NATURA REVISTĂ ŞTIIN POPULARIZARE l-MUMIClPIULUI-'i) rc H .GATl PKl' dJ.ţWlREA. D-LOR G. ŢIŢEICA şi G. G. LONGINESCU VOLUMUL IV OCTOMVRIE 1908 — IULIE 1909 BUCUREŞTI Tipografia GUTENBERG, Joseph. G6bl 20. — SŢRADA DOAMNEI. — 20. 1908 www.dacoromanicajx) www.dacoromanica.ro ■p^pescub Ajunam AUTO . &. f$.nqmescu. VOU hi......mu.9.aăzk ULTIMA TEOREMĂ A LUI FERMAT Mai întâi de toate ţin să previn pe cititorii acestui articol cu nu voiu face aci teorii, demonstraţiuni sau discuţiuni matematice; voesc să fac pumai un istoric sumar al unei chestiuni care a frământat mintea matematicianilor de 250 ani încoace, şi care azi, în urma unui eveniment întâmplat anul trecut, a ajuns să preocupe mult şi pe cei ce nu cunosc matematicile, sau să facă pe mulţi să regrete că nu le-au învăţat cum trebuia la vremea lor. Această chestiune este aşa zisa : „ultima teoremă a lui Fermatu sau de unii „marea lege a lui Fermat“, şi care azi este la ordinea zilei din cauza testamentului doctorului Faul Wolfskehl, mort anul trecut la Darmstadt. Dânsul a lăsat Societăţii ştiinţifice din Goettingen (Germania) 100000 mărci (o sută de mii) adică 125000 lei, ca să se dea aceluia care va demonstra mai întâiu acea teoremă, căci până azi ea nu a putut fi nici demonstrată, nici găsită neadevărată, cu toate că despre ea s’a vorbit şi s’a scris mereu dela moartea lui Fermat până azi. Suma aceasta de 100000 mărci nu a emoţionat pe mate-maticiani, care ştiu cine a fost Fermat, ştiu câţi matemati-ciani celebri s’au ocupat cu teorema lui şi îşi dau bine seamă de câte zile, câte nopţi, luni sau ani întregi nu le-au frământat minţile şi nu le-au consumat energiile, nu pentru bani, ci pentru dragostea ştiinţei! Numărul 100000 este prea mic www.dacoromanica.ro 4 NATURA pentru a’i înspăimânta pe dânşii! Cât mai este dela acest număr, cel mai mic de 6 cifre, până la cel mai mare cu cele mai multe cifre, până la infinitul pe care îl manipulează mate-maticianii, până la infinitul ce intervine în teorema lui Fer mat, sau în demonstraţiile lui prin „descinderea infinită sau indefinită !“ Satisfacţiunea pe care o are adevăratul om de ştiinţă, când descopere un adevăr sau smulge vreun secret al naturii, nu se poate echivala în bani. Pentru ei testamentul lui Wolfs-kehl nu e decât un mijloc de a mai readuce chestiunea la ordinea zilei, fiind părăsită de mulţi, din cauza dificultăţii ei. Suma aceasta de 100000 mărci a pus însă în mişcare pe nematematiciani, şi de aci informaţiuni, notiţe, sau articole mai scurte sau mai lungi prin ziarele obişnuite, precedate de titluri groase, atrăgătoare şi isbitoare ca : „100000 mărci pentru o demonstraţie matematică"; „100000 mărci pentru o ecuaţie algebrică", pe care le extrag din nişte ziare germane ce mi s’au trimes de cunoscuţi. După ele s’au publicat ştiri şi prin ziarele noastre. Un cititor al unuia din ele vine într’o zi la redacţia «Gazetei Matematice» şi îmi spune că oferă 10000 lei dacă i se dă repede deslegarea unei ecuaţii algebrice. Am bănuit imediat că este vorba de testamentul lui Wolfskehl şi i-am răspuns că îi pot dă rezultatul fără să cunosc ecuaţia şi anume : să nu faci datorii în comptul restului de 115000 lei ce ţi-ai oprit, căci nici peste 100 ani de aci înainte nu este sigur că se va rezolvă acea ecuaţie ! Şi în adevăr, Societatea Ştiinţifică din Goettingen a decis că dacă până în anul 2007 nimeni nu va dă demonstraţia riguroasă a ultimei teoreme a lui Fermat, de atunci înainte nimeni nu mai are dreptul să-i pretindă banii! Şi acea Societate are în sânul ei mulţi matematiciani mari, care să fi fost în stare să aprecieze că acel termen poate să nu fie prea mare ! www.dacoromamca.ro ULTIMA TEOREMĂ A LUI FERMAT 5 In asemenea condiţiuni am crezut că, este bine ca să arăt aci cum stă chestiunea cu teorema lui Fermat, pentru ca pe deoparte, cei ce vor voi să se ocupe cu deslegarea ei să nu fie păcăliţi să lase prea eftin, iar pe de altă parte pentrucă cred, că voiu putea face să se vază că mulţi, foarte mulţi, au altceva mai bun de făcut decât să se ocupe de testamentul lui Wolfskehl, şi că prin urmare este bine să-şi îndrepteze încă de pe acum activitatea în direcţiunile prin care pot ajunge la sume mai mari, pe căi mult mai uşoare şi mai rapide ! înainte însă de a ne ocupă de teorema lui Fermat, cred n emerit să spun ceva despre acest matematician, pentru ca cei ce se vor ocupă de teorema lui să ştie cu cine au aface. * * * Fermat s’a născut la Beaumont de Lomagne în Franţa, la 1601 ; a studiat dreptul, a practicat avocatura, în care i-a rămas o reputaţiune de mare erudiţiune şi a fost Consilier al Parlamentului dela 1631 până la moartea sa în 1665. Cunoştea bine limbile vechi, latina şi greaca, iar dintre cele slrâine italiana şi spaniola. In orele lui libere făcea poezii în diferite limbi şi se distrâ cu probleme şi chestiuni matematice, în privinţa cărora întreţinu corespondenţă cu toţi marii matemaliciani ai timpului ca Descartes, Pascal, Mer-senne, etc. Matematicele l’au distrat şi l'au pasionat într’atâta în cât l’au făcut să devie părintele Aritmeticei superioare, unul din întemeietorii Calculului probabilităţilor, unul din primii care au înfipt jaloanele Calculului infinitezimal şi căruia i se atribue de mulţi şi Geometria analitică. Pascal < geniul cel mai înspăimântător, unic în litere, filosofie, religie şi matematici în care pătrunderea lui eră de necrezut» care la 12 ani etate a descoperit singur toate teoremele geometriei până la suma unghiurilor unui triun- www.dacoromanica.io e NATURA ghiu, şi care la 16 ani a publicat un tratat de Secţiuni conice, îl numeşte pe Fer mat: „primul om din lumeu, iar în o scrisoare pe care i-a trimes-o acestuia ca răspuns unor teoreme ce primise dela el îi spune : «caută aiurea pe altul care să te urmărească în inventiunile tale numerice; pentru •mine, îţi mărturisesc, ele întrec puterile mele; eu nu mă simţ capabil decât să le admir". In anul 1778, adică 113 ani după moartea lui Fermat, matematicianul Laplace, celebrul autor al Mecanicei cereşti, scrie lui Lagrange: „Este un fel de pată, ca să sic aşa, în geometria modernă faptul că nu s'a putut încă regăsi demonstrarea teoremelor ce ne-a lăsat Fermat şi pe care el ne asigură că le-a demonstrat___ Marele geometru avea de sigur o metodă particulară, şi poate foarte simplă, care Va condus la diferitele teoreme ce ne-a lăsat, şi a căror demonstraţie nu ni se pare atât de dificilă decât din cauză că nu am regăsit încă firul ideilor sale". Pata de care vorbeşte Laplace s’a menţinut şi în tot secolul XIX. Edouard Lucas (1842—1899), unul din cei mai versaţi matematiciani în teoria numerelor, şi care a fost însărcinat de guvernul francez să adune operele şi corespondenţa lui Fermat, şi care a studiat mult lucrările acestuia, a ajuns să-i zică către finele vieţii lui: «Divus Arithmeticus». Repausatul Wolfskehl s’a gândit că nu ar fi bine ca acea pată să întunece şi secolul actualul, şi de aci donaţiunea lui, pentru a pune din nou chestiunea la ordinea zilei. Cine ştie dacă dorinţa lui testamentară se va putea realiză până la anul 2007 ! Căci oameni ca Fermat se nasc iar nu se fac; teoreme şi demonstraţiuni ca ale lui es din o scânteie genială, din o privire rapidă către o direcţiune necunoscută ; ele nu se pot obţine de multe ori prin muncă încordată de secole www.dacoromanica.ro ULTIMA TEOREMA. A LUI FERMAT 7 întregi; nu se pot prepara sau comandă pentru sume ori cât de mari! Ca să se vază cu câtă uşurinţă mânuiâ Fermat proprietăţile numerelor acum 250 ani, voiu da următoarele exemple. 1. Mersenne, care se ocupă şi el cu asemenea chestiuni, îi trimete numărul 100895598169 ca să-i spună în o zi dacă este prim sau nu. Fermat îi răspunde a doua zi că nu este prim ci este produsul lui 898423 prin 112303. 2. Problemei de a găsi trei numere care să fie laturile unui triunghiu dreptunghic şi a cărui arie adunată cu aria pătratului construit pe suma catetelor, să ne deâ un patrat, i-a dat soluţia justă : 205769, 190281 şi 78320. Metodele prin care îşi deslegâ el problemele sunt puţin cunoscute ; unele din ele nici nu se pot bănui măcar. El nu şi-a publicat cercetările şi lucrările făcute ; multe indicaţiuni, teoreme sau probleme le scria pe marginea foilor din cărţile de drept ce aveâ la îndemână. Unele metode s’au dedus din corespondenţa cu matematicianii de pe vremea lui. Nimic din ce a afirmat dânsul că a găsit sau că a demonstrat, nu s’a dovedit neadevărat până azi; când bănuiâ unele rezultate sau proprietăţi, dar pe care nu reuşise să le demonstreze riguros, aveâ totdeauna grija să spue că nu a putut găsi încă o demonstraţiune satisfăcătoare. In această categorie intră de exemplu teorema că 2m—1 este număr prim dacă 1 n este o putere a lui 2, adică m=2n, şi pentru care Euler a găsit excepţiunea n=5 ; Landry n=6 ; Pervouchine n=12, n=23 şi Seelhoff n=36. In acest din urmă caz numărul 2m—1 are 20 miliarde de cifre şi se divide exact prin numărul prim 2748779069441. Se vede de aci că nu este uşor de găsit excepţiuni la afirmaţia lui! * * * www.dacoromamca.ro 8 NATURA Să trecem acum la teorema ce ne preocupă şi să începem cu un mic istoric al ei. Se ştia încă din timpurile cele mai vechi că se pot găsi patrate de numere întregi care să se poată desface în două patrate de numere întregi, sau în termeni de geometrie că există triunghiuri dreptunghice în care cele trei laturi să fie măsurate prin numere întregi. Printre cele mai mici de acest fel este triunghiul cu laturile 3, 4, 5 de oarece 52=25 se poate desface în 32=9 şi 42=16, (9-f-16=25), adică avem : 32-)-42==52. Acest triunghiu eră considerat în vechime ca sacru. Egiptenii îl asimilau cu „natura universului". Plutarque îl numea : „cel mai frumos dintre triunghiuri". La Indieni, Persani, Greci, el eră simbolul însurătoarei, şi de aceia îl găsim în «Noaptea nupţială* a lui Platon. De el se serveau inginerii antici pentru a ridică perpendiculare pe teren, făcând pe o funie noduri la 3, 4, 5 unităţi şi înodând funia la nodurile extreme. Acest echer de sfoară eră cunoscut de Egipteni cu 2500 ani a. Cr. El se găseşte şi în Tscheou-pei (cartea sacră a calculului) apărută în China la 1100 a. Ch. Chinezii însă cunoşteau şi alte triunghiuri dreptunghice cu laturile întregi, ca de exemplu pe cel cu laturile 5, 12 şi 13 care se găseşte în cartea Kin-Tshang (aritmetica) a lui Kian-Tshaou apărută la 2600 a. Cr. în problema următoare, bazată pe egalitatea: 133=122—1~52. „In mijlocul unui lac patrat de 10 picioare laturi este o trestie ce ese cu un picior peste apă. Dacă aplecăm trestia spre mijlocul uneia din laturi si o întindem bine, capul ei de sus atinge marginea lacului chiar la faţa apei. Cât este de adânc acel lac?" www.dacoromamca.ro ULTIMA TEOREMĂ A LUI FERMAT 9 Acest triunghiu aplicat la măsurătoarea locurilor îl găsim şi prin cărţile indiene de pe la începutul erei creştine. Din cele spuse până aci se poate vedea importanţa ce aveau aceste numere sau triunghiuri, e!e sunt numite azi nu mere pitagorice, din cauză că satisfac teorema de geometrie cunoscută sub numele de teorema lui Pitagora, zisă şi scaunul miresei sau podul măgarului, etc. şi anume : pătratul construit pe ipotenusa unui triunghiu dreptungliic, este egal cu suma pătratelor construite pe cele două catete. Pentru găsirea tuturor numerelor pitagorice s’au dat regule încă de către matematiciani greci dinaintea lui Chrislos, cu alte cuvinte ei au ajuns să deslege în numere întregi ecuaţia. z2=x3+y3. Mai târziu s’a căutat să se generalizeze această chestiune, căutându-se să se vază dacă există cuburi întregi care să se poată desface în două cuburi întregi, adică să se deslege în numere întregi ecuaţia: z3=x3-j-y3. Toţi matematicianii care s’au încercat să găsească asemenea numere timp de peste 1600 ani, până la Fermat, n’au fost în stare să obţie nici o soluţiune. Dânsul a fost primul care a demonstrat că asemenea numere nu există, orcât de mari am luă numerele x, y, z. Demonstraţia pe care a dat-o dânsul s’a perdut şi o alta nu s’a putut dâ decât peste 150 ani, de către matematicianul Euler, supranumit: canaliza încarnată». Un spirit ca al lui Fermat nu s’a oprit însă la acest frumos rezultat, care a cruţat matematicianilor următori grija de a desface un cub în două cuburi. El şi-a pus problema analoagă pentru puterile a patra, adică a căutat să deslege ecuaţia z4=x4+y4, în numere întregi, şi a demonstrat că nici pentru această www.dacoromamca.ro 10 NATURA problemă nu putem găsi soluţiuni. Demonstraţia aceasta a lui prin descinderea infinită sau indefinită s’a putut păstră până azi. * * * Aceasta eră starea lucrurilor când a apărut ultima teoremă a lui Fermat. Dela ultima problemă pusă până la aceasta este numai un pas. Dacă nu putem găsi cuburi sau puteri a patra care să se desfacă în două puteri analoage, nu care cumva lucrul acesta s’ar putea obţine cu puteri mai mari ? Cu alte cuvinte, ecuaţia zn = x n yn, nu poate să fie posibilă pentru alte valori ale lui n decât 2 ? (Cazul n = 1 este evident posibil, căci orice număr mai mare ca 1 este suma a două numere). Fermat şi-a pus această chestiune şi a demonstrat că ecuaţia nu este posibilă în numere întregi dacă n este mai mare ca 2, rezultat care se poate scrie sub forma : zn+2 + xn+2_|_ yii-M adică „un număr întreg la o putere mai mare ca 2, nu este egal cu suma a două puteri analoage a altor două numere întregi. Aceasta constitue celebra teoremă de care ne ocupăm. Ecuaţia precedentă este săpată pe statuia lui Fermat, din oraşul său natal Beaumont de Lomagne. Acest rezultat important a fost scris de Fermat pe marginea unei pagini din Aritmetica lui Diophante, publicată de' Bachet în 1621, în dreptul problemei: „să se desfacă un patrat în douăpatrateu. Această însemnare este: „Din contră este cu totul imposibil să desfacem un cub în două cuburi, o putere a patra în două puteri a patra, şi în general orice putere alta decât pătratul în două puteri de acelaş exponenlu. In anul 1670 un fiu al lui Fermat a publicat o nouă ediţie, puţin îngrijită, a Aritmeticei lui Diophante cu www.dacaromamca.ro ULTIMA TEOREMĂ A LUI FERMA f 11 toate observaţiunile şi notaţiunile făcute de tatăl său, şi cu modul acesta s’a putut transmite posterităţii această teoremă celebră care a dat şi va mai da încă mult de lucru arilme-ticianilor. După cum am spus mai înainte, Fermat nu afirmă nimic ca demonstrat, decât când posedă în adevăr o demonstra-ţiune. De altfel toate sforţările făcute până acum nu au putut să doboare ultima Iui teoremă. In notiţa pe care am citat-o mai sus, ca continuare, Fermat spune : „pentru aceasta am găsit o demonstraţiune admirabil de sănătoasă (demon-stratio mirabilis sana) însă spaţiul este prea mic spre a o desvoltă aclu. In fine mai putem adăugă că dânsul eră foarte modest, încât este inadmisibil că a afirmat acest lucru pentru a se lăudă cu o mare descoperire. După moartea lui Fermat, puţini matematiciani s’au ocupat cu teoria numerelor, din cauza desvoltării repezi a altor ramuri ale matematicilor ca geometria analitică, calculul infini-tesimal, mecanica raţională, etc. şi în care se găseau câmpuri vaste pline de rezultate noi şi frumoase. Totuş unii matema-ticiani s’au ocupat cu teorema lui Fermat, fără rezultate mari. Aşâ Euler, matematicianul care se spuneâ că calculează fără nici un efort aparent, ca şi omul când respiră, ca şi vulturul când se leagănă în nori; apoi Lagrange, matematicianul, care la 15 ani etate eră profesor la o şcoală de artilerie în fata elevilor, toti mai bătrâni ca el. In secolul XIX studiul proprietăţilor numerelor a luat o mai mare desvoltare, şi de aceea vedem ocupându-se de teorema lui Fermat o mulţime de matematiciani celebri. Aşâ Legendre, în 1823 demonstrează teorema pentru n = 5, Lame şi Lebesgue pentru n=7 în 1841; Diriclilet pentru n = 14 în 1840. S’au mai ocupat apoi Gauss, de care se spuneâ că www.dacoromamca.ro 12 NATURA ştia să, calculeze înainte de a vorbi, Sofia Gennain, cea mai mare matematiciană a secolului trecut, Caucliy, care a scris peste 700 memorii originale, apoi Liouville, Lucas, Catalan, Lindemann şi Hilbert, pentru a nu cită decât numele mai cunoscute. Cel ce a obţinut rezultate mai multe este Kummer, care în 1841 a arătat că teorema este adevărată pentru toate numerele prime care nu îndeplinesc anume trei condiţiuni şi a verificat că până la n=100 nu există nici un asemenea număr, aşa că până la acest exponent teorema este verificată. Ar rămâne dar de stabilit că nici peste exponentul 100 nu se găsesc numere care să se bucure de acea proprietate. Procedeul lui Kummer este dificil, şi mulţi nu pot afirmă că el nu conţine nici un punct slab. De altfel demonstraţiuni insuficiente au fost date chiar de matematiciani distinşi, şi din această cauză Societatea ştiinţifică din Goetttingen a anunţat că premiul de 100.000 mărci se va da numai pentru lucrările tipărite în reviste sau broşuri, la doi ani după apa-riţiunea lor pentru ca să fie timp suficient de a se discută demonstraţia dată şi a se vedeâ dacă ea nu are puncte slabe. * * * Aci stă astăzi această chestiune ; nimic nu se poate afirma în privinţa viitorului ei. Ar fi posibil ca demonstraţia lui Fer-mat să fi avut şi ea vreun punct slab, fără să-l fi văzut dânsul, aşâ în cât teorema să nu fie exactă, sau cu alte cuvinte să se poată găsi numere mari care să satisfacă ecuaţia lui. S’ar puteâ de asemenea ca prin un nou procedeu să se ajungă să se demonstreze uşor că teorema este exactă. Ceea ce se poate spune este că metoadele ce se posedă acum în teoria numerelor, nu sunt proprii pentru demonstraţiunea cu uşurinţă a acestei teoreme, probă numeroasele încercări făcute de oameni competinţi făcute în această direcţiune. Căutarea www.dacoromamca.ro ULTIMA TEOREMĂ A LUI FERMAT 13 de exemple care să. o infirme este dificilă, căci, după cum am spus, ea a fost verificată de Kummer până la exponentul 100. Numai prin metode noui, pe care timpul şi împrejurările le-ar aduce, sau prin introducerea de cursuri de teoria numerelor in Universităţi, care să răspândească şi să facă să progreseze repede această ramură a matematicelor, sau prin crearea monastirilor ştiinţifice de care s’a vorbit, şi în care oamenii ce vor să se devoteze ştiinţei să aibă tot ce le trebue pentru viaţa materială şi culturală, svar putea ca pata de care a vorbit Laplace să fie ştearsă în cursul acestui secol! In premii şi bogăţii este puţină speranţă ! Astronomului Bradley îi promite regina Angliei să-i sporească apuntamen-tele, iar el îi răspunde : „ Rog pe Majestatea voastră să nu dea curs acestui proecl, căci dacă locul de director al Observatorului ar aduce bani, în acel loc nu s’ar mai găsi un astronom Chestiunile de teoria numerelor sunt foarte dificile pentru ca oricine să-şi piarză timpul deslegând probleme referitoare la ele: Şerban. Probabil că râmele au încercat în toate chipurile să iâ acele triunghiuri de hârtie şi n’au reuşit să le târască decât luându-le de vârf. Prof. P. Şi această presupunere trebue lăsată, de oarece Darwin a constatat din curăţenia laturilor triunghiului, că în www.dacaramamca.ro 20 NATURA puţine cazuri râmele au încercat să iâ hârtia altfel decât de vârf. Suntem nevoiţi prin urmare să presupunem că prin atingerea lucrurilor râma îşi înfăţişează întru câtva forma lor şi că după ce a judecat apucă obiectul. Şerban. Ia priveşte ce repede a intrat în pământ. Adineauri era aici pe răzor şi acum nu i se mai vede decât vârful cozii. Prof. P. E lucru ştiut că râma poate intră într’un pământ moale în 2—3 minute. Radu. Şi până la ce adâncime pătrunde ? Prof. P. Asta depinde de anotimp, de temperatură şi de felul pământului. In timpul uscăciunilor sau al îngheţurilor, râma se găseşte la o adâncime de 2 metri. Acolo, în galerii mari, îşi petrec iarna mai multe râme împreună, şi la cele dintâi călduri ies afară. Ionel. Cum face râma să se vâre în pământ ? Ea nu poate scormoni pământul ca câinii sau ca cârtiţa. Prof. P. Dacă pământul e moale, îşi împinge întâi capul care se ascute şi pătrunde în pământ şi după el intră gâtul mai gros şi muşchiulos. Prin apăsarea acestuia, capul se umflă şi dă la oparte pământul. Şi aşa din aproape în aproape intră în adâncul pământului. Dacă pământul e tare, precum şi la adâncimile mari, mijlocul acesta nu-i mai e de folos şi atunci râma nu poate înainta decât mâncând pământul. Şerban. Nu cred să-i placă să-şi umfle stomacul şi maţele cu nisip. Prof. P Din contră, îi place foarte mult. Asta i-e de altfel ocupaţia zilnică de căpetenie, nu numai când vrea să-şi taie drum, dar şi când vrea să mănânce. Căci, pe lângă rămăşiţele plantelor putrezite, râma se mai hrăneşte şi cu humus. www.dacaromamca.ro CONVORBIRI DESPRE RÂME 21 N’aţi văzut nici odată bobiţele acelea de noroiu pe cari le îngrămădesc râmele pe lângă intrarea în găurile lor ? Şerban. Cum nu. Am văzut de multe ori, dimineaţa pe potecile grădinilor, mai ales pe unde nu trece lume. Dar pământul pe care-1 înghite râma trebue să conţină şi substanţe hrănitoare. PiroF. P. Natural, căci nici un animal nu se poate-nutri numai cu pietre şi nisip, chiar de-ar avea un stomac de struţ. Râma digerează rămăşiţele de rădăcini aproape putrezite şi amestecate cu pământ. Şerban. Nu cumva aceste materii putrezite sunt de mare folos pentru plantele care cresc şi atunci râma mâncându-le ar aduce pagubă? Prof. P. Şerbane, puţină gândire nu strică. N’ai auzit tu că plantele care au trecut prin stomacul unui animal, să zicem o vacă ori un cal, sunt cu toate acestea de cel mai mare folos pentru agricultor ? Nu ştii tu că bălegarul animalelor e cea mai bună îngrăşăminte pentru pământ? Şerran. Le ştiu toate astea. Dar nu s’ar putea ca râma să digereze tot şi să nu mai rămână nimic pentru plante ? Pkof. P. Nu. Nu mai încape astăzi indoială că acţiunea râmelor pentru grădini şi câmpuri e de cea mai mare însem -nătate. Ele duc în pământ frunzele uscate şi resturile de plante, le fărămiţesc, le descompun prin sucurile lor intestinale şi apoi le dau afară ca bălegar. Lor li se datoreşte în special formarea păturei de humus care asigură fertilitatea ogoarelor noastre, de oarece această pătură este alcătuita din îngrămădirea bălegarului fărămiţit, necontenit amestecat şi răsturnat de râme. Radu. Dar tată, mi se pare aproape cu neputinţă ca râmele să aibă o înrâurire aşa de mare pentru scoarţa pământului www.dacaromamca.ro 22 NATURA şi vegetaţia lui. Ascultându-te, ar trebui să credem că pămânlul fertil a fost creat de ele. Prof. P. In cele mai multe cazuri e aşa. Iţi închipueşti tu câte râme sunt în grădina asta? Radu. Nu, nu îndrăsnesc să spun un număr la întâmplare ? Se ştie ceva în privinţa asta ? Prof. P. De sigur. Un naturalist german, care s'a ocupat mult cu viaţa şi însemnătatea râmei, crede că pe temeiul cercetărilor sale poate afirma că pe un metru patrat se găsesc 13 râme, ceeace face pe o suprafaţă de un kilometru patrat sau 100 hectare numărul de 13 milioane. Pe câmp numărul acesta trebue redus la jumătate. Radu. Intr’adevăr, sunt mai mulie decât socoteam. Atunci în grădina noastră am avea vre-o 100.000 râme. Totuş, ca aceste animale să facă cu bălegarul lor o pătură groasă ca cea de humus, asta nu-mi intră în cap. Prof. P. Nu suntem obişnuiţi să preţuim exact acţiunea a multe puteri mici, dar care lucrează necontenit. Şi cu toate că ne închipuim uşor că râmele au frământat pământul mii . şi mii de ani înainte de ivirea omului pe glob, totuş ne-am îndoi de înrâurirea lor extraordinară, dacă şi în această privinţă Darmin n’ar fi înlăturat orce îndoială prin cercetările lui migăloase. Şerban. Şi cum a făcut el, tată? Prof. P. A strâns mai întâiu cu îngrijire şi cu multă răbdare tot bălegarul sau mai bine pământul pe care l’au scos râmele în timp de un an, pe o suprafaţă determinată, un metru patrat bunioară. După ce a făcut această cercetare în mai multe locuri, a găsit că cantitatea de pământ scoasă de râme în mijlociu pe un metru patrat este de 2 1/a kgr. pe an, ceeace face pe un kilometru patrat 2 1j2 milioane de ki- www.dacaramanica.ro CONVORBIRI DESPRE RÂME 23 lograme. In urmă, când pământul acela s’a uscat, l’a întins pe câmpul de observaţie, cum se întâmplă în natură cu noroiul expus la soare şi la ploaie, şi a găsit că pătura formată are o grosime de 31/2 milimetri. De aci a dedus Dartvin câ pătura de pământ scoasă de râme într’un an trebue să fie ceva mai groasă, de oarece el, cu toată băgarea de seamă, n’a putut să nu piardă din pământul pe care-1 strângea pentru observaţie. Radu. Şi a reuşit el să capete vreun rezultat şi mai precis ? Prof. P. Da. E de mirare, cu ce stăruinţă şi răbdare a urmărit marele naturalist această chestie. Din 1842 sămănase pe un loc nearat bucăţele de cretă, spre a vedea mai târziu, cu cât pământ scos de râme într’un şir de mai mulţi ani va fi acoperită această cretă. Tocmai în Noemvrie 1871, adică după 29 ani, trase el un şanţ prin acel loc şi găsi bucăţelele de cretă ca o pătură subţire albă la 17 cm. adâncime. Rezultă de aci că stratul care se formează într’un an are o. grosime mijlocie puţin mai mare ca 1/2 cm. Acest număr s’a găsit verificat şi în alte experienţe. Dacă vă gândiţi acum că timpul de 29 ani e nimica toată faţă de vremea nemăsurată de când râmele îşi tot urmează acţiunea, atunci înţelegeţi bine, câ ipoteza, că pământul negru din grădini şi din ogoare a trecut de nenumărate ori prin stomacul râmelor, nu este lipsită de oarecare miez. Şerban. Tată, dacă te înţeleg bine, atunci pietrele ce se găsesc pe câmp sunt îngropate pe încetul de râme, sau mai bine, se cufundă singure din cauză că se iâ pământul de sub ele şi se aduce de către râme deasupra. Prof. P. Chiar aşa e faptul. Danvin povesteşte de un islaz, care eră presărat în 1841 cu bucăţi de cremene de toate mărimile. In 1871 însă, putea să galopeze un cal dela www.dacaromamca.ro 24 NATURA un cap până. la altul fără să-şi isbească copita de vreo piatră. El şi-a mai întins observările şi a ajuns la încheierea că un mare număr din ruinele de pe vremea Romanilor, care 2ac astăzi ascunse sub un strat de humus, au fost acoperite astfel de către râme care le-au păstrat în felul acesta la adăpostul vremii pentru archeologi. Rvdu. Şi atunci râmele astea nu fac nici un rău ? Phof. P. într’un ghiveci şi, dacă sunt prea multe, pot să facă pământul acid. S’a mai observat că le place uneori să ducă cu ele muguri de plante tinere. Dar aceste mici neajunsuri sunt cu prisosinţă răsplătite de îmbelşugarea pe care o aduc pământului. Cele din urmă cercetări au dovedit că producerea secarei, a morcovilor, a rapiţei, a cartofilor se ridică cu 50 până la mai mult de 100 °/0, dacă pe locul semănat fără râme, se aduc râme. Şerban. Apoi dacă e aşa, mai bine să dăm drumul râmelor pe care le-am strâns în ghiveci. Dar iată una tăiată în două de lopată. Se mai vindecă ea ? Prof. P. Crezi tu că cele două părţi se mai lipesc împreună ? Şerban. Asta nu. Dar socotesc că fiecare jumătate devine o râmă întreagă. Prof. P. Asta e adevărat. Acuma în timpul din urmă s'au făcut cercetări precise în această privinţă, din care reiese că capul râmei se face coadă pentru râma cea nouă, iar coada se face cap pentru cealaltă jumătate. Ionel. Tată, râmele mi se par fără cap şi fără coadă, căci amândouă capetele sunt la fel. Prof. P. La prima vedere aşa pare. Cine cercetează de aproape părţile interne, găseşte că la capătul de dinainte se găsesc o mulţime de organe ca creerul, gâtlejul, etc., cari nu www.dacoromanica.ro CONVORBIRI DESPRE RÂME 25 se găsesc la capătul de dinapoi. Prin urmare, în urma tăierii, se formează din nou toate acele organe importante. Şehban. Nu cumva cele două jumătăţi s’ar putea lipi între ele ? Puof. P. Cu clei, cam greu ; cusute însă, după câtva timp se vindecă. S’a căutat apoi, dela mai multe râme tăiate, să se coase două cozi, sau două capele între ele. Cea din urmă încercare n’a reuşit, cele două cozi însă s’au prins bipe împreună şi râma a trăit câteva luni şi apoi a murit, de oarece nu putea să se hrănească. Radu. Ce interesante cercetări! Nu cumva s’a încercat să se lipească între ele şi specii deosebite de viermi ? Pkof. P. Da, şi încă cu succes. Dar ştii tu că sunt mai multe specii de viermi ? Radu. Nu. îmi închipuiam însă că trebue să fie mai multe specii decât am învăţat noi în Zoologie. Puof. P. Aşâ e. Numai printre râme sunt un şir de specii care nu se deosibesc decât stucliindu-le organele interne. In totul se cunosc vreo câteva sute de specii de viermi, dintre care unii trec peste un metru lungime şi ajung grosimea şerpilor noştri. In unele ţări se şi mănâncă. In America de nord se pun viermii în lapte vreo câteva zile, ca să se golească de nisip şi să se umple cu lapte. In urmă se frig şi dau o mâncare delicioasă. Şerban. La urma urmei nu văd de ce nu s’ar mânca unii viermi, cum se mănâncă racii, scoicile, stridiile, melcii. Phof. P. Asta e şi părerea mea. Totul e o chestie de obici-nuinţă. Aşâ se mănâncă în Italia şi mai ales în China cu multă plăcere unele mâncări la care noi nici nu ne putem uită. După Naturstuclien im Garlen n m-j. • de K. Kraepelin k- T1Seica ----------------------------------- www.dacaromanica.ro 26 NATURA PRIVIRE GENERALA ASUPRA CHIMIEI DIN TIMPURILE CELE MAI VECHI ŞI PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE începuturile chimiei se pierd, de sigur, în negura de vremi. 'Nu e vorba însă, pe aceste timpuri, de chimia ştiinţifică, cum o înţelegem noi. E vorba numai de chimia practică, cu numeroase întrebuinţări la vieata de toate zilele. Rămânem ui- i i miti când luăm cunoştinţă de numărul mare al observatiunilor i ii i de acest fel, pe care le întâlnim în antichitate. Uneori, ni se pare chiar că avem aface cu fapte din timpurile noastre. Şi cu toate acestea, spiritul ştiinţific se iveşte numai după zeci de veacuri. Filozofii vechi, dela care ne-au rămas atâtea ipoteze frumoase cu privire la cauza lucrurilor, aveau desgust de experienţe ştiinţifice ; numai robii trebuiau să se ocupe cu astfel de lucruri josnice. Archimede îşi cere iertare x) chiar, că a trebuit să facă experienţe, când a stabilit marele principiu cunoscut sub numele său. Se înţelege lesne, că în aceste împrejurări numai anevoe se putea căpătă un adevăr ştiinţific. In timpul evului mediu se iveşte când şi când câte un cercetător cu spirit de observare ştiinţific. Din nefericire, o idee greşită călăuzea toate cercetările. Zece veacuri a pierdut ştiinţa de pe urma pietrei filozofale. Eră vorbă, adică, să se găsească o substanţă cu ajutorul căreia să se facă aur din metale comune. Această problemă a sleit multe forţe fără a puteă fi deslegată. Ea a dus lotus la descoperirea unui mare număr de corpi, pe care îi preparăm uneori şi azi după metodele găsite atunci. Dela o vreme, se ivi şi problema elixirului de vieaţă, care aveă să apere pe om de boale şi să-i deă tinereţea veşnică. Şi acest elixir n’a putut fi găsit; câu- 1 1) Svante Arrhenius, Theorien der Chemie. www.dacoromamca.ro PRIVIRE GENERALA ASUPRA CHIMIEI 27 tarea lui a avut drept urmare descoperirea de medicamente de tot felul, dintre care multe, şi cu deosebire mercurul şi sărurile lui, sunt medicamente preţioase, în anumite boli, şi în ziua de azi. Treplat-lreplat tot mai slăbeşte interesul pentru aceste două probleme, încetul cu încetul se tot desvoltă adevărata metodă ştiinţifică, şi cu Lavoisier (1743—1794) are loc marea reformă în chimie, care a pus-o pe baze noui şi a • îndrumat-o pe calea adevărată, pe care a mers cu paşi repezi şi siguri spre adevăratul scop până în zilele noastre. Ştiinţa noastră ajunge astfel chimie din alchimie, cum se numea pe atunci, şi e caracterizată în mod figurat şi plastic drept fata înţeleaptă a unei mame nebune. * * * Cursul de chimie învăţat în liceu ar li ştirbit de nu fam întregi cu câteva pagini priviioare la acest trecut atât de îndepărtat. In afară de învăţăturile ce le putem culege, acest scurt istoric ne mai dă pri'ejul să ne întoarcem cu mintea cu mii de ani în urmă şi să privim astfel, în zarea îndepărtată a zecilor de veacuri, o parte măcar din drumul bătut de neamul omenesc. Această privire înapoi e o mulţumire pentru suflet, întocmai după cum e o plăcere pentru ochiul obosit să-şi rotească privirea în văzduhul fără margini. Amănuntele care urmează sunt luate în mare parte, pe lângă alte cărţi,' din „Histoire de la Physique et de la Chimie, par Ferăinund Iloefer“. îndemnăm pe elevi să o citească în întregime, precum îi îndemnăm să citească de asemenea şi „ Vies des savanis i luslres, par Louis Fi(juieru sau orice altă scriere de acest fel. Prin acpste citiri se întipăresc şi se înţeleg mai bine adevărurile şliinţifn e. In vieţele oamenilor mari, se întâlnesc apoi acele exemple pline de frumuseţe şi de măreţie în ce priveşte munca lor pentru www.dacoramamca.ro 28 NATURA ştiinţă şi prin aceasta pentru binele omenirei. Astfel, un van llelmont (1577—J644), eşit din vechia familie nobilă a con-ţilor de Merode, refuză strălucirea dela curtea împăratului Rudolf 11 şi preferă să lucreze mai bine în laboratorul său de lângă Bruxelles. Tot nobili au fost Ifo&eriZ?o?/?e(1626—1691) şi Cavendish (1731—1810), lord milionar, care în loc să-şi piardă vremea cu o viaţă plină de trândăvie, şi-au transformat locuinţele în laboratoare şi au făcut cercetări prin care li s’a scris numele în analele ştiinţei. Lavoisier (1753—1794). milionar şi el, a reformat chimia, fără ca pentru această operă neperitoare să fi fost răsplătit cum se cuvine de contimporanii săi. Aceştia, din contra, au pătat pentru vecie paginile istoriei cu sângele nevinovat al lui Lavoisier, al cărui cap genial a fost tăiat pe ghilotină la 8 Mai 1794. Cu drept cuvânt a spus atunci marele geometru Lagrange: le-a fost deajuns o clipă ca să doboare un cap ca al lui şi lumei nu ’i va fi deajuns o sută de ani ca să aibă altul la fel1). Scheele (1742—1786), chimist suedez care a făcut descoperiri însemnate şi care poate fi pus alături de Lavoisier, ne dă exemplul unei vieţi pline de griji şi de nevoi. Cunoscut de toţi învăţaţii din Europa, eră cu totul necunoscut in propria sa ţara. Se pomeneşte chiar de următoarea întâmplare. Regele Suediei, Gustav 11, auzise vorbindu-se mult bine de Scheele cu ocazia unei călătorii făcute pe continent. întors în ţară. dete ordin să fie decorat. Ministrul însă, cave nu auzise de fel de Scheele, gloria Suediei, a decorat pe un altul cu acelaş nume, dar fără nici un merit. Nenumărate sunt exemplele din care elevii pot învăţa dragostea de muncă, de stiintă si de binele omenirei. Si să nu se uite, că vorbim 1) Gaston Laurent, Les grands ecrivains scientifîques. www.dacoromamca.ro NOTIŢE 29 de timpurile în care ştiinţa nu se bucura de cinstea pe care o are azi şi în care nu erau înlesnirile pe care le are în vremea noastră cel ce învaţă sau face ştiinţă. Când ni se pare munca prea grea şi când dosnădejdea încearcă să ne cuprindă, să ne gândim atunci că geniile chiar au trebuit să muncească ca să răzbească, şi să muncească uneori din greu. Fără muncă, oricât de mare ar fi deşteptăciunea cuiva, nu se poate ajunge Ia ceva folositor. Lccvoisier lucră în fiecare zi dela 6—9 dimineaţa şi dela 7—10 seara, pentru ştiinţă, restul timpului îl întrebuinţa in ocupaţiunile lui sociale, iar o zi pe săptămână eră întrebuinţată pentru experienţe. (Va urma) G. G. Longinescu -----------------3ÎK------------------ NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este îngăduita numai cu aiătaiea numărului din „Natura" din care se vor luâ. Aceste notiţe nu sunt, cum s’ar ciede, luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult raai întinse Aurul în apa de mare şi exploatarea lui. — In apa de maro se găseşte aur în cantităţi cuprinse întro 32 şi 64 miligrame la o tona de apă. Aceste cantităţi sunt foarte mici, faţă cu acelea în care se găseşte aurul în aluvion (6—10 grame) şi in filoane de aur (18 — 25 gr. la o tonă). Cu toate acestea, cantitatea întreagă de aur e colosala. Astfel, ţinând scamă că volumul mărilor e de 1000 milioane chilo-metri cubi, ajungem la un total de 32.000.000.000 pana la 64.000.000.000 de tone de aur cuprins în mări. Această cifră dată de Liversidrje e considerată de mulţi cu mult prea mare. In orice caz, sunt cantităţi mari de aur în apa de mare, chiar de ar fi de 100 ori mai mici ca cea de sus. Aurul scos până acuma de pe uscat, dela începutul istoriei, ar formă un cub cu latura de 10 m. şi ar avea o greutate de 20.000 tone. Acest aur de mare se datoreşte aluviunilor care îl aduc în apa marei. Valurile mărilor şi fluviilor rod terenurile cu aur şi-l duc în www.dacoromamca.ro 30 NATURA mare; de asemenea şi erupţiunile vulcanilor submarini şi curenţii maritimi contribuesc la aducerea aurului în mare. Cu toată cantitatea mică de aur care se află intr’o tonă de apă şi cu toate că s’ar părea că e cu neputinţă a se scoate acest aur, încercări numeroase par a dovedi, că lucrul e cu putinţă; numeroase brevete se ocupă cu această problemă. Metodele întrebuinţate pentru scoaterea aurului din mare sunt de două feluri: unele întrebuinţează reacţiuni chimice, iar altele se slujesc de electroliză. In amendouă cazurile, apa de mare e adunaiă in nişte basine mari unde e adusă de mare. Kezullatele acestor încercări nu sunt ce e drept strălucite, nu alcătuesc nici o primejdie peniru aurul de uscat, dar araiă în schimb că se pot căpătă totuşi oarecare foloase. (După un articol mai mare de d. Şerhan Canlacuzino, din Revue du Pelrole de sub direcţiunea d-lui G. ii/. Murgoci, 23 August 190s). * * * Pălăriile de Panama. — După cum avem în Bucureşti strada Parfumului, unde nu miroase deloc a parfum, sau după cum Târgul-Fru-mos e tocmai altfel de cum îl arată numele, tot aşa şi pălăriile de panama nu se fabrică în Panama. Industria lor e răspândită în Columbia, Peru şi mai cu seamă în Ecuator. Paiul, de asemenea, nu-i de fel paiu, cum se crede. Materia primă sunt foile unui palmier sălbatec Carludovica palmata Iluis, înalt de 2—3 m. Aceste foi sunt opărite mai întâiu în apă clocotită, în care s’a pus puţină zamă de lămâio. In urmă, sunt uscate la umbră şi apoi la soare. Se capătă astfel nişte foi lungi de 55—60 cm. şi late de 1—2 m. Preţul acestui paiu, care -este foarte schimbător, n’are nici o influenţă asupra preţului pălăriei, de oarece pentru o singură pălărie e nevoie numai de 230 gr. de paiu. Pălăriile de Panama sunt scumpe fiindcă se lucrează greu şi fiindcă aşa cere şi moda. Un lucrător lucrând câte 6 ceasuri pe zi) face o pălărie ordinară de 5 lei în 6—7 zile, una de 6—15 lei în două săptămâni, iar una scumpă de peste o sută de lei într’o lună şi jumătate. Pălăriile cele mai căutate sunt cele dela Montecrisli, care întrec pe toate celelalte, fiind fine, uşoare şi perfect lucrate. O Montecristi ordinară se vinde între 12 şi 20 lei, iar una bună de tot 250 lei. După Montecristi vine Santa Elena, mai puţin fină, dar cu mult mai albă www.dacaromamca.ro NOTIŢE 31 şi mai curată la paiu, mai trainic şi mai regulat lucrată şi cu mar-ginele fine. In 1905 s’au exportat 60D.167 pălării de Panama. (La Nutuve, 19 Sept. 1908). * * * O maşină de curăţit peşti. — Inventatorul american Deloe, după trei ani de cercetări, a isbutit să construiască o maşină care curăţă între 40.000 şi 50.000 peşti pe oră: îi spintecă dealungul spinărei sau hurtei, le scoate măruntaele, le rade solzii, îi spală şi îi numără tot odată. Doi copii sunt de ajuns să ieie peştii din coşuri şi să-i aşeze la maşină. In modul acesta industria peştelui se pune la adăpost de grevele lucrătorilor; fabricanţii sunt foarte mulţumiţi. (La Nalure, ' 12 Sept. 1908). * * + Lupta între petrol, gaz, acetilenă şi electricitate. — Pentru luminatul spaţiurilor mari se luptă azi aceste 4 mijloace de luminat. Lampa Auer a luat naştere din lupta între gaz şi electricitate. Gazul, care părea că va fi învins de electricitate, trăeşte astăzi egal cu aceasta. Dar, acelaş mijloc care i-a dat viaţă i-a creat doi duşmani noi, spirtul şi petrolul. Sita incandescentă*face cu putinţă lămpi puternice cu petrol, care au între 800 şi 1500 lumânări, asămănătoare cu cele mai luminoase arcuri voltaice. Din această cauză, în Suedia, în Rusia şi în multe ţări, şi la noi chiar, se respândeşte din ce în ce mai mult lumina incandescentă cu petrol (Washington, sau alte sisteme). Din punctul de vedere al eftinătâţei instalărei, luminatul acesta cu petrol bate luminatul electric, care cere instalaţiuni costisitoare. Punând 30 bani pentru litru de petrol, o lumină de 800 lumânări costă 10 bani pe ceas, în timp ce ea costă 22 bani cu gaz şi 25 bani cu electricitate. Primăriile mici ar trebui să se gândească la acest sistem, mai ales că suntem în fruntea ţărilor petrolifere. Nu uităm, de sigur, că luminatul electric e mai comod. Luminatul cu acetilenă, cu toata frumuseţea şi intensitatea luminei, e legat încă de numeroase neajunsuri ; dintre acestea mirosul şi pericolul exploziei au slăbit mult interesul lumei pentru acetilenă. (La Nature, 12 Sept. 1908). www.dacoromanica.ro 32 NATURA Motori cu naftalină. — Societatea germană de motoare Deulz a izbutit să întrebuinţeze naftalină în loc de benzină. Pentru aceasta, naftalina e topită mai întâiu cu apă caldă, produsă prin încălzire cu gazele de ardere. Se consumă 0 kg. 4 naftalină pe kilowat oră şi punând 0 lei 11 pe chilogram se obţine o economie considerabilă faţă cu benzina. Până ce so încălzeşte naftalina, motorul funcţionează la început cu esenţă (Revue Scientifique, 19 Sept. 1908). * * * Un ceas uriaş, care slujeşte şi ca reclamă pentru Compania ile săpunuri şi par fumuri Colgate, se află în New-York. Acul care arata ceasurile are 4 m. 36 de lungime şi o greutate de 226 kgr. Acul care arată minutele e lung de 6 m. 10 şi greu de 291. kgr. Circonferinţa cadranului e de 36 m. Fiecare minut de po cadran are o lampă electrică, iar acele 67 lămpi, dintre care 42 pe minutar. Ceasurile sunt însemnate prin linii negre do 1 m. 68, 0 m. 66 pe câmpul alb al cadranului. Balansierul e lung de 2 m. 43 şi bate odată într'o secundă şi jumătate. Greutatea vergelei acestuia e de 34 kgr. o, iar a lentilei de 150 kgr. Greutatea care mişcă mecanismul e de 675 kgr. şi e ridicată odată pe săptămână; frânghia lui are 94 m. de lungime. Călătorii de pe corăbiile de pe Hudson pot ceti ceasul arătat pe deasupra caselor din New-York. (Revue Scientifique 19 Sept. 1908). * * * Sărutatul copiilor trebueşte oprit, fiind periculos. Atingerea buzelor copiilor poate duce la luare de boli molipsitoare. Microbul cariei dentare se poate luă astfel foarte uşor. Tot aşa, se pot luă dif-teria, scarlatina, gripa, pojarul şi alte boli, după cum s’a întâmplat adesea. Tuberculoza e şi mai primejdioasă, de oarece la început se arată ca bubuliţe, coşuri care trec neobservate. (Revue Scientifique, 19 Sept. 1908). * * * Vânatul în Qermania. — In această tară sunt 600.000 vânători, ceeace face un vânător la 100 locuitori. Pe fiecare an se vânează: 22.500 cerbi, 190.000 căprioare, 1400 mistreţi, 4.000.000 epuri, 500.000 epuri de casă, 4.000 000 potâvnichi, 15.000 prepeliţi, 25.000 fasani, 40.000 raţe sălbatice, 145.070 becaţe, 2.000.000 sturzi şi 1300 dropii. Greutatea acestui vânat e cam de 25.000.000 kg. în valoare de 25 milioane mărci. Taxele de vânătoare se urcă la 6.000.000 mărci pe an. (Prometheus, 9 Sept. 1908). Tip. GUTENBERG, Joseph Gobl, Bucuresci. www.dacaramanica.ro BERNARD PALISSY 33 BERNARD PALISSY *) Nu e om — fie geniu, fie muncitor cu braţele — care să nu aibă în vieaţa lui momente de desnădejde ori măcar de descurajare. In drumul către o ţintă dorită, răsar multe pie-deci. A te lăsă doborît de povara lor, înseamnă a te perde ; în schimb, mulţumirea e mai mare când treci peste greutăţi şi te vezi ajuns la scopul pentru care te strădueşti. In asemenea vremuri de cumpănă sufletească, capeţi curaj şi imbold la muncă, când ceteşti vieţile oamenilor mari, după cum „ Vieţile Sfinţilor“ dădeâ putere de abnegaţiune şi alungarea ispitelor, celor ce aveau ochii îndreptaţi numai spre cer. De câteori nu mi-au fost de mare ajutor memoriile lui Benvenuto Cellini, artistul cu vieaţa sbuciumată din vremea Renaşterei! Acele timpuri tulburi, au dat omenirei un avânt deosebit spre progres; în ele găseşti pilde de adevăraţi martiri pentru ştiinţă sau artă, căci erau siliţi să ţie piept spiritului vremei, duşmănos or căror soiu de cercetări, precum trebuiau să fie mereu la pândă contra mizeriei ce puteâ lovi pe cel mai bogat, or pentru a-şi apără vieaţa ameninţată de veşnicele revolte, tovarăşele vremurilor nestatornice. Şi din zilele mai aproape de noi se pot găsi îndeajuns exemple de voinţă, răbdare şi stăruinţă la muncă. Dar câtă deosebire e între cadrul vieţei unui Darrvin ori Pasteur şi între acela al vieţei unui Vasco de Gama ori Galileu. Te înalţă şi te uimeşte tăria dragostei pentru ştiinţă la Vesale, ce se încumetă să escaladeze — în puterea nopţei şi cu spada în mână — înăl- 1) Datele sunt luate din L. Figuier „ Vies des savants illuslresu, Voi. III, Savants de la renaissance. Paris, 1875 şi B. Palissy Oeuvres complMes, avec notice par Anatole France, Paris 1880. Natura No. 2. Anul IV. 3 www.dacaromanica.ro 34 NATURA ţimile pe care stăteau înşirate spânzurătoriie ucigaşilor sau ale sfinţilor, ca să-şi procure cel dintâi schelet de om, — preparat de ploaie şi de cioare —, spre a-1 arătă auditorului Universităţei din Liege. Cam în aceleaşi timpuri a trăit şi Bernard Palissy, ce poate fi dat ca tipul omului care rupe zăgazul ce-1 opreşte în loc, prin munca condusă de o voinţă de oţel, a învăţatului care se rădică din iscusinţa meşteşugarului harnic şi dornic de a cunoaşte şi a explică tot ce vede. * * * Intre statuele oamenilor mari ai Franţei, ce împodobesc pe dinafară măreaţa clădire a Luvrului din Paris, e şi aceia a lui B. Palissy reprezentat, sprijinindu-se cu cotul de un vas lungăreţ, semnul descoperirei lui de căpitenie. In faţa clă-direi, în care se fabrică scumpele porţelanuri de Sâvres, pe postamentul înalt ce susţine statuia lui Palissy, se găsesc sculptate şi câteva fosile—amoniţi, peşti împietriţi etc. —, caracterizarea activităţei ştiinţifice a «olarului». Căci Palissy nu se deosebea de lumea oamenilor mari ai renaşterei. După cum Leonardo da Vinci eră maestru în ale picturei, sculptu-rei, ştiinţei, tot aşâ şi Palissy pe lângă meşteşugul său, observă tot ce-i ieseâ înaintea ochilor si astfel deveni cercetător. t t Palissy se trăgeă din o familie de muncitori. Crescut în sărăcie, fu dat de mic la meşteşug. Pe atunci tăierea sticlei colorate aduceâ un bun venit, slujind la facerea frumoaselor ferestre, ce se admiră şi azi în măreţele biserici gotice. Palissy îşi câştigă pânea în acest chip, până când, adunându-şi cevâ bani, fu în stare să pribegească prin lume, spre a o cunoaşte. Bun obiceiu eră acesta şi mare îmbogăţire aduceâ minţei. Fiecare deveneâ un observator propriu şi nu un magazin de cunoştinţi căpătate prin alţii. Azi e uşor să colinzi lumea www.dacaromamca.ro BERNARD PALISSY 35 întreagă, în scurtă vreme. Pe atunci era greu de tot să treci graniţele ţărei, să te avânturi în lumi străine. Cu atât mai de admirat sunt aceia care, împinşi de dorul de a cunoaşte, îşi luau drept tovarăşi spada şi toiagul, iar drept bagaj, un sac în spinare. Din apusul Franţei unde trăia (la Saintes, ceva mai departe de coasta Oc. Atlantic) Palissy se ridică către împăduritele regiuni ale Ardenilor prin basenul parisian. Trecu în Flandra, se scoborî în Germania, prin ţările Renane. Când sfârşiâ banii, intra ca lucrător ; câştiga ceva şi mergea mai departe. Pretutindeni însă avea ochii îndreptaţi în spre orice i-ar fi folosit. Se interesă de toate : cum e pământul, cum sunt apele, care sunt obiceiurile oamenilor. Arta lui Durer îi eră tot aşa de cunoscută ca şi acea de a scoate şi topi mineralele din pământ. La fiecare pas, o altă foaie din Cartea Naturei îi dădea cunoştinţi noi. întors la vatra lui, îşi reia meşteşugul. Dar eră alt om. Cele ce văzuse deşteptară în el dorinţa de a produce ceva de samă. Nevoia — se însurase şi avea casă grea — îl împingea în aceeaşi direcţie. Şi astfel începe partea de trudă, de desnădejde, de răpunere din vieaţa acestui om, întreţesută cu licăriri de isbândă şi clipe de bucurie. Un hârb din vreun vas etrusc, ori din vreo faianţă de Faensa (Italia), îi născu gândul să descopere smalţul, necunoscut în Franţa. Pentru aceasta însă nu avea nici o pregătire ; nu văzuse măcar cum se face o oală proastă de lut. Totul eră pentru el de descoperit, de chibzuit, dela materiile ce se amestecă pentru a da aluatul străveziu al smalţului, până la cuptoarele cu căldura îndeajunsă şi uniformă, din care să iasă cum trebue vasele, toată nădejdea lui de a scăpa de ghiarele ascuţite ale mizeriei. Ceia ce înaintea lui săvârşise generaţii întregi, dela omul primitiv care născocise www.dacaromamca.ro 30 NATURA vasul de lut, el îşi puse în minte să descopere în câţiva ani din scurta vieaţă a unui om. îşi închipuie acum oricine munca titanică, ce trebui să o desfăşoare. Cu încrederea în reuşită, începe lucrul. Sărăcia în care trăeşte nu-i îngădue să-şi iea ajutoare. El singur cară mineralele trebuitoare, el le macină, singur îşi clădeşte cuptoarele de ars, singur îşi aduce lemnele pentru încălzit. Când nu mai are de unde cumpără lemne, dă pradă mistuitoarelor flăcări, mobilele din casă şi scândurile duşumelelor. Bătut pe deoparte de vânt şi ploaie, asudat de dogoreala cuptorului, luat în batjocură de vecinii care-1 considerau drept nebun, hărţuit de ai săi care-i scoteau într’una ochii că-i duce la peire, cade doborît. Gândul ce-1 călăuziâ însă îi dâdeâ puteri noi, spre a reîncepe munca din capăt. «Eram, în o stare de nespusă desnădejde, scrie el: eram istovit de muncă şi de căldura cuptorului; de o lună nu se uscase cămaşa pe mine ; în loc să mă mângâe, toţi îşi bă-teau joc de mine şi chiar cei ce ar fi trebuit să-mi vie în ajutor, strigau în gura mare că am ars şi podelele casei; cu mijlocul acesta îmi perdeam creditul şi eram luat drept nebun». Dar repede îşi veni în fire şi singur îşi face curaj : De ce să te mai necăjeşti atâta, deoarece ai găsit ce căutai? Munceşte mai departe şi vei ruşinâ pe bârfitorii tăi !» Din nou se apucă să macine mineralele, clădi noi cuptoare, îşi iea un ucenic, dar e silit să dea repede drumul, căci n’aveâ cu ce-1 plăti. Când căpătă în sfârşit smalţul dorit, cenuşele încrustară materia topită; astfel fu condus să născocească căsuţele de lut, ce se întrebuinţează şi azi în fabricele de porţelanuri pentru a feri obiectele fine de para focului. Neputând căpătă o căldură uniformă, îşi duce vasele de încercare ba la un olar, ba la un sticlar, până în www.dacaromamca.ro BERNARD PALISSY 37 cele din urmă ajunge să clădească un cuptor bun şi să-şi asigure reuşita vaselor, punând astfel pe deplin temelie ceramicei moderne. De aici înainte a scăpat la liman ; după sece ani de muncă covârşitoare, norocul îi surâde în sfârşit, mizeria e alungată, dar zilele senine tot sunt întrerupte de altele nouroase. Pe vremea când el se străduia cu descoperirea smalţului, reforma religioasă se întinde din Germania şi în Franţa ; către ea se îndreaptă braţele acelora, care, ca şi Palissy, au fost prea multă vreme încătuşaţi de mizerie, neîncredere şi luare în râs. Curentului nou i se opune însă predominarea celui vechiu, iar adepţii nouei religii sufer la fel cu primii creştini. Invidiat şi mereu spionat de cei care-1 luau mai înainte drept nebun, Palissy este prins şi trimes la judecată. Fanatismul catolic ar fi numărat o vieaţă ilustră mai mult la victimele făcute în noaptea de St. Barthelemy, dacă nu se găseau şi nobili cari să-l iâ sub ocrotire şi să-l scoată dela o pieire sigură. Fiind numit «inventatorul regal de figurine rustice», nu numai că scapă cu zile, dar fu adus la Paris, la curtea lui Carol al IX-lea şi apoi la acea a lui Henric al 111-lea, apreciat şi ajutat mai ales de Catherina de Medicis. In Paris se desfăşoară a doua parte a activităţei sale. Până acum eră numai «celebrul olar» ; de acum înainte se arată gânditorul fecund şi îndrăsneţ, care a ştiut să se folosească de observaţiunile adunate în tot timpul de muncă, spre a duce ştiinţa cu un pas însemnat mai înainte. Deşi nu ştia multă latinească ori grecească (ceeace pe acea vreme eră socotit ca un semn de adâncă necultură), deşi nu ascultase la Universităţi discuţiunile asupra lui Aristot, isvorul restrâns de cunoştinţi pentru docţii medievali, totuş se avântură să ţie conferinţe cu plată în limba franceză — limba vul- www.dacaramanica.ro 38 NATURA gară. — despre tot ce se rapoartă la natură : chimie, fizică, hydrologie, paleontologie, etc., — însoţind aceste prelegeri de demonstraţiuni practice, făcute acasă la el, unde avea păstrată o bogată colecţiune de rarităţi. Ce spunea în acele conferinţe, se ştie, pentru că a avut grije să le publice. Prin ele Palissy ocupă un loc însemnat în istoricul progresului ştiinţific ; ceeace expune se pare azi banal; pe atunci însă eră ceva nou şi fiind în opunere cu «adevărurile nestrămutate» trâmbiţate — după Ariştot — de pe catedrele Universitare, erau îndrăsneli neiertate şi revoltătoare. 0 pildă din multe altele. Resturile animalelor păstrate în piatră — fosilele — erau subiectul multor discuţiuni. Cum de se găseşte scheletul unui peşte în piatra de pe vârful muntelui, sau scoici, tot aşa de bine păstrate ca şi când ar fi culese de pe malul mării, în cariera adâncă de năsip ori grez ? De teama de a nu se ajunge la un conflict cu religia a tot stăpânitoare, fosilele erau explicate sau ca un joc al naturei (lusus naturae) sau ca provenite prin mijlocirea unei puteri formatoare din pământ (vis plastica), sau cel mult ca aduse de potopul universal, ce-acoperise cu apă întreaga suprafaţă a pământului. Când şi când numai se auzea câte un glas spunând adevărul. Aşa a fost acel al lui Leonardo da Vinci, care se aseamănă cu Palissy întrucâtva prin variaţiunea câmpului de activitate. Insă pentru asemenea vorbe ale adevărului, urechile erau astupate. Palissy avea o colecţiune bogată de fosile, adunate de el însuş din regiuni diferite. EI îşi bate joc de copilăreştile păreri ale celor ce le considerau drept corpuri întâmplătoare din piatră şi dovedeşte — ca şi Leonardo da Vinci — că ele i-eprezintă urmele unor animale, care au trăit odată în mările, ce au trebuit să se întindă peste ţinuturile uscate de azi; în www.dacoromamca.ro BERNARD PATJSSY 39 aceste mări scoicile animalelor moarte au căzut la fund şi au fost învăluite de năsipul ori mâlul din a căror întărire s’au născut pietrele. Palissy sfârşeşte ca şi Cristof Columb, în închisoare. Perse-cuţiunile religioase continuând, conferenţiarul care propovă-dueşte vorbe ce- nu sunt conforme dogmelor catolice, este închis în Bcistilia la vârsta de 78 ani. Mult nu mai trăeşte, căci după doi ani îşi dă obştescul sfârşit (1510—1590). Deşi bătrân, deşi ar fi dorit şi el ca ultimele zile ce mai avea de dus pe pământ să fie luminate de soare, totuşi nu îngenun-chiază spre a fi ieitat, cum i s’a cerut. Insuş Henric al lll-l^a îl vizitează în celula sa. Cu această ocazie bătrânul olar dă o lecţie meritată puternicului rege. La vorbele acestuia că deşi îi e milă de bătrâneţea lui, totuş nu poate face nimic pentru el, fiind constrâns de alţii, Palissy îi răspunde plin de mândrie : «Mi-aţi spus de mai multeori că aveţi milă de mine; şi mic mi-c milă de Voi, care aţi pronunţat cuvintele «sunt silit». Un rege nu vorbeşte aşâ. Eu Vă voiu vorbi ca un rege: nici poporul Vostru nici Voi, nu veţi puteâ sili pe un olar să-şi plece capul înaintea unor statui». Şi în fata morţii a rămas acelas ca si în tinereţe în fata nevoiei si a ostenelilor: neclintit, răbdător si cu voinţă. Aceştia sunt adevăraţii oameni, dela care — tinere cetitor — trebue să-ţi iei pildă de îndrumare în vieaţa ta, căci ţara noastră — poate mai mult decât altele — are neapărată nevoe de mulţi ca ei, dacă ţinem ca ea să ajungă la o desvoltare sănătoasă şi să capete energie spre a fi respectată chiar în afara graniţelor ei. Dr. I. Simionescu Profesor la Universitatea din Iaşi. ----------------03$*---------------- www.dacoromamca.ro 40 NATURA PARALELOGRAMUL PUTERILOR Adevărul cunoscut sub numele de regula paralelogramului puterilor se întâlneşte atât de des şi are atât de mare însemnătate în cât cred că oricine va fi mulţumit să afle câteva amănunte din istoria descoperirei lui. Mai ales că această istorie arată foarte îrumos mijlocul prin care înaintează orice ştiinţă : a observă cu băgare de seamă şi apoi a deduce prin raţionament tot ce se poate deduce din cele observate. După cum se ştie, un lanţ făcut la fel în toată lungimea sa şi petrecut în jurul unei prisme triunghiulare, stă nemişcat când muchile prismei sunt orizontale. Din această simplă observaţiune a dedus Stevin (Simon Stevens 1548—1620), un fizician olandez, nepreţuitul adevăr al paralelogramului puterilor. Şi iată cum. Dacă prisma are o faţă întoarsă în jos si orizontală, lanţul are o formă simetrică dedesubtul aceste i « » feţe şi deci trage deopotrivă de capetele părţei care se ra-zemă pe feţele înclinate ale prismei. Figura alăturată, luată dintr’o carte a lui Stevin reprezintă acest caz (fig. 1). Urmează că putem suprimă partea de dedesubt fără a strică echilibrul. Rămâne atunci numai partea de deasupra formată din două bucăţi, una aşezată pe o faţă şi a doua pe cealaltă faţă înclinată a prismei; aceste două bucăţi se ţin una pe alta în echilibru. Cum lanţul e făcut la fel în toată lungimea sa urmează că greutăţile celor două bucăţi sunt în acelaş raport ca şi lungimile lor, adică în acelaş raport ca lungimile celor două plane înclinate pe cari se razemă. www.dacoromamca.ro PARALELOGRAMUL PUTERILOR 41 Dacă înlocuim cele două bucăţi de lanţ prin două sfere având fiecare aceeaşi greutate ca bucata de lanţ pe care o înlocueşte şi legate cu o aţă trecută peste muchea planelor înclinate, este de prevăzut că şi sferele vor fi în echilibru. Ajungem astfel la regula : două corpuri legate împreună şi aşezate pe două plane înclinate, se ţin unul pe altul în echilibru dacă greutăţile lor sunt in acelaş raport ca lungimile planelor înclinate. Să presupunem acum că unul din plane se îndreaptă din ce în ce mai mult până ajunge vertical (fig. 2). Atunci rămâne un singur plan înclinat iar cel de al doilea măsoară înălţimea celui d’întâiu. Ajungem astfel la regula : o sferă, sau un alt corp greu, poate fi ţinută în echilibru pe un plan înclinat, printr’o contragreutate care atârnă liber, dacă între greutăţile lor e acelaş raport ca între înălţimea şi lungimea planului înclinat. Aşa cum stă stera în echilibru pe planul înclinat, ea e www.dacarotnamca.ro 42 NATURA ţinută de două puteri. Una e eontra-greutatea. A doua e contra-apăsarea planului. Dacă am lua planul, sfera ar cădea descriind un arc de cerc în jurul punctului în care ar rămâne fixată aţa. Aşa dar sfera apasă perpendicular pe plan şi planul exercită o apăsare opusă. Am putea spune că sfera e trasă în lungul unui alt plan înclinat, care ar sta perpendicular pe cel d’intâiu (fig. 3). Se vede uşor că dacă dăm acestui al doilea plan o lungime egală cu a celui d’întâiu, înălţimea lui e tocmai egală cu baza celui d’întâiu. Şi după regula precedentă sfera poate fi ţinută să nu alunece pe acest al doilea plan, deci să nu mai apese pe cel d’intâiu, printr’o contra-greutate care să fie în acelaş raport cu greutatea sferei ca înălţimea planului celui al doilea, cu lungimea sa. Adică după notaţiunile de pe figura 3, printre contra greutate care să împlinească condiţiunea. Acum sfera e ţinută numai de cele două sfori. Să luăm în sfârşit din centrul sferei o linie verticală îndreptată în sus şi care să reprezinte prin lungimea sa o forţă www.dacoromamca.ro PARALELOGRAMUL PUTERILOR 43 egală, cu greutatea sferei, adică să reprezinte forţa opusă care ar fi în stare să tină sfera în echilibru. t Prin extremitatea p să ducem paralela pn la sfoara cst adică la direcţiunea în care trage greutatea d şi paralela pm la sfoara cs2 adică la direcţiunea în care trage greutatea e. St, Triunghiul cpn fiind asemenea cu triunghiul format de planul înclinat care poartă contra-greutatea e avem: cn b pc 1 de unde comparând cu (a) şi ţinând seamă că cp represintă o forţă egală cu P urmează că cn reprezintă pe e. In acelaş mod urmează că cm reprezintă prin lungimea sa mărimea forţei d. Ajungem astfel la regula următoare : o forţă cp care ar ţine equilibru unei forţe P se poate înlocui cu două forţe www.dacaromamca.ro 44 NATURA cari să lucreze In două direcţiuni deosebite, de exemplu csx şi csa, construind un paralelogram tn care cp să fie diagonala iar cs1 şi cs2 să fie direcţiunile laturilor. Lungimile laturilor cn şi cm vor reprezenta atunci cele două forţe cari fac împreună acelaş efect ca şi cp. Reciproc dacă se dau două forţe cn şi cm, noi ştim după cele ce preced că ele fac acelaş efect şi deci se pot înlocui cu o singură forţă cp reprezentată prin diagonala paralelogramului construit pe cn şi cm ca laturi. Aceasta este regula paralelogramului puterilor. E adevărat că până acum paralelogramul nostru este un dreptunghiu, cu alte vorbe nu am arătat adevărul regulei decât pentru cazul când cele două forţe sunt perpendiculare între ele, dar tratarea cazului general nu e decât o uşoară chestiune de geometrie care se razemă pe cazul tratat până acum. Demn de observat este că Stevin n’a demonstrat adevărul regulei în cazul general dar eră convins de dânsul. Acesta nu este un lucru rar în istoria ştiinţelor. i > Mulţi din cei al căror nume ocupă un loc de cinste în această istorie au presimţit unele adevăruri pe cari nu le-au putut demonstra riguros. Ba se poate spune că mai nu e unul dintre ei care să nu fi lăsat pe lângă descoperiri hotărît stabilite şi una sau mai multe din aceste presimţiri cari au rămas ca un fel de moştenire sufletească pentru elevii lor şi mai totdeauna unul din elevi a prefăcut presimţirea în cunoştiinţă sigură. N. N. Botez Licenţiat în ştiinţe. ----------------------------------- www.dacoramamca.ro O EXPEDIŢIE LA ANTARCTIC 4» O EXPEDIŢIE LA ANTARCTIC Pe când o manifestaţie de stradă, un bucluc internaţional, ca să nu mai vorbim de răsboaie, ţin agitată întreaga opiniune publică şi umplu coloanele ziarelor de toate nuanţele, pe atunci lupta tăcută a ostaşilor ştiinţei pentru supunerea naturii, pentru adevărata glorie a omenirei, e cu totul neluată în seamă şi sunt aşa de puţini acei ce o urmăresc. In 15 August a. c. a pornit în tăcere din portul Havre pentru, a doua oară o trupă îndrăsneaţă sub conducerea doctorului J. Cliarcot. Ziarele nu ne aduc buletine zilnice despre mersul expediţiei, ca pe vremea când Nebogatoivski îşi conducea flota la măcel în apele îndepărtatului răsărit pentru stăpânirea unui petec de pământ. Ţinta trupei noastre e cucerirea^ pacinică a antarcticului (regiunilor polare sudice), a acelei colosale pete albe, ce se menţine încă pe hărţile noastre geografice spre ruşinea noastră, a teritoriului, pe care încă n’a călcat picior omenesc. Pe când .pata albă — teritoriul necunoscut — dela polul nordic se restrânge din ce în ce, retrăgându-se spre polul nordic — ultimul refugiu — dinaintea exploratorilor îndrăsneţi, pe cari nu-i înspăimântă jertfele, ce cere fiecare pas ocupat,— pe atunci pata albă din jurul polului sudic e cam de trei ori mai mare, având o extensiune cam cât Europa. Nu e curios, că pe când noi ne plimbăm în dragă voe privirile asupra polilor planetei Mărie şi îi fotografiem —şi poate că Marţienii — pe ai noştri — pe atunci noi suntem osândiţi să rămânem în aceeaşi neştiinţă faţă de o parte aşa de însemnată şi interesantă a planetei, pe care trăim, ca şi faţă. • de emisfera invizibilă a Lunii ? www.dacoromamca.ro 46 NATURA Afară de aceste consideraţiuni explorarea antarcticului promite deslegarea unor probleme ştiinţifice din cele mai interesante, asupra cărora doctorul Charcot a ţinut o conferinţă la adunarea generală a societăţii astronomice franceze. Aşa e chestia asemănării faunei (animalelor) celor doi poli. Cele două regiuni polare fiind despărţite între ele prin zonele temperate şi prin cea toridă, o imigraţiune a faunei polare dela un pol la altul e imposibilă în împrejurările de azi şi nu se poate ghici, ce împrejurări ar fi putut face posibilă o astfel de imigraţiune. Sunt urme, cari lasă a se presupune într'o epocă geologică îndepărtată o climă uniformă peste întreg pământul. Se găsesc Ia ambii poli plante tropicale fosile. Această climă eră deci tropicală şi nu polară în înţelesul de azi. Pe atunci nici nu puteau există animale adaptate la zona glacială care nu există. O inelinare a osiei pământului spre ecliptică, mult mai considerabilă decât azi, ar fi estins zonele glaciale în timpul iernilor mai afund pe teritoriul zonelor temperate dar iarna cu atâta trebuiau să se retragă mai mult zonele glaciale spre poli, aşâ că distanţa între ele tot cam aceeaşi ar fi fost ca şi azi. Să se fi desvoltat cele două faune polare independent şi să ajungă la aceleaşi rezultate ? Să fie mediul singur de ajuns pentru a explică aceste asemănări? Deocamdată această chestie, extrem de interesantă rămâne o chestie, care aşteaptă des-legare. Altă chestie încă şi mai interesantă e chestia unipolari-tăţii, sau bipolarităţii speciilor animale de uscat. Fosilele descoperite în Patagonia lasă a se presupune acolo o evoluţie deosebită a vieţii animalice, faţă de continentele nordice. Nu numai speciile se deosebesc, ci şi evoluţia a fost alta. Pe baza studiului fosilelor din Patagonia un distins savant s’a . www.dacaromamca.ro O EXPEDIŢIE I,A ANTARCTIC 47 exprimat, că dacă Patagonia şi Australia şi poate şi Madagascar nu sunt o porţiune din continentul antarctic, istoria paleontologică e neînţeleasă. Aceste descoperiri, şi apoi grupele de insule, ce se continuă dela capul Americei sudice şi dela Australia spre polul sudic, lasă a se presupune în o epocă geologică îndepărtată existenţa unui estins continent antarctic, pe care s’a desvoltat o vieaţă animală cu totul deosebită de a noastră. Azi încă nu se ştie, că avem la polul sudic un continent, sau' numai o grupă de insule ? Vieaţa animală antarctică a fost distrusă, poate cu răcirea pământului şi atmosferei şi îngheţarea regiunilor polare, neputând emigra spre ecuator din lipsă de continente. Continentele ce leagă azi Patagonia şi care legă în epoca secundară1) Australia cu continentele ecuatoriale, nu au existat totdeauna. Continentele se ridicau şi iar se cufundau în adâncimile oceanelor. Se poate, că continentul antarctic s’a retras mereu spre pol, cufundându-se la periferii, trăgând cu sine şi fauna menită să dispară. Mai târziu periferiile au putut să se ridice iar. Azi regiunile polare sudice n’au un singur animal de uscat, dar pot să se găsească în coaja pământului ca fosile, resturile vieţei dispărute. Animalele de azi sunt toate de apă, dar unele de origină terestră, ca d. ex. focele, apoi paseri, ca pinguinele, albatrosele. Se mai găsesc nişte insecte, dar fără aripi. Ce ar putea fi mai interesant pentru noi, decât să ştim ce evoluţie a avut şi ce forme a luat vieaţa organică pe o altă lume, d. ex. pe planeta Marte. Această curiozitate însă trebue să ne-o înfrânăm deocamdată, căci cu Marţienii n’am 1) Cititorii să răsfoiască „Noţiuni de Geologie", de d-1 dr. I. Si-mionescu, vor găsi o lectură interesantă şi tot odată instructivă. www.dacoromamca.ro 48 NATURA schimbat tncă nici barem un semn de vieaţă. Avem însă putinţa de a urmări diferenţiarea şi desvoltarea independentă a vieţii animale de pe pământ din un punct destul de îndepărtat. Toată fauna pământească a fost la început acuatică. Mai târziu s’a diferenţiat în faună terestră (de uscat). E vorba însă, că această faună terestră n’ar avea o des-voltare comună peste întreg pământul, poate chiar dela origine, ci ar fi fost două faune terestre, două lumi cu totul deosebite, una arctică,‘care trăeşte şi care a dat naştere rasei omeneşti, şi alta antarctică, care a dispărut, fie în urma unui cataclism brusc, fie progsesiv, dar a cărei rămăşiţe fosile pot să fie îngropate în păturile geologice de sub omeţii şi gheţurile polare sudice. Cine ştie, zice Chcircot, poate să găsim chiar rămăşiţe omeneşti, adecă rămăşiţe de oameni, cu cari, poate, n’avem comun nici un strămoş terestru, ci numai îndepărtaţii strămoşi acuatici, la începutul vieţii organice, oameni, cari pot să aibă o desvoltare şi formă aproape aşa de deosebită de a noastră ca şi cutări locuitori ai unei planete, ai unei lumi străine. Iată do ce Charcot are toată dreptatea, când zice că «din punct de vedere biologic, o expediţie la antarctic are aproape interesul unei expediţii în Lună». Iată de ce trebue să aşteptăm cu cea mai mare încordare rezultatele aceslei expediţii polare. Acum polul sudic are primăvară şi ziuă neîntrerupt. Pe când cetiţi aceste rânduri, poate că „Pourqiioi-pas ?“ («Pentru ce nu?», numele corăbiei pe caro se face expediţia) se leagănă în vecinătatea munţilor plutitori de ghiaţă ai mărilor antarctice. De acum înainte încep pentru Charcot şi tovarăşii lui greutăţile, primejdiile, lupta cu elementele. Tn mijlocul gheţurilor veşnice însă, îi urmează simpatia şi admirarea în-tregei lumi culte. Să le trimitem şi noi în acest moment, pe pile gândirei, un salut acestor luptători dezinteresaţi ai ştiinţei. www.dacarcmamca.ro O EXPEDIŢIE LA ANTARCTIC 49 Ce pagubă, că în colţul sudic al Americei sau Australiei, nu se află o staţiune puternică de telegrafie fără fir, ca pe emisfera nordică. Ne-ar trimite zilnic ştiri şi mai ales când s’ar găsi în primejdie, indicându-ne locul unde trebue căutaţi. Exploratorii la polul nordic n’ar trebui să uite aparatul de telegrafie făiă sârmă. Nici ei n’ar fi aşa izolaţi, nici noi nu am fi în nesiguranţă asupra sorţii lor de când pleacă, până se reîntorc — dacă se reîntorc. Ar trebui făcută şi o staţiune de telegrafie fără sârmă mai apropiată de poli, anume în interesul explorării polilor. Dacă ar fi fost descoperit acest mod de comunicare pe vremea lui Andree *) şi ar fi avut cu sine un astfel de aparat, azi poate am şti ce s’a ales cu dânsul şi unde trebue să-l căutăm. Poate am şti că a fost un om pământean, care cu preţul vieţei sale a văzut polul nordic al planetei noastre. Bistriţa (Ardeal). I, Corbu. --------------------------- CEVA DESPRE INTELIGENŢA ANIMALELOR Acela care cunoaşte ceva mai deaproape vieaţa animalelor, desigur, că adeseori a rămas mirat de prostia unora dintre ele, chiar dintre acelea, care de obiceiu trec drept cele mai inteligente. Căci cum poate fi calificată altfel, purtarea unui cal, care se sperie de cel mai mic obstacol din drumul său, ca de pildă o cârpă sau o hârtie ; sau care e în stare ca la un moment (lat speriindu-se, să o iâ la goană drept înaintea lui, dând peste case şi garduri, ca şi cum ar fi orb. De asemenea neexplicabil pare şi faptul că vitele, scoase cu mare greutate dintr’un grajd în flăcări, profită de prima ocazie, pentru a se repezi iarăşi într’lnsul; că animalele de 1) Gazetele aduc ştirea eă s’ar fl descoperit mormântul lui Andree. Natura No 2. Anul IV 4 www.dacoromamca.ro 50 NATURA pradă din ordinul Felinelor, ca leul şi tigrul, se tem de lumina unui foc ; şi că un animal aşa inteligent, câinele, e în stare să fugă până moare de oboseală, de frica unei tinichele legate de coadă. Totuşi, ar fi o judecată pripită, dacă am atribui prostiei unui animal, aceste acte, oricât de neexplicabile ni s’ar părea ele ; căci printr’un studiu mai aprofundat a vieţei animalelor, s’au putut explică multe din ele. Un zoolog german dr. Th. Zeii, într’o carte intitulată: «Ist das Tier unvernunftig?» arată cum printr’un minuţios studiu a felului de traiu, din prezent şi din trecut, precum şi din studiul organizărei simţurilor unui animal, toate aceste lucruri devin perfect explicabilei şi ne aduc la concluzia că acolo unde credeam că avem de aface cu prostie, în realitate nu e vorba decât de o însuşire moştenită, care acuma nu mai e necesară animalului, sau de o organizare a simţurilor diferită de aceea a omului, care dă animalului cu totul alte aptitudini, decât acelea pe care le avem noi. Dintre factorii, a căror necunoaştere spuneam că ne duce în eroare în aprecierea animalelor, pe primul, Zeii îl numeşte «Bureaucratismul la animale». Precum, anume, într’o administraţie, în care e adânc înrădăcinată spiritul bureaucratic, se execută hotărîri care vin dela o autoritate superioară chiar când ele — din cauza schimbărei împrejurărilor, — nu mai sunt de nici un folos sau poate’ chiar au devenit vătămătoare ; tot astfel şi unele animale, au moştenit dela strămoşii lor unele obiceiuri care acuma, când şi-au schimbat felul de traiu, dintr’o cauză sau alta, nu mai au nici un rost şi le pot fi chiar vătămătoare. De aceea, când ne vom află în faţa vreunui fapt al unui animal, care aparent nu are nici un motiv ce l’ar putea www.dacaromamca.ro CEVA DESPRE INTELIGENŢA ANIMALELOR 51 justifica, foarte des, vom găsi în felul de traiu al strămoşilor săi, sau în acela al congenerilor săi dio libertate, în caz când animalul ar fi domestic, o explicare a faptului de care e vorba. Astfel, zice Zeii, obiceiul pe care-1 au câinii de a se roti în jurul lor de vreo câteva ori, înainte de a se culca, se datoreşte faptului, că ei fiind animale originare din stepele ierboase, trebuiau să culce întâiu iarba la pământ, în care scop executau mişcarea aceasta, care acuma bineînţeles, nu mai are nici un rost. De asemenea, caii care se sperie, dau buzna peste garduri şi case, de oarece fiind şi ei animale originare tot din stepe, unde nu există astfel de obstacole, îşi găseau scăparea de vreun pericol în fuga oarbă; iar acuma uitând de noile condiţii de traiu, caută să pue în aplicare tot acest mijloc de scăpare, care însă în mijlocul oraşelor mai cu seamă, îi duce de multe ori la peire. Faptul că taurii şi bivolii se înfurie la vederea unei cârpe roşii, este, după Zeii, o reminiscenţă a furiei pe care o deşteaptă într’înşii tigrul, care eră duşmanul de căpetenie, în djun-glurile Indiei, de unde sunt originare animalele de specie bovină. Exemple de acest fel mai există nenumărate. In ceeace priveşte organizarea simţurilor, chestiunea de căpetenie este de a şti, în primul rând, care este simţul de căpetenie al unui animal. La om, de pildă, de sigur că simţul văzului este cel mai important, de dânsul depinzând tot felul nostru de traiu. Nu, însă, la toate animalele este la fel. La unele tot ca şi la om văzul e simţul principal. La altele mirosul. E foarte uşor de prevăzut, de ce mare importanţă este cunoaşterea acestui fapt pentru scopul pe care îl urmărim, mai cu seamă dacă luăm în considerare şi un alt principiu emis tot de Zeii www.dacoromamca.ro 52 NATUItA anume că: «Natura făcând în toate economie a dispus cala un animal oarecare, cu cât un simţ e mai bine desvoltat cu atâta celelalte să fie mai slabe, ceeace s’ar mai putea spune şi astfel: «Cu cât un animal, de pildă, miroase mai bine cu atât vede mai rău». Principiul se adevereşte prin numeroase exemple. Cunoscând dar aceste principii, şi având în vedere la un animal organizarea simţurilor lui, când vom vedea, că un câine nu recunoaşte pe stăpânul său, când îl vede printr’un geam, sau nu se recunoaşte pe sine văzându-Se înlr’o oglindă nu vom mai atribui aceasta prostiei lui; ci faptului că simţul său de căpetenie fiind acela al mirosului, pe când acela al văzului fiind foarte slab pentru câine imaginile vizuale nu sunt importante, în schimb însă sensaţiile olfactive îl vor impresiona foarte puternic. A-l consideră, din această cauză, ca prost, ar fi acelaş lucru, ca şi cum un câine ne-ar consideră ca proşti, pe noi oamenii, fiindcă nu suntem în stare să mirosim vânatul care se află la picoarele noastre. Tot astfel, animale mari de pradă, ca cele mai multe feline, se tem de foc ; de oarece lumina vie a acestuia în timpul nopţii impresionează în mod dureros, ochii lor extrem de pătrunzători, dar si extrem de sensibili. Pe aceiaş cale ne putem explică, cum caii, al căror simţ de căpetenie, e mirosul, se sperie de lucruri, orcât de mici, pe cari le pot numai vedeâ dar nu le pot mirosi; de oarece astfel nu-şi pot da seama de natura lor. De aceea cel mai bun mijloc pentru a face pe un cal, să treacă pe lângă un obiect, de care-i e teamă, este de-al duce încet pe lângă acest obiect, dându-i astfel posibilitatea de a-l mirosi şi de a se convinge că n’are de-a face cu nimic periculos. www.dacoromamca.ro CEVA DESPRE INTELIGENŢA ANIMALELOR 53 De mare importanţă, pentru a ne explică multe din obiceiurile animalelor, mai sunt şi următoarele puncte, anume : a se şti care este felul preferit de locomoţie al animalului : Innotul, sburatul, alergatul sau agăţatul; care este felul de hrană • al animalului ; dacă este carnivor, deci se hrăneşte, sau se hrănea cu alte animale ; sau dacă este herbivor deci servea pe vremuri sau şi acuma, ca hrană animalelor carnivore. In cazul acesta trebue luat în considerare faptul dacă animalul are sau aveâ obiceiul să se apere, fiind urmărit, sau să-şi caute scăparea în fugă. Din a doua categorie fac parle caii, antilope, căprioare, etc., din prima boii, bivolii, porcii, etc. Totuş, nu trebue să avem pretenţii prea mari, şi să ne aşteptăm de a găsi la animale, facultăţi intelectua'e de o des-voltare, cum numai la om o putem găsi. Astfel putinţa de a stabil! raporturi de cauzalitate între fenomene, nu o are nici copilul şi nici mare parte dintre sălbateci, bine înţeles având în vedere fenomenele acelea unde o succesiune în timp foarte evidenlă sau o altă împrejurare nu ar uşura foarte mult acest act. Deci nu putem pretinde ca animalele să posede într’un grad desvoltat această facultate căci de obiceiu, chiar atuncea când ele pot stabili raporturi de cauzalitate, aceasta se întâmplă numai cu o oarecare greutate şi după o mai deasă repetare a fenomenului, care să poată dă animalului timp mai îndelungat spre a-1 observă iar nicidecum la prima vedere. Câinele cu tinicheaua de coadă, nu se teme de tinichea ci de sgomotul ce-1 aude în urma lui, şi pe care nu şi-l poate explică neputând stabili legătura de cauză şi efect între tinichea şi sgomot. De asemenea, vitele care au fost scoase dintr'un grajd eare arde, se întorc într’insul de oarece, pe de o parte, se www.dacarotnamca.ro 54 NATURA ştiu de obiceiu în grajdul lor la adăpost, iar pe de alta, fiindcă, nu pot stabil! legătura de cauzalitate, între materialul din care e construit grajdul şi foc. Nenumărate sunt exemplele de fenomene pe care Zeii le explică cu aceste mijloace. Dar cum nu numai necunoaşterea vieţei animalelor, dar şi unele idei greşite pe care le avem despre acestea, contribuesc mult la neputinţa în care ne aflăm de a le explică multe obiceiuri, Zeii, a căutat să controleze cele mai vechi credinţe generale despre vieaţa animalelor şi a le explică în urmă obiceiurile, bazat pe această cunoaştere exactă a vieţei lor. Rezultatele acestor cercetări, le-a publicat înLr’o serie de volume : Tierfabeln»; «Streifziige durch die Tierwelt» şi' «Straussenpo'itick» contribuind astfel la luminarea multor chestiuni obscure relative la vieaţa şi la inteligenţa animalelor. Marius Nasta Student ------------------------------------ PRIVIRE GENERALA ASUPRA CHIMIEI DIN TIMPURILE CELE MAI VECHI ŞI PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE (U r m a r e). CHIMIA ÎN VECHIME Origina chimiei practice. Omul a început să facă chimie din vremea în care a fost în stare să facă pâine, vin, oţet şi untdelemn. Nu se ştie, de sigur, nici când, nici cum, şi mai puţin încă cui i-a venit întâia oară ideia să macine sau să strivească seminţele, să facă un aluat din făină si să-l mănânce numai copt, sau să beâ mustul de struguri prefăcut în vin. Istoria, care scrie numele atâtor eroi fără folos, nu pomeneşte numele acelora care au observat că o bucăţică www.dacaromamca.ro PRIVIRE GENERALI ASUPRA CHIMIEI 55 de aluat acru face să crească pâinea şi-i dă un gust mai plăcut. De sigur, că pentru a se ajunge la acest rezultat a trecut vreme multă şi au fost mai mulţi observatori. Omenirea i-a îndumnezeit în Geres sau Bachiis, iar poeţii i-=au cântat. Să se observe că practica fermentaţiunii începe cu mii de ani înainte de a se fi cunoscut teoria, care a fost dată, abia mai eri, de marele Pasteur (1822—1895). Moise, cu 1500 ani înainte de Christos, cunoştea dospirea pâinei. Arătând Israiliţilor cum trebue să mănânce mielul pascal, acest legislator îi opreşte, între altele, să mănânce Khamets, adică pâine dospită. Această oprire vine de acolo, că e asemănare între dospire şi putrezire şi că prin aceasta pâinea dospită eră ţinută ca ceva necurat. Se ştie însă, că Israiliţii mâncau de obiceiu pâine dospită. In Pentateuc se spune că atunci când au eşit din Egipt au trebuit să mănânce pâine nedospită şi coaptă în cenuşă, de oarece Egiptenii i-au luat aşa de repede pe goană încât n’au mai avut vreme să pue dospiala în aluat. Berea eră cunoscută de Egipteni, de Gali şi de Germani. Tacit spune, că aceştia din urmă beau «o băutură făcută din orz şi prefăcută prin fermentaţiune într’un fel de vin, potus ex horăeo factus el in quamdem similitudine in vini cor-ruptus». Această bere trebuia să se acrească repede, de oarece întrebuinţarea hameiului, care o face să se păstreze, a început mult mai târziu. 0(etul eră de asemenea cunoscut de Evrei, care ştiau că el produce o fierbere când e turnat pe o bucăţică de cretă. Despre Hanibal se spune că în trecerea Alpilor şi-a făcut drum rozând stâncile cu oţet. Această întrebuinţare e de sigur o închipuire din poveşti; ea ne arată însă că se cunoştea proprietatea oţetului de a descompune carbonaţii. www.dacoromamca.ro 56 NATURA Untdelemnul e întâlnit şi el, alăturea de pâine şi de vin, ia popoarele din orient, servind atât drept hrană cât şi în slujbele religioase. Pe vremea Faraonilor el eră întrebuinţat la luminat, fiind ars în lămpi cu fitil, poate candele ca ale noastre Metalele cunoscute mai întâi au fost desigur acelea cari prin proprietăţile lor atrăgeau mai lesne luarea aminte a omului. Aurul şi argintul prin strălucirea lor au fost printre a-cestea. Viţelul de aur, care a fost distrus de Moise, eră făcut din lemn şi acoperit cu foi de aur. Egiptenii scoteau aurul din Nubia. După spusele lui Dio-dorus Siculus, ei spălau, ca şi azi, minereul aurifer cu apă şi topeau rămăşiţele. Pe vremea lui Ramses II, aceste mine ar fi dat pe fiecare an cam 3000 milioane de lei aur. Fenicienii luau aurul din ţara Ofir, care pare să fi fost sau în India sau în Arabia. Cantitatea de aur adunată de cei vechi e nespus de mare. Aşa, David a dăruit templului aur în valoare de vreo 20 miliarde, în lei de ai noştri. Acest aur fusese adus din Roma, unde se adunase mai tot aurul din provincii, de pe urma cuceririlor. Se pare că cei vechi nu cunoşteau desfacerea aurului de argint, cu care se găseşte cele mai adesea în natură. In adevăr, ar fi trebuit să se slujească de acidul azotic, care pare a nu fi fost cunoscut, deşi de altfel s’a găsit la o momie egipteană o bucată de pânză scrisă cu piatra iadului (azotat de argint). Faptul că Archiniede a trebuit să se servească de densitate, ca să poată spune dacă e de aur curat sau nu coroana regelui Hiero, dovedeşte că nu se putea cunoaşte pe cale chimică argintul de aur. De asemenea, pe timpul împăratului Justinian, separarea argintului de aur eră ţinută ca foarte anevoioasă. Iu Institutele www.dacoromamca.ro PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA CHIMIEI 57 acestui împărat se aseamănă greutatea separării aurului de argint cu aceea a separărei vinului de miere. Se cunoştea în schimb, pe vremea lui Plinius, scoaterea aurului cu ajutorul mercurului (amalgamarea), precum şi aurarea şi facerea foiţelor de aur. Argintul a fost cunoscut de asemenea de foarte de mult. In Biblie se spune că Abraham (2000 a. G.) era bogat în vite, argint şi aur. Pentru locul în care a îngropat pe soţia sa Sara a dat 400 greutăţi de argint (1 leu 25 una). In vieaţa lui Iosif se pomeneşte de multe ori de argint; se spune că a fost vândut cu 20 monete de argint şi că ajungând ministru dă fraţilor săi în nevoe pungi de argint ca să-şi cumpere grâne. Trobue să spunem însă. că argintul nu eră tocmai preţuit de cei vechi. In Vechiul testament se arată că : «Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur şi toate vasele din casa din pădurea Libanilor erau iarăş din aur curat, căci argintul eră ţinut drept nimic pe vremea lui Solomon». După Herodot, Cresus, regele Lidiei, a dăruit templului, din Delfi 4000 talan ţi de argint şi 270 talan ţi de aur, ceiace face vreo 75 milione de lei. Spania pare să fi. fost ţara cea mai bogată în argint. După Diodorus descoperirea acestor bogăţii ar fi avut loc astfel *): Pădurile din Pirinei au luat odată foc dela un fulger sau din altă cauză, şi au ars atâta vreme încât dela căldura cea mare a focului s’a topit argintul cuprins în pământ şi a curs în vale, la fel cum curge un râu. Locuitorii care nu ştiau preţul argintului îl vândură Fenicienilor pe lucruri de nimic. Negustorii îşi încărcară cât putură corăbiile cu argint 1) Bie Zeitalter cler Cliemie in Wort und Bild, von Dr. Albert Stânge, Lepzig 1908. www.dacaromanica.ro 58 NATURA şi îşi făcură şi ancore din argint, în locul celor de plumb. Oricât am crede că aceste spuse sunt lucruri din poveşti, nu ne putem îndoi că Fenicienii, Cartaginezii şi Romanii au scos cantităţi nespus de mari de argint din minele din Spania pentru a le schimba pe mărfuri de tot felul. Pli-nins povesteşte că eră atât de mult argint în Spania încât unde se dâ de o vână de argint se găsea în apropiere alta. Cu acest argint a putut Hanibal să ducă războiul care a zguduit imperiul roman. După Strabo, curăţirea argintului se făcea prin topire cu plumb, un fel de cupelaţie din vremea noastră. Monete. Egiptenii par a fi întrebuinţat cei d’intâi aurul şi argintul ca mijloc de schimb. La început se serveau de bucăţi de aur cântărite. In urmă s’au făcut monete rotunde, patrate sau poligonale, cu anumite semne, şi în special cu figuri de vaci sau tauri, care erau animale sfinte. Falsificarea monetelor eră foarte aspru pedepsită la Egipteni; după Diodor de Sicilia li se tăia mâinele celor vinovaţi. Cele d’intâiu monete grece şi romane erau din aur sau argint aproape curat. In urmă au început a fi întrebuinţate aliagele, al căror titlu eră hotărît şi apărat prin legi speciale. Mulţi împăraţi s’au făcut singuri falsificatori de bani nentru a avea astfel bani mai mulţi şi a potoli la nevoe miliţia pretoriană. Acelaş lucru se întâlneşte şi în evul mediu, când regii aveau nevoe de bani pentru sângeroasele şi lungile lor răsboae. Falsificarea banilor merge mână în mână cu stricarea moravurilor- Cuprul sau arama a fost cunoscut de asemenea din cele mai îndepărtate vremuri. In vechiul testament îl găsim pomenit de mai multe ori. Sceptrul regelui egiptean Pep'i 1 eră făcut din cupru curat, după cum a arătat Berthelot. Pe vremea aceia însă nu se începuse în Egipt epoca de bronz; urmează www.dacoromamca.ro PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA -CHIMIEI 59 de aici, că a fost mai întâi o epocă de cupru. După Mucii, arama ar fi fost cel dintâi metal cunoscut şi întrebuinţat de popoarele din Europa, în insulele greceşti şi pe marginele asiatice ale Helespontului. Romanii şi Grecii scoteau cuprul din insula Cipru, de unde se trage şi numele Aes Cyprium care s’a prefăcut în urmă în Cuprum, întrebuinţat până azi. El a fost întrebuinţat de cei vechi mai mult sub formă de abagiu cu cositorul ca bronz. Acesta se fabrica topindu-se împreună minereurile de cupru şi de cositor. Bronzul a slujit la facerea armelor, plugurilor şi uneltelor de tot felul înainte de a se fi descoperit ferul. Plinius dâ o reţetă pentru fabricat un bronz care seamănă cu bronzul de tunuri din vremurile noastre. Se cunoştea în vechime şi unele combinaţiuni de ale cuprului. Astfel, sulfatul de cupru sau piatra vânătă se fabrică, aproape ca şi azi, încălzind cupru cu puciosă şi lăsând amestecul să stea mai multă vreme în umezeală. Această piatră vânătă se falsifică însă de pe atunci cu cretă sau cu calaican, numit de Romani atramentum sutorium, fiindcă cismarii înegreau cu el pielea, ca şi azi. Dar dacă e interesant să ştim, că şi acum două mii de ani se falsificau unele lucruri, ca şi azi, e şi mai interesant să aflăm că se găsise şi mijlocul de a se dovedi această înşelătorie. Plinius, recomanda să se pue amestecul bănuit pe o foae de pergament, care a fost muiată de mai nainte într’o soluţiune de nucă galică-, adică în tanin, sau un fel de argăseală. Dacă e înşelătorie la mijloc, hârtia se înegreşte numaidecât, „nigrescit s‘atim“. întâlnim aici cel dintâi reactiv chimic, adică cel dintâi corp cu ajutorul căruia aflăm pe un alt corp. Ferul se cunoaşte şi azi în acest mod, pe lângă alte mijloace bine înţelese. Mai spunem în treacăt, că negreala care se iveşte e tocmai cerneala neagră, care se www.dacaromamca.ro 60 NATURA face până, azi din calaican sau sulfat feros cu acid tanic Acest mijloc arătat de Plinius ne dovedeşte că progresul se datoreşle uneori şi răului, de care căutăm să ne ferim şi nu numai binelui. Şi astăzi multe metoade de analiză se datoresc tocmai trebuinţei de a se găsî cutare sau cutare falsificare de vin, lapte, unt, şi atâtea alte substanţe întrebuinţate zilnic (Va urma) G. G. Longinescu. ----------------C*3K<- ——------------- NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, curo s’ar crede, luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după artic'do cu mult mai întinse. Din istoria comerţului la Români. — Acesta este titlul unui volum de documente de cea mai mare importantă publicate de d-1 I). Z. Furnica cunoscut comerciant în Bucureşti. In afară de însemnătatea specială pe care o jre o asemenea carte pentru cunoaşterea activităţii comerciale din trecutul nostru, pe lângă mulţumirea sufletească pe care o capătă cel care citeşte povestită frumos munca stăruitoare, dragostea de neam şi mai pre sus de toate cinstea exemplară a negustorilor noştri de altă dată, cercetătorul ştiinţific poate găsi ici şi colo indicaţii care să-l intereseze mai de aproape. Aşa de exemplu, am găsit notat că la anul 1853 s’a adus dela Viena cea (liniai maşină cu aburi de către G. Assan, tatăl cunoscuţilor fraţi Assan. Şi de sigur mai sunt şi alte lucruri tot aşa interesante în acest volum de peste 500 de pagini. * * Bambul ca mijloc de crimă şi de schinjuire.— Intr’un mic articol publicat sub acost nume in revista „Le Bambou; son elucle, sa culture, son amploi“ care aparo la Mons în Belgia sub îngrijirea d-lui J. ILinzeau de Lehaie, se arată cât de felurite sunt întrebuinţările acestei plante tropicale. Din pricina acidului silicic pe care îl cuprinde în cantitate mare, lemnul acesta e atât de tare în cât nu-1 întrece nici oţelul. Din ol se pot face pumnale, care pe lângă altele sunt şi www.dacoromamca.ro NOTIŢE Ci umoare. Autorul are un pumnal de acestoa care a slujit în Siam la săvârşirea unui omor. Coada frunzelor la un fel de bambu e acoperită cu păr. Acesta e cules de indigeni şi pisat. Praful slujeşte la omorâre, fiind presărat pe ascuns în patul victimelor, şi luorează ca un „praf de scărpinat“ nespus de tare. El produce usturimi nu numai asupra mucoaselor ci şi asupra pielei şi mai ales la înoheeturi. Aceasta se inflamează, se răneşte şi pe urmă face puroiu. După constituţia fiecărui om celelalte semne ale otrăvirei sunt schimbătoare, dar se sfârşesc mai în totdeauna cu moartea, după o suferinţă luDgâ şi grea. Se pare că pătrund părticele mici de celuloză în sânge şi prin circulaţia acestuia în toate părţile corpului. Ucigaşul scapă cele mai adeseori de pedeapsă, de oarec“ făptuirea crimei nu e văzută de nimeni, iar cauza morţei e foarte greu, dacă nu cu neputinţă de hotărât. Cât de puternică e aoeastă otravă, s’a dovedit în sudul Franţei la un câne de vânătoare. Acesta obicinuiţi să alerge prin grădina stăpânului său, unde se sădise Plullostachys pubescens. In primăvara, când au răsărit vlăstarele, s’a înbolnăvit cânele. întâi i s’au inflamat ochii pe urmă nasul, apoi a orbit, ochii au făcut puroiu, sub pielea capului au eşit buboae şi nasul i s'a umflat. A trebuit să se pue capăt acestor suferinţi ale bietului câine, împuşcâDdu-1. Se ştie că chinezii bat cu beţe de bambu. Durerile sunt cu atât mai mari, cu cât nodurile lemnului produc crăpături mari în piele şi se face carne vio numai după câteva lovituri. Această schinjuire e însă nimica faţă do tragerea în ţapă de o grozăvie nespusă. In jurul unui vlăstar de bambu, de 00—40 cm. înălţime, se adună atâta pământ în cât să se facă un fel de scaun, pe care e aşezat condamnatul. Nefericitul e legat ou spinarea de un stâlp, iar picioarele îi sunt legate de nişte ţăruşi. Restul se lasă pe seama naturoi. Fiindcă vlăstarul de bambu, destul de gros chiar dela pământ, creşte cu vreo palmă şi ceva pe flecare zi, vârful lui tare şi ascuţit pătrunde în corp şi găureşte cu încetul măruntaele. Numai după o suferinţă de două până la trei zile e scăpat nefericitul de durerile lui groaznice. Orcât ar fi de cunoscuţi chinezii prin schinjuirile lor, dar modul acesta de omorâre e tot ce e mai graznic din ce a născocit omul. (A«s der Nalur, 1 Noemvrie 1908). * * * www.dacaramamca.ro 62 NATURA Automat pentru mărci poştale. — Poşta din Germania a aşozat, în 35 de oficii câte 3 aparate automate Abel pontru vânzarea mărcilor poştale. Acestea au desfăcut 15.300.000 mărci, în proporţie de 600 mărci pe zi, de aparat. Se ştie, că aceste automate nu funcţionează când gologanul e falş sau nu e de valoarea pentru care e construit aparatul. Din încercările de până acum, s’a dovedit, că pe când cu automatul s’au făcut greşeli de dat pe bani falşi de 0,005 la sută, la vânzarea prin funcţionari greşelele sunt cu mult mai multe, anume 0,08 la sută. Când banul e falş, el rămâne în aparat; banii buni, dar de altă mărime decât cei anumiţi pentru aparat, sunt aruncaţi afară; când se pun mai mulţi gologani deodată, aparatul funcţionează numai ca pentru unul singur şi pe ceilalţi îi dă înapoi. Când se isprăvesc mărcile din aparat, 500—1000 bucăţi, el dă de ştire singur, aşa încât poate fi încărcat din nou cât se poate de repede. Trebue să mai spunem, că marca ese singură din automat de îndată ce am pus banul cuvenit; nu e nevoe adică să se tragă de vreun saltar sau să se facă vreo mişcare oarecare. Faţă cu rezultatele de până acum, Poşta germană s’a hotărât să pue în fiecare oficiu asemenea automate. In Anglia şi Franţa au început să fie deasemenea întrebuinţate. (Promitiheus, 11 Noemvrie 1908). Farbenfabriken din Eiberfeid şi Leverkusen, mai înainte Fri-drich Bayer.— Aceste uzine renumite în lumea întreagă fabrică 1500 de coloranţi de tot felul şi 60 produse chimice şi farmeceulice. Capitalul de exploatare e cuprins în 36 milioane de mărci în acţiuni şi 14.750.000 mărci în fondul de rezervă. Dividendul pe 1906 a fost de 36 la 100. Numărul persoanelor ocupate în fabrici şi sucursalele de vindere e de 7600, dintre care 203 chimişti, 45 ingineri, 8 medici, 1 bibliotecar şi 3 oameni de drept. Descoperirile exploatate sunt apărate de 1200 brevete germane, 1500 brevete străine. Biblioteca cuprinde 14500 volume şi 30.000 broşuri. In sala de cetire se află 362 jurnale şi reviste speciale. In mijlocul bibliotecei e bustul marelui chimist August Kekule, pentru a arătă oarecum că teoriei benzenului se da-toreşte desvoltarea uimitoare a materiilor colorante artificiale. Această desvoliare arată tot odată cât e de greşită părerea de a se îndepărtă din învăţământ ipotezele care sunt unelte minunate pentru cercetări. Dacă învăţământul chimic francez, nu s’ar fi opus atât de mult ideilor www.dacaromamca.ro NOTIŢE 63 Iui Gerhardt şi Laurent s’ar fabrica astăzi materiile colorante în uzinele franceze şi nu în cele germane. (Revue Scienlifique, 19 Sept. 1908)- * * * Baloanele şi electricitatea atmosferică. — Aprinderea balonului Zeppelin a dat naştere la fel de fel de explicări. Printre acestea, se pare că electrizarea balonului a fost, sau cel puţin poale fi, cauza aprinderei. Această electrizare ar avea loc astfel. Balonul, care are scheletul metalic, se electrizează prin influenţă sub acţiunea pământului încărcat cu electricitate negativă. Cele două capete ale balonului se încarcă astfel cu electricităţi de nume contrare, întocmai ca în experienţa cunoscută din fizică între un cilindru metalic şi o sferă electrizată. In acest caz se poate produce, uşor în anumite cazuri, o scânteie electrică şi tot aşa de uşor poate să ia foc şi hidrogenul cu care e umplut balonul. (Promelheus, 9 Sept. 1908). * * * Aerul, lumina şi plantele de apă. — Un litru de aer cuprinde 209 cmc. oxigen, 790 cmc. azot şi 0,3—0,4 cm. bioxid de carbon. Un litru de apă cuprinde numai 5,7 cmc. oxigen (ca aer, nu cel combinat cu hidrogenul) 10,9 cmc. azot şi 1,5 cm. bioxid de carbon. Urmează de aici că plantele de apă au mai puţin oxigen la îndemână decât plantele de uscat. Pentru a avea însă cantitatea de oxigen trebuincios respiraţiei, aceste plante au sau foile late de tot, ca Victoria r°gia, ale căreia foi în formă de tablă au un diametru de aproape un metru, sau trunchiurile străbătute de numeroase canale; în modul acesta suprafaţa prin care e respirat oxigenul e cu mult mai mare. Unele plante au nevoe de atâta oxigen încât nu cresc decât în locurile unde sunt căderi de apă. In ce priveşte lumina, s’a dovedit că ea pătrunde din ce în ce mai puţin dela o adâncime oarecare. Astfel dacă socotim drept 100 lumina care vine la suprafaţa apei, atunci la 0,5 m. adâncime pătrunde numai 29 °/o> iar la 10 m. numai 1 °/o- Din lumina albă care pătrunde, e absorbită mai mult cea roşie şi mai puţin cea violetă. Urmează de aici, că plantele dela diferite adâncimi au trebuit să se adapteze aşa în cât să poată trăi cu cât mai puţină lumină; din această cauză, unele din ele şi mor când dau de lumină mai multă. Intre plantele www.dacoromamca.ro 64 NATURA «Ie apă şi cele de uscat mai e o deosebire. Cele din urmă au nevoe de anumite substanţe tari care să le facă să stea drepte şi să poală purta frunzele. Cele de apă sunt ţinute de apă, mai ales că au canale umplute cu aer, şi n’au trebuinţă de părţi tari care să le susţic. {Prometheus, 9 Sopt. 1908). * * * Garduri de sârmă ca Unii telefonice. — In provinciile de sud şi de sud vest ale Statelor Unite sunt garduri de sârmă, lungi de mii de metri, oare îngrădesc câmpii întinse. După cum arată Western Electrician, aceste garduri sunt întrebuinţate cu mult sncces ca linii telefonice. Chiar la depărtări dc 50 km., ba şi mai mult, comunicările se aud foarte bine. (Prometheus, 5 August 1908). * * * Un oraş de găini.— In California, cam la 75 km. departe de Sau Francisco, e orăşelul Petaluma, care are vreo 6000 locuitori şi 1 milion de găini. Creşterea găinilor şi negoţul de ouă şi păsări e singurul izvor de câştig al locuitorilor din acest oraş. In 1907 s’au exportat 120 milioane de ouă. Familiile sărace au numai câteva duzini de găini, iar cele mai cu stare până la zece mii; cea mai mare instalaţiei cuprinde o sută de mii. Fermele cele mari au clocitoare de tot felul, instalaţiuni anumite şi chiar spitaluri pentru îngrijirea găinilor bolnave. (Prometheus, 16 Sept. 1908). * * * Câtă apă cade într’un an pe pământ. — După observările celo mai noui urmează că înălţimea mijlocie de apă care cade pe pământ în fiecare an e 910 mm. Pământul primeşte pe fiecare an, sub formă de ploae, zăpadă sau grindină, nu mai puţin de 464,174,620 milioano de tone de apă; aceasta face 1,271,711 milioane de tone pe fiecare zi, sau 53 000 milioane de tone pe fiecare ceas, sau S83 milioane de tone po fiecare minut şi pe fiecare secundă cantitatea îndestul de uriaşă 15 milioane de tone apă. Cu toate acestea, ţinând seamă de întinderea suprafeţei pământului, pe un centimetru patrat cade în fiecare secundă în mijlociu numai 0,000,000,28 grame de apă. (Prometheus, 2 Sept. 1908). ----------------OH»------------------- Tip. U UTEN 15ERG Joscph Gobl, str. Dumnei, 20. www.dacaromanica.ro O LIMBĂ DE TOC 65 O LIMBĂ DE FOC1) Intr’una din serile senine, liniştite, ale lunei lui August, 1905, oamenii curţei văzură spre miazâ-noapte, ridicându-se din mijlocul unei livezi cosite, o pară lungă de foc. «Joacă banii», ziseră ei mai întâiu. Nu e joc de bani, adăugară mai în urmă, pentrucă flacăra nu e pâlpâită şi albastră, ci roşie ţinându-se pânză, trebue să se fi aprins claia cu fân ! Ideia incendiului îngrijoră pe toţi, şi fiecare ar fi dorit ca să ajungă mai repede acolo, să deâ un mic ajutor, cu toate că ştiau prea bine cât e peste putinţă de a se stinge focul unei clăi de fân. «Să se ducă cineva repede, căci poate să se întindă focul la pădure, poruncii eu; logofătul să înca-*-lece calul si să vadă ce e acolo!» i Toate acestea se întâmplau până a nu se lăsă noaptea. Culmea dealurilor tot mai purtă dungile roşii ale ultimelor raze de soare, pe când umbre albastre şi lungi învăluiau luncile şi crângurile văii. Şi eră lucru lămurit ce se vedeâ, un foc în li vedea lui Cojocaru. Logofătul încalecă bărbăteşte calul şi se perdu în ropotul fugei prin pulberea de pe drum. Se vedeâ foarte bine cum ajunsese în dreptul flacărei, şi cum abătu, înfundându-se între malurile apei pe marginea căreia se întindea livedea. Şi în timpul acesta focul se stinse ! O uşurare se simţi în sufletul tuturora din curte, odată cu această potolire a flacărei, odată cu această asigurare că incendiul nu se va întinde mai departe. «A ars claia până la pământ», spuseră câţiva. «Ba tot 1) Această istorisire e adevărată, numele persoanelor şi localităţilor fiind autentice. Nra£ura. No 3. Anul IV 5 www.dacaromamca.ro CC NATURA joc de bani fu», întâmpinară ceilalţi. Şi apoi, parcă uitaseră această întâmplare, răspândindu-se fiecare la lucrul lui. Puţin mai în urmă se întoarse şi logofătul. Intra încet pe poarta curţei, şi când se apropiă îl văzurăm obosit, cu faţa schimbată, galben şi cu ochii rătăciţi. «Eră să mor de frică domnule, să te păzească sfântul, zise el. «De cum am intrat în matca apei, pentru a mă duce la livede, un fior de frică m’a apucat, mă simţeam prea singur, şi vinele picioareler mi se slăbiseră încât de abeâ mă mai ţineam pe cal. Şi doar eră încă lumină, se îngemăna seara şi de câte ori* nu fusesem eu p’acolo şi în miez de noapte fără să-mi fi fost ceva! «Ajungând la livede nu mai zării nimic. Cunosc prea bine locurile!! M’am uitat să văd vreo urmă de tăciune, dar unde !! Claia tot în picioare, şi în j ur şi peste tot otava verde!... Şi atunci băgai de seamă ce a fost, ridicându-mi-se părul măciucă în cap. Cu vre-o două trei cruci cătai să-mi fac curaj, şi smicii repede calul îndărăt... A fost, domnule, ucigă-1 toaca!!...» Oamenii rămaseră înlemniţi, precum şi eu, căci toţi văzusem bâlbăra. M’am dus pe acolo, a doua zi, şi livedea se întindea verde, umedă şi par’că mai frumoasă ca înainte, numai într’un loc descoperind o pată mare de iarbă îngălbenită şi ofilită. * * * Cine ştie, îmi ziceam eu, trebue să fi fost un fenomen de electricitate atmosferică, sau vre-o producere de hidrogen fos-forat care s’a aprins în contact cu aerul. Fenomene electrice de felul acesta sunt ştiute, cunoscându-se destul de bine trăznetul în rotogoală, adică, în loc ca fenomenul luminos al fulgerului să fie în zigzag sau în linii ramificate, se produce sub o formă globulară sau a unei roţi. 0 mătuşă a mea, destul de în vârstă acum, mi-a povestit www.dacoromamca.ro O LIMBĂ DE FOC 67 «ă acum vreo 50 de ani, venind cu rădvanul dela Craiova la T.-Jiu, în pădurea Ţinţărenilor,. ziua nămiaza mare, o roată ■de foc a urmărit trăsura şi după ce a dispărut în pădure s’a Auzit un bubuit tare. Apoi a început să plouă. Mătuşa, după ce a sfârşit istorisirea, a dat şi explicaţia •că acea limbă de foc a fost coada unui smeu. Dar, oamenii la ţară spun că şi vârtejurile de vânt, care ridică praful după drumuri în chipul unei pâlnii, e tot coadă •de zmeu ! In fine, coadă de zmeu, necuratul şi altele de felul Acesta, sunt explicaţiile gratuite ale multor fenomene cunoscute de oamenii de ştiinţă, dar misterioase pentru ignoranţi. O ridicare de potenţial, o stare de tensiune electrică, produce un fel de viscositate moleculară, un sistem izolat de Tibraţiune care atinge paroxismul, produc lumina. Astfel se tălmăceşte fenomenul trăsnetului globular de către fisiciani, şi Gaston Plante mai întâiu, apoi Ştefan Leduc l’au reprodus în mică măsură. Bobinei şi Arago, au povestit pe vremuri, cum un trăsnet de felul acesta, globular, a intrat în casa unui cismar din mahalaua Saint-Jacques, la Paris, şi după ce s’a plimbat pe sub pat şi peste ghetele în lucru ale cismarului, a eşit pe ■coş explodând deasupra casei, distrugându-i coperişul. MiisschenbroeJc de asemenea spune că în 1711, la Solingen, în Prusia Renană, părintele' Pyl predică într’o duminică în biserică, şi în timpul acesta un glob de foc a intrat pe fereastră, a plutit pe sub bolţi şi apoi a explodat dărâmând clopotniţa. Fenomenele electrice ale atmosferei sunt mai numeroase şi mai curioase, decât se cunoaşte în general, şi dacă ţăranii noştri ar vedea apărând pe cer pânza luminoasă a aurorei boreale, desigur că aceasta ar fi mai mult decât o coadă de zmeu, ar fi chiar coada lui Satan, după ei. www.dacoromanica.ro C8 NATURA Dar limba de foc, pe care am văzut-o eu în livedea lui Cojocaru, nu eră nici ca un balon, nici ca o roată de moară, nici ca o ghiulea, şi eră timp senin atunci, fără pomină de furtună, şi nici prin împrejurimi n’a fost. Eră într’adevăr ca para unei clăi care arde. A fost un fenomen care nu s’a mai repetat, nu am putut stabili condiţiunile şi împrejurările în care se produce, şi astfel explicaţia dată prin admiterea unui trăsnet globular eră tot atât de nefundată, ca şi aceia cu coada de zmeu, deşi cu mult mai serioasă fală de aceasta din urmă. Să fi fost o producere de hidrogen fosforat? ! Dar de unde pentrucă aceste manifestaţiuni se produc mai ales în locurile-unde sunt îngropate cadavre, cum ar fi cimitirele. Oasele unimalelor cuprind fosfaţi de calciu, care în pământ se reduc-în fosfură do calciu, si aceasta în contact cu acizii hidro-genaţi, sau chiar în contact cu apa, dă hidrogen fosforat, care apoi să degajază ca pâlpăitura unei flăcări albastre. Admiţând că acolo unde a jucat o flacără, săpându-se s’a dat de bani, omul de ştiinţă ar răspunde cu multă siguranţă că fosturile metalice, în general şi în anumite condiţiuni, dau naştere hidrogenului fosforat. Dar şi aceasta e tot din carte, şi nu ar fi explicaţia precisă a limbei de foc din livedea lui Cojocariu. Să fi fost aprinderea hidrogenului, care în tot momentul se saltă prin scoarţa pământului ?! Armând Gautier, a găsit că hidrogenul provenind fie din. disocierea apei la temperatura ridicată a marelor adâncimi, fie din aceea a feluritelor hidruri metalice sau de carbon,, difusează prin coaja pământului, aşa cum ar difuză printr’o placă metalică înroşită. Ar fi o ideie, dar de ce tocmai în locul acela? www.dacaromanica.ro o mmbA pe foc Oi) Poate că sub pământul care formează solul evident, arabil, s’ar găsi o falie, o crăpătură ascunsă, şi prin care hidrogenul s’ar scurge mai cu înlesnire decât difuzând prin toată grosimea rocelor de pământ ? Insă... flacăra de hidrogen e palidă şi albăstrue, pe când -aceea văzută de mine eră roşie şi fuliginoasă, aşa că nici aprinderea de hidrogen nu-mi explică rostul flacărei din livede. Cât despre aprinderea unei clăi sau a unui plast de fân, nu putea fi vorba, pentrucă tot fânul cosit din livedea lui Cojocaru fusese grămădit, ne-mai lăsându-se pe câmp un paiu barem. Şi claia făcută eră în picioare, neatinsă. Aceasta o ştiam foarte bine, atât eu cât şi ceilalţi oameni ai curţei. Şi chiar dacă ar fi rămas, să zic, un porcoiu de fân, eră imposibil să iâ foc, întrucât în satul nostru nu sunt incen--diatori de meserie, ca în alte părţi, şi afar’ de aceasta, fiind şi astfel, logofătul atunci seara când l’am trimes să vadă ce e, ar fi găsit vatra arsă a fânului, cu jarul şi cu cenuşa. Apoi, mai presupunând că fânul s’ar fi încintat, aprin-zându-se astfel dela el, tot e greu de admis şi aceasta. Fânul se poate încintâ foarte bine, încălzindu-se destul, dar nu într’atât ca să se aprindă. Incintarea aceasta, după Boekîmt şi de Vries, ar fi datorită unui fenomen chimic încă nestudiat, pe când după Miche, ea ar fi de origină fisiologică. Nişte microorganisme ca Bacilus coli, Oidiurn lactis, Bacilus calfactor, Aspergillus fumigatus, fac toată posna, producând fermentaţia fânului, şi cum Miche aduce dovezi publicate în «Botaniches Centralblat» No. 47,1907, pare să aibă mai multă •dreptate în privinţa aceasta ... Prin urmare şi această hipoteză eră departe de a mă îndrumă pe calea adevărului. Limba de foc n’aveâ cum să provină din aprinderea fânului! www.dacaromanica.ro 70 NATURA Din toate aceste presupuneri, una ar fi fost de ajuns ca. să mulţumească pe un altul; ar fi fost de ajuns să se fi spus că ştiinţa admite o anumită interpretare, pentru-ca şi pe vremea filosofiei scolastice, cu un «magister dixit» să se fi închis orice-discutiune si să se fi satisfăcut cea mai vie curiozitate. Dar de când am văzut limba de foc, acea imagină se fixase în* mintea mea, şi o pornire lăuntrică, un fel de obsesiune, mat. silea să caut o deslegare mai exactă a fenomenului din li-vedea lui Cojocaru... Pe lângă hipotczele pe care ştiinţa mi le punea la îndemână, se mai amestecau şi amintirile poveştilor cu stafir şi cu moroi, întâmplările auzite despre unii care au fost luaţi din iele, precum şi credinţele oamenilor în comorile care-şi desfac din când în când secretul, la anumite zile, prin limbi de foc. «Tot joc de bani a fost», mi-au repetat oamenii curţii şi alţii, cu care am mai adus vorba despre cele ce văzusem. «Aici sunt comori mari, spuneau ei, codrii văilor şi culmilor din părţile acestea au fost bântuiţi de hoţi şi de haiduci vestiţi. «Când am tras cu plugul într’o ţelină din Valea Ursului, fierul tăind brazda a scos la iveală 10 bucăţi mari de argint, rotunde şi cu slove pe care cărturarii nu le pot brodi. Dar al lui Stan, de când s’a făcut bogat, dacă nu de atunci de când a găsit în Valea Prislopului o ulcea cu bani; dar Iurga. din Corşor, nu a înebunit pe bietul Pucă, luându-i căldarea cu bani tocmai când o scotea din groapa pământului, spu-nându-i că banii îngropaţi sunt ai stăpânirei, el fiind dorobanţ la subprefectură atunci ! «Pucă s’a înfricoşat, a crezut, a dat căldarea, şi a înebunit apoi; iar Iurga e chiabur acum. De atunci nu eră noapte www.dacaromamca.ro O LIMBA de foc 71 de Sfântu Gheorghe, sau de zi mare cu cruce, şi să nu fi stat Pucă la pânda jocurilor de bani. Şi noi credem domnule, da joacă banii!» Intr’adevăr că ei cred, căci altfel nu mi-aşi explică gropile şi şanţurile de prin livezi şi de pe lângă fântâni, caro se fac în câte o noapte a vreunei zile cu sfânt mare. Comorile, după ei, sunt robite de draci, şi la sărbători mari dau semne oamenilor curaţi, buni la Dumnezeu, de cari fuge dracu, ca să le scoată de sub greutatea pământului. Şi câte şi câte de acestea nu-mi treceau prin cap, încât aş fi ajuns aproape să şi cred că joacă banii, dacă o cultură ştiinţifică nu mi-ar fi păstrat tot sângele rece, — da, sânge rece în faţa superstiţiunei, — pentru a nu părăsi calea metodelor de observatiune si deductiune. i > » Şi afar’ de aceasta, par’că nici în copilăria mea nu crezusem în jucatul banilor. Rîdeam de moşul din curte, care îmi spuneâ de aşa ceva, şi-mi aduc aminte cum am jucat chiar eu o farsă satului întreg, sat dc căutători de comori. Se făcea ţuică toamna, cu un alambic primitiv, un cazan cum se zice, şi în povarnă câţiva drumeţi, atraşi poate de mirosul de rachiu de prună, au adus vorba de jucatul banilcr. Ei povesteau despre unul, care găseşte comorile cu o nuia de alun uscată şi tăiată după ce a cântat pupăza pe ea, puţin îndoită şi care se învârteşte pe două degete dela douâ mâni, deasupra comoarei. Eu rîdeam de mă prăpădeam, şi povarnagiul, un ţigan bătrân, par’că făcea şi mai mare haz ! După ce am rămas numai cu el, mi-a spus: «vrei, domnule, să le facem una să se ducă pomina şi să-i săturăm de limbi de foc şi de bani îngropaţi ?» Am primit numai decât, şi el m’a învăţat că de cum s’o face noapte să ne ducem în marginea pădurei, în www.dacaromamca.ro 72 NATUUA vârful Piscului lui Grigore, şi să dăm foc la cârpe muiate tn gaz şi puse într’o coajă de dovleac. Să-i vezi, adăugă el, vin la flacăra de bani ca opurii la foile de varză, ca gândacii la lumina lumânăreî, ca lupii la hoit! Zis şi făcut. Noaptea eră închisă, cerul fiind acoperit de nori groşi. La ivirea flacărei de gaz, un muget, o răsuflare parcă se ridicase din tot satul. Câinii nu mai lătrau, ci urlau prelung, iar oamenii se chemau uimiţi mai întâiu, fericiţi că au descoperit o comoară, dar pricepători numai decât că limba aceea de foc, e o limbă de foc adevărat. Şi atunci, printr’o înţelegere colectivă, pe care numai primejdiile mari o sădesc în sufletul oamenilor, s’au îndreptat cu toţii spre pisc, cu puşti, cu securi şi cu câini. «S’a dat foc pădurei, să-i prindem !!> auzeam prea bine cum strigau ci. Văzând împrejurarea neplăcută în care căzusem, nu mi-a rămas decât fuga. Şi am fugit, am căzut prin întuneric, mi-am rupt hainele şi m’am jupuit la mâni şi la picioare. Am luat-o pe albia uscată a apei, — toamna eră secetoasă, — şi târziu, târziu am ajuns acasă. Logofătul m’aşteptâ în poarta curţei, fumând, şi când a simţit că mă apropiu a început să tuşască. «Al dracului ţigan, mi-a spus el!». «Se ştie tot, bine că s’a stins focul». Şi a doua zi, parcă de ruşinea mea, nimeni nu m’a întrebat de cele ce se întâmplase. Şi în căutarea deslegărei tainei cu limba de foc din livedea lui Cojocaru, îmi treceau prin minte fel de fel de amintiri de felul acesta. Eram un bântuit. Nici jucatul banilor, nici aceasta nu-mi puteâ explică limba de foc, pe care o văzusem în acea seară senină de August. Poate că e ceva, ca tocmai faptele misterioase să mă www.dacaromanica.ro O LIMBĂ liE FOC preocupe mai mult, să mă stăpânească, şi îndărătnicia cu care taina limbei de foc se ţinea învăluită îmi producea acea tensiune sufletească. * * * Şi când, după acestea, într’o vreme, mă gândeam mai puţin la limba de foc, aproape s’o uit, o ideie mai luminoasă mi-a deschis calea adevărului... Intr’o vale vecină, pământul e burduşit de conuri de noroi, adevărate movile prin vârful cărora, retezat în pâlnie de deschiderea unei găuri adânci, în formă de tub, se scapă apa noroioasă ce se ridică cu băşici de gaze din fundul pământului. O «fierbătoare» zic ţăranii, o «salză» zice omul de stiintă. i » Şi noroiul se prelinge pe buza pâlniei, din vârf, pe muşuroiul de noroiu, pe con în jos, şi astfel acest mic vulcan de glod creşte cu timpul. Dela glodul răsbuzat de odinioară, a ajuns prin depuneri succesive de noroi, care se usucă pe mărgini, salza, «fierbătoarea» curioasă de azi. Gazele ce ies cu noroiul sunt compuse din metan, etină, etenă şi homologii superiori ai lor, precum şi din puţin hidrogen şi bioxid de carbon. In alte locuri, chiar în apropierea livedei lui Cojocariu aceste manifestatiuni ale unei oarecare activităţi chimice sub- » » terane, sunt reduse numai la existenţa unor gloduri, pe care ţăranii le numesc sărate, nu fiindcă au gustul de sare, ci pentrucă vitele dela păşune sc bat între ele, ca să bea apă, din glod, şi ca să lingă pământul din apiopiere. Aceste «salze» şi «gloduri» trădează existenţa unor focare de emanaţiuni de hidrocarburi gazoase. Poate o disociare a unor hidrocarburi lichide în cele gazoase; poate o reacţiune chimică ca aceea a carburei de calciu, care în contact cu www.dacoromamca.ro n NATURA apa dă etină, sau ca aceia a carburei de gluciniura, sau ca aceea a carburilor de cerium, de Jantan şi de ytrium, cari în contact cu apa pe lângă etină dau şi metan, sau ca aceea a carburei de manganez care cu apa dă metan şi hidrogen; poate fermentarea unor substanţe vegetale, care abundă în argilele neogenului, neogenul reprezentând vârsta geologică evidentă, a regiunei; sau poate chiar numai scăparea gazelor prin căp-tuşala marnoasă care le ţine strânse prin nisipurile şi gresiile poroase ale pământului; cine ştie poate vreuna din aceste presupuneri să fie adevărată în ceeace priveşte existenţa focarelor acestor emanaţiuni gazoase. Astfel de emanaţiuni am mai văzut şi în alte părţi. La Lopătari şi la Policiori, în judeţul Buzău, gazele es de-a dreptul prin crăpăturile uscate, fără isvoare de apă, ale pământului şi aprinzându-se dau naştere Ia ceeace se numeşte: «focuri nestinse» şi «arzători». De asemenea şi la Băicoiu, în judeţul Prahova, sunt emanaţiuni de gaze, în cătunul Cotoiu, la locul numit la «Fierbători». Gazele ies prin pământ şi prin gura unei sonde, altădată a lui Congrewe acum a lui Ganz, într’o cantitate atât de mare, încât purificate şt conduse printr’un conduct, ar putea ilumina întreg oraşul Ploeşti. In privinţa aceasta Americanii sunt mai practici, procedând astfel cu oraşul Pittsburg, din Pensilvania, unde până şi motoarele fabricelor sunt mânate cu gaz natural. E curios de a se mai sti cum consideră si alţii aceste » i » emanaţiuni de gaze. Indigenii din părţile Bakului, sau din vecinătatea lacurilor Van şi Urmiah, mai ignoranţi şi mai mistici, în faţa acestor focuri nestinse au crezut că privesc însăşi Dumnezeirea a-tot-puternică, şi astfel au ridicat temple, şi chiar azi se mai găsesc pe acolo adoratori de ai focului. www.dacoromanica.ro O LIMBĂ DE FOC 75 Ah! focul. Focul, care dacă înainte era atât de înfricoşător încât oamenii nu puteau decât să-l adore, dela Prometeu încoace, — dacă mai credem şi basnele mitologiei greceşti, — a devenit un factor al civilizaţiei, şi mai apoi şi un superlativ sufletesc. Se zice «focul sacru al ştiinţei», «focul pasiunei», a cântă cu foc», «are un foc pe suflet», etc., etc... Prin urmare în părţile noastre, în Zorleşti *), scăpările de hidrocarburi gazoase sunt un fenomen caracteristic lor, şi astfel limba de foc din livedea lui Cojocaru nu mai e o enigmă pentru mine. Flacăra eră roşie, fuliginoasă, prelungă, întocmai ca aceea a unui corp cărbunos vo'atil, şi dacă gazele au eşit tocmai aci, în această livede, s’ar putea deduce că o falie, sau o învingere din partea lor a impermeabilităţei rocelor ce acoperă focarul de emanaţiune a putut avea loc. Cât despre aprinderea lor, căldura provenită din frecarea moleculară trecând prin masa pământului, e suficientă de a o produce, mai ales în prezenţa oxigenului din atmosferă. Şi dacă nu s’au mai degajat e că, scăpându-se o parte din ele, presiunea focarului a scăzut şi nu a mai avut acel coeficient, acea putere de a învinge impermeabilitatea. Cu timpul ea se va ridică din nou, acumulându-se mereu gazele, şi atunci o nouă limbă de foc va luci peste livedea lui Cojocaru ... De altfel şi tectonica geologică a regiunei, arată destul de bine existenţa acestor focare de emanaţiuni de hidrocarburi. Regiunea e probabil petroliferă. In părţile de nord şi de sud ale satului, se vede foarte bine cum straturile de pământ cad în sensuri inverse, ceeace, 1) Comuna Zorleşti e în judeţul Gorj. www.dacoromanica.ro 70 NATURA acuză prezenţa unui anticlinal. Şi după, multe puţine, ce au putut stabili şi geologii, anticlinalele sunt liniile de reper ale zonelor petrolifere ... Şi pare a fi aşa. Pe continuarea aceluiaş aniiclinal, la apus în Bircei, petrolul asudă la suprafaţă, tot ca şi la răsărit în Slătioara. Aceste explicaţiuni mi-au venit într’o clipă, şi din acel .moment limba de foc a încetat să mă obsedeze. Insă îmi amintesc cu plăcere de emoţiunile simţite la Tederea ei, de chinurile ce-mi producea greutatea de a găsi •o explicaţie justă, şi de uşurarea sufletească, de sentimentul unei isbânzi mari, ce am avut când am ştiut toată taina. Taina!... Ştiam că supranaturalul nu poate există decât alături de ignoranţa noastră. Emil Staicu. LicenţiBt în ştiinţe ---------------«K------------------ COMETA HJALLEY In curând, în anul 1910, vom vedea una din cele mai frumoase comete, îi vom puteâ urmări chiar cu ochii liberi mersul său printre stele, o vom admiră, nu atât pentru strălucirea sa cât pentru regularitatea cu care revine de veacuri pe cerul nostru. Cometa Hcilley — căci de ea este vorba, — văzută pentru ultima oară în 1835, se întoarce acum, după 75 de ani; timp } •el a ales muntele Puy de Dome şi a rugat pe cumnatul său Perier, consilier la curtea de compturi din Auvergne ca să www.dacaromamca.ro 8 4 NATURA experimenteze. «Dacă se va întâmplă zicea Pascal, ca înălţimea mercurului să fie mai mică pe vârful muntelui decât la poalele lui, atunci vom conchide că adevărata cauză este greutatea sau presiunea aerului, nici de cum vidul, fiind sigur că la poalele muntelui este mai mult aer, decât pe vârful lui, cu alte cuvinte s’ar puteâ zice, că natura fuge de vid mai mult la poalele decât pe vârful muntelui». Acest raţionament a fost pe deplin demonstrat prin experienţa ale cărei rezultate Perier le-a dat într’o scrisoare memorabilă trimisă lui Pascal la 22 Sept. 1648. Puţin timp după aceea Pascal a repetat demonstraţia greutăţei aerului, la vârful şi la baza turnului Notre Dame şi Saint Jacgues dela Bou-cherie. Toţi fisicienii au repetat-o şi ei şi dela acea epocă datează fisica modernă. După ce părăseşte ştiinţa, Pascal se aplică cu pasiune la practicarea unui cult exaltat. Sainte-Beuve pretinde că «prima sdruncinare» a lui Pascal, proveni dela citirea discursului «despre reformarea omului intern, de Jansenius». Reflexiuni asupra lumei morale şi studii asupra omului, au succedat geometriei şi fisicei în spiritul marelui gânditor. După descoperirile ştiinţifice două opere imense au fost concepute de creerul lui Pascal : Provinciales şi Pensdes. In acelaş timp vieaţa fisică numai eră pentru el decât o lungă suferinţă. Din tinereţe a fost totdeauna de o constituţie foarte slabă. «Delicateţea în care se găsea sănătatea lui, zice sora sa M-me Părier, i-a produs neajunsuri, care nu l’au mai părăsit ; de altfel el ne spunea câte odată că dela vârsta de 18 ani nu i-a trecut o zi fără durere». Pascal a renunţat numai decât la toate studiile la toate lucrările ştiinţifice «pentru a se ocupă numai cu ceeace Iisus Christos numea necesar». Simplu atom gânditor în sânul acestor www.dacoromamca.ro BI/AISE PASCAL 85 spaţii infinite a căror tăcere eternă îl cutremură. Se zicea că •marele filosof avea credinţă că vede continuu o prăpastie deschisă la picioarele lui. Acesta eră neantul ştiinţei pe care-1 întrevedea. «Noi ne aprindem de dorinţa de a aprofunda totul şi de a ridică un turn, care să se înalţe până la infinit. Dar tot edificiul nostru se sfărâmă şi pământul se despică până în abis» 1 2). Infirmităţile şi durerile de cap mai cu seamă, care se măreau cu cât îmbătrânea l'au redus pe Pascal într’atât încât numai putea lucră, şi numai vedeâ pe niminea. Rugăciunile şi cititul sf. scripturi îl preocupau aproape tot timpul. A voit chiar să-şi omoare carnea, de aceea purtă pe corpul gol o curea de fer cu cue care intrau în piele. Când îi veneâ vreo idee de vanitate sau îşi procură vreo plăcere, acolo unde se găseâ îşi dedeâ lovituri cu cotul, pentru a îndoi prin violenţă înţepăturile ca să-şi aducă singur aminte de datoria lui8). Caritatea şi grija de cei săraci deveniseră singura lui preocupare ; el a renunţat la tot luxul, la orice plăcere şi a îndepărtat şi mobila inutilă, din camera care o locuiâ. «Iubesc sărăcia ziceâ el pentru că Iisus Christos a iubit-o. Iubesc binefacerile, pentru că procură mijlocul de a ajută pe săraci». Ultima boală a lui Pascal care l’a atins înainte de moarte, a început printr’un desgust curios. Durerile îngrozitoare le calmă, ocupându-se şi îngrijind de săraci. Caritatea fierbinte şi răbdarea admirabilă, umpleâ de milă şi uimeâ pe toţi aceia cari stau lângă el. Atunci când îl vedeau suferind, stând nemişcat pe patul lui, el ziceâ: «nu mă plângeţi de loc, boala este starea naturală a creştinului». 1) Pensees, de Pascal art. IY. 2) Vie de Pasoal (M-me Perier). www.dacoromamca.ro NATURA Durerile de cap se măreau, dar Pascal le îndură cu eroism ca şi pe toate celelalte rele. S’a grijit cu multă pietate şi a. cerut să fie transportat la Incurăbles, pentru a muri în tovărăşia celor săraci. Sora sa M-me Pârier care-1 îngrijâ i-a. spus că medicii nu-1 găseau în stare de a fi transportat. După. ce a fost grijit şi a strigat «Dumnezeu să nu mă părăsească, nici odată», Pascal a fost apucat de convulsiuni, care l’au făcut să îndure o agonie de 24 ore, apoi a murit la ora 1 de dimineaţă în vârstă de 39 ani, la 19 Aug. 1662. (Gaston Tissandier, Ies Martyrs de la Science). Dr. I. Popovici Şef de lucrări Ia laboratoriut cte chimie anorganică. -------------------------------------- NAVIGrAŢIUNEA AERIANĂ Mitologia greacă ne păstrează legenda nenorocitului Icarr fiul architectului Dedal: «închişi în labirintul construit de ei, se zice că au isbutit să scape, zburând peste ziduri cu ajutorul aripilor pe cari Dedal le făcuse din pene lipite cu ceară. Icar, în sboru-i nebunatec, nevoind să-şi asculte părintele, s’a apropriat prea mult de soare şi din cauza căldurei, a căzut în mare cu aripile topite». Acesta a fost rezultatul primei încercări a oamenilor, (seminţie îndrăzneaţă a lui Iapet)— audax Iapeli genus — de a stăpâni aerul, şi cu toate că faptul nu e decât un frumos produs de imaginaţie, desnodământul lui a rămas lege până. acum, la mai toate încercările aeronautice mai îndrăsnete. Intr’adevăr, dacă e un punct pe care ştiinţa cu tot avântul ei, nu l’a putut atinge, aceasta e siguranţa navigaţiunei aeriene. www.dacarcmamca.ro NAVIGAŢrONEA A EMANĂ 87 Singurul pas, cu adevărat mare, făcut în această direcţie, e principiul plutirei în aer, de care ţine invenţiunea celor d’in-tâiu baloane. Un burduf cu pereţii elastici şi foarte subţiri faţă de mărimea lui, se umflă cu un gaz mai uşor ca aerul. In tendinţa lui de urcare, gazul ridică balonul în care e cuprins, cu atât . mai repede, cu cât câtimea lui e mai mare sau cu cât balonul e mai umflat; căci, în virtutea principiului lui Archimede (învăţat grec, născut la Siracusa 287 şi ucis de un soldat roman la 212 în. de Ghr.) orce corp solid introdus într’un fluid oarecare, e împins de jos în sus, cu o putere egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit. Dacă de aparatul de plutire se atârnă o greutate destul de mică balonul continuă să se urce. Gel dintâi care avu ideia de a construi un balon, a fost portugezul Gusmao, care a trăit prin secolul al XVUI-lea. Descoperirea hidrogenului la anul 1766 de către Caven-dish dădu doctorului englez Black ideia de a umple o băşică cu acest gaz mai uşor ca aerul şi de a construi astfel un aparat de ascensiune. Nici el însă, nici Gusmao şi nici italianul Cavallo nu isbutiră în încercările lor mai mult teoretice. Cei cari pentru prima oară au construit un balon practic, au fost fraţii Montgolfier, negustori de hârtie la Annonay în ţinutul Arăeche (Franţa). Convinşi că numai electricitatea tine nourii atârnaţi în i i • i atmosferă, fraţii Montgolfier au construit un balon de hârtie umplut cu aer cald, sau electric, cum se credea pe atunci. La 5 Iunie 1783, un balon Montgolfier se ridică în aer spre marea mirare a multimei adunată ca la o solemnitate. i însemnătatea acestei ascensiuni stă în aceea că ea a dat prilej fizicianului Charles să afle adevărata cauză a ridicărei www.dacQtomanica.ro 88 NATl'llA aparatului, prin tensiunea aerului cald mai uşor ca cel atmosferic iar nici de cum prin acţiunea electricităţei cum se zicea până atunci. Balonul lui Charles umplut cu hidrogen, a provocat cu ocazia ascensiunei sale, un entuziasm nemai pomenit. In adevăr pe acele vremuri de încredere neţărmurită în puterea omenirei (pe timpul Revoluţiei) dovada aceasta de îndrăsneală a minţii omeneşti, a făcut pe mulţi să plângă de bucurie, şi în zilele ce-au urmat după ascensiune, lumea se sărută pe străzi în culmea înflăcărării. Când hidrogenul şi gazul de iluminat s’au putut fabrică în cantităţi mari, au început primele încercări de ascensiune practică. Pânza gudronată, cauciucul şi mătasa au luat locul foiţei şi de băşica plutitoare au început a se agăţă îndrăs-neţii aeronauţi. Cu timpul, baloanele de acest fel s’au perfecţionat şi siguranţa a crescut în sensul că baloanele au ajuns a* fi stăpânite. Urcarea şi coborîrea se face după voie şi graţie umbrelei de salvare, care se desface îndată ce se sparge balonul, accidentele de cădere s’au înlăturat cu desăvârşire. Aeronautul francez, Pilatrc de Rosier, a făcut pe timpul său (1785) experienţe minunate cu aerostatele umplute cu hidrogen. Un altul Blcinchard a parcurs în acelaş an un parcurs de vreo câţivă kilometri cu al său vapor-zburător cum numea el, balonul cu umbrelă. Ideia de a combină montgolfierul cu un balon cu hidrogen, costă pe Pilatre de Rosier şi pe tovarăşul său Romain vieaţa, căci hârtia balonului cu aer cald, pus dedesubtul celuilalt, luând foc, explozia gazului prăbuşi din înălţime pe cei doui nesocotiţi. * * * www.dacoromamca.ro NAVIGAŢIUNEA AERIANĂ 89 In aceasta d’întâiu fază a lor, aerostatele au slujit ştiinţei în o direcţie cu totul alta decât aceea a călătoriei aeriene > propriu-zise. Ele au fost mai mult nişte instrumente de experienţă cari au făcut posibilă cercetarea stratelor superioare de aer. In adevăr Qay-Lussac descopere, graţie acestor aparate că acul magnetic e influenţat până la cele mai mari înălţimi din atmosferă, iar mai târziu în tovărăşia lui Biot, marele fizician face analiza complectă a calităţei aerului superior. In al douilea rând baloanele au avut aplicaţie în strategie. Bătălia dela Fleurus (1794) a fost câştigată numai prin aerostatele observatoare, şi Couielle, conducătorul lor ne spuiţe că Austriacii inimicii Francezilor din acea luptă au fost cu totul stângeniţi de manevra de observaţie a baloanelor cari în realitate nu observau mai nimic. Mai târziu în răsboiul franco-german, patriotul Gambetta a putut eşt din oraşul împresurat, numai graţie balonului, care a adus cu ocazia aceea un alt serviciu însemnat Franţei. Ascensiunea cu baloane „mai uşoare ca aerulu a avut să întâmpine la urcările mari o piedică neînvinsă. Cu toate că respiraţia se face în regiunile în cari aerul e rar, cu aer (oxigen) condensat în tuburi, şi îmbrăcămintea de hârtie apără pe aeronaut de îngheţ, aerul înconjurător fiind foarte rar, şi apăsarea lui pe pereţii balonului, redusă, gazul închis începe să se umfle şi ştiut fiind faptul eâ orce gaz are o foarte mare putere de extindere, învelitoarea ar crăpă desigur la un moment dat, orcât de trainică ar fi. Dar nu în acest fel de urcare, eră preocuparea oamenilor de ştiinţă. Altceva trebuiâ aflat, pentru ca cu drept cuvânt, aerul să fi putut fi cucerit, iar baloanele-aerostate să poată face navigaţie. www.dacaromamca.ro 90 NATURA Căci ce progres e acela, să fii purtat ca un fulg tn bătaia vânturilor, iar în loc ca pilotul să meargă după voie, balonul să-l ducă pe el în toate părţile, fără nici o ascultare ? Ceeace lipsea balonului în această stare, eră cârma. La aflarea acesteia au lucrat si lucrează încă, acei cari şi-au pus în gând să conducă balonul în aer, ca pe un vapor. Căci ziceau încă de mult aeronauţii, când baloanele vor avea cârmă, problema navigaţiei aeriene va fi rezolvată. Şi ce schimbare va aduce această invenţiune ! Drumurile şi canalele vor fi întrebuinţate ca orce teren, sau în agricultură sau în industrie. Corăbiile pe timp de furtună vor fi ridicate în sus de catarge şi duse pe uscat la loc sigur. Munţii vor fi trecuţi pe deasupra în loc de a fi găuriţi cu greutate în toată grosimea lor. Hotarele dintre naţii nu vor mai însemnă nimic şi popoarele înfrăţite vor trăi într’o pace înfloritoare, căci răsboiul nu va mai există odată cu desfiinţarea strategiei terestre. In această cale de idei mai mulţi inventatori încercară pe vremuri şi unii încearcă şi acum, să afle siguranţa şi cârma balonului. încă de mult, francezul Meusnier, construise un balon alcătuit din două băşici închise una într’alta. Cu ajutorul unei pompe se măreâ gazul din băşica exterioară, aşâ încât aerostatul se puteâ sui astfel fără să mai arunce lest din nacelă. Un altul Transon, construise un aparat compus din două baloane conjugate, adică legate unul de altul la o înălţime potrivită. Balonul de sus, pluteâ în strate de aer cu alte intensităţi şi direcţiuni decât acelea în cari pluteâ balonul de sab el, aşâ încât unul găseâ sprijin în celalt şi asigurau stabilitatea aparatului întreg. In ceeace priveşte cârma, Giffard, încercase să între- www.dacoromanica.io NAVIGAŢIUNEA AERIANĂ 91 buinţeze la anul 1852, puterea aburului la propulsiunea şi direcţia aerostatelor. i începutul însă l’au făcut la 9 August 1884, ofiţerii francezi Krebs şi Renard, cari s’au suit în aerostat din atelierele dela Chalais si s’au întors în acelas loc, fără să se coboare, după un drum de 7 km., făcut în 23 minute. Meritul lor e acela, că ei au fost cei d’intâi de părere ca balonul să aibe forma lunguiaţă, ca o suveică cu două vârfuri. Aceasta, pentru ca să poată mai lesne să despice aerul şi să opue o suprafaţă cât mai mică în vârfuri şi cât mai întinsă în laturi, în aşa fel ca deviaţiunile să fie făcute cu mai puţină putere motrice. Balonul Krebs-Renard avea o nacelă lungă, prevăzută la spate cu o helice pusă în mişcare de un motor foarte uşor, iar cârma eră ca aceea a bărcilor în apă. Rezultatele au fo»t slabe, dar însemnau cevâ în căutarea principiului de cârmire sigură. Alţi experimentatori au încercat, dar fără mult folos, o perfecţionare a sistemului Krebs-Renard. Cel mai fericit, San-tos-Dumont, un zelos om de stiintă, a reuşit să obtie în îm-prejurări favorabile şi cu multă greutate date mai îmbucurătoare. Principiul de construcţiune a baloanelor sale, cum şi materialul foarte uşor şi forţa relativ mare a motoarelor de benzină perfecţionate, faţă de greutatea totală a aerostatului au contribuit la reuşita încercărilor sale. După el un altul Lebaudy a luat în cercetare şi amândoui lucrează la perfecţionarea şi la avântul navigaţiei aeriene în aerostate. In Germania, maiorul Gross lucrează după aceleaş principii. Mai puţin norocos, contele Zeppelin, a fost de părere că problema s’ar rezolvi în parte dacă învelitoarea balonului www.dacaromamca.ro •92 NATURA ar fi rigidă. Primul său aerostat colosal (140 m. lung. cu un •diam. de 14 m. şi o capacitate de 13.000 m3 cu învelitoarea rigidă de aluminiu subţire, care a fost de curând distrus în-tr’un accident, s’a arătat mai puţin practic decât celelalte. Intre altele, dirigiabilul «Zeppelin» nu poate fi lansat decât dintr’un hangar plutitor. Orcare ar fi progresul navigaţiei aeriene în aerostate «mai uşoare ca aerul» un lucru rămâne sigur constatat: Cât timp băşica plutitoare va opune o mai mare rezistenţă aerului, decât forţa motrice, în ceeace priveşte schimbarea direcţiei (cazul în genere la baloane) ele nu vor putea fi cârmuite după voie în orce împrejurări, sau cu mare greutate si nimeni nu vede vreo reuşită în aceste încercări. » » Nu principiul plutirei, ci acela al zborului sau al planărei, vor rezolvi chestiunea navigaţiunei aeriene. Acest adevăr a făcut ca o nouă direcţie «aviaţiunea» să se înceapă în aeronautică de câtva timp şi în locul discreditatelor aerostate, cari totuşi se mai zbat, nişte aparate noui -aeroplanele mai grele ca aerul, încearcă să facă navigaţiune .aeriană. * * * Ce e un aeroplan ? Orcine a văzut un zmeu şi ştie că îndată ce sfoara e trasă, planul de hârtie, alunecând de asupra straielor de aer se urcă descriind un arc, ce are drept rază lungimea sforii, iar dacă experimentatorul fuge înnainte, planul se ridică oblic cu atât mai repede cu cât viteza de tracţiune e mai mare. Aşa dar planul de hârtie e tras de sfoară înainte şi se urcă oblic peste stratele de aer. Ce s’ar întâmplă acum, dacă cumva s’ar rupe capătul de sfoară care ţine zmeul în aer, luptând contra vântului ? Planul www.dacaromanica.ro NAVIGAŢIUNEA AERIANĂ 93- s’ar răsturnă, şi ar căpătă iar poziţiunea orizontală, oscilând în toate părţile în timpul căderei sale. Inchipuiţi-vă acum că în locul sfoarei care trage zmeul înainte, luptând cu puterea vântului potrivnic, nişte aripi legate de un plan întocmai ca acela al zmeului, s’ar opinti în stratele de aer, împingând astfel înainte planul, menţinut oblia pe suprafaţa stratelor ; că odată ajuns la înălţime planul şi-ar câştigă poziţia orizontală şi-ar fi împiedicat să oscileze d& acţiunea obţinută după voe cu aceleaş aripi cari îl ridicaseră.. .. Acesta e un aeroplan. Pentru ca să fie mai lămurite cele spuse până acum, să urmărim pe desemn conformaţia unui aeroplan cu două plane-în loc de unul. De planele a şi 6 sunt legate prin nişte bare subţiri de aluminiu cele patru plane C, dispuse ca o cutie fără funduri. Pe planul 6 se află aşezat un motor M, care mişcă helicea H. Tot. în M stă şi conductorul aeroplanului. In I, putându-se ridică sau coborî după voie de către conductor, e aşezată cârma de adâncime. Cutia C, fără funduri, este cârma de direcţiune a aeroplanului şi se poate mişcă tot din M, după voie. Pe pământ, aeroplanul stă pe roţile R şi R'. Cum se ridică aeroplanul ? www.dacoromamca.ro NATURA 94 Acţionată de motorul M, helicea H, începe să se învârtească împingând prin felul cum e aşezată, planurile a şi 6 înainte. In felul acesta întregul aeroplan alunecă pe roţi, până când viteza câştigată îl face să găsească sprijin în stratele de aer şi să iâ'o direcţie înclinată. Din acest moment el se urcă în aer întocmai ca zmeul după explicaţia de mai sus. înălţimea ascensiunei e regulată de câima I iar direcţiunea laterală de cârma direcţională C. Acesta e principiul aeroplanelor biplane, de cari se servesc până în timpul de faţă, cei mai de seamă aviatori. Cel care a obţinut pentru prima oară rezultate practice a fost în Franţa, Santos Jhtmonl, acela care lucrează la problema baloanelor cu cârmă. După el, în timpii urmă,' aviatorii H. Farman şi Leon Delagrange, au construit fiecare câte un aeroplan după principiile lor particulare şi rezultatele obţinute de H. Farman, îl pun în fruntea recordurilor de iuţeală. In America, fraţii Wilbur şi Orville Wright au obţinut cel mai practic principiu de plutire şi de cârmire a aeroplanului. Amândoui, (Wilbur acum la Paris, iar Orville în America la Fort-Myer) fac pe zi ce merge îmbunătăţiri şi progrese în navigaţiunea aeriană cu aparatele «mai grele ca aerul». Aeroplanele fraţilor Wright au între altele particularitatea că patinează pe plăşi ca o sanie, în loc să-şi facă vânt alunecând pe roate, ca toate celelalte. Afară de asta e'e au câte două helice dispuse paralel la spatele celor două plane de planare. Orville, a atins cel d’intâiu durata maximă a zborului (o oră şi câtevâ minute) ducând pe maşina sa, încă un expe- www.dacaromamca.ro NAYIGAŢIUNEA AERIANĂ 95 rimentator, locot. Seldfidge, cu care din cauza unui accident, a căzut dela o înălţime de trei-zeci de metri. Seldfidge a murit pe loc, iar Orville zace până acum într’un spital din New-York. Mai norocos Wilbur, a obţinut cu o mai mare prudenţă, rezultate din ce în ce mai mari. Ultimul său record de durată (1 oră, 9 minute şi 45 de secunde) n’a fost întrecut nici până acum. Pe de altă parte Farman ne-a dat de curând cea mai mare înălţime, de 75 de metri, pe un parcurs de 27 kilometri, făcut în 17 secunde. Cam acesta e mersul înaintărilor cu sistemul planărei în aeroplane biplane. Un alt soiu de aparate, cu un singur plan (monoplane) încearcă de curând să se impue ca fiind mai bine înzestrate împotriva curenţilor puternici din atmosferă, iar şampionul acestor aparate, francezul Bleriot a întrecut într’o ultimă încercare, iuţeala de zbor a lui Farman. In Germania, căpitanul Ferber e singurul aviator mai de seamă, dar datele obţinute cu aeroplanul său, sunt slabe, faţă cu celelalte din Franţa. Afară de aceste două sisteme de aeroplane cu unul sau mai multe planuri, mai sunt încă alte două sisteme de aparate zburătoare : 1) Ornitopterele, adică maşinele cari în loc de helice, se înalţă ca păsările cu două aripi sau plane mişcătoare, şi 2) Helicopterele sau aeroplane-sfârleze, cari au o he-lice aşezată pe un arc vertical şi a cărei mişcare ridică aparatul în sus, întocmai ca pe o sfârlează-flutur, din jocurile de copii. Primele, ornitopterele, nu sunt încă decât teoretice, iar celelalte, helicopterele au început a se pune în practică. www.dacoromanica.ro 96 NATURA Singur L. Breguet, în Franţa încearcă, experienţe cu acest fel de aeroplan, iar până acum n’avem nici o veste îmbucurătoare în privinţa încercărilor sale. * • * * Orcare ar fi însă datele obţinute de aparatele aeroplane, atât ele cât şi baloanele cu cârmă, nu vor putea să cucerească drumurile nebătute din aer, de oarece, după toate chibzuelile făcute, numai zborul efectuat în condiţiunile sale naturale, va putea răspunde la aceasta. Curenţii de aer din atmosferă, schimbarea neaşteptată a densităţii stratelor cum şi alte cauze mai greu de înţeles fac ca deocamdată, numai fiinţele născute zburătoare să poată străbate după voie şi orcând aeru). Pe uscat şi pe apă, ne găsim totdeauna în preajma unui punct de reazem, de care suntem siguri. Roţile vehiculelor şi fundurile vapoarelor se sprijină pe un element cu oarecare consistenţă, aşa încât siguranţa fiind într’o parte, mişcarea are temeiu. In aer însă, când un curent contrar, năvăleşte în faţă, aripele helicei se zbat într’un vid relativ şi rezistenţa fiind nulă aparatul plutitor e în puterea vântului. Veţi zice că acelaş lucru se întâmplă păsărilor... Da, dar ele se lasă în voia vijeliei şi mulţumită firii lor care e făcută mai ales pentru zburat, ele pot în orce timp să-şi înceapă zborul d’odată, când au ajuns în regiuni mai liniştite. i Aceasta se poate foarto bine vedea la corbi, în timpul vijeliilor de iarnă, când crivăţul puternic risipeşte stoluri întregi, aruncând pasările în toate părţile. Numai armonia anatomică a întregului organism, alcătuit www.dacoromamca.ro NAVIGAŢIUNEA AERIANĂ 97 în vederea zborului, e în stare să facă pe păsări capabile de orce fel de mişcări în aer. Nu aripile, ci trupul întreg, dela cioc şi până la coadă atât înăuntru cât şi în afară, poziţiunea ghiarelor, capacitatea ca-vităţei toracice, în fine o mulţime de amănunte nebăgate în seamă fac ca păsările să poată zbură. Şi precum un înnotător bun se slujeşte de mâini numai ca să înainteze, tot aşâ aripele bat aerul, pentru acelaş serviciu. De ce nu e cu putinţă ca cineva să înveţe înnotul numai după teoria mişcărilor ? Fiindcă mai sunt o mulţime de condiţiuni pe cari cel care ştie să înnoate le îndeplineşte instinctiv, fără să-şi deâ seama şi pe cari nu le poate deci comunică altora. Acelaş lucru se întâmplă la zbor. Toate încercările nu isbutesc fiindcă cu tot progresul lipseşte totdeauna unul sau mai multe detalii de care depinde totul. Experienţelor de navigaţiune aeriană ce se fac cu atâta sârguinţă în timpii din urmă, le lipseşte esenţialul, principiul complect al zborului, pa care numai o îndelungată observa-ţiune îl poate află. Un om de ştiinţă spuneâ odată cuivâ care îl rugase să-şi deâ părerea asupra mijlocului practic de fabricare 3 diamantului : «Nu în laborator, ci acolo, în minele acestui carbon veţi află secretul, observând natura pământului, împrejurările geologice, în fine tot exteriorul şi interiorul cuptoarelor naturale». Tot aşâ s’ar puteâ răspunde şi la problema navigaţiunei aeriene: «Numai o observare amănunţită a zborului la păsări, la fiinţele înzestrate de natură cu darul acesta, va da principiul căutat». Natura No. S Anul IV 7 www.dacoromamca.ro 98 NATURA Dar activitatea aviatorilor şi aeronauţilor, a luat o altă direcţiune. încercările se succed una după alta, fără vreun folos de mare însemnătate şi learii moderni zburătăcesc necontenit mai sus, mai sus ... mai repede, până cad unul câte unul, cu aripile topite de soarele realităţii... Iar din tăria albastră, pasările cerului, în zborul lor neclintit, privesc în jos liniştite la zbuciumările nerodnice ale regelui vietăţilor, care se încearcă să-şi câştige aripi, fără să-şi fi dat măcar osteneala să pătrundă tainele adânci ale firii . . . A. Brasey Student. ------------------------------- DIN SCRISORILE LUI EULER *) CĂTRE O PRINŢESĂ GERMANĂ. I. DESCRIEREA FLUXULUI ŞI REFLUXULUI Forţa de atracţiune a corpurilor cereşti se întinde nu numai asupra masei întregi a pământului dar şi asupra tuturor corpurilor dela suprafaţa sa. Astfel toate aceste corpuri sunt atrase nu numai de centrul pământului, constituind greutatea lor, dar sunt atrase şi de soare şi de toate celelalte corpuri cereşti. Această atrac- *) Leonliardt Euler s’a născut în anul 1707, la Băle, unde a căpătat şi primele instrucţiuni dela părintele său, preot într’un sat din apropiere. El studiă matematicele cu ilustrul matematic Bernoulli şi dela care căpătă acea filosofie profundă ce-1 însoţeşte în toate cercetările sale. Ar li imposibil dacă am căută în aceste câteva rânduri să ne dăm seama de lucrările imense; dacă am căută să-l urmărim pretutindeni şi dacă am căută să arătăm toate descoperirile sale, www.dacaromamca.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 90 ţiune depinde de mărimea lot şi de distanţa la care se află ■corpurile cereşti. Este evident însă că forţa cu care un corp, o piatră spre exemplu, este atrasă de centrul pământului, trebue să fie cu mult mai mare ca forţele cu cari acelaş corp, este atras de celelalte planete şi aceasta din cauza enormei -distanţe ce le separă. Un corp oarecare fiind depărtat de centrul pământului cu •distanţa razei pământului, este de 60 de ori mai depărtat de lună: deci, dacă luna ar fi tot aşâ de mare ca şi pământul, -atracţiunea lunei ar fi de 60X60) sau 3600 de ori mai mică faţă cu atracţiunea pământului. (Euler face uz de legea de -toate metodele noi şi ingenioase, răspândite în peste treizeci de opere) publicate şi aproape şeapte sute memorii. El a studiat aproape toate ramurile Fisicei, Anatomiei, Chimiei şi Botanicei; dar mai ales matematicele l’an preocupat în tot timpul vieţei. Nu este loc unde să nu găsim ceva legat de numele său, unde .să nu fi adus vreo demonstraţie nouă sau unde să nu fi îmbogăţit materialul cunoscut de până atunci, prin teorii noui. O mulţime de metode particulare, clădite pe diferite principii, sunt răspândite în lucrările sale şi reunite în Tratatul de calcul in-t 'grai. „Toţi matematicienii celebri cari există azi sunt elevii săi; nu este nici unul care să nu se fi format prin citirea operilor sale, care să nu fi primit dela el formele şi în sfârşit metoda ce-1 conduce în •cercetările sale să nu fio susţinută şi condusă de geniul lui Euler. Nici Newton, nici Descartes, a căror influenţă a fost aşâ de mare, -n’au obţinut o mai mare glorie şi până în ziua de azi, Euler este cel jnai mare între ei“. (Eloge D’Euler, prononce â l’Academie, par de Condorcet). La vârsta do douăzeci de ani, după ce publicase „Dissertatio de sono", pleacă în Rusia unde tinerii fraţi Bernoulli, prietenii săi, fură ■chemaţi de împărăteasa Caterina. Nu mult după aceasta, la 1730, îl găsim ocupând catedra de fisică www.dacaromamca.ro 100 NATURA atractiune universală datorită lui Newton : Forţa de atractiune > > i dintre două corpuri este invers proporţională cu pătratul distanţei şi proporţională cu produsul maselor acelor corpuri Luna este însă de 70 de ori mai mică ca pământul, de-unde forţa atractivă a lunei devine de 70X3600 sau în total 252.000 mai mică decât atracţiunea pământului. Apoi cu toate că soarele este de mii de ori mai mare ca pământul, este însă de 24000 mai departe de noi ca centrul pământului şi din această cauză atracţiunea soarelui asupra ' dela Academia din Petersburg, iar la 1733 catedra de matematici, înlocuind pe Daniel Bernoulli, reîntors în patrie. Din nenorocire, doi ani mai târziu perde un ochiu în urma sforţărilor supra omeneşti ce i-au luat un calcul astronomic, pentru car» ceilalţi academiciani cereau mai multe luni şi pe care el îl face în câteva zile. Chemat la 1741 de Frederic al II-lea la curtea din Berlin, Euler ocupă demnitatea de director al clasei de matematici din Academia, de Ştiinţe. Se povesteşte că fiind prezentat mamei regelui, aceasta fiind foarte mirată că nu poate obţine decât monosilabe drept răspunsuri la întrebările sale, i-ar fi zis: „Pentru ce nu voiţi să-mi vorbiţi ?“ „Doamnă, răspunse Euler, vin dintr’o ţară unde te spânzură când vorbeşti". In Germania nu rămase decât până la 1766, când fu rechemat în Rusia de împărăteasa Caterina; îndată însă după această sosire vederea îi fu răpită cu desăvârşire. Din fericire pentru omenire, conservă facultatea de a distinge-caracterele scrise pe o placă de ardezie şi după care elevii săi copiau calculele şi memoriile sale. înconjurat de familie, admirat şi iubit ca în totdeauna de discipolii săi, Euler îşi termină vieaţa ca un adevărat patriarh. www.dacoromanica.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 101 unui aceluiaş corp este extrem de mică, faţă cu greutatea acelui corp, adică faţă cu atracţiunea ce exercită centrul pământului. Alteţa Voastră vede prin urmare că greutatea corpurilor terestre, care nu este altceva decât forţa cu care sunt atrase acele corpuri de centrul pământului, nu pare a fi turburată de atracţiunea corpurilor cereşti. Cu toate acestea oricât de mică ar fi această atracţiune, Tezultă un fenomen foarte curios, care a necăjit foarte mult pe filosofi; este fluxul şi refluxul mărei. Se face us aşa de des de cuvintele flux si reflux, în cât este necesar de a » 3 El a conservat până la sfârşit toată uşurinţa şi în aparenţă toate forţele; nici o schimbare nu prevestea ştiinţa de perierea apropiată a acestui geniu. In ziua de 7 Septembrie 1783, dapă ce se jucă pe tabla sa cu calculele legilor mişcărilor ascensionale a maşinelor aerostatice; după ce vorbi de planeta lui Herschel şi de calculele ce determină orbita ei, glumind încă cu nepoiul său, Euler îşi dete ultima suflare în mijlocul acelora, cărora le predicase atâta timp adevărurile ştiinţei. Astfel fu sfârşitul unui om din cei mai mari şi mai extraordinari pe care natura i-a produs vreodată; al cărui geniu a fost capabil de cele mai mari opere şi care a produs mai mult decât s’ar putea aşteptă cineva dela forţele omeneşti; a cărui minte a fost totdeauna preocupată şi sufletul totdeauna liniştit; care în tine prin un destin din nenorocire prea rar, a reunit fericirea aproape neturburată cu gloria ce nu i-a fost niciodată contestată. Acei dintre noi, cari nu am cunoscut până acum numele lui Euler, să-i aducem cel puţin acum prinosul de recunoştinţă pentru aceste frumoase scrisori, unde sub o formă clară explică câteva din misterele naturei. (Aceste scrisori au fost adresate principesei germane de Anhalt-Dessau. In aceste scrisori Euler şi-a expus multe din părerile sale. Ele au obţinut un succes deosebit, datorit mai ales formei clare în care suut scrise). www.dacoromanica.ro 109 KATCRA gtveâ o idee asupra lor şi din această cauză îmi propur» înaintea Alteţei Voastre, a descrie în mod amănunţit cât şi de a dă o explicaţiune a acestui fenomen particular. Se ştie că cea mai mare parte din suprafaţa pământului este acoperită cu apă şi formează ceea ce numim noi mare şi ocean. Această cantitate enormă de apă este însă cu totul diferită de apa râurilor sau a lacurilor, cari după diferitele anotimpuri ale anului, conţin când mai multă când mai puţină apă; pe când la o mare sau ocean ea rămâne aproape aceiaşi. » Cu toate acestea se poate observă că apa mărei se ridică şi se coboară alternativ de două ori pe zi, cu destulă regularitate. Spre exemplu, dac-ă înun port apa se găseşte în acest moment la cea mai mare înălţime, ea va începe să se coboare şi această coborîre ţine aproape 6 ore, când înălţimea apei devine cea mai mică. Ea reîncepe apoi a se ridică şi această ridicare ţine iar 6 ore, în care timp apa ajunge la cea mai mare înălţime* De aici iar se coboară în timpul celor 6 ore următoare şi iar se urcă, astfel că în intervalul celor 24 de ore, apa se ridică şi se coboară allernativ de două ori şi ajunge astfel la cea mai mare şi la cea mai mică înălţime, Acestei alternative creşteri şi descreşteri s’a dat numele de flux şi reflux. In particular fluxul ne arată timpul când apa se ridică sau creşte, iar refluxul timpul când apa se coboară sau descreşte. Fluxul şi refluxul mai poartă numele la un loc şi de maree. Asupra acestei alternative ridicări şi coborîri a apei, voiu avea onoarea de a întreţine câtevă momente pe Alteţa www.dacoromanica.ro DIN scrisorile; lui eulbr 103 Voastră. Se observă mai întâiu că diferinta între ridicarea si > » coborîrea apei variază cu fazele lunei. In timpul lunei pline şi lunei noui, apa se ridică mai mult ca în timpul sferturilor lunei şi în special în timpul equino-xilor din luna Martie şi Septembrie, această mişcare alternativă a apei este considerabilă. Se observă de asemeni o mare diferinţă şi după situaţia geografică a coastelor. In unele localităţi fluxul nu trece peste o înălţime de câteva picioare, (picior veche măsură de lungime, valorează 33 centimetri), pe când în alte localităţi se ridică şi chiar trece de 40 picioare, cum ar fi la portul Bristol, în Anglia. Trebue de asemenea să se observe că acest fenomen se întâmplă mai ales în ocean unde apa are o întindere foarte mare; în mările închise şi înguste cum ar fi marea Baltică, fenomenul este puţin pronunţat. Intervalul între flux şi reflux nu este tocmai de 6 ore, ci aproape cu 11 minute în plus, aşâ că aceleaşi schimbări nu corespund a doua zi la aceleaşi momente, ci cu trei sferturi de ceas mai târziu. Tocmai după 30 zile ele revin la aceiaşi oră şi minută, care este tocmai timpul unei revoluţiuni complecte ale lunei sau timpul ce trece dela o lună nouă la alta. 26 Septembrie 1760. Ermil Casimir. student ■------------------«3»-------------------- www.dacoramamca.ro 104 •NATURA PRIVIRE GENERALA ASUPRA CHIMIEI DIN TIMPURILE CELE MAI VECHI ŞI PÂNĂ IN ZIUA DE AZI (Urmare) Staniul sau cositorul eră. numit de Greci cassiteros. Omer în Iliada îl numeşte strălucitorul (cassiteros faeinos). încă de pe vremea acestui poet, cositorul slujea la facerea scuturilor si altor unelte. » In China se băteau bani de cositor. Dar, mai mult decât în stare curată, servea cositorul ca abagiu cu cupru, sub formă de bronz. Un avânt mare a luat industria cositorului odată cu răspândirea creştinismului, servind sub formă de bronz la turnarea clopotelor. Spoirea vaselor cu cositor a fost găsită de Gali. * Galii se serveau, spune Plinius, Je cositor pentru a acoperi vasele de cupru, care căpătau astfel folosul îndoit de a nu avea gustul neplăcut şi de a fi ferite de o ruginire vătămătoare». Vasele spoite de Gali, vasa incodilia, erau foarte căutate de Romani. Comerţul cu staniu îl făceau Fenicienii. Nu se ştie sigur dacă aceşti neguţători îl luau din India, Britania sau Iberia. Din asămănarea cuvântului sanscrit Castira cu cassiteros ) Alexandru Humbold trage un argument pentru India. Legenda spune, că staniul eră adus din insulele mărei atlantice în corăbii împletite şi acoperite cu piei. Plinius pune aceste insule Cassiteride pe lângă coastele Spaniei. Se pare însă, că insulele de cositor ale antichităţei erau în realitate insulele britanice de azi, de oarece şi astăzi se găseşte mult cositor la Cornwall. Ciuma cositorului. Cu toate că staniul a fost întrebuinţat mult în vechime la facerea uneltelor de tot felul, astăzi s’au www.dacoromanica.ro PRIVISE GENERALĂ ASUPRA CHIMIEI 105 găsit prea puţine unelte de acestea în săpăturile făcute. Faptul acesta stă în legătură cu ijn fenomen ciudat, care a fost studiat de curând şi care a fost numit ciuma cositorului. Intr’o notiţă din JSiatura, anul I, pag. 302, am arătat pe scurt ce se înţelege prin acest fenomen. Intr'un studiu publicat de curând1), profesorul Ernst Cohen, din Utrecht, dă la lumină observaţiuni noui culese Fig. 1. asupra acestui fenomen, explicat şi botezat întâia oară de el cu numele de mai sus. Se ştia de toţi colecţionarii, că mo-netele şi monumentele monetiforme de cositor se strică repede şi se prefac în praf. Pe suprafaţa lor se ivesc nişte pete care cresc şi se umflă, pare că ar fi nişte bube care coc. Cititorul îşi poate face o ideie de înfăţişarea acestui soiu de bube privind figura 1. 1) Zeiischrift filr physikalische Chemie, Leipziy, 21 August 1908. www.dacaramamca.ro 100 NATURA E o medalie cu chipul lui Balthasar Bekker, ti aer o Sanctae Theologiae Doctor et verii magister Amsteloăami. Această medalie e din anul 1692. Timp de 200 şi ceva de ani, acest fel de ciumă îi tot mănâncă nasul, obrazul, gâtul şi celelalte părţi din chipul acestui «verbi magister». In figura 2 aceleaşi pete arătă cât de nimerit e numele de ciuma cositorului. Ibricul din fig. 3 a fost ceva mai fe- Pig. 2. ricit; el are numai câteva bube. Fenomenul e si mai răs-pândit la tuburile de orgă, făcute din cositor. In ţările reci, cu deosebire, aceste tuburi se îmbolnăvesc repede, se umplu de bube, se găuresc şi se prefac în praf. Următorul exemplu e şi mai caracteristic. O casă din Olanda comandase la Moscova cositor de Banca. La sosire, un bloc de acest cositor a fost găsit mâncat în mare parte de ciumă ; s’a format câtevâ chilograme de praf cenuşiu. Acest praf i-a fost de www.dacaramanica.ro PRIVIRE GENERALi ASUPRA CHIMIEI 107 mare folos profesorului Cohen; cu el a putut face în mare experienţele care dovedesc cauza fenomenului. S’a crezut, la început, că toată vina cade asupra materiilor streine, cu care ar fi amestecat cositorul din lucrurile înbolnăvite. Prin analizele făcute cu multă îngrijire s’a văzuţ că această învinuire nu e întemeiată, de oarece cositorul e mai în toate cazurile cercetate cu totul curat. Nu e vorba Fig. 3. iarăşi de vreo boală microbiană, cum s’ar putea crede după numele de ciumă ce i s’a dat acestui fenomen în mod figurat; până acuma microbii au destulă carne şi n’au simţit nevoe să se facă metalevori. E vorba de un fenomen fizic, care stă în legătură cu aşezarea moleculelor dinăuntru cositorului. Pentru a se înţelege explicarea dată vom aminti un fenomen care se întâmplă cu pucioasa. încălzind sulful până ce se www.dacaromanica.ro 108 NATURA topeşte mai întâi şi apoi până se apropie să fiarbă şi tur-nându-1 în urmă în apă rece, căpătăm astfel un sulf care se întinde ca guma, sulf elastic. Această prefacere se datoreşte unei aşezări deosebite a moleculelor din sulf, materia lui rămânând aceeaşi. Cevâ la fel se întâmplă şi în ciuma cositorului. Sub influenţa unei temperaturi mai joase de 18°, staniul obicinuit trece în staniu cenuşiu care se face praf. Din această cauză, fenomenul se petrece mai des şi mai lesne în ţările reci şi în muzee unde în timpul ernei temperatura se coboară sub 18°. E destul însă, să încălzim localul unde se păstrează lucrurile de staniu, aşâ ca temperatura să fie peste 18°, pentru ca ciuma cositorului să nu se poată ivi. Chiar şi la lucrurile îmbolnăvite, încălzirea poate folosi, oprind prefacerea în praf. Aşâ se explică, de ce vasele de cositor, ca ibricele de cafea, se păstrează multă vreme când ne servim de ele, în vreme ce se strică dacă nu ne mai servim. Aceasta e explicarea simplă a acestui fenomen aşâ de ciudat la întâia vedere. Tot aşâ se explică de ce nu găsim de loc sau găsim rar de tot lucruri de cositor din antichitate. Cositorul din ele s’a prefăcut în staniu cenuşiu cu vremea, s’a măcinat si lucrurile au dispărut. Acest fapt s’ar puteâ dovedi, observă d-1 B. Brauns, dacă am fi cu băgare de seamă când facem săpături şi dacă n’am ţine drept cenuşă praful care se găseşte împreună cu alte obiecte din antichitate. (Va urma) G. G. Longinescu. www.dacoromanica.ro NOTIŢE 109 NOTITE « SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este Îngăduită numai cu aiătareau nu mărului din „Natura11 din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s’ar crede, luate deadreptul din revistele arătate, oi sunt prefaceri după articole cu mult mai Întinse. Pahare de ghiaţă. — Un olandez, d-1 Huizer, a avut ideea să fabrice pahare de ghiaţă, cari pot mulţumi şi pe higieniştii cei mai pretenţioşi. Băutura servită astfel e cu adevărat răcoritoare, iar paharul serveşte o singură dată; flecare îl aruncă după ce a băut din el. Fabricarea n’a fost tocmai uşoară la început; astăzi e în Olanda o instalaţiune comercială, Niederlandsche Ijsbeker Maatschappig. Se pare, că un pahar e foarte eftin. Principiul fabricărei e foarte simplu: se îngheaţă apa într’un tipar de porţelan, care are forma de pahar. Pentru ca să nu se topească prea repede, paharul e pus într’o învă-litoare de hârtie sau de celuloid. (La Nature, 5 Dec. 1908). * * * Palatul de ghiaţă din Berlin. — Nu e vorba de un palat făcut din cărămizi de ghiaţă, cum s’ar puteâ crede după cele spuse mai sus. E vorba numai de o sală de patinaj, în care 1500 de iubitori de acest sport pot să se dea de odată pe ghiaţă (sau să-şi rupă şi nasul), fără întrerupere, între lunile Septemvrie şi Iunie. Ghiaţa are o suprafaţă de 2000 m. p. şi o grosime de 12 cm. Galeriile, largi de 5 m lărgime şi cu două rânduri, cari ocolesc ghiaţa, asigură privitorilor o temperatură plăcută. Pentru producerea gheţei e o instalaţiune uriaşă, cu fel de fel de maşinării. In apa de îngheţat sunt cufundate ţevi de metal, de o lungime totală de 20 km. Prin aceste ţevi trece apă sărată răcită în alte tuburi la —10°. Pentru producerea frigului lucrează o maşină de 250 cai putere, şi alte două maşini de aceeaş putere slujesc la iluminatul electric şi alte scopuri. Acest Eispalast cuprinde cel mai mare patinaj artificial din câte se cunosc; suprafaţa lui e de trei ori mai mare decât a palatului de ghiaţă din Paris. (La Nature, 5 Dec. 1908). * * * www.dacoromanica.ro 110 NATURA Ocolul lumei în 40 zile. — De pe vremea vestitului „ Ocolul lumei în 80 zile“, de Jules Verne, mijloacele de comunicare au progresat într’un cliip de necrezut. Astăzi acelaş ocol poate fl făcut în 40 zile şi fără nici o sforţare. Iată cum: Sâmbătă pleci din New-York cu Lusitania; Joia următoare debarci la Plymouih şi ajungi la Londra, de unde poţi plecă în aceeaş seară la Berlin, de unde iarăş pleci Vineri seara la Moscova, unde ajungi Duminecă dimineaţa. La Vlaclivostock eşti Joi din săptămâna următoare; Sâmbătă pleci pentru Tsuraga în Japonia, unde ajungi Luni. Ei trenul pentru Yokohama, unde te urci într’un steamer al societăţei Canadian Pacific. După 12 zile ajungi la Vancouver. Pe urmă, prin Saint Paul şi Chicago ajungi din nou la New-York, unde poţi sosi Joi dimineaţa, în mai puţin de 40 zile de călătorie. (La Nature). * * * Temperaturile în marginile cărora e cu putinţă vieaţa. — Animalele şi plantele cu o desvoltare superioară au o rezistenţă relativ mică faţă cu temperaturile ridicate. De pe la 45°—50°, protoplasma din ele începe să se coaguleze şi prin aceasta li se opreşte şi putinţa de a trăi. Multe din plantele şi animalele inferioare au în această privinţă o rezistenţă cu mult mai mare şi sufer temperaturi de 60° până la 80°. In apa fierbinte a Sprudel-nlui din Karlsbad, se găsesc felurite feluri de algii, în isvoarele calzi de 75° din Yelowslone Park din America de Nord, trăesc de asemenea algii şi bacterii, iar în isvoarele calzi din Neapole trăesc nu numai plante simple, ci şi larve de insecte şi un fel de raci, la o temperatură de 60°. Temperaturi cu mult mai mari suferă seminţele de iarbă şi de cereale. Acestea nu-şi pierd puterea de încolţire, chiar prin încălzire la 100°, dacă au fost mai întâi uscate/O temperatură la fel suferă şi sporii multor bacterii. Printre vietăţile cu o desvoltare oarecum superioară, sunt un fel de viermişori din apele dulci, cari au o rezistenţă mare şi în alte privinţe. Când se usucă prin evaporarea apei nomolul în care trăesc, se usucă şi ei şi se trezesc din nou, când sunt udaţi cu apă. Aceste animale au fost încălzite în stare uscată până la 110° şi au început iarăş să trăiască, când au fost puse în apă. Chiar şi la frig au unele vietăţi o rezistenţă mare. Bacilii de ciumă nu mor nici după mai multe luni la —31°, bacilii de difterie www.dacoromamca.ro NOTIŢE 111 Tezistă şi la —80°, iar cei de tuberculoză nu mor nici la —100°, ei mor de abia la —100°; streptococii de puroiuri rezistă şi la —252°. Multe seminţe sunt cu totul neatinse de frigul cel mai mare, dacă au fost mai întâiu uscate. Dar, şi multe animale superioare rezistă la frig mare, ca de pildă peşti, şerpi, broaşte, ş. a., cari pot fi îngheţaţi şi apoi răciţi până la —25°, fără să li se stingă vieaţa, dacă desmorţirea se face cu oarecare băgare de seamă. (Promelheus, 21 Octomvrie 1908). * * * Lacul de foc din fiassau-Bahamas. — Orăşelpl Nassau din insula Providenţa, archipelagul Bahamas, are în apropierea lui două minunaţii : Grădinile de mare şi Lacul de foc. Grădinile de mare sunt Tecife de corali, cari prin bogăţia formelor şi strălucirea colorilor formează farmecul vizitatorilor. Lacul de foc e un golf mititel, cam de jumătate kilometru patrat, care comunică cu marea printr’un canal lung de 500 metri. Ziua, lacul e singuratic şi părăsit; de îndată ce se întunecă, împrejurul lui e o mişcare plină de vieaţă. Trăsuri după trăsuri aduc spectatori, cari plătind 2 şilingi, sunt lăsaţi să se apropie de malurile lacului. De îndată ce suprafaţa apei e mişcată într’un fel oarecare, se produce o lumină puternică. Fiecare vâslare produce valuri scdnteitoare şi picăturile cari cad luminează ca şi argintul topit ou o lumină albă, care e îndestul de puternică ca să poţi vedea arătătoarele dela ceas. In totdeauna e câte un negru, care se aruncă în /tpă şi care prin bălăcirea lui produce un adevărat foc de artificii. Peştii cari se joacă săltând din apă, lasă după ei dungi luminoase. Acest fenomen are loc tot anul; numai dnpă o ploaie mai mare se-opreşte câteva zile. Dacă filtrăm puţină apă de aceasta, se capătă nişte puncte luminoase. Văzute la microscop, aceste puncte se văd alcătuite din organisme mici vegetale, din felul Peridinium. Aceste organisme au însuşirea de a licări fără nici o cauză sau aţâţare din afară, cum se întâmplă cu alte feluri. Ele sunt însă foarte simţitoare la cea mai mică variaţiune a cuprinsului de sare a apei din lac. Când plouă mult şi când prin urmare se împuţinează sarea, atunci lacul nu mai licăreşte, fiindcă aceste piridinee mor. (Promelheus, 14 Octomvrie 1908). * * * www.dacaromamca.ro 112 NATURA Descoperirea unui schelet de om cuaternar. — Sunt câteva luni numai (Aprilie 1908), de când d-1 O. Hauser, a descoperit în apropiere de Abri-sous-Roche du Mousiter-de-Peyzac (Dordogne), un schelet de om, care aparţinea unui tânăr individ şi pe care Dr. Klaatsch l’a clasat în rasa dela Neanderthal. La Revue Scientifique, dă după l’Homme prehistorique, caracterele sale principale, ca desvoltarea puternică a arcadelor sprâncenelor, maxilarele extraordinar de robuste şi dinţii considerabil de mari. Maxilarul prezintă un prognatism care aduce puţin cu un bot de animal. Descoperirea acestui schelet neandertaloid — al doilea după cel descoperit în 1856 la Neanderthal într’o vale între Dusseldorf şi Elberfeld, în Prusia renană — e cu atât mai interesantă, cu cât în juru-i s’au găsit oseminte de mamifere mari, între altele de Bos primigenius şi silexuri cioplite de tipurile Acheulean şi Musterian. Este pentru prima oară că un schelet neandertaloid s’a găsit cu toate oasele pe loc şi în Dordogne. Poziţia corpului (căci individul eră în atitudinea de somn, cu braţul drept sub cap şi cu mai multe plăci de silex sub el, drept pernă), a permis credinţa în o adevărată sepultură şi că cadavrul a fost înmormântat. Totuş, G. şi A. de Mortillet susţin solemn în le Pi'ehislorique „că în timpul paleolitic nu se îngropau morţii1*.... „Moartea eră nimica pentru omul din aceste vremi depărtate. Nu eră încă credinţa în existenţa sufletului şi într’un Dumnezeu, căci rezultanta orcărei idei religioase este respectul morţilor şi nu s’au găsit deloc urme de funerarii, cari s’ar fi introdus în acest caz în cuaternarul vechi. Deci totul pare a indică că omul paleolitic eră total lipsit de sentimentul religiozităţei şi că nu se înmormântau morţii. (După Cosmos, de I. Grecescu). * • * Petele de rugină şi multe alte pete pot fi spălate de pe hărţi, gravuri, dantele, albituri, în modul următor: Se înmoaie pata într’o soluţiune de 2#/« de permanganat de potasiu şi se ţine câtevă minute, după natura şi mărimea petei. Apoi se clăteşte cu apă şi se în-moae în o soluţie de 5 °/o acid citric (sau şi în zeamă de lămâe). Pe urmă se spală cu apă (La Nature, 28 Noemvrie 1908). -------------------JSŞO------------------ Tip. GUTENBERG Joseph Gobl, str. Domnei, 20. www.dacaromamca.ro CHARLES DARWIN 11» CHARLES DARWIN Nesfârşit e numărul acelora care, găsind în lupta pentru cucerirea necunoscutului, cea mai înaltă mulţumire sufletească, ce nu mai are nevoe de nici o altă răsplată, îşi închină toată vieaţa ştiinţei. Dintre aceştia, cei mai mulţi cercetează cu un zel neobosit, toată vieata lor, câte un mic colţişor din tainele na-turei. Numele lor, adeseori se pierde în mulţime. Ei sunt numai lucrătorii harnici, care aduc fiecare câte o părticică minuţios lucrată pentru edificiul a cărei construcţie o conduc alţii. Aceştia deabiâ, vor dă adevărata valoare lucrărilor celor d’intâiu, punându-le în legătură una cu alta şi dându-le locul lor cuvenit în măreţul întreg care ia naştere sub îndrumarea lor. Ei îmbrăţişează cu judecata lor rezultatele cercetărilor din generaţiile trecute şi din ele trag concluzii stabilind astfel legi generale ; iar pentru generaţiile viitoare ei formează hipoteze la a căror verificare vor lucră urmaşii lor cărora ei le dau astfel, în trăsături generale, drumul pe care au să-l urmeze în căutarea adevărului. In acest chip, activitatea lor influenţează mişcarea intelectuală, adeseori a unui întreg secol şi nu rareori ea se întinde, nu numai în domeniul lor special, dar se resimte în toate domeniile cutturei. * Oamenii de felul acesta sunt rari. In fiecare secol deabiă apar câţiva. Numele lor e fala, nu numai a neamului din care s’au născut, dar al întregei omeniri. De aceea toată Anglia şi cu dânsa toată omenirea cultă va sărbători ziua Natura No. 4. Anul IV. g www.dacoromamca.ro 114 NATURA de 12 Februarie s. n. 1909 când se împlinesc 100 de ani dela naşterea lui Charles Robert Darwin. S’a născut în orăşelul Shrewsbury, dintr’o familie care dăduse omenirei două generaţii de naturalişti. Bunicul său, Erasmus Darwin (1731—1802) poet şi savant, cântase în poeme frumuseţile naturei şi scrisese o zoologie de care se mai foloseau, încă mult timp după dânsul, învăţaţii. Tatăl său eră un medic distins. Astfel se pare că nu a fost o simplă întâmplare, ci mai curând un fapt impus de legea eredităţei ca Darwin să ajungă cel mai mare naturalist al vremilor noastre. începuturile lui n’au fost prea strălucite. La 1825 se apucă de studiul medicinei de care se lăsă spre a trece la acela al ştiinţelor naturale si în urmă chiar la acela al i > t teologiei. Mai mult însă decât la universitate, îl găsim pe Darwin, în această vreme, afară la câmp, adunând plante şi insecte. In 1831 o împrejurare fericită îi dădu posibilitatea de a luă parte ca naturalist la expediţia vasului „Beagle“ care pleca în mările australe spre a face însemnate studii cartografice. Din această călătorie în jurul pământului, care a ţinut 5 ani, Darwin s’a întors, ce e drept cu sănătatea zdruncinată, dar cu o bogăţie de observaţii, de idei nouă, de convingeri ştiinţifice, care au avut înrâurire asupra întregei sale vieţi. In aceşti 5 ani, în care a colindat: America de Sud, Australia, Boua-Zelandă Polinezia, Oceanul Pacific şi pe cel Indian, el a ariftat adevărata măsură a puterilor sale. Studentul de 22 de ani, care nu studiase nimic sistematic, cercetă şi dădu explicarea unui nesfârşit număr de fenomene, până atunci neexplicate; deasemenea contribui în mod însemnat la cunoaşterea etnografică a ţărilor prin care a trecut. www.dacoromamca.ro CHARLES DAttWIN 115 Ne vom dă mai bine seamă, de neobosita activitate desfăşurată. de Darivin în această, vreme, aruncând o privire -asupra celor mai însemnate chestiuni, tratate în cele 8 volume, ce cuprind descrierea călătoriei lui. Iată câteva dini re •ele: Compoziţia prafului atmosferic, aspectul pădurilor tropicale, coloraţia apelor mării, problema sclaviei, fosforescenţa insectelor şi a mărei, urmele de cultură prehis-torică din America de Sud, simbioza bufniţei şi a unui rozător, existenţa cailor în America înainte de venirea •Spaniolilor, călătoriile aeriene ale păianjenilor, vieaţa şi poziţia etnologică a Fuegienilor, gheţarii şi blocurile era-tice din Tara-de-foc, efectele psichice şi cauzele cutremurelor de pământ, cutremurul de mare, răul de munte, etc. etc. Cel mai important însă, dintre toate studiile lui din acest timp este acela despre formarea recifelor coraligene, care veni In sprijinul teoriei lui Lyell despre transformările lente şi continue ale scoarţei terestre, în opoziţie cu teoria catastrofelor a lui Cuvier. Adăugând la acesta, studiile despre geologia Americei de Sud, el a asigurat pe deplin succesul teoriei lui Lyell, dela ■care începe o nouă eră în geologie. Tot în această vreme, au încolţit în mintea lui primele bănueli despre formarea speciilor animale în mod evolutiv. La aceasta au contribuit mai cu seamă studiarea faunei şi •a florei insulelor oceanice, în comparaţie cu aceea a continentelor, precum şi găsirea rămăşiţelor fosile a unor animale •ce prezintau caracterele multor specii actuale, numai că aveau dimensiuni uriaşe. De asemenea, se vede că amintirea celor văzute în timpul şederei sale pe ţărmul sălbatic al Ţărei-de-foc, cu stâncile sale isbite de valuri şi de furtuni, l’a făcut să declare urmă- www.dacaromamca.ro 116 NATURA toarele în concluzia operei sale : «Despre descendenţa omu-Ivi» : Cât despre mine, prefer să descind din acea eroică ^laimuţă pe care am văzut-o împotrivindu-se unui duşman puternic spre a scăpă pe paznicul ei, sau din acel bătrân Pavian care-şi purtă în triumf în braţe pe tovarăşul scăpat din mijlocul unei cete de câini, decât dintr’un sălbatic care simte cea mai mare plăcere când îşi poate schingiui duşmanii, care cu sânge rece practică infanti-cidul, îşi tratează femeile ca pe nişte sclave, nu cunoaşte nici urmă de morală şi e jucăria celor mai grosolane superstiţii11. In sfârşit, tot cu această ocazie Dcirwin a dat dovadă şi de mari însuşiri de scriitor. t Povestirile sale din vieaţa animalelor pe care le-a observat, scrise cu atât humor, descrierile sborului păsărilor şi în special monografia lui despre condor, care sunt de o plasticitate clasică arată toate, prezenţa unui mare talent literar, care nu s’a «desminţit nici în scrierile de mai târziu, toate distingându-se printr’o admirabilă claritate a expunerei şi eleganţă a stilului1). Dacă la aceste însuşiri, mai adăugăm eroismul cu care-a suferit toate greutăţile călătoriei, înzecite pentru dânsul prin aceea că suferea aproape neîntrerupt de răul de mare, bunăvoinţa şi abnegarea pe care a arătat-o în diferite ocazii faţă de tovarăşii săi care toţi îl adorau, putem cu drept cuvânt spune că şi pentru Darwin se potrivesc vorbele filosofului englez Th. Carlyle despre eroi: «Mărturisesc că nu-mi pot închipui un om mare, care să nu fi putut îndeplini în chip strălucit orice chemare“. 1) După: W. Bdlsche. „Darwin als Reisendor". (Kosmos. XIE 1908). www.dacaromanica.ro CHARLES DARWIN 117 Intoreându-se în patrie în 1836, se însură după 3 ani, «i fiind scutit prin împrejurări fericite de : „lupta pentru traiu", se retrase în anul 1842 la moşioara sa Domn lângă BecJcenliam unde-şi petrecu tot restul vieţei sale. Aci îşi continuă studiile sale ocupându-se cu agricultura, fiziologia vegetală, şi creşterea păsărilor, căutând a-şi lămuri, atât prin experienţe cât şi printr'o neîncetată cugetare, şi controlare a faptelor, ipotezele lui despre evoluţiunea speciilor care-1 preocupau încă de pe timpul călătoriei sale. De aci înainte, rezolvirea acestei probleme eră preocuparea sa de căpetenie, ei îşi consacră toată energia. Din tot ce vedea şi auziâ căută să tragă vreo învăţătură, vreo lămurire a chestiunei de care se ocupa. Astfel, după ani de muncă încordată, de concentrare a întregei sale firi asupra acestei idei, el ajunse să dea răspunsuri satisfăcătoare, la mai toate întrebările pe care şi le pusese. Ceeace mai înainte nu eră decât bănuială, acuma ^devine siguranţă. Deacuma şi-a format convingerea lui: Speciile aşa cum sunt astăzi nu au fost create fiecare în parte. Ele au evoluat din forme din ce în ce mai inferioare. Ceeace a provocat această evoluare a fost : variaţinnea întâmplătoare, căreia însă ii sunt supuse toate fiinţele ; ereditatea în virtutea căreia descendenţii au aceleaşi însuşiri specifice ■ca generatorii; şi în sfârşit selecţiunea naturală, care ser-vindu-se de lupta pentru traiu nu lasă să supravieţuiască"decât pe cei mai apţi indivizi, nimicind formele mai puţin adaptate împrejurărilor de vieaţă. Lucrarea care coprindea aceste idei deşi de mai mulţi ani isprăvită nu fu publicată decât după ce naturalistul Wallace •care tocmai se află în insula Borneo, îi comunică lui Darmin, •concluziile la care ajunsese studiind aceeaşi chestiune, conclu- www.dacoromanica.io 118 NATURA ziuni identice cu acelea ale lui Darwin. Atunci apăru, în analele societăţei Linnâane, o schiţă a operei lui Darwin împreună» cu scrisoarea lui Wallace. Tocmai în Noembre 1859 apăru şi in extenso opera lui: „Despre origina speciilor prin selec-ţiune naturală, sau despre supravieţuirea varietăţilor mai favorizate în lupta pentru existenţă11. Dar atunci, dacă şi Wallace ajunsese la aceleaşi conclu-ziuni, unde mai e meritul lui Darwin ? De ce se voi’beşte aşă de mult despre dânsul şi nu şi despre ceilalţi, cari au admis aceleaşi păreri ? Căci mulţi alţii înaintea lui Darwin erau convinşi şi-şi exprimaseră convingerea despre o evoluţie a speciilor. Printre aceştia erau Goethe, Etienne Geoffroy St. Rilaire, Jean Lamarck şi alţii. Nici unul însă dintre toţi aceşti mari cugetători şi învăţaţi, nu putuse dovedi cu date-precise această afirmare. Darwin, cel d’intâiu, prin studiile sale paleontologice, a arătat înrudirea formelor de vieţuitoare stinse, cu acele ale celor prezente, tot el a atras atenţia învăţaţilor asupra datelor embriologice cari arată înrudirea între diverse specii de vieţuitoare existente astăzi. Astfel, stabilindu-1 pe date precise, Darwin a făcut din principiu) evoluţiunei una din legile fundamentale ale biologiei. Tot astfel, alţii înaintea lui atribuisem schimbările formelor, printre alte cauze, şi influenţei mediului, ca de pildă. Lamarck, în a cărui lucrare : „Philosophie zoologique“ găsim următoarele: „Influenţa nouilor împrejurări, cărora s’au expus animalele, răspândindu-se în toate regiunile-ce puteau fi locuite, a fost una din cauzele generale cari au adus diferitele animale în starea in care le vedem-astăziu. Nimeni însă înaintea Jui Darwin n’a ştiut să stabilească,, în ce chip anume are loc acţiunea mediului asupra indivi- www.dacoromanica.ro chari.es darwin 119 dului, care acţiune după dânsul se explică tocmai prin sclec-ţiunea naturală. Existenta selectiunei naturale, îla rândul ei, Darwin o dovedi, aducând ca exemplu o imitaţie a acestei selecţiuni, anume selecţiunea artificială, practicată pe o scară întinsă de toţi crescătorii de animale şi graţie câreia s’a putut obţine imensa diversitate de rase a animalelor domestice. Odată stabilit pe temelii aşa de trainice, înţelegem ce mare influenţă a avut principiul evoluţiunei asupra biologiei. De unde până acuma se studiau fiinţele numai din punct de vedere static, adică al formelor sub care se prezintă într’un moment dat — de obiceiu în epoca prezentă şi în stare adultă— dela Darwin încoace, biologia le studiază din punct de vedere dinamic, adică sub aspectul întregului şir de transformări, cărora le sunt supuse, dela celula ou, până la individul matur, precum şi dela forma primitivă până la cea actuală. Desigur că teoria lui Darwin are şi părţi slabe. Astfel, majoritatea naturaliştilor de astăzi e de părere, că selecţiunea naturală nn ar fi ea singură de ajuns, pentru a determină evoluţiunea. De asemenea, alţii nu admit că variaţiunile originare apar în mod cu totul accidental, cum susţine Darwin şi în timpurile din urmă s’au emis multe teorii, unele com-•plectând, altele căutând chiar să răstoarne pe cea darwiniană. Orcum ar fi însă, aceasta n’a micşorat câtuş de puţin meritul lui şi influenţa lui n’a fost mai puţin binefăcătoare. In adevăr, el, arătând cum trebue pusă chestiunea, indicând el însuşi greutăţile pe cari le prezintă explicarea lui,— căci Darwin, cu o sinceritate si modestie neobişnuită, n’a ezitat nici odată de a mărturisi slăbiciunile teoriei lui — a însemnat astfel calea ce trebuia urmată în elucidarea acestei chestiuni. www.dacaromamca.ro 120 NATURA Cercetările pornite din acest impuls au fost aşa de numeroase, literatura acestor chestiuni aşa de vastă, încât aproape nu ne vine a crede că toată această muncă a fost desfăşurată numai în jumătatea de secol care a trecut dela publicarea operei lui Darwin. Insă ideia, care a contribuit în cel mai înalt grad la popularizarea numelui său, dar care a stârnit şi cele mai violente furtuni de protestare din partea adversarilor teoriei descendenţei, a fost aceea că şi omul trebue să fie urmaşul unei specii inferioare, şi anume al maimuţei. Darrcin însuşi nu a emis această părere, cu toate că ea se impjuneâ ca o urmare logică a întregului său sistem, decât după mulţi ani dela publicarea operei sale de căpetenie. «Descendenţa omului şi selecţiunea sexuală» a apărut tocmai în 1871, după ce origina simiescâ a omului fusese susţinută şi de alţi învăţaţi, dintre cari E. IJaeckel, stabilise chiar cu oarecare aproximaţie arborele geneologic al omului până la formele cele mai inferioare. Atitudinea lui faţă de criticele vehemente şi personale ce i s’au făcut cu această ocazie ne arată şi nobleţă caracterului său. El primea cu plăcere orce obiecţiune întemeiată ce se aducea părerilor lui, o cumpănea cu luare aminte şi-şi recunoştea greşala când eră convins de ea. Cât priveşte însă criticele josnice, inspirate numai de patimă, el nici nu le luâ* în considerare. Niciodată nu a răspuns la astfel de critici fiind convins că adevărul părerilor lui va fi recunoscut4odată; când, îi eră indiferent, căci el nu căută gloria. Chiar în anii din urmă când renumele lui ajunsese universal, când meritele lui fuseseră unanim recunoscute, el nu s’a folosit de aceasta spre a obţine onoruri, vreo profesură sau altă demnitate ; ci a rămas la moşioara lui trăind modest şi retras www.dacaramanica.ro CHARLES DARWIN 121 în mijlocul familiei sale, şi continuându-şi cu acelaş zel neobosit cercetările sale. Ga rezultat al acestei munci neîntrerupte, al acestui studiu al uaturei, pentru care Darwin avea o pasiune, pe care nici boala de inimă de care suferea în ultimul timp nu putuse s’o înfrângă, apărură următoarele lucrări: „ Variaţiunea animalelor şi a plantelor în stare domestică“ (1862), apoi după lucrarea despre originea omului (1871) urmă studiul despre „Expresiunea sentimentelor“ (1872). Trecând apoi la domeniul fiziologiei vegetale mai publică: „Despre fecundarea Orchideelor“, „Plantele agăţătoare şi insectivore“ (1875)» „ Autofecundaţia şi încrucişările la plante“ şi „Mişcarea plantelor“ (1880), lucrare la care a colaborat şi fiul său Francis, care acuma e profesor de fiziologie vegetală la universitatea din Cambridge. In sfârşit în 1880 publică frumosul său studiu despre formarea pământului arabil prin acţiunea râmelor, chestiune care mai formă obiectul cercetărilor sale în 1882 când’moare de vechea lui boală si este înmormântat în i catedrala dela Westminster alături de mormântul lui Newton. Omenirea îi va fi mereu recunoscătoare pentru modul însemnat în care a contribuit la opera ei de progres. Vieaţa lui Darwin ne întăreşte în părerea că şi în vremurile noastre mai sunt oameni care pot să-şi consacre toată vieaţa unei idei şi ne confirmă odată mai mult faptul că tainele firei nu sunt de nepătruns pentru acela care le cercetează cu drag, şi că orcât de slabe ar fi mijloacele sale, prin muncă neobosită, omul se aproprie tot mai mult de cunoaşterea adevărului. Marius Nasta Student. --------------------------------------- www.dacaromamca.ro 122 NATURA O COMPARAŢIE Multe din fenomenele electrice, şi mai ales acelea în care este vorba de propagarea electricităţei prin corpuri, se aseamănă cu fenomenele de curgere, a lichidelor sau cu fenomenele de propagare a căldurei. De aceea pentru a face să se prindă mai bine şi mai uşor unele fenomene electrice se fac comparaţii cu fenomenele amintite mai sus. Dar comparaţiile cu fenomenele de căldură nu sunt tocmai folositoare de oarece căldura este un lucru tot atât de necunoscut şi de misterios în mecanismul său ca şi electricitatea. Numai faptul că avem un simţ pentru căldură pe când pentru electricitate nu a-vem, ne fac fenomenele de căldură mai familiare. Mai folositoare sunt comparaţiile cu fenomenele de curgere a lichidelor. Un francez, Georges Claucle, a scris o carte întreagă în care sunt studiate toate fenomenele de electricitate mai importante întovărăşite de comparaţiile corespunzătoare din curgerea lichidelor. Cartea *) e aşâ de frumoasă în cât Academia de Ştiinţe din Franţa a premiat-o. • Totuşi, comparaţiile cu fenomenele obişnuite de curgere a lichidelor au un cusur. In ele este vorba totdeauna de un vas aşezat mai sus şi de al doilea vas aşezat mai jos. Această idee de anumită poziţie în spaţiu care lipseşte în fenomenele de curgere a electricităţei ar putea să lipsească şi din comparaţiile cu curgerea lichidelor. Şi nici nu e greu lucru. N’avem decât să presupunem că lichidul curge nu dintr’un vas aşezat mai sus într’unul aşezat mai jos, ci dintr’un vas unde presiunea este mai mare spre unul în care presiunea e mai mică, indiferent dacă vasele sunt 1) G. Claude. L’eleelrieile ă la portee de tout le monde. www.dacarcmamca.ro O COMPARAŢIE 123 la acelaş nivel sau nu. De altfel este evident că diferenţa de nivle nu este decât un mijloc de a crea o diferenţă de presiune. Dar dacă e vorba de curgerea unui fluid dintr’un loc unde presiunea e mai mare către unul unde presiunea e mai mică, apoi curgerea gazelor e un fenomen mult mai familiar decât curgerea lichidelor. Voiu încercă în rîndurile următoare să leg cele ce se petrec într'un element voltaic cu fenomenul mult mai uşor de descurcat al curgerei unui gaz. înainte de a începe, reamintesc că un corp se zice electrizat când are însuşirea de a produce anumite fenomene bine cunoscute : atrageri şi respingeri, scântei, etc. Mai reamintesc, că există două feluri de electrizări: electrizarea pozitivă şi electrizarea negativă; că electrizarea se poate comunică, unui corp neelectrizat, prin atingere cu un corp electrizat; că două corpuri electrizate, unul negativ şi altul pozitiv, îşi distrug prin atingere reciproc electrizarea în total sau în parte, etc. Mecanismul ascuns al acestor fenomene ne este necunoscut. Totuş lucrurile ne par mai puţin ciudate dacă reuşim să ne închipuim un mecanism simplu care să producă efecte asemănătoare. La aceasta ne vor servi fenomenele de echilibru şi de mişcare a gazelor. Corpurile să le comparăm cu nişte vase poliedrice cu pereţii subţiri şi elastici. Starea obişnuită — ceeace ar corespunde cu starea neutră din electricitate — va fi starea în care vasele sunt pline cu aer la presiunea atmosferică; atunci pereţii sunt plani. Dacă introducem mai mult aer într’un asemenea vas, pereţii săi se curbează în afară şi presiunea va fi înăuntru mai mare decât presiunea atmosferică; un astfel de vas va fi pentru noi www.dacoromamca.ro 124 NATL'KA imagina unui corp electrizat pozitiv. Dacă scoatem aer dintr’un vas care e în starea normală, pereţii se curbează înăuntru, presiunea interioară e mai mică decât presiunea atmosferică şi vasul va fi pentru noi imagina unui corp electrizat negativ. Fenomenele ce s’ar petrece între asemenea vase şi aerul atmosferic de o parte, între diferite vase de acestea de altă parte, samănă cn fenomenele electrice ca două picături de apă. Orce vas cu presiune, fie mai mare fie mai mică decât cea atmosferică, ar reveni la starea normală când ar fi pus în comunicaţie cu astmosfera, întocmai cum un corp electrizat, fie pozitiv, fie negativ, revine la starea neutră, îndată ce e pus în atingere cu pământul. Orce vas cu presiune mai mare decât presiunea almosferică, pus în comunicaţie cu unul în stare normală, ar aduce şi pe acest din urmă la o presiune mai mare — după cum un corp electrizat pozitiv, pus în contact cu unul neutru, îl electrizează şi pe acesta pozitiv—-şi aşa mai departe. De această comparaţie să ne servim şi la cercetarea elementului voltaic. Fie elementul cel mai simplu: zinc—acid sulfuric - cupru ■(fig. 1). Se ştie că acidul sulfuric atacă zincul şi că în acelaş timp zincul se electrizează negativ, iar lichidul şi cuprul pozitiv. Dar această electrizare nu merge progresând mereu ; dimpotrivă, atât zincul cât şi lichidul împreună cu cuprul, ajung la un grad de electrizare la care se opresc. Acţiunea ■chimică merge mai departe, fără a mai produce electricitate ; www.dacoromanica.ro O CO PARAŢIE 125- produce însă, căldură. Dacă însă unim cuprul cu zincul printr’o sârmă, se produce — ca întotdeauna de altfel, când unim printr’o sârmă un corp electrizat pozitiv cu unul electrizat negativ, sau chiar cu unul neutru — un fenomen numit curgere de electricitate sau curent electric. In acelaş timp sârma capătă însuşiri pe cari nu le avea mai înainte, în special pe aceea de a învârti un ac magnetic cu un unghiu oarecare din poziţia nord-sud. Se ştie că dacă zincul şi cuprul ar fi două corpuri izolate, repede ar încetă curentul şi ambele corpuri ar fi curând electrizate la fel, amândouă pozitive, amândouă negative sau amândouă neutre. In element însă curentul nu încetează, cât timp mai există zinc şi acid sulfuric. Cât despre cupru, el nu se consumă deloc. Un lucru curios însă. Pe când gradul de electrizare al zincului e acelaş, orunde l-am pune în vas, gradul de electrizare al cuprului atârnă de locul său în vas şi anume cuprul e mai tare electrizat când e mai aproape de zinc şi mai slab electrizat când e mai departe. In ce chip reacţiunea chimică poate produce electricitate necontenit, când zincul şi cuprul sunt unite prin sârmă şi nu poate produce decât foarte puţin timp când nu sunt unite ? De ce gradul de electrizare al zincului e fix şi al cuprului se schimbă cu locul său în vas? Iată ce ne va ajută să înţelegem comparaţia cu vasele pline cu aer. De oarece curentul durează cât timp mai este zinc şi acid sulfuric, urmează că electricitatea se produce în reacţiunea chimică dintre zinc şi acid sulfuric. Unde se petrece această reacţiune ? Numai pe suprafaţa zincului, adică numai la locul de atingere al zincului cu acidul sulfuiic. Acolo se produce şi electricitatea. Dacă am puteă www.dacaromanica.ro 12G NATURA vedea ce se petrece acolo, în spaţiul acela infinit de îngust, unde se atinge zincul cu acidul sulfuric, poate că am avea priveliştea ur.ei ciudate fabrici în plină activitate. Miliarde de molecule ciocnindu-se, desfăcându-se, pentru ca atomii lor să se prindă apoi în alte grupuri şi mai ştim noi ce ? Dar nu putem vedeă; ne vom mulţumi cu comparaţia noastră. După cele spuse la început, zincul va fi reprezentat printr’un vas Z (fig. 2). Lângă el un al doilea vas L reprezentând lichidul. Intre'aceste două un mecanism format astfel: O pompă de compresiune în comunicaţie cu vasul L printr’o supapă Si care se deschide dela pompă spre L. O maşină pneumatică cu un corp de pompă în comunicaţie cu Z printr’o supapă S2 care se deschide dela Z spre corpul de pompă. Prima pompă iâ aer din atmosferă şi 1 îngrămădeşte în L ; a doua scoate aer din Z şi-l dă în atmosferă. Ambele pistoane sunt unite şi sunt mişcate de odată cu ajutorul unui mâner de către un om. Dacă vasele Z şi L sunt astupate şi omul începe să mişte pistoanele, presiunea va creşte în L şi va scădea în Z. Intre aceste două presiuni se va produce o diferenţă care va creşte mereu. Să observăm, că în momentul când omul mişcă pistonul în spre L şi ambele supape Si şi S2 sunt deschise, omul trebue să învingă o forţă egală cu diferenţa de presiune dintre Z şi L. Dar dacă această diferenţă creşte mereu, prin chiar jocul pistoanelor, va veni un moment, când omul nu o va mai putea învinge. Atunci s’a isprăvit cu creşterea presiunei în L (electrizarea pozitivă a lichidului) şi cu scăderea presiunei in Z (electrizarea negativă a zincului). Dacă însă în vasul L punem un tub scurt şi gros G (cuprul din element) şi apoi dela G până la Z un tub lung şi mai strimt l (sârma dela element), numaidecât aerul din L www.dacoromamca.ro O COMPARAŢIE 127 va curge spre Z şi presiunea scăzând în L şi crescând în Z, curând ar ajunge aceeaş în ambele vase. Dar îndată ce diferenţa de presiune între Z şi L scade, adică îndată ce o cantitate cât de mică de aer a ajuns din L în Z, omul poate mişcă pistoanele şi poate înlocui aerul www.dacaromanica.ro 128 NATURA plecat din L cu altul nou, scoţând în acelaş timp pe cel sosit în Z şi ţinând astfel mereu aceeaş presiune atât în L cât şi în Z. Este tubul t gros şi curge repede aerul prin el, lucrează şi omul mai repede ; e tubul îngust şi aerul trece greu, lucrează şi omul mai încet. Gât despre cupru, se vede că el nu are alt rol decât acela al unui tub, al unui conductor. Dar presiunea, care este cea mai mare în vasul L la locul unde acesta comunică cu pompa de comprimare, scade treptat spre G, apoi prin t până la Z ; urmează că presiunea în tubul G este mai mare sau mai mică, după cum C e mai aproape de pompa de compresiune sau mai departe ; adică gradul de electrizare al cuprului este mai mare sau mai mic, după cum el e mai aproape de locul producerei electricităţei, sau mai departe, adică după cum stratul de lichid dintre cupru şi zinc are o grosime mai mică or mai mare. Şi acum când comparaţia ne-a ajutat să ne facem o ideie de modul în care se petrece fenomenul, să schimbăm treptat tabloul. Vasul Z devine iar o bucată de zinc ; vasul L, lichidul din clement, adică acid sulfuric diluat. Tubul G o bucată de cupru, tubul t o sârmă. L se apropie de Z, aşa încât ochiul crede că nu mai e nici un spaţiu între ele; pompele noastre se micşorează şi în acelaş timp se fac miliarde pe toată suprafaţa zincului. In sfârşit, aceste pompe devin nişte molecule de zinc şi de acid sulfuric, cari se ciocnesc, se desfac şi se refac şi cari produc în acelaş timp acel lucru necunoscut, numit electricitate. N. N. Botez Licenţiat in fizică.. ----------------------------------- www.dacoromanica.ro BALOANELE DIRIJABILE 129 BALOANELE DIRIJABILE «Din lume adunate') şi iară? lume! date>. Anton Pan. De câtva timp a început şi pe la noi să plutească prin văzduh, în lipsă însă de baloane dirijabile sau aeroplane, numai chestiunea navigaţiunei aeriane. In orce caz şi acesta e un progres, şi încă foarte însemnat, de oarece dovedeşte că lumea, pe lângă «pasionanta», «palpitanta» şi mult «arză-toarea» afacere Steinheil sau alte nemernicii de asemenea natură, se interesează şi de problema călăuzirei aerostatelor, care de altmintrelea este cu mult mai... «înălţătoare», din toate punctele de vedere. Aproape nu trece zi fără ca ziarele să nu facă cunoscut isprava vreunui aeronaut sau aviator, să nu arate cum toate ţările se frământă spre a dobândi care mai de care întâietate în supremaţia împărăţiei atmosferice, sau să nu trâmbiţeze într’un fel sau altul, cucerirea oceanului aerian. Din când în când însă, câte o jalnică catastrofă ca cea întâmplată balonului Zeppelin, tocmai când eră aproape gata să vestească isbânda, pare că stinge entusiasmul produs de o mulţime de încercări destul de reuşite şi face să pătrundă în spiritul mulţimei o oarecare îndoială. Mulţi se întreabă ce trebue să creadă, care este adevărata stare actuală a acestui preţios mijloc de locomoţiune, ce promite viitorul ? Făcând împreună iubite cetitor o călătorie printre organele ce alcâtuesc dirijabilele moderne şi printre principiile cari au călăuzit construcţiunea lor, cred că ne vom putea 1) După „Cosmos“, „la Nature“, „Revue du Genie“, „Larousse mensuel“, „Science au XX siecle“, „Vulgarisation Scientiflque“, „Ies Annees scientifiques“. Natura No. 4. Anul IV. 9 www.dacaramamca.ro 130 NATURA dă seama şi răspunde la întrebările legitime de mai sus, iar pe viitor, învăţămintele ce vom culege ne vor sluji să înţelegem cu uşurinţă descrierea vehiculelor aeriene cari dela un cârd de vreme se construesc fără răgaz. La drum dar cu inima voioasă!... şi din când în când cu atenţiunea puţin încordată căci vom avea de trecut — ca «turişti» desăvârşiţi—şi peste^câtevâ puncte mai anevoioase. Condiţiunile ce trebue să îndeplinească un vehicul aerian. — Un aparat pentru a se putea făli cu numele de „Cuceritor al Împărăţiei aeruluiu trebue să poată umblă în acest mediu pe orice timp fără a-i păsa de intemperiile atmosferice, fiind sigur că poate ţine piept şi desfidâ elementul pe care vrea să-l biruiască. In chip practic se poate spune că acest măreţ titlu îl va dobândi aparatul care va putea manevră în toate direcţiunile, pe orice timp, prezentând mare stabilitate atât în mers cât şi în staţionare. Afară de aceste calităţi esenţiale, din punctul de vedere militar, nava aeriană mai trebue să îndeplinească şi următoarele condiţiuni: 1) Să aibă o mare rază de acţiune, adică să poată parcurge prin propriile sale mijloace, fără a se mai reaprovi-.zionâ, un număr cât mai mare de kilometri; 2) Să fie robustă, cât de simplă şi mai uşor de reparat; 3) Să fie îndestul de armată spre a puteâ atacă cu is-bândă baloanele vrăjmaşului, fiind în acelaş timp destul de •aparată contra loviturilor lui. Mijloace de călătorie în aer. — După cum se ştie*) •sunt două mijloace prin care se poate deslegă problema navigaţiunei aeriane : aparatele mai uşoare decât aerul, al 1) Vezi „Natura" No. 3, anul IV. www.dacaromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 181 căror volum este mare şi dobândesc puterea de înălţare în acelaş fel ca şi un dop de plută ce se ridică în sus când este Înecat în apă; şi aparatele mai grele decât aerul, al căror volum este mic şi obţin forţa de ascensiune prin acţiunea ce o exercită asupra aerului oarecare planuri dispuse deosebit, după felul şi natura aparatului imaginat de inventator. Cele d’intâi sunt reprezentate prin baloanele dirijabile ca Patrie, Râpublique, Viile de Paris, Bayard-CUment (Franţa); Zeppelin, Parseval, Gross (Germania); Nulli-Se-■cundus (Anglia); Italia şi America. Celelalte constitue clasa ce coprinde: orthopterele; helicopterele, dintre care cele mai recente sunt ale d-lor Dufaux şi Cornu; şi aeroplanele printre care se numără maşinele lui Farman, Dela-grange, BUriot şi Wright. * * * Baloanele dirijabile. — Când un balon este liber şi nu posedă nici un mijloc de propulsiune, cu alte cuvinte de împingere înainte, mişcările sale sunt supuse curenţilor atmosferici : merge încotro îl suflă vântul. Pentru ca un aerostat să poată eşl din drumul pe care “’l târăşte curentul de aer, sau să poată merge contra vântului, trebuie să fie însufleţit de o iuţeală proprie, întocmai ca o barcă ce poate luptă contra curentului apei mulţămită numai iuţelei dobândite prin vâslare. Fără iuţeală proprie, care determină o putere proprie, nu este posibilă cârmuirea nici unui balon. De altfel este şi natural ca o putere ca vântul, să nu poată fi învinsă decât tot de altă putere. Această noţiune, care pare însă atât de simplă astăzi, a scăpat mult timp din vedere cercetătorilor din trecut. Aşâ se explică de ce s’au văzut aeronauţi cari au adăogat în chip naiv, la baloane libere, pânze mari, ca www.dacoromanica.ro 132 NATURA cele dela corăbii, cu speranţa că vântul va acţiona asupra lor ; fără să-şi fi dat seamă că acest vânt târăşte cu sine balonul şi pânzele, fără nici o frecare, oricare ar fi dimensiunile şi formele lor, după cum curentul unui râu duce frunza cu aceiaş iuţeală ca şi trunchiul greu de copac înecat în apele sale. înaintarea unui dirijabil animat de o iuţeală proprie constituie rezultanta a două mişcări bine deosebite : mişcarea aerului, de obiceiu numită vânt, şi mişcarea sa proprie datorită propulsorului. Un balon însufleţit de pildă de o iuţeală, proprie de 40 km. pe ceas, este evident că pe timp liniştit se va puteâ mişcă cu aceeaş iuţeală. Acest caz este însă cu totul excepţional; după statistici cam la 40 zile numai o-singură zi se găseşte în aceste condiţiuni. Când balonul merge cu aceeaş iuţeală contra unui vânt de pildă de 22 km. pe oră, iuţeala sa adevărată nu va mai fi decât de 18 km., astfel încât mai mult de jumătate din puterea de care dispune va fi întrebuinţată spre a învinge resistenţa vântului; din potrivă, când balonul merge în aceeaş direcţiune în care suflă vântul, ambele iuţeli se adună şi dirijabilul se va mişcă cu o iuţeală de 62 km. Când vântul suflă pieziş direcţiunei de mers a aerostatului, iuţeala de propagaţiune a vehiculului aerian variază între aceste două limite. Pentru ca un dirijabil să poată deci fi într’adevăr stăpânul aerului, trebue să fie însufleţit de o iuţeală proprie superioară tuturor vânturilor, căci numai astfel lupta dintre vânt şi balon se va sfârşi cu biruinţa celui după urmă, celui mai puternic. Din cele spuse reese dar că dirijarea, aerostatelor se reduce la o chestiune de iuţeală, adică la puterea unui motor care să poată produce această iuţeală. * * * www.dacaromamca.ro Fig. 1. — Zeppelin. Balonul dirijabil metalic german ce a fost distrus. www.dacoramamca.rol P-i Iuţeala = 41 km. Pe ceas, pe tmP liniştit. 134 NATURA In atacul contra vântului, duşmanul său cel mai neîmpăcat, dirijabilul trebue să fie bine armat; să aibă o formă potrivită, care să-i Îngăduie a-1 străpunge cu cea mai mareuşurinţă, reducând cât mai mult rezistenţa ce ar întâmpină la înaintare. Această formă nu poate fi ori şi care, din potrivă trebue determinată cu cea mai mare îngrijire. In lipsă de formule matematice, experienţa ne arată că peşti lungăreţi, disime-trici, adică mai umflaţi spre cap decât spre coadă, sunt aceia cari pot înotă cu cea mai mare repeziciune. Plecând dela această observaţiune, prin analogie s’a adoptat pentru unele dirijabile (Patrie, Râpublique, Viile de Paris, America) forma arătată în figura 2. Alţi aeronauţi au întrebuinţat o formă cilindrică terminată la ambele capete cu câte o ogivă sau calotă sferică (Zep-pelin, Gross, Italia). Atât unii cât si alţii au limitat însă alun- Pig. 2. — Forma balonului. girea faţă de diametrul cel mai mare. Dealtfel este uşor de văzut că o alungire prea mare trebue să fie dăunătoare. 0 formă prea lungăreaţă nu numai măreşte suprafaţa de frecare în aer, dar încă corespunde unui volum mic, adică unei puteri de înălţare puţin însemnate; pe de altă parte primejdueşte soliditatea balonului. Mai multe accidente întâmplate lui Santos-Dumont şi altor aeronauţi au fost datorite fraligităţii baloanelor alungite peste măsură, care sub influenţa resistenţei aerului sau vânturilor puternice s’au îndoit şi rupt în două. La ultimile dirijabile construite, această alungire a variat între 3,3 (Gross) până la 6 (France) diametre; Zeppelin le întreceâ însă pe toate, căci prezentă o-alungire enormă de 11 diametre. (Va urma) Căpitan Gh. Grigoratu Fost elev al Şcoalei Politechnice din Pari». ---------------ţs&»---------------- www.dacoromamca.ro NAVIGAŢIUNEA SUBMARINĂ 135 NAVIGAŢIUNEA SUBMARINĂ De câteva secole fiecare răsboiu e caracterizat prin aplicarea unei invenţiuni nouă : baioneta, şrapnelul, cuirasatul, torpilorul, pulberea fără fum, etc. La cel viitor vor luă parte baloanele dirijabile şi submarinele. încercări de navigaţie sub apă s’au făcut încă din timpul lui Alexandru cel Mare, la asediul Tirului (332 a. Chr.), însă primele experienţe serioase datează dela Bushnel (1773) şi dela Fulton. Acesta a făcut experienţe cu vasul său «Nautilus», fiind faţă şi Napoleon I, dar împăratul n’a fost satisfăcut şi nu i-a mai acordat nici un sprijin. Descurajat, inventatorul se reîntoarse în America, unde construi cea dintâiu corabie cu abur. După Fulton încercările au continuat, dar n’au atras atenţia publicului până în 1899, când un submarin francez, Gustace Zede, execută cu deplin succes o călătorie dela Tulon la Marsilia. De atunci s’au făcut mari progrese; azi mai toate statele au flote puternice de submarine, şi afară de câteva chestiuni de detaliu, problema navigaţiunei sub apă poate fi considerată ca rezolvată. Submarinul are forma unei ţigări de foi, umflat la mijloc şi ascuţit spre extremităţi, pentru a putea rezistă presiunei şi a se mişcă cu uşurinţă în apă; de altfel nici nu are nevoe să se scoboare la mai mult de 30—40 m. adâncime. Se ştie că, conform principiului lui Arhimede, un corp cufundat într’un lichid se află în echilibru, atunci când greutatea sa e egală cu acea a volumului de lichid dislocuit. Prin urmare, pentru ca submarinul să se scoboare la o adâncime oarecare, va trebui să i se mărească greutatea, introducând apă în nişte compartimente speciale (:rvater-ballast). In prac- www.dacoramamca.io 136 NATURA tică însă e foarte greu a se păstră echilibrul sub apă numai cu ajutorul ballastului; de aceea orce submarin modern are, mai multe cârme orizontale, care, mişcate în sus sau în jos îi dau direcţiunea orizontală sau oblică, opunând o rezistenţă mersului După ce vasul a ajuns la o adâncime de câţiva metri, comandantul se serveşte, pentru a se orienta şi a observă ce se petrece la suprafaţa mării, de un tub optic, foarte lung şi subţire, numit periscop. Numai extremitatea tubului iese din apă, şi graţie dimensiunilor ei nu poate fi observată decât dela o mică distantă. Dacă submarinul se scufundă si mai » • mult, încât periscopul numai ajunge până la suprafaţă, orientarea exactă devine foarte greă. Singurele indicaţiuni sunt date atunci de busolă, de giroscop, de hartă şi de indicatorul de viteză. Direcţiunea laterală e asigurată, ca şi la vapoarele obişnuite, prin cârme verticale. Durata imersiunei e limitată din cauza viţierii aerului; după 10—12 ore echipagiul nu mai poate respiră decât cu mare greutate. S’a căutat a se înlătură acest neajuns cu ajutorul unor substanţe producătoare de oxigen, dar până acum nu s’a ajuns la un rezultat satisfăcător decât prin întrebuinţarea aerului comprimat. Aerul comprimat mai are şi un alt rol în submarin: introdus în water-ballast goneşte prin presiunea sa, apa, şi greutatea vasului devenind mai mică decât greutatea unui egal volum de lichid, submarinul se ridică la suprafaţă. Dacă însă din cauza vreunui accident, acest mijloc nu e de ajuns pentru a produce emersiunea, comandantul dă drumul la două bucăţi grele de plumb aşezate pe partea externă a submarinului; acestea cad şi vasul, uşurat brusc, iese ca un dop la suprafaţă. Primele submarine erau mişcate cu lopeţile. Azi însă s’au introdus motoare perfecţionate, cari imprimă helicei o viteză destul de mare. In genere e întrebuinţat motorul electric ; acu- www.dacoromanica.io NAVIGAŢIUNEA SUBMARINĂ 137 uiulatorii încărcaţi înainte de plecare procură energia necesară. In Anglia se întrebuinţează şi motoare cu gazolină sau ■cu parafină, dar ele sunt departe de a avea toate avantajele electricităţii : mers lin, fără sgomot şi fără fum. Acum’ câţiva ani şi-a făcut apariţia în Franţa un nou tip de submarin, submersibilul. Acesta navigă de ordinar la su prafaţă, ca un torpilor, servindu-se de motorul obişnuit cu abur sau cu gaz ; numai sub apă întrebuinţează electricitatea şi se scufundă numai când vrea să treacă neobservat. El poate face călătorii lungi şi întovărăşi o escadră în largul mării, ne mai fiind legat ca submarinul propriu zis, de portul unde trebue foarte des să se aprovizioneze cu electricitate. Primul are un rol ofensiv, al doilea un rol defensiv. Atât unul cât şi altul posedă o singură armă, torpila, cu care însă pot aruncă în aer pe neaşteptate cuirasatul cel mai formidabil, după ce s’au apropriat de el pe sub apă, fără a fi zăriţi. Azi, după cum am mai spus, aproape toate marile puteri navale au o flotă numeroasă de submarine; în fruntea lor stă Franţa, cea dintâiu care s’a ocupat serios cu navigaţiunea submarină. Dela început s’a comis o mare greşală consi derându-se submarinele numai ca arme de răsboiu, astfel că toate perfecţionările s’au ţinut secrete şi progresul a fost întârziat. Aceste aparate mai au însă şi alte aplicaţii, putând servi şi la explorarea fundului mărilor, la căutarea rămăşiţelor de vase naufragiate, cari adesea conţin bogăţii colosale, etc. De curând a fost încercat la Tulon un submarin destinat a înlesni mult culesul bureţilor, operaţie care se face până acum în mod foarte primitiv. De sigur că submarinele vor continuă să se perfecţioneze şi poate nu e prea departe timpul când vor înlocui vapoarele, cele de călători cel puţin, suprimând astfel răul de mare. S. Şerbescu ------------------<*3*5----------------- www.dacaromanica.ro 138 NATURA COMETA HALLEY (Urmare1). O altă. apariţiune este în anul 1145, urmărită, din Aprilie-până în Iulie de către observatorii Chinezi; în Europa a fost văzută prin Maiu, perioada de strălucire maximă având loc la 9 Iunie ; eiâ de culoare albastră deschisă şi lungimea coadei eră de aproape 10°. In 1222 cade o nouă revenire a cometei-Intr’adevăr, s’a si observat în toamna acestui an o stea extra-ordinar de strălucitoare de culoare roşie, care avea o coadă ce se întindea până către zenit; se pare că a fost văzută timp de două luni de zile aproape, despre care însă Chinezii, nu dau nici un amănunt. Şi în 1301 trebue să fi fost frumoasă priveliştea ce oferia această remarcabilă cometă; cel puţin, mai toţi istoricii acelui timp o amintesc; există chiar despre ea o monografie: «Iudi-cium de stella comata 1301» do un autor necunoscut, toate-aceste însemnări însă nu au nici o valoare ştiinţifică. Numai datorită observaţiunilor făcute de Chinezi se poate identifică azi această cometă cu acea a lui Halley. Chinezii au urmărit-o timp de 46 zile cu începere dela 16 Septembrie ; ei ne spun: că avea strălucirea aşa de mare ca steaua cea principală din Nan-ho (steaua Procyon din Câinele mic); că coada eră foarte desvoltată când steaua se găsiâ în Coroana Boreală. In Edda epopee scandinavă, este de asemeni amintită că s’ar fi văzut în Islanda pe la Sf. Mihail, şi că coada îi atârna de sus în jos. Din alte date se poate preciza, că coada eră de partea opusă soarelui şi că, depărtându-se cometa de soare, ea 1) Vezi „Natura" No. 3, an. IV. www.dacaromamca.ro COMETA HALLEY 139 s’a rotit, trecând din poziţia verticală în poziţie orizontală. După alţi 77 ani iar găsim vorbindu-se despre o cometă în diferitele cronici, însă producând de astădată o impresie mai puţin însemnată. Conform indicaţiunilor Chineze, singurele întrebuinţate de Laugier în 1846 pentru a-i reconstitui drumul, ea s’a văzut dela 26 Septembrie 1378 până către 10 Noembrie, mai ales în regiunea circumpolară nordică. In Europa însă nu s’a observat decât câteva zile. Cu începere dela 1456 trecerile prin periheliu ale acestei comete au fost verificate chiar de Halley, ca aparţinând cometei descoperite de el; acest rezultat a fost confirmat mai târziu de Pingre, care a combinat tot ce a putut găsi referitor la admirabila cometă din acel an; astfel i-a servit pentru asta în special observaţiile lui Toscanelli, descoperite numai de câteva decenii în Florenţa şi prelucrate în 1885 de Celoria, Trecerea cometei Halley prin periheliu şi deci momentul celei mai mari străluciri, a fost în prima jumătate a lunei Iunie, când a înfăţişat o privelişte foarte frumoasă, producând uimirea tutulor, cu toate că la aceaşi epocă eră lună plină. Scriitorii contimporani descriu această privelişte calificând-o de «mare», «grozavă», «ocupând cu coada ei două. constelaţii». In ziua de 6 Iunie, sâmburele cometei strălucia ca o stea mare de întâia mărime scânteind foarte tare, şi păreâ a fi compusă din mai multe steluţe izolate, lucru ce s’a observat şi la alte comete mai târziu: coada ei albicioasă şl foarte slab luminată până atunci, eră în acea zi aurie; forma ei eră probabil variabilă căci unele date o arată cu o lungime neobişnuită, iar altele o aseamănă cu coada desfăcută a unui păun. In China de data asta cometa a fost văzută din 27 Maiu până la 6 Iulie, pe când Toscanelli a mai văzut-o încă câteva zile. In notele sale găsim date preţioase privitoare mal www.dacoramamca.ro 140 NATURA ales la poziţia astrului, dată. prin longitudine şi latitudine, cum si ora exactă a observatiunilor. i > Cu trei ani înainte, în 1453, Mahomed II cucerise Con-stantinopole şi acum înaintă spre Belgrad. Apariţia cometei tocmai în aceste momente critice fu o cauză de nelinişte generală: ea fu privită cu spaimă de toată lumea ca prezicând isbânda sigură a Turcilor. Citim în «Opus chronologicum» a lui Calvisius, că chiar papa Calixt III (Borgia), înspăimântat «de cometă şi de primejdia turcească, ordonă să se tragă în «toate zilele la amiazi clopotele în oraşe ca să-şi amintească «toţi că trebue să facă rugăciuni contra Turcilor, pentru a «înlătură urgia Dumnezeească». Ioan Corvin însă învinge pe Turci la Belgrad şi primejdia e înlăturată, şi cu victoria aceasta scade puţin şi din prestigiul cometei. Intr’adevăr credinţa ce stăpânia pe acele vremuri chiar pe mulţi oameni serioşi, cum că multe întâmplări neaşteptate erau datorite influenţei cometelor începe să dispară cu încetul şi cu revenirile ulterioarei ale cometei Halley se observă treptat un progres ştiinţific în judecarea lor. Ploae de sânge, cutremure, lumină boreală, se mai atribue şi cometei din 1531, care s’a văzut în Europa prin Maiu şi August. Un istoric spune, că s’a arătat la Roma o făşie de foc şi apoi au apărut două comete (probabil că una a fost un bolid). Afară de câteva notiţe chineze pentru această cometă, avem numai observaţiile lui Bienevvitz (Petrus Apianus) astronomul curţei lui Carol V şi Ferdinand I, cari au putut servi la identificarea acestei comete cu aceea a lui Halley. Apianus a observat-o la Ingolstadt cu începere dela 13 (August până în Septembre şi stabileşte cel dintâi că coada cometei e întotdeauna îndreptată în partea opusă soarelui; el pune aceste corpuri misterioase în legătură cu soarele, presupunând că www.dacaromamca.ro COMETA HALLEY 141 coada nu ar fi decât umbra aruncată de sâmburele luminat de soare. Ipoteză greşită; faţă însă de credinţa atunci în fiinţă, după care cometele ar fi de origine pământească şi de natură atmosferică, ea a fost un pas înainte pentru astronomie. Intr’adevăr această ipoteză a sa a fost un îndemn în a se observă aceste corpuri cereşti din punct de vedere fizic; şi astfel s’a putut ajunge prin un material bogat de observaţiuni, să se emită pe la sfârşitul secolului trecut teoriile remarcabile ale lui Maxwell, Bredichine şi Svante Arrhenivs cu privire la fizica cosmică. In anul 1607, marele legiuitor al Astronomiei, Kepler, care se află atunci în Praga, zăreşte în constelaţia Carul mare, în ziua de 26 Septembre cometa care revenise iar. El o observă până la 26 Octombrie confirmând şi observaţiunile făcute de Tycho şi de Gemma cu privire la poziţia coadei cometei de partea opusă a soarelui, pe care el o asemănă cu o nebuloasă lungueaţă, albicioasă şi slab luminată; mai târziu când sâmburele deveni mai luminos, cam de mărimea lui Jupiter, coada aveâ variaţiuni de lungime dese şi repezi. Nici el însă, care ne-a dat o expresie clară, geometrică, o lege simplă a mişcărilor până atunci complicate şi neînţelese ale planetelor, nu se exprimă că cometele ar fi corpuri cereşti cosmice ale căror mişcări şi natură ar putea fi cercetate de aproape. El se mulţumeşte numai, în a presupune că cometele urmează un drum rectilin; ipoteză care se potriveşte întru câtvâ pentru timpul scurt cât sunt vizibile de pe pământ. (Va urma) (După „Himmel und Erdea). Maria Ch. Theohar Licenţiată In Matematic', Elev astronom la Observ. Astronomic şi Meteorologic din Bucureşti. ------------------------------------ www.dacoromamca.ro 142 NATURA NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA- Reproducerea acestor notife este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura" din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, curo s’ar crede, luate -deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri dnpă articole cu mult mai întinse. Rolul lufelei în producerea fenomenelor. — Cele două mari constante din natură sunt mişcarea şi rezistenţa la mişcare. Mişcarea înseamnă energie, iar rezistenţa înseamnă inerţie; inerţia e o mărime a căreia măsură e ceeace numim masă. Toată mecanica stă în meşteşugul de a ne folosi de inerţie sau de a luptă contra ei. Lucrul produs de un corp în mişcare stă în legătură cu forţa vie pe care o are. Această forţă vie este în care m este masa lui şi v iuţeala cu care el se mişcă. Aceasta ne [arată, că putem mări lucrul produs de unul şi acelaş corp, măriudu-i iuţeala. Iată câteva exemple. Artileria modernă a înlocuit gloanţele mari ale puştilor vechi prin gloanţe mici care se mişcă cu o iuţeală foarte mare. Roţile de moară mari şi greoaie, au fost înlocuite prin turbine mici, dar foarte puternice. In loc să se întrebuinţeze o masă mare de apă, dar cu iuţeală mică, se întrebuinţează astăzi vine subţiri de apă dar cu iuţeală mare, anume căderi de apă de 500 metri înălţime uneori. In turbinele cu aburi se întrebuinţează de asemenea cantităţi mici de vapori, dar cu iuţeală foarte mare. Aburii, care se scurg dela presiunea de 4 atmosfere din căldare la cea de o zecime de atmosferă din condensator, au o iuţeală de 1070 m. pe secundă, adică o iuţeală mai mare decât a unei ghiulele de tun. Forţa vie a acelor aburi mişcă lopeţile turbinei cu o iuţeală de 150 m. pe secundă. Urmează de aici că o masă mică care se mişcă cu o iuţeala mare produce acelaş efect ca o masă mare care se mişcă cu o iuţeală mică, Cu o ghiulea mică, dar cu iuţeală mare, se poate găuri un vapor căptuşit ou oţel, după cum iarăşi acesta din urmă poate fi stricat de un vas de lemn cu iuţeală mică dar cu masă enormă. De curând vaporul Gladiator, care avea o căptuşeală de oţel de 8 om. grosime, a • fost tăiat în două şi dat la fund de un simplu vapor care l’a lovit în coastă cu o iuţeală mare. Un corp lichid gazos care se mişcă cu iuţeală mare capătă rigiditatea corpurilor celor mai tari. O vână de apă de 2 cm. diametru, www.dacaromamca.ro NOTIŢE 143 ■oare ţâşneşte cu o iuţeală de o sută metri pe secundă, nu poate fi tăiată ou sabia de-a curmezişul nici de omul cel mai voinic. Ciclonii -oare sunt aer în mişcare mare, dărâmă case şi oraşe în tocmai ca o bombardare cu tunul. (După Gustave Le Bon. La Nature, 12 Dec. 1908). Vezi şi Natura, anul I, p. 70. * * * Şerpi jupuiţi de vii. — Cerinţele industriei de azi sunt uneori -unite cu cea mai mare cruzime. Aşa, de gustul modei şi din dorinţa omului de a se găti, păsările cu pene frumoase sunt omorîte cu miile, Iar ciobanii din Persia şi Turkestan schingiuesc pe bieţii miei ca să le facă lâna cât mai creaţă şi cu cârlionţi. Dar, aceste suferinţi nu sunt nimica faţă de schingiuirile pe' care 'le suferă de o bucată de vreme şerpii din Java şi Sumatra. Pielea de şarpe slujeşte la facerea cingătorilor, portofelurilor, pantofilor şi a fel de fel de lucruri de ma-rochinărie. Cererea a ajuns mai mare decât oferta şi industria cu piei de .şarpe e atât de înfloritoare încât s’a constituit o societate de capitalişti olandezi şi americani cu un capital de peste 200,000 lei în Ba-iavia, care exploatează peile de şerpi din Indiile neerlandeze. Ea se numeşte The Java Reptile Skin Co. Această societate plăteşte foarte •eftin şerpii morţi, dela 10—15 bani unul, după lungime. In schimb, un şarpe viu e plătit uneori şi ou 5 lei. Această deosebire de preţ vine din cauză, oă şarpele mort se jupoaie greu şi pielea se rupe, pe oând şarpele viu se jupoaie foarte lesne. Această jupuire e desigur neomenească, barbară şi sălbatică, dar poftim de propăvăduiţi milă vânătorilor de şerpi! Iată ce păţeşte şarpele de cum e prins. Luându-1 dela vânător, funcţionarul societăţei apucă şarpele de cap şi de coadă şi-l strânge cât poate ; pe urmă îl leagă ou capul de un pom, în vreme ce un ajutor îl trage de coadă ţinându-1 întins. Cu vârful unui cuţit tae pielea împrejurul gâtului, apucă de capătul făcut astfel şi trage de piele, întoroându-o pe dos, par’că ar scoate o mănuşă. Şarpele se zbate apoi în chinuri un ceas şi ceva, înainte de a muri. Analele industriei ne arată, din fericire, puţine tragedii de atâta cruzime. (La Nature, 12 Dec. 1908. In acest articol se dau şi 5 fotografii care arată şi cele 5 acte ale jupuirii). • • www.dacaromamca.ro 144 NATURA O turbină de 12.000 cai e cea mai puternică maşină de acest fel din câte sunt azi. Ea funoţionează cu aburi de 12 atmosfere supraîncălziţi la 300°. Ea se mişcă cu o iuţeală de 750 învârtituri şi pune-în mişcare o maşină pentru produs curent electric. (La Nature, 12 Dec. 1908). * * * Creşterea struţilor în Colonia Cap. — Numărul struţilor crescuţi în mod domestic în Colonia Cap e azi de vreo 700.000. In 1907 a fost o recoltă de pene de struţ de 255.250 kg. în valoare de 45 milioane de lei. O pereche de struţi clocesc de 3 ori pe an şi scot câte 10—12 pui. Preţul unui struţ e coprins între 37 şi 50 lei; unii costă până la 250 lei. Un struţ poate să dea pene dela 8 lei până la 250 lei şi mai mult, când e de soiu. (Revue generale des Sciences, 15 Deo., 1908). * * * locul pe care îl ocupă Statele (Jnite faţă cu lumea întreagă în ce priveşte producţia de tot felul. întinderea Statelor Unite e 5,9-procente din suprafaţa întreaga a pământului, iar populaţia e de 5,2 procente din aceia a planetei noastre. Cu toate acestea, Statele Unite produo nu mai puţin de 78,8 procente din roadele câmpurilor de tot felul, 20,7 procente cereale, 71,3 procente bumbac şi 31,3 procente tutun. In producţia mondială de cărbune ia parte cu 37,4 procente, de petrol cu 62,5 procente, de fer cu 42,2 prooente, şi de cupru cu 57,5 procente. Din produoţia întreagă de aur, ele produo 22,1 procente, de argint 35,5 prooente, iar de sulf, care mai înainte eră monopolul Siciliei, 35,8 procente, iar fosfaţi produce 54,3 procente. Din întinderea în drumuri de fer a pământului întreg, ele au 39,5 procente. Dacă numai aceste cifre înseamnă o întrecere a lumei vechi de către lumea nouă, raportul real e şi mai favorabil acestei din urmă, când mai ţinem seamă de regiunile întinse şi neexploatate ale Statelor Unite, cu bogăţiile pământului şi cu puternicele căderi de apă. Chiar şi în cazul când cifrele de mai sus, care sunt luate din isvor american, ar fi înflorite cât de mult, cuvântul foarte întrebuinţat de ţară a putinţelor fără margini e totuşi destul de îndreptăţit. (Prometheus, 16 Deo. 1908). -------------------------------------- Tip. GUTENBERG Joseph Gobl, atr. Domnei, 20. www.dacoromanica.ro DIN SCRISORILE LUI EULER Uâ- DIN SCRISORILE LUI EULER CĂTRE O PRINŢESĂ GERMANĂ. H. EXPLICAŢIA FLUXULUI ŞI REFLUXULUI *) Când apamărei se ridică într’un loc oarecare, nu trebue să’şi închipue cineva că apa s’ar umflă tn virtutea unei proprietăţi interioare, aşâ după cum laptele, de pildă, se umflă când este pus în un vas pe foc. Ridicarea apei mărilor este pricinuită de o creştere reală a apei în acel loc ; este un adevărat curent ce se observă foarte bine pe mare, în timpul fluxului. Pentru a înţelege mai bine lucrul acesta, să ne gândim că în imensitatea mărei sunt totdeauna locuri unde apa se coboară, pe când în acelaş timp în alte părţi ea se ridică. Prin urmare, când apa se ridică într’o regiune oarecare, există totdeauna un curent ce aduce apa din părţile unde în acelaşi limp ea se coboară. Este deci o greşală să-ţi închipui, după cum fac unii, că în timpul fluxului mărei, masa totală a apei devine mai mare şi că ea scade în timpul refluxului. Masa sau volumul mărei întregi rămâne constantă, dar există o mişcare de reciprocitate, prin care apa este transportată alternativ din regiune în regiune şi când apa este ridicată într’o regiune, sunt locuri unde desigur ea se coboară; aşâ fel că creşterea apei în locurile unde se înalţă, este egală tocmai cu descreşterea ei în părţile unde se coboară. Aceste fenomene au necăjit foarte mult pe filosofi, cari au căutat în zadar să afle cauza lor. 1) Vezi „Natura", An. IV, No. 3. Natura No. 5. Anul IV. 10 www.dacoromamca.ro UG NATURA Marele Aristoieles, fiind în tovărăşia lui Alexandru-cel-Mare, în Indiile Orientale, a pierit în valuri, fiind surprins de apele ce se întorceau în timpul fluxului şi nici până azi nu se ştie ce anume cercetări a putut să urmărească în această nenorocită experienţă, marele filosof. Keppler, care de altminteri a fost unul din cei mai mari astronomi, a crezut că pământul, la fel cu toate corpurile cereşti, eră un adevărat animal vieţuitor şi a privit fluxul şi refluxul mărei, ca efectul respiraţiei sale. După acest filosof, oamenii ca şi animalele, erau numai nişte insecte cari se hrăneau pe spinarea acestui monstru uriaş. Descartes, acest mare filosof francez, a căutat de a introduce mai multă lumină în filosofie şi a observat că fluxul şi refluxul mărei se conduc după mişcarea lunei; eră neapărat o foarte mare descoperire, cu toate că de altfel şi cei vechi bănuiau de mult existenţa unei legături între aceste două fenomene. * * Dacă fluxul ajunge azi la amiazi, marea se va coborî la 6ore li' seara, se va ridică la 22' după miezul nopţei şi va descinde la 6°re33’ în dimineaţa zilei următoare ; iar fluxul următor va sosi trei sferturi de oră după amiazi, faţă cu ziua precedentă ; astfel că aceleaşi maree întârzie cu trei sferturi de oră dela o zi la alta. Dar, acelaş lucru se găseşte şi în mişcarea lunei, care răsare totdeauna cu trei sferturi de ceas mai târziu ca în ziua precedentă. Eră de bănuit prin urmare că între mişcarea lunei şi maree să existe vre-o legătură. Nu numai atât, chiar şi mărimea mareelor se găseşte în www.dacoromamca.ro DIN SCRISORILE LUI KULER 147 strânsă legătură cu fazele lunei. Ele sunt pretutindeni mai puternice după luna nouă şi luna plină, adică înălţimea la -care se ridică apa în aceste timpuri este maximă ; după primul şi ultimul pătrar, înălţimea este minimă. Această frumoasă armonie între fenomenul mareelor şi •mişcarea lunei, este suficientă pentru a trage încheerea că principala cauză a fluxului şi refluxului trebue căutată în lună. Descartes credea că luna, trecând pe deasupra noastră, ■apasă atmosfera sau aerul ce ne ’nconjoară care la rândul său apasă asupra apei şi o face să se coboare. După explicaţia lui Descartes, ar fi trebuit ca apa să se coboare în părţile de asupra cărora se găseşte luna şi a-•celeaşi efecte să fie observate 13 ore mai târziu, în mareea -următoare ; ceeace nu se întâmplă. Afară de aceasta, luna e prea depărtată de noi şi atmosfera prea joasă, pentru ca luna s’o poată atinge ; şi chiar -când luna sau alt corp ceresc ar trece prin atmosferă, mai ■trebue mult încă până ce atmosfera să poată fi apăsată şi mai puţin încă marea ar resimţi acea pretinsă apăsare. Această sforţare a lui Descartes de a explică fluxul şi refluxul mărei n’a avut succesul dorit; legătura însă dintre acest fenomen şi dintre mişcarea lunei, şi pe care acest filosof a desvoltat-o aşa de frumos, a făcut pe urmaşii săi de a fi în stare să întrebuinţeze în mod mai fericit cunoştinţele lor. * * * Metoda lui Descartes pentru a explică fluxul şi refluxul mărci prin presiunea lunei asupra atmosferei noastre, nefiind îndestulătoare pentru a explică toate faptele observate, eră www.dacoromamca.ro 148 NATURA mai raţional faptul de a căută explicaţiunea în atracţiunea ce exercită luna asupra pământului şi prin urmare şi asupra mărilor si oceanelor. Forţa atractivă a tuturor corpurilor cereşti fiind constatată în deajuns şi prin alte fenomene, despre cari am avut onoarea de a vorbi Alteţei Voastre, nu am putea să ne mai îndoim că şi fluxul şi refluxul să nu fie o urmare a atrac- tiunei lor. » îndată ce stabilim în adevăr că luna ca şi celelalte corpuri cereşti este înzestrată cu forţa de atracţiune asupra tuturor corpurilor, se va înţelege uşor că marea, ca şi un corj> fluid, nu ar putea să rămâne nesimţitoare la acţiunea acestei forţe ; cu atât mai mult cu cât A. V. a observat de sigur că o forţă oricât de mică, e în stare să mişte un fluid. E vorba acum de a examina dacă forţa atractivă a luneir aşa după cum o presupunem noi, este în adevăr în stare să producă în mare, mişcarea ce cunoaştem sub numele de flux şi reflux. Presupunem că pe o figură reprezintăm pământul şi luna ca nişte cercuri, unul mai mare şi altul mai mic. Fie A punctul de unde luna se vede drept de-asupra pământului ; B punctul direct opus lui A, iar O centrul pământului. Acum, de oarece A este mai aproape de lună ca B, un cprp ce se află în A este atras cu o forţă mai mare ca un. altul la fel din B. Dacă presupunem că avem şi în C un astfel de corp,, atunci este clar că corpul din A va fi atras de lună cu a forţă mult mai mare ca corpul din C şi cel din B cu o forţă mai mică ca cel din C. Insă, corpurile aşezate pe suprafaţa pământului cam la. www.dacaramanica.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 149 mijlocul depărtărei dintre A şi £ sunt atrase aproape la fel de lună, ca şi cel din C, căci se găsesc aproape la aceaşi distanţă de centrul lunei L. Prin aceasta A. V. poate vedea că nu toate corpurile sunt -atrase de lună cu aceaşi putere. Neegalitatea în puterea de -atracţiune depinde de neegalitatea distanţei la centrul lunei, -aşa că un corp de pe pământ e cu atât mai mult atras de lună cu cât e mai aproape şi cu atât mai puţin cu cât este mai depărtat. La această neegalitate de puteri cu cari diferite corpuri situate pe pământ sunt atrase de către lună, trebue să fixăm -atenţiunea noastră ; căci dacă toate corpurile ar fi egal atrase de către lună, atunci n’ar interveni nici o turburare în situaţia lor unele faţă cu altele. Alteţa Voastră să'şi închipue nişte căruţe trase de puteri perfect egale şi toate în aceeaşi direcţiune ; ele îşi vor continuă drumul lor aşa fel că vor păstră între ele aceaşi ordine şi aceaşi depărtare ; dar, îndată ce unele din ele s’ar mişca mai repede şi altele mai încet, ordinea va fi turburată. Acelaş lucru se întâmplă şi cu diversele corpuri de pe pământ, ce sunt atrase de lună. Dacă toate aceste corpuri ar fi atrase cu aceleaşi forţe, ele ar păstră totdeauna aceaşi situaţie şi n’am putea observa nici ■o turburare în aşezarea lor ; dqj“ îndată ce forţele cu cari sunt atrase devin neegale, ordinea şi situaţia lor între ele vor fi schimbate. Intre acele corpuri nu trebue însă să existe forţe de co-hesiune, pe care puterea de atracţiune a lunei n’ar putea să le învingă; la un fluid însă se ştie că toate părţile lui se pot ■desface uşor unele de altele şi fiecare poate urmă forţa ce o mişcă. www.dacaromamca.ro 150 NATURA Este prin urmare destul de desluşit că îndată ce forţele-ce se manifestă în diversele părţi ale mărei nu sunt egale,, va trebui să se nască o mişcare şi o turburare în masa ei. Am văzut însă că diversele părţi ale mărei sunt neegal atrase de lună ; deci urmează, că marea va trebui să fie-mişcată de forţa de atracţiune a lunei. Luna schimbându-şi mereu locul faţă de pământ şi făcând împrejurul nostru revoluţiunea sa în aproape 24 ore şi trei sferturi, marea trebue să încerce aceleaşi schimbări şi aceleaşi fenomene după aceaşi perioadă ; prin urmare, fluxul şi reflexul trebue să întârzieze dela o zi la alta cu 3 sferturi de-oră, ceeace este de acord cu experienţa. Nu mai rămâne deci nici o îndoială asupra explicaţiei a-cestui fenomen ; atracţiunea lunei atât timp cât se manifestă în mod neegal asupra diverselor părţi de pe planeta noastră, este adevărata cauză a fluxului şi refluxului. Această fericită explicaţiune 1), care a zăpăcit atât timp pe vechii filosofi, adevereşte acum în întregime sistemul de-atracţiune sau gravitatea universală, pe care este clădită, mişcarea tuturor corpurilor cereşti. 26 Septembrie 1760. Emil E. Casimir. Student ------------------------------------------ 1) Datorită lai Newton. Dealtfel, cine doreşte să citească o expunere, în acelaşi timp simplă şi complectă, a tutulor fenomenelor care se leagă cu fenomenul mareelor, poate găsi în cartea lui G. H. Darwin întitulată în englezeşte The Tides and Kindred Phenomena in the solar System, iar în traducerea germană Ebbe und Flut, poate găsi repet, toate amănuntele şi rezultatele căpătate până aztăzi de această parte specială a Astronomiei. www.dacoromanica.ro BALOANELE DIRIJABILE 151 BALOANELE DIRIJABILE (Urmare1) La cele mai multe din dirijabilele actuale suprafaţa lor este de revoluţie, ca şi când ar fi date la strung, cu toate că în realitate la unele se văd capetele uşor ridicate în su& şi partea de mijloc puţin scobită ca o şea (fig. 3). Această modificare a formei nu se datoreşte însă decât faptului că repartizarea încărcărei nu se face deopotrivă pe toată lungimea balonului, ci din potrivă mijlocul fiind mai mult îngreuiat de nacelă, aeronauţi, motor, etc. face să se producă această sugrumare către centru. Odată conturul stabilit, trebue ca forma să fie alcătuită cât mai rigid, construită cât mai puternic, pentruca balonul să poată rezistă fără pericol în lupta ce va întreprinde cu mediul fluid care caută să-l strivească când merge împotrivă-i. Pe lângă această chestiune de siguranţă, fără de care balonul s’ar îndoi şi frânge, forma bine păstrată mai este necesară pentru a înlesni mersul repede al aerostatului în aer, micşorând cât mai mult rezistenţa la înaintare. Dacă învelişul n’ar fi totdeauna bine întins, ci ar fi fleşcăit, frecarea ar fi mult mai mare, aerul ne mai putând alunecă cu aceeaş uşurinţă pe suprafaţa sa. Această rigiditate, care îngăduie permanenţa formei, constituie împreună cu stabilitatea şi motorul cele trei probleme de căpetenie ale baloanelor dirijabile. Pentru a asigură această permanenţă a formei, atât de trebuincioasă, sunt două mijloace. Unul din mijloace întrebuinţat mai cu seamă în Germania 1) Vezi „Natura*, No. 4, An. IV. www.dacoromamca.ro 152 NATURA şi în Anglia, consistă a construi dirijabilul de metal sau măcar scheletul să fie metalic. Acest procedeu prezintă mai multe neajunsuri: dificultate mare la construire si » umplut cu gaz ; scoborîre pe pământ aproape imposibilă fără stricăciuni; re-paraţiuni anevoioase ; în sfârşit costă prea scump, fără a mai vorbi de defor-inaţiile permanente ce se produc la cele mai uşoare isbiri. Din cauza greutăţii moarte considerabile datorite metalului ce intră în construcţiunea aerostatului, fie el chiar aluminiu, balonul trebue să aibă un volum enorm spre a putea căpătă puterea de înălţare trebuincioasă. > Este uşor de înţeles că asemenea dirijabile ca Zep-pelin — adevăraţi mastodonţi aeriani—sunt foarte greu de manevrat, mai ales în timp de răsboiu ; afară că prezintă o ţintă respectabilă uşor de lovit. Cu toate aceste inconveniente datorite rigidităţei împinsă la extrem, o soluţiune mai puţin «rigidă» pare a căpătă mulţi partizani. www.dacaromanica.ro BALOANELE DIRIJABILE 153 Un al douilea mijloc, care caracterizează şcoala franceză ce respinge alianţa metalului cu aerostatul, purcede dela o invenţiune făcută cam acum o sută de ani de Locotenentul de artilerie Meusnier din armata franceză, care a devenit mai târziu general. Această născocire consistă în a introduce în interiorul balonului un balonaş ce se poate goli şi umple prin ajutorul unor foaie sau ventilator. Pentrucă veni vorba de foaie, cred că ar fi bine să răsuflăm şi noi, odihnindu-ne puţin, căci am ajuns la un hop pe care trebue să-l trecem cu băgare de seamă. * * * Aşa ... ! Acum destul. .. înainte ! Pentru a înţelege felul cum funcţionează această pungă cu aer este nevoe de niţele lămuriri. Să presupunem că un dirijabil se găseşte la un moment dat la o înălţime oarecare. Pentru a se scoborî, trebue deschisă supapa prin care să se scape o parte din gazul ce umple balonul. Din pricina acestei pierderi, aerostatul care mai înainte avea învelişul bine întins, va începe a se sbârci, aşa că aproape de pământ va ajunge scofălcit. Admiţând că din clipa în care balonul a început a se lăsă jos, se introduce aer în balonaş cu ajutorul unui ventilator acţionat de motor, este evident că această pungă umplându-se din ce în ce pe măsură ce aerostatul pierde din gaz, tensiunea acestui gaz se va putea menţine constantă şi deci învelişul balonului va rămâne tot atât de întins jos cât eră şi sus. In acelaş fel se poate păstră permanenţa formei, nu numai când se pierde gaz, dar şi încă când presiunea gazului din interiorul balonului se modifică din cauza altor influenţe atmosferice sau solare. Acest dispozitiv pe atât de practic şi economic pe cât este de ingenios, pentru a isbutl pe deplin trebue ajutat de www.dacoromanica.ro 154 NATUKA un ventilator al cărui debit să fie îndestulător spre a menţine presiunea gazului destul de mare ca să poată întinde bine învelişul şi în acelaş timp destul de slabă spre a nu-1 rupe. Actualmente jocul acestui balonaş este îndeplinit de nişte supape automatice care funţionează fără intervenirea aeronauţilor, pe dată ce presiunea în interiorul balonului a atins o limită hotărîtă. Desigur că acest ingenios dispozitiv te lasă visător iubite cetitor şi faqp să te întrebi de ce oare natura nu a înzestrat Fig. 4. — Patrie. şi pe oameni cu un asemenea balonaş care să se umfle pe măsură ce omul îmbătrâneşte spre a-i întinde cutele feţei... sau să-l întrebuinţeze când se găseşte în opoziţie ! Probabil că natura fiind prea prevăzătoare a lipsit pe oameni de acest organ pe care l-a dat peştilor spre a nu luâ cogeamite pâinea din gura bieţilor spiţeri şi droghişti cari n’ar mai fi putut desface nenumăratele feluri de pomezi, creme, cosmeticuri şi sulimane, care, dacă nu întind faţa, cu siguranţa că slăbesc punga... Ne cam abăturăm însă dela itinerarul nostru____________spre a www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 155 nu ne rătăci să revenim la drumul ce hotărîsem să urinăm. Afară de aceste două mijloace : baloane metalice şi ba-lonaş, pentru menţinerea rigidităţei se mai întrebuinţează pe o scară mai puţin întinsă balonul semi-rigid a cărui parte inferioară este întărită cu o talpă metalică (Patrie, Repu-blique) şi balonul cu pântece elastic {Italia). Partea de de-subt a unui asemenea dirijabil este de cauciuc, ce se întinde sau strânge automatic, după cum apăsarea gazului din interiorul balonului creşte sau se micşorează. Principiul funcţio-nărei unui astfel de balon este foarte simplu, din nenorocire «gumelasticul» se alterează repede în contact cu aerul ; pe de altă parte dispozitivul acesta nu se poate aplică aerostatelor de volum mare si nici acelora ce trebue să se ridice la » înălţimi mari de oarece în acest caz, pântecele elastic ar trebui să capete dimensiuni considerabile care ar îngreuiâ mult vehiculul aerian ... Pântece elastic !... ce magică născocire ! Forma fiind determinată şi rigiditatea asigurată, adoptând una din soluţiunile indicate, pentru a fi dirijabil, după cum am văzut la începutul excursiunei noastre, balonul trebue să fie însufleţit de o iuţeală proprie. Această iuţeală se dobândeşte în tocmai ca la vapoare prin învârtirea unei elice, unor fel de şuruburi cu zimţi uriaşi puse în mişcare de un motor. * * * Chestiunea motorului a ţinut mult timp în loc bunele intenţiuni ale inventatorilor cărora industria nu le puteâ procură un motor uşor, capabil de a produce o mare energie. In această privinţă automobilismul, plăsnuind motoarele cu exploziune, uşoare şi puternice totdeodată, a contribuit cu deosebire la progresele repezi realizate până astăzi de navi-gaţiunea aeriană. Numai un motor uşor şi puternic nu este www.dacaromamca.ro 156 NATURA Insă îndestulător nevoilor unui aeronaut, mai trebue în acelaş timp ca motorul să fie robust şi să poată funcţiona fără încetare mult timp. In aceste condiţiuni industria furnizează astăzi motoare cari cântăresc 5 kg. calul-vapor. Unele uzini au ajuns chiar să poată fabrica un motor cântărind numai jumătate din această greutate. Se pare însă că greutatea de 2,500 kg. pentru cal-vapor ar fi limita uşurinţei peste care nu s’ar putea trece fără a primejdui soliditatea şi siguranţa funcţionării. Nu ştiu cum, dar par’că nu se potriveşte de loc calul şi Fig. 5. — Viile de Paris. Balon dirijabil militar francez. Lung. 60,42 m.; Diam. max 10,60 m.; Alungire 6,7 diam.; voi. 3200 m’; putere 68H.P.; iuţeală 40 km. pe ceas. cu balonul. Oare n’ar fi fost mai nemerit să se exprime puterea unui aerostat în berze-vapori, ca de altfel şi a unui sub marin în peşti-vapori ? Până se va convocă însă vre-un congres internaţional care să rezolve această gravă chestiune trebue să căutăm a înhăma tot bieţii cai şi la dirijabile. Exceptând colosul aerian Zeppelin, care este tras de un escadron de 170 H. P. *), la celelalte dirijabile nu sunt înhămaţi decât 40 până la 60 cai vapori. 1) H. P. sunt iniţialele termenului englez Horse-Power care înseamnă cal-vapor şi prin oare se obişnueşte a se însemnă puterea unui motor. www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 157 Cu o asemenea cavalerie, iuţeala maximă ce s’a putut atinge a fost de 14 metri pe secundă. In aceste împrejurări şi după statisticile făcute, relative la starea timpului, un di-rigiabil nu ar putea manevră, adică merge unde îi place, decât 80 de zile dintr’o sută; restul de 20 de zile trebue să-şi înfrâne vanitatea, scoborându-se de sus jos, căci în acest timp-iuţeala vântului este superioară. De când s’a născut navigaţiunea aeriană, nu s’a întrebuinţat alt mijloc de propulsiune decât elicea, care de altfel a dat rezultatele cele mai mulţumitoare. Aceasta nu înseamnă însă că numai este nimic de făcut în această direcţiune. Din potrivă, mai rămâne mult, foarte mult de studiat. Până în prezent încă nu s’a stabilit dacă pentru propulsiune este mai nemerit a se întrebuinţa o elice de diametru mic care să se învârtească foarte repede sau dacă ar fi mai folositoare e elice de diametru mare care să se mişte mai încet. Fiecare » din sisteme prezentând şi avantaje şi inconveniente, această grea problemă este departe de a fi deslegată. Nu este însă numai atât. Mai sunt şi alte elemente nedeterminate. Aşa nu se cunoaşte hotărît dacă este mai priincios a utiliza o elice-cu pas constant, ai cărui zimţi sunt deopotrivă depărtaţi unul de altul, sau alta cu pas progresiv, când distanţa între zimţi creşte ; dacă este mai folositoare o elice rigidă sau una extensibilă (Parceval) ce nu-şi întinde aripile decât în timpul învârtelii prin acţiunea forţei centrifuge. In definitiv se poate spune că există atâtea feluri de elicii câte dirijabile s’au construit. Acest lucru nu trebue să ne surprindă, căci navigaţiunea aeriană se găseşte de abeâ la începutul existenţei sale, aşa că nu a fost încă timp îndestulător spre a se determină numeroasele elemente ce intră în construcţiunea unui dirijabil. www.dacoromamca.ro 158 NATL'KA Fiecare inventator a rezolvat chestiunea după cum a judecat mai bine, de aceea nu trebue să considerăm toate deslegările ca definitive, ci numai ca aproximative până ce experienţa ne va da indicaţiuni folositoare. Numărul şi locul unde trebuesc aşezate elicele la un dirijabil iarăş nu sunt stabilite. In principiu elicele trebuesc astfel dispuse încât să procure maximum de efect util, fiind în acelaş timp bine ferite spre a nu se isbl când balonul este nevoit să se scoboare pe pământ. Plecând dela acest principiu, mai la toate dirijabilele elicele se găsesc situate între balon şi nacelă sau pe lângă nacelă. Acest dispozitiv dă naştere însă la nişte forţe potrivnice foarte dăunătoare. forţe, numit cuplu de răsturnare, ce tinde să facă dirijabilul să cabreze şi să dea tumba peste cap. Pentru a împiedică balonul să facă asemenea clovnării, de prost gust pentru pasageri, ar trebui ca cele două puteri care alcătuesc cuplul să se găsească una în prelungirea celeilalte, cu alte cuvinte ca axul de învârtire al elicei să se confunde cu axul balonului*). Această deslegare a adoptat-o d-1 Marcay în alcătuirea 1 1) Este de observat că rezultanta acţiuuei aerului nu se găseşte tocmai în prelungirea axului balonului, ci din pricina organelor accesorii şi nacelei, ea trece printr’un punct situat între centrul aerostatului şi nacelă. Apropiind însă mult nacela de balon se poate admite ■că rezistenţa aerului se exercită aproape în lungul axului aerostatului. Fig. 6.-- Cuplul de răsturnare. Elicea căutând să împingă înainte balonul care se găseşte de a-supra şi căruia aerul sau vântul îi opune o mare rezistenţă (fig. 6), se naşte un cuplu de www.dacaromamca.ro COMETA HALLEY 139 recentului său dirijabil (fig. 7) semi-rigid, întrerupt la mijloc pentru a lăsă un gol în care să se învârtească elicea. Acelaş lucru s’ar fi putut obţine aşezând axul elicei în prelungirea axului balonului la unul din capete. Acest dispositiv ■este însă deunător, atâta timp cât motorul se află situat în nacelă, căci nu se poate face în bune condiţiuni transmisiunea puterei tocmai la elice aflată la o extremitate a dirijabilului. De curând d. Grosclaude, pentru a înlătură aceste inconve- .. niente a imaginat un nou vehicul aerian la care elicea este Fig. — Schema balonului de situată chiar în capul balo- Mareay. nului, iar motorul ce o pune în mişcare aşezat alături, într’un compartiment rezervat, pentru ca transmisiunea să se facă direct, fără pierdere nefolositoare de energie. (Va urmă) Căpitan Gh. Grigoratu Fost elev al Şcoalci Politechnice din Paris --------------«22E&------------- COMETA HALLEY (Urmare1). Venim acum la apariţiunea din anul 1682, în timpul lui Halley, pe cari Littrow o numeşte: «naşterea ştiinţifică a acestei comete», şi despre care el spune : «De atâtea ori a vizitat «pământul, de o mie de ani aproape nu a perdut nici o ocazie «ca să nu ni se arate şi cu toate acestea oamenii au privit-o «ca pe un vrăjmaş. Abia acum pentru întâia oară, după ce 1) Vezi „Natura", No. 3—4, An. IV. www.dacoromanica.ro 160 NATURA «au dispărut superstiţiile, mulţumită multor oameni de seamă, «e dat omenirei să recunoască într’însa un vechi prieten, «şi să-i studieze cu interes şi cu plăcere apariţiunile». Cometa a fost discoperită la 23 August de către un servitor al Iul Hevelius ; eră splendidă, ca strălucire eră comparabilă unei stele de mărimea 2-a; la 12 Septembrie a încetat de a mai fi vizibilă cu ochii liberi. Flamsteed, primul director al observatorului dela Greenwich şi astronomul Hevelius au putut încă să o privească, în lunete cari tocmai se inventaseră acum până către 19 Septembrie. După Flamsteed şi Hevelius, Halley Cassini, Lahire, Picard, se ocupă de asemenea cu studiul acestei comete. Acum în secolul al XVII-lea, când pătrunsese convingerea despre natura cosmică a cometelor şi despre relaţiile lor cu Soarele, se adeveriră şi cuvintele profetice ale lui Seneca: «Va veni timpul şi va apare un om care să arate în ce părţi «ale spaţiului se mişcă cometele, de ce au un drum aşa de «depărtat de al planetelor, şi să-şi dea seama de mărimea şi «constituţia lor». Acest om de geniu fu Newton, a cărui lege a gravitaţiunei universale întinzându-şi domeniul şi asupra cometelor le explică mişcările lor misterioase, cari nu se potriviseră până atunci încă cu nici un calcul matematic. încă de mai înainte, la 1660, Hevelius presupusese că cometele se mişcă pe parabole întoarse cu concavitatea către soare şi asta plecând dela faptul că parabola este curba cea mai apropiată dc aceea pe care o descrie un proectil svârlit în aer : de oarece consideră o cometă ca fiind svârlită cu o mişcare rectilină iniţială si care s’ar curbă sub influenta soarelui. El i i i însă nu a putut să demonstreze cele ce spunea. Cassini se încearcă a rezolva această chestiune însă fără rezultat de oarece el perzistă în a luă pământul ca centrul mişcărilor cereşti. Un elev al lui Hevelius, Dorfel, se aproprie www.dacaromamca.ro COMETA HALLEY 161 mult de adevăr, arătând în scrierea sa «Observaţiuni astronomice a marei comete apărute în 1680» că diferitele poziţii ale planetei Halley corespundeau unei parabole cu focarul ocupat de soare. Newton însă dă rezultatul decisif. El emite ideea că cometele se mişcă pe secţiuni conice, şi dacă convin elemente parabolice acestei comete pricina e că ele sunt numai o aproximaţie, datorite faptului că cometele se mişcă probabil pe nişte elipse foarte lungi în jurul soarelui, aşa în cât arcele relativ mici descrise de comete în timpul cât sunt vizibile dela pământ, se potrivesc şi cu ale parabolei. Leibnitz, Huy-ghens şi Maraldi au combătut această idee, până ce Halley reuşeşte să arate exactitatea acestei teorii, pe vre-o 24 de comete apărute în acel veac—în special pentru cometa din 1682, căreia i-s’a dat şi numele ; — el găseşte rezultatul foarte important, că aceasta din urmă cu cele din 1607, 1531, 1456, sunt una şi aceeaşi, care revine după o perioadă de 75—77 ani. Variaţiunea acestei perioade o atribue el atrac-ţiunii ce suferă cometa dela Jupiter şi Saturn. Dar nu numai atât, el prezice chiar revenirea cometei pentru anul 1759, ţinând seama de acţiunea celor două planete. Eră însă un punct asupra căruia nu se înţelegeau oamenii de ştiinţă, anume acea neregularitate relativă perioadei acestei comete, care, ziceau ei, ar trebui să fie constantă şi a cărei cauză o atribuiau ei unor greşeli de calcul si de observaţie. Marele matematic francez Clairaut dădu cheea enigmei. După nişte calcule lungi şi anevoioase făcute în timp de 6 luni de zile, cu ajutorul soţiei unui ceasornicar M-me Le-paute, el anunţă rezultatul următor : cometa va întârzia faţă de perioada anterioară cu 618 zile, dintre care 500 din cauza lui Jupiter şi 100 din cauza lui Saturn ; adică, va trece în Natura No. 5 Anul IV H www.dacaromamca.ro 162 NATURA apropierea soarelui prin Aprilie 1759. Fiindcă însă fusese nevoit din cauza lungimii calculelor să neglijeze multe elemente mici, el arată şi posibilitatea unei erori de 30 zile în plus sau minus. Intr’adevăr în ziua de 18 Martie cometa trecu prin periheliu. Un rezultat aşa precis surprinde, cu atât mai mult cu cât planetele mari Oran şi Neptun nu erau descoperite (se ştie că ele au fost descoperite respectiv în 1781 şi 1846). Un eveniment aşa important şi prezis cu atâta siguranţă fu aşteptat cu mult interes si cu nerăbdare. Astfel la Paris, Messier căută cometa încă din anul 1758 ; şi când în sfârşit o zări, în Ianuarie 1759, care nu-i fu mirarea auzind că încă dela Crăciun fusese văzută cometa în constelaţia Balena de către un ţăran din împrejurimile Dresdei anume Palitsch, care posedă o lunetă şi se ocupă cu steaua variabilă Mira Ceti. După calculele lui Holetschek, ea eră atunci de mărimea a 8-a, apoi când o văzu Messier de a 6-a, iar prin Aprilie de a 2-a mărime când a si fost bine văzută. De data asta cometa se i mişcă foarte repede spre sud ; fu vizibilă câtva timp la orizont, apoi dispăru complet. însemnări interesante'avem dela Cceur-Doux în Pondicheri si dela La Nux în insula Bourbon » care spun că coada a crescut foarte repede ajungând pe la 5 Maiu până la 47° şi apoi a descrescut dispărând cu totul la 22 Iunie. Matematicii dela începutul secolului trecut calculară elementele viitoarei apariţiuni a cometei Halley ; patru dintre ei, anume : Damoiseau, Pontecoulant, Lehmann şi Rosenberger au dat ca date ale trecerei prin periheliu respectiv zilele de 14, 15, 26 şi 12 Noembrie 1835 ţinând seama de perturbaţiile planetelor mari, Jupiter, Saturn, Uran, Neptun şi Pământul. Pontâcoulant a fost cel care s’a apropriat cel mai mult. La www.dacaromamca.ro COMETA HALLEY 163 16 Noembrie într’adevăr cu câteva ore numai după data găsită de acesta, cometa trecu la periheliu. Văzută întâi la 5 August de Dumouchel la Roma, ea s’a observat cu ochii liberi prin Septembrie şi Octombrie, când eră foarte frumoasă ; după spusele lui Arago erâ comparabilă cu cele mai frumoase stele, ca Aldebaran de pildă : având o coadă de vreo 20°. Dela acea •dată, nori deşi împiedicară pe Europeni să o mai vadă; cometa nu putu fi observată decât mai târziu pe la sfârşitul anului, şi atunci numai de Astronomi, în special de J. Her-schel la Capul Bunei Speranţe. S’a dat multă însemnătate na-turei fizice a cometei ; fiindcă se emisese părerea că o să aibă loc o descreştere continuă de lumină şi de strălucire a ci, ceeace nu s’a adeverit. Un alt fapt curios a fost observat în Septemvrie şi Octom-vrie de către Bessel şi Schwabe : anume, că din sâmburele cometei eşiau un fel de emanaţiuni în formă de raze, formând aproape un sfert de cerc, care oscilă în timp de 4 zile într’o parte şi alta, fapt observat şi la alte comete din anii 1862 şi 1888, dar care nu s’a putut încă explică, de oarece nu s a admis ipoteza emisă de Bessel, după care acest fenomen s’ar datori existenţei eterului care se găseşte în spaţiul interplanetar. Astăzi când cometa Halley ne este bine cunoscută din -apariţiunile ei anterioare, în ordinea în care le-am arătat aci, şi ne dăm seama de însemnătatea studiului acestui corp ceresc, care formează una din probele frumoase despre perfecţiunea alcătuirei acestui univers, cu mai mare interes şi nerăbdare se aşteaptă viitoarea-i arătare pe (ferul nostru. Cum am spus dela început, la 1910, cometa Halley se va apropiâ iaraş de pământ; şi cum mişcarea ei se face în sens contrar •cu mişcarea planetelor, pământul şi cometa Halley vor merge www.dacoromamca.ro 16 i NATURA una spre alta şi timp de două luni o vom privi pe cerul nostru. Condiţiunile apariţiunei ei vor fi analog acelor din 1066, 1145, de oarece trece prin aceleaşi poziţii ca atunci ; anume, cometa se va găsi în poziţia cea mai apropiată de soare în prima jumătate a lunei Aprilie. După cum rezultă însă din efemerida calculată de Smart, după elementele date de Crommelin, tocmai când va fi mai aproape de soare nu se va putea vedea bine, căci se va pierde în lumina solară. Pe la sfârşitul lui Aprilie şi începutul lui Maiu, se va vedea bine, cu puţin înainte de răsăritul soarelui; în urmă va dispare pentru câtva timp, fiindcă va veni în conjuncţie cu soarele pe la 12 Maiu şi apoi se va observa seara în amurg, în tot timpul lunei Maiu; aceasta va fi totdeodată şi perioada ei de descreştere. Fiindcă în drumul ei cometa va trece prin constelaţia Câinele mic şi prin constelaţia Hidrei, e neîndoios că condiţiunile de observaţie vor fi mai favorabile pentru emisferul de sud decât pentru cel de nord. Tot la acea epocă, la 8 Maiu 1910 fiind şi o eclipsă totală de soare, observarea ei va fi cu atât mai interesantă, cu cât pe lângă interesante observaţii de fenomene curioase ale coroanei solare, se va putea observă şi cometa strălucind în apropiere. Numai din cauză că zona centrală a acestei eclipse va cădea în regiunea polară dela sudul Australiei, puţini vor fi fericiţii cari vor contemplă această frumoasă privelişte. Singurul punct favorabil de observaţie ar fi capul sud al Tasmaniei. In ce priveşte poziţia actuală a cometei, ea se va puteâ găsi chiar în cursul anului acestuia, însă numai cu ajutorul fotografiei, cu lunetele ea va fi vizibilă mai târziu. Holetschek i-a calculat chiar diferitele grade de strălucire www.dacoromanica.ro ASTRONOMIA IN LITERATURĂ 165 ce va avea în acest timp, anume: din Octombrie până. în Decembrie 1908 ea a fost ca o stea de mărimea 18-a şi trece printre constelaţiile gemenilor, acest drum îl va urmă până prin Septembre 1909, când devine de a 15-a mărime ; în Octombrie va fi de a 14-a mărime şi prin urmare vizibilă chiar în lunetele mijlocii. De aci încolo, trecând prin constelaţia Taurul în dreptul stelei Aldebaran strălucirea ei va creşte tot mereu, până se va putea vedea şi cu ochii liberi la datele arătate. (După „Himmel und Erde“). Maria Ch. Theohar Licenţiată în Matematic', Elev astronom la Observ. Astronomic şi Meteorologic din Bucureşti. ----------------------------- ASTRONOMIA IN LITERATURA Cerul a inspirat în totdeauna pe poeţi; i-a făcut să gândească asupra multor probleme filosofice şi apoi să le aştearnă în scris, trecute prin prizma imaginaţiunei lor creatoare. Ideile ştiinţifice gustate în lucrări literare de valoare se prind uşor, fără sforţare, aşa că din acest punct de vedere, literatura poate servi foarte mult în problema popularizărei ştiinţei, care preocupă astăzi pe mulţi oameni iubitori de ştiinţă. Cu Astronomia în special s’au făcut progrese însem-• nate ca popularizare. De sigur, cunoaşteţi romanele idealiste ale astronomului-popular Camille Flammarion. S’a întâmplat şi invers, ca oameni de ştiinţă, entusiasmaţi într’atâta de rezultatele splendide la care au ajuns prin studiul naturei, să treacă pe panta imaginaţiunei, a literaturei propriu zise. E destul să amintim pe Kepler, descoperitorul www.dacaramanica.ro 1G6 NATURA legilor de mişcare ale plantelor, care se entuziasmează. în aşâ grad de simplitatea acestor legi, încât ajunge să i se pară că aude în ceruri o armonie divină pe care o redă apoi în lucrări de o adevărată valoare literară 1). In literatura noastră, genialul poet-filosof Mihail Eminescu ne dă în lucrarea sa «Sărmanul Dionis» pe lângă uimitoare concepţii metafizice asupra timpului şi spaţiului şi câte-va idei asupra felului cum eră privit universul în concepţiile astronomilor vechi. La spatele câtor-va citaţiuni din această lucrare, voi căuta să mă ascund, pentru a adăuga câte-va cuvinte din astronomia modernă, referitor la mişcarea planetelor. * * * «La căpăţelul de lumânare ce sta, în gâtul garafei, el (tâ-«nărul Dionis) deschise o carte veche legată cu piele şi roasă «de molii—un manuscript de zodii—..., o astrologie mai mult «de origină bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem «care admite pământul de centrul arhitecturei lumeşti şi pe «om de creatura pentru a cărei plăcere Dumnezeu ar fi făcut «lumea». Aceasta este în adevăr concepţia care a existat în astronomia celor vechi, începând cu Ptolemeu2) şi până la Copernic (1473—1543). întemeiaţi pe ideia că «pământul e centrul arhitecturei lumeşti» astronomii antichitătei au luat mişcarea diurnă ca i i i o realitate, precum şi mişcările tuturor planetelor ca fiind 1) De stella Martis. — Armonicas mundi libri quinque. 2) Ptolemeu, astronom din Şcoala dela Alexandria, născut în anul 140 d. Cr., care a transmis toate cunoştinţele astronomice ale celor vechi în opera celebră „Almagestul“. (Astronomie. — N. Coculescu). www.dacaromanica.ro ASTRONOMIA IN LITERATURĂ 167 circulare uniforme şi având ca centru, pământul. Cum însă repede s’au ciocnit de nepotriveli, au fost siliţi să imagineze mişcarea fâcându-se pe alte cercuri şi acestea la rândul lor pe alte cercuri ale căror centre se roteau în sfârşit pe un cerc având ca centru pământul conform ideii de bază. Nepotriveala între mişcările imaginate şi ceia ce se observa în realitate a făcut să se tot mărească numărul cercurilor aşa încât mişcările deveneau foarte complicate. La aceasta se referă şi poetul când ne spune că «pe o pagină (Dionis) găsi o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât de multe, încât părea un ghem de fire roş (erau tipărite cu roş) sau un păienjeniş zugrăvit cu sânge». Sistemul epiciclelor — aşa se chemau cercurile acestea — nu mai putea trăi tocmai pentru că eră prea complicat, şi în lume'fenomenele se prezintă sub forme cât mai simple. Copernic, cel dintâi care rupe cu trecutul, găseşte că onoarea ce se făcea pământului de a fi considerat ca «centrul architecturei lumeşti» eră neintemeiată. O altă asLră mai importantă, soarele, trece se ocupe locul de onoare ca centru al mişcărilor, iar pământul ca şi celelalte planete, a fost silit să se plimbe în jurul soarelui lucru pe care de sigur că îl face cu ciudă căci merge învârtindu-se. E, în adevăr, de neînchipuit îndrăsneala ce a avut acest copil răutăcios al soarelui, de a se crede el stăpânul şi de a ocupă atâta timp locul ce se cuvenea părintelui său. Cât de neînsemnat este pământul în univers ne-o spune atât de plastic Eminescu în rândurile următoare : «E ceva înfricoşat «câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de «mic în nemărginirea lumei, pe acest bulgăre negru şi neîn-«semnat, ce se numeşte pământ. Fărămiturile acelui bulgăre «se numesc imperii, infuzorii abia văzuţi de ochii lumei www.dacaromamca.ro 168 NATURA «(universului) se numesc împăraţi şi milioane de alte infu-«zorii joacă, în acest vis confuz, pe supuşii...». * * * Cu Copernic începe aşa dar Astronomia modernă. — Pasul cel greu fiind făcut urmările încep să se arate relativ curând. In adevăr Kepler (1571 — 1630) despre care vorbii mai sus, găseşte că şi mişcarea circulară trebuia părăsită. O curbă care seamănă cu cercul a devenit drumul de plimbare pentru planete, iar bătrânul părinte al planetelor şi-a mutat puţin scaunul din centru, ca să poată observă mai bine pe răsboinicul Marte, pe răutăciosul Pământ, pe ştrengarul Saturn, care umblă cu pălăria trasă pe ochi, şi pe ceilalţi copii ai săi. G. A. Nichifor Licenţiat tn Matematici. -------------------&$&■------------------- CIORNOZIOM D-ra Lidia Minkevici, studentă la cursurile superioare de agricultură din Petersburg, n’a primit cu crezanie o afirma-ţiune a profesorului său Braun şi s’a pus să-l controleze ; s’a înarmat cu tot felul de cărţi şi la urmă a ajuns la un rezultat, care nu numai că a confirmat cele spuse de prof. Braun, dar a dat şi o generalizare foarte frumoasă, o descoperire importantă. Anume : D-ra L. Minkevici a stabilit că stepele cu pământ negru (ciornoziom) sunt acolo, unde se constată cele mai mari presiuni barometrice anuale pentru întregul pământ. Pe suprafaţa pământului sunt două curbe de aceste presiuni maxime: una la nord şi alta la sud de ecuator ; aceste curbe sunt fixe şi se deplasează pe suprafaţa pământului probabil numai în www.dacoromanica.ro CIORNOZIOJI 1G9 legătură cu oscilaţiunile polului terestru. Presiunile barome-trice maxime dealungul acestor curbe se datoresc faptului că în atmosfera pământului sunt în general două cursuri de aer : pe sus dela ecuator la pol şi pe jos invers. Tocmai deasupra stepelor aceste două curente din pricina frecărei şi din alte pricini se domolesc foarte mult, aproape se opresc, producând o apăsare mai mare. Aşa dar stepele prezintă un fenomen, ce stă în legătură directă cu fenomenele cosmice. Atunci ce sunt ele ? Stepa este un loc fără păduri cu solul negru (ciornioziomj şi nespălat de apele meteorice, aşa că sărurile solubile în apă (ca NaCl, S04Na2, C03Na2, NaOH, C03Ca, S04Ca şi altele) se găsesc în acest sol în cantităţi mai mult sau mai puţin considerabile. In toate epocele istorice stepele aveau aceiaşi întindere, pe care o au şi azi; cercetările istorice ale savanţilor Veselovschi si Marcov au dovedit, că în vechime, acum 2000—3000 ani stepele se mărgineau acolo, unde se mărginesc şi azi. Insă în epoce geologice stepele sufer mari schimbări în întinderea lor ; chiar în epoca cuaternară, care numără numai câteva zecimi de mii de ani, stepele se întindeau, de pildă, în Europa până la Oceanul Atlantic peste toată Germania. In epoca permicului inferior în Europa apu-sană şi de mijloc au fost stepe ; înainte însă, anume la sfârşitul epocei paleozoice, în Europa erau pustietăţi, cari apoi au fost înlocuite cu stepe. Existenţa stepelor în Europa s’a mai constatat şi pentru sfârşitul epocei jurasice, precum şi pentru a doua jumătate a terţiarului (parte în miocen, parte în pliocen). Azi clima Europei se receşte foarte încet şi stepele cedează locul pădurei, care foarte pe nesimţite se înfige în stepe, venind spre nord, sau coborând din munţi. Locurile de stepă, www.dacoromamca.ro 170 NATURA cari au fost acoperite cu păduri în ultimele 2—4 mii de ani (chiar şi mai mult) în Europa, Asia şi parte din America se pot recunoaşte întâi după curgane, adică movili ridicate de om, apoi după crotovine, adică găurele animalelor de stepă, rămase în sol. Dacă în vreo pădure găsim o movilă de pământ negru, acolb înainte eră stepă; dacă săpând într’o pădure găsim pe pereţii groapei nişte dungi sau pete negre şi cam de 3 degete lăţime, acolo au fost cândva stepe ; aceste dungi ne arată că acolo au trăit ţistari, chiţurlani, ţinci de pământ sau alte animale rozătoare, a căror găuri s’au astupat cu solul stepei de atunci, adică cu pământ negru. Solul stepei sau ciornoziomul e negru, grăunţos, lipicios în stare umedă, are concreţiuni (numite de români «păpuşi» şi de ruşi «juravcichi») de C03Ca, cu HGl dă o efervescenţă (degajându-se COa), şi toată stepa este acoperită cu mii de movile şi de dolii, adică.de mici vâlcele rotunde, fără scurgeri, cari primăvara şi în timpul ploilor se umplă cu apă. Aceste vâlcele, numite în România dolii, au 20—70 m. diametru], până la 1 m. adâncime, sunt lungăreţe sau eliptice şi acoper stepa ca ciupiturile unui obraz stricat de vărsat. Efervescenţa cu HGl se datoreşte abundenţei C03Ga, care dizolvându-se în apele de ploi se duce mai adânc şi se depune în golurile solului, dând concreţiuni; acestea pot fi până la 1 kgr. greutate. Ciornoziomul s’a format prin acumularea humusului, adică a gunoiului plantelor şi are grosimi până la 170 cm. ; această acumulare însă nu se face decât în prezenţa carbonaţilor şi de aceia ciornoziomul zace sau pe loss, sau pe argile cu mulţi carbonaţi sau pe cretă, calcare sau alte roci, cari descompunându-se la aer dau carbonaţi. Cantităţile maxime de humus în Europa sunt: între Volga şi Ural (16°/0) www.dacoromanica.ro CtORNOZtOJI 171 In nordul Basarabiei (10°/0); dela aceste două puncte cantitatea de humus descreşte în toate direcţiile, dar inegal ; scăzând procentul humusului, scade şi culoarea solului, devenind şocolat şi şaten spre sud, cenuşiu spre nord. Procentul maxim de humus se ţine de linia presiunilor barometrice maxime care trece prin următoarele regiuni : Mangiuria, Dauria (regiunea râului Şilca) regiunea Transbaicalică (anume la sud de munţii Iablonov), la nord de Ircutsc, Crasnoiarsc, poalele munţilor Altai, Uralii de sud, Basarabia de nord, Mizil *) Oltenia, Banat, Câmpia Ungară, poalele Pirineilor, Texas, Can-sas, Arkansas, Dacota, Kentouky, Minezota, Wisconsin. Lărgimea zonei ciornoziomului variază foarte mult după relief. Unde relieful e plan, acolo zona e largă ; unde sunt munţi, acolo zona e îngustă sau chiar dispare cu totul. Aşâ, e foarte largă între Ural şi Altai, între Ural şi Nistru, în Texas şi Canzas ; e îngustă în Siberia răsăriteană, la poalele Carpa-ţilor (aci e numai de vreo 50 klm. la Mizil) ; pe meridianul Ivişinăului lăţimea zonei de ciornoziom e de vreo 350 klm., pe meredianul Stavropolului e de 1000 klm., iar între Volga si Ural e de 400 klm. i In preajma Carpaţilor (in Ungaria, Transilvania şi România), dela Prut şi până la Nipru, între râul Sura şi munţii Urali, în Siberia de răsărit terenul e deluros. In Texas şi Kanzas, în câmpia Ungară şi dincolo de munţii Urali stepa cu ciornoziom e plană; mai ales dincolo de Urali în Siberia apusană e o stepă nemărginită, plană şi cu solul negru, cu mii de lacuri dulci şi sărate, mici sau mari, dar toate ne-adânci. Sub ciornoziomul stepei Transuraliene e acelaş lOss ca şi sub ciornoziomul Moldovei şi Basarabiei. Ciornoziomul 1) Ciornoziomul românesc a fost studiat de d-nul prof. G. Murgocl. www.dacoromamca.ro 172 NATURA din stepele de dincolo de marele lac Baical e mai nisipos, mai afânat, si mai sărac în carbonaţi si humus; culoarea nu e tocmai neagră şi grosimea e 10—35 cm.; subsolul e veşnic îngheţat. In stepa cu ciornoziom s’au găsit până acuma cam 1300 specii de plante cari în cea mai mare parte sunt ierburi caracteristice ciornoziomului. Azi aceste ierburi se găsesc nu tocmai uşor, fiindcă stepele sunt cultivate. Stepe de ciornoziom virgine nu se găsesc decât în Siberia, în Argentina şi puţin prin Statele-Unite; în aceste stepe horizontul e larg şi deschis până la nesfârşit; cât poţi cuprinde cu ochiul, nu vezi decât o manta de fânaţe pe ici şi colo cu mici depresiuni, pline de o vegetaţie luxuriantă ; păduri nu sunt decât ăa pâlcuri de cătinării şi vişinării, adică mici pădurici de cătină, de porumbrele, măcieş şi vişină sălbatică. Relieful lin face că precipitaţiunile atmosferice se scurg cam greu spre văi, sunt oprite de ierbişul puternic, remân astfel pe câmp şi nutresc flora compactă în tot timpul vegetativ. Clima e continentală cu vânturi puternice şi uscăcioase fie calde fie reci. Ele aduc numai vreo 400— 500 mm. de pre-cipitaţiuni atmosferice pe an. Ciornoziomul are în mijlociu cam 1 m. grosime şi e compus din grăunţe de 2—4 mm. grosime. Humusul ciornoziomului se dizolvă slab în apă, abia 1 la 150—200 părţi, are reacţia neutră, nu conţine acizi de tipul ac. crenic sau apo-crenic şi are 5—8°/0 azot. Afară de humus (7—17°/0) ciornoziomul are 20—40°/0 argilă, 15 —35°/0 materii zeolitice ; fiind pus în prezenţa amoniacului ciornoziomul absoarbe 20 —43°/0 din acest gaz. Cantitatea carbonaţilor e de cel puţin 1—3°/0, iar fosfaţii sunt cam 0,12—0,30°/0. Silicaţi nu se găsesc decât sub formă al- www.dacoromamca.ro CIORNOZIOJI 17S terată. Nisipul e foarte fin şi se compune din mici părticele de cuarţ, mica, feldspat şi alţi silicaţi ; cantitatea lui e de 60—80°/0. Părticele mai mari de 0,05 mm. diametru ciorno-ziomul n’are. Prin arat ciornoziomul îşi pierde structura sa granuloasă şi se transformă în pulbere ; atunci el absoarbe multă apă şi uscându-se devine compact şi tare. Pe solul negru s’a desvoltat cultura nomadă tip şi pe acest sol se păstrează şi azi ca atare ; zona ciornoziomului a fost acel bulevard, pe care se scurgeau hordele de huni, bulgari, mongoli, tatari, ce prădau statele, formate pe solul antestepei. Pe acest din urmă s’au născut şi desvoltat principatele (şi cultura) slave, galică, dacică căci el oferă populaţiunei păduri şi păşuni abundente, pământ arabil, apă destulă. Populaţia indigenă a stepei a fost întotdeauna răsboinică şi hrăpitoare ca şi populaţiile depe solul podzol. In adevăr în regiunile podzolului, unde solul nu e prielnic decât pădurilor seculare, s’a desvoltat cultura veche germană, bazată pe răs-boae şi cuceriri ; germanii au fost răsboinici din timpurile istorice cele mai vechi şi până azi, ca şi populaţiunile stepelor. Cum am spus şi la început zona ciornoziomului nu e fixă. pentru toate epocele geologice şi se strămută pe suprafaţa pământului împreună cu celelalte zone. Această strămutare depinde în primul rând de climă, apoi de relief (deci de osci-laţiunea scoarţei pământului). Cum însă clima depinde şi de situaţiunea punctului faţă de poli şi faţă de linia zăpezilor vecinice, iată deci că strămutarea zonei ciornoziomului depinde şi de oscilaţiunile polului şi a pânzei reci a atmosferei, care se mărgineşte jos prin linia zăpezilor vecinice. T. Porucic Licenţiat tn dimie ----------------------------------- www.dacoromanica.io NATURA 174 CURENŢI DE AER INTR’O CAMERA Intr’o societate se povestea ca exemplu de putere a iluziunii întâmplarea următoare : Un domn cam plăpând şi fără ochi prea buni, ducându-se într’o vizită s’a aşezat lângă fereastră. De odată strănută şi punându-şi mâna pe capul cam fără păr spuse gazdei: «Fereastra e deschisă şi am răcit». Şi cu toate că fereastra fusese de fapt închisă, domnul cu pricina a suferit timp de 14 zile de un straşnic guturai. Această întâmplare trebueâ să întărească în cei ce ascultau pe povestitor convingerea că cineva poate să se îmbolnăvească numai prin simplă închipuire. Ai crezut că fereastra e deschisă şi numai decât ai şi simţit un curent imaginar, care ţi-a pricinuit o răceală reală. In realitate lucrurile s’au petrecut altfel. Cu toate că fereastra era închisă, curent eră în cameră. In adevăr, dacă o cameră c încălzită şi afară e răcoare, atunci aerul rece de afară răceşte geamul şi acesta la rândul său răceşte aerul din năuntru care se găseşte în apropiere. Acest aer răcit se strânge — se contractează —, devine mai dens si cade, si altul mai cald îi ia locul. Se formează astfel un curent de aer rece de sus în jos lângă fereastră şi un altul de aer cald de jos în sus dinspre mijlocul camerei către fereastră. Curentul cel rece isbise capul nu în de ajuns de apărat al domnului în chestie şi i-a dat guturaiul, care numai în aparenţă crâ fără motiv. Astfel de curenţi, însă într'o măsură cu mult mai mare, iau naştere într’o sală mare, mai ales dacă de o parte e un zid fără ferestre, iar de partea opusă e un rând de ferestre alăturate. Aerul răcit de geamuri cade şi e încălzit repede www.dacaromamca.ro CURENŢI DE AER INTR’O CAMERĂ 175 da publicul din sală. In partea opusă ferestrelor, aerul încălzit şi deci mai uşor — fiindcă e mai rar — se ridică şi se îndrep-tează spre geamuri. Se formează atunci un curent aşa de puternic, în cât o flacăre în loc să stea veilical, drept în sus, este suflată de curent şi stă aproape orizontal, fără să fie vre-o uşă sau fereastră deschisă. Se pot face aparate care să pună în evidentă şi cei mai slabi curenţi de aer dinlr’o cameră: un fel de roată cu aripi întoarse ca ale morilor de vânt şi sprijinită pe un vârf ascuţit dar rotunjit. Curentul de aer produs prin mişcarea unei persoane în cameră e numai decât simţit de acest anemometru simplu, care se învârteşte mai repede sau mai încet după puterea curentului. Ceace e mai curios e faptul că acest aparat, pe care-1 poate construi or şi cine din hârtie mai groasă, ţinut în mână se învârteşte necontenit, pe când lăsat singur şi când aerul e cu totul liniştit, stă pe loc. Rezultă atunci că mâna noastră provoacă un curent de aer. Adevărul e că mânile sunt mai calde decât aerul înconjurător. Căci, temperatura sângelui înăuntrul .corpului e cam de 37°, iar temperatura camerei e de cel mult 20°. Cu toate că prin răspândirea continuă de căldură mâinile sunt mai reci ca sângele, tot sunt mai calde ca aerul. Rezultă prin urmare că aerul din vecinătatea mâinilor încălzind-se se dilată, devine mai puţin dens şi atunci se ridică şi prin urmare curentul e gata. Aşa dar, mâinile şi faţa noastră şi cu atât mai mult lampa şi soba din camera noastră dau naştere în aerul din ea la curenţi, foarte slabi c adevărat, dar care totuşi există şi se pot constată. Dar dacă astfel de cauze mărunte pun într’un chip aşâ www.dacaromamca.ro 176 NATURA de minunat aerul în mişcare, atunci trebueşte să ni se pară natura], ca deosebirea enormă dintre dogoreala soarelui concentrată la tropi pe o întindere de milioane de kilometri pătraţi şi dintre îngheţul înfricoşător care domneşte împrejurul polilor, să producă nişte furtuni grozave, care nu sunt astfel decât nişte curenţi mai puternici, efecte ale unor cauze mai mari. In cât, vântul care mişcă pânzele corăbiilor şi aripile morilor de vânt, ca şi zefirul care adie frunzele copacilor înverziţi, nu se deosibesc în esenţa lor de curentul produs de căldura mâinii noastre şi care pune în mişcare morişca descrisă mai sus. G. Ţiţeica. După Hampson-Schăffer : Natur-Paradoxe. --------------W*----------------- NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notitc este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă Aceste notiţe nu sunt, curo s'ar cicde, luate dcadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai înt'mse. De ce cântă stâlpii de telegraf? — Iată o întrebare pe care a pus-o revista La Nature, şi la care dă următorul răspuns unul dintre cetitorii ei. Stâlpul nu cântă; el transmite şi întăreşte sunetul produs de sârme şi do ceştile de porţelan. Sârmele vibrează atât din cauza vântului cel mai slab, oât mai ales şi din cauza variaţiunilor de temperatură. Sârmele se lungesc şi se scurtează, produc astfel nişte scâr-ţâituri pe cari ceştele le măresc, iar stâlpul le adună şi armonizează. Intr’un cuvânt, ceştele de telegraf sunt căluşii, stâlpul e vioara, iar căldura şi frigul arcuşul. (La Nature, 5 Dec. 1903). -------------------Si»-------------------- Tip. GUTENBERG Josepli Gobl S-sori, str. Doamnei 20. www.dacaromamca.ro STÂRPIREA PRAFULUI 177 STARPIREA PRAFULUI SAU NOROIULUI DE PE ŞOSELE Odată cu începerea construcţiunii drumurilor de fer, vechile căi de comunicaţie — şoselele şi canalele de navigaţie — au fost simţitor neglijate. Noutatea acestui fel de transport, iuţimea şi eftinătatea lui atrase treptat toată lumea producând o mare mişcare de capitaluri. Guvernele ca şi Companiile particulare se întrecură în construcţiuni de căi ferate, cari se desvoltară enorm căutând să mulţumească nevoile economice ale feluritelor ţinuturi. Drumul de fer fiind însă o cale aproape desăvârşită are nevoie de instalaţie costisitoare ; faptul deci urmă ca să absoarbă cea mai mare parte din isvoarele bugetare afectate trebuinţelor de transport. Una din urmările însemnate a înfiinţărei reţelelor de cale ferată fu fără îndoială dorinţa de a călători, de a cunoaşte monumentele civilizaţiei lumei şi localităţile ei pitoreşti. Insă o cale ferată, ca orce întreprindere industrială, trebue afară de interesele strategice — să fie rentabilă — cu minimum de cost să dea maximum de profit. Urmează deci că drumurile de fer leagă centre de populaţie şi producţie, străbătând ţinuturi bogate şi urmând traseuri de preferinţă cât mai puţin accidentate. Urmează că aceste căi nu se pot îndesi peste o margine — fiecare kilometru de cale trebue să-şi scoată măcar cuponul de amortizare. De curând turismul căpătă un avânt necunoscut înainte prin inventarea bicicletelor şi mai cu seamă a automobilelor, care fără şine aleargă cu cea mai mare iuţeală. Aceste instru- Nalura, No. 6 Anul IV. 12 www.dacarotnamca.ro 178 NATURA mente de transport au preţioase însuşiri specifice : pot urmări drumuri singuratice de ţară, urca rampe repezi, strecura prin locuri grele. Pătruns de poezia priveliştei turistul se poate opri după voe, face preumblări pe jos, organiză partide sportive, lua fotografii etc. găsind astfel un mai mare confort şi un drum mai plăcut pe o şosea bine îngrijită adică fără praf sau noroi de cât pe calea ferată. De aceea vechile plângeri contra pacostei prafului sau a noroiului de pe şosele, au reînceput astăzi — când automobilele aleargă peste tot pământul şi pretutindeni reclamă şosele bune — pe o scară mult mai întinsă. S’au format în apus felurite societăţi şi ligi cari să lupte contra prafului. Luat de curent d-l Barthou, Ministrul francez de Lucrări Publice a întrunit în Octombrie 1908 la Paris în primul Congres al Drumurilor pe inginerii cei mai iluştrii ai lumei pentru a discută şi aviză împreună la îmbunătăţirea şoselelor pentru trebuinţele turismului.' Statele cele mai îndepărtate şi-au trimes delegaţi — chiar Japonia şi Statele-UniLe — şi România a fost reprezentată. Privită din alt punct de vedere, cestiunea prafului de pe şosele preocupă nu numai pe ingineri ci şi pe medici. Un litru de aer de pe o şosea obicinuită conţine pânăla 30 de microbi patogeni, pe câtă vreme o şosea gudronată suportă numai 7 de litru de aer, aşâ încât cititorii să nu se mire, dacă unul din vrăjmaşii cei mai mari ai prafului de pe şosele, este un higienist, cunoscutul medic din Monte-Carlo, Dr. Guglielminetti. Mulţumită zelului şi pasiunei de care fu însufleţit acest om de ştiinţă, încă din 1901 se întreprinseră încercări pentru stârpirea prafului de pe şoselele foarte umblate de pe Riviera. Tot el întemeiâ în 1903 în Franţa o ligă şi, ocrotit şi de Prinţul de Monte-Carlo, duse încercările mai departe www.dacoromamca.ro STÂRPIREA PRAFULUI 179 pe calea isbândei. Astăzi aceste şosele fac obiectul de admiraţie al tutulor vizitatorilor. Mijlocul întrebuinţat a fost gudronarea şoselelor. Paternitatea ideei de a se stârpi praful de pe şosele prin gudronarea lor se atribue Franţei, unde încă din 1880 inginerul Christophe a încercat gudronarea şoselei Sainte-Foi-la Grande (Gironde). Rezultatele obţinute n’au fost mulţumitoare, ideea însă a rămas şi a fost reluată după 20 de ani. Cu acest prilej s’a băgat de seamă, că din vechime Chinezii întrebuinţează în construcţia şoselelor lor un fel de mortar compus din petriş şi ulei amestecat cu argilă şi sunt foarte mulţumiţi. Nihil novi sub sole ! Materialul întrebuinţat pentru gudronarea şoselelor este gudronul rămas din huilă la distilaţia gazului de iluminat. Se înţelege prin gudroane nişte producte negre, vâscoase şi odo-rante, ce se degajă în timpul distilaţiei huilei [şi cari se condensează la temperatura ordinară. Aceste gudroane conţin ape amoniacale, hidro-carbure li-cide, numite uleiuri uşoare, ca benzenul, melilbenzenul, Oc-tenul, etc. şi hidrocarburi solide ca Naftenul, Antracenul, Fenantrenul, etc. Gudronul întrebuinţat pentru gudronarea şoselelor este productul rămas după distilaţia apelor amoniacale şi a uleiurilor uşoare, ce fiind spălate de ape nu aduc nici un folos. Productului astfel obţinut i se adaugă felurite substanţe ce constituesc secretul de fabricaţie si este dat în comerţ » • » în felurite ţări sub felurite numiri. In California s’au făcut încercări de petrolizare a şoselelor, cu un ulei obţinut prin distilarea petroleului la 300°. Acest product conţine 25 — 50°/0 asfalt. Rezultatele au fost bune, iar procedeul a intrat în practica curentă. Mai înainte de a păşi la descrierea procedeului de gudronare www.dacoromanica.ro 180 NATURA a şoselelor să deschidem un mic i ce este o şosea împietruită şi să a şoselelor, adică cauzele de producere a prafului sau a noroiului. Până în veacul al XlX-lea se construiau şoselele împietru-ite cu o fundaţie de lespezi de piatră, aşezate în mod regulat; astăzi însă s’a suprimat fundaţia, întrebuinţându-se sistemul imaginat şi aplicat întâia dată în Englitera la 1820 de inginerul Mac Adam. Profilul normal al unei sosele i Mac Adam este constituit din-tr’o platformă împietruită de lărgime variabilă (vezi figura) mărginită în ambele părţi cu şanţuri când soseaua este în i } i săpătură sau cu taluzul natural al terasamentelor când şoseaua este în umplutură. Pentru scurgerea apelor de pe sosea în şanţuri se con-strueşte platforma cu un bom-bament 1/40 pentru sosele îm-pietruite, 1/50 pentru cele pavate (raportul între săgeată şi longitudinală pentru conducerea scurgere. Impietruirea se face parantez, în care să explicăm arătăm pricinile de degradare coardă). Şanţurile au pantă apelor la locurile naturale de cu pietriş de 0,02—0,06 m.„ www.dacaromanica.ro STÂRPIREA PRAFULUI 181 aşezat în strat mai gros la mijloc 0,15—0,20 m., mai subţire la margini. Stratele de pietriş repauzează direct pe patul şoselei (faţa superioară a terasamentelor) ce asemenea are un uşor bombament. Unei şosele noi i se mai adaugă puţin nisip pentru a se astupa golurile dintre pietre şi a se formă o legătură şi apoi se cilindrează. O bună şosea este netedă, cu o suprafaţă continuă, adică fără asperităţi, gropi sau făgaşuri. Este tare, elastică şi trebue să fie stabilită pe un teren rezistent şi incompresibil pentru a nu se cufundă sub efectul poverelor. O şosea se degradează prin uzura materialelor, prin schimbarea naturei şoselei şi alterarea suprafeţei. Orce vehicul, ce circulă pe şosea, sdrobeşte sub greutatea roatelor sale pietre ce se prefac în praf, sau prin isbituri pricinueşte mişcări relative în materialul pietros, ceeace dă loc la frecări între pietre şi deci la praf. Aceste efecte sunt cu atât mai mari cu căt vehiculul este mai greu şi cu cât. merge mai repede. De aceea s’a zis că cei mai mari vrăjmaşi ai şoselelor sunt greutatea şi iuţeala. Seceta îndelungată este foarte vătămătoare fiindcă provoacă dezagregarea platformei împietruite ploile îmbelşugate asemenea, fiindcă au acelaşi efect — pe altă cale — răpesc materialul de legătură dintre pietre. O şosea degradată nu mai oferă rulajului o suprafaţă dură şi netedă, ci o pătură de material moale, neelastic ce îngreunează tracţiunea ca şi zăpada. Şoselele prăfoase au şi făgaşuri din pricină că circulaţia se face numai pe urme, ce sunt mai netede şi mai rezistente decât părţile vecine. Prafului aşa produs de pe şosele i se mai adaugă necurăţeniile aduse pe roate de căruţe ce vin de pe drumurile www.dacaromamca.ro 182 NATURA neîmpietruite, necurăţeniile ce le lasă trecătorii precum şi frunzele căzute. închidem parantezul. Nu se poate gudrona cu succes de cât o şosea ce are profilul normal şi repauzează pe un subsol sănătos. Aşa dar trebue să se excludă şoselele ce străbat vreun ţinut umed şi repauzează pe un teren argilos cnm e în păduri şi văi muntoase pline de isvoare. După ce s’a curăţit platforma împietrită şi s’a regulat suprafaţa, se stropeşte şoseaua cu gudron fierbinte, ce este întins uniform cu perii speciale. Operaţia trebue făcută în toiul căldurilor verei pentru a menţine gudronul cât mai îndelungat în stare licidă. Sub această formă gudronul intră de câţiva centimetrii în stratul de pietriş, depunând părţile lui uleioase între interstiţii şi formând astfel o legătură elastică între elementele acestui strat de pietriş. Pentru un adaus îndestulător al materialului uleios se formează la faţa şoselei o coaje de gudron ce are aspectul asfaltului. După un ceas dela gudronare se împrăştie pe şoseaua aşa pregătită nisip foarte mărunt sau praf luat din depozite şi se dă circulaţiei. Rulajul pe o asemenea şosea este destul de plăcut: Cineva are impresia că merge pe roate de cauciuc. Această metodă este întrebuinţată azi în toată lumea civilizată. Ea a fost recunoscută ca bună de Congresul Drumurilor de la Paris, care a recomandat că un gudron binefăcut este un leac contra prafului şi ocroteşte şoseaua contra efectelor vătămătoare ale marilor iuţeli ale automobilelor. Costul gudronajului este în mijlociu de 0,17 lei pe metru patrat. Cu acest prilej nu ne putem reţine regretul ce-1 simţim, www.dacaromanica.ro STÂRPIREA PRAFULUI 183 văzând că în România nu se poate încă aplică gudronarea şoselelor. Nu atât din lipsa de fonduri, cât din lipsa spiritului de iniţiativă, de continuitate în sforţări şi de respect pentru bunul public. Pe şoselele noastre circulă care foarte grele cu o lărgime de obadă cu totul insuficientă : aşa un car încărcat cu 4—5 chile de grâu, având o greutate totală (greutatea încărcăturei plus greutatea proprie) de 4000 kgr. are obezile dela roate de 5 —6 centimetrii lăţime. Să facem o mică socoteală : pe roată ar venî o greutate de 1000 kgr., deci 200 kgr. pe centimetru de lăţime de obadă, greutate sub care cedează cea mai bună şosea din Franţa ! Pe şoselele noastre se târăsc copaci, grinzi, ţevi de fier ; se poposeşte cu căruţele în mijlocul platformei, iar locul popasului este însemnat cu o mulţime de necurăţenii, când aiurea se mătură şi frunzele căzute pe şosea ! Eşind din cadrul acestei reviste ne oprim aici dorind din tot sufletul ca «Regulamentul asupra poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice» elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice şi sancţionat prin înaltul Decret regal din 14 Decembrie 1906 să fie pus cât mai curând în aplicare. Singura încercare ce a ajuns la cunoştinţa noastră de gu-dronare a şoselelor din România s’a făcut în 1905 cu şoseaua Kiseleff între rondul I-iu şi rondul al 2-lea. Rezultatele au fost acceptabile, totuşi încercările n’au mai continuat. Nicolae L Petculescu Inginer Şef de Secţie la C. F. R. -sa* www.dacaromanica.ro 184 NATURA BALOANELE DIRIJABILE (Urmare1) Propulsiunea fiind dobândită in chip satisfăcător, balonul este dirijabil, trebue numai cârmuit. Pentru aceasta nu este însă nevoe de nici un guvern. Călăuzirea baloanelor se face ca şi la vapoare numai prin nişte organe numite cârme care determină o reacţiune a mediului fluid şi sileşte vehiculul să se abată când într’o parte când într’alta. Deosebirea între vapoare şi baloane este că acestea din urmă trebue să aibă organe care să le cârmuiască şi în înălţime. Din această pricină dirijabilele sunt înzestrate cu două feluri de cârme : pentru direcţiune şi pentru înălţime sau adâncime. Cele d’întâi sunt aşezate înapoi, pentru ca acţiunea lor să fie cât mai eficace şi se învârtesc împrejurul unei osii foarte puţin înclinată pe verticală aşâ că să se poată aşeză cum trebue mai bine sub acţiunea atracţiunii pământului; cât priveşte cele din urmă vom vedea mai târziu felul şi dispoziţiunea lor. Ca şi pentru celelalte elemente ce intră în alcătuirea unui dirijabil se poate spune că sunt atâtea soiuri de cârme câte capete de inventatori : ovale, triunghiulare sau trapezoidale. Chipul construcţiunei lor este iarăşi felurit. La unele dirijabile cârmele sunt formate dintr’o singură suprafaţă, iar la altele sunt celulare, ca nişte cutii fără funduri. In ceeace priveşte mărimea suprafeţei lor, numai singură experienţa ne va puteâ lumină, căci deocamdată se procedează cam câr-păceşte, prin dibuiri, mai mărindu-se sau mai micşorându-se 1) Vezi „Natura®, No. 5, An. IV. www.dacaromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 185 cârmele după cum se simte nevoia, în urma unei încerăric preliminare. La început, când nu se dispunea decât de motoare ce nu erau în stare să procure balonului decât o iuţeală proprie foarte mică, care pe timp ţjniştit au dat însă rezultate destul de mulţumitoare, se părea că de acum înainte navigaţiunea aeriană va deveni un fapt împlinit în ziua când se va dispune Fig. 8. — Parseval. Balon dirijabil militar german. Lung. — 52 m.; Diam. max. = 8,90 m., alungire — 5,8 diam.; Voi. — 2800 m8 Putere = 90 II. P. de un motor mult mai puternic şi foarte uşor în acelaş timp. Afară de această chestiune a motorului nu se mai zăreâ nici o piedică care să se opună cuceririi domeniilor cereşti. Când motorul cu exploziune îşi făcu apariţiunea şi a fost întrebuinţat de dirijabile s’a constatat cu surpriză dureroasă că odată cu mărirea iuţelei proprii, stabilitatea balonului eră ameninţată şi cu cât iuţeala se mărea cu atât clătinarea aerostatului deveneâ mai accentuată, primejduindu-i siguranţa. Un moment www.dacaromamca.ro 180 NATURA s’a crezut că după ce s’au înlăturat cu multă trudă atâtea greutăţi, toată această muncă şi atâtea vieţi perdute de aero-nauţi au fost zadarnice căci se părea imposibil de a utilizâ o propulsiune mai repede, adică a renunţă la singurul mijloc ce ar fi putut face baloanele dirijabile. Din fericire această desnădejde ce coprinsese pe aeronauţi a fost de scurtă durată căci astăzi stabilitatea, fără de care nu ar putea există dirijabile, este pe deplin asigurată. Atenţiune !... am sosit la unul, din punctele cele mai importante ale călătoriei noastre ;... să fim cu luare aminte. Un dirijabil trebue să posede trei feluri de stabilităţi : stabilitatea în înălţime, care să-i îngădue a pluti la înălţimea voită; stabilitatea de drum, ce să-i permită a merge drept ca un obuz iar nu ondulând ca un şearpe; în sfârşit stabilitatea longitudinală, care să-l ţie neclintit fără a cabră şi fără a se legănă dinainte înapoi ca o corabie ce despică valurile. Stabilitatea în înălţime se dobândeşte prin întrebuinţarea lestului, adică a oarecăror greutăţi, de pildă saci de nisip ce se deşeartă din balon când se voeşte a se căpătă o înălţare, şi prin scăpare de gaz când se doreşte o scoborîre. Utilizând însă numai aceste mijloace primitive balonul nu ar puteă stă mult timp în aer din cauza pierderii însăş a vieţii sale, a gazului, care trebue economisit cu cea mai mare sgâr-cenie. Astăzi, pentru menţinerea stabilităţii în înălţime se întrebuinţează la unele dirijabile elicele cu ax vertical, care fiind puse în mişcare de motor, trag balonul -în sus sau în jos după cura se învârtesc într’o parte sau într’alta ; la altele se obţine acelaş lucru, cu deosebit succes, prin ajutorul unor planuri fixe şi mobile. Utilizarea judicioasă a acestor planuri, cari adăogate con- www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 187 venabil balonului taie aerul în lungul lor fără a întâmpina nici o rezistenţă şi se opun din potriva oricărei alte propăşiri perpendiculare sau piezişe suprafeţei lor, a rezolvat în chip cât se poate de ingenios gingaşa problemă a stabilităţii. De altfel natura ne prezintă în pasări şi mai cu seamă în aripile peştilor, multe aplicaţiuni ale acestui principiu. D-l Julliot, inginerul d-lui Lebaudy, constructorul faimosului aeronef la Patrie, este cel d’întâi care a aplicat acest principiu — care de altminterea a isbutit atât de minunat — la călăuzirea unui dirijabil. Fig. 9. — Schema dirijabilului maiorului german Gross Lung. = 40 m.; Diam. raax. = 12 m.; alungire = 3.30 diam.; voi. — 1800 ra3. Putere — 35 H. P.j iuţeala —20 km. pe ceas. După cum se vede în fig. 3 (JS/atura, No. 5) un dirijabil este înzestrat cu trei feluri de planuri, de altfel de mărimi variabile şi aşezate în chip deosebit după părerile fiecărui inventator. Unele din aceste planuri, ca cele verticale, se opun deplasărilor lăturalnice, în dreapta şi în stânga, asigurând stabilitatea de drum; altele ca cele orizontale păstrează stabilitatea longitudinală şi stabilitatea în înălţime care este dobândită prin acţiunea unui al treilea soiu de planuri mobile împrejurul unor axe orizontale al căror mecanism este uşor de priceput : aerostatul fiind în mers, când se manevrează aceste aripi se www.dacoramamca.ro 188 NATURA produce o reacţiune verticală îndreptată când în sus când în jos, după felul cum sunt înclinate faţă de un plan orizontal obţinându-se astfel înălţarea sau scoborîrea dirigiabilului fără cheltuire de lest. Se înţelege cât de folositoare este întrebuinţarea acestor planuri a căror funcţionare este sigură şi foarte lesnicioasă. Importanţa lor este atât de mare încât toate dirijabilele ce se construesc sunt înzestrate cu asemenea aripi care au dat rezultatele cele mai strălucite. Actualmente există dirijabile cari fac ascensiuni îndelungate fără a risipi cea mai mică cantitate de lest sau gaz. De aci nu urmează însă că lestul trebue să piară. Aceste planuri nu produc o reacţiune Fig. 10.— Schema dirijabilului Italia. Lung. = 87,75 m.; Diam. max. = 7.944 m.; alungire = 4,7 diam.; voi. max. = 1208 ma. Putere 12 H. P.; iuţeală = 17 hm. pe ceas. decât atâta timp cât balonul are o iuţeală proprie. Dacă se întâmplă deci ca dintr’o pricină oarecare motorul ce învârteşte elicea să nu mai funcţioneze, toate aceste aripi nu mai prezintă nici un folos, balonul ne mai având nici o voinţă se găseşte în cazul anticei corăbii aeriane despre care am pomenit. In aceste împrejurări nenorocite lestul devine necesar şi de aceea trebue păstrat. In această privinţă este nostimă povaţa dată de un aero-naut unui confrate al său care, din cauza lipsei de experienţă, se tot plângeâ că nu-i ajunge lestul. www.dacoromanica.ro BALOANELE DIRIJABILE 189 — De ce te tot vaiţi! îi spuse acesta, pentru a cheltui cât vrei fără a avea nici odată lipsă de lest, nimic mai simplu : iâ în nacelă câteva duzini de porumbei legaţi de picioare cu nişte sfori şi la nevoe dă-le drumul. In acest chip îţi uşurezi balonul, pe care din potrivă îl poţi îngreuiâ trăgând porumbei de sfori îndărăt. Un alt mijloc — serios însă acesta — de asigurat stabilitatea unui dirijabil, întrebuinţat la Viile de Paris, Clement-Bayard şi Introdus şi în Germania în urma rezultatelor foarte mulţumitoare ce s’au dobândit în Franţa, consistă în înlocuirea unora din planurile de stabilitate prin nişte cilindre orizontale aşezate la coada aerostatului şi umplute cu hidrogen ca şi balonul cu care comunică. <3 f2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 s b < ] Fig. 11. — Schema dirijabilului Zeppelin. Mulţumită utilizării acestei înaripări pneumatice precum şi a planurilor de stabilitate, viteza proprie a unui dirijabii poate fi mărită oricât de mult fără ca siguranţa vehiculului să fie câtuşi de puţin ameninţată. Dintre toate stabilităţile cea longitudinală dă mai mult de furcă aeronauţilor, căci este supusă la cele mai multe cauze cari contribuesc a distruge. Intre aceste pricini, afară de „cuplul de răsturnare", de care am vorbit, se mai poate numără : tendinţă ce are un dirijabil lungăreţ aşezat orizontal să se ridice în picioare vertical; încărcarea neuniform repartizată în nacelă, mai ales dacă este lungă; în sfârşit legănările gazului în balon totdeana când se întâmplă o schimbare în iuţeala năvei aeriane. întocmai după cum într’un vas cu www.dacoromanica.ro 190 NATURA apă mişcat se produce o clătinare a lichidului care numai încetul cu încetul revine la starea de odihnă, lot astfel ai gazul din balon, în virtutea inerţiei, când vreo piedică se opune înaintării aerostatului, este împins când spre cap când spre coadă până când după un timp oarecare revine la starea liniştită. Acest neajuns se poate înlătură despărţind balonul în mai multe compartimente ce comunică însă unele cu al-nele (fig. 10). Până în prezent acest dispositiv nu a fost întrebuinţat decât la dirijabilele Zeppelin. * * * Pentru a termină această preumblare printre cele mai importante chestiuni născute din problema călăuzirei baloa-nelor ne mai rămâne a vizită nacela şi felul ei de atârnare sau suspensiune. S’a desbătut şi se va mai discută încă mult timp care din cele două feluri de nacele, lungi sau scurte, sunt de preferat. Fiecare din ele prezintă foloase şi neajunsuri. Nacelele lungi (Viile de Paris, America) sunt priincioase de oarece distribue greutatea suportată aproape pe toată lungimea balonului de care se poate legă direct fără a mai recurge la o grindă longitudinală; mecanismul de transmisiune dela motor la elice poate găsi puncte de sprijin în lungul nacelei ; în sfârşit planurile de stabilitate se pot uşor prinde de scheletul ei. Din potrivă aceste nacele prezintă neajunsurile că ocupă prea mult loc, sunt gingaşe de construit şi opun o mare rezistenţă la înaintare dacă nu sunt căptuşite peste tot. Cât priveşte nacelele scurte (Patrie, Parseval, Qross), din cauza atâr-nării încărcăturii numai către mijlocul aerostatului, întrebuinţarea lor conduce de obiceiu la baloane înşeiate, în schimb însă toate organele sunt sub ochi şi la îndemâna aeronauţilor. Oricare ar fi forma adoptată, suspensiunea trebue să fie www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 191 rigidă. Ne mai vorbind de dirijabilele metalice la care prin natura lor însăş atârnarea este astfel alcătuită, la celelalte aerostate această legătură, fără a fi rigidă, adică de metal sau lemn, este construită numai indeformabilă din triunghiuri de cablu sau frânghii. Iată-ne sosiţi la capătul călătorii noastre, unde cred că am ajuns cu geanta plină — chiar cu toate greutăţile ce am întâmpinat pe drum — tot atât de odihniţi ca şi când am pornit cu ea aproape goală. înainte însă de a ne luâ rămas bun să căutăm ce încheiere am putea trage după urma acestei excursiuni. * * * Din cele văzute putem spune că până astăzi s’au putut obţine dirijabile a căror iuţeală proprie nu poate atinge decât cel mult 14 metri pe secundă, dar în schimb a căror rigiditate şi stabilitate pot fi pe deplin asigurate. Aceste progrese realizate după multe încercări, caracterizează starea actuală a naviga-ţiunei aeriene prin ajutorul vehiculelor mai uşoare decât aerul Se naşte întrebarea : cele de pe urmă dirijabile construite care întrupează progresele dobândite, îndeplinesc ele condiţiu-nile cerute pentru a rezolvi în chip practic problema loco-moţiunei aeriane ? Evident, nu. Iuţeala lor proprie de 47 —50 km. pe ceas le face neputincioase spre a îndeplini un serviciu folositor îndată ce viteza vântului atinge 35—40 km. pe oră, de oarece, în acest caz de abia s’ar mişcă ca un cal ce merge cu trap mic. Gând iuţeala vântului creşte, nu mai pot manevră şi ajung un fel de jucării zadarnice şi nefolositoare. Pentru a învinge vânturile de iarnă cari adesea au o iuţeală de 45—50 km. la suprafaţa mării şi 60—80 km. în straturile superioare ale atmosferei ar trebui ca dirijabilele să fie însufleţite de o repeziciune www.dacoromamca.ro 192 NATURA proprie de 100 —120 km. pe ceas, spre a putea propăşl în acelaşi timp şi cu o viteză care să satisfacă măcar cea mai modestă cerinţă necesitată de nevoile ultra-rapide ale secolului în care trăim. Se poate nădăjdui că cu timpul se vor construi dirijabile care să fie animate de asemenea iuţeli ? La prima vedere şi printr’o judecată superficială s’ar părea că da şi aceasta din pricina următoare. Fig. 12. — Schema dirijabilului America a lui Welmann anume oonstruit pentru a călători spre polul nord. Lung. = 00 m ; Diam. mai. = 16 m ; alungire 3,10 diam; Voi. = 6319 m3 Putere = 125 H. P.; iuţeală = 82 km. pe ceas. Rezistenţa care se opune iuţelii, adică înaintării balonului, este, pentru aerostatele de acelaş fel, proporţională cu pătratul unei dimensiuni; pe de altă parte puterea motorului care creează această iuţeală este proporţională cu greutatea lui, pe când greutatea ce poate să ridice un balon este proporţională cu volumul său, adică cu cubul unei dimensiuni. Indo-indu-se deci această dimensiune, sau altfel vorbind, construind un dirijabil de două ori mai mare, rezistenţa lui la înaintare ar fi din aceste consideraţiuni de 4 ori mai mare iar motorul ce ar putea ridică de 8 ori mai puternic. Mărind deci din ce în ce volumul unui balon s’ar păreâ că prin acest mijloc s’ar putea dobândi iuţeli cât de mari cari teoreticeşte nu ar mai www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 19a avea limită. Cam acest lucru pare că a încercat d. Zeppelin în construcţiunea uriaşelor sale dirijabile. Din nenorocire socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din... vânt, căci afară de rezistenţa la înaintare intervin alţi factori cari se opun, care variază în sens contrar când se măresc dimensiunile şi iuţeala unui dirijabil. Aceşti factori sunt: rigiditatea şi soliditatea superficială care se micşorează când lungimea balonului se măreşte. Cu alte cuvinte cu cât Fig. 13. — Schema dirijabilului englez Nulii Secundus Lung. = 31 m.; Diam. max. 0,30 m.; alungirc = 3,6 diam.; voi. — 2400 m’; Putero — 50 H. P; iuţeala —40 km. pe ceas. un dirijabil este mai voluminos şi fuge mai repede cu atât este mai expus mai mult a se frânge şi a-şi sfâşia învelişul mai uşor. Pentru a înlătură asemenea primejdii trebue deci ca balonul să se construiască cât mai solid, sau trăinicia şi greutatea sunt strâns unite. De altfel soliditatea depinde de natura materialului ce intră în construcţiunea dirijabilului şi care nu se mai poate schimbă decât sperând că se vor descoperi oarecare, aliaje cari însă în nici un caz nu vor puteă fi mult mai uşoare decât cele existente. Studiul formei pieselor ce intră în alcătuirea unui dirijabil este împins atât de departe margine ce nu trebuie să depăşească greutatea maximă ce poate ridică volumul balonului. Astfel, în definitiv, mărind volumul unui balon nu se poate imbarcâ pe el un motor a Natura No. 6. Anul IV. 13 www.dacoromamca.ro 194 NATURA cărui putere să crească în proporţiunea indicată ci trebue să fie cu mult mai uşor, căci ceeace se adaogă la greutatea balonului pentru a-i mări trăinicia trebue să se scadă din greutatea motorului, cu alte cuvinte din puterea lui. De aci se vede în cât nici în această direcţiune nu mai este nădejde că s’ar putea câştigă ceva în uşurinţă. In aceste condiţiuni nu rămâne altceva de făcut decât să se mărească dimensiunele elementelor, adică greutatea. Aşa dar pentru ca un dirijabil să fie mai robust trebue să fie şi mai greu. Greutatea are ea însăş o îămurit că iuţeala proprie are o margine peste care va fi imposibil a se trece. Cu timpul această iuţeală va putea atinge 60, poate chiar 70 sau 80 kilometri pe ceas, cine ştie ? în orice caz pare greu, aproape imposibil a dobândi 100 sau 120 km., după cum am văzut că trebue unui dirijabil pentru a fi cu adevărat practic. Afară de această chestiune a repeziciunei, în timp de furtună, dirijabilele nu sunt mai părtinite afară numai dacă ar găsi peste tot locul remize anume construite unde să se poată adăposti şi încă dacă vor avea răgaz să între înăuntru. Fără a mai vorbi de peirea atâtor dirijabile este destul a reaminti dezertarea lui Patrie smuls din mâinile soldaţilor şi catastrofa lui Zeppelin a cărui pricină de exploziune încă nu a fost bine determinată. In această privinţă sunt mai multe presupuneri. S’ar fi putut ca scânteia care a provocat dezastrul să fi provenit dela motor sau că izbirea aerostatului de pământ să fi înroşit armatura de unde apoi focul s’a transmis la gazul ce umplea balonul. Este cu putinţă chiar ca nenorocirea să fi luat naştere dintr’o descărcare electrică între scheletul balonului, care pe sus s’ar fi încărcat cu un fel de electricitate şi pământ, încărcat cu electricitate de semn contrar. Precis nimic nu se poate şti decât că furtuna a fost www.dacoromamca.ro BALOANELE DIRIJABILE 195 cauza cauzelor catastrofei la care a luat parte activă natura explozibilă a gazului. Necesitatea de a se echilibră cu asemenea gaze constituie încă o primejdie care ameninţă necontenit dirijabilele. Este o zicătoare ce se potriveşte din nenorocire de minune la acest caz : «Cine se joacă cu focul trebuie să se pârlească». Dar motorul fiind un izvor de scântei este uşor de înţeles pericolul ce urmăreşte necontenit balonul. Pentru a înlătură această «sabie a lui Damocles» ce pluteşte deasupra oricărui dirijabil, oarecari inventatori se încearcă a înlocui hidrogenul curat, ce până în prezent slujea la umplerea baloanelor, printr’un amestec cu un gaz inert care să-l facă incombus-tibil după cum este de altfel şi aerul format din oxigen amestecat iar nu combinat cu azot. Afară de aceste neajunsuri, dirijabilul mai prezintă un foarte mare inconvenient din punctul de vedere economic : constructiunea si întreţinerea lui costă enorm de mult... nu > i > se potriveşte, democraţiei actuale. In rezumat, din toate aceste pricini, se vede limpede că dirijabilele nu îndeplinesc şi nu vor putea satisface condi-ţiunile necesitate de un vehicul aerian cu adevărat practic. Aceasta nu înseamnă că ele nu vor îndeplini însemnate şi incontestabile servicii; din potrivă, se aşteaptă mult dela ele, sub restricţiunea însă că nu totdeauna vor putea răspunde nevoilor după cum din contra promit aeroplanele 1). Căpitan Gh. Grigoratu Fost elev al Şcoalei Politechnice din Paris ------------------------------------ 1) Clişeurile cari ilustrează acest articol au fost împrumutate de „Buletinul Armatei şi Marinei11, unde am mai expus această chestiune, căruia îi mulţumesc. www.dacaromamca.ro 196 NATURA UN ASTRU MORT — O LUME NOUĂ Oceanul de apă a luat de mult stăpânire pe trupul astrului mort şi-l învălue de jur împrejur. Suprafaţa întreagă e un ocean neîntrerupt, o singură insulă nu se arată din mijlocul valurilor. Pe deasupra apelor plutesc încă nori întunecaţi ca o pătură compactă în jurul planetei, descărcându-se mereu, în torenţi diluviani peste oceanul nesfârşit. Privitorul îndepărtat nu vede nici acum oceanul, ci numai această pătură strălucitoare de vapori, cari reflectează la fel lumina soarelui, din care cauză detaliile suprafeţei vizibile sunt foarte slabe şi nestabile ca la planeta Venus. Din căldura şi lumina soarelui străbate foarte puţin la suprafaţa Ucidă a astrului, în schimb însă căldura internă e încă destul de considerabilă, aşa că mările aburesc mereu şi susţin o pătură de nori şi neguri veşnice. Coaja solidă sub ocean e încă relativ subţire şi slabă, aşa. că în urma contracţiunei internului din cauza recirei, ea continuă a se contrage ca o pătură concentrică, aproape paralelă, cu suprafaţa mărilor. încreţiturile coajei sunt cu mult prea mici, ca să iasă până la suprafaţa oceanului şi să formeze insule şi continente. Focul intern năvăleşte mereu prin crăpăturile coajei, făcând să clocotească mările, când ici, când dincolo. Cu vremea, coaja solidă îngroşându-se, încreţiturile ce se-formează cu contracţiunea sunt tot mai mari şi încep a ieşi din mijlocul valurilor sub formă de grupe de insule şi continente de piatră stearpă, la început de tot nestabile, cari apar azi şi dispar mâne în sânul valurilor, arâtându-se mereu alte insule, în alte părţi. Căldura, frigul, apa măcinând pe-trile, s’au depus mereu straturi peste straturi de nomol şi nisip pe uscat şi la fundul mărilor. www.dacaromamca.ro UN ASTRU MORT 197 In apele călduţe, sub zăduful învălişului de aburi permanenţi, viaţa organică găseşte în sfârşit terenul priincios şi începe a se desvoltâ şi a impopulâ mările, la început cu formele cele mai primitive, ca simple celule de protoplasmă. Cu vremea, celulele grupându-se ca individ compuşi şi diferen-ţiindu-se pe încetul, au dat naştere miliardelor de forme de-alungul veacurilor nemăsurate. Vietăţi de apă microscopice şi-au depus mereu învălişurile văroase pe fundul mărilor şi succedându-se miliarde de generaţii au format în decurs de milioane de ani straturi groase de zeci de metri de cretă. Aceste straturi însă de multeori nu sunt omogene, ci alternează cu straturi de nisip, de unde se vede, că fundurile mării acuşi erau ridicate deasupra ca continente sau ţărmuri, acuşi erau iarăşi scufundate sub suprafaţa mărilor. Păturile de nisipuri şi sedimente ce s’au depus dela început şi până azi, ating o grosime de aproape 40 kilometri. Dacă luăm în vedere, că apa şi vântul depune mereu şi azi straturi de sedimente, fără să luăm seama cum se ridică, atât e de înceată această muncă a elementelor, numai aşa ne putem încâtva închipui ce amar de vreme, câte milioane de ani au trebuit să se scurgă, pentru ca să se îngrămădească pături de 40000 metri grosime. Resturile de animale, îngropându-se şi petrificându-se în nisipul şi sedimentele ce s’au aşternut peste ele în epocele, în cari au trăit şi în cari nu existau observatori conştienţi» cari să le înregistreze, au scris singure în păturile coajei istoria ieroglifică a astrului mort din acele epoce îndepărtate si întunecate. ■ Păturile depuse atunci şi până azi însă ajung, cum am văzut, o grosime de 40.000 metri, iar săpăturile noastre cele www.dacaromanica.ro 198 NATURA mai adânci abia trec de 1000 de metri, aşa că noi n’am fi în stare niciodată a desgropâ aceste ieroglife şi a descifra istoria astrului nostru. Ne-au venit însă în ajutor cataclismele. Coaja pământului încreţindu-se în urma contracţiunei internului, au fost scoase la suprafaţă pe unele locuri chiar şi cele mai adânci pături, servind astfel material la reconstituirea istoriei geologice a pământului. De câte ori s’au cufundat şi ridicat continentele din mijlocul apelor, de câte ori a năvălit lava şi focul intern prin spărturile coajei pământului, înecând uscatul în foc, punând în fierbere mările şi distrugând pe întinderi considerabile, orice urmă de viaţă organică. Dar focul se stingea iarăşi coaja se prindea la loc şi rămăşiţele vieţii organice recucereau pas cu pas terenul perdut — un lanţ nesfârşit de cataclisme şi distrugeri şi de recuceriri. Geologii reconstituind istoria coajei pământului din pătu-rile'sedimentarc şi mai ales din rămăşiţele de animale şi plante împietrite (fosile), găsite în aceste pături, au împărţit-o în cinci grupe mari, sau ere; era arhaică, sau străvechie, era primară, era secundară, era terţiară şi era cuaternară. Principiul conducător la stabilirea erelor după posilele găsite e foarte natural. Plantele şi animalele de azi n’au apărut dintr’o dată, ci la început numai cele mai primitive. Transfor-mându-se mereu au dat naştere la alte şi alte forme pânăla cele mai superioare, cum le cunoaştem din botanică şi zoologie. In era arhaică s’a format prima coaje a pământului (din gneis-uri şi micaşisturi). In această coaje nu se găsesc urme de animale şi plante, fiind nimicite de căldura internă şi apăsarea enormă a păturilor ce s’au depus peste ele şi mai departe din cauză că acele începuturi primitive de viaţă n’aveau un schelet mai rezistent, erau mai ales animale moi. www.dacoramamca.ro UN ASTRU MORT 199 In coaja arhaică, se află cele mai multe vine de minereuri, din cari se extrag metalele. Aceste vine s’au format în urma deselor erupţiuni vulcanice din această eră, când coaja pământului eră aşa de slabă şi subţire. Internul licid al pământului, judecând din densitatea lui relativă aşa de mare, trebue să fie mai ales metalic. In era primară (paleozoică) nordul Asiei, Rusiei, GrOn-landa şi nordul Americei formau un singur continent (arctic), pe când America sudică cu Africa şi India anterioară formau alt continent. Oceanul atlantic nu există, ci numai o mare lungă internă între cele două mari continente. Clima eră uniformă, tropicală, aproape peste întreg pământul, din cauza căldurii interne. Mările erau pline de animale moi cu învăliş văros (scoice), raci şi cracatiţe, dar tot cu învăliş văros şi peşti sgârcoşi (cu învăliş osos). Pe uscatul, care devine tot mai stabil în urma îngroşării coajei, încep a se arătă insecte, broaşte mari si alte amfibii, Mlaştinile nesfârşite erau aco-perite cu păduri dese de arbori fără flori şi frunze căzătoare, dar ca frunzele ferigei, iar la sfâtşitul acestei ere încep a se arătă Strămoşii bradului. Fata lumei eră cu totul străină, fată de cea de azi, atât ce priveşte configuraţia (continentele şi mările) cât şi viaţa organică. In această eră au crescut pădurile uriaşe, cari îngropându-se din cauza încreţirei coajei pământeşti, s’au prefăcut în straturi de cărbuni de piatră, atât de indispensabili civilizaţiei moderne. In era secundară continentul nordic s’a rupt în trei bucăţi şi o grupă de insule în locul Europei de azi. Asia eră unită cu Australia. Clima însă a început a se schimbă şi a se diferenţia după zone, dar încă nu aşa de deosebite ca cele de azi. Viaţa organică s’a prefăcut mult, pe lângă păduri de ferige şi brad încep a se arătă păduri de arbori cu frunze căzătoare şi www.dacoromamca.ro 200 NATURA. flori ca cei de azi. Priveliştea ţinuturilor se asemăna deci cu cea de azi, dar lumea animală era tot ce poate fi mai îngrozitor. E lumea şopârlelor uriaşe şi a balaurilor. Şopârla cu cap de crocodil, şira spinării ca a peştelui şi picioare mai potrivite pentru înotat, crocodili uriaşi, monştri colosali de peste 30 metri lungime, grumazi de 5 metri, ochi «ca talgerile», se târau pe pământ şi prin mlaştine şi înotau la suprafaţa mărilor. Şopârle cu aripi de peliţă până la 6 metri lungime şi paseri cu dinţi şi cu ghiare la aripi despicau aerul. In timpul mai nou s’a descoperit în America scheletul unei şopârle uriaşe de 93 metri lungime, din care o singură vertebră din şira spinării cântăreşte 450 kilograme. Ce pustiire trebuia să facă un astfel de monstru în lumea animalelor până să se sature. Nu e mirare, că la urmă din lipsă de hrană trebuiau să se ia la luptă şi să se pustiască singure, unele pe altele. Natura îşi corige singură greşalele. Rămăşiţe solitare, degenerate, ale acestor monştri s’au putut păstră până la apariţia omului în era terţiară, umplându-i de groază copilăria şi formând lumea poveştilor, ce’i turbură şi azi visurile. Ce spectacol straniu şi înfiorător trebuia să prezinte această lume! Printre vegetaţia grasă, buiacă, de un verde întunecat, printre arborii uriaşi şi trunchiurile răsturnate acoperite de plante acăţătoare, cari învălesc mlaştinile, sclipeşte ici colo câte un ochi fioros şi misterios de apă, la suprafaţa căreia se pot arătă în tot momentul toţi monştrii cari şi ’i poate închipui imaginaţia bolnavă a unui copil, ca pe «tărâmul celălalt» din lumea poveştilor şi să se ia la luptă la lumina roşatică a soarelui învălit în neguri dese, sau a unei luni gâlfede, mărind efectul fioros al spectacolului. Copacii uriaşi sunt singurii spectatori liniştiţi ai acestor scene de groază. Pe ei nu’i înfioară tăcerea suspectă a mla- www.dacaramanica.ro UN ASTRU MORT 201 ştinilor, nici ivirea balaurilor şi încolăcitul greţos al reptilelor uriaşe printre trunchiurile lor, nu-i înspăimântă, nici luptele sălbatice, ce se desfăşoară la picioarele lor, şuerăturile prelungi şi ţipetele monştrilor. Aceasta e coroana naturii, stăpânitorii pământului din era secundară, şi din această luptă sălbatică şi inconştientă se plămădeşte coroana naturii de mâine şi de poimâine, se alege schânteia divină, care sub razele soarelui dătător de viaţă se acumulează mereu, pentru ca să dee naştere coroanei naturii din era cuaternară, să dee naştere intelectului, care va înblânzi şi supune şi va lumină pământul, care îşi vor ridică privirile conştiente spre cer, care va face din iubirea de aproapele religie şi care va măsură şi va contemplă nemărginirea. Dacă ne-am puteă depărtă dela pământ într’o clipă la o distanţă de milioane de ani de lumină şi am revedeâ icoana pământului din era secundară, noi nu am fi în stare să recunoaştem în aceea icoana pământului nostru şi ne-am miră că ce lume străină, ce astru necunoscut şi din ce regiuni de univers, avem înainte. Alte continente şi alte oceane, alte insule şi alte mări. Nimic nu se aseamănă cu pământul de azi. Dar vegetaţia uriaşă, dar locuitorii, monştrii, ce se târăsc la suprafaţa lui! Şi totuşi icoana pământului nostru, a planetei noastre mame şi făpturile ce le vedem sunt copii aceleiaşi mame, sunt strămoşii lumii vegetale şi animale de azi. Afară de şopârle se aflau în era secundară şi puţine mamifere primitive, iar în ape scoici şi mai târziu spre sfârşitul erei peşti ca cei de azi. Cele mai caracteristice sedimente din această eră sunt straturile de cretă formate din depunerea scoicuşoarelor micro-scropice pe fundul mărilor şi scoase deasupra în urma încreţirei coajei pămâutului. Tot din cretă s’au format marmurele. Bistriţa (Ardeal). I, Corbu ------------------- www.dacoromamca.ro 202 NATURA TORPILA ŞI TORPILORUL Marina de răsboiu dispune azi de o armă teribilă: torpila, căreia nimic nu-i poate rezistă. Cuirasatul cel mai puternic e distrus într’un moment: o prăpastie se deschide sub el, o coloană de apă se ridică cu sgomot în sus, şi când marea se potoleşte, numai câteva rămăşiţe informe, de cari se agaţă 7—8 nenorociţi pe jumătate arşi, plutesc în locul colosului de oţel ; oceanul l’a înghiţit împreună cu cei 800 de marinari ce purtă. Chiar din secolul XV oamenii de ştiinţă s’au gândit la efectele distrugătoare ce le-ar produce o cantitate de pulbere făcând explozie sub apă, dar mijloacele lipseau pentru a construi o astfel de mină submarină. Chiar cu trei secole mai târziu, o încercare făcută de americanul David Bushnell n’a avut nici un succes, tot din aceeas cauză. Cu toate acestea Ful fon reîncepe cercetările şi construeşte în 1797 un fel de torpilă, formată dintr’un butoiu plin cu praf de puşcă, menţinut în apă prin ancore ; un mecanism produceâ aprinderea pulberei când eră lovit de o corabie, şi aceasta săreâ în aer Rezultatele au fost însă cât se poate de mediocre şi nici o ţară n’a voit să aplice invenţia. Adversarii lui Fulton obiectau că torpilele ar fi periculoase pentru orce vas, fie amic sau inamic, de comerţ sau de răsboiu. îndată însă ce electricitatea a permis aprinderea lesnicioasă dela distanţă, foloasele lor au devenit incontestabile. Numeroşi inventatori le-au perfecţionat necontenit, şi prin întrebuinţarea puternicilor materii explozibile moderne le-au mărit mult efectele destructive. La început torpilele, fixe, serveau numai pentru apărarea porturilor. Nişte hemisfere de fontă cu un diametru de 1 - 2 metri, umplute cu 200 — 700 kgr. fulmicoton, erau ancorate pe fundul apei în vecinătatea portului de apărat; un circuit electric le punea în legătură cu postul de aprindere, situat pe mal. De aci observatorul n’aveâ decât să apese pe un buton, şi torpila făcea explozie, sfărâmând totul în jurul ei. Efectele www.dacoromamca.ro TORPILA SI TORPILORUL 203 atât de puternice ale exploziei sunt foarte explicabile : apa fiind incompresibilă, gazele provenite din arderea pulberii produc o enormă presiune laterală, iar lichidul situat deasupra e aruncat în sus, formând o coloană (înaltă cam de 70 m.) care distruge orice întâlneşte în cale. In caz când fundul e prea adânc sau noroios, se ancorează, la câţiva metri sub apă, torpile automatice, numite astfel fiindcă fac explozie îndată ce le loveşte un vapor. Ele sunt extrem de periculoase, dovadă accidentul cuirasatului Petro-pavlosk, distrus în faţa Portului Artur (12 Aprilie 1904) de către o asemenea torpilă, pusă câtva timp mai înainte chiar de către Ruşi. Apoi mai au neajunsul că, după încetarea ostilităţilor, nu pot fi scoase toate ; unele rămân şi constituesc un pericol permanent pentru vasele de comerţ ce trec prin acele regiuni. Folosul barajelor de mine submarine e foarte mare. Numai graţie lor Americanii de sud au putut rezistă puternicei flote a celor de Nord în războiul de secesiune (1861—65). In luptele departe de coastă se întrebuinţează torpile cu dimensiuni şi greutate reduse, pentru a putea fi transportate în nişte îmbarcaţiuni speciale numite torpiloare. Menirea acestora fiind să se apropie cât mai într’ascuns de vasul inimic şi să-l torpileze, ele1) sunt mici, subţiri, şi—condiţie esenţială— posedă o mare iuţeală. Până mai acum câţiva ani orice torpilor avea la partea de dinainte nişte prăjini, lungi de 6—7 m., la vârful cărora erau fixate torpilele, de formă ovoidâ, conţinând 25 —30 kgr. fulmi-coton. Vaporaşul astfel înarmat se repezea cu o iuţeală de 35—45 km. pe oră asupra adversarului, îl lovea cu vârful prăjinei şi imediat o luă la fugă, în timp ce torpila îşi producea efectul obişnuit şi vasul inimic se scufundă. Contra acestui atac, executat atât de repede şi având loc mai ales noaptea, orce rezistenţă eră aproape imposibilă. Tunurile revolver, cu tragere repede, constituiau singura armă 1) E vorba aici numai de torpiloarele obicinuite; cele submarine au fost descrise într’un număr preoedent. www.dacaromamca.ro 204 NATURA de apărare, deşi foarte greu puteau gloanţele să atingă prin întunerec o ţintă aşa de mobilă. Aceasta explică succesul torpilorului, precum şi teama marinarilor de dânsul. Primele torpiloare au fost întrebuinţate de către Americanii dela Sud (Confederaţi) in războiul de Secesiune, când din cauza disproporţiei dintre ele şi cuirasatele ce distrugeau, li s’a dat numele simbolic de David. In 1877 torpiloarele ruseşti n’au prea adus servicii, afară de o şalupă care, comandată de ofiţerul Murgescu, a torpilat monitorul turc Duba-Saife (12 Mai). Acelaş model de torpiloare a mai fost întrebuinţat în războiul dela 1880 între Chili şi Peru, şi în expediţia Franţei în Extremul Orient la 1884—85. Azi însă acest sistem e păstrat numai pe fluvii (aşa sunt noile noastre torpiloare de Dunăre,^construite anii trecuţi în Anglia). Pe mare, atât din cauza necontenitei perfecţionări a artileriei cât şi din cauza întrebuinţării projectoarelor electrice, cari luminează în timpul nopţii la mari distanţe, torpiloarele nu se pot apropia la mai puţin de 150— 200 m. de inamic; în consecinţă eră nevoe de o modificare a modului de atac, lucru ce s’a şi făcut prin crearea torpilei automobile, construită pentru prima oară la Fiume de către inginerul Whi-teliead (1864). Cu timpul torpila Whitehead (sau un model asemănător) a fost adoptată peste tot, din cauza avantajului ce-1 are de a putea fi lansată de departe asupra inamicului. Ea nu e altceva decât un submarin în miniatură, având forma unei ţigări lungă de vr’o 5—6 m. şi grea de 400 kgr. Interiorul e împărţit în 6 compartimente: cel din faţă conţine un inflamator, care, sub influenţa unei lovituri, provoacă explozia celor 40 kgr. de dinamită situate în compartimentul al doilea ; în al treilea se găseşte regulatorul de imersiune, în al patrulea aerul comprimat care pune în mişcare maşina din compartimentul vecin, şi aceasta la rândul său produce învârtirea unei helici de bronz cu trei ramuri, situată la partea de dinapoi a aparatului. Două cârme, una verticală şi alta orizontală sunt regulate de mai înainte pentru a asigură torpilei direcţiunea dorită. www.dacoromamca.ro INFLUENŢA ANOTIMPURILOR 205 Apoi ea este introdusă în tubul de lansare, un fel de tun de oţel, din care, cu ajutorul aerului comprimat sau al unei pulberi speciale, e aruncată în mare. Ajunsă aci, helicea începe să se învârtească şi torpila îşi continuă drumul, putând parcurge o distanţă de 800 m. cu iuţeala de 25 mile pe oră (1 milă = 1852 m.). In timp calm, direcţiunea iniţială se păstrează uşor; îndată însă ce marea e agitată, valurile o deviază. Afară de aceasta, aparatele ce o compun fiind extrem de complicate, ţinta mobilă şi greu de nemerit, eficacitatea torpilei e micşorată. Aşa se explică .de ce în ultimii ani s’a căutat a se construi torpile dirijabile, fie prin undele herzieue, fie prin alte dispozitive foarte ingenioase, dar a căror descriere ar fi prea lungă aci. Dacă însă în adevăr asemenea aparate vor fi dat rezultate favorabile, s’ar face poate prin aceasta imposibilă lupta pe apă, căci ele nemerind în totdeauna ţinta, nici un vapor n’ar scăpă neatins. In tot cazul nu e prea departe timpul când armele se vor perfecţiona într’atâta, încât nici un răsboi nu va mai fi cu putinţă. Ştiinţa e binefăcătoare chiar atunci când creează mijloace de distrugere! S. Şerbescu. -------------ai»------------ INFLUENŢA ANOTIMPURILOR ASUPRA FACULTĂŢILOR NOASTRE INTELECTUALE ŞI ENERGIEI MUSCULARE Fiecare dintre noi a observat faptul, că energia facultăţilor noastre psichice şi fizice depind de factorii meteorologici. Nu e indiferent pentru noi nici schimbarea temperaturei, precum nici neconstanţa presiunei atmosferice. Fenomenul acesta îndemnase pe unii naturalişti la examinarea factorilor meteorologici, întru cât stau în legătură cu facultăţile noastre psichice şi fisice. Prima încercare a făcut-o Schuyten, profesor în Anlwerpen. El a încercat energia musculaturei cu un aparat anume spre www.dacoromamca.ro 206 NATURA acest scop (dinamometru, ergograf). A constatat că energia musculară toamna şi primăvara creşte, iar în lunile Decembre, Ianuar şi Martie, energia rămâne neschimbată; în Fevruar din motive necunoscute, energia musculară se potenţează din-tr’odată. Fenomenul acesta a fost studiat din nou de A. Leh-mann, profesor de experimentări psichice la universitatea din Copenhaga, împreună cu Dr. Pedersen. Spre scopul acesta au făcut observări îndelungate cu elevi de diferite etăţi, precum şi cu anumite persoane. Lehmann şi Pedersen atribuiau acest rezultat luminii, adică radierii care produce efecte chimice, temperaiurei, electricităţii şi presiunei atmosferice. Mărimea energiei musculare au determinat-o prin ergograf, iar energia lucrului intelectual au măsurat-o prin aceea, că au încercat câte numere de o cifră pot aduna elevii în 5 minute, şi pentru memorizarea a 16 rânduri, de câte repetiri au nevoie. Prin experimentările acestea, au ajuns la rezultate interesante. Au dovedit că primăvara energia musculară creşte în raport direct cu lumina; vara însă faţă cu mărirea treptată a luminei, energia musculară rămâne statornică. In Septembre şi Octombre energia musculară creşte foarte repede şi maximul, pe care-1 atinge la finea lunei Octombre, îl păstrează şi în lunile de iarnă, deşi puterea luminei scade dela finea lui August până în Ianuarie. Rezultatul acesta au voit să-l explice prin efectul căldurii. Şi într’adevăr explicarea a fost potrivită când eră vorba de energia musculară. Au aflat, că anumită temperatură (12°—15°G) e cea mai potrivită pentru desvoltarea energiei musculare ; dacă însă temperatura se urcă ori scade, energia musculară e împedecată. In luna Ianuarie se ridică energia musculară, pentru că creşte şi puterea luminei, deşi temperatura relativ e mică (0° — 5°G). In lunile de primăvară, când atât lumina si căldura sunt mai intensive si ener-gia musculară se potenţează, în lunile de vară însă, în urma căldurei imense, energia musculară ar scădea în mod esenţial, dacă puterea ridicată a luminei nu ar nimici puterea căldurei. In lunile Septembre şi Octombre puterea lu- www.dacaromamca.ro INFLUENŢA ANOTIMPURILOR 207 minei se micşorează, energia musculară creşte foarte, pentru că prin scăderea căldurei ne apropiem de cea mai potrivită temperatură. In lunile de iarnă în urma micşorării luminei şi căldurei, energia musculară e stabilă. Intru cât e în legătură puterea musculară cu schimbările presiunei atmosferice, Lehmann şi Pedersen au ajuns la rezultatul, că în prima jumătate a anului, adică din Ianuarie până în Iulie, energia musculară e în strânsă legătură cu barometrul ; anume, dacă Hg. se urcă şi energia musculară se ameliorează si invers i In lunile de toamnă presiunea atmosferică nu produce nici un efect. Au observat fenomene interesante la o escursiune făcută anume pentru astfel de experimentări. Trei persoane au plecat din Copenhaga în Norvegia cu scopul ca să studieze presiunea atmosferică în locurile mai înalte. Au obseivat că energia musculară e neutrală, dacă mergem dela un loc cu presiune atmosferică normală, la altul, care are presiune atmosferică cu ceva mai mică. Dar nu numai aici n’au observat deosebire, ci chiar la o distanţă de 964 m. nu au întâmpinat-o. Din contra, energia musculară a crescut în mod considerabil, când au coborât dela munţi la malul mărei. Prin rărirea aerului, oxigenul scade. Schimbarea aceasta ar fi stricăcioasă, dacă natura nu s’ar fi îngrijit ca globulele roşii ale sângelui să se sporească în cazul când sunt expuse presiunei atmosferice mai mici. Tendenţa globulelor acestora e, ca să înghiţă oxigen. Dacă numărul globulelor creşte, şi cantitatea oxigenului se va spori şi va egaliza micşorarea oxigenului în aerul rărit. Prin adaosul globulelor de sânge, cantitatea oxigenului nu se schimbă, nici energia muş-chiulară nu scade. Dacă ne coborâm din locuri înalte, atunci adausul globulelor nu dispare îndată, organismul va conţine mai mult oxigen în urma căruia energia musculară creşte. Intre mărimea electricităţii şi energia musculară n’au putut găsi nici o legătură. Examinând efectele meteorologice asupra energiei intelectuale, au aflat că celeritatea adăugirei, nu depinde nici de www.dacoromanica.ro 208 NATURA puterea luminei, nici de schimbările atmosferice, depinde însă de temperatură şi anume, dacă temperatura se apropie de un grad oarecare, energia adăugirei creşte. Cea mai potrivită temperatură pentru celeritatea adăugirei e 7—10 C° şi e mai mică decât temperatura energiei musculară (12—15 C°). In fine prin memorizarea unui text, au dovedit că memoria e influenţată de temperatură, presiune atmosferică şi lumină întocmai ca energia musculară. Rezultatele acestea sunt interesante nu numai din punct de vedere teoretic, ci şi din punct de vedere practic d. e. în pedagogie. Ştiind că facultatea intelectuală depinde de anotimpuri, temperatură, precum şi de combinaţiile presiunei atmosferice, nu putem pretinde dela elevi, că în toată vremea să săvârşească acelaş lucru şi s’ajungem la acelaş rezultat. (După Dr. Revesz Gyula). Hermina Ciorogariu Profesoară de Matematici şi Ştiinţele naturale. Directoara internatului Şcoalei sup. de fete din AT-ad. --------------------------------- NOTITE n SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s’ar crede, luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Pescuitul balenei In Africa de Sud.—Balena oare a dispărut aproape ou totul în mările boreale e foarte răspândită în emisferul sudic. Pe coasta de răsărit ca şi pe cea de apus a Afrioei de sud, dela Lou-renţo, Marques la Capetown, şi dela Capetown la Swakopmund, se întâlnoşte balena în cete de 30, 40 sau 50 uriaşi de mare. Două vapoare mioi ale staţiunei din Burban au ucis numai în doua luni, fără multă osteneală, nu mai puţin de 70 balene, aducând astfel un câştig de 25 mii pe lună. Venitul mare se trage de pe urma unturei de balena, fanoanele şi oasele având un preţ mai mic. Se nădăjdueşte să se mărească câştigul întroducându-se carnea de balenă la hrănirea negrilor muncitori în minele de aur. O singură balenă dă in mijlociu cam opt mii de cbilograme de carne. (Revue Scentifique, 20 Fevruarie 1909). -------------------------------------- Tip. GUTENBERG Joseph Gobl S-sori, str. Doamnei, 20. www.dacaromanica.ro MUGURII 209 MUGURII Primăvara, oricine poate prinde cn uşurinţă, viaţa intensivă a arborelui. Câtă vreme e cuprins de amorţeala iernei, pare tot una cu vreascul uscat din desişul pădurei, dar de îndată ce soarele se ridică mai sus pe cer, iar mantaua albă de omăt să duce făşii, făşii, arborele învie. Rădăcinile sale adâno înfipte în pământ, se pun pe lucru, sugând cu lăcomie apa scursă picătură cu picătură printre firele de ţărână. Prin ţevi nenumărate, strânse grămadă în lemn, se ridică seva, ca şi sângele în vinele omului ce munceşte. Dacă rupi o ramură de viţă de vie proaspăt desgropată ori de mesteacăn, ca lacrimile cade sucul ce duce putere de viaţă cătră cununa crenguţelor fragede, resfirate spre vârful trunchiului. E semnul că arborele se pregăteşle pentru traiul de vară ; pare că el a căpătat cunoştinţă că vremea prielnică pentru zilele lui de viaţă a început şi că nu trebue să piardă nici o clipă din mângâierea blândelor raze de soare. Efectul acestei hărnicii timpurii se vede de îndată. Presăraţi în rânduri regulate dea-lungul ramurelor tinere, mugurii aşteaptă hrana ce le vine din belşug dela rădăcini. Ei sunt speranţa de un an ai arborelui, ei sunt purtătorii odraslelor mărunte ce trebue să prelungească traiul neamului. In ei se concentrează nu numai puterea de viaţă a fiinţei, dar şi toată podoaba de vară a cărei clătinare de vânt naşte acea armonioasă muzică ce ne opreşte în loc în liniştea serei, schimbată prin pana poeţilor, în forma inălţătoare a poeziei. In dorinţa de a respira aerul întăritor de primăvara, preumblându-te prin grădina ca se trezeşte din amorţeala gerului, apropie-te de o tufă de liliaci şi rupe unul din cei doi Natura, No. 7, Anul IV. 14 www.dacaramamca.ro 210 NATURA muguraşi ce stau faţă în faţă ca nişte fraţi de gemene. Nu auzi nici un oftat de durere, dar locul de unde l’ai desprins se umezeşte îndată de lacrima venită din tăinuitul adânc al pământului. Cu un vârf de ac, dă într’o parte solzişorii bruni ce învălesc muguraşul ca şi scutecele pe un copil şi vei vedea că mugurele nu e decât o ramură cu frunze ori *flori strânse grămadă, în încăperea lui micuţă. Florile sunt, e dreptul, necolorate, dar cu întreaga lor alcătuire minunată ; frunzele sunt boţolite, dar au tot ceia ce le trebuie pentru ca să se puie pe lucru, de îndată ce hrana venită din pământ, le va face să se desfăşoare. i Fără să vrei, te gândeşti la o asemănare cu copilaşul din faşă, a cărui grângurire e începutul vorbei de mai târziu ; ce dă din mâini, dar încă nu ştie să apuce; ţipă când îl doare, dar nu are încă putere să se apere. Câtă grijă nu pun părinţii lui până ce-1 văd mare ! Câtă pază să nu se îmbolnăvească, el care uşor să poate îmbolnăvi, deşi rezistă mult. Dragostea de copil şi îngrijirea dată, e toată arma omului pentru ca firul neamului să nu se rupă. La fel e şi cu mugurele, deşi bucuria, durerea, râsul ca şi plânsul plantelor sunt mute. Nu le simte oricine, dar uneori sar în ochi, de manifeste ce sunt. * * * Primăvara e vremea cea mai schimbăcioasă. Azi e zi de vară, cu soare ca în Iunie, mâine poate să fie zi de toamnă ori de iarnă, cu brumă ori îngheţ. Vrăbiile se pot ascunde sub straşina casei, încălzindu-se unele de altele ; copilul care sburda în credinţa că a scăpat la soare, poate să se adăpostească lângă soba caldă, ce a înlocuit toată iarna soarele. Mugurele, copil plăpând al arborelui, rămâne supus vremuirei. Când e cald, amăgit de razele de căldură, dă să-şi scoată www.dacaromanica.ro MUGURII 211 •afară, câpuşorul; când e învăluit de brumă ar pieri, înghe-ţindu-i membrele gingaşe, dacă planta bătrână, ce a îndurat, multe, nu ar fi luat precauţiuni. încearcă de pune mâna pe un mugure de castan, umflat şi gata să crape chiar dela sfârşitul lunei Martie. Iţi tragi repede, fără să vrei, degetele de pe el, căci simţi că e lipicios. Pe lângă scutecele groase — solzii castanii — ce-1 învălesc, planta mai fabrică şi un cleiu răşinos, cu care le unge. Explicarea e lesnicioasă de dat. Primăvara fiind ploioasă, iar vremea repede schimbătoare, de nu ar fi oprită de răşină să se vâre printre solzi, apa ar putea peste noapte îngheţa, distrugând întreg ţăsutul plăpândelor frunzişoare, pedepsite că au avut dorul de a se ■desfăşură aşa de timpuriu în bătaia razelor înşelătoare de soare. Şi cu câtă precauţiune nu es din învelişul lor apărător, aşa de încet şi cu atâta frică încât nu te miră ideia unora de a crede şi pe plante, înzestrate cu o inteligenţă necesară apărărei vieţei lor. Mai întâiu se îndepărtează solzii graşi, ca să nu strângă prin îmbrăcămintea lor scorţoasă frunzişoarele ce cresc, pre-gătindu-se pe îndelete pentru importanta funcţiune de a da la rândul lor hrană arborelui bătrân, că le-a îngrijit cât au fost micuţe. Pe măsură ce mugurele creşte, solzii devin şi ei •ceva mai lungi, ca la fie ce clipă de pericol să poată învăll din nou odrasla dată în paza lor. Dar dacă ar fi numai atât! încearcă de dă în lături, cu un ac, solzii încleiaţi unii de alţii, pentru.ca să ajungă până la frunzişoarele strânse sul, de un galben verzui delicat şi cu faţa încreţită şi catifelată. Ca să ajungi până la el trebue să Înlături un soiu de scamă mătăsoasă, ce le învăleşte ca în vată. Se înţelege îndată că rostul acestui puf e ca şi acela de la puiul de găină abea eşit din găoace: să ţie cald apă- www.dacoromamca.ro 212 NATUKA rând frunzişoarele, ca şi florile strânse grămadă, contra vremei rele din afară. Dar el mai are şi alt rol. Când frunzişoarele abea au început să se întindă, scăpând la libertate,, puful ia locul cleiului de pe solzi. El nu le apără cum apără vata ce învăleşte vreun corp uşor de stricat, nu le ţine numai căldură sub îmbrăcămintea ca de cauciuc impermeabil al solzişorilor, ci, frunzişoarele odată desfăşurate, el opreşte per-derea apei prin evaporare. Din frunzişoarele cu peliţa subţire, cu ţesutul nerezistent, apa ce le vine după atâta trudă şi drum lung din rădăcini, repede s’ar preface în aburi dacă nu ar fi perişorii • mătăsoşi ce le învălue din toate părţile. Abia după ce mugurul s’a schimbat într’o mică rămurică, iar frunzele şi-au căpătat deplina putere de viaţă, puful dispare ca ne mai având nici o funcţiune de îndeplinit, iar solzii crescuţi ca nişte aripi de cărăbuş, se desprind şi eir lăsând slabe urme în jurul ramurei tinere. Astfel castanul a scăpat de vremea rea a primăverei şi numai mulţumită al-cătuirei mugurilor săi, noi ne bucurăm aşa de timpuriu de umbra deasă a frunzelor numeroase răsfirate ca degetele mâinilor. Din cauza acestor prevederi de apărare a lăstarelor tinere, castanul e plantat dealungul străzilor prin oraşe. Pe-când el îşi ridică florile albe pătate cu ruginiu, ca nişte candelabre eşite din mijlocul frunzelor, salcâmul abea se încumete să dea colţi, lăsând să se vadă capătul verzui al frun-zisoarelor tinute închise în învelişul scorţos al mugurilor. In acest chip observaţi cu deamănuntul, arborii ca şi oricare alte plante îşi arată adevărata lor natură de fiinţe, ce nu cresc după cum se întâmplă, ci fiecare după o anumită normă, variată dela unii la alţii, după un plan ce pare a fi corespunzător individualităţei lor. Prin aceasta nu se deosebesc foarte puţin de animale, mai ales de acele animale' www.dacaromamca.ro BĂTRÂNEŢEA ŞI LUNGIREA VIEŢEI 213 inferioare, care nu pot exprima bucuria ori durerea de cât prin o mişcare mai mare a corpului lor sau a unor părţi -din corp. Numai aşa se poate prinde câtă parte de adevăr -conţin vorbele poetului: Tout, comme toi, gâmit ou chante comme moi; Tout parle. Et maintenant, homme, sais-tu pourquoi Tout parle ? Ecoute bien. G’est que vents, ondes, flammes, Arbres, roseaux, rochers, tout vit! Tout est plein d’âmes. (V. Hugo) Dr. I. Simionescu -------------£338$------------ BĂTRÂNEŢEA ŞI LUNGIREA VIEŢEI1) Nu mult după ce omul, în scurgerea vremei, a trecut de floarea vârstei, o ciudată simţire-1 coprinde. Ivirea primilor peri albi, greutatea în săvârşirea unor mişcări, pe care până acuma niciodată nu o simţise, rezistenţa mai slabă la o muncă încordată, toate îi aduc în conştiinţă începutul unei -decăderi treptate, a unei porniri spre o viaţă din ce în ce mai puţin intensă. Pe măsură ce toate aceste neplăceri se accentuează, pe măsură, deci, ce înaintează bătrâneţea, viaţa devine pentru ■om, de multe ori, un lung şir de suferinţe trupeşti şi sufleteşti. Pe lângă un trup slăbit ce nu mai e în stare a săvârşi nici o muncă, un trup care nu mai e supus mereu voinţei, şi care prin neregularităţile funcţionărei sale atrage în fiece 1) După: E. Metchnikoff: „Etudes sur la nature humaine“ Id: „Essais optimistes11 şi Jean Finot „Philosophie de la Longevite“. www.dacaramanica.ro 214 NATURA clipă,, în chip nepoftit, atenţia omului asupra sa, bătrâneţea aduce cu sine un suflet ce vede lumea externă prin nişte ochi cari ca nişte medii monocromatice nu lasă să pătrundă decât o uniformă lumină cenuşie, absorbindu-i toată bogăţia de culori sub care e văzută de cei tineri şi sănătoşi. Astfel, cu un suflet nemulţumit şi întristat, într’o lume care, fiind oglinda sufletului care-o priveşte, nu poate să pară decât rea, bătrânul îşi petrece restul vieţei în melancolica amintire a frumoaselor timpuri trecute, în trista constatare a răutăţei celor prezente şi în groaznica aşteptare a unui viitor,, ce, cu tpate că-i aduce prin moarte liberarea de suferinţele sale, îi e mai de temut, prin necunoscutul care-1 învălue,. chiar decât însăşi suferinţele. Iată dar, cum o bună parte din • viaţa omului se scurge într’o continuă neplăcere pentru individ şi o greutate nefolositoare pentru societate. * * * Desigur, că de mult s’au gândit oamenii la căutarea unui mijloc prin care s’ar putea înlătura aceste neplăceri ale bă-trâneţei. Din timpurile cele mai vechi s’au găsit oameni, cari cu bună credinţă, s’au pus în căutarea vreunui mijloc care să dea „tinereţe ţâră bătrâneţe şi viaţă fără de moarteu ; dar mai cu seamă s’au ocupat cu această meserie şarlatani,, cari se foloseau de nepriceperea mulţimei, spre a-şi asigura lor personal, dacă nu o viaţă cât mai lungă, cel puţin una cât mai plăcută. Cercetări mai serioase în această privinţă s’au întreprins numai în timpurile, relativ, mai recente. Chestiunea care s’a pus mai întâiu a fost aceea de a se şti dacă omului, prin felul lui de organizaţie, îi este dat să trăiască o mai lungă viaţă decât aceea la care ajunge ma- www.dacaromamca.ro BĂTRÂNEŢEA ŞI LUNGIREA VIEŢEI 213 joritatea oamenilor, sau nu. In mai multe chipuri s’a căutat a se determina limita pe care o poate ajunge viaţa omenească, stabilind oarecari raporturi, fie între greutatea corpului şi limita vieţei, fie între durata creşterei şi aceea a vieţei, toate aceste cercetări făcându-se prin studii comparative a longevităţei diferitelor animale din scara zoologică. Rezultatul la care s’a ajuns, deşi variind după diferitele metode întrebuinţate, a fost în genere, că limita care e pusă vieţei omeneşti ar fi mai înaintată decât s’ar părea că este, după experienţa noastră zilnică. Această concluzie a fost întărită mai cn seamă în timpurile din urmă, când graţie lucrărilor statistice demografice, s’a constatat că numărul centenarilor, deci a oamenilor cari întrec cu mult limita de vârstă mijlocie, este mult mai mare decât se presupunea. Intr’o primă perioadă a cercetărilor în acest sens, s’a căutat a se trage reguli a căror observare să- asigure omului o viaţă cât mai lungă, din cunoaşterea felului de trai a celor mai mulţi centenari, sau alţi oameni cari ajunseseră la o vârstă excepţional de înaintată. . Lăsând la o parte cazurile contradictorii, a unora cari, abuzând toată viaţa lor de alcool, ajunseseră la aceiaşi vârstă ca alţii, cari băuseră numai apă, sau a unora cari, trăind în cel mai mare belşug şi hrănindu-se cu cărnuri, nu rămăseseră mai prejos decât alţii care-şi asiguraseră o viaţă lungă prin cel mai esclusiv vegetarianism şi printr’un post continuu; dinj majoritatea cazurilor s’a putut trage concluzia că o viaţă, moderată în toate, va fi cea mai puţin moderată în pretenţiile ei la lungime. In ceeace priveşte însă amănuntele necesare pentru a se stabili o normă fixă pentru a ajunge la acest scop, nu www.dacaromanica.ro 216 NATURA s’a putut ajunge pe această cale la o unitate de vederi. O eră nouă, în cercetările pentru găsirea unui mod de prelungirea vieţei, a început în timpurile din urmă, când învăţaţii s’au convins, că înainte de a găsi mijloace pentru înlăturarea răului, cel mai important lucru este de a cunoaşte natura intimă a acestui rău. In cazurile de faţă se impunea deci chestiunea de a şti cu preciziune, ce e bătrâneţea. Este ea aşa cum o întâlnim în toate zilele, cu decăderea relativ timpurie a trupului şi a minţei, care o însoţesc, un fenomen fiziologic inerent evo-luţiunei naturale a omului ; sau în cele mai multe cazuri avem de-aface cu un fenomen patologic, ale cărui manifestări deci ar putea fi înlăturate, sau cel puţin oprite câtăva vreme, prin vreun mijloc oarecare ? Cele ce se ştiu până acuma despre natura intimă a fenomenelor ce produc bătrâneţea, s’ar putea rezuma cam în următoarele : Din experienţa zilnică se ştie că animalele bătrâne, dau o carne care nu e tocmai plăcută la mâncare, din cauza tăriei sale care o face să fie comparată cu talpa de ghete. Această tărie a cărnei provine însă din faptul că celulele proprii ale ţesutului muscular, celule care îndeplineau o anumită funcţiune, şi trebuiau să fie în vederea a-cestei funcţiuni elastice şi contractile, au fost înlocuite cu timpul prin celule mecanice de susţinere care constituesc ţesutul conjunctiv şi care tocmai în vederea funcţiunei de susţinere ce au de îndeplinit şi-au desvoltat mai cu seamă facultăţile necesare acestei funcţiuni, deci tăria si rezistenta. Acelaş lucru se petrece în mai toate organele fiinţei a-junse la bătrâneţe ; celulele menite a îndeplini funcţiunile vieţei sunt înlocuite cu elemente inactive, conjunctive. «Este» cum zice Metchnikoff, «o înpuţinare a elementelor nobile şi spe- www.dacoromamca.io BĂTRÂNEŢEA ŞI LUNGIREA VIEŢEI 217 cifice ale ţesuturilor şi o înlocuire a lor prin ţesutul conjunctiv hipertrofiat». Fenomenul acesta se numeşte scleroză şi după organele la care se manifestă poartă numele de arterioscleroză, când atacă sistemul circulator, de scleroză renală sau hepatică, dacă e vorba de rinichi sau ficat etc. Bine înţeles că urmarea acestei înlocuiri este o scădere a vitalităţei. o îngreunare a tuturor funcţiunilor corpului, elementele speciale însărcinate cu executarea lor împuţinându-se din ce în ce. Astfel, muşchii îşi pierd elasticitatea, de unde greutatea mişcărilor; vasele sângelui îşi micşorează contrac-tilitatea, încetinând prin aceasta circulaţia; ghindurile îşi împuţinează secreţiunile, slăbind astfel intensitatea diferitelor fenomene chimice ; în sfârşit toate acestea contribuesc la în-greunarea vieţei. Dar în ce chip se petrece această substituţiune ? Metchnikoff dă fenomenului următoarea explicaţie. Se ştie că în toate părţile organismelor superioare mai există unele elemente care şi-au păstrat mare parte din independenţa lor. Ele sunt înzestrate cu mişcare proprie, şi sunt în stare de a-şi încorpora orice fel de corpi solizi pe care i ar găsi în calea lor, ceea ce a făcut să li se dea numele de phagocyte. Aceste celule călătoare îndeplinesc un rol însemnat în organism, reunindu-se în număr mare, în jurul microbilor sau a altor oaspeţi nepoftiţi ai acestuia şi mâncându-i. Tot aceste elemente au sarcina de a resorbi sângele, sau alte substanţe ce ar putea ajunge prin vreun cusur al organismului în regiuni unde nu sunt de nici un folos. Astfel când în cazul unui atac de apoplexie, sângele s’a închegat într’o regiune a creerului, phagocytele se adună în acel loc şi liberează regiunea astfel împiedicată dela funcţionarea ei normală. www.dacoromanica.ro 218 NATURA Există două feluri de phagocyte. Unele continuu mobile si mai mici, si altele mai mari, cu mai mulţi nudei, uneori mobile, adeseori fixe, şi care poartă numele de macrophage. Primele iau naştere din măduva oaselor, constituind aşa numitele leucocyte ale sângelui, şi fiind foarte mici pot trece foarte uşor prin vasele sanguine, spre a se aduna în regiunile unde au pătruns microbii, liberând organismul de aceşti duşmani ai săi. Macrophagele au mai mult rolul de a resorbi scurgerile sanguine precum şi de a contribui la cicatrizarea rănilor. In producerea degenerărei senile aceste macrofage joacă, după Metchnikoff, rolul de căpitenie. Pătrunzând încetul cu încetul în organele corpului ele atacă elementele specifice ale acestora, mâncându-Ie şi regenerează în locul lor, ţesut conjunctiv. S’au putut găsi astfel celule renale, nervoase şi ale altor organe ale omului sau animalelor bătrâne, pe cale de a fi distruse de macrophage. Cum însă, autorităţi în domeniul histologiei nervoase, şi în special D-l Prof. G. Marinescu, s’au pronunţat în defavoarea acestei teorii, admiţând că degenerarea senilă s’ar datori înpuţinărei treptate a substanţei protoplasmatice, şi în-locuirei ei prin substanţă pigmentară, chestiunea mai rămâne în discuţie1). Oricum ar fi însă, atâta rămâne sigur că din cauza unei slăbiri a elementelor specifice acestea sunt treptat transformate, într’un chip sau altul, în elemente de mai mică valoare. Rămâne deci a se şti ce produce această slăbire a ele- 1) Nu ştiu dacă s’a spus ultimul cuvânt în această discuţie. In: „Et. s. 1. n. humaine“ (1904). M. exprimă părerea că Dl. Prof. Marinescu n’a constatat fagocytoza din cauza prea slabei coloraţiuni a preparatelor. In „Essais optimistes" (1906) M. nu mai revine asupra chestiunei; probabil că a rămas la prima lui părere. www.dacoromamca.ro bAtrânkţea şr lungirea vieţei 219 mentelor, care le ia forţa de rezistenţă faţă de elementele antagoniste. Astfel vedem că la aceasta se reduce chestiunea pe care ne-am pus-o la început, anume dacă bătrâneţea aşa cum o întâlnim în majoritatea cazurilor este sosită la timpul ei, ca un fenomen fiziologic, sau e prea timpurie şi reprezintă un caz patologic ? * * * Cercetările întreprinse de diferiţi medici în acest sens, au îndreptăţit a se trage concluzia că această ultimă părere ar corespunde realităţei. Din studiile unui medic norvegian Ed-gren, asupra arteriosclerozei, care e cea dintâiu şi cea mai caracteristică manifestare a degenerărei senile, reiese că în 20°/0 din cazurile observate de dânsul, această scleroză se datoră urmărilor sifilisului, deci putea fi considerată ca o in-toxicaţiune treptată cu virusul sifilitic, în 25°/0 de cazuri in-toxicaţiunea alcoolului jucase acelaş rol, iar pentru încă vreo 20°/o de cazuri, podagra, reumatismul şi alte boale cronice, precum şi infecţioase aduseseră fiecare contribuţiunea lor. In sfârşit, din cercetări recente s’a mai constatat că o bună parte a cazurilor de degenerare senilă, se datoreşte, pe lângă intoxicaţiunilor de care am vorbit mai sus, autointoxi-caţiunei organismului cu produsele otrăvitoare ale bogatei flore microbiene ce populează partea terminală a tubului digestiv, şi în special intestinul gros. In adevăr, numărul bacteriilor ce se găsesc în această parte a tubului digestiv este aşâ enorm de mare (128.000.000.000.000 pe zi), în raport cu serviciul relativ neînsemnat pe care îl aduc organismului (şi aceasta e mai mult o presupunere, căci precis nu li se cunoaşte rolul), încât influenţa lor răufăcătoare, în decursul vremei, se resimte în mod însemnat, contribuind astfel la slăbirea organismului. www.dacaromamca.ro ‘220 NATURA Rezultă, deci, că intoxicaţiunea sifilitică şi cea alcoolică, împreună cu autointoxicaţiunea microbiană, care printr’un anumit regim alimentar ar putea fi mult micşorată, sunt principalii agenţi ai degenerării senile prea timpurie. Ca remediu al acestei stări de slăbire a elementelor, s’a încercat să se întrebuinţeze anumite seruri, care ar aveâ de urmare întărirea lor. S’a constatat că dacă se iau celule din sângele sau din vreun alt ţesut al vreunui animal şi se injectează unui animal de speţă diferită, sângele acestuia din urmă, după câtva timp, devine extrem de toxic faţă de celulele respective ale animalului dela care au fost luate. Cum însă şi unele otrăvuri foarte puternice, administrate în cantităţi mici au o influenţă binefăcătoare asupra organismului, tot astfel şi aceste seruri injectate în anumite proporţii au ca urmare, întărirea, în loc de distrugerea ţesutului în care au pătruns. In adevăr, făcându-se experienţe la diferitele animale, practica a confirmat teoria. La om, ar urmă deci să se facă astfel de injecţii cu seruri obţinute prin injectarea de părţi reduse în fragmente foarte mici din organe umane (acestea îşi mai păstrează vieaţa individuală în câteva ore după moarte), la alte animale. Cum însă autopsiile nu se pot face decât 24 de ore după deces, pe de altă parte fiind nevoe de experienţe, care j>e om nu se pot face, pentru a determină doza necesară, aplicarea la om a acestei seroterapii nu este încă posibilă. Dacă însă nu avem mijloacele de a vindecă bătrâneţea, avem putinţa de a ne feri de ea şi de a o face să întârzieze cât mai mult. In acest caz lungirea vieţei omeneşti vedem că ar cădeâ mai mult în domeniul higienei alimentare, dar mai cu seamă în al celei publice, care întocmite după toate cerinţele ştiinţei, ar puteâ în mod însemnat contribui la acest www.dacaromamca.ro bAtrAnkţea şi lungirea vieţei 221 scop. Bine înţeles că la rezultate pe deplin satisfăcătoare nu va putea ajunge aşa de curând, din cauză că higiena în genere, dar cea publică în deosebi, depind de o mulţime de factori, printre care cei economici şi sociali joacă rolul de căpetenie. Rămâne deci rezervat viitorului ca, prin rezolvirea problemelor economice şi sociale, să dea omenirei putinţa de a pune în aplicare noile descoperiri pe care le va face ştiinţa spre binele ei. * * * Dar se va pune întrebarea : admiţând că nu se va opune nici un obstacol îndeplinirei acestui ideal, prin ce va contribui ea la fericirea omenirei ? Dacă bătrâneţea tot va veni odată, ce folos dacă o amânăm cu câtva timp; de asemenea, această amânare nu va schimba firea omenească, şi mai devreme sau mai târziu omul tot va fi chinuit de frica morţei. La acestea Metchnikoff răspunde, că prelungirea vieţei ar avea întru atâta o binefăcătoare influenţă asupra omenirei. întrucât s’ar da putinţă bătrânilor ca să puie în serviciul semenilor lor anii din urmă ai vieţei, când mulţumită îndelungatei experienţe precum şi a faptului că numai sunt supuşi tuturor patimilor cu aceeaş putere ca tinerii, ar putea fi de un nepreţuit folos pentru societate ; pe când acuma, în majoritatea cazurilor, slăbiciunea fizică precum şi cea intelectuală, îi face nedestoinici de aceasta. In ceeace priveşte frica de moarte, care amăreşte ultimii ani ai vieţei, Metchnikoff crede că atunci când moartea ar ajunge pe om, ca rezultat al unei bătrâneţi fiziologice, s’ar desvoltâ împreună cu aceasta şi un instinct al morţei, antagonist cu acela al vieţei; care ar face pe om să aştepte www.dacoromamca.ro 222 NATURA moartea ca un lucru dorit, şi prin urmare ar transforma-o într’o supremă, fericire. Pare cam paradoxal să vorbeşti despre un instinct al mortei. » Cum, instinctul vieţei, care se manifestă prin aceea că în orice clipă, în faţa unui pericol pentru existenţa ta, fără să cugeţi, cu iuţeala fulgerului, te aperi de rău ; care se arată în acea nespusă fericire pe care o simţi când prin vreo împrejurare oarecare, o sforţare a trupului sau a minţei de pildă, devii mai conştient, parcă, de viaţa care bate până în cele mai mici părticele ale trupului tău, sau atunci când deştep-tându-te dimineaţa, cu prima rază de lumină ce-ţi pătrunde în ochi, se redeşteaptă în tine siguranţa că trăeşti; acest instinct aşa de puternic înrădăcinat în firea omului, ar putea el să piară vreo dată, ba chiar să fie înlocuit cu antagonistul său, cu acela al mortei ? Cu toate acestea lucrul n’ar fi tocmai cu neputinţă. Natura ne dă exemple de astfel de transformări ale instinctelor. Astfel, la mamifere, instinctul părintesc piere, de îndată ce puii nu mai au nevoe de grija părinţilor. De asemenea pruncul, dela o vreme, nu mai suge cu plăcere, ba chiar se simte respins de laptele mamei, care totuş până la acea vreme formă singura lui hrană. De altfel, dm experienţa de toate zilele, ştim că dacă abuzăm de un lucru oricât de plăcut ne-ar fi fost el în început, ajunge la un moment dat să ne fie neplăcut şi respingător. Oare atunci, nu se poate ca omul, săturat de o viaţă lungă, care a străbătut tot drumul prescris de natură, să aştepte cu plăcere moartea? Metchnikoff se bazează spre a dovedi posibilitatea unui astfel de sentiment, printre altele, şi pe unele locuri din vechiul testament, unde despre diferiţi patriarchi, care muriseră www.dacoromamca.ro BĂTRÂNEŢEA ŞI LUNGIREA VIEŢEI 223 la o vârstă excepţional de înaintată, se spune : «şi se stinse săturat de zilele lui». El crede că aceasta nu e numai o simplă expresie convenţională, ci corespunde unei reale stări sufleteşti în care trebue să se fi aflat acei bătrâni, de oarece la alţii cari deşi bătrâni, totuşi nu muriseră 'la o vârstă chiar aşa de înaintată, atributul acesta nu se găseşte. Iată dar ce presupune Metchnikoff că ne va aduce viitorul, o viaţă în limitele ei naturale şi o bătrâneţe fiziologică, în plăcuta aşteptare a supremei fericiri a morţei, care să pună cununa nu suferinţelor, cum s’ar fi zis mai înainte, ci fericirilor pământeşti. Dar, să nu ne bucurăm prea din vreme. Nouă, celor de astăzi, nu ne va mai fi dat să apucăm astfel de vremuri. In marginile puterilor noastre să căutăm, ca printr’o vieaţă cât mai cumpătată, cât mai potrivită cu cerinţele higienei, să ne uşurăm mai mult bătrâneţea şi să ne bucurăm cât mai îndelungată vreme de plăcerile vieţei. Cu toate acestea trebue să contribuim fiecare, după puteri, la ajungerea acestui ideal, chiar dacă nu ne vom bucură noi înşine de roadele muncei noastre, ci numai neamurile viitoare. Fiindcă, ceeace avem noi astăzi datorim în cea mai mare parte celor ce au trăit înaintea noastră, ne îndeplinim oarecum datoria de recunoştinţă faţă de predecesorii noştri, căutând să lăsăm cât mai mult urmaşilor noştri. Astfel vom fi cu conştiinţa împăcată, ştiind că ne-am adus tributul nostru la opera întreprinsă spre binele omenirei din toate locurile şi toate timpurile, a întregului, a cărui parte trebue să ne considerăm, de vrem să găsim vreun rost vieţei noastre trecătoare. Marius Nasta Student. ----------------------------------------- www.dacaromamca.ro 22 4 NATURA BALOANELE SONDE ŞI ZMEURILE IN METEOROLOGIE ‘) REZULTATE. Problemele studiate cu ajutorul baloanelor sondă şi zmeurilor sunt numeroase şi variate, iar rezultatele căpătate pentru unele din ele de o foarte mare importanţă, date fiind cu deosebire dificultăţile ce se întâmpină cu mijloacele ce ne stau la îndemână, pentru rezolvirea chestiunilor referitoare la atmosfera înaltă. Cele mai principale din aceste probleme se referă : la varia-ţiunele zilnice ale temperaturei atmosferei şi la descreşterea temperaturei după verticală, până la o altitudine de 15 mii metrii; la studiul alizeelor şi contra alizeelor; la regimul vânturilor, etc. Printre învăţaţii, cari au contribuit mai mult la rezolvirea acestor probleme vom cită pe d-nii Teisserenc de Bort (Francia)r Assman, Hergesell şi KOppen (Germania), Rotch (America), Dines şi Shaw (Anglia', etc. * * * Distribuţiunea şi variaţiunea temperaturei la diferite înălţimi prezintă mai multe caracteristice după 3 zone principale-şi anume: zona I-a coprinsă între pământ şi 4 kilometri de înălţime ; zona Il-a coprinsă între 4 şi 10 kilometri ; zona IlI-a d’asupra înălţimei de 10 kilometri. In zona I-a, lăsând de oparte porţiunea coprinsă între pământ şi 300 metri — porţiune supusă direct influenţei pământului — izotermele, adică liniile care unesc punctele dela dife- 1) A se vedea Natura, anul III, No. 5. 6 şi 7. www.dacaromanica.ro BALOANKIiE-SONDE ŞI ZMEURILE 225 rite înălţimi cu aceiaşi temperatură zilnică, prezintă numeroase inflexiuni şi de muie ori curbe închise corespunzătoare inver-siunelor. Distanţa dintre izoterme variază şi adesea în anumite puncte ea devine de 3 ori mai mare. In zona D-a izotermele sunt aproape paralele şi de la o zi Ia alta ele se depărtează sau se apropie uneori destul de mult, fără însă a dâ curbe închise. In zona III-a se regăsesc, cu o intenzitate mai mare chiar, variaţiunile accidentale ce se observă în porţiunile coborîte ale atmosferei cu deosebire până la 300 metri înălţime dela pământ. Adesea se produc variaţiuni de 10° sau 15°, pe când cele corespunzătoare dela sol nu sunt decât de maximum 5°. Se întâlneşte încă o zonă specială numită zonă izotermă în care descreşterea temperaturei încetează aproape cu desăvârşire. Adâncimea acestei zone este variabilă, ea producându-se la înălţimi foarte diferite şi de multe ori la prima vedere această zonă se confundă cu zona Il-a (mijlocie), mai ales din cauză că valoarea absolută a temperaturei se schimbă în mod simţitor dintr’o zi într’alta, aşa că liniile izoterme din mai multe zile consecutive prezintă o complicaţiune foarte mare, care cere un examen amănunţit. Descoperirea acestei zone, cu temperatura aproape constantă, este de o foarte mare importanţă, căci ea a răsturnat cu desăvârşire credinţa ce există până atunci, că temperatura merge mereu descrescând şi încă cu cantităti din ce în ce mai mari, asâ că la o anumită înăl-ţime urmă să se producă o răcire de 1° pentru fiecare sută de metri. Experienţele au dovedit că la o altitudine de 15 kilometri temperatura este de fapt mai ridicată cu aproape 40°, decât ar fi urmat să fie după calculele ce se făceau anterior acestei descoperiri. Câte odată la o înălţime de 11 kilometri sau alta se pro- Katura, No 7, Anul IV 14 www.dacoromamca.ro ?26 NATURA duc variaţiuni în temperatura aerului foarte repezi iar adesea temperatura capătă, o valoare aşâ, că pare că ar avea loc o inversiune. In asemenea cazuri izotermele iau o direcţiune chiar verticală pe o distanţă de 3 la 4 kilometri în înălţime. S’a constatat astfel că departe de pământ — care se consideră ca având o influenţă preponderantă asupra modificări temperaturei aerului — temperatura prezintă într’un interval de câteva zile variaţiuni însemnate. Astfel variaţiunea temperaturei dela o zi la alta, contrariu de ceeace se credeâ înainte, este destul de pronunţată chiar la o altitudine de 12 la 14 kilometri. In foarte multe cazuri la atari înălţimi aceste variaţiuni sunt egale sau chiar superioare celor dela pământ. Explicaţiunea acestor schimbări de temperatură — efectele de radiaţiune ale pământului şi acelea de insolaţiune fiind excluse — este dată pe seama cauzelor dinamice. D-l Teisserenc de Bort crede că aerul care se ridică d’aSupra depresiunelor răcindu-se prin mărirea volumului, ajunge la temperaturile coborâte ce se observă d’asupra minimelor barometrice. începând dela altitudinea maximă atinsă de acel aer, mişcările de coborîre care se produc în maximele barometrice au de efect, de a ridică temperatura, şi, în zona de d’asupra de 6 kilometri înălţime, aerul este de ordinar mai cald în regiunile cu presiuni ridicate decât în depresiuni. Contrariu de ceeace se presupunea până acum câţiva ani, există o variaţiune anuală a temperaturei până la o înălţime destul de mare ; ea este încă de 12° la 10 kilometri. Temperatura cea mai ridicată se produce la această din urmă înălţime către finele lunei August, iar cea mai coborîtă la începutul lunei Aprilie, adică cu oarecare întârziere faţă de epocile corespunzătoare dela pământ. La 5 kilometri înălţime variaţiunea anuală este de 15° iar cea mai ridicată temperatură www.dacaromanica.ro BALOANELE-SONDE ŞI ZMEURILE 227 se produce tot în August şi cea mai coborîtă în Fevruarie. In mijlocia anuală, a temperaturei 'se produce, faţă de pământ, o descreştere de 22° la 5 kilometri si de 56° la 10 kilometri. » * Asupra variaţiunelor temperaturei cu înălţimea în cursul lunelor sau anotimpurilor, s’a putut deduce că între sol şi 5 kilometri înălţime, cea mai mare coborîre (25°) are loc în August iar cea mai mică (17°) în Noemvrie, pentru celelalte luni ele fiind intermediare. Intre pământ şi 10 kilometri înălţime, cea mai mare coborîre (61°) se produce în Septemvrie, iar cea mai mică (49°) tot în Noemvrie. Dintre anotimpuri, cea mai mare descreştere a temperaturei, la 5 şi 10 kilometri înălţime, se produce vara iar cea mai mică la 5 kilometri toamna şi la 10 kilometri iarna. Cea mai coborîtă mijlocie a temperaturilor înscrise la această din urmă înălţime, în cursul unei luni, este de — 54° In Martie iar cea mai ridicată de — 42° în August; la 5 kilometri înălţime mijlocia temperaturilor celor mai coborîte •este de — 22° în Fevruarie iar a celor mai ridicate de — 7° tot în August. In general la o înălţime de 2 kilometri chiar foarte arareori numai temperaturile mai sunt pozitive. Temperatura cea mai coborîtă ce a fost înregistrată în regiunea Europei în straturile înalte ale atmosferei a atins valorile de — 70° şi — 80°. S’a determinat şi gradiantul temperaturei până la 4 kilometri înălţime ajungându-se la rezultatul că, dela pământ până la 500 metri temperatura se coboară de 3°, iar în urmă pentru fiecare 500 de metri ea descreşte cu valori din ce în •ce mai mici (în mijlociu cu 2°,2). Pentru fiecare 100 de metri temperatura se coboară în mijlociu cu 0°,5; până la 500 metri această descreştere este de 0°,56 iar între 3500—4000 metri aproximativ de 0°,4. Temperatura în centrele de mare şi de mică presiune www.dacoromanica.ro 228 NATURA prezintă caractere diferite. Aşâ ea descreşte mai iute ta depresiuni decât în regiunile cu presiunea ridicată; descreşterea se micşorează apoi foarte mult şi Încetează aproape-cu totul în cele d’intâiu, pe când In cele din urmă ea continuă, până la 11 şi chiar 13 kilometri. La o altitudine mijlocie de-5 la 7 kilometri temperatura este mai coborîtă în depresiuni decât în regiunile cu presiunea ridicată ; la o înălţime-mai mare se produce ecuilibrul iar apoi are loc contrariul. In ce priveşte anotimpurile s’au putut deduce următoarele-concluziuni: а. Iarna, până la 6 kilometri, temperatura este mai coborîtă în partea centrală a depresiunelor decât în regiunele-cu presiunea ridicată; în porţiunele spaţiului intermediare, ca. presiune, temperatura are tendinţa spre ridicare la marginele-presiunelor coborîte. In acest anotimp, în depresiuni, regiunele cele mai reci sunt acelea cu vânturile dela NE la N W şi cele mai calde cu vânturile W şi S W. In zonele cu presiuni ridicate diferenţele-sunt mai puţin pronunţate, exceptând regiunea dela 5 kilometri în sus, pentru care vânturile N W sunt mult mai călduroase ca celelalte. б. Primăvara temperatura este mai coborîtă în partea mijlocie a depresiunelor decât a presiunelor mari ; în ce priveşte părţile centrale nu este nimic bine stabilit. In depresiuni porţiunele cele mai călduroase în acest anotimp sunt în partea lor nord estică, unde suflă vânturile E şi S E iar cele mai reci în partea sud vestică. In presiunele ridicate temperaturile cele mai mari se întâlnesc în partea lor nordică, unde suflă vânturile dela S W la N W. c. Vara şi toamna, la toate nivelurile, marginile depresiunelor sunt mai reci decât acelea ale presiunelor ridicate. * * * www.dacaromamca.ro baloane le-sonde şi zmeurile 229 Teoriile meteorologice ordinare asupra mişcărilor contra alizeelor superiori nu putuseră a fi verificate, nici prin obser-vaţiunile pulberilor vulcanice aruncate îu atmosferă, nici prin mersul nuorilor superiori. Afară de aceasta nu se reuşise a se stabili înălţimea la care persistă alizeele. De aceea se simţea cât mai mult necesitatea rezolvirei acestor probleme cu ajutorul mijloacelor recente de investigaţiune ale atmosferei înalte de care ne ocupăm. Studiul alizeelor şi al regiunelor tropicale a început a se face în 1903 cu ajutorul zmeurilor purtate de vapoare, cari prin iuţeala lor permit înălţarea zmeurilor în aer chiar fără vânt. Când vântul este foarte slab sau nu bate de loc iuţeala vaporului, la care se adaugă sau nu iuţeala vântului, este suficientă pentru a se înălţă zmeul ; când din contra vântul ■este tare, se îndreptează vaporul sau în direcţiunea vântului, sau pentru a face un unghiu potrivit cu acesta, putându-se Tegulâ astfel după cazuri întinderea convenabilă a cablului de care trage zmeul. Asemenea experienţe s’au făcut de către d-1 Hergesell încă din 1900 pe lacul Constanţa şi de către d-1 Rotch în 1901 pe baia Massachusetts. D-1 Hergesell în urma sondagiiior aeriane făcute în 1903 în regiunea insulelor Canare cu zmeurile, a ajuns la concluziunea că, în aceste regiuni nu s’a putut descoperi un curent dela sud-vest, care ar corespunde vântului contra alizeu teoretic şi din contra că aerul contra alizeului vine cu deosebire dela nord-vest. După părerea d-lui Teisserenc de Bort experienţele cu smeu-rile nu puteau fi destul de convingătoare, de oarece la limita de despărţire a alizeelor de contra alizee există o regiune de linişte, peste care nu pot trece zmeurile de cele mai multe ori; acestei cauze s’ar fi datorit, după acest învăţat, nedovedirea contra alizeelor în regiunea studiată de către d-1 Hergesell. www.dacaromamca.ro 230 NATURA In 1905 fură făcute noi sondagii aeriane în mare, din iniţiativa d-lor Teisserenc de Bort şi Rotch, de către d-nii Glayton şi Maurice, în regiunea alizeelor, pe drumul Boston-Gibraltar, servindu-se pe lângă zmeuri şi de baloane piloturL Experienţele s’au executat până la 13600 de metri. Rezultatele căpătate au fost decizive şi ele confirmă în totul existenta contra alizeelor, astfel după cum ele au fost admise de către meteorologişti. Concluziunele acestor din urmă. experienţe se pot rezuma astfel: а. Către ecuator merg vânturile N E — E în regiunele inferioare şi în general NW —NE în regiunele mai înalte de o mie de metri. б. In afară de zona alizeelor spre nord de insula Madera şi de insulele Azore, vânturile superioare sunt W şi N W. c. Contra alizeele sau curenţi ce vin dela ecuator au direcţiunea S W la latitudinea insulelor Canare şi S E către capul Verde; ele dovedesc influenţa rotaţiunei pământului asupra direcţiunei curenţilor. Aceste rezultate au arătat că întrebuinţarea baloanelor piloturi — ale căror traectorii au fost determinate prin trian-gulaţiuni sistematice —a fost cât se poate de profitabilă pentru rezolvirea problemei contra alizeelor. Tot în 1905 d-1 Hergesell a făcut o altă serie de experienţe în regiunea deja explorată a insulelor Canare, servindu-se de astă dată de baloane de cauciuc pe care le înălţă din vapor. Se întrebuinţa 2 baloane în tandem, de cel de jos fiind atârnat coşuleţul cu instrumentul înregistrător şi un plutitor. Unul din baloane se sparge la o anumită înălţime iar cel de al doilea este tras în jos de către coşuleţ şi plutitor până când acesta din urmă atinge apa. Balonul de care rămâne atârnat instrumentul înregistrător serveşte pe deoparte pentru a menţine pe www.dacoromamca.ro BALOAENLE-SONDtf ŞI ZMEURILE 231 acesta d’asupra apei iar pe de aita pentru a regăsi instrumentul. Experienţele d-lui Hergesell au regăsit de astă dată pentru zona explorată în regiunea contra alizeelor numai de 2 ori vântul sud-est iar în cele mai multe cazuri s’a întâlnit vântul nord-vest. Chestiunea contra alizeelor în regiunea insulelor Canare nu â fost deci nici de astă dată rezolvită în mod cu totul definitiv. D-l Teisserenc de Bort crede totuşi însă că aceste din urmă observaţiuni concordă în parte cu ale sale, întrucât dintre cele 2 baloane înălţate în apropierea insulelor, unul a indicat vânturi est învârtindu-se către sud-est în partea superioară iar celălalt un adevărat contra alizeu începând dela 200 metri înălţime. » Vânturile alizee dela nord la est se întind de ordinar, pentru regiunea dintre tropice, numai până la câteva sute de metri înălţime. In acest strat descreşterea temperaturei este foarte pronunţată. Urmează apoi o zonă unde vântul are o intensitate mai mică iar temperatura prezintă de obicei inversiuni. D’asupra alizeelor nord-est se observă curenţi de diferite direcţiuni, în majoritate venind dela nord sau alternând cu alte vânturi. Mai sus se întâlnesc curenţi venind dela sud, care formează contra alizeele ; aceşti curenţi încep aproape de ecuator la o altitudine mai mică, cam 2000 de metri, pe când la tropice ei se produc pe la 2500 metri iar la o latitudine si mai mare încă mai sus cu câteva sute de metri. t Contra alizeele în generalitatea lor arată că sunt influenţate de efectul rotaţiunei pământului, ele având direcţiunea în emisfera boreală mai întâi sud-est, apoi sud, sud-vest şi în fine vest. In porţiunea foarte apropiată de ecuator, unde are loc mai ales înălţarea verticală a aerului, suflă vânturile cu compobenta predominantă est şi aceasta până la înălţi- www.dacoromanica.ro 232 NATURA mele cele mai mari explorate. La ecuator are adeseaori loc încrucişeri cu vânturile din emisfera australă; aşa către insula Ascensiunei s’a întâlnit d’asupra alizeului sud-est contra alizeul nord austral. Mai sus de latitudinea tropicelor se micşorează regularitatea alizeelor şi contra alizeelor ; foarte adesea chiar ali-zeele ajung până la 6 sau S kilometri de altitudine, pe când contra alizeele sunt date la dreapta sau la stânga. * * * Studiul iuţelei vânturilor la diferite înălţimi a fost întreprins prin ochirea, din două staţiuni, a baloanelor sondă şi a baloa-nelor piloturi, prin zmeuri şi chiar prin nuori. El a condus la conclusiunea că iuţeala vântului variază la înălţime în mod foarte diferit. Unul din tipurile cele mai obicinuite este acela, în care vântul începe a descreşte în mod simţitor între 1 şi 3 kilometri, continuând apoi a creşte. D’asupra regiunei de descreştere există o zonă în care vântul este mai liniştit şi acest lucru s’a întâlnit atât mai sus de tropicul nord şi între aceasta şi ecuator cât şi dedesubtul ecuatorului, în emisfera sud, până unde s’au făcut experienţele adică la insula Ascensiunei.Vânturile prezintă şi straturi alternative cu mişcări repezi sau domoale. * * * Un alt studiu foarte important este acel făcut, servindu-se de zmeuri, cu ocaziunea voiajurilor ştiinţifice speciale, relativ la regimul temperaturilor în mare. S’a stabilit astfel că temperatura descreşte d’asupra mărei dela suprafaţă şi până la o altitudine de 5—600 de metri în mijlociu cu 1° pentru fiecare 100 de metri. Apoi dela această înălţime se produce o răsturnare a temperaturei, adică ea încetează de a mai descreşte şi din contra începe a creşte ; mai sus are loc o zonă aproape izotermă de mai bine de o mie de metri de adâncime, după www.dacaromanica.ro BALOANELE-SONDE ŞI ZMEOKILE 238 care temperatura descreşte iarăşi foarte repede, urmând legea adiabaticâ până la înălţimea maximă atinsă de zmeuri, adecă vreo 5000 de metri. Această distribuţiune seamănă foarte mult cu aceea ce s’a observat d’asupra unora din maximele barometrice după pământ. * * * Exploraţiunile în regiunile tropicelor, prin comparaţiune cu observaţiunile culese la latitudinele mijlocii, au permis a se determină între altele până la un punct, influenţa latitudinei asupra temperaturei aerului. Părerea ce se avea că dela o înălţime de 10 kilometri, temperatura variază numai foarte puţin cu latitudinea, se consideră astăzi nu tocmai întemeiată, de oarece diferentele sunt încă mari si, la latitudinea tropicelor nu se mai întâlnesc, la înălţimi egale, temperaturi atât de coborîte ca acele înregistrate în Europa. Cu ajutorul hărţilor de densitate a aerului s’a arătat că la altitudinea de 4 kilometri, atmosfera este împărţită în două porţiuni în care circulaţiunea este inversă şi anume, d’asupra planului trecând aproximativ la această altitudine mişcările aerului sunt convergente în sus iar dedesubtul acestui plan diverginte în jos. S’a căutat apoi a se vedea diferenţele ce există între temperaturile observate în aer liber şi acele determinate la aceiaşi înălţime pe munţi, stabilindu-se în câteva cazuri că, temperatura mijlocie a aerului liber este mai ridicată cu aproximativ 2°—3° de cât aceea după munte. Explicaţiunea cea mai simplă, a acestei constatări ar fi că aerul ridicându-se către munţi în mod mecanic se produce o destindere care coboară temperatura pe munte. L St. Murat. Directorul iDStitulului Meteorologic. ------------------------------------------- www.dacaromamca.ro NATURA 234 LUMINA ŞI VIAŢA Viaţa nu s’ar putea închipui fără, lumină. Se ştie că vegetalele îşi scot din razele solare energia necesară pentru descompunerea acidului carbonic exterior, cum şi pentru fabricarea cu acesta a materiilor organice complexe cu care se nutresc animalele. Totuşi, este destul de uşor să arătăm — ceeace voiu încerca să fac în acest articol — că razele solare, tot aşa ca şi razele emise de radiu, au o acţiune distrugătoare asupra materiei vii, şi că nutrirea plantelor nu este de cât un caz particular a apărărei fiinţelor vii faţă de lumină, caz particular în care este întrebuinţat cu folos a-gentul distrugător. Multe animale nu au găsit alte mijloace pentru a se pune la adăpost de acţiunea distrugătoare a luminei, de cât de a fugi de dânsa, ducându-se să trăiască în întuneric. Fauna, numită de întuneric prezintă un foarte mare număr de reprezentanţi, aparţinând la diferite grupe din regnul animal. Mai întâi, un mare număr de specii litoral e s’au scoborât în adâncurile mărilor, unde razele soarelui nu pătrund de loc; expediţiuni ca acelea ale *Travailleur-\i]m» şi «Talisman-ului> au pus în evidenţă această iaună din fundul mărei, multă vreme nebănuită cel puţin Multe din aceste animale sunt specii foarte vechi care trăiau pe malurile mărilor în epocile geologice; în adâncimile cele mari unde condiţiunile de viaţă sunt invariabile, ele au. încetat de a evolua, adap-tându-se numai la aceste noi condiţiuni de existenţă ; antenele şi picioarele li s’au lungit foarte mult; şi s’au acoperit cu peri sensibili la orice atingere. Aceste apendice înlocuesc ochii care, fie că dispar, fie că se adaptează la alte funcţiuni www.dacaromamca.ro LUMINA ŞI VIAŢA 235 devin un fel de organe incandescente, faruri care servesc după cât se pare să atragă o mulţime de animale mici care năvălesc în gura mare deschisă a animalului. Dacă lumina solară nu pătrunde în fundul mărei, se vede că viaţa, după expresiunea lui Quinton, îşi crează lumină, îşi reconstitue factorul de lumină care-i lipseşte; dar lumina vitală apare mai variată şi mai puţin distrugătoare de cât lumina solară; din acest punct de vedere exploratorii fundurilor mărilor au scos la iveală minuni nebănuite; s’au descris tufişurile fosforescente de alcionare, animale ramificate ca şi plantele care răspândesc o lumină admirabilă în regiunile unde lumina solară nu pătrunde, crustacee şi peşti cu ochi incandescenţi’ fiinţi variate cu culori strălucitoare mergând de la roş la albastru şi cenuşiu violet, în ţesăturile cărora mişună particole mici colorate si fosforescente. t In adâncurile lacurilor mari, se găseşte de asemenea o faună care a fost descrisă după Korotneff de D-l Perrier, şi care faună trăeşte în întunerecul cel mai complect şi este lipsită de organele vederei. Dacă animalele de mare au fugit în adâncimele întunecoase ale apelor, animalele terestre au fugit adeseaori In peşteri; aici se găsesc: în apă, crustacee cum sunt racii de rîu şi peşti; — pe pământ, miriapode ; - - pe păreţi, păianjeni si numeroase insecte ; un oarecare număr din aceste ani-male au orbit, dar adeseaori sunt abia modificate, căci în-nainte de a se retrage în peşteri, ele căutau întunerecul sub pietre sau în crăpăturile pământului. 0 ultimă categorie de animale trăesc în întunerec: aceştia sunt paraziţii care trăesc în organele interne ale animalelor cum sunt teniile şi vermii solitari. * * * www.dacoramanica.ro 286 NATURA Dacă multe fiinţi trăesc în întunerecul cel mai complect, cea mai mare parte trăesc alternativ la lumină şi la întuneric ; plantele par că sufer în chip pasiv alternanţa zilei şi a nopţei; animalele din contra, foarte adeseaori în timpul zilei, se ascund sub pietre, în muşchiu. la adăpostul frunzişului arborilor, sub scoarţă etc., şi ies numai când vine noaptea; dacă aceste fiinţe — a căror viaţă ş’o petrec numai la întuneric — se găsesc din întâmplare expuse la o lumină prea vie, ele se feresc de dânsa. Voiu cita numai câteva exemple care sunt remarcabile din acest punct de vedere. Pelomyxa palustris este un animal unicelular, un fel de gogoloş mic de materie vie, care trăeşte în fundul bălţilor, ascuns pe jumătate în mâl, corpul său destul de tare nu părăseşte fundul, el sufere aici deformări numeroase, luând a-deseaori forme lungite şi îndreptate într’o direcţie anumită ; dacă e pus în contact cu lumina se contractează îndată şi ia forma sferică şi se infundă în nămol. Mixomicetele sunt lame de protoplasmă simplă, a cărei margini se schimbă şi care se strâng de asemenea sub influenţa unei adăugiri de lumină ; se găsesc adeseaori la suprafaţa coajei de stejar ce se întrebuinţează în tăbăcărie ,• dacă lumina devine puţin mai vie, ele se înfundează imediat îu gropile tăbăcăriei, alteori alunecă, fugind de lumină, în direcţiunea chiar a razei de lumină. In acest din urmă caz se zice că e folvtropism negativ. Se observă aceasta destul de des la animalele superioare Dacă punem nişte melci într’un loc închis, aceştia nu întârzie de a se grămădi în părţile cele mai întunecoase. Pe malul mărei trăesc moluşte analoage, numite litorine (un fel de melci); unii au ca locuinţă păreţii întunecoşi care mărginesc apa şi care nu sunt atinşi de valurile apei, de cât în timpul www.dacaromamca.ro LUMINA ŞI VIAŢA 237 fluxurilor; viaţa lor este prin urmare aeriană ; Se întâmplă uneori că sunt lipsiţi cu totul de apă şi atunci se strâng în în-vălişul lor, prin urmare la adăpost de lumină ; însă dacă se ia un oarecare număr din aceste litorine şi se duc la o distanţă de trei-patru metri de stânci, într’un loc umed nisipos, sub influenta umezelei, aceste moluşte îşi reiau activitatea şi se îndreaptă în direcţiuni perfect paralele către stânca acea care prezintă o întindere mai mare de umbră; nimica nu le face să-şi schimbe drumul chiar şi obstacolele ce le întâlnesc în cale. Această atracţie a suprafeţelor de umbră care a fost pusă în evidenţă prin experienţe precise constitue una din descoperirile curioase ale biologiei comparate şi explică întoarcerea la locul de origină a o mulţime de animale. Astfel, cea mai mare parte din animale fug de lumină, sunt lucifuge; dar aceasta nu se poate spune într’un mod absolut, după cum a observat P. Bert; moliile, unii melci fără găoace, dacă sunt puşi într’o cutie închisă bine, şi dacă numai într’un loc se lăsa un mic punct liber, prin care să treacă lumina, ei se îndreaptă către acest punct. Astfel se explică cum fluturii de noapte cari se ascund ziua în locurile cele mai întunecoase, la sosirea nopţei, cu aprinsul lumine-lor, năvălesc împrejurul lor, lucru ce se întâmplă cu o mulţime de insecte de noapte care-şi ard aripele sau îşi găsesc moartea în astfel de împrejurări. Printre mişcările provocate de lumină sunt unele cari nu interesează decât unele elemente ale corpului. Celulele din. cari sunt formate plantele sunt sfredelite de boabe mici verzi, numite boabe de clorofil; dacă se pune o bucată de hârtie neagră deasupra unei foi vii, expusă la o lumină intensă, şi dacă se ia după câteva ceasuri, vedem că zona care a fost adăpostită de lumină e mai închisă decât cealaltă, www.dacoromamca.ro 238 NATURA care a fost expusă, luminei; aceasta ne arată că în regiunea cea mai luminată boabele de clorofi] s’au retras în partea de jos a celulelor, fugând întru câtva de lumină. Fenomene analoage se observă în pielea cu culoarea schimbătoare a cameleonilor si în retina tuturor animalelor. i Animalele cari nu ajung să fugă de lumină pier, sau sunt schilodite. * * * Lumina omoară. Multe fiinţi vii, expuse mai multă sau mai puţină vreme la lumină , mor ; când vrem să păstrăm animale într’un aquarium, trebue să avem grija să-l menţinem într’o întunecime relativă ; nimic nu este mai dăunător decât o expunere, chiar puţin prelungită, la razele soarelui; şi chiar dacă se pun ouă de broască la soare, des-voltarea de mai pe urmă poate să fie turburată şi mormolocii cari vor eşl dintrînsele sunt expuşi să moară mai degrabă decât ceilalţi. Dar mai ales lumina are o acţiune distrugătoare asupra bacteriilor, a acestor organisme microscopice cari sunt cauza a celor mai multe boale care bântuesc omenirea. Pentru a se dovedi aceasta se poate face experienţa următoare. Pe o bucată de gelatină, se samănă sporii sau corpurile reproducătoare ale unei bacterii purpurii şi se expune această gelatină direct timp de câteva ore la razele soarelui, având grija de a astupa o parte din gelatină cu ajutorul unui înveliş în formă de E, d.p., şi după câteva zile toată suprafaţa gelatinei se înroşeşte afară de partea care corespunde literei E, unde acţiunea bactericidă a luminei a fost împiedicată de înveliş şi litera E apare albă pe fundul roşu. Se pot deasemenea expune la lumina solară tuburi în cari se află un lichid organic, unele numai din aceste tuburi fiind acoperite cu un www.dacoromanica.ro LUMINA ŞI VIAŢA 239 înveliş de plumb, care le apără, de lumină nu şi de căldură, şi se vede că tuburile cari rămân sterile sunt numai acelea neapărate de lumină. Bacteriile şi sporii pier, mai degrabă sau mai târziu, sub influenţa luminei, mai ales în prezenţa oxigenului; radierile cele mai puternice sunt cele albastre şi cele violete. Se înţelege uşor importanţa acestor fapte ; pentru a distruge germenii producători de boale din camere, ajunge de a deschide cât de des şi cât mai largi posibil ferestrele la aer şi la soare ; pentru ca să se desinfecteze hainele se pun la soare ; şi e cunoscută de toţi zicătoarea că acolo unde intră soarele nu intră doctorul. In natură, aerul şi soarele sunt agenţi puternici pentru distrugerea microbilor: în toate zilele ei distrug un număr neînchipuit de mare de bacterii cauzăţoare de boli, nu numai în aer şi pe pământ, dar şi în apă. (După Dr. G. Bohri) (Va urma) Traducere de Ioan I. Dimitrescu-Buhoci --------------«ffi»------------- NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este îngăduită numai cu arătarea numărului din „Naturau din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt. cum s’ar crede, luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Aur şi argint din gunoae. — La topitul, tăiatul, pilitul, şlefuitul lustruitul, spălatul şi altor operaţiuni ale aliagelor de aur şi argint se produce un praf foarte fin, care pluteşte în aer şi se aşează în toate colţurile atelierilor. Acest praf e măturat în fiecare zi cu multă îngrijire şi are înfăţişarea adevăratului gunoiu de casă. El cuprinde, în timp de un an; aur şi argint în preţ de 500—1200 lei pentru atelierele mai mici şi de 10.000 lei chiar, în cele mai mari. Cu scoaterea metalului preţios se ocupă anumite fabrici, care plătesc gunoiul potrivit cu rezultatele date de analiza făcută la cumpărare. www.dacaromamca.ro 240 NATURA Când coprinsul în aur şi argint e ceva mare, gunoaele se ard, iar rămăşiţa se topeşte cu carbonat de sodiu şi carbonat de potasiu şi cu oxid de plumb. Prin topire, metalele se lasă la fundul creuzetelor ca un fel de bulgări. Aceştia copiind foarte mult plumb; ei sunt topiţi într’un curent de aer; plumbul şi metalele ordinare sunt oxidate, iar aurul şi argintul rămân aproape curate. Prin ferbere cu acid azotic,, se scoate argintul din aur. Când gunoaele coprind foarte puţine metale nobile, ele se ard, rămăşiţele se macină, se cern, se amestecă cu mercur şi se distilă amal-ganul format. Tot aşa se folosesc apele cu care lucrătorii îşi spală mâinile, cămăşile, precum şi prosoapele, fumul din cuptoare, gunoaele dela le- gătorii de cărţi, etc. (Prometheus, 16 Dec. 1908). * * * Lapte sterilisat. — Domnii Victor Henry şi Stodel au găsit un mijloc simplu pentru sterilisatul laptelui. Pentru aceasta ei se slujesc de lampa cu mercur al cărui tub e de cuarţ. Această lampă electrică dă o lumină viorie care e bogată în raze ultraviolete. Aceste raze ultraviolete au o mare acţiune obiectivăT adică omoară microbii; pe această proprietate se sprijină fototerapia, adică vindecarea prin lumină, creaiă de celebrul doctor Finsen. Domnii Henry şi Stodel au arătat, că laptele supus la acţiunea razelor ultraviolete e complect sterilizat, chiar şi când a fost infectat cu solu-ţiuni cu diverşi microbi. O greutate întâlnită de aceşti experimentatori eră la început faptul, că laptele este opac pentru aceste raze şi că astfel, împedicându-le să pătrundă prin el, împedică şi acţiunea, lor omorâtoare de microbi. Aceşti învăţaţi au înlăturat însă lesne acest neajuns supunând la acţiunea razelor ultraviolete laptele în straturi de 1—2 mm. grosime. Acest mod de sterilisare e cu mult mai bun decât acela prin încălzire, care schimbă unele din proprietăţile esenţiale ale laptelui. Apa limpide poate fi slerilisată la fel, ba încă şi mai lesne, de oarece apa nu opreşte razele ultraviolete, fiind transpareută pentru, ele. Observăm, că tubul lampei cu mercur trebue să fie de cuarţ şi nu de sticlă, fiindcă razele ultraviolete pot trece prin cuarţ şi na trec lesne prin sticlă. (La Nature 6 Martie 1909). -----------------OSλ*---------------- www.dacaromanica.ro GHEŢURILE DUNĂRII 241 GHEŢURILE DUNĂRII Una din epocile cele mai interesante pentru regimul apelor unui rîu sau fluviu ce trece prin ţinuturi friguroase, şi în acelaş timp una din epocile cele mai periculoase pentru lucrările hidraulice ce se fac pe dânsele, este fără îndoială aceia care corespunde ruperii şi pornirii gheţurilor. Acestea în mişcarea lor rod şi târăsc cu ele porţiuni din albie, din maluri sau din ostroave ; barează unele braţe sau întreg cursul şi produc astfel înălţări mari ale apelor şi inundaţiuni în timpuri relativ scurte ; mută adâncimile mari, şi deci linia de navigaţiune, de pe un braţ pe altul, de lângă un mal lângă celălalt ; strică lucrările de apărarea malurilor, diguri contra inundaţiunilor şi lucrări prin porturi ; se urcă pe maluri distrugând stâlpi kilometrici, locuinţe şi păduri întregi. Şi toate acestea se fac cu o neregularitate, cu o iuţeală şi cu o furie aşâ de mare în cât omul cel mai perspicace nu are timpul să-şi dea seama de cum se petrec lucrurile şi de ce are să vină dintr’un moment în altul! Aceasta este şi explicaţiunea faptului că asemenea fenomene se descriu rar si fără scoatere de consecinţe folositoare • » pentru viitor. Cel care are ocaziunea să le vază şi să vază apoi şi consecinţele lor incalculabile, rămâne totdeauna cu impresia că în faţa lor omul nu poate face nimic pentru a li se opune. Numai prevederea de a nu lăsă nimic, şi din vreme, în zona lor de acţiune, dă rezultate satisfăcătoare. Flota franceză care luase parte la asediul Sevastopolului şi care rezistase atacului Ruşilor, era să fie distrusă în câteva momente de pornirea gheţurilor Niprului, dacă, după cum spunea un ofiţer: «Cerul, în asemenea pericol, nu ar fi dat Natura, No. 8, Anul IV. JQ www.dacaromamca.ro www.dacoromamca.ro GHEŢURILE DUNĂRII 243 de partea noastră toate şansele». Figura pe care o reproduc aici după lllustration din 1855, ca una din cele mai caracteristice ce am văzut, şi care dă o idee de ce se petrece şi la noi pe Dunăre, arată în adevăr, că în faţa unor movile de gheţuri de câte 13 metri înălţime, mişcate cu toată puterea curentului, nimic nu ar fi putut rezistă. * * * Toamna, treptat cu răcirea timpului, se răceşte şi apa din râuri sau fluvii, însă mai încet. Când apa ajunge la suprafaţă la 0° se formează cristale de ghiaţă pe care le ia curentul şi le duce în părţile în care iuţeala apei este mai mică. Acolo se opresc, se unesc unele cu altele, se sprijinesc In maluri şi se formează astfel o poşghiţă de ghiaţă care se Îngroaşă treptat cu scoborârea temperaturii. Valurile formate de vânturi rupe uneori ghiaţa la începutul formării ei, iar sloii detaşaţi se urcă peste gheţurile de mai la vale sau o apucă pe sub dânşii până ce se opresc de maluri, de fundurile mai ridicate sau de ostroave. Acelaş lucru se petrece si cu sloii ce vin din afluenţi. s i Dacă în timpul îngheţului cade şi o zăpadă deasă, atunci aceasta rămâne la suprafaţa apei şi accelerează foarte mult formarea şi menţinerea ghieţei, precum şi grămădirea ei, mai ales pe la cotiturile apelor. Uneori această împrejurare face ca ghiaţa să se prinză foarte repede, chiar în două sau în trei zile, astfel că vasele ce circulă pe râuri sau fluvii nu 4u timpul ca să se ducă la adăposturile de ernare, cum s’a întâmplat pe Dunăre în Noembrie 1902. Atunci şlepuri, pontoane, remorchere şi vapoare de mare au fost prinse pe Dunăre de gheţuri. Figura alăturată arată vapoare de mare prinse de gheţuri la Brăila în ziua de 24 Noembrie 1902, iar www.dacaramamca.ro www.dacoromamca.ro www.dacoromamca.ro 246 NATURA cea de mai jos spargerea gheţurilor în bazinul Docurilor din. acel port Pericolele ce însoţesc îngheţul Dunărei sunt de regulă, rare, căci după 1 Decembrie navigaţia pe Dunăre este aproape închisă, iar cazurile de îngheţ înainte de această epocă sunt foarte rare. Astfel din 1837 până în prezent numai în 1862 şi 1902 a îngheţat Dunărea înainte de 1 Decembrie, alte ori ea nu îngheaţă decât prin Ianuarie sau Februarie ; sunt şi ani în. care ea nu a îngheţat de loc toată iarna, şi când vapoarele de pasageri între Brăila şi Sulina nu îşi întrerup de loc cursele. Durata îngheţului este foarte variabilă. Astfel între Brăila şi Galaţi gheţurile nu au durat decât 13 zile în anul 1898, dela 14 la 26 Ianuarie, pe când în 1875 gheţurile au durat 78 zile, dela 31 Decembrie până la 18 Martie. După ce ghiaţa s’a prins, ea urmează legile generale ale-dilataţiunii corpurilor, adică se contractă când temperatura scade şi se dilată când temperatura creşte. In momentul îngheţului apa îşi măreşte volumul, reducându-şi densitatea. Experienţele făcute cu apă distilată îngheţată au arătat că coeficientul de dilataţie scade cu temperatura. Astfel la 0° coeficientul de dilataţie este 0,000073577 iar la 29° el este de 0,000035539. Pentru apele curgătoare coeficienţii mai depind şi de cantitatea de materii streine pe care apa le ţine în suspensiune. Până ce ghiaţa nu trece de 7—13 cm., grosime, ea are aproape temperatura apei de sub dânsa de aci înainte ea. tinde să ia la suprafaţă temperatura aerului; şi aceasta cu atât mai mult cu cât devine mai groasă. Atunci, din cauza contracţiunii prea mari şi mai ales neegală pe faţa de sus www.dacoramamca.ro GHEŢURILE DUNjRII 247 şi de jos, se produce în ea tensiuni mari, care, când depăşesc rezistenţa gheţei, o crapă în diferite direcţiuni, producând plesnituri şi şuerături speciale. Crăpăturile se umplu imediat cu apă, care îngheţând repede, îşi măreşte volumul şi tinde să îndepărteze porţiunile de ghiaţă separate prin crăpături. Acest fenomen se petrece continuu cu cât temperatura scade. Dacă în unele zile temperatura se ridică, ghiaţa se dilată de la mijlocul râului în spre maluri. în susul şi în josul cursului. Rezultă de aci, că, fie că temperatura scade, fie că ea se ridică, ghiaţa are totdeauna tendinţa de a apăsa în maluri. Dacă acestea sunt puţin înclinate, ghiaţa se urcă pe ele şi se rupe ne mai fiind susţinută de apă, dacă sunt repezi, atunci ghiaţa le comprimă şi le distruge, iar dacă malurile sunt rezistente, ca cele apărate prin porturi, atunci ghiaţa se comprimă în ele până se sdrobeşte. In Canada s’au văzut picioare de poduri mişcate din loc din cauza împingerii gheţurilor. Rezistenţa gheţei este foarte variabilă şi oscilează între 7 şi 70 kgr. pe cm.8 adică un cub de ghiaţă de 1 cm., lăţime nu se poate sdrobi decât punând peste el 7—70 kgr., La apele de mare, rezistenţa nu trece peste 28 kgr., pe cm. Cu cât apa este mai curată şi ghiaţa mai densă, cu atât rezistenţa ei este mai ridicată. Ga să se vază mai lesne cu cât poate împinge ghiaţa în maluri să luăm un exemplu. Fie o ghiaţă de 40 cm., grosime care poate rezista la 50 kgr. pe cm.2 Să luăm din ea o fâşie de 1 metru. Atunci contactul gheţei cu malul se va face pe 40X100=4=000 c.m.2 iar rezistenţa totală este de 4000X50=200000 kgr.=200 tone. Şi aceasta numai pe fiecare metru de mal! Numai dacă la această mare presiune ar putea rezista malurile, numai atunci ghiaţa s’ar putea zdrobi. www.dacoromamca.ro 248 NATURA Fenomenul îngheţului şi al desgheţului se mai complică şi prin alte cauze. Apele curgătoare nu se menţin totdeauna cu aceiaşi adâncime toată iarna. Dacă în sus plouă sau se topeşte zăpada, atunci apele se umflă şi gheţurile se ridică în sus, se desprind de maluri şi se pot dilata liber. Dacă din contră nu mai plouă în sus, sau nu se mai topesc zăpezi, apele scad, ghiaţa rămâne prinsă de maluri şi nu mai poate urmări scoborârea nivelul apei; atunci ghiaţa se rupe pe lângă maluri. Iuţeala curentului are apoi o acţiune foarte mare asupra formărei gheţurilor ; cu cât iuţeala este mai mare cu atât formarea gheţurilor esle mai întârziată. Astfel la Severin, unde apele Dunării sunt repezi, ele îngheaţă foarte rar ; de regulă pe acolo nu curg de cât sloiurile ce vin din susul Dunării. Dacă peste ghiaţa formată cade zăpadă, aceasta fiind rea conducătoare de căldură, face ca temperatura aerului să se comunice mai greu gheţei, care ia atunci temperatura apei. In asemenea cazuri se produc mai anevoe crăpături în ghiaţă. Gând timpul începe să se încălzească, ghiaţa se topeşte câte puţin, se subţiază până ce se rupe, şi este luată în sloiuri de către curent. Acestea dau peste altele la vale, le sdrobesc şi pornesc înainte cu sloii noi formaţi. Valurile ce se formează pe la părţile libere de ghiaţă contribue şi ele pentru a rupe gheţurile şi a grăbi pornirea lor. Gheţurile pot porni fără ca temperatura să se ridice, dacă nivelul apelor se urcă. Prin aceasta ele se desprind de maluri, de copacii de pe ele şi atunci curentul le mişcă mai în-tâiu puţin şi în blocuri mari; se produc apoi rupturi, se aud plesnituri surde, pocnituri puternice sau şuerături speciale, şi ghiaţa desfăcută în sloiuri mari pleacă la vale, isbindu-se unii de alţii, de maluri şi de ostroave şi desfăcându-se trep- www.dacoromamca.ro GHEŢURILE DUNĂRII 249 tat în sloiuri mici. Dacă aceştia întâlnesc la vale ghiaţa subţire, se urcă peste ea şi o rupe ; dacă ghiaţa este groasă apucă pe dedesupt şi se scurg la vale. Aceştia se opresc de multe ori de maluri, nisipuri, ostroave, sau la strâmtorări de braţe, se grămădesc acolo şi barează tot cursul apei. De aci rezultă ridicături mari de ape în timpuri foarte scurte. Astfel anul acesta la Olteniţa în 24 ore, de la 2 la 3 Martie apele Dunării s’au ridicat cu 1,09 m., iar până la 5 Martie cu 1,86 m. Pornirea gheţurilor din cauza ridicării apelor poate avea loc ori când, dacă cad ploi în bazinele Savei, Dravei, Tisei, etc. Astfel în 1900 gheţurile au pornit la începutul lui Ianuarie, provocând inundaţiile mari dela Turnu-Măgurele, Giurgiu, Olteniţa. Dacă gheţurile se barează în un punct al Dunării, atunci în josul lor apa se scurge fără a fi înlocuită uşor cu apă venită din sus, si de aceia la vale nivelul lor scade foarte mult. Aşa în 1893 la Severin apele s’au scoborât cu 1,11 subt cel mai mic nivel obişnuit. Anul acesta gheţurile Dunării au avut o durată şi o gro- ‘ sime din cele mai mari. Sloii au început să' curgă pe la 27 Noembrie, şi Dunărea nu a fost liberă de gheţuri decât la 9 Martie, când s’a început şi navigaţiunea pe acest fluviu. La 1 Martie ghiaţa avea în multe locuri 25 cm. grosime. In unele porturi îngheţul a durat până la 75 zile. Grosimea ei a atins 50 cm. la Brăila şi 44 cm. la Giurgiu. Aci ghiaţa nu se sco-borâse subt 40 cm. grosime la 22 Februarie, şi a durat cu această grosime aproape o lună întreagă. In acest din urmă port, în care am urmărit pornirea gheţurilor anul acesta, sloiurile au început să apară dela Decembrie, s’au oprit şi s’au grămădit şi s’au prins pe toată www.dacoramamca.ro 250 NATURA lăţimea Dunării la 23 Decembrie. La 2 Ianuarie s’a permis trecereă cu piciorul în Bulgaria, iar dela 9 Ianuarie trecereă cu săniile peste ghiaţă, care s’a interzis la 26 Februarie. Gheţurile s’au mişcat pentru prima dată acolo în ziua de 27 Februarie foarte puţin. A doua zi s’au mişcat pe vre-o 20 m. distanţă, în un bloc compact din sus de gura râului Lom din Bulgaria până la capul Ostrovului Regal. Acest bloc aveâ peste 5 klm. lungime şi lăţime între 1000 şi 700 metri. Dacă admitem o lăţime mijlocie de 800 metri, şi grosimea gheţei de 25 cm., atunci acel bloc aveâ un volum de 5000X800X0,25=1.000.000 m3! Este evident că unei asemenea mase enorme puse în mişcare nu-i poate rezistă lucrări făcute pentru cazurile obişnuite când gheţurile pornesc în sloiuri. Gheţurile au distrus atunci o parte din digul dela intrarea în bazinul de ernare al vaselor ameninţând să intre acolo. S’au luat atunci măsuri de www.dacaromanica.ro GHEŢLRILE DUNÂRII 251 a se sparge ghiaţa şi de a se depărtâ vasele de lângă, dig în fundul bazinului, operaţiune care a durat două zile. In ziua de 2 Martie, s’au luat oarecare măsuri de protec-ţiune s’au tăiat în ghiaţă linii paralele cu digul şi s’au făcut copci mari prin explodarea de dinamită în cutii de 5—6 kgr. la 4—6 metri subt apă. La orele 3 p. m. ghiaţa s’a pornit din nou mişcându-se în timp de o oră cu 400 metri numai. Mişcarea s’a făcut tot în blocul compact din ajun, cu sloiuri curgând pe dedesupt. Gheţurile s’au oprit din cauza Ostrovului Regal, unde se grămădiseră pe înălţimi de 15 — 20 metri. A doua zi gheţurile nu s’au mai mişcat în Dunărea mare. Din cauza însă a ridicării apelor s’a desprins gheţurile de pe braţul Veriga şi din vechiul bazin al Giurgiului şi au pornit în mase compacte. Băile de lemn ce erau în sus de pod au fost complect distruse în mai puţin de un sfert de oră; vase din acel bazin au fost luate de gheţuri şi aruncate în pădurile dela vale, iar o barcă mare a fost găsită tocm ai pe braţul Alionte din judeţul Constanţa, după ce parcursese cu gheţurile peste 220 kilometri! Din fericire toate aceste vase au fost regăsite şi salvate cu mici stricăciuni numai. In seara de 2 Martie la ora 11, au pornit şi gheţurile Dunării spărgându-se blocul cel mare în sloiuri care s’au grămădit unii peste alţii în partea despre România, până la 2 metri peste apă şi 3—4 metri subt apă; unii s’au ridicat pe platforma portului ameninţând să distrugă clădirile dela marginea acesteia. Figurile alăturate arată o vedere a bazinului de ernare şi gheţurile grămădite pe digul acelui bazin. Gheţurile pornite s’au oprit în jos de Giurgiu, din care cauză în ziua de 3 Martie apele se ridicaseră cu 79 cm. peste ce fuseseră în ajun. Această ridicare a avut de efect de a înle snl pornirea gheţurilor şi despre România, încât după trei zile, www.dacoromanica.ro www.dacoromamca.ro i www.dacoromanica.ro 254 NATURA la 6 Martie, apele erau curăţite cu totul de gheţuri şi navi-gaţiune s’a putut deschide. Aceasta este pe scurt descrierea în general a fenomenului pornirii gheţurilor şi a celor ce am putut observa anul acesta la Giurgiu. Am lăsat la o parte unele date culese şi unele concluziuni ce se pot scoate din punct de vedere technic, şi pe care, cei ce îi interesează chestiunea, le pot găsi în Buletinul Societăţii Politecnice Bomâne. Ion Ionescu Inginer-Şef la Serviciul Hidraulic. Profesor la Şcoala de Poduri şi Şosele. -------------«3»------------ TOPORAŞUL Fără să vreai, dragă tinere, privirele-ţi sunt atrase de bucheţelul de toporaşi de pe masa ta de lucru. Fără să vreai, căci ori ce carte ţ’ar sta dinainte, valurile de abur cald ce se rădică din mustul pământului bătut de primele raze călduroase ale soarelui de primăvară, dă năvală în odăiţa ta, în care toporaşii sunt semnul viu al anotimpului plăcut. Fără să vreai, te uiţi la ei, căci natura e mai ademenitoare decât orice carte, iar ochii sunt mângâiaţi în acelaş timp cu sufletul, de gingaşele culori ce-ţi stau dinainte şi care te liniştesc ca şi când admiri una din primăvăratecele pânze ale lui Grigo-rescu, cu caişii ninşi de flori. Se prea poate ca tu singur să fi adus acel bucheţel în odăiţa ta puţin luminată. Atras de glasurile tainice ce le scoate primăvara din cel mai slab fir de iarbă, ai mers până la marginea oraşului unde se întinde petecul de pădure cruţat încă de securea omului. Ai pornit poate cu alte gânduri decât acelea de a culege flori. Ajuns la covorul ţesut cu colţi înverziţi de iarbă, obosit de drum, www.dacoramamca.ro TOPORAŞUL 255 cuprins de liniştea firei, te ai aşezat pe pământul încălzit. Ai privit cât ai privit la norii mânaţi de vânt, ca şi la şirurile rezleţe de cocostârci ce-şi caută loc de popas şi... aruncân-du-ţi ochii pe pământ, uite, albastrul cerului îl regăseşti într’un pâlc de toporaşi, atât de modeşti în mândra lor îmbrăcăminte, încât nici nu l’ai băgat în samă deodată din tufişul frunzelor late. Ai întins mâna, ai rupt o floricică; măcar că nu ai auzit nici un oftat, nici un vaet, ai distrus o viaţă, sau la dreptul sute de vieţi, ai distrus speranţa de ani a acestor vietăţi. Ademenit de parfumul plăcut al floricelei pe moarte, ai mai rupt una şi încă una, până ce ţ’ai legat bucheţelul adus pe masă. Ce-ţi pasă ? Durerea lor mută—mai dureroasă de multe ori— nu ai prins’o ; ţ’au deşteptat plăcere şi ţ’ai satisfăcut’o. Nu te opri însă aice. Scoate una din floricelele înviorate de amăgeala apei din păhar, pune-o dinaintea ta şi cu două ace încearcă să-i descoperi taina vieţei ei. Şi să prinzi scopul pentru care ea s’a îmbrăcat în vesmintele gingaşe, le-a parfumat şi a luat înfăţişarea feţei omeneşti. E simplă întâmplare sau făptura ei? Creşte, înfloreşte în primele zile de primăvară spre a bucură zilele omului, spre a-i procură plăcere şi mulţumire sau are şi ea un rost în lumea aceasta, s’a îmbrăcat pentru dânsa şi nu pentru alţii ? Ceea ce te isbeşte când o observi, e că nu toate foiţele colorate şi încondeiate cu acele şuviţe mai violete ce resar din câmpul albicios, sunt la fel. Una, cea de sus, cea mai mare, are îndărăt un pinten. Despică-1 cu acul. E plin cu apă, care nu e nici rouă nopţei ascunsă de frica soarelui, nici ploaia străbătută printre foiţe. E dulce ca mierea şi e fabricată—ca lacrima curge picătură cu picătură—din vârful verzui al celor două stamine mai lungi în coadă. In ce scop ? Ai băgat în seamă când floarea era vie şi abiâ răsărită din www.dacaromamca.ro 256 NATURA frunzele late ale plantei, de cine era vizitată? Albina harnică, abia desmorţită din frigul iernei, o caută cu dor. Atrasă de parfumul floarei, chemată de culoarea petalelor, insecta atentă sboară de a dreptul la un toporaş. Se aşează bine cu picioarele pe petala de jos resfrântă ca o buză, ori ca scân-durica pe care o pune omul la urdiniş şi caută ceva, în mijlocul florei. Caută tocmai locul pe unde să bage trompa ascuţită spre a linge nectarul, ce-i trebuie la fabricarea mierei. Cine păzeşte intrarea la comoara ascunsă pe care o strânge floarea numai pentru insectă? Uită-te în mijlocul florei; pata galbenă ce o zăreşti, sunt tocmai staminele pline cu polenul făinos, ce treiue să ajungă la ouşoarele din ovar spre a le schimbă în seminţe. In munca ce o desfăşoară albina, spre a ajunge la fântâna din pinten plină cu hrana ce-i trebue, îşi umple perişorii de pe cap cu polenul improşcat din stamine. Atrasă de mirosul şi culoarea altei flori, se duce şi aice, tot cu acelaş scop. Fără să yreie, ea transportă polennl de fie o o floare pe stigmatul alteia şi astfel aduce un mare serviciu plantei, pentrucă asigură fecundaţia ouşoarelor. Dar ingeniozitatea de construcţiune a florei nu e numai în această asigurare de transport al polenului de pe o floare pe alta. Acesta e un fenomen ce se întâmplă aproape pe fiecare plantă, căci ea pare a fi conştientă că odrasla eşită din unirea elementelor de pe aceiaşi floare e mai slabă şi mai puţin rezistentă decât acea eşită din unirea elementelor de pe flori deosebite. Dar minunăţia floarei, e în constituţia stigmatului. Pentru a asigură prinderea polenului de pe capul albinei, stigmatul păros al toporaşului are un soiu de limbă, resfrântă ca un capac dela o cutie, ori mai bine ca o mână ce se întinde spre a apucă ce-i trebuie. Albina ori fluturele ce caută nec-• tarul, atinge acest căpăcel, ce rade polenul de pe capul in- www.dacoromamca.ro TOPORAŞCL 257 sectei, când aceasta se retrage, după ce a supt nectarul, că-păcelul se închide, aruncă polenul în interior stigmatului, păzînd astfel ca firele de pe polen de pe aceaşi floare să se prindă de stigmat. Nu e aşa că e ingenios mecanism, la o mică plantă, pe care o crezi inzestrată cu gingaşe culori şi parfum numai pentru a-ţi mulţumi simţurile tale delicate, pentru a înălţă sufletul spre cântarea imnului primăverei? Numai cunoscân-du-i aceste mişcări făcute pe ascunsele, te poţi convinge că şi planta are viaţă, ba încă ţi se naşte în tine îndoială dacă şi ea nu are conştiinţă de rostul ei, dacă nu are ştiinţă de serviciile pe care le cere dela insectă şi dacă toată organizaţia ei atât de meşteşugită nu e mai mult decât o adaptare la mediu involuntară, mai mult decât o adunare minunată a unor combinaţiuni de puteri misterioase, a căror concretizare este ea. Şi iată cum, dragă tinere, observarea numitei floricele ce-ţi stă înainte, poate să te râdice la gândiri pe care le găseşti si în cărţile minunate cu care îti osteneşti ochii. Fără să vreai » i » » toporaşul cules la marginea pădurei, îţi chiamă mintea spre comparări cu animalele, acestea cu omul şi la urmă nu numai natura întreagă îţi apare sub altă lumină, dar chiar raporturile tale cu oamenii intră într’un orizont mai larg, deprin-zindu-te a vedea în fiecare fiinţă din juru-ţi, nu o unealtă a dorinţelor tale, ci o inimă si un suflet ca si al tău, cu bu-curii ce nu trebuesc sfărmate, cu dureri ce nu trebuesc înteţite şi scormonite. laşi. Dr. I. Simionescu. Profesor universitar ----------------------------------------- Natura, No. 8, Anul IV. 17 www.dacoromanica.ro 258 NATURA PITTSBURG (Urmare) III Specialitatea uzinelor Edgar Thomson e fabricarea şinelor de oţel. Acolo vreau să. vă duc acum. Tot ce ştiam despre Pittsburg când am plecat spre America eră numai atât : că un singur lucrător aşezat pe o maşină poate fabrică singur un chilometru de şine. Spus aşa, lucrul acesta mi se păreâ ca din poveşti; de aceia m’am şi oprit în Pittsburg anume ca să mă încredinţez despre aceasta. Adevărul e însă mai puţin fantastic şi cu mult mai de necrezut, după cum se va vedea. Oţelul se fabrică aici prin mijloace la fel ca cele dela Homestead1). Aceleaşi trenuri care foesc prin şantiere, aceleaşi cuptoare înalte şi aceleaşi coşuri. Dar, în vreme ce la Homestead sunt numai patru cuptoare înalte, aici sunt unsprezece. Atelierele se aseamănă şi maşinele de asemenea. Tot braţe uriaşe de fer, tot pârghii cu degete care se închid şi se deschid ca nişte degete de ciclopi, tot vagonaşe care merg singure şi blocuri enorme care se lungesc sub laminoare. Dar, aceste laminoare, în loc să subţieze oţelul ca nişte foiţe, îi dă forma de şine prea bine cunoscută. Blocul de fer vine dela cuptor, adus de vagonaş se lungeşte din ce în ce, sub presiuni diferite, până la o lungime de o sută de picioare, trece apoi sub o altă maşină, ia acolo forma de şină, şi se duce mai departe, mereu singură, luată de cilindrii cari se învârtesc, şi de care am vorbit, în spre ferestraele care le tae în bucăţi de câte treizeci de picioare. 1) Vezi Natura, anul III, pag. 185 şi anul II pag. 122. www.dacaromamca.ro PITTSBUR6 259 * întrebai câte capete de acestea de treizeci de picioare fabrică uzinele Thomson pe zi. Mi s’a răspuns : «6.000». Socotind 3 picioare la un metru, vine 10 metri de şină, adică 6.000 X 10 = 60.000 metri, 60 chilometri de şine pe zi! Şi, ceia ce nu pot să vă spun e iuţeala neauzită cu care aceste mii de chilograme de fer se întind sub laminoare şi •ordinea neobicinuită cu care se duc, odată isprăvite, şi cum sunt înlocuite într’o clipă cu alte blocuri, la nesfârşit, fără întrerupere, timp de douăsprezece ceasuri cât ţine ziua. Şi, pentru fiecare maşină, doi oameni sunt destui: unul care o mişcă, si altul care ia seama în fata ferestrăului au-tomatic ; acesta stă îndărătul unei îngrădituri de lemn ca să se ferească de ţăndările de foc de artificii când ferestrăul muscă din otelul înroşit. i i i Nici un alt om pe aproape, pustiu! Drugii de oţel înroşit trec necontenit pe dinaintea noastră, iau sub maşină forma 'de şină şi se duc, fără popas. Maşinele acestea au aerul că gândesc. E mişcător. După ce te-al încredinţat de puterea lor peste măsură de mare, te cuprinde pare’că un fior, să nu se revolte la urma urmelor şi să nu se folosească în contra tiranilor care le istovesc, de puterea lor grozavă. Aceste degete mai ales, aceste două degete de om, care iau, tocmai când trebue, matematic, drugul de 7.000 chilograme şi îl ridică tot aşa de uşor şi de iute ca maimuţa o alună! Şinele odată gata, vin pe un loc întins unde se mai răcoresc ; deasupra lor, aerul, albastru de tot, pare că se mişcă; ai zice că sunt milioane de efemere care bat din aripi; e strălucirea şi căldura metalului care fac ca aerul să se vadă şi să se mişte. Văzurăm, pe cât e cu putinţă să se vadă, că materia n’a www.dacaramamca.ro 260 NATURA pierdut nici măcar un minut în drumul ei, dela vagonul care a dus-o la cuptorul înalt, până la isprăvitul prelucrării ei* La fel se întâmplă şi în prelucrările care vin în urmă, Tabla de fer dela Homestead, de cum eră răcită, eră îndreptată pe un câmp de osii cu roţi pe care alunecă fără sforţare şi fără oprire, abia împinsă de doi lucrători. Acolo,, alţi doi lucrători o apucau, trăgeau cu creta locul pe unde trebuia tăiată şi o împingeau în urmă la tăiat, tot pe câmpul de osii. Odată lucrul acesta isprăvit, tablele erau aşezate în grabă în vagoanele care le aşteptau pentru a fi trimese la cumpărători. In ziua aceia, se ocupau de un client englez, Şantierele dela Clyde, care comandase trustului 20.000 tone de tablă. Se vinde 35 dolari tona, luată la Pittsiurg. La Thomson, ca şi la Homestead, trustul are drumuri de fer, care ca şi fabricele sunt proprietatea lui. Acest trust mai are multe alte drumuri de fer şi companii de navigare pe lacurile cele mari. Astfel, el poate să aducă la Pittsburg minereu dela lacul Superior, adică dela o depărtare de 3.000 km. aproape, pe vapoarele şi pe drumurile de fer cari sunt toate ale lui. La Homestead, la Thomson, la Jones şi Laughlin sala-rele sunt aproape aceleaşi. Lucrătorii câştigă, în mijlociu, 2 dolari 62 cents, pe zi cam 13 lei 50. Lucrătorii cei mai simpli câştigă 7,50. Ucenicii câştigă 4 lei. Şefii, lucrătorii dela cuptoare, cei dela laminoare, cari sunt plătiţi cu bucata, câştigă 12 până la 15 -dolari pe zi, adică între 60 şi 80 lei. Nu e nevoe să mai spunem că sunt destul de rari. Mecanicii de pe locomotive câştigă 18 lei 75, iar fochişti-lor 12 lei. * * * www.dacaromanica.ro PITTSBURG 261 Mă, găteam să părăsesc Pittsburg-ul, de oare ce isprăvisem toate vizitele. Eră o Duminică de Fevruarie, şi o Duminică din Pensil-vania, leagănul Quaker-ilor, unde nu-i chip să găseşti nici măcar un pahar de bere în zi de sărbătoare. Ningea grozav şi eră un ger straşnic. Voiam să petrec până acasă pe un prieten al meu, un distins scriitor englez, d. Bridge, cu care luasem masa, când, din înălţimele dela hotelul Schenley, care stăpânesc oraşul, văzui, cu toată zăpada, cerul luminat în culori de sărbătoare. 0 lumină de foc umpleâ toată valea. Nu mai simţeam frigul şi vroiam să tot văd. Tovarăşul meu mă urmă ; căutarăm să ne orientăm singuri, căci nu întâlnirăm la ceasul acela nici un suflet de om prin aceste locuri Îndepărtate. t Pe scări de lemn fără proptele pe de mărgini, ajunserăm, nu fără trudă, în josul unei coline. Zăpada ne ascunde treptele ; eră să ne rupem gâtul de câteva ori. Dar, ce privelişte înaintea noastră ! Cerul e luminat cu lumina dela cuptoare şi para roşie, verde şi albastră care ese din nenumăratele coşuri se înaltă la cer. Aceste coşuri sunt brăzdate • i • ■de nenumărate vagonaşe care se sue pe ele, se descarcă în gurile lor de căpcăuni şi se dau jos tot aşa de repede cum s’au urcat. Jos, la pământ, focuri de mangal din care se Înalţă fumuri de toate culorile, trenuri de foc care merg şi care par nişte colane din poveşti. Deasupra, licăririle albastre ale miilor de lămpi electrice învălite în fum. Apoi, porţi deschise la gura cuptoarelor încinse, lavă topită care curge dealungul malurilor arzătoare care sunt munţii de zgură din care ese fum. Flăcări şi iar flăcări; şi totul văzut prin pânza găurită de zăpadă care cade în fulgi mari. www.dacoromamca.ro 262 NATURA Oraşul plin de fum pe care îl văzui ziua, se arătă acum nespus de frumos. Cu mâinele îngheţate şi cu faţa şfîchiuită de vânt, ne oprirăm, după o alunecătură periculoasă, la un capăt al scă-r rei. Admiram, gâfâind puţin, tabloul frumos şi groaznic ce se-desfăşurâ înaintea noastră. Nu ştiu cum, îmi adusei aminte deodată de o călătorie făcută toamna trecută în 'Italia. Vân-. tul aspru zbură, luând cu el zgomotul de ferărie din Pitts-. burg şi trăii a doua oară serile aşa de dulci dela Bellagio şi Pallanza. îmi aduceam aminte de aerul călduţ, şi de par-fumurile tari de arbori şi de flori aduse de vânt din insulele-Borromee, de apa lacului luminat de lună şi de stele, de desenul elegant al munţilor în azurul de noapte, de romanţa-unui luntraş întârziat, de noaptea petrecută în balconul camerei mele în liniştea adâncă. Mi se urcă la inimă acest romantism întreg al lacurilor italiene în această atmosferă îngheţată, în faţa acestui oraş de fum, de flăcări şi de zgomot .... Lamartine şi Pierpont-Morgan, lord Byron şi Carnegie! Ajunserăm în cele din urmă jos. Trecurăm şinele drumului de fer, urcarăm malurile acoperite de zăpadă şi intrarăm la urmă într’un birou unde funcţionarul ne spune că. suntem la Jones şi Laughlin. * * * Ştiam că uzinele Jones şi Laughlin sunt printre puţinele oţelării din Pittsburg care s’au opus trustului. Am uitat câte sute de milioane de dolari li s’a oferit acestor-domni ca să intre în tovărăşie. Ei n’au primit, netemându-se de Morgan, căci au şi ei, ca şi trustul, pe lângă uzinele lor colosale, propriile lor mine de cărbuni, de minereu, de fer,., de var, propriele lor cuptoare de cocs şi drumurile lor de fer_ www.dacaramanica.ro PITTSBUR6 263 Spusei funcţionarului care se arătă politicos că doresc să mă plimb noaptea prin fabrici. Aţi vedea cu mult mai bine ziua, îmi răspunse el cu mult bun simţ. Fireşte, îi răspunsei eu, dar focurile de artificii sunt mai frumoase noaptea ! înţelese, zâmbi şi ne spuse că ne va însoţi. Ne vom urcă în cea dintâi locomotivă care va trece şi ne vom plimbă cât ne-o plăcea prin şantiere şi ateliere. Eram încântat. Norocul, ca totdeauna, mi-a venit în ajutor. Telefonă unui camarad de al său dintr’un birou alăturea să vie să-i ţie ocul, şi după o jumătate de ceas, amicul meu Bridge, funcţionarul, şi eu, eram pe tandemul unei locomotive impunătoare, care trăgea după ea un tren de tuciu topit. Plimbarea noastră a fost minunată. Nu mi-am închipuit vreodată cevă mai fantastic. Trenul nostru eră compus din tr’o duzină de oale uriaşe umplute fiecare cu câte 25.000 chilograme de tuciu înroşit, care se clătină încet în zguduirea mersului. Câte unele, prea pline, aruncau stropi de metal topit. Un foc de artificii se înălţă atunci sus de tot în aer stropind totul de prin prejur cu stele galbene, albastre, roşii, orbitoare, ca şi cum s’ar fi spart lângă noi o bucată topită din soare. Zăpada împinsă de vânt cădea şi se topea în jurul nostru ; eram plini de praf şi învăliţi în fumul a mii de coşuri şi a o mie trei sute de cuptoare de cocs prin dreptul cărora treceam. Un zgomot grozav şi neîntrerupt umplea văzduhul, zgomot de ferării, de căderea mineralelor, în cuptoare de izbitul vagoanelor, de clopote de locomotive. Ne încrucişam cu trenuri la fel cu al nostru. Deodată trenul o luă mai repede ; treceam podul peste Âlleghany; tuciul prea tare clă- www.dacoramamca.ro 264 NATURA tinat, curgea deodată din cele douăsprezece castroane feerice şi, nu vă puteţi închipui în deajuns, fu o arătare fulgerătoare. In mijlocul apei, ca din nişte fântâni, ţâşneau pietre scumpe şi cascade fosforescente care se împrăştiau în snopi de milioane de stele. Ai fi zis că acest foc de artificii din maharadjah fusese comandat anume pentru noi. Sosim. Trenul se opreşte la capătul unui şantier. Burdufurile cu metal se apleacă încetişor, unul câte unul, se golesc, valul gros de tuciu înroşit curge într’un cazan mare care se lasă singur cu un rând mai jos de cum s’a umplut. Era ca un un lac mare furtunos în care se oglindea un minunat amurg de soare. Trecem în dreptul a trei convertisoare Bessemer, care cu gura căscată scotea uragane urlătoare de foc şi de scântei. îndată ouăle uriaşe ale convertisoarelor se resturnară şi vărsară în tiparniţele aduse cu noi cascade de lavă cu culori minunate. Era ceva şi fioros şi blând. Inchipuiţi-vă că s’ar fi topit la un loc pene de pasărea muscă, coade de păun, aripi de cărăbuşi şi de libelule, solzi de peşti de Bermude. foiţe de sidef şi flori de câmp, în valuri de sulf, de ametiste, de tur-coase, de rubinuri, de mărgăritare şi de diamante ! Alături de căldările care se goleau, un copil de şaisprezece ani, cu urechi de catifea neagră, ţinea într’o mână o faclă şi în cealaltă un măr din care muşca cu poftă. Acest copil era de ajuns să ia samă la această operaţie uriaşă. Când se sfârşi, el zise AU Right! şi trenul nostru o porni din nou încărcat cu foc. G. G. Longinescu. (Traducere după Jules Huret, En Amerique, De New-York ăla Nouvelle- Orleans) ---------------------------------------- www.dacaromamca.ro LUMINA ŞI VIAŢA 265 LUMINA ŞI VIAŢA (Urmare *) Lumina arde. Toată lumea cunoaşte arsurile de soare şi fenomenele care urmează dintrînsele. Toate părţile descoperite ale corpului: faţa, ceafa, mâinile, pulpele (la biciclişti), braţele luntraşilor, după o expunere la soare, mai ales primăvara, pot, după câteva ceasuri, să ia o culoare roşie destul, de intensă, să se încălzească, să se umfle ; une ori o durere destul de puternică arată acţiunea distrugătoare a razelor solare, acţiune care poate să se manifesteze in unele cazuri prin nişte beşici mari, în cari se află un lichid gălbui, cari plesnesc şi dau naştere la nişte răni mai mult sau mai puţin adânci şi cari se vor cicatriza. Excursioniştii Alpilor cunosc bine arsurile soarelui datorate reflecţiunei gheţarilor şi ade-seaori îşi acopăr faţa cu un văl roş. Lucrătorii cari sunt expuşi în uzine la radierele cuptoarelor, la lumina intensă a arcurilor electrice pot să prezinte accidente analoage. Lumina distruge fermenţii şi pigmenţii odată formaţi. — Multe dintre fenomenele biologice pot să fie reduse în ultimă analiză la acţiunea unor substanţe chimice elaborate de către celulele vii, adică fermenţii şi pigmenţii. Insă, expunerea la soare, cu toate că înlesneşte adeseori producerea acestor substanţe, le distruge odată ce s’au format. Un amestec de drojdie îşi pierde din activitatea sa la lumină. Chiagul ferment, întrebuinţat în fabricarea brânzeturilor, trebue să fie păstrat la întunerec ; tot aşa şi cu diferiţi fermenţi digestivi extraşi din corpul animalelor. In fundul ochiului se 1) Vezi «Natura» No. 7, An. IV. www.dacaromamca.ro 266 NATURA află un pigment care colorează retina în roş, purpura retiniana ; când punem un ochiu de bou scos din orbită în faţa unui peisaj, părţile luminate ale retinei se decolorează şi se obţine un fel de fotografie a peisajului, care poate să fie fixată cu ajutorul alaunului şi căreia i se dă numele de op-tograma. Lumina produce turburări în creşterea plantelor şi animalelor. Se pare că lumina favorizează creşterea plantelor; şi în adevăr arborii care ating dimensiunile cele mai mari şi cresc cei mai repede sunt acei din ţările tropicale; dar botaniştii au observat că creşterea acestora este nulă în timpul zilei şi că arborii cresc mai mult în timpul nopţei, mulţumită faptului că în aceste ţări, cei doi factori cari ajută în adevăr la creştere, căldura şi întunericul, se găsesc la un loc în timpul nopţei. Deci e o prejudecată de a crede că lumina este favorabilă creşterei vegetalelor. 0 experienţă foarte uşoară ne arată destul de bine acest lucru : dacă punem o plantă în creştere într’o cutie în care se află numai o deschizătură de o parte, planta se îndoae în spre această deschidere şi aceasta rezultă precis din acest fapt că partea luminată a trunchiului creşte mai încet de cât faţa opusă. Lumina are de asemenea o acţiune vădită asupra creşterei şi metamorfozei animalelor şi s’a constatat prin diferite experienţe că radierele roşii şi cele albastre lucrează într’un mod foarte diferit; rezultatele cele mai bune au fost de către Le-redde şi Pautrier; ei au crescut mormoloci în lumină roşie şi în lumină albastră-violetă; după o lună de şedere, cei din âquariul roşu erau încă tot în stare de mormoloci şi aveau o coadă lungă; din contra, la cei din aquariul albastru coada era redusă la un mic ciomp, cele două perechi de picioare www.dacoromamca.ro LUMINA ŞI VIATA 267 erau complect formate şi respiraţia se făcea prin plămâni. Deci schimbarea din mormoloc. în broască se face prin distrugeri celulare însemnate care după cum se vede e înlesnită de către acţiunea razelor albastru-violete. Găsim şi aici acţiunea distrugătoare a luminei şi în special a razelor numite chimice. Pigmentarea fiinţelor vii care se produce adeseaori sub influenţa razelor solare trebue să fie considerată ca un proces de apărare. Este un fapt banal că părţile corpului expuse la lumină sunt mai colorate decât celelalte: la o pasăre, la un mamifer, partea cea mai închisă a culoarei îmbrăcămintei lor este în totdeauna spatele. Protea, un fel de salamandră, care trăeşte în peşterile Carnioliei, ale cărei tegumente sunt decol-lorate şi care este lipsită de vedere, dacă o expunem la lumină, apare după câteva ceasuri o coloraţie uşoară; după câtăva vreme animalul capătă o culoare cenuşie sau negricioasă. La om, expunerea la soare îi înegreşte pielea; acea a negrului care este expusă soarelui tropical e neagră. Această producere de pigment apără pielea după cum o dovedeşte următoarea experienţă a lui jEinsen, citată de Leredd şi Fau-irier, în tratatul lor de Fototerapie: Trecând pe antibraţ o bandă înegrită cu cerneală de China, şi expunându-1 timp de trei ceasuri la soare, Finsen a observat o roşaţă de fie-care parte a bandei, dar nu sub dânsa; roşaţa a fost urmată de pigmentare; şi într’o expunere de mai târziu la soare, roşaţa s’a desvoltat şi pe regiunea apărată în prima încercare; părţile pigmentare nu s’au mai schimbat, sau pigmentarea lor a sporit foarte puţin. La oamenii cu pielea albă, insolaţiile sunt destul de dese ; la animalele pătate, acestea se manifestă nuumai în părţile albe. Negrii sunt apăraţi de pigmentul lor, şi pe drept s’a spus că ei trăesc la umbra propriei lop piele. www.dacoromanica.ro 268 NATURA In această ordine de idei, se poate de asemenea privi pro- / ducţiunea de clorofil la plante ca un act de apărare. * * * Lumina, după cum am văzut, lucrează într’un mod intens asupra materiei vii, distrugând-o repede ; în faţa unui agent aşa de puternic, ideea de a o întrebuinţa în terapeutică nu a lipsit. Lumina omorând bacteriile şi producând o reacţiune inflamator ie a tegumentelor, s’a încercat mai întâi de a o întrebuinţa pentru vindecarea unui număr de afecţiuni ale pielei. Pentru aceasta Finsen şi elevii săi s’au folosit de aparate cari le înlesneau concentrarea razelor chimice (albastru, violet, ultra-violet), pe o parte limitată a pielei; dar pentru ca acestea să lucreze, eră nevoe ca ele să pătrundă la o oarecare adâncime : aşa, pentru a împedicâ sângele colorat, care circulă în vasele capilare, au alungat sângele din regiunea tratată cu ajutorul unui aparat compresor. Lumina este produsă de obiceiu cu ajutorul unei lămpi electrice cu arc, razele trec în tuburile de aramă răcite cu ajutorul unui curent de apă şi susţinând lentilele din cristal de stâncă, transparent pentru razele violete, acestea le concentrează pe partea bolnavă; acolo, razele trec printr’o cameră cu păreţi dubli de cristal, susţinută printr’un inel nichelat, în care circulă apă pentru a opri prin răceală razele cele mai calde şi care în acelaşi timp serveşte să comprimeze. Cu acest procedeu s’a vindecat într’un mod definitiv şi complect diferite ulceraţiuni ale pielei, de natură tuberculoasă, desemnate sub numele de lupus; aplicarea nu este dureroasă şi rezultatele sunt constante şi excelente. Tot în acest fel s’au putut şterge petele pigmentare, să se vindece unele cazuri de pe ladă. www.dacoramanica.ro LUMINA ŞI "VIAŢA 20» Lumina reuşeşte de asemenea foarte bine în tratarea variolei, dar cu condiţiunea de a elimina razele violete cari sunt prea iritante pentru o piele prea înfierbântată. De altfel acest tratament nu-i nou. Chiar de prin Evul-Mediu bolnavul de vărsat eră acoperit cu învelişuri roşii; în România e un obiceiu vechiu de a acoperi corpul cu stofe roşii; tot aşâ în Tonkin, bolnavul este pus într’un alcov (iatac) ai cărui păreţi sunt tapiţaţi cu roşu. In cazurile de mai sus, tratamentul cu ajutorul luminei nu se adresează decât tegumentelor. In America, s’a început un nou tratament care e pentru întreg organismul, numit bae de lumină. Se pune bolnavul numai cu pielea — având numai faţa acoperită cu un văl—într’un loc luminat puternic cu ajutorul unor lămpi cu incandescenţă sau a unui arc electric, fie într’un loc expus la razele soarelui şi a cărui temperatură nu se ridică, stropindu-se des. Lumina lucrează asupra pielei, asupra circulaţiunei şi, dacă nu este nici prea intensă nici prea prelungită, ea poate să determine o excitare vitală folositoare anemicilor, cloroticilor, predispuşilor la tuberculoză, în unele cazuri rezultatele au fost cu adevărat admirabile. Aceasta ne dovedeşte, că orice agent al morţei, poate să ajungă—în condiţiuni potrivite—un agent al vieţei I (După Dr. G. Bohn) Traducere de Ioan L Dimitrescu-Buhoci *3* www.dacoromamca.ro 270 NATURA ECLIPSA TOTALA DE LUNA DE LA 4 IUNIE 1909 ln parte vizibilă la Bucureşti Acest fenomen se va petrece în dimineaţa zilei de 4 Iunie. Diferitele faze ale eclipsei vor avea loc respectiv la orele următoare : Primul contact cu penumbra. . .la 0 h. 36 m. 3 t. o. Primul contact cu umbra. ... » 1 h. 43 m. 4 » începutul eclipsei total..........» 2 h. 58 m. 1 » Mijlocul eclipsei.................» 3 h. 28 m. 8 » Sfârşitul eclipsei totale.........» 3 h. 59 m. 6 » Ultimul contact cu umbra...........» 5 h. 14 m. 3 » Ultimul contact cu penumbra . » 6 h. 21 m. 2 » Mărimea eclipsei =1,164, diametrul lunei fiind 1. Primul şi ullimul contact cu umbra se vor face respectiv la 125° şi 261° de la punctul nord al discului lunar, scotind către est. La Bucureşti, luna apunând la 4h. 39 m. t. o., ultimele două faze nu vor fi vizibile. Celelalte se vor prezentă în con-diţiuni bune de observaţie afară de sfârşitul eclipsei totale, ce va fi puţin influenţat de auroră. A. Teodosiu Elev-astronom la Observatorul Astronomic şi Meteorologic -----------------&SK»----------------- NOTITE • SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notiţe este Îngăduită numai cu arătarea numărului din „Natura11 din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, curo s’ar crede, lnate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Observări in balon a radioactivităţei atmosferice. — Se ştie că aerul este radioactiv, din causa substanţelor radioactive care difu-sează din scoarţa pământului în atmosferă. Era interesant să se facă cercetări în acest scop în straturile de sus ale atmosferei. Domnul Flemming s’a urcat de patru ori cu balonul până pe la 3000 metri www.dacoromanica.ro NOTIŢE 271 şi cu ajutorul unor aparate făcute anume şi oare să nu sufere de pe urma clătinărilor balonului a dovedit că se află emanaţiuni radioactive până la înălţimele atinse de el. In timpul unei furtuni a observat chiar că radioactivitatea atmosferei e neobioinuit de mare. (Revue Generale des Sciences, 28 Fevr. 1909). Un barometru uriaş. — In 1908 a fost în Faenza (Italia) o expo-ziţiune în amintirea lui Torricelli, ilustrul inventator al barometrului. (Iu acest prilej s’a construit un barometru uriaş, sub forma unei fântâni monumentale. Lichidul barometrio e untdelemn, a cărui densitate e 0,915; coloana de lichid e de 10,89 metri, ţinând seamă de toate corecţiunile. Pentru o variaţiune de 1 m. m. de mercur a presiunei atmosteiice corespunde o variaţiune în coloana de untdelemn de 14,35 m. m., mărime ce se poate observă destul de hine, ou toată înălţimea la care se află. Gradele harometrioe se află de o parte şi de alta a tubului barometrului. Partea de sus a tubului barometrului e făcută, dintr’un tub de cristal de 0,20 m. şi 1 m. înălţime. Restul tubului până jos e făcut din plumb, fiind că ar fi fost greu să fie făcut din sticlă, dintr’o bucată. Cuveta barometrulni e făcută dinlr’un cilindru de zinc de 0,50 m. diametru şi 0,25 m. înălţime ; ea comunică cu bazinul fântânei. Regulând înălţimea apei în această din urmă se regulează şi înălţimea untdelemnnlui în cuveta barometrică. Pomenim ou această ocazie că un barometru la fel se află la Deutsche Seewarte din Hamburg; el e umplut cu glicerină colorată în roşu şi funcţionează perfect dela 1884, când a fost făcut. (La Nature 6 Martie 1909). O tragedie în vremea miocenică. — Straturile terţiare din apusul Statelor Unite, sunt foarte bogate în fosile de mamifere. Se găsesc acolo nu numai formele cele mai variate, ci şi o înşiruire de forme în ordinea desvoltărei a diferitelor mamifere. Petrificările se găsesc acolo în diferite etage. In miocenul inferior dela Nebrasca de apus s’a găsit acum şase-şeapte ani o faună foarte bogată de forme nespus de interesante, şi într’o stare de bună păstrare de necrezut. Săpăturile şi preparatele au fost făcute de O. A. Peterson, pe cheltuiala Muzeului Carnegie din Pittsburg. Un interes ou totul deosebit îl are o grupă de trei schelete a unui animal oare a dispărut azi. Acesta e Promerycochoerus, un fel de hipopotam, dar ou mult mai mic, abia www.dacaromamca.ro 272 NATURA cât un viţel. Din poziţia scheletelor, se vede că aceşti trei indivizi au murit în locul unde li s’a găsit oasele. Pământul nu e stratificat şi nu e de origină din ape. Se pare că animalele au fost surprinse de o furtună care aducea nisip. Ele s’au culcat atuncea la pământ, s’au grămădit unul în altul, aşa cum fac şi azi animalele de pustiuri în asemenea împrejurări, au fost acoperite, au murit acolo şi au rămas aşa mii şi zeci de mii de ani. Pe aproape au mai fost găsite şi alte schelete la fel, de animale moarte în aceleaşi împrejurări, aceasta ne arată că o turmă întreagă a fost prinsă atunci de furtuna cu nisip. Toate aceste schelete ne povestesc astfel, după atâta amar de vreme, o groaznică tragedie din vremea miocenică. (Ams der .Natur, 1 April 09). Fabricarea rubinului. — A. Verneuil, în Paris, a izbutit în 1902, să fabrice rubine cu totul la fel cu cele naturale. El topeşte la suflătorul cu hidrogen şi oxigen un amestec de oxid de aluminiu şi de oxid de crom pisate foarte mărunt. El capătă astfel nişte picături de rubin topit în formă de pară în greutate de câteva grame. Aceste rubine au coloarea, densitatea, duritatea, dubla refracţiune şi toate proprietăţile rubinului natural. Să se observe prin urmare că e vorba de o reproducere ştiinţifică a rubinului, şi nu de o imitaţie cu sticle, lucru ce nu ar avea nici o importanţă ştiinţifică, şi care ar fi apoi o curată înşelătorie. Aceste rubine sintetice costă foarte eftin, de trei-zeci de ori mai puţin decât cele naturale, când e vorba de pietre până la un carat; pentru cele de mai multe carate, care costă neînchipuit (12 mii două carate), preţul celor sintetice e şi mai mic. In Franţa se fabrică astăzi 5 milioane de carate, adică ceva mai mult de o mie de chilograme, pe an. (Aus cler Natur, 1 Fevr. şi 15 April). Tip. GUTENBERG Joseph Gobl S-sori, str. Doamnei 20. www.dacoromamca.ro PĂPĂDIA 273 PĂPĂDIA Să nu te miri, dragă tinere, dacă voi alege de data aceasta o buruiană nebăgată în seamă, în locul crinului mlădios şi gingaş, ori al trandafirului cu petalele aşa de variat pictate, al căror miros umple văzduhul în vremea când vei citi aceste rânduri. Ce se poate învăţa dela păpădia împrăştiată pe toate cărările, când presărată printre celelalte flori din pajiştea înviorătoare; când ivindu-se din dosul unei pietre, pare că i-ar fi frică să se arate, ori înşirată pe marginea drumurilor, înecată în norii de praf ce o învăluie la cea mai slabă bătaie de vânt ? Să nu-ţi arunci însă privirile numai la ce e îmbrăcat în haine scumpe şi bătătoare la ochi, natura ne apare neîntrecută, tocmai prin calităţile complicate cu care a hărăzit pe cel ales ca şi pe cel umilit, pe cel ce nu mai are samăn, ca şi pe acel ce pare obişnuit. Nici odată nu voi uită adânca dragoste de copil a unui ţăran prins de viforul iernei pe şesul Bahluiului de lângă Iaşi. Ca să-şi apere copilaşii de frig, nu numai că i-a învălitîn tot ce avea mai gros pe el, dar i-a apărat şi cu trupul său. A doua zi drumeţii găsiră cadavrul îngheţat al tatălui, întins peste copilaşii cruţaţi de ger. Dar... să mă întorc la păpădia noastră. Observ’o mai îndelung, împrieteneşte-te cu ea, dă-i atenţiunea atrasă mai mult de crin ori laie a şi vei descoperi în ea mai multe însuşiri de cât ţi-ai fi închipuit. Mai întâi caută la felul cum sunt aşezate frunzele. Nu le dai nici o băgare de samă, mai ales printre verdele celorlalte burueni. Şi pe mine m’au făcut alţii atenţi asupra lor ; nu un profesor de ştiinţi, ci un artist. Vizitând bisericele din Florenţa, fiind oprit în loc în faţa unui tablou de Âretino, ur- Natura, No. 9, Anul IV. 18 www.dacoromamca.ro 274 NATURA maş al marelui Giotto, de o păpădie zugrăvită la picioarele, Sfântului Francisc. Aşa de regulat erau aşezate frunzele ca şi spiţele dela o roată, încât cea dintâi grijă, eşind din biserică, a fost să caut o tufă de păpădie, spre a vedea dacă artistul a urmat realitatea sau imaginaţia lui. Nu eră nici o exagerare în aşezarea frunzelor de pe tablou. Mai ales acele păpădii, care cresc printre iarba măruntă din grădini, au frunzele împrăştiate dintr’un centru. Oare e simplă întâmplare, un capriciu al naturei sau corespunde unei nevoi a plantei ? Un cuţit ceva mai sdravăn sau un hârleţ poate da răspunsul dorit. Scoţând păpădia din pământ, se vede că în locul de unde pornesc frunzele, se înfundă ca un ţăruş în pământ, tulpina subpământeană şi cu rădăcinile subţiri. Dacă vei mai observă că pe vremuri de îndelungă secetă păpădia nu-şi face frunzele sul, ci rămâne verde şi înfloreşte mereu, vei prinde îndată că aşezarea frunzelor e sistemul ei de irigaţiune. Rouă nopţilor senine, ca şi ploaia rară, se scurg picătură cu picătură dealungul frunzelor înclinate spre rădăcină şi scobite ca un uluc. Dar frunzele servesc şi drept armă de apărare ; prin ele păpădia răpeşte lumina burueni-lor mai mici decât ea, le omoară sau le stânjăneşte traiul şi astfel îşi înlătură concurenţii dela hrana din pământ. Se poate întâmpla însă ca să dai de o păpădie, cu frunzele verticale, lungi, fără ordine ridicate, să nu crezi că e numai o întâmplare. Păpădia e luată drept pildă, de cum ştiu plantele să se adapteze la mediu, să-şi schimbe portul după lipsurile ce le simte. Ea ştie ce-i prisoseşte şi ce nu are îndeajuns, şi-şi îndreaptă braţele ei—frunzele— cătră ce are ne-voe. De trăeşte printre burueni mai înalte, ea ar perl, ar fi înăduşită, dacă nu ş’ar lungi frunzele printre ale vecinilor ei spre aer şi lumină. Dacă trăeşte în locuri umbroase, nu duce www.dacaromamca.ro PĂPĂDIA 275 lipsă de umezeală, în schimb îi lipseşte aer şi lumină. Prin urmare ea îşi întinde frunzele cătră spaţiul de unde o poate mângâiâ o slabă rază de soare, mai lăţindu-şi limbul spre a pune în lucru cât mai mult clorofîl de odată. Intru cât se deosebeşte ea de animalele inferioare, care stau fixate prin trupul lor de pietrele din fundul mărei, lun-gindu-şi ori scurtându-şi braţele după cum simte hrana mai în apropriere sau cevâ mai departe ? Păpădia nu se îngrijeşte numai de trupul ei, umblând după hrana trebuitoare, dar caută cu atâta atenţie de florile şi seminţele ei, încât fără să vrei te gândeşti Ia cloşca ce-şi întinde aripele pentru ca să ocrotească puişorii de ghiara hrăpăreţului uliu ori de răco-reala vremei ploioase. Observă o grădină plină de păpădii, cam pe la amiaza unei zile senine de primăvară ; ai crede că e o haină mândră presărată cu grămegioare de fluturaşi de aur, ce sclipesc în jocul razelor de soare. Observă aceeaşi grădină, când începe să se simtă răcoreala serei. Galbenele floricele pare că au intrat în pământ. Rupe lujerul, ce lasă o lacrimă albie, şi te uită mai de aproape. Vei înţelege îndată minunea schim-bărei. La capătul codiţei, din care făceai lanţuri când erai copil, stau îndesate una în alta, zeci de floricele, micuţe, delicate, complecte ce se resfaţă la lumina şi căldura soarelui, chemând la ele prin semne tainice, vreun făt frumos îmbrăcat în haina unei musculiţe ori fluturaş. Povestea topora-şului din rândul trecut 1) mă scuteşte de a-ţi mai spune, care e legătura între fluture şi floare. Cum vine sara, se duce speranţa vizitelor şi vine frica de răceală Frunzuliţele verzi, subţiri, lungueţe, ce se găsesc în 1) Vezi Natura, No. 8. www.dacaramanica.ro 276 NATURA afara florilor, se strâng grămadă, acopăr floricelele de jur împrejur, ţinându-le închise până când soarele iar le cheamă la jocul vieţei. De plouă, de se stârneşte vreme rea, cea dintâi grijă a păpădiei e tot pentru floricele, adăpostindu-le ca şi cloşca pe puii ei. Dar... firul vieţei să toarce într’una pentru păpădie ca şi pentru om. Florile îşi îndeplinesc rostul lor, apoi se ofilesc şi dispar, lăsând în loc seminţele ce ascund isvorul altor vieţi. Dragostea şi îngrijirea plantei se îndreaptă către ele acum. Ele sunt cuprinse de frunzişoarele verzi când nourii acopăr soarele, sau când vestmântul întunecat al nopţii învăluie firea. Grămada de flori galbene dela capătul lujerului, s’a schimbat într’o minge de puf, în deplina ei desfăşurare mai ales când zăduful zilei e răcorit de adierea vântului. Atunci se desprind din mingea uşoară, zeci de pufuri ce se împrăştie în bătaia vântului. E viaţa nouă ce sboară spre lumi necunoscute, în speranţa că va dă de locuri unde se va putea desfăşură. Dar câte seminţi nu se perd mânate de vânt în locuri rele, ori pe pietre, pe frunzele arborilor. De aceia e explicabil pentru ce păpădia înfloreşte mai toată vara, ca să dea mereu naştere la embrionii învăluiţi în fructul ce spânzură de puf, ca nacela de un balon. Or câte s’ar pierde în pribegia lor nesigură, tot vor mai fi îndeajuns, care să cadă în locuri bune. Păpădia îşi face datoria de mamă cât seminţele stau pe ea, dar îşi face şi datoria de vieţuitoare ca să asigure traiul neamului. Eată cum, dragă tinere, păpădia apare ca o fiinţă ce simte, ce se mişcă, ce se apără. Dacă nu am fi obişnuiţi să punem numai pe seama animalelor unele simţiri, desfăşurate mai variat şi mai bogat la om, am putea fără greş spune că pă- www.dacaromamca.ro CELULOIDUL 277 pădia îşi dă seamă de ce e în jurul ei, ştie să facă faţă nevoilor, are darul de a-şi iubi copilaşii strângându-i şi învă-luindu-i la sânul ei de floare, până când pot singuri să se burătăcească în lume, ca şi puii rândunichi ce se pregătesc de ducă, de îndată ce au părăsit cuibul unde au crescut la adăpost. E deosebire numai în nuanţa interpretărei noastre. Ciripitul rândunelei noi îl considerăm drept glasul ce înlesneşte sfatul, şi o apropie de noi, pe când păpădia şi încă atâtea plante trăesc în mutism. De nu are lumină şi se întinde după ea, zicem că heliotro-pismul a lucrat, de-şi ridică frunzuliţele ca să învălue florile, punem în explicare cine ştie ce principii higroscopice. Activitatea plantei o reducem la ascultarea forţelor fizice externe, ce-i îndreaptă tot aparatul ei de vieţuitoare către ţinta ce trebue să o aibă orce fiinţă. Şi atâta tot. Iaşi Prof. I. Simionescu. -----«H3---- CELULOIDUL Industria «Celuloidului» a căpătat o desvoltare foarte întinsă, care pe zi ce trece iâ un avânt tot mai mare, din pricina proprietăţilor ce posedă această substanţă susceptibilă de a fi întrebuinţată la fabricatiunea a fel de fel de j t obiecte ieftine si de o consumaţie curentă. • f In ziua de astăzi, cred că nu există familie, care să nu fi avut măcar odată norocul să cumpere chilipir, fie o broşe, fie un toc, fie un pieptene sau cine mai ştie ce articol alcătuit, după cum spune reclama, numai şi numai dintr’o oarecare substanţă preţioasă. www.dacaramanica.ro 278 NATURA Multe din aceste obiecte, şi încă o sumedenie altele ce costă puţin şi de obiceiu poartă etichete pompoase, nu sunt adeseori decât articole fabricate din celuloid, căruia de alt fel i se poate uşor demască obârşia şi stabili indentitatea, căci frecându-1 puţin, ese la iveală mirosul de camfor, ce-1 dă de gol că şi-a însuşit titluri de nobleţe pe care nu le posedă. Acest corp pseudo-aristocrat ce nu vrea să se cheme mai nici odată pe numele său adevărat — poate din cauză că acum 35 de ani când sa născut, nobleţea mai avea oarecare căutare — nu este altceva decât un compus din camfor, cunoscut aproape de toată lumea, şi din nitroceluloză sau pul-bere-bumbac, un explosiv ce iâ naştere când se tratează bumbacul sau hârtia, cu alte cuvinte celuloza din care sunt constituite şi unul şi alta, printr’un amestec de acid sulfuric (vitriol) şi acid azotic (apă-tare). Cu toată simplicitatea alcătuirii sale, preparaţiunea celuloidului necesitând multe îngrijiri şi precauţiuni, este îndelungată şi foarte gingaşe. In acest amestec omogen se încorporează apoi diferite substanţe colorante ce îngădue celuloidului să se fardeze şi să imite cu multă artă materiile naturale cele mai felurite si t destul de preţioase ca fildeşul, chilimbarul, bagaoa, abanosul, mărgeanul, pirozeaua şi altele. Dacă se adaogă că celuloidul, care este dur şi elastic, se lucrează tot atât de uşor ca si lemnul sau osul, iar la 80° se topeşte şi se poate turna în diferite forme, pe de altă parte aerul şi umezeala nu au nici o acţiune .vătămătoare asupra lui, este uşor de înţeles cât de răspândită trebuie să fie utilizarea sa. O mulţime de articole care au o întrebuinţare mai obis- i > i www.dacaramanica.ro CELULOIDUL 279 nuită au ispitit pe fabricanţi spre a le fabrica din celuloid. Tabachere, rame, mânere de bastoane şi umbrele, bile de biliard, tocuri de ghete, articole de desemn, până şi multe clape de piano ce sunt vândute sub firma de fildeş, nu sunt decât de celuloid. Nici nu-ţi trece prin minte tot ce se poate fabrică cu această substanţă ! Multe din buchetele de flori ce se dă artiştilor de către direcţiunile unor teatre de varietăţi, spre a luă ochii la mulţi naivi, nu sunt crescute decât din celuloid şi nu miros decât a camfor. Tot din fabricaţiunea florilor a răsărit o nouă industrie destul de înfloritoare care procură coroane mult mai durabile decât regretele eterne. Rufăria aşâ numită «americană», ce se poartă până se rupe fără a se mai spălă, de asemenea este confecţionată tot din celuloid amestecat însă cu puţin unt de ricin care-1 face mai moale. Toate lucrurile indicate mai sus şi încă multe altele utilizează cam o parte din producţiunea totală a celuloidului ; restul de cealaltă jumătate este întrebuinţat la fabricaţiunea diferitelor soiuri de piepteni care constituie una din industriile cele mai însemnate căreia-i sunt tributare în mare parte frezurile femenine. întrebuinţarea tuturor acestor articole necesită însă multă băgare de seamă, căci celuloidul care este înzestrat cu destule calităţi folositoare industriei are din păcate şi un mare cusur, fiind inflamabil. Acest neajuns care micşorează valoarea sa a îndemnat pe mulţi inventatori să caute mijlocul prin care să-i poată potoli temperamentul violent de a se aprinde cu atâta uşurinţă şi chiar a face explosie la 180°. wrfw.dacaramanica.ro 280 NATURA Din nefericire, toate încercările efectuate până acum, de a încorpora în celuloid diferite alte substanţe mai domoale, care să-i mai moaie natura prea arzătoare, nu au dat nici un rezultat satisfăcător, căci prin aceste operaţiuni se înlătură şi parte din proprietăţile sale folositoare. De curând d-nii Eichengriin, Becker şi Guntrum, în urma unor cercetări îndelungate, au obţinut un fel de celuloid foarte... calm, pe care l-au botezat cp numele de «celită». Această nouă substanţă este un compus analog celuloidului, în a cărei fabricaţiune însă acidul azotic este înlocuit cu acidul acetic (esenţă de oţet), dând astfel naştere unui acetilceluloză, care posedă toate calităţile predecesorului său şi încă multe altele, dar fără a avea nici unul din defectele sale. Schimbând proporţiunea substanţelor ce intră în alcătuirea sa se pot obţine diferite soiuri de «celite» transparente ca şi sticla fără a fi însă fragile, neatacate de apă şi nici combustibile, unele suple ca pielea sau elastice ca şi cauciucul, iar altele aşa de tari ca şi celuloidul. Variind produsele composiţiunei «celitei» se pot deci dobândi substanţe care să aibă în acelaş timp proprietăţile sticlei, celuloidului, gelatinei, hârtiei, pielei, cauciucului şi stofelor. Această abundenţă de proprietăţi, atât de felurite şi care mai de care mai preţioasă, îngăduie «celitei» să îmbrăţişeze un câmp vast de aplicaţiuni menite să contribuie într’o largă măsură la satisfacerea nenumăratelor noastre nevoi de toate zilele în chip cât se poate de mul-tămitor. i Căpitan Gh, Gr ig or atu. ----------------------------------------- www.dacoromamca.ro cAt de greu e pământul? 281 CÂT DE GREU E PĂMÂNTUL? Kepler (1571—1630), astronomul care a descoperit legile mişcărei planetelor, pare că, a fost cel dintâi căruia i s’a înfăţişat limpede gândul că de oarece toate corpurile, fără deosebire, cad spre pământ, trebue să existe o atragere între pământ şi orce corp de pe faţa lui. Ba mai mult, de oarece pământul e format din aceleaşi substanţe ca şi corpurile de pe faţa lui, Kepler a tras încheerea că două corpuri oarecari trebue să se atragă între ele şi că părăsite undeva în spaţiu, departe de orce alt corp, ele ar trebui să se supue atragerei lor reciproce şi să se apropie până la atingere. Atragerea între două corpuri mici trebue însă să fie foarte slabă de oarece noi nici o putem simţi. Această atragere trebue să crească cu mărimea corpurilor de oarece pământul atrage aşa de puternic corpurile de pe faţa lui. In sfârşit Kepler mai credea că atragerea pământului este de natură magnetică. El ajunsese la aceste gânduri căutând să-şi explice pentruce planelele se mişcă în jurul soarelui şi nu se depărtează mai mult de cât până la o anumită distanţă. Şi încheerea lui eră că întocmai ca pe pământ, între toate corpurile din univers există o atracţiune magnetică. Roibert Hooke (1635—1705), om de ştiinţă englez, caută să afle dacă atragerea pământului variază cu distanţa ca şi atragerea magnetului. Pentru a află răspunsul la această întrebare el face o experienţă. Caută să vadă dacă acelaş corp cântăreşte (este atras spre pământ) mai puţin în vârful turnului bisericei Sf. Paul din Londra decât pe faţa pământului ; şi de asemenea dacă e vreo deosebire de greutate pe pământ şi într’o groapă de o sută de metri. Dar nu .găseşte nici o deosebire. www.dacoromanica.ro 282 NATURA Cu toate acestea nu-şi părăseşte ideea, ci, cu foarte multă dreptate, zice că probabil deosebirea este prea mică şi nu se poate măsură cu cântarul dar că trebuesc încercate alte mijloace mai simţitoare şi chiar propune un asemenea mijloc. Nu se ştie dacă a mai încercat şi alte mijloace, dar de oarece nu a mai scris nimic despre această chestiune, e probabil că n’a mai încercat. Dar descoperirea legei după care creşte şi descreşte atragerea dintre două corpuri când se schimba distanţa sau mărimea corpurilor nu avea să întârzie mult. Isaac Newton (1643—1727) eră cum se ştie un genial matematician şi se ocupă cu astronomia şi cu fizica, după cum făceau pe atunci de altfel mai toţi matematicianii. El a ajuns la gândul că legea atragerei corpurilor trebue să se poată găsi numai prin calcul din mişcarea planetelor. Iată principiul raţionamentului. Drumul pământului în jurul soarelui este cunoscut. Puterea care-1 ţine pe acest drum este după ipoteza fundamentală, atragerea soarelui, îndreptată totdeauna spre centrul soarelui. Astfel, puterea care produce mişcarea pământului împrejurul soarelui este una singură şi direcţiunea ei este cunoscută. Rămâne de aflat mărimea ei. Dar mărimea şi forma orbitei şi iuţeala pământului nu atârnă decât de direcţia şi de mărimea puterei care-1 face să se mişte. Deci reciproc din mărimea şi forma orbitei şi din iuţeala pământului trebue să se poată deduce mărimea atragerei. După cum după urmele lăsate de un animal se poate judecă ce fel de animal a fost, tot aşâ trebue să se poată citi din mişcarea pământului împrejurul soarelui mărimea atragerei lor reciproce. www.dacoromamca.ro CÂT DE GREC E PĂMÂNTUL ? 283 Era vorba numai dacă această citire avea să fie cu putinţă sau peste putinţă pentru o minte de om. Din fericire ea a fost cu putinţă pentru Newton. Calculul l’a condus la următoarea încheere : forţa de atragere între două sfere, din orce substanţă ar fi ele, este dată de formula ■p__ţ d« în care g1 şi ga sunt greutăţile în grame a celor două sfere, f, puterea socotită tot în grame, de atragere a două sfere de câte un gram aşezate la distanţa de un centimetru şi d distanţa celor două sfere, măsurată în centimetri. Aceasta este celebra lege a lui Newton : atragerea între două corpuri este proporţională cu produsul greutăţilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei. De oarece mişcările planetelor se pot calcula cu această lege fără a avea nevoe de valoarea forţei f, Newton nu a căutat să determine prin experienţă pe f. Dar compatriotul său, fizicianul şi chimistul Cavendisch (1731 — 1810) şi-a propus să determine şi pe f. Pentru aceasta a făcut experienţa următoare : De un fir vertical a atârnat un băt orizontal care aveâ » la capete două bile mici egale. La o mică distanţă de acestea a adus două bile mult mai mari, de asemenea egale dar foarte grele. Aceste din urmă erau fixe şi aşa aşezate încât atragerea lor asupra bilelor mici să învârtească băţul orizontal în acelaş sens. (fig. 1). Atunci băţul orizontal se învârtea cu un unghiu oarecare care era măsurat. www.dacaramamca.ro NATURA 2U Bilele cele mici nu ajungeau în atingere cu cele mari, fiindcă firul răsucindu-se exercită o putere contrară atragerei care în momentul când bilele mici si bătui orizontal se • i opreau în echilibru, eră exact egală cu atragerea. Pe de altă parte prin experienţe anterioare se determinase ce putere trebue pentru a răsuci firul cu un unghiu de un grad, de două,... etc. Astfel mărimea unghiului indică mărimea atragerei. Această atragere eră evident de două ori mai mare de cât atragerea dintre o singură bilă mică şi bila mare do lângă ea. Dacă deci greutatea unei bile mici eră gt grame, greutatea unei bile mari g2 grame, distanţa dintre o bilă mică şi cea mare de lângă ea d centimetri, şi puterea de răsucire a firului F grame, urmează după legea lui Newton V — o f SiXga d2 de unde se poate scoate f_ FXd3 2gr g2 Rezultatul acestei frumoase experienţe a fost o confirmare deplină a ideii despre micimea atragerei între corpuri mici căci s’a găsit . 6,713 100.000.000.000 grame' Şi acum când cunoaştem pe f ne putem pune problema invers. Nu, cunoscând pe F, gx, ga şi d să calculăm pe f, ci cunoscând pe f, F, d şi una din greutăţi gl5 să determinăm a doua greutate g2. Negreşit pentru corpurile pe cari le putem cântări nu vom înlrebuinţă acest calcul; dar se poate cântări pământul ? Ei bine pentru a află greutatea pământului vom aplică www.dacoromanica.ro CÂ.T DE GREU E PĂMÂ.NTUL ‘285 formula lui Newton. Să. considerăm atragerea dintre pământul întreg şi o sferă mică cu greutatea de un gram ; forţa F şi greutatea gx sunt deci amândouă egale cu un gram ; distanţa centrelor celor două sfere este raza pământului. R *= 6370 Km = 6370 X 100.000 cm. Greutatea g2 a pământului vom scoate-o din formula lui Newton FX<12 g* “ “fxiT şi punând numerile precedente. [6370 X 100.000]2 X 100.000.000.000 ga 6,713 Numărul acesta este aşa de mare încât nu ne putem face după el nici o idee despre greutatea pământului. Pentru a ne face o idee despre această greutate vom pune alături volumul pământului şi greutatea care ar veni pentru fiecare unitate de volum dacă pământul ar fi la fel alcătuit în tot cuprinsul său. Volumul pământului este, în cifră rotundă, de un milioa de milioane de kilometri cubi; fiecare kilometru cub are o mie de milioane de metri cubi şi un metru cub de pământ cântăreşte 5560 de kilograme. Cu câtă simplicitate răspunde formula lui Newton la întrebarea care serveşte de titlu acestor câteva pagini! Şi aceasta nu e decât o modestă, destăinuire a acestei celebre formule. Astronomia întreagă se razămă pe dânsa. Cine doreşte sa cunoască istoria marilor cuceriri ale min-ţei pe câmpul ştiinţelor fizice poate citi: Poggendorff. Histoire de la Physique. P. La Cour şi J. Appel. Die Physik auf Grund ihrer geschichtlichen Entmickelung. N. N. Botez Licenţiat în ştiinţe. -------------------------------- www.dacaromamca.ro 286 NATURA DIN SCRISORILE LUI EULER CÂTRE O PRINŢESA GERMANA m. EXPLICAREA FENOMENELOR LUMINOASE. TEORIA EMANAŢIEI >) După ce am vorbit atâta de razele soarelui, isvorul căl-durei si luminei de care noi ne bucurăm, Alteta Voastră va întreba cu drept cuvânt : ce sunt razele solare ? Fără îndoială, este una din cele mai importante chestiuni ale Fizicei şi de la care depind o mulţime de fenomene : tot ce face să se vadă obiectele, este în strânsă legătură cu această chestiune. Filosofii vechi, se pare că s’au ocupat prea puţin de această problemă. Cei mai mulţi s’au mulţumit să spună că soarele este înzestrat cu o calitate de a încălzi şi de a lumină ; dar avem de sigur dreptul de a întrebă, ce este această calitate ? Nu cumvâ oare cevâ din substanţa sa ajunge până la ochii noştri? Nu cumvâ oare şi aici se petrece acelaş lucru ca şi la un clopot, al cărui sunet ajunge până la noi fără ca cea mai mică părticică de materie să se fi transportat până la urechile noastre ? Descartes, cel d’intâiu dintre filosofii moderni, susţinea această părere şi după ce a umplut întregul univers cu o materie subtilă, a aşezat soarele în mijlocul ei, într’o frământare veşnică. i Prin această mişcare, soarele loveşte necontenit materia din jurul său, compusă după Descartes, din mici globule 1) Vezi „Natura", An. IV, No. 5. www.dacaromamca.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 287 şi astfel se pune în mişcare, în aceaşi clipă, universul întreg. Dar, de când s’a constatat că razele solare nu ajung într’o clipă până la noi ci întrebuinţează aproape opt minute pentru a străbate distanţa dintre pământ şi soare, teoria lui Des-cartes a fost înlăturată. In urmă, marele Newton, a emis părerea ca razele solare îşi au isvorul în însuşi corpul soarelui şi că părticele extrem de subtile sunt aruncate cu putere şi cu o iuţeală uimitoare în univers. Astfel, se explică de ce razele solare întrebuinţează un timp de opt minute, pentru a străbate imensa distanţă dintre noi şi soare. Această teorie, care este a celor mai mulţi filosofi din ziua de azi *) şi mai ales a celor englezi, este cunoscută sub numele de teoria emanaţiei, de oarece se crede că razele luminei emană din soare sau din celelalte corpuri luminoase după cum apa emană, ţâşneşte din o fântână. Această explicare pare însă din primul moment, destul de îndrăsneaţă şi chiar contra raţiunei. Dacă soarele asvârle necontenit şi în toate direcţiile fluvii, ca să le numim astfel, de materie luminoasă şi cu o iuţeală aşa de nebună, n’ar trebui oare ca această materie să se sfârşească într’o bună zi? N’ar trebui să se fi observat în decursul atâtor secole, o micşorare oarecare în corpul soarelui, ceace este contrariu observatiunilor făcute ? Cu drept cuvânt o fântână din care ar ţâşni în toate sensurile isvoare de apă, ar secă cu atât mai repede, cu cât iuţeala lor va fi mai mare. 1) Să nu se uite că această scrisoare este scrisă în anul 1760. www.dacoromanica.ro 288 NATURA In zadar am considera părticelele din cari sunt alcătuite razele luminoase extrem de subtile, nu vom câştigă nimic prin aceasta şi teoria lui Newton rămâne tot izbitoare. Nu se poate spune apoi că această emanaţie să nu se facă împrejurul soarelui şi în toate direcţiile; în orice loc am fi aşezaţi, soarele tot întreg îl vedem, ceace dovedeşte că în spre acel punct sunt îndreptate razele din toate părţile sale. i In cazul fântânei noastre, lucrurile se petrec altfel: din fiecare punct al fântânei nu ţâşneşte decât o singură rază de apă ce are o anumită direcţie ; în cazul soarelui, fiecare punct de pe suprafaţa sa trimite o infinitate de raze, cari se răspândesc în toate sensurile. Numai această consecinţă ar fi de ajuns, pentru a mări îngrozitor cheltuiala de materie luminoasă ce ar trebui să facă soarele. Dar, în contra teoriei emanaţiunei se ridică încă un argument, ce nu pare mai puţin sdrobitor. In universul întreg nu aruncă numai soarele raze luminoase ci şi toate celelalte astre. Gu ce furie ar trebui să se lovească în iuţeala lor nebună toate aceste raze luminoase şi cât de schimbată ar fi direcţiunea drumului fiecăreia ? > Aceste ciocniri ar trebui să se întâmple cu razele emise de toate corpurile luminoase şi pe cari le vedem în acelaş timp. Gu toate acestea, fiecare corp se vede distinct, fără a fi turburat întru câtva de prezenţa celorlalţi tovarăşi ! Este o probă sigură că mai multe raze pot trece prin un acelaş punct, fără să fie abătute în mersul lor şi tocmai acest fapt nu se poate împăcâ cu teoria emanaţiei. Privind două curente de apă ce se întâlnesc în drumul www.dacaramamca.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 289 lor, vom vedea că direcţia fiecăreia va fi cu totul schimbată; mişcarea razelor luminei aşă dar este cu totul diferită de mişcarea izvoarelor de apă ce ar plecă din fântâna noastră ş1 tn general diferită de mişcările pioduse de o materie aruncată de undeva. Considerând apoi corpurile transparente prin cari razele trec în mod liber şi în toate sensurile, adepţii acestei teorii sunt nevoiţi a susţine că aceste corpuri cuprind pori dispuşi în linii drepte ce pleacă de la fiecare punct al suprafeţei şi în toate sensurile posibile, căci nu am putea concepe vreo direcţie prin care să nu treacă vreo rază luminoasă. Iată corpuri în adevăr stranii, cu totul ciuruite şi cu toate acestea încă solide ! Sper, că toate aceste neajunsuri vor convinge în deajuns pe Alteţa Voastră, de neseriozitatea acestui sistem al emanaţiei şi care sub nici un cuvânt nu mai poate există în natură. Alteţa Voastră, va fi de sigur mirată de faptul că această părere a fost făurită de un om aşă de mare şi îmbrăţişată de aţâţi filosofi luminaţi. Cicerone însă a spus că nu-şi poate închipui cinevâ un lucru cât de absurd, pentru care să nu găsească filosofi care să-l susţie. Cât despre mine sunt prea puţin filosof pentru a putea admite această părere. 7 Iulie 1760. . Emil E. Casimir. Student «a* Natura, No. 9, Anul IY. 19 www.dacoromamca.ro 290 NATURA UN ASTRU MORT — O LUME NOUA (Urmare *) In era terţiară sa rupt America nordică de către Anglia şi America sudică de către Africa, formându-se Oceanul Atlantic. In Europa se întindea un lac imens dela Viena până în Asia dincolo de lacul Arai. In această eră clima se apropie tot mai mult de cea de azi. Şopârlele uriaşe dispar şi pe uscat stăpânesc mamiferele, între cari erau şi strămoşii primitivi ai omului, iar în mări şi ape peştii. Intre depozitele acestei ere inai caracteristice sunt depozitele de gips şi sare rămase din apa mărilor dispărute şi evaporate şi isvoarele de petrol. Ultima eră, de care se ţine şi timpul de faţă e era cuaternar ă. Această eră e caracteristică pentru mulţimea gheţarilor, ce acopereau toată partea nordică a Europei cu Anglia şi peninsula scandinavică cu tot. Când clima s’a încălzit iar, gheţarii topindu-se au dat naştere la vărsări de ape, potopuri ne mai pomenite, a căror amintire se păstrează aproape la toate popoarele. Nomolul şi nisipul depus de aceste revărsări de ape formează sedimentele, ce caracterizează partea întâia a erei cuaternare, numită şi diluvială, pe când partea a doua cu sedimentele mai noi se numeşte aluvială. In această eră se desface pe încetul din întuneric şi sălbăticie viitorul stăpânitor al pământului, omul. El a fost martor al epocei glaciale în Europa, alăturea cu elefanţi uriaşi, reni, rinoceri, urşi, lei, tigri, hiene, cu cari a trăit în continuă luptă. La început omul a fost sălbatic, trăia din pradă, vânat, ca toate animalele, folosindu-se însă de unelte de piatră şi locuind în peşteri, mai apoi în locuinţe făcute pe lacuri, pe 1 1) Vezi „Naturciu, No. 6, An. IV. www.dacaromanica.ro UN ASTRU MORT— O LUME NOUĂ 291 stâlpi. Mai târziu a început a cultivă în mod de tot primitiv unele plante folositoare şi a îmblânzit animalele, dela cari se trag animalele domestice de azi. Aici ne întâlnim cu începuturile întunecoase ale omenirei, despre cari ne pomeneşte istoria scrisă. Istoria scrisă însă, îmbrăcată mai mult în poveşti şi mituri, se începe mai târziu după descoperirea bronzului şi mai ales a ferului, cu cari se începe îndrumarea omenirei pe calea civilizaţiunei. Timpul de câteva mii de ani, în care se petrece istoria scrisă a omenirei, însă e chiar nimic, nu numai faţă de timpul erelor geologice, ci chiar şi numai faţă de perioda preistorică a omenirei, care se întinde înapoi peste marginele erei cuater-nare până în era terţiară. începutul erei cua ternare însă nu’l putem pune mai aproape de câteva sute de mii de ani, şi aceasta e era cea mai scurtă, atât de scurtă, încât faţă de erele geologice dinainte nu e decât prezentul, începutul stăpânirei omului Şi aceasta e singura îndreptăţire pentru numele de eră. Când ne gândim, că în acest timp faţa pământului a rămas cam aceeaşi, plantele, animalele aceleaşi şi din punct de vedere anatomic chiar şi omul aproape acelaşi, ne putem în câtva imagină ce amar de vreme trebue să ne despartă de era arhaică. Câte zeci, poate sute de milioane de ani, au trebuit să se scurgă, pentru ca să se poată întâmpină atâtea prefaceri, pentru ca celula să se grupeze în indivizi compuşi şi să dea naştere apoi la moluşte, mai apoi la amfibii, la şopârle şi paseri şi mamifere şi mai pe urmă să dea naştere coroanei naturii de azi. Pe baza formaţiunilor, păturilor geologice şi mai ales a fosilelor găsite în ele, învăţaţii au reconstruit după multă bătaie de cap aceste ere geologice şi configuraţiunea pământului nostru din diferite ere, fireşte mai mult aproximativ. www.dacaromamca.ro 292 NATURA Asupra timpului, în care s’au succedat aceste ere, însă suntem cu totul în nesiguranţă. N’avem un singur punct de razăm mai sigur, nici măcar în epoca cuaternară. S’au făcut încercări a calcula experimental cel puţin partea a doua a erei cuaternare, aluviul, din grosimea sedimentelor aluviale şi din înaintarea cataractei Niagara în susul râului. Rezultatele obţinute însă de către deosebiţi scrutători arată diferenţe de zeci de mii de ani pentru perioada aluviului. Şi nici prin minte nu ne trece, că ceeace nu le-a succes geologilor să rezolve după atâtea studii şi cercetări, poate va rezolva mult mai uşor şi mai precis astronomia. Poate că harta pământului nostru până în cele mai mici amănunte şi până în cele mai depărtate epoce se păstrează în arhivele astronomice ale Marţienilor. Aceasta nu e de loc glumă. După toate probabilităţile planeta Marte e mult mai vechie decât pământul. De cândMar-ţienii au descoperit cel dintâiu ochian, a fost lucrul cel mai uşor să’şi desemneze harta globului pământesc, cum desemnăm şi noi harta de azi a lui Marte, sau petele şi formaţiunile schimbăcioase de pe Jupiter şi alte corpuri ale sistemului solar. De sigur că le-au dat şi nume vechilor noastre continente şi mări, cum dăm si noi numiri asâ numitelor continente si mări lunare si martiene. i > Marţienii au putut fi martori atâtor prefaceri încete sau bruşce, atâtor cataclisme ale pământului nostru, le-au înregistrat mereu şi le-au desemnat, pe când noi nu eram decât nişte martori pasivi şi inconştienţi. Marţienii pot să cunoască azi mai bine istoria geologică a propriului nostru pământ decât noi, locuitorii lui. Ei pot să ştie exact pe bază de experienţă, nu prin calcule aproximative şi nesigure, când a avut loc şi câtă vreme a ţinut perioada glacială şi decâteori au www.dacaramamca.ro UN ASTRU MORT — O LUME NOU 293 t acoperit gheţarii Europa? Ei pot să ştie chiar şi cauza acestor gheţari, care a putut fi vr’un eveniment cosmic, la care ei au fost martori conştienţi. Poate că ei cunosc tot din experienţă şi calea sistemului nostru solar în spaţiu, raportul său faţă de calea laptelui şi chiar construcţia universului. Iată, ce foloase şi ce date extrem de interesante pentru ştiinţă: pentru astronomie şi în deosebi pentru geologie, am putea câştigă din comunicaţia noastră cu Marte şi pentru ce trebue să o dorim şi aşteptăm cu atâta neastâmpăr. Poate că acelaşi rol, care l-au avut Marţienii pentru păstrarea unei părţi din istoria geologică a pământului nostru, ne va reveni şi nouă acum faţă de planeta Venus. Numai Marţienii n’au de unde lua ştiri asupra istoriei geologice a planetei lor. Nu vom ajunge însă acele zile, ca să povestim viitorilor locuitori ai lui Jupiter procesul de încrustare, istoria agoniei planetei lor. Dar poate că nici Jupiter nu va ajunge faza de azi a pământului. Puterea şi căldura soarelui sunt şi ele mărginite. * * * Să ne întoarcem iar la pământul nostru şi să insistăm puţin asupra originei omului, stăpânitorul acestei planete. In păturile geologice ale erelor vechi până către capătul erei tertiere se află schelete fosile de tot felul de animale i şi chiar urmele picioarelor lor, dar schelete, sau urme ale aclivităţii omului, nu se găsesc. Ce poate fi deci mai natural decât concluzia, că omul n’a existat pe acele vremuri, că zeci de milioane de ani pământul a fost locuit şi stăpânit numai de animale inferioare. Părtinitorii transformismului şi ai originei animalice a omului aşteptau de multă vreme descoperirea unui schelet omenesc mai vechiu, pentru ca să poată constată prefacerile, www.dacoramamca.ro NAÎ'ORA 2W la cari a fost supus corpul omenesc în decursul vremurilor. Un astfel de schelet fosil s’a găsit în ţeasta omului dela Neandertal, iar mai apoi s’au descoperit în Croaţia nu mai puţin de 19 schelete la fel. Craniul acestui om se caracterizează prin o bulbucătură foarte desvoltată de asupra ochilor, prin o frunte îngustă dată îndărăt, prin umerii obrazului mai tnari, dinţii mai puternici şi falca dedesupt ieşită înainte, un craniu de capcân, cum l-a observat şi caracterizat poporul nostru foarte potrivit larasele sălbatice. Oasele găsite în Croaţia mai trădează şi urmele focului şi sunt toate zdrobite, pentru a scoate măduva din ele, ceeace arată, că aici e vorba de un ospăţ de canibali. Felul de traiu, vânatul, apare din grămezile enorme de oase de animale găsite în sedimentele diluviale. S’au găsit în un loc oasele zdrobite a nu mai puţin de 20.000 de cai, cari pe atunci trăiau toţi sălbatici. Se mai găsesc oase de re^ apoi de ale strămoşului boului de azi şi ale unei specii de bou (visent) dispărut, extirpat de om, ca şi mamutul (elefant uriaş), cari toţi erau sălbatici. Alăturea de aceste oase se află destule ori urmele vetrei focului şi nenumerate instrumente primitive de cremine, de unde această epocă a omului se numeşte epoca de piatră. Ce greu trebuia să fie traiul pe atunci cu aceste instrumente primitive, în luptă cu atâtea fiare sălbatice. Pe atunci însă lupta însemnă viaţă, şi eră un lucru obicinuit ca la toate animalele. «Omul încă nu ştia, că el e om». Femeile cunoşteau şi atunci podoabele. In loc de şire de mărgele însă purtau şire de dinţi de animale. In epocele glaciale omul s’a retras în peşteri, a căror proprietate şi-o dispută cu urşii, hienile şi leii. In timpul repaosului se îndeletniceau cu arta. Uneltele lor şi www.dacoromanica.ro UN ASTRU MoitT — O LUME NOUĂ 295 pâreţii peşterilor sunt acoperiţi de zgârieturi, cari reprezintau icoane de animale, unele destul de reuşite şi chiar în colori. Nu s’a găsit însă un singur portret mai reuşit al omului. Se Vede, că strămoşii noştri, deşi barbari, erau mult mai puţin vanitoşi, ca să-şi facă şi perpetueze autoportretul. Atâta însă se poate constată, că strămoşul nostru e reprezentat totdeauna gol, nu doar, că artiştii de pe atunci ar fi fost iniţiaţi în principiile şcoalelor moderne de pictură, dar fiindcă costumul acesta eră pe acele vremuri la modă. Chiar şi azi ne putem convinge de aceasta la triburile sălbaticilor, cari umblă mai mult goi, chiar şi sub climate niai aspre, cum e Patagonia. Ajunşi odată la această fază primitivă a omenirei, ce era mai natural decât presupunerea, că strămoşul acestui om barbar a trebuit să fie în era terţiară şi mai sălbatic, aşa încât nici să nu merite numele de om, nici măcar ca formă. Triburi sălbatice în moravuri, aşâ că nu merită numele de om, se găsesc şi azi. Sunt sălbatici, cari îşi sug sângele semenilor rol şi se vânează unii pe alţii ca orce fiară de pradă, iar cazuri sporadice, atavice se găsesc şi la poparele civilizate. Poate că momentul cel mai potrivit pentru caracterizarea omului, pentru stabilirea hotarului între om şi strămoşul său animalic, trebue să-l căutăm în descoperirea şi întrebuinţarea focului. Mai întâiu l-a găsit gata, fie pe urma vulcanilor, fie pe a trăznetelor, dar a-1 face singur n’a fost în stare multă vreme. Această origine, precum şi însemnătatea şi preţuirea focului apare din religiunile tuturor poparelor vechi, cari adorau focul şi puneau păzitori anume, pentru ca în altare să nu se stingă nici odată focul. Această dispoziţie e o reminiscenţă, de când omul nu stiâ să facă singur focul si trebuia să-l păstreze, dacă voia să-l aibă. www.dacoromamca.ro 296 NATURA A folosi ca instrument o piatră găsită, la aceasta se pricepe şi maimuţa, care sparge nucile cu pietre, deci aceasta nu caracterizează pe om, dar întrebuinţarea focului a trebuit să revoluţioneze cu totul traiul şi felul de nutrire. Trecerea omului dela vegetarian la carnivor tot cu întrebuinţarea focului a trebuit să se facă. Focul a făcut posibil traiul sub clime mai reci. De altă parte lumea vegetală fiind aici mai săracă, existenţa unor vegetariani, cari însă nu erau ierbivori, ci se nutreau cu fructe, ar fi fost imposibilă. Omul din climele mai reci a trebuit să se ocupe mai mult, aproape exclusiv cu vânatul. De .aci apoi nevoia de a iscodi arme de atac şi toată arta tecnică a epocei de piatră, care a îndrumat pe om pe calea industriei şi civilizaţiunei. (Va urma). I- Corbu. ---------------«ax*--------------- ŞTIINŢA ŞI INDUSTRIA Industria satisface nevoile materiale, ştiinţa pe cele intelectuale. Când o invenţiune practică nu e găsită din întâmplare, ea e de obicei aplicarea unor principii ştiinţifice cunoscute. Socotită în ea însăşi, invenţiunea nu e un progres pentru ştiinţă, de multe ori însă pregăteşte şi face cu putinţă progrese, care, fără ea, nu ar fi avut loc. O invenţiune mai are si un caracter de actualitate : cea din urmă lasă în umbră pe cele dinaintea ei. O descoperire ştiinţifică este o legătură nouă făcută între nişte elemente definite pe cale ştiinţifică. Prin ea însăşi, descoperirea nu măreşte puterea producătoare a omului, dar ea pregăteşte calea pentru invenţiunile viitoare. www.dacoramamca.ro ŞTIINŢA ŞI INDUSTRIA 297 Teoria maşinii cu aburi se sprijineşte pe legea lui Mariotte, aceia a microscopului pe legile refracţiunii luminii. Insă, se brevetează un organ nou al maşinei cu aburi sau un dispozitiv nou al microscopului; pe când, pentru legea lui Mariotte sau legile refracţiunii nu s’a luat nici un brevet. Sunt, bine înţeles, invenţiuni care sunt în acelaş timp şi descoperiri ştiinţifice. Numele lui Watt va rămâne în ştiinţă legat de principiul peretelui rece. Când sita Aner va fi dată uitării, ciudăţenia luminii unui amestec de oxizi, care fiecare în parte dă o lumină slabă, însă, luaţi în proporţiuni potrivite, dau o lumină strălucitoare, va rămâne un fapt şLiinţific din cele mai interesante. Coherorul lui Brarily va puteâ fi înlocuit cu altceva în telegrafia fără sârmă, însă problema co-herării va preocupă necontenit pe oamenii de ştiinţă. De altfel, ştiinţa şi industria sunt aşâ de strâns legate, încât progresul uneia nn rămâne fără înrâurire asupra celeilalte. Neapărat, industria e sora cea mai mare : înainte de toate trebue să trăim. Dar, cât timp n’a fost călăuzită de ştiinţă, ea a mers pe dibuite. Tot aşâ şi ştiinţa, afară de matematici, n’a făcut mari progrese cât timp n’a fost ajutată de industrie. Fără cupru, fără fier şi fără oţel, fără mercur şi fără vase de sticle, fără produse chimice şi fără aparate perfecţionate date de industrie, nu se poate vorbi de o ştiinţă înaltă. Astăzi, omul de ştiinţă are de toate la îndemână. Industria metalelor şi a sticlei au atins un înalt grad de perfecţiune. Ne putem procură cu aceiaşi uşurinţă vasele solide în stare să reziste fără să plesnească la presiuni enorme, ca şi mijloacele de a produce acele presiuni. Putem încălzi la 2000 grade şi răci până la 200°. Uzina ne poate fabrică aliage cu orce însuşiri dorim, având de pildă Ln acelaşi timp tăria oţelului www.dacaromamca.ro NATURA şi punctul de tdpire al plumbului, SaU nedilatându-se de feât foarte puţin la căldură. Putem găsi de toate : materie primă şi instrumente. Rămâne pe seama omului de ştiinţă căutarea metoadeloY, facerea măsurilor şi discutarea rezultatelor. Dar dacă ştiinţa are nevoie de industrie, apoi invers, şi industria are nevoie de ştiinţă. Să intrăm la Cfeusot. Vom vedea nişte aparate de o putere nespusă, pe care cu toate astea un copil ar putea să le pună în lucrare. Electricitatea e pretutindeni. Lucrătorul care supraveghează cuptorul Bes-semer se serveşte de un spectroscop. Ştiinţa ia parte lâ toate dozările. Nu e nici un colţ al uzinei unde ştiinţa să nu-şi fi avut rolul ; nici o operaţie nu scapă direcţiunii sau controlului ei. E de mirare iuţeala cu care o descoperire trece astăzi din laborator în industrie. N’au trecut 30 ani de când Cail-letet a arătat putinţa de a lichefiia aerul. Astăzi aerul lichid este în comerţ şi se capătă ca rămăşiţă dintr’o operaţiune industrială mai importantă : extragerea oxigenului din aer. Aerul lichid se vinde acum cu 4 lei litrul. Reversibilitatea maşinelor termice, studiată teoreticeşte de către Carnot la 1824, a condus mai târziu pe ingineri la inventarea maşinelor frigorifice puse în mişcare cu aburi. Astăzi aceste din urmă maşini sunt aşa de răspândite, încât se poate alimentă Parisul cu carne proaspătă din oi tăiate în Australia. Aceleaşi maşini se întrebuinţează la Roquefort spre a opri, tocmai unde trebue, fermentarea brânzeturilor şi a le păstră în această stare luni întregi. Doi ani după ce s’a scos din cuptorul electric al laboratorului ştiinţific carbura de calciu, s’au creat în munţii Franţei şi ai Elveţiei, pe lângă mari căderi de apă, nişte www.dacoromanica.ro ŞTIINŢA ŞI INDUSTRIA 299 uzine imense care au fabricat acest produs în aşâ mare cantitate, încât zece ani mai târziu nu se mai putea desface. Insă, cu ajutorul acestei parburi, acetilena, din care de abia se puteau prepară în laboi-atoare câţiva centimetri cubi, luminează astăzi până şi cârciumile de sat sau casele risipite la ţară — în Franţa bine înţeles. Mijloacele care se întrebuinţează în industrie nu se deo-sibesc în principiu de metoadele din laborator. Se găsesc în uzine aceleaşi aparate ca în laborator, însă amplificate în proporţii surprinzătoare, potrivite cu scopul ce-1 au de a produce mult cu cheltuială cât mai puţină. Ca să prepare un gaz chimistul încălzeşte într’un balon, câteva zecimi de grame de materie. El aşează la rând, un mic aparat de condensare în care se strâng câteva picături din lichidele aduse până aci, apoi nişte sticle de spălare şi în fine o eprubetă unde soseşte gazul curăţit. Aparatul acesta de mântueală este aşezat repede, dar foarte raţional. Chimistul n’are nevoie decât de câţiva centimetri cubi de gaz. Mâine, acelaş aparat va fi schimbat puţin pentru o altă pre-paraţie. Costul, foarte redus, nu intră în socoteală. Ideia e esenţialul. Să intrăm acum într’o uzină de gaz. Aici aparatele sunt aşâ legate încât să se asigure pentru gaz o producere continuă în mare cantitate, o compoziţie neschimbată şi o presiune potrivită pentru nevoile luminatului. Produsele secundare, coks, gudronuri, plătesc singure cheltuelile de fabricare. Gazul e cu atât mai eftin cu cât uzina e mai mare şi producţia mai întinsă. Până în timpul din urmă, titlul de om de ştiinţă eră o recomandare puţin favorabilă faţă de unii industriaşi rămaşi cam îndărăt. Pe atunci nu eră nici o legătură între laborator www.dacoramamca.ro 30D NATURA şi uzină. Trăind aşa despărţiţi, şi oamenii de ştiinţă şi industriaşii urmau o rutină păgubitoare şi pentru unii şi pentru alţii. Timpurile acelea nu se vor mai întoarce. Cine se duce la Societatea inginerilor sau a electricianilor — la Paris — crede că se găseşte la Societatea de fizică. Iar cine vizitează cutare laborator de la Sorbona, de la Goll'ege de France, sau de la institutul Pasteur, are iluzia că se găseşte într’o uzină. Va vedea funcţionând maşini cu gaz sau cu aburi. Va fi primit de un om de ştiinţă în bluză de lucrător, sau îl va găsi mânuind pila sau rândeaua. Din contra, într’o fabrică de spirt, într’una de zahăr sau de parfumuri, va găsi, la locul de cinste, aparatele de fizică cele mai delicate. Inginerii care le mânuesc sunt poate de curând eşiţi dintr’o facultate de ştiinţe de la Rancy sau Lille, unde profesorii dau un învăţământ industrial pătruns de cel mai curat spirit ştiinţific. (După E. Bouty, La Verite scientifique) G. Ţiţeica. -----------------*£«------------------ NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor noti(e este îngăduita numai cu arătarea numărului din „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, cum s’ar crede, luate deadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articido cu mult mai intinse. Cât face un chilowatt-oră. — A spune că un chilowatt-oră de electricitate însamnă o mie de unităţi, waţi, timp de un cens, nu însamnă mare lucru. Mult mai bine şi mai lesne vom înţelege cât e de mare această cantitate de electricitate arătând ce şi cât putem face cu ea. Cu maşinării anumite, bine înţeles, putem curăţ! 5.000 de cuţite sau 75 părecbi de ghete, putem ferbe în clocote 9 litri de apă sau frige 15 cotlete în 15 minute, putem aprinde 3.000 de ţigări sau încălzi 4 feruri de călcat câte un ceas, sau 3 băi de lumină. Un chilowatt-oră www.dacaromamca.ro NOTIŢE 301 de electricitate mai ajunge de asemenea să mişcăm timp de 21 ceasuri o maşină de cusut sau un ventilator de odae, sau să frământăm 8 saci de făină sau să ţesălăm 3 cai, sau să mişcăm un ascensor de bucate timp de 1 săptămână, sau un ascensor de persoane timp de 30 suiri la al 4-lea rând, să umplem şi să punem dopul la 250 sticle, sa ridicăm 500 litri de apă la 7-8 metri înălţime. (Prometlieus, 5 Mai 1909). * * * fi oua expediţie polară a fui Amundsen.— Amundsen a arătat pe larg, într’o conferinţă ţinută înaintea societăţii geografice din Cliris-tiania, scopul expediţiunii sale polare plănuită pentru anul 1910. Cu vaporul „Framu pregătit pentru un drum de şapte ani şi cu un echi-pagiu ales, vrea Amundsen să părăsească Norvegia pe la începutul anului 1910, şi să-şi îndrepteze vaporul împrejurul capului Horn la San Francisco, unde să-şi ia cărbuni şi proviziuni. De aci expediţia se va îndreptă spre Point Barrow, unde va ajunge prin Iulie sau August. De acolo se va trimite ultima ştire în patrie şi se va începe în spre nord sau nord-vest adevărata călătorie pe gheţurile plutitoare, po caro se speră că, după o plutire de patru sau cinci ani, să treacă peste Pol prin tot basinul polar. Scopul principal al expediţiei nu este atingerea Polului. Amundsen vrea mai ales să cerceteze întinderea, forma şi caracterul basinului polar nordic, probleme asupra cărora de acum câţiva ani Nansen a atras atenţiunea, ca fiind cele mai însemnate pentru cercetările arctice. De altfel toate studiile se vor face după metoada lui Nansen. întemeiat pe experienţa câştigată de Nansen pe „Fram“ şi având la îndemână o colecţie de instrumente şi o serie de metoade de observaţie, la a căror perfecţionare a lucrat neîntrerupt Nansen dela întoarcerea sa din călătoria polară în 1896, speră Amundsen să ducă spre bun sfârşit un mare număr de probleme însemnate de geofizică. In prima linie are să se ocupe cu măsurarea de adâncimi, spre a complectă imaginea despre forma pe care o are fundul basinului polar; cu această împrejurare se vor adună probe de noroi şi de roce din fundul mării. Se vor determină apoi cu preciziune temperaturile şi conţinutul în sare ale mării la diferite adâncimi, cu ajutorul unor aparate modeme, care pot scoate sigur şi www.dacoromamca.ro 302 NATURA. cu uşurinţă la suprafaţă probe de apă dela oroe adâncime. Se vor determină curenţii de apă la diferitei? adâncimi ale mării cu ajutorul unui aparat construit anume de Nansen şi Eckmann ; ceeaoa se face pentru prima oară, de oarece nu existau nici aparate, nici nu există pe Ocean vreun punct fix de observare, o® pe gheţurile polare. Şi din măsurările magnetice şi observările meteorologice se speră o desăvârşire a cunoştinţelor noastre despre ţinuturile arctice. Reuşita expediţiei, a cărei pregătire ştiinţifică este la înălţimea timpului, depinde de aducerea Fram-ului cel puţin cu 5 grade latitudine la nord de Point Barrow, pentru ca plutirea vaporului să se facă pe cât posibil prin mijlocul basinului polar. (Rezumat din Geographische Zeitschr. XV. Jahrg. Heft 3., luat din Himmel und Erde, Mai 1909). * * * Atmosfera lui tiarte conţine vapori de apă ? Asupra acestei chestiuni s’a discutat mult. Diferiţi cercetători ca Janssen, Huggins, Vogel au găsit în spectrul atmosferei lui Marte, liniile caracteristice ale hidrogenului şi de aci au dedus existenţa vaporilor de apă. Mai târziu Keeler şi Campbell au arătat că şi în spectrul lunei, când e în vecinătatea lui Marte, se găsesc liniile hidrogenului. Se deduce de aci, oă, de oarece luna n’are atmosferă, liniile din atmosfera lui Marte vin în realitate prin absorpţiune din atmosfera pământului. Cu această chestiune se ocupă de multă vreme astronomii dela observatoriul Flagstafj' (Arizona, USA*). In special D-l P. Lowell a comunicat Academiei de Ştiinţe din Paris, că după multe cercetări, zadarnice la început, a reuşit în timpul din urmă să obţină împreună cu d-l Slipher nişte spectrograme, care pot să fie interpretate ca dovedind cu oarecare siguranţă prezenţa hidrogenului în atmosfera lui Marte. Anume, ei au comparat spectrul lui Marte cu al Lunei, fotografiate în Ianuarie 1908, şi au găsit liniile hidrogenului numai în spectrul lui Marte, (Himmel und Erde, Octomvrie 1908). * • * Lipsa de simetrie a feţei omeneşti. Se crede de obicei că faţa normală trebueşte să fie simetrică, şi că abaterile dela simetrie sunt ') USA e prescurtare din United Stated America, adică Statele Unite din America, www.dacoromamca.ro NOTIŢE 303 şjţoepţii, ba se pretinde că sunt se tune de degenerare. In contra acestor afirmări se ridică d-1 Richard Liebrcich, într’o comunicare la Academia, de Ştiinţe din Paris. Bl îşi sprijineste afirmările nu numai pe observări făcute la oamenii vii, ci şi pe măsuri luate dela peste 5000 qranii. In adevăr, d-1 Liebreich a măsurat 2000 cranii la Musee d’Anth ro-pologie din Jardin des Plantes dela Paris, 3000 cranii la Collegio Romano dela Eoma şi 400 cranii de mumii la Şcoala de Medicină din Cairo. Craniile cercetate vin prin urmare dela rasa diferite şi din epoci cu totul depărtate unele de altele. In baza acestor măsuri oomparative, d-1 Liebreich a ajuns la rezultatul că lipsa de simetrie este regula, şi simetria o excepţie. Nesimetria normală se manifestă prin nepotrivirea fălcilor : Falca inferioară dreaptă face aproape un unghiu drept, pe când cea stângă face un unghiu mai mare şi e în acelaş timp trasă îndărăt. Din această cauză şi orbitele în care sunt aşezaţi ochii nu sunt la fel. Nici fălcile superioare nu sunt deopotrivă aşezate. D-1 Liebreich a găsit că nesimetria feţii se produce în ultima perioadă q vieţii embrionare. In adevăr, atunci capul embrionului şi cu el tot corpul trece într’o aşezare laterală potrivită cu îndreptarea şirei spinării; iar atunci, bazinul apasă pe faţa stângă a embrionului. Aşa încât d-1 Liebreich ajunge la rezultatul că nesimetria feţei omeneşti vine din faptul că oamenii merg drept, pe două picioare şi au prin urmare coloana vertebrală dreaptă. (Himmel und Erde, Decemvrie 1908). * * * Diamante. Cel mai mare diamant, găsit în 1905 lângă Johannis-burg în „Premier Diamond Mina“, şi cunoscut sub numele de Cul-linan, se găseşte în stăpânirea coroanei britanice şi e tăiat acum la Amsterdam. In privinţa tăierei iată ce povesteşte „Economist“ din Londra. Diamantul cel uriaş, care cântărea 600 gr., e împărţit în două bucăţi, din care cea mai mare cântăreşte 425 carate. Ba e tăiată în formă de pară şi e destinată să înfrumuseţeze coroana regelui. Cealaltă bucată, cu puţin mai mică, i se dă forma de briliant şi când va fi www.dacoromamca.ro 304 NATURA gata, se va aşeza în sceptru în locul Kohinorului. Frumuseţea celor două pietre, ca strălucire şi curăţenie de lumină întrece toate aşteptările. Lucrarea va fi sfârşită cu băgare de seamă în cursul anului acesta. Cel mai mare diamant care vine la rând, Excelsior, cântăreşte 972 carate şi a fost găsit în 1893 în mina de la Jagersfontain. FI are 8,8 cm. lungime, 6,3 cm. lăţime şi aceiaşi înălţime. După acesta vine Steaua Africei ele sud găsit în râul Vaal la 1868. FI cântărea după tăiere 83,5 carate şi a intrat în stăpânirea Ducelui de Dudley. Renumitul Koliinor—muntele de lumină—se găseşte în tezaurul coroanei la Toiuer din Londra şi a fost dăruit în 1850 de Compania ostindiană. Acesta cântărea la început 186 carate, a fost redus însă prin tăiere la 106 carate şi serveşte până astăzi ca podoabă a scep-trului regal. Cel mai frumos diamant ca tăietură, e socotit Regentul din tezaurul Franţei şi care are o greutate de 136 carate sau aproape 28 grame. Pe când celelalte bijuterii ale coroanei franceze au fost vândute în 1887, pentru Regent, preţuit între 12 şi 15 milioane de franci, nu s’a găsit nici un amator. FI se găseşto astăzi împreună cu alte obiecte de mare preţ intr’o vitrină din mijlocul Galeriei Apollo, — oea mai frumoasă sală a muzeului Louvre şi chiar din toată lumea — sub paza unui înalt funcţionar al poliţiei. Fixat de o spirală elastică, cele mai mici scuturări ale podelei produc o scânteiere continuă, care luminează sala mândrului „Roi-soleilu. Unitatea de greutate, caratul, îşi are origina în sâmburii de Cera-tonia siliqua — roşcovă — egali în greutate şi cu cari se cântăreau diamantele în timpurile cele mai vechi. Caratul olandez este fixat la 20,59 centigrame. (Himmel und Erde, Decemvrie 1908). Tip. GOTENBERG, Joseph Gobl S-sori, str. Doamnei, 20. www.dacoromamca.ro DIN SCRISORILE LUI ECJLER 305 DIN SCRISORILE LUI EULER CĂTRE O PRINŢESA GERMANA 1.— Neajunsurile ce se întâlnesc în sistemul emanaţiei *). Oricât de stranie ar părea Alteţei Voastre, părerea marelui Newton cum că lumina provine din soare printr'o emanaţie continuă, cu toate acestea părerea sa a găsit o aprobare generală şi o încredere unanimă. Cea ce a contribuit mai mult la acest fapt, a fost fără îndoială autoritatea cea mare a acestui filosof desăvârşit; a acestui geniu care a descoperit adevăratele legi ale mişcărilor corpurilor cereşti şi cari l’au condus şi la teoria emanaţiei. Descartes, pentru a susţine părerea sa, a fost nevoit să creeze o materie subtilă, ce umplea tot spaţiul universului şi în mijlocul căreia se mişcau toate planetele, în mod absolut liber. Dar se ştie cu dacă un corp se mişcă în aer, el întâmpină o resistenţă; de aici Newton a conchis că oricât de subtilă am consideră acea materie, planetele tot ar trebui să fie turburate în mersul lor. Aceste mişcări însă nu sunt supuse la vreo resistenţă zice Newton; rezultă că spaţiul imens al cerului, nu va trebui să conţină vreun fel de materie. Domneşte pretutindeni un vid perfect' şi aceasta este tocmai una din principalele dogme newtoniene. Imensitatea universului nu conţine de loc materie, în afară de corpurile cereşti. Acestea fiind spuse, ar fi de la soare şi până la noi, un 1) A -se vedea „NatUra“, Anul IV, No. 9. 20 www.dacaromamca.ro 306 NATURA vid perfect şi în adevăr cu cât ne ridicăm mai sus, cu atât găsiifr aerul mai rar, mai subtil, de unde rezultă că va trebui să dispară odată cu totul. Dar dacă spaţiul dintre planeta noastră şi soare este absolut gol, e imposibil ca razele luminoase să fie transmise în modul cum s’ar transmite sunetul unui clopot, ce ne este comunicat prin mijlocirea aerului. Newton arătând că între corpurile cereşti domneşte un vid perfect, explicarea fenomenelor luminoase nu se mai putea face decât prin mijlocul emanaţiei. Acest lucru l’a determinat să susţie, că soarele şi prin analogie şi celelalte planete, asvârl razele de lumină cu o iuţeală ameţitoare si că aceste raze sunt alcătuite din aceeaşi » > t t materie ca şi oorpurile din cari isvoresc. Această forţă ar trebui să fie nespus de mare, pentru ca să poată comunică razelor acea iuţeală uimitoare, ce face să străbată spaţiul imens dintre noi şi soare, numai în opt minute. Dar să vedem dacă această explicare poate subsistâ cu ideia lui Newton, care cere un spaţiu absolut gol, pentru ca planetele cari se mişcă să nu întâlnească vreo rezistenţă. Alteţa Voastră va judecă uşor că universul întreg în loc de a fi gol, va fi ocupat de razele de lumină ce vin nu numai dela soare, dar şi dela toate celelalte planete şi cari vor străbate în iuţeala lor nebună universul în toate direcţiile. Prin urmare, mişcările corpurilor cereşti în loc de a se face în vid, se fac într’un spaţiu, unde vor întâlni această materie luminoasă într’o frământare îngrozitoare şi de unde rezultă că vor fi cu mult mai turburate în mersul lor, ca atunci când aceiaşi materie ar fi fost liniştită. Asâ dar Newton, fiindu-i frică de materia subtilă a lui * • www.dacoromamca.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 307 Descartes, ca nu cumva să turbure mersul planetelor, pre-.supune un gol în locul ei, dar care-1 conduce la un sfârşit -cu totul straniu şi cu totul opus intenţiunilor sale. Iată un exemplu foarte trist al minţei omeneşti, care -voind să sară peste un oarecare obstacol, cade adeseori în -cea mai adâncă prăpastie ! Am avut onoare de a expune A. V. şi celelalte neajunsuri ale sistemului emanaţiei; acum vedem că principala şi chiar unica judecată ce a condus pe Newton la acea expli--catiuue, este asâ de contradictorie, încât cade dela sine. Acestea fiind, cred că nu vom mai sta la îndoială spre -a. părăsi acest sistem ciudat al emanaţiei, oricât de mare ar fi autoritatea filosofului ce l’a făurit. Newton, fără îndoială a fost unul din geniile cele mai mari -cari au existat vreodată, şi ştiinţa precum şi adânca sa pătrundere în misterele naturei, vor rămâne deapururi obiectul cel mai strălucit al admiraţiei noastre ; dar rătăcirile acestui mare om, nu pot decât să ne umilească şi nu putem decât să recunoaştem slăbiciunea spiritului omenesc, care ridicân-du-se la cea mai mare înălţime la care cineva poate râvni, riscă cu toate acestea să cadă în erorile cele mai grosolane Dacă suntem expuşi la greşeli aşa de triste în cercetările noastre din lumea visibilă şi cari lovesc simţurile noastre, cât -de nenorociţi am fi fost dacă Dumnezeu ne-ar fi părăsit în cercetările din lumea viitoare şi de care depinde mântuirea noastră! Totdeauna când întâlnesc astfel de spirite cari critică adevărurile religiunii noastre şi cari îşi bat joc cu destulă neruşinare, îmi zic cu mâhnire : Sărmani muritori, câte şi câte lucruri asupra cărora voi Judecaţi aşa de uşor, nu sunt cu mult mai sublime şi mai www.dacaromamca.ro 3Q8 LATURA, înalte decât acelea dşla cari marele Newton s’a rătăcit aşâ-de uşor. Aş dori ca Alteţa Voastră să nu uite niciodată această cugetare, ocaziunile nu vor fi decât prea numeroase, unde să-avem nevoe de dânsa. 2.— De ce vedem cerul albastru. Alteţa Voastră a văzut că fenomenele luminoase se pot explica, admiţându-se o mişcare vibratorie extrem de repede, a unor părticele foarte mici şi că prin repetarea neîntreruptă a acestor vibraţiuni, ia naştere coloarea 1). Acelaş lucru se întâmplă, fie că aceste părticele sunt agitate de o forţă interioară, cum se întâmplă cu corpurile luminoase, fie că primesc această agitare dela un isvor luminos, prin ajutorul căruia devin luminoase, cum se întâmplă cu corpurile opace. Dar iuţeala sau numărul acestor vibraţiuni, depinde de--grosimea acelor părticele şi de elasticitatea lor, întocmai după cum sunetul unei coarde depinde de grosimea şi încordarea ei- Aşâ dar atât timp cât părticelele unui corp au aceeaşi elasticitate, vor arătă aceeaşi coloare. 1) In scrisoarea precedentă, am văzut cari au fost argumentele lui Euler, pentru a înlătură teoria emanaţiei. Cum se explică atunci fenomenele luminoase ? Euler admite că lumina este rezultatul unei mişcări vibratorii. Trebue admis, zice-Euler, existenţa unui mediu elastic, deosebit de aer şi care se gă- -seşte pretutindeni unde lumina se propagă. Acest fluid universal, extrem de subtil şi care umple tot universul şi străbate toate corpurile, a fost numit eter. După cum sunetul este rezultatul unei mişcări vibratorii a aerului, în acelaş mod lumina este rezultatul unei mişcări vibratorii a eterului. www.dacoramamca.ro DIN SCISORILE LUI EULER 309 Asupra acestui punct, am avut onoarea de a întreţine pe A. V.; îmi propun acum să. explic acest fenomen universal, -de ce în timpul zilei, cerul este albastru. Explicând acest fenomen în mod grosolan, s’ar părea că se găseşte în depărtare o boltă uimitoare vopsită în albastru întocmai după cum pictorii reprezintă cerul pe tavanul unei «case sau pe bolta unei biserici. Nu voi avea nevoe de a desamăgl pe A. V. asupra acestei prejudecăţi; puţină gândire va fi de ajuns, pentru a înţelege -că nu avem de a face cu o boltă, pe care stelele să fie înfipte ca nişte cue strălucitoare. Alteţa Voastră este mai degrabă convinsă, că stelele sunt corpuri imense, cari se găsesc la nişte distanţe foarte depărtate de noi, într’un spaţiu aproape gol sau mai bine zis -care nu e ocupat decât de acea materie subtilă ce se numeşte eter. i Insă, voiu arătă că originea coloraţiunei albastre a cerului trebue căutată în atmosfera noastră, atât timp cât nu este, cu totul transparentă razelor solare. Dacă ar fi posibil să ne ridicăm din ce în ce mai sus -deasupra suprafaţei pământului, mai întâi aerul ar deveni din ce în ce mai rar, în urmă ar fi impropriu res-piraţiunei şi în fine s’ar perde cu desăvârşire şi atunci ne-am găsi în eterul pur ! Aşa, suindu-ne pe munţi înalţi, mercurul In barometru scade din ce în ce mai mult, atmosfera devine •din ce în ce mai uşoară şi atunci observăm că şi coloarea ■albastră a cerului devine din ce în ce mai slabă şi dacă am putea să ne suim aşâ de sus, încât să ne găsim chiar în •eter, coloarea albastră ar dispărea cu totul; privind în sus nu am mai vedea nimic şi cerul ar fi negru ca şi în întunericul nopţei. www.dacoromamca.ro 310 NATURA Cu drept cuvânt prin urmare ne întrebăm : De ce oare-cerul este albastru ? Mai întâiu, trebue să convenim că dacă aerul ar fi un mediu cu totul transparent, cum ar fi eterul, acest fenomen nu ar mai avea loc. Atunci, din înălţimea cerului, nu am primi decât razele stelelor ; dar lumina zilei este aşâ de intensă, încât lumina lor cea slabă ar fi cu neputinţă de zărit. In acelas mod A. V. nu ar vedea flacăra unei lumânări i în timpul zilei, când este destul de depărtată, pe când aceiaşi flacăre în timpul nopţei ne pare foarte luminoasă, chiar de- la distante mari. > Este clar prin urmare, că va trebui să căutăm cauza co-loraţiunei cerului, în defectul transparenţei aerului. Acrul este alcătuit din mici părticele, cari nu sunt cu» totul transparente, dar cari fiind luminate de razele soarelui,, primesc o mişcare de vibraţiune, ce produce raze noi, proprii acestor particule şi cari dau naştere coloraţiunei albastre. Iată dar explicaţia acestui fenomen ; aerul conţine într’însul părticele foarte mici, colorate în albastru sau într’un albastru, foarte slab, dar care devine perceptibil vederei noastre-numai prin masa enormă de aer, ce se află deasupra noastră., Astfel, într’o cameră noi nu observăm nimic din această coloare albastră a aerului ; când toate razele atmosferei pătrund deodată în ochii noştri, oricât de slabă ar fi coloarea fiecărei raze în parte, toate la un loc vor putea produce o coloare albastră destul de pronunţată. Aceasta se confirmă şi printr’o altă experienţă, care desigur nu este necunoscută Alteţei Voastre. Privind o pădure-de aproape, ea are o coloare verde ; depărtându-ne însă, ea va avea o nuanţă albastră, din ce în ce mai pronunţată. www.dacoromanica.ro DIN SCRISORILE LUI EULER 311 Pădurile munţilor Harz, ce se văd din Marjdeburg, par destul de albastre, cu toate că privindu-le dela Halberstade par verzi; cauza trebue căutată în marea întindere dintre acei munţi şi Magdeburg. Un fenomen analog se poate vedea în timpul unei ceţe, când aerul este încărcat cu particule opace şi având o coloare alburie. Privind dela o mică distanţă, deabiâ ne putem dă seamă de ceaţă ; când distanţa e mai mare coloarea albă devine din ce în ce mai pronunţată, până când nu vom mai putea distinge nimic printr'însa. Apa mărei când este destul de adâncă, pare a fi verde; umplând însă un pahar cu aceiaşi apă, ea va fi cu totul limpede Cauza este aceeaşi; apa este încărcată cu particule verzui, cari în mică cantitate n’au nici un efect; pe o suprafaţă întinsă ca şi cum am privi în adâncime, toate acele raze verzui pot produce la un loc o coloare verde închis, ca a apei mărilor. Emil E. Casimir 27 Iulie 1760. Student ----------------------------------- PISICA 1. Patria şi înfăţişarea animalului. Cu toţii cunoaştem pisica, buna prietenă a locuinţelor noastre ; pe toată faţa pământului unde e casă primitoare şi oameni prietenoşi, pisica îşi face culcuşul: ea e animal domestic. Corpul său e acoperit peste tot cu o blană deasă şi moale care se aşează frumos când o netezim cu mâna dela cap spre coadă. Ca şi corpul omului corpul ei e format din cap, trunchi şi membre, dar corpul ei e orizontal, sprijinit pe câte-şi www.dacaromamca.ro NATURA 312 patru membrele, pe când corpul omului e vertical, spriji-nindu-se numai pe membrele inferioare. Capul e rotund cu fruntea curbă, urechile ascuţite şi ridicate în sus. Trupul terminat printr’o coadă lungă şi subţire pe care pisica o ridică în sus ca semn de mulţumire când e chemată sau mângâiată. Pisica e animal frumos, elegant şi curat. 2. Mişcare şi simţire. Mersul pisicei este uşor ţnândru şi cu chibzuială când e liniştită. Când vrea să-şi prindă prada şoarece sau vrabie, păşeşte încet cu multă băgare de seamă târându-se aproape cu pântecele de pământ, pentru ca atunci când a ajuns la distanţa pe care a socotit-o potrivită să se destindă, să sară ca un resort căruia i s’a dat drumul şi să cadă asupra victimei. Toată organizaţia ei o ajută la vânătoare : corpul mlădios, Fig. 1. Ghiară de pisica. A = ghiara trasă în teacă, B=ghiara scoasă elastic şi uşor, se strecoară cu uşurinţă prin locurile cele mai înguste ; picioarele foarte musculoase calcă numai pe degete: pisica e animal digitigrad. Degetele au pe partea de jos un fel de perinuţe moi, care fac ca să nu se audă mersul. De aci vorba : «merge ca pisica». In schimb vârfurile degetelor sunt terminate cu gîuare www.dacoramanica.ro PISICA 813 arcuite, cu vârful ascuţit şi tăioase ca briciul. Când pisica se odihneşte sau când merge, le ţine ascunse în nişte teci, aşa că nu se tocesc : când însă e necăjită sau când atacă prada atunci le scoate din teci şi sunt arme îngrozitoare, fie pentru atac, fie pentru apărare. Graţie lor pisica apucă şi sfâşie prada, şi se poate agăţa, urcându-se cu uşurinţă pe garduri sau pe copaci. Pisica e ajutată la vânătoare şi de organele de simţire, bine desvoltate. Vederea îi e pătrunzătoare: pupila In timpul zilei are forma unei crăpături verticale, spre seară şi noaptea ea se lărgeşte devenind circulară aşa ca să poată intră cât mai multă lumină în ochi. De aceia, pisica poate cunoaşte bine lucrurile chiar în timpul nopţei, când ochii ei au o strălucire roş-verzue. Auzul fin o înştiinţează de cele mai mici sgomote. Pipăe cu firele lungi ale mustăţilor dela bot, care sunt foarte simţitoare. 3. Cum se hrăneşte. Gura pisicei este făcută aşa ca să poată sfâşia şi mânca cu uşurinţă prada vie. Fălcile sunt scurte şi uşoare FJfoei2-~ aşa că poate fi încleştate cu înlesnire. Dinţii ?l permutele sale w W; A- ' »■ Fig. 3. Ochiul pisicei. A = ziua; B=în amurg; C = noaptea tăetori din faţă mititei ca nişte mărgele nu slujesc la mare lucru, în schimb colţii sunt enormi, ascuţiţi şi tăioşi. Măselele nu sunt multe însă cu marginea crestată şi tăioasă, măseaua www.dacaromamca.ro 314 NATURA a treia dela fiecare jumătate de falcă, e mai mare ca celelalte. Ea se numeşte carnasieră. Când pisica închide gura, carnasiera de sus cade lângă cea de jos ca lamele unei foarfece, tăind carnea prinsă între ele. La mestecare ajută şi limba care e aspră ca o pilă, slujind la deslipirea cărnei de pe oase şi la Ungerea sângelui închegat. Ea nu mestecă prea mult carnea, ci o înghite repede de oarece carnea se mistue uşor în stomac. Celelalte organe ale pisicei sunt la fel cu ale omului. Fig. 4 Craniul pisicei. S = dinţii tăetori; E = colţii; Iî = carnasiere. 4. înmulţirea. Pisica naşte pui vii de două ori pe an. Pisoiaşii, au pleoapele lipite şi nu încep să vadă decât după câtevâ zile. Muma lor îi hrăneşte cu lapte produs de ţâţele sau mamelele pe care le poartă pe pântece. Ea îi îngrijeşte cu dragoste, îi spală necontenit, lingându-i cu limba ei aspră spre a fi curaţi, şi apărându-i cu energie contra duşmanilor. Pisoiaşii sunt foarte sglobii, ei se joacă cu ce le cade la îndemână şi prin înfăţişarea lor şi firea lor sburdalnică sunt foarte 'iubiţi de oameni, şi în special de copii. 5. Cum iernează? Pisica având corpul acoperit de 6 blană deasă şi călduroasă, trăeşte iarna la fel ca şi vara. Ii www.dacaromamca.ro HSICA 315 place însă căldura şi curăţenia din casă, aşa că evită cât se poate asprimea timpului de afară pentru a sta încasă, unde* vatra sau soba sunt locurile ei de predilecţie. 6. Legătura cu lumea înconjurătoare şi cu omul. Fiind duşmana de moarte a şoaricilor, contra cărora duce un răsboi de exterminare, pisica e preţuită şi ţinută cu drag pe lângă casa omului. Singura-i prezenţă într’o casă îngrozeşte şoareci şi îi face să se depărteze. Din nenorocire însă mănâncă şi pasările din care unele din cele iubite, sau crescute într’adins de oameni. Unii oameni urăsc pisica, acuzând-o că e necredincioasă şi falşă, ţinând mai mult la casă decât la stăpân. E adevărat că pisica e mai mândră decât câinele, nu rabdă ca acesta, să fie tratată prost şi când e bătută se apără şi nu uită. Să-i dăm însă dreptate : e un animal cu demnitate, şi âacă e îngrijită bine, pe lângă că ne aduce servicii scăpându-np casa de şoareci, ne răspunde şi ea cu mân-gâerâle ei blânde şi cu torsul ei prietenos. Animale înrudite cu pisica. Leul e supranumit şi regele animalelor din cauza înfă-ţişărei sale măreţe datorită faptului că umerii săi fiind mai înalţi decât restul corpului îl face să poarte în sus cu fală capul său cel mare şi grumazul cel acoperit cu o coamă stufoasă. Coada sa e lungă terminată printr’un moţ de peri lungi. Culoarea părului său e galbenă mai deschis sau mai închis, fără pete ori dungi. Dinţii, ochii şi ghiarele sunt la fel cu ale pisicei. Pe vremea Romanilor, leii erau foarte mulţi prin peninsula. balcanică şi Asia mică, de pe unde împăraţii Romani îi www.dacoromamca.ro 316 NATURA aduceau pentru a sfâşia pe creştini în circurile din Roma. Astăzi leii se mai găsesc puţini prin Arabia şi India, adevărata lor patrie fiind Africa întreagă. In deserturile pe care le locueşte, leul este stăpânul atot puternic şi temut. Răcnetul său pe care Arabii îl compară cu tunetul, aruncă groază între animale şi nelinişteşte chiar pe om. Ziua stă ascuns printre tufe sau ierburi înalte, iar noaptea iese la vânat. Victimele sale sunt cerbii, plăpândele antilope, girafele, zebrele, caii, cămilele şi bivolii. Fig. 5. Leul vânând zebre. El îşi vânează prada, pândind animalele în apropiere de lbcul unde vin sâ se adape, şi când acestea s’au apropiat, el scoate un răcnet înfiorător care le ţintueşte pe loc de groază, le sare în spinare înfigându-le adânc ghiarele sale tăioase, şi rupându-le şira spinării cu colţii. Când victima sa e moartă, www.dacoromamca.ro PISICA. 317 leul o, ridică, în gură şi o duce la adăpost ca să o mănânce. Pijterea sa e colosală; cu o lovitură de labă rupe spinarea unui animal mare, în gură poate ridică şi târî un animal mai mare ca el de ex. cămila. De obicei leul nu atacă pe om. Numai când e încolţit de vânător, sau când e surprins de om pe când îşi mănâncă prada, îl atacă. Tot aşa leoaica când îşi crede puişorii ameninţaţi. Ea îi îngrijeşte cu dragoste. Fig. 6. Tigrul în desiş de pădure. Tigrul seamănă foarle mult cu o pisică la forma corpului: este o pisică uriaşe. Tot aşa şi la ochi, ghiare şi dinţi. Culoarea părului este galben-roşcată cu dungi negre de-a curmezişul, care pleacă dinspre spinare mergând spre pântece. Patria tigrului e India şi Indochina. El se găseşte însă şi prin toată Asia centrală până în Siberia prin valea Amurului, prin Turchestan până în vecinătatea mărei Caspice. Tigrul se hrăneşte de predilecţie cu animale domestice www.dacoromamca.ro 318 NATURA ca : boi, cai pe care le smulge cu îndrăsneală din mijlocul turmelor. Sălbăticia şi cruzimea îi sunt tot atât de mari ca şi puterea; poate să târască în gură un bou şi chiar să-l ridice ca să treacă cu el peste obstacole. Tigrilor bătrâni le place carnea de om şi devin uneori spaima ţinuturilor. O statistică arată că numai in Bengal în timp de şease ani peste patru mii de oameni au fost mâncaţi de tigri. In districtul Nizagaptam din India un singur tigru a mâncat în anul 1889, cincizeci şi doi de oameni. Unul pe săptămână! Iar în anul următor dela 1 pânăla 20 Ianuarie, când a fost ucis, a mâncat şease, adică câte 2 pe săptămână! De aceea e şi urmărit şi vânat fără cruţare. In India guvernul a pus premii pentru fiecare tigru ucis. Vânătorii îl urmăresc nu numai pentru pagubele ce le aduce ci şi pentru pielea sa frumoasă. , ( Din Zoologia pentru el. I de d-nii A. Popovici-Bâznoşanu şi C. Kirlţescu. ------------------sase»--------------- UN ASTRU MORT — O LUME NOUA (Continuare şi sfârşit) Imaginaţia scrutătorilor omului primitiv a construit de mult scheletul şi forma strămoşului omului, dar un schelet, 0 dovadă vie nu s’a găsit multă vreme. In sfârşit în anul 1891 s’a descoperit un astfel de schelet pe insula Java, sub cenuşa unui vulcan, în sedimente dela începutul erei terţiare. 1 s’a dat numele de Pitecantropus, adecă om-maimuţă. Craniul are o formă mijlocie între a omului şi a maimuţelor mai apropiate de om. Are unele asemănări cu omul, unele însă www.dacoromanica.ro UN ASTRU MORT — O LUME NOUĂ 319 cu maimuţele de azi, de aici concluziunea, că acesta trebue să fi fost s' ’ al omului si al maimuţei. i » scheletului, organelor, funcţiunilor vieţii omului cu ale animalelor, nu înseamnă nimic. El crede, că o vieţuitoare nu se poate imagină altfel, par’că n’ar putea există un animal tot aşâ de bine cu un singur os la încheietura a doua a picioarelor, în loc de două, sau cu patru degete în loc de cinci, cu un ochiu. în loc de doi, şi aşâ mai departe. Pentru omul cugetător însă asemănările sunt tot atâtea dovezi de înrudire. Sunt mulţi, cari se supără de această înrudire. Aceştia nu şliu, că şi la animale şi în deosebi la unele maimuţe s’au constatat însuşiri sufleteşti, cari fac de ruşine pe mulţi oameni. Acestora nu li se poate dă un răspuns mai potrivit decât răspunsul marelui Danvin, înfiinţătorul doctrinei trans-formismului în lumea organică. Eu unul, zice Darvvin, mi-aş ţineâ mai de cinste să am de strămoş pe pavianul, care cu primejdia vieţii sale a mântuit pe un prins de-al lor din mijlocul cânilor urmăritori, ducându-1 în triumf între ai lor : sau pe maimuţa, care împuşcată fiind, cu ultimele sforţări ale vieţii şi-a pus puiul pe o creangă, ca să nu cadă şi el. E mai de cinste o astfel de origine, decât o origine dela omul primitiv, cum a fost strămoşul nostru şi cum sunt şi sălbaticii de azi, cari îşi torturează şi beau sângele semenilor lor şi-şi pun copiii drept momeală în calea leilor, la vână-torile lor. Dar n’avem şi azi destule cazuri triste, cari ne arată bestia în om? Nu trebue să ne ruşinăm de înrudirea noastră cu animalele inferioare, dinpotrivă să ne comparăm şi văzând, că unele din ele întrec cu unele însuşiri sufleteşti pe mulţi oa- Pentru învăţat a raţionâ, asemănarea www.dacoromamca.ro / 320 NATURA meni şi că unii oameni le întrec cu însuşiri rele, de aceasta să ne ruşinăm şi să căutăm din această comparare a învăţă şi a ne corige, dacă ne place a ne făli cu superioritatea noastră. Sunt foarte interesante cazurile,' cari arată marea înrudire sufletească a maimuţelor cu omul. Intr’o grădină zoologică un puiu de cimpanz, căruia i s’a luat un obiect favorit, de necaz şi desperare s’a aruncat jos şi a început a dă cu capul de pământ,, cum fac şi copiii cei răi. Dn altul fiind ameninţat de îngrijitor, s’a apropiat de acesta linguşitor cu braţele desfăcute, ca să-l îmbrăţişeze si să-l îmbuneze. Se observă la unele maimuţe cazuri de tristetă si melancolie fără leac. » * t Moartea lor e cevâ mişcător, atât de asemănătoare e purtarea acestor animale la apropierea ceasului morţii. Mulţi îşi vor fi aducând aminte, cum eră batjocorit Darwin şi teoria descendenţei omului în presă la prima apariţie în publicitate. Azi s’a putut constată ce schimbare s’a produs de atunci, ce elogii i-a adus întreaga presă zilnică cu prilejul împlinirii celor 100 de ani dela naşterea lui Darwin (Februar, 1909). Aceasta a fost totdeauna soartea adevărului şi a luptătorilor lui. Aşâ a fost şi cu rotaţiunea pământului. Bătrânul Galilei a fost purtat prin temniţi şi silit, ca să scape de torturi şi pedepse, să-şi retragă învăţăturile, ca fiind contrare bisericei, ca şi când religia iubirei de-aproapele, vestită de Isus, s’ar clătină, dacă pământul se mişcă. Azi mişcările pământului sunt fapte dovedite şi recunoscute de toată lumea. Tot asâ va veni vremea, când teoria lui Darwin va deveni un adevăr recunoscut şi de publicul mare, căci se bazează pe raţiune şi pe fapte sigure. Publicul mare e însă în rătăcire, când crede, că după Darwin oamenii s’ar pogorâ din maimuţe şi că maimuţele de www.dacaromamca.ro UN ASTRU MORT — O LUME NOUĂ 0‘21 azi s’ar putea preface cu vremea în oameni. Unii chiar credeau să afle încă viu pe strămoşul mai apropiat al omului, prin pădurile Africei unde s’a găsit şi Gorila. Aceasta ar însemnă a căută azi pe strămoşii noştri de acum câteva milioane de ani. Acei strămoşi s’au stins, s’au prefăcut în alte specii, dintre cari unele au mers spre desăvârşire, dând naştere speciei omeneşti, pe când altele au regresat, depărtân-du-se mai mult de tulpina principală, cum sunt maimuţele antropoide de azi. Puiul de cimpanz are mult mai mare asemănare cu omul decât cimpanzul adult. De aici se vede, că şi strămoşul cimpanzului a fost mult mai asemănător cu strămoşul omului, căci fiecare individ trece în decursul desvol-tării sale prin faze, cari reprezintă pe strămoşii primitivi ai speciei. Pentru reprezentarea desvoltării şi ramificărei vieţei organice în specii, nimic nu e aşâ potrivit ca compararea cu desvoltarea unui arbore. Un arbore tânăr trimite din mugurii săi nenumărate crengi. De regulă mugurul din vârf va da creanga, care va fi continuarea tulpinei principale, pe când celelalte vor da ramuri secundare. Câteodată mugurul din vârf degenerează şi atunci îi iâ locul alt mugur mai vital de desuptul lui, care va continuă tulpina principală. Aşâ e şi marele arbore genealogic al vieţii animale. Omul e vârful tulpinei principale. Tulpina însăşi e generaţia strămoşilor comuni ai tuturor animalelor de azi. Din această tulpină se desfac şi mai jos şi mai sus nenumărate crengi laterale, nenumărate specii. Dintre ramurile secundare, cari s’au desprins mai pe urmă din tulpina principală, mai aproape de vârf—adecă de om—sunt maimuţele superioare. Ramurile secundare dau naştere Ia alte ramuri secundare, de a doua, a treia ordine etc., dar tulpină principală nu vor deveni nici K alura No. 10. Anul IV. 21 www.dacoromanica.ro 022 NATURA odată, afară dacă nu cumva o catastrofă va nimfei dela un loc tulpina principală, dar numai până ce arborele e tânăr — mai târziu locul tulpinei îl vor umplea o mulţime de ramuri laterale. Arborele nu va mai căpăta o tulpină principală. In univers pot să fie şi astfel de pământuri lipsite de o coroană a naturii». Variaţiunea (prefacerea) e legea în natură. Nici unele din plantele şi animalele, ce trăiau în era arhaică şi primară a pământului, nu se mai găsesc azi, ci numai rudeniile, strănepoţii' lor. Plante şi animale s’au prefăcut mereu în altele, iar cele vechi au dispărut. Va mai creşte acest arbore al vieţii organice, da-va vârful tulpinei principale, omul, naştere la noi mlădiţe, care să înalţe mai sus tulpina principală, faţă de care unele rase de oameni vor ii reduse la rolul de simple ramuri secundare, sau vor dispărea ? In parte suntem martorii unei asemenea prefaceri, întrucât unele rase au •apucat înainte, iar rasele australă şi americane, rămase îndărăt se sting şi dispar dinaintea Europenilor văzând cu ochii. Se va continua această tulpină mai departe, la ce forme va da naştere şi câtă vreme va dăinui puterea lor de viaţă ? Aceasta e ascuns în misteriosul viitor. Cine a urmărit desvoltarea vieţii organice dela celula de protoplasmă, acest început inconştient al‘vieţii, până la om, personificarea conştienţei, acest mers triumfal al vieţii spre desăvârşire, n’a putut să nu fie cuprins de un sentiment de admiraţiune şi religiozitate în faţa forţelor naturii. Şi totuşi -ce simple sunt legile ce au condus aceste prefaceri, legi, -cari au fost formulate prima dată de nemuritorul Darwin. Sunt legile variaţiunei (prefacerii), a eredităţii (moştenirea însuşirilor anatomice şi fiziologice ale părinţilor) şi a selec-ţiunii (rămânerea în viaţă) indivizilor mai plini de viaţă www.dacoromanica.ro UN ASTRU MORT — O LUME NOU S2S şi mai adaptaţi mediului, în care trăesc. Aşâ îşi ajunge totdeauna natura cu gjutorul celor mai simple mijloace, cele mai măreţe rezultate. Cine îşi aduce aminte, privind fluviul puternic şi maiestos. •din ce începuturi modeste şi după ce legi simple s’a format? Priviţi aici un izvor nou răsărind în mijlocul unui teren variat. O singură lege îl conduce : gravitaţiunea, el curge mereu la vale. Dar terenul îi închide la un loc calea. Pârâul se lăţeşte în toate părţile şi formează un lac, dar în sfârşit bazinul se umple şi apa îşi ia cursul spre marginea mai joasă. Roade, roade mereu stavila, locul scade şi iarăşi se formează ■albie. De câte ori nu va da în drumul său de pedeci noi, ■cari îl vor sili să’şi înece toată albia formată cu atâta trudă până acolo, dar stavila va fi pe încetul înlăturată şi fluviul îşi va găsi şi’şi va face drum mai departe. Dacă ne-am putea depărta de pământ cu gândul, ca să’i putem vedea icoana trecutului, am vedea omenirea tot mai sălbatică, perzându-se pe încetul între animale, între primate, -apoi în nişte reptili, în amfibii, mai apoi în animale de apă şi mai pe urmă în nişte celule de protoplasmă, cari umpleau literalmente mările în vremea, când singure stăpâneau pământul. Indivizii şi speciile tot mai superioare au exterminat şi şi-au asimilat massele nesfârşite de celule primordiale, -curăţind apele mărilor, tot aşâ cum în univers -singuraticele •centre de condensare din nebuloase şi corpurile mai puternice atrag şi’şi asimilează corpurile mai mărunte şi pulberea cosmică, crescând pe socoteala lor şi curăţind universul. De unde şi cum s’a format primul germine, primul isvor •de viaţă pe pământ? Desigur, împrejurările deosebite de . atunci i-au dat naştere. Destul, că s’a sălăşluit în apele încă •călduţe ale oceanului, continuându'şi cu pacienţă viaţa, des- www.dacoromanica.io 324 NATURA voltarea inconştientă atâtea milioane de ani si atâtea miliarda i i şi miliarde de generaţii, pentruca din întuneric şi inconştienţă, să dee naştere celei mai mari minuni: conştientei si inte- i » > » lectului. Dacă pământul ar întreba pe geniul vieţei organice, cin& e el şi de unde a venit, acesta n’ar putea răspunde mai frumos decât cu cuvintele Luceafărului lui Eminescu : „Din sfera mea venii cu greu, Ca să’ţi urmez chemarea Şi cerul este tatăl meu, Iar mumă'mi este marea. Din sfera mea venii cu greu, Să te urmez ş’acuma, Şi soarele e tatăl meu, Iar noaptea’mi este muma“. * Paradisul pe pământ l-a creat nemulţămirea şi revolta sufletească a visătorilor si idealiştilor fată de starea de sălbă- i i i tăcie şi nedreptate, tn care au trăit. Ei însă l-au căutat în trecutul omenirei. Noi, cari cunoaşlem azi legile evoluţiei,, ştim, că acel paradis n’a existat niciodată. Cu cât ne depărtăm mai mult în trecut, în negura vremilor, cu atât găsim pe om mai aproape de natură şi cu atât eră mai sălbatică şi mai nemiloasă^ lupta pentru existenţă. Oasele, cari arată urmele rănilor vindecate, a reumatismului, a focului, mormanele de oase zdrobite, numai dovezi pentru existenţa paradisului nu se pot numi. Ce paradis putea să fie traiul prin peşteri, în luptă continuă cu fiarele sălbatice, fără alte ufielte, decât pietrile cioplite cu atâta trudă ? Paradisul pe pământ n’a fost, dar va fi. Stăpânirea omului asupra pământului e de mult asigu— www.dacaramanica.ro UN ASTRU MORT — O LUME NOUĂ 825 rată, ramificaţiunile sălbatice şi stricăcioase din marele arbor al vieţii organice sunt înlăturate mereu prin însăşi coroana acestui arbore, calea progresului şi civilizaţiei e deschisă. întreaga cultură câştigată în restiinpul istoriei scrise par’că e numai un început faţă de progresele uriaşe ale câtorva decenii din zilele noastre. Şi acest mers triumfal al omenirei ia avântuli tot mai repezi şi mai uriaşe, în progresiuni geometrice, iar calea progresului se perde în infinit. . . Păşeşte înainte spre ideal, spre perfecţiune, ca atunci când iglobul acesta nu va mai fi decât un câmp nemărginit de omăt şi ghiaţă, ori un pustiu nesfârşit de nisipuri, lipsit de viaţă, să poţi spune resignat: «mi-am împlinit solia, natura numai -are mistere înaintea mea». Mormântul va fi o binefacere pentru omenire. „Din haos, doamne,—am apărat Şi m’aşi întoarce în haos, Şi din repaos m'am născut, Mi-e sete de repaos". (Eminescu) O catastrofă cerească, care nu va fi trâmbiţată de arhangheli răsbuuători, cu săbii de foc, o ciocnire întâmplătoare va preface soare, pământ şi toate planetele din nou în ceea •ce au fost, în un haos imens de foc şi gaze incandescente. Acesta va fi sfârşitul şi totdeodată începutul. Materia reînti-nerită şi primenită prin foc va reîncepe o nouă viaţă în alt sistem, pe alte planete, în regiuni de univers. Acolo se va împlini profeţia celei de apoi, care se va repetă în veci, •cum se repetă din veci, pretutindenea în univers. I. Corbu Bistriţa (Ardeal) ------------------3ilSf------------------ www.dacoromamca.ro 326 NATURA AERUL Schimbările metalelor şi nemetalelor la aer. Metale nobile, metale ordinare Experienţă.— închidem bine gâtul unui flacon de sticlii (A) gol, cu un dop cu două găuri: Prin una din găuri pătrunde o pâlnie de sticlă (a), prin cealaltă un tub de sticlă (b), ce comunică cu un altul de cauciuc (c). Acesta e cufundat cu un capăt în apa dintr’un vas alăturat (B). Să strângem între degete cauciucul (c) şi să turnăm apă multă în pâlnia (a) Apa va curge la început din pâlnie în vasul (A); dar, după puţin timp, va rămâne în pâlnie. Dacă lăsăm liber cauciucul (c) observăm că din capătul său scufundat în vasul (B), ies nişte bule de gaz, ce se ridică în sus ; iar apa din pâlnie pătrunde în vasul (A). Această experienţă ne arată că în vasul (A) este un corp gazos, fără culoare şi fără miros, care ca orice corp ocupă un loc în spaţiu. E aerul. Pătura de aer, ce înconjoară pământul, se.numeşte atmosferă. Apăsarea ce o exercilă atmosfera ne dovedeşte că aerul e greu. Un litru de aer cântăreşte cam 1, 3 gr. www.dacaromamca.ro AERUL 327 Observaţiunea zilnică ne arată că aerul e necesar pentru respiraţia animalelor şi a plantelor. Când închidem portiţa la o sobă, în care arde focul, şi împiedicăm astfel ca aerul să intre în mare cantitate în sobă, focul arde mai greu. Dacă’l acoperim cu cenuşe sau nisip şi îndepărtăm astfel cu totul aerul, focul se stinge. Arderea petroleului, a spirtului în lămpi, a lumânării este întreţinută tot de aer. Pe lângă respiraţie şi arderea conbustibilelor obişnuite, mai sunt şi alte schimbări, la care deasemenea se pare că şi aerul e părtaş. Ştim din experienţă, că, adeseori, cuele şi celelalte obiecte de fier ruginesc; arama se înnegreşte sau cocleşte : obiectele de zinc, de plumb, de magneziu, pierd din strălucirea lor metalică, acoperindu-se cu un strat de coloare mai închisă. Ca să ne dăm mai bine seama de aceste schimbări, precum şi de cauza lor, să facem următoarele experienţe : 1. Luăm o foaie strălucitoare de cupru şi o ardem în flacărea unei lămpi (cu spirt, benzină sau gaz). Cuprul se înnegreşte acoperindu-se cu o pătură de un corp negru şi sfă-rămicios, ce se poate uşor rade cu un briceag. 2. O bucăţică de plumb, când este de curând tăiată, e strălucitoare, dar repede îşi pierde strălucirea. Incălzind-o în o lingură de fier (sau pe o placă de asbest) se topeşte, se acopere la suprafaţă cu o pojghiţă galbenă şi sfărâmicioasă, care nu mai seamănă cu metalul. Cu staniul se obţine o pojghiţă cenuşie. 3. O lamă sau o sârmă de fier strălucitoare, arsă în fla-căre, se înegreşte şi se preface într’un corp sfărămicios. Acelaş lucu se întâmplă şi cu obloanele de fier de la sobe şi cu alte obiecte de fier, ce sunt mai mult timp1 arse în foc www.dacoromanica.ro 32 S NATUKA 4. Zincul în pulbere sau fire subţiri, introdus în flacăre, arde cu flacăre albă verzue, şi se preface într’o pulbere fină, care e galbenă la cald şi albă când se răceşte. 5. Un fir de magneziu arde cu flacăre strălucitoare şi se preface într’o pulbere fină, albă. 6. Tăiem sub petrol o bucăţică de sodiu cât un bob de porumb. Este foarte strălucitor. Dacă-1 scoatem în aer şi-l curăţim de petrol cu o hârtie sugătoare (sau de filtru), îşi pierde strălucirea văzând cu ochii şi se acopere cu o pojghiţă cenuşie. încălzit într’o lingură de fier, se topeşle şi apoi arde cu o flacăre galbenă şi se preface într’un corp alb sfărămicios. 7. Mercurul, la temperatura obişnuită, işi păstrează mult timp strălucirea. încălzit câteva zile, aproape de punctul de fierbere, se acoperă cu o pulberă roşie. 8. O bucată de aur sau de argint nu’şi pierde strălucirea, nici la temperatura ordinară, nici la încălzire. Din experienţele şi observaţiile de mai sus, vedem că aurul şi argintul nu’şi pierd strălucirea la nici-o temperatură. Ele se numesc metale nobile. Celelalte metale işi pierd-strălucirea şi se prefac în pulberi de colori diferite, chiar la temperatura obişnuită. Unele se schimbă mai iute (sodiul, magneziul, plumbul, zincul, fierul) altele mai încet (cuprul, staniul, mercuriul). La încălzire se prefac foarte iute. Acestea se zic metale ordinare. Corpurile în care se prefac metalele nu mai auinsuşirile acestora, sunt corpuri noi, cu insuşiri deosebite (cenuşe). Care este cauza acestei prefaceri ? Sodiul tăiat sub petrol (unde nu e aer) e strălucitor. Obiectele de fier, ca să nu ruginească, se acoper cu uleiu sau cu lac. Din aceşte observaţiuni, se pare că aerul e cauza rugi- www.dacaramamca.ro FENOMENE. LEGI. IPOTEZE 329 nirii metalelor ordinare, după cum el e cauza arderii combustibilelor. Dacă lucru este aşâ, atunci, încălzind un metal In afară de contactul aerului, n’ar trebui să se schimbe. Experienţă : Intr’o eprubetă topim vreo 3 cmc. de parafină. In lichid aruncăm câteva bucăţele strălucitoare de plumb sau de cositor, de cupru şi încălzim mai departe. Metalele nu-şi perd strălucirea. Experienţă. O foae strălucitoare de cupru o îndoim în formă de dreptunghiu, îi îndoim şi marginile şi o batem bine cu ciocanul. O ardem în foc şi, după ce s’a înnegrit bine pe afară, o răcim în apaşi o desfacem, tăind-o cu foarfecile. înăuntru (unde este foarte puţin aer), cuprul nu şi-a pierdut de cât foarte puţin din strălucire şi nu s‘a înnegrit. Aceste experienţe ne dovedesc că aerul pricinueşte rugi-nirea şi arderea metalelor ordinare, întocmai ca şi arderea lemnelor, petroleului, spirtului, cărbunelui. {Din cartea de Chimie pentru clasa a IV-a secundară, de G. A. Dima). FENOMENE. LEGI. IPOTEZE Am văzut, că chimia studiază fenomenele chimice. E locul să arătăm mai de aproape înţelesul cuvântului studiază. A studia un fenomen înseamnă a-1 observă, a-1 experimentă şi a-1 pune într’o lege. A observă un fenomen înseamnă a vedea în ce anume împrejurări se produce acel fenomen în natură. A experimentă un fenomen înseamnă a-1 reproduce noi singuri după voinţă. Prin experienţă aflăm şi mai bine împrejurările în care acel fenomen se petrece în natură şi mai putem află şi ce înrâurire mai au şi alte www.dacoromamca.ro 330 NATURA împrejurări asupra lui. A face o lege înseamnă a legă fenomenul de împrejurările în eare el are loc. O lege este o generalizare. Ea adună la un loc fenomene asemenea care se produc în împrejurări la fel. Cunoscând o lege, putem şti de inai înainte ce se va întâmpla în cutare sau cutare caz. Observarea şi experienţa sunt singurele mijloace care fac cu putinţă studiul serios al unui fenomen. Ele au fost introduse în ştiinţă de Francis Bacon, lord Verulam, la sfârşitul sec. XVI. S’ar crede, că observarea unui fenomen e foarte uşor de făcut. Să nu se creadă aceasta. Se cere, pentru a observă serios un fenomen, un spirit de observare. Să luăm un exemplu. Arderea unei lumânări e desigur un- fenomen cunoscut de mii de ani. Observarea lui ştiinţifică a fost făcută de-abiâ de Lavoisier, acum o sută şi câţiva ani. înainte de Lavoisier se credea, că materia lumânărei se distruge. El a arătat, după cum am văzut, că materia lumânărei nu se distruge, ci numai se transformă. învăţarea chimiei în liceu are de scop de a formă, în primul rând, spiritul de observare. Nu e vorba de învăţat cunoştinţe cu ajutorul memoriei. Asemenea cunoştinţi nu slujesc la nimic câtă vreme se învaţă din carte. Cunoştinţele trebuesc câştigate cu ajutorul observărei şi experienţei. Numai astfel se capătă cu încetul spiritul de observare şi se deprinde judecata să tragă încheerile cuvenite din experienţele făcute. Nu e nevoe ca experienţele să fie multe, ori complicate. încălzirea în eprubetă a oxidului roşu de mercur sau a amestecului de sulf şi fer ne arată în destul ce este o descompunere şi o combinare chimică. încălzirea iodului în eprubetă ne arată lămurit şi convingător ce este o cris-talizare prin sublimare. Cele mai multe din fenomenele www.dacarcmamca.ro FENOMENE. LEGI. IPOTEZE 331 chimice învăţate până acum se pot face In eprubetă. Cercetarea lor cu băgare de seamă duce la formarea spiritului de observare şi la formarea judecăţei. Ipoteze. Studiul fenomenelor chimice nu se sfârşeşte cu găsirea legilor. Omul de ştiinţă merge mai departe. După ce, cu ajutorul legilor, a găsit legătura dintre fenomene şi împrejurări, el caută să explice aceste legi. Aşa, omul de ştiinţă se întreabă mai departe: 1) de ce se combină corpii; 2) de ce greutatea unui corp compus este egală cu suma greutăţilor corpilor simpli care îl compun ; 3) de ce se află un raport anumit între greutăţile corpilor care se combină, etc. Răspunsul la aceste întrebări nu mai poate fi găsit pe calea observărei şi experienţei. Omul de ştiinţă se slujeşte atunci de închipuire. El îşi închipue o cauză şi încearcă să explice cu această cauză legile găsite prin experienţă. Omul de ştiinţă face atunci o ipoteză, adică o presupunere sau o închipuire. Pentru a înţelege cum o ipoteză poate sluji la găsirea unui adevăr, să luăm un exemplu din viaţă. Să ne închipuim, că s’a făptuit un omor. Nimeni nu cunoaşte pe ucigaş. Vine poliţia, face cercetări, găseşte sau nu urme de sânge, găseşte sau nu lucruri furate, vede că omorâtul s’a luptat sau nu, etc. Din toate acestea nu se dovedeşte ucigaşul. Atunci, poliţia face o bănuială, o presupunere, o ipoteză. Ucigaşul a intrat pe cutare uşă, a venit la cutare ceas, a fugit pe cutare drum, etc. In urmă, face cercetări, bănuind pe cutare individ; îl caută, îl găseşte, îl întreabă unde a fost la cutare vreme, cercetează dacă se potriveşte răspunsul, caută fel de fel de dovezi, etc. Se întâmplă, că dintr’o dată se găseşte vinovatul. Dacă nu, se face altă ipoteză, se bă-nueşte un altul, apoi un altul şi aşa mai departe până se www.dacoromanica.no 332 NATURA găseşte ucigaşul. In acest caz. bănuiala, presupunerea, ipoteza a fost de folos. Putem adăugă, că uneori găsirea ucigaşului se face mai lesne, alte ori mai greu, uneori mai repede alte ori mai târziu. La fel slujeşte o ipoteză în chimie. Se închipueşte o cauză; se fac raţionamente; se trag îpcheeri, se fac experienţe. Dacă experienţele se potrivesc cu raţionamentul făcut pe baza ipotezei, ipoteza e de folos. Dacă experienţele nu se potrivesc cu raţionamentul, ipoteza nu e de folos-Atunci se închipueşte altă ipoteză, se fac raţionamente potrivit cu această ipoteză şi se fac experienţele cerute de acesle raţionamente. Dacă raţionamentul se potriveşte cu experienţa, ipoteza e bună, dacă nu, se face alta-şi aşa mai departe. Şi aici, uneori, ipoteza foloseşte mai lesne, alte ori mai greu, uneori mai de vreme, alte ori mai târziu. Trebue să spunem, că ipoteza nu e adevărul în sine; ipoteza e numai un mijloc pentru căutarea adevărului. Pe când o ipoteză se poate schimbă, adevărul rămâne ctcelaş. Nu 'poate fi vorba de ipoteză adevărată; o ipoteză poate fi numai folositoare sau nu. Importanţa ipotezelor. Din cele spuse, se vede uşor, că ipotezele sunt folositoare în ştiinţă. O ipoteză inspiră experienţe. Aceste experienţe rămân chiar şi atunci când ipoteza e părăsită. «Imaginaţia, zice sir William Ramsay, marele chimist dela Londra, a avut foloasele ei; dacă ideile nu ar fi mers înaintea cercetărilor, mic de tot ar fi fost progresul făcut până azi». (Din Cursul metodic de Chimie şi Mineralogie de Dr. C. I. Istrati şi G. G. Longinescu). www.dacaromanica.ro NOTIŢE 333 NOTIŢE SPRE ŞTIINŢA. Reproducerea acestor notife este îngăduită numai cu arătarea numărului diu „Natura“ din care se vor luă. Aceste notiţe nu sunt, curo s’ar crede, luate eadreptul din revistele arătate, ci sunt prefaceri după articole cu mult mai întinse. Căutarea Polului Sud magnetic, adică a punctului în care acul de înclinaţiune magnetică stă vertical, are o îndoită însemnătate: una teoretică, pentru perfecţionarea teoriei magnetismului pământesc ; alta practică, pentru navigaţiune. Căci se ştie că deviarea magnetică a acului din busolă dela direcţia nordului astronomic este un mijloc preţios de orientare pentru navigatori. De aceia naţiunile maritime, în special Anglia, publică la câte cinci sau zece ani hărţi magnetice, în care marinarul să găsească ' deviaţia magnetică pentru fiecare punct al Oceanului. Pentru alcătuirea acestor hărţi se fac în rândul întâi observări. Insă acestea nu se pot face cu oarecare siguranţă decât pe uscat, de oarece pe un vapor, oscilările lui şi marea cantitate de fier ce se găseşte pe dânsul împiedică preciziunea; aşa încât se înţelege dela sine că în cunoştinţele noastre despre distribuţia magnetismnlui pământesc sunt încă lipsuri a căror înlăturare ar fi de cel _ mai mare folos pentru navigaţie şi pentru ştiinţă. Renumitul matematician Gauss a făurit în 1839 o teorie a magnetismului şi a arătat că se pot da formule matematice cu ajutorul cărora să se poată calculă cele trei elemente magnetice, declinaţia, înclinaţia şi intensitatea într’un loc dat prin longitudinea şi latitudinea lui, din momentul ce se cunosc prin măsurări directe aceste elemente în opt locuri distribuite regulat pe suprafaţa globului. Pe baza acestei teorii a lui Gauss s'au putut construi hărţi magnetice, care dădeau aproximativ aceleaşi elemente ca cele observate, însă numai în linii generale. Pentru oceane şi pentru mările polare de-sud, unde observările lipseau cu totul, deosebirea dintre calcul şi realitate erau naturale, şi ereau în acelaşi timp păgubitoare pentru navigaţie. Or cum ar ti, poziţia dată de Gauss la 1830 pentru polul sud magnetic, anume la 72° 35' lat. sudică şi 152° 30' long. estică (dela Greenwich), nu putea fi socotită decât aproximativă. www.dacaromamca.ro 334 NATURA Interesele navigaţiei au cerut ca Anglia să se ocupe cea dintâi de aceste chestiuni şi să sprijinească expediţiile polare sudice. Cea dintâi expediţie englezească spre Polul Sud a -fost încredinţată con-ducerei lui James Clark Ross. Născut la 1800, Ross însoţise între 1819 şi 1825 pe Edward Parry in trei mari călătorii polare, iar între 1829 şi 1833 a fost părtaş la călătoria unchiului său căpitanul John Ross prin Archipelagul arctic de nord, pe care s’a găsit în 1832 Polul magnetic de nord, anume pe Bootlda Felix. Aşa pregătit, cu cunoştiinţe practice şi ştiinţifice, părăsi în 1839 James Ross Anglia cu vapoarele Erebus şi Terror şi se îndreptă în spre regiunile unde după Gauss trebuia să se găsească Polul sud magnetic. Barierele de gheaţă l’au împiedicat de-a ajunge la scop, însă observările magnetice culese acolo au fost aşa de bogate, în cât toate cunoştinţele referitoare la elementele magnetice ale latitudinelor sudice şi prin urmare şi în privinţa însuşi a polului se întemeiază pe acest material. Pe harta > generalului Sabines, care cuprindea declinaţi uni le antarctice scoase din observările lui Ross, se găseşte ca poziţie a polului 73° 30' latit. sudică şi 147° 30' long. estică. Din măsurările expediţiilor engleze in apele sudpolare între 1901 şi 1904 s’a dedus ca poziţie a Polului Sud magnetic 72° 51' lat. sudică şi 156° 25'long. estică. Norocul de a fi atins chiar Polul şi de a face chiar acolo măsurătorile l’a avut numai a treia expediţie engleză, care se găseşte acum pe drumul de întoarcere. Pe când Shackleton conducătorul cu patru însoţitori a mers cât mai aproape de Polul Sud geografic, o altă parte a expediţiei sub oonducerea profesorului David din Sydney atinse în ziua de 16 Iannarie 1909 pe platoul ţinutului Victoria de Sud punctul unde acul magnetic lăsat liber îşi îndreptează vârful i , drept spre pământ. Coordonatele acestui pol sud magnetic găsite prin măsurarea directă au fost găsite de 72° 25' lat. sudică şi 154° long. estică. Alte amănunte nu se cunosc, de oarece în cablotelegrama conducătorului expediţiei publicată în Daily Mail la 21 Martie 1909 nu se dau decât punctele însemnate căpătate de expediţie. Interesant e faptul că observaţia directă nu se depărtează mult de calculul lui Gauss. (In momentul corectării acestei notiţe ziarul francez „Le Matinu dă ştirea că zilele astea locot. Shackleton a fost decorat cu ordinul Victoria< Aşa dar expediţia a ajuns în Anglia). (Himmel und Erde, Iunie 1909). www.dacoromamca.ro TABLA PE MATEKI1 335 TABLA DE MATERII ’ Pag- 1. Ion Ionescu Cţltima teoremă a lui Fermat .... 3 2. G. Ţiţeica Convorbiri despre râme.................. 15 3. G. G. Longinescu Privire generală asupra chimiei din tim- purile cele mai vechi şi până în zilele noastre 26 4. # # Notiţe 29 5. Dr. I. Simionescu Bernard Palissy......................... 33 6. JV. N. Botez Paralelogramul puterilor ............... 40 7. T. Corbu O expediţie la Antarctic ... . . 45 8. Mavins Ncistn Ceva despre inteligenţa animalelor . . 49 9. G. G. Longinescu Privire generală asupra chimiei, etc. . 54 10. *** Notiţe ........................... 60 11. Emil Staicu O limbă de foo .... ^................... 65 12. D-ra M. C. Theoliar Cometa Hnlley......................... 76 13. Dr. I. Popovici Blaise Pascal • ■ . .......... 80 14. A Brasey Navigaţiunea aeriană . . . . 86 15. E. Casimir Din scrisorile lui Euler către o prinoesă germană . . . . 98 16. G. G. Longinescu Privire generală asupra chimei, etc. . . 104 17. # * * Notiţe . ... . . 109 18. Marius Ncista Charles Darwin......................... 113 19. N. N. 'Moţez O comparaţie 122 20. Cop. Gh. Grigoratu Baloanele dirigiabile ................ 129 21. 8. Şerbescu Navigaţia submarină ................... 135 22. D-ra M. 'Iheohar Cometa Hnlley...........................138 23. , * * Notiţe . ................142 24. E. Casimir Din scrisorile lui Euler, etc. . ■ . 145 25. Cap. Gh. Grigoratu Baloanele dirigiabile.................151 26. D-ra M. Theohar Cometa Halley.......................... 159 27. G. A. Nichifor Astronomia în literatură ....... 165 28. T. Pontcic Ciornoziom..............................16b www.dacaromamca.ro 336 NATURA Pag. 29. G. Ţiţcica Curenţi de aer într’o cameră . 1/4 30. Notiţe .... ... 176 31. N. Petculescu Stârpirea prafului sau noroiului de pe şosele . ..... 177 32. Căp. Gh. Grigoratu Baloanele dirigiabile .... 184 33. I. Corbu Un astru mort—o lume nouă .... 196 34. S. Şerbcscu Torpila şi torpilorul . • • 202 35. D-na H. Ciorogariu Influenţa anotimpurilor asupra facultă- ţilor noastre intelectuale şi energiei muşculare ............ 205 36. Notiţe 208 37. Dr. 1. Simionescu Mugurii.................................209 38. M. Nas ta Bătrâneţea şi lungirea vieţii...........213 39. I. St. Murat Baloanele-sondă şi zmeurile............22 40. I. Dumitrescu-Buhoci Lumina şi viaţa...................... 234 41. Notiţe. . 239 42. Ion Ionescu Gheţurile Dunării.......................241 43. Dr. I. Simionescu Toporaşul . 254 44. G. G. Longinescu Pittsburg . . 258 45. I. Dumitrescu-Buhoci Lumina şi viaţa 265 46. A. Teodosiu Eclipsă totală de lună ... ... 270 47. , •. Notiţe .................... 270 48. Dr. I. Simionescu Păpădia.................................273 49. Căp. Gh. Grigoraiu Celuloidul ............................277 50. N. N. Botez Cât de greu e pământul..................281 51. Em. Casimir Din scrisorile lui Euler................286 52. I. Corbu Un astru mort—o lume nouă...............290 53. G. Ţiţeica Ştiinţa şi industria ...................296 54. ##* Notiţe ........................300 55. Em. Casimir Din scrisorile lui Euler................305 56. A. P. Băznosanu Pisica................................. 311 57. L. Corbu Un astru mort—o lume nouă...............318 58. G. A. Dima Aerul...................................326 59. G. G. Longinescu Fenomene. Legi. Ipoteze ,...............329 60. , *, Notiţe ................................333 -------------------ea»------------------- Tip. GUTENBERG Joseph GBbl S-sori, strada Doamnei, 20.— Bucureşti. www.dacaromamca.ro