăvit şi liceul, mai că nu ar merita să pe felicitaţi). S’a constatat în mod ştiinţipc că dacă facem să treacă aerul printr’un arc voltaic, se obţin diferiţi produşi azotoşi, care, trataţi cu apă, dau naştere acidului azotic. Pe acest fenomen se sprijină fabricarea salpetrului de Norvegia ')• fleum sfârşitul lumii! Să ne închipuim că împrejurul pământului se deslănţu-eşte o furtună electrică extraordinară. Fulgere, tunete, descărcări electrice de toate felurile; scântei de sute de metri, etc. înainte de a ne da cont de frumuseţea fenomenului, tot oxigenul din aer se va p combinat cu azotul. O ploaie de acid azotic va cădea peste tot pământul, care se va încreţi, usca şi arde; plante şi animale vor fi în întregime distruse. După acest dezastru general, va mai p rămas puţin gaz, însă acesta va p nerespirabil: Care ? flzot! va răspunde ultimul chimist dânduşi ultima supare. După aprmările specialiştilor în măsură de a cunoaşte bine lucrurile, aşa trebue să’şi p sfârşit cariera onorabila Lună. Exemplul ei ar trebui să ne servească drept model, ori cljiar să ne inspire idei de o dulce plosope, idei posibile asupra sfârşitului inevitabil al Pământului. Dar nu! Nu putem 1 1) Vezi Natura fln. V., 1909, pag. 212-225, Th. Saidel: Intrebuin. ţarea aerului atmosferic la fabricarea substanţelor azotoase. www.dacarotnamca.ro 300 NATURA să ne gândim la sfârşitul aşa de dureros al nenorocitei Luni, fără ca să ne înveselim, ba cbiar foarte veseli. Când pământul va trece în lumea veşniciei, din cauza stropirei pe cale electrocţ)imică cu grozavul gaz otrăvitor, ce bucurie nu vor simţi diferiţi învăţaţi—extratereştri—admirând rămăşiţele Pământului, din înălţimea observatorilor din Venus, Mercur, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Dar ! fiecare la tândul lui! VICTOR HNHSTflSia Profesor la Liceul Lazăr CUM DORESC SA-MI VĂD ORAŞUL1) IV. ORAŞUL DE DEAL Caractere. Aproape jumătate din oraşele noastre sunt oraşe de deal, şi s’au născut în timpurile de creştere a forţelor principatelor româneşti. Oraşele noastre de deal se pot dezvoltă mai mult ca cele de munte, căci văile se lărgesc, sunt mai din plin udate de ape curgătoare, „la drumul mare“, şi nu departe nici de materiile brute, nici de producţiunile principale ale ţărei noastre. Căile ferate încă de pe acum le favorizează, iar apele noastre, in un viitor nu prea îndepărtat, vor fi şi ele supuse la un tribut, căci destul tribut de sânge le-a plătit poporul românesc secole întregi dearândul! In aceste oraşe, pământul şi clima e sănătoasă, lucrările de îmbunătăţire nu prea grele ori scumpe. Mare parte din oraşele de deal ale Munteniei se pot 1 1) Vezi Natura No. 7, 8 şi 9, 1912. www.dacaramamca.ro CUM DORESC SÂ-MI VÂD ORAŞUL 301 desvoltâ în formă de amfiteatru, pe când cele ale Moldovei, cu o orogrape mai neregulată, pot luă tot felul de forme. O bună parte din cele spuse la „oraşul de munte11 s’ar putea repeta şi aici, cu atât mai mult, cu cât unora din oraşele •de deal nu li se poate precizâ categoria. Unele din oraşele de deal pare că sunt destinate să rămână „oraşe de locuit11, adică oraşe liniştite, unde funcţionarul, pensionarul, proprietarul, se pot bucură de frumuseţea şi pigiena oraşului. In Germania, aş puteâ cită Wiesbaden-ul, ori epiar Bonn; la noi, alegeţi-le Domnia-voastră, căci eu nu doresc să le văd pe toate rămânând numai „oraşe de locuit11. Hltele sunt cpemate a deveni industriale, ori comerciale, altele climaterice ori balneare. Politica oraşelor de deal. Oraşele destinate să rămâie „de locuit" sau staţiuni balneare, sunt cpemate să se cultive în două direcţii în primul rând: în pigiena publică şi în partea culturală, flm arătat, în trăsături generale, la oraşul de munte, cam cum se procedează pentru aceste scopuri şi e inutil să mai insist aici. ftltfel însă trebue să procedeze oraşele de deal, care’şi au speranţa în o desvoltare industrială comercială. E prea cunoscut că, la noi în ţară, atât comerţul, cât şi industria unui oraş, nu se poate desvoltâ având în vedere numai cerinţele interioare ale oraşului, de oarece numai oraşele mondiale sunt şi mari centre de consumaţie. Oraşele noastre deluroase vor avea dar în vedere o consumaţie regională, şi numai în cazuri excepponale se vor puteâ bizui pe consumaţia ţărei întregi. In ce priveşte exportul, trebue să avem în vedere curentul tuturor ţărilor de a’şi câştigă cât mai mult libertatea economică, şi prin urmare, anumite industrii de export pot p privite ca rarităţi. Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport sunt factori www.dacaromamca.ro 3(12 NATURA decisivi în progresul economic al oraşelor, şi regretăm cu tot dinadinsul, când vedem că acest lucru nu se înţelege, sau nu s’a înţeles îndeajuns. Ne este dat şi astăzi să vedem oraşe, care par că au considerat ca o primejdie prezenţa căei ferate, căci astfel nu s’ar putea explică, ce caută atâtea gări la 2, 3 şi cţjiar 4 kilometri de oraşele lor! Dacă pe la 1830 i se iertă ctjiar unui Thiers să prigonească „enormii cai de fier ce scot fum şi foc“, — poate pe atunci mai neexplicaţi lumei decât cţjiar călătoriile prin văzduţj, — astăzi, după atâtea zeci de ani de experienţe fericite, după ce s’a văzut ce enorme schimbări aduc căile ferate regiunilor prin care trec, după ce, mai toţi îndrăsnim să ne apropiem de locomotivă, fără a ne face testamentul, de ce mai stau unele oraşe aşâ de departe de satana ? Nici drumurile pe apă să nu le uităm. Dacă din timpurile cele mai vecţji, drumurile pe apă au constituit cele mai bune căi de transport, aducând pe rând bogăţia fenicienilor, grecilor, apoi veneţienilor, genovezilor, ori spaniolilor şi portu-gezilor, etc., nu este mai puţin adevărat că, şi astăzi, cu toată dezvoltarea căilor de comunicaţie pe uscat, pe ctjiar şi prin aer, tot căile pe apă poartă bogăţiile cele mari ale regiunilor şi oraşelor pe unde trec. ftvem şi noi rîuri care pot deveni de mare folos .oraşelor noastre de deal, şi trebue să facem şi noi din ele, ceeace alte ţări au făcut de mult ')• 1) Şi în vechime s au construit canale artificiale de navigaţie, ori «s au făcut primitoare de plutire» multe rîuri. flşa, Rinul în evul mediu, era drumul natural ce lega orientul cu occidentul, căci lega Italia cu ţările-nordului; în Franţa, o plasă de canale se întinde pe suprafaţa ţârei. Marea Nordului cu Baltica sunt legate încă dela 1390 prin intermediuL Elbei; Dunărea, încă din timpul Romanilor era, nu numai graniţa barbarilor, dar şi un drum de comunicaţie, care, în evul mediu, a căpătat www.dacoromamca.ro CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 30? Fie ca linii eftine de comunicaţie, ori ca producători de energie, fie ca factori de mărire a producţiunii terenului, rîurile noastre sunt chemate să ajute mult dezvoltarea oraşelor noastre de deal şi de câmp, iar administraţiile oraşelor ar trebui să lucreze în comun pentru interese comune, rivalitatea între ele să constea numai în lucrări ori contribuţii băneşti pentru punerea în valoare a bunului comun! Fie ca oraşele noastre de deal să devie oglinda spiritului de pricepere, ordine şi întreprindere a neamului românesc! V. ORAŞUL DE ŞES Caracterele şi politica oraşelor de şes. Trecând la orăşele de şes, mă gândesc la oraşele noastre înşirate dealungul Dunării, mă gândesc şi la Bucureşti. Bucureştiul tinde a deveni un centru de populaţie, deci o importanţă şi mai mare: oraşe dunărene de ale noastre, ca de exemplu Giurgiu, se ştie că au fost întemeiate de negustorii genovezi. Cljiar lucrări mari pentru navigaţie, care construite în timpuri nu prea îndepărtate, au uimit lumea întreagă, au fost gândite şi cl)iar încercate în veacuri îndepărtate. Canalul de Suez, care aduce bogăţia Egiptului, şi mai ales englezilor, străpuns depnitiv de energia de per a lui Ferdinand de Lesseps, în mijlocul lui Noembrie 1869, în mijlocul sărbătorirei internaţionale, a constituit problema locală a atâtor pguri istorice, care au văzut sau s au gândit la locurile dintre piramide şi, marea Roşie. Herodot scrie că regele Necho (609—604 Cr) a încercat cu peste 120 000 lucrători, să puie în comunicaţie Nilul cu marea Roşie. Oracolul însă anunţând că acest canal va servi numai barbarilor (fenicienilor) lucrarea fu lăsată în părăsire. In decursul vremilor lucrarea fu reluată în diferite rânduri de Darius, Ptolomeu II, Traian, apoi Su-leiman, Ludovic al XIV şi Napoleon I, până ce, în timpul lui Napoleon III, — «cel cu un foarte bun ocl)î ingineresc», — diplomatul său Lesseps a tăiat acest milenar nod gordian. www.dacoromaiiica.ro 304 NATURA şi de consumaţie, şi de aceia comerţul înfloreşte în acest oraş, şi va înflori şi industria, căci aşa se întâmplă în orice oraş mare. Cu cât însă afacerile se măresc, cu atât trebuiesc mai bine ordonate, şi dacă aceasta nu se face din vreme, avem în urmă încurcături, de nu mai putem eşi din ele. Dunărea este actualmente artera oraşelor noastre de şes, şi nu este încă în deajuns şi a ţărei; în viitor, nici nu ne putem da bine seama, de ceeace ne poate folosi, de ceeace trebue să ne folosească. Când va veni timpul, ca dela Vâr-ciorova la marea Neagră, să avem un singur oraş pe tot malul Dunărei ? Rstăzi, cam din 60 în 60 kilometri, câte un orăşel apare în luminişurile pădurii de sălcii — lată de câte-va sute de metri — care se întinde mai pe tot malul stâng al Dunărei; în dosul acestei «perii», o serie de lacuri, bălţi, băltoace, (iezere, japce, privaluri)') pe lângă peştele bun ce dau, procură şi mijlocul de perpetuare a unor numere cu multe nule de ţînţari anofeli sau nu, cărora mulţi am avut plăcerea să le facem cunoştinţa, dar în orice caz, pe «fericiţii câştigători» a unor astfel de cifre, nu-i invidiez. încă o specialitate a oraşelor Dunărei — să nu se supere celelalte oraşe care le face concurenţă — este praful, — «praf ca la moşi» — cu pitoreasca sa metamorfoză, noroiul. Dar să nu fim prea pretenţioşi: şi oraşele noastre de şes deci şi cele de pe valea Dunărei, lucrează foarte mult pentru înbunătăţirea lor. Să nu se uite că, o lucrare de edilitate costă, şi din nenorocire costă pe metru de lungime, metru patrat ori metru cub; comunele noastre sunt şi îndatorate şi sărace, şi după alte toate, se întind şi.... mai mult decât le e plapoma! Să dau două cifre de comparaţie, pe care le 1) «Dunărea de Gr. flntipa. www.dacoromamca.ro Cl’M DOKESO SA-M1 TAD ORAŞl'L 305 am la îndemână : Bucureştiul are o suprafaţă cam de 5500 Ha şi 300.000 locuitori ; Berlinul, fără împrejurimi, cam 6300 Ha şi 2 300.000 locuitori. Hceasta înseamnă că primul oraş are o densitate de 55 locuitori/Ha, al doilea una de 365 locuitori Ha, şi dacă ţinem seamă că locuitorii Berlinului sunt mai bogaţi şi deci Berlinul are venituri mai bune ca Bucureştiul, nu vedem că fiecare petec de stradă, piaţă, etc., este de cel puţin 10 ori mai bine plătit, deci mai bine întreţinut in Berlin, de cât în Bucureşti ? Este clar deci, că nu putem cere, şi nu putem face tot ceeace vedem, căci ar fi o nebunie. Insă, cine nu vede numai lucrurile care îl orbesc, ci bagă în seamă, şi ce este mai modest, desigur că a notat, nu departe de palatele costisitoare, de parcurile artificiale şi cu grămezi de aur procurate, alături de largile bulevarde asfaltate şi sclipind la «luxii» electrici, a spicuit veselele şi confortabilele clădiri mai eftine, grădinile-parcuri naturale, păstrate din vreme cu ctjeltueli foarte mici, stradele şi trotoarele croite din vreme cum trebue şi pentru viitorul când «noul născut» se va mări, dar curate şi primitoare pe fâşia lor de pavaj provizoriu, practic şi eftin. Ce contrast de idei, când aud de oraşe ale noastre, care nu mai pot întreprinde nimic, căci s’au îndatorat, fie pentru un «palat comunal» nepotrivit şi fără ce-i trebue, fie pentru un parc nefolosit şi pe care nu-1 mai poate întreţine, fie pentru iluminatul electric «a giorno» (a cui ?), fie cu pavarea din larg a unui căpătâi de stradă, ca de acolo să-ţi dea drumul în voia... noroiului! Oraşele noastre de câmp au mult, foarte mult de făcut. Să sperăm că se vor folosi de binecuvântarea Dunărei şi vor înflori în bogăţie şi populaţie, pregătindu-şi şi ordonân-du-şi viitorul industrialo-comercial, lucrând din răsputeri, nu www.dacaromamca.ro NATURA sno numai pentru tjigiena afacerilor, dar şi a populaţiei. Frigurile palustre tifice, locuinţele nesănătoase, praful, prea multul soare, lâncezeala, trebue să dispară! Natura ajută mai puţin în partea artistică oraşele de şes, munţii, dealurile şi vâlcelele cu farmecul lor, lipsesc. Vegetaţia e din ce în ce, mai mult şi mai departe gonită de centrul oraşului. De aceia, totul vorbeşte, că oraşele noastre de şes trebue să urmărească în tot momentul, o desvoltare ca „oraşul grădină", la care trec acum. Oraşul grădină. Că plantele — pomii şi verdeaţa — sunt de preferit pe străzi, în pieţe, curţi etc, atât din punct de vedere t)igienic, cât şi artistic, nu mai e de stat de vorbă. Românul însă zice: „cu o floare nu se face primăvară", iar eu variez: cu un pom, nu se face din un oraş, o grădină. Să nu se creadă dar, că cu câţiva pomi, răsfiraţi dealungul unui trotuar, cu un ronţ de iarbă, cu o grădiniţă — strânsă de un gard de per „ca într’un corset" şi în mijlocul căreia un jet-d'eau uscat, ne reaminteşte cât de scumpă-i apa, — am obţinut o „dulce Bucovină, veselă grădină". Htunci putem speră să obţinem un oraş grădină, când mai dinainte potărâm o anumită regiune, acoperită cu o vegetaţie naturală bogată, să devie oraşul de mâine, acoperit numai cu locuinţe pentru o singură familie, cu curţi separate, cu străzile şerpuind printre copaci; atunci lucrăm cu mult folos la pigiena şi estetica oraşului ce se crează. Un oraş-grădină creat prin plantaţii, lasă că costă scump şi întreţinerea plantaţiilor, mai ales la început, e o problemă grea financiară, dar, câţi ani trebue să aşteptăm rezultatele ? Hpoi, pe ce scară se pot face acele plantaţii ? Iar dacă plantaţiile vin şi prea târziu, după ce terenurile s’au clădit, parcelat şi speculat, vom învăţă, cam ceeace ne arată următoarele cifre: www.dacoromanica.ro ADM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 307 oraşul New-York, şi-a procurat în 1863, în centrul oraşului, minunea de parc Central, proectat de celebru maestru Law Olmsted; acest parc de 340 5a-» a costat atunci, cu teren cu tot, cam 26’/* mii. lei, pecând între anii 1895 şi 1905, alte 3 parcuri mai mici, din sudul oraşului, de o suprafaţă totală de 4 Ha., au costat cam 27’ 2 mii. lei, adică aproape de 90 ori mai mult! ftşâ dar, procurarea de parcuri în oraşe, ori transformarea sferturilor clădite, în oraşe-grădini, devine, pe zi ce trece, o imposibilitate. O trecere spre oraşele grădini, ar fi cumpărarea de către comună a unei curele de pământ de jur împrejurul oraşului, care, cu timpul, să se transforme în un „cordon de verdeaţă11. Un astfel de cordon are acum Viena, realizat după proiectul, premiat în 1893, al Dr. Ing. I. St.iibben şi O. Wagner, un astfel de cordon măiestru şi-a procurat mai târziu oraşul Boston, un astfel de cordon se sileşte să-şi încingă şi Berlinul pentru Gross-Berlin, şi Budapesta pentru Gross-Budapest, şi . după câte se aude şi Bucureştii se gândesc la aşâ ceva ’)• Dincolo de aceste cordoane, se pot desvoltâ oraşele-grădini; totuşi, până astăzi încă, aceste oraşe-grădini procură «cuiburi» tot numai milionarilor. Cine a vizitat coloniile de prin Dahlem, Grunewald, Lichterfelde. Zehlendorf, etc-, din jurul Berlinului, desigur că s’a convins de acest adevăr. 1) Astăzi, astfel de cordoane de verdeaţă se procură cumpărându-se din vreme terenuri întinse Ia marginea oraşului, pentru a se clarifică pe ele apele murdare ale oraşului, care curg prin canale, înainte de a li se da drumul în râul ce udă oraşul. Aceste terenuri se numesc Câmpuri irigate (Rieselfelder). Oraşelor mari, este de absolută nevoie să li se cureţe apele canalelor, şi printre multele sisteme de curăţire, acest sistem amintit, prezintă şi avantajul ce arătai: se măreşte oraşul, mutăm câmpiile de irigaţie mai departe, iar pe locul lor, se ridică cordonul verde al oraşului, care atunci, va costa foarte eftin. www.dacaromamca.ro 308 NATURA In Anglia şi în America de Nord, unde astfel de oraşe s’au răspândit mai mult din diferite cauze, —o bună parte din clasa lucrătorilor a pătruns în oraşele-grădini, socotite ca oraşele viitorului *)• Am arătat la „chestiunea locuinţelor", cam repede, când îşi pot luă fiinţă acest sistem de oraşe. Când nu poate p vorba de crearea unui oraş-grădină, se caută cel puţin să se lase aşa numitele „drumuri de umbrâu, care sunt străzi liniştite şi cu alei de arbori şi iarbă, plantate. Mai ales în oraşele noastre de şes, unde vara nu rar avem temperaturi până la 40', ce binefacere ar p să putem plecă din un punct al oraşului, şi numai prin umbră să ajungem în un punct opus. Astfel de drumuri sunt uneori supciente şi dacă sunt executate numai pentru pietoni, dar zgomotul şi praful să pe departe ţinute! In legătură cu chestia plantaţiilor, voi face câteva obser-vaţiuni, care nu sunt numai ale mele. Este un curent în toate oraşele de prin toate locurile, să se înşirue pomii dealungut trotuarelor străzilor ; dacă acei pomi - căci mai mult pomi se plantează - sunt necesari, sunt la locul lor, ori răsplătesc banii ce se cpeltuesc cu ei, asta e un „nimic11! Dar spuneţi, de câteori nu v’aţi supărat, când, întorcându-vă spre casă, pe trotuarul arzând supt soarele de 12, umbra pomilor se răsfăţa, pe pe şinele tramvaiului, pe pe bordura de un decimetru a trotuarului! Câţi nu ar lăuda pe primarul, care i-ar scoate pomul din fereastra odăei lui de lucru dela stradă; câte felinare sunt ca şi cum nu ar fi, când sunt vârâte între frunzele unui castan; iar serviciul de măturători — dacă există — ştie ce are de lucru toamna, cu aceste „foi de toamnă11 nu tocmai poetice pe străzile oraşului. Nu e mai potrivit, mai puţini pomi pe stradă, dar la locul lor, mai în- 1 1) Ebenzer Howard: «G ar den Cit ies of to morrow». www.dacoromamca.ro CUM DORESC SĂ-Mt VÂD ORAŞUL no9 grijiţi — nu lăsaţi să se usuce şi să întrebuinţăm mai mult pe străzile noastre frumoasele covoare verzi, dea lungul tro-tuoarelor, sau cţ)iar în mijlocul străzilor ? Din întrebuinţarea potrivită a acestor pomi, aşezaţi printre covoarele verzi, se pot obţine străzi vesele, luminoase, cu praf puţin, şi mai eftine. Dacă din întâmplare, mici grădini sunt cuprinse între străzi, acestea trebuiesc lăsate neîngrădite, ca să pe accesibile, numai pentru pietoni, din orice punct, să-i atragă! ')• Străzi şi pieţe. In oraşele de şes, străzile sunt mai puţin hotărâte de teren. Rici suntem conduşi mai mult de nevoile circulaţiei. Mă voiu mărgini să atrag atenţia că, cu cât un oraş de şes are, sau promite să aibă, o circulaţie mai intensă, cu atât trebue să dăm o dezvoltare mai mare străzilor radiale — care merg în centrul oraşului şi coincid de obicei cu drumurile existente, — după care vin străzile circulare, — care leagă periferiile, — apoi străzile liniştite sau de locuit. Se au în vedere distanţele cele mai scurte. Multe străzi vor trebui să aibă în viitor lărgimi mult mai mari de cât cele necesitate de circulaţia prezentă — mai ales străzile radiale — şi de aceia să se caute a li se da din timp lărgimea ce va trebui să o aibă în viitor. In caz contrar, în viitor, circulaţia va p atât de împiedicată, în cât va trebui să se recurgă, ori la lărgirea străzei, expropriind clădiri şi terenuri, ori la deschidere de noui străzi paralele, — ase- 1 1) La noi s’a făcut contrarul mai în toate oraşele In Bucureşti, Cis-megiul, grădina Icoanei, etc, sunt îngrădite de toate pă ţile; pare că vor să gonească pe trecătorul, care trebue să caute, pierzând un t mp preţios, şi făcând ocoluri, o portiţă ascunsa. Mai bine se lipseşte! Vehiculelor, numai dacă e absolută nevoie, Ii se va lăsa un drum de trecere. «Natura*, Rn Vil, No. Io -l www.dacaromamca.ro 310 NATURA menea expropriind terenuri, — lucrări care uneori costă de necrezut ')• Covoarele de verdeaţă, de care vorbeam, ori grădiniţele provizorii din faţa caselor servesc deseori să acopere surplusul de lărgime. Şi străzile oraşelor de şes au frumuseţea lor. La aceasta contribuie în special „înfăţişarea corpului străzei“ şi aceia „a pereţilor ei — faţadele caselor". Străzile drepte pe lungimi prea mari, devin foarte des plictisitoare. Dacă se face prea multă întrebuinţare de străzi drepte, ne săturăm iarăşi repede, căci faţadele construcţiilor îşi pierd cu totul însemnătatea, uniformitatea de umbre şi 1 1) Pe străzile de circulaţie se dezvoltă foarte mult comerţul, şi de aceia, acolo, preţurile terenurilor devin fabuloase. Rşa de exemplu, anul trecut în Decembrie, pe Leipziger Strasse în Berlin, s’au vândut 24 parcele construite, cu peste 55 mii. lei, adică cam cu 2, 3 mii. fiecare parcelă. O parcelă, care a fost cumpărată înainte cu 750.000 lei, a fost vândută cu 3.750.000 lei. Preţul cel mai ridicat pe metru patrat a fost de aprox. 8650 lei, cel mai mic (un teren îngust şi adânc) cam 1590 lei m. p., iar foarte des, cam 3500 lei m. p.! Iată dar un caz, când prevederea e părintele înţelepciunii! Când o stradă trebue deschisă, însă nu poate tăia avantajos parcelele diferiţilor proprietari, este spre binele tuturor să se procede, fie la deformarea pe loc• a parcelelor, cum s’a făcut în Hamburg, Colonia, etc., pe Ia deformarea şi transportarea parcelelor, cum s’a făcut în Hanovra, Francfurt pe Main, Neucoln de lângă Berlin, etc. Străzile care sunt construite, se sistematizează foarte des (Belgia, Italia, Anglia Olanda...) prin sistemul deformărei zonelor . Nu ştiu dacă la noi aceste «deformări de parcele» se practică pe o scară oarecare ; în orice caz, rezultatele deformărilor nu se vad, ci mai vârtos a nedeformărilor, căci, pretutindeni întâlnim parcele schimonosite în toate chipurile, în cât nici o construcţie mai a cătărei nu se poate face pe acele locuri. Păgubesc şi chiriaşii, şi proprietarii şi comuna, lăsând sistemul de parcele-curele*, ori «parcele zdrenţe . Ceva ar trebui făcut în această privinţă. www.dacoramamca.ro CUM DORESC SĂ-MI VĂD ORAŞUL 311 'lumini nu are nici o atracţie. Chiar circulaţia, să nu se creadă că e totdeauna favorizată de linia dreaptă. Din contră pe o stradă cu raza de curbură mare, mersul vehiculelor se poate mult mai bine observa în totalitatea lor, iar în ce priveşte partea artistică a străzei curbe, din ambele puncte de vedere citate mai sus, e mult superioară străzei drepte. Să se observe că, străzile care au un profil patrat, impresionează ochiul ca şi o fereastră ori uşe patrată, şi că, străzile cu văi, deci cu suprafeţe concave, sunt mai plăcute •decât cele cu dealuri (cocoaşe), deci cu suprafeţe convexe. Ca lărgime, plantaţie, trotoare, etc., ale aceleiaşi străzi, este •greşită ideia că ele trebue să pe uniforme pe tot parcursul străzei; din contra, când strada e mai lungă, schimbarea în modul de execuţie a străzei, chiar şi a lărgimei străzilor, atrage cu sine un motiv artistic. Când două străzi se taie supt un unghiu prea ascuţit, e faine să se teşească mai mult acel unghiu, în interesul circulaţiei, iar colţul teşit se poate artistic ornamenta, mai des cu fântâni publice, cum ar fi de exemplu fântânile St. Michel ori Moliere din Paris. De când pavarea străzilor s’a perfecţionat şi scumpit, de când circulaţia a crescut foarte mult, şi mai ales, de când conductele de gaz, apă, electricitate, canalele, tuburi de poştă şi ce nu gândeşti, s’au înmulţit „ca sârmele în dosul unui tablou de distribuţie electrică" şi cu ele şi numărul reparaţiilor, •a devenit o adevărată necesitate regulamentarea poziţiei ce trebuie să ocupe aceste conducte în subsolul străzei. Hsupra acestei chestiuni este şi astăzi destulă discuţie: germanii mai ales, pun aproape toate conductele supt trotuarele străzilor, uşor şi practic pavate şi care trebuiesc atunci construite mult mai largi decât ar fi necesar pentru circulaţie ; francezii în www.dacoromamca.ro 312 NATURA Paris, şi englezii în Glascow, Manchester etc., au strâns mai toată această tubărie în adevărate „tunele infraviane". Să ne mai mirăm dar, de isprăvile din Sherlok Holmes, de „misterele Parisului", ori de dibăcia apaşilor lui? Aici ar fi locul să spun cevâ şi despre rolul clădirei în înfrumuseţarea străzilor. Clădirea publică în special, trebuie să aibă loc în silueta caracteristică a oraşului, şi în orientarea circulaţiei în oraş. De aceia, şi din aceste privinţe trebuesc studiate turnurile biseiicilor, domurile, foişoarele, rezervoarele de apă, etc., şi să nu ne mai mirăm, de ce primăriile oraşelor, au turnuri aşa de înalte. Faţă de stradă, faţada şi acoperişul clădirei, trebue să corespundă locului, să fie „binevenită" ; iar cât priveşte „casa de rând", ea poate să prezinte o variaţie în arhitectură, însă să continue să facă parte din un tot, care e strada cu casele ei. Nu cred să pot da exemple din oraşele noastre, exemple în adevăr caracteristice. Ba da,, în Galaţi, am observat o stradă cu această tendinţă. Pe cine însă, când a vizitat Parisul, nu l’a atras în deosebi Avenue de l’Opera, care se desfăşoară armonios până la Marea Operă, ce o priveşte în toată lungimea ei; cine nu a observat armonia arcadelor din Rue de Rivoli tot din Paris, ori continuitatea arţ)itectorală a palatelor ce înconjoară piaţa Vendome ? Din contră, când cineva se plimbă pe curatul şi distinsul Kurfurstendamm din Ctjarlottenburg, rămâne uimit de varietatea de stiluri şi motive arhitectonice, cu dărnicie împrăştiate, fără regulă, pe faţadele caselor! Cu aceste consideraţii, trec la pieţele oraşelor, la „plămânii" lui, cum se obişnueşte a li se zice. Unele pieţe sunt cerute de circulaţie, altele sunt arhitecturale, altele ocazionale. Când se construeşte o piaţă de circulaţie, trebue să se aibă în primul loc în vedere cerinţele circulaţiei, şi în al doilea. www.dacoramamca.ro CUM DORESC Si-MI VXD ORAŞUL 313 rând ornamentarea. Ele cer în primul rând ca centrul să ră-mâie liber. Altceva cer pieţele de arhitectură, care pot fi de diferite forme, dar forma închisă de toate părţile le convine cel mai bine. Aici au locul statuele, fântânele, construcţii . . 112 14. G. G. Longinescu Chimia la facultatea de ştiinţe din Buc. 133 15. Dr. G. Teodorescu Aprinzătorile cu piatră piroforică 145 16. Dr. G. Proca Pasteur...........................165, iy7 17. T. Porucic Ştiinţele pozitive în Rusia . 176 18. M. Maxim Dintr'o excursiune • . . 1S2 19. I. Corbu Temperatura maximă pe pământ . 186 20. M. Tlieohar Astronomie ............................. 190 21. V. Anastasia Animal ori plantă ■ 207 22. C. Sfintescu Cum doresc să-mi văd oraşul 213, 243, 277,300 23. iV. Botez Propag, undelor electrice prin pământ 222 24. I. Barasch Cauzele nenorocirilor pe mare 229 26. L. Popescu Gheţurile mării, iceburg-urile etc. 235 26. N. Moisescu Circulaţia sulfului în natură 239 27. Dr. E. Kaminski Coloraţiunea apelor . . . 255 28. I. Sinnonescu Escursiunile . . 261 29. A. Lăzărescu Transatlanticul . • . 270 30. G. Ţiţeica Sărbătorirea lui Flammarion . . . . 293 31. 7. Anastasia Sfârşitul lumii . . • . 2,J6 32. A. Perban Din sufletul florilor ■ . . . . 316 33. N. Botez Legile topirii ..........................320 www.dacoramanica.ro