A
REVISTA UNIUNII COMPOZITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
Șl A COMITETULUI DE STAT PENTRU CULTURĂ Șl ARTĂ
Anul XX	nr. 10	octombrie 1970
££ Omagiu umanismului enescian
Pentru a cincea oară, toamna a adunat sub
cerul senin al Bucureștiului, sub cerul Româ-
niei Socialiste, oaspeți din lumea întreagă, ve-
nițî să cinstească alături de noi pe marele fiu
al culturii românești, aducînd astfel prinos
dragostei de frumos, omeniei, bunei înțelegeri
între popoare. Am trăit cu toți, muzicieni și
iubitori ai muzicii, intensitatea acestor zile
care au cules, odată cu pîrgul roadelor, splen-
dori izvorîte din inimă pentru a bucura, cum
a dorit Enescu, inimile. Un singur fior artistic
a cuprins sute de mii de participanți, căci glo-
rii mondiale ale artei noastre, tineri slujitori
ai Eutherpei, sosiți de peste mări și țări pentru
a fi primiți în templul artei, public dinăuntrul
și dinafara sălilor de concert și de spectacol
au rostit îri acest septembrie un limbaj comun,
limbajul universal și edificator al muzicii.
Expresie a politicii de colaborare multilate-
rală care aduce prestigiu țării noastre, Festiva-
lul și Concursul Internațional „George Enescu"
a cunoscut cu fiecare ediție un bun renume,
în palmaresul său înscriindu-se noi și noi va-
lori ale artei noastre. El este astăzi un punct
de reper pe harta mișcării artistice mondiale,
un criteriu pentru bogăția și varietatea mani-
festărilor muzicale care se orînduiesc în mă-
iestrită horă pentru ti consacra în loc și timp
ales triumful muzelor. Atestă izbînda festiva-
lului și concursului faptul că 1970 a înscris în
cronica desfășurărilor sale un vast repertoriu
universal și românesc, pus în lumină de soliști
și ansambluri de prim ordin din România și
din străinătate, bucurîndu-se de prezența și de
calda apreciere a unui larg cerc de iubitori ai
muzicii. Este aici dovada bunei organizări, a
desfășurării cu pasiune și competență a lucră-
rilor pregătitoare și a însuși festivalului și con-
cursului, a spiritului de coeziune care a animat
pe participanți. Sînt aici rezultatele înfloririi
în ansamblu a vieții spirituale românești din
zilele noastre, ale grijii care se acordă pentru
promovarea talentelor, pentru valorificarea,
demnă de ascensiunea poporului nostru pe
treptele civilizației, a frumoaselor tradiții na-
ționale.
Firește, un eveniment atît de complex cum
este Festivalul și Concursul Internațional „Ge-
orge Enescu" solicită din partea observatorilor
o atenție vie și neobosită, pentru a putea pre-
țui fiecare act artistic la justa lui valoare, pen-
tru a distinge între talentele care se întrec să
dea cît mai mult farmec și strălucire acestei
sărbători. Ceea ce se impune cu certitudine,
subliniat de opiniile numeroșilor oaspeți, sînt
ținuta de ansamblu a manifestărilor artistice,
abnegația cu care toți factorii și-au dat con-
cursul pentru succesul general. Intensitatea cu
care am trăit atîtea momente proeminente ale
festivalului face ca acestea să se imprime în
conștiința și sensibilitatea noastră, legînd în-
tr-un flux unic, într-o viziune armonioasă,
compozitori, interpreți și public, cuprinși de
o efuziune cu adevărat universală, profundă
și durabilă. Căci cine ar mai putea desprinde
pe Palestrina, Scarlatti sau Machault de inter-
pretările minunate date de corul „Madrigal" ;
pe Beethoven de reîncarnarea atît de desăvîr-
șită pe care i-au dat-o cvartetul „Juilliard" sau
pianistul Paul Badura-Skoda ; pe Bach de tăl-
măcirea fidelă și sobră a formației „Bach-Or-
chester des Gewandhauses" în colaborare cu
Ștefan Ruha ; pe Schubert și Britten de inter-
pretarea luminoasă și caldă dată de London
Symphony Orchestra ! Și cine își poate ima-
gina pe Mozart sau Debussy mai senin și mai
fermecător decît i-au redat violonistul Henryk
Szeryng ori flautistul Jean Pierre Rampal; pe
Hăndel mai monumental și totuși mai plin de
grație decît cum l-a realizat harpistul Nicanor
Zabaletta ; pe Janacek mai colorat și mai vi-
guros decît cum l-a prezentat cvartetul „Sme-
tana" ; pe Brahms mai echilibrat și mai dens de-
cît cum l-au realizat violonistul Ion Voicu, pia-
nistul Jcrg Demus sau Soliștii Filarmonicii din
Varșovia; pe Haydn mai spiritual decît cum
l-a creat violoncelistul Mstislav Rostropovici;
pe Grieg mai liric decît cum l-a redat Cziffra !
Și cine, în sfîrșit, ar putea despărți operei*
Fidelio, Faust, Aida, Don Carlos, Boris Godu-
nov de interpretările ansamblului Operei Ro-
mâne avînd ca oaspeți pe Virginia Zeani, Ni-
cola Rossi-Lemeni, Bosco Lescovic, Nicolai
Ghiuzelev ; sau baletele Lacul lebedelor, Gisel-
le, Chopiniana de captivanta punere în scenă
a colectivului Teatrului Academic „S. M. Ki-
rov“ din Leningrad ! Nu constituie toate aces-
tea, și multe altele, pagini prin care festivalul
a „creat" cu adevărat muzica, punînd în va-
loare cele mai frumoase tradiții ale artei inter-
pretative și adăugîndu-Ie contribuția harului
lor artistic ? De la preclasici pînă la Webern și
1
Honegger (am fi dorit ca repertoriul să extin-
dă acest perimetru pînă la creații contempora-
ne), de la lucrări ample pînă la piese solistice,
festivalul a realizat o atrăgătoare și instructivă
panoramă a muzicii, o adevărată sărbătoare a
artei universale.
„Adevărata eflorescență de talente" pe care
o distinge George Enescu se afirmă astăzi cu
dezinvoltură, îndreptățind încrederea cu care
marele artist privea viitorul muzicii românești.
Creația muzicală cunoaște într-adevăr, în Ro-
mânia Socialistă, un viu și susținut proces de
înflorire, aspirînd să răspundă imperativelor
vieții spirituale care ne înconjoară, să fructi-
fice cu o experiență nouă bogatele tradiții fol-
clorice și valorile din trecut ale artei naționa-
le, să participe cu un aport propriu la deschi-
derile de drumuri din arta secolului XX. Di-
versitatea fără precedent a căutărilor artistice
individuale, vastitatea domeniilor de investi-
gație, raporturile inedite dintre activitatea crea-
toare, cea interpretativă și cea teoretică, pă-
trunderea elementelor tehnice și a datelor ști-
ințelor abstracte în gîndirea și practica muzi-
cală, evoluția în ansamblu a spiritualității con-
temporane se reflectă în mod specific și în
concepția și sensibilitatea muzicienilor români.
Expresie a contribuției unor personalități cu
formație profesională diferită, conturînd un
larg orizont de stiluri, afinități temperamen-
tale, convingeri, privind funcția și limbajul ar-
tei în societatea contemporană, muzica româ-
nească vădește de-a lungul dinamicelor etape
pe care le străbate un anumit ethos particular,
o înțelegere proprie a frumosului și adevăru-
lui artistic, sesizate în permanență de cunos-
cătorii și iubitorii ei din țară și de peste ho-
tare. Avem în vedere generozitatea ideilor și
a sentimentelor, așa cum se relevă în paginile
celor mai valoroase și mai semnificative crea-
ții, în care echilibrul și limpezimea concepției
se împletesc cu caracterul viguros și expresiv
al structurilor sonore.
Cea de a cincea ediție a Festivalului Inter-
național „George Enescu" a putut astfel con-
tura un bogat peisaj de valori și tendințe ale
muzicii românești, și este meritul multor ar-
tiști români și străini de a fi contribuit cu pa-
siune la relevarea acestora. Căci deși adesea
au avut de biruit densitatea programelor care
solicitau considerabil dăruirea interpreților și a
publicului, muzica românească a cunoscut mo-
mente de entuziasm artistic asemănătoare celor
de care s-au bucurat capodopere ale artei uni-
versale. Cît de vibrant au răsunat creatii enesci-
ene în viziunea și simțirea unor soliști și ansam-
bluri ca orchestra simfonică a Filarmonicii
„George Enescu", ansamblul Operei Române,
corul „Madrigal", London Symphony Orches-
tra, flautistul Jean Pierre Rampal ! Vitalitatea
și noblețea acestei muzici, lirismul și răscoli-
toarea contemplare filozofică a epopeii umane
în lupta pentru stăpînirea adevărului — iată
virtuți pe care le-am așteptat evocate și în
2
tălmăcirea altor creații enesciene din cadrul
festivalului și pe care le dorim permanentizate
în repertoriul românesc universal. Atunci abia,
complexitățile tehnice pe care le prezintă mu-
zica lui Enescu îndeosebi din perioada matu-
rității vor putea fi învinse iar înțelesul artei
sale se va înălța cum se înalță peste incerti-
tudini adevărul și peste mediocritate geniul.
Pasionant, fascinant a apărut în cuprinză-
toarea frescă a festivalului, tabloul muzicii ro-
mânești moderne și contemporane, la zugrăvi-
rea căruia și-au adus prețiosul concurs orches-
trele simfonice ale Radioteleviziunii și Filar-
monicii din Cluj, dirijor M. Basarab, E. Bergel,
N. Boboc, M. Brediceanu, C. Bugeanu, I. Conta,
Em. Elenescu, Paul Popescu, E. Simon, C. Tră-
ilescu, corul „Madrigal", condus de Marin
Constantin, ansamblurile „Musica Nova", „Ca-
merata", „Academica", „Ars Nova", „Pro Arte”,
„Philarmonia" și mulți alți interpreți de va-
loare. Baletele La Piață de Mihail Jora și Pri-
culiciul de Zeno Vancea întruchipînd admi-
rabil modalități de valorificare a folclorului
național cu caracter optimist-humoristic și li-
ric-fantastic, Simfonia l-a de Dimitrie Cuclin,
de puternică desfășurare dramatică, descinzînd
din marile tradiții ale genului, lucrări instru-
mentale și vocale de Stan Golestan, Dinu Li-
patti, Marțian Negrea, Constantin Silvestri,
Tudor Ciortea, confirmă aportul generațiilor
postenesciene la lărgirea căilor deschise de ilus-
trul precursor. Trăsătura cea mai durabilă și
proeminentă a muzicii românești, așa cum au
consfințit-o programele festivalului este anco-
rarea ei temeinică în trecut și deschiderea cu-
tezătoare spre viitor, acest cuprinzător arc des-
criind un univers artistic original, ființa spi-
rituală a poporului nostru. Transfigurarea mu-
zicală a unor teme de adîncă semnificație pa-
triotică și umanistă în creații ca operele Dece-
bal de Gheorghe Dumitrescu și Zamolxe de
Liviu Glodeanu, lucrări izvorîte din epica și
lirica națională, de Paul Constantinescu, Sigis-
mund Toduța (Miorița), din poezia universală
și națională ca Elegia Pontica de Theodor Gri-
goriu după Ovidiu, Cinci poeme de Ludovic
Feldman, Dialoguri dramatice de Dumitru Bu-
ghici, Cîntece de Mihail Jora și Carmen
Petra Basacopol, inspirate din versuri de
Mariana Dumitrescu, lieduri și coruri de Mircea
Chiriac, Liviu Comes, Nicolae Coman,
Laurențiu Profeta, Andrei Porfetye, Zoltan Ala-
dar, pe versuri clasice și contemporane, înscrie-
rea într-o apoteoză a nobleții și frumuseții dan-
sului românesc prin transpunerea coregrafică a
Preludiului simfonic de Ion Dumitrescu, tălmă-
cirea într-o viziune modernă a temelor mitolo-
gice ca în Taaroa de Corneliu Cezar, potențarea
măiestrită a virtuților melosului folcloric ca
în Motive Miaramureșene de Corneliu Dan
Georgescu, evocarea eposului popular cu sub-
strat satiric ca în Trei șailviri de Matei Socor,
abordarea unor modalități personale de confi-
gurare a muzicii în domeniul simfonic și in-
strumental — iată direcțiile mari pe care le
conturează prezența muzicii românești în ca-
drul Festivalului. Caracterul interesant, sem-
nificativ al problematicii de expresie și tehnică
nu este singura trăsătură care apropie perso-
nalități atît de diverse ale muzicii românești
de astăzi; acestei dimensiuni i se alătură aceea
a responsabilității actului de creație, a aspira-
ției spre desăvîrșire, a spiritului laborios de
care sînt stăpîniți compozitorii. Chiar dacă nu
se pot identifica întotdeauna cu cerințele foar-
te variate ale publicului, chiar dacă nu cores-
pund idealurilor de frumos pe care ni le făurim
în ansamblu, lăsîndu se uneori cucerite de
amețitoarea viteză spre soluțiile moderne de
realizare muzicală, cele mai de seamă creații
impun prin abnegația travaliului, prin măies-
tria investită de compozitori și interpreți. Este
firesc să ne impresioneze pînă în adîncul fiin-
ței noastre acele lucrări care 'înfăptuiesc acor-
dul deplin între ineditul structurilor sonore și
eficiența lor semantică, puterea cu care expri-
mă într-un fel propriu continuitatea marilor
noastre valori spirituale, cu care le dă o valen-
ță contemporană. Lirismul sublimat pînă la
esența filozofiei poporului nostru despre rostul
omului în lume, din austera și cristalina Mio-
riță a lui Paul Constantinescu, zămislește ten-
siuni de epopee în magistralul oratoriu al lui
Sigismund Toduța, ca o dovadă a nesfîrșitelor
chipuri pe care le pot lua temele perene ale
unei culturi. Și cît de nouă, de captivantă în
transfigurările ei am simțit gîndirea enesciană,
experiența școlii românești moderne în paginile
simfoniilor de Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger
și Doru Popovici, Elegiei pontice de T. Grigo-
riu, operei Zamolxe de L. Glodeanu, lucrării
Concertino de A. Rațiu ! Ne-a cucerit mă-
iestria autentică, bogăția de imagini din Cinci
poeme de L. Feldman, Motive Maramureșene
de C. D. Georgescu, Simfonia de cameră de
Dan Constantinescu, Bocete străbune de AL
Pașcanu, Ritual pentru setea pământului de
M. Marbe, Trio pentru vioară, violoncel și pian
de Dumitru Capoianu, Sonata pentru clarinet
și pian de Al. Hrisanide, Concert stereofonic
de M. Istrate, Muzică de concert de Gh. Draga,
Sonata pentru flaut și violă de W. M. Klepper,
Concert pentru orchestră de Ștefan Zorzor. în
drumul spre desăvîrșire, spre cucerirea esen-
țelor, spre dobîndirea acelor atribute care apar-
țin în înțelesul cel mai structural contempo-
raneității, creația românească înregistrează fe-
nomene de complexă investigație, în care apro-
pierea cuceririlor existente și invenția altora
noi se înmănunchiază, lărgind aria de afirmare
a unor autori care ne-au convins cu prisosință
de-a lungul evoluției lor de răsunetul puternic
al propriei arte. Ne-am bucurat în acest sens
și ne-au interesat în cea mai mare măsură
Aforisme de Heraclit de Ștefan Niculescu, Pie-
să pentru 13 instrumente de Tiberiu Olah,
Treptele tăcerii de Anatol Vieru, Canto 1 de
Aurel Stroe, Dialoguri [ de Cornel Țăranu,
Triunghi de Octav Nemescu, Episoade de Va-
sile Hermann.
Edificator prin elocvența creațiilor abordate
și prin valoarea punerii în lumină a acestora
(cu excepții în domeniul spectacolelor de ba-
let, unele creații cerînd o viziune scenică su-
perioară, înnoitoare^, festivalul nu a putut sur-
prinde decît o parte din aspectele înfloririi
muzicii românești contemporane, care cuprinde
un număr de alți compozitori înzestrați, nu a
putut reda decît o parte din aspectele creației
compozitorilor reprezentați cu acest prilej.
Impresiile oaspeților se întregesc însă prin
bogatul schimb de idei cu muzicienii români,
prin prețioasa și activa contribuție muzicolo-
gică desfășurată cu acest prilej, prin întregul
lor contact cu realitățile românești. Ne rămîne
deci frumoasa îndatorire de a desăvîrși acți-
unea de răspândire în țară și în lume, astăzi
și întotdeauna a valorilor muzicii românești.
Admirabilă operă de atragere și consacrare
a tinerelor talente muzicale de pe cinci con-
tinente, concursul este considerat la cea de a
cincea ediție a sa, ca „una dintre cele mai im-
portante manifestări muzicale internaționale
ale anului", cum declara A. F. Marescotti, pre-
ședintele Federației Concursurilor Internațio-
nale de Muzică. Rezultatele strălucite care au
încununat concursul, concretizate în premiile
de valoare acordate în concertul laureaților, în
ecoul profund suscitat în rîndul opiniei publice,
sînt astfel explicate de participanții de peste ho-
tare la lucrările juriului: caracterul judicios al
regulamentului și programelor, reputația, spiri-
tul de obiectivitate al membrilor juriilor; efi-
ciența organizării întregului concurs ; aportul
cald și avizat al publicului; atmosfera de sti-
mulare pe care o reprezintă întreg festivalul.
A produs o impresie deosebită competiția des-
fășurată de talente excepțional de înzestrate,
selecționate dintre 89 de concurenți aparținând
unui număr de 19 țări : aprofundarea reperto-
riului abordat, în care creații ale lui G. Enescu,
P. Constantinescu și ale altor compozitori ro-
mâni se bucură de o vie atenție. A fost apre-
ciat în mod special nivelul de ansamblu pe
care l-au vădit concurenții români la toate cele
trei probe. în felul acesta, concursul s-a ade-
verit a fi o fericită împlinire a sărbătorilor mu-
zicale din capitala României, o școală înaltă
de cunoaștere și prețuire a tinerilor artiști.
Nu ne rămîne în încheiere decît să sublini-
em, în unison cu convingerile oaspeților, ale
președintelui Comitetului de Organizare a Con-
cursului și Festivalului Internațional „George
Enescu", compozitorul Ion Dumitrescu, a în-
tregului public, răsunetul statornic pe care
acest eveniment îl va avea în inimile tuturor,
mărturie a spiritului de prietenie și colaborare
„vie și indestructibilă" pe care România, cul-
tura românească îl promovează în lumea con-
temporană.
3
AL V-LEA CONCURS ȘI FESTIVAL INTERNAȚIONAL
"GEORGE ENESCU,,
în seara zilei de 5 septembrie a avut loc, în Sala Mare a Palatului Republicii
Socialiste România, deschiderea festivă a celui de al V-lea Concurs și Festival Internațional
,, George Enescu“.
La festivitate au participat personalități ale vieții noastre artistice și culturale,
oaspeți și concurenți prij
meroasă asistență. După
președintele Comitetului •
,,George Enescu“, au vc
Cultură și Artă, Ion Cos
rești și Andr6 Marescott
de muzică.
A urmat un conci
,,George Enescu“, dirija
iți la Festival, membri ai corpului diplomatic, precum și o nu-
ivintul de deschidere rostit de compozitorul Ion Dumitrescu,
organizare a celui de al V-lea Concurs și Festival Internațional
it: Pompiliu Macovei, președintele Comitetului de Stat pentru
., prim vicepreședinte al Consiliului popular al municipiului Bucu-
compozitor, președintele Federației concursurilor internaționale
festiv susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat
de Mihai Brediceanu, care a interpretat Simfonia a IlI-a în Do
major op. 21 de George Enescu.
Corul „Madrigal”
Concertul corului „Madrigal", dirijat de Marin
Constantin, s-a impus ca unul din momentele
de vîrf ale actualului festival. Am avut cu toții
această convingere cînd un public entuziast, umplînd
pînă lla refuz „Ateneul", a urmărit fascinat cele două
ore de muzică. Au urmat alte 12 zile bogate în mani-
festări muzicale, nu o dată atingînd perfecțiunea, dar
care, dețparte de a estompa amintirea concertului
coral, n-au făcut decît să confirme înalta apreciere.
„Madrigalul" se situează astăzi pe același plan cu
strălucite ansambluri simfonice ori camerale de re-
nume mondial. Comparația nu mai comportă nici
un fel de indulgență pentru genul coral. Prin „Ma-
drigal" și alte cîteva formații similare, destul de pu-
ține la număr în întreaga lume, arta corală reintră
în categoria marii arte, recîștigîndu-și drepturile
4
pierdute. Epoca noastră a redescoperit tezaurul ines-
timabil al muzicii medievale și renascentiste, al unei
arte prin excelență vocale și a permis totodată com-
pozitorilor actuali incredibile salturi în direcții ne-
bănuite. Creația pentru cor, mult timp închistată în
cele mai rigide canoane, șina redobândit dreptul de
a se dezvolta nestînjenit, în căutarea unui specific
al ei șl al unor noi mijloace sonore.
Pe lingă această largă deschidere spre repertoriul
internațional ce cuprinde opere ale unui mileniu de
muzică, „Madrigalul" este și legatarul valoroaselor
tradiții autohtone. Pe de o parte tradiția relativ re-
centă, dar depășind totuși un secol, a formațiilor co-
rale ce au marcat începuturile unei muzici culte cu
specific național ; pe de altă parte străvechea tra-
diție a marii arte vocale ce se sprijinea pe alte baze
decît muzica occidentului, continuînd într-un fel ori-
ginal virtuțile artistice ale antichității. Afirmîndu-se
în acești ani ai unei școli componistice românești
de mare vitalitate, era firesc ca „Madrigalul" să în-
cerce și apropierea de problematica artei contempo-
rane. Pasul decisiv a fost făcut la trecutul festival,
prin prezentarea în primă audiție a Scenelor nocturne
de Anatol Vieru. în recentul său concert, corul a pre-
zentat alte lucrări noi, de anvergură, cu care în
prealabil a obținut răsunătoare succese peste hotare :
Aforisme de Heraclit de Ștefan Niculescu și Ritual
pentru setea pământului de Myiriam Marbe. Reascul-
tîndu-le și în sală, — după ce o imprimare pe disc
ne făcuse' cunoștință cu tălmăcirea inspirată a „Ma-
drigalului", — am înțeles mai bine entuziasmul pu-
blicului muzical 'din atîtea țări, consemnat în nenu-
mărate cronici ce .abundă de superlative.
Dar desigur că repertoriul mu este decît unul din-
tre aspecte, celelalte, la fel de importante pentru
definirea valorii „Madrigalului", fiind calitatea artis-
tică a ansamblului și interpretarea propriu-zisă. Se
poate afirma fără teamă de a greși că mai ales sub
aspectul calității vocale „Madrigalul” se situează pe
un loc cu totul aparte în lume. Formația corală a
Conservatorului bucur oștean se distinge printr-o ase-
menea puritate sonoră, printr-o asemenea omo-
genitate timbrală înCît ar putea fi asemă-
nată celor mai perfecte instrumente. Există la un
moment dat un pericol al cultivării frumuseții so-
nore în sine. Predilecția pentru pianissime suave,
pentru sonorități angelice risca să transforme admi-
rabilul instrument al „Madrigalului" .într-un fel de
clavecin lipsit de vigoare, încântător, dar monocrom.
Artist desăvîrșit, dirijorul Marin Constantin a știut
să evite pericolul manierismului, insuflând interpre-
tărilor o puternică vigoare, fără a pierde nimic din
calitatea sonorității.
Preocupările în materie de repertoriu au fost și
în acest sens bogate în consecințe. Nelimitîndu-se la
madrigale propriu-zise, conul a depășit de mult faza
miniaturizantă, a pieselor agreabile, cu caracter pre-
ponderent armonic. S-a reălizat treptat o apropiere de
literatura polifonică de mai mare complexitate, ce
ridică probleme în interpretare din cele mai variate.
Iar de aici s-a ajuns la muzica zilelor noastre, în
care sînt repuse în discuție toate datele desfășurării
sonore. Reîntoarcerea la genul madrigalesc, după ex-
periența dobîndită în contact cu un repertoriu atît
de larg, a fost o diversificare exemplară a interpre-
tării, capacitatea de a diferenția stilistic fiecare piesă
prin mijloacele cele mai adecvate. Parcă nicicând
corul nu a reușit o atît de clară definire a fiecărui
autor, ca în prima parte a concertului său, consacrată
muzicii universale din evul mediu și Renaștere. Ni-
mic din maniera impersonală, mereu aceeași, în care
sînt cântați „vechii." maeștri de către alte ansambluri
corale, indiferent dacă e vorba de Palestrîna ori Vic-
toria, Lassus ori Monteverdi, neerlandezi ori englezi.
Din partea a doua a concertului s-a desprins „Mio-
rița", tulburătoarea capodoperă a muzicii corale a
lui Paul Constantinescu, o muzică atît de personală
și în lacelași timp .ătiît de autentic folclorică. De
mare efect, cu rafinate sonorități armonice, este mi-
niatura lui Tudor Jarda, Colindița.
Ultima parte a programului a cuprins trei piese
ample din creația contemporană românească. Parti-
oiparea instrumentelor de percuție sau a unor sono-
rități similare lărgește aici spectrul muzicii corale
nu cedând imperativului unei „modernizări", ci — in-
teresantă coincidență la cei trei compozitori cîntați —
tinzând să reactualizeze practici muzicale străvechi,
în Bocete străbune, Alexandru Pașcanu păstrează im-
presionantele citate folclorice într-o interpretare ar-
monică proprie, în timp ce Myriam Marbe estom-
pează contururile creând momente halucinante, de
o mare putere de sugestie. Pe aceeași linie a tratării
eterofonice a vocilor, Ștefan Niculescu ajunge la re-
zultate deosebit de noi, care îl apropie de celle mai
recente investigații din arta contemporană. Aforismele
sale, ultimă consecință (împreună cu Heteromorphia
și Formanți) a unei constante preocupării în această
direcție, reprezintă o cale personală ce se înscrie pe
linia unei muzici cu adînci rădăcini.
•Cu un asemenea repertoriu, redat cu o deosebită
forță de convingere sub conducerea expertă a diri-
jorului Marin Constantin, nu este de mirare că
„Madrigalul" a cucerit lumea muzicală, devenind în-
tr-un timp atît de scurt cel mai solicitat dintre an-
samblurile .muzicii culte românești.
ADRIAN RAȚIU
5
BALETE ROMÂNEȘTI:
„Preludiu simfonic"
de Ion Dumitrescu
„La Piață" de Mihail Jora
„Priculiciui” de Zeno Vancea
în festival au fost prezentate cele mai diverse, mai
variate lucrări muzicale românești reprezentând toate
generațiile, toate tendințele creatoare. Această con-
cepție s-a întâlnit, de altfel — așa cum am putut
constata din co:nvorbirile avute cu unele personalități
artistice de seamă, participante la tradiționala săr-
bătoare a muzicii noastre — cu dorința acestora de
a cunoaște în primul rînd muzica românească. Geor-
ges Aurie, Marcel Mihalovici și încă alții s-au expri-
mat categoric : „Nu am venit de la Paris să ascul-
tăm simfonia de Franck, oferită frecvent acolo ; do-
rim să luăm un contact direct, îndeosebi cu muzica
românească, aceea făurită de talentații dv. compozi-
tori.," Au fost audiții de muzică simfonică — ade-
vărate prime audiții pentru oaspeți. Au fost prime
audiții sau premiere și pentru noi — cazul baletului
Preludiu simfonic de Ion Dumitrescu, coregrafia de
Vasile Maircu. Această tălmăcire dansantă a Prelu-
diului este o ideie, așa cum s-a putut constata, feri-
cită și singurul regret pe care-1 exprimăm, este ace-
la de a fi venit cu întârziere, da aproape două decenii
de cînd valoroasa lucrare simfonică a fost creată.
Maestrul de balet Vasile Mar ou are, la activul
său, o contribuție de seamă la scenarizarea coregra-
fică a unor lucrări românești : baletul Haiducii de
Hiilda Jerea (1957) Rapsodiile I și a Il-a de Geor-
ge Enescu (1969). Intuind posibilitățile unei substan-
țiale transpuneri coregrafice, oferite de Preludiul sim-
fonic de Ion Dumitrescu, a creat, pe temeiul acestei
muzici, baletul respectiv. O primă încercare a fost
aceea din preajma zilei de 23 August cînd baletul
a fost reprezentat în cadrul festivității dela Sala Ma-
re a Palatului. Acea realizare oarecum embrionară
(fiind pregătită ântr-on timp record, de câteva zile)
și succesul repurtat au încurajat pe coregraf care
a depus apoi, împreună cu corpul de balet al Operei
Române, o muncă dîrză, susținută vreme de peste
două săptămâni în vederea unei realizări coregrafice
cîlt mai închegate, mai finisate.-
Preludiul simfonic 'este o adevărată pagină de an-
tologie a creației culte românești. Cunoscător de fond
al muzicii noastre populare. Ion Dumitrescu oferă
aici anumite aspecte ritmice și^melodice esențiale și
reprezentative ale creației românești cu caracter națio-
năl-popular, transpuse în formele evoluate ale mu-
zicii culte. Totul este de inspirație absolut personală,
dar în lucrare aflăm acele elemente i n ton ați o n ale
specifice (în care integrăm și pe cele ritmice) printre
cdle mai caracteristice ale creației populare. Struc-
turate și arhitecturale cu măestrie (în forma unui
lied tripartit) armonizate și orchestrate cu o stră-
lucită culoare, ele erau sortite să reprezinte teme-
iurile unei izbutite transpuneri coregrafice — ceea
ce s-a și realizat.
Desigur, problema tălmăcirii, în termeni dansanți,
a unei .asemenea partituri de complexă organizare
simfonică, nu a fost un lucru simplu.
îi revine maestrului de balet meritul de a fi or-
ganizat, intuind în chip eficient forța și latențele
expresive ale muzicii, în vederea transpunerii Prelu-
diului în valori coregrafice.
Evident că totul a fost îndrumat, dintru început,
către realizarea unui ,,balet alb” (alb și la propriu
de altfel) un balet fără subiect, fără scenariu scris,
în care a intrat în joc doar suportul nud al muzicii
— baletul fiind obligat ipso facto să fie mai eficient,
mai elocvent. Astfel, eliberat de orice servitute li-
bretrstică, băietul a fost „creat”, direct pe muzică.
Nu a fost un lucru ușor avînd în vedere textura
simfonică atât de complexă a lucrării precum și fap-
tul că muzica a fost respectată integral. Nici o omi-
siune, nici o tăietură care să strice acea unitate cu
caracter monolitic a lucrării.
Vasile Marcu are meritul de a fi închegat armo-
nios o coregrafie de puternice aderențe la dansurile
noastre populare, cu elementele de bază ale tehnicii
coregrafice clasice. Materialul folcloric (pașii carac-
teristici anumlitor dansuri din Oltenia, Moldova și
Transilvania) l-am aflat îmbinat pe deplin, satisfăcă-
tor, cu elementele vocabularului dansant dlasic ; cu-
noscutele arabescuri și piruete, sărituri („plutirii14 ae-
riene) pique și jete-uri etc.
Debutul baletului pe ritmica persistentă a acelui
allegro briliante ne-a dat impresia unei deschideri
spectaculoase de ball. Eiste o adevărată feerie lumi-
noasă, majorată de costumația exclusiv în alb, cu
unele motive simple, stilizate, de irîuri românești, și în-
tr-un decor cu totul auster (Costumele și decorurile Ofe-
lia Tutoveanu). Evoluția unei duzini de perechi dan-
sante pe muzica atît de dinamică, de puternic rit-
mată a Preludiului, crează o atmosferă sărbătorească.
Pașii sînt de joc oltenesc dar foarte stilizați, îndeo-
sebi la fete.
în partea mediană deosebit de expresivă, cu eco-
uri de cântec lung, românesc, pașii, în deosebi ai so-
liștilor — Rodica Simion și Ion Tugearu — au expri-
mat, cu multă veracitate, poezia specifică folcloru-
lui românesc. Erau pași de horă potolită, bătrânească,
între timp, grupuri, grupuri de balerini, în poziții
statice, decorative, au făcut cerc în jurul soliștilor
ale căror evoluții, de o remarcabilă plasticitate, s-au
distins prin eleganță, nerv și precizie. Finalul cu
ritmica sa atît de vie, de antrenantă a prilejuit ma-
estrului de balet o încheiere de marc strălucire, deo-
sebit de expresivă, la care au participat toți dansa-
torii.
Această muzică, la început, desigur mai grea pen-
tru dansatori, a sfârșit prin a4 cuceri, de unde și
participarea lor vie, atît de entuziastă. Pentru Vasile
Marcu a fost o experiență fără îndoială dificilă, dar
a cărei izbîndă i-a dat toate satisfacțiile, satisfacții
in primul rînd, credem, de meserie, rezultând din
multiplele combinații între cele două categorii de
pași (cele ale dansurilor românești și ale dansului
clasic) rezolvate cu succes. Este de nădăjduit că lu-
crurile nu se vor opri aici și că reușita Preludiului
simfonic va constitui un puternic imbold către noi
transpuneri coregrafice similare, ale unor lucrări din
muzica noastră simfonică.
6
„Preludiu Simfonic^ de Ion Dumitrescu
„La Piață“ de Mihail Jora
„Priculiciul^ de Zeno Vancea

în cadrul spectacolului am unmărit și baletul în
trei tablouri ^PriculiciuV1 de Zeno Vane ea — regia
și coregrafia de Oleg Danovschi .și Gelu Matei.
Vizionată, la oarecare distanță, această lucrare ne-a
oferit temeiuri noi de judecată. Este de subliniat din
capul locului valoarea intrinsecă a muzicii care ne-a
interesat odată mai mult, independent de acțiunea
scenică a baletului. Este o muzică simfonică de ca-
litate în cane vibrează cu putere acele izvoare ale
cnea'țieii populare bănățene care au pătruns de tim-
puriu în conștiința compozi torul ui. Fără a recurge la
citate folclorice Zeno Vancea a reușit să realizeze
meloldii de calitate în spiritul acestora. Armonizate
cu multă culoare., isînt orchestrate cu sobrietate dar
foarte atrăgător. Să relevăm cu acestea, unitatea sti-
listică a muzicii — ceea ce socotim că este o reali-
zare dintre cele mai valoroase. Totul concură la ex-
primarea veridică a unei fabulații în care realitatea
și fantasticul sânt îmbinate foarte cumpănit, concu-
rînd la ridiculizarea anumitor superstiții, solidare cu
mentalitatea primitivă a unor oameni simpli. Am
apreciat odată mai mult tălmăcirea lui Oleg Danov-
schi și Gelu Matei, acea scenarizare coregrafică în
care elemente de ordin pantomimic și de dans — po-
pular, de caracter și clasic — sînt folosite cu maxi-
mum de eficiență realizimdu-se și în acest domeniu
o indiscutabilă unitate stilistică — ceea ce credem
că este un punct cîștigat, deosebit de meritoriu. Ro-
lul protagonistei, Floarea, "frumoasa satului, a fost
susținut cu o tinerească și talentată participare de
Ileana liliescu, artistă de remarcabile potențe inter-
pretative. Pe trepte diferite dar cu indiscutabile po-
sibilități dansante și pantomimice au apărut și cei-
lalți interpreți : Gheorghe Căciulescu (ursul), Bojidar
Petrov (Sidonius Pirțan circi umărul satului, Pricu-
liciuil), Lizzi Coleda (bătrîna vrăjitoare), Petre Ciortea
(ciobanul Patru, iubitul Floarei), Râul Erceanu (mă-
tușa Floarei). Acest spectacol de o atrăgătoare și ori-
ginală culoare locală s-ar cere totuși revizuit. S-ar
cere, credem, atenuată nota de grotesc și de umor
care apare deseori îngroșată. Prin eliminarea unor
scene care frizează trivialul, spectacolul nu va avea
decît de cîștigat. Aceste două balete au încadrat, în
spectacol, baletul intr-un act La piață de Mihail
Jora.
Au trecut aproape patru decenii dela premiera
acestui tablou coregrafic, timp în care nu a încetat
să intereseze și totodată să amuze, datorită fertilei
imaginații creatoare și a acelei nesecate verve care
îl animă.
Așa cum Mussorgski a realizat în Piața din Li-
mogss un tablou muzical plin de culoare, Mihail
Jora a zugrăvit în tonuri tari, puternice Piața româ-
nească dela începutul veacului nostru, cu lumea ei
pestriță, cu viața-i truculentă care o însuflețește. Am
reascuitat cu plăcere acea muzică descriptivă, de un
bogat colorit exprim inel cu mult realism și cu o
mare putere de sugestie, zarva pieții, apariția în
scenă a lumii specifice, totul agrementat cu dansuri
•caracteristice ca acela al oltenilor redat în scenă
cu o ritmică diabolică. Nu mai puțin interesant a
apărut și dansul chivuțelor al cărui crescendo rit-
mico-melodic a fost bine dozat.
în rolul florăresei Chiva, Valentina Massini a apă-
rut nu numai dansatoarea de desăvîrșită suplețe și
plasticitate a mișcărilor pe care o cunoaștem dar și
o actriță ale cărei atitudini și gesturi au fost deose-
bit de elocvente. Victor Marcu, în plutonierul și Mi-
haeila Crăciunescu, în «logodnica acestuia, au alcătuit
un cuplu convenabil. Gesturile lor deși pe alocuri exa-
gerate au fost de natură să sublinieze situațiile.
Gheorghe Căciuleanu este un artist de calitate. Jo-
cul său suscită admirația pentru virtuozitatea cu care
mimează... instabilitatea bețivului, dar aceasta nu tre-
buie exagerată, de dragul virtuozității întrucît atinge
astfel foarte ușor trivialul.
Taraful (Anatol Dumitrescu și Adrian Gheorghiu)
trebuie să mimeze mai convingător cîntul la instru-
mentele respective.
Coregrafia și regia (Tilde Urseanu) s-au dovedit
•eficace, realizate cu competență și talent. Dar atît
acestea cît și decorurile și costumele (Ion Ipser) cre-
dem că s-ar cere revizuite, reconsiderate. Spectaco-
lul nu va avea decît de cîștigat.
Conducerea muzicală a serii de balet românesc a
fost asigurată de dirijorul Constantin Petrovici. Sin-
cronia dintre desfășurările scenice și muzică, cântul
moderat și nuanțat al orchestrei s-au făcut simțite
și apreciate, datorită în largă măsură faptului că
:s-a lucrat cu seriozitate și cu un sporit simț al răs-
punderii din partea tuturor.
J.-V. PANDELESCU
Oratoriul „Miorița”
de Sigismund Toduță
Concertele date de orchestra simfonică a Filarmo-
nicii de Stat din Cluj reprezintă, încețpînd de la tre-
cutul Festival „Enescu“ și continuind din plin cu re-
centa, cea de a cincea ediție, manifestări artistice de
prestigiu, pregătite cu impecabilă seriozitate și cu
conștiința neabătută a răspunderii pe care o incumbă
participarea la o sărbătoare muzicală de asemenea
proporții și răsunet. Acest adevăr -s-a confirmat odată
mai mult cu prilejul celui de al doilea concert oferit
de orchestra clujeană. Sub bagheta lui Emil S.imon,
cu concursul corului Radloteleviziunii și a apreoiați-
lor soliști vocali Emilia Petrescu, Martha Kessler și
Valentin Teodorian, ne-a fost oferită mai întii o fe-
ricită reîntâlnire cu oratoriul Miorița al maestrului
Sigismund Toduță.
Tema, fundamentală pentru spiritul poeziei popu-
lare românești, pentru viața și sensibilitatea cea mai
adincă a poporului român, a tentat pe mulți dintre
compozitorii noștri — și se cuvine arătat că de fiece
dată ea a generat, în creația fiecăruia dintre aceștia,
realizări de seamă. Așa s-a întâmplat și în cazul lui
Sigismunid Toduță ; simfoniile sale ni l-au arătat
ca un cugetător al marilor forme orchestrale, în timp
ce corurile — și cu deosebire suavele și delicatele
colinde — ne-au dezvăluit o vibrație sufletească, cu
atît mai emoționantă cu cît se aliază totdeauna cu
o interiorizare, am spune cu o pudoare a expresiei
ce distinge cu deosebire, între multe alte calități, pe
maestrul clujean. Miorița s-a născut din contopirea
acestor două aspecte, dovedindu-se, de aceea, o „ope-
ră-cheie" pentru definirea profilului creator al lui
Toduță.
Distins profesor de compoziție, adevărat savant
al muzicii! (— cercetarea sa extinsă asupra formelor
barocului este, fără îndoială, o piatră de hotar în
muzicologia actuală —), Toduță ridică la un nivel
impunător aspectul profesionalist al lucrărilor sale.
De obicei — și nici Miorița nu este o excepție —
zămislirea lor se întinde pe o perioadă îndelungată
de timp, în care impulsul originar capătă răgazul de
a-și dobândi un vestimiînt sonor desăvârșit cu migală
și dragoste. Nimic nu este deci întâmplător în creația
lui Toduță — •rezultatul ce ni se oferă fiind totdea-
una în perfectă concordanță cu gândul adînc al au-
torului, finisat în exterior în celle mai subtile nu-
anțe.
Respectând aidoma versiunea Alecsandri. aleasă ca
suport poetic, compozitorul și-a aliat simțirea cu a
bardului popular, realizând o performanță destul de
rară: aceea de a ramine permanent fi -
resc ,șî credincios spiritului textului, în
același timp de a-și impune convingător per-
sonalitatea, de a se dovedi original, însă fără um-
bră de ostentație. Viziunea oratoriului este absolut
unitară, .într-o simbioză lirlc-dramatică neturburată
de delimitări aspre ori căznite. Desfășurarea dramei
este privită, așa cum trebuie, dinăuntru, pe planul
reflexiei sufletești, depănată fiind ca o meditație fun-
damentală despre viață și moarte ; de aceea, înlăn-
țuirea episoadelor are un excepțional legato, făcîn-
du-He să derive unele din altele și clindu-ne posibili-
tatea, la urmă, să putem afirma că am cuprins tot
peisajul dintr-o privire. încrîncenarea unor fapte
grozave — omorul, pus la cale, aii ciobanului, per-
spectiva pieirii — dă naștere unei muzici înfiorate
sau încordate, însă păstrîndu-și înțelepciunea și echi-
librul. Am spune că l-am apreciat și l-am înțeles pe
compozitor tocmai pentru că nu a cedat tentației
efectului minor, de a dezilănțui surlele maselor in-
strumentale prăbușite cu gălăgie, spre a sublinia cu
evidență aspectele cutremurătoare ale baladei ; dim-
potrivă, a folosit cu multă chibzuință mijloacele mu-
zicale de esență, muzica dobândind în aceste momen-
te un colorit sumbru sau o înnourare densă, ecou al
sufletului turburat de învecinarea cu o cumpănă teri-
bilă. Este, acesta, un fel de rafinament al simplită-
ții pilduitor în felul lui — pentru că muzica lui To-
duță își păstrează parfumul plaiurilor de pe care
s-a ridicat Miorița și în același timp este nobil ela-
borată. Dramatismul, atunci cînd apare, este deci con-
ținut și intrinsec — și nu sună nici o clipă a goliciu-
ne nefundamentată. Așa trebuie văzută egalitatea de
atmosferă ce domnește peste Miorița lui Toduță ; este
o muzică ce nu poate fi înțeleasă decît prin cufun-
darea în lumea ei, în adâncurile fibrei sonore. Acolo
se petrece o mișcare psihologică intensă, dar trebuie
să ne luăm răgazul și liniștea să coborîm pînă la ea.
O asemenea lucrare ne îndeamnă să cugetăm înde-
lung asupra sensurilor perceperii muzicii însăși. Nu
cumva ne-am obișnuit să reacționăm doar la o artă
a contras teilor violente, a gesturilor tari — și ne
refuzăm, în chip dăunător, frumusețile gândirii so-
nore, rezultate din sedimentarea, în timp, a unor
roci tari și prețioase ?
Acestea fiind zise, ar fi în zadar să detaliem unul
sau altul dintre episoadele Mioriței; ne mărginim
să evocăm splendida eglogă Dar cea mioriță, în care
suavitatea vocilor corului feminin plutește peste fon-
dul inefabil, aerian, al instrumentelor de coarde. Sau
poate, prin valoarea de contrast față de tot restul
lucrării, Dansul (partea a zecea), una din cele mai
remarcabile pagini orchestrale ale lui Sigismunid To-
duță, — dans halucinant, vizionar, răscolitor, demn
de o asemenea epopee fără început și fără sfârșit
în negura vremurilor.
Pronunțata unitate a viziunii artistice, înglobînd
,.varietatea procedeelor și mișcării" (de care vorbește
Cornel Țăranu în programul de sală al concertului)
reiese cu evidență chiar atunci cînd interpretarea —
cum a fost de astă dată cazul — se preocupă în
mai mare măsură de sublinierea sâmburelui dramatic
al lucrării, de alternarea intre senin — transfigurata
confesiune lirică a ciobănașului moldovean și aspec-
tul de grandoare tragică al 'evenimentelor evocate
de eposul popular. Participarea tuturor factorilor in-
terpretării a fost reunită printr-o calitate comună
ridicată, prin acea înfiorare emoțională rezultată din
pătrunderea componentelor esențiale ale stilului spe-
cific al maestrului clujean.
ALFRED HOFFMAN
Opera „Decebal”
de Gheorghe Dumitrescu
Ca omagiu adus creației compozitorilor noștri și ur-
mând o meritorie tradiție, Opera Română și-a deschis
stagiunea 1970/1971 cu o lucrare românească : Decebal,
monumentala tragedie muzicală de Gheorghe Du-
.mitrescu.
Abordând genuri muzicale diverse, de la coruri și
lieduri, muzică de cameră și muzică de film, până
la oratorii și opere, Gheorghe Dumitrescu își orien-
tează de peste două decenii activitatea sa principală
spre făurirea unor opere și oratorii istorice, care re-
flectă într-o măreață frescă muzicală, momentele ce-
le mai importante din zbuciumata epopee a poporu-
lui român.
Acum, cînd opera Decebal a intrat definitiv în re-
pertoriul Operei Române, putem avea viziunea isto-
rică a întregului ciclu de lucrări vocal-simfonice în
8
ordinea cronologică a evenimentelor: Decebal, Ion
Vodă cel Cumplit, Tudor Vladimirescu, Răscoala, Fata
cu garoafe, Zorii de aur.
Personajul principal al întregii acțiuni dramatice,
făuritor al istoriei .proprii, prin jertfă neînfricată pen-
tru umanitate și libertate națională, este poporul ro-
mân, desemnat cu vigoare și claritate de libretul și
muzica lui Gheorghe Dumitrescu.
•Cercetind cu pasiunea unui adevărat arheolog ve-
chile izvoare ale antichității și, în special, viața stră-
moșilor noștri, dacii., „cei mai viteji și mai drepți
dintre traci“, cum spunea Herodot, ca și ritualurile,
datinile și obiceiurile lor, compozitorul a acumulat
materialul documentar-informativ necesar, cu ajuto-
rul căruia a elaborat libretul lucrării sale. Avind o
vastă experiență în domeniul creației de operă și al
efectului scenic, Gh. Dumitrescu și-a construit dra-
maturgia operei, ibazându-se atît pe conflictul popor
— condus de Decebal — trădătorul Bato, cît și pe
desfășurarea luptei dacilor ou cotropitorii romani,
luptă pierdută eroic, dar glorificată prin jertfa su-
premă închinată triumfului demnității omului. Acți-
unea dramatică are o continuă acumulare de tensi-
une imprimind operei caracterul unui autentic tra-
gism.
Compozitorul se inspiră din izvorul nesecat al fol-
clorului, valorificând străvechile datini, ritualuri și
Obiceiuri. Mijloacele sale de expresie caracterizate
printr-un melos de esență modală utilizează o rit-
mică variată și pregnantă, o armonie simplă dar
sugestivă. Partitura urmărește îndeaproape acțiunea
și contrastele născute din conflict. Orchestrația este
robustă dar aerată și transparentă. Deși suflătorii
de alamă sînt folosiți din plin, alături de o bogată
percuție, chiar în momentele de mare intensitate
dramatică, orchestra nu acoperă elementul princi-
pal al operei — vocea. Aceasta găsește totdeauna
modalitatea necesară pentru a trece rampa și a fi
auzită de public și înțeleasă.
Din partitura lui Gheorghe Dumitrescu se des-
prinde acel stil propriu compozitorului, un limbaj
muzical caracteristic care s-a născut o dată cu ora-
toriul Tudor Vladimirescu și care, alături de anu-
miite motive și leitmotive, conferă operelor sale o
personalitate viguroasă și caracterul ciclic, Tragedia
muzicală Decebal este o remarcabilă reușită a muzicii
românești contemporane.
Qpera este împărțită în patru acte (șapte tablouri
cu titluri sugestive : Săgetătorii de nori, Cetatea
Buridava, Argeza, (Munții, Moartea Argezei, Bocetul,
Flăcările Sarmisegetuzei).
Prin atmosfera lirică, meditativă, ne-au impresio-
nat în mod deosebit Prologul și Epilogul orchestral
și scena „Sacrificarea fecioarei dace“ — în care
muzica gingașă, duioasă la început, capătă treptat
accente dureroase prin suprapunerea a două teme
contrastante. Demnă de relevat este scena „orgiei
adepților zeului Dionysos“ — o realizare în care
mijloacele sonore instrumentale și vocale se între-
pătrund ou cele coregrafice (maestru coregraf —
Vasile Mancu) și cu efecte de lumină clar-obscure,
culminînd cu cîntecul de beție al lui Bato și de
batjocură adresat lui Deceneu (regele-preot care a
ordonat stînpirea viței de vie). Remarcăm de aseme-
nea : monologul lui Decebal din actul II, ca și toate
intervențiile acestui personaj de-a lungul operei,
avînd o ținută cînd sobră, solemnă sau sentențioasă,
cînd duioasă și calmă, aria Argezei care pentru sal-
varea Daciei renunță la împlinirea iubirii ei pentru
Bicilis, etc. Duetul Bicilis-Ardalus confruntă muzi-
cal două atitudini : una dură, violentă, în slujba
răzbunării și alta caracterizând puritatea și curajul.
Intermezzo-ul simfonic din actul III sugerează foarte
plastic lupta vitejească a dacilor contra invadatori-
lor romani, reamintindu-ne prin unele desene melo-
dice scurte și acele bine cunoscute triole, episoa-
dele adunării pandurilor lui Tudor și a luptei lor
contra asupritorilor. Bocetul din actul IV, cîntat de
Drigisa și un grup de preotese și femei dace este
o pagină muzicală de o rară frumusețe, profund
expresivă, o secvență care pregătește atmosfera fina-
lului operei (Flăcările Sarmisegetuzei).
S'întem îndreptățiți să elogiem întregul colectiv al
Operei Române, care printr-o muncă îndelungată și
pnintr-o sinceră dăruire a '.realizat un spectacol gran-
dios, primit cu multă simpatie de public. Excelenta
viziune de ansamblu a regizorului Jean Rînzescu,
care poate fi considerată un succes al carierei sale,
a imprimat spectacolului, în deplin acord cu sceno-
grafia sugestivă a lui Ion Ipser, un caracter monu-
mental, dar, în același timp, o simplitate firească
adine grăitoare. Decorurile lui Ion Ipser vorbesc
spectatorilor despre seriozitatea, talentul și hăr-
nicia străbunilor noștri, calități devenite permanențe
ale poporului român. Masivitatea arhitecturii, eșa-
lonarea planurile]', adâncimea perspectivei, efectele de
lumină (alb-negru), efectul de ceață și nori din
tabloul munților au .suscitat admirația publicului
amator de rare emoții artistice.
în rolul dificil ăl lui Decebal (personaj prezent
aproape în toate tablourile) am apreciat vocea tot
mai unitară, mai clară și mai suplă a (basului Nicolae
Florei, ca și atitudinea sa Scenică demnă, de rege
și ostaș, cu accente dure, sentențioase, cu inflexiuni
de înțelepciune și blândețe iar scenele de familie,
cu inflexiuni de afecțiune și duioșie. O creație remar-
cabilă a realizat și lulia BUciuoeanu, în rolul regi-
nei Drigisa. Vocea sa de mezzo a răsunat dramatic
(chiar tragic) în registrul grav, în contrast cu dul-
ceața lirică a mediului și claritatea strălucitoare a
acutelor.
Impresionant prin meșteșugul utilizării glasului său
generos, cu multiple nuanțe coloristice, basul Viorel
Ban s-a impus în rolul trădătorului Bato, mai ales
în Cîntecul de beție și în Cîntecul lui Deceneu.
Baritonul Dioniisie Konya s-a relevat prin noblețea
cîntului ca și prin ținuta maiestuoasă a marelui
preot Vezina. Am remarcat cu multă satisfacție două
elemente tinere care prin vocile lor de calitate și
prin agreabila prezență scenică constituie două pro-
misiuni certe pentru opera noastră : tenorul Vasile
Moldoveanu (Andalus) și soprana Eugenia Moldoveanu
(Argesa). In rolul lui Ardalus am mai ascultat și
pe tenorul Ion Stoian, vădind o interesantă expre-
sie scenică iar în al Argezei pe soprana Mariana
Stoica, puternic temperament dramatic. Subliniem de
asemenea vocaliza plină de poezie a Gabrielei Olariu
(păstorașul), gingășia Corneliei Angelescu (o fecioară
9
dacă), cântul sincer, naiv al lui Cristian Mihăilescu
(străjerul). Tenorii Constantin Iliescu (Bicilis, coman-
dant dac) și Gheorghe Iliescu (Diegis, fratele lui
Decebal), utilizând voci frumoase, în special în
subacut și acut. în alte distribuții am putut urmări
evoluția valoroasă a numeroși interpreți dintre care
enumerăm pe Elisabeta Necuilce, Trai an Popescu,
Mihai Panghe, Valentin Loghin, Cornel Rusu, Marina
Mirea, Cezar lonescu, Florin Hudeșteanu, Nicolae
Celea, Aurel Dovănceanu etc...
Compozitorul Gheorghe Dumitrescu este binecu-
noscut ca un excepțional creator de coruri, măies-
trie ce se face relevată și în opera Decebal. Maes-
trul de cor Stelian Olariu a depus o muncă devo-
tată în finisarea corurilor operei. Astfel au captat
atenția publicului prin omogenitate, suplețe și colo-
rit, corurile grupului de fete care depun flori la
altar, intonațiile rituale din secvența împodobirii
miresei, bocetul din actul IV, accentele de mînie
ale femeilor dace cînd ard de viu pe Bato, precum
și numeroasele intervenții ale corului mixt sau băr-
bătesc : cântecul de batjocură al complotiștilor cu
refrenul ,,Deceneu“, intonațiile preoților, invocînd
ocrotirea lui Zamolxis, corul ostașilor care depun
jurământul etc.
Stăpânind autoritar ansamblul vocal-simfonic, diri-
jorul Paul Popescu a reușit să estompeze intensitatea
uneori excesivă a alămurilor și percuției pentru a
da posibilitatea vocilor să se facă auzite. Printr-o
execuție bine pusă Ia punct, întreaga orchestră și
dirijorul ei, alături de toți ceilalți interpreți au con-
tribuit la succesul bine meritat al operei tragice
Decebal.
AL. COLFESCU
Simfonia op. 16
de Pascal Bentoiu
Sub bagheta lui Erich Bergel, Filarmonica din
Cluj a interpretat Simfonia op. 16 de Pascal Bentoiu,
lucrare în care fantezia poetică și-a dat mina cu
stringența scriiturii muzicale. Se cuvine să ne oprim
puțin asupra acestei lucrări care în simfonismul
românesc contemporan reprezintă, după părerea
noastră (și nu numai a noastră) o remarcabilă reali-
zare. Diisprețuind elucubrațiile sterile și căutările ca
scop in sine, Pascal Bentoiu s-ja aplicat, cu seriozi-
tatea care-1 caracterizează, la tălmăcirea plinului sen-
timentelor și gindur iilor sale. Pr of undei e-d intenții de
expresie se oglindesc în conținutul bogat al simfoniei.
Dirijorul Bergel are meritul de a ne fi dezvăluit
pe de-amtregul tâlcurile mai adinei ale lucrării. Am
crezut că este chiar o primă audiție. Subliniem că
acest excelent șef de orchestră realizează, ad literam
textul muzical. Mare lucru. Am apreciat faptul că
în prima parte a lucrării, care se distinge prin
vivacitatea scriiturii, Bergel a găsit aceil flux con-
tinuu care să exprime bine unitatea mișcării, din-
colo de metrica ei atît de variată, de diversă. El a
redat în chip deosebit de convingător adagio median
al simfoniei, reliefând caracterul de meditație, de
nocturnă al acesteia, fără a se pierde în detalii, și
punînd accentul pe viziunea de ansamblu. (Am pre-
țuit aici cântul mai sumbru al alămurilor ca și
figurațiile luminoase de la lemne).
în final, unde instrumentele de culoare și îndeo-
sebi cele de percuție au un rol important, entuzias-
mul juvenil al lui Eric Bergel ne-a purtat către
viziunea sa mai personală, șăgalnică, am spune
espiegle a mișcării., cită vreme accentul poate că
trebuie pus pe elementele de ordin dramatic, chiar
tragic. Independent însă de aceasta, lucrarea a fost
prezentată cu multă limpezime, în chip foarte orga-
nizat, de unde succesul de care s-a bucurat.
în încheierea concertului, bine cunoscutul triptic
simfonic, Mathis der Maler realizat clar, explicit,
atrăgător. Orchestra simfonică Clujeană, organism
artistic de primul ordin, ne-a oferit sub îndrumarea
talentatului ei dirijor o seară de muzică pe care o
socotim printre cele mai de seamă ale Festivalului.
J.—V.P.
Simfonia a Vl-a „Armonia”
de Wilhelm Berger
Concertul Filarmonicii George Enescu dirijat de
Mircea Gristescu ne-a prilejuit reîntâlnirea cu muzica
lui Wilhelm Berger, prin Simfonia a Vl-a „Armo-
nia“. Lucrarea atestă preocupările autorului de orga-
nizare a discursului muzical — cunoscute din inte-
resante studii muzicologice — dovedind o gândire
pe cît de ordonată pe atît de avansată. Rezultanta
sonoră îmbină suprafețe de evoluții tematice cu zone
de culoare — și în acestea credem că stă sâmbu-
rele din care va evolua compozitorul de aci înainte."
Căci, fără a-și pierde, de cele mai multe ori un
fir melodic conducător (structura intervalică bine
încadrată ritmic fiind una dintre caracteristicile sti-
lului lui W. Berger) există și fărâmițări ale acestuia,
supuse unui proces de multiple suprapuneri, impre-
sionînd prin efectul lor global. (O singură — per-
sonală — rezervă mă îndeamnă să socotesc poate
nepotrivită intrarea prea vădit polifonică, în fugato,
a unei teme largi, în acest cadru în care primează,
cu succes, tocmai suprafețele globale). Iar măestria
în arta orchestrației a autorului nu face decît să
le sporească puterea de a capta atenția ascultăto-
rului, prin reușite combinări timbrale, în care rolul
percuției este dozat cu gust, creind chiar și culori
inedite. Se evidențiază felul în care dirijorul Mircea
Criistescu a știut să solicite orchestra, tocmai pentru
crearea acestei ambianțe sonore. Și am putea cita,
de exemplu, atmosfera creată la începutul lucrării ;
relieful pe care îl poate căpăta un sunet parcă
umplînd Sjpațiul (tot în partea l-a) ; capacitatea de
diferențiere coloristică, păstrînd totodată unitatea, în
partea a Il-a, în care flautul conducător declanșează
mii de rezonanțe în orchestră, creind unul dintre cele
mai reușite momente de efect global ale lucrării ;
amintim însă și unitatea sonoră ilustrată prin con-
centrarea pe un singur sunet care crește de asemenea
în partea II-a).
■Conform tradiției prin care autorul a dat un nume
și precedentelor sale Simfonii și prezenta poartă un
10
titlu corespunzător etosului său : „Armonia” — in
sensul echilibrului interior, rezultat clin introspecțiune
și reflectare. Faptul acesta se vădește și în con-
strucția lucrării, de o desfășurare continuă, exclu-
zi nid izbucnirile exterioare, destinată să-și capteze
forța și varietatea din sondările unei lumi profunde.
Faptul că numele lui Bela Bartok figurează într-un
program al Festivalului Enescu, aduce, odată cu bu-
curia de a-4 asculta muzica și o nuanță de emoție :
ne gîndim că, 'deși 'efemere, relațiile dintre celi doi mari
compozitori au fost puternice și bazate pe o pro-
fundă stimă.
Muzica lui Bartok își păstrează aceeași răscoli-
toare pregnanță, și, la fiecare audiție, nu încetează
să ne uimească și impresioneze prin noutatea și com-
plexitatea sa. Este și meritul interpretării de a fii dat
o frumoasă redare a lucrării — Muzică pentru coarde,
percuție și celestă. Am fi preferat poate o dozare mai
intensă în prima parte, un început la o nuanță cu
mult mai scăzută, astfel încît desfășurarea creșterii
să cuprindă o arie mai întinsă și un spor de dina-
mism și de conturare a unelor accente, în ultima
parte. Dar, în schimb, trebuiesc relevate caldele so-
norități pe baza cărora eșafodarea lucrării a putut
să reliefeze dramatism, profunzime, menținând un
plan elevat ținutei acestui concert.
MYRIAM MARBE
Simfonia a ll-a
de Doru Popovici
La începutul programului Orchestrei Radiotelevi-
ziunii, condusă de losif Conta am ascultat Simfonia
a ll-a, „Spielberg" de Doru Popovici, cu un reînnoit
interes ; acum, ca și la celelalte audieri ale lucrării,
am apreciat sinceritatea expresivă de care dă dovadă
compozitorul, mai puțin preocupat de modernitatea
limbajului său, cit de continua melodici ta te și de
un anumit mesaj uman pe care tinde să-1 comunice
ascultătorului. Forma lucrării este concisă și clară,
episoadele de structură riguroasă ălternînd cu altele
de o desfășurare mai liberă, ca solo-ul plin de efect
al oboiului. Simfonia este printre cele mai bine
proporționate opere ale lui Doru Popovici ; nobila
gravitate a conținutului ei pătrunde în suflete pe
o cale simplă și cu atît mai eficientă.
Orchestra Radioteleviziunii și losif Conta i-au dat
o tălmăcire de ținută.
AII.
Lucrări de Enescu,
Paul Constantinescu,
Theodor Grigoriu
Un program exclusiv de muzică românească, cu-
prinzind două opus-uri enesciene: Octuorul în Do
major și Simfonia de cameră pentru 12 instrumente,
alături de Concertul pentru orchestră de coarde de
Paul Constantinescu și „Elegia pontica" de Theodor
Grigoriu a prezentat orchestrele Conservatorului
„Ciprian Porumbescu" din București — „Camerata"
și „Academica" — în cadrul manifestărilor prilejuite
de marea sărbătoare enesciană.
Un program de ținută și, totodată de o ridicată
dificultate, capabil a reliefa potențele celor două
tinere ansambluri orchestrale cu o existență artis-
tică tot mai eficace în viața concertistică.
După succesul scontat al „Madrigalului", întâlnirea
la Sala Mică a Palatului cu „Camerata” și „Acade-
mica" a conturat ferm reconfortanta idee a valo-
roasei munci educative și artistice ce se desfășoară
în sălile Conservatorului bucureștean. Studenții au
depășit cu ușurință stadiul unei prezențe încărcate
de didacticism, interpretările oferite demonstrând un
avansat stadiu al acumulării elementelor tehnice,
în drumul spre maturizare, spre plenitudine, pre-
zența „enesciană" a „Cameratei" și „Academicii"
constituie, prin calitatea sa, un punct de referință.
Debutul Octetului op. 7 de George Enescu, această
pagină de profund lirism, marcată, în special ca
suflu, de elemente romantice dar cu suficiente pre-
figurări ale evoluției ulterioare a compozitorului,
ne-a încredințat că vom fi martorii unei echivalențe
sonore reușite, previziune realizată în mare parte,
exceptând nuanța de simfonizare, prin dublarea par-
ticipanților, licență ce, după părerea noastră, nu
este în spiritul discreției enesciene.
Dumitru Pop, sufletul formației, artist cu un ori-
zont larg, dublat de un priceput profesor și de un
delicat dirijor, a reușit, la pupitrul „Cameratei",
să pătrundă în esența muzicii enesciene, să o trans-
pună sonor cu fidelitate și fior artistic.
Interpretarea Concertului pentru orchestră de
coarde de Paul Constantinescu a reconfirmat serio-
zitatea și înalta înțelegere de care se bucură o par-
titură oferită în sala de concert de Dumitru Pop
și „Camerata".
în partea a ll-a a programului a evoluat „Aca-
demica", condusă de Alexandru Șumski. Un pro-
gram echilibrat, judicios alcătuit, compus din re-
marcabila Simfonie pentru 12 instrumente de George
Enescu și cantata „Elegia Pontica" de Theodor
Grigoriu.
Dificilul opus de maturitate al lui Enescu pre-
supune din partea interpreților o maximă forță de
pătrundere în subtextul paginii, o stăpânire perfectă
a tehnicii instrumentale, omogenitate de ansamblu
ș.i suflu poetic, atribute fără de care textul poate
părea excesiv de sobru. Trebuie menționat că în
această genială prefigurare a eterofoniei, un ele-
ment hotărîtior îl constituie fluența derulării eveni-
mentelor sonore, comuniunea spirituală și afectivă a
interpreților pînă la totala identific are. Ar fi poate
prea mult să cerem totul unei formații tinere, cu atît
mai mult sîntem datori să consemnăm succesul repur-
tat pe toate planurile prin interpretarea oferită.
„Elegia pontica" de Theodor Grigoriu, compozitor
ce se înscrie printre cei mai creatori discipoli ai
lui George Enescu, o cunoșteam dintr-o anterioară
execuție, datorită aceleiași formații.
Mărturisim că la prima audiție multe frumuseți
ascunse în acest sobru recviem laic ne-au scăpat. De
data aceasta, cu un text nu numai însușit ci și pă-
truns de spiritul său. „Academica" a reușit în mai
pronunțată măsură să contureze acea atmosferă de
durere a înstrăinării, acea lume de tristețe, în care
pînă și obiectele își pierd contururile și, împotriva
oricărei legi gravitaționale, plutesc incerte și informe
în jurul eroului antic. Solistul Pompei Hărășteanu,
merituos ca însușire a textului, nu a reușit să pă-
trundă în esența partiturii.
11
Merite revin grupului vocal din corul „Madrigal“,
„ Academicii “ și dirijorului Alexandru Șuimski, cu o
mențiune specială pentru ultimul, un tînăr cu mul-
tiple preocupări, cu o frumoasă perspectivă artistică.
MIHAI MOLDOVAN
Creații românești
în interpretarea formației
„Ars Nova"
înainte de turneul pe careul avea de făcut în
Anglia, „z\rs nova“ a prezentat un concert la Sala
Mică a Palatului, în care a cîntat lucrări de Vasile
Herman, Dan Constau tinescu, Doru Popovici, Cornel
Țăranu etc. Apreciem siguranța, promptitudinea în
răspunsuri, muzicalitatea instrumentiștilor clujeni.
Era în acel concert o bună prezentare a unor con-
cepții de creație riguroase, a unor condeie concen-
trate în esențializarea sunetelor. în Festival, „Ars
nova“ a spicuit din programul concertului amintit, a
ales într-adevăr piesele care au avut recunoașterea
valorii, din partea publicului.
Aim Teascultat așadar Episoadele lui Vasile Her-
man, recunoscând finețea, rafinamentul limbajului.
Scurte piese, structurate după un calcul din seria
[lui Fibonacci, Episoadele sînt ca delicate guașe ; Cor-
nel Țăranu a găsit, împreună cu 'formația sa, culorile
adecvate, sublmiindu-le fluența. De asemenea, Sim-
foniei de cameră de Dan Constantin eseu i s-a asi-
gurat inteligent dozarea rafinată, construcția din
dale consistente de ,,clasic“ printre care aleatorismul
circula lejer, dînd senzația de joc al contrastelor.
Am putut asculta în concertul formației „Ars nova“
Dialogurile lui Cornel Țăranu ; trei suflători, două
percuții și pian desenau parcă în cele trei secțiuni,
imagini statice, căutau mai mult evidențierea unui
lirism, a unei atmosfere lirice, rezultate din contem-
plare, din meditație. Ultima lucrare Piese pentru 13
instrumente de Tiberiu Olah, a fost în redarea for-
mației clujene „Ars nova“ o demonstrație de vir-
tuozitate și claritate tehnică, piesele lui Olah, vizînd
to'omai realizarea unei fantezii sonore. Din ce în ce
mai omogenă, mai sigură, mai stăpînă pe înțelesul
literei partiturii, „Ars nova“ înscrie în peisajul artei
interpretative românești nota de luciditate, de inteli-
gență. Alături de „Ars nova“, la recitalul de muzică
românească și-ia adus contribuția Aurelian-Qctav Popa.
Am scris de multe ori despre arta acestui mare clari-
netist, despre impecabila virtuozitate, despre profun-
zimea gîndirii, despre recreerea partiturilor pe care
le abordează. Din plin, în Sonata pentru clarinet și
pian de Alex. Hrisanide, alături de compozitor, am
simțit aceste distincte trăsături. Mai mult, talentul
de a transmite esența dantelatelor părți a topit ima-
ginile într-o lume rarefiată, ce rezulta din adiîncu-
rile fluidului popular.
SMARANDA OȚEANU
Emilia Petrescu
Valentin Teodorian
12
Lieduri de compozitori români
Din ultimile manifestări ale Festivalului „George
Enescu” ajuns la cea de a 5-a ediție a sa, remarcăm
în mod 'deosebit concertul de lieduri create de com-
pozitori români contemporani.
Liedurile lui Mihail Jora — Cine, Păstrează, Bu-
cură-te floarea mărului! — inspirate de niște versuri
minunate, ale poeților mult apropiați de autor, Tu-
dor Arghezi, Lucian Blaga și Mariana Dumitrescu,
ne-.au impresionat profund. Am putut admira boga-
ta fantezie armonică a lui Mihail Jora, o îmbinare
subtilă, personală și expresivă între neoromantismul
cu tente expresioniste și unele aspecte modale cro-
matizate, provenite din „alchimizarea“ cântecului
popular românesc. O libertate ritmică, la care se
adaugă o simplitate extremă a scriiturii pianistice,
redau un ton de confesiune, tipic pentru Mihail Jora,
care parcă ne întîmpiină cu vorba-sa caldă, într-un
molcom grai moldovenesc, vibrînd intens la tot ceea
ce este frumos și departe de orice atingere necurată.
Tot un ton de confesiune se desprinde din liedu-
rile lui Constantin Silvestri pe versurile lui Rilke.
Am regretat că au fost programate cîntecele de ti-
nerețe ale lui Constantin Silvestri și nu acele lieduri
pe versuri de Rilke, diintr-o epocă matură, concepute
într-0 libertate atonală deosebit de pregnantă, de o
puternică forță emoțională. (Ne referim la acel nu-
măr de opus, pe care l-a tălmăcit la un înalt grad
de măiestrie Constantin Stroescu, cu vre-o 15 ani
în urmă.) Dar am fi nedrepți dacă nu am recunoaște
acestei muzici dintr-o fază incipientă a compozito-
rului, un lirism romantic, realizat într-un climat de
o fină muzicalitate. Ca și în alte lucrări ale sale se
conturează o stare de vis... căci Silvestri nu a fost
un lucid în sensul clasic, ancorat în realitatea ime-
diată, angajat foarte concret în ea sau, cum ar spune
Tudor Arghezi : ,.capabil să jefuiască cerurile" ! To-
tuși, dincolo de contradicțiile estetice ale artei sale,
întîlnirn o candoare, ce redă parcă omenirii omenia...
Și, nu intîmplător, Mihail Jora afirma următoarele
în legătură cu acest mare artist :
.,Silvestri a ajuns la o cotitură a vieții, pe care
nemții o numesc „Sturm und Drang Periode". Pu-
hoiul sufletesc din trupul său debil nu poate și nu
trebuie stăvilit artificial. Timpul va domoli apele,
iar cînd ele vor fremăta luminos, Constantin Silves-
tri va ști să înfrunte cu seninătate adversitățile vieții.
Iar atunci, minunatul său talent va atinge, fără în-
doială, înălțimile pe care planează marii compozitori
de totdeauna".
Liedul Primăvara de Carmen Petra Basacopol se
înscrie în același climat meditativ ; muzica, plină
de sonorități discrete, dar în același timp de o bo-
gată fantezie timbrală, redă semnificații transcenden-
tale ale poeziei Marianei Dumitrescu.
în continuare am ascultat lieduri de Zoitan Ala-
clar și Diviu Comes, inspirate de o expresie mai as-
pră a pământului, sub cerul fecund al artei transilvă-
nene. Zoitan Aladar, în liedurile sale pe versuri de
poeți maghiari, îmbină convingător elemente ale fol-
clorului românesc și maghiar, la care adaugă ele-
mente ale tehnicii componistice tipice pentru ulltimla
fază creatoare a lui Bela Bartok și pentru perioa-
Martha Kesslei
EHsabeta Neculee-Carțiș
13
da medie â lui Arnoid Schbnberg, — ne
referim la o armonie violent cromatizată.
Liviu Comes are o expresie asemănătoare, se
deosebește însă printr-o mai vizibilă afirmare că-
tre folclorul românesc, într-un colorit de artă ca-
merală -elevată și interiorizată. Liedurile lui Dinu
Lipatti pe versuri de poeți francezi au multă elegan-
ță și ne amintesc de linia Faure-Duparc. Și la Nico-
lae Coman se simte o înrâurire a liedului francez,
dar ramificațiile sînt mai noi, ducîndu-ne cu gîndu-
rile la Messiaen, dar și la un Enescu de fază tîrzie.
Primul cîntec (Iarba) mi se pare cel mai bine con-
turat și chiar emoționant! Un anume aspect col eris-
tic, de nuanță post-impresionistă, se remarcă in cîn-
tec ele lui Mircea Chir iac : Balada unui greier mic și
Vara în Capitală. Atmosfera generală e plăcută, li-
niștitoare, nelipsită de nuanțe pastorale. în liedurile
Sus și Visătorul pe versuri de Lucian Blaga, Marțian
Negrea promovează eficient elemente ale serialismu-
lui dodecafonic, fără a-iși pierde însă vechile coordo-
nate stilistice. Este o muzică visătoare, profundă,
adecvată imaginilor poetice, parcă mereu în ambianță
cosmică. Liedurile din ciclul! Culori, pe versuri de
Adrian Maniu, scrise mai recent de Tudor Ciortea, atrag
atenția prin bogata inventivitate melodică și armo-
nică, larg cromatizate, ca și prin eleganța scriiturii
pianistice. Și cu această ocazie, fericită, am putut
admira autenticul talent al lui Tudor Ciortea de a
crea un lied, în care muzica și versurile se îmbină
cu finețe, în apele ușor învolburate ale unei tonali-
tăți mult extinse, dar departe de orice ar constitui
nedoritul arbitrar! Liedurile lui Andreas Porfetye
pe versuri de Nicolae Labiș, dăltuite cu migală, sub
cerul sonor bogat în ramificații hindemithiene sau
bergiene — preluate creator —, constituie un pios
omagiu adus tînărului fiu al Moldovei, care s-a stins
curat ca un fluier, doinind duios prin codrii seculari,
lăsându-ne o imagine poetică emoționantă, mai ales
prin aceil sublim poem în care deplînge moartea unei
căprioare...
iCompozitorii au beneficiat de interpretări remar-
cabile. Emilia Petrescu, Marta Kessler, Elisabeta Ne-
culce-Carțiș, Valentin Teodorian, pianistele Lizette
Georgescu și Martha Joja, au tălmăcit cu multă fine-
țe, obținînd o trainică fuziune, pînă la identificare,
între discursul muzical al vocii și al instrumentului,
care de data aceasta a refuzat pe drept cuvînt ro-
lul de simplu acompaniator. A fost o seară despre
care mi-au vorbit eu mult entuziasm și emoție per-
sonalități ale muzicii universale.
DORU POPOVICI
Program’ românesc
în interpretarea formației
„Musica Nova”
Concertul de muzică românească de cameră a ofe-
rit posibilitatea reaudierii a patru lucrări, binecunos-
cute de altfel publicului bucureștean.
Desigur, asemenea împrejurare este întotdeauna o
bună ocazie de a se confirma sau eventual infirma
valoarea unei piese muzicale, de a descoperi unele
aspecte sau detalii nesesizate la o primă audiție. Ți-
nând seama însă că mijloacele de comunicare : radioul,
discuit, banda magnetică, pot oferi astăzi multiple
posibilități de repetare a audițiilor unei lucrări, con-
siderăm că era mult mai util și necesar, atît pentru
compozitorii români, cit și pentru buna și în același
timp prompta informare a publicului (românesc și
cel străin), ca Festivalul „George Enescu” să fi fost
o tribună de lansare a primelor audiții, cu „opusu-
rile“ cele mai recente.
Cele patru lucrări audiate sînt desigur reprezen-
tative pentru autorii respectivi, dar ar fi fost mult
mai interesantă prezența acestora în Festival, cu ul-
timele creații.
Concertino per la Musica Nova, compus în anul
1967 și dedicat excelentei formații bucureștene (care
a executat de altfel lucrarea) constituie o îmbinare
strălucită a calităților unui elevat muzician, care este
Adrian Rațiu.
Fără a fi în aparență un căutător al mijloacelor
epatante de exprimare sau a unui nou mod de a
privi muzica, ca fenomen sau semnificație, Adrian
Rațiu reușește în lucrarea sa să realizeze o fericită
sinteză a mijloacelor contemporane de expresie, care
printr-o punere inedită în pagină, conturează un fe-
nomen sonor, purtînd amprenta certă a autorului.
Combinând latura solistică (fără să exagereze în
mod inutil aspectul virtuozității) cu cea de ansam-
blu, (remarcăm în acest sens partea IV-a, unde pia-
nul solist alternează cu grupul celor 4 instrumente),
iar scriitura de ansamblu fiind obținută atît printr-o
împletire polifonică a vocilor, cît și printr-o țesătură
„pachet“ -acordică, se realizează o diversitate a dis-
cursului muzical și în mod implicit o mare varietate
de expresie.
Menționăm în mod special partea III-a, care prin
realizarea unei transparențe și rarefieri în scriitura
vocilor, creează o atmosferă intimă de o nobilă pu-
ritate și frumusețe, ceea ce ni se pare a fi aspectul
cel mai particular .și reprezentativ al lui Adrian Rațiu.
A doua lucrare audiată : Cinci poeme pe versuri
de Mariana Dumitrescu pentru cvintet și recitator,
ni-1 dezvăluie pe Ludovic Feldman într-o continuă
și neobosită căutare a unui mod nou de exprimare
artistică, cu atît mai demnă de remarcat la un crea-
tor de artă, a cărui vîrstă este de aproape 80 de ani.
Caz unic al generației sale, Ludovic Feldman ră-
mîne, credem, în continuare deschis acumulărilor de
limbaj, ceea ce ne îndreptățește să-1 considerăm un
exemplu de tinerețe și vigoare spirituală cu totul
neobișnuită.
Avînd ca punct de reped* cinci din poemele remar-
cabilei poete Mariana Dumitrescu : Cîntecul din ra-
murile nopții, Vremea culesului, Invocație, Urcușul,
Bun rămas, a căror esență poetică pendulează între
discreția elegiacă și dramatismul uneori de nuanță
tragică, compozitorul realizează o muzică ale cărei
structuri (rezultate dintr o tehnică post-serială, prin
tratare liberă) se plămădesc direct din substanța
poemelor.
Versurile ne apar de asemenea și ca „Motto”-uri
ale fiecăreia din cele 5 părți.
Muzica oferă momente dintre cele mai frumoase ale
creației autorului, lucrarea situîndu-se (ca și cea a
14
lui Adrian Batiu), printre reușitele de prim ordin
ale muzicii românești de cameră din ultimii ani.
Trio pentru vioară, violă și violoncel de Dumitru
Capoianu a oferit surpriza de a constata la autor
(înclinat mai mult -spre prelucrarea cîntecului popular
și spre asimilarea în muzica sa a elementelor origi-
nale din jazz), o certă evoluție stilistică și de limbaj.
Abia prezente, elementele de factură neoclasică sînt
tratate lapidar prin scurte și fragmentare imitații
ce se pierd, pulverizîndu-se în contextul destul de
„abstract" al muzicii.
Lucrarea este scrisă cu o vădită măiestrie artistică
atît pe planul tratării instrumentelor, cît și pe planul
construcției formale, cu un remarcabil simț al echili-
brului și al conciziunii materialului.
Din păcate însă, nu putem spune mai mult despre
această muzică, ceva mai palidă ca prezență în com-
pania celorlalte.
De departe, compoziția Treptele tăcerii, aparținând
lui Anatol Vieru, a constituit punctul culminant al
întregii seri.
La fel ca și Ludovic Feldman, Anatol Vieru a par-
curs un drum creator într-o continuă și impresio-
nantă ascensiune, înscriindu-se alături de Ștefan Ni-
culescu, Aurel Stroe și mai tinerii Mihai Mitrea Ce-
larianu, Corneliu Cezar, Lucian Mețianu. Costin
Miereanu. printre compozitorii care au „împins" îna-
inte muzica românească și au îmbogățit patrimoniul
culturii muzicale românești eu valoroase creații.
Stă mărturie în acest sens, prezența cu deosebit
succes în ultima vreme pe plan internațional a lui
Anatol Vieru, ca eminent reprezentant al muzicii
românești contemporane.
Lucrarea cîntată în concert precede etapa ultimă
în creația lui Anatol Vieru (Clepsidra, Crible, Mu-
zeum, Orologiu), marcând o perioadă de tranzit, îm-
preună cu Oda tăcerii, între etapa anterioară, legată
întrucîtva de neoclasicism (concertele de flaut, vio-
loncel, vioară, pian), și ultima mai sus menționată.
Titlul lucrării sugerează mai mult metaforic (căci
tăcerea sub forma pauzei generale nu este de fapt
prezentă în lucrare), ideea pierderii treptate a unei
identități care se metamorfozează continuu, schim-
bîndu-și mereu fațetele, formele de existență.
într-un permanent proces de acumulare, sunetul
se transformă treptat în zgomot, factor cotidian care
capătă însă la Vieru o altă semnificație și funcționa-
litate decît la Cage spre exemplu, fiind subordonat
ca element al vocabularului de mijloace, construc-
ției formale.
Magistrală este apariția clopotului la sfârșitul
compoziției (pe un interval obstinat în decrescendo),
personagiu ciudat, care se naște proiectând parcă o
lumină cu totul nouă asupra lucrării, desăvârșind
parcă o împlinire.
Trebuie subliniată în mod deosebit contribuția celor
trei formații, cvintetul „Musica Nova”, „Pro Arte"
și „Philharmonia" la reușita deplină în interpreta-
rea pieselor (menționând prezența cu totul remarca-
bilă a percutistului Cornel Huss), formații excelente
care au servit cu totală dăruire și devotament lu-
crările celor patru compozitori. Mai puțin a convins
recitarea pe alocuri improvizată a lui Ion Marinescu,
de altfel un eminent actor.
OCTAVLAN nrmescu
„Canto I” de Aurei Stroe;
Jdrg Demus și Filarmonica
„Banatul”
Concursul și Festivalul „George Enescu" a făcut,
de cele mai multe ori, săli pline. Este o realitate îm-
bucurătoare. Au fost nume și formații de renume,
care au atras pe ascultători. Nu le mai cităm ; sînt
cunoscute. Dar au. fost artiști mai puțin cunoscuți
la noi, deși intrați în enciclopediile muzicii. Printre
aceștia, Jdrg Demus, foarte tînăr (încă) pianist vie-
nez, care ne era cunoscut din înregistrările sale ex-
celente, fie că este vorba de Bach, sau de contribu-
ția sa la interpretarea muzicii de cameră de Schu-
bert ori Schumann. în Encyclopedie de la musique,
(Ediția Sequoia — 1964) Jdrg Demus figurează drept
un interpret a cărui specialitate este Bach și care
face o carieră internațională", O seamă de cronicari
de peste hotare, critici de notorietate, ca Bernard
Gavoty, Claude Rostand ș.a. i-au consacrat lui De-
mus, cronici cu totul superlative. Exigentul dar păr-
tinitorul (ca să nu zicem pătimașul) Bernard Gavoty
de pildă, socotește că arta sa reprezintă „o eloc-
vență asemănătoare cu a lui Cortot, o sonoritate ner-
voasă și o varietate a tușeului proprii lui Kempff,
concepția riguroasă și în același timp elevată a lui
Yves Nat” (se referă la repertoriul romantic).
Judecind, la rece, ca unii care i-am auzit pe toți
acești mari muzicieni citați (Yves Nat, mai puțin cu-
noscut, l-a acompaniat, cu o reală măestrie la Paris,
pe George Enescu) comparația ni se pare exagerată.
Jdrg Demus este un pianist valoros. Dai' de aici
pînă a afirma că el chintezențiază însușirile marilor
maeștri citați este, totuși, un drum, pe care exegeții,
amabili și — ierte-ni-se expresia — 'reclamagii., îl
acoperă într-o fracțiune de secundă. Nu mai cităm...
faraminoasele aprecieri ale lui Claude Rostand, căci
spațiul nu ne permite, spre a trece la subiect, ară-
tând, pe scurt, cîte ceva din Concertul nr. 2 pentru
pian și orchestră în Si bemol major de Brahms, care
este, mai de grabă, o magistrală simfonie cu pian.
Din capul locului vom spune că atacul inițial, al
pianistului după apelul cornului, a fost moale, necon-
cludent. Am fi dorit mai muiltă forță și, de ce să nu
spunem, mai muiltă precizie. (Cornista Filarmonicii
Banatul s-a dovedit însă, în pasajul său cu caracter
solistic, o foarte bună interpretă).
în partea mediană a concertului, dirijorul Nicolae
Boboc, care este un fin muzician, a solicitat orches-
trei intensități moderate — de unde evidențierea
cîntului solistului despre care, cu sinceritate, nu pu-
tem spune că s-a afirmat printr-o tratare poetică
apreciabilă. în final ne-am așteptat, deasemenea, la
mai mult nerv. Este vorba, doară, de acele înfocate
melodii maghiare care se cereau, credem, prezentate
cu mai mult antren, cu mai multă poezie și roman-
tism. Drept care, Jdrg Demus a apărut consecvent
principiilor sale de „raționalist" al muzicii. Solistul
a acordat apoi suplimente din Bach (redat ea Scar-
latti) din Schubert la solicitările ascultătorilor, ama-
tori totdeauna să cunoască și alte laturi interpreta-
tive, pe care le-a susținut cu succes și într-un stil
personal. Ca o notă distinctivă a interpretărilor lui
15
Jbrg Demus, vom arăta propulsiunea sa către anu-
mite întârzieri, anumite suspens-uri, care rimează,
probabil, cu unele trăiri interioare, cu unele recule-
geri intime și pe care trebuie să mărturisim, că nu
ni le-am însușit totdeauna, raportîndu-le la litera
textului muzical.
în programul concertului a figurat și Canto I de
Aurel Stroe. Cercetător de forme noi de expresie,
muzician cultivat, în permanentă efervescență crea-
toare, Aurel Stroe a realizat o lucrare simfonică re-
prezentînid o esență a căutărilor sale. Canto I repre-
zintă o sinteză, excelent organizată, a nu mai puțin
de 14 melodii folclorice, de pretutindeni și din toate
epocile. Canto I a apărut la audiție, ca un imens
crescendo, dela grav către zonele de înălțime maxi-
mă, cu un interes al sonorităților nebănuit. Orches-
tra „Banatul" ne-a oferit sub bagheta talentatului
Nicolae Boboc, un avant-gout al acestei interesante
lucrări, a cărei bogată substanță va putea fi savu-
rată pe deplin în cadrul unor audiții succedente.
în încheierea programului o bună interpretare a
Simfoniei a Vl-a în si minor, de Șostacovici, lucrare
care reprezintă, într-un fel, o sinteză a căutărilor pînă
la acea epocă (1939) ale compozitorului. Orchestra „Ba-
na tul", dirijată cu discernământ și cu impulsii energice
și precise, ne-a redat, pe rînd, dramatismul răscolitor
cu accentele sale sumbre, vecine cu disperarea, ca
și momentele de exuberanță^ de tineresc entuziasm,
de umor și vioiciune exultantă, care alcătuesc sub-
stanța de fond a valoroasei lucrări.
„Cvartetul Juilliard”
Creat acum aproape un sfert de veac, din iniția-
tiva cunoscutului compozitor american William Schu-
mann, președintele Academiei de muzică Juilliard din
New-York, cvartetul „Juilliard" a reușit să se im-
pună drept o formație de coarde de prim ordin, cu-
cerindu-și de-a lungul unor turnee mondiale, cînd
s-a manifestat în cele mai de seamă centre muzicale,
o reputație crescîndă și pe deplin justificată. Din for-
mația inițială mai fac parte și astăzi Robert Mann
(vioara I) și Cilaus A dam (violoncel) ambii, compo-
zitori și interpreți virtuozi. între timp au luat loc,
la vioara II Earl Carlyss, violonist de remarcabile
virtuți tehnice iar la violă S'amuel Rhodes, compozi-
tor și interpret concertist. Ceea ce caracterizează
cvartetul Juilliard, socotit în bloc, sînt mijloacele teh-
nice remarcabile de care dispune, o desăvîrșită mu-
zicalitate și o spiritualitate în care poezia ocupă un
loc de frunte.
în programul celui de al doilea concert au figurat
două cvartete beethoveniene, remarcabile atît sub
raportul ideilor muzicale cît și a perfecțiunii for-
male. în Cvartetul op. 59, nr. 2 în mi minor ne-a
cucerit noblețea cu care a fost expus acel adagio,
con molto sentimento, una dintre cele mai sublime
reverii despre care se spune că i-a fost inspirată
compozitorului de o noapte înstelată. Aici viola și
violoncelul au creat tensiuni dramatice deosebit de
puternice, care au avut o notă de durere.
.în allegreto următor, scris în tonalitate minoră și
pe un ritm în trei timpi, tema rusă, din trio, a fost
redată cu o deosebită pregnanță de cele patru in-
strumente care au tratat-o polifonic. Ne-a impre-
sionat -atacul sincron de o mare vigoare din presto
final, dinamismul, nervul și vitalitatea învederate.
Este relevabil consensul unanim cu care au cîntat
cei patru muzicieni, stilul sobru și în același timp
avtîntat, cu totul beethovenian, imprimat interpretării.
După pauză a fost prezentat Cvartetul nr. 13 op.
130 în Si bemol major. Este scris conform tiparelor
tradiționale dar avem de-a face cu un număr mai
mare de mișcări (șase) fără o legătură între ele,
așa cum ar fi acelea ale unei suite. Vioara I a ata-
cat în Adagio ma non troppo, un motiv trist, după
care cea de a doua vio'lină, unul plin de hotărâre,
susținând această opoziție tematică și ritmică prin-
tr-un dialog strâns ,în care motivul viguros a rămas
pe primul plan.
De o convingătoare elocință a fost eîntul celor
patru interpreți în Presto următor. Ei și-au întrepă-
truns vocile respective în chip subtil, pentru ca, după
aceea, în Andante ma non troppo, poco scherzando,
cînt'Ul lor să exprime pe rînd un sentiment de visare,
apoi o anumită melancolie fără tristețe.
în allegro assai; Alia danza tedesca artiștii ne-au
restituit dansul german cu tot complexul polifonic
adus în joc de Beethoven, făcîndu-ne să savurăm
acea muzică ce pare să aducă ecouri, uneori stră-
vechi.
în Adagio assai următor, Cavatina a fost redată cu
tot lirismul cerut. Beethoven socotea această arie
simplă drept cea mai frumoasă pagină pe care a
scris-o în muzica sa de cameră și nu putea să o
asculte fără a-i da lacrimile... Este un lied minunat
pentru care cei patru muzicieni au găsit accente
răscolitoare.
încheierea a fost făcută cu fuga mai simplă și
scurtă, scrisă de compozitor în locul „marii fugi ini-
țiale", redată cu simplitate dar cu o savantă respec-
tare a țesăturii ei polifonice. Aceste două cvartete
ne-au dat măsura integrală a valoroasei formații
„Juilliard”, una cum nu am mai auzit, de la cele-
brul cvartet Rose, de glorioasă aducere aminte.
J.-V. P.
16
$tiam despre cvartetul american „Juilliard" că se
numără printre cele mai celebre din lume și am avut
chiar destule prilejuri să-i ascult înregistrările de o
rară frumusețe pe discuri editate de marile companii
— Columbia, R.C.A. Victor, Philips, ș.a. —
■Dar n-am putut cuprinde niciodată măsura întrea-
gă a acestui „miracol de perfecțiune11 și n-aș fi în-
țeles niciodată în ce constă el fără contactul „pe viu”
oferit de cele două concerte programate în Fes-
tival. unul în ambianța intimă a Ateneului altul la
Sala mare a Palatului. Serile „Jui,lliarzilor“ râmîn
de neuitat și înscriu în agenda sărbătorilor muzicale
ale Festivalului momente culminante de mare și ade-
vărată artă.
Cînd definesc cîntul cvartetului ca „un miracol
de perfecțiune" mă gîndesc deopotrivă la forarea
răscolitoare a substanței muzicale, pentru evidenție-
rea esenței și la modalitățile tehnice fără cusur puse
în slujba acestei forări.
Pagini diferite din Mozart, Webern, Schubert, Hugo
Wolf, își etalează, pe rînd frumusețea, sub arcușele
vrăjite ale acestor adevănați magicieni. închizi ochii
și crezi în existența unui singur instrument, unui in-
strument divin, cu asemenea potențial expresiv, cu
asemenea largi posibilități timbrale !
Pare o singură răsuflare, un singur gînd, o sin-
gură speranță, un singur zîmbet, o singură durere,
un singur vaet... Și sînt totuși patru oameni, patru
voințe și patru naturi temperamentale distincte, pa-
tru convingeri adunate, îmbrățișate, unite de o mare
pasiune comună : slujirea muzicii ! La înălțimea ame-
țitoare a acestei pasiuni, pe domeniile incandescente
unde arde veșnic flacăra focului sacru, „Juilliard-Ul"
își distilează versiunile sale. Oricare dintre ele este
un model de supremă dăruire artistică, de totală
contopire cu gîndirea și simțirea compozitorului, pen-
tru delectarea și fericirea ascultătorilor.
Alegînd din lucrările mozartiene dedicate cvarte-
tului de coarde, pe cel ce poartă numărul 18 (La
major KV 464) — o culme a creației Maestrului —
„Juilliard" îl plămădește în contururi sonore lumi-
noase, fără a-1 lipsi de relieful desenului polifonic
dens și de vigoarea ritmică. încărcate de substanța
dramatică, variațiunile Andantelui ne fiind trans-
parentă și simplitatea celui mai pur stil clasic.
Cu „Fata și moartea66 — cvartetul nr. 14 în re
minor, operă postumă de Schubert, sensibilitatea ce-
lor patru artiști se mulează pe o muzică gravă, inun-
dată de neliniști și tristețe. Acum trăim marea re-
velație și asistăm, înfiorați de emoție la o interpre-
tare de dimensiuni generale, pe măsura genialității
muzicii pe care o tălmăcește ! Ansamblul parcurge,
într-o impetuoasă învolburare partea l-a — Alle-
gro — și începe șirul variațiunilor ornamentale ale
Andantelui, scrise pe melodia cu rezonanțe de coral
a liedului „Fata și moartea66. Cantilene blînde — cum
suna violoncelul în registrul cel mai acut — se topesc
îm stratificări sonore agitate, în combinații ritmice
mișcătoare, prevestind relieful modulațiilor dure, ar-
moniile aspre și amploarea orchestrală a Finalului.
Trei clin cei patru membri ai acestui extraordinar
ansamblu — Robert Mânui (vioara I) Sammuel
Rhodes (violă) și Claus Adam (violoncel) sînt com-
pozitori. cu merite recunoscute în școala componis-
tică nond-americană de astăzi (Earl Caryss — vioara
ll-a — e un apreciat solist, deseori invitat la marile
festivaluri). Faptul nu este lipsit de semnificație. El
atrage, drept consecință directă, o anumită modali-
tate de exprimare a textelor muzicale aparținînd
muzicii contemporane, un anumit fel de a înțelege
și de a reda sensul partiturilor moderne și limbajul
lor, de la nivelul celui care știe să le și construiască.
S-a evidențiat pregnant acest lucru în deslușirea de
o incredibilă claritate a celor 5 mișcări pentru Cvar-
tet, op. 5 de Anton Webern. Socotită aproape inac-
cesibilă marelui public, această muzică mi-a apărut
acum chiar apropiată. I-am înțeles meandrele, i-am
urmărit imaginile, i-am apreciat frumusețile.
Sub forța celor patru arcușuri, dominate ele o sin-
gură și arzătoare pasiune, pagini muzicale socotite
„noi" și-au descătușat încărcătura emoțională latentă
și au căpătat viață.
Să fim deci recunoscători „Juilliard-ului" că ne-a
ajutat să descoperim și să pătrundem tainele stranii
și fermecătoare ale unei mari compoziții și a unui
mare compozitor, la noi încă insuficient programat
și poate, chiar prea puțin .prețuit.
ANA FROST
Jean-Pierre Rampal
Un om înalt, puternic.
O figură de bonom ; zîmbea fiecăruia, ca la o adu-
nare între prieteni, la care fusese invitat să cînte,
ca la o intimă seară ele muzică, amintindu-și parcă
de cunoștințe vechi. în mîinile lui, flautul — cel
mai desăvîrșit urmaș al bucolicului instrument al
păstorilor elini — era de aur.
Nu știu cînd a cîntat Hăndel sau Bach. Nu știu
cînd s-a terminat Syrinx-ul lui Debussy și a început
Dansul căprioarei de Honegger. Poate s-a cîntat și
17
Enescu și Fouîenc ; parcă arh auzit frînturi din Or-
feul lui Gluk...
Două ore de melopee. Două ore de melodie. Omul
puternic, înalt, cu flautul de aur, și-a închinat forța
gingășiei. Simțeam cum sute de oameni își țin res-
pirația. Niu puteai stînjeni tonurile grave care se
pierdeau ca la un corn în surdină, undeva în adine.
Treceau pe lîngă fiecare, vibrațiile prelungite ale
sunetelor stinse. Urca spre treptele dificiile ale supra-
acutului, oîștigînd în căldură și strălucire, se întorcea
spre intonațiile grave, purtînid mantia de mister a
povestirii cu multă lumină și bucurie. Trilurile per-
fectau tablourile senine, încărcate cu gînduri bune.
•Cîntecul pătrundea în glodurile fiecăruia dintre
cei ce ascultau. Cum să nu zîmbești, la rîndu-ți,
cînd îți dădeai seama că muzica ce se cînta era doar
prima dintre treptele pe care le numărai de la po-
dium la sală ; urma 'timbrul!, Visător, cu strălucirea
vorbelor sincere ; urma Muzica... Descrețea frunțile,
descria șăgalnic întâmplări, medita, se tînguia, te
făcea să-l urmezi în suferințele lui, ca apoi să-ți
arate pași vioi de joc. înlănțuia eteric armonicele ;
catifelia tremolo-urile.
Timbrul flautului său deștepta lumea tablourilor
lui Cezanne. Te puteai gî-ndi și la Răsăritul de soare,
al lui Monet, la acele culori deschise, acoperite de
cîteva pete, la coloritul care destrăma forma... Sau
la Nuferii săi — vîrtejuri de impresii, ostoite în tușe
lungi. Alăturai muzicii Acoperișurile roșii ale lui Pis-
sarro, unde grafia arborilor era umbrită de grinzile
roșii... arabescuri de impresii, culori.
Un om cînta.
Era Jean Pierre Rampal.
S. 0.
★
Există mari muzicieni interpreți — proeminente
personalități ale artei contemporane — a căror ati-
tudine în materializarea sonoră a creației muzibale
se impune și captivează prin viziunea clară, echi-
librată, prin discreția sau chiar sobrietatea gestului,
a ideii artistice care prezidă actul însuși ai inter-
pretării. Există, de asemenea, interpreți care prin
traducerea în fapt sonor a semnelor partiturii,
recreează datele acesteia potrivit propriilor coordo-
nate spirituale și temperamentale, abandonîndu-se
cu dăruire momentului propriuziis al interpretării.
Privite din acest punct de vedere, realizările inter-
pretative ale lui Jean Pierre Rampal — impresio-
nante prin bunul gust ireproșabil, acționiînd cu putere
de lege — nu cunosc limita dintre emoția autentică
a comunicării și rațiunea, sensurile acesteia. Fiecare
acțiune interpretativă — fie că este vorba de tăl-
măcirea lui Bach, Beethoven, sau Debussy, Enescu
și Bartok — reiese în mod firesc, cu eleganță și
multă, foarte multă distincție, din exigențele parti-
turii, din respectul față de aceasta.
Există, desigur, în viziunea lui Rampal asupra
interpretării lui Bach și Hăndel, o accepțiune bine
individualizată, aș numi-o specific latină, a Baroc-
ului muzical german. Marea puritate a inspirației
melodice ne apare aici susținută de noblețea medi-
tației unui artist și ginditor autentic, iar frumuse-
țea și căldura tonului, maxima claritate și calitate
a acestuia investesc versiunile date de Rampal celor
două sonate preclasice, cu acea grație interioară a
spiritului, cu rafinamentul tipic francez al suitelor
de dansuri. în același sens, Duo Serenade, op. 41 de
Beethoven păstrează în interpretarea marelui flautist
seninătatea și prospețimea genurilor de divertisment
ale serenadelor și casațiunilor lui Haydn și Mozart.
Veritabile puncte de referință în rîndurile mari-
lor interpretări contemporane ale creațiilor școlilor
naționale de compoziție, rămîn versiunile lui Jean
•Pierre Rampal asupra lucrărilor lui Debussy, Poulenc,
Honegger sau Enescu și Bartok. Astfel Syrinx-ul lui
Debussy capătă claritatea și luminozitatea tipic medi-
teraniiană ; este o melopee liberă, solară, improvi-
zată pentru cîmpie, mare și cer. Sonata de Poulenc
și Dansul căprioarei de Arthur Honegger, lucrări
de factură neoclasică, au fost redate cu multă dezin-
voltură, cu aleasă strălucire spirituală și farmec, în
timp ce Suita țărănească de Bartok, exuberantă și
robustă, ne apare continuu vitalizată de un ritm
stenic, organizator.
Consider că nu exagerez deloc afirmiînd că rareori
am avut ocazia să ascultăm în ultimii 10—15 ani o
atare interpretare în concert a celebrului Cantabile
și Presto, de George Enescu ; volutele melodice, largi
arabescuri sonore, clar conturate ale flautului, sînt
susținute aci cu un real simț al proporțiilor, iar
avîntul romantic enescian — această constantă defi-
nitorie a creației maestrului — apare împlinit de
Jean Pierre Rampal în sonorități de un mare rafina-
ment poetic.
Pianistul Albert Guttman a realizat în compania
artistului francez o colaborare de înalt nivel artis-
tic într-o deplină înțelegere a sensurilor partiturii
și a intențiilor solistului ; și putem, pe drept cuvînt, *
considera că realizarea sa interpretativă depășește
net ceea ce cu un termen comun se poate denumi un
conștiincios și c orele t acompaniament de pian.
Dar mai presus de toate, ascultîndu-1 pe Rampal,
realizezi contactul cu un artiist intelectual de o
mare complexitate, prezență de primă mărime în
contextul artei muzicale contemporane.
DUMITRU AVARI AN
George Byrd, Jean-Pierre
Rampal și Radu Aldulescu
Ultimele două concerte ale Festivalului n-au mai
beneficiat de prezența renumitului Wolfgang Sawa-
lisch, iar unul dintre ele, cane trebuia să-l aibă ca
solist pe Valentin Gheorghiu, în Concertul de Schu-
mann, l-a adus odată mai mult în fața publicului
bucureștean pe Jean-Pierre Rampal. Cu tot regretul,
căci sfîrșitul Festivalului se anunța spectaculos,
putem spune că organizatorii acestuia au știut să
găsească o compensație : Jean-Pierre Rampal — nu-i
nevoie să mai amintim — este un instrumentist de
elită, iar George Byrd s-a dovedit și cu această
ocazie un dirijor priceput. Filarmonica a avut două
18
seri bune supunându-se cu maleabilitate gesturilor
autoritare ale acestui muzician. S-a cântat împreună
și atent, cu toată oboseala firească la capătul a
două săptămîni de tensiune artistică, destul de curat
și, am bănuit, chiar cu plăcere. George Byrd știe
să impună căci mișcările sale sînt voluntare și pre-
cise, dar în același timp există multă suplețe în
indicațiile pe care le dă. Este și aici o artă — nu
întotdeauna cunoscută sau practicată de șefii de
orchestră — aceea de a nu avea aerul că ordonă,
că, atotștiutor, nesocotești personalitatea instrumen-
tiștilor, și această artă sau știință poartă numele
de colaborare. Am văzut, astfel, că se pot sugera
o serie de lucruri, se poate stimula inițiativa mem-
brilor unei orchestre fără a face neapărat concesii, fără
a trăda o concepție interpretativă premeditată. Efi-
ciența actului muzical este ou atît mai mare. George
Byrd știe să gîndească și să construiască, răbdător,
un edificiu monumental cu ajutorul sunetelor, are
conștiința liniilor mari, a desfășurărilor largi (un
exemplu evident : Simfonia Il-a de Brahms), dar
totodată, brațele sale urmăresc în amănunțime mean-
drele capricioase ale muzicii. Gesturile lui au ceva
incantatoriu, unduind suplu și irezistibil, descriind
pregnant frazele care se desfășoară. în plus, există
o bucurie de a cînta, o plăcere a muzicii care se
vede, se simte în fiecare atitudine, de o candoare
cuceritoare. Byrd are o intuiție sigură a stilurilor și
elocvente în această direcție' au fost nu numai sim-
fonia de Brahms sau acompaniamentele celor două
concerte, dar, mai cu seamă, interpretarea Suitei I
în Do major de George Enescu. Desigur, Filarmo-
nica a parcurs-o de nenumărate ori, dar hotărît
lucru ea asculta indicațiile pertinente ale dirijorului.
Jean-Pierre Rampal este un maestru al sonori-
tăților frumoase și Concertul nr. 1 în Sol major
K V 313 de Mozart nu putea decît să-i prilejuiască
nenumărate ocazii în care să-și valorifice această
calitate. Dar, dincolo de asemenea virtuți ținiînd de
sfera meșteșugului, Rampail este un muzician expe-
rimentat care gîndește limpede, se exprimă simplu
și clar. Frazele lui muzicale au eficiență fiind inves-
tite cu exact atâta importanță cît este necesar în
economia de ansamblu și nu urmăresc — parcă
— decît să redea cît mai fidel dorința compozitoru-
lui. Fiind conștienți că acesta este, în fapt, cel
mai dificil lucru de obținut, nu-i putem decît mul-
țumi lui Jean-Fierre Rampal pentru firescul cu
care tălmăcește muzica. Ceea ce am mai admirat la
acest instrumentist este lipsa de afectare, de contor-
sionare cu care cîntă. Fără a fi lipsit de sensibili-
tate, Rampal se detașează, măcar din punct de vedere
intelectual, de muzică conduc'înd-o atent, cu dra-
goste, dar fără să se lase copleșit de ea. Mod de
a interpreta mai obiectiv care conferă artei sale o
aureolă olimpiană. Este o reminiscență a tradiției
artistice galice și probabil de aceea muzica franceză
veche ori nouă sau cea a lui Mozart convin de
minune stilului său.
Celălalt solist, Radu Aldulescu, ni s-a înfățișat
la fel de matur, de stăpîn pe sine și de reflexiv
ca de obicei. în comparație cu alți violonceliști pe care
i-am ascultat în ultimul timp, Radu Aldulescu are
6 manieră mai calmă și mai cumpătată de a aborda
muzica. Grija sa se îndreaptă cu hotărîre către rea-
litatea corectă și unitară a ansamblului, departe
de excese sau inițiative spectaculoase de moment. El
supraveghează atent sonoritatea mereu caldă și ro-
tundă a instrumentului, folosind în permanență
„un sunet frumos". Ceea ce nu înseamnă că, într-un
concert de factură romantică — cum este cel al
lui Dvorak — Aldulescu nu se lasă adesea purtat
de valul cald al emoției artistice de calitate. Numai
că astfel de momente nu sparg maiclnd limitele de
stil propuse, ale unui bun gust înnăscut, care trans-
formă interpretările lui Radu Aldulescu în -exemple,
de cum trebuie să arate, după toate criteriile moș-
tenite, muzica pe care el o cîntă.
După cum se vede, ultimele concerte, nu numai că
ne-au menținut treaz interesul, dar ne-au prilejuit
chiar momente deosebite în această mare sărbătoare
a muzicii.
SEVER TIPEI
Reîntîlnire cu Szeryng
Am intrat în Sala Palatului, la recitalul lui Szeryng
(primul din suita de recitaluri ale Festivalului) cu
sugestia că voi petrece clipe de autentică și totală
satisfacție, că voi participa la o sărbătoare ale cărei
ecouri vor dăinui multă vreme în suflet.
Există artiști-interpreți care știu și pot să creeze
o ambianță proprie unei comunicări directe cu pu-
blicul... și Henryk Szeryng este, hotărît, unul din-
tre aceștia !
El cîntă cu plăcere, cu bucurie... și dăruirea lui
pasionată se transmite ca un fluid electrizant care
-te învăluie, te farmecă.
De la primele măsuri ale Sonatei a 3-a, din ciclul
Sonatelor pentru vioară și pian, op. 12, de Beethoven,
senzația s-a transformat în certitudine. Se contura
o versiune de strictă rigoare stilistică, severă și ro-
bustă, pe alocuri chiar incisivă, dar mereu seducă-
toare, plină de fantezie și expresivitate. într-o des-
fășurare cu caracter concertant, în care partenerii
își aruncă replici aspre sau conversează liniștit,
vioara și pianul se întâlnesc într-un perfect acord
de intenții, într-o viziune de o desăvîrșită umanitate.
Trebuia să urmeze avântatul Scherzo de Brahms,
Când Szeryng ne mărturisește zâmbind, că un impuls
de moment îl îndeamnă să cînte mai întîi Bach și
ne oferă o superbă tălmăcire a Sonatei nr. 1 în sol
minor. Edificiul se ridică robust construit cu o
extraordinară luciditate și forță de concentrare lăun-
trică, cu o logică de frazare fără cusur, ca un mozaic
cizelat fin. (Tot pentru vioară solo programul a
inclus și un Preludiu al compozitorului mexican
Julian Carribo).
După Sonata de Debussy, suplă și transparentă,
cu subtilități coloristice de efect, dar nu destul de
bogată în imagini sonore, Szeryng atacă Zingarella
de Stan Golestan. Este un prim omagiu adus muzicii
românești, urmat, la bisuri, de cunoscuta Bagatelă
19
a lui loan Scărlătescu, într-o variantă interpretativă
personală, originală ca tempi și pulsație ritmică.
Au existat momente absolut sublime... cele două
Mozart-uri ; Adagio din Sonata KV 481, pe care
Szeryng îl anunța ca una dintre paginile foarte
îndrăgite de Enescu și dedică execuția sa memoriei
Maestrului și un Rondo dintr-o altă Sonată, Sublime,
prin grația și suplețea sonorităților, prin climatul
poetic rafinat — genial intuit — al lumii sonore
mozartiene, prin conturarea plastică a imaginilor atît
de specifice muzicii Maestrului de la Salzburg!
îndeosebi aici, contribuția lui Rudolf Buchbinder
— tînăr pianist vienez, deopotrivă solist și excelent
muzician de cameră — a constituit o revelație, rea-
lizarea sa egalînd, ca valoare, pe cea a viorii mae-
stre, cu care s-a înfrățit.
A. F.
„Bach—Orchester des
Gewandhauses" din Leipzig
De-a lungul celor două veacuri de cînd răsună
muzica lui Bach, s-au cristalizat diferite concepții
interpretative în ce privește redarea operei sale. De
la schimbarea însuși a textului, pînă la reorchestrare,
folosindu-se instrumentele noii epoci. Astfel, de pildă,
continuo-ul a fost dedicat instrumentelor de suflat
în locul clavecinului sau orgii, oboii schimbați cu
clarineții, sau, în timpurile mai apropiate, pianul a
luat locul clavecinului sau orgii. Bineînțeles, schim-
barea ligaturilor, deci schimbarea frazării, erau la
ordinea zilei și de la mai mult sau mai puțin pri-
ceputul editor pînă la concertmaistrul din cel mai
îndepărtat orășel de provincie, fiecare și-a luat per-
20
misiunea de a schimba ceva, după bunul sau plac,
și cu ajutorul cunoștințelor sale, în majoritatea cazu-
rilor foarte mărginite, partitura lui Bach căpătînd
astfel mereu noi înfățișări, nu întotdeauna fericite.
Un singur exemplu celebru de altfel, este grăitor.
Cine nu cunoaște frumoasa Arie din Suita a treia
pentru orchestră în Re major, vestita Arie pentru
vioară solo pe coarda sol ? La festival am auzit-o
chiar de trei ori. Există oare mulți care știu că
versiunea respectivă este o eroare muzicală, o
transcriere diletantă a muzicii marelui Bach ? în
primul rînd pentru simplul fapt că această frumoasă
melodie se află în partea superioară a scriiturii
bachiene, cu alte cuvinte, este melodia sopranului.
Așa-zisul acompaniament, care de fapt este o țesă-
tură polifonică, este plasat dedesubtul acesteia.
Dacă nu avem de-a face cu un contrapunct dublu,
și aci nu este cazul, atunci lucru știut de orice stu-
dent mediocru, vocile nu pot fi inversate, tocmai
ceea ce se petrece în „celebra" versiune. Rezultatul ?
Muzica lui Bach este total alterată. Și totuși, există
un violonist care să nu o fi cîntat ? Cititorii se vor
întreba; ei bine, ce legătură au aceste lucruri cu
concertul dat de orchestra din Leipzig ?
O mare, chiar foarte mare legătură.
Am avut prilejol de a asculta un Bach nealterat,
într-o formă pură, încîntătoare, care a frapat pe
cunoscători, a plăcut auditoriului, poate a lăsat ne-
dumeriți pe toți acei care se cred „tari” chiar în
muzica lui Bach, pe care o cunosc numai din sala
de concert și din discuri „celebre", poate la fel de
celebre ca și „vestita" Arie pe coarda sol. Și de ce
a sunat Bach deodată altfel ?
Urmărind partitura, am putut judeca lucrurile. De
la primele sunete mi-am dat seama că muzicienii
din Leipzig folosesc textul original, fără nici un
fel de adaos, nici măcar un legato în plus. Doar
flautistul, în Suita a doua în si minor pentru flaut
și orchestră de coarde, și-a permis cîteva schimbări
de ligatură. Nu era nevoie, dar erau atît de puține,
încît nici nu s-a observat. De altfel, Bach este foarte
zgîrcit cu folosirea legato-ului, dar în anumite locuri,
el îl folosește cu mare măiestrie. Există părerea că
în timpul lui Bach s-ar fi cîntat altfel, adică cu
legato, și că marele compozitor ar fi lăsat acest lu-
cru pe seama instrumentiștilor. Nu pot subscrie la
această părere. Este aceeași situație ca aceea privind
folosirea crescendo-uilui. în primul rînd, se poate
observa în toate paginile lăsate de Bach o anumită
scriitură instrumentală asemănătoare, folosită la toa-
te instrumentele, de la vioară pînă la trompetă. Mai
mult, și vocea umană, fie în cor, fie ca solistă, are
același regim cu instrumentele, așa după cum in-
stirumentele în perioada dinaintea lui Bach au fost
tratate în chip vocal.
A schimba scriitura, și acesta este cazul cînd se
introduce legato-ul în locul notelor detașate, înseamnă
a schimba caracterul muzicii.
în această privință, muzicienii din Leipzig au ofe-
rit un Bach cum scrie la carte : ritmic, exact, sobru,
dar nu inexpresiv, extrem de curat, cu finețe. Este
un ansamblu omogen clin toate punctele de vedere,
fiecare din membri posedând o bună tehnică, în spe-
cial concertmaistrul și conducătorul formației, Ger-
hard Bosse, un virtuos al instrumentului său. Dar
nu tehnica loir de execuție stă în prim plan ci, ceea
ce frapează este disciplina cîntatului, secretul, după
cum credem, omogenității, și omogenă este formația
aceasta.
în program figurau compoziții din perioada Kbt-
hen. în primul rînd Suita in si minor, despre care
am vorbit. Rămîne doar de adăugat un singur lucru,
felul cum s-a încadrat flautistul, care nu este solist,
ci un orchestrant ca și ceilalți. Asocierea celor două
timbruri, flaut-vioară, are numai atunci acel farmec
tipic pentru epoca barocului cînd flautul nu iese în
evidență. De altfel, numele flautistului nici nu a fost
trecut în program. Și asta este grăitor.
Concertul pentru vioară, oboi și orchestră în re
minor este varianta probabilă a unui concert pentru
două viori la origine. Nu știm prea mult despre această
lucrare. Sigur este doar că avem de-a face cu b pre-
lucrare a unui alt concert de Bach (Concertul pen-
tru două piane în do minor), un obicei des folosit
de maestru. Rcămin tind u-ne ce s-a spus mai sus des-
pre scriitura lui Bach vom înțelege aplicarea frec-
ventă a acestui procedeu. Lucrarea sună destul de
bine, dar nu are valoarea Brandemburgicelor, din
care am ascultat în seara respectivă, trei : III, IV
și V.	:
Polifonia densă a celui de al treilea a sunat trans-
parent, clair, limpede datorită faptului că fiecare vo-
ce a fost repartizată unui singur instrument. Nicio-
dată nu am ascultat frumosul concert cu atîta plăcere.
La fel de convingător a fost redat și Brandemburgicul
nr. 5, în care s-au remarcat în special cei doi soliști,
Gerhard Bosse și Hannes Kăstner (sperăm că ol este,
în program nu-1 aflăm indicat) un instrumentist de
mare clasă. Gerhard Bosse a avut și el prilejul să-și
etaleze virtuțile de excelent violonist.
Concertul nr. 4 a constituit o surpriză plăcută da-
torită faptului că în loc de 2 flauți traversieri au
fost folosiți 2 flauți ă bec (Blockflbte). Cît de frumos
au sunat ! Au un sunet dulce, mai limpede decît
acel al fratelui său mai celebru, cu un atac mai
prompt. Este adevărat, nu are capacitatea expresivă
a traversierului, dar aici nu este nevoie, chiar su-
netele false (datorită construcției sale) nu deran-
jează. Excelente cele două soliste Thekla Waldbauer
și Eva Kăstner.
La sfîrșit dorim să mai amintim un lucru (nu pen-
tru alta dar pentru ca să aibă material statisticienii).
Cine a urmărit concertele festivalului Enescu putea
constata că tocmai la piesa denumită ,,de rezistență",
lumea, publicul a părăsit sala. De ce ? Din cauza orei
tîrzii. Așa s-a întimplat la mai toate, chiar la „Eroi-
ca" lui Klecky ; excepție făcând doar concertul or-
chestrei din Londra și concertul cu un program ex-
clusiv Bach. Zorii zilei următoare nu erau prea de-
parte, dar lumea pleca cu greu din sală chiar după
biSHuri.
Orice comentariu e de prisos.
ANBREAS PORFETYE
Mstislav Rostropovici
O remarcabilă reușită a dirijorului losif Conta și
a orchestrei Radioteleviziunii a (constituit-o fe-
lul cum au realizat acompaniamentul Concertului în
Do major pentru violoncel și orchestră de Haydn,
lucrare care a venit -să înlocuiască pe cea inițial
anunțată în program, Concertul în Re major. Ca și
la ediția trecută a Festivalului „Enescu", prezența
solistică a lui Mstislav Rostropovici a fost salutată
de public ca o adevărată sărbătoare. Fără îndoială,
ilustrul violoncelist sovietic este printre cei mai mari
instrumentiști ai lumii, la ora aceasta. Temperament
năvalnic, imprimă tuturor tălmăcirilor sale o notă
personală, rezultată dan atacul plin de impetuozi-
tate al corzilor, clin viața intensă ce palpită în fra-
zele conduse ele el. din conciziunea și plasticitatea
sculpturală a viziunii interpretative. Concertul de
Haydn a fost înțeles și redat ca o întruchipare a
unei virtuozități tinerești și pline de vigoare. în ce
privește insă cufundarea în esența muzicală cel mai
frumos moment al serii a fost redarea Sarabandei în
re minor de Johann Sebastian Bach, unde virtuozul
a lăsat locul muzicianului de neasemuită profunzime
și poezie.
în încheierea programului, am ascultat Simfonia
a IX-a, în re minor, de Beethoven. Am salutat in-
cluderea ei în programul Festivalului ca un omagiu
adus primului interpret, în România, al versiunii in-
tegrale a lucrării — George Enescu — care a dez-
văluit publicului țării sale imensa semnificație ar-
tistică și umană a acestei opere, în împrejurări isto-
rice care au dat — în 1914 — acelei prime audiții
o greutate specifică cu totul deosebită. Redată, de
astă dată, cu concursul competent al unui grup de
soliști vocali din Republica Democrată Germană —
Elisabeth Breul, Ingeborg Springer, Rolf Apreck,
Siegfried Vogel, Simfonia, care ne face să ne gîndim
totdeauna cu nostalgie la o versiune interpretativă
ideală, a prilejuit formațiilor Radioteileviziunii și di-
rijorului losif Conta obișnuita comunicare directă cu
auditoriul, întotdeauna impresionat de splendorile
unice ale acestei creații de geniu.
A. II.
21
London Symphony Orchestra
Nu era decît simplă tăcere. Oricine ar fi putut
să se uite la ceas sau să tușească, ar fi putut să
întrebe ceva pe vecin. Dar miile de spectatori res-
pirau imperceptibil această suavă briză care nu era
decît tăcere. Apoi mîna dirijorului s-a ridicat din nou
și fluieratul melodios al viorilor reîncepu, venind
de departe, din adîncul tăcerii, pasăre-yolă in ralenti,
neverosimil de limpede și enigmatică. „Cum reușiți,
gentlemeni — mă întrebam — să faceți să sune atît
de nenormal de frumos un pasaj în aparență atît de
normal ?“ Era poate o ușoară tendință de elevație
în ton, o interogație continuă, o vibrație non vibrato
de o pătrunzătoare inocență. Re descopeream vechea
mea admirație pentru Britten. Aplecat asupra prăzii
sale excesive And re Previn își modela țesătura ae-
riană.
Cu. palmares special, de „tinăr minune”, „fabu-
losuii Dr. Miracol44 aii ziarului The Dailly Telegraph
putea fi mai bine servit de o reclamă în „bun stil
britanic44. Desigur, ar fi mai bine servit pentru mu-
zicienii și publicul care pot vedea în el un talent
de o rară vivacitate, atingând cu egală valoare sus-
pensia meditativă, combustia instantanee și frămân-
tările îndelungi, laborioase. De altfel presupun că,
personal se interesează destul de puțin de reclama
creată în jurul numelui său, sau, dacă o percepe îi
doresc s-o considere ca pe o fatalitate tehnică în
genul hîriitului ce anticipa loviturile armonioase ale
vechilor orologii.
întrucâtva însoțit de aceeași „fatalitate tehnică14,
Radu Lupu, artist insinuant, cu balans constant în-
tre feminitate și grandios îmi amintește parcă o po-
vață himalaiană : „tonul să-ți fie de catifea, argu-
mentul de oțel“. Această „mănușă de catifea44 îmi
pare uneori că o are deja, pe toate degetele. Nu
știu însă dacă „argumentul44 linterior, de altfel foarte
coerent, foarte concentrat uneori... ori poate mi se
pare mie. Oricum, ascultând Concertul nr. 3 de Be-
ethoven mă gîndeam să-ți urez, Radu Lupu, să te
conduci întradevăr cu o mînă de oțel într-o mănușă
de catifea. Dacă socotești că merită. Personal, atît
Concertul cît și bisul — cu incantații și curbaturi
de magie neagră dar nu mai puțin magie — mă
determină să cred că merită.
Răsfoiam cândva un hebdomadar color din care apoi
m-a persecutat sloganul comercial „Un Fond este
întotdeauna un Ford44. Simpatizez prea mult pe au-
torul Păsării de foc pentru a-mi îngădui o asociație
de idei cît de cît ironică sau defavorabilă. Dacă pot
s'^une că Stravinski este întotdeauna un Stravinski,
cred că — fără să-mi poarte pică pe colajul din
hebdomadar — -el însuși s-ar grăbi să adauge : „cu
condiția să fie dirijat de un Stravinski44.
Pasărea de foc îmi pare mie explozia dacă nu cea
mai puternică și completă (desigur), în orice caz cea
mai pură a geniului său, ou atît mai mult cu cît,
la acea dată nu putea fi încă influențat de propria
sa manieră. Sînt în ea și prefigurări de Petrușka și
chiar de Sacre la numai un pas de Debussy sau Wag-
ner. Dintr-odată îmii dau seama cît de în vîrstă e acest
venerabil tinăr și îmi aduc aminte că de fapt e năs-
cut în secolul trecut. Curios, asta nu l-a împiedicat
să rămână magistral.
Orchestra desigur a jubilat. Dacă în prima parte,
la cele Patru interludii marine, din loc în loc piz-
zicatele de harfă nu se topeau întotdeauna într-o
singură culoare cu apogiaturile de flaut, spre exem-
plu, aici toate truvaiurile orchestrale — și Stravinski
este un mare colecționar — sunau „etanș44, finisat,
caracteristic. Dece mi-aș ascunde admirația fără re-
zeive atît pentru text cit și pentru traducere.
Și totuși cît de aproximativ și nedrept pot fi să
aștern acum pe două pagini părerea mea asupra
muncii îndelungate a acestor oameni, fie chiar fa-
vorabilă, fie chiar mai mult deoît favorabilă : justă !
Cunosc eu fiecare meandră a dezvoltării lor ? Sînt si-
gur că adevărata lor măreție nu e cumva acolo un-
de atenția mea a strălucit prin absență ?
Dar chiar așa dacă ar fi tot vă sînt recunoscător
London Symphony Orchestra și vouă Andre Previn
și Radu Lupu.
O artă fără puteri ar fi la fel de bine distrusă și
de laudă și de critică.
CORNEL CEZAR
London Symphony Orchestra
cu Andre Previn și Sheila
Armstrong
De peste șase decenii London Symphony Orchestra
desfășoară atît în capitala Marii Britanii cît și în
cadrul multiplelor sale turnee, o activitate artistică
notorie. Faptul că la pupitrul acestei formații s-au
perindat, în timp, unii dirijori a căror faimă este
intrată în istoria muzicii, de la Arthur Nikisch, Wil-
lelm Mengelberg, Arthuro Toscan ini și Felix Wein-
gartner, pînă la John Barbirblli, Lorin Maazel și Pier-
re Boulez, reprezintă tot atâtea contribuții valoroase
ia lărgirea și majorarea posibilităților de expresie
ale formației. Fapt intru totul! confirmat cu prilejul
concertelor susținute sub conducerea muzicală a lui
Andre Previn, șef de orchestră care a debutat de
timpuriu, mai întîi în compoziție, apoi ca interpret
22
de jazz și pe care l-am deslușit ca un subtil cunos-
cător și tălmăcitor al muzicii simfonice. Ne^am. bucurat
să ascultăm Rapsodia I de George Einescu cu care prilej
am apreciat calitățile anumitor partide instrumentale, ca
de pildă alămurile care s-au distins prin luminozi-
tatea lor plină de strălucire, apoi lemnele, la care
am prețuit catifelajul, dulceața, îndeosebi, a clari-
neților ; de asemenea, cîntul unitar al violinelor, pen-
tru a nu mai vorbi de căldura violoncelelor și gra-
vitatea onctuoasă a contrabașilor. Rapsodia I de Geor-
ge Enescu a sunat plin, poate puțin prea diferențiat
în detaliile ei, dar cu pasajele eontrapunetice înfă-
țișate distinct, cu multă claritate. Andre Previn a
condus-o cu înflăcărarea și dăruirea unui dirijor care
ar fi fost bine familiarizat cu prezentarea lucrării.
Am urmărit apoi în interpretarea solistică a sopra-
nei Sheila Armstrong, Iluminațiile, cunoscuta piesă
de concert scrisă de Britten pentru voce și coarde,
pe text de Rimbaud. Este prima izbîndă a compozi-
torului în domeniul muzicii vocale pentru concert.
Interpreta, o obișnuită a B.B.C.-ului, cu frecvente apa-
riții în reci tale, concerte și spectacole lirice atît în
Marea Britanie cît și pe continent, a vădit o bună
școală, o voce clară, de mare forță, pentru care am
avut impresia netă că amplificarea nu mai era ne-
cesară. A redat linia vocailă simplă a lucrării cu
naturalețe, susținută cu eleganță de dirijor și or-
chestră, partitura fiind scrisă, cum se știe, limpede,
cit se poate de aerat.
Centrul de greutate al programului l-a consti-
tuit Simfonia în Do major de Schubert. Dungă sim-
fonie, dar ce frumoasă ! Andră Previn a pus accentul
îndeosebi pe melodicitatea lucrării, redată ou o flui-
ditate, grație și finețe demne de toată lauda.
în introducerea lentă s-a făcut remarcat cîntul de
maire puritate al cornilor, după cum, în partea a
doua, cel suav al Oboiului și în genere al suflătorilor,
în scherzo, vivacitatea ritmică, acea mișcare de vals
dominată a fost redată cu o .evocatoare notă lirică, iar
în final poezia schubertiană a fost afirmată în chip
dinamic și sărbătoresc.
Ca o notă generală e de relevat faptul că s-a cîn-
tat cu discreție, în surdină — ceea ce a cadrat foarte
bine cu stilul, cu caracterul muzicii lui Schubert.
A fost un concert cu totul izbutit.
J.-V. P.
Cvartetul „Smetana"
î-n iulie, una dintre serile muzicale ale Festivalu-
lui de la Dubrovnik — Iugoslavia, a fost închinată
muzicii de cameră cehoslovace. Cvartetul „Thalich“,
mănunchi de tineri deosebit de înzestrați, au prezen-
tat Dvorak, Janacek, cu un ascuțit simț al echili-
brului, al timpului muzical. în Festivalul „George
Enescu” a fost prezent cvartetul ceh „Smetana“. Am
recunoscut și la această formație conciziunea, do-
rința de a expune clar, de a se identifica cu fie-
care partitură amintindu-ne de membrii cvartetului
„Thalich" — dar, în piu?, era evidentă muzicalitatea,
soliditatea formației muzicale a fiecăruia dintre in-
strumentiști. Am ascultat Franz Xaver Richter —
Cvartetul op. 5 nr. 1 în Do major redat grațios, cu
detalii migălos rotunjite, ca o curgere lină, fără as-
perități. Am ascultat și Cvartetul de coarde nr. 1 de
Leos Janacek, acea lucrare dificilă, sinuoasă, ca un
fel de lungă improvizație, cu punți asimetrice, cu
agogici și dinamici imprevizibile ; numai o perfectă
cunoaștere a intențiilor lui Janacek, o bună analiză,
studiere amănunțită a logicii fiecărei întretăieri, fie-
cărei discursivități, puteau duce la o bună tălmăcire.
Am aflat în cvartetul „Smetana“ — prin această
lucrare — muzicieni preocupați de intelectualizarea
actului interpretativ, de aprecierea lui riguroasă, de
oficierea muzicii gîndite, echilibrate, care insuflă au-
ditoriului ordinea, meditația. Ultima piesă Cvartetul
al XH-lea op. 127 de Beethoven a fost ca un con-
vingător argument că interpretările pe care acești
interpreți cehi le propun sînt de aleasă calitate. Am
simțit strălucirea discursului beethovenian, intensita-
tea cu care era luminată fiecare idee. Orizontala sau
verticala planurilor muzicale aveau pregnanță, lim-
pezime. Patru arcușuri, respirau, atacau, finisau sub
același impuls, clădind imagini deosebite, alăturîn-
du-le, contopindiu-le. Cvartetul „’Smetana" cîntă fără
partitură. Spectaculosul, în această manieră de a re-
da muzica, nu stă în ușurința memorării, ci în ca-
litatea interpreților de a se decupla de partitură, de
a derula firul ei liberați de „citire", preocupați doar
de sens. Xaver Richter, Janacek, Beethoven în con-
23
cepția muzicienilor cehi din cvartetul „Smetana“ sînt
trei lumi diferite, pe care trebuie să le aprofundez!,
să le înțelegi, să le stăpînești înainte de a închide
partitura pentru a începe a -cînta.
S. O.
Harpistul Nicanor Zabaletta
cu Filarmonica din Cluj dirijată
de Erich Bergel
Cu arta harpistului Zabaletta am avut plăcerea să
luăm contact cu doi ani în urmă, la Theâtre des
Champs-Elysees, unde a dat împreună cu flautistul
Jean Pierre Rampal — fericită asociație — un reci-
tal de mare succes. Astfel, atenția ne era pregătită
dinainte.
Zabaletta, spaniol de origine, născut la Saint-Se-
bastian în 1907, este un temperament ardent și în
același timp un artist virtuoz, dublat de un om de
cultură. (I se datorează studii substanțiale asupra
muzicii pentru harpă din secolele XVI și XVII pre-
cum și o culegere de piese clasice pentru acest instru-
ment). Este profesor la Academia din Sienna, dar
turneele sale (a dat peste 2500 concerte) l-au purtat
pretutindeni. La noi a interpretat, împreună cu Filar-
monica din Cluj condusă de Erich Bergel, Concertul
op. 4 nr. 6 în Si bemol major de Hăndel, compus
pentru orgă, clavecin sau harpă, cu acompaniament
de corzi, două flaute și clavecin. După o introducere
orchestrală scurtă în care a cîntat împreună cu or-
chestra, harpa a îmbrăcat tema inițială în acorduri
și improvizații cu caracter ornamental. Cîntul lui Za-
baletta, îndeobște descoperit, reprizele sale, de mare
efect, în piano și cadențe din partea lentă a Con-
certului au fost de o rară bravură. Solistul avea să
impresioneze în finalul lucrării prin celeritatea și
precizia execuției.
Am urmărit apoi Concerto-serenata de Joaquin
Rodrigo, compozitor spaniol contemporan. Lucrarea
dedicată lui Nicanor Zabaletta și evocând viața stu-
denților și orchestrele tipice spaniole, abundă în tră-
sături de virtuozitate (pasaje cromatice, glisând! în
arpegii etc.) A fost prezentată de interpret cu mult
farmec. Au fost apoi extrem de interesante suplimen-
tele acordate : o serie de Variații scrise de Beethoven
pe o temă elvețiană (unica lucrare a compozitorului
pentru harpă) o Sonată de Mateo Albeniz (compozi-
tor spaniol clin veacul trecut) și o piesă a celebrului
harpist contemporan Carlo Salzedo — tot atâtea pri-
lejuri de valorificare a unei tehnici savant elaborată,
de mare strălucire și, într-o largă măsură, personală.
Szeryng cu Orchestra
Badioteleviziunii dirijată
de Emanuel Elenescu
Henryk Szeryng a fost atras totdeauna, așa cum
ne mărturisea cândva, de marile personalități violo-
nistice, în frunte ou George Enescu și Jacques Thi-
baud, pentru care a cultivat o profundă admirație
și a căror amintire o poartă neștearsă în sufletul său.
De aici accepțiunea sa de a participa, de cîte ori are
posibilitatea, la Festivalul care cinstește memoria ma-
relui nostru artist. Szeryng care dispune de un re-
pertoriu uriaș ce îmbrățișează cele mai de seamă
piese din literatura violonistică este totodată un
clasicizant care interpretează de preferință concerte-
le marilor maeștri — de altfel și cele mai exigen-
te — în frunte cu Bach, Mozart, Beethoven, Brahm:s.
Astfel, la Concertul orchestrei Radioteleviziunii di-
rijat de Emanuel Elenescu a cîntat Concertul în re!
major de Mozart și Concertul în re major de Be-
ebhoven — două piese de mare exigență, definitorii,
într-o largă măsură, pentru arta unui violonist. La
52 de ani, Szeryng are o vigoare intactă, se află în-
tr-o formă perfectă. Impresionează clin capul locului
inteligența sa muzicală, ponderea și siguranța cu care
se manifestă. Cîntul său este pe rînd, cald, pasionat
și, după exigențele lucrării aduse în joc, reținut și
sobru, pînă la severitate.
Szeryng es-te un adevărat magistru. în Mexic, pa-
tria sa de adopțiune, e și profesor la Universitate —
ceea ce reprezintă, fără-ndoială un bun de preț cu-
cerit de acea instituție. Realitatea e că manifestările
sale artistice de-a lungul lumii, constitue, oricând și
oriunde, adevărate lecții de înaltă școală violonistică.
în Concertul în re major (K.V. 271-a) interpretul
a comunicat multă strălucire pasajelor solistice, de-
seori lungi și de o mare frumusețe. Caracterul ma-
j-estuos al primului Allegro a fost redat cu
plenitudine și cu desăvîrșită bravură. Foarte
simplu, într-un sfii de o exemplară sobrietate,
a prezentat acel admirabil lied care este
Andante și cu vivacitate juvenilă Allegro-rondo fi-
nal. Am admirat odată mai mult spiritualitatea mo-
zartiană care și-a aflat în Szeryng artistul inspirat
în măsură să o tălmăcească în tot ce are ea mai
elevat și mai subtil.
21
Să arătăm cu acestea că lucrarea mozartiană a
fost impusă și la Concursul „George Enescu". Marele
nostru Enescu apreciind mult Concertul a scris pentru
el cadențe de o exigență tehnică deosebită și de o
remarcabilă semnificație a expresiei.
în partea a doua a programului, Concertul în re
major de Beethoven. Lucrare monumentală și pia-
tră de încercare a măestriei violonistice, despre care
Joachim spunea — lucru pe care l-am amintit de cîte ori
am avut prilejul — că nu trebuie atacată înainte ca
interpretul să fi atins vîrsta de 40 ani, este în același
timp de o emoționantă și nepieritoare frumusețe.
Avem dreptul să mărturisim că am vibrat și în pre-
zent, ca și acum o jumătate de veac, la audiția aces-
tei capodopere. în măsura, bineînțeles în care inter-
pretul este de o clasă înaltă și pătrunzîndu-se de
bogatele, de minunatele-i tîlcuri le restitue ascultă-
torilor cu eleganța și noblețea cerute. Cea dinții re-
marcă de făcut este aceea că Szeryng reușește tot-
deauna, ca exigențele de superioară virtuozitate să
facă una cu acelea de înțelegere sensibilă a muzicii.
Aceasta s-a vădit limpede de-a lungul întregului con-
cert, cînd pasajele de bravură violonistică au apărut
încărcate de un flux emoțional propagat ca o undă
care prinzindu-ne atenția ne-a convins, odată mai
mult, de autenticitatea interpretării excepționalului
artist. Seninătatea și vigoarea expresiei din prima
parte a Concertului, suava puritate cu care a redat
cantilena din larghetto ca și vivacitatea pregnantă in-
fuzată allegro-ului final au fost acelea .ale unui mare
maestru care vibrează la minunata antă beethoveniană
și iface și pe 'ascultători să -vibreze.
Relevăm cu satisfacție calitatea acompaniamentului
orchestrei Radioteleviziunii dirijată de Emanuel Ele-
nescu care a inclus în completarea programului piesa
simfonică Vitralii a tînărului și dotatului compozitor
Mi hai Molldovan. lucrare interesant și concis structu-
rată, creatoare de atmosferă și al cărei atrăgător co-
lorit orchestral a fost redat cu toată transparența
cerută.
Gyorgy Cziffra la Filarmonica
„George Enescu“ sub bagheta
lui Mircea Basarab
Istoria muzicii cunoaște o seamă de copii minune,
a căror apariție fulgurantă s-a stins, din păcate, re-
pede, ca acele stele căzătoare car-e dispar, în noapte,
după ce au strălucit doar cîteva clipe... Pianistul
Gyorgy Cziffra, copilul minune ce dădea, cînd abia
împlinise cinci ani, primul său concert în public,
nu este dintre aceștia. După studii strălucite la Con-
servatorul din Budapesta, el a început încă dela
vîrsta de 12 ani să întreprindă turnee de concerte
și ținem să subliniem ca un fapt deosebit că dacă
războiul i-a întrerupt cariera concertistică el a găsit
forța de a studia intens și neabătut, reapărînd în
1953 cu o pregătire sporită și fiind distins doi ani
după aceea cu Premiul „Franz Liszt“. Numele său
este azi bine cunoscut și apreciat în lumea muzicii
iar cariera sa, internațională.
L-am ascultat în Concertul in la minor, pentru
pian și orchestră de Grieg. Din capul locului, în
acordurile pline de robustețe și acele octave des-
cendente cu care debutează solistul, am deslușit la
Cziffra o vigoare și un elan care nu l-au părăsit
nicicînd. Pianistica sa foarte lucrată, îl ridică dea-
supra oricăror probleme de execuție. Momentele de
culminație, de dezlănțuire a intensităților sonore ca
și pasajele lirice depănate ca o nostalgică reverie,
l-au definit pe interpret drept un temperament pasio-
nat. Cu o frazare ireproșabilă și cu o gingașe poezie
a realizat partea mediană, adagio, atît de roman-
tică, după care, în final, melodiile dansante, tipic
norvegiene, au fost înfățișate în toată forța lor opti-
mistă, de o mare vitalitate ritmică. Desigur posibi-
litățile de expresie de care dispune Cziffra, al cărui
repertoriu este enorm, sînt în proporție cu acesta.
Ne-a dezvăluit totuși în Concertul de Grieg, unele
aspecte esențiale ale artei sale interpretative care
sînt acelea ale unui remarcabil artist. Dirijorul
Mircea Basarab a acompaniat cu mult discernămînt,
asigurind la orchestră o desfășurare bună a lucrării.
A ținut seamă de toate momentele în care solistul
se abandona, conform trăirii sale intime, unor rubato-
uri de calitate, păstirî-nd totodată intensități sonore
mijlocii, care să favorizeze ascultătorilor, audiția,
pe primul plan, a pianistului.
Programul concertului a cuprins și Simfonia l-a
de Dimitrie Cuclin (al cărei .scherzo a fost distins,
în 1913, cu Premiul I ,,George Enescu"). Lucrarea,
de proporții monumentale, ne-a dezvăluit, într-o
bună măsură, sub bagheta dirijorului Basarab, sti-
lul compozitorului care s-a străduit și a izbutit să
se exprime, așa cum și-a manifestat de altfel dorința,
„într-o limbă personală românească și în același
timp universală". Sentimentele de obidă, de durere
(cum sînt cele din prima parte, intitulată Elegie)
de frămîntare și dramatism întunecat din partea
a Il-a (Allegro), de demonism din Scherzo și măre-
ție din Final și-au aflat o tălmăcire înflăcărată în
execuția orchestrei îndrumată judicios și cu auto-
ritate de Mircea Basarab. Trebuie să spunem că
există în lucrare anumite „transferuri", în sensul
că sentimentele care animă lucrarea nu sînt, în
exclusivitate, caracteristice mișcărilor menționate, ele
25
apărînd în fiecare din părțile lucrării, într-o com-
plexă și savantă amalgamare.
Concertul s-a încheiat cu Valsul de Ravel, pre-
zentat, așa cum se cerea, cu toată finețea colori-
tului orchestral, atît de evocator al unei serbări
pline de strălucire din Viena veacului trecut...
J.-V. P.
mări de tempo, tipic enesciene, oare n-ar trebui să
destrame continuitatea energiei sonore.
Pentru a trăi cu adevărat pe podiumul de con-
cert, muzica lui Enescu se cere actualizată, contom-
poraneizată, în sensul evidențierii elementelor de
fond, novatoare, pe care le conține.
ȘTEFAN NICULESCU
Enescu și „Soliștii Filarmonicii
din Varșovia*'
Fără a fi inaccesibilă, muzica lui Enescu este
totuși dificilă, asemenea unui text, bunăoară filo-
zofic, ce nu se lasă pătruns de la prima lectură.
Chiar și specialistului i se cere o îndelungată fami-
liarizare cu partitura, familiarizare obținută mai
ales prin investigație analitică. Complexitatea mi se
pare principala dificultate a muzicii acestui autor :
o creație novatoare disimulată într-un înveliș tra-
dițional. Ori tocmai din necunoașterea fondului nova-
tor — pe care doar muzicologia, în primul rînd
cea românească, l-a evidențiat pînă acum — s-a
accentuat peste măsură latura tradițională în exe-
cuțiile de concert ale operelor sale. Este ceea ce
am regretat și în interpretarea Cvartetului cu piaii
în re minor, op. 30, de către „Soliștii Filarmonicii
din Varșovia".
.Formație alcătuită din distinși intenpreți, cu simț
înăscut și cultivat pentru' muzica de cameră (Ewa
Pieskowoska-Jun. — pian, Stanislaw Kawalla —
vioară, Wlodzimierz Tomaszewski — violă, Kazimierz
Michalik — violoncel și, pentru unele piese ale pro-
gramului, Wlodzierz Tomaszsczuk — flaut), „Soliștii
Filarmonicii din Varșovia” au prezentat, în afara
unor reușite interpretări ale Trio-ului Serenade,
op. 25 de Beethoven, Cvartetului cu pian în sol minor,
op. 25 de Brahms și Impromptu-ului pentru flaut,*
vioară, violă, violoncel și pian -de J. Maksimiuc, o
versiune a Cvartetului cu pian de Enescu, a cărei
principală calitate a fost interiorizarea.
Totuși, un aspect fundamental al creației lui Enescu,
și anume lirismul, nu a fost înțeles decît în accep-
țiunea sa tradițională.
■Desigur, Cvartetul cu pian a fost dedicat de autor
memoriei fostului său profesor, Gabriel Faure. De
aici tentația de apropiere a lui Enesicu de Faure.
Dacă în aparență legătura există, interpretarea liris-
mului enescian în sensul transformării visului în
inconsistență este cu totul neadecvată.
De altfel o asemenea falsă înțelegere am intîl-
nit-o la cele mai multe execuții ale creațiilor lui
E'nescu. Lirismul este aspectul operei enesciene cel mai
puțin înțeles de interpreți, mai ales în raport cu
dramatismul sau tragismul, aproape întotdeauna bine
realizate. Și aceasta pentru că nu s-a observat că
in lirism, Enescu maschează un conținut incantato-
riu. Un astfel de lirism nu e niciodată flasc ; dim-
potrivă, e dîrz, viguros : un vis nevlăguit.
Totul necesită, prin urmare, să fie reinterpretat :
de la construcția frazei pînă la acele subtile transfer-
Paul Klecki cu Orchestra
Radioteleviziunii Române
Cea de a doua prezență a Orchestrei Radiotele-
viziunii Române la manifestările concertante ale fes-
tivalului enescian, ne-a prilejuit — nouă și oaspeți-
lor de peste hotare — satisfacția unui succes inter-
pretativ revelator pentru potențele formației.
Dacă în primul concert stimulentul s-a numit
Henryk Szeryng — sub bagheta lui Emanuel Elenescu
orchestra realizînd două acompaniamente de certă
calitate stilistică și de precizie ritmică — de data
aceasta „motorul" revelației a fost Paul Klecki.
O amplă divagație, ce nu-și găsește din păcate
această șansă aici se care realizată: sub conduce-
rea unor șefi de orchestră care știu ce vor, și —
ce-i mai important! — știu și pot să vrea, forma-
țiile noastre realizează, într-un timp record, un salt
calitativ care le face de nerecunoscut.
Nu am sesizat o calitate a sunetului atît de par-
ticulară și de diversă, o omogenitate de ansamblu
și o încadrare în normele stilistice pretinse de par-
titură ca în acest concert dirijat de Pauli Klecki
decît arareori, atunci cînd la pupitru figura un
Mairkevici, Mehta sau Stokovsky. Este acesta marele
merit al șefului de orchestră sau al formației care,
stimulată se apropie cu ușurință și bucurie de per-
fecțiune ?
Un program echilibrat — Cari Maria von Webeir,
Johannes Brahms și Ludwig van Beethoven, în exclu-
sivitate muzica germană — ridica probleme stilis-
tice deosebite. Care .sînt de fapt reușitele certe ale
dirijorului și orchestrei ? Am răspunde că, mai pre-
sus de obținerea unei comunicări totale cu paginile
partiturii, succesul constă în bucuria de a face
muzică, bucurie ce a cuprins întreaga scenă cobo-
rî nd apoi în sală. A fost, credem, prima victorie.
Această ardoare, această pasiune, s-a metamorfozat
apoi în căldura sonoră, în precizie ritmică, în culoare
strălucitoare.
Uvertura la Oberon a fost investită cu elemente
ce pot fi interpretate ca depășind sfera de preocu-
pări a lui Weber, cu o frenezie ce se apropie mai
eurînd de sensul multor pagini contemporane, dar,
și asta este important, n-am avut nici o clipă sen-
zația spargerii zonei stilistice proprii compozitoru-
lui, dimpotrivă, pagina sa de popularitate fiind cre-
ditată astfel cu un spor de viabilitate.
Senzația redescoperirii ne-a oferit-o Paul Klecki
prin varianta sa sonoră la Simfonia a IlI-a „Eroica"
de Beethoven.
26
Pagină cunoscută prin distinse interpretări în
sala de concert sau pe disc, „Eroica** pe care ne-a
redat-o Klecki mustea de necunoscute oferite cu o
dezinvoltură mozartiană. Niciodată pînă în acea
memorabilă seară marșul funebru nu-mi crea sen-
zația lipsei acelor lungimi, scăpate de sub contro-
lul atît de riguros al Titanului. Se pretind mențio-
nate încleștările dramatice ale primei părți, vioiciu-
nea scherzoului, aparentul calm al finalului și, în
special, splendida arcuire a întregii lucrări beetho-
veniene.
Paul Klecki și Orchestra Radioteleviziunii Române
au dat un examen trecut cu brio. O „Eroica" cum
rar am avut ocazia să ascultăm, o sală a cărei jus-
tificată euforie era urmarea firească a reușitei, o
orchestră ce nu-și precupețea aplauzele pentru sep-
tuagenarul de la pupitru care a trecut cu superla-
tive un examen mai mult decît dificil.
Ion Voicu, solistul concertului, 'în nota obișnuită
a virtuozității sale, dar evident marcat de trac, nu
a reușit să pătrundă în substanța muzicii lui Brahms
obsedat de dificultățile tehnice și interpretative.
M. M.
Paul Badura-Skoda — Mircea
Cristescu
Concertul Filarmonicii . programat în festivalul
„George Enescu" sub bagheta lui Mircea Cristescu
se anunța sub cele mai promițătoare auspicii : un
program armonios alcătuit — Berger-Beethoven-Bar-
tok — ca și prezența solistică a pianistului Paul
Badura-Skoda.
Și intr-adevăr, stilul său pianistic cucerește, de
la început, prin puritate și firesc. încă de la pri-
mele acorduri ale Concertului nr. 4 in Sol major
pentru pian și orchestră de Beethoven — prin care
pianul solist „declanșează" discursul muzical, pe-
cetluind parcă întreaga lucrare s-a remarcat o nobilă
frazare, întretăiată de cîteva (aproape imperceptibile)
ezitări ce au colorat contenită, dar expresiva lor
desfășurare, ca o prevestire a dramatismului ulterior.
De fapt aceeași relație între un efect total de o
cursivitate fără ostentație, fără exteriorizare inutilă
și un microcosmos sonor variat ca nuanțe și tim-
bruri, s-a remarcat ca o caracteristică generală a
interpretării, conferind înitregului Concert o echilibrată
arhitectură, a cărei soliditate nu era lipsită de pulsa-
ție interioară.
De asemenea, paleta sa cunoaște și efectul contras-
telor (ca de pildă în partea l-a, transfigurare puter-
nic sonoră a primei teme, în repriză, senzație de
forță urmată brusc de finețea dantelată a pasajelor
de figurație). Și, pentrucă vorbim despre „perla-
juT tehnicei sale, trebuie remarcată perfecțiunea
gamelor, supte și elegante, încadrîndu-se întru totul
dramaturgiei lucrării.
Nu mai puțin expresivă a fost partea II-a, pagină
de intensitate și concentrare dramatică ce nu poate
fi asemuită decît cu „Adagio molto** din Sonata
nr. 21 op. 53 „Waldstein**, în care pianistul a știut
să încarce pauzele și chiar respirațiile cu tensiu-
nea necesară. La fel de frumoasă dozarea pedalei în
Finalul aceleiași părți, creind o irizare (ce rămînînd
în stilul beethovenian, ar sugera totodată, prin .cumu-
lul de sunete și armonice, un efect ce ar fi pre-
figurat un cluster !).
Și totuși — deși aceleași calități se regăsesc pe
momente și pe parcursul părții a III-a, aceasta a
apărut mai ternă, mai puțin convingătoare.
Și totuși — deși calitățile muzicale ca și cele teh-
nice concurau pentru realizarea desăvirșirii aveam
pe alocuri impresia că, interpretarea nu încearcă
să treacă dincolo de un prag, de un incontestabil
frumos artistic, clar lipsit de tulburătoare seînteiere.
M. MARBE
„Gasparo da Salo”
în ultima zi a Festival ului enescian. o formație
cu nume descinzînd din vrăjita lume a luthierilor
italieni — „Gasparo da Salo" — ne-a adus bucu-
ria reîntâlnirii unor opusuri zămislite în anii în care
școala italiană scria una din cele mai vibrante pagini
din istoria muzicii europene.
Presa muzicală ne-a adus pînă acum puține știri
despre ansamblul înființat la Brescia din inițiativa
lui Agostino Orizio.
înființată abia în 1964, formația nu s-a afirmat
încă în viața muzicală internațională, cel de al
5-lea Festival „George Enescu" reprezentînd poate
unul din momentele de prim ordin ale afirmării ei
pe plan internațional înaintea unui turneu pregă-
tit de altfel pentru sfârșitul anului 1970 în cîteva
centre muzicale ale S.U.A.
Adăugând după nevoile partiturii cîțiva suflători
orchestrei de coarde, formația „Gasparo da Salo"
impune din primul moment prin consistență stilis-
tică, calitate sonoră, vigoare și sobrietate interpre-
tativă, grijă deosebită pentru spiritul partiturii.
27
Sub expresiva conducere a lui Agostino Orizio cele
trei Concerte de Vivaldi, un Concerta a quatro de
Locatelli, Cantata pentru soprană, corzi și clavecin
de Francesco Antonio Bonparti aveau lumini de
vechi stampe, iradiind toată gama culorilor epocii.
Uneori, densitatea prea mare a sonorităților, mici
imprecizii intonaționale ale solistei (sopranei) Ida
Bormida-Pedrini, de altfel posesoare a unei voci
frumos cultivate, au „distonat"' uneori cu ținuta
generală a concertului.
„Gasparo da Salo” a permis însă iubitorilor de
artă din țara noastră (după concertul bucureștean,
formația italiană și-a dat concursul și la cea de-a
treia ediție a Festivalului sibian „Cibinium"), cunoaș-
terea unor lăudabile preocupări pentru o autentică
valorificare a comorilor preclasicismului.
IOSIF SAVA
Baletul Teatrului Academic
„S.M. Kirov“ din Leningrad
în ultimele stagiuni, Bucureștiul a găzduit oîteva
turnee ale unor mari ansambluri de balet — cel
al Operei mari din Paris (la al IV-lea Festival
„George Enescu"), Baletul cubanez condus de Alicia
și Fernando Alonso și, recent, Baletul Teatrului
Academic „S. M. Kirov“ din Leningrad. Ca oaspeți
ai acestei ediții a Festivalului „George Enescu", artiș-
tii sovietici apăreau deci în fața unui public care
poate privi și aprecia comparativ. Desigur, unii își
mai aminteau de turneul aceluiași ansamblu, acum
un deceniu. Dar chiar fără astfel de rememorări,
renumele ansamblului nu mai avea nevoie de reco-
mandații. O glorioasă tradiție a interpretării și peda-
gogiei artei dansului a impus, în ultimul secol,
școala leningrădeană, printre cele mai de seamă
valori mondiale. De remarcat că turneul la care am
asistat confirmă nu numai bazele estetice ale unei
asemenea tradiții, ci demonstrează totodată că reali-
zările înscrise în istoria artei coregrafice, datorate
unor mari personali lăți, sînt astăzi continuate la ace-
lași nivel, prin noile generații. Poate în această evi-
dență a vitalității unei ișcoli de faimă constă princi-
palul succes al spectacolelor prezentate la București.
Repertoriul turneului s-a orientat pe alegerea acelor
lucrări prin care dansul academic este prezentat
în ipostazele sale definitorii. Lacul lebedelor de
Ceaikovski, Giselle de Adam, selecțiunile recitalului
din cea de a treia seara pot fi apreciate ca file de
album coregrafic clasic, în plenară exprimare sti-
listică. Nu de mult încă soliștii principalii ai ansam-
blului, Konstantin Sergheev și Natalia Dudinskaia
apar de astă dată ca maeștrii de balet ce conduc,
îndrumă pedagogic și artistic, munca de realizare a
spectacolelor. Se cultivă în general — și aceasta
este una dintre caracteristicile stilului leningrădean
în coregrafie — maxima expresivitate a gestului,
transmiterea sentimentelor prin intermediul elemen-
telor consacrate, tipice dansului clasic. Cele mai
obișnuite figuri, dar și cele mai complicate de ase-
menea, nu apar ca scheme executate doar cu acu-
ratețe iși virtuozitate.
La nivelul constatat în cele trei spectacole, recunoaștem
că stilul ,clasic" ce aparține totalmente tradiției, îiși
poate păstra intactă valoarea, poate fi modern prin
imaginea creiată. mult mai modern decît inovații core-
graflce de dragul noutății în sine.
Lacul lebedelor este pentru un balerin un fel de
„catehism" al școlii sale artistice. în el, mai mult
decît în orice alt spectacol, se păstrează vie o artă
transmisă de la o generație la alta. A fi interpretul
acestei lucrări înseamnă a intra într-o istorie a
unui spectacol care însumează maximum de valori
ale unei epoci. Chiar dacă se face acest lucru cu
o anumită modestie de mijloace — cum a fost cazul
în distribuția prezentată, Olga Moiseeva, Serghei
Vikulov, A. Pavlovski — respectul și seriozitatea
indică un anume nivel minim, ce se poate încadra
în sfera valorică a academismului. Mai puțin repre-
zentație a vedetelor, Lacul lebedelor rămîne în amin-
tirea spectatorului prin armonia de ansamblu, prin
echilibrul între poezie și dramă, fidel concepției lui
Ceaikovski. Revelația turneului leningrădean avea să
ne-o ofere distribuția altei partituri „clasice" —
Giselle. Irina Kolpakova. în rolul titular, se impune
ca o mare dansatoare și interpretă, demnă de numele
Pavlovei ; în Myrtha, Gabriela Komleva realizează
un cadru admirabil pentru genul dansului romantic
al silfidelor ; Iuri Soloviev — Prințul A'lbert — Olga
Storușina și Mihai Barîșnikov — Pas de deux —
adaugă partiturilor respective o strălucire remarca-
bilă. în ceea ce privește dansurile de ansamblu, în
mod cert ele depășesc nivelul constatat în Lacul
lebedelor, surprinzîndu-ne uneori prin momente de
perfecțiune pe care le-ar dori realizabile orice maestru
de balet de renume.
Cea de a treia seară prezentată de Teatrul Acade-
mic din Leningrad ne rezerva însă prilejul demon-
strației majorității soliștilor ansamblului. în afară
de „Simfonia Leningradului”, transpunere coregrafică
a Simfoniei a VH-a de Sostakovici, cu secvențe ce
indică unele intenții inovatoare ale limbajului, cele-
lalte piese ale programului făceau parte din reper-
toriul de recital demonstrativ. Fie că era vorba de
demonstrații colective — Chopiniana și Spărgătorul
de nuci —, fie că asistam la numere singulare — so-
louri. pas de deux, pas de trois — secvențele ce au
compus spectacolul au alcătuit un mozaic coregrafic
de înaltă ținută. Irina Kolpakova, Nina Gaexo, Alia
Osipenko, Alia Sizova, Gabriela Komleva, Elena Ef-
teeva, Viktor Fedorov, Boris Blankov, Valiri Panov,
Mihail Barîșnikov. iată cîteva nume care înseamnă
tot atîtea stele ale artei leningrădene.
Realizate în compania orchestrei Operei române,
spectacolele Teatrului Academic „S.M. Kirov“ au ară-
tat, prin totalitatea elementelor componente, care
sînt tendințele baletului clasic, în contemporaneitate.
Un cuvint de apreciere pentru cei doi dirijori, Viktor
Sirokov și Viktor Fedotov, care conduc ansamblul
simfonic cu o maleabili Late uimitoare, oferind con-
dițiile optime dansului. Vorbeam, la începutul aces-
tor însemnări, de posibilitatea comparației, pe care
a avut-o publicul bucureștean. în scara valorică a
marilor spectacole de balet, fără îndoială că ceia ce
am văzut aparține evenimentelor artistice unice.
GR. CONSTANTINESCU
28
Scenă din baletul Lacul lebedelor de Ceaikovski, în interpretarea ansamblului Teatrului Academic de Operă și Balet
„S. M. Kirov“ din Leningrad
Scenă din opera Aida de Venii
în interpretarea ansamblului Ope-
rei Române, cu concursul sopranei
Virginia Zeani
Ion Dumitrescu
FESTIVALUL
Văzut de Neagu Rădulescu
Andr6 Măresc o tti
Dmitri Bașkirov
Eugen List
Dmitri Țîganov
LAUREATI Al FESTIVALULUI
Văzuți de M. Oproiu
Silvia Marcovici
Mack Mc Cray
Ruben Agaronian
Rainer Kussmaul
Wolfgang Schneiderhan este un nume foarte cu-
noscut al artei interpretative austriece, reprezentând
tipul unui violonist-muzician, alăturat unora din cei
mai de seamă instrumentiști ai vremii noastre în
formații de cameră de autoritate unanim recunos-
cută ; <să amintim de celebruii trio alcătuit cu
Edwin Fischer și Enrico Mainardi). Redarea Concer-
tului în mi minor de Mendelssohn-Barthoildy a în-
vederat frumusețea tonului amplu al violonistului,
colorat de un vibrato bogat, și sublinierea poeziei ro-
mantice a partiturii, printr-un discurs muzical bogat
în accente generoase, în fraze avîntate, — pe de altă
parte condus cu o fermitate neabătută, cu un nerv
susținut.
Măiestria dirijorului Emil Simon și a orchestrei
simfonice a Filarmonicii Clujene și-au aflat o ex-
presie fericit împlinită în admirabila versiune a poe-
mului simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss,
oferită în finalul concertului, scânteietoare de vervă,
precisă și suplă, în același timp cantabilă, inspir.în-
du-ne calda duioșie față de una dintre cele mai atră-
gătoare figuri ale vechilor legende.
A. H.
Wolfgang Schneiderhan
Virginia Zeani
și Nicola Rossi Lemeni
Pe Virginia Zeani, cîntăreață cu renume bine sta-
bilit, care a apărut pe cele mai reputate scene din
lume, buGureștenii o cunosc din vizitele și spectaco-
lele ei din anii trecuți și o îndrăgesc atît pentru vo-
cea și talentul actoricesc, cît și pentru faptul că
marea artistă este româncă. Știam că are un re-
pertoriu vast pentru soprană lirică din toate stilurile
și genurile, dar nu îndrăzneam să credem că va
aborda rolul atît de complex al Aidei, rol care cere
unei soprane dramatice să aibă subtilități de sopra-
nă lirică în registrul acut și sonoritate de mezzoaltă
în cel grav. în terțetul din actul I, dar mai cu sea-
mă în aria Nilului — executată impecabil —, Vir-
ginia Zeani a captivat întreaga sală printr-o inter-
pretare în care tehnica ei superioară i-*a înlesnit să
declanșeze întreaga gamă a forței sale dramatice.
Minunatele nuanțe și inflexiuni vocale din finalul
operei, executate cu un rafinat simț artistic, au gra-
vat în inimile spectatorilor o amintire de neuitat.
Pentru a asigura o distribuție la înălțimea artistei
oaspe, conducerea Operei Române a chemat din tur-
nee de peste hotare un număr de cîntăreți români :
Ion Buzea, de la Viena, Elena Cennei, de la Roma,
David Ohanezian, de la Hamburg.
Conducerea spectacolului a fost asigurată de diri-
jorul Cornel Trăilescu cu autoritate, fapt care a con-
tribuit la reușita acestei sărbători a operei noastre.
DON CARLOS
Verdi a dăruit vocilor înalte și, în special, sopra-
nelor și tenorilor, un număr foarte mare de arii, în
care își pot afirma, cu virtuozitate, măiestria lor.
Pentru vocile grave și, în special, pentru bași a scris
puține melodii. Aria lui Filip din opera Don Curios.
scrisă cu un rar meșteșug pentru această voce dă
bașilor posibilitatea să demonstreze toate potențele
vocii, tehnicii și talentului lor. Nicola Rossi-Lemeni
interpretând această arie (de fapt cuprinde o întreagă
scenă) a atacat o suită întreagă de sentimente, în
deosebi durerea soțului care descoperă că este în-
șelat de soție. Recitativul ,,Ella giammai m’amo“ Ea
nu m-a iubit niciodată) a fost spus și cîntat, în
același timp, cu vocea sugrumată de durere, voce
care apoi se declanșează lin și generos în refrenul
„Dormiro sol...“ pentru ca în finalul „Ella giammai
m’amo^ să isbucnească într-o suferință crescîndă care,
prin cuvintele „Amor per me non ha !“ descrește
și se pierde demn și resemnat.
Soprana Virginia Zeani apare alături de soțul său,
Nicola Rossi-Lemeni, în rolul reginei Elisabeta de
Valois impunindu-se prin prestanță scenică și inter-
pretare abil nuanțată. Ținuta înaltă a (spectacolului a
foist asigurată și prin prezența unei distribuții com-
pusă din fruntași ai scenei noastre lirice : Nicolae
Herlea (De Fosa), Cornel Stavru (Don Canlos), loan
Hvorov (Marele închizi toi’). Viorica Cortez-Guguianu,
în rolul Principesei Eboli ne-a cucerit prin splendida
muzicalitate, precizia și logica frazei.
A dirijat iugoslavul Bogo Lescovici care a coordo-
nat atent și sensibil întregul ansamblu vocal-instru-
mental.
BORIS GODUNOV
Capo dopera lui Musorgski s-a cîntat foarte mult
la Opera Română fiind o lucrare înscrisă în reper-
toriul de bază al operei noastre iar Nicola Rossi-Le-
meni a interpretat de câteva ori rolul țarului ucigaș,
cu oare ocazii s-a scris despre creația sa meritorie.
29
Ramîne numai să subiliniem că în realizarea acestui
personaj complex,. este un echilibru între cînt și de-
clamație iar basul Nlcola Rossi-Lemeni a apăsat mai
mult pe pedala recitativului dramatic. în cele două
monoloage — Testamentul și Moartea — a reușit mo-
mente de substituire și trăire a zguduitoarei tragedii
a lui Boris, transmițînd în sală adevărate emoții ar-
tistice.
FIDELIO
Suprapunerea programului Festivalului „George
Enescu“ cu cel al bicentenarului Titanului muzicii —
Beethoven, a prilejuit reluarea operei Fidelio, întir-o
distribuție excelentă: Cornel Stavru, Elena Dima.
Viorel Ban și Helge Bbmches, tînărul bas al Tea-
trului Muzical din Brașov, în rolul lui Pizzaro. Helge
Bbmches posedă o voce în plină formație care, în-
drumată pe viitor cu atenție și competență va da sce-
nei noastre, ca și estradei de concert (cîntărețul
avînd și reale însușiri pentru muzica de cameră) un
nou și valoros element.
OEDIP
Reluarea capo d’operei lui George Enescu a adus
pe scena Operei Române încununarea solemnă a im-
portantelor manifestări ale Festivalului fiind un pri-
lej de a revedea magnifica creație a lui David Oha-
nezian, în rolul ititiular, a Zenaidei Pallly în Sfinxul,
Dan loirdăchescu în Creon, Elena Cernei — Jocasta,
Vi orei Ban — Marele Preot, loan Hvorov — Thire-
sias și Maria Șindilaru — Antigona, prilej de a sim-
ți fiorul celei mai sublime muzici create de marele
nostru muzician.
AL. C.
Al V-lea Concurs iternațional
„George Enes u“ 1970
VIOARA
Printre întrecerile muzicale internaționale de pres-
tigiu, Concursul închinat memoriei marelui George
Enescu continuă să ocupe unul dintre cele mai im-
portante Jocuri.
în general, concursurile păcătuiesc, fie prin încăr-
carea excesivă a repertoriului, obosind și scăzînd ni-
velul interpretărilor, fie printr-<un exagerat aspect
de virtuozitate, dînd întrecerii artistice un caracter
sportiv. Preocupat de aceste scăderi de care nu sînt
scutite nici cele mai renumite concursuri, comitetul
de organizare a aprobat propunerile catedrei de vi-
oară de la Conservatorul Ciiprian Porumbeseu, adu-
când cîteva modificări repertoriului stabilit pentru
Concursul „George Enescu'4. Aceste modificări n-au în-
târziat să determine atît o ridicare a nivelului de
participare (cantitativ și calitativ), cît și o mai fru-
moasă prestanță a rezultatelor finale. S-a renunțat
la unul dintre cele două Capricii de Paganini, pentru
a estompa caracterul prea pronunțat de virtuozitate,
în schimb, aceeași primă etapă — în oare probele tre-
buie să selecteze riguros calitatea pe criteriul capa-
cității muzicale — s-a impus executarea integrală
a unei Sonate pentru vioară solo de Bach, sau a
Partitei în re minor. Spre deosebire de alți mari vir-
tuozi ai timpului său. Enescu interpreta întotdeauna
o lucrare întreagă de Bach, cu toate reprizele indica-
te. în spiritul acestui respect pentru muzică — cu
deosebire pentru muzica lui Bach — și în vederea
aprecierii posibilităților reale ale tinerilor interpreți,
această modificare a dat o altă pondere etapei în-
tîia. Sonatele sau Impresiile din copilărie de Enescu
se execută integral, în etapa a doua. împărțirea lor
pe două etape nu era determinată de nici o logică
și diminua respectul față de cele trei capodopere
enesciene. Alături de Concertul al șaptelea de Mo-
zart, s-a adăugat — la alegere — și Concertul în la
major. Datorită acestor modificări — care ridică ni-
velul concursului, printr-o mai riguroasă verificare
a muzicalității candidațiilor — în actuala ediție, pe
lingă o prezentare mai bogată, întrecerea a atras
tineri cu titluri de prestigiu. Lupta a fost frumoasă
și la un nivel care poate constitui un omagiu adus
memoriei unuia dintre cei mai mari interpreți din
toate timpurile.
în întâmpinarea lucrării lui Bach, candidații ne-au
prilejuit o pronunțată variație de concepții. Au apă-
rut clare unele poziții logice în cane școala îmbină
armonios toate exigențele stilului, cu preocupările
contemporane privind expresia și vitalitatea discursu-
lui. muzical. Școala sovietică și școala românească se
apropie în cea mai mare măsură de echilibrul mu-
zicii lui Bach. Dacă ar dispare unele grandilocvente
sublinieri rezultate din ediția Flesch, dacă ar mai
dispare și tendința uneori neadecvată și evident ne-
plăcută către gigantismul sonor, problema Bach ar
putea fi considerată rezolvată. Nu ne vom ocupa de
prezentările prețioase care subliniau ostentativ „res-
pectarea originalului44, întruicît, după părerea noastră,
această preocupare „la modă“ poate constitui un
studiu aparte, căruia îi vom da titlul de „false pro-
bleme în interpretarea muzicii lui Bach“. Execuția
integrală a lucrării a produs multe derute. Finalu-
rile au opus deseori rezistențe, provocând încurcături
sau lapsusuri descumpănitoare. Stilul Mozart a fost
rareori atins. Mulți candidați au ales concertul în la,
care nu este mai ușor decît cel în re.
Credem că nici o interpretare n-a putut să reali-
zeze echilibrul între cantilenă și pasaje. Foarte frec-
vent, melodia capătă o densitate care dă sentimentu-
lui o greutate, pe care perfecțiunea expresiei mozar-
tiene nu o cere. De asemenea, exuberanța pasajelor
s-a transformat permanent în bravură. Unele miș-
cări nu au mai fost sprintene ci exagerat repezi. Este
foarte greu să convingi prin alegerea metronomului,
cînd muzica cere să-i pătrundem caracterul care reiese
din mișcare.
Sonata în fa minor de Enescu a fost excelent in-
terpretată de candidații români. în alte interpretări
au apărut mișcări prea repezi, agresivități, îngroșări
în sunet care îndepărtează pe ascultător de caracterul
limpede al fiecărei părți din această minunată lu-
crare. Sonata în la minor, în caracter popular romă-
30
laureatii
vioară
Silvia Marco viei
R. S. România
Premiul I
Ruben Agaronian
U. R. S. S.
Premiul II
Andrei Agoston
R. S. România
Mențiune
Fi lip Hirshorn
U. R. S. S.
Premiul III
Rainer Kussmaul
Re D. Germană
Premiul IV
Eugen Sârbu
R. S. România
Mențiune
Maria Maszalis
R- S. România
Mențiune
Krzystof Jakowicz
R. P. Polonă
Mențiune
PIAN
Dmitri Alekseev
U. R, S. S.
Premiul I
Mack McCray
S. U. A.
Premiul II
Radu Toescu
R. S. România
Premiul III
Enrique Perez de Guzman
Spania
Premiul IV
Manana Doigeașvili
U. R. S. S.
Mențiune
Vladimir Tropp
U. R. S. S.
Mențiune
Aleksandr Malkus
U. R. S. S.
Mențiune
CANTO (femei)
Eugenia Moldoveanu
R. S. România
Premiul I
Niele Ambrazaitite
U. R. S. S.
Premiul II
Nadejda Vainer
U. R. S. S.
Premiul III
Elena Duma
R. S. România
Premiul IV
Barbara Gubisch
R. D. Germană
Mențiune
Rodica Toma
R. S. România
M ențiune
CANTO (bărbați)
Gheorghe Crăsnaru
R. S. România
Premiul I
Konstantin Plujnikov
U. R. S. S.
Premiul II
Emil G hernia n
R. S. România
Premiul III
Dan Zancu
R. S. România
Premiul IV
Mihail Panghe
R. S. România
Mențiune
Dan Șerbac
R. S. România
Mențiune
hesc, a fost puțin abordată de concurenți. Trei in-
terpreți străini și un român au ales această lucrare
extrem de grea. Numai interpretarea violonistului
Eugen Sîrbu a pătruns spiritul și esența emoțională
a acestei capodopere. Ceilalți au respectat un text
încurcat, avînd meritul unei munci deosebite. Din-
tre aceștia, John Snow s-a apropiat totuși mai mult
de aspectele de atmosferă.
Dintre lucrările de compozitori români contempo-
rani, Sonatina de Paul Constantinescu a fost execu-
tată de nouă ori, preferința atestând încă o dată
atracția pe care o exercită echilibrul de bijuterie și
curățenia gîndului românesc din această lucrare. Nici
textul acesta n-a fost pătruns de străini. Reușite au
fost execuțiile Partitei de Alfred Mendelsohn și ale
Sonatei pentru vioară solo de Wilhelm Berger. Vio-
lonistica din prezentările piesei la alegere s-a ridicat
deasupra interpretării în majoritatea pieselor, cu deo-
sebire în Chausson. Concertul, ca probă de ultimă
etapă, ne-a prilejuit și el surprize, dar în general
interpretările au dovedit că juriul nu a greșit ale-
gerea candidaților pentru trecerea în etapa a III-a.
Aceeași apreciere o putem acorda și clasificării fi-
nale, trecând la unele însemnări pe marginea afir-
mării personalității laureaților.
Silvia Marcovici (Premiul I) este un talent auten-
tic prezentat într-o formă foarte egală, foarte echi-
librată. Expresia este caldă, susținută de o trăire
sinceră care emoționează. Tehnica se îmbină armo-
nios și fără ostentație cu sunetul comunicativ, cu
fraza inteligentă, într-o interpretare care servește
bine fiecare stil.
Ruben Agaronian (Premiul II) cultivă cu siguranță
și acuratețe perfectă un gen de bravură la care mu-
zicienii subscriu, numai în măsura în care stilul nu
este forțat. Construcțiile sale sînt în genere solide,
dar dacă ar lipsi unele agresivități, interpretarea ar
fi .mai convingătoare.
Filipp Hirșhorn (Premiul III) este un violonist ma-
tur, cu o desăvîrșită stăpânire scenică. Ceea ce sur-
prinde și scade valoarea interpretărilor sale, perfectă
din punct de vedere tehnic, este o pronunțată nuanță
de manierism care stânjenește urmărirea justă a sti-
lurilor. Cu o exagerată distanțare a nuanțelor, Hirș-
horn creează fluctuații dinamice care fărâmițează
propoziția, fraza și întregul. Aceasta este explicația
— pentru cine n-a observat decît autoritatea cu
care^și prezintă realizările — pentru ce Hirșhorn n-a
trecut înaintea lui Agaronian și pentru ce se distan-
țează de interpretările foarte unitare, solide și pro-
porționate ale Silviei Marcovici.
Rainer Kussmaul (Premiul IV) este un violonist
solid, bine susținut de un extraordinar instrument
(Guadagnini) și de acea imagine sonoră clară, pe
care nu o deranjează o vibrație interioară prea in-
tensă. Umflăturile sunetului pe fiecare trăsătură de
arcuș nu trădează o trăire artistică și de aceea n-am
aderat la stilul concertului său de Mozart.
Andrei Agoston (Mențiune) are o prospețime cap-
tivantă. Are o predilecție (nu de mult timp) pentru
amploare, pentru arcușul mereu în coardă, pentru
bravură. Revenirea la distincția sa naturală i-ar ser-
vi mult în diferențierea stilurilor.
Eugen Sîrbu (Mențiune) este un violonist plin de
daruri. Succesele, graba de a-și atinge idealul nu-1
ajută să păstreze întotdeauna echilibrul realizărilor
sale. Dacă el s-ar fi putut ridica în toate probele
etapelor la nivelul realizării Sonatei a Il-a de Enescu
ar fi ocupat alt loc în clasificare.
Maria Masalici (Mențiune) impresionează printr-o
distincție a frazei, printr-o stăpânire frumoasă și
inteligentă a stilului, diferențiat de la o piesă la
alta. A avut cea mai bună realizare a Poemului de
Chausson.
Krysztof Jakowicz (Mențiune), un violonist matur,
un muzician care, ou o sonoritate fără amploare,
construiește inteligent edificiul lucrărilor.
Dincolo de aceste rezultate care s-au limitat la
numărul prevăzut de premii și mențiuni, au rămas
încă mulți tineri de valoare, cu multe realizări ex-
cepționale, cu calități și perspective incontestabile.
Unele nepotriviri temperamentale cu lucrările alese
(sau cerute), unele efecte ale tracului sau ale obo-
selii i-au oprit la două treimi din urcușul spre suc-
cesul deplin. Ei trebuie însă .să considere că partici-
parea la două etape într-un concurs care a avut un
asemenea nivel este totuși un succes și o promisiune
de viitor.
Colaborarea pianiștilor este în orice împrejurare
de mare importanță, prin mijlocirea ei determinîn-
du-se calitatea muzicii în întreg ansamblul lucrări-
lor. Și în acest sens trebuie să relevăm aportul ca-
litativ al pianistelor sovietice și românce care au
apărut la nivelul cerut de o asemenea competiție.
Nu putem cita toate aceste demne colaboratoare, dar
trebuie să evidențiem pe Natalia Ijewskaia și pe
Marietta Leonte care au interpretat alături de Ru-
ben Agaronian și Eugen Sîrbu, Sonata în la minor de
Geonge Enescu, interpretările fiind premiate de Uni-
unea Compozitorilor. Trebuie de asemenea relevat
acompaniamentul etapei a treia pe care dirijorul
Ilarion lonescu Galați, violonist și el, a știut să-ll facă
suplu și adaptat perfect la intențiile soliștilor. Orches-
tra Banatul din Timișoara a răspuns acestor intenții
•ou seriozitate.
împletind aceste aspecte esențiale ale ediției a
cincea, Concursul internațional „George Enescu" a
demonstrat o înaltă ținută artistică răspunzând demn
titlului de concurs de interpretare. Important de sub-
liniat este faptul că unele subtilități și particularități
stilistice enesciene au apărut și în prezentările unor
violoniști din alte școli, demonstrând circulația valo-
rilor estetice pe care școala românească își constru-
iește edificiul. întâlnirea capătă astfel o înaltă sem-
nificație artistică și ne convinge că sîntem pe un
drum bun.
GEORGE MANOLIU
PIAN
Concursul de pian, care s-a desfășurat conform
unei frumoase tradiții în istorica sală a Ateneului,
a suscitat și în acest an un deosebit interes. 31 de
concurenți din 15 țări au evoluat în fața unui pu-
blic numeros și entuziast, străduindu-se să facă față
unui program dificil și diferit față de edițiile prece-
31
dente.Astfel, o dată cu numărul mai mare de opere
muzicale propuse la alegere, regulamentul concursu-
lui a acordat o importanță sporită primei etape, can-
titativ și calitativ, dind posibilitatea aprecierii com-
plexe a candidaților din primul moment, în piese
de Bach, Beethoven, Chopin, Debussy, Enescu.
Etapa a ll-a a fost consacrată unor opere muzi-
cale din secolele XIX și XX, iar cea finală, în două
ședințe, Sonatei nr. 1 in fa diez minor de Enescu
și concertului cu orchestra.
Juriul, alcătuit din cunoscute personalități muzi-
cale, profesori și pianiști concertiști din 9 țări, a
urmărit cu răbdare, înțelegere, dar și binevenită exi-
gență desfășurarea etapelor, fiind anul acesta în si-
tuația de a aprecia mai ușor poate decît în trecut
valoarea concurenților îndeosebi în prima etapă, de-
oarece numărul celor cu certe calități a fost mai
restrîns. Aceasta nu a diminuat însă calitatea con-
cursului. așa cum s-ar fi părut în primele zile, ci
din contra, a prilejuit o interesantă confruntare de
talente diferite structural, de școli și orientări in-
terpretative. pianistice.
Două ni s-au părut a fi principalele orientări care
au suscitat discuții vii și au făcut pasionantă urmă-
rirea, în special în ultima etapă, a evoluției concu-
renților : 1. O orientare contemporană, mergînd că-
tre perfecțiunea tehnică, ,,electronică”, a execuției
pianistice ; 2. O orientare tradițională, căutînd relie-
farea maximă a conținutului expresiv al operelor
interpretate.
Reprezentantul primului ,,curent14 este pianistul so-
vietic Dmitri Alekseev, titularul premiului I. Evo-
luția sa de-a lungul celor trei etape a fost o foarte
interesantă demonstrație de pianistică. Acest
tînăr are o impecabilă ținută instrumentală, o capa-
citate uluitoare de sesizare și învingere a tuturor
dificultăților, o admirabilă școală pianistică ; el se
așază la pian cu simplitate, hotărîre și cîntă cu în-
dîrj.ire, realizînd efecte ce ies parcă din sfera umană,
păti’unzînd în cosmos. Totul pare a fi perfect cal-
culat dinainte, ca la o lansare, și realizat integral,
fără șovăieli, fără greșeli. Pianistul nu este influențat
de nimic din ceea ce se petrece în jur, nici de o în-
trerupere, nici de reacția publicului etc. O dată de-
clanșat, el merge înainte infailibili, fără a gîndi și a
simți, prea mult. Aceasta a făcut ca toate
piesele de factură meditativă (de altfel foar-
te puține în repertoriul său) să sufere de lipsa unui
fior lăuntric, a fanteziei, a înțelegerii complexe, iar
Prokofiev, compozitor preferat, să fie prezentat mai
mult sub aspectul lui „vulcanic44, cu un dramatism
„tehnic44 de mare anvergură. Juriul, apreciind cali-
tățile cu totul deosebite ale acestui concurent, i a
acordat recompensa maximă și în plus distincția
Uniunii Compozitorilor din R.S. România pentru in-
terpretarea creației românești în etapa a ll-a. Ne
punem totuși o firească întrebare .în legătură cu
evoluția acestui admirabil tehnician al pianului, care
nu știe să viseze la 20 de ani : Va putea oare să
înțeleagă mai complex fenomenul muzical ? Cum se
va dezvolta în viitor din punct de vedere artistic ?
Ne întrebăm cu atît de mult cu cît de la Concursul
„Marguerite Long — Jacques Thibaud44 de la Paris
din 1969, unde l-am ascultat în același Concert nr 3
de Prokofiev nu am remarcat met o modificare în
sensul împlinirii artistice, ci doar poate o mai per-
fectă realizare strict pianistică. Dar să ne amintim
cuvintele rostite odată de George Enescu: „Trăim
astăzi sub semnul perfecțiunii. Se cere în fiecare
seară o sonată perfectă, fără o singură notă falsă,
așa cum se cere în februarie un ciorchine de struguri
proaspeți fără o boabă putredă. Este și într-un caz
și într-altul, miracolul frigului artificial. Perfecțiu-
nea nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este
să vibrezi tu singur și să faci pe alții să vibreze...”
Sau, în legătură cu un mare tehnician : „... la sfîr-
șitul unui asemenea concert rămîi fără îndoială uluit,
dar niciodată fericit...'6
Al doilea „curent44 pe care l-am menționat a fost
reprezentat de pianistul american Mack McCray (pre-
miul II). McCray este o apariție nu mai puțin sur-
prinzătoare decît Alekseev, dar situat în extrema opu-
să. Coborînd parcă din secolul trecut, pianistul ne
invită cu o elegantă modestie în lumea lui de nes-
pusă bunătate și bogăție sufletească, de aleasă me-
ditație poetică și filozofică.
Deși adesea cu unele insuficiențe de ordin tehnic
sau cu o anumită lipsă de robustețe, interpretarea
lui convinge și transpune chiar atunci cînd, în păr-
țile lirice se lasă prea mult furat de fantezie. Preludiul și
Fuga de Bach, Sonata de Liszt și partea a II-a. a Concer-
tului în re minor de Brahms au fost culmi de poezie și re-
culegere ; o liniște olimpiană, un senin de mare pro-
funzime, după care furtuna dezlănțuită treptat, cu
o mare știință a dozajului și a gradației pînă la o
nebănuită grandoare, apare ca o binefacere, cuprin-
zînd orchestra, publicul, totul... Este foarte interesant
de remarcat cum acest talent abordează și muzica
modernă cu aceeași rafinată sensibilitate, nefiind mai
prejos nici în Stravinsky sau în piesele românești
din etapa a ll-a (pentru care a primit pe drept cu-
vînt distincția Uniunii Compozitorilor). McCray este
un artist complex, cu certe perspective de perfecțio-
nare și .evoluție.
Premiile III și IV se situează într-o categorie in-
termediară, mai echilibrată, poate, fără a cumula în-
să calitățile celor doi pianiști citați pînă acum.
Radu Toescu (R.S.R.) a avut pe parcursul celor
trei etape o evoluție ascendentă. La început mai
puțin convingător in părțile lirice și cu o sonoritate
adesea cam aspră, el s-a echilibrat de-a lungul eta-
pei a II-a, dîndu-ne o versiune a Sonatei de Enescu
de o mare bogăție interioară (primind și distincția
Uniunii Compozitorilor pentru etapa a IlI-a). în con-
certul cu orchestra am putut admira o natură pia-
nistică complexă, un talent robust care, dacă va
lucra și de acum înainte pe măsura propriilor cerin-
țe, va putea realiza o frumoasă carieră artistică.
Enrique Perez de Guzman (Spania), serios și foarte
bine pregătit, este un pianist cu mari calități pe
care nu le-a pus însă integral în valoare. Interpre-
tarea sa are adesea un caracter obiectiv, reținut și
de aceea în piesele de mare anvergură (ca de pildă,
Concertul nr. 1 de Brahms) nu duce întotdeauna
pînă la capăt linia mare a tensiunii artistice. Aceasta
însă nu l-a împiedicat să realizeze pagini de o dis-
tinsă ținută artistică (Toccata de Paul Constantinescu
a fost surprinzător de bine înțeleasă, adueîndu-i dis-
32
tincția Uniunii Compozitorilor pentru etapa a Il-a),
care i-au confirmat talentul și posibilitățile de dez-
voltare.
Cei trei concurenți sovietici, care au primit menți-
uni, au avut o evoluție inegală în concurs, meritând
însă pentru unele din realizările lor aprecieri deose-
bite : Manana Doigeașvili, prezență artistică distinsă,
care ne-a oferit, printre altele, o foarte reușită ver-
siune a Sonatei de Enescu (Distincția Uniunii Compo-
zitorilor) ; Vladimir Tropp, temperament frămintat,
sensibilitate dură, neinteresant la început, dar realizat
în Concertul în do minor de Rahmaninov ; Aleksandr
Malkus, foarte sensibil, uneori afectat, admirabil în
Dansul piticilor de Liszt.
Concurenții români Anatol Dub și Petru Gros-
smann, care, ajunși în etapa a IlI-a, nu au primit
nici o distincție, nu au reușit să-și pună în evidență
'calitățile, arătând pînă la sfîrșit o insuficientă experi-
ență și, de aici, o inevitabilă reținere în exprimare.
Da o privire de ansamblu asupra actualei ediții a
concursului, ne dăm seama că dificultatea aprecierii
a fost pînă la urmă deosebită, orientările menționate
la început fiind fiecare valabile și reflectând tendințele
actuale, prezente în toate domeniile activității
muzicale și artistice în general. A opta exclusiv și
categoric pentru una sau alta înseamnă a simplifica
realitatea artistică cu care venim în contact. Ar tre-
bui să putem urmări în amănunt evoluția ulterioară
a tinerilor, pe parcursul unei perioade mai îndelun-
gate, pentru a trage apoi anumite concluzii din pers-
pectiva timpului.
Preocupat de aceeași problematică, criticul muzical
Anidre Lavagne își exprimă mali categoric părerea în-
tr-un articol foarte laudativ la adresa Festivalului și
Concursului „Enescu" : „...Deși la un nivel ridicat,
întîlnim aici, ea și în alte părți, uriași pe plan tehnic
și copii pe plan artistic. Prea muilți tineri, obnubilați
de acrobație, uită că inima umană nu-și va schimba
niciodată condiția și exigențele. Cît de rari erau
aceia, «care aveau sufletul iîn degete»... Marea artă va
fii totdeauna arta expresiei umane și Enescu în mod
cert nu m-ar fi dezmințit L.“ (De Figaro, 23 septem-
brie 1970.).
Ceea ce trebuie remarcat în încheiere este inte-
resul continuu de care se bucură Concursul nostru
în rândul tinerilor interpreți, înțelegerea sporită a
esenței operei enesciene și entuziasmul acestui sa-
crificiu pe altarul artei. Și dacă Concursul își atinge
scopul, aceasta se datorește și organizării sale, care
— așa cum remarca Marchizul de Gontaut-Biron în
discursul său de la festivitatea de încheiere a Fes-
tivalului și Concursului — a creat „o ambianță alea-
să, de sensibilitate și caldă prietenie, o .atmosferă
cordială, o generozitate sufletească excepțională".
GRIGORE BĂRGAUANU
CANTO
Importanța unui concurs de interpretare, pentru
afirmarea tinerilor talente, nu mai are nevoie de
confirmări. Chiar fără a căuta mai departe în pal-
maresul diferitelor competiții existente în acest mo-
ment în lume, însuși Concursul „George Enescu"
oferă suficiente exemple. Nume astăzi lansate în
teatrul liric, și-au cucerit primele recunoașteri în
cadrul edițiilor anterioare — Dan lordăchescu, Ma-
rina Krilovici, Elena Simionescu, Ludovic Spiess,
Ladislau Kenya, Viorica Cortez, Ion Buzea, Vasile
Martinoiu, Maria Sllătinaru — devenind cu timpul
valori de seamă ale artei românești. Cu bună seamă,
primele reușite, astfel confirmate de evoluții ulteri-
oare, au demonstrat eficiența Concursului, seriozita-
tea profesională a hotărîrilor. în comparație cu cele-
lalte secții — pian, vioară — secția de canto are un
apreciabil accent competitiv. Mai mult decît în cele-
lalte domenii interpretative, aici momentul este de-
terminant, oferind sau nu Condițiile succesului. Pe de
altă parte, repertoriul, de largă circulație — poate
și de mai largă accesibilitate — aduce o afluență de
pa r tic ipa re d eosebi t ă.
Comparînd ediția din acest an — a patra în isto-
ria celor cinci Concursuri „George Enescu" — putem
considera, fără prea multă asprime, că se situează
oarecum sub nivelul celei precedente, fără a atinge
nivelul primelor două, în care abundența de glasuri
de mare calitate atrăsese aproape centrul de interes
al manifestărilor, în general. Explicația ar putea fi
găsită în marele număr de concursuri de canto, anu-
ale, care solicită aceleași participări cu șanse de suc-
ces. De asemenea repertoriul, fără o specializare care
ar putea deveni un element de recomandare al tînă-
rului, în cariera sa, limitează de asemenea pretențiile
la un nivel mediu. De fapt, această problemă a reper-
toriului — discutată și acum trei ani în paginile re-
vistei MUZICA — continuă să fie rezolvată cu un
minimum de pretenții muzicale. Intr-adevăr Con-
cursul „George Enescu” solicită participantului aco-
perirea tuturor genurilor importante — lidd,
oratoriu (sau arie preclasică ?), operă de
Mozart, Operă romantică, o piesă româ-
nească, o lucrare de Enescu. Dar, dacă fa-
cem suma repertoriului ide operă, limitarea la lucrări
de Verdi, Rossini, Donizetti, Puccini, Massenet in-
dică și o limitare a interesului artistic și orientării
interpretative a concurenților. Aceleași remarci în
domeniul liedului, în care întâlnim sau piese arhi-
cîntate, sau altele prea puțin semnificative. Excep-
țiile au fost destul de rare. Capitolul cel mai defici-
tar, chiar față de primele două ediții ale Concursu-
lui, continuă să fie muzica enesciană, deși tocmai
aceasta justifică includerea secției de canto. Muzica
vocală a lui Enescu este departe de a se limita la
ciclul! pe versurile lui idement Marot (cîntate de
astă dată numai separat). Scopul răspândirii, prin
intermediul concurenților, a lucrărilor Maestrului,
este astfel ineficient ; acest aspect ar trebui să intre
în preocupările tematicii viitoarelor competiții. Mai
ales ținînd seama că pagini de valoare mai există
în creația enesciană.
Din punct de vedere al participărilor, se poate
aprecia că nivelul calitativ nu a atins niveluri deo-
sebite decât în cîteva cazuri destul de rare — con-
curentele sovietice, Niele Amibrazaitite, Nade j da Vai-
ner, concurenții români Gheorghe Crăsnaru, Mihai
Panghe, Rodica Mitrică, Dan Zancu. Nu toți au ajuns
■însă în clasificarea meritată de voce, din cauza dife-
rențierii pregătirii artistice, a alegerii repertoriului,
33
etc. Alții, și aici concurentul Konstantin Plujnikov
(U.R.S.S.) este un exemplu deosebit, s-au impus
prin dovada unei pregătiri muzicale și tehnice care
depășesc posibilitățile naturale ; aceiași remarcă și
pentru Eugenia Moldoveanu — România. în fine,
majoritatea au pus dificile probleme juriului, cerînd
aprecieri extrem de delicat delimitate, pentru o
notare corespunzătoare nivelului oscilant ca muzi-
calitate, însușiri și tehnică. Rezultatele finale reflectă,
în general, această judiciozitate a juriului, care a
avut greaua misiune de a distinge premianți dintr-o
serie mai puțin generoasă artistic, decît am fi aștep-
tat. Vorbind despre juriu, se cuvine să remarcăm
cîteva prezențe de prestigiu — Pietro Argento —
Italia, Menelaos Pallandios — Grecia, Redvers Lle-
wellyn — Anglia — Joszef Re ti — Ungaria. Pre-
ședintele juriului, Octav Enigărescu, membri din par-
tea țării gazdă — praf. Arta Florescu și prof. Stella
Simonetti — au adus o contribuție substanțială nive-
lului profesional al lucrărilor, afirmînd principiile
unei școli de interpretare cu valori recunoscute pre-
tutindeni. O dată cu pronunțarea rezultatelor, noi
nume au fost plasate în atenția publicului. Timpul,
cuprinzînd realizările pe care medaliații le dato-
rează victoriei din Concurs, va aduce suprema con-
sacrare — aceea a reușitei de carieră — conferind
acestui capitol de abea încheiat rezonanța artistică
demnă de tradiția edițiilor anterioare.
GR. C.
Mărturii
Pe lingă recitalurile, concertele,
reprezentațiile de operă și balet,
Festivalul și Concursul internațional
„George Enescu “ din septembrie
1970 a prilejuit muzicienilor și
oamenilor noștri de artă numeroase
contacte personale cu oaspeții Fes-
tivalului, virtuozi, dirijori, compo-
zitori, ansambluri simfonice sau de
cameră și pedagogi cu renume,
membri în juriile Concursului sau
numai observatori ai prestigioasei
manifestări trienale de la București,
întilnirile și convorbirile cu oaspe-
ții străini au fost consemnate în
mai multe interviuri și dări de
seamă, publicate în presa noastră
în cele aproape trei săptămiîni cit
a durat cea de a cincea ediție a
Festivalului. Am dori .să consemnăm
și noi rezumatul cîtorva dintre
convorbirile pe care le-am avut cu
muzicienii străini de-a lungul Fes-
tivalului, deoarece ele constituie un
ecou al opiniilor diverse exprimate
de artișiti veniți din numeroase
țări, nutrind același interes pentru
arta muzicală contemporană și ma-
nifestările ei variate.
Dirijorul Pietro Argento (Italia),
membru în juriul Concursului de
canto, a subliniat insistent calită-
țile deosebite vocale ale concuren-
ților români și excelenta lor pre-
gătire artistică :
— Am plecat de la multe Con-
cursuri, din diferite părți ale lumii,
cu impresia că arta cîntului este
pentru foarte numeroși interpreți
vocali, ca și pentru maeștrii care
îi pregătesc, numai un joc gratuit
de sunete frumoase, dar, în ulti-
ma analiză, goale. Aceasta este o
profundă eroare și un păcat marc
contra muzicii însăși, sărăcind-o de
conținutul artistic și transformând-o
într-un fel de joc de virtuozitate.
O tehnică, oricît de cizelată, dacă
nu se bazează pe muzicalitatea in-
terpretului, pe o vastă și adîncă
cultură artistică, rămîne artificială
și nu împărtășește nimic. Tehnica
nu este decît mijlocul adecvat de
a turna o experiență vitală, un
conținut uman în expresia cîntată.
Interpretului îi trebuie arta care face
dintr-un șir de note clare ceva
neașteptat și .viu, așadar cîntec. Sînt
bucuros că am descoperit în Româ-
nia tineri nu numai cu voci exce-
lente, a căror educație poartă pe-
cetea disciplinei clasice, de belcanto,
dar și darurile rare ale muzicali-
tății, ale unui temperament artis-
tic datorită căruia cîntecul dobin-
dește sens și savoare fiind străbă-
tut continuu de un fir de aur duc-
til, pe care îl numim sensibilitate,
interpretarea devenind, la diferite
trepte ale evoluției și personalită-
ții cîntăreților, o confesiune lirică
sau dramatică, după natura reper-
toriului. E greu să izolezi pe acești
tineri concurenți de viața dumnea-
voastră muzicală, care, prin aseme-
nea elemente, prezintă contururile
sigure ale unei școli de canto româ-
nești, admirabil înzestrată și concen-
trată asupra pregătirii complete a
viitorilor cîntăreți, dintre care, sînt
sigur, mulți vor aduce lauri artei
dumneavoastră vocale în lumea în-
treagă. Cred că România se află
în situația privilegiată de a furniza
artei contemporane a cîntului in-
terpreți care trezesc uimirea și
admirația ascultătorilor.
într-o scurtă convorbire avută
cu Henryk Szeryng, virtuozul de
vioară mexican, acesta s-a expri-
mat în termeni deosebit de elogios i
despre Festival, socotindu-1, în
această a cincea ediție a sa, o ma-
nifestare impusă definitiv atenției
muzicienilor de pretutindeni. Repe-
tarea lui din trei în trei ani oferă
publicului și artiștilor prezenți la
București „ocazia de a participa la
pașii pe care muzica îi face în
România și în lume, să sesizeze
pendularea misterioasă a timpului
oglindită în transformările, evoluția
schimbarea și cristalizarea criterii-
lor de judecată în artă^.
— Concursul de la București a
lansat, la edițiile sale anterioare,
tineri virtuozi de talent, confirmați
prin activitatea lor concertistică
ulterioară — ne-a spus Szeryng.
Ajunge să mă refer la Claire Ber-
nard, care și-a asigurat un loc deo-
sebit nu numai în țara sa, ci și
în viața concertistică internațională.
Anul acesta am mare încredere în
concurenta Silvia Marcovici, care,
dincolo de o dotare tehnică sur-
prinzător de matură pentru vîrsta
ce-o are, exprimă ceva foarte uman,
sincer pînă la confesiune și lipsit
de orice convenționalism prin sti-
lul ei. Tonul, de pe acum atît de
sigur și de personal, va deveni în
curînd de cea mai pură și suavă
muzicalitate, îneît o asculți cu o
delicată și rară plăcere. Școala pro-
34
fesorului Ștefan Gheorghiu se do-
vedește a da roade remarcabile.
Cu Georges Aurie am avut ocazia
unor convorbiri mai dese, el fiind
venit de astă dată ca observator la
Festival, ceea ce i-a îngăduit să asis-
te la multe dintre concerte, ca și la
o mare parte a Concursurilor de
canto, vioară și pian.
— A.flîndu-mă din nou la Bucu-
rești, mă captivează ca și cu ocazia
vizitelor mele anterioare, farmecul
în care se îmbracă aici realitatea
directă — am aflat de la maestrul
Aurie. Caracterul ei de vitalism di-
namic, de uman, este îmbogățit me-
reu de simpatia și afinitatea natu-
rală a publicului românesc pentru
muzică. Este aceasta o notă de no-
blețe sufletească, care te ferește să
fii frivol și împrumută seriozitate
tuturor manifestărilor de artă. Pînă
și un taraf, pe care l-am ascultat la
Băneasa, într-una din aceste zile
atît de pline de muzică, ne-a uimit
pe toți prin seriozitatea aceea rară,
care face din orice muzică, o sărbă-
toare. Am ascultat cu acest prilej
un țambalagiu, care este un artist
desăvîrșit nu numai al instrumentu-
lui său, dar și al formelor muzicale,
fiindcă știe să urzească variații ori-
ginale pe temele populare cu o rigo-
are a fanteziei și cu un simț al con-
strucției demne de invidiat. Am au-
zit și un naist, care învie pe fluierul
pe care cîntă cu virtuozitate parcă
graiul lui Azpollo. Vioara, vocile cîn-
tăreților populari sînt mereu pline,
proaspete și puternice. O astfel de
muzică este înțeleasă pretutindeni,
fiind imaginea unor înzestrări firești,
care se afirmă, la o altă scară, și in
prezenta ediție a festivalului. Este
atît de multă muzică bună și artiști
atît de minunați — pină și în rîndu-
rile tinerilor concurenți — încit îți
trebuie un efort continuu ca să faci
cu toată obiectivitatea critică dife-
rențierile de nivel și de nuanță între
ei. Concursul și Festivalul interna-
țional „George Enescu” și-a cucerit
o stimă și un interes care sînt rezul-
tatul însuflețirii și priceperii ce stau
la baza organizării, la București, a
acestui festin al muzicii. într-o astfel
de manifestare, o întreagă cultură
își dezvăluie sufletul, caracterul ei
individualizat. Ne bucurăm de cîte
ori, noi francezii ne recunoaștem cu
toții sufletul în sufletul culturii ro-
mânești. Ce înalt și pur optimism se
ridică, ca o flacără, din ceea ce în-
treprind tinerii dumneavoastră com-
pozitorV. Chiar dacă personal nu sînt
de acord cu absolut tot ce scriu ei,
am descoperit în lucrările lor —
pînă și in cele ce sînt doar con-
strucții de virtuozități tehnice —
flacăra pîlpîind pe comoara talentu-
lui. Multe dintre aceste lucrări sînt
încercări extrem de interesante, în
cel mai bun înțeles al cuvîntului,
care demonstrează vastul laborator
al muzicii din această țară. Nu soco-
tesc un păcat tentativele de a rupe
barierele formulelor obișnuite, fiind
că ele sînt un bun exercițiu pentru a
avea curajul de a rupe mai tîrziu
și cu tot ce nu e decît efemer din
ceea ce ne aduce moda în artă.
Compozitorii români vor izbuti, așa
cum a izbutit Enescu, deoarece știu
să împrumute o expresie proprie și
adevărată multora din creațiile lor.
Pentru ei, întâlnirea cu muzica și cu
muzicienii din lumea întreagă, în ca-
drul Festivalului, este o învățătură
prețioasă. Ne-a plăcut să-i desco-
perim mereu prezenți și mereu aten-
ți la atît de bogatele momente ale
celor șaptesprezece seri și zile de
Festival.
— Am auzit vorbindu-se atît de
des și elogios, la Paris, despre Fes-
tivalul de la București, îneît am
ținut să fiu și eu prezent în concer-
tele lui din acest an — ne-a spus pi-
anistul Gybrgy Cziffra. Am aflat de
la d-l Marescotti despre înaltul ni-
vel și exigența absolută ce domină
concursul de pian din acest an, în
fața unui juriu de specialiști. Perso-
nal socotesc utile concursurile, chiar
clacă nu toate corespund criteriilor
maxime de valorificare a talentelor
și pregătirii. Chiar în acest caz însă,
pentru tinerii interpreți ele sînt ni-
ște confruntări de-a dreptul drama-
tice, duse pînă la culmea efortului
de concentrare și de exprimare a
ceea ce este maximum et optimum
într-înșii. în felul unei secțiuni, orice
Concurs oferă imaginea pregătirii
tehnice și a culturii artistice a țări-
lor de origină ale concurenților, ni-
velul pedagogiei din ele, obținîndu-
se sinteze dacă nu complete, în
orice caz prețioase ca sursă de in-
formație artistică. Poate că nu în
toate Concursurile se afirmă, dintr-o
dată, mari talente, dar în absolut
toate tinerii virtuozi cîștigă un
exercițiu al înfruntării cu judecă-
tori severi și mai cîștigă și gustul
emulației, fără de care evoluția nu
are un dinam continuu și puternic.
Comparația cu alții, mai buni decît
noi, este permanent ademenitoare și
perspectivele pe care le deschide a-
siipra propriilor noastre posibilități
și a propriei noastre personalități
justifică pe deplin Concursurile. La
București, Concursul căruia concer-
tele Festivalului i-au conferit multă
strălucire, își capătă toată valoarea
de manifestare artistică completă.
Interesante ni s-au părut și obser-
vațiile făcute de balerina Irina Kol-
pakova, artistă a poiporului a
U.R.S.S., care a apărut pe scena O-
perei Române cu ansamblul de balet
al Teatrului „S. M. Kirov” din Le-
ningrad.
— Publicul românesc are o exce-
lentă cultură a baletului, deoarece
am observat că reacționează perfect
la toate nuanțele tehnice și expre-
sive ale interpretării — a mărturisit
artista sovietică. El a recunoscut cu
desăvîrșită siguranță momentele cele
mai bune din reprezentațiile noastre
și a identificat talentele și virtuozi-
tățile solistice, după cum a știut să
prețuiască și ansamblul pentru evo-
luțiile sale cele mai reușite. Aș
spune că puterea de dăruire și de
incantație a unui artist de balet se
afirmă în toată plenitudinea ei doar
în contact cu un public sensibil și
avizat. Publicul de la București este
un asemenea judecător plin de sen-
sibilitate, în prezența căruia noi, le-
ningrădenii am avut continuu im-
presia unor adevărate premiere în
spectacole de rezistență ale reperto-
riului nostru.
GEORGE SBARCEA
Konstantin
Sergheev
Eveniment de seamă în cadrul
manifestărilor Festivalului Interna-
țional „George Enescu”, (turneul an-
samblului de balet al teatrului „Ki-
rov” din Leningrad ne-a prilejuit
reîntilnirea cu acel valoros colectiv
artistic care, în urmă cu 15 ani, a
mai oferit clipe de neuitat spectato-
rilor bucureșteni.
De data aceasta am avut prilejul
să admirăm măiestria greu de atins
în două balete de întâietate în afișul
spectacolelor genului — „Lacul le-
bedelor” și „Giselle” — împreună cu
a treia seară de anvergură a elegan-
ței, virtuozității și expresivității co-
regrafice, demonstrată în „Chopini-
35
ana”, în adaptarea părții I din Sim-
fonia Leningradului de Sostacovici
și într-o serie de fragmente repre-
zentative, realizate pe o muzică de-
dwată inițial dansului. Am avut ast-
fel ocazia plăcutei întâlnirii cu Kons-
tantin Sengheev, al cărui nume poate
fi cu greu uitat de acei pentru care
arta Tenpsihorei înseamnă un plus
de atracție și înțelegere pentru fru-
musețe. Ciu obișnuita și cunoscuta
amabilitate, cu care-,și conduce orele
de repetiții — adevărate demonstra-
ții pediagogioe și artistice — Kon-
stantin Sengheev a răspuns întrebă-
rilor menite să prezinte cititorilor
cîteva aspecte semnificative ale
muncii colectiv ului.
1. Pentru publicul românesc, nu-
mele dv. este cunoscut ca unul din
dansatorii clasici de frunte ai ba-
letului leningrădean, care au colabo-
rat la afirmarea pe plan interna-
țional a acestui colectiv valoros.
Ne-ați putea spune care au fost lini-
ile generale de orientare în alcătui-
rea repertoriului dv. de dansator?
încă din primii ani de dans am
fost călăuzit de ideea găsirii unor
imagini personale pentru rolurile ce
le aveam de isusținut pe această
scenă. Alcătuindu-mi un repertoriu
de preferință clasic, formarea
mea ca interpret s-a orientat după
criteriul că principalul în obținerea
unui profil creator de către fiecare
dansator este modul în care el reu-
șește să îmbine arta dansului cu cea
actoricească, capacitatea sa de a-și
făuri o măiestrie interpretativă uni-
tară, care să cuprindă atît pe cea de
dansator cît și pe cea de actor. A-
cest dublu aspect al responsabilității
față de rol m-a apropiat și m-a con-
topit ani de-a rîndul cu personajele
unor balete din secolul trecut sau
din vremea mea, balete în care am
găsit înscrise unele psihologii și
fapte demne de a căuta să le dezvă-
lui mai amplu și mai convingător:
Siegfried (Lacul lebedelor), Prințul
Deșire (Frumoasa adormită). Prințul
(Spărgătorul de nuci), Albert (Gi-
selle), Basil (Don Quijotte), Vațlav
(Fîntîna din Bahcisarai), Andrei
(Taras Bulba), Solor (Baiadera),
Romeo (Romeo și Julieta), Lenny
(în calea trăsnetului) etc. Aceste
personaje erau exponenții unor
ideăluri superioare, cărora in-
terpretul trebuie să le dea glas,
ceea ce atrăgea după sine necesita-
tea găsirii unor mijloace coregrafice
corespunzătoare, eliberate de con-
venționalism, conformism, tehnici-
36
tate în sine, dans pentru dans. Ele
cereau acel ceva în plus, către care
mă simțisem atras și care mă făceau
ca seară de seară să glăsuiesc ceva
nou prin arta dansului meu.
în acest sens îmi amintesc cu
multă căldură de rolul Romeo din
baletul Romeo și Julieta de Serghei
Prokofiev, a cărui premieră mon-
dială am realizat-o pe scena teatru-
lui nostru în anul 1940, avînd-o ca
inimitabilă parteneră în rolul Julie-
tei pe G alin a U lan ova. A fost — pot
spune — o perioadă de viață în care
am încercat pe deplin senzația dep-
linei fuziuni a trăirilor artistice,
•contopirea totală în dramatismul ac-
toricesc.
De mai mulți ani îndepliniți și
funcția de maestru coregraf la acest
colectiv. V-am ruga să ne vorbiți
despre această muncă și despre rea-
lizările obținute de dv.
începuturile preocupărilor mele
pentru munca de maestru coregraf
datează încă din anul 1946, cînd,
aflindiu-mă în Ural cu Serghei Pro-
kofiev, al cărui Romeo îl realizasem,
acesta mi-a acordat încrederea sa
solicițindu-mă în alcătuirea partitu-
rii regizorale a noului său balet
„•Cenușăreasa".
De la acest „debut" regizoral au
trecut 10 ani, pînă cînd am semnat
coregrafia unui alt balet de mari
proporții. Acesta a fost „în calea
trăsnetului**, inspirat de romanul
scriitorului american Peter Abra-
hams, care aducea pe scenă cuplul
modern, Romeo și Julieta. Despăr-
țiți și ajunși jertfă unei uri mai
puternice, mai profunde și mai
largi ca întindere socială decît cea
a familiilor Montecchi și Capuletti,
tînărul de culoare Lenny și fata
albă Sarry sînt zugrăviți în zbuciu-
mul sentimentelor lor de o partitură
plină de culoare și forță de expresie,
a compozitorului azerbaidgian Kara
Karaev. Personal, am căutat să dau
viață acestui balet recreind cît mai
aproape de ochiul și sufletul spec-
tatorului contemporan iubirea sin-
ceră și mai puternică decît segrega-
ția rasială. în compunerea partiturii
dansante am avut de rezolvat com-
plicate planuri draimaturgice izvorî te
din complexitatea fluctuațiilor spi-
rituale și afective, de profundă re-
zonanță psihologică. Rolul Lenny, pe
care l-am și dansat în acest specta-
col, ridica în fiecare seară cerința
unei integrări definitive cu persona-
jul, cu particularitățile sale națio-
nale și psihologice.
Preocuparea de a da viață unor
noi balete a continuat, chiar și
atunci cînd am lucrat la reedita-
rea unor montării perimate din re-
pertoriul curent al ansamblului.
Chiar în toamna acestui an, în lu-
na noiembrie este prevăzută pre-
miera baletului „Hamlet" de com-
pozitorul leningrădean Cervinski.
Ca și în alte balete anterioare
montate pe muzică de Ceaikovski,
ideea transpunerii în dans a cu-
noscutei tragedii a lui Shakespe-
are este generată de suculența te-
matică și de dramatismul acestei
capodopere. Intenționez să fac
din acest spectacol coregrafic, con-
centrat în trei acte, o sinteză a
măiestriei actoricești, capabilă să
ilustreze și să dea un chip scenic
așteptat glodurilor și acțiunilor ero-
ilor shakespearieni binecunoscuți.
Filozofia — atît de complexă, pro-
fundă și zguduitoare — a dat naș-
tere unei muzici de o deosebită
sugestivitate și expresie dramatică.
Urmează ca, în aceeași măsură,
dansul să corespundă cerințelor
respectivei surse literare. Este o
•răspundere grea, al cărui rezultat
de rezonanță, înțelegere și asen-
timent la public îl aștept cu vă-
dită emoție.
Scena leningrădeană este renu-
mită ca una din cele mai prețuite
pentru transpunerea repertoriului
clasic. Paralel cil titlurile de acest
gen, observăm o preocupare apar-
te acordată lucrărilor noi, căutări-
lor de înoire a stilului. Ce ne-ați
putea vorbi despre diversitatea sti-
listică abordată de ansamblul Dv ?
într-adevăr, colectivul nostru
este legat prin puternice fire tra-
diționale de anta dansului clasic.
Preluînd recunoscutele succese ale
maeștrilor noștri înaintași — Za-
harov, Lavrovski, Vainonen —
care au montat aci în premieră
balete ca Fîntîna din Bahcisarai,
Flăcările Parisului, Floarea Roșie
etc — grupul maeștrilor coregrafi
de azi ai teatrului caută să dez-
volte în paralel o artă care să răs-
pundă cerințelor noilor spectatori.
Aș putea afirma că, pornind de
la necesitățile repertoriului în curs
și cel aflat în pregătire, maeștrii
noștri se străduiesc să aducă ne-
întrerupt o varietate, o înoire a
stilului de dans.
în baletul în calea trăsnetului
am apelat la canoane ale .stilului
•clasic, dar, în același timp am in-
trodus o paletă bogată de mișcări
și mijloace de expresie noi, cerute
de dramaturgia literară și muzica-
lă, de reflectarea subiectului, eroi-
lor și locurilor respective. Alți ma-
eștri și-au semnat în modul lor
personal montările, contribuind
prin aceasta la îmbogățirea măies-
triei artistice a fiecărui solist sau
artist din ansamblu. Aceasta o de-
monstrează montările colegilor
mei L. Jakobson (Spartak de Ha-
ciaturian și Suraleh de L. Jarullin),
Belski (Simfonia Leningradului de
Sostacovici) Grigorovici (Legenda
iubirii după poemul lui Nazim
Hikmet), etc. Varietatea aceasta
stilistică este izvorîtă din nevoia
de a fi în pas cu ultimele cuceriri
ale artei noastre și apare ca un
rezultat al dobîndirii unor mijloa-
ce noi, generate din contactul per-
manent cu ultimele succese ale
confraților noștri de profesie din
țară și de peste hotare. Aceste iz-
bînzi ale lor ne bucură și, cunos-
cînidu-le, ne îndeamnă să continu-
ăm căutarea mijloacelor noi de ex-
presie plastică. Prețuim în acest
sens ultimele creații ale maestru-
lui Bejart care, prin noile sale edi-
ții coregrafice ale Simfoniei a IX-a
pe muzică de Beethoven și Romeo
și Julieta, pe muzică de Berlioz,
adaugă opere de certă valoare co-
regrafică în istoria genului. Aces-
tea se disting prin îndepărtarea de
abstracționismul unor mijloace co-
regrafice cu pronunțată intenție
intelectualizantă, ceea ce caracte-
rizează perioadele sale primare,
apropiinidu-se acum, în ultimii ani,
de severitatea, acuratețea și expre-
sia tradiției clasice.
Actualul turneu al baletului du.
ne-a oferit Lacul Lebedelor într-o
nouă transpunere, în care dv. ați adus
un aport personal. Ne-ați putea vorbi
despre colaborarea dv. la varianta
tradițională ?
Desigur că într-o nouă reprezenta-
re a acestui balet, cristalizat de-a
lungul atîtor ani într-o formă bine
cunoscută, este greu să introduci
prea multe transformări. Ar fi în-
semnat un act de Impietate față
de manii coregrafi înaintași care
i-au dat viață. Am considerat ca
necesară o înviorare a finalului ta-
bloului I și o subliniere a drama-
tismului finalului propriu-zis. Ac-
tul I l-am reallizat prin acea pă-
răsire treptată a petrecerii de că-
tre perechile de tineri invitați, ceea
ce animă și colorează scena și dă
naturalețe sfîrșitului unui tablou
de început.
Tabloul final, prin introducerea
lebedelor negre a surprins poate
spectatorii bucureșteni. Nu este
însă ceva nou. Am apelat la una
din versiunile lui Lev Ivanov, care
accentua conflictul dramatic, sub-
liniind trista soartă a fetelor-pă-
sări, fie albe sau negre. Aceasta
ajută conflictului dramatic, subli-
niind destinul lebedelor, pregătind
parcă pornirea de revoltă și mo-
mentul de eliberare de sub forțele
răului.
Fiind un reputat oaspete al sce-
nei bucureștene, ne-ați putea vorbi
despre impresiile dv. asupra colec-
tivului ^nostru de balet ?
îmi amintesc cu multă plăcere de
orașul dv., unlde, în anul 1955, am
dansat împreună cu soția mea Na-
talia Dudinskaia rolurile principale
din Lacul lebedelor. Publicul bucu-
reștean ne-a făcut atunci o primire
dintre celle mai călduroase.
De atunci am avut prilejul să
cunosc îndeaproape un grup de ba-
lerini de certă valoare interpreta-
tivă, care, absolvind școala lenin-
grădeană de balet, și-au dezvoltat
armonios măiestria, ajungînd perso-
nalități în lumea dansului.
Pentru mine reprezintă o reală
bucurie să aflu de succesele tînă-
ruilui dv. balerin Sergiu Ștefanski,
pe care l-am remarcat încă de la
Leningrad, ca elev, pentru calită-
țile sale. De asemenea, Magdalena
Popa, Rodica Simion și Elena Da-
cian sînt astăzi prim soliste veri-
ficate prin repertoriul înscris pe
scenele dv și cele străine. Alături
de aceste vechi cunoștințe, aveți
astăzi un mănunchi de soliști des-
pre ale căror succese am aflat și
care au adus un bun renume ba-
letului românesc : Valentina Mas-
sini, Ileana Iliescu, Alexa Mezin-
cescu, Cristina Hamei, Dan Moise,
Ion Tugearu, Marin Ștefănescu.
Aceasta arată desigur că în teatrul
■dv. au avut un mediu prielnic de
dezvoltare și afirmare, că au fost
călăuziți și îndrumați de buni cu-
noscători ai profesiunii — maeștrii
de balet Oleg Danovski, Vasile
Marcu, Tilde Urseanu — și au
avut exemple de muncă perseve-
rentă și dăruire sinceră misiunii
lor, așa cum știu că era o dansa-
toare de primă mînă ca Irinel Li-
ciu.
Toate acestea mă îndreptățesc
să cred că baletului românesc îi
revin în viitor șansele unor neîn-
trerupte succese, drumul deschis
•aprecierilor din ce în ce mai fa-
vorabile. Este un colectiv demn să
se prezinte spectatorilor din orice
colț al lumii. Sînt oaspeți pe care
dorim să-i aplaudăm și la noi la
Leningrad.
ȘTEFAN BONEA
NOUVEEEES
MUSIC4 LES
DEBOUMANIE
Bulletin d’Informations
de 1’Union des Compositeurs
de la Republique Socialiste de Roumanie
Le V-e Festival et Concours International
„Georges Enesco“
VASILE TOMESCU
Pour la cinquieme fois, cette annee, Tautomne a
reuni sous le clei limpide de Bucarest, sous le ciel
de la Roumanie Socialiste, des hotes du monde entier,
venus honorer ă nos cotes la memoire de Teminent
fi Îs de la culture roumaine et, ce faisant, apporter
leur offrande â l’amour du Beau et de l’etre humain,
et ă la volonte de bonne entente entre Ies peuples.
En meme temps que la recolte des fruits, d’autres
■richesses, iissues des coeuirs pour ireohauffer Ies coeurs,
tel qu’Enesico le souhaita, ont ete cueililies
pendant ces journees intenses qu’ensemble, musi-
ciens et amateurs de musique, nous vecumes. Des
centaines de milliers de participants, gloires mon-
diales de notre art, aussi bien que jeunes serviteurs
d’Eutherpe venu's de tous Ies coins de la terre pour
etre admis dans le temple de l’Art, public des sal-
les de concerts et de spectacles, autant qu’innombra-
bles auditeurs de la Radio-Television, tous, en ce
mois de septembre, pris d’un meme frisson antis-
tique, ont parle un meme langage, cdlui — universel
et edifiant — de la Musique.
Expression de cette politique de collaboration mul-
tilaterale qui donne du prestige ă notre pays, le Fes-
tival et Concours International „Georges Enesco“ s’est
acquis une bonne renommee puisqu’â chacune de ses
editions de toujours nouvelles valeurs de l’art vien-
nent s’inscrire â son palmares. Sur la carte du mou-
vement artistique monidiial, 11 est aujourd’hui un point
de repere, un critere pour Ies manifestations musica-
les qui, pleines de riiohesse e't ide variete, s’y ordonnent
en une harmoinieuse hora afin de consacrer en temps
et lieu choisis le triomphe des Muses. L’edition 1970
a inscrit au programme de ses manifestations un
vaste repertoire universel et roumain, mis en valeur
par des solistes et des ensembles de tout premier
ordre de Roumanie et de ietranger, ce qui non seule-
ment devait attirer la presence et ia vibrante
appreciation d’un gr and cerele d’amateurs de
musique, mais, de plus, attester la carriere
victorioase de cette fete musieale automnalle.
Etant par elles-memes une preuve de la bonne orga-
nisation, du deroulement pasSionne et plein de com-
petence des travaux preparatoires aussi bien que du
Festival et Concours, ces journees nous ont presente
entre autres Ies resultats de l’epanouisscment general
de la vie spinituelle roumaine de notre epoque, du
soin accorde ă l’appui et au developpement des ta-
lents, ă la mise en valeur des belles traditions natio-
males, digne reponse de rasoension de notre peuple
sur Ies marches de la civilisation.
Un evenement aussi complexe que le Festival et
Concours International ,,Georges Enesco“ requiert in-
contes'tablement une attention aussi vive que soute-
nue de la part des observateurs, afin de pouvoir ap-
precier ă sa juste valeur chacun des actes artistiques
s’y deroulant, afin de pouvoir etablir une distiinction
equitable parmi tant de multiples talents rivalisant ă
donner le plus de eh arme, le plus d’edlat possible ă la
fete. Pourtant, et ce fut le dire meme des nom-
breux hotes, da tenue des manifestations ar-
tistiques et rabnegation avec laquelle tous Ies
facteurs requis ont concouru au succes de ces
8
journees, s’imposent avec evddence. D’innombra-
bles momente proeminente du Festival, demeures dans
notre conscience et sensibilite par l’intensite avec la-
quel'le, ensemible, nous Ies vocumes, nous ont attaches
Ies uns aux autres, compositeurs, interpretes et public,
dans un tout harmonieux, vibrant d’une effusion ve-
ritablement universelle, profunde et durabile. Car, ă
present, qui pourrait separeu Palestrina, Scarlatti ou
Machault des merve.illeuses interpretations du Choeur
„‘Madrigal1’ ? Beethoven, de la si parfaite reinoarna-
tion realisee par le Quatuor „Juilliard" ou le pia-
niste Paul Badura-Skoda ? Bach, de rinterpretation,
fidele et sobre, de rensemble „Bach-Orchester des
Gewandhauses”, colllaborant avec Ștefan Ruha ? Schu-
bert et Britten, de la chaude et radieuse interpre-
ta tion de „London Symphony Orchestra" ? E<t qui,
maintenant, pourrait imaginer Mozart ou Debu's'sy
d’un calme p'lus serein et ci’un charme plus pene-
trant que tete qu’ils ont ete rendus-par le violoniste
Henryk Szeryng ou le ifllutiste Jean-Pierre Rampal ?
Hândel, plus monumentali et pourtant plus gracieux
que teii qu’il a ete cree par le harpiste Nicanor Za-
baletta ? Janacek, plus colore et plus puissant que
dans Finterpretation du Quatuor „Smetana” ; Brahms,
plus equildbre et plus dense, qu’il ne fut rea-
list par le violoniste Ion Voicu, le pianiste Jdrg Demus
ou Ies Sblistes de la Philharmonie de Varsovie ?
Haydn, plus spiritual que sous Parchet du violoncel-
liste Mstislav Rostropovic et Grieg, plus lyrique, que
sous Ies doigts de Cziiffra ? Et qui, enfin, pourrait ă
present detacher „Fidelio", „Faust”, „Aida", „Don
Carlos", „Boris Godunov" des interpretations de l’en-
semibld de l’opera Roumain avec, comme hote, selon
le cas, Madame Zeani, Nicola Rossi-Lemeni, Bosco
Lescovic, Nikolai Ghiuzelev ? Ou encore, qui, main-
tenant, pourrait concevoir le „Lac des Cygnes", „Gi-
selle“, „La Chopiniade", autrement que dans Ies cap-
tivantes misies-en-scene reallisees par Fensemble du
Theâtire Academique „S.M. Kirov" de Leningrad ? Tous
ces exemplles, et tant d’autres, ne sont-ils pas, dans le
carnet du .Festival, des pages de mușique, veritablie-
ment „creee", au prix des plus 'belles traditions de
l’art de Finterpretation et de la contribution inedite
de si nombreux porteurs du don de l’art ? Depuis
Ies ipreclaSsiques ă Webern et Honegger (nous au-
rions aime que ile repertoire avanțât plus profonde-
ment parmi Ies oeuvres con tamponai nes), depuis Ies
vaistes ouvrages, aux pieces pour instrumente seuls,
le Festival a realise un attrayant et instructif pano-
rama de la musique, fete, en verite, de l’art uni-
versel.
La creation musicale roumaine confirme aujour-
d’hui avec aisance la confiance que lui faisait
Enesco lorsqu’en envisageant son avenir, il y distin-
guait „une veritable efflorescence des talente". De
fait, en Roumanie Socialiste, la musique s’epanouit
dans un rythme alllegre et soutenu, ce pendant qu’el-
le aspire â repondre aux imperatifs de la vie spiri-
tuelle qui nous entoure, â faine valoir, par une
experience toute neuve, Ies traditions folkloriques et
Ies richesses du passe de l’art național, ă contribuer
de maniere specifique au defrichement de nouvelles
routes artistiques dans ce XX-e sieole chercheur. En
effet, la pensee et la sensibilite des musiciens rou-
mains refletent par des modalites propres ă chacun
d’eux, la diversite sans precedent des recherches in-
diviiduellcs, Fampleur des domaines d’investigations,
Ies rapports tout nouveaux qui relient le createur,
1’interprete et le theoricien, la penetration des ele-
mente techniques et des donnees sicientifiques ab-
stiraltes dans l’acte de musique, enfin cette evolution
spini tu elite qui marche sur Ies pas de celle du
monde icontemporain. Bien qu’exprimee par des
personnalites de foirmation profeissioneMe differente, qui
lui conferent son vaste horizon de styles, d’affinites
temperamentales, de conceptions concernant la fonc-
tion et le langiage de l’art dans notre societe con-
temporaine, la musique roumaine denote neaumoins,
tout au long des etapes pancourues, un ethos parti-
culior, une certaine intelligence du Beau et du Vrai
artisitiiques qui lui est propre et que Ies connaisseurs
aussi bien que ceux qui ralfectionnent, qu’ils soient
de notre pays ou de l’etranger, ne manquent pas de
relever. Nous envisageons ici ta generosite de l’idee
et du sentiment, telle qu’elle nous est râveiee aans
Ies pages de ses creations Ies plus significatives et
de plus grand talent, ou l’equilibre et la limpidite
de la pensee s’entrellacent avec le caractere vigoureux
et plein d’expression des structures sonores.
Cela etant, la cinquieme edition du Festival Inter-
national „Georges Enesco" est venue marquer le pay-
siage, riche en dons et tendances artistiques, de la
musique roumaine, et c’est le menite des nombreux
artistes roumains et etrangers d’avoir eontribue, avec
leur zele passionne, ă Ies imdttre en valeur. En efifeit,
bien que souvent elle eut â vaincre des programmes
touffus qui sollicitaient un considerable don de soi-
meme de la part des interpretes et du public, la
musique roumaine a connu, pendant le Festival, des
momente d’enthousiasme artistique analogues â ceux
dont beneficia l’art mus leal universel. Combien vi-
brantes, par exemple, furent certaines creations enes-
ciennes, dans l’intenpretation de solistes ou d’ensem-
bles comme rorchestre symphonique de la Philhar-
monie „George Enescu", la compagniie de l’Opera
Roumain, le Choeur „.Madrigal", la „London Symp-
hony Orchestra”, le flutiste Jean-Pierre Rampal ! La
vitalite et la noblesss de cette musique, son lyrisme
et son emouvante contemipUation philosophique re-
tra^ant l’epopee humaine â la decouverte de la
Verite, nous Ies avons entendues âvoquees aussi
dans rinterpretation d’autres ouvrages enesciens que
nous souhaiterions voir devenir permanente dans le
repertoire roumain et universel. Ce n’est qu’ainsi
que Ies complexites techniques de la mulsique
d’Enesco, notamment de sa maturite — pourront
etre vaincues et que la signification de son art
s’elevera, comme la Verite s’eleve au-dessus des
incertitudes et comme le genie s’eleve p'ar-dessus
la mediocrite.
Pasisionnant, fascinant, dans la vaste firesque du
Festival, le tableau de la musique roumaine moderne
et contemiporaine, ă la painture duquel ont donn£
leur concours Ies orchestres symphoniques de la
RadioteleVision et de la Philharmonie de Cluj, Ies
chetfs d’orchestre M. Basarab, E. Bergel, N. Boboc, M.
39
Brediceanu, C. Bugeanu, I. Conta, Em. Elenesicu,
P. Popesciu, E. Simen, C. Trăilescu, le Chioeuir
„,Madrigal" dirige par Marin Constantin, Ies
ensemibles „Musica Nova", „Oamerata", „Aca-
demica", „Pro Arte”, „Philharmonia" et tant
d’autres intenpretes de talent. L’apport des genera-
tions posteinesiciennes â l’elargissemen't des voies
ouvertes par le grand precurseur, a ete confirme
par des oeuvres comune Ies ballets „Au marche"
de Mihail Jora et „Le loup-garrou" de Zeno Vancea
qui representent d’admirable maniere la mise en
valeur du folklore național dans des modalites de
caractere optimiste-humoristique et lyrique-fantas-
tique, ou bien la l-re Symphonie de Dimitriie Cuciin
dont le deroulement intensement dramatique decoule
des ignandes traditions du genre, ou encore Ies ouvra-
ges instrumentaux et vocaux de Stan Golestan, Dinu
Lipatti, Marțian Negrea, Constantin Silvestri, Tudor
Ciontea. Mais, le trăit le plus durable et proemi-
nent de la musique roumanie — telle qu’elle est
apparue â travers Ies proginammes du Festival, c’est
•son attachement solide au passe en mame temps
que sa temeraire ouverture vers l’avenir ; sous cette
voute qui la recouvre, elle trace son univers arti-s-
tique specifique et rend l’entite spirituelle de notre
peuple. La presence de la musique roumaine dans
le caidre du Festival fixe Ies principales directions
de ses tendances : aussi, avons-nous ete Ies temoins
auiditifs de la transfigurațion musicale de quelques
themes de haute signification patriotique et huma-
niste dans Ies operas „DecehaT4 de Gheorghe Dumi-
trescu et „Zamolxe" de Liviu Glodeanu. de certains
ouvrages de Paul Constantinescu et Sigismund Toduță
(„Miori tza“), issus des genres epique et lyrique
nationaux, ou d’oeuvres inspirees de la poesie uni-
verselle et naționale comime „Elegia Pontica",
d’apres Ovide, par Theodor Grigoriu, „Cinq Poemes11
de Ludovic Feldman, „Dialogues dramatiques” de
Dumitru iBughici, „Chansons” de •Mihail Jora et
Carmen Petra-Basacopol (lieder compoises sur des
vers de la poetesse Mariana Dumitrescu), certains
lieder et choeurs de Mircea Chiriac, Liviu Comes,
Nicollae Coman, Laurențiu Profeta, Andreas Porfetye,
Zoltan Aladar, sur des vers classiques ou contem-
porains ; nous avons strivi avec emotion la merveil-
leUse transposition choregraphique de Ion Dumi-
trescu qui, dans Tambiance d’apotheose du „Prelude
symphonique", marque la noblesse et la richesse
de la danse naționale roumaine, Finterpretation
moderne de themes mythologiques comme par exem-
ple la „Taaroa" de Corneliu Cezar, le renforcement
acheve des vertus du melos folklorique dans „Motifs
du Maramourech“ de Corneliu Dan Georgescu,
Tevocation de l’epopee populaire ă substratum satiri-
que dans „Trei șalviri“ U'Les trois charlatans") de
Matei Socor ; enfin, lavons-nous abunde avec interet
des modalites toutes personnelles dans le domaine
symphonique et instrumental.
Le caractere interessant, significatif du probleme
de l’expression et de la technique musicales n’est
pas le seul qui rapproche des pensonnalites aussi
diverses que celles qui composent le tableau de la
musique roumaine de nos jours ; le probleme de la
responsabilite de Pacte createur vient s’y ajouter,
de Tasipiration vers la perfection, de la necessite d’un
traVail laborreux, qui ipossedent Tesprit deis composi-
teurs. Merne s’ils ne peuvent toujours s’identifiier aux
exigences du public, ellles-memes itres diverses, merne
si leurs oeuvres ne correspondentpasitloujours ăi’ideail
de Beau que, dans rensemble, nous forgeons, parce
qu’ils se (laissent parfois conquerir par Tetourdis-
sante vitesse devant Ies conduire aux Solutions iles
plus modernes de la creation musicale, nos compo-
siteurs se font remarquer par Tabnegation de leur
travail et leur maestria aohevee, qui est aussi,
d’ailleurs, celle des intenpretes. Comment ne pas
etre impressionnes, jusqu’au plus profond du coeur,
par ces oeuvres qui realisent un parfait accond entre
l’inedit des structures sonores et leur efficacite
semantique, qui continuent de rendre avec force,
bien que d’une maniere tou te neuv.e, la vitali te de
nos grandes valeuns spirituelles, leur donnant de la
sorte un cachet contemporani ? Ainsi, par exemple,
ie lyrisme sublime, jusqu’ă toucher ă Tessence de
la conception philosophique de notre peuple concer-
nant le sort de Thomme au monde, tel que Paul Con-
stantinescu l’a exprime dans son austere et cristal-
line „Mioritza”, naît des tensions d’epopee dan's le
magistral oratoric de Sigismund Toduță, faisant tine
fois de plus la preuve des innombrables images que
peuvent prendre Ies themes permanents d’une culture.
Et combien neuve, combien captivante, nous est
apparue, dans ses transfigurations, la pensee d’Enesco,
combien interessante recole roumaine moderne, dans
Ies pages des symphonieis de Pascal Bentoiu, Wilhelm
Berger et Doru Popovici, de „l’Elegie Pontique“ de
Th.Griigoriu, de Fopera „Zamblxe“ de L. Glodeanu,
des ouvrages „Concertino“ de A. Rațiu ! Nous avons
ete conquis par le fini, la richesse de bon aloi des
images des „Cinq Poemes“ de L. Feldman, par Ies
„Motifs du Maramourech” de C. D. Georgescu, par
la Symphonie de chambre de D. Constantinescu, Ies
„Plaintes funebres ancestrales“ d’Al. Pașcanu, le
„Rite de ia soit de la ’terre“ de M. Marbe, le Trio
pour violon, violoncelle et piano de D. Oapoianu,
la Sonate pour ciarinette et piano d’Al. Hrisanide,
le Concert-o stereophonique de M. Istrate, la „Musi-
40
que de concert" de Gh. Draga, la Sonate pour flute
et alto de W. M. Klepper, le Concerto pour orches-
tre de St. Zor zor.
Sur le chemin qu’elle suit vers la perfection, vers
la conquete des essences et vers l’acquisition de
ces eiements qui, mieux que d’autres, appartiennent
structuralement â l’esprit contemporain, la oreiation
musicale roumaine inscrit quelques points de recher-
che complexe ou se rejoignent Ies fruits de l’expe-
rience existente et ceux qu’invente une volonte avide
de Solutions nouvelles. Ainsi, des auteurs qui, deja,
nous avaient convaincus du puissant echo de leur
art, elargissent l’aire de leur pensee musicale. Tels,
par exemple, Ștefan Niculiescu avec 'ses „Aphorismes
d’Heraclite", Tiberiu Olah avec sa „Piece pour 13
Instruments", An atol Vieru avec -ses „Degres du
silence", Aurel Stroe avec „Canto I”, Cornel Țăranu
et ses „Dialogues I", Octav Nemescu et son „Trian-
^le“, Vasile Hermann avec ses „Episodes".
Le Festival, bien qu’edifiant par la suggestive elo-
quence des travaux abordes et la qualite superieure
de leur presentation (sauf, peut-etre, pour certaines
cr6ations choregraphiques qui, reclameraient une con-
ception novatrice de la mise-en-scene), n’a pu etre
le messager que d’une pârtie de r„efflorescence“ de
la musique roumaine contemporaine, dont nous par-
lions tout-ăd’heure, car elle comprend tant d’autres
compositeurs de talent, et n’a pu, de ceux-lă memes
qu’il a presentes, embrasser qu’une pârtie des
aspects de leur creation musicale. Mais le tour
d’horizon, encore que sominaire, qu’il a offert aux
hotes de l’etranger, a ete complete par un echange
d’idees, riche et permanent, avec Ies musiciens et
Ies musiicologues roumains, — et il convient de 'S-ou-
ligner ici la contribution active et feconde de ces
derniers, — ainsi que par un contact quotidien avec
ce qui signifie actuelllement la „realite roumaine".
II nous reste, maintenant et pour toujours, Tagreable
devoir de continuei’ et de parfaire l’oeuvre de dififu-
sion deis valeurs musicales roumaines dans le pays
et au dehors.
Le Concours, arrive ă sa cinquieme edition, consti-
tue, au dire mâme de A. Marescotti, president de
la Federation des Concours Internarionaux de Musi-
que „Pune des plus importantes manifestătions mu-
sicales internationales de l’annee". Oeuvre admira-
ble d’attraction et de consecration des jeunes talents
musiicaux des cinq continenlts, il s’est acheve sur de
briliant» resultats materialises par Ies prix accordes,
et repandus genereusement ă la conna/issance du
public par le Concert des Laureat». Les participants
etrangers aux travaux du jury relevent le caractere
judicieux du Reglement et des Programmes, l’esprit
objectif des membres du jury, choisis parmi les plus
prestigieux, rorganisation efficace de tout le Con-
cours, l’ambiance vibrante d’un public avise, enfin
le climat de haute stimulation offert par le deroule-
ment concomitent du Festival. On ne saurait ne pas
etre particulierement impressionne au souvenir de
cette competition ou 89 concurrents, appartenant ă
19 pays, sont venus rivaliser de dons artistiques et
fouilller avec ardeur le repertoire aborde, ou des
pages d’Enesco, de Paul Constantinescu et quelques
autres compositeurs roumains ont joui de la plus
grande attention. Et comment ne pas apprecier tout
specialement le niveau general manifeste par les
concurrents roumains aux trois etape». C’est par lâ
que le Concours s’est avere etre l’aboutissamt fecond
des journee du Festival, en meme temps qu’une
haute ecole de connaissance et d’appreciation des
jeunes artistes.
II nous reste, pour finir, de rappeler, ă runisson
d’ailleurs avec les opinions manifestees par les hotes
etrangers et celles du president du Comite d’Orga-
nisation du Festival et Concours International
„Georges Enesco", le compositeur Ion Dumitrescu,
que l’evenement musteai deroule en ce septembre
1970 ne manque pas d’avoir laisse en nos coeuns
un souvenir durabile, echo perpetuei de l’esprit d’ami-
tie et de collaboration „vive et indestructibile" que la
Roumanie et la culture roumaine developpent dans
notre societe contemporaine.
Chers anditeurs, chers hotes
Je commence par apporter un chaleureux et ami-
cal salut de la part du presidium et du Comite
d’Organisation aux hotes etrangers arrives d Buca-
rest ă cette occasion — jeunes concurrents, membres
des jurys, invites d’honneur — ainsi qu’ă tous ceux
qui, ce soir, sont presents en cette salte.
Le V-e Concours-Festival International „Georges
Enesco", d Bucarest, commence aujourd’hui son acti-
vite, etant accueilli avec attention et joie par tous
ceux qui, dans le monde entier, aiment la musique.
C’est un honneur pour la capitale de la Roumanie
d^heberg-er pendant preș de trois semaines des hotes
venus de 45 pays et 5 continents — jeunes inter-
pretes en competition dans Ies trois concours : violon,
piano et chant, membres des jurys, professeurs et
specialist e-s renommes, ensem-bles instrumentaux et
de ballet, chefs d’orchestre et interpretes, composi-
teurs, musicologues, journalistes — en bref, des per-
sonnalites proeminentes de la vie musicale et cultu-
relle internaționale.
Institue il y a 12 ans par Ies soins de l’Etat, dans
Vintention d’honorer un eminent fils de notre peuple,
le Concours-Festival „Georges Enesco" peut, d juste
titre, etre fier des resultats obtenus pendant Ies
quatre editions precedentes.
Grace aux concours de Bucarest, beaucoup de jeu-
nes interpretes de talent ont eu l’occasion de s’affir-
mer; l’oeuvre de Georges Enesco et, au fur et d
mesure, la creation musicale roumaine contemporaine,
riche et diverse, ont ete de mieux en mieux connues ;
enfin, Ies excellents artistes roumains et etrangers,
en competition dans le cadre des manifestations musi-
cales, ont certainement contribue, d’une edition ă
l’autre, d rendre plus intense le besoin d’art du public
roumain et plus exigeants ses gouts artistiques. Ainsi,
la vie musicale roumaine s’est-elle ranimee et Buca-
rest est devenu un des centres culturels reconnus
Le discours de Ion Dumitrescu
President du Comite 'd’Organisation du V-e
Concours-Festival Inter naționali „ Geoi^g os Enesco"
du monde. Le Concours Festival „Georges Enesco"
a donc eu sa part dans la connaissance d tr avers le
monde, de notre pays, de notre peuple et de la vie
qui se deroule dans ces parages.
Lie au nom du grand musicien patriote qui, par
son entier e et longue activite de createur et inter-
prete de musique, honora au merne titre la musique
et la culture roumaine s et universelles, le Concours-
Festival „Georges Enesco" s’est forge une belle tra-
dition qui, de plus en plus, s’ancre dans la conscience
des Roumains et des etrangers. L’evenement artis-
tique et culturel qui se produit tous Ies trois ans
d Bucarest represente non seulement une occasion
renouvelee de confrontation, de competition dans le
domaine musical, non seulement une rencontre perio-
dique de musiciens, mais aussi, en tant que Concours
et Festival Internationaux, represente-il Vheureuse cir-
constance, necessairement repetee, ou l’âme respire
plus profondement, ou l’oeil scrute aussi loin que
possible l’horizon spirituel contemporain, pour une
meilleure et plus ample connaissance de nous-memes.
Et, dans ce sens, le Concours-Festival „Georges
Enesco" contribue, par Ies moyens dont il dispose,
a l’affermissement de l’amitie, du respect reciproque
et de la collaboration internaționale. Sachant que
la politique internaționale de la Roumanie, soutenue
avec fermele et esprit de consequence, est aujour-
d’hui reconnue par tout le monde pour une politi-
que de collaboration, sincere, pacifique et feconde,
avec tous Ies peuples, permettez-moi, en ce sens,
d’affirmer que cette manifestation culturelle inter-
naționale constitue elle aussi une pârtie et une preuve
concrete de cette politique.
Fraternellement unis par Vart dans la capitale
d’un pays dont la culture est ancienne et la vie
artistique intense et originale, honorant enscmble Ies
plus nobles aspirations de l’humanite — la beaute,
l’amour du prochain et l’amitie — nous-memes et
nos hotes, sensibles aux sentiments chaleureux de
nos coeurs, servons, en ces jours et dans ce cadre,
la collaboration internaționale, large et efficiente, dont
Ies peuples ont, de nos jours, plus besoin que jamais.
Au nom du Presidium, au nom des musiciens rou-
mains ainsi qu’ă mon propre nom, je souhaite un par-
fait succes aux jeunes concurrents auquels Ies com-
petitions devant suivre offriront l’occasion favora-
ble de manifestation et affirmation.
Je souhaite aux hotes qui participent ă cette fete
de la musique roumaine un agreable sejour ă Buca-
rest et l’entiere satisfaction artistique qu’ils en
attendent.
Je souhaite au Comite d’Organisation de cette ma-
nifestation pleine reussite dans son zele ă conserver
et augmenter le prestige acquis jusqu’ă present par
le Concours-Festival „George Enesco".
Je declare ouverte la V-e edition du Concours-
Festival International „Georges Enesco”, Bucarest,
septembre 1970.
42
Le discours de PompHiu Macovei
President du Comite d’Etat pour ,1a Culture et 1’xA.rt
Les journees du Concours et Fcsitival nous reser-
vent, nous en sommes convaincus. la preuve ele per-
formances valeureuses et d’interpretations hautement
artistiques, tant de la musique roumaime — pleine
de sensibilite et empreinte, actuellement, d’un vigou-
reux renouveau —, que du repertoire d’inepuisables
beautes de la musique universelle.
Une place centrale sera reservee, comme il est
Chers auditeurs,
J’ai rhonneur et le plaisir de saluer, au nom du
Comite d’Etat pour la Culture et TAnt tous les par-
ticipante â la V-e editiion du Concours-Festivali In-
ternationial „Georges Enesco", fete de la vie spiri-
tueiHe de Roumanie, en meme temps qu’eveniment
marquant de la vie musicale universelle.
Les manifestatiuns du Concours-Festivall ,,Georges
Enesicio" — issues du deșir de rendre hommage ă la
personnalite multiilaterale du grand musicien rou-
main dont il porte le nom, ainsi qua la icreation
musicale roumaine et aux tresors de la musique
universdlile — ont penetre dans ila tradition artiști'
que de notre pays et dans la vie competitive de la
mu'sique europeenne, en s’assurant la col! aboration
de remarquables interpretes eit ensembles et en me-
ritant la confiance des jeunes talente avides de me-
surer leuirs forces dans le cadre de cette digne con-
frontation.
Permettez-moi d’adresser les voeux de Bien Venue
les plus cordiaux aux musiciens de grand prestige
internațional qui honorent de leur presence notre
Festival, ainsi qu’aux jeunes participante ă ce Oon-
dours qui, plus d’mne fois, a ete le poimt de depart
de brillanites caurieres miisicales mohdiales.
Je suis convaincu que pendant les presque trois
semaines que dureront les concerte et 'les spectacles
du Festival ainsi que les epreuves clu Concours, vous
ressentirez pleinement, chers hotes, la tradition nelle
et genereuse hosipitalite de notre peuple, sensibles aux
beautes de l’art qu’il cree lui-meme en cuiltivant de
millenaiires traditions. II est, en effet, de la tradition
de notre pdlitique et de notre culture de respecter
et de pratiquer avec soin et esprit de consequence
tout ce qui contribue ă la creation d’un dlimat de
connaissance reciproque, de paix et d’entente inter-
nationales. La musique, par son langage universel,
ouvre le plus directement la voie â une meilleure
connaissiance et au napprochiement des peuples du
mlonde, en rendant plus facile la realisation de cette
large entente -et de cet esprit de detente que souhai-
tent aujound’hui tous les hommes de culture et tous
les peuples, de quelque meridien qu’ils soient.
maturei, ă la creation enescienne. Les rhapsodies, les
suites, les symphonies, les sonates, l’opera „Ocidipe'4,
en un met : ă peu preș tout ce qui a ete pense et
ecrit par le grand maltre roumain — qui, avec son in-
tuition profonde et son art achcve, a transfigure les
elemente et les themes populaires en d’immorteTles
oeuvres classiques —, temoigne de la splritualite de
ncitire peuple et en font le fondateur d’une ecolle
musicale qui continue de se developper dans l’art
des meillieurs compositeurs roumains. Chef d’orches-
tre et virtuose du violon, pianiste et pedagogue, hom-
me par excelllenoe, Enesco a represente un merveil-
leux exemple de modestie et d’al truisme, de labe tir
et d’integrite, de perseverance et de don de soi-me-
me, de continuclle aspiiration vers la perfection. Par
toate son activite, remarquablement et profondement
humaine, il a domne ă son art de profondes signifi-
cations et par la chaude et vibrante beaute de sa
musique il a rechauffe les coeurs et a rapporche
les âmes.
Nous desirons que le Festival et le Concours qui
porte son nom soit — et dome are dans cette note
qui est devenue une tradition — non seulement une
tribune du travadl, mais aussi un forum de connai'S-
sanice reciproque, d'echange d’ldees et de valeureuses
experiences artistiques et humainos. Conisequents avec
les principes d’une politique de plus en plus univer-
selilement iconnue, nous sommes cer ta ins que le cir-
cuit des valeurs spirituelles, de la creation d’art,
■est, de nos jours, une condition en meme temps
qu’une consequenice de la coli aboration pacifique
entre les peuples, de leur amitie et de 'leur bonne
entente.
C’est donc pour moi un honneur et une joie ide
vous accueilllir dans cet esprit et de vous souhaiter
â tous, artistes aussi bien qu’amateurs de musique,
interpretes aussi bien qu’ensembles et representanits
des institutions musicales, aux aines, maitre glorieu-
sements affirmes, ainsi qu’aux jeunes remplis des
pllus legiitimes espoins, aux participante de Roumanie
ainsi qu’â nos distinques hotes de l’etranger, de re-
•cueilllir pendant ces journees du Festival et Con-
cours International „Georges Enesco" de vives satis-
faotions placees sous le signe de l’art et de 1’amitie.
43
Le discours de Ion Cosma
Prâsident du Conseil Populaire de la Municipalite
de Bucarest
Chers hâtes, ohers amis,
Permettez-moi, au nom du Oonseil Populaire de
la Municipalii te de Bucarest, de souhaiter la bien
venue ă tous les invites arrives du ipays et de retran-
ger pour prendre part ă la V-e edition du Con-
cours- Festival Internațional Georges Enesco".
■C’esit une verite largement reconnue que, parmi
les contriibutions que notre peuple a apportees au
tresor de la culture universelle, la creation de mu-
sique de Georges Enelsco oaoup-e une place de choix.
Portant jusque dans les coins 'les plus recules du
monde le beau meissage de generoși te et de capacite
creatrice de ceux qui vivent et travaillent dans ces
parageis, son art eit son genie multilateral, sa nobles-
se d’âme ont ete, partout, compris et aimes. Votre
presence ici meme en est la meilileure preuve.
Bucarest, viile de la poesie et de la couleur, est
chanmee du fait que tous Ies trois ans, l’automne
venu, sa poesie et ses couleurs soient onnOblies par
le son de Ia musique. C’est auissi, chiaque fols.,
pour nous autres, une invite â mediter sur la vie
et la creation du grand homme qui y a passe de
longiues annees, car Bucarest a ete l’endroit de qudl-
ques moments essentiels de sa vie. C’est ă Bucarest
que son jeune genie „d’enfant prodige" a recu ses
premieres confirmations, c’est encore ici, sous Ia cou-
pole du vieil Aithenee Roumain qu’a resonne l’har-
monie de son art.
Nous temoignons notre joie et notre satisfaction
que dans la viile ou Ie grand imusicien roumain a
vecu et a cree, se trouvent aujourd’hui reunies tant
de personnalites emiinentes de la vie artistique mon-
diale, mais aussi tant de jeunes gens venus pour veri-
fier leurs dons artistiques dans les nobles competi-
tions que ie concours va oocasionner.
Les citoyens de la capitale attendent avec une im-
patience justifice ce Concours-Festival qui, au fii
des editions precedentes, a su se faire un nom d’in-
discutable prestige internațional. Ils sont desireux de
■connaître radresse artisitique des interpretes qui con-
tribueront â l’edlat de Ia fete et de suivre les etapes
des troiis concours qui promettent d’etre passionnan-
tes par l’ardeur des jeunes qui s’y sont donnes ren-
dez-vous.
Aussi vivant parmi nous, mais genenalement con-
templatif, le souvenir de Georges Enesco devient,
grâce â cette oocasion, aictif, et la musique roumaine,
aussi bien que celle des maîtres de tous temps
— sur le cihamps desquelles le compositeur, vio-
loniste, pianiste et chef d’orohestre, Enesco, a oeu-
vre — resonneront en d’iinoubliables interpretations.
De jeunes viblonistes, pianistes et chanteurs con-
fronteront leurs dons et leurs forces, en ooncourant
dans cet esprit de comipetition si cher au grand pe-
dagogue roumain. Et, sans doute, graviront-ils Ies
echelonis de l’aiccomp'lissement artistique, en menant
toujours plus loin icet amour avide de travail et de
creation, qu’Enesco res'sentalit et qui lui faisait
dire : „Je me repose du travail en faisant un autre
travail”.
44
Cette manifestație n cui tur elle representative nous
insuffile aussi la tem erai re pensee de paraphraser le
vieil adage latin selon lequel la ou resonne la voix
des Muses existe un signe de paix.
Vous vous trouvez â Bucarest, au milieu d’une
populaltion qui non seulement aime Ha paix, mais
aussi, en tant que peuple, est un actif col'laborateur
dans roeuvre de confiance et de tranquillite mon-
diales, sans lesquelles la voix des Muses resterait
sourde. N’oublions pas qu’Enesco lui-meme, en digne
fills de ce peuiple et en veritable artiste, etait un par-
tisan fervent de la paix et de la jdstioe, Ies creant
au moyen des dons merveill'leux dont la Nature l’avart
comible.
Formulant le voeu que votre presence en cette
viile vous permette d’en faire la connaissance, ainsi
que de nos realisations, de nos insltitutions de cul-
ture, de nos musees et, en un miot, de cette vie
quotid'ienne qui y puise sous differents aspects, je
vous prie de recevoir au nom de toute la population
de Bucarest, (les traditionnels voeux de bien-venue
et de bons succes, que j’adresse ici ă la V-e edition du
Concours-Festival International „Georges Enesco", ainsi
qu’â tous ses participants.
Le discours
d’Andre Marescotti
President de Ia Federation des „Concours Interna-
tionaux" de Musique
Messieurs iles ministres,
Monsieur le President du Comite d'oirganisation du
Festival „Georges Enesco”
M esdames, M es si e urs,
C’est avec une tres grande joie que j’assiste pour
la troisieme fois au Concours-Festival „Georges
Enesco". Permettez-moi d’exprimer des remerciements
et des felicitațions.
Des remerciements aux autorites qui invitent gene-
reusement musiciens artistes, jeunes candidats, ă des
manifestations exceptionnelles, ou Ies plus grands
noms de la musique actuelle se trouvent reunrs dans
cette belle viile 'de Bucarest, centre d’une activate
antistique toujours pllus intense, d’une activite artis-
tique renommee et appreciee de tous.
Des sa creation, le iCo<nicouns Enesco prit une place
importante, certaiinement une des premiere:s, parmi Ies
grandcis manifestations internationaleis. Et cela grâce
ă des reglements judicieusement adaptes apres chaque
experiemce, grâce ă ison impeccable orga nisa tio n â
la tete ide llaqiuelle regne le souriant et actif President,
Ion Dumitrescu, et ses cdllaborateurs, trop
nombreux pour que je Ies cite tous, mais que je re-
mencie et felicite tout particulierement ; grâce aussi,
en se jouant des difficultes faciilement imaginables.,
en doubilant le Concours d’un Festival qui fonce l’ad-
miration d’un public enthousiasme par la richesse des
proigramimes presentes, aussi bien que par la renom-
mee mondiale des .interpretes engages.-
Toutes ces raisons, trop brievement resumees ici,
font du Concours-Festival Enesco une des plus re-
marquables manifestations qui fait honneur â cette
Roumanie que nous aimons tout particulierement.
Cette Roumanie dont no^us admirons Ies artistes, Ies
compositeurs, Ies interpretes, dont un grand nombre
ont obtenu Ies supreimes distiinctions dans Ies grands
Concours I n te i1 na ti o n a u x.
Qu’il me soit permis, pour; terminer, au nom de
la Federation des „Concours Internationaux”, d’ap-
porter un salut fraternei aux autorites, aux organisa-
teurs du Concours EnescO', membre fondateur et pre-
ponderant de la Federation, d’y joindre, ce qui ne ifait
aucun doute, Ies voeux Ies plus chaleureux pour la
parfaite reussite non seulement du cinquieme mais de
tous Ies futurs „C o ne o ur s-Festival s Enes’co“.
Discours de clâture prononce
par Ion Dumitrescu
Chers camarades,
Cher auditoire,
Chers hotes,
Au nom du Comite d’Organisation et du Presi-
dium du V-e Concours-Festival International „Geor-
ges Enesco", j’apporte un respectueux et chaleureux
salut au president du Conseil des Ministres, Ion
Gheorghe Maurer, ainsi qu’aux dirigeants de l’Etat
qui honorent de leur presence ici Ies festivites de
clâture des manifestations musicales deroulees jus-
qu'ă ce jour dans la capitale de notre pays.
Pendant preș de trois semaines, organisateurs, con-
currents, artistes, interpretes, compositeurs, critiques,
participants de .Roumanie et de Vetranger, ainsi
qu’un large public des salles de concert et de spec-
tacles, d’auditeurs et de telespectateurs de la Radio
et de la Television, ont suivi avec enthousiasme Ies
manifestations musicales donnees en hommage ă la
memoire de Georges Enesco.
L’interet eveille par le Concours et le Festival de
cette annee, s’est profondement reflete dans la vie
culturelle de notre pays ; et l’echo de ces matinees
et soirees artistiques de haute qualite se deroulant ă
Bucarest, se prolongera au plus loin et pour long-
temps encore.
Au centre de VEurope, saisie des le debut de cet
automne dans le tourbillon d’une activite musicale
intense, Bucarest a constitue un point d’attrait tout
particulier.
10 orchestres, 3 ensembles choraux, 7 ensembles
instrumentaux de chambre, 8 recitals, 3 ensembles
d’opera et de ballet, 14 solistes instrumentaux, 8
solistes vocaux, 28 chefs d’orchestre — represen-
tants renommes de l’art musical roumain et uni-
versel — ont donne de l’eclat au 17 jours que nous
avons vecus sous le charme de la musique.
89 jeunes interpretes — violonistes, pianistes, chan-
teurs — dont 25 roumains et 16 des 19 autres pays,
ont parcouru Ies etapes des trois concours. Parmi
eux, 37 ont remporte des prix et des mentions.
En merne temps que l’oeuvre d'Enesco representee
par 8 compositions, la nouvelle creation musicale
roumaine a joui, comme jamais auparavant, d’une
grande diffusion. En effet, parmi Ies 81 ouvrages de
literature musicale universelle presentes ă cette edi-
tion, plus de 40 compositeurs roumains contemporains
fUrent compris dans Ies programmes du V-e Festi-
val „Georges Enesco".
Enfin, preș de 500 personnes, appartenant ă plus
de 25 pays, ont ete Ies hotes du Concours-Festival;
la plupart venaient pour la premiere fois en Rou-
manie.
Tout en m’excusant de retenir votre attention par
ce tableau sommairement statistique de l’activite
deployee pendant Ies journees du Festival et Con-
cours, je n’omettrai pas d’ajouter qu’en dehors de
leur nombre, ces manifestations musicales nous ont
impressionne par leur incontestable valeur et leur
tenue hautement artistique. Aussi, permettez moi de
feliciter et d’exprimer ici mes chaleureux remercie-
ments ă tous ceux qui, par leur zele, ont contribue
ă la pleine reussite de cette fete de la musique : je
pense aux organisateurs de toutes Ies categories, aux
presidents et aux membres des jurys, aux concur-
rents, aux interpretes — solistes et accompagna-
teurs —, aux membres des orchestres et des ensem-
bles, ă la Radio-Television roumaine, au Conservatoire
„Ciprian Porumb eseu" de Bucarest, ă l’Union des
Compositeurs, au Comite d’Etat pour la Culture et
l’Art, ă la presse, ă nos invites, enfin ă notre public
roumain qui par leur presence et leur participation
pleine d’attention interessee aux manifestations du
Concours et Festival ont rendu hommage ă la cul-
ture roumaine et nous ont honore par l’evidente ap-
preciation et la contribution active et efficace de
notre peuple ă la vie internaționale.
Je souhaite, pour finir, que nos hotes emportent
le meilleur souvenir de ces journees musicales ou,
ensemble, nous avons vibre des memes joies artisti-
ques, et des temoignages d’amitie que, nous l’esperons,
ils ont senti venir ă eux sous le doux ciel de Bucarest.
45
Discours prononce
par monsieur ia Marquis
de Gontaut Biron
Monsieur le President du Conseil des ministres,
Messieurs les ministres,
Monsieur le President,
Mesdames et Messieurs,
Vice-president de la Federation Internationale des
Concours musicaux, delegue de la Federation aupres
du Comite International de la Musique ă l’UNESCO,
j’ai regu l’agreable mission de m’entretenir avec vous
d cette tribune, lors de la seance de cloture du Fes-
tival „Georges Enesco".
L’honneur qui m’est fait rejaillit sur la Federation,
qui, parmi ses membres compte la Roumanie, aux
cotes d’une trentaine de concours interess^s par des
rencontres de jeunes musiciens, appeles d developper
leur car r ier e d Vechelon mondial.
Le Festival de Bucarest se situe a Vechelle la plus
elevee et reunit les elements les plus representatifs
de la musique, ou se retrouvent des personnalites mu-
sicales, et des jeunes artistes. Ce Festival, auquel
personnellement j’ai ete invite depuis sa creation, n’a
cesse de se developper et il se place au sommet de
ces manifestations et concours, actuellement mondiale-
ment connus.
On y trouve une organisation sans defaillance, un
accueil vraiment charmant, une amitie chaude et
sensible. Aussi, y regne-t-il une ambiance rare, une
atmosphere de cordialite, une generosite de coeur ex-
ceptionnelle.
Ce Festival nous permet aussi d’apprecier la va-
leur des artistes roumains et de leurs compositeurs,
demontrant ainsi lf import ance de la place qu’ils tien-
nent dans la musique.
La Capitale roumaine s’est acquise une situation do
choix dans la creation de ses salles de concerts et
de ses theâtres, permettant d chacum d’entendre et
de gouter, sur une vaste e cheile, Vexpression vivante
de la musique sous toutes ses formes.
Les valeurs traditionnelles et historiques trouvent
ici une audience seduisante, pour des esprits cultives,
favorablement impressionnes par la vaste culture des
Roumains.
Sans doute, permettrez-vous au musicien frangais
qui vous parle, d’etablir un parallele entre nos con-
ceptions culturelles et, y joignant Vamitie sincere
et reelle que je porte aux Roumains et ă la Rouma-
nie, de vous exprimer mon plaisir de me trouver
parmi vous, dans une ambiance voisine de celle ou
se deroule ma propre existence. C’est vous dire â
quel point votre accueil nous a favorablement sur-
pris et combien notre gratitude vous est acquise.
Le Concours auquel vous avez bien voulu m’in-
viter en m’y associant hautement, ce dont je vous
sais gre, aura une fois encore, souligne son niveau
tres eleve, par ses briliant es promotions.
Lors des prochaines rencontres de la Federation,
je ne manquerai pas de le rappeler, et de le com-
menter avec l’inter et qui s’attache.
Permettez-moi, maintenant, Messieurs les minis-
tres, Monsieur le President, Mesdames et Messieurs,
de vous exprimer nos chaleureux remerciements, nos
vives felicitations et nos regrets de vous quitter, re-
connaissants de cette amitie rare, vivement interes-
ses par vos realisations dans le domaine de la mu-
sique et du Festival, souhaitant vous accueillir ă
notre tour, afin de developper chaque jour devantage
ces sentiments amicaux et fraternels, sous le signe
de l’art et de la beaute.
Allocution de
George Manoliu
President du jury du Concours de violon
Au nom du jury du concouns de violon iii me (re-
vient l’honneur de faine connaître les resultaits du
Ve Concours International „Georges EnescoG
Avânt 'de nommeir les laureats, je me ipermettrai
d’exjprimer mes i'emorciements aux membres du
jury qui, par leur hautes coimpetence et objectivite,
ont assure -un bon deploiement des travaux.
Notre mission n’a pas ete facile, car, des le de-
but, nous nous sommes trouves devant de reimar-
quaibfl.es talentis, pirepares dans des ecoles de prestige
et de grande tradition. Crace au repentoire choisi et
ă la quafliite des interpretations, il s’est etabli, le
long des trois etapes, au-delă des dmotions et des
difficult£s de la competition, une atmosphere d’art
authentique. Et ceai est le plus bel hommage qui
puisse etre apporte â la memoire du grand penseur
et poete du violon : Georges Enesco.
Les subtilites et les particularites stylistiques 6nes-
ciennes ont inspire nombre d’interpretations donnees
aux oeuvres de Bach, Brahms ou Chausson, renfornant
ainsi fidee qu’Enesco a ete un prâcunseur de
l’esprit icontemporain, dans 1 interpretat ion.
Je felicite les jeunes artiistes qui sont parvenus ă
la hauteur de telles aspirations et telles realisations.
De tout coeur, nous leur souhaitons des succes con-
tinus, des carrieres belles et serei nes.
46
Et maintenant, permettez-moi de nommer i
Premier prix
Deuxieme prix
Troisieme prix
Quatrieme prix
Mentions :
— Diplome et medaille d’or : Syl-
via Marcovici, R.S. de Roumanie
— Diplome et medaille d’argent :
Ruben Agaronian, Union Sovietique
— Diplome et medaille de bronze :
Filipp Hirshorn, Union Sovietique
— Kussmaul Rainer, R. F. d’Alle-
magne
Andrei Ago-ston, R.S. de Rou-
manie
Eugen Sîrbu, R.S. de Roumanie
Mari a Maszalits, R.S. de Rou-
manie
Krzystof Jakowicz. R.P. de Po-
log ne
Allocution '
d’Ovidiu Drîmbă
President du jury du concours de piano
La caraeteristique du Concours de plano, cette
annee-ci, est la participat ion d’un noimbreux groupe
de jeunes pianistes tallentueux de plusieurs pays. Nous
apprecions comme positif le fait que les partioipants
au Concours ont souligne le contenii des oeuvres in-
tarpret6eis, e.n ont rendu judicieusement la structure
sonore et ont utilise la technique moderne du piano.
Nous devons relever avec une legitime fierte, que
la pilupart des concurrents ont reussi ă comprendre et
ă rendre il’esisence^meme de Toeuvre enescienne.
Je felicite de tout coeur les jeunes pianistes qui
ont recu des prix et des mentions, et leur souhaite
des succes complete dans leur activite future.
Le jury du Concours de piano a confere les dis-
tinctions suivantes :
ler Prix — Diplome et medaille d’or — DMI-
TRI ALEKSEEV (Union Sovietique)
Ile Prix — Diplâme et medaille d’argent —
MACK MgCRAY (E'tats-Unis)
IIIe Piix — Diplome et medaille de bronze —
RADU TOESCU (R.S. de Roumanie)
IVe Prix — ENRIQUE PEREZ DE GUZMAN
(Espagne)
Mentions :	MANANA DOIGEASVILI (Union
Sovietique)
VDADUMIR TROPP (Union Sovie-
tique)
ALEKSANDR MALKUS (Union So-
vietique)
Allocution d’Octav Enigărescu
President du jury du concours de chant
De Concours „Georges Eenesco“ a conquis depuis
longtemps une renommee internaționale grâce au ni-
veau professionnel eleve de ses editions precedentes.
Je tiens â transmettre ici l’appreciation du jury, qu’a
ce Conicows, non seulement les laureate — qui me-
ritent tous ies elogcs — mais aussi tous les candi-
dats, qui y ont pris part, meritent notre entiere con-
sideration.
Tout en felicitant chaleureusement les concurrents,
je ne puis m’empecher de penser avec gratitude aux
membres du jury qui, avec une compebence et une
impartiailite exemptes de tout reproche et dans une
atmosphere de collaboration sincere et continue, ont
contribue ă la bonne marche du Concours.
Permettez-moi de vous donner lecture des prix et
mentions aux deux scctiions du Concours de chant :
Fermues
ler Prix:
lle Prix:
[IIe Prix:
I \ e Prix :
Mentions :
Ier Prix:
lle Prix:
Hle Prix:
IVe Prix:
Mentions :
DipUme et medaille d’or — EUGE-
NIA MOLDOVEANU, R.S. de Rouma-
nie
Diplome et medaille d’argent — NI-
ELE AMBRAZAITITS, Union Sovie-
tique
Diplome et medaliile de bronze — NA-
DEJDA VAINER, Union Sovietique
ELENA DUMA, R.S. de Roumanie
BARBARA GUBISCH, R.D. Allemande
RODICA TOMA, R.S. de Roumanie
Hommes
Diplome et medaille d’or — GHEOR-
GHE CRĂSNARU, R.S. de Roumanie
Diplome et medaille d’argent —
KONSTANTiN PLUJNIKOV, Union
Sovietique
Diplome .et medaille de bronze —
EMIL GHERMAN, R.S. de Roumanie
DAN ZANCU, R.S. de Roumanie
MIHAIL PANGHE, R.S. de Roumanie
DAN ȘERB AC, R.S. de Roumanie
A tous les laureats, je souhaite, au nom du jury,
succes dans leur carriere artistique cit, ă chaque fois,
la confirmation de la valeur dont ils ont fait preuve
ă Tactilei Concours „Georges Enesco14.
Prix Hemryk Szeryng
La presence d’Henryk Szeiryng ă Bucarest est due
en premier lieu ă son deșir de rendre hommage ă
la pensonnalite de Georges Enesco, par Tin ter preta -
tion de quelques pages celebres dans la litterature
du violon.
Admirateur de Tart enescien, Szeryng, en souvenir
de son maître, a otffert un prix de 17.000 lei au con-
cunrent roumain qui aura obtenu la meilleure clas-
sification au Concours de violon.
Ceci, dâmontre sans doute Tatfection parbiculiere
que ce grand artiste contemporain porte au pays de
Georges Enesco, dans le Festival dedie ă sa memaire.
40.000 lei au Compte 2.000
L’interpretation de la l-re Rhapsodie de Georges
Enesco n’a pas ete l’unique marque de symipathie;4
dont le „London Symphony Orchestra44, dirige par
xAndre Previn, a fait preuve envers la Roumanie.
Considârant, comme le disait Georges Enesco44 que
„la mision sacree de la musique est de faire fra-
terniser les coeurs”... cet ensemble a offert, comme
aide aux sinistres des inondations de ce printemps,
la somme de 40.000 lei, qui a ele deposee au „Compte
2.000”.
47
CUPRINS
SOMMAIRE
Omagiu umanismului enescian.	1
AL V-LEA OONÎCURS SI FESTIVAL
INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU“
Adrian Rațiu
Corul Madrigal .	4
BALETE ROMÂNEȘTI
J.-V. Pândele seu
Preludiu ,simfonic de Ion Dumitrescu, La
Piață de Mihail Jora, Pricu’liciull de Zeno
Vancea.............................................6
Alfred Hofmann
Oratoriul Miorița	de Slgisimund Toduță.	7
Al. Coif eseu
Opera Decebal de	Gheorghe Dumitrescu.	8
J.-V.P.
Simfonia op. 16 de Pascali Bentoiu.	10
Myriam Marbe
Simfonia a Vl-a „Armonia” de Wilhelm
Berger....................................... 10
A. H.
Simfonia a II-a de Doru Popovici.	11
Mihai Moldovan
Lucrări de Enescu, Paul Constantinescu,
Theodor Grigoriu............................. 11
Smaranda Oțeanu
Creații românești în interpretarea forma-
ției „Ars nova”...............................12
Doru Popovici
Lieduri de compozitori români	13
Octavian Nemescu
Program românesc în interpretarea forma-
ției „Musica Nova“........................... 14
J. — V.P.
Canto I de Aureii Stroe, Jdrg Demus și Fi-
larmonica Banatul.............................15
J.-V.P., Ana Frost
Cvartetul Judii ard.	16
S.O. și Dumitru Avakian
Jean-Pierre Rampal.	17
Sever Tipei
George Byrd, Jean-Pierre Rampal și Radu
Aldulescu. ...................................18
A.F.
Reîntîlnire cu Szeryng.	19
Andreas Porfetye
„Bach — Orchester des Gewandhauses“ din
Leipzig...................................... 20
A.H.
.Mstislav Rostropovici....................... 21
Cornel Cezar
iLondon Symphony Orchestra.	22
J.-V.P.
London Symphony Orchestra cu Andre Pre-
vin și Sheila Anmstrong...................... 22
Hommage â l’humanisme d’Enesco ....	1
LE V-E CONCOURS ET FESTIVAL
INTERNATIONAL „GEORGE ENESCO“
Adrian Rațiu
Le Choeur „Madrigal"	4
BALLETS ROUMAINS
J.-V. Pandelescu
Prelude symphonique de Ion Dumitresicu ;
„Au Marche" de Mihail Jora ; „Le loup-
garrou" de Zeno Vancea........................ 6
*
Alfred Hoffmann
L’Oratoire „Mioritza" de Sigismund Toduță 7
Al. Colfescu
L’Opera „Decebal" de Gheorghe Dumitrescu 8
J. — V.P.
La Symphonie op. 16 de Pascali Bentoiu 10
Myriam Marbe
La Vl-e Symphonie „Harmonie" de Wilhelm
Berger .................................. .	10
A. H.
La Il-e Symphonie de Doru Popovici	11
Mihai Moldovan
Oeuvres de :
Enesco, Paul Constantinesco, Theodor Gri-
goriu...........................................11
Smaranda Oțeanu
Creations iroumaines interpretees par TEn-
semblle „Ars Nova"..........................12
Doru Popovici
Lieder de compositeurs roumains	12
Octavian Nemescu
Programme de musique roumaine interpre-
■tee par TEnsemble „Musica Nova” ...	14
J. — V. P.
Canto I par Aurel Stroe, Jorg Demus et
Tonchestre philhanmonique „Banatul" .	.	15
J. — V. P., Ana Frost
Le Quatuor Jui'lliard	16
S. O. et Dumitru Avakian
Jean-Pierre Rampal	17
Sever Tipei
George Byrd, Jean-Pierre Rampal et Radu
AldulesCu...................................18
A. F.
Szeryng est revenu	19
Andreas Porfetye
„Bach — Orchester des Gewandhauses" —
Leipzig........................................ 20
A. H.
Mstislav Rostropovitch...................... 21
Cornel Cezar
London Symphony Orchestra	22
J.-V. P.
London Symphony Orchestra	avec	Andre
Prăvin et Sheila Armstrong	....	22
s. o.
Cvartetul „Smetana“	23
J.-V. P.
Harpistul Nicanor Zabaletta cu Filarmonica
din Cluj, dirijată de Erich Bergel ; Szeryng
cu orchestra Radi otel eviziunii dirijată de
Emanuel Elenescu ; Gyorgy Cziffra la Filar -
monica „George Enescu11 sub bagheta lui
Mircea Basarab................................ ...	25
Ștefan Niculeseu
Enescu și „Soliștii filarmonicii din Varșovia14 26
M.M.
Paul Klecki cu orchestra radioteloviziunii
române.........................................26
M. Marbe
Paul Badura-Skoda — Mircea Cristescu. 27
Zosif Sara
Gasparo da Salo................................... 27
Gr. Constant inescu
Baletul Teatrului Academic „S. M. Kiruv“
din Leningrad................................. 22
A.H.
Wolfgang Schneiderhan.	22
Al. C.
Virginia Zeani și Nicola Rossi Lomeni.	29
Fideho ; Oedip .	20
\L V-LEA CONCURS INTERNATIONAL
„GEORGE ENESCU"
George Manoliu
Vioară.	30
Grigore Bărgăuanu
Pian. ...	31
Gr. c-
Canto.	33
George Sbârcea
Mărturii...................................... 34
Ștefan Bonea
Konstantin Sergheev. .	35
NOUVELLES MUSICALES DE ROUMANIE
Vasile Tomescu
Le V-eme Festival et Concours International
„Georges Enesco'1...........................38
Le discours de Ion Dumitrescu.	42
Le discours de Pompiliu Macovei.	43
Le discours de Ion Cosma.	44
Le discours d’Andre Marescotti.	44
Le discours prononce par Ion Dumitrescu 45
Le discours prononce par Monsieur le mar-
quis de Gonteau Biron......................... 46
Allocution de Georges Manoliu .	.	46
Allocution de Ovidiu Drîmba................... 47
Allocution d’Octav Enigărescu.	47
S. O.
Le Quatuor „Smetana“............................... 23
J. — V. P.
Nicanor Zabaletta, solo harpe, et la Philhar-
monie de Cluj, dir. d’orch : Erich Bergel ;
Szeryng et l’Orchestre de la Radio-Tele-
vision Roumaine, dir. d’orch. : Emanuel
Elenescu ; Gyorgy Cziffra et la Philharmo-
nie „George Enescu11 de Bucarest, dir.
d’orch. : Mircea Basarab.................... 24
Ștefan Niculeseu
Enesco et „Les Solistes de la Philharmonie
de Varsovie11...................................26
M. M.
Paul Klecki. et l’Orchestre de la R. T.
Roumaine....................................... 26
M. Marbe
Paul Badura-Skoda — Mircea Cristescu 27
losif Sava
Gasparo da Salo	27
G r. Constanti ne seu
Le corps de ballet du Theâtre Academique
„S. M. Kirov” de Leningrad..................... 28
.1. Ii.
Wolfgan.a Schneiderhan ....	29
A. C.
Virginia Zeani et Nicola	Rossi-Lemeni	29
Fidelio ; Oedip. .	30
George Manoliu
Concours de violon	30
Grigore Bărgăuanu
Concours de	piano	31
Gr. C.
Concours de	chant	33
George Sbârcea
Temoignages.	34
Ștefan Bonea
Konstantin Sergheev. .......	35
NOUVELLES MUSICALES DE ROUMANIE
(en franvais par : Colette Ghimpețeanu)
Dr. Vasile Tomescu
Le V-e Festival et Concours International
„Georges Enesco11........................... 38
Le discours de Ion Dumitrescu, president
du Comite d’Organisation du V-e Con-
cours-Festival International „Georges Enes-
co”.............................................. 42
Le discours de Pompiliu Macovei, president
clu Comite d’Etat pour la Culture et l’Art. 43
Le discours de Ion Cosma, president du
Conseil Populaire de la Municipalite de
Bucarest......................................... 44
Le discours d’Andre Marescotti ...	44
Le discours de cloture de Ion Dumitrescu,
president de TUnion des Compositeurs de
Roumanie..........................................45
Le discours du Marquis de Gonteau Biron 46
Allocution de George Manoliu	46
Allocution d’Ovidiu Drîmba	47
Allocution d'Octav Enigărescu.	47