muzica
REVISTA UNIUNII COMPOZITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTA
ROMÂNIA Șl A COMITETULUI DE STAT PENTRU CULTURĂ Șl ARTĂ
ANUL XIX Nr. 9 SEPTEMBRIE 1969
Muzicianul —
conștiința epocii sale
ZENO VANCEA
A avea ceva de spus în artă și a o spune în
așa fel ca între creator și public să se stabilească
o comunitate de idei și sentimente, este semnul
distinct al unei adevărate vocațiuni de artist, A
se complace în a trăi în izolare, a născoci așa-zise
„opere de artă“ care nu încălzesc pe nimeni, care
în cazul cel mai bun, din cauza caracterului lor
extravagant trezesc doar im interes trecător, este
o existență ce stîrnește compătimire. A confunda
admirația unui număr redus de oameni, adeseori
cu un gust îndoielnic, ce nu apreciază decît noul
ca scop în sine^ ce le produce o excitație ner-
voasă, cu constanta adeziune a unor adevăr ați
iubitori de frumos, pentru care opera de artă
este prilej de înălțare sufletească, care-i unește
într-o comunitate de simțire, este o gravă eroare.
Ea se datorește necunoașterii unor elementare
adevăruri, confirmate de istoria muzicii, în vir-
tutea cărora niciodată și nicăieri arta nu a putut
prospera decît cu condiția de a fi aclînc anco-
rată în conștiința societății. Marii compozitori
au scris operele lor întotdeauna cu gîndul la
public. Se știe că pentru inegalabilul Mozart,
idealul suprem a fost compunerea unor lucrări
în măsură să satisfacă atît exigențele cunoscă-
torilor cît și ale unui cerc larg de iubitori ai
muzicii. A fi înțeles și prețuit de un cerc mai
larg de auditori nu înseamnă însă a face conce-
sii, a urmări un succes ieftin, a compune lucrări
de un gust îndoielnic, a scrie în loc de simfo-
nii, potpuriuri și în loc de opere vodeviluri ca
pe vremea lui Flechtenmacher și Wachmann. In
trecut, primii noștri înaintași au fost nevoiți să
cultive formele cele mai accesibile, neexistînd
încă un public cu gustul format. Dar în cei
aproape 150 de ani de dezvoltare a artei noastre
sonore, muzica cultă românească a evoluat trep-
tat în strînsă legătură cu procesul de dezvoltare
generală a culturii muzicale în țara noastră, la
rîndul ei rezultat al rolului educativ cd unor
școli de invățămînt muzical și al unor instituții
de artă.
Cele 18 orchestre simfonice, cele 5 opere și
atîtea alte teatre muzicale, formații corale, ce
funcționează în diverse centre culturale ale țării,
înființate prin grija Partidului și Guvernului,
Radioid și Televiziunea au avut un rol deosebit
de important în mersul înainte al culturii noas-
tre muzicale, în formarea gustului artistic al ma-
selor. Avem astăzi un număr considerabil de iu-
bitori de muzică, pentru care a devenit o sinceră
trebuință de a ascidta opere muzicale de o reală
valoare artistică. Este deci de datoria compozi-
torilor de a nu înșela așteptările publicului, pre-
ferîndu-se în loc de lucrări compuse cu toată
răspunderea unui artist cetățean, exchibiții idtra-
moderniste. Nu trebuie evitat noul, căci fiecare
operă nouă are de spus lucruri noi, — să nu
confundăm nozd cu construcții neînsuflețite, cu
un joc gratuit de arabescuri sonore, care nu
spun nimic. Această confuzie este cauza acelei
crize pe plan mondial în care se zbate o parte a
muzicii. De aceea sînt atît de binevenite în-
demnurile Partidului, de a ține mereu trează
conștiinței tuturor compozitorilor români, înda-
torirea lor față de popor, obligația de a servi
prin arta lor mersul înainte al societății, de a
contribui prin muzică la înnobilarea sufletului.
Cuvintele spuse de Tovarășul Nicolae
Ceaușescu, cu ocazia Adunării generale a com-
pozitorilor și a muzicologilor din iarna trecută,
au trezit un puternic ecou în sufletul nostru.
Tov. Nicolae Ceaușescu a subliniat că artiștii nu
trebuie să uite niciodată că „menirea artei este
de a înnobila omul, de a-l inspira spre noi fapte
mărețe, spre realizarea idealurilor socialismului
și comunismului"".
1
Făcînd un bilanț al creației muzicale din cei
25 de ani putem afirma că membrii Uniunii
noastre au participat la toate acțiunile mari ale
Partidului și Guvernidui, reflectând în creația
lor, elanul construcției socialismului, marile tran-
sformări ale societății românești. Dovada o con-
stituie numărul considerabil de lucrări reprezen-
tative de toate genurile, de la cîntecul de masă
pînă la lucrările vocal simfonice de mare am-
ploare, oratorii și cantate, de la miniaturi instru-
mentale pînă la simfoniile și poemele simfonice
închinate Republicii, operei de socializare a agri-
culturii, luptei pentru pace, înțelegerii și colabo-
rării între popoare.
Mulțumind Partidului pentru grija perma-
nentă pe care o poartă artei și slujitorilor ei,
asigurîndu-l de întregul nostru devotament, ne
exprimăm convingerea că toți membrii Uniunii,
pătrunși ele sentimentul de răspundere ce carac-
terizează pe adevăratul artist cetățean, își vor
pune și de-acum înainte arta lor în slujba po-
porului, în slujba merstdui înainte al societății
românești.
VASILE FOMESCU
în vremea noastră, cînd întreg peisajul artistic
se distinge prin tendința spre marile sinteze
universale, spre căutarea a noi soluții de reali-
zare muzicală, devine directoare ideea exprimată
de tovarășul Nicolae Ceaușescu cu prilejul cuvîn-
tării rostite la Adunarea Generală a compozi-
torilor și muzicologilor, potrivit căreia idealul
oricărui artist se împlinește în măsura în care
acesta exprimă propriul ideal al națiunii că-
reia îi aparține iar aceasta reprezintă con-
diția însăși de intrare a valorilor artei na-
ționale în patrimoniul universal. In perioada
scurtă care a trecut de la Adunarea Generală
și ipînă azi, muzica românească a continuat să
se îmbogățească cu noi creații reprezentative
pentru spiritualitatea bogată a poporului nos-
tru. De la cântece de inspirație patriotică re-
levate cu prilejul concursului organizat recent
în cadrul Uniunii Compozitorilor precum și cu
prilejul altor concursuri recente, pînă la genu-
rile și formele de maximă complexitate, muzica
noastră se află într-o continuă și elocventă în-
florire.
Pentru aprecierea eficienței social-educative
a creației noastre în ansamblul ei, ne apar ca
deosebit de valoroase ideile subliniate în docu-
mentele de partid, privitoare la rolul pe care
trebuie să-1 aibă în cadrul activității noastre ideo-
logice, cercetarea sociologică. Aceasta este che-
mată să contribuie la efortul de perfecționare a
relațiilor sociale, la cunoașterea și dirijarea con-
știentă a fenomenelor politice, etice și, în mod
necesar, artistice și culturale din țara noastră.
Excepționalul dinamism al vieții muzicale
românești contemporane care se bucură de
prestigiu pînă departe de hotarele țării, marea
răspundere a actului artistic în societatea noas-
tră socialistă crează noi dimensiuni științei so-
ciologice cu aplicații la fenomenul muzical.
Diversificarea fără precedent a căutărilor ar-
tistice individuale, a domeniilor de investigație
personală, raporturile noi dintre activitatea
creatoare și cea interpretativă, pătrunderea
elementelor tehnice și a datelor științelor ab-
stracte în gîndirea și practica muzicală deter-
mină o privire corespunzătoare a activității
compozitorilor, a vieții de concert și de spec-
tacol, într-un cuvînt a acelui res publica re-
prezentînd valori și eforturi spirituale și ma-
teriale cu o largă finalizare etică și estetică.
Mai mult ca oricând trebuie să studiem astăzi
rezultatul strădaniilor artistice, modul de in-
fluențare a muzicii asupra spiritualității con-
temporanilor. Ducînd mai departe cuceririle
tradiției naționale sociologice — muzicale, ob-
servatorii vieții artistice de astăzi sînt Chemați
să aprecieze locul muzicii în preocupările dife-
ritelor generații, categorii sociale și de inițiere
cultural-artistică, afinitatea lor față de diferite
genuri și domenii ale muzicii, eficiența mij-
loacelor și metodelor de educație muzicală.
Orioît ar fi de mare efortul pe care-1 solicită
spre a fi cuprins și înțeles, peisajul atît de
bogat astăzi al manifestărilor cultural-artistice
nu trebuie să ducă la creșterea interesului pen-
tru genurile facil-distractive în defavoarea for-
melor artistice de o profundă rezonanță umană.
Capodoperele muzicii din trecut, marile valori
contemporane trebuie isă depășească atenția și
înțelegerea inițiaților dobîndind treptat recep-
tivitatea marelui public. Căci n-am putea fi
niciodată împăcați cu gîndul că îmbulzeala
spre afirmări pseudoartistice stridente, aparent
delectări te, „consumă“ timpul și dorința publi-
cului de a fi partenerul dăruirilor artistice au-
tentice, semnificative pentru orizontul spiri-
tual al vremurilor pe care le trăim.
MIRCEA POPA
Am fost cu toții, în ultimii ani, martorii dez-
voltării vieții muzicale românești în toate cen-
trele culturale ale țării, înfloririi unui larg, di-
vers, bogat fond componistic reprezentat de o
generație de talentați muzicieni care duc mai
departe marile tradiții ale artei românești.
In documentele celui de al X-lea Congres al
Partidului, în înaripata chemare a tovarășului
Nicolae Ceaușescu adresată creatorilor de a pă-
trunde în adîncid existenței poporului spre a în-
țelege năzuințele, eforturile și lupta sa eroică,
de a înfățișa grandioasa frescă a României con-
temporane, văd izvorul unor noi opere muzi-
cale în care să pulseze ritmul și marile idei ale
epocii noastre, idei traduse în viață de Partidul
Comuniștilor din țara noastră.
2
JEAN RÎNZESCU
Descătușînd energiile creatoare ale poporului,
comuniștii stimulează contribuția cit mai activă
a tuturor cetățenilor țării la împlinirea idealu-
rilor de propășire a patriei. Așa cum se relevă în
Raportul prezentat la cel de al X-lea Congres al
Partididui de către tovarășul Nicolae Ceaușescu,
misiunea nobilă a artistului este aceea de a în-
china creația sa poporului, făuritorid tuturor va-
lorilor materiale și spirituale. Sînt cuprins de
sentimentul de nețărmurită mîndrie că slujesc
arta azi, la noi, în efervescentul context în care
munca mea este dedicată omului, năzuințelor lui
spre fericire. Această mîndrie este legitimată mai
cu seamă în faptul că în evid luminat de torța
ideilor înaripate ale comunismului sînt învestit și
cu responsabilitatea cetățeanului chemat să parti-
cipe activ la traducerea în fapte a documentelor
care vor înălța România pe culmile generoase
ale umanismului socialist.
DORU POPOVICI
„Este știut că totdeauna — spunea tovarășul
Nicolae Ceaușescu — umil din elementele cu
ajutorul cărora societatea a acționat pentru in-
fluențarea morală a omului, pentru sădirea în
conștiințe a unor principii superioare de viață, a
fost literatura și arta. Această înaltă misiune so-
cială a creației literar-artistice devine și mai
pregnantă în condițiile socialismului, — orîndui-
re care acționează în mod conștient și organizat
pentru elevarea spirituală a tuturor membrilor
săi.“ In contextzd acesta, putem concepe altfel
estetica și felul nostru de a crea decît ca un in-
tens și continuu proces de educație națională ?
Sînt convins că puternicul și talentatul deta-
șament al oamenilor de artă români va da viață
îndemnului de a reda și mai departe în operele
lor freamătul creator al poporului, de a înnobila
omul, de a-l inspira spre noi fapte mărețe, spre
realizarea idealurilor socialismului și comunis-
mului.
Participarea noastră, a compozitorilor, la
viața țării, istoria o va măsura prin recunoașterea
valorii operelor care oglindesc problematica
acestor vremi. Este ceea ce tovarășul Nicolae
Ceaușescu sublinia atît de pregnant în Rapor-
tul prezentat la Congres : „Nu uitați niciodată
că menirea artei noastre este de a înnobila
omul, de a-l inspira spre noi fapte mărețe, spre
realizarea idealurilor socialismului și comunis-
mului A
TEODOR BRATU
Etapa actuală de dezvoltare în care se află
țara noastră, cînd Congresul al X-lea al Par-
tidului Comunist Român ne-a chemat spre noi
ascensiuni, pentru atingerea piscurilor însorite
ale socialismului și comunismului impune, fără
îndoială, să ne multiplicăm eforturile artistice,
să privim mai în profunzime și cu exigențe spo-
rite, cu răspundere rosturile creației muzicale.
In acest angrenaj complex și vast, fiecare com-
pozitor, dirijor, corist, are de îndeplinit un rol
la fel de important. Parafrazînd un dicton mar-
xist, celebru, putem spune că un cîntec patriotic
devine o forță invincibilă atunci cînd a cucerit
masele. Să facem, deci, în așa fel, ca tot mai
multe cîntece să atingă o asemenea perfor-
manță. Este de dorit să facem totul pen-
tru ca cercurile largi de iubitori ai muzicii, diri-
jorii, miile de formații corale să se apropie cu
dragoste de aceste noi creații, să vadă în fiecare
cîntec un mesager al idealurilor ce ne animă.
Să facem totzd pentru ca masele cele mai largi
să beneficieze de strădaniile noastre, — în in-
teresul creșterii conștiinței socialiste și promo-
vării înaltului sentiment al dragostei neprecu-
pețite față de patrie, față de Partidul Comunist
Român, conducătorul unic al destinelor națiunii
noastre Socialiste.
L1VIU GLODEANU
Climatul artistic, social, politic, în care am
fost educat, în care am evoluat, este acesta, al
orinduirii pe care ne străduim s-o înfăptuim.
Ceea ce am reușit să împlinesc din idealurile
mele artistice, în acest climat am împlinit, în-
conjurat de oamenii și evenimentele ultimilor
douăzeci și ceva de ani, trăind în spiritul epocii
noastre. Nu pot să nu fiu conștient de această
realitate și să nu-mi orientez la rîndul meu
toate eforturile pentru slujirea înaltelor țeluri
ale partididui nostru.
Ne vom spori eforturile către noi și cît mai
pline de substanță creații, care să oglindească
măreția vremurilor spre care năzuim.
ION VOICU
Trăim o epocă de aur. Gîndind la măreția
acestor vremuri, a pătrarului de veac scurs
de la Eliberare, îmi exprim simțămintele mele
de adîncă recunoștință față de tot sprijinul care
mi s-a acordat, de posibilitățile de a munci, de
a învăța, de a mă afirma. In ultimele două de-
cenii am avut bucuria de a merge și purta în
lume arta noastră interpretativă. Este copleșitor
sentimentul de mîndrie pe care îl încerci atunci
cînd, departe de patrie, constați că viața nouă
care a înflorit pe pămîntul nostru este prețuită
pretutindeni.
3
Valori și imperative
în muzicologia
si critica românească
Gontinuînd suita anchetelor în care ne propunem să oferim cititorilor
noștri, prin intermediul unor largi investigații în rîndurile muzicienilor,
cîtcva opinii de larg interes asupra fenomenului muzical contemporan
românesc, am inițiat de astădată o amplă anchetă în legătură cu stadiul
actual al muzicologiei și criticii muzicale românești.
în numărul acesta publicăm primele răspunsuri primite din partea
unor muzicieni la următoarele 5 întrebări :
1)	Care vi se par realizările cele mai semnificative în domeniul muzi-
cologiei și criticii muzicale românești ?
2)	Se află după părerea dvs. muzicologia și critica muzicală românească
la nivelul creațiilor componistice ?
3)	în ce măsură muzicologia și critica v-au ajutat în analiza, în pro-
gresul, în depășirea unor stadii din activitatea dvs. ?
4)	în ce măsură credeți că Editura Muzicală își îndeplinește sarcinile
în difuzarea celor mai semnificative lucrări muzicologice, în difuzarea unor
eficiente valori educative ?
5)	Ce propuneri aveți de făcut pentru continua ridicare a nivelului
științific și educativ al muzicologiei și criticii muzicale românești ?
Redacția revistei ,,Muzica“ invită în continuare pe compozitorii și
muzicologii noștri să-și spună părerile în legătură cu problemele puse
în discuție.
DORU POPOU1CI
1)	Fără a delimita granițe ireductibile, eu
împart opusurile muzicologice în trei categorii:
1) muzicologia propriu-zisă care pornește de la
analiza discursului muzical în sensul analizei con-
ceptului melodic, armonic, polifonic, ritmic, tim-
bral și arhitectural (acest gen de muzicologie
este în fapt o teoremă pornind de la o ipoteză
concis exprimată, o amplă demonstrație și o con-
cluzie tot concis exprimată) ; 2) — o muzicologie
cu caracter literar; acest gen de muzicologie so-
licită temeinice cunoștințe de știință muzicală dar
și un remarcabil talent literar : aș vrea să pre-
cizez de asemenea faptul că un asemenea gen
de muzicologie trăiește totuși in primul rînd prin
valoarea literară și că lucrările muzicale ale unor
scriitori ca Romain Rolland, Thomas Mann,
Marcel Proust, George Căline seu au fost înainte
de toate lucrări literar-muzicale și nu muzical-
literare. 3) în sfîrșit a treia categorie aparține
după părerea mea sferei de activități muzicolo-
gice incluse în noțiunea de lexicografie, Aș face
în această direcție o paranteză. După părerea
mea, fișele lexicografice trebuie să cuprindă, nu
numai date referitoare la viața și activitatea
compozitorilor și muzicologilor ci și o concisă și
esențială caracterizare muzical-estetică. M-aș re-
feri din acest punct de vedere ca la un exemplu
la tipul de „fișă Breazul". Pe bună dreptate,
Vasile Tomescu remarca într-un cenaclu de mu-
zicologie că o „fișă" bine întocmită înseamnă un
aport deosebit la progresul muzicologiei, citînd în
acest sens „fișele Breazul" sau fișele lexicoane-
lor germane care sînt departe de a. fi doar simple
înșiruiri de date biografice și artistice.
După aceste referiri cu privire la ceea ce am
numit „categoriile muzicologice" să amintesc cî-
teva lucrări așa cum le numiți în chestionând
anchetei „reprezentative" pentru muzicologia și
critica muzicală românească.
în prima categorie muzicologia românească a
înscris în ultimii ani o serie de lucrări care pot
sta alături de acelea apărute in centre de mare
tradiție artistică. Aș cita în acest sens, lucrarea
despre G. Musicescu a lui G. Breazul, sau stu-
diile muzicologului amintit în legătură cu edu-
cația muzicală a copiilor, studiul despre muzica
bizantină a hd 1. D. Petre seu, „Tratatul de
știința muzicii" a hd D. Cuclin, definitivat de cu-
rînd, idtimele studii folcloristice ale hd C. Brăi-
loiu, remarcabilul studiu al hd Tudor Ciortea
despre Cvartetele beethoveniene, lucrarea despre
muzica barocului a maestrului Sigismund Todztță
(aș reliefa din acest punct de vedere rigu-
rozitatea științifică cu care Sigismund Toduță
analizează discursul muzical, dar în același timp
4
ca și ‘Tudor Cioc tea, el știe să stabilească toate
corelațiile necesare între discursul muzical și vi-
ziunea estetică a autorului respectiv), temeinicul
studiu închinat istoriei muzicii românești de
Zeno Vancea — unul din cele mai impor-
tante de acest gen apărute în România, remarca-
bilul studiu de sinteză „Istoria muzicii românești
de P. Brâncuș, cuprinzătond studiu al lui Max
Eisikovitz dedicat polifoniei Renașterii italiene,
cu accentul pus asupra creației lui Palestrina,
inspiratele monografii ale lui Romeo Alexan-
dre seu despre cîțiva compozitori francezi, cartea
de pedagogie pianistică a lui Fh. Bălan, excep-
ționalele studii de bizantinologie ale lui Liviu
Rusu, admirabila monografie pe care muzicologul
Nicolae Parocescu a închinat-o compozitondui
Gheorghe Cucu, lucrarea lui Ghe^rghe Ciobanii
„Lăutarii din Clejani" care defrișează un teren
nou al folcloristicei noastre, studiile de folclo-
ristică ale prof. Liberiu Alexandru și Emilia.
Comișel etc.
Generația de muzicologi afirmată în anii de
după cel de al doilea război mondial, s-a făcut
și ea remarcată printr-o serie de lucrări care
constituie indubitabil o bibliografie de bază în
acest domeniu. Aș cita în acest seîis monografiile
pe care Vasile Tomescu le-a închinat compozi-
torilor D. Cuclin, Al. Alessandrescu, Paul Con-
stantinescu, Filip Lazăr, ampla lucrare a lui
O. L. Cosma despre „Oedipul" lui Enescu, stu-
diile dedicate fenomenului enescian de A. Ra-
țiu (Simfonia a H-a), Cornel Țăranu (muzica
simfonică), M. Marbe (Cvartetul ele coarde),
A. Brumaru (liedul enescian), Gh. Firea (mu-
zica instrumentală a lui Enescu), studiile lui
Cristian Ghenea despre diverse perioade ale isto-
riei muzicii românești, studiile de folcloristică
ale lui A. Mîrza, studiile închinate muzicii con-
temporane de V. Herman, studiile de adine ă
analiză muzicologică semnate de Anatol Vieru
și Wilhelm Berger.
în această succintă trecere în revistă a celor
mai remarcabile studii muzicologice românești
trebuie să amintim valoarea cu totul deosebită a
unor studii de sinteză. Mă refer în acest sens
la cartea lui Zeno Vancea despre cîteva din-
tre etapele mai principale ale istoriei muzicii
românești, lucrarea despre opera românească a
lui O. L. Cosma, lucrarea lui N. Călinoiu și
P. Brâncuș, Muzica românească după 23 August
1944, „Romantismul în muzică" al Aclei Bru-
maru, „Drumul operei" a lui Alfred Hoffman
excelenta carte despre Enescu a lui Cornel ^ă-
ranu, apărută în Editura pentru literatură etc.
Au fost scrise în ultimii ani și o serie de lu-
crări cu caracter literar-muzical care m-au im-
presionat în mod plăcut. Citez în acest sens:
D. Popovici-Bayreuth a lui George Sbîrcea,
monografiile închinate lui Enescu și Wagner de
George Bălan ș.a. Remarcabile mi se par și stu-
diile de sinteză muzical-filozofică ale lui George
Bălan.
în sfîrșit în domeniul lexicografici, apreciez
în mod deosebit lucrările lui Viorel Cosma bine-
înțeles cu amendamentele mai sus enunțate cu
privire la „fișele lexicografice".
în domeniul lexicografici mai avem fără în-
doială foarte multe de făcut. Esențial, mi se pare
la ora actuală o unificare a datelor căci atît în
cărțile lui Poslușnicu, Breazul, O. L. Cosma,
V. Cosma și studiile mele despre muzica corală
românească găsim elemente cu totul divergente.
Un oficiu de studÂi lexicografice al Uniunii Com-
pozitorilor mi se pare din acest punct de vedere
imperios necesar.
Spre deosebire de muzicologie, critica muzicală
românească mi se pare cu totul ne convingătoare.
Această situație se datorează după părerea mea
lipsei de pregătire profesională a unor critici
precum și lipsa de interes a unor organe de
presă pentru reflectarea problemelor muzicale,
precum și promovării unor critici muzicali chiar
(în revistele de specialitate) după criterii ne con-
vingătoare. Din păcate critica muzicală a încetat
a fi o profesie de sine stătătoare. Și faptul acesta
are repercusiunile cunoscute.
2.	Nu. Decalajul este mult prea mare.
Creația muzicală a traversat în ultimii ani un
drum plin de semnificații pentru destinele ge-
nerale al artei românești, în timp ce, după pă-
rerea mea, muzicologia și în special critica nu
a progresat în acest ritm.
Avem la ora aceasta, prea puțini muzicologi
capabili să analizeze cu maximă probitate știin-
țifică discursul muzical, să sintetizeze valorile
muzicale românești, să integreze fenomenul artis-
tic românesc în ansamblul căutărilor contem-
porane.
în sfîrșit aș vrea să menționez faptul că în
domeniul criticii este vizibil uneori un teribilism
adolescentin manifest de pildă în decapitarea
unor valori fără nici un fel de justificări știin-
țifice.
în dezvoltarea criticii noastre muzicale, tre-
buie să ținem permanent seama de indicațiile pe
care le dădea recent tovarășul Nicolae Ceaușescu
presei literare și artistice în Cuvîntarea rostită
la Adunarea festivă consacrată împliiiirii a 25 de
ani ele la apariția primidui număr legal al zia-
rului Scînteia.
Publicațiile, în special cele de specialitate —
spunea cu acest prilej tovarășul Nicolae Ceaușescu
— nu manifestă încă destulă combativitate față
de unele tendințe negative care mai există în
domeniul culturii și creației de artă, nu iau
întotdeauna atitudine hotărită față de operele
slabe, confuze, față de „modele" și curentele
care nu au nimic comun cu realitățile românești,
cu spiritul și cultura poporului nostru. Unele din
revistele noastre literare și de artă se fac uneori
ele însele ecoid unor puncte de vedere confuze,
greșite, despre artă care nu au ce căuta în presa
din țara noastră, publică lucrări rupte de viață,
de preocupările societății noastre socialiste —
lucru ce trebuie cu desăvîrșire lichidat.
Este necesar ca in special în cadrul revistelor
și periodicelor de literatură și artă, să crească,
spiritul de răspundere față de dezvoltarea culturii
5
noastre socialiste, față de educația culturală a
poporului nostru. Acestea trebuie să. promoveze
cu mai midtă fermitate principiile estetice ale
partidului nostru și lupta pentru o cultură rea-
listă, militantă care să slujească cauza construc-
ției socialiste, formării conștiinței omului nou.
3.	Nu pot să mă plîng că lucrările mele nu au
fost pînă în prezent în atenția criticilor ziarelor
și revistelor de specialitate.
Măsura în care cronicele muzicale an contri-
buit la evoluția mea componistică rămîne însă un
lucru de discutat. Unele judecăți ele valoare erau
prea superficiale ca să mă poată îndemna la re-
flexii aprofundate în legătură cu drumul meu
componistic.
4.	Apreciez eforturile Editurii pentru difuzarea
unor lucrări de largă accesibilitate. Sper totuși că
se vor găsi într-un viitor apropiat soluțiile ne-
cesare pentru difuzarea unor lucrări de strictă
specialitate în tiraje corespunzătoare într-adevăr
cerințelor „pieții muzicale" și nu dorințelor unor
funcționari ce difuzează cărți fără calificarea
necesară.
5.	Înființarea unor cursuri de muzicologie care
să cuprindă numai pe acei care au dovedit în
practică talent muzicologic și însușirea temeinică
a disciplinelor de bază ale științei muzicale.
M1HAI MOLDOVAN
1.	Intr-o trecere în revistă care nu poate fi în
nici un caz exhaustivă, aș aminti, într-o ordine
cu totid întâmplătoare, studiile și ghidurile lui
Wilhelm Berger, purtând o notă de autenticitate
creatoare, excepționalul studiu despre Muzica
barocului al maestrului Sigismund Toduță, mo-
nografiile închinate unor muzicieni români de
Vasile Tomescu, ampla lucrare despre „Oedip"
a lui O. L. Cosma, „Bazele modale ale croma-
tismului diatonic" a lui Gh. Firea, „Suita și so-
nata" a lui D. Bughici ș.a.
In domeniul criticii nu văd nici un fel de lu-
crări pe care le-aș putea încadra în rîndul unor
lucrări reprezentative.
2)	Categoric nu ! Frontul componistic este ca-
racterizat printr-o serie de orientări, stiluri și
personalități în plină efervescență creatoare care
prin originalitatea mesajelor lor contribuie la in-
tegrarea creației muzicale românești în circuitul
valorilor muzicale internaționale.
Muzicologia și critica (poate ca mai totdeauna
în istorie) au rămas în urma frontului compo-
nistic, și cel puțin în domeniul sintezelor în le-
gătură cu drumurile muzicii contemporane, ni
s-au oferit (cu toate studiile despre unii creatori
ai secolului XX apărute în revista „Muzica") un
număr de lucrări cu totid redus.
3)	După părerea mea, atributele fundamen-
tale ale unui critic sînt pe de o parte obiectivi-
tatea și sinceritatea profesională iar pe de altă
parte cultura muzicologică și disponibilitatea
pentru cele mai diverse laturi ale fenomenului
estetic.
Nu cred că în domeniul criticii muzicale ro-
mânești, activează în momentul actual persona-
lități care prin scrisid lor periodic să ne imprime
nouă compozitorilor reflexii profunde cu privire
la căile străbătute într-o anumită etapă crea-
toare.
Personal, nu pot să. mă plîng că criticii nu
mi-au acordat atenția cuvenită înserînd note,
cronichete, mici studii după fiecare primă audi-
ție a lucrărilor mele.
Dar dincolo de consemnarea publicistică a
unor impresii nu am găsit analiza, comparația,
reperele de perspectivă capabile ele însele să mă
îndemne spre găsirea, spre depășirea unor stadii
componistice.
4.	Am impresia că la ora actuală, Editura Mu-
zicală în dorința rezolvării unor probleme eco-
nomice, pierde din vedere perspectivele și prin
aceasta obiectivele esențiale ale activității sale.
Înțeleg să ni se ofere mai multă beletristică
muzicală, înțeleg că sînt acum mai căutate în
librării „viețile sentimentale ale romanticilor"
dar unicul for editorial muzical al României
trebuie să aibă posibilitatea de a oferi muzicie-
nilor noștri și ultimele opusuri muzicologice, stu-
diile de sinteză asupra marilor momente ale isto-
riei muzicii, lucrările de didactică muzicală ab-
solut necesare studenților în arte, muzicienilor de
profesie.
5.	Înaintea oricăror opinii despre stadiile mu-
zicologiei noastre, trebuie să luăm înainte de
toate măsurile necesare pentru calificarea muzi-
cologilor, pentru înființarea rîvnitelor cursuri de
muzicologie în Conservatoarele noastre.
FHEODOR DRĂGULESCU
1.	Aș aminti într-o ordine cu totul întâmplă-
toare cartea recent dedicată de maestrul Sigis-
mund Toduță epocii Barocului, carte capabilă
după părerea mea a fi comparată cu marile stu-
dii ale genului pe plan internațional; lucrarea
dedicată de Vasile Tomescu lui Paul Constanti-
nescii, una dintre cele mai bune biografii muzi-
cale, carte care reușește să îmbine rigoarea muzi-
cologică, o completă documentare istoriograțică
cu un stil de mare forță evocatoare, cartea de
istorie a muzicii românești aparținînd maestrului
Zeno Vancea, „Istoria muzicii românești" a lui
Petre Brâncuș, lucrarea lui Doru Popovici și Cos-
tin Miereanu despre istoria muzicii românești di-
fuzată de Editura lineretidui ș.a.m.d.
2.	Muzicologia se apropie, critica muzicală este
departe.
, 3. In lipsa unor lucrări de sinteză asupra dru-
murilor muzicii contemporane, dezbaterile din
paginile revistei „Muzica" cu privire la orien-
tările limbajului, mijloacelor de expresie muzi-
cală, și-au propus aprofundarea unor elemente
de estetică contemporană. Remarcabile mi s-au
părut din acest punct de vedere studiile despre
unii compozitori ai secolului XX apărute în re-
vista „Muzica" de St. Niculescu, W. Berger, Gh.
C o stâne seu, A. Rațiu.
6
Personal nn cred (și nu mă refer în acest caz
numai la mine, deținătorul unui „dosar* minim
de cronici muzicale), că reprezentanții criticii
muzicale românești sînt capabili, la ora actuală,
să ajute real, eficient, creator pe oricare dintre
compozitorii noștri spre ceea ce numiți depășirea
unor „stadii componistice*.
4—5. Mi~aș permite să-mi exprim în acest
răspuns doar o unică dorință.: Editura Muzicală,
cred că trebuie să ia toate măsurile pentru apa-
riția unei lucrări capabile să ofere secretarilor
muzicali, organizatorilor vieții muzicale, elemen-
tele de sondaj sociologic, de statistică interna-
țională, de sinteză pedagogică cu privire la rela-
țiile dintre formațiile muzicale și public, cu pri-
vire la mijloacele ce trebzâesc folosite pentru o
largă difuzare a valorilor artistice în mase.
CORNELIU DAN GEORGESCU
Pentru a putea emite aprecieri corecte și fun-
damentate asupra muzicologiei și criticii muzi-
cale românești, cred, că, acestea trebuiesc privite
în cadrul vieții muzicale unitare din țara noas-
tră, alături de alte sectodre ale ei, cum ar fi
creația componistică, interpretarea muzicală,
educația, organizarea vieții muzicale, difuzarea
operelor etc. Accentuez în mod deosebit faptul
că acord muzicologiei și criticii muzicale un rol
foarte important în acțiunea de consolidare a
unei vieți muzicale active, complexe, al cărei
centru de atracție este normal să-l constituie
creația muzicală românească.
Cred că viața noastră, muzicală în ansamblul
ei — și în ciuda unor realizări remarcabile si a
unui progres mai midt sau mai puțin continuu
— mai poartă încă pecetea unui „început pro-
mițător* ; este vorba în primul rînd de distanța,
respectabilă uneori, dintre creația românească
(și nu întotdeauna, numai cea numită de avan-
gardă) și publicul larg, dar și de multe altele
(de exemplu de practica absolutizării gusturilor
proprii în aprecieri de valoare, de unele dezba-
teri în care noțiuni ca experiment, tradiție, ca-
racter național și multe altele apar confuze).
Consider că muzicologia și critica trebuie să
ajute prin aportul lor specific, la, maturizarea
armonioasă a acestei vieți muzicale, să contri-
buie la instaurarea unei atitudini într-adevăr
civilizate în fața operei de artă (atitudine care
cuprinde și curiozitate, modestie, dorința și ca-
pacitatea de a depune un efort pentru autoedu-
care și seriozitate, simț critic, permeabilitate la
idei noi etc.). Fără această punte de legătură
între creație și public, viața noastră muzicală nu
va putea realiza salturile calitative așteptate.
Ca urmare a celor spuse mai sus, consider
deosebit de prețioasă activitatea pe diferite pla-
nuri în acest sens, a unor personalități ca Mihail
fora, Zeno Vancea, Emanoil Ciomac și alții.
Prezențe remarcabile în muzicologia noastră sînt
de asemenea Vasile Tomescu, a cărui atitudine
deschisă și constructivă poate fi dată ca exem-
plu, R. Ghircoiașiu, G. Bălan, A. Leahu ; lucră-
rile lui O. L. Cosma și Gh. Firea sînt realizări
de seamă ce pot fi puse alături de lucrările mu-
zicologice de o înaltă ținută științifică ale unor
compozitori ca Sigismund Toduță, tUilhelm
Berger, Ștefan Niculescu, Anatol Vieru, Doru
Popovici etc.
De remarcat că dintre cei citați, alături de
care ar trebui adăugați mulți alții — majorita-
tea s-au afirmat în ultimii ani, ceea ce însem-
nează. că ritmul de dezvoltare se accelerează. Si-
tuația nu poate fi însă pe deplin mulțumitoare.
Atît în istoriografie, ca să nu mai vorbim de
estetica muzicală si în special de problemele de
structură muzicală, nu există decît începuturi
— este adevărat că unele izolate, mult mai midt
decît promițătoare, dar nu o continuitate evi-
dentă. Gîndirea componistică a mers mereu îna-
inte ne împiedicată, decît parțial si temporar de
cauza administrative, dar secondantul ei firesc
(fără de care nu poate reuși) muzicologia, se
luptă din greu cu capacitatea editorială, redusă
care i, se pune la dispoziție, cu lipsa, posibilități-
lor de specializare (un curs universitar de muzi-
cologie. informare Pe Plan mondial) și, poate,
și cu lipsa ei proprie de curaj.
Se simte o nevoie urgentă, ca muzicologia să
fie cel Puțin la nivelul actualei creații româ-
nești, să o Poată înțelege în ansamblul ei, fără
a neglija în mod subiectiv unele sfere, să o
poată explica și eventual imPidsiona. Pentru
aceasta, un contact cît. mai strîns cu problemele
ce-i frămîntă pe compozitori, la care muzicologii
pot aduce în afară de o informare completă și
sPiritul creator Pro Prin, se im bune. A portul mu-
zicologiei trebuie să fie însă, constructiv, în sen-
sul cel mai înalt, altfel problematica sa nv se
intersectează cu cea a componisticii nu educă
Publicul, ci trece Pe lîngă acesta. Toate consi-
derentele estetico-filozofice despre criza muzicii
moderne, nu valorează din Punct de vedere al
dinamismului vieții culturale, cit clarificarea
— de Pe o înaltă, poziție științifică — a. rolului
unui element de structură muzicală. Muzicologia
generalizatoare si filozofică este dubă. Părerea
mea, încă ridicol de ruptă, în general de înțe-
legerea în adîncime a fenomenului muzical con-
temporan, : acesta este primul Pas important Pe
care trebuie să-l facă deocamdată, și acest lu-
cru, în țara noastră, i-ar asigura, dezvoltarea
viitoare și aportul original maxim pe care-l
poate aduce în sfera muzicologiei internaționale.
Critica muzicală, ar trebui să treacă. în sfîrsit,
în totalitatea ei ele la consemnarea formală, în-
soțită. de fraze standard, la obera de educare a
publicului. O iudecată de valoare este întotdea-
una greu, de formulat (mai ales în cazul unei
informări superficiale), dar cît ev a fraze concise
care să explice muzica respectivă, să o situeze
într-un context cultural general, ar fi întot-
deauna binevenite. Este adevărat că ne izbim
uneori de nn spațiu prea redus afectat cronici-
lor muzicale în diferite pidilicații, dar este tot
atît de adevărat că unii critici muzicali remar-
1
cabili găsesc de spus lucruri noi și interesante
chiar despre subiecte vechi, în puține cuvinte, în
timp ce alți cronicari, în spații destul de vaste,
nu comunică efectiv nimic (și în orice caz nu
educă pe nimeni). Cred că tot în sarcina criticii
muzicale cade și combaterea constructivă a unor
fenomene vechi binecunoscute în viața noastră
muzicală : execuția slabă a primelor audiții, pro-
gramele de concert neunitare, organizarea și
popularizarea defectuoasă a unor manifestări
muzicale etc. In general, cu puține excepții, cri-
tica noastră muzicală merge prea mult pe linia
minimei rezistențe; rareori există curajul de a
afirma o părere împotriva liniei oficiale a cri-
ticii, de a o susține și motiva. Numai așa ar
avea sens deplin existența ei...
Poate ar fi necesară separarea temporară a
publicațiilor (cărți, reviste) de specialitate, de
cele de popularizare ; din încercarea de a le îm-
păca rezultă de obicei ceva hibrid, care nu sa-
tisface complet pe nimeni. O publicație perio-
dică de largă accesibilitate, de interes general,
în tiraj mare și cu o formă de prezentare mai
atractivă ar putea fi însoțită de o alta de strictă
specialitate, în tiraj redus, în care să-și găsea-
scă locul și acele probleme atît de importante
pentru viața noastră muzicală care nu pot fi
dezbătute în prezent nicăieri. Nu este vorba de
o ruptură ci de o adaptare la realitate, practi-
cată frecvent și în alte ramuri ale artei sau
științei. Același principiu, aplicat consecvent, ar
îmbogăți și cataloagele editoriale cu lucrări de
mare prestanță științifică, de care ducem încă
o lipsă acută, și cu lucrări de mare succes pu-
blic.
In selecția severă (din motive în special ad-
ministrative) care se face, cu ocazia editării, nu
trec decît rar lucrări de un interes efectiv în
dezvoltarea vieții noastre muzicale, lucrări de
strictă specialitate sau de popularizare, privi-
toare la creația muzicală, românească sau stră-
ină, — și repet, aceasta este doar problema cea
mai importantă.
Desigur că sînt interesante și traducerile pri-
vitoare la viețile sentimentale ale lui Berlioz
sau Chopin... dar este indiscutabil mai intere-
santă viața muzicală actuală, domeniu în care
publicul nostru nu prea are posibilități de in-
formare metodică.
VASILE DONOSE
1.	Un răspuns la o asemenea întrebare obligă
la o ierarhizare a valorilor muzicologice, care
necesită ample argumentări și nu-și are locul
într-o simplă anchetă, publicistică.
Realizările muzicologiei noastre sînt extrem de
diverse.
Aș dori să menționez drept răspuns la această
întrebare doar o singură ideie.
O răsfoire a titlurilor muzicologice apărute în
ultimii 20 de ani, demonstrează indiscutabil că
valorile muzicologice și critice nu sînt determi-
nate de cantitatea de pagini consacrate unor teme
ci de substanța și originalitatea ideilor vehi-
cidate în analiza fenomenului muzical. Socot de
pildă că în multe din studiile și articolele înserate
de-a lungul anilor în paginile revistei „M.uzica"
găsești analize de o autentică valoare științifică
și metodologică care lipsesc uneori unor mono-
grafii difuzate de Editura Muzicală. Mă gîndesc
în acest sens la paginile de analiză a creației
cnesciene — domeniul cel mai serios al muzicolo-
giei noastre — pagini semnate de muzicieni ca
Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger, Ștefan Nicu-
lescu, Myriam Marbe, Cornel 'țăranu și Octavian
Lazăr Cosma, și care ar putea fi obiectul unui cu-
prinzător volum de sinteză pînă la apariția mo-
nografiei anunțate de Institutul de Istoria Artei
al Academiei așteptată de foarte mulți ani.
în sfîrșit aș vrea să menționez cu acest prilej
aportul deosebit pe care îl aduc muzicologiei
noastre studiile de serioasă analiză semnate de
Gheorghe Firea. Deși lucrarea sa „Bazele mo-
dale ale cromatismului diatonic" a obținut un
larg succes de critică, cred totuși că tema ata-
cată merita un coeficient suplimentar de origi-
nalitate conceptuală.
în domeniul criticii nu pot cita nici un fel de
lucrare semnificativă, pentru că activitatea cri-
tică este pulverizată în diverse periodice și nici
un for editorial nu și-a luat pînă în prezent
obligația — de maxim, interes educativ și mu-
zical — de a aduna un volum de cronici mu-
zicale care ar putea constitui un real document
al vieții și istoriei muzicii contemporane româ-
nești.
2.	Se afirmă adeseori în cenacluri sau discuții
particulare că muzicologia românească se află
în urma șantierului componistic românesc.
După părerea mea nu există o astfel de ră-
mînere în urmă.
între componistica și muzicologia românească
există relații de inter condiționare reciprocă, cu
toate că sub raportul experimentului, „șantierul''
componistic este uneori mai „te c Ionizat".
Cauzele decalajului de valori între activitatea
componistică și cea muzicologică, nu țin de rea-
litatea faptelor ci în parte de slaba preocupare
pentru lansarea creațiilor noastre muzicologice și
nu mimai a valorilor componistice în confrun-
tări de ținută internațională. Muzicologii noștri
participă în prea mică, măsură la reuniunile mu-
zicale internaționale. La Uniunea Compozitorilor,
la Institutul de Istorie a Artei, la Conservatorul
„Ciprian Porumbe seu" s-au inițiat în ultimii ani
diferite activități pentru prezentare publică a
creațiilor muzicologice. Dar realizările acestea nu
sînt încă suficiente și există fără îndoială loc...
pentru mai mult și mai bine.
în ceea ce privește însă critica muzicală, ră-
mînerea ei în urma activității componistice este
indiscutabilă.
Cauzele acestei situații sînt multiple.
Iată cîteva dintre ele :
— Caracterul cu totul ocazional al criticii,
— Spațiul cu totid minor acordat analizei fe-
nomenului muzical în publicațiile noastre.
8
— Lipsa de ținută profesională a multor pu-
bliciști care nu reușesc să atingă nivelul unei
critici obiective, științifice.
S-au impus bineînțeles în frontul criticii noas-
tre cîteva condeie dar în raport cu numărul și
calitatea acelor publiciști care cultivă cronica ci-
nematografică, teatrală, plastică orice comparație
ne este defavorabilă.
— Neatragerea compozitorilor în frontul cri-
ticii duce la cultivarea în paginile ziarelor și re-
vistelor noastre doar a unor aspecte consemnative
și nu analitice. Critica pur adjectivală pe care o
întîlnim de obicei poate fi fără îndoială reali-
zată de orice reporter cu aplicații artistice și nu
de un critic de specialitate. O asemenea critică
nu poate contribui la lărgirea orizontului de cul-
tură al poporului, la ridicarea nivelului știin-
țific și informarea maselor asupra .a tot ce este
nou, valoros, în cunoașterea umană — obiectiv
de seamă pus de partid în fața presei noastre.
3.	Lucrez de mulți ani în domeniul radiotele-
viziunii și mi-am îndreptat cu prioritate atenția
spre evaluarea critică a creațiilor muzicale din
trecutul și prezentid muzicii românești.
Dar cred că nici eu și nici unul din colegii
mei care activăm în acest domeniu (care mi se
pare esențial pentru viața ^artistică contempo-
rană) nu am primit vreodată un ajutor substan-
țial din partea criticii muzicale.
Ne găsim în momentul în care critica ne poate
ajuta într-un mod hotărîtor în opera de popu-
larizare a muzicii, în analiza modului în care
reușim să oferim publicului cele mai reprezen-
tative valori ale creației muzicale românești și
universale. Absolut necesare ne sînt de pildă la
ora actuală rezultatele unei temeinice investigații
sociologice în rîndurile ascultătorilor și telespec-
tatorilor pe care, (în lipsa unor specialiști în
acest domeniu), trebuie să ni le ofere muzico-
logia.
4.	Sincer vorbind, nu cred că Editura Muzi-
cală își îndeplinește sarcinile în difuzarea celor
mai semnificative valori muzicologice, în difu-
zarea unor eficiente valori educative.
Cauzele sînt multiple și sînt sigur că Editura
ne-ar putea aduce o sumedenie de argumente
care să ne demonstreze că rezultatele ei sînt
maxime.
Cred totuși că Editura trebuie să-și îndrepte
în prezent întreaga atenție spre diversificarea
catalogului ei de publicații. După părerea mea
suma de monografii literaturizante editate (fără
să găsească cumpărători) a satisfăcut în mică
măsură sarcinile educative ce stau în fața acestui
important for editorial.
5.	Seria de propuneri pe care o solicitați cred
că reiese din răspunsurile anterioare.
Aș mai adăuga o singură ideie : necesitatea
înființării secției de muzicologie la Conservator.
Cred că este inutil să mai aducem un argument
suplimentar în favoarea acestei forme de învăță-
mânt ca unic mijloc de calificare a unor muzi-
cologi și critici de prestigiu.
Anchetă realizată de IOSIF SAVA
O scrisoare
a lui George Enescu
către Ionel Perlea
Cu ocazia vizitei făcute la București în luna mai, Ionel
Perlea, vechi prieten al maestrului Enescu, a venit și la
muzeul închinat memoriei marelui nostru muzician.
Mi-a dăruit atunci o scrisoare pe care o primise de la
George Enescu, în anul 1931.
Este interesant de știut ce adîncă apreciere avea maes-
trul Enescu, nu nu,mai pentru dirijorul, ci și pentru com-
pozitorul Perlea.
într-adevăr, Ionel Perlea nu este numai dirijorul cu
faimă mondială, care a zguduit, acum cîteva luni, cu mi-
nunatele sale interpretări lumea muzicală de la noi ci
și un creator a cărui activitate componistică este încă
prea puțin cunoscută la noi.
Dintre lucrările sale (Simfonia î?z do major, Concertul
pentru vioară și orchestră, Două Schițe Simfonice, Cvin-
tetul de coarde cu pian, Simfonia concertantă pentru vioa-
ră și orchestră, Erei Studii pentru orchestră) nu au fost
auzite la noi, în afara Cvartetului pentru coarde op. 10,
în do major, cu care a obținut Premiul Enescu în anul
1926 și care a fost editat de către Uniunea Compozitori-
lor, decît Variațiunile Simfonice pe o temă proprie, care
au fost executate de către Orchestra Radio.
George Enescu avea o mare admirație pentru lucrările
lui Ionel Perlea, așa cum reiese din scrisoarea pe care o
reproduceam mai jos. Cum, din propria sa experiență, știa
ce grele sînt clipele de îndoială, pe care le trăiește ori-
care creator, cît și indiferența pe care un artist, care
are ceva de spus trebuie să o opună denigrărilor venite
în general de la — după cum spune chiar George Enescu
— ,,geloși și bîrfitori“.
în scrisoarea din noiembrie 1931, Enescu vorbește de
minunata structură arhitecturală a Sonatei pentru pian,
pe care Ionel Perlea i-o trimisese să o citească.
„Scumpe Domnule Perlea,
Bravo pentru Sonata de piano, atît de arhitecturală !
Am aflat că ai intrat în zodia neîncrederii în sine. E
posibil ? Un artist ca d-ta ? Imediat, afară din ea, spre
cea a afirmațiunei, în ciuda tuturor obstacolelor ! Și în
ciuda geloșilor și bîrfitorilor...
Curaj și la muncă rodnică pentru gloria Domnului !!
Cele multe semnate și alte compozițiuni înnainte !
Cu sinceră simpatie și prietenesc devotament
George Enescu
încurajările și aprecierile maestrului Enescu au adus în
acele clipe grele un balsam peste îndoielile tînărului com-
pozitor de atunci.
ROMEO DRĂGHICI
9
Structuri sonore
și aspectele lor armonice
de Wilhelm Berger
Mulțimi sonore
Scrierea de față reprezintă continuarea studiului monografic „Mo-
duri și proporții*. Principiile care au călăuzit acolo stabilirea și descrie-
rea unui ciclu de moduri cu specii distincte, sînt reluate aici și aplicate
în scopul conturării unor consecințe de ordin armonic ce decurg din
verticalizarea proporțiilor modale, întemeiate pe legea „secțiunii de aur*,
exprimată numericește prin „șirul fibonaccian*.
în consecință, expunerea prezintă tipuri acordice primare cu ele-
mente — intervale pronorționate, urmărind o creștere treptată a com-
ponentelor și o diversificare a mulțimilor succesive, fără a tinde spre
epuizarea fenomenelor specificate pe calea sintezei. Analiza cantitativă
este menită să enunțe modalitățile de constituire și sferele posibile ce
derivă din ordinea internă a conceptului.
Modelarea unor simultaneități sonore cu profil modal, în esență
acorduri sau agregate armonice cu caractere sonantice diferite, oscilînd
între preponderente de felul disonantei sau consonanței, dotate cu grade
variate de entropie sau neutralitate fonică, presupune o arcuire metodo-
logică consecventă, de la simplu la complex. Evident, si ne această cale
de explorare a cîmpului sonor se ivesc numeroase date și fenomene, știute
din sistematica armoniei clasice, întîlnite în experiența tehnicii serial-
modale, ceea ce, în fond, întărește sentimentul unicității și coeziunii lumii
sonore, dincolo de asemănări sau deosebiri de nuanță, sistem și interpre-
tare, mai presus de aparențe și incidențe.
Tipurile acordice creionate, integrabile prin selecție artistică în
straturile mijloacelor moderne de compoziție, se cer înțelese nu în sine
și static, ci ca purtătoare de energie sonoră potențială, distribuită într-un
context armonic, într-un flux, purtător de idei, cinetic prin natura lui.
Fără viziunea acestei deveniri continue și necesare, exemplele rămîn
simple clișee, lipsite de „armonie*.
Structuri sonore și aspectele lor armonice.
10
Paragraf 2
Structuri bazate pe dublă polaritate :
o
(distanțare treptată a punctelor
/sunete comune/ de sprijin)
comparații între o expu-
nere variabilă față de
expunere constantă
convergenta relația:
&
A unitatea de relație \
\ din modui următor)
sunete comune:
distribuție
»
divergentă
egalitatea punctelor extreme
puncte extreme
egale între ele.
dublări1
f un ci n subliniate: de tertâ mica
față de fundamentală
11
(puncte de referința
în moduri/e floare)
punctele extreme
în relații cerni tonale (prin încrucișare):
12
13

Notă : Structurile de mai sus
prezintă asemănări față de cele expuse, similare unor mutații semitonale
(RE bemol față de DO sau RE ; LA becar față de LA bemol ; SI bemol
față de DO). în plus, aceste structuri progresiv desfășurate depășesc cîmpul
sonor uzual în muzică.
14
Sfera simultaneităților sonore (tipuri de agregate acordice) prezenta în
exemplele de mai sus pare a epuiza cîmpul de combinații aplicabile.
O altă modalitate se ivește atunci cînd față de un punct fix de referință
(sunet central) sînt distribuite simetric și în mod progresiv agregate acor-
dice, ca în cazurile următoare
Paragraful 3
Structuri bazate pe dublă polaritate :
Distribuții divergente (cele convergente fi-
ind structuri paralele se exclud aici)
comparații între două ex-
puneri egal distanțate (si-
metrice) față de un punct
de referință (DO central)
ou nete comune:
15
Sunete comune : două sunete se află între
ele în relații de octavă directă (vertical-si-
multană) iar patru sunete se află în relați
de octavă prin încrucișări.
Prin simplificare rezultă modul :
Notă : ca și în cazul 1, relația 7 : 9 (sol : fa ; fa : sol) se transformă într-un
element central, gravitațional — acordic
Progresiv — exceptînd cele patru sunete comune
se acumulează structuri armonice ce epuizează sfera
celor 12 sunete.
16
Cu privire Ia struc-J
turile următoare I
Paragraful 4
Structuri simetrice (complimentare) în cadrul cîmpului sonor dat
de un mod (Specia I, Grupa A)
se menține observația
de la sfîrșitul para-
grafului 2.
Principiu : Păstrînd sunetul fundamental al modului drept punct de refe-
rință pentru distribuții progresiv ascendente și, în același timp,
pornind de la orice sunet constitutiv al modului (distanța minimă
necesară = 5), se pot alcătui distribuții simetrice. Rezultatul va
avea în fiecare caz mai mulți termeni comuni ; structurile pot fi
identice, asemănătoare sau diferite.
17
structuri suplimente
prin diwzereâ
spâțiiior mnri t
Rezumînd, se poate stabili tipologia intervalică de maximă frec-
vență în cazurile de pînă acum : suprapunînd elementele seriei 2 ; 3 ;
5 ; 8... n în structuri acordice, se obțin agregate de complexitate diferită,
reductibile prin analiză la subansambluri de 2 ; 2:3; 3 ; 5:8 (quart-
sextar) ; 3:8 (sextar) ; 8:11 (ac. cu octava micșorată); mixtură specifică
5:5:3 (do : fa : si bemol : re bemol) în care extremele însumează intervalul
de 13 și altele. în esență, suma conglomeratelor acordice posibile în cadrul
acestui mod dat (Specia I, Grupa A) reprezintă multiple suprapuneri or-
donate ale unor tipuri de bază.
însă, cu cît numărul sunetelor suprapuse se mărește, cu cît repetiția
lor se evită cu atît crește eutropia armonică, cu atît pregnanța armonică
(ponderea internă ț se suspendă. Caracterul de coloană armonică —
nedefinită ca tensiune —, asemănătoare unui spectru atotcuprinzător și...
incolor, se evidențiază în raport direct cu numărul sunetelor utilizate.
Pînă la un punct dat — intersectarea repetată a unor sunete comune —
aceste distribuții simetrice se prezintă complimentare unele față de altele
și stabilesc astfel o ambianță particulară. Limitele ca și posibilitățile sînt
ușor vizibile.
18
@ distribuție divergentă
de remarcat cazul 2 (frecvență armonică)
și stabilitatea terței
mi-sol — mi-sol
în cazul 3 și următoarele.
relația armonica pe verticala este identica
O +

Paragraful 5
Structuri sonore simetrice ca alcătuire,
dar asimetrice față de punctul de referință.
Criteriii : 2:3 (3:2) ; 3:5 (5:3)... n față de punctul de referință (do central)
distribuție convergentă
19
9	=1=»

L bw—
8 9 '
Rezulta un mod minor'natural (exp. 3) fața de care șe cumulează trepte mobile
(si b, mi b, solb)
Mod similar :
i
însă și sfera combinațiilor
armonice, expresia lor, se
păstrează de asemenea
apropiată.
20
Prin inversarea relației asimetrice fată de punctul de referință nu
se obțin calități substanțial înnoite sau diferite, intervalul de adunare
___ 8 din 3 + 5 sau 5 + 3, adică sexta mică aici, — determină expresia
și calitatea armonică a structurilor. De exemplu, prin rezumare obținem :
@ distribuție divergentă (3:5)(5:3)
sol
în cazul 3 : terțele mi-sol și mi bemol-
bemol la distanță de octavă micșorată ;
în cazul 4 identitatea sunetelor extreme
si = do bemol
poziția cheie a octavei fa-fa și, prin
enarmonie, a octavei si-do bemol

Similitudinea este evidentă.
Observațiile cazului precedent se mențin
și aici
21
3a) distribuție convergentă (5 : 8) (8 : 5)	5:8 — toate elementele se află între ele la re
lație de nonă mică (13)
b^L
23
Este,exemplul cu^ cele mai multe sunete comune, predomină o rela-
ție bitonală cu neutralizări progresive.
Prin depărtarea de la sunetul ide referință
atracția tonală de do este suspendată, depășită.
pi in simplificare rezu/ta /nodul.
23
Este un caz tipic în care consonanța — prezentă datorită sunete-
lor comune, distribuite în intervale puternice (terțe) și în poziție de oc-
tava este anihilată prin funcția disonantică exprimată de falsele re-
lații, none etc. (re — re diez ; sol diez — la).
(urmare în numărul viitor)
.Vitralii'' de Mihai Moldovan
de Luminița Vartolomei
9
Alături de compozițiile anterioare Texturi și Rituale,
Vitralii — lucrare recent distinsă cu premiul Uniunii
Compozitorilor — dezvoltă două aspecte fundamentale
ale creației simfonice a compozitorului Mihai Moldovan:
ccnciziunea și o anume amprentă națională, foarte greu
de tălmăcit în cuvinte, deoarece ține de esența spiri-
tualității românești și mai puțin de atributele ei exte-
rioare (în Vitregi, acestea fiind anumite raporturi in-
tervalice specifice folclorului, culori care sugerează hău-
litul sau sonoritățile buciumului — toate ușor sesizabile
încă de la o primă audiție).
Departe de a fi doar un nume sonor, menit să dis-
tingă lucrarea între celelalte (numeroase și celebre —
unele) ,piese pentru orchestra*4 ale muzicii contemporane
24
titlul compoziției lui Mihai Moldovan exprimă — lucru
pe care prezenta analiză se va strădui să-1 reliefeze —
două trăsături caracteristice, ce-și găsesc corespondența
în arta vitraliilor : transparența și simetria.
Transparența, datorată de obicei în primul rînd unei
orchestrații aerate, are aici rădăcini mult mai adînci, iz-
vorînd — cum vom vedea — din principiile fundamen-
tale de construcție ale lucrării. Este vorba de întrebuin-
țarea unui număr restrîns de înălțimi sonore, ale căror
posibilități de înlănțuire sînt însă exploatate la maximum
(și exemplul cel mai concludent îl constituie piesele 1
și 6), de realizarea unui număr restrîns de voci — în
medie patru —, dar mai ales, de organizarea duratelor,
organizare ce nu permite atacurile simultane (acestea
apar doar arare ori, și atunci mai mult cu efect timbral
jiecît armonic). Excepția de la aceste reguli o consti-
tuie piesele centrale — 3 și în special 4 — ; ele sînt
pata densă de culoare, miezul mai întunecat al vitra-
liului.
Simetria, prezentă pc planul macrostructural printr-o
relație de corespondență a pieselor în ciclu și prin dis-
punerea acestora după schema de mai jos
/M&e crt/rx/e & /nd/ț/w
7denf/tc/ie^ 1
1	2	â $
L+
este susținută pc planul microstructural de ritmicitatea
interioară a fiecărei piese, ritmicitate rezultată din rc-
expunerile motivului inițial (sau, cu un termen mai adec-
vat, ale „structurii" inițiale, ce are la bază de obicei
3 sau 4 înălțimi și 4 sau 5 durate). în variante rezul-
tate prin permutarea elementelor acesteia. După cum
vedem, este evidentă aici corespondența cu ritmicitatea
proprie vitraliilor cu motive ornamentale.
Simetria caracteristică planului macrostructural al lu-
crării impune pentru o expunere analitică abordarea ce-
lor șase piese constitutive nu în ordinea execuției, ci pe
perechi corespondente, pentru a se putea stabili printr-o
confruntare imediată echivalențele, identitățile sau con-
trastele.
Piesele 1 și 6
Principiul comun de construcție al celor două piese
extreme ale ciclului (prezent — cu mici modificări — și
în celelalte patru piese) se referă la doi dintre para-
metrii sonori : înălțimea și durata.
Sînt utilizate ca înălțimi de bază numai patru, la in-
terval de semiton (do diez re re diez mi (Piesa 1) și do
do diez re mi bemol (Piesa 6), iar ca durate cele patru
rezultate dintr-un fragment al șirului numerelor impare
— 5, 7, 9, 11 — căruia i se aplică drept unitate opti-
mea : Prin efectuarea de permutări (circulare în Piesa 1,
libere în Piesa 6) în interiorul fiecărui grup de patru
clemente (înălțimi și respectiv durate) și prin stabilirea
unei corespondențe între variantele rezultate, ia naștere
materialul brut de construcție al piesei. Acesta poate fi
reprezentat prin două tabele. lată-le, spre exemplu, pe
cele ale Piesei 1
Secțiunea		do diez re diez re mi	înălțimi			momentul de atac			Durate		
Axă de /	/	/ 1 [2 U		re diez re mi do diez		re mi do diez re diez	mi do diez re diez re	0 7 8 11	5 7 9 11	7 9 11 5	9 11 5 7	11 7 9
simetrie \	\	(5	ic diez	re		mi	do diez	8	7	9	11	5
	N6	re	mi		do diez	re diez	0	9	11	5	7
	|7	mi	do	diez	re diez	re	0	11	5	7	9
	\ 8	do diez	re	diez	re	mi	5	5	7	9	11
Piesa 1 este alcătuită din 8 secțiuni (a căror dispunere
simetrică este evidentă — vezi tabelele de mai sus), va-
riante ale nucleului inițial
Se observă cum cele patru durate acoperă patru mă-
suri de 4/4 (5 + 7 + 9 + 11= 32, optimi = 40). Pentru
evitarea monotoniei, în variantele sale nucleul este ampli-
ficat cu pauze (anterioare sau posterioare, niciodată in-
terne). Amplificarea, ca și momentul de atac ce rezultă
de aici, este liberă, neperiodică. Neperiodice sînt și înăl-
țimea absolută — ceea ce face ca repetările acelorași va-
riante să nu fie identice intervalic — și intensitatea.
lîntreaga desfășurare a materialului muzical prezent în
tabelele de mai sus este încredințată unisonului violelor,
ceea ce determină caracterul monodie al primei piese a
ciclului. Monodia aceasta este colorată însă prin utili-
zarea instrumentelor de suflat și percuție, utilizare oare-
cum punctualistă, deoarece fiecare instrument execută un
singur atac (sunet sau claster — în cazul pianului) în
registre diferite. Excepție face în două dintre secțiunile
centrale ale piesei, orga, ce dublează violele, expunînd
9 Specificăm că nu este vorba de înălțimi absolute,
ci relative (se face abstracție de registru) în sistemul tem-
perat (unde, de exemplu do diez r- re bemol). în acest
mod este considerat parametrul „înălțime" de-a lungul
întregii analize. Deci, în cazul de față, cînd afirmăm
despre două piese că sînt identice din punctul de vedere
al înălțimilor, aceasta nu înseamnă că sînt identice și in-
tervalic.
împreună cu ele două variante ale nucleului de patru
sunete.
Colorarea timbrală este supusă și ea unui principiu de
organizare a înălțimilor și duratelor : sunetele (încredin-
țate suflătorilor) identice ca înălțime cu cele ale mo-
nodiei fundamentale, sînt identice cu acestea și ca du-
rată, iar cele complementare (fa diez sol, la bemol la,
si bemol si2) — încredințate pianului, ce le expune sub
formă de claster, și sunetele cu înălțimi nedeterminate,
expuse de piatti) sînt complementare și ca ritm.
Față de stricta organizare a primei piese, corespon-
dența sa (Piesa 6) apare mult mai liberă. Am amintit
în treacăt despre libertatea permutărilor în grupele de
înălțimi și durate, permutări ce nu mai sînt circulare,
ca în cazul Piesei 1 ; uneori acestea sînt chiar fragmen-
tate ; nu mai întîlnim aici nici simetria înlănțuirii per-
mutărilor ; apar chiar, în secțiunea centrală a piesei, du-
rate ce nu rezultă din șirul numerelor impare : 20, 16, 12.
Dincolo de aceste libertăți însă, corespondența între
piesele extreme ale ciclului, se prezintă sub o formă deo-
sebit de interesantă ; există între ele o relație pe care
am numi-o „de echivalență", pentru a o deosebi de re-
lația de identitate, existentă cum vom vedea între pie-
sele 2 și 5 ale 'ciclului. în timp ce Piesa 1 expunea pe
orizontală materialul muzical rezultat prin permutările
operate în interiorul nucleului inițial, Piesa 6 expune în
2) Se observă că scara utilizată în prima piesă a Vitra-
liilor are zece sunete ; din totalul cromatic lipsesc do
și fa.
3) Densitatea texturii crește încă în secțiunea centrală a
piesei, prin suprapunerea clasterului de cinci sunete ale
orgii.
25
același timp pe orizontală și pe verticală un material
muzical obținut prin aplicarea — ce-i drept mai liberă
— a aceluiași principiu.
Cele patru înălțimi (aici do do diez re mi bemol) sînt
încredințate fiecare cîte unei voci, aceeași tot timpul ; fie-
Instrumentul	înălțimea	Momentul de atac	
V-na I	mi bemol	0	5
V-na 11	do	1	7
V-la	do diez	2	9
V-ccllo	re	3	11
1
care voce expune deci pe aceeași înălțime o anumită v
riantă a șirului de durate. Pentru evitarea atacurilor $
multane, prima intrare se face decalat cu cîte o optinj
pentru fiecare voce. Iată tabelul de înălțimi și durai
al primei secțiuni din Piesa 6.
Duratele
7	9	11 9	11	5 11	5	7 5	7	9	7	9	1 9	11	1 11	5	1 5	7	9	1
Și acum, comparativ, Piesele 1 și 6. (Ex. pg. 28).
Secțiunea I
V-na I mi bemol
V-na II do
V-la do diez
V-ccllo re
Secțiunea II
Corn I mi bemol
Corn II do
Corn III re bemol (do diez)
Corn IV re
Colorarea timbrală (ce utilizează aici înălțimile com-
plementare celor de bază, pînă la totalul cromatic) se
face, spre deosebire de Piesa 1, cu sunete în valori largi,
ncperiodicc și care nu derivă din fragmentul utilizat
(5, 7, 9, 11) din șirul numerelor impare. Din astfel de
sunete este construită de asemeni substanța muzicală a
scurtei introduceri a piesei, ca și a codci (care este tot-
odată coda întregului ciclu).
Piesele 2 și 5
între piesele 2 și 5 există, cum am mai spus, o rela-
ție de identitate în ceea ce privește măsura, tempoul,
duratele, înălțimile (vezi nota 1) și intensitățile. Sin-
gurul parametru sonor care variază este timbrul : cvar-
tetului de coarde din Piesa 2 îi corespunde în Piesa
5 grupul celor doi corni și doi tromboni. Vom analiza
deci numai una dintre cele două piese corespondente :
Este foarte greu de găsit un termen adecvat acestu
tip de structură. Este — paradoxal — o „monodie la
patru voci“, mai precis un ostinato melodic repartizat la
patru voci, fiecare voce cu ritmul său propriu ; este un
contrapunct ritmic la patru voci, pe patru sunete fixe
ce realizează un ostinato melodic.
Piesa este formată din patru secțiuni, determinate de
ordinea înălțimilor și de repartizarea lor unui anumit
grup de instrumente :
Secțiunea III	Secțiunea IV
Ob. I do diez	Tr. I do diez
Ob. II do	Tr. II do
Fg. I re	Tr.IIIre
Fg. II mi bemol	Tr. IV mi bemol
Piesa 2.
Formată din două secțiuni, cea de a doua fiind re-
curența strictă a primei, Piesa 2 prezintă o simetrie
aproape perfectă (asimetrie găsim aici numai din punc-
tul de vedere al intensității, fiecărei secțiuni corespun-
zîndu-i o nuanță, — f. și respectiv p. invariabilă de-a
lungul secțiunii) ; axa de simetric este marcată dc sin-
gurele pauze ale piesei. Rezultă deci că este suficientă
analizarea primei secțiuni a piesei. Caracteristica prin-
cipală a acesteia este o suprapunere originală a tabe-
lului de durate realizat ca și pînă acum, cu patru valori
(5, 7, 9, 11) cu un tabel de înălțimi, realizat cu patru
grupe (corespunzătoare celor patru voci utilizate în
piesă) de cîte trei sunete de data aceasta. Spre deose-
bire dc piesele analizate anterior, este folosit deci totalul
cromatic în însăși materialul muzical de bază.
V I	la V 11	fa diez V-la	fa V-cello	re	si bemol sol mi do diez	si sol diez re diez do	si bemol	si	la sol	sol	diez	fa diez mi	re diez	fa do diez	do	re			si	la sol diez la re diez fa do	re	si bemol diez sol mi do diez		la fa diez re diez re	si bemol sol mi do diez	si sol diez rc diez do
V II	5 V —’a	7 V I	9 V — ccllo 11	7 9 11 5	9 11 5 7	11 5 7 9	7 9 11 5	9 11 7	11 5 7 9	5 7 9 11		9 11 5 7	11	5 5	7 7	9 9	11	7 9 11 5
Rezultă un fenomen asemănător polimetriei, un feno- men căruia ar trebui probabil, ca și în cazul structurii din Piesa 6, să i se găsească un termen corespunzător. Din punct de vedere ritmic, este de semnalat aceeași evitare a atacurilor simultane (piesele 2 și 5, rezumîn- du-se la cele patru voci de bază, sînt singurele unde nu există atacuri simultane) și obținerea, prin dispunerea						în tabel a permutărilor de durate, a unui fel de canon ritmic, ce se remarcă imediat urmărind diagonala par- titurii (vezi tabelul duratelor). Vom rcîntîlni acest ca- non ritmic în Piesa 4. Piesele 3 și 4 contrastează atît între ele, cît și cu cele analizate pînă acum. Am vorbit de densitatea lor spo- rită : este utilizată aici progresiv textura.					
26
)acă în Piesa 3, realizată într-o formă ce amintește
rondo, textura apare doar în secțiunile ce ocupă locul
jletului, în Piesa 4 ea este permanent prezentă, cu o
!rtă și palidă limpezire în final. Deosebirile între cele
iă piese sînt legate nu numai de utilizarea texturii,
și de modul de construire al acesteia, de „structura"
■în Piesa 4, cele nouă voci repartizate lemnelor, peste
îre se suprapun la un moment dat și cele cinci ale
jrzilor, prezintă fiecare în permanență același grup de
atru înălțimi în diferite permutări3) (este utilizat, ca
în Piesele 2 și 5, totalul cromatic). Ritmul este rea-
zat după alt principiu decît în celelalte piese : tabelul
.e durate se bazează pe permutarea celor cinci elemente
jbținute prin divizarea pătrimii în 1, 2, 3, 4, 5.
Dispunerea lor pe verticală (repartizarea pe voci) dă
laștere, ca și în cazul piesei 2, unui canon ritmic, la
jase voci, la o pătrime.
Secțiunea finală a piesei, ceva mai puțin densă, pre-
gătește totodată revenirea la ritmurile de bază ale în-
tregului ciclu, folosind divizarea pătrimii în 3, 5, 7 și 9.
în Piesa 3 modul de realizare a texturii este diferit,
dc la un cuplet la altul (am arătat mai sus că forma
acestei piese este asemănătoare rondoului, iar textura
apare în chip de cuplet, suprapunîndu-se uneori și cu
refrenul următor). Cele mai interesante tipuri de textură
sînt aici următoarele :
— patru voci izoritmice, în :valori egale (șaispreze-
cimi și diviziunile excepționale — cvintoletul și septo-
ictul — ale pătrimii ; este o anticipare a ritmurilor din
Piesa 4), fiecare voce executînd un tremollo pe două
sunete la interval de terță sau secundă, astfel îneît ia
naștere un fel de claster mobil de șapte sunete.
— patru voci, executînd în mișcări contrare glissandi
între sunete fixe (două pentru fiecare voce).
Interesantă este în Piesa 3 realizarea refrenului, ce
aplică într-un mod deosebit principiul permutării, pre-
zent în întregul ciclu. Cele patru măsuri ale refrenului,
încredințate de fiecare dată cornului, reprezintă o' mo-
nodie construită pe trei înălțimi de bază (do, re b, re)
și cu un ritm liber ; fiecare dintre cele patru apariții
ale acestui refren expune una din permutările circulare
ale măsurilor sale.
Structura formală a Piesei 3 dezvăluie încă odată acea
ritmicitate internă despre care am vorbit (ritmicitate
prezentă mai ales în Piesele 1 și 6 ; în schimb, cea a
Piesei 4, reprezentată schematic astfel
1	'2.	0,	4	r fi
। 1 1 ;
I-	; afow\\\\\W\V1	।
I	l	I	i	l
prezintă simetria pe care am mai întîlnit-o și în Piesele
2 și 5.
Am revenit deci la problema cu care a debutat pre-
zenta analiză — simetria și ritmicitatea caracteristice
vitraliilor și... „Vitraliilor" —. încheiem, cu speranța că
demonstrația a fost concludentă și că totodată s-au re-
levat cîteva moduri interesante de construire și organi-
zare a materialului muzical, prezente în lucrarea compo-
zitorului Mihai Moldovan „Vitralii".
VIATA MUZICALĂ
însemnări pe marginea
concursului național
de muzica ușoara
româneasca
MAMAIA 1969
Au trecut trei ani de la ultimul festival „Mamaia",
în acest răstimp, compozitorii noștri de muzică ușoară
au înregistrat, indiscutabil, anumite succese în țară și
chiar peste hotare. Era deci cazul unor noi confruntări
care, luînd în seamă creația și interpretarea din acest
domeniu, să prilejuiască deslușirea liniilor, după care
se dezvoltă la noi genul ușor, să aprecieze valorile, să
definească progresele.
Forurile superioare ale artei și culturii noastre s-au stră-
duit să așeze la baza Concursului Național de creație și
interpretare a muzicii ușoare românești, premize care să
chezășuiască ridicarea pe o treaptă superioară a acestui
gen atît de iubit de masa largă a ascultătorilor : o creație
cu un conținut poetic cît mai elevat, pătrunsă de un spirit
original și în care mijloacele de expresie — melodie, ar-
monie, orchestrație — să reprezinte noi cuceriri ale com-
pozitorilor, în măsură să formeze gustul publicului, un
public care la rîndul său să devină tot mai exigent și
mai avizat.
în această nobilă acțiune, Televiziunea s-a angajat,
dc asemenea, să sprijine ridicarea nivelului muzicii
ușoare, prin crearea unui studio care să promoveze pe
tinerii compozitori. Din păcate, acesta a luat ființă dar
nu a activat, totul mărginindu-se la bilunarele emisii
„Steaua fără nume". Chipul în care se desfășoară aces-
tea, stilul dc îndrumare al tinerelor clemente nu sîntem
de părere că sînt dintre cele mai eficace. O discuție mai
largă, pe baza căreia să sc amelioreze emisia, ar fi
foarte indicată. Ea depășește însă cadrul Concursului
despre care ne ocupăm în prezent.
în ceea ce privește Concursul național, cl s-a desfă-
șurat în cocheta dar mica sală a Teatrului din Con-
stanța. O asemenea manifestare de interes republican,
credem totuși că s-ar cere să aibă loc într-o incintă
mare, cu participarea unui numeros public. Este părerea
noastră, cu atît mai mult cu cît juriul ia în considera-
ție, într-o anumită măsură și opinia publicului, printr-un
sondaj efectuat în rîndurile acestuia.
Refcrindu-nc la creația anului 19G8 trebuie să con-
statăm că, luată în bloc, ea place, deși nu am putea sus-
ține că acuză o originalitate deosebită. Proporția piese-
lor valoroase — chiar admițînd că absolut toate cele
șaptesprezece selecționate sînt de calitate — este mică
față de noianul celor cercetate (peste cinci sute !). De
aici o primă concluzie, ce se cuvine luată în seamă dc
compozitori : o exigență mult sporită față de melodie
care se cere cizelată cu incomparabil mai multă grijă ;
exigență, de asemenea, față de scriitura armonică — do-
vedită deseori primară — precum și față de orchestrație
27
ce s-ar dori îmbogățită dar nu încărcată prin dublări
împovărătoare.
Dintre piese indiscutabil bune și care și-au dovedit de
altfel viabilitatea sînt de citat : „Din totdeauna" de Te-
mistocle Popa — versurile Mircca Block, „Dacă nu iu-
bești" de George Grigoriu — versurile Angel Grigoriu
și Romeo lorgulescu, „Să nu uităm trandafirii" de Flo-
rin Bogardo — versuri Ovidiu Dumitru, „Cine umblă
prin vecini" de H. Mălineanu, versuri Harry Negrin,
„Vino să dansăm" de Noru Demetriad, versuri Mihai
Dumbravă, „De ieri pînă azi" de Laurențiu Profeta —
versuri Mihai Dumbravă, „Of, inimioară" de Edmond
Deda — versuri Harry Negrin, „Fanfara militară" de
Temistocle Popa — versuri Mircea Block ș.a. în afară
de acestea mai există și alte piese muzicale devenite
populare care nu au intrat în concurs. Ne vin în minte
de pildă, „Ia din viață ce-i frumos", „Numai tu nu ești
aceeași", „Hai, vino, vino", de asemenea „De ce nu crezi",
,,E adevărat", „Neuitate", adevărate șlagăre create de
George Grigoriu.
Piesele anului 1968 au fost susținute de unii reputați
interpreți ai genului ușor. Așa de pildă în „După noap-
te vine zi" de Aurel Giroveanu pe versuri de Tudor
Mușatescu, Margareta Pîslaru a avut o realizare care
credem că e în măsură să-i atragă pretutindeni admi-
rația celor ce o urmăresc. Ea intră în scenă dansînd și
chiuind ; este o frenetică bacanală căreia îi urmează apoi
o baladă românească cîntată cu un profund sentiment.
Cu privire la înzestrata Margareta Pîslaru este de arătat
totuși că șarjează mai de regulă într-un fel de hăulită
românească, nu departe de stilul italian „urlatorc" și
care nu este totdeauna în avantajul interpretărilor sale.
Ea introduce stilul interpretativ al muzicii noastre popu-
lare, cultivat cu succes de Maria Tănase, în muzica
ușoară, ceea ce nu este rău ; dar totul trebuie realizat
fără exagerări.
Doina Badea a adus la rîndu-i nota specifică a inter-
pretărilor sale cu caracter dramatic, în piesa „Din tot-
deauna" de Temistocle Popa. Este o cîntăreață de ținută
și, dincolo de faptul că vocea sa are o mare putere de
comunicativitate, ea și-a diversificat și atitudinea sce-
nică, în limite care vădesc o anumită noblețe.
Luigi lonescu rămîne un liric, un sentimental. Con-
stantin Drăghici nu mai mizează exclusiv pe voce reu-
șind să se desprindă de atitudinile sale, odinioară, sta-
tice. Jean Păunescu este unul dintre cîntăreții noștri de
remarcabilă calitate. Timbrul vocii sale este cald, vi-
brant și el împrumută interpretărilor o notă afectuoasă,
care place.
Unul dintre interpreții care s-au ridicat frumos în ul-
timii ani este actorul Ștefan Bănică. Dotat cu un talent
scenic deosebit și cu o inteligență muzicală, el reali-
zează interpretări de calitate care i-au atras prețuirea,
deși lasă uneori de dorit în ce privește gustul, stilul de
prezentare pe scenă.
Aurelian Andreescu continuă să aibă admiratorii săi.
Va trebui să ia însă în seamă că interpretările sale apar,
de la o vreme, absolut stereotipe. Luminița Dobrescu
care poartă cu sine greutatea marelui succes repurtat la
Brașov (titulară a premiului „Cerbul de aur") își asumă
tot atît de mari responsabilități, fiind obligată să cores-
pundă din toate punctele de vedere laurilor ce i-au fost
decernați.
O tînără cîntăreață de certe promisiuni (distinsă la
rîndu-i cu o mențiune la Festivalul de la Brașov) este
Mihaela Mihai. Ea aduce un aer de ingenuitate atrăgă-
toare care în piesa ,,E vîrsta întrebărilor , de pildă, de
George Grigoriu, a plăcut mult. Aceasta nu este însă
totul. Va trebui să urmărească potențarea, la un nivel
mai înalt, a însușirilor sale vocale și interpretative.
Din multitudinea lucrărilor inedite, create anume pen-
tru concurs, au fost alese 15 piese. Sînt relevabile „Nu se
poate", muzica și versurile de H. Mălineanu, „Știu" de
Nicolae Kirculescu, versurile de Fred Firea, „Mîinile
talc" de Gelu Solomonescu — versuri Ciupi Rădulcscu,
„N-am știut" de Mișu lancu — versuri de Al. Mandi
ș. a.
La concursul de creație pentru lucrările difuzate în-
tre aprilie 1968 și aprilie 1969, marele premiu a fost
acordat cîntecului „Din totdeauna pc acest pămînt", mu-
zica de Temistocle Popa, versuri de Mircea Block. Cîn-
tecul, interpretat cu patos de Doina Badea, este închinat
dragostei de țară, pentru care compozitorul și autorul
textului au găsit modalități artistice de exprimare din-
tre cele mai valoroase. Premiul al doilea a fost acordat
lui Florin Bogardo pentru „Ora cîntecului", versuri dc
Ioana Diaconescu și „Să nu uităm trandafirii", versuri
dc Ovidiu Dumitru. Tînărul compozitor este însuflețit
dc un sentiment nostalgic, el iubește melodia cantabilă,
formele tangoului (la care s-a revenit mai pretutindeni).
Premiul al treilea a fost acordat lui Edmond Deda pen-
tru cîntecul „Of, inimioară", versuri Harry Negrin, care
și-a cucerit o frumoasă popularitate cu prilejul con-
cursului și festivalului de la Brașov, Este o piesă cu iz
românesc, pe ritmul dansului grecesc sirtaki, lansat cu
mult succes de compozitorul Teodorakis în Zorba Gre-
cul (Of inimioară, a fost editată recent de casa Salabert
din Paris).
Tot premiul al Hl-lea a revenit și lui Laurențiu Pro-
feta pentru cîntecul său „De ieri pînă azi" — pe ver-
suri de Mihai Dumbravă. Subliniem cu toată atenția
meritată faptul că Laurențiu Profeta, compozitor prin
excelență de muzică simfonică, face bună casă cu ,,clan“-
ul creatorilor de muzică ușoară, contribuind indiscuta-
bil, cu arta sa de subtil meșteșugar al sunetelor, la ri-
dicarea calității armoniei, la afirmarea acelui parlando-
rubato ca și a orchestrațiilor de superioară factură ce
caracterizează lucrările sale printre care și cea premiată.
în ceea ce privește creația, la categoria compoziții ine-
dite, a fost distins cu premiul întîi H. Mălineanu pentru
muzica și versurile piesei „Nu se poate". Compozitorul
cultivă mai departe romanța de efuzie lirică, pe care
artista poporului Ioana Radu a interpretat-o cu simțire
adîncă și cu un dramatism răscolitor, cu o dicțiune
exemplară, evidențiind din plin frumusețea muzicii și a
versului. Bine-înțeles, autorul dispune de posibilități de
afirmare chiar mai largi decît cele vădite în această
lucrare. Nu așteptăm decît punerea lor în valoare. Pen-
tru compoziția „Vechiul pian", pe versuri de George Mi-
halache, Vasile Vasilache-junior a fost distins cu pre-
miul al doilea. Este un frumos cîntec sentimental, crea-
tor de atmosferă.
Melodist valoros, în a cărui creație aflăm mai tot-
deauna rezonanțe de muzică românească, Nicolae Kircu-
lescu a obținut premiul al treilea pentru romanța „Știu",
versuri de Fred Firea. Tot premiul al treilea a fost acor-
dat și Iui Mișu lancu pentiu „N-am știut" versuri de
Alexandru Mandi, o melodie amabilă pătrunsă de un
lirism sincer și comunicativ.
28
Au obținut mențiuni pentru creații difuzate Elly Ro-
man, („Te strîng la piept“, versuri de Victor Eftimiu),
Constantin Drăghici („N-ar trebui“, versuri de Aurel
Felea), Petre Mihăescu, („Ai plecat rîzînd“, versuri de
Angel Grigoriu și Romeo lorgulescu).
Pentru creații inedite au obținut mențiuni Gelu So-
Jomonescu ( .Mîinile tale", versuri dc Ciupi Rădulescu),
George Grigoriu („Vîrsta întrebărilor", versuri de Angel
Grigoriu și Romeo lorgulescu) și Sergiu Malagamba („Cu
ochii închiși", versuri de Aurel Felea). O meritată men-
țiune de popularitate a obținut cîntecul „Fanfara mili-
tară" de Temistocle Popa, iar premiul discului pe 1968
a fost acordat cîntărețului Gică Petrescu, care, la rîn-
dul său, a oferit publicului unul din cîntecele de pahar
imprimate pe discul premiat și care a fost difuzat în
peste 80.000 de exemplare.
în ceea ce privește interpretarea, Premiul I a fost
atribuit lui Dan Spătaru. în genul ușor el și-a cucerit
popularitate. înzestrat cu o voce puternică, fermă, cîn-
tărețul a izbutit să-și creeze un stil datorită interpretă-
rilor sale directe, nesofisticate. în „Țărăncuță, țărăncuță"
de Ion Vasilescu, versuri de Eugen Mirca, a știut să re-
dea cu căldură melodica de esență folclorică a cînte-
cului. Iar în „Cu cine semeni dumneata" de Temistocle
Popa, versuri de Aurel Storin ca și în „Fanfara mili-
tară" de același compozitor, versuri de Mircea Block, a
vădit un umor sănătos. Dan Spătaru este un cîntăreț
dinamic, cu un aer, deseori gavroche. El șarjează în in-
tensități vocale cît mai mari. Ar trebui să cultive însă
și cîntul în piano care îi va da posibilitatea să diferen-
țieze expresia. Să cultive, de asemenea, o cît mai de-
plină justețe a intonației. Și să cultive în definitiv...
cultura. Tot premiul I a fost acordat și lui Dorin Anas-
tasiu, unul dintre tinerii cîntăreți, care și-a afirmat cu
acest prilej posibilități interpretative deosebite. Dotat cu
multă sensibilitate, el a cîntat cu pasiune și în chip con-
vingător „Plop înfrînt", piesă cu caracter de romanță,
muzica și versurile de Florin Bogardo ; de asemenea
„Mci\'i Becaud", muzica și versurile de Alexandru Mandi
reprezentînd un omagiu adus șansonetei. Consacrarea lui
Dorin Anastasiu cred că face parte din cîștigurile certe
ale acestui concurs. Anca Agemolu a fost distinsă cu
premiul al doilea. Cîntăreața dispune de o voce clară,
egală, liniștită, interpretările sale au o ținută sobră, cîn-
tul este inteligent, diferențiat în raport cu piesele inter-
pretate. A redat în șoaptă, piesa lirică „Spune-mi de ce
mi-ai scris" de Andrei Proșteanu, versuri de Timotei
Ursu, iar pentru melodia „E prea frumos" de Temisto-
cle Popa, versuri de Eugen Mirea, în care vîna melodică
a compozitorului se afirmă cu putere, a găsit accente
viguroase, pline de strălucire. Tot cu premiul al doilea
a fost distinsă tînăra cîntăreață de remarcabile promi-
siuni Aura Urziceanu. Foarte muzicală, înzestrată cu o
voce fină, limpede, puternică și de o coloratură natu-
rală, ea a prezentat „Visez sau e adevărat" de H. Mă-
lineanu, versuri de Eugen Mirea. Piesa este frumoasă,
originală, îndrăzneață, dar de o mare exigență a exe-
cuției. Cîntăreața s-a strecurat cu dezinvoltură prin
meandrele melodice ale bucății, dovedind, ca și în me-
lodia „La tine mi-e gîndul" de Petre Firulescu, versuri
George Mihalache, însușiri interpretative de primul or-
din. Premiul al treilea a fost atribuit lui Sergiu Cioiu.
Acesta este în primul rînd un actor. El se pricepe să
„zică" textul. I-a convenit „Masa tăcerii" muzică și t^xt
de AL Mandi, cu vers de baladă nostalgică. A „cîntat"
de asemenea „După mine potopul" de Laurențiu Pro-
feta, versuri de Mihai Dumbravă, un cîntec de fantezie
melodică, avînd un bogat conținut expresiv, pe care însă
interpretul La dramatizat.
Pentru interpretare au obținut mențiuni : Octavian Ca-
dia — voce mare, clară, virilă ; deosebită prezență sce-
nică, maturitate și exuberanță : Gabriela Teodorescu —
voce în curs de dezvoltare (e dc dorit să nu exagereze în
portamente, să studieze) ; Aquilina Severin — tempera-
ment debordant, mult swing ; Doina Spătaru cîntăreață
de remarcabil viitor ; ca dispune dc un ambitus larg,
dar să urmărească o anumită temperare a tremolului în
acut, fimbrul său arc unele accente dramatice, rcflectînd
o anumită căldură lăuntrică ; Valentina Popescu — voce
caldă, merge pe interpretare, cu predilecție în domeniul
liric.
Este neîndoios că acest prim contact cu o competiție
de asemenea importanță este întru totul încurajatoare,
în același Lmp și ceilalți tineri candidați, ca de pildă
Elena Constantinescu, lorga Marian, Doina Cărpinis,
Daniela Ghcorghiu, Alexandru Jula, perscverînd în stu-
diul lor, sînt premiși unor frumoase succese viitoare.
Pe marginea Concursului național de muzică ușoară
desfășurat anul acesta la Constanța vom face unele con-
statări și vom exprima unele sugestii de ordin mai ge-
neral.
în primul rînd se cuvine arătat că, întocmai ca ma-
joritatea creatorilor de muzică ușoară de pretutindeni,
compozitorii noștri au prezentat la Concurs (și facem
acest bilanț luînd în seamă totalul melodiilor (72 as-
cultate) într-o mai marc proporție piese lente, senti-
mentale, de dragoste.
După atîtea scuturături și excese ritmice, după atîtea
rock-uri, shake și jerk-uri etc. etc., se simțea, desigur,
nevoia unor cîntece mai lirice și chiar... romanțioase. E
frumos. însemnează o revenire la idilicele strîngeri de
mînă în șoapte de amor și la poeziile lirice sub clar de
lună. Nu este rău. Azi trăim însă o viață pe care nu
numai tineretul, dar chiar vîrstnicii, o simt pulsînd cu
intensitate. E dinamismul și elanul epocii prezente, epoca
realizărilor grandioase, a înfăptuirilor odinioară poate
doar visate, bănuite. Repetăm, nu ne înscriem împotriva
cîntecelor lirice și sentimentale cu caracter de romanță.
Ele vor trăi și vor dăinui desigur cît lumea. Dar la
timpuri noi și cîntece noi ! Aceasta trebuie să fie pa-
rola de raliere a creatorilor din domeniul muzicii
ușoare. Tineretul nostru este exuberant, dinamic, vesel.
Dacă la Concursul 1969 nu am putut aprecia decît în-
tr-o mai mică măsură cîntece care să oglindească viața
nouă, activă, dinamismul epocii noastre, se cuvine ca în
1970 concursul să-i găsească pe compozitorii de muzică
ușoară, prezenți cu cîntecele lor dinamizante, vesele, care,
inspirate de măreția vremurilor pe care le trăim, să fie
capabile a însufleți și îmbărbăta tineretul nostru entu-
ziast. Ele pot fi totodată foarte bine acordate cu ritmu-
rile dansante, de circulație universală.
Am apreciat faptul că tot mai mulți compozitori își
îndreaptă atenția către muzica populară. O urmăresc, o
studiază, se inspiră din ea și o introduc, uneori, în chip
subtil, prin intonațiile-i specifice, în cîntecele pe care le
făuresc. Vechea romanță a secolului trecut, cîntecele „de
lume" culese de Anton Pann, cîntece de joc, cu o ritmică
variată, bogată, ca cele ce însuflețesc jocurile din Țara
Oașului ca și în unele ritmuri specific dobrogene, stau
adesea la temelia multora dintre piesele de muzică ușoa-
29

Entuziasm în grupul premiaților
ră scrise în ultima vreme. Ele chezașuiesc originalitatea
și viabilitatea muzicii ușoare românești. Referindu-ne
numai la recentul concurs, vom cita unele din asemenea
piese de muzică ușoară : „Cine umblă prin vecini" și
„Nu se poate" de H. Mălineanu, „Știu" de Nicolae Kir-
culescu, „După noapte vine zi" de Aurel Giroveanu, „E
vîrsta întrebărilor" de George Grigoriu, „Of inimioară"
de Edmond Deda. Un. compozitor de talent care a reu-
șit la Concurs să atragă atenția asupra lucrărilor sale
este Alexandru Mandi. în cîntecele sale „Masa tăcerii",
„Glasul tău" am aflat intonații românești de străveche
baladă populară și de horă bătrînească, bine ritmată.
Muzica are un puternic dramatism. Compozitorul care
scrie și versurile, de unde o îmbinare organică între text
și muzică, trebuie să se ferească totuși de a cădea în-
tr-un anumit manierism, prin folosirea, cam a acelorași
procedee de scriitură.
Să relevăm cu acest prilej că în anii din urmă, o
seamă de cîntece și jocuri rqmânești, dintre cele mai
bune, mai frumoase, au fost popularizate cu mare suc-
ces. Cunoscutele „Sanie cu zurgălăi", „Sîrba în căruță",
„Hora staccato", „Ciocîrlia“, „Perinița" etc. etc. au fost
răspîndite de Ansamblurile noastre mari și mici peste
hotare. Aceste piese muzicale minunate, șlefuite de-a
lungul anilor, era natural să cucerească pe toți ascultă-
torii, așa cum i-au cucerit mai de mult Rapsodiile lui
George Enescu. De aici rezultă însă că autorii care merg
pe această linie de valorificare a tezaurului nostru fol-
cloric trebuie să-și îndoiască strădaniile spre a da la
iveală piese de o înaltă factură artistică, în măsură să
reziste comparației cu modelele strălucite, mai sus ci-
tate.
La concurs s-a făcut simțită tot jnai mult, folosirea
de către compozitori a stilului „parlando-rubato". In-
terpreții nu mai cîntă. Ei „zic" textele. Uneori le spun
în șoaptă, pentru ca, după aceea, să ajungă la intensi-
tăți mari, contrastante. Este o manieră care, folosită ju-
dicios în raport cu exigențele interioare ale textului res-
pectiv, aduce o îmbogățire sensibilă a expresiei. Cînd
însă se scrie de dragul acestui forte-piano se cade în
formalism și șablon.
O seamă de cîntece actuale sînt propuse, de asemenea,
unei interpretări speciale, cu finaluri accelerando, în
maniera lui „Zorba Grecul" al lui Theodorakis, care a
făcut mare modă, manieră care există, de altfel, mai de
mult și la gopak-urile rusești.
Este adevărat, întîlnim acest stil la multe piese de
pretutindeni iar compozitorii noștri fac parte și ei din
marea familie europeană a muzicii ușoare. Ei nu puteau
să neglijeze acest element suplimentar care face an-
tren, contribuind la succesul unui cîntec. Succesul este
însă, într-un fel, superficial și o piesă, realmente de
calitate, se poate dispensa de aceste artificii.
în sfîrșit, 0 altă notă dominantă a creației de ultima
oră și pe care o găsim de altfel, comună muzicii ușoare
de pretutindeni. Este vorba de o reîntoarcere la tan-
go-ul argentinian, la tango-ul sentimental de după...1912.
Și aceasta este o modă a cărei durabilitate nu poate fi
prevăzută, dar pe care avem dreptul să o socotim to-
tuși fugace. Ca orice modă. în legătură cu tango-ul să
arătăm că mulți compozitori folosesc acum măsura ter-
nară 12/8. De ce ?... Este tot o modă, justificată prin
faptul că pare să prilejuiască un plus de vivacitate, de
energie ritmică, de diversitate în acompaniament.
Nu am putea încheia privirea asupra Concursului na-
țional de muzică ușoară fără a releva și faptul pozitiv
al creșterii calitative a orchestrațiilor, mai bogate, mai
colorate și mai puțin sofisticate, cărora orchestra Tea-
trului „Constantin Tănase", întărită cu unele elemente
ale Orchestrei de estradă a Radioteleviziunii le-a făcut
față neobosit, cu o dăruire totală, sub conducerea talen-
taților și pricepuților dirijori Sile Dinicu și Gelu So-
lomonescu.
Participînd la toate repetițiile și spectacolele Con-
cursului, am putut desluși, chiar pe parcursul lor, o creș-
tere calitativă a interpretării pieselor de muzică ușoară.
Intervențiile dirijorilor, ale compozitorilor au fost tot-
deauna binevenite și îndrumările date au folosit tuturor
soliștilor. Compozitorii în cauză, prezenți, ca și inter-
preții au avut prilejul să compare, să cîntărească, să
facă judecăți de valoare asupra muzicii pe care o fău-
resc și o prezintă, să tragă învățăminte. Concursul, bine
organizat și pus la punct pînă în cele mai mici detalii
va contribui neîndoios la ridicarea nivelului muzicii
ușoare românești. Rolul său stimulator, va putea fi real-
mente apreciat în anul 1970, cînd toți creatorii și inter-
preții se vor prezenta, cu forțe împrospătate, la viitorul
concurs.
Retrospectiva
închiderea stagiunii la Filarmonica „George Enescu" și
Radioteleviziunii nu a însemnat totuși sistarea întregii
activități muzicale. Astfel Ansamblul de cîntece și dan-
suri „Ciocîrlia" a dedicat celui de al X-lea Congres al
Partidului Comunist Român și celei de a XXV-a ani-
versări a Eliberării, spectacolul „Te cîntăm străvechi pă-
mînt“.
Din capul locului am deslușit o anumită grijă în pre-
gătire, pe care am sintetizat-o spunînd că s-a avut în
vedere păstrarea autenticității folclorului nostru muzical
și dansant- Tratarea cîntecului popular românesc cu mo-
durile sale specifice, în formele evoluate ale muzicii culte,
simfonice, cere pricepere, talent, aplicativitate. Compozi-
torul Constantin Arvinte, directorul artistic și primul di-
rijor al Ansamblului „Ciocîrlia" a reușit să prezinte, în
acest spectacol, unele aranjamente izbutite, începînd cu
poemul vocal-simfonic Te cintăm, străvechi pămînt, unde
româneasca „Ciocîrlie" și alte teme populare apar contra-
punotate atrăgător.
A apărut organică legătura dintre unele dansuri și mu-
zică. Așa bunăoară, în sceneta coregrafică Trei mîndruțe
româncuțe, dansatoarele Dorina Alecu, Magda Popescu și
Ileana Tîrcolea au avut desfășurări grațioase care rimau
frumos cu popularele melodii Tudorițo nene, Trece lelea
pe colnic și Lelea cu scur teica verde. Marin Alecu, li-
bretisul acestei scene și-a luat cu evidență ideile din în-
săși textele cîntecelor prelucrate simfonic de compozitorul
Constantin Arvinte.
Spectacolul a adus în scenă cîntece și dansuri românești
de pe tot cuprinsul țării. Sînt de menționat, pentru origi-
nalitatea melodiilor, suita de cîntece bihorene, o sîrbă ol-
tenească și muzica la Petrecere Moldovenească. în această
din urmă scenetă, o notă plină de pitoresc o aduce mica
fanfară lăutărească. Ea intră în scenă spre a însufleți cu
cîntecul său petrecerea. Dacă este adevărat că această in-
tervenție are un caracter oarecum naturalist și este pe
32
alocuri stridentă, în schimb autenticitatea e indiscutabilă.
Scena e veselă.
Tot cu un asemenea caracter de autenticitate apare și
Sîrba fetelor, pe care o intonează corul avînd în mijlo-
cul său un cobzar. Instrument netemperat prin excelență,
cobza împlinește totuși micul său rol ritmic, scandînd me-
lodia fetelor. Este aducerea în scenă a unui instrument
încă prezent prin satele noastre.
Interesante aranjamente orchestrale are și tînarul diri-
jor al Ansamblului Ghcorghe Zamfir : ‘Trandafir crescut
in fin, Suita de cîntece muntenești și La nucul cu frunza
rară ș.a.
Contribuția solistelor vocale este importantă. Angela
Moldovan a cîntat cu vocea sa clară, vibrantă, Foaie
verde viorea, la început în stil de baladă, apoi ca o sîrbă
locoasă în care corul dă răspunsuri pline de vioiciune,
iar Aurelia Fătu-Răduțu a prezentat cu sensibilitate și
multă viață Floare bănățeană, o doină și un joc de doi
clin Banat, avînd ca soliști și doi violoniști.
Frumoase cîntece de cătănie bine ritmate a interpretat
cu vigoare și nu fără o notă întrucîtva melancolică (flă-
căul se gîndește la iubita pe care o lasă acasă) Ion Cris-
toreanu. Maria Păunescu s-a făcut remarcată pentru chipul
cald în care a redat frumoasa melodie muntenească
Unde-și face dorul casă iar Maria Ciobanu a prezentat
intr-un autentic stil oltenesc, cu acel „viers* îndulcit spe-
cific, sîrba Neică de la Bechet.
în program au figurat și două dansuri de mare am-
ploare care au ilustrat cu strălucire vitalitatea și exu-
beranța interpreților. Este vorba în primul rînd despre
Poemul călușeresc. Călușul a fost prezentat — datorită
profesorului Tiberiu Alexandru care a dat indicații pre-
țioase în calitatea sa de consilier consultant — în com-
plexul său cel mai autentic — popular. Au participat în
lond două echipe care, aparent, s-au înfruntat dar pînă
la urmă s-au... conciliat. Mai mult decît atît, în final,
au antrenat în frenetica lor mișcare și fetele dansatoare,
așa cum se obișnuiește uneori, la țară, cînd, la sfîrșitul
dansului, tineretul satului se prinde, alături de călușari,
într-o horă. A fost un spectacol de o rară vivacitate și
măestrie popular-dansantă.
Deosebit de interesantă a apărut și Ciuleandra în mon-
tarea coregrafei Tamara Cap : jocuri de cerc și de grup
în care dansatoarele, în marame sqmptuoase, au realizat
o adevărată feerie coregrafică pe cunoscuta muzică sim-
plă dar sugestivă a cîntecului cu acest nume.
Pictorul costumelor, Ion David, dirijorul corului Nico-
lae Vicleanu, directorul de scenă Barbu Dumifrescu pre-
cum și libretiștii Angel Cîrstea și Mircea Block au con-
tribuit la succesul spectacolului ,,Ciocîrlia“ al cărui spirit
înnoitor s-a făcut simțit.
Compozitorii din genul ,,ușor“ sînt tot mai solicitați să
scrie muzică pentru filme. Aceasta se explică prin nece-
sitatea ca „sonorul* ce însoțește pelicula să aibă în pri-
mul rînd o melodică fluidă, simplă și expresivă. Se cere
totodată ca orchestrațiile să fie aerate, transparente iar
muzica bine-nțeles să sublinieze cu eficiență imaginile.
Dar muzica de film este compartimentul — trebuie să
recunoaștem — despre care cronicarii, „criticii“ (?) mu-
zicali nu se ocupă. Cîf privește cronicarii cinematografici,
aceștia arareori se referă la muzica filmelor pe care le
comentează.
Nu intră, desigur, în intenția noastră de a face o cro-
nică cinematografică ci numai de a sublinia unele reali-
zări muzicale în cazul filmului artistic de lung metraj
„Tinerețe fără bătrînețe* creat de regizoarea și scenarista
Elisabeta Bostan după cunoscutul basm al lui Petre Ispi-
rescu — muzica de Temistocle Popa.
Filmul 'Tinerețe fără bătrinețe (distins, cum se știe, cu
premiul special al juriului, în competiția fil,melor pentru
copii la Festivalul din anul acesta de la Moscova) este
într-adevăr un film creat pentru copii și tineret. în film,
realul și fantasticul se împletesc armonios, regizoarea
Bosfan stilizînd basmul lui Petre Ispirescu.
Temistocle Popa nu este la primul său film. El a scris
muzica pentru La vîrsta dragostei și Cerul începe la eta-
jul III, filme de lung metraj, de asemenea, pentru scurtul
metraj omagial închinat Măriei Tănase, Amintiri din
București, pentru filmul de desene animate Electronicus
efc.
Compozitorul și-a pus, cu evidență, problema creării
unei muzici în spirit popular care să se acorde cît mai
bine cu caracterul basmului ispirescian. Deosebit de atră-
gătoare, suavă, lirică și simplă, a apărut tema dragostei,
a lui Făt-Frumos și a zînei, care,' revenind de fiecare dată
cînd apar eroii, reprezintă tema conducătoare a întregii
desfășurări a acțiunii. Foarte originală a apărut toaca
ce premerge nașterea lui Făt-Frumos, apoi doina româ-
nească, de bogate ecouri populare, în stilul apogiaturat
specific ce exprimă pe erou și care îl va însoți pe toate
plaiurile unde îl poartă vitejia sa.
Moș Vreme, omul mitic care deapănă caierul timpului,
este întovărășit de o temă pentatonică redată de o or-
chestră redusă și, cu participarea vocilor umane.
Pînă acum pămîntean, Făt-Frumos trece, de aici încolo,
în lumea basmelor. Cînd ridică stînca și o poartă în
spate, apar efecte foarte puternice la percuție (timpane,
gong chinezesc, cinelli etc.) pentru ca în peisajul feeric
cînd se întîlnește cu zîna, tema dragostei să fie redată de
sunetele argintii ale celestei și ale altor instrumente de cu-
loare. Bine-înțeles, schimbarea de la codrul de argint la
cel de aramă, solicită, de data aceasta, din plin, alămu-
rile.
Sînf foarte evocatoare tulnicele (corni și tromboni) care
anunță sosirea lui Făt-Frumos la porțile împărăției. în
general muzica e cît se poate de diatonică, de eufonică.
Dar există și o muzică disonantă, pe care am găsit-o adec-
vată spre a reda de pildă vrăjitoarea și a,mbianța ei.
în general, acțiunile lui Făt-Frumos, ale zînei, sînt ex-
primate printr-o muzică folclorică. împărăția păsărilor
este evocată foarte potrivit prin... „Ciocîrlia* redată la
nai și la orchestră, dar dansul din „pădurea mincinoșilor*
deși cu rezonanțe folclorice este realizat într-un stil gro-
tesc.
Un moment muzical interesant este acela în care Făt-
Frumos, legat de un copac de către fiul împăratului Min-
ciună, izbutește să desprindă o frunză aninată de o rămu-
rică și să dea glas unei doine. Cîntul său din frunză (în
realitate, poate din solz de pește) nu este altceva decît
motivul inițial ce-1 definește pe erou.
Dacă la nunta fiului împăratului Minciună aflăm unele
intonații de muzică orientală, la nunta lui Făt-Frumos cu
zîna, am aliat plăcut redată tema dragostei lor, supra-
pusă pe un ritm de horă. Aici apare și cunoscutul joc Ciu-
leandra, parafrazat și adus într-un tempo de sîrbă.
Muzica e prezentă aproape tot timpul în film. Ea e
românească. Pe alocuri, cu unele dulcegării, chiar voite
naivități, dar în acord cu caracterul de basm al filmului.
33
Este o muzică ce se adresează direct ascultătorului și care
place.
La începutul lunii august am avut în mijlocul nostru
corul de fete al Radioteleviziunii daneze. Micul ansamblu
alcătuit exclusiv din fete (circa 35 elemente vocale) și-a
dobîndit o recunoaștere apreciabilă — și justificată — nu
numai în Danemarca dar și peste hotare, în Norvegia,
Suedia, Austria, Bulgaria etc. Durează de peste trei de-
cenii, vreme în care noi și noi generații de tinere vlăs-
tare s-au încadrat acestei formații care își păstrează însă
permanențele sale artistice : o remarcabilă disciplină vo-
cală, un stil sobru și natural al interpretării, un reperto-
riu ce se eșalonează dela marii clasici ai muzicii pînă
la cei contemporani, cu o atenție deosebită asupra com-
pozitorilor danezi.
In piese de Purceii și Haendel, în co-rale de Bach, s-au
făcut apreciate fermitatea intonației, puritatea și grația
simplă a expresiei. Compozitori romantici danezi ca Niels
Gade, Peter Heise, Olenic Roung, C. E. Weyes ș.a. au
fost prezenți în program cu lucrările lor care au arătat
profilul școalei daneze, ancorate în tradiția scriiturii mu-
zicale a veacului trecut.
Un potpuriu de cîntece și jocuri din Faroe au adus în
scenă interesantul folclor muzical și dansant din aceste
îndepărtate insule ale Atlanticului de nord.
A impresionat cîntecul tradițional, compus de Cari
Nielsen, care ilustrează dragostea de libertate a po-
porului. în sala de concert a Radioteleviziunii noastre
s-a făcut întuneric iar fetele au intrat cu lumînările aprin-
se, intonînd un cîntec de o angelică puritate. O problemă
de tradiție și de atmosferă.
Sven Schultz a evocat în lucrarea sa corală — o pasto-
rală — dimineața de vară a țăranului danez, munca sa
rodnică.
Armonii foarte consonante am aflat și în piesele com-
pozitorului Jens Byerre (Unei tinere mame și Floarea
soarelui) cîntec tineresc plin de însuflețire.
Dirijorul Tage Mortensen și pianistul acompaniator
Paul Schoenemann țin cu ușurință, în mînă, acest cor bine
organizat, aceste voci curate, egale, care s-au afirmat cu
simplitate, cu o ținută impecabilă, distinsă. Dar cel mai
mare succes l-au obținut blues-ul din opera Porgy and
Bess de Gershwin în aranjamentul pianistului Schoene-
mann, ca și celebrul blues Bas sin Street — dedicat ora-
șului New-Orleans și în care tînăra solistă Fritze a do-
vedit însușiri interpretative cu totul excepționale atît sub
raportul intonațional cît și ritmic. A fost obligată să bi-
seze aceste piese. Seara s-a încheiat cu o suavă prezen-
tare a cunoscutei piese de Flondor, Somnoroase păsărele,
cîntată în limba română, și care a stîrnit explicabilul en-
tuziasm al ascultătorilor.
Urmărind emisiunile muzicale televizate și aruneînd o
privire asupra acestora în perioada mai-octombrie a anu-
lui curent, am deslușit anumite restructurări demne de
toată atenția, ele urmărind să majoreze eficacitatea artei
sunetelor în sfera educativ-culturală.
Elementul specific al programelor de televiziune este,
desigur, imaginea. Dar asocierea judicioasă a acesteia cu
muzica poate duce la rezultate extrem de importante. Ne
gîndim la atragerea masei largi a telespectatorilor către
noi zone artistice care să stimuleze gustul și pentru alte
compartimente ale muzicii decît cea ușoară, care, în emi-
siile de pînă nu de mult, a avut un rol cu totul precum-
pănitor. Dar Televiziunea a înțeles să stimuleze gustul
34
amatorilor micului ecran și pentru alte genuri muzicale,
printr-o serie de emisiuni asupra eficienței cărora avem
dreptul să fim încrezători și optimiști.
Vom cita, în această ordine de idei, emisiunile săptă-
mînale ale studioului muzical. în cadrul acestuia au fost
și vor fi prezentate opiniile despre muzică ale unor scrii-
tori ca Goethe, Stendhal, Caragiale, Călinescu ș.a. Re-
zonanțele generate de anumite capodopere în spiritul aces-
tor mari oameni de litere, cu exemplificările de rigoare
sînt, evident, de natură să stimuleze interesul telesPecta~
terilor pentru muzica bună. Aceste emisiuni agrementate
cu fotografii de manuscrise, localități, interioare de crea-
ție, săli de concert, stampe de epocă etc. etc. au făcut sa
crească interesul față de ele. Asemenea emisiuni se cer
1 acute însă cu atenție, cu toată competența de rigoare.
Nu lipsesc înregistrările vestite ale marilor noștri inter-
preți ca și ale unor interpreți celebri de peste hotare iar
compozitorii și creațiile de frunte ale muzicii românești
se bucură de emisiuni cît mai atractive.
E de datoria cronicarilor muzicali, de asemenea, să
urmărească și să copuenteze cît mai critic asemenea emi-
siuni.
Biblioteca Academiei Române, biblioteca Centrală de
Stat, bibliotecile Conservatoarelor, muzeele muzicale și
chiar unele colecții particulare cuprind documente muzi-
cale inedite, necunoscute, autografe ale unor celebrități,
fotografii sugestive etc. etc. Ele constituie, de asemenea,
un material bogat de prezentare a muzicii, care atrage
și stîrnește atenția — totul, împletit, cu audiții muzicale
care în chipul acesta ajung mult mai ușor la telespecta-
tori.
Am deslușit în activitatea Televiziunii interesul pentru
muzicalizarea telespectatorilor. Totul este foarte util. Nu-
mai că acest util trebuie împletit cu plăcutul — utile
dulci cum spune, într-un vers celebru, Horațiu.
în domeniul acesta la capitolul lămurirea ,,Tainelor or-
chestrei “ pe primul plan au stat și stau lucrările muzicale
Petrică și Lupii de Prokofiev și Instrumentele din or-
chestră pe baza Variațiilor pe o temă de Purceii de Brit-
ten. Sînt binevenite aceste prezentări ,,pe viu“, ale instru-
mentelor. Aceste două lucrări deosebit de atractive au
interesat chiar și pe telespectatorii avizați.
Operele plastice care au inspirat muzica pot în cazul
televiziunii aduce o contribuție importantă la înțelegerea
anumitor creații și în această privință legătura de pildă
dintre tablourile pictorului Hantmann și Tablouri dintr-o
expoziție de Mussorgski aduce elemente în plus de înțe-
legere și pătrundere a artei marelui muzician rus.
Un alt capitol pe care Televiziunea și l-a propus a-l
realiza este acela al mărturiilor unor muzicieni mai vîrst-
nici, azi încă în viață, despre mari creatori și interpreți
rqmâni dispăruți ca Enescu, Lipatti, Folescu, Georgescu
— la care s-ar cuveni de adăugat și mărturiile lor despre
unii celebri interpreți străini care s-au perindat pe sce-
nele Bucureștiului muzical ca Bruno Walter, Richard
Strauss, Alfred Cortot, Vincent d’Indy etc. etc. Comen-
tarea manierei interpretative a acestor mari muzicieni, cu
exemplificările de rigoare ar favoriza mult înțelegerea
anumitor opere muzicale. O formă nouă de emisiune edu-
cativă constă în prezentarea unor capodopere din litera-
tura universală care au exercitat o mare influență și în
alte domenii ale artei : Romeo și Julietta, Faust, Oedip,
Othello, Carmen, Don Juan, Don Quijotte etc.
Dar nu numai asocierea dintre literatură și muzică, din-
tre plastică și muzică este folosită cu succes. Legătura
dintre coregrafie și muzică suscită și mai bine, desigur,
interesul telespectatorilor. Din acest punct de vedere Te-
leviziunea are un repertoriu imens din domeniul coregra-
fiei care să ilustreze creațiile muzicale, de la dansurile din
Arteziana de Bizet și Invitație la vals de Weber, pînă la
Lacul lebedelor de Ccaikovski, Gisele de Adam, Valsul
de Ravel precum și cunoscutele balete românești de Mihail
Jora, Zeno Vancea etc.
Prezența interpreților noștri de renume, azi universal,
e de dorit să ocupe un loc cît mai important în progra-
mele televiziunii. Interpretările lor ,,în direct“ au atras
și vor atrage interesul majorității celor fideli micului
ecran.
Muzica populară, programată cu luarea în serioasă con-
siderare a necesității unor prezentări cu caracter de or-
ganicitate a dus la emisiuni pe genuri : folclor autentic
tradițional, folclor orășenesc, romanțe și' prelucrări, mu-
zică lăutărească. Aceste prezentări însoțite și de i,magini
au avut și vor avea un interes sporit, aspectul lor, mai
mult sau mai puțin documentar, constituind un element
de atractivitate în plus.
Din această trecere în revistă, sumară desigur, a emi-
siilor muzicale ale Televiziunii, se poate desprinde totuși
preocuparea pentru o îmbunătățire a lor.
J.-V. PANDELESCU
Compozitorii
in mijlocul
artiștilor amatori
în acest an, cel de al IX-lea Concurs al artiștilor ama-
tori de la orașe și sate, s-a desfășurat sub egida puter-
nicului avînt creator al maselor, prilejuit de Congresul
partidului nostru, precum și de sărbătorirea unui pătrar
dc veac de la eliberarea României de sub jugul fas-
cist. Efervescența, obișnuită la marile manifestări ale
artiștilor amatori, a atins însă o culme greu de imagi-
nat : peste 11 000 de formații, mii de soliști de toate
genurile artei, au dovedit că scepticismul manifestat re-
cent de unii comentatori, a fost combătut de însăși
realitatea artistică. Mai mult. Județele care nu aveau
experiența marilor concursuri, au arătat o forță neobiș-
nuită de organizare, demonstrînd totodată setea poporu-
lui nostru pentru practicarea artei, din aceasta ieșind în
evidență tot mai multe talente autentice, care vor fi va-
lorificate — fără îndoială — și mai bine, în viitor. în-
săși finala Concursului a trebuit să se desfășoare pe un
parcurs mai lung decît cel anterior, iar din cauza unui
mare număr de formații prezente în această fază — circa
500 —, juriul a fost dispersat în trei săli, fenomen fără
precedent în istoria Concursurilor de amatori !
Desigur că această efervescență nu a putut lăsa indi-
ferenți pe compozitorii noștri. Uniunea Compozitorilor a
venit în sprijinul mișcării artistice de amatori prin dife-
rite forme. Concursul de creație, instituit în luna mar-
tie, a dat roade bune, multe din cîntecele premiate aci
fiind incluse în repertoriile corurilor. Uniunea a apelat
la un număr de 25 de creatori pentru a merge pe teren
și a sprijini formațiile muzicale, apel care a fost înțeles
și tradus în faptă. Este semnificativă recenta declarație
a președintelui Uniunii Compozitorilor, Ion Dumitrescu,
făcută cu ocazia deschiderii finalei Concursului : „Marea
sărbătoare a artiștilor amatori este un minunat prilej de
a ne bucura privind și ascultînd artă autentică, țîșnită
din adîncurile istoriei acestui harnic și cutezător popor.
Cîntecul ne-a însoțit întotdeauna în clipe de mare fe-
ricire și chiar la tristețe, înaripîndu-ne și dîndu-ne curaj.
Trecerea în revistă a celor mai bune formații selecțio-
nate dintre cele mai bune este în același timp o sărbă-
toare a noastră, a compozitorilor, bucuroși să auzim cîn-
tecele noastre interpretate de oameni atît de talentați,
dăruiți din tot sufletul acestei nobile preocupări. Legă-
turile dintre artiștii amatori și compozitori, muzicologi,
dirijori, sînt dintre cele mai strînse, noi venind bucuroși
în mijlocul lor, ajutîndu-i în șlefuirea cîntecelor pe care
le interpretează. Vom vedea acum și roadele acestei apro-
piate colaborări care s-a statornicit în acești ani“.
Am ținut să cunoaștem cîteva opinii asupra realită-
ților artistice de masă, găsite pe teren de compozitorii
noșfri, puncte de vedere în urma cărora se pot desprinde
concluzii utile pentru activitatea viitoare a interpreților
amatori. Am adresat deci cîtorva dintre cei 25 de com-
pozitori, următoarele întrebări :
I.	Care este nivelul artistic interpretativ al forma-
țiilor pe care le-ați vizitat ?
IJ. Ce părere aveți despre repertoriul abordat de an-
samblurile muzicale ?
III.	în ce a constat aportul dv., în calitate de creator,
de muzicolog, de interpret ?
IV.	Ce sugestii aveți, pentru ca în viitor munca artiș-
tilor amatori din centrele vizitate, să se ridice la un nivel
calitativ superior ?
Cu amabilitate, au răspuns acestei anchete :
RADU PALADI
I.	Activitatea mea cu formația corală a căminului cul-
tural din comuna Putna, soldată prin decernarea titlului
de Laureat la Concursul VIII de amatori, m-a angajat
moralmente să nu abandonez munca respectivă. Continui
deci să lucrez cu acest cor, care se situează la un ridicat
nivel valoric, dovedit în diferite împrejurări, pe scene
sau la manifestațiile populare în care a fost solicitat să
cînte. Muzicalitatea înnăscută a coriștilor, experiența do-
bîndită de ei la concursurile precedente, ca și tenacitatea
lor, au putut elimina greutățile de intonație, de emisie
sau de ritmică.
II.	Cele expuse mai sus au constituit motivele princi-
pale pentru ca repertoriul din acest an să cuprindă lu-
crări de o dificultate mărită. Aș aminti printre lucră-
rile abordate „Miorița" lui Paul Constantinescu, sau „în
adîncuri", de Ralph Vaugham Wiliams, în primă audiție
la noi în țară. Paul Constantinescu și alți compozitori
moderni interpretați de un cor de cămin cultural ! Cine,
și-ar fi putut imagina acum 25 de ani aceste fapte
aproape de necrezut ? Cu această ocazie, din experiența
făcută cu corul de la Putna a reieșit pentru mine cît
se poate de limpede că formațiile de amatori, alcătuite
în exclusivitate din membri lipsiți total de cunoștințe ele-
mentare teoretice-muzicale, au o capacitate surprinzătoare
în asimilarea unui repertoriu dificil, precum și potențe
interpretative remarcabile, care pot sta alături de cele
35
mai bune realizări ale ansamblurilor similare profesio-
niste. Iată de ce, cred eu, va trebui să privim cu alți
ochi, însăși creația noastră dedicată ansamblurilor corale
dc masă. Ele au evoluat enorm și deci, cîntecele care ie
sînt adresate trebuie să urmeze aceeași evoluție.
III.	Activitatea se desfășoară în condiții uneori nefa-
vorabile. Dificultatea cea mai mare constă în regulari-
tatea repetițiilor, ținînd seama că unii dintre ei sînt mun-
citori în fabrici, alții în agricultură. Totodată, lipsa unor
oameni pricepuți în ale muzicii, pe aceste meleaguri,
mi-a cerut sacrificii personale destul de mari. Repar-
tizarea, în viitor, a unor cadre muzicale, în mod judicios
pentru fiecare județ în parte, găsirea unor mijloace mai
bune de organizare a schimburilor la fabrici, pentru
muncitorii care vin la repetiții, aflarea timpului optim
pentru desfășurarea concursurilor cînd perioada agricolă
nu este în plină desfășurare și altele, ar putea duce la
o activitate și mai susținută, mai calitativă, fără efor-
turi prea mari, munca culturală îmbinîndu-se astfel de
minune cu producția.
IV.	Am scris o lucrare corală, dedicată ansamblului
de la Putna. Țin să atăt că posibilitățile artis-
tice ale poporului nostru ne îndreptățesc și chiar ne
obligă să ne intensificăm sprijinul, pe care noi, muzicie-
nii de profesie, interesați în dezvoltarea muzicală a ma-
selor, trebuie să-1 acordăm. Orientîndu-ne just, fără a
supra-evalua, dar nici a sub-evalua capacitățile artistice
populare, va trebui să dovedim exigență față de inter-
preți, dar în același timp o dăruire fără rezerve din
partea noastră. Numai astfel putem fi convinși că ne-am
împlinit menirea, că am putea atinge un scop final, atît
pe plan artistic, cît și uman și patriotic !
WALTER MIHAI KLEPPER
I.	Cîteva aspecte pozitive s-au ivit în cursul vizitei
mele în centrul Reșița : un mare număr de participanți
la actul artistic, preocuparea intensă pentru muzica
populară și deosebitul interes manifestat de publicul
spectator. Calitatea artistică a interpreților s-a putut evi-
denția îndeosebi la taraful Casei de Cultură din Reșița
și dirijorul său Nicolae Perescu, pe care îl consider un
artist desăvîrșit al genului, ca și — în general — la
soliștii de muzică populară. Este de relevat faptul, că
și interpreții de muzică ușoară s-au prezentat bine, în
condiții mulțumitoare, ca intonație, ritmică și calități vo-
cale. Din păcate, celelalte formații pe care le-ar/i vizio-
nat au manifestat o slabă exigență în ceea ce privește ni-
velul arfistic la care ar trebui să se situeze după 25 de
ani de muncă culturală artistică de masă.
IV.	în general, spectacolele se bucură de succes. Cu
toate acestea, țin să semnalez și cîteva lipsuri, de care
ar trebui să se preocupe mai îndeaproape forurile respec-
tive din această regiune a țării. Astfel, formații cu o
veche tradiție ca Orchestra simfonică și Corul Combi-
natului Metalurgic din Reșița nu au mai apărut în
concurs, fiind lăsate să se desființeze. Personal, consider
că aceasta este o gravă lipsă a celor ce răspund de acti-
vitatea culturală reșițeană. Și fanfara, odinioară o for-
mație puternică și capabilă, s-a prezentat în acest con-
curs foarte slab, accentuînd și mai mult dezinteresul care
domnește la Reșița pentru o muncă culturală de masă
mai profundă. Spectacolele formațiilor artistice de ama-
tori au în general lungimi obositoare. Eliminarea unor
interpreți sau a unor nUfmere de slabă calitate artistică
va duce neîndoios Ia o exigență artistică, din aceasta
avînd de cîștigat atît publicul cît și artiștii autentici ce-și
desfășoară talentul pe diferite scene ale Banatului. De
asemenea, îngrijirea permanentă a patrimoniului instru-
mental nu constituie din păcate o preocupare pentru
culturalii reșițeni. De pildă, pianul de concert, pe care
au cîntat de-a lungul timpului interpreți de o valoare
recunoscută, se află într-o stare de totală neîngrijirc.
Acestea, ca și altele dintre cauzele care au făcut ca
activitatea muzicală din Reșița să decadă, au constituit
obiectul discuțiilor mele cu conducătorii culturali locali.
Sînt hotărît să particip la redresarea activității din acest
centru și pentru aceasta mi-am propus în planul meu dc
lucru, o viitoare deplasare din care sper că mă voi putea
întoarce cu rezultate îmbucurătoare.
CONSTANTIN PALADE
I. La Timișoara am putut audia un mare număr de
formații artistice de amatori, de diferite genuri, de la
orchestre de .muzicuțe pînă la echipe de dansuri sau bri-
găzi de agitație. Din păcate, în general, nivelul artistic
— • comparativ cu anii trecuți — a fost mai slab și lipsit
dc entuziasm. S-au remarcat cîteva elemente solistice,
bine dotate, în genul vocal și instrumental. Corurile din
Igriș și din Ceacova ne-au putut reaminti tradiția necon-
testată a Banatului, în acest iubit, răspîndit și folositor
gen al muzicii, iar celelalte formații au vădit lipsuri des-
tul de serioase, ca repertoriu, interpretare și ținută artis-
tică. Muzica populară și-a găsit un demn reprezentant în
taraful „Făgetul* (dirijor Preda Achim), iar muzica
ușoară, deși instrumentiștii sînt dotați, nu a satisfăcut
pc deplin. O notă dominantă au avut-o echipele de dan-
suri populare, aproape toate participantele fiind de un
ridicat nivel interpretativ. în general însă, după cum
am mai arătat, am rămas decepționat de calitatea artis-
tică actuală, ținînd seama de realizările obținute în tre-
cut. Cred că o muncă mai stăruitoare, dusă în această
direcție de forurile competente ar putea elimina cu ra-
piditafe toate aceste lipsuri, căci principalul element —
omul — există, Banatul fiind unul din centrele țării care
nu duce lipsă de talente și oameni pricepuți în meseriile
artistice.
IV.	Am discutat cu cadrele competente de aci, cîteva
din problemele care ar trebui să constituie obiectul unor
semnale de alarmă. Dar în afară de acestea, aș dori să
subliniez convingerea mea că în unele locuri munca
cultural-artistică de masă nu mai constituie o preocu-
pare permanentă, ci mai curînd o obligație de concurs.
în ceea ce privește genul de fanfară, Banatul — odi-
nioară vestit prin formațiile sale — focar de autentică
cultură de masă, a părăsit aproape cu desăvîrșire obi-
ceiul concertelor în parcuri, la diferite manifestări etc.
Motivele sînt multiple, dar cel mai important cred că îl
constituie insuficienta preocupare pentru o creștere per-
manentă a cadrelor tinere, în special dirijorii de fan-
fare.
Iată în rezumat ceea ce îi lipsește astăzi Timișoarei :
cadre însuflețite de ideea muncii culturale de masă,
oameni care să înțeleagă necesitatea stringentă a practi-
cării și înțelegerii artei de către popor. Aceasta este
,,cheia* pentru o mai bună desfășurare în viitor a pro-
cesului artistic de masă din Banat, la care voi lua parte
cu dragă inimă oricînd voi fi invitat.
36
ZAHARIA POPESCU
CAMELIA DĂSCĂLESCU
I. La Suceava, într-un interval dc o săptămînă, am
audiat mai multe formații muzicale ca : grupuri vocale,
coruri, orchestre populare, formații de muzică de cameră,
soliști vocali și instrumentali, echipe de dansuri etc. Toate
acestea au arătat o dragoste marc pentru practicarea
artei, dar nivelul artistic la care s-a ajuns azi nu este
tocmai cel pc carc-1 așteptam. Trebuie însă să arăt
că sucevenii se află abia la începutul acestui drum spi-
nos, dar frumos, care se numește interpretarea dc masă
a culturii și artei. Iată dc cc trebuie să acordăm tot
sprijinul pentru ca aceste meleaguri să aibe soli artistici
tot atît de pricepuți, pe cît sînt de vestite locurile istorice
pc care le parcurgem pas cu pas. Talentul elementelor
componente ale corurilor din Fălticeni și Suceava, lasă să
se întrevadă că în viitor, nivelul artistic propus va putea
fi atins fără prea multe piedici. O mențiune specială me-
rită Corul de cameră al Municipiului Suceava și dirijo-
rul său Ștefan Pintilie, pentru muzicalitatea deosebita,
intonația și ritmica fără cusur, relevată în timpul repe-
tițiilor. Sînt convins că de această formație se va vorbi
foarte mult în cadrul celui de al IX-lca Concurs.
II.	Fiind vorba doar de un început, formațiile corale
au inclus în repertoriul lor lucrări fără dificultăți — cu
excepția corului de cameră, care interpretează piese pre-
clasice și moderne — dar cele care au fost alese sînf
îngrijit interpretate. Desigur, că în viitor, va trebui să
fie dusă o muncă perseverentă pentru creșterea exigenței
în abordarea repertoriului. Un amănunt. în majoritatea
locurilor, se tinde mai mult spre muzica ușoară, lăsîn-
du-se la o parte din ce în ce mai mult din păcate,
muzica corală. La Suceava faptele se petrec invers. în
momentul dc față există extrem de puține formații de
muzică ușoară, înființîndu-se în schimb coruri puternice,
cu elemente alese cu multă grijă. Fapt cu totul pozitiv,
dacă ținem seama de greutatea înființării unei formații
corale. Se pare că sucevenii își dau pe deplin seama de
faptul că ansamblul coral constituie baza educației mu-
zicale de mase. Și pentru aceasta merită felicitări J
III.	Ca interpret, am repetat — practic — cu mai
multe formații : C.I.L. și C.S.H. Suceava, corul din Făl-
ticeni etc., arătînd dirijorilor locali ce trebuie să facă și
cît să pretindă de la un cor nou înființat. Am prelucrat
pentru trei grupuri vocale un cîntec din folclorul local
care a și fost însușit de aceste formații, angajîndu-mă tot-
odată să trimit cîteva prelucrări, din melodiile care mi-au
fost recomandate cu acest prilej. Am luat parte la cîteva
consfătuiri ale Comitetului Județean de Partid, unde
mi-am expus părerea asupra situației actuale a artei ama-
toare din Suceava.
IV.	Trebuie semnalată lipsa acută de cadre de specia-
litate care persistă în județul Suceava. Oare nu este păcat
că există oameni care vor să cînte, să închege formații
muzicale și nimeni nu poate să le ofere o îndrumare și
o asistență de specialitate ? Cu atît mai necesar devine
sprijinul pe care noi, compozitorii, ar trebui să-1 acor-
dăm într-un raport și mai mare decît l-am făcut pînă
acum !
I.	La Brăila există mai multe formații de muzică
ușoară, corală și de cameră. Orchestrele de muzică ușoara
sînt alcătuite fie din suflători proveniți din fanfarele mi-
litare, fie din instrumente obișnuite pentru acest gen,
dar aproape toate suferă la capitolul organizare. Din
această cauză, nivelul artistic nu este întotdeauna cores-
punzător, cu cîteva excepții, ca de pildă formația de la
Clubul Combinatului de Celuloză și Hîrtie, sau tînăra or-
chestră de gen ,,bcat“ de la Clubul Progresul, căreia îi
întrevăd un frumos viitor. Nu e mai puțin adevărat că
suflătorii sînt obișnuiți cu muzica militară și din această
cauză formațiile care au recurs la asemenea combinații
sună ca genul de muzică de fanfară, departe de acela de
muzică ușoară. Aci mai trebuie muncit mult și bine, dar
fără îndoială cu foloase rapide, deoarece există din plin
elemente suficient de dotate,
II.	Datorită cauzelor dc mai sus, repertoriul nu este
prea bogat și mai ales deloc nou, el fiind deseori de o
factură ușor desuetă. în timpul petrecut la Brăila, am
lucrat cu soliștii și orchestrele la un nou repertoriu, pentru
unii cu rezultate imediate, pentru alții — din păcate —
cu mai puține foloase, înccrcînd totodată să explic inter-
pretilor că muzica ușoară trebuie filtrată prin minte, prin
metode tcoretice-științifice și nu doar „de la ureche“.
Sper că datorită sugestiilor mele, formația Clubului Șan-
tierului Naval va lua un caracter de dixiland, elimi-
nîndu-se astfel elementele necorespunzătoare care nu au
nimic comun cu maniera de interpretare a muzicii ușoare.
IV. O mai intensă preocupare în acest domeniu, așa
cum se dovedește în muzica corală, cu corul bărbătesc din
acest oraș, va duce fără doar și poate la rezultate remar-
cabile, cu condiția ca formațiile existente să fie îndrumate
de specialiști ai genului. în această privință, trebuie arătat
că deși Brăila se află la o mică distanță de Galați, unde
există un teatru dc estradă, ea nu este vizitată de diri-
jorii sau instrumentiștii de o valoare recunoscută din ora-
șul învecinat. Mai există încă multe regiuni care au ne-
voie de o îndrumare atentă, permanentă și de specialitate,
așa îneît, socotesc că pe plan central ar trebui organizată
această asistență sub toate raporturile, folosindu-se cît
mai judicios cadrele existente din localitate sau din
împrejurimi.
ION VINLILĂ
I.	în județul Caraș-Severin, un nivel artistic interpre-
tativ deosebit a fost atins în special de tarafuri, soliștii
vocali și instrumentali, echipele de dansuri populare și
formațiile de estradă. Ași dori să semnalez satisfacția pe
care mi-a prilejuit-o audierea tarafului din comuna To-
pleț, precum și formația de estradă a Clubului Uzinelor
Oțelul Roșu. Din păcate, formațiile corale au fost ca și
inexistente, prin aceasta dovedindu-se o slabă preocupare,
ba chiar un dezinteres total în acest extrem de important
domeniu al muzicii. Dacă în privința muzicii populare și
ușoare, factorii de răspundere care conduc cultura acestui
județ merită toate laudele, în privința muzicii culte ei
trebuie să reflecteze mai adînc asupra importanței și sem-
nificației pe care o pot avea aceste genuri asupra dez-
voltării culturale a cetățenilor,
37
II.	Repertoriile au cuprins muzică populară de esență
mai veche, ca și din folclorul nou. Un plus de vigurozi-
tate l-au dat soliștii și dansatorii din jurul Caransebe-
șului, care au dovedit virtuozități la saxofoane, trompete,
fluiere sau muzicuțe, ori în vîrtejul frumoaselor noastre
dansuri populare. Melosul românesc a ieșit cît mai preg-
nant în relief, datorită minunatelor talente populare, de
care este plin acest județ căruia îi întrevedem o fru-
moasă ascensiune în culegerea și interpretarea folclorului
nostru. Grupurile vocale audiate au demonstrat în schimb
nevoia acută de specialiști, care ar trebui să valorifice
melodiile populare, aidoma cum au făcut marii noștri
creatori înaintași de prin aceste locuri. Nevoia de muzi-
cieni îndrumători în toate genurile de artă se resimte de
altfel la tot locul și tocmai de aceia, socotesc că trimi-
terea mea în acest județ s-a făcut în mod deliberat și jus-
tificat. Ar fi bine, după părerea mea, ca și alți compo-
zitori sau muzicologi să poposească pe aci și să dea un
sprijin mai eficient, pe o perioadă mai îndelungată, cu
rezultate concrete și folositoare.
GEORGE DERIEJEANU
I. Din județele Hunedoara și Argeș, pe care le-am vi-
zitat recent, socotesc că nivelul artistic cel mai ridicat
a fost atins de corul de cameră al inginerilor din Brad,
care datorită unei munci continue și susținute — sub con-
ducerea prof, Silviu Olaru — a ajuns să interpreteze un
repertoriu de 30 piese, de la preclasici pînă la roman-
tici, de la compozitorii români înaintași, pînă la cei mo-
derni. Dar, aproape aceleași cuvinte le-ași putea spune
și despre corul mixt al Filaturii „Musceleana“ din Cîmpu-
lung-Muscel, formație cu deosebite posibilități artistice in-
terpretative. Nu e mai puțin adevărat că tocmai acolo
unde mă așteptam să găsesc cel mai ridicat nivel artis-
tic, adică la corul Combinatului Siderurgic Hunedoara,
laureat de cîteva ori la concursurile de amatori, am aflat
— cu regret — o lîncezeală și o delăsare totală, pentru
aceasta existînd însă și oîteva motive obiective. Așa dar,
aceste două județe, puternice focare de muzică corală,
au dezvoltat și alte centre muzicale decît cele tradi-
ționale, fapt pozitiv ce trebuie subliniat. Doar că această
dezvoltare ar fi trebuit să nu stînjenească și activitatea
vechilor formații de o recunoscută valoare artistică.
II. Depinde. în anumite locuri repertoriul e nou, variat,
interesant. în altele dimpotrivă, piese învechite, simpliste...
Cert este că mai peste tot domnește o serioasă lipsă de
informare asupra creației actuale, autohtonă și mai ales
universală. Se comandă prelucrări la un nivel artistic
discutabil, care este cu mult în urma posibilităților mem-
brilor formațiilor, ca de pildă corul minerilor din Ghelar.
Un aspect din cele mai dezolante îl constituie „acompa-
niamentul* muzical la dansurile naționale. Aceste forma-
ții nu beneficiază — din păcate — de partituri originale,
scrise anume pentru dansurile cu temă, sau cele folclorice,
special elaborate. Și este păcat de frumusețea coregrafiei
și costumației, care se mișcă pe scenă în acompaniamente
searbede, ale unor melodii învechite, cîntate de cîte un
taraf prăfuit în interpretare. Iată deci, că problemele de
repertoriu continuă să fie... probleme și nu pot înțelege
din ce motive creația noastră valoroasă nu este scoasă la
lumină, tocmai de către cei căreia îi este destinată, adică
38
de interpreții amatori. Continuă deci deficiența de popu-
larizare a muzicii de mase românești, deficiență semnalată
de ani de zile și împotriva căreia s-au luat prea puține
și hotărîte măsuri, după cum se poate observa,
III.	în afara îndrumărilor pe care le-am dat ca dirijor,
m-am angajat să trimit corului din Hunedoara o piesă
promovată la ultimul concurs de creație al Uniunii Com-
pozitorilor, o lucrare pentru muncitorii forestieri din Cîm-
pulung-Muscel și trei miniaturi pentru corul inginerilor
de la minele de aur din Brad. Cunoscînd posibilitățile in-
terpretative ale acestor formații, mă voi strădui ca stilul
și nivelul creațiilor ce le voi trimite, să fie cît mai apro-
piate de ceea ce pot și doresc interpreții amatori să
cînte.
IV.	De curînd s-a desfășurat faza finală a concursului
afectat Cineoluburilor amatoare. Trebuie arătat că foarte
puține filme au avut privilegiul unei ilustrații muzicale
românești adecvate. Sîntem la început în această ramură
artistică amatoare, dar tocmai de aceea consider că tre-
buie puse baze temeinice, pentru ca producțiile viitoare
de filme din cadrul cluburilor sindicale, să beneficieze de
muzică ilustrativă corespunzătoare. în această privință, o
discuție între Uniunea Compozitorilor și aceia care în-
drumă și sprijină cinecluburile amatoare, ar fi cît se
poate de binevenită. în altă ordine de idei, numeroși di-
rijori de formații muzicale sînt — în momentul de față —
depășiți de valoarea corurilor precum și a lucrărilor pe
care ar trebui să le includă în repertoriu, un caz tipic
petreeîndu-se la Hunedoara, după plecarea valorosului di-
rijor C, Ungureanu. Oare nu se mai poate face nimic în
această privință ? Oare Conservatoarele noastre nu pot
furniza numărul de elemente trebuincios mișcării artis-
tice amatoare ? Aceste ca și alte probleme, ar trebui dis-
cutate mai mult decît se face în prezent !
HARRY BRAUNNER
I.	în timpul vizitei mele de îndrumare făcută la Tîrgu
Mureș, am asistat la repetiții diverse, precum și la faza
județeană a Concursului de amatori. Am avut astfel pri-
lejul de a lua contact nemijlocit cu instructorii, cu mem-
brii echipelor artistice, am putut să-mi dau seama dc
felul în care se desfășoară .munca și de atmosfera care
domnește în sînul formațiilor artistice de amatori, în fine,
să am un prețios schimb de vederi cu conducătorii cultu-
rali ai județului. De la început trebuie să arăt că am
fost plăcut impresionat de seriozitatea cu care se mun-
cește la pregătirea echipelor, entuziasmul interpreților
amatori care după 8 ore de lucru în întreprinderi și in-
stituții vin la repetiții cu plăcere și interes, avînd o par-
ticipare activă. Este cea mai bună dovadă de setea cultu-
rală manifestată de poporul nostru, căreia oamenii de artă
trebuie să-i răspundă așa cum se cuvine. Disciplina și răb-
darea de care au dat dovadă la repetiții membrii ansam-
blurilor artistice amatoare, este cea mai bună chezășie
pentru atingerea în final a unui ridicat nivel interpre-
tativ.
II.	Ținînd seama că în acest județ trăiesc în deplină
armonie români și maghiari, este normal ca repertoriile
formațiilor artistice sa oglindească acest fapt. Nenumărate
echipe de dansuri, formate din muncitori maghiari aveau
integrate în repertoriul lor jocuri românești, după cum
formațiile românești executau cu brio dansuri populare
maghiare. în același spirit dc bună înțelegere între na-
ționalitățile conlocuitoare, unele cîntcce maghiare pre-
zentate în formă solistică, aveau și text românesc. Echi-
pele celelalte, ca brigăzile artistice de agitație și-au alcă-
tuit programele cu numere în ambele limbi. Iată deci,
că aci arta oglindește de minune realitatea și se inspiră
din ea, Cît despre lucrările audiate, ele s-au prezentat la
un nivel artistic acceptabil, strălucind în special coregrafia
populară. Dimpotrivă, în ceea ce privește soliștii dc muzică
ușoară, am avut prilejul — din păcate — să constat unele
tendințe de vedetism. De asemenea, abuzul excesiv de ghi-
tare electrice devine dăunător însuși acestui gen muzical.
Din discuțiile avute cu factorii responsabili ai artei mu-
reșene, s-au desprins anumite hotărîri judicioase care,
desigur, vor putea îndrepta lucrurile într-o bună măsură.
IV. Cîteva coruri valoroase s-au destrămat de-a lungul
timpului, cum ar fi acela din comuna Brîncovenești. S-ar
putea alcătui aci, pe meleagurile mureșene, cu ajutorul
unor vestiți lăutari-rapsozi, un repertoriu antologic. S-ar
mai putea face multe, deoarece cadre dc specialitate nu
lipsesc, muzicienii și folcloriștii din Tîrgu Mureș avînd o
valoare recunoscută. Iată cîteva dintre problemele pe care
le-am discutat cu conducerea județului și care sper că nu
vor rămîne fără rezultat. Astfel, deplasarea mea la Tîrgu
Mureș nu va fi fost zadarnică, ci numai spre folosul pro-
pășirii artei mureșene,	'
ION TOLAN
I. Mai multe zile de deplasare, mi-au prilejuit o cu-
noaștere temeinică a județelor Satu Mare, Baia Marc și
Hunedoara. Repertoriul abordat s-a desfășurat la un nivel
artistic destul de ridicat, în care au excelat corul de ca-
meră al Casei de Cultură din Satu Mare, precum și omo-
nimul său din Cărei. Dansatorii de la Sindicatele din Ne-
grești au demonstrat virtuozități și ritmuri extrem de
interesante. Fanfarele din Baia Mare și Baia Sprie au o
activitate susținută, din timpuri mai vechi, dovedind cu
acest prilej că tradiția minerilor și plăcerea lor de a
avea asemenea formații muzicale se perpetuează. Aș mai
putea adăuga aci, corul căminului cultural din Bîrsana,
care împreună cu Corul Casei de Cultură din Sighetul
Marmației, au completat tabloul artei muzicale culte băi-
mărene, ce s-a prezentat acceptabil. Cu alte cuvinte, prin
aceste locuri, dansurile folclorice ca și cîntecul omofon
excelează, iar muzica cultă face pași timizi dar siguri,
spre afirmare.
III.	în dorința fermă de a repune pe picioare cîteva
formații de fanfară am răspuns la apelul Uniunii
Generale a Sindicatelor și, la Petroșeni, sau în alte
orașe miniere din Valea Jiului, am identificat situația
reală a ansamblurilor. Din cele zece fanfare existente, ju-
mătate activează susținut, iar cealaltă jumătate sporadic,
doar la anumite manifestări. Pentru a 40-a aniversare a
grevelor de la Lupeni se va pregăti din timp un concert
comun cu toate fanfarele. Mi-am luat angajamentul
să dirijez și să pregătesc acest concert, fapt pen-
tru care mă voi deplasa deseori în Valea Jiului. Sînt
convins că deplasarea mea în centrele amintite, a avut
darul să stimuleze pe conducătorii culturii județene, în
reîntinerirea acestui iubit și vechi gen muzical românesc,
care este fanfara.
NICOLAE VALERIU
I.	La Turnu Severin am vizionat diverse formații, cele
mai multe de muzică ușoară. Ele posedă elemente foarte
bune, unele dintre ele chiar excepționale, așa îneît nivelul
artistic poate fi din cel mai ridicat. Am spus poate, de-
oarece și aci există încă serioase lipsuri asupra cărora mă
voi opri ,mai mult.
III.	Am susținut repetiții cu mai multe formații. Pe
unii dintre dirijori care-și orchestrează singuri lucrările,
i-am sprijinit în această direcție. Am armonizat un cîntec
popular oltenesc pentru grupul vocal feminin al Șantie-
rului Naval Turnu Severin, Acestea, ca și alte piese pe
care m-am angajat să le trimit în viitor, au constituit
aportul meu de creator și interpret.
IV.	Doresc să subliniez de la început, că prin aceste
locuri am găsit talente autentice pentru muzica ușoară,
unele dintre ele depășind chiar pe anumiți soliști bucu-
reșteni bine cunoscuți. Totuși, calitatea de ansamblu a in-
terpretării lasă de dorit. Cauzele sînt multiple dar în pri-
mul rînd aș nota dezorganizarea repetițiilor. Nu există
planuri de repetiții care să fie controlate, sau dacă for-
mațiile se prezintă, totuși sînt incomplete. Pe toată
durata șederii mele la Turnu Severin, nu am putut
asculta nici măcar o singură dată o formație care să aibă
toate elementele componente. Dirijorii sînt foarte slab
pregătiți. Ei nu au spre documentare metode moderne
de jazz, sau altele similare. Consider că Editura muzicală,
sau Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor
ar trebui să tipărească într-un tiraj mare, asemenea me-
tode. Există de asemenea o mare lipsă de material or-
chestral și de aranjamente pentru diferite form'ații,
Aceasta face pe dirijori să apeleze la un repertoriu
străin, în dauna creației muzicale românești, a cărei lipsă
în alcătuirea programelor este pregnantă. Consider că
Uniunea Compozitorilor și alte foruri competente, ar pu-
tea elabora și răspîndi astfel de materiale cerute la tot
locul. în acest fel, nu s-ar mai putea reproșa compozito-
rilor că nu scriu pentru diferite formații și repertoriul
autohton ar propăși neîncetat chiar la cele mai mici
formații.
în încheiere, socotesc ca bine venită și strict necesară,
trimiterea de oameni de specialitate în domeniul muzicii.
Atît doar, că în afară de compozitori s-ar putea găsi o
metodă stimulatorie și pentru alți diferiți muzicieni, care
să se deplaseze periodic în anumite centre. Din aceasta
ar avea de cîștigat în primul rînd acțiunea de ridicare a
bunului gust artistic al maselor de interpreți și ascul-
tători.
După cum se poate lesne observa, din relatările de mai
sus, reiese că arta interpreților amatori se desfășoară în
mod diferit pe teritoriul diverselor județe. Desigur că
acest fenomen este normal, nu peste tot existînd aceeași
experiență și același număr de specialiști. în toate locu-
rile există o multitudine de talente muzicale și în același
timp o acută lipsă de cadre, Devine deci cu atît mai
ciudată existența lipsurilor semnalate nu o dată și delă-
sarea forurilor diriguitoare ale artei amatoare. O discu-
ție publică cu specialiștii trimiși pe teren, ar fi bine-
venită.
(anchetă realizată de Claudiu Negulescu)
39
DIN TARĂ
____♦___
Timișoara muzicala
Cibinium— 1969
Colocvii brașovene
Timp de 9 zile — din 24 mai pînă la 1 iunie — în
orașul de pe malurile Begăi, centru de îndelungată tra-
diție spirituală al țării noastre, s-a desfășurat prima edi-
ție a festivalului Timișoara muzicală*', festival ce s-a
impus ca o verificare a potentelor artistice interne, cu
consecințe în sondarea capacității de receptivitate actuală
a publicului Timișorean.
Sub aspectul participărilor, deși Opera și Filarmonica
au constituit principalii susținători ai manifestărilor, nu
au lipsit totuși suficiente prezențe, oaspeți din țară sau
străinătate : violonistul Ion Voicu, tenorul Ion Dacian,
tenorul austriac Giuseppe Zampieri, formația ,,Muzica
Nova“, pianiștii And re Gorog — Franța, Alexandru
Yener, — Austria, Vladimir Crpan — Jugoslavia, Or-
chestra Filarmonicii din Skopje.
Programarea, care a evitat suprapunerile, a îngăduit
la rîndul său, celor interesați, posibilitatea de a urmări
integral desfășurarea festivalului, al cărui caracter ete-
rogen fusese dintr-un început destinat să satisfacă în-
tr-un mod multilateral preferințele și cerințele publicului.
Dar dacă varietatea genurilor muzicale, ca stil sau
epocă, grefată la rîndul său pe o varietate a formelor
de manifestare, concert simfonic, coral, cameral, recital,
operă, operetă, balet, a servit în mod real ideia unui
anumit mod de organizare a unui festival, în schimb re-
pertoriul prezentat a corespuns mult mai puțin impe-
rativelor pe care le presupune o asemenea inițiativă de
anvergură. Cu mici excepții, repertoriul în general atît
al invitaților cît și al formațiilor locale, nu a oferit
evenimente muzicale, nici ca amploare, nici ca noutate
în adevăratul sens al cuvîntului, ne depășind caracterul
obișnuit al unei stagiuni curente. Referirile nu vizează
scena lirică timișoreană, care mai ales prin cele două
premiere prezentate a servit în mod virtual ideia festi-
valului timișorean.
Lohengrin de Wagner
Urmărind specificul viziunii wagneriene francezii
Humbert Camerlo — regizorul spectacolului — și pic-
torul scenograf Vladimir Jedrinsky prin folosirea rigu-
roasă a unei gestici sobre și a unei înscenări în care
spațializarea mitică tinde spre maximă simplificare, au
căutat să redea personajelor în primul rînd dimensiu-
nea lor umană și reală. Predilecția pentru static în re-
zolvarea situațiilor scenice, caracterul oratoria! al mon-
40
tării, concentrează în același timp permanent atenția
asupra realizării pur muzicale. Sub acest ultim aspect,
premiera timișoreană a fost asigurată de o distribuție
poate nu întotdeauna omogenă în ceea ce privește so-
luționarea în mod continuu și la nivelul cel mai cores-
punzător virtualelor dificultăți ale partiturii. Afirmația
nu urmărește o generalizare, soprana Miarieta Grebenișan
ca și baritonul luliu Mare rclevînd calități interpreta-
tive care se cuvin elogiate — și mă refer la frumusețea
timbrală, forța de pătrundere, la rezistența vocală, în
plus la M-arieta Grebenișan făcîndu-și loc o admirabilă și
deosebit dc muzicală înțelegere pentru conducerea fra-
zei wagneriene.
Desfășurat sub bagheta dirijorului Mihai Beleavccnco-
Popescu, spectacolul cu opera Lohengrin dc Wagner este
o reușită a scenei lirice timișorene, ce solicită totuși în
continuare punerea la punct a integrității interpretative
(orchestra în primul rînd).
Cît privește premiera Chore a studioului dc balet con-
temporan al operei timișorene, ca s-a detașat drept cea
mai originală și poate chiar cca mai importantă mani-
festare a festivalului. Pornind dc la pagini reprezenta-
tive din creația lui Bach, Messiaen, Ceaikovski, Mahler,
Webcrn, Tibcriu Olah, Aurel Stroe, Theodor Grigoriu,
artiștii timișoreni au căutat aflarea unor noi soluții co-
regrafice, bazate pe armonizarea mișcării libere, de o
plastică aluzivă la noi principii estetice. Fără a părăsi
total limbajul baletului clasic, preocuparea principală a
urmărit revalorificarea vechiului dans ritual. Spectacolul,
merit în primul rînd al coregrafului Alexandr Schnei-
der, oferă o înlănțuire de imagini metaforice, de na-
tură simbolică, în cuprinsul cărora printr-o maximă
funcționalizare a mișcării, prin abstractizări, remarcabile
uneori ca forță de sugestie, balerinii încearcă spațiali-
zarea unor sensuri filozofice, cu semnificații ex-tempora.
Urmărind reîmprospătarea, reînviorarea vieții muzi-
cale timișorene, festivalul a dezvăluit totodată faptul că
ar trebui insistat asupra educării unei înțelegeri de o
mai mare maleabilitate — atît a publicului cît și a
criticii locale, de specialitate — față de limbajul ar-
tistic contemporan.
Fără a depăși cu mult caracterul obișnuit de stagiune
curentă — las la o parte concentrarea numerică a ma-
nifestărilor — această primă experiență a muzicienilor
timișoreni s-a afirmat ca un început de bun augur al
unui drum ce se cere continuat cu același entuziasm.
Soluțiile, inițiativele, în contextul unor exigențe sporite
privind criteriile organizatorice, nu vor lipsi desigur,
pentru a da edițiilor viitoare o tot mai mare amploare.
Ca o trăsătură comună a celor 2 festivaluri găzduire
de Sibiu și Brașov, se detașează caracterul eterogen al
manifestărilor, caracter care nu a urmărit profilarea pe
un anumit specific de artă. Alcătuite dintr-un mănunchi
de manifestări deosebit de bine organizate și gîndite
Cibinium 69 ca și Colocviile Brașovene au căutat să
ofere publicului o complexă imagine a fenomenului cul-
tural în varietatea componentelor sale definitorii : poe-
zie, teatru, muzică, dezbateri de problematică dramatur-
gică sau literară, cîntece din creația populară locală
ș.a.m.d.
Cibinium 69 aflat la cea de a Il-a ediție a sa, s-a
desfășurat vreme de 8 zile, între 6 și 13 iulie. Trebuie
subliniat faptul că inițiativa de anul trecut a sibieni-
lor, și-a impus dintr-un început personalitatea în con-
textul vieții culturale românești, în primul rînd, prin
lormula pe care a adoptat-o. Reunind majoritatea for-
țelor artistice locale, profesioniste sau amatoare, festi-
valul Cibiniului are meritul dc a-și fi propus să devină
o adevărată sărbătoare spirituală pentru toți locuitorii
acestor meleaguri, înscriindu-sc ca o contribuție dc pres-
tigiu pe linia dinamizării vieții spirituale din această
parte a țării. Surprinzătorul interes stîrnit în jurul său,
ca și aprecierile ulterioare, sc datorează însă nu numai
caracterului atît dc elastic al programărilor. Col mai
meritoriu clement, cu consecințe deosebit dc substanțiale
în conturarea originalității sale, ca festival românesc, a
fost ideca dc a prezenta majoritatea spectacolelor în-
tî-un decor ce a valorificat de-a dreptul impresionant
frumusețea naturală a Sibiului și a împrejurimilor sale.
Recitalul dc cîntccc bătrîncști ,,Flori de mărginime“
desfășurat în dumbrava dc lîngă comuna Rîului, sau
legendele și baladele populare săsești de la Cetatea
Cisnădioara, piesa Alizuna de Tina loncscu-Dcmetriad,
desfășurată în Parcul sub arini sau piesa Richard al
IlI-lea dc Shakespeare, interpretată între zidurile vechii
cetăți a Sibiului au lăsat prin feericul fascinant al lo-
curilor amintiri de neuitat.
Cu o vădită predilecție spre teatru, recentul Cibinium
69 în afara spectacolelor folclorice menționate, remar-
cabile prin ineditul materialelor muzicale prezentate, a
oferit publicului trei concerte. Avînd în vedere carac-
terul eterogen al Festivalului numărul rămîne mai mult
decît suficient. Pornind însă de la o comparație cu
celelalte manifestări, includerea acestor concerte în pro-
gramul festivalului mi s-a părut destul de întîmplă-
tor făcută. Cu siguranță, că timiditatea acestui început
în domeniul prezențelor muzicale va fi înlăturată de edi-
țiile următoare, prestigiul muzical al orașului ca și tra-
diția sa impunînd rezolvarea. Concertele au fost sus-
ținute de forțele artistice locale : corul „Gheorghe Dima“
reînființat de aproximativ un an, corul ,,Bach“ și Or-
chestra simfonică a Filarmonicii din Sibiu, sub condu-
cerea unor muzicieni cunoscuți ca profesorul Dressler,
Gheorghe Șoima, Ion Arsin, Sandu lorgu. S-a detașat
îndeosebi prezentarea în formă de concert a operei
,,Orfeu și Euridice“ de Gluck, sub bagheta profesorului
Dressler. Meritorie ca ținută interpretativă execuția par-
titurii, în realizarea căreia și-au dat concursul Corul
Bach și Orchestra simfonică a Filarmonicii din Sibiu, a
beneficiat totodată de un grup solistic din rîndul căruia
subliniez prezența sopranei Elena Șerban Szigeti în ro-
lul lui Euridice. Vocea caldă, frumos timbrată, frazarea
judicioasă, plină de sensibilitate au concurat în mod
fericit la interpretarea rolului.
Probabil că edițiile următoare ne vor oferi un cîmp
mai larg de dezbatere în jurul manifestărilor muzicale.
Deocamdată, prin impresia finală pe care a lăsat-o, Ci-
binium 69 își asumă o mare răspundere pe harta festi-
valului românesc, prestanța artistică a orașului de as-
tăzi adueîndu-și prin recentul său festival o nouă con-
tribuție la marea și nobila artă de afirmare a spiritului
românesc în contextul conștiinței universale.
Desfășurîndu-se sub numele de Colocvii Brașovene,
între 21—27 iulie, acest ciclu de manifestări artistice a
adus o maiestoasă trecere în revistă a realizărilor crea-
torilor brașoveni, ca un omagiu închinat omului și acti-
vității sale spirituale. Cu un profil sincretic, constituit
dintr-o suită de comunicări, expoziții, spectacole sau
concerte, programul colocviilor s-a desfășurat în con-
textul unei remarcabile organizări care a olerit fiecă-
rei zile o anumită problematică.
Muzicii i-a revenit penultima zi. Cu toate acestea nu
putem pierde din vedere remarcabilul recital de orgă
susținut de Profesorul Eckart Schland în Biserica Nea-
gră în ziua deschiderii colocviilor, nici comunicarea fă-
cută în cadrul colocviului de cercetătorul științific de
la Institutul de Științe Pedagogice din București, Va-
sile Nicolescu : ,,Unitatea culturii materiale și spirituale
a poporului român". Comunicarea a conturat profilul
unui muzician brașovean necunoscut sau în orice caz
prea puțin cunoscut astăzi : Gheorghe Uccnescu. Prc-
zentîndu-1 în complexitatea activității sale dc pedagog,
folclorist, artist amator, comunicarea a relevat impor-
tanța acestui elev și continuator al lui Anton Pann pen-
tru viața muzicală a orașului și în general pentru viața
muzicală a țării noastre de la mijlocul veacului trecut.
De subliniat nu numai ineditul comunicării ci și actul dc
cultură ce a adus din umbră în fața spiritualității con-
temporane românești încă una din personalitățile trecu-
tului nostru artistic ce așteaptă cu răbdare revalorifi-
carea.
Ziua consacrată muzicii a reunit o succesiune de reci-
taluri, fragmente din opereta românească Crai nou dc
Ciprian Porumbescu, un concert coral și un concert vocal
simfonic, prefațate sau însoțite de comentariile sau in-
formațiile de frumoasă ținută ale muzicienilor T. Teclu,
Norbert Petri, Gemă Zimveliu Donea.
Inaugurarea a făcut-o recitalul de lieduri și arii de
compozitori brașoveni, susținut de soliștii Teatrului Mu-
zical, dintre care subliniez în mod aparte interpretarea
de mare sensibilitate și inteligentă expresivitate a ba-
sului Bdmches.
în după amiaza aceleași zile a avut loc evocarea deo-
sebit de impresionantă a acelui muzician atît de legat
de Brașov care a fost Ciprian Porumbescu. Adăugînd
omagiul adus cu dăruire de muzicologul Gemă Zinveliu
Donea muzicianului român, și entuziasmul de o nobilă
sinceritate al Ansamblului Teatrului Muzical care a
executat sub bagheta dirijorului Lucian Gropșanu cîteva
fragmente din opereta Crai nou, putem spune că toate
acestea au condus spre o ambianță de profundă emoție
artistică. Ziua închinată muzicii s-a încheiat seara la
Bastionul țesătorilor — excelent loc pentru audiție — cu
un concert coral și unul vocal simfonic susținut de corul
teatrului muzical sub bagheta dirijorului Vlad Sava, și
de orchestra Filarmonicii George Dima în colaborare cu
reuniunea corală G. Dima.
La pupitrul Filarmonicii Brașovene, dirijorul italian
Francesco de Massi, muzician temperamental, cu o ges-
tică promptă și armonios raportată frazei muzicale.
Rezultat al unor vibrante aspirații de afirmare artisti-
că, Colocviile Brașovene în afara meritelor pe tărîm
profesional — care nu exclud obligativitatea perfecțio-
nării în perspectivă — au adus o reconfirmare a ideii
că există nenumărate posibilități pentru evitarea șa-
bloanelor în organizarea unui festival.
TEODORA ALBESCU
DE PESTE HOTARE
International pop song
festival — Bratislava 1969
„International pop song festival'4, desfășurat în
capitala Republicii Slovace, pe planurile paralele ale
unui concurs național — de creație și interpretare — și
ale unui festival internațional, nu este, cum s-ar putea
crede, o manifestare de substanță folclorică. Prescurtatul
,,pop“ al noțiunii de popular are semnificația populari-
tății, a celei mai mari răspîndiri, a creditului celui mai
larg de care muzica ușoară (căci atît concursul cît și
festivalul sînt închinate muzicii ușoare dc toate genu-
rile) se bucură în rîndurile marei mase de ascultători.
înțelegînd acest lucru, pricepem lesne și mecanismul
juriilor de premiere, dar mai cu osebire formula com-
ponenței lor.
Pentru selecționarea cîștigătorilor (atît la creație cît
și la interpretare) a celor trei lire premiale — de aur,
de argint și de bronz — au ființat zece jurii.
Ele au funcționat pc lîngă 10 redacții de ziare din
Bratislava și Praga, urmărind concurenții pe micul
ecran. Fiecare juriu era alcătuit din șapte membri din
care — ceea ce urmează arată deslușit accentul ce s-a
pus pe accesibilitatea pieselor, pe rezonanța lor în ma-
rele public, pe criteriul de popularitate care prezidează
selecția — numai doi erau muzicieni. Ceilalți cinci, prin
neapartenența lor la „specialitate14 reprezintă mai bine
— se consideră desigur — opinia publică, ascultătorul
obișnuit iubitor de frumos, nepreocupat însă de tainele
intime ale creației.
Ierarhizarea pieselor prin notele aritmetice este inter-
zisă membrilor juriilor și de altminteri, inutilă.
Prin „da“ sau „nu“ semnificînd un simplu dar franc
,,mi-a plăcut44 sau „nu mi-a plăcut44, mai ușor de dră-
muit în balanță decît înțelesul rece al cifrelor, care tot
nu pot exprima nuanțele infinitesimale necesare într-o
prețuire artistică, se marchează un punct bun sau unul
rău. Totalul nu poate naște discuții contradictorii. Cla-
samentul apare de la sine. Fiecare cîntec poate totaliza
maximum 70 puncte (10 jurii X 7 membri). Implicit,
punctele încununează cu laurii premiului și pe interpret.
Orice piesă care a întrunit în semifinale punctajul mi-
nim (35 puncte) intră în finală.
Juriile sînt în contact cu sala prin legătură perma-
nentă radio-telefonică iar publicul urmărește pe un pa-
nou luminos, opinia concretă a juriilor.
Sistemul — poate nu în totalitate original — a dat
roade și satisfacții.
Din cele patru zile ale manifestării, în prima parte a
programului, prima zi a fost consacrată unui concert
festiv oferit cu concursul soliștilor și orchestrelor cunos-
cutelor case de discuri Supraphon și Panton.
în cele două zile următoare, muzica cehă și slovacă
— șî interpreții ei — s-au confruntat cu juriile, cu pu-
blicul local, cu oaspeții străini, arătînd tuturor bogăția
melodică a artei muzicale naționale și meșteșugul inter-
preților demni de neprecupețite laude.
A patra zi a fost „ziua cea mare44. Finala, ziua cununilor
de lauri și, probabil, a suspinelor, a nereușitelor care
n-au fost totuși înfrîngeri.
Partea a doua a programului a înmănunchiat, în cîteși
patru zile, formații și vedete ale genului, străine și au-
tohtone.
S-au perindat pe podiumul sălii — moderne, cochete
spațioase, elegante, cu o impecabilă acustică și o insta-
lație de sonorizare care a funcționat fără cusur — 26
concurenți, 8 personalități ale muzicii ușoare de pretu-
tindeni și 7 formații vocal-instrumentale (trio, cvartet,
quintet etc.).
O orchestră de mari proporții (circa 70 persoane) con-
stituită pe nucleul formației binecunoscutului Karel
Vlach, disociabilă în formații și grupuri orchestrale mai
mici, după specificul și necesitățile respectivelor piese
interpretate, a creat fundalul sonor al manifestării. Iar
un dublu cvartet vocal, utilizabil potrivit cerințelor, dc
la duet pînă la octet, a adus un considerabil aport la
mijloacele de valorificare a pieselor.
Cele trei lire, de aur, de argint și de bronz, au revenit
(în ordinea menționată) compozitorilor : Pavel Zâk și
Karel Cernoch, Jindrich Brabec și Jaromir Klempir pre-
cum și interpreților Karel Cernoch, Nada Urbankova și
Karel Gott.
Dintre „fcstivaliști“ — fără ca aceasta să arate o
limitare, o epuizare a preferințelor noastre — să semna-
lăm în primul rînd pe neozeelandezul John Rowles (fi-
zic agreabil, voce caldă, pătrunzătoare, multă muzicali-
tate), spaniolele Solome (cîștigătoarea ultimului concurs
Eurovision) și Conchita Bautista (cu toate caracteristi-
cile toridei artei iberice), multilaterala Tcreza Kesovia,
(iugoslava aplaudată atît de mult și la ultimul nostru
„Cerb de aur44), francezul Mic hei Poluare ff și formațiile
The Beach Boys (U.S.A.), The T romei oes (Marca Brita-
nic) și George and the Beathovens (Cehoslovacia) care
au slujit în exclusivitate muzica beat.
Reîntîlnirea cu Josef Laufer (deținătorul Cerbului de
argint 1968) ne-a prilejuit satisfacția verificării primelor
impresii de atunci și bucuria împărtășirii din harul unui
artist autentic.
Iar constatarea că Luminița Dobrcscu, între atîtea
„nume44 și atîtea „glorii44 ale genului, n-a fost o „rătă-
cită44 ci dimpotrivă o „chemată44, slujind cu modestie dar
cu ingenuitate, eficiență și talent muzica românească, ne
mai domolesc parțial reproșurile ce s-ar cuveni OSTEI
pentru neglijența cu care a văduvit pe reprezentanta
noastră de fireasca publicitate (fotografii, pliante de pre-
zentare, benzi de magnetofon, discuri etc.) pe care au
avut-o toți ceilalți participanți străini.
Ca în orice artă, și în muzica ușoară confruntarea curen-
telor și tendințelor, fluxul ideilor înnoitoare, verificarea
viabilității unor formule mai vechi și a trăiniciei unor
stiluri proaspăt apărute, — în creație și interpretare —
slujesc progresul.
Festivaluri și concursuri ca acesta de care ne ocu-
păm — circumscris neîndoielnic în aria marilor mani-
festări (Monte Carlo, San Remo, Sopot sau Brașov —
despre care Armando Moreno, secretar general al Fede-
rației Internaționale a Festivalurilor de muzică ușoară,
FIDOF, spre mîndria noastră a avut elogioase aprecieri,
deși noi nu sîntem încă afiliați) — sînt ferestre larg des-
chise atît înfloririi muzicii ușoare cît și prieteniei între
popoare.
Vecinii noștri merită deci, fără rezerve, felicitări pen-
tru cea de a IV-a ediție a reușitului lor „International
pop song festival44 Bratislavska Lyra 1969.
MIȘU IANCU
42
NOUVEELES
MUSICALES
DE BOU MANIE
Bulletin d’Informations
de 1’Union des Compositeurs	.
de la Rdpublique Socialiste de Roumanie
La musique Roumaine,
facteur representatif de la vie
spirituelle en Roumanie
par Ion Dumitresco
President de FUnion des compositeurs
de la Republique Socialiste de Roumanie
Dans la processus d’elevation spirituelle de la
societe roumaine contemporaine, la musique re-
vet un role de premier ordre de par sa force
emotionnelle, la richesse d’idees qiielle prodigue.
Le processus de creation, d9 inter pretation et cVap-
preciation de la musique neut jamais auparavant
dans rhistoire de Vart, un caractere social aussi
marque, un engagement aussi prononce dans Ies
ideaux de Vhumanisme.
Dans Ies conditions creees par le triomphe du
socialisme, par Ies nouveaux rapports etablis en-
tre Ies hommes, Vhumanisme de la creation ar-
tistique acquiert un contenii qualitatif superieur.
11 fait fleurir en musique Ies themes d9 inspir ation
Ies plus genereux, cree un nouveau destin â Voeu-
vre d9art, unit dans une puissante vibration de
Vârne des generations de musiciens et cVama-
teurs de musique. Les compositeurs roumains
considerent comme une haute cbligation de
continuer les grandes traditions de la musique
naționale et universelle, lui apportant la richesse
de nouvelles valeurs qui repondent aux exigen-
ces de notre epoque.
Libre de choisir sa propre vie afin de mani-
fester se personnalite creatrice, de choisir et de
fructifier parmi les valeurs traditionnelles et
contemporaines tout ce quil considere comme
etant la plus proche de sa propre personnalite,
de sa propre vision esthetique et de ses affinites
de style, le musicien â son iour, a le devoir de
contribuer de toute sa force creatrice au progres
spirituel de Vhumanite.
Appreciee dans toute sa complexite dialectique,
la relation entre V autonomie du processus crea-
teur et Vimperatif social de Voeuvre d9art, entre
Vindependance de Vactivite creatrice et les exi-
gences de Vepoque, loin de freiner Velan de la
fantaisie et des recherches novatrices, lui donne
de Venvol, impriment â Voeuvre d'art authenti-
que, la grande finalite humaniste.
De nos jours, plus que jamais, Vacte createur
est mis inevitablement en rapport avec les ten-
dances, les realisations et le niveau du plan
universel de Vart des sons. Plus les valeurs creees
par les artistes s9integrent dans le circuit mon-
dial d'une maniere dynamique, plus elles doivent
43
representer de maniere multilaterale et ap pro-
fondie la culture de la nation â laquelle appar-
tient le compositeur.
La musique dispose par excellence de la
possibilite d’etablir une e Ir oițe communion entre
le caractere național et le caractere universel.
Cette qualile decoule de P element emotionnel
specifique de cet art, de la capacite quil a de se
/ave universellement cornprendre.
Les grandes cui tur es, vigoureuses, soni carac-
lerisees par leur richesse en valeur s im.perissa-
bie s, par la grande diversite des modalites
d'expression, par la varie te des styles el Pori-
ginalite des personnalites qui les representenL
La diversite des styles decoule â son tour. logi-
que m ent, de P aspect dialectiquc de la vie qui
engendre sans cesse de nouvelles formes.
Conjointement, la varie te des styles, des
modalites d’ expression, decoule egalement de la
strudure temperamentale, de la sensibilite et de
la formation de chaque compositeur. Le socia-
li sme par sa capacite â stimuler Paffirmation
de la personnalite humaine, accelere le processus
de diversification des modalites creatrices.
Dans la musique roumaine cont em por aine,
Phorizon de la creation s'esl enrichi successive-
ment, non seulement d’oeuvres de valeur el
d.'une certe tenue artistique, mais egalement
d"individualiies crealrices qui jzistifient Pespoir
en une evolution ascendante continue.
II est caraderistique pour Padivite creatrice
qui se deroule en Roumanie, que, nourrissânt
des aspirations communes et jouissant des
memes conditions de developpement de leur ta-
lent, les compositeurs et les musicologues hon-
grois, allemands et des autres naționaliies coha-
bitantes, de concert avec les compositeurs rou-
mains, apporlent leur contribution â Vepanouis-
sement de Part et de la culture de notre Patrie
socialiste.
Une sollicitude particidiere est accordee â Pap-
pui voue aux jeunes talenls. Uinclusion des oeu~
vres des jeunes compositeurs dans les cenacles
de P Union, leur presence dans le programme
general des concerts, dans les concerts speciale-
ment organises sous la denomination „La tri-
bune des jeunes compositeurs^ et dans les emis-
sions radiophoniques, les debats dans la preș se
â leur sujet, soni autant d’actions qui contribuent
â la formation de la jeunesse musicale.
Le serieux et la responsabilite de Pacte crea-
leur, la conscience de la fondion sociale de Part
et de la mission de Partiste, represente la ga-
ranție de Paccomplissement des objedifs ma-
jeurs de la culture musicale roumaine ă Pepoque
socialiste.
La creation symphonique roumaine s’est enri-
chie durant les dernicres annees cPoeuvres ori-
ginale s de valeur. En clehors des create urs d'une
longue experience et activite dans le domaine
de la musiqzie symphonique et instrumentale, tels
que Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Sabin Drăgoi,
Marțian Negrea, Mihail Andrico, Sigismund Lo-
dutza, Gheorghe Dumitresco, Zeno Vancea, Lu-
dor Ciortea, de nouvelles generations de com-
positeurs ont apporte, au cours des clernieres an-
nees, leur contribution â Penrichissement de ces
genres. Des voies nouvelles et interessantes dans
la creation ont fait leur apparition, des styles
personnels ont pris contour, se prescntant comme
des ramifications organiques de Par bre unique
et vigoureux de la culture musicale roumaine.
Malgre la diversification d' orient ation et de
styles qui caracterise en ce moment notre crea-
tion musicale, il est possible d'af firme r, que la
musique roumaine presențe, en ce qu cile a ele
plus sensible et de plus eleve, certains traits
originaux dans Pensemble des cui tur es musicale s
de partout.
Une certaine attitude lyrique et meditative, un
dramatisme depourvu cP ostentation, impregna
d'un puissant souffle poetique, une certaine elhi-
que qui penetre la sub stane e sonore, un melos
expressif petri d'essences et cP echos pro-
venant de Pimprovisation des „doinas“ et des
ballades, la varie te des rythmes, des organisa-
tions modales complexes, la prcdilection pour des
associations timbrale s briliante s, representenL
seulement quelques uns des attribuls de notre
musique.
Le phenomene de diversification se r ev ele non
pas seulement dans un elargissement general
dc Phorizon stylistique, mais egalement dans
Paffirmation de perscniialites creatrices. Ce pro-
cessus de formation de la personnalite, de Pori-
ginalite creatrice, nest suremenl pas simple. II y
a encore de nombreux compositeurs qui nont
pas reussi â Paccomplir. Pour etre soi-meme il
nest pas suffisant de se distinguer des autres.
La personnalite est moins une question d9auto-
re alisation interieure spirituelle. Uensemble de
problemes differents poursuivis par les compo-
siteurs a determine une continuelle assimilation
et extention des elements du langage musical
et a conduit â des reorganisations — â de nou-
velles interpretations des formes traclilionelles —
â Papparition de nouvelles modalites d"organisa-
tion du discours musical.
La symphonie, comprise en tant que genre or-
chestral complexe, s’est imposee au centre dc
Pattention de nombreux compositeurs, avec des
lesultats clignes d"attention. Les quelques 50 sym-
phonies nouvelles marquent un accroissement
bienvenu dans le processus de developpement et
de diversification statistiqzie de la musique rou-
maine contemporaine.
Ces phenomene s d’incontestable inter ei artis-
tique dans leur diversite, se refletent dans les
symphonies de Alfred Mendelsohn, Nicolae Bui-
cliu, Pascal Bentoiu, The odor Grigoriu, Dumi-
tru Bzighici, Wilhelm Berger, Ștefan Niculesco,
Zoltan Aladar, Diamandi Gheciu, Anchei Por-
fetye, Doru Popovici, etc.
Outrepassant d'une maniere creatrice les don-
nees traditionnelles tant du point de vue du
contenu, que de P ar chite dure et du langage, nos
compositeurs ont reussi maintes fois â renouveler
Pensemble des problemes specifiques du genre,
44
en integrant le message et Vexpression de leur
musique dans la sphere de la culture propre â
notre peuple.
Le genre concertant a connu pendant cette pe-
ri ode un heureux developpement. Successive-
ment, la sphere des Instruments solistes s9est elar-
gie et l9 ensemble des problemes specifiques a
ele repris maintes fois avec des resultats re-
marquables. Les investigations concernant de
nouvelles possibilites de technique instrumentale,
attirerent ă de nombreuses oeuvres concertant es
une estime bien meritee au delâ des frontieres
oh elles acquirent tonte une serie de prix inter-
natic-naux. Cest ainsi que se font remarquer des
oeuvres de Mihail Andricu, Pascal Bentoiu, Ana-
tol Vieru, Theodor Grigoriu, Aurel Stroe, Liviu
Glodeanu, Ludovic Feldman, Dan Constanti-
nesco, Costin Miere anu, Wilhelm Damian, Eu-
gen Cuteanu et cVautres.
Le phenomene cVinterpenetralion des genres,
de diversification, d'integration de Vesprit
concertant dans les autres genres voisins, repre-
sente un phenomene de la musique contempo-
raine qui merite d'etre etudie avec attention.
Dans toule une serie d’oeuvres dominant les the-
mes d’essence folklorique, stylises et fondus dans
les moules des formes traclitionnelles. Dans d’au-
lres ouvrages, les element s de' folklore sont in-
seres dans des ^structures plus ou moins deter-
mine es avec rigueur el dans lesquelles les au-
teurs reussissenl â capter certains aspects specifi-
ques dans une Vision neuve, contemporaine.
D'autre part, maints concertos pozr instruments,
ont recours â un langage musical de synthese,
* avec quelques Solutions originales dans le trai-
tement modal, Enfin, certains compositeurs pre-
lent une impor lance primodiale â la re fonte in-
tegrale de la structura du langage musical L’uti-
li sation de certains systemes moderne s d9ecriture,
comprend souvenl le philtrage du materiei so-
nore â travers la propre sensibilite caracteris-
tique de chacun. Loul ceci prouve une exception-
nelle diversification de conception, dans le cadre
d9une attitude esthetique fermement contournee.
Dans une serie d"ouvrages symphoniques, les
compositeurs ont elargi les limites des prospec-
tions entreprises dans le clomaine des rythmes et
des mc-des, cherchant conjointement de nou-
veaux principe s d9 organisation structurale, fon-
des sur l9 introduc tion de c er taine s donnees dans
Vacte de la composition, destinees ă etendre les
possibilites cl9 expression.
Dans ce domaine ou Vinnovation trouve un
champ fertile, il est naturel que tous les efforls
ne soient pas couronnes des memes resultats. On
constate parfois quime vue etroite du role des in-
novations se borne â adopter d9une maniere
mecanique certains procedes de derniere heure,
ce qui ap porte un prejudice â la formativii de
la propre personnalite. D9autres fois, Vutilisa-
tion — non-creatrice des Solutions emprunt.ees —
attenue ou annihile l’effort necessaire aux inves-
tigations propres.
Pourtant le nombre eleve de reussites dans la
zone de la musique symphonique et la remar-
quable cliversite de genres et de styles font de
ce domaine caracteristique de la pensee musicale
contemporaine, un terrain sur lequel la semence
jetee a toutes les chances de germer.
Le domaine vocal-symphonique, genre impor-
tant dans Vensemble de la creation musicale rou-
maine, fait montre de realisations de valeur, fon-
dees sur la riche tradition naționale et univer-
selle, sur Vutilisation de nouveaztx moyens crea-
teurs. On remarque une plus gr an de varie te de
preoccupations, un horizon plus large du point
de vue du contenu en idees et des moyens tech-
nique s. L9oratorium, la cantate, la suite vocal-
symphonique, le poeme, la ballacle, le cycle de
lieds avec orchestre, tous ces genres furent re-
presentes par des oeuvres variees comme theme
et comme modalite de representation artistique.
Au cours des dernieres annees, les composi-
teurs ont produit dans un rythme de plus en plus
rapide, bon nombre d9oeuvres complexes dans
le genre de l9opera, refletant un ensemble de
problemes majeurs, mis en valeur d9une maniere
artistique â la lumiere des exigences actuelles.
Les o per as „Michelangelo“ d9 Al fred Mendel-
sohn, „Galileo Galilei“ ele Cornelin Cezar, „Pro-
methee“ de Doru Popovici, „L9amour medecin' et
„Le sacrifice d91phigenie“ de Pascal Bentoiu,
„Capcane" (Le piege) de Wilhelm Damian, „Ido-
lul sfărimat" (L9idole brisee) de Norbert Petri,
„Apus de soare" (Coucher de soleil) de Mansi
Barberis ainsi que les bdlleIs „Întoarcerea din
adîncuri" (Retour des abimes) de Mihail Jora,
„lanco Jianu" de Mircea Chiriac et „Pirnț și
cerșetor" (Prince et mendiant) de Laurențiu
Profeta demontrent le vif deșir des auteurs cl9en-
richir le repertoire de ?ios theâtres d9 o per a et
de ballet, d’elargir Vhorizon artistique et spiri-
tuel des amateurs de musique sur toute Vetendue
de notre pays.
Dans le domaine de la musique destinee aux
ensembles de chambre, plus amples et specifi-
ques, il est ă remarquer en premier lieu, la pola-
risation des preoccupations ces dernieres annees
autour de nouvelles modalites ou d9une saine
tradition.
Le genre du quatuor â cor des a enregistre un
cssor createur, genre dans lequel des composi-
teurs de toutes les generations ont reellement
cree des oeuvres riches en idees, dont maintes
sont ecrites avec une remarquable perfection. Un
exemple eclatant noiis a ete offert recemment,
en 1966, par l9academicien Mihail Jora, en reali-
sant son quatuor opus 52, â une distance de qua-
tre decennies de son premier quautor opus 9.
Dans cette aire de preoccupations, les bonnes
traditions et Vinnovation ouvrant de nouvelles
voies, se sont combinees en des modalites bien
differentes, ce qui a mene â une evidente parti-
cularisation, ă une varie te ty pologique qui mettenl
le quatuor roumain dans une lumiere tres favo-
rable â l9heure actuelle. Le fait qiiaii cours de
differents concours internationaux de composition,
45
plusieurs oeuvres roumaines furent couronnees
de prix prestigieux, confirme la viabilite des
tentatives et des ețforts fournis durant ces der-
nieres annees.
La musique de chambre pour difțerents instru-
ment. s â cordes ou â vent a ele egalement vive-
ment cultive e. Les sonates et les formes libres,
genres d'iin profil moderne ont V im por tanc e la
plus grande. La forme fut abordee sous differents
angles, conformement au temperament et â la
sensibilite de chaque compositeur. On realise un
complexe ample de moyens techniques et un
ensemble de problemes â contenu divers. Le re-
per toire pour violon, piano et autres instrumeîits
solistes a ete egalement enrichi par des oeuvres
interessantes en approfondissant et en elargissant
le concept de la sonate dans les conditions de
la technique compositionnelle contemporaine.
Nous ne pouvons omettre dans ce contexte
V importance du lied comme un genre de remar-
quable noblesse. Cest un fait connu qu en Rou-
manie il existe une ancienne tradition, le lied
ayant reussi a englober dans une symbiose les
importantes valences de la poesie roumaine ainsi
que celles caracteristiques de notre folklore mu-
sical.
Cette unite symbolique est observee egalement
dans les creations recentes de lieds, se situant
sur le sentiment de la continuite de style. Cest
heureux que la nouvelle poesie roumaine ait
trouve une representation de valeur dans des
transpositions sonores emouvantes et authentiques.
Les oeuvres de Mihail ]ora, Tzidor Ciortea, Dia-
mandi Gheciu, Cornel L dranu, Doru Popovici,
Carmen Petra-Basacopol, Zoltan Aladar. Emil
l.eresco, Nicolae Brînduș et tant d'autres, de-
montrent pleinement la constance des preoccu-
pations dans cet ordre et les resultats obtenus.
Genre avec des traditions d'une exception-
nelle valeur dans la creation naționale, repre-
sente par des oeuvres d une haute tenue artis-
tique et educative-patriotique, la musique chorale
de masses connaît un developpement incessant.
Sous V in f hiene e des exigences du public —
lui-meme en continuelle evolution, il s'est pro-
duit dans le champs de la creation musicale
chorale des mutations sensibles qui curent pour
Y^dtat le deplacement du centre d' attention
des compositeurs d'un genre ă un autre, ou, dans
le sein meme du genre, d'une modalite d'expres-
sion d une autre. De lâ s^ensuivit une diversite
de styles plus marquee que par le passe
une preoccupation de la part de maints compo-
siteurs pour la decouverte de nouveaux moyens
d'expression qui, reunies â tout ce que notre
tradition pouvait offrir de viable, pourraient
contribuer â V enrichissement du contenu, â
V augmentat ion de V interet du public pour ce
genre d'oeuvres. Le front des createurs de mu-
sique chorale est tres vaste et comprend des noms
de reputation etablie dans l'aire de la musique
roumaine. Le fait meme que Voctogenaire maître
du chant roumain, loan D. Chiresco, fut conți-
nuellement present dans les manifestations artis-
tiques de ce genre et dans ce processus, en y
pr etant son concours â tout ce qui neuf, symbolise
une vaste activite concrete qui reconnait la
profonde fonction sociale que detient le chant
choral dans V ambiance de notre societe socialiste.
Les divers aspects propres â la musique legere
et de divertissement fait l'objet d'une attention
parliculiere, vu le retentissement et le legitime
interet provoque par les manifestations de ce
genre au sein du public. On peut constater lâ
encore, une ligne evolutive, jalonnee par de
nombreux succes des differentes etapes. Ainsi,
bon nombre d'oeuvres des precurseurs du genre,
marquerent les premier s jalons dans la cristalli-
sation d'un style propre, fonde sur l’ exuberance
de la danse populaire, en meme temps que sur la
nostalgie du chant lyrique, elements qui ont en-
gendre un vaste repertoire de chants, de ro-
mances, de melodies de danse. Utilisant ce point
de depart, on peut parler des les premieres de-
cennies de notre siecle, d'une vraie ecole rou-
maine de musique legere illustree par les oeu-
vres de Ion Vasilesco, Gherase Dendrino, Nico-
lae Kirculesco, Elly Roman, Henry Măline anu,
Mișu lancu, Emanuel lonesco, Richard Stein,
Aurel Giroveanu, Florentin Delmar,Sile Dinico,
Noru Demetriad, soit par des compositeurs plus
jeunes tels que Radu Șerban, Vasile Veselovschi,
Lemistocle Popa, George Grigoriu, Paid Urmu-
zesco, Edmond Deda, Ramon 1 avernier, Ion
Cristinoiu, et d'autres.
Stimulateur puissant pour le developpement
de ces genres dans notre pays les editions du
Festival International „Le cerf d'or“ de Brașov
et le Concours National de Mamaia, continuent
d'elre l'occasion d'importants succes de la musi-
que legere, retenant 1'attention d'un public large,
desireux de belles choses.
Dans les conditions de vie spirituelle, propres
au peuple roumain, la musique legere dans son
ensemble detient une importante fonction edu-
cative destinee â cultiver le gout musical des
grandes masses et, tout premierement, de la jeu-
nesse. Ce genre represente un echelon dans la
voie de l'initiation, de la stimulation de l'inte-
ret des grandes masses pour les formes comple-
xes de la musique.
Parallelement au developpement de la creation
musicale de tout genre, Vactivite dans le
domaine de la musicologie â pris un essor par-
iiculier. II existe â l'heure actuelle un grand
nombre d'ouvrages importants sur l'histoire
de la musique roumaine ou ayant trăit aux
aspects foridamentaux de la musique byzantine,
des etudes d'analyse et de synthese sur le tresor
que represente la musique populaire roumaine.
Dans le domaine de la theorie musicale egale-
ment, des ecrits de reel interet ont pris nais-
sance, la creation recente occupant le centre de
l9attention de la recherche musicologique.
La Maison d'Edition Musicale constitue un
important stimulateur, grâce aux domaine s
nombreux qu'elle couvre et pour lesquels elle
46
sollicite continuellemezit aux musicologues de
notre pays des contributions d'un haut niveau
scientifique. Les volume s suivants ont pu de la
sorte etre publies : Etudes de paleographie mu-
sicale Byzantine" de Ion D. Petresco, „Oeuvres"
de Constantin Brăiloiu et George Breazul, quatre
volumes de la serie „Etudes de musicologie" de
Zeno Vancea, „Contributions â Vhistoire de la
musique roumaine" de Romeo Ghircoiașu, „La
creation musicale roumaine au XIX et XX sie-
cles" de Zeno V ance a, „La musique roumaine
a preș le 23 aout" de Petre Brîncuși et Nicolae
Călinoiu, ainsi que de nombreuses monographies,
des livre s cVinitiation musicale, des ouvrages de
critique musicale et des contributions de toute
sorte cl’ordre clidactique.
La presence active ele notre musicologie sur
le plan internațional est confirm.ee surtout par
la prestigieuse manifestation qui &st le sympo-
sium „Georges Enesco".
L’activite d'Information professionnelle et ideo-
logique des membres ele V Union de Compositeurs
sur le plan interieur et internațional a obtenu
dappreciables resultats au cours des dernieres an-
nees.
Les relations entre les membres de notre Union
et les musiciens etrangers ainsi que Vaction de
vulgarisation ele la creation 'musicale roumaine,
ont enregistre egalement, elurant cette periode, un
progres important. Notre Union entretient des
relations ele collabcration avec les unions des
compositeurs des pays socialistes, en vertu d'ac-
cords de collabor ation reciproque.
L'Union des Compositeurs a recii la visite de
nombreuses personnalites musicale s pour les-
quelles elle a organise des auditions speciales,
des rencontres avec des compositeurs et des mu-
sicologues roumains, des conferences, des audi-
tions de musique roumaine. Des concerts furent
organises dans le cadre interne des unions, avec
VUnion Sovietique, V Allemagne-Est, la Bulgarie
et la 7 checoslovaquie.
Des delegues de notre Union ont participe aux
rencontres periodiques des dirigeants des unions
de compositeurs des pays socialistes. La rencon-
tre organise en 1965 eut lieu â Buc ar est.
Des membres de V Union ont participe egale-
ment â des rencontres avec des jeunes composi-
teurs des pays socialistes, aux festivals „Prin-
temps de Prague", „Automne de Varsovie", Za-
greb, Dubrovnik, Bydgoszoz, presentant des ex-
poses ainsi que des auditions de musique rou-
maine.
Dans le cadre du Festival International
„Georges Enesco" et du symposium, un nombre
de compositeurs et musicologues etrangers ont
ete les hotes de V Union des Compositeurs.
En creant des oeuvres mues par un esprit
cVamour pour la patrie socialiste, les composi-
teurs militent pour le developpement de V ami-
tie et de la collaboration entre tous les pays so-
cialistes, entre tous les peuple s du monde.
La creation musicale roumaine, de plus en
plus presente dans le contexte artistique mon-
dial, est devenue une messagere des aspirations
de paix de la Roumanie, un facteur de rappro-
chement et de fraternite entre les hommes, un
moyen d’unific ation des efforts pour la realisa-
tion des ideaztx superieurs de Vhumanite.
Au moment ou notre peuple, sous la direction
du Parti eleve la Roumanie socialiste sur des de-
gres jamais atteints au cours de son histoire,
en allant au devant du premier quart de siecle
depuis sa liberation, la creation musicale et la
musicologie roumaine s' affirment comme une
realite toujours plus fertile et prospere.
La musique Roumaine
dans le monde
par. Vasile Tomesco
Aspect particulierement caracteristique de la
vie spirituelle du peuple roumain, la musique
a ete depuis toujours Vinterprete profonde et fi-
dele de la noblesse de sentiments et de la pensee
humaniste, des grandes aspirations patriotiques
et d'integration dans Veffort universel vers la
civilisation et le progres, qui toujours ont anime
la nation roumaine. Si toutefois, au cours des
siecles revolus, le chant exprimait le genie crea-
teur de V artiste anonyme, Vepoqzie moderne a
produit les grandes persozznalites de Vart inter-
pretatif, de Vactivite dans le domaine de la
composition et de la pensee musicale theorique,
qui tracerent le contour de Vecole musicale rou-
maine dans ses lignes originales.
Avec des precurseurs marquants tels que Di-
mitrie Cantemir ou Anton Pann, la culture mu-
sicale dans ces parages est dejâ signalee depuis
des millenaires par les historiens de Vantiquite,
et attestee par de nombreux vestiges de la civi-
lisation dacique, romaine et grecque. Les chro-
niques medievales des premiers temps, comme
celle de Geoffroy de Villehardouin par exemple,
sur la prise de Constantinople, sozdignent
egalement le role de la musique dans la
vie des habitants de cette contree. Les mo-
ments pathetiques de Vhistoire naționale, la glo-
rification des heros de la nation, la lutte se-
culaire pour la liberte sociale et naționale, la ge-
nerosite des sentiments personnels et collectifs,
Vamour des hommes et de la nature, la joie de
vivre, tant de cotes que les voyageurs etran-
gers traversant notre pays, eurent Voccasion de
connaître par le truchement des chansons et des
danses roumaines. Le celebre virtuose Franz Liszt
fremit au contact de la maîtrise de Barbu Lău-
taru (Barbu le violoneux), tandis que des rhap-
sodes, partis de ces parages, porterent la gloire
47
de Part național dans les grandes metropoles
du monde. Plus d’un sie ele auparavant, des chan-
teurs et des instrumentistes roumains avaient
rempcrte Padmir ation du monde musical par leur
talent vigoureux et leur maîtrise interpretative.
Au debut du siecle, Georges Enesco ouvre â la
musique roumaine la voie vers le monde sur
laquelle allaient s engager des musiciens de mar-
que. Quelques decennies seulement ont ele neces-
saires pour que la vie musicale internaționale
prenne acte de Vexistence et de la signification
specifique d’une culture nouvelle, dont la nou-
veaute reposait precisement sur la mise en va-
leur des beautes inedites cachees dans la tradi-
tion folklorique propre, ainsi que dans le riche
passe ele culture musicale d’origine antique et
byzantine.
Vers le milieu de notre siecle, Poeuvre
cPEnesco, Jora, Drăgoi, Andrico, Negrea,
Constantine sco, Rogalski, Part inter pretatif
d’Enesco, Lipatti, Georgesco, Alessandresco, Per-
lea, de Grigoraș Dinico, Maria Tunase, Fănică
Luca, d’ ensembles tels que Vorchestre philarmo-
nique, le choeur „Carmen" dirije par Kiriac et
Chiresco, le choeur „Cîntarea României" (Le
chant de Roumanie) dirije par Marcel Botez, la
contribution scientifique et musicale de Gheorghe
Breazul, Constantin Brăiloiu et loan D. Petresco,
font leur entree dans la conscience artistique
d’Europe et d'oulre-Atlantique.
Le vers lumineux d’ Alee sandri, le vers d'Emi-
nesco issu de la reflexion profonde sur le sens de
la vie et de Vexistence, la briliante litterature
moderne de Sadoveanu, Arghezi, Goga, Blaga et
Barbu, la peinture et la sculptare d’une si forte
originalite et conjointement si integrees dans la
pensee universelle, de Grigoresco et Andreesco,
de Pallady, 1 onitza, Luchian et Brâncuși,
trouvaient dans la musique, un equivalent riche
et intensement nuance qui transmettait au monde
le message de lutte et de creation, de joie et de
souffrance du peuple roumain. Tous ces emi-
nents serviteurs de Part des sons, Enesco en pre-
mier lieu, etaient convaincus de la haute mission
de leur art. La musique, disait Enesco, est „un
langage issu du coeur et destine â ap porter
Pamour et la fraternite par mi ceux que sepa-
rent des croyances et des coutumes differentes.
C’est un langage ou se reflechissent, sans aucune
possibilite de dissimulation, les qualites psychi-
ques de Phomme, des peuple s“. Ce principe esthe-
tique trouva une inc ar nation superieure dans les
relations musicales avec Petranger, d’une enver-
gure sans precedent dans Phistoire naționale, que
la Roumanie entretint au cours du dernier quart
de siecle de pui s la Liberation.
Les dimensions de Pechange de valeurs ne
concernent point aujourcPhui uniquement leur
variete et leur permanence, mais visent egale-
ment leur qualite et leur signification, ins pir ee
par l’idee de collaboration internaționale, de
mediation pour une entente entre les hommes et
les peuple s, par le truchement de Part. La mu-
sique s’est transformee en message de la Rou-
48
manie socialiste, en expression de la foi huma-
niște et de Pepanouissement des vertus creatri-
ces du peuple. En frayant â la musique le pas-
sage vers le coeur de tous ceux qui Paiment, en
la faisant paraître avec eclat sur les scenes de
concert et de spectacles dans les centres de
culture et dans les foyers villageois, dans les fes-
tivals et les concours locaux et repuhlicains, no-
tre Etat a assigne ă Part sonore le destin en-
viable de communiquer avec le vaste monde.
La vie musicale roumaine constitue aujourd’hui
une composante du mouvement artistique mon-
dial, la creation et Pactivite interpretative de nos
musiciens sont â Pheure actuelle des valeurs re-
connues sur un gr and nombre de latitudes.
Les statistiques internaționales attestent des
places de premier rang obtenues par la Rou-
manie dans ce domaine, et la chronique de Part
contemporain enregistre avec attention le phe-
nomene musicale roumain.
La jeunesse sans vieillesse de notre folklore
est une occasion de perpetuei emerveillement et
admiration dans les contrees de plusieurs conti-
nents. Des ensembles et des virtuoses re pute s de
Part populaire, portent les grandes valeurs du
chant, de la danse, de la poesie et du costume,
jusquau loin, et ce qui seduit le spectateur etran-
ger, cest le renouvellement incessant des ge-
nerations de talents, Pauthenticite et la viabilite
des tresors de ce genre.
Continuant les glorieuses traditions des pre-
decesseurs, les mu sirian s roumains contemporains,
cueillenl les lauriers de Pestime sur les scenes
celebres de concert, dans les salles de spectacles
des grandes metropoles, leur presence etant mar-
quee dans les competitions et les festivals inter-
nationaux, et continuelle dans les saisons couran-
tes. Des musiciens disposant d’une longue ex-
perience, des solistes — chanteurs et instrumen-
tiste s — des chefs d"orchestre, des ensembles
choraux et instrumentaux, de grands ensembles
symphoniques, d’opera et de ballet, d’operette,
des pedagogues de ces ar tis te s qui effectuent des
stages de specialisation, des membres de jurys ar-
tistiques, dc jeunes talents, candidats â la conse-
cration mondiale, sont appelles aujourcl’hui de
Roumanie en d’innombrables points du globe.
A son tour, la creation roumaine, depuis les
genres de large diffusion, tel que celui de la
musique le ger e, jusquaux formes plus comple-
xes, symphoniques et d’opera, font aujourd’hui
carriere internaționale. La presence et Pe stime
dont elle jouit dans les saisons courantes, dans
les festivals et les concours inter nationaux
constituent une heureuse realite.
Le livre et le disque roumains sont des mo-
yens efficaces de propagation de la culture mu-
sicale roumaine moderne. Toutes ces choses sig-
nifient non seulement une participation origi-
nale â la diversification du paysage musicale
mondial, mais egalement une contribution de la
musique roumaine ă la cletermniation et Porien-
tation des grandes tendances esthetiques et de
style contemporaines.
Sumar
Sommaire
Muzicianul — conștiința epocii sale (Zeno Vancea,
Vasile Tomescu, Mircea Popa, Jean Rînzescu,
Doru Popovici, Theodor Bratu, Liviu Glo-
deanu, Ion Voi cu)...........................
Valori și imperative in muzicologia românească
(losif Sava de vorbă cu: Doru Popovici,
Mihai Moldovan, Theodor Drăgulescu, Cor-
neliu Dan Georgcscu, Vasile Donosc) .	4
Romeo Draghici
O scrisoare a lui George Enescu către Ionel
Perlea.................................................. $
Wilhelm Berger
Structuri sonore și aspectele lor armonice .	10
Luminița Vartolomei
„Vitralii44 de Mihai Moldovan .	21 I
viata MUZICALĂ
J.-V, Pândei eseu
însemnări pe marginea Concursului Național
de muzica ușoara românească — Mamaia 6^	27
Retrospectiva
32
Compozitorii în mijlocul artiștilor amatori
(Claudiu Negulescu de vorbă cu : Radu Pa-
ladi, Walter Mihai Klepper, Constantin Pa-
ladc, Zaharia Popescu, Camelia Dăscălescu,
Ion Vintilă, George Deriețeanm Harry Brmi-
ner, Ion Totan, Nicolae Vaieriu) .
Le musicien — conscience de son epoque
(Zeno Vancea, Vasile Tomescu, Mircea Popa,
Jean Rînzescu, Doru Popovici, Theodor Bratu,
Liviu Glodeanu, Ion Voicu) ....	1
Valeurs et imperatifs de la musicologie roumaîne
(losif Sava, causerie avec: Doru Popovici,
Mihai Moldovan, Theodor Drăgulescu, Cor~
neliu Dan Georgescu, Vasile Donose) .	4
Romeo Draghici
Une lettre de Gcorges Enesco ă Ionel Perlea 9
Wilhelm Berger
Les strmjures sonores et leurs aspects harmo-
niqucs .....	.	10
Lumin iței Vartolomei
„VitrmnC par Mihai Moldovan .	24
LA VIE MUSICALE
]. V, Pândele seu
En marge du Concours National de Musique
Legere Roumaîne — Mamaia’69 .	27
Retrospective	22
Les compositeurs au milieu des artistes amateurs
Claudiu Negulescu, causerie avec : Radu Pa-
ladi, Walter Mihai Klepper, Constantin Pa-
lade, Zaharia Popescu, Camelia Dăscălescu,
Ion Vintilă, George Deriețcanu, Harry Brau-
nci. Ion Totan, Nicolae Vaieriu .	35
DIN ȚARĂ
Teodora Alb eseu
Timișoara muzicală, „Cibinium 1969‘N „Co-
locvii brașovene* ...........
DANS LE PAYS
Teodora Albescu
Timișoara et la musique ; „Cibinium 1969“ ;
„Colloqucs ă Brașov“.............................40
Mișu lancu
DE PESTE HOTARE
Mișu lancu
Internațional pop song festival — Bratislava
1969 .	.............................42
NOUVELLES MUSICALES DE ROUMANIE
Ion Dumitre scit .	4 3
Vasile Tomescu .	.	.	.
International pop song Festival, Bratislava
1969	................................. 42
NOUVELLES MUSICALES DE ROUMANIE
ion Dumitrescu
La musique roumaîne, facteur representatif
de la vie spîrituellc en Roumanie .	.	43
Vasile Tomescu
La musique roumaîne dans le monde .	47