NATURA REVISTĂ ŞTIINŢIFICA QE POPULARIZARE (- municipiului*) s£Onirf>e£l\l G. ŢIŢEICA şi G. G. LONGINESCU VOLUMUL I OCTOMVRE 1905 — IULIE 1906 BUCUREŞTI TIPOGRAFIA GUTENBERG, JOSEPH GOBL 20.— STRADA DOAMNEI. — 20 1905 www.dacoroinamca.ro www.dacoromanica.ro AU TU W/tet.ca.âi.^>.u.amo2C6(. VOL ţffiâcr&s. N!......JMULUStâză- POPULARIZAREA ŞTIINŢEI Popularizarea ştiinţei, adică răspândirea ei în toate straturile unui popor, se bucură în ţările civilizate de multă îngrijire. Oamenii de ştiinţă întrebuinţează o bună parte din munca lor pentru a face cunoscut, pe înţelesul tuturora, descoperirile ştiinţifice. Ei îşi dau toată silinţa, prin conferinţe şi prin reviste, să mărească din ce în ce mai mult numărul acelora care găsesc în studiul naturei adevărata mulţumire a omului civilizat. Ttjndall a avut în vremea lui, în Anglia şi America, un succes surprinzător cu lecţiunile lui asupra sunetului, lu-minei şi câldurei. El a arătat atunci, că şi în faţa unui public care nu se ocupă anume cu ştiinţa, se poate vorbi despre cestiuni ce par a fi înţelese numai de învăţatul specialist. Pentru aceasta el a trebuit să aibă, pe lângă •dorinţa lui nespusă de a servi omenirea şi pe această cale, ■şi acel talent de popularizare care-i tot aşâ de rar ca şi orce alt talent. Louis Figuier, în Franţa, a ştiut să publice, timp de .zeci de ani, scrieri de popularizare cari au fost cetite cu nesaţ şi cari au stârnit un adevărat entuziasm. Les mer-veilles de la Science, Les merveilles de i’induslrie, Vies des savants illustres, şi atâtea alte cărţi sunt şi vor fi multă vreme modele neîntrecute de vorbă desluşită, de fapte ■exacte si de adevărată frumuseţe literară. In Germania, începând cu Alexandru von Humbold, ştiinţa a fost de asemenea popularizată de oameni aleşi eari au înţeles cât de binefăcătoare este influenţa ei asupra mulţimei. Societăţi numeroase lucrează serios în diferite oraşe după planuri chibzuit alcătuite şi dau la lumină tot felul de cărţi şi reviste de popularizare. «Urania» din Berlin, de pildă, despre care am avut prilejul să scriu mai pe larg altădată, poate fi luată ca model prin laboratoa- www.dacaromamca.ro 4 NATURA rele ei. Marele public poate reproduce singur numeroase experienţe de fizică şi chimie, poate să-şi facă o idee lămurită despre feluritele industrii, poate luă cunoştinţă de un număr foarte mare de preparate şi colecţii biologice şi poate fi de faţă, în teatrul ştiinţific, la conferinţe cu pro-ecţiuni de cea mai mare importanţă. Revista «Himmel und Erden care apare sub îngrijirea acestei societăţi, precum şi multe altele, publică minunate articole de popularizare din diferitele ramuri ale vieţii ştiinţifice de astăzi. > i » * * * In mintea nimănui nu poate aşâ dar să mai rămână vreo urmă de îndoială în ce priveşte importanţa foarte mare a popularizării ştiinţei. Numai cu privire la natura şi felul subiectelor însăş mai poate aveâ loc o mică discuţie. Unii popularizatori, ca Arar/o de pildă, cred că se poate vorbi cu deplină reuşită chiar şi despre «cestiunile cele mai delicate ale ştiinţei». «Susţin», spune dânsul, «că e cu putinţă a se expune cu folos astronomia, fără a o micşurâ, fără a o înjosi şi în aşâ chip încât să fac înţelese cele mai înalte concopţiuni ale sale şi persoanelor aproape străine de matematică». Alţii, din contra, ca matematicul Bertrand, sunt mai sceptici în această privinţă şi nu cred cu putinţă înţelegerea Intregei astronomii fără cunoaşterea matematicilor. Orcum, e bine în orce caz să se păstreze o măsură în alegerea subiectului; pretinsa înţelegere a unor cestiuni prea grele poate să fie de multeori efectul încântării trecătoare al imaginilor poetice sau comparaţiilor amăgitoare. Gomtele Th. de Moncel se ridică, de asemenea, în contra popularizării împinse prea departe. El găseşte, că, în urma succeselor îndreptăţite ale lui Louis Figuier, editorii, urmărind mai numai câştigul material, au păcătuit dând la lumină cărţi rău alcătuite. El arată, că o adevărată carte de popularizare trebue să aibă în primul rând în vedere adevărul ştiinţific şi se ridică din toate puterile în contra înlăturării www.dacoromamca.ro POPULARIZAREA ŞTIINŢEI 5 greutăţilor de fapte numai prin întorsături de frază şi comparaţii goale. Dacă asemenea cărţi de popularizare au putut avea, spune dânsul, şi un efect bun deşteptând talente serioase în cei câţiva cu adevărat chemaţi, ele au avut, în schimb, şi un efect însutit de rău, acela de a fi vârât gărgăuni de inventatori în capetele a o mulţime de oameni care ar fi rămas folositori şi cum se cade dacă ar fi fost lăsaţi în pace. Th. de Moncel are, bine înţeles, dreptate. Să nu ne grăbim însă să osândim cu totul cărţile de popularizare. In excursiunile prin munţi se întâmplă, de multeori, nenorociri grozave. îndrăzneţi nefericiţi se prăbuşesc adesea de pe creştetele munţilor în prăpăstiile care stau la pândă c i gurile căscate. Se va găsi oare cineva care să condamne pentru aceasta excursiunile prin munţi? De sigur că nu. Excursiunile acestea sunt adevărate binefaceri pentru omul de oraş. Condus de călăuze destoinice şi cunoscătoare a drumurilor, orăşanul se poate urcă fără frică pe înălţinr e munţilor şi poate admiră un orizont pe care nu-1 întâlneşte niciodată în vieaţa lui de cârtiţă. O călăuză cum se cade poate să îndrepte de asemenea pe orcine pe drumul cel bun ce duce la cunoaşterea naturii şi-i poate dâ prilejul să admire măreţia unei lumi în mijlocul căreia trăeşte fără a o bănui măcar. Adevăratul popularizator cunoaşte bine calea cea dreaptă şi nu se abate niciodată de pe unde învăţaţii, cum zice d. Iorga cu alt prilej, «şi-au sângerat faţa în crengi| şi-au înţepat picioarele în spini, şi-au ciocnit genunchii de piatra goală, şi-au făcut cale». Numai învăţatului îi este îngăduit să caute poteci mai scurte şi mai întunecate. Popularizatorul trebue să meargă pe drumul lung şi mare şi la lumină multă dacă vreâ să nu rătăcească cu caravana lui cu tot. I se cere neapărat să cunoască cu deamănuntul cestiunea despre care vreâ să vorbească şi trebue să fie încălzit numai de dragostea fierbinte de a scrie pentru a face bine şi nu pentru altcevâ. * * * www.dacoromamca.ro 6 NATURA In ţara românească, în timpul de faţă, popularizarea ştiinţei nu se cam bucură de multă îngrijire. Ea este lăsată, de cele mai multeori, pe seama persoanelor cu totul nepregătite. Cum îşi îndeplinesc acestea misiunea lor se poate vedea lesne din mulţimea de greşeli care mişună prin ziare, şi uneori chiar prin cărţile şi revistele noastre. Pe lângă necunoaşterea cu totul a lucrurilor, persoanele acestea pâ-cătuesc adesea şi printr’o stâlcire fără milă a limbei româneşti. In cutare revistă se spune, de pildă, că radiul este un corp aşâ şi aşâ, care poate luă foc dacă-1 aprinzi şi care arde, arde... fără să se isprăvească. Faptul adevărat, orcare ar fi el, e cu totul altul şi radiul în realitate nici nu iâ foc, nici nu arde cum arde o lumânare. Intr’o reţetă, dintre multele care se publică în jurnalele noastre şi al căror rost nu l’am înţeles mai cu seamă atunci când se vorbeşte în-tr’însele de substanţe otrăvitoare, într’o reţetă de acestea, zic am văzut spunându-se să se iâ-i atâtea grame cutare substanţă, atâtea din cutare şi atâtea grame potasiu. Reţeta a fost tradusă, după cum se pare, din franţuzeşte unde eră scris potasse. Traducătorul, cu totul nevinovat în ale chimiei, lucru pentru care nu i s’ar aduce nici o vină dacă ar fi lăsat şi el chimia în pace, a pus pe româneşte pota siu, numele unui corp destul de periculos, în loc de polasă care înseamnă o substanţă cu totul diferită. Intr’un şir întreg de alte reţete am întâlnit traduceri alandala, de felul următor. Fiind vorba de sulfat de sodiu, traducătorul nostru pune pe româneşte, sulf acid nalriu, traducând cuvânt cu cuvânt numele^nemţesc Schwefelsaures Natrium. * * * Este vremea, aşâ dar, să se înceapă cu hotărîre publicarea şi în româneşte a unei reviste ştiinţifice de popularizare. Prea e mare înstreinarea dintre acei puţini ce pot urmări pas cu pas mişcarea ştiinţifică şi între acei mulţi ce doresc să cunoască măcar rezultatele mai însemnate ale acestei activităţi. La drept vorbind, e apoi şi o vină mare din partea celor dintâiu de a păstră cu zgârcenie numai www.dacaromamca.ro POPULARIZAREA ŞTIINŢEI 7 pentru dânşii un bun din care trebue să se împărtăşească toţi semenii lor. 0 revistă ştiinţifică de popularizare mai are în ţara noastră şi menirea deosebită de a statornici o critică serioasă în judecarea oamenilor şi faptelor. Ne-am deprins să nesocotim până într’atâta judecata sănătoasă, încât luăm zilnic ce-i alb drept negru şi ce-i netrebnic drept lucru sfânt. Noi, cei adunaţi în jurul tNuturin, făgăduim să muncim cinstit în acest scop. Nu uităm că am avut înaintaşi pricepuţi pe această cale şi ştim prea bine cât de greâ este sarcina ce ne-o luăm asupră-ne. Cu stăruinţă însă se pot face multe şi cu stăruinţă vom lucră şi noi. Ne vom sili să fim cât mai desluşiţi în cele ce vom scrie. Traducerilor din limbi streine li vom dă o deosebită atenţiune şi nu vom căută să fim cu orce preţ originali acolo unde vom găsi adevărate comori de formă şi de fond. Pentru a aveâ o literatură ştiinţifică cum se cade ne trebuesc modele, şi pentru a le aveă pe acestea, se cere să traducem diu autori celebri. Unul dintre aceştia, Lord Macaulay, «citiâ douăzeci de cărţi ca să scrie o frază şi călătoriă o sută de mile ca să scrie un rând de descripţie», spune Angel Dumitrescu. In multe scrieri de acest fel mai întâlnim de asemenea şi o formă atât de îngrijită încât, după cum spune Angel Dumitrescu cu vorba lui aleasă, «cititorul trebue să citească fraza de două ori pentruca să guste armonioasa ei cadenţă, niciodată de două ori pentruca să-i apuce înţelesul». De asemenea scrieri avem nevoe; pe cât vom puteâ ne vom sili să le traducem. Figurilor le vom dă locul ce li se cuvine, iar cititorului îi vom cere numai osteneala de care nu va * fi cu putinţă să fie scutit cu totul. Ne vom sili, în scurt, să dăm adevărată hrană pentru minte, care să potolească foamea de ştiinţă, şi ne vom feri să punem în locul ei sau spumă goală care amăgeşte şi nu ţine de saţ sau pietriş care cade greu şi nu se mistueşte. G. G. Longinescu. ------------------------------ www.dacoromamca.ro 8 NATURA PODUL „REGELE CAROL 1“ La 14 ale lunei trecute s’au împlinit 10 ani dela inaugurarea podului «Regele Carol îs peste Dunăre la Cernavoda, lucrarea tehnică cea mai măreaţă şi cea mai importantă executată până în prezent în ţara noastră; «braţul de oţel pe care România îl întinde Dobrogei ca un simbol de vecinică unire si de puternic sprijim *), ) Profesorul. — Ne-apucăm, astăzi, de ceva nou de tot; în-■ cepi să înveţi Chimie. Elevul. — Ce-i aceea Chimie ? P. — Chimia este o parte din ştiinţele naturii. Tu ai învăţat că ştiinţa despre animale se numeşte Zoologie şi ştiinţa despre plante se numeşte Botanică. E. — Atunci Chimia este, bine înţeles, ştiinţa despre pietre. P. — Nu, aceasta se numeşte Mineralogie. Şi apoi, Mineralogia nu este ştiinţa numai despre pietre, ci şi despre toate celelalte materii care se găsesc în coaja pământului, ca sulf, aur, cărbune. Lucrurile acestea toate fac parte şi ele din Chimie. In Chimie însă intră şi lucruri ca zahăr, sticlă, for, care nu se găsesc in pământ, ci sunt făcute cu meşteşug din alte lucruri. Chimia este ştiinţa despre toate materiile şi artificiale şi naturale. E. — Atunci face parte din Chimie şi copacul. P. — Nu, de oarece copacul nu e materie. E. — El e făcut însă din lemn. şi lemnul e doar materie. P. — Da, dar copacul mai are şi altceva, căci frunzele şi fructele sunt făcute nu numai din lemn, ci şi din alte materii. Toate aceste materii, luate câte una, fac parte din •Chimie; pentru a le aveâ însă pe fiecare în parte trebue să stricăm copacul. E. — Ce-i atunci la drept vorbind o materie ? P. — Aceasta nu se poate spune în două vorbe. Lasă-mă, 1) Din cartea «Die Schule der Chemie» a d-lui Prof. Dr. Wilhelm Ostwald, celebrul chimist dela Universitatea din Leipzig. Această carte a fost tradusă, dela 1903 când a apărut până acum, în limbile engleză, suedeză, rusească şi olandeză. Ar fi de dorit să se traducă toată şi în româneşte. www.dacaromanica.ro 20 NATURA mai întâiu, să văd dacă nu cumvâ ştii tu singur aceasta, de mai înainte şi nu poţi să spui cu vorbe. Ce-i asta ? E. — Cred că-i zahăr ? P. — De ce crezi aşâ ? E. — Ei! şi zahărul din zaharniţă arată tot aşâ. Lasă-mă. să gust puţin. — Da, e zahăr, e dulce. P.—Mai ştii tu vreun chip în care să poţi cunoaşte zahărul ? E. — Da, e cleios între degete ; şi acesta e tot aşâ. P. — Tu poţi aşâ dar să cunoşti zahărul când îţi dă cineva în mână o materie şi te întreabă dacă e zahăr. Şi anume, întâiu după înfăţişare, pe urmă după gust şi pe urmă că e cleios. Aceste semne de cunoaştere se numesc însuşiri sau proprietăţi; tu cunoşti zahărul după însuşiri. Zahărul e o materie; materiile le recunoşti după proprietăţi. Crezi tu, că toate proprietăţile unei materii pot fi întrebuinţate pentru cunoaşterea ei ? E. — Bine înţeles, dacă le ştiu. P — Să vedem. E numai un fel de zahăr? Nu, tu cunoşti zahăr de căpăţână, care se găseşte în bucăţi mari, şi zahăr în praf, ca nisipul. Amândouă felurile sunt zahăr, căci dacă pisezi zahărul de căpăţână în piuliţă se face şi el praf. E. — Da, atunci sunt amândouă la fel. P. — Amândouă sunt aceeaşi materie, zahăr. Dintre însuşirile lui însă una a fost schimbată. Forma pe care o are un lucru este şi ea o însuşire; pe ea o putem schimbă şi materia rămâne aceeaşi. Tot aşâ e şi cu câtimea. Fie că. zaharniţa e plină, fie că e aproape deşartă, ceeace e în-tr’însa e mereu zahăr. Aşâ dar forma şi câtimea nu fac parte dintre proprietăţile cu care putem cunoaşte materiile. E zahărul cald or rece ? E. — Nu ştiu asta. — Poate să fie amândouă. P. — Bine înţeles; căldura sau răceala nu sunt aşâ dar proprietăţi cu care să putem cunoaşte zahărul. E. — Da, căci putem face zahărul mare sau mic, cald sau rece, după cum vrem. www.dacarotnamca.ro INTRODUCERE ÎN CHIMIE 21 P.—Vezi. acum avem ce ne trebue. Intre proprietăţile Ţinui lucru sunt unele pe care nu le putem schimbă; în totdeauna ai să găseşti că zahărul e dulce şi că e lipicios între degete. Câtimea şi forma lui şi căldura lui pot fi însă schimbate. Orce materie anumită are anume proprietăţi -care nu se schimbă, şi orce lucru primeşte numele acestei materii, când are aceste anumite însuşiri neschimbătoare, fie că e cald sau rece, fie că e mare sau mic sau orcum altfel ar fi însuşirile lui schimbătoare. De multeori un lucru • are un alt nume după întrebuinţarea sau forma lui decât acela al materiei; atuncia zicem că el e făcut din cutare materie anumită. E. — Aceasta n’am cam înţeles-o bine. P. — Ce-i asta ? dar asta ? E. — Aceasta-i o andrea de împletit, şi aceasta e o pereche de foarfeci. P. — Sunt andreaua şi foarfecile materie ? E. — Nu ştiu bine. Nu, nu cred. P. — Dacă vrei să ştii, întreabă numai din ce e făcut lucrul şi atunci ajungi mai totdeauna la numele materiei. Din ce sunt făcute andreaua si foarfecele? E. — Din fer. Atunci ferul e materie ? P. — De sigur, căci o bucată de fer se cheamă fer, fie că e mare sau mică, fie că e rece sau caldă. E. — Atunci şi hârtia e o materie, căci cartea e făcută din hârtie, şi lemnul e o materie, căci masa e făcută din lemn, şi cărămizile sunt o materie, fiindcă soba e făcută din cărămizi. P. — Cele două exemple dela început erau nimerite, cel -din urmă însă nu e bun. Rămâne cărămida tot cărămidă -dacă o spargem sau o pisăm? Nu ; numele de cărămidă e aşa -dar al unui lucru care are o formă anumită; ea nu poate ii o materie. Dar, din ce sunt făcute cărămizile? E. — Din lut. P. — Lutul, e materie ? www.dacoramaoica.ro 22 NATURA E.—Da; nu; da, da, fiindcă dacă strivesc lutul rămâne tot lut. P. — Foarte bine; cu asta poţi să te ajuţi câte odată când eşti în îndoială. Intâiu te întrebi: din ce e făcut lucrul, şi după ce-ai răspuns, întrebi mai departe din ce e făcut acesta la rândul lui şi când nu poţi merge mai departe, atunci întrebi: rămâne acesta la fel dacă o sfărâm» şi dacă poţi să zici da, atunci aceasta e o materie. E. — Atunci e o puzderie de materii. P. — De sigur; mai sunt încă multe, foarte multe materii altele decât acele pe care le cunoşti din nume. Şi toate-aceste materii fac parte din Chimie. E. — Atuncia n’am s’ajung niciodată să învăţ Chimia. Mai bine nici nu încep, dacă e aşâ. P.—Cunoşti pădurea din marginea oraşului? E. — Da, foarte bine. Poţi să mă duci unde vrei şi eu tot nu mă rătăcesc. P. — Tu nu cunoşti, de sigur, fiecare copac în parte; cum poţi atunci să ştii unde te afli? E. — Cunosc drumurile doar! P. — Vezi, tot aşâ vrem să facem şi cu Chimia. Nu vrem să învăţăm toate materiile, una câte una, câte sunt ele; noi vrem să cunoaştem însă drumurile pe unde sunt împărţite toate lucrurile acestea fără număr şi pe aceste drumuri să mergem dela un loc la altul. După ce vei cunoaşte drumurile cele mari vei puteâ să te îndrepţi ori şi unde în Chimie. Şi după asta, plecând dela drumul mare poţi să cunoşti şi locurile mai retrase. Şi vei vedeâ atunci că e tot aşâ de plăcut să înveţi Chimia cum e de plăcut să mergi la plimbare în pădure. G. G. Longinescu. -esffisc*- www.dacoromanica.io IUŢEALA LUMINII 23 IUŢEALA LUMINII Când judecătorul se găseşte în faţa unui criminal care se pricepe să ascundă adevărul, principala lui grijă e ca printr’o întrebare dibace să-i prindă o mărturisire. Cam în aceeaş stare se găseşte cercetătorul în faţa naturii. La drept vorbind, el nu se simte aci ca judecător, ci mai mult ca spion, scopul lui însă rămâne acelaş.Natura trebue să-şi mărturisească motivele ascunse şi legile fenomenelor. De iscusinţa cercetătorului depinde ca să obţină vreun răspuns. Deaceea nu fără temei a numit Baco de Yerulam metoada experimentală o întrebare făcută naturii. Meşteşugul stă în a pune aşâ întrebarea încât să nu rămână fără răspuns. Priviţi numeroasele instrumente, unelte şi aparate cu care cercetătorul pătrunde în inima naturii şi analogia cu tortura nu e departe. Noi nu mai credem astăzi ca odinioară că zeii sau natura îşi ascunde cu dinadinsul secretele de curiozitatea noastră. Acum ştim din istoria ştiinţei, că întrebările noastre sunt puse uneori fără socoteală şi că deaceea nu li se dă totdeauna răspuns. Pilde în această privinţă sunt destule, iată una din cele mai frumoase. Galilei (născut la 1564 la Pisa — mort la 1642 la Ar-cetri) îşi puse cel d’întâiu întrebarea, cât de mare să fie iuţeala luminii, adică, de cât timp să fie nevoie pentru ca o lumină aprinsă undeva să fie văzută la o distanţă anumită. Metoada pe care o iscodi Galilei fu în acelaş timp simplă şi naturală. Doi observatori îndemânateci cu felinare aprinse dar acoperite, trebuiau să fie aşezaţi în timpul nopţii la o distanţă bunicică unul de altul, unul în A, altul in B. A, aveâ sarcina ca la un anumit moment să-şi descopere felinarul. Imediat ce B ar fi observat lumina, el trebuiâ să facă acelaş lucru. Atunci e lămurit, că timpul, de când A www.dacaromamca.ro 24 NATURA şi-a descoperit felinarul până ce a văzut pe al lui B, e tocmai timpul trebuitor luminii ca să meargă de la A la B şi să se întoarcă dela B la A. Experienţa nu s’a făcut niciodată şi nici nu puteâ reuşi, după cum a recunoscut chiar Galilei. Astăzi ştim, că lumina merge preâ repede, spre a puteâ fi observată în chipul acesta. Timpul între sosirea luminii în B şi simţirea ei de către observator, timpul dintre ho-târîrea şi făptuirea descoperirii felinarului sunt de necomparat mai mari, ca timpul ce-1 pune lumina pe o distanţă dintre două puncte oarecare ale pământului. Mărimea acestei iuţeli devine oarecum pipăită, dacă se observă că un fulger în puterea nopţii luminează dintr’odată o câmpie cât de întinsă, pe când tunetele reflectate din nor în nor izbesc în răstimpuri simţitoare urechia observatorului. încercările lui Galilei spre a socoti iuţeala luminii au rămas în timpul vieţii sale fără folos. Cu toate astea, măsurarea acestei iuţeli e în legătură cu numele său, căci el a descoperit cu luneta lui patru sateliţi ai lui Jupiter, care au servit ca mijloc pentru calcularea iuţelei luminii. Distanţele pe pământ erau prea mici pentru experienţa lui Galilei. Măsurarea nu izbuti decât cu ajutorul distanţelor din sistemul planetar. Olof Roemer (născut la 1644 la Aarhuus — mort' la 1710 la Kopenhaga) avu norocul să facă această măsurătoare (1675—76). El observă cu Cassini la observatorul din Paris revolu-ţiunea sateliţilor împrejurul lui Jupiter. Fie AB orbita adică drumul descris de Jupiter împrejurul soarelui, fie S soarele, P pământul, J Jupiter şi s primul satelit. Când pământul e în Px se vede satelitul intrând regulat în conul de umbră al lui Jupiter şi se poate calculă din această eclipsă periodică timpul revoluţiunii. Roemer găsi astfel 42 ore, 27 min. şi 33 sec. Când pământul a ajuns în P2 trecând prin C, revoluţiile satelitului par mai înceţi, eclipsele încep ceva mai târziu. întârzierea eclipsei se face în Pa cu 16 min. 26 sec. Când pământul revine către Px tre- www.dacoromanica.io IUŢEALA LUMINII 25 când prin D, revoluţiile par din nou mai iuţi şi sunt tot aşa de repezi ca la început când pământul a ajuns în Pj. Trebue să se observe că Jupiter, în timpul unei revoluţii întregi a pământului, s’a mişcat foarte puţin din locul său. Roemer bănui îndată că aceste schimbări periodice ale revoluţiei nu pot fi reale, ci numai o aparenţă ce stă în strânsă legătură cu iuţeala luminii. 0 comparaţie va lămuri întru câtva fenomenul de care ne ocupăm. Aflăm prin poştă ştiri despre evenimentele politice petrecute într’un oraş. Oricât de depărtaţi am fi de acel oraş, vom auzi despre flecare fapt mai târziu, dar despre toate tot aşa de târziu. Evenimentele ni se par tot uşa de repezi ca în realitate. Dacă însă călătorim şi ne p, A ■depărtăm de oraşul în chestiune, atunci flecare ştire care urmează are un drum mai lung de făcut şi evenimentele par mai rari ca de fapt. Lucrurile se petrec invers dacă ne apropiem de oraş. Acelaş lucru se întâmplă cu revoluţia sateliţilor lui Jupiter. Cea mai mare întârziere a eclipsei are loc când pământul trece din Pi în P2, când se depărtează adică de Jupiter. cu diametrul orbitei pământeşti; ea corespunde deci timpului ce-1 pune lumina ca să străbată acel diametru. Lungimea diametrului este cunoscută (299.000.000 km.) www.dacaromamca.ro 26 NATURA întârzierea de asemenea (16 min., 26 sec. sau 986 scc.). De aci se calculează iuţeala luminii, anume drumul străbătut de lumină într’o secundă e de aproape 300.000 km. Metoada e la fel cu a lui Galilei. Mijloacele însă sunt mai bune. In loc de distanţa mică ce se puteâ alege pe pământ, avem diametrul orbitei pământeşti (299.000.000 km.), şi în loc de felinarul ce trebuiâ descoperit şi acoperit, avem un satelit al lui Jupiter, care iese şi intră pe rând în conul de umbră al lui Jupiter. Galilei n’a putut face el măsurarea, dar singur a găsit felinarul cu care s’a putut face această măsurare de către Roemer. N’a trecut multă vreme şi această frumoasă descoperire n’a mai mulţumit pe fizicieni. Ei au început să caute mijloace de a măsură iuţeala luminii chiar la suprafaţa pământului. Acum când se ştia cât de mare şi unde e greutatea chestiunii, lucrul eră mai uşor ca la început. Fizeau (născut la 1819 la Paris) făcu această măsurătoare la 1849. Iată cum e făcut aparatul lui Fizeau. S este un disc cu ferestrui'pe margine, care se poate mişcă împrejurul unei axo ce trece prin centrul său. L o flacără luminoasă, ce-şi trimite lumina pe o bucată de sticlă A înclinată cu 45° pe axa discului. Lumina se reflectează, trece printr’o fc-restrue a discului şi întâlneşte la o depărtare de câţivâ kilometri o oglindă B. Lumina reflectată în B se întoarce înapoi, trece iarăşi prin ferestrue, apoi prin sticla A şi ajunge la ochiul observatorului în 0. Observatorul 0 vede prin ur-• mare icoana flăcării L prin sticlă şi prin ferestrue în oglinda B. Dacă acum punem discul în mişcare, au să vină pe rând, în locul ferestruelor, locurile dintre ele prin care nu trece www.dacoromanica.ro IUŢEALA LUMINII 27 lumina, şi ochiul 0 va vedea flacăra în B numai în răstimpuri. La o învârtire mai repede nu se bagă de seamă această schimbare şi oglinda B pare necontenit luminată. Lucrurile se petrec aşâ, cât timp iuţeala discului nu e prea mare, adică dacă lumina care a trecut printr’o fcres-true are timp, după ce s’a reflectat în B, să treacă pr'n aceeaşi ferestrue. Inchipuiţi-vă iuţeala învârtirii aşâ de mare acum, încât lumina la întoarcere să găsească locul dintre ferestruea prin care a trecut şi ferestruea'următoare, atunci lumina numai întâlneşte ochiul O. Ya să zică în acest caz raza care plecând dela flacără a trecut printr’o ferestrue, nu ajunge la ochiu ; cu atât mai puţin va ajunge aceea care după ce s’a reflectat în A n’a trecut prin nici o ferestrue, fiindcă aceea n’a ajuns nici măcar în B. Aşâ dar, când dis- . cui are iuţeala de care vorbim, ochiul O nu vede nici o lumină, oglinda B esto cu totul întunecată. Să ne închipuim iuţeala şi mai mare, atunci lumina caro a trecut printr’o ferestrue ajunge să treacă la întoarcere prin ferestruea următoare şi prin urmare întâlneşte ochiul. Se vede din tot ce s’a spus, că dacă iuţeala discului este din ce în ce mai repede, oglinda B ni se va înfăţişă pe râud, uneori luminată, alteori întunecată. Cunoscând numărul fe-restruelor de pe marginea discului, numărul învârtiturilor pe secundă şi distanţa SB, se poate calculă iuţeala luminei. Rezultatul găsit se potriveşte cu al lui Roemer. Lucrurile nu se petrec tocmai aşâ de simplu, cum le-am povestit noi. Când e vorba de o iuţeală aşâ de mare; aparatele trebuesc aşezate cu băgare de seamă şi observările făcute cu îngrijire. Mai ales trebue să se iâ măsuri migăloase ca observările luminei reflectate la o aşâ mare depărtare să se facă cu toată preciziunea. Cu toate acestea, dacă observăm deaproape aparatul lui Fizeau găsim aceeaş alcătuire ca în ideia lui Gabiei. Lumina L a flăcării e observatorul A cu felinarul, discul cu ferestrui serveşte să acopere şi să descopere regulat felinarul. In loc de puţin îndemânatecul observator B, avem oglinda B, care luminează numai în. www.dacoramamca.ro -28 NATURA momentul când vine lumina printr’o ferestrue. Discul S, lăsând pe rând lumina să treacă sau să se ascundă, ajută pe observatorul O să facă experienţa. Experienţa lui 6a-Jilei se petrece în aparatul lui Fizeau de nenumărate ori într’o secundă şi rezultatul total se poate observă uşor. Dacă am puteâ aplică teoria lui Darwin în acest domeniu, ■ am puteâ zice că aparatul lui Fizeau descinde direct din felinarul lui Galilei. Şi iată cum întrebarea bine pusă naturii a putut căpătă răspuns, ba încă, pe două căi cu totul deosebite, s’au găsit răspunsuri ce se potrivesc. iDupă E. Mach). G. Ţiţeica. ------«Wiss--- DELA NOI Nalura şi-ar îndeplini numai în parte menirea ei dacă în dările de seamă ce voeşte să le facă şi-ar îndreptă privirile numai peste graniţă. Ea ar fi în cazul acesta tot o revistă ştiinţifică streină, scrisă doară cel mult în limba românească. Nalura are însă datoria să arate publicului român ce anume se lucrează şi se publică la noi în ţară în legătură cu ştiinţele. Această datorie nu trebue să fie pierdută din vedere; ei trebue să i se deâ, din contră, cât mai multă îngrijire. In publicul cel mare mai că nu se ştie de cercetările ştiinţifice făcute de români şi de lucrările de seamă ale instituţiilor noastre speciale. Aceasta -este nedrept. Dacă acei care lucrează sunt încă puţini şi dacă lucrările lor nu alcătuesc volume mai în fiecare an, aceasta nu înseamnă că la noi nu se munceşte. E greşit •de tot a ne compară mereu cu ţările din apus şi a aveă pretenţia să stăm pe acelaş picior cu ele pe acest tărâm. •Câteva milioane de oameni, care trăesc numai de ieri o vieaţă ştiinţifică nu pot dă, cu nici un chip, atâţia învă-.tati cât dau Germanii, bunăoară, înzecit de mulţi si care www.dacoromanica.ro DELA NOI 2»- trăiesc de sute de ani în condiţiuni prielnice unei munci ştiinţifice. Lucrările ştiinţifice făcute de Români sunt cu toate acestea destul de numeroase şi autorii lor se bucură în ţările apusului de multă onoare. Cu o floare nu se face primăvară, ce-i drept. Când însă şi acea floare are nenorocul să crească într’un câmp cu buruieni orcât de dulce îi va fi parfumul şi orcât de frumoase i-ar fi petalele, ea piere nevăzută şi înăbuşită. Pe lângă aceasta, în institutele speciale de chimie, d& agricultură, de inginerie, precum şi în diferitele adminis-traţiuni ale Statului se studiază cu multă pricepere şi interes o sumă de cestiuni privitoare la ţara noastiâ. Rezultatele acestor studii trebuesc aduse la cunoştinţa tuturora. Natura va căută să îndeplinească această datorie oride-câteori îi va stă prin putinţă şi se va feri să facă pe judecătorul care împarte în dreapta şi în stânga laude sau observaţii pe drept sau pe nedrept. Societatea de ştiinţe din Bucureşti a împlinit anul acesta 15 ani de vieaţă spornică. Ea a fost înfiinţată la 5 Martie 1890 prin stăruinţa d-lui dr. C. I. Istrati, devenit în urmă secretarul ei perpetuu. Ea se numiâ până acum nouă ani Societate de ştiinţe fizice. In 1896, unindu-se cu Societatea de matematice, a luat numele mai general de Societatea de ştiinţe. La congresul dela Iaşi d. dr. Istrati a propus contopirea tuturor societăţilor de ştiinţe dela noi sub numele de Societatea română de ştiinţe. Pentru anul acesta a fost ales preşedinte d. prof. D. Voinov în locul d-lui prof. E. Pangrati, preşedintele anului trecut. Buletinul în care se publică lucrările acestei societăţi a avut anul trecut aproape 500 pagini cu 37 studii. Procesele verbale ale fiecărei şedinţe, scrise cu multă îngrijire şi foarte desluşit de d. Teodor Saidel, secretarul de redacţie, pot fi citite cu folos de orişicine care se interesează de lucrările acestei societăţi. Asociaţiunea română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor şi-a ţinut anul acesta al patrulea congres la www.dacoromanica.ro 30 NATURA Craiova, pe Ia sfârşitul' lui Septembrie. Se ştie că cel dîn-tâiu congres a avut Ioc la Iaşi din iniţiativa şi prin stăruinţa d-lui dr. Istrati. S’a văzut atunci, cu. oarecare mirare, trebue s’o spunem, că există şi la noi o îndrumare sorioasâ pe calea ştiinţelor. Memoriile comunicărilor făcute cu acel prilej alcâtuosc un volum impunător. Al doilea congres s’a ţinut în Bucureşti cu ocazia expoziţiei organizate tot de d. dr. Istrati. El a fost şi mai bogat în comunicări şi conferinţe ca col din Iaşi. Al treilea a fost cel dela Constanţa din anul trecut. In congresul dela Craiova numărul comunicărilor originale a fost întrecut, se pare, de acela al conferinţelor de generalizare şi de popularizare. Faptul acesta, care nu trebue să fie luat sub nici un chip ca un semn de înapoiare, trebue să ne bucure. In modul acesta, Asociaţiunca îndeplineşte şi a doua parte a scopului pentru caro ea a luat naştere, răspândind ştiinţa în ţara românească. In numerile viitoare vom căută să dăm amănunte asupra comunicărilor care pot interesă de aproape pe cititorii noştri. G. G. Longinescu. ------------------------------- NOTIŢE Cât sa pierde in diferitele feluri de luminat. — Ilustrul învăţat englez, sir James Dewar, a făcut de curând la Royal hislîtution o comunicare în care arată cu ţifre energia cheltuită — cu folos sau fără folos — pentru luminat. In lumânare energia totală transformată în lumină este numai de 2 la sută. In luminatul cu oleiuri şi cu gaz ţifra este aceeaş. In lampa ca incandesceală procentul cu folos este de 3; ol se ridică la 10 pentru lampa ca arc şi la 15 pentru lampa ca magneziu. Ştiinţa noastră trebue să se ruşineze singură de dânsa când comparăm aceste mijloace omeneşti cu izvorul de lumină natural numit luciola de Cuba (un fel de licuriciu) în care energia pierdută este numai 1 la 100. (La Naturc, 16 Sept. 1905). Ne place să www.dacoromanica.ro N0T1ŢS 31 numim timpurile noastre cu nume pompoase: secolul electricităţii, secolul maşinei cu vapori, secolul ştiinţa şi nici nu bănuim că urmaşii noştri vor râde de asemenea pretenţii. Ei vor aveâ tot dreptul să înlocuiască aceste nume cu altul mai potrivit; vremea risipei şi a nepriceperii. G&lalitul. — Laptele din care s'a scos untul prin centrifugă are azi o întrebuinţare cu totul diferită de aceea în alimentare. Caseina — brânza — scoasă prin mijloacele cunoscute din acest lapte se amestecă cu formol şi se supune la presă. Substanţa astfel căpătată se numeşte galalit şi poate să fie colorată şi lucrată în fel de fel de chipuri. Acest fialalit serveşte azi în locul celuloidului la imitarea fildeşului şi la facerea obiectelor zise de Paris, ca tocuri de scris, cuţite pentru hârtie, broşe, etc. El e superior celuloidului prin aceea că nu miroase şi nu arde. Anul trecut s’a întrebuinţat în acest scop 180.000 lcgr. caseină, iar pentru 1906 se aşteaptă să se atingă cantitatea de 400.000 kgr. Rcvue Scientifique, 23 Sept. 1905). Paele de cereale au în mijlociu între 80 şi 90 % materii hrănitoare neazotate. întrebuinţate ca nutreţ ele feresc de ardere în organizm substanţele mai scumpe albuminoase şi grăsimele şi înlesneşte asimilarea acestora. Din cauza materiei lemnoase dintr’însele numai 37 •'/„ pot fi mistuite. Pentru a se înlătura acest neajuns dr. Altmannsberger recomandă, după numeroase cercetări, următorul mod de pregătire. O sută părţi de pae se ferb şase ore într’un cazan închis la o presiune de trei atmosfere şi jumătate cu două sute părţi apă şi o parte şi jumătate hidrat de sodiu. Nutreţul preparat astfel se mistue de două ori mai lesne şi este mâncat cu plăcere de animale. Autorul crede, că dacă cel puţin 35 °/0 din paele întrebuinţate ca nutreţ în Germania ar fi pregătite astfel s’ar puteâ economisi suma colosală de 200.000.000 mărci pe an. (Aus der Natur, 1 Sept 1905). D-nii Roman şi Enescu dela staţiunea agronomică dela Herestrău experimentează, în timpul de faţă, un alt mod de preparare menit să ridice de asemenea puterea hrănitoare a paelor de cereale. Vom dă la timp amănuntele ce le vom puteâ afla cu privire la această cestiune foarte importantă şi pentru ţara noastră. Numărul şi greutatea seminţelor unui plop. — Socoteala a fost făcută de C. E. Bessey asupra unui exemplar www.dacoromanica.ro 32 NATURA de Populus deltoides de 13 m. înălţime. Numărul mâţişorilor aflat prin metode geometrice e aproape 32.400. Numărul mijlociu de păstae sau capsule din flecare mâţişor a fost 27, iar numărul seminţelor de flecare păstae 32. înmulţind aceste cifre între ele găsim că un singur plop a produs nu mai puţin de 28 milioane seminţe. Greutatea unei sute de seminţe fiind 0,065 grame urmează că flecare sămânţă cântăreşte numai 0,00065 gr. iar greutatea tuturor seminţelor produse de acel plop e de 18, 2 kg. IProme-theus No. 796). D-nii Darlington şi Park, din New-York, au găsit după cercetările făcute. 26 microbi vii pe un gologan de aramă, 40 pe o monedă de argint, 1.250 pe o bancnotă mai curăţică şi 73.000 pe biletele murdare. Numărul mic de microbi de pe monedele metalice se explică prin acţiunea ume-zelei care dă naştere la săruri otrăvitoare. Un gologan de nichel ţinut în gură de un copil cu dif-terie nu a mai avut nici un microb după 24 ore. /Revue Scienţifique 19 Aug. 1905). Aii păserile frică, instinctivă de sârmele prin care trec curenţii electrici ? — După răspunsurile date de diferiţi electrici a ci la această întrebare pusă de Revu e Scienţifique, urmează că păserile nu au frică de aceste sârme şi nici nu pot aveâ frică. Curentul electric, fie cât de tare, nu le poate pricinui vreun rău, de oarece păserile nu se aşează decât pe o singură sârmă. Pentru a se întâmplă o descărcare trebue să atingă în acelaş timp şi sârma şi pământul. Un inginer a observat zilnic păseri aşezate pe un conductor prin care trecea un curent de lio volţi şi pe un altul cu un curent alternativ de 3000 volţi. Păserile fug câteodată de sârme din cauza zgomotului pe care acestea îl fac la suflarea vântului. In cazuri de furtună, când fenomenele electrice obişnuesc să se abată dela legile comune, şi sârmele conducătoare pot fi periculoase păserilor. (Rev. Scient. 7 Ian. 1905). D. Sima Losanitsch, profesor la şcoala superioară din Belgrad şi membru de onoare al societăţii noastre de ştiinţe a găsit că mineralele de mercur din Serbia sunt radioactive. El crede că are a face cu un corp nou pe care l’a-numit Radio-mercur. Rev. Scient. 15 Aug. 1905). ---------------<33»-------------- Tip. GUTENBEKG, Jooaph Gobl, Bueurescl. www.dacaromanica.ro POPULARIZAREA ŞTIINŢEI 33 POPULARIZAREA ŞTIINŢEI i) Unii oameni, despre cari doresc să vorbesc cu mare respect, sunt coprinşi, pe cât mi se pare, de o frică neraţională, de ceeace dânşii numesc ştiinţa superficială. Ştiinţa, zic dânşii, care merită în realitate acest nume, este o mare binecuvântare pentru omenire, este aliata virtuţii, înainte mergătoarea libertăţii Dar o asemenea ştiinţă tre-bue să fie profundă. O ceată de oameni cari au o spoială de matematici, o spoială de astronomie, o spoială de chimie, cari au citit puţină poezie şi puţină istorie, este primejdioasă pentru comunitate. O asemenea semi-ştiinţă este mai reâ decât ignoranţa. Şi apoi se invoacă autoritatea lui Pope: «Bea adânc sau nu gustă; sorbiturile uşoare îmbată; beâ din belşug, şi atunci vei fi treaz'!). Trebue să mărturisesc că primejdia ce alarmează pe aceşti gentlemeni, nu mi s’a părut niciodată serioasă; şi cuvântul meu este că n’am putut niciodată să fac pe o asemenea persoană care declară ştiinţa superficială un blestem, şi ştiinţa profundă o binecuvântare, să-mi spună care este măsura profunditâţii. Argumentul purcede dela suposiţiunea că există o linie de demarcaţiune între ştiinţa profundă şi ştiinţa superficială ca aceea care desparte adevărul de falsitate. Eu unul nu cunosc o asemenea linie. Când vorbim de oameni de ştiinţă profundă, înţelegem noi că ei au mers până în fundul sau aproape de fundul ştiinţei ? înţelegem oare că ei ştiu tot ce se poate şti ? înţelegem măcar că ştiu, chiar în specialitatea lor, tot ce semidocţii din gene- 1) Extras dintr’un discurs întitulat «Literatura Britaniei» ţinut de Macaulay la 4 Noemvrie 1846, cu ocazia deschiderei Institutului filozofic din Edinburg şi tradus de regretatul profesor Anghel Denie* triescu împreună cu toate discursurile lui Macaulay într’un volUm publicat la 1895. www.dacoromamca.ro 34 NATURA raţia viitoare vor şti ? Apoi, de vom compară puţinul adevăr ce cunoaştem cu infinita masă de adevăr ce nu cunoaştem, atunci suntem cu toţii superficiali; şi cei mai mari filozofi ce au trăit vreo dată ar fi cei dintâi cari ar mărturisi superficialitatea lor. Dacă am putea evocă pe cea dintâiu dintre fiinţele omeneşti, dacă am puteă evocă pe Newton, şi l-am întrebă dacă, chiar în acele ştiinţe în cari el nu aveâ nici un rival, se consideră ca adânc ştiutor, el ne-ar declară că eră un simplu superficial ca noi Inşii, şi că deosebirea dintre ştiinţa lui şi a noastră piere, de o vom compară cu cantitatea de adevăr încă nedescoperit, întocmai precum distanţa dintre o persoană dela poalele muntelui Ben Lomond şi vârful muntelui Ben Lo-mond dispare de o vom compară cu distanţa până la telele fixe. ■Este dar învederat că aceia cari se sperie de ştiinţa superficială nu înţeleg prin ştiinţă superficială ştiinţa care este superficială ^ând o comparăm cu cantitatea de adevăr ce se poate şti. Pentrucă, în acest sens, toată ştiinţa omenească este, şi a fost în totdeauna, şi va fi în totdeauna superficială. Atunci care este norma? Este ea oare aceeaşi în doi ani în aceias tară ? Este oare aceias, în aceias moment, şi în două ţări? Nu este oare notoriu, că profunditatea unei epoce este superficialitate pentru ceâ viitoare; că profunditatea unei naţiuni este superficialitate pentru o naţiune vecină ? Ramohun Roy treceâ între Indieni, de om cu profundă învăţătură apusană; dar el ar fi fost numai un membru foarte superficial al acestui institut. Strabo eră cu drept cuvânt, acum optsprezece sute de ani, considerat ca un geograf profund. Dar un învăţător de geografie, care n’ar fi auzit niciodată de America, ar fi luat în râs de fetele dintr’o şcoală elementară. Ce 1 1) Sau Ram Mahun Roy, născut în 1774 la Radhnagar în Ben-galia dintr’o familie brahmanică bogată, este întemeietorul Societăţii Adoratorilor (Brahma-Samagi) pentru purificarea religiunii indiene. www.dacoromamca.ro POPULARIZAREA ŞTIINŢEI 35 s’ar crede acum despre cel mai mare chimist din 1746, sau de cel mai mare geolog din 1746? Adevărul este că, în toate ştiinţele experimentale, omenirea a înaintat necontenit într’un mod necesar. Fiecare generaţie, fireşte, îşi are avant-garda şi arriere-garda sa; dar arrihre-garda generaţiei următoare ocupă locul pe care-1 ocupase avant-garda generaţiei anterioare. Luaţi pe marele filozof1) de pe timpul lui Enric IE al Engliterei, sau Alexandru EI al Scoţiei, pe omul renumit în toată insula, şi chiar în Italia şi Spania, ca cel dintâiu dintre astronomi şi chimişti. Ce este astronomia lui? El crede cu tărie în sistemul lui Ptolemeu. N’a auzit niciodată de legea gravitaţiunii, Spuneţi-i că succesiunea zilei şi nopţii este produsă de învârtirea pământului împrejurul axei sale. Spuneţi-i că, din cauza acestei mişcări, diametrul polar al pământului este mai scurt decât diametrul equatorial. Spuneţi-i că succesiunea verei şi a iernei este cauzată de revoluţiunea pământului împrejurul soarelui. Dacă nu vă va luă drept un idiot, el va depune o acuzaţie contra dv. şi vă va arde ca eretic. Ca să-i facem cu toate acestea dreptate, dacă el este rău instruit asupra ■acestor puncte, apoi sunt altele asupra cărora Newton şi Laplace erau numai nişte copii faţă de dânsul. El vă poate fixă nativitatea. Ştie ce se va întâmplă când Saturn va fi In Casa Yieţei, şi ce se va întâmplă când Marte va fi în conjuncţiune cu Coada Dragonului. Poate citi în stele dacă o expediţie va fi norocită, dacă recolta viitoare va fi abundentă, care din copiii dv. va fi fericit în căsătorie şi care se va pierde pe mare. Fericit statul, fericită familia, care este condusă de sfaturile unui om aşa de adânc! Şi ce putem aşteptă decât nenorocire, publică şi privată, dela temeritatea şi gărgăunii semi-învâţaţilor cari nu ştiu asupra corpurilor cereşti decât ceeace au învăţat din frumosul mic volum al lui Sir John Herschel. Dar, ca să vorbim 1 1) Oratorul se gândeşte poate la călugărul Roger Bacon, 1214—1292. www.dacaramanica.ro 36 NATURA serios, nu este mai bine puţin adevăr decât o mare cantitate de falsitate? Nu este oare omul care, în serile a două săptămâni, a dobândit o noţiune corectă despre sistemul solar, un astronom mult mai profund decât un om care a petrecut treizeci de ani citind despre primum mobile, sau desemnând scheme de oroscopuri? Sau luaţi chimia. Filozoful nostru din veacul al treisprezecelea va fi, dacă voiţi, un geniu universal, chimist tot aşâ de bun ca şi astronom. Poate că a mers aşâ do departe încât ştie că, dacă amestecă cărbune de lemn şi silitră în anumite proporţiuni şi apoi le dă foc, atunci se va întâmplă o explozie care va zgudui toate retortele şi vasele lui de sublimare ; şi el e mândru că ştie ceeace într’o epocă de mai târziu va fi familiar la toţi băieţii leneşi din regat. Dar sunt departamente de ştiinţă în cari nu se teme de rivalitatea lui Black, or a lui Lavoisier, or a lui Cavendish, or al lui Davy. El este înflăcărat pentru căutarea pietrei filozofale, a pietrei care îi va dâ avuţie, sănătate şi vieaţă lungă. Are un şir lung de vase cu forme stranii, umplute cu uleiu roşu şi cu uleiu alb, ce fierb în-tr’una. Momentul transformării este aproape; şi îndată, toate căldările şi grătarele lui se vor preface în aur curat. Sărmanul profesor Faraday nu poate face nimic de felul acesta. V’aş înşelă dacă aş naşte ceâ mai mică speranţă în dv. că el va puteă vreodată preface piesele dv. de o jumătate de penny în sovereign-i. Dar, dacă îl puteţi hotărî să facă in Institutul nostru un şir de lecţiuni aşă cum l-am auzit odată făcând la Institutul Regal la copii în sărbătorile Crăciunului, vă promit că veţi ştî mai mult asupva efectelor produse asupra corpurilor de căldură şi fierbere decât ştiau mulţi alchimişti cari, în evul de mijloc, au fost consideraţi vrednici de patronagiul regilor- Anghel Demetriescu www.dacaromanica.ro CALITATEA ALIMENTELOR ŞI BĂUTURILOR DIN COMERŢ 37 CALITATEA ALIMENTELOR ŞI BĂUTURILOR DIN COMERŢ Controlul alimentelor, băuturilor şi a celorlalte produse industriale, ce interesează sănătatea publică, se face, în comunele urbane de către primari, medici comunali şi alţi delegaţi ai primarilor şi de capii poliţiei; iar în comunele rurale de către medicii de circumscripţii împreună cu primarii sau inspectorii comunali. Probele luate dela debitanţi şi fabricanţi se trimit spre analiză unuia din cele 2 Institute de chimie din Bucureşti şi Iaşi; acest din urmă Institut analizează probele, ce provin din comunele urbane şi rurale ale Moldovei. Comparând rezultatele analizelor diferitelor probe trimise acestui Institut în ultimii 4 ani, ne vom putea face o idee aproximativă de calitatea produselor supuse controlului sanitar în această parte a ţării. Regulamentul de privighere sanitară a fabricaţiunei şi vânzării alimentelor şi băuturilor, în vigoare dela 24 Septemvrie 1805, prevede ca băuturile alcoolice artificiale să fie preparate numai din alcool etilic perfect rafinat şi prescrie limitele între care poate variâ concentraţiunea alcoolică a băuturilor alcoolice artificiale sau naturale. Aşâ pentru rachiurile ordinare (basamacul, anasonul, chimionul, rachiul de secară, de melisă, de mentă, ras-topşiu) tăria alcoolică e fixată între 12 °/0 şi 35 ' 0 volume de alcool, pentru ţuică dela 20—35 n/0, pentru rachiul de tescovină, de drojdie, de vişine dela 15—40 °/0, pentru li corurile dulci, zaharate, creme, rosoglia, ratafia benedictinâ, etc. dela 15—40 °/0, iar pentru cognac, rom, arac dela 45-70 %. Dintre băuturile alcoolice artificiale analizate, numai foarte puţine probe s’au găsit fabricate cu spirt nerafinat şi în timpul din urmă am constatat, că mai toate fabricile din ţară produc un alcool foarte pur, în care impuri- www.dacoramanica.ro 38 NATURA tăţi ca aldehide, furfurol şi alcooluri superioare nu se mar găsesc decât în cantităţi minimale. Cazuri de băuturi alcoolice preparate cu spirt nerafinat sunt excepţii. Dacă multe din rachiurile analizate au fost găsite neregulamentare, cauza a fost, că aveau o tărie alcoolică preâ. mare, unele chiar până la 68 %. In mod constant se observă, că rachiurile debitate în comunele urbane sunt mai tari decât cele debitate în comunele rurale. Câteodată s’au constatat rachiuri fabricate cu esenţe nepermise, ce conţin eteruri amilice, raohiuri îndulcite cu zaharină, rachiuri în care s’a pus piper şi adeseori găsim rachiuri fabricate cu apă murdară. Niciodată însă nu am putut constată în vreun rachiu prezenţa acidului sul furia (vitriolului) sau a acidului azotic (apei tari). Deasemenea nu am găsit rachiuri, care să conţină eter sulfuric, cu toate că dealtfel avem convingerea, că sunt cârciumarb care oferă clienţilor lor rachiu cu picături de vătămâtură. (eter sulfuric). Dar în genere astfel de falsificări grosolane se fac chiar în momentul când băuturile sunt puse în consumaţie publică şi din această cauză e mai greu a le descoperi. Din probele de ţuică, rachiu de drojdie şi de tescovină, au fost găsite cam 50 % că sunt neregulamentare, din cauză că aveau o tărie alcoolică preâ mare, unele din ele conţineau impurităţi technice (cupru în cantităţi până la 18 miligr. °/00) şi altele erau improprii consumaţiunei din cauza murdăriilor ce conţineau. In genere aceste băuturi alcoolice naturale sunt caracterizate prin prezenţa unor cantităţi preâ mari de impurităţi (aldehide, alcooluri superioare), care ar fi fost cu mult micşorate, dacă destilarea s’ar fi făcut cu îngrijire şi pricepere. Din probele de cognac şi rom, cam 50% au fost găsite neregulamentare din cauză că aveau o tărie alcoolică inferioară limitei minime tolerabile. Cea mai mare parte sunt artificiale şi preparate cu spirt bine rafinat. www.dacoramamca.ro CALITATEA. ALIMENTELOR ŞI BĂUTURILOR DIN COMERŢ 39 Din probele de vin cam a şasea parte au fost găsite neregulamentare şi anume: diluate, falsificate cu acid bo-ric sau cu acid salicilic, oţetite, intrate în descompunere, (filamentoase), câtevâ falsificate cu coloranţi sintetici derivaţi din gudron. Deasemenea s’au constatat câtevâ probe de vinuri de stafide, a căror fabricare şi vânzare în ţară sunt absolut interzise. Foarte mulţi cârciumari falsifică vinul chiar în momentul când îl pun în consumaţiune şi această constatare am făcut-o personal cu prilejul inspecţiilor din cursul anului curent. Numai în puţine pivniţe nu am găsit alături de butoiul cu vin şi câte o sticluţă cu rom, soluţie de colorant roş sintetic, câte un sifon cu apă gazoază şi apă gazoasă dulce, sau o sticluţă cu sirop de zahăr şi când lipseau acestea, presupun că se află ascunsă în altă parte sticluţa cu soluţie de zaharină. Cu aceste ingrediente şi cu diferitele esenţe, ce se află la îndămâna orcui, cârciumarul iscusit poate să-şi desfacă vinul său cel acru, din unicul butoiaş ce-1 are în pivniţă, ca vin nou sau vechi, alb sau roş, de Cotnari, Odobeşti, Drăgăşani, etc., fără grija de a fi descoperit. Probele de bere trimise au fost puţine la număr şi din ele s’au găsit una diluată şi alta falsificată cu glicerină. Din probele de bragă trimise, o mare parte au fost găsite falsificate cu zaharină, unele conţineau cantităţi preâ mari de alcool, iar altele erau înăcrite. S’a mai constatat, că mulţi fabricanţi şi vânzători de bragă pun direct ghiaţa în bragă, pentru a o răcori, contravenind astfel dispoziţiilor regulamentului, care prescrie, ca braga să fie conservată în vase cu pereţi dubli şi ghiaţa să se puie între aceşti pereţi. Ceâ mai mare parte din probele de oţet au fost găsite neregulamentare, pentrucă erau preâ slabe, conţinând acid acetic în cantităţi cu mult inferioare limitei minime (4 %) tolerabile. Unele probe nu au putut fi admise în consumaţiune, din cauza murdăriilor, ce conţineau. Cam a patra parte din laptele, ce se debitează în oraşul www.dacaromanica.ro 40 NATURA Iaşi e neregulamentar, fiind diluat, smântânit, sau fiindcă se coagulează prin ferbere. Câteodată laptele de vacă e falsificat cu lapte de oaie şi diluat cu apă. Smântână debitată In oraşul Iaşi e adeseori falsificată cu chişleag şi cu făină de grâu. Din probele de brânză de oi s’au găsit câtevâ neregulamentare, unele fiind stricate,iar altele falsificate cu făină de cartofi. Din probele de unt, provenind din Iaşi, cam 50 °/„ au fost -găsite neregulamentare, fiindcă conţineau apă în cantităţi mai mari decât limita maximă (14 °/0) tolerabilă. Niciodată însă untul nu s’a găsit falsificat cu grăsimi străine, ca margarină, etc. Oleurile comestibile în mare parte au fost găsite neregulamentare, fiind râncede sau falsificate cu oleuri de specie inferioară (ca oleu de bumbac, sesam, jir, etc.). Probele de apă luate dela câtevâ restaurante, cofetării, pitării şi dela câţivâ sacagii din Iaşi, au fost găsite în mare parte încărcate cu murdării. Ceâ mai mare parte din probele de apă gazoasă au fost găsite neregulamentare, fiind încărcate cu • murdării. De multeori am constatat, că apa ce servă Ia fabricarea apei gazoase, deşi eră pură, totuşi apa gazoasă din sifoane eră foarte murdară. Aceasta din cauza neglijenţei şi neprice-perei fabricantului, care întreţine rău filtrul sau nu spală 'bine sifoanele, aşâ că la umplerea lor toate murdăriile din canula externă a armăturei metalice sunt împinse înlâ-untrul sifonului. Şi dacă ne gândim la faptul, că nu e mic numărul acelor consumatori, care deşi atinşi de cele mai molipsitoare boli, totuşi practică scârbosul obiceiu de a pune în gură canula şi a beâ direct din sifon; sau dacă ne gândim la faptul, că sunt unele consumatoare, care întrebuinţează sifonul cu apă gazoasă nu la băut, ci în scopuri sanitare, confundând acidul carbonic cu acidul car-bolic, atunci ne convingem pe deplin de marea culpabilitate a fabricantului, care din lăcomie de câştig nu-şi procură personalul necesar pentru curăţirea conştiincioasă a sifoanelor. www.dacoromanica.ro CALITATEA. ALIMENTELOR ŞI BĂUTURILOR DlN COMERŢ 41 Până se va ajunge însă ca toţi fabricanţii să devină •conştiincioşi şi ascultători regulamentelor sanitare, e de •datoria publicului consumator să observe cu atenţiune conţinutul sifonului, înnainte de a-l bea. Accentuez asupra faptului acestuia motivat de împrejurarea, că în timpul ■din urmă am constatat la o fabrică din Iaşi şi la alta din Piatra-Neamţ, că se pun în consumaţiune sifoane cu apă gazoasă, ce conţin bucăţi de sticlă de diferite mărimi, provenind din sfărâmăturile capacului tubului dinlăuntrul sifonului şi în toate cazurile experimentate în mod oficial am constatat, că bucăţile de sticlă mai mici sunt târîte cu apa gazoasă în pahar. Relativ la armăturile metalice ale sifoanelor de apă gazoasă, regulamentul prescrie, ca supapa şi canula internă, de care e lipit tubul de sticlă, să fie fabricate din cositor curat, perfect liber de plumb, iar pentru armătura externă, care nu e în contact cu apa gazoasă, se tolerează să conţină plumb până la 5 °/„ maximum. Din probele trimise, s’a constatat, că multe sunt neregulamentare din cauză că mai cu samă tubul metalic intern şi supapa armăturilor metalice conţineau cantităţi mari de plumb. Ceâ mai mare parte din probele de limonada gazoasă au fost găsite neregulamentare, fiind încărcate cu murdării (muşte, etc.) Unele probe au fost aromatizate cu esenţe nepermise şi foarte multe îndulcite cu zaharină. Regulamentul prescrie ca sticlele şi sifoanele de apă gazoasă şi limonadă gazoasă, armăturile sifoanelor, precum şi trăsurile, în care se transportă şi se debitează băuturile gazoase, să poarte numele fabricantului. Apoi interzice fabricanţilor de a pune în vânzare produsele fabricaţiunii lor în flacoane şi sifoane, care poartă numele altor fabrici, sau în sticle, ce au o marcă deosebită de aceea de pe armătura sifoanelor. In fine se interzice fabricanţilor de a transportă în trăsuri cu inscripţia numelui lor flacoane şi sifoane, care aparţin altor fabrici. Foarte mulţi fabricanţi însă nesocotesc aceste dispozi- www.dacaromanica.ro 42 NATURA ţiuni ale regulamentului, servindu-se de sifoanele şi flacoa-nele altor fabricanţi, pentru a-şi desface marfa lor neregulamentară şi în acelaş timp au mijlocul de a scăpă de urmărire, invocând că marfa nue fabricată de ei, ci de acei a căror firmă se află pe sifoanele şi flacoanele respective. îngheţata a fost controlată foarte rar. In luna Iunie 1902, observându-se fenomene de intoxicaţie la mai multe persoane, care mâncase îngheţată în bufetul grădinei publice din Iaşi, şi trimiţându-se din aceâ îngheţată la analiză, s’a constatat, că îngheţata de vanilie şi fisticuri conţineâ cantităţi mari de zinc (30—41 miligr. 3/0 lactat de zinc). Multe din probele de cafeâ crudă au fost găsite neregulamentare, fiind colorate artificial cu indigotină sau cu ultramarin, spre a se dă unor cafele stricate sau avariate aspectul cafelelor de bună calitate. Cafeaua măcinată vândută de băcani, cafegii, etc., e în mare parte falsificată cu materii amidonoase. Deasemenea. s’a constatat, că cutiile originale ale unei fabrici din Bucureşti sub firma «Veritable Cafe-Turc de Frank» şi ale unei fabrici din Iaşi sub firma «Veritabila cafeâ arabică extra-fină» conţineau în realitate o veritabilă cafeâ falsificată cu materii amidonoase (una cu orz şi alta cu năhut). Din probele de ceai analizate, câtevâ au fost găsite neregulamentare fiind falsificate cu frunze străine sau amestecate cu ceai dejâ extras. Aproape 50 °/0 însă din ceaiul ce se importă e de o calitate cu totul inferioară, din cauză că conţine puţine frunze, iar restul cozi (peţiole). In timpul din urmă articolul din regulament relativ la ceai s’a modificat în sensul, că se fixează o limită maximă de toleranţă a cozilor în raport cu frunzele şi anume s’a admis, ca greutatea cozilor să nu fie mai mare decât x/6 din greutatea frunzelor. Această măsură urmează a se aplică cu începere dela 25 Noemvrie curent. Piperul măcinat s’a găsit falsificat cu făină de porumb sau cu substanţe argiloase. O fabrică din Iaşi a fost descoperită, că expediase la Galaţi vreo 40 lăzi cu piper măcinat, www.dacoromamca.ro CALITATEA ALIMENTELOR ŞI BĂUTURILOR DIN COMERŢ 45 care în realitate nu eră decât făină de porumb stricat, înnegrită cu cărbune de oase şi amestecată cu puţin piper. Multe probe de pâine, provenir.d din comunele rurale, au fost găsite mucede şi stricate, fiind fabricate dintr’un material de proastă calitate. Deasemenea un mare număr din probele de făină de porumb luate dela debitanţi, au fost găsite neregulamentare, fiind tărâţoase şi alterate prin părăsiţi vegetali. Am avut prilejul să analizăm şi câte o probă de făină de porumb şi mămăligă, luate din acele pe care le oferă lucrătorilor săi arendaşul unei moşii din judeţul Botoşani şi am constatat, că aceste probe sunt formate din tărâţe amestecate cu o mică cantitate de făină stricată. Şi câţi alţi arendaşi şi proprietari de moşii nu-şi hrănesc lucrătorii â la arendaşul din jud. Botoşani. Dacă din exemplul de mai sus reiese calitatea detestabilă a mâmâligei, ce o mănâncă muncitorimea dela ţară, apoi un alt exemplu ne va dovedi, că nici aşâ zisa ----------------- FABRICAREA UNEI UMBRELE Nu e vorba să se studieze aici partea tecnică a acestui aparat întrebuinţat zilnic de toată lumea. E vorba mai ales de o chestie economică a timpurilor noastre de cea mai mare importanţă, de conlucrarea tutulor factorilor economici ai civilizaţiei actuale la un produs aşâ de simplu al industriei de astăzi. Extragem tabloul instructiv al acestor factori dintr’o carte apărută chiar anul acesta în limba germană, încât nu va fi de mirare ca fabricile pomenite să fie mai ales din Germania. «Bastonul umbrelei e făcut în cunoscuta fabrică de bastoane a lui Meyer din Ilarburg, dintr’un lemn ce-a crescut în Venezuela şi lăcuit cu lac adus din Japonia. Mânerul de fildeş, e alcătuit din dintele unui elefant ce-a fost găsit cufundat în gheţurile Siberiei. Inelul de argint ce prinde mânerul mai jos de îndoitură a fost procurat de o fabrică de mărfuri în metal din Pforzheim, ce şi-a adus argintul dela topitoria de argint din Harze, unde s’a extras din minereuri de argint braziliane. Cuprul adăogat argintului a fost adus din Mexic. Capsa de alamă care îmbucă capătul de jos al umbrelei a fost îndoită dintr’o foae metalică ce ieşea www.dacoromamca.ro FABRICAREA UNEI UMBRELE 6L din fabrica de alamă cu suluri din provinciile renane. Cuprul din alamă veneâ din Peru, zincul din Belgia. Plumbul cu care e umplută capsa, a fost adus din Colorado şi an-timoniul adăogat plumbului spre a-i dă mai multă tărie, din Ural. Cuiele mititele cu care capsa e prinsă de baston, au fost făurite într’o fabrică de cuie din Suedia. Sistemul mişcător de deschidere şi închidere a umbrelei a fost împreunat la Berlin din părţi de fier ce fuseseră aduse dela o turnătorie din regiunile Saarului. Vârfurile în os de balenă ale sistemului de întindere a umbrelei veneau dela o balenă, prinsă în Groenlanda de un pescar de balene scoţian şi vândută la Londra. Stofa de mătase întinsă pe sistemul metalic a fost ţesută în Chemnitz. Mătasa a fost adusă din China şi fusese cumpărată de o casă de comerţ specială în mătăsuri brute, din Krefeld. Bumbacul ţesut împreună cu mătasa, crescuse în Virginia în America de Nord, a fost tors în Bradford, oraş în Anglia plin de fabrici şi adus prin mijlocirea unei case de comerţ din Ham-burg. Culoarea de anilină cu care e vopsită stofa, a fost fabricată în marea fabrică de substanţe chimice din Hochst pe Main, din gudron adus în sus pe Rin dela uzina de gaz din Colonia, în care se scoate gaz din cărbuni de prin regiunile Ruhrului. Elasticul ce ţine umbrela bine înfăşurată când e închisă, a fost făcut în Hanovra, dintr’un cauciuc adus prin Kamerun din interiorul Africei, iar cânepa ţesută care înfăşoară cauciucul a fost adusă din Manilla. Inelul, întors dintr’un mic tub de fier, care petrecut după un nasture întinde elasticul, a fost făurit într’o mică turnătorie de fier din Silesia. Nasturele ce prinde inelul a fost făcut în Turingia, din cornul unui bivol ucis în câmpiile Argentinei. Sistemul în formă de clopoţel, care împins cuprinde capetele balenelor, a fost lucrat în Viena din aluminiu şi bronz. Şnurul de mătase cu ciucuri, înfăşurat împrejurul mânerului, venea dela Paris. Pentru el s’a întrebuinţat mătase toarsă şi vopsită la Lyon, dintr’o mătase brută obţinută la o crescătorie de gândaci de mătase www.dacaromamca.ro NATORA 62 din MHan. Bucăţelele de carton peste care a fost aşezată mătasea spre a formă ciucurii, au fost scoase din fibre de lemn din pădurile munţilor Pirinen. (Am sausenden Web-stuhl der Zeit. Launhardl). Tabloul precedent e o pildă luminoasă de rezultatele minunate la care duce împărţirea muncii. Fiecare se ocupă acum numai cu fabricarea unui singur fel de obiecte, dar le face cum nu se puteâ face altădată mai bine, dar mai cu seamă le vinde aşa de ieftin cum nu-şi puteau închipui cei din trecut. Acelaş tablou mai arată că astăzi la un singur semn al unui singur om, poşta, vaporul, drumul de fier se pun în mişcare şi cu cheltueală mică i-aduc din părţile cele mai depărtate de pe suprafaţa şi din adâncul pământului lucruri care acolo sunt ieftine şi bune, dar pe care el nu le are în ţara lui. Felul cum oamenii de ştiinţă în decursul timpurilor au studiat puterile naturii si au ajuns cu chipul acesta să le pună în serviciul fiecăruia din noi, merită să fie cunoscut de toată lumea. Cea mai mare parte din articolele Nalurei vor tinde încetul cu încetul către acest scop. G. Ţiţeica. ------—--------*2------------------- N O T I T E S Geofagle este obiceiul ce-1 au unele triburi de a mânca pământ sau nişte pământuri preparate într’un chip oarecare. D Jacques Boyer ne dă amănunte interesante în această privinţă. In Java şi Sumatra, indigenii se mulţumesc cu nişte humă gătită în chipul următor: se spală huma pentru a o curăţi de nisip şi corpi străini, se taie apoi pasta rezultată în bucăţi, se prăjeşte într’o tigae de fer şi se serveşte la masă. Se obţine in chipul acesta nişte produse care seamănă cu scoarţa de copac. Javaneziio găsesc foarte gustoasă şi cofetarii indigeni au reuşit chiar să fabrice diferite figurine pe cari le pun în vânzare Acest obiceiu destul de curios este răspândit şi în China unde se mănâncă pământurile grase, bogate sau nu în rămăşiţe organice. In Congo, negrii sunt foarte lacomi după două feluri de pământ, unul galben ca ocra, care se poate preface în pulbere măruntă şi altul vânăt semănând cu huma şi care se deosebeşte de cel dintâiu şi prin aceia că mai conţine şi câţiva bureţi foxili. www.dacoromamca.ro NOTIŢE 63 Ce vor fi găsind bun şi gustos în aceste pământuri pentru a le mânca ? Analiza himică ne dă acid silicic, oxid de alumine, soda şi o mică cantitate de materie azotată, care de altfel se şi elimină prin prăjire. Ferul şi Soda sunt singurile elemente asimilabile şi încă şi aceasta nu cu absolută siguranţă. Deşi chimia este în neputinţă de a ne arătă ce este bun de mâncat în acest aliment foarte extraordinar, nu este mai puţin adevărat că are foarte mare căutare, mai ales că nu costă nici multe parale. O masă copioasă costă cam 5 bani cbilogramul In Tonchin geofagia domneşte în mai multe provincii; două feluri de mâncări mai ales excită în aceste regiuni, apetitul gurmanzilor : urşi, leoparzi şi pantere. In ce priveşte vitele, lista e următoarea: 4000 capete de şerpi şi crocodili 38211 » leoparzi şi pantere 30555 » tigri 4719 » » lupi 2387 » » hiene 4000 » > urşi Numărul animalelor vânate de 38000 vânători e următorul: 1331 tigri, 4413 leoparzi, 1850 urşi, 2373 lupi, 706 hiene, 4300 diferite animale. In total 83872 vite mâncate şi numai 14973 fiare împuşcate. (Prometheus No. 791). Cărbunele Întrebuinţat în contra otrăvlrel. — Se spune că Japonezii au obiceiul de a înghiţi cărbune animal sau vegetal la cele dintâi simptoine gastro-intestinale îngrijitoare şi scapă astfel de orce otrăvire. Această întrebuinţare se întemeiază pe proprietatea ce o are cărbunele de a absorbi gazele şi multe alte substanţe. Farmacistul Tonery a arătat cel dintâi (1831—1852), prin experienţe cu câini şi cu iepuri, acţiunea cărbunelui asupra otrăvurilor. Con-cluziunile sale nefiind admise la început el făcu în urmă experienţa foarte periculoasă înghiţind un gram de strichnină fără a fi suferit câtuşi de puţin; pentru aceasta a fost deajuns să înghită imediat după strichnină 15 grame cărbune. Numeroase experienţe au fost făcute în urmă de profesorul Se-cheyron, chirurg al spitalelor din Toulouse şi nepot al lui Tonery. El a făcut încercări cu epuri şi cobai dându-le întâi otrava curată şi în urmă otravă cu cărbune. Strichnină, apa lui Fowler, cianura de potasiu, fosforul, laudanum, morfiua, clorhidrat de cocaină în soluţii în disolvanţi cuveniţi, precum şi bacteriile de cărbune şi ptomainele pierd veninul lor sub influenţa cărbunelui animal sau vegetal. Profesorul Secheyron a izbutit să vindice otrăviri cu ciuperci sau cu arsenic numai cu cărbune. El recomandă să se deâ cărbunele în suspensiune în apă în doze masive, direct prin gură sau prin sondă, în orce caz de otrăvire, cărbunele fiind contra-otrava cea mai activă. (La Nature, 14 Oct. 1905). Industria diamantelor in Anvers. — Din sec. XV Anversul şi Amsterdamul sunt centrele principale ale comerţului cu diamante. In Anvers sunt 4000 mori de lustruit cu un export de 9 mii. franci în 1904. In Amsterdam sunt 7000 mori; cifra afacerilor nu este însă mai mare. Anversul taie diamantul mare şi specialitatea lui este roşa de Anvers cu 6 şi 12 feţe; Amsterdamul are din contra specialitatea pietrelor mai mărunte; astfel dintr’un carat lucrătorii din Amsterdam ajung să facă 600 roze sau 500 briliante. Tăierea diamantelor coprinde trei operaţiuni: 1) clivagiul adică desfacerea cu foarfecele a foiţelor care se desprind de pe cristale; 2) tăierea, adică darea formei dorite prin frecare de un alt diamant; 3) lustruirea care măreşte strălucirea feţelor şi care se face cu un disc acoperit cu un amestec de ulei şi praf de diamant şi care disc se învârteşte foarte repede. Briliantul are în total 64 feţişoare, iar roza coronata 24. www.dacoromamca.ro NATURA 96 In prezent sunt în Anvers 4000pietrari; un lucrător bun câştigă între 75 şi 100 lei pe săptămână; ucenicii în al doilea an primesc 30 sau 40 lei pe săptămână. (Revue de Chimie industrielle, Sept. 1905). OeaBornioărla In Elveţia 1904. — Numărul de ceasornice exportate în acest an a fost 8.005.203 în valoare de 121 milioane. Preţul mijlociu este de 6 fr. 93 pentru ceas de metal, 11 fr. 80 pentru ceas de argint şi 51 fr. 86 pentru ceas de aur. In mijlociu se fabrică 26.684 ceasuri pe zi lucrătoare. Numărul ceasurilor de aur e 896.842, al celor de argint 2.735.364, iar al celor de metal 3.687.796; numărul celor complicate, adică cu repetiţie, cromoprafe, etc., de 10.988. Cei doi clienţi mari sunt Germania cu 24 milioane şi Anglia cu 18 milioane; după acestea vin Austria cu 10 milioane, Italia cu 8 milioane, Rusia cu 5R milioane, Franţa cu 4Ve milioane, Statele-Unite cu 4 milioane, Argentina cu 3 y2 milioane şi Spania cu 3 milioane. Producţia s’a întreit în timp de 20 ani. {La Kaiure 7 Oct. IflOaj. O poveste arabă spune că într’o zi necuratul s’a arătat omului zicându-i: «tu, omule, zilele tale sunt pe sfârşite; eu pot să te fac nemuritor dacă te învoeşti să faci şi tu ce ţi-oi spune eu. Omul primi şi dracul îi spuse să aleagă una din următoarele trei învoeli: «ucide pe tatu-tău, bate pe soră-ta rău, bea vin». Omul alese păcatul cel mai mic : băuv in; se îmbătă, bătu pe soră-sa şi ucise pe tatu-său. CFigaro, 80 Sept. 1905). Grădina Zoologioă din Londra a avut anul trecut o populaţie de 640 mamifere, 1448 paseri, 343 reptile şi 121 peşti Intr’un an de zile fiarele au mâncat de 80.000 lei carne (207 cai, 270 capre, 25.196 ouă, 40.000 livre de peşte şi 1872 găini). S’au născut în menagerie 2 pui de lei, 3 de leoparzi, 8 de lupi de America, 1 yac corean, 1 cerb de Cap şi 6 berbeci de Barbaria. Au murit în acest timp 1149 animale, aproape toate în cele d’intâiu zile ale sosirei lor în menagerie; între altele 2 gorile, 2 zebre, 1 rinocer. Colecţiunile au fost vizitate de 706074 persoane; iar încasările au fost de’ 800.000 lei. (La Nature, 12 Aug. 1905). Un statistician a avut ideia ciudată să compare numărul morţilor din trupele engleze în cursul răsboiului din Transval cu acela al morţilor produse de drumurile de fer americane în acelaş timp. In vreme ce răsboiul a ucis 22.000 oameni, accidentele de drum de fer din Statele-Unite au omorît 20.847 şi au rănit 135.000 oameni. De aici nu urmează însă că o călătorie în America e mai periculoasă decât răsboiul din Africa In adevăr, numărul acelora care se expun la pericolul dîntâiu e fără comparaţie cu mult mai mare ca cel din urmă. In orce caz aceste trenuri ţin un record pe care din fericire alte ţări nu-1 râvnesc nici pe departe. (La Nature, 26 Aug. 1P05J. --------------SS»?-------------- Tip. GUTENBER.G, Joseph Gobl, Bucuresci. www.dacoronnamca.ro SAREA DIN SALINELE ROMÂNEŞTI 97 SAREA DIN SALINELE ROMÂNEŞTI Mineralul cunoscut sub numele comun de «.sare», este un aliment a cărui întrebuinţare este mai generală chiar decât aceea a pâinii. Multe populaţii, între cari şi populaţia, noastră ţărănească, nu întrebuinţează pâicea decât în mod întâmplător, toate însă simt nevoia de «sare» r dela lordul englez cel mai rafinat până la sălbaticul cel mai primitiv, întrebuinţează în alimentarea lor acest mineral. Unele populaţii primitive apreciază într’atât sarea, încât le servă de obiect de schimb în tranzacţiile lor; de câtva timp, chiar dela noi din ţară se trimit cantităţi destul de însemnate de sare, tăiate regulat în plăci sau în mici cuburi, destinate pentru coastele occidentale ale Africei, unde ea înlocueşte în parte moneta Din timpurile cele mai depărtate până azi, omenirea a căutat să extragă sarea, de care avea nevoie pentru alimentaţia sa, fie din sânul pământului, fie din apele sărate, în special din apa mării: de ac! două feluri de sare cunoscute sub numele de sare gemă sau sare de stâncă şi sare de mare. Şi sarea de stâncă şi sarea de mare este corpul cunoscut în chimie sub numele de clorura de sodium, amestecat în proporţii de 0,5% până la 5% corpuri străine, cari fac ca în afară de gustul caracteristic al «sării», aceasta să mai prezinte un gust particular. Obişnuinţa face, ca după natura acestui gust particular, unele populaţii să prefere sarea de stâncă, iar altele sarea de mare; astfel, cu toate stăruinţele depuse, de a se introduce în Bulgaria de sud sarea de stâncă românească, încercarea nu a dat rezultate apreciabile; de asemenea, deşi de câtva timp s’a introdus în România sarea de mare — după cererea pescarilor din Dobrogea — consumaţia ei este foarte restrânsă; sării noastre de stâncă i se reproşează că miroase a petrol, iar sării de mare că este cam amară. In total însă, tot sarea de stâncă este cea mai apreciată; astfel, în Bulgaria, unde s’a introdus, «Natura» No. i. 7 www.dacoromamca.ro 98 NATURA de curând monopolul sării, s’a prevăzut că preţul de vânzare al sării de stâncă va fi cu 2 fr. la sută de kgr. mai urcat ca al sării de mare. Puterea obişnuinţii In ceeace priveşte sarea este aşa de adâncă, că astăzi, după aproape un secol dela răpirea Basarabiei de Rusia (1812), ţăranii români din Basarabia, caută, pe cât mijloacele le permit, să consume sare de Moldova (Târgu-Ocna), deşi aceasta — din cauza enormului drept de vamă la care e supusă — costă mai scump ca sarea rusească din Caucaz. Sarea este unul din puţinele articole ce se mai introduce dela noi în Basarabia, şi aceasta nu se ştie însă de se va mai putea menţine. * * * In ceeace priveşte sarea gemă, ţara noastră este una din cele mai dotate de natură. Dela Gorj până în judeţul Neamţ, pe o lărgime de mai mulţi kilometri, începând pe alocuri dela suprafaţă şi pe adâncimi ce nu se cunosc încă, se găsesc masivuri puternice de sare, conţinând fiecare mai multe milioane de tone. Aceste bogăţii naturale au fost din timpurile cele mai depărtate, exploatate în mică parte, pentru îndestularea ţării şi a vecinilor noştri lipsiţi de acest mineral. Şi în Muntenia şi în Moldova, Statul îşi rezervase dreptul exclusiv de exploatarea sării; de obiceiu Statul, în schimbul unei plăţi anuale, vindea acest drept la antreprenorii care puteau să extragă dintr’o anumită localitate câtă sare putea, dar pe care trebuiâ să o vândă la gura Ocnei cu un preţ fixat de Stat. Deosebit de suma ce o plătea Statului, contracciul mai eră obligat şi la darea unei dijme din sarea extrasă către proprietarul locului pe care se deschidea gura de Ocnă. Exploatarea prin contraccii a durat până la anul 1862, când Statul a luat asupra sa exploatarea directă a sării; acest sistem se urmează şi astăzi. In afară de exploatările ce se făceau de aceşti antreprenori, diferiţii Domni ai Ţărilor Române, ca răsplată pentru serviciile aduse de locuitorii unor localităţi sărate, le re- www.dacaromamca.ro SAREA DIN SALINELE ROMÂNEŞTI 99 cunoştea dreptul de a lua fără plată sarea de care aveau nevoie ei şi familiilor lor. Un asemenea drept continuă a se recunoaşte până azi unor locuitori din munţii Vrancoi care posedă pentru aceasta un hrisov dela Ştefan cel Mare. In afară de aceştia, astăzi toţi locuitorii României ar trebui să-şi procure sarea numai din minele Statului; de fapt însă mai mult de a zecea parte din sarea ce se consumă în ţară, este tot sare românească, dar nu din minele Statului, lucru întrucâtva natural pentru locuitorii din localităţile sărate, care au casele construite pe sare, şi care pentru a avea mămăliga destul de sărată, este destul să meargă să iâ apă cu căldarea din gârla sau lacul ce se găseşte în apropiere. * * * Pe timpuri, exploatarea în mare a sării eră o operaţie din cele mai grele. Masivele dela suprafaţă nefiind niciodată destul de curate, eră nevoie să se exploateze masivele mai adânci. Pentru aceasta se săpâ mai întâiu un puţ •de cel puţin 40 metri adâncime, din care o parte în sare; pe partea în care terenul nu se menţineâ destul de bine, se căptuşeau pereţii cu ghizduri (ţambre) puternice. După ce se străbăteâ cel puţin 10 metri în sare curată, puţul începeâ să se lărgească în formă de con sau în formă de clopot; sarea ce se scoteâ din această lărgire şi adâncire treptată a puţului constituiâ exploatarea, iar scobitura astfel făcută, se numiâ o Ocnă. Când adâncimea Ocnei ujungeâ la aproximativ 120 metri, iar lărgimea ei la 50—60 metri, scoaterea sării afară devenea foarte grea, Ocna se abandonă şi se săpâ alta alături. Ocna părăsită se umplea încetul cu încetul cu apă şi pământ, astfel că după câteva zeci de ani în locul unei Ocne nu se mai vedea la suprafaţă decât o depresiune în formă de con cu baza în sus. La Slănic, Târgu-Ocna, Telega şi Ocnele-Mari se văd şi acum numeroase urme de Ocne vechi; iar în locul unora -din ele s’au format lacuri sărate. Scoborîrea lucrătorilor şi scoaterea sării din ocnă se www.dacoromanica.ro 100 NATURA făcea cu un fel de burduf atârnat de o fringhie groasăr care se strângeâ pe un crivac pus în mişcare cu cai. Tăierea, se făcea aproape în întuneric, la lumina unei simple vă-paiţe de seu şi într’un spaţiu relativ strâmt. Pentru tăiatul sării se întrebuinţau condamnaţii la munci grele, dar cum în totdeauna munca celor goniţi din societate şi care nu au un interes imediat în • producţie, a fost puţin productivă, eră nevoieTşj de lucrătorii liberi, pe care spre a-i hotărî să se ocupe cu tăierea sării, li se acordau avantaje speciale ca scutirea de armată, de plata birului, etc. Sistemul de exploatare prin ocne a durat la noi până la 1870, când a fost înlocuit cu actualul sistem de exploatare prin galerii. Şi în acest sistem se sapă mai întâiu un puţ, ceva mai larg, (cam de 5/2 m.). După ce s’a străbătut vreo 15 metri în sare curată, în loc de a lărgi puţul în formă de con sau clopot, se sapă într’un sens şi în altul un tunel orizontal^de aproximativ 4 m. p. şi fie lungime de peste 100 m., acest tunel se lărgeşte, deoparte şi de alta a lui se fac galerii de lemn spre a se putea vizită tavanul minei, să se vadă dacă nu s’au produs crăpături care ar putea compromite soliditatea minei. După lărgirea tunelului se sapă apoi în jos, lărgindu-se treptat mina prin tăierea a doi pereţi înclinaţi de aproximativ 30° în raport cu verticala, care pereţi au aspectul foilor unei cărţi desfăcute al cărui cotor ar reprezintă tunelul iniţial. Galeria privită în lung are aspectul unei prisme culcate* a cărei secţiune este un trapez regulat. E nevoie a se deschide noui galerii ? Se porneşte iar dela tunelul de sus, se croiesc alte tunele în genere perpendiculare între ele, apoi se lărgesc şi se obţin astfel noile galerii. Câmpul de exploatare devine foarte întins şi se pot extrage mii şi mii de tone de sare, fără a fi nevoie de deschiderea unei alte mine; în toate minele deschise dela 1870 încoace se continuă exploatarea şi ele vor ajunge încă multă vreme. Ocnele vechi, care se desemnau în genere cu numele de sf. Nicolae, sf. Ioan, sf. Dumitru, Ocna din deal, etc., s'au. www.dacoFomamca.ro SAREA DIN SALINELE ROMÂNEŞTI 101 înlocuit cu galeriile Carol, Ştefan cel Mare, Cândescu, Bră-tianu, etc., sau şi mai simplu cu galeriile No. I, II, III, IV, ca la Salina Slănic, cea mai importantă din salinele noastre. In locul vechilor crivacuri şi a cailor vii, s’au introdus maşinele şi cai vapori; burdufele ce se legănau în gol, s’au înlocuit cu ascensoare sistematice, vapaiţa şi ■ocna strimtă şi întunecoasă s’au înlocuit cu lumina electrică şi nişte saloane spaţioase bine luminate, bine aerate şi cu o temperatură constantă de 15° vara ca şi iarna. Scoborârea într’o salină este un spectacol din cele mai interesante, şi aş angaja pe toţi aceia cari nu au avut încă ocazia a vizită o salină, să profite de prima ocazie, asigurându-i că vor căpătă o impresie ce le va rămâne. In special, în bunele dispoziţii ce animează de câtva timp •corpul nostru profesoral de a învăţă pe elevii lor ştiinţa, nu numai din carte, dar şi din natură, — cred că ar fi bine ■dacă din excursiunile ce fac, vor fi unele îndreptate şi spre salinele noastre, unde de sigur, vor fi bine primiţi şi de unde elevii vor profită. * * * In ceeace priveşte munca tăierii sării, negreşit că ea este mai grea decât aceea dela seceratul grâului sau săpatul porumbului, dar din toate exploatările miniere este astăzi de sigur una din cele mai uşoare şi nici nu poate fi comparată cu aceea dela săparea puţurilor de păcuri sau din minele de cărbuni. Dacă tăierea sării continuă a se consideră ca muncă silnică, pricina este că codul nostru penal nu s’a mai revizuit dela 1864, de când sistemul pentru tăierea sării s’a transformat complect. De fapt din cele vreo 110.000 tone sare ce se extrage anual din salinele noastre, numai vreo 30.000 tone se tae de arestanţi, iar restul de lucrătorii liberi. Din cele 110.000 tone exploatate anual, 70.000 tone se vând în ţară, restul se exportă în primul rând în Serbia şi Bulgaria, apoi în Rusia şi Senegal. Statul face foarte bune afaceri, atât cu sarea vândută în ţară, cât şi cu aceea www.dacoromamca.ro 102 NATURA ce exportă. Dela sarea vândută în ţară rămâne Statului ca venit net peste 5.000.000 lei, care reprezintă în cea mai mare parte impozitul ce-1 plătesc consumatorii. Impozitul asupra sării este proporţional, cel mai ridicat din toate impozitele indirecte puse asupra articolelor de prima necesitate (zahăr, petrol, etc.), el nu este justificat decât prin vechimea lui, fiind cel mai vechiu impozit de consumaţie, şi poate pe faptul că toţi vecinii noştri, afară de ruşi, plătesc sarea şi mai scump. Intr’o viitoare prefacere a sistemului nostru de impozite cred că se va remania şi acesta. *X* * * Prezentele note s’au lungit deja prea mult. O chestiune din cele mai importante — aceea a părţii comerciale — trebuie să o las de o parte. Dacă redacţia acestei interesante reviste îmi va permite, voi reveni într’un alt număr. A. G. Ioachimescu Inginer. Directorul Fabricei de tutun Delvedeie. ------------sa*----------- ANIMALELE ŞTIU SA NUMERE ? Domnul E. AJancini, a făcut o lucrare însemnată asupra deslegării cestiunii dacă animalele ştiu să numere sau nu. Până acum, cunoştinţele aritmetice pe cari un animal poate să le exteriorizeze, sunt coprinse în limitele restrânse a câtorva unităţi. Aşa un câine se obişnueşte uşor a luă trei bucăţele de zahăr şi a nu mai cere alta, după ce le-a primit. Lichtemberger citează exempul unei privighetoare, cart', se obişnuise să ceară trei cărăbuşi unul după altul, şi imediat apoi plecă, căci ştia bine că i s’a sfârşit porţia. Unele animale cari sunt întrebuinţate la lucrări periodice în mine, sau pentru transporturi, urcatul unor coaste, par a-şi dă seama de numere destul de mari. Toată lumea ştie, cum caii dela tramvaie fac mai voioşi ultima cursă, după care îşi dau seamă că se duc la grajd. Elefanţii din India, cari www.dacaromamca.ro ANIMALELE ŞTIU SĂ NUMERE ? 103 sunt întrebuinţaţi la transportul lemnăriei, sunt la fel cu caii de mai sus, şi cu nici un preţ ei nu mai lucrează, după ce clopotul de repaus a sunat. Domnul Timofieff, citează cazul unui ţăran, care ară cu un plug tras de un cal, şi căruia îi dă un repaus după fiecare 20 de brazde. Calul se obişnuise aşa de bine cu numărătoarea celor 20 de rânduri, încât după câtva timp nu mai eră nevoe ca să numere stăpânul, căci calul se oprcâ dela sine, după sfârşitul celei de a douăzecea brazdă. Montaignc spune că boii, întrebuinţaţi la învârtitul roţilor ce serveau ca să ude grădinele regale dela Suza, încetau lucru de îndată ce făceau o sută de drumuri, munca lor obişnuită. D-l Timofieff mai citează cazul extraordinar al unui câine care a învăţat să numere până la 26. Câinele acesta avea obiceiul să ascundă oasele co primea şi do unde le luă apoi drept hrană şi le mâncâ în linişte. Intr’o zi când nu i s’a dat de mâncare, el care în ajun căpătase 26 de oase pe care le ascunsese conform obiceiului său, a făcut câte o vizită la fiecare ascunzătoare şi după ce a mâncat toate oasele s’a culcat. Care nu fu însă mirarea stăpânului său când văzu cum câinele se scoală repede din somn, dă fuga la o ascunzătoare şi vine cu un os, făcuse o vizită celei de a 26 ascunzătoare care fusese uitată la prima cercetare. Tot D-l Timofieff a învăţat o pisică să nu se mişte când i se oferea orce bucăţică cât de aleasă; când i se dă a şasea oară o luă imediat; dela numărul şase încolo numai înţelegeâ nimic. S'a constatat prin experienţă că coţofenele şi ciorile, nu pot să numere peste patru. Fiind vorba de un animal foarte bănuitor—cioara,—care nu se duce la cuibul ei decât când este linişte de jur-înprejurul lui, s’au aşezat nişte vânători, la spatele unei colibe. Ei s’au aşezat însă în aşa chip încât cioara să-i poată zări din copacul pe care şedea la pândă în apropierea cuibului ; în urmă vânătorii au ieşit unul căte unul. Atâta vreme cât vânătorii erau patru, ori mai puţin — www.dacaromamca.ro 104 NATURA cioara ştiâ foarte bine când mai rămânea câte unul după colibă — şi foarte prudentă nu părăsea copacul din care observă. Când însă vânătorii erau mai mult do patru, cioara se înşelă şi se întorceâ la cuib, deşi în colibă mai rămâneau vânători. Observaţiunea aceasta este identică cu aceea pe care o citează Jaquot despre nişte maimuţe din Transvaal cari trăesc pe lângă ferme şi sunt foarte mult izgonite din cauza stricăciunilor pe cari le fac. Aceste maimuţe sunt foarte fricoase şi pentru a le prinde, boerii în număr mai mare de patru se ascund printre mărăcini şi ies apoi din ascunzătoare, făcând mare sgomot, numai patru, iar ceilalţi rămân ascunşi între mărăcini. Maimuţele ne mai bănuind că a mai rămas cineva în ascunzătoare — căci nu ştiu să numere decât până la patru — cad victimă imprudenţii lor. S’a încercat încă de mult de a se aduce animalul în stare ca să-şi asocieze numărului şi sunetul vocal corespunzător. Romanes x) a învăţat în chipul acesta un chimpanzeu din grădina zoologică dela Londra să înţeleagă până la cinci. El spuneâ animalului să iâ 1, 2, 3, 4, 5 fire de pae şi nu le primcâ decât atunci când numărul lor era exact. In scurt timp animalul s’a obişnuit să înţeleagă ordinele şi nu se înşelă decât foarte rar. Cunoscutul naturalist englez Sir John Lubboch a încercat educaţiunea unei mici căţeluşe cu ajutorul unor cartoane, încercarea aceasta n’a dat din punct de vedere al calculului decât nişte rezultate foarte îndoioase. (După le Naturaliste). Victor Anastasiu. 1) George John Romanes-fiziologist şi naturalist englez, s’a născut la Kingston (Canada) la 1848 şi a murit la Oxford în 1894. www.dacoromamca.ro CHIMIA ÎN CASĂ ŞI BUCĂTĂRIE 105 CHIMIA IN CASA ŞI BUCĂTĂRIE I. In bucătărie gătim mâncările noastre din substanţe animale şi vegetale cu ajutorul apei şi focului cu deosebire. Aceste corpuri suferă astfel anumite schimbări chimice cari fac mâncările mai gustoase şi mai uşor de mistuit. Stăpâna casei pătrunde astfel în bucătărie, ca şi chimistul în laborator, în natura chiar a lucrurilor. După cum acesta din urmă lucrează cu ştiinţă, urmărind anumite legi cu-noscuţe ale naturei, care-i asigură izbânda muncoi lui, tot aşa şi stăpâna casei trebue să fie cu băgare de seamă la legile naturei; cu ajutorul acestora ea este în stare să supue voinţei sale şi mersul prefacerilor chimice în laboratorul ei, în bucătărie; ea va izbuti cu chipul acesta să aducă la îndeplinire cu mai puţină cheltueală de timp şi de bani transformarea chimică urmărită, gătirea bucatelor. ' Multe bucătărese lucrează mai mult mecanic, după anumite reţete învăţate pe de rost şi după obiceiuri învechite cari stau în contrazicere cu învăţăturile chimiei. Foarte des le mai lipseşte acestora şi înţelegerea unei cumpăniri drepte în măsură şi câtime. Nu e deci nici o minune dacă la urmă de tot munca mâinilor lor nu e de fel izbutită cu toată risipa de timp şi de material. Cerinţele mari pe cari le pretinde vieaţa de astăzi în conducerea unei bucătării şi creşterea într’una de preţ a mijloacelor de traiu, silesc pe stăpâna casei să-şi câştige din vreme cunoştiin' ţele chimice. Numai cu chipul acesta ea va fi în stare să-şi îndeplinească în bucătărie menirea ei după principii chimice. Dacă aceste cunoştinţe sunt nesocotite, atunci se ivesc surprize neplăcute, atât în ce priveşte partea materială, cât şi ce priveşte gustul plăcut al mâncărilor gătite. Se vorbeşte si se scrie în fiecare zi de rolul femeiei si se fac într’una propuneri noi cu privire la dreptul ei de vot. Ca cea mai însemnată menire a femeiei am socotit în www.dacoromamca.ro 10G NATURA totdeauna po aceea de a găti mâncările. Acest rol ar trebui să fie mai cinstit de femeia cultă; îndeplinească-1 dânsa după cunoştinţele chimice cuvenite şi reuşita ei va fi recunoscută în totul de bărbat, toţi bărbaţii fiind foarte realişti în această privinţă, după cum spune o zicătoare. Conducătoarea bucătăriei, fie ea stăpâna casei, fie un reprezentant al ei, trebue să ştie nu numai cum se fierbe, şi ce anume fenomene chimice se petrec în acest timp, ci trebue să fie deprinsă şi cu technica bucătăriei. Cu chipul acesta ea va şti pedeopavte să iasă cu înlesnire din încurcătură când bucătăreasa plătită îi face neajunsuri şi va fi în stare, pe dealtăparle, să facă cu pricepere controlul cuvenit. Istoricul bucătăriei face parte din istoria culturii omeneşti. La început au fost întrebuinţate drept hrană fructele câmpului şi carnea crudă a animalelor ucise, astfel cum mai obişnuosc încă unele popoare sălbatice. După descoperirea focului a început şi pregătirea bucatelor, sau prin frigerea cărnei în frigarea tăiată din craca unui pom, sau prin încălzirea ei cu pietre înroşite în foc şi vârâte în trupul animalului ucis. In câte un loc se umplea cu apă vreo scobitură de stâncă sau vreo groapă făcută în pământ şi se încălzea această apă cu pietre înroşite în foc până ce carnea dinăuntru se frăgezeâ bine. Aceste două mijloace de fript şi de fiert au fost observate multă vreme încă la popoarele sălbatice. întâmplarea şi experienţa au înbună-tăţit cu timpul această stare primitivă a bucătăriei. Nu ştim încă şi nu vom şti nici odată cum a fost născocit cel mai vechiu vas de bucătărie, «oala de pământ». E probabil că păreţii unei groape de fiert, făcută ca mai sus în pământ lutos, s’au tot uscat şi întărit în foc până ce prin contracţiune s’au desprins şi au putut a fi scoşi afară. Astfel a luat naştere icoana istorică a oalei de astăzi. A fost dcajuns în urmă să mai vio un cap născocitor care să înmoaie deadreptul lutul cu apă, să facă din această clisă o oală, să o usuce şi să o ardă în foc. Evreii cunoşteau oala încă de pe vremea lui Moise. www.dacoromanica.ro CHIMIA ÎN CASĂ ŞI BUCĂTĂRIE 107 Omul nu s’a oprit însă numai la fiert; cu timpul a vrut să ţie seamă şi do cerul gurii; pentru aceasta a început să iuţească mâncările şi băuturile cu mirodenii anumite; sarea încaltea a fost întrebuinţată foarte de timpuriu. Fermentarea laptelui şi a musturilor dulci do plante a înlesnit descoperirea băuturilor alcoolice; acţiunea acestora din urmă asupra omului, după o întrebuinţare peste orco măsură, a trebuit desigur să umple de mirare pe cei dintâi observatori. Clima şi natura locului au făcut ca locuitorii lui să se hrf nească mai mult cu animale sau cu vegetale. Bucătăria a trebuit, prin urmare, să iâ o dezvoltare deosebită la carnivori decât la vegetarieni. Cei dintâi, popoare de vânători şi păstori, se hrăneau cu mici şi vito, cei din urmă, agricultori, se mărgineau la orez, legume, făinuri, ceapă, poame, şi numai din când în când peşte şi carne de cămilă. Bucătăria aleasă se trage din Asia, ţara belşugului şi a traiului bun, unde se ţineâ în seamă mai mult gustul rafinat şi care are nevoe de substanţe iuţi decât o pregătire raţională a mâncărurilor. Aceste deprinderi le-au imitat în urmă vechii Greci, deprinşi mai înainte cu regimul spar-tanic. Dela Greci au învăţat Romanii, cari au întrecut cu timpul pe maiştrii lor în lux şi cari s’au îndepărtat întru atât de însemnarea adevărată a bucătăriei, încât nu gustul bun arătă valoarea mâncării, ci numai preţul mare, raritatea substanţelor întrebuinţate, felul costisitor de pregătire şi aranjarea strălucită, erau calităţile hotărîtoare. In acest scop, Romanii îşi împodobeau mâncările cu perle, cu pietre scumpe şi chiar cu aur, ca să fie şi mai scumpe. Vechii Germani erau cu totul altfel; ei rămăseseră un popor simplu. Scriitorul roman Tacit, istoriseşte oarecum cu milă despre dânşii şi povesteşte că laptele acrur merele pădureţe şi făina de ovăz ar fi fost singura lor hrană. Din alte izvoare aflăm însă că, din contră, ei ar fi mâncat şi came de peşte, de vacă, de urs, de porc şi de păsări, prăjituri de tot felul, legume, chimion, drept lucru pi- www.dacoromamca.ro 108 NATURA cant şi extract de malţ, drept bere. Orcum, carnea de porc a fost introdusă în bucătăria germană din timpurile cele mai vechi. Romanii, cari au cutreerat Germania şi cari au stabilit în multe locuri garnizoane, au introdus şi printre Germani luxul în bucătărie, deprinzându-i cu mâncări de carne şi de ouă, cu fripturi, cu salate, cu prăjituri şi mai cu seamă cu vin. Cu toate acestea, până în timpul cruciatelor, s’a mai păstrat caracterul simplu al bucătăriei indigene. Expediţiile cruciate au avut o mare influenţă asupra bucătăriei, făcând cunoscut obiceiurile altor naţiuni şi produsele] ţărilor străine. Cavalerii şi pelerinii aduseră în patrie fructe şi mirodenii orientale. In timpul întregului evul mediu, tot luxul se reducea mai mult la mâncare multă, în care intrau vânat, animalele de casă, păsări şi cu deosebire vinul. Domnitorii de pe atunci trebuiră să mai înfrâneze prin legi anumite risipa în mâncare. Celor bogaţi li se dă voie să aibă zilnic două soiuri de peşte şi două feluri de mâncare, iar celor de mijloc numai odată în săptămână mâncare de came. Cei cu mai puţină dare de mână trăiau de obicei cu pâne, lapte, unt, fructe şi carne de porc afumată. Cam aceeaş stare de lucruri eră pe vremea aceea în Anglia. In Italia bucătăria a fost foarte cultivată, mulţumită bogăţiei, comerţului cu Orientul şi imitării luxului asiatic. Prin legături de familie, acest gust rafinat a trecut în Franţa, unde a fost şi mai mult perfecţionat. Din Franţa rafinarea şi belşiugul în bucătărie a trecut în urmă în Germania, unde acuma a prins mai bine, căci acum lumea caută excitante pentru gură şi stomah. Desvoltarea artei culinare moderne stă în legătură cu înclinările naturale, cu desvoltarea simţului gustului la om şi cu civilizaţia. Omul învaţă să deosibească din ce în ce mai bine şi fuge de ce-i ordinar, nerafinat şi neexcitant. După cum se vede popoarele progresează şi în cunoştinţe, artă, vieaţă de familie şi de stat, şi în ce priveşte pretenţiile în mâncare şi băutură. Această desvoltare a artei bu- www.dacoromamca.ro CHIMIA. ÎN CASĂ ŞI BUCĂTĂRIE 109 cătăreşti a avut însă în vedere mai mult gustul decât adevărata hrăniră sănătoasă. Timpurile mai noui au adus o îndreptare a lucrurilor de oarece şi simţul gustului, ca şi orce alt simţ, este şi el în stare să primească o educaţie cum se cade. Odată cu des-voltarea chimiei s’a înălţat şi meşteşugul bucătărese la rangul de ştiinţă culinară. Am ajuns la bucătăria modernă; după starea în care se găseşte ea, se poate cunoaşte nu numai starea do cultură a unui popor, ci şi gradul de educaţie al oamenilor luaţi unul câte unul. Iilinke a formulat legea: «bucătăria omului este oglinda educaţiei lui, proaste sau bune». «Eu nu cred, zice el. că o bucătărie curată, cu vase ce sticlesc, cu provizii de toate şi cu mirodenii tari arată numai decât o gospodină harnică, care bagă de seamă la toate, căreia îi place rânduiala şi care ştie bine ce-i trebue unei gospodării. O ochire aruncată într’o bucătărie arată totuş caracterul stăpânii din casă şi din starea în care se găseşte bucătăria poţi ghici dacă supraveghetoarea ei e sau nu o femeie exactă, harnică, îndemânatică, curată şi cu ordine. O bucătărie murdară, fără rânduiala, înegrită de fum, cu vase ruginite, ţinute rău sau nu cum se cuvine, cu oalele puse fără rost la foc, o asemenea bucătărie te scuteşte să-ţi mai arunci ochii în restul gospodăriei, pe pat, pe rufe, în pivniţă sau în condica de socoteli; poţi şti de mai înainte că totul se va află într’o stare neîngrijită; stăpâna casei poate fi o foarte bună 'doamnă de societate, o artistă, o femeie plăcută; ea nu este însă o gospodină cum se cade». (După Profesor Gustav Abel). G. G. Longinescu www.dacQtQmaiiica.ro 110 NATURA MIŞCAREA PERPETUĂ Se spune des proverbul cunoscut, că un nebun aruncă o piatră în apă şi o sută de înţelepţi nu pot s’o scoată, şi se spune ca un fel de răutate a omului cu minte puţină contra celor cu învăţătură. Adevărul este, că dacă oamenii înţelepţi s’au îndeletnicit câte odată să scoată pietrele aruncate de nebuni şi n’au izbutit, apoi au scos mai în totdeauna altceva mai bun şi mai folositor. Din pietrele aruncate de alchimişti în cuptoarele, cazanele, retortele şi toate aparatele lor încurcate spre a fi prefăcute în aur, oamenii înţelepţi au scos chimia cu toate aplicaţiunile ei fără sfârşit. Din maşinele cu rotiţe nenumărate, din alcătuirile pe cari nu ni le mai putem închipui acum, cari trebuiau să dea mişcarea perpetuă, au izvorît de o parte mecanica teoretică, de altă parte mecanica technică cu preciziunea ei fără seamăn. Dacă astăzi apar pe fiecare zi invcnţiuni cu adevărat folositoare, pe cari lumea le primeşte imediat în serviciul nevoilor de toate zilele, asta dovedeşte încrederea acum statornicită în spiritul de chibzueală al cercetătorilor, fie mari şi cu nume cunoscut, fie mai mărunţi. Altădată însă inventatorii erau pe jumătate, dacă nu pe deantregul, nebuni, şi făgâduelile colosale mai niciodată ţinute, pe cari le trâmbiţau cu gură mare, opreau dela început orce încredere. Inventatorul este şi astăzi un visător, însă acum el are la îndemână drumul sigur şi precis dat de ştiinţa pură, oare îi poate prevedea izbânda sau nereuşita, şi de ştiinţa aplicată, care îi poate dâ mijloacele de întrupare a închipuirii lui. * * * La lumina încă nehotărîtă a începutului timpurilor moderne, imediat după întunericul copleşitor al veacului de mijloc, ştiinţa începe să meargă cu paşi şovăitori. Primele www.dacoromamca.ro MIŞC ARSA PERPETUĂ 111 experienţe, izvorîte de-adreptul din prevederi teoretice, reuşind, curajul cercetătorilor nu-şi mai are frâu. Uimiţi de rezultatele căpătate, ei făuresc în mintea lor răspunsuri la chestiunile cele mai grele; nimic nu li se mai pare cu neputinţă. In închipuirea lor arzătoare, ei deveneau creatori mai mândri ca Creatorul pe care îl adoraseră până ieri. Vieaţa se înfăţişă acestor oameni ca o maşină, ca un automat, ceva mai complicat ca cele pe cari ei le construiau zilnic. In secolul al XVIII-lea s’a admirat în toată Europa raţa lui Vaucanson care mânca şi mistuiâ, precum şi flautistul aceluiaş Vaucanson care îşi mişcă degetele fără greşeală. Nu mai puţină mirare a stârnit copilul care scriâ al lui Droz cel bătrân şi pianista lui Droz cel tânăr. Pianista acestuia urmăreâ cu ochii jocul mânilor pe clapele clavirului şi la sfârşitul bucăţii se ridică şi salută ceremonios. Ar fi de neînchipuit ca oamenii aceştia, al căror talent se puteă măsură cu acela al capetelor celor mai ingenioase din secolul nostru, să cheltuească atâta timp şi osteneală, să întrebuinţeze atâta iscusinţă pentru construirea acestor automate, cari ni se par astăzi nişte jucării copilăreşti, dacă ei n’ar fi avut speranţa să deslege pe această cale problema vieţii cel puţin în parte. Cei cari au văzut copilul care scrie al lui Droz cel bătrân, povestesc că complicaţia de rotiţe care-i dedeau diferitele mişcări eră aşa de mare, încât o inteligenţă mijlocie n’ar fi fost în stare să priceapă nimic din mecanismul automatului. Pentru acel automat meşterul lui a fost nevoit să stea închis în carcerile îngrozitoare ale inchiziţiei spaniole, de oarece asemănarea automatului cu un copil cu carne şi oase eră aşa de izbutită, încât nu i se putea crede •construirea naturală şi fără ajutorul dracului. Cu toate că aceşti constructori n’aveau de sigur speranţa să deâ automatelor lor un suflet cu toată desăvârşirea morală, ei aveau credinţa că suprimând perfecţiunea lăsau la •o parte şi imperfecţiunea morală, în schimb însă ei îşi www.dacoromamca.ro 112 NATURA închipuiau că înlocuind carnea cu un metal rezistent puteau făuri oameni care să ne servească indefinit şi totdeauna cu supunere. Astăzi, nu mai căutăm să construim maşini care să facă miile servicii mărunte pe care le poate face un singur om, ci cerem din contra ca o maşină să facă un singur serviciu dar aşa precum nu-1 pot face nici o mie de oameni. Pe această străduinţă de a construi fiinţe vieţuitoare, s’a altoit o altă idee care a fost un fel de nouă piatră filozofală pentru secolele al XVII şi al XVIII. Eră vorba să se scornească mişcarea perpetuă — peirpetuvim mobile — cum i se ziceâ atunci pe latineşte. Prin aceste cuvinte se înţelegea o maşină, care fără să fie necontenit pusă în mişcare de cineva, fără să fie împinsă de o cădere de apă sau de vreo altă putere a naturii, să se mişte cu toate astea fără încetare, dându-şi singură puterea trebuincioasă care s’o pună în mişcare. In privinţa aceasta animalele şi oamenii păreau că răspund acestei idei de mişcare perpetuă, căci ele se mişcă cu putere neîncetat, câtă vreme trăiesc, fără să fie împinse sau puse în mişcare de cineva. Nu se bănuia pe vremea aceea vreo legătură între hrană şi desfăşurarea puterii trupeşti a animalelor. Hrana părea mai mult un fel de unsoare pentru încheieturile plăpânde ale maşinii vieţuitoare, întocmai ca cea trebuitoare maşinilor obişnuite; ea mai avea rostul să înlocuească materialul uzat, să reînoească pe cel învechit. Producerea fără sfârşit de putere totdeauna gata la muncă, părea însuşirea de căpetenie a vieţii organice. Cine voia prin urmare să făurească oameni, 'trebuia mai întâiu să găsească mişcarea perpetuă. Alături do felul acesta de a înţelege mişcarea perpetuă s’a născut o altă speranţă care încălzeşte şi astăzi mintea multor oameni. Mişcarea perpetuă trebuia să deâ putere de muncă fără nici o cheltueală, adică din nimic. Insă munca e ban, aşa dar mişcarea perpetuă trebuia să deâ mijlocul de a ['ace bani din nimic, ceeace a surîs totdeauna oame- www.dacoramanica.ro MIŞCAREA PERPETUĂ 113 nilor cu o moralitate mai mult sau mai puţin îndoioasă. Ţinta care îndemnă la cercetare eră prin urmare ademenitoare şi talentul celor care încercau să se îndrepteze spre ea, nu eră totdeauna de rând. Felul chestiunii eră potrivit să prindă în mreajă minţile cele mai iscusite, să le învârtească ani întregi împrejurul şi alături cu chestiunea, să le amăgească speranţele cu o reuşită totdeauna aproape şi necontenit scăpată din mână, să încheie în fine de cele mai multe ori cu rătăcirea şi întunecarea minţii aşa de luminoase la plecare. Năluca nu voiâ să se lase prinsă. Ar fi cu neputinţă să se povestească toate încercările făcute spre a găsi mişcarea perpetuă, de oarece minţile alese care au încercat şi n’au reuşit, nu simţeau plăcere să vorbească de rătăcirea lor. Cei cu mintea mai slabă însă trâmbiţau pe toate cărările că ei au descoperit mişcarea perpetuă. De oarece toate încercările de a realiză maşinile lor n’au reuşit, lumea nu le-a mai dat credinţă. In totdeauna lucrurile păreau bine chibzuite şi judecata meşterului fără cusur. Cu toate acestea la încercare maşina avea micul dar cel mai de căpetenie neajuns că nu vrea să meargă. Inventatorul pornea atunci din nou să caute şurubul care trebuia schimbat pentru ca să nu mai împiedece mişcarea maşinii care altfel i se părea desăvârşită. încetul cu încetul, ideia că dezlegarea problemii n’ar fi cu putinţă, s’a statornicit în multe minţi. N’a trecut mult şi mecanica teoretică a dovedit cu toată rigoarea că cel puţin numai cu întrebuinţarea puterilor mecanice nu se poate construi o maşină care să deâ o mişcare perpetuă. * * * încheiem acest articol dând pe scurt povestirea diferitelor încercări ale unui inventator publicată în «Imperial Magazine® la 1824, rămânând ca, în numărul viitor în care vom desvoltâ importantul principiu de mecanică al conservării energiei, să punem în evidenţă în linii generale că mişcarea perpetuă nu e cu putinţă. «Pot acum la bătrâneţe să povestesc că în tinereţea cNatura» No. 4. 8 www.dacaromamca.ro 114 NATURA mea am întrebuinţat multă vreme şi am cheltuit mulţi bani ca să descoper mişcarea perpetuă. Se spunea din gură în gură pe atunci că cel care ar face o aşa descoperire, nu numai că ar avea fericirea să-i rămână numele nemuritor, dar ar fi câştigat şi un premiu de 10.000 lire sterlinge dat de parlamentul britanic. «Momit şi de una şi de alta, m’am pus la lucru. Am citit tot ce se scrisese în privinţa cercetărilor la fel făcute înaintea mea. Aşâ, m’am ocupat de mişcarea căpătată cu ajutorul unei sfere de fier şi a unui magnet, amintită în Mathematical Magic a episcopului Wilkins (1672). Am studiat după aceea proprietăţile probabile ale roţii lui Orffyreus (1745), despre care profesorul Gravesante povestea într’o scrisoare către Neiolon, că s’a mişcat timp de două luni fără încetare şi că atunci a oprit-o spre a nu uză materialul din care eră construită. Am căutat cu toată sârguinţa secretul acelei roţi, sfărâmată de inventatorul ei, şi după câtva timp am construit o maşină care mi se păreâ că înlocuieşte cu succes roata lui Orffyreus. Mişcat, cum de sigur nu fusese Newton când a descoperit legea gravitaţiunii universale, am făcut descrierea maşinii mele şi am expediat-o, aşteptând răsplata muncii mele. La începutul aşteptării n’aveam nici o îndoeală, încetul cu încetul succesul mi s’a părut îndoios şi în momentul când am primit răspunsul că maşinea mea nu poate dâ mişcarea perpetuă, eram oarecum pregătit. «M’am îndreptat atunci pe alte căi. Am căutat să întrebuinţez licide, care mi se păreau mai potrivite scopului meu. Am studiat oscilările mercurului în tubul barometrului, dar n’am scos nimic de acolo. Am încercat să trag folos din fluxul şi refluxul mării, dar iarăş în zadar. După o mulţime de alte încercări fără rezultat, am citit într’o zi despre ridicarea apei în tuburile capilare. Mi-am închipuit atunci că dacă într’un astfel de tub cufundat într’un vas cu apă, apa se ridică d’asupra nivelului apei din vas, aşezând tubul puţin cam înclinat, apa va curge, şi curgând www.dacoromamca.ro ATECH GAH 115 în vasul cu apă,, curgerea va fi perpetuă. Nu vă puteţi închipui bucuria mea că am găsit, în sfârşit, mişcarea perpetuă. Rămâneâ să fac încercarea de al cărei rezultat nu mă îndoiam un moment. Am aşezat totul cu îngrijire, dar apa nu vrea să curgă, ca şi când ar fi fost geloasă pe re-numele meu. «Am construit după aceea o altă maşină, despre care mii de persoane îmi spuneau că este un perpetuum mobile. Insă îndoeala începuse să-mi muşte sufletul. Persoanele care-mi admirau construcţia, n’aveau cunoştiinţele mecanice pe care să pot pune temeiu. încetul cu încetul m’am încredinţat că cu cunoştiinţele mele foarte restrânse despre teoria mecanismelor, n’am să pot ajunge niciodată la capăt, şi am încetat încercările mele fără socoteală». (După o conferinţă a lui Helmholtz şi o broşură a lui Baul). G. Ţiţeica. ATECH-GAH TEMPLUL «FOCULUI NESTINS» DELA SURAKHANY (BAKU-CAUCAZ b Obiceiurile lumei moderne au lungit ziua încă de mult, dincolo de apusul Soarelui; din această cauză cestiunea iluminatului a luat o importanţă considerabilă. La oraşe problema aceasta este rezolvită de mai bine de 100 de ani, prin întrebuinţarea gazului de iluminat. La ţară însă, lumânarea or opaiţul numai satisface şi descoperirea uleiurilor minerale a pus capăt de vreo câţiva ani şi acestui neajuns. Cuvântul descoperire nu este tocmai cel mai potrivit, căci încă şi Herodot şi Pliniu pomenesc de ele, iar Perşfii de mai bine de 20 de secole cunosc «focul nestins», care alimentează cultul în templele lor. In Caucaz, fântânele de gaze dela Baku, sunt celebre de aproape 25 de secole. 1 1) Vizitat de autorul acestui articol. www.dacoromanica.ro 116 NATURA înainte chiar de înfiinţarea adoraţiunei focului de către Perşi, indigenii din aceste ţinuturi aveau o deosebită ve-neraţiune pentru aceste fântâni. Adoratorii focului veneau să-şi facă rugăciunile lor în aceste locuri cu mult înainte de fondarea imperiului roman. In regiunea dela Balakhany şi Sabuntschi se află şi Su- rakhany, localitate unde gazele hidrocarburate ies la suprafaţă aşa de uşor încât indigenii printr’o simplă săpătură fac nişte gropi în care după ce dau foc gazelor, îşi coc pietrele de var sau îşi prepară alimentele 1). Focul etern din templul dela Surakhany, arde probabil încă de acum 22 de secole. In localitate nu se ştie mai 1 1) Se ştie că asemenea ieşituri de gaze există în multe locuri la noi în ţară în regiunile petrolifere; cele mai de mult cunoscute sunt acelea dela Lopătari din Buzău. www.dacarotnamca.ro ATECH-BACH 117 nimic despre origina acestui monument, sau mai bine zis, nu se ştie decât că : «nişte oameni cu înfăţişarea curioasă, cu haine minunate, şi cari veneau de peste nouă mări şi nouă ţări, cu numeroase turme de vite, s’au aşezat în a-ceste locuri să se roage». După cum se vede, templul se compune dintr’un dom central cu altar în mijloc, unde ardeâ focul etern ca şi la cele patru colţuri de sus. De jur împrejur se află chiliile, în cari altădată locuiau preoţii adoratori ai focului, şi se adăposteau pelerinii din India şi Tibet. Se mai vede încă cuptorul pentru pâine, altarul pentru sacrificii şi multe inscripţiuni sanscrite, la cari s’au amestecat numele şi dorinţele multor dintre vizitatori, doritori de a trece la posteritate pe această cale. Astăzi acest templu, atât de slăvit în vremuri, este aproape în ruină, iar cheia se află la portarul fabricii vecine. De sub altarul central, din puţul din mijlocul căruia ieşitura de gaze arzând, venera altădată pe Ormuzd, astăzi nu mai este nici o viitură. Gurile rele povestesc că, atunci când emanaţiunile naturale nu îndestulau alimentarea focului nestins, preoţii închideau templul, pentru a nu-1 redeschide decât în momentul când gazele erau suficiente, pentru a dă flăcări, cari să strălucească din nou în ochii spăimântaţi ai credincioşilor pelerini. Dacă lumea trecută se găsea atrasă de puterea focului pe care cu temere îl adorau, lumea modernă a voit să industrializeze localitatea. In acest scop s’a clădit o imensă fabrică de rafinat petrolul, sperând a-1 găsi pe loc; sondele de încercare au dat însă rezultate cu totul neaşteptate căci, adâncirea a devenit imposibilă dincolo de 140 metri, de oarece s’a dat peste o aşa de mare presiune de gaze încât, toate instrumentele au fost aruncate afară. Gazele cari în 1895 ieşiau cu o presiune de 22 atmosfere pe un tub de 300 mm. diametru, păstrează încă şi azi o presiune de 13 atmosfere — deci superioară celei ce mişcă cea mai www.dacoromamca.ro 118 NATURA puternică locomotivă de drum de fer; aceste gaze sunt transportate printr’o conductă de 15 km. lungime, la o fabrică de pe marginea mării, unde sunt 'întrebuinţate la luminat şi încălzit — căci fabrica de lângă templu — împreună cu toate instalaţiunile speciale şi şcoli pentru lucrători, ca şi templul însuş sunt complect părăsite. N. Poenaru-Iatan. Inginer de mine. O INTRODUCERE IN STUDIUL FIINŢELOR Vieaţa e rezultatul unor fenomene foarte complicate şi, din studiile făcute în cea din urmă jumătate a secolului al 19-lea, s’a stabilit că toate aceste fenomene pot fi explicate prin fenomenele fizice şi chimice. Pentru a stabili însă aceste concluziuni, s’au făcut studii foarte numeroase şi precise asupra fiinţelor celor mai simple, reduse la treapta cea mai inferioară de organizare. Pentru aceea e necesar ca orce introducere în studiul fenomenelor vieţei să înceapă cu descrierea unei fiinţi din cele inferioare. Vom alege o fiinţă numită Amiba, şi odată cu studiul ei vom introduce pe cititor în terminologia ştiinţifică. * ■33* 1. Amiba e o fiinţă care trăieşte în apele dulci sau sărate şi e aşa de mică, încât nu poate fi văzută decât cu ajutorul microscopului. Amibele pot fi studiate vii într’o picătură din apa în care trăiesc, însă pentru un studiu mai amănunţit se omoară şi se colorează. Omorârea se face cu substanţe care ucid amiba imediat şi o fixează, adică o conservă cu toate însuşirile ei caracteristice. Substanţe fixative sunt: sublimatul corosiv, acidul osmic, acidul cromic, ş. a. Pentru a fixă amibe se urmează de preferinţă metoda următoare : se pune pe o placă dreptunghiulară de sticlă, (numită lamă), o picătură de apă cu amibe şi lama se întoarce, aşa ca picătura de apă să www.dacoromamca.ro O INTRODUCERE ÎN STUDIUL FIINŢELOR 119 vină deasupra unui flacon ce conţine o soluţiune de acid °smic, soluţie din care se ridică vaporii acidului; aceşti vapori, ucid amiba şi o fixează în mai puţin de un minut. Amibele vii nu se pot coloră; cele fixate absorb însă repede culori, aşa că le putem observă mai uşor. Pentru colorat se întrebuinţează mulţime de substanţe ca : solutiuni 11 11 de eosină, de fuchsină, verde de metil, brunul lui Bis-marclc, hematoxylin, albastru de metilen, etc., etc. însă nu pentru orce fixativ sunt bune fiecare din aceste culori. Aşa în cazul când am fixat cu acid os-mic în vapori, e bine să colorăm cu safranină sau hematoxylin. Amiba fixată şi colorată poate fi păstrată ani întregi şi se poate studiâ cu toate amănuntele. Pentru a studiâ însă deosebitele fenomene ale vieţei e necesar şi studiul amibelor vii. 2. Forma si structura amibei. O amibă e o masă neregulată de o substanţă asemănătoare cu albuşul de ou. Această substanţă numită protoplasma n’are o compoziţiune ^ chimică anumită, ci este o adunătură de substanţe chimice complicate, din grupul pe care chimiştii K f°P“eu- îl numesc materii albuminoide. protoplasmă se deosebeşte un corpu- vezicuîâ şor aproape sferic şi care absoarbe pulsatilă, mai tare substanţele colorătoare; acest corpuşor e numit sâmburele sau nucleul, a cărui compoziţie e puţin deosebită de a restului de protoplasmă. Putem rezumă zicând: o amibă e o grămăjoară de protoplasmă înzestrată cu un nucleu. Asemenea grămăjioare de protoplasmă înzestrate cu câte un nucleu se găsesc în corpul tuturor fiinţelor, însă în număr variabil (dela 1 până la mii de milioane) şi se numesc www.dacoromanica.ro 120 NATURA elemente formative sau celule. Deci: o amibâ e o celulă liberă, or: corpul unei amibe e monocelular. 0 amibă vie e transparentă şi forma ei se schimbă necontenit prin apariţia şi retragerea unor picioruşe vremelnice, numite picioare false sau pseudopozi. Observând cu răbdare o amibă neomorîtă, ne vom încredinţâ că : se mişcă, se nutreşte, se înmulţeşte, cu un cuvânt, trăieşte. După un timp moare, se distruge. Ca să urmăm o ordine în descrierea acestei fiinţi (ca şi în studiul orcărei fiinţi), trebue a descrie cu îngrijire în primul loc, forma şi structura amibei, adică să-i studiem Morfologia (dela grec. morphe = formă, logo$=descriere). In al doilea loc vom căută să cunoaştem ce rol, ce lucrări îndeplinesc diferitele părţi ale corpului adică ne vom ocupă cu Fiziologia amibei. 3. Morfologia amibei. Forma corpului e neregulată şi necontenit schimbătoare prin emiterea şi retragerea pseu-dopozilor. în protoplasmă, afară de nucleu, se deosibesc două pături: ectoplasma limpede (hialină) şi endoplasma tulbure. Ectoplasma este pătura externă, care formează un învăliş continuu; din ea se nasc pseudopozii şi numai când aceştia sunt mai mari au şi endoplasmă. Aceasta e formată din o parte limpede, transparentă, şi din numeroase grăuncioare (granula-c ţiunij sau firicele. In / endoplasmă se mai gâ-sesc : picături de gra- Fig. 2.— Diferite faze ale vesiculei pulsatile la o Amibă. gyfne grăuncioare de materii nefolositoare, beşicuţi /vacuole/ alimentare, vacuole cu gaz (v. g.), vesicula pulsatilă, etc. Importanţa acestora se va arătă în studiul fiziologiei. Din toate acestea, vezicula pulsatilă e permanentă. Ea e voluminoasă, situată mai mult spre ectoplasmă şi prezintă mişcări ritmice : se umflă cu încetul şi apoi se strânge brusc spre a se umflă din nou. (Fig. 2). Nucleul ocupă în genere mijlocul corpului şi are formă sferică (fig. 1. N). Un învăliş, membrana nucleară, desparte www.dacoromamca.ro O INTRODUCERE ÎN STUDIUL FIINŢELOR 121 protoplasma sa de protoplasma înconjurătoare. Nucleul e format din un suc nuclear mai lichid şi o substanţă bogată în o materie specială numită chromatină, din cauză că absoarbe mai mult materiile colorătoare, decât restul proto-plasmei. 4. Fiziologia amibei. a) Locomoţiunea. Primul fapt care ne atrage atenţiunea, observând o amibă vie, e mişcarea, mergerea (locomoţiunea). Pentru mişcare servesc pseudopozii; amiba întinde, într’o direcţie oarecare, unul or câţiva pseudopozi; aceştia se fixează cu extremitatea pe lama de sticlă şi apoi pseudopodul se strânge (contractează) şi corpul amibei e un obiect, sau când o aţâ- un m ţâm (irităm) într’un mod oarecare. Exemple: a) Când pseudopozii amibei întâlnesc în apă un firişor (microb, or un grăuncior de carmin pus de observator), protoplasma se întinde în jurul lui, până îl învăleşte complect (fig. 3 B). Fixarea pseudopozilor pe lama de sticlă e încă un semn că amiba simte atingerea. Ectoplasma fiind pătura din afară, putem admite că ea simte, b) Putem între-buinţâ iritanţi fizici. De ex.: dacă sub microscop, unde observăm amibe, facem să vină o rază mai puternică de lumină, amiba fuge de lumină (e negativ fototactică). De asemenea amiba simte: căldura, curenţii electrici, etc. Aceste simţiri sunt numite în genere tactisme, şi se nu- tras spre punctul de fixare, în urmă se formează un alt pseudopod, care slujeşte ca şi cel precedent, şi astfel amiba progresează încetul cu încetul, într’o direcţie oarecare (fig. 3 A). b) Sensibilitatea. Amiba simte obiectele din jurul său. Această simţire o observăm când se atinge de Fig. 3. — A.a b.c.d.e.f. Figuri reprezintând mişcarea unei amibe. B. Cum apucă o amibă un microb. www.dacoromamca.ro 122 NATURA mese pozitive, când animalul se îndreaptă spre iritant, negative când se îndepărtează. Când iritanţii sunt prea tari, amiba se strânge şi chiar moare, c) Iritanţi chimici. Amiba simte şi substanţele chimice: alimente or substanţe produse de alte fiinţi, ce trăiesc în vecinătatea ei, sau substanţe pe cari le pune observatorul în apă (acizi, alcalini). Uneori amiba se îndepărtează, fuge, de substanţe chimice /chemiotactism negativ), de altele se apropie, îi plac şi chiar apucă corpul ce produce acele substanţe şi-l introduce în corpul său (c-hemiotropism pozitiv). Acesta e şi mijlocul prin care fiinţa aceasta simplă, se îndreaptă spre locul unde găseşte alimente şi oxigen. Dacă se acoperă picătura de apă cu o lamelă, amibele se grămădesc spre margini sau spre beşicuţele de aer ce au fost prinse în apă, căci acolo oxigenul se împrospătează mai repede. Acizii, alcoolul, alcalinele în cantităţi mari, distrug aranjamentul complicat al substanţelor albuminoide şi protoplasma moare. o) Adaptarea la mediu. O amibă nu poate trăi decât în împrejurările în cari e obişnuită. Dacă modificăm insă treptat mediul, amiba se adaptează acestor împrejurări noui, dacă nu cumva mediul devine otrăvitor. Astfel, dacă punem amibe de ape dulci, într’o soluţie de 4% sare de bucătărie, ele mor imediat. Când însă lăsăm amibele în apa în care trăiesc şi adăogăm încetul cu încetul sare, (făcând soluţii de 0,01°/0, 0,l°/0, 0,5°/0, 1%), amibele se deprind cu vremea să trăiască în acest mediu nou şi concentrând treptat soluţia până la 4°/„, ele nu mai pier. Vedem dar, — în modul cel mai simplu posibil, — că: adaptarea la mediu e o condiţiune necesară pentru vieaiă, şi că: fiinţele sunt capabile de adaptare. Descendenţii acestor amibe vor păstră caracterele câştigate de părinţi; deci un caz foarte elementar de moştenirea caracterelor căpătate prin adaptare. Astfel de amibe (fii), puse în apă dulce, mor imediat; ceeace ne arată că www.dacoromamca.ro O INTRODUCERE ÎN STUDIUL FIINŢELOR 123 • prin adaptare ia mediu, s’au petrecut schimbări însemnate în structura protopiasmei. d) închistarea. In condiţiuni rele de hrană or umiditate amibele devin sferice şi-şi fabrică (secretează) câte un în-văliş tare, care le apără de schimbările externe (îngheţ, evaporarea apei, etc.). Acest învăliş e numit chist. Când condiţiuni le bune revin, chistul se moaie şi amiba devine iar liberă. Locomofiunea, sensibilitatea, adaptarea la mediu, închistarea, sunt lucrări datorite raporturilor dintre animal şi lumea externă. Aceste lucrări sau funcţiuni, se numesc la un loc, funcţiuni de relaţiune. * * * e) Apucarea alimentelor. Amiba întâlnind firişoare în apă, le apucă, le învăleşte în masa protoplasmică, împreună cu o picătură de apă (fig. 3 B). Beşicuţa formată din picătura de apă şi firişorul străin, se numeşte vacuola alimentară, (fig. 1, V. a). f) Mistuirea sau digestiunea. Dacă firişorul prins e un microb (fiinţi microscopice cari foiesc pretutindeni), atunci se pot observă în vacuolă schimbări remarcabile. Licidul vacuolar, care la început eră apă curată, devine încet-încet acid, căci protoplasma înconjurătoare fabrică şi varsă in vacuolă un acid, cum s’a dovedit prin substanţe chimice care-şi schimbă coloarea în prezenţa acizilor. Sub influenţa acestui acid şi poate şi altor substanţe licide fabricate de protoplasmă, microbul începe a se distruge, a se topi în licidul vacuolei, şi cu vremea, acest licid se împrăştie în toată protoplasma. In acest chip, materia microbului s’a amestecat cu protoplasma amibei, şi desigur, că se transformă în substanţe ce iau parte la sporirea corpului şi la înlocuirea substanţelor ce s’au consumat prin mişcări, sensibilitate, fabricare de suc mistuitor, ş. a. Resturile ce nu pot fi dizolvite (părţile indigeste, sunt împinse către ectoplasmă şi eliminate printr’un procedeu invers apucării alimentelor. Aceste resturi sunt excrementele. www.dacaromamca.ro 124 NATURA s) Rezerve nutritive. Din substanţele căpătate prin fenomenele digestiunii, unele se consumă îndată, prin deosebite reacţiuni chimice, al căror rezultat e un izvor de energie vie (energie actuală, numită şi energie vitală: mişcare, sensibilitate, ş. a.). Altele se îngrămădesc însă în anumite locuri ca proviziuni sau rezerve alimentare. Aşa sunt picăturile de grăsime, ce se înnegresc sub influenţa acidului osmic. h) Respiraţia, circulaţia şi excretiunea. Vezicula contrac- î tilă se strânge ritmic şi aruncă apa din corp. Această apă e introdusă or cu părticelele alimentare, or prin toată substanţa corpului. Din apă absoarbe amiba şi oxigenul trebuitor arderilor încete a substanţelor din corp, căci numai acestor arderi se datoreşte aşa numita energie vitală. Din această ardere (oxi-dare) se naşte bioxidul de carbon (C02) care e dat afară cu apa aruncată de vesicula pulsatilă. (Pătrunderea oxigenului în corp şi eliminarea C02 din el, con-stitue fenomenul respiraţiunii). Din combinarea oxigenului cu substanţele din protoplasmă se produc şi materii nefolositoare, sau chiar vătămătoare corpului. Ele sunt adunate cu apa din corp în vezicula pulsatilă şi aruncate afară (actul excreţiunei). Mişcările vesiculei pulsatile provoacă mişcări în toată masa protoplasmică şi prin aceste mişcări substanţele introduse în corp sunt purtate în toate părţile, circulă; {fenomenul circulaţiunii). Apucarea alimentelor, digestiunea, respiraţiunea, circu- www.dacaromamca.ro DELA NOI 125 latiunea şi excrcţiunea, au ca rezultat final, nutrirea corpului şi de aceea la un loc se întrunesc sub numele de funcţiuni de nutrire. ‘îî' -X* i) înmulţirea. 0 parte din substanţele împrăştiate în corp sunt întrebuinţate, o alta serveşte să mărească volumul corpului, deci la creşterea amibei. Această creştere are o limită şi când animalul ajunge o anumită mărime, corpul se divide în două părţi identice, se reproduce, se înmulţeşte. Reproducerea se face astfel: nucleul începe a se lungi, a se gâtui, tapoi se rupe în două părţi egale; protoplasma imită aceleaşi fenomene şi dintr’un individ, căpătăm doi indivizi-fii, care: cresc, se hrănesc, se înmulţesc, cu un cuvânt evoluează. (Fig. 4). La alte fiinţi fenomenul înmulţirii e mai complicat, însă toate actele al căror rezultat e înmulţirea, se întrunesc la un loc sub numele de funcţiuni de reproducere. * ■îv -X* Iată dar, la o fiinţă foarte simplă, toate fenomenele ce se petrec în vieaţa noastră, însă pe când la om şi fiinţele superi oare’fiecare lucrare e îndeplinită de anumite instrumente sau organe, la amibă toate funcţiunile sunt îndeplinite de o singură celulă. (Celula e organismul elementar). (Extras dintr’un «Curs de zoologie» 1899—900). al autorului, litografiat în T. A. Bâdărău Profesor, Galaţi. DELA NOI Sărbătorirea d-lui Petru Poni.—Numele oamenilor de valoare se popularizează, spune Berthelot, prin acţiunea continuă a următorilor trei factori. In primul rând intră în cumpănă meritele însăş. In al doilea rând vin stăruinţele ce admiratorii acestor oameni pun întru răspândirea învăţăturii lor. In al treilea rând, în fine, trebueşte socotită lupta, uneori aprigă, ce naţiunile o duc între ele pentru a câştigă întâie- www.dacaromamca.ro 126 NATURA tate gloriilor lor. Ca un efect al acestui din urmă factor e şi faptul că în cărţile franceze întâlnim mai multe nume de învăţaţi francezi, în cele germane de învăţaţi germani şi în cele engleze de învăţaţi englezi. Fiecare din aceste naţiuni caută cu tot dinadinsul să dea precădere şi să popularizeze numele fiilor ei iluştri. In cărţile noastre însă cu greu vom găsi nume româneşti. Vom afla, ce-i drept, cu multă înlesnire, ce francez a descoperit cutare fenomen, cărui german se datoreşte cutare reacţiune şi ce englez a înjghebat cutare aparat. Unde e însă cartea şi care e profesorul care să fi spus elevilor noştri că Badenita şi Broştenita au fost descoperite de un român, că acelaş a analizat un mare număr din apele noastre minerale şi că, în fine, în-tr’o lucrare monumentală, acest ilustru profesor urmăreşte de ani de zile compoziţia petrolului român? Universităţii din Iaşi i se cuvine meritul de a fi organizat, pentru 15 Ianuarie, sărbătorirea acestui profesor cu prilejul împlinirii a 65 ani de vârstă a d-lni Petru Poni. Solemnitatea va aveâ loc la ora 2 p. m., în sala Universităţii din Iaşi. Cu această ocazie se va înmâna bătrânului învăţat ieşan un volum cu articole de ale admiratorilor săi şi se vor pronunţă mai multe discursuri. Seara la 71/* va aveâ loc banchetul. Din sumele adunate cu ^cest prilej se va alcătui fondul Petm Poni pentru ajutorarea studenţilor săraci şi silitori. In numărul viitor, Xalura îşi va îndeplini plăcuta datorie de a face, pentru cititorii săi, o dare de seamă amănunţită a acestei sărbători. * * * Cea diniâiu teză de doctorat in ştiinţe susţinută în ţara noastră.—Tot Universităţii din Iaşi i se cuvine şi onoarea de a fi acordat, la noi, cel dintâiu titlu de doctor în ştiinţele fizice, înaintaşul pe această cale este d. N. Costăchescu distinsul şef de lucrări în laboratorul d-lui P. Poni. Asupra tezei d-sale «.Gazurile cuprinse in sare şi in vulcanii de glod din România», susţinută magna cum laude, vom face o dare de seamă într’un număr viitor. ------------CSffiSţ--------- www.dacoromanica.ro NOTIŢE 127 NOTIŢE Tunelul Simplon, a fost lucrat, după cum se ştie, dela capete către mijloc. La 15 August s’a făcut controlul exactităţii atinse în măsurile cari au fost de trebuinţă. S’a constatat cu această ocazie, că axa tunelului de Nord nu coincide matematiceşte cu aceia a tunelului de Sud. Intre aceste axe există o diferenţă verticală de 87 m- m. Lungimea întreagă a tunelului, de 19755,52 m., este cu 790 m. m. mai mare decât cea socotită. Aceste diferinţe sunt cu totul neînsemnate faţă cu o lungime atât de mare şi faţă cu greşelile de cetire a instrumentelor de măsură. Aceste din urmă ‘greşeli îşi au explicarea în refracţiunea atmosferică specială a tunelului şi în ceaţa dintr’însul cari nu făceau cu putinţă o cetire exactă la aparate. Schimbările de temperatură din tunel, au mai contribuit şi ele la greşirea cetirilor. (Promeiheus, 1 Nov. isusl Un non mljloo pentru conservarea lemnelor de luorat. — William Powell, din Liverpol, a reuşit să deâ lemnului putinţa de a fi păstrat foarte multă vreme într’un mod cu totul neaşteptat. El introduce lemnele în vase umplute cu apă cu zahăr şi le fierbe mai multe ceasuri şi le usucă în urmă în nişte sobe de uscare. Operaţiunea întreagă ţine vreo 24 ceasuri. In timpul acesta apa se evaporă, iar zahărul care a fost supt în porii lemnului, se întăreşte şi face împreună cu materia lemnului o masă omogenă şi rezistentă După uscare, lemnul rămâne cu totul fără pori şi fără nici o urmă de zahăr, care pare a se fi caramelizat în timpul încălzirii. Lemnul astfel pregătit, ne mai având pori, nu mai poate atrage umezeala şi nu mai putrezeşte. Orce fel de lemn poate fi lucrat astfel. Se înţelege însă că fiecine va căuta să se slujească de lemne mai ordinare ca să le ridice rezistenţa şi prin urmare valoarea, ca cele pentru traversele dela drumul de fier, sau pentru pavatul străzilor. Guvernul englez a şi făcut încercări cu lemn de acesta zaharisit, pentru pa varea străzilor şi pentru pardosirea spitatelor din Londra. {Promeiheus, 3 Maiu 1905). Vede oalnl lucrările mai mari de cum sunt ele? — Printre credinţele greşite pe cari le întâlnim la oamenii inculţi, e şi aceasta, că de aceia are calul frică de om, fiindcă îl vede pe om mult mai, mare de cum este el. Dacă aceasta ar fi explicarea adevărată, atunci ar urma ca în totdeauna să vază calul lucrurile mai mari. Când ar fi să sară peste o piedică, ar trebui să se ridice mai de sus, sau să sară mai departe. Lucrurile nu se întâmplă însă aşa: calul socoteşte şi el distanţa tot aşa de bine cum o socotim şi noi oamenii. www.dacaromanica.ro 128 NATURA Urmează aşă dar, că alta trebue să fie cauza pentru care calul se teme de om şi se lasă să fie dus de căpăstru şi de un copil. Cauza adevărată e frica de care e stăpânit calul, cine ştie în urma căror experienţe făcute de el. Şi noi oamenii nu ne speriem de fiinţi cu totul mici, cu sau fără motiv întemeiat? Câţi nu au groază de broaşte şi de gândaci ! (Tierfabeln und Irrtilmer von Dr. Th. Zeii). Schimbările de temperatură in regiunile Înalte ale atmosferei. — Temperaturile cele mai joase găsite până acum în regiunile înalte deasupra Europei, cu baloane-sonde, sunt următoarele două. Una, de 85",4 observată în ziua de 2 Martie la înălţime de 9717 metri. A doua de 791,6, în ziua de 4 Aprilie la înălţimea de 11010 metri, amândouă deasupra Vienei. Din comparaţia tuturor observărilor din timpul unui an s’a putut stabili că în regiunile înalte, variaţiunile de temperatură nu sunt paralele cu cele dela suprafaţa pământului. Are loc, putem spune o întârziere de sezoane; aşa, perioada frigurilor corespunde cu începutul Primăverei, iar aceea a căldurilor cade în Octomvrie. Acest fapt este foarte important. Straturile de aer din aceste regiuni lucrează oarecum ca un regulator faţă cu acele din regiunile de jos, împiedecând o variaţiune cu totul bruscă a temperatura acestor din urmă. Vremea foarte schimbătoare dela începutul Primăverei, s’ar putea explica de asemenea prin echilibrul instabil în care se găseşte atmosfera în acest timp când are jos straturi ce încep a se încălzi şi ridică în sus şi straturi reci care caută să se lase în jos. Un alt fapt constatat cu prilejul acestor observări mai e şi următorul: în-tr’un timp scurt variaţiunele de temperatură sunt cu mult mai mari sus decât jos. Aşa, s’a observat o variaţie de 2<> în timp de 2 zile la 40 m. înălţime şi de 161 în acelaş timp la 40C0m. înălţime, adică de 8 Ori mai mare. (La JS'alure, 23 Dec. 1005). Alcoolul la New-York. — 0 statistică publicată de un preot din New-York dovedeşte că valoarea băuturilor alcoolice consumate la New-York atinge suma de un milion de dolari pe zi, adică 365 milioane de dolari sau 1.825.000.000 (un miliard opt sute două-zeci şi cinci de milioane) de franci pe an. Această cifră colosală preţueşte — după socoteala statisticianului — cât patru ori producţia anuală de aur, cât şase ori producţia anuală de argint şi cât o treime din valoarea cărbunilor extraşi pe fiecare an. Urmărind cercetările sale, preotul de care vorbim a socotit că în unele mahalale din New-York, se găseşte câte o cârciumă pentru treizeci de familii şi că cu banii cheltuiţi în timp de zece ani pe băutură, s’ar puteâ cumpără în vecinătatea oraşului câte o casă pentru fiecare lucrător. ---------------------«a»---------------------- Tip. GUTENBEF,G, Joseph Gobl, Bucuresci. www.dacaromamca.ro JUBILEUL D-LUI PROFESOR P. PONI 129 JUBILEUL D-lui Profesor P. PONI La noi sunt rari sărbătorile cu caracter cultural, căci munca ştiinţifică, dezinteresată, săvârşită fără sgomot între pereţii vreunui laborator, eră aproape nebăgată în seamă; ea se pierdea în mijlocul vâltoarei asurzitoare a preocupărilor politice, singurele cari, la noi, aţâţă pe oameni la mişcare şi chiar îi pasionează. De aceea, pentru toţi cei cari au luat parte la frumoasa sărbătoare ce s’a ţinut la 15 Ianuarie, în liniştita capitală a Moldovei, ea le-a apărut ca o revelaţiune. «Deşteaptă-te Românea, cântat de vestitul cor mitropolitan, lovindu-se de plafondul Aulei Universităţii, 'pe care e zugrăvit în culori gingaşe şi ademenitoare, simbolul Ştiinţei, s’a resfrâns în mii de unde sonore, ce au deşteptat inima celui mai decepţionat şi neîncrezător în viitorul ţârii noastre. La toţi li s’a părut, cu drept cuvânt, că e o zi însemnată, aceea în care munca cinstită şi neîntreruptă se resplâteşte sincer, fără sprijinul oficialităţii, fără paradă sgomotoasă — purpura ce acoperă cine ştie ce schelet! Fie care se uită în jurul său şi nu-i venea să creadă. Ştiinţa, ce alină atâtea suferinţi, ce născoceşte atâtea mijloace de îndreptare a relelor, care înalţă pe om, a făcut în sfârşit şi la noi — orientalii dela poarta occidentului — minuni. Persoane cari aparţin la partide politice deosebite, cari se urmăresc în lupte sfâşiitoare pe arena vieţei publice, miniştri şi foşti miniştri, profesori veniţi din toate părţile, s’au găsit uniţi la un loc în jurul altarului ştiinţei. Când unul din preoţii ei — sărbătorit în acea zi — îşi făcu intrarea în aula, sala întreagă îl primi în călduroase şi sincere aplauze. Când corul mitropolitan intonă imnul de Haydn, «Azi e zi de sărbătoare», cucernicia, în faţa ştiinţei, coprinse pe toţi ca şi pe binecredincioşi în bise- «Natura» No. 5. 9 www.dacoromamca.ro 130 NATURA rică, căci pe lângă persoană, se cânta imnul şi pentru munca omenească săvârşită pentru înălţarea patriei de toti iubită. * * * Rând pe rând se citesc paginele vieţei unui om armonic desvoltat. D-l C. Climescu, în numele Universităţii, D-l D. A, Sturdza în acel al Academiei române şi D-l Hurmuzescu în numele Ministerului instrucţiei, mulţumesc sărbătoritului pentru înălţătoarea zi. D-l prof. Dr. Riegler, arată importanţa variatelor lucrări ale D-lui Poni; D-l Pangrati, relevă pe adevăratul profesor, care dă mână de ajutor — o abne-gare rar întâlnită azi — fiecărui dintre elevii lui, cari se întorceau din străinătate pregătiţi pentru luptă; D-l Dr. Istrati, citeşte diploma de preşedinte de onoare, pe vieaţă, conferită sărbătoritului de «Asociaţiunea română pentru înaintarea şi respândirea ştiinţelor» ; D-l Hepites, aduce laude primului meteorolog din capitala Moldovei; D-l Meissner, descrie activitatea ministerială a D-lui Poni; pune în relief, că el a fondat Cassa şcoalelor, el a stabilit egalizarea învăţământului primar rural cu cel urban, el a gaiantat stabilitatea membrilor corpului didactic primar. «In afară de toate aceste şi mai presus de toate acestea, ceeace a caracterizat administraţia D-voastră ca ministru, zice D-l Meissner, în aplauzele unanime, a fost radicala înlăturare a orcăror interese străine de scoală, în afacerile de şcoală». Mai departe D-l I. Stravolca, felicită pe sărbătorit din partea prietenilor; D-l Xenopol, laudă munca pentru adevăr; D1 Zamfir, din mijlocul studenţimii, aduce omagiile profesorului exemplar prin corectitudinea în datorie şi dragostea pentru elevi; D-l Simionescu, iniţiatorul acestei serbări, aduce dovada cea mai sigură de stima pentru profesorul iubit şi omul cinstit, anunţând suma la care se ridică (26.800 lei), rezultatul subscriirilor pentru «fondul universitar P. Poni». In sfârşit, D-l P. Bujor, prezintă Volumul-Omagiu, scos de elevii sărbătoritului. Viu emoţionat, D-l P. Poni se ridică să’respundă. Aplauze www.dacoromanica.ro JUBILEUL t D-LUI PROFESOR P. PONI 131 îndelungate îl opresc câteva minute să scoată cea dintâiu vorbă. Liniştea restabilindu-se, sărbătoritul mulţumeşte tuturor pentru omagiile aduse. «Dacă m’aţi ales pe mine pentru a vă exprimă sentimentele D-voastrâ asupra operii -săvârşite de generaţiunile trecute, aceasta o datoresc împrejurării, că prin vârsta mea sunt în mijlocul D-voastră, unul din rarii reprezentanţi ai bărbaţilor cari în trecut au lucrat la cultura poporului român şi la întemeierea ştiinţei româneşti». «Mie, căruia Dumnezeu în marea sa îndurare, mi-a permis să iau parte la acele grele începuturi, mi se umple inima de bucurie când mă gândesc de unde am plecat şi unde am ajuns. Convingerea puternică pe care am căpătat-o considerând lunga cale ce am parcurs, este ■că viitorul neamului nostru este asigurat». Cuvintele bătrânului profesor ridică sala în picioare. E un unison între aplauze şi «Deşteaptă-te Române», cu care •corul mitropolitan încheie înviorătoarea solemnitate. * * * Banchetului, dat seara, nu i-a lipsit căldura şi intimitatea şedinţei de dimineaţă. El nu ar însemnă decât partea ■finală a unei serbări, dacă nu s’ar fi rostit vorbe însemnate. Ar fi prea lung a hărăzi măcar câte un cuvânt numeroaselor discursuri ţinute. Ele se vor putea ceti pe larg, în «Darea de seamă» a serbării, ce se va distribui tuturor acelora cari au respuns la «Apelurile» trimese. Nu -au fost simple toasturi, vorbe de stimă, respect ori admiraţie pentru sărbătorit. S’au atins cestiuni generale, importante, cum e aceea «dacă ştiinţa e legată de iubirea de neam», «au «dacă Universităţile au vreun rost în desvoltarea şi întărirea simţului de naţionalitate», etc. Nu poate fi dat “un exemplu mai nimerit de înălţimea şi importanţa vorbelor rostite, decât reproducând aici o parte din discursul prin care D-l D. A. Sturdza, a încheiat sărbătoarea: «Banchetul nostru de astăzi a fost un act de mare însemnătate culturală. El coprinde o manifestare conştientă www.dacaromamca.ro 132 MATURA a adevărului, că un popor renaşte în templul ştiinţelor cu rezoluţiunea de a ne face preoţi vrednici ai acelui templu. Astfel am sărbătorit ştiinţa însăş». «S’a vorbit de pericolele, cari ar puteâ ameninţă şcoala. Aceste pericole sunt imaginare. Dacă un om nesocotit ar îndrăsnl să desfiinţeze cea mai mică şcoală, poporul întreg se va ridică pentru ca în locul ei să se înfiinţeze zecimi de şcoli. Aşa ne respunde datoria către patrie şi neam». «încât priveşte Universitatea de Iaşi, toată suflarea românească va opri şivoiul apelor distrugătoare, adeverind zicătoarea cea veche: apa trece, pietrele rămân. Trăinicia neamului românesc depinde de munca curată şi neobosită. Ea există. Ziua de azi în toate manifestările ei, este sigiliul existenţei acestei munci». Martor. ----------------------------- CUVÂNTĂRI ROSTITE LA SERBAREA P. PONI DE D-nul Dr. C. I. ISTRATI Membru al Academiei Române. I. Cuvântare rostită în şedinţa universitară. Abia în anul acesta se împlinesc 50 ani, de când două fapte însemnate, interesând de aproape lumea latină, şi în special pe noi, s’au petrecut în Europa. La congresul din Paris, se hotărîse de fapt, în 1856, dreptul de vieaţă, în condiţiuni omeneşti şi moderne, a două popoare: Italia şi România. Franţa şi Napoleon IE, vecini de Italia, putură cu înles. nire, cu preţul sângelui vitejilor lor soldaţi, să-i deâ acesteia independenţa şi îndrumarea în lumea internaţională încă dela 1859. Românii, situaţi mult mai departe în orient, la marginea, lumei latine, au avut de străbătut un drum mai lung şi mai cu chinuri; graţie generaţiunii marilor patrioţi ce ne-au www.dacoromamca.Fo CUVÂNTĂRI ROSTITE LA SERBAREA P. PCNI 133 precedat, la 1859 de abia, putură să alcătuească ei unirea ţărilor lor şi după o domnie scurtă, agitată, dar plină de inima mare a ultimului şi neuitatului Voevod român, ales la 5 Ianuarie acelaş an în Iaşi, care singur se consideră ca un depozitar vremelnic al destinelor neamului, se putu inaugura, abia la 1866, o eră de linişte şi de constantă propăşire. Totuş, independenţa, pe care Italia o câştigase încă dela 1859, noi nu o puturăm dobândi decât tocmai în 1877, graţie eroismului oştirii noastre şi patriotismului oamenilor noştri politici. Italia eră liberă şi regat; România liberă şi regat şi ea ■abia însă dela 1881! Italia, cu un trecut măreţ, cu un popor cu tradiţii şi •calităţi superioare, dispunând de un pământ fericit, progresă cu uşurinţă şi merse cu fală tot înainte. Peste tot, la ei, monumente măreţe şi lucrări de artă de tot felul, biblioteci, muzee şi universităţi numeroase, fiinţau de secoli. România, cu mult mai mică, deşi cu un popor înzestrat ■de Dumnezeu la fel, cu pământ tot atât de fericit, cu un trecut glorios pe câmpul armelor, se ridică însă ca aintr’un mormânt, după secoli de jug şi jafuri, cari nu mai lăsase piatră pe piatră: Pustiiri, în averi, în suflete, în tradiţii ! Ceeace dincolo, în Italia, se continuă şi desvoltâ, la no i trebuia creat pe de-a întregul! Oamenii do ştiinţă ce lucrau acolo, pe la 1860, trăiau într’un mediu prielnic; pe când la noi, atmosfera eră cu totul alta : mediul ştiinţific nul şi abia câţiva oameni cu calităţi culturale astfel încât putându-se păstră pentru ei şi ştiinţă, numele lor să fi putut pătrunde până la noi, Ilustre şi fericit sărbătorit! Faci parte din această mică falangă! Meritele D-t-ale sunt mai mari decât le poţi crede singur, şi fericirea ce o simţi în aceste momente, vâzându-te sărbătorit de foştii tăi elevi, de colegii, admiratorii şi amicii tăi, este cu mult mai mare încă pentru acei ce cunosc mai de aproape trecutul nostru ; www.dacaromamca.ro 134 MATURA va fi cu mult mai mare pentru urmaşii noştri, cari vor avea dreptul de a zice că nu totul eră întuneric şi urât în vâlvoarea luptelor politice şi a durerilor unui popor ce-se năştea la vieaţă nouă, abia dela 1860 înainte. Erau şi oameni dar cu cultură ştiinţifică, pe lângă că erau cu inimă: erau totuş câţiva preoţi, cari aduceau tămâie şi puternicei zeiţe a ştiinţei, pe lângă închinarea, adusă lui Dumnezeu şi jertfa depusă pe altarul patriei. Istoria nepărtinitoare a deschis deja porţile panteonului său şi am dreptul şi datoria a spune că din acea epocă, măreaţă, pentru fapte naţionale, puţini numai v’aţi ridicat în sferele înalte şi senine, de unde razele binefăcătoare ala ştiinţei se revarsă asupra omenirii. P. Poni, eşti dintre aceştia; cinste şi mulţumire aducem ţie, sănătate şi fericire îţi urăm pe viitor! Doi însă s’au dus în Domnul fără ca ei să fi avut în vieaţă o fericită sărbătoare ca aceea ce astăzi se oferă ţie. Nu am dreptul a vorbi afară de D-ta de cei în vieaţă. Bacaloglu şi Cobâlcescu, nu au ajuns însă treptat tot mai sus, cum ai ajuns D-ta; necontenit mergând tot înainte, necontenit muncind cu pricepere şi rod, până în ziua memorabilă de 21 Decemvrie 1905, când graţie ţie, Universitatea din Iaşi şi-a pus o cunună de lauri pe frunte, proclamând pe întâiul Doctor în ştiinţe în România. Prin munca şi priceperea ta, de astăzi înainte, învăţământul superior din ţară se alătură în fine celui italian adică celui al lumei culte moderne. Lucrările D-tale analitice sunt precise şi definitive. Ai descoperit minerale nouă în sânul pământului ţării. Studiul petroleului ţi-a deschis poarta străinătăţii culte,, şi te-a înscris pe veci în fastele ştiinţei române. Câtă mândrie, pe dreptul, trebue să fie In sufletul tău, câtă fericire înconjură fapta ta şi ce orizont nou ai deschis numai prin muncă şi stăruinţă, după 40 ani de grea luptă de lipsuri şi descurajare de fiece moment. Mediul în care ai început, acum 40 ani, să lucrezi îri www.dacoromanica.ro CUVÂNTĂRI ROSTITE LA SERBAREA P. PONI 135 ţară, eră aşa de jos, încât Bacaloglu, acest enciclopedist al ştiinţelor pozitive, a sucombat în luptă, trăind în urmă multă vreme numai fiziceşte. Genialul Cobălcescu se zdrobi singur, prin avântul său în a umpleâ golurile pe care firea sa isteaţă şi iubirea sa de ştiinţă le vedea în jurul său. D-ta D-le Poni, fire aleasă şi hotărîtă, om cu scaun la cap, ţi-ai dat îndată seamă de ceeace trebue să faci, te-ai acomodat vremelniceşte mediului,nepierzând însă înălţimea ţelului ce urmăreai şi, în loc ca golul din jurul D-tale, cumplit pentru omul de ştiinţă, să te fi strivit, D-ta numai prin voinţă şi încredere, alături cu tovarăşii de muncă din Iaşi şi restul ţării, ai răpus timpul, ai învins greutăţile, şi ai primenit, ca să zic astfel, acest mediu, făcându-1 cu încetul tot mai prielnic năzuinţelor oamenilor de ştiinţă, Pe când aţâţi D-ri învăţaţi s’au întors în ţară şi grabnic grabnic, le-au secat izvoarele ştiinţei, D-ta ai avut marele merit, că întors în ţară numai licenţiat, ai făcut ca bătrânul Chevreul, pe care de sigur l-ai urmat la Paris, to-ai considerat tot timpul ca cel'mai bătrân dintre studenţi, ai muncit necontenit şi ai ajuns să preţueşti nu numai mai mult decât D-rii străini, dar să faci ca nemuritorul "Wiirtz, care nu avea nici licenţa, să faci D-ri la rândul D-tale pe alţii. Acum vei înţelege mult iubite D-le Poni, de ce-ţi vorbesc astfel; acum veţi vedea cu toţii mai bine, ce se datoreşte fericitului sărbătorit şi de ce sunt mândru şi mulţumit a spune acestea în numele Societăţii române de ştiinţe, pe care cu D-ta împreună, cu Bacaloglu, Cobâlcescu, Alexe Marin şi Gr. Ştefănescu, am înfiinţat-o la 24 Martie 1890 şi în numele Asociaţiei române pentru răspândirea şi înaintarea ştiinţelor, al cărui prim congres l-ai prezidat în acest oraş la 1902. Vieaţa D-tale întreagă este vieaţa unui om de bine şi cu caracter, ea constitue un învăţământ, ea este o pildă bună şi utilă ţării, sămânţă sănătoasă care doresc să deâ www.dacaromamca.ro 136 NATURA roade cât mai folositoare în rândurile geueraţiunii actuale a tinerilor iubitori de ţară, de ştiinţă şi adevăr, şi acelor ce vor veni după noi şi cărora le urez să numere în rândul lor mulţi oameni de seama D-tale. Să trăieşti dar fericit, respectat şi iubit, căci aşa se cade celor buni, drepţi şi muncitori! * * * II. Cuvântare rostită Ia banchet. Domnilor, Astăzi, în aula Universităţii, am fost fericit a aduce felicitările ce se cuveneau D-lui Poni, în numele Societăţii române de ştiinţe şi a Asociaţiunii române pentru răspândirea şi înaintarea ştiinţelor. Personal am fost mândru a face aceasta, în numele acestor societăţi, dar ţin să declar că am venit la Iaşi şi în afară de această plăcută însărcinare. Astă seară să-mi permiteţi, să dau o notă cu mult mai personală vorbirii mele. O fac aceasta cu o deosebită mulţumire sufletească, căci dacă a,m fost foarte puţin timp, în liceu, elevul D-lui Poni, nu e mai puţin adevărat că sunt legat de D-sa prin multe împrejurări şi chiar prin recunoştinţă. Şi acest lucru ţin să se ştie: Când la 1887, deşi profesor definitiv la Facultatea de Medicină din Bucureşti, am venit să concurez pentru a ocupă catedra de chimie organică, eram în o situaţie foarte dificilă. Unui candidat oarecare la un concurs, şi eu concuram cu suplinitorul catedrei, i se iartă o eroare, unui profesor i se socoteşte însutită! Mai ştiam că mi se organizase o cabală de un coleg, care în urmă, cu mult înainte de moartea sa prematură şi regretată, recunoscuse greşala fă' cută, dar o cabală astfel, încât cred că la Bucureşti nu aş fi avut curajul să mă prezint In faţa juriului. Dacă din contra am venit la Iaşi cu toată Încrederea, www.dacaromamca.ro CUVÂNTĂRI ROSTITE LA SERBAREA P. PONI 137 şi convins că de voiu cădea, e că nu meritam o soartă mai bună, cauza o găsiţi nu numai în încrederea complectă în juriu, în care se află şi regretatul Cobălcescu, dar cu deosebire, fiindcă cunoşteam bine cine eră D-l Poni. Om onest şi cu caracter, el a fost just şi demn! Ii mulţumesc acum în public, după 20 ani. Dacă în urmă am făcut ceva în chimie şi ştiinţă, e că am ocupat locul ce doream şi aceasta s’a făcut nu numai graţie meritelor mele, dar şi corectitudinei juriului şi în special a D-lui Poni. Iată de ce-i sunt adânc recunoscător. Ca profesor universitar, şi mai ales cu ocaziunea concursurilor pentru Facultatea de Medicină din Iaşi, de multe ori mi s’a strâns inima văzând pe mulţi colegi cum procedau ! _Iată de ce eu rămân rece la schimbările legilor şi regulamentelor. Nu ele trebuesc schimbate, dar inimile şi caracterele noastre. Cele mai bune legi nu servesc la nimic dacă nu avem oameni corecţi. Acest lucru e cu atât mai indispensabil la Universităţi, de oarece din atmosfera lor curată şi înălţătoare, urmează să se reverse razele binefăcătoare şi asupra restului societăţii. Am fost cu D-l Poni în multe jurii şi o declar solemn, că rar am văzut un om mai corect şi mai pătruns de sentimentul datoriei şi cinstei! Iată de ce vă respect D-le Poni. Iată de ce am venit la Iaşi să o spun tutulor. Graţie D-tale, am fost şi eu mai corect încă decât eram, căci la orce tentaţiune te aveam icoană. De am lucrat chiar la Bucureşti, mai mult, e că ştiam — şi aceasta nu cu gelozie ordinară cum s’ar crede de mulţi — că D-ta lucrezi, şi astfel mă îmboldeai a face la fel. E adevărata emulaţie indispensabilă şi demnă. Dacă ar fi mulţi ca D-ta în Universitate, ce fericiţi am fi şi ce progrese am constată! Şi o spun aceasta, căci nu ai fost numai profesor dar şi om politic! 0 spun anume, căci dacă oamenii adevăraţi politici şi www.dacoromamca.ro 138 NATURA prevăzători încep a vedea că vrajba inutilă şi luptele sterpe ne fac atât rău şi cată să fim uniţi cel puţin pe chestiunile mari, ca cea naţională, religioasă, culturală şi economică; alţi politiciani ordinari, de vreo 10—12 ani caută a vârî politica în şcoli şi Universităţi, şi am ajuns spre ruşine să vedem la concursuri, candidaţi politici! Acest fapt nu trebue tolerat. Nu avem nevoie la Universitate de astfel de elemente. Să se ştie că la Universitate trebue să se ajungă numai prin merite ştiinţifice şi că vor putea pătrunde numai acei ce sunt corecţi, demni, şi care merg cu fruntea ridicată. Cei ce se târăsc, şi cari de regulă n’au nici o valoare, căci altfel ar alege altă cale, nu au ce căută acolo. îi despreţuim! Trebue să înălţăm odată nivelul cultural şi moral al Universităţilor noastre! D-ta D-le Poni, eşti din aceia care au făcut mai mult în astă direcţie şi iată de ce te stimăm şi te respectăm. Iată de ce sunt fericit a ridică acest pahar în sănătatea D-tale, urându-ţi încă ani mulţi şi fericiţi, pentru binele ştiinţei şi al ţării. Să trăiţi! -------------------------- CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE I. Chestiunea băuturilor alcoolice, prin urmare şi calitatea-sau puritatea lor, au preocupat şi trebue să preocupe pe cei însărcinaţi cu menţinerea bunei stări de sănătate a populaţiunii şi mai ales pe cei însărcinaţi cu controlul acestor băuturi. Ne vom ocupă cu această ocaziune, numai de băuturile alcoolice destilate, cu formele sub cari aceste băuturi vin în comerţ, cu neajunsurile ce ele prezintă şi ne vom www.dacaromanica.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 139 spune şi cuvântul nostru asupra îndreptărilor sau îmbunătăţirilor ce sunt de făcut în starea actuală a acestor băuturi. Nu ne vom ocupă de acţiunea fisiologică a alcoolului pur sau impur asupra organismului. Credinţa noastră* în această privinţă este că alcoolul băut în cantităţi mici sub formă de vin, bere, ţuică, etc., se poate consideră ca un condiment, adică ca o substanţă ce stimulează şi încurajează la lucru diferitele organe, şi că în aceste condiţiuni trobue admis şi tolerat. In ceeace priveşte acţiunea sa rău făcătoare asuprra organismului omenesc, atunci când el este băut în cantităţi mari, mai mari de cât acele pe cari organismul le poate suportă, efectele acestei acţiuni trebue atribuite alcoolului propriu zis, care în cazul arătat mai sus este sau se comportă ca o adevărată otravă ; impurităţile naturale ce alcoolul conţine, fac şi ele să mărească în rău aceste efecte, fără însă ca ele singure să fie cauza sau să le determine. Chestiunea alcoolismului, chestiune socială, trebue îmbrăţişată dar din două puncte de vedere: a limitării consu-maţiunii şi a purităţii alcoolului. Pe noi din aceste două chestiuni, puritatea alcoolului ne interesează în primul loc şi în legătură cu această chestiune ne vom ocupă cu chestiunile enunţate mai sus, adică cu formele sub cari băuturile vin în comerţ la noi şi cu neajunsurile ce aceste băuturi prezintă din punctul de vedere sanitar sau igienic. Pentru ca cele ce vom expune'să poată fi mai uşor înţelese, vom fi îngăduiţi a arată, în câteva cuvinte, cum se împart băuturile alcoolice destilate din punctul de vedere al provenienţei şi modului lor de preparare. Ştiut este că alcoolul se obţine prin fermentarea alcoolică a unui lichid zaharos. Alcoolul format, când este vorba de a se obţine alcoolul sau băuturile alcoolice destilate, se separă prin destilare, pe când la băuturile alcoolice nedestilate ca vin, bere, etc, el este lăsat în lichidul în care a fermentat, cu care împreună constitue băutura. Se ştie de asemenea că odată cu fermentaţiunea alcoo- www.dacoromamca.ro 140 NATURA lică propriu zisă, la formarea alcoolului intervin şi alte fermentaţiuni, mai ales când operaţia nu este bine condusă, fermentaţiuni cari dau naştere la diferite substanţe secundare, unele ce trec la, destilare înaintea alcoolului, sau •mai bine zis, cu primele porţiuni de alcool, iar altele ce trec cătră finele destilaţiunii, toate la un loc numite fusel sau impurităţile naturale ale alcoolului, impurităţi ce constau •din aldehide, acizi şi alcooluri superioare dintre care mai ales alcool amilic. Pe seama acestor impurităţi, se dă cu -drept cuvânt mărirea toxicităţii alcoolului, în raport drept cu cantitatea lor. Băuturile alcoolice destilate se împart în 2 mari clase : 1) băuturile alcoolice naturale, şi 2) băuturile alcoolice artificiale. 1. Băuturile naturale se obţin prin destilarea lichidului alcoolic obţinut din fermentarea zahărului diferitelor fructe ca: struguri, prune, cireşi, smeură, fragi, etc. Caracterul .particular al acestor băuturi se datoreşte unor substanţe cu gust sau miros deosebit ce se găsesc în aceste fructe, precum şi a altor substanţe ca acizi şi alcooluri superioare şi alte însoţitoare ale fermentaţiunii, care după cum am spus mai sus, constituesc impurităţile băuturilor alcoolice. In băuturile naturale aceste substanţe trebuesc tolerate, căci dacă s’ar încercă prin rectificare sau rafinare a se îndepărtă, băuturile şi-ar pferde caracterul lor şi am -obţine alcool rafinat sau de industrie. 2. Băuturile alcoolice artificiale se obţin din alcoolul industrial, rectificat şi rafinat, din cari toate impurităţile sau aproape toate au fost îndepărtate, dacă acest alcool se -diluează cu apă, şi se amestecă cu substanţe aromatizătoare cari dau băuturii un gust şi miros deosebit pentru ca ea să fie mai uşor şi cu mai multă plăcere ingerată. Afară de băuturile alcoolice artificiale propriu zise, ca rachiul de anison, de chimion, de mentă, etc., în comerţul „nostru se mai găseşte şi un altfel de băuturi artificiale; .acestea sunt imitaţiunile băuturilor naturale ca imitaţiunea www.dacoromanica.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 141 ţuicei, cognacului, etc., preparate pe cale artificială, adică cu alcool industrial şi esenţe cari imitează gustul şr mirosul băuturilor naturale. Din modul acesta de preparare se vede că băuturile artificiale pot să prezinte oarecare avantaje faţă de băuturile naturale, atunci când cele d’întâr sunt preparate cu alcool bine rafinat şi cu substanţe aro-matizătoare inofensive. Să luăm mai întâiu băuturile artificiale propriu zise, să vedem cum se prezintă ele în comerţul nostru, şi dacă cele spuse mai sus, asupra superiorităţii acestor băuturi faţă de cele naturale este un adevăr sau se întâmplă în realitate-Aceasta, numai atunci ar fi un adevăr când alcoolul concentrat şi rafinat cu care se prepară băuturile artificiale, s’ar amestecă cu apă şi amestecului s’ar adăugă un mijloc cu totul inofensiv, o esenţă vegetală ca de ex.: anis, menta, spre a i dă gustul şi mirosul dorit. Cum se prepară însă băuturile noastre artificiale? de cătră cine ? şi cu ce ingrediente ? Este adevărat că alcoolul concentrat ce serveşte la prepararea băuturilor alcoolice, alcool produs de fabricele-noastre, aproape în totalitatea cazurilor este de bună calitate şi cantitatea impurităţilor coprinse în el, în general, e sub limita ce se tolerează de regulamentele sanitare. Cu câţiva ani înainte, cam până la 1895—96, privigherea sanitară eră îndreptată asupra calităţii alcoolului întrebuinţat la prepararea băuturilor, alcool de rea calitate, produs de poverne primitive, cu o cantitate foarte mare şi chiar periculoasă de impurităţi. Dela această dată, graţie controlului făcut şi interesului purtat de administraţiune, după stăruinţa regretatului fost director general al serviciului sanitar Dr. I. Felix, velniţele primitive s’au transformat în fabrici cu aparate moderne de rectificare şi rafinare, înlocuind alcoolul puturos din comerţ cu un alcool excelent care face cinste acestei industrii româneşti. Alcoolul rafinat aşa cum este piodus de fabricele noastre r amestecat cu apă spre a fi transformat în băuturi, are un www.dacaromamca.ro 142 NATURA gust fad, îi lipseşte gustul şi mirosul particular care mai înainte erâ dat acestor băuturi de impurităţilo alcoolului brut, nerafinat, produs de velniţe. Pentru a face aceste băuturi după placul sau gustul consumatorilor s’a recurs la oarecare substanţe ce trebuesc adăugate amestecului de alcool şi apă aceste substanţe însă în cele mai multe cazuri, în loc de a fl substanţe inofensive ca oleiuri vegetale aromatice sunt produsele chimice, denumite esenţe. Dela introducerea acestor esenţe, atenţiunea sau privi-gherea sanitară trebue îndreptată asupra lor. Chestiunea esenţelor trebue să ne îngrijească. Esenţele ne vin în cantităţi foarte mari din fabricele din Germania şi Austria, şi sunt fabricate mai mult pentru export. întrebuinţarea mai lesnicioasă precum şi introducerea a o mare parte fără control, este uşurată de agenţii de cari dispun fabricile străine sau de întreprinzătorii din ţară pentru desfacerea acestor produse. Nu am avea nimic de zis în contra esenţelor cari constau din oleiuri de plante sau amestecuri ale lor, substanţe recunoscute de când lumea ca nevătămătoare şi potrivite pentru scopul aromatizării băuturilor. Esenţele ce se importă însă, în o foarte mare parte a lor, sunt amestecuri de combinaţiuni chimice, de eteruri, cari la rândul lor sunt formate din alcooli şi acizi superiori pe lângă aldehide, furfurol, etc. Aceste esenţe conţin dar tocmai acele ingrediente cari constituesc impurităţile alcoolului brut, corpi recunoscuţi cu caractere toxice de cătră toţi fisiologiştii ce s’au ocupat cu această chestiune. Pe de o parte s’a căutat dar, cu multă greutate, a se aduce în consumaţiune un alcool curat, iar pe de altă parte acest alcool este impurificat la transformarea în rachiu prin esenţe, aşa încât ne găsim acolo de unde am plecat, ba credem că răul este şi mai mare şi mai periculos. Acţiunea rău făcătoare a esenţelor creşte, şi prin faptul nepriceperii acelora în mâna cărora vin aceste esenţe. Astăzi prin faptul răspândirii acestor esenţe tot cârciu- www.dacoromamca.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 143 mărul este şi un preparator de băuturi alcoolice, de rachiuri. Probele de băuturi ce se trimit la analiză Institutului do Chimie sunt o probă evidentă a întrebuinţării rele ce so face cu aceste esenţe. Nu rare ori găsim băuturi cari conţin esenţe în cantităţi toxice. Ce pricepe un cârciumar fie dela oraş, fie dela ţară, despre aceste esenţe? le întrebuinţează cum îl taie capul. Un rău ce mai decurge din întrebuinţarea acestor esenţe aşa de multiple şi variate este că nici metoadele chimice cunoscute de cercetarea băuturilor nu se mai potrivesc la analiza lor, aceste metoade nefiind făcute în vederea unei aşa mari diversităţi de adăugiri, căci în adevăr felul băuturilor la noi variază la infinit după gustul fiecărui cârciui mar. Când ne gândim cu câtă severitate sunt judecate adausurile la amestecul de alcool şi apă de savanţi ca Duclaux, Girard şi alţii, căci iată în adevăr ce spune acest din urmă: «Ei bine, acesta (amestecul de alcool şi apă) în dose moderate este relativ inofensiv, dar tot ce i se adaugă fie natural, fie artificial, pentru a dă lichidului gust şi coloare, este toxici), trebue să ne mirăm de starea băuturilor la noi. Această stare a fost semnalată şi măsuri de îndreptare au fost propuse de Institut, măsuri asupra căror vom veni mai jos, dar care încă până acum nu au avut onoarea decât a unui mic început de luare în considerare. Să va fi convins fiecare, credem, din cele arătate mai sus, că băuturile alcoolice artificiale mai ales acele ce se dau ţăranilor prin adausurile de esenţe şi alte substanţe, numai bune nu pot fi şi numai drept de superioritate asupra băuturilor naturale nu pot avea. II. Trecem acum la chestiunea băuturilor naturale şi a imi-taţiunilor lor. Chestiunea aceasta prezintă un interes încă şi mai mare ca acea a băuturilor artificiale, propriu zise, ca fiind în acelaş timp o chestiune economică şi igienică. Dintre băuturile naturale cari se prepară şi se întrebu- www.dacoramamca.ro 144 NATURA inţează la noi: ţuică, cognac, drojdie, tescovină, ne vom ocupă în primul loc de ţuică, ca cea mai întebuinţată, în al 2-lea loc de cognac. Cele spuse despre aceste două băuturi se aplică şi la celelalte ca drojdie, tescovină, cari au întrebuinţare mai mică. Romul, băutură străină, în condiţiunile în care se prezintă în comerţul nostru, trebue considerat ca o băutură artificială sau ca o imitaţiune a băuturii naturale, aproape întreaga cantitate de rom ce se consumă la noi, aş putea zice chiar tot romul ce se consumă la noi, fiind preparat artificial. Băuturile naturale se caracterizează, după cum am spus mai sus, prin acea că gustul şi mirosul particular al acestor băuturi se datoreşte unor substanţe ce ce găsesc în fructele din cari provin, sau din substanţele ce se formează în timpul fermentaţiunii; o parte din ele fiind considerate ca impurităţi şi cari trebuesc eliminate din alcoolul industrial ce servă la prepararea băuturilor artificiale, în băuturile naturale însă, ele trebuesc tolerate, căci altfel băutura şi-ar pierde caracterul. Dacă aceste băuturi s’ar supune rectificării în aparate de colonă şi rafinerie se obţine alcoolul curat de industrie. Din cauza acestor substanţe secundare (impurităţi) ce se tolerează în băuturile naturale, li se atribue acestor băuturi efecte mai vătămătoare asupra organismului şi se consideră ca inferioare din punctul de vedere igienic, băuturilor artificiale bine preparate. Ţuica este una din băuturile alcoolice cele mai răspândite la noi; ea formează obiectul unei industrii casnice şi vreo 25.000 de cazane de distilerie sunt în funcţiune pentru a destilâ alcoolul produs de prunele ce se produc în regiunile noastre de coastă; această industrie dă, sau ar puteâ dă existenta, sau a îmbunătăţi traiul la multe familii ţărăneşti. Această industrie care ar trebui protejată este menită să piară, mai ales din cauza concurenţii neleale, înşelătoare, ce-i face ţuica imitată sau artificială. Prunii din www.dacaromamca.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 145 dealurile noastre încep a se rări, iar pe aceste locuri atât de proprii pentru creşterea lor, cu beneficii pentru cultivatori, pătrunde cultura porumbului, care aproape nici odată nu se coace în aceste regiuni, fiind în permanenţă o cauză de boli şi de mizerie prin urmare. Afară de ţuica imitată sau artificială, de care ne vom ocupă mai jos, o altă cauză care face ca această industrie să nu deâ roadele cuvenite, este şi modul prea primitiv şi defectuos de preparare a ţuicei. Prepararea ţuicei, după cum se ştie, constă din 2 operaţiuni principale: din fermentarea prunelor şi din desti-larea alcoolului format din această fermentare. Amândouă aceste operaţiuni sunt rău conduse de către producătorii noştri de ţuică, in detrimentul calităţii şi cantităţii. Dacă aceste operaţiuni ar fi conduse mai cu pricepere, ţuica noastră ar concură şliboviţa germană, formând un obiect de export. Fermentarea se face în vase cu totul deschise şi unde nu se iâ nici o precauţiune pentru accesul aerului şi producerea de fermentaţiuni străine, cari înăcresc, oţeţesc plămada, dându-i un gust particular şi de multeori foarte rău. Aparatele de destilare sunt prea primitive, destilarea se face cu pierderi, cu arderea şi afumarea borhotului, prin urmare şi a produsului ce destilă, fără ca aceste aparate să poseadă un deflegmator cât de primitiv, care să separe din ţuica ce destilă produsele cele mai grele, cari trebuesc îndepărtate şi cari sunt şi mai vătămătoare sănătăţii. Dar cine învaţă pe ţărani a prepară ţuica în mod mai raţional? Prin circulările administrative şi ale Direcţiunii serviciului sanitar căreia i s’a semnalat răul, îndreptarea nu se poate face. Producătorilor noştri, (ţărani de obiceiu), trebue să li se arate în mod practic ceeace trebue să facă, şi să fie îndemnaţi a face şi ei aceea ce li se arată, prin oarecari avantagii ce li s’ar dă la început. La proprietarii şi arendaşii noştri, producătorii nu pot vedeâ aceste lucruri, veniturile lor sunt prea mari şi uşor «Natura» No. 5. 10 www.dacoromamca.ro 146 NATURA de îealizat, pentru a se ocupă, de asemenea nimicuri. Ei preferă a stă prin cluburi sau a mirosi parfumul saloanelor în loc de acel al ţuicei. învăţătorii şi preoţii se pricep şi ei puţin în astfel de operaţiuni. Intervenţiunea Statului în acestă ocaziune ar fi cred bine venită şi eficace. Statul să se aprovizioneze cu un număr de aparate, căzi în cari să se facă fermentarea, (acestea se pot face în ţară) şi aparate de destilare mobile. Cu manipularea acestor aparate se pot uşor deprinde la început, prin laboratoriile de chimie, persoane fără vreo cultură specială. Aceste aparate ar fi aduse în regiunile de producere a ţuicii şi puse în serviciul producătorilor, la început, fără nici o plată, acordându-se oarecare avantaje în plata dărilor asupra ţuicei, ce va întruni oarecare condiţiuni, uşor de constatat, stabilite de laboratoriile de chimie, ca gradul alcoolic, etc. Convingându-se de eficacitatea şi economiile realizate de aceste aparate, producătorii vor căută a şi le procură; o înlesnire mare întru aceasta ar găsi ei în băncile populare, cari ar puteâ procură în fiecare sat astfel de aparate cari să servească locuitorilor cu rândul. Manipularea lor este uşoară şi se va deprinde foarte uşor de populaţiunea noastră rurală. Aparatele acestea ca şi modul lor de funcţionare şi produsul lor, se poate uşor controlâ de agenţii fiscali şi organele sanitare. Această măsură aşa de utilă ar costă pe Stat câteva zeci de mii de lei, odată pentru totdeauna, roadele ei însă ar fi de milioane. Producţiunea ţuicei, ca şi a celorlalte băuturi naturale, mai trebue ferită încă de un rău, care e mai mare dacât cel dintâiu şi pe deasupra şi periculos sănătăţii publice. Acest rău este permiterea de a se pune în comerţ a băuturilor cari imitează pe cele naturale, ca ţuică artificială, cognac, drojdie, etc. Aceste imitaţiuni se prepară din alcoolul industrial la care se adaugă esenţe ce imitează gustul şi mirosul băuturilor naturale, esenţe preparate pe cale artificială în fa- www.dacoramamca.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 147 "fcricile străine, ca şi acele cu cari ce fac băuturile artificiale. Este uşor de înţeles, că faţă de această concurenţă nedreaptă, în curând livezile de pruni de pe dealurile noastre, ca şi cele 25.000 cazane de distilerie, cari dau existenţa a zeci de mii de locuitori, vor dispare, pentru a face loc esenţelor, sau mai bine zis otrăvurilor străine. Printr’o lege votată în anul 1900, se oprea imitarea ţuicei, prin amestecarea de alcool şi esenţe, precum şi întinderea acestei băuturi cu alcool industrial. Prin aplicarea acestei legi, în urma controlului şi analizelor făcute de laborato-riile de chimie, imitatorii şi falsificatorii ţuicei erau urmăriţi şi pedepsiţi. Abrogându-se această lege în 1901, nu mai avem la îndemână nici un text de lege sau regulament, care să oprească imitarea şi falsificarea ţuicei care astăzi este în floare, încât chiar producătorii de ţuică pentru a puteâ ţine piept consumaţiei, se văd nevoiţi a falsifică ţuica prin diluare cu alcool şi apă, adausuri de acid tartric, sâmburi pisaţi, etc. Ne-am gândit atunci a pune stavilă acestui rău propunând Direcţiunii serviciului sanitar o măsură ce se găseşte în regulamentul de privighere sanitară asupra vânzării alimentelor şi băuturilor, anume ca cumpărătorul să fie informat asupra felului alimentului sau băuturii ce cumpără, adică ca imitaţiunile băuturilor alcoolice naturale să fie declarate. Această măsură pusă în practică, a stârnito adevărată furtună printre cârciumari, şi dat fiind că ei formează nn puternic contigent electoral, măsura nu a putut fi aplicată. Motivele invocate de ei erau de ordin igienic. Amicii noştri cârciumari, în dragostea şi interesul ce poartă sănătăţii consumatorilor, invocau motivele arătate de noi mai sus, despre cari auzise şi ei, că băuturile artificiale sunt mai inofensive decât cele artificiale, aşa fiind serviciul sanitar nu poate decât să aprobe măsura de a se debita băuturi artificiale în locul celor naturale. Oare aşa să fie? Noi am combătut la timp acest argument al lor, dar dreptatea s’a dat celui mai tare. Am arătat mai sus cari băuturi artificiale prezintă oare- www.dacaramamca.ro 148 NATURA care avantaje asupra celor naturale, să vedem dacă şi imi-taţiunile băuturilor naturale cari şi ele sunt o specie de băuturi artificiale, prezintă şi ele avantaje asupra celor naturale, adică dacă ele sunt lipsite de impurităţile ce se găsesc în băuturile naturale. Pentru a se obţine o imitaţiune a unei băuturi naturale, în specie, o ţuică artificială, trebue a se adăugă alcoolului industrial, pentru a dă caracterul băuturii respective, o esenţă, care trebue să conţină cel puţin aceleaşi impurifi-cări pe cari le conţine băutura naturală, ca alcooluri superioare, aldehide, furfurol,' cianhidrine, etc., altfel nu vom reuşi a imită băutura. Presupunem că nu s’ar adăugă decât exact aceleaşi ingrediente cari se găsesc în băutura naturală, atunci mă întreb, care fabricant trebue preferat; natura sau cârciumarul sau chiar cel mai abil chimist? Dar lucrurile aşa se petrec în practică? Noi ţinem la. dispoziţia or cui esenţe de acestea de imitat băuturile naturale ; numai prin mirosul lor se capătă durere de cap. Când ne mai gândim că de cine se fabrică şi cum se fabrică aceste băuturi cari se găsesc mai ales în comerţ-la sate, lucru trebue să dea de gândit, aceste băuturi fiind adevărate otrăvuri. Dar ce le pasă fabricanţilor străini de esenţe de sănăratea noastră şi de dealurile noastre? Comerţul esenţelor să meargă. Cu cognacul acelaş lucru se întâmplă. Cognacul se prepară după cum se ştie prin destilarea alcoolului din vin, Acest preparat se face de obiceiu în cantităţi mari, de către producători cari dispun de capital şi de aparate anume făcute în acest scop. Cognacul natural ce se aduce în comerţ .este mai în totdeauna un produs preparat raţional şi debarasat de impurităţile pe cari nu trebue să le conţină. Prepararea cognacului, atunci când cantitatea de vin ce-se produce nu întrece cu mult consumul lui ca atare, este redusă la cantităţi foarte mici sau nu se prepară de loc. Aşa s’a întâmplat în Franţa unde după filoxerarea viilor www.dacaromamca.ro CHESTIUNEA BĂUTURILOR ALCOOLICE 149 •cantitatea de cognac ce se prepară a fost redusă sub 5°/0 din cantitatea ce se fabrică înainte de această epocă. La noi fabricarea cognacului natural cu greu puteâ să lupte cu imitaţiunile chiar în timpul de belşug al viilor; astăzi această producţiune este putem zice nulă, deşi cantitatea ce se consumă este aceeaş sau în creştere şi la noi cum a fost şi în Franţa. Aproape totalitatea cognacului ce se consumă sau se importă la noi este un produs artificial, adică preparat din alcool şi esenţă. Asupra acestui produs artificial, din punctul de vedere igienic, este de spus acelaş lucru ca şi despre ţuica artificială, adică un produs inferior celui natural şi al cărui grad de toxicitate variază cu felul esenţei şi cu modul cum a fost preparat. La cognac se mai adaugă şi specula neomenoasă la care este supus consumatorul căruia pentru un lichid alcoolic aromatizat ce costă 50—60 bani, i se iâ 4—5 lei. Cole ce se întâmplă cu ţuica şi cognacul, are loc şi cu celelalte băuturi naturale, ca tescovina şi drojdia. Chestiunea băuturilor alcoolice trebue să preocupe pe cei ce sunt chemaţi a se interesă de chestiunile economice şi sanitare ale ţării; putem zice că ea formează o chestiune socială. In scop de a se aduce o îndreptare stării actuale de lucruri, ascultând de sfaturile ce mi s’a dat de D-l Dr. C. I. Istrati, Directorul institutului nostru de chimie, am propus oarecari măsuri cari se pot rezumă, după cum urmează : In ceeace priveşte băuturile naturale, ţuica, drojdia, tescovina, a se îmbunătăţi calitatea lor, prin introducerea de către Stat, în localităţile producăroare de ţuică, etc., de aparate moderne, cari la început să funcţioneze gratis şi conduse de persoane instruite în acest scop de laboratoriile noastre de chimie, pentru a deprinde populaţia şi a le arătă avan-tagele ce decurg din întrebuinţarea acelor aparate, cari .se vor înmulţi în urmă prin îngrijirea băncilor populare. Acordarea de oarecari beneficii pentru băuturile bine preparate. A se interzice imitarea băuturilor naturale ca ţuică, www.dacaromamca.ro 150 .NATURA tescovină, drojdie, prin alcool amestecat cu esenţe; asemenea să se pedepsească orce manipulări făcute în detrimentul calităţii ei. Cognacul artificial ca şi romul să fie declarate prin etichetele sticlelor sau vaselor în cari se vând aceste băuturi, aşa ca publicul să fie pus în cunoştinţă dacă cumpără băutura naturală sau imitaţiunea ei. Băuturile artificiale ca şi imitaţiunile băuturilor naturale,, ce se vor permite, (cognac, se va permite deocamdată şt rom), se vor face cu alcool curat, aşa cum este produs de industria noastră, căutându-se a se mai îmbunătăţi pe cât posibil calitatea. Aromatizarea acestor băuturi se va face cu substanţe extrase din regnul vegetal ca părţi de plante, fructe, reşine extracte, oleuri volatile, ce se vor prescrie de un regulament special în urma aprobării consiliului sanitar superior. Pentru rachiul ce se consumă de populaţia rurală se vor creiâ, în modul arătat mai sus, anumite tipuri de băuturi, după gustul populaţiei din diferite regiuni. Numai acest© rachiuri se vor puteâ găsi în consumaţia publică. întrebuinţarea esenţelor artificiale să fie interzisă. Prepararea băuturilor alcoolice ca şi imitaţiunile lor, se vor face în destilerii ce vor funcţionâ sau pe lângă fabricel© de alcool sau în mod separat. Ele vor fi autorizate de autorităţile sanitare şi conduse de persoane competente. Se vor depune la laboratoriile de chimie tipurile de băuturi ce se vor prepară de aceste destilerii cu învoirea laboratoriilor. Cârciumarii nu vor puteâ prepară băuturi alcoolice ; rolul lor se va mărgini la diluarea cu apă a alcoolurilor concentrate aromatizate ce se pregătesc de destilerii spre a. le transformă în băuturi după anume instrucţiuni. Institutele de chimie vor stabili metoadele de analize şi modul de facere al controlului cari în cazul aplicării măsurilor propuse de noi devine simplu şi eficace. Dr. A. Poltzer Subdirectorul Institutului de chimie, Bucureşti*. ---------------------------------- www.dacoromanica.ro PORTUL CONSTANŢA 151 PORTUL CONSTANŢA Un port de mare e un adăpost natural sau artificial pe ţărmul mării, cu adâncime suficientă, care poate oferi corăbiilor şi vapoarelor siguranţa necesară chiar în timpul fur-tunelor celor mai mari, şi permite descărcarea şi încărcarea lesnicioasă a mărfurilor. El se compune din 4 părţi principale: 1) Digurile desti. nate a proteja interiorul portului de valurile mării; aceasta în caz de lipsă a unei protecţiuni naturale; 2) Aparate optice şi acustice spre a indică poziţiunea lui navigatorilor; 3) Cheiurile interioare la care acostează vasele de mare spre a descărcâ şi încărca; 4) Instalaţiunile portului precum: căi ferate, macarale pentru manipularea mărfurilor, magazii, etc. Un port de mare trebue apoi să fie pus în legătură cu restul ţării prin căi navigabile, naturale sau artificiale şi căi ferate. Cu cât aceste căi vor fi mai numeroase şi lesnicioase, cu atât zona de alimentare a portului va fi mai mare şi portul mai prosper. Prin estensiunea cuvântului de port de mare se obişnu-eşte a se dă această denumire şi porturilor situate pe fluvii şi la cari pot sosi vapoarele de mare. Ca exemplu de asemenea porturi avem: Anvers pe Escaut, Hamburg pe Elba, Brema pe Weser, etc. Pentru a pune mai bine în evidenţă foloasele unui port de mare, menţionăm că Anglia, care importă o mare parte din produsele noastre, nu poate fi accesibilă decât cu vapoare de mare, iar în celelalte ţări din Europa, precum Germania, Belgia, Olanda, etc., produsele noastre n’ar puteâ susţine concurenţa cu produsele similare de altă provenienţă, transporturile pe cale ferată fiind prea scumpe. In adevăr transportul pe mare costă aproximativ a zecea parte din transporturile pe cale ferată; deci cu acelaş preţ se pot transportă produsele pe o distanţă de 10 ori mai www.dacoromanica.ro 152 NATURA mare. Aceasta are o mare importanţă pentru ţara noastră al cărui export se compune mai ales din produse cu valoare relativ mică pentru volumul şi greutatea lor, precum: cereale, petrol, lemnărie, etc., şi prin urmare care nu pot suportă cheltueli mari de transport. Transporturile cu calea ferată au însă 'avantagiul că ele se pot face în genere chiar dela locul de producţiune la cel de consumaţiune, pe când la transporturile pe mare mărfurile mai trebuesc duse dela locul de producţiune la portul de exportaţiune şi dela locul de importaţiune la locul de consumaţiune pe cale ferată sau şlepuri <). Dar, chiar ţinând seamă de cheltuelile de transbordare în acele porturi, vom avea tctuş folos a face transportul produselor noastre pe mare după cum reiese din exemplul următor: Luând de pildă ca centru de producţiune Buzăul, iar ca centru de consumaţiune Bruxelles, costul transportului cu calea ferată a unui vagon este de 1.039,80 lei, iar costul pe mare va fi următorul: Transportul cu calea ferată Buzău-Constanţa . . 94,30 încărcatul în vapor la Constanţa.................15,— Costul transportulului Constanţa-Anvers .... 120,— încărcatul în vagon la Anvers....................15,— Transportul cu calea ferată Anvers-Bruxelles . 17,60 Total lei. . . . 261,90 Avem deci o diferenţă de 777,90 lei la vagon, în favoarea transportului pe mare. Valoarea unui vagon de grâu fiind în mediu de 1.500 lei, vom avea deci o economie de 52 "/„ din valoarea mărfii. România posedă 3 porturi de mare situate pe coasta mării Negre: Sulina, Constanţa, Mangalia şi alte 3 porturi aşa zise de mare, situate pe Dunăre: Tulcea, Galaţi şi Brăila. Portul Sulina e situat la gura Dunării. El nu e legat de restul ţării prin vr’o cale ferată sau şosea, astfel 1) Un vas, care pentru a putea fi deplasat trebue sâ fie tras prin-tr’un mijloc oarecare. www.dacaromamca.ro www.dacQFomanica.ro PORTUL CONSTANŢA 153 că în timpul iernei e cu totul izolat de restul ţării. In Sulina se fac operaţiuni de transbordare a cerealelor, din şlepurile ce circulă pe Dunăre, în vapoarele de mare. Portul Mangalia, situat la sudul coastei Româneşti a mării Negre, n’are comunicaţie cu restul ţării, de cât prin şosele. Ca adăpost nu are decât un mic dig construit numai de vr’o 2 ani, iar ca adâncime n’are de cât 2 metri, aşa că el nu poate adăposti decât corăbii mici. In astfel de condiţiuni Mangalia la drept vorbind nici nu s’ar puteâ numi port de mare. Portul Tulcea, situat pe ţărmul drept al Dunărei, neavând nici o legătură prin vr’o cale ferată cu restul ţării, nu încarcă decât produse locale. Acest port e de minimă importanţă. Portul Galaţi, situat pe ţărmul stâng al Dunărei, la o distanţă de 150 ldm. de mare şi portul Brăila, cu20klm. în susul primului, sunt legate cu interiorul ţării prin căi ferate, astfel că produsele pot sosi atât pe cale ferată cât şi pe Dunăre. Din cauză că Dunărea e îngheţată în timpul iernei, aceste porturi stau în neactivitate timp de vr’o 90 de zile pe an, dar chiar în restul anului nu pot sosi într’însele vase cu un pescagiu1) mai mare de 6 metri din cauza adâncimilor mici a canalului Sulina. Portul Constanţa este situat pe coasta mării Negre la 26°, 19', 26" longitudine şi 44°, 10', 29" latitudine, aproape la aceeaş distanţă (233 klm.l ca şi portul Brăila de capitala ţării. El este la o depărtare numai de 65 klm. de portul Dunărean Cernavoda. Prin poziţiunea lui aşa de a-proape de Dunăre, se pot cu înlesnire exportă mărfurile cari sosesc, şi importă cele ce sunt destinate a plecă pe Dunăre, prin o simplă transbordare din vasele fluviale în vagoane sau vice-versa. Astfel Constanţa, pe lângă avan-tagiul de a fi deschis navigaţiunii în tot timpul anului şi 1) Adâncimea vapoarelor sub suprafaţa apei. www.dacoramamca.ro 154 NATURA a avea adâncimi suficiente pentru toate vapoarele cari sosesc în marea Neagră, foloase de cari nu se bucură Brăila şi Galaţi, mai are şi acela de a fi deservit direct de căi ferate, şi prin transbordare de un fluviu navigabil pe 2800 klm. Primul proiect al sporirii portului Constanţa, de când Dobrogea a reintrat în posesiunea noastră, a fost făcut de Sir Charles Hartley, inginer şef al comisiunii Europene Dunărene, însărcinat fiind de guvernul nostru. Cu diferite alte ocaziuni s’a cerut avizul unor ingineri străini însemnaţi ca: Franzius, fost Director al portului Brema şi Voisin Bey, fost Director al lucrărilor canalului dela Suez. In anul 1888 a fost însărcinat D-nul Inspector General I. B. Cantacuzino cu facerea studiilor şi Direcţiunea lucrărilor, având de inginer sfătuitor pentru facerea proiectelor pe D-nul Guerard, fost Director al portului Marsilia. In anul 1897 succedă George Duca, fost Director general al căilor ferate. Din toamna anului 1899, când regretatul Duca încetă din vieaţă, direcţiunea acelor lucrări e încredinţată D-lui Inspector General Angliei Saligmj. Portul Constanţa e format din două diguri care apără de valuri suprafaţa apei închisă de ele. Unul din aceste diguri, de o lungime de 1377 m’etri, are o direcţiune a-proape Nord-Sud şi este destinata apără interiorul portului de valurile cari vin pe această direcţiune, şi mai ales de valurile dela Nord-Est până la Est, cari sunt cele mai dese şi puternice. El a fost numit digul de larg şi e însemnat în plan cu D. L. Al doilea dig, numit digul de sud, însemnat în plan cu D. S., are direcţiunea aproximativă Est-Vest şi este destinat a apără portul de valurile de Sud, mult mai slabe ca cele d’întâi. Digul de la larg se prelungeşte cu 400m peste gura de intrare a portului pentru a o apără de valurile puternice, coprinse aproximativ între Est-Nord-Est şi Sud-Est www.dacaromamca.ro PORTUL CONSTANŢA 155- Digurile dela larg şi Sud, au grosimi diferite după adâncimea apei, poziţiunea lor faţă de direcţiunea furtunilor celor mai puternice şi intensitatea furtunilor. Astfel digul dela larg, fiind cel mai expus, are la suprafaţa apei o grosime de llm, iar la o adâncime de 10m sub apă (care e cea mai mare adâncime) o grosime de 42m-. Digul de la Sud, mult mai puţin expus, are la nivelul apei o grosime de 8m- iar la 8m adâncime 27m- Aceste diguri s’au construit în modul următor: S’au a-runcat în fundul mării pietre de dimensiuni mici pe o-înălţime de mai mulţi metri, după adâncimea mării, apoi oameni, îmbrăcaţi în costume de scafandru') cărora li se trimeteâ aerul necesar prin pompe, aplanau sub apă acele pietre în suprafeţe orizontale. Pe acele paturi astfel preparate se coborau cu aparate speciale blocuri mari artificiale de beton de câte 30.000 kilogr. unul. Aceste blocuri se aşezau unul lângă altul în mai multe straturi până deasupra apei. Pentru a dă mai mare grosime şi tărie acestor diguri, se aşezau blocuri în scări în faţa lor despre mare. Atât digurile dela intrarea portului, cât şi digul dela larg, au la capul lor câte un felinar special numit far (F) spre a indică noaptea intrarea şi direcţiunea pe care tre-bue să o urmeze vasele la intrarea în port. La capul digului de sud se află pe lângă far şi o sirenă (S), care în timp de ceaţă vesteşte vaselor că se află în aproprierea portului. In interiorul portului se construesc cheiuri, în mod analog cu digurile. Cheiurile sunt înzestrate cu stâlpi de fontă, numiţi lolarzi, şi de care se leagă vapoarele ce acostează spre a operă. In afară de aceasta, cheiurile sunt prevăzute cu căi ferate, macarale şi magazii. Toate cheiurile au în faţa lor o adâncime de apă de 8,m-25, iar acele din basinul d& petrol au o adâncime de 9m-25. 1) Costum de pânză cauciucată terminat cu un cap de metal prevăzut cu geamuri. www.dacoromanica.ro 156 NATURA Pentru a se obţine o desfăşurare mai mare de cheiu, si -o linişte mai mare a apei în port, ceeace este de dorit pentru vapoarele ce operează la cheiu, ele sunt dispuse astfel ■ca să formeze basinuri şi moluri '), şi tot odată să fie uşor Accesibile de linii de căi ferate. Lungimea totală a cheiurilor acostabile este de 6600 metri, lungimea liniilor de căi ferate 50 km., suprafaţa uscată a portului 147 hectare, iar suprafaţa apei din port 40 hectare. In ceeace priveşte macaralele, numărul lor va fi relativ foarte mic în comparaţiune cu alte porturi. Pentru cereale şi petroleu, care formează aproape 80°/0 din traficul portului Constanţa, sunt instalaţiuni speciale pe cari le vom ■descrie mai la vale. Lemnele se încarcă cu macaralele de pe vapor sau direct cu oameni, iar pentru restul mărfurilor s’a prevăzut o macarâ fixă, ce poate ridică 40000 kilogr. şi 6 macarale mobile, ce pot ridică câte 1500 kilogr. Toată lungimea cheiului e împărţită în porţiuni de diferite mărimi cari sunt afectate pentru anume servicii. Astfel, începând dela intrarea în port, în dreapta avem : o porţiune de cheiu de aproape 120m- însemnată pe plan cu lite-rile (S. S.) destinată serviciului sanitar, unde se vor instalâ Aparate necesare pentru desinfectarea vapoarelor contaminate ; apoi urmează o porţiune de 250ra- destinată marinei noastre militare (C. M. M.); pe urmă vine o porţiune de 350m- destinată marinei noastre comerciale, pe cari se vor oonstrui magazii {M. S. M.) şi gara maritimă (Gr. M.) la cari vor sosi trenurile exprese în coincidenţă cu vapoarele noastre de pasageri. Dela serviciul maritim român -până la magaziile cu silozuri (Af. S.) sunt prevăzute pe rând, magazii (M.), între-pozite (1), cheiu pentru materiale grele (C. M. G.). Aceste instalaţiuni se vor utilizâ în comun de toate vasele. Urmează apoi un loc pentru magazii de cereale de închiriat la particulari (M. C.). Magaziile cu silozuri sunt în număr de <6 şi însemnate pe plan cu (M. S.), cheiul pentru animale 1) Molul e o limbă de pământ înconjurată de 3 părţi de cheiuri. www.dacaromanica.ro PORTUL CONSTANŢA 157 e notat cu (C. A.), molul pentru lemnărie şi alte materiala în masă e marcat cu (A/. L.). In fundul basinului care urmează sunt prevăzute a se construi: un doc plutitor (D. F.), o formă de radub (R.) şi un plan înclinat (C. H.). Toate aceste instalaţiuni sunt destinate a scoate vase din apă pentru reparaţii. împrejurul basinului sunt prevăzute ateliere de reparaţii. Urmează apoi un cheiu pentru descărcatul cărbunilor (C. C.), un cheiu (C. P.) pentru încărcatul petro leului şi produselor sale în vase închise (bidoane şi butoae). Apoi vin& basinul de petrol (B. P.) destinat exportului petroleului şi derivatelor sale în vapoare tancuri*). In dreptul întrepozitelor se află clădirea de vamă şi administraţie (A. V.) pentru toate serviciile din port. Prevăzân' du-se că mai târziu gara oraşului se va mută în port, s’a-prevăzut în locul însemnat (G. C.) gara de călători. După cum am arătat deja, pentru exportul nostru de cereale s’a proiectat a se construi 6 magazii mari de câte 33.000.000 kgr. capacitate fiecare. Deocamdată se vor construi numai 2 din aceste magazii. Sistemul de magazii admis pentru Constanţa este acela cu silozuri, adică celule verticale, care se încarcă pe la-partea superioară şi se descarcă prin propria greutate, des-chizându-se un orificiu din fundul silozului. Silozurile la Constanţa sunt de formă exagonală de 2m latură şi 21m adâncime, fiecare magazie conţine 250 silozuri încărcarea în magazii a cerealelor sosite cu calea ferată se face în modul următor: Se împinge în magazie sub silozuri un grilp de 14 vagoane încărcate cu cereale în vrac-(adică cerealele nu sunt puse în saci); imediat lucrătorii deschid orificiile din pardoseala vagoanelor şi cerealele se scurg în nişte mari rezervorii-balanţe, care se află sub fiecare vagon. Trenul e astfel descărcat în cel mult 10 minute 1) Vapoare ale căror hambare sunt transformate în rezervorii în. cari se încarcă petrol. www.dacoromamca.ro 158 NATURA •şi poate plecă. După ce cerealele s’au cântărit, ele se scurg pe rând, din fiecare cântar, pe nişte lungi benzi fără sfârşit Aşezate sub cântare, şt care se mişcă în continuu în aceeaş ■direcţiune şi sunt astfel transportate la un elevator. Acel elevator le ridică vertical în sus şi le varsă pe o bandă orizontală ce se află deasupra silozurilor şi care le "transportă şi le varsă prin un mecanism sp ecial, în silozul •destinat de mai înainte, astfel operaţiunea de descărcare din vagon, cântărire şi înmagazinare e terminată. Se pot înmagazina în cazul cel mai favorabil 14 vagoane într’o jumătate de oră, iar în cazul cel mai defavorabil, când fiecare vagon urmează a se descărca în silozuri diferite, într’o oră. Astfel în termen mediu, în timpul aglo-meraţiunii, când se lucrează 14 ore pe zi, se pot descărca •cu uşurinţă 250 vagoane pe zi într’o singură magazie. Când voim a încărcâ cereale în vapoare, deschidem orificiul care se află în fundul silozului; cerealele se scurg atunci pe benzi orizontale care se transportă la piciorul unui elevator ; elevatorul le ridică vertical la vr’o 30 de metri, de unde cad în nişte balanţe automatice, sunt cântărite, şi prin un sistem de bande, sunt transportate la o ■alta aşezată la 20m înălţime deasupra cheiului. De pe banda ■aceea cerealele se pot scurge prin tuburi mobile la orce punct al vaporului acostat la cheiu. Un vapor mijlociu de 3.500 tone se va putea încărcâ din o singură magazie în timp de 12 ore, iar un vapor din cele mai mari, de 7.000 "tone,- în timp de 24 ore. Un grup de 2 magazii cu clădirea de maşini (U. E.) şi toate accesoriile, va costă 7.000.000 lei. Ele se vor construi de beton armat cu fier. Pentru exportul petroleului s’au făcut, după cum am Arătat deja, instalaţiuni cu totul speciale. Aceste instalaţiuni au de scop a descărca vagoanele sosite şi a le înmagazina în rezervorii, apoi a le trimite lichidul prin pompe în vapoarele care se află acostate în basinul -de petrol (B. P.) www.dacaromamca.ro PORTUL CONSTANŢA 159 Descărcarea şi înmagazinarea se face în modul următor : îndată ce un tren de petrol a intrat în staţia de petrol (R. P.), lucrătorii speciali pun în comunicaţie fiecare vagon cu un tub colector de 30®"1 diametru, prin ţevi flexibile de metal; lichidul se scurge atunci prin propria greutate în un rezervoriu mic care se află mai jos decât tubul colector şi de aici prin pompe, este împins în rezervorii mari de câte 5.000mc capacitate >) Prin acesta operaţiunea de înmagazinare e terminată. Când avem de încărcat vapoarele, cari se află în bazinul de petrol, se pun in comunicaţie conductele ce vin dola rezervoriile de depozitare (1.300m lungime) cu tancurile vapoarelor şi apoi, prin pompe, care se află într’o clădire specială din staţia de petrol, se presează lichidul din rezervoriile de depozitare în vapoarele-tancuri. Toată ţevăria şi pompele sunt în triple exemplare cu totul identice; un rând destinat numai pentru petrol lampant, un al doilea rând pentru benzină şi al treilea rând pentru ţiţei sau alt produs negru. Deocamdată sunt construite 16 rezervoare. Un tren se descarcă în-timp de 1 '/* oră, iar un vapor de 5.000 tone capacitate se încarcă în 25 ore. Pentru ca un vapor-tanc să poată intră în basinul de petrol, trebue să stingă mai întâiu toate focurile, apoi cu vârteje electrice e tras în basin. Imediat după aceea se închide basinul cu o poartă plutitoare pentru a împiedeca ca în caz de incendiu petrolul inflamat, care pluteşte pe apă, să poată comunica focul în restul portului; şi numai după aceea se începe cu pomparea petroleului în vapor. Tot aşa după ce s’a terminat operaţia, se închid bine hambarele (tancurile), se trage vaporul afară din basin şi numai după aceea îşi poate aprinde din nou focurile. Valoarea totală a lucrărilor când portul va fi complect terminat va fi de aproximativ 84.000.000 lei. Până acum s’au executat lucrări în valoare de 30.000.000 lei. Lucrările se fac în regie direct de către Stat. 1) Figurate în plan prin cercuri înnegrite. www.dacoromamca.ro 160 NATURA Portul este proiectat pentru a face faţă necesităţilor pentru un timp îndelungat şi se înţelege dela sine că nu este nevoie ca toate lucrările să fie terminate pentru ca ele să corespundă cerinţelor actuale ale comerţului. In ceeace priveşte partea economică a portului, putem spune că odată portul terminat, veniturile lui, din diferitele taxe ale portului, vor fi suficiente pentru toate chel-tuelile de exploatare, de întreţinere şi de complectare. Urmează să cercetăm dacă avantajele, ce ţara va trage din acele lucrări, justifică sumele întrebuinţate. Este foarte greu a cifră toate avantajele, însă e cunoscut deja că diferenţa de navlu, costul transportului pe apă şi mani-pulaţiunii pentru cereale în portul Constanţa sunt cu 50 lei la vagon mai mici de cât în Brăila, ceeace a şi făcut ca în anul acesta să se dirijeze atâta marfă spre Constanţa în loc de Brăila. Dacă admitem că prin Constanţa se vor expedia aproape 100.000 vagoane de cereale, obţinem anual o economie de 5.000.000 lei, care singură justifică întrebuinţarea unui capital de 100 milioane, adică îndoit de ceeace va fi nevoie de cheltuit pentru trebuinţele actuale ale comerţului. Dacă însă mai considerăm, că fără portul Constanţa, exploatarea petroleului nostru n’ar fi putut luă desvoltarea care a luat-o, şi că prin urmare cea mai mare parte a foloaselor ce ţara trage din acea exploatare se datoreşte portului Constanţa; dacă mai ţinem seama de tranzitul ce se atrage pe la noi din Ungaria spre Constanţa şi viceversa şi de avantajele reale, dar greu de determinat, care le oferă comerţului un port deschis tot anul, între care putem cită naşterea unui export de vite sau carne ce nu se poate face decât cu condiţiune ca pieţele de consumaţie să fie alimentate fără întrerupere, putem afirmă, fără teamă de a ne depărta mult de adevăr, că din toate avantajele ce se obţine, numai a treia parte se vor cheltui pentru port, şi că celelalte două treimi vor veni în folosul ţării* Mihail Saligny ------------.>££>- ---------- Inginer. www.dacoromanica.ro DIAMANTUL 161 DIAMANTUL Dacă cititorul acestor rânduri ar crede cumva, că cel care le-a scris este vreun mare colecţionar de diamante, or vreun modern Tavernier, care din strălucirea pietrelor, ar strânge strălucitoare monezi, s’ar înşelă desigur. Dar dacă nu este nici una, nici alta, asta nu înseamnă că n’a admirat şi el, de multe ori, scânteierea colorată a acestor lucruri de podoabă, chiar când se găseau în mâini străine* Strălucirea minunată a diamantului a fost băgată în seamă, încă din timpurile cele mai îndepărtate *). Cu toate acestea, nimic nu se cunoştea despre natura şi proprietăţile lui. Cine ar fi bănuit pe atunci, că diamantul, care stăteâ în fruntea pietrelor preţioase, nu este o piatră? Numele de adamas, cu care Grecii numeau diamantul, şi care nume se recunoaşte şi azi în multe din limbile europene, însemnează neînvins, şi provine din pricina marei lui durităţi. Seneca, de aceea, aseamănă diamantul cu înţeleptul, pe care nimic nu-1 învinge. Dar cei vechi, plecând dela această duritate, îi atribuiau nişte proprietăţi pe cari el nu le are. Aşa Pliniu, ne învaţă cum să cunoaştem diamantul: lovindu-1 cu ciocanul, nu numai că nu-1 stricăm, dar putem strică ciocanul, ba chiar..........nicovala. Se vede că Pliniu nu prea a avut multe diamante în vieaţa lui, căci cu curiozitatea lui ştiinţifică, curiozitate care i-a fost fatală în cele din urmă, n’ar fi rezistat să verifice părerea aceasta, pe care ne-o spune cu atâta naivitate. Această părere, pe care o găsim şi în Lucreţiu, a fost multă vreme împărtăşită de oameni. Aşa, în 1476, după bătălia dela Morat, în care Elveţienii bătură pe puternicul feudal Carol Temerarul, aceştia găsiră în cortul lui, între 1) Cele mai multe date din acest articol, sunt luate din cartea lu Louis Dieulafait, Biamants et Pierres Precieuses, Paris, 1871. «Natura* No. 5. 11 www.dacaromamca.ro 162 NATURA alte bogăţii, şi mai multe diamante. Fără să fi cetit desigur pe Pliniu, aceşti soldaţi cunoşteau şi ei proprietatea.. în- drăcită a diamantului, de a sfărâmă nicovalele; dar nea-vând la îndemână aceste instrumente, ei le loviră cu topoarele, cu săbiile şi se convinseră cu durere, că nu fură diamante, măcar că străluceau atât de frumos! Pare că diamantele cele mai vechi şi cele cunoscute de Eomani, proveneau din Etiopia, dar se ştie cu siguranţă că Romanii le aduceau şi din India. Intr’adevăr, India, această ţară minunată în toate timpurile, cu vegetaţia ei luxuriantă, privelişte măreaţă pentru ochi, dar şi omorâ-toare, cu fauna ei bogată, un alt pericol statornic pentru om, cu cerul său senin şi transparenţa aerului cum nicăieri nu se vede, dar şi cu acele fenomene ale naturii, grozave dar sublime, cum iarăş nicăieri nu se văd, această ţară făcută din contraste, învăluită într’o atmosferă tainică, care a aţâţat curiozitatea aventurierului, lăcomia negustorului şi dorinţa cuceritorilor, dela Alexandru cel Mare până la stăpânii ei de astăzi, dela negustorul ebreu şi fenician până la cel olandez şi englez, India, a furnizat lumii şi cele mai frumoase diamante şi multă vreme numai minele ei au fost cunoscute. Minele dela Golcondo şi Visapur aztăzi sleite, au fost cunoscute din anticitate, şi multe mari diamante au ieşit din sânul lor. Astăzi minele dia-mantifere indiene, se găsesc pe povârnişul răsăritean al Decanului şi al platoului Amarakantaka. La Panna, produsul anual e de 2 milioane, dar se fură foarte mult, ceeace rajahul stăpânitor ştie. De aceea, el a stabilit un venit minimum, pe care minele trebuesc să-l deâ negreşit. In caz contrar, prinde pe unul din şefii presupuşi frauduloşi, şi-i “taie capul, neuitând a-i confiscă şi averea bine înţeles. Oraşul principal din India pentru comerţul cu diamante, este Benares, iar la Bowanipur se face un mare iarmaroc anual, în care diamantele ţin primul loc. In timpurile moderne s’au găsit diamante şi pe aiurea. Aşa, pe la 1725, s’au descoperit terenuri diamantifere în www.dacoromanica.ro DIAMANTUL 163 Brazilia, în provincia Minas Geraes, apoi pe la 1831 în "Ural, iar cele mai bogate astăzi sunt minele din sudul .Africei, de prin Colonia Capului, Oranj şi Transvaal. Aceste mine au fost descoperite pe la 1867 şi primul diamant a fost găsit de un copil, care îl dădîi în dar unui vânător -de struţi; avea 21 de carate. Depozitele principale se găsesc ■astăzi prin jurul oraşelor Bullfonteim, Old de Beers, dar mai ales la Kimberley. S’au găsit diamante şi prin Sumatra, .Borneo, prin California şi Australia, dar mai puţine. In toate aceste locuri, diamantul se găseşte ori curat şi -strălucitor, ori învelit într’o coajă întunecată, străină da •diamant şi prin natura şi prin origina ei. El se mai gă-•seşte şi în nisipurile aluviunilor iscate din sfărâmarea rocilor vechi, duse de ape la depărtări mari de locul unde s’au format. Astăzi s’au alcătuit companii mari, cu capitaluri considerabile, pentru căutarea acestei pietricele, după care lumea bogată se dă în vânt. Lucrătorii, fio că vântură şi spală nisipurile diamantifere, fie că-1 scormolesc într’adins, prin locuri ascunse, sunt sub o supraveghere straşnic de riguroasă. Cu toate acestea, ordecâteori poate, lucrătorul nu -se dă în lături de a-şi însuşi diamantul găsit, ascunzându-1 în ochi, în nările nasului, ba chiar şi în alte escavaţii mai •neverosimile, dacă poate, iar cele de mai multe ori îl înghite pur şi simplu. Dar dacă cumva privighetorul, care •stă cu ochii în patru, a zărit acest gest suspect, atunci lucrătorul cu pricina este sechestrat şi păzit de aproape, până când..... o necesitate inexorabilă îl sileşte să-şi măr- turisească păcatul. Şi dacă diamantul a fost găsit, stă. pânul lui, nu păzitorul, va puteâ spune tot cu atâta dreptate ca şi împăratul roman: non olet. In privinţa naturii diamantului, cei vechi nu puteau nici iănul adevărul, bazele chimiei nefiind stabilite, nici fenomenul arderii neavând adevărata lui explicare. Cel dintâiu, care a arătat că diamantul nu este o piatrăt -a fost savantul englez Boyle (1627—1691), care a dovedit www.dacoromamca.ro 164 NATURA că sub influenţa unei călduri puternice, diamantul dispare* Pe la 1694, doui savanţi italieni, Averani şi Targioni, din Florenţa, pentru a verifică natura diamantului, concentrară-prin ajutorai unei oglinzi concave, căldura solară asupra-unui diamant, oferit pentru acest scop de Cosma III, marele duce de Toscana. Spectatorii văzură cu uimire, cum diamantul se făceâ din ce în ce mai mic, apoi dispărfu Experienţele acestea s’au urmat în Viena şi mai târziu în Paris, de către d’Arcet, Rouelle, Macquer, etc., întrebuin-ţându-se căldura unui cuptor. Rezultatul fă acelaş : diamantul dispăru. Intre acestea, giuvaergiii se alarmară, crezând poate că prin aceasta valoarea diamantului va scădea. Unul dintre ei, Le Blanc, susţinea că focul nu are nici o-influenţă asupra diamantului, şi ca probă aduceâ chimiş-tilor de mai sus un frumos diamant spre încercare. După trei ceasuri de foc violent, se examină locul unde fusese diamantul, dar vai! negustorul regretând avântul său ştiinţific, văzu locul gol. Ce devenise diamantul ? aici părerile erau împărţite: unii spuneau că arsese, alţii că se volatilizase. Dispariţia însă nu eră tăgăduită de nimeni. Experienţele au fost duse mai departe de marele Lavoi-sier, care împreună cu Macquer şi Cadet, arse multe diamante. Dar iată că într’o bună zi, veni un alt giuvaergiu, la aceşti chimişti, anume Maillard, care cu toată experienţa* tristă a lui Le Blanc, aduceâ trei diamante mândre, pentru a fi arse, susţinând şi el, că focul nu are nici o influenţă asupra acestei pietre. El ceru ca condiţie însă, să le închidă aşâ cum ştie el. Maillard luă găvanul unei lulele, puse acolo cele trei diamante, le astupă cu cărbune, acoperi luleaua cu un învăliş de fier, şi apoi băgă totul într’un vas metalic plin cu cridâ, pe care l-a acoperit cu un învăliş silicios. Patru ceasuri a fost ţinut la un foc grozav, după care se deschise învelişurile, iar Maillard începi! să şi caute diamantele. Chimiştii se uitau cu un zâmbet.... ştiinţific la truda negustorului, dându-i sfaturi ironice cam pe www.dacoromanica.ro DIAMANTUL 165 xinde ar puteâ să le găsească. Dar de odată, mii de draci, •diamantele apărură neatinse. Maillard triumfase, iar chi. miştii se uitau unii la alţii. Ajuns acasă, Maillard nu se • lăsă; 24 de ceasuri le supuse unui foc straşnic; diamantele se găsiră asemeni neatinse. S’au făcut atunci în Europa mai multe experienţe de asemenea natură, şi diamantul, ca şi cum ar fi voit să-şi râdă de ştiinţă, uneori dispăreâ, alteori nu. Aceste fapte au rămas neexplicabile, până când s’au stabilit fenomenele principale ale combustiunei; s’a văzut că diamantul a dis părut totdeauna, când a fost încălzit în contact cu aerul şi n’a suferit nici o schimbare, atunci când pulberea de ■cărbune, calce, etc.., îl izolau de aer. Ce este deci diamantul ? Lavoisier în Franţa şi Humphry Davy în Anglia, au răspuns la această chestiune. Diamantul nu este o piatră, ci un cărbune cristalizat, deci un cărbune... preţios. Lavoisier arătă mai întăiu că diamantul ■conţine cărbune, folosindu-se de faptul ştiut, că ordecâteori se arde cărbunele, sau un corp care conţine cărbune, în contact cu acrul, so produce acid carbonic rezultat din combinarea cărbunelui cu oxigenul. Lavoisier arzând un ■diamant aşezat într’un balon cu oxigen, prin ajutorul razelor solare, diamantul lăsă în urma lui o mare cantitate de acid carbonic, de care nu se afla nici urmă, înainte de experienţă. Davy arătă că numai acid carbonic se găseşte după arderea diamantului şi deci diamantul este numai un cărbune. Mai târziu s’a dovedit că diamantul arde pătură cu pătură, aşa că dacă la un moment arderea se opreşte, diamantul ese mai mic, dar sistemul cristalin specific lui se păstrează. Prin urmare fuziunea diamantului a fost exclusă. Diamantul este cunoscut sub trei stări moleculare: cristalizat, diamantul prin excelenţă, cristalin, întrebuinţat la tăierea diamantului, şi amorf, care e opac, întrebuinţat tot •ca şi cel cristalin. www.dacoromamca.ro 166 NATURA Diamantele în stare naturală se numesc brute şi se pre-ţuesc după greutatea lor. Unitatea de măsură este caratul^. greutatea unei seminţe de graminee din India: 0 gr. 205 mgr., şi se divide în Va, 1U, 1/8, Vio, Vsa şi Voi dintr’un carat. Preţul diamantului creşte cu creşterea greutăţii, dar nu proporţional. Aşa, de ex: dacă un diamant lucrat, de un carat, preţueşte 250 fr., unul de 2 carate, preţueşte 800 fr., de 3 carate 1.500, de 8 carate, 10.C00. Diamantele mari însă sunt foarte rare: la 10.000 de diamante, abia. se găseşte unul de 10 carate. Iată diamantele cele mai vestite: Marele Mogol, brut avea 787V3 c. fă redus după tăiere,, căci fu tăiat prost, la 28° c. Este cât o jumătate de ou de găină. Pe la 1665 îl stăpânea Aureng-Zeb, regele Gol-condei. Azi nu se ştie ce a devenit: după unii s’ar găsi la Şahul Persiei, după alţii, n’ar fi decât Koh-i-noor. Diamantul Rajahului din Matum, din Bomeo, cântăreşte brut 367 c. şi are forma perfectă a unei pere. A fost găsit în insula, unde trece de paladiul de care e legată, soarta imperiului, iar apa în care a fost muiat, de tămăduitoare de orce boală. Nizam, găsit în India, brut are 340 c. şi este preţuit la 5 milioane. II are rajahul Golcondei. Anglia are pe faimosul Koh-i-noor (munte do lumină) care, dacă am crede, este cel mai vechiu diamant cunoscut, de oarece cu vreo trei mii de ani înainte de era noastră îl avea un rege indian. Ajuns la începutul veacului al 19-lea în mâinele lui, Rundjet-Sing, fastuosul rege al Lahorei, care purtă numai pe harnaşamentul calului său, diamante de 75 milioane, îl puse pe acesta în capul şelei r apoi ajunse în mâinele companiei engleze, care-1 oferi reginei Victoria. Avea atunci l86l/2 c. şi era preţuit la 3-milioane şi jumătate, dar forma lui eră defectuoasă. Retăiat, • are acum 1028/* c. dar a câştigat mult în frumuseţă. Un alt diamant este Pigolt, adus din India de contele Pigott, are 81 Vi c.; Nassah avea la început 898/i c. dar familia de: www.dacoromamca.ro D1AMANNUL 167 Westminster, care-1 posedă, l-a retăiat, reducându-1 la 785/s c., dar câştigând enorm cu această ocazie. Franţa are unul din cele mai vestite diamante: Regentul, care are toate calităţile cari se cer dela o asemenea podoabă. S’a găsit în India şi brut avea 410 c., s’a lucrat la el doi ani, şi numai lucrul a costat 600.000 fr.! După tăiere a rămas de 136'/*, dar este tăiat în perfecţie. Istoria lui este foarte curioasă şi dramatică şi este povestită în memoriile lui Saint-Simon. A fost furat din minele marelui Mogol, după care a ajuns în Europa. Propus întâiu regelui Angliei, acesta l-a refuzat, din cauza preţului, după care posesorul lui veni cu el în Franţa pe vremea Regentei. Cu toate stăruinţele lui Law, ducele de Orleans nu se puteâ hotărî să-l cumpere pentru rege, din pricina proastei stări financiare. In urmă, cel care-1 furase mai lăsând din preţ, regentul îl cumpără cu 2 milioane, plus bucăţile ce vor eşi din tăiere. Astfel Franţa ajunse stăpână pe această piesă unică, evaluată la 12 milioane. Diamantul acesta a aţâţat atât de mult curiozitatea lumii, încât în timpul Marei Revoluţii poporul a cerut să vadă Regentul. Când s’au furat diamantele coroanei, a fost furat şi Regentul, dar s’a găsit mai târziu într’o grindă a unui hambar. Napoleon I, l-a purtat la mânerul săbiei lui. Un alt diamant frumos este împărăteasa Eugenia, 51 c., apoi Sancy c., pe care Carol Temerarul îl purtă la casca lui, dar îl pierdă în bătălia dela Granson. Găsit de un soldat fu vândut unui călugăr cu 2 fr, care la rândul său îl vândă cu 3 fr. şi ajunse mai târziu în mâinele lui Sancy, tezaurierul lui Henric III. Acesta cerându-1 pentru o nevoie, Sancy îl expedie printr’un servitor credincios. Dar pe drum servitorul fiind atacat, fă ucis şi îngropat prin apropiere. Diamantul se socoti pierdut. Mai târziu îi veni în minte lui Sancy să-l capete dezgropând pe servitor : diamantul fă găsit în stomahul lui. Astăzi nu se ştie unde se află, sau mai bine.. nu ştiu eu. Brazilia are o sumă fabuloasă bogată în diamantele naţio- www.dacaramamca.ro 168 NATURA nale. Dar cel mai frumos diamant găsit aici, este minunata Stea de Sud, găsită pe la 1853, de cătră o lucrătoare neagră. Brut avea 2571/a c., iar tăiat a rămas 125 c. Este de o puritate făr’ de seamăn, alb, luând prin refracţie o culoare trandafirie. Rusia are şi ea diamante cu duiumul. Dat fiind însă situaţia ci actuală, cine ştie în mâinele cărui huligan, vor străluci, mâine, sau poimâine, aceste diamante ? In tezaurul acestui imperiu sunt trei coroane, formate complect de diamante: a lui Ioan Groaznicul are 881 bucăţi, a lui Petru cel Mare 847, iar a Catherinei II, 2536 I Cel mai mare diamant al Rusiei e Orlow. Are 193 c. şi are forma unei jumătăţi de ou. Astăzi este pe sceptrul lui Noculai II, căruia acum, atâta-i mai lipseşte. Pe la începutul veacului 18-lea, se găseâ într’un templu al lui Brahma, în India, unde formă ochiul unui idol, celălalt ochiu, fiind tot un diamant de aceeas mărime. Un soldat francez îşi puse în minte să scoată ochii acestui idol, fără a fi îndemnat la aceasta de legea talionului. El se făcu deodată un adept al brahmanizmului, şi încă cu atâta foc, încât fakirii îl însărcinară să păzească templul cu pricina Intr’o noapte, pe când o furtună groaznică lucră pe din afară, soldatul nostru operă pe din năuntru. Când zeul s’a văzut fără un ochiu, înţelegând bine intenţiile... credinciosului, a refuzat să lase şi pe celălalt, aşa că al doilea a rămas în orbita sa. Nevoit să se mulţumească numai cu atâta, el vându diamantul cu 50.000 fr. unui englez, care-1 vându unui evreu cu 300.000 fr., iar acesta mai cu cap, îl vându cu 2.500.000 prinţului Orlow, pentru Catherina II, plus o rentă anuală viageră de 100.000 fr., plus nobleţă pe deasupra. Alte diamante ruseşti: Şahul 95 c. Luna de Munte, Steaua Polară 40 c., etc. Austria are pe Marele Duce de Toscana, pierdut de Carol Temerarul într’o bătălie, de 1391/2 c., dar cam bate în galben. www.dacaromamca.ro GREUTATEA CREIERULUI ŞI INTELIGENŢA 169 Sultanul turcesc are un diamant de 147 c. şi altul de 84 c., iar Egiptul are pe Paşa de Egipt 40 c. Cel mai mare diamant cunoscut până acuma, este Excel-sior, găsit mai anii trecuţi în Oranj şi care are 972 c. Mărimea şi frumuseţea lui, fac din el o adevărată minune a naturii. Afară de aceste diamante, mai putem cită diamantul verde din muzeul din Drezda, de 48 c. preţuit la 450.000 fr., apoi diamantul negru, cumpărat da Ludovic al XVIII şi în sfârşit diamantul extraordinar al lui Hope, albastru ca safirul, de o strălucire splendidă, de]441/4 c. preţuit 800.000 fr., dar valorând mai mult decât atâta. Şi acuma, poate filozoful sau vreun.... proletar să se întrebe, la ce bun atâtea milioane cheltuite zădarnic, pentru aceste podoabe minuscule, în care vanitatea se oglindeşte atât de mult? Şi unul şi altul pot avea dreptate. Decât, uitându-te la strălucirea scânteetoare, la reflectele pline de focuri, cari aduc cu scânteerea celei mai frumoase stele din emisfera noastră, vei înţelege atunci cetitorule, pentru ce diamantul din cea mai îndepărtată antichitate, a ţinut primul loc între pietrele preţioase. D. D. Fătrăşcanu Profesor la liceul din Bacău. ---------------------------------- GREUTATEA CREIERULUI ŞI INTELIGENŢA E un adevăr răspândit, că inteligenţa variază în general cu cantitatea de creier ; zic în general, pentrucă se cunosc cazuri cari se abat dela această regulă; aşa de exemplu, creierul lui Gambetta, orator distins, care a jucat un rol politic însemnat în răsboiul franco-german din 1870— 1871, era inferior (1246 gr.) mijlociei stabilite pentru creierul omului de rasă albă (1400 gr.), din contră, creierul unui cărămidar din Londra erâ cu mult mai greu (1900 gr.). Aceste şi alte abateri se explică de obiceiu prin conside- www.dacaromamca.ro 170 NATURA raţiuni diverse, ca statura sau mărimea corpului, calitatea sau structura ţesutului cerebral, etc. Dintre aceste consi-deraţiuni, aceea a mărimii corpului, a dobândit repede o importanţă vădită, nu numai pentrucă pare firesc lucru, ca la un corp mai mare să corespundă şi un creier voluminos independent de inteligenţă, dar şi pentrucă se ştiă că specii întregi de animale dintre mamiferele mari, cum e balena sau elefantul, au greutatea absolută a creierului lor cu mult mai mare decât a omului. De aceea, raportul dintre inteligenţă şi creier s’a format mai precis, zicân-du-se: inteligenţa variază nu cu greutatea absolută a creierului, ci cu greutatea lui relativă, adică, raportată la greutatea normală a corpului ajuns în stare adultă, bine înţeles, abstracţie făcând de cazurile anormale de îngrăşare sau slăbiciune. Astfel, pentru om acest raport este , adică la 46 kgr. sau gr. din masa capului corespunde 1 kgr. sau gr. de materie cerebrală. Cu această formulare, omul îşi reluă locul cuvenit faţă de mamiferele mari şi le lăsă cu mult în urma lui. Dar la acest mod de a exprimă gradul de inteligenţă, naturaliştii opuseră un fapt general, stabilit deja din secolul lf, de fiziologistul Haller, anume că mamiferele mici şi în genere animalele mici, au, proporţional cu corpul, mai mult creier decât cele mari; aşa, pentru un fel de liliac, acest raport este de deci superior chiar celui al omului; iar pentru un fel de şoarece, acest raport este foarte apropiat de al omului ,,r, şi cu mult superior celui al vrăjmaşului său temut, al virtuoasei pisici Ţ,jc. Dar desigur, din ceeace toată lumea ştie despre inteligenţa lor, nimic nu îndreptăţeşte ca omul să fie clasat printre ele ; de aceea unii s’au şi grăbit să tragă de aci concluzia că între inteligenţă şi creier nu e nici. un raport, ceeace evident e greşit. Căci dacă examinăm mai de aproape cazurile lui Haller, disproporţia masei de creier faţă de corp trebue interpretată tocmai ca o dovadă că inteligenţa variază cu creierul. In adevăr, în lupta pentru existenţă, animalele mici fiind fiziceşte slab înarmate, şi www.dacoromamca.ro GREUTATEA CREIERULUI ŞI INTELIGENŢA 171 neputându-se apără de duşmani mai puternici, numai ca ajutorul puterii corporale, în virtutea selecţiunii naturale,, care nu iartă pe cei slabi, au trebuit să piară toate, afară-de acele varietăţi, dintre ele, cari puteau suplini lipsa puterii fizice prin inteligenţă, adică prin raporturi interna mintale mai numeroase, mai complicate şi mai potrivite-cu raporturile lumii înconjurătoare; dar fiindcă aceste re laţii mintale se stabilesc în creier, pentruca un animal să poată stabili mai multe sau mai complicate raporturi de acestea, decât un alt semen de al lui, trebue să dispună, de creier mai mult, proporţional cu corpul lor; astfel încât acele varietăţi, cari au prezentat această anomalie,, de a dispune de câteva grame de creier mai mult decât semenele lor, s’au găsit avantajate în lupta vieţii, au scăpat sănătoase, întrebuinţând mijloace de apărare mai complicate, şi au transmis urmaşilor lor acele grame mai multe de creier, ca averea cea mai scumpă pe care trebuiau s’o păstreze şi s’o îmmulţească, spre a puteâ trăi în mijlocul vrăjmaşilor mai puternici. De altmintrelea,, omul însuş, faţă de mamiferele mari, este cazul cel mai strălucit la care se poate aplică observaţia lui Haller, d& oarece faţă de aceste mamifere, cantitatea creierului omenesc este disproporţionat mai mare decât corpul. Cu acestea, evident că nu vreau să spun că animalele mici sunt în genere mai inteligente decât cele mari; dar faptul disproporţiei creierului faţă de corp, e ceva cu totul relativ şi care nu poate fi adus ca o dovadă contra raportului dintre* inteligenţă şi creier. Singura concluzie logică ce trebue trasă din alăturarea cazurilor Haller la formula dată pentru exprimarea raportului între inteligenţă şi creier este că acest mod de a exprimă gradul de inteligenţă prin raportarea masei creierului la masa corpului, nu poate fi adevărat, de oarece raporturile obţinute nu corespund cu realitatea ; prin urmare, nu principiul că inteligenţa variază cu creierul e greşit, ci modul sau forma lui de exprimare. Dar atunci care este formula cea bună? www.dacoromamca.ro 172 NATURA In deslegarea acestei chestiuni, naturalişti, antropologi, psichologi şi filozofi se puseră pe lucru. Dar pentru aceasta, cel dintâiu lucru ce trebuia stabilit eră: dacă există un raport constant între creier şi corp şi care este acel raport? Unii naturalişti au emis ipoteza, că la animale asemănătoare în formă şi inteligenţă creierul variază constant, nu ■direct cu greutatea corpului, ci cu suprafaţa lui, adică, cu puterea 4 a greutăţii corpului (P°-66G 1), Nu voiu arătă aci consideraţiunile pe cari eră întemeiată această ipo-’ teză; trec la arătarea faptelor. Antropologul Eugăne Dubois, luând animale cât mai asemănătoare în formă şi inteligenţă dar cât mai deosebite în mărimea corpului, a găsit ■că pentru mamifere acest raport este mai exact exprimat prin puterea a greutăţii corpului sauP0-56 -; la început rezultatele lui Dubois au fost viu criticate; dar cercetări mai recente (1905) făcute de P. Girard şi alţii şi asupra pasărilor, au dat acelaş rezultat; mai mult, nu numai creierul propriu zis variază în acest raport cu corpul, adică, cu P°>56- • dar şi creierul mic şi diferitele mase din creierul mijlociu şi măduva prelungită, variază tot în acelaş raport. Dacă acum acest factor P0-56- • se înmulţeşte cu un număr ■c, constant pentru fiecare specie de animale, se obţine greutatea totală a creierului acelei specii, E = c X P°'36 ~ Comparând valorile factorului c, la diferitele specii şi care, prin o serie de raţionamente peste care trec spre a ajunge la fapte, trebue să exprime celalt raport al creierului cu inteligenţa, aceste valori vor trebui să corespundă cu ceeace se ştie despre inteligenţa acelor specii. Din formula arătată, Dubois a calculat aceste valori, pentru un mare număr de mamifere şi a găsit o serie de numere !) Acest exponent se deduce din formula: S (suprafaţa) =. K. (v/-) , în care K exprimă un număr constant pentru fiece specie, iar P greutatea normală. www.dacoromanica.ro GREUTATEA CREIERULUI ŞI INTELIGENŢA 17^ cari corespund destul de bine, cu ceeace în general se admite despre inteligenţa lor relativă şi potrivit cărorar mamiferele mici cad cu mult mai jos, pe treapta cuvenită organizaţiunii lor psicho-fizice. P. Girard, de asemenea a, calculat aceste valori pentru pasări şi a obţinut cifre cari iarăş exprimă unu se poate mai bine» ierarhia inteligenţelor păsăreşti, în capul căreia, se înţelege, se găseşte papagalul. Din toate acestea rezultă că raportul, de care ne ocupăm, apare ca fiind supus unei legi potrivit căreia, greutatea, creierului ar fi un product de doi factori, unul variind cu inteligenţa şi celalt cu corpul; prin urmare, principiul că inteligenţa variază cu cantitatea de creier rămâne în. picioare, dar exprimarea lui se face în mod mai precis-prin raportarea masei cerebrale nu la greutatea corpului, ci la expresiunea P°>53- care arată relaţia constantă dintre creier şi suprafaţa corpului. înainte de a încheia, observ că aplicaţiunile acestei legi . se mărginesc în prezent la determinarea diferenţelor de inteligenţă după specii şi probabil se vor întinde curând — după cum speră Girard — şi la rasele unei aceleiaş specii • dar se înţelege că nici vorbă nu-i de o aplicare la cazuri individuale, la om — căci la om aceste diferenţe sunt mai mari. — Mai mult, dat fiind varietatea şi complexitatea înţelesului acestui cuvânt, inteligenţa, aplicat la om, e probabil că formula lui Dubois va mai suferi schimbări în privinţa factorului intelectual c. In adevăr, iată cazul creierului lui Gambetta inferior mediei omeneşti, şi acel al cărămidarului superior acestei medii. Sunt aceste cazuri excepţii? Sau trebue a le explică prin consideraţiunea structurii sau calităţii ţesutului cerebral ? Şi atunci care e relaţia între calitatea şi cantitatea de creier? Dar examinarea creierului lui Gambetta a mai arătat un fapt, anume, că a 3-a circomvoluţiune frontală stângă — care dela Broca se ştie că e sediul limbagiului vorbit — eră extraordinar de desvoltată, aproape dublă decât de regulă ; acest fapt ar corespunde perfect cu însuşirile şi activitatea www.dacQtomanica.ro 174 NATURA ■de tribun desfăşurată de Gambetta în vieaţă; deci şi în acest caz, inteligenţa a variat cu cantitatea de creier, dar ■considerată în parte, adică nu în mod nehotărît, ci în mod precis cn acea parte din creier care e sediul acelor însuşiri intelectuale; iar dacă masa totală a creierului a fost inferioară mediei, aceasta ar proveni din faptul că alte părţi din creier cari sunt sediul altor însuşiri nu erau des-voltate. Şi tot aşa cu creierul cărămidarului; poate că ■tocmai acele părţi din creier cari sunt sediul unor însuşiri inferioare erau mai desvoltate. Şi atunci factorul intelectual c nu trebue să exprime relaţia dintre aceste diferite proporţii ale diferitelor părţi din creier şi masa totală? lîu trebue să fie la rândul lui considerat ca un product de mai mulţi factori cu valori şi semnificări deosebite? •Şi atunci după raportul dintre aceste valori va varia şi cifra factorului c şi deci şi a produsului total. Cu alte ■cuvinte, numai atunci această formulă va fi capabilă să îmbrăţişeze toate cazurile la om, când factorul intelectual ~c, va fi astfel exprimat încât să arate relaţia sau relaţiile după care s e poate rezolvă ceeace azi numim calitatea creierului în cantitate. Totuş formula lui Dubois a precizat deja înţelegerea ■acestor cestiuni, iar confirmarea raportului constant dintre creier şi corp e probabil menită să arunce în genere o lumină mai vie asupra tuturor raporturilor dintre masa nervoasă şi diferitele ei funcţiuni psicho-fizice. N. G. Longinescu. Profesor la liceul din Galaţi. -e«»~ www.dacoromamca.ro NOTIŢB 175 NOTITE i Statistica o iilor ferate. La finele anului 1903, lungimile căilor ferate pe diferitele continente erau următoarele: America ................. 432618 klm. Europa.................. 300-129 „ Asia ......................74546 „ Australia................. 26723 „ Africa.................... 25039 „ Total • . - 859355 klm. Această lungime este mai mare ca de 22 ori lungimea ecuatorului "terestru şi mai mare ca de 2,2 ori distanţa dela pământ lună. Capi-ealul băgat în construcţiunea acestor linii se urcă la suma de 215 milioane de lei. Tabloul următor arată repartizarsa din Europa pe ţări şi cât re-"vine la fiecare pe 100 km. p., sau 10000 locuitori. No. ŢARA Lungimea Suprafaţa Mii de Km. de linii liniilor locuitori 100 km. 10.000 locuitori 1 Germania .... 54.426 540.700 56.367 10,1 9,6 2 Rusia .... 53.258 5.390.000 105.542 0,9 4,6 3 Franţa . . . 45.226 536.400 38.962 8,4 11,6 4 Austro-Ungaria . 38.818 676.500 47.118 5,7 8,2 5 Anglia . ... 36.148 314.000 41.450 11,5 8,7 6 Italia 16.039 286.600 32.475 5,6 5,0 7 Spania 13.851 496.900 17.961 2,7 7,4 8 Suedia. . . . 12.388 447.900 5.136 2,7 24,1 9 Belgia 6.819 29.500 6.694 23,1 10,0 10 Elveţia 4.145 41.400 3.325 10,0 12,4 11 Olanda 3.372 35.600 5.341 9,5 6,3 12 România .... 3.177 131.300 5.913 2,4 5,5 13 Danemarca . . ■ 3.159 38.500 2.449 8,2 12,9 14 Turcia (inclusiv Bulgaria) . . . 3.142 267.000 9.824 1,1 3,2 15 Portugalia.... 2.394 92.600 5.429 2,6 4,4 16 Norvegia .... 2.344 322.300 2.221 0,7 10,5 17 Grecia 1.035 64,700 2.434 1,6 4,2 18 Serbia. . 578 48.300 2.494 1,2 2,3 19 Malta, Jersey, Man. 110 1.100 372 10,0 3,0 300.429 9.761.300 391 507 2,9 7,2 www.dacaromamca.ro 17G NATURA Un volum Interesant.—Facem cunoscut cititorilor noştri apariţia volumului jubilar „Profesorului Petre Poni, omagiu din partea foştilor săi elevi". Acei cari doresc să-l aibă se pot adresă D-lui Dr. I. Si-mionescu, profesor universitar din Iaşi, trimeţând pe această adresă costul de opt lei, împreună cu un leu preţul transportului prin poştă. Acest omagiu se prezintă admirabil, din punctul de vedere al execuţiei tipografice şi conţine articole ocazionale şi pline de interes semnate de D-nii: Dr. Sava Atanasiu, Dr. Petru Bogdan, Dr. I. Borcea, V. C. Buţureanu, D. Cădere, Dr. N. Costăchescu, Artur Gorovei, Dr. C. I. Istrati, G. G. Longinescu, G. Macovei şi I. A. Scriban, C. Meissner, Const. Miile, D. Negreanu, Dr. T. Nicolau, C. Popovici Al. Popovici, Dr. E. Riegler, E. Severin şi Dragomir Hurmuzescu, Dr. I. Simio-nescu, Lascar Veniamin, St. C. Hepites şi Xenophon C. Gheorghiu. In fruntea volumului, se află o splendidă heliografură cu privirea liniştită, senină şi impunătoare a ilustrului învăţat. Fularul. — Brrr ! Ce vânt rece ! — Pui fular la gât? — Totdeauna, când este frig. — Şi în trăsură deschisă? — Da. — Şi în cupeu ? — Nu. — Dar când te dai jos din cupeu ? — II pun din nou. — Dar când intri în casă? — II scot. — Dar când este mai frig în casă decât afară, cum se întâmplă câte odată, ce faci ? — După împrejurări. — Ei vezi, iacă o fâşie de pânză, de lână sau de mătase, care îţi dă mult de lucru. — Cât despre mine, eu m’am scăpat de el, nu-1 mai întrebuinţez şi mă pot felicită. Fularul este duşmanul sănătăţii, — asta este părerea mea; — întrebuinţarea fularului este cel mai sigur mijloc de a răci, şi iacă cum: Mai întâiu, cine ne poate asigură că-1 putem întrebuinţa totdeauna ? Apoi mai este un fapt, la care nu ne gândim: fularul ce punem, este totdeauna acelaş, pe când gradele de frig sunt foarte deosebite. Pentruca fularul să fie folositor în toate împrejurările şi deci proporţional cu pericolul răcelii, ar trebui să avem o colecţie de fulare de grosimi deosebite, corespunzând tuturor temperaturilor, şi pe deasupra, a consultă mereu termometrul. Frumos lucru ar fi, nu este aşa? Deci, cel mai bun lucru de a fi la adăpostul răcelii, este de a o-bişnui organismul cu frigul. (V. A.) Tip. GUTENBERG, Joseph Gobl, Bucuresci. www.dacoromamca.ro MĂRGĂRITARUL 177 MĂRGĂRITARUL «Trei copile de ’mpărat, «Stau Intr’un măreţ palat, «Inşirftnd Ia scumpe salbe, «De mărgăritare albe. V. Alexandri «Povestea Iată un nume pe oare cetitorii noştri l-au pronunţat de multeori, bine înţeles chiar atunci, când nu l-au avut niciodată. Intr’adevăr, frumuseţa şi gingăşia mărgăritarului, au făcut din el nu numai un simplu lucru de podoabă, ci şi un termen de asemănare în limbă, iar numele lui a găsit loc potrivit în maximile şi zicătorile tuturor popoarelor. De aceea, dela proverbele lui Solomon şi până la cele ale noastre, mărgăritarul a avut o deasă întrebuinţare. In genere, pietrele preţioase îşi datoresc o mare parte din calităţile lor, meşteşugului şi artei. Singur mărgăritarul se întrebuinţează aşa precum se găseşte, şi ordecâteori s’a căutat să i se deâ mai multă valoare, prin vr’un meşteşug cumva, s’a ajuns la un rezultat contrar. Din această pricină, încă din timpurile cele mai vechi, mărgăritarul a servit de podoabă mai la toate popoarele. In cărţile sfinte indiene îl găsim de multeori pomenit. Acolo ni se spune că zeul Yishnu l-a scos din ocean, pentru a împodobi pe fiică-sa Pandaia. La Egipteni, Babiloneni şi Perşi, el aveâ multă căutare şi până azi orientalii îl preţuiesc mai mult decât diamantul. Ebreii deasemeni l-au cunoscut, căci îl găsim în cartea lui Iov, iar în proverbele lui Solomon ni se spune că «înţelepciunea este mai scumpă decât mărgăritarul». Grecii s’au împodobit şi ei cu dânsul, iar Romanii n’au avut nici un frâu, în întrebuinţarea podoabei, pe care ei o închinaseră zeiţei Venere. Dar la poporul nostru? Aici dintre toate lucrurile scumpe, el este cel mai cunoscut, ba am puteâ spune că întrebuinţarea lui este oarecum familiară. Cetitorul este rugat «Natura» No. 6. \2 www.dacoromanica.ro 178 NATURA însă să nu înţeleagă prin aceasta, că bumbii dela cămăşile ţărăneşti, de pildă, sunt făcuţi din mărgăritare, ori că ţăranii noştri obişnuiesc să-şi împodobească nojiţele opincilor cu ele. Nu, ţăranii noştri nu sunt asa de luxosi. Dar dacă în poezia populară, în basmele şi poveştile noastre, pietrele preţioase sunt pomenite cu oarecare rezervă, dacă unde şi unde vedem numai vr’un ou de diamant al vreunei pasări măiastre, sau vr’un «Zamfir piatră», mărgăritarul este pomenit cu o vădită plăcere. Hainele Feţilor-Frumoşi, ale împăraţilor şi ale împărăteselor, sunt ţesute mai totdeauna în fir de aur şi mărgăritare. Insuş firul povestii ne este dat uneori sub forma unui «înşiră-te mărgărite». Dar mai ales, Gând fetele de împărat, în liniştea vr’unei seri, sunt chinuite de vedenia voinicului năzdrăvan, mărgăritarele se înşiră sub degetele lor în salbe sclipitoare. Mărgăritarul este un product animal, o substanţă globu-loasă, albă ca sideful, secretată de nişte scoici, care trăiesc, ori în apele dulci, sau în cele ale mării. — El se compune dintr’un carbonat de calciu şi o materie organică. Scoicele în care se găseşte sunt numeroase şi fac parte din clasa moluscelor. Cea mai însemnată din toate este avicula mar-garitifera, care produce nu numai mărgăritarul, ci şi cea mai bună calitate a sidefului. Asupra originii mărgăritarului s’au spus şi s’a crezut multe, cum se întâmplă mai totdeauna cu un lucru, care atrage în mod deosebit atenţia lumii. Cei vechi credeau că formarea lui se datoreşte unei picături de rouă, căzută din întâmplare în scoică. Părerea celor de astăzi este că el ar fi un produs dureros al animalului. Anume un corp străin, un vierme, sau alt parazit, un fir de nisip, Introdus în scoică, animalul caută să se discotorosească de acest musafir nepoftit şi rezultatul este o secreţiune care-1 învăluieşte şi care formează apoi mărgăritarul. Se spune că Chinezii plecând dela aceste idei, au ajuns să capete în mod artificial mărgăritare, străpungând scoica şi rănind uşor animalul. www.dacoromamca.ro MĂRGĂRITARUL 179 Se poate să fie oarecare adevăr în această părere; dar -examenul microscopic al mărgăritarului, arată că el se formează şi în alt mod, neatâmat de prezenţa unui corp străin. Intr’adevăr, sunt unele mărgăritare goale înlăuntru, iar altele deşi solide în întregime, totuş ţesătura lor este regulată şi cu totul uniformă: musafirul nu se vede. Mărgăritarele sunt destul de numeroase, mai ales cele mărunte, seminţele, cum se numesc; dar faragonele, care pe lângă mărimea lor deosebită, mai sunt şi albe, rotunde grele şi strălucesc frumos, acele sunt rare şi foarte scumpe. Un mărgăritar înainte de toate trebue să aibă un orient frumos, înţelegându-se prin aceasta, nişte reflecte irizate, adică o albeaţă curată, unită cu o strălucire vie, care face un fel de ape la lumină. Unele mărgăritare, măcar că sunt albe, au un fel de reflect azuriu, ca albastrul cerului: aceste sunt cele mai. căutate. Pinna Marina, o scoică mare din Mediterana, care trăieşte şi prin apele Mării Koşie, şi Tur-■binella, o altă scoică din oceanul Indian, dau mărgăritare trandafirii. Alte scoici dau mărgăritare gălbii, cenuşii şi •chiar negre. Cele gălbii sunt cele mai inferioare, iar cele negre şi cu cele azurii sunt cele mai scumpe. Coloarea •atârnă de locul unde a trăit moluscă şi prin urmare de ga-zurile şi alte elemente, care variază după ape. Forma lor este sau rotundă sau lăţită, ori în formă de pară, atârnând în această privinţă de locul din moluscă, unde s’a format mărgăritarul. Când este la început, neformat, el stă lipit -de sideful scoicii, dar peste 2—3 ani, când a ajuns la adevărata lui formă, atunci apa mării, pătrunzând înlăuntrul scoicii, îl face să se desprindă. Am văzut mai sus că sideful şi mărgăritarul, sunt de •aceeaş natură şi produse de aceeaş scoică. De aici s’a căutat să se facă mărgăritare artificiale, tă-indu-se sideful în mici bobiţe, mai mult sau mai puţin regulate. Munca însă a fost zadarnică, căci chiar dacă ar aveâ amândouă aceiaş compoziţie, ceeace nu pare, totuş ele nu au aceeaş constituţie. Mai întâiu, sideful este mult mai www.dacoromamca.ro 180 NATURA tare, dar lucru însemnat este că în mărgăritar păturile constitutive sunt concentrice, pe când în sidef mai mult sau. mai puţin drepte. De aici uşor se poate vedeâ, că jocurile de lumină vor fi cu totul deosebite si de aceea sideful nu » se poate schimbă în mărgăritar. Pe unde se găsesc scoicile cu mărgăritare şi cum se prind ele? îmi închipui, dragă cetitorule, că la această chestiune imaginaţia îţi arată undeva, departe, departe, o apă lină,, în care albastrul cerului îşi oglindeşte tăria lui, şi unde, într’o dimineaţă senină, pe când florile abia îşi scutură, rouă dimineţii, pescuitorii de mărgăritare se pregătesc să-şi arunce instrumentele lor, cântând nişte cântice duioase.. S’ar puteâ să se prindă altmintrelea mărgăritarul, iar «pescuitorii de mărgăritare» s'ar puteâ să nu cânte ? Im pare rău că trebue să-ţi stric acest tablou, căci lucrurile nu se petrec tocmai aşa. Mai întâiu, în locurile unde se găsesc cele mai frumoasa mărgăritare, pescuirea lor este monopolizată de guvernele stăpânitoare. Ea ţine cel mult şaso săptămâni pe an, dela. mijlocul lui Februarie, până la începutul lui April. Pescuitorii pleacă cu bărcile, toţi odată, noaptea, pentru ca în faptul zilei să poată fi la locul ştiut. Pe fiecare barcă se găseşte un patron, zece vâslaşi şi zece cufundaşi. La un semn dat, de pe fiecare barcă se aruncă în apă cinci cufundaşi pregătiţi anume; de piciorul drept este legat un bolovan, pentru a-i trage mai repede la fund, la piciorul stâng au aninat un fel de traistă pentru pus scoicele, cu mâna dreaptă se ţin de frânghia de semnal, iar cu cea stângă îşi astupă nasul. De cântat nici vorbă. In starea, aceasta li se dă drumul până ce ajung la fund, adică 15—20 de metri adâncime. Aici, cum ajung, se discotorosesc de piatra dela picior, care este trasă sus, îşi pun traista do gât, cotrobăesc repede, repede, pe sub apă, pun în traistă ce găsesc şi iute sus. Se cobor apoi ceilalţi cinci, şi tot aşa, cinci afară, cinci înnâuntru, ei se cobor de câte 50—60 www.dacoramanica.ro MĂRGĂRITARUL 181 ■de ori pe zi, nerămâind la fund mai mult de 1—2 minute. Totuş, sunt unii, cari deprinşi de mititei, zăbovesc ţinân-•du-şi sufletul sub apă, chiar până la 5 minute. Dar aceste n’ar fi nimic, urmările sunt şi mai rele. Aceste sforţări mari, pe care sunt siliţi să le facă şi apărarea grozavă a apei de deasupra, le aduc acestor «pescuitorii de mărgăritare» nişte amare boli profesionale ! Corpul lor se acoperă de plăgi şi răni şi meşteşugul acesta greu, le scurtează repede vieaţa. Mai nici unul din ei nu atinge bătrâneţa. Dar dacă ne mai amintim, că prin locurile unde se găsesc scoicele acestea, sunt de obiceiu şi rechini, şi dacă din întâmplare, când a ajuns Ia fund, animalul l-a simţit cu mirosul lui fin, el rămâne atunci acolo, pradă acestor peşti carnivori, dacă semnalul de alarmă a fost prea •târziu, sau dacă cuţitul dela brâu, i-a fost fără de folos. Scoicele acestea se găsesc prin foarte multe locuri, dar nu •toate sunt vestite. In general sunt mărgăritare de Orient şi de Occident. Unele se găsesc prin Insulele Britanice, •apoi prin Saxonia, prin apele Moldau-lui din Bohemia, prin Franţa, prin Marea Mediterană şi cea Roşie, dar aceste mărgăritare de apus, nu prea au mare căutare. Se mai găsesc prin America, prin Golful Mexic, pe coastele Californiei, pe lângă istmul de Panama, prin Asia pe lângă insula Java, iar în Oceania pe lângă Sumatra. Calitatea acestora, deşi mai bună, dar tot nu-i soiu. Două locuri sunt vestite mai ■ales, unde se pescuesc cele mai frumoase mărgăritare: pe •coasta apusană a insulei Ceylan, pe lângă strâmtoarea Manaar, care desparte insula de India, şi lângă insulele Bahreine, din Golful Persic, vechiul leagăn al popoarelor •cuşite. De prin aceste locuri ne vin aşa numitele mărgăritare orientale, atât rotunde cât şi în formă de pară. După ce s’au prins moluscele, se întind pe nişte rogojini şi se aşteaptă putrezirea lor, când iese la iveală şi mărgăritarul. Totuş, prin America, pescuitorii nu mai aşteaptă ca moluscă să-şi deâ duhul, ci, cum au prins scoica, o deschid ou cuţitaşul, strivindu-i carnea între degete. Ei spun că www.dacoromamca.ro 182 NATURA astfel mărgăritarul îşi păstrează faţa lui frumoasă şi în-tr’adevăr, unii au susţinut, cum că culoarea gălbie, pe care o au unele mărgăritare, n’ar fi naturală, ci ar proveni dela. gazele cari ies din descompunerea trupului mort. S’ar păreâ că mărgăritarul, odată scos din găoace, începe o nouă vieaţă. Aşa, chiar cele mai frumoase, cu timpul şi sub influenţa puterilor din afară, îşi pierd strălucirea lor, se veştejesc şi atunci mărgăritarul se zice că a îmbătrânit, iar când lucirea a pierit cu totul, atunci el este mort. Se înţelege că acesta este un limbaj mai mult figurat, decât real. Dacă numai pătura învelitoare este moartă, atunci cu vr’un licid coroziv se poate roade aceasta, şi mărgăritarul iarăş apare frumos şi strălucitor; dar dacă el este în întregime ca la suprafaţă, atunci el numai este bun, decât ca o amintire! Mărgăritarul, ca şi pietrele preţioase în general, a fost socotit în cursul timpurilor, ca având puterea tămăduitoare. Această proprietate şi-a păstrat-o până astăzi în China, unde mandarinii înghit pe un cap la mărgăritare, atunci când anumite boale, le vatămă simandicoasa lor persoană. Iată câteva mărgăritare vestite: Cezar a dat Serviliei, sora lui Catone din Utica, un mărgăritar care-1 costase 1,200,000. fr. în moneda noastră. Ştim de Antonius, faimosul triumvir, patima lui pentru. Cleopatra, acea femeie mică şi cam roşcată, regină a Egiptului. In loc să-şi fi căutat de treburile pentru care fusese trimis acolo, el, după cum spunea singur, ducea varsă în rana făcută o substanţă otrăvitoare. In acest caz efectul produs asupra victimei este dezastros. Rana în sine are puţină importanţă; ceeace omoară este otrava. Cu toţii ştim că muşcătura unei vipere este fatală. In ţările calde, şerpii veninoşi fiind în număr considerabil, vieaţa locuitorilor este cu mult mai primejduită în acele regiuni decât laŢnoi. Din fericire, Institutul Pasteur din Lille, sub direcţiunea d-lui Galmette le pune la dispoziţie un medicament preţios—serul antiveninos. Mulţumită acestui ser, călătoriile prin ţările calde au. devenit fără pericol din partea muşcăturilor veninoase, căci persoana se poate vaccină cu acest antidot şi efectul «Natura> No. 9. 18 www.dacoromamca.ro 274 NATURA muşcăturii, care altfel aducea mormântul după câteva ore, nu se mai arată. Tot cu un fel de dinţi otrăvitori muşcă şi păianjenii, sco-lopendrele. Există însă alte animale ale căror arme otrăvitoare sunt nişte ţepi ascuţiţi. Cel mai de temut este scorpionul. Abondentă în ţările calde, această displăcută fiinţă e reprezentată şi la noi în ţară prin o varietate mai mică ce se găseşte prin judeţul Gorj. Scorpionul are la coadă un spin puţin curbat (figura) cu care înţeapă victima şi o înveninează. Când se repede asupra pradei, el îşi îndoaie coada în sus astfel că o aduce deasupra capului; spinul otrăvitor se găseşte cu chipul acesta îndreptat cu vârful spre victimă. Veninul scorpionului are o acţiune foarte energică : o mică picătură omoară pe dată un epure sau 8—10 broaşte. S’a crezut multă vreme că scorpionul când se află în împrejurări desperate, se poate sinucide. In Spania, când băieţii reuşesc să prindă un scorpion via, îşi fac o plăcere barbară de a-1 înconjură cu foc şi de a-1 vedeâ cum se zbate cu moartea în mijlocul unui cerc de jeratec. Prin acele părţi se crede că scorpionul văzând că nu-i chip de scăpare, îşi înfige singur acul veninos în corp pentru a isprăvi cu tortura şi moare otrăvit de propriul său venin. S’au făcut experienţe pentru a controlâ această credinţă şi s’a văzut că scorpionul, ca şi şerpii veninoşi, este refractar propriului său venin. El se poate înţepă cu acul lui, dar nu moare niciodată din această pricină. De altfel, e cunoscut faptul că scorpionul e un animal foarte răsboinic. Când se întâlnesc doi, se iau numaidecât la www.dacoromamca.ro MIJLOACE DE ATAC LA ANIMALE 275 "bătaie şi în timpul luptei se înţeapă unul pe altul cu acele lor, dar aceste înţepături nu decid niciodată soarta luptei. De multeori cel mai tare îl face bucăţi pe cel mai slab, dar învingătorul, deşi iese din luptă cu multe înţepături, nu moare. Aşă dar în mijlocul cercului de jar, scorpionul moare de căi-•dură, nu se sinucide. Nici n’ar putea-o face chiar dacă ar vreâ. Arme veninoase există încă la multe animale, dar ele nu servesc totdeauna pentru a doborî prada, ci în multe cazuri sunt întrebuinţate ca arme defensive şi despre a-ceasta vom vorbi într’un alt număr. Omul de asemenea face uz de arme otrăvite, mai ales săgeţi al căror vârf e muiat în otravă. Se cunoaşte de mult faptul că indigenii din America meridională se slujesc de o otravă vegetală, reputată prin aplicaţiunile ei în Fiziologie, numită curara. Cu ea îşi otrăvesc săgeţile pentru vânătoare. In Norvegia sunt pescari, cari pun în serviciul meseriei lor un microb foarte toxic, cu toate că cunoştiinţele lor bacteorologiee sunt desigur mai mult decât modeste. E vorba de vânatul balenelor. Când acest animal intră prin fiorduri, vânătorii îl urmăresc cu şalupele şi apropiindu-se la o distanţă potrivită de el, aruncă ostia (un fel de săgeată de fer prevăzută cu două aripi laterale îndreptate îndărăt), care intră în carnea balenei. Se înţelege că balena ar aveâ toate motivele să nu bage în seamă o astfel de rană neînsemnată, dacă vârful armei ar fi curat. Dar fiindcă instrumentul este infectat cu un microb fatal pentru ea, colosul nu întârzie, de a căpătă o septicemie gravă care-1 doboară în câteva ceasuri. Când îşi vede apropiindu-se sfârşitul, balena vine la mal unde, după moarte, procură tuturor locuitorilor de prinprejur grăsime în abundenţă, carne, oase, fanioane, etc., iar pescarii îşi fac o nouă proviziune de microbi, muind ostiile lor în sângele victimei. După cum vedem, omul în această privinţă nu face decât să construească arme otrăvite după chipul şi asemănarea celor cu care sunt înzestrate dela natură alte animale. Un alt soiu de arme de atac, ce găsim la câţiva peşti, www.dacaromanica.ro 276 NATURA este electricitatea. Sânt în adevăr peşti care-şi omoară prada fulgerând-o. Electrocuţiunea americanilor nu e decât o copie modernă a unui sistem întrebuinţat din timpuri foarte vechi de către aceşti peşti. Aristot şi Pliniu cunoşteau Torpila electrică şi descrieau efectele descărcărilor sale asupra altor peşti şi a omului. i Torpila electrică. f^Se zice chiar că pe timpul Ini Tiberiu, Antero s’ar fi vindecat de gută, primind mai multe descărcări ale torpilei: exemplu de electroterapie înainte de a se cunoaşte electricitatea. Se înţelege că cei vechi nu puteau să explice sau să asemene cu cevâ cunoscut această proprietate a torpilei. Totuş arabii făceau de mult timp o analogie între loviturile date de torpilă şi fulger. Insă cunoaşterea naturii descărcărilor n’a început decât după ce s’a descoperit electricitatea. Pe la 1773 s’a dovedit că descărcările torpilei sunt identice cu acele ale unei maşini electrice, căci ele produc aceleaşi efecte. Astăzi cunoaştem mai mulţi peşti producători de electricitate. Cei mai mulţi trăiesc în regiunile calde ale Americei şi Africei. Aşa Gymnotus electricus (apele dulci-din America tropicală), Malapterurus electricus (Africa). In Europa sunt numai torpila şi* Raia A, Producţiunea electricităţii Jde^către^aceşti jjpeşti a* fost studiată cu multă îngrijire de| fiziologişti şi s’a3 văzut că- www.dacoromamca.ro MIJLOACE DE ATAC LA ANIMALE 277 această electricitate este în totul identică cu cea produsă -de maşinile noastre electrice. Peştii fulgerători produc electricitatea cu ajutorul unor ■organe anume destinate în acest scop şi aşezate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Dacă am reuni faţa dorsală cu cea ventrală a unei torpile prin ajutorul unui fir metalic, am constată că în timpul descărcării firul este străbătut de un curent electric, care merge dela faţa dorsală la cea ventrală a organului electric. Descărcările torpilei au caracterul electricităţii cu mare tensiune şi în a-celaş timp a electricităţii în cantitate; aşâ dar adaptaţiunea cea mai perfectă pentru a puteâ paraliza instantaneu animalele cu care ea se nutreşte. *X- * * Orcare ai fi arma de atac cu care e prevăzut animalul, ea nu e de ajuns ca să asigure posesorului său hrana. Mai trebue ca acest posesor să aibă o doză de curaj spre a atacă pe un alt animal, chiar mai mare decât el; să poată face la un moment dat mişcări repezi spre a lovi unde trebue şi cu efect; înlr'un cuvânt calităţi care fac pe agresor capabil să susţie o luptă oreât de scurtă. Numai în aceste condiţiuni arma îi este de folos. Există însă şi animale carnivore, care sunt lipsite unele de curaj iar altele de mişcări agile, aşâ că chiar dacă ar -aveâ arme cât de periculoase, prada ar scăpă foarte adesea nevătămată. Şi ca să poată totuş isbuti, aceste fiinţe pun în serviciul cauzei o mulţime de mijloace cu care -atrag alte animale în vecinătatea lor, sau le întind felurite curse în care dacă victima a căzut, e pierdută. Ce e pânza păianjenului altceva decât o cursă pentru a prinde muştele din zbor? Notaţi că păianjenul de prin casele noastre e înzestrat cu foarte puţin curaj. Ca să vă încredinţaţi, observaţi-1 în momentul^când o muscă de talie respectabilă s’a încurcat în pânza lui. Veţi vedeâ că el nu merge”[mai niciodată drept la ea s’o atace, ci îi dă târcoale pe departe. Vine un moment când musca obosită de www.dacoromamca.ro Dracul de mare. 278 NATURA atâta sbucium, stă liniştită să se odihnească. Atunci îl vedeţi pe păianjen apropiindu-se tiptil de victimă. Când e destul de aproape, musca începe iarâş a zbârnâi silindu-se să scape din mreajă, şi atunci puteţi admiră pe curajosul păianjen, care o rupe de fugă spre cuib cât îl ţin cataligele. Trec ore întregi până când el ajunge să guste din prada lui şi numai după ce bietei muşte i s’au sleit pute- www.dacaromamcaxo MIJLOACE DE ATAC LA ANIMALE 279 rile zbătându-se, aşâ că rămâne aproape moartă. încă şi atunci el nu o sugrumă, căci îi este frică de o eventuală luptă, ci se grăbeşte mai întâiu s’o lege burduf cu firele sale, înfăşurând-o în mătase până aproape nu se mai vede. Acum când ea nu mai poate mişcă nici dintr’un picior, se pune şi păianjenul s’o căsăpească. Un truc igemos este cel întrebuinţat de un peşte marin, foarte urât, numit dracul de mare (figură). El are o gură cât toate zilele şi e de o lene fenomenală. Stă tot timpul pe jumătate îngropat în nisip. Ca toţi leneşii, caută şi el să-şi câştige hrana fără muncă. Pentru asta natura l-a înzestrat— pare că în ciuda harnicilor — cu un fel de paiu vertical, pe care i l-a pus pe bot înaintea ochilor şi care are la vârf două aripioare ce se mişcă într’una. Se înţelege că paiul, ce nu este decât o rază desfăcută de pe înnotătoarea dorsală, şi cu aripioarele din vârf, rămân afară din nisip. Peştii cari trec pe acolo sunt atraşi de aripioarele mişcătoare ; îşi închipuie că e vreo gânganie bună de mâncat şi se apropie care de care mai repede s’o prindă. Vai de ei 1 Când au venit îndeajuns de aproape, dracul cască gura lui enormă şi înghite pe mai mulţi de odată. Alte animale recurg la prefăcătorie ca să-şi capete hrana. Sunt aşâ numitele fenomene de mimetism ofensiv. Un mic păianjen din ţările calde se hrăneşte cu furnici şi le prinde cu cea mai mare uşurinţă, de vreme ce el în-suş seamănă cu o furnică, aşâ că victimele nu recunosc în el pe duşman. E lupul îmbrăcat în piele de oaie. Culmea însă e să te prefaci în floare, ca să atragi fluturii. In Java, există o insectă din grupul Mantelor, care are forma şi culoarea unei flori de Orchidee ce creşte prin acele locuri. Când îi vine gust să mănânce fluturi, se aşează pe o buruiană şi stă liniştită. Fluturii nu întârzie să sosească şi înţelegeţi că atunci nu le e moale. In numerile viitoare, despre mijloacele de apărare. D. Călugăreanu Doctor In Ştiinţele Naturale. Şef de lucrai Ia Institutul de Fiziologie. ------------------WK»-------------------- www.dacaromamca.ro 280 NATURA EXPLOATAREA PETROLEULOI PRIN PUŢURI Petroleul s’a exploatat întâia oară acolo unde eşiâ singur la suprafaţă şi unde prin urmare nu eră nevoie de multă osteneală pentru a fi adunat. Cu desvoltarea treptată a întrebuinţării petroleului, mulţi au fost îndemnaţi să-şi facă o meserie din căutarea lui. Săparea de şanţuri în vecinătatea punctelor, unde straturile îmbibate de preţiosul lichid eşiau la suprafaţă, a fost multă vreme unul din mijloacele de exploatare. In aceste şanţuri, petroleul se adună prin picureala pereţilor, şi pentru mici cantităţi se cerea adesea vreme foarte lungă, împiedecarea evaporării aşâ de lesnicioasă a petroleului, se obţineă umplându-se şanţurile cu lână sau alte materii absorbante, care odată bine îmbibate se scoteau şi se storceau. Acest prim procedeu corespunde perioadei de întrebuinţare exclusiv farmaceutică a petroleului şi începutului de industrializare. Dela exploatarea prin şanţuri s’a trecut la puţuri puţin adânci, iar în urmă treptat cu cererea, aceste lucrări s’au înmulţit şi îmbunătăţit mergând mai departe pe înclinarea straturilor, şi mărind cu. încetul adâncimea de căutare. La noi în ţară avem puţuri îngrădite cu nuele; simple găuri de secţiune circulară cu aproape 1 metru diametru, care s’au săpat în multe regiuni, şi se sapă încă în Moldova, unde terenurile sunt rezistente, n’au apă şi unde nuelele ’nu servesc decât a opri bulgării care s’ar puteă desprinde de pereţi, şi care cazând dela înălţime, ar vătăma rău pe lucrătorul din fund. Uneori li se cere şi o rezistenţă de susţinere dar niciodată prea mare. In aceste puţuri adâncirea se face pe 3—4 metri fără sprijin, şi numai în urmă se scoboară materialul necesar împletirii cu care se face un fel de coş fără fund, şi care se leagă tot prin împletire de coşul de d’asupra. Alunecările în jos a acestor coşuri este împiedecată de frecarea lor pe pereţii puţului. www.dacoromanica.ro EXPLOATAREA PETROLEULUI PRIN PUŢURI 281 Ieşirile de gaze ce se găsesc în terenurile petrolifere, se înlătură cu o ventilaţiune (aeriseală) continuă, trimiţân-£2?---------------- TEORIA MOLECULARĂ A MATERIEI Se spune în cărţile elementare că materia este divizibilă, adică materia se poate împărţi în bucăţi care păstrează fiecare proprietăţile bucăţii întregi. Dacă tai o sârmă de fier, fiecare bucată are aceeaş culoare, aceeaş elasticitate, aceeaş densitate, aceeaş conductibilitate pentru căldură sau electricitate ca şi sârma întreagă. Putem tăiă una din bucăţile căpătate în alte bucăţele mai mici şi continua această operaţie cu fiecare bucăţică, fără sfârşit. Adică, mintea noastră îşi închipueşte că se pot face fără sfârşit aceste tăieri delicate, în realitate însă ajungem repede la o margine, dincolo de care cu greu şi cu puţin, se poate trece. Sub loviturile ciocanului se poate întinde un milimetru cub de cupru într’o foaie subţire de 10.000 milimetri pătraţi — cât palma de mare; grosimea acestei foi e de a 10.000-a parte dintr’un milimetru, sau, de oarece a mia parte dintr’un milimetru poartă, în părţile ştiinţei care se ocupă cu lungimi aşâ de mici, numele de micron care se notează cu litera grecească u (mi), grosimea foii metalice e de 0,1 |a. Dacă ne închipuim acum că tăiem din foaie un cub având toate dimensiile egale cu grosimea foii de cupru, căpătăm nişte corpusculi, care nu se mai pot vedea. www.dacoromamca.ro TEORIA MOLECULARĂ A MATERIEI 325 nici cu cel mai puternic microscop. Aşa dar întinderea cu ciocanul într’o foaie extrem de subţire a unei bucăţi de cupru ajută imaginaţia noastră să treacă dincolo de marginile vederii şi să-şi închipuiască că diviziunea materiei -se poate face nemărginit. Dar şi aci ca şi în multe alte împrejurări, imaginaţia dă greş, căci vom arătă că sunt fenomene care ne duc la ideia că materia e grăunţoasă adică compusă din particule care nu se mai bucură de proprietăţile materiei întregi, Întocmai ca muntele impunător care înfruntă vijeliile trecătoare şi care se compune din boabe de nisip pe care vântul cel mai lin le poate aruncă în depărtări. -* * * 0 picătură de untdelemn pusă cu un ac pe suprafaţa apei dintr’un vas se întinde pe luciul apei ca un disc care creşte. Dar acest disc nu se întinde prea mult căci la un moment el se desface în părţi între care pare că nu mai •e untdelemn; nu trece mult şi toate acele părţi dispar şi pe faţa apei ochiul nu mai deosibeşte nici o unsoare. Fizicianii au măsurat grosimea pe care o are picătura de untdelemn în momentul când ea se desface în părţi. Prin cântărirea precisă a apei înainte şi după experienţă, •ei au putut găsi volumul picăturii. Prin măsurarea diametrului picăturii când se rupe, s’a putut află grosimea ei. Dar ceeace se spune aşâ de limpede şi de uşor în vorbe, se face în laborator greu şi cu multă cheltuială de răbdare. Aşâ s’a găsit că grosimea pieliţii de untdelemn în momentul îmbucătâţirii ei este de 0,1 (j. ca şi a foii de cupru ce nu se mai poate subţiâ. Ce se întâmplă dincolo de această margine ? Untdelemnul .a dispărut. Nici o rază de lumină orcât de puternică aruncată pe luciul apei nu ni-1 poate arătă. Şi cu toate astea untdelemnul există. Lord Rayleigh, celebrul fizician, l-a scos oarecum la lumină cu experienţa următoare. Se ştie că o bucăţică de camfor aruncată pe suprafaţa unei ape www.dacaramamca.ro NATURA 3 26 curate începe să se învârtească în toate chipurile. Pus pe-suprafaţa altor lichide, pe untdelemn mai ales, camforul: stă liniştit. Dacă punem camfor pe suprafaţa apei dintr’un vas unde a dispărut o picătură de untdelemn, camforul nu se agită, e sub el prin urmare o pânză de untdelemn care-1 împiedecă de a jucâ cum joacă pe apă curată. Experienţa arată că pânza de untdelemn există şi că se întinde cât vasul. Dacă vasul e mai întins, această pânză e mai subţire. Dacă se alege vasul destul de mare, pânza se desface, căci camforul se învârteşte din nou. Aşa dar picătura dn untdelemn s’a desfăcut acum în alte picături aşâ de mici, încât nu numai că nu se mai văd, dar nici nu se mat bucură de proprietăţile untdelemnului. O altă experienţă care duce ca şi cea dinainte la rezultatul că materia se compune din părticele cari nu se mat bucură de proprietăţile materiei în cantitate mare e următoarea. Se observă că pe sticla tuburilor lui Geissler, în dreptul catodului se depune o pătură de metal. Această, pătură e aşâ de subţire încât lumina o străbate, deşi ea reflectează lumina ca o oglindă. Dacă se taie sticla într’un loc unde pătura e mai groasă şi se măsoară rezistenţa ei . electrică se găseşte că e aceeaş ca a unei bucăţi de sârmă care ar avea aceeaş mărime, jar dacă se încălzeşte, rezistenţa creşte repede ca şi a sârmei. Dacă se iâ o parte a sticlei cu o pătură mai subţire, lucrurile se schimbă. Rezistenţa ei este mai mare ca a sârmei de aceeaş mărime, iar dacă se încălzeşte, pătura are e rezistenţă din ce în c& mai mică. Se poate spune că în acea pătură subţire metalul s’a desfăcut în părţi cari nu se mai bucură de proprietăţile obişnuite ale metalului întreg. # * * Toate încercările făcute de a împărţi materia în părticele ne conduc la rezultatul surprinzător, că există o margine, de unde în colo părticelele nu se mai bucură de însuşirile materiei întregi. Suntem conduşi în chip logic să. www.dacoromamca.ro TEORIA MOLECULARĂ A MATERIEI 327 socotim materia ca grăunţoasă; bobitele din cari ea este formată le numim molecule. Despre aceste mqlecule nu ştim mare lucru, decât doar atât că proprietăţile lor sunt deosebite de ale materiei pe care ele împreună o formează. De oarece nu putem despărţi o moleculă singură şi s’o vedem sau s’o studiem direct, căutăm alte mijloace ca să-i găsim proprietăţile. Pentru asta observăm că însuşirile materiei sunt hotărîte de doi factori, întâi de modul cum e formată ea din molecule, adică de structura ei, al doilea de însuşirile fiecărei molecule în parte. Studiul materiei în bloc ne dă prin urmare o idee de structura ei şi de moleculele cari o compun. Aceste idei pe cari vrem să le scoatem plecând dela întreg şi trecând la elementele lui, se capătă greu. Putem alege o altă cale cu totul opusă: să plecăm dela molecule, dându-le noi înşine însuşiri cari par că se potrivesc cu observările făcute, şi scoţând apoi prin calcul din acele însuşiri închipuite proprietăţile materiei întregi. Dacă rezultatele calculului nostru se potrivesc cu observările, e oarecare probabilitate ca însuşirile alese de noi pentru molecule să corespundă realităţii. întrebuinţăm atunci acele însuşiri ca să scoatem din ele şi alte conclu-ziuni şi să ducem prin urmare mai departe studiul materiei. Dacă se întâmplă ca rezultatele calculului sprijinit pe ipotezele făcute asupra moleculelor să se abată dela unele observări noi, atunci căutăm să schimbăm puţin ipotezele pentru ca potriveala să se facă din nou. Pe calea aceasta de apropiere încetul cu încetul sau căpătat cunoştinţe despre însuşirile moleculelor. Aceste elemente ale corpurilor ar puteâ mai ales în corpurile solide, să fie socotite ca stând pe loc; dar această nemişcare n’ar puteâ explică fenomenele căldurii şi nu s’ar potrivi cu ideia pe care ne-o facem noi despre un gaz. Suntem conduşi prin urmare să presupunem că şi în corpurile solide, aceste elemente sunt însufleţite de mişcări www.dacoromanica.ro 28 NATURA neîncetate, fiecare urmând dramuri închise, pe care le modifică cele mai mici schimbări de temperatură sau de apăsare. Teoria moleculară a fost fecundă mai ales în studiul fenomenelor care se petrec în sânul gazelor, căci, faptul că aci moleculele sunt oarecum despărţite unele de altelei a făcut chestia mai simplă şi a permis să se întindă principiile mecanicei ordinare şi mişcărilor moleculelor. Teoria cinetică a gazelor — cum se numeşte această aplicare a mecanicei la studiul gazelor — are la activul ei succese însemnate, şi ideia lui Daniel Bernoulli-, care dela 1738 priveâ o masă gazoasă ca formată dintr’un număr neînchipuit de mare de molecule însufleţite de mişcări repezi de translaţie, a fost pusă sub o formă destul de precisă pentru ca analiza matematică s’o cuprindă în aplicaţiile ei şi să facă din ea o construcţie bine şi logic legată. * * * Gazul este un corp ale cărui molecule sboară liber în spaţiu ca părticelele unui nor de prat, în care prin urmare nu mai există putere de coeziune. Moleculele nenumărate ale gazului sunt elastice ca nişte minuscule bile de biliard, care se întorc în toate chipurile cu iuţeală mare, se isbesc între ele cu aşâ putere încât orce atragere dintre ele nu mai poate intră în joc. E cu neputinţă să urmărească cineva cu gândirea fiecare din numeroasele molecule cari la un loc formează o masă gazoasă cât de mărginită. Dramul pe care-1 urmează această moleculă poate fi schimbat la fiecare moment de întâmplarea unei ciocniri cu o alta care o face să sară în altă direcţie. Greutatea enormă a acestui studiu nu s’ar puteâ ocoli, dacă şi întâmplarea nu şi-ar aveâ legile ei. Maxwell cel dintâiu se gândi să aplice gazelor calculul probabilităţilor ; Gibbs şi Boltzmann au dus mai departe această idee şi au clădit o metoadă statistică pentru această parte a ştiinţei, care deşi nu e cu totul sigură, a explicat multe fenomene şi a dat multe rezultate. www.dacoromamca.ro TEORIA MOLECULARĂ A MATERIEI 329 * * * Un corp gazos s’ar răspândi repede în spaţiu dacă n’ar fi închis într’un vas. Pereţii vasului ţin gazul, căci moleculele lui isbind pereţii sunt aruncate înapoi din cauza elasticităţii. Aceste neîncetate ciocniri ale moleculelor contra pereţilor se însumează în ceeace se numeşte presiunea gazului, care caută să împingă pereţii în afară. Nu e greu să se calculeze presiunea p care rezultă din bombardarea pereţilor de către molecule. Ea e proporţională mai întâi cu numărul moleculelor care în timp de o secundă isbesc un centimetru pătrat din peretele vasului. Acest număr de molecule e cu atât mai mare, cu cât pe de oparte e mai mare numărul N de molecule dintr’un centimetru cub de gaz, adică cu cât gazul e mai dens, pe de altă parte cu cât moleculele se mişcă mai repede. Prin urmare presiunea p e proporţională cu produsul N. v. Să mergem mai departe. Presiunea mai e proporţională cu puterea cu care fiecare moleculă izbeşte peretele vasului. Această putere e proporţională cu masa m a moleculei şi cu iuţeala ei mijlocie, adică cu m. v. Presiunea e data prin urmare, afară de un factor constant de NvXmv=Nmv8 Un calcul riguros dă pentru acest factor constant valoarea j, deci avem drept expresie a presiunii. (I) p = | Nmv2 Iată acum ipoteza fundamentală în teoria gazelor: starea unui gaz e pe deplin cunoscută dacă se ştie care e starea mecanică a moleculelor lui. Prin urmare se cunoaşte temperatura unui gaz dacă se ştie ce masă mijlocie au moleculele gazului şi cu ce iuţeală mijlocie se mişcă ele în gaz. Această ipoteză a fost făcută de Clausius şi din ea au iz-vorît cele mai frumoase consecinţi. Una din consecinţi e şi formula (1) pentru presiune. Pentru ca să citim pe formula (1) câteva proprietăţi ale gazelor, voi face o observare. Mecanica arată că dacă avem diferite molecule în ace- www.dacaramamca.ro 330 NATURA leaşi condiţiuni de mişcare, având ca mase m,, m şi ca iuţeli v1( v2..., avem legăturile următoare între masele şi iuţelile lor m1v12 = mavi2=------ Prin urmare, dacă pentru o moleculă, mv2 e mai mare ca pentru moleculele vecine, ea le izbeşte pe acestea mai cu putere, aşâ încât să le treacă o parte din iuţeala ei şi peste tot mva să ajungă la aceeaş valoare. In tocmai cum se petrece cu temperatura unui corp. Dacă temperatura nu e aceeaş în toate părţile corpului, se face dela sine o transportare de căldură dela părţile mai calde la cele mai reci, până ce temperatura devine uniformă. De aceea s’a luat ca. măsură a temperaturii unui gaz valoarea expresiei mv2, care e aceeaş pentru toate moleculele lui. Dacă v=o atunci moleculele sunt în repaus, avem temperatura cea mai joasă pe care o poate aveâ un corp, zero absolut (— 273°). Cu această observare se pot citi pe formula (1) următoarele legi: 1. Dacă temperatura unui gaz rămâne constantă, adică dacă mv2 rămâne neschimbat, atunci presiunea gazului e proporţională cu N, adică cu densitatea gazului (căci dacă N e mai mare, densitatea e mai mare) sau invers proporţională cu volumul vasului în care e închis gazul (căci dacă aşezăm acelaş gaz într’un vas cu volum mai mare, densitatea e mai mică şi invers). Aceasta e cunoscuta lege a lui Mariotte. 2. Dacă densitatea gazului, sau N, sau volumul vasului rămâne constant, atunci formula (1) spune că presiunea e proporţională cu mv2, adică cu temperatura. Aceasta e legea lui Gay-Lussac. 3. Două gaze deosebite la aceeaş presiune (p,=p2) şi la aceeaş temperatură (m1v12=m2v;!2) au într’un centimetru cub acelaş număr N (Ni=N2) de molecule. Aceasta e legea lui Avogaclro din chimie. In fine am să încheiu această desfăşurare a urmărilor scoase din formula (1) arătând că ea ne poate dă iuţeala mijlocie cu care se mişcă fiecare moleculă a unui gaz. In adevăr, www.dacoromamca.ro LACUL SĂRAT DIN STATELE UNITE 331 greutatea specifică d, adică greutatea unui centimetru cub de gaz e egală cu numărul N al moleculelor din acel volum înmulţit cu greutatea m a unei molecule (greutatea moleculară), sau d = Nm, deci (1) ne dă p = 1 dv2, de unde v = i /3P \ d Prin urmare dacă cunoaştem apăsarea unui gaz pe pereţii vasului în care e închis, precum şi greutatea specifică a acelui gaz, formula din urmă ne dă iuţeala mijlocie a fiecărei molecule. Aşă s’a calculat şi s’au găsit iuţelile următoarelor gaze la 0°: Hydrogen 1844 m/sec Oxigen 462 m/sec Azot 492 m/sec iuţeli destul de mari, încât să explice de pildă colosala presiune a aerului. Cititorul care a putut ajunge până aci, a înţeles de sigur în ce chip matematicele se pot amestecă în chestiuni de fizică, şi-a dat seama că plecând dela anumite ipoteze ele conduc prin calcul la legi scoase pe căi deosebite din experienţă, a văzut în fine legătura pe care ele o fac între proprietăţile cele mai depărtate la prima vedere. Acesta îmi eră scopul scriind aceste rânduri. (După G. Mie: Moîekiile, Atome, Weltoether şi L. Poincare: La physique mo-derne, son evolution). G. Ţiţeica. ------------------------------------ LACUL SARAT DIN STATELE UNITE Printre minunile cele mari ale naturii din Statele Unite ale Americei se numără următoarele: Căderea Niagara, Parcul naţional din Yellowstone, marele Canon din Colorado, Valea Yosemite şi marele Lac Sărat în Utah. Suprafaţa acestui lac e cam 5.000 km. p. Densitatea www.dacoramaiiica.ro 332 NATURA apei, 1,15, arată o concentraţiune în sare de 20f'/o* In fiecare an se varsă în el, prin râuri şi izvoare sărate, 16.000 tone de sare. Prin evaporare la căldura soarelui se scoate ■din el 42.000 tone de sare pe fiecare an. Pentru a fi adus la concentraţiunea în care ar puteâ trăi peştii în el e nevoie să se scoată 400 milioane tone de sare; aceasta ar cere 14.000 ani. Adâncimea mijlocie e de 4 m., iar cea mai mare de 12 m. Pe malul dinspre sud, unde se poate merge ou trenul dela Salt Lahe City, sunt elegante instalaţiuni de băi. Din cauza densităţii mari a apei omul pluteşte ca un dop pe ea. Regiunea locuită şi cultivată se întinde pe o fâşie de 220 km. lungime şi 4—20 km. lăţime. In 1766 doui călugări Franciscani din Santa Fe găsiră în această regiune puţin locuită indieni cu totul necivilizaţi, dar paşnici. Marele merit de a fi cultivat acest ţinut se cuvine Mormonilor. * * * Seda mormonilor a fost întemeiată în anul 1830 "de Jos Smith din Fayetta, din statul New-York. Smith susţinea, că într’o zi i s’a arătat un înger care i-a dat cartea sfântă, scrisă pe plăci de aur cu semne arabe. Pentru a o puteâ traduce din limba arabă în cea engleză, îngerul i-a dat nişte ochelari cu pietre scumpe. Cuprinsul cărţei lui Mormon e luat de fapt dintr’un roman biblic scris în 1812 de un preot, cuprins pe care Smith l-a mai îmbogăţit prin revelaţiile lui. Se povesteşte acolo •că în vechime a emigrat un evreu în America şi că din urmaşii acestuia s’ar trage jpieile roşii. După moartea lui, Christos i-a adus la creştinism; mai târziu ei au căzut din nou în păcat. Atunci s’a ivit Mormon şi a compus cartea sfântă pe care a îngropat-o. Joe Smith cu ajutorul îngerului a avut norocul să o găsească din nou. îngerul s’a făcut în urmă nevăzut luând cu el şi ochelarii de pietre scumpe. învăţăturile din această carte sunt împrumutate din creştinism, iudaism, budism şi, în ce priveşte poligamia, din islamism. www.dacoramamca.io LACUL SĂRAT DIN STATELE UNITE 333- învăţăturile lui Smith au făcut mare senzaţie; adepţii: lui se înmulţeau din an in an. Prin netoleranţa lor au început să fie urâţi de restul locuitorilor care îi goneau din ce în ce mai spre apus. Smith fă pus în închisoare în Mississipi şi urmărit de furia mulţimei. El isbuti să fugă la Karthago, în Illinois, unde fu omorît în 1844. * * $ Brigham Young, urmaşul său, al doilea Preşedinte al Mormonilor, eră un lucrător sticlar. El a condus pe Mormoni în 1847 la Lacul Sărat şi a desfăşurat aici o activitate minunată de colonizare. Ţara fh numită Pământul făgăduinţei cel nou, iar oraşul înfiinţat de Brigham Young, Salt Laice City de astăzi, fu numit Zion sau Ierusalimul nou. Lacul Sărat închipuia Marea moartă, lacul de apă dulce Utah dela sud, lacul Tiberias, care prin râul Iordan se scurge în Lacul Sărat. Brigham Young ajunse la Lacul Sărat la 24 Iulie 1847 cu 143 coloniş ti. După trei ani nu mărul coloniştilor ajunse printr’o mare imigrare la 11.380. Cu muncă fără preget s’a desfundat mai întâiu partea de ţară complect pustie între Lacul Sărat şi munţii Wah-satch. Această câmpie care fusese fund de lac aveâ un pământ plin de sare şi cu totul neroditor. Clima locului e moale şi foarte temperată; iernele nu sunt prea reci şi verele nu prea calde. Aerul este relativ uscat, rouă cade foarte rar, iar ploile şi norii sunt foarte rari vara. Intr’un an, din 365 zile, 315 sunt limpezi şi frumoase. Vara şi toamna sunt perioade de secetă de săptămâni întregi. Cantitatea de ploaie anuală e de 400 m. m. Din această cauză cultura pământului a fost cu putinţă . numai prin introducerea irigaţiunilor. In statul Utah sunt azi 242.000 hectare cultivate prin udări artificiale. Pământul a ajuns astfel foarte roditor şi până azi n’a avut nevoie de Îngrăşăminte chimice. Populaţia e în timpul de faţă de- 300.000 locuitori. www.dacaromamca.ro 334 NATURA * * * Secta mormonilor s’a desvoltat în Utah sub forma unei teocraţii organizate ca stat în fruntea căreia se află Preşedintele. Cea dintâi lege a Mormonilor este ascultarea fără condiţie de Preşedinte. Pe acesta îl ajută un consiliu •de 12 apostoli, după care urmează consiliul celor mai bătrâni în număr de o sută. Fiecare despărţire are un episcop. Biserica e întreţinută cu dări. Fiecare adept nou dă 10°/o din averea lui şi pe urmă 10% din venit, plata fă-•cându-se în bani sau în producte. Produsele se adună într’o casă mare de unde trebue să cumpere toţi Mormonii. Aceasta poartă numele de Zions Cooperative Mercantile Insli-tution şi prescurtat se scrie Z. C. M. I citindu-se Zissimei. Afacerile ei anuale se urcă la 4 milioane dolari. Brigham Young a proclamat poligamia ca dogmă a Mormonilor în 1852. A fost tras în judecată pentru aceasta în 1872, dar n’a fost condamnat. La moartea lui, întâmplată la 29 August 1877 în Salt Lake City, a lăsat 17 femei cu 44 copii. Urmaşul său fă John Tayler. Toate încercările făcute de republică ca să stârpească poligamia rămaseră fără rezultat. Prin deschiderea însă a liniei mari de drum de fer Northern Pacific a avut loc o mare îngrămădire de lume în ţara binecuvântată. In urmă gâsindu-se şi mine bogate metalifere, mai ales de aur şi argint, în munţii Utah, preţul pământului de oraş şi de ţară s’a urcat foarte mult, iar traiul a ajuns foarte scump. Poligamia a început atunci a scădeâ dela sine, de oarece numai cei foarte bogaţi erau în stare acum să hrănească mai multe femei. Preşedintele Woodruff dădu un edict prin care desflinţă poligamia şi introduse din nou mono-gamia. Statul Utah avu de abiâ acum putinţa să fie primit în Uniune şi în 1894 căpătă învoirea din partea Congresului să-şi facă o constituţie. Preşedintele Woodruff muri la 2 Septemvrie 1898. Lui îi urmă cel de al cincelea preşedinte Lorenzo Snow. www.dacoromanica.ro LACUL SĂRAT DIN STATELE UNITE 335 * * * Capitala Mormonilor, Salt Lake City, întemeiată de Bri-gham Young, are o poziţie încântătoare. E înconjurată de jur împrejur de ferme roditoare şi are un orizont mărginit de lanţul dinţat al munţilor Wahsatch, împodobiţi cu stejari. Oraşul este dominat de Templul impunător al Mormonilor a căruia piatră fundamentală a fost pusă de Bri-gham Young în 1853 şi a căruia sfinţire a avut loc de abia la 6 Aprilie 1893. Costul clădirii se urcă la 60 milioane lei. Alăturea de aceasta se află Tabernacul, casa în care au loc întrunirile Mormonilor, în forma unui jumătate de ou. Sala de 73 m., lungimea are o acustică minunată şi coprinde 8000 locuri; ea este întrebuinţată pentru adunările religioase ale Mormonilor, anuale şi semi-anuale, precum şi pentru scopuri profane. Ca lucruri cu deosebire vrednice de văzut se arată tuturor streinilor casele zidite de Brigham Young însuş: Lion House, Bee-Hive House şi Amelia Palace. In cele dintâi eră reşedinţa lui si locuinţele numeroaselor lui femei. Lion House are un leu de piatră la intrare, iar Bee-Hive House este încoronată cu un stup de albine, armele Mormonilor; în ea se află azi locuinţa Preşedintelui Lorenzo Snow. Oraşul are multe clădiri publice frumoase, între care tre-bueşte amintită Primăria, şi se bucură de tot confortul timpului de faţă, ca lumină electrică, tramvaiu electric, operă şi un teatru frumos. Călătorul care vine cu trenul dinspre Nord, care a călătorit mai întâi prin locuri cu totul pustii şi care intră -dintr’odată în ţara Mormonilor minunat cultivată, cu oraşele ei vesele şi câmpurile ei roditoare, trebue să admire inteligenţa şi hărnicia Mormonilor care au prefăcut o pustietate într’o grădină înfloritoare. (După prof. dr. YVahnschaffe, consilier intim, Berlin. Himmel und Erde, Iulie 1905). G. G. Longinescu. *3* www.dacoromanica.io 336 NATURA NOTIŢE Gel mal complicat ceas din lume. — Cel mai complicat ceas a fost făcut de către marea casă de giuvaericale din Paris L. Leroy. Descrierea se găseşte într’o carte apărută la Paris în 1905. Un mare bogătaş, iubitor de lucruri de artă, a comandat casei Leroy din Paris, să i se facă un ceasornic fără seamăn şi care să întreacă în felul maşinăriilor pe oroare alt ceas făcut până în zilele noastre. După 7 ani de muncă, ceasul a fost gata în 1905. El arată cu cea mai deplină exactitate următoarele 24 înjghebări mecanice: 1) Orele, minutele şi secundele ; 2) ziua fiecărei luni; 2) lunile anului; 4) anul în timp de 100 ani; 5) calendarul veşnic al lunilor şi anilor cu soţ sau fără soţ; 6) fazele lunei; 7) ecuaţiunea timpului; 8) un cronograf; 9) un socotitor de minute; 10) un socotitor de ore; 11) un socotitor care arată cât s’a desfăşurat arcul ceasului ; 12) un clopoţel care ne arată orşicând, orele, jumătăţile, sferturile şi minutele; 13) un clopoţel care ne arată cu răndueală, când s’a împlinit ora, sferturile şi minutele; 14) starea astronomică a cerului în emisferul boreal, dând orizontul Parisului cu 236 de stele şi al Lisabonei cu 560 de stele ; 15) starea astronomică a cerului în emisferul austral cu orizontul oraşului Rio de Janeiro, cu 640 de stele şi planete principale; 16) arată de odată ce oră este în 125 de oraşe din lume; 17) arată zi cu zi, răsăritul Soarelui; 18) arată apusul Soarelui; 19) are un termometru centigrad, metalic; 20) un hygrometru cu păr; 21) un barometru aneroid (a cărui construire a fost foarte grea faţă de micimea sa), a cărui verificare s’a făcut de către laboratorul facultăţii de ştiinţe din Besanşon (Franţa); 22) un altimetru cu care se poate măsură înălţimi până la 5000 m.; 23) o sumedenie de ciocănele, lopeţi şi beţişoare, cu cari se poate îndreptă toate maşinăriile ceasului, fără a-1 deschide; 24) o busolă. In total ceasul este compus din 975 de bucăţi; toate făcute cu cea mai mare exactitate. Dimensiunile ceasului sunt cu ceva mai mari ca ale unuia mijlociu de buzunar. Capacele sunt de aur ciselat şi pe cari stau săpate cu o deosebită artă, figurile celor 12 semne ale zodiacului. Preţul acestui ceasornic a fost de 20.000 lei. A. L. www.dacoromanica.ro NOTIŢE 337 Cel mal mare diamant de pe faţa pământului. — Cel mai mare diamant de pe faţa pământului din timpurile cele mai vechi şi până astăzi, a fost găsit în 1905 în Transvaal, aproape de oraşul Pretoria, fosta capitală a acestei republici Africane, care astăzi stă sub stăpânirea englezilor. Englezii l-au botezat Great-Premier-Diamond, şi cântăreşte 3032 carate sau 623 grame (socotind caratul a 0,gr. 2055). învăţaţii spun că a fost cu mult mai mare, luând în seamă felul feţelor acestui diamant. Aşa cum a fost găsit, cel mai mare diamant din lume are dimen-siunele: 0m,10 X 0ra,06 X 0m,035. Prin lucrare se crede că va oerde puţin din dimensiuni. Un astfel de diamant, după preţurile de astăzi şi cari sunt cu mult mai mici ca cele din vechime, ar costă 20 milioane lei. Puţini dintre bogaţi ar putea să deâ acest preţ, având în vedere că atâta bănet ar stă închis fără să producă. Se crede că stăpânul acestui mare diamant, va fi nevoit să-l taie în bucăţi mai mici şi pe cari le va putea vinde mai cu înlesnire, fără a perde mult din preţ. A. L. * * * Locomotivă ou aburi şl fără foc. — In multe fabrici, ca cele de praf de puşcă, dinamită, produse chimice, etc., locomotivele obişnuite pot fi primejdioase prin scânteile cari le aruncă. Pentru aceste fabrici locomotivele fără foc sunt de mare folos. Principiul acestor locomotive e următorul. Cazanul lor se umple două treimi cu apă fierbinte şi în urmă se pune în comunicaţie cu un cazan fix în care se află vapori la 9 atmosfere. Cu modul acesta se încălzeşte şi apa din locomotivă ajungând la 8 V2 atmosfere. Când s’a ajuns această presiune se întrerupe legătura cu cazanul fix şi se pune locomotiva în mişcare. Pe măsură ce presiunea scade în vreme ce locomotiva merge, pe aceeaş măsură se produc alţi vapori cari mişcă pistonul şi aşă mai departe după ce şi aceşti din urmă au eşit în atmosferă. Un metru cub de apă când trece dela 8 la 2 atmosfere dă 50.000 calorii cari pot produce 100 kg. aburi, şi deci 12 cai—oră. Pentru 15 m.c., volumul cazanului din locomotivă, se obţin 180 cai—oră. Locomotiva odată încărcată poate să facă 72 km. în 3 ore cu o putere de tracţiune de 1.000 kg. Cea dintâi încărcare ţine 20 minute; cele următoare câte 10 minute. Această locomotivă are mai multe foloase: 1) Nu are nevoie nici de mecanic special, nici de fochist, 2) Poate să fie întrebuinţată şi în locuri închise, de oarece nu face fum. 3) Nu poate să facă explozie, do oarece presiunea ei merge scăzând, nu crescând. «Natura Ko. 10. 2i www.dacaromamca.ro 339 NATURA Singurul cusur al ei e că te poate lăsă în drum; dar aşă ceva se întâmplă uneori şi cu celelalte. (Promethem No. 863). Fnrnloele aud ? — Suntem deprinşi să credem că şi animalele au simţurile noastre, că pot adică să simtă, să miroasă, să vadă, să audă. Daca pentru animalele mai superioare lucrul e adevărat, pentru insecte în orce caz nu se întâmplă totdeauna să nimerim. Aşă, fur-nicele aud sau nu? Experienţe hotărîtoare au fost acute în Fila-delfia de d-ra A. Fielcle. Furnicele au fost ţinute mai bine de o lună în anumite cuiburi de studii. Experienţa constă în a se produce fel de fel de sunete (cu pianu, vioara, cu flueru) care ajungeau până' la 60.000 vibraţiuni. Furnicele nu dădeaujiici un semn deosebit care să dovedească că erau impresionate de aceste vibraţiuni venite prin aer. Foarte simţitoare sunt, din contră, furnicele pentru vibraţiuni ce se propagă prin corpuri solide. In experienţele de al doilea fel se dă drumul la alice cam de jumătate de gram dela 25 cm. înălţime, în apropierea cuibului. Mişcările produse astfel puneau totdeauna în nelinişte pe furnici. Acest simţ e răspândit la furnici pe toată suprafaţa corpului şi nu e localizat. (Aus rler Natur, 1 Iulie 1906). Câteva cifre. — Cantitatea de căldură primită de pământ într’o secundă dela soare este de 48.000 bilioane calorii. Această căldură ar puteâ să producă 20.000 bilioane de chilogrametri într’o secundă. Această căldură de o secundă ar puteâ să mişte toate maşinele de pe pământ zi şi noapte timp de 700 ani. Până astăzi însă energia soarelui e foarte puţin întrebuinţată în mod practic. In ţările calde au început totuşi a se întrebuinţa mici motori de soare de 10 cai putere, care ridică 6.000 litri de apă într’un minut. Căldura soarelui e concentrată în aceşti motori cu nişte oglinzi concave de 10 metri •diametru şi făcute din 1800 oglinzi plane mititele. {Aus der Natur, 1 Fevruarie 1906). www.dacoromanica.ro TABLA DE MATERII Pag. 1. G. G. Longinescu Popularizarea ştiinţei .................... 3 2. I. Ionescu Podul „Regele Carol 1“ 8 3. G. Ţiţeica Falimentul maşinei cu aburi ■ • 14 4. G. G. Longinescu Introducere în chimie (după W. Ostwald) 19 5. G. Ţiţeica Iuţeala luminii (după Mach) ... -23 6. <î> G. Longinescu Dela noi . 28 7. # * # Notiţe . . . . .30 8. A. Demetriescu Popularizarea ştiinţei(trad. din Macaulay) 33 9. Br. C. Şumuleanu Calitatea alimentelor şi băuturilor din comerţ..........................37 10. Victor Anaslasiu Din trecutul pământului................... 45 11. G. Ţiţeica Ideile lui Bacon despre ştiinţă .... 49 12. G. G. Longinescu Telegraful fără sârmă...................... 52 13. G. Ţiţeica Fabricarea unei umbrele................... 60 14. # * , Notiţe ................................... 62 15. C. Litzica Stepele Americei ......................... 65 16. G. Ţiţeica Proprietăţile corpurilor învârtite ... 70 17. I. Valaori Albinele.................................. 77 18. Ion Enescu Muşuroitul porumbului..................... 80 19. Christ Otto Fabricarea oţetului....................... 84 20. G. G. Longinescu Expoziţiunea generală română din 1906. 87 21. G. G. Longinescu O vizită la o fabrică de locomotive . . 92 22. , * . Notiţe..............................94 23. A. G. Ioacliimescu Sarea din salinele româneşti...... 97 24. Victor Anastasia Animalele ştiu să numere ?................102 25. G. G. Longinescu Chimia în casă şi în bucătărie . . . 105 26. G. Ţiţeica Mişcarea perpetuă.........................110 27. N. Poenaru-Iatan Atech-Gah . ........... 115 28. T. A. Băcîărău - O introducere în studiul fiinţelor . . • 118 29. * * * Dela'noi............................125 www.dacaromanica.ro 340 NATURA Pag. 30. * * * Notiţe • ..................127 31. Martor Jubileul P. Poni......... .... 129 32. Dr. Istrati Cuvântări rostite cu această ocazie . 132 33. Dr. Poltzer Chestia băuturilor alcoolice.......138 34. M. Saligny Portul Constanţa...................151 35. D. D. Pătrăşcanu Diamantul...................... 161 36. N. G. Longinescu Greutatea creierului şi inteligenţa . . . 169 37. * * « Notiţe ..............................175 38. D. D. Pătrăşcanu Mărgăritarul.......................177 39. N. Poena,ru-Iatan Petrolul...........................185 40. Victor Anaslasiu Hârtia............................ 191 41. A. Demetriescu Inteligenţa omului şi natura • ... 195 42. T. A. Bădărău înmulţirea animalelor superioare . ■ . 195 43. G. G. Longinescu O comparaţie.......................201 44. * * * Notiţe..........................205 45. Dr. I. Simionescu Erupţiunile Vezuvului..............209 46. V. Anastasiu Lampa vie..........................213 47. D. D. Palra.şcanu Chihlimbarul....................217 48. G. G. Longinescu Dări de seamă...................228 49. G. Ţi{eica Principiul conservării energiei .... 238 50. » * * Notiţe..........................239 51. Dr. Urechia Jos anticarii......................241 52. Dr. I. Simionescu Vulcanul Krakatau..................248 53. I. Valaori Din trecutul Vezuvului.............250 54. Gavr. Todica Cenuşa vulcanică...................258 55. G. ŢHeica Principiul lui Clausius.................. 261 56. T. A. Bădărău Desvoltarea animalelor superioare . . . 263 57. * * * Notiţe . . • .... 269 58. D. Călugăreanu Mijloace de atac la animale........273 59. N Poenaru-Iatan Exploatarea petroleului prin puţuri . 280 60. G. G. Longinescu 0 conferinţă experimentală......287 61. G. fŢiteica 0 mină de aur în Colorado..........298 62. * * * Notiţe......... ... 302 63. G.. G. Longinescu Expoziţiunea generală română .... 305 64. Gr. Dănescu Marea Moartă.......................310 65. A. Proc. Procopovici Florian Porcius.................313 66. A. Lăzărescu 271 grade frig.....................317 67. 1. Valaori Crocodilul ...............................321 68. G. Ţiţeica Teoria moleculară a materiei .... 324 69. G. G. Longinescu Lacul Sărat din Statele-Unite......331 70. * * * Notiţe . 338 Tip. GUTENBERG, Joseph Gobl, Bucuresci. www.dacoromamca.ro