AWZIVA REVISTA UNIUNII COMPOZITORILOR DIN R. P. R. ȘI A MINISTERULUI CULTURII ANUL VI MARTIE Nr. 3/1956 SUMARUL Un fapt însemnat în viața Uniunii Compozitorilor din R. P. R. — Ședința Comitetului lărgit din 15 martie 1956 — Hotărîrea Comitetului lărgit al Uniunii Compozitorilor . . . Planul de muncă al Uniunii Compozitorilor...................... Planul de creație . și activitate al Uniunii Compozitorilor în lumina documentelor celui de-al doilea Congres al P.M.R. Al doilea congres unional al compozitorilor sovietici . O lună petrecută în Republica Cehoslovacă .... . . Acordarea unor distincții ide merit................. Cîteva cuvinte despre frămîntările muzicienilor japonezi și despre muzică romînească.......................... . . . . . — Articol scris special pentru revista „Muzica" — j Stan Golestan | CREAȚIA MUZICALA însemnări la ,,O noapte furtunoasă" de Paul Constantinescu . VIAȚA MUZICALĂ Sonate romînești în interpretarea pianistei Irina Lăzărescu . Prima audiție a Missei în si minor de Bach ... • • Concertul simfonic dirijat de A. Margaritov ... . • Concert de muzică de cameră consacrat lui Debussy . . Arta interpretativă a lui A. F. Krivcenia.................... Note din viața muzicală a orașelor Cluj, Iași și Tg. Mureș . RECENZIE „Sovetskaia Muzîka" nr. 12/1955 Pag. * * * 3 * * * 3 * * * 4 * * J 6 * * * 21 Sabin Drăgoi 22 * * * 26 Saburo Sonobe 27 Comitetul Uniunii Compozitorilor clin R.P.R. 31 Anatol Vieru 32 Leon Klepper 40 Aurel Stroe 42 Mihai Rădulescu 43 S. Tr. 43 Al. Coif eseu 45 Șt. Lacatoș Herman Vasile Sorin Vînătoru Paul Mihail Hubesz Walter 46 48 __________________________ SUPLIMENT _ LUCRĂRI CORALE POLIFONICE (100 pagini lei 15) Un fapt însemnat în viata Uniunii Compozitorilor din R. P. R. Ședința Comitetului lărgit din 15 martie 1956 In scopul orientării eforturilor creatoare și științifice ale membrilor Uniunii Compozitorilor din R. P. R. pe drumul trasat de documentele celui de-al II-lea Congres al P. M. R., conducerea Uniunii Compozitorilor a organizat joi, 15 martie a.c. o ședință a Comitetului lărgit al Uniunii, la care au parti- cipat invitați din partea Ministerului Culturii, Radiodifuziunii, membri ai filialelor Uniunii din Timișoara Cluj și Iași. ' * Compozitorul Ion Dumitrescu, prim secretar al Uniunii Compozitorilor, a deschis ședința printr-un cuvint omagial cu prilejul bicentenarului W. A. Mozart, scoțînd în evidență măreața personalitate a acestui muzician, relevtnd aspecte ale eforturilor cu care Uniunea Compozitorilor din R. P. R. cinstește memoria sa. Au fost ascultate referatele despre „Planul de creație și activitate al Uniunii Compozitorilor din R. P. R. în lumina documentelor celui de-al II-lea Congres al P. M. R.“ (textul se publică mai jos) ținut de compozitorul Alfred Mendelsohn, secretar al Uniunii și referatul despre “Școala națională de compoziție în cadrul realismului socialist , ținut de compozitorul Ion Dumitrescu, prim secretar al Uniunii Compozitorilor. In expunerea sa, primul secretar al Uniunii a arătat cu o amplă documentare, că școala noastră națională de compoziție se întemeiază pe cele mai pozitive cuceriri ale tradiției, fie că e vorba de filonul muzicii populare pe care s-a dezvoltat aceasta, fie că e vorba de cel al muzicii profesionale. Ca si istoria altor școli muzicale naționale, muzica noastră s-a dezvoltat în lupta continuă dintre tendințele conservatoare, cosmopolite, pe de o parte, și tendințele creatoare, înaintate, reprezentate printr-o galerie de figuri lumi- noase, mergînd de la lăutarii noștri vestiți, de la întemeietorii unor genuri de muzică profesională din secolul trecut, pînă la marele George Enescu și la generațiile de compozitori vîrstnici sau tineri de azi, au r^ca^ Pe 0 treaptă superioară muzica noastră, sprijinindu-se pe temeiurile muzicii populare, căutînd să înfățișeze în opera lor sufletul poporului. Astăzi, școala noastră națională se dezvoltă în condiții noi, caracterizate prin orientarea conștientă a creatorilor pe drumul indicat de metoda realismului socialist. O dată cu consolidarea tot mai puternică a principiilor artei înaintate, legate de popor, de mersul acestuia spre socialism, muzicienii noștri înțeleg tot mai adînc esența artei naționale cu adevărat avansată, străină de șovinism, de etnografismul exterior, de cosmopolitismul despersonalizator, de disprețul față de cultura altor popoare, de experimentele formale, de căutarea extravaganțelor care ascund sărăcia de inspirație, care arată lipsa adevăratei măiestrii. Compozitorii noștri acordă noțiunii de patriotism, de caracter național, un înțeles înalt, corespun- zînd aspirațiilor și luptei poporului nostru. Sprijinindu-se pe moștenirea clasică universală și românească, compozitorii din patria noastră tind să realizeze lucrări în care conținutul nou să fie exprimat printr-o formă corespunzătoare, rezultat al dezvoltării îndrăznețe, originale, de către creatori, a trăsăturilor expresive ale muzicii noastre populare. Ei au datoria de a-și pune neîncetat întregul talent și măiestrie în slujba ridicării pe o treaptă și mai înaltă a muzicii noastre, în slujba angrenării ei pe un plan larg, universal. Exemplul marilor reprezentanți ai muzicilor naționale arată că adevărata personalitate se poate cîștiga numai prin strădanii permanente de aduce mai departe cuceririle înaintașilor, dea îndepărta orice urmă de epigonism și închistare, de a îndepărta din gîndire și creație manifestările dogmatismului și liberalismului. Iată de ce — a subliniat primul secretar al Uniunii, compozitorul Ion Dumitrescu — învățătura despre înfățișarea conținutului vieții de azi a poporului într-o formă națională evoluată, în care graiul muzical al poporului să fie larg dezvoltat pînă la culmile exigențelor contemporane, constituie principiul de bază al școlii noastre de compoziție. In încheiere s-au purtat vii discuții, prelungite pînă seara tîrziu, care au îmbogățit și întărit concluziile cuprinse în ambele referate. De asemenea, s-au făcut propuneri pe marginea „Planului de muncă al Uniunii Compozitorilor", căruia i s-a dat citire de către compozitorul Alfred Mendelsohn, secretar al Uniunii (textul se publică mai jos). Asistența a aprobat în unanimitate o moțiune (textul se publică mai jos) în care se arată deplinul acord cu conținutul ambelor referate, precum și hotărîrea de a duce la îndeplinire sarcinile cuprinse în planul de creație și activitate al Uniunii, îmbogățit în cadrul discuțiilor colective. Hotărîrea Comitetului lărgit al Uniunii Compozitorilor Comitetul lărgit al Uniunii Compozitori- lor din R.P.R. întrunit în ședința plenară joi 15 martie 1956, ascultînd și luînd în dezbatere rapoartele secretarilor Uniunii Compozitorilor, intitulate : „Planul de muncă al Uniunii Com- pozitorilor în lumina documentelor Congresului al II-lea al P.M.R.", „Școala națională de com- poziție în cadrul realismului socialist1' Se declară de acord cu conținutul lor și își însușește propunerile și ideile cuprinse în aceste referate. De asemenea, se angajează să aducă la îndeplinire planul de muncă al Uniunii (cu amendamentele și îmbogățirile rezultate din discuții și întrunind asentimentul majorității). Comitetul lărgit este conștient de însemnăta- tea sarcinilor trasate creatorilor și oamenilor de știință în Congresul al II-lea al partidului, de valoarea lor pentru dezvoltarea muzicii în R.P.R., și consideră ca o obligație de onoare traducerea lor în viață. In același timp face un apel către compozi- torii și muzicologii care s-au alăturat mai puțin 3 muncii și țelurilor Uniunii Compozitorilor, să se alăture efortului colectiv și muncii organi- zate în cadrul sectoarelor respective de activi- tate ale Uniunii, contribuind cu sinceritate și perseverență la dezbaterea tuturor problemelor creației, criticii și muzicologiei, în spirit parti- nic, critic și autocritic. Comitetul lărgit al Uniunii Compozitorilor confirmă existența și activitatea efectivă a ur- mătorului birou de conducere al Uniunii Com- pozitorilor, izvorît din restructurarea pe secții a Uniunii, înfăptuită în iulie 1954, birou însăr- cinat să vegheze la îndeplinirea sarcinilor noi pe viitor: Mihail Andricu, vicepreședinte, Sa- bin Drăgoi, vicepreședinte, Ion Dumitrescu, prim-secretar al Uniunii Compozitorilor, Alfred Mendelsohn, secretar al Uniunii Compozitori- lor, Ludovic Feldmann, secretar al Secției sim- fonice și de muzică de cameră, Ion Vasilescu, secretar al Secției de cîntece de masă și muzică de dans, Zeno Vancea, secretar al Secției de critică și muzicologie. Pentru întărirea muncii de conducere a Uni- unii Compozitorilor, Comitetul va invita la toate ședințele sale în calitate de consultanți pe di- rectorii administrativi ai Uniunii Compozitorilor și Fondului Muzical, pe șeful Biroului de drep- turi de autor și șeful Serviciului de Cadre. Pentru întărirea sectorului de cîntece de masă va fi cooptat în Biroul Secției de muzică de mase și de dans maestrul Ion Chirescu. Comitetul lărgit încredințează Secretariatului sarcina de a pregăti Conferința pe țară a com- pozitorilor și muzicologilor din R.P.R. fixînd ca dată aproximativă luna noiembrie 1956. Referatul „Școala națională în cadrul realis- mului socialist", ținut de tovarășul Ion Dumi- trescu, va constitui punctul de plecare pentru alcătuirea unui studiu amplu care va fi publicat ulterior. Referatul „Planul de muncă al Uniunii Com- pozitorilor în lumina documentelor Congresului al II-lea al P.M.R.", ținut de tov. Alfred Men- delsohn, va fi publicat integral în revista „Mu- zica". De asemenea vor fi publicate în revista „Mu- zica" planul de muncă aprobat de Comitet, pre- cum și prezenta hotărîre. Comitetul lărgit deleagă secretariatul să stu- dieze situația și să elaboreze un plan concret de reorganizare a „Fondului Muzical" precum și de îmbunătățire a muncii administrative a Uniunii Compozitorilor. Planul de muncă al Uniunii Compozitorilor Comitetul lărgit al Uniunii Compozitorilor din R.P.R. întrunit în ședință plenară joi 15 martie 1956, își însușește sarcinile trasate de cel de-al II-lea Congres al Partidului Muncito- resc Romîn creatorilor de artă, angajîndu-se să traducă în fapt indicațiile cuprinse în documen- tele Congresului, conștient fiind că progresul muzicii și în general înflorirea artei noastre națională în formă și socialistă în conținut, sînt indisolubil legate de lupta poporului nostru sub conducerea partidului, pentru pace, pentru con- solidarea regimului ele democrație populară, pentru bunăstare și pentru desființarea defini- tivă a exploatării omului de către om. In străduința de a continua și de a desăvîrși realizările compozitorilor și muzicologilor noștri, de a combate lipsurile existente, de a ne uni eforturile pentru a înfăptui indicațiile celui de al II-lea Congres al P.M.R., Comitetul lărgit al Uniunii Compozitorilor stabilește pentru anul 1956, următorul plan de muncă : Obiectivele generale ale planului de creație și activitate al Uniunii Compozitorilor în lumina documentelor celui de-al II-lea Congres al P.M.R., sînt: SARCINI GENERALE ALE COMITETULUI a) în privința creației : 7. Genul simfonic: susținerea creării de lu- crări mari simfonice, simfonii cu program, sim- fonii, poeme simfonice, suite programatice, uverturi, piese simfonice de caracter, con- certe instrumentale. Lupta pentru conținutul socialist și forma națională, dezvoltarea muzicii populare în forme mari ale muzicii culte, cu cele mai înalte mij- loace de măiestrie. 2. Genul vocal-simfonic: strădania deosebită pentru dezvoltarea acestui gen rămas în urmă sau legat prea puțin de teme ale actualității. Dezvoltarea formelor mari vocal-simfonice, cantate, oratorii. Dezvoltarea genului de operă și balet, acțiu- nea energică pentru reprezentarea în condiții op- time a operelor înscrise în repertoriu, acțiunea pentru promovarea creației de operă și balet incă neplanificată pentru a fi reprezentată, ac- țiunea pentru reconsiderarea unor creații de o- peră și balet mai vechi ale compozitorilor noștri, care trebuiesc înscrise în repertoriul permanent al Teatrelor de operă și balet. 3. Susținerea dezvoltării genului de cameră. Crearea de cvartete și lucrări pentru formații de cameră diferite, coarde și suflători. Dezvoltarea genului de cameră pentru instru- mente solo sau acompaniate. Dezvoltarea creației de cîntece (lieduri) pe texte ale scriitorilor contemporani și tratînd teme actuale. 4. Genul de mase : O campanie susținută pen- tru permanentizarea creației de cîntece de masă. Lupta pentru lărgirea tematicii. Lupta pentru ridicarea nivelului și a origina- lității în cîntecul de masă revoluționar. 4 Lupta pentru difuzarea cît mai largă și efici- entă a cîntecului de masă. Preocuparea pentru prelucrări din ce în ce mai măiestrite și mai originale pe teme din fol- clorul nostru și al minorităților naționale. Crearea de cîntece de masă cu subiecte in- spirate din internaționalismul proletar. Dezvoltarea muzicii distractive și de dans și îndreptarea ei pe o cale sănătoasă. Stimularea creației de operete cu subiecte contemporane din viața noastră. Angrenarea în munca de creație a tuturor compozitorilor din țară prin ajutorul filialelor și cenaclelor. Mobilizarea tineretului și sprijinirea lui activă pentru desăvîrșirea măiestriei și crearea de o- pere valabile. Uniunea înscrie în planul său tematic, pentru a fi tratate în genurile de muzică expuse mai sus și în colaborare cu Ministerul Culturii, co- menzi în legătură cu trei mari aniversări ce vor avea loc în 1957 : aniversarea a 50 ani de la răscoala din 1907, aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și aniversarea a 10 ani de la instaurarea Republicii. Alte teme pe care le propunem pentru trata- rea în genurile de mai sus sînt: despre eroii de la Grivița, despre tineretul Patriei noastre, des- pre armata noastră, despre triumful forțelor păcii. 5. Muzicologia. Problemele cele mai importan- te care se propun a fi dezbătute în secția de muzicologie sînt: Spiritul de partid în artă, contribuția esteticii științifice sovietice în problemele de muzicologie, școala națională — expresie de fond și formă a creației muzicale contemporane, accesibilitatea în strînsă legătură cu măiestria artistică, pro- gramatismul. Pentru un nivel înalt al gîndirii și limbajului muzical. Problema tematicii legată de viața și oglindi- rea aspectelor actualității în creația de toate genurile. (Se pune un accent deosebit pe această din urmă temă). Uniunea își propune să organizeze dezbateri largi în toate secțiile, cu privire la problemele de mai sus, precum și activarea sectorului teo- retic la o consfătuire a muzicologilor și a cor- pului redacțional al revistei „Muzica“. In domeniul istoriei muzicii, acțiunea pentru trecerea de la formele de strîngere de date și documentare, la formele superioare de sinteză și concluzii. In domeniul folclorului, susținerea apariției unor lucrări științifice legate de problemele muzicii noastre populare, ca bază și punct de plecare a creației culte, tratate practice științi- fice despre moduri, despre ritm, despre formă, despre genuri. Grăbirea apariției a cît mai multor culegeri care să fie puse la îndemîna creatorilor. In domeniul criticii și a activității de presă : intensificarea acțiunii pentru o critică competen- tă, științifică, permanentă și cît mai largă a creației și a interpretării în presa noastră. In materie de propagandă. Apariția lucrării despre muzica romînească în diferite limbi stră- ine, pentru propaganda în străinătate. Participarea atentă la toate publicațiile, en- ciclopediile, dicționarele și revistele străine care ne solicită, cu articole, studii, informații despre muzica și muzicienii romîni. Subsecția didactică va analiza lucrările pro- puse spre tipărire și va ajuta elaborarea de metode, tratate teoretice, cursuri necesare învă« țămîntului de toate gradele. Se vor întocmi manuale muzicale pentru învățămîntul mediu și pedagogic, precum și culegeri de coruri pentru tineretul școlar, în colaborare cu Ministerul In- vățămîntului. Lărgirea cadrelor și îmbogățirea materialului serviciului de documentare al Uniunii, cu ma- terial de propagandă în limbi străine, cu foto- grafii, benzi de magnetofon, discuri, broșuri, monografii, biografii. înzestrarea Uniunii cu aparate necesare pen- tru înregistrarea și redarea muzicii. Procurarea de materiale documentare și știin- țifice de specialitate, de publicații periodice din toată lumea. Dezvoltarea relațiilor cu organele de Stat și instituțiile în scopul promovării în țară și stră- inătate a creației muzicale : 1) Cu Ministerul Culturii, Direcția Generală a Artelor, Direcția Muzicii, colaborarea perma- nentă pentru îmbogățirea repertoriului orches- trelor din toată țara și executarea în bune con- diții a creației romînești. Elaborarea Legii drep- tului de autor, a hotărîrii speciale pentru tarife si a unui regulament pentru repartizarea drep- turilor de autor. Colaborarea permanentă prin Direcția Muzicii pentru reglementarea achizițiilor și comenzilor, acțiunea pentru alcătuirea unui regulament în această chestiune. 2) Cu Direcția Generală Radio : acțiunea pen- tru difuzarea în condiții optime și în proporții juste a creației tuturor compozitorilor și în toate genurile. Inaugurarea unor conferințe la micro- fon despre muzica și muzicienii romîni. Cola- borarea pentru popularizarea vieții Uniunii și a operelor noi ale compozitorilor. Acțiune pentru obținerea drepturilor de autor pe care le datorează Radiodifuziunea pentru lucrări radiodifuzate. 3) Ansamblurile (M.A.I., M.F.A., C.C.S. etc.) : ședințe comune pentru discutarea repertoriului și a difuzării în condiții bune a creației romî- nești. 4) Discuție cu Teatrul de Operă și Balet pe marginea problemelor legate de montarea ope- relor în curs și viitoare. 5) Legătura strînsă cu Editura de Stat pentru Literatură și Artă. întocmirea de comun acord a planului de tipărituri și susținerea apariției acestora. 5 6) Legătura strînsă cu Centrul de Difuzare a Cărții pentru tiraje și difuzarea în condiții ra- ționale a partiturilor de muzică romînească în țară. 7) . In privința relațiilor cu străinătatea : in- tensificarea colaborării pentru trimiterea de compozitori în străinătate, trimiterea de ma- terial de propagandă și material muzical. Asigurarea prezenței unor compozitori și muzicologi de seamă la manifestările legate de aniversarea Mozart de la Viena, Salzburg și Praga. Participarea la Congresul Compozitori- lor și muzicologilor sovietici. încheierea de convenții reciproce pentru de- plasări de studii în diferite țări. Reluarea colaborării cu CARTIMEX pentru importul și exportul de materiale muzicale. 8) întărirea colaborării cu Casa Centrală a Creației Populare pentru crearea de cîntece des- tinate Căminelor Culturale cu ocazia concursu- lui din acest an. b) Munca în cadrul intern al Uniunii îndrumarea permanentă a secțiilor în desfă- șurarea activității lor prin planul fixat al cena- clelor și discuțiilor (plan alcătuit pînă în iunie 1956). îndrumarea permanentă a grupării de tineret, precum și a corului și a formației de cvartet a Uniunii Compozitorilor. Asigurarea primirii oaspeților străini în U- niune. Prezentarea muzicii romînești și discuții. Punerea în funcțiune a litografiei Uniunii Compozitorilor. Mutarea în noul sediu, reorganizarea servi- ciilor, a bibliotecii, a documentării, a secretaria- tului tehnic. înființarea muzeului Uniunii Compozitorilor și a fundației „George Enescu“. Reorganizarea serviciului de repartiție a drepturilor de autor în cadrul serviciului gene- ral al drepturilor de autor. Reorganizarea serviciului contabilității al U- niunii Compozitorilor. Reorganizarea Fondului Muzical. Elaborarea unui nou decret, a unui nou regulament de func- ționare a Fondului Muzical. Susținerea muncii filialelor și cenaclelor U- niunii, reorganizarea filialei Iași și a cenaclului din Craiova. In vederea conferinței pe țară (proiectată pentru toamna anului 1956) elaborarea proiec- tului de statut, elaborarea raportului de activi- tate a Uniunii Compozitorilor pentru perioada 1954—1956; întocmirea de către cenzori a ra- portului pe baza operațiilor de verificare a ges- tiunilor anilor 1954—1955—1956. întărirea colegiului redacțional al revistei „Muzica“. Mărirea tirajului revistei. Apariția suplimen- telor în patru limbi străine. Reorganizarea biroului de copiat note. Anga- jarea unor corectori specialiști. Organizarea împreună cu Filarmonica de Stat „George Enescu“ a unui ciclu de concerte lunare de muzică romînească de cameră. Susținerea acțiunii de înregistrare în condiții optime a creației romînești de muzică de cameră în contul Uniunii Compozitorilor. Legături strînse cu Electrecord pentru impri- marea pe discuri a unui număr de aproximativ 10 lucrări de muzică simfonică. In ceea ce privește planul de creație și muncă în secții, el cade sub supravegherea, controlul și răspunderea principală a secretarilor și secreta- rilor adjuncți ai secțiilor, care sînt obligați să întocmească planurile amănunțite ale activității secțiilor în cenacle și discuții, comisii și diferite acțiuni, precum și planurile individuale de crea- ție ale compozitorilor, în lumina planului gene- ral de creație. Termen 1 Mai. In ceea ce privește problemele administrative, ele cad în sarcina direcției administrative (tov, director Borzea și Krauss). Secretariatul Uniunii coordonează, îndrumă, controlează și decide în sensul hotărîrilor Co- mitetului și al sarcinilor primite din partea a- cestuia. Comitetul Uniunii se va întruni în fiecare lună și va dezbate problemele ideologice și or- ganizatorice care vor surveni. Conducerea Uniunii și Comitetul răspund de îndeplinirea acestui plan. Planul de creafie și activitate al Uniunii Compozitorilor în lumina documentelor celui de-al doilea Congres al Partidului Muncitoresc Romîn In zilele de 23 pînă la 27 decembrie 1955 a avut loc la București cel de-al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Romîn. Acest eveni- ment de mare importanță pentru întreaga noas- tră viață politică, economică, socială și cultu- rală, trebuie să constituie pentru noi, compozi- torii din R.P.R., punctul de plecare pentru acți- uni noi, pentru o nouă orientare, pentru un nou avînt al creației noastre și, în general, pentru o adîncire a atitudinii noastre de aderare strînsă în jurul partidului, de participare activă la dezvoltarea și înflorirea patriei noastre în drum spre socialism. De aceea vom face în acest Co- mitet lărgit al Uniunii Compozitorilor, în care sînt prezenți compozitorii și muzicologii de frun- te din toată țara, o expunere a principalelor idei 6 și teze clin Raportul primului secretar al Comi- tetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, — principalul do- cument al Congresului. De asemenea, vom a- minti în contextul respectiv, despre indicațiile date de tov. Miron Constantinescu, secretar al Comitetului Central al P.M.R., care se ocupă îndeaproape de problemele de artă și literatură, și pe care le vom aplica la creația și muzicologia noastră. Vom căuta să desprindem din aceste principii o linie justă de orientare în dezvoltarea muzicii noastre de astăzi. Știm cu toții că Partidul Muncitoresc Romîn reprezintă pentru țara noastră forța de condu- cere în toate domeniile vieții, partidul de gu- vernămînt, inima regimului de democrație popu- lară, care este încununarea efortului și a jert- felor celor mai buni fii ai patriei noastre în lupta lor de decenii pentru eliberarea patriei noastre de sub jugul capitalismului exploatator și al tuturor consecințelor nefaste pe plan cul- tural pe care l-a avut .pe aceste plaiuri fosta stapînire feudală și capitalistă. Țara noastră, bogată și minunată, a fost timp de secole pradă poftelor nesățioase ale cuceritorilor, din toate timpurile, iar între cele două războaie era ame- nințată să devină o colonie a capitalului străin și a influențelor cosmopolite, distrugătoare de suflet și de cultură. Partidul, singurul care a luptat consecvent pentru adevărata eliberare a oamenilor muncii, își trage rădăcinile din suferințele de veacuri ale poporului și din marea lumină care a răsărit în Octombrie 1917. El își sprijină forța pe tradițiile de luptă ale poporului nostru, pe jertfele de sînge ale celor mai buni fii ai săi, care, dacă ar trăi astăzi, ar vedea aievea visul pentru care au luptat și și-au dat viața. El se sprijină astăzi pe munca neo- bosită a acestui popor harnic și minunat, con- structor al vieții noi, pe talentul și dăruirea oa- menilor de cultură strîns uniți în jurul său. El se sprijină, de asemenea, pe experiența Marelui Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Noi știm cu toții că cele mai nobile și mai valabile tradiții ale artei adevărate sînt inspi- rate de lupta seculară a poporului pentru li- bertate și o viață mai bună. In cîntece și în versuri minunate, poporul însuși își slăvește de veacuri eroii, iar în zilele noastre primii lup- tători pentru idealurile sale sînt comuniștii. Partidul a transformat concepțiile vechi despre artă^ redînd-o poporului ca un bun al său. In concepția partidului nostru arta este un tovarăș nedespărțit, un aliat prețios în activitatea de zi. de zi a omului muncitor. Ea nu mai' constituie nici apanajul unei aristocrații înfumurate sau al unor cercuri de snobi, artistul nu mai creează în turnul de fildeș, pentru un viitor nebulos și îndepărtat sau pentru gusturile pervertite ale unei minorități blazate. Artistul stă în mijlocul poporului iar acesta privește spre el ca spre un conducător spiritual. Așa cum partidul restabilește poziția artei și a artistului față de popor, tot așa și artistul este dator ca în orice clipă să-și dea seama.de rolul și răspunderea sa în fața poporului. Artistul cetățean, artistul de tip nou luptă alături de toți oamenii pentru înfăptuirea idealurilor supe- rioare ale umanității, își însușește cu pasiune ideile cele mai înaintate, ideile care împing îna- inte viața în toate sectoarele ei de activitate. Aceste idei sînt concretizate de partidul de tip leninist în viața economică, în producția de bunuri materiale, în viața de Stat, în atitudinea morală a cetățeanului, în gîndirea filozofică și artistică, în organizarea vieții obștești, în con- știința misiunii artistului, în participarea sa ac- tivă la construirea orînduirii socialiste și la lupta pentru o pace durabilă în lume. Partidul Muncitoresc Romîn își desfășoară ac- tivitatea în condițiile cînd în lumea întreagă se consolidează puternicul lagăr al păcii în frunte cu Uniunea Sovietică, cu China populară, cu democrațiile populare, al căror prestigiu și pu- tere cresc neîncetat, în condițiile cînd jumătate din populația globului aderă la lupta nobilă dusă de popoarele sovietice pentru independență națională, pentru înflorirea culturii proprii, pen- tru scuturarea jugului economic, pentru consoli- darea culturii naționale, cu un adînc conținut democratic și socialist. Uniunea Sovietică este înaintașă în politica de promovare a tezei le- niniste a coexistenței pașnice a unor sisteme economico-sociale diferite și îndeosebi a posi- bilității rezolvării tuturor diferendelor pe calea tratativelor și a contactelor personale pînă la cel mai înalt nivel. In recentul său Raport la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii So- vietice, tov. Hrușciov emite ideea despre po- sibilitatea din ce în ce mai conturată a evitării unei conflagrații mondiale în. condițiile creșterii neîncetate a lagărului socialist. Războiul nu este o fatalitate. El poate să devină o sumbră amintire. In mase de zeci și sute de milioane de oameni din toate continentele, politica „de pe poziții de forță" a unor cercuri ultrareacționare este una- nim condamnată. Statul nostru duce o consec- ventă politică conformă cu interesele lagărului păcii, afirmîndu-și cu tărie hotărîrea de a nu permite nimănui încălcarea cuceririlor populare. In timp ce lagărul păcii se consolidează pe baza orînduirii celei mai înaintate, care asigură o continuă dezvoltare a forțelor șale productive, în lagărul imperialist se poate observa, pe lîngă conflictele interne care izbucnesc în ciuda tu- turor pactelor, șubrezenia economiei, creșterea șomajului., semne ale apropierii crizei econo- mice, care este numai aparent frînată de creș- terea producției de armament. Dar mișcarea mondială pentru pace începe să dea rezultate palpabile. încetarea războiului din Coreea și Vietnam sînt asemenea cuceriri însemnate ale 7 lagărului păcii. Popoarele, conștiente, își iau treptat în mînă soarta lor. In pofida tuturor greutăților se dezvoltă tot mai mult relațiile dintre toate popoarele lumii. Un rol însemnat în îmbunătățirea acestor relații, în cunoașterea și prietenia dintre popoare, îl are arta. Cei vechi ziceau : „Unde vorbesc ar- mele, tac muzele“; noi vrem să spunem „Acolo unde cîntă muzele, să înceteze armele“! O perspectivă luminoasă se deschide vieții noastre politice, economice și culturale, prin acordarea locului ce i se cuvine de drept în Or- ganizația Națiunilor Unite, Republicii noastre. Dobîndirea acestui drept este o cucerire a forțelor păcii, a luptei consecvente a Uniunii Sovietice, apărătoare a spiritului Chartei Națiunilor Unite. Care sînt elementele esențiale ale evoluției țării noastre pe plan intern ? în primul rînd, este lupta partidului pentru consolidarea orîn- duirii democrat-populare. Tov. Gheorghe Gheor- ghiu-Dej arată că în această luptă se deosebesc două etape : prima etapă, începută la 23 August 1944, a avut un caracter agrar, antifeudal și antiimperialist. In etapa a doua, începută cu proclamarea Republicii, Statul democrat-popular a devenit o formă a dictaturii proletariatului, al cărui principiu suprem este alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, un stat de tip socialist. In această etapă, procesele ca- racteristice sînt naționalizarea industriei, care a creat condițiile pentru conducerea planificată a economiei și a construit premisa trecerii la industrializarea socialistă a țării. Lupta pentru consolidarea statului democrat-popular are ca principal conținut întărirea alianței între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare sub con- ducerea clasei muncitoare. Această politică de unire a tuturor forțelor productive se face în spiritul patriotismului socialist, al intransigen- ței față de dușmanii poporului, pentru educa- rea în spiritul internaționalismului proletar a celor ce muncesc, împotriva naționalismului și șovinismului de orice fel, pentru întărirea patriei și construirea victorioasă a socialismului. Con- dusă de partid, clasa muncitoare și țărănimea muncitoare au realfzat în țara noastră transfor- mări uimitoare. Ne mîndrim astăzi cu o produc- ție industrială de trei ori mai mare decît în 1938. Dar nu numai atît; au apărut nenumărate ramuri noi de industrie. Țara noastră, care în trecut era nevoită să importe cu prețuri de spe- culă produse industriale, exportînd la prețuri de batjocură materii prime și semifabricate, are astăzi posibilitatea să se aprovizioneze din pro- ducție proprie. Zilnic se deschid și se măresc întreprinderi noi pe teritoriul patriei noastre. Planul de electrificare, de aprovizionare cu surse noi de energie hidroelectrică, toate acestea determină schimbări calitative ce se exprimă concret în creșterea nivelului de trai, în creșterea venitului național și a salariului real. La aceasta contribuie în însemnată măsura succesele obținute prin mecanizarea agriculturii, una din cele mai importante consecințe ale dezvoltării industriei grele. Dar mecanizarea agriculturii implică lucrarea pămîntului pe su- prafețe mari, pe pămînturi comasate, ceea ce ridică considerabil productivitatea solului. A- ceasta este rațiunea profundă și avantajul co- lectivizării asupra micii gospodării individuale țărănești. Convingîndu-se de aceste condiții su- perioare, de rentabilitatea sporită a muncii a- gricole pe porțiuni mari, țăranii noștri străbat treptat formele inferioare pînă la cele superioare ale colectivizării, trepte ale transformării so- cialiste a agriculturii. Acest proces se poate verifica paralel cu creș- terea și îmbogățirea cu ramuri noi a industriei de-a lungul primului plan cincinal. La 10 no- iembrie 1955, oamenii muncii din R.P.R. au îndeplinit sarcina planului cincinal 1950—1955, cu privire la volumul producției globale indus- triale. Trebuie să fim pătrunși de faptul că rea- lizarea unui plan economic de Stat constituie prin ea însăși o confirmare în practică a supe- riorității orînduirii noastre care construiește socialismul, bazată pe producția planificată de bunuri, asupra sistemului capitalist. Ca urmare a îndeplinirii primului plan cincinal, s-au obți- nut .succese și în agricultură, transporturi, co- merț și construcții. S-a îmbunătățit starea ma- terială, ocrotirea sănătății și nivelul cultural al poporului nostru. (Din Directivele celui de-al II-lea Congres al P.M.R. cu privire la cel de-al doilea plan cincinal de dezvoltare a economiei naționale pe anul 1956—1960). Pe baza rezultatelor obținute, cel de-al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Romîn sta- bilește directive privind al II-lea plan cincinal de dezvoltare continuă a tuturor ramurilor eco- nomiei naționale și de creștere a buneistări materiale și culturale a oamenilor muncii. In 1960, la capătul celui de-al II-lea plan cincinal, venitul național va fi cu circa 50% mai mare decît în 1955. Sectorul socialist al economiei va acoperi circa 85% din venitul na- țional, ca urmare a creșterii rapide a industriei și transformării socialiste a agriculturii. Din acest venit național sporit, trei sferturi vor fi destinate fondului de consum. Salariul real al muncitorilor, tehnicienilor și funcționarilor va crește cu cca. 30% fată de anul 1955. Țărăni- mea muncitoare va realiza venituri mai mari, ca urmare a sporirii producț’ei și productivității muncii în agricultură, cît și prin economiile ce le va realiza de pe urma reducerii prețurilor cu amănuntul. Partidul și Guvernul vor acorda o grijă deo- sebită neutru continua dezvoltare si înflorire a culturii, pentru dezvoltarea învățămîntului, ocrotirii sănătății și odihnei oamenilor muncii de la orașe și sate. In domeniul culturii, pe lîngă realizarea unor obiective centrale dintre care Teatrul Național din București, o atenție deosebită se va da dezvoltării culturii în cadrul regiunilor și raioanelor, mărindu-se în acest 8 scop sumele alocate Sfaturilor Populare pentru construirea, terminarea de cămine culturale,, teatre, cinematografe și muzee. In cel de-al doilea plan cincinal se prevede cuprinderea celei mai mari părți a școlarilor la cursurile de șapte ani. De asemenea, va fi per- fecționat învățămîntul mediu și superior pentru ridicarea nivelului cultural și științific al ti- neretului, pentru îmbunătățirea formării de cadre noi necesare dezvoltării economiei și cul- turii. In cel de-al doilea plan cincinal se va în- făptui o creștere calitativă a întregii activități economice, ridicînd productivitatea muncii, ob- ținînd o reducere simțitoare a cheltuielilor de producție și circulație. Se va mări rentabilitatea întreprinderilor de Stat, industriale, de trans- port și agricole, precum și a unităților coope- ratiste, pentru a folosi din plin resursele eco- nomiei noastre și a realiza o viață tot mai îmbelșugată poporului muncitor.. (Din Raportul de activitate al Comitetului Central al P.M.R. la cel de-al II-lea Congres al Partidului, ținut de tov. Gheorghiu-Dej, prim-secretar al C.C. al P.M.R.). Prin urmare, se profilează, ca rezultat al di- rectivelor, o dezvoltare unitară a sectoarelor industrial și agricol ale economiei socialiste, la capătul căreia vom avea o țară cu o puternică industrie grea, industrie care asigură indepen- dența economică și o puternică dezvoltare a agriculturii mecanizate, cu un înalt randament și, ca o consecință a înfloririi economice, o creștere considerabilă a nivelului de viață și de cultură a oamenilor muncii din patria noastră. Aceste perspective luminoase au darul să ne umple de entuziasm și să sporească forțele noas- tre creatoare, căci artistul nu este numai bene- ficiarul buneistări economice a patriei sale, ci este, la rîndul său, un sprijinitor activ, o forță contribuind efectiv la concentrarea, educarea și întărirea energiilor productive ale maselor de oameni care, prin munca lor, produc bunuri ma- teriale necesare vieții. Un sector, din cele mai însemnate ale înflo- ririi patriei noastre, este sectorul social-cultural. Statul nostru de democrație populară a creat baza materială și a deschis nebănuite perspec- tive cercetărilor științifice, atît în domeniul legat de economie — ca descoperiri de zăcăminte, inovații și invenții, — în domeniul prelucrării ma- teriilor prime — procedee tehnologice, construc- ții de mașini — cît și în domeniul culturii uma- niste, ca : cercetări istorice, filologice, ale fol- clorului, ale artei populare și alte nenumărate domenii de activitate științifică. Talentul și ca- pacitatea oamenilor noștri de știință, înflorind în asemenea condiții, și-au întins faima de mult peste hotarele țării noastre. Dar, ca și în economie, ca și în politică, în care se înfruntă într-o luptă pe viață și pe moarte rămășițele capitaliste cu constructorii vieții noi, tot astfel în domeniul științei, succe- sele se dobîndesc în lupta cu concepții vechi, cu metode perimate, cu fel de fel de prejudecăți și poziții dogmatice. Combaterea și demascarea unor asemenea poziții potrivnice progresului, nu este ușoară, dar ea este puternic sprijinită de însușirea de către oamenii științei și ai artei a concepției marxist-leniniste despre natură și societate, a filozofiei materialist-dialectice și ma- terialist-istorice. Aceasta este rațiunea perma- nentei cerințe în legătură cu creșterea nivelului ideologic, ca o condiție a dezvoltării la maximum a capacității artistice și a gîndirii științifice. Ca și în știință, în artă se dă în momentul de față o bătălie aprigă între nou și vechi, între concep- țiile retrograde, reacționare, care vor să izoleze arta de popor și pe artist de semenii săi, care vor să reducă forța frumosului numai la un joc inutil, gratuit al formelor. Acestei arte fără ră- dăcini în realitatea noastră, care nu reprezintă aspecte esențiale ale vieții în dezvoltarea ei permanentă, care nu împlinește echilibrul oglin- dit în forme expresive variate, căreia îi lipsește conținutul bogat și sănătos, care denigrează și denaturează viața, dîndu-i un colorit searbăd, cenușiu, care descompune, care înjosește, acestei arte care dezorientează și seamănă în suflete pesimismul și dezolarea, i se opun creațiile artistice în care se reflectă forțele luminoase ale progresului, ale vieții năvalnice, ale aspira- țiilor înalte, ale robusteții, optimismului, ome- nescului. Din această ciocnire noul este sortit să învingă, iar vechiul să dispară. Aceasta este o lege obiectivă. Biruința noului se afirmă în urma tensiunii create de conflictul permanent, de lupta susținută și se realizează din ce în ce mai clar în perspectiva triumfului, în cucerirea unor poziții din ce în ce mai înalte în domeniul realizărilor artistice, ca o oglindire a ascensi- unii de neoprit în viață. Noul rezultă mai ales din reflectarea veridică a vieții de astăzi în ceea ce are ea esențial, în dinamismul ei constructiv, în forțele care împing înainte acțiunile și gîndirea omenească. Noul se poate naște și se dezvoltă din cele mai înaintate tradiții ale trecutului, noul rezultă și din vizi- unea contemporană de pe poziții înaintate, din interpretarea actuală a faptelor și oamenilor din trecut. Cu atît mai mult prinde forme pu- ternice și expresive de viață și artă noul, cînd se naște din oglindirea vieții și a luptei și as- pirațiilor poporului în condițiile vieții din zilele noastre. z Partidul nostru este concretizarea noului, prin lupta sa pentru cele mai înaintate idei, prin realizările sale pentru popor, pentru înflo- rirea patriei, pentru prestigiul ei crescînd în lume. De aceea, cînd cerem creatorilor să se angreneze cu toate forțele în metoda realismului- socialist, cînd pretindem operei de artă să fie expresia acelor ide:, și năzuințe pentru care luptă în primele rînduri partidul, noi deschidem artei noastre calea largă spre izbînda noului. O 9 astfel de concepție artistică asupra artei, cînd devine impuls creator și realitate artistică, ser- vește poporului, devine o artă capabilă să lu- mineze viața oamenilor, să-i susțină în avîntul lor constructiv, să le dea puteri înnoite de muncă, forța de a învinge greutăți și piedici. Prin aceas- ta arta devine un factor educativ, o armă puternică de progres^ o forță concretă . în slujba ideilor mărețe care stau la baza cons- trucției socialiste. Noul și vechiul nu apar niciodată în arta realistă izolate unul de celălalt, între ele se dă o luptă permanentă. Ele apar ca o oglindire a realității obiective. De aceea, nu poate fi ntimită realistă acea creație în care este absent conflic- tul, în care nu intervine ciocnirea, în care nu se dezvoltă lupta și nu duce la rezolvare. In con- dițiile desfășurării luptei de clasă în țara noastră, în etapa în care ne găsim în drum spre socialism, oglindirea realistă a acestui proces nu poate fi lipsită de elementul de conflict. Nu se poate numi realistă oglindirea artistică prin care, drept rezultat al ciocnirilor, se ajunge la o concluzie pesimistă, la victoria forțelor des- tructive, la scoaterea în evidență exclusiv a elementelor negative, bolnăvicioase, întunecate și aceasta cu tendința de generalizare. Cînd apare tragicul, înfrîngerea, căderea în artă, a- cestea trebuie să prilejuiască determinarea spec- tatorului, auditorului, participantului, de a lupta pentru restabilirea echilibrului, pentru victoria forțelor binelui în viață. Iată cîteva principii de ordin general care pot aduce lumină în analiza metodei real:smului-so- cialist aplicată la muzică. Noul în muzică se afirmă prin realizarea conținutului într-o formă desăvîrșită, constînd dintr-un limbaj muzical cu rădăcini adînci în muzica poporului, cu un vocabular larg, dez- voltat, bogat și de o perfectă claritate. Noul se exprimă în muzică prin afirmarea melodiei ca mijloc esențial de expresie, ca mijloc puternic de transmitere a sentimentelor sub o formă con- cret-sensibilă, prin dezvoltarea pulsației ritmice ca expresie a dinamismului vieții, prin adîncirea imaginii muzicale cu ajutorul unei armonii fi- rești și bogate, prin înveșmîntarea orchestrală în colorit viu și plastic. Noul se realizează in muzică printr-o construcție bine împlinita, care să rezulte din logica organizării elementelor ex- presive, proprii conținutului dat, proprii mijloa- celor de exprimare alese de creator pentru reliefarea cît mai adecvată a conținutului, pro- prii specificului artei muzicale. Noul nu se poate realiza decît printr-o înaltă măiestrie artistică. Măiestria este forța de ex- primare a conținutului în forme sensibile, măies- tria înseamnă capacitatea superioară de mate- rializare a ideilor în forme diverse, corespunză- toare în cel mai înalt grad variatelor aspecte de valori și de nuanțe ale conținutului. Măiestria artistică reprezintă un bagaj bogat de cunoștințe tehnice dobîndite prin aprofundarea temeinică și perseverentă a mijloacelor înaintate de exprima- re muzicală, însumînd cele mai înalte cuceriri ale eforturilor marilor clasici ai muzicii' și ale celor mai avansați compozitori contemporani. Măiestria în artă, care duce la realizarea de forme personale, originale, noi, pleacă de la a- cest nivel, atins de clasici și contemporani, do- bîndit de creator și care îi condiționează reali- zarea artistică a operei sale, împlinirea și pre- cizarea individualității sale creatoare. Arta reaDstă nu se poate în nici un chip dis- pensa de meșteșugul superior, așa cum extrava- ganțele sterpe ale artei formaliste ascund de cele mai multe ori slăbiciunile de meșteșug prin adoptarea unor formule arbitrare, facile, manie- riste,, șablonarde. Meșteșugul artistic crește și se dezvoltă pe temeliile strădaniilor înaintașilor, evoluînd spre no? forme din ce în ce mai perfec- ționate, pe cînd pseudomeșteșugul amatorilor de extravaganță, al căutătorilor de efecte și al sclavilor modei, este rupt de tradiție, mistuindu- se în neputința artificialității și arbitrarului. Imitarea oarbă și fără creștere, fără contri- buție personală, a tradiției sau situarea în coada unor curente sau personalități proeminente, transformînd în formule și procedee ceea ce a fost viu și creator, sînt de asemenea străine metodei realismului în muzică. Această atitudine duce la completa anihilare a personal’tății și, prin anularea efortului creator, la inutilitatea completă a lucrării. In arta burgheză decadentă, asemenea feno- mene de descompunere a eticii profesionale sînt rid'icate la rangul de principii călăuzitoare, la sisteme estetice cu pretenții de universalitate.. Ele se nasc și cresc pe terenurile sterpe ale lipsei de talent. Cînd prind în mrejele lor un talent veritabil, îl sugrumă și îl anihilează. Dar aceste forme artificiale de exprimare nu sînt numai un joc nevinovat al imaginației capricioa- se. Ele sînt expresia unei atitudini de îndepăr- tare de viață, de realitate, de d^preț față de tradiții, de dispreț față de oameni, de dezgust față de valorile vieții reale a semenilor lor. A- semenea poziții estetice sînt mai totdeauna fie însoțite de o îngîmfare suverană, fie de scepti- cism și descompunere morală. Muzica noastră actuală cunoaște din ce în ce mai puțjin asemenea, fenomene, ea și-a limpezit țelurile și pășește spre realizări din ce în ce mai sănătoase, mai strălucitoare, călăuzită fiind de învățătura și de grija permanentă, de spriji- nul nedespărțit al partidului nostru. Documentele celui de-al II-lea Congres al P.M.R. dovedesc că oamenii care sînt în fruntea mărețului proces de construire a socialismului, — comuniștii — gîndesc și se preocupă la fel, cu aceeași compet’nță și dragoste de probleme economice, sociale, ca și de probleme ideologice, artistice, fie ele din cele mai delicate. ★ Analizînd perioada din 1949 pînă în prezent, în ceea ce privește viața Uniunii noastre ca for 10 de creație, de dezbaterea problemelor creației și de elaborare a principiilor fundamentale ale orientării noastre, desprjndem în primul rînd un drum plin de învățăminte-și cu un caracter ascendent. Forțele care au împins la transfor- marea vechil Societăți a Compozitorilor Romîni în Uniunea Compozitorilor, Criticilor și Muzi- cologilor din R.P.R., au activat și în sinul vechii Societăți. Idealurile care au stat la baza actului de înființare a Societății Compozitorilor Romîni — pornit din inițiativa unui grup de muz’cieni progresiști în frunte cu marele nostru maestru George Enescu — nu au putut fi însă realizate de vechea Societate a Compozitorilor. Aceste idealuri se înfăptuiesc treptat în cadrul acestei forme noi, inițiată în condițiile regimului de democrație populară, susținută de guvernul de- mocrat-popular, și îndrumată permanent de par- tid. Aceste idealuri au început să devie realități în viața noastră muzicală, o dată cu înființarea Uniunii Compozitorilor. Criticilor și Muzicolo- gilor în 1949. Fondatorii Societății Compozitorilor Romîni urmăreau : „Să nu răm'îie asociația scriitorilor de note un teren neutru, un organism obiectiv, ferit de zbuciumul obștesc. Au căutat dimpotrivă ca din legile și din faptele ei să vorbească lămurit cre- dința în putința de înnoire a muzicii noastre, prin întoarcerea la melodia poporului. De aceea statutul poruncește ca lucrările „cu caracter romînesc“ să fie cele dintîi cîntece tipărite, de aceea au fost puse la îndemîna creatorilor cule- geri de cîntece. populare. In statornicirea năzu- inții către o estetică „națională" în înțelesul cel mai cuprinzător al cuvîntului, printre mai toți compozitorii de la noi o dovedește acea a IlI-a Sonată pentru vioară și pian care l-a așezat pe maestrul Enescu însuși în fruntea unei școli muzicale romînești. înflorirea unei arte originale, crescută organic'clin viața sufletească a poporu- lui,presupune un climat moral. E vorba de soli- daritate între toți cei legați prin artă, între prezenți și trecuți... „De aceea Societatea Com- pozitorilor Romîni poartă grija de a strînge sub același acoperiș toate activitățile muzicale și în jurul aceluiași gînd pe toți slujitorii muzicii, grija de a păstra mereu vie legătura dintre su- fletul celor mulți. și a celor ce-1 tălmăcesc prin artă lor". (Din prefața la broșura tipărită în 1945 cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activi- tate a Societății Compozitorilor). Aceste deziderate, reprezentînd o parte din idealurile și preocupările pentru care înțelegeau •să militeze, în sînul vechii Societăți a Compo- zitorilor Romîni, grupul de compozitori care semnează primul manifest și anume: George Enescu, Alfonso Castaldi, Nona Otteșcu, D. G. Kiriac, G. Dima, I. Vidu, Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Tiberiu Brediceanu, George Enacovici, Mihail Jora, Filip Lazăr, n-au putut fi îndeplinite decît într-o infimă parte. Societa- tea Compozitorilor Romîni se transformase într-o instituție mercantilă, în care interesele materiale ale unui mic grup din conducerea administra- tivă, ale unor editori. hrăpăreți și ale unor negustori de muzică ușoară, primau întotdeauna asupra aspirațiilor care au stat la baza înfiin- țării societății. Țelurile acestea au rămas însă în permanență vii în mintea și în inima com- pozitorilor celor mai de valoare și mai conști- enți. Uniunea Compozitorilor, prin țelurile și for- ma ei de organizare, cristalizate în statutul din 1949, desființează din rădăcini caracterul mer- cantil al vechii Societăți, strînge laolaltă alături de toți compozitorii și pe critici și pe muzicologi, acordă fiecăruia după talentul și capacitatea sa profesională locul ce i se cuvine, creează mediu) prielnic pentru dezbateri principiale asupra cre- ației și orientează eforturile creatorilor și ale muzicologilor spre o concepție nouă, spre crea- rea unor opere importante, legate de viața și aspirațiile poporului nostru, constructor al so- cialismului. Prin subvențiile substanțiale acordate Uniu- nii și prin înființarea Fondului Muzical, compo- zitorii au ieșit din sfera exploatării mercantile. S-au produs schimbări profunde, calitative, în rolul administrației care, din anexă a biroului de drepturi de autor, cu o regie care se ridica la două treimi din încasările generale, a devenit un auxiliar de preț în rezolvarea problemelor de creație. Aparatul de documentare, aparatul sec- țiilor, aparatul secretariatului de conducere, întreg aparatul Fondului Muzical nu au alt rol decît de a lucra de dimineața pînă seara în spri- jinul creatorilor și al creațiilor. Bugetele de subvenție acordate de stat Uniunii Compozitori- lor, acoperă nu numai aceste cheltuieli de ordin administrativ, dar ele împlinesc, în cea mai mare parte a lor, cheltuielile de achiziție, co- menzi, precum și de stimulare a activității ști- ințifice și creatoare a membrilor Uniunii. Astăzi putem spune că visul celor care au înființat Societatea Compozitorilor se realizează șî în ceea ce privește strîngerea tuturor forțelor in lupta comună pentru o muzică cu un caracter democratic, popular, cu un conținut nou, viu, într-o formă națională înțeleasă în spiritul cel mai larg. Modestele realizări de odinioară în materie de tipărire și înregistrare a muzicii compozito- rilor noștri, s-au transformat în acțiuni mari, organizate, cu perspective din ce în ce mai largi, mai puternice de difuzare în țară și străinătate a muzicii noastre. Pe zi ce trece se amplifică ecourile care ne vin din străinătate, privitoare la succesele muzicii noastre în diferite colțuri ale lumii. De unde în vechea Societate compozitorii se în- tîlneau o dată pe an la darea de seamă conta- bilă asupra gestiunii drepturilor, asistînd străini unii față de alții la expuneri de cifre care pe majoritatea dintre ei nu 'îi interesau cu nimic, fiindcă drepturile de autor nu recompensau 11 munca celor mai de valoare compozitori, de unde în preocuparea Societății nu intra nicio- dată programarea unor discuții asupra creației, (se știe că Societatea Compozitorilor Romîni nu poseda nici măcar un pian în sediul ei din str. Lipscani, sediu destinat în exclusivitate bi- rourilor și locuinței particulare a directorului) — în Uniunea Compozitorilor rolul precumpă- nitor al activității de zi de zi îl are tocmai dez- baterea pe viu a creației, strîngerea legăturilor dintre compozitori, cunoașterea lor reciprocă, orientarea lor, critica constructivă și împlinirea treptată a năzuințelor spre o muzică de un nivel din ce în ce mai înalt. * Trebuie să recunoaștem un lucru pozitiv făcut din drepturile de autor, pe vremea Societății Compozitorilor și anume că din inițiativa gru- pului de muzicieni luminați și cu dragoste de poporul nostru, inițiativă concretizată prin mun- ca competentă și stăruitoare a profesorului Con- stantin Brăiloiu, s-a putut totuși înfăptui o rea- lizare de preț, Arhiva de Folclor, baza Institu- tului de Folclor de astăzi, o mîndrie a țării noastre în fața întregii lumi, izvor de informare și punte de legătură între creatorul cult și crea- ția artistică a poporului. Toată această radicală transformare a vechii Societăți a Compozitorilor Romîni în noua for- mă concretizată în actuala Uniune a Compo- zitorilor, Criticilor și Muzicologilor, în care pe zi ce trece se consolidează, se amplifică și se precizează țelurile înalte ale creației noastre muzicale, este o consecință a uriașelor prefaceri din patria noastră, de la eliberarea ei din 1944. Aceste prefaceri revoluționare, care deschid tuturor oamenilor muncii din patria noastă, per- spective noi, care ne alătură pe noi compozitorii și muzicologii efortului comun de construire a unei vieți mai bune în cadrul orînduirii socia liste, toate acestea s-au făcut și se înfăptuiesc sub conducerea înțeleaptă a partidului nostru. Obiectivul principal al Uniunii Compozitori- lor, obiectiv permanent de la înființarea ei, este bătălia pentru ridicarea și amplificarea tuturor genurilor de creație muzicală, precum și a cer- cetărilor din domeniul științei muzicale. In a- cest scop s-au constituit în Uniune, în diferite etape, într-o ordine de neîncetată perfecționare, cenaclele, comisii de îndrumare, cursuri de ri- dicare profesională, apoi, în ultima vreme, sec- țiile de creație și muzicologie ca foruri de orga- nizare a cunoașterii creației și a dezbaterii pro- blemelor ei la un nivel profesional și ideologic din ce în ce mai înalt. Uniunea a cuprins trep- tat în forme organizatorice din ce în ce mai concrete și mai eficiente activitatea muzicală creatoare și științifică din toată țara, prin întă- rirea filialelor și cenaclelor din regiuni# prin atragerea celor mai buni compozitori și muzi- cologi în birourile de conducere ale acestor u- nități. Uniunea Compozitorilor și-a întărit treptat prestigiul în relațiile cu diferite instituții de stat care au datoria să promoveze și să difuzeze creația actuală. Uniunea este astăzi angrenată în rezolvarea tuturor problemelor creației și științei muzicale față de instituții ca Ministerul Culturii, Direcția Generală Radio, Editura de Stat, Operele și Filarmonicile, Teatrele de Ope- retă și Estradă, Ansamblurile mari, Casa de Creație, Cinematografia, organizații de masă etc. Uniunea are legături directe cu toate organi- zațiile care au în programul lor și difuzarea creației noastre muzicale peste hotare, ca In- stitutul Romîn pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea, A.R.L.U.S., Cartimex, resoartele respective ale Ministerului de Externe etc. * De la înființarea Uniunii pînă astăzi am re- purtat succese în toate genurile de creație. Acest lucru îl menționează raportul tovarășului Gheor- ghiu-Dej, în fața celui de-al II-lea Congies al P.M.R., atunci cînd vorbește despre întreaga dezvoltare a artelor și literaturii în țara noastră. Succesele creației noastre au fost consfințite în fața întregului popor prin acordarea de către Guvern și Partid a premiilor de Stat, începînd chiar din anul înființării Uniunii Compozitorilor, anul 1949. Din acest moment pînă astăzi un număr important de lucrări în toate genurile, de la genul simfonic pînă la cîntecul de masă și muzică ușoară, au primit an de an o recu- noaștere oficială ca realizări superioare ale crea- torilor noștri. In genul simfonic și de cameră s-au realizat lucrări de mari proporții,- care au îmbogățit patrimoniul muzicii noastre, dezvoltînd limbajul muzical, aducînd contribuții însemnate la oglin- direa vieții și luptei oamenilor muncii din țara noastră și din sfera internaționalismului prole- tar, din istoria patriei noastre și din preocupă- rile și gîndirea oamenilor celor mai avansați din toate vremurile, în forme și cu o tehnică în permanent progres. In ultimul timp, un gen mai puțin abordat în trecut de pe pozițiile realismului, genul de o- peră, operetă și balet, înregistrează o afirmare îmbucurătoare, deschizînd muzicii noastre, în general, perspective largi de popularitate, de apreciere din partea unui public cît mai larg. In genul muzicii simfonice și de cameră, de operă și balet, în genul vocal-simfonic, reprezen- tînd genurile cele mai înalte ale creației, prinde din ce în ce mai mult consistență strădania ce- lor mai buni compozitori de a înfăptui trecerea de la formele rudimentare rapsodice, la forme evoluate bazate pe dramaturgia simfonică. S-au realizat pentru prima oară în istoria muzicii noastre lucrări programatice care oglindesc probleme, situații, înfăptuiri și năzuințe ale construcției socialiste din patria noastră și figuri însemnate ale internaționalismului proletar, ale 12 trecutului nostru istoric progresist, precum și mari figuri ale umanității. In domeniul cîntecului de masă s-a realizat o creștere calitativă și cantitativă, abordîndu-se o tematică din ce în ce mai largă, care să răs- pundă necesităților artistice ale corurilor de amatori și care să înfățișeze viața nouă din patria noastră sub toate aspectele ei. Creația de cîntece de masă se străduiește să țină pasul cu creșterea continuă a exigenței artistice a oamenilor muncii, fie ei executanți în coruri, fie ascultători. In genul muzicii de dans și ușoară, compozi- torii noștri fac eforturi din ce în ce mai susți- nute de a reda acestui gen locul pe care îl merită în recrearea și educarea maselor. Din genul de odinioară, sortit vulgarității, superfi- cialității, influențelor cosmopolite, decadente, de maimuțăreală a jazz-ului, compozitorii noștri au reușit, într-o oarecare măsură, să creeze o muzică distractivă și de dans cu un conținut decent, tineresc și cu o formă din ce în ce mai îngrijită. In toate aceste genuri, de o importanță mare și semn al unor preocupări noi ale compozito- rilor noștri legați de viață este alegerea tema- ticii. Caracterul contemporan al preocupărilor compozitorilor noștri în materie de tematică, se oglindește, între altele, în tratarea problemei păcii. In creația noastră ideile păcii sînt pre- zente într-o serie de lucrări de toate genurile : cîntece de masă, lucrări simfonice și de cameră. In general, întreaga noastră activitate artistică, de la înființarea Uniunii și pînă astăzi, în ceea ce privește creația muzicală și frămîntările în domeniul teoretic, pornesc și se axează din ce în ce mai puternic pe ideea de pace și de recon- strucție a patriei noastre, în spiritul unei largi colaborări între popoare. Aceste lucruri se re- flectă în creația compozitorilor pe măsură ce ei devin mai conștienți de faptul că pacea este prima condiție a înfloririi artelor, ca o consecință a înfloririi generale a vieții și a perspectivelor progresului. Compozitorii noștri participă activ la lupta pentru pace, atît prin creațiile lor, cît și pe plan social și politic. In spiritul păcii și colaborării culturale inter- naționale, între muzicienii din toată lumea se strîng din ce în ce mai mult relații cordiale. In această privință ne sînt desigur proaspete în memorie vizitele în țara noastră și la Uniune a unor muzicieni din Anglia, Franța, Jugoslavia, Belgia, Japonia, invitațiile de a participa la concursuri internaționale și la alte acțiuni des- tinate a întări spiritul pașnic de colaborare culturală. Primirea țării noastre ca membră în Organizația Națiunilor Unite va constitui de- sigur încă un stimulent pentru dezvoltarea mai departe a acelor relații care corespund năzuin- ței poporului nostru pentru pace și prietenie cu popoarele din lumea întreagă. Relațiile de prie- tenie personală, legate cu prilejul vizitelor com- pozitorilor romîni în țările de democrație popu- lară și îndeosebi în U.R.S.S., constituie pentru noi un factor important de întărire a conștiinței că contribuția fiecăruia dintre noi la lupta pen- tru pace își are însemnătatea ei. Din preocupări răzlețe de critică muzicală, istorie a muzicii și folclor, sub îndrumarea Sec- ției de critică și muzicologie a Uniunii Compo- zitorilor, a început să se închege o activitate mai susținută, cu un caracter de permanență, cuprinzînd cu o competință din ce în ce mai mare, și probleme de estetică, legate de crea- ția contemporană, precum și preocupări de în- zestrare a învățămîntului muzical cu lucrări con- cepute într-un spirit nou. Estetica științifică și problemele de artă, văzute în lumina concepției materialist-istorice, cîștigă teren în cercetări is- torice și folclorice din ce în ce mai adîncite, din ce în ce mai orientate spre lucrări de sin- teză. In critică se poate observa de asemenea pă- răsirea empirismului și a literaturizării impre- sioniste în favoarea punerii din ce în ce mai concrete a problemelor interpretării și creației. In ultimul timp, au început să apară lucrări, studii, monografii și culegeri de folclor, urmînd ca activitatea publicistică în domeniul muzicolo- giei să se intensifice treptat. Nu este de prisos să amintim cît de importante sînt pentru dez- voltarea creației, pentru întărirea conștiinței valorilor ce zac în istoria noastră, în muzica noastră populară ca și în formarea publicului larg de iubitori de muzică, cercetările muzico- logilor noștri. * Cu toate succesele obținute în domeniul mu- zicii simfonice și îndeosebi al muzicii de cameră, precum și în domeniul muzicii vocal-simfonice și chiar al operei și baletului, compozitorii noștri rămîn datori față de popor, a cărui exi- gență artistică este în continuă creștere și care are nevoie de lucrări de proporții mari, de lucrări care să trateze toate problemele și as- pectele vieții contemporane. In acest sens, Uni- unea Compozitorilor trebuie să ducă o acțiune susținută pentru crearea unor lucrări valoroase și într-un număr mai mare în genul progra- matic. Programatismul trebuie să-și găsească locul și în muzica de cameră,- care este pîndită de primejdia abstractismului și poate ușor de veni un teren de experimentări și speculații sterile. Tineretul nostru talentat s-a îndreptat în ultima vreme tot mai mult spre genul muziciP de cameră. Secția de muzică simfonică și de cameră este făcută atentă să se străduiască să mobilizeze și să îndrumeze pe compozitorii tineri către genul programatic, lămurindu-i că în acest gen își pot desfășura din plin calitățile de fantezie, de concepție și de măiestrie, creînd imagini apropiate de sufletul oamenilor de azi. Succesele obținute în creația de lucrări mari 13 Vocal-simfonice nii pot ascunde faptul ca ase- menea lucrări au apărut totuși destul de rar, și că, cu unele excepții, ele nu oglindesc pro- bleme ale actualității. Este știut că prin ase- menea lucrări compozitorii se apropie cel mai mult de sufletul poporului, asemenea lucrări au posibilitatea de a pătrunde adînc în mase și dovedesc o valoare educativă deosebită. Creația de operă și balet în spiritul nou se găsește la început. Trebuie să intensificăm efor- turile pentru ca acest gen să se dezvolte, com- pozitorii dînd la iveală lucrări din ce în ce mai valoroase și abordînd cu curaj teme ale actua- lității. Lucrul nu este ușor și presupune o ana- liză adîncă a cauzelor obiective și subiective care frînează evoluția acestui gen deosebit de prețuit de popor și reprezentativ pentru cultura noastră muzicală. Apariția unor librete valo- roase, care să inspire pe compozitorii noștri, este în strînsă legătură cu dezvoltarea la un înalt nivel a dramaturgiei noastre contemporane, iar soluționarea acestei probleme nu poate re- zulta decît dintr-o colaborare strînsă între cei mai valoroși scriitori și compozitori, precum și din coordonarea tuturor factorilor de reprezen- tare a unui spectacol complex cum este opera și baletul. Condițiuni asemănătoare se potrivesc și crea- ției de operete, de spectacole mixte muzical-li- terare și chiar și genurilor în care muzica tre- buie să-și aducă aportul pentru sublinierea ide- ilor dramatice ale textului ca : muzica de film și muzica de teatru. Alături de lucrări valoroase din domeniile menționate mai sus, meii apar și lucrări cenușii, lipsite de forță, de strălucire* de dramatism, de plasticitate, plate, fără relief și fără viață, Deși aceste lucrări nu se înscriu în categoria elucubrațiilor formaliste de extremă, deși pre- zintă un nivel satisfăcător în ce privește teh- nica, ele totuși nu trăiesc, nu vorbesc oameni- lor cu convingere. Credem că principala cauză a acestei deficiențe constă în faptul că temele muzicale ale acestor lucrări nu conțin în ele concentrată toată forța, toate potențele dina- mice pentru a se putea angrena în conflicte puternice care să genereze dezvoltări ample, viguroase și dramatice. Dacă tema muzicală este aceea prin care compozitorul oglindește esența realității, efortul principal al creatorului trebuie să se îndrepte spre invențiunea de teme frumoase care să conțină în ele energiile capa- bile să dezlănțuie dezvoltările, creșterile și per- manentele transfigurări caracteristice drama- turgiei- simfonice. O temă de o invențiune pa- lidă, uscată — o falsă reprezentare a vieții — nu poate naște nici conflictul, nu suportă va- riația, reînnoirea perpetuă. Aici este cauza mo- notoniei, cauza cenușiului, cauza lîncezelii. Iar acestea toate sînt departe de a fi atributele esențiale ale vieții, în nici un caz ele nu pot caracteriza viața nouă, omul nou și nu pot pre- zenta energia creatoare și aspirațiile noastre. Asemenea teme nu pot duce la concluzia opti- mistă, nu pot produce auditorului bucuria în- cheierii luptei prin victoria forțelor pozitive ale vieții. Un alt aspect negativ în ceea ce pri- vește. caracterul temelor, punerii lor în conflict/ dezvoltării și rezolvării este anihilarea conți- nutului conflictului și al rezolvării sale printr-o frămîntare haotică, dezechilibrată, formală. încă un aspect care duce la platitudine, la tocirea emoției, la lipsa de interes, la lipsa de prospețime, de originalitate, de noutate, de vigoare artistică, este schematismul în con- strucția muzicală. El constă în limitarea expre- siei muzicale la forme stereotipe, superficiale, exterioare și conformiste. Probleme asemănătoare se pun, ținînd seama de specificul, de proporțiile și capacitatea ex- presivă și în creația cîntecului de masă, în muzica de dans și ușoară. In aceste genuri sortite să aibă o largă răs- pîndire, genuri muzicale cu adevărat destinate maselor largi, genuri cu mare forță de înrî- urire asupra gîndirii și acțiunilor oamenilor, menite pe deasupra să pregătească înțelegerea muzicii înalte și,. prin ea, a ideilor celor mai înaintate și mai adînci ale gîndirii superioare omenești, sînt prezente . în mică măsură preo- cupările pentru oglindirea largă a tuturor as- pectelor importante ale vieții de astăzi. Lipsesc cîntece bune despre patrie, despre muncă, des- pre avîntul patriotic, despre lupta eroică a clasei muncitoare și a țărănimii muncitoare pentru consolidarea și triumful cauzei socialis- mului, lipsesc cîntece bune pentru tineret, co- pii, sportivi și ostași, lipsesc cîntece bune și pătrunzătoare care să bîciuiască racile înve- chite și metehne sociale care încă persistă. Și aici se pune din plin problema calității poeziilor și a textelor muzicale, precum și a ' nivelului profesional, a orizontului și a con- științei compozitorilor. Muzicologia noastră suferă de următoarele lipsuri: nivelul profesional scăzut al celor mai mulți dintre criticii și muzicologii noștri, timi- ditatea pe care o manifestă încă din plin în tratarea problemelor de bâză ale creației, chiar și cei mai capabili, lipsa unei orientări și a unei perspective, ferită de oscilații perpetue între dogmatismul rigid și liberalismul haotic. Acolo unde gravitatea problemelor de tot felul din domeniul științei muzicale ar trebui să- oblige pe cercetători la o adîncire, la sezisarea esențialului și la capacitatea de generalizare și elaborare a unor concluzii valabile, se ob- servă o mărginire la amănunte nesemnificative, la o anecdotică superficială și neinteresantă, la înlocuirea întregului complex al problemei printr-un detaliu ridicat la rangul de prin- cipiu determinant. Nu putem să trecem cu ve- derea, cu această ocazie, nici comoditatea și puțina aderență la problemele care frămîntă 14 vîa|a noastră muzicală, activitatea redusa, in sînul Uniunii Compozitorilor, a membrilor Sec- ției de muzicologie. In presă, în publicațiile noastre de specialitate se reflectă palid și une- ori deformat frămîntările, problemele, realiză- rile și perspectivele vieții noastre muzicale cu toate aspectele ei. In. cenaclele Uniunii, în dez- baterile, în discuțiile asupra problemelor im- portante și arzătoare ale creației noastre, se aude foarte slab glasul muzicologiei noastre. Sîntem ca și mai înainte în situația de a lăsa pe umerii compozitorilor rezolvarea tuturor pro- blemelor teoretice și ideologice. ale creației. Nu considerăm că acest efort care se cere compo- zitorilor dăunează creației lor, dar el nu con- stituie un punct de onoare al muzicologilor noștri. . Pentru a înlesni dezvoltarea nestînjenită a forțelor creatoare din rîndurile tinerilor com- pozitori și muzicologi, pentru a-i ajuta în re- zolvarea unor probleme specifice lor, Uniunea Compozitorilor a înființat în ultima vreme o grupare de tineret. Cu toate rezultatele pozitive în munca acestei grupări, trebuie să spunem că mai avem de luptat pentru a-i face părtași la eforturile noastre, pentru a-i activiza în sensul unei orientări sănătoase și al unei înalte conștiințe profesionale. Trebuie să intensificăm grija noastră, a acelor mai în vîrstă, pentru a feri tineretul de influențe dăunătoare dinafară, precum și de înclinații negative inerente sta- diului lor de dezvoltare. Un moment crucial în dezvoltarea muzicii și în orientarea creatorilor muzicali din țara noas- tră îl constituie Rezoluția Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu privire la problemele muzicii, rezoluție dată în februarie 1948. Principiile acestui document cultural-politic își confirmă din ce în ce mai mult deplina lor valabilitate, în domeniul artei universale. Pe măsură ce trece vremea se con- firmă adevărul că preocuparea pentru conținut, care trebuie să exprime legătura cu viața, cu tradițiile poporului, cu lupta lui, cu caracteris- ticile simțirii sale, cu spiritul contemporan, concretizate muzical în primul rînd în melodie, ca factor esențial al artei muzicale, întregită organic cu celelalte mijloace de expresie, ar- monie, polifonie, etc., exprimarea acestui con- ținut în forma națională și la un nivel înalt de măiestrie artistică, legătura permanentă a creatorilor cu tradiția universală și națională a artei muzicale și dezvoltarea creatoare a cu- ceririlor celor mai înaintate ale artei muzicale din toate timpurile și de pretutindeni, asigu- rînd astfel perspectivele luminoase ale artei muzicale naționale în angrenajul universal, no- țiunea de accesibilitate pusă într-un spirit larg și aplicată condițiilor specifice ale dezvoltării artei muzicale ca factor de educație a poporu- lui, înfierarea decadentismului,' extravaganțelor, a ruperii formei de conținut, a închistării în turnul de fildeș, â cosmopolitismului și a mul- tiplelor feluri de manifestare ale formalismului, ale dogmatismului și ale academismului în mu- zică — toate acestea constituie fundamentele importante ale_acestei rezoluții, fiind în același timp principii ~de bază ale metodei realismului- socialist. Rezoluția din 1948 a avut darul să influen- țeze pozitiv creația celor mai mulți dintre com- pozitorii noștri, îndfeptîndu-i pe calea unei arte realiste,, pe unii eliberîndu-i din sfera in- fluențelor cosmopolite și formaliste, altora re- dîndu-le încrederea în justețea drumului lor și pe toți, apoi, conducîndu-i din ce în ce mai sigur pe calea unei arte muzicale realist-so- cialiste. Astăzi, după trecerea a opt ani de la Rezoluția din februarie 1948, ne aflăm în si- tuația de a aprecia cu mai multă înțelegere adevărata semnificație a acestui important Do- cument, luînd în considerare drumul parcurs si perspectivele care se deschid muzicii noastre în viitor. x In acest sens sîntem astăzi în măsură să judecăm cu mai multă obiectivitate și simț al lealității, atît calitățile incontestabile cît și scă- derile inerente ale Rezoluției Plenarei lărgite a Comitetului Uniunii Compozitorilor din 4—5 februarie 1952. Neținînd seama de condițiile obiective de dezvoltare și de etapa în care se găsea evoluția muzicii noastre în acel moment, neținînd seama de creatori ca oameni și ca fău- ritori, după puterile fiecăruia, ai culturii noas- tre muzicale, fără să caute a dezvolta calitățile acestor compozitori și să-i ajute cu răbdare să-și lichideze lipsurile sau nedumeririle,* ne- prețuind aportul pe care acești compozitori s-au dovedit a fi capabili să-1 aducă la cauza comună a dezvoltării muzicii noastre, supraapre- ciind forța unui .grup restrîns de compozitori care treptat s-au izolat în chip sectar, rupîn- du-se de ceilalți compozitori, îngustînd în bună parte aplicarea principiilor Rezoluției din fe- bruarie 1948, ca bunăoară legătura dintre con- ținut și formă, în defavoarea formei și a mă- iestriei, decretînd ca inaccesibile și formaliste lucrări de valoare ale muzicii noastre, condam- nînd în bloc opera unor compozitori de seamă, catalogînd fără analiză adîncită, uneori chiar în necunoștință de cauză, ca formaliste, lucrări și evoluții ale unor compozitori însemnați — Rezoluția din 1952 a Comitetului Uniunii Com- pozitorilor ne-a îngreuiat în bună măsură efor- turile pe care le facem de doi ani încoace pentru strîngerea în jurul Uniunii a tuturor forțelor noastre creatoare. Astăzi considerăm că aceste lipsuri ale Re- zoluției din 1952 au fost în parte lichidate. Strîngerea forțelor în jurul Uniunii este astăzi o realitate de necontestat. Repunerea în justa lor valoare a principiilor de bază ale Rezolu- ției din februarie 1948, s-a făcut și se face trep- 15 tai și cu rezultate clin ce în ce mai folositoare dezvoltării muzicii noastre. Astăzi, creația noastră crește și se dezvoltă în efortul comun al celor mai de seamă talente ale muzicii noastre contemporane, iar opere vechi ale înaintașilor noștri și ale unor compo- zitori în viață sînt repuse în circulație, resta- bilindu-li-se valoarea. Aceste lucruri se realizează în același spirit larg, pătruns de simțul realității și de o înaltă perspectivă, în spiritul în care se desfășoară munca, eforturile, străduințele și idealurile co- muniștilor, muncă și strădanie ce se reflectă în documentele celui de-al II-lea Congres al Partidului nostru. * Tncepînd de la înființarea Uniunii Compozi- torilor și pînă astăzi, organizarea cunoașterii si , discutării creației compozitorilor noștri, în scopul îndrumării creației, a evoluat către forme superioare. De la acele comisii de triere a creației care lucrau izolate, care nu puteau transmite autorilor sub nici o formă idei de îndrumare, trecînd prin acele organe . numite comisii de îndrumare, în care un grup de com- pozitori, chiar dacă de multe ori se nimerea să fie compus din oameni competenți, dădea sfaturi ex catedra celorlalți, am ajuns la forma actuală de organizare pe secții, în care crea- ția se dezbate în colectiv larg între specialiști care-și spun cuvîntul în mod nestingherit. însuși conținutul muncii secțiilor, de la înființarea lor (din iulie 1954) pînă astăzi, a evoluat în sensul adîncirii și întăririi caracterului știin- țific al discuțiilor, care se desfășoară astăzi la un nivel din ce în ce mai satisfăcător. De la îormele inițiale ale muncii pe secții separate, am ajuns astăzi să asigurăm prezența tuturor secțiilor la dezbaterea unor probleme de spe- cialitate, pe baza creației vii, în cadrul unui program axat pe problematica variată a genu- rilor de creație. Contribuția muzicologilor la discutarea problemelor tuturor genurilor, deși încă timidă, se face din ce în ce mai simțită. Secția de muzicologie a izbutit chiar să se prezinte în cîteva rînduri în fața compozitorilor cu referate și studii legate de creație, ceea ce nu e puțin lucru. Inaugurarea recentă a formei preconizate la înființarea secțiilor, constînd în analizarea și discutarea pe baze științifice și profesionale a unor lucrări în curs de elaborare, reprezentînd un mijloc de îndrumare eficientă a compozi- torului în munca sa. alături de cealaltă formă de prezentare și discutare a creațiilor finite și intrate în circulație. formă aplicată pînă acum în cenacle, însemnează o lărgire și mai mare a mijloacelor de orientare. In aceste discuții, compozitorul are ocazia să-și verifice poziția sa, mijloacele de exprimare, avînd libertatea să judece și să aleagă din criticile aduse ob- servațiile pe care le considera cele mai po- trivite îmbunătățirii lucrării sale sau muncii sale în viitor. Unele prilejuri de a discuta în for mai larg problemele de creație, discuții la care au luat parte și persoane dinafara Uniunii, fie din instituțiile muzicale, fie din Uniunea Scriitorilor, fie din presă și din cadrul organelor de Stat și ale partidului, au fost binevenite pentru a da creației un sprijin și mai mare în orientare. Aceste consfătuiri largi ar trebui să devie forme periodice de îndrumare a creației de toate ge- nurile și să-și îmbunătățească sistemul de lucru. Uniunea, instituțiile și organele de Stat răs- punzătoare de dezvoltarea diferitelor sectoare ale vieții noastre muzicale, trebui? să urmă- rească pînă la capăt îndeplinirea sarcinilor țra- sate în aceste consfătuiri ca și lichidarea lip- surilor semnalate. Un factor de cea mai mare importanță pentru crearea unor lucrări muzicale cu conținut viu, de viață actuală, legat de eforturile și aspira- țiile oamenilor muncii, de realizările lor, de frumusețile patriei noastre, de transformările revoluționare care se petrec sub ochii noștri, este documentarea pe teren, permanenta legă- tură cu oamenii muncii la locurile lor de producție, cunoașterea naturii în înfățișările ei caracteristice din țara noastră. în acest sens socotim că deplasările în grupuri mari ale compozitorilor pe șantiere, uzine, gospodării colective, locuri istorice, regiuni de mare fru- musețe, deschid orizonturi largi creatorului, îm- bogățindu-i sufletul și fantezia cu impresii pu- ternice și noi. Toate aceste forme organizatorice ale muncii în Uniunea noastră, tot acest contact cu rea- litățile înconjurătoare, au ca rezultat dezvol- tarea creației noastre în ansamblul ei, orien- tarea ei pe calea realismului-socialist, dezvol- tarea largă și liberă a tuturor personalităților creatoare, așa cum ne învață partidul. In sensul preocupărilor conducerii Uniunii de a angrena în jurul Uniunii un număr cît mai mare de compozitori — toate talentele și toate forțele — în ultimii doi ani s-a pus preț pe colaborarea strînsă și permanentă cu Co- mitetul. Intrucît pe parcurs, mai ales de la înființarea secțiilor din iulie 1954, s-a dovedit din ce în ce mai puțin utilă și operativă munca cu vechea formă organizatorică a Biroului — mai ales că în mod regulat, Comitetul a fost întrunit lunar și astfel angrenat în munca de conducere în toate problemele mari și mici — această formă de birou a fost părăsită. In rea- litate însă, conducerea n-a renunțat la munca colectivă de zi de zi, întrucît au fost de fapt angrenați de îndată în muncă secretarii sec- țiilor. S-a constituit astfel în chip natural și logic o nouă formă a biroului. în locul unui organ fără posibilități de a lega conducerea cu masele de compozitori, și care se interpunea în mod formal între conducere și Comitet și constituia astfel o frînă în acționarea operativă, în mod firesc s-a întărit colaborarea dintre con- ducere și secții, iar prin aceasta cu membrii Uniunii. In felul acesta conducerea poate fi permanent în curent cu viața și problemele secțiilor, pe care le pot apoi transmite Comi- tetului, în lumina lor reală. Membrii vechiului birou sînt și astăzi membri în Comitet și pot astfel să-și depună activitatea în sprijinul re- zolvării problemelor ' de toate felurile ale Uniunii. In cadrul Uniunii Compozitorilor și al Fon- dului Muzical ca anexă a Uniunii, se adminis- trează trei bugete și trei gestiuni deosebite: bugetul de subvenție acordat de stat Uniunii, bugetul de subvenție acordat Fondului Muzical și bugetul drepturilor de autor. Această com- plexitate administrativă și financiară impune folosirea unui aparat administrativ destul de mare și servicii speciale. îndeosebi, adminis- trarea de către Comitetul Uniunii a drepturilor de autor, cu toate aspectele pe care le implică, de la perceperea lor în toată țara, la repartiza- rea și la administrarea și gestionarea fondului cultural reținut prin statut din volumul global al drepturilor, necesită o activitate organizato- rică amplă și o permanentă intervenție a Co- mitetului în rezolvarea problemelor care țin de drepturile de autor.. Comitetul Uniunii Compozitorilor ratifică, su- praveghează și conduce și activitatea Fondu- lui Muzical cu toate sectoarele lui speciale; achiziții, pensii, burse,■ magazinul „Muzica“, case de odihnă, cantină, în perspectivă litogra- fia. Toate aceste probleme administrative, pre- cum și contactul permanent cu organe de stat și diferite instituții, aglomerează considerabil activitatea conducerii și deci implicit și activi- tatea Comitetului. In plus, avînd în vedere deficiențele întîm- plate în diferite sectoare ale activității adminis- trative în anii de după înființarea Uniunii Com- pozitorilor și faptul că remedierea lor este un lucru foarte greu care cere timp și o desfășu- rare deosebită de energie din partea conducerii și deci și a Comitetului, acesta a fost angrenat în bună parte în rezolvarea problemelor admi- nistrative, în dauna celor de ordin ideologic. Acest lucru a făcut ca aspectul ședințelor de Comitet să pară de multe ori unilateral, axat în special pe chestiuni de ordin gospodăresc. Cu toate acestea, n-au lipsit cazurile cînd Co- mitetul a luat în dezbatere probleme de orien- tare, fie tratate mai în amănunt fie reprezen- tînd chintesența unor concluzii ale secțiilor. In mersul nostru înainte, ne străduim să redăm Comitetului alături de rolul de conducător or- ganizatoric în toate sectoarele, rolul de condu- cător al creației muzicale și al muzicologiei noastre, ca for de dezbatere principială a con- cluziilor obținute din discuțiile asupra creației și problemelor pe câte le ridică compozitorii și muzicologii în cadrul secțiilor. In lumina documentelor celui de-al II-lea Congres al P.M.R., strădaniile noastre trebuie să fie concentrate pentru ridicarea dezbaterilor la un înalt nivel, iar concluziile să fie întot- deauna consemnate în hotărîri care să devină principiile diriguitoare ale întregii activități creatoare și organizatorice a Uniunii Compo- zitorilor. Dezvoltarea creației noasîre muzicale nu poate rămîne izolată de instituțiile care au da- toria să o difuzeze pe toate căile. Astfel, în ultima vreme, conducerea Uniunii a dezvoltat mult raporturile de colaborare cu Ministerul Culturii, Direcția Artelor, cu Direcția Generală Radio, cu Editura de Stat pentru Literatură și Artă, cu Elecfrecord, cu • Filarmonicile de Stat, cu ansamblurile, Teatrul de Operă și Balet, Teatrul de Operetă și cel de Estradă, precum și cu Institutul Romîn pentru Relațiile Cultu- rale cu Străinătatea, cu Cartimex, apoi cu Mi- nisterul Tnvățiămîntului, Conservatorul de Stat, Școala Medie de Muzică, Institutul de Folclor etc. Pînă în ultima vreme, legăturile Uniunii Compozitorilor cu aceste instituții erau cît se poate de reduse. Din cauza aceasta au existat deficiențe grave în ceea ce privește difuzarea, interpretarea și propaganda muzicii romînești în țară și în străinătate. Nu putem spune că astăzi s-a ajuns la o perfectă colaborare și la eliminarea tuturor acestor deficiențe, însă s-a făcut fără îndoială un pas hotărîtor pentru a deschide creației noastre posibiltăți din ce în ce mai largi de contact cu marele public din țara noastră cît și de peste hotare. Mai avem de făcut însă foarte mult în domeniul relațiilor cu străinătatea pentru o propagandă susținută și înțeleaptă a muzicii noastre. Pentru remedierea unor lacune din vechea legislație a dreptului de autor, care dăunează foarte mult bunei desfășurări a muncii în acest domeniu și creează conducerii Uniunii proble- me din ce în ce mai dificile, susținem în mo- mentul de față cu toată energia elaborarea unei noi legi a dreptului de autor. De la înființarea Uniunii. Compozitorilor apare sub directa supraveghere și controlul ad- ministrativ al conducerii, organul Uniunii Com- pozitorilor (din anul 1955 și al Ministerului Culturii), revista „Muzica“. De la apariția spo- radică din anii următori înființării ei, revista a ajuns în ultimii doi ani la o periodicitate lunară avînd o redacție, care activează cu o competință și cu un randament crescut. Re- vista „Muzica“ se străduiește să dezbată pro- bleme de creație și să oglindească aspectele vieții muzicale din Uniune, din Capitală și din întreaga țară. Cu toate că revista a obținut pînă în prezent, 17 mai ales în ultima vreme, linele rezultate fru- moase, cu toate că redacția muncește cu rîvnă și din ce în ce tot cu mai multă competință, sîntem încă departe de a avea o publicație re- prezentativă pentru intensitatea și nivelul la care se desfășoară munca, se pun problemele și se creează lucrări muzicale în țara noastră- Aceasta se datorește în primul rînd lipsei de colaborări la revistă din partea compozitorilor și muzicologilor de seamă, care n-au putut fi încă atrași spre această muncă de mare răs- pundere. Printre criticile pe care le aducem unor arti- cole publicate în revista „Muzica", menționăm în primul rînd lipsa de combativitate, lipsa de adîncire a problemelor legate de creație, lipsa caracterului concret în punerea problemelor, tendințele tehniciste în analizarea operelor com- pozitorilor -și superficialitatea în reportajele și cronicile privind viața și activitatea muzicală din țara noastră. Cerem cu această ocazie mai mult efort crea- tor colaboratorilor permanenți ai revistei „Mu- zica“, spirit de inițiativă și o acțiune mai ener- gică pentru mobilizarea conștiințelor și forțelor creatoare în jurul dezbaterii celor mai impor- tante probleme ale creației și vieții noastre mu- zicale. Cerem revistei „Muzica" să devină com- bativă și îndrăzneață, să-și consolideze din ce în ce mai mult nivelul teoretic și științific, luînd aminte că știința nu trebuie să fie o repetare pedantă și la nesfîrșit a unor lucruri cunoscute. Știința trebuie să devină creație. Revista „Muzica" trebuie să devină cu aju- torul nostru al tuturor, un organ înaintat pen- tru a duce lupta cu prestigiu în slujba promo- vării creației romînești contemporane și a tu- turor ideilor legate de înflorirea muzicii în țara noastră. * în raportul său la cel de-al II-lea Congres al P.M.R. tovarășul Gheorghiu-Dej, prim-secre- tar al Comitetului Central al Partidului Mun- citoresc Romîn, subliniază în aplauzele asis- tențeix ale delegaților trimiși din întreaga țară și ale membrilor Comitetului Central, succesele însemnate care au fost repurtate în domeniul literaturii și artelor. Cităm : . „Deosebit de îmbucurător este faptul că în literatura și arta noastră își dau mîna scriitori și oameni de artă din diferite generații. Scrii- torii și artiștii noștri continuă tradițiile litera- turii și artei înaintate a trecutului, tradițiile clasicilor literaturii și artei noastre". Cu toate succesele, se arată în acest document: „Multe dintre temele mari și dintre aspectele funda- mentale ale luptei eroice a poporului muncitor pentru construirea socialismului, ca și din isto- ria ultimelor decenii, nu și-au găsit oglindirea în literatură și artă decît în slabă măsură"... Pentru evitarea în creația noastră și în cri- 18 tica muzicală a unor rătăciri naturaliste, pentru lupta împotriva caracterului ilustrativ și de re- portaj neartistic al unor lucrări împodobite cu titluri pompoase, indicația conținută în aceste cuvinte ale primului secretar al Comitetului Cen- tral al Partidului este deosebit de prețioasă. Trebuie reținut în primul rînd termenul de „as- pecte fundamentale". Prin aspecte fundamentale noi trebuie să înțelegem acele procese care ri- dică fenomenul la sfera esențialului, la sfera tipicului. Creatorii și muzicologii trebuie să dea o deosebită atenție acestei indicații. Uniunea se va strădui să intensifice colaborarea cu poeți și scriitori, dramaturgi și scenariști pentru crea- rea de poezii, librete și scenarii pentru cîntece, lucrări vocal-simfonice, opere, operete și ba- lete. Aniversările din 1957 vor fi un prilej bine- venit de actualizare a tematicii. Caracterul for- țat al campaniilor de creație care duc la uni- formizare și șablon, trebuie combătut. Metodele de îndrumare din secții trebuiesc îmbunătă- țite, completîndu-se eu o mai mare activizare a compozitorilor în direcția creării de lucrări mari vocal-simfonice, programatice, cu subiecte contemporane. In același timp, trebuiesc analizate cu discer- nămînt dificultățile obiective și subiective în calea realizării unor asemenea lucrări necesare. Trebuie pusă cu curaj și lămurită problema rea- lismului-socialist în toate genurile de muzică. Ocupîndu-se de metoda realismului-socialist în creația înaintată, tovarășul Gheorghiu-Dej spune: „Realismul-socialist exclude deopotrivă tendința de a prezenta viața în culori tranda- firii, de ă ignora conflictele ei, ca și tendința de pescuire bolnăvicioasă a tot ce este putred, morbid, de prezentare în culori întunecate a rea- lității noastre și a eroilor vieții noi"... „Dușman al oricărei nivelări sau egalizări mecanice în materie de creație, realismul-socia- list oferă creatorului cele mai largi posibilități de manifestare a personalității sale artistice, dînd frîu liber unei largi varietăți de stiluri și gusturi artistice"... Creatorii constienți combat îngustarea sub orice pretext s-ar manifesta ea, considerînd că lucrări în care realitatea noastră este prezentată la un nivel de măiestrie scăzut, cu mijloace de expresie perimată, la o tensiune artistică joasă, folosind forme de proporții gigantice în contra- dicție cu materialul melodic de bază sărac, cu o contribuție personală minimă, nu pot fi con- siderate, cu toată buna intenție a creatorilor lor, ca realist-socialiste, ba nici măcar ca lu- crări realiste. Uniunea își propune să deschidă discuția cît mai intens în jurul unor asemenea lucrări. To- todată trebuie să ne străduim să nu ajungem la o diluare a procesului creator și la o îngustare a lui, reducîndu-1 la latura pur tehnică. Cu privire la creșterea de cadre noi, tovară- șul Gheorghe Gheorghiu-Dej dă în raportul său, următoarea indicație: „Comuniștii trebuie să unească preocuparea permanenta pentru forma- rea de cadre tinere de specialiști cu o atitudine atentă fată de specialiștii vechi, ajutîndu-i pe aceștia în justa orientare a activității lor, co- respunzător cu necesitățile construcției socia- liste"... Există la unele cadre tinere tendința de a sub- aprecia eforturile și contribuția constructivă a celor mai în vîrstă și a înaintașilor. Există de asemenea tendința de a subestima anumite sec- toare și genuri ale activității științifice și artis- tice. Se manifestă în rîndurile noastre tendința de a subestima anumite genuri muzicale și pe reprezentanții lor. Există între muzicologii noș- tri tendința de a subaprecia de pildă munca mi- găloasă de strîngere a datelor istorice, bază pentru sinteze ulterioare. Există de asemenea tendința de a nesocoti străduințele pentru cla- rificare în domeniul esteticii. Uniunea Compozitorilor trebuie să întreprindă o acțiune susținută, atît în cadrul secțiilor, cît și în conferințe publice, în revista „Muzica" și în presa de specialitate, pentru ridicarea ni- velului criticii, lărgirii preocupărilor științifice generale și legarea lor de manifestările curente, semnificative din viața noastră muzicală. Uniu- nea trebuie să organizeze în acest scop discuții libere în probleme de estetică generală și mu- zicală. Ea va stimula apariția unor lucrări de sinteză în domeniul istoriografiei muzicale și a folclorului, dîndu-și contribuția la o analiză a activității științifice din cadrul Institutului de Folclor și sprijinind activitatea sectorului mu- zical al Secției de Artă a Academiei R.P.R. Trebuie intensificată și conturată mai concret acțiunea pentru introducerea învățămîntului mu- zical obligatoriu în școlile medii de cultură ge- nerală precum și în școlile pedagogice. Prin subsecția de învățămînt muzical din cadrul Sec- ției de muzicologie, se va trece la elaborarea de manuale didactice într-un spirit nou, precum și, cu sprijinul Ministerului învățămîntului, la re- calificarea cadrelor didactice, neglijate în urma desființării învățămîntului muzical general. In această privință ne-a fost de un deosebit ajutor convorbirea cu factori de răspundere din con- ducerea instituțiilor de învățămînt superior din Uniunea Sovietică, care au subliniat impor- tanța muzicii ca factor educativ cetățenesc în formarea omului de cultură de tip nou, precum și atenția deosebită acordată de guvernul sovie- tic acestei chestiuni. Referindu-se la climatul și stilul de muncă bazat pe critică și autocritică, tovarășul Gheor- ghe Gheorghiu-Dej spune : „Pentru ca literatura și arta noastră să înflo- rească și să se dezvolte, trebuie înlăturat din cale tot ce o împiedică din mersul ei înainte. Organizațiile noastre de partid au sarcina de a combate cu hotărîre tămîierea reciprocă, spiri- tul de grup, tendința de a prefera o atmosferă stătută unei discuții curajoase, adînc princi- piale, pătrunsă de spirit de partid". Uniunea Compozitorilor, în frunte cu Comi- tetul, se declară ferm hotărîtă să dea bătălia împotriva acelor elemente care se sustrag cri- ticii tovărășești principiale, care ocolesc cena- clele și în general munca Uniunii, afectînd ne- păsare și ducînd o luptă de culise. Comitetul și conducerea Uniunii Compozitorilor, prezente permanent în viața Uniunii, nu se tem de cri- tica deschisă, iar sezisările unor membri ai Co- mitetului și ai Uniunii în legătură cu lipsurile existente, sînt permanent observate în măsura în care sînt constructive și întemeiate. Comitetul și conducerea Uniunii Compozitori- lor nu cunosc membri privîlegiați, nu pot tolera două feluri de tratamente pentru mem- brii ei. Ea nu cunoaște membri ai Uniunii scu- tiți de critică. Restabilirea și ierarhizarea valo- rilor unanim recunoscute constituie un proces permanent în mișcare, deschis tuturor compo- zitorilor și muzicologilor care se evidențiază în creație și ^știință, în activitatea lor obștească, în aportul pe care-1 aduc Uniunii și muzicii noas- tre. Cine nu vrea să lucreze în Uniune se ex- clude singur din viața obștească muzicală. Pentru clarificarea multiplelor probleme ce s-au ivit în viața Uniunii în ultimii doi ani, pentru definitivarea unei conduceri care să pre- gătească acțiunile mari viitoare ale Uniunii, pentru modificarea unor dispozițiuni statutare de mult perimate, care îngreuiază foarte mult acțiunile conducerii și Comitetului, și pentru a întări puterea colectivului de conducere, care este Comitetul Uniunii Compozitorilor — con- ducerea Uniunii propune Comitetului lărgit pre- gătirea și organizarea unei conferințe pe țară care va avea loc în principiu în luna noiembrie 1956 și care va cuprinde, în mare, următoarea ordine de zi : 1) Raport de activitate 2) Raportul cenzorilor 3) Modificarea statutului • 4) Alegerea noului Comitet, și apoi alegerea de către Comitet a noii condu- ceri. Comitetul ales în urma acestei conferințe, care din motive obiective întîrzie de ani de zile, va putea să-și îndrepte forțele spre orga- nizarea în 1957 a Congresului Uniunii Com- pozitorilor și a unor mari serbări ale muzicii romînești, la care să fie invitați oaspeți din străinătate și care vor însemna o trecere în re- vistă a realizărilor noastre ca și în general a forțelor principale ale vieții noastre muzicale. Cu privire la lupta împotriva influenței ideo- logiei străine, tovarășul Gheorghiu-Dej în- deamnă în raportul său la „O luptă neîncetată împotriva influențelor ideologiei străine în do- meniul creației artistice, împotriva feluritelor resturi ale influențelor literaturii și artei bur- gheze din Occident de genul formalismului și subiectivismului". In ultimii ani, la noi, procesul de clarificare a orientării în domeniul creației face progrese, îndeosebi căutăm prin punerea unor probleme concrete de creație să contribuim la lămurirea unor termeni generali ai esteticii realiste* gă- 19 sindu-le conținutul concret și aplicarea la mu- zică. Respingerea epigonismului și a unor ten- dințe de a rupe forma de conținut, de a trans- forma muzica într-un joc gratuit al mijloacelor de expresie, de a dezechilibra elementele în ra- port cu melodia ca mijloc principal de expresie muzicală, toate acestea au cîștigat teren în con- știința compozitorilor noștri. Mărturie sînt ulti- mele creații ale celor mai buni compozitori și dispariția treptată a unor tendințe anaihice în creația altor compozitori, îndeosebi a unor ti- neri. Totodată tindem spre lichidarea unor po- ziții retrograde care confundă combaterea for- malismului cu sărăcirea limbajului muzical, sim- plitatea ca suprem rezultat al efortului spre mă- iestrie, spre claritate și bogăție, spre chintesența limbajului muzical, cu simplismul sec, inexpre- siv, vulgar. Asemenea tendințe își fac loc în- deosebi în felul cum este pusă problema accesi- bilității, subapreciindu-se capacitatea de înțele- gere, precum și posibilitățile permanente de creștere a maselor iubitorilor de muzică. De asemenea apar vulgarizări și răstălmăciri ale ideii școlii naționale, ca sinteză a formei și con- ținutului, reprezentativă pentru muzica noastră de astăzi și pentru străduințele celor mai lumi- nați muzicieni ai noștri în etapa actuală de dez- voltare a muzicii romînești. In urma discuțiilor din secții, din sînul con- ducerii, și a discuțiilor personale, în urma ar- ticolelor și studiilor din presă, în urma discu- țiilor cu oameni de răspundere ai partidului, sîntem astăzi în măsură să abordăm mai adînc această importantă problemă a creației noastre sub multiplele ei aspecte pe care Ie prezintă în momentul de față. Expunerea pe care o facem în această ședință asupra problemei școlii noastre naționale de compoziție,, reprezintă ro- dul acestor strădanii îndelungate de a aduce lumină într-o problemă pe care o considerăm strîns legată de dezvoltarea muzicii noastre în spiritul realismului-socialist, în spiritul de par- tid, înspre noi izbînzi și spre o nouă înflorire. Uniunea va da o atenție deosebită clarificării unor termeni și noțiuni filozofice de largă cir- culație în articolele, cuvîntările și referatele noastre. Membrii Comitetului vor trebui să depună o activitate mai bogată decît pînă în prezent, în direcția studiului teoretic și a muncii indivi- duale de convingere a creatorilor. Unele teze generale ale esteticii științifice sînt încă des- prinse de activitatea creatoare cDncretă și sînt mînuite fără discernămînt, creîndu-se o seamă de confuzii. Astfel, se folosesc cu ușurință ter- meni ca realism, realism-socialist, tipic, esență, conținut, intonație, în chip haotic, abstract și uneori pentru susținerea unor poziții personale. Uniunea Compozitorilor își propune să combată cu toată energia confuzionismul, să instaureze în discuțiile despre problemele de creație, în- cepînd cu discuțiile în Comitet, în secții, în bi- rouri și contacte individuale, un climat de schimb de opinii libere, din care să iasă la iveală adevărul indicat cu atîta forță în do- cumentele celui de-al II-lea Congres al Parti- dului Muncitoresc Romîn. Intr-adevăr, Comitetul Uniunii Compozitorilor ca reprezentant al creatorilor și muzicologilor din patria noastră, nu poate decît să-și însu- șească cu entuziasm cuvintele cu care tovară- șul Gheorghiu-Dej își încheie raportul său : „Sarcina noastră este de a munci neobosit pentru a consolida victoria deplină a socialis- mului în R.P.R. Partidul Muncitoresc Romîn nu-și va cruța forțele pentru a duce la bun sfîrșit această operă măreață... In vremea noastră forța uriașă de eliberare socială și națională a popoarelor în lupta îm- potriva forțelor reacțiunii și războiului, preface în realitate nădejdile și năzuințele celor mai luminate minți ale omenirii. Epoca noastră este epoca socialismului și comunismului, epoca tri- umfului marxism-leninismului... înainte spre noi victorii, în lupta pentru socialism, pace, bună- stare și fericirea poporului". Al doilea congres unional al compozitorilor sovietici După cum se știe, a VUI-a plenară a con- ducerii Uniunii Compozitorilor din U.R.S.S. a hotărît ca în anul 1956 să aibă loc cel de-al doilea Congres Unional al compozitorilor so- vietici. La ordinea de zi a Congresului s-a sta- bilit că vor figura, între altele, raportul gene- ral „Despre situația și sarcinile creației mu- zicale sovietice", corapoartele „Opera, baletul și comedia muzicală", „Muzica simfonică, vo- cal-simfonică și de cameră", „Genurile muzi- cale de masă", Creația tinerilor compozitori", „Muzica pentru copii și tineret", Critica muzi- cală și muzicologia", un raport special consa- crat muzicii compozitorilor înaintați de peste hotare, probleme organizatorice. Congresul are sarcina să aprecieze în spi- rit critic și autocritic, în mod just, situația ac- tuală din creația muzicală sovietică, să îndru- me activitatea compozitorilor pentru ca ei să îndeplinească înaltele sarcini puse în fața lor de istoricele hotărîri ale Congresului al XX-lea al P.C.U.S. In cei opt ‘ani scurși de la primul Congres al Compozitorilor Sovietici, muzicienii din U.R.S.S. au obținut succese de seamă. Printre lucrările din domeniul teatrului muzical apre- ciate de opinia publică dn U.R.S.S. se numără operele „Familia lui Taras" de D. Kabalevski, „Tînăra gardă" de I. Meitus, „Bogdan Hmel- nițki" de K. Dankevici, „Decembriștii" de I. Șa- porin, „Spre țărmuri noi" de M. Zarin ; bale- tele „Călărețul de aramă" de R. Glier, „Cele șapte frumuseți" de Kara Karaev, „Taras Bul- ba" de V. Soloviov-Sedoi ; operetele „Vînt de libertate" și „Salcîmul alb" de I. Dunaevski, „Trembita" de I. Miliutin. Unele din aceste lucrări au fost prezentate cu succes și peste hotare. In domeniul muzicii simfonice, vocal-simfo- nice și de cameră, s-au bucurat de succes crea- ții ale lui D. Șostakovici (Simfonia a X-a, ul- timele cvartete, ciclul de cîntece pe versuri populare evreiești, „Cîntarea pădurilor", ș.a.) S. Prokofiev (Simfonia a Vil-a, „De strajă păcii", „Tabăra de iarnă"), N. Miaskovski (Simfonia a 27-a), D. Kabalevski (concertul de vioară), I. Sviridov (o’clurile vocale) ș.a. Cîntecul sovietic a înregistrat în acești ani succese de seamă. Imnul Federației Mondiale a Tineretului Democratic de A. Novikov, Im- nul Uniunii Internaționale a Studenților de V. Muradeli, Cîntecul păcii de D. Șostakovici ca și alte creații din acest gen atît de popular, sînt cunoscute departe peste hotarele patriei autorilor lor. Cercul compozitorilor s-a îmbogățit cu o se- rie de tinere talente ca R. Șcedrin, A. Eșpai, S. Țințadze, G. Galinin, B. Ceaikovski, E Bal- sis, I. luzeliunas, ș.a. Totodată, muzicologia sovietică s-a dezvol- tat în ultimii ani obținînd realizări în domeniul studiului istoriei muzicii și al unor probleme de estetică muzicală. înaintea Congresului Unional al Compozito-» rilor a avut loc o serie de congrese și plenare în organizațiile locale de compozitori de pe tot întinsul Uniunii Sovietice. Cu acest prilej s-au făcut treceri în revistă ale creației muzicale, au fost discutate proble- me importante ale criticii și muzicologiei, ale esteticii marxist-leniniste etc. Discuțiile, lupta de opinii dinaintea Congresului s-au oglindit și în revista „Sovetskaia Muzîka" precum și în presa centrală și locală. De o mare însemnătate pentru pregătirea Congresului au fost articolele „Spre un nou avînt al artei muzicale sovietice" din „Pravda" (vezi în revista Muzica 12/1955) și „In întîm- pinarea Congresului Uniunii Compozitorilor Sovietici" din „Sovetskaia Kultura" nr. 116/20 septembrie 1955 (vezi în revista Muzica 9Z1955). De curînd a apărut în ziarul „Pravda" din 2 aprilie 1956 un articol al compozitorului Tihon Hrennikov. Toate aceste articole, ca și materialele din discuțiile avute în cadrul adunărilor premergă- toare Congresului constituie o pregătire a dez- baterilor de un înalt nivel de la Congres, în care alături de succese vor fi discutate lipsu- rile ce se resimt în îndeplinirea de către muzi- cieni a înaltelor cerințe artistice ce le incumbă. Muzicienii din patria noastră au primit cu mult interes vestea ținerii celui de-al II-lea Congres Unional al Compozitorilor Sovietici, urmărind și lucrările pregătitoare în acest sens. O delegație de compozitori romîni vor participa lia lucrările Congresului, ale cărui dez- bateri și hotărîri vor constitui neîndoielnic o sursă prețioasă de învățăminte pentru școala muzicală romînească, ce se dezvoltă pe același drum ca cea sovietică — drumul realismului socialist. O lună petrecută în Republica Cehoslovacă de SABIN V. DRĂGQI maestru emerit al artei din R.P.R. laureat al Premiului de Stat Schimbul de experiență prin vizitele reci- proce ale oamenilor de știință și artă din dife- rite țări, care se practică pe o scară tot mai largă în ultimul timp, lărgește orizontul, adîn- cește cunoașterea și întărește prietenia între popoare. De aceea, plecarea unui grup de mu- zicieni fruntași în Uniunea Sovietică, pe de o parte, și a mea în Cehoslovacia pe timp de o lună, pe de altă parte, spre sfîrșitul toamnei din anul trecut, au fost inițiative salutate cu mult entuziasm de către cei interesați. M-am bucurat mult văzînd locuri și oameni cunoscuți din țara unde mi-am desăvîrșit stu- diile, unde am profitat din plin de învățăturile unei vechi și bogate tradiții muzicale sănătoase și unde m-am bucurat de o primire și atenție cum nu se poate mai caldă și ospitalieră, găsind peste tot dragoste și mult interes pentru poporul și arta din patria noastră. Știam că și de data aceasta mai am de în- vățat și nu m-am înșelat. Plecat cu un plan de probleme și vizite co- municate la timp și discutate cu Ministerul Cul- turii din Praga în scopul de a fi cît mai fruc- tuoase, am vizitat în repetate rînduri Uniunile de Compozitori și instituțiile de folclor și et- nografie din Praga, Brno și Bratislava, unde am stat de vorbă cu muzicieni cehi și slovaci, informîndu-ne reciproc de munca, metodele și rezultatele obținute. Multe din aceste întrevederi s-au continuat în camera mea de la hotel pînă la ore tîrzii, avînd în vedere interesul celor dis- cutate. Am căutat și am reușit să imprim aces- tor discuții un caracter cît mai nemijlocit, prie- tenesc, lipsit de patina oficialității rigide și care ne-a apropiat și sudat într-o comuniune strînsă încă din primele momente. Am vizitat Casa Centrală de Creație, Muzeul Etnografic din Praga și Brno, Muzeul de instru- menie muzicale din Praga — o adevărată co- moară de neprețuit prin bogăția și valoarea ei — Arhiva muzicală din Muzeul Morav din Brno, galerii de pictură, sculptură, expoziții și altele care merită să fie studiate de către specialiștii noștri, spre a ne fi de folos tradiția lor veche si bogată în experiențe. Am mai vizitat și cele trei Radiodifuziuni din Praga, Brno și Bratis- lava unde am asistat la repetițiile orchestrelor populare urmate de discuții. Am găsit și acolo un mare interes și o dorință consecventă de cu- noaștere a muzicii noastre populare. La Radio Praga și la plenara Uniunii Compozitorilor din 9—10 decembrie am făcut și o comunicare des- pre organizarea, munca, metoda și rezultatele Institutului nostru de Folclor. Acest interes s-a concretizat și prin faptul că 22 s-a cerut Institutului de Folclor din R.P.R. încă din anul 1954 alcătuirea unei antologii de mu- zică populară de toate genurile, care să se pu- blice în limba cehă cu scopul practic de a fi răspîndită și întrebuințată de către formațiile artistice de amatori. In acest scop nî s-a cerut și armonizarea lor sumară (cifrată) ca să fie executate conform cu spiritul și modul de a armoniza cîntecele și dansurile noastre. Tot Editura cehă de Stat — secția muzicală — cu care am avut trei întrevederi., ne-a sugerat să edităm și noi cîntecele populare cu acompania- ment de pian, cum fac ei mai de mult. Aceasta contribuie la difuzarea în străinătate și răspîn- direa mai rapidă, eficace și în straturi mai largi. Intrucît această antologie a fost întîmpînată cu entuziasm, s-a hotărît tipărirea ei, în țara prietenă, și în limba romînă, cu o traducere liberă în încă 3—4 limbi. Editura de Stat din Praga s-a oferit a efectua și această operație cu atît mai vîrtos, cu cît avînd clișeele în gra- vură de stich pe plăci de zinc deja executate, prețul de cost se reduce substanțial. Și fiindcă și așa m-am oprit mai mult la Edi- tura de Stat, socot necesar să relatez, în pu- ține cuvinte, despre metodele lor de lucru. Mai întîi : nimic nu se editează întîmplător, totul numai în conformitate cu necesitățile. Editura consultă masele și află dorințele acestora. Le totalizează, le studiază și cînd s-au concre- tizat, încredințează lucrarea respectivă celor mai autorizați să o facă, fie unui individ, fie unui colectiv. Editura vine cu inițiativa, iar specialiștii o ajută. Astfel, editura — în afară de creația muzicală contemporană — publică clasicii și preclasicii muzicii cehe (ediții re- văzute), culegerile vechi de folclor sînt reconsi- derate, culegeri noi de folclor științific pentru specialiști și de popularizare pentru masele largi ale poporului cu armoniile indicate (ci- frate) sau cu acompaniament de pian, pe re* giuni și genuri, cîntecele săptămînii adică 52 de cîntece alese și difuzate de Radio în decursul unui an, cîntecele prietenilor noștri (din demo’ crațiile populare), cîntece populare cu acompa- niament de pian de Novâk, Janacek și alții. Trebuie să accentuez din capul locului, că la ei muzicologia este foarte înaintată și are șî ea o tradiție veche. Aceasta se oglindește îu calitatea și cantitatea publicațiilor. Toți muzi- cologii de la instituțiile de folclor și etnografie, directorii și custozii muzeelor, directorii de Ia Casa de Creație, specialiștii de la conservatoare etc. sînt cel puțin „doctori" în muzicologie, dacă nu profesori (titlu mai înalt). La ei universitățile unde se formează muzicologii produc anual 12 absolvenți. Astfel se explică de ce și la Editura de Stat, cei doi directori sînt doctori în muzicologie, au totală indepen- dență și răspundere profesională în activitatea lor și... de aceea lucrurile merg bine. * Un alt obiectiv al călătoriei mele a fost acela de a mă informa în problema „vala- hilor" din Moravia, problemă care a fost cer- cetată și în trecut de savanții din țările car- patice și care rămînînd nedezlegată, continuă a-i preocupa pe cei interesați. Eu îmi propu- sesem de altfel să vizitez Moravia și Slovacia, tocmai în scopul de a lărgi rețeaua raportu- rilor culturale și cu aceste ținuturi, mal puțin sau de loc cercetate de noi. După citirea mai de mult a disertației „Influențe romînești în Carpați^ cu privire specială asupra regiunii Valassko din Moravia de dr. Dumitru Crînjală, Praga 1938, în urma concluziilor foarte judi- cioase trase de el, am căzut la îndoială și eram gata să abandonez problema, neasumîn- du-mi răspunderea de a o dezgropa. Totuși, informîndu-mă la secția de mizicologie (Horejș, Mateicik și Klusak) de la Uniunea Compozi- torilor, la mizicologii Havlicek, Vanicky de la Editura de Stat, apoi la dr. Scheufler și dr. Kramarik de la Cabinetul de Folclor al Aca- demiei de Științe — care au avut amabilitatea să mă viziteze la hotel — am aflat cu plăcere că problema nu a fost abandonată de ei și că cercetările, continuă, se fac descoperiri care dau de gîndit și merită a fi luate în seamă în ce privește existența fizică a romînilor păstori de oi stabiliți acolo pe vremuri. Astfel, încurajat, am sosit la Brno, capi- tala Moraviei, unde primit și însoțit de tova- rășii dr. Jiri Vyslouzil, muzicolog folclorist — care ne-a vizitat în toamna anului 1955 — și de dr. Beneș, asistent la catedra de limba romînă a Universității din Brno — care de asemenea a fost la București în primăvara 1955 pentru perfecționare — am vizitat insti- tuțiile, muzeele, expozițiile și am asistat la spectacolele care mă interesau. La filiala cabi- netului de folclor și etnografie, muzicologii dr. Vetterl și Fojtic au confirmat, fiind localnici și deci mai documentați, cele afirmate la Praga. Mi-au prezentat melodii anume alese de ei, care li s-au părut a avea elemente asemănă- toare cu cîntecele noastre populare din care eu am prins unele fragmente în fuga și focul discuțiilor, pe care le dau mai jos ca să-și facă și alții o părere: Primul rînd melodic maghiar, al doilea hotărît romînesc. Jerbe de/e munte Andante W) Rînduri melodice de trei măsuri, foarte frecvente. Cintec lent Andante ru'^ Cvasi improvizație. „Fuiara“, după care sînt notate aceste melodii, este o fluieră joasă, de mărimea fago- tului (vezi în fotografia de la pag. 25). Se cîntă greu, cere aer mult, respirații dese cu mici opriri, din care cauză măsura și ritmul sînt nesigure și schimbătoare. Din colecția Slusil. (N-2235) Z. rrancovy Lhoiy Colinde (La gazdă) AHegretto Noi am fi notat-o în 3/8. Scara lidică și myxolidică, foarte frecventă la cîn- tece și dansuri atît în Moravia (Slovacko și Va- lassko), cît și în Slovacia de nord și nord-vest. în ziua de 29 noiembrie 1955, însoțit de prie- tenul Vyslouzil, ne-am deplasat în regiunea Valassko, unde am vizitat satul muzeu din Roznov pod Radhosteny, unde s-a adus o casă de „staroste" valah din 1720, un fel de cneaz, voievod, învestit cu puteri depline administra- 23 tive și executive de către regii Ungariei (do- cumentul respectiv este expus) — casă în care se aflau toate uneltele de gospodărie, îmbră- căminte etc. ca și cum ar fi locuită și astăzi. Ea este împodobită cu tablouri ale pictorului Jaronek care a inițiat acest sat muzeu. La Velke-Karlovice-Novy Hrozenkov am vizi- tat pe harnicul învățător Josef Orszag-Vranicky, un pasionat și priceput specialist în instrumente populare locale, care nu știe numai să le con- struiască, dar și cîntă din ele cu egală virtuo- zitate, bucurîndu-se de o apreciere binemeritată. Reîntors la Brno, am căutat să am o între- vedere cu prof. universitar dr. Macurek, specia- list în istorie, care are numeroase scrieri pu- Casa unui staroste valah, clin anul 1720. Biserică dintr-M sat valah. blicate și în legătură cu trecutul nostru și care se ocupă intens de lămurirea problemei „va- lahe“ pe bază de documente istorice. Fiind mereu țintuit la pat de boală, nu m-a putut primi, dar a binevoit să-mi comunice prin dr. Beneș concluziile sale pînă la ora actuală și unele propuneri care ar putea duce la rezultate mai rapide și mai concludente în problemă. Citez : „Cred că romînii au venit în secolul al XVLlea dar nu în masă compactă, ci ames- tecați cu ruteni, poloni și slovaci, toți păstori de munte. Colonmație economică". Citez în continuare cuvintele muzicologului dr. Beneș : „Cercetările sale se bazează pe documente is- torice și pe cercetări Ia fața locului. A cerce- tat mai cu seamă regiunile Tesin și Cadca. Are un material bogat, recent cules, neprelucrat încă, dar care promite foarte importante des- coperiri cu privire la colonizarea valahă din secolele XVI-XVII. In vara anului 1955 a făcut cercetări în Polonia limitrofă. Profesorul Macu- rek admite că „romînii să fi venit și mal de- vreme, dar nu ca păstori, ci ca ostași în mici grupuri și au rămas pe loc". Există o inscripție în peștera Jazov (lîngă Kosice) din 25 februarie 1442 care spune ca „a fost bătut acest valah (loan Huniade) lîngă Lucenec" probabil într-o luptă cu rămășițele armatei husite. Aceasta este o dovadă de ne- tăgăduit în plus, că în partea locului sub de- numirea de „valah" nu se înțelege numai păstor de oi de munte de orice neam carpatic, ci și un popor, o națiune (Vezi Chaloupecky : „Va- lahii în Slovacia", Praga, 1947, pag. 57). Pe de altă parte, dr. Beneș se ocupă tot în această direcție de numiri toponimice și mi-a dat următorul glosar de cuvinte valahe care nu sînt de origine slavă și pe care el le socoate de origine romînă': potecă, brînză, baci, jîndiță, găleată, dumicat, cetina, țap, fluieră ; apoi car- pentna = de la carpen, haferz = afine, ra- picka = de la a rupe, kycera, kykula = pisc, Aspect din satul-muzeu valah din Roznov. 24 sulot = sulă, preleac = a pîrli, klak = chiag, krza = cîrjă (are și diferite forme diminutive).* baske = piele de oaie cu lînă (tundră), lungac = tettalunga, redycatsa = a se ridica, ficur = fecior. Cele mai multe din aceste cuvinte sînt în legătură cu oieritul. Există și o comună Po- teci, întemeiată în 1341. Acestea ar fi jaloanele pe marginea cărora s-ar putea continua cercetările. Nu e prea mult, dar e de ajuns ca să îndreptățească continuarea cercetărilor. In această privință am căzut de acord cu prof. Macurek și dr. Beneș asupra următoarei soluții pe care am propus-o Minis- terului Culturii din Praga prin dr. Gardavski și care a fost însușită și la noi : să se alcătu- iască cîte un colectiv de ambele părți, cuprin- zînd un istoriograf, un lingvist, un folclorist muzical, un etnograf și cîte un secretar coor- donator. Fiecare dintre aceștia să fie docu- mentat temeinic în specialitatea lui și pentru știința respectivă a celeilalte țări. Aceste co- lective să cerceteze fiecare pe cont propriu și să se întrunească din doi în doi ani, pentru a-și împărtăși și discuta rezultatele și a trage con- cluziile care se impun. Cercetările izolate și unilaterale au păcătuit tocmai prin faptul că fie un istoriograf, fie un filolog, nu a putut cuprinde problema din toate laturile ei, ci numai dintr-un punct de vedere. Și nici nu se putea altfel : deoarece este imposibil ca un singur savant să fie specialist în toate aceste ramuri. In legătură cu șederea mea la Brno trebuie să mai amintesc că acest oraș e pătruns de cultul marelui său fiu Leos Janacek, compo- zitor-inovator, folclorist științific, patriot înflă- cărat care „a trăit, a învățat și creat" acolo. Astfel Teatrul de Operă, Academia de Muzică, Filarmonica și alte formații, îi poartă numele, iar casa în care a locuit este amenajată pentru un muzeu Janacek cu inscripția citată mai sus pe frontispiciu. * Plecînd spre Bratislava am avut fericita oca- zie să călătoresc în tovărășia .dr-ului Zdenek Novacek, distins muzicolog, directorul Insti- tutului de Muzicologie al Academiei de Științe „Comenius" din Bratislava. Astfel am putut să ne informăm reciproc despre starea actuală a vieții muzicale, despre mijloacele menite să intensifice raporturile noastre culturale. La Bratislava am fost așteptat cu mult in- teres și primit foarte călduros. După vizitarea instituțiilor legate de obiectivul călătoriei mele, în tovărășia dr-ului. Novacek și a soției sale ne-am deplasat și pe teren două zile, pînă la poalele Tatrei Mici. La Ocova, comună fruntașă cu 3.000 locuitori, cu 14 tractoare, cu emisiune locală de radio, cu difuzoare pe toate ulițjele (energia electrică e introdusă de mult în toată Cehoslovacia), am cunoscut un instrumentist popular care mi-a cîntat din fuiară (fluieră), de la care am primit fotografia de mai sus cu dedicație. Cîntăreț din fuiară din Ocova. Am mai vizitat stațiunea climaterică Sliac și orașul Banska Bistrica, cu veche tradiție minieră și culturală (sec. XIII), teatru al răs- coalei partizanilor, de mari proporții, din august 1944 contra fasciștilor cotropitori. In secolul al XV-lea au viețuit aici contrapunctiști olandezi. La reîntoarcere am trecut prin istoricul oraș Nyitra unde am văzut citadela Mitropoliei, castelul medieval „Rotonda", fundamentul ei, datînd din secolul al VUI-lea. La Bratislava unde am avut ocazia să cu- nosc aproape pe toți compozitorii și folcloriștii, am avut plăcerea să asist la prima audiție a Simfoniei a VILa de A. Moyzes și la prezen- tarea operei de mare răsunet a lui Jan Cikker „lanosik". Ambele lucrări sînt de mare valoare și dovedesc stadiul înaintat al creației muzi- cale din Slovacia, bazată pe o veche și sănă- toasă tradiție. Atît vizita din Moravia cît și cea din Slo- vacia m-au convins de bogăția, frumusețea, va- rietatea și valoarea folclorului muzical care, ca și la noi, e viu. închei relatarea petrecerii mele în Slovacia referindu-mă la dezideratele tov. dr. Novacek, a căror împlinire ar putea lărgi și adînci ra- porturile noastre culturale, spre folosul am- belor țări. Ele au în vedere schimbul cultural pe timp de o lună între cîte un muzicolog din ambele părți, pentru conferințe informative asupra creației contemporane; trimiterea unui student pentru aspirantură la Bratislava, rea- lizarea inițiativei ca un student (muzicolog) să se documenteze asupra vieții muzicale trecute și actuale din toate țările de democrație popu- lară ș.a.m.d. La rîndul meu, mă gîndeam cît de bine ar fi ca și țara noastră să aibă o expoziție cultu- 25 rală la Praga cum au ungurii și bulgarii ; să trimitem un specialist pentru documentare la Editura de Stat (secția muzicală) din Praga ; să trimitem un muzicolog la Brno pentru a se documenta asupra organizării arhivei de ma- nuscrise, a bibliotecii muzicale și a muzeului de instrumente muzicale. Reîntors la Praga, din amabilitatea Minis- terului Culturii am fost găzduit la Casa de odihnă și creație a uniunilor de creatori din Dobriș, într-un fost castel feudal (al contelui Mansfeld-Coloredo) timp de 6 zile. Plecînd din Cehoslovacia cu cele mai fru- moase amintiri și prețioase învățăminte, nu pot să nu subliniez interesul și prietenia sin- ceră care ne-o poartă și ne-o dovedesc la tot pasul oamenii muzicii din această țară, alături de întregul popor. Osemintele ostașilor noștri eroi, risipite pe întreg cuprinsul Cehoslovaciei pentru dezrobirea ei, au pecetluit și cimentat această prietenie. Nouă ne revine datoria să o mărim și să o întărim prin toată puterea și dragostea noastră. Acordarea unor distincții de merit Compozitorul Tiberiu Brediceanu, maestru emerit al artei din R.P.R., a fost distins — cu prilejul împlinirii a 60 ani de activitate componistică — cu ordinul muncii clasa I. Născut în 1877 la Lugoj, ora- șul care a dat patriei o seamă de muzicieni de valoare în frunte cu Ion Vidu, Tiberiu Bre- diceanu a avut ca dascăl în- tr-ale muzicii pe lacob Mure- șanu, cu care a studiat la Blaj. Atras de timpuriu de cîntecul popular romînesc, el l-a cules cu ardoare armonizîndu-l într-o seamă de lucrări pentru voce și pian, și pentru cvartete vocale, care s-au bucurat și se bucură de o largă popularitate. Intr-o vreme de întețire a opresiunii sociale și naționale practicate de fosta împărăție austro-ungară, Tiberiu Bredicea- nu a contribuit prin doinele, baladele, și cîntecele sale de joc, la păstrarea trează a conștiinței po- porului romîn de peste munți. In afara activității sale folclorice, a scris, în- tre altele, muzică simfonică pentru piese cu caracter național (,,La șezătoare", „Scenă li- rică" etc.) și numeroase cicluri de doine, jocuri și melodii din Banat și Ardeal, pe care le-a armonizat cu o deosebită claritate și cu culoa- rea specifică cîntecului popular romînesc. Paralel cu această remarcabilă muncă ar- tistică, Tiberiu Brediceanu a desfășurat și o rodnică activitate de popularizare atît la noi cît și în străinătate a muzicii romînești. Este de subliniat că frumoasele sale piese vocale — parte dintre acestea interpretate cu succes și peste hotare, în turneele artiștilor noștri și de către artiști străini — au consti- tuit una din premisele dezvoltării școlii mu- zicale romînești de astăzi. In anii din urmă Tiberiu Brediceanu a fost distins cu titlul de maestru emerit al artei din R.P.R. — recenta sa decorare reprezentînd o recunoaștere de seamă a valo- roasei sale activități pe tărîmul muzicii romînești. Revista „Mu- zica" va urmări realizarea unui studiu documentat asupra bo- gatei activități creatoare a compozitorului. Pentru merite deosebite și în- delungata-i activitate în dome- niul învățămîntului artistic a fost decorată, de asemenea cu ordinul muncii clasa l-a, profe- soara de canto Lucia Cosma. Originară din Beiuș, Lucia Cosma a desfășurat mai întli o bogată activitate concertistică interpretînd muzica romînească nu numai în țara noastră dar și în străinătate (în unele mari centre muzicale ca Viena, Paris, Londra, Milano, Geneva etc.). Ulterior, în calitate de profesoară de canto la Conservatorul din București, Lucia Cosma a îndrumat vreme de 15 ani generații de studenți, pe calea artei. Ordinul muncii clasa H-a a mai fost confe- rit compozitorului Elly Roman pentru merite deosebite în activitatea artistică cu prilejul îm- plinirii vîrstei de 50 ani, iar cu prilejul împli- nirii a 5 ani de activitate a Teatrului de Stat de Operetă, aceeași distincție a fost acordată oamenilor de artă Sandu Eliad, Nicușor Con- stantinescu, Ion Dacian, Virginica Romanovski și Viorel Chicideanu, iar cu Ordinul Muncii cl. II!-a au fost decorați Gherase Dendrino, George Groner, Silii Popescu, Lică Rădulescu, Nae Roman și Cella Tănăsescu. Cu același prilej și pentru merite deosebite în muncă a fost conferit titlul de artist emerit al R.P.R. artiștilor Puica Alexandrescu, Mara Wauvrina și Elena Zamora. Cîteva cuvinte despre frămîntările muzicienilor japonezi și despre muzica romînească*) — articol scris special pentru revista „Muzica" — de SABURO SONOBE oi căuta să aștern pe hîrti'e mai întîi cîteva gîn- duri cu privire la caracterul național în muzică. Foarte dificil lucru, chiar dacă aș scrie în limba maternă. Dar, cu atît mai mult, cînd scriu în limba engleză. Deci cer cititorilor mei scuzet pentru imprudența mea. De cînd am venit în București mi-am dat seama cît de mult îi frămîntă pe compozitorii romîni problema creării unei muzici cu adevărat contemporane. Aceleași frămîntări le cunosc și compozitorii progresiști japo- nezi. In timpul războiului, compozitorii japonezi au fost împ’nși către vadul strimt al naționalismului de către șovinismul fasciștilor japonezi. Unii critici înaintați s-au ridicat împotriva unei a- semenea stări de lucruri, arătînd că este greșit ca mu- zica japoneză să se dezvolte în afara drumului larg al muzicii universale și afirmînd necesitatea ca ea să-și asimileze cuceririle muzicii europene. Tăișul cri- ticii lor se îndrepta împotriva naționalismului șovin dar ei știau, bineînțeles, cît de demne de a fi prețuite sînt elementele tradiționale. In zilele acelea apăreau însă o sumedenie de lucrări superficiale care erau foarte apreciate numai pentru motivul că aveau caracteristici naționale. Compozitorii nu dădeau atenție problemei distingerii adevăratei muzici tradiționale, în ce avea ea mai bun, de mu- zica comercializată. După război — lucru nostim poate — unii dintre acești compozitori naționaliști au fost convertiți la așa- numitul „modernism" și n-au mai suflat nici un cuvînt despre naționalismul lor anterior. Trebuie să facem o deosebire între „naționalism" și frămîntarea pentru un adevărat „caracter național". Primul nu era decît o reînviere diletantă a trecutu- lui, cu alte cuvinte, nu era decît o repetare a mu- zicii din vremi trecute. Dar adevăratul „caracter na- țional" trebuie să fie strîns legat de viața de azi a poporului, de sentimentele reale aflate în viața so- cială a oamenilor. De aceea, cei care se frămîntă pen- tru „caracterul național" în muzică trebuie să oglin- dească simțirea și conștiința contemporană a poporului. Bineînțeles, este inutil să mai spun că putem găsi chiar în gusturi și creații din trecut elemente înain- tate, bine cultivate, ale muzicii tradiționale, pe care avem datoria să le adaptăm cerințelor muzicii noas- tre contemporane. Cum se poate face acest lucru ? Iată problema cea mai importantă care ne preocupă. Toată greutatea re- zidă în aceasta. Dacă nu ar fi vorba decît de o pro- blemă de tehnică concretă a compoziției muzicale, am fi obligați să răspundem : să așteptăm apariția unui mare geniu. Dar cred că problema nu se reduce la tehnică și că, pentru moment, poate fi lămurită din punctul de ve- dere al unei probleme de estetică generală, al unor principii creatoare. ♦) Muzicologul japonez Saburo Sonobe care ne-a vizitat tara în cursul lunilor ianuarie și februarie, interesîndu-se îndeaproape de succesele și problemele muzicii romînești, a scris acest ar- ticol, ca urmare a impresiilor culese cu acest prilej. Fără a fi o prezentare a situației muzicii japoneze, articolul oglindește frămîntările unora dintre muzicienii japonezi înaintati, în legătură cu problemele importante ale contemporaneității și caracterului național în muzică precum și unele impresii despre muzica romînească. O trăsătură caracteristică a unei strîmte înțelegeri a problemei caracterului național constă în faptul că unele melodii tradiționale sînt folosite în lucrări în forma lor originală, veche. Cu alte cuvinte, asemenea lucrări nu pot da acele emoții universale răspîndite peste mări și țări de Beethoven, Ceaikovski sau Enes- cu, la vremea lor, în felul lor. Dacă vom dori să ex- tragem elementele tradiționale ale acestor opere o s-o putem face relativ ușor. Dar nu vom putea găsi nu- mai elemente tradiționale. Muzica noastră contemporană trebuie să dea acestor elemente tradiționale o vjață nouă. Adică trebuie să le dezvoltăm pentru ca să-și păstreze viabilitatea în muzica noastră. Bine, dar cum să le dezvoltăm ? Ne ciocnim de a- ceeași problemă. Putem răspunde, pe plan tehnic: ar- monii noi, culori noi, melodii noi ș.a.m.d. Aceasta e bine. Dar ce\ înseamnă „noi" ? înainte de a răspunde la întrebare, voi cita un exemplu. Putem extrage numeroase elemente naționale ca- racteristice din lucrările lui Ceaikovski, dar aceste elemente sînt întotdeauna pe de-a întregul topite in cadrul unui sistem care ține seama de cuceririle mu- zicii universale (în speță, vest-europeană), cuceriri a- daptate în chip original de către compozitor. Acest lucru înseamnă că emoția transmisă nouă de Ceaikov- ski nu se poate explica exclusiv prin elementele națio- nale, tradiționale. Dimpotrivă, sîntem mișcați tocmai pentru că acest compozitor și-a scris lucrările cu un foarte larg orizont creator. Aștept, acum, să mi se pună întrebarea : „Dar ce credeți despre Musorgski ? N-a fost el oare mai res- trîns în creația sa decît Ceaikovski" ? „Da — voi răs- punde eu — dar dacă ar fi avut posibilitatea să cu- noască mai bine toate cuceririle muzicii din vremea sa, ar fi scris poate lucrări și mai bune". Unii1 istorici susțin că dacă Musorgski ar fi cunos- cut mai temeinic cuceririle muzicii occidentale, nu ar fi fost în stare să scrie o muzică cu un caracter na- țional atît de puternic. Cît de caraghioasă este o ase- menea părere! Forța creatoare a unui geniu asimilează întotdeauna într-un chip propriu toate posibilitățile de creație din vremea sa. Marele merit al lui Musorgski nu rezidă numai în faptul folosirii de melodii tradiționale, naționale, dar și în faptul că a folosit aceste melodii în vederea oglindirii vieții, sentimentelor reale, proprii poporului rus din vremea lui, astfel încît muzica sa a putut avea la vremea ei un caracter contemporan. Bine, dar în ce constă contemporaneitatea muzicii sale ? Sînt de părere că ea constă în faptul că Musorgski a creat muzica cea mai originală și cea ' mai caracteristică, îmbinînd în chip personal elementele tradiționale și cuceririle muzicii apusene, chiar dacă lucrările sale au mult mai puține caracteristici occidentale decît cele ale lui Ceaikovski. Și acum să revenim la problemele noastre. Cu excepția Uniunii Sovietice care a sărbătorit 38 de ani de la Revoluție, și a țărilor de democrație popu- lară, în aproape toate țările, masa poporului este ți- nută departe de ceea ce se cheamă muzică de înalta calitate. Dacă e vorba să spunem lucrurile așa cum sînt, trebuie să observăm că poporului i se hărăzește o muzică vulgară. In Japonia, în special, poporul își vede stînjenită dezvoltarea muzicală prin două ten- dințe : prima este aceea a vechii muzici vulgare, corner- 27 cializate, iar a doua prin muzica occidentală de înaltă calitate, care îi este aproape de neînțeles. De pildă, simfoniile de Beethoven sînt adesea privite ca o masă de zgomote de neînțeles de către majoritatea celor puțini inițiați în muzică. Intr-o asemenea situație, ce și cum trebuie să facă mai bine compozitorii japonezi ? Cineva ar putea răs- punde la această întrebare: „Trebuie să compună pen- tru popor o muzică simplă și accesibilă. De pildă cîn- tece și muzică cu program" 1 Desigur că sînt de acord dar, mă gîndesc eu, intențiile creatoare ale compozi- torilor nu pot fi' limitate la unul sau două genuri de muzică. Nu trebuie să pierzi niciodată încrederea în forțele creatoare ale poporului. Nu mi se întîmplă așa ceva niciodată, întrucît am exemplul evident în poporul japonez. Oamenii muncii japonezi, deși’ nu e vorba de mun- citori manuali, au ascultat și apreciat „Cîntarea pădu- rilor" de Dmitri Șostakovici de patru ori în trei zile. La aceste concerte au luat parte în total mai bine de 60.000 oameni ai muncii. Ce înseamnă aceasta la urma urmei ? In ciuda ca- racterului diferit al melodiilor acestei lucrări față de cele japoneze, această creație a spus multe publicului japonez. Socot că acest lucru dovedește că umanismul aces- tei lucrări a trezit simpatia publicului japonez. Audi- torii au fost mișcați atît de sensul literar al muzicii, cît și de umanismul ei'. De aceea socot că cel mai im- portant lucru pentru un compozitor contemporan este să găsească mijlocul de a „prinde" însăși simțirea so- cială contemporană. Cred că în cursul istoriei omenirii există întotdeauna o masă de „energie" care acțio- nează ca o forță motrice a dezvoltării istoriei. Muzica noastră contemporană trebuie să seziseze această forță motrice, în primul rînd pentru că tocmai această ener- gie este izvorul vitalității muzicii, substanța contem- poraneității ei. Cu alte cuvinte, tocmai această „masă de energie" este forța de avangardă care cunoaște realitatea socială în chipul cel mai profund și duce înainte societatea. Dar din păcate, oamenii nu sezisează întotdeauna însemnătatea acestei energii, așa cum nu înțeleg une- ori cele mai înaintate idei politice. Este însă neîndo- ielnic că oamenii se înțeleg foarte bine dacă sînt puși în condiții mai prielnice. De aceea socot că a stărui într-o preocupare exclusivă asupra formei naționale. în- țeleasă îngust nu este nimic altceva decît a înțelege greșit ceea ce este progresist și a minimaliza posibi- litățile de dezvoltare ale poporului. De exemplu, nu cunosc în amănunt ce idei politice a aVut Nicolae Grigorescu, dar privind lucrările sale, mă gîndeam că măreția sa rezidă în faptul că avea ochi excelenți pentru a privi viața adevărată a poporu- lui său și a știut totodată să-și asimileze toată mă- iestria pictorilor italieni și francezi. Astfel, cred că marii artiști au creat întotdeauna lucrările lor prin folosirea originală a unor mijloace de expresie universale, păstrînd și continuînd în crea- ția lor elemente tradiționale și sezisînd viața reală a poporului. De aceea, aș afirma că este o mare deo- sebire între calea de a „ține strîns tradiția" (așa cum un copil se ține strîns de copacul pe care se urcă) și aceea de a o prețui cu adevărat la justa ei valoare. Elementele, naționale trebuiesc folosite întotdeauna doar ca materie primă a compoziției. Acestei' materii prime trebuie să i se dea forță de viață prin întreaga con- strucție a compoziției muzicale. Și aici sintem siliți să ridicăm o nouă întrebare și anume : „Cum să facem această construcție de ansam- blu ? In litera tradfției ?" Trebuie să creăm un stil nou pentru că nu trăim în aceleași condiții ca cei care au creat tradițiile noastre. Trăim în era contem- porană care se deosebește mult de vremurile trecute. Bine, să fim atît de „largi" încît să folosim atona- lismul sau dodecafonismul ? Ce trebuie să credem de succesul lui Alban Berg cu opera sa „Wozzek" ? Fie- care prețuiește puterea expresivă a acestei lucrări, dai fiecare blamează caracterul ei isteric. Și eu sînt de această părere.. Cu siguranță. că „Wozzek" are un caracter prea ne- gativist în substanța sa, dar oare trebuie să respingem tehnica cu care a fost scrisă, și care i-a permis o a- semenea forță de expresie lui Berg ? Socot că problema nu rezidă în muzica lui Berg ci în ochii1 cu care a privit realitatea socială. Este de la sine înțeles că atitudinea unui compozitor deter- mină și tehnica sa. Dar, oare nu am putea recunoaște și folosi aceste elemente noi nu ca o tehnică de bază a întregii construcții muzicale ci ca un mijloc lauzical ca oricare altul ? Dacă un compozitor nu-și pierde ochii pentru a privi cu seriozitate realitatea socială, tendința sa nu trebuie să fie cea spre „cosmopolitism". Un artist creator vrea să fie întotdeauna un spărgător de tra- diții în istoria muzicii. Dar cred că un simplu spărgă- tor de tradiții nu poate fi cu adevărat revoluționar. Adevăratul revoluționar își integrează propria forță creatoare în curentul istoriei’ și niciodată nu îi de- naturează mersul. Așa au făcut Beethoven și alți mari compozitori. In ciuda acestui fapt, Beethoven a făcut multe inovații care nu au fost înțelese întot- deauna de contemporanii săi. El a sezisat întotdeauna însă spiritul revoluției franceze care, folosind expresia de mai sus, era o „masă de energie" a istoriei. Tragedia a aproape tuturor „moderniștilor" rezidă în aceea că ei nu sezisează această energie ci caută numai așa-numitele „inovații". Aș vrea să spun că există printre compozitorii pro- gresiști prea mulți care stau agățați de tradiție. Cred că trebuie să fim mult mai îndrăzneți în în- cercările noastre de a folosi' noi tehnici, noi armonii și noi ritmuri. Este de la sine. înțeles că în muzică melodia este elementul principal, dar nu putem scrie o muzică nouă preocupîndu-ne exclusiv de melodică. Avem toate posibilitățile să creăm o muzică nouă preo- cupîndu-ne de toate elementele ei. De aceea trebuie să fim înțelegători și îndrăzneți în folosirea unor mij- loace noi de expresie. Trebuie să cunoaștem toate teh- nicile noi în felul în care sînt folosite, cu efectele lor specifice, în creațiile muzicale. Dacă Alban Berg ar fi privit cu mai mare severitate realitatea socială, el ar fi putut compune o operă mult mai emoționantă și realistă, chiar folosind atonalismul sau alte elemente tehni'ce muzicale noi. De aceea aș încheia cu cuvintele lui Romain Rolland: „Deschideți ferestrele, să respirăm aer". Intr-atîta, în- cît să putem absorbi toate posibilitățile tehnice ca mijloace de creare a operei noastre muzicale. * După aceste considerații despre problemele care-î' frămîntă pe muzicienii japonezi, să-mi fie îngăduit să relatez unele impresii despre ceea ce am văzut cu prilejul vizitei mele în Romînia. Nu. este un lucru ușor, întrucît cînd ai fost puțină vreme într-un oraș ești de fapt înclinat să te mărgi- nești la suprafața lucrurilor. Chiar dacă voi spune unele impresii care vor părea critice la adresa unor muzicieni, acestea nu sînt decît observații superficiale pe care le-am făcut numai în urma unui singur con- cert, fără a cunoaște talentul și posibilitățile reale ale muzicienilor citați. De aci1 reiese faptul că impresiile mele sînt evident unilaterale. De aceea voi căuta să formulez impresia mea generală, evitînd pe cît posibil să critic nominal persoane, întrucît mi-e într-adevăr teamă ca unele din cuvintele mele să nu jignească, să nu fie nedrepte. îmi este cu atît mai greu să vor- besc despre creații muzicale, întrucît nu am ascultat decît puține lucrări în întregime și nici acelea cu par- titura în față. Am ascultat fragmente din lucrările compozitorilor Ludovic Feldman, Zeno Vancea, Alfred Mendelsohn, Gheorghe Dumitrescu. Vreau să-mi ex- prim toată stima pe care o am pentru efortul pe care ei îl fac în vederea soluționării marii probleme a în- truchipării noii omeniri care se naște pe drumul con- strucției socialiste. S-ar putea spune că muzicienii din 28 fara dv. trebuie să pășească pe același drurîl pe care a pășit Beethoven. Dar ei trebuie să găsească expresii mai noi decît marele compozitor al veacului trecut. Cum aș putea oare să formulez unele aprecieri cri- tice fără să fi ascultat altceva decît fragmente ale ope- relor lor ? Pentru a-i putea critica, ar trebui să ascult operele lor în întregime și să citesc partiturile. Din fericire am putut asculta 28 de cîntece compuse de Mihail Jora. Mi-au făcut o mare bucurie. Am găsit în ele un lirism rafinat și o tehnică matură. M-au în- cîntat îndeosebi „Cîntecul din fluier“, „Intr-o grădină“, „Proză“ și „Dans“. Mihail Jora nu întrece niciodată măsura în ceea ce privește . expresia națională, dar operele sale au de fapt un caracter original, un carac- ter național. De pildă „Cîntecul din fluier“ este o me- lodie dintre cele mai naționale, dar ea poate să stîr- nească o mare emoție chiar și unui străin ca mine, care nu înțelege nici un cuvînt în li'mba romînă. „Dans“ poate aminti o melodie a vreunui compozitor francez — Debussy sau Ravel — dar cu toate acestea ea are un profund caracter național. Cu toată modes- tia îmi exprim părerea că aceste melodii de Mihail Jora constitui’e un moment, o epocă în liedul romî- nesc. Este de Ia sine înțeles că tinerii compozitori tre- buie să meargă mai departe, dar ei în nici un caz nu pot neglija aceste creații. Am ascultat finalul din ba- letul „Cînd strugurii se coc“ de Mihail Jora, dar mie personal, cîntecele sale mi-au plăcut mult mai mult decît această muzică de balet. Printre lucrările tinerilor compozitori am ascultat cîteva de Anatol Vieru, Teodor Grigoriu și Dumitru Bughici. Suita de cîntece și dansuri pentru vioară și pian a acestuia din urmă mi-a plăcut cel mai mult dintre acestea, prin caracterul ei nou, concizia și ori- ginalitatea ei. Compozitorul asimilează destul elemen- tele naționale în lucrarea sa și desfășoară în chip ad- mirabil posibilitățile muzicale ale viorii. Farmecul a- cestei lucrări se datorează cred, faptului că Dumitru Bughici a exprimat fără exagerări sentimentele sale, muzicalitatea lui. Este una din lucrările pe care do- resc să le prezint lumii muzicale din Japonia. In ceea ce privește creația lui Anatol Vieru, nu am auzit de- cît o singură dată, pe bandă, finalul concertului său pentru orchestră și nu mi-am format încă o părere exactă. „Vardațiunile pe un cîntec de Anton Pann“ de Theodor Grigoriu, m-au atras și ele. Stimez mult sfor- țările și însuflețirea de care dă dovadă în căutarea unui drum nou național. In această lucrare, ca și în aceea a lui Anatol Vieru, nu poți trece peste ecouri ale muzicii unor compozitori sovietici, dar aceasta nu lezează valoarea ei întrucît nu-ți poți închipui un Beethoven fără influența lui Mozart și a lui Haydn. Cred că cea mai mare problemă pentru Theodor Gri- goriu este găsirea căii de a depăși excesul de expresie specific stilului postromantic. Aceste lucrări aș vrea să le prezint tinerilor compozitori din Japonia. In ceea ce privește interpretarea vocală și instru- mentală am întîlnit cîțiva muzicieni remarcabili. Cin- tăreața Valentina Crețoiu mi-a plăcut cel mai mult. Ea este singura prin glasul căreia am putut asculta stilul muzdcii lui Mozart. Fără să cadă într-un exces de sentiment, ea a cîntat bine ariile de Mozart, cu o voce frumoasă și o tehnică destul de rafinată. Poate că dacă ar fi avut puțin mai multă forță dramatică m-aș fî înclinat în țața artei ei fără nici o ezitare. De-a lungul călătoriilor mele am ascultat destul de multe cîntărețe la Roma, Paris, Viena, Praga și Bu- dapesta, dar nu am întîlnit nici o cîntăreață demnă de a fi admirată, cu excepția a două sau trei de la Roma și Viena. Valentina Crețoiu se înscrie în rîndul aces- tora din urmă. Arta ei m-a încîntat și îmi pare foarte ^•ău că n-am avut prilejul să o ascult interpretînd lie- duri. Șerban Tassian este și el un bun bariton, stăpîn pe stilul vienez, dar ceea ce regret este că face cîteodată prea multe portamenti și că uneori are o expresie em- fatică. Dagobert Buchhblz care i-a acompaniat la pian este un excelent muzician. Nu-1 cunosc ca solist, dar în măsura în care-1 cunosc ca acompaniator, el îmi pâre a fi unul de primul rang. Nu aș Vrea sâ omit numele violoncelistului Radu Aldulescu. L-am ascultat cîntînd concertul de Dvorak, a Il-a Sonată de Beetho- ven și cîteva piese franțuzești și italienești. El nu are o duioșie propriu-zisă; el cîntă c>i o tehnică foarte exactă și îndemînatică. Nu „cîntă“ prea mult; este în- totdeauna obiectiv. Dar dacă ar fi vorba să mă refer și la o mică lipsă a sa, aș spune că trebuie să aibă mai multe nuanțe delicate în expresie și o mai mare varietate de culori îv sonoritate. Din păcate nu am avut prilejul să-l ascuU pe Vladimir Orlov care este mult apreciat de Radu Aldulescu. Aș dori să-mi ex- prim nădejdea că ei nu vor urma drumul violoncelis- tului tehnicist Piatigorski *) ci vor merge mai departe pe calea violoncelistului muzician Feuennann. îmi voi întoarce acum privirea către copiii muzicieni. Am întîlnit doi interpreți care nu au ajuns încă la desăvîrșire, dar sînt excelenti : Eleonora Geantă și Krimhilda Cristescu. Prima este într-adevăr admira- bilă : ea are o trăsătură de arcuș aproape perfectă și este înzestrată cu o autentică muzicalitate. Dar în legătură cu ea aș ridica problema expresiei. De ce oare folosește ea atît de des portamenti în „Chaconna“ de Vitalii, lucrarea unui compozitor preclasic ? Ea i-a dat prea adesea un sentiment apropiat unei melodii de operă romantică italiană. Aceasta derivă, dacă-mi este îngăduit s-o spun, din lipsa de cunoștință a stilului compozitorului. In ceea ce-o privește pe Krimhilda Cristescu și ea este tot o aiît de bună pianistă. Ea are resurse mari și bogate. Aș vrea să remarc felul degajat, necrispat în care cîntă, în careși mișca bra- țele. In legătură cu aceste două talente aș vrea să-mi exprim stima pentru școala de muzică și realizările obținute în cei șase ani de existență. Orchestra de copii a acestei școli mi-a dat prilejul să ascult un ansamblu care, exagerînd bineînțeles, este mai bun decît cel al Filarmonicii de Stat. Execuția lor era fără îndoială puțin meșteșugărească, dar atitudinea lor se- rioasă și plină de însuflețire a dus adesea la crearea unor excelente efecte de ansamblu. Pentru a fi . mai precis, orchestra profesională este lipsită aproape în- totdeauna de tensiune, în ciuda excelentei calități a fiecărui executant în parte. Ingăduiți-mi să citez și o altă problemă legată de copiii muzicieni. Mă refer la faptul că toți elevii, mari și mici, au cîntat la pian așezîndu-se mereu pe același scaun, ori înălțimea scaunului trebuie să fie întotdea- una ajustată după talia copiilor. Aceasta pare un lu- cru neînsemnat, dar am găsit adesea copii cîntînd la pian într-o poziție și cu o atitudine cît se poate de puțin naturală. Tot în legătură cu lumea interpretării muzicale, aș vrea să-mi exprim cu modestie părerea că, în gene- ral, interpretarea este prea subiectivă și de aici decurge faptul că expresia devine adesea prea dulce și exage- rată. De pildă, melodiile de Bach și Mozart sînt cîn- tate în același fel ca cele de Chopin, fără a se face o deosebire suficientă între stilul fiecărui compozitor. Fără a studia istoric și obiectiv stilul compozitorilor, nu poți cîntă bine operele lor. Trebuie să sezisezi în- totdeauna stilul și să-l unești strîns cu emoția per- sonală. De-a lungul ultimilor 2—3 ani am ascultat mulți muzicieni celebri ai lumii și mă gîndeam întot- deauna la acest lucru. De pildă Alfred Cortot, Walter Gieseking, lampolski, Clara Haskil, Heifetz, Szigetti, Menuhin, Isaac Stern, David Oistrah, Fournier, Hoel- scher și alții. Fiecare are mari1 calități, dar printre ei, patru m-au uimit prin perfecțiunea interpretării lor: Oistrah, lampolski, Szigetti și Clara Haskil. Ei mi-au dezvăluit o unitate într-adevăr completă între cunoș- tințele lor obiective istorice despre lucrări și interpre- tarea lor subiectivă. Adevărata interpretare artistică se întemeiază pe o asemenea unitate. Clara Haskil m-a uimit cîntînd concertele de Mo- zart și Beethoven (nr. 4). Ea a înfățișat în mod de- săvîrșit lirismul particular al lui Mozart, prins în construcția sa clasică și bine diferit de cel al lui *) Autorul se referă la cea mai recentă perioadă din activitatea lui Gregor Piatigorski. 29 Beethoven. Oistrah și îampolski ni-au uimit și ei; mi-aduc aminte cu o mare admirație de interpretările lor perfecte. Cred că nu este necesar să vorbesc despre acești mari' muzicieni pe care i-ați auzit și dv. To- tuși aș dori să remarc un lucru. La ei „cantabile“ nu este niciodată prea dulce și prea exagerat, deoarece acești artiști păstrează întotdeauna o atitudine obiec- tivă față de operă, chiar dacă-și desfășoară persona- litatea. Nu sînt un purist în materie de stil și nici un obiectivist, dar dacă îmi este îngăduit, aș dori să spun că interpreții romîni cîntă prea subiectiv, cu prea mult subiectivism, cu un abuz de „tempi rubati“, de porta- rnenti etc. De ce ? Cred că în însăși minunata lor muzicalitate trebuie să căutăm cauza acestui lucru. Muzicalitatea personală trebuie respectată ca un izvor prețios de forță a unei interpretări muzicale, dar dacă ea nu este îmbinată cu cunoștințele obiective despre operele muzicale, ea nu poate să exprime valoarea autentică a operei inter- pretate. In ceea ce privește lumea interpretării, ar mai fi. o problemă : aceea a metodei de execuție la pian. Am găsit adesea pianiști cîntînd numai din degete, fără a folosi în mod suficient mișcarea necrispată a bra- țelor. Din această cauză sonoritatea devine dură și uscată. In plus, expresia generală și aparența perfor- manței devin mărunte. După cum se știe, metoda de execuție a avut de suferit de pe urma felului subiec- tivist și romantic de interpretare (vezi Alfred Cor- tot) precum și din cauza busonismului lui Breithaupt, ca și din cauza unui soi de obiectivism al epigonilor lui Toscanini. Tot astfel ea are de suferit în prezen1 de pe urma unei maniere mecanice americane. Unde poate fi găsită calea cea bună pentru interpretarea desăvîrșită ? Am scris cu toată sinceritatea impresia mea, dar mi-e teamă că în ea se vădește multă lipsă de corn- petință. Acum îmi voi îndrepta privirea către muzica ușoară și populară. Am vizitat Institutul de Folclor și am as- cultat și văzut cîteva dansuri populare la teatru. Am fost atras de muzica populară, îndeosebi de cea dina- intea veacului nostru. In ceea ce privește muzica ușoară contemporană, sînt surprins că se cîntă foarte mult jazz și alte soiuri de muzică oarecum învechită. De curînd am primit de la soția mea din Tokio un mic extras dintr-un jurnal japonez. In el este vorba de o informație dintre cele mai recente apărută în- tr-un ziar din Bonn. Acolo se afirmă : „țările socialiste ale Europei din est au șters de curînd numele de „jazz“ de pe lista muzicii decadente a Europei occi- dentale. Aceasta se datorește faptului că jazz-ul iiind o artă folclorică a negrilor nu poate fi disprețuit și socotit o muzică inferioară". Se înțelege că noțiu- nea de „listă“ a fost folosită cu scopul de a face pe cititor să creadă că țările socialiste sînt state totalitare. Intr-adevăr, aproape toți japonezii cre- deau că jazz-ul este interzis în țările socialiste. Oa- menii cultivați din Japonia, îndeosebi japonezii pro- gresiști au o atitudine foarte critică și negativă față de fenomenul de invazie a muzicii de acest soi. In ceea ce mă privește pe mine, nu le împărtășeam pă- rerea, dimpotrivă, eu sprijineam chiar, într-o oarecare măsură, jazz-ul, dar în același timp nu-1 priveam fără rezerve. Or, de cînd am venit în țările democrat- popularc am fost foarte surprins să văd cît de mult jazz se cîntă. Poți asculta jazz în fiecare seară, în fiecare restaurant, și nu . numai jazz dar și toate soiurile de muzică de dans. Și în Japo- nia se cîntă mult jazz, alături de rumba, samba conga etc. etc. Unii japonezi au combătut jazz-ul din punct de vedere politic, dar alții din punct de vedere al muzicii populare. Nu neg niciodată cu desăvîrșire jazz-ul și alte muzici de dans. Dar față de ele am o atitudine critică. Așa cum spune ziarul din Bonn, aceste muzici de- rivă din muzica populară. Dar se poate ridica o pro- blemă. Aceea că nu toate muzicile derivate din mu- zica populară au întotdeauna un caracter într-adevăr popular. Și o artă nu este prețioasă prin caracterul ci primitiv ci, prin aceea că reprezintă adevărul asu- pra vieții popoarelor și o autenticitate a formei na- ționale. Dacă nu are acest caracter și-și pierde frumu- sețea originală, nu o poți considera de pe aceste po- ziții. Trebuie să mărturisesc că nu sînt un savant spe- cializat în jazz. Deși nu pot vorbi ca un teoretician cu autoritate, aș vrea totuși să exprim în mod cinstit părerea mea asupra jazz-ului și asupra altor muzici ușoare care au o mare vogă în mai toată lumea. In primul rînd aș vrea să pun problema următoare : oare jazz-ul de astăzi conține într-adevăr elementele pure ale muzicii negrilor? Oare nu și-a schimbat el tră- săturile fundamentale de la apariția sa și pînă astăzi? Jazz-ul a apărut ca o muzică folclorică a negrilor care erau vînduți ca sclavi în America, la începutul veacului al XlX-lea. Cea mai mare consolare era pen- tru ei dansul și cîntecul. Ei dansau și cîntau pentru a ușura necazurile pe care li le aduceau albii, tris- tețea, frica față de amenințările naturii, pentru a-și ex- prima rugăciunile. Dansul lor a fost izvorul jazz-ului, cîntecul — „negro spiritual". Cîntecul lor „negro spiritual“ a fost transmis pînă astăzi păstrîndu-și puritatea, originalitatea, deși une- ori a fost aranjat. Dar muzica lor de dans a fost mult schimbată, fiind introdusă în viața socială americană. Există mai multe păreri în ceea ce privește apariția jazz-ului. Dar, părerea stabilită astăzi găsește izvoa- rele jazz-ului la New Orleans în Louisiana (S.U.A.). După cum se știe, la început, jazz-ul s-a chemat „rag-time“. Se spune că „rag-time“ a fost creat în 1880, sau în 1903 sau 1905. Dar ceea ce este sigur este faptul că s-a născut la New Orleans. Primul loc în care a apărut a fost cartierul înapoiat numit story viile, la New Orleans. Ritmul dansului negru juca un mare rol în fermecarea americancelor și forma originară se transforma încetul cu încetul. Pe de altă parte, în 1911, dacă nu mă înșel, „rag-time“ de Ir- wing Berlin a amenințat domeniul muzicii clasice cn ritmuri feroce și „glissandi“ de trombon. Dar jazz-ul era deja răspîndit în toată America și începea să-și piardă naivitatea originală în împrejurările maturității capitalismului american. In plus, el a fost răspîndit si în Europa de la îaceputul veacului al XX-lea, mai ales după primul război mondial, pe baza comună a prosperității și crizei țărilor capitaliste. Amintindu-ne acestea, ne putem da seama că voga jazz-ului nu a avut întotdeauna aceeași situație sociala favoi abilă ca la începuturile sale. Cu toate acestea, este o mare greșeală să se critice jazz-ul din această cauză, întru- cît adevărata substanță a jazz-ului conține elemente energice, ca muzica de dans, și jazz-ul poate fi dez- voltat așa cum este dezvoltată muzica dansurilor popu- lare. Or, din nefericire, jazz-ul ca și alte muzici de dans, este aproape întotdeauna cîntat fără a se căuta să se înțeleagă istoria sa. Se cîntă jazz-ul ca o mu- zică „în sine", așa cum a fost importată direct din America actuală. Nu voi spune . niciodată că tot jazz-ul american este dăunător, și, mai puțin, aș vrea să cri- 30 tic jazz-ul pc baza unor prejudecăți politice, chiar dacă sînt japonez. Cu toate acestea, mă îndoiesc că jazz-ul de astăzi merită să fie apreciat la înălțimea muzicii populare negre originale. In afară de aceasta găsesc că în țările de demo- crație populară se cîntă uneori jazz într-un chip ex- cesiv, folosindu-se mult prea multe instrumente de percuție, pentru a se da ritmuri mai sălbatice. Este de la sine înțeles că nu există muzică de jazz lipsită de interes ritmic. Dar nu înțeleg de ce se folosesc atît de mult bași și instrumente de per- cuție. Acestea nu sînt decît zgomote care stimulează instinctele umane. Există desigur înclinația de a te lăsa cucerit, în general, de o pasiune crudă, goală, dar cînd pasiunea este unită cu emoția, cu sentimen- tul vieții oamenilor ea nu devine niciodată aspră și sălbatică. Ascultînd de pildă muzica populară romînă, poți găsi în ea un soi de pasiune naivă, naturală și sin- ceră, dar ea nu arc niciodată un caracter sălbatic și grosolan, exagerarea pasiunii este departe de adevă- ratul caracter al muzicii populare și nu satisface de- cît exotismul așa-numitelor ,,pături cultivate". Așa cum am mai spus, muzica primitivă nu trebuie apre- ciată și respectată numai în lumina criteriului pri- mitivismului ei, ci în lumina criteriului adevărului pe care îl aduce despre viața popoarelor. Nu înseamnă a prețui într-adevăr mu«zica altor popoare dacă nu imiți decît forma. Trebuie întotdeauna să descoperi adevăratul ei izvor de viață. Cu toate acestea se aud .adesea frumoase cîntece populare ruse în care ritmu- rile originale sînt pe de-a-ntregul schimonosite și eîe- și pierd, datorită unui abuz de instrumente de per- cuție, frumusețea lirică. Nu mă ridic împotriva nece- sității de a aranja unele compoziții originale, dar în acest caz trebuie să ai multă grijă pentru a nu dăuna frumuseții autentice. Sînt convins că eficacitatea socială a jazz-ului va deveni din ce în ce mai mare în viața popoarelor și în același timp cred că trebuie să se creeze un nou jazz original, pentru fiecare popor, întrucît jazz-ul are elemente substanțiale și esențiale care pot fi dezvol- tate în muzica de dans. Aș vrea să citez cuvintele lui Armstrong: „Jazz-ul nu-i niciodată o muzică tumul- tuoasă și mai puțin un opium pentru viața popoarelor. Sper că are să se găsească într-însul emoția dragostei de oameni a popoarelor negre“. In aceste cuvinte tre- buie căutat adevăratul drept de viață al jazz-ului, esența sa. In acest sens găsesc în majoritatea jazz- ului american prea multe elemente de șoc senzual și furios, care stîrnesc frumusețea originală. Dacă există persoane care nu respectă decîte ritmul, înseamnă că acestea vor să se reîntoarcă la epoca primitivă. O a- semenea atitudine nu slujește dezvoltării, adevărate a jazz-ului, adevăratei creații muzicale populare. Aș vrea să continui relatările impresiilor mefe în legătură cu alte muzici ușoare, dar din păcate nu \m auzit decît foarte puțin. Aș vrea să remarc însă că emisiunea vocii cîntăreților își pierde încetul cu în- cetul frumusețea naturală, prin folosirea excesivă a microfonului. Farmecul lui Ives Montând nu este pro- dus de o voce contrafăcută ci este o emisiune cît se poate de naturală a vocii sale. El cîntă ca și cum ar vorbi, dar niciodată cu o voce senzuală propriu-zisă. In încheierea articolului meu trebuie să vă cer ier- tare pentru cuvintele mele poate prea îndrăznețe și trebuie să vă mulțumesc infinit de mult pentru ama- bilitatea ce mi-a fost dovedită în timpul șederii mele în țara dv. Nădăjduiesc din toată inima că țările noastre vor avea legături culturale și intime în viitor. Sfîrșesc cu cuvintele cele mai prețioase „Heiwa to Yu jo", care înseamnă „Pace și prietenie". 22 februarie 1956 | STAN GOLESTAN La 21 aprilie a încetat din viață, departe de patrie, compozitorul romîn Stan Golestan. Născut la Vaslui în anul 1875, Stan Golestan își începe studiile de muzică de timpuriu în țară, iar mai tîrziu pleacă la Paris spre a și le desă- vîrși sub îndrumarea unor maeștri ca Vincent d’lndy, Albert Roussel și Paul Dukas. Deși stabilit de peste 60 de ani în capitala Franței, Stan Golestan a rămas profund legat de patria sa, militînd atît prin creația sa cît și prin bogata sa activitate de critic și muzicolog pentru promovarea și popularizarea artei romî- nești în cercurile muzicale ale Occidentului. Printre lucrările sale mai de seamă pot fi ci- tate : Poemul simfonic „Dîmbovița*1, „10 cîntece în stil popular** pe versuri de M. Eminescu, „Doine și balade**, „Rapsodia romînă nr. 1“, „Simfonia în sol minor în stil romînesc** intrată în repertoriul marilor orchestre simfonice din lume, „Concertul moldovenesc** pentru violoncel și orchestră, „Concertul romînesc** pentru vioară și orchestră și altele. Stan Golestan se numără printre primii mu- zicieni romîni care au urmat pilda lui George Enescu, orientîndu-și creația pe drumul valori- ficării cîntecului nostru popular, fapt care îi asigură un loc de cinste în istoria muzicii ro- mînești. COMITETUL UNIUNII COMPOZITORILOR din R.P.R. Creația muzicala însemnări la „O noapte furtunoasă" de Paul Constantinescu de ANATOL VIERU laureat al Premiului de Stat Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, tînărul compozitor Paul Constantinescu termina opera „O noapte furtunoasă44. Autorul i-a spus modest ,,comedie44, denumire care a rămas și pe partitura refăcută în 1950. Prin refacerea lucrării acum șase ani, „Noaptea fur- tunoasă44 devenea, din lucrare de tinerețe, una dintre compozițiile sale de maturitate și poate, una din cele mai bune lucrări. Autorul rîndurilor de față a văzut de cîteva ori în reprezentație această operă. întotdeauna am fost prins de dinamismul ei ; ascultam lu- crarea cu atenție de la început pînă la urmă. Aceasta m-a determinat să iau partitura în mînă, s-o cercetez mai îndeaproape. Acum am luat condeiul. Nu-mi propun să fac un studiu, nu am de gînd să epuizez această temă. (Ar fi interesant pentru muzicologi, de exemplu, să compare cele două redactări ale operei la epoci atît de îndepărtate una de cea- laltă). Transcriu — mai degrabă — cîteva im- presii, cîteva gînduri. * Ce l-a îndemnat pe Paul Constantinescu să aleagă ca subiect de operă comedia lui Cara- giale ? E greu să vorbim în numele compozito- rului. Dar răspunsul îl simțim cu toții. încă de la începuturile activității sale creatoare, Paul Constantinescu a simțit că își poate des- fășura în această lucrare, o bună parte din paleta sa muzicală. In piesa „O noapte furtunoasă44, Caragiale biciuia demagogia liberală burgheză. Obscurii politicieni. de mahala (cherestegii, căpitani în garda civică, ipistați, arhivari, publiciști) erau da fapt din aceeași filieră cu cei, mai puțin periferici, din „O scrisoare pierdută44, filieră care ducea .pe vremea aceea pînă în centrul politicii naționale. Caragiale îsi încurcă personajele într-o intrigă care le scoate la suprafață ca- racterele ; adulter, escrocherie sentimentală, minciună ; incultură și mediocritate; toate acestea sînt văzute la modul ridicol. Paul Constantinescu trece acțiunea prin fil- trul muzicii sale. Vina satirică a compozitorului îl îndemna spre tema aceasta. El avea la înde- mînă toate mijloacele necesare : simțul comic ; bunul gust în evitarea vulgarităților; verva, dinamismul ; conciziunea formei ; și apoi acea bună cunoaștere a muzicii de epocă cu ele- mentele ei populare, orientale, de salon ș.a. ; toate acestea l-au ajutat să creeze o lucrare admirabilă. Urmărind ideea principală a comediei lui Caragiale, compozitorul a savurat în același timp întreagă această ambianță. Venturiano, Zița, Veta cîntă de obicei în limbajul muzical al restaurantului „lunion44, Ipingescu are un lim- baj pompos, patriotard ; Titircă Inimă rea cîntă la modul muzical al mahalalei egal de- părtată de oraș și de sat. Dar personajele acestea își au fiecare și temperamentul propriu (în muzică) ; compozitorul îi pune să reacțio- neze diferit la situații diferite (comicul de situație). Cred că unul din meritele mari ale com- pozitorului este acela că a izbutit să imprime o bună unitate ele stil, în tratarea tuturor aces- tor filoane muzicale care s-au întîlnit într-un mediu dubios de mahala. 32 Umorul lui Paul Constantmescu este robust, sănătos. Autorul e neiertător, el biciuiește răul. E însă pe o poziție optimistă. El nu batjoco- rește personajele, nu-și bate joc de om. (Cît de departe sîntem de exemplu de umorul cu rezo- nanțe tragice și macabre din „Petrușca“ în care personajul este într-adevăr un mecanism, o păpușă !) Spectacolul trezește un rîs sănă- tos, cu adevărat caragialesc. * Scriindu-și libretul operei, compozitorul a avut o atitudine înțeleaptă față de piesa cla- sică care i-a stat în față, atitudine în același timp îndrăzneață și plină de respect. El a ales din text esențialul (schimbînd pe alocu- rea ordinea cuvintelor pentru a o apropia de necesitățile ritmului muzical). Desigur, a fost nevoit să renunțe la o mare parte din text; dar el a făcut aceasta pentru a păstra ritmul general al piesei. Mai mult, compozitorul, care a păstrat (cu curaj și cu deplin succes) în actul I numărul de scene de piesă (9), a condensat desfășurarea acțiunii în actul al II-lea la 5 scene. Cred că a fost îndreptățit întru totul s-o facă ; actul I are menirea de a ne „expune" personajele (numai Ventuniano ne este prezentat în actul II, atît în piesă cît și în operă) pe cîtă vreme acțiunea, „furtuna", se petrece în actul II. Și compozitorul n-a ezitat să realizeze desfășura- rea în mai puține scene decît autorul dra- matic. El a folosit toate mijloacele pentru a dina- miza spectacolul (despre aceasta voi vorbi și mai departe). Așa se face că la operă, „O noapte furtunoasă" se vede cu același interes ca și la teatru. Ritmul ei este cît se poate de viu și antrenant. * Și acum, să exemplificăm cele spuse mai sus ! Să ne plimbăm împreună cu cititorul nostru prin paginile partiturii. Opera nu are uvertură. Ea începe cu un scurt preludiu care ne introduce în mediu și în ac- țiune. Primele patru tacte ne dau fundamen- tul ritmic și armonic (basul) pe care se eșa- fodează acțiunea ; ele sugerează parcă locul, culoarea națională. Nu e greu de determinat ce anume exprimă el : sentimentalismul de mahala luat în ironie. E muzica de la „lunion" pusă — dacă se poate spune așa — între ghilimete. In acest motiv, ghicim expresii ca „Angel radios"... sau „Ești o roză parfumată, ești o tînără lalea" ș.a.m.d. (Cred că nu e lipsit de interes să atragem aten- ția asupra trilurilor ce însoțesc melodia ; tri- luri, mordente și apogiaturi la melodie, contra- timpuri și sincope în ritm, glissando-uri în or- chestrație — toate subliniază grotescul situației personajelor de o energie ridicolă). In preludiu mai întîlnim încă un motiv preg- nant, care spre deosebire de cel de mai sus rămîne neschimbat ori de cîte ori revine de-a lungul partiturii : Motivul e declamator ; are grandilocvența pa- pugiului caragialesc; el poate exprima falsa grandoare a tiradelor lui Jupîn Dumitrache —- stăpîn al casei. In același timp, cu ritmul său repezit (pe jumătatea tactului de 6/8) sugerează temperamentul meridional al tuturor personaje- lor, iuțeala gesturilor lor. Aceste două motive și în special întîiul dintre ele, revin adeseori, dar ele nu devin ,,dogmă" în dezvoltare, 'ele nu îngreuiază țesătura mu- zicală. In scena l-a aflăm caracteristica lui Jupîn Dumitrache; el e nereținut în vorbă, se ros- tește nestingherit ca stăpînul casei. E enervat de „bagabontul" întîlnit la „lunion". Povestirea lui are un ritm inegal, care urcă tensiunea pînă la indignare furioasă (o indignare comică, nevinovată în fond, în orice caz neputincioasă). Ca toate personajele, el cîntă în recitativ; atunci cînd povestește fără să se enerveze, re- citativul face aluzii melodice — care amintesc de arie, fără însă a deveni arie nici o clipă. (Autorul muzicii denumește acest stil : „ario- so"). Astfel de exemplu: Curînd apare motivul care revine cel mai adesea în țesătura orchestrală: Zd - sa - ta se - cu - /uit cu. con-seac-ta si cum-na - ta ne du - se - tân ta să fie preocupat de valo- irifilcarea tiradiițiiillor muzicalle allie poporului sau, astfel înicît centrul de greutate ăl atenției sale se deplasează spre muzica frainiceză a secolullui al XV-lLI-lca și în special spre Rameau. Așa reușește să afirme o muzică inațilonailă, cu rădăicinile puternic înfipte în tnadi»ție. Această preocupare nu-!l părăsește pînă în 1918, anul monții, și .nu întîmpllâtor își semnează ullltimellie lucrăiri: bGlaude Ddbussy, compozitor francez". Cu toate acesteia, idaitoiriltă epocii în care trăiește au existat și ulmeîle influențe talie poeziei simbclliisfe care au creat contradicții în muzica sa,, fapt care-i îngreuiază uneori accesibilitatea. Bineiînțelies că un singur concert mu eSte suficient pentru conturarea profundă a unei personali itălți a.t'îlt de comipliexie. Toltuși programul din selara’ de 3 februarie fiind, cu milei excepții, bine alcătuit, publicul a pultut să-și în- chege o viziune clară a personalității muzicianului fran- cez. Au fost prezentate lucrări din periloadieilie extreme. •Majoritatea pieisellor vocale care formau program ui sopranei Lila Cristescu, datau din perioada de debut, iar preludiile și sonatelie execultalte datau dintr-o pe- rioadă Itîrzie (pireludiiiile d'iln 1910 și 1913, iar sonatele din 191.6 și 1917) ifiind ulltimelje 'lucrări alle compozi- torullui. Din păcate perioada de miij.loc (bine repre- zentată în opera comipoziltorulbui prin piese de pian și lieduri) a liilpisid aproape complet din program, excepție făicînd liediul „Dialog sentimenltal" și piesa ^Reflexe în apă", cîntată suplimentar la. cererea piublilcului de pianista Silvia Șerbescu. Programul s-a deschis cu Sonata penltru vioară și pilan interpretată de Rihea .Syllvia Sitarck — vioară și Ion Eillionesdu — pian. SitilUl sonatei este diferit chiar d.e lucrările caire au precedat-o imedialt, cum ar fi So- nata pentru violbnceil și Sonalta pentru flaut, violă și harpă. O economie remarcabilă a miijiloacdlor de expre- sie, o sonoritate austeră, nu liipisiită de unele .asperități, o ritmică simplă, ne-a arătat un Debussy ajuns Ha de- plina maturitate a talenltullui său, dar în același timp du preocupări poate prea iseveire de nestningere a ela- nului creator, dare făcuse farmecul de neprețuit al com- poz iți iilor a ntierfoaire. Sonata a fost rnlterpretată ou înțelegere, însă cu insuficientă reliefare a unor amănunte care ar fi izbu- tilt să dea mai mulltă pregnanță acestei dificile piese. In program au urmat ișase preludii (primele patru diiln caietul I, ulltimlelle din caietul al doi'lea) în inter- pretarea pianistei Syllvia Șerbescu. Piese cu Cainaoter diferit în came găsim o bogată gamă de sentimente ce variază de la o lucrare ,1a a’lta, preiliudiille cer executantului o profundă lînițeHegere a re- surselor instrumentului și în special o tehnică foarte fină a variațiilor gradate de sonorități caracteristice sltilliului muzicii pentru pian a lui Delbussy. Pianista a făcUt încă o dată dovadă de adiînca cunoaștere a lacestOr trăsături pe care le implică o bună interpre- tare .a preliuldiiilor. Singura obiecție pe care credem că am putea să o aducem execuției este lipsa, pe alocuri, de claritate datorită aît unui rubato exagerat cît și unei folosiri excesive a pedallei (în special în piano). iParltea a doua a programului a început cu o serie de piese vocalle cîntate de soprana Lila Grisitescu, ma- joritatea alese din perioada de formație a compozito- rului. Fragmentul d.in cantata „Fiiull risipitor" (premiul Romei 1884), .aparține anilor de ucenicie cînd persona- litatea lui Debussy se lasă doar întrevăzută sub con- venționalismul unei facturi academice. Fraza retorică, cu repeibilții convenționale, armonia și forma scolastică sînt elemente care în lucrăirill'e următoare vor dispărea treptat. Astfel, între aria Liei și liedurile prezentate, diferența era evidentă. Deși numai la cîțiva ani dis- tanță d-e cantată, melodiile „Gllqpotelie" și „Fîntîma arte- ziană" arată pe compozitor preocupalt de transpunerea cît mai fidelă în muzică a semsullui și atmosferei poe- ziei aile.se. Declamația devine din ce în ce mai suplă și mai expresivă adaptîndu-ise pînă în cele mai mici amănunte textului, făiră însă ca ea să piardă cont i nu i- taitea și frumusețea conturblui melodic; De asemenea, îmbogățirea continuă a armoniei și riImului, construcția din ce în cie mai liberă a frazei muzicale sînt caracte- .ristilci oare apar mai evident, pe măsură ce înaintăm înspre opera „Pelleas“ (1892—1902) prima lucrare mare 'în care personal iitatea lui Debussy ,se manifestă deplin. lîn liedurile eînltate la concertul de lia Dallles, înce- pîinid cu ceîe mai sus menționate, continuiîinid cu „Man- dolina" și „Tnisbețe" și ou’iminlînd cu emoția concen- trată a „Dialogului sentimentali", s-a putut urmări ușor această evoluție. Liedurile au fost interpretate cu căldură, însă poate cu insuficientă forță de convingere, fapt care a făcut ca momente de pulterniică intensitate dramatică cum ar „Dia'logull .sentimental" să treacă aproape neobser- I :e. Dozarea sonoră a adompainilamentullui pianistului iv. Radule seu a fost bine făcută. Ultimul număr al programullui a fost sonata pentru flault, violă și harpă în 'intdriprctarea Lianei Pasquali (harpă), Aridelei Weilsova-Gostea (violă) și a lui Vasî.le Jianu (flaut). Spre deosebire de Sonata pentru vioară și pian, această flulcrare, deși scrisă numai cu un an înainte (1916) prezintă caractere cu totull diferite. So- brietății exicesiive i se opune aici o perpetuă invenție melodică, armonică și ritmică, ide o mare plasticitate, dublată de o generoasă folosire a posibi'litățiiilor expre- sive și tehnice ale instrumentelor. Sonorității austere i se opune o paletă extrem de variată cane este în func- ție de folosirea diferențelor specifice atît de mari cdn- tre cele trei instrumenite apanținînid fiecare unei alte clase, precum și din exploatarea plină de măiestrie a resurselor oferite de diversele registre ale fiecărui in- strument. Este ușor de bănuit greutatea pe care această muzică bazată pe o atît de isubti’lă dozare a sonorită- ților o prezintă pentru executanți. Tn interpretarea de care a beneficiat «Somata, problema a fost bine rezolvată pni!ntir-o desăvîrșită punere la punct altiît individuali cît și pe ansamblul, astfel îincît preocu- pările artiștilor în momentul execuției nu au mai fost îndreptate asupra realizariilor de ordin tehnic ci ele s-au concentrat asupra conținutului emotiv, plin de bogăție și de profunzime ad pieisei. S. TR. 44 Arta interpretativă a lui A. F. Krivcenia Basul A. F. Krivcenia pe scena Teatrului de Operă și Balet al R.P.R., in 'opera „Rusalka" de Dargonujski. c ^>u multă căldură și prietenie a fost primit în Capi- tală, la Cluj și Timișoara cîntărețul sovietic Alexei Fiii- povici Krivcenia, solist al Teatrului Mare Academic al U.R.S.S., artist al poporului al R.S.F.S.R. și laureat al Premiului Stalin. Interpret de o excepțională valoare, Krivcenia era cunoscut auditorilor noștri, dintr-o vizită anterioară, ca un remarcabil cîntăreț de operă. In seara zilei de 4 februarie 1956, la Teatrul de Operă și Balet al R.P.R. am ascultat pe basul A.F. Krivce- nia în opera „Rusalka" de A. Dargomijski, de la a cărei primă reprezentare se împlinesc în curînd 100 de ani1 (4 mai 1856—1956). A. Dargomîjski, care alături de marele Glinka este un precursor al muzicii clasice ruse și un îndrumător al grupului „celor cinci“, își făurise un adevărat crez din dorința de a face ca „sunetul muzicii să exprime nemij- locit cuvîntul“. Urmînd acest crez, fără îndoială, morarul din opera „Rusalka“ a găsit în interpretarea lui A.F. Krivcenia o creație demnă de toată lauda. O voce de bas cu un ambitus care depășește două oc- tave, mare, puternică, cu un registru mediu plin, masiv, cu acute strălucitoare, cu un registru grav generos, rotund, nobil, se revarsă din belșug asupra scenei și întregii săli. Iscusința tehnică și o bogată experiență permit vocii sale să se mlădieze în mod deosebit pentru a exterioriza cele mai fine cute ale sentimentelor și ideilor omenești. In părțile de ansamblu — duete, trio-uri etc. — vocea sa mare se acomodează colectivului, pentru a nu acoperi pe ceilalți parteneri. Pe de altă parte, în pianissimele sale, prin utilizarea unei înalte măiestrii (concentrarea sunetului, utilizarea rezonatorilor superiori ai feței, dez- voltarea armonicelor), sunetul produs capătă o rară noblețe și pătrunde profund în sală. Trebuie să subliniem că marele cîntăreț Krivcenia este dublat — într-o egală măsură — și de un valoros actor. Astfel încît nu numai prin cîntul, talentul și muzicali- tatea sa, ci și prin mimica, gestul și mișcarea pe scenă, prin pătrunderea adîncă și chiar integrarea în rolul ce-F interpretează, el reușește să transmită publicului adevă- rate emoții artistice. In morarul din „Rusalka" — un țăran rus, care-și iubește cu multă ardoare fiica, Natașa — te cucerește de la primul sunet emis, de la primul gest. Faptul că nu cunoști limba rusă nu te stingherește. Mimica sa naturală, neforțată — pe cît de simplă pe atît de grăitoare — mișcarea pe scenă, di'cțiunea și fra- zarea ireproșabilă, bogăția de culoare și de nuanță a vocii, înlocuiesc cu prisosință această lipsă. înțelegi și trăiești o dată cu el toată drama morarului căruia un cneaz puternic și bogat i-a sedus fiica și apoi a părăsit-o. Chilar cînd nu cîntă, basul Krivcenia se încadrează, în orice moment al acțiunii, în situația și atmosfera cores- punzătoare, luînd parte cu o mare forță de expresie la tot ce se întîmplă pe scenă. Remarcabila creație din „Rusalka“ a atins adevă- rate culmi în finalul actului I (cînd fiica morarului se aruncă în Nipru) și în actul al III-lea (cînd morarul nebun cere socoteală cneazului). * Intr-o pauză am avut plăcerea să stăm de vorbă cu basul A.F. Krivcenia. „Trăiesc din plin rolul morarului", ne-a declarat d insul. „Am învățat acest rol timp îndelungat cu mai mulți regizori. Irni place să fiu bine pregătit și să repet îndeajuns înainte de a cîntă în fața publicului". Cu această ocazie am aflat că artistul sovietic a interpretat de curînd în premieră, pe scena Teatrului Mare Academic din U.R.S.S., rolul principal din noua operă a lui D. Kabalevski „N.ikita Verșinin", că in- terpretează de asemenea rolul lui Pestei din „Decem- briștii" de I. Șaporin și că, în viitorul apropiat, va interpreta rolul titular din opera „Emelian Pugaciov" de M. KovaL A mai cîntat în rolul lui Boris și Var- laam din opera „Boris Godunov", în „Tîrgul din So- rocinsk" de Musorgski, în „Bărbierul din Sevilla" de Rossini. Ne-am bucurat mult aflînd că dorește să cînte la București în „Boris Godunov" și am fost foarte im- presionați cînd, cu vădită sinceritate ne-a spus : „M-aș simți fericit să cînt în rolul lui Ion Vodă din opera compozitorului Gheorghe Dumitrescu." * In seara zilei de 15 februarie 1956, în sala Ateneu- lui1 R.P.R., la un concert dat sub auspiciile Ministeru- lui Culturii și ale A.R.L.U.S.-ului, la care și-au mai dat concursul baritonul P. Ștefănescu-Goangă, vio- loncelistul Radu Aldulescu, pianistul Valentin Gheor- ghiu și soprana Blanche Adelstein, am avut prilejul să ascultăm din nou pe basul A.F. Krivcenia. In Balada de Rubinstein — o mică poveste cu ac- cente contrastante — el a pus în slujba redării con- ținutului de idei al lucrării, toate resursele artei sale, relevînd — ca și pe scena opereîi — nu numai o voce de mare calitate dar și o tehnică ireproșabilă. In aria lui Konciak din opera „Kneazul Igor“ de Borodin, basul Krivcenia își dezvoltă și mai temeinic personalitatea sa. Cîntată într-un ritm mai viu decît cel obișnui't, prin meșteșugită folosire a puternicei dar suplei sale voci, și — mai cu seamă — printr-o strînsă legătură între cuvînt și muzică, aria lui Kon- ciak i-a prilejuit o interpretare remarcabilă. Ascul- tîndu-1 te întrebi : vorbește cîntînd sau cîntă vorbind ? De un real succes s-a bucurat și „Balada puricelui", cunoscuta creație a lui Musorgski. Cascadele de rîs, prin care genialul compozitor comentează povestea puricelui, ajuns ministru la curtea unui rege, au fost redate cu o subtilă și adecvată variație: rîs ironic, rîs sarcastic, rîs în hohot plin, totul a fost corespun- zător textului baladei lui Goethe, nedepășind nici limitele impuse de textul muzical. Artistul ne-a în- fățișat o impresionantă și cuceritoare creație artistică, deosebită mult de interpretările altor mari cîntăreți. Și totuși, această realizare, ca și toate manifestările cîntărețului relevă îndeajuns trăsăturile școlii vocale a marilor bași ruși și sovietici care, începînd cu Petrov și Șaliapin, dăinuiește azi prin arta interpretativă a lui Rei^en, Pirogov, Krîvcenia și Gmîrea, cîntăreți de o valoare ce depășește hotarele Uniunii Sovietice. Un bun partener al solistului a fost pianistul Radu Drăgan, al cărui acompaniament a relevat competință, discreție, sensibilitate. AL. COLFESCU 45 Note din viafa muzicală a orașelor Cluj, lași și Tg.-Mureș Impulsul pe care Uniunea Compozitorilor l-a im- primat activității compozitorilor din Regiunea Autono- mă Maghiară a început a se face tot mai simțit. Com- pozitorii din Tîrgu-Mureș au primit cu entuziasm mîna de ajutor oferită lor și au acceptat cu bucurie invi- tația clujenilor de a-și prezenta creațiile într-un con- cert aranjat la Cluj. Cu sprijinul Uniunii Compozitorilor din R.P.R. — filiala Cluj — concertul a fost ținut în 19 martie 1956 în sala mică a Casei Universitarilor, în condiții optime. Lucrările au fost susținute de interpreți romîni și ma- ghiari, cîntîndu-se exclusiv compoziții ale creatorilor d:n Tîrgu-Mureș, membri ai cenaclului nou înființat în acest centru cultural al secuimii. Artiștii romîni — printre care violoncelistul George larosevici și cîntăreața lulia Puni — au dat cu bucurie concursul lor și au susținut cu un interes amical și co- legial operele încredințate lor spre a fi prezentate în fața publicului clujean. In seara de muzică de cameră au fost prezentate lu- crările unor compozitori aparținînd generației mai vîrst- nice, ca și lucrări ale creatorilor tineri. In centrul pre- ocupărilor au stat două compoziții de proporții mai mari, anume Sonata pentru violoncel și pian a lui Koz- ma Geza și Sonata pentru vioară și pian de Trozner Jozsef. Lucrarea lui Kozma a fost scrisă în anul 1955, iar cea a lui Trozner în 1953. Kozma Geza și-a început studiile la Conservatorul din Tîrgu-Mureș, terminîndu-le la Berlin. A iost timp îndelungat dirijorul orchestrei 'simfonice di,n TîrgTH Mureș, iar azi e profesor de violoncel la Școala medie de muzică. A concertat în Italia, Ungaria și în orașele Ardealului. Numele lui e cunoscut și din programele posturilor noastre radiofonice. Sonata prezentată e compusă din patru părți. Ea are un caracter romantic și în stilul ei se pot întrezări in- fluențe și ale muzicii lui Brahms și Kodâly Zoltan; este legată în mod puternic de melodiile și ritmurile cînte- cului secuiesc din Ardeal. Lucrarea prezintă în struc- tura sa și multe afinități, îndeosebi în construcție și armonizare, cu compozitorii postromantici maghiari. A- cest fapt îi imprimă un anumit caracter epigonic. Aceas- tă compoziție care are un caracter liric, vădește și în- duri ale stilului cîntecului și romanței maghiare oră- șenești. Compozitorul pune un accent deosebit pe me- lodie; pentru acest motiv lucrarea devine accesibilă iar auditorul ia repede contact cu sonata. . îndeosebi’, a plăcut partea a doua (Scherzo), cu me- lodică ușoară și care e scrisă în formă clasică, precum și finalul sonatei (influențat de Brahms și Dohnânyi). Sonata a fost susținută excelent de pianista Charlota Trozner (nepoata compozitorului clasic Ferenc Erkel) și de violoncelistul George larosevici, profesor la con- servatorul „G. Dima“ din Cluj, care au pregătit cu con- știinciozitate această lucrare. Am făcut cunoștință și cu Sonata pentru vioară și pian a lui Jozsef Trozner, lucrare scrisă cu orizont și tehnică muzicală. Se simte în această sonată influența școlii vieneze și o soliditate a construcției, care se im- pune. Alături de unele înrîuriri din Brahms, Richard Strauss precum și Cesar Franck, se distinge limbajul uneori aspru al lui Trozner, compozitor b’me pregătit, care se exprimă cu gust- bun. Simțim în acest limbaj muzical școala lui Richard Stohr și Franz Schmidt, al căror elev a fost compozitorul din Tîrgu-Mureș, azi profesor de teorie și armonie la Școala medie de muzică din acest oraș. Cunoștințele sale teoretice, meșteșugul său impunător se cer valorificate în forme mari simfonice, care să exprime sentimentele și aspirațiile oamenilor muncii din ținuturile secuiești. Dar ca să o poată face ar trebui ca el însuși să fie convins că muzica populară a se- cuimii este un izvor nesecat al expresiei sentimente - 46 lor poporului, că acest cîntec popular poate fi rădăcina unei muzici culte, care trebuie să redea adevărul tim- purilor noastre. r In Sonata lui Trozner aflăm părți lirice și epice. Lu- crarea este complicată în construcție, iar melodiile nu sînt ușor perceptibile, totuși gustul nobil al expre- siei precum și sentimentele sincere pe care le înfăți- șează sonata, fac ca lucrarea să poată fi gustată chiar de la prima audiție. Din păcate sonata nu a fost bine pregătită, au lipsit repetițiile necesare, deci frumusețile lucrării nu au ieșit pregnant la iveală. Trozner Charlota a cîntat impunător partea pianistică ca și violonistul Peter Zsurka, însă în ceea ce privește ansamblul, cei doi muzicanți au lăsat mult de dorit. Realizarea co- mună a pianistei și a violonistului nu a putut fi con- vingătoare. Fără o siguranță în ansamblu, o piesă de muziică de cameră cu pretențiuni' nu poate convinge auditoriul, mai cu seamă cînd e vorba de prezentarea unei opere contemporane. Din lucrările lui Chilf Miklos au plăcut mai mult cîn- tccele sale scrise pe textele poetului’ proletar Erno Sa- lamon, care au fost cîntate cu multă grație și sinceri- tate de lulia Puni, membră a Operei Maghiare din Cluj. Suita de pian în stil romînesc, nu a arătat calități re- marcabile. Ea prezintă auditorului mai mult probleme pianistice pe care le și rezolvă, rămînînd datoare însă legăturii cu limba muzicală a poporului. Suita, compusă dintr-un șir de piese mici, arată că autorul este stăpîn pe formele muzicale mărunte, dar, desigur, aceasta nu e suficient. Chilf este un excelent pianist, el a redat piesa sa cu mult elan și temperament și a cucerit pu- blicul. Am făcut cunoștință și cu doi compozitori tineri, a- nume cu Kozma Matyâs și Hubesz Valter. Cel dintîi, absolvent al claselor de compoziție ale lui Jodal Gâbor și Max Eisikovits de la Conservatorul de muzică „G. I na“ din Cluj, al doilea fost student al secției peda- I jice a aceluiași Institut. Cîntecele lui Kozma Matyâs 5 t sincere, frumoase, ele au plăcut publicului, fiind bine cîntate de Toth Erzebet, membru al Teatrului Secuiesc din Tîrgu Mureș (la pian se afla autorul). Kozma Matyâs este solist (la orgă) al Filarmonicii din Tîrgu Mureș; el se inspiră în muzica sa din folclorul se- cuiesc. Cîntecele sale exprimă bine conținutul poeziilor lui Pușkin, Kotov ș. a. Hubesz Valter a fost reprezentat cu două piese de copii scrise pentru pian și cîntate de tînăra pianistă Sillo Eva, studentă la Conservatorul „G. Dima“ din Cluj, la clasa profesorului George Halmoș. Muzica sa este inspirată din cîntecul popular secuiesc și, îndeo- sebi Rondo-ul vădește resurse componistice pronii - țătoare. Succesul compozitorilor din Tîrgu Mureș la Cluj ne dovedește că creația compozitorilor maghiari din se- cuime a pornit pe o cale bună, pe un drum de dezvol- tare promițător. Revoluția noastră culturală se ma- nifestă și pe această cale prin noi succese. Acești crea- tori se prezintă cu elemente noi în muzica țării noastre și sperăm că, depășind deficiențele actuale, vor crea compoziții și mai valoroase. Ar ii de folos ca în sta- giunea de concerte a anului viitor, acești compozitori să se prezinte din nou cu cele mai noi lucrări ale lor, spre a putea dezvălui măsura dezvoltării lor. ȘTEFAN LAKATOȘ ★ -MLanifestările muzicale din cursul lunii februarie, au dat posibilitate publicului clujean, iubitor de muzică, să audieze o seamă de concerte simfonice și de cameră de un ridicat nivel interpretativ. Astfel, Filarmonica a prezentat două concerte simfonice în care au figurat atît lucrări din repertoriul clasic, cît și ale compozito- rilor romîni contemporani. Primul concert din 5 februarie, dirijat de maestrul Antonin Ciolan, a avut în program Suita a IH-a de Im liu Mureșianu, Simfonia a V-a de Beethoven, Concer- tul în re major pentru flaut și orchestră de Mozart — solist Dumitru Pop — și Preludiile de Liszt. Cu acest prilej am putut admira încă o dată atît măiestria diri- jorală a maestrului Ciolan, cit și muzicalitatea flautis- tului Dumitru Pop, care ne-a dat momente de adevă- rată elevație sufletească. Al doilea concert din 19 februarie a fost dirijat de Gheorghe Vintilă și a cuprins : Scene de balet de Lu- dovic Feldman, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Beethoven — solist Gh. Halmoș — și Simfonia a V-a de Ceaikovski. Dirijorul Gheorghe Vintilă, proaspăt ab- solvent al Conservatorului din Leningrad, a dovedit cu acest prilej realele sale calități dirijorale ce se află în- tr-o continuă dezvoltare. De asemenea, pianistul Gheor- ghe Halmoș prin tălmăcirea viguroasă și bărbătească a muzicii lui Beethoven ne-a dat o imagine plină de viață a concertului în do minor. Gheorghe Halmoș a prezentat și un recital Mozart în prima jumătate a lunii, cu prilejul comemorării bicen- tenarului nașterii marelui compozitor german. Progra- mul recitalului a cuprins un număr de Sonate ca cea în la major (cu variațiuni), la minor, fa major pre- cum și două Rondo-uri; iar ca supliment Fantezia în re minor. Și de această dată Gheorghe Halmoș și-a afir- mat valoroasele calități de interpret. Tot în prima jumătate a lunii a avut loc recitalul de violoncel dat de Radu Aldulescu, la pian Dagobert Buchholz, avînd în program : Sonata în sol major de J. Baptiste Breval, Sonata nr. 2 de Beethoven, Adagio și Presto de Weber, Două Balade de L. Delunne, Studiu de Skriabin, Joc de V. Jianu, Cîntec vechi de Paul Constantinescu, Trei piese populare armenești și Dan- sul focului de De Falia. In 23 februarie a avut loc recitalul violonistului ceh Ivan Kavaciuc, care a prezentat atît piese din marele repertoriu de concerte — Mendelssohn, Paganini — cît și piese de virtuozitate ca „Trilul diavolului" de Tar- tini, studii de Paganini, Hora staccato de G. Dinicu și altele. Succesul înregistrat de violonist a constituit totodată și o manifestare a prieteniei și colaborării dintre muzicienii noștri și cei din țara vecmă și prie- tenă. Elevii Școlii medii de muzică au prezentat la 14 fe- bruarie un concert simfonic închinat creației lui J. S. Bach, în care am ascultat: Concertul în re minor pen- tru trei piane, Concertul în la minor pentru vioară, Con- certul brandenburg'c nr. 3, precum și Suita în do ma- jor pentru doi oboi și orchestră. Această manifestare a constituit o trecere în revistă a succeselor înfăptuite de elevi și a relevat atît talentul în plină dezvoltare al mi- cilor soliști, cît și bunele calități pedagogice ale diri- jorului Mihai Guttmann, directorul școlii. In ziua de 15 februarie a încetat din viață compozi- torul luliu Mureșianu, profesor al Conservatorului „G. Dima", membru al Uniunii Compozitorilor din R.P.R. Pentru comemorarea celui dispărut filiala Uniunii Com- pozitorilor a organizat în seara zilei de 25 februarie, o audiție în care am putut asculta Suita I-a, Suita a IH-a și Concertul pentru pian. Cu acest prilej prof. Romeo Ghircoiașiu a făcut o prezentare a vieții și operei lui luliu Mureșianu. La audiție au participat numeroși compozitori, profesori și studenți care au vi'zionat și vîtrina cu manuscrise și fotografii aranjată de filială, pentru a ilustra momente mai importante din activita- tea celui dispărut. HERMAN VASILE * Al patrulea concurs pe țară al cercurilor artistice de amatori organizat de Consiliul Central al Sindica- telor în colaborare cu Ministerul Culturii și Comitetul Central al U.T.M. în perioada 1 Mai 1955—15 august 1956, a stîrnit chiar de la apariția hotărîrii un viu in- teres în rîndul echipelor muzicale de amatori din ora- șul Iași. Animate de succesele obținute la concursurile prece- dente de către Corul Regionalei C.F.R. (dirijor Toma Carp), care a fost distins cu premiul I pe țară la al II-lea și al IlI-lea concurs, echipele din Iași au pornit la o muncă temeinică. Grija de căpetenie a instructorilor acestor echipe și în primul rînd a dirijorilor de la Regionala C.F.R., Di- recția Regională P.T.T.R., întreprinderile E.T.A.C.S. și Sindicatul muncitorilor din învățămînt etc. a fost aceea de a realiza a justă întocmire a repertoriului. O atenție deosebită a fost dată valorificării prelucrărilor din fol- clorul local, accentuîndu-se asupra folclorului1 nou. Pentru atingerea cu succes a acestui important obiec- tiv înscris în Hotărîrea și Regulamentul concursului, C.S.R Iași în colaborare cu Casa Regională a Creației Populare și cu sprijinul efectiv al filialelor compozi - torilor și scriitorilor, a organizat editarea pe plan local a unei colecții de coruri. La reușita editării primei co- lecții de acest gen în orașul Iași, și-au dat concursul compozitorii : Achim Stoia, Const. I. Constantinescu, Eu- gen Isar, Pavel Delion, V. lonescu-Pașcani, D. M. Chi- riac, Ion Șerban, V. Rogojină și alții. In proiectul de colecție au fost de asemenea incluse lucrări de Const. 1. Baciu și Gavril Galinescu, care timp de trei decenii au muncit fără preget în orașul nostru, la formarea a numeroase cadre de muzicieni. Prima fază a concursului desfășurată între 1 —15 fe- bruarie a. c. a scos la iveală forțele muzicale amatoare de care dispune orașul Iași. Formațiunile corale aparținînd Regionalei C.F.R., Di- recției Regionale P.T.T.R., Atelierelor C.F.R. „Ilie Pin- tilie“, întreprinderilor E.T.A.C.S. și Sindicatului muncito- rilor din învățămînt, au prezentat la un nivel remarca- bil lucrări de Gheorghe Bazavan, „Suita de cîntece os- tășești" de A. Novikov, „Bandura" de Davîdovski, „Co- rul tîrgoveților“ din opera „M~.tha“ de F. Flotow, „Mîndruliță noapte bună" de Achim Stoia. „Pastorala" de N. Oancea etc. Au mai prezentat programe reușite orchestra E.T.A.C.S., fanfara C.F.R. „Ilie Pmtilie", co- rul fabricii de țigarete și altele. Cu aceste prilejuri au ieșit la iveală noi talente mu- zicale, care vin să sporească numărul celor existente înainte de actualul concurs. Soliștii vocali: Maria Tro- fin, Lucia Dumitriu, Traian Zotta, H. Măcărescu, Vero- nica Răileanu, Elena Munteanu, Adrian Cușmuliuc, Gheorghe Crăciun, Const. Gavrilescu, Gabriela Șargu, Vasile Țurcanu și mulți alții au dovedit frumoase în- sușiri, care le vor asigura succese tot mai mari în activitatea viitoare. In fruntea soliștilor instrumentiști se situează frații Șerban (acordeoniști) de la Atelierele C.F.R. „Ilie Pintilie", Ion Enache (flautist) și Lucian Popovici (violonist) de la Sindicatul muncitorilor din învățămînt. Ei au interpretat cu expresivitate un reper- toriu variat, care cuprinde și piese clasice. Cu prilejul desfășurării primei faze a concursului au fost audiate noi lucrări scrise de unii compozitori pro- fesioniști și amatori din Iași ca : „Bătuta" de Const. Constantinescu, „Marșul lucrătorilor din învățămînt" de C. Martin, „Gheorghiță de la C.F.R." de Ion Șerban, „Marșul P.T.T.-iștilor", „Trece Leana prin livadă" și altele. Aceste piese s-au bucurat de o caldă primire din partea auditorilor, care manifestă un interes mereu crescînd pentru creațiile muzicale din regiune. Din pă- cate asemenea lucrări văd cu multă greutate lumina' tiparului. La încheierea primei faze a celui de al IV-lea Con- curs pe țară s-a constatat că o bună parte din echipele de amatori ale orașului Iași, conștiente de importanța muncii culturale de masă au atins un nivel tehnic apre- ciabil, reușind să interpreteze piese pretențioase din domeniul muzicii corale polifonice și să satisfacă pe deplin exigențele, în toate genurile de creație. In același timp însă s-au prezentat mediocru unele formațiuni ca : Fabrica „Victoria", „Moldova Tricotaje", „Sfatul Popular Regional", Trustul Regional de Con- 47 strucții etc. Lipsa de interes pentru buna pregătire a echipelor acestor întreprinderi și instituții a dus la pro- grame improvizate, fără un conținut de calitate, făcînd astfel loc banalului și simplismului. Comisiile de con- curs din întreprinderile slab reprezentate la faza La nu și-au făcut pe deplin datoria, nu au sprijinit acti- vitatea artistică, nu au controlat modul de pregătire al echipelor, lăsînd totul la voia întîmplării. Faza a doua a concursului se va desfășura între 1—8 aprilie a. c. învățămintele trase în prima faza vor con- tribui la îndepărtarea lipsurilor și la îmbunătățirea sim- țitoare a calității artistice, astfel încît echipele ce vor prezenta la această nouă întrecere artistică să fie la înălțimea tradiției cultural-artistice a orașului Iași. SORIN VINĂTORU T * -L/a începutul lunii februarie a avut loc la Iași un concert al orchestrei simfonice dirijată de Achim Stoia, laureat al Premiului de Stat, cu concursul mez- zo-sopranei Zenaida Palii, artistă emerită a R. P. R. Prezentarea în primă audiție la Iași a Simfoniei l-a în mi minor de Dimitrie Cuclin a stîrnit un deosebit interes, confirmînd aprecierea dată în programul de sală semnat de prof. George Pascu, potrivit căreia a- dîncimea ideilor și originalitatea concepției, fac din această simfonie una din lucrările de frunte ale mu- zicii romînești. Limbajul muzical complex cere însă un anumit efort din partea interpreților, precum și un stu- diu mai îndelungat pentru a fi înfățișată cu o putere de convingere corespunzătoare. Apreciind cu căldură contribuția membrilor orchestrei și a dirijorului, ținem să subliniem că pentru adîncirea acestei simfonii de către masa iubitorilor de muzică este necesar ca ea să se repete în condiții superioare. Solista Zenaida Palii a cîntat arii din opera „Mig- non", „Don Carlos", fiind apreciată de public pentru căldura cu care, folosind minunatele sale însușiri vo- cale, a exprimat cuprinsul emoțional al muzicii. PAUL MIHAIL * F ilarmonica din Regiunea Autonomă Maghiară este astăzi un factor prețios în lupta pentru ■dicarea nivelului cultural al poporului nostru. In stagiwiea cu- rentă au avut loc la Tîrgu-Mureș concerte la In nivel artistic ridicat, cum a fost concertul din 15 februarie a c., condus de prim-dirijorul Filarmonicii, Szekely An- drei, cu concursul organistului Helmuth Plattner. Con- certul în sol minor de Haendel pentru orgă și orchestră a fost interpretat cu gust, cu reliefarea ideilor în mod just și cu cunoașterea stilului preclasic. Orchestra a acompaniat cu înțelegerea cea mai bună, iar solistul a cîșțigat publicul cu interpretarea realizată cu măies- trie. Concertul a mai avut în program și Serenada pen- tru orchestră de coarde de Ceaikovski și Bolero de Ra- vel. Publicul din Tîrgu-Mureș a mai avut în luna februa- rie ocazia să asculte pe tînărul dirijor Bâcs Lajos, ab- solvent al Conservatorului din Moscova. Concertul di- rijat de el a avut în program: Bartdk: Dansuri romî- nești; Beethoven: Concert în do minor pentru pian, cu concursul pianistului Halmoș Gheorghe, artist emerit al R.P.R., și Simfonia a IlI-a de Brahms. Tînărul dirijor are o pregătire temeinică, gustul său muzical e dezvoltat și are toate calitățile necesare unui dirijor, însă atitudinea lui în fața publicului și în fața orchestrei trebuie să fie mai hotărîtă. Concertul din 22 februarie a avut mai multe defi- ciențe. Mai ales în prima parte a concertului a lipsit acea legătură strînsă între interpreți și public, care ca- racterizează un concert bun. In Concertul pentru pian în mi bemol major de Mozart, solistul Liviu Teclu a dovedit o tehnică instrumentală care corespunde cerin- țelor muzicii mozartiene; totuși în cîteva cazuri am simțit o incertitudine în interpretare. O formație redusă a Filarmonicii a dat cinci concerte în aceeași lună în diferite cluburi, în sala mică a Pala- tului Cultural, avînd ca scop prezentarea de piese popu- lare, folclor, romanțe, muzică semisimfonică. Formația m că e ascultată de un public numeros cu plăcere și interes. Compozitorii din Tîrgu-Mureș au prezentat în luna februarie, în cadrul unui cenaclu, opere muzicale ale celor trei compozitori din localitate. Din creația lui Kozma Geza s-a cîntat partea l-a a Cvartetului nr.3, cu mare succes. Părerea generală despre opera nouă a lui Kozma Geza a fost foarte pozitivă, așa cum a rezultat din discuțiile ținute după prezentarea operelor în cadrul cenaclului Uniunii Compozitorilor. Caracteristicile cele mai valoroase ale cvartetului au fost limbajul național- popular, forma logică și calitatea temelor melodioase. Compozitorul Trozner Joszef a compus o baladă după textul poeziei „Aenigma" a poetului Balassi Bâlint. Conținutul dramatic al poeziei este oglindit în muzica compozitorului cu măiestrie. Berger Duci a prezentat mai multe lucrări din domeniul muzicii de dans. La discuții s-a arătat că lucrările sînt scrise într-un stil învechit, iar textele lasă de dorit din punct de vedere literar. In luna februarie a avut loc în sala mare a Palatului Cultural concertul violonistului Kavaciuc din Praga. Pu- blicul a apreciat călduros tehnica strălucită a violonis- tului ceh. HUBESZ WALTER Recenzie „Sovetskaia Muzîca" nr. 12/1955 Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Revoluția din 1905, revista „Sovetskaia Muzîka" publică în nu- mărul ei din decembrie 1955 mai multe studii despre ecourile avute de acest eveniment istoric în muzică. G. Krjijanovski sub titlul „Cîntece de luptă" povestește amintiri în legă- tură cu crearea versiunii ruse a „Varșaviankai“ (al cărei autor este) ; V. Bonci-Bruevici relatează des- pre crearea cîntecului „Porniți îna- inte tovarăși" de către Leonid Pe- trovici Radin; M. Essen publică un articol despre „Cîntece revoluționa- re subterane"; V. Kollar face o suc- cintă prezentare a cîntecelor munci- torilor din Sormovo, B. Smirnov a- nalizează unele formule melodice revoluționare în creația țărănească, F. Lavrov prezintă „dumele" ucrai- niene despre anul 1905, iar S. Drei- den relatează unele acțiuni ale mu- zicienilor și oamenilor de teatru în perioada revoluției. „Tribuna dinaintea Congresului" cuprinde mai multe articole. Fikret Amirov semnează articolul „De vor- bă înaintea Congresului“, N. Pir- kovski — „Despre compozitori mari și mici“, E. Brusilovski — „Despre melodie", M. Bliumin se ocupă de muzica compozitorilor din regiunile periferice, iar tinerii compozitori B. Kvernadze și S. Nasidze scriu des- pre unele probleme ale generației ti- nere de compozitori. V. Vinogradov se ocupă într-un studiu de rezultatele decadei turc- mene, E. Groșeva de unele probleme ale operei sovietice (pe marginea unei noi lucrări de I. Meitus) iar Lev Knipper de o operă comică de V. Șebalin. A. Sohor publică un scurt studiu monografic despre cunoscutul com- pozitor-de cîntece de mase Anatolie Novikov. Bogat reprezentate în revistă sînt rubricile „însemnări din zilele noas- tre", „Teatrul muzical", „Din sălile de concert", „Peste hotare", „Noto- grafie și bibliografie" ș.a. Ca supliment muzical se publică scene și arii dintr-o operă comică de V. Șebalin. 48